Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.7/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2011

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Şedinţa a început la ora 16,25.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă doresc o săptămână excelentă!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul de celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 172. Sunt absenţi 161 deputaţi, din care 10 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen, pentru zilele de luni - 14 şi marţi - 15 februarie 2011; programul de lucru pentru perioada 14-19 februarie 2011; lista rapoartelor depuse în perioada 7-11 februarie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial al României, partea I.

Cu acestea, şi cu permisiunea dumneavoastră, intrăm în ordinea de zi, şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale (PL-x 711/2010) (rămas pentru votul final)

La primul punct de pe ordinea de zi avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulament, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorilor, dacă este prezent.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Lidia Barac (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.90/2010 pentru modificarea Legii societăţilor comerciale are două componente.

În primul rând, îmbunătăţirea cadrului legal în materia fuziunii/divizării societăţilor comerciale şi, în al doilea rând, ameliorarea condiţiilor de preluare a situaţiilor financiare ale societăţilor comerciale. Ţinând seama de tradiţia sistemului românesc în această materie, ne-am apropiat de modelul belgian, aşa că s-a optat pentru: eliminarea efectului suspensiv de drept al opoziţiei, etatizarea soluţionării opoziţiei, prevederea faptului că opoziţia se judecă de urgenţă şi cu precădere. Apoi, s-au instituit unele dispoziţii tranzitorii pentru a se înţelege perioada de funcţiune a acestor norme.

În construcţia proiectului, s-au avut în vedere şi rezultatele din jurisprudenţă, care ne arată că în materie de opoziţie, toate cererile în proporţie de 90% au fost respinse. Prin urmare, suspendarea procedurilor pentru această tehnică a Legii societăţilor comerciale nu se mai justifică.

Nu în ultimul rând, proiectul de act normativ reduce semnificativ durata de derulare a unei operaţiuni de fuziune/de divizare între societăţile comerciale şi menţine un standard ridicat de protecţie a intereselor creditorilor sociali prin promovarea unui mecanism similar celui existent în statele membre, în special, în ţări precum Belgia, Franţa, Luxemburg.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.

Comisia? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2010.

Camera Deputaţilor cu privire la acest proiectul de lege este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru industrii şi servicii a avizat, de asemenea, favorabil iniţiativa legislativă.

Cu privire la obiectul de reglementare, acesta v-a fost prezentat de doamna secretar de stat Barac.

În urma dezbaterilor şi a examinării proiectului de lege în cele două comisii, acestea au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Fiind procedură de urgenţă, vă propun cinci minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru dezbaterea pe articole.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu, nefiind amendamente, urmează votul final. Lege a rămâne pentru exprimarea votului final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale (PL-x 595/2010) (rămas pentru votul final)

Următorul proiect se referă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale.

Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul? Vă rog. Să dăm cuvântul comisiei până la...

Vă rog.

Din sală:

Nu este iniţiatorul!

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Va veni imediat.

Vă rog, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci cu referire la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2010.

Comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Obiectul de reglementare al prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă îl constituie crearea cadrului legal de rambursare, la scadenţă, a sumelor în valută aferente datoriei publice guvernamentale pentru împrumuturile active din valuta disponibilă în conturile Ministerul Finanţelor Publice, aflate la Banca Naţionala a României.

Ministerul Finanţelor Publice va utiliza disponibilităţile din conturile sale în valută, diminuându-se astfel riscul şi cheltuielile bugetare rezultate din tranzacţiile de vânzare-cumpărare de valută.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, proiectul de lege menţionat face din Camera Deputaţilor, Cameră decizională.

La lucrările comisiei au participat 33 de deputaţi din totalul de 39 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Propunem plenului Camerei Deputaţilor un raport favorabil al proiectului de lege, în forma prezentată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Marian Sârbu, preşedinte de şedinţă, iau cuvântul pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Pentru că dumneavoastră, în calitate de preşedinte de şedinţă, ar fi trebuit să aplicaţi Regulamentul. Şi, vă duc al art. 100 alin.(1) care spune în felul următor: "Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului."

Nefiind iniţiator, şi aici nu e la bunul plac al celui care conduce şedinţa, e dispoziţie regulamentară, şi dumneavoastră trebuie s-o respectaţi. Dacă nu este iniţiatorul, săriţi punctul de pe ordinea de zi şi mergeţi la următorul, până când apare iniţiatorul, cu toate că este, din ce ştiu eu până acum, inacceptabil ca iniţiatorul să nu fie prezent la şedinţa de plen atunci când este chemat, când este solicitat, mai ales că este o obligaţie constituţională.

În consecinţă, vă rog să aplicaţi Regulamentul, să nu discutăm acest proiect de lege până când nu avem iniţiatori.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vom relua dezbaterea pe acest proiect de lege de îndată ce vine iniţiatorul.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice (PL-x 596/2010) (rămas pentru votul final)

Trecem la punctul 5 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice.

Iniţiatorul, dacă este prezent.

Reluăm discuţia la momentul în care se prezintă iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (PL-x 638/2010) (rămas pentru votul final)

Punctul următor, 6, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Iniţiatorul? Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii (PL-x 844/2010) (rămas pentru votul final)

Urmează punctul 7, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.

Vă rog, iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Domnica-Doina Pârcălabu (preşedintele Casei Naţionale de Pensii):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, bună ziua!

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii are ca obiect de reglementare crearea oportunităţii pentru ca persoanele care nu au calitatea de pensionar şi care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale să poată să încheie un contract de asigurare socială cu casa teritorială de pensii competentă, pentru maxim 5 ani anteriori, calculaţi de la data încheierii contractului de asigurare socială, şi să plătească contribuţia de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă.

Având în vedere că actul normativ a avut prevederi pentru o perioadă limitată de timp, ordonanţa de urgenţă aducând modificări Legii nr.19, care şi-a încheiat aplicabilitatea începând cu luna ianuarie 2011, când a intrat în vigoare noua Lege privind sistemul unitar de pensii publice, aş putea să vă dau şi câteva cifre în ceea ce priveşte rezultatele aplicării acestei prevederi. Astfel, în baza acestei reglementări au fost asigurate în sistemul public de pensii 5.682 de persoane şi s-a încasat o contribuţie de 22.113.116 lei.

Având în vedere aceste precizări, propunem şi supunem aprobării dumneavoastră acest proiect de act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, doamna secretar de stat.

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi al Consiliului Economic şi Social.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal în temeiul căruia persoanele care nu au calitatea de pensionar şi nu au fost asigurate în sistem, să poată solicita recunoaşterea asigurării prin plata contribuţiei de asigurări sociale, respectiv încheierea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii teritoriale competentă, pentru o perioadă de maximum 5 ani anteriori de la data încheierii contractului.

Comisia propune plenului Camerei aprobarea proiectului de lege în forma prezentată, întrucât prin măsurile instituite se evită atât excluderea socială a unor categorii de persoane care nu pot accede la o pensie din sistemul public deoarece nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, cât şi creşterea numărului de persoane care, în lipsa condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 29 de deputaţi, raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 8 decembrie 2010. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Grupurilor parlamentare, dacă sunt intervenţii?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Paul Dobre:

Deci din partea Grupului parlamentar al PNL, aşa cum am spus, noi am votat această ordonanţă şi, de asemenea, în cadrul dezbaterilor din comisii, am considerat necesar, pentru că aplicabilitatea a fost de numai două luni, că ar trebui să reglementăm printr-un nou act normativ această chestiune, poate pe întinderea întregului an 2011, astfel ca şi cetăţenii români din străinătate şi cei care nu au fost informaţi să poată beneficia.

