Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău, Mihai Alexandru Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

*

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi înainte de a da cuvântul celor înscrişi pentru declaraţii astăzi, să urăm tuturor copiilor din România tot ce este mai bun pentru ei, chiar dacă guvernanţii, în zilele astea, nu le oferă decât necazuri.

Din partea Grupului parlamentar al PDL are cuvântul domnul deputat Nicolae Bud.

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Înainte de orice măsură".

Sfârşitul de săptămână oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea reîntâlnirii, în colegiile din care provenim, cu alegătorii ce ne-au votat şi cu familiile lor, cu alţi cetăţeni aflaţi prin opţiune electorală în zone limitrofe.

Vă mărturisesc, şi credeţi-mă că sunt sincer, starea cu totul specială în care mă găsesc aceste întâlniri de când am şansa de a-mi reprezenta în Parlament conjudeţenii, trăitori în sate şi oraşe de pe întinsul Maramureşului. Mă întorc la Bucureşti cu liste întregi şi, după caz, cu aprecieri şi propuneri, dar mai ales cu întrebări numeroase.

Am fost şi în sfârşitul de săptămâna trecută în colegiul meu, Codru Chioar. Nu trebuie să vă spun eu. Feţele oamenilor sunt stăpânite de apăsări şi îngrijorări. Trecem prin zile care alimentează nedumeriri, şi îndrăznesc să afirme - spaime legate de ziua de mâine. De aici provine şi apariţia în discuţii a vorbelor aspre la adresa clasei politice, dar nu numai. Nu spun asta cu pretenţia de a rosti adevăruri doar de mine ştiute. O fac cu sentimentul că, în astfel de vremuri, avem datoria fiecare în parte şi toţi la un loc să ne considerăm datori să reacţionăm cu întregul potenţial pe care-l reprezentăm în sincronie cu adevărata faţă a lucrurilor, identificând, pe cât posibil, întreg arsenalul de mijloace la îndemână pentru a susţine depăşirea plafonului critic de existenţa căruia suntem conştienţi.

Să nu considerăm că este doar de datoria unei părţi a sălii să lanseze proiecte salvatoare, datoria noastră, a celor din cealaltă parte a sălii rămânând doar aceea de a critica tot ce ne iese în drum. Aşa cum nu cred că este corect ca segmente ale societăţii să se considere exonerate de orice răspundere când este vorba de încadrarea în reguli.

Sunt tentat să cred că de aici s-a născut şi pornirea unui grup de oameni de afaceri, din Colegiul Codru Chioar, cu care m-am întâlnit acum două zile, care m-au abordat pieptiş. Ei m-au invitat să iau act şi să fac cunoscută poziţia lor în legătură ceea ce au numit la unison "ipocrizia liderilor de sindicat". Nu sunt parte într-o structură în care, având în faţă lideri de sindicat, să le vorbesc deschis despre părerea pe care o au despre ei aceşti oameni. Căutând să rămân într-un registru de exprimare potrivit pentru ieşirile în public, voi încerca să explic opiniile spuse de nişte alegători deputatului lor. Există, în percepţia lor, o mare discrepanţă între menirea unui lider de sindicat - se refereau, vreau să spun, la conducătorii de nivel naţional - şi comportamentul său de toată ziua. Nu mă las antrenat de tentaţia vizibilă la unii din interlocutorii mei de săptămâna trecută de a privi simplificator şi grăbit activitatea sindicatelor în toată această perioadă şi nici de a pune semnul egalităţii, identităţii chiar, între liderii diferitelor uniunii sau federaţii sindicale. Mă mulţumesc a repeta cuvintele lor aspre şi insistent repetate unor lideri de azi, pe care-i consider în dezacord cu ceea ce ar trebui să fie.

Este, în primul rând, vorba de apariţia în public cu mândrie a celor pentru care nu există limită de niciun fel. Ei pot spune orice le trece prin cap şi cu vorbele care le vin în gură, cu scopul evident de a face impresie în rândul celor pe care-i reprezintă, fără a le păsa dacă au sau nu dreptate, dacă spusele lor ţintesc rezolvări cât de cât fezabile, dacă au soluţii alternative la măsurile avansate de structurile aflate la putere.

Nu li se reproşează câtuşi de puţin prezenţa lor la tribună. Li se impută aroganţa discursului, tonul gongoric fără acoperire, impresia pe care o lasă: că nu au de dat socoteală nici pentru cât cer, ce cer şi cui cer.

Am ascultat cuvinte apăsate la adresa imaginii publice a liderilor sindicali suspectaţi de un statut social şi personal netransparent, învăluind în secret agoniseli mai greu de motivat în absenţa unui sistem normal şi oficial de cunoaştere a averilor adunate.

Am reţinut şi reproşul adresat liderilor de sindicat care consideră corupţia un fruct otrăvit, crescut doar în grădina altora, şi nu în propria grădină, câtă vreme persoane aduse în faţa justiţiei sunt teoretic cel puţin în egală măsură şi membri de sindicat.

Societatea românească are nevoie de sindicate puternice şi de lideri de sindicat pe măsură.

În vremuri critice, criza prin care trecem reprezintă o astfel de situaţie. Ceva nu trebuie să ne lipsească niciunuia din noi; este vorba de măsură în toate. Dacă una zicem şi alta fumăm, cum sună dojenitor vorba românului, nu vom câştiga nimic. Vom amâna doar un timp pe care nici măcar nu-l putem măsura, ora găsirii soluţiilor de care avem nevoie în ecuaţii de maximă greutate, care ne privesc pe toţi. Exagerările de orice fel au mereu acelaşi rezultat, negativ.

Un plus de maturitate, de elaborare bine strunită şi de solidaritate corect înţeleasă ne aduc mai multă încredere în noi înşine şi, odată cu aceasta, speranţa într-un mâine mai bun şi apropiat.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim şi noi.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sonia Drăghici.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ce datorăm copiilor noştri?".

Stimaţi colegi,

Astăzi ar trebui să ne sărbătorim copiii, să ne bucurăm împreună cu ei, să fim fericiţi că suntem părinţi într-o ţară liberă şi democratică din Uniunea Europeană. Pe 1 iunie se aniversează Ziua Internaţională a Copilului în 30 de ţări ale lumii, printre care şi România. Mulţi susţin că 1 Iunie e o sărbătoare comunistă, întrucât ţările fostului lagăr socialist, inclusiv Cuba, au acceptat-o în bloc, în timp ce restul ţărilor lumii sărbătoresc acelaşi eveniment în date diferite.

De fapt, în 1925, la Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor, desfăşurată la Geneva, s-a decis ca prima zi a lunii iunie să devină Ziua Internaţională a Copiilor, iar în 1954, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a recomandat ca data să fie recunoscută în întreaga lume şi marcată ca atare.

Această aniversare ar trebui privită nu numai ca o zi de sărbătoare, ci şi ca o zi a responsabilizării faptelor noastre faţă de generaţia în creştere. Pornind de la considerentul că omenirea datorează copilului tot ce-i poate oferi mai bun, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat, la 20 noiembrie 1959, Declaraţia Drepturilor Copilului, iar la 20 noiembrie 1989 - Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului, care prevede că statele - părţi se obligă să asigure protecţia şi îngrijirea copilului, necesare în vederea asigurării bunăstării sale.

În contextul celor menţionate, statele se angajează să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind astfel responsabile pentru elaborarea şi adoptarea de politici naţionale clare pentru protecţia copilului, de asemenea pentru implementarea unor mecanisme eficiente pentru diferitele categorii social vulnerabile.

Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de Parlamentul României, devine, conform Constituţiei, parte integrată a dreptului intern. Conform art. 27 din Convenţie, e dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

Respectă oare România această convenţie? Principala problemă a României de azi, deci şi a copiilor, este sărăcia extremă a populaţiei. Guvernul actual al ţării noastre nu a reuşit să propună o reformă eficientă pentru a scoate ţara din criză, iar măsurile de echilibrare bugetară luate intempestiv afectează grav pe cei săraci şi cu mai mulţi copii.

Scăderea dramatică a veniturilor populaţiei, lipsa locurilor de muncă, diminuarea resurselor financiare ale bunicilor, ajunşi şi ei nişte asistaţi social, vor fi factori de dezechilibru familial şi de descurajare a natalităţii. În condiţiile actuale, naşterea unui copil într-o familie obişnuită nu poate fi privită ca o bucurie. Responsabilitatea creşterii copiilor va fi din ce în ce mai mult o povară, avorturile şi abandonul copiilor vor creşte.

Grevele şi manifestările de protest ale angajaţilor şi pensionarilor întunecă bucuria sărbătorii copiilor noştri, care nu mai au puterea să zâmbească, aceştia trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi confruntându-se prea devreme cu greutăţile vieţii.

Deciziile luate de actualul Guvern al României de diminuare a salariilor bugetarilor şi a pensiilor, alături de cuantumul indemnizaţiilor de creştere a copiilor fac, din 1 iunie 2010, cea mai tristă aniversare a Zilei Internaţionale a Copilului, într-un stat cu guvernanţi iresponsabili, care nu asigură cetăţenilor un trai decent şi prin aceasta încalcă, în primul rând, drepturile copilului, prevăzute în Convenţia Naţiunilor Unite.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Cătălin Chereceheş.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi este intitulată: «De ziua lor, copiii primesc "daruri otrăvite" de la Guvern».

A intrat în tradiţie ca, în 1 iunie, copiii să-şi sărbătorească ziua lor, iar noi, cei mari, fie că suntem părinţi, sau bunici, educatori sau decidenţi în ceea ce-i priveşte, să le facem sărbătoarea mai frumoasă, să fim alături de ei. Să le arătăm că-i iubim şi că ne pasă de viitorul lor.

În loc de cadouri şi dragoste, chiar de 1 iunie, guvernanţii noştri, iată, le fac "cadouri otrăvite". Dijmuiesc salariile părinţilor şi pensiile bunicilor, diminuează indemnizaţia mamelor, desfiinţează şcoli, închid spitale, taie bani de medicamente, iar acestea sunt doar condiţiile asigurate pentru a deveni oamenii de mâine, pe ai căror umeri să se sprijine România.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Rostesc cu tristeţe aceste cuvinte astăzi, când cu toţii ar trebui să fim alături de copii. Şi în loc de asta, vedem cum Guvernul anulează ajutorul financiar plătit mamelor la naşterea copilului, precum şi alocaţia destinată tinerilor aflaţi la prima căsătorie, descurajând întemeierea unei familii şi dorinţa de a avea copii.

În această lume întoarsă pe dos, cadrele didactice fac grevă, în loc să participe la ore sau la alte activităţi, nu trec notele în catalog, iar elevii ameninţă cu marşuri de protest chiar în 1 iunie, în cazul blocării bacalaureatului.

Să ne mirăm că, în anul 1990, numărul total al elevilor din învăţământul preuniversitar era de 4,87 milioane, iar în 2008 numărul acestora scăzuse cu aproape 30%?

Se spune că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Şi aşa este. Fiecare dintre noi îşi aminteşte de anii când eram învăţaţi să ne bucurăm de simplitate, să preţuim ce e în jur, să fim responsabili. Fiecare învăţătură bună preţuieşte mai mult decât orice.

Iar azi, în loc de pilde şi poveşti frumoase, copiii României primesc "cadouri otrăvite".

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Nistor.

Domnul Laurenţiu Nistor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică pe care o prezint astăzi este intitulată: "Şcoala furată de justiţie şi făcută cadou ilegal celor care nu au construit-o".

În urma Deciziei nr.93/22.02.2001 a Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara, prin care se respinge ca nefondată Notificarea formulată de Nădăban Josefina Emma şi Pondichy Maria Antonia, prin care se solicită restituirea în natură a imobilului şcoală şi teren, în suprafaţa 2,58 ha teren intravilan, şi plata despăgubirilor băneşti pentru anexele gospodăreşti demolate, în 21.09.2001 este depusă cererea de chemare în judecată a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, de către Nădăban Josefina Emma şi Pondichy Maria Antonia. (Dosar civil nr. 5893/2001- tribunal Hunedoara). Prin cererea nr.3927/11.12.2001, Inspectoratul Şcolar Hunedoara solicită introducerea în cauză şi a primăriei Şoimuş.

În data de 21.02.2002, sus-numitele depun la primăria Şoimuş Notificarea nr.85/12.02.2002 prin care executorul judecătoresc Benteu Aron, cere restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr.1383 Şoimuş, nr. top(73;73/a,74/1/2/2/2/2) plata despăgubirilor băneşti pentru locuinţele de servitori, anexele gospodăreşti care au fost demolate, plata de despăgubiri pentru terenul intravilan care nu se poate restitui în natură şi pentru inventarul aparţinând viei.

În urma sentinţei Civile nr.2151/11.12.2002 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţi şi s-a anulat Decizia nr. 93/22.08.2001 a Inspectoratului Şcolar Hunedoara şi s-a stabilit emiterea de către Primăria comunei Şoimuş a unei dispoziţii în temeiul căreia reclamanţii să primească despăgubiri băneşti corespunzătoare imobilului cu destinaţia locuinţă, înscris în CF 1383 Şoimuş nr. top 73-73a, 74/1/2/2, restul acţiunii fiind respinse.

S-a emis de către primarul comunei Şoimuş, judeţ Hunedoara, Dispoziţia nr.24/05.03.2003, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă, precum şi pentru dependinţele şi anexele gospodăreşti demolate, în sumă de 453.619.070 lei ROL, pentru teren reclamantele fiind trecute la Legea nr. 1/2000, pe Anexa nr.39, poziţia nr.6 cu suprafaţa de 41 ha de teren, restul suprafeţei, de 9 ha, fiind primită la Legea nr.18/1991.

Împotriva Sentinţei Civile nr. 2151/2002 a Tribunalului Hunedoara, petenţii declară recurs, solicitând din nou restituirea clădirii şi terenului în suprafaţă de 2.5984 mp şi plata de despăgubiri băneşti în valoare de 1.500.000 mii lei ROL pentru imobilele demolate (Dosar nr. 1801/2003).

Prin Decizia Civilă nr.476/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, dată în Dosarul nr. 1801/2003, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi.

Împotriva Sentinţei Civile nr.2151/2002 a Tribunalului Hunedoara şi Deciziei Civile nr.476/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a formulat de către reclamanţi recurs (Dosar nr.6950/2004).

Prin Decizia nr.5284/30.05.2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală a admis recursul formulat d reclamanţii Năbădan Sorin Gheorghe şi Pondichy Maria Antonia împotriva Deciziei nr.476/A/5.12.2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care au modificat-o în parte, astfel încât Primăria Comunei Şoimuş, judeţ Hunedoara a fost obligată să restituie reclamanţilor imobilul din CF 1382 nr. top 73-73/a, 74/1/2/2/2, celelalte dispoziţii ale sentinţei fiind menţinute.

Prin această situaţie s-au încălcat foarte grav procedurile art.19 alin.(l) din Legea nr. 10/2001.

Cred că această decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Civilă este dată cu rea-credinţă sau nici măcar nu au fost consultate documentele date de către Primăria Şoimuş, judeţul Hunedoara, din care rezultă că s-a construit pe orizontală sau verticală mai mult de 180% faţă de ce a avut fostul proprietar, lăsând astfel o comună fără şcoală, cu gust amar şi neîncrederea în justiţie a tuturor cetăţenilor din Şoimuş.

Nu este de mirare neîncrederea în justiţie, dacă se poate da o asemenea sentinţă împotriva tuturor argumentelor legale prezentate.

Cine face presiuni pe justiţie sau cui îi este frică?

Cine face presiuni împotriva tuturor legilor din această ţară?

Împotriva Deciziei Civile nr.5284/30.05.2006, Primăria Şoimuş a înaintat Contestaţie în anulare, respinsă ca nefondată prin Decizia nr.2668/23.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 3 mai 2007, recurenţii au solicitat îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei instanţei supreme. Prin încheierea (din 25 septembrie 2007 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de îndreptare materială a CI din 1328 în 1383, iar cererile privind lămurirea dispozitivului (a alineatului prin care s-a dispus obligarea primăriei de a restitui în deplină proprietate şi posesie imobilul şcoală înscris în CF 1382. Contrar tuturor prevederilor în materie şi a legilor la acea dată s-a solicitat completarea dispozitivului cu obligaţia de a se restitui întreaga componenţă a imobilului, pentru a se elimina înţelesul că se restituie nu numai clădirea, fără terenul de 6.020 m2 pe care aceasta este situată, şi acordarea cheltuielilor de judecată, au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, criticile vizând greşita soluţionare a cererii de lămurire a dispozitivului. Prin Decizia nr. 210/24.03.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respins recursul ca inadmisibil.

În urma Deciziei nr. 5284/2006, primăria Şoimuş a emis Dispoziţia nr. 240/2006, prin care s-a restituit în natură imobilul şcoală din satul Şoimuş, înscris în CF 1383, cu o suprafaţă construită de 702,37 mp, pentru care în prezent plăteşte chirie, conform Hotărârii de Guvern nr. 1887/2006 şi HGR 343/2007.

În data de 10 aprilie 2007, reclamanţii au repus pe rol Dosarul nr. 2872/2003 la Tribunalul Hunedoara, dosar care fusese suspendat la cererea acestora în aprilie 2004, deoarece aveau recurs formulat împotriva Deciziei nr. 476/A2003 a Curţi de Apel Alba Iulia. Până la soluţionarea acestuia prin recursul formulat în acest dosar, se solicită a se ţine cont de noile prevederi ale legislaţiei privind reforma îi domeniul proprietăţii şi acvirarea tuturor dosarelor care au făcut obiectul proceselor cu privire la imobilul şcoală, chiar dacă există o decizie irevocabilă: ICCS.

Prin Sentinţa Civilă nr. 242/023.12.2008, Tribunalul Hunedoara a dispus admiterea în parte a acţiunii, adică trimiterea dosarului cu notificarea nr. 85/2002 la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, iar pentru construcţiile demolate contestatorii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii.

Împotriva sentinţei, atât Primăria Şoimuş a înaintat apel la Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi petenţii.

Prin Decizia Civilă nr. 123/A/2009 din Dosarul nr. 41/97/2003, Curtea de Apel a respins apelul declarat de Primăria Şoimuş şi a admis în parte apelul reclamanţilor, în sensul că a obligat Primăria Şoimuş să restituie imobilul şcoală înscris în CF 1383, cu o suprafaţă de 6.020 mp, respectiv şcoala în întregime, deşi pe acest teren mai sunt edificate grădiniţa, magazia, terenul de sport şi grupurile sociale şi menţionare celorlalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 242/2008 a Tribunalului Hunedoara.

O altă eroare deosebit de gravă, stimaţi colegi, este aceea că pe o parte din acest teren sunt edificate grădiniţa, magazia, terenul de sport şi grupurile sociale care sunt, la ora actuală, proprietatea comunei Şoimuş, judeţul Hunedoara.

Ce justiţie este aceasta în România, care încalcă în mod voit cele mai elementare prevederi în materie? Ale cui interese sunt subordonate aceste hotărâri nedrepte şi discriminatorii?

Doriţi, domnule ministru, să protesteze copiii în stradă, care rămân fără şcoală din cauza unei justiţii oarbe?

Decizia Civilă nr. 123/A/2009 a Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin Decizia nr. 1303/26.02.2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat. Faţă de această decizie, Primăria Şoimuş a depus Contestaţie în anulare şi cere eliberarea unei copii de pe această decizie, împreună cu motivarea ei. Nu s-a primit încă originalul şi motivarea ei şi nu s-a dat încă termen pentru contestaţie.

Astfel, circa 250 de copii, la ora actuală, au rămas fără şcoală, nefiind niciun orizont de aşteptare cât mai scurt, deoarece atât Ministerul Învăţământului, cât şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara nu au nici un interes pentru a se da bani să construim o nouă şcoală.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea deputaţilor independenţi, doamna deputat Luminiţa Iordache.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Unde e ţara de altădată! Unde e patriotismul din noi!"

E greu să înţelegem ce se întâmplă cu noi. Cu noi, toţi românii, indiferent de pregătire, de situaţie materială, de etnie, de naţionalitate, de gen, de vârstă. E greu să ne dumirim ce se întâmplă cu noi şi parcă mulţi nu se mai regăsesc aici, acasă la ei, pe pământ românesc, ei, românii, cei din totdeauna stăpâni aici.

Suntem cu toţii nedumeriţi şi nu ştim încotro ne îndreptăm. Parcă suntem născuţi azi, parcă suntem pierduţi în spaţiu, parcă ne-am pierdut cu totul, parcă nu ne mai găsim liniştea, locul, pacea.

Parcă nu ne mai înţelegem cu nimeni, nu mai avem încredere în nimeni, nu mai avem încredere nici în noi. Noi, un popor dârz, care secole la rând am stat stavilă împotriva atâtor nevoi.

Parcă nu ne regăsim şi nu ne recunoaştem. Parcă aşteptăm ceva din cer, o minune să ne salveze.

Parcă ne-am luat gândul de la bine şi aşteptăm resemnaţi ceva, dar nici noi nu ştim ce.

Parcă ne e frică de ceva sau cineva, parcă nu mai suntem noi, noi românii de altădată.

Parcă mama noastră, România, nu mai are putere să fie o mamă puternică şi iubitoare.

Şi parcă ar trebui să scăpăm de acest "parcă".

Ar trebui să fim mai vehemenţi, dar mai corecţi, ar trebui să fim mai duri, dar mai solidari în acelaşi timp, ar trebui să luăm atitudine, dar să avem şi înţelegere, ar trebui să cerem, dar să ştim cui şi cât, ar trebui să dăm, dar nu degeaba, ci să primim ceva şi în loc, "multe ar trebui".

Ar trebui să facem grevă, sau greve, dar să ştim exact de ce, ar trebui să cerem salarii mari, dar să ştim de unde. "Ar trebui să ieşim în stradă când suntem nemulţumiţi, dar chiar nu cu toţii, pentru că viaţa merge înainte", "ar trebui să ne gândim şi pe cine afectăm când nu mai vrem să muncim". "Ar trebui să dăm socoteală contribuabililor oneşti de ce nu suntem la ghişeu", "ar trebui să ne gândim şi la cei care au nevoie de noi, prezenţi acolo la locul de muncă".

Ar trebui ca eu, medic, să nu mai stau în stradă, că bolnavii nu au nici o vină că plicurile sunt din ce în ce mai subţiri, ar trebui ca profesorii să fie la catedră, că nu sunt vinovaţi copiii - viitorul nostru - că banii din buget pentru învăţământ se duc şi la şcolile particulare, ar trebui ca funcţionarii din primării să fie acolo unde îi plătesc eu, cetăţeanul de rând, salariaţii de la finanţe să stea la ghişeu să încaseze taxe şi impozite, că uite eu azi am bani să dau la buget, dar bucuria mea că nu are cine să îi încaseze, ar trebui ca eu, transportator, să nu fac economie la combustibil ca să le mai rămână şi şefilor câte ceva.

Ar trebui să mă gândesc şi la săracul muncitor din privat, care nu face grevă, ci se gândeşte să aibă loc de muncă, "că de! el nu e funcţionar public şi nu îl apără nimeni de falimentul patronului".

Ar trebui ca liderii de sindicat să-şi dea, din banii adunaţi, cât mai mulţi la Fondul solidaritatea.

Ar trebui ca politicienii să nu se mai certe pe doctrine, principii sau mai degrabă neprincipii, să nu se mai dezlănţuie care mai de care în acuzaţii grave şi să nu mai arunce vorbe în vânt doar de dragul reclamei electorale.

Ar trebui ca Guvernul să nu uite că, de fapt, nu el conduce ţara, ci Parlamentul.

Ar trebui ca Parlamentul să fie mai credibil şi mai serios.

Ar trebui ca PDL-iştii, PSD-iştii, PNL-iştii, UDMR-iştii, independenţii să uite de lupta dintre ei şi să-şi dea mâna cu toţii pentru a găsi soluţii anticriză.

Ar trebui să mai lase marii politicieni gustul pentru averi.

Ar trebui! Ar trebui cu toţii să ne iubim ţara şi neamul!

Ar trebui din dragoste, şi nu din ură să ieşim în faţa oamenilor cu dorinţa de a face bine, şi nu din dorinţa de a ne înverşuna unii împotriva altora...

Ar trebui să luăm exemplu de la bunicii şi părinţii noştri, care, de dragul copiilor lor, au trecut prin războaie, prin lagăre prin foamete, prin comunismul ucigaş.

Ar trebui să ne dăm demisia când nu mai suntem în stare să conducem.

Ar trebui să ne gândim să lăsăm copiilor o ţară demnă de noi.

Ar trebui să ne gândim că părinţii şi bunicii nu au nicio vină şi că zilele lor sunt numărate de Dumnezeu şi nu de noi, ar trebui să ne gândim că ai noştri copii trebuie să fie crescuţi în dragoste şi în dorinţa de viaţă, aici, la ei acasă.

Ar trebui să facem greve, dar pe rând; sau grevă japoneză, sau grevă de avertisment; nu toţi laolaltă, de parcă nu ne-ar mai păsa deloc că ţara asta se duce de râpă.

Noroc că armata nu face grevă. Măcar ne păzeşte cineva, dacă noi nu suntem în stare să ne păzim nici măcar conştiinţa.

Dar, totuşi, politicieni şi guvernanţi, e timpul să mai şi muncim, dar să şi mai gândim, că oamenii săraci nu au nicio vină că sunt în stradă.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Da, mulţumim. Vom face mare "Hora Unirii", inclusiv UDMR-ul.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Petö Csilla-Mária.

Doamna Petö Csilla-Mária:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Fiecare zi să fie ziua copilului".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum ştiţi, astăzi, 1 Iunie, sărbătorim Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului, un prilej de a sărbători copilăria, de a arăta copiilor noştri dragostea şi aprecierea noastră, de a le întări încrederea că suntem alături de ei pe drumul pe care îl vor urma.

Motivul pentru care, însă, am dorit să fac această declaraţie, nu ţine, neapărat, de caracterul festiv al acestei zile, ci mai mult de o realitate gravă a societăţii în care trăim.

Trebuie să mă refer în acest sens, la rezultatul unui studiu "Gallup", la cererea Romtelecom, care arată adulţilor că tot ce fac alături de copiii lor, în fiecare săptămână, se poate măsura pe ceas, şi încap în cel mult 60 de minute pe zi. Astfel, 49% dintre copiii între 7 şi 14 ani, petrec cel mult o oră pe zi cu părinţii lor. Doar unul din patru copii petrece mai mult de cinci ore cu părinţii într-o zi de weekend.

Părinţii a 38% dintre cei mici nu se joacă decât rar sau niciodată cu aceştia, chiar dacă această activitate este cel mai des menţionată între preocupările copiilor în relaţia cu adulţii.

Cei mici vorbesc rar sau niciodată cu părinţii despre planurile lor, 31%, despre sentimente, 26%, sau despre problemele pe care le au, 16%.

Dincolo de cifrele seci, un lucru este cert: copilăria nu vine de două ori. Tocmai de aceea, de Ziua Copilului vreau ca aceasta să fie un semnal de alarmă, dar şi o încurajare pentru părinţi, să acorde mai multă atenţie copiilor lor. Chiar dacă problema nu pare evidentă, ea este pe cale să afecteze o întreagă generaţie de viitori adulţi.

Astăzi, în această zi specială, încurajez părinţii să-şi asculte copiii, pentru că o voce mică de multe ori poate semnala o problemă mare. Ceea ce au copiii de spus trebuie auzit de toată lumea, dar mai ales de cei de care aceştia au cea mai mare nevoie: părinţii.

Mulţi dintre adulţii de azi sunt prea preocupaţi să fie părinţi buni, responsabili, care oferă, dar uită să fie atenţi la ce şi-ar dori copilul să primească.

Sunt convinsă că astăzi toţi părinţii vor încerca să ofere copiilor ceva special, să le arate că este ziua lor, însă doresc să le transmit pe această cale că Ziua Copilului este şi trebuie să fie, de fapt, fiecare zi din viaţa lor şi a copiilor lor, nu doar un eveniment care se serbează o dată pe an.

Le doresc un sincer "La mulţi ani!" copiilor României, dar dincolo de sărbătorirea cu fast a acestei zile, sper şi la o reflectare serioasă din partea societăţii asupra realităţilor prezentate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Cristian Buican.

Domnul Cristian Buican:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Apel la raţionalitate şi bun-simţ".

Stimaţi colegi,

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru că demiterea acestui guvern reprezintă, în viziunea mea, singura soluţie rezonabilă prin care, noi, ca parlamentari, şi ca exponenţi ai clasei politice, putem readuce speranţa în viaţa românilor.

Toate studiile sociologice arată că acest Executiv se confruntă cu cea mai mare lipsă de credibilitate pe care a avut-o vreun guvern în ultimii 20 de ani. Mai mult decât atât, lipsa totală de reacţie, măsurile aberante pe care le propune, lipsa de viziune, neputinţa de a comunica eficient şi unitar şi, nu în ultimul rând, incompetenţa, sunt doar câteva din caracteristicile acestui Executiv.

Tocmai de aceea el trebuie demis. Nu cred că există niciun argument plauzibil pentru păstrarea acestuia. Iar noi, parlamentarii, suntem singurii care putem face ceva în această privinţă.

În condiţiile în care primul-ministru nu remaniază miniştrii incompetenţi, care nu fac altceva decât să-şi exprime părerile personale, iar preşedintele nu atrage atenţia asupra furtului din banii publici, care a devenit o politică în anumite ministere, noi, parlamentarii opoziţiei, şi cei care mai au un gram de conştiinţă trebuie să face tot ceea ce stă în putinţă pentru a demite acest guvern. Acum, când acest guvern intenţionează să ia din drepturile bunicilor şi părinţilor noştri şi să taie din salariile bugetarilor, trebuie să-l schimbăm neapărat.

Propunerea acestor măsuri criminale, venite din partea Guvernului Boc, ar trebui să reprezinte momentul de trezire a tuturor parlamentarilor care susţin acest Executiv. Acest lucru îl afirm cu toată responsabilitatea şi le recomand colegilor din arcul guvernamental, care au dubii în privinţa unei eventuale demiteri a Guvernului Boc, să consulte cetăţenii din colegiul în care au fost aleşi. O astfel de consultare ar spulbera orice urmă de îndoială în privinţa demiterii Guvernului.

Vă reamintesc, dragi colegi, că sunteţi aleşi uninominal şi că, înainte de a da socoteală în faţa şefilor de partid, va trebui să răspundeţi locuitorilor din colegiul pe care îl reprezentaţi. Susţinerea acestui Executiv reprezintă un vot împotriva alegătorilor dumneavoastră.

În ciuda diferenţelor ideologice dintre noi, liberalii, şi cei de la PSD, diferenţe care ar trebui să ne situeze pe poziţii diferite, căderea acestui guvern reprezintă un deziderat comun.

Fac pe această cale un apel la raţionalitate şi bun-simţ colegilor de la UDMR, UNPR, independenţilor şi, nu în ultimul rând, celor de la PDL, să voteze, atunci când va fi cazul, demiterea acestui guvern iresponsabil.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Gheorghe Antochi.

Domnul Gheorghe Antochi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am intitulat declaraţia mea politică "Politizarea excesivă şi interesele de partid accelerează, în continuare, declinul agriculturii din România". Ea este determinată de modul în care s-au desfăşurat dezbaterile moţiunii pe agriculturii, din şedinţa Camerei Deputaţilor, din 25 mai, 2010.

Toţi recunoaştem că agricultura românească se află într-o îndelungată şi gravă suferinţă. Această stare s-a agravat în anul 2010, pentru că, începând cu 1 ianuarie, s-au suspendat subvenţiile, de circa 3,3 - 3,7 miliarde de lei, acordate anual agricultorilor din România, aşa cum s-au negociat acestea cu autorităţile europene la aderarea României în Uniunea Europeană.

Lipsa de răspundere a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru notificarea şi obţinerea aprobării unor noi forme de sprijin agricultorilor după 1 ianuarie 2010, starea cronică de sărăcie a celor mai mulţi dintre producătorii agricoli şi dificultăţile mari întâmpinate pentru obţinerea creditării activităţilor curente şi investiţiilor, costul ridicat al resurselor de producţie, carburanţi, pesticide, material biologic, prin comparaţie cu preţul de valorificare a produselor agricole, suprafaţa agricolă pulverizată în peste 3,7 milioane de parcele şi dimensiunea mică, de numai circa 2,15 ha de exploataţii agricole familiale, investiţiile scăzute, care determină o slabă productivitate a muncii pentru cele peste 3 milioane persoane care lucrează în agricultura, randamentele mici pe care le obţinem pe unitate de suprafaţă şi pe cap de animal, care se situează la circa 40% faţă de producţia obţinută în ţările cu agricultură dezvoltată şi de circa 60% faţă de media celor 27 de ţări ale Uniunii Europene. De altfel, circa 80% din exploataţiile agricole, produc, în principal, pentru autoconsum, importurile masive de produse agroalimentare, pe care îl face România, şi care a reprezentat anul trecut peste 2 miliarde de euro.

Sunt doar câteva aspecte pe care le recunoaştem toţi, inclusiv cei din Partidul Democrat Liberal şi din Uniunea Democrată Maghiară din România, care sprijină actualul guvern, şi care au contestat în şedinţa din 25 mai, în mod politicianist, fără argumente tehnice şi economice, atât prezentarea critică a situaţiei dramatice în care se găsesc cei mai mulţi dintre agricultorii României, cât şi măsurile - spunem noi - realiste, propuse pentru limitarea declinului agriculturii româneşti. Cu profesionalism, cu înţelepciune şi realism am fi putut măcar în cel de-al doisprezecelea ceas să facem ceva, pentru că acest sector important, declarat prioritar, doar în campaniile electorale, să stopeze declinul pe care îl înregistrează în ultimii 20 de ani.

Timpul rămâne, însă, cel mai obiectiv judecător şi, cu siguranţă, la toamnă vom contabiliza producţii agricole mai mici, efective de animale mai puţine, compensate de importurile tot mai mari de produse agro-alimentare pentru aprovizionarea populaţiei României.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Farcas Anna-Lili.

Doamna Farcas Anna-Lili:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "România - restanţiera eternă a retrocedării proprietăţii private".

Nu constituie o noutate faptul că restituirea proprietăţilor confiscate de comunişti este mult întârziată în România. Deşi a început acum 19 ani, procesul încă nu s-a încheiat, din motive ce ţin de schimbarea repetată a legislaţiei şi de lipsa voinţei politice. Această realitate deloc nouă coincide cu concluzia unui studiu făcut în şase ţări, la cererea Parlamentului European, făcut public la începutul lunii mai.

După cum am semnalat într-o întrebare adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, poate cel mai mare rol în actualul haos este lipsa unei viziuni politice unitare şi întârzierea adoptării unui cadru legal adecvat. Tocmai din acest motiv, CEDO a decis în favoarea foştilor proprietari, într-un mare număr de cazuri, dosarele de retrocedare constituind, de altfel, majoritatea plângerilor depuse la instanţa europeană care privesc România.

În ciuda deciziilor CEDO, România nu respectă termenul de 3 luni pentru plata compensaţiilor. Potrivit raportului citat, în 2008, numai 5% din compensaţiile decise de CEDO au fost plătite în decurs de 3 luni de la decizia finală.

La fel de grav este, că sunt deosebit de mulţi cetăţeni cu dosarele teoretic soluţionate, cu conturi bancare aferente deschise, dar care de ani de zile nu au primit nicio veste legată de problema lor. În acest context, consider a fi de neacceptat ca pe site-ul ANRP să fie afişate numere de telefon la care nu răspunde nimeni. Este o sfidare absolut inacceptabilă a cetăţenilor acestei ţări şi, implicit, o încălcare a drepturilor fundamentale ale acestora.

Cu toţii suntem conştienţi de gravitatea perioadei pe care o traversăm, însă consider că ar fi de bun-simţ informarea celor interesaţi şi explicarea situaţiei. Măcar să le răspundă cineva la telefon.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ionuţ Stroe.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, dragi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Mituirea românilor la bucată".

Stimaţi colegi,

Asistăm de circa o lună de zile la o înteţire a agresării informaţionale şi chiar psihice din partea guvernanţilor împotriva propriului popor, acţiune desfăşurată chiar sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.

Zilnic, poporul află mai mult sau mai puţin "pe surse" despre noi şi noi posibile dezastre economico-sociale, concretizate, deocamdată, din fericire spun, sub forma unor documente prezentate ca proiecte de ordonanţe de urgenţă sau de legi, ca la scurt timp acestea să fie denunţate de unul sau altul dintre membrii Guvernului, sau dintre parlamentarii care fac parte din arcul guvernamental, pe motivul pueril, bineînţeles, că documentele respective nu sunt cele finale, ca şi cum intenţia nu ar conta din punctul de vedere al aprecierii populaţiei.

Uită respectivii că şi câştigarea unor alegeri are la bază intenţii cu privire la modul în care vor guverna ţara, iar cetăţenii le acordă votul în funcţie exact de aceste intenţii prezentate public în campania electorală, şi nu "pe surse".

Până acum, preşedintele nu a ieşit public să dezmintă, personal, măcar o parte din aceste documente, documente care circulă pe piaţa media, încercând să ne convingă dumnealui că este adeptul menţinerii categorice a prevederilor cuprinse în textul scrisorii de intenţie către Fondul Monetar Internaţional, ca singură soluţie de ieşire din criza financiară în care, în realitate, atât membrii Guvernului, în frunte cu domnul Boc, cât şi parlamentarii PDL, repetă la toate posturile de televiziune exact măsurile pe care le-a comunicat adevăratul lor şef de partid la ultima consfătuire pe care au avut-o chiar aici, în Palatul Parlamentului, care contrazic, în bună măsură, intenţiile trecute de guvern în aşa-zisele proiecte de ordonanţe de urgenţă.

Cred că acest mod de acţiune nu reprezintă nimic altceva decât un plan de testare a nivelului până la care pot întinde coarda pe seama populaţiei, care va trebui să suporte, din păcate, povara măsurilor ce se anunţă a fi luate, în timp ce clientela politică a actualei puteri îşi va putea vedea, în continuare, de afacerile profitabile cu statul.

Şi pentru a fi siguri de reuşita acestui plan, am impresia că guvernanţii, după ce au văzut în 19 mai 2010, ce poate însemna o bună organizare a populaţiei nemulţumite, au anunţat conştient un set de măsuri maximale de reducerea cheltuielilor bugetare cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, pentru ca, imediat, pe parcursul fiecărei zi ulterioare, o bună parte din aceste măsuri, fie să dispară cu totul, fie să fie redusă amploarea ciclică a lor.

Ce este interesant este că aceste măsuri vizau categorii socio-profesionale distincte, impresia lăsată fiind că, practic, s-a realizat o mituire virtuală din partea Guvernului în schimbul neparticipării lor la greva generală anunţată pentru data de 31 mai 2010 de personalul bugetar şi la mişcările de protest şi solidarizare cu greviştii din partea unor pături largi ale populaţiei.

Pentru că nu poţi explica logic altfel cum au dispărut, de exemplu, rând pe rând, reducerile de 25% din bursele pentru învăţământ, salariile minerilor, salariile celor de la CFR şi TAROM. Apoi de ce indemnizaţia de creştere a copilului, până la 2 ani, se va reduce doar cu 15%, şi nu cu 25%?, cum tot ei anunţaseră ceva mai devreme? Sau, de altfel, cum au dispărut aceste reduceri de 15% din indemnizaţiile, de exemplu, pentru invalizi, pentru veteranii de război, pentru văduvele de război, pentru urmaşii acestora, şi multe şi multe alte măsuri care au dispărut din planul maximal de reduceri, pentru ca totul să culmineze cu decuplarea pensiilor speciale de la reducerea de 15%, care se va face pentru pensia pensionarului obişnuit, apărând peste noapte un proiect de lege pentru care Guvernul vrea să-şi angajeze, şi nu să-şi asume răspunderea, cum continuă să gândească şi vorbească, neconstituţional, primul-ministru, răspunderea în faţa Parlamentului, proiect în care se prevede că aceste pensii speciale se vor recalcula, ele rămânând în plată la valoarea actuală până se termină recalcularea! Da, exact cum am spus, ba chiar şi aceste pensii speciale se prevede a avea un regim special de recalculare, unul pentru pensiile de stat ale militarilor, pensiile de stat ale poliţiştilor, ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, şi alt regim de recalculare pentru pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.

Peste toate, prevederile acestui proiect de lege vin în contradicţie cu prevederile Proiectului Legii unitare a pensiilor de stat, aflat chiar acum în dezbatere la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Un mic exemplu vreau să dau în acest sens: în acest nou proiect de lege se prevede că pensionarii militari beneficiază în continuare de prevederile art.11 alin.(3) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar în Proiectul Legii unitare a pensiilor de stat se prevede că această prevedere legală se abrogă.

Ştiţi la ce se referă, de exemplu, această prevedere din Statutul cadrelor militare? Se referă la faptul că " Pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a si I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumului pensiei".

Şi mai sunt foarte multe contradicţii majore în cele două proiecte de lege, inclusiv privind calculul punctului de pensie pentru recalcularea pensiilor speciale, fapt care va conduce în final, din punctul meu de vedere, în situaţia în care ambele proiecte de lege, dacă vor trece de Parlament şi Curtea Constituţională şi vor fi promulgate, să fie necesar un nou proiect de lege organică care să clarifice care dintre cele două variante rămâne în vigoare, fapt care va conduce la reluarea procesului de recalculare a acestor pensii speciale.

Ştia, oare, domnul ministru al apărării, domnul Oprea...

Domnul Mircea Duşa:

Domnule deputat,

Vă rog să vă apropiaţi de sfârşit, deoarece, conform Regulamentului, trei minute aveţi alocat.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Un minut, doar. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ştia domnul ministru Oprea foarte bine la ce se referea când a afirmat public că recalcularea pensiilor militare va dura 15-20 de ani şi va costa mult mai mult decât se presupune că se va economisi.

Era mult mai cinstit din partea Guvernului şi a preşedintelui României, să spună direct şi clar că cuantumul pensiilor militare de stat şi cele ale poliţiştilor aflate în plată nu se pot modifica legal, decât să vină cu astfel de momeli care arată clar că le este frică de reacţia pensionarilor militari.

Guvernul ştie în mod sigur că nu poate cădea la "mica înţelegere" cu cei din Sindicatul cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere, de exemplu, pentru că acolo sunt oameni care ştiu ce însemnătate are un jurământ depus faţă de patrie şi poporul român şi care nu discută decât pe bază de lege, ordine şi disciplină.

Oricum, acest nou mod de abordare a acestei probleme a pensiilor speciale, nu este altceva decât o nouă diversiune rudimentară a guvernanţilor prin care se urmăreşte aţâţarea sentimentelor negative ale poporului în privinţa celor care beneficiază de pensii date în baza legilor speciale.

Oare chiar nu-şi dă seama Guvernul că, practic, incită la dezbinare socială între cetăţenii pe care îi guvernează? Până când, oare, are de gând să continue cu astfel de diversiuni? Până unde va merge cu astfel de tentative de mituire a categoriilor de populaţie, doar cu scopul de a rămâne la putere? De unde a reuşit să obţină, peste noapte, bani pentru ca reducerile financiare să nu se mai facă conform planului iniţial?

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Farago Petru.

Domnul Farago Petru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Responsabilitatea guvernării".

Guvernul a decis să-şi asume răspunderea în Parlament privind pachetul de măsuri de austeritate pe două proiecte de legi.

Primul proiect prevede adoptarea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar; al doilea proiect de lege se referă la stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Aceste proiecte de lege a fost adoptate de Executiv, în marja acordului convenit cu FMI, pentru reducerea deficitului bugetar.

Suntem nevoiţi să adoptăm aceste legi datorită suprapunerii, într-un mod nefericit, a două crize majore în România: o criză internă legată de deficitul structural al bugetului şi o criză economică externă.

Scopul măsurilor este normalizarea situaţiei economice şi sociale, crearea premiselor însănătoşirii tuturor domeniilor, acum afectate grav de criză. De aceea, am hotărât să fim solidari cu partenerii noştri de guvernare în eforturile de a scoate România din impas. Am acceptat aceste măsuri conştienţi că vor genera mai mult decât un gust amar celor care sunt afectaţi de ele. Le-am acceptat, ştiind că vindecarea oricărei boli se face prin medicamente, iar medicamentele rareori au un gust plăcut. În schimb, deseori au efecte secundare nedorite pentru prevenirea acestora fiind necesar, de multe ori, prescrierea suplimentară a unor medicamente care să le contracareze.

Este clar că aplicarea măsurilor de austeritate care vor fi adoptate va crea o situaţie în care vom fi nevoiţi să tratăm multitudinea de efecte secundare care vor apărea şi care vor afecta sănătatea întregii societăţi din România. De aceea doresc, şi pe această cale, să invit toţi actorii politicii româneşti să pregătească din timp medicamentele suplimentare necesare, măsurile de protecţie care trebuie întreprinse în mod inevitabil pentru a ocroti acea parte a populaţiei care, nu din vina sa proprie, se va afla în imposibilitatea de a-şi rezolva problemele vieţii cotidiene.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumim.

Au depus declaraţii scrise din partea Grupului parlamentar al PDL domnii: George Ionescu, Corneliu Olar, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Eugen Constantin Uricec, Stelică Iacob Strugaru, Răzvan Mustea-Şerban, Mircea Marin, Petru Movilă, Ioan Botiş, Silviu Prigoană, Cezar Preda, Ioan Oltean, Rogin Marius.

Din partea Grupului parlamentar al PSD domnii: Mircea Duşa, două, Vasile Mocanu, Marian Ghiveciu, Vasile Popeangă, Valeriu Zgonea, Bogdan-Liviu Ciucă, Ion Călin, Sonia Drăghici, Dorel Covaci, Mugurel Surupăceanu, Cornel Itu, Manuela Mitrea, Mircea Drăghici, Neculai Răţoi, Ciprian Luca, Florin Pâslaru, Radu Moldovan, Cristinel Rizea, Florea Damian.

Din partea Grupului parlamentar PNL: Teodor Atanasiu, Marian Almăjanu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Mihai Donţu, Andrei Dominic Gerea, Radu Stroe, Lucia Varga, Bogdan Radu Ţîmpău, Victor Paul Dobre, Nicolae Jolţa, Ionel Palăr, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Viorel Palaşcă, Cristian Horia, Viorel Buda, Cristina Pocora.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircea Grosaru.

Din partea deputaţilor independenţi, domnul deputat Tudor Cihodaru şi domnul deputat Vasile Soporan.

Tot de la grupul minorităţilor, domnul Aledin Amet.

Dacă mai doreşte cineva să prezinte? Dacă mai doreşte cineva să intervină la declaraţii politice? Dacă nu, declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă şi reluăm la ora 10,00 cu dezbaterea moţiunii simple.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Aledin Amet:

«15 ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional "Kemal Ataturk"»

Vineri, 28 mai a.c., la Medgidia, în sala de festivităţi a Casei de Cultură, s-a desfăşurat o importantă manifestare, prilejuită de împlinirea a 15 ani de când a fost înfiinţatColegiul naţional "Kemal Ataturk".

Am afirmat, deseori, că învăţământul în limba maternă, dar şi cel religios, reprezintă esenţa identităţii unei naţiuni. Dacă aceste elemente de maximă spiritualitate îşi pierd, datorită ignoranţei, profunzimea, destinul respectivei naţiuni devine îndoielnic.

Iată de ce, promovând politica păstrării valorilor tradiţionale, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, alături de alte instituţii cu competenţe specifice, a sprijinit înfiinţarea unei unităţi şcolare reprezentative, aşa cum este, fără îndoială, Colegiul Naţional"Kemal Ataturk" din Medgidia.

Reluându-se un şir al istoriei seminarului, întrerupt în perioada regimului comunist, s-a putut reface, nu uşor, structura învăţământului destinat comunităţilor tătară şi turcă din România.

Secţiile speciale de pedagogie şi de predare a religiei islamice au fost şi suntbine coordonate, astfel încât se poate afirma că pasiunea, talentul, abnegaţia au avut şi au întâietate.

Trebuie evidenţiat şi faptul că între România şi Turcia există, inclusiv în domeniul învăţământului, relaţii benefice pentru ambele ţări.

De altfel, în anul 1995 s-a semnat un astfel de protocol, făcând posibilă trecerea de la simpla intenţie la faptul concret. Se doreşte, în continuare, modernizarea bazei materiale prin construirea unui nou campus. Sunt de apreciat toate aceste eforturi, deoarece pentru a reuşi este nevoie, în primul rând, de cutezanţă.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

«Poveste pentru copiii români - "Oglindă, oglinjoară, cine este cel mai mincinos din ţară ?"»

"Vom mări alocaţia de stat pentru copii la 100 de lei pe lună" - Sursa Theodor Stolojan despre "Programul anticriză al PDL", 26 noiembrie 2008, www.pd.ro

Era promisiunea făcută de mai marii PDL în perioada campaniei electorale, când voturile părinţilor erau ţintă pentru vânătoarea electorală a actualului partid de guvernământ. Această prevedere este întărită şi de către declaraţia Sulfinei Barbu, în emisiunea "Alege Parlamentul tău", la TVR1, pe 3 noiembrie 2008, care spunea: "Da, este o măsură pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, ca alocaţia pentru copii să fie mărită la suma pe care aţi spus-o, deci minim un milion de lei vechi, dar este una din măsurile necesare pentru protecţia copilului".

Şi iată cum arată realitatea la un an şi jumătate de când au fost rostite aceste promisiuni:

• valoarea alocaţiei unui copil este neschimbată - adică ajunge la 10 euro;
• indemnizaţia pentru creşterea copilului scade cu 15%;
• este eliminată acordarea trusoului pentru nou-născuţi;
• se impozitează tichetele de creşă.

Acesta este cadoul pe care guvernanţii PDL l-au pregătit pentru Ziua copilului. Şi asta pentru că, în aceste momente, nimeni, nici Theodor Stolojan, nici Sulfina Barbu nu îşi mai aduc aminte de propriile vorbe din campania electorală, pentru că acum interesul lor a fost atins. Au pus mâna pe bugetul ţării, deci pot construi patinoare şi case pentru specialişti cu dedicaţie pentru clientela politică, au un preşedinte jucător care vorbeşte ţării "sub influenţa băuturilor alcoolice" şi o marionetă la Palatul Victoria care deţine rolul principal într-un trist şi grobian teatru de păpuşi portocalii. Iar mesajul lor către copiii României pare să fie: "Nouă ne e bine, voi învăţaţi-vă cu greul încă de mici!"

Iar eu le spun tuturor copiilor români, de ziua lor: "Să creşteţi puternici şi sănătoşi, cu forţa de a schimba lucrurile într-o ţară în care finalul fericit al poveştilor pe care le ascultaţi în fiecare seară pare să se amâne nedorit de mult. Să credeţi în Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, în lupta câştigătoare cu Zmeul cel mincinos, pentru că, chiar dacă mai târziu, şi în România binele va învinge! Şi asta pentru că voi meritaţi o viaţă mai bună."

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Leasingul forţei de muncă"

Leasingul forţei de muncă, numit oficial muncă temporară, este activitatea prin care o companie de resurse umane pune la dispoziţia unei firme din alt domeniu personalul calificat de care aceasta din urmă are nevoie pentru o anumită perioadă, de maxim 18 luni, plus încă două prelungiri de termen. Personalul care funcţionează pe acest principiu nu este angajat direct al companiei pentru care prestează servicii, ci al companiei de resurse umane.

La nivel mondial, conceputul funcţionează de aproximativ 60 de ani. Pe piaţa din România, leasingul de personal a apărut în a doua jumătate a anilor '90 şi a fost legiferat în anul 2004, prin Codul muncii.

Leasingul de personal poate fi folosit de orice tip de firmă, indiferent de domeniul de activitate şi dimensiune, însă se potriveşte cel mai bine în cazul companiilor care lucrează pe proiecte, deoarece astfel îşi pot crea echipe pe o perioadă limitată de timp. În prezent, cele care apelează la aceste servicii sunt mai mult multinaţionalele şi mai puţin companiile locale.

În funcţie de domeniul de activitate, cele mai interesate de leasingul de resurse umane sunt firmele de producţie (auto sau construcţii) şi cele cu activitate sezonieră (agricultură, turism).

Legal, nu există un număr minim sau maxim de persoane care pot fi angajate prin leasing. Cifra depinde de dimensiunea şi de nevoile unei companii, precum şi de motivele pentru care se recurge la acest instrument, putându-se ajunge până la câteva sute de astfel de salariaţi.

Popularitatea muncii temporare a crescut mai ales în rândul tinerilor, deoarece oferă provocări noi, salarii mai mari, o planificare mai bună a carierei şi posibilitatea dezvoltării profesionale în diverse tipuri de companii sau pe diverse proiecte.

Ţinând cont de situaţia economică şi socială din această perioadă, consider că flexibilizarea programului de muncă cât şi leasingul forţei de muncă sunt două concepte care ar reuşi să îmbunătăţească şi să întărească încrederea dintre angajat şi angajator.

Domnul Cristian Buican:

"Breaking news: declaraţii incendiare ale miniştrilor Şeitan, Vlădescu şi Berceanu"

În fiecare zi asistăm la declaraţii ale unor membri ai Guvernului României, care sunt foarte grave şi fac referire la minciuna la care asistăm cu toţii de mai bine de un an şi jumătate, la incompetenţa care caracterizează acest Executiv şi la lipsa de comunicare între membrii actualului cabinet.

"Practic, minciuna la care vă referiţi a fost o minciună prin omisiune. Adică n-a existat un partid atât de sinucigaş - cum nici în alte ţări nu cred că sunt asemenea partide sinucigaşe - care în campania electorală sau oricând, dacă pot să n-o facă, doar aşa, pentru dorinţa de a arăta că sunt sinucigaşe, să iasă şi să spună că este extraordinar de rău şi că ne ducem spre prăpastie".

Acest text îi aparţine ministrului Radu Berceanu, care recunoaşte că Guvernul Boc a minţit prin omisiune când a vorbit despre situaţia în care s-a regăsit România pe tot parcursul anului 2009. În faţa unor asemenea dezvăluiri incendiare, nu doar dânsul, ci întreg Guvernul ar trebui să îşi dea demisia imediat. Bineînţeles, acest lucru este valabil într-o ţară normală, în care bunul-simţ şi responsabilitatea sunt două din calităţile obligatorii ale unui ministru. În cazul de faţă, însă, în care se recunoaşte fără niciun fel de urmă de ruşine că pe parcursul anului 2009 Guvernul Boc a minţit populaţia, numai de normalitate nu poate fi vorba.

Un alt exemplu de acest fel îl reprezintă şi declaraţiile ministrului muncii, domnul Mihai Şeitan, de ieri, 31 mai 2010. Acesta nu numai că s-a contrazis pe parcursul zilei de cel puţin două ori, în timpul conferinţei de presă, dar a turnat şi gaz pe foc, ameninţând pensionarii şi bugetarii cu noi tăieri de venituri în anul 2011. Chiar dacă ulterior a revenit şi a completat că aceste noi tăieri vor fi necesare doar în cazul în care aceste prime tăieri nu vor fi puse în vigoare sau nu îşi vor face efectul. Concluzia este că domnul Şeitan fie s-a trezit spunând adevărul, fie se află în afara politicilor pe care acest Guvern doreşte să le implementeze.

Am lăsat pentru final una dintre cele mai stupefiante declaraţii ale domnului Sebastian Vlădescu, ilustrul nostru ministru de finanţe. Acest domn a declarat că ar fi fost nevoie de o tăiere de doar 5% din salariile bugetarilor, dacă reducerea cheltuielilor bugetare se făcea încă din ianuarie 2009.

În aceste condiţii, concluzia este una singură: recunoaşterea faptului că tăierea salariilor cu diferenţa de la 5% la 25% este exclusiv vina Guvernelor Boc, că doar Boc guvernează din ianuarie 2009 încoace.

Dacă ar fi să continui critica actualilor guvernanţi legată de declaraţiile pe care aceştia le fac, ar trebui să scriu un roman pentru că miniştrii succesivelor guverne Boc se pot lăuda cu cele mai multe declaraţii aberante şi contradictorii. Mai nou se contrazic şi între ei, în condiţiile în care ar trebui să aibă o poziţie unitară.

Tocmai de aceea afirm de mai bine de un an că acest Guvern trebuie demis. Altă soluţie nu există. Dacă dorim ca prăpastia în care ne-am afundat să nu fie şi mai adâncă, Guvernul Boc trebuie să plece de la Palatul Victoria de mâine, dacă este posibil.

Domnul Cristian Buican:

"Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, se comportă ca un comunist şi dictator făcând presiuni asupra sindicaliştilor"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră mai ales în calitate de profesor pentru a trage un semnal de alarmă şi a protesta instituţional faţă de comportamentul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, domnul Daniel Funeriu, care, în ciuda numeroaselor sale experienţe profesionale în ţări occidentale, se comportă ca un adevărat comunist şi dictator.

Aduc aceste acuzaţii pentru că de câteva zile încoace acest simulacru de ministru recurge la tactici securisto-comuniste pentru a determina profesorii să renunţe la grevă şi să nu mai boicoteze examenul de bacalaureat.

Mai mult decât atât, organizarea examenului de bacalaureat din acest an este ilegală şi caracterizată de grave deficienţe de ordin organizatoric. Chiar ieri, în cadrul primei probe de bacalaureat au existat şcoli în care nu s-a ţinut această probă a bacalaureatului.

