Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.166/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2010

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,39.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Sărut mâna doamnelor,

Daţi-mi voie să deschid şedinţa Camerei Deputaţilor cu privire la declaraţiile politice ale parlamentarilor şi să vă informez că sunt 31 de colegi de la Partidul Democrat Liberal care s-au înscris la declaraţii politice, 31 de colegi de la Partidul Social Democrat, 24 de colegi de la Partidul Naţional Liberal, 3 deputaţi de la minorităţile naţionale şi 5 deputaţi independenţi.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Arion - declaraţie politică: In memoriam, Corneliu Coposu;

Din partea Grupului Democrat Liberal, vă rog frumos.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Arion:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "In memoriam Corneliu Coposu".

"Cerne Doamne liniştea uitării

peste nesfârşita suferinţă

seamănă întinderi de credinţă

şi sporeşte roua îndurării

Răsădeşte Doamne dragostea şi crinul

în ogorul năpădit de ură

şi aşterne peste munţi de zgură

liniştea, iertarea şi seninul."

Sunt versuri scrise de Corneliu Coposu. La 15 ani de la dispariţia sa, realizăm că cel care ne-a reînvăţat ce e democraţia este el, Corneliu Coposu. A crezut în valorile democraţiei chiar şi atunci când bâtele minerilor făceau legea pe străzile Bucureştiului, a crezut în democraţie chiar şi atunci când Iliescu le mulţumea minerilor pentru că au ştiut să îşi facă eficiente bâtele, a crezut în democraţie chiar şi atunci când se părea că stânga va domina veşnic eşichierul politic românesc. A murit în 11 noiembrie 1995, fără funeralii naţionale, dar cu sufletele a milioane de români alături de el pe ultimul drum.

S-a născut la Bobota, în judeţul Sălaj, în 20 mai 1914. A fost preşedinte al Organizaţiei de Tineret PNŢ din Cluj, colaborator la ziarul "România Nouă", a fost secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu.

În data de 14 iulie 1947 este arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, după înscenarea de la Tămădău. A făcut 17 ani de detenţie în penitenciarele de la Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetu Marmaţiei etc.

După 1964, lucrează ca muncitor necalificat pe şantierele de construcţii, fiind permanent urmărit şi convocat periodic la Securitate. I se fac 27 de percheziţii între 1964-1989, i se confiscă dulapuri întregi de documente şi manuscrise. În anul 1987 afiliază Partidul Naţional Ţărănesc, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin Democrată.

În 22-23 decembrie 1989 anunţa printr-un mesaj-manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc, devenit ulterior Creştin şi Democrat - PNŢCD. Devine, practic, liderul opoziţiei.

Corneliu Coposu e un reper în politica românească. Românii l-au iubit şi l-au apreciat şi în timpul vieţii, dar şi după moartea sa. La moartea sa, n-a fost nevoie de salve de tunuri. Au bubuit inimile românilor în piepturi, de emoţia despărţirii. La moartea sa n-a fost nevoie de emisiuni interminabile şi dispute televizate. A fost destulă pioşenia celor care l-au apreciat şi recunoscut drept un mare om politic. La moartea sa, cunoscutul lider comunist Alexandru Bârlădeanu, fost preşedinte al Senatului, avea să declare: "În tinereţe am fost adversari. Timpul a demonstrat că ideile şi idealurile sale au fost cele bune."

Atât de bune au fost ideile sale, încât comuniştii l-au răsplătit cu ani grei de temniţă. Cum au fost anii aceia, în beciurile temniţelor comuniste, doar Dumnezeu mai ştie şi sufletele martirilor acestui neam.

"Cel mai cumplit a fost la Râmnicu-Sărat. Treizeci şi patru de celule complet izolate. Patru-cinci sute calorii pe zi. Opt ani nu am vorbit cu nimeni." Este mărturia făcută de către Corneliu Coposu Luciei Hossu-Longin, în Memorialul Durerii.

Şi mai spune Corneliu Coposu: "Bătăile, în puşcărie, erau bătăile obişnuite pentru obţinerea disciplinei, nu erau cele mai grave. Am fost bătut cumplit, am fost bătut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus să fac manej, nu mai vorbesc de suspendările pe o ruda de fier pentru a fi bătut la tălpi, bătăi cu capul de zid, cu pumnii, cu palmele, acestea erau considerate ca violenţe mai uşoare, raportate la bătăile sistematice prin care anchetatorii, aşa-zişi anchetatori, voiau să scoată anumite declaraţii sau să impună să îţi însuşeşti punctele lor de vedere." Una dintre surorile lui Coposu mărturisea, peste ani, că "Şi la moarte purta urmele cătuşelor."

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.

O, ce trist, ce înalt era Christ!

Luna-a intrat după El în celulă,

Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui.

M-am pipăit, şi pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor Lui.

Sunt versurile lui Radu Gyr, un alt martir al Gulagului românesc.

Şi totuşi, într-un interviu dat după anul 1991, Corneliu Coposu spunea: "Suferinţele au trecut. Totul este ca viitorul să asigure pentru ţară ceva bine, în rest nu mai are importanţă. Faţă de sacrificiile pe care le-au făcut eroii, nişte bieţi ani de puşcărie contează mai puţin."

Cât adevăr pot conţine aceste cuvinte şi câtă suferinţă ascund în spatele lor. Coposu şi-a iertat călăii, dar numai pentru ca ţara să redevină la normalitate. Coposu nu a cerut sânge în schimbul sângelui de pe pereţii temniţelor comuniste, nu a cerut să zdrăngăne cătuşele şi pentru torţionarii săi, dar şi-a dorit o Românie europeană, democratică, normală.

În memoria lui, să ne aducem aminte. Să nu-l uităm şi să nu-i uităm pe martirii Gulagului românesc.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată Portocaliul a devenit culoarea sărăciei;

De la Grupul parlamentar al PDL au depus în scris următorii: domnul Marius Rogin, doamna Doiniţa Chircu, domnul Adrian Bădulescu, doamna Claudia Boghicevici, domnul Cornel Ghiţă, domnul Samoil Vîlcu, domnul Silviu Prigoană şi domnul Cătălin Obuf Buhăianu.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat au depus în scris domnul Ioan Stan, Valeriu Ştefan Zgonea, domnul Neculai Răţoi şi domnul Mircea Drăghici.

Care dintre colegii noştri de la Partidul Social Democrat vor să ia cuvântul? Muntenia sau Moldova? Moldova lui Ştefan cel Mare.

Aveţi cuvântul.

Să nu-i loviţi rău. Agricultura nu funcţionează, dar să nu-i loviţi rău. Trei minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Portocaliul a devenit culoarea sărăciei".

Sărăcia face ravagii în judeţul Iaşi. Poate părea de necrezut, dar, în anul 2010, într-o Românie europeană, numai în judeţul Iaşi sunt abandonaţi câte doi copii în fiecare zi!

Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sunt dureroase. Aproximativ 300 de copii au ajuns în plasament în primul semestru al acestui an. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, consemnăm o creştere a numărului de intrări în sistemul de protecţie cu 24%. Concret, din cei 288 de minori intraţi în 2010 în grija DGASPC, 65 au mers în plasament familial, la rude, 74 au fost daţi în grija asistenţilor maternali şi 149 de copii au ajuns în centrele de plasament.

Dar realitatea de pe teren este mult mai îngrijorătoare. Mii de alţi copii din judeţul Iaşi trăiesc, sau mai bine zis se zbat să supravieţuiască, în condiţii greu de imaginat în secolul al XXI-lea. Ei locuiesc în colibe lipsite de căldură şi electricitate, uneori chiar de o sursă de apă potabilă, flămânzi şi prost îmbrăcaţi. Mai grav, deseori, aceşti copii cresc fără părinţi, aceştia fiind alungaţi de sărăcie la muncă în străinătate. DGASPC monitorizează toate aceste familii, dar situaţia lor se degradează de la o lună la alta. În cele din urmă, siliţi de viaţa mizerabilă pe care o duc, minorii ajung în grija statului.

Pentru a stăvili abandonurile de acest fel, autoritatea de protecţie a copilului a cerut modificarea legislaţiei actuale, cerând sancţiuni dure pentru părinţii care-şi părăsesc copiii. Dar, în condiţiile în care oamenii sunt tot mai săraci, e greu de crezut că sancţiunile vor rezolva această problemă.

Guvernul României pare complet depăşit de situaţie. La fel ca în toate celelalte domenii, guvernanţii sunt incapabili de a propune o strategie pentru a rezolva măcar o parte dintre aceste probleme sociale. Sărăcia se întinde ca o pecingine în toate comunele judeţului Iaşi şi, probabil, la fel se întâmplă peste tot în ţară. Nu mai avem nici un dubiu. Lipsa de soluţii a actualei puteri la gravele probleme cu care se confruntă România pune în pericol însuşi viitorul acestei ţări.

Portocaliul a devenit culoarea sărăciei!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Aledin Amet - declaraţie politică cu titlul Poetul nu moare niciodată!

Alături de dumneavoastră a depus în scris şi domnul Mugurel Surupăceanu.

Din partea Grupului Partidului Naţional Liberal au depus în scris: domnul Teodor Atanasiu, domnul Marin Almăjanu, domnul Gheorghe Dragomir, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul George Dumitrică, domnul Mihai Donţu, doamna Graţiela Gavrilescu, domnul Cristian Buican, domnul Ciprian Dobre, domnul Titi Holban, domnul Bogdan Radu Ţîmpău, domnul Radu Stroe, domnul Horea-Dorin Uioreanu, domnul Dan Motreanu, domnul Virgil Pop, domnul Relu Fenechiu şi domnul Gigel-Sorinel Ştirbu.

Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Miron Ignat a depus în scris.

Are cuvântul domnul Amet Aledin.

Domnule deputat, cum se spune? Salamalecu, nu? Alecum salam?!

Aveţi cuvântul trei minute. Ştiu că dumneavoastră trebuie să spuneţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

"Poetul nu moare niciodată!"

Săptămâna trecută, o mare conştiinţă a naţiunii române, Adrian Păunescu, şi-a transformat trupul în pulbere de stele şi a devenit nemuritor.

În acest început de veac teribil, iată, încă o personalitate remarcabilă ne părăseşte pentru o lume, cu siguranţă, mai capabilă să înţeleagă adevăratele valori.

Noi, muritorii de rând, suntem striviţi de lumina versului interiorizat, dar atât de dăruit spiritului.

Noi, muritorii de rând, ne prefacem că existăm, neavând, însă, curajul să desluşim idealul, aşa cum este: nu hâd, nu persiflat, nu uitat.

Poetul, nu-i aşa?, nu piere. Poetul se naşte cu două inimi, iar când inima-inimă încetează să mai bată, inima-carte rămâne veşnică. Aşadar, Poetul nu piere. Nu piere, deoarece lumina nu are nici început, nu are nici sfârşit. Nu piere, deoarece versul nu are nici început, nu are nici sfârşit. L-a inventat nemărginirea şi se contopeşte cu nemărginirea.

Poetul Adrian Păunescu, precum Poetul Mihai Eminescu, precum Poetul Nichita Stănescu, precum Poetul Nicolae Labiş, precum Poetul Lucian Blaga, precum Poetul Octavian Goga, precum Poetul Marin Sorescu, a devenit fascinanta linie a copilăriei, numită Orizont.

Vor răzbate cuvintele, purtate de ploaia rece a dimineţii, purtate de vântul plăpând al după-amiezii, purtate de ninsoarea unui decembrie bacovian, şi se vor transforma în urme de paşi, şi se vor transforma în aduceri-aminte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Laurenţiu Nistor - declaraţie politică intitulată Conducerea Marii Adunări Naţionale, de la Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon, la Roberta Anastase şi Ioan Oltean;

Domnul Cătălin Cherecheş a depus în scris câteva declaraţii politice, ca întotdeauna. Domnul Vasile Popeangă de la Partidul Social Democrat, domnul Sorin Stragea de la acelaşi partid, doamna Sonia-Maria Drăghici, doamna Antonella Marinescu, domnul Ioan Sorin Roman, domnul Aurel Vlădoiu şi domnul Florin Pâslaru au depus şi dânşii în scris declaraţiile politice.

Ardealul. Scurt, domnule deputat. Vă rog frumos. Trei minute aveţi să vă exprimaţi punctele de vedere.

Bună dimineaţa, domnule Nistor, şi bine aţi venit.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu Nistor:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Chiar vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat trei minute.

Declaraţia politică se intitulează "Conducerea Marii Adunări Naţionale, de la Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon, la Roberta Anastase şi Ioan Oltean".

L-am auzit cu toţii, cu foarte puţin timp în urmă, pe "înţeleptul" român ardelean Ioan Oltean - na, că ne ieşi şi-o rimă, da' nu din baltă, ca antepomenitului personagiu... - exclamând voios că Parlamentul a început să se confunde cu fosta Mare Adunare Naţională. Probabil săraca victimă a unui creier evadat îşi închipuie ba că-i dotat cu simţul umorului, ba că istoria-i va pune inepţiile în cartea de aur, rămânând mai cunoscut pentru posteritate drept Ioan cel Haios al Ţâşpelea ori Oltean - Cel-mai-miştocar-ardelean întâiul. Acum, nu ştim dacă asta ar trebui să fie de rău sau de bine, numai că sigur ştim următoarele.

Marea Adunare Naţională a fost organismul legislativ unicameral (adică aşa cum visează şi Băsescu şi slugoii săi) al Republicii Populare Române şi al Republicii Socialiste România, în perioada 1948-1989. Organul suprem al puterii din stat a avut sediul în Palatul Marii Adunări Naţionale (Palatul Camerei Deputaţilor - după evenimentele din 1989 până în 1997, sediul Camerei Deputaţilor, din 1997 Palatul Patriarhal).

Între 30 decembrie 1947 şi 13 aprilie 1948, preşedintele MAN a fost reputatul scriitor Mihail Sadoveanu, membru titular, timp de două decenii, al Academiei Române, posesorul unei opere de o valoare de necontestat, unul dintre cei mai importanţi prozatori români ai primei jumătăţi a secolului XX.

Între 13 aprilie 1948 şi 2 iunie 1952, preşedintele MAN a fost doctorul Constantin I. Parhon, endocrinolog şi neuropsihiatru român de reputaţie internaţională, membru titular al Academiei Române vreme de 30 de ani.

Ce ştim şi despre actuala conducere a Camerei Deputaţilor? Păi, ştim că Roberta Alma Anastase conduce un for legislativ al României, deşi în toată viaţa ei n-a fost în stare de a conduce trei hămesiţi la o masă-mbelşugată.

Roberta Alma Anastase face practică, sub atenta îndrumare a matrozului tupilat pe la Cotroceni, în vederea dării doctoratului în "Hoţia din România - Palmatul democratic al voturilor", cu anexele: "Calomniaţi, calomniaţi, că tot mai rămâne ceva", "Microfonul de Argint pentru un Şantaj de Aur" şi "Strângerea de gât cu mâinile proprii a democraţiei româneşti".

Ioan Oltean pare că se pregăteşte să scrie şi el o teză de doctorat, în medicină, cu titlul "Extragerea subtil-băsesciană a broscoilor din gât", momentan ajunsă la capitolul "Autodenunţ" (ştiţi care, ăla cu "Nu... cu Nica la interne nu câştigăm prezidenţialele!").

Acelaşi măreţ specialist în administraţie, Ioan Oltean, se mai gândeşte cum să-şi treacă - bineînţeles, în mod administrativ - prin Parlament propriul număr de telefon, drept amendament la bugetul de stat; coautor - UDMR-istul Mate Andras Levente...

Ioan Oltean a devenit şi un fin psiholog, dublat de o acuitate vizuală a unei cârtiţe pensionate, văzând în Emil Boc "un tip deosebit, cu dorinţa de a face bine", dar "înzestrat cu mai multe calităţi" care "nu se văd şi nu aduc un spor de bine în buzunar"; or, eminescian grăind, aşa-l vedem, da' nu e..., conform modelului pupilei prezidenţiale: "Domnu' Boc ştie să editeze perfect câteva fraze" amărâte, da-şi-ar cu acuzativu'n cap!

Nu trebuie uitat nici rolul de subtil lider politic român, de fin observator şi imparţial arbitru al aceluiaşi Ioan Oltean, care declara, bineînţeles, în interes naţional (a se citi în interesul găştilor portocalii!): "Emil Boc oricum este sacrificat şi încă nu a încasat destul, încă mai poate să încaseze" şi că, "spre binele partidului, PDL trebuie să rămână la guvernare până în 2012, dacă îşi mai doreşte să guverneze vreodată". Sau, cum ar zice un anumit text de lege: "Jur credinţă patriei mele, România! Jur să respect Constituţia şi legile ţării! Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României! Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor! Aşa să mă ajute Dumnezeu!". Adică, vorba cântecului: "Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!".

Asta e! Sau, cum ar spune strămoşii noştri latini: "Sic transit gloria mundi!" Or, în traducere liberă, neaoşă: ce am fost şi ce-am ajuns! De la căpeteniile neamului: Burebista, Gelu, Vlad, Ştefan sau Mihai, la căpetenia de piraţi, matrozul machitor şi bordelist Traian - Hâc! - Băsescu, de la prozatorul şi academicianul Mihail Sadoveanu, cel care-a semnat opere ca "Neamul Şoimăreştilor", "Creanga de aur" sau "Divanul persian", la Roberta Alma Anastase, semnatara legii care consfinţeşte furtul voturilor şi înlocuirea forţei dreptului cu dreptul forţei ca metode băsesciene oficiale de lucru, şi de la academicianul neurochirurg de reputaţie internaţională Constantin I. Parhon la portocaliul cvasinecunoscut I. Oltean, alias Neica Nimeni, văr din cuscri cu Duncă din Luncă, specializat în chirurgia de salvare a broscoilor din gât, pârât ca fiind şi fidel discipol anonim al lui Ciomu, antrenat de Băsescu în tehnica "tai gâtul ca să scoţi broasca"... Păcat că au plecat berzele, că scăpam şi noi de Ioan Oltean, căci insul ar fi fugit cu elicopterul SMURD-ului să scoată broaştele din gâturile lungi ale bietelor înaripate, lăsându-le, întocmai ca pe poporul român, să moară exsanguinate, gândindu-se (în ciuda lumii cu scaun la cap, care se miră cu ce!) că face o imensă favoare şi un mare bine biosferei şi biocenozei...

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, devastator! Ce-a făcut domnul senator Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l odihnească, în patru ani cât a fost senatorul dumneavoastră, toată lumea scrie în versuri acum. Extraordinar! Mai spuneaţi despre Sadoveanu cu divanul persian şi deja mă gândeam că sunt la Academie.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Irimescu - declaraţie politică cu titlul Oboseala democraţiei;

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Mulţumesc mult de tot.

Vreau să vă mai informez că din partea Partidului Social Democrat au mai depus în scris: doamna Manuela Mitrea, domnul Cristian Rizea, domnul Liviu-Bogdan Ciucă, domnul Ion Călin.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Irimescu:

Declaraţia mea politică se intitulează "Oboseala democraţiei".

Stimaţi colegi,

În 1990, mulţi au fost şocaţi atunci când unul dintre actorii principali ai evenimentelor care au condus la căderea comunismului anunţa - ce-i drept, pentru străinătate - că vor fi necesare două decenii până la instaurarea unei democraţii veritabile în România. Deşi susţinerea bătrânului politruc a produs nemulţumiri prin punerea la îndoială a capacităţii noastre de a ne construi o societate la nivelul celor din ţările Europei Occidentale, în scurt timp românii au ajuns să creadă predicţia eminenţei cenuşii a grupului care a profitat de revolta populară şi a smuls puterea de la Ceauşescu. Dusă în eroare de marile dezinformări care se practicau atunci, o mare parte dintre cetăţenii României s-a resemnat şi a crezut că, aşteptând şi răbdând douăzeci de ani, va ajunge să se bucure de avantajele unei societăţi libere şi deschise. Pentru că, pentru numeroşi cetăţeni, la nivelul de instruire pe care-l aveau în 1990, democraţia însemna pe lângă alte avantaje, în primul rând bunăstare.

Acum, la încheierea perioadei de aşteptare prezise, foarte puţini au ajuns în postura de a se bucura de o viaţă îndestulată. Cei care aşteptau ca, an de an, democraţia să se întărească şi să se perfecţioneze de la sine au toate motivele să constate că s-au înşelat. Dimpotrivă, în timpul celor 20 de ani, democraţia noastră, în multe privinţe, pare să se fi uzat căci, prin definiţie, o democraţie în condiţii de sărăcie prelungită nu poate fi apreciată decât ca debilă şi precară.

Este limpede că, în România, dezvoltarea şi întărirea democraţiei nu s-a făcut şi nu se face liniar, constant, în sensul benefic al unei continue perfecţionări. Ca-n aproape toate ale noastre şi aici avem suişuri şi coborâşuri. N-ar fi de mirare chiar să mai apară cineva şi să ne facă predicţia că abia peste alţi douăzeci de ani vom ajunge la fericire.

Dacă privim perioada interbelică a ţării noastre descoperim că şi atunci, de la entuziasmul firesc de după împlinirea statului unitar până la suprimarea democraţiei din 1938, au trecut tot 20 de ani. Şi atunci s-a mizat, cu un optimism parcă fără margini, pe promovarea ţării noastre în grupul select al ţărilor cu economie prosperă, cu niveluri de trai şi civilizaţie de vârf, idealuri rămase nerealizate până astăzi. Atunci, ca şi acum, dovada pregnantă a neîncrederii populaţiei în democraţie era condamnarea cvasiunanimă de către aceasta a disputelor parlamentare considerate păguboase.

Pentru omul simplu al anilor premergători celui de-al doilea război mondial şi, în egală măsură, pentru cetăţeanul de nivel mediu al României de astăzi, toate tarele politicianismului sunt întrupate în viaţa parlamentară pe care din acest motiv o condamnă. Declarând că nu are încredere decât în biserică şi armată, de fapt el nu are încredere în nimic. Pentru că se simte păcălit de cei pe care i-a ales, urăşte cu sinceritate întreaga clasă politică a ţării. Nu are nimeni răbdare să vadă că aceasta (compusă şi din oameni pricepuţi, oneşti şi bine intenţionaţi) este, ca şi justiţia sau agricultura, presa sau învăţământul, sănătatea sau ordinea publică, sistemul bancar sau serviciile publice, aşa cum este societatea românească în ansamblul ei. Nici mai bună, nici mai rea.

De cele mai multe ori, oamenii reacţionează instinctiv la realităţile cu care se confruntă. Ideea că democraţie = bogăţie, încet-încet, s-a pierdut pe drum. Aşteptând trecerea celor douăzeci de ani, greutăţile susţinerii unui trai decent au devenit, pentru milioane bune de oameni, din ce în ce mai mari şi mai dificil de trecut. Prin asta, creditul acordat democraţiei a luat o mare lovitură, lăsând locul unei suspiciuni generalizate care nu se ştie unde ne va duce. Democraţia pare că mai subzistă la noi doar datorită conjuncturii internaţionale în care ne aflăm şi asta pentru că răul care-i atacă din interior substanţa are destule surse din care-şi trage seva.

După mai bine de două decenii de la instaurarea democraţiei, pe lângă injustiţia socială cu care se confruntă zilnic, românul vede multe alte lucruri în măsură să-l facă să considere că democraţia, nu numai că nu-i aduce ceea ce aşteptă, dar îl costă prea mult şi, în plus, este şi ineficientă. Vede un şef de stat care, la fel ca şi cel din 1938, guvernează ţara prin interpuşi şi prin controlul discreţionar al serviciilor secrete. Vede un proces de îmbogăţire de neadmis a celor care au intrat în politică sau conduc sindicate şi o lentă tendinţă de restrângere a drepturilor cetăţeneşti. Vede şi aude că lucrările publice sunt mijloace de spoliere a bugetului de stat. Vede un dezmăţ de netolerat în cheltuielile din campaniile electorale. Vede o presă derutantă şi o prăbuşire a serviciilor publice ale ţării. Vede o ţară care s-a dezvăţat să mai muncească, care are aproape jumătate din terenul agricol în paragină, care trăieşte din îndatorare zilnică. Şi, cel mai important, vede că lui şi familiei sale nu-i ajung mijloacele pentru masă şi casă omeneşti.

Dincolo de forma regimului politic, cât se mai poate miza pe răbdarea acestui om? Să privim în istorie şi s-o spunem cinstit: foarte puţin...Tocmai pentru că, aidoma celor întâmplate altădată, democraţia noastră pare a fi obosit din nou. Dacă pericolul prăbuşirii ei nu-i de actualitate, meritul nu este al nostru. Noi nu facem nimic pentru credibilitatea democraţiei, nici măcar nu luăm în calcul răul care ne paşte: probabilitatea de a ajunge în Parlamentul României, prin mijloace democratice, forţe politice antidemocratice care ar accentua şi mai mult declinul democraţiei. În istoria noastră s-au mai întâmplat astfel de evenimente şi preţul pe care l-am plătit a fost imens. Deşi nu pare să fie afectată de aceste lucruri, conducerea politică a ţării are obligaţia să ţină seama de experienţele secolului trecut şi de realităţile contemporane. Altfel se va încărca cu o răspundere enormă în faţa posterităţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cosmin Mihai Popescu - declaraţie politică cu tema Informatizarea - prioritate naţională;

Din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, au mai depus în scris domnul Adrian Bădulescu şi domnul Stelică Iacob Strugaru.

Domnul Cosmin Popescu are cuvântul.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat, domnul Marian Neacşu a depus în scris declaraţia politică şi domnul Cornel Itu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

"Informatizarea - prioritate naţională".

Stimaţi colegi,

Trăim de mai bine de două decenii într-o epocă a computerelor, a programelor informatice, a comunicaţiilor rapide, fără ca acest lucru să se resimtă şi la nivelul creşterii performanţelor instituţiilor publice din România. Deşi ani de-a rândul s-au utilizat resurse însemnate pentru achiziţia de logistică, software şi reţele, interconectarea informaţiilor dintre instituţiile publice nu s-a realizat. Sistemul de sănătate publică, cel de educaţie, fiscal, electoral, dar şi alte componente ale serviciilor publice ar fi putut primi un plus de eficienţă prin utilizarea sistemelor informatice.

Stimaţi colegi,

implementarea sistemului informatic la nivelul sistemului de sănătate, ar însemna nu numai economii substanţiale determinate de excesul de servicii medicale, ci şi o sursă importantă de informaţii pentru medicul pus în situaţia de a trata un bolnav despre care nu cunoaşte parcursul său medical, grupa de sânge sau spectrul bolilor anterioare.

La nivel fiscal, atât cetăţenii simpli, cât şi persoanele juridice trebuie să poată răspunde sarcinilor fiscale, fără a mai îngroşa cozile la ghişee, fără a mai suporta costuri suplimentare taxelor şi impozitelor datorate statului.

De asemenea, la nivel electoral, dacă implementarea votului electronic pare destul de greu de realizat, măcar controlul votului multiplu ar putea fi unul dintre cele mai mari realizări pentru democraţia românească.

La nivelul prestaţiilor sociale, urmărirea beneficiarilor după codul numeric personal, ar putea degreva ponderea cheltuielilor bugetare prin înlăturarea celor nedreptăţiţi şi o alocare mai consistentă către cei care au nevoie de asistenţă: persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în suferinţă, copii orfani sau familii monoparentale.

La cea mai simplistă evaluare, operabilizarea sistemelor bazelor de date instituţionale şi a conexiunilor comunicaţionale ar eficientiza acţiunea acestora, dar ar aduce şi reduceri semnificative de cheltuieli bugetare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Daţi-mi voie, înainte de a vorbi în numele Grupului parlamentar Social Democrat, să mai comunic următorii colegi de la Grupul parlamentar al PDL, care au depus în scris: doamna Carmen Axenie, domnii Daniel Buda, Petru Călian, Marius-Cristinel Dugulescu, Gheorghe Ciobanu, George Ionescu, Constantin Chirilă şi Corneliu Olar.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Constantin Stragea - declaraţie politică cu titlul Ce este rău în noua lege a învăţământului;

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Ce este rău în noua lege a învăţământului".

Noua lege a învăţământului, cea propusă de PDL, de Guvern, va fi una creatoare de haos în sistemul deja alambicat de legislaţia ordinelor de miniştri ai învăţământului, contradictorii de cele mai multe ori. Este suficient să cauţi o programă şcolară pe site-ul edu.ro, al ministerului, şi realizezi relativ simplu că ai o problemă mare în a naviga pe multitudinea de ordine şi de anexe.

Legea are evident probleme legate de conţinut:

1. Se desfiinţează titularizarea, profesorii ajungând, astfel, la discreţia directorului de şcoală (numit politic) şi a primarului.

2. Negarantarea finanţării şcolilor prin modificarea procedurilor (primăriile şi consiliile judeţene nu mai sunt obligate să asigure cu prioritate finanţarea şcolilor, aşa cum este prevăzut în legislaţia actuală).

3. Suspendarea finanţării cu 6 % din PIB, deşi Pactul pentru educaţie şi Legea educaţiei nr.84/1995, cu modificările ulterioare, statuează acest lucru. Vor urma alte curbe de sacrificiu pentru cadrele didactice, respectiv reduceri de salariu şi disponibilizări masive în anul şcolar în curs. Aceste lucruri sunt confirmate de:

- proiecţia bugetară pentru 2011;

- declaraţiile oficialilor FMI cu ocazia ultimei vizite la Bucureşti.

4.Schimbarea structurii ciclurilor de învăţământ, contrar tradiţiei româneşti, prin trecerea grupei pregătitoare la ciclul primar şi a clasei a IX-a la gimnaziu, ceea ce înseamnă:

- reducerea şanselor copiilor din mediul rural de a accede şi finaliza studiile liceale;

- amputarea cu un an, în dauna calităţii, a duratei liceului;

- inexistenţa spaţiilor de învăţământ şi a cadrelor didactice care să acopere aceste transformări.

5. Modificarea tuturor metodologiilor de evaluare a elevilor, de finalizare a studiilor şi admitere la liceu.

6. Anularea autonomiei universitare prin creşterea puterilor ministrului de a decide inclusiv asupra structurii universitare şi conţinuturilor educaţionale.

7. Deşi se enunţă principiul descentralizării, de fapt, această lege defineşte cel mai centralizat sistem pe care şcoala românească l-a cunoscut în ultimii 150 de ani.

8. Politizarea fără precedent a învăţământului preuniversitar şi superior.

9. Se tratează cu lejeritate problema patrimoniului şcolar şi universitar, şi aşa diminuat în ultimii ani, prin deschiderea portiţelor pentru închirieri, concesionări şi înstrăinări. Acest demers vine în continuarea unei măsuri similare, deja adoptate de Guvern în 30 iunie 2010, şi care vizează bazele şcolare sportive şi taberele pentru elevi şi studenţi.

10. Noua lege calcă în picioare drepturile majorităţii. Astfel:

- finanţarea per student pentru copiii aparţinând minorităţilor naţionale este, prin lege, mai mare decât cea pentru ceilalţi copii;

- se induce ideea că în România nu pot fi concepute manuale pentru minorităţile naţionale, prin urmare este necesar să legalizăm "manualele de import";

- prin modul în care este predată la clasă, limba română devine oficial limbă străină pentru cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale;

- în timp ce regula de bază este aceea de a se putea înfiinţa o şcoală, dacă există 300 de copii pe raza unei localităţi, în cazul minorităţilor naţionale acest lucru se întâmplă dacă există un singur copil.

11. Proiectul de Lege a educaţiei naţionale prezentat de PDL Parlamentului României încalcă drepturi fundamentale ale membrilor comunităţii şcolare şi academice.

Sistemul de învăţământ, sigur are nevoie de reformă şi sigur sunt multe aspecte care trebuiesc luate în considerare într-o astfel de reformă. Dar, pentru ca aceasta să fie una de substanţă, este nevoie de timp şi de dezbateri reale, cu toţi factorii implicaţi.

Nu pot decât să mă bucur de decizia recentă a Curţii Constituţionale, aceasta dându-ne o şansă de elaborare a unei legi bune, crucială pentru viitorul nostru ca naţie şi ca ţară.

Mulţumesc. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc mult de tot.

 
Video in format Flash/IOS   Pavel Horj - declaraţie politică intitulată Turism şi drumuri;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Pavel Horj.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Turism şi drumuri".

După revoluţia din 1989, Ţara Maramureşului trebuia să se aşeze în rând cu Ţara şi să se caute noi forme de promovare a acesteia în concertul statelor europene. Încă de atunci am subscris ideii, mai mult ca oricând, că Ţara Maramureşului se poate salva prin turism şi drumuri.

Ţinută secole de-a rândul izolată de restul ţării, din multe puncte de vedere un mare dezavantaj, această zonă şi-a conservat însă foarte bine zestrea culturală, etnografică şi religioasă care a fost ferită în permanenţă de influenţele dezvoltării economice si sociale.

După încetarea activităţii miniere, după exploatarea abuzivă a pădurilor, maramureşenii au plecat în străinătate cu scopul de câştiga bani şi de a se întoarce într-o zi pentru a ridica o pensiune sau un hotel.

Despre Borşa s-a spus că este o mică Elveţie, despre Valea Vaserului că este locul cel mai pitoresc din ţară, ce poate fi traversat cu o mocăniţă pe o distanţă de 45 de km. Aceste localităţi au fost considerate şi în perioada interbelică adevărate staţiuni balneoclimaterice.

Din păcate, astăzi lipsesc Maramureşului cele două noţiuni: turismul şi drumurile. Academicianul Răzvan Theodorescu consideră Maramureşul Ţara de la Miazănoapte, care printr-o fericită potrivire poate deveni astăzi o unitate contemporană a turismului modern, iar Horia Roman Patapievici a afirmat ca omul recent ar arăta altfel în armonia unei case de lemn din Maramureş. Trebuie se recunoaştem cu regret că această formă de turism este încă departe de a fi atinsă.

Ţara Maramureşului este lipsită în continuare de drumuri modernizate. "Capitalismul original local" a dus uneori la adevărate acte de vandalism. Aşa s-a mistuit în flăcări Hanul de la Prislop, o bijuterie arhitectonică susţinută financiar de regele Carul al II-lea, în anul 1936. Despre acest fenomen vorbeşte şi Francisc Nistor, primul director al Muzeului Etnografic din Sighetul Marmaţiei, într-un raport înaintat guvernului de atunci, "cum că în permanenţă sunt incendiate cabanele din munţi din pricina neînţelegerii dintre oamenii locului care doresc să facă turism."

Vă recomand să nu vizitaţi Maramureşul primăvara, când este plin de praf, gunoaie şi fum. Dar, vă rog să ajungeţi în Maramureş în celelalte anotimpuri, pentru că Maramureşul este, după cum susţine Nicolae Stenhardt, un simbol, este o chintesenţă, un semn sub care se ascunde sufletul românesc în forma lui cea mai loială, ademenitoare şi elevată.

Aici, domnilor deputaţi, "nu au rămas urme de mâl turcesc cu servituţi levantine, cu manevre şi tertipuri, nu au suflat nici dinspre stepă vânturi atotpustietoare, interesul nu a avut frecvente prilejuri de a-şi pune fesul pe cap."

Maramureşul, zice marele scriitor, este o taină, este acea oglindă fermecată capabilă a reda însuşirile de bază ale neamului: dârzenia, neîngânfarea, toleranţa, puterea de a ierta, ospitalitatea. Din păcate, Maramureşul este uitat. Timp de 20 de ani, în Maramureşul istoric nu s-a construit un km de drum nou, vechile drumuri s-au peticit cu prilejul vizitelor prezidenţiale: la Rozavlea, pentru Ion Iliescu, la Hoteni şi Prislop, pentru Traian Băsescu. Încă nu se poate vorbi de turism în Maramureş.

Pensiunile turistice din anumite localităţi nu acoperă potenţialul turistic al acestei ţări din partea de nord, deşi turiştii caută oazele liniştite ale satului maramureşean de altădată.

De aceea, domnilor deputaţi, chiar în perioada de criză în care ne aflăm, trebuie să puneţi în discuţie şi soarta drumurilor din Maramureş. Trebuie să redăm ţinutului acesta turismul de care are nevoie. Când aceste două deziderate se vor realiza - drumuri şi turism -, Ţara Maramureşului va fi căutată pentru esenţa neamului românesc, care se ascunde aici în câteva trăsături de caracter dominante. Iar dacă vă este dor de curaj, dârzenie, demnitate, toleranţă, putere de a ierta, ospitalitate, vă aşteptăm cu drag să ajungeţi aici prin teleportare, că pe drumuri nu-i de venit, vă omoară maşinile şi nervii, domnilor deputaţi!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc. Este emoţionant discursul dumneavoastră. Vă reamintesc că Partidul Naţional Liberal a guvernat România 8 ani. poate aţi uitat! Ce să fac? Memoria!

 
Video in format Flash/IOS   Tudor Ciuhodaru - apel adresat Camerei Deputaţilor pentru a pune pe ordinea de zi proiectul de lege ce prevede deschiderea noului Spital de Urgenţă din Iaşi;

Domnule deputat de la Iaşi, vă rugăm frumos, dumneavoastră cum staţi cu drumurile? Cu pensiunile staţi bine, că aveţi vinurile de Cotnari.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Ştiţi dumneavoastră, domnule Zgonea.

Până una alta, domnule Zgonea, domnule Cseke, vara a trecut.

Vreau să vă spun că suntem în a cincea zi de când în Spitalul de Urgenţă din Iaşi nu mai este niciun loc. Pacienţii stau câte 2-3 în pat la ortopedie, stau câte 2-3 în pat în chirurgie reconstructivă, nu mai sunt locuri pe nicăieri şi am ajuns să ţinem pacienţii chiar şi la registratură, pentru că, asta este, trăim în România. N-aş putea spune că ne ocupă timpul, dar ne mănâncă sănătatea.

În tot acest timp, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor stă amânată, încă din noiembrie, anul trecut, o lege ce prevede deschiderea noului Spital de Urgenţă din Iaşi şi a Institutului de Oncologie.

Domnule Zgonea, dacă tot vorbim de pensiuni, haideţi să vorbim de ceea ce este important pentru oameni, şi vă rog, astăzi, dacă tot sunteţi aici, să ne ajutaţi să punem proiectul de lege pe ordinea de zi şi să votăm această lege. Pentru că, fără ea, mă întreb cine şi câţi trebuie să mai moară pentru ca românii, ieşenii, moldovenii să aibă un nou spital de urgenţă în care să se poată trata. Şi, de ce spun că, domnule Cseke, vara a trecut?! Pentru că am avut doi miniştri ai sănătăţii care au trecut prin acest spital şi au văzut situaţia, pentru că unele legi sunt preluate de către Guvern, şi vorbesc de Legea cadrului naţional de sănătate ce stă şi ea din martie pe ordinea de zi a Camerei.

Haideţi să gândim soluţiile sănătoase care sunt importante pentru toţi românii şi să facem astăzi ceea ce ar trebui să facă Parlamentul României: să asigure sănătatea tuturor românilor!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, aveţi dreptate. La cât ne-au îmbolnăvit democrat-liberalii, ar trebui să asigurăm noi, măcar, deputaţii, sănătatea României.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Când vorbesc de sănătate, nu mă uit la culoarea politică, şi sunt convins că toţi cei care, puţini din cei care sunt astăzi aici, în plenul Camerei, mă vor susţine în acest proiect legislativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Suntem convinşi că toţi prietenii dumneavoastră, şi nu numai, o să vă susţină în demersul dumneavoastră, că este în interesul cetăţeanului.

Vă mulţumesc pentru declaraţia dumneavoastră politică.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Popeangă - declaraţie politică intitulată Ave, Traianus, morituri te salutant!;

De la Gorj, domnul Vasile Popeangă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Ave, Traianus, morituri te salutant!"

"Cei care urmează să moară, te salută!". Aşa au salutat pe împărat captivii Romei la intrarea în arenă, unde aveau să lupte până la moarte, în anul 52 d. Chr. Două mii de ani mai târziu, un alt popor îşi găseşte finalul ca naţiune, salutându-şi conducătorul înainte de a muri de foame şi de frig, de boli incurabile sau de stres: "Zeus, cei ce urmează să moară, te salută! Ai fost invincibil, bazându-te pe laşitatea noastră! Ai scos şi te-ai folosit de tot ce era mai rău în noi şi l-ai întors împotriva noastră! Unde n-ai reuşit să ne înfrângi prin frică, ne-ai înfrânt prin egoismul nostru, prin mită - fie c-a fost o amărâtă de găleată, un frigider sau sume impresionante de bani! Ai reuşit să ne faci să ne urâm cel puţin cât ne urăşti tu pe noi: ne urâm tatăl, că nu mai moare odată, ca să-i moştenim averea; ne urâm fratele, că nu putem să moştenim singuri averea; ne urâm copiii, că aşteaptă ca să murim noi şi să ne moştenească; ne urâm vecinii că au capra mai grasă; ne urâm nevestele, că avem impresia că ne înşeală; ne urâm pe noi înşine, că suntem proşti, inculţi, cu memorie scurtă şi că stăm cu gura căscată la poveştile politicienilor tăi, de trei parale, în loc să ne urmărim interesele noastre, individuale şi ca naţiune.

Te salutăm că ne tai salariile, sporurile şi alte venituri, ne dai pumni în barbă şi noi nu reuşim să ne dezmeticim! Te salutăm că ne minţi c-o să trăim bine, iar noi punem botu' mai rău ca nişte maimuţe la banane! Te salutăm că ni le-ai oferit în politica românească pe Elena Udrea, pe Roberta Alma Anastase, pe Monica Iacob Ridzi, pe Raluca Turcan, pe Sulfina Barbu şi alte blonde fără de care politica românească ar fi fost în suferinţă letală!

Te salutăm că ai ridicat în politica românească pe vajnicii urmaşi ai lui Titulescu: Boc, Hoară, Vişan, Oprea, Toader, Pirpiliu, Boureanu, Gheorghe Tinel, Ialomiţianu, Liga, Oltean, Paleologu, Popoviciu, Preda, Prigoană, Spînu şi alţi Cotoi! Te salutăm că ai ridicat agresivitatea, incompetenţa, hoţia, minciuna fără clipire, înşelăciunea, escrocheria, mita, nemernicia, ticăloşia, trădarea de neam şi ţară, sperjurul şi nesimţirea la nivel de politică de stat! Te salutăm că ne-ai învrăjbit între noi: judecători contra doctori, doctori contra profesori, profesori contra jandarmi, jandarmi contra omului de rând, ţărani contra muncitori, muncitori contra intelectuali...!

Te salutăm, pentru că ai reuşit să distrugi ce n-a reuşit nici Ceauşescu: tradiţia, dreptatea, fraternitatea, colaborarea, solidaritatea, calităţile umane! Te salutăm că ai reuşit să ne obişnuieşti cu răul, cu jegul, cu mizeria morală, cu frigul, cu foamea, şi chiar a început să ne placă!

Te salutăm, iar acum putem să murim liniştiţi: decât o aşa viaţă, cu sentimentul acut al inutilităţii, cu umilinţe subumane, cu batjocuri pe toate planurile şi în toate activităţile, mai bine o moarte mai devreme, înainte de a ne pierde şi bruma de conştiinţă pe care, unii, mai îndrăznim să o avem. Rămâne doar să mai imporţi lucrătorii necesari muncii forţate care să vă asigure, în continuare, huzurul găştilor portocalii, rămase cam singure să dea cu mătura, cu sapa, să-şi ducă tomberoanele, să-şi tundă iarba şi să-şi spele piscinele.

Traiane, să trăieşti bine, doar tu şi portocaliii tăi, şi iartă-ne că noi, restul poporului normal, fără pitici oranj tropăind, rânjind şi hăhăind pe creier, ne ducem să murim puţin, pentru că voi n-aveţi nevoie, în România, de mai mult de 1.000 de oameni, toţi după chipul şi asemănarea ta. toate guvernele Boc au demonstrat că nu ştiţi ce să faceţi cu o populaţie mai multă! Definitivaţi-vă restructurările şi reformele pentru voi şi familiile voastre, dar măcar aveţi bunul simţ să mai aşteptaţi un pic, doar până-n primăvară, până murim cu toţii. Oricum, cu măsurile pe care le-aţi luat şi pe care le preconizaţi, pe de o parte, nu va mai dura mult, iar pe de altă parte, vom muri cu zâmbetul pe buze, că măcar aşa putem scăpa de voi.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, nu numai că aţi depăşit timpul, dar nu ne-aţi spus care este soluţia să nu ne mai certăm cu femeile din casă. Deci, să le iubim şi să nu le suspectăm. au rămas mai multe întrebări după declaraţia domnului deputat. Oameni de calitate, gorjenii ăştia, domnilor! Îţi lasă mai multe probleme decât soluţii.

Vă mulţumesc mult de tot, domnule deputat. Foarte frumoasă declaraţia dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Severus Militaru - declaraţie politică cu titlul Pentru cine este interzis braconajul?;

Domnul Ioan Munteanu, fără apartenenţă la un grup parlamentar, a depus în scris declaraţia politică.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Dumneavoastră, care ridicaţi mâna, staţi aşa, poftiţi, este locul dumneavoastră.

Nu, nu, colegul de la PDL, vă rog frumos. Să-i luăm în ordinea venirii în sală. Adică, să le mulţumim că s-au trezit de dimineaţă, totuşi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Severus Militaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Pentru cine este interzis braconajul?"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, provocările toamnei pentru agricultori erau legate de compromiterea culturilor de către mistreţi, căprioare, iepuri sau alte animale sălbatice ce populau diversele forme de relief ale ţării. Pe atunci, aceste specii nu erau ameninţate decât de factori naturali, precum iarna grea sau verile prea aride.

Astăzi, incoerenţa politicilor de protecţie a mediului, dar mai ales a faunei, coroborată cu lungul drum pe care l-a avut reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor şi reglementarea modului de administrarea a acestora, se resimte izbitor asupra populaţiilor sălbatice care, practic, au dispărut în cele mai multe regiuni.

Mistreţi, căprioare, cerbi şi chiar şi iepurii de câmp au devenit specii rare, izolate la zeci de kilometri de ultima aşezare umană, acolo unde ar mai avea vreo minimă şansă să se mai perpetueze.

La aceste efecte nefavorabile au contribuit în mod decisiv atât proasta exploatare a faunei, dar, mai ales, după reglementarea ei prin legi, braconajul excesiv, niciodată diminuat în mod semnificativ.

Profiturile uriaşe pe care le aduce această activitate îi determină pe cei care o practică să rişte uneori sancţiunile codului penal, alteori chiar şi focurile de avertisment ale ocrotitorilor fondului cinegetic. În alte cazuri, braconierii, aflaţi sub protecţia infracţională a organelor de control, au exploatat până la epuizare acest fond greu de reconstituit.

Capturile record cu care se lăuda în trecut fostul regim al lui Ceauşescu au fost înlocuite ulterior de alte capturi record ale oamenilor politici. Unii dintre politicienii postdecembrişti erau prim-miniştri, alţii miniştri însărcinaţi chiar cu politica în domeniul agriculturii, pădurilor şi protecţiei faunei. Altfel spus, lupul pus de pază la stână.

Nici astăzi, dragi colegi, nu este târziu pentru o decizie fermă de stopare a fenomenului de degradare ireversibilă a faunei. Decizia, însă, nu va trebui să mai permită excepţii în privinţa vânătorii de agrement pentru amatorii de sporturi care, sincer, nu ştiu ce satisfacţie pot da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Ţurcanu - declaraţie politică intitulată Români în ţara nimănui;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Ţurcanu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, dragi colegi.

Declaraţia mea politica se intitulează "Români în ţara nimănui".

Stimaţi colegi,

Cu toţii cunoaştem şi simţim duritatea vremurilor pe care le traversăm, dar de la "neputinţă" la "bătaie de joc" există o foarte mare distanţă şi între cei doi termeni este o foarte mare diferenţă.

Fără să fiu părtinitor şi fără a vă readuce în memorie vremuri de mult apuse, doresc să vă aduc la cunoştinţă o problemă referitoare la situaţia financiară a primăriilor liberale din judeţul Botoşani, situaţie care nu este singulară, pentru că mai toţi cei din opoziţie se confruntă în această perioadă cu acest tip de probleme.

Vitregite de soartă şi victime ale rectificărilor bugetare negative, primăriile din opoziţie se află în colaps. În urma unei "celebre" hotărâri de guvern, hotărâre ce prevedea reducerea bugetului primăriilor cu 25%, din conturile acestora au fost retrase sume de bani care au fost returnate ulterior către primăriile democrat-liberale.

În asemenea condiţii pot spune că proverbul românesc "Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!" se potriveşte perfect situaţiei existente. În timp ce primăriile democrat -liberale din judeţ au primit tot felul de fonduri, cele liberale se chinuiesc să supravieţuiască.

Înţelegem că trebuie să "strângem cureaua", dar nu înţelegem de ce trebuie să facă acest lucru doar anumite culori politice şi nu întreaga clasă politică. De asemenea, nu înţelegem de ce nu putem avea cel puţin banii necesari pentru plata salariilor "incomensurabile" ale funcţionarilor din primării, pentru plata curentului şi încălzirea şcolilor şi grădiniţelor, pentru plata indemnizaţiilor de handicapat şi a însoţitorilor lor.

Am adresat în acest sens întrebări miniştrilor de finanţe şi chiar primului ministru, drept pentru care "încă mai aştept şi mai sper" că domniile lor vor binevoi să-mi răspundă, dar să şi facă tot posibilul pentru a remedia situaţia creată. Nu le-am cerut acestor somităţi politice să facă eforturi supraomeneşti, ci doar să acorde acelor comunităţi conduse de primari liberali sumele necesare pentru a-şi putea duce traiul zilnic, pentru a nu fi puşi în situaţia să-şi suspende activitatea şi să pună lacătul pe uşi.

Ştiu, doamnelor şi domnilor, că traversăm o perioadă neo-fanariotă în care clientela politică are întâietate, dar haideţi să sperăm că deciziile luate de către Curtea Constituţională, în ultima perioadă, vor lumina mintea celor care vor să distrugă această "săracă ţară bogată"!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS   Florentin Gust Băloşin - prezentarea unei analize critice a măsurilor aberante pe care le-a luat actualul guvern;

Domnul Florentin Gust, de la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat + PC.

Se pregăteşte domnul Vasile Filip Soporan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florentin Gust Băloşin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Încă o dată, Guvernul Boc nu a trecut testul intereselor personale şi al jocului de cuvinte în defavoarea intereselor cetăţenilor.

Moţiunea de cenzură de pe data de 27 octombrie 2010, iniţiată de opoziţie, a picat, nereuşind să spargă bariera coaliţiei fraudelor şi intereselor meschine. Nu a reuşit, astfel, stoparea măsurilor aberante pe care le-a luat acest guvern.

Mecanismul de unitate al puterii s-a dovedit unul mai eficient şi mai capabil să nu cedeze în faţa suferinţelor miilor de oameni aflaţi în stradă, şi a altor milioane de oameni care au semnat moţiunea de cenzură.

Ceea ce nu au înţeles guvernanţii şi parlamentarii puterii este faptul că această pierdere este a cetăţenilor disperaţi, care nu mai găsesc soluţii pentru a se descurca în viaţa cotidiană. Oamenii sunt puşi în situaţia de a alege între medicamente şi hrana zilnică, între asigurarea traiului şi cărţile copiilor pentru şcoală. Aceste alegeri nu fac altceva decât să arunce o deznădejde pe o întreagă ţară. după 20 de ani de libertate socială şi politică, românii sunt conduşi de cel mai incapabil guvern, de un guvern total desprins de realitatea cotidiană.

Deşi în ziua de 27 octombrie, mii de oameni au manifestat neputincioşi în faţa Parlamentului, deşi oamenii au implorat ca nimeni să nu-şi mai bată joc de munca lor, oameni care ne-au impresionat cumplit, parlamentarii puterii nu trăiau astfel de emoţie. Emoţia de a rămâne la putere, emoţia de a se asigura că mai au timp să-şi abandoneze scopurile pentru care au venit acolo, să fure în continuare fără regrete, aruncând într-o aprigă sărăcie cetăţenii României.

Acest guvern de incompetenţi se poate lăuda cu eliminarea mediului de afaceri, se poate lăuda cu distrugerea în masă a pensionarilor, se poate lăuda cu nepăsarea faţă de suferinţa bugetarilor şi cu cele mai aberante măsuri îndreptate în totalitate împotriva cetăţenilor români.

Cu ce nu se poate lăuda acest guvern? Tocmai cu îmbunătăţirea nivelului de trai, aşa cum au amintit în campania electorală.

Pentru a întări ceea ce am spus mai sus, vă reamintesc ceea ce se întâmplă zilele acestea în legătură cu ajutoarele destinate pensionarilor şi şomerilor, ajutoare care nu sunt date de Guvernul României, sunt date de Uniunea Europeană. Sunt oameni disperaţi, care stau la cozi interminabile în speranţa de a primi aceste alimente. Oameni care trăiesc o realitate cruntă, o realitate pe care guvernanţii nu vor s-o vadă.

Ducând aceeaşi politică opresivă, aceeaşi politică ce încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor, Guvernul Boc nu poate decât să arunce o ţară întreagă în haos şi deznădejde. Oamenii au ajuns la capătul puterilor. Nu mai cred în cuvintele fără sens ale politicienilor care-i conduc şi nu mai găsesc soluţii pentru a-şi asigura traiul cotidian.

Analizând această situaţie, ne întrebăm de ce plătesc oamenii nevinovaţi pentru incapacitatea de guvernare a politicienilor puterii. Ne întrebăm cu toţii cât mai avem de îndurat, cât timp trebuie să mai asistăm neputincioşi la furtul în masă, în timp ce milioane de oameni sunt la limita supravieţuirii.

În încheiere, vreau să fac un comentariu despre o mare pierdere care a avut loc săptămâna trecută şi vreau să trag un semnal de alarmă şi să dau un mesaj foarte clar celor de la Televiziunea Română: să le fie ruşine celor din conducerea Televiziunii Române pentru modul cum au prezentat pierderea unui mare patriot şi, în acelaşi timp, a unui mare poet contemporan, modului cum, în timpul când Adrian Păunescu era decedat, cei de la Televiziunea Română, întreaga zi au difuzat telenovele, fel şi fel de documentare care nu aveau nicio legătură, să zic aşa, cu ce se întâmpla în acea zi.

De aceea, trag un semnal de alarmă şi cer celor de la Televiziunea Română să ne spună dacă sunt televiziunea românilor sau sunt Televiziunea Română doar pentru că au sediul în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Televiziunea Română nu mai e televiziunea românilor de mult timp.