În acest sens, domnul ministru al muncii ne-a transmis o scrisoare în care agreează acest lucru şi aşteptăm într-o perioadă cât mai scurtă ca Guvernul să prezinte o propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi UDMR-ul salută această iniţiativă a Guvernului care vine, nu numai în sprijinul echilibrării bugetului asigurărilor sociale de stat, care ştim foarte bine că este deficitar, dar, în egală măsură vine în sprijinul acelor persoane care nu şi-au putut realiza stagiul minim de cotizare.

În continuare, bineînţeles, vom avea probleme cu acest deficit, dar pentru oameni şi în viitor va însemna un lucru deosebit de bun dacă şi în anul acesta, Guvernul va veni cu altă ordonanţă, pentru că prin lege e mai anevoios să rezolvăm această problemă şi, atunci, dacă va mai veni, aşa cum a promis domnul ministru, va veni cu altă ordonanţă, cred că este acest lucru în beneficiul acelor persoane care, din diferite motive, nu şi-au putut realiza stagiul minim de cotizare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nemaifiind intervenţii din partea Grupurilor parlamentare şi nefiind amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale (PL-x 595/2010) (rămas pentru votul final)

Reluăm dezbaterea de la punctul 4, cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernul nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale, şi dau cuvântul iniţiatorului.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Drăgoi (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale au fost reglementate următoarele aspecte. A fost reglementată modalitatea de plată în valută a ratelor de capital aferente împrumuturilor utilizate la finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale.

Pentru a permite rambursarea în valută a ratelor de capital aferente împrumuturilor active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contractate pentru finanţarea deficitului bugetar de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale, s-a stabilit ca rambursarea datoriei publice guvernamentale să se efectueze din sursele prevăzute la art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2007.

Ca urmare, Ministerul Finanţelor Publice va avea posibilitatea de a utiliza disponibilităţile din conturile sale de valută, în cazul în care acestea sunt suficiente, în vederea reducerii cheltuielilor bugetului de stat, precum şi pentru diminuarea riscului rezultat din tranzacţiile de vânzare-cumpărare de valută.

Impactul imediat al acestei rambursări a fost cel la data de 1 iulie 2010 al emisiunii de obligaţiuni de pe pieţele externe de capital, contractată în anul 2003, în valoare de 700 de milioane de euro, cu un cupon de 5,75% pe an, cu scadenţă 7 ani, administrată de către consorţiul format din Deutsche Bank, Citigroup şi J.P. Morgan, din valuta disponibilă din emisiunea de obligaţiuni în valoare de un miliard de euro, lansată de Ministerul Finanţelor Publice în martie 2010.

În considerarea celor prezentate, Ministerul Finanţelor Publice susţine Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2010 pentru aprobarea unor măsuri privind rambursarea datoriei publice guvernamentale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Întrucât punctul de vedere al comisiei la acest proiect de lege l-am ascultat, din partea grupurilor parlamentare dacă doriţi?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Câteva consideraţii.

Prima dintre ele este să îi spunem de procedură.

Apreciez, cu caracter personal, modul în care domnul secretar de stat a prezentat punctul de vedere al Guvernului pe repede înainte, încercând probabil, să recupereze timpul cât a fost absent din sală.

Revenind la proiectul de act normativ pe care îl avem în faţă, vreau să vă precizez de la bun început că deşi cu caracter general el poate să fie socotit necesar şi util, noi Grupul parlamentar al PSD nu vom vota, şi am să vă precizez şi din ce motive.

Prin acest proiect de act normativ, Ministerul Finanţelor Publice va deveni jucător pe piaţa valutară. El nu va mai avea doar varianta de a cumpăra valuta de la Banca Naţionala a României pentru a face faţă plăţilor care au fost amintite.

În aceste condiţii, nu putem să nu avem în vedere faptul că în acest interval de timp am avut stabilitate pe curs şi stabilitate economică datorită nefluctuaţiilor majore pe curs, tocmai datorită faptului că am avut un singur operator în piaţa valutară, şi anume Banca Naţională.

În opinia noastră, introducerea Ministerului Finanţelor Publice în această piaţă valutară, fără a mai fi nevoit să opereze prin intermediul Băncii Naţionale a României, ar trebui să fie un impediment pentru piaţa financiară naţională.

Acesta este motivul pentru care Grupul parlamentar al PSD nu va vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Vă rog, domnule Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Marian Sârbu, preşedinte de şedinţă,

Câteva consideraţii despre acest proiect de lege şi de ce Grupul parlamentar al PNL nu va vota un asemenea proiect de lege.

În primul rând, dacă dumneavoastră aveţi bunăvoinţa şi interesul să citiţi expunerea de motive, veţi vedea cum finanţiştii pe care-i susţine Partidul Democrat Liberal, în speţă, ministrul finanţelor publice, sunt foarte precişi, aşa cum sunt finanţiştii, şi vă citez o frază, ca să înţelegeţi şi dumneavoastră în ce hal se fac actele normative.

"Ca urmare, Ministerul Finanţelor Publice va avea posibilitatea de a utiliza disponibilităţile din conturile sale de valută, în cazul în care acestea sunt suficiente". Aceasta este o formulare - "în cazul în care acestea sunt suficiente".

Eu cred că asta arată lipsă de profesionalism şi amatorismul celor care au scris acest proiect de lege, pentru că un finanţist care lucrează cu bugetul ţării nu face asemenea formulări. 2. Din punctul meu de vedere, modalitatea aceasta nu face decât să mai pună pe masa noastră, a legislativului, o şmecherie. În ce constă şmecheria? Constă în faptul de a ascunde anumite costuri pe care statul român trebuie să le facă cu cheltuielile în valută şi, atunci, găseşte solduri disponibile temporar, ia banul de acolo în valută, fără să se ducă să facă licitaţia la Banca Naţională a României, fără să ia la cursul zilei şi să vadă diferenţa de curs şi cât costă România, şi, în felul acesta, ne poate păcăli pe noi pe toţi cu o situaţia financiară bună.

Iertaţi-mă, vă rog, dar asta este furatul căciulii, dacă vreţi. Cu alte cuvinte, nu avem cum să sprijinim un asemenea proiect de lege care introduce haos în finanţele publice, care introduce indisciplină, şi nicidecum nu rezolvă problemele grave pe care le are bugetul României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nemaifiind intervenţii din partea Grupurilor parlamentare şi nici... da? Vă rog, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Aş vrea să vă spun, dragi colegi, că afirmaţiile făcute atât de reprezentantul Grupului parlamentar al PSD, cât şi de cel al Grupului parlamentar al PNL, nu stau în picioare, pentru că este o ordonanţă care rezolvă o problemă foarte simplă. Când un agent economic are valută în cont, să fie obligat să schimbe leii pentru a-şi plăti o datorie în valută, eu cred că este antieconomic, antifinanciar.

