Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2011
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2011
|
Şedinţa a început la ora 8,36. Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor. * |
|
||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Daţi-mi voie să încep ziua de astăzi cu un gând bun pentru colegele, colaboratoarele noastre, cu prilejul Zilei Femeii, şi să le urez să aibă parte numai de discriminări pozitive anul acesta. Şi, în continuare, să-mi permiteţi să deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice ale deputaţilor, invitându-l la cuvânt pe domnul Mircea Duşa, dacă este. Nu este. Să depună în scris declaraţia politică, din partea Grupului parlamentar al PSD. Din partea Grupului parlamentar al PDL este înscris şi domnul Dan Zătreanu, care nu este şi a lăsat în scris. De asemenea, din partea Grupului parlamentar PNL-PC, domnul Mircea Irimescu, dacă este. Nu este. Din partea Grupului parlamentar UDMR, doamna Petö Csilla-Mária. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Stimaţi colegi deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "O sută de ani de la proclamarea Zilei Internaţionale a Femeilor". Acum o sută de ani, în anul 1911, s-a sărbătorit prima dată Ziua Internaţională a Femeilor. Cincisprezece mii de femei au ieşit în stradă, la New York, pentru a susţine cauza femeilor discriminate şi a lua atitudine în vederea asigurării unor condiţii mai bune de muncă pentru ele însele. Au dat dovadă de solidaritate, care este foarte importantă în promovarea propriilor probleme. Nu cereau nicio favoare, decât să le fie apreciată munca, dreptul la viaţă şi demnitate. Personal, consider că în societatea în care femeia are acces la educaţie şi drepturi egale cu bărbatul, nu ar trebui ca accesul femeilor în politică sau în orice alt domeniu să fie îngreunat. Totuşi, privind reprezentarea feminină din Parlamentul României, vom observa că din 333 de deputaţi romani, 37 sunt femei, alese prin vot uninominal -13 din Grupul parlamentar PDL, 14 PSD+PC, 6 PNL, 2 UDMR, iar dintre celelalte minorităţi - 1 din partea Asociaţiei Liga Albanezilor din România - şi din cei 137 de senatori români doar 8 sunt femei - 3 PDL, 4 PSD+PC, 1 PNL. Reprezentarea femeilor a rămas la procentul de 10,3% şi după alegerile din decembrie 2008. Nivelul acesta se află sub media mondială a reprezentării femeilor, care este de 15,6%, şi sub nivelul de 18,7% din Europa şi din ţările OSCE; este, de asemenea, sub nivelul ţărilor scandinave, de 37%, în rândul cărora Suedia are cea mai semnificativă reprezentare a femeilor, de 45,3%. O abordare realistă a participării politice echilibrate a femeilor şi bărbaţilor răspunde nevoii unei participări mai echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în viaţa politică. Câteva femei nu pot face faţă nevoilor cu care se confruntă domeniul în discuţie, chiar dacă nivelul şi calitatea acţiunilor şi muncii întreprinse de acestea este de necontestat. Numărul redus de femei în politică arată că nu vor sau nu au posibilitatea să fie suficient de implicate. Tot timpul şi interesul este concentrat asupra celor pentru care îşi desfăşoară activitatea - asupra alegătorilor. Femeile care au copii, părinţi, serviciu se reprofilează greu. Consider că femeile au nevoie de promovare în politică. Au un spirit de echipă mai dezvoltat, au o mai mare deschidere spre schimbare, ceea ce cred că e necesar în politică. Piedicile ce stau la baza reprezentării slabe în Parlamentul României a femeilor le reprezintă: modalitatea tradiţională în care sunt percepute rolurile bărbaţilor şi ale femeilor în societate, refuzul cetăţenilor - bărbaţi şi femei - de a vedea femeia ca om politic, poziţia, statutul social, pe care femeile le câştigă considerabil mai greu decât bărbaţii, normele sociale discriminatorii, lipsa sprijinului sau un cadru legal insuficient dezvoltat etc. Consider că femeile nu sunt mai puţin competente decât bărbaţii, aşadar nu este nevoie de o atribuţie, competenţă sau atu specifice. Atât prin activitatea desfăşurată ca deputat, cât şi ca secretar al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, principalul meu scop este de a dezvolta legi sau a aduce amendamente celor existente pentru exercitarea în mod egal şi nediscriminatoriu de către orice cetăţean a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, asta implicând, în mod evident, şi femeile. Teoretic şi bărbaţii pot susţine/promova cu succes interesele femeilor, deşi, de cele mai multe ori, femeile îşi susţin cu cel mai mare succes propriile interese şi problemele specifice cu care se confruntă. De aceea, femeile trebuie să ia atitudine acum pentru ele însele şi să nu mai aştepte încă o sută de ani pentru a acţiona. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale dacă este cineva? Nu este. Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar? Nu este nimeni. Din partea deputaţilor independenţi nu este nimeni. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Eugen Constantin Uricec. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "România are nevoie de o politică demografică cu viziune". Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt ani buni de zile de când tot discutăm pe marginea sustenabilităţii politicilor publice din România, fie că este vorba despre dezvoltarea economică viitoare, despre coeziunea economică şi socială, fie că este vorba despre viitorul sistemului de pensii, fără a lua însă în calcul unul dintre cei mai importanţi factori, şi anume resursa umană. În ultimii douăzeci de ani, structura piramidei vârstelor s-a modificat radical, de la o piramidă veritabilă cu baza în jos, către un trapez răsturnat. Pentru cine pretinde că are viziune pe termen lung, această evoluţie a populaţiei României reprezintă cu siguranţă un adevărat semnal de alarmă. Altfel spus, am ajuns de la o structură a populaţiei care era predominată de categoriile tinere, la o structură în care populaţia de peste cincizeci de ani este preponderentă. Dacă mai adăugăm la această evoluţie demografică nefavorabilă şi pierderile de resurse umane tinere, care au migrat cu precădere către ţările Uniunii Europene, şi care reprezintă cu mult peste două milioane de români declaraţi oficial, atunci tabloul demografic românesc ne este mult mai clar definit. Din nefericire, cei care au deţinut frâiele guvernamentale în trecut s-au preocupat doar de creşterea nesustenabilă a salariilor din domeniul public, de creşterea iluzorie a pensiilor, fără a corela aceste decizii imprudente cu posibilitatea lor de susţinere în viitor de către o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită şi mai puţin numeroasă, de un număr de contribuabili din ce în ce mai mic. Nu este de mirare că astăzi avem un raport de 0,79 de angajaţi la un pensionar, faţă de un raport de peste 2 angajaţi la un pensionar în decembrie 1989, iar posibilităţile de deteriorare a acestui raport nu s-au epuizat. Teama de o politică pronatalistă în România este firească, până la un moment dat, însă numai în rândul populaţiei, care şi astăzi îşi mai aminteşte cu un gust amar celebrul decret al regimului comunist din anii 60. Această teamă nu trebuia însă să fi afectat şi guvernanţii români, care ar fi trebuit să fie conştienţi că cea mai importantă resursă a societăţii este cea umană. De asemenea, cel mai mare rival pe care natalitatea l-a avut şi îl are în societatea românească postdecembristă nu l-a reprezentat atât de mult condiţia economică uneori precară a părintelui, ci diluarea ideii de familie şi promovarea la rang de valoare a falselor modele de cupluri aşa-zis moderne. O viitoare politică pronatalistă trebuie să aibă în vedere toate aspectele vieţii economico-sociale, altfel va fi supusă cu siguranţă eşecului. Într-o societate democratică, pronatalitatea nu se realizează prin forţa constrângerii, ci prin forţa valorilor familiei, a sănătăţii psihice şi spirituale pe care copilul venit într-o familie nouă o aduce. Pentru succesul unei politici demografice sustenabile nu numai statul trebuie să se implice. Cei mai importanţi aliaţi trebuie să fie biserica, oricare ar fi aceasta, şi şcoala. Biserica, prin reconstituirea valorilor despre copii şi familie, şcoala, prin educaţia celor care mai devreme sau mai târziu vor deveni adulţi, prin furnizarea unor modele veritabile, şi nu a unor false modele de reuşită în viaţă, aşa cum tabloidele din toată lumea umplu paginile zilnic. Copilul trebuie să crească în familie, iar familia trebuie să aibă copii. Acesta trebuie să fie obiectivul nostru major! Statul, în schimb, trebuie să susţină logistic şi financiar familia şi copilul. Logistic, statul trebuie să contribuie prin ameliorarea grijii faţă de mamă, faţă de copii, în sistemul ocrotirii de sănătate, care l-a final să ne înlăture definitiv din topurile mortalităţii infantile. Tot logistic, statul trebuie să intervină prin crearea de oportunităţi egale pentru toţi copiii României, indiferent unde s-ar naşte aceştia, la sat sau oraş, în familii bogate sau modeste, pentru a putea fi educaţi şi formaţi de la cele mai crude vârste până la viitorii specialişti de pe piaţa muncii. Toţi trebuie să aibă şanse egale! Financiar, statul trebuie să se concentreze doar către copiii aflaţi în dificultate, ei sau familiile lor, şi nu cum s-a gândit până în prezent, şi anume: să-i ajutăm pe toţi, într-o manieră ineficientă. Stimaţi colegi, Cred că românii şi România trebuie să se emancipeze. Însă emanciparea nu cred că intră în conflict de interese nici cu valorile familiei, pentru care odinioară românii erau recunoscuţi în lume, nici cu binecuvântarea Dumnezeiască pe care un copil o aduce pentru părinţii săi şi pentru societate. Sunt convins că dacă nu vom orienta politicile româneşti către viitor, către copiii acestui neam, tot efortul nostru şi sacrificiile din prezent nu vor fi sustenabile pe termen lung. Aşa că rog la un moment real de reflecţie şi acţiune în jurul acestei teme. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Zisopol Dragoş. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Eleftherios K. Venizelos, personalitate politică marcantă a Greciei moderne ". Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Un rol fundamental în dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre Grecia şi România, relaţii derulate de peste 130 de ani, l-a ocupat şi marele om politic Eleftherios K. Venizelos(1864 - 1936), premier al Greciei în perioada 1910 - 1920 şi 1928 - 1932. Timp de peste două decenii, Eleftherios K. Venizelos, împreună cu personalităţile politice româneşti ale vremii, dintre care îi amintesc pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga sau Take Ionescu, şi-au pus amprenta politică la nivel european. Contactele bilaterale au fost o expresie vie a solidarităţii dintre cele două state europene, într-o perioadă decisivă pentru destinele popoarelor român şi elen. În acest context, ca un omagiu adus remarcabilului revoluţionar şi om de stat elen, făuritorul de fapt şi de drept al Greciei moderne, luni, 28 februarie a.c., la Bucureşti, a avut loc dezvelirea monumentului dedicat lui Eleftherios Venizelos. Creaţie a artistului Praxitelis Tzanoulinos, bustul lui Eleftherios Venizelos a fost ridicat la iniţiativa ambasadorului Greciei în România - Excelenţa Sa domnul Georgios Poukamisas, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România, pe care o reprezint în calitate de preşedinte şi deputat, domnul Ioannis Valvis, familia Sofianou, domnul George Galanakis, câteva companii greceşti (ROMTELECOMSA, ALUMILROM INDUSTRY SA, ALEXANDRION GROUPROMANIA SRL) şi Primăria Generală a Capitalei. La eveniment au participat; preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului Elen - domnul Konstantinos Vrettos; deputatul şi preşedintele Federaţiei ComunităţilorEvreieştidin România, colegul nostru, domnul doctor Aurel Vainer, ambasadorul Greciei în România - Excelenţa Sa domnul Georgios Poukamisas, ambasadorul Republicii Cipru în România - Excelenţa Sa domnul Spyros Atass, preşedintele Camerei de Comerţ Eleno-Române - domnul Mihalis Sotiriou, domnul doctor Constantin Iordan - autorul unor lucrări privitoare la activitatea prodigioasă a lui EleftheriosVenizelos, cadre didactice universitare din Grecia şi România, reprezentanţi ai companiilor greceşti care au finanţat proiectul, reprezentanţi ai Uniunii Elene şi ai Ambasadei Republicii Elene în România. Ca urmare a bunelor relaţii bilaterale existente între România şi Grecia, prin reciprocitate, la Atena va avea loc dezvelirea bustului remarcabilului om de stat român - Nicolae Iorga. Uniunea Elenă din România îşi manifestă disponibilitatea de a participa activ şi la acest eveniment. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al UDMR, dacă cineva doreşte să ia cuvântul? Nu. Vă rog, de la PDL, dacă este cineva? Nu este. |
|||||
|
|
|
De la... Vă rog, domnule Blaga. Am înţeles. Vă rog să nu comunicaţi. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Prima dată vreau să spun şi eu la mulţi ani tuturor femeilor din România şi nu numai, în această zi frumoasă, Ziua Mamei, în primul rând, să doresc multă sănătate şi succes în activitatea politică. "Munţii noştri aur poartă, /Noi cerşim din poartă în poartă." Stimaţi colegi şi colege, Am certitudinea că această declaraţie politică trebuia să o susţin în faţa dumneavoastră şi nu numai, mai înainte de data de astăzi. Bine ar fi fost dacă o făceam, să zicem cu circa jumătate de an în urmă. Astăzi o fac influenţat şi marcat de un reportaj TV de pe postul de televiziune Antena 3, reportaj realizat cu privire la aurul din Munţii Apuseni. Am toată stima şi admiraţia faţă de doamna Carmen Avram, realizator TV, care a reuşit să atragă atenţia opiniei publice asupra unui subiect deosebit de incitant pentru mine, aurul din Munţii Apuseni şi nu numai. Spun şi nu numai fiindcă se pare că aurul românesc nu este numai acolo, după cum se crede că acolo nu ar fi de neglijat nici zăcămintele de uraniu sau litiu. Şi atunci îmi pun şi eu întrebarea: de ce atâta linişte până acum, de ce atâta tăcere şi secret, din partea multora dintre cei care au jurat cu mâna pe Biblie pentru fericirea poporului român, oameni cu funcţii de răspundere în România - patria noastră cea bună. România este ţara pe care Dumnezeu a înzestrat-o cu multe bogăţii. Măcar pentru acest motiv nu am înţeles de ce rezervele româneşti de ţiţei şi gaze naturale nu aduc un preţ mai bun pentru buzunarul românului, comparativ cu alte state, care nu au asemenea bogăţii. Dar când este vorba de aur nu numai că nu înţeleg de ce nu ne aduce prosperitate, dar sunt intrigat şi tind să cred că sunt multe lucruri nelalocul lor. Oare aurul românesc nu a avut şi nu va avea alt rol decât înavuţirea altor popoare? Aurul românesc a fost râvnit din cele mai vechi timpuri, oare de ce nu-l râvnim şi noi spre binele nostru?! Oare există o caracatiţă a aurului?! Oare de ce nu ne interesează şi de ce am tratat problema minelor de aur la unison şi foarte prost cu problematica minelor de cărbune? Oare putem pune semnul egal între cărbune şi aur, sau alte interese ori imposturi au fost cele hotărâtoare? Hotărâtoare atunci când minele de aur precum Certejul din Colegiul meu nr.2 Orăştie au fost închise. Statul român, prin guvernanţii lui, şi sub inerţia unor cutume parlamentare, prin funcţionari de tot felul, a reuşit să piardă şi valabilitatea unui poanson de autentificare a lingourilor de aur. Este datoria actualilor guvernanţi să facă lumină. Dar oare numai acest lucru l-am pierdut? Eu cred că am pierdut mult mai mult: bunăstarea şi libertatea deplină a poporului român privind gestionarea avuţiei sale. Am cerut în câteva ocazii o analiză, fie într-o comisie specială la nivelul Parlamentului, fie sub o altă formă, a problemei aurului din Munţii Apuseni, şi nu numai. Stimaţi colegi şi colege membri ai Parlamentului, Am speranţa că dacă declaraţia mea politică nu are niciun ecou în rândul celor responsabili, pentru a face o analiză serioasă, pertinentă, transparentă şi eficientă asupra acestui importante probleme, măcar reportajul doamnei Carmen Avram să ducă la o sensibilizare a acestora şi, de ce nu, a noastră, pentru ca măsuri importante să se ia după 2000 de ani de exploatare a aurului din Munţii Apuseni sub deviza: "Munţii noştri aur poartă, /Noi cerşim din poartă-n poartă". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Din partea Grupului parlamentar PSD, ordinea celor care sunt înscrişi în listă vreau să v-o anunţ, ca să ştiţi: domnul Vasile Mocanu, domnul Angel Tîlvăr şi domnul Anghel Stanciu. În ordinea asta veţi luat cuvântul. |
|||||
|
|
|
Domnule Mocanu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Înainte de a da citire acestei declaraţii politice, mi-aş permite să vă fac o propunere: să găsiţi, în cadrul Biroului permanent, o modalitate de desfăşurare a acestui punct de pe ordinea de zi, că se vede clar că cei care stau acasă sunt pe primul loc şi cei care vin marţi, de marţi aici, stau la coadă şi nu se ştie când vor vorbi. Declaraţia de astăzi am intitulat-o: "O chestiune de finanţare". O interesantă problemă de finanţare a fost ridicată recent de medicii din Iaşi. De vreme ce ambulanţa primeşte bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, adică din fondurile asiguraţilor, iar SMURD este finanţat direct de stat, cât de corectă este starea de lucruri? Mai clar spus, de ce statul nu finanţează toate tipurile de urgenţe? Se ştie că la fel ca SMURD, şi Serviciul de ambulanţă salvează mii de vieţi, indiferent dacă aceste vieţi sunt ale unor români asiguraţi sau nu. În aceste condiţii, de ce apare o astfel de discrepanţă între cele două servicii medicale? Faptul că SMURD funcţionează pe baza unui buget estimativ, asigurat de Ministerul Sănătăţii, oferă acestui excelent serviciu, pentru care am toată lauda, o mai mare libertate de mişcare. Dar, repet, de ce nu se aplică aceleaşi criterii şi la Serviciul de ambulanţă? Iată o problemă care necesită maximă reflecţie din partea factorilor de decizie. În opinia medicilor ieşeni, ideal ar fi ca şi Serviciul de ambulanţă să fie finanţat tot de către Guvern. Modalităţile diferite de plată conduc la modalităţi diferite de preluare a urgenţelor care, într-un fel, pot conduce la afectarea intereselor pacienţilor. Cum în ultima vreme se vorbeşte tot mai mult despre cheltuirea eficientă şi transparentă a banilor contribuabililor, acest principiu ar trebui aplicat peste tot, şi nu numai unde le convine actualilor guvernanţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Numai o clipă, numai o clipă, domnule Tîlvăr, să dau cuvântul domnului Gheorghe Zoicaş, de la deputaţii fără apartenenţă la un grup parlamentar, după care urmează domnul Tîlvăr. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Investiţii din fonduri europene, în pericol". Doamnei ministru Elena Udrea, Doamnă ministru, în judeţul Maramureş, prin Programul Operaţional Regional de Dezvoltare Regională Nord-Vest, se derulează două proiecte de investiţii din fonduri europene, respectiv: reabilitarea Drumului judeţean Baia Sprie-Bîrsana, cu o valoare de 22 milioane euro; reabilitarea Spitalului Judeţean Maramureş-"Constantin Opriş" din Baia Mare, cu o valoare de 17 milioane euro. La această oră lucrările la cele două investiţii sunt oprite. Cum cele două investiţii sunt gestionate de către ministerul, pe care-l dumneavoastră îl conduceţi, vă rog să interveniţi şi să verificaţi care sunt motivele opririi lucrărilor de construcţii şi, totodată, posibilitatea continuării lor, pentru a evita cea mai nefericită situaţie de a pierde aceste fonduri europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Angel Tîlvăr, din partea Grupului parlamentar PSD. Urmează domnul deputat Beres Ştefan Vasile, din partea UDMR. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte Sârbu. Declaraţia mea politică se intitulează: "România sub imperiul Guvernului Boc." Stimaţi colegi, Potrivit "Proiecţiei principalilor indicatori macroeconomici până în anul 2020", emisă de Comisia Naţională de Prognoză, publicată în 2008, salariul mediu brut lunar în România pentru perioada 2014-2020 era estimat la 1156 de euro. În urma revizuirii acestor pronosticuri, pentru aceeaşi perioadă, salariul mediu brut va scădea la 810 euro. Astfel, în 2014, salariul mediu brut în România ar ajunge la 537 de euro/lună, faţă de estimarea din noiembrie 2008, de 753 euro/lună. De asemenea, deşi Comisia Naţională de Prognoză estima că salariul mediu brut lunar din România va depăşi 1.000 euro în 2018, în prezent, apreciază că, în 2020, abia se va plasa la 810 euro/lună.Iată ce a reuşit să facă Guvernul Boc în doar doi ani de guvernare, o guvernare care, conform aceleiaşi estimări, a dus la scăderea cu 38% a valorii estimate a PIB-ului României pentru 2020. Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează în prezent valoarea produsului intern brut al României din 2020 la 300,7 miliarde euro, faţă de nivelul de 481,7 miliarde euro anticipat în ultima proiecţie pentru acest interval, din noiembrie 2008. Tot după noile proiecţii, deşi estimările sunt mai mult decât grăitoare, valoarea PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare va reprezenta doar 52% din media UE în 2013 şi 70% în 2020, faţă de 60%, respectiv 80% în precedenta prognoză. În ceea ce priveşte structura de formare a PIB-ului, Comisia de Prognoză a modificat şi această estimare pentru 2010, concluzionând că serviciile ar urma să contribuie cu 54,5%, industria cu 20,2%, construcţiile cu 12,8%, iar agricultura cu 4,2%. Vechea proiecţie prevedea menţinerea ponderii industriei la peste 23% din PIB şi un avans mai lent al contribuţiei sectorului terţiar. Consider că a cunoaşte aceşti indicatori macroeconomici este benefic pentru a putea previziona o redresare sau o dezvoltare economică. Măsurând rezultatele activităţii economice ne putem forma o imagine de ansamblu privind locul pe care îl ocupă economia unei ţări şi poate mai inhibă din entuziasmul Guvernului PDL atunci când prezintă, într-o manieră eronată, rezultate mincinoase care să indice faptul că în România criza a trecut. Personal mi-aş dori ca acest lucru să fie adevărat, România să fi depăşit perioada sa grea, însă, în acelaşi timp, consider că cetăţenii au dreptul la o informare corectă. În plus, statisticile arată că datorită conflictului din Libia preţul benzinei se va scumpi din nou. Conform unor publicaţii externe, din Europa până în California se înregistrează preţuri record pentru combustibil. Deşi in România preţul combustibilului a crescut cu mult timp înainte de conflictul din Libia, conform cifrelor oficiale, preţul benzinei depăşeşte recordurile stabilite în 2008, în momentul crizei. În România, preţul benzinei se apropie de şase lei pe litru, iar în Bulgaria preţurile combustibililor au ajuns la cele mai ridicate niveluri din istorie, de 2,35-2,4 leva (1,2 euro) în cazul benzinei. În ceea ce priveşte indicele preţurilor alimentelor la nivel global, calculat de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU, acesta a urcat la un nivel record în februarie, în condiţiile în care toate componentele referitoare la alimente, cu excepţia celei pentru zahăr, au crescut. De asemenea, FMI a declarat ca preţurile ridicate vor avea efecte negative mai mari în statele în curs de dezvoltare, iar tensiunile sociale şi politice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au fost provocate de scumpirea alimentelor şi corupţia autorităţilor. Şi în România se aşteaptă proteste legate de scumpirea alimentelor. Sper ca acest lucru să nu se întâmple. Unul dintre acestea este legat de scumpirea cărnii de porc cu 60% pe fondul scumpirii, fără precedent, a cerealelor. Astfel, fermierii ameninţă că vor protesta în stradă dacă nu primesc sprijin de la Guvern pentru facilitarea accesului la finanţare, reluarea exporturilor, reeşalonarea datoriilor, taxarea inversă, adeverinţe pentru subvenţiile care urmează să fie primite pentru bunăstarea animalelor, cu care să poată lua credite din bănci, aprobarea ca, din procentul de 24% TVA, 18% să rămână la producător, precum şi scoaterea cerealelor din rezerva UE şi livrarea acestora numai către crescătorii de animale.Între timp, cu ce se ocupă membrii Guvernului, care sunt şi membri marcanţi ai PDL? Cu răfuieli interne de partid şi cu strategii, mai mult sau mai puţin ortodoxe, pentru câştigarea alegerilor din 2012. Pe fondul celor menţionate mai sus, preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a susţinut sâmbătă, în debutul Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al partidului, că democrat-liberalii au "timp suficient" pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare din 2012 şi pentru a explica românilor că măsurile luate de Guvern au avut ca scop ieşirea României din criza economică. Domnul Boc a reuşit, oarecum cinic. "Dacă vom reuşi să explicăm românilor că ceea ce am făcut a fost ca să salvăm ţara din colaps economic, avem şanse să câştigăm aceste alegeri. Statistica a arătat că partidele care au avut curajul să impună măsuri drastice, dar care au dus la creştere economică, au fost cele care au câştigat alegerile". Probabil că Domnia Sa a confundat România şi pe români cu membrii de partid care iau o poziţie obedientă în faţa Domniei Sale şi care ascultă cu sfinţenie toate lucrurile care le sunt servite. Nu ştiu ce alegeri crede premierul că va câştiga în 2012. Nu înţeleg poziţia dumnealui. Singurele explicaţii plauzibile pentru aceste declaraţii sunt, în opinia mea, următoarele: fie este de un optimism exagerat, fie preţurile la pâine sau la kilogramul de roşii reprezintă lucruri străine Domniei Sale. Stimaţi colegi, Estimările Comisiei de Prognoză, despre care vorbeam la începutul intervenţiei mele, demonstrează însă că optimismul este nefondat şi că rezultatele folosite pentru a-şi fundamenta afirmaţiile, legate de ieşirea României din criză, nu sunt corecte. Nu îmi face plăcere să prezint aceste lucruri, însă cred că mandatul cu care am fost învestit de cetăţeni mă obligă, dincolo de orice, la sinceritate, o sinceritate pe care actualul Executiv nu a experimentat-o niciodată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Béres Ştefan Vasile, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Urmează domnul deputat Anghel Stanciu, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Declaraţia mea politică se intitulează "Taxele auto, la stele, siguranţa circulaţiei, la pământ." Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vin cu o întrebare foarte simplă şi firească din partea unui om care în primul rând este părinte, tată şi doar în al doilea rând este parlamentar, care este responsabil de tot ce se întâmplă în această ţară, prin legile care guvernează sau ar trebui să guverneze, să îndrume, să hotărască, să permită şi să ocrotească totodată copiii noştri, tineretul şi fiecare persoană care circulă pe drumurile publice din ţară. Stimaţi colegi, cum nu observăm pericolul care ne dă târcoale nouă, copiilor noştri şi fiecărui participant la trafic, prin maşinile care au volanul pe dreapta, concepute, construite pentru un tip de circulaţie total inversă, adică pe stânga. Creştem impozitul, pentru că e lux, creştem prima înmatriculare, pentru că ar polua şi nu e produs în ţară, facem orice să luăm banii celor care au îndrăznit să cumpere o maşină, ca şi cum ar fi făcut o crimă, şi nu vrem să observăm pericolul uriaş care apare în jurul fiecărei maşini cu volanul pe dreapta, în fiecare moment! Tinerii, lucrând în ţări din regatul Britanic, îşi doresc şi ei o maşină mult râvnită, mai ieftină şi bună, şi nu îşi dau seama de pericolul la care se expun. În nicio ţară din Europa nu se pot înscrie în circulaţie maşinile cu volanul pe dreapta, doar în ţările cu sensurile de circulaţie pe stânga. Se pot folosi, se poate circula cu ele, pentru a tranzita sau a le folosi ocazional într-o perioadă determinată, pentru că este o maşină concepută pentru alt tip de trafic, deci apare ca o anomalie rutieră. Conform statisticilor, cele mai multe accidente se produc din depăşirile făcute neregulamentar, fără o asigurare prealabilă, înainte de părăsirea benzii de circulaţie şi executarea fazei de depăşire. Vă declar şi susţin, cu un permis de conducere în buzunar, pentru aproape toate categoriile de autovehicule, cu o vechime de 30 de ani pe drumurile publice şi cu 1 milion de kilometri parcurşi, că nu se poate executa nicio depăşire în condiţiile legii şi siguranţei depline cu un astfel de autovehicul. În accidente de acest tip mor sau rămân nenorociţi pentru o viaţă nu numai cei care se hazardează să circule cu astfel de autovehicule, ci şi oameni, tineri, total nevinovaţi, care respectă pe deplin regulile de circulaţie. Suntem nu numai inconştienţi, nepăsători faţă de toţi cei ce suferă în urma accidentelor din cauza acestor maşini dacă nu acţionăm rapid prin interzicerea înmatriculării acestora, ci expunem zi de zi toate categoriile de persoane participante la trafic, inclusiv copiii noştri, iar eu nu pot trăi cu această povară. Cer blocarea prin ordonanţă de urgenţă, într-un timp record şi înlăturarea acestei scăpări a legislaţiei româneşti, ca mamele şi femeile care astăzi sunt sărbătorite - şi le spunem la mulţi ani şi pe această cale - să aibă cu un motiv mai puţin să se îngrijoreze pentru copii, pentru noi, bărbaţii, cărora le dau rostul vieţii, prin iubirea lor, puterea de viaţă şi prin dăruirea celei mai mari comori a acestei vieţi, copiii, lumina, fericirea şi unicul rost adevărat în această viaţă dăruită de bunul Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Domnul Anghel Stanciu. Urmează domnul deputat Mircea Lubanovici, Grupul parlamentar al PDL. |
|
|||
|
|
Distinse domnule preşedinte, Vă rog să-mi permiteţi câteva secunde înainte de a intra propriu-zis în subiectul intervenţiei noastre de astăzi şi să urez stimatelor doamne şi stimatelor domniţe la mulţi ani cu ocazia Zilei internaţionale a femeii, un an bun, plin de fericire şi cât mai multe mandate! Mulţumesc. Onorat prezidiu, Distinse doamne şi stimaţi domni parlamentari, Domnilor miniştri, Domnule preşedinte, Astăzi, 8 martie 2011, de la înalta tribună a Parlamentului României, adresez această scrisoare deschisă celor care au fost îndrituiţi prin Constituţia României din 8 decembrie 1991 să vegheze la domnia legii, la supremaţia Constituţiei, în tânăra democraţie românească, respectiv distinşilor judecători ai Curţii Constituţionale: Augustin Zăgrean, preşedinte; Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Mirea, Iulia Straton Moţoc, Puskás Valentin Zoltán, Aspazia Cojocaru, Ion Predoiu, Tudor Tudorel, judecători. Distinşi domni judecători membri ai Curţii Constituţionale a României, Eu, Anghel Stanciu, cetăţean al României, constat în numele românilor care m-au desemnat să-i reprezint în Parlament, în calitate de deputat, din anul 1992 şi până în prezent, că în ziua de 4 ianuarie 2011, aţi consimţit la propagarea unei fisuri fundamentale, periculoase, în sistemul democratic românesc, prin validarea surprinzătoare de către domniile voastre şi avarierea gravă a unui principal stâlp al democraţiei: garantarea dreptului de proprietate, respectiv, la golirea de conţinut a prevederilor art.44 alin.(2), (3) şi (4) din Constituţia României. Stimaţi domni judecători, Mă văd nevoit, cu scuzele de rigoare, la o scurtă aducere aminte a unui trecut şi totuşi recent eveniment cu efecte devastatoare asupra vieţii românilor, a democraţiei româneşti pe perioada ultimilor 50 de ani: naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. Prin urmare, o succintă incursiune în timp cred că nu va face rău nimănui. Şi chiar va fi benefică pentru români. Astfel, la 11 iunie 1948, Marea Adunare Naţională a votat Legea nr.119 privind naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, asigurări, miniere şi de transport. Averi mai mici sau mai mari au trecut din mâna burgheziei reacţionare în mâna poporului, devenind avere obştească. La 8 decembrie 1991, a fost adoptată prin referendum noua Constituţie a României, care ocrotea proprietatea privată. La 29 octombrie 2003, Legea nr.429 de revizuire a Constituţiei venea şi consolida tânăra democraţie românească prin următoarele prevederi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită.", art.44 alin.2; "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică", art.44 alin.(3); "Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte forme de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri", art.44 alin.(4). La 14 decembrie 2010, Guvernul României trecea prin Parlament Legea educaţiei naţionale. Guvernul României, prin noua lege a educaţiei naţionale, naţionalizează proprietatea cetăţenilor români care au înfiinţat şcoli particulare sau confesionale. Această incredibilă acţiune clară de tip comunist, demnă de 11 iunie 1948, petrecută într-un total anonimat şi ascunsă cu grijă opiniei publice, s-a materializat în abrogarea art.115 alin.(5) din vechea lege a învăţământului nr.84/1995. Acest articol abrogat - atenţie, distinşi judecători! - prevedea: "Patrimoniul unităţilor de învăţământ particular şi confesional preuniversitar este proprietatea privată a fondatorilor". Această naţionalizare la pachet, cuprinsă în art.361 alin.(2) îi deposedează, îi expropriază pe românii ce au înfiinţat şcoli private de proprietatea particulară a acestora deţinută în temeiul Legii nr.84/1995, art.115. La 4 ianuarie 2011, dumneavoastră, distinşi judecători ai Curţii Constituţionale, sesizaţi asupra acestei incredibile exproprieri, naţionalizări, fisură extrem de periculoasă în siguranţa şi stabilitatea tinerei democraţii româneşti, furnizaţi un răspuns-decizie de-a dreptul impardonabil şi inacceptabil pentru orice român cu minimum de discernământ. Cităm: "Încălcarea dreptului de proprietate a fost invocată în legătură cu abrogarea prin art.361 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale a dispoziţiei art.115 alin.(5), respectiv, patrimoniul unităţilor de învăţământ particular şi confesional preuniversitar este proprietatea privată a fondatorilor." Curtea Constituţională constată că o asemenea critică de neconstituţionalitate nu poate fi primită, în concepţia legiuitorului "patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare confesionale particulare constă din patrimoniul iniţial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior. Şi, atenţie!, art.230 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale prevede, în caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, că patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particular şi confesional particular revine fondatorilor." Stimaţi şi distinşi judecători, După acest citat, răspuns, decizie, cum doriţi, domnia legii şi supremaţia Constituţiei au redevenit ceea ce erau în societatea socialistă multilateral dezvoltată din care provin şi eu, dar, cu scuzele de rigoare, şi domniile dumneavoastră, iar noţiunea de proprietate, de garantare a proprietăţii este facultativă, constă în cuvinte goale, lipsite de orice încărcătură juridică. Căci noi întrebăm de proprietatea privată a şcolilor şi dumneavoastră răspundeţi de proprietatea privată a universităţilor. Noi întrebăm de mere, dumneavoastră răspundeţi de pere. |
|||||
|
|
Iertaţi-mă, domnule deputat, v-aş ruga să vă străduiţi să vă înscrieţi cât de cât într-un timp rezonabil că aşteaptă colegi de la dumneavoastră din grup să ia cuvântul. |
|||||
|
|
Voi face eforturi disperate, domnule preşedinte... |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