 
Video in format Flash/IOS   Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică cu titlul Reacţie la... reacţiile generate de Legea educaţiei naţionale;

Din partea Grupului social democrat au mai depus în scris domnii Ion Dumitru, domnul Andrei Dolineaschi, doamna Lucreţia Maria Roşca, domnul Angel Tîlvăr, domnul Filip Georgescu, domnul Emil Radu Moldovan şi domnul Costică Macaleţi. Şi cu această ocazie s-a încheiat şi lista.

Doamna deputat, aveţi cuvântul, după care, tot de la Partidul Democrat Liberal, domnul deputat aveţi cuvântul şi s-au cam închis declaraţiile pentru astăzi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi să prezint o "Reacţie la... reacţiile generate de Legea educaţiei naţionale."

Ca oricărui alt text şi textului Legii educaţiei naţionale i se pot aplica numeroase coduri de lectură şi receptare/interpretare, în funcţie de reprezentările sau imaginarul cititorului, de experienţa sa de viaţă sau în domeniu, de aşteptările vârstei, de deschiderea culturală, de spiritul democratic ş.a.m.d.

Câţi cititori atâtea sensuri, spune teoria receptării, prin urmare e firesc ca opiniile asupra Legii educaţiei naţionale, propuse de Guvern, să fie atât de diverse şi contradictorii. Aceasta nu înseamnă însă că legea e contradictorie. Spiritul contestatar al unor cititori nu transformă automat conţinutul textului nostru de referinţă într-unul contestabil. Şi apoi, sensul decodării mesajului merge, conform aceloraşi teorii ale discursului, în dublu sens: de la cititor către text, dar şi invers, de la text către cititor, dezvăluindu-i tipul de personalitate, atitudinile şi comportamentele, interesele şi imaginarul (social, lingvistic).

Intervenţiile numeroase în ultimele zile asupra importanţei textului noii Legi a educaţiei naţionale, a corectitudinii lui politice, a respectării normei lingvistice, dezbaterile cu "iz de revoluţie" (negări, ameninţări, conflicte ireconciliabile, "lexic tare") ilustrează cum nu se poate mai bine creativitatea în a demola o construcţie textuală. E creativitatea unor minţi strălucite, luminate şi bine mobilate, dar, vai, de data aceasta, înţepenite în stereotipuri şi clişee impardonabile.

Numeric vorbind, "ceata denigratorilor" este mult mai puternică, vorbitorii "de bine" abia reuşind să răspundă unei părţi infime a reproşului generalizat. Dă bine să fii în opoziţie, chiar dacă logica ar trebui să te conducă imperativ de aceeaşi parte a baricadei cu colegii tăi constructori, cu nevoile sistemului, a beneficiarilor lui. Să fii într-o opoziţie, fie ea şi textual/discursivă e mult mai credibil, se pare, decât să accepţi să intervii onest, cu argumente "la rece", asupra unui document de importanţă capitală pentru viitorul societăţii româneşti.

Vintilă Mihăilescu, cunoscut antropolog şi fin cunoscător al spaţiului românesc, spunea la un moment dat: "Cultura română este esenţialmente efemeră, bazată pe frumuseţea efemerului, de aici izvorăşte şi creativitatea noastră, o creativitate ce poate fi surprinzătoare, dar care nu durează".

Unui text de lege, ce îşi propune să împrospăteze cadrul educaţiei din România, exprimând nevoile de educare şi formare a tinerilor în următorii zece-cincisprezece ani, discursul public mediatic îi opune o efemeridă sub forma artei negaţiei de dragul negaţiei.

Sau poate că perioada comunistă încă are un impact considerabil asupra memoriei şi comportamentului nostru, nelăsându-ne încă "bolnavi de rău", să credem în "construcţia de bine". Sau, poate, avem din nou confirmarea celei mai frumoase calităţi a românului: cea de a pierde timpul, indiferent de cauză. Căci, oricum nimic nu durează.

Dragi colegi,

Sunt profesor de peste 30 de ani în România. Copiii şi nepoţii mei au fost şi sunt beneficiarii educaţiei oferite de grădiniţa, şcoala şi universitatea românească. Suntem cu toţii, membrii familiei mele, oameni care au reuşit în viaţă, în profesie.

Nu pot să accept, ca om de şcoală, dar şi ca român, această nouă campanie denigratoare, "antieducaţie şi antiromânească", construită artificial, acum, când pentru prima oară, ne aflăm cu adevărat, înaintea unui moment de răscruce al şcolii româneşti: începerea reformării sistemului, pe baza unor principii moderne, europene.

Cum vrem să construim în educaţie cu un discurs demolator? Cum vrem să recredibilizăm şcoala românească cu magiştri care învederează o tentativă de modernizare a ei? Ce modele oferim copiilor şi tinerilor noştri, noi, dascălii români, dacă, în loc să rămânem fideli discursului didactic, academic, ne compromitem prin declaraţii partizane, generate de orgolii nestăpânite şi de parti-pris-uri politicianiste jenante?

Noua Lege a educaţiei are la bază principii menite să schimbe sistemul din temelii. Un text care a fost dezbătut întreg anul 2010 şi care, prin amendamentele acceptate, se apropie de o formă corespunzătoare. Profesori, părinţi, tineri, politicieni, societate civilă, toţi cei care au dorit să susţină un anumit aspect legat de acest document au făcut-o sau au putut să o facă.

Trebuie să acceptăm cu toţii că acesta este momentul finalizării unei reforme începută deja. De ce atâta ură acum? De ce atâta invidie din partea unor vârfuri ale şcolii româneşti spre care se uită, cu uimită aşteptare, toţi românii? O reformă începută chiar de ei, criticii şi detractorii noii Legi a educaţiei naţionale. Tot ce s-a întâmplat în această perioadă cu textul Legii educaţiei naţionale este de neînţeles pentru mine, dar şi pentru foarte mulţi copii, părinţi şi colegi.

Cred că este nevoie de consens în acest moment al începutului. Urmează atât de multe lucruri ce ţin de implementare - metodologii, legislaţie secundară, terţiară, care pot să schimbe cu adevărat în bine, aşa cum ne-o dorim cu toţii, şcoala noastră.

Stimaţi colegi,

Alăturaţi-vă celor care au reuşit să redacteze, cu ajutorul dumneavoastră, un text coerent ca punct de plecare al unei mari reforme: reforma în educaţie!

Vă mulţumesc

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, mulţumesc mult de tot pentru declaraţia dumneavoastră.

Daţi-mi voie să vă citesc numele colegilor de la Partidul Naţional Liberal care au depus în scris: domnul Eugen Nicolăescu, domnul Mihăiţă Calimente, domnul Ionel Palăr, doamna Lucia Varga şi domnul Viorel Buda au depus în scris.

Domnul Vasile Filip Soporan de la Grupul deputaţilor declaraţi independenţi a depus şi domnia sa în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Alecu - declaraţie politică cu subiectul Tineretul în mişcare;

Domnul deputat din partea Grupului democrat liberal, ultima intervenţie. Vă rog frumos, domnul Valeriu Alecu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Alecu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Tineretul în mişcare"

Comisia Europeană a lansat, în octombrie 2010, proiectul "Tineretul în mişcare" pentru a aborda provocările cu care se confruntă tinerii în domeniul educaţiei, al formării şi al ocupării forţei de muncă. Proiectul este gândit ca o foaie de parcurs pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, care va contribui la crearea locurilor de muncă necesare pentru o societate bazată pe cunoaştere.

Eforturile sunt concentrate asupra educaţiei, deoarece tinerii sunt cea mai bună resursă de care dispunem şi de aceea este necesar să răspundem urgent la întrebarea "Tinerii noştri primesc pregătirea necesară pentru a răspunde exigenţelor de mâine?"

Pentru a găsi răspunsul la întrebare, trebuie să privim cifrele statistice. La nivel european, 20% dintre tineri sunt şomeri, iar mai puţin de 30% dintre tineri se îndreaptă spre învăţământul superior, în comparaţie cu 40% în Statele Unite şi 50% în Japonia. În Europa, 15% dintre tineri părăsesc şcoala prematur, având, în cel mai bun caz, calificări de bază. Economia europeană va avea nevoie, în anul 2020, pentru cel puţin 35% dintre locurile de muncă de personal cu calificare înaltă şi pentru 50% dintre locurile de muncă vor fi necesare calificării la nivel mediu.

În România anului 2010, abandonul şcolar se ridică la 20% şi, în contextul crizei economice, acest procent este posibil să crească, în timp ce obiectivul Uniunii Europene este să reducă abandonul şcolar sub 10%, iar minim 40% dintre tineri să urmeze o formă de învăţământ superior.

Experţii Uniunii Europene au constatat un regres în privinţa alfabetizării şi a competenţelor numerice la tinerii sub 15 ani, semnalând că aproape 25% dintre tineri au competenţe scăzute în aceste domenii, fapt inacceptabil şi care trebuie urgent remediat. Acest fenomen este prezent şi în România şi trebuie avut în vedere, cu prioritate, în procesul de învăţare din ciclurile primare.

Pentru învăţământul gimnazial şi liceal este de reţinut că tinerii au de câştigat dacă învaţă să colaboreze cu alte persoane, să facă schimb de idei şi să exploreze alte culturi. Aceste experienţe le oferă mai multe şanse de a obţine un loc de muncă.

Mobilitatea (libertatea de mişcare în spaţiul european) este un mijloc de a le oferi tinerilor competenţele necesare pentru o viaţă aflată sub semnul schimbării şi adaptării. Tinerii trebuie încurajaţi să studieze şi să participe la acţiuni de formare în străinătate, precum şi să li se faciliteze tranziţia către locurile de muncă.

Proiectul "Tineretul în mişcare" este un pachet de măsuri care va ajuta la reformarea sistemelor noastre de învăţământ şi îi va ajuta pe tineri să efectueze tranziţia de la educaţie la piaţa forţei de muncă. Un nou Monitor European al posturilor vacante va oferi tinerilor şi consultanţilor în domeniul ocupării locurilor de muncă informaţii privind sectoarele care oferă locuri de muncă în Europa şi competenţele necesare. Un paşaport european al competenţelor va facilita compararea experienţelor dobândite de tineri în diferite ţări.

Având în vedere că una dintre provocările cele mai dure va fi punerea în aplicare a acestui pachet de măsuri într-o perioadă de austeritate, este clar că sprijinul Uniunii Europene este crucial.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult pentru intervenţia dumneavoastră. Am speranţa că o trimiteţi şi la partid, s-o citească şi colegii dumneavoastră. Cu ocazia asta, poate mai reducem din cele 40% de familii care n-au bani pentru prima zi de şcoală.

 
Video in format Flash/IOS    

Declar închisă şedinţa de declaraţii politice pentru astăzi.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ne vedem la ora 10,00 în plenul Camerei Deputaţilor.

Distinse doamne, mulţumim pentru stenogramă. Sărut mâna! Mulţumim pentru suport.

O zi frumoasă vă urez!

 
     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Costică Macaleţi - declaraţie politică: «Guvernul Boc a câştigat - botoşănenii vor tremura de frig pentru că nu se mai încadrează în noile condiţii de alocare a ajutoarelor pentru încălzire»;

Domnul Costică Macaleţi:

«Guvernul Boc "a câştigat" - botoşănenii vor tremura de frig pentru că nu se mai încadrează în noile condiţii de alocare a ajutoarelor pentru încălzire»

Declaraţia mea politică de azi se referă la urmările tragice ale modificării condiţiilor de alocare a ajutoarelor pentru încălzire.

Aşa cum am declarat într-o intervenţie recentă, disperarea guvernului Boc de a-şi păstra veniturile pe timp de criză pentru clientela politică în dauna celor defavorizaţi a determinat foarte mulţi botoşăneni să nu mai depună cereri de acordare a ajutoarelor pentru încălzire. Anul trecut, în primele zile ale lunii noiembrie erau depuse mii de cereri pentru ajutoare. Acum, până la începutul acestei luni, au fost înregistrate doar 183 de solicitări pentru ajutor la lemne şi 1.180 de cereri pentru cei care îşi încălzesc locuinţele cu centrale sau sobe racordate la reţeaua de gaz. Au înaintat cereri şi 2.500 de botoşăneni care au apartamentele racordate la reţeaua centralizată de termoficare. Iarna trecută, 7.000 de clienţi ai Termica au primit ajutor la plata facturii.

Înăsprirea criteriilor în baza cărora se acordă ajutoarele va duce în unele localităţi la reducerea cu până la 50% a numărului beneficiarilor, spun specialiştii. Şi în mediul rural numărul cererilor este inferior celui de anul trecut. Banii depuşi la bancă pentru cheltuielile de înmormântare sau pământul dat copiilor fără a fi perfectate acte îi lasă pe mulţi botoşăneni fără ajutorul la încălzire. Sunt mulţi bătrâni care nu se încadrează. Ei au strâns banii pentru înmormântare, dar nu se poate face nimic în condiţiile noii legislaţii. Oamenii vin şi întreabă, dar nu se încadrează. Au teren dat copiilor, dar nu prin notariat, din cauză că sunt prea săraci. În mediul urban dar şi în cel rural printre solicitanţi se numără şi poliţişti sau jandarmi în ale căror familii venitul pe fiecare membru a scăzut sub 615 lei urmare a diminuării salariilor bugetarilor.

Spre deosebire de anii trecuţi, sunt exceptaţi de la ajutoare cei care deţin autoturism cu o capacitate de peste 1.600 de centimetri cubi, autoutilitară, remorcă, şalupă, scuter de apă, dar şi tractor sau orice alt utilaj agricol. Nici familiile care au o moară de cereale, presă de ulei, gater sau vreun depozit bancar de peste 3.000 de lei nu mai au dreptul la ajutor. Sunt excluşi şi deţinătorii unor terenuri de împrejmuire a locuinţei care depăşesc 1.000 de metri pătraţi în zona urbană şi 2.000 de metri pătraţi în zona rurală, cei care deţin ori au închiriat sau concesionat încă un imobil pe lângă cel pe care-l au în proprietate. Au fost eliminaţi de pe lista beneficiarilor şi cei care au mai mult de trei bovine, cinci porcine, 20 de ovine sau 15 familii de albine.

Aşadar, Guvernul Boc poate să fie mulţumit! A adus poliţiştii şi jandarmii să fie nevoiţi să ceară ajutoare pentru încălzire şi a scăpat de pensionarii care au strâns din puţinul lor, rupându-şi de la gură, bani pentru înmormântare, bani care depuşi fiind în conturi îi fac să nu se mai încadreze în absurdele noi prevederi legale de acordare a ajutoarelor pentru încălzire. "Felicitări" şi la mai mare, iubiţi guvernanţi!

    Adrian Gurzău - declaraţie politică: Domnule Antonescu, eraţi prezent în viaţa României când s-a semnat Pactul pentru Educaţie?;

Domnul Adrian Gurzău:

Declaraţie politică: "Domnule Antonescu, eraţi prezent în viaţa României când s-a semnat Pactul pentru Educaţie?"

Scrisoare-deschisă domnului Crin Antonescu, preşedinte al PNL

Îi scriu domnului Antonescu în speranţa că scrisoarea îl găseşte la destinaţie şi că îi va trezi amintiri importante.

Domnule Antonescu, chiar dacă suntem, ca politicieni, în tabere opuse, dumneavoastră în opoziţie şi partidul din care fac parte, la putere, cred totuşi că putem avea un dialog normal. Sunteţi tânăr şi intelectual şi oricât de "furios" vă percepem noi, cei din tabăra puterii, sunt convins că aveţi o busolă raţională după care vă ghidaţi. Altfel nu aţi fi reuşit să câştigaţi şefia unui partid important cum este PNL.

Aşadar, vreau să vă confirm îndoiala pe care simt că aţi început să o aveţi în privinţa discursului anti-Legea educaţie al vicepreşedintelui PNL Andrei Marga. La început vă spun sincer, şi eu am avut tentaţia să-l iau în serios pe rectorul Marga. Cu atât mai mult cu cât suntem din acelaşi oraş.

Urmărind însă luările de poziţie ale domnului Marga am fost şocat de nivelul subcultural, visceral şi agresiv al aşa-zisei sale argumentaţii. Cred că aţi remarcat, ca şi mine, faptul că a adus ca principal argument împotriva Legii educaţiei înfăţişarea de "băieţaş" a ministrului Funeriu sau "nazismul" premierului Boc şi notele sale de la şcoală (care între noi fie spus, au fost de zece, dar neimportant pentru subiect).

Aşadar, am vrut să vă scriu ca să vă amintesc faptul că partidul dumneavoastră şi-a asumat Pactul pentru Educaţie prin semnătura ministrului Cristian Adomniţei. Că acel pact nu este o înşiruire de vorbe goale, tocmai de aceea a devenit un document semnat public, pentru a nu mai trece la capitolul declaraţii de bon ton uitate a doua zi.

Dacă astăzi alegeţi să urmaţi interesele şi pornirile viscerale ale unor rectori afectaţi personal de prevederile legii, nu doar că v-aţi lăsa o pată în cariera politică, dar aţi trăda interesele pe termen lung ale naţiunii. V-aţi trăda ca intelectual şi coleg de generaţie cu Cristian Adomniţei, cu Daniel Funeriu sau Mircea Miclea, oameni care au avut contribuţii la redactarea acestei legi. Sunt convins că nu o veţi face, pentru că gândiţi şi doriţi o ţară pentru viitoarele generaţii, indiferent de ce parte a luptei politice vă plasează acum istoria.

    Radu Bogdan Ţîmpău - declaraţie politică cu referire la sectorul energetic;

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

România întreagă se prăbuşeşte: toate sectoarele bugetare sunt golite de orice înseamnă profesionalism şi performanţă, fiecare angajat al statului se simte prăduit de politica haotică a Guvernului, fiecare sector economic, precum şi mediul privat se confruntă cu situaţii limită, insolvenţe şi falimente ale propriilor afaceri.

În tot acest context, un singur sector pare să beneficieze de grija exclusivă a preşedintelui, dar şi a Guvernului: cel energetic. În plin scandal ALRO, preşedintele Băsescu îşi face apariţia la o televiziune de casă şi încearcă să ne povestească cât de mică este influenţa sa asupra afacerilor dintre stat şi "băieţii deştepţi" din energie şi, mai ales, cât de tare s-a luptat pentru a fi schimbat directorul Hidroelectrica care "a şi prelungit contractele cu băieţii deştepţi şi de câte ori ceri contractele spune că sunt secrete ca şi cum Hidroelectrica este moşia mamei lui şi contractele sunt secrete". Şi, în final, a reuşit!

Cu toate acestea, trebuie să-i reamintim domnului preşedinte câteva lucruri esenţiale:

1. Domnia sa este parte din sistemul pe care l-a protejat din 2009 încoace şi nu este vreun revoluţionar sau disident care se află în afara acestuia. Mai mult, instituţia prezidenţială este parte a puterii executive şi, aşa cum a avut competenţe în a anunţa tăieri de pensii şi de salarii sau alte măsuri de austeritate, tot aşa ar fi putut avea un punct de vedere şi cerinţe în ceea ce priveşte afacerile dubioase din energie.

2. Sectorul energetic românesc se află de doi ani de zile sub ocârmuirea, influenţa şi strategia partidului aflat la Guvernare. nu există o independenţă a acestui domeniu şi nimic nu se mişcă fără ştirea celor din partidul de guvernământ.

3. Preşedintele Băsescu ar fi putut cere oricând desecretizarea contractelor din energie, direct sau prin intermediul Guvernului, dar acest lucru este evident nefavorabil acoliţilor şi ocrotiţilor săi.

4. Preşedintele declară textual: "Deci cu toată influenţa politică pe care o am, în cele din urmă am reuşit să fac să fie schimbat domnul Oprea Traian." Întrebarea noastră: care este urmarea acestui fapt: s-a desecretizat vreun contract de către noii numiţi sau aceştia reprezintă doar nişte pârghii mai accesibile pentru puterea portocalie şi grupurile ei de interese ?

Staţi liniştit, domnule preşedinte, acest text este doar o declaraţie politică, la care ştiu că nu veţi răspunde niciodată şi pe care sunt convins că o veţi ignora, aşa cum faceţi cu toate celelalte puteri ale statului.

    Daniel Buda - declaraţie politică Despre un parlamentar corect;

Domnul Daniel Buda:

"Despre un parlamentar corect"

Pentru foarte mulţi dintre noi, momentul decembrie ’89 a însemnat, în mod cert, libertate, egalitate şi liberă exprimare fără constrângeri, repercusiuni sau sancţiuni. Democraţia, în esenţa ei, înseamnă tocmai acest lucru. Însă, din nefericire, această libertate de exprimare, de manifestare, nu de puţine ori, de-a lungul anilor, a fost înţeleasă, de fiecare în parte, în mod diferit şi la fel a fost pusă şi în practică. Şi mă refer aici, în special, la politicieni.

Imediat după momentul 22 decembrie ’89, vizibilitatea politică a Parlamentului român a cunoscut un real interes din partea celor chemaţi să îi ofere legitimitate, şi anume poporul, când a devenit un adevărat for de dezbateri unde sunt permise manifestările democratice multă vreme cenzurate de regimurile autoritare. În fapt, forul legislativ, Parlamentul a devenit în ţara noastră o arenă de desfăşurare a forţelor politice, de discutare şi de regândire a întregului sistem legislativ românesc. Desigur că, dincolo de funcţionarea unor mecanisme consacrate de legea fundamentală şi actele normative în vigoare, peisajul dezbaterilor din cadrul Parlamentului cunoaşte la momentul actual o dinamică ce ridică în mod constant întrebări legate de deţinătorul real al puterii, de legitimitate, moralitate şi credibilitate.

În actualul context politic, marcat de o puternică criză economică internaţională, fiecare dintre noi, parlamentarii, găsim de cuviinţă în abordarea firească a dezbaterilor legislative să ne exprimăm poziţia şi să ne manifestăm convingerile în funcţie de conjunctura politică, de contextul economico-social şi, evident, în funcţie de interesele cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Fără doar şi poate, reformarea şi modernizarea României ca stat membru al Comunităţii Europene reprezintă pentru fiecare dintre noi un scop al activităţii pe care o desfăşurăm, însă, din păcate, sunt puţini aceia care înţeleg cu adevărat ce înseamnă asumarea unui pachet de măsuri de austeritate în vederea ieşirii cât mai rapide din criza financiară a României. Poate pentru unii, aceste măsuri anunţate şi unele dintre ele chiar asumate reprezintă pur o chestiune de orgoliu sau de interes personal al celora care astăzi deţin frâiele actului guvernamental. Nimic mai fals.

Actualul guvern este singurul care după 20 de ani a reuşit să restabilească ordinea de drept într-un stat democratic şi european. Este singurul guvern care, după 20 de ani, a plasat în centrul politicilor guvernamentale interesul ţării şi al cetăţeanului pe care îl reprezintă şi nu interesul personal sau al unor grupuri de interese cum se întâmpla până în 2009. Este mai mult decât un sacrificiu personal, este un sacrificiu al unui partid responsabil, al celui mai curajos partid de guvernământ din România. Spun acest lucru deoarece deciziile luate de principalul partid de guvernământ sunt singurele care pot ajuta România să îşi respecte angajamentele luate în faţa instituţiilor internaţionale, europene şi, desigur, în faţa cetăţenilor pe care îi reprezintă.

În acest context, în care se doreşte o redresarea economică a ţării noastre pe baza unor principii sănătoase, este absolut nefiresc ca unii dintre noi să aibă reacţii şi manifestări necontrolate la un moment dat tocmai datorită faptul că rezultatele nu sunt acelea pe care le-am intuit sau cele pe care le-am aşteptat.

Revenind la ceea ce spuneam la începutul acestei declaraţii, si anume faptul că în politică sunt permise comportamente, manifestări şi argumentarea poziţiei până la un anumit moment şi acela este momentul votului. M-aş opri foarte pe scurt şi asupra recentelor manifestări ale unor colegi de partid, care fac parte din filiala pe care o conduc în calitate de preşedinte, şi aş dori să subliniez un aspect esenţial, şi anume faptul că politica se face pe voturi, la fel ca şi fotbalul pe goluri. Prin urmare, contează într-o foarte mică măsură manifestările politice, exaltările de moment sau declaraţiile atâta timp cât în momentul votului se poziţionează pentru susţinerea măsurilor Guvernului actual. Văd, din păcate şi reversul medaliei, respectiv reacţiile colegilor care în cadrul dezbaterilor politice îşi exprimă entuziasmul, iar când vine vorba de vot, poziţia lor este una diametral opusă.

Fără să fiu acuzat de subiectivism, pot spune că, indiferent de convingerile personale sau de contextul politic, preşedintele comisiei de învăţământ din Senat nu îşi va vinde niciodată votul, dar nici nu va renunţa la lupta pentru eficienţă în sistemul educaţional românesc.

Am convingerea că, dacă cel puţin jumătate dintre distinşii parlamentarii ar avea conştiinţa domnului senator Mihail Hărdău, deoarece despre el este vorba, acum, în momentul actual, România ar fi avut mai puţin de pătimit ca urmare a politicilor incoerente ale unor politicieni de marcă, dar slab profesionişti, cum ar fi colegii săi de comisie de la PSD şi PNL care nu fac altceva decât să tergiverseze un act normativ esenţial pentru România europeană, legea educaţiei naţionale.

    Cristian Buican - declaraţie politică privind un Exemplu de neseriozitate;

Domnul Cristian Buican:

"Exemplu de neseriozitate"

Situaţia politică actuală din România, fie că ne referim la prezent sau la trecutul apropiat, ne-a demonstrat că nu se poate guverna decât în coaliţie şi că probabil nici în perioada imediat următoare un partid politic nu va obţine majoritatea absolută pentru a guverna singur. În aceste condiţii, negocierea, compromisul şi respectarea înţelegerilor reprezintă virtuţi necesare ale unei coaliţii guvernamentale. Coabitarea şi colaborarea au fost, sunt şi trebuie să rămână două dintre principiile care pot sta la baza unei majorităţi parlamentare.

Situaţia politică rezultată în urma alegerilor parlamentare din 2008, care poate fi descrisă succint ca un echilibru de forţe între cele trei mari partide, a fost modificată de actuala conducere portocalie prin migraţie politică. Acest lucru ne-a adus în situaţia de a avea la guvernare o coaliţie fragilă, care însă reuşeşte să-şi impună planurile de distrugere a cetăţenilor acestei ţări, distrugere recunoscută de însuşi întâiul cârmaci al ţării care a catalogat această majoritate ca fiind una toxică.

Lăsând la o parte raţionamentele logice legate de modalitatea în care s-a constituit această coaliţie, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra situaţiei existente şi să afirmăm mai convingător faptul că partidul portocaliu nu este de încredere. În relaţia cu cetăţenii a demonstrat-o, în relaţia cu PNL şi PSD a demonstrat-o, iar de săptămâna trecută şi UDMR a simţit, pe propria piele, lipsa de seriozitate, cultul trădării şi al trasului pe sfoară ce îi caracterizează pe majoritatea celor de la PDL.

Ştim cu toţii că preţul plătit de PDL-işti pentru ca UDMR să nu voteze moţiunea de cenzură a fost acela al asumării răspunderii pe Legea educaţiei, pentru care, plini de sine cum îi ştim, actualii guvernanţi portocalii au dat asigurări că va trece şi de Curtea Constituţională. Iată că iţele au fost încurcate şi UDMR s-a trezit tras pe sfoară tocmai de partenerii de guvernare cu care fuseseră solidari în asumarea unor măsuri care au afectat grav şi electoratul maghiar.

Vă pot asigura că nu am niciun fel de îndoială referitoare la faptul că UDMR, ca forţă politică distinctă şi diferită de celelalte trei forţe politice din Parlamentul României, ştie să coabiteze în cadrul unei coaliţii. Sunt serioşi atâta timp cât şi partenerii îşi respectă înţelegerile, iar parcursul UDMR în cadrul ultimilor 20 de ani a demonstrat acest lucru.

Reacţia lor de până acum legată de trădarea portocalie la Legea educaţiei reprezintă un semnal de alarmă şi, totodată, începutul sfârşitului pentru Guvernul Boc. În politică, odată ce ţi-ai încălcat cuvântul dat, odată ce nu ai respectat o înţelegere, eşti izolat şi sortit eşecului. Aştept cu nerăbdare ieşirea UDMR de la guvernare, fie că ea se va petrece acum, fie ca se va petrece mai târziu, pentru că sunt convins că UDMR nu va mai avea încredere de acum înainte în partenerii săi portocalii.

Ce doresc să subliniez aşadar, dragi colegi, este neseriozitatea cu care PDL îşi tratează toţi partenerii cu care la un moment dat a încercat un proiect comun. Nu este posibil ca totdeauna ceilalţi să fie direct răspunzători, iar tu să nu ai nicio vină doar pentru că eşti PDL-ist. Dacă facem un scurt apel la memorie, putem observa cum de fiecare dată, pe modelul lansat în politică de Traian Băsescu, PDL a fost la guvernare cu diferiţi parteneri politici şi de fiecare dată a ajuns să nu se mai înţeleagă cu aceştia, să îşi încalce promisiunile, să treacă peste negocierile făcute cu o seară înainte, fără a-şi asuma vreodată partea de vină.

    Carmen Axenie - declaraţie politică cu subiectul Fără opţiunea educaţiei acasă, învăţământul românesc este incomplet;

Doamna Carmen Axenie:

"Fără opţiunea educaţiei acasă, învăţământul românesc este incomplet"

Nu este prima oară când ridic în faţa dumneavoastră această temă şi am convingerea că nu va fi nici ultima. Mi-am asumat, în faţa sutelor de persoane care mi-au scris pentru a mă sprijini, un rol de mijlocitor între familiile din România şi forul legislativ al ţării. De curând, însă, prin colegi care reprezintă diaspora, am primit nenumărate semnale de sprijin şi noi solicitări de a merge mai departe.

Un adevăr al vieţii este că tot ce este omenesc este perfectibil. Activitatea noastră legislativă presupune însăşi această axiomă. În ce priveşte domeniul educaţiei, prin actuala lege asumată de Guvern, socotesc că am făcut paşi îndrăzneţi, necesari, dar nu şi suficienţi. Ca jurist, găsesc folositoare rigurozitatea cu care s-a întocmit acest document, dar ca mijlocitor al celor care doresc legalizată forma de învăţământ acasă, mă declar nemulţumită.

O lege care pretinde că "asigură cadrul pentru exercitarea dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii" (Art. 1), dar care nu cuprinde posibilitatea educaţiei acasă, este o lege care necesită îmbunătăţiri. Dacă privim în mod esenţial lucrurile, statul asigură un învăţământ pentru mase, centrat pe acestea. Masele sunt formate din numeroase grupuri eterogene cărora profesorul trebuie să le asigure educaţia. În ultima vreme se fac încercări de a se trece de la centrarea pe grup, la centrarea pe elev. Actuala lege mai permite, după cum ştiţi, şi alternativele educaţionale (pedagogia Waldorf, Montessori, Freinet, alternativa Step by Step, Planul Jena). Acestea, spre deosebire de învăţământul pentru mase, sunt orientate pe individ.

Stimaţi colegi, dacă privim cu atenţie, din învăţământul românesc lipseşte educaţia centrată pe familie. Oare să fie acest tip de educaţie lipsit de relevanţă într-o vreme în care familia este din ce în ce mai supusă fărâmiţării? Oare să nu se înţeleagă deloc că acest mod de educaţie nu substituie educaţia de masă, ci o completează? Oare nu observăm că libertatea de a fi educat în lumea de azi presupune libertatea de a alege între cele trei tipuri de învăţământ?

Iată de ce, pentru mine, educaţia acasă va fi una dintre priorităţile legislative ale mandatului. Am auzit, de-a lungul vremii, mai multe aşa-zise argumente împotriva învăţământului acasă. În esenţă, toate sunt argumente împotriva libertăţii şi responsabilităţii familiei de azi. Acum când ne dorim o educaţie pragmatică, închei cu o întrebare: oare se îngrijeşte cineva mai mult decât familia ca un tânăr să poată face faţă dificultăţilor vieţii? Eu cred că nu.

    Petru Călian - declaraţie politică intitulată Modificări ale Legii nr.85/1992 şi Legii nr.112/1995;

Domnul Petru Călian:

"Modificări ale Legilor nr.85/1992 şi nr.112/1995"

Readuc în atenţie cadrul legislativ al caselor naţionalizate şi a locuinţelor sociale. Am iniţiat în acest sens două legi pentru modificarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat şi modificarea Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.

Prima modificare face referire la articolul 16 al Legii nr.85/1992 care se va modifica complet, astfel valoarea de vânzare a locuinţei să se calculeze raportat la preţul pieţei de către autorităţile administraţiei publice locale. Explicaţia constă în faptul că sumele în cauză se fac conform Legii nr.79/1992 şi se consideră venit la bugetul local. Prin modificarea prevederilor legislative actuale, în sensul stabilirii unei proceduri de calcul ce să asigure o majorare a sumelor obţinute din vânzări de locuinţe, s-ar asigura un venit mai mare la buget, venit ce urmează a fi folosit în vederea construirii de locuinţe noi.

Primăriile se confruntă cu probleme de natură financiară atunci când e vorba de atragerea de fonduri pentru construirea de noi locuinţe. Prin această modificare, bugetul unei primării s-ar mări substanţial, iar banii adunaţi ar rămâne în ciclul investiţiilor sociale.

Consider motivată această modificare legislativă, corelată cu propunerea de mai sus, în condiţiile în care sunt necesare fonduri pentru realizarea de locuinţe noi.

A doua modificare face referire la abrogarea alineatului 5 al articolului 9 din Legea nr.112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.

Articolul prevedea încasarea de către unităţile specializate care evaluează şi vând apartamente a unui comision de 1 % din preţul de vânzare.

Propunerea este corelată cu cea privitoare la HG nr.20/1996 referitor la faptul că sumele obţinute se constituie venit la bugetul local, motiv pentru care prevederile legislative existente nu se mai justifică.

Astfel, abrogarea articolului 9 e oportună.

Legea nr.112/1995 este o lege controversată, care trebuie adaptată situaţiei actuale. De-a lungul timpului casele naţionalizate şi cele trecute în proprietatea statului au făcut obiectul multor procese care şi-au găsit finalitate la CEDO.

    Cătălin Cherecheş - declaraţie politica: Cu delicateţe despre Legea educaţiei;

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Cu delicateţe despre Legea educaţiei"

Există parcă o cutumă legată de educaţie în România (şi când scriu educaţie - punctez că este vorba de un sistem complicat de funcţionare a învăţământului pe toate palierele). Apariţia unei noi legi legată de "revoluţionarea" educaţiei este, din păcate, un lucru (fapt) comun, specific fiecărui Guvern postdecembrist. Parcă este un blestem naţional ce ţine de transformarea (din patru în patru ani) a sistemului educaţional.

Eu văd în primul rând creatorii acestui sistem şi apoi Legea educaţiei. Profesorii, învăţătorii, funcţionarii ce muncesc în învăţământul românesc se află parcă într-un ring de box unde apare "campionul mondial" recte guvernul şi prinde a lovi cu pumnul. Nu cred că asta este soluţia.

De asemenea, eu văd în sistemul de învăţământ românesc elevii de pe toate palierele, ajunşi cobaii de serviciu ai Guvernului. Există multă inconştienţă în bulversarea sistemului.

Dincolo de trauma creatorilor învăţământului (a celor ce la nivelul unor salarii mizere practică apostolatul şi-n secolul XXI ) - generaţiile de elevi apar în şcoală fără repere, fără sistemul de valori şi fără credinţa în valoarea indestructibilă a studiului.

O societate umană coerentă determină generaţiile tinere să se perfecţioneze în sistemul educaţional, având credinţa că viitorul se construieşte în şcoală.

O societate umană fără repere generează dispreţ şi haos mental în generaţii de elevi, care constată că valoarea lor intelectuală nu e răsplătită, ba mai mult, este dispreţuită de cei care trăiesc în sfera banului.

Dacă banul, ca reper al reuşitei în viaţă, a pătruns şi-n băncile şcolii, oricare ar fi Legea educaţiei (avansată înspre societate) nu reprezintă nimic.

Reforma reală începe cu introducerea sistemului de valori în întreaga societate. De-abia apoi putem vorbi, ori scrie, despre Legea educaţiei şi despre demnitatea pe care o generează în elev sistemul educaţional în care suveran e criteriul valoric şi unde selecţia reală a valorii generează performanţa.

Până atunci, avem o nouă lege a educaţiei prezentată pompos, dar care în ansamblul ei are câteva articole de lege cel mult iritante şi generatoare de controverse politicianiste.

Din păcate, avem încă mult de aşteptat până ce un guvern va înţelege naţiunea pe care o guvernează şi până când foştii elevi ai sistemului românesc de învăţământ, ajunşi miniştri, îşi vor aminti cum era pe vremea lor legea educaţiei şi măcar mimetic vor oferi actualelor generaţii tinere posibilitatea unei instrucţii serioase, aptă a genera competiţie reală, în care învinge inteligenţa fiecăruia şi prin cumul inteligenţa naţiunii române.

    Cătălin Cherecheş - declaraţie politica: Pământul ţării, ca o rană deschisă;

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Pământul Ţării ca o rană deschisă"

Poetul Adrian Păunescu a adunat în revărsarea cuvintelor limbii române, simţirea fiecăruia dintre noi. A debutat în urmă cu 50 de ani şi versurile lui au adus bucurie, tristeţe, calm ori revoltă, în fiecare generaţie de români, de atunci şi până astăzi. Implicat în viaţa cetăţii, poetul a trezit multe controverse. Dar forţa lui a trecut peste răutăţi şi a născut în această trecere binele pentru marea comunitate a naţiunii.

Astăzi, omul a plecat la cele veşnice - Poetul este parcă mai viu printre români. Când pleacă o personalitate să se odihnească puţin, pământul ţării apare ca o rană deschisă. La ceas de taină, citindu-i poemele, noi ne vom vindeca de toate răutăţile care ne chinuie existenţele.

Acesta este rolul major al Poetului. Prin ceea ce ne-a lăsat moştenire, Poetul devine un mare vindecător al durerilor care ne macină.

Poetul Adrian Păunescu este mai viu decât în urmă cu câteva zile, omul Adrian Păunescu ne-a lăsat moştenire Poetul.

Nu cred că vom învăţa vreodată să ne preţuim adevăratele valori cât timp acestea se află printre noi. Este parcă un blestem al aceste ţări! Când nu le mai avem, ne cuprind regretele.

Dumnezeu l-a primit pe Adrian Păunescu în împărăţia Lui! Omul se află la odihna fără de sfârşit. Nu s-a temut de moarte şi nici de veşnicia ei. Adrian Păunescu - Poetul - va deveni în ani modelul pe care îl caută românii în această nesfârşită tranziţie.

Rămas bun, Maestre, şi mulţumim pentru uriaşa operă literară pur românească pe care ne-ai lăsat-o moştenire.

Veşnică recunoştinţă!

    Constantin Chirilă - declaraţie politică despre Cârlanul şi avertismentul:

Domnul Constantin Chirilă:

"Cârlanul şi aventurierul"

Fără să cunoască mecanismele economiei de piaţă, guvernele domnului Iliescu nu au făcut altceva, decât să dezvolte o economie subterană, ca o alternativă la o economie de piaţă reală, greu în acest moment să fie adusă la suprafaţă.

Au apărut atunci grupuri financiare şi economice, bazate pe sprijinul puterii - aşa zişii "miliardari de carton", care nu au avut nimic cu economia de piaţă, nesupunându-se concurenţei şi încorsetărilor solicitate de forţele pieţei. În felul acesta, s-a instituţionalizat corupţia, ca principală politică a statului.

Agricultura "iliesciană" a fost subjugată unor afacerişti care şi-au dat seama foarte repede că, în această ramură strategică a economiei naţionale, se pot îmbogăţi.

În epoca Tăriceanu, ajutat de camarila "iliesciană", după renunţarea la acordul cu FMI, Tăriceanu a putut să-şi răsplătească în voie clienţii politici prin contracte şi salarii de lux în administraţia centrală şi nu a făcut nicidecum investiţii. Mai mult decât atât, Tăriceanu a cheltuit şi banii încasaţi din privatizări, bani care ar fi trebuit direcţionaţi către infrastructură. Astfel, trei miliarde de euro din privatizare s-au volatilizat. Aceşti bani au fost risipiţi pe cheltuieli neproductive. Este cu atât mai iresponsabilă atitudinea Guvernului Tăriceanu 2, cu cât privatizarea BCR a fost cea mai mare privatizare din istoria României. Cu trei miliarde de euro puteam să construim sute de kilometri de infrastructură.

Astăzi, în 2010, când România se află în criză severă, opoziţia reprezentată de PSD şi PNL promit un guvern nou şi democratic, cu un program nou, prin care în România va curge numai lapte şi miere. Dar, ei nu iau în considerare că populaţia ţării a mai primit asemenea promisiuni de la guvernele "iliesciene".

Reprezentanţii partidelor sus menţionate, Ponta şi Antonescu, însă, odată ajunşi la putere, ar anunţa cu mare durere populaţia ţării că nu a ştiut cât de grea este moştenirea lăsată de guvernul anterior. Să fie oare aşa ? Să fi uitat că tătucul lor a instalat în România situaţia penibilă prezentată?

De fapt, ei vor să ajungă la putere, fără un program de scoatere a României din criză, ci pentru a-şi rezolva problemele personale, de familie şi clientelare.

Actualele acţiuni politice ale lui Ponta şi Antonescu sunt foarte asemănătoare cu cele din guvernele iliesciene şi mă fac să cred că democraţia şi instituţiile democratice ale statului sunt puse la grea încercare.

Comportarea politicienilor Ponta şi Antonescu în această perioadă grea pentru România mă fac, de data aceasta, să-i dau dreptate domnului Iliescu: în politică Ponta este un "cârlan", iar Antonescu un "aventurier".

    Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică în legătură cu Ce avem de făcut în acest sfârşit de an;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Ce avem de făcut în acest sfârşit de an"

Încă de acum doi ani, când acest legislativ a luat fiinţă, cea mai mare parte a lucrărilor Parlamentului a fost dominată de calculul politic. Aşa se face că am avut parte de o luptă crâncenă în care niciuna dintre tabere nu a cedat, dar în urma căreia au pierdut românii. Să ştiţi că menirea clasei politice nu este numai de a duce o luptă perpetuă, ci şi de a găsi consens şi a crea ceva în favoarea celor pe care îi reprezintă.

Tot din cauza unor calcule politice, înainte şi după 2008, ca să fim cinstiţi cu istoria, România a ajuns în situaţia asta dificilă din punct de vedere economic. Criza pe care o parcurgem acum ar fi fost mult mai uşor traversată dacă Guvernul Tăriceanu ar fi fost mai puţin avântat. La fel cum ieşirea din criză ar fi fost mult scurtată dacă nu ar fi existat războiul de anul trecut pentru funcţia de Preşedinte al României. Pentru că, să ne aducem aminte, am pierdut aproape 4 luni pentru ca domnii Antonescu şi Geoană să aibă mai multe şanse.

Riscul este acelaşi şi anul acesta. Prea concentraţi pe moţiuni de cenzură (depuneri şi respingeri), pe contestarea preşedinţilor ambelor camere, pe împotrivirea faţă de legi îndelung tergiversate, uităm esenţialul: România trebuie să iasă în 2011 din criza economică. Dacă nu facem asta, ne adâncim şi mai tare în mocirlă şi în dificultăţi.

Tocmai de aceea îmi permit, de la tribuna Parlamentului, să militez pentru urgentarea procedurilor parlamentare pentru aprobarea a două legi esenţiale: Legea pensiilor şi Legea salarizării unice. S-a discutat despre ele îndelung în ultimul an şi jumătate, încă de când au fost iniţiate de PSD, dar din păcate nu s-a ajuns la un consens din partea aceluiaşi tip de duplicitate maladivă de stângă: una susţineau când erau la Putere, alta, acum, în Opoziţie.

Modificările aduse celor două legi sunt relativ mărunte, în raport cu fondul legislativ propus de PSD. Tocmai de aceea, tergiversarea aceasta a Opoziţiei creşte gradul de incertitudine şi măreşte posibilitatea ca România să rămână în criză şi anul viitor.

Avem nevoie de aceste două legi, pentru că, fără ele, nu putem construi un buget corect, precizând clar cheltuielile cu bugetarii şi pensionarii. Odată ce legile vor fi adoptate, Guvernul trebuie să prezinte în Parlament, de urgenţă, bugetul pe 2011.

Vă aduc tuturor aminte că, şi în 2009, şi în 2010, am votat Bugetul după începutul anului calendaristic, chiar la ceva timp distanţă. În acest context, execuţia bugetară a avut de suferit, tocmai pentru că o perioadă s-a operat pe Bugetul vechi. Or, acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. Prioritatea numărul unu a acestei guvernări ar trebui să fie, la acest sfârşit de an, construirea unui buget cât mai echilibrat şi cât mai echitabil din punct de vedere al cheltuielilor cu pensiile şi salariile.

Toată lumea vorbeşte în acelaşi timp şi zumzetul astfel creat ne împiedică pe noi, politicienii, să auzim ce ne spun cei de la BNR sau de la FMI. În esenţă, acelaşi lucru: trebuie rezolvată problema cheltuielilor bugetare cu pensii şi salarii şi construit un plan de investiţii, pentru că numai acestea ne pot scoate din criză. L-am văzut pe Guvernatorul Mugur Isărescu, chiar în săptămâna ce s-a încheiat, vorbind despre şansele României de a ieşi din criză. Mi-a părut discursul unui român dezamăgit de clasa politică pe care a ales-o. În sine, Guvernatorul milita pentru aceleaşi două lucruri pe care le cer şi eu acum: stabilitate politică şi responsabilitate în faţa celor care ne-au ales.

De aceea, vă cer un moment de respiro, un armistiţiu politic, în care să dezbatem şi să votăm cele două legi, să dezbatem şi să amendăm Bugetul de Stat, pentru a construi şansa unui 2011 mai bun pentru români. Repetabila poveste a anilor 2008 şi 2009 nu trebuie să se mai întâmple, pentru că ar fi deja trei ani pierduţi pentru România.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: High România;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"High România"

TT de 23 de ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan", după consumul de etnobotanice de la weedshop. Pacientul prezenta agitaţie extremă, greţuri, vărsături, pupile miotice şi bradicardie. Medicii de urgenţă din UPU au asigurat măsurile de resuscitare şi antidotismul, iar la examenul toxicologic a fost depistată şi cocaină, arătând că produsele etnobotanice conţin droguri de sinteză. Şi o elevă de 18 ani este internată la Toxicologie, după ce a consumat astfel de produse.

Nici azi lista acestor produse nu a fost actualizată, iar legea pe care plenul a adoptat-o pe 9 februarie nu a fost promulgată de preşedinte, ci retrimisă parlamentului.

Ce argumente mai trebuie aduse pentru ca legea să fie adoptată?

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Amputaţii sistemului;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Amputaţii sistemului"

Un pacient GI de 52 de ani din Neamţ a fost adus de ambulanţă la UPU de la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan", după ce un buştean i-a strivit gamba stângă. Pacientul a fost preluat rapid în UPU de medicii de urgenţă, ortoped-traumatolog, chirurg de urgenţă şi chirurg vascular, evaluat clinic şi imagistic. Severitatea lezională (fractură deschisă tip III C), mecanismul (strivire) şi timpul scurs din momentul producerii accidentului (7 ore) duc la imposibilitatea salvării piciorului acestui pacient.

În acest context, remarcăm că şansele unui pacient traumatizat în Moldova sunt reduse, prin lipsa noului spital de urgenţe din Copou cu Centru Regional de Traumă ce ar putea coordona adecvat, atât mijloacele de intervenţie în prespital, cât şi utilizarea corespunzătoare a resurselor.

Ne întrebăm câţi pacienţi trebuie să rămână fără o mână, fără un picior sau fără viaţă, pentru ca cei care împart sănătatea să rezolve această problemă.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Un veşnic Halloween;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Un veşnic Halloween"

Peste 100 de pacienţi, 50 de cazuri de traumă din toate judeţele Moldovei, 2 stopuri cardiorespiratorii, 6 intoxicaţii, 3 tentative de sinucidere, 10 etilici. Aşa arată o gardă de Hallowen la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan".

Doi medici de urgenţă, trei ortopezi - traumatologi, trei chirurgi reconstructivi, doi chirurgi generalişti şi doar un anestezist, trei asistenţi şi doi brancardieri au deservit întreaga patologie de urgenţă a Iaşiului într-o singură gardă.

Atmosfera de Halloween a fost accentuată de condiţiile în care suntem nevoiţi a ne trata pacienţii ce se aseamănă mult cu cele de pe la 1900, când dr. Lucinescu a donat clădirea spre a fi spital. Acestea presupun primirea urgenţelor într-o baracă de tablă, transportul prin curte pe tărgi sudate chiar de personal, urcatul pe scări la sălile de operaţie, culoarele înguste spre terapie intensivăşi săli de aşteptare improvizate de cei din UPU.

Întrucât secţii cu profil unic de urgenţă din Moldova -chirurgie reconstructivă, arşi, toxicologie, ortopedie-traumatologie sunt pline la refuz s-a ajuns ca pacienţii să stea pe tărgi în UPU şi câte trei în pat, în aşteptarea unui loc în secţie.

Cei din UPU nu au avut nici măcar un moment de respiro, încercând să găsească condiţiile necesare pentru a trata pacienţii, în timp ce noua clădire a spitalului de urgenţe stă nefolosită.

Ne întrebăm încă o dată cine şi de ce pedepseşte întreaga Moldovă la un veşnic Halloween, când soluţia imediată pentru aceşti pacienţi din Neamţ, Suceava, Botoşani, Bacău şi Iaşi este atât de simplă?

Există o lege pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor ce permite mutarea urgenta în noul spital, dar e uitată pe ordinea de zi din 9.11.2009.

Ne întrebăm cum va arăta această iarnă şi dacă frigul şi ploaia nu vor aduce disperarea, atât pentru pacienţi, cât şi pentru personal?

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Cine îl ţine pe Boc?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cine îl ţine pe Boc?"

Logica lucrurilor te duce la o concluzie care nu se potriveşte cu realitatea din teren. Deşi premierul s-a prezentat cu acelaşi discurs obosit, prin care asigura românii că măsurile aberante de austeritate sunt adevărata cale a mântuirii, deşi cu toţii am văzut o doamnă ministru ieşită la înaintare ca adevăratul lider al guvernului şi care s-a îmbrăcat în haina neprihănirii şi onestităţii imaculate, constatăm că am rămas cu toţii neputincioşi.

Aţi simţit vreodată că vă deranjează teribil o mâncărime într-o zonă care nu este tocmai precis delimitată şi la care nu ajungi să te scarpini cu nici un mijloc? cam aşa a fost şi reacţia împotriva puterii. Problema rămâne cu nu înţelegem de ce se întâmplă aşa. Paleta de vinovaţi se întinde de la o extremitate la alta, între preşedinte şi moguli, fără a surprinde nimeni care e mecanismul intrinsec care permite acestui sistem hidos şi aberant, care nu se poate încadra în nici o clasificare cunoscută, să perpetue.

În parlament scorul a fost mai prost decât se aşteptau şi pesimiştii, în stradă, numărul protestatarilor a fost mai mic decât spera proaspătul uns de la interne. De ce? Probabil pentru că oamenii care teoretic au ajuns la fundul sacului şi ar fi trebuit să îşi urle foamea în stradă, nu au ajuns chiar la acel capăt. De ce? Pentru că în continuare există o economie subterană care încet, încet, începe să fie mai viguroasă decât cea lavedere.Aceasta permite românului să supravieţuiască şi să tacă în continuare, iar guvernuluisă îşi vadă de împărţirea banului public slugilor credincioase.

În aceste condiţii, nimeni, niciodată, în actuala formulă nu va combate evaziunea şi economia la negru, ea este cea care va permite hrănirea şi supravieţuirea guvernului-hidră.

Am susţinut şi am expus mereu cuvântul celor care m-au ales, este momentul în care şi ei să iasă din amorţire şi să înţeleagă că numai împreună putem ieşi din acest coşmar cu care ne trezim dimineaţă de dimineaţă.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Suicid şi criză;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Suicid şi criză"

La nivel global, fiecărei creşteri cu 1% a ratei şomajului îi corespunde o creştere cu 0,8% a sinuciderilor la cei sub 65 de ani.

Studiul realizat de cercetătorii de la London School and Tropical Medicine şi de la Oxford University arăta un fenomen îngrijorător.

Criza economică şi pierderea locurilor de muncă ar putea creşte cu 2,4% numărul cazurilor de sinucidere la cei sub 64 de ani.

Este cea mai completă evaluare a legăturii dintre crizele economice, şomaj şi mortalitate în Europa şi primul studiu care ia în considerare rolul răspunsurilor specifice guvernamentale. Sinuciderile apărute pe fondul crizei economice globale sunt mult mai numeroase în ţările sărace, cu un nivel ridicat de corupţie şi în care programele de dezvoltare şi de investiţii în piaţa muncii sunt mai degrabă virtuale.

Prevenţia suicidului presupune ca guvernele să ia măsuri care să împiedice pierderea locurilor de muncă.

Conform profesorului Martin McKee (implicat în acest studiu) sinuciderile acestea sunt doar vârful aisbergului, existând numeroase tentative eşuate de sinucidere şi o mulţime de cazuri de tulburări psihice.

Fenomenul creşterii ratei sinuciderilor pe fundalul crizelor economice nu reprezintă o noutate. La începutul anului 2009, cercetătorii de la Universitatea din Bristol, asociaţi cu specialiştii taiwanezi, publicau un studiu despre raportul dintre criza economică din Asia (din 1997-1998) şi rata sinuciderilor. Concluzia a fost că numărul cazurilor de sinucidere a crescut în Hong Kong, Coreea de Sud şi Japonia, cel puţin 10.400 de sinucideri înregistrate în 1998 fiind considerate o consecinţă a crizei economice, cele mai multe cazuri înregistrându-se în special la persoanele cu vârstă sub 64 de ani.

Fără programe naţionale cu susţinere guvernamentală şi implicarea ONG-urilor ne putem aştepta ca acest fenomen să capete amploare.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: declaraţie politică referitoare la persoanele agresate;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Şapte agresaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale într-o singură gardă la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan". Dintre aceştia, doi studenţi de 24 de ani BL şi DI cu multiple traumatisme sunt în curs de evaluare şi stabilizare în UPU. Restul sunt pacienţi din rural.