Deci, prevederile de până acum nu rezolvau o problemă care să reducă cheltuielile, atât de risc valutar, cât şi cheltuielile de comisioane pe care le-ar fi avut bugetul.

Tocmai că această măsură rezolvă această problemă, aducând economii la buget, şi nicidecum mărind cheltuielile.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Nemaifiind de data aceasta intervenţii şi nici amendamente, proiectul rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice (PL-x 596/2010) (rămas pentru votul final)

Urmează proiectul de lege de punctul 5 de pe ordinea de zi, privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice.

Rog iniţiatorul.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Drăgoi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Legea nr.500/2002 privind finanţele publice şi Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc principiile şi regulile aplicabile pentru execuţia bugetară.

Conform acestor acte normative şi prevederilor din Hotărârea de Guvern nr.264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fondurile publice, ordonatorii de credite care efectuează plăţi în avans din fondurile publice sunt obligaţi să recupereze de la contractor aceste sume până la sfârşitul anului bugetar, dacă nu sunt justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate.

În vederea asigurării unui flux financiar optim în implementarea activităţilor din cadrul proiectelor finanţate din fondurile externe nerambursabile postaderare, au fost adăugate prevederi suplimentare în cadrul celor două legi, prin care să se introducă unele excepţii pentru contractele încheiate de autorităţile publice de la obligativitatea recuperării anuale a avansurilor şi, implicit, să ofere contractorilor posibilitatea financiară de a derula optim lucrările şi serviciile contractate.

Se vor putea acorda avansuri către constructori, tot pe bază multianuală, ceea ce reprezintă o abordare bugetară modernă, favorabilă absorbţiei eficiente a fondurilor.

Având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi impactul pe care reglementările promovate îl au asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile, susţinem aprobarea prin Lege a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legilor nr.500/2002 şi nr.273/2006.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

Comisia?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare completarea art.52 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.54 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale şi reglementează măsuri anticriză iniţiate de Guvernul României pentru accelerarea gradului de absorbţie a fondurilor externe nerabmursabile postaderare destinate României şi utilizarea eficientă a acestora, măsuri de sprijin pentru beneficiarii publici, în implementarea contractelor aferente proiectelor finanţate din aceste fonduri, şi implementarea proiectelor majore finanţate din POS Transport şi POS Mediu, diminuând semnificativ riscul de dezangajare care se poate produce la sfârşitul fiecărui an.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterile comisiei a participat, din partea Ministerului Finanţelor Publice, doamna director Ioana Ciocoiu.

La lucrările comisiei au participat 33 de deputaţi, din totalul de 39 de membri ai comisiei.

Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în data de 20 octombrie 2010.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Raportul comisiei recomandă un raport favorabil al proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

Vă rog, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Neacşu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Privind de la tribună, realizez că suntem aproape la o declaraţie politică, pentru că atâţia colegi sunt în sală, din nefericire.

Referitor la acest proiect de act normativ, Grupul parlamentar al PSD va vota împotrivă, şi am să vă spun imediat şi din ce considerente. Unul singur este considerentul.

Nouă ne este foarte greu să acceptăm faptul că Guvernul, care are în spate o uriaşă povară a arieratelor, de circa 6 miliarde de euro, are o preocupare mult mai apropiată în a oferi tot felul de facilităţi, printre care inclusiv acele avansuri care sunt acordate prin actul normativ pe care dumneavoastră vreţi să-l aprobăm astăzi, avansuri care vor merge nu neapărat în relansarea şi repornirea economiei, ci în asigurarea unor facilităţi pentru firmele clientelare, că aşa este obiceiul.

Întreb, şi cred că întrebarea este retorică: nu este, oare, mai avantajos şi pentru economie, şi pentru noi, şi pentru agenţii economici, ca unităţile - agenţii economici care au lucrat şi care au de încasat acele 6 miliarde de euro - să-şi primească banii, bani munciţi, bani care sunt în situaţii de lucrări, bani evidenţiaţi, şi care într-o măsură fundamentală sunt acoperiţi cu lucrări şi cu obiective, decât să acordăm iluzorii avansuri pentru nişte lucrări care vor fi executate undeva, în viitor şi, mai mult decât atât, au termenul de justificare sau de restituire, după caz, potrivit actului normativ, abia la finele perioadei pentru care au fost acordate, şi finele perioadei pentru care a fost angajată lucrarea?

Acesta este motivul pentru care deputaţii Grupului parlamentar al PSD vor vota împotriva acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Lakatos, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Lakatos:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Fair-play-ul mă obligă să nu fiu de acord cu antevorbitorul, pentru că această propunere de modificare a legii a venit de la primari din toate partidele politice, de la consiliile judeţene şi, eu mă bucur că Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă, a dat curs solicitării acestora.

Despre ce este vorba? Ştiţi şi dumneavoastră cât de rigidă este Legea finanţelor publice locale şi cum se poate interpreta, dacă cumva un primar sau un Consiliu judeţean are posibilitatea... au avut, cel puţin anul trecut, când avea fond de rulment, de exemplu, şi fond de rezervă, avea bani. De la stat nu primise sumele la care avea dreptul, în cadrul ori al programului guvernamental, ori al unor programe din fonduri nerambursabile, şi, ca să nu se oprească lucrarea, a efectuat plata în avans.

Această ordonanţă nu face altceva, decât în cadrul acestor programe, care sunt strict menţionate aici, în cadrul contractelor, care sunt valabil încheiate, necontestate, să recunoască avansul acesta plătit, sub forma lucrărilor executate, bunurilor procurate ş.a.m.d., în aşa fel încât să poată să se deruleze, în continuare, investiţia.

Deci este o măsură justificată. Grupul nostru parlamentar va vota şi eu sper că, ascultând această explicaţie, şi colegii de la PSD vor vota, pentru că vine în ajutorul tuturor primarilor şi nu se pune problema de niciun fel de clientelă politică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.

Nemaifiind alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare şi nici amendamente, proiectul de lege va rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (PL-x 638/2010) (rămas pentru votul final)

Urmează Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Rog iniţiatorul.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este vorba despre modificarea art.3 din Legea nr.118, care prevedea diminuarea salariilor şi la personalul Băncii Naţionale, şi, pentru a nu se interpreta că sumele respective vin şi finanţează, într-o anumită formă, bugetul de stat, s-a convenit cu Banca Centrală Europeană şi cu Banca Naţională ca sumele respective să meargă în rezervele statutare ale Băncii Naţionale.

Deci aceasta este modificarea care a fost propusă.

Vă rugăm să aprobaţi proiectul de ordonanţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, transmis cu adresa nr.1.079, în 26 august 2010, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în sensul - aşa cum a menţionat şi domnul secretar de stat - exceptării sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul Băncii Naţionale a României de la virarea integrală la bugetul de stat, urmând ca aceste sume să majoreze rezervele Băncii Naţionale.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La lucrările comisiei au participat 33 de deputaţi, din totalul de 39 de membri ai comisiei.

Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2010, în şedinţa din data de 25 ianuarie 2011, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptare a plenului Camerei Deputaţilor a unui raport favorabil al proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Marian Sârbu, preşedinte de şedinţă,

Am să încep prin a spune, de la început, că Grupul parlamentar al PNL nu va vota acest proiect de lege.