...spre a mă încadra în aceste rugăminţi ale dumneavoastră. Căci ce mai putem înţelege când se întreabă foarte clar, naţionalizarea proprietăţii private a fondatorilor şcolilor particulare este sau nu este un fapt european, este sau nu este o cerinţă impusă de Europa? dacă nu, de ce am naţionalizat şi în beneficiul cui? În consecinţă, stimaţi membri ai Curţii Constituţionale, am rămas interzişi de acest răspuns. Au trecut totuşi 21 de ani de la Constituţia din ′91, au trecut 7 ani de la Constituţia din 2003, care garantează proprietatea. Aceasta să fie ocrotire şi garantarea constituţională a proprietăţii? Categoric nu, distinşi judecători. Timpul şi istoria va judeca pe fiecare, dar în special şi implicaţiile faptelor noastre. 14 iunie 1948 se reîntoarce prin decizia liber consimţită a domniilor voastre. Din 4 ianuarie 2011, proprietatea privată devine încet, dar sigur, iarăşi obştească. Păcat! Cu regrete, al dumneavoastră Anghel Stanciu, deputat în Parlamentul României din 1992. Mulţumesc pentru înţelegere, distinse domnule preşedinte, şi sper că şi dumneavoastră, ca un vechi militant pe tărâmul democraţiei, veţi constata că o fisură s-a produs în blocul care trebuia să fie inexpugnabil al democraţiei româneşti, prin atacarea subtilă a proprietăţii. Aşa cum spune poporul român, "azi un ou, mâine un bou", azi naţionalizăm proprietatea privată a şcolilor, mâine, a celor care s-au îmbogăţit prin speculă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Mircea Lubanovici. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi promit să mă încadrez în timp, să fiu mult mai scurt decât colegul meu, domnul profesor Stanciu. Cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, vin şi eu astăzi, de 8 martie 2011, şi doresc să urez un călduros la mulţi ani tuturor femeilor şi mamelor din România şi din diaspora! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea de azi reprezintă un semnal de alarmă asupra fenomenului infracţional al traficului de persoane care a căpătat o amploare îngrijorătoare în ultimul timp, numele României fiind asociat, din păcate, reţelelor de crimă organizată pentru exportul de fiinţe umane. Chiar recent s-a vorbit în presa internaţională despre infracţiuni de trafic de persoane în Marea Britanie şi Portugalia, având ca autori cetăţeni români. În acest sens, statisticile Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa arată că traficul de persoane în ţara noastră se păstrează la cote îngrijorătoare. Mai mult chiar, potrivit Raportului pe 2010 privind traficul de persoane al Departamentului de Stat al SUA, România este ţara de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru bărbaţii, femeile şi copiii traficaţi în special în scopul muncii forţate, precum şi pentru femeile şi copiii traficaţi pentru exploatare sexuală. Traficanţii folosesc de obicei acte de identitate false şi mituiesc personalul de frontieră. Mai recent, domnul David Batstone - cofondator si preşedinte al organizaţiei "Not For Sale", care luptă împotriva traficului de persoane - a declarat că organizaţia sa a identificat România drept centru internaţional pentru sclavia modernă şi că doar în cursul anului 2010 a intervenit în aproape 140 de cazuri de trafic de persoane. El mai susţinea că poliţia locală ignoră aceste infracţiuni, iar serviciile sociale pentru victime sunt practic inexistente. Personal, consider că Parlamentul a făcut, din punct de vedere legislativ, ce trebuia pentru combaterea traficului de persoane. În acest sens, un exemplu este şi sporirea pedepselor pentru infracţiunile conexe traficului de persoane prevăzute de Legea nr.230/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Se ştie că în acelaşi scop s-a înfiinţat - în cadrul Parlamentului - şi Grupul parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, din cadrul Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, pentru care există şi Hotărârea Parlamentului nr.18/2010 privind organizarea audierilor, în cadrul Grupului pentru combaterea traficului de persoane, ale reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii în acest domeniu responsabile de aplicarea Hotărârii Guvernului nr.1654/2006 privind aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010. În acest context, îmi exprim convingerea că autorităţile guvernamentale trebuie să ţină cont în mai mare măsură - în aplicarea legislaţiei pentru combaterea traficului de persoane - de importanţa Cartei de acţiune orientate privind consolidarea dimensiunii externe a Uniunii Europene în ceea ce priveşte combaterea traficului de persoane şi de Rezoluţia nr. 1702/2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată "Acţiune împotriva traficului de fiinţe umane, promovând Convenţia Consiliului Europei", şi să ia în considerare faptul că măsurile pentru combaterea traficului de persoane trebuie să pornească de la o abordare integrată şi multidisciplinară, care să reunească atât prevenirea şi combaterea, cât şi protecţia, sprijinul şi asistenţa acordate victimelor, incluzând cooperarea consolidată dintre toţi factorii interesaţi. Vă mulţumeşte pentru atenţie, deputat Mircea Lubanovici. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL-PC are cuvântul domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Se pregăteşte din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale domnul Amet Aledin. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă aduc aminte că astăzi este 8 martie. O zi în care minunaţii bărbaţi de stat, fie ai puterii, fie ai opoziţiei, oferă flori. Oferă flori femeilor de lângă ei, vorbesc de mamele, soţiile, bunicile sau fiicele pe care le au şi pe care ar trebui să le aibă în vedere nu doar într-o singură zi, pentru că, în anul care a trecut, toate aceste femei au primit doar cadouri otrăvite. Li s-au redus salariile cu 25%, li s-a redus indemnizaţia pentru copii, li s-au redus concediile de maternitate. Cred că în acest moment femeile sunt desconsiderate în România şi practic nu au nicio şansă în lupta acerbă cu bărbaţii de stat care iau decizii înţelepte când vine vorba de sănătatea României. Este momentul să reconsiderăm aceste măsuri, pentru că, în afară că le-am îmbolnăvit copiii cu etnobotanice şi că le-am adus în pragul disperării prin explozia preţurilor la alimente, nu am făcut nimic. Vă rog încă o dată pe cei ce sunteţi azi în sală să reconsideraţi aceste măsuri pentru că, dacă nu, viaţa va fi tristă. Şi nu e suficient doar o zi pe an să oferiţi flori. Ar trebui ca acest lucru să-l faceţi în fiecare zi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Amet Aledin. Urmează domnul deputat Popeangă. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre tinerii tătari, cu multă stimă". În existenţa unei naţiuni, rolul tinerilor este bine determinat. Dincolo de exuberanţă, aceştia asigură, indiscutabil, trăinicia, fără de care nu se poate vorbi despre identitate. Lipsa experienţei de viaţă poate fi suplinită de entuziasmul debordant al celor neblazaţi, al celor cu idealuri întregi. Reprezintă un adevăr faptul că tinerii comunităţii tătare au recepţionat, aşa cum se cuvine, mesajul celor păstrători de tradiţii, cu scopul, scop măreţ, de altfel, de a perpetua esenţa spirituală a unui popor, la rândul lui, măreţ. În cursul lunii februarie a.c., Organizaţia de Tineret a UDTTMR "Ismail Gaspirali" a realizat şi promovat manifestări cu un evident caracter social-cultural. Astfel, la Casa de Cultură din localitatea Valu lui Traian (judeţul Constanţa), s-a desfăşurat un spectacol, nu numai tradiţional, ci şi util, deoarece, cu acest prilej, s-au strâns şi fonduri pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe. Gestul, unul lăudabil, demonstrează că solidaritatea nu a dispărut, demonstrează că solidaritatea rămâne un concept al realităţii. Într-o altă aşezare importantă pentru ceea ce înseamnă prezenţa noastră istorică, Mihail Kogălniceanu, a fost organizată manifestarea dedicată împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea ansamblului folcloric "Karamurat Yildizlar". Nimic nu poate fi comparat cu dorinţa de perfecţiune, demonstrată de tinerii artişti. Nimic nu poate înlocui abnegaţia lor, nimic nu poate înlocui talentul lor, nimic nu poate înlocui cutezanţa lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Vasile Popeangă, din partea Grupului parlamentar al PSD. Urmează domnul deputat Laurenţiu Nistor, din partea aceluiaşi grup parlamentar. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Cu ocazia zilei de 8 Martie aş dori să transmit şi eu tuturor reprezentantelor sexului frumos din România multă sănătate, împliniri alături de cei dragi şi să fie tari ca şi până acum. Declaraţia mea politică se intitulează "Defrişarea pădurilor şi plantatul bordurilor şi-au dat mâna peste ţară." Gata, s-a comis! Actuala putere portocalie a reuşit să determine ca defrişarea pădurilor şi plantatul bordurilor să-şi dea mâna peste ţară! Acum Verestóy şi Videanu se pot pupa frăţeşte în "Piaţa Endependenţii", spre paguba şi mai vajnică a poporului lui Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş ori Mihai Viteazul - după cum se ştie, mari conducători de neam şi ţară care au fost cunoscuţi în istorie taman pentru pupăturile lor cu strămoşii UDMR-iştilor, tătarilor ori turcilor! Astfel, Emil Boc, Kelemen Hunor, Gabriel Oprea şi Varujan Pambuccian au semnat protocolul de colaborare netulburată a monstruoasei coaliţii până în 2012. Iată aşa s-a instaurat pe deplin dictatura minorităţii în România - grupuscule care nu depăşesc 10% din voinţa electoratului şi care se sprijină unul pe altul pentru a scădea pragul electoral la 3%, ca să mai poată accede la vreun scaun parlamentar, doar-doar le-o mai trage de păr în sus Băsescu la guvernare, să mai sugă angro din vlaga patriei! Acest protocol era necesar pentru a asigura creşterea economică a ţării, spunea Emil Boc cu ocazia semnării. Ce trece sub tăcere micul anticonstituţionalist este că nu cu protocoale creşte economia, iar foarte grav este faptul că acum există un tăvălug portocaliu ce încearcă de zor să confişte eforturile patronilor români de a supravieţui sub dezastrul guvernărilor Boc. În zbaterea lor pentru a-şi păstra afacerile, patronii români, beneficiind şi de ieşirile din recesiune ale statelor lumii, chiar de ieşirile din criză ale ţărilor puternice economic, reuşesc încet-încet să-şi redreseze activitatea. Ei bine, taman această redresare şi-o trece de zor în cont Guvernul portocaliu, de parcă ar fi avut vreo contribuţie la aceasta. Este odios să te împăunezi cu penele altuia, dar în acelaşi timp nu este normal să calci peste nişte adevărate cadavre vii şi să-ţi faci un titlu de glorie din faptul că acestea nu au reuşit să crape, cu toate că ai făcut tot ceea ce te-a dus mintea ca să le schingiueşti de moarte. Mai spunea Emil Boc, acest doctor Mengele al economiei româneşti, că scopul protocolului este de a asigura faptul ca această creştere economică să fie resimţită de români. Este clar: vin alegerile! Sigur, că da, o vor resimţi cetăţenii tot ca de obicei, când iarăşi vor fugări PDL-iştii oamenii sărmani cu găleţile portocalii. Dar, cum încă o să mai fie un pic de criză sau vor fi în refacere după criză, atunci o să dea doar o găleată la doi, trei oameni, doi litri de ulei la o scară de bloc ori un sac de făină pentru întreaga asociaţie de proprietari. Cel mai drăguţ o să fie când aplicarea protocolului va duce la trecerea Legii minorităţilor prin Parlament, ca de obicei, cu asumarea răspunderii guvernamentale, înlocuind forţa dreptului cu dreptul forţei. Oricum, să zicem mersi că nu le trece încă prin cap udemeriştilor să propună şi separaţia pe criterii etnice, dacă tot se enclavizează singuri în triunghiul Mureş-Harghita-Covasna. Dar, putem pune pariu că vor strecura şopârlele necesare acestui obiectiv în legislaţia reformei administrative, în descentralizarea administraţiei publice, în regândirea regiunilor economice de dezvoltare, în modificarea Constituţiei, lărgirea sferei drepturilor minorităţilor naţionale pentru păstrarea integrităţii culturale etnice al comunităţilor minoritare, prevalând asupra intereselor majorităţii românilor. Deşi face vorbire, de exemplu, despre asigurarea unui set de măsuri care să asigure relansarea economiei şi consolidarea creşterii economice şi sprijinirea mediului de afaceri şi elaborarea unui set de politici noi pentru sprijinirea IMM-urilor, protocolul nu menţionează niciun termen-limită până la care măsurile enunţate ar trebui adoptate, practic, pentru puterea actuală, vom face şi vom drege, nu ştim cum, cu ce, cu cine, când, dar noi suntem singurii responsabili şi competenţi, frumoşi şi deştepţi, ne-a lins vaca în cap, cum ar zice Ion Creangă! O să fie drăguţ însă când vom afla ce scrie în anexa secretă a protocolului, ca să ştim cui să-i facem factura la plată, după ce actuala putere va fi istorie. Ce rămâne de remarcat ca fiind mai apropiat de realitate, din tot acest protocol portocaliu, plin de ifose şi minciuni, este faptul că deja PDL este conştient că, dacă vor scădea pragul electoral la 3%, îi va mai oferi o minimă garanţie accederii sale în Parlament. În rest, doar că rezervele de cadre ale PDL-ului se aleg din generaţia Bamboo, cu care - nu-i aşa?! - viitor de aur ţara noastră are. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Laurenţiu Nistor. Vreau să-l întreb pe domnul deputat Zisopol dacă mai are vreo intervenţie? Nu. Urmează domnul deputat Marian Ghiveciu, pe care îl rog să se pregătească. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Fantasmele lui Boc". Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, de sâmbătă - 5 martie - a fost o dezamăgire pentru orice om care mai are capul pe umeri, logica la purtător şi mintea întreagă! Minciuna a străbătut toate discursurile sforăitoare de la un capăt la altul, concluzia ce s-a putut trage fiind doar una singură: Boc şi gaşca lui sunt pe făraş! Căci ne mai amintim metoda folosită: cu atât mai abitir zicea şi Saddam Hussein că e mai aproape victoria, cu cât se apropiau tot mai tare americanii de palatul lui. Şi am priceput, cu ocazia găunosului său discurs, că Boc se chinuieşte să candideze iar la şefia partidului, deşi se pare că până şi Băsescu s-a cam plictisit de el. Trist este că Boc nu a mai reuşit să distingă realul de fantasme! Cum şi mai trist este că, împreună cu gaşca sa de la vârful partidului, a ajuns să-şi mintă propriii membri de partid! Iniţial, am crezut că o face ca să îşi încurajeze colegii cu carnet portocaliu. Acum realizez că, de fapt, aşa cum minte şi pe restul poporului, îi minte şi pe propriii membri. Îi minte ca nu cumva să se demobilizeze şi să nu mai pupe Boc şi gaşca lui accesul la conductele racordate la bugetul statului, buget care contribuie şi cei care au carnetul portocaliu. Cum, tot fără nicio jenă, Boc a tăiat cu 25% şi salariile PDL-iştilor, pensiile membrilor săi de partid au fost jumulite fără discriminare, TVA-ul a crescut şi pentru membrii PDL, taxele, impozitele, preţurile au crescut la fel şi pentru susţinătorii portocalii, ca şi pentru restul lumii. Ne alăturăm cu bucurie domnului Cristian Preda, generatorul ideii că domnul Boc ar cam trebui să se reîntoarcă la primăria Clujului, propunerea noastră fiind aceea că, dacă s-ar putea, acest lucru să se întâmple încă de acum doi ani şi trei luni... Observăm că, dacă n-au reuşit comuniştii să creeze omul nou, PDL-iştii încearcă să ne lămurească de faptul că ei au reuşit. Adică, dacă ei au reuşit să treacă, peste noapte, la comandă, de la stânga la dreapta, la fel or să reuşească şi cu prefecţii şi înalţii funcţionari publici: iei un PDL-ist, îl faci prefect sau şef la deconcentrate, îi dai comandă să devină apolitic, pocneşti din degete şi, gata, fostul PDL-ist a devenit brusc apolitic... Urâte vise are domnul Boc: vise cu oameni spălaţi pe creier, vise cu zombi, vise cu oameni teleghidaţi, care răspund în funcţie de cum se mişcă un deget al unui mare şef portocaliu ori cum pocneşte acesta din degete... Asta este oferta de viitor a românilor sub cârmuirea lui Boc?! Să facă şi el, cu românii, cum face Băsescu cu el? Şi ca să facă experimentele pe care le visează el noaptea, se foloseşte de cobaii cu carnete portocalii, ca apoi să extindă metodele, în funcţie de rezultate, la nivel naţional? Bineînţeles, Boc, ca de obicei, va nega vehement toate astea, va bate din picioruşe de parcă s-ar fi urcat termitele pe el, va face ca trenu, dar rezultatele dezastruoase ale dictaturii portocalii sunt atât de evidente, încât au început să se vadă până şi de către greoaiele instituţii internaţionale, darămite de către omul de rând! O tot dă la-ntors, bietul Boc, cu nişte rezultate de creştere economică, pe care oarecare prognoze europene, mai optimiste, le-ar vedea în România. Uită jalnicul personagiu că şi FMI-ul a fost optimist pentru 2010 - dar şi-a revenit până la finele anului! -, numai că toate organismele europene uită acest lucru esenţial: la cârma Guvernului României, care, da, ar avea potenţial de creştere, se află încă, din păcate pentru ţară şi acest popor, Boc şi gaşca lui! Aşa că, orice tendinţă de creştere economică va fi în această ţară, va avea grijă acest guvern să o înăbuşe încă din faşă, ca nu cumva să-i fie bine şi omului de rând, că altfel n-ar mai rămâne de furat pentru unii... nimic. Iar ca să fie treaba completă, Băsescu a fost huiduit până şi la Helsinki! Câtă umilinţă poate să mai îndure plutonul portocaliu de la cârma României, doar ca să se menţină la putere? Cât de mare poate fi foamea de avere şi putere a băsiştilor de la vârful piramidei? De ce se pune orgoliul, rapacitatea şi voracitatea unui grup băsist mai presus de interesul naţional? Ţara nu vă mai vrea, domnilor! Aveţi măcar bunul-simţ de a ţine cont de voinţa ţării, iar acest popor va fi milostiv, ca de obicei, cu voi. În caz contrar, nu uitaţi: aspru e poporul când scapă de nenorocire... Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Marian Ghiveciu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Profit şi eu de această zi, să adresez tuturor femeilor la mulţi ani, de la cea mai înaltă tribună a democraţiei române! Şi cred că astăzi ar fi cazul ca premierul Emil Boc, de la acest microfon, să-şi ceară scuze tuturor femeilor din România. Fiind membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, mare parte din declaraţiile politice se referă la agricultura românească, şi nu voi înceta, până în momentul în care Guvernul Boc va fi într-adevăr preocupat de soarta agriculturii româneşti. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Moment de răscruce pentru pomicultura din România". Pomicultura a înregistrat, până în anul 1990, progrese importante, ajungând la un patrimoniu de circa 300 - 325.000 ha, din care 10.000 ha de livezi intensive şi superintensive şi circa 60.000 ha de plantaţii tinere. Pomicultura românească, în perioada de tranziţie, a suferit o puternică degradare, ce continuă şi în prezent, datorându-se următoarelor cauze: diminuarea patrimoniului cu peste 150.000 ha, în majoritate plantaţii intensive şi plantaţii tinere; au avut loc defrişări în duşmănie şi fără niciun motiv tehnic sau economic, indiferent de vârstă sau gradul de intensivitate al acestora. Nu au scăpat nici plantaţiile din institutele şi staţiunile de cercetare de profil, a căror arie de activitate s-a restrâns în mod îngrijorător; diminuarea suprafeţelor a condus, implicit, la reducerea corespunzătoare a producţiei de fructe indigene şi, mai ales, a calităţii acestora; s-au redus drastic suprafeţele plantaţiilor pomicole tinere, iar la arbuşti fructiferi, practic, nu mai există plantaţii noi, cele de pe rod fiind pe cale de dispariţie. Atacul bolilor şi al dăunătorilor, neaplicarea fertilizărilor, a lucrărilor solului, a tăierilor de formare, fructificare sau regenerare şi-au spus cuvântul, mai ales asupra stării generale a livezilor rămase în cultură şi drept rezultat s-a accentuat de rodire; s-a redus aproape la limită producerea materialului săditor pomicol de la 4,5 milioane în anul 1996 la sub un milion în anul 2008; limitarea cererii de material săditor pomicol a condus la schimbarea destinaţiei suprafeţelor afectate pepinierelor şi bazei materiale bine organizate a acestui sector, inclusiv a complexelor de producere a materialului săditor liber de boli virotice. În concluzie, am asistat cu toţii la marele dezastru pentru patrimoniul pomicol al României. Este de neimaginat cum actualul Guvern Boc nu reuşeşte să acorde livezilor o atenţie, măcar similară cu cea acordată culturilor de câmp. Iată, în sfârşit, ajungem la concluzia că aproape în niciun domeniu şi în nicio ramură nu mai avem sau nu găsim un etalon de comparaţie, făcând mereu, din acest punct de vedere, trimiteri la un trecut nu prea îndepărtat, dar cu siguranţă nefericit. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din rândul celor înscrişi în listă mai doreşte cineva să ia cuvântul la intervenţiile politice? Dacă nu, declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor dedicată declaraţiilor politice ale deputaţilor de astăzi. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Declaraţie de Ziua Mamei" Martie este luna femeii, luna în care avem de oferit celor pe care le îndrăgim fericire, bucurie, zâmbete, flori, mărţişoare şi alte diverse atenţii. Un vechi proverb spune că "Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, aşa că a creat mamele!". De asemenea, E. Bersot a spus că "Multe minuni sunt în Univers, dar capodopera creaţiunii e tot inima unei mame". În prezent, în fiecare an, de 8 martie, mame şi femei din întreaga lume sunt celebrate şi întreaga atenţie este îndreptată exclusiv către ele. Ziua Internaţională a Femeii a fost inclusă în sărbătorile culturale din numeroase ţări. Conform datelor istorice, în anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat, printr-o rezoluţie, Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internaţional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din anul 1910, de Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial,Adunarea Generală a ONU a fixat data de 8 martie ca fiind Ziua Internaţională a Femeii, astfel că femeile au început, din nou, să demonstreze pentru drepturi egale şi dreptul de vot al femeilor. Următorul pas în instituirea unei zile a femeii l-a constituit proclamarea, în anul 1975, de către ONU, a Anului Internaţional al Femeilor şi declararea perioadei 1976-1985 ca deceniu ONU pentru condiţia femeii. Femeile sunt asemenea florilor. Ele au nevoie de grijă tot timpul. Trebuie să le oferim întreaga noastră dragoste şi atenţie. Ele sunt mamele, bunicile, soţiile, surorile sau prietenele noastre. Ele trebuie să fie conştiente de întreaga noastră preţuire, să fie convinse că ele sunt cele mai importante pentru noi şi în celelalte zile din an. Ce ar fi însă ca fiecare zi să devină ziua femeii, iar noi, bărbaţii, să le iubim pe femei la fel de mult în fiecare zi din an şi să le urăm iubitelor, soţiilor şi mamelor noastre multă fericire în fiecare zi, căci, deocamdată, pare că 8 martie este ziua noastră, a bărbaţilor, ziua în care încercăm să ne răscumpărăm toate păcatele de peste an. În final, nu îmi mai rămâne decât să vă urez, tuturor femeilor, un sincer la mulţi ani, multă fericire şi sănătate şi un 8 martie plin de căldură şi plin de realizări! |
|
||||
|
Domnul Alin Silviu Trăşculescu: "Familia şi valorile creştine, în pericol!" Şcoala tradiţională, pe care mulţi dintre noi am absolvit-o, ne învăţa că familia reprezintă una dintre cele mai vechi şi stabile elemente ale comunităţii umane, purtătoare de tradiţii culturale şi valori morale, locul în care copilul se naşte, se dezvoltă şi se pregăteşte pentru contactul cu societatea. Chiar dacă în lumea modernă conceptul de familie s-a schimbat radical şi a căpătat alte nuanţe decât cele tradiţionale, valorile şi vocaţia familiei nu trebuie să dispară. Este grav faptul că valorile familiei şi-au pierdut din consistenţă şi semnificaţie, pentru că la noi, românii, familia şi copiii reprezentau elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele ne confereau tuturor stabilitate şi echilibru. Trebuie să recunoaştem că trăim vremuri dificile, mai ales din pricina schimbărilor majore de ordin cultural, ideologic, tehnic etc. Aceste modificări au făcut posibilă diluarea ideii de familie sau de cuplu în sens tradiţional, creştin, cu efecte considerabile asupra numărului redus al căsătoriilor şi asupra ratei natalităţii. Mai mult, şi cei care se încumetă să întemeieze o familie ajung mai devreme sau mai târziu în faţa instanţei pentru desfacerea căsătoriei, numărul de divorţuri din societatea românească fiind la cote pe care românii nu le-au mai avut. Şi de parcă nu ar fi suficient, astăzi mijloacele de comunicare în masă prezintă o viziune total greşită asupra vieţii de familie, asupra moralităţii, prin faptul că promovează zi de zi scandaluri, divorţuri "celebre", ce nu fac altceva decât să conducă la o degradare a conceptului de familie. Statul trebuie să se implice activ în stimularea familiei, în recâştigarea încrederii asupra valorilor pe care aceasta le poartă şi mai ales asupra câştigurilor demografice pe care familia le aduce. |
|
||||
|
"Visele portocalii despre cum trăiesc românii mai bine sunt, ca de obicei, doar invenţii..." De la vlădică până la opincă, înlocuită cu mai modernul Condur portocaliu, care mai de care, plini până la refuz de entuziasm şi lăudăroşenie, toţi PDL-iştii în cor ne-au anunţat, cu mic cu mare, veseli şi triumfători, cum că România a ieşit din recesiune de anul trecut deja, că salariile - ciopârţite dintr-o dată cu aproape jumătate din suma netă - au crescut de la 1 ianuarie a.c. cu foarte mult, iar şomajul nu mai reprezintă de ceva vreme o problemă acută a guvernărilor PDL-iste, deoarece acesta este, mai nou, pe cale de dispariţie! Cum ne poate explica domnul Boc paradoxul şomajului din România? Cum poate fi posibil ca, în timp ce numărul salariaţilor a scăzut de la circa 4,5 milioane la 4,15 milioane, rata şomajului în loc să crească, aşa cum era normal, a scăzut de la 7,6% la 7,3%?! Care sunt oare motivele de laudă guvernamentală ale aşa-zisei scăderi a ratei şomajului, dacă acesta nu scade deloc în realitate, ci creşte permanent, deoarece tot mai mulţi români rămân fără locuri de muncă, fie că sunt angajaţi la stat sau în mediul privat, doar că, după perioada legală de acordare a indemnizaţiei de şomaj, aceştia nu se mai regăsesc pur şi simplu în evidenţe? România a ajuns într-un timp record la doar 4 milioane de salariaţi - o cifră mai mică decât a celor care primesc ajutoare sociale - cu ajutorul incompetentelor guverne păstorite de premierul Boc! Şi acest lucru se întâmplă pentru prima dată în peste 60 de ani! Este aceasta o realizare sau vreun motiv de fală, domnule Boc?! O altă fantasmagorie mult trâmbiţată şi ridicată în slăvi de dimineaţa până seara este marea creştere salarială cu fabulosul procent de 15%, ce înseamnă, în fapt, doar o mică ajustare a veniturilor salariale ce fuseseră tăiate, începând de anul trecut, cu peste 40%! Astfel, în învăţământ câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,1%, în sănătate şi asistenţă socială cu 6,8%, iar în administraţia publică cu 6,3%. Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut în ianuarie cu 4,8% (72 lei) faţă de luna anterioară, la 1.424 lei, şi cu 0,1% comparativ cu ianuarie 2010. Dar toate aceste adevăruri crude şi rezultatele tot mai proaste ale guvernărilor portocalii fără discernământ nu reprezintă pentru domnul Boc şi guvernanţii săi vreo problemă sau vreun motiv real de îngrijorare. Aceştia nu văd decât cele mai frumoase vise cât de curând împlinite şi se consideră deja demni de o preţuire fără margini şi un podium pe măsură: "ne pregătim să trecem într-o nouă etapă: etapa creşterii economice. În 2012 vom avea o creştere între 4-4,5. Rodul muncii noastre se va simţi"... |
|
||||
|
"Ipocrizie prezidenţială" Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru că doresc să sancţionez un comportament iresponsabil şi ipocrit promovat tocmai de cel care ar trebui să reprezinte cu cinste, onoare şi demnitate statul român şi pe toţi cetăţenii lui. Declaraţiile de ieri ale întâiului cârmaci al ţării pot fi catalogate ca fiind cel puţin halucinante. Nu este posibil ca după 6 ani de mandat să declari că instituţiile statului au început să funcţioneze. Nu este posibil să dai ordine parchetelor, instanţelor de judecată şi instituţiilor care se ocupă de ordinea publică, doar pentru că nu ai mai ieşit de mult cu o declaraţie publică şi eşti avid de imagine. Este inadmisibil să acuzi în stânga şi în dreapta fără dovezi şi să porneşti propagandistic o luptă împotriva corupţiei şi a evaziunii, când patronezi un sistem bazat tocmai pe acest tip de relaţii ilegale şi cumetrii periculoase şi dubioase. Trecând peste hăhăitul cu care deja ne-am obişnuit, cu stilul pompieristic care l-a consacrat şi peste inadvertenţele dintre declaraţiile sale şi fişa postului, Traian Băsescu a vorbit ieri ca un adevărat lider politic aflat în prima sa zi de mandat. A acuzat în stânga şi în dreapta, a lovit în moguli şi în evazionişti, în procurori şi politicieni, în poliţişti şi clanuri mafiote. Tabloul descris ieri de Traian Băsescu ne arată o Românie tristă şi coruptă, o justiţie murdară şi supusă presiunilor, o poliţie şi un fisc mână în mână cu clanurile mafiote care aşteaptă un erou salvator. Ceea ce însă a omis Traian Băsescu să ne spună este că el conduce de 6 ani de zile această ţară, că umilii săi supuşi portocalii au fost 4 ani la guvernare din cei şase ani ai săi de mandat şi că tot acest sistem putred s-a dezvoltat sub directa sa oblăduire şi supraveghere. Nu poţi nici să te crezi vreun mare luptător împotriva corupţiei, nici să fii vreun erou salvator dacă în ultimii 6 ani ai fost la conducerea ţării şi ai lăsat astfel de fenomene să se dezvolte. Un alt aspect pe care doresc să îl sancţionez este şi atitudinea lui Traian Băsescu faţă de regulile statului de drept, separaţia puterilor în stat şi atribuţiunile unui preşedinte. Înţeleg dorinţa personală a unui preşedinte-jucător, însă regulile democratice nu îţi dau dreptul să desfiinţezi, să comasezi şi să decizi prin puterea cuvântului tău asupra viitorului unor instituţii aflate în subordinea Guvernului, aşa cum a lăsat să se înţeleagă cu privire la Garda Financiară şi ANV. Atât timp cât noi, parlamentarii, nu vom fi primii care vom sancţiona un comportament ipocrit şi iresponsabil, fie şi doar prin intermediul unei declaraţii politice, atât timp cât vom lăsa astfel de personaje să ne manipuleze în cel mai josnic mod cu putinţă, ne merităm soarta de a fi conduşi de persoane duplicitare şi incompetente. |
|
||||
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: "Managementul neperformant al proiectelor din sănătate trebuie sancţionat!" În contextul în care spitalele din România se zbat într-o sărăcie lucie, neavând suficiente fonduri pentru cheltuieli de bază precum asigurarea mediului septic sau chiar a încălzirii clădirilor, există programe naţionale care s-au soldat cu un mare eşec. Zilele trecute aflam cu toţii cu stupoare cum mii de doze de vaccinuri HPV, în valoare de zeci şi chiar sute de mii de euro, au rămas neutilizate şi au expirat ca valabilitate, producându-se astfel pagube uriaşe unui sistem deja subfinanţat. Majoritatea celor care au vrut să se scuze au găsit argumente în temerea părinţilor de a-şi vaccina copilele împotriva unor potenţiale boli incurabile. Alţii au găsit scuze în slaba campanie de informare şi ca rezultat, lipsa de interes a pacientelor pentru vaccinul împotriva cancerului de col uterin. Problema care se pune este că ineficienţa managementului unui astfel de program nu a fost un caz izolat, ci s-a constatat de la Vaslui şi până la Mehedinţi şi de la Prahova până la Timiş. Scuzele pentru un eşec atât de mare cred că nu îşi găsesc rostul. Trebuie găsit de urgenţă responsabilul unui atât de mare eşec, iar acesta trebuie să răspundă potrivit legilor în vigoare. Nu putem vorbi de performanţă în actul medical de prevenţie atâta vreme cât milioane de euro se duc pe apa sâmbetei în programele care nu beneficiază de susţinere, iar altor programe urgente le spunem cu regret că mai trebuie să aştepte din pricina lipsei finanţării. Nu trebuie, în acelaşi timp, nici să ne fie ruşine sau frică să cerem performanţă sau să tragem la răspundere pe cei care produc astfel de prejudicii bugetelor publice. Românii au nevoie astăzi, mai mult decât oricând, de politici publice responsabile, în care eşecul nu are ce căuta, iar scuzele sunt de prisos! |
|
||||
|
"Şi libienii vor râde de noi, dacă îi vom mai suporta pe Băsescu şi Boc!" Încep prin a vă spune că oamenii din colegiul meu nu simt ieşirea din recesiune şi nici nu îndrăznesc să spere că vor ajunge, prea curând, să trăiască puţin mai bine. De ce nu speră? Pentru că ţara a ajuns pe mâinile lui Băsescu, Boc, Anastase şi alţii ca ei. Acesta ar fi motivul principal pentru care nimeni nu mai crede în ieşirea României din recesiune, la care se adaugă alte zeci de gafe ale sus-numiţilor. Un alt exemplu este cel al vameşilor corupţi, de care Băsescu şi Boc ştiau că iau şpagă cu căciula, dar nu au făcut nimic până nu ne-au atras atenţia cei din Uniunea Europeană. Acesta este doar un exemplu dintr-un număr nelimitat de nenorociri pe care PDL le-a făcut în aceşti ani de guvernare. Însă, aşa cum s-a putut vedea, puterea le-a luat minţile complet PDL-iştilor care nu mai au niciun fel de frână când e vorba să facă abuzuri şi nenorociri de pe urma cărora să sufere milioane de oameni, la fel cum nu mai au nici urmă de bun-simţ atunci când îşi laudă actul de guvernare. Liderul tupeului inconştient este domnul Emil Boc, din nefericire, premierul României, care, cu făţărnicia şi ipocrizia care îl caracterizează, ne-a vândut iar gogoaşă după gogoaşă la Consiliului Naţional de Coordonare al PDL. Stând şi ascultându-l, nu am putut să nu constat că discursul triumfalist al lui Boc nu avea niciun dram de adevăr. Boc vorbea despre o Românie fericită, cu oameni luminoşi, care îşi fac bagajele să plece în concedii de vis, la fel ca şi Sayf al-Islam, fiul preşedintelui Muammar Gaddafi, care spunea zilele trecute că în Libia este pace şi poporul este fericit. Dragă domnule premier Emil Boc, ştiu că aerul de la Victoria este mai ozonat şi este normal să îi ameţească mai tare pe cei firavi şi micuţi precum dumneata, dar chiar să credeţi că sunteţi apreciat de toată lumea "din afară - Comisia Europeană, Fondul Monetar, Banca Mondială, agenţiile de rating" - este de neconceput! De neconceput este şi să minţiţi cu neruşinare că în 2011 şi 2012 România condusă de PDL va avea creşteri economice spectaculoase de 2%, respectiv 4,5% . Toţi specialiştii ştiu că acest lucru este imposibil, numai Domnia Voastră încearcă să ne prostească servindu-ne gogoşi! Această minciună a fost atât de mare, încât însuşi guvernatorul BNR s-a simţit obligat să iasă şi să declare că România nu iese din criză când vrea Boc. Prin urmare, închei spunându-vă că cetăţenii din colegiul meu nu sunt nici debusolaţi şi nici împăcaţi la gândul că Boc spune ziua, la întâlnirile PDL, ce visează noaptea, în pătuţul său de pluş, şi, mai devreme sau mai târziu, îi vor arăta, prin fapte, ce cred ei despre opiniile de specialist ale premierului. Eu sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, fiindcă, altfel, vor râde de noi egiptenii, libienii şi alte naţiuni care, zilele acestea, se eliberează de dictatori. |
|
||||
|
"Abuz transplant" Poate că unii dintre dumneavoastră şi-au pus întrebarea: "Ce face ministrul Cseke atunci când nu distruge sistemul sanitar?". Nefiind locatar al Palatului Cotroceni nu vă pot oferi programul său zilnic şi nici stenogramele convorbirilor pe care le poartă. Totuşi, experienţa ultimilor doi ani îmi permite să vă ofer un răspuns parţial. În rarele perioade în care nu distruge sistemul sanitar, ministrul Cseke şterge pe jos cu diverse concepte pe care noi ceilalţi le considerăm că stând la baza societăţii: responsabilitate, dialog şi, mai nou, etică. Despre poziţia faţă de responsabilitate a ministrului am mai vorbit de nenumărate ori: Domnia Sa şi-a declinat responsabilitatea pentru absolut orice tragedie sau problemă din sistem. În fond mortul nu mai votează, iar rudele sale pot fi alinate cu o găleată sau o pungă de zahăr în campania electorală. Dialog? Rareori cu organizaţiile pacienţilor sau ale profesioniştilor din domeniu, iar atunci a fost un dialog al surzilor. Şi acum iată că domnul Cseke se ridică şi împotriva eticii. A eticii medicale, mai exact. Victima cea mai recentă a ministrului nu mai este un nou-născut carbonizat, ci conceptul de consimţământ informat. Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr.133/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii implică faptul ca potenţialul donator să specifice în mod expres faptul că nu este de acord cu donarea de organe. În caz contrar, domnul Cseke va dispune de organele sale de îndată ce se declară decesul. Nu este specificată nicăieri obligaţia oricărui angajat al sistemului de sănătate, de la medic de familie la medic specialist, de a cere pacientului punctul său de vedere asupra donării de organe. Pot să presupun că Guvernul doreşte să profite de proasta informare a populaţiei pe această temă? Pot şi o voi face. O abordare absolut normală ar fi ca la editarea datelor de pe cardul de asigurat medicul de familie să îşi întrebe pacientul dacă este sau nu de acord cu donarea de organe, şi nu să aştepte ca acesta să îşi exprime spontan acordul sau dezacordul. În expunerea de motive se face referire la impactul psihologic asupra familiei. În viziunea autorului, cel mai traumatizant moment îl constituie cel al semnăturii pe formularul de acord. Le spun că moartea unei persoane apropiate este traumatizantă. Şi ne putem întreba dacă va fi mai puţin traumatizant pentru familie să îşi găsească ruda decedată şi deja golită de organe interne, în cazul în care ajunge prea târziu la spital. În condiţiile în care ministerul condus de domnul Cseke nu a dus absolut nicio campanie media de popularizare a donării de organe şi a programelor de transplant, mi se pare absolut anormal ca o iniţiativă de acest gen să fie adusă în faţa Parlamentului, fără o minimă dezbatere publică. |
|
||||
|
"Băute chiar de ziua lor" O analiză a cazurilor de etilism acut ce au necesitat tratament de urgenţă în ultimii cinci ani, de Ziua Femeii (8 martie) şi ziua "celor 40 de pahare " (9 martie), din 2006 până azi indică faptul că: Pe 8 martie numărul pacienţilor este în continuă creştere, cei din rural reprezintă 66,66%, iar bărbaţii domină clar cu 93,33%, practic raportul bărbaţi-femei este de 14:1, alcoolemia maximă fiind de 470 mg%. Pe 9 martie numărul pacienţilor este în continuă creştere, cei din rural reprezintă 69,23%, iar bărbaţii reprezintă 76,92%, practic raportul bărbaţi-femei este de 10:2, alcoolemia maximă fiind de 330mg%. Cei fără ocupaţie reprezintă 84,61%, iar în ceea ce priveşte cazurile grave (coma) raportul bărbaţi-femei este de 2:1. Se poate spune că femeile ajung la spital în urma excesului etanolic de ziua bărbaţilor, iar bărbaţii, de ziua femeilor, iar pacienţii ce necesită măsuri de terapie intensivă sunt de două ori mai frecvent bărbaţi din rural şi fără ocupaţie. Toţi aceşti pacienţi necesită măsuri complexe de stabilizare, resuscitare volemică şi suport respirator, evaluare clinică, imagistică şi biologică, tratament simptomatic şi al complicaţiilor imediate (bronhoaspiraţie, tulburări paroxistice de ritm), precum şi a celor tardive (encefalopatie Wernicke). Costurile decurg din tratamentul medical decontat de CAS în UPU, la care se adaugă ambulanţa şi poliţia, ce a intervenit frecvent în astfel de situaţii. Am iniţiat un proiect legislativ ce prevede ca etilicii ajunşi în serviciul de urgenţă să fie consideraţi neasiguraţi şi să deconteze costurile medicale şi sociale ale abuzului etanolic, dar parlamentarii au preferat să ia de la vârstnicul ce are nevoie de o proteză de şold sau de la copilul ce necesită protezare cardiacă şi să toarne în paharele celor ce nu au auzit încă de faptul că totdeauna consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii. |
|
||||
|
"Lupta împotriva evaziunii trebuie să continue" Demersurile organelor de control financiar-fiscal din ultimele săptămâni au relevat un lucru cunoscut de toată lumea, dar de care nimeni până acum nu a avut curajul să se apropie: evaziunea fiscală. Haine, încălţăminte, alimente, materii prime şi materiale, în cantităţi impresionante şi de valori uriaşe, tranzitează teritoriul României sau sunt comercializate direct aici, fără să deţină acte de provenienţă sau să fie supuse vreunui regim fiscal. Ingineriile fiscale au fost stimulate puternic de efectele crizei, dar ele au fost şi tolerate şi uneori chiar încurajate de-a lungul anilor chiar de autorităţile publice de control. Dacă luăm în calcul faptul că numai un singur camion nefiscalizat produce pagube bugetului de stat de peste 300.000 de lei, imaginaţi-vă ce prejudicii au fost aduse de-a lungul ultimilor ani de sutele sau chiar miile de camioane de transport marfă la care autorităţile "au închis ochii". Pe lângă faptul că mii de tone de marfă scapă de fiscalitate, un alt fenomen extrem de periculos se concretizează în solicitările frauduloase de TVA. Exporturi sau importuri fictive, transporturi de marfă inexistente se transformă în solicitări de sute de mii de euro pentru rambursarea necuvenită de TVA. În aceste condiţii, 32% venituri bugetare din PIB mi se pare deja o cifră impresionantă, date fiind modalităţile prin care mii de agenţi economici fraudează statul român. Acţiunile demarate de Garda Financiară, ANAF, dar şi alte instituţii de control în ultimul timp, nu trebuie să se oprească aici! Nu numai că ele trebuie continuate şi susţinute de toată lumea, prin toate mijloacele, ci trebuie intensificate şi extinse la toate domeniile de acţiune ale agenţilor economici care nu respectă legea. Cred cu putere că unul dintre cei mai mari inamici ai economiei româneşti de astăzi îl reprezintă evaziunea şi concurenţa neloială. |