În stare critică este PI de 36 de ani din Miroslava, adus de ambulanţă în comă traumatică, cu fractură de piramidă nazală şi fractură de peroneu stâng, cu multiple plăgi contuze şi pierdere de substanţă la nivelul pavilionului auricular.

Niciunul din aceşti pacienţi nu are loc de muncă, iar alcoolemiile sunt importante.

Violenţa pe fondul etilismului acut este din în ce în ce mai frecventă, iar asocierea lipsei locului de muncă duce doar la creşterea vulnerabilităţii acestor categorii de populaţie.

Fără intervenţie guvernamentală, programe de prevenţie şi măsuri pentru creşterea gradului de ocupare a populaţiei, numărul celor loviţi de oameni şi de soartă va creşte.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Fărâmată şi plimbată;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"fărâmată şi plimbată"

IC de 54 de ani din Bălţaţi a ajuns în stare critică la UPU de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan", în urma unui accident rutier. Pacienta a fost lovită în timp ce traversa la Strunga. Pacienta politraumatizată a necesitat intubaţie orotraheală încă din UPU cu 19 coaste fracturate şi volet costal, contuzie fractură de claviculă bilateral, fractură de bazin şi fractură deschisă de gambă dreaptă a fost preluată în echipa de traumă de la urgenţe, ce include 24 de ore din 24, doi medici de urgenţă, trei chirurgi, trei ortopezi traumatologi şi trei chirurgi reconstructivi şi a necesitat reevaluarea completă (clinică, imagistică şi biologică) şi a rămas internată la ATI-Traumatologie. Starea pacientei se menţine critică.
Pacienta a fost transportată iniţial de SMURD la Spiridon, deşi leziunile pe care le prezenta pacienta nu pot fi rezolvate în Iaşi decât la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan".
După patru ore pacienta a fost dirijată cu ambulanţa de la Spiridon la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan".

Remarcăm că, în absenţa noului Spital de Urgenţe din Copou, până şi pacienţii aflaţi în stare critică sunt plimbaţi între spitalele din Iaşi, în căutarea specialităţii salvatoare.

În vremuri de criză acest "circuit medical letal" nu duce decât la dublarea sau triplarea cheltuielilor prin utilizarea inutilă a unui număr suplimentar de ambulanţe ce plimbă pacienţii între spitale, precum şi necesitatea repetării analizelor în dinamică la fiecare "staţie-spital" de pe traseu.

În locul unui spital în care să putem trata patologia traumatică, recurgem la "pompierisme " costisitoare, ce pun viaţa pacienţilor politraumatizaţi într-un permanent pericol.

Ne întrebăm doar cine sau câţi trebuie să mai moara pentru a avea un nou spital de urgenţe în Iaşi?

Vă reamintesc că pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor e o lege veşnic amânată, ce dă posibilitatea ieşenilor de a avea spital de urgenţe şi institut de oncologie.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Contrasens alcoolizat;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Contrasens alcoolizat"

Un şofer de 21 de ani din Roman a fost oprit în trafic în timp ce mergea pe contrasens cu farurile stinse pe splai Bahlui. Pacientul a fost adus în UPU de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" pentru evaluare clinică şi recoltarea de probe biologice. Spre surprinderea celor de la urgenţe, valorile alcoolemiei depăşesc cu mult 200mg%.

Un alt şofer de 22 de ani a fost oprit chiar în rondul de la capătul Copoului. Şi aici valorile alcoolemiei sunt de peste 150 mg%.

Dacă până acum un şofer ajungea o dată la două zile la UPU de la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan", în vederea recoltării de probe biologice la cererea poliţiei, constatăm că numărul celor ce sunt surprinşi băuţi la volan e în continuă creştere.

Datele Poliţiei Rutiere indică printre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (4%).

Doar în primele 10 luni în Iaşi au fost 777 de accidente cu victime omeneşti soldate cu 47 de morţi, 245 răniţi grav şi 647 de răniţi uşor.

Această cauză ar putea fi eliminată cu uşurinţă prin adoptarea proiectului legislativ ce modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ce înăspreşte măsurile legislative referitoare la conducerea sub influenţa alcoolului a autovehiculelor sau tramvaielor. Aceste măsuri legislative prevăd aplicarea de sancţiuni complementare, constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă variind între:

a) cinci ani (în cazul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune);

b) zece ani (când conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau s-a soldat cu avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale fără victime);

c) mergând până la anularea permisului (când conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice s-a soldat cu producerea unui accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane).

Ponderea bărbaţilor l-a care s-a recoltat alcoolemia este de 98,66 %, iar femeile reprezintă doar 1,34 %, iar cei din urban sunt de aproape cinci ori mai numeroşi faţă de cei din rural (83,22% faţă de 16,78%).

Aproape 50% dintre acestea au fost la sfârşit de săptămână (mai exact 44,97 %) cu ponderea maximă vinerea (18,79%). Surprinzător, cele mai multe recoltări au fost făcute miercuri (20,81%), în timp ce duminică, luni şi marţi se înregistrează proporţii similare situate între 12,08% şi 12,75 %. Cele mai puţine sunt recoltate joi ( 10,7%).

Peste 70% dintre şoferii băuţi sunt cei de la sfârşit de săptămână, repartiţia în ordine descrescătoare fiind duminică, vineri şi sâmbătă, iar cea mai mare pondere în timpul săptămânii a fost miercuri (15,79%), corelat cu numărul mare de recoltări din această zi. Cei mai puţini şoferi băuţi au fost marţi (5,36%).
Pe grupe de vârste cei mai mulţi şoferi sunt situaţi între 21-40 de ani (50,88%), iar dacă-i adăugăm pe cei cu vârste între 41 şi 50 de ani, constatăm că ponderea depăşeşte 70 % (mai precis 73,68 %). Cei între 51 şi 70 de ani reprezintă doar 22,81%, iar peste 71 de ani nu s-a înregistrat niciun şofer.

Sub 2% dintre şoferii depistaţi aveau valori ale alcoolemiei sub 0,4 g% în timp ce 50,88% au valori între 0,4 şi 0,8 g%.!!! Aproape 46% aveau valori ale alcoolemiei de peste 0,8g%, adică peste limita penală. Majoritatea şoferilor băuţi 98% aveau valori ale alcoolemiei de ordin infracţional şi penal.

Mă întreb doar ce mai aşteptăm pentru a salva vieţile celor ucişi în accidente rutiere de inconştienţa unor şoferi băuţi?

Avem un proiect legislativ ce zace prin sertare, în timp ce în fiecare zi sunt vieţi pierdute în trafic din cauza alcoolului.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică despre lipsa locurilor din Spitalul de Urgenţe Sfântul Ioan;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Peste 30.000 de urgenţe în doar două paturi în fiecare an. 100 de pacienţi de traumatologie în doar două zile la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan".

Nu mai este niciun loc în ortopedie-trumatologie, nici în ATI, iar în UPU pacienţii traumatizaţi stau şi la registratură în aşteptarea tratamentelor. Până şi cele două paturi de deşocare sunt blocate în acest moment de un intoxicat etnobotanic şi o pacientă cu infarct, iar alţi pacienţi aşteaptă eliberarea vreunui loc în secţiile de traumă.

Primul spital de urgenţe din viaţa ieşenilor şi singurul spital de urgenţe toxicologie-traumă-arsuri şi chirurgie reconstructivă din Moldova - Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan" este pus în situaţia de nu mai putea primi niciun pacient şi astaîn condiţiile în care noi tratăm în fiecare zi pacienţi din toate judeţele regiunii.

Amânarea deschiderii noului spital de urgenţe din Copou face ca aceşti pacienţi să fie trataţi în condiţii de la 1800, într-un spital în care UPU funcţionează într-o baracă de tablă, iar pacienţii sunt transportaţi prin curte pe tărgile sudate chiar de personal sau pe scări, în sălile de operaţii, cu mese de operaţii vechi de peste 25 de ani, ce riscă să se rupă sub pacienţi. E un spital cu risc seismic II A, ce poate oricând să se dărâme în fiecare zi peste pacienţi şi personal.

Exista un nou spital ce stă nefolosit şi o lege ce zace de un an pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, ce prevede deschiderea noului spital de urgenţe şi a institutului de oncologie! Cei care nu mai încap au doar "şansa" de a se plimba între spitalele din Iaşi şi să aştepte inevitabilul. Până când?

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica: Un homeless pe oră la urgenţe;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Un homeless pe oră la urgenţe"

Patru cazuri sociale au fost aduse de către ambulanţă în doar câteva ore la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan". Toţi sunt bărbaţi, fără locuinţă, cu venituri extrem de reduse, cel mai adesea preluaţi din stradă sau din scara blocurilor cu hipotermie şi asocierea afecţiunilor cardiace, neurologice sau traumatice. Solicitările către ambulanţă au fost făcute de cetăţeni îngrijoraţi sau chiar de către alţi oameni fără adăpost.

Ne aşteptăm ca în perioada următoare, odată cu temperaturile scăzute, numărul acestor cazuri să crească şi credem că acel proiect legislativ ce prevedea cazarea acestor pacienţi în unităţile militare nefolosite, iar hrana să le fie asigurată de autorităţi locale, ONG-uri şi biserică, nu ar fi trebuit să zacă la Senat până la venirea iernii.

Poate că frigul ne va fi un sfetnic bun şi vom găsi soluţia pentru a nu-i ucide pe aceşti nefericiţi ai sorţii!

    Claudia Boghicevici - declaraţie politică cu tema Necesitatea unei legislaţii naţionale care să susţină Codul Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Necesitatea unei legislaţii naţionale care să susţină Codul Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern"

Codul Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern este o recomandare a Adunării Mondiale a Sănătăţii prin care se cere Statelor Membre ONU să adopte în legislaţia naţională prevederi care să reglementeze modul în care se promovează şi se comercializează Substituenţii de Lapte Matern (SLM). Acest cod a fost adoptat în 1981, iar România l-a semnat în anul 1982. Cu toate acestea, nici până acum nu a fost adoptată o legislaţie naţională derivată din Cod.

România este una din ţările care se confruntă în continuare cu una dintre cele mai mari rate a mortalităţii şi morbidităţii sugarului şi a copilului mic din Europa. O explicaţie sunt practicile deficitare şi învechite de nutriţie a mamei şi copilului, înţărcatul timpuriu, lipsa competenţelor părinteşti şi neglijarea copilului de către părinţi, dar şi accesul insuficient la servicii medicale de calitate.

În ţara noastră, nou-născuţii primesc, pe lângă laptele matern şi alte alimente sau fluide, astfel încât sunt expuşi unor riscuri crescute de infecţie. Acest prost obicei alimentar îl dezobişnuieşte pe copil să se alimenteze natural, cu lapte de mama. Pe de altă parte, introducerea unor alte alimente, respectiv fluide în alimentaţia nou născutului îl va face să se alimenteze cu mai puţin lapte matern. Ca urmare, cantitatea laptelui matern scade într-o primă fază, pentru ca în scurt timp sistemul de producere a laptelui să fie stopat.

În aceste condiţii, elaborarea unei legislaţii reprezintă o necesitate imediată. Substituenţii Laptelui Matern au existat, există şi vor exista. Nu sunt împotriva lor, fiindcă sunt situaţii în care, din diverse motive, nou - născutul trebuie hrănit în exclusivitate cu SLM sau cantitatea de lapte matern trebuie completată cu SLM. Dacă mă împotrivesc vreunei practici, atunci mă împotrivesc acelei practici agresive prin care SLM sunt promovaţi de către producători, în detrimentul laptelui matern, alimentul cel mai potrivit pentru sugar.

Studiile medicale arată că există o serie de efecte pozitive ale alăptării asupra sănătăţii copilului, dar şi asupra sănătăţii mamei. Iată câteva: alăptarea reduce obezitatea infantilă, riscul infecţiilor acute, protejează faţă de boli cronice viitoare, îmbunătăţeşte sănătatea mintală a copilului. Alăptarea protejează inima mamei şi, de asemenea, reduce riscurile de cancer la sân şi de cancer ovarian.

Existenţa unui astfel de cod ar putea lupta împotriva marketingului agresiv care privează mulţi copii de laptele matern, nu împotriva SLM.

Îmi permit, în final, să îl citez pe doctorul Grantly-Dick Read:

"Nou născutul are doar trei dorinţe:

Să simtă căldura braţelor mamei sale,

Să fie hrănit cu lapte matern,

Să aibă securitate prin prezenţa mamei sale.

Alăptarea le îndeplineşte pe toate trei."

    Cornel Ghiţă - declaraţie politică cu tema Avem nevoie de a debloca activităţile Camerei Deputaţilor, mai ales lucrările Biroului permanent;

Domnul Cornel Ghiţă:

"Avem nevoie de a debloca activităţile Camerei Deputaţilor, mai ales lucrările Biroului permanent"

Declaraţia mea se referă la blocajul existent în Camera Deputaţilor, la activităţile obligatorii pe care aceasta trebuie să le aibă. Sunt 12 săptămâni de când Biroul permanent al acesteia nu se mai întruneşte, ca urmare a boicotului instituit de reprezentanţii PSD şi PNL.

Astfel, peste 250 proiecte de lege sunt blocate, ele trebuind să treacă prin Biroul permanent înainte de a fi distribuite la comisiile de specialitate pentru raport. Avem alte sute de iniţiative care trec în plen prin procedura de adoptare tacită la expirarea termenului legal, fără să fie discutate în comisii, deci fără să primească raportul de specialitate. Există riscul real ca iniţiative legislative care nu respectă legalitatea sau care sunt nerealiste, să părăsească Camera Deputaţilor fiind adoptate tacit, fără să fie nici măcar citite de altcineva în afara iniţiatorului. Iar când vorbim de iniţiativele la care Camera Deputaţilor este camera decizională, riscul devine iminent obligând Preşedinţia să fie ultima redută în promulgarea legislativă.

Din aceste motive, fac apel la colegii parlamentari din opoziţie să onoreze cu prezenţa lucrările Biroului permanent, pentru a nu bloca derularea normală a actului legislativ.

Altminteri, consider că trebuie să se modifice regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel încât toate proiectele legislative să se ducă direct la Comisiile de specialitate, fără a mai trece prin Biroul permanent, fiind distribuite de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor. O altă posibilitate ar fi repartizarea spre comisii de către plenul Camerei Deputaţilor a iniţiativelor aflate pe agenda de lucru. Obligatoriu, în ambele cazuri, se impun măsuri de sancţionare, conform Regulamentului în vigoare, împotriva celor care, cu bună ştiinţă sabotează lucrările Camerei Deputaţilor.

    Graţiela Leocadia Gavrilescu - declaraţie politică intitulată Puterea unei naţii stă în recunoaştere şi susţinerea publică a valorilor sale culturale;

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Puterea unei naţii stă şi în recunoaşterea şi susţinerea publică a valorilor sale culturale!"

Puterea unei naţii stă şi în recunoaşterea şi susţinerea publică a valorilor sale culturale.

O astfel de valoare de patrimoniu este opera şi este şi omul de cultură Adrian Păunescu, cel care înseamnă încă şi mai mult decât cele peste un milion de poeme scrise într-o viaţă nemeritat de scurtă: înseamnă sentimentul apartenenţei la generaţia în blugi şi adidaşi, născută în retortele Cenaclului Flacăra, locul în care românii învăţau ceea ce nu se putea învăţa în şcolile comuniste: că există o Basarabie, că există un cântec ostăşesc, "Treceţi batalioane române Carpaţii", că mai emoţionant decât "Tricolorul" este "Deşteaptă-te, române", că nu dansurile tematice, brigăzile artistice de agitaţie şi cântecele din folclorul nou sunt ale noastre, ci colindele lui Hruşcă, "Galbena Gutuie" a Tatianei Stepa, nebuniile lui Pittiş, "Mistreţul cu colţi de argint", "Cearcăn"... Şi că Avram Iancu, Horea, Ştefan, Mihai Viteazul sunt ai noştri!

Adrian Păunescu înseamnă Revista Flacăra, aproape singurul loc în care cuvintele lui Octavian Paler mai puteau fi publicate, unde toate valorile medicinei româneşti convenţionale sau neconvenţionale s-au putut face cunoscute, unde toate minunăţiile acestei ţări erau descrise în cele mai frumoase reportaje pe care le-am putut citi vreodată!

Adrian Păunescu înseamnă jurnalistul sensibil, şi omul de televiziune cu verb tăios, dar drept, mereu răzvrătitul şi mereu dornicul de dreptate socială.

Adrian Păunescu înseamnă şi intelectualul de stânga care a făcut, consecvent, aceeaşi politică, fără a se contamina de politicianism!

Adrian Păunescu este omul, care a ars, sincer, de câte ori a iubit şi, de fiecare dată, a şi depus mărturie în versuri pentru asta!!!

Adrian Păunescu este unic şi aşa va rămâne!

Iar dacă astăzi am refuzat să vorbesc despre Adrian Păunescu la timpul trecut şi am ales prezentul şi viitorul, din acest motiv am făcut-o!

Aş fi vrut să vă mai spun că mă aşteptam ca autorităţile să reacţioneze încă de acum un an, de când poetul ne trimitea semne că este năpădit de griji şi probleme de care ar fi meritat să fie ferit!

Că mă aşteptam la mai mult respect din partea aceloraşi autorităţi şi după ce el s-a stins...

Dar... de unde nu e nici Dumnezeu nu cere! şi ar fi pierdere de vreme....

Ceea ce, însă, avem datoria să facem pentru Adrian Păunescu sunt cel puţin trei lucruri:

Primul dintre acestea: Guvernul să se ocupe, prin Ministerul Culturii, să îi reediteze opera şi să o facă accesibilă din punct de vedere financiar, subvenţionând tiparul şi asigurând un tiraj suficient de mare pentru ca aceasta să fie prezentă şi în cea mai mică şi mai îndepărtată de Capitală bibliotecă sătească sau şcolară.

Al doilea, Guvernul să susţină editarea, în continuare, a Revistei Flacăra şi să sprijine familia poetului să realizeze un volum de reportaje cu selecţii din arhiva acestei reviste.

Dacă îmi spuneţi că nu sunt fonduri, vă răspund şi de unde să le luaţi: de la Institutul Cultural Român... de exemplu.... care poate organiza mai puţine expoziţii controversate!

Al treilea lucru care cred că ar trebui făcut ar fi să aflăm, măcar acum, cine i-a înscenat poetului incidentul de pe Stadionul din Ploieşti, care a dus la interzicerea Cenaclului Flacăra... Care este adevărul?

Ce ar mai fi de spus?

Poate doar că..., "pe pământ, avem de toate: şi mai bune, şi mai rele... şi martiri, dar şi lichele, şi-a putea şi nu se poate"...

... depinde de noi ce alegem să facem şi ce alegem să fim!

Dumnezeu să îl odihnească pe robul lui, Adrian, şi nouă să ne dea putere şi minte să ne îndeplinim îndatoririle!

    Relu Fenechiu - declaraţie politică cu titlul O premieră: şeful statului contestă o decizie a Curţii Constituţionale;

Domnul Relu Fenechiu:

"O premieră: şeful statului contestă o decizie a Curţii Constituţionale"

Constat pe zi ce trece derapaje tot mai grave de la principiile statului democratic. Săptămâna trecută am asistat la un interviu acordat de preşedintele României, Traian Băsescu, postului public de radio. Am constatat cu stupefacţie că şeful statului şi-a exprimat îndoieli vizavi de decizia Curţii Constituţionale referitoare la existenţa unui conflict instituţional între puterile statului, concret, între guvern şi parlament.

"Nu ştiu dacă Curtea Constituţională îşi poate asuma decizia opririi unei proceduri care deja a avut loc", a afirmat şeful statului. Suntem în faţa unei declaraţii care nu are nicio legătură cu realitatea. Curtea Constituţională nu a oprit derularea nici unei proceduri. Sesizarea Curţii privind conflictul instituţional s-a făcut înainte ca Birourile Permanente să decidă concret, ziua angajării răspunderii guvernului. Din contră, angajarea răspunderii guvernului pe Legea Educaţiei Naţionale s-a făcut ilegal, în absenţa unui răspuns, la data respectivă, a Curţii Constituţionale.

Dar nu această declaraţie mi s-a părut ca fiind cea mai periculoasă din partea preşedintelui României. Într-o primă instanţă, domnul Traian Băsescu afirmă că: "Aprecierea de conflict între puterile statului are o oarecare explicaţie, pornind de la premisa că au fost mai multe amendamente care nu au fost acceptate". Fals, total fals. Sesizarea Curţii Constituţionale nu a avut nicio legătură cu respingerea, sau mai precis cu ignorarea amendamentelor Opoziţiei. Pentru un motiv foarte simplu: la ora sesizării Curţii Constituţionale, nici măcar nu erau centralizate, la nivel de grupuri parlamentare, amendamentele propuse pentru varianta angajării răspunderii guvernului. După care, tot preşedintele vine şi mai spune: "discutăm despre o lege a Guvernului, nu o iniţiativă legislativă a Parlamentului. Deci discutăm despre o lege a Guvernului şi Guvernul în conflict cu el însuşi". Ce pot înţelege din această exprimare? Nimic altceva decât că şeful statului neagă - utilizând exemple false - însăşi natura conflictului instituţional. Din păcate, afirmaţiile preşedintelui au fost făcute în mediul de informare cu cea mai largă (circa 95%) acoperire a teritoriului naţional. Românii au aflat astfel din gura preşedintelui că nu ar fi vorba de un conflict instituţional şi, aşa cum am arătat mai devreme, faptul că decizia Curţii Constituţionale a intervenit şi a blocat o procedură aflată în derulare.

Din păcate, nu am sesizat nicio reacţie la afirmaţiile şefului statului. Nici din zona propriu-zisă a politicului, şi nici din zona analiştilor din media. (Poate decesul lui Adrian Păunescu care a estompat mediatic tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, să constituie o explicaţie, dar lucrurile nu trebuie să rămână aşa). Şi este mai mult decât regretabil că nimeni nu s-a sesizat. Adică vine preşedintele şi pune sub semnul întrebării oportunitatea pronunţării Curţii Constituţionale - fapt fără precedent în perioada postdecembristă - după care, prezentând aspecte care nu au nicio legătură cu sesizarea privind un conflict instituţional, contestă existenţa acestui conflict.

Culmea, tezele preşedintelui nici măcar nu au fost preluate în totalitate de către subalternii săi din PDL, care, după cum se aude, intenţionează să forţeze pentru a treia oară o angajare a răspunderii guvernului pentru adoptarea Legii educaţiei naţionale.

Ţinând cont de faptul că preşedintele României intenţionează să se adreseze Parlamentului, solicit public să explice natura declaraţiilor pe care le-a făcut săptămâna trecută la "Radio România Actualităţi".

    Eugen Constantin Uricec - declaraţie politică intitulată Nivelul de trai nu creşte prin lege!;

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Nivelul de trai nu creşte prin lege!"

Acum mai bine de o săptămână, guvernatorul băncii centrale a României atrăgea în mod particular atenţia că vreme de aproape două decenii, nivelul veniturilor populaţiei, fie că vorbim despre salarii, fie că este vorba despre pensii, a fost totalmente desprins de orice logică de sustenabilitate economică.

Creşterile diverselor componente de venituri au survenit istoriceşte în perioadele pre-electorale, iar aceste creşteri nu s-au făcut în vreo corelaţie cu rata inflaţiei, cu productivitatea muncii, cu nivelul de creştere economică sau cu performanţe deosebite în muncă. Mai mult, au existat categorii de venituri ce nu au profitat nici măcar de indexare cu rata inflaţiei, în vreme ce alte categorii au obţinut creşteri de până la zece ori mai mari decât creşterea Produsului Intern Brut sau a altor indicatori de evoluţie macroeconomică.

Sintagma "Nivelul de trai nu creşte prin lege!" este o afirmaţie validă, care trebuie însuşită atât de guvernele care se vor succeda la conducerea executivului român, cât şi de fiecare membru responsabil al Parlamentului României.

Aş completa această afirmaţie cu alta, şi anume că: "Nivelul de trai creşte numai odată cu creşterea performanţelor economiei româneşti". Cine ar considera că lucrurile stau altfel, ar încerca să mintă şi legile economice şi cetăţenii acestei ţări, iar viitorul dezvoltării ar fi compromis.

Ce om politic responsabil nu-şi propune ca prin ceea ce face să nu determine creşterea nivelului de trai al semenilor săi?

Eu îmi doresc ca părinţii noştri să beneficieze de creşteri reale şi sustenabile ale veniturilor din pensii, care să le asigure odihna şi respectul bine meritat după o viaţă de muncă.

Îmi doresc ca funcţionarii, militarii, profesorii, medicii şi alte categorii socio-profesionale să fie stimulaţi să-şi dedice întreaga energie propriilor meserii, să fie respectaţi în societate şi mediile lor de activitate.

Îmi mai doresc, de asemenea, să putem lua din mâna oamenilor politici vremelnici deciziile de umilire sau favorizare excesivă a unor români, în defavoarea altor români sau, şi mai grav, în defavoarea generaţiilor viitoare. Pentru ca acest lucru să se întâmple, parlamentarii responsabili vor legifera de aşa manieră încât creşterile veniturilor de orice fel să fie determinate de cauze pur obiective şi nu de interese politice imediate.

Înainte să închei, ţin să vă reamintesc aceeaşi pildă înţeleaptă care spunea că "Nivelul de trai nu creşte prin lege!" şi că acest lucru ar trebui să schimbe comportamentele parlamentare ale tuturor.

    Răzvan Mustea-Şerban - declaraţie politică intitulată Răspuns adversarilor cotei unice!;

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Răspuns adversarilor cotei unice!"

Discursurile opoziţiei parlamentare din ultimul an au fost axate în principal pe ideea că principala vinovată pentru recesiunea economică din România este cota unică de impozitare şi nicidecum vreo cauză structurală a economiei româneşti sau politicile bugetare defectuoase din ultimii ani.

În contextul dificultăţilor pe care le traversează foarte mulţi angajaţi sau agenţi economici, s-a încercat convingerea românilor din toate mediile că o impozitare progresivă ar conduce la realizarea justiţiei sociale şi ar diminua discrepanţele dintre cei săraci şi cei bogaţi. Nimic mai fals!

Dacă ne-am ralia unei asemenea afirmaţii, prin introducerea unei cote progresive de impozitare, a-i face pe toţi săraci pare mult mai plauzibil decât a-i face pe toţi mai bogaţi. Căci oricare ar fi argumentele susţinătorilor acestei formule fiscale, impozitele progresive iau bani din veniturile românilor şi nu alocă bani, aşa cum ar dori unii să se înţeleagă. Impozitul progresiv avantajează, cei drept, sub 10% dintre angajaţi şi cel mult 5% dintre agenţii economici, în vreme ce cota unică îi avantajează în mod egal pe toţi.

Mult blamata cotă unică a demonstrat că este singura care stimulează în mod real munca. Este singura care a reuşit să scoată din economia subterană şi să aducă în economia oficială sute de mii de locuri de muncă, precum şi activitatea a mii de agenţi economici, numai în primul an de la implementarea sa. Este formula fiscală care încurajează nu numai oficializarea unui loc de muncă, ci şi obţinerea şi declararea celui de-al doilea, pentru că angajatul nu are nimic de pierdut, ci dimpotrivă, de câştigat pe termen lung. Este politica fiscală care încurajează în mod egal dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei.

Ceea ce nu vor să spună cei care propun înlăturarea cotei unice este că nu ea în sine este de vină pentru deficitul bugetar mare, ci organismele statale însărcinate cu asigurarea disciplinei fiscale şi asigurarea încasărilor, la niveluri comparabile cu statele Uniunii Europene.

Reamintesc celor care cred că sistemul fiscal progresiv este un adevărat panaceu pentru un buget suferind, că România nu a reuşit nici cu ajutorul impozitării progresive, nici pe baza cotei unice să depăşească un prag psihologic de 30% venituri bugetare din produsul intern brut, în condiţiile în care media europeană este peste 41%. Problema politicii fiscale din România mai depinde şi de asigurarea unei bune colectări, prin care să fie înlăturaţi definitiv cetăţenii sau agenţii economici exceptaţi sau avantajaţi fiscal.

    Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf - declaraţie politică cu titlul Politica de opoziţie: dezastrul României;

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

"Politica de opoziţie: dezastrul României"

Constat cu amărăciune şi cu tristeţe faptul că o mare parte dintre colegii parlamentari din opoziţie, alături de liderii liberali şi social-democraţi, au uitat un lucru foarte important: rolul clasei politice este să lucreze pentru bunăstarea ţării. Fie că ne aflăm vremelnic la putere, fie ca suntem în opoziţie, rolul politicianului este acela de a face tot posibilul ca ţara care i-a oferit această demnitate să prospere şi, în consecinţă, populaţia să trăiască mai bine. În situaţia particulară pe care o trăim astăzi când întreaga omenire se luptă cu criza economică, rolul politicienilor este să facă front comun pentru a depăşi conjunctura nefavorabilă.

Din nefericire, în România trăim un paradox greu de înţeles pentru electoratul care ne-a trimis în Parlament să le reprezentăm interesele: vedem politicieni care se bucură că România se prăbuşeşte şi, mai mult, îşi aduc cu premeditare contribuţia la dezastru. Am văzut în nenumărate rânduri colegi din PNL şi PSD care zâmbeau satisfăcuţi atunci când aflau că populaţia ţării sărăceşte, că situaţia economică a României nu este printre cele mai bune. Acest paradox are o explicaţie pe cât de simplă pe atât de mercantilă: dacă ţara o duce rău, reprezentaţii opoziţiei cresc în sondaje. Aşadar, ce contează că unii mor de foame dacă noi vom avea asigurate viitoarele mandate de parlamentari şi avem şanse să venim la guvernare? Aceasta este misiunea politică a partidelor de opoziţie, ascunsă în spatele discursurilor de compasiune la adresa oamenilor necăjiţi şi a atacurilor furibunde şi lipsite de substanţă la adresa actualei guvernări.

PDL şi-a asumat actul guvernării într-o perioadă în care misiunea guvernanţilor din orice ţară este o sinucidere politică. Un act de curaj şi responsabilitate, spunem noi. Doar interese clamează opoziţia. Dacă ar fi să dau un exemplu, guvernul actual este ca medicul care face o injecţie dureroasă unui copil pentru a se însănătoşi, chiar dacă copilul va vedea în medic omul cel rău. Din nefericire, colegii din opoziţie pozează în părintele iubitor care pentru a nu-i provoca copilului injecţia preferă să-l ţină cu ceaiuri îndulcite chiar cu riscul ca boala sa se agraveze şi să pună în pericol viaţa acestuia.

Stimaţi colegi din opoziţie, dincolo de lupta politică, consider că avem cu toţii responsabilitatea însănătoşirii economice a României. Trebuie să lăsăm la o parte interesele individuale şi de partid, să nu mai avem ca reper doar sondajele şi să punem cu toţii osul pentru a scoate România din criză. Altfel, riscăm cu toţii să decredibilizăm ideea de politician şi indiferent cine va veni la guvernare în următorii ani să nu poată face altceva decât să ţină la aparate o Românie aflată în comă.

    Teodor Atanasiu - declaraţie politică: «PDL, partidul curajos şi responsabil care a pus România pe butuci»;

Domnul Teodor Atanasiu:

«PDL, partidul "curajos şi responsabil" care a pus România pe butuci»

Dacă până acum, toţi românii au avut impresia că în 2008 s-a instalat triumfător la guvernare cel mai promiţător partid din România, care mărea salariile profesorilor doar cu 50% odată cu instalarea crizei mondiale, care promitea peste 1000 de km de autostrăzi construiţi în foarte puţină vreme, care oferea virtual, ce-i drept, pensii şi salarii minunate de sute de euro şi jura investiţii sublime, creatoare de milioane de locuri de muncă, de aproximativ un an am aflat cu toţii că incompetenţa şi fariseismul transpuse în milioane de minciuni portocalii nu au nicio legătură cu binele românilor, cu buzunarele şi necesităţile stringente ale acestora de zi cu zi sau cu cele importante pentru viitorul copiilor lor.

După ce am avut parte doar de cele mai proaste şi haotice decizii prezidenţiale şi guvernamentale, menite să instaleze falimentul desăvârşit în cele mai multe domenii, să sărăcească brusc câteva milioane de români, să închidă spitalele şi să alunge medicii în căutarea unor locuri decente de muncă, să ţină şcolile, elevii şi profesorii într-o permanentă degringoladă şi să-i trimită pe cei din urmă eventual la spălat de vase sau cules de căpşuni pe alte meleaguri - deoarece orele lor de muncă efectuate la catedra românească nu se pot compara cu cele prestate de întâiul locatar de la Palatul Cotroceni -, aflăm acum de la ministrul numărul unu al tuturor cabinetelor Boc, că România a fost condusă în ultimii doi ani de cel mai bun, curajos şi eficient partid posibil!

Doamna ministru Elena Udrea ne-a înştiinţat, zilele trecute, de la Arad, că PDL "face astăzi la guvernare ceea ce trebuie să facă un partid responsabil, un partid curajos", afirmând că deciziile luate de Guvern sunt singurele care pot să ajute România să îşi revină din 2011.

Dar eu nu mă pot abţine să vă întreb, stimată doamnă ministru, de ce nu aţi luat măsurile necesare de redresare a economiei româneşti aflate în derivă imediat după ce v-aţi instalat la guvernare, în anul 2008, ba chiar aţi binevoit să anulaţi instant pachetul de măsuri pe care ultimul guvern liberal îl legiferase, considerând că România nu s-a întâlnit încă cu faimoasa criză şi că nici măcar mediul privat nu are nevoie de o susţinere imediată?

De ce, doamnă Udrea, dacă sunteţi într-adevăr parte a celui mai curajos partid din România, nu aţi redus cheltuielile din primele săptămâni ale anului 2009, an electoral prezidenţial, şi aţi aşteptat întâi ca ţara să intre în faliment şi numai după ce a venit "gardianul" FMI, la jumătatea lui 2010, să vă dezavueze incompetenţa şi dezastrul în care aţi adus economia, v-aţi decis, peste noapte, să luaţi pe picior cele mai groaznice măsuri de austeritate implementate vreodată în Europa?

Nu pot să nu vin să vă întreb, doamnă ministru Elena Udrea, de ce PDL, acest partid responsabil şi curajos, îşi angajează de mai multe ori într-un an răspunderea pe aceleaşi legi şi, mai mult decât atât, acestea se dovedesc a fi şi neconstituţionale?

De ce, responsabilă şi curajoasă doamnă ministru, perfectul dumneavoastră partid fură la vot, în mod flagrant în Parlament sau, culmea ipocriziei, pretinde că nu ştie ce votează, atunci când este vorba de ieftinirea alimentelor de zi cu zi ale românilor sau de veniturile pensionarilor?

Dacă aş scrie aici despre toate greşelile monstruoase, prostiile imense sau minciunile infinite care au adus România, în cei doi ani de când guvernaţi, în starea deplorabilă în care se află astăzi, mi-ar trebui să irosesc câteva mii de pagini şi, mă întreb, la ce folos atâta pagubă?!

    Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică: «România a fost tractată împotriva voinţei ei de o majoritate toxică direct către pierzanie»;

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

«România a fost tractată împotriva voinţei ei de "o majoritate toxică" direct către pierzanie»

Controversatele afirmaţii ale preşedintelui Băsescu aproape că nu mai surprind pe nimeni, după cei şase ani de virări bruşte de la stânga la dreapta, de susţineri vehemente, uitate a doua zi sau după mulţimea de promisiuni umflate până la cer sau chiar legiferate şi nerespectate niciodată. Toate acestea sunt atribute prezidenţiale cu care marele jucător şi-a tratat auditoriul fermecat la început, dar care s-au dovedit a fi de fapt doar aşteptări false.

Nimic din ceea ce au făcut prost sau greşit pdl-iştii guvernamentali sau parlamentari, intenţionat sau doar din incompetenţă şi neştiinţă, nu l-a oprit pe domnul Băsescu să le caute, timp de doi ani, tot felul de circumstanţe, care mai de care mai fantasmagorice.

Chiar dacă au tergiversat îndelung tăierea cheltuielilor publice, pe cele guvernamentale sau privind achiziţiile de lux ale unor ministere - şi acest lucru a adus România în sapă de lemn -, chiar dacă au angajat preferenţial, în regim non-stop, mii şi mii de preferaţi aduşi cu avionul de la Cluj, Arad sau din alte locaţii protejate, deşi acuzau că au moştenit prea mulţi bugetari, chiar dacă au redirecţionat toţi banii din buget către cele mai frauduloase destinaţii clientelare, bineînţeles, şi chiar dacă au minţit fără scrupule, au furat din banii publici sau la vot, cu dovezi incontestabile, domnii şi doamnele portocalii din dotarea prezidenţială au rămas singurii nevinovaţi, imaculaţi şi fără de păcat din ţara asta.

Cu nici două săptămâni înainte, preşedintele Băsescu se înfuriase destul de tare în urma prostiilor pe care pupilii săi le-au săvârşit, din greşeală sau cu intenţie de jaf, în Parlament, la vot şi declara în acest sens, plin de obidă: "Pe mine mă interesează strict o majoritate, indiferent ce culoare politică are, care să fie responsabilă faţă de ţară, nu o majoritate care să spună am votat din greşeală, nu o majoritate care să nu se adune la voturile importante. O asemenea majoritate e toxică pentru ţară. (...) Dacă cei din actualul partid majoritar nu găsesc un limbaj pentru a sprijini procesul de reformă, din partea mea să se ducă mâine în opoziţie".

A fost prima dată când domnul Băsescu nu şi-a mai apărat cu îndărătnicie flagranţii în tot şi toate şi acest moment a părut unul de trezire la realitate, dintr-un nesfârşit şi haotic somnambulism prezidenţial.

Dar acest moment de adevăr nu putea, din păcate, să ţină mai mult de trei-patru zile şi, aşa cum era de aşteptat, preşedintele a recidivat în propria şutuială. Astfel, cea mai recentă susţinere a sa, menţionată mai sus, este menită să o demoleze pe cea precedentă şi aruncă, din nou, vina tuturor nenorocirilor în altă parte decât în cea reală - de data aceasta chiar asupra întregului popor - pentru a-şi scoate încă odată premianţii incompetenţi, recent incluşi în categoria toxici şi trimişi acum urgent la curăţătorie: "România a fost tractată împotriva voinţei ei. A fost tractată de un guvern cu 15 oameni, a fost tractată peste perioada cea mai grea a crizei".

Adică toate guvernele domnului Boc au susţinut şi trecut cu bine România peste criză şi asta în cele mai grele condiţii, călcat în picioare de un popor întreg şi, mai ales, de presă: "Aşa cum a fost el, guvernul acesta s-a aşezat pe burtă şi a lăsat un popor întreg să-l calce în picioare şi să treacă prin criză, nu a fost susţinere nici din partea poporului, nici din partea trusturilor media". Comentariile sunt de prisos, domnilor!

    George Ionuţ Dumitrică - declaraţie politică cu titlul Reforma în domeniul educaţiei, doar un simplu obiect de troc, traficat din când în când între palate;

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Reforma în domeniul educaţiei, doar un simplu obiect de troc, traficat din când în când între palate"

Domnul preşedinte Băsescu ne vorbea cu ceva timp în urmă de un Pact pentru Educaţie, la care chema zgomotos toate partidele să adere şi ne dădea tuturor enorm de multe asigurări că va face tot posibilul ca acesta să ia cât mai repede cu putinţă şi o formă cu adevărat consistentă. Dar, între timp, s-a dovedit că domnul Băsescu a girat cu bună ştiinţă cei mai slabi sau exotici miniştri ai educaţiei pe care i-a avut România vreodată şi că nu interesele şi viitorul elevilor primează pe la Cotroceni.

S-ar fi putut întâmpla acest lucru eventual în visele elevilor sau doar ale părinţilor lor, sau ale sutelor de mii de profesori care-şi aşteaptă de o viaţă drepturile, dar în niciun caz în preocupările preşedintelui, care face orice altceva în afară de dezbateri serioase pe această temă sau de o susţinere puternică a acestui important domeniu, cum este educaţia, pentru orice naţiune democratică.

Preşedintele Băsescu l-a lăsat până acum de două ori pe premierul Boc să-şi încerce norocul cu o angajare a răspunderii pe o Lege a educaţiei ciopârţită din ce în ce mai sângeros şi amalgamată profund, deşi toţi cei îndreptăţiţi i-au atras atenţia că nu va ajunge la niciun rezultat binefăcător pentru nimeni. Ba, mai mult decât atât, aceste debusolante încercări de trecere a Legii educaţiei, o dată la câteva luni, la pachet prin Parlament, fără nicio dezbatere şi analiză pertinentă, s-au transformat doar în eşuări ale guvernelor conduse de pupilul său ascultător, domnul Boc, ce au fost declarate ilegale de fiecare dată de către Curtea Constituţională.

Şi, aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele Băsescu transformă acest tip de neseriozitate demonstrată şi de tergiversare nepăsătoare, într-o nouă vină, aruncată acum, cu mai bine de 10 ani în urmă, în ograda fostului ministru Marga şi aceasta doar pentru o ultimă încercare de salvare a aparenţelor, cu urme evidente de incompetenţă şi diletantism în propria sa grădină.

Este evident, după ultima decizie a Curţii Constituţionale privind recenta recidivă a Guvernului Boc V de a-şi angaja din nou răspunderea pe cea mai proastă lege a educaţiei concepută până acum, că această falsă preocupare pentru elevi, profesori sau viitor al generaţiilor următoare, nu a reprezentat în realitate nimic pentru preşedinte, deci această lege nu a fost niciodată altceva decât un obiect de şantaj între participanţii la ultima coaliţie guvernamentală, încropită defectuos de dumnealui. Şi acest lucru a ieşit imediat la iveală după ce pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale a fost făcută publică. Reprezentanţii Consiliului Permanent al UDMR, întruniţi de urgenţă la Târgu-Mureş, au decis imediat după aceasta că dacă nu se reuşeşte adoptarea Legii educaţiei într-o formă care să permită "extinderea drepturilor pentru minorităţi", formaţiunea va părăsi coaliţia, primul pas fiind acela de a vota împotriva legii bugetului de stat.

Deci, dacă obiectul traficat până acum ca marfă de şantaj reciproc, n-a avut succesul scontat în sânul falimentarei coaliţii, acesta s-a transformat instant în dinamită foarte inflamabilă... Şi atât.

    Adrian Bădulescu - declaraţie politică cu tema Protestele sindicatelor şi moţiunea de cenzură - forme golite de fond;

Domnul Adrian Bădulescu:

"Protestele sindicatelor şi moţiunea de cenzură - forme golite de fond"

Săptămâna trecută a fost una foarte efervescentă pentru societatea românească, în toate palierele ei, lucru care nu prea se întâmplă des în România. Am avut o amplă emulaţie în palierul sindical concretizată printr-o mişcare de protest semnificativă, însă nu la fel de grandioasă cum o evocau la începutul săptămânii liderii confederaţiilor sindicale şi unii lideri politici. Pe lângă această animaţie din planul social-sindical, spectrul politic a avut în centru un subiect arzător: moţiunea de cenzură îndreptată împotriva actualului guvern. Şi cum astfel de subiecte nu pot rămâne fără ecou, mass-media a dat tot ce a putut pentru a ţine aceste subiecte în atenţia opiniei publice, generând în acest fel în plan social dezbateri puternice.

Cu toate acestea, la mijlocul săptămânii am asistat la un teatru pe care marele dramaturg Eugen Ionesco l-a numit teatrul absurdului, întrucât nimic din ceea ce părea la începutul săptămânii nu s-a întâmplat miercuri, lucrurile fiind târâte dincolo de limita derizoriului. Altfel spus, am asistat la un demers politic detestabil în care opoziţia, semnatară a unei moţiuni de cenzură, a vândut sindicatelor şi societăţii civile iluziile unei vieţi mai bune doar cu scopul câştigării unor procente în plus la viitoarele alegeri.

Demersul abominabil al acestei opoziţii care se declară profund interesată de soarta omului de rând a fost ilustrată în câteva situaţii în care penibilul a fost la cote maxime. Mai exact, mă întreb câtă imoralitate şi demagogie se poate cantona într-un partid politic ca PSD pentru a manipula şi amăgi sindicatele şi societatea civilă cu reuşita unei moţiuni de cenzură în al cărei succes nici măcar membri PSD nu cred?! Ce fel de partide sunt acestea, PSD şi PNL, care se folosesc de situaţia grea în care se află cetăţenii României şi îi transformă pe aceştia într-un instrument de presiune pentru ca ei, opoziţia prea-preocupată de soarta românului de rând, să se lăfăie pe un scaun mai înalt decât cel pe care îl deţin actualmente?

Machiavelli spunea în una dintre cele mai importante scrieri ale sale că nimic nu este mai josnic şi mai de condamnat decât să faci toate demersurile necesare, morale şi imorale, să preiei puterea, iar în momentul când ai ajuns acolo să nu ştii cum să administrezi acea putere pe care ai obţinut-o. Este absolut iraţional şi de o mediocritate cruntă ca nişte partide de opoziţie ce se vor respectate să emită pretenţia de a prelua puterea în condiţiile în care membrii acestor partide nu cunosc nici măcar locul pe care îl are un om politic în viaţa unui stat, ce să mai vorbim de guvernarea acestei ţări.

Poate că membrii opoziţiei se simt acum sub tirul unor calomnii, însă am să le demonstrez că nu este deloc aşa. În acest sens vă voi ilustra următoarea situaţie, despre care majoritatea dintre dumneavoastră aveţi cunoştinţă. Astfel, cum se explică, domnilor colegi PSD-işti, că preşedintele dumneavoastră de partid, cel mai valoros om politic al PSD, se afla în fruntea sindicaliştilor? Vi se pare normal şi aţi acceptat tacit, toţi membrii PSD, această situaţie în care un lider de partid politic se află în fruntea unor sindicalişti, la fel de firesc cum aţi aprobat demersul abject de impostură a domnului Ponta! La fel de condamnat este şi atitudinea liderilor sindicali care au acceptat ca în fruntea mulţimii de protestatari care se luptă cu greutăţile cotidiene să pună un lider politic aşa-zis socialist, care investeşte anual doar pentru hobby-ul său 200.000 euro, sumă care spune totul despre cât de ataşat de ideologia socialistă este.

Pe lângă "socialistul" Ponta, în fruntea demonstranţilor care solicitau drepturi salariale şi clamau sărăcia s-a aflat un alt mare "socialist", baronul Liviu Nicolae Dragnea, deţinătorul a numeroase proprietăţi şi a unei averi impresionante, care în PSD mai îndeplineşte şi funcţia de secretar general.

În altă ordine de idei, asistăm la o scenă de teatru absurd în care conducerea PSD se află în fruntea sindicaliştilor, iar unii dintre liderii sindicali îşi exersează semnătura pe carnete de partid cu sigla PSD. Această situaţie nu se numeşte schimb de experienţă, la fel cum nici Liviu Nicolae Dragnea şi nici Victor Ponta nu fac vreun internship la confederaţiile sindicale. Această situaţie poate fi definită ca imixtiune politică în acţiunea sindicală, ceea ce implică decredibilizarea instituţiei "sindicatului" şi a "grevei sindicale". În plus, abordarea derizorie a procedurii "moţiunii de cenzură" şi folosirea acesteia doar ca instrument de propagandă pentru producerea de mişcări sindicale cu scopul acumulării de capital de imagine pentru liderii PSD şi PNL, îi scoate mult în afara unei bune practici politice atât pe lideri, cât şi pe membrii acestor partide care cu bună ştiinţă au acceptat şi susţinut o situaţie ilegitimă şi ilegală.

Toate aceste chestiuni pe care le-am expus ilustrează ceea ce unii cetăţenii care au mai multă viziune politică au observat deja, anume faptul că într-o perioadă dificilă cum este cea care o traversează România unii se transformă în ceea ce în practica politică se numeşte "pescuitori în ape tulburi" susţinând cu mult tact în faţa întregii societăţi idei şi planuri de acţiune politică pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, în spatele acestor demagogii fiind bine cantonate, pe de-o parte, incompetenţa şi superficialitatea, iar pe de altă parte, interesul personal şi setea de putere.

În concluzie, atât în cazul moţiunii de cenzură, cât şi în cazul mişcării de protest de miercuri am asistat la o manipulare pe toate palierele a sindicatelor şi societăţii civile de către opoziţie în cel mai simplist mod. Astfel, "dirijorul" a fost reprezentat de cuplul antagonic PSD-PNL care a "dirijat" totul după un plan bine stabilit, doar că trebuie făcută o precizare foarte importantă, şi anume că această dublă opoziţie PSD-PNL în poziţia de dirijor nu are ureche muzicală, la fel cum nu are nici viziune politică.

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu titlul UDMR să rămână la guvernare dacă acest guvern merită!;

Domnul Gheorghe Dragomir: "UDMR să rămână la guvernare dacă acest guvern merită!"

Chestiunea adoptării Legii educaţiei naţionale a ridicat multe controverse inutile în ultima perioadă. Dorinţa arzătoare a UDMR de a trece cât mai rapid proiectul Guvernului s-a lovit de decizia Curţii Constituţionale care spune clar că acest proiect trebuie să îşi urmeze cursul discuţiilor parlamentare.

Problema cea mai mare a acestui proiect nu o reprezintă învăţarea istoriei şi a geografiei în limba maghiară, dar poziţia adoptată de UDMR, extrem de agresivă în ultima săptămână, a făcut ca celelalte hibe descoperite să treacă oarecum în derizoriu.

Legea trebuie să treacă prin procedurile parlamentare, chiar dacă acest lucru înseamnă întârzierea adoptării ei. Ea trebuie dezbătută cu seriozitate pe principii tehnice şi în niciun caz aceasta nu trebuie negociată politic, doar din dorinţa sau ameninţarea cuiva cu alegerile anticipate şi cu rămânerea sau plecarea de la guvernare.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România trebuie să decidă dacă merită să rămână în această coaliţie de guvernare pe motive clare ce privesc starea naţiunii române de azi şi nu pe motiv de Legea educaţiei naţionale. Învăţământul în limba maternă poate reprezenta un pretext şi nu un motiv serios.

Întâi de toate trebuie să primeze în limbajul şi decizia colegilor noştri de la UDMR starea precară a naţiunii, aflată într-o criză profundă, şi mai apoi chestiunea limbii maghiare.

Vă reamintesc că în aceste zile toţi cetăţenii trăiesc prost în această ţară, indiferent dacă sunt români sau etnici maghiari.

    Antonella Marinescu - declaraţie politică - protest faţă de golănia prezidenţială;

Doamna Antonella Marinescu:

Declaraţie - protest

Poate părea un truism faptul că, în urmă cu câteva zile, a încetat din viaţă unul din marii poeţi ai neamului românesc, Adrian Păunescu.

Poate Adrian Păunescu este, sau poate nu, cel mai mare poet român al tuturor timpurilor. Dar, în mod cert, el este Marele Poet ce va cunoaşte veşnicia în manualele de literatură şi în dăinuirea peste veacuri a monumentalelor sale opere. De aceea, actul despărţirii de marele poet a fost de o amploare şi o decenţă semnificativă chiar şi în absenţa decretării zilei de duminică drept zi de doliu naţional, fapt ce trece, în contul deja supraîncărcat, al vremelnicilor guvernanţi actuali; acest fapt va da istoriei românilor posibilitatea de a-i cataloga cu celebrul concept născut în Sumer, meschin, meschin de la muschienos care înseamnă, în sensul său figurativ, om mic.

Ca membru al Parlamentului României, sunt revoltată de micimea evocată anterior a actualilor guvernanţi, însă, adevăratul meu protest, este legat de modul în care preşedintele României (nu Preşedintele) a înţeles să ne reprezinte (în sensul de a ne re-prezenta) pe noi, statul şi poporul român, în tragicul act de întâlnire a poetului cu destinul.

Astfel, prin natura funcţiei sale, preşedintele reprezintă, în orice situaţie, politica sau nonpolitica, statul şi naţiunea română.

Prezenţa preşedintelui la căpătâiul Poetului, în calitate de Preşedinte, ar fi fost un act de salutat.

Dar, prezenţa lui Traian Băsescu la căpătâiul Poetului a fost o golăneală fără precedent: îmbrăcat ca vai de lume, cu un pulover albastru într-o lume cernită, fără sacou sau costum, fără cravată, preşedintele arăta ca şi cum s-ar fi dus la piaţă.

Semnificaţia acestui act de lejeritate golănească ne vizează, pentru că el ne reprezintă, acolo, la căpătâiul Poetului, pe noi toţi.

Apărătorii domnului Băsescu ar putea argumenta că a fost o scăpare, că preşedintele nu a ştiut...

Acest argument nu poate sta în picioare dacă ne amintim că la o întâlnire care a avut loc la Cotroceni, preşedintele l-a taxat dur pe deputatul Varujan Pambuccian că s-a prezentat în blugi, fapt ce nu cadra cu cerinţele protocolului instituţional.

Deci, preşedintele a ştiut că va întina memoria Poetului, iar actul său a fost deliberat.

Acest fapt mă îndrituieşte să protestez vehement, un protest faţă de golănia prezidenţială.

    Marin Almăjanu - declaraţie politică cu subiectul PDL şi-a garantat ultimele guvernări cu Legea educaţiei şi nu a trecut testul;

Domnul Marin Almăjanu:

"PDL şi-a garantat ultimele guvernări cu Legea educaţiei şi nu a trecut testul"

De parcă UDMR nu ştia că are în PDL nu un partener loial, ci un campion al promisiunilor neonorate şi al minciunilor fără sfârşit, UDMR a luat drept chezăşie de nezdruncinat promisiunea PDL de a trece oricum şi în orice condiţii Legea educaţiei. Şi s-a înşelat sau a fost, firesc, păcălit!

UDMR trebuia să ţină seama de faptul că această lege este, în primul rând, una dintre cele mai importante legi pentru poporul român şi pentru generaţiile lui viitoare, dar şi pentru un domeniu extrem de disputat, cel al educaţiei, care deţine în interiorul lui sute de mii de cadre didactice, de elevi şi studenţi care depind într-u totul de ceea ce se hotărăşte şi nu doar o marfă bună de licitat din mers.

Din nefericire, nimic din toate acestea nu au prezentat vreo importanţă pentru PDL. De aceea, acest partid de minţi intens portocalizate, nu a luat niciodată în serios educaţia sau pe profesori. Ba, chiar de la preşedintele Băsescu, până la ultimul ministru - adică exoticul domn Funeriu -, această tagmă a profesorilor a fost permanent ridiculizată şi considerată doar o grămadă de bugetari zgomotoşi şi nefolositori, care trebuie să sufere crunt pentru că nu muncesc suficient cât să-l mulţumească pe preşedinte, şi, în consecinţă, trebuie să plătească nota de plată a tuturor incompetenţilor şi indiferenţilor care s-au perindat prin guvernele Boc.