Şi am să şi argumentez de ce: în primul rând, haideţi să vedem despre ce este vorba.

Guvernul României, Guvernul Boc - sigur, mă exprim corect; dacă lumea doreşte neapărat voi spune Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, pentru că ăsta este Guvernul României - n-a făcut decât ceea ce ştie: să taie de peste tot.

Şi, aşa cum ştie să taie de peste tot, a tăiat şi de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, de la Banca Naţională a României, şi s-a trezit ulterior că n-avea voie să o facă.

Dar dorinţa de a tăia la toată lumea este mai mare decât viziunea sau, dacă vreţi, decât coerenţa. Pentru că veţi vedea în acest proiect de lege că sumele pe care le-a tăiat acestor oameni, de la aceste instituţii, în loc să le fi dus înapoi şi să le impoziteze, cu impozit pe venit, cu contribuţii sociale, le-a dus în rezerva Băncii Naţionale, acolo de unde nu se obţine nimic.

Oare, ce vrea acest guvern? Vrea bani din impozite şi taxe sau vrea să se joace cu vieţile oamenilor?!

Este clar că nu putem să votăm o asemenea aberaţie, pentru că, dacă acest guvern avea un pic de viziune şi un pic de claritate, înţelegea că acei bani trebuiau să se întoarcă la oameni, se impozitau şi mai creştea şi consumul, se mai încasa şi TVA la bugetul statului.

Cum să putem să votăm o asemenea aberaţie?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Nemaifiind intervenţii şi nici amendamente, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 pentru completarea Titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (PL-x 224/2010) (rămas pentru votul final)

Urmează punctul 8 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 pentru completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Vă informez, stimaţi colegi, că acest proiect a fost supus dezbaterii şi votului final în sesiunea septembrie - decembrie 2010, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare în şedinţa de vot final din 29.09.2010, şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se rediscută în sesiunea curentă.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2009 pentru completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor (PL-x 528/2009) (rămas pentru votul final)

Întrucât iniţiatorul nu este în sală, ne îndreptăm către punctul 9 de pe ordinea de zi, care se referă la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2009 privind completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Iniţiatorul?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Capră (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Potrivit dispoziţiilor Statutului poliţistului şi Statutului cadrelor militare, poliţiştii şi cadrele militare în activitate au dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază, în situaţia în care nu li se poate asigura spaţiul corespunzător.

În anul 2009, Ministerul Administraţiei şi Internelor se afla în imposibilitatea de a mai acorda compensaţia lunară pentru chirie cadrelor militare şi poliţiştilor, iar pentru soluţionarea situaţiei create, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2009, a fost completat art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007, astfel încât Ministerul Administraţiei şi Internelor să poată închiria pe o perioadă determinată spaţii locative, pe care să le pună, în mod gratuit, la dispoziţia personalului instituţiei.

Având în vedere aceste considerente, vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Rog comisia.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îmi revine mie sarcina să prezint raportul comun al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi, respectiv, Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională privind Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2009 pentru completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, precum şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate privind dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege mai sus menţionat.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările ulterioare, în sensul reglementării închirierii de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe perioadă determinată, prin structurile componente subordonate, a unor spaţii locative necesare cazării personalului propriu, care se dau în folosinţă gratuită poliţiştilor şi cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.31 alin.(1) şi, respectiv, 11 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.201 alin.(1) şi (2) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Raportul comun a fost adoptat cu majoritate de voturi de către Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi cu unanimitate de voturi de către Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Proiectul a fost aprobat şi de Senat, în şedinţa din 27 octombrie 2009.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea grupurilor parlamentare?

Domnul deputat Neacşu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă rog să-mi permiteţi să invit colegii noştri la un exerciţiu de lucru în comun.

Am citit cu multă atenţie materialele care sunt aferente acestui proiect de act normativ şi cel mai mult m-a impresionat expunerea de motive.

Dacă cineva dintre colegii noştri care au calculatoare... laptop-uri în sală vrea să acceseze acest document, va constata cu aceeaşi surprindere de care şi eu am dat dovadă, parcurgând acest document, care nu are completată nicio rubrică.

Deci preocuparea Guvernului referitor la acest aspect este, indiscutabil, zero. Nu avem nici descrierea situaţiei actuale, nici schimbări preconizate, nu avem nici impact. Evident că nici impact financiar nu avem, deşi ne trebuiau sume, şi au fost alocate prin bugetul de stat, nici efectele actului normativ asupra legislaţiei în vigoare, absolut nimic.

Este o situaţie absolut inadmisibilă. În opinia mea, domnii de la Cancelaria Primului-Ministru, care îi pun sub nas să semneze asemenea documente, ar trebui să-şi caute altceva de lucru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare mai doreşte cineva?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu doream să intervin dacă domnul vicelider al Grupului parlamentar al PSD nu intervenea.

Şi aş vrea să-i adresez o întrebare: trebuie să înţelegem faptul că nici colegii dumneavoastră din comisia de specialitate nu au fost atenţi la cele afirmate de dumneavoastră? Pentru că, în comisia de specialitate, a fost vot în unanimitate.

Cred că ar trebui să ne uităm mult mai atent pe conţinutul legii şi mai puţin pe expunerea de motive.

În opinia Grupului parlamentar al PDL, acest demers este unul normal, este unul corect, şi vine să sprijine lucrătorii din instituţiile importante ale statului: apărare şi interne.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Nemaifiind intervenţii din partea grupurilor parlamentare şi nici amendamente, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Stimaţi colegi,

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea propunerii legislative privind comemorarea dezrobirii romilor din România (Pl-x 519/2010) (rămasă la votul final)

Urmează Propunerea legislativă privind comemorarea dezrobirii romilor din România.

Iniţiatorul?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Păun:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Îngăduiţi-mi, în dublă calitate - o dată de iniţiator al acestui proiect de lege, cât şi în calitate de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale -, să prezint direct raportul celor două comisii care au fost sesizate pe fond.

Dacă există anumite luări de cuvânt, am să fiu prezent în sală şi am să dau răspunsul pe care îl consider de cuviinţă că este necesar să-l dau.

Prin urmare, Raport comun asupra Propunerii legislative privind comemorarea dezrobirii romilor din România, în conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate privind adresa PL-x 519/9.11.2010, cu dezbatere pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative privind comemorarea dezrobirii romilor din România, înregistrat cu nr.25/708/10.11.2010, respectiv nr.30/533/10.11/2010.

La întocmirea prezentului raport preliminar, comisiile sesizate pentru dezbatere în fond au avut în vedere, după cum urmează, avizul favorabil al comisiilor legislative, avizul favorabil al Comisiei juridice şi, de asemenea, puncte de vedere la nr.1345/25.05.2010, prin care Guvernul susţine adoptarea prezentului proiect de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Potrivit prevederilor art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, cu referire la prevederile art.75 din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea datei de 20 februarie ca zi de comemorare a dezrobirii romilor din România.

În conformitate cu prevederile art.61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiilor pentru drepturile omului şi problemele minorităţilor, ca de altfel şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au examinat această iniţiativă legislativă din data de 17 noiembrie şi, respectiv, 7 decembrie a.c.