Daniel Funeriu, această vedetă a celebrei televiziuni OTV, care în campania electorală prezidenţială ne explica teorii legate de viteza braţului lui Traian Băsescu când lovea acel copil, a apărut din neant şi a primit drept recompensă a slugărniciei lui unul din cele mai importante ministere din România.

Timp de cinci luni de când este ministru, acest domn Funeriu ne-a spus cum în România profesorii nu mor de foame şi a promovat o lege a educaţiei prin care geografia şi istoria României vor fi predate în limba maternă distrugându-se autonomia universitară. Toate aceste fapte sunt doar câteva din motivele pentru care acest domn care se pretinde a fi un intelectual şcolit în Occident trebuia de mult să îşi dea demisia.

A fi profesor în România nu mai este de mult o virtute. Comportamentul acestui ministru a reuşit să transforme meseria de profesor, de educator sau de învăţător într-una hulită, umilitoare şi neatractivă.

Să ceri în anul 2010, într-o ţară democratică, membră a Uniunii Europene, liste nominale cu cei care au intrat în grevă reprezintă un abuz fără precedent. Să ameninţi liderii de sindicat, profesorii şi alt personal nedidactic că îşi vor pierde locurile de muncă dacă vor intra în grevă este un demers înjositor. Să organizezi un examen de o importanţă covârşitoare precum bacalaureatul fără respectarea normelor şi a metodologiei în vigoare, reprezintă lipsă totală de bun-simţ şi incompetenţă. Acestea sunt doar câteva din practicile, tacticile şi măsurile pe care acest simulacru de ministru al educaţiei le aplică în aceste zile.

Să vii în faţa opiniei publice şi să mulţumeşti profesorilor, în condiţiile în care tu susţii un proiect de lege al educaţiei îndreptat împotriva cadrelor didactice, îi ameninţi că îi dai afară dacă fac grevă şi le tai împreună cu Guvernul din care faci parte 25% din salariile oricum mici, nu este altceva decât un tupeu fantastic care ar trebui sancţionat.

Eu, în calitate de profesor, nu pot sta deoparte. Tocmai de aceea vă anunţ că susţin greva din sistemul educaţional, care după părerea mea este mai mult decât legitimă.

Domnul Cezar-Florin Preda:

«Interesul public - "prioritate zero" pentru români, "prioritate deloc" pentru şeful TVR»

Sfidarea legii şi a românilor este principiul după care conducerea TVR ia de ceva vreme deciziile privind ce şi când apare pe post, chiar dacă mesajele şi comunicatele transmise sunt de interes public. Cel mai recent exemplu este refuzul de a transmite concluziile privind planul de măsuri de austeritate adoptat de Guvernul României, deşi milioane de români au aşteptat până noaptea târziu încheierea şedinţei extraordinare pentru a afla ce avem de făcut în continuare să depăşim perioada dificilă creată de criza economică.

Potrivit prevederilor Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, TVR este un serviciu public autonom de interes naţional, obligat "să transmită, cu prioritate şi în mod gratuit, comunicatele sau mesajele de interes public primite de la Parlament, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării sau de la Guvern" (art.9).

Contrar legii şi în dispreţul românilor, conducerea TVR a refuzat să transmită în data de 30 mai 2010 declaraţiile de presă ale primului-ministru Emil Boc, făcute în urma celei mai importante şedinţe extraordinare de Guvern din ultimii 20 ani. Deşi cele mai multe televiziuni private transmiteau în direct de la Guvern, întrerupându-şi programul stabilit, pentru Televiziunea Română nu a reprezentat o prioritate anunţarea deciziilor adoptate pentru ca România să depăşească cu bine această perioadă a crizei economice, decizii pe care fiecare dintre cetăţenii români trebuie să le cunoască, să le înţeleagă şi să le aplice solidar.

Decizia TVR este incalificabilă şi intolerabilă. Este nepermis ca TVR să nu transmită cetăţenilor României declaraţiile primului-ministru făcute în urma unei şedinţe extraordinare de Guvern, în care au fost adoptate cele mai dure măsuri de austeritate de vreun guvern al României din ultimii 20 de ani şi care privesc pe toţi românii.

Dacă în timp ce declaraţii de interes public ale Guvernului României cu privire la măsurile luate într-un moment în care acestea constituie prioritatea zero a României şi a fiecărui român au reprezentat o "prioritate deloc" pentru conducerea Televiziunii Române, cred că domnul preşedinte al TVR, Alexandru Sassu, nu mai trebuie să rămână nicio zi în plus în fruntea televiziunii române. Postul naţional de televiziune are nevoie de un preşedinte care înţelege sensul termenului de interes public şi ştie să-şi îndeplinească atribuţiile corect, profesionist şi loial românilor.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Sistemul sanitar, pe marginea prăpastiei"

În ultima perioadă, întreaga societate civilă, din care fac parte presa, partidele politice sau diversele ONG-uri, s-a concentrat poate prea mult asupra planului de măsuri de austeritate propus de Guvern. Din păcate, au scăpat din vedere anumite disfuncţionalităţi din societate care au tendinţa să se agraveze şi asupra cărora, dacă nu acţionăm acum, s-ar putea ca mai târziu efectele acţiunilor noastre să fie limitate. Pentru mine, nu faptul că pensiile se reduc cu 15% sau salariile cu 25% este ştirea negativă a săptămânii, ci observaţia din ce în ce mai contondentă şi mai dureroasă a prăbuşirii sistemului sanitar românesc.

Ceea ce s-a întâmplat cu copilul de la Slatina, care a murit din cauza neglijenţei doctorilor în tratarea unei simple fracturi, ceea ce s-a întâmplat cu fetiţa de la Iaşi, moartă în urma unei toxiinfecţii alimentare, sau de-acum celebrele cazuri de la CF 2 nu sunt subiecte parazite. Nu sunt diversiuni ale Puterii. Nu sunt sfori trase sau jocuri de culise. Sunt realităţi dure şi cred că acţiunea noastră politică trebuie să se îndrepte în direcţia corijării unor asemenea disfuncţii sociale grave.

Faptul că oamenilor le este frică să meargă la doctor mi se pare un lucru cu mult mai grav decât lipsa de încredere, spre exemplu, în prim-ministru. Ar trebui, deci, să ne preocupe mai mult rezolvarea unor astfel de flageluri sociale decât retorica politică şi câştigul electoral pe termen scurt, care oricum nu s-ar materializa mai devreme de doi-trei ani de acum încolo.

Merită să punem un diagnostic: sistemul sanitar românesc are o boală cronică. Nu, nu suntem în convalescenţă, după perioada îndelungată de subfinanţare de până la începutul anilor 2000. Sumele relativ mari investite în spitalele din România nu au adus cu sine creşterea calităţii serviciilor medicale oferite. Ba chiar din contră, aş îndrăzni să afirm. De aceea, nu pot decât să concluzionez că sistemul sanitar nu-şi ghidează evoluţia ca rezultat al unei strategii, că leadership-ul, atât la nivel ministerial, cât şi la nivelul asociaţiilor profesionale ale medicilor şi asistenţilor medicali, este defectuos, iar noi ne ascundem în spatele unor mituri precum "salariile mici pe care le primesc doctorii". Din punctul meu de vedere, este revoltător, oricât de mic ar fi salariul pe care îl primeşte doctorul, să refuze serviciul medical, aşa cum s-a întâmplat la Iaşi, sau să-şi bată joc de propria meserie, aşa cum s-a întâmplat la Slatina. Aici nu mai este vorba de o chestiune de bani, ci de una morală de o gravitate ieşită din comun.

Atunci când preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre numărul mare de diagnostice greşite, despre faptul că în România anului 2010, intrată deja în al patrulea an de când este membră a Uniunii Europene, există oameni care mor cu zile în spitale, există oameni care pleacă cu boli mai grave decât cele cu care au venit, opoziţia şi societatea civilă au criticat declaraţiile preşedintelui.

Din păcate, realitatea crudă este aceea că preşedintele a avut dreptate. Aşa că, domnule Nicolăescu, nu vă mai prefaceţi că problema este numai una a Guvernului. Renunţaţi la ipocrizie şi la filistinism şi deschideţi ochii: cadrele medicale care ies de pe băncile facultăţilor de medicină sunt slab pregătite şi indolente, medicii care rămân în ţară sunt fie blazaţi, fie oameni care au intrat de mult în sistemul "şpagă contra servicii prestate". Trebuie să admitem că problema este şi una a societăţii, nu numai a mediului politic.

Ministrul Cseke Attila are în faţă o sarcină extrem de dificilă: aceea de a reforma cu adevărat sistemul. Şi mă tem că nu măsuri precum introducerea sistemului de coplată sau limitarea medicamentelor compensate sunt rezolvările de care avem nevoie. Aş vrea să văd mai multe controale în spitale, aş vrea să văd cum asociaţiile profesionale nu se mai aşează cu toată forţa în spatele medicilor acuzaţi de malpraxis. Ştiu că e greu de făcut, dar resursele financiare avute la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii ar trebui direcţionate aşa cum trebuie. De aceea, dacă în loc de 350-400 de spitale, municipale şi judeţene, vom avea doar 200, bine dotate, cu profesionişti din punct de vedere medical şi cu o atitudine mai corectă în raport cu pacienţii, atunci ne va fi mai bine.

În sfârşit, nu pot să nu abordez în declaraţia mea politică şi tema alocărilor bugetare de anul trecut. Am depus la bugetul de stat amendamente referitoare la finanţarea unor spitale şi dispensare din colegiul pe care îl reprezint. Acestea au fost votate de plenul Parlamentului şi incluse în Legea bugetului de stat pe anul 2009. Din păcate, banii nu au ajuns nici până acum, iar interpelarea mea către ministru s-a soldat cu un răspuns generic, lipsit de specificitate şi, în cele din urmă, neconcludent. Nici măcar nu mi s-a spus în urma cărei rectificări bugetare banii respectivi au fost deturnaţi spre alte zări. Deci, la nivel personal, le-aş recomanda celor de la Ministerul Sănătăţii mai multă deschidere şi o poziţie ceva mai constructivă. Sarcina dumnealor este de a reforma sistemul, nu de a croniciza cangrena.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Legea privind asigurarea asistenţei medicale gratuite şi a fondurilor din sistemul sanitar "

Finanţarea serviciilor medicale din fonduri publice provine de la bugetul de stat, din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi urmăreşte asigurarea gratuităţii actului medical pacientului asigurat precum şi a fondului de salarizare a personalului din sistemul sanitar.

Un raport al SAR din 2009arată că în condiţiile unui buget al sănătăţii aflat la minimul ultimilor nouă ani, de numai 3,2% din p.i.b., în scădere cu 20% faţă de anul precedent, sistemul sanitar românesc este comparabil doar cu cel din ţările cele mai sărace de pe mapamond, iar colapsul pare a fi iminent în 2010 în lipsa unei suplimentări a finanţării.

Patru miliarde alocate sănătăţii celor 20 milioane de români înseamnă doar 200 euro pe an pentru sănătatea fiecăruia dintre noi şi reprezintă suma cea mai mică din UE, media 3000 euro/an/ locuitor, deşi costurile sunt însă asemănătoare.

Singura excepţie sunt costurile salariale care sunt foarte mici în România, în ciuda acoperirii insuficiente cu personal.

Disiparea fondurilor limitate către alte unităţi sanitare private ce percep tarif, obţin profit cu reguli proprii ce nu se supun limitărilor actuale privind angajările, salarizarea sau achiziţiile publice, nu face decât să limiteze gratuitatea actului medical în sistemul sanitar public şi să ducă la reduceri salariale de 25%, iar retragerea posibilităţii finanţării unităţilor private din fonduri publice poate constitui una din soluţiile creşterii eficienţei utilizării unor fonduri şi aşa insuficiente.

Voi depune azi un proiect legislativ la Camera Deputaţilor, un proiect legislativ de modificare şi completare a Legii nr.95/2006 ce vizează asigurarea(chiar în condiţiile crizei economice) în unităţile sanitare publice a gratuităţii actului medical pentru pacientul asigurat, precum şi menţinerea salarizării în sistemul sanitar prin creşterea eficienţei utilizării bugetare şi retragerea posibilităţii finanţării unităţilor private din fonduri publice.

Dacă există voinţă politică şi este susţinută această lege, putemcontribui la realizarea României sănătoase.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

«Explozia fenomenului "Lăzărescu" la Iaşi - consecinţa protocoalelor DSP»

Am analizat şi noi statistica DSP din săptămâna 17-24.05.2010

1. În primul rând putem spune că este irelevantă din punct de vedere al prezentărilor,întrucât intervalul de timp este extrem de limitat (o săptămână) şi nu ţine cont de accesibilitate şi variaţii sezoniere (am fi extrem de interesaţi de o statistică similară în lunile de iarnă când cazurile de traumatologie sunt preponderente).

2. 1448 de pacienţi nu au necesitat internare - adică 59,17% - asta nu înseamnă că aceşti pacienţi nu au fost urgenţe (plăgi, arsuri, intoxicaţii, fracturi, entorse), ci că au fost rezolvaţi ambulatoriu din lipsa spaţiilor pentru rezolvare adecvată (vă reamintesc de pacienţii care refuză internarea din cauza riscurilor de a sta câte doi în pat) sau că au fost rezolvaţi rapid, solicitând însă acelaşi personal insuficient. Mai mult decât atât, nu se contabilizează internările de zi (care arată de fapt numărul real al celor ce ar necesita internare). Mai nou, casa de asigurări de sănătate decontează un număr limitat de internări pe zi, iar pacienţilor nu li se mai fac foile de internare de zi, deşi beneficiază de acelaşi tratament.

3. Statistica adresabilităţii indică de fapt că dacă au o patologie ce necesită rezolvare urgentă şi sunt puşi să aleagă singuri pacienţii, se adresează preponderent Spitalului de Urgenţe "Sfântul Ioan"din Copou (diferenţele nesemnificative de 40 de pacienţi rezultă din dirijarea preponderentă cu ambulanţa la Spiridon datorită programării făcute de DSP privind gărzile pe oraş; 343-154 = 189 pacienţi au fost duşi suplimentar cu ambulanţa la Spiridon doar pentru că aşa indică DSP! Faptul că sunt duşi cu ambulanţa nu indică neapărat că sunt urgenţe).

4. Nu indică şi gradul de solicitare al Unităţilorde Primire Urgenţe. În fiecare dintre aceste spitale există un număr diferit de linii de gardă - în UPU- Neurochirurgie (1 medic); Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" (2 medici simultan de gardă) Pediatrie (2 medici simultan de gardă) Spiridon (4 medici simultan de gardă); dacă raportăm prezentările la numărul de linii de gardă, constatăm:

1. UPU Neuro - 438c/ medic
2. UPU Urgenţe - 764c pe 2 linii=382 /medic
3. UPU Pediatrie - 610c pe 2 linii=305/ medic
4. Spiridon - 804 c pe 4 linii UPU-SMURD = 201/medic

O analiză obiectivă ne arată că cea mai dificilă şi solicitantă gardă este la Spitalul Neurochirurgie, urmatăîn ordine descrescătoare de cea de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan", de pediatrie "Sfânta Maria" şi de cea la Spiridon.

Dacă luăm ca bază numărul de cazuri şi vrem să vedem şi de câte ori sunt mai solicitante gărzile din alte spitale comparativ cu Spiridonul (cea mai lejeră) vom constata: Neuro (de 2,17 ori mai dificilă decâtla Spiridon; Spital de Urgenţe "Sfântul Ioan" de 1,9 ori mai dificilă decât la Spiridon; Pediatrie de 1,5 ori mai dificilă, iar Spiridonul este unitatea de referinţă. În urma acestei analize se poate constata necesitatea suplimentării cu o linie de gardă în UPU de la Neurochirurgie (eventual prin translarea unei gărzi de la Spiridon)

5. Dacă ne referim la numărul de pacienţi internaţi şi rezolvaţi - atunci greul l-a dus Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" (ce a internat în regim continuu 124 de pacienţi pe 190 de paturi), iar cel mai lejer sistem de internare de urgenţă l-a avut Spiridonul (doar 202 în regim continuu pe aproape 1000 de paturi). Procentul celor internaţi în urgenţă şi de urgenţă pe număr de paturi a fost de 65% la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Ioan" şi doar undeva în jurul a 20% la Spiridon. 65% versus 20%? Mă întreb cine nu vede care e spitalul de urgenţe al Iaşiului?

6. Numărul pacienţilor redirijaţi (putem traduce plimbaţi) de la Spiridonspre alte spitale esteaproape de 4 ori mai mare (185:49 = 3,77) decât cel de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan".

Într-o singură săptămână doar de la Spiridon şi Urgenţe au fost pacienţi Lăzărescu - 185+49 = 234, ceea ce înseamnă că într-o lună au fost plimbaţi 234 x 4 = 936, iar într-un an 936 x12 = 11232 şi asta doar de la 2 spitale de urgenţă. Dacă le mai considerăm pe celelalte două, putem dubla la 22464 (şi aici nu am considerat maternităţile, spitalul de boli infecţioase, institutul de cardiologie, dializa - vă daţi seama de amploarea fenomenului "Lăzărescu"şi nu numai în cazul patologiei traumatice "..)

Anul trecut, DSP raporta că 19.282 au fost redirecţionate către alte unităţi sanitare.

Estimările lejere au arătat un potenţial de 22.464de pacienţi plimbaţi între spitale. Numărul ar fi mult mai mare dacă punem în calcul şi celelalte spitale care deservesc urgenţe pe oraş.

7. Constatăm o creştere cu 16,5% a plimbării pacienţilor între spitale (şi asta în urma "protocolului "), ceea ce înseamnă:

• temporizarea rezolvării cazului cu risc de complicaţii şi deces;
• plimbări inutile între spitale (cu ambulanţe blocate în acest transport, nu ar putea deservi alte urgenţe?);
• reevaluarea în fiecare staţie din fiecare spital cu iradieri inutile, cu repetarea analizelor pentru reevaluare şi completare (dublarea sau triplarea costurilor sau chiar mai mult), cu blocarea până la supraaglomerare a spaţiilor, personalului medical, mediu şi de transport).

8. Constatăm munca de Sisif a celor de la ambulanţă (685 de cazuri transportate, deşi nu sunt menţionate cazurile duse la Neurochirurgie sau alte spitale), în schimb, nu remarcăm date despre EPA - SMURD -măcar pentru comparaţie.

9. Suntem încântaţi că DSP-ul face statistici în urma raportărilor pe care suntem obligaţi să le facem zilnic, dar am fi preferat să găsească soluţii la problema domnului Lăzărescu.

10. Vă reamintim că noua clădire din Copou proiectată şi realizată în proporţie de 90% ca spital de urgenţe este finalizată şi doar temporizarea inaugurării ei face ca aceşti pacienţi să se plimbe între spitale.

Ne întrebăm cine răspunde pentru viaţa lor!

Domnul Corneliu Olar:

"Vara vrajbei sau datu-n şaibă"

PNL se vrea un partid cu lideri puternici. Crin Antonescu l-a dominat pe Geoană şi îl domină pe Ponta. PSD îşi menţine dimensiunea de partid foarte mare, pe măsură ce liderii lui devin mai dezorientaţi, mai nesiguri şi mai inconsecvenţi. Comportamentul echivoc al liderilor PSD este specific comuniştilor luminaţi puşi să lucreze într-un regim democratic; Gorbaciov, Elţîn, Iliescu şi Putin au dat dovadă de toleranţă sau intoleranţă pentru că nu au practicat niciodată managementul deciziei în stări de incertitudine. În capul postcomuniştilor există ideea că realitatea se va desfăşura conform teoriilor dogmatice şi de aceea ei au luat decizia numai după ce realitatea s-a aşezat pe variantele lor teoretice şi, deci, atunci când decizia nu mai era necesară.

Liderii postcomunişti nu ştiu că realitatea de după luarea deciziei, oricare ar fi aceasta, nu mai corespunde cu realitatea de dinaintea deciziei şi că, în cazul realităţilor dureroase, capacitatea de a lua decizii este imperativă, aducând o mare probabilitate de modificare în bine.

PNL s-a vrut şi se vrea stindardul liberalismului, dar - secondat de comuniştii din PSD - a luat prea multe măsuri populisto-PSD-iste, care au descentrat partidul spre stânga, eliberând poziţia de dreapta de pe eşichierul politic. PDL este un partid de centru, nu a fost niciodată de dreapta, dar deplasarea PNL spre stânga şi criza economică îl împinge spre dreapta, adică spre o poziţie pe care nu şi-o doreşte în mod deosebit.

Măsurile luate de PDL pentru combaterea crizei sunt aproape de caracterul libertarianist al lui Dinu Patriciu, mentorul lui Crin Antonescu şi dogmaticianul PNL. Întotdeauna îl ascult cu interes pe Dinu Patriciu. Libertarianismul lui este coerent şi bârâie constant ca frigiderul FRAM. Dar cât este de sincer? Ceea ce nu ştie Patriciu este faptul că practica discursului coerent creează mecanisme interioare menite a-l face perfect într-o realitate permanent imperfectă şi, deci, de a îndepărta preopinentul de realitate.

Pentru liderii postcomunişti şi pentru Patriciu realitatea şi faptele au probleme: nu se conformează teoriilor. Nu i-am reproşat lui Patriciu prin ce-am spus şi lipsa capacităţii de repliere. Aceste abilităţi de repliere - convulsive, de intrigant mărunt şi cu iz fanariot - par a mă contrazice, dar ele sunt efectul faptului că şi el, ca şi postcomuniştii, nu cred în ideile liberale. Posibilitatea de a deveni un oligarh după modelul sovietic al lui Putin s-a năruit odată cu Geoană, dar a rămas visul... din care nu se poate trezi.

Liberalii români nu cred, de fapt, în nimic. Ei raţionează pentru că-i de bon-ton şi judecă conjunctural. Spre exemplu, Crin Antonescu şi-a deconspirat îndoiala în valorile liberale atunci când i-a reproşat premierului Emil Boc, care tocmai se plângea de eforturile depuse (evident, intelectuale): ce eforturi, că doar n-ai dat la şaibă! Nici Dinu Patriciu şi nici Crin Antonescu nu au dat la şaibă, dar, deşi se consideră purtătorii virtuţilor meseriilor mult mai liberale decât datu-n şaibă, se dau în stambă şi se comportă ca şi liderii postcomunişti: ei nu sunt liberali pentru că este evident că ei nu cred în idei liberale ci numai în mâini vânjoase care mulg ugere sau care dau la şaibă. Putem constata că oligarhii români nu sunt nevoiţi să plece din România pentru a putea vorbi liber, aşa cum pleacă oligarhii din sovietele lui Putin şi că deşi presa este polarizată, totuşi, este liberă.

Ca moţ m-am tot întrebat de ce s-a născut România pe cenuşa Imperiului Austro-Ungar şi de ce a renăscut libertatea incisivă şi plină de vervă a românului pe cenuşa URSS? Pentru că în România nu au fost mari latifundiari şi şerbi, ci mici gospodării şi pentru că România nu a capitalizat prin crearea de oligopoluri, aşa cum au vrut Iliescu, Patriciu şi Moscova lui Geoană. Micile gospodării au salvat România în timpul crizei din 1933, pe vremea comunismului şi pe vremea în care Iliescu a ademenit satul românesc cu gazul rusesc, punând în mod perfid toată economia în dependenţă de dogma originalilor oligarhi postsovietici. După 1989, micile gospodării au creat micii întreprinzători, în ciuda faptului că Iliescu şi Tăriceanu susţinut de Iliescu au dezavantajat întreprinzătorii faţă de leneşi şi birocraţi.

Deci, micile gospodării şi micii întreprinzători constituie motorul dezvoltării României, aici mâinile au adus, prin idei nemijlocite de stat, profitabilitate ugerelor comuniste şi înlocuirea penibilelor şaibe cu idei şi, deci, cu tehnologie. Micii gospodari din Ţara Moţilor întreţin cu pachete odraslele din oraşele afectate de criză. Pe aceşti mici gospodari şi pe aceşti mici întreprinzători se bazează PDL. Dar toţi aceştia şi faptul că ei nu sunt afectaţi prin măsurile anticriză nu îi dau PDL caracterul de dreapta, aşa cum a început să îi fie teamă PNL.

Am auzit mulţi liberali înainte de primul tur prezidenţial spunând că îl vor vota pe Geoană pentru că Crin nu are şanse şi pentru că maşinăria PSD este mai teritorializată şi mai eficientă. Recent i-am auzit spunând, cam cu aceleaşi justificări, că impozitarea progresivă a PSD trebuie susţinută pe ascuns pentru că nu este o măsură... teoretic liberală, dar pentru că... teoretic realitatea o cere. Şocat de caracterul libertarian al soluţiilor de criză enunţate de Băsescu, Dinu Patriciu a făcut cu ochiul sindicaliştilor, s-a complăcut o perioadă de timp în Hoară. Mai recent, Dinu a surprins prin faptul că a început să fie de acord cu Băsescu, dar, concomitent, să ademenească cu soluţia disponibilizării a jumătate de milion de birocraţi... pentru a mări Hoara împotriva lui Băsescu. Dar, şi mai recent, Dinu s-a repliat: Crin a început atacurile la adresa PSD. PSD este de-a dreptul uluit, Ponta nu mai face gropiţe ironice în obraz şi nu mai are haz!!

Ce li s-a năzărit prietenilor PNL-işti să-i atace tam-nesam!? Nu cumva vrajba între PNL-işti şi PSD-işti a început din teama lui Patriciu că măsurile libertariene enunţate de Băsescu ar putea da roade într-un timp mai scurt decât se anticipează? Cert este că liberalii nu îşi mai pot permite să sprijine măsuri de stânga, să critice măsurile libertariene anticriză şi concomitent să rămână de dreapta. Întârzierea detaşării de PSD deconspiră nu numai neîncrederea liberalilor români în libertarianism, ci şi faptul că descendenţa lor din PSD şi lunga lor coabitare conspirativă au creat în PNL obligaţii mai mari şi mai perene faţă de PSD decât în PDL. Împreună se laudă că au izolat PDL... spre o poziţie de dreapta?

Eu unul nu cred în teorii economice numai dacă acestea au reuşit să fie confirmate de realitate şi, mai ales, sunt reticent la teoriile experimentale, care nu ţin seama de specificităţile românilor, dar sunt convins că măsurile de criză enunţate de preşedinte sunt singurele care pot fi luate acum şi sunt singurele care au în ele patriotism. Eu sper că restricţiile din această vară vor aduce relansarea mult mai repede decât se anticipează pentru că mă bazez pe micii gospodari şi pe micii întreprinzători. Dacă preţul cherestelei de calitate a crescut cu peste 10%, iar preţul pieilor şi al animalelor de calitate a crescut semnificativ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acum când măsurile de austeritate împing la prudenţă excesiv de periculoasă, - înseamnă că nu teoretizez şi că am cel puţin câteva exemple care susţin speranţa în micii întreprinzători şi în capacitatea lor de a creşte calitatea produselor.

Mai fac precizarea, spre liniştea liberalilor, că niciodată nu voi trece din poziţia de centru în poziţia de dreapta. Oscilările PNL îi mai dau o singură şansă de a nu pierde L şi de a rămâne numai cu N: să vină la guvernare, aşa cum i-a tot rugat Băsescu. Altfel este posibil ca măsurile libertariene să dea rod în lipsa lor, în perioada în care se refugiază prin populism, instigare şi vrajbă în naţionalismul mediocrilor din PSD. De fapt, naţionalismul este ultimul refugiu al ticăloşilor. Naţionalistul este un extremist şi nu un patriot. Pentru a schimba realitatea trebuia luată şi asumată o decizie, pentru că numai o decizie poate schimba realitatea... să ne rugăm şi să sperăm că realitatea se va schimba în bine.

Domnul Cristian Rizea:

"Colapsul sistemului sanitar românesc"

Nu sunt medic, dar nici nu trebuie să fiu pentru a observa că acest sistem sanitar despre care mii de articole s-au scris, în care zeci de măsuri s-au încercat, pentru care puţini bani s-au alocat, este într-un declin continuu şi sigur.

M-a şocat cazul băiatului de 9 ani din Slatina, care a decedat în condiţiile în care diagnosticul pus de medici fusese o fractură de antebraţ. Ministrul sănătăţii, domnul Cseke Attila, i-a demis pe cei pe care i-a considerat responsabili, însă faptele rămân neschimbate: un copil şi-a pierdut viaţa pentru că sistemul sanitar din România nu a fost capabil să îi ofere minimum de asistenţă şi îngrijire medicală.

Sistemul sanitar românesc poate fi redus la următoarele variabile: aparatură de sute de mii de euro achiziţionată de către managerii de spitale doar pentru a încasa comisioane, exodul unui număr mare de medici competenţi către state în care aceştia sunt remuneraţi pe măsura calităţii lor profesionale, acuzaţii din partea cetăţenilor români care au asigurările de sănătate plătite la zi, de condiţionarea actului medical de binecunoscuta "atenţie" pe care trebuie să o dea medicilor pentru a fi trataţi corespunzător, spitale insalubre din care rişti să ieşi mai bolnav decât ai intrat şi lista poate continua, din păcate, la nesfârşit.

Având în vedere cele de mai sus, măsurile Guvernului Boc sunt tăierea salariilor medicilor, închiderea unor spitale din lipsa de fonduri, reducerea personalului din domeniul sanitar sau introducerea sistemului de coplată. Aş vrea ca Executivul să vină în faţa cetăţenilor şi să explice care sunt efectele pozitive ale acestor măsuri menite să repună pe picioare acest sistem muribund, pentru că, oricât de evidente ar fi ele pentru domnul Boc, eu nu le văd.

Lipsa banilor nu este o scuză pentru gestionarea proastă a unui domeniu de maximă importanţă precum sănătatea publică. Sarcina şi responsabilitatea unui guvern este să găsească soluţii şi nu scuze. Variante există întotdeauna, însă probabil că domnii guvernanţi sunt prea ocupaţi să-şi păzească spatele şi funcţiile ca să le mai găsească.

De spus ar fi multe, de făcut ar fi şi mai multe. Prioritară, în domeniul sănătăţii, pe lângă infrastructura absolut necesară unui tratament decent în orice zonă a ţării, este resursa umană. Dacă vom continua în acelaşi fel, riscăm ca în câţiva ani să trebuiască să ne tratăm singuri, pentru că nu cred că fiecare cetăţean român va avea posibilitatea financiară de a se trata la Viena, precum Preşedintele României.

Domnul Daniel Buda:

"Tânăra opoziţie, între demagogie şi dezamăgire"

Conflictul, indiferent de natura lui, a existat şi există dintotdeauna între oameni, între generaţii, dar, în special, în politică - între putere şi opoziţie. Oriunde sunt oameni, există idei, valori, conjuncturi, standarde care pot intra în conflict; aceasta înseamnă că orice poate fi cauza unui conflict: obiective, scopuri, aspiraţii, prejudecăţi, dar, mai cu seamă, în mediul politic, setea de putere şi de control.

Anul 2004 a înregistrat cea mai spectaculoasă schimbare la nivelul clasei politice de după decembrie 1989, în ceea ce priveşte promovarea de către PDL a tinerilor în funcţii de demnitate publică, acest lucru tocmai pentru a contrabalansa lupta cu partidul stat format încă de pe aceea vreme, respectiv PSD. Promovarea tinerilor în politică şi acordarea încrederii pentru punerea în practică a ideologiilor şi doctrinelor partidelor politice a fost un pas important în evoluţia societăţii româneşti şi în egală măsură, în politică.

Eu am fost unul dintre acei tineri cărora li s-a acordat şansa politică. În calitate de parlamentar, la al doilea mandat, în acelaşi context, nu de puţine ori mi-am pus întrebarea oare ce înseamnă victoria în viaţa politică. Cu certitudine, înseamnă ca ideile, principiile, politicile tale să fie aplicate de adversarii politici ajunşi la guvernare sau să guvernezi tu însuţi, dar ideile şi politicile pe care le aplici să fie şi ale adversarilor politici.

România trece în acest moment printr-o perioadă deosebit de grea atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al credibilităţii clasei politice. Şi mă refer la clasa politică, din care şi eu fac parte, şi la abordările absolut surprinzătoare ale unor tineri politicieni. În orice stat democratic, puterea şi opoziţia joacă un rol extrem de important pentru binele cetăţenilor. Însă, din nefericire, Opoziţia actuală mi-a lăsat un gust amar şi am convingerea că nu sunt singurul.

Să le luăm pe rând: PSD, în fruntea căruia se află un tânăr politician, pe care l-am admirat, cu care am colaborat foarte bine şi mi-am exprimat încrederea că nu va apela la acelaşi mod murdar de a face politică, respectiv blamarea celor aflaţi la guvernare şi ameninţarea cu moţiuni de cenzură şi fără însă să vină cu proiecte concrete, din păcate, m-a dezamăgit. Am fost plăcut surprins în momentul în care la conducerea PSD a fost ales un tânăr cu aspiraţii puternice, cu credinţă în valorile democraţiei şi care mi-a creat impresia, ce-i drept, vremelnic, că interesul cetăţeanului primează interesului personal, de grup sau de partid. Din nefericire, a fost doar o vagă impresie.

În colţul celălalt, un alt partid din Opoziţie condus de un fost ministru al tineretului şi sportului, care a reuşit deosebita performanţă de a plasa în anonimat sportul românesc şi tot ceea ce a însemnat proiecte pentru tineret şi care, aflat într-o debusolare politică profundă, nu prea ştie pe ce parte să-şi poziţioneze partidul: ba vor la guvernare, ba vor în Opoziţie.

Îmi exprim dezamăgirea faţă de modul cum partidele politice din Opoziţie înţeleg ce înseamnă, cu adevărat, rolul lor într-o societate democratică. Asistăm zilele acestea la dezbateri sterile şi înfocate în faţa camerelor de luat vederi, unde reprezentanţii partidelor de Opoziţie îşi prezintă cu maximă încredere "măsurile excepţionale" de scoatere a ţării noastre din criza economică şi financiară, şi anume: iniţierea unei moţiuni de cenzură şi organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei cu privire la faptul dacă sunt de acord sau nu cu reducerea salariilor sau a pensiilor. Absolut hilar sau trist. Nu contest dreptul constituţional al nimănui de a dezbate sau de a utiliza mecanismele legale, în fapt, sunt instrumente politice la îndemâna tuturor, însă trebuie să ai decenţa şi capacitatea politică de a discerne între a uza de un drept şi a face rău societăţii în ansamblu şi a reacţiona inteligent şi constructiv la situaţia actuală. În acest moment, România are nevoie de o Opoziţie care să apeleze la instrumentele democratice, însă într-un mod constructiv şi în interesul cetăţenilor. Nu consider că este cel mai bun moment ca România să între şi într-o criză politică sau să se organizeze un referendum, ducând, astfel, la accelerarea scăderii economice şi pierderea încrederii partenerilor europeni şi euroatlantici.

Fără îndoială, dacă facem abstracţie de contextul economic, putem să ne imaginăm multe scenarii pentru România. Ceea ce mi se pare mie, însă, important este faptul că acest scenariu, pus în practică de reprezentanţii Opoziţiei, este, deocamdată, o suită de pure jocuri politice şi speculaţii ruşinoase, respectiv expresia a ceea ce ştiu mai bine: demagogie şi atât. La fapte sunt buni, doar când sunt la putere, şi atunci pentru a servi clientela politică şi nu cetăţenii. Acest mod jalnic de a face politică a condus România în situaţia actuală.

România are nevoie, acum, în acest moment, mai mult decât oricând de calm, de o clasă politică responsabilă cu capacitate de a-şi asuma răspunderea pentru faptele politice şi, evident, de stabilitate politică, care poate garanta stabilitatea economică.

În ceea ce priveşte provocarea tinerilor politicieni, am convingerea că tinerii vor învinge în politică, însă numai atunci când vor renunţa la metehnele politicienilor din umbra lor şi vor avea tăria şi puterea de a-şi susţine ferm punctele de vedere în folosul cetăţenilor.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Românii pierd în fiecare zi câte ceva"

Astăzi este 1 iunie. Este Ziua Copilului şi darul pe care noi, oamenii politici, am fi putut, am fi avut datoria!, să-l facem tuturor copiilor români ar fi fost acela de a le oferi condiţii să crească fericiţi într-o ţară sigură şi liniştită.

Ştiu că aceste cuvinte pe unii dintre dumneavoastră - slavă Domnului... din ce în ce mai puţini! - vă duc cu gândul la celebrul articol 53 al Constituţiei, sub umbrela căruia domnul Boc şi mentorul său cred că pot face ce vor cu şi din România!

Şi pe mine, sintagma "ţară sigură şi liniştită" mă duce cu gândul tot la Constituţie, însă în integralitatea literei şi spiritului ei!

Din păcate, iată de ce au parte cei mai mulţi dintre copiii români astăzi: de părinţi îngrijoraţi de ziua de mâine, de bunici prăbuşiţi sub vremuri, de fraţi şomeri cu diplome fără să le fi folosit vreodată în vreun loc de muncă...

Tristă ţară, fericit preşedinte care nu mai are ce pierde, indiferent cât de mult ne-ar îngenunchea ca popor!

Am să închei amintindu-vă ultimul editorial semnat de Octavian Paler, în "Cotidianul": "Iată, deci, care e teama mea. Retorica de care face uz acum Băsescu: acuzarea întregii clase politice, "mesianizarea" sa, cu un tot mai pronunţat iz fascistoid, aminteşte de cea care a dus la ascensiunea extremei drepte în România interbelică. Las la o parte ridicolul pretenţiei lui Băsescu, că el ar fi altfel decât ceilalţi politicieni, că el ar fi, vezi Doamne, un misionar al anticorupţiei şi că el n-ar proveni, în linie directă (cum provine!) din "sistemul ticăloşit". Mă mărginesc să spun doar atât: că inflamarea demagogiei populiste într-o atmosferă plină de materii inflamabile e un joc iresponsabil cu focul. Ea poate activa, din cauza mizeriei, derutelor, frustrărilor şi exasperărilor, riscuri grave, încât, dacă va mai învârti flaşneta populismului, Traian Băsescu ameninţă să devină un pericol mult mai mare decât a fost până acum."

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Ieşirea din criză prin reabilitarea muncii"

Acum, când se trece la reducerea salariilor şi a pensiilor, mi-am adus aminte de o analiză apărută în Le Monde Diplomatique, în 2007, intitulată "O uriaşă deturnare a bogăţiilor - Nu sunt fonduri pentru salarii", consecinţă a mai multor studii apărute în perioada 2004-2008 sub semnătura lui Francois Ruffin. Se porneşte de la un articol al BRI în care se afirma că "partea profiturilor este neobişnuit de ridicată, iar partea salariilor neobişnuit de joasă". Această constatare este împărtăşită şi de un studiu al FMI, în care s-a constatat că în statele membre G7, partea pe care o reprezintă salariile în produsul intern brut (p.i.b.) a scăzut cu 5,8% între 1983 şi 2006. La nivelul Uniunii Europene, această scădere a înregistrat 8,6%, iar la nivelul Franţei 9,3%. Calculele lui Jacky, directorul Institutului de cercetări economice şi sociale (IRES) din Franţa, ne arată că la nivelul Franţei 120-170 de miliarde de euro s-au scurs dinspre muncă spre capital, adică de zece ori deficitul de la Securitatea socială şi de vreo douăzeci de ori cel de la pensii (5 miliarde de euro). Această situaţie este percepută ca o deformare de structură nu numai la nivelul economiei, ci şi la nivelul societăţii, deformare rezultată dintr-un întreg ansamblu de factori: amploarea şomajului, politicile economice, schimbările în modul de conducere care au loc în sânul companiilor de vreo 20 de ani încoace.

Odată cu scăderea ponderii retribuţiilor s-au mărit şi deficitele bugetare şi datoriile suverane la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Astfel, folosind datele statistice oferite de Eurostat, Marea Britanie are un deficit bugetar de 12%, echivalentul a 190 miliarde euro şi o datorie suverană de 79,1%, Franţa are un deficit bugetar de 7,5%, echivalentul a 80 miliarde euro şi o datorie suverană de 83,6%, Germania are un deficit bugetar de 5,0%, echivalentul a 79,4 miliarde euro şi o datorie suverană de 78,8%, Spania are un deficit bugetar de 8,0%, echivalentul a 117,6 miliarde euro şi o datorie suverană de 64,9%, Italia are un deficit bugetar de 5,3%, echivalentul a 80,8 miliarde euro şi o datorie suverană de 118,2%, Grecia are un deficit bugetar de 13,6%, echivalentul a 32,3 miliarde euro şi o datorie suverană de 124,9%, România are un deficit bugetar de 8,3%, echivalentul a 40,8 miliarde euro şi o datorie suverană de 30,5%.

Din datele prezentate, la o creştere a p.i.b. ce se situează în ultimii treizeci de ani la 2%, se constată următoarea situaţie: scăderea ponderii salariilor în p.i.b., creşterea deficitelor bugetare, creşterea deficitelor la nivelul asigurării fondului pensiilor, creşterea deficitelor la nivelul securităţii sociale, creşterea şomajului, imposibilitatea susţinerii sau susţinerea parţială a sistemului de sănătate publică şi multe altele. Echilibrul ne arată faptul că diminuările clare, materiale, determină creşteri în cealaltă parte, la nivelul capitalului şi a anumitor cheltuieli nejustificate ale statului.

Din această prezentare, constatăm că România a atins, sau chiar a depăşit, standardele europene în desfăşurarea acestor fenomene, fenomene care au fost precedate la noi de distrugerea sofisticată a capacităţilor productive şi a pieţelor specifice.

Sunt multe lucruri de spus pentru această evoluţie europeană şi naţională, criza actuală fiind criza puternică a unui sistem care conduce la o reducere generalizată, la o diminuare a clasei de mijloc şi la o diminuare a aprecierii forţei de muncă. Prin urmare, avem de a face cu o problemă de sistem în care statul are stări de conflict structural cu retribuirea muncii prezente, cu retribuirea muncii trecute şi cu retribuirea muncii viitoare. Poate să ducă statul această bătălie, numai cu mentalitatea de a lupta împotriva unor probleme, în cazul cărora nu există nici responsabili, nici vinovaţi, iar partidele de stânga pot să continue nestingherite politica exprimării luptei împotriva tuturor formelor de nesiguranţă, împotriva abandonului şcolar, contra vieţii scumpe şi a consensului în care se va relansa creşterea economică pentru că se vor concilia interesele companiilor cu cele ale salariaţilor, aceasta fiind considerată cheia reuşitelor dezvoltărilor economice?

În acest context, mă gândesc cu indulgenţă la naivitatea mesajului candidatei la preşedinţia Franţei, Segolene Royal, care le spunea patronilor: "Faceţi profit, măriţi-vă veniturile", ca şi cum aceştia ar fi aşteptat permisiunea ei. Aş mai adăuga un lucru, demonstrat de practica creşterilor durabile, "asiguraţi şi o rată de creştere de peste 5%", singura care ar putea da putere instrumentelor care asigură cu adevărat justiţia socială. Şi încă un lucru, deosebit de important şi actual, exprimat de un om de dreapta, preşedintele Nicolas Sarkozy: "Munca înseamnă emancipare, iar şomajul alienare".

Personal, nu cred în succesul partidelor politice care solicită numai răbdare şi înţelegere, în cele care consideră că statele nu pot rezolva problemele, care nu pot stabili obiectivele, care nu pot defini viziunile asupra dezvoltării, care nu pot elimina sărăcia, care nu asigură abundenţa şi altele. Corelând evoluţiile ultimilor doi ani, consider că acest tip de stat este pe cale de dispariţie, iar partidul mulţumit numai să gestioneze va lăsa locul partidelor capabile să propună şi să producă schimbarea prin promovarea respectului, ordinii, meritului şi credinţei.

În acelaşi timp, consider că ar fi greşit să credem că socialismul nu mai interesează pe nimeni, că abuzurile sunt acceptate pe termen lung, că securitatea socială, învăţământul generalizat şi serviciile publice de sănătate nu rămân în continuare extrem de populare interesului cetăţenilor.

Consider că, în momentul de faţă, este nevoie de căutarea echilibrului şi a adevăratului interes naţional pentru ca bătăliile să nu fie sterile şi să nu vizeze doar oamenii şi acţiunile lor de moment. În acest context, apreciez că starea economiei naţionale reprezintă un factor care ţine de siguranţa naţională şi de devenirea europeană a României.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Reducerea numărului de parlamentari - o contribuţie la reducerea cheltuielilor bugetare"

Criza din economia românească nu reprezintă doar un subiect de ştiri, preluat de către toate posturile de televiziune, ci reprezintă o realitate nefericită cu care ne confruntăm în momentul de faţă, dar pe care trebuie să o depăşim în primul rând printr-un exemplu de luciditate şi sacrificiu al clasei politice.

Este o situaţie gravă în toată Europa, iar România trebuie să ia deciziile raţionale din punct de vedere financiar, pentru a nu frâna economia. În acest sens, un prim pas vital este dat de reducerea cheltuielilor cu aparatul bugetar, inclusiv cu Parlamentul României. Pe 22 noiembrie 2009, românii care s-au prezentat la urne, într-un procent de 50,95%, au decis în proporţie de 88,84% în favoarea reducerii numărului de parlamentari. Acum este momentul ca voinţa românilor să fie ascultată, rezultatul referendumului să fie pus în aplicare şi Parlamentul României să fie reformat.

Parlamentul României trebuie să fie un exemplu pentru cetăţenii săi, iar măsurile de austeritate trebuie să pornească de aici. Este necesar ca şi politicul să poarte parte din povara măsurilor de reducere a deficitului bugetar şi de ajustare a cheltuielilor publice. Decizia Biroului Permanent de a lua o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor curente ale Camerei este una lăudabilă, dar avem nevoie şi de măsuri pe termen lung, cum ar fi reducerea numărului de parlamentari.

Vă propun să ne uităm înspre Parlamentul maghiar care a decis recent înjumătăţirea numărului de deputaţi, votând pentru modificarea Constituţiei, măsura fiind propusă de partidul de centru-dreapta Fidesz, aflat la putere. De asemenea, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, însuşi preşedintele Partidului Conservator recunoştea faptul că numărul parlamentarilor de la Westminster este mult prea mare, motiv pentru care, ajuns în poziţia de prim-ministru, David Cameron vorbeşte de reducerea cu 10% a numărului Membrilor din Parlament.

La noi, în ciuda rezultatelor concludente ale referendumului care a însoţit alegerile prezidenţiale din 2009 şi în ciuda situaţiei economice precare şi incerte, încă nu s-a stabilit nimic privind o eventuală comprimare a numărului de parlamentari. Este timpul să dăm şi noi un exemplu!

Este nevoie să adoptăm o politică de reducere a îndatorării noastre şi să vizăm în special reducerea cheltuielilor instituţiilor politice, reducerea risipei din cheltuiala guvernamentală şi reducerea deficitului bugetar, printr-o reevaluare a cheltuielilor bugetare, a structurii de funcţionare a statului şi de performanţă a acestuia.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Creditul neguvernamental şi criza românească"

În urmă cu mai puţin de zece ani, atunci când economia României făcea eforturi considerabile pentru a lansa creşterea economică şi a reduce inflaţia, creditul neguvernamental era practic inexistent. El nu putea fi accesat nici de menaje şi nici de firavii agenţi economici, care încercau să se înfiinţeze.

Mai târziu, profitând de această stare de lucruri, deconcentrările băncilor comerciale străine au găsit profitabil să acorde în România deja celebrul "credit cu buletinul", la costuri ale dobânzilor şi comisioane nemaiîntâlnite în lume. Pe lângă aceasta, o mare parte a creditelor accesate au fost acordate în moneda unică europeană sau monede exotice, expunând clienţii la fluctuaţii de curs valutar periculoase.

Astăzi, când economia României a încetinit considerabil ritmul, când măsurile de ajustare a deficitului bugetar vor implica reduceri ale veniturilor celor care lucrează în sectorul public, băncile comerciale vor trage ponoasele politicii practicate în anii de boom economic, în ciuda avertizărilor constante ale guvernatorului Băncii Centrale.

Spre deosebire de continentul american, unde creşterea creditelor restante a provocat şocuri economice mondiale, în România băncile străine vor suporta uşor politica cămătărească pe care au practicat-o în ultimii cinci ani. Spun asta, având în vedere că profitul tuturor filialelor bancare prezente în România reportează în anul 2010, după primul trimestru, creşteri uriaşe.

Şi asta în condiţiile în care creditele restante ale românilor la bănci însumează peste 2,6 miliarde de euro, iar această cifră înregistrează creşteri semnificative zi de zi.

Astăzi, când băncile culeg roadele politicii "creditului cu buletinul", accesibilitatea creditului s-a întors înapoi în timp, prin restricţii şi costuri inimaginabile. Este greu de crezut că, în astfel de condiţii, sectorul privat din România, care are nevoie substanţială de finanţare, va găsi sprijin pe piaţa locală.

Creditul sustenabil este cheia ieşirii noastre din recesiune, iar, din acest punct de vedere, rolul sistemului băncilor comerciale este unul crucial.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Polonia, un vecin, un prieten, un partener"

Este deja notorie şi exemplară în istoria omenirii solidaritatea pe care cele două popoare, român şi polonez, au demonstrat-o în urmă cu mai bine de şapte decenii. În toamna anului 1939, când trupele sovietice au atacat Polonia dinspre est, povestea tragică a războiului s-a transformat într-una de solidaritate între cele două ţări, România, o ţară cu o soartă cu nimic mai fericită, deschizându-se exodului refugiaţilor polonezi pe teritoriu românesc.

Anii usturători ai comunismului bolşevic nu au putut îngenunchea sub niciun fel cele două popoare şi nici aspiraţiile lor pentru libertate şi prosperitate.

Am ajuns, în sfârşit, în vremurile visate ani de-a rândul de părinţii noştri, în care cele două ţări, aparţinând unei istorii geografice relativ similare, să gândească la viitorul generaţiilor ce vor veni ca parteneri în marea familie europeană, în Statele Unite ale Europei.

Destine tragice, care au acum, mai mult ca niciodată, oportunitatea realizării viselor celor care s-au jertfit pentru libertate.

Vă aduc aminte că, în urmă cu an de zile, la nivelul preşedinţilor de stat, s-a semnat la Bucureşti un parteneriat strategic extrem de important. Diluarea constantă a sensului termenului de parteneriat strategic ne-ar duce cu gândul că el este un alt document, printre altele, care parafează relaţiile formale dintre state.

Aş spune că este cu totul greşit dacă am aborda astfel şi acest document, precum şi oportunităţile care ar putea marca realizarea obiectivelor lui. România şi Polonia sunt state cu suprafeţe agricole însemnate, cu probleme şi provocări similare, care se confruntă cu nevoia promovării producţiei agricole la nivel intern şi comunitar.

România şi Polonia nu mai pot acţiona separat, problemele emergente obligându-le să coopereze. Cooperare în domeniul securităţii regionale, a energiei, a dezvoltării durabile, a dezvoltării regionale, a transporturilor poate aduce beneficii majore ambelor popoare europene.

În încheiere aş dori să reamintesc şi viziunea pe care regretatul preşedinte polonez, Lech Kaczynski, o avea asupra parteneriatului cu România: "În condiţiile în care Polonia şi România sunt două dintre cele mai mari ţări din Europa Centrală, cooperarea dintre Varşovia şi Bucureşti trebuie să dea rezultate pozitive pentru toţi. În plus, această cooperare poate să aducă valoare adăugată politicii europene. Avem frontiere cu Europa de Est, cu Ucraina, Republica Moldova, cu Rusia, în cazul Poloniei, ceea ce este semnificativ pentru Uniunea Europeană".

Domnul Teodor Atanasiu:

"Halucinanta pereche: preşedintele Băsescu şi premierul său, ecoul Boc"

Că preşedintele Băsescu a ţinut să aibă în fruntea puterii executive din România un om politic care să nu-l contrazică niciodată şi nici să nu aibă vreodată tendinţa să nu-i îndeplinească ad litteram dorinţele, a fost extrem de evident atunci când acesta l-a numit pe domnul Boc în funcţia de premier.

Astfel, instituţia prezidenţială în această privinţă a fost cât se poate de perfectă: niciodată acest premier nu a ieşit din cuvântul preşedintelui şi nici nu a avut, în toată această perioadă de guvernare, de peste un an şi jumătate, vreo iniţiativă prin care să dovedească că ar avea vreo calitate pentru această funcţie, în afară de aceea de ecou prezidenţial.

Şi preşedintelui Băsescu i-a plăcut extrem de mult această variantă. L-a lăudat tot timpul pe domnul Boc şi nu l-a deranjat din letargie nici măcar o secundă, deşi a ştiut tot timpul în ce direcţie se îndreaptă România.

Şi preşedintele Băsescu şi ecoul său, domnul Boc, ne-au spus, extrem de calmi, tot timpul, că stăm foarte bine la toate capitolele, că nu avem probleme financiare şi că economia este din ce în ce mai revigorată, cu fiecare zi petrecută în companie guvernamentală portocalie, cu fiecare ordonanţă pe care o mai semna premierul-ecou.

Toate aceste basme, înflorite cu tone de populisme şi minciuni sforăitoare, au ţinut atât de mult, încât preşedintele a putut trece nestingherit - şi cu tot succesul asigurat - peste hopul unei campanii prezidenţiale, mai mult decât promiţătoare, dar dureros de costisitoare.

Probabil că lucrurile ar mai fi mers aşa, cu demagogia turată la maxim, încă vreun an, doi, dacă forţa împrejurărilor nu ar fi prăbuşit brusc această cortină, construită numai pe neadevăr şi incompetenţă crasă. Tot acest tablou idilic s-a făcut praf, odată cu sosirea momentului decontului final, în faţa reprezentanţilor FMI.

Cine ar fi crezut că România, la douăzeci de ani de la Revoluţie, va ajunge într-o situaţie cumplită, într-o sărăcie lucie, cu ajutorul substanţial al celui ce s-a vrut cel mai bun şi puternic politician?

Acesta este rezultatul celor cinci ani şi jumătate de învrăjbire permanentă a tuturor categoriilor sociale, a tuturor instituţiilor esenţiale ale statului, a tuturor împotriva tuturor!

Acesta este rezultatul menţinerii în fruntea guvernului a unui om care n-a ştiut să facă altceva decât plecăciuni şi a lăsat toată vistieria statului pe mâna clientelismului portocaliu!

Cu ce curaj mai puteţi veni, domnule Băsescu, în faţa românilor, să le cereţi sacrificii şi înţelegere, după ce devalizatorii dumneavoastră de contracte de milioane de euro au acaparat fiecare bănuţ public?

Cum îl lăsaţi pe domnul Boc să invoce, cu tupeu, art. 53 din Constituţie, articol ce nu are absolut nicio legătură cu situaţia actuală? În art.53, alineatul (1), se stipulează următoarele: " (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".

România nu se află nici în stare de calamitate, nici în stare de război, domnule preşedinte Băsescu! Sinistru este modul în care v-aţi comportat, cu tot cinismul de care aţi fost capabil, în aceşti peste cinci ani de minciună profundă!

Dacă dumneavoastră vreţi ca România să fie din nou în stare de dictatură, aveţi măcar curajul să recunoaşteţi că aceasta vă este ultima dorinţă!

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Pensia, un drept care nu poate fi mutilat după bunul plac al unui premier perfect anticonstituţional"

Deja este de domeniul obişnuinţei, pentru orice român, faptul că premierul Boc are, la fiecare pas guvernamental pe care-l mai face, numai idei năstruşnice!

De la mobilizarea întregului aparat guvernamental pentru urgentarea proiectului său privind automobilul electric, până la ţinerea într-un picior a câte trei directori de deconcentrate pe un singur post, aproape că toate acestea au devenit atât de uzuale, încât par cele mai normale îndeletniciri de pe mapamond pentru un premier în funcţie! Dar, faptul că un mare specialist în drept constituţional ajunge să încalce în fiecare zi Constituţia ţării şi, mai nou, să recurgă la invocarea siguranţei naţionale pentru a-şi ascunde opresiunile, la care recurge acum, împotriva pensionarilor şi a salariaţilor, în virtutea necesităţilor stringente de economisire a banului public, aflat subit pe cale de dispariţie de vreo două săptămâni încoace, constituie un abuz fără precedent.

Situaţia economică a României este cu adevărat foarte dificilă la acest ceas, dar ceea ce se întâmplă nu li se datorează nici pensionarilor şi nici bugetarilor sau altor categorii sociale, aşa cum înfierează, cu orice ocazie, preşedintele Băsescu şi aprobatorul său de serviciu, domnul Boc.

Tot dezastrul actual este rezultatul incapacităţii portocalii, dovedită mai bine de un an şi jumătate, prin acoperirea adevărului cu milioane de minciuni şi cu tone de populism ieftin.

Oricine are un dram de bun-simţ în ţara aceasta, realizează până unde vor să ne împingă iresponsabilii care ne guvernează: ridicolul cu care se acoperă acest premier halucinant şi disperarea care-i şterge orice urmă de raţionament, ne aruncă din nou în prăpastia dictaturii.

Cred că premierul Boc ne citeşte de fiecare dată din constituţiile altor ţări sau inventează câte una nouă pentru fiecare situaţie, dar în niciun caz Constituţia României nu a avut până acum vreo legătură cu multe dintre aberaţiile dumnealui legislative şi nici cu situaţia invocată acum.

Ce legătură are, domnule Boc, securitatea naţională cu tăierea pensiilor sau a salariilor şi a altor drepturi? Pensia este asimilată proprietăţii private şi proprietatea privată este garantată de legea fundamentală, iar salariile stabilite prin atâtea legi în vigoare, reprezintă drepturi deja câştigate.