UDMR, supărat din cauza deciziei de neconstituţionalitate dată de Curtea Constituţională în ceea ce priveşte o nouă angajare a răspunderii guvernului pe Legea educaţiei, a trecut la ameninţări furibunde că trece în opoziţie pe loc, la şantaj costisitor cum că va trece şi la un vot împotriva bugetului pe anul 2011 şi chiar la aşezarea unei solide cărămizi la temelia dărâmării PDL de la guvernare şi la împotmolirea tuturor obiectivelor acestora, inclusiv a tragerii ultimei tranşe de la FMI.

Criza din cadrul Coaliţiei de guvernare este în mare fierbere şi pentru întâia dată UDMR chiar este hotărât să iasă de la butoanele guvernării dacă Legea educaţiei nu este adoptată în regim de urgenţă şi în forma promovată de Guvern. Interesul electoral al UDMR este ca legea să rămână în forma actuală, prevederea ca istoria şi geografia să fie predate în limba maternă fiind cea mai importantă.

Tratativele care se vor desfăşura în aceste zile între partidele din coaliţie vor fi extrem de dure, deoarece UDMR este decisă să iasă de la guvernare şi să provoace alegeri anticipate dacă PDL nu găseşte o cale de repornire a bărcii guvernamentale aflate în derivă.

Aşa că, în acest moment, PDL are ceea ce a căutat, adică exact ceea ce merită. A semănat minciuni, culege şantaj; a simulat înţelegere şi corectitudine şi are parte de cutremure provocate artificial, doar din răzbunare.

Când garantezi în aur vânătorului pielea ursului din pădure, obţii, eventual, în cel mai bun caz, glonţul destinat fiorosului animal posesor de blană potenţial-valoroasă, târguită drept credit virtual...

    Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică cu tema Încă o piatră atârnată de gâtul României: inflaţia supraponderală;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Încă o piatră atârnată de gâtul României: inflaţia supraponderală"

În cei doi ani de guvernări din ce în ce mai diluate ca şi calitate, fără niciun gram de discernământ şi fără nicio urmă de viziune, domnul Boc, conducătorul acestora spre pierzanie, a făcut până în prezent tot ce a putut ca să obţină cele mai slabe rezultate din Europa, în mai toate domeniile.

Suntem primii din coadă la cât mai multe categorii de performanţe nule, printre care şi creşterea fulminantă a inflaţiei. Şi, bineînţeles, toate acestea nu se datorează hazardului şi nici măcar ghinionului nesfârşit abătut asupra ţării noastre, ci doar măsurilor de austeritate greşite, impuse de-a valma de către premierul Boc, la comanda cotrocenistă, fără a lua niciun moment în calcul consecinţele zguduitoare care se vor declanşa în lanţ în urma aplicării lor. Astfel, creşterea economică mult promisă din 2009 şi până acum nu se mai întrezăreşte deloc în acest an, nici măcar în cele mai optimiste previziuni, ci doar scăderea se prefigurează. Probabil, cea sub 2,5% va fi mai mult ca sigur brevetată din nou, cu toată îndemânarea aflată la dispoziţia guvernelor domnului Boc. Şi, mai mult decât atât, tăvălugul consecinţelor nefaste creşte înspăimântător de la o lună la alta: falimente pe bandă rulantă, şomaj ameninţător, spitale în colaps, investiţii zero şi multă, foarte multă sărăcie.

Una dintre măsurile de austeritate care face foarte mult rău economiei autohtone şi care a fost impusă României cu ochii închişi de către decidenţii în drept este aceea a creşterii bruşte a TVA de la 19 la 24%. Ca urmare a majorării taxei pe valoarea adăugată în vara acestui an de către cuplul fără scrupule format din domnii Băsescu-Boc, Banca Naţională a României a pierdut şi în 2010 războiul cu inflaţia şi acest lucru nu se reflectă doar în indicatorii statistici, ci şi în scăderea drastică a consumului, deci în oprirea motoarelor economiei. Prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an a fost revizuită în sens pozitiv, la 8,2%, de la 7,8%, cât se estimase ultima dată.

Această nouă piatră atârnată de domnii Băsescu şi Boc de gâtul României l-a înfuriat şi pe guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, care a realizat brusc că toată munca sa şi a BNR din ultimii ani s-a dus cu toată viteza pe apa Sâmbetei şi şi-a expus supărările în mod surprinzător în public: "Corecţia pe uşa din dos a inflaţiei nu este acceptabilă pentru o ţară din UE (...) România trebuie să iasă din iluzia aceasta că îşi poate rezolva problemele structurale pe calea inflaţiei."

Ar fi trebuit ca domnul Boc să ţină seama - măcar sub presiunea importanţei funcţiei pe care o deţine - de faptul că un premier are cu mult mai multă responsabilitate decât aceea de a-şi înclina coloana şi de a accepta tacit orice i se cere, indiferent de urmări.

Ar fi trebui ca domnul Boc, dacă tot ţine cu dinţii de primul scaun de la Palatul Victoria, să înţeleagă că răspunde pentru tot ceea ce face şi că buzunarele a 22 de milioane de români sărăcesc crunt pe zi ce trece din cauza nepăsării dumnealui.

    Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică: Simbolul guvernării Băsescu-Boc: lacătul pe uşă!;

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Simbolul guvernării Băsescu - Boc: lacătul pe uşă!"

Constatăm zi de zi, cu surprindere şi mâhnire, că Guvernarea Băsescu - Boc are o singură direcţie: drumul spre faliment.

Pentru zeci de mii de firme din România a fost declanşată procedura de insolvenţă. Guvernul portocaliu nu a făcut nimic pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii. Dimpotrivă, le-a lovit din toate părţile şi le-a lăsat să falimenteze. Aproape 50.000 de IMM-uri sunt în această situaţie - o adevărată "performanţă" a actualei guvernări.

Multe IMM-uri îşi puneau speranţele în fondurile europene. Dar cel puţin jumătate dintre firmele cărora li s-au aprobat proiectele sunt nevoite să renunţe din cauza lipsei cofinanţării. Situaţia este dramatică, pentru că nu reuşim să atragem fondurile europene, nu reuşim să facem investiţii care înseamnă dezvoltare şi locuri de muncă.

Guvernul Băsescu - Boc anunţă că peste 26.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi, în continuare, până la sfârşitul anului. În total, în acest an, cel puţin 50.000 de bugetari rămân fără loc de muncă. Ce vor face aceşti oameni, care au familii, copii, rate şi facturi de plătit? Domnul Boc le spune să meargă la muncă. Unde să muncească, dacă sectorul privat este pe butuci, dacă economia ţării e blocată?

După ce au fost închise zeci de mii de firme şi mii de şcoli din întreaga ţară, am înregistrat şi o premieră naţională: lacătul pe primărie!

Nu e o glumă, nici o figură de stil, este trista realitate. Administraţia locală din România este în pragul falimentului. Prima primărie din ţară care a pus lacătul pe uşă este cea din comuna Voiceşti, judeţul Vâlcea. Pentru că nu au mai fost plătiţi de cinci luni de zile, angajaţii primăriei şi-au dat demisia sau au intrat în concediu fără plată. Primăria a rămas fără curent electric şi fără telefoane, având facturi neplătite de aproape doi ani de zile. Ajutoarele sociale şi indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap nu s-au plătit de 10 luni.

Tot în Vâlcea, la Făureşti, angajaţii primăriei nu şi-au luat salariile din luna martie. Oamenii spun că nu au altă soluţie decât să plece acasă şi să pună lacătul pe uşa primăriei. Asistenţii persoanelor cu handicap nu şi-au încasat indemnizaţiile de un an de zile.

ceea ce se întâmplă la Voiceşti şi la Făureşti nu reprezintă o excepţie. În fiecare judeţ sunt zeci de primării unde nu s-au plătit salariile de luni de zile.

În judeţul Gorj, toţi angajaţii Primăriei comunei Schela şi-au dat demisia. Singurul care mai lucrează aici este şoferul microbuzului care îi duce pe copii la şcoală. Primăria din Schela nu mai are bani nici pentru iluminatul public, nici pentru încălzirea şcolilor.

În judeţul Olt, 71 dintre primăriile din judeţ au rămas fără bani de salarii, nu mai vorbim de plata utilităţilor sau de investiţii. După rectificarea bugetară negativă, angajaţii Primăriei din comuna Obârşia au fost trimişi în concediu fără plată. În localitate nu mai funcţionează nici iluminatul public, nici telefonul primăriei, din cauza facturilor neachitate. Microbuzul şcolar a fost încuiat în garaj, pentru că nu mai sunt bani de combustibil, iar elevii sunt nevoiţi să meargă 3 kilometri pe jos până la şcoală.

Ceea ce vă spun nu este teatru absurd sau scenariul unui film suprarealist. Aceste lucruri chiar se întâmplă în România anului 2010, într-un stat european, într-o ţară unde guvernanţii spun că fac reforma statului. Aceasta este reforma statului făcută de Traian Băsescu şi PDL!

În Vrancea, în Dâmboviţa, în Mehedinţi, Olt, Gorj şi Vâlcea, în Maramureş, Constanţa şi alte judeţe din ţară, zeci de primării sunt în aceeaşi situaţie dramatică, iar actualul guvern este absolut nepăsător. Mai mult decât atât, Guvernul Băsescu - Boc pregăteşte încă o lovitură pentru autorităţile locale. Conform proiectului bugetului de stat pentru anul viitor, Executivul diminuează fondurile bugetelor locale din TVA, înjumătăţeşte alocaţiile pentru lucrări de infrastructură, reduce banii pentru salariile din învăţământ şi ajutoare sociale. Ce înseamnă mai puţini bani pentru salariile din învăţământ? Reduceri de posturi, disponibilizări. Alţi oameni rămaşi pe drumuri, alte lacăte puse pe uşile şcolilor şi amanetarea viitorului acestei ţări.

Iresponsabilitatea Guvernului condus de Traian Băsescu şi de Emil Boc este şocantă. Simbolul acestei guvernări va fi lacătul pe uşa şcolilor, primăriilor, spitalelor, întreprinderilor. Aceşti guvernanţi trebuie să plece cât mai grabnic, altfel vor pune lacătul pe România!

    Stelică Iacob Strugaru - declaraţie politică cu tema Munca la negru;

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Munca la negru"

Statistici peste statistici, cifre peste cifre ne informează asupra dimensiunilor ameţitoare pe care le-a atins munca la negru sau la "gri" în România. Acest lucru survine odată cu majorarea numărului celor care şi-au pierdut locul de muncă, fie prin disponibilizare, fie ca urmare a falimentului unei firme, cu efecte deosebit de negative asupra colectării de venituri pentru diferitele componente ale bugetului statal. S-a ajuns astfel la situaţia ca unul din trei români să obţină venituri salariale muncind la negru sau declarând cel mult venituri la minimum salariul legal.

Nu îţi trebuie prea multe studii economice ca să îţi dai seama că cea mai mare parte din vină pentru situaţia creată este determinată de sistemul fiscal extrem de instabil şi mai ales de sarcinile fiscale pe forţa de muncă, cele mai mari din spaţiul Uniunii Europene.

Deficitele create pe bugetul asigurărilor sociale, de sănătate sau şomaj s-au orientat pentru finanţare, aproape întotdeauna, către soluţia majorării sarcinilor populaţiei active ocupate, descurajând astfel rămânerea angajaţilor în economia oficială. Nimeni, până acum, nu s-a gândit că într-o economie de piaţă, atunci când se depăşeşte optimul fiscal prin majorarea taxelor, nu se încasează mai multe venituri bugetare, ci dimpotrivă.

Depăşind capitolul critici la o stare fiscală existentă, vreau să vă precizez şi soluţiile pe care, în nume personal, le anticipez pentru estomparea unui astfel de flagel. În primul rând, şi cu riscul criticilor pe care sectorul privat mi le va aduce, o creştere a salariului minim brut la o cifră sustenabilă de 700 de lei din anul 2011, precum şi indexarea anuală a acestuia şi creşterea sa în funcţie de procentul de creştere al salariului mediu brut pe economie, ar avea cu siguranţă un impact semnificativ.

În al doilea rând, reducerea progresivă şi nu dintr-o dată, cum au anticipat alţi colegi, a taxelor asociate veniturilor salariale ar aduce la suprafaţă mii de locuri de muncă şi milioane de lei ce ar putea să fie fiscalizaţi. Reducerea poate însemna între 5 şi 10 procente din sarcina totală, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator, într-un orizont de timp de doi şi până la patru ani, aplicată progresiv câte un punct procentual, fie pe semestru, fie la 6 luni.

Cele două măsuri enunţate nu vor avea efectele benefice aşteptate dacă nu vor fi însoţite şi de controale riguroase ale organelor statului român, abilitate cu verificarea activităţilor agenţilor economici din România.

    Doiniţa-Mariana Chircu - declaraţie politică cu subiectul Adrian Păunescu este şi va rămâne un reper irevocabil pentru România;

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Adrian Păunescu este şi va rămâne un reper irevocabil pentru România"

Permiteţi-mi, dragi colegi, să îmi exprim profundele regrete faţă de plecarea în rândul celor drepţi a inegalabilului Adrian Păunescu. Plecarea sa lasă în urmă un gol imens, ce greu va fi umplut curând de cineva în cultura acestei ţări. Pierderea înregistrată de România prin plecarea lui este colosală.

Adrian Păunescu a reuşit să se înscrie în elita valorilor româneşti ca poet, prin talentul său desăvârşit. Cu toţii trăim tristeţea clipei plecării omului care, prin forţa sa, a reuşit să mobilizeze generaţii de-a rândul şi să dea sens multor destine care au avut şansa să-i stea aproape. Câte din "vedetele" zilelor noastre sunt capabile să magnetizeze şi să definească o generaţie?

Deşi merita toată recunoştinţa noastră cât l-am avut aici, au fost şi voci care l-au contestat, făcându-l pe marele poet să se retragă uşor, uşor din viaţa publică.

Dar în urma lui vor rămâne întotdeauna versurile nemuritoare, ca un manifest adresat poporului roman. Sunt convinsă că ceea ce a lăsat Adrian Păunescu acestei ţări va dăinui necontenit în sufletul fiecărui român.

Adrian Păunescu - veritabil şi neobosit patriot, poet de geniu, remarcabil jurnalist şi politician trebuie să rămână în conştiinţa românilor un reper irevocabil.

Adio, Adrian Păunescu! Odihneşte-te în pace!

    Radu Stroe - declaraţie politică cu titlul Guvernul Boc versus cetăţenii români;

Domnul Radu Stroe:

"Guvernul Boc versus cetăţenii români"

Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie a scos în relief completa inaderenţă şi disociere a Guvernului faţă de cetăţenii români. În timp ce în Plenul Camerei Deputaţilor se dezbătea şi se vota moţiunea, zeci de mii de oameni contestau puternic în stradă chiar legitimitatea Executivului. Din păcate, deşi fără niciun vot împotrivă, ceea ce ar fi însemnat susţinerea Guvernului, Coaliţia a decis să-şi ţină parlamentarii în strungă, măsură de prevedere întărită, cu siguranţă, de votarea, din greşeală, a parlamentarilor puterii a două legi favorabile cetăţenilor români, dar cu insuficiente voturi pentru, moţiunea de cenzură nu a putut fi adoptată. La scurt timp, cu o grabă suspectă, nejustificată aparent în niciun fel, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea educaţiei, un demers inutil, de altfel, pentru că a fost declarat anticonstituţional de Curtea Constituţională. Profesor de drept constituţional, premierul Emil Boc este deja recordman în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legilor asumate.

Orizontul deschis de multiplele gafe produse de guvernul Boc-Băsescu dă prilej preşedintelui să contracareze halucinant, victimizând şi reconvertind neputinţa, incompetenţa şi măsurile aberant-distructive în acţiuni benefice, dar neînţelese nici de poporul ingrat şi retrograd, nici de rău-voitoarele trusturi media. România a fost salvată de "providenţialul" guvern Boc-Băsescu împotriva voinţei ei. "România a fost tractată împotriva voinţei ei. A fost tractată cu 15 oameni, a fost tractată peste perioada cea mai grea a crizei. [...]Aşa cum a fost el, guvernul acesta s-a aşezat pe burtă şi a lăsat un popor întreg să îl calce în picioare şi să treacă prin criză, nu a fost susţinere nici din partea poporului nici din partea trusturilor media" declara Traian Băsescu.

Aşadar, cei 22 de milioane de cetăţeni români nu pot înţelege ce este mai bine pentru ei, nu pot înţelege că cei 15 miniştri muncesc din greu ca să fie poporului bine, deşi el, poporul, trăieşte foarte rău. Acelaşi popor care nu înţelege de ce majoritatea ţărilor europene sunt pe creştere, de ce în unele ţări, precum Cehia, nu a existat şi nu există recesiune. El este mereu ţinta războiului declaraţiilor debusolante referitoare la perspectivele economice ale României, cu o cromatică antitetică, demoralizante pe de o parte, revigorante pe de altă parte. Tot el, poporul, nu poate înţelege cum poate ministrul economiei să declare că "începând cu 1 ianuarie creşterea economică va fi resimţită", pentru ca imediat să fie combătut de declaraţia lui Traian Băsescu că acest lucru nu este real, "criza nu s-a terminat". La fel cum nu ştie cum ar putea să pună bază pe previziunile reprezentantului F.M.I. în ţara noastră, care apreciase că, în 2010, România va cunoaşte creştere economică, în condiţiile în care realitatea a demonstrat contrariul. Toate aceste declaraţii au fost edificatoare şi românii, în sfârşit clarificaţi, au înţeles că în 2010 există două posibilităţii: 1. România iese din recesiune; 2. România se adânceşte în recesiune.

Până la urmă, sarabanda declaraţiilor contradictorii scoate la iveală un lucru cert: incompetenţa, reaua-voinţă, lipsa de viziune a celor 5 guverne Boc, girate complet de arbitrul-jucător Traian Băsescu, este responsabilă de toate erorile pe care românii sunt obligaţi să le suporte.

    Ciprian Minodor Dobre - prezentarea unui punct de vedere în privinţa lucrărilor de modernizare demarate sub finanţare publică prin OG nr.7/2006;

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Dezbaterea în cursul lunii noiembrie a legii privind bugetul de stat pentru anul 2011 a fost anunţată ca o prioritate de către Cabinetul Boc. În speranţa că se va putea face într-adevăr o dezbatere pe acest proiect, trimiterea lui în Parlament cu ceva timp înainte de finalul anului ar fi o alegere bună.

În condiţiile în care proiectul de buget pentru anul 2011 se anunţă a fi unul la fel de auster ca şi cel de anul acesta, este cu atât mai important să ne asigurăm că veniturile statului vor fi cheltuite cu inteligenţă, eliminându-se risipa. Bunăoară, ne interesează care va fi opţiunea guvernului privind viitorul lucrărilor de modernizare demarate sub finanţare publică prin ordonanţa nr.7/2006.

Dacă anul trecut a fost alocată o sumă, ce-i drept derizorie, pentru continuarea unora dintre lucrările începute de autorităţile locale, anul acesta se pare că guvernul a decis abandonarea totală a proiectelor de modernizare a infrastructurii locale.

Acest fapt este cu atât mai regretabil cu cât Guvernul decide să deschidă noi proiecte de investiţii din bani guvernamentali, în condiţiile în care nu a reuşit să finalizeze şi să valorifice în folosul cetăţenilor proiectele de infrastructură în baza OG 7. Sunt zone în ţară unde locuitorii comunelor nu au poduri care să le faciliteze transportul în anumite perioade ale anului sau localităţi unde copiii învaţă încă în condiţii foarte proaste pentru că nu au fost finalizate lucrările de modernizare a şcolilor şi grădiniţelor, în timp ce guvernul alocă milioane de euro pentru construcţia de piscine la marginea capitalei.

Conform unei corespondenţe pe care am iniţiat-o în luna martie a.c. cu autorităţile locale, procentul rămas de finanţat pentru finalizarea lucrărilor demarate pe baza OG 7 este absolut impresionant, depăşind la nivel naţional cifra de 47% din valoarea totală.

Numai în judeţul Mureş, pe care îl reprezint în Parlament, avem un număr de 86 de proiecte în valoare totală de 185.410 mii lei, pentru care suma rămasă de finanţat este de peste 50%. Desigur, în alte judeţe situaţia este şi mai gravă: Giurgiu aşteaptă bani pentru încă 72% din valoarea proiectelor demarate, Teleorman - 69%, Ialomiţa - 70%.

Această situaţie are un impact negativ asupra mediului economic, se răsfrânge dramatic asupra activităţii firmelor de construcţii care nu pot continua lucrările şi deci nu îşi încasează banii datoraţi prin contracte.

Personal consider că prioritatea în alocările bugetare ar trebui să fie finalizarea şantierelor aflate deja în lucru, indiferent de obiectivul de investiţie sau de culoarea politică a primarului din localitate, şi accelerarea acestui proces care are potenţialul să absoarbă, pe perioadă de criză economică, fonduri guvernamentale şi forţă de muncă.

    Ion Dumitru - declaraţie politică cu subiectul Guvernele de dreapta nu susţin agricultura;

Domnul Ion Dumitru:

"Guvernele de dreapta nu susţin agricultura"

Potrivit datelor statistice, în perioada 1990-2009, comparativ cu anul 1989, s-a irigat din ce în ce mai puţin şi cu variaţii mari de la un an la altul, de la o guvernare la alta.

Cea mai mare suprafaţă irigată după 1989 s-a înregistrat în anul 1990, ca factor favorizant fiind gratuitatea apei de irigaţii în condiţiile existenţei structurilor de exploatare de mari dimensiuni din perioada agriculturii socialiste (IAS şi CAP).

Analizând situaţia statistică din perioada guvernării de stânga 1990-1996 concluzionez că s-au irigat cele mai mari suprafeţe, după cum urmează:

  • 1990 - 749.860 ha;
  • 1991 - 102.825 ha - în condiţiile când volumul precipitaţiilor a fost mare;
  • 1992 - 209.013 ha;
  • 1994 - 389.594 ha;
  • 1995 - 179.475 ha;
  • 1996 - 275.675 ha.

Începând cu 2007, anul când s-a instalat guvernarea de dreapta, suprafeţele de culturi irigate au scăzut drastic, perioadă în care s-a aplicat şi dezastruosul program de ajustare a agriculturii prin ASAL, şi agricultura României şi-a dat duhul.

Astfel, în acea perioadă, suprafeţele irigate au scăzut şi se prezentau astfel:

  • 1997 - 44.513 ha;
  • 1998 - 98.191 ha;
  • 1999 - 31.138 ha;
  • 2000 - 67.796 ha.

Odată cu venirea la guvernare a PSD-ului, 2000-2004, suprafeţele irigate au început să crească, să se dubleze, irigându-se în medie 120.000 ha. Dar, dezastrul în evoluţia suprafeţelor irigate a revenit după 2005 şi dăinuie şi astăzi după instalarea guvernării de dreapta la putere, şi anume:

  • 2005 - 11.845 ha;
  • 2006 - 11.021 ha;
  • 2007 - 51.524 ha;
  • 2008 - 23.638 ha.

Analizând situaţia relatată, orice român de bună-credinţă poate deduce că guvernarea de dreapta a fost şi este toxică pentru agricultura României.

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică cu titlul Am ajuns mai rău ca niciodată...;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Am ajuns mai rău ca niciodată..."

Am ajuns să vorbim despre democraţie mai mult decât oricând după 1990, deşi problemele oamenilor se referă la bani pentru mâncare, pentru întreţinere, pentru plata creditelor bancare, pentru plata impozitelor şi taxelor, pentru o amărâtă de viaţă...

Am ajuns să vedem că toată lumea critică Parlamentul, deşi acesta nici măcar nu mai legiferează pentru că Guvernul dă ordonanţe de urgenţă, una după alta, iar când vrea să sfideze total poporul îşi angajează răspunderea pe unele proiecte de lege, dar care sunt proiecte importante pentru viaţa întregii ţări, precum legea educaţiei, legea salarizării unitare.

Am ajuns din Parlament să atragem atenţia asupra gravelor erori pe care le face actuala guvernare, când de fapt PDL, Băsescu şi miniştrii conduc ţara cum vor, după cum le dictează propriile interese.

Am ajuns să ne luptăm cu cei din PDL care fură la vot în Parlament şi să utilizăm forme de protest tocmai pentru a apăra drepturile oamenilor, alegătorilor pe care-i reprezentăm, pentru ca şi opinia lor să fie luată în consideraţie.

Am ajuns să le spunem oamenilor de fiecare dată că într-o ţară în care guvernanţii nu respectă nicio regulă, în care interesele cetăţenilor sunt călcate în picioare şi în care numai pdl-iştii trăiesc bine, alternativa este ca oamenii să nu mai dea nicio atenţie hoţilor, corupţilor, indiferenţilor, mincinoşilor, manipulatorilor...

Am ajuns mai rău decât oricând din cauza unei puteri portocalii iresponsabile.

    Filip Georgescu - declaraţie politică cu referire la multele cauze ce au dus la adâncirea crizei sociale;

Domnul Filip Georgescu:

După o vară atât de fierbinte, la propriu şi la figurat, dar mai ales secetoasă, care ne-a pârjolit ogoarele, dar şi buzunarul, milioane de oameni îşi puneau speranţa într-o toamnă normală şi cât de cât mănoasă, în stare să ne revigoreze sufletele îndurerate şi să ne readucă la "bunăstarea" din primăvară. Ne-am amăgit însă în zadar, aşa cum ne-am iluzionat de atâtea ori pe parcursul ultimilor cinci ani. Toamna a venit însă mai arţăgoasă decât actuala putere, cu un octombrie friguros, la fel de îngrijorător ca mai toate promisiunile guvernanţilor pentru iarna care se apropie.

Ca la comandă, din primele zile ale acestei luni, Administraţia de Reglementare din domeniul Energiei ne-a avertizat că majorarea preţului la gazele naturale a devenit inevitabilă. La rândul său, ministrul agriculturii vehicula pe diverse posturi de televiziune o altă inevitabilitate - scumpirea mai tuturor produselor alimentare. De atunci, asemenea veşti apăsătoare ne parvin zilnic prin intermediul ziarelor, al posturilor de radio şi de televiziune, care ne pregătesc din vreme pentru noile şi dramaticele lovituri ale crizei economice pe care urmează să le încasăm.

Nicăieri recesiunea nu s-a manifestat atât de concret şi de dureros ca pe statul de salarii şi în rafturile magazinelor. Lipsa banilor şi creşterea preţurilor, ambele atât de acute la noi, fac şi mai insuportabilă criza economică. În privinţa veniturilor, românii trăiesc o dublă insatisfacţie. Pe de-o parte, salariile din România reprezintă doar 15% din media celor din Uniunea Europeană, iar nivelul pensiilor este de 5-6 ori mai redus decât în celelalte ţări comunitare. Pe de altă parte, autorităţile au diminuat cu 25% salariile bugetarilor şi cu 15% ajutoarele sociale şi se pregătesc să plafoneze pensiile, în timp ce toate celelalte ţări ale Uniunii Europene au redus salariile cu cel mult 5-10%, iar pensiile au fost îngheţate. În ce priveşte preţurile, în Occident acestea sunt cu 30-40% mai reduse decât la noi.

În prag de iarnă, românii sunt şi mai dezamăgiţi de perspectivele vieţii lor. Pe lângă faptul că România nu va ieşi din recesiune nici în 2011, iar salariile nu vor mai reveni la nivelul din luna mai, explozia preţurilor ne ameninţă ca o bombă care stă să cadă din înaltul cerului peste noi. În lunile următoare, întreţinerea se va dubla faţă de nivelul din 2009. Din această cauză, zeci de mii de familii s-au debranşat de la sistemul de încălzire central, riscând să traverseze iarna în condiţii groaznice. La noi, însă, nu numai întreţinerea ne erodează atât de drastic veniturile, ci şi produsele alimentare şi medicamentele. Nicăieri în Europa oamenii nu cheltuiesc 35% din salariu pentru alimentaţie, aşa cum o fac românii. Dar asta nu pentru că noi am mânca mai mult decât alţii, ci pentru că la noi coşul zilnic comportă costuri cu mult mai mari. Dimpotrivă, trebuie spus că, în ultimii doi ani, în România, cazurile de subnutriţie au crescut cu 30%. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, creşterea preţurilor în ultimele 12 luni (octombrie 2009 - septembrie 2010) a fost de 5,3%. Din acest punct de vedere, specialiştii plasează România printre ţările cu o viaţă extrem de scumpă şi cu un nivel de trai precar. Din păcate, în lunile următoare, preţurile urmează să atingă cote şi mai înalte, spre dezamăgirea categoriilor defavorizate de oameni. Aşa cum apreciază reprezentanţii patronatelor, în lunile următoare, produsele alimentare se vor scumpi cu 10-25%.

Pe fondul producţiei de grâu, extrem de slabe, al creşterii preţului de achiziţie, dar şi al evaziunii fiscale din acest domeniu, costul pâinii ar putea să crească până la sfârşitul acestui an cu 25-30%. Majorarea preţurilor este favorizată de scăderea producţiei, de creşterea TVA, dar şi de ridicarea inflaţiei care a ajuns de pe acum la 8%. Lipsa banilor şi creşterea preţurilor vor acutiza în cel mai înalt grad disperarea populaţiei şi va adânci şi mai mult criza socială. Deznodământul situaţiei, extrem de tensionate, în care se află astăzi ţara, depinde acum, mai mult ca oricând, de modul în care guvernanţii vor gestiona criza economică, dar şi pe cea socială. Să sperăm că înţelepciunea va prevala în faţa aroganţei.

    Marian Ghiveciu - declaraţie politică cu subiectul De ce, în primul rând, agricultura?;

Domnul Marian Ghiveciu:

"De ce, în primul rând, agricultura?"

Veştile sunt din ce în ce mai rele pe tărâmul agriculturii, adusă practic în pragul colapsului, din moment ce acest guvern Boc nu găseşte niciun fel de protecţie pentru producătorul agricol. Consider că ţările puternice din Uniunea Europeană impun României tot felul de constrângeri, dar ei îşi subvenţionează generos agricultura şi, uite aşa, România a ajuns să însămânţeze cu grâu în 2010, pâinea românului, numai 45% din suprafaţa necesară, adică numai 800.000 ha.

În aproape toate declaraţiile politice am căutat să pun în vedere actualului guvern Boc că civilizaţia unui popor poate fi corelată cu gradul de dezvoltare a agriculturii. Este un fapt binecunoscut că acele popoare care şi-au neglijat agricultura au dispărut din spaţiul Terrei, lăsând în urmă doar dovezile arheologice ale existenţei lor şi ale faptului că nu s-au mai ocupat de agricultură, adică şi-au distrus bazele existenţei şi posibilităţile de a supravieţui.

În prezent, toate popoarele civilizate acordă agriculturii o importanţă deosebită. Cunoaştem cât de dezvoltată este această ramură în state ca Franţa, Spania, Olanda, Anglia, Austria etc. În schimb, cu toată priceperea actualului ministru al agriculturii, Valeriu Tabără, din lipsă de ajutor din partea Guvernului Boc, agricultura românească va suferi o degradare permanentă, consecinţă a lipsei de interes al puterii faţă de acest sector economic. Cum industria noastră nu există, agricultura noastră ar putea salva România din coada Europei, unde este acum plasată, agricultura putând fi definită astfel placa turnantă a economiei.

Agricultura traversează o adevărată criză. Depăşirea stării actuale de decădere şi dezechilibru în care se află nu se poate realiza fără o acţiune concentrată în direcţii prioritare, actuale şi de perspectivă.

Pornind de la realitatea existentă în agricultura României în anul 2010, bântuită de diletantismul şi ignoranţa Guvernului, mă aştept la o cădere totală a agriculturii.

Domnule Guvern Boc, lasă-ne, că avem noi, PSD-ul, soluţii!

    Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică cu tema O bilă albă pentru MAI: înfiinţarea unui post de jandarmi în Osica de Sus;

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"O bilă albă pentru MAI: înfiinţarea unui post de jandarmi în Osica de Sus"

Într-o ţară în care anormalul este regula, iar normalul reprezintă excepţia, printre zeci de fenomene negative, mai este loc câteodată şi de pentru un lucru pozitiv. Mă refer aici la înfiinţarea, începând cu 1 noiembrie a.c., a unei subunităţi de jandarmi în comuna Osica de Sus din judeţul Olt. Este şi motivul pentru care ministrul de resort, Traian Igaş, merită o bilă albă. Este adevărat, pentru ceva care frizează normalul nu se acordă diplome sau bile albe. Pentru că ţin de fişa postului. Numai că fiind România o ţară în care, repet, anormalul ţine capul de afiş, este de premiat şi o realizare conformă cu fişa postului.

Pentru o comună cum este Osica de Sus, înfiinţarea unei subunităţi de jandarmi este importantă, pentru că - şi aici îl citez pe un oficial al inspectoratului judeţean de profil - se va asigura o mai bună gestionare a situaţiei operative din zona de competenţă a inspectoratului, precum şi reducerea timpului de răspuns la solicitările cetăţenilor.

Din informaţiile pe care le deţin, subunitatea din comuna Osica de Sus va avea drept principale misiuni asigurarea intervenţiei pentru transporturile speciale şi de valori aflate în tranzit; intervenţia şi restabilirea ordinii publice când - sper să nu fie cazul - vor exista orice fel de acţiuni sau fapte ce contravin legilor în vigoare; intervenţia pentru combaterea manifestărilor de violenţă între diferite grupuri turbulente sau pentru capturarea şi neutralizarea infractorilor; executarea de misiuni în sprijinul sau în cooperare cu poliţia, în sistem integrat, prin patrule mixte şi independente, pe itinerariile stabilite în funcţie de evoluţia elementelor situaţiei operative, precum şi acţiuni (razii, filtre, controale, descinderi etc.) în zone şi locuri cu potenţial criminogen ridicat; acordarea de sprijin persoanelor învestite cu exerciţiul autorităţii publice.

Din punctul meu de vedere - de mai multă vreme am militat pentru înfiinţarea unui astfel de unităţi de jandarmi în comuna Osica de Sus -, începând cu 1 noiembrie 2010, se poate spune că viaţa şi bunurile fiecărui cetăţean din această comună vor beneficia de o doză în plus de siguranţă.

Toate cele 9 localităţi componente ale comunei - Osica de Sus, Osica de Jos, Şopârliţa, Pârşcoveni, Brâncoveni, Fălcoiu, Dobrun, Mărunţei şi Coteana - vor beneficia de aportul celor 11 jandarmi care vor intra în componenţa subunităţii. În această zonă a judeţului Olt s-a făcut un pas spre normalitate.

Personal salut încă o dată înfiinţarea acestei subunităţi, dar în acelaşi timp sper să aibă cât mai puţin de lucru.

    Mircea Grosaru - declaraţie politică cu titlul  De la emigrare la integrare;

Domnul Mircea Grosaru:

"De la emigrare la integrare"

Expoziţia "De la emigrare la integrare" este apogeul unei activităţi derulate pe o perioadă îndelungată, în care am bătut ţara în lung şi în lat pentru identificarea comunităţilor de etnici italieni şi pentru aflarea istoriilor lor. În România sunt multe persoane cărora le curge prin vene şi sânge de italian, mult mai multe decât o arată ultimul recensământ.

În jurul nostru avem crâmpeie de istorie. Nu este o istorie scrisă şi, automat, supusă subiectivităţii scriitorului, ci una arătată exact aşa cum a fost ea.

Fiecare tablou realizat pe baza fotografiilor originale oferite de cei cu care am intrat în contact ne spune o poveste despre care ştim sigur că a fost adevărată, iar aceasta a fost ideea care a stat la geneza proiectului: să arătăm tuturor, cu argumente autentice, modul în care s-a format comunitatea italiană istorică din România.

Aşa cum puteţi vedea, am adunat fotografii care datează de la începutul secolului al XX-lea până în prezent. Unele dintre ele prezintă ocupaţiile pe care le aveau înaintaşii etnicilor de astăzi. Altele sunt fotografii în care apar familii întregi şi reprezintă esenţa procesului de integrare. Italienii au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea ţării, muncind alături de românii cu care se asemănau atât de mult.

S-au legat imediat prietenii care i-au ajutat pe imigranţi să se adapteze cu uşurinţă vieţii de aici. Interacţiunea a dus, în timp, la formarea familiilor mixte. De cele mai multe ori, numele românesc i s-a adăugat celui italian şi nu l-a substituit. În aceste familii s-au păstrat tradiţiile transmise din moşi strămoşi, pe care, la rândul ei, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. le celebrează an de an în cadrul activităţilor organizate pentru membri.

Această expoziţie nu este dedicată numai etnicilor italieni. Sunt convins că, în luna care urmează, pragul muzeului va fi călcat şi oameni care nu fac parte din comunitatea noastră şi care, astfel, vor avea ocazia să ne cunoască mai bine, practic, să cunoască mai bine istoria României, istoria italienilor fiind parte integrantă. Este temelia unei punţi de legătură între ţara în care trăim şi Italia, care devine tot mai trainică pe zi ce trece graţie eforturilor depuse de autorităţile reprezentate aici de Excelenţa Sa, domnul Mario Cospito, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, întotdeauna receptiv la problemele noastre.

Chiar astăzi am onoarea de a mă întâlni cu domnul Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia, cu care voi discuta despre relaţiile bilaterale şi despre RO.AS.IT.

Îi voi povesti expoziţia noastră şi cu siguranţă că îi va părea rău că nu poate fi prezent printre noi, la vernisajul de mâine. Astfel de ocazii vor mai apărea, pentru că Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. va continua să conserve şi să scoată în evidenţă valorile care ne reprezintă.

Doresc să îmi exprim şi în acest mod recunoştinţa faţă de Muzeul Naţional de Istorie a României, care ne oferă găzduire, faţă de sponsorii expoziţiei şi de partenerii media şi, nu în ultimul rând, faţă de membrii Asociaţiei RO.AS.IT. veniţi din provincie special pentru acest eveniment. Nu îi uităm nici pe cei care, din motive obiective, nu au putut să vină, dar care sunt prezenţi prin preţioasele documente pe care le-au furnizat.

    George Ionescu - declaraţie politică având ca subiect Ziua Radioului Naţional;

Domnul George Ionescu:

"Ziua Radioului Naţional"

În urmă cu 82 de ani, la 1 noiembrie 1928, se naşte Radioul Naţional Românesc care difuzează prima emisiune. În această zi, românii au putut auzi, în premieră pe post, cuvintele "Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!".

În actul oficial de constituire, radioul naţional avea denumirea de Societatea de Difuziune Radiotelefonică. Denumirea instituţiei a înregistrat, de-a lungul timpului, numeroase modificări: Societatea Română de Radiodifuziune (1936-1948), Societatea Română de Radiodifuziune Naţională (1948-1949), Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune (1949-1953), Direcţia Generală Radio din Ministerul Culturii (1953-1954), Direcţia Generală a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştrii (1954-1958), Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune (1958-1973), Radioteleviziunea Română (1990-1994). În anul 1994, radioul naţional şi-a schimbat denumirea în Societatea Română de Radiodifuziune, nume pe care îl poartă şi în prezent.

Anul 1929 aduce, o dată cu înfiinţarea radioului naţional din ţara noastră, numeroase premiere, astfel: prima emisie de teatru radiofonic (18 februarie), prima emisiune pentru copii (12 ianuarie), prima transmisiune directă de la Opera Română (14 aprilie), prima transmisiunea în direct de la Ateneul Român (28 octombrie). Seria premierelor continuă şi în anii următori: se înfiinţează Corul Radio (în 1941), Corul de Copii Radio (1945). În 1947 ia fiinţă Orchestra de Estradă Radio (actuala Orchestră de Cameră), iar în 1949 apare Orchestra Populară Radio.

Un alt moment important în istoria radioului naţional are loc în martie 1933, când Radiodifuziunea începe organizarea unor reţele de posturi regionale conform "Programului de dezvoltare a reţelei naţionale de radiodifuziune", aprobat de Consiliul de Miniştri.

Actualul sediu al Radiodifuziunii a fost inaugurat în 1952, fiind construit după planurile vechi ale SRR.

În 1956 ia fiinţă Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formându-se Radioteleviziunea Română. În anul 1994, Radioteleviziunea Română se scindează în Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, care devin servicii publice autonome, de interes naţional şi independente editorial.

Vă invit să fim alături de radioul naţional la cea de a 82-a aniversare de la transmisia primei emisiuni radiofonice.

Nu trebuie să uităm că Societatea Română de Radiodifuziune a reuşit să transmită fără întreruperi, indiferent de obstacolele pe care le-a întâmpinat. Radioul naţional a militat pentru sprijinirea şi susţinerea culturii şi civilizaţia din ţara noastră.

    Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politica: Pledoarie pentru neretroactivitatea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Pledoarie pentru neretroactivitatea oug nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori"

Aplicarea Ordonanţei de urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori într-un mod corespunzător, adecvat contextului economic şi social românesc, este o condiţie determinantă pentru eliberarea următoarei tranşe de împrumut de la Fondul Monetar Internaţional. Dar, dincolo de forţa acestui argument, voi invoca protecţia consumatorului în deplin acord cu stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar românesc. Mai mult, armonizarea legislaţiei româneşti cu normele europene nu trebuie să se realizeze conform tiparului îndoielnic al "formei fără fond", ci în strânsă legătură cu realităţile sociale şi economice ale României.

OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare la 21 iunie 2010, reprezintă rezultatul transpunerii în cadrul legislativ românesc a Directivei Europene 48/CE/2008. Aşa cum se prevede în art. 7 şi în art.8 din Directiva Europeană, "pentru a facilita apariţia unei pieţe interne eficiente în domeniul creditelor de consum, este necesar să se prevadă un cadru comunitar armonizat într-o serie de domenii fundamentale. Având în vedere dezvoltarea continuă a pieţei creditului de consum şi mobilitatea cetăţenilor europeni, o legislaţie comunitară anticipativă, care să poată fi adaptată la formele viitoare de credit şi care să permită statelor membre un grad corespunzător de flexibilitate în procesul de punere în aplicare, ar trebui să faciliteze elaborarea unei legislaţii moderne în domeniul creditului de consum." Pentru a se asigura încrederea consumatorilor, este important ca piaţa să le ofere un grad adecvat de protecţie. Astfel, libera circulaţie a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiţii optime, atât pentru cei care oferă creditele, cât şi pentru cei care le solicită, ţinând seama de situaţiile specifice din fiecare stat membru.

privind la preambulul Directivei Europene 48/CE/2008 constatăm că transpunerea în cadrul legislativ românesc s-a realizat prin deturnarea adevăratului sens normativ al directivei. Nu întâmplător, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România a cerut ca OUG nr.50/2010 să nu se aplice şi creditelor vechi, formă care s-ar apropia astfel mai mult de iniţiativa legislativă a CE, care a stat la baza ordonanţei.

Dacă suntem preocupaţi, ca parlamentari români, atât de protecţia consumatorului român, dar şi de stabilitatea sistemului bancar, trebuie să susţinem neretroactivitatea OUG nr.50/2010 în sensul în care trebuie să se aplice numai contractelor de credit noi, nu şi celor aflate în vigoare. Forma actuală a ordonanţei excede spaţiului normativ al directivei europene, supralicitând probleme de interpretare şi mai ales de aplicare a normelor privind contractele de credit pentru consumatori; de aceea se impun anumite modificări semnificative.

Dacă intervenim pe fondul textului normativ, trebuie prevăzut faptul că băncile sunt obligate să permită refinanţarea şi reeşalonarea gratuită a creditelor, precum şi schimbarea gratuită a garanţiilor cu care este susţinut un credit. De asemenea, banca să nu deţină posibilitatea de a întrerupe contractul de credit în situaţia în care clientul nu poate suporta majorarea de dobândă pe care banca i-ar putea-o propune la un moment dat. Cu privire la modul de calcul al marjei dobânzilor, marja să fie stabilită prin scăderea din dobânda totală a creditului a valorii dobânzilor interbancare Robor, Libor sau Euribor, de la data la care a fost acordat creditul. Marja astfel obţinută ar urma să se aplice în noile contracte de credit, peste dobânzile Robor, Libor sau Euribor, rezultând astfel valoarea totală a dobânzii creditului.

OUG nr.50/2010 trebuie să fie modificată în spiritul celerităţii, prin garantarea protejării drepturilor consumatorilor români şi prin consolidarea politicilor sistemului bancar, în viziunea echilibrului macroeconomic. Altminteri, armonizarea cu acel cadru normativ european nu este decât un exerciţiu inutil şi iluzoriu de apartenenţă la o politică economică unanim acceptată în spaţiul comunitar.

    Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politica: «Pledoarie pentru menţinerea Sucursalei Timişoara ca formă juridică în structura organizatorică a SNTFM CFR Marfă »;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

«Pledoarie pentru menţinerea sucursalei timişoara ca formă juridică în structura organizatorică a sntfm "cfr marfă"»

Ca parlamentar de Timiş, preocupat în mod special de problemele cetăţenilor din vestul ţării, care m-au ales prin vot uninominal pentru a le reprezenta interesele la nivel înalt, îmi exprim public regretul şi dezacordul faţă de decizia nelegitimă a desfiinţării Sucursalei Timişoara ca formă juridică în structura organizatorică a SNTFM "CFR MARFĂ" S.A, prin Hotărârea nr. 27 din 29.10.2010 a Adunării Generale a Acţionarilor "CFR Marfă" S.A.

Reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române trebuie să se realizeze în acord cu eficientizarea transportului feroviar, prin păstrarea nodurilor feroviare strategice ca puncte de legătură determinante în sistemul de transport feroviar naţional şi european. De aceea, pledez cu argumente irecuzabile pentru menţinerea Sucursalei Timişoara ca formă juridică în structura organizatorică a SNTFM "CFR MARFĂ" S.A.

Ca argument geografic, Sucursala CFR Marfă SA Timişoara se întinde pe suprafaţa a şase judeţe (Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Bihor), reprezentând un număr de 3318,527 km de linie.

Ca argument al importanţei strategice, densitatea reţelei feroviare pe raza de activitate a Sucursalei Timişoara, exprimată în km de linie la 100 kmp, este cea mai mare din România şi printre primele ca densitate din Europa. Sucursala Timişoara este traversată de 2 magistrale principale, magistrala 900 Bucureşti - Jimbolia, respectiv magistrala 200 Curtici - Braşov şi de coridorul IV de transport european pe distanţa Curtici Frontieră - Arad - Deva.

Ca argument al politicii comune europene privind transportul feroviar, subliniem faptul că integrarea transportului feroviar din România în reţele europene de transport necesită concentrarea atenţiei asupra principalelor coridoare paneuropene de transport. Sucursala Timişoara este străbătută de cel mai important coridor european -Coridorul IV, care asigură accesul liber al produselor româneşti pe piaţa comunitară. Staţia de frontieră feroviară Curtici este staţie comună româno-maghiară, ceea ce înseamnă o activitate comună a structurilor de stat abilitate (cale ferată, vamă, poliţie de frontieră, control fito-sanitar şi sanitar-veterinar), fapt ce determină o reducere a staţionărilor în frontieră, obiectiv prioritar al Uniunii Europene.

Ca argument al managementului adecvat, activitatea desfăşurată la nivelul Sucursalei "CFR Marfă" Timişoara poate fi apreciată ca fiind una din cele mai bune din punct de vedere al realizării indicatorilor cantitativi şi calitativi în raport cu celelalte sucursale din ţară. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2010, cantitatea de marfă expediată din staţii de pe raza Sucursalei Timişoara în trafic local a fost de 1.437.174 tone; în activitatea de import se ridică la 481.963 tone, iar pentru export au fost expediate 33.735 tone.

Ca argument al creşterii productivităţii, în contextul economico-financiar nefavorabil la nivelul întregii societăţi "CFR Marfă" SA, Sucursala Timişoara a pus în aplicare o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor în vederea încadrării în bugetul alocat, concomitent cu creşterea interesului în vederea atragerii de clienţi la transport şi menţinerii celor existenţi, prin oferirea unor servicii prompte şi de calitate. Aceste măsuri se reflectă în creşterea productivităţii muncii cu 77,37% în primele 9 luni ale anului 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. De asemenea, eficientizarea activităţii Sucursalei Timişoara se poate aprecia şi din realizarea unor importanţi indicatori cum sunt tone nete km (volumul activităţii în transportul de mărfuri), respectiv tren km marfă (totalitatea distanţelor parcurse de trenuri), astfel:

  • tone nete km: 646.424 în anul 2010, comparativ cu 619.641 în anul 2009;
  • tren km marfă: 1.063.130 în anul 2010 comparativ cu 929.802 în anul 2009.

În baza argumentelor legitime prezentate mai sus, susţin, alături de colegi parlamentari din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, menţinerea Sucursalei Timişoara ca formă juridică în structura organizatorică a SNTFM "CFR MARFĂ" SA. În această linie, consider Hotărârea nr. 27 din 29.10.2010 a Adunării Generale a Acţionarilor "CFR Marfă" SA, o decizie inoportună şi cu un impact negativ asupra dezvoltării zonei de vest a României.

    Mircia Giurgiu - intervenţie marcând Sărbătoarea sfinţilor Mihail şi Gavril;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Sărbătoarea sfinţilor mihail şi gavriil"

Pe data de 8 noiembrie, în fiecare an, Biserica ne cheamă să-i cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot "soborul" Sfinţilor Îngeri laolaltă. Ca sărbătoare a îngerilor a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea şi ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin.

Despre îngeri, Biserica învaţă că ei sunt "duhuri slujitoare", adică fiinţe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri, puşi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească, la "Cerul nou şi pământul nou" ce vor să fie. Aşadar, dacă îngerii se arată sub forme văzute, nu-i asta firea lor cea adevărată, forma văzută este un chip de împrumut, ei sunt "lumea nevăzută", "cerul".

După descoperirile Sfintei Scripturi şi după mărturisirile Sfinţilor, îngerii iubesc pe Dumnezeu, Îl preamăresc şi-I împlinesc voia Lui în conducerea lumilor, împărăţiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca slujitori, îngerii sunt uneori împlinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepselor peste Egipt. Dar, în mod statornic, îngerii slujesc la apărarea şi călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepţi. Ei vestesc faptele mari ale mântuirii: Naşterea Domnului, suferinţa din Ghetsimani, Învierea Domnului, a doua Lui venire. Îngerii păzitori sfătuiesc de bine pe oameni prin glasul conştiinţei: tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, orice mişcare bună a inimii, rugăciunea, pocăinţa, faptele bune, toate acestea se nasc în noi şi se înfăptuiesc din îndemnul îngerului păzitor.

    Miron Ignat - intervenţie cu tema Crucea Staroveră Rusă;

Domnul Miron Ignat:

"Crucea Staroveră Rusă"

Cu ocazia sărbătorii "Înălţării Sfintei Cruci", la Ghindăreşti, judeţul Constanţa, a avut loc inaugurarea edificiului "Crucea Staroveră Rusă", prin organizarea unei procesiuni religioase şi oficierea slujbei dedicate cinstirii Sfintei Cruci.

Crucea Staroveră Rusă a fost construită pe locul numit "Vîsokii Kameni", un mal înalt al Dunării, care poate fi observată de la mare depărtare, iar vapoarele care trec prin dreptul acesteia trag de trei ori semnalul de salut în semn de respect.

Crucea a fost realizată pe un bloc de fundare foarte solid, având postamentul placat cu granit negru, crucea în sine fiind vopsită în alb, culoare ce simbolizează lumina, reiterând mesajul "Prin Cruce spre Lumină".

Fiecare din cele patru faţade ale soclului edificiului au fost inscripţionate cu texte în limba rusă şi în limba slavonă bisericească, care cinstesc Sfânta Cruce, simbolul credinţei şi al legăturii cu Dumnezeu, şi texte închinate memoriei înaintaşilor ruşilor lipoveni şi eroilor ruşi lipoveni căzuţi în lupte în cele două războaie mondiale.

Am dorit ca această cruce, înaltă de zece metri, să fie înălţată pentru a cinsti memoria strămoşilor noştri care s-au stabilit pe aceste locuri şi pe care îi onorăm astfel pentru credinţa lor, pentru încercările şi greutăţile prin care au trecut pentru a o păstra. De asemenea, am înălţat această cruce pentru a-i cinsti pe tinerii eroi din localitatea Ghindăreşti care şi-au jertfit viaţa în cele două războaie mondiale.

Această cruce reprezintă simbolul credinţei noastre ortodoxe ruseşti şi aş dori să rămână darul nostru pentru generaţiile viitoare.

    Manuela Mitrea - declaraţie politică cu subiectul Pensionarii mor de foame, iar Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale risipeşte banii;

Doamna Manuela Mitrea:

"Pensionarii mor de foame, iar Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale risipeşte bani"

În timp ce premierul Emil Boc vorbeşte despre austeritate, despre deficitul existent la fondul de pensii, despre pensii "nesimţite" şi impozitarea tuturor pensiilor, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale risipeşte bani pe tot felul de achiziţii dubioase.

Astfel, conform SEAP (Societatea pentru Excelenţă în Administraţia Publică), s-au achiziţionat două autoturisme berline, în valoare totală de 159.960 lei, la procedură participând un singur ofertant şi servicii informatice de peste un milion de euro prin negociere fără anunţ de participare.

Acestea sunt doar două exemple din multele achiziţii cunoscute sau mai puţin cunoscute şi problema nu este doar valoarea, ci şi modalitatea de atribuire a contractelor şi de întocmire a procedurilor. Dar, dincolo de acestea, cea mai mare problemă este oportunitatea achiziţiilor făcute de actualii guvernanţi în timp ce condamnau pensionarii să moară de foame.

Nu mă aştept ca cineva să-şi dea demisia pentru achiziţiile "nesimţite", nu mă aştept ca instituţiile abilitate să controleze dacă au fost respectate procedurile pentru achiziţiile publice, pentru că nu mai am nici un fel de aşteptări de la un regim "neofanariot".

Dar, domnilor guvernanţi, v-aş spune, celor care nu ştiţi şi v-aş reaminti celor care ştiţi, că regimul fanariot s-a sfârşit când s-au ridicat cei mulţi şi năpăstuiţi, printr-o revoluţie, pentru că "patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!" cum spunea Tudor Vladimirescu.

