Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Stimaţi colegi,

Mă scuzaţi că am întârziat, dar am stat la coadă la lapte, ca pe vremea lui Ceauşescu!

De fapt, am aşteptat să vină mai mulţi colegi de-ai mei, mai ales din tabăra democrat-liberală, în pauza dintre două campanii electorale. Sunt împrăştiaţi în teritoriu, să verifice binele poporului.

Bună dimineaţa!

daţi-mi voie să deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 10 mai, zi importantă în istoria României, 2011.

Din partea Partidului Democrat Liberal... Prea mulţi! Mai târziu un pic, vă rog.

Daţi-mi voie să dau cuvântul unui distins coleg de-al meu, de la Partidul Social Democrat.

Care dintre colegii mei doreşte să înceapă?

V-au lovit democrat-liberalii, domnule deputat?

Da? PDL-iştii!

Este grea campania electorală şi acesta este de-abia începutul.

Domnule deputat, aveţi cuvântul 3 minute.

Îi rog pe colegii mei să se rotească unul câte unul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "O repetiţie pentru anul 2012".

Dacă mai era nevoie, ieşenii au aflat, înainte de vreme, cum vor decurge alegerile locale şi parlamentare din anul 2012. A fost de ajuns să privească spre campania pentru alegerile interne ale Partidului Democrat Liberal.

Cu această ocazie, cu puţină vreme în urmă, toţi cei trei candidaţi la şefia actualului partid de guvernământ s-au aflat la Iaşi, iar ieşenii s-au speriat de câte promisiuni au primit din partea candidaţilor. Şi ce promisiuni!

Atât Emil Boc, cât şi Vasile Blaga şi Theodor Paleologu au subliniat importanţa colosală a Iaşiului şi nu s-au sfiit să promită tot ce le-a trecut prin cap. Astfel, dacă ar fi să ne luăm după candidaţii PDL-işti, Iaşiul ar trebui să fie legat de restul ţării prin cel puţin trei autostrăzi şi măcar un aeroport ultramodern. Doar aşa - au subliniat candidaţii PDL - Iaşiul va fi scos din izolarea în care a intrat în ultimii ani, şi-şi va recăpăta meritatul statut de veche capitală a Moldovei.

Cine i-a ascultat pe reprezentanţii Partidului Democrat Liberal a trăit un sentiment straniu de dedublare. Se făcea că bravii PDL-işti, înveşmântaţi în straie portocalii, se luptau din greu cu o forţă malefică care oprima Iaşiul. Faptul că forţa malefică în cauză are de ani buni tot culoarea portocalie nu i-a împiedicat pe aceşti cavaleri ai tristei figuri să fie mai puţin slobozi la gură şi să-şi agite continuu spadele de carton. Pentru ei nu a contat deloc banalul amănunt că tocmai Partidul Democrat Liberal, Guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu sunt cele trei capete ale balaurului care a sărăcit Iaşiul. Candidatul Boc a promis că-1 va trage la răspundere pe premierul Boc!

Recent, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis un avertisment către conducerea aeroportului din Iaşi. În urma unui audit efectuat de organismele de control, s-a constatat că aeroportul din Iaşi îndeplineşte tot mai puţine condiţii conforme cu statutul României de ţară a Uniunii Europene. De această situaţie se face vinovat CJ Iaşi, controlat de PDL, dar şi instituţiile ierarhic superioare, evident, controlate tot de PDL.

Nu e exclus, ca în viitorul apropiat, ieşenii să ia avionul din Bacău sau Suceava şi să folosească autostrăzile din Ucraina ca să iasă din ţară.

Şi când te gândeşti ce promisiuni frumoase au făcut candidaţii PDL-işti în 2004 şi în 2008, câte autostrăzi şi câte aeroporturi moderne au promis ieşenilor!

Acum au luat-o de la capăt. Doar că, de data asta, chiar că e vorba de capăt!

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Devastator, domnule deputat, ca întotdeauna. L-aţi suplinit cu bine pe domnul Anghel Stanciu, astăzi.

Am văzut-o pe doamna Petö Csilla-Maria şi daţi-mi voie s-o invit la microfon. Colegii noştri au trimis un reprezentant demn. ceilalţi au rămas în Transilvania să se ocupe de binele poporului maghiar.

Doamnă deputat, bună dimineaţa!

Aveţi cuvântul, vă rog.

Doamna Petö Csilla-Mária:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Integrarea în muncă a femeilor după concediul pentru creşterea copilului".

Pentru a se adapta cât mai bine în momentul întoarcerii la locul de muncă, femeile care stau pentru o vreme acasă, cu nou-născuţii, ar trebui să fie la curent cu noutăţile. Pentru a-şi face reintegrarea la serviciu cât mai uşoară, este recomandat să păstreze relaţii foarte bune cu angajatorii pe toată perioada concediului de maternitate.

La fel de important este să se intereseze de ceea ce se întâmplă la locul de muncă în acea perioadă, pentru a fi la curent cu toate schimbările şi noutăţile care se petrec la locul de muncă în timpul concediului, recomandă specialiştii. Altfel, revenirea la serviciu va fi extrem de grea, şi reacomodarea la locul de muncă va necesita mult timp.

Cam aceasta este situaţia actuală în ţara noastră. Conform Legii privind protejarea maternităţii, după concediul pentru creşterea copilului, mama are dreptul să-şi reia activitatea pe acelaşi post şi în baza aceluiaşi contract de muncă.

Practica la nivelul Uniunii Europene privind această problemă este că mamele care se reîntorc în câmpul muncii, după concediul pentru creşterea copilului, beneficiază de cursuri de formare profesională pentru reintegrarea în domeniul de activitate, toate aceste măsuri fiind menite să diminueze deficitul de forţă de muncă. Aceste state au şi un sistem social care încurajează familia şi creşterea copiilor, susţinând, pe cât posibil, părinţii.

Deficitul de muncitori, care se resimte tot mai acut în România, este şi o consecinţă a legislaţiei defectuoase în ceea ce priveşte formarea profesională a adulţilor sau a lipsei de sprijin pentru grupurile vulnerabile, în special pentru femeile care vor să se întoarcă pe piaţa muncii, după ce au născut.

Unul dintre domeniile în care se manifestă o necesitate acută pentru introducerea cursurilor de formare post-concediu de maternitate este domeniul învăţământului. în primul rând, mă refer la schimbările de curriculum şi metodologia aplicată. Este necesară introducerea, după modelul european, a unui sprijin pentru salariatele care se întorc la muncă după concediul pentru creşterea copilului sau de îngrijire a copilului până la vârsta de 2 ani.

În majoritatea statelor europene, femeile care se întorc la muncă, după această perioadă, primesc un voucher pe care îl pot folosi numai pentru acoperirea cheltuielilor de formare profesională.

Aş dori să fie sprijinită reintegrarea femeilor în domeniul lor de activitate, sub forma unor cursuri de formare pentru adulţi, la finalul cărora să primească o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe care să o poată folosi în activităţile ulterioare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnă deputat, vă mulţumesc şi eu.

Bună dimineaţa, doamnă deputat Varga, dar nu se poate, deoarece domnul deputat este înaintea dumneavoastră. Mă ceartă după aceea. Ştiţi că dumneavoastră, făcând parte din USL acum, trebuie să acceptaţi, că avem nişte reguli. Mă reclamă la domnul Antonescu şi după aceea nu mai am funcţie la partid.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Daţi-mi voie, domnule deputat Ţintean, înainte de a vă da cuvântul, să citesc o listă cu colegi de-ai dumneavoastră care au depus în scris: domnii Mircea Irimescu, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Mihai-Aurel Donţu, Andrei Dominic Gerea, Viorel Palaşcă, Florin Ţurcanu, Victor Paul Dobre, Dan Bordeianu, Cristian Buican, Ciprian-Minodor Dobre, Horea-Dorin Uioreanu, Virgil Pop, Ştefan Dan Motreanu, Radu Bogdan Ţîmpău, doamna Varga - o să citească şi domnia sa, după aceea -, doamna Mariana Câmpeanu, domnii Titi Holban, Relu Fenechiu şi Viorel Buda au depus în scris, din partea Grupului parlamentar liberal.

Au mai depus în scris: domnul Miron Ignat, de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale; din partea deputaţilor independenţi, domnul deputat Culiţă Tărâţă; din partea domnilor deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul Ioan Munteanu, până în acest moment.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru 3 minute.

Domnul Ioan Ţintean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu regretul nespus de profund că nimeni din partea puterii, astăzi, nu şi-a făcut timp să ne asculte, totuşi merită, de la tribuna Parlamentului, să facem o declaraţie politică vizavi de ce înseamnă puterea astăzi: "Ce pierdem şi ce câştigăm?".

Nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni modul dezastruos în care actuala guvernare PDL conduce destinele românilor. Am prezentat de atâtea ori, de la tribuna Parlamentului, dovezi ale haosului guvernamental, ale incompetenţei liderilor PDL, ale incapacităţii partidului aflat la putere de a adopta măsuri în sprijinul mediului privat şi de relansare economică. Am sancţionat dur măsurile imorale şi ineficiente ale guvernării portocalii, care au afectat toate categoriile sociale, prin tăieri de pensii, de salarii, de ajutoare sociale, de indemnizaţii pentru mame, precum şi prin impozite obligatorii şi taxe suplimentare pe care au fost obligate să le plătească firmele din România, uneori chiar cu preţul închiderii activităţii sau al disponibilizărilor masive de angajaţi.

Nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni faptul că autoritatea statului a fost înlocuită cu disoluţia, iar buna guvernare, un concept drag preşedintelui Băsescu, demn de a fi trecut în Strategia de securitate a României, dă într-adevăr roade doar pentru ei, cei de la putere, nu pentru majoritatea covârşitoare a cetăţenilor români. Interesele şi drepturile acestora din urmă sunt sacrificate în numele reformelor - invizibile, de altfel -, în numele crizei - pentru drepturile salariale nu sunt bani, pentru clientelă însă totdeauna -, fiind îngropate de incompetenţa crasă a guvernanţilor, fără precedent în istoria politică şi democratică a României. Şi, nu de puţine ori, aceiaşi lideri PDL care conduc astăzi doar efemer România nu se sfiesc să arunce vina pe instituţii, pe ministere, uitând că toate acestea abia respiră sub tăvălugul PDL-ist şi al clientelei portocalii.

Astăzi o să prezint opiniei publice un alt caz, la fel de grav, privind blocarea unor posturi din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit, măsură care afectează activitatea acestei instituţii cu atribuţii importante în derularea fondurilor europene. Este vorba despre un număr însemnat de posturi din cadrul APDP, pentru care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat de curând, printr-un act normativ, exceptarea de la prevederile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009, prin care se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.

Din păcate, răspunsul Ministerului de Finanţe a fost negativ, fără a se ţine seama că pentru bugetarea acestor posturi România primeşte - atenţie! - asistenţă financiară tehnică de 70% din partea Uniunii Europene, restul doar de 30% fiind suportat de la bugetul de stat. Poziţia MFP este contrară obiectivului Guvernului României, acela de a atrage fonduri europene, iar pentru a accelera acest proces este nevoie de personal calificat, capabil să elaboreze proiecte europene. Pe de altă parte, chiar dacă suntem obligaţi să respectăm angajamentele asumate în faţa organismelor internaţionale, am convingerea că problema posturilor de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit, bine explicitată de către Ministerul Agriculturii, ar fi întrunit consensul şi reprezentanţilor FMI.

Prin urmare, având în vedere această situaţie care demonstrează încă o dată haosul actualei guvernări instalat în ministere, neînţelegând raţionamentul Ministerului Finanţelor Publice de a respinge solicitarea Ministerului Agriculturii, mă adresez primului-ministru pentru a-l îndemna la o analiză mai atentă, care să pună în balanţă pierderile, dar mai ales câştigurile rezultate prin bugetarea posturilor din cadrul APDP, repet, doar 30% fiind suportat din bugetul de stat, şi pentru a decide dacă se impune, în cele din urmă, adoptarea în regim de urgenţă a unui act normativ care să deblocheze aceste posturi, măsură menită să accelereze procesul absorbţiei fondurilor europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

Îi dau cuvântul colegului meu, domnul Vasile Popeangă.

Daţi-mi voie, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat Popeangă, să dau citire listei colegilor din Grupul parlamentar al PDL care au depus în scris: domnii Marius Rogin, Cornel Ghiţă, Silviu Prigoană, doamnele Claudia Boghicevici şi Doiniţa Chircu, domnii Daniel Florian Geantă, Alin Trăşculescu, Constantin Severus Militaru, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Eugen Constantin Uricec, Ioan Balan, Samoil Vîlcu, Petru Călian, Cătălin Buhăianu-Obuf, Mustea Şerban, Gheorghe Ciobanu.

Domnule deputat, aveţi la dispoziţie 3 minute.

Domnul Vasile Popeangă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Marii boieri ai economiei româneşti".

Iar a ieşit preşedintele pe televizoare şi ne-a anunţat, plin de satisfacţie în ton şi priviri, că nici anul acesta nu are de gând să ne scoată din criză. Deci, nici de la Guvern, înainte de pomenile electorale, să nu avem astfel de aşteptări, că pentru el e bine aşa, doar că stă degeaba şi într-o veselie pe banii noştri.