Nu cred că în acest partid de guvernământ nu mai există nicio minte luminată care să le atragă atenţia, atât pierdutului premier, cât şi incredibilului preşedinte, că nici Constituţia României şi nici CEDO nu le vor da voie vreodată să joace la ruleta rusească drepturile cetăţenilor români!

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Opresiunea profesorilor"

Domnul Funeriu se voia acel ministru modern, crescut şi şcolit la cele mai înalte standarde vestice. Experienţa actualului ministru al învăţământului prin democraţiile consacrate părea promiţătoare şi toată lumea se aştepta ca acesta să implementeze şcolii româneşti inovarea şi mai ales să reinstaleze respectul pentru domeniul educaţiei, lucru esenţial într-o societate modernă şi de care România are atâta nevoie.

Dar surpriza mult aşteptată devine din ce în ce mai neplăcută: domnul Funeriu a demonstrat până în prezent că nu poate conlucra cu nimeni, că tot ceea ce îşi doreşte dumnealui sau şeful suprem de la Cotroceni nu poate fi dezbătut şi agreat cu cei direct interesaţi, că legile educaţiei nu pot face obiectul negocierilor nici cu profesorii, nici cu elevii sau studenţii, pentru că numai ce vrea dumnealui sau şeful său este bun şi corect.

Ce a ieşit din mult tergiversata reformă în educaţie nu mai are sens să evidenţiem acum, deoarece legile au trecut prin Parlament, conform voinţei portocalii, dar ceea ce contează este faptul că, din păcate, multe generaţii de elevi vor fi grav afectate dacă lucrurile vor rămâne aşa cum le-a împietrit cu aroganţă domnul Funeriu.

Să rămânem totuşi cu speranţa că nimic nu poate fi veşnic, deci nici legile domnului Funeriu nu vor putea rămâne eterne! Gravitatea momentului constă, de fapt, în abuzul fără precedent pe care acesta îl utilizează pentru a închide cu forţa gura profesorilor nemulţumiţi de faptele sale.

De luni de zile, profesorii din toată ţara au protestat împotriva degringoladei din educaţie şi a problemelor din sistem care s-au acutizat pe măsură ce promisiunile şi legile în vigoare au fost uitate şi încălcate cu mult entuziasm, de cei care le-au legiferat salarii cu 50% mai mari şi după ce s-au văzut votaţi şi susţinuţi, pentru a ocupa primul loc pe oricare podium al conducerii ţării, le-au tăiat veniturile la sânge şi le-au aruncat drepturile la coşul de gunoi.

Odată cu anunţul profesorilor că au decis, începând cu 31 mai, intrarea în grevă generală pe termen nelimitat, domnul ministru Funeriu a început vânătoarea de vrăjitoare prin şcoli şi inspectorate: de la ameninţarea directă a inspectorilor în videoconferinţe că vor fi demişi dacă în zilele bacalaureatului vor fi distorsiuni din cauza greviştilor, până la întocmirea în şcoli de tabele cu protestatarii şi supunerea acestora la presiuni puternice din mai multe direcţii.

Este foarte adevărat faptul că această anunţată grevă prejudiciază destul de mult elevii şi, în special, pe cei care sunt în anii terminali şi au de dat examene, dar ceea ce li se întâmplă acum profesorilor este de asemenea foarte grav, iar îngrădirea fără precedent a drepturilor acestora şi mai ales încălcarea dreptului la liberă exprimare, ne întoarce în timp cu 20 de ani şi ne demonstrează că eludarea flagrantă a Consituţiei a devenit, pentru orice membru din guvernele domnului Băsescu, o îndeletnicire la ordinea zilei. Şi cel mai trist este faptul că Legea educaţiei a devenit un simplu obiect de troc între PDL şi UDMR!

Jocul de-a baba oarba cu Legea pensiilor şi cea a lustraţiei contra Legii educaţiei a funcţionat perfect ca element de şantaj, între cele două formaţiuni guvernamentale. După ce s-au şicanat reciproc o perioadă, prin blocarea legilor respective în cele două Camere ale Parlamentului, până la urmă au cedat, acceptându-şi condiţiile, dar demonstrându-ne foarte clar că nu educaţia sau pensionarii erau prioritare pentru UDMR sau PDL, ci ambiţiile nemăsurate ale acestora de a obţine o victorie sau alta. Ceea ce s-a statuat legat de învăţarea în limba maternă a istorie şi a geografiei, ne arată că avem un guvern perfect antinaţional, care este în stare să negocieze orice, chiar şi educaţia copiilor noştri.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"De 1 iunie, Guvernul Boc uită de copii"

Pe 1 iunie vom sărbători Ziua Copilului, prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi copiii şi, de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi fără necazuri.

Ziua Internaţională a Copilului a intrat în istorie ca având începuturile în anul 1925, an în care, la Geneva, s-a ţinut Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor, iar în China, în acea zi de 1 iunie, s-a sărbătorit Festivalul Dragonului, sărbătoare străveche, ce marchează începutul verii, festival organizat de către consulul Chinei la San Francisco, pentru copiii chinezi orfani. Nu se ştie de ce a fost aleasă data de 1 iunie, se spune că a fost o simplă coincidenţă, dar de atunci ziua de 1 iunie a rămas ca fiind considerată Ziua Internaţională a Copiilor din lumea întreagă. De fapt, nu chiar peste tot în lume, căci unele ţări sărbătoresc Ziua Copilului la alte date din an, astfel în India se sărbătoreşte pe 14 noiembrie, în Japonia şi Coreea de Sud, pe 5 mai, în Hong Kong pe 4 aprilie, în Turcia pe 23 aprilie, în Mexic pe 30 aprilie,în Indonezia pe 8 iunie, în Singapore pe 1 octombrie, iar în Congo pe 25 decembrie.

Chiar şi aşa, 1 iunie ar trebui să fie, înainte de toate, un moment de responsabilitate a noastră, a tuturor, faţă de toţi copiii din România, de copiii care, prin seninătatea şi sinceritatea zâmbetului lor, ne înfrumuseţează zilele şi ne fac să uităm de toate grijile cotidiene.

Uitând parcă de toate bucuriile pe care ni le aduce în viaţa noastră un copil, dar şi faptul că un copil nu creşte cu promisiuni electorale, Guvernul Boc ia în calcul, pe fondul reducerii cheltuielilor publice negociate cu Fondul Monetar Internaţional, scăderea indemnizaţiei de creştere a copilului cu 25 de procente, scădere care va fi aplicată la cuantumul rezultat din echivalentul a 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni. Dar miniştrii acestui guvern incapabil nu se opresc numai aici. Vor fi afectate şi alocaţiile familiei monoparentale şi a celor complementare pentru copii. Aceste măsuri, consideră specialiştii în demografie, vor avea un impact negativ considerabil asupra ratei natalităţii. Ridicolul situaţiei este că această scădere a indemnizaţiei ar trebui să înceapă de la 1 iunie. Halal cadou de ziua copilului!

Cadoul Guvernului Boc pentru copiii noştri va fi "condimentat" cu mişcări sindicale din partea mai multor confederaţii, nemulţumite, bineînţeles, de anunţul privind micşorarea salariilor.

Dar, aşa cum spunea marele nostru Ion Creangă, "Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal din cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului...".

Domnul Marin Almăjanu:

"Anii 2005, 2006, 2009 şi 2010 sunt şterşi cu desăvârşire din memoria premierului Boc"

Fiecare discurs al premierului Boc începe şi se termină cu lamentările nesfârşite despre greaua moştenire primită în dar de la guvernarea liberală. Dar, acesta nu ia niciodată în calcul faptul că şi partidul dumnealui a făcut parte, timp de doi ani şi jumătate aproape, din aceeaşi guvernare.

Amnezia premierului în funcţie este atât de puternică, încât acesta nu-şi aminteşte sub nicio formă faptul că a revenit din nou la guvernare de la sfârşitul anului 2008 şi că a condus, în acest timp, patru guverne.

Doar pentru că nu a fost dumnealui premier şi în perioada 2005-2008, acesta nu poate recunoaşte, cu niciun chip, beneficiile acelei guvernări?

În anii 2005 şi 2006, România a avut parte de o creştere economică substanţială şi, pe acest fond, au crescut de fiecare dată, aşa cum era firesc, pensiile şi salariile.

Domnul Boc îi reproşează fostului premier Tăriceanu că a dublat punctul de pensie în perioada guvernării liberale.

Vi se pare normal, domnule Boc, ca atunci când totul mergea bine în ţara asta, toţi banii din vistieria bugetară să se fi dus pe licitaţii trucate şi pe atribuiri de contracte fabuloase, de zeci de milioane de euro, numai pentru săli de sport sau alte proiecte nu atât de stringente şi, în acelaşi timp, categoria cea mai defavorizată, care a fost ţinută zeci de ani într-o sărăcie lucie, pensionarii, să fi fost lăsaţi în continuare să moară de foame?

Aţi uitat complet, domnule Boc, ce le promiteaţi acestora, în multele dumneavoastră campanii şi programe de guvernare portocalii?

Aţi uitat că le-aţi jurat bunăstare şi le-aţi promis de nenumărate ori, în direct, că le veţi creşte şi dumneavoastră pensiile şi chiar salariile bugetarilor şi, acum, după ce aţi tocat fiecare bănuţ public existent în buget şi după ce aţi ratat, timp de un an şi jumătate, implementarea oricărei măsuri benefice pentru economia României, ştergeţi cu buretele tot timpul petrecut degeaba la Palatul Victoria?

De ce nu aţi redus benchetuiala nesfârşită a miniştrilor dumneavoastră pe banii publici, domnule prim-ministru?

De ce aţi lăsat în 2009 şi în jumătate din 2010 cheltuielile cu materialele, cu deplasările, cu studiile fără nicio finalitate, cu licitaţiile păguboase şi chiar cu salariile în anumite instituţii preferenţiale să explodeze, deşi ştiaţi foarte bine că aveţi nevoie stringentă de economii?

Unde aţi fost, domnule Boc, şi anul trecut şi anul acesta, când trebuiau luate o mulţime de măsuri ferme, ca lucrurile să nu degenereze în asemenea hal?

De ce, domnule prim-ministru Boc, aţi minţit românii cu o totală indiferenţă, atât de mult timp şi acum veniţi, cât se poate de senin, cu coasa în buzunarele acestora, ca să vă plătească tot ei nota de plată a desăvârşitei dumneavoastră incapacităţi guvernamentale?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Autocritica, un cuvânt inexistent în vocabularul premierului Boc"

Este limpede pentru toată lumea că premierul Boc nu are nici măcar în al doisprezecelea ceas curajul să-şi asume neputinţa, greşelile flagrante şi minciunile nesfârşite, ridicate timp de aproape doi ani la nivelul de adevăr absolut!

Că oricine este de vină pentru ceea ce se întâmplă, numai dumnealui şi ale sale guverne nu au nicio legătură cu dezastrul în care se scufundă România, deja nu mai pare deloc surprinzător! Dar, aberaţiile cumplite la care premierul a ajuns să apeleze în aceste dureroase momente pentru cetăţeanul obişnuit, ne mai demonstrează încă odată, deşi nu mai era deloc necesar, că domnul Boc poate să inventeze fără întrerupere, poate să mintă cu o candoare infinită, poate să-şi acopere cu mare pricepere devalizatorii de bani publici din propriul partid, dar nu poate sau, mai degrabă, nu vrea să-şi recunoască incompetenţa desăvârşită!

Domnul Boc, crezându-se, probabil, singur pe nava în derivă a domnului Băsescu, aruncă cu înverşunare, în stânga şi în dreapta, noroiul greşelilor sale nemăsurate, având chiar proasta inspiraţie de a-l înfiera şi pe directorul general al FMI, domnul Strauss-Kahn, făcându-l şi pe acesta mincinos!

De ce nu recunoaşteţi, domnule prim-ministru, că nu FMI v-a constrâns să luaţi aceste măsuri groaznice de austeritate, măsuri fără precedent în Europa şi că acestea nu vor fi ultimele, că urmează altele şi mai grele, deoarece nu aţi rezolvat nicidecum problemele pe care le-aţi acutizat cu bună ştiinţă?

"Nu există în acest moment semne că peste trei luni, şase luni sau un an ar putea fi mai bine. Ar putea fi mai rău", ne spune plin de pesimism domnul ministru Vlădescu şi este ministru în guvernul dumneavoastră, domnule Boc!

De când a început criza mondială, unde ştiţi dumneavoastră că s-au mai tăiat pensiile şi apoi s-a invocat necesitatea restrângerii drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, domnule prim-ministru?

De ce nu le spuneţi românilor că adevărul este cu totul altul şi că ţara a intrat de multă vreme în faliment pentru că aţi cheltuit în fabuloasele campanii până la ultimul bănuţ, iar ceea ce ne aşteaptă de acum încolo, va fi cu mult mai dificil?

Le garantaţi cetăţenilor acestei ţări că soluţiile unilaterale găsite de dumneavoastră şi impuse cu forţa sunt cele mai corecte şi că acestea nu vor fi urmate de un alt val de austerităţi în următoarele luni?

Aţi amanetat pentru multe generaţii viitorul acestei ţări, domnule Boc, şi nu aveţi decenţa să le spuneţi românilor că nu domnul Strauss-Kahn este mincinosul, ci dumneavoastră şi miniştrii pe care-i apăraţi, cu preţul ieşirii definitive pe uşa istoriei politicii româneşti!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Dezastrul şi sinistrul Traian Băsescu şi Emil Boc"

După părerea lui Traian Băsescu şi a lui Emil Boc, criza economică în care se află România nu are nicio legătură cu actul guvernării, cu incompetenţa şi iresponsabilitatea actualului Executiv.

Criza a fost imprevizibilă. După cum ştiţi, a venit brusc după alegerile prezidenţiale şi s-a amplificat prin aprilie-mai anul curent. Criza a fost şi inevitabilă, după ce Guvernarea Băsescu - Boc a aruncat cu bani în stânga şi în dreapta, pentru a prospera clientela politică a PDL. Prin urmare, Guvernul PDL asimilează criza economică unei calamităţi naturale, unui dezastru sau unui sinistru deosebit de grav, invocând articolul 53 din Constituţia României, pentru a explica de ce taie pensiile şi salariile. O explicaţie halucinantă, care arată incompetenţa fără margini a guvernării portocalii! Invocând articolul 53 din Legea fundamentală, aceşti iresponsabili care se află la guvernare pot adopta orice măsură le trece prin cap.

Subliniez că invocarea siguranţei naţionale ca temei al restrângerii dreptului contravine conceptului de siguranţă naţională prevăzut de articolul 1 din Legea nr.51/1991, care, definind această noţiune, fixează una dintre componentele sale ca fiind asigurarea unui climat de exercitare neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În plus, criza economică nu se încadrează în niciunul din cazurile menţionate expres la articolul 3 din lege, în care sunt enumerate, limitativ, acţiunile ce constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României, precum atacul armat, actele teroriste, trădarea prin ajutarea inamicului, spionajul, subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români.

Totodată, decizia guvernanţilor nu respectă principiul nediscriminării, în sensul că trebuie să fie aplicabilă întregii populaţii, conform sintagmei utilizate, "naţională". Prin măsurile dispuse de Traian Băsescu şi Emil Boc, sunt vizaţi în mod exclusiv bugetarii şi pensionarii, fiind excluşi de la aplicarea cu caracter general salariaţii regiilor autonome şi ale celorlalte companii la care statul este acţionar, ale căror venituri implică şi o componentă bugetară importantă, precum şi sectorul privat.

Măsura anunţată de Traian Băsescu şi Emil Boc nu este proporţională nici cu situaţia care a determinat-o, întrucât prin aplicarea reducerilor prevăzute de Guvern se obţine efectul contrar celui urmărit de articolul 53 din Constituţie, respectiv adâncirea stării de pauperitate a unor largi categorii sociale şi nicidecum susţinerea economică a acestora pe vreme de criză. Propunerile Guvernului nu sunt însoţite de măsuri menite să ajute populaţia în condiţii de criză, contrar scopurilor declarate prin Strategia de siguranţă naţională.

Pe de altă parte, Guvernul PDL spune că măsura de diminuare a pensiilor, salariilor şi ajutoarelor sociale este valabilă doar până la sfârşitul acestui an, dar nu garantează acest lucru. Mai mult, acum românii sunt ameninţaţi cu noi tăieri din salarii şi pensii, de 30% sau chiar de 70%! Am citit proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, încropit de Guvernul Boc. Potrivit ultimului paragraf din acest proiect de lege, începând cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010. Această prevedere se traduce simplu prin salarii diminuate şi concedieri masive din sectorul bugetar!

În acest moment, angajaţii din instituţiile publice sunt ameninţaţi cu disponibilizarea dacă îndrăznesc să protesteze împotriva măsurilor aberante pentru care Guvernul PDL îşi va angaja răspunderea. Guvernarea portocalie încearcă să instituie frica în rândul oamenilor, un sentiment pe care românii nu l-au mai avut în ultimii 20 de ani. Cu toate neajunsurile, cu toate frustrările şi neîmplinirile, am învăţat să sperăm. Am reuşit să ne învingem frica. Dar Traian Băsescu şi Emil Boc, împreună cu întregul guvern PDL, cu armata de prefecţi şi directori portocalii din întreaga ţară, au readus în prim plan spectrul acestui sentiment. Românii sunt hărţuiţi şi se tem că vor fi daţi afară şi mâine nu vor mai avea ce pune copiilor pe masă.

Dispreţul faţă de cetăţeni a fost ridicat la rang de politică de stat! În timp ce oamenii ies în stradă pentru a protesta şi a-şi striga disperarea, preşedintele ţării, Traian Băsescu, declară senin că nu are nimic de pierdut.

Fuga de responsabilitate a actualilor guvernanţi demonstrează că dezastrul şi sinistrul au nume: Traian Băsescu şi Emil Boc. Un dezastru de preşedinte şi sinistrul său premier, care şi-au bătut joc de români!

Domnul Radu Stroe:

"Constituţia şi Emil Boc"

Ultima fortăreaţă luată cu asalt de partidul de guvernământ a fost Constituţia. Prevalându-se de echivocul interpretabil, Emil Boc a anunţat săptămâna trecută tăierea pensiilor, salariilor şi a altor drepturi, invocând ca şi temei legal articolul 53 din Constituţie: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav." Această forţare a legii fundamentale, prin apelarea la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, are ecouri în multe articole din Constituţie. De aceea, "calul troian" întruchipat de articolul 53 poate fi deosebit de periculos dacă este interpretat într-o cheie abuzivă, de rea-credinţă.

În orice caz, acest simulacru de justificare al premierului Emil Boc este demantelat de specialistul în drept constituţional, Gheorghe Piperea, care declara la RFI că "[...] invocarea acestui articol 53 [...] este o găselniţă stupidă a cuiva care nu se pricepe deloc la drept constituţional. Articolul acesta 53 a fost interpretat foarte restrictiv de Curtea Europeană a Drepurilor Omului. Într-un caz împotriva uneia din ţările baltice a spus negru pe alb: criza economică nu este deloc un motiv ca statul să nu îşi respecte obligaţiile, cum ar fi obligaţia de plată a pensiei". Astfel, în numele siguranţei şi a ordinii publice, Emil Boc şi Traian Băsescu aruncă în prăpastia sărăciei extreme şi a falimentului cea mai mare parte a cetăţenilor ţării. Însuşi ministrul finanţelor era sceptic relativ la eficienţa măsurilor de austeritate: "Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este că nu există în acest moment semne că peste trei luni, şase luni sau un an ar putea fi mai bine. Ar putea fi mai rău". Cât de rău ar mai putea fi răul, în condiţiile în care deja România este singura ţară care a luat măsurile cele mai dure.

Declaraţiile făcute în zig-zag atât de preşedinte, cât şi de premier, mai ales în ultimul an, ridică un mare semn de întrebare asupra responsabilităţii acestora. Aplicarea principului divide et impera, în care diverse categorii sociale sunt asmuţite unele împotriva altora, pentru a se abate atenţia de la principalii vinovaţi, pe lângă lipsa lui de etică este şi extrem de contraproductiv şi nefast.

Luăm deja lecţii de la bulgari - care au depăşit cu bine criza şi a căror economie se află în creştere -, dar poate că este prea târziu!

Domnul Victor Paul Dobre:

"Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere!"

Cine nu are bătrâni, ar trebui să-şi cumpere, pentru că astăzi, mai mult ca oricând, această veche zicală populară pare a fi mai înţeleaptă ca niciodată.

Şi asta nu pentru că bătrânii sunt cei care, prin experienţa şi înţelepciunea lor, pot ajuta societatea în ansamblul ei să evolueze şi să ia decizii corecte, aşa cum ne învaţă poveştile populare cu tâlc, ci pentru că bătrânii s-au dovedit o excelentă monedă de schimb pentru actuala guvernare.

Dacă Guvernul Boc nu ar fi avut bătrâni, atunci nu ar fi avut pensionari şi, prin urmare, nu ar fi avut pe cine să învinuiască pentru mersul prost al economiei, pentru deficitul bugetar şi, în general, pentru criza pe care o traversăm. Dacă nu am fi avut pensionarii şi "pensiile nesimţite", cum ar fi abătut guvernanţii atenţia cetăţenilor de la propria incapacitate de a guverna? Cum ar fi mascat îndestularea firmelor clientelei politice din bugetul de stat, dacă nu ar fi existat pensionarii pe care să dea vina?

În România sunt peste 5 milioane de pensionari, ceea ce înseamnă un cec în alb pentru Guvernul Boc în negocierile cu organismele financiare internaţionale. O aritmetică simplă ne arată că reducerea fiecărei pensii din România cu doar un leu ar însemna aproximativ 1,5 milioane euro, ceea ce înseamnă o reală garanţie financiară pentru Guvernul Boc în sensul că, chiar în lipsa oricăror măsuri anticriză şi a oricăror rezultate economice, Guvernul tot are la dispoziţie o importantă resursă financiară, şi anume sistemul de pensii publice.

Dacă acum câteva luni această teorie era doar o ipoteză şi nimic mai mult, zilele acestea asistăm efectiv la măsura de scădere a pensiilor cu 15%. Cum ar fi reuşit Guvernul Boc, în lipsa oricăror măsuri anticriză şi în lipsa oricăror rezultate economice să scadă deficitul bugetar dacă nu ar fi avut bătrânii cărora să le diminueze drepturile ce le revin după o viaţă de muncă.

Realitatea este că pensionarii sunt pentru această guvernare doar o cifră dintr-o statistică. Altfel cum s-ar explica faptul că, în ciuda previziunilor nesustenabilităţii pe termen lung a sistemului public de pensii, Guvernul introduce prin proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice noi categorii de asiguraţi în sistemul public de pensii. Militarii, magistraţii, diplomaţii şi alte categorii de cetăţeni care beneficiază de pensii de serviciu, care nu au contribuit niciodată la sistemul public de pensii şi care, prin natura meseriilor pe care le au, nu pot avea un stagiu complet de cotizare se vor adăuga masei de manevră a acestei guvernări.

De ce să iei măsuri economice ferme, de ce să te preocupe gradul de colectare la bugetul de stat ori combaterea evaziunii fiscale, măsuri care ar putea conduce la greve în anumite sectoare, când poţi să reduci pensiile cu 15% fără teama că pensionarii vor bloca vreun domeniu vital de activitate? De ce să superi clientela politică, când ai bătrâni cărora le poţi diminua drepturile?

Domnul Dorel Covaci:

"Învinovăţirea întregii clase politice, o strategie de discreditare a tuturor instituţiilor democratice de către guvernanţi"

Se pare că s-a ajuns la fundul sacului. Cu mâinile vânturând şi ultimele rămăşiţe, preaonoraţii guvernanţi se întreabă acum miraţi, cine oare le-a putut găuri bunătatea de sac, doldora nu demult.

Şi ca să rămână imaculaţi în ochii opiniei publice, ce altă opţiune mai bună puteau găsi decât să arunce gunoiul în curtea vecinilor, în stilul caracteristic, spălându-se pe mâini de orice urmă de mizerie compromiţătoare.

În discursul savant al celor de la putere, bugetul golit este acum opera parlamentarilor leneşi, a funcţionarilor publici corupţi, a medicilor incompetenţi, a profesorilor ineficienţi şi a pensionarilor nesimţiţi.

Dezmăţul bugetar e apanajul tuturor acestor categorii, mai puţin a lor, a guvernanţilor. În replici halucinante şi groteşti, spun că se poate trăi cu câţiva bănuţi, o pâine la congelator din care să se mănânce câteva firimituri în fiecare zi, şi nimeni nu va muri astfel de foame. Aceasta e probabil transpunerea concretă a sloganului electoral "Să trăiţi bine!", pe care l-au asumat nu demult.

Strategia de denigrare are largi variaţiuni şi e aplicabilă tuturor categoriilor sociale, inclusiv clasa politică oponentă şi instituţiile democratice ale statului, protectoare ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Toţi sunt vinovaţi, mai puţin ei, care au luat toate măsurile dezastruoase pentru ţară. După ce prin tactici de o corectitudine îndoielnică au reuşit să creeze o majoritate în Parlament, acum încearcă să deturneze atenţia şi vina înspre bastionul celor care au curajul de a-i înfrunta până la capăt. Acum duc o campanie acerbă de discreditare a parlamentarilor, reprezentanţii poporului în forul legislativ.

Se vehiculează idei cum că deputaţii, în speţă, ar dispune discreţionar de sume consistente, în afara retribuţiei directe, a indemnizaţiei; de sume cheltuite ilegal pe transport, cazare şi deplasări în delegaţii, deşi programul de activitate şi bugetul sunt aprobate de conducerea Camerei Deputaţilor.

Cheltuielile de transport sunt diferenţiate, în funcţie de colegiile reprezentate, aflate la distanţe variabile faţă de capitală. În acord cu principiul reprezentativităţii teritoriale, fiecare zonă a ţării are un trimis în Parlament, fie că e la 10 sau 500 km de Bucureşti.

Activităţile de reprezentare la nivel înalt, pe plan internaţional, sunt privite şi interpretate, în mod tendenţios, ca mijloace de relaxare, de lux. Delegaţiile parlamentare sunt stabilite însă în conformitate cu programul Camerei, în baza relaţiilor de parteneriat cu celelalte organisme legislative din lume şi se constituie ca o sarcină de serviciu a deputatului.

Cazarea deputaţilor în Bucureşti este hotărâtă şi negociată de către conducerea Camerei, şi nu rămâne la liberul arbitru al beneficiarului.

Neluarea unei poziţii de către conducere poate avea o explicaţie în faptul că şi aceasta este complice la ampla acţiune de discreditare a acestei instituţii, un pas important în procesul de instaurare a dictaturii prezidenţiale. Din păcate, această inacţiune nu va dovedi decât ineficienţa şi incapacitatea celor care trebuie să ne coordoneze, aserviţi unui regim autoritar extrem care îşi urmăreşte interesul - acela de a acapara toată puterea din stat.

Nu întâmplător, anumite instituţii sunt atacate înainte de un eveniment politic major. Denigrarea parlamentarilor are oare vreo legătură cu introducerea proiectului de lege a pensiilor sau cu asumarea răspunderii Guvernului pentru legile ce urmează să fie aduse în Parlament?

Ca parte a acestui întreg, instituţia supremă reprezentativă a poporului român şi unica autoritate legiuitoare a României, ultimul resort în apărarea democraţiei, toţi parlamentarii, precum şi conducerea Camerei Deputaţilor trebuie să facem front comun pentru apărarea imaginii acestei instituţii, explicând ce trebuie explicat, îndreptând ce trebuie îndreptat şi sancţionând ce trebuie sancţionat.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Parcul copiilor din Timişoara, închis de 6 ani, nu se deschide nici în 1 iunie 2010"

Parcul copiilor din Timişoara continuă să rămână pentru timişoreni o amintire. Închis în anul 2004 de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, din cauza nesiguranţei şi deteriorării echipamentelor de joacă pentru copii, parcul nu îşi va deschide porţile nici astăzi, 1 iunie 2010. Anul trecut, edilii municipiului Timişoara ofereau asigurări ferme că de Ziua Copilului vor fi în măsură să redeschidă parcul, dar astăzi poarta de la intrare nu ne aşteaptă cu o panglică, ci cu acelaşi lacăt de 6 ani.

După ce patru ani proiectul de modernizare a fost blocat, consilierii locali au votat în luna iulie a anului trecut Studiul de fezabilitate privind modernizarea Parcului Copiilor, iar lucrările ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie a anului 2006. Edilii promiteau că investiţia va fi inaugurată de 1 iunie 2010, dar, din păcate pentru copiii oraşului Timişoara, la această dată lucrările nu au fost nici măcar demarate de Primărie. Pentru investiţii, Consiliul local a aprobat, în luna martie a acestui an, suma de 4,5 milioane de lei, dintre care 3 milioane provin de la bugetul local şi 1,5 milioane din fondul de rulment. După îndelungi tergiversări, Primăria Timişoara trebuie să organizeze o nouă licitaţie internaţională pentru proiectul tehnic din cauza faptului că specialistul din Germania a renunţat la proiect.

Parcul copiilor din Timişoara reprezintă un loc reprezentativ pentru oraş, o locaţie care poate fi cu adevărat modernizată şi transformată într-un loc atractiv pentru copiii Timişoarei. Gestionarea situaţiei până în acest moment demască lipsa de viziune a municipalităţii şi incapacitatea de a susţine proiecte viabile pentru modernizarea şi dezvoltarea oraşului. Copiii au nevoie de spaţii de joacă adecvate, sigure, moderne, în mijlocul naturii, iar autorităţile locale nu trebuie să ignore investiţia în acest spaţiu cu un potenţial deosebit de important în modernizarea oraşului.

Petiţia lansată pe internet, încă de acum doi ani, de cetăţenii oraşului Timişoara, prin care se cere reabilitarea urgentă a Parcului copiilor, a adunat peste 900 sute de semnături. Aceasta este o dovadă incontestabilă a faptului că cetăţenii nu pot rămâne indiferenţi la faptul că Parcul copiilor este învăluit de promisiuni, dar timp de 6 ani nu s-au făcut progrese în reabilitarea locaţiei.

Astăzi, de Ziua Internaţională a Copilului, Parcul copiilor din Timişoara rămâne închis.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Fondurile europene - resurse vitale pentru dezvoltarea României"

La patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România nu a reuşit să atragă decât 16% din cele 33 de miliarde de euro care i-au fost alocate pentru perioada 2007 - 2013. Un raport preliminar al Comisiei Europene, prezentat de EUobserver, subliniază faptul că statul român are dificultăţi majore în accesarea de fonduri prin proiecte de infrastructură şi energie, rata de absorbţie fiind de 14,1 %. Pentru aceste sectoare, suma disponibilă în perioada 2007 - 2013 este de 19,6 miliarde de euro. Se cuvine a fi subliniat faptul că Uniunea Europeană a alocat pentru dezvoltarea infrastructurii din România, fonduri în valoare de 4,56 miliarde de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POST), resurse financiare care trebuie utilizate până în anul 2013. Finanţarea vizează dezvoltarea unui sistem de transport legat de reţelele de drumuri şi autostrăzi ale spaţiului comunitar. În mod regretabil şi inexplicabil, prin acest program au fost contractate doar 20 de proiecte, nivelul plăţilor efectuate de Uniunea Europeană fiind de 30 de milioane de euro. De asemenea, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, statul român are posibilitatea de a accesa 4,51 miliarde de euro. Până acum, valoarea proiectelor aprobate se apropie de 2 miliarde de euro.

Într-o vreme de recesiune economică, accesarea fondurilor europene trebuie să devină o prioritate naţională pentru statul român. Se cuvine a fi subliniat faptul că microîntreprinderile care depun proiecte pentru finanţare UE prin Programul Operaţional Regional vor primi fonduri nerambursabile în proporţie de 100% din costurile eligibile ale proiectului, în limita sumei de 200.000 de euro. Astfel, beneficiarii nu mai trebuie să contribuie cu 30% din costurile eligibile, cum au fost regulile până în prezent. Dar, pentru ca astfel de proiecte să reprezinte un sprijin real pentru întreprinzătorul român, trebuie eliminate cauzele care blochează frecvent absorbţia fondurilor structurale în domenii vitale pentru dezvoltarea României.

Lipsa de informare a potenţialilor beneficiari, lipsa de implicare efectivă a statului, lipsa de iniţiativă şi creativitate a autorităţilor locale care au un rol esenţial în implementarea proiectelor, sunt motive reale care ne ţin departe de fondurile europene. În ceea ce priveşte sistemul de gestionare, sunt invocate frecvent aspectele legate de cadrul de reglementare, structura organizatorică, resursele umane (numeric şi calitativ), materiale şi resursele financiare bugetate pentru cofinanţarea pusă la dispoziţie de statul membru (circa 15%). În cazul beneficiarilor, sunt relevante aspectele ce ţin de capacitatea acestora de a elabora proiecte care să corespundă nevoilor proprii şi cerinţelor de eligibilitate, capacitatea de implementare a proiectelor contractate (resurse umane, calitatea consultanţei), capacitatea de cofinanţare a proiectelor contractate cu un procent între 2 şi 60%, sau mai mult, în funcţie de tipul de beneficiar şi de proiect, şi nu în ultimul rând contextul economic general.

Alte trei surse de finanţare puse la dispoziţia României sunt Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA) şi Programul Operaţional Regional (POR). Cea mai mare alocare se face prin POR, care dispune de 3,726 miliarde de euro, în timp ce POAT are un buget de 170 de milioane de euro, iar PODCA - de 208 milioane de euro. Şi aici gradul de absorbţie este foarte redus. Autorităţile care gestionează aceste programe atrag atenţia asupra procedurilor foarte rigide privind achiziţiile publice, corupţiei, insuficienţei personalului specializat pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană, dar mai ales asupra lipsei de comunicare la nivel instituţional, acestea fiind doar câteva dintre cauzele care împiedică România să utilizeze resursele comunitare.

Fondurile europene reprezintă resurse importante pentru dezvoltarea şi consolidarea României, de aceea nu trebuie risipite prin meandrele corupţiei, ale incompetenţei sau indiferenţei. Absorbţia fondurilor comunitare trebuie să fie susţinută de un cadru legislativ şi instituţional solid, care să permită valorificarea efectivă a unor resurse care nu pot fi neglijate în contextul economic actual.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Modificarea legilor proprietăţii ca efect al celor peste 1.000 de cauze româneşti de la CEDO"

În februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis aplicarea procedurii pilot în două dintre cazurile aflate pe rol cu privire la imobilele naţionalizate confiscate în mod abuziv de regimul comunist din România în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Hotărârile pilot adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului au menirea de a identifica acele probleme juridice controversate cu care se confruntă în mod constant un număr mare de justiţiabili care se adresează Curţii de la Strasbourg. În fapt, printr-o asemenea hotărâre, CEDO identifică principalele disfuncţii din legislaţia internă şi oferă indicaţii guvernelor cu privire la măsurile care se cer adoptate pentru a elimina inadvertenţele sistemice şi structurale care determină numărul foarte mare de cereri. Odată cu declanşarea procedurii, toate cauzele având acest obiect vor fi suspendate de pe rolul CEDO până când autorităţile statului român vor adopta măsurile legislative, administrative şi bugetare care se impun.

În motivarea hotărârii, Curtea a invocat cele peste 1000 de cauze privitoare la imobilele naţionalizate de statul român şi cauzele în care România este frecvent condamnată pentru diversele încălcări ale Protocolului 1 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Dincolo de statistica îngrijorătoare, Curtea a atras atenţia că în ciuda zecilor de hotărâri prin care s-a pronunţat asupra ineficienţei mecanismului de acordare a compensaţiilor pentru imobilele naţionalizate de statul român, nu s-au realizat progrese semnificative în privinţa reformării şi consolidării cadrului legislativ în materie. Din aceste motive legitime, Curtea a decis aplicarea procedurii hotărârilor - pilot în cazurile aflate pe rol: "Atanasiu şi Poenaru contra României" şi "Solon împotriva României." În cazul "Atanasiu şi Poenaru contra României", acuzaţiile se referă în principal la imposibilitatea accesului la un tribunal pentru a revendica un apartament naţionalizat şi întârzierea autorităţilor administrative în luarea unei decizii referitoare la cererea de restituire. În cauza "Solon contra României", autorităţile sunt acuzate pentru imposibilitatea obţinerii de către reclamant a despăgubirilor la care avea dreptul conform Legii nr.10/2001 pentru un teren naţionalizat şi utilizat de Universitatea din Craiova.

Se impune în mod efectiv modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Reformarea cadrului legislativ în materia proprietăţii trebuie să asimileze în mod concret recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului privind eficientizarea şi accelerarea procesului de despăgubire, prin instituirea unor termene pentru fiecare etapă de soluţionare a notificărilor şi adoptarea unor sancţiuni în cazul nerespectării acestora. Cadrul instituţional trebuie de asemenea consolidat, în sensul în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să comunice constant şi direct cu instituţiile locale şi centrale implicate în procesul de retrocedare. Se cuvine a fi subliniat faptul că sistemul despăgubirilor trebuie reformat şi îmbunătăţit, astfel încât persoanele să beneficieze de despăgubire şi/sau să primească acţiuni la Fondul Proprietatea, în funcţie de opţiunea lor, în termen rezonabil. Chiar dacă din anul 2005, despăgubirile se acordă în bani sau în acţiuni ale Fondului Proprietatea, Curtea a atras atenţia asupra faptului că acţiunile nu au valoare de piaţă întrucât Fondul Proprietatea nu este cotat la bursă.

Modificarea şi consolidarea cadrului legislativ în materia proprietăţii trebuie să devină o prioritate, având în vedere sumele exorbitante pe care statul român le plăteşte ca urmare a condamnărilor la CEDO, din cauza legislaţiei incoerente în materie. Mai mult, dacă statul român nu adoptă măsuri eficiente pentru remedierea situaţiei restituirilor şi implicit a respectării drepturilor omului, România poate fi sancţionată chiar şi cu excluderea din Consiliul Europei. Temeiul juridic al hotărârii pilot este art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia statele semnatare sunt obligate să execute hotărârile CEDO, iar Comitetul de Miniştri are rolul de a supraveghea executarea acestor hotărâri.

Domnul Mircea Duşa:

«Legea educaţiei "antinaţionale"»

În ziua în care în faţa sediului Guvernului manifestau circa 50.000 de sindicalişti împotriva măsurilor de austeritate impuse de Executiv, în Camera Deputaţilor s-a dezbătut şi s-a votat Legea educaţiei naţionale sau, aşa cum au numit-o unii, Legea educaţiei "antinaţionale". Aşa cum am susţinut şi atunci, doresc să evidenţiez încă o dată faptul că forma care a trecut de Camera Deputaţilor este expresia unor mari concesii făcute UDMR-ului de către PDL. Practic, limba română a fost vândută. Prin această lege, minoritatea maghiară a obţinut mai mult decât spera: predarea Istoriei românilor şi a Geografiei României în limba minorităţilor naţionale, la toate nivelurile şcolare, din şcoala primară şi până în liceu. Mai mult, minorităţile naţionale vor învăţa limba română ca pe o limbă străină, respectiv ca limba engleză, franceză sau germană. Aşadar, UDMR a reuşit să obţină tot ceea ce nu a reuşit să câştige în 20 de ani: învăţământ în limba maghiară de la grădiniţă până la facultate, transport, cazare şi masă gratuite pentru elevii maghiari care nu pot studia în localităţile în care locuiesc, finanţarea suplimentară pentru şcolile minorităţilor.

Este o reglementare inexplicabilă şi aberantă, mai ales că România este mereu dată ca exemplu în Europa pentru modul în care a reuşit să rezolve problema minorităţilor. Susţin în continuare că această decizie va avea consecinţe negative asupra cetăţenilor români de etnie maghiară care, neştiind limba română, vor avea dificultăţi de comunicare în zonele care nu sunt locuite în majoritate de maghiari.

Pe lângă faptul că această lege aduce atingere gravă identităţii naţionale, ea conţine şi o serie de prevederi cu care nu suntem de acord: încalcă dreptul de proprietate prevăzut de Constituţie, prin prevederea potrivit căreia bunurile dobândite de universităţile private după înfiinţare sunt bunuri publice; încalcă Codul Muncii prin prevederea că în învăţământ contractele individuale de muncă se încheie pe durată determinată, deşi regula este încheierea acestor contracte pe durată nedeterminată; se încalcă principiile autonomiei universitare prin puterea discreţionară conferită ministrului educaţiei de a-i demite pe rectori, prin dreptul conferit rectorului sau decanului desemnat de a-şi alege întreaga echipă şi prin excluderea studenţilor din procesul de alegere a conducerilor facultăţilor şi universităţilor etc.

Este o lege care are un singur obiectiv: politizarea învăţământului şi transformarea lui într-un sistem supus actualei puteri portocalii, aşa cum se încearcă, din păcate, cu toate categoriile sociale şi în mai multe segmente ale societăţii româneşti.

Domnul Mircea Duşa:

"Obedienţă şi reformă"

În ultimul an suntem supuşi tot mai des dezbaterii unor probleme de importanţă majoră pentru societatea românească, precum tăierea salariilor şi a pensiilor, creşterea şomajului, preţurile tot mai mari, prelungite proteste, apogeul crizei economice, dar fără să conştientizăm parcă aceste pericole, şi acest lucru deoarece totul rămâne în plan teoretic, fără să aibă practic o finalitate, adică o strategie pe termen lung de urmat.

Este greşit, nedemn şi necinstit faţă de oamenii care te-au ales să acreditezi ideea că sunt doar două variante de ieşire din criză, şi anume: tăierea salariilor şi a pensiilor sau majorarea taxelor. Mai sunt şi alte modalităţi: de exemplu, să reaşezi fundamentele economiei naţionale pe alţi piloni, care pot genera profit.

Tragedia nu constă în faptul că se taie salariile şi pensiile unor cetăţeni şi aşa bătuţi de soartă. Nu este agravată nici de crizele economice ori sociale. Drama noastră este legată de lipsa de moralitate, de absenţa profesionalismului, de dispariţia respectului de sine, într-un cuvânt, de colapsul definitiv al sistemelor bazate pe valori.

Nu mi-am închipuit după revoluţie că voi trăi coşmarul instituirii unei societăţi "junglă" bazată pe câştig prin nemuncă, debandadă în toate domeniile. Atunci când legea nu e lege, atunci când legea este aplicată doar pentru unii, atunci când seriozitatea şi disciplina în toate domeniile vieţii sociale este o "rara avis", atunci când incultura şi banditismul fac casă bună cu opulenţa şi sfidarea, ce ne mai rămâne de făcut? Să aşteptăm prăbuşirea totală, aşteptând poate ca generaţiile viitoare să elimine noul dezastru creat de politica aplicată astăzi.

Dacă actualii guvernanţi şi-ar pune taxă pe incompetenţa de care dau dovadă de când au ajuns la cârma ţării, în mod sigur bugetul ar creşte de câteva ori şi am avea bani şi pentru învăţământ, sănătate, salarii şi pensii.

Românii suportă cu greu birurile actualei guvernări de dreapta care, zilnic, practică o politică antisocială şi împotriva cetăţenilor acestei ţări.

Se spune peste tot ca una din greşelile făcute în anii '30 de mai multe guverne, pe care ar trebui să o evite în contextul actualei crize, este reducerea drastică a cheltuielilor publice. Iată că FMI acceptă o formulă de ieşire din criză, care constă în exact ce se recomanda cândva sa nu facem, şi anume tăierea drastică, fără discernământ a cheltuielilor publice. Aceste măsuri vor avea un final sigur: sărăcirea populaţiei şi creşterea şomajului.

Ceea ce lipseşte actualei guvernări este nu doar viziunea, dar şi interesul, poate chiar refuzul, de a se proiecta într-un viitor care să nu mai semene în niciun fel cu mediocritatea şi anomaliile prezentului.

Consider că nu trebuie să omitem necesitatea unei strategii politice care ar trebui să prevină sau să stopeze efectele pe care "sărăcia" le poate avea pe termen lung. Nu cred că o parţială "deposedare de proprietate " a pensionarilor, concomitent cu stagnarea economiei indigene şi migraţia accentuată a forţei de muncă sunt soluţiile imediate ale unei relansări economice.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"România ca o pradă"

"Ha! Ha! Ha! Un fleac, vă ciuruiesc!", acesta este mesajul preşedintelui României, Traian Băsescu, către populaţia României. Mesaj preluat fără nicio remuşcare şi transmis cu zâmbetul pe buze românilor de reprezentanţii Guvernului, care ţin cu tot dinadinsul să-şi sfideze cetăţenii, de parcă umilinţa la care îi supun nu ar fi de ajuns.

Nu contează că zeci de mii de oameni în mitingurile din întreaga ţară au strigat cât i-a ţinut gura că s-au săturat să sufere pentru a prospera camarila portocalie din ministere şi membrii marcaţi de partid care fac afaceri de milioane de euro cu statul în timp ce pensionarii, profesorii, medicii tânjesc în faţa galantarelor din supermarket.

Contează doar membrii de partid portocalii care sunt răsplătiţi cu funcţii importante de conducere în toate instituţiile din această ţară, indiferent dacă profesionalismul şi competenţa le sunt străine deoarece nu contează ţara, cetăţenii, interesul public, nimic, doar interesele meschine de grup care se realizează prin prăduirea ţării şi resurselor bugetului statului.

Solidaritatea le este cerută doar pensionarilor şi oamenilor din sistemul bugetar care în marea lor majoritate au venituri mici şi foarte mici, în timp ce acoliţii puterii sunt premiaţi cu contracte grase din bugetul de stat şi doar de ochii lumii sunt rugaţi să nu deţină şi funcţii de conducere în stat şi să facă afaceri cu instituţiile statului.

Dar bani de pe urma contractelor cu statul pot să facă, nu au restricţii la banul public, vor avea restricţii doar la funcţii publice în timp ce pensionarul trebuie să se sacrifice şi să accepte o reducere a pensiei în timp ce alţii prosperă căpuşind bugetul statului fără niciun pic de jenă încât ne întrebăm dacă trăim într-o societate democratică din Uniunea Europeană sau în junglă. Deoarece, dacă ne uităm la modul în care este privit bugetul statului de către guvernarea cenuşie Boc, observăm că este privit ca o pradă care trebuie exterminată cât mai repede şi în orice condiţii fără a lăsa nimic în urmă.

Iar atunci când au constatat că banii din buget nu mai sunt suficienţi pentru îndestularea fiarelor înfometate trec, fără pic de ruşine şi frică de Dumnezeu, la prăduirea pensiilor şi salariilor cetăţenilor români, încât se poate afirma fără niciun risc de a greşi că întreaga Românie, pentru portocalii, a devenit o pradă.

Domnul Damian Florea:

"Singura soluţie pentru Guvernul Boc este demiterea"

Partidul Conservator, ca un partid responsabil aflat în opoziţie, împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, deschide o listă de semnături prin care cetăţenii României să poată subscrie la cererea de demitere a guvernului Emil Boc.

Vina acestui Guvern, incapabil şi incompetent, o rezumăm în zece puncte:

1. Creşterea galopantă a şomajului.
2. Umilirea şi sărăcirea pensionarilor.
3. Reducerea arbitrară a salariilor din sistemul bugetar.
4. Blocajul sistemului de educaţie.
5. Falimentul sistemului sanitar.
6. Degradarea dramatică a reţelei de infrastructură.
7. Dezastrul din agricultură.
8. Prăbuşirea economiei naţionale.
9. Dispreţul pentru valorile româneşti.
10. Conflictul şi dezbinarea din societatea românească.

Situaţia gravă este că PDL ca partid de guvernământ se comportă în continuare ca şi cum nimic nu se întâmplă. Nu au niciun proiect! Au, în schimb, Guvern, prim-ministru, miniştri, secretari de stat, prefecţi şi un întreg aparat care îi deserveşte.

Preocuparea principală a PDL este de a abate atenţia opiniei publice de la problemele reale ale României. Pentru asta vine cu aşa-zise soluţii din care vă prezint, din lipsă de spaţiu, doar trei:

• Legea lustraţiei: la 21 de ani de la Revoluţie, în timp ce ţara se află la un pas de greva generală;
• o propunere serioasă, aplicată şi la obiect este cea de demolare a zidului Parlamentului şi aparţine Robertei Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor;
• ceva şi mai la obiect este Proiectul de Lege privind închirierea Casei Poporului, coroborată cu mutarea Parlamentului, Curţii Constituţionale şi a celorlalte instituţii care funcţionează aici, în alte locaţii.

Nu vă mai pomenesc de criza imobiliară, ca să nu vă întrebaţi cine o va închiria.

Garantul acestui partid, domnul Traian Băsescu, ne-a spus că dumnealui nu a promis nimic în campanie în afară de reforma statului. De parcă acest proiect poate să răspundă imediat provocărilor economice cu care se confruntă România şi Europa.

În schimb s-a opus unei soluţii politice viabile dată de coaliţia parlamentară PSD, PC, PNL, UDMR, adică trei sferturi din spectrul politic, care venea cu un prim-ministru independent de interesele de partid şi care nu ar fi abandonat bugetul intereselor de partid şi de clan.

Demagogie, lipsă de viziune, aroganţă şi incompetenţă, aceştia sunt cei patru piloni pe care se sprijină actuala putere, care trebuie să plece. Pentru toate aceste motive şi pentru încă multe altele chemăm cetăţenii României să subscrie la lista deschisă prin care cerem Parlamentului demiterea Guvernului Boc.

Domnul George Ionescu:

"Ziua Internaţională a Copilului"

Ziua Copilului (numită şi Ziua Internaţională a Copilului) a fost menţionată prima dată la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor din luna august a anului 1925. Atunci, cei 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului.

În anul 1954, Adunarea Generală a ONU a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să sărbătorească o zi universală a copiilor. Totodată, a sugerat guvernelor să sărbătorească această zi la o dată stabilită de fiecare ţară. 1 iunie este recunoscută ca Ziua Internaţională a Copilului, dar este sărbătorită în zile diferite peste tot în lume: în India se sărbătoreşte pe 14 noiembrie, în Japonia şi Coreea de Sud pe 5 mai, în Turcia pe 23 aprilie, în Mexic pe 30 aprilie,în Indonezia pe 8 iunie, iar în Singapore pe 1 octombrie.

Nu mulţi sunt aceia care ştiu că în preajma zilei de 1 iunie sunt celebrate alte două zile dedicate tot copiilor: pe 25 mai este Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, iar pe 5 iunie este Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii.

Istoria Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi începe pe 25 mai 1979, când un copil de şase ani a dispărut de la domiciliul său din New York, Statele Unite ale Americii, şi nu a mai fost găsit. În 1983, preşedintele SUA a declarat Ziua de 25 mai "Ziua naţională a copiilor dispăruţi". Această zi a început să fie celebrată la nivel internaţional din 1986, la iniţiativa Crucii Roşii Internaţionale, pe fondul înmulţirii alarmante a cazurilor de dispariţii în rândul copiilor.

În 2002 a fost organizată prima Zi Europeană a Copiilor, la iniţiativa a două organizaţii: "Child Focus" şi "Vermist". Motivaţia alegerii florii de "Nu-mă-uita" (Myosotis sylvatica) ca simbol al acestei zile este atât numele, dar şi abundenţa acesteia în luna mai.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi, Comisia Europeană a îndemnat statele membre ale UE să-şi intensifice eforturile în vederea introducerii unor sisteme de alertă privind copiii şi în vederea punerii cât mai repede în funcţiune a liniei telefonice de urgenţă 116000, destinată semnalării copiilor dispăruţi. La 15 februarie 2007, Comisia a adoptat o decizie care impune ţărilor UE obligaţia de a rezerva numărul 116000 pentru linii de urgenţă privind copiii peste tot în UE, "pentru a permite semnalarea copiilor dispăruţi şi pentru a oferi recomandări şi sprijin familiilor acestora oriunde în Europa. Fiecare copil dispărut înseamnă o tragedie şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a preveni astfel de tragedii", a afirmat vicepreşedintele Viviane Reding, comisarul pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie. Statele membre au fost îndemnate să pună acest număr în funcţiune cât mai curând posibil, iar în acest moment linia de urgenţă este operaţională în 11 state membre: Belgia, Danemarca, Grecia, Franţa, Ungaria, Italia, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România şi Slovacia. Statele membre ale UE au obligaţia să depună toate eforturile astfel încât linia de urgenţă 116000 să fie activată până la data de 25mai2011.

Începând cu anul 1983, Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii este marcată pe 4 iunie, în memoria copiilor omorâţi în timpul invaziei israeliene în Liban din 1982. La 19 august 1982, în cadrul sesiunii speciale de urgenţă în problema Palestinei, membrii Adunării Generale ONU, "şocaţi de numărul mare de copii palestinieni şi libanezi care au căzut victime ale actelor de agresiune din partea Israelului", au decis să comemoreze în fiecare an ziua de 4 iunie ca Zi Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii.

Prin instituirea ei s-a urmărit ca să se pună capăt tuturor agresiunilor fizice şi psihologice asupra copiilor, dar şi prevenirea unor asemenea acte în viitor. Cu toate acestea, numeroşi copii nevinovaţi mor anual în lume din cauza diferiţilor factori ce presupun violenţă şi agresiune. Violenţei sunt supuşi copii aparţinând diferitor medii sociale, culturale, religioase şi etnice şi se poate petrece oriunde: acasă, la şcoală, în stradă. Agresiunea fizică asupra unui copil are consecinţe medicale uşoare sau grave, uneori fatale.

Din 2006, la iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii din România, Parlamentul României a consacrat ziua de 5 iunie ca "Ziua împotriva violenţei asupra copilului". Astfel, în România, ţară semnatară a Convenţiei ONU, este interzisă prin lege violenţa împotriva copilului, în familie şi în afara mediului acesteia.

De ziua lor, copiii se bucură de manifestări special organizate pentru ei: petreceri, acţiuni dedicate lor, reuniuni in aer liber ale familiilor, programe TV şi radio cu emisiuni care le sunt dedicate.

Ziua Copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi, de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos şi fericit.

Vă invit să încercăm să păstrăm, în suflet, copilul din noi şi să le urăm "La mulţi ani!" tuturor copiilor şi părinţilor.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Dezastru în finanţarea agriculturii româneşti"

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nevinovatul Mihail Dumitru, împreună cu Guvernul Boc au început în acest an de Guvernare să blocheze "Politica agricolă şi de dezvoltare rurală".

Agricultorii constată, astăzi, că purtătorii mesajului "Să trăiţi bine!", în perioada campaniei electorale, dau dovadă de inconsecvenţă, de incompetenţă, de lipsă de strategii de guvernare, de elaborare de acte normative care se obstrucţionează unele pe altele, mai simplu, de o guvernare la distanţă mare de nevoile agricultorilor, în particular, şi ale populaţiei în general.

În situaţia în care peste 40% din populaţia ţării este ocupată în agricultură, eşecul politicii Guvernului Boc în acest domeniu afectează grav economia ţării.

Este evident că în România există condiţiile ca pâinea să se găsească pe masa tuturor. Ce ne lipseşte atunci ? Este întrebarea care frământă aproape întreaga populaţie a României. Răspunsul meu este simplu: un nou executiv de stânga, care să înţeleagă importanţa agriculturii româneşti şi care să propună soluţii competente, moderne, eficiente şi bine fundamentate.

Ce au făcut însă Guvernul Boc şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condus de Mihail Dumitru, din "Programul de Guvernare" promis.

În primul rând, numita "alocare eficientă a subvenţiilor pentru sprijinirea producătorilor agricoli" a fost transformată într-o acordare a subvenţiilor cu prioritate clientelei politice PDL din agricultură, în toate judeţele ţării.

Întârzierea absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură, cu toate că actualul ministru este un produs al şcolii Uniunii Europene, este o contraperformanţă uriaşă şi serioasă ce va avea efecte pe termen lung, ceea ce demonstrează atitudinea delăsătoare a conducerii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care va afecta mediul rural.

Subvenţiile pentru agricultură pentru anul 2010 înseamnă lipsă de alocare, întârzieri, birocraţie şi clientelism politic. Subvenţiile reduse pentru producţia vegetală, producţia animală, în condiţiile acestui an de criză economico-financiară, va crea premisele unei crize de cereale, plante tehnice - furajere, carne şi lapte şi, în final, periclitarea securităţii alimentare.

Responsabilitate pentru situaţia menţionată revine în totalitate ministrului agriculturii, Mihail Dumitru, care nu a luat la timp măsurile ce se impuneau pentru această perioadă grea, când exploataţiile agricole sunt în sistemul de finanţare europeană, cât şi în cel de competiţie europeană.

Constat, cu tristeţe, că agricultura a devenit Cenuşăreasa Guvernului Boc. Este de necrezut cu câtă neştiinţă şi rea-credinţă, premierul Boc şi ministrul agriculturii Mihail Dumitru tratează agricultura şi spaţiul românesc, domenii care ar trebui să aibă prioritate absolută pentru orice guvernare.

Vrem ca pâinea românilor să fie asigurată din producţia proprie şi nu să împovărăm ţara cu noi biruri care să aducă populaţia în pragul disperării.

Domnul Mircea Grosaru:

"Aniversare italiană în România"

În aceste zile este în plină dsfăşurare "Festivalul Italian". Ample manifestări pe care Ambasada Italiei împreună cu instituţii de cultură, sociale şi economice acreditate în România, dar şi cu parteneri români au fost organizate pentru a sărbători cele două mari şi importante aniversari: 150 de ani de la constituirea Italiei Mari şi Ziua Republicii. Festivalul, care se întinde pe parcursul unei luni, include o "Săptămână italiană la Muzeul Satului".