Să nu fiu înţeleasă greşit, nu-mi doresc o nouă revoluţie, dar înainte de orice nu-mi doresc ca pensionarii să moară de foame din cauza unui regim "nesimţit".

    Adrian Mocanu - declaraţie politică cu titlul Libertatea de a spune NU;

Domnul Adrian Mocanu:

"Libertatea de a spune NU"

Potrivit concluziilor membrilor Delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, România mai are încă de parcurs doi ani de sărăcie, ceea ce duce România la aproximativ 5 ani de criză.

Potrivit estimărilor FMI, românii vor ajunge la nivelul de trai din 2007 abia în anul 2013, iar produsul intern brut PIB/locuitor va reveni la nivelul celui din anul 2008 abia în anul 2013. În anul 2008, România avea un PIB/locuitor de aproximativ 9.500 de dolari, indicatorul scăzând la 7.500 de dolari în anul 2009 şi la 7.390 de dolari în anul 2010. Indicatorul urmează să urce la 7.700 de dolari anul viitor, la 8.700 de dolari în anul 2012 şi la 9.800 de dolari în anul 2013. După anul 2013, FMI anticipează o creştere puternică, la 11.123 de dolari în anul 2014, respectiv 12.660 de dolari în anul 2015, informează Jurnalul Naţional.

În plus, membrii delegaţiei FMI s-au arătat îngrijoraţi că Guvernul ar putea să fie nevoit ca, începând de la 1 ianuarie 2011, să readucă salariile bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%. De asemenea, FMI condiţionează acordarea următoarei tranşe din acordul stand-by încheiat cu România de modificare a OUG nr. 50/2010 până la data de 15 decembrie a.c., precum şi de diminuarea arieratelor din economia naţională.

În această situaţie, în care modificarea ordonanţei amintite este şi o cerinţă a Comisiei Europene, ne punem întrebarea de ce Guvernul a forţat acest lucru ştiind că există posibilitatea ca cele două organisme internaţionale să reacţioneze pozitiv la solicitările instituţiilor bancare din România. Să fie oare strategia Guvernului de a arăta cetăţenilor vizaţi de această ordonanţă că le pasă de ei, ca mai apoi să spună că noi am vrut să vă ajutăm, dar nu putem face acest lucru pentru că nu ne lasă FMI şi Comisia Europeană? A fost oare un gest premeditat al Guvernului de a manipula populaţia, inducând ideea că îl preocupă soarta cetăţenilor săi, sau este vorba doar de incompetenţa sa, adoptând măsuri care să contravină angajamentelor internaţionale ale statului român?

Din păcate pentru noi, nu vom afla prea curând răspunsul la aceste întrebări, pentru că prin mesajele care răzbat din interiorul cabinetului Boc realizăm că acest Guvern este expert în manipularea opiniei publice şi are o atitudine netransparentă în luarea deciziilor sale.

    Dan-Ştefan Motreanu - declaraţie politică cu privire la Un sondaj în colegiile PDL privind Legea educaţie naţionale;

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Un sondaj în colegiile PDL privind Legea educaţiei naţionale"

Am aflat cu surprindere, ieri, că reprezentanţii principalului partid de guvernământ iau în calcul o eventuală nouă angajare a răspunderii guvernului pe Legea educaţiei naţionale. Constat că liderii PD-L nu au învăţat nimic din cele două eşecuri înregistrate la Curtea Constituţională în decurs de un an de zile.

Legea educaţiei naţionale este un dintre cele mai importante legi posibile. De modul în care este concepută această lege depinde viitorul câtorva generaţii ale României. Tocmai din această cauză, această lege trebuie dezbătută cu foarte multă atenţie, trebuie ascultate toate părţile implicate în procesul de educaţie. Cine susţine că legea se află în blocaj în Parlament, ori este în necunoştinţă de cauză, ori este rău intenţionat. Nu este vorba de niciun blocaj. O lege cu aproape 300 de articole nu poate fi dezbătută într-un mod heirupist. O astfel de abordare, o trecere superficială asupra numeroaselor articole ale legii, nu ar însemna decât ca Parlamentul să contribuie la adoptarea unei legi proaste.

În două situaţii, Guvernul a ocolit legiferarea prin Parlament. A pierdut în ambele situaţii. Sunt convins că va mai încerca şi a treia oară, după ce va afla obiecţiile judecătorilor Curţii Constituţionale.

În cazul Legii educaţiei naţionale nu este vorba doar de ocolirea, de eludarea drepturilor parlamentarilor - nu mă refer doar la cei din opoziţie, ci şi la cei din spectrul arcului guvernamental - de a se pronunţa, de a propune cele mai bune soluţii pentru viitorul act normativ. Este vorba inclusiv de eludarea poziţiilor şi opiniilor beneficiarilor legii: cadre didactice, elevi, studenţi şi părinţi. Pentru că, sunt convins, majoritatea parlamentarilor care îşi aduc sau intenţionează să-şi aducă, într-un fel sau altul, contribuţia la această lege preiau sugestiile electoratului din colegiu.

Nu există săptămână în care să nu revin din colegiul meu din judeţul Călăraşi cu zeci de scrisori sau simple foi volante în care mulţi cetăţeni - şi nu doar cei care m-au votat pe mine - îmi solicită să pun pe masa Comisiei pentru învăţământ propuneri de îmbunătăţiri ale Legii educaţiei. Ei bine, dacă se va ajunge la o nouă angajare a răspunderii guvernului pe legea educaţiei, nu eu sau colegii mei suntem cei care pierd, ci efectiv acei cetăţeni care, în marea lor parte, sunt părinţi ai copiilor care sunt sau care urmează să meargă la şcoală. Nu pe noi ne păcăliţi, domnilor guvernanţi, ci pe acei cetăţeni de care am amintit mai sus. Noi suntem obişnuiţi cu tendinţele guvernului de a legifera fără Parlament, dar cetăţenii care au votat uninominal candidaţii nu sunt, şi ştiu că nu agreează astfel de proceduri.

Şi pentru a vă demonstra, domnilor de la guvernare, că greşiţi, lansez public următoarea propunere: angajaţi de urgenţă o firmă de sondare a opiniei publice şi întrebaţi cetăţenii - doar cei din colegiile câştigate clar de PDL - dacă agreează varianta legii pe care doriţi să vă angajaţi răspunderea şi dacă sunt de acord cu procedura de adoptare aleasă. Un sondaj corect, făcut în maxim 10 colegii dominate de PDL, cred că vă ca determina să ajungeţi la soluţia corectă în ceea ce priveşte Legea educaţiei naţionale.

    Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică intitulată România românilor;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"România românilor"

Zilele trecute am avut o discuţie despre steagul României şi patriotism cu mai mulţi cetăţeni din judeţul Vrancea. M-au întrebat ce simt despre România şi le-am mărturisit că sunt patriot şi că sunt mândru că sunt român. În replică, ei mi-au spus că nu sunt la fel de mândri ca mine de faptul că sunt români şi mi-au explicat că acest lucru se datorează faptului că statul român i-a umilit de multe ori şi că atunci când merg în excursii în străinătate se simt prost că sunt români.

Această discuţie am avut-o cu câteva săptămâni înainte de Ziua Naţională a României şi vă mărturisesc că am avut un sentiment de neputinţă, dar şi de furie atunci când am ascultat argumentele interlocutorilor mei. Am realizat că uşor, uşor sentimentul naţional, românismul - cel care a dus la crearea de mişcări politice precum Vatra Românească - dispare, iar locul acestor sentimente este umplut, până la refuz, cu indiferenţă, silă, frustrare. Discuţia mi-a lăsat un gust atât de amar încât am hotărât că trebuie să vorbesc despre ea aici, în faţa dumneavoastră, în speranţa că la un moment dat ne vom trezi cu toţii şi vom încerca să facem câte ceva pentru ca cetăţenii, cei care ne-au delegat să fim aici, să îşi schimbe percepţia faţă de stat, faţă de rolul acestuia în raport cu ei, alegătorii.

Vă spun acest lucru şi datorită faptului că în timpul discuţiei la care m-am referit, un alt cetăţean m-a întrebat dacă ştiu ce înseamnă "democraţia". I-am răspuns că, într-o traducere destul de neacademică, înseamnă "puterea este la popor", iar el atunci m-a felicitat. Mi-a spus: "aveţi dreptate, ştiţi ce înseamnă democraţia, dar spuneţi-mi, de câte ori a fost puterea şi la mine?" Zâmbea cu tâlc pentru că înţelegea foarte bine faptul că noi, parlamentarii - deputaţii şi senatorii - am fost mandataţi să reprezentăm puterea românilor, să le reprezentăm interesele în aşa fel încât aceştia să se simtă mândri că sunt români. Iar noi ce am făcut? Aproape constant i-am dezamăgit. Prin ceea ce am făcut, dar mai ales prin lipsa noastră de activitate sau prin lipsa noastră de reacţie am dus Parlamentul pe cele mai de jos trepte ale încrederii populare.

De ce s-a ajuns aici? O sa-mi spuneţi că peste tot în lume parlamentele au o cotă de încredere scăzută. Posibil, dar cred că nicăieri în lume parlamentarii nu au fost mai dispuşi să renunţe la puterea cu care au fost învestiţi de votanţi aşa cum o fac parlamentarii din România. Pentru că altfel nu îmi explic de ce nu reacţionăm niciodată atunci când Băsescu - mandatat de popor să fie un mediator între instituţiile statului - face Parlamentul de tot râsul sau când Boc - un cetăţean care are în spatele său 0 voturi - vine şi ne spune ce să facem sau vine în Parlament şi asumă, în numele Guvernului, legile pe care le doreşte el şi camarila sa de la PDL-UDMR, fără să accepte dezbaterea parlamentară.

Cred că aceste lucruri trebuie să înceteze. Şi mai cred că reforma instituţională, pe care cei din actualul arc guvernamental o tot clamează, trebuie să înceapă din Parlament de la câteva chestiuni simple şi legitime.

Reforma trebuie să însemne, înainte de toate, reaşezarea instituţiilor statului în matca lor constituţională. Reforma mai trebuie să însemne stabilirea intereselor naţionale şi recâştigarea încrederii oamenilor în România. Vă spun toate aceste lucruri deoarece am convingerea că, la fel ca şi mine, cu toţii simţiţi că s-a mers prea departe în demersurile celor de la putere de a distruge tot ceea ce înseamnă instituţie sau stat de drept.

PDL este interesat exclusiv de consolidarea puterii şi de ocolirea tuturor obstacolelor constituţionale pentru a-şi atinge aceste scopuri, iar UDMR este dispus să ajute PDL în acest demers cu o condiţie: dizolvarea statului român în Ardeal. În preziua asumării răspunderii guvernamentale pe Legea educaţiei trăgeam un semnal de alarmă în legătură cu faptul că România a fost vândută de PDL şi că limba română va deveni, o dată cu adoptarea legii, limbă străină în judeţele Harghita, Covasna, Mureş. În momentul în care Curtea Constituţională a apreciat drept neconstituţională procedura de asumare a răspunderii am văzut politicieni de la PDL care au aplaudat, cu bucurie, faptul că legea nu a trecut. Mă refer aici la cazul Mihail Hârdău, fostul ministru al educaţiei, născut şi crescut în inima Ardealului. Hărdău s-a bucurat nu de faptul că PDL a fost înfrânt la Curtea Constituţională, ci de faptul că învăţământul românesc nu va avea, încă, de suferit în judeţele Harghita, Covasna sau Mureş. El ştie ce înseamnă pentru ardeleni o lege prin care învăţământul să nu mai fie românesc. Băsescu sau imberbul de Funeriu n-au de unde să ştie. Unul a stat pe vas sau prin tavernele porturilor, iar altul a stat prea mult prin Franţa, atât de mult încât sentimentul naţional i s-a atrofiat complet.

Eu stau printre români, iar la comisiile parlamentare am şi colegi maghiari. N-am nimic cu aceştia, din contră, pot spune că am o colaborare foarte bună cu ei. Declaraţia mea de astăzi nu este, de altfel, scrisă pentru a mă revolta împotriva UDMR, un partid etnic maghiar care îşi urmăreşte interesele declarate încă de la înfiinţare. Declaraţia mea este un semnal de alarmă la adresa nenumăratelor trădări, vânzări şi cedări de neam, de ţară, de principii pe care PDL le face în favoarea UDMR cu singurul scop de a mai sta, măcar o lună, la putere. Cu ce preţ? Cu orice preţ! Cu preţul ca limba română să devină limbă străină în Ardeal, cu preţul recunoaşterii fostului Ţinut Secuiesc şi, în cele din urmă, cu preţul de a-i face pe români străini în ţara lor şi ruşinaţi de faptul că sunt români.

În luna februarie a acestui an făceam de aici, de la tribuna Parlamentului, o declaraţie politică în care vorbeam de proiectul prin care UDMR solicita modificarea şi completarea Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, respectiv refacerea, în mod formal, a Ţinutului Secuiesc. Atunci, ca şi acum, spuneam: "Nu sunt un naţionalist extremist. Sunt un român care îmi iubesc patria şi vreau ca harta României să fie mereu dodoloaţă!". La cele spuse atunci, astăzi mai aduc un amendament: "Vreau o Românie dodoloaţă în care să trăiască oameni mândri că sunt români."

Cred că acesta trebuie să fie nu doar dorinţa mea, ci crezul nostru, al tuturor românilor din Parlamentul României.

    Corneliu Olar - declaraţie politică privind probleme specifice ale învăţământului primar şi gimnazial din zona Munţii Apuseni;

Domnul Corneliu Olar:

Încă de la începutul procesului de reformă în învăţământ, eu, Corneliu Olar, deputat PDL ales în Colegiul nr.5 Munţii Apuseni - Teiuş din judeţul Alba, am avertizat asupra unor probleme specifice ale învăţământului primar şi gimnazial din aceasta zonă. Astfel, într-o declaraţie politică făcută în data de 2 martie 2010 spuneam că nu sunt unul dintre cei care susţin ca oricât de mic ar fi numărul de elevi ai unei şcoli dintr-un sat neaccesibil, trebuie ca statul să menţină acea şcoală. Ar fi fost absurd şi în detrimentul calităţii învăţământului, care, în sine, este o investiţie.

Însă, tot atunci am avertizat Ministerul Învăţământului că trebuie să nuanţeze comasarea sau desfiinţarea şcolilor şi, în special, în cazul celor din Munţii Apuseni să o însoţească de alocaţii bugetare sau de investiţii complementare necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului educaţional. Ei bine, între timp, odată cu începerea anului şcolar 2010 - 2011 au fost comasate mai multe şcoli, altele au fost desfiinţate, iar copiii, respectiv elevii claselor V-VIII şi chiar de I-IV au fost mutaţi la şcolile din centrele de comună. În unele situaţii, totul se derulează normal, deoarece şcolile generale dispun de microbuze şcolare şi astfel se poate face transportul elevilor din satele unde şcolile s-au desfiinţat la cele din centrul de comună unde au fost mutaţi, mai ales că sunt şi drumuri accesibile.

Problema este că sunt încă multe cazuri de comasări de şcoli săteşti sau de elevi care au trecut din ciclul primar în cel gimnazial, respectiv în clasele V-VIII, şi astfel de voie, de nevoie trebuie să înveţe în şcolile din centrul de comună. Or, pentru aceasta trebuie să parcurgă între 3 şi 7 kilometri, însă şcolile nu dispun nici de microbuze şcolare, dar, mai grav, şi cele care dispun nu pot să facă transportul elevilor deoarece drumurile sau căile de acces sunt total nepracticabile (drumuri din pământ) mai ales pe timp ploios, ca să nu mai vorbim pe timp de iarnă. Ca atare, singura soluţie salvatoare pentru aceştia o reprezintă internatele şcolare de pe lângă şcolile generale din centrele de comună.

În Munţii Apuseni, îndeosebi prin preocuparea primăriilor şi consiliilor locale, prin mari eforturi financiare de la bugetul local şi chiar cu contribuţia părinţilor, unele internate şcolare au rezistat până în prezent. Este cazul comunelor Gârda, Horea, Poiana Vadului, Vadu Moţilor, Ocoliş şi Râmeţ, la care se mai adaugă şi unele comune în care funcţionează tabere şcolare, precum şi internate şcolare pentru clasele I-VIII, precum la Albac Arieşeni, Pianu, Săsciori şi Şugag. Ei bine, în actuala conjunctură, de profundă criză financiară, primăriile au fonduri financiare foarte puţine, părinţii copiilor la fel, şi, ca atare, acestea sunt pe cale de a fi închise iar copiii trimişi acasă, nemaiputând să participe la procesul instructiv - educativ la şcolile din centrul de comună. Altfel spus, se ajunge la abandon şcolar. Vă dau ca exemplu Şcoala Generală cu clasele I-VIII din comuna Poiana Vadului, care nu dispune de microbuz şcolar. Am pornit procesul de reformă prin desfiinţarea unor şcoli generale săteşti cu elevi mai puţini, i-am mutat pe aceştia în şcolile generale din centrele de comună pentru a-şi putea continua studiile, iar acum închidem internatele şcolare unde ar trebui să fie găzduiţi pentru a putea învăţa?!

Doresc prin aceasta declaraţie politică să vă reamintesc prevederile art. 32 din Constituţia României care spun că: "Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii".

    Vasile-Silviu Prigoană - declaraţie politică cu subiectul Ziua internaţională de luptă împotriva rasismului şi antisemitismului;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Ziua internaţională de luptă împotriva rasismului şi antisemitismului"

În fiecare an, pe 9 noiembrie, este marcată Ziua internaţională de luptă împotriva rasismului şi antisemitismului, în amintirea victimelor "Nopţii sticlei sparte" sau, cum mai este numită, a "Nopţii de cristal".

Între 9 şi 13 noiembrie 1938, în numeroase oraşe şi sate germane şi austriece au fost devastate casele evreilor şi circa 8.000 de magazine evreieşti. Trupele SA (Sturmabteilung) şi SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte (de aici originea numelui). În această perioadă au fost omorâţi în bătaie peste 400 de evrei, iar circa 30.000 au fost duşi în lagăre de concentrare. Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naţionaliste, rasiste şi antisemite. Noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 este considerată ca fiind începutul simbolic al Holocaustului.

Nu doresc să fac o trecere în revistă a acelor fapte şi să dezgrop acele orori petrecute în anii '30 - '40 ai secolului XX, în aproape toată Europa. Aş vrea, doar, să nu uităm şi să nu considerăm a priori că astfel de fapte nu se pot repeta, că sămânţa rasismului sau a intoleranţei a dispărut. Din păcate, asistăm în continuare la manifestări xenofobe şi rasiste. În Europa anului 2010, inclusiv în România, există, timid, dar există, intoleranţă. N-ar trebui să uităm nici manifestările cu tentă rasistă şi xenofobă din Italia sau Franţa îndreptate împotriva unor cetăţeni români, etnici ţigani.

Toate aceste semnale ne indică faptul că pericolul rasismului n-a dispărut, iar criza economică ar putea să-l accentueze, alături de xenofobie. Avem legi care incriminează rasismul, discriminarea, xenofobia, antisemitismul, dar nu este suficient, trebuie să facem mai mult, trebuie să promovăm respectul faţă de cel de lângă noi, trebuie să promovăm toleranţa.

Toleranţa este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi manierelor de exprimare a calităţii noastre de fiinţe umane. Ea este încurajată prin cunoaşterea, deschiderea spiritului, comunicare şi libertatea gândirii, conştiinţei şi credinţei. Toleranţa este armonia în diferenţe. Ea nu e doar o obligaţiune de ordin etic, ci reprezintă şi o necesitate politică şi juridică. Toleranţa este o virtute care face ca pacea să fie posibilă şi care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.

Toleranţa nu este nici concesie, nici condescendenţă ori indulgenţă Toleranţa este, mai ales, o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora. În niciun caz, toleranţa nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranţa trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri şi state.

Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile omului, pluralismul (inclusiv pluralismul cultural), democraţia şi statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului şi absolutismului şi confirmă normele enunţate în instrumentele internaţionale cu privire la drepturile omului.

Constituţia României, la care trebuie să privim atunci când omenesc putem avem dubii, stipulează în art.4 alin.(2): "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".

    Cristian Rizea - exprimarea nemulţumirii că prin căderea moţiunii din 26 octombrie nu s-a votat o nouă şansă pentru această ţară;

Domnul Cristian Rizea:

Ca şi român am dreptul să mă simt dezamăgit, ofensat, controversat şi în acelaşi timp să păstrez şi o urmă de optimism în ceea ce priveşte viitorul ţării noastre. Sunt complet dezamăgit de evenimentul care a marcat această săptămâna, şi anume respingerea moţiunii de cenzură. Am sperat că românii vor fi mai încrezători, după ziua de 26 octombrie, că un nou orizont îi va face să creadă din nou în viaţa lor şi în viitorul copiilor lor.

Plec de la premisa că în momentul de faţă România are cea mai incapabilă conducere din cel puţin ultimii 100 de ani. Mă refer la un guvern care în cei doi ani de guvernare nu a făcut altceva decât să-şi dovedească incapacitatea de a promova binele societăţii, fapt ce ar trebui să reprezinte pentru orice conducător de ţară dezideratul suprem. Îmi permit să afirm că acest cabinet nu este capabil să facă diferenţa între propriile interese şi interesele unei naţiuni, că acest cabinet este incapabil să promoveze o perspectivă integratoare pentru această societate.

Şi aceasta este o realitate de care ne lovim în fiecare zi. Ne lovim de aceasta realitate în şcoli, în spitale, în casele celor care nu au bani pentru încălzire Şi în ochii copiilor care nu beneficiază de viaţa pe care o merita din cauza actualei conduceri. Premierul Boc este iraţional şi parcă subjugat ideii de a fi la guvernare cu orice preţ. Dacă ar fi un român adevărat şi un bun cetăţean ar înţelege care sunt interesele acestei ţări şi ar fi înţeles nevoia schimbării acestei conduceri, schimbare cerută de situaţia în care ne aflăm.

A fost o zi foarte dură, o zi cu oameni mulţi, oameni înfometaţi, umiliţi de un regim cinic, oameni care şi-au manifestat puterile vlăguite în stradă, în faţa unor politicieni care au fost de neatins, cu toate că în faţa lor se afişa un tablou tragic. S-a spus că nu au fost suficienţi oameni care să protesteze pentru votarea moţiunii de cenzură, că românii nu au simţul naţiunii şi cel civic. Eu cred altceva. Cred că oamenii cu adevărat afectaţi şi dezgustaţi de situaţia actuală, nu mai au resursele necesare să se revolte, pentru că sunt oameni distruşi de sărăcie, de mizerie, de umilinţă şi de teroarea viitorului ce se prezintă în condiţiile de faţă.

Ţin să menţionez că de fapt în ziua de 26 octombrie nu s-a votat, de fapt, o nouă şansă pentru această ţară, un nou suflu pentru toţi românii, fie ei în ţară sau în străinătate, nu s-a votat dreptul la o viaţă decentă.

    Marius Rogin - declaraţie politică: Compromisurile summit-ului european;

Domnul Marius Rogin:

"Compromisurile summit-ului european"

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană au convenit asupra unor reforme de substanţă ale pactului de stabilitate şi creştere şi - până la urmă - ale monedei comunitare.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy vor să modifice contractele semnate la Lisabona. Până la urmă, undeva, la mijlocul drumului spre calvarul unor noi referendumuri, a fost găsit compromisul, pe care însăşi cancelara federală a ţinut să-l ambaleze într-o aură de succes: "Toată lumea a fost de acord cu necesitatea unui mecanism de criză. Şi toată lumea a fost de acord că acest mecanism trebuie acceptat de statele membre. Şi toată lumea a fost de acord că anumite modificări limitate ale Tratatului sunt necesare".

O temă dată preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy: până la summit-ul din decembrie va trebui să prezinte soluţii universal acceptabile pentru consolidarea pactului de stabilitate. În ce priveşte Germania, prima condiţie privind asistarea statelor în criză o constituie instituţionalizarea mecanismului. Altfel spus, includerea în Tratatul de la Lisabona a unor prevederi ce ar permite evitarea aşa numitei clauze no-bail-out, regula ce interzice preluarea reciprocă a datoriilor în cadrul Uniunii Europene. Liderii politici au mai convenit şi ca, pe viitor, băncile private să poată participa la deblocarea momentelor de criză, în ideea că o astfel de implicare ar putea diminua presiunea costurilor suportate de contribuabili. Lucrurile s-ar complica în cazul modificărilor impuse de cea de-a doua dorinţă a cancelarului Merkel: suspendarea dreptului de vot în Consiliul de Miniştri pentru statele ce încalcă repetat pactul de stabilitate.

José Manuel Barroso s-a alăturat ţărilor care au spus de la început "nu" iniţiativei franco-germane: "O modificare a tratatelor care implică noi consultări populare este inacceptabilă şi, sincer vorbind, chiar nerealistă. Nu avem şansa de a obţine vreodată consensul statelor membre".

Cu toate acestea, Herman van Rompuy mai are, până în decembrie, încă o temă: să testeze reacţia naţiunilor comunitare la propunerea de pedepsire a "păcătoşilor". Şi tot până în decembrie, trebuie lămurită şi chestiunea bugetului comunitar. O creştere peste 2,9 procente, aşa cum doreşte Bruxelles-ul, este inacceptabilă pentru cel puţin 11 dintre naţiuni. "Capul răutăţilor" este David Cameron, premierul Marii Britanii, dar şi cancelara Merkel este de aceeaşi părere cu omologul ei de la Londra: "Dacă reducem bugetele naţionale - iar în Germania o facem cu peste trei procente - nu putem să-l creştem pe cel european cu aproape şase procente. Susţinem decizia Consiliului, dar peste 2,9% nu se poate merge."

    Lucreţia Roşca - declaraţie politică cu titlul Descentralizare = centralizare + politizare sistem sanitar;

Doamna Lucreţia Roşca:

"Descentralizare = centralizare + politizare sistem sanitar"

Pentru argumentare voi specifica câteva aspecte din OUG nr.48/2010, trimisă spre dezbatere Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, comisie de fond pentru transformarea acestei ordonanţe în lege, în şedinţa din data de 26 octombrie 2010, după raportul Senatului şi al comisiilor cu aviz consultativ din Camera Deputaţilor.

Guvernul motivează necesitatea transformării OUG nr.48/2010 în lege, pentru punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament. Din aceste motive este necesară modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 şi a OUG nr.162/2008, şi unele măsuri economice-financiare datorită recesiunii economice severe.

La data prezentă se consideră că spitalele au încheiat procedura de predare-primire cu Direcţiile de Sănătate Publică din 1 iulie 2010. Evaluarea făcută de Şcoala Naţională de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar a arătat că administraţiile publice locale au capacitatea administrativă pentru a conduce spitale transferate. Prin reducerea unui post de director de spitale cu sub 400 paturi la trei, Guvernul estimează o reducere de aproximativ 250.000 euro/lună. Totodată, înlocuieşte consiliul consultativ cu consiliul de administraţie, format din 5 - 7 membri care primesc indemnizaţii de şedinţă nu mai mult de 1% din salariul managerului. Din consiliul de administraţie fac parte şi un reprezentant al colegiului medicilor (organism profesional responsabil în autorizarea, controlul şi supravegherea profesiei de medic) şi un reprezentant al OAMR, reprezentant al cadrelor medii medicale, ambii cu statut de invitaţi fără drept de vot.

OUG nr.48/2010 în art. I modifică Legea nr.95/2006 în sensul: art. 174 pct. 13 alin.(3) şi (5), vor avea următorul cuprins "spitalele din reţeaua autorităţilor publice locale se înfiinţează, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de instituţia Prefectului la propunerea Consiliului Local sau Consiliului Judeţean, cu avizul Ministerului Sănătăţii" şi "structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi denumirii spitalelor se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului instituţiei, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii". În Art. II, schimbă denumirea şi configuraţia consiliului consultativ în consiliu de administraţie, Consiliul Naţional de Acreditare capătă puteri supreme, în Art. III numeşte manageri, şefi secţii, consiliul director politic, în Art. IV şi în Art. V dă atribuţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru asigurarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale prin Ministerul Sănătăţii şi lasă la bugetele locale cabinetele şcolare, asistenţa comunitară, cabinetele TBC, SIDA etc., adică tot ce nu are contract cu CAS.

Aşadar, dacă DSP aparţine puterii, instituţia Prefectului aparţine puterii, managerul, consiliul director, şefii de secţii, după OUG nr.48/2010 pot fi numiţi doar de cei de la putere şi Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi Consiliul Administrativ al Unităţii Sanitare aparţin opoziţiei, cum va funcţiona spitalul? Desigur, cum va dori Ministerul Sănătăţii care prin ordonanţa de descentralizare şi-a păstrat dreptul de a coordona sistemul sanitar românesc.

    Marian-Florian Săniuţă - declaraţie politică: In memoriam Adrian Păunescu;

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"In memoriam Adrian Păunescu"

Am pierdut un prieten ca un frate.

Ţara a rămas fără unul din glasurile sale timbrate pe tricolor, pe unirea românilor de pretutindeni, şi pe întâietatea valorilor sufletului la confluenţa dintre lumi, dintre milenii.

L-am cunoscut pe Adrian Păunescu atunci când, ca mulţi tineri din această ţară, am vibrat, am cântat, am recitat şi am visat la spectacolele cenaclului Flacăra, într-un timp când întunericul acoperea orice rază de lumină.

L-am revăzut pe Adrian Păunescu după momentul '89 şi am avut ocazia să stăm de vorbă la partid, la Parlament, la Ploieşti cu ocazia vizitelor sale. Una din aceste vizite, în august 2007, a avut loc la iniţiativa mea, când a răspuns invitaţiei de a crea un moment poetic pentru cei dornici de o întâlnire cu poetul. Mă aprecia şi mă considera "un gentleman şi un prieten" şi nu se sfia să spună asta. Instantanee cu el se află de ani buni în biroul meu spre aducere aminte şi aprecierea prieteniei noastre.

De altfel, în câteva dintre intervenţiile sale parlamentare din 2005 şi 2006 mi-a pomenit numele laudativ pentru ceea ce am realizat la ARIS şi la MAI.

Şi mă suna să-mi spună asta.

Ne-am întâlnit şi la Boldeşti-Scăeni, la nea Horia, unde am discutat multe, până spre dimineaţă.

L-am invitat să candideze pe un colegiu uninominal din Prahova în toamna lui 2008. A vrut. Nu s-a putut, fiind prea legat de moţii din munţii Apuseni.

Probabil, cu el aici, în Prahova, trădările ar fi fost mai puţine. Dar Dumnezeu a vrut altceva. Deplâng moartea unui mare artist român, născut dincolo de Prut.

Omul a plecat de lângă noi.

Rămâne poetul veşnic în inimile şi conştiinţa noastră.

Dumnezeu să-l aibă în paza sa!

S-au bulucit unii şi alţii să-l vadă pe catafalc pe maestru.

Sunt aceiaşi care de multe, de foarte multe ori nici nu-l băgau în seamă pe băncile Parlamentului sau nici măcar nu-i citeau revista "Totuşi iubirea".

Sunt cei care s-au bucurat să-şi facă imagine alături de Adrian Păunescu în nefiinţă.

Sunt cei care nu au găsit de cuviinţă, aflaţi vremelnic în diferite posturi de conducere, să-l ajute în publicarea vastei opere pe Adrian Păunescu.

În viaţă...

Nu degeaba maestrul scria în vara lui 2010: "Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti. Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie...".

Trist, dar cumplit de adevărat...

Lor, şi nu numai, maestrul le-a dedicat o poezie, "vagabonzi pe plaiul mioritic".

Daţi-mi voie s-o includ în această declaraţie politică drept un adevărat testament moral al celui care a fost Adrian Păunescu, cel care pentru câteva clipe scurte ca fericirea mi-a bucurat momente ale vieţii. Ale vieţii sale, ale vieţii mele, ale vieţii noastre...

Vagabonzi pe plaiul mioritic

"Pierdem vremea în minciuni savante
Şi în explicaţii de doi bani,
Nu a mai venit normalizarea.
De atâţia şi atâţia ani!

Mama ei de viaţă păcălită,
Tatăl ei de obicei prostesc,
Ne-am pierdut treptat năravul muncii,
Nici nepoţii nu-l mai regăsesc.

Libertatea ne-a plăcut ca drogul,
Dar am câştigat, în loc de frâu,
Libertatea de-a muri de foame,
Intr-o ţară cu potop de grâu.

Ronţăim concepte generale,
Laşităţii noastre-i spunem tact.
Am ajuns să facem totul invers:
Râdem tragic şi iubim abstract.

Numai ierarhia mai contează,
Meritul nu are niciun preţ.
Oşti de ocupaţie sunt banii,
Laşii-l fac de râs pe îndrăzneţ.

A ieşit mulţimea pe şosele,
Cu pancarte, după port sărac:
România - ţară de vânzare. Sau
măcar de închiriat pe-un veac.

În maternităţi ni se nasc genii,
Care, în decor oligofren,
N-au să se-mplinească niciodată,
Că ratarea e pe-aici refren.

Muzica, pictura, poezia,
Ni se adresează indigest
Şi, narcotizaţi de-atâta moarte,
Suntem cel mai trist popor din Est!

Vagabonzi pe plaiul mioritic,
Am aflat un paradox infect,
Că, pe aici, prin Dacia Ferice,
Calitatea însăşi e-un defect.

Ne tot plângem, de atâta vreme,
Că de loc nu ne putem uni
Şi-între timp producem dezunire,
Fiecare-n fiecare zi.

Demnitatea a ajuns o cârpă,
Între sutiene şi chiloţi
Şi e frig şi cald ca niciodată,
Răstigniţi între extreme, toţi.

Regresăm cu maximă viteză
Şi de viitor n-avem habar,
În comuna noastră primitivă
O gorilă ne va fi primar.

S-au născut şi zi de zi prosperă
Rozătorii ţării din strămoşi,
Hoţii dobândesc în viaţă ranguri,
Zboară vulturi surzi, cu ochii scoşi.

Asta ni-i porecla potrivită,
O purtăm la bine şi la greu:
Vagabonzi pe plaiul mioritic,
Cei mai trişti orfani de Dumnezeu."

    Sonia-Maria Drăghici - declaraţie politică cu subiectul Noaptea de cristal - o pată neagră a istoriei;

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Noaptea de cristal - o pată neagră a istoriei"

Ziua Internaţională Împotriva Fascismului şi Antisemitismului comemorează victimele Nopţii de Cristal (9 noiembrie 1938), moment ce a marcat începutul simbolic al Holocaustului. Aniversarea acestei zile reprezintă astăzi o formă de protest împotriva discriminării şi rasismului.

Începând din anul 1933, guvernul german a emis ordonanţe prin care îi priva pe evrei de drepturi civile şi de mijloace economice de subzistenţă. Parlamentul german a adoptat o serie de legi prin care guvernul era abilitat să îi înlăture pe evrei din serviciile administraţiei publice şi prin care se limita numărul evreilor admişi să studieze în învăţământul superior. Legea cetăţeniei Reichului din 1935 prevedea că numai persoanele "cu sânge german" puteau deţine cetăţenia germană, ceea ce însemna că evreii nu mai puteau fi cetăţeni ai ţării. Legea pentru protecţia sângelui german şi a onoarei germane formaliza barierele dintre evrei şi germani, interzicând căsătoria şi relaţiile sexuale între evrei şi "arieni".

Treptat, naziştii i-au lipsit pe evreii germani de drepturi civile şi i-au exclus din viaţa socială şi culturală a Germaniei. Politica nazistă a avut în vedere şi exproprierea evreilor, cu scopul de a-i forţa să părăsească Germania. În 1938, evreilor li s-a interzis să profeseze ca medici şi avocaţi şi au fost obligaţi să-şi înregistreze proprietăţile ca măsură preliminară a confiscării şi "arianizării", respectiv a vânzării forţate către germani. Până în anul 1938, două treimi din evrei părăsiseră Germania şi 60% din cei rămaşi îşi pierduseră proprietăţile.

A doua parte a anului 1938 a cunoscut o radicalizare a politicii antisemite din Reichul german. Acutizarea s-a produs în perioada imediat următoare anexării Austriei la Germania, când asupra evreilor din Viena au fost lansate atacuri fără precedent. Acţiunile antisemite naziste au culminat cu pogromul din Noaptea de cristal (Kristallnacht), care s-a desfăşurat pe tot teritoriul Germaniei şi Austriei în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938. Pretextul pogromului a fost asasinarea secretarului de legaţie al reprezentanţei diplomatice germane de la Paris de către un tânăr evreu polonez, care a vrut să răzbune suferinţele şi umilinţele îndurate de părinţii săi în urma politicilor naziste.

După asasinarea diplomatului german, ministrul propagandei naziste, Joseph Goebbels, a dezlănţuit o virulentă campanie antisemită, prin care a cerut germanilor "ridicarea împotriva evreilor şi o răzbunare sângeroasă". Naziştii şi Adolf Hitler au denunţat asasinatul ca parte a conspiraţiei mondiale evreieşti împotriva germanilor. În ziua de 9 noiembrie 1938, la München, în cadrul unei întâlniri de mare amploare a liderilor nazişti, s-a luat hotărârea de a se da mână liberă oricăror acţiuni îndreptate împotriva evreilor. În seara zilei de 9 noiembrie, în multe oraşe din Germania şi Austria, grupuri de nazişti, trupe Gestapo şi SA au bătut sute de evrei, au demolat şi incendiat sinagogi, au distrus şi vandalizat magazine si birouri de afaceri deţinute de evreii germani. Cărţile religioase ale comunităţilor evreieşti au fost arse în stradă.

Violenţele au început la Berlin şi s-au răspândit rapid în toată Germania. Poliţia germană nu a intervenit, iar pompierii au avut grijă ca focul să nu se extindă şi la alte clădiri. Marea majoritate a cetăţenilor germani nu a participat la violenţe şi jafuri, dar au fost martorii tăcuţi, indiferenţi, ai pogromului, în mijlocul exploziei de brutalitate necontrolată. Violenţele au durat 24 de ore.

Evreilor li s-a impus să cureţe rămăşitele distrugerilor, tot evreii au fost amendaţi cu un milion de mărci, în vreme ce statul german a confiscat asigurările ce reveneau proprietarilor evrei ce trebuiau despăgubiţi. Tot cu acest prilej a fost luată hotărârea transferării proprietăţilor evreieşti către arieni cu acordarea unor minime compensaţii. 33.000 de evrei au fost arestaţi şi internaţi în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen şi Buchenwald.

După cel de-al doilea război mondial, noaptea respectivă a fost considerată o "noapte a ruşinii". În amintirea durerosului eveniment, în fiecare an, în data de 9 noiembrie, avem datoria cetăţenească şi europeană să protestăm împotriva formelor contemporane de fascism şi antisemitism şi a tuturor formelor de discriminare umană.

    Titi Holban - declaraţie politică privitoare la cauzele şi efectele muncii la negru;

Domnul Titi Holban:

Guvernul PDL a găsit, se pare, soluţia salvatoare pentru reducerea muncii la negru în România. Recent, cabinetul Boc a aprobat finanţarea unui proiect, în valoare de 300.000 de euro, care prevede amplasarea în inspectoratele de muncă a unor cutii poştale în care "persoanele interesate" să depună, fără a-şi declara identitatea, informaţii privind cazuri concrete de muncă la negru.

Că România se confruntă cu o creştere a acestei practici, în ultimii ani, o ştim deja. Că acest lucru afectează veniturile la bugetul de stat într-o măsură tot mai mare, este evident dacă luăm în considerare bugetul tot mai sărac. Dar că singura şi aparent cea mai eficientă soluţie privind diminuarea acestui fenomen este încurajarea spionajului, este într-adevăr o noutate.

Dintre toate măsurile pe care le-ar fi putut lua, guvernul PDL a decis că cea mai potrivită este aceea de a finanţa spionajul reciproc şi denunţurile. S-au gândit oare liderii PDL că românii nu au evoluat chiar atât de mult în aceşti ultimi douăzeci de ani încât să fi uitat de vechile obiceiuri, ridicate la rang de lege pe timpul regimului comunist? Foarte probabil. Mentalităţile sunt, până la urmă, cel mai greu de schimbat.

Este însă regretabil că, în anul 2010, guvernul recurge la astfel de practici pentru a remedia o problemă. Logica ne învaţă că cel mai simplu mod de a corecta o situaţie este acela de a elimina cauzele care au produs-o.

În cazul de faţă, munca la negru s-a redus simţitor în perioada 2005-2008, când guvernul liberal a decis reducerea taxelor, cea mai evidentă dintre măsurile adoptate în acest sens fiind aplicarea cotei unice. Au mai contribuit şi măsurile luate privind reducerea progresivă a altor impozite şi a contribuţiilor. Fenomenul muncii la negru a luat însă amploare după 2008, ca urmare a deciziei guvernului PDL de a creşte anumite taxe şi de a opri scăderea progresivă a contribuţiilor, demarată de guvernul Tăriceanu.

Alte cauze care încurajează munca la negru sunt determinate de nevoile actuale ale angajaţilor, care caută să îşi suplimenteze veniturile, aflate de cele mai multe ori la limita subzistenţei sau de legislaţia deficitară în ceea ce priveşte încadrarea în muncă a unor categorii specifice (cum ar fi muncitorii zilieri). Faţă de aceste probleme însă, guvernul PDL nu a luat nicio măsură, deşi ar fi fost mai eficient să se adreseze cauzelor pentru a elimina efectul produs de acestea.

Conform statisticilor publicate de Banca Mondială, România se plasează pe locul doi în lume în privinţa numărului de taxe care împovărează firmele, iar rata totală de impozitare este de aproape 45%. Adică statul ia aproape jumătate din veniturile firmelor sub formă de taxe. Or, în această situaţie nu este de mirare că economia subterană ia avânt.

Guvernul trebuie să lupte împotriva acestui fenomen, dar trebuie să o facă într-un mod eficient, care să asigure rezultate pe termen lung şi să rezolve cu adevărat problemele cu care se confruntă atât angajaţii, cât şi angajatorii. Încurajarea denunţurilor nu va rezolva aceste probleme şi nu reprezintă decât o nouă formă de a cheltui în mod inutil sume de la bugetul de stat.

    Angel Tîlvăr - declaraţie politică: «Românie, pe fruntea ta stă scris sărăcie!»;

Domnul Angel Tîlvăr:

«Românie, pe fruntea ta stă scris "sărăcie"!»

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, veniturile totale medii lunare ale unei gospodarii au scăzut uşor în al doilea trimestru al anului faţă de primele trei luni, iar cheltuielile medii lunare s-au situat la acelaşi nivel, reprezentând 87,5% din venituri. În ceea ce priveşte veniturile medii lunare pe persoană, acestea s-au situat în jurul sumei de 806 lei, pe când cheltuielile au fost de 705 lei.

Românii cheltuiesc 87% din venituri pe alimente şi nu pentru că ar consuma foarte mult, ci pentru că preţurile la alimente sunt foarte mari şi pentru că Traian Băsescu nu poate accepta "greşeala" colegilor săi de partid care au votat în Parlament un TVA de 5% pentru alimente.

Oamenii îşi cheltuie salariile pe bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei.

Românii cheltuie mai mult pe hrană deoarece sunt obligaţi să consume produse importate pentru că cele autohtone nu au loc pe rafturile magazinelor, oamenii mănâncă fructe şi legume mai scumpe pentru că mafia din supermarketuri nu a fost eradicată de actualul guvern şi pentru că producătorii autohtoni nu beneficiază de niciun fel de sprijin în propria lor tară. Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în aprilie-iunie 2010, în medie, 41,4% din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului cu pondere relativ mare în cheltuieli este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei). În perioada analizată, acesteia i s-a alocat din cheltuielile de consum 19,3%. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuinţa (15,4%) a fost absorbită de consumul de utilităţi necesar funcţionării şi încălzirii locuinţei (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale şi alţi combustibili).

Acest raport este secondat de un altul, intitulat Prognoza Economică Globală, care a fost prezentat de Fondul Monetar Internaţional şi care precizează că produsul intern brut (PIB) al României scade în acest an cu 1,9% faţă de 2009, dar urmează să avanseze anul viitor cu 1,5%, estimarea din urmă fiind relativ optimistă dacă se ţine cont de părerea unor analişti şi economişti care văd recesiune şi în 2011. Dacă luăm în considerare şi faptul că FMI a făcut această prognoză în urma datelor furnizate de Guvernul Boc, este greu de crezut exactitatea acestor pronosticuri.

Dacă Ungaria, cu o creştere economică estimată pentru 2011 de 2%, Bulgaria cu 2%, Lituania cu 3,1% şi Estonia cu 3,5% sunt considerate cazuri fericite, nu acelaşi lucru se poate spune despre Croaţia, Letonia şi România care fac parte din clubul ţărilor cu recesiune în 2010 şi creştere economică modestă anul viitor.Potrivit FMI, România este în fruntea clasamentului şi la inflaţia medie anuală, anticipată de FMI la 5,9% anul acesta şi 5,2% în 2011, cifre depăşite numai de Turcia - 8,7%, respectiv 5,7%.Paradoxal, în timp ce rata şomajului ajunge în ţările baltice aproape de 20%, iar în Ungaria şi Turcia depăşeşte 10%, România este bine văzută de Fond, cu numai 7,2% în 2010, respectiv 7,1% anul viitor.

În ceea ce priveşte unele estimări făcute de FMI acum 6 luni, ele au fost modificate în jos. Se vehicula atunci că, din 2012, România revenea, în opinia experţilor, la PIB-ul pe locuitor din 2008. O estimare îndrăzneaţă, dacă ne gândim că măsurile de austeritate vor duce în continuare la scăderea PIB. Cei de la Fond sesizează pe zi ce trece că de fapt sunt minţiţi. Sărăcia, aşa cum vedem cu toţii, se va adânci în România.

Însuşi ministrul muncii a recunoscut şi el că românii nu îşi vor recupera veniturile pierdute în 2010, iar pensiilor vor rămâne îngheţate, accentuându-se presiunea asupra celor cu venituri reduse.

Un alt aspect pe care Guvernul l-a ignorat şi asupra căruia observ că reflectă doar atunci când FMI ameninţă, este cel legat de Ordonanţa 50. Deşi până acum numeroasele sesizări în această speţă au fost ignorate de guvernanţii care şi-au arătat sprijinul şi devotamentul doar faţă de bancheri, statisticile BNR arată că doar în Vrancea valoarea restanţelor la bănci s-a ridicat în luna septembrie 2010 la peste 87 milioane lei. În acelaşi timp, valoarea creditelor acordate a ajuns la 845 milioane lei, pentru creditele în moneda naţională, respectiv 814 milioane lei pentru creditele în valută.

Micşorarea salariilor sau lipsa unor măsuri de susţinere a mediului privat a dus la imposibilitatea achitării ratelor bancare. Această situaţie nu este, cu siguranţă, una izolată sau care este caracteristică doar vrâncenilor. Lipsa de susţinere a cetăţenilor în privinţa Ordonanţei 50 nu a făcut decât să spulbere şi ultima brumă de speranţă că poate astăzi sau poate mâine vor reuşi să doarmă mai liniştiţi cu gândul că vor avea oportunitatea să îşi achite creditele la bănci. Ca măcar o dată acest Guvern va acţiona şi în interesul lor.

Nimic mai fals! Guvernul mizează şi anul viitor pe încasări tot mai mari la bugetul de stat din accize, impozit pe venit, profit si mai ales TVA, dar şi din amenzi, confiscări şi taxe pe jocurile de noroc. În ceea ce priveşte veniturile obţinute din proprietăţi ale statului, prin dividende, este prognozată o scădere de 20%.

Conform Proiectului de buget pe 2011, Guvernul se aşteaptă să încaseze anul viitor 11,5 miliarde lei din impozitul pe profit, comparativ cu 10,7 miliarde lei reprezentând execuţia preliminară pentru acest an, din care 10,7 miliarde lei de la agenţii economici şi 776 milioane lei de la băncile comerciale.

La toate acestea se adaugă îngheţarea pensiilor, micşorarea indemnizaţiilor veteranilor de război şi a persoanelor persecutate politic de regimul comunist, a persoanelor cu dizabilităţi, disponibilizări, dar care nu au legătură cu clientela politică PDL-istă, reducerea cu 50% a volumului creditelor pentru înfiinţarea locurilor de muncă.

Anul 2010 este anul european pentru combaterea sărăciei şi al excluziunii sociale şi anul în care guvernanţii, prin politicile lor sau prin lipsa acestora, au condamnat România la sărăcie.

    Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică cu titlul Redaţi-vă fericirea, domnule Boc!;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Redaţi-vă fericirea, domnule Boc!"

Premierul Emil Boc declara săptămâna trecută că nu a avut "cele mai bune zile din carieră", dar că nici nu se gândeşte la demisie. Fericirea şi cariera domniei sale au fost, pare-se, serios influenţate de Curtea Constituţională a României, instituţie care a declarat neconstituţională angajarea răspunderii guvernului pe proiectul Legii educaţiei naţionale.

Nu ştiu dacă deranjul domnului prim-ministru a fost generat de importanţa legii pe care vroia să o treacă pe şest sau de faptul că era pentru a şaisprezecea oară când CCR "trântea" executivul la examenul de constituţionalitate. Pentru că nu îmi imaginez nici o secundă că Emil Boc s-a temut că-şi va pierde fotoliul de la Victoria, respectiv că UDMR va decide să spună adio puterii portocalii şi să treacă în opoziţie. Atâta vreme cât premierul are "la ciorap" ceea ce se cheamă "fondul la dispoziţia Guvernului" şi poate aloca primarilor aleşi sub semnul UDMR sume în regim de urgenţă, coaliţia mai poate rezista.

În plus, chiar dacă Legea educaţiei naţionale are puţine şanse să treacă de Senat în varianta agreată de UDMR, premierul mai are un as în mânecă: proiectul de lege privind statutul minorităţilor. Proiect despre care acum nu foarte mulţi ani spunea că nu va fi votat niciodată de parlamentarii PD. Aş înclina să-l cred, ca pe orice ardelean încăpăţânat în bunul simţ, dar îmi amintesc şi de faptul că, în urmă cu doar doi ani, Emil Boc transmitea UDMR-ului că ar fi cazul să se obişnuiască cu opoziţia... Iar astăzi, puterea portocalie se bazează şi depinde tocmai de voturile acestei formaţiuni politice.

Indiferent care va fi decizia conducerii UDMR, indiferent de felul în care vor vota parlamentarii UDMR în cazul proiectului Legii bugetului de stat pe 2011, premierul ar trebui să ştie un lucru pe care toata presa şi 90% dintre români îl spun: poporul trăieşte prost şi niciun cetăţean român (cu excepţia consilierilor primului-ministru) nu poate spune că trăieşte cele mai bune zile din carieră. Cetăţenii acestei ţări sunt săraci, domnule prim-ministru, prea săraci pentru a mai spera că zilele viitoare vor fi mai fericite şi cariera lor se va relansa. Medicii, profesorii, poliţiştii, militarii, preoţii, corpul funcţionarilor publici, cu toţii trăiesc de luni bune cele mai nefericite momente ale carierei lor. Şi nu au nici măcar speranţa că vă veţi ţine de cuvânt şi că tăierile de venituri adoptate în luna iulie vor înceta la 1 ianuarie 2011. Probabil le veţi arunca un oscior de 16%. Asta după ce veţi creşte cu câteva zeci de mii numărul asistaţilor social, al celor care, potrivit multiplelor dumneavoastră declaraţii, preferă să stea cu mâna întinsă la stat în loc să muncească.

Acum, când coaliţia pe care o păstoriţi este crizată, aveţi şansa de a intra în istorie.

Redaţi-vă fericirea, domnul Boc, şi demisionaţi. Veţi face fericită 90% din populaţia acestei ţări.

    Samoil Vîlcu - declaraţie politică cu subiectul Agricultura, şansa României de a-şi reveni economic;

Domnul Samoil Vîlcu:

"Agricultura, şansa României de a-şi reveni economic"

Agricultura a fostşi va fi o sursă vitală de existenţă, este baza producţiei de bunuri materiale, un suport vital, de neînlocuit pentru existenţa şi progresul societăţii.

Consider că tema agriculturii şi a dezvoltării rurale este foarte importantă, de fapt este esenţial ca la nivel european politica agricolă să aibă în vedere în primul rând asigurarea calităţii şi siguranţei produselor agricole, să asigure condiţii agricultorilor pentru desfăşurarea activităţii, dar şi preţuri accesibile pentru consumatori.

Putem relansa agricultura cu banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană, dar cu condiţia să atragem aceste fonduri şi să le utilizăm eficient.

Având în vedere perioada de criză, asigurarea cofinanţării pentru proiectele finanţate de UE este dificil de asigurat, iar agricultorii sunt descurajaţi de condiţiile greoaie de accesare a unui împrumut bancar.

Nu putem să nu remarcăm eforturile făcute pentru a găsi soluţii de deblocare a creditării în agricultură. Este extrem de dificil pentru unii fermieri să-şi mai asigure cofinanţarea proiectelor şi probabil mulţi vor renunţa la ele. În aceste condiţii pierdem marea şansă de a relansa agricultura, un important domeniu pentru România, mai ales că avem şi un mare potenţial în acest sens. Trebuie să găsim soluţii cât mai rapid, avem o şansă unică de a transforma acest domeniu într-unul viabil.

Am încercat prin activitatea mea de parlamentar, în întâlnirile cu primarii, să le reamintesc că pot contracta credite bancare pentru cofinanţarea proiectelor europene cu garanţii de stat, banii fiind extrem de necesari acestui sector de activitate. Peste 1 milion de agricultori vor beneficia în această toamnă de 400 de milioane de euro, reprezentând avansul la plăţile directe la hectar. Banii alocaţi de Guvern fac parte dintr-un fond total de aproximativ un miliard de euro care se acordă pentru plăţile directe pe hectar, iar Uniunea Europeană, prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), contribuie cu aproximativ 700 de milioane de euro, iar 300 de milioane de euro sunt asiguraţi de la bugetul de stat.

O altă măsură bună este cea a subvenţionării ratei dobânzii pentru creditele contractate de fermieri pentru producţie, până la finalul anului 2010. Subvenţionarea diferenţei între dobânda pieţei menţionată în contractele de creditare şi dobânda de referinţă comunicată lunar de către Comisia Europeana este un sprijin important pentru agricultori.

Dacă vom înţelege să informăm fiecare dintre noi, în colegiile în care am fost aleşi, despre toate măsurile de sprijin destinate agriculturii, dacă vom discuta cu primari şi fermieri deopotrivă pentru a încerca să le rezolvăm problemele, putem spera la o îmbunătăţire a situaţie dificile prin care trece şi acest domeniu în contextul crizei economice generale.

