|
Domnul Traian Băsescu (preşedintele României): Vă mulţumesc. Este interesant, nu găsesc articolul constituţional prin care preşedintele face ordine în Parlamentul României. Probabil în noua Constituţie, pe care chiar şi domnul Victor Ponta o s-o semneze, o s-o voteze şi o s-o susţină, ar putea să apară aşa ceva. Deocamdată, voi rămâne acelaşi preşedinte corect în relaţia cu instituţiile statului şi nu mă voi amesteca în dezbaterea parlamentară sau în atitudini parlamentare. Din câte ştiu, doar Curtea Constituţională poate arbitra o dispută de constituţionalitate, aşa că nu numai în calitate de preşedinte, dar şi în calitate de fost parlamentar, timp de 8 ani, recomand domnului Victor Ponta să citească propriul Regulament. Domnule preşedinte al Senatului României, Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Doamnelor şi domnilor, Dragi români, Ne aflăm într-un moment cu adevărat important, un moment în care trebuie să înţelegem că suntem în faţa unei alegeri decisive. Vrem un stat european, cu instituţii puternice, care să lucreze pentru bunăstarea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor sau vrem un stat de tranziţie, cu instituţii slabe, care servesc politicienii şi clientela lor. Ceea ce trebuie să facem acum, fără întârziere şi fără ezitare, în faţa valului de populism cu care ne confruntăm în această perioadă, este să punem capăt complicităţii politicienilor şi partidelor în relele practici de guvernare. Este cea mai importantă misiune a Guvernului şi a Parlamentului. Românii sunt pe bună dreptate revoltaţi, pentru că au fost minţiţi. Mulţi au primit în perioada 2007 - 2008 mai mult decât se putea da, din considerente electorale, şi acum se văd în situaţia grea de a li se lua înapoi. Cu toţii trebuie să avem curajul să le spunem că statul român nu-şi mai poate permite să plătească salarii şi funcţionarilor incompetenţi, şi bolnavilor închipuiţi, şi nu mai poate aloca ajutoare sociale celor care pot să muncească, dar nu vor. România nu se mai poate împrumuta doar pentru a consuma. Avem nevoie de bani pentru a investi în dezvoltare. Este singura cale de a crea locuri de muncă şi a genera o creştere economică sănătoasă. Exerciţiul puterii în orice democraţie este, în primul rând, un exerciţiu de responsabilitate. Cu toţii avem o responsabilitate faţă de viitorul ţării, şi ea trebuie să fie mai presus de loialităţile de partid sau de interesele de grup. Criza economică şi financiară la nivel internaţional nu a cruţat pe nimeni. Creşterea şomajului, încetinirea ritmului de creştere economică, criza de lichidităţi şi încredere pe pieţele financiare sunt consecinţe care s-au propagat în toate ţările şi în toate straturile sociale. Pentru România, această criză a fost şi o oportunitate. Ne-a arătat vulnerabilităţile noastre. Trebuie doar să avem curajul şi tăria să le corectăm. Corecţiile presupun inevitabil o perioadă de austeritate, în care fiecare dintre noi trebuie să renunţe la ceva, dar şi să se gândească la binele comun. Austeritatea nu poate fi traversată fără solidaritate. Este clar că unii au fost loviţi mai mult decât alţii de actuala criză. Unii îi suportă mai uşor efectele, alţii le resimt în mod dramatic. În aceste momente este nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate socială. Adevărata solidaritate socială se construieşte în vremuri grele. Din păcate, în 2007 şi 2008 s-a construit în vremuri bune o falsă solidaritate, bazată pe clientelism, minciuni economice şi nemuncă, dar, în acelaşi timp, o aşa-zisă solidaritate aducătoare de voturi, ce-i drept, insuficiente pentru menţinerea la guvernare. Domnilor parlamentari, doresc să vă dau o cifră exactă şi o exemplificare a ceea ce înseamnă utilizarea banului public, a bugetului de stat pentru voturi. În 2004, România avea în asistenţă socială, de la nivel central, 6,4 milioane de cetăţeni. Din 2004 până în 2008, Guvernul condus de domnul Tăriceanu a ajuns la 13,9 milioane de asistaţi, o dublare a numărului celor asistaţi social. Este evident că avem dificultăţi uriaşe în a suporta financiar asemenea utilizare a bugetului. Dramatic este că nici acum politicienii care au guvernat în 2004 - 2008 nu par a fi conştienţi de ce au făcut. Lupta noastră cu criza economică a fost îngreunată de existenţa unei crize de încredere. Avem un deficit de încredere în noi înşine, care este provocat, întreţinut şi încurajat. Eu, ca preşedinte, ca şi ceilalţi lideri politici, am datoria să nu las disputele politice să degenereze într-o limitare a şanselor României de a progresa. Discursul