Şi mai amintea domnul preşedinte, că "nişte domni manageri, bine instalaţi şi blagosloviţi politic, nu au niciun fel de apăsare, nici legat de arierate, nici legat de stocuri, nici legat de creşterile de personal şi de fonduri de salarii. Ei sunt marii boieri ai economiei româneşti! Baronii economiei româneşti îi găsim, în primul rând, la regiile de stat", mai spunea domnul prezident-observator... Asta e: din preşedinte-jucător, când e vorba de faultat poporul sau opoziţia, Băsescu se transformă în preşedinte-observator, când constată ce nu a făcut guvernul său de băsişti!

Păi, bine, domnule preşedinte Traian, ce fel de purtător de nume de împărat sunteţi dumneavoastră, dacă vă faceţi că nu ştiţi cine i-a pus pe "marii boieri ai economiei româneşti" pe funcţiile de unde-şi pot arăta pe deplin incompetenţa şi talentul de pseudocleptomani? I-am pus noi, opoziţia? Nu! I-a pus Mircea Badea? Nu! I-a pus Sfântul Duh? Nu! I-a pus Preafericitul Daniel? Nu! Atunci, ia înjură-i dumneata pe cine i-a plantat, ca pe Boc, pe funcţiile pe care nu le merită - că n-ai fi singurul care le-ar pomeni diverse rubedenii până la a şaptea spiţă! Hai să zicem că, de 7 ani, abia acum aţi băgat de seamă, domnule preşedinte, că ai dumneavoastră au plantat marii boieri ai economiei româneşti. Concret, ce propuneţi? Că de băgat de seamă... aia orice aurolac poate s-o facă, nu trebuie neapărat să stea la Palatul Cotroceni!

Am auzit, cumva, despre demisiile lor, ale celor care i-au instalat în funcţii sau chiar a preşedintelui-observator, pe motiv de scârbă să mai patroneze astfel de situaţii, fără a lua vreo măsură, cât de mică? Oare nu cumva au fost puşi acolo taman ca să nu facă treabă sau să facă doar ce li se ordonă de mai sus? Cine anume e statul ăla care nu-i poate controla pe cei din subordine? Cumva guvernul şi partidele de guvernământ? Nu cumva la situaţia pe care abia acum vă faceţi că o descoperiţi contribuie din plin inclusiv împărţeala relativ recentă a hălcilor din conducerile deconcentratelor între PDL şi UNPR, în care, partidul generalului-şef peste cearşafuri, obiele şi transfugi politici, drept mulţumită că încă îi mai susţine guvernul, şi-a pus şi el, acolo, prin teritoriu, câţiva şefi, viceşefi, pe care îi recomandă pentru funcţiile respective doar "vocea şi talentul lor" asezonate cu carnetul de partid portocaliu?! Nu contează că-s nişte inşi controversaţi şi cu cărţi de vizită nu prea imaculate sau că dau cu subsemnatul pe la poliţie ori procuratură, contează că-s în partidul care trebuie!

Traian Băsescu parcă trăieşte într-o Românie paralelă! El parcă nu vieţuieşte în ţara în care are toată puterea ca să dea de pământ cu cei pe care-i bălăcăreşte. Marea problemă a lui Băsescu este antagonismul între ceea ce zice şi ceea ce face. El se face că nu-şi mai aduce aminte că taman cei pe care-i numeşte ca fiind "marii boieri ai economiei româneşti" au contribuit activ şi masiv la realegerea sa pe jilţul de la Cotroceni. Înţelegem că vrea să se creadă că nu PDL-ul şi el însuşi sunt beneficiarii faptului că "baronii economiei româneşti" au fost plantaţi acolo taman ca să aducă profituri puterii portocalii, dar cât de proşti ne crede Traian Băsescu că suntem, când încearcă el să ne convingă că e detaşat de aceşti "boieri"?

Ca să dăm nişte nume: un Manţog, sau un Hoară, de la noi, de la Gorj, pot fi numiţi "boieri ai economiei" româneşti sau trebuie să se mulţumească doar cu apelativul de "baroni locali ai economiei româneşti"? Hai, spuneţi, domnule preşedinte, că dacă voiaţi să-i daţi jos pe cei doi, nu găseaţi imediat metoda prin care să se realizeze acest lucru?

Domnule preşedinte, sunteţi şeful statului şi aveţi toate pârghiile necesare ca să rezolvaţi situaţia. sau vă mulţumiţi doar cu declaraţii?!

Aşteptăm efectele acestor declaraţii în perioada următoare.

Noi vă dorim mult succes.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, am fost atent şi sunteţi printre puţinii români care se uită la TVR 1 şi l-a urmărit pe preşedintele României. Am văzut că aţi făcut şi conspect azi-noapte.

Sunteţi un adevărat parlamentar, având grijă de relaţiile cu preşedinţia ale Parlamentului României.

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Daţi-mi voie, înainte de a vă da cuvântul, domnule Nistor, să citesc lista colegilor noştri din Grupul parlamentar social-democrat care au depus în scris declaraţiile lor politice: subsemnatul, domnii Ion Călin, Vasile Gliga, Georgian Pop, domnul Popeangă a citit, Neculai Răţoi, Mircea Drăghici, Dumitru Chiriţă, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Emil Radu Moldovan, Angel Tîlvăr, doamna Manuela Mitrea, domnii Ion Dumitru, Iuliu Nosa, Dorel Covaci, Florin Pâslaru şi Aurel Vlădoiu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Laurenţiu Nistor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Criza care hăhăie".

Ieşit-a zilele trecute însuşi măreţul Zeus, de la Cotroceni, să întărească spusele tipului acela care blochează cu prezenţa sa venirea unui premier priceput la Palatul Victoria - parcă Milică al lu' Boc s-ar numi (sper că părinţii săi sunt fericiţi de isprăvile fiului lor, pe care o ţară-ntreagă, în cel mai bun caz, îl fluieră) -, ca să spună chiar cu augusta sa gură că n-are rost să sperăm la ceva bine pentru omul de rând de la guvernarea aceasta, nici în 2011!

"Hă, hă, hă, nu trageţi în aducătorul veştilor proaste şi al lui Boc la Palatul Victoria, că, hă, hă, hă, n-am scăpat decât de recesiune, hă, hă, hă, şi nici de aia nu-i încă sigur; sigur e doar că, hă, hă, hă, n-am scăpat de criză, aşa că, hă, hă hă, în timpul mandatului meu număru' doi n-o să vă fie bine decât la anu’, şi asta doar celor care or să prindă câte-o bicicletă sau vreo găleată portocalie"... Ei, uite o premieră mondială made in România: Băsescu a inventat criza care hăhăie! Căci încă nu a reuşit să priceapă (circulă zvonu' pe tarla că n-ar prea vrea sau nu are nici de unde, nici cu ce să priceapă) faptul că singura modalitate de a scăpa de criză în România este plecarea sa de la Cotroceni şi a portocaliilor de la putere. Încă nu reuşeşte şi nu a înţeles sau nu vrea să priceapă că numele crizei româneşti este Băsescu, fie el şi doar Traian!

Conform oricărui dicţionar care se respectă, cuvântul "criză" reprezintă o manifestare a unor dificultăţi economice, politice şi sociale, o perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări, adesea decisive, care se manifestă în societate. Când însuşi Traian Băsescu a dat semnalul de dărâmare a economiei româneşti, a spitalelor, a învăţământului, a veniturilor celor care-l plătesc ca să îi cârmuiască plin de înţelepciune, înţelegere şi pricepere, era la mintea cocoşului - doamna Udrea, şezi blând, ca aici e vorba doar despre zburătoarea cu acelaşi nume ca al soţului, nu de partenerul matale... - că or să apară dificultăţi şi economice, şi sociale, şi, mai ales, politice!

Da, sigur, am surzit deja de cât am auzit, ca o justificare portocalie majoră, că e o criză mondială, că bla-bla... Da' tot tatăl crizei româneşti zicea că, de fapt, criza este o lipsă de pricepere în prioritizările bugetare. Traian-Gură aurită o să-ţi rămână numele, distinse sforar de talie internaţională! Atâta vreme cât cărătorul de apelativ "Milică Boc" va zice, invariabil, la orice propunere, chiar dacă vine de la un premiat Nobel, că nu-s bani decât dacă eşti blondă şi din Pleşcoi - asta e: leneşul la toate zice că nu se poate! -, ce dovadă mai trebuie ca să se vadă până şi de către-un chior că acest guvern nu are habar despre ce trebuie făcut în România, pentru români? Spusese, la un moment dat, Traian Băsescu un banc cu el şi cu Dumnezeu - hm, nu prea auzisem până atunci acelaşi banc -, din care rezulta că nu se va sfârşi criza din România în mandatul lui, respectiv al lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, pe un plan subţire, Zeus reitera spusele sale mai vechi, că n-are de gând să se lupte cu criza, deoarece... - asta n-a mai spus-o, dar nici nouă nu ne curge scuipat din gură de proşti... - coana criză îi slujeşte de minune interesele şi-1 ajută să se eternizeze la putere cu portocaliii săi. Adică, lasă să înţeleagă pe oricine care are capul pe umeri că, în România, numele crizei e Băsescu!

Dacă, în învăţământ, care cum vine ministru speră să fie descoperit ca un al doilea Spiru Haret şi pune de-o lege care să-i poarte numele, de ce să ne mirăm că Trăian-flotă dispărută ar putea aspira să rămână în istorie drept tatăl crizei româneşti? Doar sunt atâţia infractori ce fac infracţiuni numai de dragul de a deveni şi ei, cu ajutorul mass-mediei, dintr-un neica Nimeni, un cineva care să ocupe prima pagină a ziarelor şi subiectul de deschidere a telejurnalelor.

Iaca-aşa şi cu inventatorul crizei care hăhăie, specializat în pescuitul în ape tulburi, e absolut interesat de a se crea şi perpetua crize peste crize în România. Din păcate, au trecut vremurile în care Băsescu crea crize doar ca să poată să se împăuneze după aceea cu titlul de salvator al naţiunii, tot el înăbuşind criza. Acum a ajuns la concluzia că e mai bine pentru el o criză eternă perpetuată.

Aşadar, ca să scape România de criză, nu e decât o soluţie: să scăpăm de Băsescu şi băsişti! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult pentru declaraţia dumneavoastră politică.

Urmează doamna Varga, apoi domnul Amet Aledin.

Se pregăteşte domnul deputat Mircea Duşa.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Familia românească - ţinta preferată a agresiunii Guvernului Boc".

Stimaţi colegi parlamentari,

În data de 15 mai are loc sărbătorirea Zilei Internaţionale a Familiei.

Dacă în întreaga lume are loc promovarea unei politici de susţinere a familiei, ca mijloc fundamental pentru a asigura progresul educaţional şi de bunăstare al societăţii, în ultimii 2 ani, Guvernul Boc a transformat familia în ţinta preferată pentru politicile sale distructive.

Astfel, din anul 2009 şi până acum, s-a consfinţit o agresiune asupra fiecărui membru al familiei, dintre care amintim: dacă în noiembrie 2008, Theodor Stolojan spunea că vom mări alocaţia de stat pentru copii la o sută de lei pe lună, în momentul de faţă aceasta este în cuantum de 42 lei.

De altfel, iată care este situaţia şi în ceea ce priveşte starea părinţilor care muncesc: conform statisticilor oficiale, patru din cinci salariaţi câştigă mai puţin de 350 euro net/lunar. Mai mult decât atât, statisticile oficiale ne arătau faptul că în octombrie 2010 45,6% dintre salariaţii cu program complet au câştigat mai puţin de 1.000 lei brut. Nu mai vorbim de pensionari, adică bunicii din fiecare familie, a căror pensie nu mai acoperă demult costurile vieţii de zi cu zi, aceasta diminuându-se ca putere de cumpărare.

Acesta este motivul pentru care, prin prezenta declaraţie politică, doresc să atrag atenţia asupra politicilor destructive ale Guvernului Boc asupra fiecărui membru al familiei şi asupra acesteia, în ansamblul său.

De altfel, în ultimul timp, tinerii români aleg să părăsească România, la fel ca la începutul anilor ’90, pentru a-şi întemeia o familie în alte state, unde le sunt respectate drepturile şi libertăţile personale.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, vă mulţumesc foarte mult.

Selam aleyküm! Aveţi cuvântul, domnule deputat. Se pregăteşte domnul deputat Mircea Duşa, din partea Grupului Social Democrat.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îl salutăm şi pe singurul reprezentant al guvernării, domnul Obuf Cătălin de la Botoşani, acest judeţ înfloritor pe vremea domnului Boc, în care curg bani, am înţeles, la dumneavoastră acolo... Sunteţi un fel de "camera fluturilor", aşa am înţeles că se denumeşte astăzi.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Să ne păstrăm identitatea".