    Vasile Filip Soporan - declaraţie politică cu tema Strategia de dezvoltare a ţărilor dunărene, o oportunitate pentru România;

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Strategia de dezvoltare a ţărilor dunărene, o oportunitate pentru românia"

Prezentul ne domină sub aspectele lui primare, neexistând dorinţa de a gândi perspectiva României sub aspectul evoluţiilor interne şi condiţionărilor externe. Faţă de schimbările care se produc în lume, faţă de noile condiţionări, consider că România are o şansă formidabilă, aceea de a face parte dintr-o structură politică care va domina Europa în următorii douăzeci de ani. Integrarea europeană nu este un moft şi trebuie tratată cu responsabilitate, angajare, dinamism şi inovare în perioada care urmează. În acelaşi timp, ţara noastră trebuie să joace un rol creator în relaţiile internaţionale pentru a-şi putea construi noua poziţionare şi putere internaţională regională. Cred că a venit momentul începerii construirii unei forţe capabile de a genera, de a anima şi de a urmări programul de reaşezare a României în plan european.

Transformarea României în putere regională este de neconceput, unii o consideră un joc periculos, iar alţi analişti motivează criza în care ne aflăm ca fiind prea mare pentru a ne gândi la aşa ceva.

Aceste gânduri le am astăzi, când Bucureştiul găzduieşte un mare eveniment, Summit-ul Dunării, acţiune care confirmă dorinţa de a genera o cooperare mult mai mare în regiune, momentul în care primul-ministru român şi cancelarul austriac, în 2008, au cerut ca aceasta să fie sprijinită imediat. Nu este pentru prima dată când o iniţiativă confirmă rolul economic şi strategic al Dunării la nivel european; practic de aproape o sută cinzeci de ani, de la înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, în 1856, până la Iniţiativa Central-Europeană, regiunea se coagulează într-o structură cu recunoaştere europeană a intereselor economice.

Lansarea "Strategiei ţărilor dunărene" în primul semestru al anului 2011, sub preşedinţia ungară, trebuie să determine o implicare activă a instituţiilor statului român, a patronatului, a mediului academic-universitar în elaborarea contribuţiei României la stabilirea acestei strategii, considerând această acţiune o oportunitate în asigurarea dezvoltării în context european, având în vedere că pentru finanţarea implementării acesteia se alocă suma de 95 miliarde de euro. Această strategie reprezintă o inovaţie la nivelul politicilor europene, oferind statelor semnatare oportunitatea de a atrage sub o altă formă fonduri europene regionale, dar şi de a face schimb de expertiză în privinţa atragerii acestora. Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Durao Barroso, afirma, în acest context, că "avem oportunitatea de a crea o viziune comună şi este interesul nostru să o realizăm".

Având în vedere faptul că transporturile fac parte din cele patru axe majore de dezvoltare ale regiunii, în sensul că Dunărea poate susţine un sistem navigabil modern, care să completeze în modul cel mai eficient politica de transport europeană, şi faptul că această apreciere face parte dintr-un document semnat de ministrul de externe al României şi ministrul federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei, consider că ar trebui reluate documentele austriece de dezvoltare a periferiei, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în cadrul efortului de atunci de reinventare a Imperiului. Sub acest aspect, consider că pentru noi sunt importante datele care fac referire la Bucovina şi la Transilvania.

Faptul că Dejul, conform legislaţiei existente, este port şi are căpitănie şi faptul că Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea Reţele de transport, Anexa VI, punctul C - Reţeaua de căi navigabile interioare şi porturi, la punctul 1.18 specifică că Someşul, între Dej şi frontieră, în postura de cale navigabilă, este prevăzut ca zonă în care se vor executa lucrări de amenajare, propun ministerului de resort să facă un studiu de oportunitate ca portul Dej şi calea navigabilă Someş, pe zona menţionată, să fie cuprinse în cadrul strategiei de dezvoltare a ţărilor dunărene la capitolul investiţii pentru partea navigabilă de interconectare.

Consider că această strategie este o mare oportunitate pentru România, iar Dejul poate să părăsească statutul de port formal şi poate să-şi fundamenteze un statut de port adevărat, care să lege această zonă importantă a României cu porturile dunărene şi cu Marea Neagră. Pornind de la aceste considerente, având în vedere importanţa strategiei şi a celor 95 miliarde de euro care vor asigura finanţarea, propun Parlamentului înfiinţarea unei comisii permanente sau a unei subcomisii care să coaguleze efortul naţional de stabilire a priorităţilor în cadrul acestui proiect european.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politica intitulata: Abandonul şcolar;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Abandonul şcolar"

Copiii care provin din medii defavorizate reprezintă un grup vulnerabil, aflat în situaţie de risc, iar găsirea soluţiilor în scopul rezolvării problemelor cu care se confruntă aceşti copii trebuie să fie în atenţia tuturor instituţiilor statului.

În acest sens, autorităţile, prin politicile educaţionale pe care le promovează, trebuie să conducă la transformarea şcolii în şcoală incluzivă, oferind fiecărui elev şansa de a-şi valorifica potenţialul. Introducerea în anul 2002 a programului "Cornul şi laptele" pentru elevii de clasele I-IV a avut efecte pozitive certe, programul fiind foarte bine primit de părinţii elevilor şi de întreaga populaţie. Acest program a contribuit la creşterea participării şcolare, în special în zonele sărace şi pentru copiii proveniţi din familii defavorizate socio-economic. Deşi iniţial programul a avut drept grup-ţintă copiii proveniţi din familii dezavantajate socio-economic, în momentul aplicării lui, acesta a fost extins la toată populaţia şcolară din învăţământul primar şi gimnazial, pentru a nu crea o discriminare între copii.

Aşa cum se prezintă lucrurile în acest moment, problematica abandonului şcolar trebuie să reprezinte o preocupare permanentă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, aşa cum rezultă chiar din proiectul Legii educaţiei naţionale - document aflat în procedură de dezbatere parlamentară la Senatul României -, se pare ca lucrurile nu sunt foarte favorabile.

În concluzie, MECTS trebuie să asigure pârghiile legale pentru reducerea abandonului şcolar, iar modul de aplicare a acestora şi monitorizarea fenomenului, să ţină, conform principiului descentralizării, de managementul instituţional specific fiecărei şcoli şi de implicarea părinţilor şi a comunităţii locale.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politica intitulata: Accesarea de către România a Fondului European de Ajustare la Globalizare;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Accesarea de către România a Fondului European de Ajustare la Globalizare"

În baza atribuţiilor care îi revin şi a prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are misiunea de a implementa programul de măsuri active pentru aplicarea politicilor şi strategiilor adoptate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în domeniul ocupării forţei de muncă.

O măsură suplimentară care poate fi adoptată pentru a sprijini activ persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă este cea referitoare la eficientizarea sprijinului acordat persoanelor disponibilizate ca urmare a crizei economice şi financiare, pentru a se reintegra pe piaţa muncii prin accesarea Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG).

FEAG nu a fost accesat până în prezent de către România, deoarece se considera că nu au fost întâlnite situaţii care să fi îndeplinit unul din criteriile de eligibilitate impuse prin Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG), modificat prin Regulamentul (CE) nr. 546/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Consider ca, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ar trebui să elaboreze, de urgenţă, un proiect de act normativ privind cadrul instituţional de coordonare şi gestionare a asistenţei financiare comunitare acordate României prin FEAG.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politica intitulata: Manualele şcolare;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Manualele şcolare"

În conformitate cu Metodologia privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECI nr. 5913/ 13.XI.2008, în vederea asigurării manualelor şcolare în fiecare unitate de învăţământ, se organizează procesul de completare a stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu, prin achiziţionarea manualelor şcolare retipărite, pentru fiecare an şcolar. Achiziţia manualelor şcolare retipărite se realizează anual şi vizează numai manualele şcolare achiziţionate din fondurile alocate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În vederea achiziţionării manualelor şcolare retipărite, ca urmare a procesului de descentralizare, fiecare inspectorat şcolar judeţean are responsabilitatea de gestionare a fondurilor primite de la MECTS pentru a acoperi necesarul de manuale, dar cu obligaţia încadrării în bugetul alocat. Întrucât necesarul de manuale şcolare nu poate fi aşadar acoperit exclusiv prin procesul de completare a stocurilor de manuale şcolare retipărite, este de datoria inspectoratelor şcolare teritoriale de a asigura, din recuperări, recartări şi recondiţionări, necesarul de manuale şcolare pentru toţi elevii.

Pentru anul şcolar 2010 - 2011, procesul de retipărire a manualelor şcolare s-a desfăşurat, în baza Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.3316/25.02.2010 privind aprobarea procesului de completare a stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu, prin achiziţionarea manualelor şcolare retipărite, pentru anul şcolar 2010-2011. Conform prevederilor stipulate în Hotărârea de Guvern nr. 1618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010.

Standardul de cost pe elev, aferent achiziţionării de manuale şcolare retipărite, este de 8 lei/elev, în situaţia în care în anul şcolar 2009-2010 a fost alocată o sumă medie de 4,71 lei/elev, iar în anul şcolar 2008-2009 aceasta a fost de 11,50 lei/elev.

Alocarea sumelor pentru fiecare inspectorat şcolar judeţean în vederea completării stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu pentru anul şcolar menţionat s-a realizat ţinându-se cont de mobilitatea populaţiei şcolare, şi anume: schimbare de domiciliu, transferuri, retrageri, abandon şcolar, repetenţii, precum şi de alte situaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului trebuie sa aibă în vedere soluţionarea problemei manualelor şcolare, încă insuficiente, precum şi asigurarea accesului elevilor din România la un act educaţional de calitate. Problema prioritară trebuie să o constituie înnoirea manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, dar şi modificarea legislaţiei cu privire la manualele şcolare, respectiv formularea unor amendamente la Metodologia privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, în aşa fel încât să se încadreze în prevederile respectivei legi.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politica intitulata: Armata română a mai pierdut doi oameni;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Armata română a mai pierdut doi oameni"

Doi piloţi militari români, cu sute de ore de zbor la activ, participanţi la diverse misiuni internaţionale au murit săptămâna trecută, după ce avionul MiG 21 Lancer pe care îl pilotau s-a prăbuşit lângă baza de antrenament de la Câmpia Turzii. Comandorii Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, doi dintre cei mai buni piloţi ai Forţelor Aeriene Române, aveau la activ peste 1.000 de ore de zbor şi participaseră la numeroase misiuni şi exerciţii internaţionale. Piloţii efectuau o misiune de cercetare meteo pentru buna desfăşurare a unui exerciţiu militar comun româno-american, la care ar fi trebuit să participe avioane de tip MiG 21 Lancer şi F15. Cauza: starea tehnică depăşită a aparatelor de zbor.

În ultimii ani, un număr de 19 avioane de tip MiG 21 Lancer s-au prăbuşit din cauza unor defecţiuni tehnice, puse de specialişti pe seama uzurii avionului, iar 11 piloţi şi-au pierdut viaţa. Avioanele MiG 21 Lancer aflate în dotarea Flotilei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii au o vechime de peste 30 de ani. O evidenţă nedorită a acestor accidente ne dezvăluie starea precară a înzestrării armatei române. Consider că armata română, ca parte a sistemului de securitate naţională, ar trebui sa fie finanţată cel puţin la nivelul minim de existenţă, ca parte a structurii militare nord - atlantice. Nu ne putem permite să pierdem vieţi omeneşti, iar de fiecare dată când se întâmplă astfel de tragedii, să le punem pe seama lipsei de logistică corespunzătoare, existente la nivelul Armatei române.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politica intitulata: Acordarea de medicamente pentru pensionari;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Acordarea de medicamente gratuite pentru pensionari"

Reducerea sărăciei şi marginalizării sociale şi îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice ar trebui să reprezinte principalele obiective strategice ale Guvernului privind îmbunătăţirea actualului sistem de protecţie socială din România. Creşterea constantă a preţurilor la alimente, creşterea costurilor la utilităţi (energie electrică, gaze, energie termică etc.) sunt probleme la care pensionarii cu greu mai fac faţă, un procent important al acestora trăind la limita sărăciei. Drama lor este cu atât mai mare cu cât la această vârstă o bună parte din banii de pensie se duce pe medicamente. Este evident că pentru traiul de zi cu zi nu le mai rămân suficienţi bani. Conform legii fundamentale, statul român are obligaţia să intervină cu măsuri de protecţie socială. Consider că este necesară identificarea resurselor financiare, precum şi modificarea legislaţiei incidente în materie, respectiv a art. 48 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul implementării unui program prin care să se asigure gratuitatea medicamentelor pentru pensionari. Această măsură este necesară pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă, având în vedere creşterea vertiginoasă, în ultimul deceniu, a mortalităţii, precum şi asigurarea continuităţii şi a calităţii serviciilor medicale acordate pensionarilor. Pentru implementarea unui astfel de program se pot utiliza sume de la trezoreria statului, din sumele acumulate din procesul de privatizare. În Constituţia României, la art. 47 se menţionează că: "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii." În virtutea acestor prevederi din legea fundamentală a statului român, autorităţile sunt obligate să asigure condiţiile unui trai decent pentru toate categoriile de populaţie, în special a celor defavorizate, categorie în care se încadrează şi pensionarii.

    Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politica intitulata: Guvernul a cedat uşor în faţa reprezentanţilor FMI;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Guvernul a cedat uşor în faţa reprezentanţilor FMI

Cedarea totală în faţa reprezentanţilor FMI, cu care ne-a obişnuit actuala putere, nu înseamnă decât continuarea politicilor de austeritate.

Abordarea Guvernului a fost de la început greşită. Au fost luaţi bani de la FMI, s-a cumpărat pacea socială anul trecut, iar de acum începe decontul. Problema este că la nivel guvernamental nu există niciun plan care să facă mai uşoară plata uriaşei datorii externe. Contrar a ceea ce spune Guvernul, gradul de îndatorare al României, ca suportabilitate, a trecut de zona roşie.

Fondul se opune reducerii TVA la alimente şi neimpozitării pensiilor sub 2.000 de lei, iar Băsescu nu a avut curaj să promulge legi care fac bine românilor. Scăderea TVA la alimentele de bază este o soluţie cu efecte economice şi sociale pozitive, deopotrivă.

Preşedintele nu înţelege însă că românii au ajuns la gradul maxim de suportabilitate a măsurilor de austeritate, iar producătorii români sunt distruşi sistematic de lipsa de sprijin din partea statului.

România a luat o serie de măsuri aberante, doar de dragul de a face voia celor de la FMI. Măsuri controversate, condamnate de analişti economici nu doar români, măsuri care n-au făcut altceva decât să aducă mai repede criza, în primă fază, ca apoi să o facă să lovească violent în populaţia aflată deja la limita sărăciei.

Acordul a fost la un pas de a fi rupt, nu din cauza nerespectării unor angajamente, ci pentru simplul fapt că Guvernul Boc şi-a permis să ceară băncilor să-i respecte pe români, să nu-i mai jecmănească atunci când le oferă un credit

Guvernul Boc a mai cedat o dată, aşa că băncile răsuflă uşurate. Vor avea profituri la fel de mari, graţie ajutorului primit de la reprezentanţii FMI, întorşi la Washington liniştiţi şi ei că şi-au îndeplinit misiunea. Neliniştiţi rămânem noi, slugile, pentru care viaţa la curtea FMI se anunţă din ce în ce mai grea.

    Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politica intitulata: Curtea Constituţională a reuşit să îşi păstreze consecvenţa;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Curtea Constituţională a reuşit să îşi păstreze consecvenţa

Prin decizia din 3 noiembrie Curtea Constituţională a hotărât că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei este neconstituţională, dovedind încă o dată că nu se supune orbeşte indicaţiilor Guvernului Boc şi al Palatului Cotroceni, că Guvernul României se foloseşte frecvent de maşinăria de vot a PDL.

Decizia Curţii Constituţionale arată că, din fericire, instituţiile statului încă funcţionează, nu acceptă comenzi politice şi judecă strict pe baza legii. Este un vot de blam la adresa acestui guvern iresponsabil.

Curtea Constituţională a reuşit să îşi păstreze consecvenţa în raport cu decizia luată anul trecut, tot pe asumarea răspunderii la Legea educaţiei, şi a pus astfel procesul legislativ pe făgaşul său normal. Legea educaţiei - un act care va afecta învăţământul românesc pe o lungă perioadă - nu poate fi adoptată decât prin consensul partidelor, nu pentru orgoliile politice ale lui Emil Boc, Traian Băsescu şi Daniel Funeriu.

Guvernul Boc şi-a făcut o regulă din promovarea actelor normative neconstituţionale şi a încălcat încă o dată flagrant legea, regulamentele sau procedurile parlamentare şi Constituţia.

Legea educaţiei naţionale trebuie să fie o lege în care să se regăsească aspiraţiile tuturor românilor şi care să conducă la aşezarea învăţământului românesc pe făgaşul integrării depline în familia europeană.

Mimarea unor politici active, moderne în domeniul educaţiei şi cercetării va fi decontată de generaţiile prezente, dar mai ales de cele viitoare.

Sistemul de educaţie este cel mai mare şi cel mai sensibil sistem social în orice ţară.

Emil Boc, împreună cu ministrul Funeriu trebuie să părăsească Guvernul. Demisia este în acest moment singurul gest firesc.

    Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politica intitulata: Guvernarea ineficientă;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Guvernare ineficientă

Cuţitul sărăciei continuă să taie adânc în nivelul de trai al populaţiei! Din multe puncte de vedere s-a depăşit orice limită a suportabilului. Am rămas fără "nimic". Un nimic generalizat - subvenţiile sunt doar vise, creditele cu dobândă preferenţială - o adevărată utopie, iar la un trai mai bun foarte puţini dintre noi mai speră.

Guvernarea actuală este ineficientă. Cetăţenii nu mai au încredere în politicieni. Ei au perceput corect că fondurile şi contractele publice sunt alocate clientelar, că birocraţia devine excesivă, că în cheltuirea banilor publici se face risipă. Românii nu mai sunt orbi, surzi şi muţi. De câţiva ani ei sunt simpli cobai într-un experiment legislativ şi într-o democraţie nefuncţională care nu mai este nici reprezentativă, nici participativă. Sistemul de învăţământ, sistemul de sănătate, cultura sunt neglijate, uitate. Democraţia capitalistă a degenerat într-o anarhie de tip mafiot, unde valorile şi somităţile au fost înlocuite de mediocritate, vulgaritate şi nonvaloare.

Revoltele au început. Românii şi-au dat seama în sfârşit că soarta lor nu interesează pe nimeni. Patronatele şi sindicatele nu reuşesc să negocieze cu Guvernul nici măsurile de austeritate, nici măsurile de relansare economică.

Dialogul social între Guvern, patronate şi sindicate este blocat, iar graba cu care se aruncă pe piaţă legi făcute pe genunchi arată lipsa de direcţie şi de strategie a decidenţilor şi legiuitorilor. Guvernanţii noştri nu au timp de aşa ceva când problemele lor sunt prioritare - conturi, afaceri, vacanţe.

    Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politica intitulata: România nu are nevoie de un nou împrumut;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: România nu are nevoie de un nou împrumut

România se încadrează cu greu în profilul unei ţări cu o economie stabilă. Semnarea Acordului cu FMI i-a transformat pe români, cu Guvernul Boc cu tot, în executanţi în propria ţară.

Intervenţia FMI în România poate fi cu adevărat falimentară dacă guvernanţii noştri nu înţeleg că banii care acum tot curg de la FMI sunt de fapt bani pe care, în cea mai scurtă perioadă de timp, trebuie să învăţăm să îi producem noi. Altfel, împrumuturile continue pentru plăţile sociale nu sunt decât drumul sigur spre faliment.

Cedarea totală în faţa reprezentanţilor FMI, cu care ne-a obişnuit actuala Putere, nu înseamnă decât continuarea politicilor de austeritate. Negocierile cu reprezentanţii FMI, care mai nou se poartă mai mult la Cotroceni decât la Palatul Victoria, demonstrează cel mai bine cine decide practic în acest moment în Guvern. Probabil că nimeni nu se simte prea deranjat de această anomalie, nici măcar reprezentanţii delegaţiei FMI, dar poate că şi această ciudăţenie a spaţiului nostru este o cauză a situaţiei tragice în care ne aflam în prezent.

România are nevoie de un nou acord, de tip preventiv, nu însă şi de un nou împrumut. Noul acord trebuia negociat mai inteligent. Este responsabilitatea Guvernului să facă acest lucru.

    Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politica intitulata: Traian Băsescu face din nou rău celor săraci;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Traian Băsescu face din nou rău celor săraci

Traian Băsescu face din nou rău acelor oameni care se zbat să supravieţuiască şi care se luptă cu şomajul, cu preţurile, cu scăderea salariilor, cu plata facturilor, cu preţul medicamentelor, cu ratele la bănci. Aceşti oameni sunt majoritari şi ei au fost abandonaţi de preşedinte şi de Guvern. A comis cel mai regretabil gest din ultimul timp, trimiţând, fără niciun temei juridic, Legea privind reducerea TVA la alimentele de bază înapoi la Parlamentul României.

Deputaţii PSD+PC au votat această lege tocmai pentru a ajuta românul de rând, cel care îşi pune problema ce va mânca a doua zi şi care are în faţă o iarnă cumplită.

Respingând legea pentru ieftinirea alimentelor de bază, Traian Băsescu a respins singura măsură bună prin care avea acum ocazia să susţină românii, pentru care problema asigurării existenţei de zi cu zi devine o problemă capitală.

A demonstrat că nu îl mai preocupă problemele cetăţenilor de rând, ci numai jocurile şi manevrele politice pentru acapararea întregii puteri în stat şi pentru eliminarea oricărei opoziţii democratice.

Legea privind scăderea TVA este benefică pentru populaţie. Preşedintele nu a promulgat-o pentru că venea de la opoziţie şi pentru că l-ar fi obligat să ia din banii de la buget direcţionaţi către clientela PDL şi să îi dea populaţiei.

Există bani pentru ca această lege să poată fi pusă în aplicare. Trebuie luaţi de la achiziţii, adică de la clientela portocalie, şi, de asemenea, trebuie colectaţi mai bine.

Traian Băsescu trebuie să înceteze să se mai considere singurul cunoscător şi depozitar al interesului naţional.

Lupta deputaţilor PSD+PC în Parlament va fi dură, o luptă a noastră împotriva celor care şi-au întors definitiv faţa de la popor.

    Aurel Vlădoiu - declaraţie politică cu subiectul Boala portocalie a cuprins sistemul sanitar românesc;

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Boala portocalie a cuprins sistemul sanitar românesc"

În ţara noastră mor în fiecare an peste 250.000 oameni, rata moralităţii clasând România printre codaşele Europei şi în zona ţărilor subdezvoltate de pe întregul mapamond. Din păcate, însă, specialiştii în domeniu avertizează că peste 50.000 de decese înregistrate anual ar putea fi evitate prin însănătoşirea sistemului sanitar. S-o spunem pe-a dreaptă, în fiecare an, unul din cinci români moare cu zile!

Realizările din programul de guvernare, transpuse în practică de Ministerul Sănătăţii, se reduc la un singur cuvânt: haos! Premierul Emil Boc şi ministrul sănătăţii, Cseke Attila, nu aud strigătul de disperare al bolnavilor rămaşi fără medicamente, al cadrelor medicale rămase fără salarii, al medicilor care emigrează în masă. Emigrarea fără precedent a medicilor şi a asistentelor medicale este reflectată de cifre statistice clare: în ultimii trei ani, peste 8.000 de medici au solicitat şi au obţinut de la Ministerul Sănătăţii certificate de conformitate necesare pentru a practica profesia în străinătate. Grav este că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat că în sistemul sanitar românesc trebuie declarată "alarmă de cod roşu", dar guvernarea portocalie nu mai ia demult în seamă avertismentele externe.

Aşa cum arătam în textul moţiunii simple "Sănătatea - între umilinţa oamenilor şi neputinţa Ministerului Sănătăţii", plata datoriei spitalelor, în sumă de aproape 800 milioane lei, face ca respectarea legii de către spitale să fie ..opţională", unele datorii fiind înregistrate cu încălcarea legii finanţelor publice. E necesar ca plata acestor datorii să se facă după o corectă şi responsabilă analiză a modului şi obiectivelor pentru care au fost cheltuiţi banii, iar Ministerul Sănătăţii să întreprindă măsuri ferme de recuperare de la cei vinovaţi a sumelor cheltuite fără temei legal. În Vâlcea, de exemplu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă s-a construit o mansardă fără respectarea legislaţie şi fără avize de la instituţiile specializate în siguranţa publică.

Ce trebuie făcut cât mai repede cu putinţă? Reconsiderarea finanţării sistemului sanitar, prin alocarea a cel puţin 6% din PIB în anul 2011, alocarea sumelor necesare pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate, reevaluarea grilei de salarizare a personalului medical şi găsirea de soluţii stimulative care să stopeze migraţia medicilor şi a asistentelor medicale.

    Ioan Sorin Roman - Degeaba ne plângem morţii dacă nu îi iubim şi respectăm cât sunt încă vii;

Domnul Ioan Sorin Roman:

"Degeaba ne plângem morţii dacă nu îi iubim şi respectăm cât sunt încă vii"

Fac parte din generaţia în blugi, m-am regăsit în rândul tineretului în adidaşi, motiv pentru care am fost profund îndurerat de trecerea în nefiinţă a lui Adrian Păunescu, această stea care a poposit pentru o vreme printre noi şi din păcate a plecat săptămâna trecută spre un alt tărâm. Un moment trist pentru marea majoritate a românilor, un moment în care multă lume a simţit durerea unei pierderi, deşi nu le-a fost rudă ori prieten, l-au simţit ca pe un suflet apropiat.

Şi-au exprimat durerea pentru această pierdere a întregului popor o mulţime de oameni, de la oameni politici la oameni de rând, toţi exprimând o durere sinceră. Totuşi, un lucru m-a surprins, primul-ministru se declară şocat de moartea lui Adrian Păunescu, apreciind că poetul va rămâne în conştiinţa tuturor drept un român adevărat. Cred că are dreptate în ceea ce priveşte a doua parte a declaraţiei sale, Adrian Păunescu va rămâne în conştiinţa tuturor drept un român adevărat, spre deosebire de domnul Boc. Nu înţeleg totuşi de ce se declară şocat. Dacă cei pe care i-a angajat să-i fie consilieri nu i-au spus, vreau să-i aduc eu la cunoştinţă domnului Boc că artistul României zilelor noastre trăieşte o permanentă umilinţă. Regimul pe care-1 conduceţi îngroapă acest popor începând cu oamenii de cultură.

Concomitent cu ştirile despre funeraliile marelui poet, duminică jurnalele de ştiri vorbeau şi despre disponibilizările din instituţiile de cultură. Artiştii povesteau cum fac taximetrie în timpul liber pentru a putea trăi, cum fac muncă voluntară pentru a-şi putea face treaba, realizează decorurile, mătură sala, şi alte activităţi pentru care ar trebui să existe personal angajat.

Domnule Boc, şi ei vor rămâne în conştiinţa tuturor ca nişte buni români, dumneavoastră nu. Să nu fiţi şocat când alţi oameni de valoare vor trece prea devreme în nefiinţă. dumneavoastră îi ajutaţi, obligându-i să trăiască din salarii şi pensii mizerabile. Încep să cred că dispreţuiţi acest popor şi valorile lui, şi de aceea îl distrugeţi. De ce continuaţi să lucraţi împotriva României? De ce nu plecaţi acasă? Chiar vreţi să nenorociţi acest popor? Sunt întrebări retorice ce ar trebui să vă pună pe gânduri. Sper că tineretul în adidaşi şi generaţia în blugi nu vor ajunge generaţia în zdrenţe. Sper că vom scăpa de acest furuncul ce are pretenţia a fi numit Guvern. Românii merită mai mult. România are dreptul să trăiască.

    Ion Călin - declaraţie politică intitulată România pe mâini bune;

Domnul Ion Călin:

"România pe mâini bune"

Luna aceasta se împlinesc doi ani de la campania electorală pentru alegerile parlamentare. În speranţa câştigării de voturi, şi bineînţeles a alegerilor, în acea campanie electorală PDL-ul, actualul partid de guvernământ, şi-a schimbat de mai multe ori sloganul electoral. Unul dintre aceste sloganuri a fost, este adevărat, pentru scurt timp, "România pe mâini bune!". Acum după trecerea timpului, cetăţenii României au tras concluzia ce "mâini bune" conduc ţara.

Ce fel de oameni au promovat cei din PDL în posturi? Cei mai importanţi oameni în funcţii de conducere sunt Roberta Anastase şi Emil Boc, poate exemplele cele mai elocvente de "mâini bune".

Emil Boc, şef al Guvernului României de aproape doi ani de zile, a aflat de sistemul generalizat de plată din două ministere (Finanţe şi Muncă), Casa de Sănătate, Vamă şi Garda de Mediu, plus primării, adică de prin toate instituţiile care taie amenzi, abia după izbucnirea scandalului de la Ministerul Finanţelor. Deci un premier care nu ştie lucruri atât de importante despre salariaţi, dar care ştie să facă numai reduceri şi să prezinte măsuri anticriză.

Atunci când era în opoziţie, domnul Emil Boc nu pierdea niciun prilej să atace fosta putere, acum, dacă opoziţia îi reproşează ceva, imediat aduce în prim-plan "interesul naţional", pentru că nu acceptă nici critici, dar nici soluţii.

La conducerea Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase nu ştie să numere voturile în plen la votarea legilor în beneficiul alegătorilor, dar ştie să răspundă cu aroganţă şi tupeu la orice sfat care vine din partea opoziţiei sau din altă parte.

După ce au ocupat două locuri de judecători care asigurau PDL-ului majoritatea în Curtea Constituţională şi după ce au reuşit să obţină şi şefia TVR, plus majoritatea în Consiliul de Administraţie, actualului partid de guvernământ nu i se pare suficient. Membrii PDL cer renegocierea posturilor din instituţiile subordonate Parlamentului, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Curtea de Conturi, astfel încât partidul să aibă un dublu câştig: controlul unor instituţii importante, dublat de plasarea în funcţii bine remunerate a unor oameni din propria clientelă.

Dacă parlamentarii uninominali ai PDL votează legile numai după modul de ridicare a degetului şefului de grup parlamentar, fără măcar să le citească, în domeniul afacerilor cu autorităţile publice nu au nevoie de nicio indicaţie, aici chiar au dat dovadă ce "mâini bune" au.

Toate acestea au făcut ca The Economist să-i dea exemplu de "Cum nu se conduce o ţară".

Acel stat clientelar de care preşedintele Băsescu vorbea în cadrul unei şedinţe de partid şi-a dezvoltat ramificaţiile începând de la vârfurile ierarhiei politico-statale. Toţi cei care au contribuit la campania partidului-stat şi-au triplat câştigurile, după ce acesta a ieşit câştigător la alegeri, evident, din contracte cu statul.

Şi câte alte exemple de asemenea "mâini bune" s-ar putea da, începând cu membrii guvernului, parlamentarii, renumiţii risipitori de la conducerea societăţilor şi companiilor naţionale şi terminând cu cei de la conducerea judeţelor, deconcentratelor şi chiar comunelor.

Stimaţi colegi, despre programul propus de PSD aţi spus că este lipsit de relevanţă, că nu ar putea fi susţinut de economia românească şi multe altele, dar la ce rezultate au dus măsurile pe care le-aţi aplicat dumneavoastră? La o datorie externă de peste 20 de miliarde de euro, reduceri pentru bugetari şi pensionari, deci la o sărăcie lucie pentru marea majoritate a populaţiei ţârii.

ştiu că ţara trebuie "în vremuri grele sa fie condusă cum trebuie", că suntem pe drumul cel bun, că ieşim din criză ba anul trecut, ba anul acesta, ba anul viitor, cetăţenii au înţeles toate astea, v-au votat, dar nu credeţi că acum s-au dezgustat de toate aceste "mâini bune" pe care le aveţi şi că trebuie să renunţaţi?

    Vasile Popeangă - declaraţie politică: Bună ţară, rea tocmeală, mama ei de rânduială!;

Domnul Vasile Popeangă:

"Bună ţară, rea tocmeală, mama ei de rânduială!"

Nu ştiu dacă Victor Socaciu are imaginea întreagă a realităţii din versurile cântecului cu un mare răsunet în concerte, dar cu sensurile uitate imediat ce lumea a părăsit locul desfăşurării respectivei manifestări culturale. La fel cum imnul ţării este "Deşteaptă-te, române!", populaţia trăitoare în spaţiul carpato-danubiano-pontic preferă somnul generat de melodii ca acelea din vremea când FNI veghea pentru multe sute de mii de autohtoni.

E de mirare cum o ţară râvnită de mulţi pentru munţii, mineralele, petrolul şi gazele, pădurile, câmpiile şi marea pe care le are poate avea o populaţie atât de inertă când se atentează nu numai la bogăţiile ei, ci la însăşi fibra ei naţională! E de mirare cum se poate lăsa, mioritic, călcată în picioare, batjocorită în cel mai rău hal, minţită pe faţă, jefuită la buzunare, jupuită de şapte rânduri de piele! Au început să ne plângă de milă naţii mult mai sensibile la jugul pe care-l purtăm noi: englezi, americani, francezi, nemţi, însă nu pot face nimic pentru noi, pentru că în democraţie fiecare trebuie să-şi facă singur curăţenie în propria ogradă - în caz contrar, păţim ca-n 1989, când a fost deranj mare, dar acum suntem în UE, şi nu mai merge metoda!

Am ajuns în situaţia în care din cauza conducerii actuale a ţării să fugă lumea de noi mai rău ca de ciumaţi! Europenii nu mai vor să aibă de-a face cu noi sub nicio formă, iar italienii şi francezii au ajuns la "performanţa" de a ne da şi bani numai să plecăm de pe lângă ei, ca să nu mai aibă nicio tangenţă cu românii! Sub pretextul infracţionalităţii crescute, fraţii noştri de gintă latină, francezii şi italienii, au ajuns să ne dea brutal la o parte din calea lor, ca să nu se simtă maculaţi, ca să se simtă mai în siguranţă.

Şi, dacă la noi pe populaţia română poţi s-o joci pe cap, că nu pare a simţi, popoarele europene, dacă te urci cu cizmele jegoase în paturile lor, dau cu tine de pământ de nu te-aduni! Cei care la noi ar fi în fruntea bucatelor portocalii, în Italia sau Franţa înfundă puşcăriile, căci lumea civilizată nu acceptă nici hoţii, nici mârlanii, nici nesimţiţii - toţi campioni ai tupeului neaoş românesc!

Să mai pomenesc şi că la ei unde-i lege, nu-i tocmeală? La noi, tocmai unde-i lege e cea mai mare tocmeală! La noi, hoţii sunt cei mai mari specialişti în tocmeală, tocmeala cu puterea, pentru parandărăt, tocmeala cu justiţia, ca să scape basma curată... Urmează nesimţiţii la grămadă cu escrocii: se tocmesc cu tine, bat palma, îţi saltă ce le-ai promis, iar după aia uită că s-au jurat c-o să-ţi facă şi c-o să-ţi dreagă! Se miră băsiştii de ce nu mai vine pe la noi decât Angela Merkel, şi ea doar după ce şi-a luat inima-n dinţi, crucifixul la gât şi tămâia-n buzunar, şi doar ca să ne ia la rost că vrem să le dăm ţeapă firmelor germane, ştergând pe jos cu actuala putere, iar băsiştii au tradus asta în public că a fost o vizită de o mare importanţă şi o victorie a portocaliilor, că-i mai bagă şi pe ei cineva-n seamă! Aiurea, nici măcar vreun şef de trib Bantu sau de prin Oagadugu n-a mai călcat în vizită mai serioasă şi în avantajul României, pe la Cotroceni sau palatul Victoria, din 2005 încoace!

Au rămas să se mai tocmească între ele doar găştile din arcul guvernamental - UDMR-ul şi UNPR-ul mergând la şantaj în interesul lor, ca să rămână Boc în fruntea bucatelor, de unde să poată fura cu gaşca lui fără nicio oprelişte, orice: voturi, parlamentari, grămezi de bani...

Mai nou, Curtea Constituţională a intervenit şi ea - deh, taman ce pomenisem anterior de justiţie! - la o tocmeală, făcând jocurile preşedintelui, că tot e el jucător, astfel încât la marea tocmeală au rămas ori cu UDMR-iştii înfuriaţi la guvernare, ori fără Boc în fruntea guvernului...

Apropo: cum se va mai tocmi PDL-ul cu partenerii lui de şparlit ca să stea cuminţi în banca lor şi să rămână Boc pe scaunul de pe care nu ajunge cu picioruşele la podea, dar nici UDMR-ul să nu dea semnal de spargere a găştii? Să reuşească să le interzică să-şi manifeste scopul pentru care ei există în Parlamentul României: acela ca o parte a electoratului să îşi exprime voinţa asupra unei probleme de interes naţional? Ne-a împuiat urechile tot arcul guvernamental cu cât de responsabili sunt ei, portocaliii la suflete, ne-au fluierat pe noi pentru că n-am vrut să ne reprezentăm electoratul ca pe nişte părtaşi la victoria duşmanului ideologic şi în detrimentul major al celor care ne-au trimis în forul legislativ, însă taman ei, deontologii lu' peşte, au refuzat ca un segment important din electorat să-şi exprime opinia în ce priveşte moţiunea de cenzură, o parte dintre cei prost reprezentaţi de actuala putere aflându-se chiar la porţile Parlamentului, tocmai pentru a fi siguri că sunt bine reprezentaţi! Iar băsescienii ce-au făcut? Au asistat nepăsători la moartea parlamentarismului românesc, la moartea reprezentării intereselor alegătorilor care au făcut greşeala de a vota slugile băsesciene, la definitivarea convingerii oricui se mai îndoia că în politica românească a rămas o singură variantă: slugărirea opiniilor lui Băsescu!

Din păcate, nici în Europa nu mai avem încredere - acestora nu le pasă nici cât negru sub unghie de ce se întâmplă pe meleagurile noastre: atâta vreme cât îi finanţăm, cât le cumpărăm produsele, ca să facă ei portofelu' ca purcelu' şi să le scădem lor şomajul, câtă vreme le aducem profit şi le spălăm, cuminţi, străzile, farfuriile şi WC-urile, cât le oferim gratis femeile şi copiii noştri, cât nu-i deranjăm cu vreo cerere de-a noastră, ne lasă să ne spălăm liniştiţi, la rândul nostru, pe cap cu bocii şi băseştii noştri... Aşa că, tot ce ne-a mai rămas nouă, românilor de rând neatinşi de nebunia puterii, e să oprim Pământul şi să coborâm între staţii...

    Mircea-Gheorghe Drăghici - declaraţie politică privind retrimiterea în Parlament a Legii privind reducerea TVA;

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Declaraţie privind retrimiterea în Parlament a Legii privind reducerea TVA"

Legea privind reducerea TVA la alimentele de bază a fost condamnată fără judecată de preşedintele ţării, Traian Băsescu. Şeful statului a retrimis această iniţiativă în Parlament, demonstrând că puţin îi pasă de poporul său, de calculele economice sau de soarta unor oameni.

Preşedintele Băsescu fără prea multe discuţii a zis pas unui proiect care ar fi adus în buzunarele fiecărei familii cel puţin 150 de ron pe lună.

Deşi măsura se aplică în toată Europa şi a fost votată, este drept, accidental de portocalii, şeful statului nu a vrut s-o promulge, fără însă să justifice poporului acest refuz categoric. Motivele invocate sunt puerile, jenante şi sfidează pe orice român de bun-simţ.

Reducerea TVA era, de fapt, prima şi singura măsură reală pentru români în prag de prăpastie economică. Dar pentru că este legea opoziţiei, preşedintele tuturor românilor s-a făcut preş în faţa FMI şi a decis să nu accepte reducerea TVA-ului la 5% pentru alimentele de bază. FMI a zis să se taie, dar nu din bucata de pâine, de carne sau din uleiul ori zahărul oamenilor. Poate că se putea tăia din frunza turismului şi atunci legea privind scăderea taxei pe valoarea adăugată ar fi putut trece fără probleme de pixul lui Traian Băsescu.

Mai mult, liderul de la Cotroceni a declarat că nu a promulgat aceste legi, deoarece nu crede că cele două acte normative au fost votate "din greşeală" de parlamentarii din arcul puteri. Iată cum primul om din stat jigneşte un partid întreg şi, totuşi, aleşii portocalii rabdă şi strâng din dinţi!

Nicio măsură a actualului Parlament nu a fost dezbătută, din diferite motive, atât de mult ca reducerea TVA la alimentele de bază la 5%. Legea a fost desfiinţată, pornind de la modul în care a fost adoptată ("o eroare tehnică") până la discreditarea efectelor pe care le va avea ("nu va duce la micşorarea preţurilor"), în plus, n-a existat specialist, profan sau politician, care să nu-şi exprime opinia pe această temă. După acest tur de forţă, rămâne în picioare un singur aspect: noi, cei care am iniţiat această măsură ne vom lupta până la capăt să facem dreptate, pentru că este legea poporului, a oamenilor, nu a lui Traian Băsescu!

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a dat chiar un ultimatum guvernanţilor, susţinând că problema legată de TVA de 5% pentru alimentele de bază trebuie rezolvată rapid. Premierul Emil Boc s-a angajat să rezolve rapid "boacăna" colegilor de partid care au votat din inerţie! În aceste condiţii se impune o întrebare legitimă: cine decide şi cine conduce în România?

Aprobarea Proiectului de Lege privind reducerea cotei de TVA la 5% pentru alimentele de bază şi în special pentru pâine este cea mai bună lege care s-a votat în România în ultimii 15 ani!

    Ioan Munteanu - declaraţie politică: O nouă încercare...;

Domnul Ioan Munteanu:

"O nouă încercare..."

O nouă moţiune de cenzură urmează a fi depusă, citită şi dezbătută în Parlament, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe noua lege a învăţământului.

Respingerea moţiunii de cenzură din 27 octombrie prin abţinerea de la vot a PDL-iştilor nu a demoralizat partidele din opoziţie. Deşi senzaţia populaţiei este că opoziţia nu se ridică la nivelul dezastrului din România şi că liderii nu sunt destul de bătăioşi, noua încercare reprezintă forma de protest împotriva abuzurilor celor aliaţi la guvernare. Se mizează pe faptul că această lege vizează aproape întreaga populaţie a ţării (elevi, părinţi, bunici, cadre didactice) şi că ea a fost contestată la Curtea Constituţională. Astfel, angajarea răspunderii Guvernului devine un pretext de dezbateri şi de controverse la nivelul întregii ţări. Cadrele didactice şi liderii sindicali propun analiza proiectului de lege în fiecare unitate şcolară, completarea documentului cu aceste propuneri şi dezbaterea în Parlament, nicidecum asumarea răspunderii.

Se ştie prea bine că cele mai multe experimente de reformă s-au făcut în sistemul de învăţământ şi că în toţi aceşti 20 de ani de "capitalism sălbatic", elevii au fost cei afectaţi de ideile, care mai de care mai fanteziste, ale miniştrilor. Fiecare dintre ei demola ceea ce echipa anterioară reuşise să construiască, fiecare aducea propuneri imposibil de aplicat, fiecare îşi dorea ca legea ce va apărea să-i poarte numele. La asta visează şi ministrul Funeriu, cel mai obedient dintre toţi ceilalţi dinaintea sa, cel care aplica "peste 99,99% (expresia îi aparţine) dintre poruncile" premierului, preşedintelui şi ale partidului.

În viziunea sa şi a echipei ministeriale, actuala reformă a sistemului trebuie să vizeze schimbări imperativ necesare, precum:

  • învăţământul obligatoriu de 10 ani (începe au grupa pregătitoare şi sfârşeşte cu clasa a IX a);
  • clasa a IX-a trece la gimnaziu;
  • liceul va avea 3 ani şi va deveni obligatoriu până în anul 2020.

Există destule alte prevederi care stârnesc vii controverse: dispariţia autonomiei universitare prin demiterea rectorilor de către ministrul de resort, titularizarea cadrelor didactice de către directorii unităţilor de învăţământ, studierea în limba maternă a tuturor disciplinelor şcolare - mai puţin limba şi literatura română de către elevii, aparţinând minorităţilor, din învăţământul preuniversitar.

Cu toate că e posibil ca şi această nouă moţiune să fie boicotată de către parlamentarii puterii, opoziţia trebuie să facă gestul critic necesar şi de bun simţ, aşteptat de către cei pentru care şcoala mai are vreo semnificaţie.

    Ioan Munteanu - declaraţie politică: Opoziţia a pierdut;

Domnul Ioan Munteanu:

"Opoziţia a pierdut"

Moţiunea de cenzură din 27 octombrie a.c. a căzut pentru că n-a avut susţinerea necesară şi pentru că mobilizarea parlamentarilor PDL a fost foarte îndârjită. În ciuda protestelor la care au participat reprezentanţii categoriilor defavorizate din toată ţara, mai puţin bucureştenii, Guvernul Boc a scăpat şi de data aceasta. Fără îndoială, interesele PDL sunt majore, de vreme ce oamenii puterii ţin cu orice preţ să rămână la guvernare, în ciuda tuturor dificultăţilor pe care vor trebui să le înfrunte în următorul interval.

Ponta ori Antonescu au crezut prea uşor în promisiunile unor parlamentari şi au realizat că moţiunea nu va trece abia când au aflat că parlamentarii PDL vor rămâne în bănci. Or, la votul cu bile există doar "pentru" şi "împotrivă" nu şi "prezent, dar nu votez". Explicaţia oferită de către unii lideri precum că parlamentarii aflaţi la primul mandat ar putea să greşească este puerilă şi jenantă. Teama guvernului a fost una singură, cea legată de posibila "trădare" din partea unor oameni din PDL. În orice caz, prin acest comportament s-a ajuns deja la moartea votului uninominal, cel pentru care "băseştii" au luptat atât de mult, dorindu-şi crearea unei noi clase politice. Ce s-a realizat este uşor de constatat.

În mod aproape sigur, vom ajunge la alegerile din 2012 cu acelaşi guvern Boc, indiferent de proteste şi nemulţumiri. (Şi poate e mai bine pentru PSD şi PNL să nu guverneze în iarna grea care urmează!) Trebuie spus însă că opoziţia a ratat un moment care ar fi putut deveni foarte favorabil pentru soarta sa, atunci când legea pensiilor a fost trecută prin fraudă. Dacă ar fi luat atitudine fermă, populaţia i-ar fi fost alături, instituţiile puterii n-ar mai fi găsit metode de a stăvili revendicările acestei majorităţi şi cu siguranţă altul ar fi fost cursul evenimentelor, inclusiv rezultatul moţiunii, în concluzie, opoziţia a pierdut încă un moment prielnic, pe care nu l-a gestionat bine. A mai picat un test şi e păcat!

În ciuda greşelilor, încercarea opoziţiei de a schimba actuala guvernare trebuie apreciată pentru că ea are rolul său major într-o democraţie, acela de a sancţiona abuzurile şi neregulile din partea puterii. Prin iniţiativele şi acţiunile întreprinse, ea are obligaţia de a fi de partea populaţiei, destul de blazată şi de nemulţumită, şi de a acţiona în favoarea ei.

Condiţiile reuşitei ar fi o mai mare credibilitate (bazată pe comunicare şi atitudine), unitate, orgolii mai puţine şi coerenţă în stabilirea paşilor politici ce urmează a fi făcuţi.

    Neculai Răţoi - declaraţie politică: Românii nu îl mai vor pe Boc;

Domnul Neculai Răţoi:

"Românii nu îl mai vor pe Boc"

Din păcate, moţiunea de cenzură susţinută în data de 27 octombrie 2010 împotriva Guvernului Boc V a picat. În ciuda speranţei manifestate de zecile de mii de români care au protestat în faţa Parlamentului şi a altor milioane de români care nu au fost prezenţi în Bucureşti, români care au sperat într-o nouă şansă, guvernul a reuşit să rămână în funcţie.

Ziua de 27 octombrie a arătat că pentru parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR părerea populaţiei nu contează. Pentru aceştia contează doar puterea şi supunerea în faţa şefilor de partid. Imaginea unui Parlament în care mai bine de jumătate dintre cei prezenţi au refuzat să voteze mai arată însă ceva: arată că acest guvern nu are nicio susţinere. Spun acest lucru pentru că nici măcar un singur parlamentar al puterii nu şi-a dat votul de susţinere pentru actualul guvern. Este corect deci să spunem că nimeni nu crede în guvernul Boc V. Însă o mână de oameni decid pentru toată ţara.

Odată cu această moţiune a ieşit din nou la iveală felul în care guvernul Boc încearcă să influenţeze şi să cumpere voturile parlamentarilor români. De altfel, unul dintre motivele pentru care moţiunea de cenzură nu a trecut este tocmai presiunea pe care guvernanţii, în frunte cu premierul, au făcut-o asupra celor care îi reprezintă pe oameni. Parlamentarii au fost ameninţaţi cu dosare, cu DNA-ul sau au fost ademeniţi cu bani şi funcţii pentru a vota împotriva moţiunii.

Mulţi dintre cei care au promis că vor vota moţiunea, şi-au călcat cuvântul în ziua votului. 17 voturi au făcut diferenţa. 17 voturi au menţinut puterea care a dus România în cea mai dezastruoasă situaţie de după 1989, 17 voturi au păstrat în fruntea ţării guvernul pe care românii nu şi-1 mai doresc. Mesajul meu pentru români este că PSD-ul şi celelalte partide din opoziţie nu se vor da bătute până când acest guvern nu va pleca din fruntea ţării. Un prim pas este că a fost depus deja textul unei noi moţiuni de cenzură în camerele Parlamentului. Iar sfatul meu pentru colegii care s-au lăsat reduşi la tăcere de către liderii de partid este să îşi recapete integritatea şi să muncească aşa cum i-au mandatat oamenii din colegiile lor. Pentru că este clar că mulţi dintre acei parlamentari care s-au abţinut de la vot nu sunt de acord cu măsurile şi politicile guvernului Boc, dovadă stând poziţiile publice pe care aceştia le-au avut în ultima vreme.

Drumul pe care opoziţia a pornit este un drum fără întoarcere. Nu ne vom lăsa până când Boc şi guvernul lui nu vor lăsa drumul liber pentru un nou guvern, un guvern care să pună românii pe primul loc.

    Ioan Stan - consemnarea unor fapte ce demonstrează impunerea diferenţiată a sacrificiului;

Domnul Ioan Stan:

Nu înţeleg de ce atâta reticenţă! Nu înţeleg de ce atâta tevatură, dezbateri, mişcări sindicale, proteste singulare ori de grup, când totul este aşa de clar!

Ţărişoara are nevoie de bani! Pe care nu-i avem, pe care, de fapt, nu-i mai avem. I-am cheltuit spre binele şi folosul ei! Adică al ţărişoarei, aşa de mâna a doua cum o fi ea. Tot ce am făcut am făcut numai spre ridicarea ei la statutul de ţară europeană competitivă şi atractivă pentru capitalul străin numai bun de dat pe mâna noastră spre a-l gospodări cu folosul ştiut! Se vede cu ochiul liber!

Am făcut drumuri de ţară, şosele şi autostrăzi. Să zboare luxoasele autoturisme cu care ne năpădesc cetăţenii străini spre vânjoasa ascensiune a turismului românesc!

Am făcut hoteluri cu constelaţii de stele şi pensiuni cu snopi de margarete unde aceştia să se poată hodini la umbra frunzelor de brand după prelungite ospeţe cu autenticele răbdări prăjite româneşti.

Am făcut şcoli şi grădiniţe unde personal de specialitate super remunerat oferă copilaşilor tot ce le trebuie pentru a creşte, vorba cântecului din bătrâni, "mare şi voinic, pe-ntuneric şi pe frig, fără să consumi nimic". Le-am tras la săli de sport să le-ajungă condiţia fizică până la adânci bătrâneţi, spre patruzeci de ani, că la 63-65 se pensionează şi bani de pensii de unde!

Am făcut spitale şi dispensare să se tot trateze fiecare. Mai avem ceva de lucru cu personalul de specialitate care manifestă o ciudată poftă de excursii peste hotare, dar trăim într-o ţară liberă şi chiar nu-i rău să mai plece câte unii. Rămân locuri de muncă libere şi mai scad consumurile.

Însuşi înainte-mergătorul nostru cel mai iubit se preocupă, corect ar fi să recunoaşteţi că se prea ocupă de bugetarii care trebuie să se împuţineze până la nivelul unui fond de salarii de 39 miliarde lei cât zice şeful că ne lasă Fondul Monetar Internaţional să plătim.

Cum unde zice? La televizor, să audă toată lumea cum pe el săracul grija poporului şi a ţărişoarei ce-l mai ţine şi cum n-are nimic de ascuns şi le zice la toate pe nume!

Ar putea fi doamnelor şi domnilor colegi, acestea spuse, luarea de cuvânt a unui personaj portocaliu responsabil cu demonstrarea devotamentului partinic şi a obedienţei faţă de conducătorul suprem.

Aţi înţeles, desigur, că nu este cuvântul meu decât cu ghilimelele de rigoare.

Discursul meu întreabă de fapt cât de mare este diferenţa admisă de accepţia prezidenţială între personalul bugetar, să-i zicem, obişnuit şi personalul bugetar de la Administraţia Prezidenţială. De ce aş pune o astfel de întrebare? Iată de ce.

După ce a cerut decimarea Parlamentului României - pentru a rămâne cu o singură cameră bine condusă şi în care prezenţa să fie consemnată numai după un anume stil de numărare -, după ce a impus nimicirea sectorului bugetar prin reducerile de personal şi drastice diminuări salariale, reprezentantul a jumătate din români, anume cei care blestemă acum cel mai tare, cere, în interviu televizat, să se continue aruncarea în stradă a celor care au avut proasta inspiraţie de a alege să lucreze în sectorul de stat.

În acelaşi timp, din luna mai anul curent când a anunţat reducerile bugetare, în propria ogradă, la Cotroceni, preşedintele păstrează cea mai umflată schemă de personal postdecembristă!

Aşa se face că acum Cotrocenii au 204 salariaţi în scripte şi 255 în alocările bugetare. Cei 9 salariaţi care s-au făcut că părăsesc schema au fost de fapt "buşiţi", de exemplu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar pe lângă Sfântul Scaun, Republica San Marino şi Ordinul Suveran de Malta cum este cazul domnului exconsilier de stat Bogdan Tătaru sau al altora ca el.