|
||||
|
"Asistenţii personali botoşăneni rămân fără loc de muncă!" Declaraţia mea politică de azi se referă la faptul că, din lipsă de bani, Primăria Botoşani, alături de alte primării din judeţ, au renunţat să mai prelungească contractele de muncă ale asistenţilor persoanelor cu handicap, trecându-i pe indemnizaţie. Oamenii şi-au pierdut astfel toate drepturile pe care le aveau în baza cărţii de muncă, şi acum sunt la mâna Agenţiei de Şomaj, care oricând poate să le găsească un loc de muncă, situaţie în care nu se mai pot ocupa de persoanele cu handicap pe care le au în îngrijire. Sindicatul acestora susţine că cele mai mari probleme sunt la Botoşani şi că au mai fost câteva primării din judeţ care aveau demarat acest proces, dar după acea lămurire cu specialiştii din cadrul Prefecturii nu s-a mai ajuns la disponibilizări şi, pur şi simplu, au fost lăsaţi în pace, până când vor veni noi rectificări bugetare. Oamenii vor cere în instanţă reangajarea asistenţilor personali, în baza unor convenţii internaţionale şi a dreptului intern prin care persoana cu handicap are dreptul de a opta pentru forma de protecţie pe care o doreşte. Ceea ce se face cu asistenţii personali este o încălcare grosolană a unui drept al unei persoane cu handicap, de a opta cum să fie ajutată. În municipiul Botoşani, Serviciul Public Local de Asistenţă Socială a decis să nu mai prelungească contractele de muncă în cazul a 130 de asistenţi personali. Aceştia au fost trecuţi pe indemnizaţie, pierzându-şi statutul de salariaţi şi drepturile aferente. Măsura de neprelungire a contractelor de muncă pe perioadă determinată a fost impusă deoarece necesarul de fonduri pentru plata salariilor asistenţilor este acoperită doar în proporţie de 43% din necesar. Cu alte cuvinte, deşi legea interzice, persoanele cu handicap riscă să rămână fără sprijin, pentru că guvernanţii n-au bani pentru salariile asistenţilor lor! Consider aceasta o idee inacceptabilă şi avertizez pe această cale că ceea ce se poate petrece nu numai că încalcă un drept la muncă al asistenţilor, dar şi dreptul fundamental la viaţă al persoanelor cu handicap. |
|
||||
|
"Codul muncii" Ca orice român prudent, nici eu nu sunt bucuros când văd, în ţara mea, mişcări de protest. Niciodată nu ştii unde se poate ajunge de la un simplu miting, mai ales când s-au "inventat" multe şi subtile mijloace de instigare... Aşa că, dincolo de mesajele transmise, public, de partidul din care fac parte, am hotărât ca, înaintea votului, să recitesc atât actualul Cod al muncii (cel adoptat în 2003, prin asumarea răspunderii, de către Guvernul Adrian Năstase), cât şi proiectul Codului ce ne-a fost propus de Guvernul Boc, ca să fiu cu inima şi conştiinţa împăcate. ...Şi iată câteva motive pentru care voi vota noul Cod: Pentru că sunt un om de dreapta, care militează pentru susţinerea IMM-urilor, şi noul Cod, care permite angajări pe durată determinată, le va da curaj angajatorilor să creeze locuri de muncă, să facă angajări când, unde şi pentru cât timp au nevoie şi pentru că ştiu că niciodată un angajator nu va renunţa, abuziv, la un angajat care ştie meserie şi îşi vede de treabă. Pentru că este un Cod în care, în fine, se vorbeşte despre obiective de performanţă individuală şi despre criterii de evaluare. Pentru că este un Cod care va da o lovitură aproape mortală muncii la negru, spre beneficiul angajaţilor, care vor avea asigurările plătite, dar şi al nostru, al tuturor, întrucât vor creşte veniturile la buget. Pentru că este un Cod care ne pune în acord cu legislaţia europeană în materie. Pentru că este un Cod favorabil muncii cinstite, competenţei, performanţei şi onestităţii, care limitează imixtiunile - directe ori mediate - ale politicului pe piaţa corectă a muncii. Desigur, voi susţine şi în continuare că, în completare, Guvernul va trebui să adopte şi unele măsuri prin care să asigure o protecţie socială reală a forţei de muncă, pe care aş numi-o... de bună-credinţă: românii care pot şi vor să lucreze. Acesteia, de exemplu, în situaţia angajării cu contract pe durată determinată, trebuie să i se asigure accesul, în continuare, la contractarea creditelor bancare. De asemenea, apreciez că ar trebui stimulate firmele care angajează persoane în vârstă de peste 50 de ani, aflate în situaţia încetării, la termen, a contractului individual de muncă pe durată determinată, şi că ar putea fi adoptate şi alte măsuri prin care statul să stimuleze munca şi să îi sprijine pe cei care doresc să muncească, pentru că, nu-i aşa, despre Codul muncii vorbim, nu despre vreun Cod al protecţiei sociale nemeritate. Cu speranţa că declaraţia mea nu i-a supărat prea mult pe colegii din stânga eşichierului politic. |
|
||||
|
"Magicianul Boc şi jobenul său gol..." Premierul Boc vrea să-şi liniştească apele tulburi din propriul partid - care se agită intens să-l expulzeze de la şefia Guvernului sau chiar din toate funcţiile politice deţinute -, cu anunţarea providenţială a unor veşti minunate, care, din păcate, nu pot fi încă în niciun fel probate cu date veridice sau cu fapte. "România are toate şansele ca la sfârşitul lunii martie să iasă din recesiune şi să marcăm două trimestre consecutive de creştere economică", ne prevestea acesta, odată cu înregistrarea unei palide creşterii a PIB cu 0,1%, în ultimele trei luni ale anului trecut! Domnul Boc nu ţine niciun moment cont de faptul că această imperceptibilă cifră de 0,1% s-ar putea foarte repede transforma în scădere, după ajustarea sezonieră, ceea ce va amâna ieşirea din recesiune până în iulie, după cum atrag atenţia şi economiştii: "acea creştere de 0,1% din PIB este prea mică pentru a putea trage concluzii. Intră în marja de eroare, ca să spunem aşa. Institutul Naţional de Statistică va face şi ajustarea sezonieră. Este posibil ca în loc de o creştere de 0,1% să fie o scădere de 0,1%". Deşi optimismul său euforic este contrazis de toată lumea - miniştri din propriul cabinet, guvernator BNR, specialişti în economie etc. -, acesta fiind oricum insuficient probat de realitate, premierul Boc insistă cu frenezia bucuriei şi declară entuziast, în faţa colegilor săi de partid, nu numai că ieşim cu toată viteza din recesiune, dar şi că PDL va fi beneficiarul acestor rezultate nemaiîntâlnite, îndelung visate şi ghicite de dumnealui: "este timpul ca România să iasă din recesiune, iar PDL să culeagă roadele măsurilor grele luate!" Nu românii sunt, în opinia actualului premier, cei care ar trebui să simtă în buzunare sau pe masă că o duc un pic mai bine, după atâta amară sărăcie implementată, cu toată anvergura, de acelaşi premier şi de echipele sale, toate extrem de slab pregătite şi lipsite total de performanţe constatate în vreun domeniu, ci este absolut firesc, ne spune premierul Boc, ca de roadele austerităţilor unice în Europa, aşezate cu toată greutatea doar pe spatele românilor, să aibă parte numai PDL, pentru că a fost atât de bun şi harnic, timp de doi ani... |
|
||||
|
În ultima perioadă, Partidul Social Democrat a atras atenţia asupra faptului că actuala lege a educaţiei nu reprezintă altceva decât interesele meschine ale ministrului Funeriu şi ale actualului guvern. Efectele haotice, produse de intrarea în vigoare a actualei Legi a educaţiei, încep să se resimtă din ce în ce mai acut asupra elevilor, studenţilor, profesorilor şi părinţilor, aceştia fiind victime colaterale ale unui regim Băsescu-Boc, corupt până în măduva oaselor şi care nu face altceva decât să-şi deservească propria clientelă politică. Dat fiind faptul că sistemul educaţional al unei ţări este cel care susţine dezvoltarea economică, dar şi sănătatea morală a societăţii, nu înţelegem de ce actualul ministru Funeriu minte că îşi doreşte o aşa-zisă reformă în domeniul educaţiei, când de fapt el nu urmăreşte altceva decât transformarea profesorilor într-un fel de sclavi supuşi fluctuaţiei locului de muncă şi pericolului concedierii din motive care nu le sunt imputabile. Reamintesc încă o dată că, prin intrarea în vigoare a acestei legi, Guvernul Boc supune întregul sistem educaţional la subfinanţare prin nealocarea a 6% din PIB, astfel cum a fost stabilit prin Pactul naţional pentru educaţie, încălcându-şi propriile angajamente, iar pentru anul în curs cadrele didactice nu au asigurate sumele necesare pentru plata salariilor decât până în luna octombrie. În acelaşi timp prin noua lege a educaţiei se realizează PDL-izarea şcolii româneşti, iar studenţii îşi pierd bursele şi posibilitatea de a influenţa deciziile în cadrul universităţilor. Această abordare umilitoare pentru elevi, studenţi şi profesori a condus la declanşarea unor proteste ale profesorilor şi studenţilor, care au ca revendicări demiterea Guvernului Boc şi abrogarea legii educaţiei. Aflaţi în faţa unui haos fără precedent în sistemul educaţional, care pune în pericol viitorul societăţii româneşti, nu-ţi rămâne decât ca, în perioada următoare, împreună cu elevii, studenţii, profesorii şi părinţii să acţionezi pentru înlocuirea actualului regim, astfel încât să fie redată demnitatea românilor. Într-o ţară normală, într-o situaţie similară, demisia de onoare a ministrului Funeriu şi a întregului Cabinet Boc ar fi fost soluţia la îndemână, dar în România demisia este un act nobil, care nu intră în "practica celor care nu au cei şapte ani de acasă". În încheiere, repet încă o dată sloganul studenţilor clujeni de la mitingul din 3.03.2011, care afirmau: "Funeriu să trăiască dintr-o bursă studenţească!" |
|
||||
|
La sfârşitul anului 2010 Guvernul Boc a pornit o nouă ofensivă împotriva salariaţilor şi a structurilor asociative, respectiv sindicate şi patronate, ca urmare a promovării unor modificări la Codul muncii, pentru a realiza o aşa-zisă flexibilizare, care de fapt reprezintă o continuare a acţiunilor de reducere a salariilor şi pensiilor. Anul 2010, după cum se ştie, a fost caracterizat, printre altele, şi de atitudinea Guvernului Boc de a învrăjbi diversele categorii sociale, salariaţii din sectorul economic împotriva salariaţilor din sectorul public, pensionarii civili împotriva pensionarilor din apărare, ordine publică, siguranţă naţională, profesorii împotriva elevilor, studenţilor şi părinţilor, pacienţii împotriva cadrelor medicale, toate aceste lucruri având un substrat cât se poate de evident, şi anume reducerea substanţială a veniturilor din salarii, pensii şi alte drepturi de asigurări sociale pentru ca în acest timp clientela PDL-UNPR-UDMR să prospere pe banul public. Regimul Băsescu-Boc, aflat în faţa unor acţiuni sindicale fără precedent, a ajuns la concluzia că, pentru a desfiinţa şi această redută reprezentativă a poporului român, este necesar să modifice legislaţia muncii, astfel încât drepturile fundamentale cu privire la libera asociere, negociere colectivă şi greva să fie desfiinţate, pentru a aduce în România un regim de tristă amintire, bazat pe două cabinete, care a funcţionat până în decembrie 1989. Aflaţi în faţa unor agresivităţi fără precedent, venite din partea Guvernului Boc, toate confederaţiile sindicale şi cele mai reprezentative confederaţii patronale au ajuns la concluzia, împreună cu Uniunea Social Liberală, că trebuie făcut front comun pentru a promova, într-o manieră echilibrată, interesele patronilor şi ale salariaţilor, precum şi pentru adoptarea unei legislaţii economice şi fiscale care să conducă la stoparea crizei, relansarea economiei şi a creşterii veniturilor populaţiei. Protocolul încheiat între Uniunea Social-Liberală, sindicate şi patronate reprezintă starea de normalitate care trebuie să caracterizeze o societate democratică, iar dialogul şi consensul trebuie să rămână singurele modalităţi de rezolvare a problemelor cu care se confruntă societatea românească. Atitudinea Guvernului Boc de a ignora opiniile sindicatelor şi patronatelor în legătură cu legislaţia muncii şi asumarea răspunderii pentru modificarea Codului muncii reprezintă dovezi incontestabile că, în momentul de faţă, aşa cum de altfel o arată şi sondajele de opinie, regimul actual nu mai reprezintă pe nimeni şi nimic, singurul scop pentru care acesta se află la guvernare fiind acela de a-şi satisface propria clientelă politică, prin jefuirea banului public. În această situaţie, Uniunea Social-Liberală va apela la calea democratică şi va introduce o moţiune de cenzură care să conducă la demiterea Guvernului şi la stoparea abuzurilor pe care acesta le realizează împotriva propriilor cetăţeni. |
|
||||
|
"Creşterea preţurilor la alimente" România se confruntă, de un an de zile, cu o creştere constantă a preţurilor produselor agroalimentare. Această curbă ascendentă a fost declanşată de politica Guvernului din 2010 de reducere a veniturilor populaţiei. Diminuarea salariilor bugetarilor cu 25% a avut un impact semnificativ, cu consecinţe pe termen lung, asupra consumului populaţiei şi preţului coşului zilnic. De asemenea, măsura de creştere a TVA-ului de la 19% la 24% nu a determinat încasări consistente la bugetul de stat, aşa cum sperau guvernanţii, ci, dimpotrivă, a generat creşteri ale preţurilor alimentelor până la un nivel alarmant. Iată cum actualul Guvern pune bazele unui adevărat genocid social. Politica nerealistă şi ineficientă a Guvernului este doar unul dintre factori. La acesta se mai adaugă taxele impuse de hipermarketuri şi preţul petrolului şi al carburanţilor în continuă creştere. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, scumpirea combustibililor a avut un impact de 1,15 puncte procentuale în rata anuală a inflaţiei. Dacă în cazul preţului la carburanţi este vorba şi de dinamica pieţei internaţionale, în ceea ce priveşte măsurile de stimulare a ofertei interne, acestea sunt exclusiv sub gestionarea Guvernului României. Lipsa unui ajutor real din partea autorităţilor acordat producătorilor agricoli autohtoni pentru încurajarea producţiei interne nu are justificare decât în incompetenţă şi în lipsa de viziune a Executivului. Acum, mai mult decât oricând, simţim cât de important este ca agricultura să devină o prioritate zero a României, şi nu doar un deziderat trecut într-un program de guvernare în mod formal, mai ales că România deţine resurse naturale semnificative pentru a relansa sectorul agricol. Din datele oficiale rezultă că produsele alimentare de bază au înregistrat în ultimul an scumpiri considerabile. Faţă de luna decembrie a anului 2009, în decembrie 2010 cartofii erau mai scumpi cu 44,5%, uleiul cu 47 %, zahărul cu 5,5%, pâinea cu 12%, laptele cu 3,6%, carnea cu 3%, ouăle cu 24%, legumele cu 24% etc. La nivel european, România ocupă locul 4 în topul tendinţei de creştere a preţurilor la alimente. În încheiere, doresc să reamintesc de votul Parlamentului din octombrie 2010 când s-a adoptat o propunere legislativă a opoziţiei de reducere a TVA-ului la produsele alimentare de bază la 5%. La acel moment şi reprezentanţii puterii au votat pentru această măsură, dar, din păcate, şi în detrimentul populaţiei acestei ţări, legea nu a fost promulgată. O asemenea reglementare ar fi fost cu adevărat în ajutorul producătorilor şi procesatorilor din agricultură, iar populaţia nu ar fi suferit atât de mult din cauza scumpirilor. |
|
||||
|
"Noul Cod al muncii - sursă de instabilitate pe piaţa muncii" Globalizarea, evoluţiile rapide în plan tehnologic şi demografic sunt factori care au generat transformări ale economiilor şi pieţelor muncii. În acest context, Uniunea Europeană a fost nevoită să răspundă acestor provocări, demers iniţiat cu Strategia Lisabona, care, în varianta revizuită, a introdus conceptul de "flexicuritate". Noţiunea se referă la flexibilizarea pieţei forţelor de muncă, simultan cu asigurarea securităţii faţă de riscurile sociale. Rezultanta celor două principii înseamnă o mai mare adaptabilitate atât a angajatorilor, cât şi a angajaţilor pe o piaţă a muncii în permanentă schimbare. Conceptul european se bazează pe 4 elemente principale: dispoziţii contractuale suple, politici active care permit adaptabilitatea la schimbările rapide, sisteme eficiente de perfecţionare continuă şi sisteme moderne de securitate socială. Securitatea socială este un element fundamental al conceptului de "flexicuritate". De altfel, aceasta a fost şi dilema majoră europeană: cum să se asigure competitivitatea întreprinderilor europene în competiţia globală fără a se face o mare abatere de la modelul social european. Statele membre sunt nevoite să asigure o legislaţie care să permită flexibilitatea pe piaţa muncii, dar să răspundă şi nevoilor de securitate ale angajaţilor. Actualul Guvern pretinde că noul Cod al muncii, proiect iniţiat prin procedura angajării răspunderii, este adaptat schimbărilor intervenite pe piaţa muncii din România din ultimii ani şi reprezintă o modernizare a raporturilor de muncă în conformitate cu principiile europene. Proiectul este în continuare contestat de partenerii sociali, el fiind rezultatul unor negocieri eşuate. Din prezentările publice ale guvernanţilor reiese faptul că modificările sunt necesare din perspectiva a două aspecte majore: aderarea României la Uniunea Europeană şi criza economică. În ceea ce priveşte statutul de membru al UE şi necesitatea unor schimbări în Codul muncii, argumentul nu este solid, deoarece, din 2003 până în prezent, actul normativ a fost modificat de mai multe ori, astfel încât România să răspundă cerinţelor de transpunere a acquis-ului comunitar. Deci legislaţia românească nu contravine reglementărilor europene în domeniu. În ceea ce priveşte criza economică, aceasta nu va putea fi stopată prin modificări ale Codului muncii, ci prin intervenţii în domeniul economic. Noul Cod al muncii nu reprezintă transpunerea în practică a conceptului european de "flexicuritate". Modificările aduse au în vedere cu precădere reducerea drastică a contractelor pe perioadă nedeterminată şi va avea ca efect nu flexibilizarea pieţei muncii, ci, dimpotrivă, va crea instabilitate şi insecuritate. Sunt eliminate prevederile referitoare la contractele colective muncă în sectorul bugetar, deschizând calea concedierilor abuzive. Încurajarea locurilor de muncă temporare va avea drept consecinţă creşterea şomajului. Ponderea contractelor de muncă pe perioadă determinată este într-adevăr mai mare în Uniunea Europeană (15%) faţă de România (1,3%). Însă la nivel european, precum şi la nivelul statelor membre, şi şomajul este mai ridicat. Deci nu putem vorbi de o mai facilă încadrare în câmpul muncii, ci, dimpotrivă, de o creştere a ratei şomajului. Mai mult, statisticile oficiale arată că angajaţii temporari sunt mai prost plătiţi decât cei care se bucură de o stabilitate a locului de muncă, iar aceasta nu va avea drept consecinţă decât scăderea veniturilor la bugetul de stat, precum şi o mai scăzută predictibilitate a acestora. Noul Cod al muncii nu va fi doar neproductiv pentru piaţa muncii din România, ci va fi şi unul nedemocratic. Dezbaterea publică a fost defectuoasă, negocierile cu sindicatele şi confederaţiile patronale au eşuat de nenumărate ori, partenerii sociali cerând chiar demisia ministrului muncii, iar la toate acestea se adaugă adoptarea lui prin procedura angajării răspunderii Guvernului, evitându-se astfel dezbaterea parlamentară. Referitor la acest aspect, îl rog pe primul- ministru să ne răspundă cum apreciază propriile sale declaraţii din anul 2003: "Potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi organul suprem legislativ al poporului român. Acest text constituţional a devenit o normă de recomandare pentru Guvernul Adrian Năstase. În acest moment, asistăm la o sfidare fără precedent a rolului Legislativului, ca factor de control şi legiferare în România. (...) Codul muncii, poate cea mai importantă lege a democraţiei capitaliste din România, a fost promovat prin angajarea răspunderii Guvernului, procedură ce nu permite dezbaterea şi amendarea legii." Partidele aflate în opoziţie au considerat normală şi necesară semnarea unui acord cu patronatele şi sindicatele în care se prevede preluarea, ca iniţiative legislative, a propunerilor comune ale acestor organizaţii, referitoare la Legea patronatelor, Legea sindicatelor, Legea negocierilor colective şi Codul muncii. În concluzie, noul Cod al muncii nu încurajează competiţia şi competenţa, nu se bazează pe un dialog social veritabil, nu răspunde realităţii din piaţa muncii şi nu creează noi locuri de muncă, ci reprezintă doar o interpretare şi implementare distorsionată a conceptului european de "flexicuritate". |
|
||||
|
"Sistemul de sănătate din România, între criză şi reformă" Sistemul de sănătate din România a fost grav afectat de măsurile Guvernului din anul 2010, dar şi de cele de la începutul acestui an. Reducerea salariilor cadrelor medicale a generat un exod puternic al medicilor, mulţi dintre specialişti orientându-se spre ţări europene unde îşi pot asigura un venit salarial corespunzător pregătirii şi responsabilităţii uriaşe ce revine acestei meserii. Consecinţa pentru sistemul de sănătate din România este acutizarea deficitului de personal medical. În 2010, s-a hotărât trecerea spitalelor în subordinea autorităţilor locale. Decizia nu putea avea drept rezultat decât subfinanţarea unităţilor spitaliceşti, în condiţiile în care multe dintre primării au resurse bugetare insuficiente. Iată de ce nu ne miră faptul că situaţia dotărilor este deplorabilă, celebre fiind şi cazurile relatate de mass-media de mese care se prăbuşesc cu pacienţii sau operaţii ce se fac la lumina lanternei. De curând, Guvernul a luat o decizie la fel de nepotrivită şi pusă în aplicare în mod haotic - aceea de a reorganiza spitalele din România. Măsura a generat o serie de proteste la nivel local, astfel încât ministrul sănătăţii a anunţat că va reevalua şi regândi decizia sa. Situaţie previzibilă, mai ales că pe lista spitalelor ce urmau a fi desfiinţate sau comasate au fost trecute, fără discernământ, şi unităţi care de-a lungul timpului s-au remarcat prin calitatea actului medical, care funcţionau pe profit şi în care se investise, de curând, fie că este vorba de dotarea cu aparatură medicală, fie că este vorba de lucrări de renovare şi reabilitare termică. Mai mult, în virtutea comunicării defectuoase a actualului Guvern, comasările, desfiinţările sau schimbarea destinaţiei spitalelor au fost decise fără a se ţine cont de propunerile autorităţilor locale. Amintim guvernanţilor că Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, la art. art. 169 alin.(1), prevede că: "Ministerul Sănătăţii reglementează şi aplică măsuri de creştere a eficienţei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale." Din păcate, tot ceea ce întreprinde Guvernul în domeniul sănătăţii, inclusiv recenta decizie de reducere a numărului de paturi din spitale, care va afecta în egală măsură atât cadrele medicale, cât şi pacienţii, pare a fi nu doar împotriva legii, ci mai ales împotriva cetăţenilor. Iar despre calitatea serviciilor medicale şi despre accesul populaţiei la acestea nici nu mai poate fi vorba! |
|
||||
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: "Cum a înflorit doamna Udrea turismul românesc cu vreo 5 milioane de turişti inventaţi" Că PDL înseamnă doar o lume de basme şi invenţii fantasmagorice, aproape că fiecare român a înţeles deja acest lucru, odată cu terminarea ultimei campanii şi cu descoperirea adevărului crud privind situaţia cumplită în care se afla România la începutul anului trecut! Şi asta s-a întâmplat doar de nevoie, deoarece FMI a dezvăluit că România se duce de râpă şi a ridicat cortina deasupra minciunilor guvernamentale exagerate până în pânzele ridicolului! După anul 2010, când domnii Boc şi Băsescu şi-au găsit vocaţia de implementatori de gheaţă ai austerităţii fără egal în lume, când dumnealor au susţinut frecvent că sunt singurii binefăcători ai ţării şi că numai ei au spus "pa!" definitiv populismului ieftin - practicat cu fervoare tot de ei până atunci -, se pare că în 2011, încă de la începutul anului, toată echipa portocalie, în bloc, a revenit la starea sa naturală şi şi-a reluat repertoriul de poveşti înfloritoare. Printre aceştia se numără şi doamna ministru Udrea, tot mai mândră de performanţele sale şi ale partidului din care face parte, care ne-a anunţat recent, triumfătoare, cât de bine îi merge turismului românesc şi cum l-a scos dumneaei de tot din criză, prin atragerea a multe milioane de turişti străini: nu mai puţin de vreo 7,5 milioane în 2010! Dar, culmea ironiei, la numai câteva săptămâni de la trâmbiţarea acestei minunate veşti de încununare cu lauri a turismului românesc, vegheat atent şi responsabil de doamna Udrea, de vreo doi ani, aceasta este în mod flagrant contrazisă de datele oficiale ale Buletinului Eurostat, editat de Comisia Europeană, care a dat publicităţii cifrele vehiculate de dumneaei exact pe dos. Concret, conform Eurostat, numărul de înnoptări în 2010 al nerezidenţilor (adică al cetăţenilor străini sau români cu domiciliul în străinătate - n.a.) a fost de 2.700.000. De menţionat că, la nivelul statelor din Uniunea Europeană, cu cele 2,7 milioane de înnoptări ale nerezidenţilor, România se clasează pe locul 23 din 25! Adică la coadă, aşa cum le stă bine codaşilor în toate, de la servicii, până la drumuri! Ciudat lucru! Cum ni se poate întâmpla una ca asta tocmai nouă, când în România se investeşte continuu, cu toată forţa şi priceperea PDL-istă, pentru modernizarea şi eficientizarea turismului? Cum în ce? E din ce în ce mai impresionant numărul mare de telegondole ce se inaugurează cu o frecvenţă ieşită din comun, în cele mai puţin călcate zone din ţară de către turişti... |
|
||||
|
"De câte ori premierul Boc afirmă că ieşim din criză?" Şeful Guvernului, Emil Boc, a amintit de sacrificiile pe care el şi partidul pe care îl conduce le-au făcut şi a precizat că speră că anul acesta să fie unul în care să fie culese roadele. Premierul prevede o nouă etapă în care va intra România, care va avea în anul 2012, o creştere economică de 4 - 4,5%. Din păcate, realităţile economiei româneşti, dar şi analizele instituţiilor de profil, arată că nici în anul 2011 România nu va ieşi din criză. Un exemplu foarte concret este excedentul bugetar nesemnificativ pe luna ianuarie 2011, datorat, pe de o parte, faptului că statul nu a plătit arieratele către firmele private şi, pe de altă parte, nerestituirii taxei pe valoarea adăugată. Totodată, ieşirea din recesiune înseamnă creştere economică menţinută timp de două trimestre consecutive, ceea ce încă nu s-a întâmplat, plus că investiţiile efectuate din fondurile bugetare sunt minore pentru a fundamenta afirmaţia că în trimestrul al II-lea anului 2011 România va avea creştere economică. Guvernul vorbeşte încă din toamna lui 2010, de când s-a proiectat bugetul de stat pe 2011, despre faptul că acest an va fi unul al investiţiilor publice, acestea urmând să constituie unul dintre principalele motoare de relansare economică. Dar iată că ne apropiem de finalul primului trimestru din 2011 şi aceste intenţii ale Guvernului nu s-au confirmat. Singurele măsuri care au reflectat realitatea economică actuală a României au constat, de fapt, în falimentarea a peste 200.000 de firme mici şi mijlocii prin introducerea impozitului forfetar, precum şi prin creşterea fără precedent a datoriei publice. Principalele coordonate ale activităţii guvernamentale ar trebui să se îndrepte spre achitarea arieratelor statului, crearea de noi locuri de muncă, atragerea de noi investiţii străine, susţinerea agriculturii româneşti, precum şi spre reducerea şi simplificarea sistemului de taxe şi impozite. Nimic din toate acestea nu au fost realizate de către Guvern, domnul Emil Boc amăgindu-ne de pe o zi pe alta cu fraza: "Am ieşit din criză", principala preocupare a Domniei Sale fiind câştigarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2012. În consecinţă, în foarte multe domenii au loc derapaje, din cauza măsurilor incoerente adoptate de Guvernul Boc, măsuri care nu au fost de bun augur pentru economia românească şi nu au avut ca efect decât nemulţumirea populaţiei, şi nicidecum rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească. Aşa cum am mai afirmat, singura soluţie pentru o adevărată relansare economică a României este demisia Guvernului Boc şi venirea la Palatul Victoria a unui nou Executiv, al Uniunii Social-Liberale. |
|
||||
|
"Guvernul Boc atacă mediul privat prin umflarea arieratelor" În loc să administreze cât mai rapid câteva guri de oxigen economiei şi mediului privat prin facilităţi fiscale sau prin achitarea tuturor datoriilor, lăsându-le să respire din nou, în mod natural, statul, prin guvernele domnului Boc, nu au făcut altceva, în cei doi ani de guvernări aducătoare de blocaje interminabile şi falimente masive, decât să sufoce până la moarte clinică tot ceea ce mai supravieţuia în ţara asta! Toate firmele din România suferă enorm din cauza lipsei acute de lichidităţi, care s-a amplificat fantastic de tare în aceşti ani de guvernări portocalii improbabile, în care venituri importante din vistierie au fost redirecţionate, cu preponderenţă, nu acolo unde trebuiau să ajungă, la cei care aveau de încasat în mod curent, ci către puşculiţele de partid sau către cele ale contributorilor fervenţi ai acestuia. Performanţa economică cu care se laudă non-stop premierul Boc, în ceea ce priveşte ieşirea din recesiune şi reducerea deficitului bugetar, are la bază o metodă subversivă, nerecunoscută oficial, care constă în neachitarea datoriilor şi acumularea de arierate imense. FMI a transmis şi el că este foarte îngrijorat în privinţa problemei arieratelor sectorului public, care afectează şi sectorul privat şi revenirea economiei: "Suntem foarte îngrijoraţi în privinţa problemei arieratelor şi, după cum ştiţi, există şi o acţiune precursoare în acest sens. Am lucrat progresiv. Aceasta este o chestiune pe care vom continua să o subliniem: a avea arierate în sectorul public nu face rău numai sectorului public, ci şi celui privat şi revenirii", a atras atenţia şeful misiunii FMI în România, domnul Jeffrey Franks. Toată lumea - patronate, sindicate, investitori, FMI - cere necontenit Guvernului Boc să deblocheze economia prin achitarea arieratelor, dar domnul Boc se face că n-aude sau nu înţelege ce i se solicită, deşi chiar dumnealui îşi soma recent colegii de cabinet să vină cu soluţii în acest sens. Dar adevărul practicilor efective de care se foloseşte premierul Boc ca să-şi demonstreze abilităţile de a ţine economia în frâu în faţa FMI şi de a reduce deficitul este cu totul altul decât cel ce ni se aruncă pe post de justificări, penibile deja. Este vorba de o joacă incredibilă de-a hocus-pocus: uite plata datoriilor, care, de fapt, nu se face deloc! Şi consecinţele acestui nou tip de furt guvernamental nu sunt puţine: din ce în ce mai multe companii sunt forţate să intre rapid în insolvenţă, din cauza blocării intenţionate a lichidităţilor de care au atâta nevoie ca să supravieţuiască. Iar în ultimele săptămâni, odată cu aşa-zisa prindere a corupţilor din vămi, se poate face o socoteală foarte simplă unde sunt banii pe care se plânge domnul Boc că nu-i are: miliarde de euro sunt fraudaţi efectiv prin economia subterană, cu fructe, legume, ţigări, alcool, carburanţi şi tot ce se mai poate! Şi cine ar trebui să se preocupe de eradicarea acestui fenomen devastator, care înghite tot ceea ce i se cuvine economiei reale? Probabil românii plătitori de taxe şi impozite, şi nu domnii Blejnar, Ialomiţianu, Boc şi ceilalţi care ne guvernează atât de eficient... |
|
||||
|
"Criza alimentară ne arată nevoia unei agriculturi performante" În mod constant după 1989, producţia agricolă a ţării noastre a scăzut considerabil. În acest moment, pe datele existente la ANAF, putem concluziona că produsele alimentare din România sunt 70% din import. O asemenea realitate este dureroasă, dacă stăm să ne gândim la potenţialul pe care îl are ţara noastră. De multe ori s-a spus că România ar putea avea o agricultură suficient de performantă încât să susţină 80 de milioane de locuitori. Şi, totuşi, importăm cereale din Ungaria sau Rusia, iar preţurile alimentelor româneşti sunt mai mari decât ale celor din import, fără să existe în mod neapărat o calitate mai bună. Rolul statului este de a stimula sectoarele economice cu potenţial. Şi cum agricultura poate fi un motor economic semnificativ al României, ar trebui să insistăm mai mult. Am văzut studii care arată că, pe termen scurt, am putea avea o creştere a eficienţei economice de 300%. Dacă în acest moment producem alimente în valoare de aproximativ 8 miliarde de euro, în trei ani am putea ajunge la 25 de miliarde de euro, un câştig cam cât tot acordul României cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii doi ani! Nu putem să facem aceste lucruri folosindu-ne numai de procesul subvenţiilor. Trebuie să transformăm agricultura în punct de interes pentru investitori, iar acest lucru se face oriunde în lume prin investiţii în infrastructură. România este ţara Uniunii Europene care are cel mai mare decalaj între mediul urban şi mediul rural. Dacă am investi în contractarea acestui clivaj, cu siguranţă şi mai mulţi investitori s-ar orienta către România. Eu susţin varianta investiţiilor directe ale statului, dar şi accentul pus pe atragerea fondurilor europene. Aplicarea Măsurilor 1.1.2, 1.2.1, 1.4.1 şi 3.2.2 poate aduce plusul de competitivitate al mediului rural de care România are nevoie. Pentru asta, este nevoie de atenţie şi de informare a publicului larg. Discursul comisarului european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloş, de săptămâna trecută de la Bucureşti este foarte corect: România are nevoie de investiţii semnificative, pentru a avea o agricultură performantă. Trebuie să ieşim din logica agriculturii de subzistenţă, activitate desfăşurată doar de persoanele fără instrucţie şi destul de sărace. Trebuie să abandonăm mitul cum că statele cu agricultură puternică sunt sărace. Pe fondul scumpirilor semnificative ale alimentelor în lume, ţările care vor putea să-şi susţină populaţia şi să mai producă şi surplus vor avea mari avantaje competitive. Criza alimentară despre care se tot vorbeşte în presa ultimelor zile reprezintă o fereastră de oportunitate pentru noi, pentru că avem capacitatea de a miza pe produse vandabile al căror preţ creşte semnificativ. Putem ieşi din recesiunea foarte puternică dacă avem o producţie agricolă bună în 2011. Să nu uităm că anul celei mai mari creşteri economice, 2008, a fost marcat de cea mai bună producţie agricolă de după 1994 a României. Pe de altă parte, trebuie să facem în aşa fel încât în România criza alimentară să nu se facă simţită. De aceea, trebuie să păstrăm preţurile jos. Intrarea într-o logică a scumpirii alimentelor este contraproductivă atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi. Scumpirea alimentelor atrage după sine scăderea consumului şi reorientarea către produse de mai proastă calitate. Practic, involuăm. În acest context, ar putea fi utilă dezbaterea legii privind scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază. Analiza trebuie însă să pornească de la reacţia producătorilor şi comercianţilor. Trebuie să facem în aşa fel încât să ştim sigur că acele preţuri vor scădea, pentru că altfel irosim doar resurse bugetare. Şi în alte rânduri am mai vorbit despre controalele pe care statul ar trebui să le desfăşoare în supermarketuri şi hipermarketuri. De asemenea, legislaţia comerţului ar trebui să fie îmbunătăţită, în sensul protejării producătorului român. Dacă francezii au făcut-o, chiar cu oprobriul Uniunii Europene, nu văd de ce nu am face-o şi noi. Această declaraţie politică se doreşte un semnal de alarmă asupra situaţiei agriculturii româneşti şi un mesaj de speranţă că lucrurile vor evolua în bine. Cred că, în 2011, putem pune în centrul preocupării noastre, pe lângă dezvoltarea industriei energetice, şi agricultura. |
|
||||
|
"Anti-8 martie!" Ziua de 8 martie, ca zi internaţională a femeii, împlineşte anul acesta 100 de ani. Sărbătoarea, de inspiraţie socialistă, îşi are originea în anul 1908, când, cu prilejul unui marş, femeile au militat pentru condiţii mai bune de lucru şi drepturi egale cu bărbaţii, şi a fost marcată pentru prima oară pe 19 martie 1911 în Austria, Danemarca, Elveţia şi Germania. Astăzi, ziua de 8 martie este sărbătoare legală doar în ţări precum Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China (doar pentru femei), Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritreea, Kazahstan, Kîrgîzstan, Laos, Madagascar (doar pentru femei), Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal (doar pentru femei), Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. În Afganistan, unde femeile care vor să lucreze sau fetele care vor să meargă la şcoală, sau doar vor să iasă neînsoţite pe stradă îşi pun integritatea fizică sau chiar viaţa în primejdie? Cambodgia, renumită pentru turismul sexual, China, unde femeile lucrează câte 16 ore pe zi, şapte zile pe săptămână? Rusia, care deţine recordul privind numărul de femei care mor în incidente de violenţă conjugală? În România, deşi nu este recunoscută sărbătoare naţională, femeile sunt obligate de guvernanţii cabinetului Băsescu-Boc să muncească şi să îşi crească copiii fără a şti ce le rezervă ziua de mâine, dacă vor avea sau nu resursele financiare necesare pentru educaţia celor mici. De ce nu sunt şi în democraţiile consolidate? Pentru simplul motiv că nu este nevoie, în condiţiile în care procentul doamnelor parlamentar din acele democraţii europene ajunge undeva pe la 25%, şi nu 10% precum în România. Colega noastră Adriana Săftoiu observa cu ceva timp în urmă cu tristeţe că "odată promovate, femeile nu mai au timp - pentru a nu spune decât atât! - să ajute la promovarea altor femei" şi că "femeia-politician nu are curaj să fie femeie în politică", ba chiar adoptă stilul masculin agresiv. "Pentru că ceea ce îi este acceptat bărbatului nu îi este aprobat şi femeii". Din 2007 (data declaraţiilor doamnei Săftoiu) până acum nu s-a schimbat nimic în bine. Cea mai activă femeie politician din România, "nu spui cine, persoană importantă", blondă şi cu Vuitton, admitea de curând, cu nonşalanţă, o evidenţă pe care noi o ştiam de mult, cel puţin în privinţa Domniei Sale: "Femeile-politician, aflate în poziţii înalte, trebuie susţinute tot de către bărbaţi" sau că "într-un partid politic, este inevitabil ca o femeie, pentru a promova, trebuie să fie susţinută tot de către bărbaţii care alcătuiesc majoritatea politicienilor, fapt ce dă naştere la speculaţii şi la invidii". După o asemenea declaraţie nu ne rămâne decât să admitem posibilitatea ca domnişoara Elena Băsescu să ajungă prim-ministru sau, de ce nu, chiar preşedinte al României, dacă lasă tăticul moştenire tronul. P.S. Materialul de mai sus nu îmi aparţine, ci a fost scris de doamnele şi domnişoarele cu care colaborez în fiecare zi, întristate de faptul că după 21 de ani România nu a depăşit complexul Elena Ceauşescu. |