public negativ de azi mă obligă să reamintesc unora că România este o ţară europeană, România este o ţară democratică, România este o ţară cu un uriaş potenţial de dezvoltare. Dincolo de toate acestea, ştiu că mai avem un drum dificil de parcurs până ne vom recăpăta cu adevărat încrederea în noi, în statul român, în viitorul României. Pentru aceasta este nevoie de mult curaj politic, este nevoie de sacrificiul interesului politic imediat. În momente de criză nu se poate guverna cu gândul la alegerile viitoare. Încrederea va deveni o realitate când discursul economic de tip populist va fi marginalizat aşa cum se cuvine. Nimic nu alimentează mai mult neîncrederea decât corupţia şi conflictele de interese. Încrederea vine pe măsură ce nimeni nu este privilegiat în faţa justiţiei. Încrederea va veni atunci când Guvernul va dovedi mai multă coerenţă şi o mai bună capacitate de a explica politica sa. Încrederea va veni odată cu rezultatele politicii economice chibzuite, atunci când datorită reformei cetăţeanul nu va mai plăti ineficienţa aparatului de stat. Doamnelor şi domnilor, România va avea în 2010 un deficit bugetar de 6,8% din produsul intern brut. În primele trei luni ale anului 2010, deficitul atingea aproape 10% din produsul intern brut. Aceasta, în condiţiile în care anul trecut Guvernul a început să ia primele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, prin blocarea angajărilor în administraţie şi reducerea salariilor prin zilele de concediu neplătit, în lunile noiembrie şi decembrie. Nu a fost suficient. Din păcate, la începutul anului s-au făcut excese, cum ar fi acordarea celui de-al 13-lea salariu sau a unor prime şi stimulente în ministere, dar şi creşteri cu peste 20% a cheltuielilor administraţiei publice locale. În primăvara acestui an, prin Memorandumul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială s-a stabilit un set de măsuri care să reducă în continuare cheltuielile bugetare. Acest acord înseamnă întoarcerea la realitate. Iar realitatea este una singură: nu mai putem cheltui peste nivelul de resurse generat de economia României. Nu mai putem împrumuta bani doar pentru consum. S-au redus salariile bugetarilor cu 25%. Ştiu că o asemenea măsură a generat nemulţumiri şi frustrare. Sunt salarii în sectorul bugetar foarte mici, pentru cei care se află la început de drum. De asemenea, sunt salariaţi în sectorul bugetar care au experienţă şi vechime şi care merită salarii mai mari. Dar trebuie să fim conştienţi că avem un aparat administrativ supradimensionat. Avem ghişee care nu fac decât să consume inutil timpul şi nervii cetăţeanului. Obiectivul nostru nu este să avem mulţi funcţionari cu salarii mici, ci să avem un corp de funcţionari de elită bine plătiţi. Profesionalizarea administraţiei este un obiectiv esenţial pentru România următorilor ani. Aceasta înseamnă ca analiza de structură să fie însoţită de o selecţie a personalului pe criterii de performanţă şi nu pe criterii politice. Este un proces în desfăşurare, dar care trebuie accelerat de Guvern. Politizarea excesivă este duşmanul performanţei în administraţie. Înlocuirile periodice pe criterii politice, la toate nivelurile, au făcut ca astăzi să avem instituţii slabe, cu performanţe modeste, incapabile să dezvolte viziune şi programe pe termen lung, incapabile să absoarbă banii europeni. În ceea ce priveşte sistemul de educaţie şi sistemul sanitar, vreau să arăt din nou că cele două sisteme sunt încă nefinanţate corespunzător. Dar înainte de a discuta despre subfinanţare, ar trebui să ne asigurăm că resursele existente sunt corect utilizate. Mare parte din resurse se găsesc în interiorul sistemelor şi nu este nevoie decât de o onestă realocare a acestor resurse. Este inadmisibil să constaţi că în ultimii zece ani alocarea bugetară pentru sistemul sanitar a crescut de aproximativ patru ori, iar calitatea serviciilor nu s-a îmbunătăţit. Ce dovadă mai bună avem că subfinanţarea sistemelor nu este prima problemă, ci risipa resurselor şi administrarea ineficientă. Guvernul trebuie să continue reforma acestor sisteme, să descentralizeze, să optimizeze, să redimensioneze şi să clasifice unităţile de învăţământ şi unităţile sanitare, în aşa fel încât banii pe care îi avem la dispoziţie să ajungă acolo unde putem avea performanţe, altfel nu vom face decât să risipim resurse, fără a avea rezultate. În acelaşi timp, trebuie eliminate inechităţile din sectorul public, printr-o lege care să stabilească raporturile corecte de salarizare, între diferitele categorii de bugetari. Iar