În urmă cu o săptămână, de la tribuna Camerei Deputaţilor, evidenţiam faptul că, începând cu acest an, la data de 5 mai, se vor organiza manifestări dedicate limbii tătare, ca urmare a apariţiei Legii nr.256. În urmă cu o săptămână, specificam încă o dată că un reper esenţial al existenţei noastre îl reprezintă limba maternă. Promovarea ei, în primul rând, prin oferirea facilităţilor la nivelul învăţământului de stat din România, înseamnă, cu siguranţă, continuitate istorică.

La data de 5 mai a.c., s-a desfăşurat la Palatul Copiilor din Constanţa o manifestare culturală cu un accentuat impact emoţional, raportându-ne noi, participanţii, la ceea ce se numeşte "patria limbii tătare".

Acţiuni asemănătoare s-au mai organizat în multe alte localităţi dobrogene, precum Medgidia, Eforie Nord, Valu lui Traian, Eforie Sud, Castelu, Techirghiol.

A sosit timpul ca învăţământul în limba maternă, limba tătară, să devină principala noastră preocupare. Se tot afirmă, pe bună dreptate, că, în acest context, familia are un rol decisiv. În egală măsură, însă, este nevoie de constituirea unor clase speciale, în sistemul plan-cadru, nu numai în cel opţional.

Aşa cum toate celelalte comunităţi etnice beneficiază de condiţiile necesare desfăşurării activităţilor de învăţământ, este firesc ca şi comunitatea tătară să aibă posibilităţi similare.

Dorim să ne păstrăm identitatea, dorim să ne promovăm valorile spirituale.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Mircea Duşa.

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi, oriunde vă veţi afla,

Declaraţia mea politică se referă la activitatea parlamentară şi mă întreb dacă mai există Parlament în România.

Acum un an de zile, tot de la acest microfon, conduceam în calitate de vicepreşedinte lucrările sesiunii acesteia de declaraţii politice, îmi exprimam indignarea şi mirarea că în România nu mai există Parlament.

Dar, iată că a trecut un an de zile şi situaţia este mai gravă. Şedinţele acestea de declaraţii politice sunt şedinţe pur formale, vin la şedinţe câţiva colegi, fac declaraţiile politice... Domnule vicepreşedinte, nu trebuie să-mi răspundeţi la întrebare, dar cred că şedinţele de declaraţii politice, ca şi cele de răspunsuri şi interpelări sunt şedinţe ale plenului Camerei Deputaţilor. Şi uitaţi ce prezenţă serioasă există la aceste şedinţe şi cum noi, deputaţii de aici, prin declaraţiile noastre politice serioase, care se referă la diferite aspecte ale vieţii economice, sociale şi politice din România vorbim la o sală goală şi declaraţiile noastre politice nu le bagă nimeni în seamă. Poate presa, atunci când există o declaraţie politică mai interesantă şi o declaraţie politică foarte, ştiu eu, orientată spre o anumită direcţie sau spre o anumită persoană din actuala guvernare şi din actualul arc guvernamental, care nu îşi face datoria. Dar, în rest, declaraţiile politice rămân pur declaraţii formale.

Aş lua o şedinţă de întrebări şi răspunsuri, de interpelări. Cred că sunt cele mai serioase şedinţe din plenul Camerei Deputaţilor, pentru că prin această metodă deputaţii şi Parlamentul îşi exercită controlul asupra guvernanţilor şi Guvernului. Oare acele şedinţe nu se desfăşoară tot aşa ca şi şedinţele de declaraţii politice? Oare nu se dau nişte răspunsuri formale?

Păcat că nu l-am adus, am chiar acum pe masă un răspuns la o interpelare făcută de mine la adresa unui minister şi de ce să nu o spun, la adresa Ministerului Economiei, în care, sigur, pun şi eu o întrebare de bun simţ, legat de concesionarea serviciilor de distribuţie a gazului metan. Şi mi se răspunde că nu este de competenţa ministerului, ci este de competenţa unei agenţii. Ba este de competenţa ministerului, iar acea agenţie care este în subordinea Guvernului are doar atribuţii de reglementare.

Dar, ce să mai vorbesc, că activitatea parlamentară se reduce la câţiva colegi care vin şi în plen la dezbaterile pe proiecte de legi şi nu pot să nu amintesc faptul că în această sesiune parlamentară, Parlamentul a dispărut complet. În afară de nişte legi care vizează doar tăieri, tăieri de pensii, salarii sau, ştiu eu, punerea pe drumuri a 10.000 de oameni de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru că sunt în stradă la această oră cei de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru a protesta pentru măsurile acestea pe care Guvernul doreşte să le ia, nu pentru faptul că disponibilizează 10.000 de oameni, ci 10.000 de familii, dar nu pentru faptul că disponibilizează 10.000 de familii, pentru faptul că acest minister nici nu îşi face datoria şi violenţa în stradă este foarte mare şi nu avem capacitatea umană şi financiară să asigurăm siguranţa cetăţeanului şi în acelaşi timp facem disponibilizări.

Dar vreau să vă spun altceva. În această sesiune parlamentară, de aceasta spun că Parlamentul nu există şi mă întreb dacă mai există, şi mai ales Camera Deputaţilor, au fost votate şi dezbătute în plen 50 de legi organice. Toate aceste 50 de legi organice sunt pe o listă, în aşteptare, pentru că niciodată în această sesiune parlamentară şi mai avem o lună şi ceva până se încheie, puterea nu a avut cvorum pentru vot organic, pentru a vota aceste legi. Mă întreb când se vor vota, pentru că ele sunt legi importante şi legi aşteptate de ţară.

Oare şeful suprem al PDL-ului nu îl întreabă odată pe acest trepăduş care este în campanie electorală în partid, pe premierul Boc: Domnule, ce e cu Parlamentul acesta în România, mai există democraţie în România, mai există un organ suprem al poporului român? Nu mai există! Există doar un Guvern Boc care face ce vrea în această ţară, încălcând toate principiile democratice şi prin modificările regulamentare care au fost făcute zi de zi şi ceas de ceas în Parlament, pentru a-i satisface pe băieţii aceia care au plecat de la Partidul Social Democrat şi de la Partidul Naţional Liberal şi s-au dus ca independenţi la UNPR şi în fiecare zi au tot felul de pretenţii legat de funcţii, de preşedinţi de comisii, de vicepreşedinţi ai Camerelor, de vicepreşedinţi ai comisiilor şi tot felul de funcţii în acest Parlament. Şi pentru aceste interese meschine ale colegilor noştri de la independenţi, aşa spus colegi, pentru că ei, de fapt, au trădat poporul român şi electoratul care i-au trimis în Parlament, trebuie să modificăm zilnic regulamentul.

Oare se mai poate continua această situaţie, domnule vicepreşedinte de şedinţă şi stimaţi colegi, oriunde v-aţi afla, în timp ce la Camera Deputaţilor se desfăşoară şedinţa în plen pentru declaraţii politice?

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult.

Nu pot să închid fără să dau cuvântul singurului reprezentant al puterii care vrea să apere această guvernare care ne face atât de mult bine şi noi nu ne dăm seama.

Domnule deputat, din îndepărtatul Botoşani, vă rog frumos să luaţi cuvântul. Salutări fratelui domnului Flutur pentru tot ceea ce face la dumneavoastră. Am înţeles că vă face drumuri, vă asfaltează doamna Udrea câte unul, câte unul.

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

Vă mulţumesc frumos pentru prezentarea făcută şi recunosc că împărtăşesc aceleaşi sentimente şi faţă de dumneavoastră.

Declaraţia politică de astăzi poartă numele "Iresponsabilitatea opoziţiei".

Stimaţi colegi parlamentari,

Sunt nevoit să aduc în faţa dumneavoastră o problemă foarte gravă legată de iresponsabilitatea politică a mai multor demnitari şi aleşi locali din România.

În aceste ultime săptămâni, partidele din opoziţie, bine secondate de televiziunile interesate doar de lovituri mediatice extrem de puţin documentate, au întreţinut confuzia în ceea ce priveşte reforma în sănătate, mai precis aspectul comasării spitalelor neperformante din ţară.

Accentul a fost pus doar pe desfiinţarea spitalelor, când, în realitate, nimeni nu are interesul să recunoască ineficienţa celor mai multe unităţi spitaliceşti. Personal, cred că soluţia aleasă de Ministerul Sănătăţii este, din păcate, un rău necesar, însă dacă privim dezastrul cronic din sistemul sanitar românesc, este evident faptul că o reformă serioasă trebuia făcută cu foarte mulţi ani în urmă.

Noul sistem de clasificare şi, corespondent, de finanţare a unităţilor sanitare din România, oferă posibilitatea unităţilor medicale care oferă servicii superioare să se dezvolte. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că un spital cu cât are mai multe facilităţi, cu atât este mai dotat şi, prin urmare, va fi finanţat la un nivel mai înalt.

Din nou ar trebui să fie de o logică şi un bun-simţ elementare faptul că mai multe unităţi medicale care se unesc vor alcătui o structură superioară şi se vor încadra într-o categorie de finanţare mai înaltă. În mod normal, autorităţile locale ar trebui să aibă ca prim interes păstrarea sau înfiinţarea unor unităţi medicale de categorie superioară.

Din păcate, interese meschine, individuale şi de grup, pun în pericol sănătatea românilor. Politicienii opoziţiei au ordin de la şeful lor cu două capete să se opună orbeşte oricărei iniţiative de reformare a României, indiferent dacă este bună sau rea, oportună sau total nepotrivită! Ordinul este să se opună la absolut orice, indiferent de interesele ţării, ale oamenilor, chiar şi ale lor.

Am pentru dumneavoastră şi un exemplu de nevolnicie politică, de obtuzitate profesională şi de impotenţă administrativă. Consilierii judeţeni ai PSD, PNL şi PC din Botoşani au votat împotriva comasării mai multor unităţi spitaliceşti cu Spitalul Judeţean Mavromati, doar din simplul motiv că aşa li s-a ordonat de la partidele din care cu ruşine fac parte. Era clar pentru toată lumea că singur, Spitalul judeţean abia dacă ar prinde categoria a V-a de finanţare, însă împreună cu Maternitatea şi Spitalul de Copii ar fi ajuns la categoria a III-a. Însă consilierii judeţeni ai Uniunii Socialiste au votat contra comasării, fără niciun argument raţional decât acela că directorii unităţilor care ar fi fost absorbite sunt într-o încrengătură de interese cu şefii lor de la PSD şi PNL. Au pus interesul şi sănătatea botoşănenilor mult sub interesele obscure de interlopi ale aşa-zişilor "lideri locali".

Fac un apel public de aici, de la tribuna Parlamentului României, către toţi politicienii de la centru sau din teritoriu, să aibă decenţa să înţeleagă faptul că dacă ei şi partidele lor nu au avut curajul 20 de ani să schimbe în bine România, trebuie să-i lase pe alţii să o facă! Reformele sunt necesare mai devreme, nu mai târziu!

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, sunteţi tânăr şi aş vrea să vă gândiţi că dacă nu aveţi un spital în mediul rural, aţi închis şi o şcoală, nu aveţi nici o instituţie de învăţământ şi de cultură şi de sănătate, atunci de ce mai trăim în România?!

Am înţeles, domnule deputat. Domnule Obuf, vă rog frumos să transmiteţi domnului Boc să rămână biserica, măcar să se ducem undeva creştineşte, dacă putem.

Doamnelor şi domnilor, închid şedinţa de declaraţii politice de astăzi, îi mulţumesc domnului Obuf-Buhăianu pentru că a reprezentat cu cinste Guvernul Boc şi Grupul parlamentar al PDL. Vă urez o după-amiază plăcută şi o zi frumoasă şi să sperăm că lucrurile se vor îndrepta după 14 mai şi în România.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Ce-i lipsea sistemului sanitar!"

Declaraţia mea politică de azi se referă la faptul că, din dorinţa guvernanţilor de a mai câştiga nişte bani şi sub pretextul unei aşa-zise reforme în sănătate, medicii şi furnizorii de servicii medicale, alături, desigur de pacienţi, s-au trezit în faţa unei alte probleme: informatizarea.

Mai exact, medicii de familie şi stomatologii au fost nevoiţi să instaleze un nou soft de raportare, compatibil cu semnătura electronică introdusă de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate pentru a intra în sistem, a raporta şi deconta serviciile. După ce au plătit câteva sute de lei, majoritatea au constatat că softul nu funcţionează. Dacă medicii riscă să nu primească bani pentru munca prestată, asiguraţii sunt în pericolul de a fi scoşi de pe liste şi de a achita integral serviciile de care ar trebui să beneficieze gratuit. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate susţin că, deşi aceste raportări trebuiau introduse de la 1 aprilie, termenul s-a decalat cu două luni. Asta înseamnă în continuare că bolnavii trebuie să bată mai multe drumuri între spital, angajator şi casa de sănătate, pentru a-şi lua adeverinţele de asigurat.

Utilizarea cardului naţional de sănătate şi a reţetelor electronice îi vor pune iar la cheltuieli pe medicii de familie. Conform unui ordin al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aceştia vor trebui să achite costurile pentru realizarea sistemelor informatice care să le permită utilizarea cardului şi a reţetelor electronice. Pentru a beneficia de semnătura electronică, medicii trebuie să dea 60 de euro pe un CD de instalare şi să plătească o taxă de întreţinere anuală. În plus, specialiştii în IT apreciază că un cititor de card de sănătate costă peste 3.000 de lei, iar operaţiunea va fi imposibilă în comune, unde nu există fibră optică pentru internet de mare viteză. Dacă ar dori o astfel de facilitate, medicii ar trebui să achite peste 150 de lei lunar.

