Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa! Hristos a înviat!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 13 aprilie, şi marţi, 2010.

Vă doresc tuturor o zi frumoasă.

Astăzi, începem cu opoziţia. Doamna Sonia Maria Drăghici, de la PSD, este? Nu este.

Îl avem prezent pe domnul deputat de la independenţi Cătălin Cherecheş. Este la independenţi. Îmi cer scuze, începem cu opoziţia. Am uitat că tu nu mai eşti la opoziţie.

De la opoziţie este cineva?

Doamna Luminiţa Iordache. Doamna deputat Iordache, vă rog foarte mult să vă susţineţi declaraţia politică. Se pregăteşte doamna Oana Manolescu, de la Grupul minorităţilor, care face parte, vedeţi, din putere.

Doamna deputat, vă rog frumos.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa!

Declaraţia politică: "Economia românească în colaps"

E greu şi dureros să faci acum, în aceste vremuri grele, o analiză pertinentă a economiei, să fii corect şi cu investitorii şi cu IMM-urile, şi cu Guvernul şi sindicatele. E greu să îi asculţi pe toţi, să le dai crezare, pentru că fiecare are dreptatea lui, să găseşti soluţii care să îi mulţumească pe toţi, dar mai ales să găseşti soluţii care să le rezolve măcar parţial probleme vitale tuturor. Pentru că, într-adevăr, problemele sunt vitale atât pentru ei, principalii actori ai scenei economiei româneşti, cât şi pentru noi, toţi care trăim şi ne dezvoltăm datorită celor care creează plusvaloare.

Şi dacă ar fi să o luăm punctual cu toate dificultăţile cu care se confruntă azi un IMM şi am vedea cam câte sunt ele în realitate, ne-am întreba cum Dumnezeu spun unii, sus şi tare, că aceşti mici contribuabili susţin economia şi bugetul României. S-a gândit cineva din cei care sunt la guvernare să le inventarieze problemele şi să acorde asistenţă şi sprijin măcar numai pentru faptul că ei mai alimentează cu bani bugetul de stat? Da de unde! Parcă aceşti patroni mici şi neimportanţi nu ar avea decât dreptul de a munci şi de a plăti impozite! Dar sunt ei ajutaţi şi încurajaţi cu ceva? Nicidecum! Birul guvernării apasă pe umărul lor, resursele le sunt mulse până la epuizare şi dacă dau faliment îi pasă cuiva? Nu.

Ca şi cum e aşa de simplu ca în locul firmelor care mor să apară altele mai puternice şi mai mari. Se gândeşte cineva cât de greu e să pui pe picioare o afacere? Cât de greu şi cât timp durează să înfiinţezi o firmă? Ca să nu mai spun cât durează să obţii autorizaţiile necesare. Şi ca să nu mai spunem de unde poţi lua bani. Că doar nu ai să porneşti o afacere cu pensia bunicii, şi nici cu programul Start. Şi nici măcar cu bani de la bancă.

Că de, băncile acum nu mai sunt interesate să susţină economia României. Că doar nu aici au adunat capital în această ţară şi nu cu efortul muncii noastre! Şi oare cum am lăsat ca aceste bănci să externalizeze profitul fără să ne întrebăm de ce nu îl lasă aici la noi unde l-au câştigat. Şi nu tocmai cinstit, când ne gândim că au avut mult timp dobânzi ca la casele de amanet. S-a gândit cineva să îi protejeze pe aceşti contribuabili de cămătarii autorizaţi? Nu.

Şi asta nu e suficient. Pe capul lor, a acestor contribuabili, mai stau şi cei care sunt organe de control, că de, au uitat că prima dată sunt organe de îndrumare şi nu ca să controleze, vezi Doamne, ce greşeli au făcut! Nu! Îi interesează sa găsească o chichiţă, să îi amendeze, amenda să fie plătită numerar în maximum 48 de ore. Dar ştiţi de ce? Să poată încasa aceşti funcţionari cât mai multe stimulente. Că doar ştie toată lumea câte stimulente se încasează numai pentru a li se rotunji lor veniturile. Şi ce, sunt ei vinovaţi? Nu. Dacă legea le permite?!

Şi nu ăsta este cel mai mare necaz. Nici băncile - cămătari, nici controalele haotice nejustificate, nici criza, nici lipsa de personal calificat (că degeaba vorbim de reconversie), nici lipsa consumatorilor, nici încurajarea exporturilor, nici blocajul financiar şi nici criza bat-o vina. Vinovat este statul. Vinovat este Ministerul de Finanţe. Şi ştiţi de ce? Că nu s-a gândit nimeni de ce o firmă ajunge atât de datoare la bugetul statului încât este imposibil ca vreodată să iasă din datorii. Pentru că statul este mama vitregă pentru orice contribuabil.

Cum săracul patron încasează nişte bănuţi, se gândeşte ce să facă mai întâi cu ei. Pai de ce să plătească muncitorii? De ce să plătească materia primă sau chiria? Să plătească întâi statului, adică stăpânului, că de! statul suntem noi! Şi noi, statul, trebuie să avem din ce trăi! Stăpânul întâi! Şi se duce sărmanul patron umil, cu câţi bani are încasaţi să îşi facă datoria de bun cetăţean, să îi verse în visteria statului. Şi oricâţi bani ar vărsa, nu va scăpa niciodată de datorii. Şi ştiţi de ce? Pentru că din calculator îi iese că a plătit numai penalităţi şi dobânzi, şi se adună la soldul săracului contribuabil sume imense pe care sigur nu le va mai putea plăti niciodată.

Şi iarăşi mă întreb. De ce nu îi scade din datoria curentă suma plătită? Ca să dea cât mai repede faliment? Ca să intre cât mai repede în incapacitatea de plată? Sau, mai ştiu eu, poate aceşti întreprinzători chiar trebuie să dispară. Te poţi aştepta la orice.

Dar de ce nu gândim logic? Să îi ajutăm să îşi plătească datoriile la buget. Adică: penalităţile sa nu depăşească suma datorată; sumele plătite să se scadă întâi din sold; şi poate pentru firmele astea, care de bine de rău asigură oxigenul economiei, le-ar prinde bine şi amnistie fiscală, nu totală, adică cei ce îşi plătesc debitele să fie scutiţi de penalizări. Altfel, nicio firmă nu va putea ieşi din tăvălugul executărilor şi în acest fel nu se va găsi niciun bun medicament pentru vindecarea economiei româneşti.

Colapsul nu e de ajutor nimănui. Revigorarea firmelor mici şi mijlocii este soluţia pentru economie. Ca să nu mai vorbim că nu avem nicio strategie nici pentru ele, nici pentru noi, noi fiind consumatorii bugetului. Pai dacă Dumnezeu ne dă si noi nu suntem în stare nici măcar să punem în traistă?! Astea sunt vremurile pe care le trăim şi cine le va schimba? Asta e întrebarea la care trebuie să găsim răspuns.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

O rog pe doamna deputat Oana Manolescu să vină să-şi susţină declaraţia şi pe domnul Sorin Ioan Roman, din partea Grupului parlamentar al PSD, să se pregătească.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Oana Manolescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înainte de a face o declaraţie politică, doresc, în numele Asociaţiei Liga Albanezilor din România şi al cetăţenilor români de origine albaneză din România, în numele tuturor organizaţiilor parlamentare aparţinând minorităţilor naţionale şi al tuturor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, să transmitem în Polonia condoleanţe sincere şi sentimentele noastre de susţinere morală pentru pierderile ireparabile suferite de poporul polonez.

Nu este cetăţean al acestei ţări, şi printre ei se numără şi albanezii din România, care să nu sufere şi să nu vă fie alături. Suntem convinşi că puterea morală a poporului polonez va reuşi, ca în toate cazurile din istoria sa, petrecute până acum, să reunească, odată mai mult, prin durere şi tenacitate, pe polonezii de oriunde trăiesc şi să depăşească perioada atât de grea prin care trece patria poloneză.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică are o temă mai largă şi mai generală, dar e de maximă importanţă pentru minoritatea pe care o reprezint. Vorbesc despre relaţii actuale româno-albaneze.

Relaţiile între România şi Republica Albania au tradiţie pe toate planurile vieţii: politice, spirituale, culturale, economice şi sociale. Elevii şi studenţii din Albania, albanezi cât şi cei de origine aromână, au beneficiat şi beneficiază de bursele statului român de-a lungul zecilor de ani, iar la începutul secolului XX funcţiona în Bucureşti o şcoală care pregătea învăţători pentru Albania.

Încă din 1995 este în vigoare, ca urmare a tratatului de prietenie, colaborare şi bună vecinătate încheiat între cele două ţări, un protocol de colaborare economică prin care se fac: informări reciproce cu privire la situaţia economică, evaluarea schimburilor comerciale bilaterale şi cooperare economică şi se stabilesc perspectivele dezvoltării în continuare a acestora, se analizează periodic progresele făcute, se face schimb de date statistice - totul în cadrul juridic şi instituţional. Există acorduri în domeniul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, tarife de transport transfrontalier, cercetare, domeniile petrolier şi metalurgic, se organizează forumuri de afaceri, târguri, misiuni economice între camerele de comerţ şi ministerele economice ale României şi Republicii Albania.

La nivel parlamentar s-au format grupuri de prietenie şi schimb reciproc de vizite. În mod special se lucreză în ceea ce priveşte schimbul de experienţă şi asigurarea sprijinirii de către România a Republicii Albania în procesul actual de integrare în UE, aşa cum a fost sprijinită şi pentru intrarea în NATO.

Schimburile de experienţă se efectuează prin vizite la nivel înalt şi prin specialişti, între instituţii de stat din diferite domenii. Schimburile culturale, nu atât de intense după revoluţie cum ne-am dori, se efectuează în general prin Asociaţia Liga Albanezilor din România în majoritatea cazurilor.

Schimburile comerciale, din care 9 zecimi exporturi româneşti spre Republica Albania, s-au diminuat cu o treime în ultimul timp datorită crizei economice care a lovit România, dar a crescut considerabil exportul albanez spre ţara noastră.

Asociaţia Liga Albanezilor din România - organizaţie parlamentară reprezentativă a acestei minorităţi - contribuie la dinamizarea cooperării între cele două ţări în domeniul cultural, social şi universitar. Asociaţia Liga Albanezilor din România speră că întreaga economie românească va reveni la nivelul maxim de cooperare şi din domeniul economic propus. Fac mult pentru aceasta nu numai ambasadele celor două ţări şi specialiştii diferitelor domenii menţionate, ci şi cetăţenii albanezi absolvenţi ai universitrăţilor româneşti care, conform unei foarte vechi tradiţii, au şi ei meritul de a menţine permanent legăturile spirituale şi materiale între cele două popoare considerate de către istorici a fi înrudite pe linia traco-iliră.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamnă stimată colegă.

Îl rog pe domnul deputat Sorin Ioan Roman, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să prezinte declaraţia şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Stroe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Ioan-Sorin Roman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Militarii rezervişti discriminaţi" şi am încercat, prin această declaraţie, să mă fac astăzi mesagerul cadrelor militare în rezervă, câteva zeci de mii de oameni care sunt trataţi cu dispreţ de Guvernul condus de Emil Boc, deoarece, după ce au fost efectiv obligaţi să abandoneze, prin disponibilizare, o carieră căreia i-au dedicat întreaga viaţă, sunt obligaţi să trăiască din pensie, îngrădându-li-se dreptul constituţional de a munci.

Poate că o parte dintre dumneavoastră veţi spune că această categorie de pensionari nu se pot plânge de veniturile din pensie, însă dacă aţi sta de vorbă cu ei aţi realiza faptul că lucrurile nu stau tocmai aşa. Am discutat cu membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă "Avram Iancu" din Oradea şi am reuşit să văd dincolo de gogoşile furnizate de Guvernul Boc.

Stimaţi colegi, am fost extrem de surprins să aflu că există pensionari militari cu o pensie de 36 de lei sau că între "nesimţiţii" cu pensii de peste 5.000 de lei se află doar două foste cadre militare, foşti şefi ai Marelui Stat Major al Armatei, restul până la 202 fiind din categoria magistraţilor militari. De asemenea, am aflat că cea mai mare parte a cadrelor militare în rezervă au o pensie între 1.000 şi 2.000 de lei. Pare mult gândindu-ne la alte categorii de pensionari, dar dacă avem în vedere faptul că în această categorie se află multe cadre militare ce au fost ofiţeri superiori şi care, într-un stat normal, au dreptul la un minim de decenţă, nu cred că sunt de pus la zid.

Apar întrebări fireşti: Ce au făcut militarii pentru a merita aceşti bani? In ce războaie au luptat? De cine ne-au apărat? Să fim sinceri şi să ne amintim că au cules porumb, au făcut Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, edificiul în care ne desfăşurăm noi activitatea şi ar mai fi şi altele de menţionat, dar nu cred că este esenţial. Dacă vrem răspunsuri le găsim.

Vreau să cuprind în această declaraţie politică două lucruri ce mi-au fost spuse de către un colonel în rezervă: "Încă nu am 55 de ani, dar mai mult de jumătate din colegii mei de generaţie s-au stins. Nu ne-a fost şi nici nu ne este uşor. Nu înţeleg de ce nu ne lasă să muncim cât încă mai putem face acest lucru. În cele mai multe cazuri, soţiile noastre nu au putut avea un loc de muncă pentru că eram deseori mutaţi şi efectiv nu-şi găseau un loc de muncă. Trăim doi oameni din aceste pensii. Noi dacă putem munci, de ce nu suntem lăsaţi?".

Din păcate, din ce în ce mai mult în acesta ţară, Guvernul Boc duce o politică discriminatorie, încearcă învrăjbirea maselor. "Dezbină şi cucereşte" este modul în care ei înţeleg să conducă România.

Stimaţi colegi,

Consider că intenţia de a îngrădi dreptul la muncă al militarilor în rezervă este un lucru condamnabil şi sper că şi dumneavoastră veţi aprecia la fel şi veţi lupta pentru repararea acestei nedreptăţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Stroe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi-l rog să se pregătească domnul deputat Cătălin Cherecheş, din partea Grupului de deputaţi independenţi.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Stroe:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte, vă informez că pentru astăzi am pregătit două declaraţii politice, una am să o depun în scris şi una am să o lecturez.

"Perdelele forestiere întârzie să apară"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Constatăm din ce în ce mai frecvent că mediul şi natura se răzbună prin reacţiile pe care le manifestă, urmare a intervenţiei omului în natură, prin schimbările climatice. Fluctuaţiile de temperatură de la minus la plus multe grade in perioade relativ scurte de timp, furtunile frecvente, căderile masive de zăpadă urmate de topirea acesteia şi producerea de inundaţii, alternarea perioadelor de căderi masive de precipitaţii cu perioade secetoase, inundaţiile sunt efectele poluării mediului. Poluarea şi, mai ales, defrişările masive de masă lemnoasă prin proasta gestionare a fondului forestier sau prin aplicarea greoaie sau deficitară a codului forestier, care generează deşertificarea României, reprezintă cauzele majore ale acestor efecte.

Dacă analizam ce se întâmplă pe plan mondial şi mai ales european, constatăm o îngrijorare privind viitorul omenirii ca urmare a agresării mediului, a poluării şi micşorării stratului de ozon. La toate conferinţele internaţionale se trag frecvent semnale de alarmă şi se încearcă propuneri de soluţii care să amelioreze starea mediului.

Poluarea chimică este răul produs de tehnologiile poluante pe deoparte, cât şi intervenţia omului în natură prin urmărirea beneficiilor imediate, fără a lăsa şanse pentru generaţiile viitoare.

Vorbim frecvent de energia verde, de produse ecologice de reîmpădurire şi, mai nou, de perdelele forestiere care ar trebui să existe pe marginea drumurilor europene şi naţionale, dar care lipsesc cu desăvârşire. Grav este că ele lipsesc din proiectele majore de construcţie a autostrăzilor, căci altfel am vedea aceste perdele forestiere pe marginea autostrăzilor, atâtea câte există la noi, aşa cum vedem în Germania, spre exemplu, sau pe marginea drumurilor naţionale. Existenţa lor ar diminua gradul de poluare produs de ţevile de eşapament ale miilor de maşini ce se perindă pe drumurile naţionale, cu siguranţă poluarea fonică ar fi diminuată, şi cred că iarna nu am mai închide aşa multe drumuri din cauza viscolului, întrucât aceste perdele ar proteja şoselele, comportându-se ca paravane de tip parazăpezi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există fonduri europene pentru mediu încă neaccesate, iar necesitatea realizării de astfel de perdele forestiere nu mai suferă aşteptare. Sper că s-a înţeles utilitatea acestora, aşa încât nu ne mai rămâne decât să intervenim în acest sens prin acţiunile şi eforturile comune ale Parlamentului, Guvernului, şi mai ales Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care ar trebui să-şi stabilească o strategie pe termen mediu şi lung pentru această temă deosebit de importantă şi să urgenteze realizarea de astfel de perdele forestiere.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc frumos, domnule deputat Stroe.

Îl invit pe domnul deputat Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentarilor independenţi, să-şi prezinte declaraţia, şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat Cherecheş, aveţi cuvântul.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "Invitaţie adresată parlamentarilor să susţină interzicerea utilizării cianurii în România".

N-a trecut mult timp, din 17 martie, când am susţinut declaraţia politică, "Despre aur, cianură şi sănătatea băimărenilor", din respect şi grijă pentru cetăţenii municipiului Baia Mare care se confruntă de mulţi ani cu o poluare istorică cu metale grele, cu impact negativ asupra sănătăţii lor. Vă spuneam atunci că la 10 ani de la accidentul ecologic de la Baia Mare, cianura revine în actualitate, SC Romaltyn continuându-şi demersurile de a relua activitatea de extragere a aurului din sterilul de flotaţie prin folosirea cianurii. Cum lucrurile se precipită, vin în faţa dumneavoastră cu rugămintea de a readuce în atenţia Parlamentului României Iniţiativa legislativă privind interzicerea cianurii în minerit, care zace prin sertare din anul 2008, deşi majoritatea românilor o susţin.

Vă reamintesc că iniţiativa aparţine domnilor Eckstein Kovacs Peter şi Gheorghe Funar, la vremea aceea parlamentari, şi prevede modificarea Legii minelor printr-un articol potrivit căruia "Activitatea minieră bazată pe folosirea tehnologiei prin cianuri în orice etapă a exploatării aurului şi argintului să fie interzisă". Istoricul acestei iniţiative arată că interdicţia prevăzută de proiectul legislativ a fost respinsă fiindcă 19 dintre cei 29 de membri ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor au votat avizul negativ ori s-au abţinut. Propunerea s-a reîntors la Comisia pentru industrii şi stă uitată în sertare, în ciuda faptului că partidele au declarat că o sprijină.

Ca reprezentant al maramureşenilor şi băimărenilor în Parlamentul României, am datoria morală faţă de cei care m-au trimis în forul legislativ al ţării să lupt împotriva poluării de orice fel, cu atât mai mult cu cât este vorba despre cianură. Nu cred că este nevoie de o altă propunere legislativă din moment ce există una, care nu trebuie să moară aşa cum se întâmplă de obicei cu toate iniţiativele nefinalizate de cei care ulterior nu mai sunt parlamentari.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Iată cum lacunele din legislaţia privind protecţia mediului sunt speculate de cei care vor să obţină profituri uriaşe în dauna sănătăţii oamenilor. Am adresat şi adresez din nou o întrebare pentru cei care au guvernat şi guvernează România: Dacă cianura este
interzisă în ţările Uniunii Europene, de ce România a dat voie să apară proiecte precum "Aurul" sau Roşia Montană?

Băimărenii au suferit prea mult din cauza poluării şi nu le lipseşte cianura. Vă informez că, din această săptămână, voi începe strângerea de semnături pentru Referendumul împotriva cianurii la Baia Mare. Pe de altă parte, solicit ca autorităţile în drept să vadă cum au fost emise, de-a lungul anilor, autorizaţiile pentru funcţionarea acestei bombe ecologice, amplasată în mijlocul oraşului. Iar dacă se acceptă proiectul, conductele de hidrotransport vor traversa municipiul Baia Mare.

România a fost condamnată la CEDO pentru poluarea cu cianură, aşa încât şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj, cea de care depinde eliberarea autorizaţiei integrate de mediu, trebuie să aibă ca prioritate nu avantajele economice ale unei firme private, ci sănătatea celor peste 150 000 de băimăreni, ale căror semnături pentru referendumul împotriva cianurii le aştept.

Dincolo de prezumtivele avantaje economice, cei care au dat girul unor proiecte precum "Aurul" sau Roşia Montană ar trebui să se gândească la sănătatea băimărenilor, maramureşenilor, a celor din zona Roşia Montană. Să nu uităm că potrivit unui sondaj IMAS, comandat de Coaliţia "România fără cianuri", 66% din români sunt de acord să se interzică folosirea cianurii în sectorul minier în România. Doar 8% au declarat că nu ar fi de acord cu această măsură.

E bine ca, măcar în anul 2010, să se vadă cine doreşte o Românie curată şi sănătoasă şi cine susţine folosirea cianurii pe teritoriul ţării noastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi o rog să se pregătească pe doamna deputat Sonia Maria Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, veţi cuvântul.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea de astăzi face trimitere la prezenţa în această aulă şi la discursul domnului director executor al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.

Am aşteptat cu emoţie întâlnirea mea, ca parlamentar, cu directorul Fondului Monetar Internaţional, sosit la Bucureşti în cadrul unui turneu european. Îl aşteptam pe domnul Dominique Strauss-Kahn nu doar în bine ştiuta poziţie de înaltă autoritate în domeniu - a deţinut portofolii de greutate în guvernul francez -, dar şi de expert cu priceperea de a-ţi vorbi ţie, celui ce îi stai în faţă, subliniind cu o rară pricepere ceea ce te interesează şi pe tine, dar în primul rând pe tine. Şi chiar am avut mulţumirea că domnul director executiv al FMI şi-a construit discursul într-o grilă atât de inteligent suprapusă peste plaja noastră de interes. Ce aveam să auzim prin vocea autorizată a oaspetelui de pe Sena, mutat pentru o vreme cu arme şi bagaje pe Potomac? O suită întreagă de aprecieri, urmate fără întârziere de replieri, avertismente şi îndemnuri la acţiune.

Am să încep cu acea veste bună, care spusă de el aduce a poruncă de luat în seamă: există semne ale revenirii din criză, care, iată, se produce chiar mai devreme decât era luat în calcul! Dar, atenţie: nu toţi mergem cu aceeaşi viteză şi prin urmare nici recuperările nu sunt egale între ele. Cunoscând exact cum stau lucrurile, suntem avertizaţi: Asia se mişcă mai repede, America o urmează dar la oarece distanţă, pe când noi, europenii, păşim cu lentoare în coada plutonului. Europa nu stă pe loc, dar nici nu dovedeşte un apetit liniştitor pentru ieşirea din criză măsurat prin ritmul de creştere economică.

Starea de revenire din criză, ne-a spus "dirigintele" de la Washington, nu lasă loc la euforie. Se constată un hysterezis, o întârziere între momentul relansării economice şi cel în care se poate vorbi de resorbit situaţia critică în domeniul şomajului, ceea ce reclamă menţinerea stării de alertă şi acţiuni în consecinţă.

Am reţinut locul şi timbrul folosit în expunerea directorului FMI cu privire la Europa. Mă şi întreb dacă am înţeles exact în spiritul şi litera lor aceste consideraţii rostite de un european, e drept, dar chemat un timp să rezoneze cu imperativele funcţionării unei orchestre cu nu mai puţin de 186 de orchestranţi. Când apele sunt liniştite, observă domnia sa, instituţiile europene funcţionează; când apele se învolburează, încep sa se vadă cu ochiul liber fisurile, neputinţele instituţiilor europene. Şi iată mesajul pentru ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional: este momentul ca, folosind această criză, să procedeze la remodelarea instituţiilor europene. Se pune problema, în acelaşi timp, a creării de instrumente utile în cazul apariţiei unor crize noi. Uniunea Europeana este pusă în situaţia de a se mobiliza astfel ca pe lângă măsuri de reglementare şi supraveghere să pună în funcţiune o autoritate de decizie superioară.

Domnul Dominique Strauss-Kahn a enunţat riscul ca în următoarele decenii Europa să fie marginalizata, într-o competiţie în care alţi actori se pot dovedi mult mai dotaţi pentru câştig. Intră în discuţie state precum SUA, ţări din Asia ori America Latină. Postulatul formulat sună astfel: pe termen scurt, problema ţine de combaterea şomajului şi restimularea creşterii; pe termen lung, adevărata bătălie trebuie dusă pe frontul competitivităţii.

Fără a uita unde se află, oaspetele a întârziat cât a crezut de cuviinţă asupra noastră, ca ţară membră a Uniunii Europene cu întreg cortegiul de dezvoltări ce decurg din acest statut şi de aşteptările explicit formulate. Dar şi spre noi ca legiuitori şi prin aceasta chemaţi să ne punem în valoare capacitatea de a genera soluţii viabile.

Am auzit şi pe la noi, se vorbeşte la fel şi în alte părţi despre FMI ca fiind jandarmul care stă în coasta noastră ca sa ne facă viaţa amară. Un fel de vampir, consideră unii, temut că vrea să sugă sângele poporului. Credeam că domnul Strauss-Kahn nu le ştie. Da' de unde!

Ne-a vorbit despre cei care văd în FMI, nici mai mult nici mai puţin, decât un personaj caricatural cu menirea de a da sfaturi proaste. Dar, a spus vorbitorul, FMI exista şi el trebuie privit ca un medic de clasă înaltă, capabil de diagnostic corect şi mijloace curative adecvate. Condiţionări? Da, există. Dar ele se cer privite ca şi cum ele sunt dictate de nevoia depăşirii complicaţiilor.

La puţin timp după plecarea din Bucureşti, Directorul FMI s-a aflat la Cambridge pentru a se adresa Institutului pentru o nouă gândire economică (iniţiat de Soros). Nu altceva le-a spus şi celor de acolo, accentuând priorităţi la ordinea zilei şi pe termen lung. A insistat asupra a două idei: o eventuală criză viitoare nu va semăna cu cea de ieri, aşa că trebuie să fim atenţi la noi vulnerabilităţi. Într-o economie globalizată, cu interconectări multiplicate rolul cooperării la nivel internaţional în prevenirea crizelor creşte, condiţie imperioasă pentru o economie puternică, stabilă şi sustenabilă.

Aflu că la Cambridge directorul executiv al FMI a fost fluierat de un grup de studenţi. Dovada că imagini caricaturale despre FMI se păstrează. Cu sau fără asemenea manifestări, instituţia creată la Breton Woods la sfârşitul războiului se ambiţionează, ne-a spus-o domnul Strauss-Kahn, să servească scopul în care a venit pe lume: promovarea unei economii mondiale sănătoase.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Sonia Drăghici şi rog să se pregătească domnul deputat Aledin Amet din partea Grupului parlamentar al minorităţilor.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Alături de Polonia îndoliată".

Stimaţi colegi,

Tragicul accident din 10 aprilie 2010 în care şi-au pierdut viaţa Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa şi importanţi oameni de stat ne-a marcat profund, fiind cutremurătoare suferinţa prin care trece poporul polonez şi familiile îndoliate. Am dorit să rostesc acest discurs pentru a-mi putea exprima, alături de dumneavoastră, solidaritatea cu durerea poporului prieten polonez.

Cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente pentru a cuprinde întregul bagaj de emoţii şi tristeţe pe care îl resimte un om în faţa unei catastrofe. Cei care au dispărut, în frunte cu cuplul prezidenţial, au fost la datorie până în clipa morţii, de fapt şi-au dat viaţa ca soli ai ţării lor, au plătit cu sacrificiul suprem ataşamentul pentru patrie, dorinţa de a comemora şi a face lumină în cazul miilor de polonezi ucişi la Katyn.

Iată că doar o situaţie extremă şi dramatică poate să pună în evidenţă ce întorsătură poate lua viaţa unor oameni politici, ce riscuri, alături de privaţiuni şi neîmpliniri îşi asumă cei ce se înrolează într-o carieră dedicată ţării lor. În ultimii 15 ani, 13 şefi de stat şi de guvern şi-au pierdut viaţa în accidente aviatice.

Cu siguranţă că orice catastrofă în care îşi pierd viaţă mulţi oameni lasă urme adânci în sufletele celorlalţi, rude, prieteni sau cunoştinţe, poate chiar şi în conştiinţa publicului larg. M-au impresionat însă solidaritatea poporului polonez, manifestările unanime de compasiune şi suferinţă ale tinerilor şi vârstnicilor, lacrimile de durere ale cetăţenilor simpli.

Polonia a avut o istorie foarte zbuciumată şi greu încercată, pe alocuri similară cu cea a României. Lupta pentru păstrarea valorilor naţionale, culturale, tradiţionale s-a manifestat prin sacrificiul războaielor mondiale, lupta anticomunistă cu tot tragismul ei, lupta sindicală şi frontul comun făcut de solidaritatea muncitorilor care au stat cu pieptul descoperit în faţa represiunilor sângeroase.

Am vizitat Polonia în 1978, după înscăunarea Papei Ioan Paul al II-lea la Vatican, am fost în Cracovia şi în alte oraşe înnegrite de fumul industrial, am văzut monumentul muncitorilor portuari ucişi la Gdansk în 1970, am intrat în lagărul morţii de la Auschwitz (Oœwięcim). Am vrut să aflu în ce a constat forţa oamenilor de a rezista în faţa nedreptăţilor istoriei. Am intrat la o mesă într-o catedrală din Varşovia şi mi s-a dezvăluit un lucru pe care l-am considerat esenţial: în ciuda regimului comunist existent atunci, bisericile erau pline, mulţi copii şi tineri participau la slujbă alături de adulţi şi vârstnici. Credinţa în Dumnezeu, morala creştină şi strânsele legături dintre oameni erau valori adânc înrădăcinate în conştiinţa oamenilor şi nici o forţă opresivă nu le putea distruge.

Am urmărit apoi evoluţia Poloniei în ultimele decenii, procesul de modernizare şi dezvoltare economică, în care rolul Papei de sorginte poloneză nu a fost unul minor, am fost impresionată de "comercianţii Europei" şi de spiritul lor întreprinzător, dar mai ales am realizat că solidaritatea poporului polonez întărit prin credinţă este de nezdruncinat.

În aceste clipe grele pentru prietenii noştri europeni din Polonia, am convingerea că divinitatea îi va ajuta, vor reuşi să revină la o stare de normalitate, depăşind momentele de mare suferinţă din prezent. Suntem cu tot sufletul alături de ei în săptămâna de doliu naţional.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei dispăruţi!

Doamne ocroteşte România şi Polonia şi nu-ţi întoarce faţa de la noi!

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimată colegă.

Domnul deputat Aledin Amet îşi prezintă declaraţia politică.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Moştenirea istorică a tătarilor"

Sâmbătă, 10 aprilie a.c., s-a desfăşurat, la Medgidia, în aula bibliotecii centrale, un act cultural de mare importanţă, deoarece apariţia unui volum, cu atât mai mult al unui volum de specialitate, se înscrie, cu uşurinţă, în acest context.

Începând cu anul 1990, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a propus, şi a reuşit, să promoveze identitatea noastră istorică. Au fost publicate numeroase studii şi cărţi importante, ale unor autori remarcabili, precum regretaţii Mehmet Ablay şi Mehmet Ali Ekrem.

O altă mare personalitate a culturii tătare, profesorul universitar dr.Tahsin Gemil, a avut şi are o activitate ştiinţifică dedicată, în special, cercetării trecutului naţiunilor din lumea turcă. Volumul "Originea tătarilor" a apărut ca rezultat al lucrărilor simpozionului desfăşurat la Muzeul de Istorie şi Arheologie, din Constanţa, în anul 1994, reprezintă, indiscutabil, un reper în istoriografia noastră.

Noul volum, "Moştenirea istorică a tătarilor", editat în acest an, însumează lucrările prezentate în cadrul unui alt simpozion, care a avut loc la acelaşi muzeu, în anul 2008. Coordonatorii cărţii sunt profesorii Tahsin Gemil şi Nagi Pienaru, semnatarii comunicărilor ştiinţifice fiind nume de referinţă în domeniu.

Sigur, se doreşte publicarea şi altor lucrări de specialitate, existând, astfel, garanţia continuităţii noastre, din punct de vedere etnic şi din punct de vedere religios.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Mai e vreun coleg? Nu mai este, atunci îngăduiţi-mi să-mi dau şi mie cuvântul să-mi citesc propria mea declaraţie politică.

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Îngăduiţi-mi să dau curs citirii unei declaraţii politice care se intitulează "Protecţia consumatorului în Uniunea Europeană, de la teorie la practică."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum ştim, aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la Summit-ul de la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de ţară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată memorabilă pentru noi.

După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a devenit stat în curs de aderare, obţinând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituţiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenţei reprezentanţilor români la nivelul instituţiilor europene şi al grupurilor de lucru ale acestora. Statutul de observator activ a permis României să îşi exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influenţa aceste decizii şi promovându-şi interesele naţionale în toate domeniile, inclusiv în cel al protecţiei consumatorului. Ca urmare a acestui act istoric, România a participat ca observator activ în toate instituţiile Uniunii Europene: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Grupurile de lucru ale Consiliului, Comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene şi ale Comitetului Regiunilor.

După aderare, România a trecut de la statutul de observator activ la cel de membru cu drepturi depline. România a devenit a şaptea ţară din UE după numărul de locuitori. Limba română a devenit una dintre limbile oficiale ale Uniunii, mai precis a şaptea după numărul de vorbitori, în concurenţă strânsă cu limba neerlandeză, urmând ca oricare cetăţean al UE să se poată adresa instituţiilor europene în această limbă. Denumirea de "Uniune Europeană", în limba română, a primit statut oficial.

Am readus, pe scurt, în discuţie, aceste aspecte, nu pentru că vreunul dintre dumneavoastră nu le-ar cunoaşte, sau le-ar fi uitat cumva, ci pentru a sublinia un fapt concret. Din nefericire, la noi drumul de la teorie la practică este lung şi presărat cu fel de fel de obstacole. Mă refer acum în special la respectarea drepturilor consumatorilor români, în calitatea lor de cetăţeni ai Uniunii Europene. Protecţia consumatorilor constituie o politică de sine stătătoare la nivelul Comisiei Europene, fiind în strânsă legătură cu celelalte politici comunitare. Ea cuprinde în special reglementări legate de protecţia intereselor economice ale cetăţenilor consumatori.
Statele membre ale UE, deci şi România, trebuie să asigure funcţionarea sistemului de supraveghere a pieţei şi întărirea rolului asociaţiilor de consumatori. Această politică trebuie văzută ca o politică orizontală care vizează promovarea intereselor consumatorilor în cadrul pieţei interne. În plus, ea are efecte semnificative asupra altor politici ale Uniunii Europene, care includ norme referitoare la drepturile consumatorilor, precum politica agricolă comună, protecţia mediului, politica în domeniul transporturilor şi energiei. Cadrul general pentru finanţarea acţiunilor Comunităţii în sprijinul politicii consumatorului se referă la acţiunile comunitare ce au ca scop protejarea sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi acţiunile de informare şi de educare a cetăţenilor.
Obiectivele acestui program sunt următoarele: un nivel înalt comun de protecţie a consumatorilor; aplicarea efectivă a normelor privind protecţia consumatorilor; un nivel adecvat al implicării organizaţiilor consumatorilor în politicile UE.

Domeniile de acţiune specifice ale programului sunt:
protecţia sănătăţii şi securităţii consumatorilor privind serviciile şi produsele nealimentare; protecţia intereselor economice şi juridice ale consumatorilor; promovarea activităţilor de informare şi educare a consumatorilor; promovarea participării organizaţiilor de consumatori la programe la nivel european.

Obiectivul este creşterea încrederii consumatorilor şi, în acelaşi timp, simplificarea formalităţilor administrative care îngrădesc firmele producătoare în interiorul graniţelor naţionale, privând astfel consumatorii de o alegere mai vastă şi de oferte competitive. Stabilirea unui ansamblu de clauze contractuale standard pentru consumatori va permite o reducere semnificativă, de pană la 97%, a costurilor de conformare pentru comercianţii care desfăşoară activităţi la scara UE.

Directiva propusă consolidează protecţia existentă a consumatorilor în domenii esenţiale unde au fost depuse numeroase plângeri în ultimii ani, cum ar fi vânzarea sub presiune. Ea adaptează legislaţia la noile tehnologii şi metode de vânzare, de exemplu, comerţul mobil şi licitaţiile on-line. De o adaptare a legislaţiei are nevoie şi România şi în această direcţie ar trebui să se lucreze în perioada care urmează, punctual, cu mai multă seriozitate.

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nemaiavând solicitanţi pentru a-şi susţine de la tribuna Camerei Deputaţilor declaraţiile, daţi-mi voie să îi nominalizez pe cei care au depus în scris declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, următorii deputaţi: Marius Rogin, Ioan-Nelu Botiş, Claudia Boghicevici, Cornel Ghiţă, Silviu Prigoană, Ovidiu Buhăianu, Maria Stavrositu, Sanda Ardelean, Daniel Buda, Cristinel Dugulescu, George Ionescu, Cristina Dobre, Andrei Sava, Gheorghe Ciobanu, Petru Călian, Holdiş Ioan, Riviş-Tipei Lucian, Florin Postolachi şi Burlacu Cristian.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Ioan Stan, Marian Ghiveciu, Ion Călin, Eugen Bejinariu, Emil Radu Moldovan, Vasile Popeangă, Florin Pâslaru, Ion Dumitru, Cristian Rizea, Manuela Mitrea, Mugurel Surupăceanu, Vasile Gliga, Neculai Răţoi, Valeriu Zgonea, Mircea Duşa şi Vasile Mocanu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Dan Morega, Alina Gorghiu, Pavel Horj, Teodor Atanasiu, Andrei Gerea, George Dumitrică, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Cristian Adomniţei, Virgil Pop, Dan Motreanu, Graţiela Gavrilescu, Bogdan Ţîmpău, Titi Holban şi Eugen Nicolăescu.

Din partea Grupului parlamentar al independenţilor, Tudor Ciuhodaru şi Vasile Soporan, iar din partea Grupului de minorităţi, Miron Ignat.

Cu acestea, declar închisă şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Ne revedem la ora 10, atunci când vom dezbate proiectele de lege înscrise pe ordin ea de zi.

La revedere, o zi bună tuturor!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Urbanizarea şi sănătatea"

Tema propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii din anul 2010 se referă la relaţia dintre urbanizare şi sănătate. În acest an, tema aleasă este considerată prioritară pentru sănătatea publică, fiind selectată în urma recunoaşterii efectelor pe care urbanizarea le are atât asupra sănătăţii la nivel global, cât şi asupra fiecăruia dintre noi, individual.

În prezent, pe plan mondial, locuiesc în oraşe peste 3 miliarde de oameni, adică peste 50 % din populaţie. Se estimează că, până în anul 2030, 6 din 10 persoane vor locui la oraş, acest număr crescând la 7 din 10 până în anul 2050.

Pe parcursul istoriei umanităţii, dezvoltarea oraşelor a avut un rol pozitiv, fiind un factor de progres tehnologic, cultural, educaţional, care a condus la creşterea standardului de viaţă al locuitorilor. Efectele negative ale urbanizării au apărut odată cu explozia demografică, care a generat fenomene perturbatoare ale activităţii normale: şomajul, lipsa locuinţelor şi aglomerarea lor, lipsa hranei, poluarea etc. Oraşele au devenit o ameninţare pentru sănătatea locuitorilor lor, având o rată a mortalităţii generale mai mare decât aşezările rurale.

Starea de sănătate a locuitorilor din urban depinde de numeroşi factori, printre care infrastructura, accesul la serviciile sociale şi medicale, venitul, educaţia etc. Poluarea chimică şi fizică, poluarea sonoră, fumatul, influenţează negativ starea de sănătate a cetăţenilor. Se estimează că traficul urban, prin poluarea pe care o produce, ucide aproximativ 1,2 milioane de persoane anual în întreaga lume datorită afecţiunilor cardio-vasculare şi respiratorii. Poluarea industrială şi gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere, industriale şi a celor rezultate din activitatea medicală reprezintă alte surse de poluare care afectează grav biocenoza şi biotopul din ecosistemul urban.

Aglomerarea urbană, sărăcia, dislocarea culturală, izolarea, deteriorarea relaţiilor de familie, conduc la creşterea infracţionalităţii generale şi juvenile, abuzuri asupra copiilor şi femeilor, precum şi la teama pentru siguranţa cetăţeanului. Toate acestea, împreună cu creşterea consumului de alcool şi droguri, afectează negativ starea de sănătate, inclusiv sănătatea mintală a locuitorilor oraşelor.

Mediul urban descurajează activitatea fizică şi promovează consumul de hrană nesănătoasă de tip fast-food, care contribuie la creşterea riscului pentru o serie de afecţiuni cronice: obezitatea, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, diabetul, osteoporoza şi diferite tipuri de cancer. Conform datelor OMS, aproximativ 70% din populaţia oraşelor consumă insuficiente fructe şi legume. Apar astfel probleme în ceea ce priveşte accesibilitatea, calitatea şi costurile pe termen lung ale îngrijirilor medicale.

OMS avertizează că un plan de urbanizare bine gândit poate contribui la siguranţa locuitorilor şi poate încuraja comportamentele sănătoase. Astfel, factorii de decizie pot să investească în zone dedicate sporturilor şi mişcării în aer liber, să vegheze la siguranţa alimentară şi să controleze respectarea legilor în vigoare privind fumatul şi traficul de droguri.

Se manifestă o nevoie urgentă de a promova un nou gen de urbanizare în strânsă legătură cu sănătatea publică şi cu creşterea siguranţei cetăţeanului. Urbanizarea trebuie să-şi propună îmbunătăţirea condiţiilor de trai în oraşe prin asigurarea accesului la servicii de bază (aprovizionare cu apă curentă, canalizare, colectarea deşeurilor etc.) a tuturor categoriilor sociale, cu înlăturarea diferenţelor dintre zonele centrale şi periferice. Se impune ca urbanizarea să acorde atenţie deosebită diferitelor categorii speciale de populaţie (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), să asigure accesul neîngrădit la educaţie, locuri de muncă, servicii sociale şi viaţă publică.

Depinde numai de om şi de voinţa lui, măsura în care aceste obiective au şansa să fie atinse. În perioada 7-11 aprilie, OMS invită oraşele lumii să deschidă spaţii dedicate sănătăţii şi să interzică accesul autovehiculelor în anumite zone, care vor fi rezervate diverselor activităţi recreaţionale şi de agrement.

Cerem edililor oraşelor României să facă toate demersurile ca să ne putem bucura de Săptămâna sănătăţii urbane!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Când nu mai ai ce vinde..."

Mulţi dintre cei care salvează vieţi nu mai văd un viitor aici. Familia, şcoala, amintirile, anii de liceu se duc pe apa Sâmbetei. Nu mai contează decât faptul că după şase ani de facultate şi încă vreo cinci de rezidenţiat nu-şi pot găsi un loc de muncă.

Când sunt specialităţi deficitare în multe oraşe din ţară vedem că sute de medici şi asistenţi participă la Târguri Internaţionale de Cariere Medicale. În această săptămână, la Iaşi, opt angajatori europeni au pus la dispoziţie tinerilor medici peste 2000 de locuri de muncă în 15 ţări.

Vizate sunt specialităţi precum anestezia, medicina de urgenţă, radiologia, medicina internă şi chirurgia. Mai mult decât atât, angajatorii oferă consultanţă pe parcursul întregului proces de înscriere şi asistenţă în procesul de relocare.

În România, aceşti tineri nu-şi pot permite o locuinţă, o carte e de multe ori prea scumpă. Dacă le mai vine vreo idee şi încearcă să-şi întemeieze o familie e bine să-şi întrebe mai întâi părinţii dacă pot include în cheltuielile curente şi ajutorarea unor tineri medici.

Cât le oferă totuşi alte ţări? Cele mai mici salarii sunt în Germania şi sunt cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro, dar medicii cu experienţă pot obţine salarii ce ajung şi la 10.000 - 12.000 de euro în Marea Britanie şi ţările scandinave.

Când nu mai ai ce vinde... îţi vinzi creierul şi sufletul şi sănătatea?

Când ne pleacă medicii pierdem de trei ori. În primul rând, toţi anii petrecuţi prin şcoli şi cheltuieli făcute astfel de pomană. A doua oară pierdem sănătate. Spitalele sunt doar muzee fără cei care lucrează-n ele. Şi în al treilea rând, să nu uitaţi că astfel ne vindem viitorul.

Pentru ca să avem o "Românie sănătoasă" trebuie să găsim urgent soluţii de deblocare a posturilor în sistemul sanitar. O ţară care-şi vinde sănătatea e de neconceput!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Epidemia accidentelor"

România se confruntă cu numărul important al victimelor accidentelor rutiere. 2.729 de morţi şi 8.903 de răniţi grav în 2009, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei. Numărul crescut de persoane care îşi pierd viaţa anual ne situează pe un nedorit loc doi în UE. Am ajuns să înregistrăm 150 de morţi la un milion de locuitori, ceea ce reprezintă aproape dublu faţă de media europeană. Într-un top al cauzelor de mortalitate în ţară noastră, accidentele rutiere ocupă locul al doilea pentru cei cu vârste între 15 şi 44 de ani, după infarctul miocardic şi prima cauză de deces pentru tinerii între 16 şi 24 de ani. Alte mii de români sunt răniţi şi mulţi dintre aceştia rămân cu infirmităţi permanente.

Consumul de alcool este una din cauzele frecvente de perturbare a capacităţii de conducere întrucât reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului încalcă adesea normele de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Doar în martie 2010, 1.089 de conducători auto au fost amendaţi pentru că se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Studiul Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii (ICPC) din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că procentul şoferilor sub influenţa băuturilor alcoolice (44,5 %) implicaţi în accidente rutiere este aproape dublu faţă de cel al conducătorilor auto care nu au fost niciodată implicaţi în accidente (24,5 %).