dacă astăzi discutăm despre austeritate, atunci ea trebuie să fie pentru toţi. Cheltuielile sociale trebuie şi ele reduse. Ponderea acestora, de 46% din veniturile bugetului de stat, este îngrijorătoare. Şi vă rog să faceţi un exerciţiu simplu: din veniturile pe care le obţinem din economia românească 46% merg pe programele sociale, pe toată asistenţa socială, inclusiv pensii, iar alţi 30% merg pe salariile sectorului bugetar. Deci, 76% din veniturile bugetului de stat se duc în cele două zone de plăţi bugetare: asistenţă socială şi salarii pentru aparatul bugetar. Cu ce se mai pot face investiţii? Cu ce se pot face cheltuieli materiale pentru sănătate? Cu ce se pot face cheltuieli materiale pentru educaţie, pentru interne, pentru Ministerul Apărării, pentru tot ceea ce avem nevoie în viaţa de zi cu zi? O analiză atentă arată că nu avem atât de multă sărăcie în România, cât avem nemuncă şi abuzuri în sistem. Constatările Ministerului Muncii din ultima perioadă, cu mii de pensionaţi fără justificare, cu zeci, sute de mii de alocări de ajutoare sociale fără justificare sunt relevante. Prin menţinerea acestui nivel al cheltuielilor sociale sacrificăm nevoile de dezvoltare ale României, pentru că avem prea puţini bani pentru investiţii şi în acelaşi timp punem în dificultate cele 3,5 milioane de angajaţi din sectorul privat, care îşi plătesc contribuţiile. În perioada 2007-2008, deşi România înregistra o creştere economică puternică, paradoxal, creşte numărul asistaţilor sociali. Şi v-am dat cifrele exacte ale trecerii de la 6,4 milioane de asistaţi la 13,6 milioane de asistaţi, într-o perioadă de mare creştere economică. Acesta este un indiciu că s-au plătit ajutoare sociale pentru voturi. Trebuie să regândim întreg sistemul de asistenţă socială şi să eliminăm abuzurile prin întărirea controlului, dar şi prin modificări legislative. Trebuie să-i ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie să fie ajutaţi, trebuie eliminată orice formă de ajutor social care îi încurajează pe cei apţi de muncă să nu-şi mai caute slujbe. În 2007 am atras atenţia Guvernului de atunci că în doi sau trei ani efortul cu plata pensiilor mărite la 45% din salariul mediu brut este prea mare. Deficitul bugetului de pensii a crescut de la an la an. În 2009 a fost de 1,5 miliarde euro. În 2010 ne aşteptăm la un deficit de 1,7 miliarde euro pe bugetul de pensii. Iar anul viitor estimarea este a unui deficit între 3,1 şi 3,6 miliarde de euro. Aşadar, în vreme ce numărul contribuabililor este aproape acelaşi, alocările de la bugetul de stat la bugetul de pensii cresc. Presiunea pe care o punem asupra sectorului privat, afectat de criza economică, devine deja insuportabilă. Măsura de creştere progresivă, până în 2030, a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi de egalizare a acesteia la femei şi bărbaţi este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare din România şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană. Îmbătrânirea populaţiei şi scăderea ratei natalităţii ne pot aduce în situaţia în care un număr foarte mic de salariaţi trebuie să susţină o populaţie majoritar îmbătrânită. Avem datoria, ca oameni politici responsabili, să nu ne jucăm cu speranţele actualilor şi viitorilor pensionari, să nu le promitem mai mult decât se poate oferi, să le explicăm situaţia dramatică în care se află acum fondul de pensii şi variantele realiste prin care putem reduce şi acoperi deficitul. Scopul nostru este să salvăm şi să garantăm sustenabilitatea actualului sistem de pensii de stat. Creşterea veniturilor în bugetul de stat poate fi făcută prin diminuarea evaziunii fiscale şi lărgirea bazei de impozitare. Sunt încă prea multe categorii de venituri exceptate de la impozitare. Sunt încă prea mulţi angajaţi şi firme care eludează legile fiscale. Faptul că suntem într-o perioadă de criză, nu poate fi o scuză pentru cei care nu-şi plătesc obligaţiile către stat. Aşa cum statul, la rândul lui, trebuie să-şi plătească datoriile către agenţii economici. Solidaritatea socială înseamnă şi acest tip de egalitate între stat şi agenţii economici, în faţa autorităţii fiscale. O regândire a sistemului de taxe şi impozite trebuie să aibă la bază o viziune integrată, pe termen mediu şi lung, care să ofere predictibilitate mediului de afaceri. România are nevoie în continuare să împrumute resurse financiare, pentru că trebuie să ne continuăm dezvoltarea. Acesta este motivul pentru care în 2011 vom semna un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional. Aici