La dezbatere au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, doamna Irina Cajal, secretar de stat şi, respectiv, domnul Vasile Timiş, secretar de stat din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Raportul comisiilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi, atât la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cât şi la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu un amendament, amendament care, de altfel, a fost acceptat de ambele comisii, respectiv amendamentul de la alin.(2) art.2.

Prin urmare, în raport cu obiectivul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare mai doreşte cineva?

Domnul deputat Victor Socaciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Socaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am să vorbesc din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă de la Camera Deputaţilor.

Este vorba de un amendament. Iniţiatorul, la art.2, a inserat la alin.(2) că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va introduce în programa şcolară perioada de robie a romilor din istoria României.

Iată că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat ca acest alineat să fie scos din textul legii, şi aşa a trecut în formă finală, deci cu acest amendament adoptat de către comisie a trecut textul de lege propus de iniţiator.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Conform regulamentului, trecem la dezbaterea raportului comisiei.

Dacă la punctul 1 din raport sunt observaţii?

Dacă nu, vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Da, punctul 1 a fost adoptat.

La punctul 2 dacă sunt observaţii?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Se supune votului după ce se întreabă dacă sunt observaţii, şi se supun votului amendamentele numai dacă există observaţii legate de aceste amendamente. Altfel, se consideră a fi adoptate.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Ce faceţi acum, credeţi că veţi reuşi să-l învăţaţi cum trebuie să lucreze?!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Aşa prevede Regulamentul nostru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

La punctul 2 din raportul comisiei, dacă sunt observaţii?

Dacă nu sunt observaţii se consideră adoptat.

La punctul 3 există un amendament din partea comisiei.

Vă supun votului acest amendament.

Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

84 de voturi pentru, 2 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Raportul a fost adoptat.

Urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 pentru completarea Titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (PL-x 224/2010) (rămas pentru votul final)

Revenim la punctul 8 de pe ordinea de zi, stimaţi colegi, care se referă la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 privind completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Reprezentantul iniţiatorului. Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tanczos Barna (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Renta viageră este un ajutor de stat, o formă de ajutor de stat reglementată prin Legea nr.247/2005. Această formă de ajutor de stat, având în vedere Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeană, reglementată strict de acordarea ajutoarelor de stat în domeniul agricol... acest ajutor de stat a trebuit modificat prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât, după data de 1 ianuarie 2010, să nu se mai acorde noilor beneficiari şi să se limiteze strict la plata rentierilor care figurau deja în sistem, care au solicitat acest ajutor de stat până pe data de 1 ianuarie 2010.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 reglementează acest lucru şi aduce în concordanţă legislaţia naţională cu privire la ajutorul de stat cu prevederile normelor europene.

Vă rog să votaţi pentru aprobarea raportului comisiei de specialitate şi să susţineţi ordonanţa de urgenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea comisiei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Avram:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, împreună cu Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 pentru completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 28 aprilie 2010, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constituţia României.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005.

Urgenţa reglementării este motivată de necesitatea respectării prevederilor Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, prin care se stabileşte o perioadă de trei ani, în cadrul căreia poate fi continuată acordarea ajutorului de stat în agricultură.

În urma dezbaterilor celor două comisii sesizate în fond, au hotărât în unanimitate de voturi membrii Comisiei pentru agricultură şi cu majoritate de voturi membrii Comisiei juridice să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare raportul de adoptare a proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2010 pentru completarea Titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

S-a adoptat raportul în forma de la Senat. Dintr-o eroare materială, se menţionează că raportul a fost adoptat cu amendamente admise şi aş vrea să se consemneze.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnule deputat, din partea Grupului parlamentar al PDL, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Ordonanţa nr.17, la data când ea a fost adoptată, a născut vii discuţii, cel puţin în cadrul plenului Comisiei pentru agricultură din Cameră, pentru că "uitasem noi" că dreptul de a da subvenţii de la 1 ianuarie 2010 nu-l mai aveam. Şi atunci, marea nemulţumire a noastră era că, în această perioadă, mai ales în 2009, când se ştia că de la 1 ianuarie 2010 nu mai aveam voie să acordăm aceste forme de sprijin de stat, trebuia să venim să înlocuim această formă.

Textul ordonanţei precizează foarte clar că numai cei care sunt înregistraţi, care sunt rentieri până la 31 decembrie 2009, pot beneficia în continuare de formele de sprijin, adică acei 50 de euro pentru arendă şi acei 100 de euro pentru vânzare.

Eu sper însă ca Guvernul să vină cu o formulă care să înlocuiască acest proiect. El a fost foarte bun şi util în perioada de aplicare, vă aduceţi aminte, o perioadă de patru ani de zile de aplicare foarte intensă, dar necesităţile şi nevoile din teritoriu impun ca el să continue, mai ales că populaţia îmbătrânită din mediul rural, cei care nu mai pot munci în momentul de faţă terenurile agricole sunt interesaţi de continuarea acestui proiect.

Grupul Partidului Democrat Liberal va vota pentru acest proiect de ordonanţă şi să sperăm că, de data aceasta, nu ne vom mai confrunta cu situaţia din septembrie, când, datorită votului, n-a putut fi adoptat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnule deputat, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Grupul parlamentar al PSD nu va vota acest proiect de lege, pe care-l considerăm discriminatoriu.

Da, admitem că am avut un program de conformare de trei ani de zile. Ne este foarte cunoscut acest lucru, pentru că procedurile privind aderarea pe domeniul agriculturii la Uniunea Europeană au fost demarate în perioada Guvernării Năstase.

Dar faptul că, de la 31 decembrie 2009 şi până în prezent, guvernul care s-a aflat la guvernare nu a reuşit să facă demersurile necesare faţă de Comisia Europeană pentru a înlocui acest tip de ajutor de stat sau pentru a solicita aprobarea unei forme de ajutor de stat cu această destinaţie din partea Uniunii Europene ne determină să nu susţinem acest demers al Guvernului.

Evident că ni se pare discriminatoriu ca 94 şi ceva de mii de persoane să primească rentă, pentru că s-au înscris, aşa cum este normal, aşa cum era firesc, până la data de 31 decembrie - dată până la care era funcţională o atare schemă, dar ca cei care nu s-au înscris până la acea dată, care n-au avut documente complete până atunci sau cei care au apărut sau sunt puşi într-o astfel de situaţie de atunci încoace să nu mai poată beneficia de un astfel de ajutor nu putem să fim de acord.

Mai mult decât atât, se precizează că aceste tipuri de ajutoare - în măsura în care vor fi aprobate de către Comisia Europeană - vor intra şi odată ce vor intra în vigoare şi cetăţenii care nu şi-au depus documentele până la acea dată şi care le-au depus după data de 1 ianuarie 2010 trebuie să aibă acelaşi regim ca şi cei care au depus înainte de această dată.

Acesta este motivul pentru care noi nu vom vota acest proiect de ordonanţă şi, aşa cum a precizat şi antevorbitorul meu, aşteptăm din partea Guvernului măsuri mult mai concrete, mult mai rapide pentru rezolvarea acestei situaţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, dacă nu, trecem la dezbaterea şi aprobarea raportului.

La nr.1 din raport dacă sunt observaţii? Dacă nu, adoptat.