Putem vorbi de o epidemie cu mortalitate ridicată atunci când de pe harta României a dispărut, din 1990 până azi, un oraş de peste 60.000 de oameni în astfel de accidente.

Voi iniţia azi o propunere legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care vizează o deplasare mai sigură pe şosele şi reducerea numărului de accidente rutiere prin înăsprirea măsurilor legislative referitoare la conducerea sub influenţa alcoolului a autovehiculelor sau tramvaielor. Aceste măsuri legislative prevăd aplicarea de sancţiuni complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă variind între:

a) cinci ani (în cazul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune);

b) zece ani (când conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau s-a soldat cu avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale fără victime);

c) mergând până la anularea permisului (când conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice s-a soldat cu producerea unui accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane).

Sper că o veţi susţine.

Pentru ca drame precum cea de la Iaşi să nu se mai repete este nevoie de măsuri care să înăsprească reglementările legislative. Vom asigura astfel o deplasare mai sigură de-a lungul şoselelor în deceniul proclamat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite drept cel al "acţiunilor pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere".

Domnul Angel Tîlvăr:

"Românii, consumatori de violenţă?"

Dincolo de mediatizarea uneori excesivă a anumitor probleme pe care unele personaje publice le au cu justiţia, se mai strecoară în mass-media un alt fenomen care a căpătat o amploare deosebită în România: violenţa! Fie că vorbim despre actele de violenţă din şcoli, fie că ne referim la cele din stradă sau la oamenii nevinovaţi care ajung victimele unor puternice deviaţii de comportament ale unor semeni de-ai lor, violenţa a căpătat un rol fruntaş în desfăşurarea evenimentelor de zi cu zi.

Nu este prima dată când aduc în discuţie acest subiect şi din păcate nu cred că va fi nici ultima. Recent, opinia publică s-a declarat oripilată de ceea ce s-a întâmplat la Focşani, unde o asistentă medicală a fost victima unui tânăr căruia, conform propriei declaraţii, "I s-a pus pata", s-a dus la magazin, a cumpărat un cuţit şi a înjunghiat-o. Din păcate, doamnelor şi domnilor, acesta nu este doar un caz singular, buletinele de ştiri abundă în relatări de acest gen. Aceasta este ţara în care am ajuns să trăim? Oare ar trebui să ne fie frică să mergem pe stradă, să trecem pe trecerea de pietoni, să ne parcăm maşina, să ieşim pur şi simplu la plimbare?

Am citit zilele acestea un articol de presă pe care la început nu am ştiut cum să-l interpretez. Recunosc că mi-a atras atenţia titlul, puţin şocant dealtfel, dar apoi mi-am dat seama că ceea ce se întâmplă zilnic în jurul nostru ne poate genera anumite reacţii şi trăiri care ne pot face să ne gândim din ce în ce mai mult la siguranţa noastră şi a familiilor noastre. Articolul la care am făcut referire se intitula "Ce arme de foc îşi mai cumpără românii?". Astfel, am aflat cu stupoare că deşi nu sunt deloc ieftine, numărul armelor achiziţionate a crescut simţitor. Pe lângă acest fapt, anul trecut s-au eliberat 10.425 de permise portarmă, cu doar 25 mai puţine decât în 2008. Potrivit Poliţiei Române, în România există 206.000 de arme. Dintre acestea, jumătate sunt letale, în mare parte fiind vorba despre arme de vânătoare. Chiar şi în aceste condiţii, numărul celor care deţin arme este destul de mare şi în creştere.

Ultimele întâmplări violente care au fost mediatizate ne-au arătat nişte agresori ale căror izbucniri nu aveau nicio justificare. Aceste fapte nu fac decât să dea o importanţă şi mai mare testului psihologic necesar pentru eliberarea unui permis de port-armă, a unui carnet de şofer şi chiar să ne facă să ne gândim că repetarea acestuia la un anumit interval de timp este mai mult decât necesară. Unii ar putea considera această propunere drept un exces de zel, însă diversificarea factorilor de stres, care se schimbă odată cu cerinţele societăţii şi care generează agresivitate justifică o examinare periodică.

Însă ce facem cu setea românilor faţă de manifestările violente! De câte ori nu am auzit despre oameni care priveau pur şi simplu la manifestarea unor acte de violenţă asupra unor semeni de-ai lor chiar în plină stradă? Am fost cu toţii zilele acestea puşi în temă cu rezultatele unui sondaj de opinie care susţinea că 91% dintre cei intervievaţi ar fi de acord cu introducerea pedepsei cu moartea. Datele aceluiaşi studiu spun că aproximativ 89% dintre români, care ar participa la un referendum pe tema retragerii cetăţeniei celor care cer autonomia ţinutului Secuiesc, ar vota pentru. De asemenea, 94% dintre românii care şi-ar dori o consultare populară pentru retragerea cetăţeniei romilor care încalcă legile în alte ţări şi aduc prejudicii României ar vota pentru excluderea lor din comunitate. Psihologii au interpretat aceste rezultate ca o reacţie a oamenilor de răzvrătire împotriva unui sistem judiciar pe care ei îl văd incapabil în a rezolva cazurile şi scandalurile intens mediatizate în ultima perioadă. Iată că sentimentul de frustrare şi revoltă scoate din nou în evidenţă latura agresivă a oamenilor, tocmai prin manifestarea disponibilităţii de a vota reintroducerea pedepsei cu moartea ca o formă de reinstaurare a legii şi dreptăţii.

Până acum am discutat despre violenţa în "lumea oamenilor mari". Dar cum rezolvăm, stimaţi colegi, aceeaşi problemă în rândul copiilor? Cum vom face posibilă dezvoltarea unor tineri care să nu se vadă nevoiţi peste 15-20 de ani să ceară şi ei reintroducerea pedepsei cu moartea?

Din nefericire, nu cred că există şcoală în România care să nu se fi confruntat cu un caz de violenţă fie între elevi, fie între profesor-elev. Sesizăm cu dezaprobare că adolescenţii şi copiii sunt din ce în ce mai violenţi. "Mari consumatori" de jocuri violente, de emisiuni şi filme care promovează din ce în ce mai multe scene violente, copiii şi adolescenţii din ziua de astăzi sunt victime sigure ale unei societăţi care acceptă şi promovează comportamente agresive.

Potrivit Centrului de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, televiziunile din România oferă publicului, şi mai ales copiilor, mai multă violenţă decât în alte ţări. Studiul arată că în România numărul actelor de violenţă într-o oră la televizor variază de la 9 minute la până la 23. În cazul programelor de desene animate, durata actelor de violenţă este foarte ridicată, unul dintre posturile monitorizate ajungând la 37 de minute de violenţă într-o oră de program.

Potrivit studiului, 3 sunt canalele de desene animate care au înregistrat cel mai mare număr de scene de violenţă pe oră. Din păcate însă, conform declaraţiei preşedintelui CNA "Referitor la cele trei canale de desene animate care au fost monitorizate, acestea nu se află sub jurisdicţia CNA. E vorba de canale licenţiate în Uniunea Europeană; deci nu sunt posturi pe care noi să le putem sancţiona, amenda". În consecinţă, posturile de desene animate cu cele mai multe scene de violenţă nu pot fi sancţionate sau avertizate de CNA, dar difuzează zilnic desene animate şi sunt intens savurate de copii.

Aceste studii sunt importante, întrucât televizorul a devenit şi în societatea românească un substitut pentru bonă. În calitate de părinţi, trebuie şi noi, alături de autorităţi, să acordăm atenţie deosebită programelor TV, filmelor şi chiar desenelor animate la care au acces copiii noştri. Acest aspect este foarte important deoarece, pe termen lung, chiar şi desenele animate pot determina comportamente agresive. Asociaţia Psihologilor Americani consideră că prin difuzarea scenelor de violenţă mass-media este considerată, alături de consumul de alcool şi droguri, un factor de risc în manifestarea violenţei.

Necesitatea investiţiei în realizarea de programe şi emisiuni pentru copii care să fie atât atractive, cât şi educative, dar şi o atenţie deosebită acordată importurilor de seriale care nu fac nimic altceva decât să prezinte o lume nerealistă şi plină de violenţă trebuie să devină o prioritate atât pentru părinţi, cât şi pentru trusturile media şi guvernanţi.

Domnul Florian-Marian Săniuţă:

"La stânga împrejur, domnule Boc!"

Ne aducem aminte de militarii români doar atunci când ne este greu şi avem nevoie de ajutorul lor sau, din când în când, la momentele festive ocazionate de sărbătorile ţării, când uniformele şi pasul cadenţat pe ritmuri de fanfară ne fac să ne ştergem discret câte o lacrimă de emoţie apărută în colţul ochilor.

Dar oare aceşti oameni, oameni ca şi noi, de altfel, nu au nevoie de sprijin şi în afara momentelor când sunt legaţi de jurământ sub faldurile tricolore?

Răspunsul ar trebui să fie unul singur: DA.

Ei bine, acum este un astfel de moment pentru că decizia cabinetului Boc de a "maltrata" întregul sistem de pensii militare sub imperiul devizei populiste "fără privilegii", creează o stare fără precedent: pensionarii şi veteranii Armatei Române să meargă la cerşit pentru a-şi putea întreţine familiile, iar gradele militare obţinute într-o viaţă, deloc uşoară, să devină o amintire dureroasă.

În conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, "Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar. Gradele de ofiţer, maistru militar şi subofiţer nu se pot pierde decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege".

Practic, cei care au ales să îmbrace haina militară sunt depozitarii pe viaţă ai dreptului de a li se onora în acelaşi timp şi numele şi gradul avut, este recunoaşterea socială a meritelor lor, dar şi respectarea principiului de bază al oricărei armate din lume: principiul ierarhiei.

De altfel, nu există o altă profesie, cu excepţia celei militare, în care să rămâi la dispoziţia unităţii şi după încheierea activităţii. De aceea, cadrele militare trec mai întâi în rezervă şi abia apoi, mult mai târziu, în retragere.

Prin măsura aberantă de reducere a pensiilor de peste 3000 de lei conform doar spuselor primului-ministru, pentru că ministrul apărării afirmă altceva, se încalcă în mod grosolan principiul ierarhiei militare: cum pot avea doi oameni ce au deţinut grade şi responsabilităţi diferite aceeaşi pensie?

Pentru că aici se ajunge dacă se vor reduce pensiile, şi aşa puţine, ale celor ce au condus pe diferite eşaloane Armata română?

Cum va mai putea fi utilizată această resursă umană în caz de nevoie, fie în timp de pace, fie în timp de conflict armat?

Este limpede că primul-ministru se comportă ca un conducător de oaste "a la Nero".

Iată ce scria în ziarul "Adevărul" din 24 mai 1934 generalul Alexe Anastasiu pe problema pensiilor militare:

"Înainte vreme trecerea la pensie şi situaţiunea de pensionar nu erau privite de militari cu amărâtă decepţiune decât doar sub raportul vârstei. Cuantumul pensiei, de exemplu faţă de solda gradului din activitate, prezintă o diferenţă foarte mică; iar ca tratament moral regimul respectă riguros principiile erarhiei, întrucât nici un militar activ nu primea o soldă mai mare de cât pensia unui grad superior.

"...or, principiile organice cari prezidează la constituirea, perfectarea şi păstrarea unui corp bun de ofiţeri şi subofiţeri activi cer, între condiţiunile de realizare şi un regim satisfăcător de pensii"...

"....statul n-ar trebui să ciuntească drepturile de precădere în atenţiunea sa pentru forţele de apărare naţională, dator fiind să asigure sporirea capabilităţii ofiţerilor şi subofiţerilor armatei.

Această calitate nu se cultivă însă şi nu se sporeşte în rândurile militarilor activi cu un sistem de prigoană a pensionarilor militari...!"

Convins fiind că "dăinuirea acestei stări este profund defavorabilă intereselor de apărare naţională", generalul Alexe Anastasiu milita, în fapt, pentru păstrarea ordinii ierarhiei militare atât în activitate, cât şi în rezervă şi retragere, şi recunoaşterea socială a statutului de militar.

Căci altfel ce însemnătate ar mai avea gradele militare deţinute pe viaţă?

Cum putem cere Armatei române sa-şi îndeplinească misiunile cu profesionalism, mergând până la jertfa supremă, atâta timp cât bugetul apărării este tot mai mic, dotările sunt demne de programul "Rabla", iar recunoaşterea socială a meritelor militarilor noştri este ca şi inexistentă?

Iar acum suntem în situaţia de a le micşora pensiile, şi aşa mici, ale acestei categorii de profesionişti!

Fie şi numai pentru aceste consideraţii, domnule Boc, la stânga împrejur şi rupeţi rândurile, fuga marş!

Domnul Mihai Stroe:

"Politica bunului-simţ"

Întâlnim, adesea, persoane care se comportă fără mult clamatul bun-simţ, vorbesc tare, agresează mediul, aruncă gunoaie pe oriunde, iţi dau coate, te împing, se bagă în faţa ta, iţi iau faţa cu maşina, te apostrofează dacă greşeşti, unii fac pe şmecherii, alţii sunt mincinoşi, farsori, se exprimă vulgar şi, culmea, se cred şi deştepţi, uitând de un dicton specific cu referire la fudul. Pe scurt, bunul-simţ nu-l mai găsim, nu mai suntem toleranţi, acţionăm impulsiv şi judecăm situaţiile numai în folosul imediat personal sau, eventual, de grup.

De ce? Pentru că printre alte cauze, modelele lor suntem poate şi noi.

Zilnic, cu sau fără voia noastră, facem politică, ascultăm, intervenim, consumăm politică cu sau fără bun-simţ.

La tribuna Parlamentului se perindă mulţi colegi, unii aşa-zişi deţinători ai adevărului absolut, care ne apostrofează, ne ceartă că nu gândim ca ei, că unele proiecte de lege le afectează interesele personale sau de grup, ne jignesc de multe ori, manifestându-se democratic, spun ei, uneori şmechereşte. Culmea este că deşi nu ne place, ripostăm, intrând adesea în polemici uneori lipsite de bunul- simţ.

Oricine din Parlamentul României se poate exprima şi manifesta coerent şi democratic pe orice problemă legislativă sau politică şi cu bunul-simţ ar avea, cred, de multe ori, câştig de cauză dacă argumentele ar fi cele care motivează acţiunea, şi nu interesele personale sau de grup.

Ne mirăm de multe ori că Parlamentul, ca instituţie, are o imagine proastă. Noi suntem cei care îi creăm imaginea, prin manifestările de la tribuna Parlamentului sau prin apariţiile publice unde adesea ne manifestăm ca oameni politici rigizi, care frizează uneori bunul-simţ - trăsătură care ar trebui sa primeze în acţiunile noastre - şi atunci probabil că şi imaginea instituţiei parlamentare şi a parlamentarilor s-ar ameliora.

Stă în puterea noastră ca prin acţiunile şi manifestările noastre să dovedim mai mult respect pentru cei care ne-au trimis în Parlamentul României, să ne manifestăm democratic, atât atunci când suntem la putere, cât şi atunci când suntem în opoziţie, sub egida bunului-simţ, care să amelioreze imaginea parlamentarului, şi, de ce nu, să putem deveni modele de comportament pentru cei care ne privesc şi ne ascultă.

Vă propun să promovăm politica bunului-simţ în Parlamentul României cu convingerea că vom avea cu toţii de câştigat.

Domnul Mircea Grosaru:

"Alături de poporul polonez şi minoritatea poloneză din România"

La anunţarea veştii că avionul prezidenţial s-a prăbuşit, având la bord 131 de persoane din conducerea ţării, la început mi s-a părut incredibil, având în vedere situaţiile rare în care se poate întâmpla aşa ceva. Am refuzat să-mi imaginez aşa ceva şi nu am putut să cred decât că ar fi putut fi vorba doar de un scenariu. Ştirile mi-au reconfirmat vestea, iar încetul cu încetul simţeam că nimic nu mai poate schimba situaţia, iar ştirea m-a dus cu gândul la scopul vizitei de la Katyn.

Ar fi fost o împăcare cu istoria, care ar fi explicat multe din greutăţile prin care a trecut de-a lungul timpului poporul polonez.

Preşedinţii tuturor statelor lumii, şi nu numai, au transmis condoleanţe familiilor îndoliate, primul fiind chiar actualul prim ministru rus Vladimir Putin.

În aceste momente, nimic nu se mai poate spune, ci totul se simte. Alături de toţi colegii mei, deputaţi şi senatori, doresc să transmit şi pe această cale sincere condoleanţe minorităţii poloneze prezente în parlament, dar şi poporului polonez prieten al românilor.

Domnul Mircea Grosaru:

"Două tăişuri ale încăpăţânării, două ipostaze"

Mulţi spun acum că "L-am cunoscut pe Lech Kaczynski"! Şi "l-am cunoscut", e un fel de-a spune. E ca şi cum am spune că am cunoscut câteva zeci, poate chiar sute de mari personalităţi poloneze şi străine, cu prilejul Congresului aniversar al Solidarnosc din 2005, de la Varşovia şi Gdansk, când am vorbit mai mult decât cu Cardinalul Lustiger, căruia i-am cerut şi am primit permisiunea de a-i traduce şi publica intervenţia în "Timpul", şi cu Bronislaw Geremek, pentru simplul motiv că amândoi erau buni vorbitori de franceză, singura limbă străină în care pot conversa fără eforturi prea mari. Era acolo, de la Walesa la Havel şi de la Barroso la Madeleine Albright, aproape toată elita politică a lumii şi, normal, s-a întâmplat să strâng nişte mâini, să schimb nişte saluturi.

Cu Kaczynski, pe atunci primar al Varşoviei, s-a întâmplat chiar să ciocnim un pahar de şampanie. Asta înseamnă că l-am cunoscut? Nu! Însă i-am urmărit cu atenţie evoluţia încă de atunci, când era candidat înscris în bătălia electorală pentru preşedinţie. Ceea ce pot spune sigur este faptul că era de o încăpăţânare ieşită din comun. Această încăpăţânare l-a ajutat să câştige o competiţie în care plecase cu un handicap de peste 25 de procente. La jumătatea cursei, încă era cu aproape 20 de procente în urma lui Donald Tusk, actualul premier, liderul liberalilor. Oricine ar fi renunţat, nu şi Kaczynski. Câteva erori ale adversarului, care se vedea deja câştigător, şi o campanie "încăpăţînată", aproape până la monotonie, i-au adus victoria.

Tot încăpăţânarea sa a reclasat Polonia în politica internaţională, unde a devenit o voce ascultată. Mai degrabă eurosceptic, conservator, apropiat de Statele Unite mai mult decât de UE, critic în egală măsură al Rusiei şi Germaniei, dar cochetând cu Anglia în afacerile europene, ridiculizat uneori, nu foarte iubit nici în Polonia de la un punct încoace, Kaczynski însuşi a devenit o voce de care a trebuit ca marile puteri să ţină seama. O voce care acum a tăcut. Dar a tăcut, ca să spun aşa, tot pe mâna încăpăţânării sale. I s-ar potrivit o vorbă adaptată a lui Napoleon: "Cuvântul imposibil nu este polonez". Din păcate, a trebuit să afle, laolaltă cu aproape o sută de oameni, că acel cuvânt poate fi tradus şi în limba polonă. Inimă-Rea avea dreptate: încăpăţânarea e o sabie cu două tăişuri. Când ne serveşte prea multă vreme unul dintre ele, uităm că există şi cel de-al doilea şi catastrofa se prăbuşeşte asupra noastră.

Nu sunt însă de acord în alt punct cu Inimă-Rea. Nu cred că celebra şarjă a cavaleriei poloneze asupra tancurilor nemţeşti merită ridiculizată. Este un gest de cumplită semnificaţie istorică, care marchează destinul unui popor, un gest de o tragică poeticitate. Oricum, îl prefer cu toată fiinţa mea leşinului lui Mihail Manoilescu la semnarea Dictatului de la Viena şi ruşinoasei retrageri a Armatei române din Basarabia fără a fi tras un foc de armă.

Polonia e în doliu. Polonia şi-a pierdut o parte consistentă a elitei sale civile şi militare. Lech Walesa are dreptate, este cea mai gravă catastrofă de la masacrul de la Katyn încoace. Analiştii de serviciu se întreabă catastrofic: Ce se va întâmpla cu Polonia? Cum va ieşi din această situaţie? Cu Polonia nu se va întâmpla nimic, Polonia îşi va urma drumul prin istorie. Şi va ieşi din situaţie cu aceeaşi demnitate cu care îşi trăieşte doliul. Polonia a fost împărţită de trei ori de-a lungul încercatei sale istorii, dar a redevenit o ţară mare şi puternică. A reuşit ceea ce n-a mai reuşit nimeni, să treacă prin marea criză economică şi financiară mondială având creştere economică. Polonia nu şi-a înclinat coloana vertebrală nici în timpul comunismului, împotriva căruia a fost în revoltă aproape continuă şi pe care l-a învins aproape de una singură. Polonia a suferit ieri nişte pierderi umane aproape imposibil de evaluat, dar din fericire pentru ea e o ţară care chiar are elite, are elite puternice în toate domeniile - politic, intelectual, militar, religios etc. De altfel, aparatul de stat funcţionează fără sincope. Până la finele lui iunie va avea un nou preşedinte ales.

Polonia merge mai departe. Este bine că o însoţim în acest multiplu doliu, e omeneşte şi prieteneşte aşa, dar ar fi bine dacă am fi în stare să învăţăm ceva din exemplul istoric al acestei ţări.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei atât de devreme şi atât de absurd plecaţi dintre noi! Dumnezeu să binecuvânteze Polonia!

Domnul Dan Ilie Morega:

"Strategia Guvernului referitoare la judeţele monoindustriale şi cu o rată a şomajului foarte mare."

Aşa cum bine cunoaşteţi, în ultimii 20 de ani s-au succedat la conducerea României mai multe guverne ale diverselor formaţiuni politice. Din păcate, niciunul dintre ele nu şi-a focusat atenţia pe judeţele sau zonele monoindustriale care, iată, după două decenii de la evenimentele din 1989, înregistrează, pe lângă cele mai mari rate ale şomajului şi cele mai mici perspective de reîncadrare în muncă: Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Galaţi etc.

Referindu-mă concret la judeţul Gorj, în afara mineritului şi energiei - care mai poate asigura locuri de muncă pe o perioadă de maxim 15-20 de ani -, nu există nicio altă strategie sau vreun program interministerial pentru dezvoltarea de alternative economice, în ciuda faptului că în zonă există extrem de multe resurse materiale şi umane. Răspunsul Agenţiei pentru Dezvoltarea Durabilă a fostelor zone industrializate la această problemă deosebit de importantă, îl apreciez cel puţin utopic. Preşedintele acestei Agenţii consideră drept alternativă de dezvoltare economică în aceste zone realizarea a câţiva kilometri de asfalt sau, scuzaţi-mi expresia, luarea unor măsuri din "şanţ în şanţ". Aceste judeţe, între care şi judeţul Gorj, sunt în pericol de a deveni nişte judeţe-fantomă, depopulate.

Iată de ce propun o analiză în cadrul Guvernului de constituire a unui grup de lucru interministerial, din care să facă parte secretari de stat de la următoarele ministere: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Din aceste motive, consider că este absolut necesară înfiinţarea acestei Comisii interministeriale care să aibă capacitatea organizatorică de a crea o strategie unitară, cu programe sectoriale pe domeniile cu potenţial de dezvoltare în judeţele vizate, cu măsuri concrete, funcţie de resursele materiale şi umane care pot fi valorificate, dar, care, fără o susţinere reală guvernamentală, riscă decalaje extrem de mari, cu efecte imprevizibile.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Turismul românesc dispare"

Problemele din turismul românesc nu mai sunt un secret pentru nimeni. Aceste probleme afectează atât imaginea ţării, cât şi economia naţională. Litoralul Mării Negre, dar şi staţiunile montane din România nu au reprezentat o alternativă viabilă pentru turiştii care au preferat să-şi petreacă sărbătorile pascale în Bulgaria sau Grecia.

Ministrul turismului pretinde că implementează mai multe strategii pentru revitalizarea turismului românesc. La nicio lună distanţă de 1 Mai, ziua în care românii vor pleca în număr mare pe litoral (tind să cred că nu înspre cel românesc) staţiunile de la Marea Neagră arată ca după un dezastru. Plajele nu sunt amenajate, iar câinii vagabonzi se plimbă în voie printre gunoaie şi resturi de construcţii. Managerii hotelurilor încă nu asigură că vor deschide sezonul estival pentru 1 Mai. Explicaţia este simplă: românii au descoperit în afara ţării hoteluri şi plaje decente, dar şi preţuri care nu îi fac să se gândească de două ori înainte de a pleca în vacanţă. Turismul românesc merge către un declin fără precedent.

Aceste probleme au fost îndelung dezbătute, dar soluţiile au întârziat să apară. Din nefericire, acestea sunt doar câteva dintre hibele unui domeniu care altădată funcţiona în România. Altele vin dinspre zone care, pe vremuri, erau pline de turişti, iar astăzi zac în degradare. Municipiul Galaţi, oraş cu port la Dunăre, reprezenta în trecut un punct turistic atractiv. Astăzi nici măcar gălăţenii nu-şi mai pot petrece câteva zile liniştite în vreunul dintre locurile de agrement. De exemplu, spaţiul de agrement "Lacul Vânătorilor", un loc în care altădată campingul era plin de turişti, zace în mizerie. În acest loc mai vin doar câţiva pescari locali. Cabanele sunt distruse, iar spaţiul nu mai beneficiază de curent electric de 10 ani. Autorităţile locale ridică nepuntincioase din umeri susţinând că nu sunt bani nici pentru investiţii minime. Ministrul turismului promite la televizor o ţară de vis. Din păcate, visul este în realitate îngropat sub ruinele degradării şi ale nepăsării.

O parte din istoria României se pregăteşte de prăbuşire în staţiunea Herculane. Staţiunea balneo-climaterică, un loc înfloritor care atrăgea mii de turişti, se pregăteşte de un sfârşit mizer. Astăzi, ea nu mai reprezintă un punct de interes pentru nimeni. Lipsa de utilităţi, mizeria şi degradarea îi pun pe fugă pe turişti, care preferă alte zone pentru relaxare şi tratament. La fel se întâmplă şi cu complexul istoric Borsec.

Avem o ţară frumoasă pe care nu ştim să o exploatăm. Aceasta este singura concluzie în faţa unei realităţi care desfide orice regulă a bunului-simţ. Turismul românesc este îngropat sub ruine sub privirile nepăsătoare ale ministrului Elena Udrea, care are tupeul să le spună românilor că, de fapt, ceea ce vedem noi toţi nu este real şi că România merită să fie destinaţia de vis pentru o vacanţă. Doamna ministru, din păcate, România turistică seamănă tot mai mult cu un coşmar decât cu un vis.

Domnul Marius Rogin:

Proiectul Nabucco vizează realizarea unui gazoduct pe traseul Turcia - Bulgaria - România - Ungaria -Austria, cu o lungime totală de 3296 km. Capacitatea iniţială a conductei este de 8 miliarde mc/an, cu o creştere liniară până la capacitatea proiectată de 31 mld.mc gaze naturale/an, în anul 2020. Nabucco face parte din culoarul european de tranzit al gazelor naturale din regiunea Mării Caspice şi din Orientul Mijlociu către Europa de Vest şi este proiect european prioritar prin decizia Consiliului European din martie 2007. La realizarea proiectului Nabucco participă şase firme cu câte o parte egală, 16,67%: Botgas-Turcia, Bulgargaz-Bulgaria, Transgaz-România, Mol-Ungaria, OMV-Austria şi RWE-Germania. Construcţia Nabucco urmează să înceapă în 2010, iar intrarea în funcţiune este preconizată pentru anul 2014.

Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, şi-a manifestat încrederea în ceea ce priveşte respectarea calendarului pentru realizarea proiectului energetic Nabucco, şi anume: primele livrări de gaz vor avea loc la finele anului 2014, iar capacitatea deplină va fi atinsă în 2018, fază în care volumul gazului va fi ridicat şi stabil. De asemenea, comisarul a mai precizat că în acest an vor fi luate decizii majore privind investiţiile, iar lucrările de construcţie vor debuta anul viitor. Uniunea Europeană a alocat pentru gazoductul Nabucco suma de 200 milioane de euro, iar în luna iulie urmează să fie organizată la Bruxelles sau Istanbul o conferinţă cu toate ţările partenere. Azerbaidjanul, ţara de aprovizionare probabilă deţine un loc cheie în definitivarea proiectului.

BERD s-a alăturat negocierilor intensive cu Azerbaidjanul cu privire la contractele de gaze naturale pentru proiectul Nabucco, asigurând sprijin total faţă de Nabucco.

Procesul de negocieri privind definitivarea proiectului Nabucco s-a intensificat vizibil după ratificarea de către Parlamentul Turciei în prima decadă a lunii martie a Acordului guvernamental cu privire la construirea gazoductului Nabucco.

Conform comisarului european pentru energie, "este mai mult o viziune măreaţă pentru viitor, decât o prioritate a Comisiei Europene", deoarece ar reduce dependenţa energetică a UE faţă de Rusia începând cu anul 2018.

Au existat propuneri privind ideea de a uni cele 2 gazoducte rivale, South Stream şi Nabucco, pe teritoriul Bulgariei, în încercarea de diminuare a costurilor de construcţie. Preşedintele societăţii ruse a gazului susţine această propunere, considerând-o avantajoasă pentru Nabucco, deoarece ar elimina construirea conductei în Asia Centrală. Astfel, partea rusă va construi secţiunea din South Stream pe sub Marea Neagră, după care conducta va intra în Bulgaria, iar Nabucco ar putea renunţa la construirea secţiunii din Azerbaidjan, Georgia şi Turcia pentru a se uni cu South Stream în Bulgaria.

Comisia Europeană se concentrează şi asupra altor proiecte de gazoducte, toate depinzând însă de Rusia. Prioritar este gazoductul Baltic, North Stream, care ar urma să fie terminat în 2 ani, cel de-al doilea proiect se referă la recondiţionarea gazoductului central din timpul perioadei sovietice care leagă Rusia de Austria, prin Ucraina, lucrare care ar trebui să se încheie în 2013. North Stream şi South Stream sunt promovate de monopolul rus Gazprom, proiecte la care s-au asociat şi mari companii europene din domeniu, cum ar fi EDF-Franţa, GDF-Suez, EON-Germania, ENI-Italia.

România pledează pentru întărirea securităţii energetice regionale, prin crearea unui triunghi de aprovizionare cu gaz, Nord-Sud-Est, în care unghiul oriental ar fi reprezentat de gazoductul Nabucco, unghiul nordic ar fi reprezentat de terminalul de gaz lichefiat din Polonia, iar cel sudic, de terminalul de gaz lichefiat din insula Kappar din Croaţia.

Acordul România-Azerbaidjan-Georgia pentru 2 terminale de gaz se va semna în aprilie, în România. Interconectorul AGRI- Azerbaidjan-Georgia-România - este destinat transportului gazelor naturale azere în România, în stare lichefiată. Prin acest acord trilateral, urmează să se dezvolte 2 terminale de gaz lichefiat-GNL-unul, pe litoralul georgian al Mării Negre şi celălalt, la Constanţa.

Uniunea Europeană trebuie să îşi elaboreze în comun politicile energetice, să creioneze acţiunile concrete pentru interconectarea sistemelor naţionale cu cele ale statelor vecine, în domeniul gazelor şi electricităţii, diversificarea rutelor şi a resurselor de energie, iar proiectul Nabucco - obiectiv prioritar pentru România - poate să asigure atât securitatea energetică a României, cât şi a Europei, limitând dependenţa energetică de Rusia.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Pledoarie pentru o şcoală incluzivă"

"[...] Adultul, educatorul trebuie să sprijine acest proces de desăvârşire al copilului prin libera manifestare a sa." Constantin Harly

De multă vreme suntem în aşteptarea unei legi care să producă cu adevărat schimbarea sistemului de educaţie din România la nivelul tuturor palierelor lui. Momentul mult aşteptat a sosit! După cum ştim, Guvernul a aprobat ieri, 12 aprilie 2010, în şedinţă extraordinară, textul proiectului noii Legi a educaţiei naţionale. Proiectul actului normativ vine să amelioreze multe dintre problemele cu care se confruntă actualmente sistemul educaţional din România, pentru a căror rezolvare nu s-a găsit până acum disponibilitate, uneori interes şi, de cele mai multe ori, voinţă politică. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să înţelegem că România are nevoie de reformă reală şi coerentă în ceea ce priveşte educaţia, acest domeniu care reprezintă coloana vertebrală a oricărui stat.

Suntem stat european, iar nevoia de reformă a sistemului educaţional se resimte mai stringent ca niciodată. Noul proiect de lege introduce numeroase elemente a căror implementare va avea, fără îndoială, impact pozitiv asupra funcţionării sistemului naţional de educaţie, în toate ipostazele lui, de la învăţământul preuniversitar şi universitar până la conceptul de educaţie permanentă.

Această lege creditează pentru prima dată educaţia timpurie, lucru ce va asigura o unificare a vârstei de începere a învăţământului obligatoriu şi, ca urmare, grupuri de vârstă mai omogene, cu avantaje evidente atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice. În acelaşi timp, este prevăzută posibilitatea finanţării din resurse publice a furnizorilor acreditaţi de servicii de educaţie timpurie, indiferent dacă aceştia sunt publici sau privaţi. Este încă o expresie a aplicării coerente a principiului "finanţarea urmează copilul", ceea ce va stimula, pe de o parte, competiţia între diferiţii furnizori de educaţie antepreşcolară şi va permite, pe de altă parte, accesul tuturor copiilor la servicii de educaţie şi îngrijire de calitate.

Doresc însă să mă opresc asupra unui alt aspect foarte important. Mă refer la educaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Aceşti copii reprezintă o categorie deloc neglijabilă ce are nevoie de atenţie sporită din partea noastră, a tuturor educatorilor, dar şi a guvernanţilor.

În ceea ce priveşte aceşti copii, datoria cadrelor didactice, dar şi a societăţii în ansamblu, este de a spori încrederea în forţele proprii, de a oferi un model de comportament spre care copiii să aspire. În condiţiile în care copilului cu deficienţe îi sunt stimulate şi dirijate permanent activitatea intelectuală, activitatea afectiv-volitivă, îi este asigurat un confort psihic, riscurile apariţiei abaterilor comportamentale sunt minime, iar recuperarea acestora poate depăşi zona neputinţei.

Daţi-mi voie să salut prevederile introduse de noul proiect în privinţa acestei categorii speciale. Astfel, copiii, elevii şi tinerii cu dizabilităţi sau cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, beneficiază de sprijin educaţional prin cadre didactice de sprijin şi itinerante, de la caz la caz. Organizarea serviciilor de sprijin educaţional se face de către Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională şi se reglementează prin metodologii specifice elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Învăţământul special, conform noii legi, dispune de planuri de învăţământ, programe şcolare, programe de asistenţă psihopedagogică, manuale şi metodologii didactice alternative, elaborate în funcţie de tipul şi gradul handicapului şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Acest lucru presupune adaptarea curriculum-ului la nevoile speciale ale copiilor cu dizabilităţi.

Până acum, despre integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale s-a discutat timid şi, din păcate, fără rezultate evidente. Noua lege pledează pentru o şcoală incluzivă, o şcoală capabilă să promoveze diversitatea umană şi să vină în întâmpinarea oricărei nevoi educaţionale a copiilor.

Stimaţi colegi, educaţia copiilor noştri reprezintă prioritate naţională, iar succesul acestui domeniu este condiţionat de voinţa şi responsabilitatea noastră!

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

În momentul de faţă, problemele economice şi financiare generate de criză îşi reverberează ecourile asupra întregului sistem socio-economic. Scenariul este cu mult diferit faţă de anii precedenţi, iar politicile economico-financiare trebuie, în parte, reconsiderate.

După cum ştim, în anul 2008, s-a aprobat majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Majorarea salarială a vizat două etape. Prima etapă a presupus o creştere cu 17%, care s-a acordat chiar din luna noiembrie 2008, iar a doua ar fi presupus o creştere de 33%, astfel încât să se ajungă la acea majorare de 50% prevăzută de Legea nr.221/2008.

În contextul îngheţării salariilor din sectorul bugetar ca urmare a crizei economice, componenta de creştere de 33% nu s-a mai acordat, iar Legea nr.221 a fost abrogată prin Legea salarizării unitare. În aceste condiţii, când s-a elaborat bugetul pe anul 2010, au fost avute în vedere drepturile salariale ale personalului din învăţământ cu acea majorare de 17%. Astfel că, în masa salarială prevăzută prin bugetul de stat pentru anul 2010 au fost avute în vedere numai creşterile de 17% aplicate din noiembrie 2008.

Am văzut cum în unele judeţe din ţară, instanţele au acordat, prin hotărâri judecătoreşti definitive, şi creşterea de 33%, care nu este prevăzută în bugetul anului 2010. Şcolile care au acordat inclusiv această creştere, pe baza hotărârilor judecătoreşti, au consumat masă salarială, iar sumele prevăzute prin buget pentru trimestrul I au rămas insuficiente pentru alte şcoli şi, în aceste condiţii, unele dintre acestea nu au mai putut acorda nici salariile cu majorarea de 17% aplicată din noiembrie 2008. Situaţie paradoxală, aş spune. Conform instanţelor judecătoreşti, cadrele didactice au avut câştig de cauză, dar cum rămâne cu plata acestor salarii?

Este bine cunoscut faptul că economia noastră s-a caracterizat în anul 2008 printr-un procent foarte bun de creştere a p.i.b.-ului. Motoarele economiei păreau că funcţionează în parametri normali. Însă brusc, scenariul s-a schimbat. Economia românească este acum într-o situaţie dificilă, ceea ce înseamnă că schimbările, pozitive şi negative, depind în parte de factori exogeni. Schimbările economice pozitive ale României sunt "dictate" de economia mondială.

Consider că trebuie să se ţină seama de realităţile economice actuale ale României. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să dovedim înţelegere faţă de situaţia dificilă creată de criza economico-financiară care nu a ocolit România.

Ceea ce va aduce viitorul este greu de prezis. Majoritatea politicilor economice şi financiare sunt puse sub lumina nefavorabilă a noului scenariu, aflându-se într-un permanent efort de adaptare. Când se va termina această criză, probabil, economia mondială va avea o nouă geografie şi noi reguli.

Doamna Maria Stavrositu:

Declaraţia mea de astăzi vine să susţină introducerea bacalaureatului internaţional. Suntem cu toţii conştienţi de faptul că studiile în străinătate oferă nenumărate oportunităţi tinerilor români. Actualmente, în România sunt câteva unităţi particulare de învăţământ preuniversitar care organizează bacalaureat internaţional încă din anul 2006.

Consider că este mai mult decât oportun ca toate instituţiile publice de învăţământ din România să organizeze acest tip de bacalaureat ce, pe lângă şansa oferită absolvenţilor de a se înscrie la universităţi internaţionale, dă posibilitatea ţării noastre să se conecteze la sistemele educaţionale internaţionale şi să faciliteze un interschimb benefic între culturile lumii.

Gradul crescut de participare a tinerilor la târgurile universitare ce promovează oferte de studii în Europa şi în Statele Unite ale Americii ne demonstrează că din ce în ce mai mulţi tineri din România sunt interesaţi să acceseze universităţi din străinătate. În această manieră, sistemele de învăţământ din Europa devin compatibile între ele, condiţie sine qua non pentru dezvoltarea armonioasă a fiecărui stat în parte.

Integrarea europeană nu este un exerciţiu de fantezie, ci o încercare menită a oferi o securitate şi stabilitate durabile pentru toate statele Europei. Procesul european reprezintă o chestiune de capacitate şi de cultură, dar şi capacitatea fiecărui stat de a transfera reciproc, printre altele, propriul model şi paradigmă educaţională.

Bacalaureatul internaţional (The International Baccalaureate - IB) reprezintă o provocare pentru elevii din România. Avantajele aduse sunt multiple, însă cel mai important este faptul că este recunoscut în aproape toate ţările lumii. Este extrem de folositor pentru cei care doresc să urmeze cursurile unei universităţi în afara ţării.

Elevii din ciclul superior de liceu pot urma Programul de Diplomă Bacalaureat Internaţional, în conformitate cu metodologia Organizaţiei Bacalaureat Internaţional (BI). Diploma obţinută prin această alternativă educaţională este echivalentă cu diploma obţinută în urma susţinerii examenului naţional de bacalaureat.

Introducerea acestei alternative reprezintă, fără îndoială, un pas înainte pentru sistemul de educaţie din România. Realizarea reformei şi modernizării învăţământului pe baza principiilor europene impun, printre altele, o largă deschidere spre învăţământul internaţional.

Domnul Daniel Buda:

"Reforma în sănătate - punct de referinţă european"

România este stat membru al Uniunii Europene, iar fiecare cetăţean român este, în acelaşi timp, şi cetăţean european, însă, ca standard de viaţă suntem încă departe de cel european. De aceea, reformele iniţiate, în special cele din sistemul sanitar, constituie, în egală măsură, ca şi reforma sistemului judiciar, marile provocări ale actualului Guvern şi ale clasei politice.

Alături de justiţie, domeniul sănătăţii este unul dintre sectoarele care ridică cele mai mari dificultăţi, având implicaţii la nivelul întregii societăţii. Sunt cunoscute şi uşor de constatat deficienţele care ţin în principal de: medicamente scumpe şi insuficiente, spitale care oferă servicii medicale de o calitate îndoielnică, medici şi personal necorespunzător plătiţi, miniştri ai sănătăţii acuzaţi, criticaţi şi blamaţi. Desigur, toate aceste deficienţe, percepute de fiecare dintre noi în mod diferit, au, din nefericire, o cauză comună, şi anume renumita "criză din sistemul sanitar".

Înainte de anul 2004, sănătatea a fost privită, dar şi tratată de guvernanţi ca o cenuşăreasă a bugetului naţional, nefiind considerată prioritate naţională. Subfinanţarea sistemului sanitar, lipsa performanţelor manageriale de la nivelul spitalelor, discrepanţa dintre numărul contributorilor şi cel al beneficiarilor de servicii medicale sunt cauzele fundamentale ale neregulilor acestui sistem. Însă, toate aceste probleme legate de resursele umane insuficiente, finanţarea necorespunzătoare, performanţele manageriale scăzute reprezintă doar una dintre faţetele crizei, cealaltă se referă la modalitatea cum sunt cheltuite resursele financiare ale sistemului, puţine, aşa cum sunt deocamdată. De aceea, un element esenţial, cheia crizei din sistem, s-a dovedit a fi un management eficient, echilibrat şi care să răspundă în mod prompt şi eficient nevoilor cetăţenilor care să contribuie la atingerea standardelor europene din punct de vedere al infrastructurii medicale.

Aderarea ţării noastre la structurile europene a făcut ca starea de sănătate, sistemul sanitar, serviciile sanitare oferite să devină punctul de referinţă pentru cetăţenii din România, dar în egală măsură şi pentru oficialii europeni. Practic, sistemul sanitar şi sistemul judiciar, fără să minimalizez importanţa deosebită şi a celorlalte domenii, reprezintă reperul în ceea ce priveşte evoluţia ţării noastre. În acest sens, nu este deloc surprinzător faptul că, deşi eforturile financiare ale statului român au crescut considerabil, cel puţin în ultimii patru ani, pentru aproape toate categoriile de servicii medicale, senzaţia de lipsuri din sistem continuă să persiste şi să se acutizeze de la o lună la alta. De aceea, actualul ministru al sănătăţii a considerat că managementul din sistemul sanitar trebuie înlocuit, că problemelor economice trebuie să li se răspundă cu soluţii economice şi nu soluţii medicale.

Sistemul sanitar, la ora actuală, are nevoie de o regândire a modului de funcţionare, de o reaşezare a principalilor pioni de susţinere, dar şi de o viziune clară pentru sprijinirea activităţii medicale şi de creştere a performanţei actului medical. Sistemul sanitar din România a fost, de-a lungul anilor, privat de investiţii care să îi permită o dezvoltare în concordanţă cu evoluţiile reale ale societăţii şi cu nevoile cetăţenilor. Ca orice reformă, în fapt ca orice schimbare, indiferent de natura ei, provoacă anumite nemulţumiri şi reacţii diverse.

Sistemul sanitar a fost şi va rămâne un domeniu veşnic controversat, un domeniu în continuă mişcare, care necesită în mod permanent şi constant adaptarea la parametrii realităţii concrete, însă, o reformă echitabilă, curajoasă şi echilibrată, cu toate că înregistrează deseori piedici venite chiar din sistem, va fi în beneficiul atât al pacienţilor, cât şi al medicilor, fără îndoială. De altfel, garantarea sănătăţii românilor ca popor este condiţia esenţială, sine qua non, pentru supravieţuirea ca neam şi, mai mult, pentru dezvoltarea acestuia.

Am convingerea că reforma iniţiată de actualul ministru al sănătăţii, dublată de accelerarea procesului de descentralizare în sistemul de sănătate şi creşterea gradului de implicare a administraţiei locale în gestionarea spitalelor, sunt punctele forte în garantarea unor servicii de sănătate de înaltă calitate, în concordanţă cu standardele europene şi, mai ales, în concordanţă cu nevoile cetăţenilor.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua Mondială a Teatrului"

Începând cu 1961, UNESCO a decis ca în fiecare an, la 27 martie, comunitatea internaţională să celebreze Ziua Mondială a Teatrului, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte, arta scenică. Astfel, lumea îi sărbătoreşte pe cei care creează şi se regăsesc în teatru, dar şi pe aceia pentru care lumea magică a artei teatrale înseamnă prilej de bucurie, meditaţieşi regăsire.

Teatru nu înseamnă numai marile scene mondiale sau, la noi în ţară, numai scenele bucureştene. Teatrul se joacă în egală măsură la Constanţa, Craiova, Iaşi, Cluj, Timişoara, precum şi în alte zeci de localităţi din România.