permiteţi-mi, vă rog, să fac o paranteză pentru clarificare. Chiar ieri auzeam un profesor de renume mondial, susţinând că România trebuie să împrumute bani pe termen lung. Aceasta este problema şi ea nu poate fi servită ca soluţie. Problema României este că, datorită deficitelor, datorită lipsei de reforme structurale, nimeni în momentul de faţă nu împrumută România pe termen lung. Sigur că orice minister de finanţe ar vrea să se împrumute pe termen lung, pe 10 ani, cu scadenţă la 15 ani, chiar la 5 ani. România, în momentul de faţă, are probleme uriaşe să contracteze împrumuturi cu scadenţă la trei ani. Deci, bine ar fi ca având în vedere titlurile universitare pe care ni le arogăm şi calităţile politice, să ştim măcar ce vorbim când ne adresăm românilor. România ar vrea, dar datorită dezechilibrelor macroeconomice, nimeni nu o împrumută pe termen lung. Împrumuturile reprezintă o soluţie numai dacă sunt direcţionate către investiţii şi nu către consum. Dar cea mai mare resursă nefolosită acum o reprezintă fondurile europene nerambursabile. Din păcate, după aderarea la Uniunea Europeană din 2007, ritmul accesării fondurilor a fost foarte lent. Avem un grad de absorbţie redus al fondurilor europene nerambursabile. Pe lângă lipsa resurselor de cofinanţare avem, totuşi, probleme serioase de management al proiectelor. Poate fragmentarea unităţilor de coordonare şi împrăştierea acestora în diverse ministere nu s-au dovedit eficiente. Ar fi, poate, mai util să avem gestionarea fondurilor europene într-o singură instituţie a statului. Doamnelor şi domnilor, România nu poate merge înainte dacă investitorii îşi pierd încrederea în capacitatea noastră de a face reforme. Noi toţi, împreună, putem să trecem proba încrederii, asigurând stabilitatea socială şi politică în această perioadă. Menţinerea într-un acord cu Fondul Monetar Internaţional este legată direct de credibilitatea noastră pe pieţele financiare şi în faţa investitorilor străini şi este un sprijin ca, la orizontul anului 2012, să avem un rating de ţară în categoria A. Jocurile politice, care până la urmă fac parte din democraţie, trebuie să aibă ca limită interesul naţional. Orice guvern ar veni în acest moment, ca rezultat al regulilor democraţiei parlamentare, are nevoie de o majoritate care să sprijine reformele structurale. Reformele acestea nu sunt de stânga sau de dreapta. Este vorba de responsabilitate pentru reformarea statului, despre responsabilitate pentru reforma economică şi bugetară, despre respectarea angajamentelor asumate de România, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Avem nevoie de o continuitate a reformelor, indiferent ce guvern ar conduce ţara. Parlamentul poartă o mare responsabilitate. Aveţi varianta populismului economic, care ne va duce la ratarea obiectivelor de dezvoltare şi varianta reformelor susţinute. Orice guvernare responsabilă, în actualul context, va promova o politică de austeritate, tocmai pentru a pune bazele unei dezvoltări economice şi sociale durabile. Nemulţumirea populară nu poate fi ignorată. Dar cei care o exploatează într-un mod populist nu au înţeles că reprezintă un mod falimentar de a face politică. Partidele de opoziţie care în orice ţară democratică au vocaţia de a reveni la guvernare la un anumit moment sunt primele interesate să fie pusă ordine în economie şi în finanţele publice. În aceste condiţii, apelul meu la responsabilitate este adresat tuturor. Doamnelor şi domnilor, Dragi români, Ştim pe ce drum vom merge înainte în următorii ani: este drumul Europei unite. Este drumul deschis de Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, este drumul deschis prin cele şapte programe operaţionale, finanţate de Uniunea Europeană, dar şi prin noile angajamente care definesc perspectiva următoarei decade. Două noi oportunităţi se deschid în faţa noastră pe drumul european. Este vorba de Strategia Europa 2020, pentru creşterea competitivităţii economice şi procesul de consolidare a guvernanţei economice, la nivelul Uniunii Europene. Două procese fundamentale pentru următorii zece ani. Ambele reprezintă şanse reale ca în următorii zece ani să reducem decalajele faţă de celelalte ţări membre, dar şi să evităm posibile derapaje macroeconomice. În fapt, Strategia Europa 2020 fixează câteva ţinte ambiţioase la nivel european şi naţional. Sunt ţinte pe care avem obligaţia să le realizăm. De altfel, sunt ţinte asumate deja de Guvernul României. Prima dintre ele se referă la rata de ocupare a populaţiei active din România. Aceasta trebuie să ajungă