|
||||
|
Domnul Stelică Iacob Strugaru: "Investiţii de apărare civilă împotriva inundaţiilor" Zona geografică pe care o reprezint în Parlamentul României, adică cea din nord-estul ţării, s-a confruntat în decursul anilor nu numai cu o sărăcie mai mare decât media naţională, dar şi cu cele mai multe dintre dezastrele naturale - inundaţii, alunecări de teren - provocate de precipitaţiile abundente sau de topirile mult prea rapide ale zăpezii. Chiar dacă autorităţile române au promis de fiecare dată când românii se luptau cu apele şi mâlul din gospodării că se vor realiza investiţii, că se vor lua măsuri, declaraţiile au rămas doar declaraţii. Nici nu mai este de mirare că în multe localităţi rurale tinerii nici nu se gândesc să rămână pe termen lung în locurile în care s-au născut, să-şi construiască o carieră, o familie şi o viaţă pe pământurile strămoşilor lor. Cum poate gândi cineva altfel când, la orice ploaie mai sănătoasă, agoniseala de o viaţă este amestecată cu mâl şi dusă la vale?! Moldova, şi nu numai ea, are nevoie urgentă de investiţii reale de îndiguire a cursurilor principale de ape, atât pentru apărarea aşezărilor, cât şi pentru apărarea culturilor agricole. România are nevoia de mult mai multă disciplină în eliberarea viitoarelor autorizaţii de construcţii, atunci când, printr-o totală lipsă de discernământ, cetăţeni români îşi construiesc case în zone inundabile plasate în preajma cursurilor de râuri şi pâraie. Nu mai putem accepta ca o parte importantă dintre români să aştepte ziua de mâine cu teama că viitura le va lua casa sau chiar viaţa. Multe investiţii au fost deja demarate în anul 2010, însă ele trebuie susţinute şi extinse la nivel naţional. |
|
||||
|
"Parteneriatul public-privat trebuie să devină funcţional" De peste douăzeci de ani ne luptăm pentru eficientizarea şi creşterea performanţei unor servicii publice sau sectoare în care statul s-a dovedit a fi nu tocmai cel mai bun furnizor. Abia anul care a trecut, prin consensul politic aproape unanim al Parlamentului României, a fost adoptată Legea nr.178/2010, lege care reglementează raporturile dintre sectoarele public şi privat. Deşi chiar la nivel european nu există o "reţetă" sau un cadru clar al formelor şi domeniilor în care parteneriatul public-privat se poate manifesta, la nivelul ţării noastre, acest act normativ, abia aprobat, şi-a găsit deja expresia în demararea construirii a şase noi spitale regionale de urgenţă la nivel naţional în municipiile Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Premisele acestei prime colaborării dintre sectoarele public şi privat sunt extrem de optimiste, în sensul că se estimează că numai după 2-3 ani aceste unităţi spitaliceşti vor intra pe profit, iar după alţi 4-5 ani de funcţionare, investiţiile, de peste 200 de milioane de euro pentru fiecare spital, vor fi amortizate. Dacă supunem comparaţiei aceste proiecte cu sărăcia actuală a spitalelor româneşti, lipsa lor de dotare şi veşnicele arierate către furnizorii de materiale sanitare şi servicii, cred că putem afirma cu tărie că parteneriatul public-privat trebuie extins şi în alte domenii deficitare, acolo unde statul nu este în măsură să finanţeze şi să susţină servicii publice de calitate şi într-un mod eficient. Din acest punct de vedere, România nu duce deloc lipsă de sectoare de activitate pe care statul nu le poate susţine. Mă gândesc în primul rând la sectorul educaţiei, de la nivelul creşelor şi grădiniţelor până la cel universitar. Nu cred că este cineva care să poată contesta lipsa acută de creşe şi grădiniţe la oraşe, precum şi incapacitatea bugetelor universităţilor de a dota corespunzător laboratoarele în scopul cercetării aplicate. De asemenea, unul dintre principalele beneficii pe care parteneriatul public-privat îl poate aduce este legat de cooperarea în domeniul infrastructurii de transport. România, în ciuda investiţiilor derulate în ultimi douăzeci de ani, nu se poate bucura de o infrastructură modernă, rapidă pentru transportul de mărfuri şi eficientă din perspectiva costurilor economice. Mai mult, poziţionarea noastră geoeconomică, atât pe axa Nord-Sud, cât şi Sud-Est a Europei, ar putea aduce avantaje de competitivitate uriaşe, pe toate componentele de transport: maritim, fluvial, feroviar şi rutier. Niciuna dintre componentele mai sus menţionate nu se autoexclud, ci ele se completează reciproc, creând premisele atragerii de noi investiţii străine directe în România. România poate deveni placa turnantă a investiţiilor europene, care ţintesc să fructifice propriile produse pe pieţele Federaţiei Ruse sau ale Orientului Mijlociu şi Apropiat. Companii de prestigiu, atât vest-europene, cât şi de peste Atlantic, sunt interesate să investească în infrastructura critică din România. Drumul deschis în parteneriatul public-privat din sănătate nu trebuie să se oprească doar aici, ci trebuie să continue şi în educaţie, mediu sau lucrări de infrastructură. Numai prin proiecte pe termen lung România are şansa să se modernizeze şi să recupereze decalajele faţă de media europeană. |
|
||||
|
"România şi restul lumii" Cele mai grave probleme cu care se confruntă astăzi omenirea se pot prezenta astfel: 1. Epuizarea resurselor naturale şi lipsa unei politici internaţionale, coordonată de gestionarea acestora în vederea refacerii şi a conservării lor; 2. Legat de primul punct găsim în întreaga lume o preocupare redusă pentru buna gestionare a speciei umane şi a acţiunilor acesteia; 3. Agresarea continuă a mediului, a biosferei de către factorul antropic, adică de către oameni, conştient sau inconştient, dar cu efecte similare în planul conservării existenţei umane. Mai degrabă putem spune că oamenii îşi creează propriul lor mediu pentru distrugere, prin epuizarea rapidă a resurselor de energie şi hrană datorită unei concurenţe interspecifice aberante. Omul vrea să devină proprietarul naturii pe care ar dori să şi-o supună integral. Această lăcomie îl va pierde pentru că el însuşi este un produs al naturii. Odată izolat de natură, omul nu va fi decât un robot, care va dispare cu timpul, putând fi uşor înlocuit de roboţii electronici pe care el însuşi i-a creat şi care nu mai au nevoie de aer, nici de hrană, nici de apă. Nu pledez pentru o viaţă primitivă, dar realitatea este întotdeauna în mijlocul lucrurilor cotidiene pe care le neglijăm permanent. Prin înmulţirea rapidă, indivizii naturali ajunşi la o anumită densitate în biosferă sau într-un ecosistem, creează suficient de multe toxine şi alte perturbaţii, care să-i creeze în mod natural condiţiile pentru dispariţia la fel de naturală. Problemele mondiale sunt prezente în Europa şi în România în mărimi şi manifestări specifice. România nu a fost niciodată o ţară bogată, decât în resurse naturale, n-a fost niciodată o ţară liniştită şi nici nu va fi, în condiţiile de astăzi. Au fost de vină şi condiţiile geopolitice şi vitregia vremurilor, cum spunea un cronicar. La români s-a dezvoltat prea mult gena răbdării şi a scăpat pe lângă gena acţiunii solidare. În România, doctrina nu mai contează, naţiunea nu mai contează, cetăţeanul votant nu mai contează. Se naşte un mecanism infernal de manipulare a maselor, care a funcţionat foarte bine în comunism, ca şi în acest moment, care poate fi definit ca un "capitalism de pradă" sau de "stat". Indivizii sunt cotaţi nu după nivelul de pregătire sau cunoştinţe, ci după adeziunea şi fidelitatea faţă de partid. Ceauşescu cerea indivizilor credinţă şi supunere. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Ceauşescu fura munca oamenilor, astăzi, actuala conducere n-are capacitatea de a metamorfoza capitalul, de a-l îmbunătăţi şi de a-l face să producă în favoarea întregii colectivităţi. Funcţionează gena "nu vrem" sau aşa vrea FMI ? Românii trebuie să înveţe să-şi aleagă liderii şi să nu mai accepte să fie reprezentaţi de orice neavenit. Eu cred că în curând românii vor face acest lucru. |
|
||||
|
"Ziua Internaţională a Femeii" Tradiţia românească de omagiere a femeii la începutul primăverii a fost completată pe 8 martie, de Ziua Internaţională a Femeii. Mai multe evenimente au precedat ziua femeii, unul dintre ele a fost pe 8 martie 1857 când femei din fabricile textile şi de confecţii din New York City au organizat un protest. Muncitoarele au protestat împotriva condiţiilor proaste de lucru şi a salariilor mici. Ziua femeii a fost iniţiată în 1910 la Copenhaga şi onorează mişcarea femeilor pentru egalitate în drepturi şi egalitate de şanse. Prima zi a Femeii a fost sărbătorită prima dată în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene, la iniţiativa activistei germane Clara Zetkin. În luna martie, femei din multe ţări europene au organizat o serie de marşuri pentru a promova drepturile femeii în lume. Şase ani mai târziu, pe 8 martie 1917, sute de femei din Rusia au condus ample demonstraţii pe străzile din Sankt Petersburg, cerând pâine şi pace. Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai târziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei. Ca în toate ţările europene, pe 8 martie femeia este sărbătorită şi în ţara noastră, chiar dacă în vremea regimului comunist se vorbea mai mult de ziua mamei. În această zi sărbătorim rolul femeii, în toate domeniile de dezvoltare umană, care produce progrese, armonie socială şi îmbunătăţirea condiţiilor generale de viaţă. Închei prin a-mi exprima recunoştinţa mea faţă de toate femeile din lume şi a le ura la mulţi ani fericiţi! |
|
||||
|
"Cine-şi doreşte haos în identificarea animalelor, în trasabilitatea produselor de origine, plăţi cătreproprietarii de animale prin APIA, eradicarea bolilorla animale" Prin declaraţia mea politică de astăzi doresc să trag un semnal de alarmă asupra repercusiunilor ce vor apărea odată cu adoptarea amendamentelor aduse OUG nr.23/2010, act normativ care reglementează activitatea de identificare şi înregistrare a ovinelor, caprinelor, suinelor şi bovinelor, în forma propusă de membrii din Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor. Ca medic veterinar de profesie, mă opun în cunoştinţa de cauza adoptării acestor amendamente. Oare se cunosc interesele din spatele acestor amendamente; îşi asumă toţi cei implicaţi în acest mecanism costurile politice ale propriilor fapte? Nu voi vota pentru adoptarea amendamentelor aduse de OUG nr.23/2010. Identificarea şi înregistrarea animalelor de către ANARZ va duce cu siguranţă la acelaşi rezultat care a reieşit din realizarea identificării cabalinelor, activitate coordonată şi controlată în prezent de această instituţie şi soldată cu un haos. Consecinţa acestui fapt este că în realitate nici 30% din cabalinele din România nu sunt identificate corespunzător şi nu au paşaport, neputând fi supravegheate corect. Preluarea de către asociaţiile de crescători de animale a identificării, a căror membri nu acoperă mai mult de maxim 10% din exploataţiile din România, respectiv cei care beneficiază de subvenţii, arată clar interesul şi dedicaţia acestor amendamente. Se doreşte mutarea unei activităţi care se realizează cu 3-4 oameni în fiecare comună din ţară, la o structură practic inexistentă, care nu are reprezentativitate în toate judeţele, darămite în toate comunele. Se doreşte cumva o noua colectivizare forţată, prin obligarea fermierilor să se înscrie forţat la o asociaţie? Se creează, astfel, oportunităţile traficului ilicit cu animale, fraudarea subvenţiilor, traficanţii de animale îşi pot achiziţiona crotalii fără un control oficial. Imposibilitatea urmăririi animalelor bolnave, prin scoaterea medicului veterinar din ecuaţia mişcării animalelor. Nu va mai exista interesul pentru ca fermierii şi traficanţii de animale să opereze şi să corecteze erorile din baza de date, deşi medicilor veterinari le-a trebuit ani pentru a o aduce la forma actuală. Imposibilitatea realizării Programului Naţional de Supraveghere a Bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om şi protecţia mediului, prin neidentificarea la timp, pentru realizarea acţiunilor veterinare obligatorii. Îngheţarea comerţului cu animale cu UE, deoarece România nu va mai putea garanta trasabilitatea produselor de origine animală, datorită lipsei identificării corecte. Trebuie înţeleasă importanţa activităţii de identificare a animalelor, iar neexecutarea ei corespunzătoare aduce grave prejudicii atât economiei României, fermierilor şi medicului veterinar privat. Trebuie asigurat un proces corect de identificare, în care proprietarul să fie suveran şi poate decide singur cum să-şi realizeze identificarea animalelor (singur, prin intermediul asociaţiilor profesionale sau prin intermediul medicului veterinar), asociaţiile îşi pot realiza singure identificarea şi îşi pot achiziţiona crotalii, pot avea acces direct la baza de date, la fel şi ANARZ. |
|
||||
|
"Prudenţa Administraţiei Barack Obama" Administraţia Obama, în căutare de soluţii la violenţele care continuă în Libia, s-a arătat prudentă în legătură cu o intervenţie militară pentru înlăturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi, subliniind, totuşi, că "nu exclude nici o opţiune". "Există multă prudenţă pe tema acţiunilor pe care le-am putea iniţia în alte domenii, în afară de susţinerea adusă misiunilor umanitare", a declarat Secretarul de Stat Hillary Clinton, în timpul unei audieri în Senat, la Washington. Şefa diplomaţiei americane a descris o situaţie incertă, în condiţiile în care trupele loiale colonelului Gaddafi încearcă să contraatace. Statele Unite ale Americii se tem că, pe termen lung, "Libia ar putea să se afunde în haos şi să devină o uriaşă Somalie", adică un teritoriu fără legi sau Guvern, unde şi-ar putea găsi refugiu membri ai reţelei Al-Qaida. Hillary Clinton s-a referit, de asemenea, la avertizarea Ligii Arabe în legătură cu orice intervenţie militară străină. "Problema dificilă de a afla dacă este nevoie de o intervenţie pentru a-i ajuta pe cei care se opun în Libia regimului Gaddafi, şi sub ce formă, este foarte controversată în Libia şi în comunitatea arabă", a subliniat ea Liga Arabă intenţionează însă să susţină crearea unei zone de interdicţie aeriană în Libia, idee dezbătută în ultima săptămână de Statele Unite şi aliaţii lor din NATO. O astfel de iniţiativă, care ar fi dificil de pus în practică, este susţinută de senatorii americani, în special de preşedintele Comisiei de Afaceri Externe, John Kerry, senator democrat al preşedintelui Barack Obama. "Cred că suntem departe de o astfel de decizie", a spus Hillary Clinton, chiar dacă această opţiune este analizată de Washington şi aliaţii săi. Ea a subliniat că Statele Unite "nu vor exclude nici o opţiune, cât timp Guvernul libian îndreaptă armele împotriva poporului său". Două nave de război americane au traversat Canalul Suez şi au ajuns în Mediterană, pentru a se poziţiona în largul Libiei. Navele ar fi capabile să asigure susţinere unor operaţiuni umanitare, precum şi militare. Dar deocamdată navele militare americane par mobilizate pentru a susţine doar operaţiuni umanitare. Întrebată în legătură cu ajutorul pe care Washingtonul l-ar putea aduce opoziţiei, Secretarul de Stat Hillary Clinton s-a arătat de asemenea prudentă. Potrivit lui Clinton, Statele Unite ale Americii încearcă să afle care grupare este "legitimă" şi care este "oportunistă". "Este prematur să recunoaştem un grup sau altul", a continuat ea. Trebuie să ne concentrăm pe misiunea umanitară, încercând în acelaşi timp să strângem informaţii", a adăugat ea. |
|
||||
|
"Turda - oraş balnear" În municipiul Turda, judeţul Cluj, se află în derulare un proiect de anvergură "Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear Lacurile Sărate Durgău - Valea Sărată - Salina Turda", ale cărei obiective sunt: amenajarea Salinei de la Turda, reabilitarea zonei cu valoare turistică şi balneară Valea Sărată - Durgău, prin realizarea unei protecţii sanitare a întregii văi a lacurilor, extinderea reţelelor urbane de apă şi energie electrică, extinderea unor reţele de canalizare, reabilitarea şi modernizarea drumurilor existente în perimetrul zonei turistice, amenajarea şi reabilitarea lacurilor sărate. Toate aceste elemente componente, inserate în ansamblul proiectului, se pot realiza şi finanţa numai în condiţiile în care suprafeţele destinate acestuia aparţin domeniului public al municipiului Turda. Astfel, pentru a nu împieta asupra derulării şi finalizării proiectului, credem că iniţiativa de transferare a bunului imobil în patrimoniul local turdean se circumscrie unui demers oportun pentru comunitatea locală, care prin punerea în valoare a proiectului va beneficia de prestigiul şi avantajele social - economice de care zona are nevoie, în condiţiile în care municipiul Turda deţine statutul de zonă defavorizată. Complementar acestor aspecte, menţionăm faptul că suprafaţa de teren a fost declarată rezervaţie naturală, iar acest fapt impune instituirea unui regim de protecţie adecvat, autorităţile administraţiei publice locale ale municipiului Turda fiind cel mai în măsură să-l pună în aplicare. Suprafaţa de teren vizată este proprietatea Statului Român şi a fost dată în administrarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Turda, al cărei for tutelar este reprezentat de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" prin HG nr. 1882/2005 privind înfiinţarea unor institute naţionale de cercetare - dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute de cercetare din agricultură. Ca urmare a acordurilor date de Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Turda şi de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" pentru trecerea suprafeţei de teren de 27,12 ha în administrarea Consiliului Local al municipiului Turda a fost emisă o hotărâre a Consiliului Local al municipiului Turda prin care se aprobă solicitarea transmiterii, cu titlu gratuit, a acestui teren, printr-o lege. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a ne valorifica bogăţiile naturale, pentru a promova România în circuitul turistic naţional şi internaţional. |
|
||||
|
"Bustul lui Serghei Esenin" Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea au inaugurat duminică, 6 martie 2011, bustul marelui poet rus Serghei Esenin. Ceremonia de dezvelire a bustului a avut loc în Parcul Personalităţilor ţărilor de origine ale comunităţilor etnice din oraşul Tulcea. La eveniment au participat oficialităţi locale şi judeţene, cât şi Excelenţa Sa, Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, domnul Aleksandr Anatolievici Ciurilin, Excelenţa Sa, Consulul Federaţiei Ruse la Constanţa, domnul Mihail Mihailovici Reva şi reprezentanţi ai comunităţilor etnice din municipiul Tulcea. Bustul poetului Serghei Esenin a fost realizat de Conf. Univ. Dr. Adrian Pârvu, şeful catedrei de Sculptură din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Serghei Esenin a fost şi este unul dintre cei mai îndrăgiţi poeţi ai Rusiei. Lucrările marelui poet liric Serghei Esenin reprezintă o valoare literară şi artistică descoperită în fiecare poezie a sa. Lucrările sale ilustrează o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocarea miturilor vechi, de la nostalgia satului până la formele civilizaţiei oraşului. În zilele noastre, poeziile lui Esenin sunt învăţate pe de rost de elevi şi unele dintre acestea au fost puse pe muzică, fiind înregistrate drept cântece populare. În operele sale a reflectat caracterul şi iubirea oamenilor simpli, moartea timpurie, ceea ce au contribuit la imaginea persistentă şi legendară a poetului rus. Pentru noi, ruşii lipoveni din România, este o datorie şi o onoare să promovăm cultura rusă şi să aducem un omagiu marilor scriitori ruşi. Este de datoria noastră să-i oferim culturii ruse locul de cinste, pe care îl merită, în rândul marilor culturi. Administraţia municipiului Tulcea, în zona centrală a oraşului a acordat un spaţiu pentru cele mai reprezentative minorităţi naţionale ale judeţului Tulcea în vederea amplasării a celor mai de seamă personalităţi. Este o atitudine de toleranţă a Administraţiei Locale pentru minorităţile naţionale şi apreciere a contribuţiei minorităţilor naţionale la viaţa culturală, spirituală şi economică a municipiului Tulcea. Comunitatea Democrată a Turcilor din România a amplasat bustul întemeietorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, iar Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România s-a orientat spre poetul rus Serghei Alexandrevici Esenin. |
|
||||
|
Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme: "Parlamentarii puterii au o nouă şansă să-şi spele păcatele prin votul de la Codul muncii" Declaraţia mea politică de astăzi vreau să fie tratată de către voi ca reprezentând mai mult decât o declaraţie. Este în parte şi o rugăminte, este în parte şi un îndemn, este însă, în primul şi în primul rând, un semnal de alarmă pe care doresc să îl lansez cu toată fermitatea şi cu toată responsabilitatea. Mesajul meu se îndreaptă către parlamentarii care susţin arcul guvernamental. Până acum aţi dovedit că ordinele partidului sunt mai importante pentru voi decât nevoile electoratului şi v-aţi comportat precum boabele de strugure pe ciorchine, acum aveţi şansa să demonstraţi că sunteţi cu adevărat bărbaţi de stat. Guvernul vrea iarăşi să dea o palmă Parlamentului, şi dumneavoastră în calitate de deputaţi, angajându-şi răspunderea pe Codul muncii. Cred că sunteţi de acord cu mine când spun că este o lege prea importantă, fie că eşti om politic de dreapta sau de stânga, ca să nu o dezbatem temeinic în Parlament, pentru că implicaţiile acestei legi sunt uriaşe: practic fiecare român este afectat de ea. Ştiu că sunteţi de acord cu mine, ştiu că şi dumneavoastră aţi avea idei în ceea ce priveşte amendarea Codului muncii şi mai ştiu că şi la dumneavoastră au venit alegătorii din colegiu, cum au venit şi la mine, în Călăraşi, şi v-au cerut să faceţi un Cod al muncii care să-i protejeze de abuzurile patronilor, care să le dea un sentiment de siguranţă şi de încredere în locul de muncă pe care îl au, care să le dea un sentiment de încredere în ziua de mâine. Vreau să fac un apel ferm către dumneavoastră ca de data aceasta, măcar de data aceasta, să puneţi interesele alegătorilor şi ale tuturor cetăţenilor mai presus de ordinele de partid şi să votaţi moţiunea de cenzură a Opoziţiei. Dintre toate, aceasta este poate cea mai puţin politică moţiune de cenzură pentru că se referă la o lege care va afecta soarta tuturor românilor. Aţi stat impasibili în bănci când s-au tăiat salariile, când s-au redus pensiile, când s-a majorat TVA, când nivelul de trai al românilor a scăzut şi a tot scăzut. De ajuns! Vremea neimplicării cred că a trecut, acum este momentul în care ne putem da măsura de politicieni. Este momentul în care puteţi să demonstraţi alegătorilor, în faţa cărora vă veţi prezenta anul viitor, că aţi înţeles că sunt lucruri mai importante decât ordinele de partid. Nu staţi ca bolovanii în bănci când se va vota moţiunea de cenzură, aveţi curajul şi asumaţi-vă un vot, alegătorii vă vor mulţumi pentru asta. Este datoria voastră să votaţi moţiunea, aşa cum este datoria unui om simplu care se trezeşte cu noaptea în cap să meargă la serviciu pentru câteva milioane de lei vechi pe lună. Acel om se aşteaptă ca dumneavoastră să nu-i întoarceţi spatele acum şi să votaţi, aşa cum şi bătrânii noştri se aşteptau să votaţi împotriva tăierii pensiilor. Vă rog ca de această dată să vă dea Dumnezeu gândul cel bun şi să nu-i mai dezamăgiţi pe români! Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
"Deficitul de creşe şi grădiniţe - o problemă reală a învăţământului preşcolar" În ultimul an de zile Guvernul a decis o serie de modificări legislative în domeniul muncii şi protecţiei sociale, multe din legile iniţiate şi adoptate de Guvern neţinând cont de opinia generală, de cea a organizaţiilor civice, a sindicatelor şi patronatelor. În repetate rânduri, guvernanţii au demonstrat nu doar lipsă de viziune, ci şi faptul că dialogul social este doar un concept dintr-un program de guvernare, atât ministrul muncii, cât şi primul-ministru ne-au anunţat că noile legi din domeniul asistenţei sociale şi cele ce reglementează raporturile de muncă vor schimba complet situaţia economică a României şi că piaţa muncii va fi mai dinamică. În 2010, legislaţia privind concediul de îngrijire a copilului a fost modificată, acesta reducându-se de la 2 ani de drept la doar un an, cu posibilitatea de a se opta pentru 2 ani, dar cu diminuarea indemnizaţiei mamelor. Efectele reducerii concediului maternal nu sunt doar de ordin material pentru mame şi familii, ci şi de natură demografică. Scăderea natalităţii reprezintă principalul efect negativ al reducerii duratei concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Guvernul nu ţine cont că România trece deja printr-o perioadă cu declin demografic, iar scăderea natalităţii va duce la o îmbătrânire mai accentuată a populaţiei. Efectele reducerii indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu vor fi vizibile imediat. Măsura va avea consecinţe negative asupra populaţiei, iar acestea vor fi resimţite peste câţiva ani. Potrivit prognozelor Eurostat, peste 50 de ani, populaţia ţării va scădea cu 4,5 milioane de persoane, până la numai 16,9 milioane de locuitori. Noua politică a Guvernului în domeniul natalităţii relevă o problemă stringentă - deficitul de locuri în creşe şi grădiniţe. De exemplu în Bucureşti, în prezent, sunt circa 60 de mii de copii până la 3 ani, şi doar câteva creşe de stat în fiecare sector al Capitalei (17 creşe de stat în Bucureşti), unde numărul locurilor este limitat. Locurile din grădiniţele private sunt foarte scumpe şi greu accesibile pentru mulţi părinţi. Această situaţie se întâlneşte în fiecare judeţ al ţării, iar proiectele de construire de creşe şi grădiniţe lasă de dorit, atât ca număr, cât şi în ceea ce priveşte capacitatea de finalizare a lucrărilor. Mai mult, în practică s-au întâlnit situaţii aberante de genul acelora în care, chiar în cazul finalizării construcţiei sau renovării unor creşe, respectiv grădiniţe, cu eforturi semnificative din partea autorităţilor locale, primarii s-au văzut în imposibilitatea de a angaja personal din cauza interdicţiei impuse de Guvern în acest sens. Considerăm că în România este nevoie de un proiect amplu, la nivel naţional, privind construcţia de creşe şi grădiniţe. Guvernul trebuie să se implice în găsirea unor soluţii de susţinere a învăţământului preşcolar, cu atât mai mult cu cât el este punctul de plecare în educaţie. |
|
||||
|
"Intrarea în legalitate a romilor, un pas spre o ţară normală!" Multă lume a hulit un act legislativ emis în vederea aprobării instrucţiunilor de aplicare a Legii privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei. Acesta prevedea acordarea sumei de 200 de euro pentru familia în care fiecare dintre soţi se află la prima căsătorie şi are domiciliul sau reşedinţa în România. Opinia publică a condamnat avalanşa de cereri de căsătorie cu care s-au confruntat primăriile, deoarece marea majoritate a acestora au venit din partea unor cupluri de romi, trecuţi binişor de vârsta la care oamenii se căsătoresc. România este totuşi o ţară săracă, drept pentru care numeroase cupluri s-au căsătorit pentru acei 200 de euro, în unele cazuri bani buni pentru un început de ... sfârşit de viaţă, însă partea plină a paharului este faptul că autorităţile locale au profitat din plin. Dincolo de hazul unor mariaje între persoane de peste 70 de ani, acordarea bănuţilor respectivi a venit ca o mană cerească pentru unii primari de comunităţi certate cu legea din punctul de vedere al actelor de identitate. Mulţi oameni tot nu au catadicsit să intre în legalitate, degeaba i-au ameninţat ani de zile până acum primarii şi poliţiştii. Acum însă, dând buluc după banii pentru căsătorie, aceşti cetăţeni ai României europene au documente la zi, cărţi de identitate şi de alegător, fapt ce contribuie inclusiv la stabilirea corectă a populaţiei din fiecare localitate în parte, la prezenţa corectă la urne, dar şi la corectitudinea viitorului recensământ al populaţiei. În concluzie, nu pot decât să împărtăşesc părerea primarilor de localităţi cu un procent însemnat din populaţie de etnie romă, care s-au bucurat că noul act normativ le aduce obştea în legalitate, după ani şi ani de eforturi zadarnice. |
|
||||
|
"Pro sau contra recunoaşterii malpraxisului?" După peste 20 de ani în care ne-am lăudat că am construit o democraţie şi în care ne-am asumat toate libertăţile pe care democraţia le aduce cu sine a sosit momentul să ne asumăm şi obligaţiile pe care le impune o adevărată democraţie. Cred că, încet-încet, a venit şi rândul medicinei. Pentru a face curăţenie în medicină este însă nevoie, se pare, de mai mult timp. Bulversările legislative de după 1990 nu au făcut altceva decât să încurajeze dezertarea medicilor şi asistentelor, plecarea lor peste hotare, şi în nici un caz la mult-dorita stabilitate. Este îngrijorător faptul că, deşi s-au ridicat atâtea acuzaţii de malpraxis, mai ales la nivelul specialităţilor chirurgicale, din anul 1940 nimeni nu a mai răspuns penal pentru erorile profesionale, iar acest lucru nu înseamnă, din păcate, că nu există malpraxis în România. Medicii ar trebui să conlucreze mai strâns cu specialiştii în drept, pentru a se stabili o legislaţie concretă şi coerentă, mai ales în acest domeniu destul de controversat şi ambiguu. România ar trebui să intre în Europa şi din acest punct de vedere, iar sistemul sanitar prin reprezentanţii săi cei mai de seamă, medicii, ar trebui să-şi asume cu mai multă seriozitate rolul important pe care îl au în societate şi obligaţiile pe care le au faţă de pacienţi, atât moral, cât şi profesional. |
|
||||
|
"Să ne facem timp pentru modificarea Constituţiei" Deşi agenda politică şi parlamentară este ocupată în aceste zile cu dezbaterea pe noul Cod al Muncii, precum şi cu moţiunea de cenzură pe care am iniţiat-o, cred că după liniştirea apelor clasa politică trebuie să repună pe tapet discuţiile cu privire la modificarea Constituţiei. În ultimii ani, România a suferit de o instabilitate politică tot mai accentuată, pe fondul derapajelor constituţionale ale guvernelor Boc 1,2,3 ş.a.m.d. Tocmai din această cauză, statul român ar trebui să dobândească o nouă înfăţişare, care să fie în concordanţă cu principiile fundamentale de funcţionare ale tuturor ţărilor Europei. România are imperioasă nevoie acum de cât mai mulţi jucători de echipă, şi nu de unul singur, de un factotum, care nu face altceva decât să acapareze întreaga putere. Personal, susţin ideea conform căreia populaţia trebuie chemată să ia decizia cu privire la modificarea Constituţiei. Pentru a lua această decizie, oamenii trebuie să fie mai bine informaţi care este adevăratul rol al unui preşedinte, respectiv cel de mediator, şi nu de jucător, mai mult sau mai puţin activ pe scena politică. Din dorinţa ca preşedintele să aibă mai mult funcţii onorifice, o asemenea modificare ar duce la limitarea imixtiunilor preşedintelui, iar cele trei puteri, executivă, legislativă şi judecătorească, şi-ar delimita clar atribuţiile, devenind independente în adevăratul sens al cuvântului. Din acest motiv, consider că populaţia trebuie consultată cu privire la modul de alegere al viitorului preşedinte, în aşa fel încât să nu ne mai confruntăm pe viitor cu un şef al statului aflat permanent în escaladarea Constituţiei. Una dintre soluţii ar fi organizarea unui referendum prin care cetăţenii României să stabilească clar modul de alegere al preşedintelui, direct de către electorat sau de către Parlament. Consider că în cazul în care se va alege varianta republicii parlamentare, atribuţiile forului legislativ vor spori considerabil, cu atât mai mult cu cât am ajuns în prezent în situaţia ca Parlamentul nostru să aibă mai degrabă un rol decorativ. Discuţiile vor fi cu siguranţă aprinse, însă cred că electoratul reprezintă componenta cea mai importantă a societăţii româneşti şi lui trebuie să-i acordăm cea mai mare încredere într-o viitoare modificare a Constituţiei. |
|
||||
|
"Refacerea imaginii României în Uniunea Europeană trebuie să devină o prioritate naţională" România revine abrupt în atenţia opiniei publice internaţionale cu isprăvile deloc onorabile ale emigranţilor noştri stabiliţi mai mult sau mai puţin legal în diferite colţuri ale Europei. Întâmplările din Italia au făcut deja înconjurul bătrânului continent, însă românii nu sunt văzuţi prea bine nici în alte zone în care au migrat. Pe insula Creta, de pildă, localnicii sunt sideraţi de "munca" practicată de aşa-numiţii "gipsy" din România, drept pentru care au tendinţa de a blama şi turiştii de bună-credinţă. În centrul Bruxelles-ului, ţiganii români cerşesc 24 de ore din 24, contribuind activ la deteriorarea imaginii României în Europa. La Roma, Paris sau Viena e la fel, iar la Londra autorităţile britanice au declanşat o adevărată polemică naţională pe tema emigranţilor români şi a comportamentului lor. În ultima perioadă, însă, asistăm practic la o campanie mediatică de denigrare fără precedent împotriva românilor care trăiesc în ţările Europei. Fie că sunt buni, fie că sunt răi, toţi românii sunt băgaţi în aceeaşi oală a infracţionalităţii fără limite. Imaginile difuzate peste tot aduc aminte de vremurile teribile de după decembrie 1989, când România era prezentată doar ca fiind "raiul" copiilor vagabonzi, a cerşetorilor violenţi şi a bolnavilor de SIDA. Nu contest că avem "uscăturile" noastre peste graniţă, la fel cum sunt şi printre noi indivizi cu probleme de conduită. Surprinde însă dimensiunea excesivă care se conferă acţiunilor mai puţin ortodoxe ale emigranţilor români. Parcă nimeni nu mai cerşeşte, nu mai fură şi nu mai dă în cap în toată Europa decât românii! Nu auzi nicăieri de albanezi, de polonezi, de bulgari, de sârbi şi de alte naţii călătoare, care au ţiganii şi infractorii lor, poate mult mai numeroşi decât ai noştri. Mi se pare că e ceva putred în...Uniunea Europeană, iar statul român şi oficialii care se ocupă de politica externă ar trebui să facă demersurile necesare pentru a determina diminuarea infracţionalităţii emigranţilor şi, implicit, pentru schimbarea imaginii externe a României. Ar fi păcat să sufere toţi românii nevinovaţi pentru nişte atitudini demne de dispreţ efectuate de conaţionalii noştri certaţi cu legea. Din păcate, este o realitate cu care mulţi dintre noi ne-am confruntat. Toată lumea e amabilă, drăguţă şi normală cu tine până te întreabă de unde eşti. Când aud de România, europenilor li se schimbă şi faţa şi comportamentul, de parcă am fi niscaiva ciumaţi, nu oameni ca toţi oamenii. Cred că a sosit timpul să facem la modul concret ceva pentru a schimba această imagine. Nu e corectă, nu ni se potriveşte şi ne aduce prejudicii grave de imagine pentru un stat membru al Uniunii Europene. |
|
||||
|
"Bursele private, o himeră pentru tinerii români!" Mai mulţi potenţiali beneficiari de burse private din judeţul Alba întâmpină serioase dificultăţi privind aplicarea Legii nr.376/2004 privind bursele private. Potrivit art.1 alin.(1) din legea menţionată, "Bursa privată reprezintă sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridică de drept privat sau de către o persoană fizică, unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, din ţară sau străinătate". La modul concret, angajatorii care doresc să acorde aceste burse au solicitat definirea actelor care justifică termenul "instituţie de învăţământ superior acreditată", cu atât mai mult cu cât acreditarea este deseori confundată cu autorizarea instituţiilor de învăţământ superior. În aceste condiţii, tinerii se întreabă pertinent care sunt documentele pe care instituţia de învăţământ superior acreditată trebuie să le prezinte ca anexă la contractul de acordare a burselor private, în special la facultăţile din străinătate. Din nefericire, au existat multe situaţii în care angajatorii, deşi doreau să acorde burse private, au avut temerea că vor fi sancţionaţi pentru că nu cunoşteau cu exactitate documentele care să certifice acreditarea facultăţilor absolvite de solicitanţi. Consider că Guvernul României trebuie să facă lumină cu celeritate în acest caz, fiind vorba de viitorul tinerei generaţii, de fapt o generaţie tot de sacrificiu, din cauza acestei crize interminabile girată de guvernarea PDL-istă. |
|
||||
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: "Ziua femeii - un câştig al umanităţii" Astăzi, 8 martie, umanitatea sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Mai cu seamă în această zi, doamnele primesc aprecierea, recunoştinţa şi dragostea noastră. Cu rădăcini în istoria îndepărtată, o sărbătoare dedicată femeii, femeii mame mai ales, a fost mereu prezentă într-un fel sau altul. Istoricii spun că ziua mamei îşi are originile în festivalul dedicat mamei zeilor, zeiţa Rhea, festival ţinut în Grecia antică. Zeiţa pământului, Rhea, era soţia zeului Cronos şi mama tuturor zeilor şi zeiţelor din Olimp. În Roma antică, zeiţa Cibele, mama zeilor, era venerată încă din anii 250 î.H., sărbătoarea fiind cunoscută şi sub denumirea de Ilaria. Creştinătatea cinsteşte, ştim cu toţii, în credinţa şi cultul ei, pe Maica Domnului, Fecioara Maria. Ea este apărătoarea tuturor celor care i se închină, este născătoarea celui care a adus posibilitatea Mântuirii tuturor oamenilor. În anii 1600, Anglia celebra o zi numită Sâmbăta Mamelor, în a patra sâmbătă a postului Paştelui, pentru a cinsti mamele. În 1903, în SUA, organizaţiile sindicale ale femeilor, precum şi femeile cu profesii liberale, luptau pentru dobândirea dreptului de vot, punând bazele Ligii Uniunii Sindicatelor Femeilor. În 1908, în ultima duminică a lunii februarie, femeile socialiste din SUA au organizat prima zi a femeilor cu demonstraţii ample prin care se cerea dreptul de vot, precum şi drepturi politice şi economice pentru femei. Prima Zi Internaţională a Femeii s-a sărbătorit pe 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte state europene, inclusiv România, fiind asociată cu lupta femeilor pentru emancipare, pentru drepturi egale cu bărbaţii, pentru condiţii mai bune de muncă, pentru dreptul la vot. Abia în 1977 Naţiunile Unite au recunoscut oficial 8 martie ca Zi Internaţională a Femeii, imediat fiind adoptată ca sărbătoare de multe ţări care nici nu ştiau până atunci de existenţa ei. În încheiere, urarea pe care doresc să o adresez tuturor femeilor este una simplă, dar din suflet. La mulţi ani doamnelor, alături de gândurile cele mai bune! |
|
||||
|