Dintre cei 204 salariaţi 19 sunt consilieri prezidenţiali şi de stat, plătiţi cu lefuri grase de ministru şi respectiv de ministru adjunct. La lefurile suportate de contribuabilul român se adaugă şi privilegiile-cabinet şi deservenţii proprii aferenţi.

Şi n-a fost de ajuns un consilier prezidenţial pentru economie, Bujor Teodoriu, a mai trebuit unul pentru economie internaţională, Alexandrina Gătej. Iar după acelaşi tipar consilierului existent pentru relaţii internaţionale i-a fost alăturat unul pentru relaţii europene.

Un consilier prezidenţial al actualului preşedinte costă cât zece bugetari mititei! Înmulţiţi cu zece! Şi mai adăugaţi nouă lefuri de consilier de stat a vreo 4000 de lei fiecare. Mai calculăm sau ajunge?

Poate n-ar fi lipsit de importanţă să precizăm că actuala Administraţie Prezidenţială numără de trei ori mai mulţi consilieri prezidenţiali decât cea a preşedintelui Constantinescu şi de două ori mai mulţi decât cea a preşedintelui Iliescu. Asta în condiţiile în care niciunul dintre ei nu a pretins că munceşte şaisprezece ore pe zi.

Repet. Această schemă este asigurată de la bugetul de stat, cel pe care îl alimentează românii prin taxe şi impozite. Aceiaşi români cărora şeful statului şi adepţii săi le cer cu cinism să fie solidari cu puterea şi să accepte sacrificii, în timp ce garantul constituţional al statului român nu a făcut niciun sacrificiu şi nici nu şi-a manifestat solidaritatea cu cei cărora li s-au tăiat salariile, pensiile, alocaţiile, ajutorul de handicap.

Demersul meu de astăzi este de fapt o simplă înşiruire de fapte ce demonstrează fără putinţă de tăgadă că sacrificiul este şi va fi impus în continuare celor către care se revarsă dispreţul şi desconsiderarea camarilei portocalii. Convingerea lor, dovedită în fapt, este că sacrificiul este datorat plebei şi nu clasei conducătoare. Să nu vă mire când ne vor cere să le fim şi recunoscători pentru asta.

    Marian Neacşu - declaraţie politică: Traian Băsescu nu vrea să dea românilor nici măcar şansa la mâncare mai ieftină;

Domnul Marian Neacşu:

"Traian Băsescu nu vrea să dea românilor nici măcar şansa la mâncare mai ieftină"

Refuzând să aprobe legea privind ieftinirea alimentelor de bază, Traian Băsescu nu mai dă românilor nicio şansă.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a comis săptămâna trecută cel mai reprobabil gest al său din ultimul timp, trimiţând, fără niciun temei juridic, legea privind reducerea TVA la alimentele de bază înapoi către Parlamentul României, care abia ce o votase în unanimitate, în urmă cu câteva zile.

Opinia publică cunoaşte bine că deputaţii PSD au scris şi au votat legea privind reducerea TVA de la 24% la 5% pentru câteva alimente de bază, tocmai pentru a uşura traiul zilnic al românilor. Aşadar, acela care spune că această lege a fost votată din greşeală ori este un ticălos, ori se înşeală amarnic. Afirm cu tărie că deputaţii PSD au votat perfect conştienţi această lege de ieftinire a alimentelor, tocmai pentru a ajuta românul de rând, cel care îşi pune problema ce va mânca a doua zi.

De asemenea, cred ca votul unanim de la Camera Deputaţilor pentru această lege a fost expresia ultimului gest de libertate al deputaţilor PDL, care sunt de acum prizonierii lui Traian Băsescu - de astăzi ameninţările, şantajul şi mituirea sunt mijloacele utilizate cu precădere de Guvernul Boc pentru a-i obliga pe proprii deputaţi să voteze nu conform conştiinţei, nu conform interesului oamenilor, ci după degetul arătat nu de liderul de grup, ci de stăpân.

Respingând legea pentru ieftinirea laptelui, cărnii, pâinii şi altor alimente de bază, Traian Băsescu a respins singura măsură bună prin care putea să ajute românii, dintre care cei mai mulţi nu ştiu cum vor trece această iarnă şi practic singura măsură anticriză reală pe care executivul ar fi pus-o în practică arătând că îi pasă totuşi de poporul român. După ce s-a văitat în campania electorală, de grija românilor, chipurile, domnul Băsescu, acum cu sacii în căruţă întoarce spatele poporului.

Orbit de putere, preşedintele Traian Băsescu a refuzat ieftinirea alimentelor, acţionând sub indicaţiile FMI, o instituţie care nu a adus decât haos în ţările care au acţionat conform "preţioaselor lor indicaţii".

Gestul lui Traian Băsescu arată că nu îi mai pasă de soarta propriilor concetăţeni aflaţi în prag de iarnă, a demonstrat că nu îl mai preocupă problemele oamenilor de rând, ci numai jocurile şi manevrele politice pentru acapararea întregii puteri în stat şi pentru eliminarea oricărei opoziţii democratice.

De acum, regimul Băsescu devine un regim funest, asemănător cu ultimii ani ai regimului Ceauşescu, de tristă amintire, care îşi înfometa propriul popor pentru a plăti datoriile către acelaşi creditor.

Această lege bună şi viabilă, care conducea la ieftinirea laptelui, cărnii, pâinii, va fi susţinută în continuare de deputaţii social-democraţi, care ştiu bine că lupta în Parlament va fi foarte dură, deoarece parlamentarii PDL sunt constrânşi prin ordin de la Cotroceni să respingă această iniţiativă care vine în ajutorul oamenilor simpli.

Mai mult ca niciodată, Traian Băsescu ne arată că a transformat PDL dintr-un partid democrat, într-o închisoare a conştiinţelor. Ar fi nu doar un gest de normalitate, dar şi o obligaţie morală faţă de propriul electorat ca parlamentarii PDL să voteze încă o dată această lege şi să facem împreună ca cetăţenilor care ne-au trimis în Parlament să le fie puţin mai bine.

    Cornel Itu - declaraţie politică: Relaţiile economice cu China, relaţii de perspectivă;

Domnul Cornel Itu:

"Relaţiile economice cu China, relaţii de perspectivă"

Între statele Uniunii Europene, România este un important prieten al Chinei, ceea ce reprezintă pentru ţara noastră o mare şansă de a valorifica disponibilităţile de colaborare în toate domeniile, ca urmare a prieteniei consolidate de-a lungul ultimilor 60 de ani de legături politice şi diplomatice neîntrerupte.

China dispune de un potenţial uriaş, rezervele sale valutare de peste 2273 miliarde dolari, ceea ce reprezintă de 10 ori PIB-ul României, având în acelaşi timp o enormă capacitate de absorbţie.

Având în vedere performanţele economice ale Chinei, devenită a doua mare putere economică a lumii, cu perspectiva de a deveni lider mondial până în 2030, interes deosebit şi oportunităţi uriaşe reprezintă, desigur, relaţiile economice.

De altfel, China şi în momentul de faţă este cel mai important partener comercial al României din zona asiatică. Ţara noastră este în prezent al 4-lea partener comercial al Chinei în Europa Centrală şi de Est şi ţara în care a investit cel mai mult, având în vedere volumul capitalului injectat în economie de peste 300 milioane USD şi totodată ea reprezintă pentru China o poartă deschisă spre economia europeană.

Multe companii chineze sunt interesate de investiţii în domenii de excelenţă cum ar fi: industria energetică, transporturile, infrastructura, agricultura şi serviciile financiare.

În viitor, în relaţiile economice româno-chineze, atenţia noastră se va îndrepta către stimularea investiţiilor şi colaborării şi în alte domenii de activitate precum medicina, educaţia, cercetarea, învăţământul, comerţul şi turismul.

Deocamdată, investiţiile Chinei în România au ajuns doar la 550 milioane euro, dar perspectiva imediată numai prin investiţia la fabrica de celuloză şi hârtie din Dej dublează această sumă, creând în acelaşi timp aproximativ 3.000 de noi locuri de muncă.

Cu toate acestea, spun cu regret că ţara noastră a folosit într-o prea mică măsură oportunităţile oferite de acest context. România a pierdut investiţii mari din cauza birocraţiei şi a faptului că ne-am mişcat mai greu decât contracandidaţii noştri, la care se adaugă piedici evidente sau ascunse, cum ar fi: durata şi refuzul vizei de şedere, tratament uneori abuziv al autorităţilor etc.

Trebuie să înţelegem că relaţiile bilaterale româno-chineze sunt o necesitate şi o oportunitate pentru noi, să înţelegem că trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere pentru o abordare dinamică, activă a schimburilor reciproce.

    Cornel Itu - declaraţie politică: «Vacile de muls, băncile şi FMI»;

Domnul Cornel Itu:

«"Vacile de muls", băncile şi FMI»

Populaţia sau băncile? Sărăcirea accentuată a oamenilor sau prosperitatea indecentă într-o perioadă de criză a băncilor? Cam în jurul acestor întrebări se adună discuţiile pe marginea deja celebrei OUG 50 din 2010, dar şi o parte a negocierilor cu FMI. O cale de mijloc nu se întrevede momentan.

După 1989, băncile au dus politica financiară pe care au dorit-o, s-au capitalizat, au prosperat, însă n-au ajuns încă să vadă în oameni şi în societăţile comerciale nişte parteneri, demni de respect nu numai la nivel declarativ, ci, mai degrabă, într-o formulare mai frustă, nişte "vaci de muls", privite cu superioritate. în acest context, pretenţia lui Jeffrey Franks, şeful negociatorilor de la FMI pentru România, de-a lega acordarea unei noi tranşe de împrumut de eliminarea prevederilor legate de retroactivitatea ordonanţei nr.50/2010 privind creditele către populaţie este, pe lângă un amestec inacceptabil în politica românească, un lobby scandalos în favoarea băncilor. Oare dezinteresat? Trebuie să avem o ordonanţă satisfăcătoare, altfel nu vom putea continua. Nu este vorba numai de noi, ci şi de Comisia Europeană. "(...) Da, este o condiţionalitate", a declarat cu impertinenţă Jeffrey Franks.

Guvernul României a impus măsuri peste măsuri de austeritate, unele de-o stupiditate evidentă. în goana după bani, dacă debordau de potenţă politică, premierul Emil Boc & company aveau ocazia să observe şi să ia aminte la ce se întâmplă în Ungaria, unde s-a optat pentru o taxare suplimentară a băncilor, măsură care se preconizează să aducă statului vecin venituri suplimentare de 720 milioane de euro. în plus, guvernanţii de la Budapesta au rupt acordul cu FMI, convinşi că acesta nu este favorabil prosperităţii.

Ca politicieni, avem datoria să alegem. Şi, în primul rând, să ne protejăm interesele alegătorilor. De aceea, nu mi se pare corect să lăsăm oamenii captivi la cheremul băncilor, care să facă doar jocurile care le convin.

În chestiune, merită să-l citez pe Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, care critică în general programele FMI, neîncurajatoare ale dezvoltării: "Experţii FMI se consideră a fi mai bine pregătiţi, mai isteţi şi mai puţin implicaţi politic decât cei din ţările pe care le vizitează. în realitate, liderii economiştilor din aceste ţări sunt adesea mai buni decât stafful FMI, format mai ales din absolvenţi de mâna a treia ai unor universităţi prestigioase. Am predat la Oxford, Stanford, Yale şi Princeton. Aproape niciodată FMI nu a reuşit să recruteze cei mai buni studenţi". Acelaşi Stiglitz, fost vicepreşedinte şi economist-şef al Băncii Mondiale până în noiembrie 1999, apoi şeful consilierilor economici ai preşedintelui Clinton, o somitate în rândul economiştilor americani, mai spunea: "Misiunile de economişti trimise de FMI în ţările asistate nu au, de cele mai multe ori, nici cea mai vagă idee despre economiile respective. Deţin, mai degrabă, informaţii despre hotelurile de cinci stele la care sunt cazaţi. Deşi muncesc din greu, până la ore târzii în noapte, sarcina lor este imposibilă. în decurs de câteva zile, cel mult săptămâni, trebuie să pună la punct un program coerent, adecvat nevoilor ţării căreia i se acordă asistenţă. Inutil să spun că simpla "digerare" a indicatorilor economico-statistici rareori oferă perspectiva necesară unui program naţional de dezvoltare. Se ştie că echipele FMI elaborează rapoarte de ţară înainte de a ajunge la faţa locului. Am auzit chiar poveşti despre un incident nefericit în care membrii unei misiuni au preluat pasaje largi dintr-un anumit raport de ţară, transferându-le altei ţări. Şi nu s-ar fi aflat niciodată dacă, din cauza unei mici erori a programului de editare, numele primei ţări nu ar fi fost menţionat pe alocuri".

N-are rost să mai detaliez dramaticul eşec al FMI din Argentina, ultracunoscut. Iată de ce oameni depinde soarta României, care vor să favorizeze capitalul bancar străin în detrimentul populaţiei. Românii nu merită acest tratament. Iată faţă de ce oameni se poartă servil guvernul Boc, incapabil să supravieţuiască fără să ne îndatoreze şi nepoţii.

    Cornel Itu - declaraţie politică: Activitatea de identificare a animalelor, atribut exclusiv al medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi;

Domnul Cornel Itu:

"Activitatea de identificare a animalelor, atribut exclusiv al medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi"

Medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi sunt responsabili de corectitudinea şi actualizarea permanentă a datelor din baza naţională de date informatice cu privire la animalele identifícate şi înregistrate.

Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii veterinare prevede că activitatea de identificare a animalelor intră în atribuţia şi competenţa exclusivă a medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi.

Consultându-mă cu mai mulţi medici veterinari de liberă practică, precum şi cu proprietari de animale, am ajuns la concluzia că prevederile acestei ordonanţe sunt corecte. Altfel, eradicarea unor boli precum anemia infecţioasă ecvină devine imposibilă, întrucât evidenţa animalelor bolnave aparţine în exclusivitate medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi.

Operaţiunea de microcipare este un act medical, iar activităţile sanitar-veterinare trebuie să fie făcute pe efective sănătoase, identificate, a căror trasabilitate să fie cunoscută cu exactitate pentru respectarea conceptului de siguranţă alimentară de la iesle până pe masa consumatorului. În caz contrar, riscăm să afectăm comerţul intracomunitar cu produse de origine animală şi animale vii.

Poziţia aceasta întâmpină rezistenţă din partea unor reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale care poartă discuţii pentru preluarea activităţii de identificare şi înregistrare a animalelor urmând ca ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitar-veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) să deconteze costurile aferente în limita fondurilor disponibile la intrarea în vigoare a unei astfel de decizii.

Aici se are în vedere, aşadar, nu calitatea şi corectitudinea proceselor de identificare şi supraveghere a sănătăţii animalelor, ci obţinerea de către crescătorii de animale a unor fonduri, fără nicio garanţie a îndeplinirii cu stricteţe a conceptului de siguranţă a alimentelor, obiectiv esenţial al SNIA (Sistemul Naţional de Identificare a Animalelor), organism în subordinea ANSVSA.

În concluzie, susţin cu tărie, stimaţi colegi, aprobarea prin vot a variantei adoptate în Senat, potrivit căreia aceasta activitate intră indiscutabil în sarcina şi competenţa medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi.

    Virgil Pop - declaraţie politică: Cât ne costă, de fapt, împrumutul cu FMI?.

Domnul Virgil Pop:

"Cât ne costă, de fapt, împrumutul cu FMI?"

Că România a făcut un pas greşit când a decis să se împrumute substanţial de la FMI, în 2009, o ştim cu toţii acum. Cred însă că nimeni nu putea previziona că la un an şi ceva de la luarea acestei decizii, economia va merge şi mai rău decât înainte, că acordul cu FMI va fi în pericol, că autorităţile guvernamentale vor fi
depăşite de situaţie, sau că România va fi efectiv sub patronajul oficialilor de la FMI. Mai mult, acordul ne costă enorm şi din punctul de vedere al legilor cu impact major asupra calităţii vieţii românilor. Pentru că de frica pierderii împrumutului cu FMI, PDL este dispus să forţeze principii elementare democratice şi să sacrifice nivelul de trai şi voinţa electoratului pentru a promova legi proaste şi insuficient dezbătute.

Nu vorbesc aici doar de legile care sunt absolut necesare pentru menţinerea acordului cu FMI, după afirmaţiile oficialilor Fondului, şi anume de legile salarizării, pensiilor şi bugetului pe 2011, este vorba aici şi de legea educaţiei. Trocul cu UDMR este simplu şi priveşte, de fapt, trecerea fără emoţii a celorlalte acte normative fără de care acordul cu FMI este pus în pericol. Or, legea educaţiei este un subiect mult prea important pentru a fi mai degrabă un mijloc de troc politic, de trecere a unor alte legi, decât un scop în sine.

Tot pentru menţinerea acestui împrumut, PDL a sfidat pentru a nu ştiu câta oară Constituţia prin asumarea legii educaţiei, deşi mai exista un precedent nefavorabil cu privire la acelaşi subiect. Lucrurile se vor forţa şi mai abitir, pentru că, după spusele democrat-liberalilor, Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea din nou pe legea educaţiei, dacă motivarea Curţii Constituţionale cu privire la a doua respingere a actului normativ va permite acest lucru!

Legile care se vor trecute prin asumarea răspunderii sunt extrem de importante pentru refacerea economică a ţării, pentru traiul de zi cu zi al românilor şi chiar pentru viitorul copiilor noştri. Aceste acte normative nu pot fi trecute la grămadă, fără dezbateri, fără discuţii şi fără o minimă atenţie acordată amendamentelor. Dar, după cum afirma şi Băsescu, Guvernul "nu va avea ce să facă", admiţând, practic, neputinţa Executivului de a livra legi fundamentate. Iar din aceleaşi raţiuni ce privesc împrumutul cu FMI şi din disperarea ca legile dorite să treacă, cum or fi, dar să treacă, se comit fraude fără precedent în istoria Camerei Deputaţilor, iar PDL girează aceste fărădelegi prin susţinerea Robertei Anastase la şefia forului legislativ.

Măcar dacă aceste gesturi de disperare ar fi fost făcute cu gândul la bunăstarea românilor! Dar nu, românii nu vor beneficia, cu siguranţă, de banii primiţi de la FMI, pentru că aceste fonduri au alte destinaţii, şi anume plata datoriilor sau satisfacerea clientelei politice abonate la banul public. Şi cu toate că românii nu vor vedea niciun sfanţ din împrumut, ei vor fi cei care vor deconta până la ultimul bănuţ acest acord încheiat prematur, fără analize substanţiale.

Întrebarea e: cât suntem dispuşi să plătim pentru acest împrumut cu FMI, pentru greşelile altora? Şi nu mă refer doar la miliardele de euro care vor trebui decontate, ci la legile viciate care vor dăinui şi vor afecta zeci de mii de salariaţi, generaţii de şcolari şi chiar viaţa de zi cu zi a românilor. Vorbim mereu de haosul generat de Guvernul Boc, de faptul că cei de la putere dansează cum cântă Fondul, pentru că au nevoie urgentă de bani pentru a masca erorile financiare comise şi sunt dispuşi să facă orice pentru a obţine fondurile atât de necesare plăţii salariilor. Dar nu vorbim niciodată de efectele pe care acest Guvern le produce deja pentru viitor!

Guvernul Boc nu va fi veşnic, şi nici nu va mai fi la putere atunci când va veni vremea bilanţului, şi-atunci trebuie să ne întrebăm foarte serios un lucru: cât suntem dispuşi să plătim noi şi copiii noştri pentru nimicnicia acestui Guvern? Cât le mai permitem să mai rămână la putere?

  Informare privind solicitarea ministrului justiţiei de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Dan Păsat.  

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei şi vă anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 178; sunt absenţi 155, din care opt participă la alte acţiuni parlamentare.

Înainte de a intra în ordinea de zi, vreau să vă informez asupra faptului că Biroul permanent, ieri, a distribuit către Comisia juridică o solicitare din partea ministrului justiţiei. acestei adrese aş vrea să-i dau citire:

"Stimată doamnă preşedinte,

Vă transmitem alăturat, în temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, precum şi al art.193 alin.(2) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicată, privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Dan Păsat, în dosarul nr.283/P/2009.

Ataşăm prezentei adrese referatul şi documentaţia pusă la dispoziţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, respectiv 18 volume."

Aceste documente au fost transmise Comisiei juridice.

Vă reamintesc că, potrivit art.193 alin.(3) din Regulament, preşedintele Camerei aduce la cunoştinţa deputaţilor cererea în şedinţă publică, după care o trimite de îndată Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi spre reexaminare, care va stabili, prin raportul său, dacă există sau nu există motive temeinice pentru aprobarea cererii.

Hotărârea comisiei se adoptă în cel mult cinci zile de la sesizare, prin votul majorităţii membrilor acesteia.

Votul, aşa cum e şi firesc, este secret.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţii procedurale pe marginea reglementării activităţii Camerei Deputaţilor.  

Intrăm în ordinea de zi.

Pe procedură, domnul Eugen Nicolăescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna deputat Roberta Anastase - şi mă exprim corect - încă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Am sperat, am crezut şi am dorit ca, la nivelul Camerei Deputaţilor, să existe echilibru şi inteligenţă.

Probabil că observaţi, am diversificat protestul nostru faţă de faptul că Grupul PDL îi acordă în continuare sprijin doamnei Roberta Anastase pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor; observaţi că, pe lângă cele trei bannere avem acum şi steguleţe pe care încercăm să le facem publice, în sensul de a arăta că niciodată 80 nu este egal cu 170, şi că modul în care se numără voturile în Camera Deputaţilor este total necorespunzător şi cu încălcarea Regulamentului.

Am mai afirmat de la această tribună şi public că, atâta timp cât lucrările Camerei Deputaţilor vor fi conduse de doamna Roberta Anastase, Grupul parlamentar al PNL nu va participa la lucrările de plen şi la lucrările de Birou permanent al Camerei Deputaţilor.

Am mai atras atenţia şi ieri că, de această situaţie gravă, de această criză parlamentară, este vinovat în primul rând Grupul politic al Partidului Democrat Liberal, pentru că a permis şi permite ca asemenea lucruri să se întâmple în Camera Deputaţilor. Se pare că nimic nu-i mişcă pe colegii noştri în a lua o decizie înţeleaptă, în a face ordine în Camera Deputaţilor.

Am mai atras atenţia ieri că avem încă o problemă, şi anume: avem o plângere penală depusă la Parchetul General împotriva doamnei deputat Roberta Anastase şi că, atâta timp cât Parchetul nu dă un punct de vedere, este inadmisibil ca noi să acceptăm ca lucrările Camerei Deputaţilor în plen şi în cadrul Biroului permanent să fie conduse de doamna deputat Roberta Anastase.

Până ieri seară, am observat că, la PDL, a existat o oarecare deschidere, o oarecare înţelegere, o oarecare dorinţă de a continua lucrările în Camera Deputaţilor în condiţii oarecum normale. În această dimineaţă, însă, văd că se renunţă la această atitudine pe care noi am considerat-o pozitivă şi de luat în consideraţie şi ca un semn, dacă vreţi, de colaborare şi de o perspectivă să putem să ne înţelegem în viitor, astfel încât criza parlamentară să nu afecteze, până la urmă, întreaga ţară. Dar, se pare că nu se doreşte aceste lucru.

Am simţit nevoia să mai fac încă o dată aceste precizări. Am simţit nevoia să mai spun că întotdeauna, la putere, grupurile care constituie coaliţia trebuie să asigure cvorumul de şedinţă, dar întotdeauna, într-o democraţie normală, puterea - indiferent cât e ea de mare sau de mică - trebuie să respecte opoziţia, pentru că trebuie să respecte poporul, voinţa alegătorilor.

Cetăţenii au ales deputaţi care astăzi sunt la putere şi deputaţi care astăzi sunt în opoziţie. Toţi sunt reprezentanţii poporului. Toţi au dreptul să-şi spună părerea. Toţi au dreptul să participe la lucrările Parlamentului.

Dacă, astăzi, puterea nu vrea să mai respecte opoziţia, este o asumare pe care trebuie s-o facă publică. Este o asumare pe care trebuie, până la urmă, s-o garanteze prin propria neputinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Eugen Nicolăescu, scuze de întrerupere. Aţi depăşit de mult două minute. Aşa cum ştiţi, în Regulament este prevăzut pentru intervenţia pe procedură două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Vă mulţumesc pentru faptul că mă atenţionaţi că eu încalc Regulamentul, încercând să spun lucruri absolut importante pentru noi, pentru toţi, şi voi încheia, doamnă deputat Roberta Anastase, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu un lucru simplu şi clar: cât timp dumneavoastră veţi fi pe acel scaun, noi nu vom participa la lucrările şedinţelor de plen.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Acum intrăm în...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte, iertaţi-mă! O singură problemă. Dacă observaţi, în sală, avem material pe care eu l-aş numi de explicitare a atitudinii noastre. O să-l rog pe secretarul general al Camerei Deputaţilor să aibă grijă de aceste materiale, pentru că noi le-am plătit din banii noştri şi îi rugăm să nu fie în niciun caz furate sau să dispară din locurile noastre, din locul rezervat Grupului parlamentar al PNL.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vi le păstreze cu mare grijă, domnule Eugen Nicolăescu, şi, în acelaşi timp, sper să treceţi pe cel care a numărat voturile în acea seară pe acele bannere şi nu este în responsabilitatea preşedintelui. Dar, mă rog, subiectul ăsta înţeleg că este politic. Vă rog.

(Deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL părăsesc sala de şedinţă.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

În numele Grupului parlamentar al Alianţei PSD+PC, credeam, până aseară, în hotărârea dumneavoastră sinceră de a debloca această criză parlamentară, care, aşa cum a spus şi colegul meu de la Partidul Naţional Liberal, tinde să devină o criză naţională.

Am venit cu toată bunăvoinţa pentru a încerca această deblocare. Am spus care sunt lucrurile pe care noi le avem în vedere pentru a se putea rezolva această situaţie, am simţit, aşa cum s-a explicat până acum, o oarecare determinare şi din partea dumneavoastră pentru rezolvarea acestei situaţii.

Constatăm, în dimineaţa aceasta, că paşii pozitivi, care începuseră într-un fel sau altul să se manifeste săptămâna trecută, au devenit nişte paşi înapoi şi nu înainte.

Nu doresc să reiau lucrurile pe care colegul meu, domnul Nicolăescu, deja le-a exprimat aici, dar vreau să mai remarc faptul că, la Comisia juridică, se află o sesizare pe care noi am depus-o, prin care am solicitat să se întocmească un raport referitor la modul în care s-a fraudat votul la Legea pensiilor. N-am avut până acum şi nu suntem în posesia unui astfel de raport, deşi a trecut destul de multă vreme de atunci. constatăm, în aceste condiţii, că dumneavoastră şi partidele care fac parte din coaliţia majoritară nu au niciun interes şi nicio determinare în deblocarea acestei situaţii de criză, motiv pentru care Grupul parlamentar al alianţei PSD+PC va părăsi lucrările, pentru că suntem şi consecvenţi şi serioşi în demersurile noastre şi, mai mult decât atât, vă rog frumos să dispuneţi şi efectuarea unui apel nominal, întrucât în acest moment în sală şi după plecarea noastră nu va fi cvorum de şedinţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Vreau să fac următoarele precizări. Îi mulţumesc colegului nostru pentru afirmaţiile făcute aici. Într-adevăr, a existat şi există în continuare, din partea coaliţiei majoritare o deschidere totală faţă de găsirea unei soluţii. Ajunsesem şi la un consens, liderii partidelor politice PSD şi PNL nu au fost de acord cu principiile convenite de liderii de grup în unanimitate.

În ceea ce priveşte solicitarea dumneavoastră, conform art.144 din Regulamentul Camerei Deputaţilor: "Verificarea întrunirii cvorumului se dispune numai la şedinţele de vot final de către preşedinte imediat înaintea votării, din proprie iniţiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar."

Vă mulţumim. Am anunţat încă de la început lista prezenţei. Domnul Mircea Toader.

(Deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC părăsesc sala de şedinţă.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

De câte ori avem plen începem aceeaşi dispută. E adevărat că ieri am făcut un pas, dar am făcut un pas tot noi, dând doi paşi înapoi, şi am acceptat ceea ce am convenit ca să putem să deblocăm situaţia iniţiativelor legislative depuse în Parlament.

Doamnă preşedinte,

Ştiţi foarte bine că grupurile parlamentare ale puterii au convenit, cel puţin ele şi, de asemenea, lângă cele ale opoziţiei, să modificăm Regulamentul.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că noi solicităm în continuare definitivarea Comisiei pentru modificarea Regulamentului cât mai rapid. Acel termen pe care există un acord tacit, chiar dacă nu-i semnat, al partidelor de opoziţie, să ni-l însuşim şi totodată să putem să modificăm Regulamentul aşa cum am convenit să putem deveni mult mai practici şi, totodată, constructivi în ceea ce facem noi.

Gesturile pe care le fac colegii noştri nu sunt altceva decât gesturi mediatice, fără efect în plan legislativ şi tot, sunt convins, electoratul şi toţi cetăţenii îi vor întreba: "Bine domne, tot nu participaţi, nu participaţi; dar ce faceţi în Parlament? Vă uitaţi probabil la televizor la ce se întâmplă în plen."

Deci, doamna preşedinte, vreau să vă anunţ că noi dorim continuarea acelei comisii. Cât suntem noi, avem această posibilitate. Vom depune la Comisia pentru regulament modificările convenite. Dacă nici pe alea nu le votează şi nu participă, înseamnă că nu fac altceva decât rea-voinţă. Iar referitor la condiţiile în care să reveniţi, cineva spune "Să vedem rezoluţia Procuraturii.", altul: "A comisiei." N-are nicio legătură una cu alta, după părerea mea. Poate pot să meargă toate înainte, dar fără impuneri de persoană.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc foarte mult pentru aceste clarificări şi lucruri despre care plenul trebuie să ştie.

Deci toţi liderii de grup, dar toţi liderii de grup, incluzându-i şi pe cei de la PSD şi PNL, au fost de acord asupra unui protocol între toţi liderii de grup, care au agreat şase principii de modificare a Regulamentului.

După aceste discuţii purtate, sunt convinsă, cu bună-credinţă, de toţi liderii de grup şi cu deschidere, cele două partide din opoziţie, PSD şi PNL, nu au primit girul politic. Acum cred că lucrurile trebuie clarificate într-un alt sens. Dacă vorbim de persoane, atunci este o bătălie politică. Şi, fără îndoială, fiecare partid politic are dreptul s-o ducă până la capăt şi aşa cum consideră.

Bătălia noastră şi cred iarăşi, cu bună-credinţă, dusă de toţi liderii de grup, a fost în sensul funcţionării şi îmbunătăţirii activităţii Camerei Deputaţilor.

Din păcate, un vot politic în interiorul partidelor respective a determinat din nou un comportament prin care se încearcă blocarea activităţii Camerei Deputaţilor. Am spus-o şi ieri, o spun şi astăzi, că avem responsabilitatea ca noi, cei care suntem majoritatea, să ducem mai departe aceste principii şi să le transpunem în practică, asupra cărora am convenit prin consens toate partidele politice, inclusiv cele din opoziţie. Este datoria noastră să luptăm pentru această instituţie şi nu să acceptăm un blocaj intervenit în mod arbitrar. Punem în balanţă, de fapt, ce? Persoane contra funcţionării unei instituţii fundamentale a democraţiei româneşti. În rest, sunt argumente de ordin politic pe care le putem înţelege.

Vă mulţumesc.

Domnul Ciprian Dobre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Şi vreau să fac următoarea precizare. Din nou aţi făcut o declaraţie politică de 3-4 minute de la microfonul pupitrului dumneavoastră şi cred că această declaraţie trebuia s-o faceţi de la tribuna Parlamentului.

Şi pe urmă să nu vă miraţi că partidele de opoziţie au această atitudine faţă de modul prin care dumneavoastră conduceţi şedinţele Camerei Deputaţilor, într-adevăr, o instituţie fundamentală a statului român.

Doresc să fac şi următoarea precizare. Trebuie să înţelegeţi câteva lucruri. Primul dintre ele este următorul. Că Partidul Naţional Liberal nu înţelege să negocieze o eventuală menţinere a dumneavoastră în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în schimbul încheierii unui protocol politic. Este un lucru pe care, da, trebuie să-l înţelegeţi, vine şi o vreme, vin şi nişte lucruri care nu pot fi negociate. Da, Partidul Naţional Liberal se retrage din această chestiune legată de un protocol politic, pentru că noi nu negociem respectarea legii.

Şi ultimul lucru pe care doream să vi-l spun, doamna preşedinte, este următorul. Vom lua în discuţie, împreună cu colegii mei de la Comisia juridică, sesizarea făcută, respectiv scrisoarea trimisă de ministrul justiţiei despre colegul nostru, deputat Păsat, dar, în acelaşi timp vă solicit ca în aceeaşi şedinţă a Comisiei juridice să discutăm şi despre percheziţia electronică a doamnei Ridzi care a fost în concediu medical, în concediu prenatal sau natal, şi aş dori să supuneţi atenţiei grupului dumneavoastră de la PDL şi această chestiune, întrucât avem mai mult de un an de la sesizarea făcută de ministrul justiţiei, respectiv cererea făcută de către DNA pentru percheziţia calculatorului doamnei Ridzi.

Cred că ar fi o idee bună să acţionăm cu exact aceeaşi măsură în cazul colegilor noştri, despre care vom vedea cum vom vota în fiecare caz în parte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Intervenţia mea a vizat aspecte tehnice şi o informare a plenului asupra discuţiilor cu liderii de grup. În ceea ce priveşte ceea ce veţi face dumneavoastră în comisie, iarăşi în Regulament este stipulat, zic eu, foarte clar faptul că biroul comisiei şi ulterior plenul comisiei stabileşte ordinea de zi, discuţiile care au loc în comisii şi aşa mai departe.

Domnul Păduraru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicuşor Păduraru:

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea va fi legată pe procedură şi pe atitudine în acelaşi timp, pentru că nu vreau să intru în detalii legate de ceea ce s-a întâmplat, să zicem, cu anumiţi parlamentari şi cu felul în care reacţionează partidele. Nu vreau să readuc aminte că noi am declarat public dintotdeauna că justiţia trebuie să-şi ducă la îndeplinire funcţia pe care o deţine ca instituţie a statului român, dar îmi aduc aminte de cazul Năstase şi, din câte ştiu, a fost blocat de către cei care astăzi nu sunt prezenţi.

O să dau citire art.212 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor care spune în felul următor: "Nici un deputat nu poate lipsi de la şedinţele Camerei sau comisiei din care face parte decât în cazul în care a obţinut aprobarea unui concediu". E vorba de Regulamentul nostru, cu toate hibele lui, cu toate discuţiile pe care fiecare dintre noi considerăm că ar trebui să le purtăm pentru a corecta disfuncţii.

Vă spun eu de ce pleacă parlamentarii PSD şi PNL din sală. Pentru că în această săptămână la etajul 6 la casierie se dau indemnizaţiile. Şi dumnealor defilează acum şi-şi ridică indemnizaţiile, deşi au chiulit o lună din Parlament. Vreau să văd un singur parlamentar PNL sau PSD care nu îşi ridică indemnizaţia pentru că a chiulit din Parlament. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PDL.)

Vreau să văd un singur parlamentar PNL sau PSD care nu mai vine să ne spună nouă că am făcut pe banii noştri, nu sunt banii voştri, stimaţi colegi, chiar dacă nu sunteţi prezenţi, sunt banii pe care-i ridicaţi în cursul acestei săptămâni ca indemnizaţii de parlamentari.

O ţară întreagă, dacă televiziunile doresc, o ţară întreagă are posibilitatea să vadă cum parlamentarii trimişi pentru discuţii legate de legislaţia românească şi nu pentru discuţii politice interne ale fiecărui partid, o ţară întreagă poate să vadă că dumnealor nu sunt prezenţi, o ţară întreagă ştie că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu s-a putut întruni, o ţară întreagă trebuie să ştie că niciunul dintre cei care au blocat această activitate parlamentară nu a rămas fără să-şi încaseze integral indemnizaţia de parlamentar.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Marton Arpad.

Şi aş mai vrea să fac o precizare tot cu caracter tehnic pentru informarea plenului, niciun moment în discuţia cu liderii de grup, dar niciun moment, nu s-a discutat situaţia preşedintelui Camerei. Am considerat că este o chestiune politică, că e o bătălie politică pe care anumite partide înţeleg să o ducă, dar niciun moment nu au vizat discuţiile noastre această situaţie. Noi am căutat soluţii şi cred că am şi găsit de îmbunătăţire a activităţii Camerei.

Scuze, domnule deputat Marton Arpad. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am intervenit la acest microfon şi voi interveni ori de câte ori simt că un coleg de-al nostru, indiferent din ce parte, face nişte afirmaţii incorecte, de natură a aduce prejudicii Parlamentului.

Domnule deputat, în primul rând, există nişte prevederi, într-adevăr, în Regulamentul nostru, cât de corecte sau incorecte sunt, le putem discuta. Dar, vă rog, nu dezinformaţi nici această sală, nici opinia publică. Indemnizaţiile noastre nu se dau în această săptămână şi nu se eliberează la etajul 6, că au fost virate în contul fiecărui deputat încă de săptămâna trecută. Deci, ceea ce susţineţi dumneavoastră este un neadevăr.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolicea.

Drept la replică, domnul Păduraru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicuşor Păduraru:

Îl respect prea mult pe domnul Arpad ca să nu-i spun că nu sunt singurul care nu-şi primeşte pe card, domnule Arpad, şi sunt unii colegi care nu sunt într-o asemenea situaţie.

Prin urmare, ceea ce aţi spus dumneavoastră nu este sută la sută adevărat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Domnul Nicolicea, ultima intervenţie, după care v-aş propune să intrăm totuşi pe dezbaterea proiectelor de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Boicotul acesta prelungit care prejudiciază posibilitatea Camerei Deputaţilor de a lucra poate să fie curmat şi trebuie să fie curmat prin proceduri regulamentare, iar acolo unde avem un vid legislativ în Regulamentul Camerei Deputaţilor, el trebuie să fie umplut cu acele norme care să asigure funcţionarea Camerei. În acest sens, dau un citat din Decizia nr.65 din 6 iunie 1994 a Curţii Constituţionale:

"Normele regulamentare trebuie să asigure procedural posibilitatea ca Parlamentul să se poată pronunţa asupra problemelor pentru finalizarea cărora se cere un vot.

Totodată - şi aceasta ţine de raţionalizarea şi eficienţa vieţii parlamentare - normele regulamentare nu trebuie să permită o tergiversare, o amânare sine die a deciziei parlamentare. Normele regulamentare sunt constituţionale dacă asigură desfăşurarea normală, responsabilă şi rezonabilă a vieţii parlamentare."

Ca atare, dacă dreptul de a amâna votul nu este delimitat şi condiţionat printr-o procedură sau, eventual, un termen, exercitarea sa continuă, adică această amânare, poate să ducă până la urmă la căderea în desuetudine a problemei asupra căreia trebuie să se decidă. Ar fi astfel o altă ipostază în care atribuţiile Camerei nu s-ar putea exercita datorită unui abuz procedural, ipostază care contravine literei şi spiritului Constituţiei. (Vociferări.)

Domnilor colegi,

Soluţia este modificarea Regulamentului şi punerea în acord cu această Decizie nr.65 din 1994.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Intrăm în dezbaterea proiectelor de lege.

 
     

Domnul Constantin Dascălu (din bancă):

Domnul Robert Negoiţă semnează prezenţa acolo sus pentru toată săptămâna...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Am înţeles că domnul Robert Negoiţă semnează prezenţa şi părăseşte plenul.

OK. O să încercăm. Şi de astăzi comisia care vizează modificarea Regulamentului lucrează, este compusă pentru început din câte 3 reprezentanţi ai grupurilor semnatare ale protocolului, ale acordului. Este deschisă această comisie pentru a participa orice alt grup parlamentar doreşte lucrul acesta, în cadrul prevederilor, al principiilor asumate de toate grupurile parlamentare, este inclusiv şi acest tip de comportament care vizează semnarea prezenţei, deci încasarea diurnei şi corelarea cu prezenţa în plen.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Continuarea dezbaterilor la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local. (PL-x 709/2009) (rămas pentru votul final).  

Intrăm în Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Am să-i dau cuvântul pentru început Guvernul pentru a-şi exprima poziţia.

Vă rog.

Vă rog frumos să reluăm, tocmai pentru că s-a oprit dezbaterea la un moment dat. E firesc ca din nou să informăm plenul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cristian Roman (vicepreşedinte Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum se cunoaşte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr.1629 din 2009 au fost declarate neconstituţionale o serie de articole ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009, respectiv art.1, pct.1-5, pct.26, art.3, 4, 5, 8 şi Anexa nr.1.

De asemenea, prin Legea nr.140/2010 pentru modificarea şi completarea Legi nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici au fost abrogate în mod expres prevederile art.1 pct.6-25 şi ale art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2009.

În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale Ordonanţei nr.105 acestea au rămas în vigoare. Având în vedere aceste aspecte, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, vă roagă a aproba acest act normativ cu amendamentele formulate în cadrul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

O să vă rog, comisia, să prezentaţi pe scurt principalele aspecte legate de acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Stimaţi colegi,

Raportul comisiei a mai fost prezentat, aşa cum vi s-a arătat, reluăm ideea în sensul că putem arăta că au fost primite, la întocmirea prezentului raport, avizele favorabile de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic. Proiectul a fost adoptat de Senat.

La şedinţa comisiei au participat 31 de deputaţi din 32 şi au votat şi vă rog să reţineţi că s-a votat adoptarea prezentului referat şi-l supunem atenţiei dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Doamna deputat Aurelia Vasile, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Una peste alta, la acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105, cu amendamentele care au fost făcute de Curtea Constituţională, în condiţiile în care ştim noi că a fost declarată neconstituţională de mai multe ori, în speţă, ar trebui să fim de acord. Dar, la o atentă citire şi punere în practică a lucrurilor care sunt în această ordonanţă, putem să spunem că actuala majoritate care guvernează ţara, PDL, UDMR şi Partidul "Oprea" nu doresc decât să-şi aşeze mai bine acoliţii şi portocaliii şi alte culori pe funcţiile din administraţia publică locală.

În condiţiile în care cunoaştem că se discută, în urma Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, reducerea a încă, din ce se spune, 30 de mii de posturi până la sfârşitul anului, în expunerea de motive şi în genul interpretării pe care Guvernul o aduce în faţa Camerei Deputaţilor, nu înţelegem decât lipirea cu prenadez de scaune cu concurs, fără concurs, cu îndeplinirea criteriilor sau neîndeplinirea criteriilor la cei care astăzi au reuşit în administraţia publică locală să facă praf bugetele, să direcţioneze banii doar către firmele portocalii, în condiţiile în care vă pot reda un singur lucru, spune Guvernul, limitarea concursurilor şi o tematică pe care dânşii vor s-o aducă, iar pentru funcţiile de inspector şcolar general, inspector general adjunct, director al Casei corpului didactic, se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, inovării, în urma unui concurs organizat de o comisie ministerială, iar activitatea se desfăşoară în baza unui contract de management educaţional.

Se vorbeşte de descentralizare? Se spune că unul din punctele importante ale Programului de guvernare al Coaliţiei se numeşte descentralizarea? Se spune că dorim Legea învăţământului şi alte legi, pentru că trebuie să facem descentralizarea? Aşa se face descentralizarea. Totul la nivelul ministrului care să pună pe funcţii şi să câştige concursurile, indiferent de poziţie. Că se numeşte inspector, că se numeşte înalt funcţionar public, prefect, viceprefect sau simplu director, portar sau şofer, trebuie să aibă carnet portocaliu.

PSD+PC nu votează acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Atunci intrăm în dezbaterea proiectului de lege la capitolul Amendamente admise. La punctul 1 avem titlul: Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei-publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3. Nu sunt observaţii. Adoptat.

La punctul 4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 5. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 6. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 7. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 8. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.9. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 11. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctele 12, 13, 14 sunt nemodificate de comisie. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 15 la punctul 18. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate. Sunt şi nemodificate de comisie.

La punctul 19. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 20. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Vă rog, doamna deputat Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi parlamentari,

Vă informez că Grupul PSD+PC va depune contestaţie la Curtea Constituţională pe acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc pentru această precizare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. (PL-x 909/2007) (retrimis comisiei).  

Trecem la următorul punct pe ordinea de zi.

Este vorba de Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului.

Avem din nou procedură de urgenţă. Dau cuvântul reprezentatului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere al acestuia.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Apostol (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Pădurilor):

Da. Vă mulţumesc.

La elaborarea proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114 s-a urmărit îmbunătăţirea factorilor de mediu din localităţi, gestionarea durabilă a acestora şi creşterea standardului de viaţă a locuitorilor prin asigurarea unei suprafeţe de minimum 26 de metri pătraţi pentru fiecare locuitor din zona urbană, având în vedere degradarea spaţiilor verzi de pe teritoriul localităţilor din România cauzate de distrugerea acestora ca urmare a dezvoltării activităţilor economice şi sociale.

Doamna preşedinte, dragi colegi, aş dori să cer retrimiterea acestei legi înapoi la comisie pentru reanalizare, pentru că au apărut nişte amendamente care pot naşte anumite suspiciuni în ceea ce priveşte diminuarea spaţiilor verzi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Raportul comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil, cu amendamentele respective, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii, avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Proiectul, de asemenea, a fost votat şi adoptat de Senat.

La lucrările comisiei au participat 33 de membri din 33, a fost adoptat în majoritate, un singur vot împotrivă, de aceea supunem atenţiei şi aprobării dumneavoastră acest raport, considerând sau luând act, noi suntem Cameră decizională, iar legea este o lege organică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Korodi, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Această ordonanţă de urgenţă care de la Senatul României a venit cu un raport de respingere, în momentul adoptării ei, a avut un impact major şi pozitiv asupra blocării unor proiecte care, din punct de vedere moral, în momentul respectiv, erau susceptibile şi chiar cauzau daune majore asupra mediului urban şi mediului locativ pentru că distrugeau spaţiile verzi care sunt vitale în aceste oraşe şi localităţi.

La ora actuală nu mai este imoral, dacă se întâmplă aşa ceva, ci este ilegal. Şi este un lucru pozitiv şi un lucru bun.

Pe parcursul anilor care au urmat după adoptarea ordonanţei de urgenţă, ordonanţă de urgenţă care, într-un fel, dă o atmosferă de normalitate europeană dar, desigur, admit ca ministru care am fost responsabil în momentul respectiv, că utilizează o prevedere care poate fi catalogată ca una foarte drastică şi fără un rafinament, dar eu cred că până la ora actuală nu există realmente o corelare foarte clară a Legii nr.24 cu modificările ulterioare şi adoptarea şi respingerea acestei ordonanţe de urgenţă şi vă spun şi de ce.

Dacă la ora actuală admitem că Ordonanţa nr.114 care modifică o lege generală cu un element foarte concret poate să fie într-un conflict, nu neapărat juridic, dar cel puţin de tehnică legislativă cu Legea nr.24, observăm că dacă eliminăm acea prevedere, până când conform Legii nr.24, autorităţile locale nu-şi fac registrele de spaţii verzi, conform obligaţiilor, va exista un vid legislativ şi cei care la ora actuală aşteaptă să facă investiţii, desigur, "în aceste zone", vor avea libertatea de a face lucrul acesta.

Eu cred că mai trebuie să analizăm acest element, pentru că vedeţi, este un lucru evident, zi de zi, chiar dacă şi din cauza acestei ordonanţe de urgenţă care a reuşit să restricţioneze aceste investiţii. Dar, din fericire, din punct de vedere al încetării investiţiilor imobiliare care au avut o efervescenţă foarte mare, la ora actuală, cât de cât există o normalitate.

Ar fi o greşeală ca să lăsăm un vid, un spaţiu, o uşă mică prin care în următorii ani de zile, până când aceste autorităţi locale vor termina registrele de spaţii verzi, să fie utilizată această uşă ca să facă investiţii, acolo unde ştim foarte bine că nu trebuie.

Legea nr.24 cu modificările ulterioare defineşte destul de bine ce înseamnă spaţiul verde şi dă responsabilitate autorităţilor locale dar, din păcate, aceste autorităţi locale, în majoritatea cazurilor, nu îşi au în responsabilitate şi nu-şi onorează prin consiliul acestor registre verzi responsabilităţile care sunt descrise în acea lege.

De aceea, o să invit pe viceliderul UDMR, Andras Máté, ca să propună, conform procedurilor, retrimiterea către comisie din partea UDMR. (Aplauze din partea reprezentanţilor unor ONG-uri, aflaţi la balcon.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Aura Vasile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Astăzi, am să vorbesc în numele Grupului PSD+PC, dar am să vorbesc şi în numele ONG-urilor, a Partidului Verde şi al tinerilor care de două zile stau în jurul Parlamentului pentru că mi-au scris şi mi-au cerut ajutorul.

 
     

Domnul Constantin Dascălu (din bancă):

De ce nu aţi făcut voi?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Am să-ţi răspund, domnule deputat Dascălu, de ce.

Atunci când Ordonanţa nr.195, pe care doriţi dumneavoastră să o schimbaţi astăzi, a fost realizată tot în urma presiunii cetăţenilor, dacă vreţi, din Bucureşti. Era vorba atunci de Parcul Bordei, de Parcul Tineretului, era vorba de Parcul IOR şi de multe alte parcuri din sectorul 6 şi sectorul 3.

În timp ce primar al Bucureştiului era domnul Băsescu, urmându-i Videanu, nu au făcut decât să îndatoreze Bucureştiul acestui Constanda care a încercat pe căi ilicite - şi continuă şi astăzi - să intre în posesia unui bun care nu i-a aparţinut niciodată. La fel se întâmplă în acest moment cu Parcul Tineretului şi cu alte zone verzi din sectorul 6.

De aceea, domnule Dascălu, a fost realizată Ordonanţa nr.195. Tot la presiunea celor pe care vreau astăzi să-i reprezint, pentru că mi-au cerut acest lucru.

Şi acum am să intru în subiect. Se încearcă, prin aşa-zisa Ordonanţă nr.114 care doreşte să modifice Ordonanţa nr.195 trimiţând eronat la Legea nr.24, spunând că au fost o serie de prevederi preluate în Legea nr.24. Eroare! Pentru că se doreşte din nou mână liberă pentru administraţia portocalie a Bucureştiului, împreună cu primarul Oprescu care şi el este portocaliu şi pot s-o spun cu toată responsabilitatea, şi este condus de doamna ministru Udrea.

De asemenea, pot să spun că sunt municipii importante şi oraşe importante din Ardeal şi din Moldova care teoretic au ocupat, prin hotărâri ale consiliilor locale şi ale primarilor, aceste spaţii verzi.

Vine Guvernul şi spune că trebuie să respectăm nivelul Uniunii Europene, şi spaţiul verde pe cap de locuitor să fie de minim 26 de metri pătraţi, şi că recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sugerează un minim de 50 de metri pătraţi pe cap de locuitor.

Domnilor,

În Bucureşti s-a ajuns la marea sumă de 1,7 metri pătraţi spaţiu verde pe cap de locuitor. Deci, spunea un coleg de-al meu de partid că una spunem şi alta fumăm. Sunt întru totul de acord şi nu am să repet ceea ce a spus colegul, domnul deputat de la UDMR, care ştie foarte bine de ce a luat naştere această Ordonanţă ntr.195, ştie ce presiuni au fost asupra domniei sale, precum şi a Guvernului din acel moment, a fost un lucru pe care noi l-am susţinut cu tărie şi credem în continuare că dezvoltarea imobiliară poate fi făcută şi altfel, nu sacrificând plămânul verde al oraşelor.

Uitaţi-vă, vă rog, ce se întâmplă. Nu mai avem pe unde circula, nu mai avem pe unde parca. Se spune în expunerea de motive la un moment dat că indiferent de spaţiile verzi trebuie să se ţină cont de planul urbanistic. Şi dacă planul urbanistic al primarului portocaliu sau al consiliului general portocaliu stabileşte că în mijlocul Parcului Herăstrău care, scuzaţi-mă, deja e ocupat un sfert cu tot felul de cârciumi, tarabe şi ce vreţi dumneavoastră, şi nu sunt ale mele, sunt ale celor care sunt susţinuţi de dumneavoastră.

Deci, doamna preşedinte, solicit, în numele Grupului PSD+PC, a ONG-urilor şi a tinerilor care mi-au solicitat ajutorul, retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege şi poate, cu multă înţelepciune, şi colegii noştri din arcul guvernamental vor vota la fel ca şi Senatul, respingerea acestei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile în care să căutăm soluţii mai bune.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Korodi cu drept la replică, după care doamna deputat Lucia Varga.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Un drept la replică foarte scurt. Să ştiţi că presiunea nu a fost portocalie, a fost multicoloră, ca să fim foarte oneşti cu noi înşine. Aşa că eu cred că nu putem să colorăm cu diferite culori, ci trebuie să admitem că există o presiune mare la nivelul autorităţilor locale, şi nu în Bucureşti, ci în toată ţara. Aşa că eu cred că este mai bine să vorbim de curcubeu, şi nu de culoarea portocalie, ca să fim oneşti cu noi înşine. Şi sunt fericit că în momentul respectiv am reuşit, împreună cu doamna Varga şi cu alţi colegi, să facem un act normativ care pe moment a rezolvat o problemă. Dar trebuie să facem şi paşi înainte şi de aceea spuneam să facem... şi o să fie repetat acest lucru procedural ca să le corelăm şi cu autorităţile locale, care încă n-au făcut registrele verzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Este doamna deputat Lucia Varga. (Aplauze din partea reprezentanţilor unor ONG-uri, aflaţi la balcon.) V-aş propune, dragi colegi, care faceţi parte din Comisia pentru mediu, să invitaţi şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale pentru a-şi spune punctul de vedere şi în felul acesta poate se găseşte o soluţie de compromis, să spunem, un compromis până la urmă în beneficiul şi al comunităţilor şi al oamenilor.

Doamna deputat Varga.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulţumesc.