La punctul 2 dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat.

La punctul 3 dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 179/2009) (rămas pentru votul final)

Urmează proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Vă rog, iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Dat fiind că este o ordonanţă mai veche şi care a fost supusă de mai multe ori atenţiei dumneavoastră, vă adresez rugămintea de a aproba proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Nassar:

Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată în conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu dezbaterea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Proiectul de lege a fost dezbătut la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată şi trimis comisiei pentru examinare în fond, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, în conformitate cu prevederile art.73 din Constituţia României, republicată.

Prin proiectul de lege menţionat, se modifică art.12 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul compatibilizării autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cu noile domenii de competenţă şi atribuţii specifice.

Compatibilizarea constă în reorganizarea autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în direcţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege pentru următoarele argumente:

- se asigură gestionarea eficientă a resurselor umane şi financiare în domeniul sănătăţii publice;

- se asigură derularea programelor privind infrastructura în domeniul sanitar;

- şi, de asemenea, se îndeplinesc obiectivele asumate în cadrul programului naţional de reforme asumate în contextul european al atingerii obiectivelor Agendei Lisabona.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare...

Poftiţi, domnule deputat!

Domnul deputat Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Marian Sârbu, preşedinte de şedinţă,

Am să încep, de asemenea, cu concluzia atitudinii politice a PNL faţă de acest proiect de lege: va vota, din nou, împotriva acestui proiect de lege.

Este, cred, a patra sau a cincia oară când revine la plen acest proiect de lege, fiind o lege organică, majoritatea parlamentară n-a reuşit să treacă această modificare şi cred că este un lucru bun.

De ce votăm împotrivă? Simplu! Pentru că, dacă vă uitaţi în textul de lege cu patru articole, nu face decât să politizeze administraţia publică centrală sigur, cu serviciile deconcentrate, în situaţia aceasta, direcţiile judeţene de sănătate publică.

Prin Legea nr.95/2006, la nivelul fiecărui judeţ, ministerul se reorganizase în servicii deconcentrate pe autorităţi de sănătate publică, pentru că autoritatea avea cu totul şi cu totul alte atribuţii şi, mai ales, era o autoritate care impunea legea la nivel local.

Sigur că Guvernului Boc nu-i place autoritatea şi disciplina şi a venit la putere şi, dacă vă uitaţi, la câteva zile după ce a luat puterea, după ce a fost învestit Guvernul, a dat ordonanţă de urgenţă şi a renunţat la autoritate şi a făcut din nou celebrele direcţii birocratice, cele de sănătate publică judeţene.

N-avem cum să fim de acord cu un asemenea proiect de lege.

N-avem cum să fim de acord să schimbăm denumirea unor instituţii numai ca să plece ai noştri şi să vină ai voştri.

Aşa ceva nu este permis într-o ţară normală şi membră a Uniunii Europene.

În consecinţă, pentru a cincia oară vom vota împotriva acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii nu sunt. În concluzie, nefiind amendamente, urmează ca proiectul să intre la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (PL-x 506/2009) (rămas pentru votul final)

Următorul proiect de lege se referă la respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Gati (secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2009 are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsurile propuse sunt în concordanţă cu noile modificări în domeniu, având în vedere că alegerile pentru preşedinte s-au desfăşurat separat de alegerile pentru Parlamentul României.

Prin această ordonanţă de urgenţă au fost introduse măsuri necesare pentru desfăşurarea alegerii preşedintelui, respectiv organizarea, atribuţiile şi funcţionarea birourilor electorale, statutul membrilor acestora, modalitatea de întocmire şi actualizarea listelor electorale, delimitarea secţiilor de votare, campania electorală, înregistrarea candidaturilor şi a însemnelor electorale, regimul secţiilor de votare speciale, votarea, contravenţiile, infracţiunile în domeniu.

Având în vedere aceste considerente, vă rugăm să respingeţi proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Rog comisia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Fac precizarea că acest proiect de lege a mai fost la votul final în sesiunile februarie-iunie 2010 şi septembrie-decembrie 2010.

Cu privire la raportul comisiei, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2009.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă nr.95/2009.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil proiectul de lege în forma adoptată de Senat.

De asemenea, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de reprezentantul iniţiatorului.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2009 cu amendamentele admise, care sunt redate în Anexa nr.1 la prezentul raport.

Amendamentele respinse sunt redate în Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Fiind, de asemenea, procedură de urgenţă, vă propun cinci minute pentru dezbateri generale şi câte un minut pentru dezbaterea pe articole.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Grupurile parlamentare dacă au intervenţii? Dacă nu, intrăm pe raportul comisiei.

La nr.crt.1 dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat.

Nr.crt.2, dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Adoptat.

La nr.3 nu sunt observaţii. Adoptat.

Nr.4? Adoptat.

Nr.5? Adoptat.

Nr.6? Adoptat.

Nr.7? Adoptat.

Nr.8? Adoptat.

Nr.9? Adoptat.

Nr.10? Adoptat.

Nr.11? Adoptat.

Nr.12? Adoptat.

Nr.13? Adoptat.

Nr.14? Adoptat şi el.

Nr.15? De asemenea, adoptat.

Nr.16? Adoptat.

Nr.17? Adoptat.

Nr.18? Adoptat.

Nr.19? Adoptat.

Nr.20? Adoptat.

Nr.21? Adoptat.

Nr.22? Adoptat.

Nr.23? Adoptat.

Nr.24? Adoptat.

Nr.25? Adoptat.

Nr.26? Adoptat.

Nr.27? Adoptat.

Nr.28? Adoptat.

Nr.29? Adoptat.

Nr.30? Adoptat.

Nr.31? Adoptat.

Nr.32? Adoptat.

Nr.33? Adoptat.

Nr.34? Adoptat.

Nr.35? Adoptat.

Nr.36? Adoptat.

Nr.37? Adoptat.

Nr.38? Adoptat.

Nr.39? Adoptat.

Nr.40? Adoptat.

Nr.41? Adoptat.

Nr.42? Adoptat.

Nr.43? Adoptat.

Nr.44? Adoptat.

Nr.45? Adoptat.

Nr.46? Adoptat.

Nr.47? Adoptat.

Nr.48? Adoptat.

Nr.49? Adoptat şi el.

Nr.50? Adoptat.

Nr.51? Adoptat.

Nr.52? Adoptat.

Nr.53? Adoptat.

Nr.54? Adoptat.

Nr.55? Adoptat.

Nr.56? Adoptat.

Nr.57? Adoptat.

Nr.58? Adoptat.

Nr.59? Adoptat.

Nr.60? Adoptat.

Nr.61? Adoptat.

Nr.62? Adoptat.

Nr.63? Adoptat.

Nr.64? Adoptat.

Nr.65? Adoptat.

Nr.66? Adoptat.

Nr.67? Adoptat.

Nr.68? Adoptat.

Nr.69? Adoptat.

Nr.70? Adoptat.

Nr.71? Adoptat.

Nr.72? Adoptat.

Nr.73? Adoptat.

Nr.74? Adoptat.

Nr.75? Adoptat.

Nr.76? Adoptat.

Nr.77? Adoptat.

Nr.78? Adoptat.

Nr.79? Adoptat.