Pe scena constănţeană s-au consumat numeroase debuturi absolute ale unor actori care au strălucit în lumea teatrului, printre aceştia numărându-se: Toma Caragiu (căruia îi plăcea să amintească faptul că s-a numărat printre fondatori), Cornel Rusu, George Bănică, Constantin Drăgănescu, Şerban Cantacuzino, Adrian Lupu, Ştefan Iordache, Silviu Purcărete, Remus Mărgineanu, Iancu Lucian, Gil Andreescu sau Ileana Ploscaru.

Din păcate, teatrul în România de astăzi şi cultura în general, sunt cenuşăresele bugetului, în timp ce suferim de sărăcie şi subdezvoltare culturală. Actorii noştri cei talentaţi muncesc şi au succes, dar acesta nu le alimentează conturi în bancă, nu le aduce steluţe în beton pe bulevarde strălucitoare şi nici măcar un trai decent sau respect din partea guvernanţilor.

Stimaţi colegi, n-avem dreptul să uităm de teatrul românesc şi de cei ce-l slujesc!

Doamna Manuela Mitrea:

"Luna Pădurii"

"Luna Pădurii" împlineşte în acest an 138 de ani, fiind printre cele mai vechi sărbători de mediu din lume. Prima ediţie s-a desfăşurat în Statele Unite, în 1872, ca sărbătoare a sădirii arborilor. În România, sărbătoarea a ajuns 30 de ani mai târziu şi a fost organizată de către Spiru Haret, pe atunci ministru al cultelor şi instrucţiei publice, sub denumirea "Sărbătoarea sădirii arborelui".

În 1800, România avea 8,5 milioane hectare de pădure, adică 35-45% din teritoriu. Din păcate, suprafaţa s-a redus continuu, în 1974 scăzând deja la 6,5 milioane de hectare, pentru ca în prezent fondul forestier să cuprindă doar 6,37 milioane hectare, reprezentând 26% din suprafaţa ţării.

Raportul dintre fondul forestier şi suprafaţa României indică faptul că ţara noastră se află pe locul 13 în Europa, cu 2,6% mai puţin decât media continentală, iar dacă raportăm suprafaţa împădurită la numărul de locuitori, ocupăm locul 10 în Europa, cu 0,33 hectare pe cap de locuitor. Cauzele reducerii drastice a suprafeţei împădurite sub optimul ecologic sunt poluarea industrială, dar mai ales defrişarea abuzivă, iresponsabilă şi păşunatul excesiv.

În judeţul Constanţa, fondul forestier cuprinde o serie de arii forestiere protejate, aici fiind prezente numeroase tipuri de habitate de pădure, de silvostepă şi stepă, habitate protejate la nivel european, care adăpostesc specii lemnoase cu o valoare ecologică excepţională. Toate rezervaţiile forestiere din judeţul Constanţa fac parte din Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000, al cărei scop principal este de a opri declinul diversităţii biologice prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase şi periclitate habitate de interes european.

Calamităţile petrecute în ultimii ani în ţara noastră şi în lume, ne-au arătat că, dacă nu respectăm mediul în care trăim, natura se răzbună. Am defrişat pădurile şi nu a mai avut cine să ne protejeze de inundaţii, să stea în calea formării torenţilor, a eroziunii solului, a formării râpelor, în calea nisipurilor zburătoare şi a vânturilor, iar casele şi bunurile noastre au fost distruse sub privirile neputincioase, mai multe vieţi ale semenilor noştri fiind curmate de natura dezlănţuită.

Stimaţi colegi, trebuie să facem în aşa fel ca "Luna Pădurii" să aibă o importanţă mai mare, să conştientizăm necesitatea protejării şi conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii, pentru că aşa cum spune poetul, românul trebuie să fie frate cu codrul.

Domnul Cristian Rizea:

"Joaca de-a educaţia!"

Avem un nou proiect pentru sistemul educaţional. Avem o nouă lege, o nouă viziune, dar aceleaşi vechi probleme. Acest domeniu, deşi este unul extrem de important şi care ar trebui să fie tratat ca atare, a ajuns să fie subiectul unor eterne dispute şi am sentimentul că tratăm sistemul educaţional ca pe o redută politică, ca pe o miză, şi nu ca pe un domeniu care are nevoie de schimbări pertinente.

Legea învăţământului este în vigoare din anul 1998. De atunci şi până în prezent a avut 104 modificări şi dorinţa din partea tuturor celor care au deţinut în acest timp funcţia de ministru al educaţiei de a o schimba. Poate că acest lucru demonstrează că ea nu este bună şi că avem nevoie de schimbare, dar drumul pe care l-a ales Guvernul, unul pripit şi cu slaba consultare a sindicatelor, a celor care cunosc cu adevărat problemele şi lacunele sistemului este oare cel corect?

Văd că primul-ministru îşi doreşte foarte tare adoptarea acestui proiect de lege. Mai mult decât atât, vrea ca ea să aibă loc în cel mai scurt timp. În timp ce Executivul lucra la o lege care nu îşi propune să aducă nimic bun sistemului educaţional, care cuprinde nişte modificări doar de dragul susţinerii unei schimbări, profesorii se aflau pe stradă şi protestau. Acesta este sistemul educaţional din România, acestea sunt problemele sale reale, că dascălii, cei care sunt pilonii acestui sistem, sunt în stradă în loc să fie la cursuri. Domnul Funeriu nu pare deloc preocupat de această speţă, educaţia nu se face scriind nişte cuvinte pe o foaie şi apoi jucându-ne de-a reformatorii sistemului.

Dacă PDL-ul vrea să îşi treacă în portofoliu schimbarea Legii învăţământului, poate să o facă, dar cred că ar trebui să aibă în vedere faptul că preţul este unul mult prea mare. Vorbim de generaţii întregi care vor fi afectate de aceste schimbări. Eu îmi doresc ca ele să nu fie afectate negativ pentru că soarta ţării noastre, evoluţia şi drumul către progres se află în strânsă legătură cu sistemul de educaţie.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Trei cuvinte pentru o lume durabilă: acţiune, responsabilitate, mediul înconjurător"

Ne regăsim într-o săptămână luminată încărcată de semnificaţii. O săptămână în care suntem îndemnaţi să preţuim viaţa şi să ne bucurăm de tot ceea ce există în jurul nostru, fie că vorbim de familie, fie că vorbim de prieteni, lucruri sau natură. Ei bine, cred că e momentul potrivit să privim aceste îndemnuri şi din lumina nevoii de responsabilitate socială asupra mediului înconjurător.

Avem tot ce ne trebuie pentru a transforma mediul în care trăim într-un mediu mai puţin poluat: avem fonduri europene, avem oameni cu iniţiativă şi avem şi din ce în ce mai multe firme responsabile. Personal, pot să dau ca bun exemplu, şi să salut în acelaşi timp, pe această cale, iniţiativa unei firme petroliere naţionale care a demarat un program de acţiuni pentru mediu. Sunt foarte bucuros că prima acţiune din cadrul acestui program este o plantare de copaci ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în Ploieşti, judeţul Prahova. Voluntarii, jurnaliştii şi angajaţii firmei respective vor planta nu mai puţin de 26 000 de copaci. E adevărat că oraşul nu este ales întâmplător.

Ploieştiul e primul oraş din lume în care s-a construit o rafinărie de petrol. Este, de asemenea, oraşul căruia i se spunea în secolul al nouăsprezecelea Capitala Aurului Negru. Deşi nu sunt deloc încântat că trebuie să o spun, trebuie însă să o recunosc: astăzi, Ploieştiul este recunoscut ca având unul dintre cele mai ridicate grade de poluare în România. Atât aerul pe care îl respiră ploieştenii, cât şi solul sunt intoxicate de substanţele rezultate din activitatea numeroaselor obiective industriale din zonă a căror activitate determină depăşiri frecvente ale concentraţiilor maxim admise la indicatorii de calitate ai atmosferei. Astfel, autorităţile de protecţie a mediului au identificat în Ploieşti zone poluate în special cu acid clorhidric, clor şi compuşi organici volatili proveniţi din industria chimică şi petrochimică, dar şi zone critice în care solul este poluat cu petrol şi apă sărată datorată exploatărilor petroliere.

Această iniţiativă de plantare de copaci îmi dă încrederea că firmele petroliere şi orice alte firme sunt din ce în ce mai responsabile şi preocupate faţă de problema mediului. În acelaşi timp, cred că această responsabilitate poate merge, de ce nu, până la anumite responsabilităţi financiare ale firmelor. Personal, de anul trecut am început să mă preocup de elaborarea unui proiect de lege care să cuprindă o abordare mai extinsă a problematicii mediului înconjurător şi să răspundă în mod particular necesităţii unei strategii integrate privind mediul înconjurător şi efectele poluării acestuia. Prin urmare, proiectul vizează aplicarea în paralel atât a măsurilor preventive (incluse deja în legislaţia actuală privind protecţia mediului), cât şi a celor reparatorii, adaptate la nevoile comunităţii locale direct sau indirect afectate de poluare.

Dragi colegi, sper ca o parte cât mai mare din noi să avem în vedere pe parcursul activităţii noastre legislative aspectele ce ţin de protejarea mediului înconjurător. Între timp, sper ca nimic să nu mă oprească în a lua parte la această acţiune, să contribui la transformarea unui oraş într-un oraş verde. Pentru că, şi cu aceasta închei, ştiţi cum se zice în popor: este împlinit acel om care a ridicat o casă, a adus pe lume un copil şi a sădit un pom. Care a plantat măcar un pom.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Copiii nu sunt de vânzare! Copiii din Ţăndărei, cerşetori la Londra"

Necesitatea unei ocrotiri speciale a copilului a fost enunţată în Declaraţia de la Geneva asupra drepturilor copilului din anul 1924 şi apoi recunoscută în Declaraţia Universală a drepturilor copilului, unde se arată expresis verbis că "dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire specială, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte, cât şi după naşterea sa."

Constituţia României prevede în art.49 alin.(1) dreptul fundamental al copiilor şi tinerilor de a se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Mai mult, prin Legea nr.470/2001 a fost ratificat Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, semnat la New York la 6 septembrie 2000, care prevede la art.2 lit.a) că: "vânzarea de copii este considerat orice act sau tranzacţie prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale."

Protecţia juridică a copilului înseamnă recunoaşterea drepturilor acestuia, cât şi consacrarea mijloacelor pentru exercitarea acestor drepturi. Cadrul legislativ românesc, solid şi bine ancorat în sfera reglementărilor internaţionale în materia drepturilor copilului, are forţa şi deplina autoritate de a condamna tratamentul inuman şi degradant la care au fost supuşi copiii din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, prin încălcarea flagrantă a demnităţii umane şi a drepturilor omului. În fapt, anchetatorii au descoperit recent o reţea de crimă organizată, traficanţi de copii, astfel că 168 de minori, cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, au fost trimişi peste graniţă cu acordul părinţilor. Majoritatea copiilor exploataţi erau racolaţi de infractori din Strachina, un cartier periferic al oraşului Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, unde locuieşte o comunitate săracă de romi. Părinţii copiilor împrumutau bani de la cămătarii din Ţăndărei, dar pentru că se aflau în imposibilitate de plată, îşi încredinţau copiii spre vânzare. În mod tulburător, erau preferaţi pentru cerşit pe străzile Londrei copiii români născuţi cu handicap, iar dacă micuţii se năşteau sănătoşi, părinţii aveau grijă să-i mutileze, rupându-le o mână sau un picior.

Stimaţi colegi parlamentari, cazul Ţăndărei este tulburător şi nu trebuie să ignorat, ci pe deplin condamnat. Acest caz demonstrează, în mod regretabil, că România este, în continuare, o ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru persoanele traficate în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată. De aceea, în calitate de membru al Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, susţin consolidarea cadrului legislativ şi instituţional în materie, astfel încât prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii organizate să-şi îndeplinească pe deplin menirea.

Se impune acţionarea fermă şi cu celeritate de către autorităţile competente, în anihilarea, din fază incipientă, a reţelelor de crimă organizată şi trafic de persoane. Dacă reţeaua traficanţilor de copii de la Ţăndărei era monitorizată din anul 2004, consider că s-a acţionat, în acest caz, oarecum tardiv, după 6 ani. Se cuvine a fi subliniat faptul că presa britanică a relatat în repetate rânduri despre copiii romilor din Ţăndărei care au ajuns cerşetori pe străzile Londrei.

Publicaţia britanică The Sunday Times nota în august 2009: "Ţăndărei, un orăşel din estul României, este una dintre bazele presupuşilor traficanţi. Aproximativ 100 de case noi, evaluate la 20 de milioane de lire sterline, au fost construite în ultimii 5 ani. Poliţiştii britanici cred că au fost construite cu bani proveniţi parţial din aceste fraude." În ianuarie 2008, cotidianul britanic "The Sun" trage un semnal de alarmă asupra dispariţiei copiilor din Ţăndărei. "Aproximativ 160 de elevi ai şcolii ar fi parte dintr-o armată din ce în ce mai mare de copii-sclavi care cerşesc sau fură pe străzile Londrei", susţineau jurnaliştii britanici, citând afirmaţiile directoarei şcolii din localitate, doamna Steluţa Mitrea: "Nimeni nu ştie cine este următorul. Copiii pur şi simplu nu mai apar la şcoală şi nu-i mai vedem vreodată."

Privind la aceste cazuri grave de încălcare a demnităţii umane şi a drepturilor omului, pledez cu fermitate, încă o dată, pentru reînfiinţarea, în România, a Agenţiei Naţionale pentru Combaterea Traficului de Persoane în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca instituţie care îşi justifică deplin rolul de coordonare şi evaluare a activităţilor de prevenire şi combatere a traficului de persoane, precum şi de monitorizare a asistenţei acordate victimelor.

În cazul de la Ţăndărei se impune implicarea efectivă a tuturor autorităţilor competente în anihilarea reţelei de traficanţi, dar şi prevenirea constituirii unor noi forme de criminalitate organizată la nivel transfrontalier. Colaborarea permanentă şi susţinută cu organizaţii precum Eurojust, Europol, Frontex, inclusiv implicarea ţărilor sau organizaţiilor terţe, precum Interpol sau Iniţiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), trebuie să devină o prioritate în lupta împotriva traficului de fiinţe umane.

Se impun a fi susţinute, de asemenea, normele propuse recent, în 29 martie 2010, de Comisia Europeană privind sancţionarea mai dură a abuzului sexual asupra copiilor. Se doreşte introducerea unor sancţiuni penale severe la nivelul UE pentru condamnarea infracţiunilor de abuz sexual şi exploatare sexuală, care constituie infracţiuni majore. Interdicţia ca aceşti infractori să desfăşoare activităţi care presupun contactul cu minorii ar trebui să se aplice nu numai în ţara unde au fost condamnaţi, ci pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Copiii care sunt victimele acestor infracţiuni vor beneficia de protecţie împotriva traumelor suplimentare cauzate de audierea lor de către poliţie şi autorităţile judiciare sau împotriva traumei pe care o produce confruntarea cu un public la apariţia acestora în faţa instanţei şi, de asemenea, vor beneficia de asistenţa unui avocat numit din oficiu. Aceste propuneri ale Comisiei Europene, pe care le susţinem în integralitatea lor, urmează a fi discutate în Parlamentul European şi în Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene. După ce vor fi aprobate, acestea trebuie transpuse cu celeritate în legislaţiile naţionale.

Stimaţi colegi parlamentari, lupta împotriva criminalităţii organizate continuă pentru că drepturile omului şi demnitatea umană trebuie să fie pe deplin respectate într-un stat de drept ca România.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"O forţă în modernizarea României: Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS)"

Excelenţa, profesionalismul, competenţa morală, inteligenţa, respectul faţă de celălalt şi spiritul etic sunt valori care trebuie recuperate în încercarea de a realiza cu adevărat modernizarea României, altminteri totul va rămâne la stadiul lamentabil de proiect. După 20 de ani de la cucerirea libertăţii, avem tăria de a ne dori mai mult decât un proiect de ţară, o tranziţie care ne confruntă sistematic cu deziluziile unei democraţii fragile, în care deteriorarea morală îşi testează limitele. Se impune, aşadar, identificarea oportunităţilor imediate de dezvoltare prin promovarea acţiunilor concrete de recuperare a valorilor şi a unei mentalităţi care să conducă la modernizarea adevărată a României.

O astfel de oportunitate şi forţă în dezvoltarea statului român o reprezintă Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), o organizaţie nonguvernamentală cu peste 2700 de membri, având filiale în peste 20 de ţări ale lumii, care asigură cadrul de organizare reprezentativ al studenţilor români de peste hotare, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii lor acasă.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a fost înfiinţată în ianuarie 2009 şi are menirea de a susţine, prin diverse proiecte şi programe specifice, excelenţa academică şi consolidarea comunităţii studenţilor români din afara graniţelor ţării, dar mai ales crearea parteneriatelor cu mediul public sau privat, în vederea întoarcerii acasă a absolvenţilor români de la universităţi de prestigiu din lume şi asigurarea unor posturi pe măsura competenţei lor.

Aproximativ 50 000 de români studiază, la ora actuală, în străinătate. Deşi nu există date cu privire la numărul celor care se întorc să lucreze în România după absolvire, foarte puţini din cei care pleacă îşi manifestă realmente dorinţa de a reveni în ţară. Argumentele lor sunt pe deplin justificate pentru că vizează desăvârşirea lor profesională, după cum mărturiseşte şi Corina Tarniţă, în vârstă de 27 de ani, cercetător în matematică în cadrul Universităţii Harvard, desemnată de către LSRS, drept "Studentul Anului 2009 în America de Nord": "Decât să mă transform dintr-un cercetător care ar putea avea succes în America într-un cercetător frustrat şi deziluzionat în România, prefer să rămân acolo. Sunt foarte pasionată de ceea ce fac şi nu cred că sunt suficiente resurse alocate pentru cercetare în România."

Asemenea mărturisiri se multiplică în mod regretabil în rândul acestor tineri cu adevărat profesionişti, care deţin o incredibilă pedagogie a excelenţei şi competenţei morale, dar care privesc cu neîncredere (în mod legitim) la oportunităţile reale cu care mediul public şi privat românesc îi întâmpină pe absolvenţii români de la Harvard, Princeton, Oxford, Cambridge, Sorbona sau King's College.

Mai mult, Programul de burse la universităţi din străinătate, pentru care Guvernul a cheltuit din 2005 peste şase milioane de euro, a fost accesat de aproape 150 tineri, dar niciun absolvent nu a fost angajat de stat până în prezent, deşi studenţii sunt obligaţi prin contract să lucreze în instituţii publice.

Intelectuali, cercetători români cu studii solide în marile universităţi ale lumii, sunt victimele birocraţiei româneşti, ale organigramei care le este întotdeauna potrivnică, ale reglementărilor care nu le spun un cuvânt de bun venit. Dimpotrivă. Cum este cu putinţă ca un tânăr istoric bizantinist de pildă, după un doctorat strălucit la Sorbona, după stagii post-doctorale susţinute la Princeton University, să bată la porţile universităţilor româneşti, fără să poată intra ca dascăl, cu demnitatea profesionistului care şi-a dovedit adevărata măsură? Trebuie să ne vindecăm de această boală retorică a societăţii româneşti contemporane.

Lamentarea că studenţii şi specialiştii români pleacă în străinătate, dar nu se mai întorc, trebuie să fie convertită într-un exerciţiu al onestităţii, dublat de acţiuni şi parteneriate concrete cu mediul public şi privat românesc, cu ONG-uri ca Liga Studenţilor Români din Străinătate, pentru a permite accesul şi integrarea plenară a specialiştilor instruiţi în marile universităţi ale lumii, în diversele structuri şi domenii ale vieţii publice şi private din România.

Cei peste 50.000 de studenţi români din străinătate nu sunt generaţia pierdută a României. Ei pot deveni, dacă vor fi încurajaţi prin programe şi proiecte concrete, şansa, forţa irecuzabilă de modernizare a României de astăzi şi de mâine. De aceea, se impune crearea unui cadru legislativ relevant pentru absorbţia rapidă a acestei categorii de specialişti care pot influenţa în mod determinant dezvoltarea societăţii româneşti contemporane.

Alături de studenţii români din universităţile româneşti, studenţii români din afara graniţelor ţării pot imprima o nouă viziune pentru modernizarea statului român. Iar dacă principala menire a Ligii Studenţilor Români din Străinătate este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, facilitând contribuţia lor la dezvoltarea României, se cuvine, stimaţi colegi parlamentari, să sprijinim necondiţionat programele şi proiectele derulate de această organizaţie nonguvernamentală.

Studenţii români din marile universităţi ale lumii sunt ambasadorii statului român în ţările unde sunt rezidenţi, astfel că suportul din timpul studiilor trebuie să fie constant, prin mijlocirea LSRS, iar la finalizarea studiilor, prin intermediul proiectelor "Joburi la Orizont" derulate de Liga Studenţilor Români din Străinătate, dar şi prin lobby-ul persuasiv, cât mai mulţi absolvenţi să revină în România. Trebuie, deci, să fim gata să-i primim pentru ca recuperarea adevăratelor valori şi implicit modernizarea României să nu mai fie doar un proiect, ci să devină realitate.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Polonia în doliu. Solidaritate cu poporul polonez"

Istoria se întunecă atunci când întrebările ce vin din toate părţile rămân invariabil fără niciun răspuns. Tragedia poporului polonez ne obligă a căuta răspunsurile în suferinţă şi în darul lacrimilor. Exprimăm, cu adâncă durere, solidaritatea şi compasiunea faţă de familiile victimelor din tragicul accident produs în 10 aprilie a.c. în apropierea oraşului Smolensk. Onorăm, în mod solemn, memoria celor peste 90 de demnitari polonezi, deplasaţi oficial la o zi de comemorare a şaptezeci de ani de la atrocităţile comise de autorităţile sovietice în pădurea Katyn (martie 1940). Ca o datorie faţă de istorie, se impune a onora memoria victimelor totalitarismului inuman, dar şi trecerea în veşnicie a unor înalţi reprezentanţi ai statului polonez democratic, între care preşedintele Lech Kaczynski şi soţia sa Maria Kaczynska.

Tragedia poloneză reiterează acea etică a neuitării în spaţiul est-european, unde domnia totalitarismului a condus istoria pe marginea prăpastiei, dar prin modelul polonez de luptă împotriva totalitarismului, prin redefinirea solidarităţii şi democraţiei, torţa libertăţii nu s-a stins în inimile românilor şi a europenilor de la graniţele estice. Fiind confruntat cu o istorie tulburată şi tulburătoare, poporul polonez a depus mărturia demnităţii, luptei pentru păstrarea identităţii, credinţei şi adevăratelor valori ale fiinţei umane într-un stat de drept. Polonezi disidenţi ca Adam Michnik, Leszek Kolakowski, Lech Walesa, au plătit preţul rostirii adevărului în lupta cu regimul totalitar, dobândind în şcoala suferinţei acea etică sau competenţă morală care le conferea deplina autoritate de a nu se închina idolilor comunişti. Atâta vreme cât vocile lor erau încă auzite public, dobândeai deplina încredinţare că lupta pentru libertate şi democraţie continuă în sud-estul Europei. Vocea preşedintelui anticomunist Lech Kaczynski a avut un rol determinant în poziţionarea Poloniei pe o treaptă unică în consolidarea democraţiei şi a statului de drept, dar şi în afirmarea pe scena internaţională, prin aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

Tragedia poloneză demonstrează că victoriile de ieri nu pot înlocui bătăliile de astăzi; în accidentul tulburător din apropierea oraşului Smolensk şi-au pierdut viaţa personalităţi politice, culturale, religioase, militare, reprezentând elita Poloniei democratice, astfel că doliul memoriei ne obligă să onorăm memoria profesorului Janusz Kurtyka, eminent istoric şi preşedinte al Institutului Naţional pentru Memorie din Polonia. Profesorul Kurtyka a fost un adevărat luptător pentru redescoperirea şi păstrarea adevărului, a condamnat caracterul inuman şi degradant al totalitarismelor secolului XX şi a pledat pentru o etică a neuitării în spaţiul est-european.

Între cei care şi-au pierdut viaţa în catastrofa aeriană din apropierea oraşului Smolensk se afla şi Anna Walentynowicz, veterană a sindicatului liber şi autoguvernat Solidaritatea. Concedierea abuzivă a acestei muncitoare de la şantierele navale din Gdansk a dus la marea grevă în urma căreia s-a ajuns la negocierile cu guvernul şi la recunoaşterea oficială, în august 1980, a mişcării sociale care avea să distrugă sistemul comunist din Polonia. A fost momentul decisiv, determinant, pentru prăbuşirea sistemelor de opresiune. Mai mult, istoricul Vladimir Tismăneanu notează că revoluţiile din 1989 au început de fapt, atunci, la Gdansk, în Polonia. Anna Walentynowicz a denunţat cu un imens curaj şi spirit critic impostura, corupţia şi minciuna regimului comunist totalitar. Memoria Annei Walentynowicz se impune a fi onorată, în aceste momente în care poporul polonez îşi plânge morţii, pentru a reitera importanţa unei vieţi trăite cu demnitate, onoare şi curaj ancorat în principii, valori ale vieţii care nu se negociază niciodată. Aceste personalităţi iconice ale poporului polonez trebuie să rămână în conştiinţa publică a tuturor europenilor.

Vocea reprezentanţilor lumii politice, religioase, culturale poloneze, trebuie să fie în continuare prezentă în spaţiul public european, prin susţinerea în forurile decizionale europene a valorilor familiei, pro-vita, a demnităţii umane şi drepturilor omului. Poporul român poate învăţa din pedagogia democraţiei poloneze, ceea ce scria disidentul convertit Adam Michnick la conturarea portretului unui politician polonez, Jacek Kuron: "simţul timpului care nu e conjuncturalism; al comunităţii care respectă individualitatea; al iertării care nu este o scleroză paşnică; al încrederii care nu este naivitate."

Onorăm forţa luptei anticomuniste pentru redescoperirea libertăţii, prin care demnitarii polonezi care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident au găsit calea reconcilierii şi a vindecării de ororile totalitarismului.

Gândurile de solidaritate şi compasiune se îndreaptă spre întregul popor polonez obligat, în aceste zile, să îmbrace veşminte de doliu şi să plătească preţul incomensurabil al suferinţei într-un simbolism tragic al unei comemorări însângerate.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Timişoara sub asediul poluării"

Statisticile şi studiile arată că până în anul 2030, 60% din populaţia lumii va trăi în oraşe. Aşezările urbane vor deveni cu adevărat locurile de muncă ale viitorului. Într-un astfel de context internaţional, în care ecologia, tehnologiile verzi, energia alternativă se impun pe agenda publică, trebuie să afirmăm cu onestitate că fără proiecte concrete, inovatoare şi sustenabile financiar pe termen mediu şi lung, revoluţia verde s-ar putea stinge înainte de a fi început cu adevărat.

După conturarea acestui punct de vedere global, se cuvine a ne opri în dreptul oraşului Timişoara. Numit, odinioară, pe drept cuvânt, "oraşul florilor şi al parcurilor", Timişoara se află astăzi sub asediul poluării. Această realitate incontestabilă este susţinută în fiecare zi de cetăţenii oraşului, invocată frecvent în faţa autorităţilor locale, a fost recent confirmată şi de specialişti. Astfel, domnul Silvian Ionescu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu, afirmă că, în Timişoara, doar în primele trei luni ale anului în curs, limitele maxime admise ale pulberilor în atmosferă au fost depăşite de 33 de ori cu până la 80 de procente, în vădit contrast cu reglementările europene în materie care admit numai şapte depăşiri pe an în privinţa limitei de particule în atmosferă. Situaţia este alarmantă în condiţiile în care edilii oraşului se încurcă în explicaţii pertinente în esenţă, dar fără efect real pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Este adevărat că oraşul Timişoara se confruntă cu un trafic de tranzit şi nu există încă o centură completă a municipiului, situaţia construcţiilor în curs de finalizare nu trebuie neglijată, dar trebuie subliniat faptul că spaţiile verzi ale oraşului sunt precar întreţinute, majoritatea parcurilor au rol decorativ, fiind îngrijite ca atare, nu cu un efect în aerisirea aerului şi combaterea poluării, insuficienţa iniţiativelor de ecologizare a zonelor cu risc maxim de poluare, implementarea deficitară a programelor privind parcările ecologice, susţin asediul poluării în oraşul Timişoara. Potrivit statisticilor, numărul maşinilor care traversează zilnic oraşul se ridică la peste 100 000. În aceste condiţii, parcările ecologice trebuie să devină o practică frecventă, pentru că sistemul prin care sunt construite elimină suprafeţele de beton, care pe perioada verii încălzesc chiar şi atmosfera în oraş.

Un alt pericol latent în problema poluării din Timişoara este reprezentat de zona industrială a oraşului. Toate fabricile cu impact asupra mediului trebuie să deţină, conform legii, o autorizaţie emisă de autorităţile competente. În realitate, principalii poluatori din Timişoara şi judeţul Timiş nu deţin autorizaţie de mediu, dar îşi desfăşoară nestingheriţi activitatea. Garda Judeţeană de Mediu Timiş a întreprins controale, în primele luni ale acestui an, la companiile industriale Continental, Smithfield, Azur, TRW Automobile, Ursus, Retim, aplicând 31 de sancţiuni, care însumează 270.000 lei. Sancţiunile se impun şi trebuie aplicate, dar nu reprezintă soluţii eficiente pe termen mediu şi lung în rezolvarea problemei poluării.

Trebuie subliniat faptul că populaţia din proximitatea fabricii producătoare de anvelope Continental, respectiv cartierul de blocuri destinat cu precădere foştilor angajaţi UMT (aproximativ 800 de apartamente), dar şi cartierele Lipovei, Fabric - zona de nord-est - reclamă în mod constant şi perfect legitim sub forma unui semnal de alarmă că aerul pe care sunt nevoiţi să-l respire în special seara şi în cursul nopţii este poluat ca urmare a emisiilor de noxe peste limita admisă.

Autorităţile locale competente în materie se arată mai degrabă neputincioase în faţa acestei realităţi, când, dimpotrivă, ar trebui să găsească urgent soluţii concrete. Ecologizarea intensă a zonei industriale trebuie să devină o prioritate pentru municipalitate, astfel încât efectele poluării masive să fie, oarecum, atenuate. Abordarea descentralizată a problemei poluării cu toate ramificaţiile sale vizează şi modalitatea de a-i forţa pe marii poluatori să plătească toate costurile reale pentru consumul lor de combustibili poluanţi. O taxă aproape exorbitantă pe emisiile de dioxid de carbon şi un program de limitare a acestor emisii şi de tranzacţionare a cotei rămase ar trebui să rezolve cu adevărat problema poluării şi pretenţiile marilor companii industriale.

Autorităţile locale competente trebuie să implementeze politici de mediu care să încurajeze parteneriatele dintre sectorul public şi privat prin diversele programe de responsabilitate socială (CSR) care pot avea un impact determinant în protejarea mediului prin combaterea efectivă a poluării. Se impune crearea unui cadru legislativ coerent şi inovator în materia responsabilităţii sociale exercitată de mediul privat (Corporate Social Responsability), prin companiile care intervin în viaţa comunităţii cu o serie de strategii menite să protejeze mediul înconjurător şi calitatea vieţii.

Timişoara trebuie să redevină un "oraş verde" şi această dorinţă nu este o utopie, pentru că cetăţenii acestui oraş au dreptul să fie pe deplin protejaţi de efectele poluării.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Regretele dramei inexplicabile şi lecţia dragostei şi înţelegerii"

Din păcate, din experienţă proprie, pot să vă spun că drama vine pe nesimţite, într-o zi ce pare pentru început obişnuită, în care cei dragi sunt aproape de tine, firesc, natural şi obişnuit, fără să simţi că ceva se va întâmpla şi te va marca pentru tot restul vieţii. Am trăit şi trăiesc alături de cei dragi, care au mai rămas, o dramă personală, în care mereu îmi spun că putea fi altfel decât acel unic şi dramatic eveniment. Îmi reproşez că n-am făcut nimic, sau nu am putut să fac nimic, pentru ca ei să poată să rămână firesc, natural şi alături de noi, cu bucuriile, răutăţile şi suferinţele comune care ne-au fost date sau eu le-am adus, din păcate, prin serviciul public în care m-am angajat, de bună voie, cu bună credinţă şi cu dorinţa sinceră de a sluji. Simt din ce în ce mai intens că răutăţile nu au dispărut, că ele se manifestă mai intens şi mai sofisticat, iar eu încerc - nu ştiu dacă şi reuşesc - să diminuez suferinţele familiei rămase.

Nu ştiu care au fost gândurile preşedintelui Poloniei la urcarea în avion, a distinsei sale soţii, a elitei militare, a elitei politice, a celor care au făcut istoria. Sunt convins că ele au fost legate de împlinirea datoriei. Ce a apărut şi ce poate să apară în aceste momente? Drama, şocul, încremenirea, durerea, lacrimile, părerea de rău, recunoaşterea meritelor sau negarea lor, solidaritatea sau izolarea egoistă, speranţa sau renunţarea, înţelegerea sau reaua-credinţă, conlucrarea sau dezbinarea, dragostea sau ura, bunătatea sau răutatea, dăruirea sau indiferenţa.

De ce am amintit aceste stări? Manifestarea sau lipsa acestora poate să definească starea de a fi sau starea de moment a unei naţiuni. Exprimarea unor puncte de vedere referitoare la acest dezastru, unele legate de dorinţa de a asigura un asemenea zbor pentru întreaga clasă politică românească, mă pune serios pe gânduri asupra stării în care ne aflăm, în care ura a devenit o dominantă la nivelul funcţionării societăţii româneşti. Pornind de la această stare şi de la efectele acesteia asupra românilor şi României, consider că începutul reconstrucţiei societăţii ar trebui să înceapă de la marea schimbare de care avem nevoie, ca popor şi ca naţiune, aceea care va începe în momentul în care cetăţenii şi indivizii din instituţiile de marcă ale ţării vor începe să se iubească unul pe celălalt sau, cel puţin, pentru început, vor începe să se respecte.

În acest sens, aş citi pentru unii şi reciti pentru alţii, una din cele mai frumoase pagini din Epistola Sfântului Apostol Pavel, Întâia către Corinteni, cea care se referă la Iubire: "Iubirea rabdă îndelung; iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă; ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine în seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă; iubirea niciodată nu se trece. Şi acum rămân: credinţa, nădejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea."

Aş continua, cu acelaşi scop, prin aprecierile autorului conceptului de capitalism generos, Rich DeVos, despre care fostul preşedinte al SUA, Gerald Ford, spunea că este singurul în măsură să explice de ce capitalismul generos poate duce la succesul financiar al individului, comunităţii şi naţiunii, şi anume: "Această reformă începe în momentul în care redescoperim ce înseamnă să îl iubim pe Dumnezeu, să ne iubim pe noi înşine şi să ne iubim aproapele. Dacă statul sau guvernul nu îşi îndeplineşte datoria, acest lucru se datorează faptului că cei care guvernează au uitat că fiecare buget şi fiecare lege trebuie să se bazeze pe dragoste" sau "Noi credem că schimbarea în bine începe atunci când ne organizăm vieţile în preajma acelor indivizi şi instituţii pe care le preţuim cel mai mult, ca de exemplu: Dumnezeu, familia, prietenii, şcoala şi munca. De aceea, trebuie să ne hotărâm ce vrem să fim şi să facem, şi trebuie să ne stabilim scopurile în consecinţă."

De ce această pledoarie pentru dragoste şi înţelegere în acest moment dramatic în viaţa polonezilor şi a cetăţenilor Uniunii Europene? Pentru că în istoria lor, chiar polonezii au demonstrat, prin Solidaritatea legendarului Lech Walesa, prin înalta misiune a iubitului şi respectatului Papă Ioan Paul al II-lea, prin dinamismul, hotărârea şi dăruirea preşedintelui Lech Kackzynski, în context european, că ura nu duce nicăieri, iar iubirea te conduce la cea mai mare construcţie pe care o poţi face.

În acest moment greu şi inexplicabil pentru întreaga Europă, îmi exprim regretul pentru pierderea suferită de poporul polonez la despărţirea de preşedinte, de cel care poate deveni simbol al păcii şi reconcilierii în context polonez şi european, de cei care au făcut parte din elita politică, religioasă şi militară a Poloniei.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Şomerii - oamenii nimănui?"

Efectele crizei economice mondiale se fac simţite, din ce în ce mai mult, şi în România. Unităţile economice se închid, iar oamenii se trezesc pe drumuri, fără vreo sursă de venituri pentru a supravieţui.

Consider că este rezonabil ca acelor şomeri cărora li se încheie perioada pentru care au obţinut indemnizaţia de şomaj să li se acorde un sprijin financiar, respectiv o alocaţie de sprijin ce va reprezenta 70 la sută din indemnizaţia de şomaj şi care ar putea fi acordată timp de şase, nouă sau 12 luni.

Această alocaţie urmează să fie acordată în funcţie de vechimea în muncă a solicitantului şi doar celor care vor să muncească şi nu îşi găsesc loc de muncă datorită crizei, dar nu şi pentru cei care refuză un loc de muncă propus de agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă.

Referitor la acordarea unor asemenea indemnizaţii de sprijin, în prezent, se poartă discuţii şi la nivel european, fiind vizate persoanele care, din motive neimputabile lor, nu mai au niciun fel de venituri.

Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 462.289 primesc indemnizaţie de şomaj, iar 302.996 nu primesc indemnizaţie deloc.

Domnul Pavel Horj:

"Agricultura ecologică"

La sfârşitul anului 2001, moartea fermierului indian Enakunthala Ravi a stârnit un val de reacţii privind practicile de întreţinere a culturilor de bumbac din India. Cazul tânărului care a murit otrăvit cu pesticide pe care le-a inhalat în timp ce trata cultura de bumbac contra dăunătoarelor, nu este singular. În perioada recoltei anului 2001, alţi 500 de fermieri au decedat ca urmare a ingestiei accidentale de pesticide.

Astfel de cazuri stârnesc pentru moment indignarea opiniei publice, însă nu determină o schimbare majoră a strategiei agricole globale. Motivul este, evident, latura de business a industriei agricole. Pentru giganţii agrobusinessului, dacă recolta aduce un profit masiv, atunci statistici precum cea de mai sus nu evidenţiază decât pierderi minore. De fapt, aceste statistici spun că preţul real al recoltelor masive nu este plătit în primul rând de consumatorii finali, ci de fermierii din ţările sărace, subjugate de foame şi aparent salvate de setea de import a ţărilor bogate. Conform unui studiu din arhiva digitală a Institutului Naţional de Sănătate din SUA, în decursul a şase ani, nu mai puţin de 8000 de pacienţi au necesitat spitalizare în instituţia medicală din Warangal, din cauza otrăvirii cu pesticide. Peste 20% dintre aceştia au decedat.

Un meniu alcătuit numai din alimente care nu depăşesc nivelul legal admis de reziduuri pesticide poate acumula o cantitate finală de pesticide neaşteptat de nocivă. O echipă de cercetători ai Şcolii de Sănătate Publică de la Harvard a descoperit că până şi în cazul persoanelor expuse la un nivel scăzut de pesticide, riscul dezvoltării bolii Parkinson ar putea creşte cu până la 70%.

Avocaţii agriculturii convenţionale argumentează că o scădere a productivităţii ar afecta siguranţa alimentară a miliarde de oameni. Totuşi, statisticile arată că producţia actuală este una excesivă, dacă este confruntată cu fenomenul risipei de hrană. Potrivit unui studiu comandat de Guvernul Britanic, englezii aruncă anual la gunoi aproximativ patru milioane de tone de hrană bună de consumat. SUA, în schimb, aruncă peste 25 milioane de tone de hrană, adică puţin peste un sfert din producţia anuală. În plus, o cantitate colosală de hrană se pierde pur şi simplu din cauza procesării, transportării şi depozitării inadecvate a alimentelor.

Din perspectivă istorică, astăzi este considerată inovatoare agricultura convenţională. Promovată de visul productivităţii şi a profitului, tentată de intervenţiile tot mai îndrăzneţe ale ingineriei genetice, agricultura actuală pare mercenarul perfect care să apere interesele foamei planetare. În schimb, agricultura ecologică este, în mod evident, mai sănătoasă pentru om şi pentru planetă. În plus, agricultura ecologică a trecut de milenii testul sustenabilităţii pe termen lung. Sunt însă voci care afirmă tot mai răspicat că acelaşi test nu va fi trecut de agricultura convenţională.

Raportând cele arătate mai sus, la nivelul actual al agriculturii româneşti, performanţele fermierilor români raportate la performantele celorlalţi fermieri din UE, este necesară regândirea politicii agrare de la noi din ţară. Unul din principiile care ar trebui promovat şi care s-ar preta cel mai bine numeroaselor ferme mici şi foarte mici (de semisubzistenţă) ar fi susţinerea şi stimularea obţinerii de produse ecologice pentru că, cel puţin deocamdată, este greu să ţină pasul cu fermierii din ţările dezvoltate, iar dezavantajele le-am discutat.

"Agricultură ecologică" - termen protejat şi atribuit de UE României pentru definirea acestui sistem de agricultură -, este similar cu termenii "agricultură organică" sau "agricultură biologică" utilizaţi în alte state membre. Acest sistem de agricultură este un procedeu "modern" de a cultiva plante, de a creşte animale şi de a produce alimente, care se deosebeşte fundamental de agricultura convenţională.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului, în respect faţă de natură şi legile ei. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de alimente cu gust, textură şi calităţi autentice şi atractive.

Statisticile arată că mulţi consumatori UE caută produse care poartă aceste etichete şi sigle ecologice atunci când cumpără legume sau îşi aleg un fel de mâncare la restaurant sau cantină. Studiile estimează că piaţa produselor ecologice creşte cu 10-15% pe an.

Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă eticheta şi sigla comunitară specifică modului de producţie ecologic, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr.834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr.889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului(CE) nr.834/2007, sunt foarte precise şi au în vedere să ofere încredere deplină consumatorilor că produsele care poartă eticheta de produs ecologic sau sigla comunitară sunt obţinute în conformitate cu regulile şi principiile cuprinse în aceste regulamente sau, în cazul importurilor, conform unui sistem echivalent, cu cerinţe la fel de stricte.

În prezent, în România, suprafaţa cultivată în sistem ecologic pentru anul 2009 a fost estimată la 240.000 hectare, în creştere cu 9% faţă de anul 2008 când a fost de circa 220.000 ha., pentru anul 2010 fiind aşteptată o majorare a acesteia până la 250.000 ha., declară preşedintele FNAE, Ion Toncea.

Astfel, potrivit reprezentantului Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică (FNAE), deşi iniţial estimările pentru 2009 indicau o creştere de peste 25.000 hectare, din cauza cererii mici de produse ecologice din piaţă, pe fondul crizei economice, a fost înregistrat un avans mai redus al suprafeţelor cultivate ecologic. Potrivit datelor estimative avem în 2009 o suprafaţă cultivată de 240.000 hectare. "Producătorii aveau intenţia să o crească mai mult în 2009, însă nu a fost cerere pe piaţă din cauza puterii scăzute de cumpărare. Sperăm însă ca anul 2010 să fie unul mai bun", a spus Toncea. Acesta a adăugat că se aşteaptă că în 2010 suprafaţa cultivată în sistem ecologic să depăşească 250.000 hectare, pentru ca în 2011 să fie din nou mai mare ca în 2010. În anul agricol 2008, încheiat la 30 iunie 2009, a crescut cu 16,4%, la 221.410 hectare. În anul 2007 s-au realizat culturi ecologice pe o suprafaţă de 190.129 hectare. Evoluţia ascendentă a suprafeţei cultivate ecologic se menţine şi comparativ cu anul 2006, când au fost înregistrate circa 143.194 de hectare.

Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:

• Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei;
• Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole;
• Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic;
• Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la fermă;
• Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători, adaptate condiţiilor locale;
• Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora cu furaje ecologice;
• Folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte.

Producţia agricolă ecologică este, de asemenea, o parte a unui lanţ mai larg care cuprinde procesarea alimentelor, sectoarele de distribuţie şi vânzare, şi, în final, consumatorul care reprezintă veriga finală din lanţul de distribuţie al agriculturii ecologice. Prin urmare trebuie să i se acorde cea mai mare atenţie pentru ca să i se ofere alimente şi băuturi de înaltă calitate, proaspete şi gustoase, care să-i satisfacă pretenţiile pe deplin justificate

Mulţi operatori români din agricultura ecologică (fermieri, procesatori şi comercianţi) au remarcat dezvoltarea sectorului de agricultură ecologică şi paşii ce au fost deja făcuţi în organizarea acestei pieţe, şi de aceea au început să fie interesaţi şi să producă produse ecologice.

Cele mai frecvente întrebări la care aceştia caută răspunsuri sunt: "Cum pot avea succes mai mare în piaţă de produse ecologice? Ce idei noi pot aplica în afacerea mea cu produse ecologice? Cum pot identifica şi intra în contact cu noile canale de distribuţie, noile tipuri de produse atât în ţară, cât şi în străinătate"?

Companiile care se gândesc încă să înceapă o afacere cu produse ecologice îşi pun următoarele întrebări: "Cum pot identifica şi ajunge la noi consumatori de produse ecologice? Unde găsesc materii prime pentru afacerea mea şi cum ajung să fiu certificat? Care sunt cei mai importanţi factori ce stau la baza succesului în procesarea şi comercializarea produselor ecologice?" etc.

Toţi antreprenorii experimentaţi sau la început de drum sunt într-o căutare permanentă şi privesc spre viitorul mişcării în agricultura ecologică, căutând idei noi de afaceri, transfer de cunoştinţe, dezvoltare de strategii specifice etc., ce pot aduce o plus valoare afacerii lor în sistemul ecologic. La toate aceste întrebări trebuie să răspundă Camerele agricole prin specialiştii şi reprezentanţii acestor structuri teritoriale care vor fi principalii parteneri ai fermierilor, ai ţăranilor.

Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş organizează periodic târguri de produse tradiţionale, de fiecare dată înregistrând un adevărat succes. Nu lipsesc: magiunul sau şliboviţa, brânza în bărbânţă, brânză cu mărar, miere cu nucă, miere cu fagure, poame, horincă, clisă sau slană, şuncă, cârnaţi de casă, caltaboş, pâine de mălai, pâine de casă, vin fiert, prăjituri de casă, halviţă, plante medicinale, cergi de lână, vase de lut, straie populare şi măşti, împletituri din nuiele şi obiecte de lemn, muzica maramureşană (care este tot un produs ecologic raportat la alt gen de muzică consumat, potrivit statisticii prezidenţiale, de 99% dintre români) sau bucate alese: sarmale de post - boace, pumni, piroşte (ultimele i-au dat frisoane unei familii din Bucureşti, cazată la o pensiune din Maramureş, care, comandând mâncare tradiţională, a aflat că după "zama"- ciorbă vor fi serviţi "pumnii"- sarmalele)!

Asemenea manifestări se înregistrează în toate regiunile ţării. Deşi timide, ele vor reprezenta una din genurile de afaceri care ar putea sta la baza stabilizării populaţiei în zonele rurale, mai ales de deal şi de munte, profitând şi de fondurile structurale puse la dispoziţia fermierilor din Uniunea Europeană.

Desigur, aceste alimente trebuie produse corespunzător principiilor etice care respectă natura şi bunăstarea animalelor, şi care garantează că acest sistem complex de reglementări amintite, este implementat. Operatorii care vor respecta regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea "ecologic".

În prezent, aplicarea siglei comunitare pe eticheta produselor ecologice este facultativă, dar va deveni obligatorie, la data de 1 iulie 2010, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) al Consiliului nr.967/2008.

Politici şi strategii avem, ba mai mult, de-a lungul anilor am avut şi numeroase "pariuri cu agricultura", vom reuşi însă să facem un efort pentru adoptarea Legii Camerelor Agricole care să facă posibilă implementarea strategiilor, promovarea agriculturii ecologice pe care să o dezvoltăm în paralel cu agricultura convenţională?

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Siguranţa şi ordinea publică, din ce în ce mai afectate!"

Ca şi dumneavoastră am avut prilejul să văd, în ultima săptămână, câteva ştiri care mi-au dat mult de gândit în ceea ce priveşte respectul şi autoritatea de care se bucură sau ar merita să se mai bucure. Poliţia Română.

De la cazurile deja celebre din Craiova, unde se pare că interlopii fac legea locală, la mai recentele întâmplări din judeţul meu, unde un contravenient în stare de ebrietate îşi permite să facă glume proaste cu poliţistul care l-a condus la spital şi să lovească unul dintre cameramani, trendul siguranţei şi ordinii publice este, categoric, unul descurajant pentru cetăţenii oneşti.

Situaţia aceasta nu mai poate continua!

Nu ne putem permite să acceptăm ideea că un şofer, cunoscut ca "şmecher", ar putea coborî din maşină să ne omoare părinţii în bătaie pentru că traversează prea încet. Că un altul, beat, se trage de şireturi cu poliţistul care îl opreşte în trafic.

Că un şofer poliţist poate fugi de la locul accidentului.

Îmi doresc să trăiesc într-o ţară în care poliţiştii să fie astfel recrutaţi, şcoliţi, verificaţi periodic şi plătiţi încât să mă bucur când îi întâlnesc, şi să îi privesc cu respect, aşa cum, de altfel, chiar merită mulţi dintre ei.

Vreau doar poliţişti care să ştie să se adreseze politicos, dar şi să pună cătuşele atunci când este cazul!

Vreau siguranţă şi ordine publică!

Poate că, într-o bună zi, va dori şi domnul ministru Blaga acelaşi lucru.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Din nou despre şcoală..."

În presa zilei de astăzi avem din ce în ce mai multe ştiri despre situaţia precară în care se află învăţământul românesc. Paradoxal, cele mai multe dintre informaţiile difuzate de media nu sunt optimiste, în ciuda eforturilor bugetare "impresionante" destinate educaţiei cu care se laudă guvernanţii din ultimii ani. Din păcate, constatăm la toate nivelurile învăţământului un fenomen generalizat de lipsă de disciplină, de rigoare, la care se adaugă distanţarea copiilor din ziua de astăzi de şcoală, sau, mai exact, de principiile oferite de şcoală.

Este evident că procesul de maturizare al copiilor, încă din ciclul gimnazial, este superior faţă de cel existent cu 20 de ani în urmă. Avem de-a face cu copii într-o formare rapidă, practic cu adolescenţi care sunt altfel de copii decât am fost noi, mult mai maturi. Indiscutabil, aceşti copii au alte nevoi, au alte cerinţe educaţionale, iar abordarea oferită de şcoală ar trebui să fie făcută din cu totul alte perspective, ceea ce din păcate nu se prea întâmplă în România.

De asemenea, accesul copiilor la mass-media şi din ce în ce mai mult la internet, mai ales în mediul urban unde adolescenţii au calculator în proporţie de 80-90 la sută, le conferă o mare diversitate de informaţie. Şcoala însă, şi ceea ce se predă la ore, a rămas mult în urma copiilor, oferindu-le o programă şcolară extrem de încărcată de lucruri cu care ei nu au ce să facă. În continuare, sistemul de învăţământ românesc se bazează pe transmiterea de informaţii, şi nu pe crearea de abilităţi, nu pe crearea de competenţe. În plus, ceea ce lipseşte aproape cu desăvârşire din sistemul de învăţământ românesc este formarea şi educarea copilului. Ar trebui să ajungem la transmiterea doar a informaţiilor foarte importante, care sunt obligatorii pentru formarea intelectuală a elevilor, să învăţăm copilul să şi gândească, să-şi pună întrebări, să identifice răspunsuri, nu doar să înveţe mecanic lecţiile predate.

Este clar că elevii zilelor noastre nu mai sunt obişnuiţi să citească. Aşa cum se mai făcea pe vremuri, citeai din plăcere. Şcoala actuală nu mai promovează aşa ceva, iar părinţii sunt destul de ocupaţi cu alte activităţi pentru a se mai ocupa într-un grad satisfăcător de educaţia copiilor. Te îngrozeşti de-a dreptul când auzi cu câtă lejeritate discută elevii de liceu despre droguri, violenţă şi alte subiecte care nu au nicio legătură cu şcoala. Din nefericire, viitorul educaţiei româneşti nu se vede în roz, iar în acelaşi timp există pericolul iminent al distanţării tot mai mari a copiilor faţă de şcoală. Este un capitol la care viitoarea guvernare şi viitorul parlament trebuie să reflecteze mult mai serios, pentru că nu este suficient să aruncăm cu bani în şcoli şi să numărăm stelele de pe steagul Uniunii Europene, ci se impune şi o analiză profundă şi aplicată a stadiului actual al educaţiei.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Alături de Polonia..."

Prin această declaraţie politică vreau să transmit un mesaj sincer de condoleanţe poporului polonez şi familiilor demnitarilor dispăruţi, în frunte cu cea a preşedintelui Lech Kaczynski. Îmi exprim regretul profund pentru tragicul accident petrecut cu Delegaţia Poloniei în Rusia. Exprim condoleanţele mele pentru poporul polonez, pentru tragica dispariţie a preşedintelui Lech Kaczynski, cu atât mai mult cu cât relaţiile dintre România şi Polonia, din punct de vedere istoric, au fost deosebite şi au fost consolidate anul trecut, prin semnarea, la nivelul celor doi preşedinţi, a unui Parteneriat strategic.

Dispariţia Preşedintelui Poloniei, alături de o însemnată parte a elitei militare, politice şi economice a statului polonez, este o pierdere imensă, inclusiv pentru Uniunea Europeană, şi mai ales pentru partenerii tradiţionali ai Poloniei, între care se numără şi România.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Medici şi pacienţi"

Potrivit prevederilor documentelor europene din domeniul sănătăţii - precum "Împreună pentru sănătate: Programul de Sănătate 2008 - 2013", sau a celor româneşti - precum "Contractul - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008", sau "Planul Strategic al Ministerului Sănătăţii Publice pentru perioada 2008 - 2010", este recunoscut atât dreptul la autodeterminare al persoanelor în ceea ce priveşte sănătatea lor sau accesul la o îngrijire de bună calitate, cât şi faptul că asiguratul are dreptul de a-şi alege furnizorul de servicii medicale, şi acela că un obiectiv prioritar al sistemului românesc de sănătate este eficienţa.

Însă, în condiţiile în care, în spitalele româneşti pacientul care doreşte internarea este, de multe ori, îndrumat spre un anumit medic pe baza criteriului repartiţiei numărului de paturi pe medic, şi nu pe cel al respectării dreptului său de a-şi alege medicul, consider că acest sistem nu respectă nici dreptul la liberă alegere al pacientului şi nici promovarea unui act medical de calitate şi eficient, iar efectele unei astfel de situaţii au constat fie în existenţa unor paturi de spital neutilizate, fie în imposibilitatea - din partea unor medici - de a prelua cererile de internare ale unor pacienţi.

Din aceste considerente cred că nu se poate vorbi, în România, despre realizarea unui sistem de sănătate durabil, modern şi eficient, fără punerea, în mod real, a accentului pe drepturile cetăţenilor şi ale pacienţilor, sau pe creşterea calităţii serviciilor medicale - fie că ne referim la dimensiuni precum eficienţa, competenţa echipei medicale sau satisfacţia pacientului.

În acest context, atingerea obiectivului unei eficientizări a actului medical şi creşterea performanţei medicale în spitale presupun atât promovarea principiului flexibilităţii în utilizarea numărului de paturi disponibil, pe o secţie, de către medici, în funcţie de solicitările pacienţilor, cât şi salarizarea medicilor în funcţie de performanţele lor medicale (numărul de internări, indicele de complexitate al cazului, etc.)

Într-o Uniune guvernată de principiul liberei circulaţii a persoanelor şi în condiţiile existenţei unei nemulţumiri a personalului de specialitate român faţă de nivelul de salarizare, precum şi a unui grad redus de satisfacţie profesională, sistemul medical românesc se confruntă cu riscul migrării acestui personal, mai ales a celui înalt calificat şi performant, spre alte state europene. Mai mult, creşterea mobilităţii şi pretenţiilor pacienţilor face ca promovarea, în cadrul spitalelor româneşti, a unor servicii medicale de înaltă calitate şi a unui mediu concurenţial, să fie imperativă.

Aşadar, în condiţiile în care sănătatea ocupă locul 4 (cu un procent de 23%, conform Eurobarometrului 68) între principalele preocupări aflate pe agenda cetăţeanului român, consider că Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a sprijini acele politici naţionale care să garanteze furnizarea de produse, servicii şi management de cea mai înaltă calitate, în scopul creşterii nivelului de satisfacţie al pacienţilor, al eficientizării sistemului de sănătate românesc, şi al creşterii calităţii vieţii populaţiei.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Avem legi..."

Trăim vremuri în care democraţia pe cale de instaurare definitivă din România generează situaţii care mai de care mai tragicomice pentru omul de rând. Personal, nu am nimic împotriva iubitorilor de câini, în definitiv fiecare om are pasiunile şi preocupările lui.

Asociaţiile care se ocupă cu drepturile animalelor au reuşit, cu sprijinul unor parlamentari, să promoveze anumite acte normative care pedepsesc oamenii care îşi bat joc de câinii comunitari. Foarte bine! Este în regulă că avem grijă de maidanezii tuturor oraşelor şi satelor. Nu este în ordine însă faptul că în zilele noastre am ajuns să fim parcă mai mult preocupaţi de câini decât de oameni, de milioanele de oameni care trăiesc într-o sărăcie lucie, de cei bolnavi, de cei bătrâni care au o pensie de 14 lei, de oamenii care, pur şi simplu, nu mai găsesc nicio bucurie pentru o clipă de zâmbet. Avem legi pentru maidanezi, să nu-i supere nimeni cu nimic, dar avem mii de români care aşteaptă de câţiva ani banii cuveniţi cailor pe care i-au pierdut din cauza statului, în urma programului naţional de eradicare a anemiei infecţioase ecvine. Avem legi pentru câini, protejaţi şi atunci când rănesc grav sau chiar omoară copii nevinovaţi, dar continuăm să batjocorim instituţional românul de rând când e vorba de accesul la actul de sănătate, educaţie, muncă...

Avem legi pentru animale, dar românii se sinucid pentru că au fost evacuaţi din casele unde au stat zeci de ani, iar pensionarii de boală sunt aspru sancţionaţi financiar pentru simplul motiv că au vrut să supravieţuiască.

Corupţia şi birocraţia escaladează zilnic în detrimentul omului de rând, plătitor onest de taxe şi impozite către stat. Şi atunci, întreb respectuos, fără să supăr asociaţiile care protejează câinii: pe oameni cine îi protejează? Nu de câini, ci tot de oameni, din aceia cu suflet de câine...

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Bursa Guvernului României, o păcăleală pentru bursieri"

Guvernul României a lansat în 2004 programul special de burse intitulat "Cariera ta, o şansă pentru România".Absolvenţii, în şcolarizarea cărora s-au investit 6 milioane de euro, ar fi trebuit să lucreze ca manageri publici în administraţie, postul fiindu-le garantat. Ca orice proiect făcut să dea bine în ochii europenilor, programul s-a dovedit a fi un fiasco. Deşi s-a întors în ţară în vara anului 2006, prima generaţie de absolvenţi BSGR a putut abia în luna mai 2007 să finalizeze cursul de trei luni la INA, în vederea numirii lor ca manageri publici. Dar, după trei luni de instruire, surpriză! Beneficiarii BSGR au aflat că, de fapt, nu pot dobândi statutul de manageri publici, pentru că CMP nu a validat cursul, deşi a avut girul preşedintelui comisiei de la acea dată. Motivul nevalidării este că, până să aprobe în septembrie 2004 Normele metodologice de aplicare a legii care instituie BSGR, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, în luna iunie, privind crearea statutului special al managerului public.

Concluzia: cursul de trei luni la INA nu este suficient, din moment ce cursanţii YPS fac o pregătire de nouă luni. Tot la INA, pentru a deveni manageri publici, în iulie 2007, tinerii au depus mai multe memorandumuri în atenţia factorilor responsabili, care deşi au fost aprobate în mare parte, nu au avut nicio urmare în sensul rezolvării conflictului.

De la lansarea programului în 2004, Guvernul a alocat Ministerului Educaţiei fonduri totale de 11 miliarde de lei vechi pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de implementare a Bursei Speciale, iar în 2005 a transferat ministerului echivalentul în lei al sumei de 850.000 euro pentru acordarea de noi burse. Transferul de fonduri a continuat şi în anul următor, când în bugetul ministerului pe anul 2006 a fost vărsat echivalentul în lei al sumei de 1,8 milioane euro, pentru continuarea burselor acordate în anul 2005 şi acordarea de noi burse. Începând cu anul 2007, Guvernul a decis ca în bugetul Ministerului Educaţiei să fie introduse direct aceste fonduri necesare programului, astfel încât pentru acordarea de burse noi pentru următorul an universitar să fie alocat echivalentul în lei a cel puţin un milion de euro.

Astfel, din iulie 2006 şi până în prezent şi-au încheiat studiile 97 de beneficiari ai bursei, dintre care 45 au absolvit şi cursurile intensive de formare şi integrare în administraţia publică la Institutul Naţional de Administraţie (INA). Din restul de 52 beneficiari ai bursei, 39 şi-au încheiat studiile în străinătate după finalizarea ultimului stagiu de formare organizat de INA şi nu au putut astfel urma şi aceste cursuri, iar ceilalţi 13 au avut aprobarea comisiei guvernamentale pentru a amâna participarea la cursurile ANFP până la următoarea sesiune. În 2009, însă, nu a mai fost organizată nicio sesiune de cursuri, astfel că nici aceştia nu au urmat stagiul impus.

Concluzia este una singură, programul a fost un eşec - 6.000.000 euro = zero manageri publici.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Reforma în Educaţie: întâi se taie, apoi se măsoară"

Guvernul a adoptat, ieri, proiectul Legii educaţiei şi ne solicită să-l dezbatem în regim de urgenţă. Nu ştim cum arată exact proiectul adoptat ieri, nici sindicatelor din învăţământ nu le-a fost transmis textul ajuns în şedinţa Executivului. Cineva de la Ministerul Educaţiei spunea, pe un ton optimist, că în legea aprobată de Guvern vor fi "nişte surprize". Sub semnul surprizelor stă tot ceea ce face acest Guvern rătăcit pe la Palatul Victoria. Pentru Emil Boc şi colegii dumnealui de partid, dialogul cu partenerii sociali nu reprezintă o prioritate. Profesorii din Buzău sunt în grevă de o lună de zile pentru că au primit doar 30% din salariile pe luna februarie, după aplicarea Legii salarizării unitare. Nimeni din Ministerul Educaţiei nu a mers acolo să stea de vorbă cu aceşti oameni. Nimeni din acest guvern incompetent nu încearcă să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor care au condus la declanşarea protestelor.

În schimb, după ce a ajuns la concluzia că manualele şcolare sunt somnifere eficiente, Daniel Funeriu şi-a propus să reformeze Educaţia. A început cu tăierea a 15.000 de posturi în învăţământ şi comasarea şcolilor. A continuat cu un proiect de lege şi cu o dezbatere publică de ochii lumii. Reacţia dascălilor a fost considerată de o ferocitate pe care nu o vezi decât la oamenii lezaţi în propriile interese.

Ţin să-i informez pe domnii Boc şi Funeriu că fiecare cetăţean al acestei ţări, indiferent de profesia sa, are propriul interes când este vorba despre Educaţie. Ce se întâmplă în sistemul de învăţământ nu îi priveşte doar pe profesori şi elevi, ci întreaga societate, în ansamblu, şi pe fiecare cetăţean în parte. Nu sunt profesor, sunt un părinte al cărui propriu interes este educaţia copiilor săi. Nu voi accepta un nou experiment pe spinarea elevilor, în numele unei reforme făcute de dragul reformei. Modificările din Educaţie îşi vor produce efectele asupra mai multor generaţii de tineri. Fiecare măsură adoptată trebuie să contribuie la creşterea calităţii educaţiei şi la stabilitatea sistemului de învăţământ.

Tocmai în acest scop, am analizat proiectul de lege al domnului Funeriu, am ascultat părerile specialiştilor, ale dascălilor, ale părinţilor, studenţilor, elevilor, şi am găsit multe puncte vulnerabile majore în proiectul de lege în discuţie.

Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este considerată o măsură menită să reducă abandonul şcolar. Aşa spune ministrul Funeriu. Sunt convins că este o măsură adoptată fără o analiză profundă de impact. În primul rând, vom avea deficit de personal. Schimbarea implică mişcări serioase de personal didactic. Mare parte din şcolile gimnaziale sunt în mediul rural, unde ne vom lovi şi de lipsa spaţiilor necesare. În al doilea rând, până acum, cei care terminau cele 10 clase obligatorii primeau un atestat profesional, o calificare. Acum, după 9 clase nu vor primi nimic. Ce vor face aceşti absolvenţi de 9 clase?

O altă problemă cu consecinţe grave este absenţa şcolii profesionale, alternativă la ciclul superior al liceului. În acest timp, pe piaţa muncii se resimte lipsa muncitorilor calificaţi, absolvenţi de şcoală profesională.

Admiterea în liceu ar putea consta, potrivit proiectului de lege, într-o evaluare din toate disciplinele, la care se adaugă o probă practică privind utilizarea calculatorului, precum şi referinţele profesorului despre respectivul elev. Rezultatul acestei evaluări reprezintă 70% din media de admitere. În loc să ofere liceelor posibilitatea să-şi organizeze propriul examen de admitere, după particularităţile şi specificul fiecăruia, legea le lasă la dispoziţie doar 30% din ponderea mediei de admitere. Cine va citi sute sau mii de portofolii ale elevilor? Cum cuantifici informaţiile subiective? Aştept de la domnul Funeriu răspunsul la aceste întrebări.

Nicăieri în lege nu este definit conceptul de "progres şcolar", pe baza căruia vor fi evaluate cadrele didactice.

Selectarea resursei umane direct de către şcoală înseamnă, de fapt, că directorul şcolii are puteri discreţionare, el poate să angajeze sau să dea afară profesorii. Iar directorul, la rândul lui, va fi angajat, salarizat şi revocat de către Consiliul de Administraţie al şcolii, dar în acelaşi timp poate fi destituit şi de Consiliul Local. Şi Guvernul vorbeşte despre depolitizarea învăţământului!

De asemenea, nu există în lege măsuri de sancţionare şi dizolvare a unor consilii de administraţie ale şcolilor, în cazul în care acestea nu se achită de sarcini. Nu există prevederi clare privind transparenţa deciziilor şi cheltuirii fondurilor. Şi este vorba despre bani publici!

În numele descentralizării, se vor înfiinţa direcţii judeţene de învăţământ subordonate consiliilor judeţene. Inspectoratele şcolare vor continua să existe subordonate ministerului. Proiectul de lege nu lămureşte deplin cu ce ar trebui să se ocupe fiecare dintre acestea.

Ideea titularizării profesorilor pe post, nu în învăţământ, a provocat deja numeroase reacţii de dezaprobare. Mă tem că mulţi dascăli vor părăsi sistemul, în aceste condiţii, iar tinerii vor fi cu greu convinşi să aleagă o carieră în domeniu. Profesorii merită să aibă certitudinea stabilităţii locului de muncă, iar titularizarea în învăţământ conferă stabilitate întregului sistem educaţional.

Am prezentat doar câteva observaţii privind proiectul de lege aprobat de Guvern. Există numeroase alte "scăpări" şi prevederi discutabile care privesc inclusiv învăţământul universitar.

Pe de o parte, noua lege îngrădeşte autonomia universitară care este garantată de Constituţie, iar pe de altă parte, nu lămureşte deloc problema "fabricilor de diplome" care vor funcţiona în continuare bine mersi. Proiectul de lege nu îmbunătăţeşte procedura de acordare a titlurilor universitare şi doctorale, astfel încât nemulţumirile în sistem vor persista. Evaluările internaţionale plasează învăţământul superior românesc pe ultimele locuri în clasamentele relevante şi acceptante. Cel mai grav lucru este faptul că nu se instituie mecanisme clare şi corecte de control şi evaluare a calităţii serviciilor educaţionale, de stat sau private.

Nu generalizez, avem dascăli de mare valoare, avem insule de excelenţă, însă există şi mediocritate, şi impostură în învăţământul românesc, iar dacă vrem cu adevărat reformă, trebuie să avem în vedere toate aceste aspecte.

Nu putem accepta niciun compromis, nu avem voie să adoptăm o lege care are atâtea lacune, o lege care nu rezolvă problemele din sistemul de învăţământ. Avem o responsabilitate uriaşă nu numai în faţa cetăţenilor care ne-au acordat încrederea lor, ci şi în faţa generaţiilor de mâine.

În ţări cu tradiţii mult mai bogate în domeniul educaţiei au loc, în acest moment, discuţii pe tema reformei. Sistemele educaţionale sunt într-o perioadă de transformări şi adaptări la cerinţele globalizării, ale pieţei muncii. S-au organizat dezbateri serioase, nu în genul celor promovate de guvernanţii noştri, încadrate la "Surprize! Surprize!".

Partidul Social Democrat a iniţiat un proiect de lege privind educaţia naţională, care urmează a fi dezbătut în Camera Deputaţilor. Legea propusă de PSD este rezultatul unei expertize naţionale ample şi se bazează pe consultări permanente cu beneficiarii şi reprezentanţii sistemului şi cu partenerii sociali. În acest proiect, scrie negru pe alb: Învăţământul constituie prima prioritate naţională. Este o abordare modernă şi cu o perspectivă pe termen lung a educaţiei, care pune accent pe descentralizare şi eficienţa utilizării resurselor. Proiectul de lege conferă educaţiei timpurii şi educaţiei permanente roluri şi semnificaţii importante în sistemul naţional de învăţământ. Vă invit să răsfoiţi acest proiect de lege şi vă propun o dezbatere serioasă privind reforma educaţiei.

Domnul Ioan Stan:

"Cum cresc pensiile care scad"

După modelul salariilor care cresc scăzând, a venit vremea pensiilor militarilor să crească luând-o la vale. După ce majoritatea bugetarilor s-au trezit cu salarii mai mici în urma aplicării legii salarizării unitare, pensionarii se pregătesc să experimenteze pe propria piele aplicarea legii sistemului unitar de pensii.

Cum era de aşteptat, au apărut şi problemele. Pentru început, la pensionarii militari.

Ministrul apărării, Gabriel Oprea, ministrul muncii, Mihai Constantin Şeitan, şi chiar premierul Emil Boc au făcut recent ping-pong cu pensiile militarilor. Toate după ce ministrul Oprea a formulat un răspuns la interpelarea adresată în problema pensiilor militare de către un senator. În mod paradoxal, în timp ce pensiile calculate de Ministrul Apărării scad cu procente între 19 si 69%, aceleaşi pensii, calculate de colegul său de guvern de la muncă, cresc.

Ministrul Apărării precizează că a lucrat cu programul realizat de specialiştii Casei Naţionale de Pensii, însă, cu acelaşi program, Ministerul Muncii a ajuns la o concluzie complet diferită: doar pensiile având valori de peste 3000 de lei vor scădea cu procente care nu vor ajunge la 69%, iar unele dintre pensiile mai mici de 3000 de lei s-ar putea chiar să crească.

Cum este vorba despre doi miniştri, ar trebui să-i credem pe cuvânt, însă contradicţiile demonstrează că habar nu au ce se întâmplă în ograda lor. Ori programele care au făcut simularea sunt defecte, ori computerele virusate, ori miniştrii habarnişti.

Între două acuzaţii lansate la adresa presei, în special a televiziunilor de ştiri, premierul şi-a găsit timp să se poziţioneze de partea Ministerului Muncii, vorbind de o "concluzie falsă a Ministerului Apărării".

Umflându-şi muşchii, ministrul muncii a plusat, difuzând prin Casa Naţională de Pensii un comunicat de presă în care acuză "difuzarea de informaţii total eronate menite să intoxice opinia publică".

E adevărat că nimeni nu şi-ar asuma o creştere a pensiilor care scad.

Dar pensionarii români au greşit. Nu şi-au închipuit niciodată, în tinereţea lor, că se vor naşte şi se vor înălţa în jilţurile puterii publice geniile carpatine Boc, Şeitan şi acoliţii lor. Pentru sublimele figuri amintite, principiile de drept nu au valoare de întrebuinţare.

Legea lui Boc confiscă, în parte, drepturile definite şi achiziţionate în trecut de către pensionari, aşa cum ei le cunoşteau când au plătit contribuţiile sociale.

Prevederea constituţională referitoare la caracterul neretroactiv al legilor ar trebui să fie garanţia constituţională a securităţii legislative.

Dar noua Lege a pensiilor sfidează principiile de drept, logica şi cetăţenii.

Domnul Miron Ignat:

"Jubileu - 20 de ani"

Pe 14 ianuarie 1990 a fost înfiinţată ca persoană juridică organizaţia nonguvernamentală Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România. Organizaţia s-a constituit prin eforturile comitetului de iniţiativă, la care s-au alăturat şi membrii fondatori. Pe 8 aprilie s-a desfăşurat prima Conferinţă Naţională a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, când au fost adoptate Statutul şi Programul Comunităţii.

În acest an, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţare. Festivitatea dedicată jubileului a avut loc, joi, 8 aprilie a.c., la Palatul Parlamentului.

La acest eveniment au participat membrii fondatori, preşedinţii comunităţilor locale de ruşi lipoveni, colaboratori din ţară şi de peste hotare, personalităţi diplomatice din Federaţia Rusă şi din Belarus, precum şi Ambasadorul Rusiei la Bucureşti.

Programul a cuprins ceremonia solemnă de înmânare a medaliei jubiliare "Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România la 20 de ani", membrilor fondatori, preşedinţilor din decursul anilor, preşedinţilor Comunităţilor de Ruşi Lipoveni de pe teritoriul României şi altor personalităţi.

Ne-am bucurat de prezenţa numeroaselor persoane din sală, care au avut plăcerea de a fi alături de noi într-o zi atât de specială, dând dovadă de admiraţie şi respect pentru minoritatea ruşilor lipoveni.

Pe parcursul festivităţii au fost prezentate materiale documentare video şi audio despre istoria ruşilor lipoveni din România. Au fost momente artistice animate de ansambluri populare ale ruşilor lipoveni, cum ar fi ansamblul de dans "Ciubcik" din Bucureşti, ansamblul de cor "Tihii Dunai" din Brăila şi ansamblul folcloric din Federaţia Rusă.

Identitatea minorităţii, cultura şi tradiţiile au adus un plus de valoare României, contribuind la dezvoltarea României ca ţară multiculturală şi la consolidarea relaţiilor atât cu etnicii noştri, cât şi cu celelalte minorităţi naţionale.

Domnul Mircea Duşa:

"Educaţia, între reformă şi politizare"

Ieri, Guvernul a aprobat o nouă Lege a educaţiei naţionale, ce îşi propune să reformeze sistemul de învăţământ românesc. Domnul ministru se încadrează astfel în tradiţia politicii româneşti, cel puţin în ceea ce priveşte educaţia - fiecare nou ministru instalat reformează sistemul. Fiecare vine cu o lege nouă şi, astfel, parcă sistemul educaţional este într-o reformă continuă. În cifre, contabilizăm în jur de 15 "reforme" făcute de miniştri în 10 ani. Mereu s-au schimbat planurile de învăţământ şi tipurile de examen, de parcă am asista la un experiment asupra elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.

Ştim cu toţii că în 2009 Guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege a educaţiei care la momentul respectiv a fost promovată în urma unor serioase analize şi dezbateri la care au participat reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, ai societăţii civile, ai clasei politice etc. Iată ce spunea domnul prim-ministru în plenul Parlamentului din 15 septembrie 2009: "...Legea educaţiei naţionale, cu care venim în faţa dumneavoastră, este o aplicare a ceea ce noi am decis, am convenit, a ceea ce noi - partidele politice parlamentare, dar şi organizaţii sindicale şi ONG-uri - anul trecut, în 2008, am căzut de acord că trebuie făcut pentru reformarea sistemului educaţional."

Aşadar, legea promovată atunci era în deplin consens cu programul de guvernare, cu doleanţele reprezentanţilor societăţii româneşti. De ce ar mai fi nevoie acum de o nouă reformă? Mai mult, actul normativ actual a fost supus dezbaterii publice pentru un interval foarte scurt şi pare a fi făcut din ambiţie politică, fără să primească acordul părinţilor şi cadrelor didactice.

Legea nu vine cu soluţii la problemele esenţiale şi dureroase ale învăţământului (de exemplu, subfinanţarea) şi nu se bazează pe o cunoaştere şi evaluare serioasă şi profundă a sistemului educaţional etc. Lăsând la o parte multiplele deficienţe pe care le are noua lege, doresc să subliniez faptul că, aşa cum rezultă din actul normativ aprobat de Guvern, reformă înseamnă de fapt politizare. Astfel, art. 190 reglementează faptul că rectorul unei universităţi se stabileşte pe baza unui concurs desfăşurat în baza regulamentului propus de Senatul universităţii, dar la alin.(3) lit.a) a acestui articol se precizează că rectorul "e confirmat de ministru".

În opinia noastră, prin iniţierea şi promovarea acestei legi Guvernul actual nu face altceva decât să ascundă incapacitatea de a gestiona problemele din educaţie, ceea ce este echivalent cu neasumarea responsabilităţilor ce revin actualei guvernări.

Domnul Neculai Răţoi:

"Moţiune sau populism?"

Recenta moţiune, semnată de un număr de 52 de parlamentari, a generat o serie de noi discuţii legate de dificultăţile cu care se confruntă sistemul social din România în această perioadă de criză. În timp ce unii invocă lipsa de competenţă a celor aflaţi în funcţii-cheie, cei mai mulţi sunt nevoiţi să recunoască faptul că marile probleme au legătură mai ales cu lipsa resurselor financiare.

Această moţiune dovedeşte faptul că opoziţia cunoaşte realităţile, şi, în consecinţă, a propus soluţiile optime de redresare, care să rezolve aceste situaţii-limită.

Prin intervenţia sa, domnul ministru Şeitan nu a reuşit să demonteze în totalitate numeroasele acuzaţii ce i-au fost aduse. Prin urmare, domnul ministru trebuie să ia în considerare, din textul moţiunii şi din intervenţiile colegilor, doar acele referiri care vizează binele oamenilor şi al ţării, ignorând răutăţile şi opiniile celor care îl atacă în mod ostentativ.

Consider că două legi complexe, cu impact direct asupra întregii naţiuni, ar impune un dialog adecvat, cu explicaţii şi argumente convingătoare, indiferent din ce parte a eşichierului politic ar veni ele.

Grupul parlamentarilor PSD+PC din Camera Deputaţilor consideră că explicaţiile date nu au lămurit detaliile particulare ale celor două proiecte de lege, dar nu exclude găsirea acelor soluţii care să rezolve convenabil cea mai mare parte a situaţiilor luate în calcul. Dar depinde de toate forţele politice şi apolitice pentru ca rezolvarea cazurilor vizate să fie una reală şi realistă.

Domnul Ioan Holdiş:

"Turismul românesc începe să prindă viaţă"

În ultimii 20 de ani, sectorul turismului din România a decăzut considerabil din lipsa unei politici generale de dirijare şi orientarea a acestuia. Uşor dar sigur, de la cea mai vizitată ţară din împrejurimi, în anii '90, am ajuns să ne situăm în prezent pe ultimul loc, în comparaţie cu ţările învecinate. Competitivitatea slabă a României în cadrul legal şi mediul de afaceri au fost factorii responsabili pentru slaba performanţă. Criterii precum infrastructura transportului aerian şi rutier, aspectele slabe în ceea ce priveşte mediul, al sănătăţi şi siguranţei sunt considerate a fi responsabile pentru lipsa competitivităţii.

Nu cred că este necesar să fac o enumerare detaliată a gamei impresionante de bogăţii naturale, geografice, de mediu, de patrimoniu şi etnografice pe care le are ţara noastră. Practic toate zonele din România au potenţial turistic într-o formă sau alta şi pot beneficia de pe urma acestei abordări într-un mod strategic. Avem una dintre ţările cu cele mai diversificate produse turistice, datorită resurselor naturale pe care le deţine, biodiversităţii de floră şi faună unice în Europa. În România se găsesc o treime din izvoarele naturale din Europa şi 117 localităţi ce deţin elemente terapeutice naturale, cum sunt apa, nămolul, gazele etc.

De la revoluţie încoace, abordarea turismului s-a făcut într-un mod haotic, fără o gândire integrată şi o planificare strategică. Singurul scop pană acum era să atragem turişti şi cam atât, fără a avea o idee clară despre ce i-ar atrage pe ei la destinaţiile noastre, ce ar trebui să primească în timpul sejurului pentru a se întoarce acasă încântaţi şi cu dorinţa de a reveni, lipsa unei strategii concrete de fidelizare, ce i-a reţinut pe mulţi să vină, şi cum putem remedia aceste probleme.

Guvernul României a stabilit că este urgent necesar un Master Plan al dezvoltării turismului prin website-uri, cercetare de piaţă, consultanţă la nivel local, înfiinţarea centrelor de informare a turiştilor şi multe altele, pentru a pune bazele implementării unei abordări durabile a dezvoltării turismului. Acest Master Plan al dezvoltării turismului cuprinde o perioadă de până la 20 de ani, şi anume până în 2026.

Avem multe de făcut pentru îmbunătăţirea turismului românesc, mai bine zis trebuie să facem eforturi colosale ca să devenim cu adevărat competitivi la nivel european şi, de ce nu, mondial. Nu e normal să ne mulţumim cu o pondere a p.i.b. în 2009 de 2,1% din contribuţia directă, respectiv 5,7% din contribuţia totală în domeniul.

Trebuie să derulăm proiecte printr-un mix echilibrat între calitate şi promovare, una fără cealaltă neaducând rezultate bune pe termen lung. Consider că, în acest moment, parteneriatul public-privat este cea mai bună soluţie pentru a diversifica şi impulsiona investiţiile în turism. Încurajez acest parteneriat,considerând că atât mediul privat, cât şi administraţiile locale sunt şi ar trebui să fie interesate de acest parteneriat, fiind conştienţi că statul nu poate fi investitorul principal în aproape niciun sector economic în momentul de faţă.

Domnul Lucian Riviş-Tipei:

"Sportul românesc în vreme de criză"

Suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere al resurselor financiare. Acest fapt este un truism şi în domeniul sportului. Bugetul de anul acesta nu este mai mare decât cel de anul trecut, el beneficiind în 2010 de subvenţii de la stat care se situează cert sub cele de anul trecut, dar nu sunt sub nivelul anului 2008. E adevărat, federaţiile sunt nemulţumite, mai ales în contextul în care trebuie pregătit şi anul olimpic 2012. Poate că oricâţi bani am avea, tot nu vom găsi acel punct al fericirii şi mulţumirii pe care îl căutăm cu toţii. Aşa cum spunea Doina Melinte, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, "E un an de criză, şi cred că vor înţelege toţi că banii trebuie direcţionaţi numai către performanţă, să răspundem la concursurile mari de obiectiv".

Sportul a reprezentat totdeauna cam 75% din componenţa Tineret-Sport, astfel încât s-a încercat şi în acest an găsirea de resurse pentru a suplimenta bugetele federaţiilor, anul 2010 fiind unul dificil din punct de vedere competiţional, arăta la un moment dat şi ministrul Daniel Funeriu.

Sport cred că putem face oriunde şi oricât. Pentru nivelul de amatori nu cred că ne trebuie mari resurse. Dar sportul de performanţă, dincolo de resursele financiare şi dotări, presupune şi profesionalism, şi muncă, şi perseverenţă şi lupta cu lipsurile, pentru a reuşi.

Poate că din punct de vedere al alocărilor bugetare acesta este un moment potrivit pentru a putea gândi o altă modalitate de implicare a mediului privat mai mult în acest sector, dar nu numai spre sporturile căutate (a se vedea fotbalul), ci şi spre cele mai puţin urmărite.

Poate o regândire a sistemului de sponsorizare, cu facilităţi pentru mediul privat implicat în domeniul sportului, ar fi o măsură care ar degreva bugetul de stat şi în situaţii economice mai dificile, cum este şi cea pe care o traversăm.

Nu cred că este momentul să facem din ţânţar armăsar, dar nici să spunem că în zona sportului românesc nu sunt probleme. Ele există şi nu sunt uşoare, dar să ne dăm de pământ în aceste clipe nu ne ajută şi nu foloseşte nimănui.

Sunt sigur că sportul românesc va supravieţui şi acestui an, după cum sunt sigur că o va face la un înalt nivel de performanţă pentru că, dincolo de bani, a ajunge în vârf se bazează în primul şi în primul rând pe talent, vocaţie, dorinţa de a câştiga şi multă, multă muncă.

Domnul Lucian Riviş-Tipei:

"Împreună pentru un mediu sănătos"

Am fost profund bulversat zilele trecute, de fapt cu prilejul Sărbătorii Pascale, când am văzut ce comportament au faţă de mediul înconjurător mulţi confraţi care, încercând să se distreze la iarbă verde, - eu cred că a te relaxa chiar e un lucru benefic -, decid să maltrateze apoi natura care-i găzduieşte. Căci cum s-ar putea numi acţiunea prin care în urma unor astfel de picnicuri, tone de deşeuri rămân de izbelişte printre plante şi flori în mai toate locurile frecventate de oameni. Fenomenul nu este unul nou, şi cineva ar putea spune că ar trebui să nu mai fim surprinşi sau uimiţi. E adevărat, fenomenul nu e recent, dar oare te poţi obişnui cu aşa ceva dacă eşti o fiinţă civilizată?

Un sondaj efectuat la începutul lui 2008 arată că patru din cinci persoane sunt dispuse să-şi schimbe modul de viaţă pentru a stopa poluarea. Cei mai mulţi repondenţi spun că sunt pregătiţi să facă sacrificii personale pentru a preveni schimbarea climatică. Este adevărat că sondajul efectuat de BBC în 21 de ţări nu a cuprins şi România. Dar este extrem de interesant că 85% dintre repondenţii din Republica Chineză s-au arătat foarte entuziaşti cu privire la mărirea taxelor pentru energie. Cercetarea arată că oamenii din cele mai multe ţări îşi doresc mai mult decât guvernele lor să facă schimbări serioase în viaţa personală pentru a stopa schimbarea climatică. Şocant este că Doug Miller, directorul Globescan, institutul care a efectuat sondajul comandat de BBC spunea că "Oamenii simpli sunt mult mai dispuşi să accepte creşteri de preţuri pentru lucrurile care produc poluare decât sunt politicienii".

Nu vreau să fiu alarmist şi nici negativist, dar Dumnezeu ne-a creat şi pentru a avea grijă de natură. Locuim pe Terra şi e normal să ne pese, altfel, noi toţi, dar sigur copiii noştri, vom suporta consecinţele. Există şi în România oameni şi asociaţii care s-au implicat şi se implică în protejarea mediului înconjurător. Proiectul de curăţare şi studiere a bazinelor lacustre de pe versantul sudic al masivului Făgăraş, acţiunea sprijinită de Petrom - "România prinde rădăcini", acţiunea de ecologizare şi împădurire de la Belciugatele sunt doar câteva exemple care arată că se poate.

Mai mult, din acest an, operatorii economici şi unităţile administrativ-teritoriale din România pot obţine finanţări prin Fondul de Mediu pentru a derula proiecte în sectorul managementului deşeurilor. Este momentul să ne trezim şi să milităm împreună pentru un mediu sănătos. Soluţia este simplă şi la îndemâna oricui. Însă întrebarea fundamentală este: Oare ne pasă?

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Polonia, suferinţă şi exemplu de urmat"

După cele întâmplate la sfârşitul săptămânii trecute, consider oportun să transmit, prin intermediul acestei declaraţii politice, mesajul meu de încurajare şi solidaritate faţă de poporul polonez şi comunitatea poloneză din România. Pierderea preşedintelui polonez Lech Kaczynski, a unor înalţi diplomaţi, reprezentanţi militari şi însărcinaţi economici este cu siguranţă o lovitură grea primită de Europa unită şi, în sens larg, chiar de noi, românii, ca şi cetăţeni ai Uniunii Europene. Nu pot decât să spun: "Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au pierit în tragicul accident aviatic de la Smolensk şi să le acorde tărie şi încredere polonezilor, să meargă înainte pe drumul bun!"

Dincolo de durerea firească pe care ţi-o poate produce aflarea unei veşti atât de triste, la nivelul omului politic se creează o stare de introspecţie şi reflecţie faţă de felul în care poate contribui la mai binele societăţii din rândul căreia provine. Pentru mine, cele petrecute la sfârşitul săptămânii trecute au aruncat o dâră de lumină asupra a ceea ce înseamnă "miracolul polonez" şi, poate, asupra exemplului pe care trebuie să-l ia România şi românii de la Polonia.

1989 ne-a găsit, deopotrivă români şi polonezi, în faţa unei mari necunoscute - viaţa de după dictatura comunistă (trecerea de la economia centralizată la o economie de piaţă, împăcarea cu trecutul nostru ca indivizi care au trebuit să supravieţuiască în sistemul opresiv, stabilirea unor priorităţi pentru viitor şi, în final, reconstruirea fibrei morale a societăţii). Se poate spune că România şi Polonia au plecat din acelaşi punct, cu acelaşi tip de avantaje şi cu acelaşi tip de deficienţe. Poate că polonezii au avut mai mult curaj decât noi, mai multă încredere şi o minte mai lucidă, în persoana lui Lech Walesa.

Noi, la 20 de ani distanţă, chiar în această săptămână, chiar aici, în Parlament, dezbatem lucruri pe care polonezii le-au rezolvat de mult. Noi vorbim despre Legea lustraţiei la 20 de ani după căderea comunismului, când, biologic, torţionarii şi membrii de frunte ai sistemului nu mai pot oricum să joace un rol atât de important în stat. Reparaţia morală încercată de preşedintele Traian Băsescu acum mai bine de trei ani a fost bine-venită. Polonezii au avut ca simbol al ieşirii din negura comunismului un disident, o victimă. Şi, ca orice victimă adevărată, a ştiut că singura cale de urmat este aceea a mersului înainte împreună, nu divizaţi ca societate, "a tăierii în carne vie" când vine vorba de principii economice şi sociale.

Polonia a privatizat în primii trei ani de după căderea comunismului toate obiectivele sale industriale şi economice majore, cu riscul unei inflaţii galopante şi a unui şomaj la cote alarmante (peste 50%). După trei ani, din 1993 şi până acum, Polonia a început să experimenteze ce înseamnă creştere economică. De atunci, toţi anii de după au însemnat un avans economic, semn că liberalizarea pieţei este drumul către mai bine. Şi atât de trainică a fost construcţia economică a acestei ţări foste comuniste încât, dintre toate ţările Uniunii Europene, Polonia este singura care a avut creştere economică şi în 2009, de peste 1,6%. Noi, nici la 20 de ani după comunism, când totuşi nivelul nostru de trai a crescut, când totuşi suntem capabili să susţinem măsuri de protecţie socială, nu vrem să înţelegem că uneori, înainte de a-ţi reveni, îţi va fi un pic mai rău. În această săptămână, discutăm despre Legea salarizării unice, despre Legea pensiilor şi nu ajungem la niciun acord. Poate că ar trebui să luăm exemplu de la polonezi. Apropo de protestele profesorilor asociaţi la FSLI, Polonia numără peste 38 de milioane de locuitori şi numai 100.000 de profesori, în condiţiile în care Educaţia a reprezentat prioritatea numărul unu a polonezilor după 1989.