De remarcat şi că un alt program informatic achiziţionat de Casa de sănătate a creat probleme grave la începutul anului. În ianuarie, softul cumpărat cu 119 milioane de euro nu a mai funcţionat, bolnavii trebuind să facă drumuri între spitale şi CAS pentru a-şi demonstra calitatea de asigurat.

Aşadar, sub masca unei "reforme" stau pacienţi puşi pe drumuri, medici care trebuie sa opereze calculatoare, nu să trateze oameni şi, fireşte, dacă mai era nevoie, guvernanţi care să le ia tuturor banii!

Domnul Angel Tîlvăr:

"De ce Emil Boc nu îngheaţă preţul la carburanţi?"

Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile din interiorul partidului şi beneficiind de un capital de imagine slab, Emil Boc a declarat război companiilor petroliere din România. Asaltat de nemulţumirile oamenilor în legătură cu preţul exagerat al carburanţilor, Emil Boc a declarat că, dacă este permis de legislaţie, va îngheţa preţul la benzină şi motorină.

După ce a primit încă din luna ianuarie un raport de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în care se afirma că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, Emil Boc se ascunde acum în spatele altor două instituţii de la care se aşteaptă un raport, şi anume Consiliul Concurenţei şi Departamentul pentru Afaceri Europene. Acestea trebuie să analizeze, în viziunea premierului, dacă preţurile la carburanţi pot fi îngheţate în România în baza unei legi care prevede o astfel de măsură în cazuri excepţionale, dar care este adoptată înaintea aderării la UE.

Emil Boc a arătat că cele două instituţii vor analiza dacă această lege mai este compatibilă cu normele UE.

"Dacă răspunsul va fi pozitiv, vom găsi o soluţie", a declarat, la mijlocul lunii aprilie, Emil Boc.

Cu această ocazie, doresc să aduc la cunoştinţa primului-ministru faptul că din punctul de vedere al Direcţiei Generale Concurenţă din cadrul Comisiei Europene "Posibila îngheţare a preţului pentru carburanţi, anunţată de Guvernul României, nu încalcă niciuna din regulile concurenţei din Uniunea Europeană".

În aceste condiţii, nu vreau să cred că anunţul făcut de Emil Boc a fost doar unul dintre multele anunţuri demagogice făcute de actuala guvernare, la fel cum nu doresc să cred că Emil Boc se va ascunde în spatele instituţiilor statului, aşteptând rapoarte după rapoarte pentru a întârzia decizia de îngheţare a preţului la carburanţi.

Emil Boc are avizul Comisiei Europene şi chiar bunăvoinţa unor companii de pe piaţa românească, în speţă "Petrom", de aplicare a măsurii de îngheţare a preţurilor, dacă ea va fi aplicată tuturor companiilor.

Nu vreau să cred că Emil Boc nu a luat încă o decizie, în condiţiile în care opinia Comisiei Europene a fost exprimată încă de la finalul lunii aprilie, la fel cum nu vreau să cred că, din dispreţ faţă de cetăţeni, Executivul nu a mai făcut nicio referire din ianuarie 2011 la Ordonanţa de urgenţă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2000 privind regularizarea datoriilor fostei Companii Române de Petrol, prin care se urmăreşte degrevarea companiile petroliere de o taxă către stat, instituită încă din 2000, fapt ce ar duce la ieftinirea carburanţilor cu aproximativ 3 bani pe litru.

Având toate aceste posibilităţi la îndemână, stimaţi colegi, Emil Boc nu ia nici o decizie. Sper doar că bătălia internă din PDL nu este mai importantă decât cetăţenii României şi candidatul la şefia partidului de guvernământ nu intenţionează să aştepte rapoarte la nesfârşit pentru a îngheţa preţurile la carburanţi în plină campanie electorală 2012, pentru că în tot acest timp preţul la carburanţi, plătit de români, depăşeşte record după record.

Domnul Ioan Balan:

"O victorie de necontestat în politica de apărare a României"

Victoria despre care doresc să vă vorbesc astăzi are un singur nume: Deveselu. Este numele unei aşezări de mici dimensiuni din inima Olteniei, care printr-o decizie politică internaţională a atras în numai câteva ore atenţia întregii lumi.

Reacţia opiniei publice internaţionale a fost una cu totul firească, pentru că aproape de la căderea turnurilor gemene, din acel întunecat 11 septembrie 2001, s-a tot vorbit despre amplasarea unui sistem defensiv de apărare, cunoscut de noi toţi sub titulatura de "scut antirachetă".

Câte state vecine nu s-au luptat în plan politico-diplomatic să aibă acest privilegiu, de a găzdui un sistem defensiv! Îmi aduc aminte lobby-ul pe care Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria l-au făcut în legătură cu acest subiect şi cu oportunitatea lui.

În ciuda acestei politici agresive, un cu totul alt stat a fost ales de către diplomaţia americană.

Am ascultat şi eu vocile rele, aşa-zis avizate, în planul politicii externe şi de apărare, care comentau într-un mod cu totul neprofesionist decizia, afirmând că autorităţile române nu ar fi contribuit cu nimic la acest succes uriaş.

Personal înţeleg această reacţie. Da, e greu să recunoşti succesul adversarilor tăi politici, dar atunci când evidenţa îşi face loc, cred că demnitatea politică trebuie să te împingă la recunoaştere.

Nu văd ce argumente reale ar mai putea furniza adversarii noştri politici, pentru că evidenţa ne spune că este un succes real al preşedintelui României şi al prim-ministrului, şi al colegilor săi din Guvern.

Aş mai face o mică precizare, pentru că informaţia produsă intempestiv săptămâna trecută a stârnit vii reacţii în cancelariile din Federaţia Rusă.

Personal nu cred că vreun oficial ar trebui să înţeleagă greşit amplasarea bazei militare de la Deveselu. De mai bine de şase ani atât Statele Unite ale Americii, cât şi statele membre NATO au susţinut necesitatea amplasării unui scut antirachetă care să protejeze Europa de posibile ameninţări provenite din Orientul Mijlociu sau Apropiat.

Moscova şi alţi parteneri vădiţi, atât ai Statelor Unite, cât şi ai NATO şi ai României, nu cred că au de ce să se teamă de această decizie.

Rusia nu este şi nu va mai fi un adversar al nostru, ci personal văd Federaţia Rusă ca un partener loial la toate aranjamentele pe care am reuşit să le construim în ultimele două decenii.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Incluziunea socială a romilor"

Tinerii romi, sfătuiţi să îşi termine studiile, pentru a avea garanţia ocupării unui loc de muncă"

Declaraţia pe care o prezint în faţa dumneavoastră se referă la o categorie socială care, cel puţin în Europa, trăieşte în condiţii mai grele decât restul populaţiei: romii.

Nu mă voi referi la controversele politice stârnite, în ultimii ani, de reacţiile reprezentanţilor Franţei şi Italiei cu privire la această minoritate. Voi face, în schimb, referire la preocuparea statului român pentru incluziunea socială a romilor, proces care - realizat inteligent - ar putea avea beneficii mai mari pentru comunitatea romilor decât orice acţiune de imagine întreprinsă în acest sens.

Iată ce spun datele. Cei mai mulţi dintre copiii romi nu au, în prezent, studiile necesare pentru a-şi găsi un loc de muncă stabil şi bine plătit, deci pentru a avea asigurat un nivel de trai peste medie. Aceleaşi studii comune la nivelul Uniunii Europene confirmă faptul că în statele membre romii reprezintă un procent important din populaţia de vârstă şcolară care va constitui, astfel, masa forţei de muncă viitoare. A investi în acest punct în educaţia copiilor romi reprezintă o garanţie că acestora li se va permite mai târziu să intre cu succes pe piaţa forţei de muncă din Europa.

În cazul României, a stimula accesul la educaţie şi o mai mare implicare la nivelul consilierii familiilor unde există risc mare de abandon şcolar sunt asumate ca priorităţi. Reglementări există, însă aplicarea lor eficientă nu se poate realiza atât timp cât există şi implicare constantă din partea reprezentanţilor statului, dar şi din partea comunităţilor locale.

Consider, de aceea, că se impune o consolidare treptată a legăturilor cu comunităţile de romi. Cum? Pe de o parte, prin intermediul bisericilor, asociaţiilor sau comunităţilor religioase; pe de altă parte, prin acţiuni de atragere şi motivare a părinţilor romi pentru participarea activă la acţiunile organizate de cadrele didactice, în vederea reducerii segregării şi respectării obligaţiei de şcolarizare în ciclul primar.

Domnul Cristian Buican:

"Aici sunt banii dumneavoastră!"

Sloganul din titlu, lansat cu surle şi trâmbiţe în perioada de tristă amintire a ministeriabilului de la transporturi, a devenit de actualitate. Dacă atunci celebra taxă Băsescu avea ca răspuns acest slogan, acum putem observa că la organizarea oricărui tip de scrutin electoral parţial, fie că este vorba de alegerea primarului, a membrilor consiliului local sau a unui mandat de parlamentar, fenomenul mitei electorale este din ce în ce mai prezent, devenind o practică, şi nu o excepţie, aşa cum ar fi normal să fie. Astfel, sloganul "Aici sunt banii dumneavoastră!" se pliază perfect pe fenomenul mitei electorale şi ar trebui inscripţionat pe produsele alimentare sau pe cele electrocasnice pe care partidul ciumelor portocalii le oferă. Dovezile care vin în sprijinul acuzelor aduse sunt fără echivoc şi au fost prezentate atât în presa locală, cât şi în cea naţională.

Noi, ca principal for legislativ, ar trebui să fim primii care să luăm atitudine şi să stopăm, o dată pentru totdeauna, această practică nenorocită a mitei electorale. Nu înţeleg cum se poate ca, în timp ce mass-media şi opoziţia strânge suficiente dovezi pentru a demasca profitorii acestui tip de mită electorală, Ministerul Administraţiei şi Internelor să considere acest subiect ca fiind unul marginal.

Ştiu că oamenilor politici slabi şi fără realizări le este mai uşor să practice un astfel de troc, ca în schimbul votului să ofere bani, alimente sau produse electrocasnice, ştiu că atunci când eşti la putere tentaţia unei victorii facile, dar cu risipă de fonduri, este mare, însă nu putem să permitem ca flagelul mitei electorale să cuprindă întreaga societate, pentru că atunci democraţia ar fi doar o noţiune abstractă, fără niciun fel de aplicabilitate în realitatea românească.

Indiferent dacă este reală sau nu, informaţia conform căreia PDL ar intenţiona să achiziţioneze 4 milioane de biciclete este tulburătoare şi îngrijorătoare. Vă dezvălui că m-am cutremurat numai când mi-am imaginat 4 milioane de români încolonaţi într-un marş al bicicletelor portocalii, cu atât mai mult cu cât probabil aceste biciclete vor însemna noi taxe şi impozite după 2012, noi tăieri de salarii şi alte sute de mii de locuri de muncă distruse.

Ca parlamentari şi ca oameni politici, nu trebuie să asigurăm un cadru legislativ coerent, corect şi strict doar în privinţa mitei electorale, ci trebuie să oferim şi un exemplu de urmat pentru colegii noştri din teritoriu. Mai mult decât atât, trebuie să le spunem cetăţenilor că produsele pe care le primesc la alegeri pentru a-şi da votul nu sunt altceva decât rodul muncii lor, al taxelor şi impozitelor plătite de ei pe parcursul anilor la bugetul de stat.

Tocmai de aceea, consider sloganul lansat de Traian Băsescu acum mai bine de 10 ani ca fiind unul valabil în prezent şi îl propun ca principal mesaj pentru toţi aceia care oferă şi care primesc mită electorală.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Realitatea lor, genocidul nostru"

Scopul nostru, al oamenilor politici, este acela de a crea servicii şi politici publice eficiente pentru cetăţeni. Fie că vorbim despre sănătate, fie că vorbim despre educaţie, despre justiţie, datoria noastră este să creăm un sistem eficient, care să funcţioneze în parametri similari cu cei ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Din păcate nu am reuşit să facem acest lucru. Motivele sunt diverse, iar motivaţiile unora sau altora sunt şi mai diverse. Personal cred că, într-un procent semnificativ, putem pune lipsa de eficienţă dintr-un sistem pe baza lipsei de profesionalism, de viziune şi de implicare a celor care au fost factori de decizie într-un anumit sector de activitate şi care nu au ştiut spre ce să îndrepte acel sistem şi, ulterior, nu au ştiut nici cum să controleze decizia pe verticală, în aşa fel încât o hotărâre luată să fie aplicată unitar, de la Bucureşti şi până în Sighet. Aşa cred că au stat lucrurile până în 2009, când, la Palatul Victoria, a fost instalat un Guvern care nu mai respectă niciun fel de regulă, nici atunci când promovează oameni în funcţie, nici atunci când ia anumite decizii, nici atunci când îşi asumă răspunderea pe diverse legi, un Guvern care, practic, a bulversat toată societatea românească şi care a făcut rău fiecărui sector de activitate în parte.