Nr.80? Adoptat.

Nr.81? Adoptat.

Nr.82? Adoptat.

Nr.83? Adoptat.

Nr.84? Adoptat.

Nr.85? Adoptat.

Nr.86? Adoptat.

Nr.87? Adoptat.

Nr.88? Adoptat.

Raportul în ansamblu şi proiectul de lege va fi adoptat.

Rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2009 pentru modificarea unor acte normative (PL-x 522/2009) (rămas pentru votul final)

Trecem la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2009 pentru modificarea unor acte normative.

Iniţiatorul, dacă este prezent.

Vă rog, domnule Gherghina.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Prin proiectul de ordonanţă, noi, practic, vă rugăm să fiţi de acord cu o modificare a Legii nr.273 în sensul că, acolo unde consiliile autorităţilor locale sunt dizolvate sau în procedură de dizolvare, primarul să poată executa bugetul în proporţie de 1/12 din acesta.

Al doilea punct: propunem o diminuare a sumelor care erau prevăzute iniţial în 2009 pentru recapitalizarea CEC-ului de la 900 diminuăm deci 105.

Al treilea punct: propunem o alocare a acelei sume de 105, prevăzută pentru 2009, la fondul de contragarantare a IMM-urilor.

Şi punctul următor, abilitarea Ministerului Finanţelor de a introduce aceste modificări în buget.

Acestea sunt modificările pe care le-am propus.

Suntem de acord cu raportul comisiei, întrucât la CEC nu s-a aprobat recapitalizarea şi se propune abrogarea textului, şi vă rugăm să aprobaţi sub forma raportului comisiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raportul comun al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2009 pentru modificarea unor acte normative.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege ca primă Cameră sesizată şi Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil iniţiativa legislativă şi, la fel, şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat favorabil proiectul de lege.

Aşa cum a prezentat şi domnul secretar de stat, iniţiativa legislativă completează, practic, cu ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2009 privind înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare şi participarea statului român cu suma de 105 milioane la capitalul fondului.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat proiectul de lege în şedinţa din 4 mai 2010.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 26 mai 2010.

La dezbaterea celor două iniţiative legislative, din totalul de 22 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, au fost prezenţi toţi deputaţii, iar la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, din cei 35 de membri au fost prezenţi la dezbateri 33 de deputaţi.

În urma examinării iniţiativei legislative, cele două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, supunerea plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2009 pentru modificarea unor acte normative, cu amendamentele admise prezentate în anexa la raport.

Această iniţiativă legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă grupurile parlamentare au de făcut observaţii, dacă nu, trecem pe raportul comisiei.

La punctul 1 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2? Adoptat.

Punctul 3? Adoptat.

Punctul 4? Adoptat.

Punctul 5? Adoptat.

Punctul 6? Adoptat.

Punctul 7? Adoptat.

Punctul 8? Adoptat.

Punctul 9? Adoptat.

Punctul 10? Adoptat.

Punctul 11? Adoptat.

Punctul 12? Adoptat.

Şi acest proiect de lege rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996 (PL-x 459/2010) (retrimis comisiei)

Urmează Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorin Dobrincu (director, Arhivele Naţionale ale României):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Legea Arhivelor Naţionale nr.16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia Arhivelor Naţionale de a prelua documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional, precum şi documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare, la asigurările sociale ale cetăţenilor, în cazul desfiinţării în condiţiile legii a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată.

În anul 2006, prin Ordonanţa de urgenţă nr.39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/1996, s-a stabilit ca Arhivele Naţionale să preia de la creatorii de documente, persoane juridice, care se desfiinţează, fără ca activitatea acestora să fie continuată de altele, documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare sociale ale cetăţenilor.

De asemenea, legea a stabilit ca documentele menţionate, aflate în păstrarea Caselor Teritoriale de Pensii, să fie preluate de Arhivele Naţionale.

Până în acel moment, sarcina preluării şi administrării acestor documente revenea caselor judeţene de pensii sau sectoarelor municipiului Bucureşti şi se realiza după o procedură specifică, care presupunea inclusiv sesizarea Caselor Teritoriale de Pensii cu privire la desfiinţarea creatorilor de documente cu valoare practică, fiind de altfel o activitate circumscrisă sferei relaţiilor de muncă ale foştilor angajaţi.

Pe de altă parte, deşi legea a stabilit că transferul de competenţă către Arhivele Naţionale se face după: "înfiinţarea în cadrul Arhivelor Naţionale şi în cadrul direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale a unor structuri specializate, cu asigurarea în condiţiile legii a resurselor umane şi logistice financiare necesar", în fapt această condiţie nu a fost îndeplinită până în prezent.

De altfel, chiar în raportul cu arhivele aflate deja în gestiunea Arhivelor Naţionale, instituţia înregistrează o situaţie alarmantă determinată de deficitul major de spaţii de depozitare corespunzătoare, condiţiile improprii de depozitare pe care le oferă imobilele date în administrarea Arhivelor Naţionale, de numărul redus de personal ori de lipsa unor specialişti în genul de activităţi care ţin de domeniul asigurărilor sociale.

Reglementarea propusă urmăreşte rezolvarea unei situaţii juridice create de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.39/2006, prin stabilirea unor mecanisme viabile de preluare a arhivelor reprezentând documente cu valoare practică, de la persoanele juridice care se desfiinţează fără ca activitatea acestora să fie continuată de altul, de natură să asigure respectarea, realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.

Prin acest proiect se creează cadrul legal necesar pentru ca activităţile de păstrare, conservare, restaurare, legătorie, prelucrare arhivistică şi utilizare a documentelor cu valoare practică se poată fi desfăşurate de operatori economici, în baza unei autorizaţii de funcţionare emisă în acest sens de Arhivele Naţionale ale României sau de serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale, după caz.

Noul cadru juridic propus contribuie la exercitarea unor drepturi ale cetăţenilor, referitoare la redobândirea proprietăţilor imobiliare confiscate în timpul regimului comunist, despăgubiri de recalculare a pensiilor şi aşa mai departe.

Având în vedere toate aceste considerente, vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru modificare şi a completarea Legii Arhivelor Naţionale nr.16, în forma propusă de comisie.

În acelaşi timp, îmi fac datoria de a menţiona că s-au strecurat câteva erori de formă în proiectul venit de la comisie. Este vorba de câteva puncte care au fost eronat numerotate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Vă rog, din partea comisiei?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aledin Amet:

Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi, datorită unei erori materiale în textul sosit de la Senat, propun retrimiterea la comisie pentru 3 săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca dezbatere generală, Grupul parlamentar al UDMR susţine această lege, ca idee.

Deci, e bine să rezolvăm o problemă stringentă în cazul acestor documente.

Totodată, în continuare, avem un punct de vedere diferit de iniţiator, legat de cine trebuie să plătească, să finanţeze acest transfer. Noi credem în continuare că finanţarea acestui transfer trebuie să fie susţinută tocmai de acele persoane care vor profita de pe urma acestor activităţi, şi nu de către cei ajunşi într-o situaţie grea sau de către bugetul de stat, pe de o parte.