la 70% în 2020, faţă de 57% în prezent. A doua ţintă se referă la investiţiile în educaţie şi cercetare şi în mod deosebit pentru cercetare şi dezvoltare România şi-a asumat ca obiectiv să aloce 2% din produsul intern brut până în 2020 pentru cercetare, faţă de 0,6% din produsul intern brut, în momentul de faţă. O a treia ţintă se referă la energie şi schimbări climatice. Până în 2020 emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse cu 20%, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final trebuie să fie de 24%, iar intensitatea energetică trebuie să crească cu 19%. O a patra ţintă se referă la rata sărăciei. Numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei trebuie redus în România cu 25% până în 2020. Toate ţările europene s-au angajat să atingă propriile ţinte pentru că, în fapt, ele înseamnă un obiectiv mai înalt, înseamnă o uniune mai integrată şi mai competitivă. Pentru România, însă, înseamnă mai mult, înseamnă reducerea decalajelor istorice care ne separă de celelalte ţări europene. Strategia fiscal bugetară 2011 - 2013 trebuie să ia în calcul şi aceste ţinte stabilite la nivel european. Succesul acestei strategii înseamnă, în primul rând, alocarea de resurse; resurse naţionale şi resurse europene. Strategia Europa 2020 este şansa României de a accelera procesul de integrare europeană în următorii zece ani. Din această perspectivă, cred că întreaga clasă politică trebuie să fie solidară în a susţine eforturile executive şi legislative pentru atingerea acestor ţinte naţionale. Alături de cele şapte programe operaţionale, finanţate de Uniunea Europeană, de finanţarea agriculturii din politica agricolă comună a Uniunii Europene, obiectivele asumate prin Strategia Europa 2020 reprezintă reperele fundamentale ale dezvoltării României în decada viitoare şi trebuie să facă parte dintr-un plan naţional care să identifice atât mijloacele, cât şi resursele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor. Permiteţi-mi încă o paranteză. Sunt foarte mulţi care caută programe naţionale pentru România. Avem aceste programe. Sunt cele şapte programe operaţionale finanţate de Uniunea Europeană, este Strategia 2020 care alocă alte cinci mari obiective la nivel naţional pentru România şi mai ales cuantifică evoluţiile. De aceea, este greu de înţeles cine vrea să producă planuri, proiecte, programe suplimentare, dar nesusţinute financiar. Cele despre care eu vorbesc şi pe care noi toţi le avem la îndemână sunt programe parţial, aş spune, în cea mai mare parte finanţate de Uniunea Europeană. Guvernanţa economică este un alt nou concept la nivel european, care va introduce mai multă disciplină şi rigoare în procesele macroeconomice din ţările membre şi va preveni viitoarele crize. În ceea ce priveşte moneda euro, trebuie să rămânem ferm angajaţi pe acest drum. Prin respectarea criteriilor programului de convergenţă, România se angajează să devină pe deplin parte integrantă a spaţiului economic european. În acelaşi timp, trebuie să stabilim o dată realistă, repet, o dată realistă de aderare la moneda euro, ţinând cont în primul rând de nevoile noastre de dezvoltare, dar şi de nivelul de pregătire a economiei româneşti pentru a trece la moneda unică europeană. Indiferent de majoritatea care va guverna România în următorii zece ani, oamenii politici vor trebui să ţină cont de parcursul stabilit prin Strategia Europa 2020 şi de constrângerile guvernanţei economice europene. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Aş vrea doar o scurtă explicaţie pentru guvernanţa economică. Spre exemplu, începând din aprilie anul viitor România trebuie să transmită Comisiei Europene proiectul bugetului de stat pentru anul 2012. Fără avizul Comisiei Europene nu se poate adopta bugetul de stat. Nu este valabil numai pentru România. Lucrurile sunt valabile de la Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Bulgaria, toate cele 27 de state membre trebuie să-şi supună bugetele avizului Comisiei Europene, un aviz care va deveni imperativ. Acum, marea problemă este nu neapărat avizul, ci să respecţi cifrele pe care le-ai pus în buget. Şi atunci, în momentul de faţă, se analizează soluţiile de penalizare a ţărilor. Nu s-a luat încă o decizie definitivă. Vă pot spune ce s-a discutat la ultimul Consiliu: statele din zona euro vor fi penalizate prin amenzi reprezentând procente din produsul intern brut. Că va fi 0,5, că va fi 0,3, că va fi 1, nu ştim. Se discută, dar aceasta pare a fi soluţia către care ne îndreptăm pentru statele membre ale zonei