Acestea sunt deja realităţi conştientizate de toţi românii sau, mai bine zis, de aproximativ 90% dintre români, cei care spun, în sondajele de opinie, că le este din ce în ce mai greu cu PDL şi UDMR la guvernare.

Ceea ce mă îngrijorează este faptul că cei care ne conduc astăzi par din ce în ce mai inconştienţi, mai iresponsabili şi vorbesc în termeni elogioşi despre nenorocirile pe care ei le-au făcut.

Zilele trecute l-am auzit pe premier vorbind despre reformă şi m-am crucit! M-am crucit nu pentru ipocrizia din discursul său, ci pentru faptul că încercăm să ne justificăm toate acţiunile politice într-un mod penibil, fără a mai realiza că între vorbele noastre şi realitatea pe care o trăiesc oamenii este un hău. Un hău real, nu unul imaginar, confecţionat de televiziuni, aşa cum tot încearcă să acrediteze cei de la putere. Ce spunea premierul? "Când vorbesc de modernizarea ţării nu mă refer la fraze goale. Prin modernizare înţelegem ca în urma Legii educaţiei elevii şi studenţii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă, printr-o şcoală care să-i pregătească pentru ceea ce înseamnă viaţa de după şcoală".

Referirea premierului la sistemul de învăţământ mă face să vă aduc în prim-plan opiniile unui tânăr absolvent de facultate care a publicat o analiză pertinentă pe www.invatamantul.ro. În rezumat sună cam aşa: ne petrecem aproximativ 17 ani din viaţă în unităţi de învăţământ şi în toţi aceşti ani memorăm o groază de informaţii pe care le uităm la două zile după teză şi cu care nu ne vom întâlni niciodată "în viaţa de om mare". "Dacă s-ar ţine cont de eficienţă, dacă sistemul ar fi gândit mai bine, dacă cei care îl gândesc şi îl operează ar fi mai deschişi, mai puţin egoişti şi încrezuţi, dacă ar avea o conştiinţă mai solidă şi un minimum de respect pentru copilăria şi tinereţea a milioane de oameni", atunci poate că nu ar ieşi de pe băncile şcolii generaţii după generaţii de elevi care, după ce au dat bacalaureatul, recunosc, senin, că nu sunt în stare să facă nimic concret.

De ce am abordat acest subiect, de ce am ales să îl citez pe tânărul care a postat articolul pe internet? Pentru că trebuie să începem să facem diferenţa dintre ipocrizia şi vorbele goale ale guvernanţilor şi realitatea în care trăim. Pentru că "toate nedreptăţile, abuzurile, erorile şi aberaţiile sistemului de învăţământ ne afectează direct, în intervalul în care facem parte din acest sistem, în calitate de elevi sau studenţi. Odată încheiată această perioadă, rămânem cu diplomele, iar toate neregulile constatate, trăite şi resimţite organic nu mai reprezintă interes pentru noi şi, ca atare, le dăm uitării".

Şi ca să vă demonstrez, dacă mai este cazul, câtă neghiobie este în învăţământul românesc vă mai expun un singur aspect. În clasa a IX-a elevii studiază la chimie PH-ul, iar pentru acest studiu ar avea nevoie să cunoască noţiuni de logaritm care se studiază... în clasa a X-a.

Vă reamintesc că, în toată această perioadă, la TV se repetă că România se modernizează şi că deciziile asumate de Guvern, precum Legea educaţiei, transformă sistemul de educaţie într-unul eficient.

Exemplele despre realitatea din învăţământ arată că, de fapt, problemele sunt mult mai grave şi mai profunde, iar percepţia profesorilor despre această lege este că ea nici măcar nu a fost promulgată cu scopul de a rezolva ceva în sistemul de învăţământ, ci pentru a satisface pretenţiile UDMR.

Iar când vorbim despre profesori, trebuie să punctăm şi faptul că aceştia sunt profund indignaţi că sunt conduşi de un ministru care nu îi respectă. Zilele trecute am avut o discuţie cu un profesor care l-a caracterizat pe Daniel Funeriu astfel: "A crezut că poate face multe pentru învăţământul dintr-o ţară pe care nu o respectă". Şi prin tot ceea ce a făcut, ca ministru, a arătat că nu are niciun fel de respect pentru profesorii din această ţară şi, mai grav, nici pentru elevi.

După ce a disponibilizat zeci de mii de profesori, după ce a pus lacătul pe mii de şcoli, Funeriu vrea să mai închidă şi alte unităţi de învăţământ după următorul criteriu: orice şcoală cu mai puţin de 300 de elevi nu se justifică. Ce vor face copiii arondaţi la şcolile închise? Fie vor fi condamnaţi să facă naveta, fie vor abandona şcoala! Aceasta este, probabil, în realitatea paralelă, modernizarea despre care vorbea şeful Guvernului. În realitatea noastră, a celorlalţi este doar răutatea cu care se vrea distrugerea învăţământului cu ajutorul unui om venit de nu se ştie unde, cu şcoli făcute nu se ştie unde şi diplome obţinute, dacă au fost obţinute, nu se ştie unde.

Această răutate şi modalitatea de justificare a deciziilor care se iau împotriva claselor sociale din România este una aparte, nemaiîntâlnită. Este o procedură care, probabil, nu a mai fost aplicată nicăieri în lume.

Se cere eficienţă economică din sectoare de activitate sociale - aproape că vor ca spitalele să aibă profit, iar, în cazul şcolilor, cheltuielile bugetare sunt privite strict contabiliceşte. În schimb, nu se cer performanţe economice în sectoare în care ar trebui să existe o astfel de competitivitate - vezi cazurile CFR, "Tarom" SA sau cele din zona mineritului, unde statul, ca acţionar majoritar, înregistrează pierdere după pierdere.

Această abordare a guvernanţilor este una revoltătoare. În condiţiile în care chiar şi FMI îţi spune că nu este nevoie să ceri performanţe economice în zone în care, tradiţional, trebuie să investeşti pentru a culege roadele dezvoltării viitoare, tai salariile, închizi spitalele, într-un cuvânt, omori oamenii cu zile, iar acolo unde FMI îţi atrage atenţia şi îţi recomandă să "modernizezi" nu faci nimic. Dai mână liberă directorilor care nu taie un leuţ din salariile angajaţilor şi le mai dau şi prime.

Poate că, în concepţia actualilor guvernanţi, modernizare înseamnă să pui în posturi-cheie oameni precum Funeriu care, de dragul lui Băsescu, e în stare să calculeze viteza pumnului dat în faţă de primul om în stat unui copil pur şi nevinovat şi, prin intermediul lor, să îţi baţi joc de o ţară întreagă. Şi, din păcate, nu este doar o presupunere, ci o realitate, cea pe care o trăim noi, nu cea pe care vor ei să ne-o inoculeze.

O realitate în care se impune că şcolile cu predare în limba română nu pot funcţiona decât cu 300 de elevi şi se legiferează că altele, stabilite pe criterii etnice, pot funcţiona şi cu trei elevi. O realitate care sună a genocid social. Nu o spun eu, o clamează Funeriu!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"A început luna de luptă împotriva etnobotanicelor"

Luna mai va reprezenta o lună de vârf în lupta împotriva etnobotanicelor. Este o lună în care voi fi în şcoli alături de elevi, profesori şi părinţi pentru a spune că "în comunitatea ta drogurile nu-şi au locul". Tendinţa şi evoluţia traficului şi consumului de droguri sunt îngrijorătoare. Constatăm că 300.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri ilegale. Dacă se iau în considerare şi medicamentele (tranchilizante, sedative, antidepresive), 8,6% din populaţia României a consumat cel puţin o dată în viaţă droguri ilegale, adică aproximativ 1.300.000 de persoane.

Apariţia fenomenului etnobotanicelor a modificat perspectiva pacientului cu abuz de substanţe, ce devine mai expus riscului de intoxicaţie acută, supradoză şi deces. Nevoile de terapie ale acestor pacienţi depăşesc cu mult posibilităţile actualelor structuri medicale şi impun apariţia centrelor de toxicologie.

Am reuşit reînfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog şi cerem susţinerea ieşenilor pentru ca legea ce prevede închisoare pentru cei ce vând droguri de sinteză să fie adoptată în regim de urgenţă de Parlament. Vom iniţia o campanie de strângere de semnături pentru a arăta că întreaga Românie doreşte ca această lege să fie adoptată.

Părinţii şi profesorii din Iaşi au arătat din nou că sunt cei care ne sunt cu adevărat aproape în această luptă inegală cu drogurile şi că pot spune oricând că: "Nu toate frunzele sunt bune".

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Legea privind alocarea unui elicopter pentru SMURD în fiecare regiune de dezvoltare a României"

Asistenţa medicală de urgenţă este una dintre priorităţile fiecărei ţări. Personalul medical de urgenţă intervine la cazurile cele mai grele, în locurile cel mai puţin accesibile, un elicopter făcând diferenţa între viaţa şi moartea unui pacient aflat în această situaţie.

În prezent, în România, există câteva centre medicale de înaltă performanţă şi majoritatea cazurilor de urgenţă medicală majoră sunt direcţionate către unităţi de primire a urgenţelor din aceste centre medicale situate în municipiile Cluj, Iaşi, Braşov, Constanţa, Timişoara, Bucureşti.

Alocarea unui elicopter SMURD ar avea ca efect scurtarea timpului de intervenţie în situaţii de urgenţă medicală majoră, cazuri care oricum sunt direcţionate către unităţile de primire a urgenţelor din aceste localităţi. De asemenea, alocarea unor elicoptere ale SMURD ar reduce semnificativ costurile pe care le implică deplasarea unor elicoptere din alte zone ale ţării.

Din toate aceste considerente propun spre adoptare propunerea legislativă privind alocarea unui elicopter pentru SMURD în fiecare regiune de dezvoltare a României.

Fiecare regiune de dezvoltare a României, respectiv regiunea de dezvoltare nord-est, regiunea de dezvoltare vest, regiunea de dezvoltare nord-vest, regiunea centru, regiunea sud-est, regiunea sud-Muntenia, regiunea Bucureşti-Ilfov şi regiunea sud-vest-Oltenia, va primi câte un elicopter care va deservi populaţia din judeţele înglobate în aceste unităţi administrative.

Elicopterele vor staţiona în municipiile care găzduiesc centrele de comandă ale celor 8 regiuni de dezvoltare. Fondurile pentru achiziţionarea elicopterelor vor fi prevăzute în Legea bugetului de stat.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Proiecte de groază la Ministerul Sănătăţii"

Ministrul sănătăţii a ciocnit probabil o cupă cristalină cu şampanie împreună cu subordonaţii săi din minister, în cinstea reformei pe altarul căreia a jertfit mai multe spitale. Astăziroadele reformei se adună, încet, dar sigur, la loc cu verdeaţă, precedate de expoziţia fotografică ministerială. Între timp pacienta a murit, dar celebrarea de la minister e deranjată doar de nenumăratele cereri de demisie venite de la presă, opoziţie şi mai ales de la populaţie.

Spre groaza pacienţilor şi a personalului medical, Cseke Attila şi bacantele sale ministeriale au decis să treacă din nou la acţiune, pentru a crea impresia unui oarecare interes în starea sistemului sanitar.

Ca prim pas, domnul Cseke are în pregătire două proiecte de ordonanţă de urgenţă, lansate în aşa-zisa dezbatere publică. Unul dintre ele vizează stimularea financiară a personalului din unităţile sanitare publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. Stimulentele vor proveni din bugetele locale, întrucât ministerul are lucruri mai importante de făcut cu banii de la bugetul central, iar bugetele locale stau, desigur, în pixul marelui constituţionalist Emil Boc şi în niciun caz nu sunt făcute pe criterii politice...

Dar să revenim. În primul rând, nu îmi este foarte clar de ce cadrele medicale din spitalele judeţene şi universitare nu sunt incluse în acest proiect. Probabil sunt considerate prea incompetente pentru a merita un ciolan aruncat cu scârbă de la masa de banchet de nobilul Cseke Attila, baron al sănătăţii Dei gratia. Remarc, de asemenea, că neaplicarea măsurilor din această ordonanţă ar avea consecinţe grave asupra îndeplinirii obligaţiei statului de garantare a dreptului constituţional al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, conform motivaţiei incluse cu graţie de juriştii ministerului în proiectul de ordonanţă de urgenţă. Dar desfiinţarea a zeci de spitale din toată ţara, făcută fără un minim studiu şi fără un dram de inteligenţă, sau blocarea pe termen lung a posturilor într-un sistem sanitar depopulat de ani de zile, ce efect au avut vizavi de sus-menţionatul drept constituţional, domnule jurist Cseke?

Din cele 11 criterii de performanţă pe baza cărora vor putea fi acordate veniturile suplimentare, unul singur se referă la eficienţa tratamentului aplicat, desigur, în raport cu costurile acestuia, trei se referă la scăderea costurilor prin diverse metode. Ca de obicei domnul Cseke a prioritizat. Şi care vor fi eventualele criterii stabilite de autorităţile locale? Culoarea politică a medicului? Datul din coadă în faţa managerului sau a potentaţilor locali? Cum se va cuantifica aportul în educarea personalului tânăr sau nou-venit în spital?