În vreme de criză economică şi socială majoră, din care pare că nu vom mai ieşi vreodată, guvernanţii acestei ţări au hotărât că este momentul să eutanasieze toţi câinii comunitari. După cum ştiţi deja, pe data de 1 martie Comisia parlamentară pentru administraţie publică, planificarea teritoriului şi echilibru ecologic a aprobat amendamentele propuse de Prefectul Bucureştiului şi susţinute de PDL privind gestiunea câinilor fără stăpân. Amendamentele prevăd că modul de gestionare a câinilor fără stăpân să rămână în administrarea primăriilor: fie sunt eutanasiaţi după 14 zile, fie sunt sterilizaţi. Dacă această măsură va fi pusă în aplicare, va rezulta un dezastru, deoarece câinii migrează între oraşe şi sectoare. Trebuie să fie implementată o soluţie unică pe ţară, pentru că în caz contrar toate eforturile vor fi zadarnice, iar fondurile vor fi cheltuite inutil. În calitate de stăpân de doi câini şi iubitor de animale, menţionez că această hotărâre este extrem de inumană. Şi ei se află printre noi, şi ei fac parte din viaţa noastră, şi ei au suflet. Această hotărâre este una de suprafaţă, care nu are la bază o documentare aprofundată. Astfel de decizii trebuie să fie implementate de specialişti în domeniu. Unica soluţie eficientă este soluţia propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, demonstrată pe plan internaţional pentru diminuarea câinilor de pe străzi, care constă în sterilizarea concomitentă a tuturor câinilor, la nivel naţional. Numărul câinilor de pe stradă se dublează oricum în fiecare an, datorită abandonului a zeci de mii de câini anual. Abandonul este sursa principală care măreşte numărul câinilor de pe străzi, iar prin eutanasiere nu se rezolvă nimic! Până în momentul de faţă s-au distribuit fonduri uriaşe primăriilor pentru gestiunea câinilor fără stăpân, fonduri care au fost doar obiectul corupţiei, deoarece nu au fost folosite unde trebuia. Rezultă astfel că această măsură nu este altceva decât un joc al intereselor proprii, electorale şi financiare. Pentru a înlătura aceste ilegalităţi, serviciile de stat pentru câini trebuie conduse de cei mai buni specialişti: manageri competenţi, care au profesat în domeniu, care cunosc legislaţia europeană şi aplică soluţii demonstrate internaţional pentru gestiunea câinilor comunitari. Aceste soluţii trebuie preluate din istoria ţărilor care s-au confruntat cu această problemă într-un context social, economic şi cultural asemănător României de acum. Primarii nu au experienţă în domeniu, nu au pregătirea necesară, tratează problema simplist, cu un mod de gândire populist, superficial şi plin de agresivitate. România nu va evolua dacă va lua în continuare astfel de decizii crude faţă de fiinţe sensibile şi nevinovate. La fel se întâmplă şi în ceea ce priveşte cetăţenii acestei ţării. Suntem conduşi de nişte oameni cruzi care aplică măsuri fără milă. Aşa cum nu ţin cont de suflete nevinovate, la fel sunt nepăsători şi cu oamenii, cu nevoile şi interesele lor. Nu-i interesează nici de cetăţenii care trebuie să-şi crească copiii cu salarii micşorate cu mai bine de 30%, nici de pensionarii care nu mai au bani nici să-şi cumpere medicamente. Este o realitate crudă de care ne lovim cu toţii. Se pare că aceasta este strategia lor de conducere: nepăsarea! Mai rămâne doar să aplice măsura de eutanasiere şi la nivelul fiinţelor umane! Aceste intenţii oglindesc angoasele unei ţări care nu reuşeşte să se încadreze la nişte norme principiale şi responsabile în ceea ce priveşte viitorul său. |
|
||||
|
"Cum se sufocă economia României cu ajutorul nepreţuit al Partidului Diletanţilor Leneşi" Auzim constant în ultimele săptămâni cum curg fără oprire laudele guvernamentale, în ceea ce priveşte incredibila performanţă portocalie de scoatere a României din criză, odată cu venirea primăverii... Dar nu auzim nimic din ceea ce se întâmplă în România reală, aceea în care trăiesc toţi ceilalţi români şi în care aceştia sunt nevoiţi să plătească statului, în fiecare zi, impozite şi taxe tot mai grele, mai aberante şi sufocante, dintr-un venit din ce în ce mai mic, devenit aproape imperceptibil pentru orice buzunar de român obişnuit! Aici, în această tăcută şi tristă Românie, nicio voce guvernamentală actuală nu ne strică liniştea apăsătoare, vorbindu-ne deschis despre cum cresc peste noapte preţurile la orice, de la pâine, legume, fructe, carne, până la electricitate şi carburanţi - care au ajuns deja la un nivel astronomic - şi nu vine niciunul dintre ei, nici domnul Boc, nici domnul Ialomiţianu şi nici măcar doamna Udrea, cu lămuriri veridice, privind cauzele acestor măriri fără oprire! Recent, doamna ministru Udrea le vorbea colegilor de partid despre cum a reuşit PDL să scoată ţara din criză, dar nu a scos un cuvinţel despre politica fiscală falimentară, pe care o practică acelaşi PDL, de când guvernează full-time! Nu a vorbit niciodată, la fel de mândră, despre noile modificări ale Codului fiscal, care au influenţat imediat toate aceste scumpiri fulminante, pe care tot românul trebuie să le suporte, sufocat oricum de tăieri, austeritate şi sărăcie, induse în bloc de dumnealor, pe post de salvare naţională! Domnul Boc, în calitatea sa de premier a cinci guverne succesive, nu ne explică niciodată în ce constă procedura de salvare a economiei şi a mediului privat, pe care o tot invocă neîncetat, dacă ceea ce au pus permanent în practică guvernele sale relevă faptul că lucrurile din teren stau exact pe dos: prin modificările Codului fiscal Guvernul Boc V doreşte să-şi majoreze veniturile fiscale cu 18% pe spinarea contribuabililor şi a bugetelor locale. Principalele surse de venituri suplimentare sunt TVA şi accizele, adăugându-se în plus şi câştigul obţinut din micşorarea sumelor defalcate către autorităţile locale cu 11%. Zis şi făcut şi cu accizele! Au crescut tot mai multe dintre ele, au explodat şi preţurile imediat! Deci despre care relaxare fiscală şi ce politici de stimulare a mediului privat sau a economiei în ansamblu vorbim, domnule prim-ministru, când dumneavoastră nu luaţi nici măcar o măsură încurajatoare, care să uşureze în vreun fel povara inimaginabilă la care sunt supuse firmele din România sau angajaţii, plătitori, cu toţii, de taxe şi impozite? Singura dumneavoastră politică a fost aceea de jupuială continuă a tuturor celor care au ceva de plată statului, în timp ce statul a uitat cu desăvârşire să-şi mai plătească datoriile şi a instituit blocajul de lichidităţi şi falimentarea în regim de urgenţă a tuturor acelor multe firme care aveau de primit! Despre care salvare a ţării din criză ne vorbeşte doamna Udrea, dacă economia zace continuu într-un cerc vicios al blocajelor de tot felul, închis ermetic de politicile portocalii? Nici măcar Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, care a declarat că în România neplata datoriilor este "un sport naţional" şi ar trebui ca statul să dea un exemplu pozitiv şi să îşi achite debitele, pentru că altfel "se strică atmosfera asupra economiei de piaţă", nu-i trezeşte din letargia diletantismului pe domnii guvernanţi... |
|
||||
|
"Actuala putere guvernează împotriva românilor" Pe zi ce trece, devine tot mai limpede că actuala Putere guvernează împotriva românilor. Măsurile pe care le adoptă actualii guvernanţi demonstrează, o dată în plus, că statul condus de Băsescu şi Boc nu îi mai protejează pe cetăţeni. În ciuda protestelor angajaţilor din întreaga ţară, guvernarea Băsescu-Boc îşi asumă răspunderea pe noul Cod al muncii, bazându-se pe o mare minciună: aceea că nu avem locuri de muncă din cauza Codului muncii. De fapt, nu avem locuri de muncă din cauza incompetenţei actualului Guvern! În doi ani de guvernare Boc s-au pierdut peste 600.000 de locuri de muncă, iar spirala disponibilizărilor se măreşte. Guvernul nu ajută deloc mediul economic şi se dovedeşte incapabil să găsească soluţii pentru crearea de locuri de muncă. Mutilarea actualului Cod al muncii nu va rezolva problemele economiei româneşti. Noul Cod al muncii spulberă dialogul social şi nu reuşeşte să armonizeze interesele angajatorilor cu cele ale salariaţilor. Noul Cod al muncii va duce la creşterea şomajului şi la slăbirea mişcării sindicale. Modificările propuse de Guvern sunt preponderent îndreptate împotriva angajaţilor, cărora li se restrâng drepturi şi mijloace prin care îşi pot negocia condiţiile de lucru. În cazul concedierilor colective, reprezentanţii sindicatelor nu vor mai fi informaţi, iar măsurile de protecţie socială nu vor mai exista. Prelungirea perioadei de probă este una dintre cele mai neavenite măsuri pe care Guvernul Boc încearcă să o prezinte drept benefică. Această măsură va genera abuzuri din partea angajatorilor, permiţând angajarea unui număr nelimitat de persoane în veşnice perioade de probă. Extinderea programului de lucru peste 8 ore pe zi şi a programului de muncă săptămânal de la 5 la 6 zile nu reprezintă altceva decât legalizarea exploatării forţei de muncă. Ne opunem desfiinţării contractului colectiv de muncă şi sancţionării celor care declanşează grevă. Nu putem accepta prelungirea duratei de probă pentru salariaţi şi a preavizului. Nu suntem de acord cu modul în care se poate desface contractul de muncă al salariaţilor aflaţi în probă. Invocând aşa-zisa flexibilizare a pieţei muncii, guvernarea Băsescu-Boc vrea să impună regula contractului pe durată determinată, ceea ce va conduce la creşterea accelerată a inegalităţilor sociale. O pondere mare a angajaţilor cu contracte temporare nu duce la scăderea şomajului! Experienţa europeană ne arată consecinţele negative ale acestei dinamici. Locurile de muncă temporare au înlocuit locurile de muncă permanente, contrar aşteptărilor autorităţilor care sperau ca ele să-i readucă pe şomeri în rândul persoanelor ocupate. Contractele de muncă pe durată determinată introduc o sursă suplimentară de insecuritate şi duc la dualizarea pieţei muncii. Din ce în ce mai mulţi angajaţi se vor simţi marginalizaţi, abandonaţi sau neprotejaţi, fără posibilitatea de a-şi planifica viitorul, trăind în incertitudine şi la limita subzistenţei. Angajatorii vor avea controlul, în detrimentul drepturilor şi siguranţei angajaţilor. Locuri de muncă temporare înseamnă salarii mai mici. La nivelul Uniunii Europene, angajaţii temporari sunt plătiţi în medie cu 15% mai puţin decât angajaţii permanenţi, la aceleaşi caracteristici individuale şi pentru aceleaşi sarcini de lucru. Sindicate mai slabe şi absenţa negocierii colective înseamnă, de asemenea, salarii mai mici. Rezultatul va consta în scăderea consumului şi creşterea şomajului! România nu are nevoie de un nou Cod al muncii, ci de locuri de muncă! PSD este, ca întotdeauna, alături de oameni, alături de toţi românii loviţi şi umiliţi de această guvernare portocalie care a instaurat haosul în ţară. Protestăm împreună cu sindicatele împotriva modificării Codului Muncii. Suntem împotriva unei guvernări în dispreţul voinţei populare! |
|
||||
|
"Cifrele Guvernului Boc-Franks" Lipsa oricăror măsuri de combatere a crizei economice pe care România o traversează a condus în ultimii doi ani la închiderea a peste 200.000 de firme, la concedierea a zeci de mii de români, la condamnarea la sărăcie a milioane de pensionari. Singurele măsuri luate de Guvernul Boc pot fi grupate în două categorii principale: Cele menite să satisfacă cererile reprezentanţilor FMI şi cele menite să satisfacă clientela politică portocalie. Astfel, Guvernul Boc-Franks ne-a spus că trăim într-un stat social-asistenţial. Din cauza lor, a asistaţilor social, a pensionarilor şi a bugetarilor, România a trebuit să se împrumute de la FMI şi UE. Tot acesta a fost motivul invocat pentru care au fost făcute concedieri, au fost tăiate lefuri, pensii şi ajutoare sociale. Totuşi, datele statistice ale Uniunii Europene arată că România este foarte departe de a fi un stat asistenţial. Cu doar 12,9% din PIB cheltuiţi în anul 2009 pentru asistenţă socială, România se află în coada clasamentului european, pe primul loc aflându-se Grecia, Austria şi Italia - cu 20,9%, 19,7% şi, respectiv 19,2% din PIB, urmate de Franţa şi Germania - cu 19% şi 18,5% din PIB. Pentru o imagine reală a protecţie sociale din România trebuie să privim dincolo de procentele din PIB, în cifre reale diferenţa fiind şi mai mare, direct proporţională cu diferenţa dintre PIB-ul României şi PIB-urile celorlalte state membre. De asemenea, comparând cheltuielile cu asistenţa socială pe cap de locuitor, la nivelul Uniunii Europene, România se află pe penultimul loc. Prin urmare, pretextul că România este un stat asistenţial este doar o altă minciună a acestei guvernări. De asemenea, România cheltuieşte puţin (în medie 4,25% din PIB) pentru educaţie, faţă de peste 6% din PIB, cât cheltuiesc în acelaşi scop ţările dezvoltate din Europa, şi doar puţin peste 7% din PIB pentru plata pensiilor, faţă de aproape 15% din PIB, cât cheltuieşte Italia, aflată pe primul loc în acest clasament. În ciuda promisiunilor privind relansarea economică prin investiţii directe făcute de stat în mari proiecte de infrastructură, România ocupă doar locul al 12-lea, cu puţin peste 6 miliarde de euro, comparativ cu Franţa, care a făcut investiţii de peste 63 de miliarde, şi de Germania, cu peste 39 de miliarde. România stă însă mult mai bine decât alte state europene când vine vorba de satisfacerea intereselor economice ale clientelei politice portocalii situându-se, cu 6,5% din PIB cheltuiţi pentru achiziţiile publice, pe poziţia a 6-a în UE, mult în faţa aceloraşi state, Franţa, care cheltuieşte doar 3,8% din PIB pe achiziţii publice, ori Germania, care cheltuieşte în acelaşi scop 1,4% din PIB. Ultimii ani şi cifrele au dovedit-o, Guvernul Boc-Franks este cel mai prost guvern pe care România l-a avut în ultimii 20 ani. |
|
||||
|
"Medicii plătiţi după performanţă" Salariile mici ale medicilor de la noi din ţară şi consecinţa firească a acestui lucru - plecarea în străinătate a unui număr tot mai mare de cadre medicale - este deja un subiect întors pe toate părţile de lumea medicală, politicieni, presă, societatea civilă etc. Nu o dată s-a tras semnalul de alarmă cu privire la riscurile pe care le implică plecarea medicilor şi privarea spitalelor româneşti de specialişti. Potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii salarizării, un medic are, în medie, un salariu de bază brut de 2.808 de lei. Dacă medicul primar a beneficiat în iunie 2010 de o sumă compensatorie de 330 de lei, acordată pentru titlul ştiinţific de doctor, venitul său brut ajunge la 3.092 de lei. De asemenea, la salariul medicilor care fac gărzi în afara programului de lucru se mai adaugă recent un tarif orar de 12,8 lei. Salarii mai mari au medicii primari de pe secţiile de anestezie şi terapie intensivă, care beneficiază de un spor de 75% din salariul de bază, pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. Venitul brut al acestora este de 4.515 lei, iar al unui manager de spital ajunge la 5.897 de lei lunar. Salariile mici sunt şi principala cauză pentru fenomenul "atenţiilor", mai demult un ou, o găină, un pachet de Kent, un pachet de cafea, astăzi plicul cu lei, euro sau dolari. Pacienţii care se pregătesc să meargă la operaţie sau viitoarele mămici se interesează din timp care sunt tarifele medicilor şi plătesc fără să comenteze, numai să beneficieze de o îngrijire corespunzătoare. Cu un salariu de trei - patru ori mai mare, medicii susţin că nu s-ar mai preta la şpaga umilitoare. În acest context, intenţia Ministerului Sănătăţii de a iniţia un program-pilot de finanţare suplimentară a medicilor din spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, care să fie finanţat din bugetul local al administraţiilor locale sau judeţene, este lăudabilă. Aceasta se înscrie în seria demersurile iniţiate în prezent de ministrul sănătăţii pentru "însănătoşirea" şi eficientizarea sistemului medical din România. Amintesc aici de un alt proiect actual al ministerului, cel privind reorganizarea spitalelor, prin care se urmăreşte reanalizarea situaţiei fiecărui spital şi întocmirea unei liste finale cu spitalele propuse spre reprofilare care nu vor mai primi finanţare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de la 1 aprilie şi vor trebui să se reorganizeze: cămine de bătrâni sau centre de permanenţă, cu finanţare de la bugetul de stat. Potrivit unui raport al Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii, elaborat încă din 2008, o prioritate a sistemului de sănătate este stabilirea unei legături între performanţa medicului şi modul în care este plătit. Programul-pilot al Ministerului Sănătăţii de finanţare suplimentară a medicilor din spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale vizează tocmai atingerea acestui obiectiv şi, de aceea, demersurile necesare pentru lansarea şi punerea în practică a acestui program trebuie urgentate. În acelaşi timp, un astfel de program trebuie să aibă la bază un cadru legal bine pus la punct, care să nu lase loc interpretărilor. Săptămâna trecută, ministrul sănătăţii, domnul Cseke Attila, a făcut primul pas pentru realizarea acestui proiect, solicitând reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene şi a celor din Asociaţia Municipiilor din România să afle dacă există autorităţi ale administraţiei locale interesate să susţină un astfel de program, astfel încât ministerul să înceapă demersurile necesare pentru elaborarea cadrului legal. Ministrul sănătăţii a făcut referire, cu această ocazie, la necesitatea găsirii unor soluţii pentru plata medicilor în funcţie de "performanţă" şi de "aprecierea pacienţilor". Avem aici două concepte care sunt, prin natura lor, subiective şi, de aceea, trebuie să fim foarte atenţi la modul în care le vom folosi în elaborarea cadrului legislativ care va face posibil acest proiect. Trebuie să se aibă în vedere definirea clară a conceptului de "performanţă" şi identificarea corectă şi cât mai aproape de realitate a "indicatorilor de performanţă" pe baza cărora vor fi evaluaţi şi plătiţi medicii. Cum vor fi stabiliţi aceşti indicatori? Care sunt criteriile pe baza cărora vor fi stabilite nivelurile de "performanţă" şi "apreciere din partea pacientului" pentru fiecare medic, astfel încât acestea să asigure o evaluare obiectivă şi să permită stabilirea unui raport corect între calitatea serviciilor prestate şi veniturile obţinute? De asemenea, să nu uităm, noul mecanism de salarizare va trebui să ţină cont şi de alţi parametri, în afară de "performanţă" şi "aprecierea pacienţilor", cum ar fi complexitatea manevrelor medicale şi cantitatea de servicii prestate de fiecare medic. Cum vor fi acestea înglobate în noua modalitatea de calcul a salariilor personalului medical? Iată o serie de întrebări la care trebuie, încă, să ne gândim cu toţii, să participăm la dezbatere şi să venim cu răspunsuri, astfel încât soluţia finală identificată să fie una corectă, obiectivă, în cunoştinţă de cauză, adaptată contextului şi să poată satisface la standarde europene necesităţile sistemului medical în această privinţă. |
|
||||
|
"Turismul românesc, codaş în UE" De doi ani de zile opinia publică asistă la aceeaşi piesă de pe scena politică. Opoziţia critică puterea pentru ceea ce face (prost) şi pentru ceea ce nu face. Este rolul legitim al opoziţiei de a critica puterea. Este rolul legitim al opoziţiei de a uza de mijloacele de luptă pe care i le permite democraţia. Care este răspunsul celor care guvernează? În permanenţă, reprezentanţii actualei puteri susţin că sunt singurii care pot garanta rezolvarea problemelor ţării, susţin că tot ceea ce au făcut şi ce fac este bine şi tot în permanenţă mai susţin că opoziţia nu are nicio soluţie, niciun program, în afara acelui "Jos cutare!", "Jos cutare!". Iată însă că actualii guvernanţi primesc critici şi din alte părţi, nu doar din zona opoziţiei. Şi nu am să mă refer la sindicate, societate civilă sau diverse categorii socio-profesionale. Criticile - de fapt prezentarea unor realităţi - vin şi din partea unor organisme europene. Şi vin sub forma unor cifre, sub forma unor date care nu pot fi contestate. Concret, iată ce a prezentat, zilele trecute, ultimul buletin al Eurostat: în 2010, numărul înnoptărilor în unităţile hoteliere din România a scăzut cu 8,7%. Îmi este dificil să spun dacă acest procent negativ este unul mare sau mic. Dar, în acelaşi timp, tot în buletinul Eurostat se menţionează că această scădere reprezintă cel mai slab rezultat dintre toate ţările Uniunii Europene. Dar asta nu este totul. În 2010 România a avut (la nivelul statelor UE) cel mai mic procent de înnoptări ale nonrezidenţilor (turişti străini), raportat la numărul total al celor care s-au cazat în unităţi hoteliere. Astfel, doar 18% (!!!) dintre cei care s-au cazat în hotelurile din România au fost nonrezidenţi, adică străini. Iar cifric, cu cele 2,7 milioane de înnoptări ale nerezidenţilor, ne clasăm în UE pe locul 23 din 25 de state monitorizate. Sunt convins că dacă unul dintre colegii mei deputaţi din PNL, în urma unor ample cercetări proprii, ar fi spus de la microfonul Camerei aceste lucruri, imediat doamna ministru de resort, Elena Udrea, secondată de deputaţii vocali ai PDL ar fi replicat că este vorba de neadevăruri, de denigrare a eforturilor guvernului de a promova România, de intenţia opoziţiei de a critica cu orice preţ puterea. Ei bine, acum nu un deputat al PNL sau al USL vine şi prezintă aceste date (pe care personal, dar nu doar subsemnatul le intuia), ci un organism european calificat în materie. Oare doamna ministru Udrea şi colegii ei vor contesta şi buletinul Eurostat? Îl vor acuza de malversaţiune? De pactizare cu Opoziţia? Evident că nu. Totuşi, sunt convins că atât doamna ministru Elena Udrea, cât şi colegii ei din PDL vor găsi o justificare a situaţiei de recul în ceea ce priveşte atractivitatea turismului românesc: criza. Pentru a preîntâmpina o gafă de proporţii, sunt obligat să mai prezint o serie de date, tot din Buletinul Eurostat: în Bulgaria, procentul străinilor care s-au cazat în unităţi hoteliere a fost de 70%. Iar în Grecia, procentul străinilor a fost şi mai mare - 74%, chiar dacă numărul înnoptărilor aici a scăzut cu 2,3%. Şi, să nu uităm, în Grecia, în plin sezon turistic de vară au fost greve, au fost zile în care graniţele nu au funcţionat sau pompele de benzină au fost închise. Ca să nu mai vorbesc de greve, proteste violente ş.a.m.d. Şi, să nu uităm că în cazul Greciei nu se poate vorbi şi de un sezon turistic de iarnă, ca în cazul Bulgariei. Culmea ironiei, cifrele negre pentru turismul românesc vin exact după ce doamna ministru Elena Udrea posta triumfal pe blogul ei următoarele: "Munca depusă de MDRT pentru promovarea României ca destinaţie turistică este mai apreciată în străinătate decât în România. Dovada incontestabilă a acestei realităţi este premiul de excelenţă pe care România l-a primit în cadrul Târgului de turism de la Munchen. Germanii au apreciat atât de criticatul în România brand turistic, dar şi felul în care era amenajat standul. Distincţia care ne-a fost acordată nu este una uzuală, din care se oferă cu zecile la astfel de evenimente". Nu o contrazic pe doamna ministru şi nici nu vreau să-i răpesc momentul de glorie, dar mă văd obligat să-i atrag atenţia că premierea unui logo şi modul în care este amenajat un stand nu reprezintă o performanţă în domeniul turismului. Performanţa în acest domeniu se măsoară prin numărul turiştilor care aleg România ca destinaţie sau în ultimă instanţă se măsoară în sumele de euro care intră în ţară. Până una alta, pe acel logo şi pe mult lăudatul stand, au ieşit din ţară nişte euro. Şi deloc puţini. Şi deloc eficienţi. |
|
||||
|
«"Sfântul" Emil Gură Spartă de la Răchiţele» Premierul Emil Boc pare să fie cel mai nou candidat la titlul de sfânt al poporului român. Sau cel puţin de martir al politicii de partid. Aprecierile la adresa primului ministru exprimate de membri marcanţi ai PDL seamănă cu laudele aduse, în fostul regim, de activul organizaţiei de bază unui om care urma să fie trecut pe linie moartă. Cei care depind de el şi de funcţiile sale, cele de şef de partid şi de guvern, îl ridică în slăvi şi îl victimizează. Restul, dornici de o aşa-zisă schimbare, îl laudă, dar dau de înţeles că ar fi vremea ca Emil Boc să lase libere fotoliile pe care le ocupă. Şi unii şi ceilalţi văd în actualul premier un personaj providenţial, care a salvat România de la dezastru. Asistăm la un adevărat proces de maximizare a activităţii premierului şi a sacrificiului pe care l-a făcut pe altarul patriei, pentru propăşirea neamului şi mai binele tuturor. Potentaţii portocalii vorbesc despre transformarea românilor în săracii Europei ca despre cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Reducerea drastică a nivelului de trai este numită reformă, iar despre falimentul economiei se spune că a fost singura măsură anticriză valabilă şi necesară. Emil Boc este prezentat ca fiind omul providenţial, dar care şi-a cam încheiat misiunea. Maurul poate să moară! Dar pentru ca moartea să fie mai uşoară, trebuie găsită calea cea mai bună. Şi ce poate fi mai bun, mai nimerit, decât trecerea în rândul apărătorilor patriei, neamului şi credinţei? Este motivul pentru care este de aşteptat continuarea campaniei de slăvire şi victimizare şi întocmirea unui proiect de lege privind canonizarea lui Emil Boc. Specialiştilor din Modrogan nu le va fi greu să fundamenteze proiectul! În fond, nici un prim-ministru nu a reuşit să reformeze statul tăind, de-a valma, pensii, salarii, indemnizaţii de şomaj şi handicap. Nici un alt şef de guvern din istoria României nu a acceptat să domnească fără a guverna. Doar Emil Boc a fost de acord ca deciziile privind interesul naţional să se ia în altă parte decât la Palatul Victoria, de altă persoană decât premierul! Sfântul "Emil Gură Spartă" de la Răchiţele îşi va găsi locul în calendar. Dacă nu din alte motive, atunci măcar pentru obedienţa faţă de Traian Băsescu şi FMI. |
|
||||
|
"Procurorul general al României nu cunoaşte Constituţia" De două săptămâni, procurorul general al României, doamna Laura Codruţa Kovesi, susţine în diverse declaraţii de presă că se impune modificarea perioadei de reţinere preventivă a suspecţilor, de la 24 la 48 sau chiar 78 de ore. Afirmaţiile doamnei Kovesi nu mi-au suscitat interesul, pentru că era vorba de o opinie. Ieri însă, într-un cadru oficial (şedinţa de bilanţ a Ministerului Public) şi în prezenţa Preşedintelui României, doamna procuror general a făcut însă, pe aceeaşi temă, o serie de enunţuri pe care le consider nu doar neavenite, ci chiar periculoase. Doamna Laura Codruţa Kovesi a declarat nici mai mult nici mai puţin că va propune o serie de modificări ale legislaţiei în domeniu pentru a se ajunge ca perioada de reţinere preventivă a suspecţilor să ajungă la 48 sau 72 de ore. Stau şi mă întreb, de când este procurorul general sau Ministerul Public autoritate legiuitoare. Să nu ştie doamna Laura Codruţa Kovesi că autoritatea legiuitoare este Parlamentul? Să fi uitat doamna procuror general de principiul separaţiei puterilor în stat? Se pare că da. Dar tot legat de intenţiile doamnei Kovesi am mai descoperit un element şi mai grav: procurorul general al României nu cunoaşte prevederi elementare ale Constituţiei. Dacă ar le-ar fi cunoscut, atunci ar fi trebuit să ştie că modificarea perioadei de detenţie a suspecţilor nu se poate face pe linie legislativă, ci doar prin revizuirea Constituţiei. Iată ce spune Constituţia la art.23: (1) "Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore". Cred că orice comentariu este de prisos. Este însă de domeniul ridicolului, dar şi inacceptabil ca primul procuror al ţării să nu cunoască articole din Constituţie care vizează domeniul pe care îl păstoreşte. PS: Dacă este adevărat ce se spune, şi anume că la Drept Constituţional, doamna Laura Codruţa Kovesi l-a avut drept profesor la Cluj pe Emil Boc, atunci există o explicaţie în privinţa faptului că nu cunoaşte litera Constituţiei PS 2: În cadrul şedinţei de bilanţ a Ministerului Public, preşedintele Traian Băsescu a cerut imperativ ca procurorii să nu mai tergiverseze dosarele aflate în lucru. Oare preşedintele s-a referit şi la dosarul domnişoarei Roberta Anastase, despre care nu se mai aude nimic de la 1 octombrie 2010? |
|
||||
|
"Sănătatea, un lux pentru români" Vreau ca astăzi să uităm puţin de problemele "reale" ale României, cum sunt: luptele interne din PDL, cumetriile aceloraşi persoane, reginele şi regii neîncoronaţi ai ţării sau ieşirea imaginară din criza economică, şi să vorbim despre un subiect extraordinar de important pentru români: sănătatea. Cine a urmărit activitatea Ministerului Sănătăţii şi atitudinea Guvernului Boc referitoare la acest subiect a putut vedea cum lucrurile se înrăutăţesc zi de zi, din pricina amatorismului cras şi a nepăsării cronice, şi cum viaţa pacientului român este demonetizată constant în alergătura guvernamentală pentru bani de "investiţii" tăiaţi adesea din fondurile pentru sănătate. Potrivit unui raport european, românii se află pe ultimele locuri din Europa la cunoaşterea drepturilor esenţiale în materie de sănătate. Deşi plătitori fideli la bugetul de stat, aceştia nu sunt deloc informaţi cu privire la drepturile pe care le au în mod legal, ca plătitori la sistemul de sănătate. Or, responsabil de informarea cetăţenilor este, în parte, şi Ministerul Sănătăţii, care se pare că preferă mai degrabă să saboteze interesele contribuabililor decât să contribuie la menţinerea sănătăţii acestora. Aşa-zisa reformă a unităţilor spitaliceşti a început cu stângul, provocând proteste în toată ţara, fără a avea un calendar precis de acţiune şi fără a se purta discuţii cu cei implicaţi în acest proces. Din 435 de spitale româneşti, vor fi astfel comasate sau desfiinţate aproximativ 180 de unităţi, în condiţiile în care planul ministerului în ceea ce priveşte numărul de paturi prevede o scădere până la 5,72 paturi la mia de locuitori în 2013. Cred însă că ştim cu toţii realitatea tristă din teritoriu, cu paturi pliante aduse de acasă sau cu doi pacienţi într-un pat. De curând, Ministerul Sănătăţii a anunţat construirea unor spitale regionale în parteneriat public-privat. Toate ar fi bune şi frumoase, pentru că România chiar are nevoie de astfel de centre, dar placa aceasta o auzim de foarte mulţi ani, fără însă să aibă altă finalitate decât transferul de terenuri dintre ministere şi consilii judeţene sau invers. Or românii au nevoie de un sistem de sănătate bine pus la punct şi astăzi, nu doar peste 10 ani, când ar trebui finalizate aceste proiecte. Dar realitatea ne contrazice din nou. Un studiu IRES arată că aproape jumătate din români merg la dentist o dată pe an sau mai rar şi aproape tot atâţia recunosc că limitele financiare îi ţin departe de cabinetele stomatologice. În România, cei mai mulţi dintre pacienţii cu boli rare sunt diagnosticaţi incorect. Noul contract dintre CAS şi medicii de familie produce, de asemenea, noi îngrijorări pentru sănătatea românilor şi pentru medicii de familie, care se văd nevoiţi să îşi închidă, rând pe rând, afacerile, din cauza multiplelor piedici puse de sistem. Şi exemplele pot continua. Din aceste motive, apelul meu urgent ar fi să ne aplecăm mai des şi mai atent urechea la tot ce se întâmplă azi cu sistemul medical românesc, pentru că ceea ce face Ministerul Sănătăţii în această perioadă numai protecţie socială nu se numeşte. Şi dacă nu vom fi atenţi la toate aceste derapaje, mi-e teamă că lucrurile se pot agrava iremediabil. |
|
||||
|
«Aştept comentarii ale "justiţiarului" Emil Boc privind jaful banului public practicat de Guvernul Boc» "Guvernul a găsit, din câte se pare, soluţia pentru problemele localităţilor din mediul rural: instalarea de videotelefoane în valoare de sute de milioane de lei în comune ale căror bugete locale nu permit măcar asigurarea iluminatului public sau lemnele de foc pe timp de iarnă". Această informaţie nu-mi aparţine. Ea a fost făcută publică pe 4 noiembrie 2003, de către deputatul Partidului Democrat, Emil Boc, când a citit declaraţia politică întitulată "Preocuparea PSD pentru tocarea banului public pe achiziţii inutile". Tot în respectiva declaraţie politică deputatul PD Emil Boc mai susţinea că "12 primării ale PSD şi UDMR din judeţul Cluj au fost dotate cu calculatoare în valoare de 6.000 de euro fiecare, în vederea implementării unui aşa-zis sistem informatic judeţean". Sincer, nu pot eu acum să apreciez - este de resortul comunităţilor respective să o facă - dacă instalarea videotelefoanelor şi dotarea unor primării cu calculatoare (în mod sigur însă nu costau 6.000 euro bucata, eventual 600 euro) au reprezentat cheltuieli inutile sau nu. Tot Emil Boc, şase ani mai târziu, din postura de prim-ministru de această dată, spunea: "Jaf ca în codru. Un mare jaf cu bani publici a făcut Guvernul Tăriceanu II". Premierul Emil Boc se referea la sumele de bani alocate administraţiilor locale din Fondul de rezervă bugetară. S-a lămurit şi acest lucru, mai mult, studii efectuate de ONG-uri chiar apropiate de actuala putere au demonstrat că în an de criză, 2009, guvernul Boc a utilizat cu 20% mai mulţi bani din rezerva bugetară decât guvernul Tăriceanu într-un an, 2008, de plină creştere economică. De ce am făcut apel la aceste declaraţii mai vechi ale domnului Emil Boc? Este o întrebare retorică, dar care, iată, primeşte două răspunsuri de dată recentă din două alte surse: 1. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, aproape un milion de euro s-au cheltuit pentru a construi patinoare artificiale în şapte oraşe, de către MTS, în perioada în care ministerul era condus de doamna Sorina Plăcintă. "Valoarea investiţiei (500.000-600.000 lei/patinoar, respectiv 140.000 euro) nu a fost stabilită în baza unui studiu efectiv de piaţă sau de fezabilitate, ci a reprezentat o valoare arbitrară, ce nu a putut fi justificată de nici una dintre persoanele cu răspundere din MTS şi din unităţile care au efectuat achiziţia. (...) Repartizarea investiţiilor în teritoriu s-a făcut discreţionar, fără o fundamentare riguroasă. Listele pentru investiţii s-au schimbat de 15-16 ori pe an. (...) Achiziţionarea şi instalarea patinoarelor a fost făcută la preţuri supraevaluate". Din punctul meu de vedere, a construi în plin an de criză 7 patinoare de agrement (menţionez că nu este vorba de patinoare pentru competiţii sportive) reprezintă un adevărat jaf. Iar în ceea ce priveşte utilitatea, înclin să cred că este mai util să aloci unor primării comunale câte un calculator de 600 de euro. Sunt tare curios, care a fost comentariul fostului deputat, actual premier, Emil Boc, la apariţia acestui raport al Curţii de Conturi. Sunt curios şi din alt motiv. Inspectorii financiari mai arată în raport că "şase dintre contracte au fost câştigate de firma MBS Grup, aparţinând lui Gabriel Silaghi". De ce aştept aici un al doilea comentariu al domului Boc? Pentru că, în 2008, susţinea, referindu-se la alocările bugetare, că: "nu mai au criterii clare, nu se fac după reguli clar stabilite, se împart mod clientelar". Ei bine, este un lucru deja de notorietate, Gabriel Silaghi este membru al PDL. Şi mai este implicat şi în marele scandal al supraevaluării patinoarului (de competiţie, de această dată) de la Braşov. Dacă acuzaţiile din 2003, 2008 şi 2009 veneau de pe banca opoziţiei, de această dată ce este de acuzat, vine, oficial, din partea organelor statului. Ceea ce poate înlătura chiar orice nuanţă de subiectivism. 2. Presa centrală relatează astăzi cât încasează în Irak constructorii români de autostrăzi. "În timp ce în Irak constructorii români se mulţumesc să încaseze 2,3 milioane euro pentru fiecare kilometru finalizat, în România, fie că sunt români sau străini, constructorii încasează, în medie, circa 10 milioane euro pe kilometru, adică de peste patru ori mai mult". Ei bine, nu pot trage decât o singură concluzie: suntem, în România, în domeniul construcţiei de autostrăzi, în faţa unei imense risipe a banilor. Şi asta, tot pe timp de criză. Pentru că mai avem ceva zile până pe 31 martie, când, aşa cum ne-a spus pentru a treia oară domnul prim-ministru Emil Boc, vom ieşi din criză. |
|
||||
|
"Modificarea Codului muncii" Prin modificările dorite de dumneavoastră nu faceţi decât să încurajaţi munca la negru. Art. 276 alin.(1) litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: "e) primirea la muncă de persoane, indiferent de cetăţenie, fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.16 alin.(1), cu amenda de la 10.000 lei până la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată"; Şi la art. 280 se introduce alin.(3), şi va avea următorul cuprins: (3) "Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă". Pe cale de consecinţă, un angajator care angajează mai mult de 5 persoane, chiar dacă ITM face plângere penală împotriva acestuia, poate continua activitatea întrucât celelalte sancţiuni pot fi dictate doar de instanţă. Cum un procuror are în jur de 100 de dosare în lucru, ne putem aştepta ca urmărirea penală să nu înceapă mai devreme de un an. Cu proces cu tot, poate dura 3-4 ani şi se poate termina cu o simplă amendă penală de 500 lei. Între timp, angajatorul îşi continuă liniştit activitatea. Situaţia este identică chiar dacă are 6 sau 100 de angajaţi la negru. |
|
||||
|
"Încurajarea pensionarilor pentru a deschide o afacere" Am depus un Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.6/2011 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Principala modificare adusă face referire la extinderea categoriilor sociale pentru care se aplică ordonanţa. Astfel, nu doar tinerii până în 35 de ani să beneficieze de un credit nerambursabil de 10.000 de euro pentru o nouă afacere, ci şi pensionarii, pensionarii de boală şi persoanele care au depăşit perioada de acordare a şomajului şi care nu îşi găsesc un loc de muncă. În acest mod se va revigora piaţa muncii prin stimularea înfiinţări de noi societăţi şi locuri de muncă şi, totodată, se vor reîncadra în câmpul muncii persoane care înainte cu un an sau doi de a ieşi la pensie se confruntă cu problema şomajului. În astfel de situaţii sunt categorii de persoane care au voinţa de a începe o afacere, însă nu deţin un capital pentru a face acest lucru. Legea vine în sprijinul lor, încurajându-i cu un credit de până la 10.000 de euro nerambursabil. Facilităţile acordate tinerilor se pot adresa şi pensionarilor, întrucât aceste categorii sociale se aseamănă prin lipsa de bani şi perspective, în special pentru mediul de afaceri care, în contextul actual, este vitreg pentru aceste categorii de persoane. Relansarea economiei româneşti depinde de facilităţile acordate de stat, implementarea unei legislaţii în acest sens fiind binevenită în contextul societăţii şi problemelor sociale actuale. Un exemplu este bărbatul de la Satu Mare care a cerut eutanasierea întrucât a devenit şomer după zeci de ani de muncă. Lipsa mai multor măsuri de sprijinire economică s-a făcut simţită în această perioadă. Unii dintre oamenii de afaceri cred că salvatoare ar fi fost investiţiile publice sau creşterea gradului de absorbţie a banilor europeni, pe când alţii spun că cea mai bună măsură ar fi fost o disciplinare a cheltuielilor. Totuşi statul a acţionat bine în acele sectoare unde era nevoie de o intervenţie urgentă. Legislaţia europeană a ajutat şi ea la redresarea economiei şi tot ce trebuie să facem este să continuăm ce am început. |