Noi, ca români, am fost întotdeauna tributari unei percepţii prea bune despre spiritul naţional. Or, credinţa mea este că din cauza tensiunilor din rândul societăţii noastre această fibră naţională s-a subţiat. Alegerile prezidenţiale din România, îmi pare rău să o spun, au reprezentat o nouă fractură în rândul societăţii noastre. Moartea atât de violentă şi de dramatică a preşedintelui polonez însemnă în aceste zile o reîntărire a spiritului naţional polonez şi dispariţia cvasi-totală a curentelor politice. Poate că, asistând, prin intermediul mass-media, la suferinţa poporului polonez, vom înţelege că unitatea ne dă putere.

Polonia, în perioada fraţilor Kaczynski, a reprezentat cu adevărat un stat pe picioarele sale în Uniunea Europeană. Este poate unul din statele cele mai naţionaliste şi antiglobaliste din Uniunea Europeană, cu fervente convingeri catolice şi cu o viziune diferită asupra scopului şi viitorului acestei alianţe între ţări. Prin această hotărâre arătată, Polonia a întărit deviza primă a Uniunii Europene: "unitate în diversitate". România, cel puţin la nivel ideatic mult mai doritoare de integrare în Uniunea Europeană, rămâne încă în sfera "protecţiei marilor puteri".

Îndrăznesc să afirm că Polonia poate reprezenta pentru România un exemplu concret de cale de urmat.

Domnul Petru Călian:

"Reforma şcolii româneşti pe axa: părinte - elev - profesor"

Sistemul de învăţământ din România are nevoie de o reformă categorică şi aplicabilă, o schimbare radicală de la curriculă, programele şcolare, până la manuale.

De câteva luni dezbatem proiecte de reformă precum Legea salarizării unice, restructurarea agenţiilor şi reforma educaţiei. Discuţiile pe marginea reformei educaţiei au început încă de anul trecut. E timpul să aplicăm odată proiectele pe care UE şi FMI ni le-au cerut. Parlamentul, alături de Senat şi Guvern, trebuie să demonstreze responsabilitate; dacă nu ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat în faţa instituţiilor internaţionale şi a societăţii româneşti, atunci cum ne justificăm existenţa? O amânare nu înseamnă decât să perpetuăm o situaţie neclară.

Controversată, criticată şi apreciată, legea îşi poate găsi finalizarea doar prin dialog, iar refuzul sau confuzia creată se datorează lipsei de informare.

Proiectul Legii educaţiei naţionale nu reprezintă doar o îmbunătăţire a situaţiei actuale, ci are ca scop reformarea din temelii a sistemului învechit pe care România îl aplică asupra copiilor noştri. Avem aşteptări ca societatea românească să prospere, dar nu acţionăm la rădăcinile ei. Şcoala românească a format de-a lungul istoriei personalităţi, a dat lumii oameni de calitate, dar eficienţa ei necesită o corelare cu prezentul. Contextul societăţii europene evoluate ne obligă să ne aliniem standardelor omului modern.

Susţin o descentralizare profundă la nivelul învăţământului românesc, precum şi implementarea unor mecanisme de cooperare şi responsabilizare a tuturor celor implicaţi în formarea generaţiilor de mâine. În primul rând, acest proiect al Legii educaţiei naţionale merge pe ideea stabilităţii. Situaţia actuală îngrădeşte imaginaţia şi inhibă dezvoltarea inteligenţei. Mizăm pe aceeaşi metodă de învăţământ de acum 20 de ani. Lumea s-a schimbat, tehnologia a avansat, însă în şcolile româneşti mai există elevi care nu au cunoştinţe informatice şi nu au acces la un calculator sau la internet. Reproducerea informaţiilor predate la clasă e mult mai comodă pentru şcolar, dar efectele ei în timp se simt. Formarea de competenţe trebuie să înceapă în şcoală, şi nu după absolvire, la locul de muncă. Ceea ce educăm, asta avem. O economie şi o societate sănătoasă se bazează pe calitatea procesului de educaţie. Mult nu înseamnă neapărat bine, iar în prezent programa aglomerată îngrădeşte dreptul la activităţile extraşcolare.

Modificări benefice sunt multe. Un punct important care merită menţionat este responsabilizarea factorilor locali, care prin situaţia specifică zonei, vor putea adapta sistemul educaţional.

Atât profesorii, cât şi elevii pot învăţa unii de la alţii. Şcoala formează caractere, dar şi modelează cadrele didactice, care, la rândul lor pot forma cu succes viitorul ţării. Triunghiul: elev, profesor şi părinte - reprezintă formula de succes a educaţiei, aceştia sunt trei factori importanţi care doar împreună pot forma un sistem educaţional funcţional.

Performanţa este cuvântul care ar trebui să caracterizeze şcoala românească.

Domnul Titi Holban:

Greva cadrelor didactice din judeţul Buzău a fost demarată ca urmare a nemulţumirii acestora privind diminuarea veniturilor salariale şi refuzului sistematic al Guvernului de a pune în aplicare hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la Legea pentru mărirea salariilor personalului didactic, aprobată în 2008, la propunerea partidului aflat azi la guvernare.

Ceea ce se întâmplă azi în sectorul educaţiei a depăşit parcă orice aşteptare, fie ea cât de sumbră. Nici măcar nu mai putem vorbi de incompetenţa acestui guvern. Ne confruntăm deja cu o adevărată încălcare a legilor, de către însăşi autoritatea guvernamentală. Ceea ce pune în pericol statul de drept.

Aceşti profesori au câştigat în instanţă drepturile salariale, drepturi care le-au fost trecute în cartea de muncă, fără însă a le fi acordate efectiv. Mai mult, autorităţile încearcă acum să schimbe încadrările din cartea de muncă, tocmai pentru a nu le fi acordate sumele câştigate în instanţă.

Este un abuz fără precedent, cu consecinţe nefaste nu doar pentru o anumită categorie de persoane, ci pentru societatea românească în general. Nicio ţară nu poate progresa fără o educaţie de calitate, iar asta se face, printre altele, prin profesori bine plătiţi. Bătaia de joc a acestui guvern la adresa personalului didactic şi în general la adresa şcolii româneşti va avea repercusiuni negative pe termen lung.

Acest guvern nu este capabil nici măcar să se folosească de resursele financiare care îi stau la dispoziţie prin fondurile europene. Fondurile Structurale - resursa care poate să susţină dezvoltarea sistemului de învăţământ - sunt neglijate total de către ministerul condus de domnul Funeriu.

Guvernarea liberală a lăsat nouă proiecte strategice derulate prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, proiecte care aveau prefinanţarea în cont. Ce s-a întâmplat cu aceste proiecte? Toate au fost blocate datorită incapacităţii actualei conduceri a Ministerului Educaţiei de a asigura o bună funcţionare a sistemului de management.

În aceste condiţii, se mai poate vorbi oare de performanţă în domeniul educaţiei?

Subfinanţarea de azi a acestui sector riscă să creeze discrepanţe şi mai mari între ţara noastră şi celelalte state europene, unde investiţiile în educaţie reprezintă cu adevărat o prioritate naţională. Sub guvernarea Boc, însă, România păşeşte înapoi.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"România, ţara în care şomajul creşte, iar autorităţile dau din umeri"

Spectrul şomajului apare din ce în ce mai ameninţător pentru mii de români care îşi văd locurile de muncă ameninţate de această recesiune care parcă nu se mai termină. Tot mai multe disponibilizări au loc în toate sectoarele de activitate, tot mai mulţi români rămân fără venituri şi se confruntă cu colapsul financiar. Aceasta este realitatea pe care o trăim în România anului 2010.

Din păcate, însă, aceasta este o realitate pe care ocupanţii Palatului Victoria refuză să o vadă. Periodic avem parte de declaraţii ireal de optimiste, din partea membrilor guvernului, referitoare la o economie care îşi revine numai pe hârtie. Recent, un consilier al premierului Boc se mândrea, într-o declaraţie publică, cu faptul că numărului şomerilor din România a crescut "doar" la un milion de persoane, când putea fi şi mai mare, în lipsa măsurilor adoptate de guvern.

În faţa unor astfel de declaraţii stai şi te întrebi în ce realitate paralelă funcţionează acest guvern?

Care sunt acele performanţe care stârnesc mândria guvernanţilor noştri, când sute de mii de români au intrat în şomaj tocmai ca urmare a deciziilor luate de guvernul actual, rata şomajului atingând în 2010 cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani?

Care sunt acele măsuri eficiente de combatere a efectelor crizei economice, altele decât introducerea de noi biruri asupra populaţiei, în vederea acoperirii împrumuturilor externe realizate de guvern?

Incompetenţa acestui guvern se regăseşte nu numai în lipsa oricăror măsuri active de luptă împotriva recesiunii, dar şi în incapacitatea de a folosi acele resurse financiare care se află la dispoziţia ţării noastre, cum ar fi fondurile europene.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Programul Dezvoltarea Resurselor Umane. În luna februarie a acestui an, Comisia Europeana a decis suspendarea temporară a rambursărilor către România, pe Programul Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), din cauza nenumăratelor probleme apărute în gestionarea acestuia: management defectuos, proceduri greoaie, care determină întârzieri în procesarea cererilor de finanţare, lipsa de personal etc.

Astfel de probleme au determinat, până în prezent, blocarea multor proiecte, la numai câteva luni de la demararea acestora, nu numai pentru că activităţile planificate se desfăşoară cu întârzieri foarte mari, ci şi din cauza cercului vicios în care intră aceste proiecte: datorită întârzierilor în procesarea cererilor de rambursare, acestea nu se primesc la timp, ceea ce înseamnă că nu există bani pentru derularea activităţilor, deci nu se cheltuiesc sumele minime pentru care se poate solicita rambursarea următoare şi, în consecinţă, nu se mai pot face cereri de rambursare.

Situaţia în care se află derularea programului POS DRU este cu atât mai gravă cu cât în această perioadă de criză economică şi creştere alarmantă a ratei şomajului în ţara noastră nu ne permitem să pierdem sume semnificative de bani aflaţi la dispoziţia noastră. Aceste fonduri pot şi trebuie utilizate pentru implementarea de programe naţionale, regionale sau locale care să vizeze reducerea numărului de şomeri, inclusiv prin cursuri de recalificare profesională, în scopul reîncadrării în piaţa muncii a persoanelor disponibilizate.

Rezolvarea problemelor care au determinat suspendarea rambursărilor pe Programul Dezvoltare Resurse Umane trebuie să fie prioritatea guvernului, astfel încât gradul de absorbţie al acestor fonduri să crească simţitor, cu efecte pozitive asupra economiei româneşti. Abia când acest obiectiv va fi împlinit, vom putea vorbi de o reuşită a Guvernului Boc.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Guvernul Boc-Udrea, promotorul şomajului în masă"

Din păcate, atunci când vorbim de recorduri înregistrate de guvernanţii portocalii, acestea nu pot fi contorizate pe plus, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor guvernări ale anilor precedenţi, în ceea ce priveşte rezultatele obţinute în diferite domenii sociale sau economice!

Aproape în fiecare lună a ultimului an şi jumătate am avut parte numai de recorduri triste, uluitoare chiar, pentru România actuală, şi acestea s-au realizat cu ajutorul "nepreţuit" al domnului Boc, premierul celor mai slabe rezultate guvernamentale!

Aşa se întâmplă şi cu şomajul înregistrat în această perioadă de guvernare bociană care, de la un trimestru la altul, a atins cote din ce în ce mai alarmante şi fără precedent în ultimii şapte ani! Astfel, rata şomajului înregistrat în luna martie a fost de 8,36%, faţă de 8,30% în luna februarie 2010 şi 5,60% în aceeaşi lună a anului 2009. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 765.285 de persoane, din care 314.330 femei.

Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 462.289 sunt şomeri indemnizaţi, iar 302.996 neindemnizaţi. Rata şomajului în rândul femeilor a fost de 7,43%. La sfârşitul lui februarie erau înregistraţi 762.375 şomeri, iar rata şomajului era de 8,3%, potrivit datelor făcute publice de ANOFM. Numărul de şomeri a crescut în martie pentru a 21-a lună la rând. Un număr atât de mare de şomeri nu a mai fost atins din martie 2003, când erau înregistrate 779.154 persoane fără loc de muncă.

Din nefericire, în judeţul Alba se înregistrează, de ceva timp, una dintre cele mai mari rate ale şomajului din ţară, ajungând la un nivel de 12,45% în luna martie a acestui an, şi aceasta în condiţiile în care tot PDL este la putere şi pe plan local! Deci, fie că sunt la conducere la nivel local sau central, domnii portocalii nu reuşesc să aibă rezultatele promise de aproape doi ani, decât pe hârtie sau pe la emisiunile tv! Faptele şi datele statistice spun în realitate exact contrariul celor afirmate de aceştia la fiecare apariţie publică!

Românii i-au votat pe PDL-işti pentru că au crezut în ceea ce li s-a promis verbal în toate campaniile şi, în scris, în multele programe de guvernare susţinute la învestiri! Dar au primit în schimbul crezului lor doar vorbe goale, promisiuni deşarte şi bătaie de joc, aşa cum este şi cazul reconversiei profesionale pe care guvernul se face că o acordă şomerilor năpăstuiţi de criză! Domnul Boc s-a gândit să-i pregătească pe aceştia pentru meserii care nu mai au nicio căutare pe piaţa muncii! Planurile de reconversie profesională gândite de guvernanţii portocalii nu au nicio tangenţă cu nevoile actuale de pe piaţa muncii şi oricum numărul de angajaţi recalificaţi este mult prea mic în raport cu numărul şomerilor înregistraţi în prezent în România. În timp ce numărul şomerilor se apropie de 800.000, cele 5.000 de persoane care trec lunar prin programe de reconversie reprezintă doar 0,6%!

Unde sunt investiţiile promise la fiecare adoptare de buget, domnilor guvernanţi? Unde sunt, domnule prim-ministru, numeroasele locuri de muncă pe care aţi jurat că le veţi crea prin fiecare ban public investit?

Deci, domnule Boc, dacă dumneavoastră doar vă faceţi că-i ajutaţi pe şomeri şi ei, la rândul lor, se vor face că vă votează data viitoare!

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Turismul în România este pe cale de dispariţie"

Deşi anul trecut doamna ministru Udrea a cheltuit foarte mulţi bani pentru promovarea turismului şi a imaginii României în lume, nici turiştii interni, nici cei externi nu se mai înghesuie să-şi petreacă timpul liber în ţara noastră!

Doamna Udrea dă vina pe hotelieri, hotelierii dau vina pe criză şi birurile din ce în ce mai mari şi mai multe pe care trebuie să le plătească statului, iar turiştii se duc la vecinii noştri bulgari, care se dovedesc şi în acest an mult mai eficienţi decât noi, cu tot cu milioanele noastre de euro cheltuite pe evenimente şi promovare!

Astfel, numărul turiştilor care au petrecut Paştele în România a scăzut cu 25%! Din datele centralizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a rezultat că anul acesta, circa 37.500 de români şi-au petrecut sărbătorile de Paşte într-o structură de primire turistică omologată din România, faţă de 48.500 câţi au fost anul trecut. Şi sumele cheltuite pentru vacanţă au fost mai mici.

Dacă în 2009 românii au cheltuit pentru serviciile turistice peste 25 de milioane de lei, anul acesta au dat puţin peste 15 milioane de lei.

Deci şi banii veniţi din turism sunt pe cale de dispariţie, iar argumentele celor implicaţi sunt puerile sau jenante chiar: că au fost prea puţine zile libere în această vacanţă, că românii nu prea mai au bani, că vremea n-a fost prea bună, etc.! Dar, domnilor, oare bulgarii deţin permanent în posesie vreo baghetă fermecată, care să-i favorizeze în fiecare sezon?

Anul trecut, atât doamna ministru, cât şi hotelierii români, în special cei de pe litoral, declanşau un aşa-zis război mediatic cu bulgarii pe tema comparării ofertelor privind raportul calitate-preţ-servicii!

Acum războiul pare pierdut definitiv, atât de guvernanţii noştri, care par desprinşi dintr-o altă lume când e vorba de turism deoarece, în loc să le acorde celor din domeniu facilităţi pentru a le da posibilitatea să se dezvolte, îi împovărează mai nou şi cu impozitul forfetar, dar şi de hotelierii români care nu se pot adapta din mers crizei, în favoarea Bulgariei, care reuşeşte de fiecare dată să câştige premiul competitivităţii!

Atraşi de oferte care pleacă de la 7 euro pe zi o cameră, aproape 15 000 de români şi-au făcut rezervări de Paşte în vecini, în timp ce litoralul românesc a fost aproape pustiu!

Deci, toată agitaţia de anul trecut, provocată de doamna ministru Udrea, privind utilitatea sumelor uriaşe cheltuite pentru atragerea turiştilor în România, nu au avut sub nicio formă efectul invocat, nici măcar pentru românii bombardaţi mediatic cu tot felul de evenimente năstruşnice create în acest scop, dar nu cu ceea ce era esenţial, oferte şi servicii cât mai bune pentru buzunarul lor de criză!

De vină, ne spune doamna ministru acum, la constatarea dezastrului din turism, sunt doar hotelierii...

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Numărul de şomeri a atins în martie nivelul maxim al ultimilor şapte ani"

Numărul de şomeri din România a crescut uşor în martie, cu 2.910, faţă de luna anterioară, atingând un nou nivel maxim din martie 2003, de 765.285, ce corespunde unei rate a şomajului de 8,36%, conform datelor oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Potrivit statisticilor europene, angajatorii din România şi-au manifestat intenţia de a desfiinţa peste 13.000 de locuri de muncă în prima parte a anului 2010. Deasupra noastră se află doar Marea Britanie, de unde au dispărut peste 18.000 de locuri de muncă, ceea ce reprezintă aproape un sfert din totalul slujbelor desfiinţate la nivelul Uniunii Europene.

Ministrul muncii, Mihai Şeitan, se aştepta însă ca rata şomajului să ajungă la 7,5% la finele anului, în condiţiile în care în februarie era 8,3%, iar acum a ajuns deja la 8,36%. Domnul ministru are cumva alte date pe care nu le cunoaştem noi sau vorbeşte doar pentru a se afla în treabă?

În loc să se preocupe de problemele românilor, guvernanţii sunt preocupaţi să acorde sponsorilor PDL contracte cu statul, iar declaraţia preşedintelui Băsescu în materie de şomaj este doar o altă palmă dată şomerilor din România. Acesta a declarat de curând că, în privinţa şomajului, România se află cu circa două procente sub media Uniunii Europene, apreciind că, din acest punct de vedere, "ar trebui să ne lamentăm mai puţin, să încercăm să revenim la ce avem de făcut". "Aş mai spune un lucru, fără să fie propagandistic: constat că, din punct de vedere al şomajului, chiar dacă avem o cifră mare, peste 8% - am înţeles de la statistică -, suntem cu circa două procente sub media Uniunii Europene. Şi poate că, din acest punct de vedere, ar trebui să ne lamentăm mai puţin, să încercăm să revenim la ce avem de făcut şi să nu ne mai facem o meserie din a ne lamenta", afirma recent preşedintele Traian Băsescu.

Declaraţia şefului statului nu arată decât lipsă de competenţă în materie de economie şi lipsa de soluţii a guvernării pe care o girează, în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a României.

În concluzie, putem spune că Guvernul Boc ştie doar să trimită oamenii în şomaj, în loc să ajute economia reală să depăşească această criză, să se consolideze şi să se extindă!

Domnul Marin Almăjanu:

"Sponsorizări portocalii fără număr, din sacul de criză al statului"

În toate programele de guvernare portocalii, domnul Boc şi ai săi miniştri PDL-işti ne promiteau valuri de investiţii în infrastructură, sănătate, turism etc. care vor genera scoaterea economiei din criză şi, mai ales, crearea a numeroase noi locuri de muncă!

Acum, după un an şi jumătate de guvernări PDL-iste, presa a scos la iveală adevărul despre traseul banilor publici încasaţi cu sârg de la contribuabili sau împrumutaţi cu dobânzi fabuloase de la instituţiile financiare!

Domnul Boc se văita permanent pe la tv că dă toţi banii pe care îi strânge în vistierie doar pe salarii şi pensii "nesimţite" şi, din cauza cheltuielilor impresionante cu profesorii, medicii şi alţi bugetari sau cu pensionarii, nu-i mai ajunge niciun leuţ de investit în ceea ce şi-a propus!

Dar realitatea risipirii sacului bugetar rezidă din dezvăluirile prezentate recent în mass-media, în ceea ce priveşte drumul mătăsos al banilor publici: de la guvernul portocaliu, la donatorii generoşi şi de la aceştia, bineînţeles, înapoi la partidul de aceeaşi culoare!

Astfel, statul, reprezentat de guvernele premierului Boc, a încheiat numeroase contracte, majoritatea atribuite fără licitaţie, cu anumite firme care au ajutat din belşug la buna desfăşurare a campaniilor PDL-iste!

Oare au contribuit aceste alocări de sume impresionante din bani publici la scoaterea României din criza profundă în care zace de aproape doi ani? Rezultatele statistice din ce în ce mai îngrijorătoare şi, în special, haosul economic şi social general, demonstrează exact contrariul unei astfel de justificări halucinante pe care domnul Boc sau alţi miniştri PDL-işti încearcă să o arunce în faţa opiniei publice!

Un aşa-zis partid de dreapta, cum se vrea cel aflat la guvernare, ar trebui să încurajeze iniţiativa privată, concurenţa loială şi o piaţă cu adevărat liberă, prin utilizarea unor metode cât mai corecte în atribuirea lucrărilor contractate de stat!

Să înţelegem că banii publici sunt cu precădere destinaţi doar celor care plătesc cu generozitate biletul câştigător al unui contract sau altul?

Aceasta ar fi într-adevăr ultima şi cea mai păguboasă metodă de golire a buzunarelor noastre şi aşa foarte subţiate de criza nesfârşită, în calitate de contribuabili!

De aceea, pentru clarificarea acestor posibile abuzuri generate de guvernele domnului Boc, Partidul Naţional Liberal a decis, săptămâna trecută, declanşarea demersurilor pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară a Senatului privitoare la recentele dezvăluiri din mass-media legate de raporturile între sponsorii PDL şi acordarea unor lucrări publice firmelor respective. Românii merită mai mult decât populism ieftin, minciuni fără număr şi basme puerile! Merită să afle adevărul despre cum le sunt cheltuiţi banii!

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Concursul de inventivitate al Guvernului Boc sufocă mediul privat"

În timp ce şeful misiunii de evaluare FMI, Jeffrey Franks, care compară economia României cu un pacient care a venit la spital cu febră mare: "Economia românească este la recuperare intensivă. (...) Economia românească este ca un pacient care a venit la spital cu febră mare. Febra a dispărut, însă pacientul este încă slăbit", Guvernul domnului Boc mai pune nişte paie pe focul recesiunii economice!

Neţinând cont nici în al treisprezecelea ceas de faptul că experimentele inventate peste noapte şi aplicate mediului privat cu înverşunare tot anul trecut au fost de-a dreptul catastrofale, - aş aminti aici numărul mare de falimente înregistrare după aplicarea impozitului minim -, premierul Boc anunţă tot felul de noi impozite, care mai de care mai halucinante, inventate doar în speranţa de a mai aduce câte un leu în plus la vistieria bugetară! Dar cum dumnealui este doar jurist, iar economiştii din guvernul pe care-l conduce îşi doresc poate, în realitate, ceva brevete de invenţii, şi nu revigorarea economiei româneşti, îi amintesc domnului Boc faptul că mai multe impozite şi taxe vor avea exact efectul invers celui scontat de dumnealui!

În niciun caz, în acest mod, nu va reuşi să scoată mai mulţi bani de la contribuabilul privat, ci doar să piardă din ce în ce mai mulţi!

Acest guvern ar trebui să înţeleagă, după atâtea experimente eşuate, că accentul trebuie pus pe reducerea cheltuielilor, şi nu a veniturilor, pe stimularea investiţiilor, şi nu pe alungarea acestora, pe susţinerea şi dezvoltarea mediului privat, şi nu pe uciderea acestuia prin sufocare!

Noile taxe şi impozite inventate la foc continuu de guvernul actual nu vor face, pentru un mediu economic privat extrem de slăbit pe fondul crizei profunde traversate de România, decât să aibă ca rezultat aruncarea economiei într-un cerc păgubos, fără nicio şansă de ieşire din dezastru!

Recidivarea cu impozitul forfetar aplicat unor categorii de prestări servicii creează din nou o discrepanţă în ceea ce priveşte cuantumul impozitului aplicat acestora, fapt ce va avea ca efect doar falimentul în masă în domeniile respective, în această perioadă critică din punct de vedere financiar pentru orice întreprinzător!

Scosul banilor din piatră seacă nu înseamnă bogăţie pentru vistierie, domnule prim-ministru Boc, ci doar şomaj, faliment şi sărăcie!

Dacă domnul Jeffrey Franks ne-a dat, nu întâmplător, exemplul cu pacientul încă slăbit, l-aş atenţiona pe premier că unui bolnav sau convalescent nu-i tai ultimul firicel de oxigen, ci îl conectezi la un aparat mai performant, ca să respire din ce în ce mai bine şi, eventual, îi mai administrezi şi ceva vitamine, pentru revigorare!

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Cum să-ţi vină mintea de pe urmă!!!"

Înainte de 1 aprilie şi încă aproape o săptămână după aceea am fost supuşi cu toţii, cetăţeni ai statului român, indiferenţei autorităţilor sanitare responsabile de soarta oamenilor, de sănătatea acestora.

Autorităţile au crezut că pot să facă orice, că îşi pot bate joc de medici, de asistenţii medicali, de contribuabilii care plătesc contribuţii de asigurări sociale de sănătate fără să beneficieze de servicii medicale şi medicamente din cauza faptului că ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au impus prostia lor medicilor, deşi le promiseseră altceva în cadrul negocierilor.

Concret, lucrurile stau aşa:

• medicii de familie au participat, cu bună-credinţă, la mai multe runde de discuţii, pretinse negocieri, la sediul Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, propunând o serie de măsuri de îmbunătăţire a contractului-cadru, de aducere la normal a unor prevederi ambigue, aberante şi în defavoarea cetăţeanului şi a medicului;
• medicii de familie au finalizat aceste discuţii cu certitudinea că cele convenite se vor regăsi în actele normative - Hotărâre de Guvern şi ordin comun de ministru şi preşedinte al CNAS - aşa cum au fost ele negociate;
• la publicarea Hotărârii de Guvern s-a constatat, cu stupoare, că reglementarea este diferită de forma agreată de părţi, că de fapt una s-a spus şi alta s-a scris.

Constatăm că medicii de familie au fost efectiv minţiţi de ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar a fost indus în eroare şi Guvernul, care a aprobat un act normativ bazându-se pe minciuni.

Prin atitudinea lor mincinoasă au provocat protestul justificat al medicilor de familie şi daune imense pacienţilor care aveau nevoie de medici şi de serviciile puse la dispoziţie de sistemul sanitar.

Se vede limpede ce demnitari avem!

Aceştia sunt reprezentanţii autorităţilor care răspund de bunul mers al sănătăţii: nişte mincinoşi şi iresponsabili, nişte oameni de nimic!

Putem să mai avem încredere în asemenea personaje?

Aceştia trebuie imediat demişi pentru fals şi abuz în serviciu!

Aceasta trebuie să fie reacţia normală a unei societăţi democratice!

Dacă primul-ministru vrea, chiar şi cu mintea de pe urmă, să repare şi să prevină accesele de aroganţă statală, de batjocură la adresa cetăţenilor şi a medicilor, are obligaţia să-i demită pe cei doi vinovaţi pentru modul dezastruos în care au tratat pacienţii şi locuitorii acestei ţări.

Domnul Ion Dumitru:

"Protejarea şi dezvoltarea durabilă a agrozootehniei şi economiei rurale montane"

România deţine acte normative privind strategia dezvoltării durabile a zonelor montane, Legea muntelui, Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României, Legea nr.181/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Strategia de la Lisabona şi alte acte normative şi orientări recente de la nivelul Uniunii Europene care puse în aplicare ar putea salva zona montană.

Neaplicând legile sus-menţionate, Guvernul nu are cum să declanşeze protejarea şi dezvoltarea zonei montane.

Ţinând cont de efectele stării de criză acută din agricultură şi din economia rurală montană, cu impact socio-economic profund negativ, de creşterea stării de sărăcie şi riscurile de deşertificare umană şi abandonare agroeconomică irevocabilă, îmi permit, ţinând cont de realităţile actuale şi de nevoile specifice pe termen scurt şi mediu ale unui mare sector economico-social al României, să fac următoarele propuneri Guvernului României:

1. Negocierea cu Comisia Europeană şi punerea în aplicare obligatorie a dreptului la diferenţă pentru crescătorii de animale din zonele montane cu un nivel minim "plus circa 30% la toate formele de sprijin, pentru lapte şi carne obţinute în sisteme extensive de creştere şi exploatare a taurinelor, ovinelor, caprinelor din gospodăriile montane";
2. Refacerea şi consolidarea, în limitele resurselor furajere, a efectivelor de bovine şi ovine, prin acordarea din surse naţionale sau/şi comunitare a unor prime pe cap de animal crescut în gospodăria montană sub formă de plăţi directe;
3. Asigurarea - în regim de urgenţă - a protejării agricultorilor montani de către stat prin introducerea preţului "de referinţă" pentru produsele lapte şi carne la speciile taurină, bovină, ovină şi caprină, obligaţii pentru toate societăţile comerciale care colectează şi/sau industrializează aceste materii prime. Preţurile vor fi similare cu cele medii din Uniunea Europeană şi vor determina promovarea principiilor Cartei europene a produselor montane de calitate şi recunoaşterea acestora;
4. Scutirea de taxe şi impozite pentru gospodăriile stabile situate la altitudini mai mari de 1200 m şi scutirea cu 50% din t.v.a. a micilor societăţi comerciale cu un număr de maximum 6 angajaţi;
5. Sprijin financiar din surse naţionale şi comunitare pentru adaptarea/eficientizarea învăţământului profesional agromontan şi a celui gimnazial din ruralul montan;
6. Orientarea politicilor guvernamentale pentru perioada 2010-2030, în sensul creării şi consolidării sistemului asociativ - cooperatist al producătorilor agricoli montani, formarea pieţei, cu dezvoltarea unei reţele comerciale interne pentru - produsele montane de calitate - ecologice, în esenţă, şi orientarea spre export a surplusului;
7. Corectarea unor erori din perioada 1990-2009, care au influenţat şi continuă să influenţeze negativ economia gospodăriilor montane;
8. Crearea, utilizând experienţa Uniunii Europene, a unui Fond Naţional al Muntelui - în Agenţia Naţională a Zonei Montane, care să fie destinat exclusiv modernizării, igienizării şi eficientizării agricultorilor montani şi asociaţiilor acestora.

O simplă întoarcere a privirii Guvernului spre zona montană ar transforma România în una dintre cele mai frumoase, mai bogate ţări ale Europei, a cărei zonă montană ar străluci ca un diamant.

Până atunci, rămânem la mizeria cotidiană.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Zona montană în pericol"

Efectele drastice ale crizei economice din România şi situaţia de mare gravitate sub aspect economic şi social care se înregistra la sfârşitul anului 2009 în cele 3.560 de sate de munte din Carpaţii României şi în special în agrozootehnia montană, ca efect direct al marginalizării/ignorării constante din ultimii 20 de ani a acestui mare şi important sector, ar trebui să scoată din amorţeală actuala guvernare.

Agrozootehnia montană este un sector specific - neasimilabil marii agriculturi, un "motor" al economiei rurale montane care cuprinde 3,2 milioane ha teren agricol, 2,3 milioane păşuni şi fâneţe, 950.000 de gospodării - în majoritate de subzistenţă - şi circa 2,1 milioane agricultori montani tradiţionali.

Din analiza făcută am constatat direct că în anul 2009 în zona montană s-au întâmplat următoarele:

• au scăzut dramatic efectivele de animale la taurine şi ovine, în unele zone chiar peste 80%, cu reducerea echivalentă a volumului de îngrăşăminte organice şi degradări ale structurii florei naturale a fâneţelor şi păşunilor, fenomen ireversibil;
• s-a abandonat masiv ocupaţia de bază, agrozootehnică, la nivelul gospodăriilor montane, de către tineretul provenit din aceste gospodării a cărui menire tradiţională este asigurare continuităţii;
• a îmbătrânit accentuat şi îngrijitor populaţia din zonă. Din această cauză, tot mai mari suprafeţe de fâneţe sunt necosite, păşunile sunt abandonate şi degradate, iar dezinteresul este în creştere sau neputinţă fizică - pentru modernizarea grajdurilor, mecanizare, rase, bună gospodărire, instruire profesională şi altele;
• a apărut exodul masiv al tineretului provenit din gospodăriile montane - spre oraşe şi străinătate - fără tendinţe de revenire;
• formele de sprijin ce au fost acordate la nivel naţional şi din Uniunea Europeană au fost şi sunt mult insuficiente faţă de nevoile reale ale menţinerii şi dezvoltării agrozootehniei montane. Majoritatea sprijinului din Uniunea Europeană se consumă pe alimente, medicamente, obiecte casnice şi adeseori pe alcool, luând aspect de ajutor social, cu efect subminimal pentru modernizarea şi creşterea veniturilor la nivelul gospodăriilor montane;
• învăţământul agroeconomic montan, profesional şi gimnazial a rămas neadaptat specificităţii montane, blocându-se astfel realizarea capacităţii generaţiilor tinere de a realiza progres în gospodăriile moştenite, spre a deveni competitive în ansamblul naţional şi al Uniunii Europene;
• proiectele susţinute de UNESCO privind înfiinţarea a opt şcoli profesionale de agricultură montană s-au oprit din curs în 2009, sub justificarea crizei economice.

Consider că gravitatea specială a acestor realităţi constă în faptul că, la munte, pierderea economică ce se înregistrează prin degradarea/dispariţia gospodăriilor montane are caracter definitiv deoarece acest tip specific de agricultură montană, cu bază tradiţională multiseculară, nu mai poate fi redresat în condiţiile actuale, iar soluţiile de înlocuire nu sunt posibile atât datorită costurilor foarte mari ce ar fi necesare, dar mai ales privind forţa de muncă activă, permanentă şi adaptată psihic şi fizic condiţiilor montane, cunoscătoare a practicilor tradiţionale.

Domnul Adrian Mocanu:

"Rezultatele Consiliului European din 25-26 martie anul curent"

În zilele de 25-26 martie 2010 s-a desfăşurat la Bruxelles întâlnirea Consiliului European de primăvară, care a reunit şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene. Printre problemele discutate s-au aflat:

1. agrearea cadrului general al Strategiei UE 2020 - noua strategie a Uniunii Europene privind crearea de locuri de muncă şi creştere economică,
2. competitivitatea, aspect esenţial pentru perspectivele de creştere economică ale Europei;
3. identificarea noilor linii de acţiune ale Uniunii Europene pentru etapele viitoare ale negocierilor internaţionale privind schimbările climatice;
4. teme legate de obiectivele Uniunii pentru reuniunea G20 de la Toronto (26-27 iunie 2010).

Principalul subiect al reuniunii a vizat cadrul general al Strategiei UE 2020 - Strategia pentru crearea de locuri de muncă şi creştere economică în Uniunea Europeană. În acest context, membrii Consiliului European au convenit asupra elementelor cheie ale noii strategii. Pentru preşedintele Van Rompuy, care a prezidat reuniunea din 25-26 martie, strategia însumează modelul european de economie socială de piaţă cu o puternică dimensiune de mediu. "Pentru a proteja acest model, performanţa economică ar trebui să fie foarte puternică" a declarat preşedintele Consiliului European.

Strategia UE 2020 stabileşte ca priorităţi stimularea competitivităţii şi productivităţii, fără a afecta coeziunea socială.

Pentru a atinge acest obiectiv, au fost stabilite cinci ţinte principale:

• Reducerea sărăciei;
• O rată de angajare de 75% a populaţiei capabilă de muncă;
• Respectarea ţintelor Uniunii Europene privitoare la energie şi schimbări climatice: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea ponderii energiilor regenerabile în consumul de energie şi îmbunătăţirea eficienţei energetice;
• Reducerea ratei abandonului şcolar şi creşterea numărului de studenţi în învăţământul superior;
• 3% din p.i.b.-ul Uniunii Europene ar trebui să fie investit în cercetare şi inovare;

Aceste ţinte vor fi convertite în obiectivele naţionale care urmează să fie îndeplinite de fiecare stat membru al UE.

De asemenea, Consiliul a concluzionat că UE trebuie să se concentreze asupra provocărilor generate de competitivitate asupra divergenţelor între statele membre, precum şi pe dimensiunea externă. Şefii de stat şi de guvern s-au pronunţat pentru coordonarea politicilor comunitare, disciplina bugetară şi redresarea balanţei de plăţi.

Cu siguranţă, pentru România rămâne o mare provocare convertirea acestor ţinte ale Strategiei UE 2020 în obiective naţionale. Atingerea acestor ţinte presupune o mare responsabilitate: pentru clasa politică, chemată să ia decizii în stabilirea obiectivelor naţionale; pentru sindicate, care trebuie să accepte că transformarea unei economii ineficiente presupune şi sacrificii pentru anumite categorii de angajaţi; dar şi pentru fiecare cetăţean, care trebuie să ştie şi să accepte că viaţa într-o comunitate globalizată presupune competiţie şi formare permanentă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Falimentul guvernării"

Pentru o guvernare stabilă, pentru o majoritate puternică este nevoie de compromisuri.

Şi cum campania electorală s-a sfârşit, iar preşedintele Băsescu a mai obţinut încă un mandat, democrat-liberalii au uitat de promisiunile făcute. Numărul secretarilor de stat a "explodat" în doar trei luni. Premierul Boc a dorit să îşi recompenseze aliaţii. Şi-a "plantat" propriii oameni în funcţii cheie din ministere. Chiar şi la nivelul de secretar de stat. Astfel au fost înfiinţate funcţii peste funcţii, remunerate bineînţeles din bani publici. De altfel, o păcăleală la fel de mare a fost şi aceea privind reducerea numărului de agenţii. O reducere semnificativă, spunea premierul. Şi care va aduce economii consistente la bugetul de stat. În realitate, mai mult de jumătate dintre agenţii au rămas pe poziţii, conduse de oamenii de încredere îmbrăcaţi cu jachete portocalii, iar restul au fost comasate. Guvernanţii nu pot oferi soluţii pentru neajunsurile pe care populaţia le are în această perioadă de criză.

Fiscalitatea este uriaşă. Exporturile au fost îngenuncheate de o politică fiscală şi economică iresponsabilă. Locurile de muncă sunt tot mai puţine. Coşul zilnic al fiecărei familii, tot mai sărac. Obsesia menţinerii la guvernare este tot ceea ce contează pentru PDL şi protectorul său de la Cotroceni.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Criza economică"

Viitorul sună bine pentru autorităţi. Liderii politici şi bancherii vorbesc şi trăiesc "la vie en rose". Vorbesc despre speranţă, atunci când au interesul, şi o ascund repede sub norii recesiunii, atunci când le vine lor bine.

Viitorul sună prost însă pentru romanii săraci care îşi ştiu buzunarele goale şi trăiesc sub ameninţarea şomajului. Sună prost şi pentru micile firme româneşti care resimt acut lipsa de comenzi, amânarea încasărilor şi criza de lichidităţi.

Suntem nesiguri pe viitor; nu mai investim. Suntem confuzi şi speriaţi; nu vedem luminiţa de la capătul tunelului. Depindem prea mult de hachiţele guvernanţilor. În acest timp, autorităţile vor să ne convingă să relaxăm cheltuielile, când ei nu sunt încă pregătiţi şi dispuşi să facă acest pas.

Piaţa internă suferă, iar bugetul scârţâie. Banii pentru sănătate şi educaţie nu ajung, iar despre prioritatea investiţiilor în infrastructură nici nu se mai vorbeşte. Două treimi din încasările bugetare merg pe plata pensiilor şi salariilor bugetarilor. Ieşirea din criză rămâne mai mult un element aspiraţional, o dorinţă mai mult decât o realitate.

Proiectele europene contractate sunt mult mai puţine decât cele evaluate şi aprobate, iar plăţile efectuate rămân mult în urma sumelor contractate. Autorităţile dau semnale optimiste în speranţa că vor redresa economia, dar dorm atunci când vine vorba să deblocheze fondurile europene, să plătească facturile restante pentru lucrările publice contractate, să clarifice direcţia în care vor să împingă România.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Haos în învăţământ"

Grevele cadrelor didactice dezvăluie în toată splendoarea haosul pe care guvernul Boc l-a instaurat în acest sector bugetar.Haosul creat de noua legislaţie în sistemul de învăţământ duce inevitabil la politizarea totală a conducerilor din unităţile şcolare, astfel încât Guvernul să-şi poată duce la bun sfârşit operaţiunea de reducere a cheltuielilor bugetare aproape exclusiv pe seama profesorilor.

Legea salarizării unice a fost interpretată şi aplicată de fiecare director de unitate de învăţământ care a devenit astfel, verbal, ordonator de credit. Unii directori acordă în continuare toate sporurile de care profesorii au beneficiat până acum, pe când alţi directori acordă doar o parte din sporuri iar alţii, mai scrupuloşi, le-au eliminat în totalitate. Acest lucru nu surprinde, atâta vreme cât această categorie profesională este puternic dezbinată, iar conducerile unităţilor de învăţământ, respectiv ale inspectoratelor şcolare sunt aproape în întregime politizate.

În lipsa unei poziţii unitare a cadrelor didactice, Guvernul îşi urmează cu tenacitate obiectivele propuse, uitând aproape total de alte categorii de angajaţi din sectorul bugetar care ar fi trebuit să facă obiectul reformei administrative. Practic, inspectoratele şcolare se vor comporta, peste puţină vreme, ca o adevărată Curte de Conturi a învăţământului, ce urmează a-i sancţiona pe cei care au aplicat greşit legea. Aşa se şi explică de ce o parte a directorilor de şcoli ţin "capul la cutie" în această perioadă, în timp ce alţii se văd victime sigure.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Pensiile militare"

Încadrarea pensiilor militare de stat în sistemul unitar de pensii este neconstituţională, populistă şi contravine legislaţiei europene în domeniu.

Recalcularea pensiilor militare în plată este în contradicţie cu principiul contributivităţii. Oriunde în lume, militarul primeşte soldă, nu salariu negociat, iar la trecerea în rezervă primeşte pensie, rentă de la bugetul de stat, nu de la cel al asigurărilor sociale.

Actualul sistem al pensiilor militare de stat este unul ocupaţional, asemenea celui al majorităţii ţărilor membre NATO. Până în prezent, România nu a nesocotit faptul că în toate statele europene dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice: armata, poliţia şi serviciile secrete speciale.

Instituţia militară este prima instituţie a statului român care a făcut cu adevărat o reformă reală, obiectiv despre care abia acum se discută cu celelalte instituţii. Armata s-a aliniat cu disciplină şi seriozitate la prevederile Tratatului de la Viena cu privire la reducerea armamentelor şi efectivelor, şi din 1996 până în 2006 a redus efectivele cu peste 200.000 de posturi, reprezentând peste 60% faţă de efectivele din 1989.

Urmare a acestei reforme în plan uman, foarte mulţi militari au fost nevoiţi să părăsească instituţia militară, scrâşnind din dinţi, totuşi cu speranţă, mai ales cei tineri, cu vârsta în jur de 40 de ani, că în statul român, prin legislaţia în vigoare, care, din păcate, acum, le întoarce spatele, vor putea să-şi găsească o slujbă pentru a-şi putea duce la bun sfârşit obligaţiile faţă de familie.

Noul Proiect de Lege privind sistemul unitar de pensii va provoca daune reale unor categorii sociale care au un statut special, dobândit în condiţii speciale.

Modul în care această lege reglementează regimul pensiilor militare de stat reflectă recunoştinţa statului român la sfârşit de carieră militară, o activitate cu caracter special care, aşa cum se ştie, implică riscuri, responsabilităţi şi, nu în ultimul rând, privaţiuni specifice serviciului militar.

Guvernul trebuie să analizeze cu seriozitate impactul pe care eventuala trecere a pensiilor militare de stat la bugetul asigurărilor sociale îl poate avea asupra Armatei Române, obligate să se confrunte cu o situaţie dezonorantă şi nemeritată.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Ziua Nesănătăţii"

Ziua Mondială a Sănătăţii nu a reuşit să aducă nici măcar medicamente compensate şi gratuite zecilor de mii de români. Această zi a adus un protest al medicilor, început încă din Săptămâna Patimilor, şi o negociere încă rămasă în coadă de peşte.

Nu se aştepta nimeni la ceva deosebit, dar cel puţin pensionarii cu venituri mici ar fi considerat că au parte de un adevărat cadou dacă şi-ar fi putut lua medicamentele gratuit ori compensat.

Important nu e cine şi de ce e de vină, ci doar că tot pensionarul amărât sau omul care are nevoie de o trimitere ori de concediu medical trage tot greul.

În 2010 ne putem mândri că la noi a fost mai degrabă Ziua Nesănătăţii, la cum au mers lucrurile.

Domnul Florin Postolachi:

"Cărţile în limba română ajung cu greu în comunităţile de români din străinătate"

Am citit recent un studiu al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni din care reiese că românii din străinătate găsesc foarte greu cărţi în limba de origine. O posibilă explicaţie ar fi lipsa de interes a majorităţii editurilor din ţară, care nu consideră profitabilă această piaţă de desfacere, iar în afara graniţelor sunt extrem de puţine librării interesate de comercializarea acestor produse culturale. Comunităţile româneşti din străinătate vin permanent cu solicitări de sprijin pentru achiziţionarea de carte.

Motivul inexistenţei reţelelor de distribuţie a cărţilor pentru românii din diaspora este faptul că editurile nu au identificat o cerere suficient de mare pe pieţele din străinătate. Altfel spus, investiţia necesară pentru a face acest pas nu se justifică, în acest moment, din punct de vedere financiar.