Dar nu disperaţi, domnul Cseke s-a gândit la toate. Al doilea proiect de ordonanţă de urgenţă vizează introducerea în sistem a medicilor cu competenţe limitate, care începând cu 2005 nu au reuşit să promoveze examenul de rezidenţiat. Fişa postului acestora pare făcută pe genunchi, fiind o amestecătură între cele ale rezidenţilor, ale asistenţilor şi registratorilor medicali. Aceşti medici vor putea fi angajaţi pe o perioadă de până la şase luni pe posturile transformate în urma plecării unui medic specialist sau primar. Sunt sigur că orice manager va fi mai mult decât fericit să angajeze un medic cu competenţe limitate, care poate completa foi de observaţie şi înregistra datele pacientului, în locul cardiologului sau anestezistului plecat în Belgia, unde din fericire domnul Cseke nu este ministru.

Nu pot să nu constat că domnul Cseke nu a făcut absolut nimic pe întreaga durată a mandatului sau pentru a păstra în ţară medicii specialişti sau rezidenţi care găsesc din ce în ce mai puţine motive pentru a rămâne aici.

Demisia?! Desigur, este greu să redevii un simplu senator. Niciun secretar sau subsecretar de stat nu se va mai gudura pe lângă tine şi nu îţi va mai susura mieros la ureche cât de utile şi de scumpe sunt ambulanţele achiziţionate, doar pentru a sta în clădirile primăriilor, şi de aceea domnul Cseke nu a simţit niciodată nevoia de a demonstra că are motivaţia demisiei de onoare. Domnul Cseke nu a simţit niciodată nevoia de a-şi cere scuze în faţa populaţiei pentru greşelile şi incompetenţa sa.

Domnul Cseke a preferat să adopte atitudinea înţelepţilor de la guvernare, conform căreia populaţia e prea proastă să îi înţeleagă reformele şi nu doreşte să trăiască într-un stat modern, şi, evident, nu îl merită. Românii pleacă din ţară tocmai pentru că vor să trăiască într-un stat modern şi civilizat. Iar prostia se găseşte în altă parte...

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Legea scăderii impozitului pe venit a fost adoptată de Senat"

Scăderea impozitului pe venit de la 16% la 13% pentru salarii şi pensii este de natură să încurajeze o creştere economică în situaţia actuală de criză. Scăderea impozitului pe venit la salarii va duce la diminuarea muncii la negru, având loc astfel o colectare suplimentară de venituri publice. Totodată, scăderea impozitului pe venit la pensii susţine consumul şi reprezintă o măsură de protecţie socială a pensionarilor.

Având în vedere faptul că forţa de muncă va deveni mai ieftină, se creează premisele pentru atragerea investitorilor străini în România.

Cer Camerei Deputaţilor adoptarea urgentă a acestui proiect legislativ, ce reprezintă una dintre soluţiile anticriză.

Domnul Daniel Buda:

"Prima victorie împotriva muncii la negru"

Intrarea în vigoare a noului Cod al muncii a dus, în mai puţin de 5 zile de la demararea controalelor de instituţiile abilitate, la înregistrarea a peste 70.000 de noi contracte de muncă, adică tot atâtea persoane care nu beneficiau înainte de o bază legală care să le ofere protecţia legală în cadrul oricăror relaţii contractuale, indiferent de natura lor: financiar-bancare sau protecţie socială şi sănătate.

De-a lungul celor 20 de ani de democraţie, raporturile de muncă din România s-au bazat pe un sistem legislativ ineficient şi inechitabil, fără să asigure o bază flexibilă forţei de muncă sau un sistem al asigurărilor sociale sustenabil şi corect. Legislaţia din domeniul muncii şi a relaţiilor de muncă a suferit, de-a lungul anilor, tot felul de modificări şi amendamente în funcţie de moment, de conjunctură politică şi economică, dar, mai cu seamă, în funcţie de dorinţele unor grupuri de interese care s-au aflat la guvernare în perioade de maximă creştere economică.

Odată cu preluarea puterii de către PDL, s-a demarat un amplu proces de reformare în toate domeniile fundamentale de funcţionare ale unui stat cu adevărat european. Fiecare pas făcut în acest sens a fost analizat cu lux de amănunte la toate televiziunile şi în cadrul tuturor dezbaterilor naţionale, liderii opoziţiei s-au mobilizat şi au ieşit în stradă blamând toate structura guvernamentală şi toţi factorii decidenţi. Însă România, făcând abstracţie de faptul că a trecut printr-o criză financiar-economică dură, a avut şi are în continuare o mână forte care are capacitatea şi puterea de a face toate demersurile care se impun în vederea creşterii nivelului de trai al cetăţenilor, armonizării legislaţiei actuale cu directivele şi normele europene, toate acestea pentru asigurarea unui cadru legislativ coerent, transparent, eficient şi mai ales unitar în domeniile de maxim interes românesc.

Dacă este să mă refer numai la legislaţia din domeniul muncii, cred că oricare dintre noi, chiar dacă nu avem capacitatea de a o spune ferm, în sinea noastră recunoaştem că se impunea o reformare. Evident, după integrarea României în Comunitatea Europeană, era necesar ca relaţiile de muncă să fie reglementate şi în concordanţă cu principiile, directivele şi normele europene în vigoare. O piaţă a muncii dezvoltată, care să ofere condiţii favorabile creşterii competitivităţii, un nivel de salarizare corect şi coerent şi care să poată asigura un sistem flexibil al forţei de muncă au fost deziderate fundamentale ale actualului guvern.

Desigur, ne-am dori ca rezultatele măsurilor de austeritate să îşi producă efectele pozitive, dar să nu uităm că România a fost supusă în perioada 2007-2008 unei politici economice deşănţate de către fosta guvernare, fără o viziune clară în ceea ce priveşte aplicarea politicilor publice şi asigurarea unui standard de viaţă cu adevărat european fiecărui cetăţean. Aş putea spune că este unul dintre motivele pentru care actualii guvernanţi au fost nevoiţi să ia un set de măsuri dure, dar atât de necesare, pentru redresarea economiei ţării noastre.

Iată, din fericire, că în ultima perioadă datele statistice internaţionale confirmă faptul că măsurile luate în România sunt bine fundamentate şi corect aplicate, chiar exemple de urmat şi pentru alte state europene. Efectul măsurilor de austeritate, după cum am mai menţionat, au început să-şi arate rezultatele, astfel încât, odată cu aplicarea noului Cod al muncii, se creează premisele echilibrării pieţei muncii şi reducerea deficitelor sectoriale de forţă de muncă, dar, cel mai important, eliminarea muncii la negru. Efectele măsurilor de austeritate şi al programului de guvernare pe piaţa muncii se vor resimţi într-o siguranţă mai mare a cetăţenilor pentru ziua de mâine, având slujbe mai stabile, beneficiind de serviciile sociale ale statului şi putând să se aştepte la o apropiată creştere a nivelului de trai.

Domnul Dorel Covaci:

"România, între aderare şi integrare deplină în UE"

Ziua de 9 mai este o dată cu multiple semnificaţii - Ziua Independenţei României, sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007, deci este pentru a cincea oară când serbăm această zi în calitate de membri cu drepturi depline.

În ani de zbuciumată istorie şi perpetuă căutare a stabilităţii şi echilibrelor de putere, pe continentul european s-a conturat treptat şi a supravieţuit în timp tuturor mişcărilor orgolioase ale entităţilor naţionale ideea de "Europa".

"Europa nu este decât o voinţă comună a celor care trăiesc în ea, printr-o vocaţie comună. Unitatea europeană stă în spiritul european" spunea teoreticianul francez Bernard Voyenne. Astăzi suntem parte a unei entităţi politice, sociale şi economice, compusă din 27 de state, în care se vorbesc 23 de limbi oficiale, cu o suprafaţă de aproape 4,5 milioane km pătraţi şi o populaţie de 501 milioane locuitori.

Au trecut 61 de ani. În fiecare an, la 9 mai, pe tot cuprinsul continentului se serbează Ziua Europei, pentru a marca istorica Declaraţie din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să-şi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune, ca bază a puterii lor militare, în scopul evitării izbucnirii unui nou război. Ţările cărora li se adresa, în primul rând, această provocare - Franţa şi Germania - fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al Doilea Război Mondial aproape că le distrusese.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, şase ţări - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda - au semnat, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Ulterior, cele şase state au decis să edifice o comunitate economică bazată pe libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înfiinţat Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.

Europa unită înseamnă progres, stabilitate, securitate, cooperare, libertate, democraţie, stat de drept, protecţia drepturilor omului, cooperare economică, armonizare legislativă, solidaritate, unitate în diversitate.

Aşa cum am mai spus, au trecut cinci ani de la aderarea noastră la structurile comunitare, dar nu se pune încă problema integrării depline la contextul realităţilor proprii ţărilor integrate deja. Suntem asimilaţi marii familii europene, dar cu statutul de copil luat de pe stradă, care trebuie să accepte superioritatea informală a fraţilor mai mari şi mai educaţi, care au crescut în sânul familiei. Mai avem drum lung şi, se pare, presărat cu multe obstacole şi povârnişuri, până să ne putem compara cu cei fruntaşi. Suntem codaşi la toate capitolele: de la infrastructură, industrie, sănătate, asistenţă socială, nivel salarial, educaţie, justiţie, agricultură ş.a.m.d. Criza economico-financiară, care a afectat întreg mapamondul, parcă pe noi ne-a lovit mai cu sete, adâncind fără menajamente decalajele care existau deja. În ultimii ani, ne-am obişnuit să fim evocaţi în topul ruşinii pe locurile de vârf, în mai toate sectoarele care ar fi trebuit să ne dea suflul salvator.

Parcă optimismul preaderare s-a disipat. Nu ne mai încearcă efuziunea de la început. Plătim la bugetul comunitar mai mult decât atragem; importăm mai mult decât exportăm, şi asta, în timp ce produsele noastre se deteriorează sau zac în uitare, în lipsa unor pieţe de desfacere. Construim autostrăzi în intervale de timp seculare, la preţurile pe care alţii le-ar dura pe suprafaţa lui Marte; clădim şi modernizăm instituţii de interes public pe care, apoi, le abandonăm; investim în parcuri de joacă şi spaţii verzi în zonele rurale, unde pădurea cade pe casa omului, neglijând realele trebuinţe ale comunităţilor; bordurizăm şi debordurizăm trotuarele patriei şi, în mare, ne batem joc de banul public, care oricum cade în buzunarele cui trebuie să cadă.

Consider că pentru o ţară îngenuncheată de câţiva ani încoace de plaga portocalie, aşa cum este România, încă ne ţinem bine. Suferim de o boală cronică, dar parcă avem anduranţa de a nu ne lăsa înfrânţi. Întrebarea este până când? Până când vom mai tolera jaful şi bocancul apăsat pe grumaz, până când mai avem resurse pentru a nu intra în colaps, până când mai trebuie să aşteptăm salvarea ţării şi luminiţa de la capătul tunelului? Încotro, Doamne, şi până când?

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

Potrivit datelor unui studiu relativ recent realizat de Comisia Europeană, aproximativ 40% dintre tinerii români nu ştiu să scrie şi să citească. Nu ştiu nici cum a fost realizat şi nici ce structură instituţională a creat acest raport, însă am foarte mari dubii asupra rezultatelor prezentate.

Din nefericire, lansarea unor astfel de informaţii, care nu întotdeauna reflectă realitatea, ne aduce mari prejudicii, prin crearea unei imagini negative, care ne dezavantajează ca popor.

Avem români de elită, de la elevi premiaţi la olimpiadele internaţionale sau premiaţi la NASA la studenţi cu rezultate academice extraordinare, la regizori care au adus numele României pe buzele tuturor, la sportivi de aur, dar şi cercetători care chiar luna trecută au primit 49 de medalii la Salonul de Invenţii de la Geneva.

Da, avem şi oameni de excepţie, care conturează adevărata imagine a României în lume, pentru că România nu înseamnă obligatoriu numai ceea ce prezintă o parte din mass-media internaţională.

Este cu totul adevărat că nu ne putem mândri cu mulţi dintre indicatorii dezvoltării umane, ca de pildă mortalitatea infantilă, morbiditatea sau analfabetismul. Însă de la exagerările pe care unii le produc la realitate este o diferenţă foarte mare.

Nu cred că a negat cineva că în România există un grad ridicat al analfabetismului. De asemenea, am realizat cu toţii că una dintre cauzele acestuia îl reprezintă abandonul timpuriu al şcolii.

Pentru aceasta am demarat întregul ansamblu de reforme, care a început cu Legea educaţiei naţionale şi va continua cu ample măsuri sociale orientate doar către copiii care au reală nevoie de sprijin instituţional şi financiar.