|
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "8 martie 2011 mai poate fi o zi a femeii?" În fiecare an, de 8 martie, la începutul primăverii, am vrea să ne bucurăm de ziua internaţională a femeii, pe care să o omagiem cu toată dragostea şi aprecierea fiecăruia dintre noi, bărbaţii. De fiecare dată încercăm să le oferim mici sau mari atenţii, după bugetul fiecăruia, să le facem măcar o zi mai frumoasă, mai uşoară, mai lipsită de grijile traiului zilnic. Femeile sunt cele care duc greul familiei, greul unor servicii deseori mai prost plătite în comparaţie cu bărbaţii, care sunt mai răbdătoare, mai înţelegătoare, care acceptă să se sacrifice pentru bunul mers al familiei şi aleg să-şi convingă soţii, părinţii, copiii că speranţa trebuie să existe în fiecare dintre noi. Din toate motivele de mai sus şi încă multe altele avem cele mai profunde sentimente de recunoştinţă pentru femeile din ţară şi din toată lumea, însă cele de la noi sunt mai puţin vesele, viaţa lor este mai grea, viaţa lor este plină de neajunsuri personale şi generale, urmare modului în care sunt tratate de o societate nesinceră. Astăzi ar fi fost normal să sărbătorim Ziua Femeii fără nicio altă umbrire. Guvernanţii n-au înţeles nimic din responsabilitatea pe care o au faţă de femeile acestei ţări, deşi au fost semne destule de desconsiderare a activităţii excepţionale a femeii. Astăzi, în loc să discutăm despre femei, despre rolul şi importanţa ei în societatea modernă, despre problemele pe care le are femeia şi ceea ce ar trebui să se facă pentru eliminarea ori atenuarea acestora, vom asculta angajarea răspunderii guvernului pe Codul muncii. Ce credeţi că se va întâmpla? Se va discuta, cum ar fi firesc, despre ziua femeii sau vom despica firul în patru cu privire la Codul muncii care va afecta şi el viaţa femeilor? Aceasta este încă o dovadă a lipsei de respect a guvernanţilor faţă de cea care aduce pe lume copiii neamului, faţă de cea care munceşte pentru progresul societăţii, faţă de cea care aduce lumină, iubire, speranţă în viaţa fiecăruia dintre noi... De aceea, întrebarea care se pune este simplă: 8 martie 2011 mai poate fi o zi a femeii? |
|
||||
|
"Vina de a fi bogat" Guvernul Boc a hotărât în sfârşit să facă ceva împotriva evaziunii fiscale din România, ca urmare a creşterii impactului acestui fenomen la cote alarmante, în ultimii ani. Mai bine foarte târziu decât niciodată. E o decizie foarte bună şi necesară în această perioadă de recesiune care pare să nu se mai încheie, în care bugetul de stat se subţiază pe zi ce trece. Problema apare abia în etapa a doua, când aflăm către cine se va direcţiona acest efort de luptă împotriva evaziunii fiscale. Potrivit unei declaraţii făcută recent de ministrul finanţelor publice, domnul Ialomiţianu, "persoanele care au averi foarte mari şi vor fi prezente în Top 300 reprezintă grupul-ţintă al ANAF în următoarea perioadă". Surpriză! Aşadar prioritatea autorităţilor nu o reprezintă persoanele şi agenţii economici care întreţin economia neagră, care prejudiciază statul român cu milioane de euro anual prin evaziunea practicată la plata TVA, a accizelor şi a altor contribuţii. Nici vorbă de aşa ceva! Statul român nu este preocupat de ascensiunea acestui sector care îşi desfăşoară activitatea nestingherit, fără a contribui cu nimic la bugetul de stat. Pin vocea ministrului de finanţe, Guvernul PDL a identificat inamicul numărul unu al bugetului de stat - firmele private mari din România şi proprietarii acestora. Cu alte cuvinte Guvernul Boc îşi pune patentul pe un nou concept - vina de a fi bogat. Top 300 include o listă de oameni de afaceri din România care, prin firmele pe care le deţin, contribuie cu sute de milioane de euro la bugetul de stat, în fiecare an, şi susţin totodată un număr mare de locuri de muncă. Desigur, nu consider că pentru aceste motive ar trebui evitate controale ale ANAF la companiile deţinute de aceste persoane, mi se pare însă inacceptabil ca ministrul finanţelor să înceapă lupta împotriva evaziunii fiscale cu această categorie de oameni de afaceri. Deşi am aflat prin vocea unui fost consilier al ministrului de finanţe că toate firmele care fac evaziune fiscală sunt cunoscute şi bine arhivate, totuşi nu spre acestea se vor îndrepta măsurile antievazioniste, ci, ţintit, către anumite persoane şi firme care nu fac parte din clientele politică PDL-istă. În primul rând mesajul transmis în acest mod este foarte greşit. Ni se sugerează că cine a făcut bani în România intră în rândul suspecţilor de fraudă. Decizia ministrului Ialomiţianu şi declaraţia publică prin care a fost aceasta anunţată este de natură să descurajeze oamenii de afaceri. Şi mai mult decât atât, ea riscă să aducă prejudicii de imagine şi materiale companiilor vizate, prin suspiciunea creată, chiar dacă ulterior aceasta se va dovedi nefondată. |
|
||||
|
"Magazinele de vise - refugiul pentru realitatea tinerilor de azi!" Pericolul dat de consumul de plante etnobotanice de către tinerii liceeni şi nu numai, nu este un subiect nou în presa românească. Cu toate acestea, pare un fenomen despre care se vorbeşte, este dezbătut, dar nimeni nu reuşeşte să facă nimic. Cu toate că Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă în 10 februarie 2010 prin care interzicea comercializarea şi consumul a 36 de astfel de substanţe, traficanţii de vise au găsit modalităţile şi combinaţiile prin care să perpetueze această practică. Mai mult decât atât, o simplă privire aruncată asupra statisticilor pe acest subiect ne îngrozeşte. Vârsta consumatorilor scade dramatic, fiind identificaţi drept consumatori elevi de clasa a VI-a sau a VII-a, iar numărul utilizatorilor de etnobotanice a crescut de patru ori în ultimul an. Întrebarea firească atunci când priveşti această realitate este de ce, care este cauza acestui fenomen ? Sunt convins că orice psiholog ar putea oferi o explicaţie în lipsa de repere în care se dezvoltă tinerii de astăzi. Atunci când mediul educaţional, mai bine spus şcoala românească, este atacat din toate direcţiile chiar de către autoritatea statului, ne putem închipui că orice profesor este mult mai preocupat de banii pe care nu îi are, de lipsa resurselor pentru viaţa de zi cu zi decât de parcursul unui copil aflat la vârsta tentaţiilor. De asemenea, un tânăr care trăieşte într-o familie frământată de lipsa banilor, în care părinţii sunt apăsaţi de pierderea locurilor de muncă nu va găsi sprijin în momentele cheie ale vieţii lui, pentru că cei din jur sunt mult mai preocupaţi de supravieţuire. Victime facile sunt şi copiii ai căror părinţi, din lipsa unei alternative decente în ţara noastră, aleg să caute un trai mai bun în ţări europene care apreciază şi recompensează munca serioasă şi calificată. La toate acestea se adaugă dezastrul generat în interiorul sistemului de către autorităţile statului, în ultimii doi ani de zile. Spre exemplu în majoritatea unităţilor de învăţământ nu mai funcţionează cabinetele medicale sau de consiliere psihologică. Astfel, nici un cadru medical avizat nu va putea sesiza din timp faptul că un elev este consumator de plante etnobotanice, acest fapt fiind identificat de cele mai multe ori atunci când ajunge în camera de gardă a vreunui spital, moment în care dependenţa acestuia faţă de substanţele halucinogene este deja un fapt cert. Mai mult, lipsa de responsabilitate a statului este vizibilă atunci când ne uităm la numărul unităţilor medicale specializate în acest domeniu. Doar 14 clinici de stat şi 3 private la nivelul întregii ţări! Iar în tot acest timp, ministrul sănătăţii ne anunţă, ca şi cum ar fi vreun succes sau vreo mare realizare, faptul că intenţionează să închidă sute de unităţi medicale. În concluzie, putem spune că toată această dinamică în crescendo a numărului de consumatori de etnobotanice, în special în rândul tinerilor, are în principal o cauză socială generată de politica de sărăcire şi de distrugere pe care o promovează acest guvern. Efectele nocive pe care guvernarea PDL o are asupra prezentului ţării sunt evidente, mult mai greu de sesizat, dar mult mai periculoase vor fi umbrele pe care aceşti ani nefaşti le vor arunca asupra dezvoltării ulterioare a societăţii noastre. Este cumplit că Guvernul domnului Emil Boc nu pare a avea niciun fel de remuşcare şi nu îşi asumă nicio responsabilitate în stoparea acestui fenomen şi în sprijinirea noii generaţii. |
|
||||
|
Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf: "De ce politica este un substantiv feminin" Deşi se spune că activitatea politică este o îndeletnicire cu precădere a bărbaţilor, politica este un substantiv de genul feminin. Şi pentru că astăzi este o zi importantă, aş vrea să aduc un elogiu feminităţii şi să îndemn doamnele din România să fie puţin mai active în viaţa politică. Voi justifica demersul meu pentru a demonstra că femeia nu este doar cea care ne dă viaţă, ci şi cea care ne face, zi de zi, viaţa mai uşoara şi mai frumoasă. Dacă în cadrul religiei politeiste femeia a fost constant divinizată, considerându-se o zeiţă, a urmat apoi o perioadă neagră. Timp de secole întregi, femeile par să lipsească din istorie, considerându-se că rolurile lor principale sunt de a fi mame şi de a îndeplini munci domestice. Dar în timp ce bărbaţii câştigau gloria în războaie, cetatea era ţinută de truda acestui mare anonim al cronicarilor: femeia. Atât în trecut, cât şi în prezent, femeia a fost factorul care a asigurat echilibrul şi prosperitatea. Şi pentru a motiva cele spuse, voi face apel la un articol în care se realiza un top al ţărilor în funcţie de proporţia participării femeilor la viaţa politică. Surpriză, topul ţărilor cu cel mai ridicat index de dezvoltare umană, la fel ca şi topul ţărilor cu cea mai scăzută rată a corupţiei corespunde în linii mari cu cel privind implicarea politică a femeilor. Aşadar, mai multe femei implicate în politica românească ar însemna şi un indice de prosperitate mai mare. Dar îndemnul meu adresat femeilor, de a se implica în viaţa cetăţii, nu are doar un caracter pragmatic, ci şi o parte estetică. Sunt convins că o participare mai mare a femeilor în politică ar însemna o lume mai elegantă şi mai fermecătoare, mai plină de armonie şi consens. Mircea Cărtărescu, în ultimul capitol al cărţii sale omonime, a expus zeci de motive pentru care iubim femeile. Eu voi mai adăuga unul: "Iubim femeile pentru că merită!". În finalul acestui elogiu adus femeii, ţin să urez la mulţi ani stimatelor noastre colege, un sincer la mulţi ani mamelor şi soţiilor noastre care poate ne suportă uneori mai mult decât merităm! |
|
||||
|
"100 de ani de la prima Zi Internaţională a Femeii" Femeia este celebrată încă din antichitate, dar abia din anul 1911, adică cu exact 100 de ani în urmă, se organiza prima Zi Internaţională a Femeii. Această sărbătoare pune în fiecare an accentul pe una dintre cele mai flagrante inegalităţi din vremurile noastre. Prea puţine femei se află la putere, fie că este vorba despre politică sau despre mediul de afaceri. Din păcate, noi ca popor, deşi am avansat din punct de vedere al gradului de civilizaţie, deschiderii spre modernism, asumării unor modele de succes ale vecinilor noştri din Comunitatea Europeană, la capitolul egalitate de şanse încă ne aflăm printre cei din urmă. Chiar la nivel mondial, parlamentele naţionale se bucură de o prezenţă feminină mult mai mică decât cele europene. În România, media de femei europarlamentari este de 40%, pe când a femeilor din parlamentul naţional nu depăşeşte 10%: 46 din 471 parlamentari sunt doamne, dintre care 8 din 137 senatori şi 38 din 334 deputaţi. Alături de Ungaria, Irlanda, Slovenia şi Cipru, România este astfel, sub acest aspect, codaşa Europei. Pe de altă parte, femeile din România câştigă cu 10% mai puţin decât bărbaţii, pentru acelaşi job, având aceleaşi studii şi nivel de experienţă. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană promovează, în mod activ, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, prin acţiuni menite să asigure egalitatea de şanse şi să combată orice discriminare bazată pe sex, la nivel salarial sau de accedere la poziţii. Începutul de primăvară, renaşterea naturii şi femeia sunt puse an de an în acelaşi buchet, care ne înviorează, ne tonifică, după o iarnă lungă, friguroasă şi istovitoare, ne binedispune şi ne determină parcă să privim viaţa mai cu optimism, mai cu încredere şi determinare pentru reuşită. Alături de femeile din viaţa noastră ne bucurăm parcă altfel de tot ce ne înconjoară. Ne surprind mereu în cele mai neaşteptate forme şi momente. Cu îngăduinţă şi suport ne ajută să fim mai prudenţi şi ponderaţi, în situaţii de risc şi incertitudine, mai temperaţi în momente nefavorabile şi stresante, mai pasionali şi entuziaşti, când trebuie să fim convingători şi să păşim înainte. În vârtejul în care trăim, ele sunt cele care ne aduc cu picioarele pe pământ mereu şi care veghează la echilibrul nostru interior şi la cel al familiei, nepermiţând ca stresul şi grijile să erodeze pacea şi armonia din casă. Trăiesc mai intens şi mai profund decât noi sentimentele, se exteriorizează mai uşor, ştiu ce e dragostea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte. Intervenţiile lor sunt mai intuitive, mai psihologice şi, în concluzie, mai eficace. Călători efemeri într-o lume în continuă mişcare căutăm mereu frumuseţea, bunătatea, puritatea. Când spui femeie te gândeşti la toate aceste valori inestimabile, de aceea, probabil că fiecare femeie din viaţa noastră este comoara supremă pentru care luptăm în fiecare zi s-o merităm, s-o păstrăm şi să ne încânte cu toate minunăţiile ei. Îi căutăm confirmarea, îi dedicăm succesele, îi ascundem uneori ruşinaţi eşecurile, îi tânjim privirile admirative. Spunând femeie, spui mamă, familie, datorie, sacrificii, uneori teamă, sensibilitate, responsabilitate. Femeile au câştigat pariul cu prejudecăţile. Nu sunt fragile, ci stă în puterea lor să fie stăpâne pe propriul destin, pot reuşi, prin muncă, inteligenţă şi intuiţie să fie sus, acolo unde merită. O femeie poate fi orice îşi doreşte: de la profesiuni tradiţional legate de latura feminină, la profesii care credeam, cu vanitate, că sunt doar apanajul bărbaţilor. Zâmbetul unei femei deschide uşi închise, dărâmă ziduri, leagă şi dezleagă alianţe, prietenii, şterge lacrimile şi ne luminează faţa. Visăm cu ochii deschişi la voi în fiecare zi. La mama care ne adormea cu un cântec de leagăn şi ne săruta pe creştet cu duioşie, la soţia sau iubita care ne priveşte cu dragoste şi îngăduinţă, la fiica care ne face atât de mândri şi extraprotectivi, mai tot timpul. Unicul lucru greşit la o femeie este că, de multe ori, obişnuită să trăiască pentru ceilalţi, să dăruiască, să se dedice, a uitat cât de mult valorează, a uitat câte i se cuvin şi câte merită să le trăiască şi să le împlinească. Din păcate, încă mai există femei care sunt victime ale abuzurilor în familie, în societate; mai există nenumărate femei care îşi sacrifică vieţi, cariere, vise, destine pe altarul grijii pentru ceilalţi. 8 martie 2011, Ziua Femeii, s-a suprapus şi cu o altă asumare a răspunderii Guvernului, de data aceasta pe Codul muncii, urmând acelaşi trend-şiretlic al impunerii punctului de vedere abuziv, ocolind procedura votului în Parlament, şi, deci, eludând voinţa poporului. Consider că o prezenţă mai consistentă a femeilor în politică ne-ar scuti de multe nesăbuinţe, ne-ar îndrepta spre acţiuni mai responsabile, raţionale, mai empatice cu durerea poporului român, mai eficiente în lupta împotriva sărăciei şi neajunsurilor care guvernează viaţa de zi cu zi. De 8 martie vă urez să fiţi frumoase, deosebite, fericite şi încunjurate de toţi cei dragi! La mulţi ani şi toate florile din lume pentru minunile din vieţile noastre care ne stau mereu alături la bine şi la greu! |
|
||||
|
"Corupţia din vămi" Zi de zi informaţiile apărute confirmă în mod clar şi neechivoc faptul că sursa corupţiei din vămi este PDL, că Blejnar este omul lui Falcă. Într-adevăr, Blejnar este implicat, dar nu el este capul. Şeful ANAF a fost promovat şi este susţinut politic. PDL-ul a impus ca niciun organism să nu acţioneze decât la ordin politic sau li se spune la ordin politic să nu acţioneze. Şefii organelor de control, inclusiv cel de la vamă, nu sunt decât nişte instrumente. Deşi Elena Udrea afirma contrariul, toţi şefii direcţiilor vamale sunt protejaţii ministrului dezvoltării, reţeaua corupţiei din vămi ducând până la vârful PDL. Şpaga luată în vămi are efecte extrem de puternice asupra vieţii fiecărui român. Din cauza acestei corupţii generalizate a crescut evaziunea fiscală, a fost nevoie de tăierea pensiilor şi salariilor. PDL a furat statul şi apoi i-a pus să plătească pe pensionari şi bugetari. Toţi şefii de la vamă anchetaţi de procurori în ultimul timp au fost numiţi pe criterii politice. Nu au dat concurs pentru funcţie, nu s-au remarcat pentru calităţile manageriale deosebite, ci exclusiv pentru legăturile strânse cu politicienii influenţi. Operaţiunile din vămi au arătat negru pe alb că posturile în aceste instituţii publice sunt împărţite pe influenţe politice şi că şpăgile încasate se împart exact ca taxele de protecţie în clanurile mafiote, de jos în sus. Dincolo de această demonstraţie, operaţiunile din vamă lansează însă şi o provocare pentru forţele politice aflate acum la putere. Acum, când am văzut ce le poate capul directorilor numiţi pe criterii politice, ce-ar fi să se renunţe definitiv la acest sistem de promovare? Am fi naivi să credem că această urmare logică va fi respectată. Aceste structuri trebuie depolitizate şi trebuie introdus acel single act control pentru a eradica corupţia din vămi. |
|
||||
|
"Criza agriculturii" România ar putea profita de faptul că deţine una dintre cele mai mari suprafeţe agricole din UE, respectiv 14,72 milioane de hectare. Suprafaţa arabilă a României este de peste 9,4 milioane de hectare, adică64% din suprafaţa agricolă a ţării, ceea ce reprezintă12,6% din suprafaţa arabilă a ţărilor UE. În acelaşi timp, în România se importă până şi pătrunjel din Turcia şi usturoi din China, în vreme ce producătorii locali trăiesc la limita subzistenţei. Domnul Valeriu Tabără se bate cu preţurile la alimente, în condiţiile în care ar trebui să fie mult mai preocupat de ceea ce înseamnă evaziune fiscală, care a ajuns pentru cereale la un nivel de un miliard 500 milioane, iar evaziunea fiscală, atunci când vorbim de fructe şi legume, evaziunea fiscală a ajuns undeva la 300 de milioane. Toate acestea în condiţiile în care Ministerul Agriculturii nu găseşte soluţii noi. Ministerul Agriculturii se luptă cu supermarketurile şi cu preţurile la alimente, încercând să trateze, de fapt, efectele unei proaste gestionări a agriculturii româneşti, şi nu cauzele, în condiţiile în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pune la dispoziţia României 10 miliarde, din care au fost până acum cheltuite doar 20%, ceea ce ar constitui o soluţie pentru criza agriculturii şi pentru viitoarea criză alimentară, pentru că putem vorbi despre o criză alimentară în următorii ani. Până acum, ministrul agriculturii s-a dovedit incapabil să pună la punct o strategie coerentă, care să conducă la relansarea agriculturii româneşti. Consecinţele sunt că România a devenit un importator constant şi masiv de produse agroalimentare, preţurile de cost ale produselor agricole autohtone sunt mai mari decât ale celor de import, oferta de produse agroalimentare româneşti în marile magazine este din ce în ce mai mică, iar importurile de produse alimentare devin o povară greu de suportat pentru ţară, implicit de către populaţie. Despre relansarea satului românesc nu se poate discuta, în condiţiile în care desfiinţăm şcolile, desfiinţăm spitalele la care sunt arondate sate, infrastructura în mediul rural lasă mult de dorit, iar facilitatea schimbului de produse tradiţionale, încurajarea comerţului de bunuri tradiţionale şi specifice, prin revitalizarea vechii tradiţii comerciale manifestate prin târguri săteşti, strâns legate de spiritualitatea populară, de folclor, de cutume, obiceiuri şi tradiţii, ca şansă a satului românesc, este în continuare neglijată de autorităţi. |
|
||||
|
"Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă" Ca orice român de bună-credinţă mă uit la televizor, ascult radioul şi citesc ziarele, accesez internetul şi sunt şocat de ceea ce văd, citesc sau aud. De 20 de ani, impresia lăsată românilor este că ţara e secătuită de resurse. Statul a abandonat subsolul ţării şi ne-a lăsat pe toţi să credem că am sărăcit. România dispune de cel puţin 8 zăcăminte de aur de talie mare, foarte atractive, care domină piaţa. Multe dintre organismele internaţionale şi societăţile specializate în prospectarea zăcămintelor aurifere, societăţi recunoscute la nivel mondial au ajuns la concluzia că ţara noastră s-ar plasa în topul primelor 20 de state producătoare de aur şi pe primul loc în Europa. În timp ce românii se luptă cu datoriile imense şi se întreabă de unde vor scoate banii împrumutaţi, străinii avizaţi fac în România descoperiri şocante. Cu câtva timp în urmă a fost găsit unul din cele mai mare zăcăminte de aur, cu o suprafaţă uriaşă, de 94 km2, peste drum de mina Barza, cea care a fost închisă în 2006 pe motiv că a fost secată. În Apuseni stă îngropat aur de peste 54 miliarde de dolari, cam de trei ori suma împrumutată de la Fondul Monetar Internaţional din 2009 şi până azi. România este curtată în ultimii ani de liderii mondiali în domeniul prospectării şi comercializării acestui material preţios. De ce trebuia să aflu din presă ceea ce este ştiut, dar ţinut ascuns de cei care sunt astăzi la putere? De ce trebuie să fim sclavii organismelor internaţionale financiare? De ce până acum nu a vorbit nimeni despre această impresionantă descoperire? |
|
||||
|
"Noul cod serveşte doar Guvernului" Noua variantă a Codului muncii serveşte doar Guvernului, pentru că, ţinând cont de ceea ce a declarat Traian Băsescu anul trecut, şi anume faptul că trebuie să ajungem de la 1,2 milioane de bugetari la aproximativ 900.000, îşi construieşte un instrument legal pentru a duce la îndeplinire acest lucru. Despre motivaţia de a atrage investitori străini, invocată de preşedinte, aş dori să specific că investitorii nu vin la noi în ţară aşteptând să aibă sclavi în loc de angajaţi, ci din cauza faptului că se plâng de fiscalitatea prea mare, de inconsecvenţa guvernării, din momentul în care au mărit TVA-ul de la o zi la alta, şi de corupţie. Mai nou, PDL şi presa proputere promovează ideea că o mare parte din propunerile USL sunt similare cu cele ale Guvernului. Diferenţe între propunerile USL/parteneri sociali şi propunerile Guvernului sunt: - perioada de probă este de maxim 90 de zile, faţă de cel puţin 90 de zile, cum susţine Guvernul; - angajarea succesivă pe perioada de probă pe un post este de maxim 12 luni, faţă de "nelimitat", cât propune Guvernul; - contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi de maxim 36 luni (3 ani) faţă de 9 ani, varianta Guvernului; - salariaţii temporari, încadraţi pe baza contractelor de muncă temporare, nu pot depăşi 36 de luni, faţă de "nelimitat", cât prevede varianta Guvernului; - durata maximă legală a timpului de muncă nu poate fi mai mare de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare; Dreptul la negociere colectivă şi de încheiere a contractelor colective de muncă este permis la nivel naţional şi la nivelul instituţiilor publice, iar în varianta Guvernului acest drept constituţional este limitat. Angajatorul nu le poate desface contractul individual de muncă la iniţiativa acestuia. În varianta Guvernului, angajatorul le poate desface contractul de muncă pe motiv de necorespundere profesională. |
|
||||
|
"PDL-ul consideră România propria moşie" Românii sunt tot mai umiliţi şi batjocoriţi de un partid care a ajuns la o beţie a puterii, încât consideră România propria sa moşie. În timp ce reprezentanţii PDL prosperă, în aceste vremuri grele devenind tot mai veseli, românii sărăcesc şi devin tot mai trişti şi mai apăsaţi de problemele tot mai mari cu care se confruntă de la o zi la alta. Teroarea, înfometarea, hoţia, minciuna, ipocrizia, abuzurile sunt instrumente aplicate la scară largă, o constantă a acestui regim, puse în practică acum cu şi mai multă neruşinare şi nepăsare. Profesionişti ai şantajului şi ai manipulării, sunt experţi în ceea ce înseamnă dezintegrarea, desolidarizarea populaţiei, discreditarea, hărţuirea şi demonizarea oponenţilor, cumpărarea de voturi şi modificarea legislaţiei, pentru a croi cale liberă fraudei electorale. Preşedintele şi ceata lui sunt experţi în marketingul şi vânzarea a ceea ce nu deţin şi nu le aparţine: libertatea şi un trai mai bun al poporului român. România este condusă astăzi de o grupare de persoane lipsite de orice competenţă, caracterizate de oportunism şi unite de un singur obiectiv: menţinerea cu orice preţ la putere, în scopul utilizării resurselor publice pentru satisfacerea intereselor clientelei politice. După aplicarea unor măsuri de austeritate fără precedent, veniturile la buget au urcat în 2010 din accize şi TVA, în timp ce paradoxal, cele din impozite şi contribuţii au scăzut. Cheltuielile bugetare au crescut cu 4,2 % faţă de anul precedent; la fel, cheltuielile cu bunurile şi serviciile, cu 5,2%. Şi-au bătut joc de medici, profesori, mame, copii, bătrâni pensionari, militari. Aceasta este România în care trăim azi, o Românie pe care sper să nu o lăsăm moştenire urmaşilor noştri. |
|
||||
|
"Sprijinirea producătorilor agricoli - o altă promisiune guvernamentală neonorată" Reformarea şi dezvoltarea agriculturii româneşti la nivelul standardelor europene, precum şi sprijinul acordat de către stat producătorilor agricoli rămân în continuare doar obiective scrise frumos în paginile programului de guvernare şi ale programului legislativ asumate de Guvernul PDL condus de Emil Boc. Este adevărat, reprezentanţii Guvernului, în frunte cu însuşi premierul, şi-au arătat de nenumărate ori interesul pentru dezvoltarea sectorului agricol, numai că bunele intenţii au rămas doar la nivel declarativ. Dacă măcar o parte dintre promisiunile guvernamentale având ca subiect şi obiect agricultura românească ar fi fost transformate în practică, cu siguranţă producătorii agricoli ar fi fost mai atraşi să investească şi să producă în agricultură, iar produsele agricole româneşti ar fi fost mai competitive atât pe piaţa internă, cât şi în Europa, pe piaţă destul de severă şi restrictivă. Ca atare, realitatea agriculturii româneşti nu este deloc roz şi poate fi definită astfel: puţin sprijin şi interes din partea statului, în schimb, multe promisiuni şi mai ales probleme. Una dintre ele are legătură cu procesul de intabulare a pământului deţinut de proprietarii agricoli, iar orice intervenţie legislativă şi sprijin din partea statutului ar fi salutare, pentru că ar urgenta rezolvarea juridică a dreptului de proprietate. Intabularea proprietăţii funciare i-ar transforma pe producătorii agricoli în proprietari cu acte în regulă şi ar permite o participare facilă a acestora la procesul de absorbţie a fondurilor europene, atât de necesare pentru susţinerea şi stimularea activităţii agricole prestate. Este motivul pentru care îi solicit ministrului agriculturii, domnului Valeriu Tabără, să acorde mai multă atenţie problemei intabulării terenurilor deţinute de producătorii agricoli şi să promoveze în regim de urgenţă un plan de măsuri în acest sens, ca o minimă dovadă că, pentru acest Guvern, agricultura nu rămâne doar un teren sterp, al promisiunilor neonorate. |
|
||||
|
"Opriţi deromânizarea românilor!" Asistăm în ultima vreme la acţiuni concertate de asimilare a românilor care trăiesc de sute de ani dincolo de graniţele României de azi, în statele vecine. Auzim strigăte disperate din Timocul sârbesc, de la românii persecutaţi de autorităţile de la Belgrad, avem semnale similare de la românii din Ucraina, din sudul Basarabiei, dar, mai nou, şi din partea membrilor unei comunităţi pe care autorităţile de la Kiev îi numesc "volohi"şi care, mulţi dintre ei, deşi vorbesc limba română, nici n-au auzit vreodată de România. Acum, aflăm că şi partenerul nostru pe drumul european, statul bulgar, nesocoteşte drepturile minorităţilor româneşti, ducând o agresivă politică de asimilare. Recentul recensământ din Bulgaria este de-a dreptul scandalos, iar Ministerul Român al Afacerilor Externe nu a reacţionat în niciun fel! Chestionarele, în zonele locuite de români, au fost completate cu creionul, pentru a putea fi falsificate ulterior. De zeci de ani, autorităţile de la Sofia afirmă că vlahii sunt altceva decât românii, ba, mai mult, că există etnii separate: de aromâni, de meglenoromâni, şi aceasta pentru a diminua importanţa problemei minorităţii româneşti de la sud de Dunăre. Iar Academia Bulgară dă girul pseudoştiinţific acestei politici, inventând secţiuni distincte de etnografie, de folclor şi de istorie pentru fiecare dintre denumirile sub care sunt cunoscuţi conaţionalii noştri. Această politică de asimilare a populaţiei minoritare româneşti este veche de peste o sută de ani. Astfel, dacă la recensământul din 1910 au fost înregistraţi 80.000 de români, în 2001, linia descendentă a graficului de reprezentare a evoluţiei numerice tinde să se suprapună peste abscisă, adică să se apropie de zero! Suntem curioşi care vor fi raportările recensământului actual, făcut în creion de operatori instruiţi să le spună românilor că nu este obligatorie şi completarea rubricilor care se referă la apartenenţa etnică. Însă problema cea mai gravă nu este lipsa de griji a autorităţilor bulgare faţă de minoritatea românească, ci indiferenţa şi superficialitatea pe care Ministerul Afacerilor Externe condus de domnul Baconschi o manifestă faţă de problemele pe care conaţionalii noştri le au în a-şi păstra identitatea naţională într-un spaţiu european unit. Căci, dacă pentru românii din Ucraina sau pentru cei din Serbia este mai greu de intervenit, pentru cei din Bulgaria, ţară parteneră în cadrul Uniunii Europene, demersurile ar putea căpăta forme instituţionalizate, în cadrul organismelor europene abilitate. Dar pentru aceasta trebuie să existe preocupare, trebuie să existe implicare, atribute care, din păcate, constat şi din ultimele eşecuri înregistrate la MAE, lipsesc colegului nostru aflat în fruntea ministerului român de externe. Şi când spun aceasta vreau să aduc în discuţie şi răspunsul superficial, birocratic, redactat într-o limbă de lemn, pe care l-am primit la o altă interpelare pe care am avut-o în legătură cu implicarea ministerului condus de domnul Baconschi în apărarea drepturilor minorităţii româneşti de pe Valea Timocului, din Serbia. Aş fi preferat ca în locul unui răspuns dat din obligaţie să văd nişte acţiuni făcute din convingere. Dar poate că domnul ministru Baconschi nu este suficient de convins că apărarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor româneşti de dincolo de graniţele României se află în atribuţia ministerului pe care îl conduce. De aceea, am ţinut să-i întăresc astăzi, de la tribuna Parlamentului, faptul că românii de pretutindeni, dar mai ales cei pe care istoria i-a aşezat de sute de ani în vecinătate, dincolo de frontierele româneşti, trebuie să reprezinte una dintre priorităţile de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe! |
|
||||
|
Domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu: "Necesitatea actualizării Codului muncii" Este necesară o actualizare a Codului muncii pentru că există numeroase bariere birocratice, proceduri greoaie de angajare şi concediere şi un grad exagerat de protecţie, care descurajează ocuparea şi afectează competitivitatea. România are nevoie de mai mulţi salariaţi. Codul muncii trebuie actualizat pentru că în ultimii 20 de ani nu s-au făcut schimbări majore în acest domeniu. Codul muncii trebuie să corespundă cerinţelor Uniunii Europene şi trebuiesc acordate drepturi egale atât angajaţilor, cât şi angajatorilor. Se doreşte asigurarea unei reale protecţii pentru salariaţi, însă în aceeaşi măsură trebuie să protejăm şi angajatorii, fiindcă avem nevoie de agenţi economici. Trebuiesc analizate în detaliu toate aspectele legate de prevederile Codului muncii. Modificarea codului este necesară pentru ca românii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă, pentru ca salariaţii să poată fi plătiţi mai bine, pentru ca mai puţini angajatori să folosească munca la negru. În modificarea Codului muncii sunt prevăzute o serie de schimbări importante referitoare la contractele de muncă pe perioadă determinată, la durata perioadei de probă şi la amenzile care se vor aplica pentru angajările ilegale. Unele din modificările aduse codului muncii sunt: Munca prin agent de muncă temporară Se introduce noţiunea de muncă prin agent de muncă temporară, care se referă la munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă. Agentul de muncă temporară este un intermediar de care piaţa muncii are nevoie, este omul care creează legătura cea mai bună între cererea şi oferta de muncă. Un utilizator poate apela la agenţi de muncă temporară pentru executarea unei sarcini precise şi cu caracter temporar, iar misiunea de muncă temporară se stabileşte pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 luni. Contractul de muncă temporară este un contract individual de muncă ce se încheie în scris între agentul de muncă temporară şi salariatul temporar, pe durata unei misiuni. Din statistici reiese că România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte ponderea contractelor de muncă cu durata determinată din totalul contractelor de muncă. Prin modificarea Codului muncii se va mări perioada de la 24 de luni la 36 de luni, adică se vor ocupa mai uşor locuri de muncă. Perioada în care poate fi compensată munca suplimentară va fi prelungită la 60 de zile. Prin modificările aduse la Codul muncii se prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea acesteia, nu în 30 de zile, cum stabileşte legislaţia în vigoare. Perioada de probă de 90 de zile calendaristice Perioada de probă ce poate fi stabilită pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă, este de cel mult 90 de zile calendaristice. Conform proiectului de modificare, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia. De asemenea, pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă. Abaterea disciplinară nu va mai putea fi sancţionată cu suspendarea contractului de muncă. Abaterea disciplinară a salariatului nu va mai putea fi sancţionată cu suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare, aşa cum prevede actuala legislaţie, prevederea fiind abrogată prin proiectul de modificare a Codului muncii. Sancţiunile care vor putea fi aplicate sunt avertismentul scris, retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile, reducerea salariului de bază pe o durată de la o lună la trei luni, cu 5-10%, reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere, pentru aceeaşi perioadă de timp şi cu aceleaşi procente sau desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Sunt prevăzute sancţiuni şi pentru refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate, potrivit legii. Legislaţia actuală nu dă posibilitatea românului să îşi găsească uşor un loc de muncă. Cred ca aceste modificări ale Codului muncii vor avantaja cel mai mult pe lucrătorul român şi sper că în perioada următoare va creşte numărul de locuri de muncă din România. |
|
||||
|