euro. Statele care nu se află în zona euro vor fi penalizate prin reducerea alocărilor Uniunii Europene. Nu e stabilit încă mecanismul, dar putem să ne imaginăm, spre exemplu, că o depăşire cu un procent a deficitului înseamnă că România ar fi sancţionată cu o reducere de 1,3 miliarde de euro din fondurile nerambursabile. Deci nu se mai joacă nimeni cu nerespectarea criteriilor de la Maastricht. Şi principalele două criterii care vor fi în analiza sancţiunii statului care nu îndeplineşte criteriile de Maastricht vor fi deficitul bugetar şi nivelul de îndatorare publică. De aceea, aţi văzut în obiectivele Guvernului că până în 2012 trebuie să trecem la un deficit maxim de 3% pentru că aşa ne-am angajat, aceasta este regula pentru toate statele Uniunii. Sigur, faţă de multe alte state europene, stăm foarte bine, cel puţin acum, şi dacă vom avea grijă vom sta şi în continuare, în ceea ce priveşte datoria publică, care la sfârşitul acestui an, va fi de maxim 37% din produsul intern brut, ceea ce ne lasă o marjă până la 60%, suficientă. Scuzaţi-mă că vă dau aceste detalii, dar este bine ca Parlamentul să le ştie. Indiferent de majoritatea care va guverna România în următorii 10 ani, oamenii politici vor trebui să ţină cont de parcursul stabilit prin Strategia Europa 2020 şi de constrângerile guvernanţei economice europene. Aş îndrăzni să spun că ambele sunt medicamentele cu cea mai bună eficienţă împotriva populismului şi a demagogiei, dar şi cel mai bun stimulent pentru dezvoltare. În plus, Strategia Europeană a Dunării, ce va fi adoptată de Comisia Europeană în prima parte a anului 2011, creează premise excepţionale pentru dezvoltarea economică şi socială de-a lungul celor 1.075 de kilometri pe care Dunărea îi străbate pe teritoriul României. Ceea ce ne-am propus încă din acest an, şi anume: reforme structurale, reducerea cheltuielilor bugetare pentru diminuarea deficitelor, accelerarea atragerii fondurilor europene şi scăderea nivelului împrumuturilor pentru 2011, precum şi orientarea banilor împrumutaţi spre investiţii,
sunt deja paşi pe care-i facem în drumul Strategiei Europa 2020. Doar în acest mod putem genera resurse pentru dezvoltare şi inovare şi ne putem menţine în limitele macroeconomice decente pentru a fi credibili şi competitivi pe plan european. Credibilitatea pe plan european o putem câştiga doar respectând angajamentele luate prin Tratatul de aderare. Numai cele câteva fraze, doamnelor şi domnilor parlamentari, ne arată că România are program de urmat. Foarte important este să avem voinţa politică, decizia de a urma aceste programe pe care le avem în primul rând ca membri ai Uniunii Europene. O Românie competitivă din punct de vedere economic trebuie să aibă un sistem judiciar reformat în care în primul rând românii să aibă încredere, dar şi partenerii europeni. Menţinerea mecanismului de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei reprezintă un semn că România nu îşi îndeplineşte încă toate angajamentele luate la aderarea la Uniunea Europeană. S-a făcut un efort extraordinar prin adoptarea a patru coduri: Codul penal, Codul civil, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, în mai puţin de un an. Este meritul Guvernului, dar şi al Parlamentului, deopotrivă. Pentru acest lucru, vă mulţumesc. Sper însă într-o colaborare strânsă şi în ceea ce priveşte adoptarea celorlalte legi care aşteaptă votul dumneavoastră. Mă refer, aici, în primul rând, la legile privind mica reformă în domeniul justiţiei, dar şi la Legea privind salarizarea unitară în sistemul bugetar. Vreau să subliniez că Legea micii reforme este aproape determinantă pentru îmbunătăţirea Raportului Comisiei Europene legat de evoluţiile în justiţia din România şi cu accente către accesul în spaţiul Schengen. Sigur, nu acceptăm amestecul a două probleme, dar asta e realitatea politică. Vă felicit, de asemenea, şi pentru adoptarea unei forme acceptabile a Legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Aici, mai mult decât respectarea unui angajament faţă de Uniunea Europeană, vorbim despre un angajament de încredere şi solidaritate al elitei politice în faţa românilor. Permiteţi-mi, însă, să vă adresez rugămintea să daţi prioritate şi noii Legi a educaţiei naţionale, precum şi reexaminării Legii parteneriatului public-privat. Amândouă sunt esenţiale. Dacă s-a votat deja, aţi făcut un lucru extraordinar. Iată că preşedintele nu-i întotdeauna la curent cu tot ce face Parlamentul. Intrarea în spaţiul Schengen în aprilie 2011 este un deziderat al nostru, al tuturor. Ne-am