Deşi Partidul Naţional Liberal nu participă la aceste dezbateri, am fost mandatată din partea conducerii partidului să vă atrag atenţia asupra unor lucruri - din punctul nostru de vedere foarte grave - care se vor întâmpla dacă această lege trece sub forma în care a fost întocmit raportul. Trebuie să vă spun că vor dispărea peste 300 de hectare de spaţii verzi numai în Bucureşti şi am să vă dau câteva exemple: Parcul Tineretului - 28 de hectare vor fi distruse, Parcul IOR - 12 hectare, Parcul Prisaca Dornei - 7 hectare şi, dacă vreţi, pot să continui şi să vă spun toate locaţiile care vor dispărea dacă această lege va fi aprobată aşa cum este întocmit raportul.

Stimaţi colegi,

Vreau să vă spun câteva lucruri despre istoricul acestei Ordonanţe de urgenţă nr.114. În 2005-2006, când lucram în Ministerul Mediului, 2007, era o mare presiune atât mediatică, cât şi din partea cetăţenilor care ne atrăgeau atenţia că în fiecare zi hectare de parcuri dispar din marile oraşe. Vă aduceţi aminte cu regret că a dispărut parcul din Râmnicu-Vâlcea, a dispărut parcul din Constanţa, au dispărut nenumărate parcuri din Bucureşti. De ce au dispărut aceste parcuri? Pentru că exista temeiul legal ca cetăţenii cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în parcuri să poată să construiască pe acele terenuri. Atunci, am simţit, împreună cu domnul ministru Korodi... datoria noastră a fost să facem o modificare legislativă, ne-am consultat cu organizaţiile neguvernamentale şi am modificat art.71 care este cheia acestei legi.

Ce spune art.71? Că nu ai voie să schimbi destinaţia terenului prevăzut ca spaţiu verde, indiferent de proprietarul acelui teren. N-are nici o legătură cu Legea nr.24 care se referă la cum să administrezi un spaţiu verde deja existent, ci are legătură cu aceste afaceri imobiliare pe care rechinii imobiliari doresc să le facă pe spaţiul verde existent.

A fost voinţă politică la acea vreme din partea Partidului Naţional Liberal şi din partea UDMR-ului, şi Guvernul Tăriceanu a aprobat această ordonanţă de urgenţă, cu acest art.71, deosebit de important. Am văzut în ultimii doi ani efectele acestei ordonanţe, şi anume că au fost salvate hectare întregi de parcuri, hectare întregi de locuri în care copiii pot să se plimbe, bunicii şi tinerii pot să petreacă ore libere.

De ce insistăm noi atât de mult ca acest art.71 să rămână sub forma sub care a fost în ordonanţa de urgenţă? Pentru că este singurul mod de a salva spaţiile verzi.

De ce această miză să salvăm spaţiile verzi? Pentru că spaţiile verzi sunt adevărate rezervoare de oxigen pentru noi şi spaţiile verzi sunt, dacă vreţi, cele care absorb poluarea, noxele care sunt în marile oraşe. De fapt, spaţiile verzi, marile parcuri curăţă aerul marilor oraşe şi astfel contribuie ca noi fiecare să respirăm un aer mai curat.

Va trebui, stimaţi colegi, să alegeţi între susţinerea "rechinilor imobiliari" sau susţinerea viitorului copiilor noştri prin susţinerea spaţiilor verzi.

Vă rog din suflet să retrimitem la comisie această lege, să ne aplecăm mai atent împreună cu jurişti şi cu alţi specialişti în domeniu şi să menţinem acest articol 71, deosebit de importat al legii, repet încă o dată, pentru noi toţi, pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştri.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea reprezentanţilor unor ONG-uri, aflaţi la balcon.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat.

Domnul Mircea Toader.

O să vă rog să asigurăm liniştea în plen şi vă mulţumesc mult, cu atât mai mult cu cât vedeţi că grupurile se îndreaptă spre o soluţie pe care înţeleg că o susţineţi şi dumneavoastră.

Vă rog, domnule deputat Mircea Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ca să elucidez, şi noi suntem de acord cu retrimiterea la comisie, dar sunt puţin surprins de atitudinea colegilor din opoziţie care vin şi susţin singuri. Dacă doresc într-adevăr să ne solicite nouă, noi am hotărât s-o retrimitem la comisie, dar trebuia să fie în plen, fiindcă nu cred că aplauzele celor din ONG-uri se adresează dânşilor, ci ni se adresează nouă, că noi hotărâm retrimiterea la comisie fiindcă suntem în sala de plen.

Deci, doamna preşedinte, şi noi susţinem retrimiterea la comisie fiindcă susţinem categoric ca toate spaţiile verzi să rămână spaţii verzi şi nu suntem de acord cu ceea ce s-a făcut până acum. Şi apropo de tot felul de culori politice, sunt parcuri şi în sectorul 5 şi în sectorul 1, şi prin Galaţi şi prin toate localităţile din ţară. Avem aceeaşi opinie, nu distrugem spaţiile verzi. Dar, repet, noi hotărâm, cei care suntem în sală. Cei care au reprezentare unică, cred că numai voci au.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Pe procedură, doamna Aura Vasile. Şi după aceea poziţia comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Procedură şi drept la replică.

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Nu totdeauna ce e mult e şi bun sau ce e mult e şi deştept. De aceea cred, domnule Toader, că trebuia să fiţi de acord prin reprezentanţii dumneavoastră încă din comisie, să mergem pe ideea respingerii acestei ordonanţe. Cred că mă puteţi vedea - chiar dacă vorbiţi la telefon în momentul acesta -, şi ceea ce am solicitat trebuia să solicitaţi atunci când s-a discutat la comisie. Iar ceea ce spuneţi dumneavoastră că peste tot..., scuzaţi-mă, domnule deputat, dar Parcul Bordei, Parcul IOR, Parcul Tineretului, Stadionul Tineretului sunt lucruri care au existat în Bucureşti întotdeauna.

Mi-aduc aminte că un fost primar al sectorului 1, chiar atunci când era partidul lui la guvernare, a avut curajul să dea în judecată prefectul municipiului Bucureşti, de aceeaşi culoare politică, pentru a apăra aceste interes.

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Un scurt drept la replică, doamna deputat Varga. Vă rog să vă încadraţi în cele două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Vreau doar să fac precizarea că modificarea art.71 a venit în urma unor amendamente înaintate de către doi colegi PDL. Deci, dacă această precizare era necesară, să ştiţi, domnule lider, că a venit din partea PD-ului această solicitare de modificarea art.71. Eu cred că trebuie să luăm în considerare şi solicitarea Ministerului Mediului, care a venit cu propunerea de retrimitere în comisie, şi sper din suflet că acolo să putem să-i convingem pe toţi ca art.71 din lege să rămână.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Mie mi-e destul de clar, practic toate grupurile parlamentare susţin retrimiterea la comisie, poziţie susţinută şi de Guvernul României.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Da, doamna preşedinte, aşa este. Toate grupurile parlamentare, dar numai după ce se exprimă toate.

În consecinţă, o să vă rog să permiteţi Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale să afirme faptul că suntem de acord cu retrimiterea la comisie şi discuţia mai aplicată asupra chestiunii, însă un lucru vreau să vi-l spun: nu este drept şi nu este corect ca abuzuri săvârşite de anumite administraţii locale să greveze imaginea tuturor administraţiilor locale. Apreciez iniţiativa Guvernului la vremea respectivă, deşi, evident că era un demers împotriva principiului subsidiarităţii, dar a fost luată în mod înţelept, pentru a opri anumite abuzuri şi anumite situaţii generate de aşa-numiţi "rechini imobiliari", în anumite zone ale ţării şi în anumite mari oraşe.

Este inadmisibil însă să culpabilizăm toate administraţiile locale, pentru că nu este corect. Există multe administraţii locale în ţara asta care au înţeles importanţa spaţiilor verzi, menţinerea acestora şi chiar au făcut demersuri concrete în acest sens.

Deci, repet, să meargă înapoi la comisie, să se discute din nou subiectul respectiv în profunzime, dar să nu culpabilizăm toate administraţiile locale.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Ştiam că întotdeauna Grupul minorităţilor are o poziţie constructivă şi precizările cred că sunt foarte importante, făcute de domnul deputat Ganţ.

Ultima intervenţie, poziţia comisiei. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

În aceste condiţii şi după dezbaterile care au avut loc pe această temă, şi comisia este de acord să fie retrimisă pentru a discuta această problemă aşa de importantă.

Aş vrea să fac o singură precizare şi să arăt clar, de fapt a reieşit şi din raport, nu în funcţie de câte aplauze o să primim, dar în cadrul comisiei, membrii comisiei PSD au votat în unanimitate adoptarea acestui proiect.

Mulţumesc. (Aplauze din partea reprezentanţilor unor ONG-uri, aflaţi la balcon.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Acum, iată, adevărul a fost devoalat, să spunem, total. E bine. Până la urmă prezenţa ONG-urilor şi în comisie cred că este bine-venită. Şi să ştiţi că sunt publice. (Aplauze din partea reprezentanţilor unor ONG-uri, aflaţi la balcon.)

Doamna Aura Vasile.

Vă rog, între timp, să pregătiţi cartelele de vot pentru a supune la vot propunerea făcută.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Mă văd obligată din nou să vă spun că dacă aveţi de făcut o declaraţie pe o intervenţie de-a noastră trebuie să coborâţi la acest microfon.

Şi trebuie să aduc aminte încă o dată că la comisii participă fiecare parlamentar ca şi specialist, de foarte multe ori, iar în plen toată problema este politică, aşa cum programele noastre de guvernare şi poziţiile noastre le stabilesc.

Aşa că, doamna preşedinte, dacă aveţi de făcut vreo remarcă să coborâţi la acest microfon.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Era o precizare cu caracter tehnic. Vă rog, dacă aţi pregătit cartele de vot, vă supun la vot propunerea făcută practic de reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare, susţinută de Guvernul României şi de comisie, de reîntoarcere la comisie, cu termen de două săptămâni.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

90 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere.

Se întoarce la comisie. Termen, două săptămâni. (Aplauze din partea reprezentanţilor unor ONG-uri, aflaţi la balcon.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. (PL-x 336/2009) (rămas pentru votul final).  

Trecem la următorul punct pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea acestei iniţiative. În primul rând, dacă doreşte iniţiatorul acestui proiect de lege să ia cuvântul. Nu.

Poziţia Guvernului. Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Prevederile acestui act normativ au fost preluate în majoritate în conţinutul noului Cod de procedură penală, motiv pentru care soluţia propusă de comisia de specialitate este foarte corectă şi Guvernul o susţine.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea comisiei, domnul secretar Andronache. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în procedură de urgenţă cu Proiectul de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penale

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil această iniţiativă, iar Consiliul Economic şi Social a dat o viză negativă asupra acestei iniţiative.

Consiliul Superior al Magistraturii, de asemenea, a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Cu privire la obiectul de reglementare, domnul secretar de stat şi-a expus punctul de vedere.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, raportul de respingere a proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Fiind procedură de urgenţă, vă propun un minut pentru dezbaterea pe articole şi eventual cinci minute pentru dezbateri generale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale pe marginea acestui proiect de lege. Nu sunt.

În aceste situaţii, dacă prin raportul comisiei sesizată în fond se propune respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterilor generale, preşedintele cere Camerei să se pronunţe prin vot.

Deci, merge pentru sesiunea de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii comunei Brazii, judeţul Ialomiţa, în Răduleşti. (Pl-x 451/2010) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Avem Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii comunei Brazii, judeţul Ialomiţa, în Răduleşti.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Pe procedură, înainte de asta, domnul Toader. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Ieri când am discutat în Biroul permanent ce se întâmplă cu aceste legi care au intrat în aprobare tacită fiindcă n-au intrat în Biroul permanent, cel puţin asta este ceea ce ştiu din decizie, că se consideră data de ieri, când au intrat toate în dezbateri în comisie.

Vă rog să stabiliţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Toader, discuţia de ieri din Biroul permanent este validă. În schimb, acest proiect este intrat, este trecut prin Biroul permanent, doar că...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Retractez atunci.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc foarte mult.

Revin, precizând că termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea funcţiilor şi demnitarilor publici, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI precum şi completarea altor acte normative. (Pl-x 488/2010) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Punctul 7. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea funcţiilor şi demnitarilor publici, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI, precum şi completarea altor acte normative.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS Dezbateri procedurale privind adoptarea unor iniţiative legislative în conformitate cu prevederile art. 75 alin.(2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

În aceeaşi situaţie ne mai aflăm cu alte trei proiecte de lege. este vorba de Propunerea legislativă pentru...

Vă rog, domnule Marton Arpad.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am citit şi am auzit cu toţii aceste formulări prin care prin trimiterea la art.113 din regulamentul nostru, se consideră a fi adoptate tacit anumite legi.

Ce ne spune art.113? L-aţi citit azi de câteva ori şi săptămâna trecută am avut aceeaşi situaţie. "În temeiul art.75 alin.(1) şi (2) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative în termen de 45 de zile de la data prezentării la Biroul permanent".

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi de-ai noştri, cei care lucraţi în staff, prezentarea în Biroul permanent înseamnă un biroul permanent care s-a întrunit în cvorum şi pe masa căruia a intrat un proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aşa este, domnule Marton Arpad. Asta încercăm să vă spunem. Aceste proiecte au fost discutate în Biroul permanent, au fost trimise către comisii, de la comisii nu a venit raportul şi au intrat în această procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu vă înţeleg, dar şi săptămâna trecută şi acum două săptămâni, ştim cu toţii că au trecut tacit nişte proiecte de lege care n-au intrat în comisii, care n-au...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, nu, asta este altceva, domnule deputat. Într-adevăr asupra acestui lucru a discutat ieri Biroul permanent şi, practic, ele sunt luate în considerare doar din data de ieri de fapt, în momentul în care au trecut prin Biroul permanent.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu, totuşi, vă spun că există un proiect de lege care n-a venit pe la comisia noastră de cultură şi tot tacit a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Erau la avize probabil, de aceea, spune secretariatul general.

Pe procedură, doamna Aura Vasile. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Voi susţine ceea ce colegul meu, domnul deputat Marton, a spus de la acest microfon, şi este vorba de Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării, care nici măcar nu are număr de înregistrare, deci nu are PL-x, şi pe expunerea sau justificarea care a fost dată a fost trecut tot art.75, aşa cum este trecut şi la propunerile care au fost citite de dumneavoastră.

Stau şi mă întreb: de ce oare? Acest proiect de lege nu a fost în comisie, acest proiect de lege nu îndeplinea criteriul de a fi trecut pentru votul final sau, teoretic, să se considere adoptat. O fi pentru că această ordonanţă rade orice leuţ pentru cercetare? O fi pentru motivul de a ascunde ceea ce această ordonanţă prevede privind viitorul cercetării din România?

Doamna preşedinte, cred că trebuie să revedeţi ceea ce este şi ce s-a întâmplat cu acest proiect de lege, pentru că ceea ce colegul meu a spus este corect. Noi nu am fost în sală în momentul în care s-a dezbătut acest lucru, pentru motivele care au fost anunţate la momentul respectiv de liderul de grup.

Deci, cred eu, aşa cum dumneavoastră aţi spus întotdeauna, că încercăm să respectăm întru totul Regulamentul, ar trebui să revedeţi acest lucru, pentru că aşa cum a fost trimis către Senat, cu raport de adoptare tacită, este ilegal.

Probabil că ministrul actual al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a dorit să ascundă ceea ce ascunde această ordonanţă de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Marton Arpad, doamnă Aura Vasile, voi cere Secretariatului tehnic să ne facă precizările necesare şi dumneavoastră, în scris, în legătură cu acest lucru.

Domnule Marton Arpad, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Într-adevăr, am aceeaşi rugăminte: ştim cu toţii, tot aşa, a fost declarată a fi adoptată tacit o lege de modificare a posturilor publice de televiziune şi radiodifuziune, care - inclusiv din partea preşedintelui comisiei noastre - a avut nişte intervenţii destul de clare şi dure. Totuşi, a fost considerată adoptată tacit.

Aici, am impresia, în continuare, nu ştiu situaţia tuturor acestor legi, dar cel puţin în cazul unuia, sunt mai mult ca sigur că nu a fost pe ordinea de zi a comisiei noastre. Nu ştiu dacă am fost sesizaţi sau nu am fost sesizaţi. Nu pot să-mi dau seama.

De aceea, vă rog eu, înainte de trimiterea la Senat a acestei legi, să dispuneţi staff-ului să verifice dacă într-adevăr în cazul tuturor acestor legi sunt aplicabile prevederile art.113, adică din partea Biroului permanent au fost sesizate comisiile, sau măcar o comisie a fost sesizată. Şi, dacă este o eroare, s-o corectăm, să sesizaţi comisia şi să dezbatem aceste legi.

Deci, vă rog, pentru toate legile care au apărut astăzi pe această ordine de zi să dispuneţi verificarea situaţiilor lor exacte şi, nicio problemă, săptămâna viitoare se pot trimite la Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu. Este absolut corect.

Domnule secretar general, vă rog să trimiteţi către toţi liderii de grup această clarificare, pentru a şti exact în ce situaţie ne aflăm.

Domnul deputat Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Foarte corectă informarea pe care a trebuit s-o facă staff-ul tehnic şi domnul secretar general şi evident că trebuie luate măsuri ca atunci, dacă au fost trimise, socotite ca adoptate legi sau proiecte de lege sau ordonanţe, să fie returnate de la Senat, sau să fie informat Senatul pentru această eroare.

În privinţa ordonanţelor de urgenţă, conform art.113, este o excepţie, pentru că este urgenţa implicată. Termenul este de 30 de zile de la data depunerii la Cameră. Deci, faţă de celelalte, la care termenul este de la data prezentării la Biroul permanent, pentru ordonanţele de urgenţă sunt 30 de zile de la data depunerii, şi acest termen este fix.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Nicolicea, pentru aceste precizări suplimentare.

Rămân la ideea ca secretarul general să trimită către liderii de grup o informare privind stadiul în care suntem la fiecare proiect de lege, când a fost el depus şi în ce stadiu se află în momentul de faţă.

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Sunt de acord cu ceea ce domnul deputat Nicolicea a încercat să prezinte, şi a prezentat doar art.113, în condiţiile în care a făcut trimitere la art.75 din Constituţie.

Acelaşi articol din Constituţie şi acelaşi articol din Regulament este prezentat şi în cazul proiectelor de legi pe care le-a prezentat domnul deputat Marton, dar vreau să-i spun distinsului meu coleg, Eugen Nicolicea, că în Regulamentul Camerei Deputaţilor, art.113 se coroborează cu alte articole, în condiţiile în care, dacă citim atribuţiile pe care le are Biroul permanent - şi nu numai - termenele curg din momentul în care au fost repartizate.

Au fost foarte multe ordonanţe de urgenţă, unele chiar în mare dispută între grupurile politice ale Camerei Deputaţilor, şi mi-aduc aminte că termenele au curs din momentul în care ele au fost repartizate către comisie. Aşa vă pot aduce aminte de Legea educaţiei, care a fost dezbătută la Cameră, şi alte proiecte de legi. În condiţiile în care, fiind ordonanţe de urgenţă, în perioada de vacanţă nu mi-aduc aminte ca termenele să fi fost derobate şi la 30 de zile să plece direct la Senat şi ele să nu mai fie dezbătute de Camera Deputaţilor.

Deci, doamna preşedinte, propunerea dumneavoastră este OK, şi o să aşteptăm cu interes să vedem ce ni se va explica.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.115 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art.19 din Legea nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. (Pl-x 489/2010) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Până la acel raport, dacă este nevoie, vom face corecturile necesare, am să dau citire acelor propuneri care, în acest moment, sunt sau, cel puţin în datele noastre, arată cum că sunt în situaţia de a fi depăşit termenul pentru dezbatere şi vot final.

Este vorba de Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.115 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001; Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea audiovizualului nr.504/2002; Propunerea legislativă privind finalizarea studiilor pentru absolvenţii programelor de studii/specializări, neautorizate sau neacreditate.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale. (PL-x 467/2010) (rămas pentru votul final).  

Intrăm în dezbaterea Proiectului de Lege privind declararea Zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cuvântul cineva?

Domnul deputat Solomon, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această propunere, iniţiativă legislativă care a pornit de la ideea unui coleg de-al nostru, domnul Victor Socaciu, este semnată de mai mulţi colegi de la Partidul Social Democrat şi vizează, bineînţeles, fixarea Zilei de 15 ianuarie drept Zi a Culturii Naţionale. Se ştie prea bine că 15 ianuarie este ziua de naştere a poetului nostru naţional, Mihai Eminescu.

Este o propunere care vine şi din partea Academiei Române. Ar trebui să învăţăm, în sfârşit, şi în aceste zile încărcate de dispariţia marelui poet Adrian Păunescu, să învăţăm să ne cinstim mai bine valorile şi oamenii de cultură.

Trebuie spus, înainte de toate, că Mihai Eminescu a fost cel care a pus bazele limbii române moderne. De la el am învăţat cu toţii să scriem şi să vorbim româneşte corect, aşa cum vorbim astăzi.

În mai multe ţări europene, de exemplu Spania sau Portugalia, există astfel de zile ale culturii naţionale. În Spania a fost fixată la data morţii lui Cervantes, iar în Portugalia s-a stabilit ca ziua de naştere a poetului lor naţional, Camőes, să fie ziua culturii naţionale.

Românii văd în Eminescu, şi vorbesc aici nu doar de românii din interiorul graniţelor naţionale, dar de românii de pretutindeni, văd în Eminescu poetul reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa de creaţie a românilor. Cei mai mulţi intelectuali, printre care Titu Maiorescu, Nicolae Iorga şi George Călinescu, consideră că Mihai Eminescu este un poet reprezentativ, dar în primul rând este cel care exprimă cel mai bine, şi pentru toate sensibilităţile, capacitatea de creaţie şi spiritul poporului român.

Se justifică în acest caz să legăm ziua culturii naţionale de numele poetului, în care vorbitorii de limba română de pretutindeni văd expresia spiritualităţii lor.

Ziua culturii naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care celebrăm nu numai un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în general, şi a proiectelor culturale de interes naţional.

Sper ca şi noi să fim la fel de înţelepţi ca fraţii noştri de peste Prut. Vă reamintesc că la Chişinău deja există o decizie luată de autorităţile moldovene ca ziua lui Mihai Eminescu să fie declarată Ziua Culturii Române în Republica Moldova.

Să dăm, până la urmă, poetului nostru naţional, cinstirea pe care o merită, şi vă rog să fiţi de acord şi să votaţi acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea comisiei, raportul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Proiectul de Lege privind declararea Zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, spre avizare, fiind transmis Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 6 septembrie 2010.

Obiectul reglementării îl constituie instituirea Zilei de 15 ianuarie ca Ziua Culturii Naţionale, zi în care autorităţile publice centrale şi locale vor susţine financiar şi vor organiza programe de manifestări special dedicate.

Proiectul de Lege a fost dezbătut la şedinţa comisiei din 12 octombrie 2010. La lucrările comisiei a fost prezent un număr de 16 deputaţi, din totalul de 19 membri ai comisiei.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea Proiectului de Lege privind declararea Zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale, cu amendamente.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog frumos, domnul deputat Lakatos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Salutăm această iniţiativă. Am ieşit la microfon nu numai ca să spun că salutăm această iniţiativă, dar, simbolic sau nu, într-un interval de o săptămâna este şi Ziua Culturii Maghiare, votată din 1992, sărbătorită tot ca un eveniment important.

Şi, atunci, mă gândesc că, dacă aşa a căzut, ca într-o săptămâna să fie cele două zile deosebite, nu o să fie nicio problemă în situaţia în care sărbătorim în decurs de o săptămână două culturi care, cel puţin în Transilvania, se întregesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

O naţiune care nu-şi respectă cum se cuvine personalităţile, o naţiune care nu promovează datele importante ale propriei istorii îşi pierde în timp identitatea.

Iată de ce, chiar dacă unora nu li se par fapte semnificative, este nevoie de astfel de demersuri. 15 ianuarie înseamnă permanenta regăsire cu noi înşine. Data trebuie să capete, inclusiv din punct de vedere legislativ, consistenţă.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va vota pentru adoptarea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe marginea amendamentelor.

Titlul legii: Lege privind declararea Zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Aici am încheiat dezbaterea acestui proiect de lege şi urmează votul final.

Dragi colegi, încheiem prima parte a dezbaterilor de astăzi.

La ora 15,00 există deja programată de Biroul permanent comun o şedinţă a plenului reunit la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, o şedinţă în care preşedintele va transmite un mesaj Parlamentului.

Scuze, înţeleg că ieri aţi modificat programul pentru ora 12,30. Mi-a arătat şi domnul deputat Munteanu.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii. (Pl-x 280/2010) (retrimisă comisiei).  

Scuze. Atunci continuăm cu Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Din partea iniţiatorilor, dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Iniţiatorii acestui proiect de lege - deputaţi ai Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator - au avut în vedere îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari ai operatorilor economici şi scăderea riscului privind imposibilitatea asigurării nivelului de lichidităţi necesare operatorilor economici, în contextul manifestării crizei economice. De aceea, au considerat că adoptarea unor măsuri financiare imediate sunt oportune.

Constatând scăderea volumului de investiţii şi apreciind că în urma unor analize asupra costurilor de producţie tot mai mulţi operatori economici vor decide măsuri severe pentru depăşirea perioadei de criză, constând în închideri de capacităţi şi concedieri de personal, Comisia Europeană, cu consultarea statelor membre, a creat cadrul general legal pentru măsuri necesare sprijinirii operatorilor economici în vederea atenuării efectelor crizei economice mondiale.

Ţinând cont, dacă vreţi, şi de declaraţiile pe care premierul actualului guvern le face permanent, şi nu numai, privind dezvoltarea economiei, crearea de locuri de muncă, facilităţi către agenţii economici... mi-aduc aminte că pe un proiect de lege au fost raşi banii pentru CEC şi au fost cedaţi Fondului care să ajute IMM-urile, la momentul respectiv, neţinându-se cont că banca este bancă, iar acest Fond este condus de oameni care sunt numiţi, în condiţiile în care şi facilităţile pe care le pot crea IMM-urilor sau altor agenţi economici, au o anumită turnură şi o anumită culoare politică.

În consecinţă, prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea următoarelor înlesniri la plată: eşalonarea obligaţiilor restante (impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare) calculate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, şi amânarea la plată în vederea scutirii, a majorării de întârzieri şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor fiscale.

Cunoaştem că, tot în aşa spusele măsuri de relansare a economiei, niciodată nu s-a ţinut cont de greutăţile pe care le are investitorul, de ceea ce trebuie să facă patronul, mic sau mare - dacă vreţi, facem trimiteri la ultimele declaraţii ale guvernatorului Băncii Naţionale, care spunea cât de greu este să faci un business, o afacere în România -, cred că adoptarea acestui proiect de lege care, teoretic, are acceptul Comisiei Europene, nu ar duce decât la un pic de stabilitate, la păstrarea locurilor de muncă, la plătirea unor taxe şi impozite către bugetul de stat, atât de sărăcit printr-o proastă administrare.

Am să vă rog să votaţi acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raportul asupra acestei propuneri legislative l-am mai citit în şedinţa din 26 octombrie, aşa că o să repet, practic, raportul.

Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea unor facilităţi fiscale întreprinderilor mici şi mijlocii astfel: acordarea unor eşalonări a obligaţiilor restante calculate până la data intrării în vigoare a legii pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, şi amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen din graficul de eşalonare a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor fiscale calculate şi datorate până la data intrării în vigoare a legii.

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru industrii şi servicii specifice, Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 26 aprilie 2010.

Este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

În urma dezbaterii Propunerii legislative privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în şedinţa din data de 30 iunie 2010, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a Proiectului de Lege privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cu amendamentul prezentat în anexă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Poziţia Guvernului. Domnule ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Din capul locului, Guvernul nu susţine această iniţiativă legislativă. Există mai multe motive. Unul dintre ele este că având în vedere instituirea acestor măsuri propuse de iniţiatori pentru plata eşalonată sau, eventual, pentru scutirea unui volum din majorările sau penalităţile acumulate de agenţii economici menţionaţi, putem spune că aceste măsuri sunt de natura ajutorului de stat. Prin urmare, sunt supuse atât regulilor generale în materia ajutorului de stat, cât şi celor excepţionale, prevăzute în cadrul european pentru sprijin temporar. Subliniem faptul că, în conformitate cu legislaţia comunitară, trebuie notificată intenţia de a se acorda ajutorul de stat.

În al doilea rând, având în vedere tratamentul privilegiat pe care iniţiatorii doresc să-l acorde întreprinderilor mici şi mijlocii, promovarea actului normativ în forma propusă de iniţiatori este susceptibilă de a fi declarată neconstituţională.

În al treilea rând, aş dori să afirm că există, la acest moment, în legislaţia românească mai multe acte normative - mă gândesc în primul rând la Codul de procedură fiscală, respectiv prevederile art.125 alin.(2), care prevede ca întreprinderile mici şi mijlocii, în calitate de contribuabili de impozite şi taxe locale, pot beneficia de eşalonări şi amânări la plata impozitelor şi taxelor locale, în baza articolului mai sus-menţionat.

De asemenea, doresc să mai afirm, tot în completarea aceleiaşi teze, că există cadrul legislativ acoperitor, că în privinţa amânării la plată există cadrul legal deja existent, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, cu modificările şi completările ulterioare, care asigură o foarte bună măsură de sprijin pentru aceste întreprinderi.

Subliniez, încă o dată, Guvernul nu susţine această iniţiativă legislativă, motiv pentru care vă rugăm, doamnelor şi domnilor deputaţi, să fiţi de acord cu respingerea acestei propuneri legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Era domnul Cristi Petrescu.

Domnul deputat Lakatos, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este greu de purtat dialog la distanţă sau la fără frecvenţă, dar mă bucur că este aici doamna Aura Vasile, care reprezintă cu cinste iniţiatorii.

Trebuie să spun, din capul locului, că, în principiu, suntem de acord cu iniţiativa. Avem următoarele probleme, însă. În motivarea Guvernului în ceea ce priveşte respingerea, sunt câteva lucruri demne de reţinut, dar nu constituie, după părerea mea, o motivare bună.

La ce vreau să mă refer, să nu vorbesc în dodii: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/2009, la care se face referire, şi trebuie să fac un mic istoric, a fost adoptată în 2009, când PSD-ul era la guvernare.

Colegii, după ce au ieşit de la guvernare, şi-au dat seama că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/2009 este aproape imposibil de aplicat, sau mai bine zis nu-şi atinge scopul, pentru că stabileşte nişte prevederi sau conţine nişte prevederi care efectiv la o întreprindere mică sau mijlocie fac ca această ordonanţă să nu fie aplicabilă.

De exemplu, art.4, prevede că acele firme care solicită reeşalonare trebuie să constituie garanţii 40% din suma amânată la plată şi dobânzile datorate pe perioada amânării la plată, dacă amânarea se acordă pe o perioadă mai mare de trei luni de zile.

Păi, dacă omul ar avea bani, atunci s-ar apuca să plătească, nu să mai constituie garanţii. În general, constituirea garanţiilor e complicată. Nu intru mai departe. Şi-au dat seama colegii că ordonanţa nu poate să fie aplicată şi au venit cu propunerea legislativă.

Până aici este corect.

Problema e următoarea. Am intrat în procedura sau s-a intrat în procedura parlamentară, care este destul de greoaie şi durează. Propunerea e din 2009, decembrie. Uniunea Europeană deja iese din recesiune şi, în condiţiile acestea, noi venim acum, iniţiatorii - şi propun eşalonare pe cinci ani.

Pe lângă eşalonare de cinci ani, care e un subiect de discuţie, şi de aia am zis că este greu să porţi dialog la distanţă, cred că ar fi colegii de acord de exemplu cu o eşalonare pe doi ani, deci pe o perioadă mai scurtă, să fim optimişti că vom ieşi măcar peste un an din recesiune; dar mai are şi o altă prevedere, care face ca în momentul în care - pentru că Guvernul are dreptate când spune că e de natura ajutorului de stat şi trebuie să primim aprobarea Comisiei Europene. Dar în momentul în care e prevăzut că se suspendă executarea silită..., executarea silită, dacă a intervenit, firma aceea e aproape imposibil de salvat prin reeşalonare, dar îi dau posibilitatea la alte subterfugii care nu totdeauna sunt corecte.

De aceea, am propune - nu pot propune eu, că nu sunt lider de grup, dar o să propună viceliderul nostru - retrimiterea la comisie, în aşa fel încât s putem elimina aceste lucruri şi, în momentul în care se trimite pentru notificare, să nu existe nicio prevedere care, după aceea, să se întoarcă împotriva iniţiativei. Pentru că aşa nu rezolvăm nimic. Trimitem pentru notificare. O să spună că nu sunt de acord din motivele pe care vi le-am enumerat, iar se întoarce şi iar începem totul de la început.

Deci ar fi bine dacă am reuşi să punem de acord în comisie aceste lucruri. Într-adevăr, să sprijinim IMM-urile şi de aici spun că nu sunt de acord cu treaba aceasta, pentru că şi Uniunea Europeană sprijină IMM-urile, şi nu toate întreprinderile - preferenţial, dacă ne uităm numai la ajutorul de minimis, care este special pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Deci există această posibilitate, doar să fim noi mai atenţi, în aşa fel încât nu pentru greşelile pe care le-am arătat... întrucât acea prevedere a Uniunii Europene cu privire la aceste înlesniri datează, după ştiinţa mea, de la sfârşitul anului 2008, cel târziu începutul anului 2009, şi era cu termen scadent 2010, 31 decembrie. Deci la aceste corelări ar trebui să fim atenţi, în aşa fel încât această iniţiativă, într-adevăr, să-şi atingă scopul şi să reuşim să sprijinim IMM-urile care sunt în dificultate, dar care sunt viabile, şi nu cele care sunt deja în procedura executării silite.

Vă mulţumesc.

 
     

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Iordache.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Luminiţa Iordache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

L-am ascultat cu foarte mare atenţie pe colegul, domnul deputat Lakatos, şi în proporţie de 90% din cunoştinţele mele are perfectă dreptate şi stau şi-mi pun întrebarea dacă totuşi Guvernul vrea să mai încaseze bani la buget. În condiţiile în care ţara este de peste doi ani de zile în criză, aceste IMM-uri - întreprinderile mici şi mijlocii - încetul cu încetul vor dispărea şi nu va mai avea cine să contribuie la bugetul de stat.

Ştim din datele statistice că zilnic şi lunar sunt sute şi mii de firme care dispar de pe piaţă.

Mi s-ar părea normal ca statul să se implice în a ajuta financiar aceste întreprinderi mici şi mijlocii şi repet, pentru că sunt singurele care, de fapt, mai contribuie la bugetul de stat. Şi mă mai gândesc că aceste întreprinderi mici şi mijlocii care mai asigură şi locuri de muncă vor fi în imposibilitatea de a mai funcţiona.

Acum, din ce ştiu eu şi ştiţi foarte bine şi dumneavoastră, la un moment dat, firmelor care au datorii la bugetul de stat li se adaugă acele dobânzi, penalităţi şi restul ce se mai calculează, sume care mi se pare că sunt pe undeva artificial create, pentru că acestea nu vor mai putea ajunge - mai ales în condiţiile de faţă - la bugetul statului şi sume care, atunci când un patron de firmă reuşeşte să ducă o sumă la... să-şi plătească din datorii, acestea sunt trecute pe penalităţi şi pe dobânzi, de unde se luau stimulentele despre care dumneavoastră ştiţi foarte bine.

Indiferent câţi bani ar aduna un patron de firmă şi i-ar duce să-i predea pentru bugetul statului, debitul lui nu va scădea decât în proporţie foarte, foarte mică, el ajungând, de-a lungul timpului, să nu mai reuşească să-şi plătească toate datoriile pe care le are către bugetul de stat.

Mi se pare normal, mi se pare moral, mi se pare logic şi în acelaşi timp şi legal ca aceste măsuri financiare, bineînţeles discutate şi calculate să fie cât mai eficiente, să fie aplicate pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi Guvernul să se gândească că, totuşi, până la urmă dacă nu va accepta şi nu va fi de acord cu acest punct de vedere, nu va mai avea de unde să mai colecteze taxe şi impozite.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Máté, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum a explicat motivele colegul meu Lakatos Petru, solicit retrimiterea în comisie pentru a scoate acele inadvertenţe din text.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Doamna Aura Vasile. În numele celor absenţi, bănuiesc că doriţi să vorbiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Mă văd obligată să vă spun şi dumneavoastră ce i-am spus domnului Toader: Cumva nu mă vedeţi? Vorbesc în numele meu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă văd foarte bine.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Credeţi că am nevoie de un grup ca să pot să mă adresez dumneavoastră şi Camerei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Deci vorbesc în numele meu. Fiind şi vicelider, pot să spun că vorbesc şi în numele Grupului PSD+PC.

Stimaţi colegi,

Vreţi să vă număr cumva şi să vedeţi câţi sunteţi în sală şi dumneavoastră? Dacă vreţi să ne numărăm, atunci nici un fel... Scuzaţi-mă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

Vă rog să nu provocaţi vorbitorul.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Ar fi păcat, domnule preşedinte de şedinţă, ca o zi care a curs normal să fie deteriorată printr-o intervenţie neelegantă a Partidului Democrat Liberal.

Vă rog să luaţi măsuri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

V-aţi remarcat întotdeauna cu eleganţă faţă de doamne. Vă rog şi de data aceasta să manifestaţi aceeaşi eleganţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumim, domnule preşedinte de şedinţă, ca întotdeauna foarte elegant cu femeile.

Deci, domnule preşedinte, tot ce s-a spus de la acest microfon, mai puţin Guvernul, şi îmi pare rău că domnul Valentin Iliescu a avut această intervenţie, pentru că el era primul care trebuia să constate că Ordonanţa nr.92 nu acoperă toate situaţiile. Şi vreau să-i spun domnului Valentin Iliescu că i-aş dori ca astăzi să aibă o întreprindere mică, să aibă datorii către stat şi să vadă cum ar putea să pună în practică 92 sau 125 alin.(2), la care a făcut trimitere, şi să vadă că ajunge şi la proces, că nu este luat în considerare.

Domnule Valentin Iliescu,

Încercaţi şi adunaţi aceşti patroni şi o să vă spună lucruri pe care ar trebui să le ştiţi în momentul în care spuneţi că este acoperită această situaţie.

Dumneavoastră spuneţi că trebuie să se mărească masa leilor care trebuie depuşi prin taxe şi impozite pentru a face echilibru bugetului de stat. Cum? Desfiinţând locuri de muncă? Desfiinţând IMM-uri şi desfiinţând alte întreprinderi mari?

Totdeauna spuneţi că întreprinderile sau regiile de stat sunt cele mai mari datornice. Nu-i adevărat, domnule Valentin Iliescu, cei mai mari datornici la bugetul statului sunt privaţii, pentru că întâmpină cele mai mari greutăţi faţă de legislaţia greoaie şi neaplicabilă.

Întru totul sunt de acord cu ceea ce a spus domnul deputat Lakatos. Este adevărat că această iniţiativă a fost făcută într-un moment în care condiţiile din România erau altele. O să solicit şi eu retrimiterea la comisie şi sunt de acord cu această propunere, pentru că - nu ţinem la paternitate - în cadrul comisiei de fond sunt convinsă că domnul Lakatos, împreună cu colegii de la PD şi colegii mei de la PSD şi cu o parte din iniţiatori, care vor veni să susţină, pot înlesni şi completa lucrurile care lipsesc în 92, în condiţiile în care ceea ce dânsul a susţinut este mai mult decât corect.

Domnule preşedinte,

Cred eu că aceste lucruri ar trebui mai bine aprofundate, iar Guvernul, în momentul în care are o iniţiativă legislativă, vorbim acum de ministerul..., legătura cu Parlamentul, şi atunci, ministerele de resort care sunt pe fond în proiectele de lege ar trebui să se aplece cu mai multă responsabilitate şi cu mai mult interes, în condiţiile în care aceste iniţiative pot să le corecteze sau să vină ca o mână de ajutor.

Cred eu că ceea ce se spune, că opoziţia nu vine niciodată cu propuneri şi că, vezi Doamne, doar criticăm, este injust, domnule Valentin Iliescu, pentru că sunt foarte multe proiecte de lege, iniţiative ale colegilor, indiferent de culoarea politică, care sunt copiate de foarte multe ori la virgulă, şi bine fac, dar paternitatea este a Guvernului, dar ideile sunt ale parlamentarilor şi, de asemenea, cred eu că multe lucruri ar putea fi schimbate dacă nu aţi crede că adevărul absolut există doar la câteva persoane pe care dumneavoastră le reprezentaţi. Aşa ar trebui să fie şi la ministrul învăţământului şi la alţi miniştri şi la ministrul de finanţe. Am toată încrederea, dacă vreţi, în domnul ministru Ialomiţianu că, în momentul în care ar şti de această iniţiativă legislativă, ar avea o altă atitudine decât dumneavoastră.

Domnule preşedinte,

Solicit retrimiterea la comisie, aşa cum colegul Máté a solicitat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Stimaţi colegi,

Aţi ascultat o intervenţie lungă, dar solidă în argumente. Nu pot să nu dau curs acestei iniţiative şi distinşilor mei colegi de la UDMR, de a retrimite această iniţiativă comisiei pentru aprofundare.

Vă rog să vă pregătiţi de vot.

Deci vă solicit votul. Doamna Aura Vasile, aveţi grijă cum votaţi dumneavoastră.

Vă solicit votul pe marginea propunerii pe care aţi auzit-o.

Votul dumneavoastră, domnilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Avem doar o abţinere. Cu o majoritate incontestabilă, propunerea a fost adoptată.

Termen o săptămână. Deci săptămâna viitoare aşteptăm raportul suplimentar al comisiei, după ce au aprofundat temeinic această iniţiativă legislativă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar. (PL-x 168/2010) (rămas pentru votul final).  

Următoarea poziţie, 13, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eusebiu Manea Pistru Popa (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezentul proiect are ca obiect reglementarea unor măsuri de protecţie socială pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat în domeniul feroviar.

Prevederile prezentului proiect de ordonanţă se vor aplica până la data de 31 decembrie 2012.

Pentru adoptarea actului normativ propus se creează condiţiile necesare pentru protecţia socială a persoanelor concediate.

Persoanele concediate colectiv în condiţiile prezentului proiect de ordonanţă, beneficiază, în funcţie de perioada lucrată în sistemul feroviar, de plăţi compensatorii.

Numărul total de salariaţi concediaţi colectiv, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, este de 10.301, ordonanţa producându-şi efectele la începutul lunii martie 2010.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei sesizate în fond, doamna deputat Boghicevici Claudia, vă rog să prezentaţi punctul de vedere al comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să-mi permiteţi să citesc raportul asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond în procedură obişnuită a prezentului proiect de lege.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizele favorabile de la Comisia pentru buget, Comisia juridică, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.

De precizat că proiect de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de protecţie socială pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.

Astfel, prin realizarea unui program de restructurare, se creează condiţii de protecţie socială a persoanelor concediate.

Comisia vă propune aprobarea proiectului de lege în forma prezentată, în vederea diminuării efectelor procesului de restructurare şi reorganizare, asigurând protecţie socială persoanelor disponibilizate prin concedieri colective în sectorul feroviar.

De precizat că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi şi proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 8 aprilie 2010.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale? Doamna Aura Vasile din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat+Partidul Conservator. Vă rog să vă adresaţi şi grupului dumneavoastră şi celor prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi am să mă adresez şi celor 11 mii de salariaţi CFR care vor rămâne şomeri - lor şi familiile lor - în urma adoptării acestei legi de aprobare a ordonanţei.

Domnule preşedinte,

Este o minciună, dar este o minciună extraordinară în momentul în care se spune că vor fi luate măsuri de acoperire a nevoilor celor 11 mii de familii ceferiste care, după unii, după o viaţă, vor rămâne fără loc de muncă.

Dacă vreţi să fac coroborare cu o iniţiativă legislativă a dumneavoastră şi a actualului ministru Botiş, teoretic nu vor mai avea nici şansă la locurile de muncă, pentru că iniţiativa dumneavoastră legislativă stabileşte că numai un anumit număr de dosare ale celor care sunt în şomaj şi au depăşit 45 de ani sau sunt handicapaţi pot să mai primească subvenţiile de la stat, cei care-i angajează cu raport nedeterminat. Deci, teoretic, dumneavoastră sau cei care au făcut această iniţiativă şi cei care o susţin, trimit la foame şi la neputinţă 11 mii de familii din România.

Se spune aici că vor apărea şi vor fi posibile ajutoare pentru aceşti oameni şi că se vor găsi soluţii. Cum, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, când, în acest moment sunt 500 de milioane pe roşu în bugetul acestei companii. De unde? Am spus şi Guvernul spune că vor fi alocaţi bani pentru a putea să echivalăm - 600 de milioane de lei parcă, nu numai pentru CFR, pentru a se acoperi pierderile.

De ce, domnule preşedinte? În condiţiile în care a mai fost aprobată o ordonanţă prin lege de către plenul Camerei, prin care au fost anulate o serie de datorii, iar acum din nou trebuie să facem acest lucru, în condiţiile în care au fost daţi afară bugetari, în condiţiile în care s-au redus drastic pensiile şi, de asemenea, salariile. Iar aceste companii, la care se doreşte a fi date aceste ajutoare, directorilor numiţi nu numai că nu li s-au tăiat, dar n-au fost nici măcar penalizaţi că au adus companiile respective în asemenea situaţii.

Domnule preşedinte,

Revin încă o dată să spun că unii miniştri şi primul-ministru al acestui Guvernul una spun şi alta fac.

În învăluirea unor cuvinte - ştiu eu - acoperitoare, de multe ori care te duc la stânga, la dreapta, în sus, în jos, nerealizând nimic, nu se ascunde decât o proastă guvernare, o situaţie aproape dementă în România, în pragul iernii, când, teoretic, tot mai mulţi români rămân fără slujbă, fără ajutoare, încercând..., pe o teorie pe care am putea s-o transformăm în teoria Guvernului Boc, scapă cine poate!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Dacă mai sunt intervenţii la capitolul dezbateri generale? Nu avem.

Vă rog să observaţi, stimaţi colegi, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în consecinţă, acest proiect de lege rămâne pentru votul final de mâine, ora 12,30.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative privind completarea şi modificarea alineatului (4) al articolului 96 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, precum şi modificarea şi completarea alineatului (1) al articolului 26 din Legea nr.360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase. (Pl-x 345/2010) (retrimisă comisiei).  

Următorul proiect de lege este la poziţia 14 din ordinea de zi. Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea alineatului (4) al articolului 96 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, precum şi modificarea şi completarea alineatului (1) al articolului 26 din Legea nr.360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte din partea iniţiatorilor.

Atunci o să rog din partea comisiei sesizate în fond. Domnule secretar, domnule deputat aveţi cuvântul şi o să vă rog să faceţi o prezentare scurtă a punctului de vedere exprimat de comisie.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să fiu foarte scurt şi am să arăt că Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din mai.

Comisia propune plenului, totuşi, adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise şi respinse, astfel cum sunt redactate în anexă.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat vicelider, Grupul parlamentar al PDL, Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În numele Grupului parlamentar al PDL solicităm retrimiterea la comisie a acestei iniţiative legislative pentru a găsi o soluţie de sincronizare şi de includere a acestor sume în bugetul de stat, pentru că nu este o chestiune tocmai simplă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Îmi face plăcere s-o am alături de mine pe vicelidera PSD. Ar fi cea mai mare plăcere dacă ar fi tot Grupul PSD în sală, dar asta e viaţa.

Stimaţi colegi,

Este propunerea viceliderului Grupului PDL de retrimitere către comisie a acestei propuneri legislative.

Comisia? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Şi comisia este de acord cu retrimiterea acestui proiect de lege la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să vă exprimaţi poziţia prin vot.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu două voturi împotrivă, trei abţineri, propunerea a fost trimisă către comisia sesizată în fond.

Termen: două săptămâni, pentru o analiză profundă a acestei iniţiative.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.29 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. (PL-x 392/2010) (retrimis comisiei).  

Următorul proiect de lege, punctul 15, Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.29 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Dacă din partea iniţiatorilor? Nu avem nicio intervenţie.

Din partea comisiei sesizate în fond, stimate coleg, vă rog să prezentaţi poziţia comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. De altfel, Guvernul a dat un punct de vedere negativ.

Proiectul de lege face parte din legile organice.

La lucrările comisiei au participat 27 de deputaţi din 33.

Raportul comisiei a fost de adoptare, cu unanimitate de voturi.

Senatul a adoptat acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Da, domnul Petrică şi Călian, vicelider PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau doar să evidenţiez faptul că deşi această iniţiativă legislativă îi are ca iniţiatori pe reprezentanţi ai unui partid de opoziţie important - PSD+PC, totuşi, domniile lor, deşi nu sunt în sală, noi îi sprijinim şi le promovăm această iniţiativă legislativă.

Cred că era bine să fie aici să şi-l susţină măcar.

Oricum, tot ce este bun este promovat, chiar dacă vine din partea opoziţiei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Da, l-aţi provocat pe domnul deputat Solomon. Domnule deputat Solomon, înţelepciunea PSD-ului la microfonul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Ne susţinem punctul de vedere şi în primul rând că este vorba de un grup de iniţiatori de la Partidul Social Democrat+Partidul Conservator. Eu cred că Partidul Democrat Liberal susţine această lege nu ca să facă un hatâr opoziţiei, ci pentru că ideea este benefică cetăţenilor din România. Şi, prin urmare, aţi găsit şi dumneavoastră de cuviinţă să susţineţi un proiect de lege care vine în sprijinul rezolvării unor probleme ale românilor, şi nu neapărat ale iniţiatorilor.

Vă mulţumim pentru înţelepciune şi sper ca, de acum în colo, să susţineţi cât mai multe proiecte ale opoziţiei, măcar pentru a face viaţa mai bună românilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Márton Árpad, din partea Grupului parlamentar UDMR.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu am citit cu mare atenţie această iniţiativă legislativă şi mi-am pus o întrebare: dacă nu care cumva, prin această legiferare generală, se deschide o portiţă şi pentru acea poartă pe care aţi dorit s-o închideţi cu legea referitoare la parcuri.

Şi, atunci, ca să mă luminez şi eu dacă e bine să adoptăm această iniţiativă legislativă sau nu, sau s-o retrimitem la comisie, v-aş ruga să ne prezinte punctul de vedere al Guvernului şi de ce a avut acel punct de vedere Guvernul, ca să ştim şi noi ce votăm ca, ulterior, să nu ne trezim ca unii dintre colegii noştri că au votat greşit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul secretar de stat Valentin Iliescu, pentru a exprima poziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să afirm din capul locului că Guvernul a formulat un punct de vedere nefavorabil în forma prezentată pentru această propunere legislativă. Considerentele care au avut la bază un asemenea punct de vedere au fost prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi faptul că trebuie să evităm în procesul de legiferare paralelismele legislative.

Şi aş vrea să dau două elemente din Legea nr.350, pe care iniţiatorii vor să o modifice şi respectiv din Legea nr.50 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, pentru a justifica acest lucru.

Propunerea legislativă aflată în dezbaterea Parlamentului are ca obiect de reglementare modificarea alin.(2) al art.29 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stipulării dispoziţiei potrivit căreia certificatul de urbanism este obligatoriu pentru adjudecarea prin licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice, precum şi pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale, respectiv de dezmembrare a bunurilor imobile în cel puţin trei parcele, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli sau comasări de parcele solicitate, în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unor servituţi de trecere cu privire la un imobil.

În conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, se stipulează faptul că certificatul de urbanism se emite pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate, în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă rugăm să vă concentraţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Revin; revin, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi domni deputaţi,

Având în vedere prevederile Legii nr.24, tocmai pentru că mi se pare şi mie importantă o dezbatere pe această temă, noi, Guvernul, tocmai pentru că dorim să ne aducem contribuţia şi apreciem foarte mult activitatea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, noi am agrea varianta şi chiar doresc să le solicit colegilor lideri de grup retrimiterea la comisie, pentru o judecată corectă şi pentru a găsi soluţia cea mai bună.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc.

Înţeleg că nu există nicio intervenţie de susţinere a punctului de vedere al Guvernului.

În situaţia aceasta, vă rog să observaţi, stimaţi colegi, că sunt îndeplinite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Cam târziu, domnule deputat. Vă rog să fiţi pe fază. Vă rog, domnul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am fost foarte atenţi, însă ne-am gândit să vedem dacă este bine şi dacă este cazul să mai retrimitem la comisie această iniţiativă legislativă.

Propunem retrimiterea la comisie, însă, nu înseamnă că suntem împotriva acestei iniţiative, pentru o perioadă scurtă de timp. Asta veţi decide dumneavoastră sau comisia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Am crezut că-mi luaţi atributul acesta, domnule deputat.

Bun. Domnule coleg, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Erdei Doloczki Istvan:

Domnule preşedinte de şedinţă, dacă mai este cazul, în calitatea mea de vicelider al UDMR, susţin propunerea reprezentantului Guvernului de retrimitere şi reanalizare a acestei iniţiative legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc.

Domnul Solomon. Domnul deputat Solomon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Stimaţi colegi,

Eu vreau să se consemneze la stenogramă că în doar 5 minute Grupul PDL îşi schimbă punctul de vedere după cum doreşte Guvernul.

Prin urmare, în această ţară, s-au schimbat ierarhiile şi probabil s-a schimbat şi Constituţia, fără să aflăm noi, iar legiferarea intră în atribuţiile Guvernului, mai nou, şi nu în atribuţiile dumneavoastră.

Dacă aţi decis şi aţi judecat, probabil, la comisii atât de bine lucrurile, de ce vă schimbaţi cum cere Guvernul? Haideţi să fiţi consecvenţi şi indiferent că veţi vota la fel în comisii şi apoi în plen, nu este decât o tergiversare şi o amânare, pentru ce? Că aşa vrea Guvernul?! Eu cred că a venit timpul ca Parlamentul să facă programul Guvernului, şi nu Guvernul să facă programul Parlamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere către comisia sesizată în fond.

Cine este pentru? Votaţi votul electronic, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

7 voturi împotrivă, două abţineri, 74 pentru.

Propunerea se retrimite comisiei.

Termen - două săptămâni, pentru o analiză aprofundată şi revenirea în plen, pentru dezbatere.

Stimaţi colegi,

Timpul alocat pentru dezbaterea ordinii de zi s-a epuizat.

Ne revedem la ora 15,00, într-o şedinţă reunită a celor două Camere, pentru a asculta Mesajul Preşedintelui României, iar în plenul Camerei, mâine-dimineaţă, la ora 10,00.

Până atunci, să auzim numai de bine.

Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS    

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 12,48.