"Întrebări şi posibile răspunsuri" Vă propun câteva întrebări, fără să am pretenţia că răspunsurile sunt singurele posibile, aşa cum, iarăşi, nu cred că nu ar mai putea fi puse şi alte întrebări, poate chiar mai interesante. De ce acum? Pentru că la nivelul instituţiilor este necesară o dezbatere, dezbatere care trebuie să vizeze, cu precădere, principalele probleme, şi vă asigur că în această categorie se regăsesc foarte multe. Faceţi o încercare şi apoi vom putea măsura consecinţele favorabile României. Îmi doresc mai puţine certuri şi mult mai puţine cuvinte grele adresate adversarilor şi colegilor, în acelaşi timp. Reuşim să facem acest lucru? Care este criza principală a României? Principala problemă cu care se confruntă România este una de natură economică, iar aceasta este determinată de lipsei pieţei pentru serviciile şi produsele noastre, care încet, pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, şi chiar independent de forma de proprietate, s-a transformat şi într-o lipsă efectivă a capacităţii de a produce serviciile şi produsele necesare. Ce nu s-a înţeles? În primul rând, faptul că piaţa se cucereşte, retragerea ta de pe o anumită piaţă nu înseamnă că piaţa rămâne liberă şi te aşteaptă doar pe tine ca singur actor. Retragerea, din diferite motive, înseamnă pătrunderea altuia pe locul rămas liber. Dificultăţile retragerii înseamnă de cele mai multe ori bunăstarea altuia, de obicei, a celui care a pătruns sau i s-a permis pătrunderea. Ce înseamnă lipsa pieţei? Lipsa pieţei înseamnă lipsa locurilor de muncă, iar lipsa locurilor de muncă înseamnă, de cele mai multe ori, starea de aşteptare, deznădejdea şi lipsa speranţei. Conform statisticilor şi comparării situaţiei din România cu media europeană, lipsa locurilor de muncă pentru echilibrarea situaţiei economice şi sociale este de aproximativ două milioane. Deznădejdea şi lipsa speranţei determină disoluţia, în primul rând, a autorităţii statului, descompunerea comunităţilor şi subordonarea directă sau indirectă, voită sau nevoită, în faţa altora, această atitudine fiind una de normalitate, care conservă, la nivel general, nemulţumirea şi înapoierea. Care este situaţia în care se găseşte România? Practic, fără a analiza cauzele, prezentul se caracterizează printr-o diferenţă uriaşă între dorinţă exprimată, de obicei confirmată populist, şi posibilitatea materializată. Dorinţa se raportează la situaţiile momentului existente la nivel european, de obicei net superioare situaţiei din România, iar posibilităţile evidenţiază lipsa instrumentelor şi a competenţelor, iar lupta care trebuie dusă se cantonează în negarea evidenţelor şi în consolidarea politică a pieţei necreative, care de cele mai multe ori se bazează pe relaţiile comerciale cu statul, iar materializarea obiectivelor majore investiţionale se face prin consultanţa, prin concepţia şi prin produsele şi tehnologiile altora. Lumea în care trăim este o lume globalizată, piaţa care ne aparţine, cel puţin la nivel declarativ şi teoretic, este mondializată, căile comerciale sunt, de cele mai multe ori, controlate, influenţate şi, de ce nu, dominate de anumite interese. Conform specialiştilor, istoria devenirii societăţilor şi a dezvoltării economice, cu precădere a ultimilor cinci sute de ani, ne arată că ordinea economică se construieşte în jurul unui centru, în care se reuneşte o clasă creativă, caracterizată prin dorinţa către nou şi către descoperiri. Spaţiul de desfăşurare, construit în jurul centrului sau a unei inimi, presupune existenţa mediului şi a periferiei. În cadrul acestuia, piaţa şi democraţia constituie pilonii unei construcţii care şi astăzi domină omenirea. Ei se întemeiază pe organizarea competiţiei, conducând la exigenţa noutăţii şi selecţia unei elite. În acelaşi timp, competiţia presupune luptă, prin urmare, va exista un continuum între piaţă, democraţie şi violenţă. Apariţia unui centru este determinată de desfăşurarea unor acţiuni şi de valorificarea unor idei novatoare, în acesta, prin clasa sa novativă, are puterea de a transforma un nou serviciu într-un produs industrial capabil de mare răspândire la nivelul maselor. O formă economică durează atâta vreme cât centrul poate aduna destulă bogăţie pentru a stăpâni mediul şi periferia. Construcţiile făcute în România ultimilor douăzeci de ani, la nivel economic, nu sunt favorabile dezvoltărilor durabile. O analiză reală ne arată, fără a neglija progresele înregistrate, că România este încă departe de dorinţele exprimate, greşelile făcându-se, poate, şi printr-o aplicare necreatoare a programelor doctrinare de stânga sau de dreapta, statul sufocându-se la uriaşele presiuni de natură economică şi socială, prin impunerea populistă a unor măsuri sociale, fără o acoperire economică corespunzătoare sau prin favorizarea apariţiei unor decalaje la nivelul distribuirii veniturilor, care nu au putut să ducă la dezvoltare şi la o speranţă reală pentru cetăţenii României. În cadrul dominant al guvernărilor de stânga sau de dreapta au apărut patru presiuni importante la nivelul statului, soluţionate prin măsuri care nu au ţinut întotdeauna de performanta actului de guvernare, ci mai mult de conjuncturile interne sau externe apărute. Astfel, în primii ani ai deceniului al nouălea, în care a funcţionat o luptă pentru consolidarea capitalismului de stat, rezolvările au venit din valorificarea acumulărilor anterioare, atât la nivel personal, cât şi la nivel general-global, construcţiile politice şi economice fiind ezitante, cu luarea în considerare a interesului personal, într-o economie destructurată şi slăbită de o inactivitate în ceea ce priveşte competitivitatea şi de o confruntare dusă pe tărâm social, dată, în primul rând, de aşteptarea determinată de schimbarea dramatică de regim şi de populismul evident al programelor formaţiunilor politice. A doua perioadă a însemnat o adoptare a structurilor economice la mecanismele economiei de piaţă, în care iarăşi individualismul şi interesul personal au fost dominante în relaţiile cu instituţiile statului, capitalismul, prin efectele create, fiind considerat unul primitiv şi sălbatic. A treia perioadă a însemnat valorificarea acumulărilor primare, pe fondul stabilizării actului de guvernare şi al materializării obiectivelor integrării în cele două structuri (NATO şi Uniunea Europeană). Interesul faţă de România a crescut, şi, pe acest fond, a apărut o revalorificare a patrimoniului, în special imobiliar, în care lucrul cumpărat cu un euro a început să valoreze 10 euro, 100 de euro, 200 de euro, 500 de euro şi aşa mai departe. Astfel, au apărut resurse disponibilizate, investiţiile s-au concentrat în domeniul imobiliar, în construcţia de spaţii comerciale, concentrate fizic şi concentratoare economic, în domeniul financiar, prin executarea unor operaţii speculative pe baza unui curs fluctuant al monedei naţionale, iar consumul a avut ca fundament împrumuturile acordate cu dărnicie si la costuri mari de către băncile comerciale care au început să nu ne mai aparţină, ca de altfel şi alte obiective. Practic, si a treia perioadă s-a caracterizat printr-o echilibrare venită din exterior, şi mai puţin prin valorificări vizionare la nivel guvernamental. A patra perioadă este în desfăşurare, fiind o consecinţă a cumulării a două evenimente, criza mondială şi slăbiciunile noastre arătate la nivel economic, prin lipsa de creativitate demonstrată de măsurile politice adoptate. Ce se poate face? Acţiunea de maximă urgenţă este legată de ameliorarea stării economice şi, prin aceasta, de echilibrarea economică şi socială, prin crearea unui număr de locuri de muncă cât mai apropiat de cifra anunţată (două milioane locuri de muncă). Această ameliorare se poate face pornind de la cucerirea pieţei, aceasta este necesar să se realizeze în primul rând la nivel global, iar politicile şi acţiunile politice trebuie să-şi propună, la nivelul tuturor instituţiilor, realizarea acestui lucru într-o manieră durabilă. Chiar dacă sunt absolut necesare şi benefice proceselor de consolidare, măsurile Băncii Naţionale a României, singure, nu sunt suficiente pentru relansarea economică a ţării noastre. Din prezentarea stării României şi a resurselor acesteia, consider că resursele interne nu au puterea de a asigura procesul de creştere durabilă a economiei, singura variantă fiind cea a "porţilor deschise". Atât varianta "prin noi înşine", cât şi varianta "porţilor deschise", aplicate în mod rigid şi singular, nu au avut puterea reuşitelor nici în perioada interbelică, nici în perioada celor douăzeci de ani de după 1990. Clasa elitei economice antreprenoriale a fost divizată, în funcţie de interesul de moment, fie în susţinerea totală a variantei aplicării "numai prin eforturi proprii", adică "prin noi înşine", fie în varianta deschiderii totale şi fără condiţionări a porţilor deschise pentru investiţiile şi procedurile altora. Nu s-a reuşit, din păcate, formularea unor obiective strategice aplicate, ci numai o exprimare a dorinţelor, în care suportul a lipsit, iar punerea în scenă a celor două variante a urmărit strict interesul personal. Chiar şi perioada comunismului a cunoscut două exprimări, una de deschidere şi de acumulare tehnologică, profesională, şi perioada în care s-a considerat că efortul nostru, propriu şi izolat, într-un spaţiu globalizat, este suficient pentru a ne asigura dezvoltarea, abordare care a grăbit căderea economică şi, de aici, imposibilitatea de susţinere a comunismului. Pentru România, deschiderea porţilor nu este suficientă, ea trebuie reglementată abil şi inteligent, pentru ca efectele să fie simţite de populaţie, repornind, în această manieră, speranţa că prin muncă, inteligenţă, diplomaţie, intransigenţă şi prin puterea de a acţiona uniţi pe obiective majore vom avea vehiculul sigur care ne va aduce cu adevărat în Europa. România, într-un fel sau altul, consider că trebuie să adopte varianta "porţilor deschise" atât în momentele favorabile, cât şi în momentele de restrişte, iar atunci când nu există forţă suficientă pentru a le închide, ca mijloc de protecţie. Dezvoltarea noastră este legată şi de inteligenţa de a deschide porţile, eficienţa acestui proces fiind legată de transparenţa şi corectitudinea desfăşurării lui. Putem să generăm acest proces, stimaţi colegi? |
|
||||
|
"Consideraţii asupra efectelor modificărilor Codului muncii propuse de către Guvernul României" În data de 5 martie 2011, materialul intitulat Consideraţii asupra efectelor modificărilor Codului muncii propuse de către Guvernul României mi-a fost înmânat de către reprezentanţii confederaţiilor sindicale din judeţul Neamţ. Astăzi vă prezint în totalitate conţinutul acestuia, asumându-mi-l drept declaraţie politică pentru săptămâna aceasta. La fel am procedat şi în cazul modificărilor cerute de către aceleaşi confederaţii pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii, modificări pe care le-am depus ca amendamente. 1. Se instituie dreptul angajatorului de a stabili unilateral obiective de performanţă individuală pentru salariaţi şi criterii de evaluare a acestora (art.40). Instituirea pură şi simplă a acestui drept, fără a se preciza un sistem de limitare rezonabilă a obiectivelor de performanţă ce pot fi stabilite, deschide calea către abuzuri. Angajatorii vor putea stabili obiectivele în aşa fel încât salariaţii nu vor putea realiza niciodată salariul negociat şi vor putea fi concediaţi cu uşurinţă pentru necorespundere profesională, dacă nu îndeplinesc obiectivele de performanţă. 2. Se elimină limitarea posibilităţii de prelungire a delegării salariatului doar o singură dată pentru 60 de zile. Delegarea se va putea prelungi oricât, din 2 în 2 luni, cu acordul salariatului (art.44). Salariaţii vor putea fi constrânşi să accepte delegări multiple sau permanente, fără ca angajatorul să mai fie obligat la introducerea clauzei de mobilitate în CIM şi la plata unor drepturi suplimentare pentru salariatul care munceşte într-un astfel de regim. 3. Angajatorul va avea dreptul ca, sub pretextul reducerii temporare a activităţii pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, să reducă unilateral programul de lucru al salariaţilor de la 5 la 4 zile/săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, precum şi să trimită salariaţii în concediu fără plată pe o perioadă de 15 zile lucrătoare consecutive/an (art.52 - alineate noi, (3) şi (4), şi art. 53). Angajatorul va putea invoca motivul că şi-a redus temporar activitatea, pentru a-şi micşora costurile cu salariile, fără a mai fi obligat să plătească salariaţilor 75% din salariul de bază. În acest fel, costurile sau o parte substanţială din costurile oricărei conjuncturi economice nefavorabile sunt transferate exclusiv pe seama salariaţilor. Până acum, statul era derobat de orice obligaţie de securitate socială faţă de salariaţii care plătesc contribuţiile la asigurările sociale de şomaj, indemnizaţiile fiind suportate de angajatori. După modificarea Codului muncii, atât statul, cât şi angajatorii, transferă sarcina lor numai angajaţilor. 4. În cazul concedierilor colective, criteriile sociale convenite prin contractele colective de muncă pentru departajarea salariaţilor urmează a se aplica după "evaluarea realizării obiectivelor de performanţă" (art.69 - alineat nou). Această modificare exclude cu desăvârşire posibilitatea stabilirii prin negocieri colective a unui mix de criterii sau ignorarea obiectivelor de performanţă în cazul unor categorii protejate sau vulnerabile de salariaţi. "Statele care privilegiază salariaţii pe baza performanţelor acestora - productivitate ridicată - includ Belarus, Etiopia, Federaţia Rusă şi Ucraina. Determinarea criteriilor de selecţie şi/sau ierarhizare ar trebui ghidată de specificitatea fiecărei pieţe naţionale a muncii, incluzând existenţa politicilor active pe piaţa muncii şi instituţiile care sprijină salariaţii concediaţi. Cu toate acestea, este foarte importantă asigurarea faptului că, urmare a preferinţei acordate anumitor criterii, anumiţi salariaţi protejaţi, precum reprezentanţii salariaţilor, nu sunt demişi de manieră arbitrară, sub pretextul unei încetări colective a contractului de muncă". (Biroul Internaţional al Muncii - Protocol de comentarii tehnice cu privire la Proiectul de Cod al muncii şi Proiectul de Lege privind dialogul social în România) În cazul concedierilor, primii concediaţi vor fi salariaţii incomozi, sub pretextul că nu au realizat "obiectivele de performanţă individuala". Deoarece criteriile de evaluare a acestor performanţe sunt stabilite unilateral de către angajator, în fapt, angajatorul va concedia pe oricine va dori, fără ca salariaţii sa mai poată fi apăraţi. După concediere, chiar de a doua zi, patronul poate angaja alte persoane pe locurile de muncă ale celor concediaţi, fără a mai suporta vreo consecinţă. 5. Se elimină din Codul muncii dreptul de preferinţă la angajare, recunoscut salariaţilor concediaţi, în situaţia în care angajatorul îşi reia activitatea mai înainte de trecerea unei perioade de 9 luni după concedierea colectivă, prin modificarea art. 72. Eliminarea oricărei obligaţii a angajatorilor faţă de salariaţii concediaţi pune în evidenţă încă o dată că modificările propuse servesc acelor angajatori care nu doresc să aibă nici o responsabilitate socială. 6. Se majorează la 3 ani perioada pentru care se poate încheia un contract pe durată determinată, se introduce posibilitatea prelungirii contractului fără limită de număr al prelungirilor şi fără limită ca durată a perioadei de prelungire, se elimină şi limita de 3 contracte succesive pe durată determinată, pe care le poate încheie un salariat cu acelaşi angajator, se elimină obligativitatea patronului de a-l angaja pe salariat cu contract pe durată nedeterminată după 3 contracte pe durată determinată (prin modificarea art.80, 81, 82 şi abrogarea art. 84). Consecinţa va fi precarizarea muncii salariaţilor, datorită generalizării sistemului de angajări pe perioadă determinată. Contractul de muncă pe perioadă nedeterminată va dispărea, iar majoritatea salariaţilor vor fi angajaţi cu contract pe perioadă determinată. În acest fel, va dispărea complet siguranţa şi protecţia locului de muncă. Salariaţii nu vor mai primi plăţi compensatorii, nu vor mai putea face credite etc. 7.Se modifică prevederile referitoare la Agenţiile de muncă temporară, după cum urmează: - sunt eliminate prevederile privind situaţiile stricte în care un utilizator poate apela la agentul de muncă temporară (înlocuirea unui salariat cu CIM suspendat; pentru activităţi sezoniere; pentru activităţi specializate sau ocazionale) şi se înlocuiesc cu o situaţie generică "pentru executarea unei sarcini precise cu caracter temporar" (art. 88); - durata misiunii temporare de 12 luni este majorată la 24 luni, cu posibilitatea prelungirii la 36 de luni (art.89); - salariatul temporar nu mai beneficiază de salariu între două misiuni de muncă, dar este obligat de lege să se afle la dispoziţia agentului de muncă temporară (art.94); - pentru fiecare nouă misiune de muncă se încheie un nou contract şi nu un act adiţional, ca până acum. - art.94 alin.(2); - salariul salariatului temporar urmează a fi negociat de la fiecare misiune, iar ca salariu de referinţă este stabilit salariul minim pe economie - art. 92, alin.(2); - deoarece se elimină prevederea potrivit căreia salariatul temporar avea stabilit dreptul la un salariu egal cu salariul primit de un salariat al utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară temporar - art. 95, alin.(2); - se elimină prevederea potrivit căreia "în măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă şi care prestează aceeaşi muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului - art.92, alin.(3). Prin urmare, eliminându-se limitarea situaţiilor în care un angajator putea recurge la muncă temporară, angajatorii vor recurge din ce în ce mai mult la angajări prin intermediul agenţiilor de muncă temporară, având în vedere că salariul unui lucrător angajat în acest fel este protejat de lege doar la nivelul salariului minim garantat în plată. Chiar dacă agentul de muncă temporară va negocia cu utilizatorul un salariu mai mare pentru salariatul pe care îl pune la dispoziţie, legea nu-1 obligă să-i plătească acel salariu, ci salariul minim pe economie. Aceasta în condiţiile în care Comitetul pentru drepturile sociale, în Concluziile pe anul 2010 privind România, afirmă că situaţia din România nu este conformă cu articolul 41 al Cartei revizuite, pe motiv că salariul minim este în mod manifest inechitabil. (Comitetul a avut în vedere că salariul minim brut se ridica la 146,73 la finele anului 2008 şi că reprezenta numai 31% din salariul mediu brut şi numai 42% din salariul mediu net.) 8. Perioada de referinţă pentru calculul duratei maxime legale a timpului de muncă poate fi extinsă până la 12 luni, fără a fi necesar ca extinderea să se facă prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 111). Generalizarea posibilităţii de extindere a perioadei de referinţă la 12 luni are ca efect, practic, anularea regulii privind perioada de referinţă de 4 luni. Modificarea are, de asemenea, ca efect, eliminarea negocierii colective la nivel de ramură ca mecanism de extindere a perioadei de referinţă, astfel că acest lucru se va putea întâmpla în fiecare unitate. 9. Termenul de compensare a muncii suplimentare cu timp liber corespunzător este majorat de la 30 de zile la 60 de zile. Este prevăzută posibilitatea angajatorului de a solicita salariaţilor efectuarea de ore suplimentare pentru a compensa eventualele zile libere plătite acordate în situaţia reducerii activităţii angajatorului (art. l 19). Mai întâi s-a prevăzut că salariaţii nu au dreptul la nicio indemnizaţie în caz de reducere a activităţii, iar acum se acordă dreptul angajatorului de a pretinde efectuarea de ore suplimentare pentru eventualele zile plătite în caz de reducere a activităţii. Astfel de reglementări sunt menite să elimine orice responsabilitate socială a angajatorilor. Aceasta în condiţiile în care Comitetul pentru drepturile sociale, în Concluziile pe anul 2010 privind România, concluzionează că situaţia din România (art. 137 din Codul muncii) nu este conform articolului 2§2 din Carta Socială Europeană, revizuită, deoarece repausul compensator acordat în următoarele 30 de zile pentru munca efectuată într-o zi de sărbătoare este echivalent, dar nu majorat la dublul remuneraţiei obişnuite, astfel că dreptul lucrătorilor la un concediu majorat în compensarea muncii efectuare într-o zi de sărbătoare nu este garantat. 10. Normele de muncă se fac şi se modifică doar de către angajator, fără acordul salariatului sau al sindicatului (art. 129). Patronul poate oricând să modifice norma de muncă, ceea ce înseamnă că poate să modifice unilateral şi după bunul plac salariul. Salariaţii vor deveni în acest fel sclavii propriului contract de muncă. 11. Se elimină prevederea potrivit căreia durata concediului de odihnă se stabileşte prin contractele colective de muncă - art. 140 alin.(2) - şi se instituie regula stabilirii duratei CO prin contractul individual de muncă. Această modificare deschide poarta pentru liberul arbitru în stabilirea concediilor de odihnă prin negocieri individuale (în cadrul cărora poziţia salariatului este mai slabă) şi va fi posibil ca salariaţi aflaţi în situaţii identice să beneficieze de durate diferite ale concediilor de odihnă, în funcţie de bunăvoinţa angajatorului. 12. Este eliminată posibilitatea stabilirii salariilor prin negocieri colective. Prin contractele colective se vor putea stabili numai nivelurile salariale minimale, iar salariile individuale se vor stabili numai prin negocieri individuale (art.157). Această modificare elimină posibilitatea negocierii colective a grilelor de salarii şi a fixării de limite superioare ale salariilor diferitelor categorii de salariaţi. 13. Se propune modificarea unui articol din Constituţie care stabileşte rolul social al Consiliului Economic şi Social (art. 215). Constituţia - Articolul 141 "Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare". "(1) Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului civic la nivel naţional. (2) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social se stabileşte prin lege specială". Prin modificarea propusă se urmăreşte diminuarea rolului Consiliului Economic şi Social, de la cel de organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, la un rol nedeterminat şi nedefinit. De asemenea, se doreşte schimbarea rangului legii prin care se organizează CES, din lege organică în lege simplă. 14. Se elimină măsurile de protecţie pe care legislaţia naţională trebuie să le garanteze conducătorilor organizaţiilor sindicale (art. 223). Prin eliminarea măsurilor de protecţie a liderilor de sindicat contra concedierilor abuzive, Codul muncii va contraveni din nou prevederilor Convenţiilor OIM nr. 87 - libertatea sindicală şi 98 - dreptul la liberă organizare şi negociere colectivă, ca pe vremea lui Ceauşescu şi ca în primii ani după Revoluţie. 15. Sunt propuse modificări care diminuează rolul organizaţiilor sindicale, dar care, în schimb, promovează şi favorizează instituţia "reprezentanţilor salariaţilor", care nu sunt organizaţi pe criteriul unor interese comune şi nu-i reprezintă pe salariaţi decât sporadic. În practică, aceşti reprezentanţi ai salariaţilor sunt oameni ai patronului, care nu-i reprezintă în niciun caz pe salariaţi, ci interesele patronului (art. 224, 225,226). Prin favorizarea instituţiei reprezentanţilor lucrătorilor, Guvernul României violează Convenţia OIM nr.135 privind reprezentanţii lucrătorilor, precum şi Recomandarea OIM nr.143 cu acelaşi obiect. Atât cele două documente, cât şi deciziile şi principiile Comitetului pentru Libertate Sindicală subliniază în mod constant că nu este legitimă utilizarea instituţiei reprezentaţilor lucrătorilor ca instrument pentru slăbirea poziţiei organizaţiilor sindicale. 16. Se abrogă articolele 238 - 247, respectiv toate principiile negocierilor colective. Abrogarea acestor prevederi ale Codului muncii reprezintă primul pas spre abolirea întregului sistem actual de negocieri colective, sistem care şi-a demonstrat eficienţa în practică, prin stabilirea de reguli colective echitabile şi echilibrate care au condus la diminuarea până la eliminare a conflictelor colective de muncă şi a grevelor. Abrogarea acestor prevederi se face în dispreţ faţă de prevederile primului articol al Codului, in care se precizează care este obiectul său de reglementare: "(1) Prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii." 17. Se reintroduce angajamentul de plată (art. 270) Reintroducerea angajamentului de plată vulnerabilizează situaţia salariatului în raport cu angajatorul. În vreme ce angajatorul poate oricând să dispună o acţiune cu efecte directe asupra salariatului, salariatul nu poate, printr-o acţiune a sa, să producă vreun efect direct asupra angajatorului. Dacă salariatul are de recuperat o pagubă provocată de angajator - să zicem salariul neplătit pe o lună, pe două luni etc. - el nu o poate face decât dacă dobândeşte de la o instanţă un titlu executor. 18. Este eliminată din cuprinsul textului legii enumerarea funcţiilor definite ca fiind de conducere, după care noua reglementare prevede că definirea funcţiilor de conducere este dată în competenţa legii sau reglementărilor interne ale angajatorului (art. 294). Modificarea atribuie încă un atribut pe care angajatorul îl poate exercita unilateral. Dacă un angajator decide că funcţia de director este de execuţie, aşa rămâne. 19. Se introduce un articol nou, potrivit căruia contractele colective de muncă, precum şi actele adiţionale negociate la orice nivel de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011 nu pot fi încheiate pentru termene ce depăşesc data de 31 decembrie 2011 (art. 299). 20. Este abrogat art.23 alin.(1) din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, respectiv prevederea potrivit căreia "Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe durata unei lucrări determinate". Cele două modificări elimină, pe de o parte, perioada minimă pentru care poate fi încheiat un contract colectiv, dar limitează perioada maximă până la 31 decembrie 2011. Cu alte cuvinte, se limitează dreptul de negociere colectivă al salariaţilor în cazurile în care în această perioadă încetează unele contracte colective (indiferent de nivel). Concluzia Guvernul doreşte haos, nu ordine. Guvernul doreşte tensiuni sociale, nu pace socială. Guvernul doreşte fraudă fiscală, nu concurenţă loială |
|
||||
|
"Adoptarea noului Cod al muncii" Guvernul României a anunţat ca este gata să-şi asume răspunderea pe noul Cod al muncii în şedinţa din 8 martie 2011. Preşedinta Camerei Deputaţilor a declarat că adoptarea acestui document important prin asumare "e o raţiune de timp, dar şi una politică", dat fiind faptul că există inclusiv riscul căderii guvernului actual. Deşi până vineri, 4 martie, ora 20, parlamentarii aveau posibilitatea să depună amendamente şi să facă propuneri în vederea îmbunătăţirii conţinutului noului cod, convingerea majorităţii acestora este că amendamentele nu schimbă cu nimic fondul problemei. Singura soluţie de sprijinire a sindicatelor o reprezintă modificarea codului prin noi iniţiative legislative, ce vor fi discutate în etapa imediat următoare. Şedinţa de guvern în care s-a decis asumarea răspunderii a fost urmată, la foarte scurt timp, de anunţul opoziţiei în care se preciza că va fi iniţiată o moţiune de cenzură, dat fiind faptul că legea este mult prea importantă pentru a trece fără dezbateri parlamentare. Modificarea actualului Cod al muncii a stârnit nenumărate nemulţumiri din partea sindicaliştilor, dar şi din partea altor categorii defavorizate: pensionari, şomeri, elevi, studenţi... Cel mai serios reproş făcut guvernanţilor este legat de lipsa de respect faţă de dialogul social care trebuie să stea la baza oricărei negocieri de la acest nivel. Drept dovadă stă actualul Proiect al Codului muncii care nu a ţinut cont nici de datele realităţii, nici de propunerile venite din partea patronatelor şi a sindicatelor. Acestea consideră că Guvernul a diminuat în mod abuziv drepturile salariaţilor şi că multe dintre prevederi îi dezavantajează pe angajaţi. Deşi se vorbeşte despre "flexibilizarea pieţei munci", în realitate este vorba mai degrabă de "proletarizarea" pieţei muncii, în sensul de marginalizare a unui număr tot mai mare de angajaţi. Prin numeroasele modificări aduse Codului muncii (83 de articole sunt modificate, 29 abrogate, 14 adăugate), angajatorii vor deţine controlul absolut, tot mai mulţi angajaţi se vor simţi abandonaţi sau neprotejaţi, trăind în incertitudine şi la limita de subzistenţă, iar inegalităţile sociale vor creşte în mod accelerat între angajaţii stabili şi cei aflaţi într-o formă provizorie de angajare. Se pare că Guvernul nu a luat în seamă faptul că o pondere mare a angajaţilor cu contracte temporare de muncă nu duce la scăderea şomajului, ci dimpotrivă, aspect ce nu justifică creşterea acestei ponderi. De asemenea, contractele temporare au ca efect încetarea multor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată şi transformarea lor în contracte pe perioadă determinată, cu consecinţe în planul creşterii ratei şomajului. Despre numeroasele particularităţi, imperfecţiuni şi scăpări ale noului Cod al muncii se va vorbi destul de mult în următorul interval de timp, efectele sale resimţindu-se mulţi ani de aici înainte. O ultimă precizare, pornind de la faptul că acest cod apare ca necesitate imperativă, exact într-o perioadă de austeritate şi de maximă nesiguranţă: orice aluzie referitoare la Codul muncii şi obiectivele din acordul semnat cu FMI nu-i decât o simplă coincidenţă! |
|
||||
|
"Întoarcerea la capitalismul sălbatic" Poate că sclavagism este mult spus. Şi tocmai de aceea le oferim adversarilor noştri politici ocazia să ne contrazică atât de uşor, speculând această hiperbolă şi luând "sclavagismul" tale quale, în sens propriu, nu în sens figurat. Nu, adoptarea noului Cod al muncii nu va însemna (re)instaurarea sclavagismului în ţara noastră. Nu vor exista stăpâni ai unor unelte vorbitoare de care să poată dispune în mod discreţionar. Patronii nu îi vor putea obliga pe muncitori să facă chiar tot ce vor ei, nu le vor putea aplica pedepse corporale şi nu îi vor putea ucide dacă nu li se supun necondiţionat. Nu. muncitorii nu vor fi proprietatea patronilor şi nu vor putea fi vânduţi ca orice altă marfă. De fapt, nici măcar de feudalism nu am putea vorbi, fie şi metaforic, "iobagii" zilelor noastre nu-s legaţi de stăpân sau de glie. În schimb, afirmaţia că odată cu legiferarea Codului muncii propus de guvernarea portocalie ne vom întoarce la perioada capitalismului sălbatic este perfect îndreptăţită şi fără nicio exagerare. Poate că noul Cod al muncii îi avantajează pe unii, înlesneşte angajarea de noi muncitori, aducând astfel noi contributori la bugetul de stat, dar cu siguranţă îi vulnerabilizează pe toţi: şi pe cei care se preconizează a fi scoşi de pe piaţa neagră a muncii, dar şi pe cei care lucrau cu forme legale. Şi, cu siguranţă, îi avantajează pe patroni. Noul Cod al muncii reeditează o epocă revolută, pe care am redescoperit-o brutal imediat după căderea regimului ceauşist: exploatarea fără milă a forţei de muncă de către patroni, adică de către deţinătorii capitalului. Nu, n-o să fie sclavagism, dar o să fie capitalism sălbatic: legea n-o să mai fie în favoarea celor care muncesc, ci în favoarea celor care beneficiază de această muncă. Iar în faţa acestei agresiuni împotriva clasei muncitoare sunt chemaţi să ia atitudine nu doar parlamentarii de stânga, ai PSD, ci şi cei de centru şi dreapta, ai PNL şi PC, pentru că, din orice perspectivă, iniţiativa guvernanţilor este un regres, fie şi dintr-o perspectivă de dreapta modernă. Pentru că în zilele noastre capitalismul nu se află nicăieri în stare pură, sălbatică. El a fost îmblânzit de zeci de ani, chiar şi în statele cu tradiţie, printr-o perspectivă socială complementară. Cine va vota împotriva noului Cod al muncii nu va fi nici de stânga, nici de centru şi nici de dreapta, va fi responsabil. |
|
||||
|
"Atac la salariaţi" Astăzi, 8 martie 2011, Guvernul Boc îşi va asuma în Parlament răspunderea pe Codul muncii. In stilul cu care ne-au obişnuit deja, guvernanţii, fără dezbatere şi fără a acorda atenţie dorinţelor societăţii civile, vor să impună noi prevederi care să reglementeze munca românilor. Noile prevederi din Codul muncii defavorizează angajaţii români, facilitând angajarea pe perioadă determinată, încurajând creşterea perioadei de probă, impunând un preaviz mai mare în cazul demisiilor. Ştim cu toţii cât de mulţi angajatori profită deja de pe urma perioadei de probă şi cum când aceasta se apropie de sfârşit îl dau afară pe cel în cauză pentru a-l înlocui cu un altul şi tot aşa, evitând semnarea unor contracte de muncă. Mai mult, angajatorul va putea stabili de unul singur criteriile de performanţă şi de evaluare pentru angajaţi şi cu siguranţă vom asista la nenumărate cazuri de abuz. Potrivit Codului muncii redactat de guvern, normele referitoare la munca angajaţilor vor fi la cheremul angajatorului. Ce înseamnă acest lucru? Din nou, abuz. Mai exact, fără niciun fel de dialog, angajatorul va face după bunul-plac regulile jocului. Odată cu adoptarea acestui set de prevederi, sindicatele vor fi reduse la rolul de simpli spectatori pe scena muncii. Diminuarea rolului reprezentanţilor sindicali înseamnă mai puţine drepturi pentru salariaţi. Se vorbeşte despre rolul reprezentanţilor salariaţilor, dar nu se spune nicăieri despre afinitatea pe care aceştia o pot avea faţă de patron. Angajarea răspunderii pe noul Cod al muncii va duce la crearea de noi tensiuni în rândul românilor şi la o serie de noi proteste de stradă. În urma acestor proteste masive, cu sprijinul dumneavoastră, USL speră să înlăture, prin moţiunea de cenzură care va fi depusă săptămâna aceasta în Parlament, o dată pentru totdeauna, pe Emil Boc şi echipa sa de incompetenţi de la conducerea ţării. Trebuie să se înţeleagă că, fără unitate şi sprijin reciproc, România nu va mai avea şanse de revenire pe drumul cel bun. Suntem din ce în ce mai departe de spiritul principiilor democratice şi asistăm fără putere de ripostă la modul tiranic în care un grup de oameni decid în numele tuturor. Parlamentul a fost redus la o simplă denumire, în timp ce guvernul face totul prin abuz. |
|
||||
|
"Guvernul iresponsabil" Totul va fi bine, ne asigura premierul Boc, iar ministrul muncii Ioan-Nelu Botiş îi roagă pe toţi românii, şi în special pe cei care cred că îşi pot valoriza munca şi pot trăi din munca lor onestă şi cinstită, să creadă şi un ministru care în ultimul timp a redus rata şomajului, a crescut numărul contractelor de muncă în România şi a redus cheltuielile cu asistenţa socială cu 6,8% în ultima lună a anului 2010 şi care este extrem de conştient şi de responsabil faţă de ceea ce reprezintă modificările la Codul muncii. Nimic mai neadevărat decât aceste afirmaţii ale guvernanţilor, care parcă trăiesc într-o altă lume, în care lucrurile chiar merg bine, pe când în România reală sunt tot mai mulţi şomeri şi locuri de muncă tot mai puţine cu vreo 700.000 de mii în ultimii doi ani, de când Guvernul Boc este la cârma României. Şi cum parcă toate relele la care i-a supus pe români nu sunt destule, Guvernul Boc le mai serveşte cetăţenilor acestei ţări un Cod al muncii mai apropiat de secolul al XIX-lea când salariaţii aproape că nu aveau niciun fel de drepturi şi erau la mâna angajatorului, care putea face oricând orice voia cu ei. Iar acum, în secolul al XXI-lea de parcă nimic nu s-ar fi schimbat în ceea ce priveşte drepturile salariaţilor, Guvernul Boc prin eliminarea contractelor colective, mărirea perioadei de probă la 90 de zile, prelungirea numărului de ore suplimentare şi posibilitatea concedierilor colective, introduce un raport de muncă bazat pe supunere şi îngrădire a drepturilor salariaţilor. Ba, mai mult, într-o Românie polarizată excesiv din punct de vedere social, se creează premisele scăderii veniturilor salariaţilor, care nemaifiind apăraţi de niciun cadru legal precum cel al contractelor colective prin care drepturile lor salariale să fie protejate, vor fi la îndemâna puterii discreţionare a angajatorilor, care vor putea să facă ce vor. În aceste condiţii, un astfel de cod care este total păgubos pentru angajaţi, conceput şi asumat de Guvernul Boc, dovedeşte nu numai că ministrul Botiş şi întreg Guvernul nu sunt conştienţi şi responsabili de efectele acţiunilor lor, ci că ţin cu tot dinadinsul să le îngreuneze viaţa românilor. |
|
||||
|
"Şi dialogul politic a devenit sărac şi stereotip în România" Realităţile noastre de astăzi ne arată o mare polaritate socială: sărăcie în gospodăriile celor mai mulţi români şi bogăţie până la opulenţă la cei care se află la putere sau sunt alături de aceasta. Şi perspectiva românilor rămâne tot gravă, deoarece avem de plătit datoria de 90 miliarde de euro la FMI şi bănci, plus dobânzile care se vor întinde pe mai mulţi ani în viitor. Oare ce vină au tinerii de astăzi pentru realitatea creată de această guvernare risipitoare, arogantă şi incompetentă? În faţa acestor realităţi, vin liderii PDL şi ne tot spun ba că am ieşit din criză, ba că avem creştere economică, ba că România este pe drumul cel bun şi, pe deasupra, că în anul 2012 PDL va câştiga pentru încă un mandat puterea în România. Şi o fac cu aceleaşi aşa-numite argumente, cu aceleaşi vorbe, dar mai ales cu agresivitate, pentru ca noi să înţelegem odată ce ne spun cei de la putere. Stereotipie peste tot în zona puterii! Când s-a tăiat 25% din salariile bugetarilor, când au fost diminuate alocaţiile pentru mame şi copii, când s-au recalculat (redus) pensiile militarilor şi când au fost impozitate pensiile sub numele de asigurări de sănătate, parlamentarii puterii au spus că Guvernul Emil Boc a luat măsurile care trebuiau luate. Nu mai acceptă că ar fi fost posibile şi multe alte măsuri mult mai bune pentru ieşirea din criză. După ce a declarat că tăierea salariilor cu 25% se aplică numai până la sfârşitul anului 2010, Guvernul s-a grăbit să schimbe Legea salarizării prin asumarea răspunderii, pentru ca acum, în anul 2011, să vorbească de creşterea cu 15% a salariilor. Recent, domnul prim-ministru ne spunea că Guvernul PDL-UDMR "a salvat România de la colapsul economic", a asigurat ieşirea din criză şi creşterea economică şi ne aflăm pe drumul cel bun. O altă conduită a liderilor PDL priveşte generalizarea. Când noi vorbim de tot felul de tăieri de drepturi salariale ori venituri, de lipsa locurilor de muncă şi a investiţiilor, de extinderea sărăciei, liderii puterii ne spun că toate acestea sunt rezultatul celor 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Au uitat, bunăoară, că, în guvernarea Adrian Năstase, România a avut creştere economică de peste 8%. Noi vorbim concret de cazurile doamnei Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, care a numărat 170 de voturi "pentru" când în sală erau 80 de deputaţi, de Monica Iacob Ridzi sau de domnul deputat Dan Păsat, cu grave probleme de nerespectare a legii; aceiaşi lideri ne răspund că toată clasa politică a adus România în starea ei de astăzi. Sunt silit să constat că un astfel de dialog stereotipizat s-a propagat de la vârful puterii până la nivelul organizaţiilor PDL judeţene şi locale. Altădată, în regimul comunist, s-a folosit "limba de lemn", pe care o putem găsi în diverse scrieri, dar acum oare despre ce fel de limbă putem vorbi în lumea puterii, cu iradieri peste tot? Nu cumva ne aflăm în zona "limbii PDL-iste stereotipizate"?. Cei de la putere, toţi vorbesc la fel - spune cetăţeanul din Bucovina istorică! Am ajuns ca după primele comentarii să deducem apartenenţa politică a interlocutorilor, ceea ce apreciez drept o altă gravă tară a regimului Traian Băsescu. Norocul nostru este că în mediul urban şi mai ales în mediul rural din Bucovina cei mai mulţi oameni nu sunt membri PDL şi nici măcar simpatizanţi şi cu siguranţă nu vor deveni niciodată, dacă nu vor interveni diverse coerciţii directe. Cetăţenii din colegiul nostru, de pe valea Siretului, din judeţul Suceava, au speranţa că adevărul, buna-credinţă, interesele generale ale populaţiei şi deschiderea spre viitor vor învinge! |
|
||||
|