Ca parteneră, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. contribuie la multiplul programul propus cu spectacole, un stand meşteşugăresc de măşti veneţiene şi o interesantă expoziţie de fotografie.

Expoziţia fotografică intitulată "De la emigraţie la integrare" prezintă în imagini sugestive ( fotografiile sunt realizate într-o tehnică nouă de reproducere, recent introdusă în ţara noastră, "digi-graphia") istoria minorităţii italienilor din România, ilustrând perioada de început a constituirii ei, rolul şi relaţionarea ei cu comunitatea majoritară. În realizarea expoziţiei am fost sprijiniţi de Ministerul Culturii şi Guvernul României, cărora le mulţumim. Spectacolele susţinute de artiştii reprezentanţi ai RO.AS.IT., solişti şi dansatori care au prezentat un program specific de cântece şi dansuri tradiţionale italiene, au prilejuit interpretului Antonio Furnari să lanseze imnul asociaţiei RO.AS.IT. intitulat "Frumoasă eşti Italie". Versurile acestui cântec propus ca imn sunt ale marelui poet Grigore Vieru şi sunt o expresie reală de simţire a tuturor celor care iubesc cele două ţări gemene: Italia şi România

Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. este astfel în aceste momente aniversare alături patria de origine a străbunilor săi, sărbătorind cu toţi italienii răspândiţi în întreaga lume cea de-a 64-a aniversare a Republicii, din 2 iunie, celebrată ca de obicei la Roma printr-o ceremonie la Monumentul Soldatului Necunoscut.

La fel este şi în multe locuri ale lumii, unde cetăţenii italieni se bucură la fel ca şi acasă, dar la fel de mult aici, în România, unde italienii chiar sunt ca la ei acasă.

La mulţi ani, Italia! Vivat l'Italia!

Domnul Ioan Holdiş:

"Relansarea agriculturii în România"

În anul 1949, Partidul Comunist Român demara programul de colectivizare în întreaga ţară. Un proces dureros prin care ţăranul român era deposedat în mod abuziv de toate proprietăţile mai mari de 50 ha. Prin expropriere, statul comunist devenea proprietarul terenurilor agricole şi al mijloacelor de producţie, iar agricultura ajunge principala ocupaţie economică în România.

După 1989, fostele CAP-uri se desfiinţează şi astfel începe retrocedarea terenurilor, care din păcate a avut mai multe efecte negative decât pozitive. Deşi aceasta reprezenta un început bun al reformei, în lipsa unei politici ferme şi coerente, şi după gustul amar lăsat de fostul regim, agricultura, încet, dar sigur, începe să piardă teren.

În prezent ne aflăm în postura de a importa alimente, când de fapt ar trebui să exportăm. Configuraţia geografică şi clima ne postează printre ţările ce nu au nevoie să importe hrană, putând satisface necesităţile alimentare ale unei populaţii de două ori şi jumătate mai mari decât cea prezentă. Din păcate, am neglijat prea mult potenţialul agricol, iar ca principală consecinţă este scăderea nivelului de trai în mediul rural.

Agricultura, în ţara noastră, cu peste 4 milioane de gospodării şi peste 3 milioane de persoane active în domeniu, nu poate asigura hrana necesară pentru 23 milioane de locuitori, în timp ce, în Uniunea Europeană, 7,8 milioane de agricultori produc hrană pentru 350 milioane de locuitori.

Reforma politicii agricole în România este un proces greu şi care se va face în timp, deoarece depinde de situaţia internă, de evoluţia Politicii agricole comunitare şi de evoluţia situaţiei internaţionale.

Sunt esenţiale obiective precum: creşterea suprafeţelor agricole prin asociere, prin promovarea formelor asociative de parteneriat pe baza competitivităţii şi a intereselor producătorilor agricoli, continuarea reformei structurale ce pune accent pe exploataţiile agricole, dezvoltarea rurală şi aşa mai departe.

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, doreşte reformarea din temelii a Politicii agricole comune până în 2013, fiind nevoie de o schimbarea radicală printr-o regândire a principiilor de funcţionare. Miza securităţii alimentare are aceeaşi mare prioritate ca în 1958, când începea agricultura comună, în ciuda trecerii timpului.

Până acum am avut o agricultură de subzistenţă ce a degenerat dezechilibre cerere-ofertă, creşterea preţului la produsele de bază, decăderea pieţei interne şi dependenţa de import. Avem nevoie de o agricultură viabilă, prin aşezarea agriculturii şi a întregului sistem agroalimentar pe principii concurenţiale, creşterea ofertei interne de produse agroalimentare în vederea asigurării unei creşteri economice neinflaţioniste şi ajutând consolidarea mediului de afaceri.

Încurajarea agricultorilor să valorifice potenţialul agricol din perspectiva durabilităţii este o necesitate, fiind un domeniu important pentru creşterea şi siguranţa economică şi la nivel social.

Cred cu tărie că România are şanse reale să redevină "grânarul Europei".

Domnul Horia Cristian:

"De ce eu nu sunt un animal de turmă"

Pentru că refuz să fiu tratat ca un animal de turmă.

Pentru că refuz să locuiesc într-o jumătate de apartament de 4 camere (la care eu am câştigat baia şi am pierdut bucătăria), cu ferestre de pe vremea lui "împuşcatu", cu baia înfundată şi cearceafuri rupte, care e botezat "Hotel Bucureşti". Pentru că refuz ca cineva să plătească şi altcineva să încaseze 8.500 ron pe lună pentru asta.

Aşa că m-am mutat "în gazdă". Dar, ca să fie corect, trebuie să vă informez că nu locuiesc cu proprietarul în acelaşi apartament, ci doar am închiriat unul mobilat. Care costă doar 2.800 ron pe lună, incluzând chiria, utilităţile, curăţenia, televizorul şi internetul. Şi arată mai bine decât "apartamentul de la Hotel Bucureşti".

Aaaaaaaaaa, şi să nu uit, am locul meu de parcare, care nu costă 200 euro pe lună şi nu mi-a spart nimeni maşina şi nu mi-a ridicat-o nimeni.

Pentru că refuz să fiu tratat ca un milog care cerşeşte bilete de avion, care în 4 din 5 plecări din Bucureşti nu are bilet la Tarom, pentru că "se implementează un sistem informatic nou", sistem informatic care, ca pe orice viţică, îl botează săptămânal, în fel şi chip. Refuz ca cineva să plătească şi altcineva să încaseze 5.300 ron pe lună pentru astea. Adică 1.300 ron pe un zbor care costă în mod obişnuit 400 ron.

Aşa că voi circula cu Blue Air între Timişoara şi Bucureşti.

Pentru că mă încăpăţânez să vin în fiecare zi la lucru, chiar dacă asta înseamnă să vin în fiecare săptămână la Bucureşti. Să plec luni dimineaţa din casă la 5,30 şi să ajung "la gazdă" la 19,30. Să mănânc la "bufet", din picioare, unde nu degeaba e ieftin, grătare de pui reci sau crenvurşti încălziţi la microunde. Să lucrez câte 12 ore pe zi, marţi şi miercuri, şi să ajung acasă la ora 11 noaptea. Ca să mă trezesc dimineaţa şi să îmi trebuiască 5 minute să îmi aduc aminte unde m-am trezit şi ce zi a săptămânii este. Ca să uite prietenii de mine. Noroc cu duşmanii...

Pentru că mă încăpăţânez să cred că legile se votează şi nu sunt mânjite prin "numărători" strâmbe. Contează cine şi cum votează şi nu contează cine numără, pentru că toţi ştiu aceeaşi aritmetică.

Domnul Ionel Palăr:

Nemulţumirea generală a societăţii româneşti în legătură cu măsurile anunţate săptămânile trecute de la Cotroceni a determinat sindicatele să organizeze o serie de acţiuni greviste de amploare.

Se pare însă că guvernanţii nu au fost sensibilizaţi decât de greva din învăţământ, pentru că dascălii au dorit să facă greva exact în ziua în care se desfăşura una dintre probele bacalaureatului. De aceea, guvernanţii au încercat toate tertipurile posibile pentru a împiedica profesorii să intre în grevă şi nu s-au dat în lături de la nimic: şantaj, ameninţare, încălcarea legii şi a Constituţiei. Este incalificabilă atitudinea Ministerului Învăţământului, condus de un reprezentat al PDL, adică partidul care conduce astăzi România şi care a ridicat falsul şi impostura la rang de politică de stat.

Săptămâna trecută, în şcolile româneşti au circulat tabele cu profesorii care au fost obligaţi de inspectorii şcolari şi directorii de şcoli să semneze pentru participarea la bacalaureat. Cine nu semna i se aducea aminte că nu este titular pe post sau că, potrivit noii legi a învăţământului, directorii instituţiilor de învăţământ au drepturi extinse asupra carierei dascălilor. Oamenii au fost astfel obligaţi să nu intre în grevă.

Mai mult, ministrul învăţământului declara fără nicio problemă că probele de examen se vor desfăşura în orice situaţie şi dacă va fi nevoie va aduce personalul auxiliar să asiste copiii la examen.

Doresc pe această cale să îi spun domnului ministru Funeriu că acţiunea sa este ilegală deoarece niciun angajator nu are voie să împiedice desfăşurarea unui protest grevist legal, prin înlocuirea personalului aflat în grevă. Mai mult, reprezentanţii PDL au încercat, în stilul deja binecunoscut, să antagonizeze profesorii, pe de o parte, cu părinţii şi elevii, pe de altă parte.

Din păcate, examenul de bacalaureat s-a desfăşurat într-un haos total. Oare asta au urmărit guvernanţii? Eu cred că da. Cred că PDL urmăreşte destructurarea sistemului de învăţământ românesc şi creşterea gradului de analfabetism. Nu de alta, dar aşa pot să mintă mai uşor poporul român.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"De 1 iunie, La mulţi ani!"

Începând din anul 1925, când Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva, a declarat ziua de 1 iunie ca Ziua Internaţională a Copilului, în fiecare an îi sărbătorim pe cei mai mici cetăţeni ai României în prima zi din iunie.

Cred că Ziua Copilului trebuie să fie, pentru noi, oamenii mari, părinţi sau nu, un pretext pentru a ne apleca câteva minute asupra copiilor şi a nevoilor lor reale, pentru a medita la modul în care drepturile lor sunt apărate în România.

În acest context, permiteţi-mi să vă reamintesc câteva dintre drepturile fundamentale ale copiilor stipulate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, convenţie ratificată de România încă din septembrie 1990 şi care stipulează că "Statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt enunţate în convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdicţia lor, fără nici o distincţie, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau alta opinie a copilului, a părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali, de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de incapacitatea lor, de naşterea lor sau de alta situaţie":

1. copilul trebuie să fie efectiv protejat împotriva oricărei forme de discriminare;
2. orice copil are un drept inerent la viaţă;
3. copilul este înregistrat imediat după naşterea sa şi are de la această dată dreptul la un nume şi dreptul de a dobândi o cetăţenie;
4. copilul are dreptul la libertatea de exprimare;
5. copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie;
6. copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţă sexuală;
7. copilul cu handicap fizic şi mental are dreptul să aibă o viaţă plină şi decentă în condiţii care să îi garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea lor activă la viaţa colectivităţii;
8. copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de servicii medicale şi de reeducare;
9. copilul are dreptul la un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială;
10. copilul are dreptul la educaţie.

Lumea fragilă a copiilor depinde însă de deciziile adulţilor şi, mai grav, depinde de deciziile politicienilor, depinde de situaţia materială a părinţilor sau de situaţia economică a statului în care trăiesc.

Cum le garantează statul român copiilor dreptul la sănătate şi asistenţă medicală atâta vreme cât medicii au coborât în aceste zile din spitale în stradă?

Cum le garantează statul român copiilor dreptul la educaţie când legile care guvernează sistemul de învăţământ se schimbă anual şi profesorii boicotează, din pricina neajunsurilor materiale, examenele?

Cum le garantează statul român copiilor dreptul la un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea lor fizică, mentală, spirituală, morală şi socială atâta vreme cât alocaţia de stat pentru un copil este în România de 10 euro, în vreme ce Germania plăteşte alocaţie de stat pentru primii trei copii în cuantum de 154 de euro lunar/copil, iar pentru următorii copii alocaţia creşte la 179 euro/lună. Irlanda plăteşte lunar pentru primul şi al doilea copil câte 150 de euro, iar pentru următorii copii alocaţiile sunt de 185 de euro. Chiar şi state mai apropiate de nivelul economic al României ne depăşesc cu mult în ceea ce priveşte cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, acesta fiind de 47 de euro în Ungaria şi de 25 de euro în Cehia.

De ce conceptul de nivel de viaţă suficient diferă de la stat la stat? Nu toţi sunt copii?

Aş vrea să închei într-o notă mai optimistă şi de aceea le doresc tuturor copiilor La mulţi ani de 1 iunie, iar adulţilor le doresc să dea dovadă de mai multă responsabilitate în ceea ce priveşte copiii.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua Internaţională a Copilului"

"Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice."

Ion Creangă - "Amintiri din copilărie"

Când Ion Creangă făcea apologia copilăriei, acum mai bine de 100 de ani, nu exista o zi a copiilor. Aceasta a fost instituită abia după ce numărul foarte mare al victimelor provenite din rândul copiilor în timpul primului război mondial a atras atenţia guvernelor şi le-a determinatsă fie preocupate de respectarea drepturilor celor mici. Astfel, în anul 1925, a avut loc la Geneva Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copilului,când reprezentanţii celor 54 de state participante au adoptat Declaraţia de la Geneva privind Protecţia Copilului. Declaraţia era axată pe prevenirea exploatării copiilor prin muncă, pe asigurarea educaţiei şi pe bunăstarea celor mici.

În acelaşi an, la data de 1 iunie, consulul Chinei la San Francisco a organizat pentru copiii orfani Festivalul Bărcilor Dragon, o sărbătoare ce marchează în China începutul verii. Succesul evenimentului a determinat ca ziua de 1 Iunie să fie dedicată de atunci copiilor, fiind preluată ulterior şi de alte state.

În anul 1954, Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut recomandarea ca toate ţările să adopte o zi a copilului, ca simbol al activităţilor de promovare a bunăstării mondiale a acestora.

Ziua Copilului ar trebui să fie un prilej de sărbătoare, dar acest lucru nu se întâmplă peste tot, mai ales în această perioadă de criză. Din nefericire, această situaţie o întâlnim inclusiv în România. Dintre cele cinci milioane de copii din ţara noastră, există unii care nu se pot bucura de ziua dedicată lor, pentru că părinţii nu le pot asigura un trai decent, pentru că nu pot beneficia de educaţie adecvată, fiind obligaţi să renunţe la şcoală şi forţaţi să muncească pentru a-şi câştiga existenţa. Mulţi copii duc lipsa dragostei părinteşti pentru că sunt despărţiţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

Din păcate, măsurile de austeritate luate de către Guvern, exact în această perioadă, îi afectează direct pe copiii din România, ele ducând doar la accentuarea situaţiei dificile în care se află mulţi dintre aceştia.

Ar trebui să ne gândim că lovind în copii, lovim în viitorul ţării noastre.

Domnul Marius Rogin:

"România - membru exemplar al AIEA"

Ministrul român de externe s-a întâlnit, la Bucureşti, cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Yukiya Amano. Ministrul Baconschi a mai afirmat că directorul AIEA s-a arătat încrezător că oferta lansată de Brazilia şi Turcia ar putea detensiona situaţia, adăugând că se aşteaptă într-o săptămână transmiterea la Viena a unei scrisori cu un conţinut clar referitor la felul în care această operaţiune se va desfăşura. Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică este o organizaţie independentă, cu caracter interguvernamental, agenţie specializata a ONU, care serveşte ca punct focal global pentru cooperarea în domeniul nuclear şi asistă statele membre în planificarea si utilizarea ştiinţei şi tehnologiei nucleare în scopuri paşnice şi facilitează transferul de tehnologii pentru susţinerea dezvoltării statelor membre.

La rândul său, Yukiya Amano a declarat că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică aşteaptă scrisoarea din partea Iranului privind acordul încheiat cu Brazilia si Turcia pentru schimbul de uraniu. "Luni, 17 mai, am fost informat că o declaraţie a fost semnată între miniştrii din Iran, Turcia şi Brazilia. Această declaraţie spune că Iranul va trimite o scrisoare AIEA într-o săptămână, aştept această comunicare scrisă", a menţionat Amano. Întrebat dacă acordul va contribui la detensionarea situaţiei, directorul AIEA a evitat să dea un răspuns direct, menţionând că trebuie să vadă comunicarea scrisă din partea Iranului. Directorul AIEA a salutat, de asemenea, "leadership-ul" Braziliei si Turciei în dosarul iranian.

Miniştrii de externe iranian, brazilian şi turc, care au ajuns luni la un acord pentru ca Teheranul să trimită la Ankara majoritatea uraniului său slab îmbogăţit, urmând să primească în schimb combustibil destinat reactorului de cercetare, au anunţat că vor trimite o scrisoare AIEA în termen de o săptămână, pentru a declara că Iranul este gata pentru schimbul de combustibil. Purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Ramin Mehmanparast, anunţase că circa 1.200 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit iranian vor fi trimise la Ankara, în schimbul a 120 de kilograme de uraniu îmbogăţit 20%. Iranul a fost supus la presiuni pentru a pune capăt procesului de îmbogăţire a uraniului, necesar atât pentru producţia de electricitate, cât şi pentru arme. Teheranul a respins în repetate rânduri cererea, subliniind că dezvoltă un program civil.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a anunţat marţi că Statele Unite, Rusia si China au ajuns la un acord privind adoptarea de noi sancţiuni împotriva Iranului. Presa de la Washington a anunţat miercuri că SUA a pus în circulaţie la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie ce ar impune o a patra rundă de sancţiuni vizând Iranul, care refuză să îşi suspende programul de îmbogăţire a uraniului.

"După cum ştiţi, în trecut, Franţa şi Federaţia Rusă au făcut oferte similare respinse de partea iraniană. Sperăm că este vorba despre o intenţie serioasă, asumată cu toată responsabilitatea şi nu doar de o mişcare tactică de eschivare în momentul în care o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la o posibilă înăsprire a regimului de sancţiuni contra Iranului este iminentă", a adăugat Baconschi. Vizita lui Yukiya Amano reprezintă un prilej important pentru reconfirmarea colaborării excelente în domeniul nuclear civil între Agenţie şi România, pentru identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare şi diversificare a cooperării bilaterale, precum şi pentru realizarea unor schimburi de opinii referitoare la teme de actualitate de pe agenda internaţională de neproliferare nucleară, arată un comunicat al Ministerului român de Externe. Ministrul român l-a asigurat totodată pe directorul general al AIEA de "sprijinul necondiţionat" al României pentru succesul misiunilor agenţiei.

"Îi urez încă o dată domnului Amano mult succes în desfăşurarea mandatului său extrem de important. Îl asigur de sprijinul necondiţionat al autorităţilor române pentru succesul, vizibilitatea internaţională si funcţionarea efectivă a agenţiei, mai ales că ne vom ocupa în interiorul board-ului guvernatorilor şi de chestiunea spinoasă a perspectivei bugetare a AIEA. Predecesorul domnului Amano avansase o propunere de creştere cu peste 23% a bugetului agenţiei. Timpurile de criză prin care trece întreaga lume ne obligă să ne limităm aceste ambiţii, dar sperăm că şi cu contribuţia esenţială a SUA, AIEA să-şi poată în continuare îndeplini misiunea pentru care a fost creată", a mai spus Baconschi. La rândul său, directorul general al AIEA, Yukiya Amano, a spus că vizita sa în România este una plină de succes.

"Am fost foarte plăcut impresionat, iar România este un membru exemplar al AIEA", a spus el. "Am fost de asemenea foarte plăcut impresionat să observ că România investeşte în tehnologia nucleară şi în energia nucleară chiar şi în aceste vremuri dificile, pentru că energia şi tehnologia nu sunt pentru generaţia noastră, ci în beneficiul copiilor şi nepoţilor noştri", a spus Amano, care a adăugat că România joacă de asemenea un rol important în tehnologia de raze gama si laser.

Prezenţa înaltului oficial AIEA în ţara noastră are loc în contextul în care, în perioada septembrie 2008-septembrie 2010, România este stat membru în Consiliul Guvernatorilor AIEA, îndeplinind şi funcţia de vicepreşedinte al acestui organism decizional. România este membru fondator al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică din 1957. Pe durata mandatului în Consiliul Guvernatorilor, România şi-a propus promovarea programului nuclear naţional prin consolidarea credibilităţii acestuia. Totodată, a susţinut iniţiativele şi demersurile menite să întărească siguranţa şi securitatea nucleară. În egală măsură, s-a implicat în procesele de negocieri multilaterale, România fiind desemnată să conducă în 2009 negocierile la nivelul AIEA pentru convenirea bugetului AIEA pentru 2010 - 2011, iar în 2010, ţara noastră a fost desemnată să gestioneze negocierile multilaterale menite să elaboreze Strategia pe Termen Mediu a AIEA (MTS), ciclul 2012 - 2017, arată comunicatul MAE. Protocolul adiţional la acordul de garanţii între România şi AIEA, semnat la 11 iunie 1999, a intrat în vigoare la 7 iulie 2000. Începând cu 2007, România implementează sistemul integrat de garanţii (de verificare) care permite monitorizarea în timp real a gestionării materialului nuclear.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Prevenirea delincvenţei juvenile"

Copiii reprezintă cel mai important avut al oricărei ţări. Organizaţii internaţionale au emis directive, au enunţat norme şi principii care reglementează drepturile şi obligaţiile minorilor, dar şi sancţiunile ce se pot aplica părinţilor în caz de nerespectare a legislaţiei în vigoare.

În special după 1990, odată cu deschiderea României au apărut şi primele probleme: minorii au descoperit sălile de joc, discotecile şi, ce e şi mai rău, barurile. Cu toate că există acte normative care reglementează ordinea publică, intrarea minorilor în localurile unde se comercializează alcool şi tutun fiind interzisă, se pare că nu au efect.

Statisticile prezentate de autorităţile abilitate sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: consumul de droguri şi tutun a crescut în rândul minorilor, iar reprezentaţii Poliţiei adună elevii, care ar trebui să se afle la cursuri, din baruri şi terase.

Fapt incontestabil, fenomenele de violenţă şi de delincvenţă în rândul minorilor există de mulţi ani în ţările europene, sub forme recurente. În general, aceste fenomene au fost percepute ca forme de patologie socială. În prezent, în schimb, ele sunt definite mai curând ca elemente de insecuritate.

Trebuie menţionat că sporirea actelor de violenţă (acte de distrugere şi de vandalism, bătăi şi agresiuni, furturi însoţite de violenţă, violuri etc.) nu se manifestă exclusiv în rândul tinerilor, epoca noastră fiind marcată de o recrudescenţă a violenţei. Cu toate acestea, vârsta persoanelor care comit acte de violenţă urbană constituie un factor important de înţelegere şi de soluţionare a fenomenului, proporţia minorilor şi adulţilor tineri fiind, într-adevăr, considerabilă. Din perspectiva unei abordări preventive, este necesar să se acorde o atenţie specială unor soluţii permanente orientate.

Violenţa juvenilă îşi are cauza într-o anumită lipsă de coeziune socială, legată de o criză a sentimentului cetăţenesc la nivelul oraşelor. Spaţiul public, a cărui principală caracteristică este coexistenţa unor cetăţeni foarte diferiţi, necesită respectarea unor reguli comune, care urmăresc protejarea libertăţilor individuale. Metropolele se confruntă însă cu fragila coabitare a unor grupuri de populaţie bazate pe coduri şi culturi diverse, prin urmare diferite unele de altele, ceea ce poate determina fragilizarea legăturilor sociale şi a anumitor relaţii de solidaritate.

Se impune un răspuns interinstituţional şi multifactorial, care să permită punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire eficace şi utile pentru toţi actorii implicaţi în mod direct sau indirect: poliţia, justiţia, serviciile sociale, aspectele privind locuinţele, ocuparea forţei de muncă sau educaţia. Autorităţile locale capătă totodată o importanţă deosebită în această privinţă, competenţele acestora exprimându-se, în special, în definirea spaţiilor urbane şi a serviciilor oferite cetăţenilor.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Guvernul face publicitate mincinoasă pe bani publici"

Astăzi, de Ziua Mondială Fără Tutun, urarea cea mai vehiculată ar trebui să fie tocmai Directiva CE 89/622/CEE, conform căreia tutunul dăunează grav sănătăţii celor care îl consumă, dar şi celor din jur. În armonie cu acest mesaj, o campanie iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi propune să descurajeze nu consumul de nicotină, ci contrabanda cu ţigări.

Publicitate mincinoasă pe bani publici, mesajele pun semn de echivalenţă între contrabandă şi infracţiune, în condiţiile în care e binecunoscut faptul că vânzarea sau distribuirea de ţigări contrafăcute sau fără timbru fiscal constituie, în baza actualei legi, o simplă contravenţie, nicidecum o infracţiune. Aparent insesizabilă, distincţia este majoră, ea realizând, metaforic vorbind, saltul de la amendă la dosar penal pentru cei care introduc sau comercializează marfă netimbrată, contrafăcută, adusă, via duty-free-uri sau nu, din Republica Moldova, Ucraina sau Serbia, ba chiar din China.

Astfel, în încercarea de a stopa rata contrabandei cu ţigări care a atins în 2010, în condiţiile majorării preţurilor şi a scăderii salariilor, aproape 40% din consumul naţional, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de circa 700 de milioane de euro, Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a mobilizat glorios, servind cetăţenilor, în pauzele de la televiziune, felii siropoase de spoturi anticontrabandistice. Cam contratimp şi cam în contrasens, am spune, dacă avem luciditatea de a accepta că nu spoturile publicitare (şi acelea eronate) din bani publici vor rezolva problema, ci mobilizarea reală a autorităţilor în domeniu. Altfel, meditând la costurile unei asemenea campanii şi aşteptându-i emoţionaţi efectele, nu ne rămâne decât să proiectăm nişte viitoare spoturi care să descurajeze contrabanda cu ananas şi banane, cu ghiocei sau cu usturoi chinezesc. Pe principiul maximei eficienţe, nu-i aşa?

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Copiii noştri, încă o generaţie de sacrificiu"

Această săptămână a debutat cu dovada clară a faptului că PDL, preşedintele Băsescu şi Cabinetul Boc, nu muncesc pentru bunăstarea românilor. Cu dovada clară că cei care conduc astăzi România nu sunt partenerii noştri, nu sunt cei care se gândesc la binele comun al românilor, ci sunt adversarii noştri, cei care vor să ia pielea de pe români în favoarea clientelei lor.

Luni a fost ziua în care românii au văzut adevărata faţă a celor care, de şase ani de zile, ne mint spunându-ne că vom trăi bine. În realitate, nu numai că nu vom trăi bine, dar aproape că nu vom mai reuşi să supravieţuim.

Astăzi este marţi, ziua în care dezbatem moţiunea colegilor de la PNL, dar, să nu uităm, este şi Ziua Copilului. O zi destinată frumuseţii şi purităţii, o zi în care măcar cei mici ar trebui să simtă, din plin, bucuriile acestei vieţi.

Majoritatea dintre noi avem copii şi am considerat că peste această zi nu merită să trecem fără a o marca şi la nivelul Parlamentului.

Pe data de 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia Drepturilor Copilului care statuează o serie de drepturi fundamentale de care ar trebui să se bucure copiii din întreaga lume. Printre acestea: "dreptul de a primi o educaţie", "dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate", "dreptul de a fi protejat împotriva exploatării", "dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială", "dreptul de a beneficia de asistenţă socială".

V-am citit toate aceste drepturi de care ar trebui să beneficieze copiii pentru a vă aduce aminte cât de nedrept este statul român şi cât de mult le sunt încălcate drepturile copiilor.

Dacă Parlamentul a devenit uşor, uşor o anexă guvernamentală şi vinovatul de serviciu pentru orice eşec al actualei puteri, măcar să le spunem acestor domni cum calcă în picioare şi drepturile celor mai nevinovate şi neajutorate fiinţe de pe această lume - copiii.

Dreptul la educaţie este un drept de care Băsescu, Guvernul şi Ministerul Educaţiei nu sunt preocupaţi. Băsescu vede numai "tâmpiţi" ieşiţi de pe băncile şcolilor, iar Ministerul Educaţiei priveşte nepăsător cum creşte abandonul şcolar, de la an la an. Conform datelor Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, pe durata unui ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs. În anul şcolar 2004-2005 au abandonat cursurile primare şi gimnaziale aproape 33.000 de elevi, iar în anul şcolar 2007-2008, abandonul şcolar în România a fost de 2%, ceea ce a făcut ca România să fie pe locul trei, din Uniunea Europeană, într-un top negativ al abandonului şcolar. În anul şcolar 2008-2009, peste tot în ţară, abandonul şcolar a fost, de asemenea, în creştere. UNICEF a atras atenţia, de curând, în legătură cu faptul că efectele crizei vor duce, prin altele, şi la creşterea numărului copiilor care vor renunţa la şcoală.

În acelaşi timp ar trebui făcute studii pentru a se vedea cât de bulversaţi sunt copiii în legătură cu modificările care se aduc an de an legilor educaţiei. Pentru că, trebuie spus şi faptul că elevii, copiii noştri, nu mai ştiu ce să înveţe, deoarece totul se schimbă, de la an la an.

Iată, aşadar, cum este respectat, în România, dreptul la educaţie şi cum, mai devreme sau mai târziu, fiecărui copil căruia i se refuză dreptul de a se educa i se va călca în picioare şi dreptul de a fi protejat împotriva exploatării prin muncă sau prin alte forme de exploatare.

Convenţia Drepturilor Copilului mai prevede, printre altele şi dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate. De nenumărate ori am arătat faptul că sistemul sanitar din România este în colaps şi că programele naţionale nu mai sunt finanţate, iar cei mai afectaţi de subfinanţarea acestui sistem sunt copiii şi pensionarii.

Îi întreb pe guvernanţi: ce vină are un copil de 3 luni că statul român nu este capabil să îi ofere, gratuit, vaccinul pe care el trebuie să îl facă sau ce vină are un copil de 3 săptămâni că statul român nu este în stare să îi ofere laptele praf de care are nevoie şi pe care, acest stat s-a obligat să îl furnizeze bebeluşilor prin Legea nr.321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni? Este o întrebare retorică. Desigur, singurii vinovaţi sunt cei cărora le pasă atât de puţin de problemele cu care se confruntă românii, dar sunt atât de preocupaţi să ia pielea de pe acest popor cu o singură dorinţă: să îşi cumpere ei sau ele genţi de lux, maşini de lux, ceasuri de lux şi să plătească pentru toate acestea taxe la fel ca restul românilor, cei care merg cu metroul sau RATB-ul sau cei care merg prin trei-patru farmacii, doar vor găsi medicamente mai ieftine.

Am vrut să vorbesc astăzi, de Ziua Copilului, despre drepturile acestora şi despre modul grosolan în care se încalcă aceste drepturi pentru că doresc să atrag atenţia şi asupra unui alt aspect: acesta este doar începutul! La cât de incapabili sunt PDL-iştii care ne conduc astăzi, abandonul şcolar nu va fi redus, ci va creşte, iar programele naţionale prin care bebeluşii beneficiază de laptele praf sau vaccinurile gratuite vor deveni doar o amintire.

Sigur, acestea sunt doar câteva exemple ale rezultatelor dezastruoase pe care această guvernare le va genera în România în anii care urmează.

Am făcut această declaraţie pentru că eu cred că pot exista şi soluţii, altele decât cele prin care Băsescu şi PDL vor să ia pielea de pe români. Am spus-o şi o repet: trebuiau să colecteze accizele la produsele alcoolice, la tutun şi la benzină în perioada noiembrie-decembrie 2009 pentru a aduce bani la buget, trebuiau şi trebuie şi acum să oprească contrabanda şi să oprească evaziunea fiscală făcută de marii afacerişti. Nu este posibil ca un mic om de afaceri din Panciu, care nu este membru PDL, să fie controlat şi de Garda Financiară şi de Direcţia de Finanţe de două ori pe lună, iar marii afacerişti, cei care cotizează la PDL sau care au candidat pe listele PDL să facă afaceri de sute de milioane de euro şi să nu îi întrebe nimeni de sănătate.

Nu este normal ca cel care are un ceas de 10.000 euro să nu plătească niciun fel de taxe suplimentare, în timp ce copiii noştri nu mai pot merge la şcoală pentru că părinţii nu-şi permit să le cumpere pantofi şi rechizite şcolare. La fel cum nefiresc este ca spitalele şi cabinetele medicilor de familie să nu aibă medicamentele de bază pe stoc, iar alţii să îşi cumpere case de vacanţă pe la Cannes sau prin Palma de Mallorca şi să nu fie impozitaţi suplimentar.

Cred că multe dintre principiile care stau la baza funcţionării statului român sunt greşite. Dar, mai grav este că Băsescu şi PDL se cred zei pe pământ şi, fără să se consulte, fără să întrebe, vor să ia o serie de măsuri care vor face ca statul nostru să fie şi mai nedrept cu cei mulţi. Va face ca numărul săracilor să crească şi mai mult iar averile celor bogaţi să crească proporţional cu sărăcia care va cuprinde România.

Din păcate, cei mai afectaţi de toate aceste decizii vor fi copiii noştri care, an de an, vor gusta din pâinea amară a sacrificiului şi a lipsei de bunăstare. În loc de bucurii vom da copiilor noştri doar speranţa într-un viitor puţin mai bun. Vom încerca să le arătăm "luminiţa de la capătul tunelului" şi îi vom consola că sunt generaţie de sacrificiu. Aşa cum suntem toţi, de zeci de ani încoace, numai generaţii de sacrificiu.

Domnul Nicolae Jolţa:

"Sistemul unitar de pensii publice"

De câteva luni, una dintre temele preferate ale actualei majorităţi parlamentare constă în culpabilizarea opoziţiei pentru ritmul lent în care se dezbate Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiat de Guvern şi transmis Parlamentului spre dezbatere în a doua jumătate a lunii februarie.

Totuşi, un proiect de lege de importanţa acestuia, care va afecta peste 5 milioane de cetăţeni, nu se dezbate pe genunchi, aşa cum ne-a obişnuit Guvernul Boc că pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă, doar pentru ca, ulterior, acestea să fie desfiinţate de Curtea Constituţională.

Abia în ultimele zile am reuşit să întrevăd miza ascunsă a grabei cu care majoritatea parlamentară dorea trecerea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice prin Parlament. Abia după ce domnul preşedinte-premier Băsescu a anunţat măsurile aşa-zis anticriză, mi-am dat seama de lipsa de profesionalism a guvernanţilor.

După ce anunţata reducere de 15% a tuturor pensiilor a fost făcută publică am realizat că Parlamentul dezbate o lege iniţiată de Guvern pe care acelaşi Guvern o modifică înainte de a fi adoptată.

În acest context, există două ipoteze: fie majoritatea preconiza adoptarea acestor măsuri şi tocmai acesta era motivul pentru care a făcut presiuni constante pentru urgentarea procedurilor parlamentare de dezbatere a legii, astfel încât măsura de scădere a pensiilor cu 15% să fie o măsură suplimentară care să se aplice pensiilor deja micşorate după adoptarea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice; fie majoritatea a căzut în capcana propriilor inadvertenţe legislative ajungând să îşi asume răspunderea pentru o măsură care modifică propria viziune asupra sistemului unitar de pensii publice.

În oricare dintre situaţii, un fapt este cert, şi anume acela că Guvernul a pus Parlamentul în postura, fără precedent în ultimii 20 de ani, de a dezbate o lege care se modifică înainte de adoptare, prin asumarea răspunderii pe o alta lege.

Aştept cu interes poziţia oficială a Guvernului cu privire la acest aspect, dar şi soluţia juridică pe care Guvernul o are în vedere pentru reglementarea corectă a măsurilor de reducere a pensiilor cu 15% înainte, dar şi după adoptarea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, mai ales că, de câteva săptămâni, Guvernul refuză soluţia cea mai evidentă şi mai simplă, respectiv demisia motivată de incapacitatea de a guverna.

Domnul Ioan Oltean:

«Primarul - "om de partid" sau "harnic gospodar"?»

Instituţia Primăriei este una dintre cele mai vechi instituţii administrative din lume şi reprezintă esenţa organizării vieţii sociale şi economice a unei unităţi teritoriale, fie ea comună, municipiu sau oraş. În România, în temeiul legislaţiei în vigoare, administraţia publică se organizează şi funcţionează bazându-se pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.

Primarii gestionează resursele împreună cu consilierii locali şi soluţionează, în numele şi în interesul comunităţilor locale pe care le reprezintă, toate problemele care apar.

Legea prevede că primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a Constituţiei ţării, precum şi punerea în aplicare a legilor. El trebuie să ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor eventualelor calamităţi, a catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, mobilizând pentru aceasta populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice. Tot primăria este cea care trebuie să asigure respectarea planului urbanistic, întreţinerea şi repararea drumurilor publice, funcţionarea serviciilor de stare civilă, asistenţă şi ajutor social.

Toate aceste activităţi şi responsabilităţi care îi revin primarului presupun din partea acestuia un cumul de cunoştinţe, calităţi şi abilităţi intelectuale, psihice şi fizice, la un nivel mult mai înalt faţă de cel al unui om obişnuit.

Iată care este motivul pentru care actul alegerii sale în această funcţie incumbă o imensă responsabilitate din partea electoratului aparţinând comunităţii respective. Pentru fiecare dintre noi, participarea la vot este una din expresiile concentrate ale democraţiei directe. Exprimarea votului este un drept, dar în acelaşi timp şi o îndatorire cetăţenească de care depinde desemnarea în fruntea comunităţilor a acelor cetăţeni care să reprezinte în mod real interesele obştei, care să lupte pentru realizarea doleanţelor legitime ale concetăţenilor, care să-şi dedice eforturile bunului mers al vieţii sociale şi economice a localităţii în care trăiesc.

De aceea, apatia politică şi absenteismul cetăţenilor nu fac decât să netezească drumul veleitarilor politici, al celor care prin ajungerea la demnităţi nu urmăresc decât satisfacerea intereselor personale sau de grup. Calea acestora trebuie barată prin mijloace paşnice, democratice. În fruntea comunităţilor locale trebuie aleşi cetăţenii care merită respectul şi care se bucură de încrederea tuturor locuitorilor, cei care sunt hotărâţi să pună umărul la înlăturarea greutăţilor zilnice, să contribuie la eliminarea birocraţiei şi la eradicarea corupţiei din viaţa socială a localităţii.

De acord, exerciţiul democratic se învaţă în timp. Nu trebuie să vorbim despre alegeri doar în preajma acestora, din interes. Cetăţenii trebuie să fie informaţi, în primul rând să se prezinte la vot pentru a nu îi lăsa pe alţii să hotărască pentru ei, apoi să îşi exercite dreptul de a alege în cunoştinţă de cauză. Oamenii sunt datori să vegheze ei înşişi la corectitudinea desfăşurării procesului electoral.

Ne confruntăm în prezent cu o "criză a încrederii". Neîncrederea este rezultatul conflictului dintre ambiţiile politice, care sunt de fapt interese individuale ale politicienilor pentru care populaţia plăteşte la un moment dat poliţa ajunsă la scadenţă. Încrederea este motorul democraţiei. Aceasta este cea care promovează la putere forţele capabile să dezvolte statul de drept şi o economie de piaţă funcţională. Atrag atenţia că acest mecanism este frânat acum de obedienţă, de intimidare şi de dependenţa faţă de anumite interese. De aceea, soluţia este o urgentă însănătoşire a clasei politice şi a mediului politic în general, concomitent cu dezvoltarea societăţii civile, care este expresia organizată a forţei şi voinţei populaţiei. Politicul este cel care trebuie să îşi schimbe mentalitatea în primul rând şi pentru aceasta el trebuie să accepte o reformă.

Toate acestea nu sunt posibile cu o clasă politică "imună" la problemele comunităţii, ci cu una nouă, sănătoasă, legitimată de cetăţeni informaţi şi implicaţi în structurile unei societăţi civile organizate, coerente şi stabile. Numai astfel se va rezolva conflictul dintre "ambiţiile" politice şi nevoile societăţii, numai astfel se va reinstaura mult-dorita şi absolut necesara încredere.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Traian Băsescu şi clientela politică"

În esenţă, bugetul finanţează proiecte de investiţii prin diverse companii publice. Lucrările sunt, de regulă, acordate localităţilor cu primari PDL. Aceştia au dezvoltat metode prin care contractele ajung la firmele clientelei politice. Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, preţurile de execuţie sunt de trei-patru ori mai mari decât ar trebui.

Omul muncii din România plăteşte distracţia, iar când nu mai sunt bani la buget, i se spune senin că trebuie să strângă cureaua. De ce ar trebui ca pensionarul, profesorul sau funcţionarul să fie acum solidari cu jefuitorii din sistem? Domnul Traian Băsescu a ajuns preşedinte ca adversar neînfricat al "statului ticăloşit". După atâta amar de vreme, vine Monica Macovei şi ne spune că statul e la fel de ticăloşit. Şi populaţia care plăteşte la vremuri de criză ce vină are?

Este evident că nu există nicio şansă pentru a spera la solidaritate socială într-o lume atât de putredă. Oamenilor li se cere să accepte sacrificii, dar nu a venit premierul-preşedinte să propună un program de eliberare a statului din mâinile celor care îl ţin captiv şi scot miliarde din banii de răscumpărare. Singura parte bună a acestei crize este că românul poate învăţa, în sfârşit, că demagogia şi minciuna nu au cum să ţină de foame.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Gestionarea programelor cu fonduri europene"

Cheltuirea banilor din fondurile europene este o problemă încă nerezolvată în România. Guvernul declara că există ceva probleme în acest domeniu, dar că lucrurile merg spre bine. Întreb retoric cum merg spre bine dacă România se află pe penultimul loc după Grecia, cu 14,1%, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 27%?

Nu există un organism care să tragă la răspundere agenţiile, ministerele sau autorităţile locale care nu cheltuiesc aşa cum trebuie banii. Gestionarea programelor cu fonduri europene este stânjenită de slaba comunicare public-privat şi de lipsa transparenţei dovedite pe parcursul întregului proces decizional.

România ar putea pierde unica şansă pe care ar fi putut-o avea pentru ieşirea din recesiune, un prim pas fiind blocarea recentă a unei plăţi în valoare de 8 milioane de euro destinate beneficiarilor români de către Comisia Europeană.

Acest Guvern nu gestionează aşa cum trebuie nici banul public, nici banul venit din fondurile europene. Cei vinovaţi pentru pierderea atâtor finanţări europene trebuie să fie sancţionaţi şi destituiţi din funcţiile pe care le deţin.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Pensia minimă este discutată în stare de ebrietate de către preşedinte"

O temă precum pensia minimă în România este discutată de domnia sa "în stare de ebrietate" sau, în orice caz, "sub influenţa băuturilor alcoolice". Cum este admisibil ca un preşedinte să glumească în felul acesta cu lucruri care sunt dramatice, care ţin de supravieţuirea a milioane de oameni.

Cei care şi-au făcut speranţe că se va acţiona de către preşedinte şi Guvern, preşedintele fiind astăzi adevăratul Guvern al României, şi-au făcut iluzii. În România contează, de o bucată bună de vreme, voinţa unui singur om, în ciuda semnalelor date de societatea românească.

Lunga expunere televizată a preşedintelui nu a sesizat nicio referire la reducerea cheltuielilor din bani publici ale clientelei, deşi discursul a trecut la subiectul despre modul în care intră în ţară flori şi legume, despre comerţul cu ananas. Traian Băsescu va face ce va dori, abuziv, discreţionar, incompetent şi cu rea-credinţă, va merge în continuare cu clientele sa politică.

Deşi umblă de vreo şase ani cu "steagul" dreptăţii în mână, ne spune pur şi simplu în faţă, la ceas târziu, că nu face ce ar trebui să facă pentru a pune ordine în lucruri necinstite sau ilegale, ci face şantaj la televizor.

România este o ţară din UE, unde preşedintele spune public că era beat când a hotărât asupra pensiei minime, că ştie ce furturi se petrec sub oblăduirea şefilor Poliţiei de frontieră şi că nu ia măsuri.

O ţară în care preşedintele preferă să taie din pensiile câtorva milioane de oameni, ceea ce nu s-a întâmplat în nicio ţară din UE aflată în criză, decât să clintească un leu de la clientele sa, de la Udrea, de la Berceanu, de la Videanu...

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Preşedintele României, responsabil de situaţia actuală"

Este de necontestat faptul că România este într-o situaţie fără precedent. Responsabilitatea clară pentru situaţia în care ne aflăm aparţine domnului preşedinte al României şi domnului prim-ministru, dat fiind faptul că au avut şi au în prezent toate pârghiile de putere din România.

Traian Băsescu a numit persoanele care să formeze guverne şi care să dea direcţie guvernării în ultimii 6 ani. A acceptat împreună cu actualul Guvern să prezinte date false privind atât situaţia exactă a economiei, cât şi perspectivele reale privind datoriile publice. A tolerat folosirea banilor împrumutaţi de la FMI, precum şi de la bănci într-o modalitate care în orice ţară normală ar trebui să ducă la răspunderea politică şi juridică a miniştrilor responsabili.

Iar acum a venit în faţa oamenilor să ceară solidaritate.

Traian Băsescu produce un genocid social prin măsurile propuse. Nu ajută economia să crească, ci sunt puşi cei cu venituri mici să acopere gaura produsă de mafioţii lui: Berceanu, Blaga şi Videanu. Preşedintele Băsescu instigă la crearea unei Românii SRL, adică un Sat cu Răspundere Limitată. Rolul statului este social, iar răspunderea statului trebuie să fie mai mare faţă de cei slabi.

De 6 ani este şeful "omului gras" care fură din bugetul statului. Iar aceasta nu e format din profesori, medici sau militari, ci din clientela politică a PDL, care a început să fure din banii publici şi acum vor să scape de răspundere. PDL nu a făcut absolut nimic pentru a lupta împotriva declanşării crizei. Actuala putere a adâncit România în criză prin inacţiune şi prin căpuşarea banului public.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Starea jalnică a economiei româneşti"

În timp ce criza internaţională este gradual resorbită, România se afundă tot mai mult într-o profundă criză internă. Starea jalnică a economiei româneşti are mai multe cauze principale.

Pentru a nu-şi pune în pericol realegerea din funcţia de Preşedinte al României, Traian Băsescu a amânat asanarea finanţelor publice şi a tolerat şi susţinut minciuni privind situaţia reală a economiei. Miniştrii PDL care au în gestiune domeniile economice, sunt profund incompetenţi şi/sau profund corupţi, eşuând lamentabil în realizarea unor politici pentru relansarea economiei.

Pe fondul unei creşteri economice nesănătoase, pe datorie externă, între 2005-2008, având venituri bugetare în creştere, puterea de dreapta a sporit personalul bugetar, în general pe criterii clientelare, de la 900.000 persoane în 2004 (câţi a lăsat Guvernarea PSD) la 1.400.000 persoane în 2008, respectiv cu 55%.

Cheltuielile bugetare continuă să crească, în ciuda evidentei necesităţi de a le reduce, chiar şi în ultimele luni. Iar ţinta a fost proiecte absurd construite, precum alocarea a 10 milioane de euro pentru construcţia unui patinoar, cost dublu decât unul similar în ţările din Europa, a 45 de milioane de euro pentru un stadion în Cluj, proiectarea unui site de 500 milioane de euro sau înlocuirile aberante de borduri şi exemplele pot continua.

O mână de români "de dreapta" doresc un capitalism "pe seama semenilor", realizându-se capitalizarea unor grupuri economice şi politice de dreapta prin decapitalizarea-sărăcirea restului populaţiei. Aceasta după ce tuturor românilor li se promisese în 2005 că vor trăi bine, iar în 2009 li s-a spus că vor trăi într-un stat de drept, iar după cum decurg lucrurile ei trăiesc într-un "stat de drepţi".

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"25 mai - Ziua internaţională a copiilor dispăruţi"

Familia este elementul vital în formarea micuţilor, dar, din păcate, problemele actuale îi obligă pe părinţi să se concentreze pe satisfacerea nevoilor de bază, educarea propriilor copii trecând deseori pe plan secund.

Sărăcia produce frustrări în primul rând adolescenţilor, lipsa de comunicare în familie sau pretenţiile exagerate ale părinţilor fiind doar câteva dintre situaţiile care favorizează fuga copiilor de acasă.

Peste 90% din cei 3.259 de copii dispăruţi în perioada aprilie 2009 - aprilie 2010, au fugit de acasă sau din centrele de ocrotire. Nimeni nu poate şti ce e în sufletul lor atunci când pleacă sau când nu se mai pot întoarce acasă. În cifre, totalul dispariţiilor înregistrate în România nu înseamnă nici mult, nici puţin. Criza economică, o povară pentru familiile defavorizate, le-ar putea înmulţi.

Introducerea unor sisteme de alertă privind copiii şi punerea cât mai repede în funcţiune a unei linii telefonice de urgenţă destinată semnalării copiilor dispăruţi, pot preveni astfel de tragedii.

Domnul Petru Călian:

"Scrisoare-deschisă adresată parlamentarilor clujeni"

Am adresat o scrisoare-deschisă tuturor parlamentarilor clujeni prin care le solicit să nu semneze şi să nu voteze o viitoare moţiune de cenzură împotriva premierului Emil Boc, întrucât acest lucru ar însemna un vot împotriva Clujului.

Lăsând la o parte apartenenţa politică, invit parlamentarii de Cluj la o porţie de "raţiune" atunci când vor fi puşi în situaţia de a alege între continuarea proiectelor pentru Cluj sau stoparea lor de la sursă.

Mai presus de interesele politice trebuie să primeze interesul cetăţenilor clujeni. Parlamentarii clujeni reprezintă în primul rând Clujul, iar Emil Boc este persoana care militează pentru Cluj şi pentru clujeni.

Evenimentele din ultimele luni au condus la o degradare a imaginii Guvernului, dar trebuie să abordăm realist situaţia: pentru Cluj, omul politic Emil Boc şi-a lăsat amprenta. Realizările lui le simţim fiecare dintre noi atunci când mergem cu maşina pe străzi modernizate, când folosim autostrada sau când ne amintim de traficul greu care trecea poate prin faţa geamului şi care acum e deviat pe centurile ocolitoare. Din momentul apariţiei pe scena politică a domnului Emil Boc, mai întâi prin funcţia de primar şi apoi ca premier, economia Clujului a cunoscut cea mai prosperă perioadă din ultimii 20 de ani. Stadionul municipal, autostrada, centurile ocolitoare, spitalul regional de urgenţă, parking-urile, Filarmonica Transilvania, aeroportul, salina Turda, băile Cojocna şi Dej, investiţiile străine, dezvoltarea imobiliară, sunt doar câteva file din istoria recentă a Clujului. Toate aceste realizări şi proiecte s-au petrecut într-un timp relativ scurt, printr-un parteneriat între primar, preşedintele Consiliului Judeţean şi Guvernul României. Nu putem ignora faptul ca am avut un ajutor constant de la Bucureşti prin intermediul premierului Emil Boc.

Puntea între politic şi economic e atât de fragilă încât se poate rupe oricând, cu consecinţe directe asupra cetăţenilor. Criza politică a costat deja România prea mult. Timpul înseamnă bani. S-a ajuns mai departe decât ne-am fi imaginat. Continuarea alături de un premier implicat direct în măsurile de reformă reprezintă singura soluţie de ieşire din această situaţie.

De la cetăţenii fără simpatii politice până la aleşi locali sau parlamentari, toţi avem nevoie de o viziune şi un obiectiv realizabil unic, şi anume: prosperitatea oraşului şi a judeţului.

Solicit tuturor parlamentarilor de Cluj să facă front comun şi să strângă rândurile în jurul premierului, astfel încât niciun clujean să nu semneze şi să nu voteze o viitoare moţiune îndreptată împotriva premierului Emil Boc.

Domnul Petru Movilă:

"Un proiect pentru România"

Înţelepciunea românilor a fost mai puternică decât manipularea politică. Greva generală nu a aruncat România în haos aşa cum şi-ar fi dorit PSD şi PNL. Nici nu a făcut să curgă sânge pe străzi, doar lacrimi, şi noi am recepţionat mesajele populaţiei nemulţumite.

Criza economică loveşte fără părtinire. Ştim că este foarte greu, ştim că nivelul de trai al românilor s-a deteriorat, dar recesiunea poate fi depăşită doar dacă rămânem împreună. Câte guverne au avut curajul, în ultimii 20 de ani, să spună adevărul românilor? O problemă poate fi rezolvată doar atunci când ştii că ai o problemă.

Iar noi avem o mare problemă, la agravarea căreia au contribuit mai ales guvernele anterioare. Economia românească nu a duduit niciodată, dar ar fi putut merge cum trebuie dacă, în 2007 şi 2008, PNL şi PSD, aflate într-o alianţă pe cât de nefirească pe atât de rapace, nu şi-ar fi bătut joc de banii românilor. Zeci de miliarde de euro au fost risipite în acea perioadă pe pomeni electorale şi nu pe sprijinirea economiei reale. Un exemplu? Numărul de asistaţi sociali a crescut în acei ani, deşi economia avea o mare nevoie de forţă de muncă. Descurajarea muncii a fost efectul cel mai perfid al alianţei electorale dintre PNL şi PSD.

Setul de măsuri dureroase propus de Cabinetul Emil Boc are drept obiectiv ieşirea României din criza economică. Următoarele şase luni sunt esenţiale pentru atingerea acestei ţinte. Dar trebuie să rămânem împreună. Împreună, şi la bine şi la greu.

Ştim că PSD şi PNL se laudă că sunt doldora de soluţii. Oare de ce nu le-au aplicat când erau la guvernare? Şi de ce, la televizor, liderii celor două partide nu fac altceva decât să-şi încordeze muşchii unul în faţa celuilalt şi amândoi în faţa românilor? Am văzut că au tranşat deja o problemă foarte importantă pentru ţară: PSD ar fi singurul partid de stânga, iar PNL ar fi singurul partid de dreapta. Eu ştiu un singur lucru: PDL este singurul partid aflat în mijlocul românilor! În vremuri de criză nu pozezi la televizor, ci eşti alături de oameni. Propui soluţii, vii cu proiecte, te zbaţi pentru a rezolva problemele.

Singura soluţie a PSD şi PNL sunt moţiunile de cenzură. Adică tot o metodă de a lovi în stabilitatea ţării. Dacă nu le-a mers cu greva generală, poate le vor fi utile moţiunile de cenzură. Se fac eforturi demne de o cauză mai bună pentru a transforma România într-o altă Grecie.

Şi pentru că tot veni vorba de Grecia, un sfat pentru toţi românii: feriţi-vă de PSD-işti şi liberali mai ales când aceştia promit daruri!

Aţi văzut cât de otrăvite le-au fost darurile!

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

"Adio, zâmbete de copii. 1 Iunie 2010, o sărbătoare amară"

"Politica este când mai mulţi oameni se întâlnesc şi vorbesc foarte mult", a răspuns un copil de 8 ani la întrebarea ce este politica. Nimic mai adevărat, nu-i aşa? Ne întâlnim zi de zi în Parlament, în Guvern, în sediile de partide şi vorbim. Vorbim la întruniri publice, vorbim în campania electorală, vorbim la televizor. Unii dintre noi, prea puţini însă, ne şi străduim să facem ceva pentru cei care ne-au ales: părinţii şi bunicii copiilor. Astăzi, însă, în fruntea României, sunt acei politicieni care iau decizii fără să ţină cont de nevoile părinţilor, bunicilor, copiilor.

Din păcate, 1 iunie 2010 este o sărbătoare amară. Părinţii şi bunicii copiilor au de suferit: pierd din salariu şi din pensie banii care li s-au cuvenit până acum. Fac calcule cu disperare dacă le vor mai ajunge banii pentru întreţinere, mâncare, haine, transport... 1 iunie 2010 este o zi tristă. Şi dacă părinţii şi bunicii sunt trişti, deznădăjduiţi, atunci cum sunt copiii şi nepoţii lor? Câţi bani le vor rămâne părinţilor şi bunicilor pentru educaţia copiilor? Pentru rechizite şcolare, pentru cărţi, pentru hăinuţe, pentru jucării, pentru a-i putea duce la grădiniţă şi la şcoală?

N-am să vorbesc astăzi despre statisticile privind abandonul şcolar, despre faptul că bătaia nu este rupta din rai, despre orfani sau despre copiii rămaşi în plata Domnului după ce părinţii lor au plecat la muncă în străinătate. Cifrele sunt şi ele alarmante. Şi, în loc să găsească soluţii economice reale, viabile, pentru ca părinţii şi bunicii să ducă un trai decent, Guvernul PDL face exact contrariul: înfometează populaţia şi îi condamnă pe copii la o viaţă mizeră.

Acest lucru se întâmplă în ciuda solicitărilor,dacă este să o amintesc doar pe cea a Comitetului ONU care recomandă ca statul să asigure alocări bugetare corespunzătoare în vederea implementării integrale a strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Comitetul ONU recomandă ca statul-parte să revizuiască statutul şi eficienţa instituţiei Avocatului Poporului în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului întrucât acest organism trebuie să beneficieze de toate resursele umane şi financiare în ceea ce priveşte capacitatea sa de a primi şi de a examina plângeri de la sau în numele copiilor, legate de violarea drepturilor acestora. De asemenea, Comitetul ONU recomandă ca statul parte să realizeze în continuare eforturi pentru înfiinţarea unei instituţii independente a Avocatului Copilului.