De puţine lucruri sunt foarte singură, însă în ceea ce priveşte preocuparea noastră pentru copii şi creşterea calităţii actului educaţional, pentru aceştia pot afirma cu certitudine că sunt foarte sigură şi voi sprijini orice acţiune a Guvernului şi chiar a opoziţiei, dacă ea va avea ca rezultat o educaţie mai bună pentru generaţiile viitoare.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Vina de a fi bolnav în România"

Fără a fi medic şi fără a avea un contact de specialitate cu sectorul medical din România, nu pot să nu privesc cu îngrijorare la faptul că, în timp ce Guvernul Boc se laudă cu declanşarea reformei în sănătate, cetăţenii români privesc posibilitatea de a se îmbolnăvi tot mai mult ca pe o condamnare la moarte. Acesta este motivul pentru care am încercat să compar numărul de spitale închise, al medicilor care au ales să plece din ţară sau numărul de paturi desfiinţate cu statisticile desprinse din realitatea românească.

Am aflat cu stupoare că ne confruntăm cu cifre extrem de mari pentru un stat european, iar suportul statului pentru o şansă corectă la viaţă aproape că lipseşte cu desăvârşire. Astfel, nu putem să nu fim îngrijoraţi când ştim că, în România, pentru cei aproximativ 600.000 de bolnavi de cancer există doar 250 de medici oncologi. Mai mult decât atât, bolnavii de cancer din România nu beneficiază de suportul unui psihoterapeut - lucru esenţial în lupta cu această boală. În Institutul Oncologic Bucureşti există un singur psihoterapeut care ar trebui să ofere consiliere unui număr de aproximativ 1.000 de bolnavi. Iar atunci când vorbim de copiii bolnavi de cancer, situaţia este dramatică. Deşi avem o medie de 500 de copii bolnavi de cancer în fiecare an, oncopediatria nu se mai află în nomenclatorul de specialităţi de zece ani.

Toate acestea sunt o palidă radiografie a unui sistem care condamnă la moarte pacienţii din România. Iar pentru a vedea care este realitatea este suficient să privim cifrele de mai jos:

• rata de mortalitate prin cancer pentru femei este cea mai mare din Europa (128) şi este datorată deceselor prin cancerul de sân, cancerul de col uterin, boli pentru care acum există tratamente;
• rata mortalităţii prin boli acute respiratorii, pneumonia şi gripa, la vârste sub 5 ani este de aproape 15 ori mai mare faţă de media din UE;
• incidenţa cazurilor de tuberculoză în România este cea mai mare din regiunea Europei, cu 101,02 cazuri noi la 100.000 de locuitori în 2008 (media UE este de 14,09 cazuri noi la 100.000 de locuitori);
• mortalitatea infantilă în România este de 11 la 1000 de născuţi vii;
• înregistrăm 13,52 decese materne la 100.000 născuţi vii.

Pentru mine toate acestea nu reprezintă doar simple cifre - sunt oameni - adulţi şi copii - care sunt privaţi de şansa la viaţă.

În tot acest timp, Guvernul Emil Boc alege să desfiinţeze spitale, să trimită în şomaj personalul medical, taie finanţările pentru orice fel de program de prevenţie şi condamnă medicina românească la subfinanţare.

Mă întreb dacă atunci când domnul Boc a luat toate aceste măsuri distructive pentru sectorul medical românesc a ţinut cont de aceste realităţi. Mă întreb dacă domnul Boc are curajul de a intra într-o secţie de oncologie şi de a spune repede şi repezit, aşa cum îi este vorba, că ceea ce face el este în folosul bolnavilor. Şi mă întreb dacă nu îi este teamă domnului Boc că poate din nefericire, cândva, va trebui să ceară şi el ajutorul sistemului pe care îl distruge. Sau va opta să meargă la Viena, după modelul preşedintelui său?

Domnul Florian Daniel Geantă:

"O Capitală din ce în ce mai puţin europeană!"

Primarul Capitalei nu se gândeşte decât la imaginea sa şi ca de fiecare dată pune pe locul doi interesele bucureştenilor, dând vina pe Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

E logic să facă acest lucru, căci se apropie alegerile locale şi nu îşi doreşte altceva decât să mai câştige un nou mandat, mandat în care probabil va termina ceea ce ne tot promite că va face sau va finaliza ceea ce nici măcar nu a început.

Cu surle şi trâmbiţe primarul nostru iubit îşi asumă din nou finalizarea a trei proiecte importante: Podul Basarab, Stadionul Naţional şi Bulevardul Uranus.

O fi oare adevărat?! De promisiuni şi minciuni ne-am cam săturat. De luat în calcul sunt aceste lucrări la proiecte unde costurile s-au dublat, şi aici mă refer chiar la cele trei proiecte mai sus menţionate. Numai la Podul Basarab, care trebuia finalizat în 2009 cu un cost de 471,6 milioane lei, astăzi, la doi ani de la expirarea termenului, nota de plată s-a încărcat cu încă 301,5 milioane de lei.

Aş vrea ca bucureştenii să înţeleagă cum se foloseşte actualul primar de lucrări de infrastructură făcute de alţii şi pentru care nu a avut niciun merit.

Mai mult, şeful de la Primăria Generală a amânat nejustificat darea în folosinţă a Pasajului Basarab, tocmai pentru ca inaugurarea să fie cât mai aproape de alegerile locale, iar Domnia Sa să profite din reacţia favorabilă a locuitorilor Bucureştiului.

Pentru cine deja ştie cum s-a construit Pasajul Basarab este clar că domnul Oprescu mai mult a împiedicat acest proiect decât să ajute la finalizarea sa.

De asemenea, în condiţiile în care refuză să găsească finanţare pentru alte proiecte de anvergură, acordă angajaţilor primăriei prime şi sporuri pentru condiţii grele de muncă.

Mă întreb: oare din cauza cărui fapt au salariaţii Primăriei Generale condiţii grele de muncă? Poate din pricina faptului că noua locaţie a primăriei se află lângă râul Dâmboviţa, iar pe perioada verii aerul tinde să fie irespirabil?! Evident că nu este aşa, iar ceea ce am afirmat nu este decât o ironie la acţiunile actualului primar.

Dincolo de faima neconfirmată a faptului că a fost un mare medic, domnul primar este cu certitudine un mare actor. De ce spun asta? Pentru că joacă excelent rolul independentului, dar este şi va fi sprijinit în continuare de Uniunea Socialistă. Mi-e greu să cred că în aceste condiţii bucureştenii vor avea măcar speranţa unei capitale curate, frumoase şi decente, iar în locul actualului primar-şef, un om care să le înţeleagă problemele.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Agricultura, pe mâini străine!"

Nu este prima dată când afirm cu tărie că unul dintre cele mai importante domenii ale economiei României funcţionează la o turaţie mult redusă faţă de potenţialul său.

Este vorba despre agricultura românească, care, în ciuda tuturor eforturilor, politicilor, deciziilor şi ambiţiilor din ultimii douăzeci de ani, nu a reuşit să capete un câştig de productivitate, ci, dimpotrivă, să piardă din circuitul agricol, prin abandon, mii, zeci de mii, poate sute de mii de hectare anual.

Este mai mult decât strigător la cer ca, într-o perioadă în care preţul legumelor concurează cu preţul metalelor preţioase sau al ţiţeiului, agricultura românească să producă din ce în ce mai puţin şi de mai slabă calitate.

Nu vreau decât să vă aduc la cunoştinţă următorul sfat pe care în urmă cu câteva săptămâni un celebru colos financiar, JP Morgan, îl dădea investitorilor din lumea întreagă: "Investiţi în agricultura românească!".

Nu vreau să spun că potenţialul neexploatat al solului românesc seamănă cu situaţia în care găseşti o bancnotă pe jos şi îţi este greu să te apleci să o ridici. Cam într-o astfel de situaţie se află agricultura românească în anul 2011!

Chiar dacă noi, românii, nu am înţeles nimic din averea agricolă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, investitorilor străini nu le-a trebuit prea mult timp de gândire şi au început deja să investească.

Sunt deja sute de italieni care cultivă cereale în România. Sute de francezi au înfiinţat deja culturi de viţă-de-vie pe roditoarele noastre dealuri şi în curând vom cumpăra celebrele champagne franţuzeşti din struguri româneşti.

Sunt deja zeci, poate sute de investitori din lumea arabă care au pornit deja o campanie agresivă de achiziţii de terenuri agricole, pe care le vor exploata pentru pieţele internaţionale.

Dacă în urmă cu două decenii am fi putut afirma că românii nu au nici capitaluri şi nici experienţă antreprenorială, astăzi o astfel de scuză nu mai este valabilă. Păcat că noi, românii, lăsăm bogăţia naţională pe mâini străine!

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Un proiect de succes pentru un destin colectiv"

În fiecare an, în data de 9 mai avem prilejul de a ne aminti cu vii emoţii despre curajul unor oameni cu o viziune nemaiîntâlnită, care au reuşit să schimbe tensiunile războiului pe ambiţia de a crea pacea şi prosperitatea mult visată pentru toţi cetăţenii.

În fiecare zi de 9 mai avem datoria de a mulţumi sincer celor care au instaurat definitiv pacea pe vechiul continent şi au creat un model de democraţie şi dezvoltare pentru alte state mai puţin norocoase.

"Atât cărbunele, cât şi oţelul erau cheia spre puterea economică, deci şi spre arsenalul armamentului de război. Această dublă putere le dădea o imensă încărcătură simbolică pe care noi am utilizat-o." Astfel avea să reconceapă ministrul reconstrucţiei franceze, Jean Monnet, rolul resurselor naturale în tensiunile bilaterale franco-germane.

Propunerea lui Jean Monnet va fi asumată de către ministrul de externe al Franţei din acea vreme, Robert Schuman, prezentând-o în celebra Declaraţie de la 9 mai 1950, de la Palatul Quai d’Orsay:

"Pacea mondială nu poate fi salvată fără eforturi creatoare... guvernul francez propune să se treacă imediat la acţiune, pe un punct limitativ, dar decisiv, să se plaseze ansamblul producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate Comună... ce va asigura modernizarea producţiei şi ameliorarea calităţii sale, furnizarea condiţiilor identice de valorizare a cărbunelui şi oţelului pe piaţa germană şi franceză, ca şi pe a celorlalte ţări aderente, dezvoltarea exporturilor comune către alte ţări, plan de producţie şi investiţii, fond de reconversie, circulaţia cărbunelui şi oţelului în ţările membre fără taxe vamale".

Ce şi-au dorit părinţii fondatori s-a realizat, iar astăzi destinul comun la care s-a visat atâtea secole în Europa se întinde de la Atlantic la Marea Neagră şi de la extremitatea nordică a continentului până în miezul Mării Mediterane.

Marea familie europeană, la care a sperat deopotrivă şi Winston Churchill, a ajuns să cuprindă astăzi şi ţări care au trăit în beznă peste cincizeci de ani şi a căror ultimă speranţă de libertate şi prosperitate a fost legată de aderarea lor la acest proiect unic în istoria omenirii.

Chiar dacă au trecut şase decenii de la ideile măreţe ale lui Monnet, Schuman şi Adenauer, pilonii pe care s-a fondat acest proiect au rămas aceiaşi: respect pentru demnitatea umană, pentru libertate şi democraţie, pentru egalitate şi solidaritate.

Asemenea fiecărui om care trăieşte momente de reflecţie la împlinirea unei anumite vârste, consider că este momentul oportun pentru a evalua ceea ce putem face noi pentru Uniunea Europeană.

Uniunea trece prin momente dificile, care hrănesc scepticismul la adresa unui proiect atât de măreţ. Nu de puţine ori au fost auzite voci care au spus că Europa cetăţenilor, promisă de Monnet, arată astăzi tot mai mult ca o Europă a proiectelor, mai puţin democratică şi mai axată pe atingerea propriilor obiective.

Nu spun că Uniunea noastră de astăzi este perfectă, dar nici că problemele cu care se confruntă în prezent sunt de neînlăturat.

Am încrederea că Europa va reuşi să răspundă, aşa cum a răspuns mereu, prin solidaritate şi valori comune, principii care ne vor conduce la consolidarea destinului nostru colectiv.

Mulţumesc părinţilor fondatori ai Comunităţilor şi celor care au crezut în Europa.

La mulţi ani, europeni!

La mulţi ani Europa!

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"Zi de sărbătoare pentru întreaga Europă"

Istorica declaraţie a ministrului de externe francez Robert Schuman, făcută la data de 9 mai 1950, nu a fost altceva decât punctul de pornire al construcţiei Europei unice, un prim pas a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană.

Consiliul European de la Milano, în 1985, a declarat ziua de 9 Mai ca fiind Ziua Europei, zi pe care şi noi, românii, o sărbătorim din 2007, an în care am intrat în rândul statelor membre ale UE.

Pentru noi, românii, această zi de 9 mai marchează şi alte două momente încărcate de istorie, şi aici mă refer la anul 1877, când ţara noastră şi-a declarat independenţa, dar şi anul 1945, când a lua sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial.

Este o zi de sărbătoare a tuturor cetăţenilor europeni, o zi specială în care nu trebuie să uităm eforturile celor care au creat această Uniune, o Europă fără frontiere, cu mai multe oportunităţi pentru noi, pentru tinerii care pot studia în străinătate, o Europă în care libertatea, securitatea, justiţia, egalitatea de şanse sunt principalele elemente ale acestei construcţii europene.