"Am ieşit din criză!" Nici nu a început bine anul 2011 şi semnele revenirii economice sunt din ce în ce mai vizibile. Economia a început să funcţioneze datorită măsurilor curajoase luate de guvern. Am renunţat la ultima tranşă de împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, în 2012 pensiile vor creşte cu 100% din rata inflaţiei, salariile bugetare vor creşte cu 25%, revenind la nivelul celor din 2010. Sistemul privat va fi încurajat prin adoptarea Codului muncii, Guvernul asumându-şi răspunderea în Parlament. Toată lumea este mulţumită, pentru că, nu-i aşa, ţara a depăşit cea mai gravă criză datorită în principal Guvernului, care este format din miniştri competenţi, şi este condus de un prim-ministru destoinic, capabil să facă faţă oricărei presiuni, demonstrând opoziţiei că ştie să conducă ţara pentru ca românii "Să trăiască bine". În sinteză acestea sunt ultimele concluzii prezentate public de domnul prim-ministru Emil Boc. Care sunt totuşi realităţile pe care primul-ministru nu le spune românilor? Domnul prim-ministru nu vede viaţa reală a românilor, şi anume: - puterea de cumpărare a scăzut dramatic în 2011 din cauza scumpirilor în cascadă la produsele de bază; - preţul carburantului a luat-o razna, atrăgând după sine majorări la toate serviciile; - zeci de mii de firme şi-au deschis porţile, provocând o tragedie umană foştilor angajaţi cu datorii la bănci; - acţiunile împotriva corupţiei sunt acţiuni de imagine, ele oprindu-se la eşaloanele inferioare; - nivelul de trai al pensionarilor este sub pragul sărăciei, iar revizuirea pensiilor a adus numai nemulţumiri în rândul pensionarilor de toate categoriile; - Legea învăţământului nemulţumeşte atât cadrele didactice, cât şi elevii şi studenţii; - în sănătate sunt din ce în ce mai multe neajunsuri, din cauza sistemului de comasare a spitalelor, care nu a făcut altceva decât să scoată mai mult în evidenţă lipsa asistenţei medicale. Toate aceste realităţi pe care primul-ministru nu le vede sau se face că nu le vede au creat o stare tensionată la nivelul întregii societăţi. Tot mai mulţi oameni ies în stradă să-şi strige suferinţa şi nevoile în faţa unui guvern surd şi mincinos. Tensiunile sociale se amplifică zi de zi nu pentru că oamenii ar fi provocaţi, aşa cum se încearcă de către actuala putere să se justifice manifestaţiile de stradă, ci pentru că se constată lipsa de măsuri proactive ale Guvernului, măsuri care să creeze locuri de muncă şi care să le garanteze că într-adevăr există un viitor. Un viitor în care să aibă siguranţa zilei de mâine, un viitor în care grija de a supravieţui să dispară. Românii au nevoie de un guvern competent la propriu, care să le garanteze că mâine vor trăi mai bine decât astăzi. Românii au nevoie de un guvern care să nu le spună zilnic "Am ieşit din criză", ci de un guvern care să-i scoată pe români din criză. Românii nu au nevoie de conducători care să le spună că "au ieşit din criză", ci au nevoie să simtă că au ieşit din criză! |
|
||||
|
"Ieşirea din criză la 1 aprilie - doar o altă păcăleală pentru români!" Din ce în ce mai des în ultimul timp ieşiţi în faţa românilor cu vestea că România va ieşi din criza economică, la sfârşitul lunii martie. Deja, pentru omul de rând, aceste vorbe ale Domniilor Voastre nu mai au nicio valoare, atât timp cât, de un an şi jumătate încoace, aţi tot repetat această placă. Românii îşi aduc foarte bine aminte că, încă de la sfârşitul anului 2009, dumneavoastră, cei care deţineţi puterea, v-aţi bătut cu pumnul în piept că România va intra pe creştere economică. N-aţi făcut, în schimb, decât să vă jucaţi cu soarta a milioane de oameni. Ce ieşire din criză, domnilor guvernanţi? Cine iese din criză? Pentru dumneavoastră şi camarila dumneavoastră portocalie nici măcar nu a fost criză... Pentru milioanele de români care şi-au pierdut slujbele, care si-au pierdut micile afaceri din care trăiau de pe o zi pe alta, care nu-şi mai pot permite nici măcar strictul necesar zilnic de hrană şi medicamente, ieşirea din criză este mult prea departe! Domnilor guvernanţi, aţi cerut românilor solidaritate....Vă întreb, cum pot fi românii, care trăiesc în sărăcie, cu doar 5-600 de lei pe lună, solidari cu dumneavoastră, cei care, de când aţi preluat puterea (şi sunt voci care spun că nu tocmai pe căi drepte), v-aţi înmulţit averile, v-aţi asigurat viitorul copiilor voştri, nepoţilor, strănepoţilor şi urmaşilor urmaşilor voştri de culoare portocalie? Le tot promiteţi românilor că, odată cu ieşirea din criză, vor trăi mai bine... Parcă sună cunoscut... Seamănă izbitor cu sloganul campaniei electorale a marinarului-şef, Traian Băsescu, cel care le striga românilor din toţi rărunchii: "Să trăiţi bine!" Iată, domnilor guvernanţi, cât de bine trăiesc românii de al căror destin sunteţi direct responsabili! Din ce în ce mai mulţi români, din ce în ce mai săraci şi mai bolnavi, într-o societate săracă şi bolnavă pe care dumneavoastră aţi creat-o, aleg între a-şi pune capăt zilelor sau a da spargeri la bancomate, bănci sau case de amanet, doar pentru a avea o pâine. Nu aţi făcut altceva decât să îi forţaţi pe românii mai slabi de înger să se apuce de lucruri necurate - probabil că unii dintre dumneavoastră le-aţi dat şi exemple: românii de rând nu au acces la contracte cu statul, de unde banii se scurg către vistieria portocalie şi buzunarele unor şmecheri susţinuţi politic - sau i-aţi îndemnat să părăsească România pentru o viaţă mai bună. Aţi îndemnat românii să meargă la muncă. Unde anume, domnilor guvernanţi, atât timp cât aţi dus la faliment sute de mii de firme prin politica dezastruoasă pe care aţi practicat-o, atât timp cât disponibilizările continuă şi în ziua de azi, atât timp cât nu aţi fost în stare să creaţi posibilitatea înfiinţării de noi locuri de muncă? Până la urmă, care sunt românii pe care-i guvernaţi şi cărora le promiteţi că o vor duce mai bine? Pentru că, dintre cei pe care i-aţi oropsit, niciunul nu simte asta. Ieşirea din criză, pe care o tot anunţaţi pentru 1 aprilie, este doar o altă păcăleală servită românilor de către dumneavoastră, domnilor guvernanţi. Cine vă mai crede? |
|
||||
|
"Femeia - eterna poveste" Vă propun să uitam măcar pentru o zi de recesiune, criză, Codul muncii şi, ca în fiecare an la 8 Martie, să sărbătorim Ziua Internaţională a Femeii. Această zi se sărbătorea încă de pe vremea zeilor din Olimp, când exista un festival dedicat mamei tuturor zeilor şi zeiţelor. În 1910, la Copenhaga, apare pentru prima dată ideea zilei femeii atunci când se sărbătorea mişcarea femeilor pentru egalitate în drepturi şi egalitate de şanse. Prima zi Internaţională a Femeii s-a ţinut în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene, pentru că, la aceeaşi dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei. Cea mai memorabilă zi a femeii a fost sărbătorită în martie 1917, în Petrograd (actualul Sankt Petersburg), când femeile au demonstrat pe stradă în 7 martie, protestând faţă de închiderea muncitorilor pe o platformă de armament. Ziua Internaţională a Femeii a fost însă recunoscută oficial în 1977 de către Naţiunile Unite, şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei. Adoptată la nivel internaţional ca zi dedicată femeii, ziua de 8 martie este un prilej de a evidenţia rolul deosebit al femeilor în viaţa de familie şi în societate, în general. Sărbătoarea a fost percepută mult timp drept moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte. Multe dintre schimbările care au apărut în existenţa femeilor au exercitat o presiune majoră asupra restricţiilor politice care le înconjurau. Multă vreme, încălcarea drepturilor femeilor a fost neglijată de organizaţiile internaţionale, guverne, grupurile de apărare a drepturilor civice şi presă. Astfel, milioane de fete şi femei din lumea întreagă au continuat să fie victime ale abuzurilor de tot felul, degradante şi chiar mortale. Organizaţii pentru apărarea drepturilor femeilor au punctat cele mai importante dintre problemele cu care ele se confruntă încă în lume: violul, contracepţia şi avortul, tratamentul aplicat femeilor şi discriminarea sexuală, violenţa conjugală, reprezentarea politică, pruncuciderea, hărţuirea sexuală şi pornografia. Rezultatele muncii acestor organizaţii sunt din ce în ce mai vizibile, în primul rând la nivelul legislaţiei. Au rămas însă multe situaţii în care drepturile femeii sunt încălcate sau tratate ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Şi în România, odată cu izbucnirea, în 1789, a Revoluţiei franceze, femeia iese din spaţiul domestic, devenind luptătoare egală cu bărbatul pentru principiile întregii societăţi. Situaţia femeii în spaţiul românesc are o serie de asemănări cu cea general europeană, dar şi o serie de elemente specifice. De la femeia-ctitor (unele s-au implicat în luptele pentru tron, fie ajutându-şi soţii sa-l (re)capete, fie sprijinindu-şi fiii în lupta succesorală sau chiar în conducerea ţării) la femeia-revoluţionar, luptător, femeia din ţara noastră s-a implicat activ în problemele societăţii. În anul 1929 femeile au primit un parţial drept de vot, în sensul în care puteau să aleagă şi să fie alese în consiliile municipale, în condiţiile în care aveau studii liceale sau profesionale terminate, erau văduve de război sau decorate pentru servicii excepţionale. În anul 1939 femeile au câştigat dreptul a accede în Parlamentul României. Ca politician, muncitor sau activist femeia face mereu dovada capacităţilor sale organizatorice şi, deci, merită un loc important în viaţa cotidiană. Cu toate acestea şi azi, într-o lume a bărbaţilor, discriminarea femeii este încă o realitate. Astfel, un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Muncii scoate în evidenţă faptul că egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, în ce priveşte cariera, este un "mit". Acelaşi lucru se poate spune şi despre România, chiar dacă PDL a avut prevăzut în Programul de guvernare "Promovarea participării active a femeii la luarea deciziei şi în structurile de reprezentare publică", după instalarea la putere a uitat de această propunere. Chiar dacă organizaţiile de femei se luptă pentru promovarea femeilor în funcţii de conducere, acestea nu reuşesc întotdeauna să promoveze un număr aproximativ egal cu cel al bărbaţilor. Pentru cetăţenii români femeia rămâne persoana care spală, calcă, face curat, dar râvneşte la avansare şi afirmare la serviciu. În această zi să-i aducem femeii cuvintele cele mai alese, pline de dragoste, de recunoştinţă şi de apreciere. Să-i aducem azi un omagiu femeii ca soţie, mamă, fiică, soră, bunică, prietenă sau colegă. Doamnelor şi domnişoarelor, la mulţi ani şi o viaţă plină de dragoste pace şi speranţă, bucurie, acasă şi oriunde în societate! |
|
||||
|
După pauză |
||||||
|
După pauză, lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Mihai Alexandru Voicu, secretari. |
||||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, O invit la microfon pe doamna deputat Cristina Ancuţa Pocora, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, pentru o declaraţie, nu înainte de a vă anunţa că, din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 261. Sunt absenţi 72, din care 34 participă la alte acţiuni parlamentare. Doamnă deputat. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Cu permisiunea dumneavoastră, voi adresa astăzi o declaraţie cu ocazia zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii. Doamnă preşedinte, când pot să încep? |
|||||
|
|
Vă rog, domnilor deputaţi, vă rog să luaţi loc în sală şi astăzi, poate mai mult decât în orice altă zi, o să vă rog să o ascultaţi şi să o ascultăm împreună pe colega noastră. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, În fiecare an, în întreaga lume, se celebrează, la data de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, prilej cu care, femeile de pe toate continentele, deşi divizate de frontierele naţionale, precum şi de diferenţele lingvistice, culturale, economice şi politice, se reunesc şi reflectează asupra respectării drepturilor femeii şi îmbunătăţirii condiţiei şi statutului acesteia. Anul acesta, 8 Martie înseamnă 100 de ani de istorie, înseamnă 100 de ani de luptă a femeilor pentru egalitate, justiţie socială, pace şi dezvoltare, înseamnă 100 de ani de eforturi, pentru ca femeile să poată participa de pe poziţii de egalitate cu bărbaţii la viaţa politică, economică şi socială. Este cunoscut faptul că, deşi Ziua Internaţională a Femeii îşi are originile la începutul secolului al XX-lea, când femeile din Europa şi Statele Unite reclamau condiţii mai bune de muncă, precum şi dreptul la vot, totuşi ea a fost oficializată de ONU abia în anul 1977. De aceea, celebrarea Zilei Internaţionale a Femeii este de natură a aduce în atenţie drepturile, statutul şi problematica femeilor, atât timp cât egalitatea între femei şi bărbaţi nu va fi atinsă. 8 Martie a devenit, de-a lungul timpului, aproape o sărbătoare, fiind celebrată atât de ONU, cât şi de numeroase state şi constituind ocazia de a marca victoriile şi progresele obţinute de femei, dar şi de a face auzite revendicările acestora privind îmbunătăţirea situaţiei lor. După mai bine de un secol de luptă pentru drepturile şi condiţia femeii, este cazul să se conştientizeze faptul că prezenţa femeii în societate este indispensabilă la toate nivelurile: familie, locul de muncă, sau viaţa publică. Egalitatea de şanse, precum şi corolarul acesteia, refuzul oricărei forme de discriminare, sunt condiţii esenţiale pentru ca România să progreseze şi constituie o puternică miză socială, prin gestionarea societăţii de către femei şi bărbaţi, în acord cu valorile: respect, demnitate şi responsabilitate. Respectarea drepturilor femeii este o problemă cu atât mai actuală în România, astăzi, cu cât, în pofida progreselor realizate în acest domeniu, femeile se confruntă încă cu numeroase inechităţi şi încălcări ale drepturilor lor. Deşi s-au înregistrat progrese importante, de ordin legislativ şi instituţional, în vederea respectării principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, România rămâne încă tributară unor mentalităţi tradiţionaliste, de natură a o plasa pe ultimele locuri în Europa, în evaluarea progreselor înregistrate. Astfel, deşi în România femeile au câştigat dreptul de vot încă din anul 1948, reprezentarea feminină este modestă, fiind de doar 9,6% în Parlament, 15,4% în consiliile judeţene, 11,6% la consiliile locale şi de 3,6% din totalul primăriilor. Criza economică şi socială pe care o traversăm în prezent ameninţă în special femeile, care, în mod tradiţional, din cauza unui cumul de factori de natură socială şi economică, sunt mai ameninţate de sărăcie. Femeile rămân în continuare mai prost plătite decât bărbaţii, principiul european "remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală" fiind departe de a deveni realitate. De asemenea, domeniile în care femeile reprezintă forţa de muncă majoritară, precum educaţia sau sănătatea, sunt mai prost plătite, ceea ce afectează nivelul de trai al femeilor şi al familiilor, dar şi pensia viitoare a acestora. Astfel, independenţa economică egală pentru femei şi bărbaţi reprezintă o prioritate europeană, trebuie să rămână în continuare şi un punct esenţial al politicilor publice din ţara noastră. În contextul crizei economice, este important să conştientizăm riscul feminizării şi cronicizării sărăciei şi să răspundem acestor provocări prin măsuri concrete de incluziune socială, depăşind simpla constatare a faptului că femeile au venituri mai mici, locuri de muncă mai puţine şi prost plătite, responsabilităţi domestice şi de îngrijire nenumărate. Este momentul să fie construit un sistem coerent de politici publice, care să măsoare impactul acestora asupra femeilor şi să contracareze efectul. În România, femeile sunt cele care îşi asumă aproape în exclusivitate responsabilitatea îngrijirii copiilor, a vârstnicilor sau a altor persoane dependente de familie, precum şi a treburilor casnice, acest lucru având consecinţe clare asupra ocupării femeilor, locurilor de muncă disponibile pentru femei pe piaţa forţei de muncă, evoluţiei carierei lor, determinându-le să accepte slujbe mai prost plătite sau limitându-le implicarea în viaţa socială şi în procesul de luare a deciziilor. De aceea, România trebuie să-şi propună obiective clare în ceea ce priveşte asigurarea reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa privată şi familială şi să încurajeze împărţirea responsabilităţilor familiale şi casnice între bărbaţi şi femei. În acest sens, este important să se asigure accesul la un sistem coerent de servicii, care să includă servicii de îngrijire a copiilor, servicii de îngrijire a persoanelor în vârstă şi a altor persoane dependente. Violenţa împotriva femeilor rămâne o realitate dramatică pentru multe femei din România. Femeile victime ale violenţei în familie suportă un cost individual imens prin lezarea integrităţii fizice şi demnităţii lor. Este esenţial să se asigure un cadru legislativ şi instituţional coerent pentru a răspunde acestui flagel, pentru a găsi cele mai bune modalităţi de scoatere la lumină a fenomenului şi de răspuns pentru o problemă care nu este doar a femeilor, ci care se răsfrânge asupra funcţionării şi sănătăţii familiei şi a societăţii în ansamblu. Este important să fie făcute în continuare eforturi pentru a favoriza o prezenţă echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în posturi care implică responsabilitate şi decizie, în mediul de afaceri, al administraţiei sau în mediul politic. Este recunoscut faptul că cele mai multe nerespectări ale drepturilor femeii vin din faptul că societatea este în continuare tributară unor mentalităţi învechite. Stereotipurile de gen abundă, femeia fiind portretizată de multe ori ca femeie "obiect" sau "agent de marketing". Nu se poate garanta respectarea reală a drepturilor femeii, atât timp cât nu vom înceta să promovăm stereotipuri de gen în educaţie, cultură, mass-media sau privind accesul pe piaţa muncii. Avem convingerea că politicile publice trebuie construite şi dirijate astfel încât să garanteze femeilor şi bărbaţilor aceleaşi drepturi, salarii egale, aceleaşi şanse pentru accederea în carieră, precum şi în funcţii publice şi de decizie. Credem cu tărie că valorizarea muncii femeilor reprezintă o componentă esenţială a dezvoltării societăţii româneşti, că femeilor mame care vor să lucreze trebuie să li se ofere variante instituţionale adaptate pentru îngrijirea copiilor, de asemenea, că maternitatea şi anii consacraţi creşterii şi educării copiilor trebuie consideraţi ca o şansă pentru viitorul naţiunii şi trebuie luaţi în considerare la calculul pensiei. În calitatea noastră de reprezentanţi ai poporului ne-am angajat să apărăm democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, deopotrivă femei şi bărbaţi. De aceea, condamnăm orice manifestare de natură a leza statutul şi drepturile femeii şi a împiedica participarea acesteia la construirea unei societăţi democratice, juste şi egalitare şi reafirmăm astăzi, prin prezenta declaraţie, angajamentul şi voinţa noastră pentru: consolidarea capacităţii instituţionale şi a mecanismelor care să asigure, de facto, realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi; îmbunătăţirea cadrului legislativ care să garanteze drepturile femeii; crearea unui cadru coerent de politici publice, care să abordeze într-o manieră integrată domeniile esenţiale ale vieţii şi activităţii femeii şi familiei; promovarea valorilor egalităţii în asigurarea unui mediu lipsit de violenţă şi de ameninţarea cu violenţa împotriva femeilor; creşterea gradului de participare şi reprezentare a femeii în societate şi politică; crearea unui parteneriat real între femei şi bărbaţi pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii, derivând din drepturile omului. Avem convingerea că sprijinul şi contribuţia pe care le putem aduce, în calitate de parlamentari, pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii, inclusiv a inegalităţilor şi disparităţilor între femei şi bărbaţi, vor contribui la respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, femei şi bărbaţi deopotrivă. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, şi le doresc la mulţi ani şi o viaţă mai bună tuturor femeilor din România! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumim, doamnă deputat. La mulţi ani tuturor şi o primăvară frumoasă pentru fiecare! Trecem acum la ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43 din 2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Domnul Mircea Toader. Mai avem două minute până se termină... |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, repede, atunci. O suplimentare şi o modificare la acest proiect de hotărâre. Noi avem un loc disponibil la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pe care-l cedăm grupului independenţilor, respectiv domnul deputat Ţaga să treacă de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. |
|||||
|
|
Domnul deputat Eugen Nicolăescu, liderul Grupului parlamentar al PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: Doamnă deputat Roberta Anastase, la proiectul de hotărâre este o eroare materială şi rog să fie corectată. Nu se mai face transferul domnului deputat Chiuariu de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. |
|||||
|
|
Alte observaţii la proiectul de hotărâre? Nu sunt. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Şi, pentru a nu lăsa să treacă tacit, o să vă rog să discutăm şi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2011 privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere, al treilea, între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 12 ianuarie 2011 şi la Bruxelles la 19 ianuarie 2011. Este procedură de urgenţă. Am să invit reprezentantul Guvernului. O să vă rog, în schimb, să fiţi concis. Şi după aceea, comisia. |
|
|||
|
|
Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Lege privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere are ca obiect ratificarea celui de-al III-lea Addendum la Memorandumul de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, precum şi amendarea unui alineat, alin. (1) al art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.982/2009, în vederea adoptării unei formulări unitare în ce priveşte modalitatea de achitare a serviciului datoriei publice, în cazul finanţării rambursabile, contractate de Ministerul Finanţelor Publice. În consecinţă, vă adresăm rugămintea de a adopta acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Raportul comisiei. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu adresa PL-x 19 din 9 februarie 2011, pentru a dezbate şi a se pronunţa pe fond în legătură cu prezenta ordonanţă de urgenţă, respectiv Ordonanţa nr.5/2011. Pe marginea proiectului de lege, s-a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare îmbunătăţirea competitivităţii pe piaţa românească, sprijinirea ajustării coerente a dezechilibrelor pe termen mediu, precum şi remedierea situaţiei care a dus la declanşarea procedurii de deficit excesiv, prin îndeplinirea unor condiţii specifice. Acestea constau, printre altele, în reducerea cheltuielilor publice şi ale administraţiei, eliminarea subvenţiilor, mărirea bazei de impozitare, punerea accentului pe impozitele indirecte etc., astfel încât economia românească să poată face faţă presiunilor de lichiditate pe termen scurt, în paralel cu reconstruirea unei baze economice durabile şi solide. La lucrările comisiei au participat 39 de deputaţi, dintr-un total de 39 de membri ai comisiei. Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.(1) şi alin.(3) din Constituţia României, republicată, şi art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Senatului. În urma dezbaterii proiectului de lege, în şedinţa din data de 23.02.2011, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma prezentată de Guvern, fără amendamente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. În numele Grupului parlamentar al PSD, aş vrea să fac câteva consideraţii pe marginea acestui proiect de lege. Sigur, în dezbatere publică, în ultimele luni de zile, am auzit din ce în ce mai mult punându-se întrebarea: din mandatul cui Guvernul angajează România, angajează viitorul ţării, pe termen lung, semnând astfel de angajamente cu organismele financiare internaţionale şi, de această dată, în premieră, şi cu Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană? S-au dat diverse răspunsuri. Poate răspunsul corect este că angajarea unor astfel de acordul internaţionale intră în mandatul implicit al Guvernului. Dar cred că trebuie spus un lucru care este foarte important. Acest mandat implicit este un mandat trunchiat. El se validează la momentul ratificării. Iar ratificarea se face de Parlament. Or, iată, noi ne aflăm astăzi din nou în faţa unui fapt împlinit. Guvernul a angajat un acord prin care se împrumută cu 5 miliarde, din care s-au finanţat deficitele făcute ştim noi cum, ne spune raportul public al Curţii de Conturi unde s-au dus banii, urmând ca următoarele generaţii să restituie aceşti bani, iar Guvernul vine şi-şi autoratifică acest angajament prin Ordonanţa de urgenţă nr.5/2011. Păi, stimaţi colegi, mie mi se pare că este un atentat la fundamentele democraţiei. Că se joacă Guvernul cu ordonanţele de urgenţă, ne-am imunizat, ne-am obişnuit. Dar, ca să faci şi ratificare de acord cu Comisia Europeană, pe un împrumut de 5 miliarde, prin ordonanţă de urgenţă, asta deja e prea mult! Bun. Trecând peste acest lucru, dezbatem, înţeleg, pe ultima ... în minutul 90 ajunge şi în plenul Camerei Deputaţilor un astfel de acord, iar dumneavoastră, doamnă preşedinte, poate, pe bună dreptate, dacă ne raportăm la faptul că suntem în minutul 90, spuneţi: hai, repede cu prezentarea! Succint! Succint, prezentarea din partea Guvernului, succint raportul comisiei, că trebuie să treacă! Păi, nu ştiu dacă e foarte bine să discutăm succint despre chestiuni de aşa o mare amploare, de aşa o mare gravitate. Eu încerc să sesizez doar două-trei treburi, care sper să rămână la stenogramă, probabil răspuns nu voi primi din partea Guvernului, nu asta este intenţia mea, dar măcar să se reţină acolo. Stimaţi colegi, La sfârşitul lunii decembrie, am votat aici, pe fondul unei dispute acerbe, modificarea Ordonanţei nr.50 cea privind protecţia consumatorilor de credit. Da? Nu ştiaţi dumneavoastră, cei de la putere, cum să vă pitiţi după faldurile draperiilor, pe aici, să nu afle opinia publică că dumneavoastră susţineţi modificarea Ordonanţei nr.50, de această manieră. Da? Ei, astăzi, un vot pozitiv pe Ordonanţa nr.5 nu face decât să revalideze amputarea Ordonanţei nr.50. Pentru că acesta este documentul care angajează Guvernul României, şi pe dumneavoastră v-a angajat Guvernul României, fără să vă întrebe, în sensul modificării Ordonanţei nr.50, aşa cum aţi fost obligaţi să votaţi împotriva voinţei dumneavoastră, în luna decembrie. Şi trebuie să se ştie că aici este sediul materiei, în acest angajament, acest memorandum suplimentar semnat cu Uniunea Europeană şi ratificat prin Ordonanţa de urgenţă nr.5/2011. Al doilea lucru: ieri, în plenul Senatului, a trecut un proiect de lege la fel de interesant - cel privind introducerea coplăţii pentru serviciile medicale; o chestiune discutată, disputată, pusă în contul unora sau altora, în decursul timpului. Păi de ce să mai discutăm şi contestăm iniţiativa pe acest proiect, când sediul materiei se regăseşte tot în acest memorandum suplimentar şi tot în Ordonanţa de urgenţă nr.5 dată de Guvern. Este unul dintre angajamentele care condiţionează tragerea tranşelor din acest împrumut. Deci iată cine are iniţiativă pe acest proiect, acest proiect care, pe lângă faptul că este discutabil, se implementează în România şi într-un moment total nepotrivit, într-un moment în care puterea de cumpărare este în scădere, veniturile populaţiei au fost amputate. Asta mai trebuia acum - coplată la serviciile medicale, pentru care şi aşa pensionarii, chiar şi cu 7 milioane şi jumătate pensie, plătesc contribuţie la Fondul unic de sănătate. Pe lângă această contribuţie, le mai puneţi încă o obligaţie de plată, iar angajamentul a fost luat de Guvern prin acest memorandum suplimentar şi ratificat de Guvern prin această ordonanţă. Şi ultima chestiune pe care aş vrea să v-o spun, care este cea mai gravă, de fapt, se vorbeşte despre faptul că anul 2010 a fost anul sacrificiilor, că s-au luat cele mai dure măsuri pentru ajustare fiscală, ajustarea deficitelor. Stimaţi colegi, Haideţi să ne uităm în acest memorandum suplimentar. Anul 2010, cu toate eforturile care s-au făcut, a avut ca efect o ajustare a deficitului bugetar cu 0,5 puncte procentuale. Ştiţi care este angajamentul pe care şi l-a luat Guvernul pentru 2011 şi 2012? În 2011 se va reduce deficitul cu 2,3 puncte procentuale; în 2012, faţă de 2011, se va reduce cu două puncte procentuale. Imaginaţi-vă ce se va întâmpla în materie de gestiune a bugetului în acest an, dacă anul trecut toate eforturile au avut o singură consecinţă - 0,5 puncte procentuale. Anul acesta şi la anu, deci politica de austeritate va trebui să fie de 5 ori mai dură, de 4-5 ori mai dură. Deci acesta este angajamentul pe care şi l-a luat Guvernul prin acest memorandum suplimentar şi pe care şi l-a autoratificat. Şi mai fac o precizare şi mă opresc. Începând din acest an şi pentru anul viitor, Uniunea Europeană nu mai acceptă păcăleala cu deficitul pe cash şi arierate. De această dată, ţintele la care s-a angajat Guvernul reprezintă ţinte de deficit calculate pe metodologia europeană. Deci, ele includ inclusiv angajamentele, apropo de discuţia noastră despre Planul naţional de investiţii, despre Ordonanţa nr.105. Aveţi grijă că intră la calculul deficitului! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnul Eugen Nicolăescu. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamnă Roberta Anastase, preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Sigur că toate aspectele tehnice au fost bine puse în evidenţă de domnul deputat Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei pentru buget, de asemenea, şi multe argumente de natură politică. Eu un singur lucru vreau să spun, ca să fie clar de ce noi vom vota împotriva acestui proiect de lege. Sunt două aspecte care nu sunt conforme cu parlamentarismul în general, iar cu al nostru, cu atât mai mult. Primul aspect se referă la modalitatea prin care Guvernul României încalcă autonomia Parlamentului de a legifera. A face prin ordonanţă de urgenţă un asemenea acord de împrumut, din punctul meu de vedere, este o încălcare gravă a parlamentarismului şi a Constituţiei, chiar dacă prin Constituţie Guvernului i se dă prerogativa să emită ordonanţe de urgenţă. Şi al doilea aspect, îndatorarea poporului român fără consultarea aleşilor poporului. Dacă o mână de guvernanţi consideră că reprezintă poporul român, se înşală. Dacă parlamentarii României ar fi discutat cu populaţia şi ar fi venit aici, în această sală, să spună punctul de vedere al populaţiei, probabil că alt punctul de vedere am fi avut toţi astăzi. În consecinţă, cred că este total nepotrivit să votăm un asemenea proiect de lege care înrobeşte, până la urmă, însăşi populaţia acestei ţări. Cu alte cuvinte, PNL va vota împotriva înrobirii poporului român. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt. Atunci proiectul de lege merge către sesiunea de vot final. Îi dau cuvântul în încheiere domnului deputat Doru Frunzulică. Nu-l mai văd. Domnul deputat Frunzulică, aveţi privilegiul de a încheia lucrările Camerei, dezbaterile. |
|||||
|
|
|
Domnul Doru-Claudian Frunzulică: Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Stimate şi stimaţi colegi, Am asistat cu plăcere la speech-ul colegei noastre de la PNL privind ziua de 8 Martie şi îi mulţumesc. Aş vrea, în primul rând din partea tuturor bărbaţilor prezenţi aici şi din partea tuturor bărbaţilor din România, să urăm colegelor noastre astăzi, tuturor femeilor din România multă sănătate, bucurii, împliniri şi o primăvară superbă! Referitor la dreptul de vot al femeilor, vreau să vă spun că, în România, prima oară a fost acordat în 1938, chiar dacă nu complet. Sigur, colega noastră vorbea de 1948, odată cu Declaraţia universală a drepturilor omului. Prima dată, dreptul de vot într-o ţară, dreptul de a alege şi de a fi ales, unei femei a fost acordat în Finlanda în 1906, în Marea Britanie în 1918, în 1920 în Statele Unite. În România destul de târziu efectiv a fost recunoscut acest rol extraordinar de important al femeii în societatea românească. Este momentul ca noi acum să spunem un lucru, că nu existăm decât datorită lor. Şi lor le datorăm atât de mult. De aceea, vă propun, stimaţi colegi, să ne ridicăm şi să aplaudăm femeia din România. Vă mulţumesc. (Deputaţii prezenţi în sală se ridică şi aplaudă.) |
|
|||
|
|
Mulţumim. Vă mulţumim mult. Pauză până la ora 12,30, când intrăm în sesiunea de vot final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
- După pauză - |
|
||||
|
|
Invit secretarii la prezidiu. Pe dumneavoastră vă invit să luaţi loc şi să scoateţi şi să reintroduceţi cartelele de vot. Vă propun să facem un vot test. Deci o să vă rog să votaţi "da", deci 1 şi 4. Votul e deschis. Domnul deputat Pambuccian, înţeleg că nu funcţionează la dumneavoastră? În regulă. O să invit liderii de grup să vină să verifice listele de vot. Domnul Toader, lista de vot. S-a încheiat votul. Liderii de grup... înţeleg că la Grupul minorităţilor naţionale nu sunt probleme. Grupul PSD? Nu sunt probleme. Domnul Nicolăescu, Grupul PNL? Nu sunt probleme, da? PDL, în regulă? UDMR, la fel. Independenţi, domnul Nicolicea nu-l văd. Bun! Atunci vă invit să luaţi loc şi să începem votul. |
|||||
|
|
|
Primul proiect este Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Se adoptă cu votul favorabil al majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul este deschis, vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
259 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere. Proiectul de hotărâre a fost adoptat. |
|||||
|
|
|
Raportul Comisiei juridice privind reexaminarea ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.1636/2009 a Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 şi a Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului. Este lege organică. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea legii cu amendamente. Votul este deschis, vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
242 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă şi 7 abţineri. Legea a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Este lege organică. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune adoptarea proiectului de lege. Punctul de vedere al Guvernului este că susţine şi se referă la Guvernul din 2007. Votul este deschis, vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
267 de voturi pentru, un vot împotrivă şi patru abţineri. |
|||||
|
|
|
Legi ordinare: Proiectul de Lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi cea pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor propun adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis, vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
254 de voturi pentru, şapte împotrivă şi cinci abţineri. Domnul Lucian Bode, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. În primul rând, daţi-mi voie să mă alătur şi eu antevorbitorilor mei şi să urez la mulţi ani şi o primăvară frumoasă tuturor doamnelor din Parlamentul României şi tuturor doamnelor din această ţară! Revenind la votul dat pe Proiectul de Lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, dincolo de valorile pe care se fundamentează doctrinele noastre, cunoscând faptul că Biserica reprezintă unul din stâlpii doctrinei populare, dincolo de componenta socială puternică a acestui proiect, stimaţi colegi, în calitate de membru al Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, salut cu satisfacţie adoptarea acestui proiect de lege, care nu este altceva decât atingerea unui obiectiv al programului de guvernare, citez: "Dezvoltarea parteneriatului între stat şi culte în domeniul social, cultural şi educaţional, precum susţinerea relaţiilor de respect şi cooperare între culte, în beneficiul întregii societăţi, inclusiv prin sprijinirea creării unor centre de asistenţă socială." Daţi-mi voie, stimaţi colegi, să-i mulţumesc colegei noastre, doamna Raluca Turcan, pentru perseverenţa de care a dat dovadă în promovarea acestui proiect şi să închei prin a spune că vedem, într-adevăr, marile probleme în România sunt, categoric, de stânga, dar, după cum vedeţi, soluţiile sunt de dreapta. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Cristian Dumitrescu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vreau să vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Adresez şi eu, în primul rând, o urare, din tot sufletul, de primăvară frumoasă, plină de bucurii tuturor doamnelor din Parlament şi dumneavoastră, domnilor, pentru doamnele dumneavoastră şi domnişoarele dumneavoastră! Am susţinut acest proiect de lege şi l-am votat. L-am votat pentru că suntem convinşi noi, social-democraţii, că o componentă extrem de importantă este solidaritatea, iar acest proiect de lege vorbeşte despre solidaritate, dacă vorbeşte despre vreunul din principiile politice. Nu cred că este o iniţiativă care să aibă o dimensiune politică, pentru că religia, pentru că cultele - pentru că aici vorbim de toate cultele, de toate religiile - fac parte integrantă din proiectul nostru, care este România. Niciodată nu am făcut altceva decât să susţinem proiectul care se numeşte România şi dacă cineva a avut iniţiativa unui astfel de proiect de lege, din acesta şi numai din acest motiv l-am susţinut, nu ca pe o componentă a unei politici sau a oricărui alt program. Cred că pentru un astfel de proiect de lege am spus exact ceea ce trebuie să se spună şi ne bucurăm că el a fost adoptat. Social-democraţii au susţinut ideea solidarităţii, care este principala axă a comportamentului nostru politic. Mulţumim. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Explicaţiile privind votul s-au încheiat la acest proiect de lege. |
|||||
|
|
|
Trecem la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2011 privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere (al treilea addendum la Memorandumul de înţelegere) între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 12 ianuarie 2011 şi la Bruxelles la 19 ianuarie 2011, la Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009, şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2009 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009, şi a Acordului de împrumut, în sumă de până la 5.000.000.000 euro, dintre România, în calitate de Împrumutat, Banca Naţională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, şi Comunitatea Europeană, în calitate de Împrumutător, semnat la Luxemburg la 23 iunie 2009 şi la Bucureşti la 18 iunie 2009. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea. Iniţiator Guvernul. Votul este deschis, vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
156 de voturi pentru, 114 împotrivă, două abţineri. Cu aceasta, am încheiat sesiunea de vot final pentru astăzi. Vă mulţumesc şi vă doresc o săptămână bună. Nu uitaţi că probabil, discutând cu liderii de grup, mâine vom avea o şedinţă de plen reunit. Vom comunica în timp util ora la care se va desfăşura această şedinţă. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Sărut mâna! Rog toate doamnele şi domnişoarele la ieşire, am o surpriză din Ţara moţilor. Fără nicio rezervă, chiar dacă suntem de la opoziţie, astăzi suntem toate femei şi chiar vă rog să fiţi solidare. (Râsete în sală.) |
|||||
|
|
Înţeleg că suntem majoritare. Vă mulţumesc, o zi bună! Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 12,55. |
|||||
![]() |