dorit libertatea de circulaţie. O putem avea pe deplin, odată cu intrarea definitivă în spaţiul european fără graniţe. Ştim că trebuie respectate anumite criterii, dar, să recunoaştem, aici avem de trecut şi obstacole de ordin politic, obstacole ridicate de unele state membre. Nu vom accepta să amestecăm criterii specifice reformei din sistemul judiciar cu criteriile de aderare la spaţiul Schengen. Ne dorim să rezolvăm în mod european şi democratic, în colaborare strânsă cu partenerii noştri europeni, orice probleme cauzate de unii cetăţeni români în afara graniţelor României. România nu este şi nu va fi un exportator de infracţionalitate. Respingem orice încercare de a transfera probleme punctuale ale comunităţilor de emigranţi de origine română asupra tuturor românilor. Doamnelor şi domnilor, Dragi români, Dacă rămânem solidari până la capăt şi ne păstrăm încrederea în forţa noastră de a continua pe drumul reformelor, atunci putem fi optimişti în legătură cu viitorul. Chiar eu sunt optimist. Datele statistice arată încurajator. În primul rând, putem spune că am depăşit vârful crizei economice, dar nu şi pe cel al crizei sociale. Încet, încet, economia noastră iese din recesiune. Producţia industrială este deja în creştere de câteva luni. Putem vorbi despre un optimism prudent atunci când ne gândim la relansarea economică. Pentru 2011, prognozele arată că putem intra în zona de creştere pozitivă de aproximativ 2%, cu condiţia să accelerăm reformele structurale. Pentru următorii ani, 2012 şi 2013, această creştere ar putea să atingă 3-4 procente. Din păcate, astfel de creşteri nu ne sunt suficiente. O creştere de 2-3% nu poate asigura dezvoltarea. Pentru ca România să se înscrie în reducerea decalajelor, este nevoie de o creştere medie de cel puţin 5% pe an. În plus, trebuie redus progresiv deficitul bugetar. Dacă anul acesta el se va situa undeva la 6,8%, la anul ne-am angajat să atingem o ţintă de deficit de 4,4%, iar pentru anul 2012, deficitul bugetului consolidat al statului nu va putea să depăşească 3% din produsul intern brut. Aceasta înseamnă că în 2011 va trebui să împrumutăm aproximativ 5,7 miliarde de euro, doar pentru a acoperi deficitul bugetar. Sunt necesare în continuare reforme serioase care să creeze spaţiu fiscal pentru investiţii şi posibilitatea de a accesa fondurile europene care să ducă la realizarea proiectelor prioritare de infrastructură, crearea de noi locuri de muncă, stimularea IMM-urilor şi a investiţiilor străine, dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea sistemelor de protecţie împotriva inundaţiilor. Pe termen mediu sunt necesare măsuri de creare de facilităţi de împrumuturi pentru IMM-uri prin contribuţia comună a băncilor şi a sectorului public la finanţarea europeană. Aceasta contribuie la crearea de noi locuri de muncă şi la dezvoltarea comunităţilor locale. Cea mai mare resursă de ocupare de care dispunem însă se află în mediul rural, unde avem nevoie de politici coerente care să susţină dezvoltarea depozitării şi a procesării în industria alimentară la nivelul comunităţilor locale. Iar fac o paranteză. România are ca obiectiv asumat ca până în 2020, 70% din forţa de muncă aptă să fie angajată. De aceea, fac referire la mediul rural, unde avem cea mai mare resursă de creştere a nivelului de ocupare, de la 57% la 70%. Un nivel de ocupare de 70% ar fi un nivel optim pentru România, care ne-ar permite dezvoltare, ar lăsa în afara zonei ocupaţionale copiii, pensionarii. Dar această cifră o putem realiza dacă dăm atenţie dezvoltării de întreprinderi mici şi mijlocii în mediul rural, acolo unde este imperioasă nevoie să creăm locuri de muncă pentru tineri, pentru femei - care în mediul rural îşi găsesc mult mai greu un loc de muncă. Flexibilizarea Codului muncii şi accentul pe performanţă ar permite angajatului mai multe opţiuni pe piaţa muncii, iar angajatorului încurajarea unei competiţii bazate pe performanţă şi calitatea resursei umane. Flexibilizarea legislaţiei muncii ar duce pe termen scurt la scăderea ratei şomajului cu mai bine de un procent. Aici trebuie să obţinem cooperarea sindicatelor, pentru că flexibilizarea forţei de muncă prin modificări la Codul muncii este în primul rând în avantajul salariaţilor. Trebuie să regândim şi rolul statului în economie pentru viitor. Trebuie să privatizăm societăţile care nu sunt performante de ani de zile şi cărora statul le plăteşte pierderile şi ineficienţa pe considerente de cele mai multe ori politice. Trebuie să gândim la dezvoltarea pieţei de capital ca soluţie