Şi totuşi, românii din afara graniţelor simt necesitatea de a nu pierde legătura cu cultura românească, iar pe de altă parte, iese la suprafaţă dorinţa de a se integra organic în societatea care-i primeşte.

Din păcate, prea puţine edituri din România oferă spre vânzare cărţi românilor de peste hotare. De obicei, cărţile se comandă telefonic şi online, din străinătate, în special cele de literatură română. Rapoartele editurilor din ţară relevă că majoritatea comenzilor vin preponderent din Europa şi, mai nou, din ţările nordice şi din Israel.

Pentru Spania, o parte din edituri au câţiva intermediari care duc cărţile direct în librării, cum ar fi Arcobaleno, o librărie din Madrid. În Franţa şi Italia, însă, există foarte puţine librării de carte străină care să fie interesate de comenzi din partea românilor şi să trimită apoi mai departe, la editura românească, solicitarea făcută de aceştia.

Majoritatea site-urilor româneşti de profil, unde sunt prezentate şi vândute cărţile diferitelor edituri, nu le oferă şi românilor din diaspora posibilitatea de a face comenzi.

Singura modalitate de plată în cazul unui site care vinde cărţi în afara ţării este plata prin card, iar acest sistem nu este deloc tentant, pentru faptul că băncile ce oferă astfel de servicii au, după cum ştim, condiţii inflexibile.

Puţinele cărţi româneşti care, totuşi, trec graniţa pentru a fi vândute în diaspora au ca intermediari câteva site-uri autohtone.

Editurile care folosesc acest mijloc de a trimite cărţile spun ca numărul comenzilor din străinătate este şi el foarte mic, sub 5% din totalul vânzărilor. De aici rezultă că vânzarea de carte românească de către site-urile autohtone nu reprezintă un segment foarte profitabil al afacerii.

Oricare ar fi modalitatea de expediere a cărţilor în străinătate, preţul final achitat de solicitant depăşeşte valoarea produsului solicitat.

O modalitate relativ mai ieftină şi mai rapidă de expediere a cărţilor ar fi prin intermediul Poştei Române. De altfel, această metodă este utilizată de site-urile unor librării autohtone, iar cărţile comandate ajung la destinaţii din Europa în 7-10 zile. De exemplu, pentru o singură carte trimisă în Peninsula Iberică, taxa de expediere nu depăşeşte suma de 40 de lei.

Librăriile care vând cărţi româneşti sunt o raritate, iar de excepţii se bucură prea puţine comunităţi din diaspora. Este cunoscut faptul că în provincia spaniolă locuiesc zeci de mii de români. Necesitatea românilor din Castellon pentru cărţile în limba maternă, care le-ar putea aduce o părticică din istoria şi cultura românească, este absolut evidentă. Ei bine, singura librărie aflată în provincia spaniolă, deschisă în 2006 de către un cetăţean spaniol pasionat de limbile străine, a fost închisă doi ani mai târziu, din cauza vânzărilor reduse.

Fără librării dedicate, românii care nu agreează cumpărăturile online se văd nevoiţi să apeleze la ajutorul cunoscuţilor.

Avem nevoie de proiecte care vizează constituirea unor puncte culturale unde românii să poată împrumuta cărţi româneşti. Trebuie să ducem cartea românească în comunităţile care s-au închegat în diferite colţuri ale Europei. Cererea este foarte mare, parohiile româneşti din diaspora sunt cele mai interesate de înfiinţarea unor centre culturale unde cei plecaţi de acasă să poată împrumuta şi citi cărţi în limba natală.

Inaugurarea unui fond de carte românească se prezintă astfel ca un răspuns la acest apel de a înlesni păstrarea identităţii culturale şi religioase a tinerilor români din diaspora.

Cele mai indicate zone sunt acelea în care există şcoală românească şi în care accesul la carte în limba română a fost obstrucţionat de autorităţi.

Elevii din diaspora noastră, copiii dumneavoastră şi colegii lor trebuie să simtă legătura cu eroii din basme şi cu limba română literară.

Doamna Claudia Boghicevici:

Realitatea vieţii de familie contemporane arată că numeroase cupluri întâmpină dificultăţi în alegerea celei mai potrivite grădiniţe pentru copilul lor.

Dinamismul vieţii contemporane şi lipsa unor persoane apropiate, care să ajute părinţii în creşterea copilului, sau posibilităţile financiare insuficiente ale părinţilor de a plăti o bonă pentru copil duc la diverse tensiuni în cuplu, care nu fac decât să şubrezească liantul ce ţine familia unită.

Pornind de la această situaţie frecvent întâlnită, m-am gândit la un proiect legislativ prin care să se creeze cadrul legal pentru înfiinţarea de grădiniţe care să funcţioneze în apropierea marilor corporaţii. Grădiniţa copilului aproape de jobul părinţilor poate aduce confortul părinţilor, al copiilor, al angajatorilor.

Într-o lume excesiv în mişcare, creşterea unui copil a devenit, poate, cea mai solicitantă "slujbă". Prin înfiinţarea acestor grădiniţe, randamentul profesional al părinţilor poate fi îmbunătăţit considerabil, prin eliminarea unor griji de genul "Cine duce şi cine aduce copilul la şi de la grădiniţă? Ajung să-mi iau copilul de la grădiniţă în timp util?"

Familia şi bună starea acesteia rămân în centrul preocupărilor mele, iar punerea în practică a unui astfel de proiect legislativ consider că poate ridica semnificativ calitatea vieţii de familie, respectiv a vieţii sociale în general.

Să nu uităm că acest tip de grădiniţe aduce copilului un traseu educaţional complet şi coerent, cu beneficii reale pentru randamentul şcolar şi reuşita în viaţă!

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Practica profesională a şomerilor prin Fondul European de Ajustare la Globalizare"

Fondurile structurale ale UE, mai ales Fondul Social European (FSE), sprijină anticiparea şi gestionarea schimbărilor, finanţând activităţi cu obiective strategice pe termen lung, precum învăţarea de-a lungul vieţii. Spre deosebire de acestea, Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) acordă sprijin individual, punctual şi pe o perioadă limitată, cu scopul de a ajuta lucrătorii care îşi pierd locul de muncă din cauza procesului de globalizare.

Atunci când un stat membru se confruntă cu concedieri masive cauzate de efectele globalizării, acesta trebuie să îşi mobilizeze imediat serviciile de ocupare a forţei de muncă, în vederea elaborării unui plan de sprijin pentru lucrătorii afectaţi. Dacă o întreprindere de mari dimensiuni îşi închide porţile ori se mută într-o ţară din afara UE sau dacă un întreg sector economic dintr-o regiune înregistrează pierderea a numeroase locuri de muncă, FEAG poate să-i ajute pe lucrătorii disponibilizaţi să-şi găsească o altă slujbă, cât mai repede posibil. Suma maximă pe care FEAG o are la dispoziţie pentru finanţarea unor astfel de intervenţii este de 500 de milioane de euro pe an.

FEAG poate finanţa măsuri active privind piaţa muncii, cum ar fi: asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă, orientare profesională, formare şi reconversie profesională, inclusiv dezvoltarea de competenţe în domeniul tehnologiei informaţiilor şi certificarea experienţei dobândite, asistenţă în domeniul reorientării profesionale şi promovarea spiritului antreprenorial, ajutor pentru desfăşurarea de activităţi independente.

Consider că acest program trebuie mediatizat în colegiile pe care le reprezentăm, deoarece completează sprijinul oferit la nivel local, regional şi naţional, iar scopul lui este acela de a reintegra lucrătorii disponibilizaţi pe piaţa muncii.

Domnul Cornel Ghiţă:

"Persoanele cu handicap - o categorie căreia trebuie să-i asigurăm un loc de muncă"

Vin în faţa dumneavoastră cu o problemă de interes - persoanele cu handicap. Aceştia învaţă, încearcă şi unii chiar reuşesc să urmeze cursurile unei şcoli de meserii sau profesionale.

Totuşi, scăderea generală a numărului locurilor de muncă din ultima perioadă a afectat şi persoanele cu handicap, iar locurile de muncă pentru aceştia s-au diminuat.

În baza Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, există dispoziţii privind formele protejate de angajare în muncă, însă acestea nu mai impresionează angajatorii privaţi.

Înainte de 1989 se asigura acestora locuri de muncă pentru a-şi putea efectua stagiul minim de cotizare, în prezent persoanele cu dizabilităţi îşi găsesc cu greu un loc de muncă.

Cred că este timpul ca o măsură socială să privească şi menţinerea şi crearea de locuri de muncă pentru această categorie socială.

Avem în prezent un nou ordin al ministrului muncii prin care s-a aprobat metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul persoanelor cu handicap pentru anul în curs prin care se urmăreşte oferirea de şanse egale acestei categorii de persoane în societatea românească, dovedind că nu trebuie să facem discriminare între aceştia şi oamenii fizic sănătoşi. Prin acesta, proiectele finanţate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, sunt obligate să respecte obiectivele Strategiei naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 "Şanse egale pentru persoanele cu handicap - către o societate fără discriminări"

Trebuie să încurajăm angajatorii să aibă printre angajaţii lor şi persoane cu dizabilităţi, pe care trebuie să-i tratăm în mod egal faţă de ceilalţi.

Şi aceştia au drepturi, lucru care ne este arătat chiar de legislaţia în vigoare, tot ce trebuie să facem e să nu-i discriminăm în societate, ci să-i încurajăm şi să încercăm să le găsim un loc de muncă accesibil pentru ei.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Libertatea presei - curăţenie sau mocirlă"

Ne preocupă mult în zilele noastre otrava din alimente, otrava din aer şi apă, însă nu facem mai nimic pentru a reduce otrava informaţională. Războiul româno-român, cum spunea maestrul Octavian Paler, este şi o consecinţă a modului în care înţelegem să practicăm libertatea de exprimare sau în care înţelegem să promovăm sau apărăm valorile prin intermediul presei.

În România, presa este liberă şi este bine că este aşa. Însă în acelaşi mod în care nu reuşim să beneficiem doar de partea pozitivă a libertăţii în viaţa de zi cu zi, nu reuşim să avem doar o presă de informare sau opinie şi suportăm, nu de puţine ori, elemente sau campanii de presă denigratoare, insultătoare sau calomnioase. Libertate nu înseamnă şi libertatea de a ucide, chiar şi în cazul cuvântului.

Pentru a apăra jurnalistul profesionist, pentru a-i oferi un mediu în care să nu fie nevoit să arunce cu otravă pentru a lucra şi a trăi, consider necesară o lege care să reglementeze statutul ziaristului, aşa cum există legi pentru medici, avocaţi sau artişti, adică pentru profesiunile liberale ce nu pot şi nu trebuie să fie reglementate de Codul muncii.

În ce condiţii devii ziarist? Care sunt drepturile şi îndatoririle ziaristului? Polemica în presă are sau nu limite? Insulta şi calomnia sunt stiluri de presă? Ce este dezinformarea şi cum este sancţionată? Care suntdelictele de presă - amintite în art.30, alin.(8) din Constituţie -, cum se ierarhizează şi cum se sancţionează? Care sunt civile şi care sunt, dacă sunt, penale? Iată o serie de întrebări pentru care societatea românească pare să nu fi găsit, încă, răspunsuri.

Până la cristalizarea unor opinii majoritar acceptate vă propun să limităm otrava informaţională ce ne agresează zilnic, preponderent în presa scrisă, prin intermediul unor modificări la Legea audiovizualului. Ştiu că poate părea impropriu, însă, în actualul stadiu de maturitate a problematicii asociate domeniului, consider că este o soluţie la îndemână pentru a reduce, cel puţin, avalanşa de publicaţii născute peste noapte doar pentru a denigra o persoană sau a mânji o idee.

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"Proiectul Legii educaţiei naţionale văzut de un profesor de liceu"

În mod obişnuit, avem rezervat acest interval pentru a ne exprima politic, săptămânal, pe anumite teme.

De data aceasta, am ales să nu vă mai citesc obişnuita declaraţie politică, ci scrisoarea unui profesor de liceu, care, aşa cum s-a priceput el şi fără vreo directivă de la partid, povesteşte despre sistemul educaţional.

Mi-a scris despre reforma mult aşteptată în învăţământ, despre noua lege aflată în dezbatere de ochii lumii şi care se doreşte a fi adoptată cu pumnul în gură, despre ignoranţă şi autosuficienţă. E o bucată de realitate, dragi colegi, un fragment pe care vi-l supun atenţiei aici, în plenul Parlamentului.

Stimată domnişoară deputat,

Sistemul educaţional românesc se confruntă de multă vreme cu probleme grave şi foarte grave care trebuie rezolvate şi nu doar ameliorate, aşa cum pe ici pe colo s-a mai încercat până acum. Unele dintre acestea s-au cronicizat şi de aceea nu mai sunt suficiente doar ajustări de suprafaţă, ci trebuie realizate modificări de substanţă. Acestea trebuie să fie rezultatul unor analize pertinente la care să participe toţi factorii implicaţi în educaţie.

Reforma educaţiei trebuie să ducă la rezultatele aşteptate şi în niciun caz nu trebuie să însemne schimbare doar de dragul schimbării. Adoptarea unei noi Legi a educaţiei naţionale trebuie să aibă avizul întregii societăţi şi să reprezinte nu doar voinţa celor aflaţi trecător la guvernare, ci şi a celor chemaţi să transpună în realitate prevederile acesteia.

Experienţa la catedră de 14 ani îmi dă dreptul de a exprima un punct de vedere critic în legătură cu prevederile proiectului Legii educaţiei naţionale care s-a aflat în dezbatere publică un timp atât de scurt.

Modificarea structurii sistemului naţional de învăţământ preuniversitar nu este în acest moment o prioritate. Aceasta ar putea fi eventual modificată doar pentru a include clasa pregătitoare la învăţământul primar, deşi există şi aici numeroase probleme legate de lipsa spaţiului educaţional adecvat, a mobilierului, a măsurilor de igienă şi de siguranţă pentru cei mici.

Trecerea clasei a IX-a la învăţământul gimnazial va genera numeroase probleme şi nici măcar nu va duce la reducerea abandonului şcolar. Există numeroase argumente pentru păstrarea clasei a IX-a la învăţământul liceal. Nu trebuie să se uite faptul că jumătate din şcolile generale din România sunt în mediul rural şi acestea sunt lipsite în mare parte de materiale didactice moderne, de cadre didactice calificate, de resurse financiare suficiente. În foarte multe cazuri cunoştinţele de cultură generală acumulate de elevii acestor şcoli sunt superficiale şi sunt necesare eforturi susţinute din partea elevilor respectivi şi a profesorilor de liceu pentru recuperarea în primul an de liceu a decalajelor existente.

În şcolile generale din mediul urban nu există spaţiul necesar trecerii clasei a IX-a la gimnaziu, în condiţiile în care se învaţă în două şi chiar trei schimburi. Dacă mai adăugăm şi câteva clase pregătitoare este mai mult decât evident faptul că nu va exista spaţiul necesar. În acelaşi timp, ne putem întreba ce se va întâmpla cu spaţiile rămase nefolosite la licee. Probabil că o mare parte a acestora nu-şi vor mai găsi utilitatea şi totuşi vor fi necesare resurse financiare semnificative pentru administrarea, întreţinerea şi conservarea acestor spaţii excedentare.

Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu va duce la abandonarea studiilor de către absolvenţii celor 10 clase din mediul rural, aceasta şi datorită faptului că având deja 16 ani, vor dori să găsească un loc de muncă. Numai că spre deosebire de situaţia actuală când, la 16 ani, elevii din învăţământul profesional şi tehnic au deja o calificare, potrivit prevederilor acestui proiect, elevii care vor absolvi învăţământul obligatoriu de 10 clase nu vor avea nicio calificare, ci doar cunoştinţe de cultură generală.

În condiţiile în care se înregistrează un evident dezinteres faţă de şcoală al absolvenţilor învăţământului gimnazial, în special al celor din mediul rural, este de aşteptat ca în învăţământul liceal să ajungă doar o parte a acestora. Astfel, o rată ridicată a abandonului şcolar nu se va mai înregistra la trecerea în clasa a 9-a, ci la trecerea în clasa a 10-a. Probabil că unii ar spune că este mai puţin grav acest fapt, deoarece nu mai este învăţământ obligatoriu. Dar pe noi ne interesează problema de fond sau doar statisticile?

Programul de tip "Şcoala după şcoală'' este mai mult decât necesar în condiţiile în care părinţii sunt din ce în ce mai ocupaţi, iar elevii sunt lipsiţi de supraveghere o mare parte din timpul zilei. Organizarea acestora ar face ca timp de câteva ore, după încheierea cursurilor, elevii să rămână în şcoală pentru a-şi face temele, pentru consolidarea cunoştinţelor, pentru activităţi sportive. Aceste programe ar putea fi posibile la gimnaziu doar dacă se păstrează actuala structură a sistemului naţional de învăţământ. În condiţiile trecerii la gimnaziu atât a clasei pregătitoare, cât şi a clasei a IX-a, organizarea acestora este o utopie, dată fiind inexistenţa spaţiilor şi dotărilor materiale necesare.

Introducerea curriculumului bazat pe cele opt competenţe cheie nu trebuie să însemne reducerea numărului orelor de studiu sau desfiinţarea disciplinelor care ar trebui să contribuie tocmai la formarea acestor competenţe. Nu pot să existe competenţe în afara cunoştinţelor. Competenţele se pot forma doar dacă se bazează pe cunoştinţe. În acelaşi timp, descongestionarea materiei de studiu trebuie să se facă în aşa fel încât elevii să-şi poată însuşi suficiente informaţii pe baza cărora să-şi poată forma apoi competenţe.

Formarea celor opt competenţe cheie nu se va putea realiza în majoritatea şcolilor din mediul rural în condiţiile în care nu există calculatoare, nu există reţea de internet, nu există material didactic şi nu există nici măcar personal didactic calificat şi motivat.

Lăsarea la dispoziţia cadrului didactic a 25% din timpul alocat disciplinei pe care o predă poate constitui un avantaj pentru profesor doar în situaţia în care efectivul de elevi de la clasă nu este foarte numeros. Profesorul ar putea folosi eficient timpul avut la dispoziţie pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru obţinerea de performanţe superioare doar dacă la clasă nu ar fi mai mult de 20 de elevi, iar numărul de ore alocat disciplinei de studiu ar fi de minimum două. În condiţiile în care în clasele de liceu există 30 de elevi, iar unele discipline au alocată o singură oră pe săptămână, lăsarea la dispoziţia profesorului a 25% din timpul alocat disciplinei nu mai reprezintă niciun avantaj. În plus, cum ar putea un profesor de liceu care are în încadrare 18 clase a câte 30 de elevi să întocmească planuri individuale de învăţare pentru fiecare elev? Cred că oricine îşi poate da seama că aşa ceva este imposibil în condiţiile în care un profesor de liceu elaborează zilnic sau măcar săptămânal proiecte didactice, planificări pe unităţi de învăţare, fişe de lucru, teste de evaluare, realizează proiecte şi portofolii care necesită un mare volum de muncă şi consumă foarte mult timp.

Evaluarea transdisciplinară introdusă la finalul clasei a IX-a şi la examenul de bacalaureat va avea o singură consecinţă pozitivă pentru sistemul de învăţământ şi anume faptul că elevii nu vor mai şti exact de unde anume să copieze, în condiţiile în care o probă scrisă la examenul de bacalaureat va cuprinde, de exemplu, noţiuni din istorie, geografie, economie, sociologie, psihologie. Nu este deloc clar cum se vor realiza aceste evaluări, cine va elabora subiectele de examen, cine va face evaluarea. E greu de imaginat o astfel de probă de evaluare şi e greu de crezut că un elev ar putea să se pregătească la atât de multe discipline pentru un astfel de examen.

Introducerea portofoliului educaţional nu mi se pare a fi una dintre măsurile care se impun a fi luate pentru a se îmbunătăţi calitatea învăţământului românesc. Dimpotrivă, prin introducerea acestuia, munca profesorilor va deveni şi mai greoaie, iar o mare parte din timpul necesar pregătirii activităţilor didactice va fi pierdut cu întocmirea a tot felul de înscrisuri, adeverinţe, situaţii statistice, planuri individualizate de învăţare, adrese către părinţi. Totodată, în unele unităţi de învăţământ se va pune problema imposibilităţii păstrării şi depozitării a sute sau mii de astfel de portofolii pe parcursul a mai multor ani de studiu, în condiţiile în care spaţiile din unităţile şcolare din învăţământul gimnazial vor fi supraaglomerate.

Pentru a avea un sistem educaţional performant, România trebuie să aibă şi un corp profesoral de calitate. Există şi vor exista întotdeauna profesori cu vocaţie, care fac această meserie nobilă cu pasiune, cu devotament, cu spirit de sacrificiu. Dar nu toţi profesorii pot fi eroi. Mulţi dintre colegii pe care i-am avut în cei 14 ani de activitate la catedră, deşi erau foarte bine pregătiţi profesional şi aveau vocaţie de dascăl, nu au putut să reziste mai mult de 2-3 ani şi au căutat locuri de muncă mai bine plătite. Este o realitate faptul că în ultimii ani din ce în ce mai puţini tineri îmbrăţişează cariera didactică. Sacrificiile sunt prea mari, iar satisfacţiile sunt tot mai puţine. Atâta timp cât nu sunt încurajaţi să intre în sistem cei mai buni absolvenţi de învăţământ superior nu vom putea avea în România un învăţământ de foarte bună calitate. Îmbunătăţirea calităţii formării iniţiale nu rezolvă decât o parte a problemei. După 2-3 ani de activitate, tinerii profesori vor proceda la fel ca şi până acum şi vor pleca spre alte domenii care oferă mai multe satisfacţii. Doar cu vorbe frumoase, cu promisiuni fără acoperire în fapte, absolvenţii de calitate nu vor veni în învăţământ.

În loc să existe preocuparea pentru a face meseria de profesor cât mai atractivă, în loc să se facă eforturi în direcţia motivării profesorilor pentru a-şi face în mod ireproşabil datoria la catedră, acum se încearcă desfiinţarea titularizării în învăţământ şi prin aceasta punerea sub semnul întrebării a stabilităţii pe post a profesorilor care şi-au câştigat posturile prin concurs. De ce este atât de greu de înţeles pentru factorii responsabili din MECTS faptul că există o mare deosebire între angajarea unui muncitor într-o societate comercială şi angajarea unui profesor într-o unitate de învăţământ care aparţine statului român? Ar trebui să fie clar pentru toţi că profesorii aparţin sistemului de învăţământ românesc şi că ei prestează serviciu public în folosul statului român şi al întregii societăţi. Responsabilitatea pentru angajarea profesorilor nu poate fi lăsată la latitudinea unor persoane care nu pot să facă întotdeauna deosebirea între interesul personal şi interesul public.

Titularizarea înseamnă pentru un profesor ceea ce înseamnă inamovibilitatea pentru magistraţi. Profesorul titular ştie că trebuie să fie preocupat doar de munca sa, că trebuie să-şi facă cu prisosinţă datoria, că trebuie să construiască pentru viitor şi să sfinţească acel loc fără să se teamă de imixtiuni ale mediului politic sau de antipatii personale. Cred că lăsarea la latitudinea directorului şi a comunităţii locale a atribuţiilor de recrutare, motivare şi disponibilizare a personalului didactic va avea consecinţe grave asupra calităţii învăţământului românesc.

Doar o parte dintre modificările referitoare la conducerea unităţilor de învăţământ pot fi considerate ca acceptabile. Astfel, poate fi o măsură bună cooptarea în Consiliul de Administraţie a unui număr mai mare de părinţi şi de reprezentanţi ai consiliului local. Dar este foarte important să se găsească şi modalităţile de a-i convinge pe aceştia să participe la şedinţe şi să se implice în activitatea unităţii de învăţământ. Şi până acum în consiliul de administraţie erau incluşi un reprezentant al părinţilor şi un reprezentant al consiliului local, dar aceştia nu participau deloc sau doar sporadic la şedinţe. Dacă şi în viitor lucrurile vor sta la fel, există riscul ca activitatea acestui organ suprem de conducere a unităţii de învăţământ să se blocheze.

O măsură bună mi se pare şi interdicţia ca directorul să nu poată fi şi preşedinte al consiliului de administraţie, astfel evitând-se un posibil conflict de interese. În legătură cu interdicţia pentru director de a fi membru de partid, consider că prin aceasta nu se va realiza depolitizarea sistemului de învăţământ atâta timp cât inspectorii sunt numiţi politic, iar directorii sunt obligaţi să pună în practică deciziile inspectorului şcolar. Prin această măsură se interzice de fapt să se promoveze în unităţile de învăţământ o altă politică decât cea a partidului aflat la guvernare.

Studiind cu foarte mare atenţie prevederile acestui proiect am constatat că liderul de sindicat are mult mai puţine atribuţii la nivelul unităţii de învăţământ. Rolul său de observator la şedinţele consiliului de administraţie nu mai este explicit precizat, ca şi participarea sa la luarea altor decizii importante luate la nivelul conducerii unităţii de învăţământ.

La fel de îngrijorător este faptul că nu se precizează rolul extrem de important pe care trebuie să îl aibă consilierul psihopedagog în cadrul unităţii de învăţământ şi, mai mult, nu este nici măcar prevăzută obligativitatea ca în fiecare unitate de învăţământ de stat cu personalitate juridică să existe un consilier psihopedagog.

Consider că acest proiect trebuie supus unei dezbateri publice reale şi desfăşurate într-o perioadă de timp care să permită tuturor factorilor interesaţi să contribuie la îmbunătăţirea sa şi la găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor aflate deja în divergenţă.

Profesor Daniel Mălăelea, Colegiul Tehnic Media - Bucureşti

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Dosarul Ridzi - un subiect "rătăcit" prin sertarele Comisiei juridice

Doamnă preşedinte,

Încep prin a vă semnala faptul că, în timp ce Senatul a dat aviz favorabil cererii DNA de încuviinţare a arestării senatorului Cătălin Voicu, iar Consiliul Superior al Magistraturii a avizat reţinerea şi arestarea judecătorului Florin Costiniu, dosarul fostului ministru PDL, Monica Iacob-Ridzi pare că s-a rătăcit pur şi simplu prin sertarele Comisiei juridice.

În cazul în care nu vă mai amintiţi, DNA a cerut o percheziţie informatică pentru rechizitoriul acestui dosar, după ce comisia parlamentară de anchetă pe care am condus-o a descoperit şi confirmat cheltuirea abuzivă a banului public. Deşi DNA aşteaptă în continuare avizul Parlamentului, dosarul trenează la Comisia juridică de mai bine de trei luni, pe baza unui argument hilar: e nevoie de punctul de vedere al doamnei Ridzi, care nu se poate deplasa, fiind în concediu prenatal. Regulamentul Camerei Deputaţilor nu prevede însă nici prezenţa obligatorie la audieri a fostului ministru al tineretului şi sportului şi nici necesitatea unui punct de vedere scris.

Profitând, probabil, de faptul că atenţia opiniei publice este îndreptată spre alte dosare răsunătoare, amânaţi cu bună ştiinţă un act procedural banal, care putea fi îndeplinit indiferent de situaţia doamnei Ridzi. În toate celelalte situaţii similare, analizate de Comisia juridică, am observat că aţi fost foarte vocală şi aţi cerut de fiecare dată maximum de operativitate, bazându-vă evident pe faptul că partidul din care faceţi parte deţine preşedinţia acestei comisii. De această dată însă, fiind în discuţie colega dumneavoastră de la PDL, observ că nu mai sunteţi la fel de motivată în a cere urgentarea finalizării raportului, iar avizul aşteptat de DNA pentru continuarea anchetei întârzie să fie dat.

Vă amintesc că funcţia pe care o deţineţi nu serveşte exclusiv partidului din care faceţi parte, preşedinţia Camerei Deputaţilor fiind mai presus intereselor de moment ale unora sau altora, care vă solicită amânări, diversiuni şi ocolişuri procedurale.

Consecventă abordării politice asumate de Partidul Naţional Liberal şi probate de grupul nostru parlamentar de la Senat în cazul Voicu, conform căreia nimeni - nici măcar un fost ministru PDL! - nu poate fi mai presus de lege, vă cer să vă exercitaţi atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a asigura bunul mers al anchetei penale în cazul colegei dumneavoastră de partid, Monica Iacob-Ridzi.

Vă solicit, în consecinţă, să luaţi atitudine publică, să invocaţi din nou nevoia de operativitate a colegilor dumneavoastră de la Comisia juridică şi să le reamintiţi prevederile Regulamentului Camerei, potrivit căruia nu este nevoie de prezenţa doamnei Ridzi pentru acordarea avizului cerut de DNA.

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"România discriminării"

Încep declaraţia politică de astăzi cu o concluzie extrem de tristă a persoanelor cu dizabilităţi în numele cărora am primit o scrisoare de luare-aminte: "Cel mai mare handicap al persoanelor cu probleme locomotorii îl constituie faptul că trăiesc în România".

Mi se spune în scrisoare că trebuie să luăm atitudine, pentru că lipsa de respect, de atenţie şi de preţuire, chiar, a escaladat limitele şi astăzi persoanele cu dizabilităţi trăiesc drama de a nu avea acces în mijloacele de transport în comun, în blocurile de apartamente sau în magazine şi bănci. Toate astea se întâmplă din cauza indolenţei autorităţilor şi a răutăţii oamenilor.

Am aflat cu stupoare că sunt şoferi de autobuze care nu vor să coboare rampele de acces când văd în staţie o persoană în scaun cu rotile, în ciuda faptului că vehiculul este dotat cu această rampă specială. La fel, administratorii blocurilor unde locuiesc persoane cu handicap locomotor amână la nesfârşit construirea rampelor pentru scaunele cu rotile. Prin urmare, discutăm despre rea voinţă şi lipsă de preocupare pentru o problemă reală a celor care nu au posibilitatea să se deplaseze fără ajutor.

Aduc această chestiune în atenţia colegilor mei deputaţi din două motive: unul, că este de datoria noastră să legiferăm mai concret şi punctual problemele de acest fel, poate chiar cu sancţiuni mai consistente pentru cei care încalcă legea; şi doi, pentru că nu văd astfel de rampe de acces nici aici, la Parlament, ceea ce mi se pare sfidător. Nu văd cum am putea pretinde asta unui magazinaş de cartier, când o instituţie ca a noastră improvizează rampe când este cazul sau se cară pe braţe cărucioarele atunci când primim vizita organizaţiilor de profil, aşa cum s-a mai întâmplat.

Atrag atenţia tuturor asupra acestui comportament total nepotrivit faţă de persoanele cu dizabilităţi, care le provoacă o şi mai mare suferinţă. În acest context, mi se par utopice proiectele de integrare în societate a acestora, când noi nu le punem la dispoziţie elemente strict necesare traiului de zi cu zi şi le condamnăm la izolare sau la veşnicul apel la o rudă, un prieten sau un trecător binevoitor pentru a-i ajuta să urce o scară sau să intre într-o clădire.

Categoriile de dizabilităţi sunt numeroase şi la fiecare dintre ele este vizibilă lipsa de preocupare, semnalată şi de nevăzătorii şi persoanele cu deficienţe de auz, spre exemplu. Singurele care îşi dau interesul cu adevărat sunt organizaţiile naţionale şi locale pe care şi le constituie aceştia sau ONG-urile de profil, ceea ce mi se pare foarte puţin. Este cazul să depunem tot efortul pentru a face funcţionale reglementările care sunt în vigoare, de altfel, şi să civilizăm prin lege România care discriminează.

Domnul Virgil Pop: "Incluziunea socială a romilor, o nucă tare pentru România"

După cum am afirmat şi în alte luări de poziţie cu privire la incluziunea socială a romilor, această problemă continuă să fie o provocare majoră, atât pentru oficialii de la Bruxelles cât şi pentru autorităţile române, care s-au arătat deseori depăşite de amploarea acţiunilor pe care trebuie să le gestioneze pentru integrarea socială şi economică a persoanelor de etnie romă.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, Comisia Europeană ne-a reamintit că la nivelul Uniunii se depun eforturi sistematice pentru îndeplinirea acestui obiectiv şi ne-a recomandat să folosim din plin fondurile europene destinate integrării sociale şi economice a romilor. Misiune greu de îndeplinit, însă; potrivit unui raport al aceleiaşi Comisii, România a atras până în prezent doar 10% din fondurile oferite de Uniunea Europeană pentru sectoarele de economie, transporturi, capacitate administrativă sau dezvoltarea resurselor umane. Mai mult, spun oficialii europeni, statele membre întâmpină cele mai mari dificultăţi în atragerea de fonduri europene tocmai în sectorul de incluziune socială, domeniu strict legat de fenomenele de sărăcie, discriminare a romilor şi lipsa programelor educaţionale.

Rata mică de absorbţie a fondurilor europene determină înmulţirea numărului de probleme din sânul comunităţii de romi. Vedem zilnic ştiri sau reportaje care ne descriu o imagine descurajatoare a vieţii romilor din ţară. Spre exemplu, zilele trecute, membrii administraţiei locale din Turda s-au declarat nemulţumiţi de felul în care o televiziune belgiană a prezentat un material referitor la situaţia romilor din oraş. Nu pot preciza dacă aceste sentimente de frustrare sunt justificate sau nu, doar cei implicaţi în discuţii pot face acest lucru, dar recurenţa unor astfel de "scandaluri" într-un oraş european ar trebui să ne alarmeze. Este o dovadă clară a faptului că există încă diferenţe majore între planuri şi realitatea de pe teren şi că eforturile depuse de autorităţi pentru a rezolva problema integrării romilor în societate sunt disproporţionate faţă de fenomenul în sine.

În consecinţă, am considerat că este necesar să pun în discuţie incluziunea socială a romilor, din punctul de vedere al acţiunilor guvernamentale croite pe această direcţie, chiar şi prin intermediul unei interpelări adresate Guvernului Boc. Sigur, avem instituţii create pentru a implementa programele de integrare socială a romilor, dar au ele efect? Avem strategii menite să elimine discriminarea romilor, dar funcţionează eficient? Dacă ne dorim cu adevărat o societate de tip european, trebuie să găsim urgent răspunsuri la aceste întrebări şi să ne intensificăm eforturile, pentru a progresa. Altfel, riscăm să devenim copilul-problemă al Europei, şi în acest domeniu.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Creşterea alarmantă a numărului de şomeri în România"

Potrivit celor mai recente date făcute publice de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă numărul de şomeri a crescut alarmant în martie la un număr de 765.285 ce reprezintă un nivel maxim al ultimilor şapte ani. Numărul de şomeri a crescut uşor în martie, cu 2.910 faţă de luna anterioară, atingând un nou nivel maxim din martie 2003, de 765.285, ce corespunde unei rate a şomajului de 8,36%.

Ce face Guvernul pentru a combate acest fenomen? Nimic. Guvernul Boc ştie doar să trimită oamenii în şomaj în loc să ajute economia reală să depăşească această criză, să se consolideze şi să se extindă. Deşi declara, în urmă cu câteva săptămâni, în Parlament, că: "Misiunea de bază a acestui Guvern e salvarea şi crearea locurilor de muncă pentru români", Premierul Boc nu a putut sau nu a ştiut atunci să spună nici câte noi locuri de muncă vor fi create în acest an prin aplicarea măsurilor anunţate de el şi nici care sunt modalităţile de reducere a şomajului.

Nu putem uita nici superficialitatea cu care preşedintele Traian Băsescu a abordat subiectul şomajului spunând că una din modalităţile prin care patronatul a găsit soluţii de creştere a productivităţii a fost trimiterea în şomaj. Declaraţia şefului statului arată lipsa de competenţe în materie de economie, lipsa de soluţii a guvernării pe care o girează în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a României.

Ce se poate face? Guvernul ar trebui să aplice măsuri concrete de a ajuta economia căci doar prin creşterea numărului locurilor de muncă se poate genera creşterea productivităţii şi, implicit, dezvoltare economică. Dar, din păcate, guvernanţii nu pot sau nu vor să aplice măsuri de relansare economică, ba, mai mult, se pare că principala preocupare a acestora este să acorde sponsorilor PDL contracte cu statul.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"Mentalitatea şomajului"

Confruntat cu lipsa măsurilor anticriză, fără să se poată împrumuta de la FMI, Comisia Europeană sau măcar de la băncile locale, mediul privat a făcut ce a putut să facă: a tăiat cât a putut din cheltuieli, dovadă disponibilizările masive la care asistăm de anul trecut.
Când vine vorba despre domeniile care ar putea crea noi locuri de muncă, situaţia este la fel de proastă. Conform Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, din cele 10 meserii luate în calcul de un studiu, numai două sunt cu adevărat viabile: comerţul cu ridicata, unde indicatorul privind angajarea netă este de 7%, şi agricultura, vânătoarea, silvicultura şi pescuitul, cu o valoare de 2%. La polul opus, meseriile cele mai expuse şomajului sunt construcţiile şi transporturile, ambele cu valoare de -12% a acestui indicator.

Cred că nu este nicio greşeală când se afirmă că în România postdecembristă există foarte puţine publicaţii economice care să nu trateze problematica şomajului. Este foarte adevărat că la vârsta de 25-30 de ani, acest aspect nu deranjează decât cel mult din perspectiva fiscalităţii foarte mari, pe care acest fenomen o generează. Ce te faci însă dacă spectrul şomajului apare la vârsta de 40-45 de ani? Aţi observat, cu siguranţă, că, din zece anunţuri cuprinzând oferte de muncă, nouă, deşi nu este legal, îţi induc sau dacă nu chiar specifică foarte clar condiţia privitoare la limita de vârstă.

Sfaturi pe tema aceasta s-au dat şi se tot dau. Guvernele de după 1989 au încercat să instaleze politici de reconversie profesională pentru persoanele defavorizate, la închiderea unor companii energofage. Este foarte adevărat că politicile macroeconomice de reconversie profesională au un pronunţat caracter pasiv, ele fiind de natură să sprijine - de fapt, să suporte - consumul persoanelor defavorizate, în loc să cuprindă măcar un minim de componentă activă, investiţii în reorientare profesională, catalizator - sau cel puţin, suport. Astfel, aproape orice s-ar spune pe această temă riscă să fie ori pauper, ori perimat.

Insecuritatea cu privire la evoluţia unei afaceri duce la rezerve în asumarea unor responsabilităţi pe termen lung, cum ar fi simpla angajare a unor salariaţi. Trebuie să înceteze bâjbâiala şi să vedem măsuri concrete de ajutorare a mediului privat şi stabilitate fiscală, pentru că toţi considerăm că suntem o ţară cu potenţial.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

"Accesarea fondurilor europene - proiect naţional de ieşire din criză"

O problemă a cărei rezolvare ne-ar putea scuti de multe neplăceri este accesarea fondurilor europene.

România ar putea beneficia de importante finanţări nerambursabile, cu ajutorul cărora ar putea reporni, ieftin şi sănătos, motoarele creşterii economice.

Beneficiari eligibili ai unor astfel de finanţări pot fi de la unităţile administrativ teritoriale la i.m.m.-uri, organizaţii publice sau private etc.

Lipsa de experienţă în domeniu a managerilor, faptul că nici astăzi, după mai bine de trei ani de la aderarea noastră la UE, în şcolile româneşti nu se pune accent pe chestiuni de ordin pragmatic, cum sunt elaborarea de proiecte şi consultanţa în domeniu, ne-au adus în situaţia de a irosi oportunităţile la care ne-am străduit atât de mult să avem acces.

Putem afirma că, acum, în acest domeniu, "funcţionează" două structuri paralele:

Prima - firmele de consultanţă din mediul privat, sufocate de birocraţie ori pe cale de a-şi trage obloanele din cauza împuţinării potenţialilor clienţi cu şanse de a fi eligibili.

Cealaltă - structurile de profil prezente în aproape toate instituţiile de stat şi autorităţile administraţiei publice, ale căror performanţe... nu prea se văd.

Din păcate, astfel, cea mai ieftină şi mai sănătoasă formă de finanţare pentru repornirea motoarelor economiei naţionale, accesarea fondurilor europene, aproape stagnează, deşi ar putea fi poate cel mai eficient proiect naţional de ieşire din criză, la care cu siguranţă ar adera întreg spectrul politic românesc.

Practic, nu există domeniu sau localitate din ţară pentru care UE să nu poată asigura finanţare!

Ceea ce noi ar trebui să asigurăm ar fi sprijin guvernamental pentru consultanţă şi cofinanţare - pentru investiţiile de stat şi o legislaţie mai permisivă în ceea ce priveşte eligibilitatea firmelor private.

Din această perspectivă, i-am adresat domnului ministru Blaga rugămintea de a analiza oportunitatea organizării unor colective de lucru interministeriale, care, în primul rând, să se documenteze cum au reuşit alte state membre să treacă de furcile caudine ale accesării fondurilor europene, să facă propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu şi să disemineze informaţiile utile, în cel mai scurt timp, gratuit, tuturor celor interesaţi.

Sper ca demersul meu să vină în sprijinul eforturilor guvernamentale pentru depăşirea crizei.

Domnul George Ionescu:

"Bojdeuca din Iaşi a lui Ion Creangă"

Pe 15 aprilie 2010 se împlinesc 92 de ani de la data la care Bojdeuca lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind astfel prima casă memorială din România.

Bojdeuca de pe Strada Ţicăul de Sus la numărul 4 unde Creangă a locuit între anii 1872 şi 1889 impresionează prin simplitate: două camere scunde dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, o tindă şi un cerdac de lemn.

Casa a fost construită înainte de 1850, în mahalaua Ţicău a Iaşiului din vremea aceea. Creangă a cumpărat casa în iunie 1879, pe numele "tătacei Tinca", adică al Ecaterinei Vartic, femeia care i-a fost alături până la sfârşitul vieţii lui.

Alegerea acestei căsuţe este descrisă de G. Călinescu în volumul "Ion Creangă (Viaţa şi opera)": "Ograda era plină de buruieni şi umbrită din două părţi de doi copaci rămuroşi. În stânga, în fund, îndărătul altor uluci, un acoperiş de tablă vestea o căsuţă şi mai joasă, semn că aluneca şi mai jos de muchea Ţicăului. Căsuţa avea două odăiţe despărţite printr-o săliţă cu răspundere în fund. În faţă, cerdacul, de înălţimea unui om, se sprijinea pe şase stâlpi de lemn, mai mult pari, puşi pe nişte adevăraţi uluci de lemn. Oăile joase, mici, lipite cu lut pe jos, cu pereţii crăpaţi, nu făgăduiau să fie o bună adăpostire. Cerdacul privea spre infinit, ca terasele spre mare, apa fiind înlocuită aici cu spinarea goală a dealului şi cu cerul. Diaconul nu se înşela deloc asupra valorii arhitectonice a acaretului, şi-l boteza cu numele potrivit de bojdeucă.

În decembrie 1877, Creangă îi scria lui "bădica Mihai", aşa cum îi zicea lui Mihai Eminescu: "această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase...".

În Bojdeuca din Iaşi Creangă şi-a trăit ultimii 18 ani din viaţă şi tot aici a scris "Amintiri din copilărie" şi povestirile sale pentru care ne-a rămas tuturor întipărit în memorie.

După moartea Tincăi, fiul acestuia, Constantin Creangă, împreună cu un grup de prieteni şi admiratori ai autorului, a cumpărat proprietatea şi a renovat casa, urmând ca la 15 aprilie 1918, Bojdeuca "Ion Creangă" din Ţicău să fie pusă în circuit public. Ea devine astfel primul muzeu memorial din România. Casa a fost restaurată în anii 1942 şi 1985.

Bojdeuca lui Ion Creangă este unul din obiectivele carecompun Muzeul Literaturii Române.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma în nepotism"

Începe să devină tot mai nebulos, în capul românului de rând, adevăratul motiv pentru care a fost dat jos şi împuşcat Ceauşescu! Pentru că frigul din case dinainte de 1989 se regăseşte şi acum; frigiderul gol de atunci îl regăsim şi acum, căci dacă atunci nu găseai ce să cumperi, acum nu ai cu ce să cumperi; salariile şi pensiile nivelate "în jos" înainte de 1989 le regăseşti şi acum; dezastrul din sănătate de dinainte de 1989 îl regăseşti la locul lui şi după peste 20 de ani de democraţie; şpaga la atotputernicii zilei ca să-ţi rezolvi o problemă pentru care sunt plătiţi, de fapt, spre a o rezolva, o regăseşti şi acum, chiar mai abitir - atunci o rezolvai cu un pachet de cafea, acum n-o rezolvi fără salariul minim pe economie. Mai rămăsese ceva la care capitalismul de cumetrie post-1989 încă nu concurase comunismul îmburghezit de dinainte de 1989: nepotismul nu se ridicase la nivel de politică de stat! Dar, s-a rezolvat cazul şi la acest capitol...

Graţie lu' musiu Boc, lu' musiu Băsescu, lu' musiu Videanu, lu' musiu Berceanu, iar lista poate continua! Căci cine-şi angaja nepoata de mâna a cincia imediat cum s-a văzut călare pe fotoliul numărul unu de la Palatul Victoria? Nimeni altul decât "omul legii" de la Cluj, "gigantul" constituţionalist de mucava, ocupantul degeaba al scaunului premierului României, care răspunde la numele de Emil Boc! Sau Emil Boacănă... Sau Emil Bobu... nu ştim sigur încă, dar presa face de zor săpături în acest sens...

Văzând că metoda ţine, alt ocupant degeaba al unui scaun important pentru ţara asta, locatarul de la Cotroceni, s-a gândit să-şi procopsească fiica proprie cu oarece carte de vizită care să impresioneze pe "dorobanţierii" Europei. Şi, după cum ne-a devoalat tabla domnului Manţog, multă lume din PDL a primit ca sarcină de partid să-şi ascundă jena şi să voteze numărul de maşină care o propulsa pe beizadeaua băsesciană pe funcţia de reprezentantă a României la Bruxelles, umilă epigoniţă a marelui Titulescu. Şi, ca să nu se plictisească singurică p-acolo, s-a gândit titanul politicii româneşti din Dealul Cotrocenilor să-1 trimită şi pe "pretenu' " mândrei sale copile prin apropiere, taman la Paris. Nu oricum, ci tot pe un post de reprezentant al poporului român, tot pe banii românului de rând, pe la ambasada noastră de sub Turnul Eiffel. Numele sub care este cunoscut "dorobanţierilor" respectivul viitor ginere prezidenţial poate da denumirea acestui fenomen generalizat de nepotism: SYDA.