Pe de altă parte, noi sperăm în continuare că vom avea o lege modificată a Arhivelor Naţionale şi vom reuşi să redăm, de exemplu, bisericilor, acele fonduri arhivistice pe care ele le-ar relua pe gratis, aşa cum a fost şi în cazul Academiei Române, şi să avem un sistem descentralizat de arhive publice, inclusiv cele de natura bisericilor, care noi credem că ştim că au această dorinţă şi vor putea să funcţioneze în acest sistem.

Ca atare, în funcţie de amendamentul respins pe care îl voi susţine şi care se regăseşte în raport, noi vom vota în consecinţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Dacă mai sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Dacă nu, întrucât s-a făcut o propunere de retrimitere la comisie, chiar din partea reprezentantului comisiei, vă supun la vot această propunere.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Proiectul a fost retrimis la comisie, cu 71 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă.

Termen două săptămâni, domnule preşedinte. Trei săptămâni, e în regulă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2010 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (PL-x 870/2010) (rămas pentru votul final)

Urmează Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2010 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Iniţiatorul, vă rog?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă rugăm să adoptaţi acest proiect care vizează recuperarea garanţiilor date o dată cu contractele de închiriere. În felul acesta, reducem cheltuielile şi evităm blocarea funcţionării misiunilor diplomatice pe care le avem în străinătate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Comisia, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2010 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ.

Obiectul de reglementare se referă la completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în sensul reutilizării cu aceeaşi destinaţie a sumelor reprezentând garanţii recuperate din contractele de închiriere aferente spaţiilor de lucru şi locuinţelor de serviciu, folosite de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi şi este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2010, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Dacă sunt observaţii din partea grupurilor parlamentare? Dacă nu sunt, şi nefiind nici amendamente, legea urmează să meargă la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice (PL-x 594/2010) (rămas pentru votul final)

Ultimul punct de astăzi pe ordinea de zi se referă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice.

Domnule Gherghina, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Gherghina:

Prin proiectul de ordonanţă se propun, de fapt, trei aspecte: diminuarea consumului de carburant la autoturisme, normă care rămâne în vigoare în continuare, şi apoi două modificări pentru bugetul pe 2010, respectiv - reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, şi 90% din profitul companiilor naţionale să fie vărsat la bugetul de stat, în loc de până la 50.

Deci acestea sunt modificările care au fost propuse, vă rugăm să aprobaţi în forma stabilită şi de comisie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

Comisia, vă rog?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raport comun al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice.

La întocmirea raportului comun s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2010 privind măsurile de reducere a cheltuielilor publice, astfel: modificarea normativelor de cheltuieli privind consumul de carburanţi prin diminuarea cu 50%, cu excepţia unor activităţi specifice, cum ar fi activităţile operative de inspecţie în domeniile vamal, gardă financiară, pentru activităţile de transport valori, pentru serviciile de ambulanţă şi SMURD, pentru activităţi specifice de intervenţie, desfăşurate în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru transportul persoanelor private de libertate, precum şi transportul elevilor cu microbuze şcolare; reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile prevăzute în bugetele aprobate de ordonatorii de credite pe anul 2010 şi rămase de executat pentru semestrul II.

Raportul comisiilor a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii proiectului de lege, comisiile reunite propun supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt intervenţii din partea Grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul deputat Călian, din partea Grupului parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ordonanţa Guvernului nr.55 este bună, este un act normativ foarte bun care ajută administraţiile locale, însă pentru a fi corecţi până la capăt, vreau să fac doar câteva precizări.

A fost adoptat un amendament prin care se stabileşte faptul că pot fi achiziţionate cantităţi necesare de carburanţi pentru buna funcţionare a instituţiilor subordonate administraţiilor locale, însă există un alt amendament care este respins. Amendamentul vizează achiziţionarea de autoturisme pentru Poliţia locală. Sper să fiu în asentimentul reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice, tocmai de aceea am intervenit la microfon ca să nu fie niciun diferend de opinie, şi vă rog, cu atenţie, la amendamente respinse, să-mi daţi posibilitatea să susţin acel amendament respins care vizează achiziţionarea de autoturisme pentru buna funcţionare a Poliţiei locale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.

Dacă nu mai sunt observaţii din partea grupurilor parlamentare, intrăm pe raportul comisiei.

La punctul 1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2. Adoptat.

Punctul 3. Adoptat.

Punctul 4. Adoptat.

Punctul 5. Adoptat.

Punctul 6. Adoptat.

Punctul 7. Adoptat.

Punctul 8. Adoptat.

Punctul 9. Adoptat.

La ce număr curent vreţi să interveniţi? La 1? Bine, revenim. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Mie aşa îmi apare la Secţiunea amendamente respinse, nr.crt.1, amendamentul propus vizează exact ceea ce v-am spus şi v-aş ruga să-l supuneţi aprobării. Sub această formă îl am în raport. Vi-l prezint, dacă doriţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Nu, e corectă observaţia.

O să supun amendamentul dumneavoastră la vot şi dacă nu trece, înseamnă că punctul de vedere al comisiei a prevalat.

La punctul 1 din amendamentele respinse, cine este pentru?

 
Video in format Flash/IOS  

Cu 53 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri, amendamentul a fost adoptat.

Revenim, reluăm de la punctul 2 din textul comisiei. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Adoptat.

Punctul 4. Adoptat.

Punctul 5. Adoptat.

Punctul 6. Adoptat.

Punctul 7. Adoptat.

Punctul 8. Adoptat.

Punctul 9. Adoptat.

Punctul 10. Adoptat.

Punctul 11. Adoptat.

Punctul 12. Adoptat.

Textul rămâne pentru votul final şi cu asta încheiem această şedinţă a dezbaterii de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.

Domnul Marian Sârbu:

Trecem la partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, la interpelările şi întrebările adresate miniştrilor sau primului-ministru.

Începem sesiunea privind şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Avem o întrebare, o interpelare solicitată de domnul deputat Pieptea Cornel de la PNL. Dacă este prezent şi doreşte să dezvolte, dacă nu... În schimb este prezent reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor, domnul secretar de stat Mihai Capră. Dacă i-aţi trimis în scris, e suficient.

Vă mulţumim pentru prezenţă.

Dacă domnul deputat Holdiş Ioan din partea PDL este prezent? Dacă nu este prezent, este, în schimb, prezent din partea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul secretar de stat Gheorghe Andrei Kiraly, vă rog să-i transmiteţi domnului deputat răspunsul în scris.

Dacă domnul deputat Manda Iulian Claudiu este prezent? Nu este prezent. Este, în schimb, domnul secretar de stat Gheorghe Andrei Kiraly, pe care îl rog, de asemenea, să-i răspundă în scris domnului deputat.

Dacă domnul deputat Holdiş Ioan, din partea PDL, este prezent? Nu este prezent. Este prezent, în schimb, domnul secretar de stat Iliescu, pe care îl rog să îi trimită răspunsul în scris domnului deputat Holdiş.

Dacă domnul Stan Ion, deputat din partea PSD, este prezent? Dacă nu, îl rog, de asemenea, pe domnul Iliescu, domnul secretar de stat, să-i trimită domnului Stan Ion răspunsul în scris.

Cu aceasta, şedinţa noastră a luat sfârşit.

Vă doresc o seară bună tuturor!

Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la orele 18,08.