de a asigura lichidităţile pentru companii şi investitori, prin listarea acţiunilor minoritare - fapt care va responsabiliza investitorii şi va aduce venituri bugetului statului, care să fie folosite pentru dezvoltare, nu pentru consum. Trebuie să gândim la atragerea investiţiilor şi a capitalului privat, în parteneriat cu cel public, pentru marile proiecte de infrastructură şi energie, întrucât statul nu are resursele necesare finanţării priorităţilor din aceste domenii. Până la sfârşitul anului, trebuie să punem la dispoziţia cetăţenilor şi a firmelor un sistem informatic care să reducă la maxim nevoia de a intra în contact direct cu instituţiile şi funcţionari ai statului. Aici vă informez că există de mai bine de o lună o hotărâre a CSAT prin care toată infrastructura de comunicaţii şi transmisie de date deţinută departamental - Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Termoelectrica, Transelectrica, Romgazul, toate vor fi unificate, dându-se în acelaşi timp acces cetăţenilor la informaţii plus la plăţi direct prin sistemele informatice. Sper că domnul ministru a preluat această hotărâre a CSAT şi va deveni o realitate până la 31decembrie. Bugetul anului 2011 trebuie să reflecte şi o prioritizare a investiţiilor şi iată de ce: în momentul de faţă sunt deschise peste 46 de mii de obiective de investiţii. Repet, în momentul de faţă, în România, cu finanţare de la bugetul de stat, sunt deschise peste 46 de mii de obiective de investiţii. Finalizarea lor ar necesita alocarea a 40 de miliarde de euro. Este evident că s-a ajuns la această situaţie datorită incoerenţei guvernelor care s-au succedat la putere. Este evident că nu dispunem de resurse pentru a le finaliza, şi atunci singura soluţie este prioritizarea acestor investiţii. Acesta este efectul incoerenţei guvernelor, dar şi al opţiunilor politice înaintea opţiunilor de eficienţă. Fiecare Guvern a deschis investiţii acolo de unde credea că vin voturi. A venit Guvernul următor, a deschis alte investiţii. Toate cele 46 de mii de investiţii le alimentăm din bugetul de stat cu sume modice, pentru a le ţine în viaţă şi pe ele şi pe client. Deci, va trebui Guvern şi Parlament să stabilească, din cele 46 de mii de investiţii deschise, care se finanţează în 2011. Începând din 2011 se va aplica reforma finanţelor publice locale, deja legiferată, şi vă mulţumesc din nou, în aşa fel încât autorităţile locale să includă în bugetele proprii arieratele şi nu vor putea angaja credite sau cheltuieli noi înainte de rambursarea vechilor datorii. Guvernul s-a angajat în revizuirea sistemului de ajutoare sociale prin modificări legislative, întărirea controlului asupra solicitărilor de ajutoare sociale şi limitarea nivelului de ajutoare sociale pe care le poate primi o persoană. Adevăratele motive de optimism trebuie să fie legate de înfăptuirea obiectivelor de reformă. Renunţarea la practicile statului asistenţial, la practicile clientelare şi populiste nu se poate face în mod durabil decât printr-un acord al tuturor forţelor politice parlamentare. De asemenea, ar trebui să avem în vedere posibilitatea unui program legislativ de lucru pe care Guvernul să-l prezinte în Parlament înainte de începutul fiecărui an şi asupra căruia să dea seamă la sfârşitul fiecărui an. Nu este doar un mod de a creşte colaborarea între Executiv şi Legislativ, dar şi o soluţie de planificare coerentă, care ar face instituţiile democratice mai eficiente şi mai predictibile. Convingerea mea este că trebuie continuată şi modernizarea sistemului politic. Avem nevoie de un sistem electoral generator de majorităţi ferme, iar acesta nu poate fi asigurat decât de votul uninominal într-un singur tur sau în două tururi. Pornind de la voinţa majorităţii românilor, exprimată la referendumul din noiembrie 2009, cred că a sosit momentul ca şi Parlamentul să arate solidaritate, să participe activ la procesul de reformare a statului, regândindu-şi propria structură. Vă reamintesc, în proporţie de peste 80%, românii au votat pentru Parlament unicameral. Este şi un bun început pentru o discuţie privind revizuirea constituţională. Nu putem concepe modernizarea statului în viitorii ani, fără a ne gândi la o Constituţie înnoită, adaptată realităţilor vremii. Instituţiile nu pot acţiona coerent dacă nu au un cadru constituţional care să le definească cu precizie rolul, atribuţiile şi limitele. O Constituţie modernă trebuie să pună instituţiile cu adevărat în slujba cetăţeanului şi a binelui public. Vă mulţumesc. (Aplauze puternice.)
|
Video - Flash & IOS