Căci, ca şi necruţătoarea boală, nepotismul la nivel înalt tinde să devină un cancer al societăţii româneşti contemporane. Exemplele pot continua nu numai cu beizadelele puternicilor zilei, ci şi cu cazurile celor peste 35 de ambasade în care ba soţul este subalternul soţiei, ba invers, ori cu marea "famiglie" de la Ministerul Transporturilor, minister condus, bineînţeles, de către... opoziţie, aidoma celui de Externe ori al Economiei! Iată cum reformele cu care se tot mândresc atât Băsescu, cât şi Boc, devin, pe zi ce trece, realitate, devin adevărul care ne înfoaie părul...

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Politica pumnului în gură"

Sistemul de educaţie al unei ţări este cel care susţine dezvoltarea economică, dar şi sănătatea morală a societăţii.

Dacă sistemul educaţional este împins spre instabilitate, spre fluctuaţie permanentă şi nejustificată obiectiv a forţei de muncă, de ce să mai vină vreun absolvent să se angajeze în cadrul său? Doar maneliştii lucrează fără contract de muncă. Ministerul vrea să transforme clasa profesională a profesorilor într-un fel de manelişti supuşi fluctuaţiei locului de muncă şi pericolului concedierii din motive care nu le sunt imputabile.

De unde ideea cu titularizarea pe viaţă? Nu există aşa ceva nici acum, ci doar angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru profesorii care au susţinut un concurs naţional. Acest lucru este valabil pentru toate meseriile, pentru poliţişti, judecători, funcţionari şi pentru toată forţa de muncă calificată din economie. De ce să fie păstraţi şi respectaţi profesorii când aceştia pot băga idei periculoase în mintea copiilor, precum cele de democraţie, de respectare şi supremaţie a legii, de corectitudine. Aceste idei sunt probabil otravă pentru cei care ne conduc, aşa că trebuie reprimate, profesorii trebuie ţinuţi cu frica în sân că îşi pot pierde în orice moment locul de muncă dacă iau atitudine şi nu fac "ciocu' mic", aşa cum era o vorbă spusă acum câţiva ani în Parlament, de către un reprezentant al actualei puteri: Ciocu' mic, că noi suntem la putere acum!

Ce nevoie avem de profesori? Doar Guvernul Boc are întotdeauna dreptate şi, pe principiul aplicat televiziunilor de ştiri, -"Cine nu este cu noi este împotriva noastră" -, nu acceptă opinii diferite, nici măcar un minim dialog cu sindicatele din domeniu, iar de o dezbatere publică reală unde să se discute aplicat, nici nu se pune problema.

De faptul că numărul şomerilor creşte în fiecare zi şi de scăderea nivelului de trai al românilor, Guvernul Boc nu se arată prea interesat, în schimb de posturile călduţe prin ambasade şi consulate ale copiilor protejaţilor zilei şi de salariile directorilor din Ministerul Economiei se ocupă cu prioritate şi chiar cu multă grijă.

Nicio indignare, nicio supărare pe faptul că pensionarii nu mai pot să-şi plătească întreţinerea şi nici să-şi cumpere medicamente. Nimic despre şomerii care au ajuns la disperare că nu mai pot să asigure un trai decent familiilor lor, doar o supărare pe televiziunile de ştiri care nu prezintă cu surle şi trâmbiţe "marile realizări ale epocii Boc" în care salariile cresc, dar oamenii au tot mai puţini bani pentru traiul zilnic, producţia creşte, criza trece, dar românii o duc tot mai prost.

Tot ceea ce contează pentru Guvernarea portocalie este faptul că acum ei sunt la putere şi acum ei conduc totul, ei decid ce se întâmplă, cum arată realitatea, ce şi cum trebuie spus. În concluzie, visul premierului Boc îl reprezintă reîntoarcerea la politica pumnului în gură.

Domnul Eugen Bejinariu:

"Legea reducerilor în educaţie". Ne referim la un domeniu prioritar al vieţii economico-sociale şi culturale - educaţia naţională.

După "dezbaterile" publice repede trecătoare şi pe deplin formale, programate doar pentru două săptămâni, Legea educaţiei naţionale a ajuns pentru dezbatere şi adoptare în Parlamentul României. Această atât de grăbită adoptare a Legii educaţiei provoacă mândrie şi aroganţă oamenilor Puterii (PDL, UDMR şi Guvern), neîncredere, îngrijorare şi chiar spaimă cadrelor didactice, părinţilor, elevilor liceeni şi studenţilor. Şi stările sunt cu atât mai justificate cu cât urmările aplicării noilor reglementări din Legea educaţiei se vor putea constata şi măsura numai după zeci de ani şi când nu se va mai putea interveni cu amendamente, corective ori îmbunătăţiri.

Iată şi câteva argumente din realităţile judeţului Suceava pentru aceste stări de neîncredere, îngrijorare şi spaimă. Din motive cuprinse la art. 18 din proiectul Legii educaţiei naţionale, se reduce numărul de şcoli în comuna Muşeniţa, Ulma, Brodina, Grămeşti şi alte şcoli din zona de munte, chiar şi în municipiul Rădăuţi. Elevii vor trebui să se deplaseze la 6, 8 sau chiar 10 km pentru a ajunge la noua şcoală, iar starea de îngrijorare a familiilor în situaţie va creşte pe măsură. La această dată comunele în cauză nu au în dotare nici microbuzele necesare. Mai multe primării ne-au solicitat să intervenim şi noi la Guvern pentru aceste microbuze, dar şi pentru lucrări de reabilitare şi dotări la şcolile respective.

Potrivit art.52 din proiectul Legii, se reduce şi numărul săptămânal de ore şi rămân 20 ore la învăţământul primar, 25 ore la gimnaziu şi cel mult 30 la învăţământul liceal; se va studia o limbă străină în loc de două, iar programele şcolare vor fi reduse cu 25% aşa cum a precizat omul "cu expertiză" în domeniu, domnul prim-ministru Emil Boc. Domnia sa şi-a făcut un crez din această măsură, în deplinul său respect faţă de "chinurile" la care este supusă memoria elevilor din România! La învăţământul preuniversitar "formaţiunile de studiu cuprind" la clasele I-IV 20 elevi, dar nu mai puţin de 15, la gimnaziu 25 elevi şi nu mai puţin de 15, iar la învăţământul liceal 25.

Grav este că se va reduce numărul cadrelor didactice cu 15000 de persoane, această "povară" pe bugetul naţional. După adoptarea legii şi directorul şcolii va fi persoană aleasă politic, ceea ce va deveni cea mai gravă măsură pentru educaţia şcolară de la noi.

Este lesne de înţeles că măsurile de bază din domeniul educaţiei pornesc de la Ministerul Finanţelor şi se aplică de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. O altă realitate în managementul educaţional este aşezarea în fruntea Ministerului Educaţiei a unor persoane care au fost elevi şi studenţi şi care au doar atât comun cu sistemul, restul fiind politica Puterii. Excepţie de la această regulă fac doar miniştrii Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu.

Dar între cele mai grave reduceri din sistemul de educaţie, ca urmare a actualei politici a Guvernului Emil Boc, este scăderea interesului societăţii, a cetăţenilor şi autorităţilor faţă de complexele şi importantele probleme ale educaţiei din România.

Solicităm Guvernului reglementări şi demersuri potrivit tradiţiei, experienţei didactice şi manageriale, toate cu specific naţional şi în spiritul standardelor europene.

Domnul Ion Călin:

"Autostrăzile noastre din mass-media"

În timpul campaniei electorale, colegii noştri de la PDL promiteau realizarea a 836 km de autostradă, iar în programul prezentat de primul-ministru Emil Boc, la învestirea Guvernului, punctul 14 prevedea: "Dezvoltarea în ritm rapid a infrastructurii. În anul 2009 am alocat pentru infrastructură 20% din banii bugetului. O vom face şi în anul 2010.Vizăm realizarea acelui pact naţional "Autostrăzile României" pentru stabilirea proiectelor de autostrăzi care vor fi finalizate până în 2010, cu asigurarea coerenţei şi a continuităţii în finanţare corespunzătoare",.

Acestea au fost declaraţiile din campanie. Ce se întâmplă azi, să facem o scurtă trecere în revistă a declaraţiilor ministrului transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu:

• Februarie 2009, domnul Radu Berceanu, ne spunea "că autostrăzile nu au fost niciodată o prioritate a Guvernului Boc", ci că datorită lipsei banilor, pentru proiecte de infrastructură, este posibil să fie oprit contractul cu Bechtel.
• În octombrie 2009, din promisiunea de 836 de kilometri de autostradă făcută în toamnă, adică o medie de peste 200 kilometri pe fiecare an de mandat, la sfârşitul anului s-au dat în folosinţă 42 de kilometri, iar în anul 2010 încă 90 de kilometri, bineînţeles dacă vor fi bani, mai rămânând doar 700 kilometri de construit în doi ani, pentru ca electoratul să nu creadă că promisiunea făcută în campanie a fost, de fapt, minciună.
• Tot în octombrie, domnul ministru ne comunică că "guvernul ar putea aloca mai mulţi bani de la buget pentru construcţia de autostrăzi dacă opinia publică ar face presiuni şi ar cere acest lucru în stradă, iar ca o soluţie pentru creşterea bugetului destinat construcţiei de autostrăzi ar fi reducerea salariilor bugetarilor din funcţiile de conducere, care obţin venituri de 200 milioane lei vechi;
• În ianuarie 2010, domnul Radu Berceanu ne spune că "anul acesta nu vor fi inauguraţi decât 101,64 km de autostradă, iar pentru 2015 autorităţile vor tăia "pamblica" pentru 281,72 kilometri din fonduri europene.
• La începutul lui martie 2010, după întâlnirea cu grupul PDL din Camera Deputaţilor, domnul senator de Dolj a afirmat că anul acesta am putea finaliza 100 kilometri de autostradă, dar, din punct de vedere financiar, doar 30-40 kilometri, pentru că "avem prea puţini bani", doar 12% din produsul intern brut, în timp ce alte ţări dau aproape 5%, iar ministerul are de ales să dea bani la mai multe lucrări care trebuie să continue sau să dea mai mulţi bani într-o anumită zonă şi să termine nişte porţiuni.
• La sfârşitul lui martie 2010, domnul ministru declară că tehnic, "putem termina 100 kilometri de autostradă, dar de la 100 kilometri în jos, pot fi şi zero" şi cum să nu fie zero, dacă în pachetul de măsuri pentru relansarea economică al Guvernului Emil Boc, pentru anul 2009-2010, nu se prevede finalizarea niciunui kilometru de asfalt până la sfârşitul acestui an.

Acesta este un istoric al "faimoaselor" declaraţii ale ministrului Radu Berceanu, dar ce va rămâne în urma dumnealui, în afară de aceste declaraţii, poate doar cei 42 de kilometri de autostradă inauguraţi într-o campanie electorală, cei peste 10.000 de şomeri de la CFR, sau costurile record pe kilometru de autostradă. În toate apariţiile publice, când era în opoziţie, critica ministrul în funcţie şi îi oferea soluţii, acum când este la putere, ne spune de fiecare dată că nu are bani pentru construcţia autostrăzilor şi din când în când mai are câte o "inspiraţie" cum să facă rost de ei.

Nu credeţi că decât să vină cu sfaturi în declaraţiile publice, mai bine ar discuta cu şeful dumnealui de partid şi de guvern şi împreună să găsească soluţii concrete pentru deblocarea construcţiei de autostrăzi şi mai ales pentru astuparea numeroaselor gropi de pe drumurile naţionale, astfel pactul naţional "Autostrăzile României" va deveni pactul naţional al gropilor din drumurile naţionale sau pactul naţional "Gropile României".

Dacă propunerile făcute public de reducere a salariilor bugetarilor nu i-au adus bani pentru construcţia de autostrăzi, atunci poate le propune colegilor de guvern reducerea numărului de consilieri din fiecare minister (începând cu propriul minister) şi din cabinetul primului-ministru, reducerea cheltuielilor pentru "tipărituri" şi promovarea României de 2,24 milioane euro sau să aibă grijă atunci când face atribuirea lucrărilor pentru diferite autostrăzi la preţul pe kilometru de autostradă, şi dacă nici aşa nu vor fi resurse, poate ar fi bine ca împreună cu numeroşii directori ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să iasă în Piaţa Victoriei cu pene, gen Mircea Badea, punând astfel presiune pe colegii de cabinet pentru alocarea de fonduri, pentru că aşa noi rămânem fără autostrăzi, iar dumnealui primul în topul incompetenţei la atragerea fondurilor Uniunii Europene, din cele 2,037 miliarde de euro doar 1,87%.

Nu credeţi că ar trebui, stimaţi guvernanţi, să găsiţi urgent soluţii de finanţare a construirii de autostrăzi, altfel România va deveni o ţară a autostrăzilor pe hârtie şi în declaraţiile ministrului transporturilor, sau credeţi că pentru a avea autostrăzi este nevoie ca titularul de la transporturi să aibă un mandat dublu faţă de ceilalţi colegi de cabinet, pentru că asta ar fi o explicaţie "că nu prea s-au făcut autostrăzi în România: pentru că fiecare guvern ştia că stă eventual 4 ani, unii 4 luni, alţii un an şi 4 luni. Şi atunci nu s-a preocupat de ceva care durează foarte mult şi costă foarte mult...", deci domnului Berceanu să i se promită un mandat dublu, aşa poate va construi şi autostrăzi, pe care să le inaugureze tot dumnealui.

Doamna Cristina Elena Dobre:

"Elita Poloniei din 2010 s-a alăturat elitei Poloniei din 1940"

Aş fi dorit ca această declaraţie politică să nu o fi susţinut niciodată. Aş fi preferat ca de la microfonul Camerei Deputaţilor să mă refer la evenimente curente ale zilei, la realităţile României de astăzi.

Din păcate, evenimentul tragic petrecut sâmbătă lângă orăşelul Peciorrsk din regiunea rusă Smolensk, m-a determinat să vin şi să aduc un pios omagiu celor dispăruţi prematur. Accidentul aviatic de sâmbătă constituie, poate, din punct de vedere politic, cea mai gravă tragedie petrecută în Europa după cel de-al doilea război mondial. Polonia nu este singurul stat din lume care a trecut printr-o asemenea catastrofă, dar este afectată de ea ca nicio altă ţară.

Sunt alături cu sufletul de toţi polonezii care suferă cumplit în aceste zile. Şi nu doar pentru că noi suntem în Uniunea Europeană împreună cu Polonia. Relaţiile dintre români şi polonezi datează din negura vremurilor, şi am să amintesc doar legăturile de colaborare care au început încă din timpul domniei în Moldova a lui Alexandru cel Bun. Nu mai vorbesc de înrudirile ulterioare dintre diverşi domnitori moldoveni şi casele domnitoare din Polonia. Sunt alături de toţi polonezi, în primul rând, ca om. Pentru că îmi dau seama ce înseamnă ca după o singură fracţiune de secundă, peste o sută de familii să devină îndoliate. Pentru că îmi dau seama că după o singură fracţiune de secundă, o ţară întreagă a ajuns să-şi piardă elita politică, elită la care o mare parte a polonezilor de rând aveau aşteptări pentru o viaţă mai bună.

Sincer, nu pot să înţeleg de ce suferă tot aceiaşi oameni care au fost condamnaţi să sufere şi în trecut. Şi mă refer aici la dezrădăcinările produse de cele trei împărţiri ale Poloniei, hotărâte de imperiile din secolele trecute, mă refer la decapitarea, acum 70 de ani, a elitei militare şi intelectuale a Poloniei, din ordinul lui Stalin.

Aş vrea să fac o remarcă. Printre cei dispăruţi în tragedia de lângă Smolensk, se afla şi o persoană fără aportul căreia nici eu, dar nici unul dintre dumneavoastră nu ar fi avut, probabil, acces la acest microfon. Pentru că nu cred că am fi ajuns să devenim, acum 20 de ani, o ţară democrată, inclusiv cu un Parlament ales liber. Mă refer la Anna Walentynowicz, una dintre membrele fondatoare ale sindicatului liber Solidaritatea. Prin concedierea abuzivă de la şantierele navale din Gdansk a acestei luptătoare pentru drepturile cetăţeneşti s-a declanşat marea grevă în urma căreia s-a ajuns la negocierile cu guvernul comunist polonez de atunci şi la recunoaşterea oficială, în august 1980, a acelei mişcării sociale care avea să distrugă sistemul comunist din Polonia.

Concedierea Annei Walentynowicz a reprezentat scânteia care a aprins focul care a mistuit nu doar regimul comunist polonez, ci comunismul din întregul bloc sovietic. Mai mult ca sigur, dacă nu ar fi existat această scânteie, regimurile comuniste din Europa de Est ar mai fi rezistat mulţi ani de zile şi nu se ştie care ar fi fost soarta multora dintre noi, şi când spun noi, nu mă refer doar la parlamentari, ci la toţi românii. Iată un motiv în plus pentru care trebuie să aduc acest omagiu.

Elita clasei politice poloneze a plecat sâmbătă spre o lume mai bună. A plecat chiar înainte de a-i comemora pe cei peste 20.000 de ofiţeri şi intelectuali masacraţi acum 70 de ani din ordinul lui Stalin. Poate că aşa a vrut Dumnezeu. Elita din 2010 să se alăture în ceruri elitei din 1940.

- după pauză -

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.)

Domnul Ioan Oltean:

Bună ziua!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Deschid şedinţa lucrărilor noastre de astăzi şi marţi şi 13 aprilie 2010, anunţându-vă că dintr-un total de 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 169. Dacă mă uit bine în sală, cred că suntem chiar mai mulţi, 164 absenţi, din care 6 participă la alte acţiuni parlamentare, restul numai bunul Dumnezeu ştie pe unde sunt.

Aşa după cum ştiţi, am rămas ieri la Capitolul IV al Ordinii de zi, punctul 13, şi anume Propunerea legislativă privind instituirea ajutorului financiar lunar pentru persoanele din fostele localităţi necoperativizate în perioada comunistă, care au fost obligate să livreze la Fondul centralizat al statului, prin sistemul de contractări şi achiziţii, produse animaliere şi agroalimentare.

Dacă din partea iniţiatorului? Nu avem... da, vă rog, domnule deputat.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Dan Ilie Morega:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa după cum, de altfel, cunoaşteţi înainte de 1990, cetăţenii cu gospodării individuale din zonele necooperativizate erau obligaţi prin plan, dacă unii dintre dumneavoastră nu ştiţi, instituit de consiliul local, să contribuie la Fondul centralizat al statului cu produse animaliere, fructe, legume, lapte şi multe altele, la preţul de stat, stabilit de PCR.

Aş vrea să vă spun că în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu mai mulţi cetăţeni care au depăşit vârsta de 70 de ani, foarte mulţi mi-au spus în felul următor: spuneţi-mi şi mie, la această vârstă de 70 de ani şi 70 şi ceva de ani, cu ce pot să trăiesc, că nu mai pot să cresc un animal, nu mai pot să-l vând, iar eu nu pot să-mi cumpăr o bucată de pâine pentru ziua de mâine.

În acest context, vreau să vă informez că am luat legătura cu Institutul Naţional de Statistică şi Prognoză. Am cerut care este situaţia dar, din nefericire, ne-au prezentat o situaţie din 2002 când a avut loc recensământul când, de fapt, era un număr de circa 365 de mii de cetăţeni, bărbaţi şi femei, care acum ar avea 70 de ani.

Din nefericire, colegii din comisii şi la Senat au respins. Eu cred că este cu totul în mod nejustificat. Cred că nu vrem să ajungem să spunem dacă ai făcut sau faci parte din zona de deal şi de munte şi ai contribuit şi ai susţinut statul comunist la preţurile care au fost impuse, trebuie să mori de foame. Ştiu foarte bine, în judeţul Gorj, comunele cooperativizate, şi-am salutat iniţiativa partidelor aflate la guvernare, PDL şi PSD la momentul respectiv, când s-a instituit un ajutor financiar. Cineva îmi spunea: nu-i, domnule un ajutor financiar, este o pensie minimă. Eu vreau să vă spun că foarte multe cap-uri sau membri cooperatori nu au contribuit nici măcar 5 sau 10% dat fiind starea economică necorespunzătoare a fostelor cap-uri. Şi nu au avut nici un fel de venituri, necontribuind cu contribuţii la asigurările sociale. Şi, totuşi, este firesc, este normal ca să nu-i fi lăsat pe acei oameni să nu aibă un minim de pensie socială, aşa cum s-a stabilit şi am fost întru totul de acord.

De aceea, cred că este şi nu mă îndoiesc, că nu este în înţelepciunea dumneavoastră, şi nu mă îndoiesc că nu dorim să ajutăm pe cei care azi nu mai pot să ajute societatea, pe cei din zonele din deal şi munte, cei care au peste 70 de ani şi, probabil, că acum mai sunt 130-140 de mii şi, în final, trend-ul este descrescător şi, probabil, pe cale naturală, nu-i vom mai avea peste câţiva ani.

Cred că este valabil şi în cazul nostru zicala, dacă nu avem bătrâni să-i cumpărăm şi eu spun: dacă îi mai avem, să nu-i omorâm.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

A fost deputatul iniţiator Dan Morega.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Paul Victor Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond în procedură obişnuită a Propunerii Legislative privind instituirea ajutorului financiar lunar pentru persoanele din fostele localităţi necooperativizate în perioada comunistă care au fost obligate să livreze la Fondul centralizat al statului, prin sistemul de contractări şi achiziţii, produse animaliere şi agroalimentare.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, punctul negativ de vedere al Guvernului.

Propunerea are ca obiect de reglementare acordarea unui ajutor lunar persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani care nu au venituri, domiciliază în localităţi necooperativizate în timpul regimului comunist şi care au lucrat în gospodării individuale, fiind obligate să livreze produse animaliere şi agroalimentare la Fondul centralizat al statului.

Comisia propune plenului Camerei respingerea iniţiativei din următoarele considerente: iniţiatorii nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse.

În conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, familiile şi persoanele singure au dreptul la un venit minim garantat, ca formă de asistenţă socială, nu se respectă normele de tehnică legislativă încălcându-se prevederile Legii nr.24/2000. Propunerea face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.1 din Constituţia României republicată.

Propunerea a fost respinsă de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, şi un cuvânt în plus din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Ioan Oltean:

Da.

Domnul Paul Victor Dobre:

Este adevărat că legea are o serie de probleme, inclusiv de natură tehnică.

Este adevărat că sursa de finanţare nu prevede şi, de altfel, cred că nici nu se punea în discuţie aplicarea ei în cursul acestui an, dar, în acelaşi timp, este adevărat că există o categorie importantă de cetăţeni ai României care, din păcate, nu sunt acoperiţi de sistemul pensiei minime sociale din considerentele care au fost expuse.

Din aceste consideraţii, domnule preşedinte de şedinţă, v-aş propune, totuşi, să o retrimitem la comisie, eventual să avem o discuţie şi cu ministerul, să încercăm să găsim, poate, o soluţie mai bună, dacă va fi posibil.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat Victor Dobre. Înţeleg că propunerea o faceţi în calitate de reprezentant al Grupului parlamentar al PNL? Am reţinut.

Dacă sunt alte intervenţii din partea Grupurilor parlamentare la discuţii generale?

Vă rog, doamna colegă.

Doamna Luminiţa Iordache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

I-am compătimit pe cei din mediul rural care, săracii, au dus o viaţă chinuită, şi am reuşit în timp să le facem nişte pensii, chiar destul de mici, dar măcar să aibă acolo bani de o pâine şi de nişte medicamente.

Dar, iată, că am ajuns acum să-i compătimim şi pe cei care n-au fost colectivizaţi şi cred că sunt mai de compătimit decât cei care au fost colectivizaţi, pentru că aceşti oameni care au depăşit o anumită vârstă nu au nici un ban şi nicio posibilitate de a-şi duce ziua de pe astăzi pe mâine.

Mă gândesc că propunerea de a face parte din cei cu venitul minim garantat este imposibil de realizat, deoarece cel care beneficiază de venitul minim garantat trebuie să presteze nişte ore la primăria din comuna în care locuieşte şi mi se pare imposibil ca aceşti oameni să mai presteze aceste ore, la vârsta pe care o au, şi m-am gândi că poate ar fi foarte bine ca acest proiect de lege să meargă înapoi la comisie şi poate se găseşte şi sursa de finanţare, pentru că aceşti cetăţeni sunt cetăţenii noştri, ai României, iar noi de asta am fost trimişi aici, în Parlament, tocmai pentru acest lucru, să le rezolvăm problemele cu care ei se confruntă zilnic.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu.

Dacă din partea altor grupuri parlamentare?

Domnul Gabor, domnule, numai puţin... domnule deputat, un pic... Din partea Grupului parlamentar al PNL a vorbit domnul preşedinte şi suntem la dezbateri generale, ia cuvântul un reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar. Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare? Dacă nu, supun atenţiei dumneavoastră sau votului dumneavoastră propunerea de retrimitere a acestei propuneri legislative comisiei de fond pentru o nouă analiză.

Vot electronic, pregătiţi-vă cartelele, vă rog.

Vă rog să votaţi.

Cu 22 de voturi împotrivă, 25 pentru, 3 abţineri. Deci 29 de voturi împotrivă... 3 abţineri şi 25 pentru, propunerea a fost respinsă. O majoritate confortabilă.

Stimaţi colegi,

Nemaifiind alte luări de cuvânt la dezbateri generale, vă amintesc că, în situaţia în care raportul comisiei sesizate în fond propune respingerea proiectului de lege, se aplică prevederile art.104, în sensul că proiectul se supune votului final. Această propunere rămâne pentru votul final de la ora 12 şi 30 de minute.

Următorul punct de pe ordinea de zi este punctul 14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat.

Dacă iniţiatorul, domnul deputat Mircia Giurgiu, este aici? Îl rugăm pe domnul deputat Mircia Giurgiu să prezinte pe scurt această iniţiativă lăudabilă.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am iniţiat acest proiect de lege în urma unor discuţii pe care le-am avut cu profesori, părinţi şi elevi de la şcolile speciale, am discutat şi la minister şi am căzut de acord că cel mai bine ar fi ca ministerul să vină cu o hotărâre, în aşa fel încât acei elevi, părinţi şi profesori să beneficieze de nişte ajutoare, nişte stimulente, care i-ar ajuta foarte mult în activitate.

După cum ştim, acolo este o activitate specială şi este foarte greu să se încadreze în normele care sunt acum.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Paul Victor Dobre. Vă informez că este un raport a două comisii: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulament, comisia a fost sesizată în procedură obişnuită de dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1251/2005.

La întocmirea prezentului raport, s-au avut în vedere avizele negative ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Comisiile propun plenului Camerei respingerea iniţiativei legislative, întrucât se încalcă prevederea art.60 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prin care se precizează că dispoziţia de modificare şi completare se încorporează de la data intrării în vigoare în actul normativ de bază, identificându-se cu acesta.

În cazul de faţă, prin modificarea şi completarea la nivel de lege a unei hotărâri a Guvernului, ne aflăm în prezenţa a două acte de nivel diferit, care nu se pot contopi, întrucât se încalcă prevederile constituţionale privind ierarhia actelor normative.

Propunerea face parte din categoria legilor ordinare.

A fost respinsă de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2009.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare? V-aş ruga să aveţi în vedere următorul lucru: e o noutate când, printr-o propunere legislativă, se încearcă să modifice o hotărâre de Guvern. Să luăm legătura cu Guvernul şi să modifice Guvernul hotărârea printr-o altă hotărâre. De aceea, v-aş ruga să nu pierdem prea mult timp.

Domnul deputat Ovidiu Ganţ, vă rog.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Domnule preşedinte,

Pe procedură aş avea o propunere. Noi am primit cu toţii rapoartele comisiilor. Sunt foarte interesante, le-am citit. Rugămintea ar fi să întrebaţi comisia dacă-şi menţine raportul sau nu; de dragul celerităţii să nu mai pierdem vremea să repetăm lucruri pe care le cunoaştem deja.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc. Excelentă propunere. Uite, sunt şi aplauze...

Nemaiexistând alte luări de cuvânt, vă rog să constataţi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.104 din Regulament, în consecinţă, propunerea rămâne pentru votul final.

Poziţia 15 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea art.29 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 şi abrogarea art.II din Legea nr.261/2008.

Iniţiator, domnul senator PNL Ovidius Mărcuţianu; dacă este aici iniţiatorul? Nu. Comisia sesizată în fond, domnule profesor, vă menţineţi? Aveţi observaţii? Propuneţi respingere? Deci, comisia propune respingerea.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Art. 104 îndeplinit, vot final ora 12,30, azi, 13 martie şi marţi.

Punctul 16. Propunerea legislativă privind exceptarea de la compensare şi plata taxelor prevăzute la art.37 şi 41 din Legea nr.46/2008 - Codul Silvic pentru terenurile necesare desfăşurării activităţii de interes strategic ale CN ROMARM S.A., Filiala SC Uzina Mecanică Mija SA.

Dacă din partea iniţiatorului? N-ai mai vrut să modifici o hotărâre de guvern aici? Domnul deputat Giurgiu, vă rog.

Domnul Mircia Giurgiu:

Am discutat împreună cu colegii din comisie şi am ajuns la concluzia că, pentru a modifica această lege, este nevoie să discutăm cu autorităţile publice locale, pentru a vedea sigur ce se întâmplă acolo, drept pentru care am fost de acord să respingem această propunere şi după discuţie o să vedem dacă venim cu altă propunere nouă.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Eh! Mai bine mai târziu decât niciodată. Din partea comisiei sesizate în fond? Vă menţineţi avizul? Aviz de respingere.

Prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt îndeplinite, vot final astăzi, ora 12,30.

Punctul 17. Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(3)-(9) ale art.31 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997.

Iniţiatorul? Nu-i domnul Mircia Giurgiu iar; nu? Nu. Deci nu avem iniţiator.

Comisia sesizată în fond? Comisiile sesizate în fond - juridică şi pentru agricultură - îşi menţin avizul de respingere.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni.

Constatăm şi aici că prevederile art.104 din Regulament sunt îndeplinite.

Următorul punct de pe ordinea de zi, poziţia18. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.147³ alin.(9) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul? Nu avem iniţiatori. Avem comisia sesizată în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Comisia îşi menţine raportul de respingere a acestei iniţiative legislative.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu avem nicio intenţie.

Prevederile art.104 din Regulament fiind îndeplinite şi aici, proiectul rămâne pentru votul final.

Poziţia 19 din ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Iniţiatorul? Nu este prezent. Nu manifestă interes faţă de propriul proiect.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci îşi menţine punctul de vedere, propunerea de respingere. Nu avem intervenţii.

Tocmai pe dumneavoastră v-am neglijat. Vă cer scuze, doamna deputat.

Doamna deputat Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al opoziţiei.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Probabil că nu ieşeam la dezbateri generale dacă nu îl certaţi pe iniţiator.

Vreau să spun că este o iniţiativă a senatorilor PSD+PC, în condiţiile în care, pentru o relansare a microîntreprinderilor pentru a putea să treacă criza economică, în condiţiile în care să se creeze locuri de muncă şi, de asemenea, să dăm un imbold acestei zone. Prezenta propunere legislativă vizează scutirea de la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pe un interval de trei ani de la înfiinţare.

Este o propunere care a fost îmbrăţişată în cursul anului trecut, înainte de alegerile prezidenţiale de mai multe grupuri parlamentare. Constat, în acest moment, că numai grupul nostru parlamentar susţine în continuare această zonă a economiei.

Cred eu că dezarticularea pe zona respectivă, fără cifre de afaceri relevante la nivel naţional, microîntreprinderile cred că ar avea o pondere economică semnificativă atât prin numărul lor considerabil, dar mai ales prin faptul că acoperă nişe necesare oricărei economii.

În condiţiile în care falimentăm aceste microîntreprinderi, vom avea repercusiuni directe şi indirecte asupra marilor agenţi economici, cunoscându-se că aceste microîntreprinderi, în general, lucrează pe zona de linie a industriei.

Am să rog grupurile parlamentare să reflecteze înainte de votul final, în condiţiile în care cred eu că, printr-un vot favorabil, am putea să dăm o şansă acestei zone a economiei naţionale.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Sunt convins că iniţiatorul, în special domnul preşedinte Mircea Geoană, va aprecia această susţinere necondiţionată a iniţiativei domniei sale.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Dacă nu sunt, atunci prevederile art.104 din Regulament sunt şi aici îndeplinite.

Poziţia 20 din ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

N-am să mai cert iniţiatorii dacă nu sunt aici. Nu sunt. E foarte bine.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia de buget îşi menţine propunerea de respingere. Intervenţii de susţinere nu avem.

Prevederile art.104 fiind din nou îndeplinite, vă propun să fiţi de acord cu votul final de la ora 12,30.

Punctul 21. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Iniţiatorii? Iniţiatorii nu sunt.

Comisia sesizată în fond îşi menţine propunerea de respingere.

Grupurile parlamentare nu manifestă un interes de susţinere.

Art.104 din Regulament are şi acum îndeplinite prevederile.

Punctul 22. Proiectul de Lege pentru modificarea art.69 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Iniţiatorul? Nu este prezent. Comisia sesizată în fond? Aceeaşi poziţie de menţinere a propunerii de respingere a iniţiativei legislative.

Grupurile parlamentare? Domnul Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, doreşte să intervină.

Domnule vicelider, microfonul Camerei vă aparţine cât timp doriţi dumneavoastră.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Aşa generos n-aţi fost niciodată. Chiar mă uimeşte generozitatea dumneavoastră şi bănuiesc că ăsta-i un semnal pentru Grupul PDL să voteze pentru acest proiect de lege.

Domnul Vasile Popeangă (din sală):

E 13, ghinion!

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Sper să nu interpretez greşit în ziua de 13, cum îmi spune un coleg al meu.

În primul rând, înainte de a mă referi efectiv la proiectul de lege, aş vrea să vă rog, domnule preşedinte, să micşoraţi puţin ritmul. Atât de repede mergeţi, încât nici nu avem timp să ne verificăm proiectele de lege în ordinea în care sunt puse în ordinea de zi, darămite să mai putem să ne şi pregătim să luăm cuvântul.

Deci vă rog să ţineţi cont de această rugăminte.

Referindu-mă efectiv acum la proiectul de lege pentru care vi-l supunem dezbaterii şi sper adoptării, chiar dacă are un raport de respingere din partea Comisiei pentru buget, finanţe, aş vrea să atrag atenţia că, prin această propunere, dorim să ajutăm organizaţiile de pensionari, în sensul în care clădirile pe care le au aceste organizaţii să poată fi şi ele exceptate de la plata impozitelor şi taxelor, în speţă simplu - impozitul pe clădire şi taxa pe teren.

Dacă facem o socoteală că în general aceste clădiri se află numai în capitale reşedinţe de judeţ, unde totuşi bugetele sunt importante, bugetele sunt mari şi nu stau în doi-trei lei care s-ar putea încasa de la aceste organizaţii, cred că motivarea pe care eu o consider cinică că s-ar diminua veniturile la bugetul local nu are niciun fel de susţinere. Sunt atât de multe cheltuieli care se fac la bugetele locale din oraşele capitale de judeţ, încât câţiva lei chiar nu contează.

În consecinţă, încerc să-i sensibilizez pe colegii mei şi să înţeleagă că ar fi bine să votăm pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule vicelider. Am să ţin cont de recomandarea făcută, iar ritmul va fi unul în strictă concordanţă cu mersul Partidului Naţional Liberal.

Vă rog, doamna deputat Aura Vasile din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă şi Partidului Democrat Liberal la guvernare ar avea ritmul dumneavoastră, probabil că am fi prima ţară din Uniunea Europeană care o să ieşim din criză. Dar acum mă întorc la proiectul de lege.

Grupul meu parlamentar va vota împotriva respingerii acestei iniţiative legislative pentru un singur motiv, foarte important. Dacă toate clădirile care aparţin de Guvern, clădirile ministerelor, noi, Palatul Parlamentului, sediul Guvernului nu plătesc taxe de impozit la administraţia publică locală şi vă rog să mă credeţi că aşa este, pentru că această clădire şi majoritatea clădirilor care adăpostesc ministerele Guvernului îşi au reşedinţa pe zona sectorului 5, eu fiind deputat în acest sector, cred că mai puţinele taxe sau mai puţinele clădiri care adăpostesc activitatea asociaţiilor de pensionari nu ar aduce un asemenea prejudiciu cum este prezentat de cei care au respins acest proiect de lege.

Cred eu că, prin echivalenţă, ar trebui să avem o iniţiativă legislativă care să oblige Guvernul, care cred eu că are mai multe surse decât aceste asociaţii de pensionari la plata acestor impozite pe clădiri, în condiţiile în care atunci am putea să spunem că ajutăm fondurile administraţiilor publice locale.

Deci noi vom vota împotriva respingerii.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, doamna deputat Aura Vasile.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Dacă nu mai sunt alte intervenţii, domnilor colegi, comisia sesizată în fond îşi menţine propunerea de respingere a acestei iniţiative legislative.

Vot final ora 12,30, astăzi.

Pe chestiuni de procedură, domnul preşedinte al Comisiei pentru muncă, Paul Victor Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

În legătură cu intervenţia anterioară a colegului meu, domnul deputat Nicolăescu.

Aş vrea să reveniţi la punctul 22, pentru că s-a trecut foarte repede şi e un proiect de lege extrem de important, care vizează ridicarea plafonului de impozitare de la 10 milioane lei vechi la 12 milioane pentru pensionari. E vorba, probabil, de peste 1 milion de oameni şi nu avem voie să tratăm acest proiect de lege expediindu-l de această manieră.

Aşa că, rugămintea mea este să revenim în dezbatere la punctul 22. Este extrem de important, priveşte foarte mulţi oameni.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule coleg, dezbaterile generale s-au încheiat, n-au fost alte luări de cuvânt.

Propunerea de respingere a fost menţinută de către comisia sesizată în fond.

Prevederile art.104 din Regulament sunt îndeplinite. În consecinţă, nu există decât calea votului final de astăzi, la ora 12,30, când puteţi să reveniţi cu această propunere.

Continuăm dezbaterea noastră la poziţia 23 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 250, al.(1), pct.19 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal.

Dacă iniţiatorul este prezent şi doreşte să ia cuvântul? Iniţiatorul este domnul Eugen Nicolăescu, vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Înţeleg că nu doreşte să susţină.

Comisia sesizată în fond?

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

S-a susţinut, acum două dăţi; a fost. 24 acum.

Domnul Ioan Oltean:

Poziţia 23.

Domnul Vasile Popeangă (din sală):

Aţi încurcat socotelile.

Domnul Ioan Oltean:

Nu am încurcat socotelile. Deci a fost proiectul de lege de la poziţia 22 pentru modificarea art.69....

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Eraţi la poziţia 24 când a intervenit domnul Dobre şi v-a întors la poziţia 22, după ce aţi trecut peste poziţia 23. Aceasta este realitatea din stenogramă.

Domnul Ioan Oltean:

Anterior a fost poziţia 22, acum suntem la poziţia 23, proiectul de lege care vizează modificarea art.... Mergem mai departe. Vă rog, domnule deputat şi vă rog să urmăriţi ordinea de zi.

Vă rog, domnule coleg, pe procedură.

Domnul Victor Paul Dobre:

Eu văd că entuziasmul dumneavoastră v-a făcut să uitaţi numărul curent. Calmaţi-vă puţin, suntem totuşi Parlamentul, putem aborda lucrurile civilizat. Trecuserăm de punctul 23. Încă o dată vă reiterez solicitarea de a ne întoarce la 22, dacă vreţi, din respect pentru cetăţenii pe care şi dumneavoastră îi reprezentaţi.

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

Probabil că aţi trecut dumneavoastră, cei de la Grupul PNL, de poziţia 23. N-am trecut eu, cel care conduc şedinţa. Am fost la poziţia 22, v-am citit-o, cu proiectul de lege în faţă, am luat poziţia 23, am proiectul de lege în faţă.

Domnul Mircea Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă rog să fiţi mai clement. Tot prin respingere, dar să le dăm posibilitatea să mai vorbească puţin la tribună, că se înregistrează. Pentru un minut, vă rog să acceptaţi să ne întoarcem la 22, dar spuneţi-i că tot respingere este.

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

Doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi permiteţi să-mi exprim nemulţumirea faţă de atitudinea pe care o are liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Este o atitudine care este afişată la toate nivelurile, în condiţiile în care nu se respectă dreptul parlamentarilor de a putea să vorbească în faţa Camerei Deputaţilor.

Nu este prima oară când domnul deputat Toader are o astfel de atitudine, ducând în derizoriu celelalte grupuri parlamentare, socotind că prin furtul unor parlamentari de la grupurile parlamentare din opoziţie, prin care au reuşit să facă o majoritate efemeră pot, în orice moment, să dispună aşa cum doresc dânşii.

Cred că umflatul în pene nu este bun, în condiţiile în care se ştie că aerul care umflă, mai devreme sau mai târziu, va avea un orificiu pe unde se va pierde în timp. Iar dacă domnul Toader nu ştie, îi spun că, în general, totul este bazat pe matematică sau pe alte studii ale matematicii. Că un cerc are 360°, dacă mergem după sinusoidă putem să spunem că în orice moment un punct poate să fie la maxim şi merge spre minim începând să urce, iar 360°, îi aduc aminte că punctul de sus poate oricând să fie un punct jos.

Cred că trebuie să ne întoarcem puţin la ceea ce ne obligă Regulamentul şi, nu în ultimul rând, atitudinea civilizată a unuia faţă de celălalt.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Mircea Toader, drept la replică.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnei deputat Aura Vasile îi dau o replică. Chiar dacă am avut un ton mai glumeţ, pot să fiu şi foarte serios. Sunt de acord să se întoarcă la 22, iar problemele de matematică, cu sinusoida, puteaţi, dacă eraţi toţi de la PSD prezenţi în sală, întorceaţi ce vroiaţi dumneavoastră, nu se pune niciun fel de problemă. N-aş vrea să mai facem un schimb de replici şi vă promit că nu o să mai am un ton glumeţ, o să am un ton corect, pe care dumneavoastră să-l luaţi ca atare.

Deci, domnule preşedinte, dumneavoastră decideţi dacă vă întoarceţi sau nu.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Vă întrebaţi unde suntem pe ordinea de zi. După cum aţi condus în ultimele minute, între 22 şi 24. Rămâne să hotărâm la ce punct de pe ordinea de zi suntem.

Dar, spuneam că pe procedură constat că la toate proiectele de lege care s-au referit la modificarea Codului fiscal nu este, în banca rezervată comisiilor, nimeni din Comisia pentru buget, finanţe, din conducerea Comisiei pentru buget, finanţe.

Din câte ştiu eu, procedural, avem obligaţia, în permanenţă, să avem reprezentanţi ai comisiei, care să-şi spună un punct de vedere, indiferent că proiectul sau că raportul comisiei este de adoptare sau de respingere.

Deci, în acest moment, nu se respectă procedura parlamentară.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule vicelider. Domnule preşedinte, vă rog luaţi loc la locul dumneavoastră şi să nu ne mai puneţi în situaţia aceasta totalmente neplăcută.

Doamna Aura Vasile, vreţi să-l tachinaţi pe domnul Mircea Toader.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Mulţumesc pentru că mi-aţi creat posibilitatea să aduc aminte unui coleg de-al meu că majoritatea de la guvernare este obligată să stabilească cvorumul şi prezenţa. Atitudinea opoziţiei este atitudinea opoziţiei. Strategia noastră faţă de atitudinea de foarte multe ori necivilizată a domniilor lor este numai a noastră.

Suntem certaţi, deseori, că, vezi Doamne, nu asigurăm noi cvorumul. Nu este treaba noastră. În condiţiile în care se laudă toată lumea că aveţi o majoritate lejeră, vă rog să vă chemaţi deputaţii care, de foarte multe ori, lipsesc, în condiţiile în care vă împiedică de foarte multe ori să marşaţi prin aprobarea unor hotărâri sau a unor proiecte de lege care, teoretic, nu sunt în concordie pentru cetăţenii acestei ţări.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Victor Paul Dobre, pe procedură.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Două constatări procedurale.

În primul rând nu există un reprezentant al opoziţiei în prezidiul şedinţei. Regulamentul zice altceva şi preşedintele de şedinţă veghează la respectarea Regulamentului.

A doua chestiune însă, de fond, deci atunci când se pune problema pensiilor şi veniturilor la milioane de pensionari, Guvernul străluceşte prin absenţă.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc. Îl rog pe domnul secretar de şedinţă să poftească aici, ca să fie vizibil.

Domnilor colegi,

Continuăm dezbaterea pe ordinea de zi. Suntem între 22 şi 24, adică la poziţia 23 pe ordinea de zi. Repet: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 250 alin.(1) pct.19 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal.

Iniţiatorul este rugat să-şi susţină mai motivat propunerea.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Din nou, pentru stenogramă, vă aduc aminte că am mai susţinut acest proiect de lege în urmă cu 10 minute. Inclusiv doamna deputat Aura Vasile a susţinut acest proiect de lege. Am făcut apel la colegii de la PDL să voteze pentru acest proiect de lege, chiar dacă în comisie raportul este negativ. Raportul este de respingere. Pentru că doi lei care ar putea să fie încasaţi drept impozit pe clădire sau taxă pe teren de o primărie din Bucureşti sau din Cluj sau din Constanţa înseamnă nimic pentru ceea ce înseamnă pentru organizaţia de pensionari.