Iată doar o măsură pe care actualii guvernanţi o pot lua pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor. Numai că, dincolo de aceste recomandări, de necesitatea de a avea legi bune şi clare care să-i protejeze pe copii, astăzi, altele sunt îngrijorările majore. Cea mai mare este grija zilei de mâine. Îmi povestea o doamnă profesoară că pe vremea lui Ceauşescu îi leşina în clasă, din când în când, câte un copil, de foame. Nici nu vreau să-mi imaginez că aceste scene se pot repeta în România secolului XXI. Dar, din păcate, se pare că spre acest tablou sinistru ne îndreptăm.

Astăzi, 1 iunie 2010, încerc doar să-mi imaginez câţi copii vor primi o jucărie de ziua lor. Un zâmbet, o vorbă bună, o bomboană sau o carte. Probabil foarte puţini! Cei mai mulţi nici nu vor şti că astăzi e ziua lor. Ziua în care fiecare copil ar trebui iubit şi respectat. Atât de părinţi şi bunici, cât şi de cei care le hotărăsc, dintr-un condei, viitorul.

"Politica este când mai mulţi oameni se întâlnesc şi vorbesc foarte mult", a răspuns un copil de 8 ani, la întrebarea ce este politica. Întrebaţi-i acum, vă rog, pe părinţii şi bunicii acestui copil ce este politica. Răspunsul lor vă va cutremura, probabil. Deşi, ce s-ar mai putea spune când Băsescu şi Boc, uitându-se spre popor, au spus,şi acum acţionează în consecinţă: "Un fleac, i-am ciuruit!"

Domnul Virgil Pop:

"Greaua moştenire a Guvernului Boc"

În ultima vreme, speriaţi de consecinţele propriilor acţiuni iresponsabile, în încercarea de a deturna atenţia de la haosul generalizat din ţară şi de la subiectele care îi ard pe români la buzunare, democrat-liberalii fac apel constant la "greaua moştenire" lăsată de liberali. Nu este zi, nu este intervenţie televizată lăsată de la Dumnezeu în care greaua moştenire liberală să nu fie invocată de către democrat liberali ca motiv unic al incompetenţei actualului guvern. Complet rupţi de realitate, aceştia încearcă să convingă poporul român cât de rău era în urmă cu un an jumătate - doi, când, de fapt, lucrurile mergeau bine şi cât de bine e acum, când, în realitate, România e aproape de faliment. Aceste declaraţii nu pot fi luate în serios, pentru că este clar că guvernanţii au pierdut de mult contactul cu oamenii, cu românii de rând, motiv pentru care vor deveni, în scurt timp, istorie.

Dar să vedem cum va arăta greaua moştenire a Guvernului Boc, odată ce actualul Executiv va dispărea.

Nu cred că, după plecarea Guvernului, România mai are şansa de reveni în timp util la starea de normalitate de dinainte de a trăi această catastrofă. Efectele devastatoare ale mişcărilor greşite din economie se simt deja şi lucrurile nu par să se îmbunătăţească în viitorul apropiat. Pentru mulţi dintre români, vremurile în care trăim seamănă din ce în ce mai mult cu penuria anilor '80 când, în aceeaşi măsură, poporul a trebuit să se sacrifice pentru nepriceperea şi nebunia conducătorilor şi pentru a plăti datoriile externe ale ţării.

Rana deschisă de aceşti ani de sărăcie, ameninţări şi batjocură nu se va vindeca în curând, chiar dacă guvernanţii vor pleca mâine. În urmă vor rămâne doar ură mizerie, sărăcie şi umilinţă: sentimente pe care ei înşişi le-au sădit, cu atâta sârg, în inimile românilor.

În urma lor, va rămâne o bolnăvicioasă dependenţă între generaţii, care ne va dezumaniza. Părinţii pensionari, neputându-se susţine financiar, vor depinde exclusiv de ajutorul copiilor. De cealaltă parte, tinerii nu îşi vor mai permite să crească copii sau să se bucure de viaţă. Emigrarea va atinge cote fenomenale şi România va rămâne ca un sat fără câini.

Boc va lăsa în urma lui o economie devalizată, dependentă de împrumuturile externe şi incapabilă de a se mai ridica vreodată la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene. Nu mai vorbim de sectorul privat, care cu greu se va putea repune pe picioare după episodul cu impozitul forfetar. De cealaltă parte, bugetul de stat va fi lăsat complet secătuit şi incapabil de a mai colecta taxe şi impozite de la un popor sărăcit, conectat la economia neagră. Prin urmare, sistemul de contribuţii sociale va fi complet inaccesibil, iar românii vor trebui să scoată bani în plus din buzunar pentru a-şi asigura pensia şi sănătatea.

Ură, acesta este sentimentul care va rămâne în sufletul românilor, după plecarea acestui guvern incompetent. În urma sa, Boc va lăsa un clivaj social greu de surmontat, pentru că, în derapajul guvernamental, Executivul a reuşit să învrăjbească categoriile sociale. Profesorii îi urăsc pe funcţionarii publici care reuşesc să îşi păstreze sporurile, săracii îi urăsc pe bogaţi, medicii reclamă că iau mai puţini bani decât alţi salariaţi din mediul public. Iar salariaţii din mediul privat îi urăsc pe bugetari. Şi toţi îşi vor îndrepta mai apoi ura împotriva politicienilor, guvernanţilor, oricare vor fi aceia, şi, ce e cel mai trist, românii îşi vor urî ţara şi soarta.

Poate că, înainte de a arunca pisica în curtea altora, Boc şi ai lui ar trebui să tragă linie şi să analizeze, cu toată obiectivitatea, dacă mai sunt capabili de aşa ceva, portofoliul acestei guvernări. Vor vedea, fără dubiu, că nicicând, în aceşti 20 de ani de la revoluţie, românilor nu le-a mers mai rău, chiar dacă ţara se află, în acest moment, în cele mai bune auspicii geopolitice. Şi când vor fi făcut asta, abia atunci, aceştia vor putea vorbi despre o moştenire grea - cea proprie.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Normalitate, anormalitate, haos"

Normalitatea a devenit un lux. Nimic din ceea ce făcea viaţa noastră, a cetăţenilor români, stabilă şi predictibilă nu pare a mai funcţiona. Valorile se răstoarnă, interesele devin unicul criteriu de performanţă, iar timpul pare să se contracte în continuu. Trăim într-un vârtej şi se pare că am ajuns în zona de viteză maximă.

Aceste timpuri nu trebuie, însă, să ne facă să scăpăm atenţiei ceea ce ne-am propus şi am propus celor care au făcut posibil să ne aflăm în această sală.

Ce avem de făcut? Poate să ne oprim puţin, să reevaluăm unde suntem şi unde vrem să ajungem, prin ce mijloace şi cu ce costuri? Sau, poate, să continuăm să reparăm perpetuu ceea ce au "stricat" generaţiile trecute de politicieni, guvernanţi sau cetăţeni?

Este, cred, decizia pe care o aşteaptă de la noi cei care ne-au trimis aici, în Parlamentul României. Este decizia pe care o aşteaptă concetăţenii noştri de 20 de ani. Este decizia care ne poate scoate din anormalitate sau duce în haos. Este decizia pe care trebuie să o luăm pentru copiii noştri... La mulţi ani, copii!

Domnul Samoil Vîlcu:

"Cocoşul de Hurez - sărbătoare a tradiţiilor româneşti"

Sărbătoarea cântecului, jocului şi portului popular, sărbătoarea lutului, a lutului care prinde viaţă în mâinile fermecate ale meşterilor olari, aşa cum este cunoscut Târgul de ceramică "Cocoşul de Hurez" a ajuns anul acesta la a-XL ediţie.

Aşa cum se întâmplă din 1974, deşi prima ediţie a avut loc în 1971, Târgul se va desfăşura într-un cadru natural deosebit, în vatra lui firească, la Horezu, unde, printre stejarii seculari, fiecare participant va avea spaţiu pentru a-şi expune lucrările. La acest eveniment vor participa nu doar olari din această frumoasă zonă a Olteniei, ci şi meşteri populari din celelalte centre româneşti, realizându-se astfel o viziune de ansamblu a olăritului contemporan. La eveniment participă olari din toate centrele active din ţară: Baia Mare, Corund, Odorheiul Secuiesc, Miercurea Ciuc, Oboga, Şişeşti, Obârşia, Braniştea, Dumbrava, Găleşoaia, Curtea de Argeş şi bineînţeles din Vlădeşti, Lungeşti, Măldăreşti, Slătioara şi Horezu, din judeţul Vâlcea.

Zeci de mii de iubitori ai autenticului românesc, ai tradiţionalului adus la nivel de artă, oameni care ştiu să pună preţ pe tradiţia populară românească vin în fiecare an la Târgul de la Horezu.

Olăritul este practicat la Horezu ca principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti Vicşoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa, Bâscu, Ogrezeanu şi alţii, oameni care, în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare, s-au străduit să păstreze peste ani această tradiţie unică.

Momentul important al "Cocoşului de Hurez", îl reprezintă concursul de creaţie şi de păstrare a tradiţiei şi autenticităţii olăritului. Numeroşi meşteri se înscriu la concurs şi creaţiile lor sunt analizate de un juriu compus din specialişti şi cunoscători ai artei populare tradiţionale, iar obiectele colecţionate sunt predate Casei de Cultură "Constantin Brâncoveanu" Horezu care are în patrimoniu exponate unicat, strânse de peste trei decenii.

"Cocoşul de Hurez" este cel mai mare târg de ceramică populară din ţară, recunoscut în ţară şi străinătate, reprezentând un eveniment de primă mărime în calendarul anual al culturii naţionale. În 2010, la această ediţie jubiliară, vor fi prezenţi preşedinţii şi experţii tehnici ai Asociaţiilor Oraşelor Centre de Ceramică din Italia, Franţa şi Spania, care, alături de Asociaţia Localităţilor Centre de Ceramică Populară din România, cu sediul în Horezu, vor înfiinţa Asociaţia Europeană a Centrelor de Ceramică, organizaţie care îşi propune să susţină interesele localităţilor centre de ceramică din Europa.

Având în vedere că este o ediţie jubiliară şi se înfiinţează Asociaţia Europeană a Centrelor de Ceramică, actul de naştere semnându-se la Horezu, vă invit, dragi colegi deputaţi, să luaţi parte, în perioada 4-6 iunie, la un eveniment cultural deosebit, o adevărată sărbătoarea a tradiţiilor populare româneşti, "Cocoşul de Hurez"!

Domnul Angel Tîlvăr:

Guvernarea PDL, în frunte cu preşedintele ţării, domnul Traian Băsescu, nu a omis niciodată în decursul acestor ani să se laude cu faptul că a dus România în Uniunea Europeană, că a scris astfel o filă importantă din istoria acestei ţări şi că integrarea europeană a fost cea mai mare realizare a României după decembrie 1989.

România este membră a Uniunii Europene, dar şi membră NATO, statut de care ar trebui cu toţii să fim mândri şi care ar trebui să ne ducă şi pe noi în rândul ţărilor civilizate. Integrarea în Uniunea Europeană înseamnă dezvoltare economică şi socială, cu respectarea unor linii directoare impuse de Uniunea Europeană.

Nu aş fi adus vorba despre acest subiect dacă nu am fi fost cu toţii martori, în ultima perioadă, la numeroasele atenţionări ale Uniunii Europene privind nerespectarea legislaţiei comunitare. Trebuie amintit domnului premier că, în calitate de membră a Uniunii Europene, România trebuie să respecte reglementările europene, iar legislaţia românească nu o poate încălca pe cea europeană. În calitate de membră a Uniunii Europene, România are şi drepturi, dar şi obligaţii, iar tratatele pe care ţara noastră le-a semnat trebuie respectate cu sfinţenie. Dacă actualul Guvern nu a putut nicio clipă să îşi ţină promisiunile faţă de popor, şi acum vine şi cere solidaritate cu angajamentele faţă de Uniunea Europeană, nu se poate proceda la fel. Am în vedere recenta Ordonanţă de urgenţă privind introducerea unor măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Concepută la repezeală, din nevoia de a prezenta cetăţenilor şi măsuri anticriză, dar care să nu fie antisociale, ordonanţa de urgenţă are reglementări ce contravin legislaţiei europene.

Experţii fiscali atenţioneaza că deciziile în acest sens nu vor face altceva decât să crească birocraţia. În plus, vor genera probleme cu Bruxelles-ul, pentru că, potrivit reglementărilor europene, toate tranzacţiile comunitare sunt scutite de t.v.a. Consultanţii fiscali spun că noile prevederi referitoare la antrepozitele fiscale reprezintă o altă încălcare a legislaţiei europene, pentru că, prin interzicerea dreptului deţinerii de antrepozite fiscale de către importatori se creează o discriminare. În plus, o astfel de măsură încalcă principiul securităţii juridice, conform căruia orice contribuabil trebuie să aibă o garanţie a stabilităţii legislaţiei, care să îi ofere posibilitatea unei planificări a activităţii pe termen lung. De asemenea, propunerea de reintroducere a accizelor pentru unele produse considerate de lux încalcă prevederile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Amintesc aici, domnilor guvernanţi, că România, la atenţionarea Uniunii Europene a micşorat aceste accize la 1 ianuarie 2010.

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile care contravin legislaţiei europene luate într-o singură ordonanţă de urgenţă emisă de către Guvernul Băsescu-Boc.

În perioada în care se conturau măsurile de austeritate ale preşedintelui Traian Băsescu am adus în discuţie fenomenul evaziunii fiscale ca modalitate de strângere de bani la buget, atrăgând atenţia asupra faptului că România ocupă un loc fruntaş în Europa privind gradul ridicat al evaziunii fiscale. Potrivit unor studii realizate de italieni, România ocupă locul al doilea în UE, cu un nivel al evaziunii fiscale de 42,4% din veniturile taxabile în 2009.

Susţin în continuare un set de măsuri împotriva evaziunii fiscale, dar nu măsuri discriminatorii, nu măsuri care nu fac altceva decât să mărească unele impozite deja existente şi nu măsuri împotriva legii, fie ea românească sau europeană.

Dar nu pot să susţin un Guvern care ia decizii neconstituţionale, împotriva propriului popor. Nu pot susţine un Guvern care nu respectă drepturile fundamentale ale omului şi nu pot susţine un Guvern care ignoră legislaţia românească, în favoarea unor decizii luate în disperare de cauză.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Spor de sinceritate pentru domnul ministrul al muncii"

Declaraţiile făcute în ultimele două zile de premierul Emil Boc şi de miniştrii pe care-i păstoreşte ne-au lămurit, o dată în plus, asupra degringoladei care domneşte în actualul executiv. În timp ce domnul ministru al economiei, Adriean Videanu spune că economia îşi poate reveni în semestrul doi al acestui an, premierul spune că în 2011 datoria publică a României va creşte la 41% din p.i.b., faţă de 37% în 2010. Tot premierul a promis că măsurile de austeritate la care obligă bugetarii vor fi aplicate doar până la 31 decembrie 2010, iar din economiile rezultate va plăti datoriile statului către firmele private şi va relansa, astfel, economia. Potrivit domniei sale, în 2011 salariile şi pensiile vor creşte la nivelul actual.

Din păcate pentru domnul Boc, mai vorbăreţul său coleg, titularul portofoliului muncii şi protecţiei sociale, domnul Mihai Şeitan, a avut un moment de sinceritate: el a declarat că este foarte posibil ca în 2011 să fie aplicată o nouă curbă de sacrificiu. Astfel, Guvernul are în vedere o nouă reducere a salariilor şi pensiilor, dacă actualele măsuri de austeritate vor eşua. Viitoarea reducere a salariilor din sectorul bugetar ar urma să fie de 30 până la 50%! Nu este prima dată când ministrul muncii face declaraţii şocante, diferite de cele ale şefului său.

Cu infinită bunăvoinţă, aş putea spune că persoanele angajate în compartimentele de comunicare, în medie câte zece comunicatori pentru fiecare minister, sunt insuficiente pentru a asigura un proces coerent şi eficient de informare reciprocă între ministere. Cred că se impune dublarea personalului din aceste servicii, astfel ca premierul şi miniştrii săi să vorbească aceeaşi limbă, să facă publice aceleaşi informaţii. De asemenea, se impune şi creşterea veniturilor acestor funcţionari, prin acordarea unor sporuri de coerenţă şi promptitudine.

Iar pentru domnul ministru Şeitan, propun să se instituie, pe toată durata mandatului, sporul de sinceritate. Pentru că a recunoscut că măsurile recent adoptate de guvern sunt inutile şi nu vor rezolva problema deficitului bugetar şi nu vor determina scăderea cheltuielilor bugetare. Domnul Şeitan a recunoscut faptul că bugetarii sunt condamnaţi să tragă ponoasele unei guvernări incapabile, care sacrifică milioane de oameni pentru binele câtorva mii de clienţi şi sponsori de partid. Măsurile de austeritate adoptate de executiv por fi descrise dreptfrecţie la un picior de lemn. Pentru a fi eficiente, e nevoie şi de politici economice, dar, în actualul executiv, oamenii capabili să întocmească şi să implementeze aceste politici strălucesc prin absenţă.

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Daţi ordin să fim arestaţi, doamnă Roberta Anastase"

Regret că există în Parlamentul şi în Guvernul României persoane care pentru a ascunde propriile greşeli aruncă vina pe alţii, deşi ştiu foarte bine că lucrurile nu stau deloc aşa.

Concret, zilele trecute, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase declara public la Radio France Internaţional că situaţia de acum a României este cauzată de "malefica alianţă PNL-PSD". Stau şi mă întreb, doamnă preşedinte, dacă alianţa PNL-PSD (de fapt, ştiţi foarte bine că nu a fost vorba de nici o alianţă, ci de o susţinere în Parlament, nu integrală însă, a unor acte ale Guvernului Tăriceanu II, dar la capitolul manipulare sunteţi expertă) a fost una malefică, atunci cum catalogaţi alianţa - de această dată oficială, la guvernare - a PDL cu PSD? Sau, de ce s-a aliat PDL cu PSD? Colateral, se mai impune o întrebare: de ce PDL acceptă acum să fie aliat cu o grupare care are vârfuri din una din părţile malefice ale aşa-zisei alianţe de dinainte de 2009?

Tot doamna Roberta Anastase a mai declarat un lucru, de această dată de-a dreptul periculos. "Dacă vorbim de trădare naţională, apoi de trădare naţională în adevăratul sens al cuvântului putem să discutam de guvernarea PNL, susţinută de PSD după toate regulile constituţionale". În primul rând, cred că nimeni nu poate să-şi explice cum poate fi vorba de trădare naţională, dacă în acelaşi timp s-au respectat regulile constituţionale. Dar revenind la fondul problemei, acuzaţia pe care o aduceţi fostei guvernări din perioada 2007-2008 trebuie să o demonstraţi. Şi în primul rând trebuie să specificaţi duşmanul în favoarea căruia a avut loc actul de trădare. Pentru că, în ultimă instanţă, trădarea înseamnă pactizarea cu duşmanul.

Personal cred că dacă tot aţi utilizat un limbaj specific anilor '50, atunci procedaţi la fel ca şi înaintaşii dumneavoastră din acei ani, şi daţi ordin ca noi, liberalii, să fim arestaţi. Părinţii şi bunicii noştri - făcuţi şi ei trădători de cei care au preluat puterea cu sprijinul tancurilor sovietice - au fost arestaţi, deci pentru liberali nu ar fi o noutate.

Dacă totuşi consideraţi că guvernanţii din 2007-2008 se fac vinovaţi de trădare naţională, spuneţi-mi, doamnă Roberta Anastase, de această dată în calitate de vicepreşedinte al PDL, de ce acceptaţi în actualul guvern o parte dintre aceşti trădători? Mă refer la foştii miniştri liberali, la UDMR-işti şi la ministrul apărării, ţinând cont că şi el a făcut parte dintre cei consideraţi că au trădat, chiar dacă nu a fost în PNL, ci în maleficul PSD. De ce aţi nominalizat pentru postul de comisar european un fost ministru din guvernul pe care îl numiţi "al trădării naţionale"?

Colega dumneavoastră, doamna Raluca Turcan acuză ca şi dumneavoastră fosta guvernare că a mărit nejustificat pensiile şi salariile. De ce nu aţi făcut aceste acuzaţii în campania electorală din noiembrie 2008? Din câte îmi aduc aminte, la vremea respectivă aţi criticat Guvernul Tăriceanu II de faptul că refuză să mărească salariile cadrelor didactice.

Domnul Viorel Palaşcă:

"Păstrarea cotei unice - argument pentru relansarea economică"

După ce Guvernul Boc a dat o lovitură grea populaţiei prin reducerile anunţate, premierul a afirmat că "nu poate garanta că t.v.a. şi cota unică nu vor creşte".

Cota unică de impozitare presupune aceeaşi taxă de impozitare pentru persoane fizice şi companii, deci un sistem de impozite corelate, cu rată unică de impozitare, pentru toate tipurile de venituri obţinute din diferite activităţi. Succesul regimului cotei unice de impozitare depinde de nivelul acestei rate: cu cât aceasta este mai mică, cu atât este mai eficientă colectarea ei.

Cota unica de impozitare a fost introdusă la începutul anului 2005 de Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi a constituit motorul creşterii economice a României.

Prin aplicarea acestei măsuri s-au atras multe investiţii străine şi au fost oferite stimulente pentru cei ce doresc să economisească şi să investească. Totodată, a dus la reducerea evaziunii fiscale, devenind un sistem mai uşor de controlat, descurajează munca la negru şi elimină toate tipurile de excepţii şi scutiri de la plata taxelor.

Prin introducerea cotei unice în anul 2005, produsul intern brut a fost într-o continuă creştere, astfel că la sfârşitul anului 2008 acesta era mai mult decât dublu faţă de anul 2004, prin stimularea investiţiilor şi a creşterii consumului.

Argumentele în favoarea taxei unice sunt directe şi convingătoare. În primul rând, duce la simplificarea sistemului fiscal care, astfel, este mai uşor de administrat şi înţeles, este mai eficient, elimină birocraţia şi stimulează economia.

Prin mărirea cotei unice de impozitare sau desfiinţarea ei, Guvernul nu ar face altceva decât să stopeze investiţiile, să încurajeze iar munca la negru şi să destabilizeze economia, care oricum este greu încercată.

Domnul Eugen Bejinariu:

"Educaţia - prioritate în securitatea naţională"

Gradul de civilizaţie al poporului român este dat de gradul de profesionalizare şi creştere morală care se realizează în şcoală şi universitate. Analizele, dezbaterile ori previziunile, mai ales din ultimii 5-6 ani, ale oamenilor politici de la guvernarea României, s-au plasat în jurul noţiunii de Putere, numindu-se cu diferite sintagme: strategii educaţionale, educaţie naţională, şcoală aplicativă, formarea de competenţe etc. După ce ajung la Putere, mulţi politicieni se întreabă ce să facă cu ea şi fără pauză şi-o subordonează intereselor personale şi ale susţinătorilor, care formează astăzi clientela politică.

Spre a face analize şi judecăţi de valoare, credem că de bază şi întemeiată rămâne admirabila afirmaţie a lui Spiru Haret, adevăratul întemeietor al învăţământului naţional, şi anume: "Cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta Ţara mâine."

După cum ne demonstrează datele statistice în ultimii 20 de ani, România a pierdut 10% din populaţie ca urmare a reducerii natalităţii; 3 milioane de persoane au migrat ireversibil în alte ţări; peste 50% dintre elevii de 15 ani se află sub pragul alfabetizării ştiinţifice; numărul studiilor publicate şi al brevetelor pe plan internaţional este de până la 50 de ori mai mic decât în alte state de aceeaşi categorie; personalităţile şcolii, culturii şi ştiinţei româneşti nu sunt puse în valoare; noua Lege a educaţiei naţionale introduce politica în şcoală, desfiinţează autonomia universitară şi face din limba maghiară a doua limbă oficială.

În ultimii ani, mai cu seamă de când guvernarea a fost preluată de PDL şi UDMR, medicii şi personalul sanitar, în număr mare, pleacă în alte state europene; profesorii şi alţi intelectuali pleacă, la fel, la diverse activităţi, inclusiv la adunat căpşuni în Spania; mulţi tineri de la sate au devenit deja cetăţeni ai unor state europene.

Ceea ce propune PSD este acreditarea valorii sociale a lucrului bine făcut, formarea şi valorificarea deplină a capitalului uman al ţării. Socotim că de bază pentru următoarele decenii rămâne dezvoltarea capitalului uman: educaţie şi formare profesională, cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, viaţă culturală naţională într-un cadru legislativ modern, prospectiv şi activ.

Susţinerea financiară a educaţiei, promovarea de reglementări în spirit Haretian modern, realizarea unui învăţământ aplicativ şi prospectiv, preţuirea şi răsplătirea calităţii muncii din societatea românească sunt tot atâtea pârghii pentru aducerea României în lumea statelor europene. Şi pe deasupra mai trebuie respectat ceea ce spunea Spiru Haret: "Cel dintâi act al oricărei acţiuni naţionale este tărâmul şcolar."

Domnul Cornel Itu:

"Istoria şi geografia României în limba maghiară"

De la dezbaterea şi adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului privind Legea învăţământului s-au scurs aproape două săptămâni, pe parcursul cărora, prin prezenţa în colegiul meu electoral, am luat contact direct cu cetăţenii preocupaţi de modul în care se preconizează predarea istoriei şi geografiei României în şcolile frecventate de către elevii de etnie maghiară.

Din discuţiile purtate s-au desprins puncte de vedere justificate, izvorâte din realitatea convieţuirii dintre români şi minoritatea maghiară.

Este vorba în primul rând de relaţiile existente între populaţia majoritară română şi minoritatea maghiară, care împărtăşesc aceeaşi soartă, au aceleaşi aspiraţii şi nemulţumiri sociale şi privesc cu aceeaşi îngrijorare viitorul. Din acest punct de vedere, pentru ei, problema predării într-o limbă sau alta a istoriei şi geografiei patriei este mai puţin importantă în raport cu situaţia socială actuală; ea fiind indusă de anumite interese politice, generatoare de false preocupări, cu miză electorală.

Oare cine i-a întrebat la modul serios pe etnicii maghiari din Harghita şi Covasna dacă aceasta este problema arzătoare a momentului şi dacă învăţând în limba maghiară istoria şi geografia patriei vor cunoaşte mai bine limba română, şi mai ales vor rezolva problema zilei de mâine?

De altfel, această problemă nu este numai a noastră şi nu cred că noi suntem chemaţi să elaborăm un model, ştiut fiind că în SUA, geografia şi istoria sunt predate în limba engleză, în Franţa franceza este unica limbă admisă, în Grecia limba greacă, etc., fără ca diferitele minorităţi să întâmpine greutăţi lingvistice în ce priveşte însuşirea limbii oficiale şi fără să considere aceasta un atac la adresa identităţii lor etnice.

Oare pentru comunităţile de etnici români de pe teritoriul Ungariei există o astfel de problemă, cu aceeaşi abordare şi manieră de soluţionare? Categoric, nu!

Adevăratul substrat al acestui demers aşa-zis profund democratic, care i-a determinat pe reprezentanţii PDL să susţină propunerea UDMR este, fără îndoială, un jenant troc politic.

Sper că până la următoarea dezbatere a Legii învăţământului în Senatul României, noi, cei chemaţi să rezolvăm problemele tuturor cetăţenilor ţării, vom ajunge la o abordare înţeleaptă şi la adoptarea unei legi a învăţământului în folosul tuturor cetăţenilor României.

Domnul Neculai Răţoi:

"Măsurile proaste ale Guvernului Boc"

Săptămâna trecută Guvernul a aprobat proiectele de reducere a pensiilor şi salariilor bugetarilor cu 15%, respectiv 25%. Măsuri pe care executivul le ia în ciuda protestelor românilor şi fără a lua în calcul părerile sindicatelor, ale partidelor politice din opoziţie sau ale reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, care au propus mărirea taxelor, în special pentru bogaţi, ca măsură alternativă.

Nu suntem singura ţară din Europa aflată în dificultate, dar măsurile pe care Guvernul le propune sunt dintre cele mai drastice. Luaţi exemplul Portugaliei, unde s-a decis îngheţarea salariilor din sistemul bugetar, reducerea cu 5% a salariilor oficialilor cu rang înalt, creşterea t.v.a. cu 1% şi creşterea impozitului pe profiturile de mai mult de 2 milioane de euro pe care companiile le fac. Aceste măsuri au scos zeci de mii de oameni în stradă, deşi la nivelul populaţie efectele lor sunt mult mai blânde decât ale măsurilor pe care Guvernul României le propune. În Italia se propune reducerea salariilor doar pentru bugetarii cu salarii foarte mari şi o prelungire cu 6 luni a perioadei active pentru cei care ies la pensie. Celelalte reduceri vizează bugetele autorităţilor locale. în Spania, s-au luat măsuri ca: reducerea cu 5% a salariilor bugetarilor, cu 15% ale miniştrilor, prelungirea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani şi taxarea celor cu venituri foarte mari. Germania a redus impozitele pentru veniturile foarte mici şi cuantumul contribuţiilor pentru sănătate, alegând să susţină firmele cu fonduri de la bugetul de stat, şi toate acestea pentru a încuraja consumul.

România taie şi iar taie de la categoriile cele mai defavorizate. Nicăieri în Europa nu s-au luat măsuri de micşorare a pensiilor. Executivul nostru este singurul care crede că ieşirea din criză stă în mâinile pensionarilor. Nu în ale celor îmbogăţiţi peste măsură din relaţiile dezvoltate cu statul. Pentru aceştia guvernul păstrează un climat bun, în care să poată câştiga în continuare şi să cotizeze la partid.

Măsurile drastice de tăiere a cheltuielilor bugetare nu numai că vor afecta grav nivelul de trai al românilor, dar nu sunt suficiente pentru ca România să iasă din criza economică. Acestea nu atrag venituri suplimentare la buget, ci doar lungesc perioada de supravieţuire cu câteva luni. Acţiunile Guvernului Boc sunt îndreptate împotriva cetăţenilor acestei ţări, şi nu spre ieşirea din criza fără precedent în care ne aflăm. PDL continuă să trateze cu aceeaşi lipsă de respect şi cu aceeaşi lipsă de interes românii, prin luarea unor decizii cu efecte pe termen scurt şi fără şanse de succes pe termen lung. Iar pentru starea în care România se află acum, executivul dă vina pe ultimii 20 de ani, neavând curajul de a-şi asuma greşelile.

Acest guvern laş şi incapabil trebuie să schimbat şi de aceea vă îndemn să votaţi moţiunea de cenzură pe care opoziţia o va susţine în plen. Închei prin a vă spune că pentru a avea o alternativă mai bună la starea actuală de lucruri, avem nevoie de un alt guvern la conducerea ţării.

Domnul Vasile Mocanu:

"O problemă de insolvenţă"

Potrivit legii, declararea stării de insolvenţă este o procedură care ar trebui să permită firmelor în dificultate să evite falimentul. Dar, din 2006, de când a intrat în vigoare noua Lege a insolvenţei, nicio firmă din Iaşi care a ajuns în incapacitate de plată nu a mai putut fi salvată.

Cifrele sunt cât se poate de clare în această privinţă: 1.233 societăţi ieşene au intrat în procedura de insolvenţă, 1.233 societăţi au falimentat. La nivelul economiei ieşene, eşecul este de 100%!

Cum de a fost posibil aşa ceva? Sunt menţionate cel puţin două motive foarte importante. În primul rând, firma care intră în procedura de insolvenţă s-ar afla deja în ultimul stadiu al existenţei sale, din cauza imenselor datorii acumulate. În al doilea rând, pentru că se află în proximitatea falimentului, aceste firme nu mai pot accesa niciun fel de credite, întrucât băncile refuză să le mai împrumute.

Astfel, în pofida oricărui plan de reorganizare a firmelor, fie el oricât de genial, societăţile aflate în procedură de insolvenţă nu mai pot fi salvate.

Iată un nou exemplu de frecţie la piciorul de lemn al economiei naţionale din partea actualilor guvernanţi. Iar situaţia economică a judeţului Iaşi devine pe zi ce trece tot mai complicată. În prima parte a anului, adică în primele patru luni ale lui 2010, peste 1.000 de firme şi-au suspendat activitatea, cu 70% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai mult, în aceeaşi perioadă, numărul cazurilor de dizolvare voluntară a crescut de la 104 la 168!

De ce ne mai vorbesc atunci guvernanţii de dezvoltarea mediului privat, de consolidarea economiei reale, de reluarea investiţiilor şi de stoparea recesiunii?

Din pricina măsurilor iresponsabile ale Cabinetului Boc şi a lipsei de soluţii, economia din România se prăbuşeşte.

Poate că n-ar fi rău dacă actualul Guvern ar intra el însuşi în procedura de insolvenţă!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Declaraţie privind sănătatea alimentară

În ciuda dezvoltării fără precedent a tehnologiei, societatea contemporană, caracterizată de serioase crize economice, este ameninţată de o creştere alarmantă a maladiilor cardiovasculare, proliferative (cancere), boli de nutriţie şi metabolism (gută, obezitate etc.). O cauză importantă a acestor maladii o reprezintă dezechilibrele metabolice determinate de alimentaţia incorectă. În mod paradoxal, în prezent, din ce în ce mai frecvent "mâncăm fără să ne hrănim", deoarece alimentele şi comportamentul nu ne oferă un aport adecvat, în special de compuşi biologic activi. Carenţa sau chiar lipsa unor factori biologic activi din alimente, cum sunt vitaminele, mineralele (macro, micro, oligoelemente), antioxidanţii, acizii graşi polinesaturaţi stau la originea unor patologii: boli cardiovasculare, aterioscleroză, diabet, cancere, obezitate etc. Iată un tablou succint al structurii mortalităţii şi morbidităţii actuale, la noi în ţară:

Boli cardiovasculare - 61, 7% din decese.

Boli tumorale - 11,84% din decese.

Boli ale aparatului respirator - 8,41% din decese.

Specialiştii din medicină recomandă să avem o alimentaţie cât mai sănătoasă şi naturală, ca să putem trăi sănătos. Majoritatea alimentelor sunt pline de substanţe chimice, pornind de la fructele şi legumele tratate în timpul creşterii cu chimicale şi terminând cu alimentele de genul mezelurilor şi al lactatelor care, pentru a rezista mai mult timp şi a avea un aspect cât mai plăcut, conţin o multitudine de aditivi alimentari. Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, a atras atenţia în nenumărate rânduri asupra pericolelor E-urilor din alimentaţie, dar şi asupra faptului că legislaţia este mult prea permisivă, iar laboratoarele nu pot depista cu precizie substanţele chimice în alimente.

Conservanţii, coloranţii, potenţatorii de aromă şi de gust, emulgatorii, gelificanţii sunt doar câteva din tipurile de aditivi pe care le găsim în alimentele de zi cu zi. Consumatorul este atras în general de produse care au un aspect frumos. Nu există campanii de informare şi educare a consumatorului cu privire la aceste aspecte. Nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci şi un mod de hrănire necorespunzător, derivat din deprinderea unui comportament alimentar greşit. Alimentul reprezintă un produs mai mult sau mai puţin natural, capabil să îi asigure omului energia necesară desfăşurării activităţilor biologice, intelectuale şi fizice. Alimentul potoleşte senzaţia de foame, iar multora le procură senzaţia de plăcere şi de satisfacţie. Se cunoaşte foarte bine faptul că nu orice aliment este benefic corpului uman. Astăzi, aproape că au intrat în vorbirea cotidiană, expresii ca "hrană nesănătoasă" sau "hrană sănătoasă". Calitatea unui aliment rezidă atât din sursa din care provine, cât şi din modul de prelucrare industrială sau casnică al acestuia.

Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că regimul nostru alimentar este apropiat de ceea ce înseamnă normalitate doar în weekend-uri, când suntem acasă şi avem posibilitatea de a consuma mâncarea ce este recomandată de specialişti. În timpul săptămânii atât noi, cât şi copiii noştri suntem la serviciu, respectiv grădiniţă şi şcoală, şi de aceea alimentaţia noastră are de suferit. Nu şi dacă îi acordăm puţină atenţie şi suntem dispuşi să facem unele mici compromisuri. Părinţii trebuie să ţină cont de faptul că elevii au nevoie de o alimentaţie sănătoasă, mai ales că sunt în plin proces de dezvoltare, şi nu trebuie să le lipsească principalele elemente care îi ajută să crească normal şi să fie sănătoşi. Chiar dacă programul de la şcoală nu le permite să servească o masa caldă, se poate opta pentru alte produse care să fie si sănătoase şi să aducă şi aportul zilnic de vitamine şi minerale în organism.

În ziua de azi, când totul se mişcă cu o viteză ameţitoare, ne grăbim să ajungem la serviciu, să muncim cât mai mult, să câştigăm cât mai bine, să ne asigurăm un confort cât mai mare şi uităm de un lucru foarte important, sănătatea noastră. Puţine sunt persoanele care au grijă de propria alimentaţie. Toată lumea a auzit, măcar în treacăt, de aditivii alimentari, dar puţini sunt cei care s-au interesat despre natura acestora şi care ştiu să citească printre rânduri o etichetă. Întrebarea mea este, cum putem rămâne atât de indiferenţi la o otravă, ba, mai mult, să ne semnăm testamentul cu pixul oferit cadou la aşa-zisele sucuri naturale? De la fermă la furculiţă, acesta este principiul după care europenii se ghidează tot mai mult atunci când vine vorba despre hrana noastră cea de toate zilele. Legea siguranţei alimentare este esenţială pentru a asigura un nivel crescut de protecţie a sănătăţii şi vieţii umane. Strategia Uniunii Europene este să urmărească lanţul alimentar "de la fermă la furculiţă". Etichetele alimentelor au scopul de a ne da informaţii care să ne ajute să facem alegerea corectă între produse diferite, fără a ne induce în eroare în privinţa calităţii acestora. Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte tot atât de mult societatea în întregime, dreptul la sănătate fiind unul din drepturile fundamentale ale omului. Deşi legea pentru o alimentaţie sănătoasă în şcoli a intrat în vigoare încă de pe 2 iulie 2008, ea există, dar se respectă pe ici pe colo, fără să producă efecte importante! Asta, în condiţiile în care statisticile arată că, la nivel naţional, 35% dintre copiii sub 16 ani suferă de obezitate. Nutriţioniştii spun că alimentele nesănătoase pot fi înlocuite cu fructe, salate, lactate degresate şi apă sau sucuri naturale.

În România Guvernul nu intervine în niciun fel pentru a interzice spoturile publicitare care promovează alimente nesănătoase pentru copii sub denumirea de alimente sănătoase, deşi o directivă UE în acest domeniu trebuia transpusă până la finalul anului trecut.

Pentru sănătatea noastră ar trebui să luptăm zi de zi şi să încercăm să devenim mai buni, mai raţionali, mai darnici cu trupul nostru care, în schimbul sănătăţii sale, ne oferă toată forţa şi frumuseţea sa. În zilele noastre, sănătatea e o problemă care ar trebui să fie luată în serios nu doar de cei care studiază domeniul, ci de toată lumea!

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma sărăciei: din sărăcie-n sărăcie, salvăm Guvernul României"

Am o veste proastă pentru ocupantul degeaba al fotoliului premierului României: Jean Constantin a murit înainte de a-i vedea lui Boc rânjetul de satisfacţie pe faţă când i-ar fi înmânat strălucitului actor pensia diminuată cu 15%, însă ca un adevărat cioclu perfecţionist ce este, întâiul cosaş de venituri sărace al ţării va găsi imediat alt motiv de rânjet: o pensie mai puţin de plătit, şi asta integral, nu 85%. Ura! Guvernul României este salvat! Mai sunt de murit încă vreo două milioane măcar, în care bineînţeles sunt incluşi şi copii şi, dacă se poate, n-ar fi rău să înceapă mamele şi copiii, pentru că tot este ziua lor, dar şi bugetarii, jocul ăsta...

Haideţi însă să băgăm obiectul acela ascuţit şi în coastele Bocului: măi PDL-ist cu faţă umană şi fără papion, ştii tu, măi profesorule de drept constituţional specializat în chestii total anticonstituţionale, că pensia este o proprietate privată? E ca şi cum, prin lege, în loc să pună o sumă de bani la bancă, pentru zile negre, omul împrumută guvernul (mă rog: mai puţin guvernul ăsta, că ăsta-şi ia şi singur - mă refer la un guvern normal...), care constituie fondul de pensii, urmând ca să i se ramburseze banii la vârsta neputinţei, sub formă de pensie? Ce face domnul cu coasa, în schimb? Precum o bancă la care un om depune banii şi, când are nevoie de ei, banca-i zice: "Pardon! Îţi dau numai 85% din sumă, în rate!" De ce? C-aşa "vrea muşchii mei"! Pentru că pot să fac orice tâmpenie numai că-s la putere şi că tu n-ai ce-mi face, iar până la următoarele alegeri uiţi din nou, şi-ţi mai dau o găleată, un "kil" de făină şi unu' de ulei, şi te prostesc iar, că te-am mai prostit de atâtea ori doar, şi văd că-ţi place, doar 1-ai revotat tu pe Băsescu, darămite pe nişte PDL-işti mărunţi"... Acum să răsucim aia-n coaste, bre, cosaşule fruntaş al ţării: dacă pensia asta pe care-o ciunteşti şi îi vine ideea la vreun pensionar isteţ să te dea în judecată pe chestia asta şi-o să te câştige, o să zică lumea de tine, tu, fruntaş anticonstituţionalist al Clujului, decât: "Un fleac! L-a ciuruit!...". Apropo: taică-tu politic, don' Băsescu, i-a dat drepturile de autor lui Sergiu Nicolaescu pentru uzul, pe micile ecrane, al celebrului citat din film? Sau deh, dacă tot e să tăiem "tot ce-atârnă", hai să nu iertăm nimic? E mai simplu aşa: decât să i se dea drepturi de autor, mai bine i se măreşte impozitul pe aceste drepturi...

Bocule, Bocule, ce s-o alege de tine când o să creşti mare, pentru că se vede că de mic nu eşti bun de premier... Apropo: când a auzit taică-tu că o să îi tai pensia cu 15%, cu ce a promis că-ţi mai dă în cap? Că oul se vede că n-a avut efecte benefice - probleme cu colesterolul rău, probabil... Hai, nu fi "pufi", zi-ne şi nouă...

Domnul Ion Călin:

"1 iunie - Ziua internaţională a copilului"

1 iunie reprezintă Ziua internaţională a copilului. Această sărbătoare a fost stabilită la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva în 1925.

Din istoricul momentelor mai importante ale mişcării de promovare a drepturilor copilului amintesc:

• 1925 - Conferinţa mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor, organizată la Geneva;
• 1989 - Adunarea Generală a Naţiunilor Unite adoptă la 20 noiembrie Convenţia privind Drepturile Copilului;
• 1990 - în luna septembrie, Parlamentul României ratifică şi el Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, aceasta devenind, conform Constituţiei, parte integrată a dreptului intern.

Cum găseşte ziua de 1 iunie 2010 copiii din România?

De copii şi problemele lor actuala putere îşi aduce aminte numai în campaniile electorale, astfel:

În iunie 2009, premierul Emil Boc participa la manifestări organizate de actualul partid de guvernământ, PDL, care cuprindeau printre altele un spectacol de circ, teatru de păpuşi, că doar era campania pentru alegerile europarlamentare;

În septembrie 2009, actualul premier promitea câte 500 de euro de la stat pentru educaţia fiecărui copil, adică statul îi va deschide fiecărui copil la naştere un cont bancar cu echivalentul în lei al sumei de 500 de euro, bani care vor putea fi utilizaţi doar în scopuri educaţionale;

În octombrie 2009, Emil Boc declara că va urmări cu atenţie Programul "Şcoala de după şcoală" unde, cu contribuţia Guvernului, copiii să primească o masă caldă şi să beneficieze de supraveghere pentru efectuarea lecţiilor şi activităţii extracurriculare.

Aceste promisiuni erau valabile doar în campaniile electorale, acum, după ce au trecut campanile electorale şi PDL a devenit partid de guvernământ, la 1 iunie 2010, în locul spectacolelor, copiii vor face mitinguri iar premierul Emil Boc le oferă gratuit spectacol de circ pe toate canalele tv.

Convenţia Naţiunilor Unite, în articolele 27 şi 31, prevede "Dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică şi dreptul la odihnă şi la vacanţă" şi "Dreptul de a practica activităţi recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică".

Cum a înţeles Guvernul Boc să aplice aceste reglementări? Simplu! În localităţile cu primari PDL, copii sunt trimişi în tabere, aşa cum a procedat fostul ministru Monica Ridzi, sau au săli de sport construite de ministrul Elena Udrea. În localităţile cu primari de altă culoare politică, copiii nu au dreptul la nimic, că aşa-i în guvernarea celor din PDL, totul pentru clientela lor politică, ceilalţi nu contează.

Statul va lua toate măsurile necesare pentru a preveni răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi sub orice formă, conform articolului 35. În România, datorită sărăciei pe care actualul guvern o promovează, părinţii îşi vând copiii, care ajung să cerşească sau să fie abuzaţi sexual, ţara noastră fiind considerată o ţară de origine pentru copii traficaţi.

Despre respectarea "dreptului copilului la educaţie" (art.28), ce să mai amintesc. Actualul Guvern a comasat şcolile, a promovat o lege nouă a învăţământului, în defavoarea copiilor. Cine mai crede oare în şansa copiilor de la sate de a învăţa, acum, când din cauza problemelor economice, tot mai mulţi copii renunţă la şcoală datorită condiţiilor de transport şi a lipsei de resurse financiare ale părinţilor.

Chiar dacă Emil Boc nu dorea să facă economii pe spinarea copiilor, iar alocaţiile pentru copii nu se micşorează, totuşi guvernul va reduce trusoul pentru nou-născuţi, indemnizaţiile pentru creşterea copilului cu 15% şi bineînţeles veniturile majorităţii părinţilor şi pensiile bunicilor. În asemenea condiţii, cum crede oare guvernul că va fi respectat articolul 39 privind "dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de a nu fi constrâns la vreo muncă ce comportă vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării"?

Numai în momente cheie, actuala putere îşi aduce aminte de copii, aşa s-a întâmplat în campaniile electorale, aşa s-a întâmplat când au anunţat măsurile de austeritate, "dacă nu le aplicăm acum, este în joc viitorul copiilor noştri", însă în restul timpului se uită complet de aceştia. Totuşi, eu o să le amintesc în încheiere doar citatul lui Mark Twain "N-am avut cu toţii marele noroc de a fi doamne, n-am fost cu toţii generali, poeţi, sau oameni de stat, dar când e vorba de copiii mici, atunci suntem cu toţi egali".

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"Pilotul-jucător Traian Băsescu conduce România spre un eşec dezastruos"

Ultimele ieşiri publice ale preşedintelui Băsescu au reliefat calităţile acestuia de "mare profet în ţara lui", prin vestirea măsurilor de austeritate ce au fost preluate şi asumate ulterior de Guvern privind reducerea salariilor cu 25% şi diminuarea pensiilor cu 15% începând cu 01 iunie 2010.

După episodul nefericit consumat de preşedintele Băsescu la Televiziunea B1 TV, a urmat întâlnirea cu parlamentarii din Coaliţia guvernamentală în ziua de marţi 25 mai 2010.

Preşedintele Traian Băsescu ar fi afirmat, marţi, la întâlnirea cu parlamentarii din Coaliţia guvernamentală, că s-a aflat "sub influenţa băuturilor alcoolice" când a susţinut în 2009 că pensia minimă socială garantată trebuie să fie de 500 de lei.

Potrivit înregistrării audio difuzată de Antena 3, parlamentarul independent Marian Sârbu îi spune şefului statului despre pensia socială că "În 2009 mi-aţi spus că ar fi fost bine ca ea să fi fost de 500 de lei"

Răspunsul preşedintelui Băsescu nu a întârziat la această intervenţie, fiind unul ce caracterizează întreaga sa carieră profesională şi care explică fără dubii valenţele preşedintelui-jucător: "Eram sub influenţa băuturilor alcoolice", i-a răspuns Băsescu, după care, pe înregistrarea dată publicităţii de Antena 3, se aud râsete.

La acest răspuns, deputatul Marian Sârbu continuă dialogul cu preşedintele-jucător susţinând: "Deci aşa mi-aţi spus şi ştiu că atunci credeaţi foarte mult în această treabă", a continuat parlamentarul.

În replică, Băsescu îi spune acestuia că: "Eu, în campania prezidenţială, nu am susţinut aşa ceva".

Dacă punem în balanţă trăsăturile caracteriale ale preşedintelui Băsescu cu exigenţele funcţiei prezidenţiale, vom constata că rolul preşedintelui-jucător Băsescu în primul său mandat a fost îndeplinit "sub influenţa băuturilor alcoolice" "

Mă declar îngrijorat de soarta celor peste 22 milioane de români ce vor suporta mai cu seamă din toamna anului 2010 adevăratele efecte ale crizei generate de incompetenţa Guvernului Boc, sub comanda fermă a preşedintelui profet Băsescu.

Rămânem, totodată, surprinşi de neputinţa afişată de Guvernul Boc faţă de măsurile profetice de austeritate prezentate în premieră de Preşedintele Băsescu şi asumate în totalitate de Executiv.

Totuşi, dacă am putea să-l luăm în serios pe ministrul Adriean Videanu, ceea ce nu cred că mai poate fi posibil nici măcar la nivelul structurilor de partid portocaliu PDL, am accepta că situaţia în România poate fi definită optimist prin intermediul a trei parametri nesemnificativi, enunţaţi seară de seară în emisiunile TV de regele marmurei din România.

Situaţia sub mandatul preşedintelui Băsescu şi al Guvernului Boc în anul de criză 2009 nu este deloc optimistă şi confortabilă, aşa cum încearcă domnul Videanu să o prezinte, ci mai degrabă exprimă dramatismul acestei societăţi condamnate la suferinţă de preşedintele-jucător, situaţie ce poate fi definită astfel.

Cele 20 miliarde euro împrumutate de la FMI în anul 2009 au crescut datoria publică a României la circa 30% din p.i.b.

Dacă încasările bugetare ale anului 2009 s-au cifrat la circa 32 miliarde euro, putem observa că "centura de siguranţă de 20 miliarde euro împrumut FMI" - angajată şi asumată de preşedintele Băsescu a crescut datoria publică a României cu peste 16% din p.i.b. în anul 2009 faţă de anul 2008.

Într-o perspectivă foarte apropiată, prezisă de acelaşi mare specialist în finanţare - pilotul Traian Băsescu, ne putem aştepta ca în anul 2010 să mai avem nevoie de o "cămaşă de forţă de circa 20 miliarde euro", ce va îndatora România pentru multe generaţii de aici înainte şi va condamna poporul la suferinţă îndelungată.

Poate preşedintele Băsescu, sub efectul băuturilor alcoolice, are o ţintă de creştere a datoriei publice a României, astfel având posibilitatea primirii unei noi distincţii, alături de multe altele, cu titlul: "Preşedintele-jucător ce a condus România spre un eşec dezastruos".

Domnul Mircea Marin:

"Marele Iorga, faţă cu recesiunea"

Criză, criză, dar să ştim şi noi. O vorbă care circulă prin târg ne spune că istoria ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic din istorie. Noi de ce am învăţa? Ni se spune că unde nu au reuşit alţii, de ce am reuşi noi, românii? Dascălii români de ce ar fi nemulţumiţi?

Guvernele istorice ţărăniste Maniu şi Mironescu au făcut şi au desfăcut ţara şi nu au ieşit decât curbe de sacrificiu. Prima în decembrie 1930, a doua în septembrie 1932 şi ultima, sau cea mai recentă, în aprilie 1933. Acum, ca şi atunci, din spatele catedrelor, dascălii au strâns din nou cureaua. La prima "curbă", profesorilor li s-au tăiat 10% din salarii. A doua curbă a fost de departe cea mai tulburătoare, pentru că atunci profesorii s-au întâlnit cu Profesorul Neamului, cum îi plăcea să i se spună, sau marele istoric N. Iorga, cum îi spunem noi.

Ca şi actualul prim-ministru, şi Marele Iorga era sfâşiat de condiţia sa de politician, pe de o parte, şi de originea sa didactică, pe de altă parte. Aşa cum viaţa bate filmul, şi criza a învins deviza. Au tăiat amândoi, cu supra de măsură. De la înălţimea catedrei sale prim-ministeriale, Profesorul a mai tăiat 15% din lefuri, după ce prima curbă le "ajustase" cu 10 procente. În total 25%! Unde am mai auzit procentul ăsta?

Măcar de s-ar fi plătit şi acestea, dar împrumuturile "de stabilizare" şi "de dezvoltare", practicate de guvernele succesive, nu s-au dovedit "centuri de siguranţă" prea sigure. Faţă de sumele împrumutate astăzi, cele istorice par bani de buzunar, deci să păstrăm proporţiile: 60 milioane dolari versus 20 de miliarde de euro. Dar dăscălimea română nu era la capătul puterilor, pentru că a mai făcut faţă încă unei "curbe de sacrificiu". În ianuarie 1933, salariile "bugetarilor", cum îi numim noi astăzi, "funcţionarilor de stat", cum erau ei numiţi atunci, au scăzut cu încă 12%. Aşadar, între 1930 şi 1933 salariile au scăzut cu aproape 40%. Puşchea pe limbă.

Sub patronajul Societăţii Naţiunilor, nu mult după aceea, guvernul a semnat "Acordul de la Geneva" prin care garanta returnarea împrumuturilor externe. Ca măsuri de siguranţă, guvernul era de acord cu încă o reducere a salariilor şi concedierea a 30% dintre aceiaşi "lefegii" făcuţi vinovaţi pentru recesiunea mondială, muncitori industriali, câţi mai rămăseseră, şi funcţionari publici. Acordul mai prevedea creşterea impozitelor şi taxelor, dar şi măsuri severe de recuperare şi de încasare regulată a impozitelor. Măcar în privinţa regulatului aveau dreptate. În acest timp, între 1929 şi 1931, firmele străine au "repatriat" peste 17 miliarde de lei din ţară.

Reacţia guvernanţilor a fost nefericită şi identică în ineficienţă. Ca şi astăzi, consumul a scăzut dramatic, chiar dacă viaţa de zi cu zi părea să se desfăşoare în limite normale. Până în 1931, agricultorii avea datorii de peste 70 de miliarde de lei şi nici profesorii nu se simţeau prea bine.

Ziarele vremii denunţau starea învăţământului şi anunţau iminente greve ale profesorilor. "Profesorii secundari îşi încep cariera cu 7000 lei pe lună, atât cât costă chiria lunară a unei locuinţe modeste, iar pentru tot restul de cheltuieli ale unei vieţi de familie, statul se dezinteresează complet, părăsindu-i absolut la voia întâmplării. Starea învăţământului nostru nu este decât efectul acestei crime politice împotriva profesorimii". Profesorii, aşa, cu leafa afectată de curbele de sacrificiu, nu îşi primeau salariile luni de zile. Ziarul Opinia din 30 ianuarie 1930 nota revoltat: "Statul n-a respectat legea, căci profesorii nu primesc pentru orele suplimentare plata egală cu a orelor celorlalte ale catedrei. Statul îi opreşte pe nedrept profesorului pentru această muncă în plus, câte 43.80 lei lunar, ceea ce face 52.560 lei lunar! Această sumă echivalează cu salariul său de la catedră pe timp de mai bine de trei luni!". Acelaşi ziar observa starea proastă a unor elevi care nu aveau ce mânca şi care depindeau în totalitate de cantinele şcolare.

Guvernanţii de ieri şi de astăzi nu au reuşit şi nu reuşesc să explice sau să gestioneze măsurile "de sacrificiu" pe care le aplică şi le cer cetăţenilor. Dacă tot strângem cureaua încă o dată, măcar să ştim pentru ce şi mai ales până când. Deşi comparaţia cu marele savant Iorga îi avantajează pe vremelnicii miniştrii Boc şi Funeriu, atitudinea lor a fost asemănătoare, ceea ce ne face să înţelegem că mintea multă sau puţină nu este neapărat şi cea de pe urmă. E adevărat că nici un profesor nu a murit de foame, dar nici educaţie naţională de calitate nu s-a făcut şi nu se poate face cu un sistem subfinanţat.

Ni se propune astăzi să tăiem salarii şi să concediem profesori, sau amândouă. Ne-am învăţat, dar vrem să ştim cu ce folos, şi ne întrebăm dacă şi alte soluţii nu ar fi fost posibile. Au trecut mai bine de 80 de ani şi suferim de lipsă de imaginaţie. Tot dăscălimea, tot dăscălimea... Dacă tot vrem să repetăm istoria, măcar să o repetăm pe de-a întregul. Guvernele Mironescu, Maniu, Iorga, Vaida-Voevod şi-au făcut loc unul altuia, lăsând măcar impresia unui minime responsabilităţi şi solidarităţi.

Din partea Guvernului Boc aşteptăm comunicare, solidaritate şi competenţă, măcar în ultimul ceas. Riscurile pe termen lung sunt enorme. Într-un sistem subfinanţat şi nemotivant riscăm ca generaţiile viitoare să cadă victime neo-analfabetismului iar destinul României să fie astfel marcat de incompetenţă şi sărăcie pentru veacurile viitoare.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"1 iunie - Ziua Copilului"

Ziua internaţională a copilului, sărbătorită pe 1 iunie, este în primul rând o ocazie de a ne aduce aminte că în fiecare moment copiii trebuie să fie în atenţia noastră, a întregii societăţi. 1 iunie este, de aceea, nu doar o sărbătoare a copiilor, ci o zi internaţională a tuturor, cu prilejul căreia putem realiza importanţa extraordinară a noii generaţii în contextul societăţii.

Această grijă semnificativă ce trebuie acordată copiilor şi poziţiei lor în cadrul familiei este evidenţiată de faptul că, alături de şcoală, familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului, exercitând o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor.

Câteva fenomene ne îngrijorează şi ne alarmează, astfel, statisticile spun că peste jumătate din copiii de până la 5 ani suferă de anemie. Malnutriţia proteino-calorică este asociată deceselor de la 0-1 ani într-o proporţie de 21 la sută, iar la prematuritate, de 38 la sută. Ar fi şi greu să fie altfel, căci doar un sugar din 20 primeşte lapte praf special, ceilalţi fiind hrăniţi cu lapte de vacă sau lapte pulbere standard, care provoacă tulburări digestive, sângerări şi anemii.

Starea de sănătate proastă a celor mici îi face să fie din ce în ce mai sensibili la boli. În ultimii ani s-au înmulţit serios cazurile de boli ale aparatului digestiv, de boli infecţioase, tulburări mentale şi probleme respiratorii. Toate la un loc provoacă moartea a circa 5.000 de copii într-un an. Dacă ajung la şcoală, aici încep alte probleme. Pur şi simplu, multe familii nu sunt în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune frecventarea unei instituţii de învăţământ, aşa că îşi opresc copiii acasă. Numai în acest an, în judeţul Galaţi, 1.100 de elevi au abandonat cursurile obligatorii, iar la liceu, 4.400 de elevi n-au promovat cursurile semestrului I. Prin alte părţi, situaţia e mai dezastruoasă. Şi ar fi şi mai dezastruoasă dacă nu s-ar fi luat măsura ca nefrecventarea cursurilor şcolare să ducă la pierderea alocaţiei pentru copii. Cum respectivele alocaţii sunt, în unele case, singura sursă stabilă de venit, toată familia are grijă cu sfinţenie să-l trimită în fiecare zi pe cel mic la "serviciu". Când slujba cu cartea nu mai ţine, copiii sunt trimişi la patron, "să scoată un ban şi să înveţe meserie".

Dar, cu toate acestea, România se poate mândri cu numeroşi elevi care la olimpiadele şcolare de nivel internaţional au demonstrat că această ţară ştie, vrea şi poate să ofere multe valori. Răsplătirea şi încurajarea acestor copii este, în consecinţă, o contribuţie la o imagine mai bună a României nu prin statistici, ci prin ceea ce această ţară promite comunităţii internaţionale la nivel intelectual. Trebuie să avem grijă de pilonul central al acestei societăţi, reprezentat de noua generaţie.

În concluzie, ar trebui să înţelegem că cea mai bună cale pentru a crea copiilor noştri o lume mai bună este o reformă eficientă, care să elimine rapid sărăcia. Altfel, vom crea o lume în care Paştele, Crăciunul şi ziua de 1 iunie vor fi puţinele bucurii ale copiilor noştri.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Ziua mondială a mediului"

Ziua mondială a mediului, 5 iunie, a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm şi reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite (UNEP).

Această zi constituie un prilej pentru instituţiile guvernamentale, administraţiile locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile nonguvernamentale, întreprinzători, industriaşi, inclusiv mass-media, de a se mobiliza prin manifestări comune menite să atragă atenţia asupra necesităţii protejării factorilor de mediu.

Marcarea Zilei mondiale a mediului reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.

Mondializarea s-a extins asupra întregii planete, aducând beneficii pentru jumătate din populaţie. Cealaltă jumătate continuă să supravieţuiască cu doi dolari pe zi şi neavând probabil şansa de a se bucura de o cană de apă curată. Noi trebuie să facem în aşa fel ca mondializarea să devină benefică pentru toată lumea, nu doar pentru unii oameni!

Ziua mondială a protecţiei mediului, marcată pe data de 5 iunie, se înscrie în efortul comun de a promova dezvoltarea durabilă a oraşelor. Ziua mediului este o sărbătoare a tuturor cetăţenilor, indiferent de ţară, rasă sau de altă natură. Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grija pentru patrimoniul natural. Se desfăşoară în această perioadă activităţi care ţin de managementul şi dezvoltarea durabilă a oraşelor, în context ecologic.

Spaţiile verzi din oraşe, grădinile şi parcurile sunt adevărate refugii pentru mulţi dintre noi. Ceea ce facem în direcţia protejării acestora, facem în primul rând pentru noi, pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor care ne vor urma. Este important a sădi în mintea şi sufletul fiecărui cetăţean al societăţii conceptul că omul, ca specie biologică, este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei.

Fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea şi protejarea parcurilor, a spaţiilor verzi sau a grădinilor, precum şi la celebrarea acestei sărbători.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Şomajul în România"

În ultimii doi ani, numărul şomerilor s-a dublat, ajungând la sfârşitul lunii aprilie 2010 la 738.187 de persoane. Previziunile arată că în scurt timp ne vom confrunta cu un nou val de disponibilizări, care împinge spre un milion numărul celor rămaşi fără loc de muncă.

Chiar dacă oficial ni se spune că doar 70.000 de bugetari trebuie să părăsească sistemul până la sfârşitul anului, cifra reală e mult mai mare, sindicatele avansând varianta de 235.000 de persoane. Aici trebuie să adăugăm şi concediaţii din mediul privat rezultaţi în urma "măsurilor anticriză" adoptate de cabinetul Boc.

În 1999, în România erau înregistrate 1.118.877 de persoane fără loc de muncă, rata şomajului atingând atunci la 11,4%. În 2010 statisticile indică faptul că şomajul se apropie de pragul de un milion, fiind posibil ca în câteva luni să fie chiar mai mare. Intervalul 2008-2010 a reprezentat perioada cea mai agitată de pe piaţa muncii autohtone. Trecerea bruscă de la extaz la agonie arată cât de puţin pregătită a fost România pentru a face faţă crizei economice internaţionale, şomajul reprezentând un indicator relevant. Disponibilizările succesive realizate în special în mediul privat au determinat o creştere fără precedent a numărului celor obligaţi să se înscrie în statisticile referitoare la asistaţii sociali. Dacă în aprilie 2008 rata şomajului era de 3,9%, în acest an a atins 8,07%. Optimismul afişat de Guvern atunci când compară rata şomajului de la noi cu cea înregistrată în alte ţări din spaţiul comunitar nu are susţinere practică.

Chiar dacă spaniolii au un şomaj mult mai ridicat, gradul de ocupare e unul crescut, dând posibilitatea persoanelor concediate să revină destul de repede în activitate. În România, trimiterea în şomaj este similară cu o condamnare de cel puţin un an în care disponibilizatul are nevoie de susţinerea statului pentru a supravieţui. Reîncadrarea în muncă se face din ce în ce mai greu, Guvernul neavând niciun plan coerent de redresare a pieţei muncii. Inclusiv programele de reconversie profesională susţinute din bani publici sunt paralele cu realitatea. De altfel, bugetul alocat instituţiei care gestionează şomajul din România este egal cu cel de anul trecut, arătând că Guvernul nu realizează impactul viitoarelor disponibilizări asupra acestui sistem. Pentru 2010, fondul de şomaj şi-a programat un consum de 2,72 miliarde de lei, sumă insuficientă pentru a acoperi toate indemnizaţiile pe care statul va trebui să le plătească în urma viitoarelor concedieri. Şi în 2009 s-a observat că Executivul nu a estimat corect efectele crizei economice pe piaţa muncii, fiind obligat să apeleze la rectificări bugetare pentru a face faţă avalanşei solicitărilor de ajutor de şomaj.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Declaraţiile ministrului muncii"

Domnul Mihai Şeitan, ministrul muncii, a anunţat că, în cazul în care Guvernul nu aplică în acest an măsurile de austeritate anunţate deja, bugetarii riscă în 2011 să se confrunte cu scăderi de salariu de 30%, 50% sau chiar 70%.

În opinia mea, declaraţiile ministrului Şeitan sunt menite să întărească neîncrederea populaţiei în actualul Guvern şi să creeze panică. Declaraţiile făcute de ministrul muncii ar fi trebuit făcute de ministrul de finanţe sau de premier şi prezentate împreună cu justificarea acestei declaraţii şi cu strategia concretă, având la bază un calendar foarte precis de ieşire din criză.

Domnul ministru Şeitan a mai făcut, de-a lungul timpului, declaraţii care au fost contrazise de premier şi care nu au fost susţinute de partidul de guvernare. Deocamdată, declaraţiile domnului ministru Mihai Şeitan nu se ştie în ce categorie pot fi încadrate - la observaţii personale sau în categoria declaraţiilor oficiale pe care guvernul şi le asumă. Până la clarificarea acestui lucru, iau declaraţiile sub titlu de inventar şi cred ca sunt alarmante pentru un popor care ar trebui sprijinit şi încurajat în asemenea momente.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Deşertificarea României"

Deşertificarea este considerată cea mai mare provocare de mediu a vremurilor noastre, în special prin degradarea constantă a solului. Acest fenomen apare atunci când copacii şi vegetaţia care ţin solul sunt tăiate, când suprafeţele agricole sunt curăţate pentru cultivare, când păşunatul este făcut necorespunzător, când agricultura intensivă epuizează nutrienţii din sol, când irigaţiile sunt deficitare. Combinarea acestor factori conduce la transformarea pământurilor degradate în deşert. Dincolo de aceşti factori care ţin de activităţile umane, factorii climatici au o mare contribuţie. Eroziunea provocată de vânt şi de apă, care iau pământul arabil şi lasă în urmă un amestec infertil de praf şi nisip, agravează fenomenul. Perioadele prelungite de secetă îşi pun amprenta asupra calităţii solului, iar schimbările climatice vor accelera ritmul deşertificării în unele zone. Ignoranţa, erorile, dezastrele naturale sau provocate de om pot de asemenea contribui la degradarea solului.

Studii recente arată că 40% din suprafaţa destinată agriculturii şi creşterii animalelor este afectată de deşertificare şi că 3,6 miliarde de hectare sînt afectate de degradarea terenurilor, din cauza schimbărilor climatice şi a activităţilor umane. Un studiu realizat de 13 institute europene de pedologie şi meteorologie afirmă că în următorii douăzeci de ani zece judeţe ale României situate în sudul ţării vor deveni aride şi multe culturi de plante vor dispărea, cele mai afectate judeţe fiind în Banat, Oltenia şi Dobrogea, în Olt, aproximativ 80 de mii de hectare transformându-se deja în nisip.

Tăierile masive de păduri, dispariţia plantaţiilor pomicole care menţineau stabilitatea solului, distrugerea sistemelor de irigaţii, parcelarea excesivă a terenurilor după retrocedarea către foştii proprietari sunt numai câteva dintre cauzele care au condus la deteriorarea terenurilor agricole şi extinderea fenomenului de deşertificare din aceste zone. Lipsa materiei organice, care face ca suprafeţe importante să fie neproductive, creşterea temperaturilor, care duce la evaporarea rapidă a apei din sol, lipsa lucrărilor agricole de profunzime, care să permită apei să iasă la suprafaţă, lipsa tehnologiilor şi culturilor adecvate solurilor nisipoase şi lipsa irigaţiilor în aceste zone nisipoase adâncesc degradarea solurilor respective.

Deşertificarea este atât cauza, cât şi consecinţa sărăciei, care forţează oamenii al căror trai depinde de pământ să îl supra-exploateze pentru hrană, energie, locuit şi ca sursă de venit, forţându-l să extragă cât pot de mult pe termen scurt, acţionând astfel împotriva propriilor interese pe termen lung. De aceea, instituţiile statului trebuie să intervină energic şi cât mai curând pentru a limita extinderea acestui fenomen prin împăduriri masive şi prin refacerea sistemelor de irigaţii, cât şi prin informarea fermierilor despre riscurile existente, soiurile potrivite tipurilor de sol din zonele afectate, mijloacele şi tehnologiile adecvate. Totodată, o strategie eficientă trebuie să trateze însăşi sărăcia, luând în considerare structurile sociale şi proprietatea asupra pământului, precum şi educaţia, instruirea şi comunicarea, într-un concept integrat de combatere a deşertificării. Fără aceste demersuri, întreaga ţară va fi afectată pe termen lung de pierderea Câmpiei Române şi de deşertificarea sudului României.

- după pauză -

După pauză, şedinţa a fost condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău, Mihai alexandru Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările de astăzi ale şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 334 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 177, sunt absenţi 157, iar 31 participă la alte acţiuni parlamentare.

La punctul 2 al ordinii de zi avem dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 51 de deputaţi, membri ai Grupului parlamentar al PNL.

În legătură cu prezentarea şi dezbaterea acestei moţiuni simple, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun ca moţiunea să fie prezentată, aşa cum este şi procedura, de unul dintre semnatari. Guvernului i se rezervă 50 de minute pe care le poate utiliza la începutul şi la sfârşitul dezbaterii.

Pentru dezbatere s-au luat în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare deputat, iar timpul maxim alocat pentru grupuri este astfel distribuit: pentru PDL 39 de minute, pentru PSD+PC 38 de minute, pentru PNL 22 de minute, pentru UDMR 7 minute, minorităţile naţionale 6 minute, grupul deputaţilor independenţi 5 minute şi deputaţii independenţi fără apartenenţă la un grup un minut.

Dacă sunt observaţii în legătură cu această ordine de zi? Dacă nu, vă supun la vot... Vă rog să pregătiţi cartelele.

Dacă aveţi pregătite cartele, atunci votul este deschis şi o să vă rog să votaţi.

Niciun vot împotrivă, nicio abţinere. Cu unanimitate de voturi propunerile au fost aprobate.

Conform prevederilor prezentului regulament, întreb dacă cineva dintre semnatari îşi retrage semnătura de pe moţiunea simplă? Nu.

Îl invit pe domnul deputat Eugen Nicolăescu pentru a da citire moţiunii simple.

Poftiţi domnule vicelider al Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru,

Pentru a fi eficientă în faţa provocărilor unei crize economico-financiare, orice guvernare este obligată să adopte măsuri de reformă instituţională, de modernizare şi restructurare a sistemelor publice - mă refer la educaţie, sănătate, pensii, ordine publică, însoţite de programe masive de investiţii publice, toate pentru a stopa declinul economic, pentru a sprijini sectorul privat şi mediul de afaceri, adevăratul motor al reluării creşterii economice şi al bunăstării cetăţenilor. Dimpotrivă, o guvernare lipsită de voinţă politică şi de pricepere, cum este cea din ţara noastră, va crea haos administrativ, va adânci deficitele şi va creşte datoria publică, ajungându-se la blocaje în funcţionarea statului şi la scăderea drastică a nivelului de trai.

De aproape doi ani de zile, economiile europeane şi cele de peste Ocean se confruntă cu o puternică şi acută criză. După mai bine de un an şi jumătate, în timp ce o parte însemnată a statelor lumii occidentale au făcut şi fac eforturi considerabile pentru ieşirea din criza economico-financiară, fiind pe drumul cel bun, România suferă şi se adânceşte pe zi ce trece într-o criză din ce în ce mai severă. De fapt, în România nu mai putem vorbi de efectele unei crize financiare mondiale, vorbim de o criză românească, provocată de proasta guvernare a Cabinetului Boc, în toate formele sale din 2009 încoace, de politicile inconsecvente şi incompetenţa unui Guvern PDL depăşit de realităţile economice şi de problemele sociale ale românilor.

Aceasta este realitatea în care trăim, aceasta este România guvernantă de un partid şi de un preşedinte, incapabili să ofere soluţii pentru ieşirea din criză. Întrebarea firească în acest context, care nu trebuie să facă loc lamentărilor, este: Ce-i de făcut? însă, înainte de a răspunde, ar trebui să zăbovim puţin asupra înţelesurilor la întrebarea De ce s-a ajuns aici? Ce s-a întâmplat de fapt în aceşti doi ani, încât România trebuie să facă faţă celui mai grav scenariu economic de la Revoluţie încoace?

România plăteşte preţul visului lui Băsescu, incompetenţei Guvernului Boc şi corupţiei PDL.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Suntem deja în al şaselea an în care România este condusă de un preşedinte-jucător, care din 2005 a făcut tot ce i-a stat în putinţă, uneori la limita legii şi a spiritului constituţional, alteori încălcându-le fără scrupule, folosind minciuna şi aducând-o la rang de politică oficială, distrugând, prin campanii de denigrare şi mişcări politice, aliaţi, duşmani politici şi opoziţie, punând în mişcare un întreg arsenal al statutului pentru a instala în fruntea ţării marele partid democrat-liberal. Asta a fost pofta cea mare a domnului preşedinte Băsescu, asta a reuşit în decembrie 2008. Altul mai potrivit decât domnul Boc să formeze Guvernul atunci nici că se putea găsi, profilul său corespunzând perfect standardelor prezidenţiale: docil, fără a ieşi din cuvântul şi vorbele prezidenţiale, fără personalitate, câteva cunoştinţe de anticonstituţionalism şi nimic de-a face cu economia sau criza financiară.

Alături de Boc, au mai fost trimişi la Palatul Victoria să se joace de-a treburile guvernării pe spinarea oamenilor greii partidului: Blaga, Berceanu, Videanu, Udrea, singura lor preocupare fiind lipirea PDL la bugetul de stat, pentru a-l suge ca o căpuşă şi pentru a recompensa clientela politică cu contracte publice bănoase.

Aceasta este doar faţa ascunsă a actului de guvernare, aşa cum este înţeleasă de PDL, cealaltă faţă, transparentă, a guvernării, care ar fi trebuit să vizeze interesul public, fiind externalizată reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional. Când n-ai soluţii, când n-ai expertiză e mai bine să-i laşi pe alţii să-ţi şoptească măsurile şi să le imagineze pentru tine, numai că această filozofie păguboasă a PDL-ului din 2009, chiar dacă a adus în România câteva miliarde bune de euro de la FMI, a îndatorat ţara şi pe fiecare român în parte.

Chiar şi aşa, cu toată expertiza FMI, Cabinetul Boc nu şi-a făcut temele, nereuşind să aplice măsurile convenite cu Fondul. După un an şi jumătate de mandat al noului partid-stat, democrat-liberal în fruntea ţării, se văd şi rezultatele: majoritatea românilor trăiesc la limita subzistenţei, abia supravieţuiesc de pe o zi pe altă, România se confruntă cu cea mai gravă criză economică în urma prestaţiei jalnice a unui Guvern incapabil să imagineze soluţii pentru problemele românilor, pentru mediul de afaceri, pentru salariaţii din privat şi de la stat, pentru pensionari.

Traian Băsescu a reuşit să aducă la cârma României cel mai incompetent şi mai slab Guvern pe care l-a avut ţara noastră de la Ceauşescu încoace. În schimb, Guvernul a ştiut să-i mintă frumos pe români, cu scopul de a-i asigura domnului Băsescu cel de-al doilea mandat de preşedinte.

Aceasta a fost ţinta activităţii Guvernului Boc în 2009 - mandatul lui Traian Băsescu, pentru care a adoptat toate măsurile necesare, de multe ori neconstituţionale, chiar a organizat perfect ziua - noi o numim fraudarea - alegerilor în străinătate, - şi nu combaterea efectelor crizei economice în rândul cetăţenilor români.

Vorbele frumoase şi minciuna liderilor PDL nu ţin loc de soluţii pentru ieşirea din criză

Toate promisiunile frumoase ale liderilor PDL privind pensiile, salariile, ieşirea din criză, toate vorbele frumoase ale domnului preşedinte Băsescu din campaniile electorale din 2008 şi 2009 se dovedesc astăzi a fi minciuni sfruntate, lansate în scop propagandistic, pentru a atrage doar voturi. Românii trăiesc mai prost, deşi li s-a promis că trăiesc mai bine.

În toamna lui 2008, deşi era începutul crizei, dar şi campanie electorală, profesorilor li s-a promis aplicarea legii de creştere a salariilor cu 50%, pensionarilor - de asemenea, creşterea pensiilor, fermierilor din agricultură - subvenţii şi fonduri europene, satului şi infrastructurii româneşti - noi investiţii şi sute de km de autostradă, liderii PDL zugrăvind atunci tărâmul unei Românii de vis, comparabile cu raiul din cer coborât în spaţiul carpatic, între Dunăre şi Marea Neagră.

După care, în 2009, totul a fost îngheţat: pensii, salarii, promisiuni.

Îngheţată a rămas şi mintea guvernanţilor de la PDL care nu au reuşit să adopte nicio măsură viabilă anticriză, pentru a stimula activitatea IMM-urilor aflate în dificultate. În schimb, guvernanţii au reuşit performanţa de a falimenta şi îngropa aproape definitiv mediul privat, aproximativ 200.000 de firme fiind nevoite să se închidă sau să-şi suspende activitatea în urma aplicării impozitului minim obligatoriu al domnului Pogea, măsură care demonstrează incompetenţa Guvernului şi incapacitatea cronică a guvernanţilor de a identifica şi de a aplica măsuri alternative, capabile să stopeze declinul economic şi să dea un răgaz, o şansă, o speranţă mediului privat.

Economia se prăbuşeşte, pensiile şi salariile românilor scad, corupţia PDL înfloreşte

În aceste condiţii, sub acest guvern incompetent, cu toată asistenţa FMI şi cu toţi banii livraţi în tranşe, dar cheltuiţi acolo unde nu trebuia, criza a început să se adâncească şi să producă următoarele efecte/realităţi:

• reducerea dramatică a produsului intern brut,însoţită de scăderea brutală a nivelului de trai al populaţiei;
• economia românească continuă să fie în recesiune şi după primul trimestru al anului 2010, însoţită de dublarea numărului de şomeri, care va costa bugetul ajutorului de şomaj cu 1 miliard de euro mai mult decât în 2008, iar costul şomajului asupra bugetului consolidat va fi de peste 2,5 miliarde euro în 2010;
• reapariţia masivă a arieratelor bugetului către furnizori, grevând asupra disciplinei financiare a acestora, supuşi executării silite, deşi nu şi-au încasat veniturile de la bugete, cu alte cuvinte blocajul financiar redevine după circa 7-8 ani o prezenţă nefericită în economia românească;
• deficitul bugetar pe trimestrul I 2010 este, în termeni nominali, cel mai mare din istoria României (circa 2 miliarde de euro) pentru perioade similare;
• datoria publică a crescut de la 21% în 2008 şi poate să ajungă la peste 36% din p.i.b. în 2010, ceea ce ar însemna o creştere de peste 20 de miliarde euro (o dublare, aproape, a datoriei cumulate în toată perioada tranziţiei în numai aproape doi ani), iar creşterea exagerată a datoriei publice, în condiţiile recesiunii economice, face ca aceasta să devină nesustenabilă;
• trendul crescător al deficitului de cont curent, pe fundalul scăderii dramatice a investiţiilor străine, cu tendinţa de slăbire a monedei naţionale.

În schimb, corupţia la nivel înalt, guvernamental nu este în criză. Din contră, înfloreşte în curtea PDL, o vreme a stat şi la masa Guvernului (oficial, a reprezentat Ministerul Turismului) şi mai stă şi astăzi, chiar dacă nu o vedem. În România, PDL construieşte scene de sute de mii de euro pentru clientela politică, precum şi patinoare de 12 milioane de euro, la un preţ de trei ori mai mare decât în Ungaria, o altă ţară aflată în criză. Mai nou, se deschid noi licitaţii pentru baze sportive de sute de mii de euro în localităţile şi primăriile conduse de lideri PDL, încât ai impresia că Guvernul pregăteşte satul românesc să găzduiască jocurile olimpice deodată, de vară şi de iarnă, fără ca România să le organizeze.

Măsurile de austeritate propuse îi împovărează pe români şi nu asigură relansarea economică şi ieşirea din criză

Stimaţi colegi deputaţi,

În faţa acestei realităţi se impune o viziune clară, coerentă, eficientă şi de îmbinare a două categorii de măsuri: una de stopare a cheltuirii neeconomicoase a banului public, şi alta cuprinzând măsuri concrete şi imediate de relansare economică. Din păcate, răspunsul şi atitudinea Guvernului, ale partidului de guvernământ au lăsat şi de această dată de dorit.

Lipsit de responsabilitate şi de viziune, cuprins de panică, Guvernul, în frunte cu primul său ministru en-titre, Traian Băsescu, a anunţat un pachet de măsuri care prevede, în principal, reducerea în termeni nominali a veniturilor salariale ale bugetarilor cu 25%, precum şi reducerea pensiilor şi ajutoarelor sociale cu 15%. Fără măsuri de creştere economică, fără alte măsuri anticriză, doar ajustări în acele părţi ale bugetului unde nu ar trebui să se umble deloc sau cu extrem de mare grijă şi numai în condiţii de extremă urgenţă, doar tăieri de pensii şi salarii, de alocaţii, la care se adaugă noi surse de impozitare - aceasta este noua viziune, din nou falimentară, pe care Guvernul Boc o propune românilor pentru a ieşi din criză.

Situaţia în care se găseşte România astăzi este consecinţa directă a ineficienţei PDL şi a Cabinetului Boc la guvernare, a faptului că Guvernul a fost incapabil să gestioneze treburile ţării, fiind în situaţia de a revizui Acordul cu FMI. Este preţul pe careRomânia îl plăteşte pentru instaurarea dictaturii portocalii de un an încoace, factura pe care românii trebuie să o suporte şi să o achite în continuare pentru incapacitatea unor guvernanţi de a găsi soluţii, dar dornici în a-şi menţine posturile şi privilegiile. Este tributul pe care îl plătim cu toţii pentru o guvernare coruptă şi incompetentă.

De asemenea, se mai constată că pe lângă măsurile anunţate, referitoare la pensii şi salarii, catastrofale pentru puterea de cumpărare, în fapt, pachetul se referă la toate tipurile de cheltuieli sociale (alocaţii şi indemnizaţii de toate felurile şi care afectează categorii masive de cetăţeni), la subvenţii, mai ales în agricultură, reduceri care nu se aplică, însă, şi pentru cheltuieli bugetare aferente achiziţiilor, altele decât investiţiile publice. Cheltuielile publice efectuate de reprezentanţii PDL în administraţia publică centrală şi locală, din care trăieşte clientela politică, îşi văd nestingherit de treabă, crescând atât în 2009, cât şi 2010.

În schimb, sunt anunţate o serie de măsuri de creştere a fiscalităţii, care vor conduce la scăderea veniturilor a peste 9 milioane de români, pentru majoritatea lor dincolo de pragul de suportabilitate, la scăderea drastică a consumului, cu influenţă negativă şi asupra sectorului privat, precum şi la creşterea şomajului.

Măsurile puterii executive de la palatele Cotroceni şi Victoria vor stoarce complet economia, afectată de absenţa oricăror măsuri anticriză din 2009 încoace, vor crea dezordine socială şi vor agrava declinul economic, obligând, în scurt timp, la alte măsuri de atenuare a dezechilibrelor bugetare, aducând în atenţie o majorare a impozitelor directe şi a taxei pe valoarea adăugată, situaţie de neconceput pentru o economie vlăguită, precum a României.

Ca atare răspunsul guvernanţilor la problemele economice româneşti este şi de această dată inadecvat, ceea ce probează incompetenţa crasă a Cabinetului Boc. Reducerea mecanică, fără raţionalitate, a cheltuielilor salariale şi sociale ale bugetului, nu poate fi decât o măsură defectuoasă şi antieconomică, o măsură administrativă luată fără analize, fără studiul impactului aplicării programului guvernamental.

Este de amintit faptul că reducerea salariilor cu 25%, concomitent cu reducerea pensiilor cu 15%, a tuturor alocaţiilor, a indemnizaţiilor de şomaj, reprezintă cel mai sever pachet anunţat de vreo ţară aflată în dificultate, din regiune sau din Europa centrală. Nicio ţară afectată de criză nu a tăiat atât de drastic din veniturile populaţiei, preferând alte surse de reducere a cheltuielilor din aparatul de stat, pe care guvernanţii noştri nu sunt în stare să le aplice, fiind vorba de privilegiile lor şi ale clientelei portocalii instalate în ministere.

Aplicarea măsurilor anunţate va genera alte probleme: prăbuşirea consumului individual, reducerea activităţii economice, în special în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii, creşterea numărului de şomeri, colectarea unor sume şi mai mici la bugetul consolidat, contracţia mai dură a p.i.b.-ului, de fapt majorarea dezechilibrelor şi deficitelor înregistrate şi prost gestionate până în prezent.

Guvernul, captiv în turnul său de fildeş, nu ţine cont de soluţiile alternative, de părerea sindicatelor şi nici de oameni

Soluţii alternative există, ele au fost prezentate Guvernului atât de opoziţie, cât şi de reprezentanţii patronatelor ai sindicatelor, ai mediului economico-academic, chiar de către FMI. Aceste măsuri trebuie doar aplicate.

PNL consideră că actualul impas poate fi depăşit printr-o acţiune de ansamblu pe trei direcţii: stimularea investiţiilor, creşterea veniturilor bugetare şi redimensionarea rolului statului.

Partidul Naţional Liberal propune un Program de urgenţă pentru ieşirea din actuala criză şi reluarea creşterii economice. Acest program îşi propune ca orizont de timp imediat încadrarea în ţintele stabilite în Acordul revizuit cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care nu sunt abandonate măsurile reformatoare. Prin Programul PNL sunt propuse măsuri ferme de modernizare a sistemelor publice şi de creştere a rolului activ, stimulator, al bugetului. Această asumare strategică pentru anul 2010 creează premisele ca anul 2011 să devină anul relansării economice, oferind condiţii pentru ameliorarea nivelului de trai al populaţiei.

În consecinţă, obiectivele asumate de PNL prin Programul de urgenţă sunt următoarele:

1. Crearea unui cadru favorabil mediului economic şi promovarea unor măsuri sectoriale cu efect de antrenare a economiei;
2. Reducerea cheltuielilor publice prin restructurarea cheltuielilor bugetare şi redimensionarea rolului statului, şi nu prin reducerea salariilor şi pensiilor bugetare. Se va avea în vedere încadrarea în ţinta de deficit convenită cu FMI, de 6,8% din p.i.b. pentru anul 2010;
3. Creşterea veniturilor bugetare, precum şi reducerea evaziunii fiscale;
4. Eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene.

În viziunea liberală, susţinerea mediului de afaceri reprezintă singura soluţie pentru relansarea economică, pentru crearea locurilor de muncă, pentru consolidarea bugetar-fiscală şi pentru ameliorarea nivelului de trai, drept pentru care, stimaţi colegi, vă propunem:

1. Menţinerea actualului sistem fiscal. Aceasta înseamnă, în primul rând, menţinerea cotei unice de 16%, care a constituit unul din principalele motoare ale dezvoltării economice în perioada 2005 - 2008, fiind considerată de mediul de afaceri drept cea mai importantă măsură fiscală luată în perioada de tranziţie. Suntem, de asemenea, împotriva creşterii cotei standard de t.v.a. de 19%. Orice majorare de t.v.a. va conduce la scăderea consumului, va pune în pericol atingerea ţintei de inflaţie şi va afecta categoriile cele mai sărace ale populaţiei, aflate deja la limita suportabilităţii;
2. Anularea impozitului minim, măsură care a lovit mai ales micii întreprinzători, antrenând un mare număr de radieri, lichidări ori suspendări de IMM-uri (aproape 200.000 în 2009, aşa cum spuneam mai sus);
3. Reducerea t.v.a. pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5% pentru stimularea industriei construcţiilor şi a pieţei imobiliare;
4. reaşezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune, ceea ce ar putea dubla veniturile statului din aceste surse;
5. introducerea taxării inverse pentru produsele agroalimentare şi pentru lucrările de construcţii - montaj, cu efect în ceea ce priveşte reducerea evaziunii fiscale;
6. reducerea integrală a impozitului pe venit şi a cotelor de contribuţii sociale pentru întreaga perioadă a anului 2010, pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste trei luni în şomaj. În anul 2011 reducerea cotelor de contribuţii sociale se va situa la un nivel de 50%;
7. scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă;
8. achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadentei, de către toate instituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori. Acest set de măsuri va fi însoţit de un mecanism de compensare în cadrul aceluiaşi buget precum şi de emiterea unui "certificat de garantare" de către instituţiile publice debitoare, pentru asigurarea finanţării de către instituţiile bancare;
9. capitalizarea CEC -BANK, mărind astfel resursele de creditare utilizate la finanţarea cu prioritate a IMM-urilor;
10. capitalizarea EXIMBANK, pentru promovarea exporturilor şi diversificarea instrumentelor de asigurare şi garantare a operaţiunilor de export;
11. capitalizarea Fondului Naţional de Garantare a IMM - urilor;
12. aplicarea unui program de susţinere a pieţei de capital;
13. instituirea, în colaborare cu Banca Naţională a României, a unui mecanism de atragere, prin sistemul bancar românesc, de linii de finanţare de la instituţiile financiare internaţionale cu destinaţia creditării întreprinderilor mici şi mijlocii;
14. asumarea angajamentului politic ca totalul cheltuielilor de investiţii să fie mai mare decât deficitul bugetului consolidat. Astfel va exista garanţia că împrumuturile sunt îndreptate exclusiv către investiţii, creând şi resursele de rambursare a lor.

Creşterea deficitului bugetar se va face exclusiv pentru: investiţii publice în infrastructură, cofinanţarea fondurilor europene, parteneriat public privat, capitalizarea instituţiilor financiare ale statului, inclusiv a fondului de garantare, îmbunătăţirea managementului IMM-urilor, acordarea ajutorului de stat pentru mari proiecte investiţionale.

Alături de stimularea mediului de afaceri sunt necesare şi o serie de măsuri care să aibă efect de antrenare în economie. Astfel, mediul de afaceri trebuie susţinut şi prin politici publice elaborate pentru sectoarele importante cum ar fi agricultura (de exemplu sistemele de irigaţii şi cele de preluare a recoltei), energia, transporturile şi mediul. De asemenea, este necesară elaborarea şi adoptarea unei noi politici industriale în concordanţă cu cerinţele Pieţei Interne a Uniunii Europene.

Este necesară de asemenea o reformă a cheltuielilor publice care să vizeze reducerea aparatului birocratic al statului, prin reorganizarea şi restructurarea administraţiei publice centrale şi locale, reducerea cheltuielilor bugetare şi stoparea risipei, prin ajustarea unor capitole de cheltuieli. Astfel, propunem reducerea cu 50% a cheltuielilor prevăzute în legea bugetară cu achiziţiile de imobile, dotările independente, elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate, cu deplăsările, detaşările, transferurile, precum şi reducerea cu 25% a cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat cu bunuri şi servicii (protocol, carburanţi, poştă, telecomunicaţii).

Creşterea veniturilor bugetare şi reducerea evaziunii fiscale reprezintă alt punct al programului de urgenţă propus de PNL pentru ieşirea din criză.Un lucru grav.Conformarea voluntară a scăzut de la 83% în 2008 la 72% în 2009, ca atare o politică eficientă în acest domeniu poate oferi resurse considerabile îmbunătăţirii execuţiei bugetare. Fiecare procent de creştere a conformării voluntare asigură un plus de jumătate de miliard de euro la veniturile bugetare.

Măsurile imediate pe care le propune Partidul Naţional Liberal în acest domeniu sunt şi enumăr câteva:

• introducerea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la termen;
• reducerea majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor fiscale, către bugetul consolidat la 0,02% pe zi, corelat cu nivelul anual al dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;
• continuarea procesului de informatizare al ANAF şi finalizarea centralizării bazelor de date şi interconectarea sistemelor IT cu cele ale caselor de asigurări sociale (pensii şi sănătate);
• reforma structurilor de control şi inspecţie fiscală din subordinea ANAF (inspecţie fiscală, garda financiară, antifraudă şi supraveghere vamală), prin unificarea acestora într-o singură structură de control antifraudă, eliminând suprapunerile în verificarea contribuabililor precum şi interpretarea şi aplicarea diferită a legislaţiei fiscale;
• utilizarea brigăzilor multilaterale de control din statele UE în ceea ce priveşte operaţiunile de import intracomunitar cu bunuri;
• utilizarea unor echipe internaţionale, specializate în control vamal în zonele de risc de la frontiera cu ţări nemembre ale Uniunii Europene;
• elaborarea unui nou act normativ privind colectarea unificată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale, precum şi implementarea declaraţiei unice.

Un alt capitol important din programul PNL se referă la eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, în condiţiile în care Guvernul Boc, deşi şi-a asumat acest obiectiv, a rămas restant şi la acest capitol, gradul de absorbţie scăzând din 2009 până în prezent. Şi de această dată, viaţa a bătut filmul declaraţiilor propagandistice ale liderilor PDL, capitol la care, e drept şi trebuie să recunoaştem, sunt campioni.

Aplicarea hotărâtă a Programului PNL va asigura echilibrul finanţelor publice, ajustarea deficitelor şi relansarea economică. Programul nostru, spre deosebire de al celorlalte partide politice parlamentare, nu-şi propune să scadă veniturile populaţiei, aşa cum propune PDL, şi nici să crească fiscalitatea, aşa cum doreşte PSD. În aceste momente grele pentru România, PNL îşi reafirmă opţiunile de dreapta care constau în stimularea iniţiativei private în slujba binelui public şi în aşezarea instituţiei numite cetăţean în centrul tuturor politicilor sale.

Următorul capitol: Responsabilitate, măsuri viabile, un buget rectificat, un nou angajament şi respect faţă de oameni

Din păcate pentru actualii guvernanţi, timpul lor a expirat. Vorbim de o guvernare incompetentă şi coruptă, fără precedent în România anilor 90, ţinută în viaţă prin voinţa şi pârghiile unui singur om, preşedintele României, care în complicitate cu sistemul clientelar pe care îl patronează, oferă în continuare gir şi putere Guvernului Boc, fără susţinere publică şi fără încredere din partea cetăţenilor.

Vorbim, de asemenea, de un Guvern care, indiferent de voinţa politică sau de susţinerea parlamentară, a demonstrat că nu are soluţii de guvernare pentru cetăţenii săi şi că nu mai reprezintă agenda publică a acestora. Nu are expertiză, nu promovează oameni competenţi, nu slujeşte interesul public.

Vorbim de o guvernare care nu lucrează şi n-a lucrat niciodată pentru români, ci pentru clientela politică, căreia i-a servit din puţinii bani publici afaceri dubioase, contracte bănoase, fără nicio legătură cu criza economică, cu priorităţile unei Românii aflate în dificultate sau cu problemele unor oameni măcinaţi de grija zilei de mâine. Traian Băsescu şi acoliţii săi de la PDL preferă să meargă mai departe cu această Românie, pentru că le e bine la putere, pentru că afacerile şi averile lor nu sunt în criză. Pentru că au impresia că îi pot minţi la nesfârşit pe români şi îi pot manipula pe veşnicie.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Noi, semnatarii prezentei moţiuni simple, spunem că aşa nu se mai poate. Noi spunem că România trebuie să aibă o altă şansă şi că există soluţii alternative pentru a depăşi cu toţii momentul greu în care ne aflăm.

Această moţiune este un alt semnal de alarmă pe care deputaţii PNL îl trag astăzi în Parlament nefiind de acord cu maniera şi măsurile propuse de actuala putere, care au menirea de a-i împovăra pe români şi nicidecum de a le oferi soluţii. Cu acest Guvern la timonă şi cu aceste măsuri aplicate, avem deja cronica unei morţi anunţate: România va intra în colaps şi cu greu ne vom reveni.

Am evidenţiat pe parcursul şi prin intermediul acestei moţiuni ceea ce ştiu şi resimt în viaţa lor toţi românii: lipsa de performanţă economică a Cabinetului Boc, care a dus România într-o situaţie grea, fără precedent, dar şi lipsa de viziune şi ineficienţa măsurilor anunţate, care nu vor avea darul de a ne scoate la liman.

Şi mai este ceva care trebuie spus aici, la tribuna Parlamentului, forul legislativ care a dat încrederea premierului Emil Boc şi voturi pentru formarea Cabinetului său. Modul incalificabil şi iresponsabil în care primul-ministru al României, domnul Emil Boc, a înţeles să comunice măsurile de austeritate anunţate, să le asume, să le implementeze. Este inadmisibil pentru un prim-ministru să nu meargă, alături de ministrul finanţelor în faţa Consiliului Economic şi Social şi să nu-şi prezinte măsurile asumate. Acesta este modelul de prim-ministru promovat de Emil Boc, din păcate descalificant pentru această funcţie, întotdeauna la picioarele lui Băsescu şi la ordinele lui, niciodată cu faţa la români şi departe, prea departe de interesele şi problemele lor.

Ca atare, solicitările noastre se adresează ministrului de finanţe, Sebastian Vlădescu, şi se rezumă la obligativitatea ministrului de finanţe de a prezenta, înainte sau cu prilejul iminentei angajări a răspunderii Guvernului pentru măsurile de austeritate anunţate, un proiect de buget rectificat care să reflecte modul transparent în care aceste măsuri sunt implementate şi mai ales impactul asupra populaţiei, şi care să fie dezbătut în Parlament, în regim de urgenţă.

Vom avea în acest mod, în dezbaterea publică şi parlamentară, scenariul economic negativ pe care acest Guvern îl impune României şi românilor pentru a-l suporta, care va duce la o deteriorare a mediului economic şi la o adâncire a deficitelor structurale, precum şi la împovărarea şi sărăcirea populaţiei prin mărirea în scurt timp a fiscalităţii. Vom avea dovada intenţiei Guvernului de a nu restructura clientela politică din ministere, de a nu reduce cheltuielile şi licitaţiile dedicate firmelor PDL, de a nu eradica fenomenul corupţiei guvernamentale PDL-iste şi, mai grav, de a nu oferi soluţii pentru relansarea economică şi pentru ieşirea din criză.

Cu acest program, Guvernul Băsescu - Boc introduce curbele de sacrificiu pentru români!

Există însă şi ultimă soluţie anticriză pe care acest Guvern o mai poate lua: să-şi prezinte demisia, cu convingerea că va întruni acceptul tuturor categoriilor socio-prefesionale din România şi că această măsură va fi acceptată cu entuziasm de popor!

Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă rog să votaţi moţiunea simplă.

Mulţumesc.(Aplauze din partea deputaţilor membrii ai Opoziţiei.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă reamintesc faptul că la moţiunea simplă nu pot fi depuse amendamente.

În continuare, îl invit la tribună pe domnul ministru Sebastian Vlădescu pentru a prezenta punctul de vedere al Ministerului Finanţelor şi al Guvernului.

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu (ministrul finanţelor publice):

Bună ziua!

Şi vreau să mulţumesc Partidului Naţional Liberal pentru ocazia pe care mi-a oferit-o de a susţine încă o dată, de data aceasta în faţa Parlamentului, grelele măsuri pe care Guvernul Boc şi le-a asumat.

N-am să stau să vorbesc acum foarte mult despre trecut, pentru că oricum trecutul nu poate fi schimbat, dar este ceva care ar trebui să ne înveţe şi primul lucru care ar trebui să ne înveţe ar fi acela că nu e bine să minţi. Ne-au învăţat părinţii noştri că nu este frumos să minţi, se pare că e foarte uşor, când intri în politică, să uiţi acest lucru. Şi e foarte uşor să te duci în faţa cetăţenilor români şi să le promiţi. Şi s-a promis foarte mult şi nu de demult, ci acum doi ani de zile.

S-a promis că în România va fi creştere economică veşnică, de peste 5%, s-a promis că în România vom putea să dăm creşteri salariale de peste 25% anual. Vă dau un singur exemplu: în 2007 şi 2008 creşterea totală a fost de 54%. S-a promis că se pot da la nesfârşit creşteri de pensii şi că punctul de pensie poate să ajungă la un nivel total nesustenabil şi să fie legat de ceva care va creşte veşnic, salariul mediu în România şi pensiile au crescut în mai puţin de doi ani cu mai mult de 75%.

S-a promis foarte mult. Şi s-a promis de cei care, din păcate, mi-au confirmat ceva ce am spus în vara anului 2007, că cei care iau aceste măsuri, le iau pentru că ştiu că nu vor mai fi niciodată la putere şi-şi asumă lucruri pe care nu le vor putea duce niciodată mai departe.

Şi am ajuns în situaţia în care, datorită faptului că România este un stat european şi este un stat integrat în circuitul globalizării, România trebuie să treacă prin criza economică prin care toată lumea trece. România nu se poate rupe de lumea în care trăim. România nu poate să redevină un stat autarhic ca pe vremea guvernului comunist. România este un stat care şi-a dezvoltat legături externe, care a beneficiat o perioadă lungă de timp de aceste legături externe, care a beneficiat de fluxurile de capital, de fluxurile de investiţii directe, de venituri din privatizare excepţionale, a beneficiat de tot ceea ce o lume în expansiune, în boom economic a oferit României. Şi cetăţenii României au beneficiat şi ei atât în zona privată, cât şi în zona publică.

Din păcate, aceste beneficii n-au fost niciodată corelate de cei care le-au acordat în zona publică cu realitatea economică şi întotdeauna au fost corelate cu dorinţe şi cu un vis de obţinere de voturi care să le permită să stea la putere. De ce? Cred că cea mai bună explicaţie a fost în documentul care a fost citit.

De ce această bătălie infernală şi acest angajament total nesustenabil vizavi de poporul român? Pentru că existau avantaje care au vrut să le menţină. Iar pierderea acestor avantaje determină această degringoladă în care se află în acest moment cei care au venit cu moţiunea prezentată.

O moţiune care nu are legătură cu realitatea, care nu face niciun fel de referire la ceea ce a fost nu demult, ci acum doi ani, care nu vrea să discute despre cauze, care ignoră efectele şi care vine cu soluţii total fanteziste într-o anumită zonă sau cu soluţii care sunt copiate din ceea ce face Guvernul în acest moment.

Şi din tot ceea ce s-a propus în această moţiune există lucruri care dacă n-ar fi atât de serioase, ar putea fi văzute ca amuzante, neimpozitarea dividendelor pentru investiţii. Cred că orice jurist îşi dă seama că n-are nicio legătură cu economia şi cu dreptul acest tip de propunere. Măsuri care sunt luate deja în acest moment de Guvern, netaxarea în zona contribuţiilor sociale vizavi de cei care angajează şomeri. 5% pentru construcţii. Este efectivă. Modificarea legilor în lupta cu evaziunea fiscală. Mă întreb de ce n-a fost făcută o lungă perioadă de timp şi acum toată lumea ştie ce ar trebui făcut şi dintr-o dată când venim cu această lege toată lumea spune da, dar poate e prea dură. Da, dar poate creează probleme. Da. E o lege foarte dură, pe care ne-o asumăm pentru că de data asta vrem să ne luptăm cu evaziunea fiscală de-adevăratelea.

Da. Vom modifica structura ANAF-ului şi acest lucru l-am comunicat public şi vom veni cu altă structură a Ministerului Finanţelor. Da. Informatizăm şi mă întreb de ce conectarea care se discută în acest moment la nivel de transfer de informaţii între Ministerul Finanţelor şi alte structuri din România n-a fost făcută, ci este făcută în acest moment.

Da. Venim cu scheme de ajutor de stat pentru cei care investesc. Da. Vrem să capitalizăm CEC-ul. L-am mai capitalizat, eu l-am capitalizat şi eu îl voi capitaliza din nou. Nu l-a mai capitalizat nimeni.

Vrem să capitalizăm EXIMBANK-ul. L-am capitalizat. Tot eu am capitalizat EXIMBANK-ul. Nimeni ulterior. Şi în acest moment lucrăm pentru ca EXIMBANK-ul să devină mai eficientă decât este.

Da. Capitalizăm fondurile de garantare. N-au mai fost capitalizate în ultima perioadă. Numai fondul de garantare agricolă a primit 220 de milioane de euro. Este o sumă despre care cred că nici nu se gândea cineva că ar putea să se întâmple.

Da. Putem în funcţiune scheme de garantare pentru autorităţile locale.

Da. Punem în funcţiune scheme de garantare pentru cei care au candidat pentru fonduri europene, au primit acest drept de a accesa fondurile europene şi au nevoie de cofinanţare. Şi fondul de garantare pentru întreprinderi mici şi mijlocii le va oferi o schemă directă de suport pentru accesul fondurilor europene.

Ştim ce să facem. În nici un caz, în acest moment, cuvântul incompetenţă nu are legătură cu acest Guvern. Faptul că ceea ce facem presupune un risc politic pe care nimeni nu şi-a închipuit acum o lună şi jumătate că cineva şi l-ar asuma, arată din punctul meu de vedere deplina responsabilitate a acestui Guvern vizavi de cetăţenii români. Era foarte uşor să minţim în continuare. Din poziţia de ministru al finanţelor vă spun că am fi putut să mai minţim vreo şase luni. Am fi putut să ne mai împrumutăm vreo şase luni, am fi putut să aranjăm un acord cu Fondul Monetar care să ne mai dea şase luni şi am fi aşteptat să vedem ce se întâmplă.

Nu cred că lucrurile vor evolua în bine şi decât să minţim încă şase luni, decât să spunem încă şase luni, da, Europa merge bine, lumea merge bine şi România s-ar putea să meargă şi ea bine, le spunem românilor adevărul: lumea nu merge bine Europa merge prost şi România s-ar putea să nu meargă bine. Dar trebuie să ne luăm măsurile de precauţie şi când discutăm de măsuri de precauţie trebuie să fim realişti.

Se discută aici despre cât se fură în România, în faţa Parlamentului român. Şi de fiecare dată cineva vine la acest microfon şi spune "cei care sunt la putere fură". Toţi care sunt în această sală au fost, în anumite momente, la putere şi întrebarea este dacă acesta nu este un reflex al informaţiei perfecte. Poate în acest moment este timpul să ne oprim în această direcţie cu toţii, cei care suntem azi la putere, cei care am fost la putere, cei care vom fi la putere, pentru că acesta este un reflex al politicii româneşti şi cred că mesajele care se transmit în acest moment vizavi de stoparea corupţiei, vizavi de lupta cu evaziunea fiscală, ar putea să rămână şi sper să rămână mesaje valabile nu numai atâta timp cât acest Guvern este la putere, ci pentru toate guvernele în viitor.

De asemenea, cred că ar fi bine să mai tragem o lecţie din ceea ce se întâmplă în acest moment, lecţia de a nu minţi, lecţia de a nu promite ceea ce ştim că nu vom putea să facem, lecţia de a nu ne duce în faţa cetăţenilor români cu lucruri pe care ştim că ei le speră, cu dorinţe pe care ştim că cetăţenii români le au şi să le oferim soluţii care nu există. Haideţi să aveţi încredere în poporul român, haideţi să avem încredere în cetăţenii României şi să le spunem adevărul. Haideţi să avem încredere că oamenii din această ţară n-au nevoie să fie minţiţi că li se va da pentru a li se cumpăra voturile, ci să le spunem adevărul şi să credem că sunt atât de înţelepţi, atât de pricepuţi în a înţelege ceea ce se întâmplă în România, încât să suporte acest adevăr şi să putem merge cu el înainte. Şi ceea ce face Guvernul în acest moment este să spună adevărul.

Avem o structură a cheltuielilor bugetare extrem de dezechilibrată. Creşterile pe care le-am menţionat anterior generează nevoia de ajustare de care vorbim în acest moment. nu este o dorinţă a cuiva, nu este o încercare sinucigaşă a unui guvern de a dispărea de pe eşichierul politic. Este o încercare a unui guvern de a rezolva problemele României acum, anul viitor şi pe termen lung. Pentru că avem o problemă majoră în sistemul bugetar. Şi această problemă majoră este dată de structura sistemului bugetar, de numărul de angajaţi din sistemul bugetar, de eficienţa sistemului bugetar şi de costurile acestui sistem. Şi este ceva de care se discută de ani de zile şi de fiecare dată, fiecare guvern nu face altceva decât să mărească ineficienţa sistemului bugetar mărind salariile, mărind numărul de angajaţi, dar nemărind calitatea serviciilor care se oferă românilor. Şi românii aşteaptă servicii mai bune de la mai puţini angajaţi în sectorul bugetar.

este un lucru pe care vrem să-l facem şi-l vom impune. Ştim că este greu. Ştim că există o rezistenţă a sistemului extrem de solidă, ştim că de foarte multe ori va trebui să ne luptăm inclusiv cu cei care sunt mai mult sau mai puţin de partea noastră. Dar suntem convinşi că aceasta este calea şi este ceea ce ni se cere în mod constant.

Avem, de asemenea, o problemă în sistemul de asigurări sociale. Avem enorm de mulţi beneficiari în raport cu cei care contribuie şi este un lucru care nu e de ieri, nu e de azi, a început în anii 90 şi continuă şi astăzi şi sper să fie stopat.

Avem zeci de formule de sprijin social, avem diverse sisteme de pensii care se cheamă pensii fără să fi fost vreodată contributive, avem sate de orbi care se plimbă cu maşina şi au carnet, avem beneficiari de ajutor social care au Mercedes în curte, avem beneficiari de salariu minim garantat care au venituri probabil mult mai mari decât media celor care sunt în acest moment în această sală. Avem tot felul de rupturi în funcţionarea sistemului care au fost susţinute prin legi, prin zeci de legi de asistenţă socială. Trebuie să înceteze acest sistem. Şi trebuie să găsim soluţia prin care cei care, într-adevăr, în România au nevoie să fie susţinuţi de către statul român, iar cei care pot munci să se ducă la muncă.

Avem o problemă în sistemul de pensii, pentru că, în ciuda sistemului contributiv, constatăm că, din ceea ce se contribuie în acest moment, datorită numărului mic de contributori şi a numărului mare de beneficiari, avem un deficit structural al sistemului de pensii şi încercăm să ne luptăm cu acest deficit. Probabil că ar fi fost mult mai uşor şi, aşa cum s-a menţionat aici, puteam să mărim taxe, probabil că ar fi fost mult mai uşor să nu afectăm sistemul de pensii. Ar fi fost o măsură temporară, care nu repara eroarea structurală de majorare a pensiilor dincolo de limitele de suportabilitate ale sistemului şi ne-am asumat riscul politic de a face acest lucru. Nu pentru binele cuiva din Guvernul României, nu pentru că Sebastian Vlădescu vrea să fie călăul cuiva, nu pentru că Guvernul Boc urăşte vreun român, ci pentru că noi credem că aceasta este calea prin care putem să-i ajutăm pe români.

Am auzit aici o exprimare, spunându-se că-i urâm pe toţi românii. E foarte uşor să spui acest lucru, când n-ai nimic de făcut şi când i-ai minţit pe români ani de zile. Repet: nu-i vom minţi pe români, chiar dacă cineva va spune că vrem să le facem rău. Vom spune adevărul, vom face ceea ce se poate face în acest moment, vom ajusta toate cheltuielile şi veţi vedea transparenţa cheltuirii banului public. Totul va fi public, totul va fi afişat pe site-urile ministerelor şi mă întreb de ce acest lucru nu a fost făcut în anii anteriori. Veţi vedea salariile din sectorul bugetar, şi mă întreb de ce acest lucru nu a fost făcut în anii anteriori, şi veţi vedea toate lucrurile pe care senzaţia mea este că ne-au fost furate din programul pe care-l implementăm sau din cele pe care le-am implementat deja, funcţionând în România. Şi, în mod cert, în criza în care ne aflăm, e greu să le promitem românilor că va fi mai bine.

Ceea ce le pot promite românilor este că, luând aceste măsuri, în România nu va fi mai rău, că în România nu se vas întâmpla ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului 2008, moment în care credibilitatea României s-a dus aproape de zero. Şi uitaţi-vă, vă rog, ştiu că e foarte tehnic, dar legătura României cu pieţele externe, când ai nevoie de finanţare de ordinul miliardelor, este foarte importantă. Uitaţi-vă că, la sfârşitul anului 2008, în ciuda unei creşteri economice extrem de solide, riscul României s-a dus la 800. E un parametru de risc, se cheamă CDS. În momentul de faţă, este 250-260 şi se va duce în jos, pentru că, în momentul de faţă, lumea crede că acestea sunt măsurile bune. Iar, când spun "lumea", şi aici vreau să mai închid o dispută, cea vizavi de declaraţiile unor oficiali ai Fondului Monetar Internaţional, din punct de vedere tehnic, în mod constant şi Fondul Monetar a spus că acesta este cel mai bun program pe care România îl poate asuma. Emoţia lor constantă a fost vizavi de capabilitatea noastră de a ne asuma aceste măsuri, cu risc politic extrem de ridicat.

Am dovedit că suntem gata să ni le asumăm, am dovedit că ceea ce facem este ceea ce credem că este cel mai bine pentru români şi sunt convins că, în continuare, vom reuşi, pentru că, dincolo de minciuna unor moţiuni care prezintă alchimii bugetare absolut neinteligibile, vom veni cu bugete transparente, vom veni cu bugete funcţionale şi vom veni cu o stare de fapt care va permite României să funcţioneze, nu la parametrii pe care ni-i dorim, dar la parametrii pe care o lume, într-o tulburenţă extrem de gravă, ne permite.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru.

Intrăm în dezbaterile asupra moţiunii simple.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, îi dau cuvântul domnului deputat Nicolae Bud.