Cred că lucrurile sunt atât de simple. problema este cine are voinţă politică, să ajute aceste organizaţii şi cine nu are voinţă politică, să-şi bată joc de aceste organizaţii. De fapt, având în vedere şi lipsa Guvernului la dezbaterea proiectului anterior referitor la impozitarea pensiilor, dovedeşte că atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară n-au niciun interes în a ameliora viaţa pensionarilor şi a organizaţiilor de pensionari.

În consecinţă, revin cu apelul de a vota acest proiect de lege.

Doamna Aurelia Vasile, poate şi dumneavoastră mai susţineţi o dată.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Mircea Toader şi pe urmă distinsa noastră colegă Aura Vasile.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

De data asta o să vorbesc în numele grupului şi trebuie să îi spun domnului deputat Nicolăescu că această prevedere privind scutirile de orice impozite pentru clădiri sau alte modalităţi de impozite locale este în legea nr.215 a administraţiei locale, consiliile locale pot să scutească pe oricine şi oricât şi oricând. Deci nu e nevoie să prevăd în Codul fiscal o astfel de prevedere obligatorie, ci este problema fiecărui consiliu local şi domnul deputat Dobre ştie foarte bine că este gălăţean, sunt multe astfel de scutiri date de către consiliul local Galaţi pentru asemenea clădiri de utilitate, dacă sunt utilizate de pensionari sau alte categorii defavorizate.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Răspundeţi provocării, înţeleg.

Vă rog, doamna deputat.

Doamna Aurelia Vasile:

Nu răspund provocării, domnule preşedinte de şedinţă, ci vreau să aduc aminte că în zilele guvernării PDL, fonduri au, în general, judeţele care au aceeaşi culoare ca şi Guvernul. În condiţiile în care avem administraţii publice locale care sunt dijmuite la fonduri, administraţii publice locale cărora nu le ajung banii să finalizeze investiţii începute de mai mulţi ani, să plătească profesorii, să plătească salariile însoţitorilor invalizilor şi altele, aşa cum vă spuneam că şi clădirile guvernamentale sau ale altor instituţii sunt scutite de această plată, de aceea doream ca prin susţinerea iniţiativei legislative a Partidului Naţional Liberal, să legiferăm acest lucru, în condiţiile în care, atunci când se constituie bugetele administraţiilor publice locale, să nu mai fie obligatoriu să fie cuprinse ca şi sume de venit. Să scutim puţin consiliile administraţiilor locale care vor putea să ia alte măsuri pentru a putea să acopere lipsa banilor care nu sunt daţi de guvern, în condiţiile în care este ştiut că ei sunt direcţionaţi cu temă, către judeţele portocalii.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Un drept la replică din partea domnului Eugen Nicolăescu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Dreptul meu la replică pentru domnul Mircea Toader se referă la o consultanţă legislativă pe care eu o dau gratuit de la această tribună. Dacă dânsul ar fi avut măcar bunăvoinţa să citească Codul fiscal şi, în speţă, art.250 alin.1 pct.19 ar fi văzut că sunt clădiri utilizate pentru activităţi social-umanitare, fundaţii şi culte, potrivit hotărârii consiliului local care pot beneficia de asemenea scutiri. Aici introdusesem şi organizaţiile de pensionari, clădirile aflate în patrimoniul organizaţiilor de pensionari.

Deci, domnule Toader, vă dau o consultanţă gratuită şi vă informez că, în conformitate cu Codul fiscal, aici este sediul materiei şi nu unde spuneţi dumneavoastră.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc pentru bunăvoinţă.

Procedură, domnule deputat.

Domnule Mircea Toader, provocaţi tot grupul PNL la replică. Vă rog foarte mult să vă abţineţi.

Vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Deci, consiliile locale pot să scutească. Dar ceea ce propunem noi este ceea ce spunea mai devreme colegul meu, Eugen Nicolăescu, să fie o obligaţie pentru situaţia clădirilor pentru asociaţiile de pensionari.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Dacă mai sunt alte drepturi la replică? Nu mai sunt.

Comisia sesizată în fond? Domnule vicepreşedinte, vă menţineţi poziţia.

În atare situaţie, constatăm că sunt îndeplinite prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, propunerea rămâne pentru votul final.

Poziţia 24, domnilor colegi, din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.350 din 06.07.2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic? Îşi menţine poziţia, poziţia aceea de respingere a propunerii.

în consecinţă, proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi, 12,30.

Poziţia 25 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(6) al art.78 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Dacă iniţiatorul? Doamnă Aura Vasile, sunteţi iniţiator? Numai puţin, să vedem cine este iniţiator.

Doamna Aurelia Vasile:

Iniţiatori sunt senatori ai grupului meu parlamentar, deci conform Regulamentului, ...

Domnul Ioan Oltean:

Aveţi mandat scris sau...

Doamna Aurelia Vasile:

Conform Regulamentului, domnule preşedinte de şedinţă, liderul sau înlocuitorul lui poate să susţină un proiect de lege.

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să precizaţi prevederea din Regulament care spune aşa ceva.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, ştiţi foarte bine, la fel ca şi mine că există acest articol în Regulament.

Domnul Ioan Oltean:

Este o cutumă.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, vă rog.

Domnul Ioan Oltean:

Ok. Doamna vicelider, aveţi cuvântul.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci, colegii mei, senatorii Mircea Geoană, Toma Ion, Viorel Arcaş şi Dan Voiculescu au iniţiat acest proiect de lege şi doresc ca cei care sunt necăjiţi şi cei care au invaliditate de gradul I să aibă o situaţie sigură, în condiţiile în care, conform prevederii Legii nr.19 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, invaliditatea de gradul I este caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane.

În mod evident, persoanele încadrate în această categorie sunt total dependente de pensia de invaliditate, fiindu-le, practic, imposibil să desfăşoare şi alte activităţi care le-ar putea suplimenta veniturile.

De aceea, pensia de invaliditate de gradul I se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie din anul deschiderii drepturilor la care se aplică indexările din anul respectiv.

La stabilirea pensiilor de invaliditate de gradul I, asiguraţilor li se acordă un stagiu potenţial determinat ca diferenţa dintre stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul încadrării în gradul I de invaliditate. În cazul asiguraţilor care au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar.

autorii iniţiativei legislative, ţinând seama de procentul moderat de creştere şi de numărul redus al beneficiarilor, consideră că această propunere legislativă poate ameliora condiţiile de viaţă ale unei categorii sociale cu venituri foarte mici fără a afecta semnificativ bugetul de asigurări sociale, în condiţiile în care la art.78 alin.(6) din Legea nr.19/2000, acolo unde discutăm de gradul I de invaliditate, punctajul anual al asiguratului este de 0,75 de puncte, iar noi propunem să fie de 0,90 de puncte, o creştere de 11-25, faţă de valoarea actuală.

Conform statisticilor Casei Naţionale de Pensii, la sfârşitul anului 2000, se aflau în plată un număr de 41.113 pensii pentru invaliditate de gradul I, valoarea medie fiind de 522 de roni. Socotind că condiţiile de viaţă sunt cum sunt, că statistica Institutului Naţional este prezentată, cum este prezentată, este posibil ca cifrele să fie modificate, atât timp cât ultima informare arăta că peste 50% din cetăţenii României suferă de foame.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Victor Paul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Comisia sesizată în fond, având în vedere avizele negative ale Consiliului Legislativ, avizul negativ al Consiliului Economic şi Social, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Guvernului, a respins această iniţiativă legislativă şi acesta este raportul.

Dacă îmi permiteţi, să vorbesc şi în numele Grupului parlamentar liberal.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Aş vrea să reiau scurt argumentele colegei mele. Este vorba de persoanele cu handicap grav, gradul I, este vorba de o creştere a punctului de la 0,75 la 0,90. Cred că putem să gândim s-o aplicăm începând, eventual, cu 1 ianuarie 2011, motiv pentru care vă solicit retrimiterea raportului la comisie pentru o analiză suplimentară. Revin, este vorba de 40 de mii de oameni, invaliditate gradul I.

Cred că e o chestiune asupra căreia fiecare putem să mai reflectăm şi propunerea este s-o retrimitem la comisie.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Ioan-Nelu Botiş.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În Comisia pentru muncă şi protecţie socială vin foarte multe amendamente legate de modificarea Legii nr.19, dar am convenit în comisie ca în noua lege unică a pensiilor să luăm în dezbatere toate aceste propuneri.

În consecinţă, cred că este un moment bun pentru toţi colegii deputaţi care doresc să depună amendamente, s-o facă în următoarea perioadă şi, practic, toate aceste modificări propuse în Legea nr.19 pot fi susţinute şi în noua lege a pensiilor.

Sunt, într-adevăr, propuneri, unele oportune, şi cu siguranţă în comisie le vom dezbate şi le vom analiza, dar nu văd utilitatea prezentării unor amendamente pe Legea nr.19, atâta vreme pe noua lege a pensiilor comisia va începe probabil, să lucreze de luna viitoare. Deci, o rugăminte, aceea de a prezenta amendamente în Comisia pentru muncă şi protecţie socială pentru noua lege a pensiilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc.

Procedură. Doamna Aurelia Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Vreau să-i spun colegului meu că, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, proiectele de legi care sunt la comisiile de fond pot fi cumulate, iar ele să constituie amendamente pe noile legi. Nu este obligatoriu ca o lege care este o propunere la Legea nr.19 să fie respinsă ca s-o scriem încă o dată ca şi amendament pe o altă lege. Poate fi foarte bine reîntoarsă la comisie, păstrată până când se analizează, ştiu eu, viitoarea lege care nu ştiu când va veni sau cum va veni sau ce condiţii vor avea, pentru că este posibil să uităm ceea ce dumneavoastră aţi spus de la acest microfon.

De aceea, susţin propunerea domnului preşedinte de comisie să fie retrimisă la comisie şi să fie păstrată ca şi amendament pentru viitoarea lege, în condiţiile în care tot Regulamentul spune că această propunere poate fi amendament în noua lege, dacă nu noua lege să intre ca şi amendament pe o lege înscrisă înainte.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Avem o propunere din partea Grupului parlamentar al PNL de retrimitere a acestei propuneri legislative la comisia sesizată în fond pentru o nouă şi serioasă analiză.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru?

În consecinţă, fiind vorba de o propunere de respingere a iniţiativei legislative, rămâne pentru votul final de astăzi ora 12,30.

Poziţia 26 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, distinsul nostru coleg Iulian Iancu, este rugat să prezinte punctul de vedere al comisiei.

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. Aş vrea să vă subliniez faptul că pe rând, Guvernul, Senatul, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au avizat negativ această propunere legislativă.

Pe fond, propunerea are ca obiect de reglementare modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice independente cu modificările şi completările precizate.

Propunerea are ca şi conţinut şi obiect de reglementare identic cu cel respins în plenul Camerei Deputaţilor în şedinţa din 2 martie 2010.

Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au propus respingerea propunerii legislative, drept pentru care vă solicităm respingerea acesteia.

La lucrări au participat ca invitaţi şi reprezentanţii Ministerului Economiei la nivel de secretar de stat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale, dacă nu avem, atunci propunerea legislativă rămâne pentru votul final de astăzi.

Poziţia 27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Dacă nu, atunci preşedintele comisiei sesizate în fond spune că menţine propunerea de respingere formulată în raport.

În consecinţă, rămâne pentru votul final şi această propunere legislativă.

Poziţia 28. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legi nr.416/2001 privind venitul minim garantat.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină?

Comisia? A, domnule deputat Eugen Nicolăescu, vă rog să binevoiţi a vă susţine iniţiativa.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă pe care v-o prezentăm şi care cred eu că ar trebui să capete un raport de adoptare şi nu de respingere, se referă la modul în care se doreşte încurajarea tinerelor familii cu dorinţa de a avea copii, dar mai ales pentru a încuraja acele familii care doresc să aibă mai mulţi copii şi care au venituri modeste. Şi ne referim la o acordare regresivă a volumului alocaţiilor pentru copii de la 400 la primul născut până la 100 lei la al patrulea născut şi, în acelaşi timp, la modul în care se acordă alocaţia respectivă reprezentantului legal al copilului.

Credem că în conjunctura actuală este nevoie de o asemenea reglementare şi de aceea vă rog, stimaţi colegi, să votaţi pentru acest proiect de lege.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Domnul preşedinte ne anunţă că îşi menţine comisia punctul de vedere, acela de respingere a propunerii legislative, în consecinţă, rămâne şi această propunere pentru votul final.

O să-l rog pe domnul Mircea Toader să ia loc în sala de şedinţă.

Domnule Mircea Toader, o să vă rog să luaţi loc în sala de şedinţe. Îmi blocaţi vederea spre grupul parlamentar al UDMR.

Poziţia 29. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante psihotrope.

Dacă iniţiatorul? nu doreşte să intervină.

Din partea comisiei sesizate în fond?

Înţeleg că, în mod tacit, comisia îşi menţine propunerea de respingere a acestei iniţiative legislative. În consecinţă, şi aceasta ... La dezbateri generale, da.

Doamna Aura Vasile, vă cer scuze, astăzi nu ştiu de ce vă neglijez, dar nu o fac premeditat.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Am să ţin cont de ce aţi spus acum şi privat am să vă spun ce trebuie să facem.

Domnule preşedinte,

Grupul meu parlamentar va vota împotriva respingerii acestei iniţiative legislative. Iniţiativă legislativă a unor colegi din Partidul Democrat Liberal, domnii deputaţi Pirpiliu, Petrescu şi Popoviciu, în condiţiile în care noi considerăm că este o lege bine instrumentată, bine documentată, în condiţiile în care ceea ce este prezentat în această susţinere a proiectului de lege nu face decât să vină şi să întărească faptul că grupul meu parlamentar, împreună cu Partidul Naţional Liberal şi, la momentul respectiv, şi UDMR solicitam acea comisie de anchetă pentru a vedea de ce cei care comercializează aceste produse nu se supuneau legilor date de Guvernul Boc.

Cred eu că cei care au avut răbdarea să se aplece asupra celor scrise de către colegii noştri cu trimiteri şi tabele care sunt luate din cele mai importante şi credibile surse fac şi ne fac să ne cutremurăm, în condiţiile în care fac încă o dată apel la colegii mei să aibă grijă în momentul în care vorbim de această temă.

Nu ştiu de ce mă trimite gândul la asta, dar ordonanţa dată de guvern pe aceeaşi temă încearcă să anuleze iniţiativele legislative ale parlamentarilor, indiferent de grupul parlamentar, în condiţiile în care cred eu că Guvernul ar putea doar să aducă amendamente acestor iniţiative, nu să solicite respingerea lor pentru a aduce, a elabora ordonanţe de urgenţă, iar pe urmă să ne critice pe noi de lipsă de activitate privind procesul legislativ.

Deci, grupul meu parlamentar va vota împotriva respingerii, în condiţiile în care noi credem că este o documentare bine făcută.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii. Înţeleg că aţi vorbit şi în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Înţeleg că la nivelul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru sănătate şi familie, există aceeaşi propunere de respingere a acestei iniţiative legislative.

Într-o asemenea situaţie, avem din nou îndeplinite prevederile art.104 din Regulament şi propunerea rămâne pentru votul final.

Poziţia 30 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Iniţiator domnul deputat Mircia Giurgiu.

Aveţi cuvântul, domnule iniţiator.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Împreună cu colegii noştri am elaborat acest proiect de lege pentru a venit în sprijinul persoanelor care sunt în puşcării, pentru a putea să lucreze. Însă, ieri am reuşit să trecem un proiect de lege, aşa că la acesta o să renunţăm şi propunem respingerea.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Comisia sesizată în fond? Domnule preşedinte, vă menţineţi poziţia? Asta spuneţi, vă rog, atunci.

Domnul Florin Iordache:

Da, propunerea comisiei, stimaţi colegi, este de respingere, ţinând cont că ieri a fost adoptat un proiect cu acelaşi obiect, este vorba de Legea nr.275.

În aceste condiţii, propunem plenului respingerea acestei iniţiative.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte, Florin Iordache.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Doamna Aura Vasile? Nu. Ok.

Dacă nu doreşte nimeni să ia cuvântul, proiectul rămâne pentru votul final de la 12,30.

Poziţia 31: Proiectul de Lege privind aprobarea Programului naţional pentru modernizarea terenurilor de sport din cadrul unităţilor de învăţământ.

Iniţiator, domnul deputat Eugen Nicolăescu.

Vă rog, domnule coleg, să vă exprimaţi punctul de vedere.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De multă vreme vorbim de starea de sănătate a populaţiei, dar mai ales a tineretului. De asemenea, vorbim de faptul că alocăm bani educaţiei şi ca să fim siguri că sunt bine cheltuiţi trebuie să-i alocăm pentru investiţii.

Proiectul de lege care vă este prezentat exact la acest lucru se referă, la înfiinţarea unui program naţional pentru modernizarea terenurilor de sport din cadrul unităţilor de învăţământ, la alocarea de fonduri de investiţii pentru realizarea acestui program, iar consecinţa firească este îmbunătăţirea stării de sănătate a tineretului acestei ţări.

Stau şi mă întreb cine ar putea să fie împotrivă. O să vedem la vot.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea comisiei...

Comisia îşi menţine propunerea de respingere.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul.

Doamna deputat Aura Vasile, aveţi cuvântul.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Colegul meu de la Partidul Naţional Liberal, Eugen, a vorbit doar de sănătatea populaţiei, de creşterea armonioasă a copiilor încă din primii ani de şcoală. Eu am să susţin această iniţiativă legislativă din punct de vedere al sportului de performanţă din România, cunoscându-se că sportul este cel mai bun diplomat al unei ţări.

În condiţiile în care nu există o bază materială privind terenurile de sport, bazine de înot, patinoare, cele pe care le-am moştenit dinainte de ′89 ori au fost privatizate şi transformate în diverse cluburi, restaurante sau alte spaţii comerciale, indiferent de guvernele care au fost în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care nu am pus nimic la loc, în condiţiile în care bazele care se construiesc acum, una sau două, bazinul de la Braşov şi modernizarea patinoarului Flamaropol se fac cu diverse firme, cu nişte preţuri foarte mari, cred eu că în curând puţinii sportivi de performanţă vor dispărea din România.

Este cunoscut că România strălucea la gimnastică, strălucea la atletism, la handbal, la volei şi alte sporturi de echipă sau individuale, iar astăzi teoretic nu ne mai putem califica şi nu mai apărem în niciunul dintre clasamentele internaţionale ale federaţiilor de specialitate.

Cred eu că este un păcat, în condiţiile în care ţări care erau mult sub capacitatea fizică şi de performanţă a românilor au ajuns astăzi să ne depăşească. Este cunoscut că un copil care începe să facă performanţă bineînţeles că are nevoie de un echipament, are nevoie şi de o hrană suplimentară, în condiţiile în care noi nu ne întoarcem să creştem aceşti copii, să investim în ei începând cu baza materială, părinţii care vor avea cheltuieli suplimentare nu vor mai lăsa copiii la performanţă.

Stimaţi colegi,

Cred că este timpul să ne aplecăm cu atenţie asupra acestor probleme, în condiţiile în care este ştiut că suntem un popor cu o mobilitate foarte bună, cu o structură osoasă foarte bună, cu tot felul de alte daruri date de Dumnezeu prin care am putea să strălucim, prin care am putea să atragem atenţia ţării noastre, prin ridicarea tricolorului pe cele mai înalte catarge şi la competiţiile sportive de nivel mondial.

De aceea, domnule preşedinte, pentru că guvernul poate să aducă amendamente, poate ministerul de resort să mai reflecteze, v-aş ruga să întoarcem la comisie această iniţiativă legislativă, în condiţiile în care e bine să fim mai atenţi în momentul în care probleme de importanţă deosebită sunt tratate prin diverse iniţiative legislative, pentru a nu crede că dacă o iniţiativă legislativă este făcută de un grup parlamentar din opoziţie de la început va avea soarta respingerii, indiferent de tema, de proiectul şi de felul în care este iniţiată legea.

Deci, domnule preşedinte, încă o dată spun că este important şi din punctul de vedere a ceea ce a prezentat colegul meu Eugen privind sănătatea viitorului adult, dar, în acelaşi timp, şi sportul de performanţă.

Vă rog să supuneţi votului plenului Camerei retrimiterea la comisie şi am rugămintea faţă de Guvernul României, faţă de primul-ministru Boc, de a se apleca puţin cu atenţie, de a face amendamente pe acest proiect de lege, dacă consideră că trebuiesc făcute, pentru ca împreună, noi şi cu domniile lor, să încercăm să rezolvăm această problemă.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat Aura Vasile.

Din partea comisiei sesizate în fond. Înţeleg că îşi menţine propunerea de respingere.

Supun la vot propunerea doamnei Aura Vasile de a reîntoarce la comisie această propunere legislativă.

Cine este de acord cu reîntoarcerea la comisie a acestei propuneri legislative? Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Mulţumesc. Propunerea n-a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi retrimisă comisiei.

(Conform afişajului, se înregistrează 109 deputaţi prezenţi, 36 voturi pentru, 69 voturi împotrivă, 2 abţineri şi 2 voturi neexprimate.)

În consecinţă, rămâne pentru votul final de astăzi, la ora 12,30.

Poziţia 32 de pe ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 alin.(1) din Legea nr.370/2004 privind alegerea Preşedintelui României.

Domnule deputat Arpad, vă rog să luaţi cuvântul.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Sunt unul dintre mulţii iniţiatori ai acestei legi. Am citit raportul prin care a motivat o majoritate relativă, deci, în total 13 persoane din numărul total de prezenţi - 17, ai Comisiei juridice privind respingerea acestui proiect de lege.

Acest proiect de lege şi-a propus o clarificare a datei la care să se desfăşoare alegerile pentru funcţia de preşedinte al României. Nu atinge la ora actuală nicidecum modul cum vor fi derulate alegerile legate de actualul preşedinte. N-are caracter retroactiv. Problema care atunci s-ar fi putut crea a fost rezolvată şi, aş zice, chiar în termenii acestui proiect de lege.

Ce ne spun cei care au votat pentru respingerea acestui proiect de lege, cum că legea este neclară. Legea spune clar: prima duminică, cu 30 de zile înainte de data când se împlineşte mandatul preşedintelui, şi pot fi anunţate alegerile cu 45 de zile înainte de această dată. Mai clar nici că se poate!

Sunt zile clar definite în proiectul de lege. Eu cred că ar fi util să avem pentru viitor, încă o dată spun, nu afectează nicicum nici actuala guvernare, nici actuala derulare a mandatului preşedintelui, ci ar fi util. Chiar dacă dumneavoastră veţi decide să respingeţi acest proiect de lege, chiar dacă eventual vom avea cândva totuşi un cod electoral general valabil pentru toate modurile de alegere, să avem un temei legal prin care să ştim, aşa cum este în SUA, când se fac alegerile pentru preşedintele al cărui mandat e în derulare şi cândva va lua sfârşit.

Deci, eu cred că susţinerea comisiei este nejustificată, legea este destul de clară. Din punctul meu de vedere merită să fie votată.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea comisiei...

Comisia, domnul vicepreşedinte Florin Iordache.

Domnul Florin Iordache:

Într-adevăr, domnule preşedinte, sunt şi eu unul dintre iniţiatorii acestui proiect de lege. Au fost iniţiatori şi de la PNL, UDMR şi PSD. noi am considerat că modificarea şi completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.370 era bine-venită. Dar, din păcate, în Comisia juridică, şi eu am venit să vă prezint dumneavoastră raportul Comisiei juridice, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să propunem plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei propuneri legislative.

Ţinând cont de conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte nimeni.

Propunerea legislativă rămâne pentru votul final.

Poziţia 33 din ordinea de zi: Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.44 din 1994, republicată, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul.

Comisia sesizată în fond ne anunţă că îşi menţine propunerea de respingere.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte nimeni.

Propunerea rămâne pentru votul final.

Poziţia 34: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, modificată şi completată prin Legea nr.303/2007.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină. Nu doreşte.

Comisia sesizată în fond îşi menţine propunerea de respingere.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină. Nimeni nu doreşte.

În consecinţă, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Poziţia 35 din ordinea de zi: Proiectul de Lege privind medicina şcolară.

Dacă iniţiatorul este prezent şi doreşte să-şi susţină propunerea legislativă. Nu.

Comisia sesizată în fond îşi menţine propunerea de respingere a acestei iniţiative legislative.

Într-o asemenea situaţie, propunerea rămâne pentru votul final de astăzi.

Poziţia 36: Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(30) al art.4 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor.

Dacă iniţiatorul este prezent şi doreşte să-şi susţină iniţiativa. Nu.

Comisia pentru buget, finanţe, sesizată în fond, îşi menţine propunerea de respingere.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină. Nu.

Atunci, cu consimţământul dumneavoastră, propunerea rămâne pentru votul final.

Poziţia 37: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul doreşte să-şi susţină propunerea. Nu doreşte.

Comisia sesizată în fond îşi menţine propunerea de respingere a acestei iniţiative legislative.

Din partea grupurilor parlamentare nu doreşte nimeni să intervină.

Vor final.

Poziţia 38: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

Dacă iniţiatorul este prezent. Nu avem iniţiator dornic să-şi susţină iniţiativa.

Comisia sesizată în fond îşi menţine punctul de vedere, acela de respingere.

Grupurile parlamentare nu sunt interesate să intervină.

Vot final.

Poziţia 39: Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Doamna deputat Aura Vasile. Ne era dor, nu v-am mai auzit de mult! Vă rog să poftiţi şi să susţineţi această iniţiativă.

Doamna Aurelia Vasile:

Aşa este, domnule preşedinte de şedinţă. Pentru că nu mi-ar conveni să faceţi aprecierea că autorii proiectului de lege nu sunt interesaţi de ceea ce au muncit. De altfel, eu am să prezint proiectul de lege, iar domnul deputat Aurel Vlădoiu va vorbi în numele grupului PSD+PC pentru susţinerea proiectului motivând şi de ce vom vota împotriva raportului de respingere.

Această iniţiativă legislativă face o propunere faţă de situaţia care se creează la nivelul agenţilor economici care desfăşoară activitate de comerţ cu amănuntul sau prestează servicii pentru populaţie unde se constată că structura numerarului din propriile casierii nu este cea adecvată plăţilor, respectiv constituirii cu exactitate a restului datorat clienţilor.

Astfel, în cele mai multe cazuri, în special la nivelul micilor comercianţi, lipsesc din casierii cupiurile mici şi în mod deosebit moneda.

Majorarea artificială a preţurilor prin neacordarea în mod corect a restului datorat clienţilor, de cele mai multe ori bătrâni, copii, persoane cu dizabilităţi, sub pretextul justificat uneori al lipsei din casierie a monedei adecvate, creează venituri suplimentare necuvenite, neînregistrate în evidenţele contabile şi deci nefiscalizate.

Rotunjirile în minus ale unor sume mici datorate ca rest, practicate însă consecvent şi diferenţiat, în funcţie de posibila reacţie a cumpărătorului, sunt atât de frecvente, încât tind în nod nefiresc să pară a face parte din normalitate.

Faţă de cele ce v-am prezentat, autorii consideră necesar ca obligativitatea asigurării unei structuri corespunzătoare a numerarului aflat în casieriile agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi prestări servicii către populaţie să fie statuată printr-un act normativ.

În acest sens, se are în vedere oportunitatea introducerii unei noi prevederi, în completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, prevederea respectivă ar urma să instituie obligaţia persoanelor juridice din categoria celor menţionate mai sus de a dispune în casierii, pe timpul programului de lucru cu clienţii, de numerar sub formă de monede şi bancnote în cantităţi şi structură de cupiuri corespunzătoare desfăşurării în condiţii normale a operaţiunilor de plăţi către clienţi.

Apreciem că această măsură este de natură să sporească încrederea populaţiei în moneda naţională, dând forţă leului nou şi subdiviziunilor sale, prin regăsirea utilităţii acestora în economia reală, venind, totodată, în sprijinul procesului de remodelare a unor mentalităţi cu privire la respectarea legalităţii şi a valorilor morale ale societăţii.

Această iniţiativă legislativă este a domnilor deputaţi Vasile Bleotu, Vlădoiu şi Popeangă.

Grupul nostru parlamentar va vota împotriva raportului de respingere, aşa cum a fost dat de comisia de fond.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru buget-finanţe, îşi menţine propunerea de respingere.

Din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat Aurel Vlădoiu, înţeleg, unde s-a produs o uşoară inversare a diviziunii muncii.

Vă rog, domnule iniţiator, să vorbiţi acum în numele grupului.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Acum vorbesc în numele grupului. Doamna Aura Vasile a vorbit în numele iniţiatorilor. Eram aici, dar...

Domnule preşedinte de şedinţă,

Am iniţiat această lege consultându-mă cu Banca Naţională a României care motivează faptul că în tezaurul Băncii sunt tone de monedă care nu este preluată de agenţii economici care desfăşoară activităţi cu amănuntul.

Şi al doilea motiv este acela că ne-am săturat ca la fiecare magazin să primim o gumă de mestecat sau la farmacii să primim un piramidon în loc de restul pe care trebuie să-l dea clientului care trece pragul magazinelor.

De aceea, grupul nostru susţine această iniţiativă care este în beneficiul celor care în fiecare zi trec pragul magazinelor şi trebuie să fie serviţi în condiţii decente şi să primească restul la marfa pe care o cumpără.

Grupul nostru susţine această iniţiativă care consider că este valoroasă şi vine şi completează o idee genială a Băncii Naţionale, aceea de a scăpa din tezaur de moneda care este neluată de agenţii economici.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă mai e vreun grup parlamentar care doreşte să susţină această idee genială. Nu mai avem nici un grup parlamentar interesat.

În consecinţă, comisia păstrându-şi poziţia, propunerea legislativă rămâne pentru votul final.

La poziţia 40, Propunerea legislativă intitulată "Legea responsabilităţii fiscal-bugetare."

Iniţiatorii? Nu avem iniţiatorul.

Comisia pentru buget finanţe...

Domnul Aurel Vlădoiu (din bancă):

Unde sunt reprezentanţii comisiei care trebuie să ia cuvântul?

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Dacă nu aveţi iniţiator, eu pot să susţin această propunere.

Domnul Ioan Oltean:

Nu, mulţumesc. Apreciem bunăvoinţa dumneavoastră dar îngăduiţi-ne să mergem mai departe.

Dacă din partea comisiei sesizate în fond...mi se face un semn perceptibil că-şi menţine poziţia, adică propunerea de respingere a acestei iniţiative.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Propunerea legislativă rămâne pentru votul final.

Avem două rapoarte, şi nu unul singur.

Poziţia 41: Propunerea legislativă privind Legea responsabilităţii fiscal-bugetare.

Alţi iniţiatori, aceeaşi procedură.

Comisia. Domnule secretar, vă rog să vă ocupaţi locul aici, să vă vadă tot poporul. Ne puneţi în mare dificultate!

Vă rog.

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia îşi menţine raportul.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Atât am vrut să aud.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină. Nu. Nu o provocăm pe doamna Aura Vasile că cine ştie ce-i mai trece prin cap!

Dacă din partea grupurilor parlamentare nu doreşte nimeni, domnilor colegi, art.104 din regulament îşi are şi de data aceasta îndeplinite prevederile.

Rămâne pentru votul final.

Poziţia 42, ultima, dar nu şi cea din urmă: Propunerea legislativă privind statutul chiriaşilor.

Avem şi noi oamenii noştri. domnul Mircia Giurgiu, iniţiatorul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am iniţiat această propunere de lege în urma întâlnirii cu foarte mulţi studenţi din diverse centre universitare care au probleme de fiecare dată când au nevoie de ceva acte la primărie sau la autorităţile publice locale.

Am văzut raportul celor două comisii unde ni se spune că legea este prea scurtă, are prea puţine articole. Eu cred că putem să facem o lege foarte bună, acceptăm şi alte propuneri de îmbunătăţire. Drept pentru care solicit retrimiterea la comisie.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Am trăit să o mai aud şi pe asta, că iniţiatorul cere respingerea...

Domnul Mircia Giurgiu:

Nu, eu am cerut retrimiterea la comisie.

Domnul Ioan Oltean:

Retrimiterea la comisie? Am crezut că faceţi un gest de omenie.

Da. Am să supun mai întâi...

Doamna Aura Vasile. În solidar cu domnul iniţiator? Vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Am să aştept să vină o lege semnată şi de dumneavoastră şi să nu fiţi în acel moment în sală pentru a v-o susţine. Cu mult interes aştept acel moment.

Deci, domnule preşedinte de şedinţă şi stimaţi colegi,

Iniţiativa legislativă ca şi filozofie este foarte importantă pentru o anumită comunitate de cetăţeni, în condiţiile în care prin expunerea de motive sunt arătate numai o parte dintre ele. Expunerea din rapoarte cred că este uşor hazlie, iar pe mine mă duce la gândul că cei care a trebuit să analizeze nu s-au aplecat cu destulă responsabilitate asupra problemelor ridicate.

Este adevărat că sunt studenţi, sunt absolvenţi ai facultăţilor care sunt repartizaţi sau îşi găsesc de muncă în diverse alte localităţi decât cea de domiciliu, iar în această situaţie ei nu pot să beneficieze de o serie de drepturi pe care le-ar putea avea în condiţiile în care să beneficieze de credit pentru o construcţie de locuinţă în zonele respective, să poată să beneficieze de plata taxelor şi a obligaţiilor fiscale pe zona unde îşi desfăşoară activitatea.

Vă rog să vă gândiţi la costurile pe care aceşti cetăţeni le suportă în momentul în care trebuie să facă deplasarea la locul de domiciliu de fiecare dată când trebuie să aibă de-a face cu biroul taxe şi impozite, cu zona administrării publice locale, acolo unde au pe buletin domiciliul stabil.

Şi nu în ultimul rând, este cunoscut că de foarte multe ori în procesul electoral, atunci când nu ai în termen util acea ştampilă de flotant pe buletin ţi se refuză dreptul de a te exprima şi a alege acolo unde teoretic îţi desfăşori activitatea profesională şi îţi duci viaţa socială, alături de familia ta.

În general, aceste lucruri le întâmpină cei tineri, cei care sunt în anii de desfăşurare a activităţii universitare sau tinerii absolvenţi, cunoscând fiind că în general aceştia nu au mari surse de venit.

De aceea, domnule preşedinte, susţin propunerea iniţiatorului proiectului de lege de a fi retrimis la comisie, în condiţiile în care poate de această dată ministerul de resort se va apleca cu mai multă atenţie asupra acestui lucru iar raportul să aibă o explicaţie: de ce nu se poate, şi nu aşa cum ea a fost exprimată.

Deci, grupul meu susţine retrimiterea la comisie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Vreau să auzim şi punctul de vedere al comisiei sesizate în fond. Doamna preşedinte Sulfina Barbu.

Doamna Sulfina Barbu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia îşi menţine punctul de vedere şi cred că este destul de bine motivat. Aş aminti art.3 din soluţia legislativă propusă. Este deja reglementat în Legea locuinţei nr.114/1996, la art.21, de exemplu. Pentru a da un singur exemplu că această propunere legislativă are mari carenţe.

Avizul Consiliului Legislativ este negativ.

Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi are un aviz negativ; comisiile de fond, în consecinţă, după o analiză serioasă, au dat un raport de respingere şi menţinem acest punct de vedere.

Sunt convinsă că o altă iniţiativă, mai bine fundamentată, poate să reglementeze problemele din acest domeniu.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat iniţiator Mircia Giurgiu, susţinută vehement de către Grupul parlamentar al PSD + PC, de a se retrimite către comisia sesizată în fond această propunere.

Vă rog să votaţi.

Mulţumesc.

Îmi pare foarte rău că propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi retrimisă comisiei.

În această situaţie, suntem din nou în interiorul prevederilor art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă rămâne pentru votul final.

Stimaţi colegi,

Cu aceasta am epuizat ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi de dezbateri.

Ne revedem la ora 12,30 în şedinţa consacrată votului final, unde se mai pot revedea o parte din, ştiu eu, greşelile săvârşite de către unii dintre noi.

Vă mulţumesc.

Vă doresc o pauză scurtă şi liniştită.

- după pauză -

În continuare, lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

*

Doamna Roberta Alma Anastase:

Invit secretarii să vină la prezidiu.

Vă rog să pregătiţi cartelele de vot şi să luaţi loc în sală.

Începem sesiunea de vot final.

1. Proiectul hotărârii referitoare la raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 138 voturi pentru; 83 împotrivă; 13 abţineri.

A trecut.

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 145 voturi pentru; 105 împotrivă; 2 abţineri.

A trecut.

3. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice.

Lege ordinară.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 255 voturi pentru; 2 împotrivă; o abţinere.

4. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari.

Este lege organică.

Suntem prima Cameră sesizată.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

5. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 13 noiembrie 2009.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 260 voturi pentru; 3 abţineri.

6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat la Beirut la 15 aprilie 2009 pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Libaneze.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 259 voturi pentru; niciun vot împotrivă; nicio abţinere.

7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Letonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 262 voturi pentru; niciun vot împotrivă; o abţinere.

A trecut.

8. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în cadrul "operaţiunii Black Sea Harmony", semnat la Istanbul la 31 martie 2009.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 266 voturi pentru; niciun vot împotrivă; nicio abţinere.

Proiectul a fost adoptat.

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 263 voturi pentru; 3 abţineri; niciun vot împotrivă.

10. Proiectul de lege pentru completarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2006.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 266 voturi pentru; un vot împotrivă; o abţinere.

11. Proiectul de Lege privind externarea persoanelor decedate, de religie islamică.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 265 voturi pentru; un vot împotrivă; o abţinere.

Explicarea votului de către domnul deputat Aledin. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În numele comunităţii musulmane, doresc să vă mulţumesc pentru acest vot şi să vă asigur că demersul nu are un aer de vacanţă, aşa cum sugera, ieri, în cadrul dezbaterilor generale, un distins coleg deputat, ci este sobru şi necesar.

Nu poate fi vorba de un moft. Nu avem timp pentru aşa ceva. Noi ne-am propus să construim, inclusiv din punct de vedere legislativ, astfel încât cele două identităţi - etnică şi religioasă - să nu dispară.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 268 voturi pentru; niciun vot împotrivă; nicio abţinere.

13. Propunerea legislativă pentru modificarea pct.3 al lit.b "păsări" din anexa nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Este lege ordinară.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 263 voturi pentru; 2 împotrivă; o abţinere.

14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Este lege organică.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 266 voturi pentru; un vot împotrivă; o abţinere.

A trecut.

15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Lege organică.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 261 voturi pentru; niciun vot împotrivă; o abţinere.

16. Propunerea legislativă pentru instituirea ajutorului financiar lunar pentru persoanele din fostele localităţi necooperativizate în perioada comunistă.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 158 de voturi pentru; 107 împotrivă; 4 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

17. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat.

Comisia, de asemenea, propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 263 voturi pentru; 5 împotrivă; nicio abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

18. Propunerea legislativă pentru modificarea art.29 din Legea nr.1/2000 privind reconstituirea drepturilor de proprietate.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 262 voturi pentru; 2 împotrivă; o abţinere.

19. Propunerea legislativă privind exceptarea de la compensare şi plata taxelor prevăzute la art.37 şi 41 din Legea nr.46/2008.

Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 254 voturi pentru; 3 împotrivă; 2 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

20. Propunerea legislativă pentru abrogarea alin. (3) - (9) ale art.31 din Legea nr.1/2000.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 167 voturi pentru; 96 împotrivă; o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

21. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.147³ alin. (9) din Legea nr.571/2003.

Este lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 153 voturi pentru; 109 împotrivă; 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

22. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 155 voturi pentru; 107 împotrivă; 2 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 156 voturi pentru; 111 împotrivă; nicio abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

24. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 154 voturi pentru; 109 împotrivă; o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

25. Proiectul de Lege pentru modificarea art.69 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Domnul deputat Dobre, vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Doamna preşedinte,

Permiteţi-mi să vă propun retragerea acestui proiect de lege de pe ordinea de zi, întrucât el nu a fost dezbătut. Este vorba de majorarea plafonului până unde nu se impozitează, pentru pensionari, la 12 milioane de lei vechi, aceasta în condiţiile în care punctul de pensie a fost îngheţat încă de la 1 ianuarie 2009, aceasta în condiţiile în care punctul de pensie în termeni reali a coborât sub 40%, şi aceasta în condiţiile în care nu am avut o dezbatere în cursul dimineţii, datorită procedurii impuse de domnul preşedinte de şedinţă.

De altfel, ţin să vă aduc aminte că atât Grupul parlamentar al PSD, chiar şi Grupul parlamentar al PDL a dorit retragerea şi revenirea asupra acestui proiect de lege pentru dezbatere.

De aceea, vă propun retragerea de pe ordinea de zi, ca să poată fi dezbătut de plen. Este vorba de milioane de oameni.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Consultându-i pe cei doi secretari, înţeleg că s-a trecut, că a fost un moment de neatenţie al dumneavoastră mai degrabă, decât că nu au existat dezbateri în această dimineaţă.

Domnule Dumitrescu, pe acelaşi subiect?

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna preşedinte,

Chiar admiţând că a fost o eroare şi că nu s-a invocat sau nu s-a intervenit la punctul acela, o eroare a unui coleg de-al nostru, eroare umană a fost - Doamne fereşte! - şi de curând. Totuşi, faţă de amplitudinea, amploarea şi importanţa acestui proiect de lege, dacă suntem în condiţiile în care putem să-l mai amânăm o săptămână, pentru a fi dezbătut, eu cred că prima noastră obligaţie este să dezbatem proiectele de lege şi apoi să le votăm.

Deci, dacă nu este niciun inconvenient legat de adoptarea tacită a acestui proiect de lege, şi Grupul nostru parlamentar vă solicită, să achiesăm la această neînţelegere, oricum o fi fost ea, şi să-l dezbatem săptămâna viitoare.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat Dobre, aveţi cuvântul.

Domnul Victor Paul Dobre:

Probabil că a fost o eroare, că n-am fost noi foarte atenţi, dar domnul preşedinte de şedinţă ne-a pus în situaţia să dezbatem de două ori un alt proiect de lege, datorită neatenţiei domniei sale, şi noi l-am respectat.

Dar, încă o dată, doamna preşedinte, este vorba de veniturile a câtorva milioane de cetăţeni ai acestei ţări, care sunt departe de a trăi foarte bine şi pe care, poate, o dezbatere normală în plenul Camerei i-ar putea ajuta.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Toader, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

A fost o dezbatere în plen referitor la reîntoarcere. A fost şi o discuţie puţin mai controversată între noi, liderii. Totuşi, pentru a nu da senzaţia că ne opunem unei dezbateri pe această temă, şi grupul nostru este de acord să o reintroducem în dezbatere cu altă ocazie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înţeleg că şi Grupul parlamentar al PSD + PC este de acord.

UDMR-ul este de acord?

Am să vă supun la vot, introducerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a dezbaterii acestei propuneri şi va intra la vot final săptămâna viitoare.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 255 voturi pentru; 4 abţineri, un vot împotrivă.

26. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 250 alin.(1) pct. 19 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 147 voturi pentru; 103 împotrivă; 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 253 voturi pentru; 3 împotrivă; 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

28. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (6) din Legea nr.19/2000.

Lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 153 voturi pentru; 110 împotrivă.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

29. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 252 voturi pentru; 4 împotrivă; 5 abţineri.

30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 148 voturi pentru; 111 împotrivă; o abţinere.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare, propunerea.

Da, se va discuta în plen pe articole. Deci aceste propuneri legislative se vor discuta în plen, pe articole, neîntrunind numărul de voturi necesar.

31. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 151 voturi pentru; 112 împotrivă; 3 abţineri.

De asemenea, nu a întrunit numărul de voturi necesare.

32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante psihotrope.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 154 voturi pentru; 6 abţineri; 108 voturi împotrivă.

Propunerea comisiei de respingere a trecut.

33. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 150 voturi pentru; 118 împotrivă; nicio abţinere.

De asemenea, nu s-a realizat numărul de voturi necesar.

34. Proiectul de Lege privind aprobarea Programului naţional pentru modernizarea terenurilor de sport din cadrul unităţilor de învăţământ.

Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

Comisia propune respingerea.

S-a încheiat votul: 149 voturi pentru; 114 împotrivă; 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

35. Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.370 privind alegerea preşedintelui României.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 132 voturi pentru; 2 abţineri; 130 voturi împotrivă.

De asemenea, propunerea va fi discutată tot pe articole în plen.

36. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.44 din 1994, republicată, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 137 voturi pentru; 109 împotrivă; 2 abţineri.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

37. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 147 voturi pentru; 112 împotrivă; 3 abţineri.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

38. Proiectul de Lege privind medicina şcolară. Lege ordinară. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

150 de voturi pentru, 112 împotrivă, 2 abţineri. A trecut.

39. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(30) al art.4 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor. Lege organică. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

260 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 2 abţineri. Propunerea a trecut.

40. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

136 de voturi pentru, 117 împotrivă şi 11 abţineri. A trecut.

41. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 571, din 22 decembrie 2003, privind Codul Fiscal. Comisia propune respingerea. Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

252 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri. Propunerea a trecut.

42. Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare. Comisia propune respingerea propunerii.

Vă rog să votaţi.

151 de voturi pentru, 111 împotrivă şi o abţinere. Propunerea comisiei a trecut.

43. Propunerea legislativă "Legea responsabilităţii fiscal-bugetare". Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

148 de voturi pentru, 115 împotrivă şi 3 abţineri. propunerea comisiei a trecut.

44. Propunerea legislativă Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

262 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 2 abţineri.

45. Propunerea legislativă privind statutul chiriaşilor. Lege ordinară. Comisiile propun respingerea.

Vă rog să votaţi.

249 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 3 abţineri.

Dragi colegi, la ora 14,30 Birourile permanente comune vor avea şedinţă şi în discuţia pe care am avut-o cu domnul Geoană s-ar putea ca Birourile permanente să încuviinţeze ca mâine dimineaţă să avem un plen comun şi veţi fi anunţaţi.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,10.