Domnul Nicolae Bud:

Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Moţiunea simplă "Programul Băsescu - PDL, egal cu curbe de sacrificiu pentru români", iniţiată de colegii deputaţi liberali şi prezentată de domnul Eugen Nicolăescu, cu atâta determinare, demnă de o cauză mai bună, vine să întreacă, prin demagogie şi populism, şi cele mai recente declaraţii ale domnului Victor Ponta, declaraţii asupra cărora un reputat editorialist al unui cotidian central se exprima astfel: "Talentul de demagog al lui Victor Ponta ar fi rămas poate nedescoperit dacă nu primea funcţia de preşedinte al PSD. Din poziţia de şef de partid, el străluceşte, însă, pe firmamentul populismului".

O să mă refer, cu îngăduinţa dumneavoastră, doar la câteva din acuzele aduse Guvernului. (Rumoare, vociferări.) N-are sens să nu fiu sincer măcar cu mine însumi până la capăt. Unele merite cu atitudine sinceră şi onestă a fi analizate, multe sunt şi puse în practică. Cum tot la fel de adevărat este că, dacă nu avem vocaţia construcţiei, avem, în schimb, şi încă din plin, vocaţia negaţiei şi anihilismului distructiv.

Autorii moţiunii vorbesc de reducerea dramatică a produsului intern brut. Economia românească a căzut de la +7,1%, în 2008, la -7,2% în 2009. Practic, p.i.b.-ul a revenit la nivelul din 2007. Numai că principala cauză nu a fost criza, ci modelul de creştere economică bazat pe consum, un consum pe datorie, care a dus la creşterea excesivă a deficitului de cont curent. Dacă derapajul extern nu ar fi fost stopat, economia s-ar fi prăbuşit chiar în absenţa crizei, iar explicaţia este relativ simplă şi a dat explicaţii aici şi domnul ministru de finanţe: nimeni nu te mai finanţează când constată că te îndatorezi peste măsură, fără să mai poţi restitui banii împrumutaţi, deoarece nu i-ai trimis în economie, pentru a da roade, ci, pur şi simplu, i-ai trimis în consum.

Prin urmare, reluarea creşterii nesustenabile din perioada 2006-2008, nu ar face decât să-i pună din nou pe români să plătească ceea ce au consumat pe datorie când economia României "duduia", aşa cum se exprimau anumiţi colegi. De aceea, România nu are neapărat nevoie de o revenire economică spectaculoasă, ci de o schimbare a direcţiei, adică de trecerea de pe consum pe exporturi.

Se mai spune de către autorii moţiunii că "datoria publică a crescut de la 21% în 2008 şi poate să ajungă la peste 36% din p.i.b. în 2010, iar creşterea exagerată a acesteia în condiţiile recesiunii economice face ca aceasta să devină nesustenabilă". Dacă e să fim drepţi, avem încă o datorie publică relativ mică, dar dimensiunile ei nu ne feresc de riscuri foarte mari. Să ne aducem aminte cât de virulent au acţionat pieţele internaţionale la criza din România şi la cât de puternic ne-au penalizat la începutul anului trecut. Asta şi pentru că suntem în rândul ţărilor cu intoleranţă la datoria publică. Numai aşa se poate explica de ce România, la o datorie publică de 21% din p.i.b., a fost penalizată mai rău decât alte ţări emergente, cu datorii de peste 50%.

Ce ar trebui să ne frământe cu adevărat este că între datoria publică şi impozite există o mare asemănare, deoarece oamenii raţionali ştiu că datoria va trebui achitată, la un moment dat, sub forma unor impozite mai mari.

Se mai vorbeşte în moţiune de "eficienţa sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene şi spuneţi că, în condiţiile în care Guvernul Boc, deşi şi-a asumat acest obiectiv, a rămas restant şi la acest capitol". Este o parte din adevăr, dar, pentru ca el să fie întreg, trebuie să fiţi de acord că una dintre cauzele acestei situaţii - dramatice, e drept - este legată de faptul că, atunci când se concepea bugetul pe 2007, nu s-a creat spaţiul fiscal pentru partea de cofinanţare românească a proiectelor europene. O pătrime din valoarea proiectului ar fi atras şi alte trei pătrimi nerambursabile.

I se reproşează Guvernului Boc că nu a pompat mai mulţi bani în economie. El a băgat cât a avut spaţiu fiscal, adică 0,2% din p.i.b. Atât şi-a permis România, atât a dat. Culmea ironiei este că cei mai virulenţi şi vocali critici sunt tocmai aceia care au avut posibilitatea să mărească apreciabil spaţiul fiscal, dar nu au făcut-o, din cauze care dânşii le spun - de incompetenţă.

Cu toate bunele intenţii, trebuie a fi recunoscut aici, ale premierului, Guvernul pe care-l conduce nu a reuşit diminuarea evaziunii, diminuarea corupţiei şi a intereselor clientelei politice.

Stimaţi colegi,

Poate că cel mai important lucru care trebuie spus românilor este acela că în perioadele de criză, alegerea nu este între o soluţie bună şi alta rea. Toate sunt rele. Important este ca opţiunea făcută să se constituie în răul cel mai mic. Dacă Guvernul actual care, din cauza lentorii cu care s-a mişcat până acum, i-a dezamăgit până şi pe simpatizanţii săi, nu ar face totuşi nimic, nu o treime din români şi-ar vedea redusă puterea de cumpărare, ci toţi cei 22 de milioane de români. Nu trebuie să fii mare economist pentru a-ţi da seama cât de mare este riscul să intri în incapacitate de plată, în condiţiile în care veniturile publice nu depăşesc în medie 31% din p.i.b. pe an, în vreme ce cheltuielile statului numai cu salariile şi transferurile depăşesc 24%.

Este uşor să speculezi politic criza, dar este aproape sinucigaş să scoţi ţara din ea. Guvernul actual, aşa cum este el, îşi asumă măsurile, conştient de consecinţele negative pentru el şi partidele care-l susţin şi, în acelaşi timp, conştient de consecinţele pozitive pentru economia României.

Stimaţi colegi,

Mi-aş îngădui să închei intervenţia de la microfon a acestei zile, citându-l tot pe editorialistul cu care am început această susţinere a acestei moţiuni. Acelaşi editorialist spunea: "PSD-iştii încearcă să profite electoral de situaţie şi, în timp ce se erijează în vox populi, se roagă de fapt să nu se împlinească predicţia pedelistului-dizident Cristian Preda, iar Guvernul Boc să reziste şi unui cataclism natural".

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Iulian Iancu, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vă spun că l-am ascultat cu foarte mare atenţie pe domnul ministru şi l-am auzit începându-şi cuvântul domniei sale, făcând referire la minciună, la minciuna care a fost invocată până în prezent, la minciuna care este pe limba tuturor, la faptul că o minciună se sprijină pe altă minciună, că suntem în minciună până la gât, dar nimeni, nimeni nu se întoarce cu faţa către adevăr.

Aş vrea să vă spun, domnule ministru, că adevărul nu are preţ şi trebuie spus până la capăt şi că viitorul unei minciuni este nebănuit de mare. Nu înţeleg de ce şi acum, în faţa Parlamentului, nu doriţi dumneavoastră, Cabinetul, să spuneţi adevărul până la capăt. Măsurile pe care dumneavoastră le-aţi luat sunt măsuri dure, de reducere a salariilor şi pensiilor, deci dure, de reducere a cheltuielilor bugetare, fără să fie însoţite de nicio altă măsură de creştere a investiţiilor, de crearea locurilor de muncă, de reducerea cheltuielilor publice în mod eficient. V-aţi axat pe reducere cantitativă, şi nu pe eficienţa reducerii cheltuielilor publice. Acesta este de fapt motivul pentru care a fost înaintată moţiunea. Acesta este motivul pentru care noi, ceilalţi, încercăm să vă atragem atenţia că aceste măsuri sunt contraproductive, dacă le luaţi în acest mod. Aceste măsuri vă sunt şi inutile şi ineficiente. Şi măcar astăzi o să încercăm aici, împreună, să vă spunem de ce aceste măsuri, aşa, luate în acest mod, vor crea efecte perverse, respectiv efecte ce nu pot fi controlate de către Guvern în zona socială. Au generat deja efectul de spirală şi de domino social. Observaţi frustrarea, sentimentul de frustrare, sentimentul de nemulţumire al pensionarilor, al unor bugetari care acum se află în stradă.

Oare, aceşti oameni sunt în stradă pentru că sunt nemulţumiţi de situaţia lor, sau pentru că deciziile dumneavoastră nu au generat încredere? De ce medicii ne spun: nu putem să acceptăm o astfel de decizie, pentru că nu avem încredere în ea. Nu o spunem numai noi. O spun, iată, şi v-a fost comunicată prin diverse metode, au fost făcute referiri la laureaţii Premiului Nobel, Keynes, la Stiglitz, mai nou la Nouriel Roubini, care acum, aici, în România, a atras atenţia asupra acestor măsuri care, dacă nu lansează, nu susţine mediul privat, nu susţin mediul privat, nu susţin investiţiile, nu susţin locurile de muncă, ele sunt contraproductive. Or, în aceste condiţii, stimaţi colegi, vă rog să-mi permiteţi să înţelegem în ce situaţie de ansamblu ne aflăm în România, în contextul european şi să vedem de ce aceste măsuri vor avea efecte distructive în România, în ţara noastră, având în vedere contextul european.

În momentul de faţă, ca urmare a modului de evoluţie a crizei, la nivel european s-au desprins trei principale provocări. Prima este cea legată de securitate. Nu am auzit ca în CSAT să fie pusă în discuţie o problemă ce vizează siguranţa şi securitatea României ca urmare a promovării acestui tip de măsuri; nu a fost nicio dezbatere. Doi: Europa încă mai este îngrijorată de efectele schimbărilor climatice. La noi le vom resimţi într-un mod direct, ca urmare, iată, a lipsei resurselor financiare privind irigaţiile din acest an şi lipsa resurselor financiare, inclusiv pentru plata banilor aferenţi furnizării energiei electrice din anul anterior. Şi cea mai importantă provocare este cea a inegalităţii sociale: este astăzi România polarizată? Este astăzi România ruptă într-o mare masă - a celor săraci, cărora li se cere acum să plătească factura acestei crize, şi o mică masă, a celor foarte bogaţi? Niciodată, România nu a părut să semene mai mult cu un iarmaroc ca astăzi, în care, iată, rătăciţii ni se transformă în călăuze, iar bogătanii în izbăvitori.

Aş vrea să ştiţi, domnule ministru, că aceste efecte perverse vor începe să-şi facă cunoscută adevărata lor faţă în următoarele luni. Şi am să vă dau câteva exemple. S-a vorbit aici, foarte senin, de faptul că vom reduce salariile medicilor. Şapte mii de medici s-au înscris să plece din România. 150 de mii este minusul de cadre medicale în Uniunea Europeană; 150 de mii! Abia-i aşteaptă.

Vorbeam de faptul că, în Uniunea Europeană, acele provocări se traduc şi prin faptul că populaţia Uniunii Europene este îmbătrânită. Tinerii din Uniunea Europeană nu acceptă, nu mai acceptă activităţi grele în domeniul instalaţiilor, în domeniul conducerii auto, pentru transportul auto, sau şoferi de taxi, sau asistenţi sanitari, pentru că sunt activităţi stresante pentru ei. Dar, vor absorbi această forţă de muncă din România. Pentru că, iată, noi, expunându-i la acest tip de măsuri, vor prefera să plece. Cea mai mare vulnerabilitate astăzi, a României, este resursa umană. Cea mai mare! Noi îi mai aplicăm acum o lovitură. Şi, unde? Exact în zona de vulnerabilitate maximă, adică a sistemului sanitar, pierzându-ne asistenţi sanitari, medici, personal auxiliar, sistemul nostru sanitar şi aşa împovărat de datorii şi în incapacitatea de a-şi asigura medicamentaţia, se va ajunge la crimă.

Stimaţi colegi,

Aveţi exemplul acelui copil care a murit ca urmare a unei banale fracturi. Vom face anchete. Cu ce ne ajută acest lucru? Cine răspunde pentru acest tip de crimă? Cine îşi asumă responsabilitatea pentru faptul că vom avea un eşec cu aceste măsuri în care dumneavoastră rămâneţi captivi şi vă încăpăţânaţi să le promovaţi? De ce nu avem, în asumarea acestei răspunderi, şi o răspundere pentru eşecul dumneavoastră şi o răspundere pentru faptul că vor muri oameni?

Aţi vorbit de faptul că vom tăia subvenţiile. E o măsură din setul de măsuri pe care dumneavoastră le-aţi anunţat acolo, subvenţiile la alimentarea cu energie termică şi căldură de la iarnă.

Stimaţi colegi,

La iarnă, 70% dintre familiile care au astăzi un bugetar în familie, vor fi în incapacitatea să-şi plătească chetuielile lunare. Pensionarii, 80% dintre ei, vor avea nivelul facturilor mai mari decât nivelul pensiei. Facturile vor creşte cu 200-300%, ca urmare a tăierii subvenţiilor şi ca urmare a creşterii preţului la gazele naturale. Aţi anunţat şi veţi creşte preţul gazelor naturale cu 5%, fără să vă uitaţi că în interiorul Autorităţii de Reglementare sunt astăzi oameni incapabili să poată gestiona costurile operatorilor. Au crescut costurile operatorilor de distribuţie cu 300%; la înmagazinare costă 11%, la transport de gaze pe sistem naţional cu 80%. Au profit transportatorii în primul trimestru 42 de milioane de euro. Şi vor încă o creştere cu 10%. Cine gestionează? Vorbeam de eficienţa în gestiunea cheltuielilor. Aţi acceptat prelungirea contractelor de furnizare a energiei electrice cu încă 7 ani, până în 2018. Sute de milioane de euro se pierd acolo. Aţi fi putut dirija aceşti bani, o parte dintre ei, pentru susţinerea populaţiei vulnerabile, şi o parte pentru spitale, pentru instituţii. Ca să nu spun că sunt bani suficienţi şi pentru a susţine microhidrocentralele. Am face România un şantier din aceşti bani şi am crea locuri de muncă şi am crea, iată, un plus la bugetul naţional.

Cu foarte mare seninătate aţi anulat această posibilitate pentru România. În schimb, vedem că se dau în continuare premii. Uitaţi-vă ce se întâmplă în ministerul dumneavoastră, vedeţi ce salariu are consilierul dumneavoastră, vedeţi ce salarii au secretarii de stat, vedeţi câte posturi bugetare le scoateţi anul acesta la concurs - 2.300 de posturi. Vă rog să vă uitaţi şi să cercetaţi! Nu încerc acum să aduc cifre fantasmagorice. Uitaţi-vă în locurile de muncă bugetare scoase şi anunţate public la diverse agenţii - de la Garda de Mediu până la cea de pescuit. Salariile unt în medie, acolo, între 2000-2400 lei pe lună.

Or, dacă vorbim de eficientizare, nu ar trebui să plecăm de aici? Nu acest lucru ar putea genera încrederea populaţiei României în măsurile dumneavoastră? De ce credeţi că acest tip de dezbatere a fost generat şi s-a insistat pentru ea? Pentru că, iată, mai există alternativă. Mai există o variantă la cea propusă de dumneavoastră, care generează acest tip de efect de domino şi care nu va mai putea fi stăpânit şi nu veţi mai putea implementa nici măsurile bune pe care le aveţi în vedere.

Deci, acesta este tipul de compromis pe care noi vi-l cerem. Acesta este, de fapt, în esenţă, demersul nostru şi vă cerem, pe de o parte, ca acest tip de dezbatere să plece de la eficientizarea cheltuirii banului public, de la stoparea evaziunii fiscale şi, în ultimă instanţă, să ajungă la o analiză a modului în care este structurat personalul în unităţile bugetare. Luaţi exemplul Bulgariei! Nu s-au atins de pensii, nu s-au atins de salarii. Au redus cu 11% după un audit al locurilor de muncă în fiecare unitate bugetară. Şi, iată, anunţă acum ieşirea din criză. Deci, avem precedent.

Stimaţi colegi,

Ştiu că pentru unii este mai dureros să se spună lucrurile atât de tranşant. (Rumoare, vociferări.)

Vreau, însă, să vă spun, stimaţi colegi, că pentru cei care au facilitat un joc politic murdar, pentru cei care s-au erijat în a accepta ghilotina votului împotriva conştiinţei lor, stimaţi colegi, este foarte uşor să saturi o slugă, însă foarte greu să saturi un stăpân.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, liderul grupului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Îmi pare rău că astăzi, într-un moment atât de important, ţinând cont de criza economică pe care o traversează economia românească şi ţara, în final, în afară de ministrul de finanţe şi ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, ceilalţi membri ai Guvernului nu au catadicsit să vină la această dezbatere. Şi acest lucru arată evident respectul pe care îl acordă Executivul instituţiei parlamentare.

Sigur, colegul meu Eugen Nicolăescu a făcut în prezentarea moţiunii o analiză tehnică a problemelor cu care se confruntă economia românească şi a dat numeroase exemple şi argumente legate de evidenta lipsă de soluţii pentru combaterea crizei la nivelul Executivului.

Eu aş vrea, totuşi, din punct de vedere politic, să amintesc câteva lucruri care astăzi par să fie uitate sau necunoscute de unii dintre cei care participă la dezbateri şi mai ales aici mă refer la banca guvernamentală.

Doamnelor şi domnilor,

În anul 2008, la finele anului 2008, vă aduceţi aminte că mulţi dintre dumneavoastră eraţi aici în sală, a fost o dezbatere extrem de aprinsă, generată de propunerea care a venit din partea opoziţiei de atunci de a majora salariile profesorilor cu 50%, nu cu 5% nu cu 15, nu cu 25, cu 50. Şi, după cum ştiţi, m-am opus vehement acestei măsuri populiste, care era generată exclusiv de apropierea campaniei electorale şi m-am opus în aşa fel încât să nu ducem către un adevărat dezastru economia românească, ţinând cont că deja se profilau la orizont contururile crizei economice. Evident, nu am fost ascultat şi Parlamentul a votat într-o mare voioşie acest proiect de lege.

Nu numai atât. Atât Băsescu, cât şi Boc nu s-au sfiit să declare următorul lucru: că majorarea de salarii poate să fie făcută dacă există voinţă politică şi că această majorare ar trebui, evident, aplicată şi altor categorii profesionale. Asta atunci când vorbim de minciună sau de cei care dau dovadă de iresponsabilitate.

Am auzit ieri sau alaltăieri, dacă nu cumva chiar din partea PDL-ului, pe cineva vorbind de 20 de ordonanţe de urgenţă date în anul 2008 de majorare a salariilor. Sigur că pot să fie 20 de ordonanţe, dar asta nu înseamnă că majorările sunt succesive, ci se aplică diferitor categorii sociale sau profesionale şi trebuie să ţineţi cont de un lucru, că atâta vreme cât economia funcţionează, cât generează valoarea adăugată, cât produsul intern brut creşte, nimic mai logic decât ca salariile să cunoască o creştere şi o creştere care, sigur că, în anul 2008, a fost cu mult mai moderată decât în anii precedenţi din aceleaşi motive pe care le menţionam mai devreme, şi anume profilarea unor condiţii dificile în anii care urmau.

Dar, haideţi să revenim puţin la ceea ce a făcut în continuare Partidul Democrat Liberal, care a ajuns la putere graţie promisiunilor fără niciun fel de acoperire făcute în anul 2008 în campania electorală.

În 2009, l-am auzit pe Boc spunând că trebuie, evident, făcute economii şi că trebuie tăiate salariile nesimţite. O formulă originală, fără îndoială. Eu cred că nu există salariu nesimţit, cred că în România trebuie să lăsăm la o parte populismele ieftine, care făceau priză în perioada comunistă. Fac o paranteză: şi atunci salariile erau diferenţiate şi cred că şi astăzi în România salariile trebuie să fie diferenţiate şi să nu mergem către un egalitarism utopic. Dar sigur că putem să discutăm uneori despre salarii exagerate.

Ce a făcut Guvernul în 2009? A ţinut un frumos discurs politic şi astăzi ce aflăm din presă. Că sunt salarii record în ministere precum Ministerul Economiei, Ministerul de Finanţe, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei. Cred că nu există minister care să fie scutit de astfel de salarii record. Deci iată diferenţa între retorică şi acţiune concretă. Şi această diferenţă se numeşte foarte simplu: minciună.

Vreau să mai aduc aminte de un lucru petrecut în anul 2009: atacul pe ideea cumulului salariilor cu pensiile, sau pensiilor cu salariile. Sigur, într-o logică foarte corectă la nivelul PDL-ului, şi anume, haideţi să descurajăm munca şi cei care muncesc şi sunt valori în domeniile în care s-au afirmat, să-i trimitem acasă şi să stea, eventual, la televizor şi să se uite la discursurile politice ale celor de la putere.

Toate acestea au făcut ca, în anul 2009, în lipsa unor măsuri concrete de reducere a cheltuielilor să înregistrăm o situaţie paradoxală, cu toate că România era în criză, cheltuielile la buget au crescut comparativ cu anul precedent. Deci, comparativ cu anul precedent, cheltuielile în 2009 au crescut, în timp ce veniturile, la fel, raportate la anul 2008, au scăzut. Şi atunci, sigur că ne mirăm de ce suntem astăzi în criză.

Dar totul are o explicaţie şi o ştiţi foarte bine. Anul 2009 era din nou pentru PDL un an electoral.

În anul 2010.... (Comentarii din partea Grupului parlamentar al PDL.)

Nu, pentru că dumneavoastră aţi guvernat şi aţi cheltuit banii.

În anul 2010, după ce Guvernul din 2009 şi cel actual a ţinut-o în continuare cu minciunile şi raportările false pentru o ţară întreagă şi pentru Fondul Monetar Internaţional, inclusiv, a venit, din păcate, momentul adevărului, când cei de la fond nu s-au mai lăsat prostiţi şi le-au spus într-un limbaj probabil care ar putea fi tradus foarte simplu: să nu mai umple cu cioara vopsită. Şi acum, sigur că Guvernului actual nu-i vine să creadă că este în situaţia de a adopta o serie de măsuri de o duritate fără precedent, extrem de impopulare.

Am avertizat Guvernul de nenumărate ori asupra unui lucru foarte, foarte simplu (simplu pentru oricine care, sigur, când era mic, nu a fost bătut cu ou în cap) şi anume că dacă economia nu va începe să producă, oricâte reduceri s-ar face, nu vor fi suficiente.

Deci, stimaţi colegi, putem să reducem salariile cu 25%, pensiile cu 15%, domnul ministru al muncii, Şeitan, vine şi supralicitează cu încă 30, cu încă 50, cu încă 70. Soluţia nu este aceasta. Soluţia este repunerea economiei în funcţiune. Şi, la acest capitol, măsurile care sunt luate acum îmi creează profunde îndoieli că vor duce la o soluţie. De ce? Pentru că evident, toate măsurile pe care Guvernul le va întreprinde, vor duce la frânarea într-o măsură şi mai mare a consumului, iar ieşirea din criză va fi întârziată.

Doamnelor şi domnilor,

Noi, ca liberali, am propus două tipuri de măsuri pentru depăşirea crizei.

Prima soluţie este reluarea creşterii economice. Cea mai mare vină a Guvernului este faptul că nu poate să înţeleagă că nu vom face nimic dacă economia îşi va continua prăbuşirea.

Problema României astăzi este nu că avem prea mulţi profesori, prea multe cadre medicale, prea mulţi soldaţi sau poliţişti, prea mulţi judecători, ci că economia nu este în stare să producă, aşa cum producea în anii anteriori pentru a susţine o arhitectură instituţională în funcţiune, care defineşte un stat. Dacă nu vom avea instituţii, atunci, stimaţi colegi de la PDL, înţelegeţi bine, nici stat nu va exista în România. (Aplauze.)

Problema României este prăbuşirea economică continuă care a început în anul 2009 şi pe care PDL nu este în stare s-o oprească. Deci, principalele măsuri trebuie să fie de relansare economică. Le-am prezentat în moţiune şi, evident, acestea sunt, în sinteză: cele de stimulare a plăţii impozitelor, de creare de locuri de muncă, de investiţii publice. Evident, economiile la buget sunt la fel de importante.

Sigur că cea mai mare economie ce ar putea fi făcută de România în acest moment, ar fi, însă, plecarea Partidului Democrat Liberal de la putere. (Aplauze.) Probabil că am putea economisi astfel, procente bune din p.i.b., bani care ar putea fi folosiţi pentru plata salariilor şi pensiilor, pentru investiţii. Demisia Guvernului ar putea fi cea mai bună măsură anticriză.

Dar, România trebuie să facă şi alte economii, fără a afecta sănătatea socială a ţării. Doctrina economică neofanariotă a lui Băsescu şi a PDL trebuie părăsită. România nu va progresa din punct de vedere social dacă statul va lua de la săraci şi va da la boierii şi ciocoii portocalii, aşa cum făceau fanarioţii şi cum se doreşte a se face acum de către PDL. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PDL şi PSD+PC.)

Doamnelor şi domnilor,

Această putere neofanariotă trebuie să plece. România are nevoie de un guvern competent şi de o viziune politică, care să nu mai pună pe primul plan interesul particular al celor aflaţi la putere.

Mă adresez acum nu parlamentarilor, ci românilor. Ne aşteaptă o luptă dificilă, pentru că statul român este folosit acum împotriva cetăţenilor pentru atingerea unor interese particulare. Ca şi înainte de 1989, clasa politică nu mai lucrează pentru oameni, ci împotriva lor.

Nomenclatura portocalie este singura care prosperă într-o ţară tot mai săracă, dar sper să nu le mai meargă mult şi sunt convins că românii, cu primul prilej, nu-i vor mai ierta.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PDL şi PSD+PC.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR nu am nicio solicitare pentru intervenţie.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Varujan Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Trăim un moment pe care nu l-am mai trăit niciodată şi sper să nu-l mai trăim prea curând.

Ceea ce numim criză, nu este o criză. Nu este nici măcar o depresie economică, este sfârşitul unui sistem şi al unui model de stat, care se termină urât.

Nu se întâmplă numai la noi, se întâmplă în tot spaţiul european. Într-un fel, se întâmplă în întregul spaţiu euro-atlantic şi-şi are rădăcinile în renunţarea, acum 70 de ani, la capitalism.

Lumea euro-atlantică, lumea întreagă a trăit de atunci două forme de marxism: una extremă - cea prin care am trecut noi; şi cea de acum. Acum a venit şi a doua formă, la sfârşitul vieţii ei.

În momente de genul acesta, soluţii de tipul ajustării unui sistem nu mai funcţionează. Este nevoie de soluţii radicale, care să ţină cont de naturalitatea mecanismelor economice şi nu de felul ciudat în care evoluează ideologiile prin capetele noastre.

Tot ceea ce am auzit ca soluţii - aproape tot ceea ce am auzit ca soluţii - sunt chestiuni care ţin, mai degrabă, de aducerea cheltuielilor la nivelul veniturilor sub o formă sau alta, mânaţi de o ideologie sau alta, dar nu metode prin care economia poate fi ţinută acasă şi insist asupra acestui lucru şi ajutată să se dezvolte, după ce un stat din ce în ce mai hipertrofiat şi din ce în ce mai hulpav, într-o continuă alergare după mituirea unui electorat din ce în ce mai asistat, a ajuns la sfârşitul său, după 70 de ani, repet.

În acest moment, cred că barierele ideologice nu mai contează, iar soluţiile în care cred, trebuie să fie soluţii care să facă să funcţioneze mediul economic aşa cum îşi doreşte el, nu aşa cum ne imaginăm noi că ar trebui să fie bine. Pentru că vreau să vă spun că eu cred şi e credinţa mea profundă că, exceptând Statele Unite şi poate Germania, restul economiilor mari nu mai au nicio şansă. Un stat mic, cu o economie periferică, cum este România, are o şansă şi are chiar şansa să profite de pe urma acestei căderi finale a unui sistem. Şi cred că merită să facem lucrul acesta. Pentru că până una alta, aici trăim şi pe cei de aici îi reprezentăm.

Ceea ce cred eu că trebuie făcut în România, pe lângă renunţarea urgentă la orice hipertrofiere a statului şi orice continuare a modelului de stat care asistă european, sunt câteva măsuri absolut pragmatice pe care ar trebui să le luăm.

Sper ca Guvernul să le ia şi sper ca, în aceste măsuri, să-l sprijinim cu toţii, pentru că ele ne vor ajuta să ieşim din situaţia în care suntem.

Prima măsură. Abrogarea imediată a impozitului forfetar. Singurul rezultat al impozitului forfetar a fost mutarea rezidenţei fiscale a firmelor care n-au murit şi care acum plătesc taxe şi impozite altor state. Trebuie să fii complet nebun să vrei să faci lucrul acesta.

Doi. Plata t.v.a.-ului în momentul încasării banilor şi nu în momentul facturării. Asta face diferenţa între companii sufocate de un stat care vrea din ce în ce mai repede, din ce în ce mai mulţi bani, de unde ei nu mai sunt, de unde am luat cât am putut ca să redistribuim şi să mituim electoratul - cu toţii, absolut cu toţii. Cred că trebuie neapărat să facem şi acest al doilea lucru.

Al treilea lucru. Să mutăm ideea fixă de subvenţie în ideea fixă de investiţie. Singurele domenii în care merită să acţionăm pârghia fiscală şi numai pârghia fiscală poate fi cea care dă rezultate sunt domeniile cele mai dinamice, domeniile cu cea mai mare valoare adăugată. Domeniile care mor trebuie lăsate să moară. Dacă nu facem lucrul acesta urgent, nu avem nicio şansă. Vom târî cangrene după cangrene, până când statul însuşi se va prăbuşi.

Următorul lucru pe care trebuie să-l facem, chiar dacă pare o agresiune economică, trebuie s-o facem. Să trecem la un mecanism în care cota unică să fie 4 şi, în compensare, t.v.a.-ul 25%. Este un mecanism care, simultan, creşte uşor consumul, stabilizează locurile de muncă, atrage investiţia şi rezidenţa fiscală. Aici este bucăţica de agresiune, dar asta e.

Fiecare stat, într-o situaţie de genul acesta e pe cont propriu şi trebuie să înţelegem lucrul acesta.

Uitaţi-vă că Statele Unite au intrat deja în autoprotecţie, uitaţi-vă că Senatul american, în unanimitate, a votat ca FMI-ul să nu acorde bani către zonele - bani ai contribuabililor americani - şi e corect cum au gândit, să nu acorde bani de ajutor către statele care se scufundă. E foarte corect ce au făcut Statele Unite.

Uitaţi-vă că Germania intră în curând şi ea în autoprotecţie. Trebuie să intrăm şi noi în autoprotecţie. E singura noastră şansă.

Gândind nice ne scufundăm şi nu cred că asta vrem, nici pentru noi, nici pentru electoratele noastre. Cred că niciunul dintre partidele de aici nu-şi doreşte lucrul acesta.

Cred, de asemenea, că trebuie să gândim din temelii sistemul de taxe şi impozite. Avem prea multe. Avem prea mulţi funcţionari care se ocupă cu urmărirea şi ridicarea lor. Legile trebuie să fie simple, clare şi puţine. Statul trebuie să fie minimal. Un stat nu are ce căuta în domenii care au sens economic. Acolo există firmele private. Domeniile care au sens economic sunt apanajul mediului privat, nu al statului.

Statul trebuie să-şi vadă de treaba lui. Punem banii împreună ca să facem lucruri care n-au sens economic. Nu o să facem niciodată străzi private în totalitate în interiorul unui oraş, pentru că ar fi bariere peste tot şi n-ar avea sens să facem asta. Şi atunci, punem banii împreună şi facem străzile aşa cum sunt. Ăsta este un loc, o zonă, care nu are sens economic. Dar fabrici de pantofi nu avem de ce să facem, punând banii împreună.

Haideţi să începem să gândim natural. Câtă vreme nu vom gândi natural, drumul spre un final urât este asigurat, indiferent de cum luăm măsurile de ajustare acum. Le putem lua într-un fel sau altul. M-am uitat în toate programele partidelor. Diferenţele sunt de câteva luni până la dezastru între fiecare din aceste programe, dacă nu venim cu măsuri active imediat. Dacă nu înţelegem că ceea ce trăim acum nu este o criză, nu este nici măcar o depresie economică, aşa cum credeam, ci finalul unui sistem care s-a manifestat ca un imens joc piramidal.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea deputaţilor independenţi dacă doreşte cineva să intervină? Dacă nu, are cuvântul domnul deputat Constantin Dascălu, de la PDL.

Domnul Constantin Dascălu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Moţiunea simplă depusă de către Partidul Naţional Liberal, din punctul meu de vedere, este un text nedocumentat, un model de ipocrizie şi impostură în politică, evident făcut din dispoziţie de partid.

Ştim cu toţii că efectele unei guvernări se văd la adevărata lor valoare după ce ai predat guvernarea, pentru că atunci se vede responsabilitatea unui guvern care nu ia măsuri populiste şi ia măsuri în folosul naţiunii.

S-au văzut efectele guvernării PNL după ce au predat guvernarea după amploarea dezastrului pe care l-au provocat.

Dacă Guvernul Boc, imediat la preluarea guvernării, nu lua măsuri foarte dure de reducere a cheltuielilor publice, puteam să discutăm încă de acum de un împrumut extern de 50%, 60% din p.i.b., cu deficite bugetare de neimaginat.

Guvernul PNL a dus o politică iresponsabilă, antinaţională şi antieconomică, măsurile adoptate fiind de un populism absurd, fără precedent în România. Au promovat, prin politicile pe care le-au dus, nemunca, au promovat, prin politicile pe care le-au dus, faptul că funcţionarii de stat sunt mai presus faţă de oamenii care muncesc în mediul privat şi care asigură adevărata prosperitate a unei naţiuni.

Şi aş da aici un singur exemplu, pentru că ele sunt multe. Au preluat guvernarea liberală cu o diferenţă între angajaţii la stat şi mediul privat de aproape 15% în favoarea celor angajaţi la stat. Au predat, în 2008, guvernarea cu o diferenţă de peste 35 % în favoarea angajaţilor la stat, media salariilor în sectorul public la predarea guvernării era de 25 de milioane de lei vechi, faţă de 17 milioane în mediul privat. Păi cum să mai dorească un om să se angajeze în mediul privat, să-şi deschidă o afacere şi să muncească, când putea să se angajeze la stat şi să lucreze acolo, eu ştiu, câteva ore pe zi, să-şi facă interesele, relaţii şi prin nemuncă să poată să ajungă la prosperitate.

Voce din sală:

Ridzi.

Domnul Constantin Dascălu:

Aceasta este eficienţa guvernării liberale şi care vine acum să propună măsuri, să dea lecţii.

E adevărat că Guvernul Boc a făcut şi greşeli.

Voci din sală:

Care? Multe?

Domnul Constantin Dascălu:

Da, recunosc acest lucru, da. (Aplauze.)

Prima mare greşeală este faptul că nu a deferit justiţiei pe cei responsabili de dezastrul provocat în guvernarea trecută. Aceasta este prima mare greşeală.

Faptul că au scăpat de pedeapsă a permis trompetelor liberale să devină staruri de televiziune, postură din care propovăduiesc dezastrul din România sau dau sfaturi pe care nici ei nu le-au aplicat în guvernarea lor.

A doua greşeală este că nu am spus românilor încă de prima dată, la nivel de masă, adevărata amploare a dezastrului provocat de guvernarea liberală.

Propunerile făcute în moţiunea simplă, unele sunt inspirate din măsuri luate deja de către Guvern, care au fost amintite aici de domnul ministru, cum sunt: capitalizarea fondurilor de garantare, introducerea taxei inverse, deficitul să meargă numai pe investiţii. Sunt măsuri care se aplică şi care au fost inspirate, probabil, ca să scrie ceva în moţiune, au luat câteva inspiraţii din măsurile aplicate de către noi.

Altele sunt menite să îndrepte erorile guvernării liberale, cum ar fi propunerea de reformă a cheltuielilor publice. Păi este normal să facă această măsură, ce Guvernul liberal a ajuns ca 80 % din cheltuielile publice să meargă pe consum şi pe datoriile externe. Numai pensiile, salariile, indemnizaţiile de diverse ajutoare sociale şi serviciul datoriei externe acoperă peste 80 % din bugetul de stat. Şi în felul acesta a condus Guvernul liberal România cu măsuri populiste fără precedent, pe care nu le-a aplicat nici Guvernul anterior, pentru că au preluat o gestiune fiscală responsabilă de la ministrul Tănăsescu - nu e bine să critici opoziţia, dar ministrul Tănăsescu a fost un om responsabil. (Vociferări.)

Cheltuielile publice de peste 80% din bugetul de stat nu pot să ducă înainte România. Avalanşa declanşată de măsurile populiste, luate de către Guvernul liberal, trebuia oprită şi trebuia spus românilor adevărul.

Aceasta este situaţia şi numai un guvern responsabil, un partid responsabil poate să facă acest lucru, nu ceea ce au făcut dânşii, pentru a aduce voturi la partidul pe care-l reprezintă, au angajat masiv în sectorul public oameni care nu-şi justifică prezenţa acolo, au dat diverse ajutoare, au mărit nejustificat pensii şi salarii, cu toate că nu se justifica prin creşterea productivităţii muncii şi a p.i.b., toate acestea făcute în ultimul an al guvernării la nivel de masă, declanşând o avalanşă a cheltuielilor publice fără precedent în România. V-aş da şi în acest loc un exemplu de populism fără precedent. Se propune în moţiune reducerea arieratelor. Vă voi spune cum a redus arieratele domnul Vosganian, ministrul de finanţe. În anul 2008, domnul Vosganian a lăsat pe seama agenţilor economici 5 miliarde de euro, transformând statul într-un infractor: două miliarde jumătate de euro facturi neplătite, două miliarde jumătate de euro lucrări efectuate şi nefacturate de către agenţii economic, pentru că a minţit că are bani în bugetul public şi, de fapt, nu a avut bani. A minţit că va încasa la bugetul de stat 38% din p.i.b. şi, de fapt, nu a încasat decât 31%. (Vociferări în grupurile parlamentare ale PNL şi PSD+PC.)

Deci, moţiunea simplă a PNL-ului este un demers politicianist făcut nu pentru a sprijini în vreun fel îndreptarea situaţiei actuale din România, ci mai ales pentru a ascunde măsurile aberante luate de guvernul liberal, susţinut în lesă de PSD, măsuri iresponsabile, antinaţionale, antieconomice care au determinat ca România să nu fie pregătită pentru a face faţă, în condiţii mai bune, crizei economice mondiale.

Politica liberală a fost: după noi, potopul! Asta a fost politica pe care aţi făcut-o, domnilor! Singura ţintă pe care aţi avut-o a fost voturile populaţiei, nu putem să acceptăm şi nu vom vota o asemenea moţiune simplă.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, domnul deputat Dan Mircea Popescu.

Domnul Dan-Mircea Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

De câţiva ani, multe din drepturile noastre, mai ales cele de natură economică şi socială, se restrâng. Unele dintre ele chiar dispar cu totul, altele, deşi rămân pe hârtie, sunt lipsite de conţinut, fiind suspendate pe termen nelimitat sau ciuntite în asemenea hal încât nu le mai recunoşti. În mod paradoxal, putem spune că avem acum, într-un regim considerat democratic, mai puţine drepturi economice şi sociale decât am avut într-un regim totalitar.

Măsurile recente de reducere a salariilor, a pensiilor, a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, a subvenţiilor pentru căldură şi altor măsuri de protecţie socială, ne conduc spre o constatare şi mai gravă, şi anume aceea că astăzi România traversează unele din cele mai negre momente din istoria sa recentă. Dezastrul, anunţat pe un ton ameninţător, ne-a găsit pe toţi nepregătiţi. Nu am cunoscut adevărul şi nu ni s-a spus adevărul despre situaţia economică şi socială a ţării. De aici şi starea de şoc a unei întregi naţiuni la aflarea situaţiei reale. Am putut vedea, şi cu acest prilej, falia enormă dintre Putere şi Opoziţie, dintre patroni şi sindicate, dintre stat şi societate, dintre tineri şi vârstnici, dintre bugetari şi cei din sectorul privat, dintre săraci şi bogaţi, dintre ai noştri şi ai lor. Dintre cei cu şanse şi cei fără nicio şansă.

Chiar şi acum, în aceste momente grele, ţara este divizată, obosită de atâtea confruntări politice şi electorale. Sărăcită, lipsită de o minimă speranţă, lăsată pradă marilor corupţi şi clientelei politice, o ţară confuză şi neajutorată, o ţară ce nu-şi găseşte drumul şi oamenii de stat capabili să o conducă.

Solidaritatea şi coeziunea socială sunt valori de care ne aducem aminte la câte un simpozion, dar ele au dispărut, în primul rând, din conştiinţa şi din vocabularul celor care ne conduc. Altfel cum să interpretezi încercarea de a pune întreaga povară a crizei pe umerii copiilor, a pensionarilor, şi bugetarilor din această ţară. Cum puteţi face lucrul acesta, când ştiţi bine că evaziunea fiscală este în floare. Că 35-40% din economia românească este o economie nefiscalizată. Că fondurile europene destinate României n-au fost absorbite decât în proporţie de 6%, că 4 milioane de ha nu sunt lucrate, că banii de investiţii şi pentru noi locuri de muncă s-au dus către clientela politică, că aproximativ 10 miliarde de euro merg anual din banii publici către buzunare private, că furtul şi corupţia sunt de esenţa capitalismului de cumetrie pe care îl patronaţi. Cum să fii dispus la sacrificii, pentru a acoperi astfel incompetenţa, furtul, evaziunea, politizarea, corupţia, clientelismul, iar când şi vezi cine te îndeamnă la solidaritate şi austeritate şi îţi impune curbele de sacrificiu de astăzi, chiar că e bine să dai cu barda în Dumnezeu, cum se spune.

Primul impuls este acela de a spune că măsurile brutale de astăzi sunt similare celor din anii 1929-1933 şi, totuşi, nu acesta este adevărul, căci nu se pot uita atât de repede nici tăierile de curent electric, de apă caldă, de căldură, din perioada anilor 1980, nu putem trece peste raţiile la unt, ulei, zahăr, ouă, carne, din regimul comunist. Nu putem să nu amintim izolarea culturală prin tăierea abonamentelor la ziare, reviste de specialitate şi cărţi din străinătate, nu putem uita şi ierta atât de uşor interdicţia de a călători în afara graniţelor, suspiciunea şi urmărirea permanentă, nesiguranţa şi frica pe care am încercat-o cu toţii.

Până la urmă, stimaţi colegi, măsurile de astăzi sunt, în fapt, măsurile de ieri şi de alaltăieri. Este vorba de acelaşi tip de măsuri, acelaşi sentiment de umilinţă, de înjosire, de anihilare a fiinţei umane, de arbitrariu, de ghetou, nici măcar mărfuri nu mai suntem, căci aceasta ar presupune dreptul la o relaţie socială care ni se refuză şi ea.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Suntem astăzi disponibilizaţi în vrac şi aruncaţi cu bună ştiinţă la marginea societăţii pentru a nu depăşi cumva procentele din p.i.b. alocate pe un ton suficient de nişte contabili năimiţi. Mai marii zilei îngrămădesc din nou vieţile a milioane de oameni într-un "pat al lui Procust", echivalent cu mizeria umană şi subdezvoltarea. Pentru a-l salva, ce credeţi? Nici mai mult, nici mai puţin, decât echilibrul unui buget devalizat cu metodă, de ani buni, chiar de ei înşişi şi de clientela lor portocalie. În plus, votul din Parlamentul ţării ar trebui să-i absolve de orice vină pe cei ce ne-au adus în această stare. Consecinţa, pentru un om normal şi întreg al minte, ar trebui să fie, în viziunea puterii, una singură, şi anume acceptarea fără murmur a situaţiei. Deci, să nu mai întrebăm cum am ajuns aici după 9 ani de creştere economică. Cine este de vină, dacă nu cumva sunt posibile şi măsuri alternative mai puţin dureroase. Vă pierdeţi vremea, par a ne spune partidele din Coaliţia de la putere.

Guvernul nici măcar nu mai ascunde cauza tuturor acestor amputări şi reduceri de drepturi. Este vorba, ni se spune direct, despre lipsa resurselor, despre lipsa banilor. Guvernul ne propune chiar un târg, spunându-ne cam aşa: trăiţi prea bine pentru cât poate suporta economia; aveţi prea multe drepturi pentru câţi bani ne daţi; ne costaţi prea mult, pe viitor, pe câţi bani ne daţi, atâtea drepturi vă dăm!

Măsurile de azi nu sunt decât expresia acestui târg. Unii s-au grăbit să spună că lucrul este rezonabil, iar dacă te uiţi la ei, înţelegi şi de ce. Sunt reprezentanţii celor 20% din populaţia ţării, oamenii bogaţi şi foarte bogaţi care îşi apără în acest fel propriile interese. Ceilalţi 80% din populaţie, însă nu pot să nu vadă înşelătoria grosolană ce stă la baza acestui târg, şi anume încercarea de a introduce logica economiei de piaţă şi a profitului în materia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în domeniul social.

În fapt, asta se şi întâmplă, ni se ajustează drepturile sociale şi economice, dreptul la muncă, dreptul la învăţătură, la sănătate, la cultură, la măsuri de protecţie socială, la negocieri colective, dreptul la o viaţă decentă, în funcţie de banii rămaşi în vistieria ţării, după îndestularea puterii şi a clientelei sale. Trebuie să ai, cu siguranţă, mult tupeu ca să vii în faţa naţiunii şi să-i impui acest târg: De câţi bani îmi daţi, atâta democraţie vă dau!

În primul rând, democraţia nu se tranzacţionează. În al doilea rând, nu poţi introduce logica profitului în materia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără a bulversa societatea şi valorile ei fundamentale. Ca să fim clar înţeleşi, suntem pentru o economie de piaţă, dar ne opunem din răsputeri unei societăţi de piaţă. Ne opunem unei societăţi în care, rând pe rând, sănătatea, educaţia, asistenţa socială, cultura, justiţia, siguranţa cetăţeanului, calitatea mediului trec din responsabilitatea statului social în sarcina pieţei, transformându-se în mărfuri.

Partidul Social Democrat se opune cu toată fermitatea unei asemenea viziune despre societate, considerând că solidaritatea şi coeziunea socială trebuie să rămână unele din valorile fundamentale ale societăţii româneşti.

Iată de ce şi respingem de plano orice încercări de tranzacţionare a acestor drepturi, oricât de rezonabile ar părea ele reprezentanţilor PDL-ului. Iată de ce încercăm să ţinem piept asaltului pieţei în relaţiile dintre oameni. În acest sens, răul cel mare, în opinia noastră, nu îl reprezintă atât statul obez, aşa cum ni se tot spune, ci, dimpotrivă, capitalismul de cumetrie şi asaltul pieţei asupra socialului. Dacă pentru statul obez avem ac de cojocul său, pentru capitalismul de cumetrie şi în faţa asaltului pieţei, cetăţeanul obişnuit din această ţară a rămas singur şi neajutorat, căci cel menit să-l apere, statul social, tocmai şi dă duhul sub loviturile dreptei politice.

Astăzi, stimaţi colegi, ne sunt ameninţate înseşi elementele fundamentale ale statului român: democraţia, statul de drept, statul social.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Atacul asupra statului reprezintă o mistificare asupra cauzei fundamentale a crizei, motivată de interese politice şi materiale. În fapt, tocmai prin intervenţia statului a fost salvată acea parte a sectorului privat care a produs criza, sectorul financiar-bancar, statul preluând asupra sa pasivul. Să fi uitat chiar atât de repede, ce a însemnat, de fapt, împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional? Nimic altceva decât naţionalizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor. A considera acum statul obez drept principal vinovat al crizei economice când, dimpotrivă, lipsesc cu desăvârşire măsurile de ieşire din criza economică, înseamnă a pasa responsabilitatea din sarcina puterii, care ar fi trebuit să ia aceste măsuri, în cea a statului, care pare ceva abstract, altceva, nu se ştie bine ce.

Confuzia este voită, este întreţinută cu abilitate, iar în această capcană am căzut cu toţii, considerând că da, statul obez este cu adevărat inamicul public numărul 1, şi nu Puterea.

În acest fel, Puterea încearcă să scape de vina uriaşă de a nu fi făcut nimic concret ani de zile, nici cu privire la măsurile de ieşire din criza economică, dar nici cu privire la obezitatea statului. Căci, până la urmă, statul nu este chiar o abstracţie, ci instituţii, reguli, norme şi mai ales oameni aflaţi în funcţii de decizie sau execuţie. Vina aparţine deci, în ambele cazuri, unor oameni din partidele aflate la putere, deci vina este a Puterii în exclusivitate a dreptei politice din această ţară.

Mai este oare necesar să vă reamintesc că până mai ieri erau unii care clamau că nu Guvernul este cel care trebuie să scoată ţara din criză? Or, această vină uriaşă nu poate fi escamotată, nu poate fi pasată altcuiva, iar încercarea de a scăpa basma curată prin votul Parlamentului, în mod normal, ar trebui respinsă de nişte parlamentari responsabili.

Practic, Puterea a avut de optat, stimaţi colegi, în legătură cu cine să suporte costurile sociale şi economice ale crizei: populaţia, respectiv cei vulnerabili, pensionarii, şomerii, cei cu venituri reduse, copiii sau, dimpotrivă, capitalismul de cumetrie, respectiv clientela politică a Partidului Democrat Liberal. Asta a însemnat a alege între a tăia din cheltuielile sociale şi de personal sau a tăia din cheltuielile de achiziţii şi investiţii, adică lucrări pentru clientela politică. Între populaţie şi clientela politică, puterea a ales, evident, clientela politică, condamnând la foamete, frig şi boală milioane de cetăţeni români.

Soluţiile pentru ieşirea din criză nu pot fi numai financiare şi economice aşa cum, din păcate, le imaginaţi dumneavoastră. Ele sunt mult mai complexe, fiind şi de natură politică, socială şi culturală oricât ar părea de ciudat.

În plus, ele trebuie aplicate simultan pentru a reuşi. Deci, e nevoie, în primul rând, de un alt guvern, cu o altă credibilitate. E nevoie de un alt model economic şi financiar, decât consumul pe datorie şi cota unică. E nevoie de un alt model de societate, în care nu are ce căuta logica economiei de piaţă şi a profitului. E nevoie de un alt rol al statului, mult mai robust decât până acum. E nevoie, în sfârşit, de un nou model de capitalism, decât cel de cumetrie pe care îl patronaţi. Este nevoie de un nou model cultural, în care munca, economisirea, investirea, solidaritatea şi coeziunea socială, dialogul trebuie să fie cultivate ca valori fundamentale. Acestea sunt cerinţele fireşti ale stângii, acestea sunt, în fond, cerinţele majorităţii populaţiei din această ţară.

Stimaţi colegi,

Până la urmă, între populaţie şi puterea de azi avem de ales şi noi în aceste momente. Opţiunea Partidului Social Democrat este clară: populaţia ţării. Iată de ce ne adresăm fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru ca prin votul ce-l veţi exprima să punem capăt dezastrului din ţară. Votaţi pentru democraţie, votaţi pentru cei de acasă, votaţi pentru cei care v-au trimis aici, votaţi pentru moţiune.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ciprian Dobre. Mai aveţi 10 minute.

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor guvernanţi, deşi banca Guvernului este goală,

Stimaţi parlamentari care susţineţi Puterea,

O să mă adresez pentru început dumneavoastră.

Sunteţi la putere la un an şi jumătate şi, în tot acest timp, ne spuneţi că, sub luminata guvernare, România iese din criză. Că aveţi soluţii şi, mai ales, că ştiţi să le implementaţi în folosul oamenilor, cum vă place dumneavoastră să spuneţi românilor.

Ba, mai mult decât atât, domnule ministru Vlădescu, care din nou sper să nu mă trataţi "cu spatele", aţi fundamentat bugetul ţării pe anul 2010 pe o falsă realitate. Vă mulţumesc, domnule ministru! (Domnul ministru Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu stă de vorbă cu domnul Viorel Hrebenciuc, dar cu spatele la tribună.)

Ori nu mai aveţi elemente de bază de economie, lucru greu de crezut pentru mine, ori sunteţi, până la urmă, condus de rea-credinţă şi interese clientelare, domnule ministru, pentru că nu pot să-mi explic altfel cum este posibil să faceţi erori importante de strategie. Ignoraţi proiectele deja începute, le condamnaţi la ruină şi vă deziceţi de la sloganul fluturat public privind modernizarea României.

Vreau să vorbesc despre un singur caz. Prin Legea bugetului de stat este prevăzută suma de 813,5 milioane lei pentru finanţarea continuării Programului OG7 pentru anul 2010, în cursul anului 2010, care vizează alimentări cu apă, proiecte de canalizare, construcţia de poduri şi podeţe şi alte obiective în mediul rural. Am solicitat Guvernului României şi mai precis Ministerului Administraţiei şi Internelor situaţia lucrărilor bugetare din acest ultim an şi jumătate pe OG7. Mi s-a răspuns că nu se ştie şi că ar trebui să mă adresez autorităţilor locale. Asta am şi făcut. Concluzia este una singură şi dramatică: aţi ignorat acest drept al oamenilor din mediul rural la dezvoltare şi aţi stopat toate finanţările pe acest proiect.

Procentul rămas de finanţate pe OG7 este impresionant. Vorbim de 50% sume restante din valoarea totală a proiectelor. Am să dau câteva exemple: în judeţul Mureş, pe care îl reprezint, avem 86 de proiecte în valoare totală de 185 410 mii lei, iar suma rămasă, suma restantă fiind de 94 589 mii lei, adică mai bine de 51%. Şi sunt judeţe în care situaţia este şi mai gravă. De exemplu: Giurgiu aşteaptă bani pentru încă 72% din finanţarea proiectelor sale; Teleorman 69%; Ialomiţa 70%, chiar, credeţi-mă, exemplele pot continua.

Concluzia tristă a acestei analize este că în majoritatea judeţelor a mai rămas de finanţat mai mult de jumătate din valoarea aprobată a proiectelor. Această situaţie are un impact negativ asupra mediului economic. Se răsfrânge dramatic asupra activităţii firmelor de construcţii care nu pot continua lucrările şi deci nu îşi încasează banii contractaţi.

Spuneţi că nu sunt bani. Atunci cum explicaţi, domnule ministru al finanţelor, cadoul făcut prin Hotărârea de Guvern nr. 151/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.162 din 12 martie 2010, care prevede, pentru doamna Elena Udrea, alocarea de la buget a sumei de 1,2 miliarde lei, 285 de milioane de euro, numai pentru acest an pentru proiectul "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti".

Cum poate un om sănătos la mine să vorbească despre renaşterea satului românesc, când primul semn de renaştere ar trebui să fie terminarea lucrărilor de apă şi canal începute în mediul rural din România? Ce facem? Construim casa specialistului, fără apă şi canal? Cum a făcut Nicolae Ceauşescu la Otopeni?

Vă pun la dispoziţie, domnule Vlădescu, spre informarea domnului Boc, toate raportările consiliilor judeţene şi ale prefecturilor care ne arată foarte clar că aţi condamnat la sărăcie şi ruină proiecte importante de modernizare într-adevăr a satului românesc. Şi asta pentru că, în timpul pe care îl mai aveţi de ospătat pe la Palatul Victoria, puteţi să faceţi un exerciţiu aritmetic simplu: câte comunităţi ar beneficia din acest 1,2 miliarde lei pe care i-aţi făcut cadou doamnei Udrea? Cred că, de fapt, lucrurile sunt foarte simple. Din 800 de milioane am reuşit să terminăm proiectul OG7 în România, dar cred că dumneavoastră nu puteţi să refuzaţi cadourile către doamna Udrea. Dar, desigur, cred că doamna Udrea duce în spate o clientelă bogată şi fericită a PDL, chiar dacă preţul plătit este o ţară tristă, cu oameni de afaceri derutaţi, cu pensionari disperaţi, cu profesori şi medici umiliţi.

După 50 de ani, de cel mai greu comunism din Europa, ne condamnaţi la cel mai greu capitalism de pe continent, pentru că aveţi drept valori pungăşia, frica şi ameninţările.

Domnule Vlădescu, a conduce o ţară estre un lucru serios. Cine nu se pricepe, să plece!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Mai aveţi 3 minute, Grupul parlamentar al PNL.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Marius Spânu.

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă spun sincer că nu am vrut să iau astăzi cuvântul pe o nouă moţiune simplă. am asistat, de un an şi jumătate, la nici nu mai ştiu câte, 10 sau 15.

Şi, din nefericire, nimeni, nici măcar colegii de partid de multe ori ai celui care vorbeşte nu-l ia în seamă. Se aruncă acuzaţii în stânga şi în dreapta. Şi dacă ne uităm pe articolele de presă de acum doi ani, patru ani, şase ani, o să vedem că oamenii care iau cuvântul aici au fost pe prima pagină a ziarelor învinovăţiţi de corupţie, clientelism politic şi multe altele.

Totuşi, am preferat să spun câteva lucruri de la această tribună a Parlamentului pe care de multe ori o declamăm că este instituţia supremă a statului, dar de multe ori discursurile care se rostesc aici nu ar fi putut fi spuse în public şi jignirile şi modul de adresare în nici într-un caz nu este a celor şapte ani de acasă.

De ce am cerut acest lucru? Pentru că l-am auzit pe ex domnul ministru al sănătăţii, onorabilul domn deputat Nicolăescu, şi am să încerc să fiu respectuos, aşa cum ar trebui de la această tribună a Parlamentului şi aşa cum onorabilul preşedinte al Comisiei de învăţământ, domnul deputat Dumitrescu, ne spunea că întotdeauna ar trebui să ne adresăm cu politeţe unul altuia şi nu aşa cum am văzut aici cu apelative ale unor miniştri sau prim-miniştri sau preşedinţi ca la cârciuma din colţ.

Domnule Nicolăescu, vreau să vă aduc aminte doar de două episoade. În timp ce dumneavoastră discutaţi, am făcut şi eu o scurtă cercetare pe motorul de căutare, nu "goagăl", ci google. În toamna anului 2008, în plină criză a gripei aviare, dumneavoastră aţi finanţat şi plătit un obiectiv care se cheamă "Secţie de terapie intensivă şi izolare epidemiologică" pentru un program contra gripei aviare. L-aţi achitat integral. Sunt 18 luni şi acest obiectiv încă nu a fost dat în folosinţă. De ce a fost plătit? Pentru că a fost cel care construia o firmă de casă a Partidului Naţional Liberal.

Aţi încercat un proiect admirabil: 8 spitale regionale. Şi aţi omorât un proiect la Târgu-Mureş în valoare de 11 milioane de euro, un ajutor din partea statului grec, pentru că aparentul proiect al dumneavoastră de construcţie a intrat efectiv şi a anulat această finanţare.

Oameni buni, nu mai suntem credibili nimeni dintre noi. Ce a făcut Partidul Social Democrat, aşa numita "ciumă roşie", ce a făcut Partidul Naţional Liberal, ce încercăm să facem noi acum nu mai are nici o credibilitate. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că o dată ajunşi în clădirea Parlamentului, foarte mulţi dintre dumneavoastră nu aveţi nimic altceva decât de scurs.

Nu faceţi nimic altceva decât să spuneţi aici minciuni învăluite într-o aură a adevărului şi când plecaţi de aici, o parte dintre noi, nu fac altceva decât să perpetueze ceea ce s-a întâmplat în această ţară de 20 de ani. Numai că a venit ceasul zero. Şi o ştiţi cu toţii, şi o ştiţi mulţi dintre cei care aveţi afaceri, poate care nu au afaceri nici măcar cu statul, în ce situaţie suntem.

Domnule fost prim-ministru Tăriceanu, vreau să vă spun un singur lucru: eram în Partidul Naţional Liberal înainte de a fi exclus de unul din onorabilii dumneavoastră colegi, domnul Relu Fenechiu, când aţi spus că 3,2 miliarde de euro din fondul naţional de dezvoltare nu-i vom cheltui pentru proiecte mici, ci doar pentru proiecte mari pentru România. I-aţi risipit în două luni mituind toţi primarii din această ţară.

Vorbim toţi de aceste salarii care, în sfârşit, Partidul Democrat Liberal le-a scos la lumină şi va trebui toţi să ne uităm pe ce legi au fost făcute şi de când au fost luate. Dar vă pare rău că le-am scos la lumină. Vă pare rău că s-au blocat angajările în sistemul bugetar încă din 2009.

În sfârşit, am asistat la un lucru incredibil după 20 de ani de la revoluţie, şi-mi pare rău că acea lege a lustraţiei care a zăcut în Parlament în dosarul domnului Bogdan Olteanu, în biroul dumnealui, am auzit un fost membru şi cercetător al Academiei de Ştiinţe Politice "Ştefan Gheorghiu" venind şi dându-ne, după 20 de ani de la revoluţie, sfaturi şi sperând în construcţia unei noi societăţi, că nu aţi fost atent, care să nu aibă la bază economia de piaţă.

Bănuiesc că, în situaţia în care se află acum Europa şi lumea întreagă, ar fi bine, domnule Dan-Mircea Popescu, să construim în continuare societatea multilateral dezvoltată pe care dumneavoastră aţi cercetat-o şi aţi promovat-o cât aţi fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român. Sunteţi deputat şi senator de 20 de ani. De 20 de ani aţi venit şi aţi clamat de la această tribună că vă dor umilinţele şi sărăcia românilor. De 20 de ani aţi trăit la fel cum aţi trăit şi în regimul comunist, domnule Dan Mircea Popescu. N-aţi făcut altceva decât să ne faceţi pe toţi de ruşine.

Domnul Mircea Duşa:

Domnule deputat, citiţi-vă speechul, nu purtaţi dialog cu sala. (Vociferări din partea deputaţilor aparţinând Grupului parlamentar al PSD.)

Că dacă tot e vorba de amintiri, de gripă roşie n-am auzit, dar de gripă porcină şi de alte gripe am auzit destul. Deci, de gripă aviară am auzit destul, nu de ciumă roşie, da?

Din partea Grupului parlamentar al PSD, are cuvântul domnul deputat Victor Surdu.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

În concepţia Grupului politic al PSD, ieşirea din criză înseamnă, în primul rând, dinamizarea economiei, pornirea economiei într-un fel. Am fost şi rămân convins că anul 2010, aşa cum am subliniat şi eu şi mulţi colegi de-ai noştri, şi la recenta moţiune simplă pe domeniul agriculturii, că anul 2010 este unul din cei mai buni ani pentru agricultură. Solicitam în ianuarie 2010 o sumă de bani, două miliarde de lei pentru agricultură, în ideea că în acest an în care rezerva de apă din sol este cea mai bună din ultimii zece ani de zile, un leu cheltuit în agricultură înseamnă un produs intern brut de cel puţin trei lei.

Din păcate, multe lucruri s-au vorbit din ianuarie până acum, dar suntem cam în aceeaşi situaţie. De remarcat faptul că ministrul finanţelor, prezent aici, domnul Sebastian Vlădescu, a promis la dezbaterea bugetului că va plăti până la sfârşitul lunii februarie toate datoriile, de 1.980 de milioane de lei pentru agricultori, care veneau din 2009. A plătit nu până la sfârşitul lunii februarie, ci până la sfârşitul lunii aprilie şi nu întreaga sumă, mai sunt 321 de milioane de lei restanţe. Ministerul Agriculturii a depus documentaţia pentru a se face această plată la Ministerul Finanţelor, dar Ministerul Finanţelor încă nu a alocat banii.

M-aş referi punctual la ce se întâmplă cu două doar din sectoarele de bază în care agricultorii români au cheltuit bani mulţi, au accesat fonduri europene, s-au înscris în Programul "Fermierul", "SAPARD", "Măsuri" şi altele.

Prima ar fi laptele. În România s-au făcut peste 150 de ferme moderne, la care fermierii au contribuit cu 50% fonduri proprii, iar restul sunt fonduri nerambursabile, ferme care dau lapte de calitate şi la un preţ de sub 8 bani pe litru. Ferme care sunt, majoritatea din ele, în pragul falimentului, ferme care ar putea să asigure laptele pentru o bună parte a consumatorilor, fiind un lapte de foarte bună calitate, ar merge foarte bine şi a şi mers un timp la programul "Laptele şi cornul", program care acum este asigurat în majoritate din laptele importat.

Dacă la această tribună mereu se vorbeşte de ce a fost în guvernarea din 2009, ce a fost în guvernarea din 2008, 2007 şi nu mai terminăm cu asta, probabil nici în 2020, astăzi am să vă supun atenţiei că, recent, a fost emisă o ordonanţă de urgenţă în care sunt stabilite măsuri importante pentru combaterea evaziunii fiscale. Trebuie să vă informez, stimaţi colegi, şi domnule ministru, şi poate că în felul ăsta ne daţi şi un răspuns, de ce şi ale cui interese apără această ordonanţă de urgenţă că laptele şi produsele din lapte nu sunt introduse în lista produselor care trebuiesc urmărite cu măsuri speciale pentru a combate evaziunea fiscală.

Consecinţa neintroducerii acestor produse în această listă este una simplă: se încurajează importul fără control al laptelui, fără a se urmări trasabilitatea şi mai ales al laptelui praf. Trebuie să vă informez că din laptele praf care există în diferite magazii în unele ţări mari producătoare de lapte din Europa şi care este în pragul expirării perioadei de valabilitate se poate asigura consumul de lapte în România pentru trei ani de zile. Consecinţa care ar fi? Falimentarea definitivă a fermierilor din România, fie că sunt organizaţi în ferme moderne, 20-30 de capete, fie că lucrează fiecare cum încă mai poate ducând de trei ori apă la o văcuţă pentru că nu mai poate, bătrân fiind, să scoată o singură găleată de apă.

A doua chestiune. Deşi de la această tribună am formulat mai multe interpelări şi în Comisia de agricultură am discutat şi cu conducerea ANSVSA-ului, deşi mai sunt încă două luni de zile în care porcii din România sunt liberi de nenorocirea care s-a abătut asupra ţării noastre după gripa aviară, pesta porcină, vreau să vă informez că deşi anul trecut, anul de graţie 2009, am importat 256 de mii de tone de carne de porc, în România, astăzi, la gospodăriile populaţiei sunt peste un milion de porci care ar putea să ia drumul abatorului, buni de sacrificare. Nici astăzi nu s-a dat o listă, un ordin, o hotărâre de Guvern, deşi am declarat că pesta porcină este eradicată, că aceşti porci să ajungă să înlocuiască carnea care vine din import. Oamenii nu pot duce aceşti porci nici în târguri şi mai ales nu-i pot să-i ducă la abatoare.

În două luni de zile nu se mai poate face vaccin pentru pesta porcină şi atunci probabil o să apară un mic focar undeva de pestă porcină şi atunci nu vom mai putea nici duce porcii ăştia la abatoare şi nu vom mai putea nici exporta carne de porc în afara României, nici măcar în marele club politic, Uniunea Europeană.

Şi aş încheia cu o chestiune industrială. Pentru că sunt născut în Iaşi, pentru că sunt deputat în zona Moldovei, am primit de mai multe ori o delegaţie de oameni care sunt demişi astăzi. Singura mare industrie care are contracte de 30 de milioane de euro şi care urmează să fie lichidată, cum a fost lichidat CUG Cluj, cum a fost lichidat "Tractorul" Braşov, se mai află un combinat dotat încă cu utilaje de ultimă oră, un strung de vreo 800 de mii de tone, forjă şi toate celelalte, la Iaşi mai lucrează încă din cei vreo 8000 de oameni, câţi erau, 1500 au contracte şi pentru o datorie de 37 de milioane de euro la un activ de 300 de milioane de euro, din care 200 de milioane de euro ar face numai fierul vechi dacă s-ar tăia în regim de urgenţă, Ministerul Finanţelor şi respectiv AVAS-ul nu doreşte, printr-un lichidator, să lase acest "Fortus" Iaşi să lucreze, îngroşând în felul ăsta încă un număr de şomeri, renunţând la nişte contracte externe cu penalităţi şi înlocuind CUG Iaşi cu un frumos cartier rezidenţial în zona mult râvnită de la poalele Cetăţuii la Iaşi.

Poate găsim un răspuns şi la această chestiune.

Aş încheia cu rugămintea ca chiar dacă n-a fost votată moţiunea pentru agricultură, domnule ministru de finanţe, în acea moţiune sunt câteva măsuri de bun simţ care nu necesită neapărat miliarde de lei, necesită un Guvern care în frunte cu dumneavoastră şi cu Ministerul Agriculturii chemat de dumneavoastră la ordin, să pună în pagină câteva hotărâri de Guvern pentru a organiza şi reorganiza, aşa cum ne-o cere şi Bruxelles-ul, agricultura României. Măcar asta, dacă bani nu. (Aplauze din partea deputaţilor aparţinând Grupului parlamentar al PSD+PC.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Popa Octavian. Aveţi trei minute.

Domnul Octavian-Marius Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru,

Sunt unul dintre cei care am participat la Revoluţia din 1989. N-o să-mi găsiţi numele pe nicio listă pentru că nu am cerut niciodată să mi se recunoască vreun merit sau să am vreun beneficiu. Deşi nu am beneficiat de nimic, trebuie să port povara responsabilităţii faptului că dumneavoastră veţi târî, prin măsurile pe care vreţi să le adoptaţi, acest popor într-un regim de foame, frig şi moarte, mai drastic chiar decât cel pe care l-am trăit în ultimii ani ai regimului comunist. Îmi permit să spun acest lucru pentru că tatăl meu a fost deţinut politic, iar eu n-am fost niciodată membru de partid.

Da, acesta este adevărul. Vreţi să condamnaţi acest popor la un genocid chiar mai aspru decât cel pe care l-a produs Ceauşescu. Pentru că, în condiţiile în care reduceţi pensiile şi salariile oamenilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, tăiaţi subvenţia la încălzire şi reduceţi lista medicamentelor compensate, exact acest lucru se va întâmpla poporului român. Şi măcar dacă această suferinţă şi poate moartea unora pe care o veţi avea pe conştiinţă toţi cei care vor sprijini acest program de măsuri, ar aduce ceva bun. Dimpotrivă, aceste măsuri nu vor face decât să fie agravată situaţia economică.

Vă prefaceţi că nu sunt alte soluţii, deşi aceste soluţii au fost prezentate de numeroase ori. Purtăm aici un dialog al surzilor. În timp ce noi discutăm, mulţi dintre dumneavoastră vorbesc între dânşii şi bineînţeles unul dintre principalii oameni care a acordat foarte puţin timp acestor discuţii este domnul ministru Sebastian Vlădescu, "profesor de adevăr şi de morală".

Vreau să-i răspund în final domnului ministru care într-un fel ne-a acuzat că suntem toţi părtaşi la hoţiile produse în aceşti ani. Nu, domnule ministru, nu suntem toţi părtaşi. Nu toţi am beneficiat de contracte cu statul precum finul dumneavoastră, domnul Cristian Boureanu. Nu toţi am avut privilegiul de a ne înfrupta din consilii de administraţie şi din alte sinecuri pe care le-aţi acordat în timp ce afirmaţi în permanenţă că reduceţi cheltuielile de la bugetul de stat. Aţi procedat exact pe dos de cum aţi afirmat. Aţi crescut, şi dumneavoastră aveţi această responsabilitate, de trei, patru şi de cinci ori numărul de posturi de conducere, crescând în acelaşi timp nivelul salarizării. Şi vă spun că sunteţi responsabil pentru că ministerul dumneavoastră a avizat favorabil hotărârile de Guvern care au modificat organigramele unor instituţii. Şi nu vreau să pomenesc aici decât una dintre ele, Garda Naţională de Mediu, care a avut două hotărâri de Guvern, una în 2009 şi alta în 2010, prin care a crescut numărul de posturi de conducere şi numărul de personal şi de asemenea gradul de salarizare.

Aţi reuşit, şi aici voi încheia, un singur lucru: să faceţi o sinteză aproape perfectă între corupţia regimului fanariot, demagogia regimului comunist şi dispreţul, mai exact, afişat pe faţă, faţă de oameni pe care-l aveau regimurile de extrema dreaptă. Asta este singura realizare a Guvernului dumneavoastră.

Dar eu vă spun că va veni, în final, din nou un ceas al socotelilor. Dacă dispreţuiţi în continuare acest popor, mai devreme sau mai târziu oamenilor le va ajunge cuţitul la os şi veţi fi răsturnaţi nu prin mijloace democratice, aşa cum reclamaţi, ci prin forţa străzii pe care o ignoraţi şi o dispreţuiţi. O să vă vină în România un ceas al socotelilor şi nici un apel la tot felul de atribute legate de democraţie n-o să vă scape atunci. O să plătiţi pentru mizeria şi deznădejdea în care vreţi să înfundaţi acest neam. (Aplauze din partea deputaţilor aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.)

Domnul Mircea Duşa:

Am epuizat lista vorbitorilor.

Domnule ministru, dacă doriţi să interveniţi. (Rumoare. Replici din sală.)

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu:

Înţeleg că trebuie să las efectul să se producă până la capăt. Aşa că, până când foştii mei prieteni din Partidul Naţional Liberal sau actualii mei prieteni din Partidul Naţional Liberal se vor linişti, am să fac o scurtă pauză.

Da. Încerc să mă adun pentru că...

Domnul Mircea Duşa:

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc în bănci. Domnul ministru vrea să se adreseze...

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu:

Încerc să mă adun, pentru că am auzit o invectivă impecabilă din partea cuiva care habar n-aveam că ştie să vorbească! Deci, trecerea la acest stadiu de evoluţie, pentru mine este mai şocantă decât invectiva şi sunt bucuros că măcar acest lucru l-am generat vizavi de cel care şi-a permis să spună anumite lucruri despre mine.

În ceea ce priveşte acuzaţia vizavi de amestec între fanariotism, comunism şi extremă dreaptă, cred că deja trecem într-o zonă a delirului şi atunci am să ies din această discuţie şi cu asta închei referinţa la parlamentarul care a vorbit anterior.

Mai am o referinţă la cineva care a vorbit anterior şi care a încheiat spunând "Cine nu se pricepe, să plece." Şi a plecat imediat! A făcut foarte bine.

Iar discuţia despre ordonanţa respectivă, un celebru act normativ semnat de mine, din păcate, prefer s-o închei acum.

În schimb, au fost lucruri foarte serioase spuse aici. Dincolo de cele care trebuiau spuse pentru că fiecare dintre dumneavoastră are o poziţie politică pe care trebuie să şi-o menţioneze, să o reflecte în discurs şi să o prezinte cetăţenilor români.

S-a vorbit despre securitate şi s-a spus că prin ceea ce facem ignorăm ideea de securitate naţională, pentru că nu am analizat posibilele consecinţe ale mişcărilor sociale generate de măsurile noastre. Şi răspunsul meu este foarte clar: nu, nu ignorăm. Şi nu ignorăm mai mult decât atât, un risc pentru securitate care ţine de un risc social mult mai mare. Europa, lumea riscă să intre în ceva care se cheamă criza datoriilor publice. În momentul de faţă este un subiect care pare teoretic. S-a vorbit aici de Stiglitz, s-a vorbit aici de Roubini, s-a vorbit aici de diverşi profesori, de oameni pe care-i respect foarte tare. Aceşti oameni atrag atenţia că una dintre marile crize pe care s-ar putea să trebuiască să le facem faţă este criza datoriilor publice. Şi în acel moment, criza pe care România riscă s-o treacă, discutând nu despre reducerea cu 15 sau cu 25%, ci discutând despre imposibilitatea plăţii salariilor şi pensiilor. În acel moment, riscul social este mult mai mare şi analiza noastră a ţinut cont de acest risc pe care lumea îl vede în acest moment, care nu e la uşa noastră, cum la sfârşitul anului 2008, riscul de profundă criză economică nu era şi am menţionat o dată cum în două săptămâni ne-am dus de la un CDS de 300 la un CDS de 800. Nu spune nimic pentru cetăţenii români. Spune foarte mult pentru că fiecare punct de acolo înseamnă nişte miliarde în plus pe care trebuie să le plătim pentru datoria noastră. Şi n-am menţionat şi acest risc suplimentar care a fost asumat.

Nu vrem să ne asumăm acest risc. Nu vrem să punem poporul român peste şase luni sau peste un an şi şase luni în situaţia de a le spune că nu putem să plătim pensii şi salarii, nu putem să finanţăm deficitul de 8-9-10-11-12 miliarde de euro, depinde ce program se aplică, pentru că pieţele s-au închis pentru România şi pentru că trebuie să trăim strict din ceea ce producem. Şi producem mult mai puţin decât ne trebuie ca să trăim la nivelul nu foarte bun la care trăim în acest moment.

S-a vorbit despre schimbări climatice, s-a vorbit despre dezechilibre sociale. Fiecare din aceste lucruri este luat în consideraţie, şi cred că nimeni nu şi-ar asuma, în acest moment, riscul ca, după ce România este într-o gravă criză economică, să-şi asume riscul unei crize sociale sau al unei crize politice.

Eu cred că înţelepciunea poporului român, şi nu spaima, îl va face să înţeleagă că, în momentul de faţă, nu este o acţiune împotriva poporului român, nu este împotriva unui grup din poporul român, ci este o acţiune în favoarea României şi a poporului român. Şi, din acest punct de vedere, eu sunt cu conştiinţa foarte curată.

S-a vorbit aici despre cei care au şanse şi cei care nu au şanse. Şi aici am observat că există o dispută, inclusiv în opoziţie. Cine ar trebui să plătească, bogaţii sau săracii? Cei care au sau cei care nu au?

În mod cert, este bine să redistribuim. Dar, înainte de a redistribui, înainte de a lua de la bogaţi şi de a da la săraci, după diverse modele sociale, care - din punctul meu de vedere - şi-au dovedit lipsa de funcţionalitate, înainte de a face asta trebuie să creăm. Şi, în momentul de faţă, în România, cei care creează sunt mult mai puţini decât cei care consumă, şi ceea ce încercăm noi să facem este să-i susţinem pe cei care vor să creeze, ştiu să creeze, sunt eficienţi, şi ulterior să redistribuim, când avem ce. Deocamdată, avem mult mai puţin decât ne dorim.

S-a vorbit aici despre contracte oneroase şi despre prelungirea lor. Interesant este că s-a vorbit de cei pe vremea cărora au fost semnate, dar probabil că face parte din zona de ipocrizie politică, şi dă bine la public. Când au fost semnate contractele, era bine să se vadă care sunt clauzele, şi cum pot fi ele, şi cât ne costă desfiinţarea lor.

S-a vorbit aici despre un stat mai redus. Eu aş vorbi despre un stat mai eficient, despre un stat în care serviciile pe care le primesc cetăţenii să fie mult mai bune, mult mai corecte, în care să existe mai puţină mită în sectorul sanitar, în care să existe mai puţină mită la vamă sau la administraţia financiară, şi ne dorim să facem acest lucru. Încercăm să implementăm sisteme care să funcţioneze.

Sistemele sunt puse la punct de oameni, iar oamenii, câteodată, nu sunt exact ce ne dorim. Şi, cred că aici, întreg Parlamentul, Guvernul şi toată clasa politică ar trebui să aibă o reflecţie pe termen lung.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Era o solicitare pentru drept la replică.

Era domnul Dan-Mircea Popescu înscris la cuvânt, pe drept la replică.

Domnule deputat, dumneavoastră, cine v-a pronunţat numele?

Domnul Octavian-Marius Popa:

Nu mi-a pronunţat numele, dar s-a referit în mod explicit la mine, doamna preşedinte.

Eu sunt...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, secretarii mi-atrag atenţia că în Regulament este stipulat clar că trebuie să vi se pronunţe numele, aşa, că dumneavoastră consideraţi că vorbitorul s-a referit la dumneavoastră, nu se încadrează în termenii regulamentari.

Domnul Octavian-Marius Popa:

Da, asta este una dintre modalităţile care vă caracterizează.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Dan-Mircea Popescu, era.

După aceea, domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Dan-Mircea Popescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Două lucruri aş vrea să spun: unul de conţinut, referitor la un crez al stângii, pe care, evident, îl cunoaşteţi şi dumneavoastră, acela că, într-adevăr, suntem pentru o economie de piaţă, dar nu pentru o societate de piaţă.

Ceea ce colegul nostru a spus aici este o aberaţie pe care, oricum, nu mi-aş fi permis-o.

Al doilea lucru pe care vreau să îl spun: aici, într-adevăr, dânsul a avut perfectă dreptate, sunt unul dintre "marii nomenclaturişti" ai acestei ţări. Am fost înainte de 1989 cercetător ştiinţific într-un institut de cercetare. Mă mir cum de nu am fost împuşcat până acum!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu, vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

La început, m-am gândit dacă să-i dau sau nu un drept la replică colegului nostru de la PDL. Iniţial, am crezut că nu merită. şi nu merită un drept la replică! Dar, sunt obligat, totuşi, să informez corect Camera Deputaţilor asupra afirmaţiilor pe care le-a făcut domnul deputat.

Încep prin a-l felicita pe domnul Fenechiu că l-a dat afară din PNL. (Aplauze.) Acolo îi este locul!

În al doilea rând, dacă ar fi avut bun-simţ, ar fi spus următorul lucru: Nicolăescu a cumpărat aparatură la sfârşitul lui 2008, dar noi - Guvernul PDL - nu am pus-o în funcţiune, şi noi suntem vinovaţi, şi noi ne batem joc de banii ţării.

Şi, încă un lucru, apropo de investiţia de la Târgu-Mureş: există un subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii care cu asta se ocupă. Dacă nu-şi face datoria, daţi-l afară, dar nu reproşaţi altora că nu fac ceea ce trebuie.

Vă mulţumesc că mi-aţi dat voie să fac precizări.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat, pe procedură.

Dar aş vrea să fie intervenţia pe procedură.

Domnul Octavian-Marius Popa:

Foarte, foarte scurt voi fi: n-am înţeles în ce calitate a luat cuvântul domnul care a vorbit, pentru că, dacă îl ascultai, nu înţelegeai în ce calitate vorbeşte, pentru că părea picat acum, proaspăt, nou-nouţ, ca şi cum n-ar fi avut nicio legătură cu puterea. Exact aşa vorbea şi ne dădea la toţi lecţii, de parcă domnia sa nu ar fi fost cel care a generat această situaţie pe care o reclamă acum.

În rest, nu pot să remarc decât că e un om foarte curajos - cred că de asta nu mi-a pronunţat numele - şi un exemplar care caracterizează perfect actuala guvernare: o guvernare care se bazează şi care şi-a construit majoritatea pe trădare.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Trecem la dezbaterea punctului 3 al ordinii de zi: numirea unui judecător la Curtea Constituţională.

Potrivit art.5 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, numirea judecătorilor la Curtea Constituţională se face cu votul majorităţii deputaţilor, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Îi dau cuvântul secretarului comisiei, domnul Andronache, pentru a vă prezenta raportul comisiei.

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, doamna preşedinte,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu audierea candidaţilor propuşi de către grupurile parlamentare, în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani.

În conformitate cu prevederile art.5 alin.(5) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările ulterioare, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost depuse următoarele candidaturi: candidatura domnului prof.univ.dr. Valer Dorneanu, din partea Alianţei politice PSD+PC, şi candidatura domnului prof.univ. dr.Mircea Ştefan Minea, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, întruniţi în şedinţa din data de 27 mai 2010, au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în art.143 din Constituţia României, şi art.62 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Cu această ocazie, s-a constatat că dosarele depuse de candidaţii prof.univ.dr. Valer Dorneanu şi prof.univ. dr.Mircea Ştefan Minea sunt complete.

Potrivit prevederilor art.5 alin.(5) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a audiat fiecare candidat în parte.

La şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai societăţii civile, fiind prezente în sală următoarele organizaţii neguvernamentale: Asociaţia pentru proprietate privată; Transparency International România; Institutul pentru politici publice; Societatea Academică Română; Centrul Român de Politici Europene; Fundaţia Soros şi Asociaţia 21 Decembrie 1989.

La şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi 25 de membri, din totalul de 28 de deputaţi.

În urma dezbaterilor, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea favorabilă a celor două candidaturi.

Faţă de considerentele mai-sus menţionate, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.143 din Constituţia României, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi recomandă plenului Camerei Deputaţilor audierea celor doi candidaţi, în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituţională.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

În ordine alfabetică, din raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, ordine pe care a folosit-o şi Comisia juridică, dau cuvântul, mai întâi, domnului Valer Dorneanu, candidat pentru numirea în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, candidat din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Domnul Valer Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mai exact, stimaţi foşti colegi - celor care mi-aţi fost - sper să nu vă supăraţi că v-am spus şi altfel, distinşi deputaţi, întrucât CV-ul meu este publicat şi în mare se cunoaşte, în ultimii 20 de ani, daţi-mi voie să vă prezint foarte pe scurt trecerea mea prin viaţă şi prin funcţiile publice: înainte de 1989, am fost procuror la o procuratură locală şi procuror în fosta secţie civilă a Procuraturii Generale; am fost, de asemenea, consilier în fostul Consiliu Legislativ.

Apropo de funcţia mea în domeniul organelor represive, nu cred că cineva dintre cei care m-au cunoscut sau au trecut prin faţa biroului meu poate să-mi reproşeze vreo ilegalitate. Am slujit legea, aşa cum a fost ea, şi am satisfacţia că, în calitate de fost procuror la Direcţia de supraveghere a cauzelor civile, am făcut multă dreptate acelor oameni care au pierdut drepturile lor: dreptul de muncă, la salariu, uneori dreptul de proprietate, aşa cum era el strâmb reglementat, în instanţele inferioare. Am avut această satisfacţie de a le face dreptate.

După 1989, mi-am început activitatea ca expert şi consilier în fost Comisie juridică a CPUN-ului; am fost apoi un timp consilier - vreo jumătate de an - la preşedinţia republicii, după care am fost numit ministru pentru relaţia cu Parlamentul, preşedinte al noului Consiliu Legislativ, deputat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor şi apoi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Fără să fac niciun fel de apreciere pozitivă la adresa mea, cred că după 1989 am participat şi mi-am adus minima mea contribuţie la construirea noului sistem legislativ. La Consiliul Legislativ am participat la asanarea sistemului legislativ de vechea legislaţie comunistă, începând cu cea care era o piedică a construirii democraţiei şi a noului stat de drept; am participat activ şi am satisfacţia că am participat şi la instituţionalizarea normelor de tehnică legislativă.

Ca preşedinte al Camerei, am căutat să aduc un echilibru între principiul majorităţii - decide, opoziţia se exprimă şi participă, la toate componentele structurilor de putere ale Camerei Deputaţilor; am încercat să introduc colegialitatea, ordinea constituţională, ordinea de drept şi să respect regulamentele şi pe colegi.

Dacă am reuşit ceva bun în toată această perioadă, o să apreciaţi dumneavoastră. În orice caz, în general, cred că mă caracterizează o notă de echilibru, de maturitate; cunosc sistemul constituţional, am făcut parte din Comisia de revizuire a Constituţiei; ştiu ce înseamnă Curtea Constituţională şi, dacă îmi veţi da girul, voi şti să apăr Constituţia, să apăr instituţiile statului, autorităţile publice, şi, pentru că este nevoie, să apăr Parlamentul, în dubla lui calitate, de principal exponent al suveranităţii poporului, şi de cel care are suveranitatea legislativă, şi de cel care, din păcate, nu se bucură de autoritatea pe care ar merita-o, şi nu numai din vina lui.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului Mircea Ştefan Minea, prof.univ.dr., candidat pentru numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, propus şi susţinut de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Mircea Ştefan Minea:

Distinsă doamnă preşedinte,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Pentru că nu sunt şi n-am fost până acum o persoană publică, cu siguranţă majoritatea dintre dumneavoastră nu mă cunoaşteţi, motiv pentru care vă cer permisiunea să-mi fac o prezentare scurtă.

De curând, am împlinit 60 de ani. Am terminat Facultatea de drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1973. După facultate, am lucrat ca notar stagiar, 6 luni, apoi ca avocat, timp de 6 ani, şi din 1979 am intrat în cercetarea ştiinţifică, desfăşurându-mi activitatea în acest domeniu, vreme de 11 ani, la Centrul de ştiinţe sociale din Cluj, şi apoi Institutul de Ştiinţe Sociale.

Din 1991, am intrat în învăţământul superior, ca lector la Facultatea de drept din Cluj. Am trecut etapele specifice, şi din 1998, am devenit prof.univ., iar din 1999 sunt şeful catedrei de drept public de la Facultatea de drept.

În activitatea mea profesională se remarcă unele dintre lucrările pe care le-am elaborat şi pe care le-am publicat, parte din ele, mai mult de jumătate chiar, în reviste de specialitate centrale sau în edituri cu arie naţională, din Bucureşti, în principal.

Vreau să mai declar că, după 1990, nu am fost încadrat în niciun partid politic. Nu am făcut parte din niciun partid politic, nu am avut şi nu am calităţi sau funcţii care să mă facă incompatibil cu postul pentru care am candidat.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi noi vă mulţumim.

Dacă din partea grupurilor parlamentare se solicită cuvântul, dacă se solicită intervenţii? Nu.

Votul asupra numirii unui judecător la Curtea Constituţională urmează să fie dat în şedinţa de vot final, şedinţă care va începe în cinci minute.

- după pauză -

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

*

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă propun să luaţi loc şi să vă pregătiţi cartelele de vot.

Vom începe cu sesiunea de vot final, şi apoi va urma votul pe buletine pentru alegerea judecătorului care va face parte din Curtea Constituţională.

Vă propun să începem sesiunea de vot final.

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2010 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii de întreţinere a culoarului de frontieră, fâşiei de protecţie şi a semnelor de frontieră.

Este lege organică.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

Votul s-a încheiat: 270 de voturi pentru; un vot împotrivă; 3 abţineri.

Proiectul a trecut.

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2010 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România.

Este lege organică.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

Votul s-a încheiat: 276 de voturi pentru; 2 voturi împotrivă; 2 abţineri.

Proiectul a trecut.

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor obţinute în învăţământul superior pentru continuarea studiilor în instituţii de învăţământ superior din cele două ţări, semnat la Bucureşti la 22 mai 2009.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 283 de voturi pentru; niciun vot împotrivă; o abţinere.

4. Moţiunea simplă iniţiată de 51 de deputaţi.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 130 de voturi pentru; 143 împotrivă; 6 abţineri.

Moţiunea a picat.

Urmează votul asupra numirii unui judecător la Curtea Constituţională.

Înainte de a trece la vot, reamintesc că, în conformitate cu prevederile regulamentare, exprimarea votului pentru numire se face prin vot cu buletine de vot. Deci, este vot secret.

Votul cu buletine este secret, conform prevederilor regulamentare.

În temeiul prevederilor regulamentare, se constituie o comisie de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar.

Evident, această comisie va fi asistată de secretarii de şedinţă.

Am să invit, în continuare, grupurile să facă propuneri pentru această comisie.

Domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Din partea Grupului parlamentar al PDL, propun ca din comisie să facă parte domnul Buda Daniel.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Hrebenciuc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Din partea Grupului parlamentar al PSD + PC va face parte domnul Florin Iordache.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu.

Dar, mai bine puneam Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Grupul parlamentar al PNL îl propune pe domnul deputat Mihai Donţiu.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumim.

UDMR.

Domnul Olosz Gergely:

Doamna preşedinte,

Grupul parlamentar al UDMR îl propune pe domnul Beres Istvan.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Minorităţile.

Domnul Varujan Pambuccian:

Doamna preşedinte,

Noi avem un brand aici, deja, domnul Mihai Radan.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am terminat şi aceste propuneri.

Am să vă supun la vot componenţa comisiei.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 209 voturi pentru; 4 voturi împotrivă; 4 abţineri.

Propunerea a trecut.

Urmează să începem votarea.

Am să reamintesc procedura: pe buletinul de vot veţi regăsi ambele nume, în ordinea alfabetică, aşa cum s-au prezentat şi în faţa dumneavoastră cei doi candidaţi.

Dacă votaţi pentru, lăsaţi netăiat acel nume. Şi, în momentul în care doriţi să vă exprimaţi votul contra faţă de unul dintre candidaţi, vă exprimaţi acest vot tăind numele candidatului, persoanei propuse.

Am să invit chestorii să ia loc în spaţiul rezervat acestora. Domnul Bănicioiu şi domnul Seres Denes.

Am să-i dau cuvântul domnului secretar Pardău, pentru a citi lista deputaţilor.

Domnul Dumitru Pardău:

O să vă rog să-mi permiteţi să încep cu membrii Guvernului: doamna Udrea Elena - prezentă; domnul Kelemen Hunor - prezent; Borbely Laszlo - prezent; Oprea Gabriel - absent.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule secretar,

Încă o precizare: pentru a vă exprima votul, trebuie să tăiaţi unul din cele două nume.

Domnul Dumitru Pardău:

- Adomniţei Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - prezent
- Alecu Valeriu - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Amet Aledin - absent
- Ana Gheorghe - prezent
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andon Sergiu - prezent
- Andronache Gabriel - prezent
- Anghel Florin-Serghei - prezent
- Antal István - absent
- Antochi Gheorghe - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
- Arion Viorel - prezent
- Atanasiu Teodor - prezent
- Avram Marian - prezent
- Axenie Carmen - prezentă
- Bălan Ioan - prezent
- Balcan Viorel - prezent
- Banu Mihai - prezent
- Barbu Sulfina - prezentă
- Barna Maria Eugenia - prezentă
- Bădălan Eugen - prezent
- Bădulescu Adrian - prezent
- Bănicioiu Nicolae - prezent
- Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Berci Vasile - prezent
- Béres Ştefan Vasile - prezent
- Blaga Iosif Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Bobeş Marin - prezent
- Bode Lucian Nicolae - prezent
- Boghicevici Claudia - prezent
- Boiangiu Victor - prezent
- Boldea Mihail - prezent
- Borbély László - prezent
- Bordeianu Dan - prezent
- Bostan Emil - prezent
- Bot Octavian - prezent
- Botiş Ioan-Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brătianu Matei Radu - prezent
- Brînză William Gabriel - absent
- Buciuta Ştefan - prezent
- Bud Nicolae - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Viorel-Vasile - prezent
- Budurescu Daniel-Stamate - prezent
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buican Cristian - prezent
- Burcău Doina - prezentă
- Burlacu Cristian-Ion - prezent
- Burnei Ion - prezent
- Buta Sorin Gheorghe - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Mircea-Vasile - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel - prezent
- Cherecheş Cătălin - prezent
- Chircu Doiniţa-Mariana - prezentă
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Chisăliţă Ioan-Narcis - prezent
- Chiţoiu Daniel - prezent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciobanu Gheorghe - prezent
- Ciocan Gheorghe - prezent
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
- Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
- Ciuhodaru Tudor - absent
- Coclici Radu-Eugeniu - prezent
- Coroamă Gheorghe - prezent
- Covaci Dorel - prezent
- Cristea Victor - prezent
- Cristian Horia - prezent
- Croitoru Cătălin - prezent
- Damian Ioan - prezent
- Dascălu Constantin - prezent
- Derzsi Ákos - prezent
- Dobre Ciprian Minodor - prezent
- Dobre Cristina-Elena - prezentă
- Dobre Victor-Paul - prezent
- Dolineaschi Andrei - prezent
- Donţu Mihai-Aurel - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
- Drăghici Sonia-Maria - prezentă
- Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent
- Dugulescu Marius Cristinel - prezent
- Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitrică George Ionuţ - prezent
- Dumitru Georgică - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Edler András-György - prezent
- Erdei Dolóczki István - prezent
- Farago Petru - prezent
- Farkas Anna-Lili - prezentă
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - prezent
- Florescu Adrian - prezent
- Frunzulică Doru-Claudian - absent
- Fuia Stelian - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - prezent
- Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă
- Geantă Florian-Daniel - prezent
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Tinel - prezent
- Gherasim Vasile - prezent
- Ghiţă Cornel - prezent
- Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent
- Ghiveciu Marian - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
- Göndör Marius-Sorin - prezent
- Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă
- Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
- Grama Horia - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gurzău Adrian - prezent
- Gust-Băloşin Florentin - prezent
- Hogea Gheorghe - prezent
- Holban Titi - absent
- Holdiş Ioan - prezent
- Horj Pavel - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
- Iacob-Strugaru Stelică - prezent
- Ialomiţianu Gheorghe - prezent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - absent
- Iftime Dragoş-Adrian - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Ionescu George - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Luminiţa - prezentă
- Iorguş Zanfir - prezent
- Irimescu Mircea - prezent
- Itu Cornel - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - prezentă
- Jolţa Nicolae - prezent
- Kelemen Atila Béla-Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Korodi Attila - prezent
- Kötö Iosif - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Leşe Doru Braşoan - prezent
- Liga Dănuţ - prezent
- Longher Ghervazen - absent
- Lubanovici Mircea - absent
- Luca Ciprian-Florin - prezent
- Lup Mircea Silvestru - prezent
- Lupu Mihai - prezent
- Macaleţi Costică - prezent
- Manda Iulian Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Mircea - prezent
- Marinescu Antonella - prezentă
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Mazilu Constantin - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Militaru Constantin Severus - prezent
- Mircovici Niculae - prezent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mocanu Adrian - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocioalcă Ion - absent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Morega Dan Ilie - absent
- Motreanu Dan-Ştefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Mustea-Şerban Răzvan - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Neacşu Marian - prezent
- Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
- Neculai Marius - prezent
- Negoiţă Robert Sorin - absent
- Negruţ Clement - prezent
- Nica Dan - prezent
- Nica Nicolae-Ciprian - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - prezentă
- Nistor Laurenţiu - prezent
- Niţă Constantin - prezent
- Niţu Adrian Henorel - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Novac Cornelia Brînduşa - prezentă
- Oajdea Vasile Daniel - prezent
- Olar Corneliu - prezent
- Olosz Gergely - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Oprişcan Mihai-Doru - prezent
- Orban Ludovic - prezent
- Pál Árpád - prezent
- Palaşcă Viorel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Paleologu Theodor - prezent
- Pálfi Mozes Zoltan - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pandele Sorin Andi - prezent
- Panţîru Tudor - absent
- Pardău Dumitru - prezent
- Păduraru Nicuşor - prezent
- Păsat Dan - prezent
- Păun Nicolae - prezent
- Pâslaru Florin-Costin - prezent
- Petö Csilla-Mária - prezentă
- Petrescu Cristian - prezent
- Petrescu Petre - prezent
- Pieptea Cornel - prezent
- Pirpiliu Ştefan Daniel - prezent
- Plăiaşu Gabriel - prezent
- Pocora Cristina-Ancuţa - prezentă
- Ponta Victor-Viorel - prezent
- Pop Georgian - prezent
- Pop Virgil - prezent
- Popa Florian - prezent
- Popa Octavian-Marius - prezent
- Popeangă Vasile - prezent
- Popescu Adrian - prezent
- Popescu Cosmin Mihai - prezent
- Popescu Dan-Mircea - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent
- Popov Duşan - prezent
- Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
- Postolachi Florin - prezent
- Potor Călin - absent
- Preda Cezar-Florin - prezent
- Prigoană Vasile-Silviu - absent
- Radan Mihai - prezent
- Răţoi Neculai - prezent
- Rebenciuc Neculai - prezent
- Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent
- Riviş-Tipei Lucian - prezent
- Rizea Cristian - prezent
- Rogin Marius - prezent
- Roman Gheorghe - prezent
- Roman Ioan Sorin - prezent
- Roşca Lucreţia - prezentă
- Rusu Valentin - prezent
- Sava Andrei-Valentin - prezent
- Săftoiu Ana Adriana - prezentă
- Săniuţă Marian-Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârbu Marian - prezent
- Scutaru Adrian George - absent
- Seremi Ştefan - prezent
- Seres Denes - prezent
- Socaciu Victor - prezent
- Solomon Adrian - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Spînu Teodor-Marius - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stan Nicolae - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stavrositu Maria - absentă
- Steriu Valeriu-Andrei - prezent
- Stoica Mihaela - prezentă
- Stragea Sorin Constantin - prezent
- Stroe Ionuţ-Marian - prezent
- Stroe Mihai - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Stroian Toader - prezent
- Surdu-Soreanu Raul-Victor - prezent
- Surpăţeanu Mihai - prezent
- Surupăceanu Mugurel - prezent
- Şandru Mihaela Ioana - prezentă
- Ştefan Viorel - prezent
- Ştirbeţ Corneliu - prezent
- Ştirbu Gigel-Sorinel - absent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tabugan Ion - absent
- Taloş-Gheorghe-Mirel - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Teodorescu Horia - absent
- Timiş Ioan - prezent
- Tiţa-Nicolescu Gabriel - absent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toader Mircea-Nicu - prezent
- Trandafir Teodora-Virginia - prezentă
- Trăşculescu Alin Silviu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezentă
- Tuşa Adriana Diana - absentă
- Ţaga Claudiu - prezent
- Ţintean Ioan - prezent
- Ţîmpău Radu Bogdan - prezent
- Ţurcanu Florin - absent
- Ţurea Răzvan - prezent
- Udrea Elena Gabriela - prezentă
- Uioreanu Horea-Dorin - prezent
- Uricec Eugen Constantin - prezent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Varga Lucia-Ana - prezentă
- Vasile Aurelia - absentă
- Vasilică Radu Costin - prezent
- Vişan Gelu - prezent
- Vîlcu Samoil - prezent
- Vladu Iulian - prezent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Mădălin-Ştefan - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - prezent
- Voinescu-Cotoi Sever - absent
- Vreme Valerian - prezent
- Zamfirescu Sorin Ştefan - prezent
- Zătreanu Dan-Radu - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent
- Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
- Zoicaş Gheorghe - prezent

- Amet Aledin - absent
- Antal István - absent
- Chiţoiu Daniel - prezent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
- Ciuhodaru Tudor - absent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Frunzulică Doru-Claudian - absent
- Ibram Iusein - absent
- Longher Ghervazen - absent
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Mocioalcă Ion - absent
- Morega Dan Ilie - absent
- Negoiţă Robert Sorin - absent
- Panţîru Tudor - absent
- Potor Călin - absent
- Scutaru Adrian George - absent

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mai sunt câteva buletine de vot şi o să rog comisia de numărare să meargă în sala Biroului permanent.

Gata, s-a încheiat votul. Invit comisia de numărare să meargă în sala Biroului permanent.

- după pauză

Domnul Florin Iordache:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proces-verbal privind rezultatul votului exprimat de deputaţi cu privire la numirea unui judecător la Curtea Constituţională.

În urma verificării şi numărării voturilor exprimate de deputaţi, prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art.123 şi art.128 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, asupra candidaţilor propuşi în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituţională, în conformitate cu prevederile art.142 şi art.143 din Constituţia României, republicată, s-au constatat următoarele:

• numărul total de deputaţi - 334;
• numărul deputaţilor prezenţi - 303;
• numărul total de voturi exprimate - 288;
• numărul voturilor anulate - 4;
• numărul total de voturi valabil exprimate - 284.

În urma verificării şi numărării voturilor exprimate, rezultă următoarele:

• Valer Dorneanu: voturi pentru - 161, voturi contra - 123; (aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.)
• Minea Mircea-Ştefan: voturi pentru - 123, voturi contra - 161.

Potrivit rezultatului votului, din totalul de 334 de deputaţi, au fost prezenţi 303, şi-au exprimat votul 288, iar domnul Valer Dorneanu, profesor universitar doctor în drept, a întrunit 161 de voturi pentru, ceea ce reprezintă majoritate pentru numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, domnule Iordache, reprezintă majoritate din numărul celor prezenţi.

Domnul Florin Iordache:

Da.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aşa cum preşedintele Camerei ...

Domnul Florin Iordache:

Doamna preşedinte, aşa cum dumneavoastră... (Microfonul este închis.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să nu mă întrerupeţi, să mă lăsaţi să-mi termin ideea pe procedură, da?

La începutul şedinţei - şi nu a contestat absolut nimeni - juriştii de la Cameră mi-au introdus în punctaj, tocmai pentru a aduce la cunoştinţa plenului faptul că, potrivit art.5 alin. (4) din Legea nr.47 din 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, numirea judecătorilor la Curtea Constituţională se face cu votul majorităţii deputaţilor. Pentru aceasta, domnul Valer Dorneanu ar fi trebuit să aibă un număr de 168 de voturi, şi nu 161, aşa cum are în acest moment, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Deci, ceea ce va avea Biroul permanent de făcut este să reprogrameze acest vot.

Vă mulţumesc, domnule Iordache.

Domnul Zgonea vrea să intervină pe procedură.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc. Doamna preşedinte, ca o problemă, în primul rând de colegialitate, eu prezentam plenului un proces-verbal al Comisiei pentru numărarea voturilor. Dumneavoastră, ca preşedinte al Camerei, trebuia să mă lăsaţi să termin să prezint acest raport, după care dumneavoastră puteaţi spune orice.

Eu invoc art.76 alin. (2) din Constituţie, dacă aveţi plăcerea să-l deschideţi, şi acolo spune că hotărârile pe care le adoptă Camera se iau cu jumătate plus unul din membrii prezenţi.

Vă mulţumesc mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc. Sunt convinsă că Parlamentul nu putea să adopte o lege, sau ar fi trebuit, pentru a intra în efectivitate, aşa cum ştiţi foarte bine, să se opereze modificarea. Faptul că Parlamentul nu a operat această modificare este greşeala Parlamentului. Ştiţi foarte bine că pe Regulamentul acestei Camere, până când nu am operat modificările, am adoptat hotărârile aşa cum ele erau înscrise în regulament, deşi se luase această hotărâre a Curţii Constituţionale.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna preşedinte,

În primul rând, vreau să plec de la...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi ştiţi că am dreptate.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna preşedinte, daţi-mi şi mie voie să iau cuvântul, ca un om care mă pricep la Regulament.

Unu. Ceea ce citiţi dumneavoastră este treaba dumneavoastră. Nu are nicio legătură cu legislaţia. Dacă cei din jurul dumneavoastră vă dau texte greşite, nu este vina mea şi dumneavoastră puteţi să rectificaţi, să rămâneţi în istoria Parlamentului cu o abordare greşită.

Doi. Decizia Curţii Constituţionale se referă la proiectele de hotărâre pe care Parlamentul României le face. Proiectele de hotărâri se iau cu majoritatea simplă a celor prezenţi. Această decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi contestată în România şi nici dumneavoastră nu aveţi ce să faceţi.

În termen de 45 de zile de a publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii a Curţii Constituţionale, toate articolele legislative care sunt împotriva deciziei sunt nule de drept.

Trei. Patru din cinci membri ai Comisiei de numărare, plus cei doi secretari de şedinţă, au semnat procesul-verbal.

Patru. Pe cale de consecinţă, dumneavoastră nu aveţi de făcut decât o procedură simplă, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor: să semnaţi hârtiile.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Zgonea...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dar lăsaţi-mă să termin! Vă rog frumos!

Doamna Roberta Alma Anastase:

OK.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eu de aici vorbesc. Vreţi să vorbiţi, aici veniţi!

Din punct de vedere juridic şi al Regulamentului Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu este declarat membru al Curţii Constituţionale.

Dumneavoastră nu aveţi altceva de făcut decât să semnaţi hârtiile. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.) Refuzaţi să le semnaţi, este alt articol din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Nu eu am dat decizia Curţii Constituţionale, nu eu am stabilit că în 45 de zile, dacă Camera sau Consiliul Legislativ nu vin cu o propunere, automat, articolul se anulează şi este caduc.

Deci, nu din punctul meu de vedere, al nici unui coleg deputat, nu avem niciunul dintre noi obligaţia aceasta. Din acest punct de vedere, decizia Curţii Constituţionale este fără echivoc: majoritate simplă - proiectele de hotărâre.

Dacă dumneavoastră îmi spuneţi că altceva votăm astăzi decât un proiect de hotărâre şi pe baza numărătorii votului, eu sunt de acord. Dacă nu votăm altceva, nu am votat altceva decât un proiect de hotărâre, vă rog frumos să luaţi act şi să publicaţi în Monitorul Oficial proiectul de hotărâre cum Camera, în decizia sa, l-a luat. În rest, aveţi alte instrumente juridice de a contesta.

Deci, vă rog frumos să le utilizaţi pe acelea, să nu aduceţi dumneavoastră, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, argumentul a ceea ce aţi citit. Eu nu am nicio obligaţie, nici colegii mei, indiferent de culoarea politică, să vă ascultăm pe dumneavoastră ceea ce citiţi, dacă greşiţi dumneavoastră.

Cu tot respectul pe care-l am pentru dumneavoastră, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, procesul-verbal a fost citit, patru din cinci, asta înseamnă că au recunoscut votul. Votul, conform deciziei Curţii Constituţionale, îl stabileşte pe domnul Valer Dorneanu ca reprezentant al Camerei Deputaţilor în cadrul Curţii Constituţionale. Se face hârtia de către angajaţii Camerei Deputaţilor, dumneavoastră o semnaţi şi o trimiteţi Monitorului Oficial. Punct.

Şi, din punctul meu de vedere, doamna preşedinte, nu mai există niciun comentariu legal.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Zgonea.

Vreau să fac următoarea precizare...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna... (microfonul este închis.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vreau să fac următoarea precizare ... (Domnul Valeriu Ştefan Zgonea, cu microfonul închis, se adresează doamnei preşedinte, pentru a lua cuvântul de la tribună.)

Deci, domnule... domnule Zgonea... O să fac precizarea ca preşedinte al Camerei şi de la tribună, pentru că este pe procedură, nu este o intervenţie politică. (Domnul Valeriu Ştefan Zgonea insistă să i se dea cuvântul.)

Deci o să vă dau drumul la microfon... O să vă rog să lăsaţi lecţiile acestea că nu mă impresionaţi! Atunci ascultaţi ce am de spus, şi după aceea o să vă dau cuvântul.

În ceea ce priveşte ceea ce citesc eu, responsabilitatea aparţine domnului Valer Dorneanu, cel care mi-a făcut acest material, ca secretar general adjunct, responsabil cu Departamentul legislativ. Înţeleg că-l contestaţi chiar pe dânsul.

Iar acum, are o intervenţie pe procedură domnul Daniel Buda, care s-a înscris la cuvânt înaintea dumneavoastră.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Cu tot respectul, n-am nicio problemă cu ceea ce aţi spus dumneavoastră ca preşedinte al Camerei Deputaţilor. Din păcate pentru noi, parlamentarii, în Regulament nu ne scrie a cui responsabilitate o invocaţi dumneavoastră. Vă rog frumos să vă referiţi la Regulament. Aveţi o grămadă de consilieri care verifică actele trimise de către angajaţii Camerei Deputaţilor. Noi nu avem de unde să ştim dacă directorul general al Departamentului juridic, un angajat al Departamentului juridic sau secretarul general adjunct, indiferent cum îl cheamă pe el, bănuiesc că domnul secretar general e plecat din ţară, are aceste atribuţii. Eu ştiam că atribuţiile sunt ale secretarului general, care le delegă. Aşa am văzut eu o lege şi nişte hotărâri de guvern.

Dar, încă o dată vă spun, doamna preşedinte, cu respect pentru funcţia dumneavoastră: nu este un argument pe care puteţi să-l invocaţi din punct de vedere juridic şi procedural. Chiar dacă dumneavoastră îl susţineţi. Vă respect, vă apreciez, dar nu este un argument din ceea ce am spus eu.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Zgonea. Începeţi să vă repetaţi.

Domnul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice.

Domnul Daniel Buda:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Câteva chestiuni în primul rând de procedură, dacă vreţi, parlamentară.

Există o lege a Curţii Constituţionale astăzi în vigoare, care spune foarte clar modul în care judecătorii, la Curtea Constituţională, sunt aleşi. Această dispoziţie legală spune foarte clar că este vorba de majoritate calificată, respectiv, în cazul nostru, ca să fim mai concişi, 168 de voturi.

Domnul Valer Dorneanu are 161 de voturi, motiv pentru care, de altfel, domnule Zgonea v-aţi grăbit să ieşiţi afară fără să vedeţi exact cum sună procesul-verbal, nici n-am completat aici mai departe şi am spus în felul următor: "Potrivit rezultatului votului, din totalul de 334 de deputaţi au fost prezenţi 308 şi şi-au exprimat votul 288." Şi mai departe n-am spus şi nu am scris, aşa cum a citit domnul Iordache, că domnul Valer Dorneanu ar fi confirmat pentru funcţia de judecător, tocmai pentru că domnia sa a obţinut doar 161 de voturi, şi trebuia să aibă 168.

Oameni buni, sigur că dacă vrem, într-adevăr, să mergem mai departe cu această decredibilizare a Parlamentului, putem s-o facem, că noi - am mai spus şi în Comisia juridică - suntem cerul şi pământul. Dar, în faţa unei legi în vigoare, să venim să spunem astăzi că există o prevedere - mă rog - regulamentară sau... aşa mai departe, cred că este mult prea mult şi totuşi cred că legea astăzi, în România, trebuie să fie cea care are ultimul cuvânt.

Şi repet, potrivit dispoziţiilor legale, numărul de voturi necesare era 168.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu. Domnul Iordache şi domnul Timiş după aceea.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Într-adevăr, noi suntem cerul şi pământul, dar cu respectarea Constituţiei şi a legilor în vigoare.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Există o hotărâre a Curţii Constituţionale, Hotărârea nr. 989/2008, şi această hotărâre a Curţii Constituţionale precizează foarte clar: "Hotărârile Parlamentului se iau cu jumătate plus unu dintre parlamentari, cu o singură condiţie, să existe cvorum." Uitaţi-vă dumneavoastră, stimaţi colegi, am fost şi în cvorum şi hotărârea este luată cu jumătate plus unu dintre parlamentari.

Doi. Dacă vă uitaţi la art. 147 din Constituţie, stimaţi colegi, se precizează că, dacă o hotărâre a Camerei nu se modifică în 45 de zile, lucru pe care Parlamentul nu l-a făcut, automat acea dispoziţie se consideră abrogată.

În aceste condiţii, ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale nr.989, care prevede că pentru desemnarea în funcţia de judecător trebuie jumătate plus unu dintre prezenţi, constatând că domnul Valer Dorneanu are 161 de voturi, este foarte clar, nu aveţi decât un lucru: să constataţi că, începând de astăzi, hotărârea Camerei s-a luat cu jumătate plus unu şi Valer Dorneanu a îndeplinit condiţiile pentru a fi numit judecător la Curte.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dragi colegi,

Eu pot să constat că nu mai suntem în cvorum, prin urmare şedinţa cred că este cazul să o oprim aici, iar evident că plenul va fi cel care va decide. Am ascultat opinia corectă şi întemeiată... Această hotărâre nu a întrunit numărul de voturi necesare conform legislaţiei în vigoare. vom relua votul pentru alegerea judecătorului la Curtea Constituţională.

Vă mulţumesc.

Suspend aici şedinţa, din lipsă de cvorum.

Vă mulţumesc mult.

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 15,00.