Chiar dacă astăzi Uniunea Europeană trece printr-un moment de răscruce al evoluţiei sale, trebuie să credem că soluţiile şi deciziile care se vor lua vor avea în vedere nu numai calea unei uniuni mai strânse pe plan economic şi social, ci şi pe plan instituţional, militar şi politic, dar nu în ultimul rând să fie mai aproape de nevoile şi aspiraţiile cetăţeanului de rând.

Experienţa celor şase decenii de existenţă a acestui proiect îndrăzneţ ne-a arătat că Europa a trecut şi prin momente mai dificile decât cele pe care le parcurgem astăzi şi a răspuns de fiecare dată cu soluţiile şi alternativele cele mai bune.

Uniunea Europeană este şi va rămâne pentru o jumătate de miliard de suflete un proiect al păcii, al stabilităţii, al înţelegerii, al toleranţei şi al prosperităţii.

Domnul Teodor Atanasiu:

"S-a împlinit un an de coşmar, un an de sărăcire fără precedent a poporului român!"

Acum un an, pe data de 6 mai, preşedintele-premier-ministru multiplicat, unic decident al soartei poporului român, domnul Traian Băsescu, recunoştea, destul de târziu, că România intrase într-o criză fără precedent şi că toate consecinţele deciziilor nesăbuite ale guvernanţilor săi portocalii trebuie suportate cu stoicism de către popor.

Fără să întrebe pe nimeni - nici pe cei greu afectaţi de aceste sângeroase şi nemaiîntâlnite decizii în nicio altă ţară europeană, dar nici măcar pe premierul instalat de dumnealui în funcţie -, domnul Băsescu hotărâse că românilor trebuie să li se taie salariile cu 25% şi pensiile cu 15%!

Norocul pensionarilor a constat, la acea vreme, într-un moment de luciditate al Curţii Constituţionale, care nu a permis tăierea pensiilor, declarând-o anticonstituţională.

Dar ceea ce a urmat ulterior a afectat într-o foarte gravă măsură atât pensionarii, cât şi salariaţii, mamele, bebeluşii, persoanele cu handicap, veteranii de război şi toate celelalte persoane asistate social, dar şi zona privată a economiei: tăierea drastică a veniturilor salariaţilor, creşterea enormă a TVA dintr-un foc, taxe, impozite şi accize din ce în ce mai mari, falimente, şomaj, preţuri şocant de mari - deci inflaţie fulminantă -, încasări şi consum din ce în ce mai mici şi sute de mii de firme închise!

Într-un cuvânt, domnul Băsescu ne-a salvat de la aruncarea în prăpastia incapacităţii de plată prin îndatorare excesivă pentru o lungă perioadă de timp - câteva generaţii bune vor duce corvoada de a achita această încărcată notă de plată -, dar, mai ales, printr-o sărăcire acută a milioane de români!

Tot la acea dată, 6 mai, preşedintele Băsescu promitea că, în cel mult un an, magicul Guvern Boc va reveni la salariile anterioare tăierii, precum şi la încetarea stării de austeritate furibundă, deci la vremuri ceva mai bune pentru buzunarele românilor.

Anul a trecut, iar românii au în continuare parte de acelaşi tratament înşelător şi fără niciun rezultat palpabil: auzim de la toţi portocaliii, afectaţi la unison de Sindromul Münchausen, că ieşim în fiecare lună din recesiune, că în acest an vom avea fără doar şi poate o frumuşică creştere economică, că România şi-a îndeplinit planul şi condiţiile puse de FMI, deşi transmite date false la EUROSTAT, sau că o vom duce din ce în ce mai bine... pe măsură ce se vor apropia campaniile din 2012!

Dar realitatea din terenul României de azi arată cu totul altfel decât cea din descrierile fantasmagorice ale conducătorilor portocalii: este o Românie pârjolită şi pustiită de efectele dezastruoase ale măsurilor lor de austeritate, luate de-a valma şi impuse poporului român cu forţa. Este o Românie sărăcită până la înfometare pentru prea mulţi români, copleşită de boală, mizerie, corupţie şi prea multă umilinţă!

PDL, partidul perfect pentru domnul preşedinte Băsescu, guvernează ţara de mai bine de doi ani, ca şi când ar fi pe propria moşie portocalie, unde decide singur cum îşi consumă recolta obţinută cu mari sacrificii sau cât şi până când vor mai trăi sclavii înfometaţi şi schingiuiţi până la epuizare!

Iar domnului Băsescu îi place din ce în ce mai tare tot acest spectacol degradant, pe care s-a străduit să-l regizeze cât mai în amănunt...

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Un an de austeritate portocalie = un bilanţ jalnic, trist, plin eşecuri şi sărăcie lucie"

Vă amintiţi cât de frumoase, pompoase şi pline de entuziasm erau promisiunile portocaliilor în campaniile electorale din anii 2008 şi 2009? Numai râuri de laude, beneficii multiple şi realizări minunate urmau să curgă în viaţa românilor, cu portocaliii la cârma ţării!

Dacă sărăcia implantată ulterior de aceştia, cu toată priceperea din dotarea PDL-istă, v-a cam estompat amintirile auditive, vă redau câteva dintre promisiunile lor, doar în speranţa că veţi constata definitiv cât de mult şi grav pot minţi, doar ca să obţină ceea ce-şi doresc în interes propriu.

Domnul Theodor Stolojan ne spunea: "Fiecare român o va duce mai bine. Salariul mediu în România va ajunge la 905 euro pe lună, faţă de 490 euro în prezent, iar pensia medie în România va ajunge la 405 euro faţă, de 160 euro în prezent. Vom finaliza 836 km de autostradă"; domnul Adriean Videanu, ca un ecou veritabil, îngâna: "Vom ajunge la un salariu mediu brut de 905 euro, vom ajunge la o pensie medie de 405 euro"; domnul Radu Berceanu afirma: "Avem un plan minuţios calculat. Avem un program stabilit pas cu pas. Măsură cu măsură, ban cu ban", iar domnul Traian Băsescu avea grijă să-i muştruluiască pe alţii, nevăzând nimic suspect în propria ogradă PDL-istă: "Nimeni nu mai poate marşa pe ideea populismului ieftin, pentru că el nu mai este acceptat nici măcar în interiorul UE. Cu atât mai puţin ar trebui să fie acceptat în România, care plăteşte acum o factură"...

Este oare concludent acum că tot ceea ce aţi promis, domnilor, n-are nicio legătură cu ceea ce s-a realizat după aproape doi ani şi jumătate de guvernări mincinoase, diletante, haotice şi pline de greşeli flagrante?

Dacă marea reformă pe care aţi promovat-o era atât de benefică economiei româneşti, de ce nu avem niciun rezultat pozitiv până acum, domnilor Boc şi Băsescu?

De ce măsurile de austeritate întreprinse de dumneavoastră, în urmă cu un an, au redus încasările bugetare, au crescut inflaţia şi nu au mişcat deloc economia sufocată de biruri şi blocaje?

Susţineţi că a scăzut şomajul, domnule prim-ministru! Dar sutele de mii de firme închise în această perioadă cu ajutorul dumneavoastră substanţial, unde şi-au trimis angajaţii? În eter, cumva, sau într-o altă galaxie, neidentificată încă? Şi dacă ar fi scăzut într-adevăr şomajul, aşa cum spuneţi, de ce nu aveţi încasări mai mari din impozitele pe salariile celor reangajaţi, domnule Boc?

Le vorbiţi românilor despre investiţii şi locuri de muncă, dar nu puteţi să le arătaţi măcar un obiectiv finalizat care să fi generat şi locuri de muncă şi care să fie şi necesar acelora rămaşi fără pâine pe masă, în afară de săli de sport la sate, telegondole în zone mai puţin turistice sau sensuri giratorii extrem de costisitoare.

A trecut un an şi aţi promis că dacă România va trece pe creştere economică vor fi readuse salariile la cuantumurile anterioare, domnule preşedinte Băsescu! Păi auzim în fiecare minut că am ieşit din recesiune şi că suntem chiar, din ultimul trimestru al anului trecut, pe creştere, iar salariile tot tăiate au rămas şi făcute k.o. de inflaţie!

Acesta este bilanţul dumneavoastră real, domnilor guvernanţi şi domnule preşedinte Băsescu: unul jalnic, trist, plin eşecuri şi sărăcie lucie!

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Portocaliii trâmbiţează continuu cât de bine o ducem, dar România reală este tot mai săracă!"

În timp ce inflaţia a luat-o razna, iar puterea de cumpărare a românilor a scăzut considerabil, premierul Boc îşi elogiază necontenit aşa-zisele minunate realizări: "Partea mai grea a trecut. Continuarea reformelor este necesară pentru a grăbi redresarea economică. Am moştenit o Românie de stânga, căreia politicienii i-au fluturat prin faţă ajutorul social ca soluţie la toate problemele. Prin reformele pe care le-am făcut am creat fundaţia pentru o Românie de dreapta".

Dar realitatea crudă din România sufocată de tăieri fără precedent şi de biruri excesive arată cu totul altfel decât cea descrisă în basmele inventate de domnul Boc şi ai săi daltonişti colaboratori, care nu văd în faţa ochilor lor PDL-işti decât portocaliul minunilor lor virtuale!

Statisticile oficiale ne descriu o Românie cu salarii din ce în ce mai mici, cu scumpiri care doboară noi recorduri şi cu un decalaj foarte mare, de mai bine de 7%, între scumpiri şi evoluţia salariilor. În timp ce media scumpirilor - rata inflaţiei - a ajuns la recordul de 8,01%,salariile au scăzut cu peste 1%, astfel că puterea de cumpărare a românilor s-a erodat cu peste 9% din martie 2010 până în aceeaşi lună a lui 2011. În mai mult de jumătate din domeniile-cheie ale economiei, salariul real (câştigul net minus inflaţia) a fost mai mic decât anul trecut, cele mai drastice scăderi regăsindu-se în rândurile bugetarilor şi angajaţilor din companiile de stat. Martie 2011 este cea de-a 12 lună consecutivă în care puterea de cumpărare a scăzut pe fondul decalajului dintre scumpiri şi dinamica veniturilor. Şi toate acestea creează o discrepanţă semnificativă, de mare amploare, pe măsură ce preţurile cresc continuu, iar veniturile au un trend descendent permanent.

Domnii portocalii au uitat oare cu desăvârşire ce promiteau în campanii şi ce susţineau apoi în asumatul program de guvernare, cu care s-au instalat la palat şi cu care şi-au început guvernarea în 2008? Una dintre măsurile prioritare era atunci "creşterea puterii de cumpărare a populaţiei!".

Ce aţi făcut între timp, domnule Boc? V-aţi uitat priorităţile pe lungul drum de la Parlament - unde aţi jurat că vă veţi îndeplini cu toată seriozitatea cele promise şi scrise în program - şi până la Palatul Victoria? Sau odată ce sacii vi i-aţi instalat confortabil în căruţă, românii pot aştepta o veşnicie acea viaţa mai bună mult promisă?!

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Poate fi monarhia constituţională o soluţie pentru viitorul politic al României?"

Într-o lume în care proasta creştere şi populismul înghit tot, în care nu mai există tradiţii sau idealuri, în care ne transformăm sau suntem transformaţi de conducătorii aleşi în yesmeni sau pur şi simplu în oameni scârbiţi de politic, mai putem găsi un punct de sprijin în instituţia monarhiei constituţionale?

Istoria României monarhice începe la 10 mai 1881, când, răspunzând discursului rostit de către preşedintele Senatului, regele Carol I afirma: "Serbarea de astăzi consacră o epocă de 15 ani plină de lupte grele, de fapte mari. Sub puternicul scut al Constituţiunii, România a crescut, s-a dezvoltat, s-a întărit. Stăruinţa naţiunii, vitejia armatei şi credinţa care a avut-o în bărbăţia poporului au împlinit dorinţele noastre cele mai arzânde prin proclamarea regatului, care este garanţia cea mai sigură pentru viitor. Primesc, dar, cu mândrie această coroană, tăiată dintr-un tun stropit cu sângele vitejilor noştri, sfinţită de biserică. Ea va fi păstrată ca o coroană preţioasă, amintind momentele grele şi timpurile glorioase ce am străbătut împreună; ea va arăta generaţiilor viitoare voinicia românilor din aste timpuri şi unirea care a domnit între ţară şi Domn. Pentru Regină şi pentru Mine, însă, coroana cea mai frumoasă este şi rămâne dragostea şi încrederea poporului, pentru care n-avem decât un gând: mărirea şi fericirea lui".

Într-un contrast frapant, preşedintele României de astăzi - Traian Băsescu - a dat startul campaniei de umilire a românilor imediat după alegeri, când le-a spus medicilor că nu trebuie să facă o dramă din faptul că aleg să plece în străinătate să îşi caute de muncă sau că profesorii îşi mai pot lua încă un serviciu dacă vor să aibă un trai decent. Imediat, au venit după el toţi imitatorii de serviciu din Executivul lui Boc să îşi recite şi ei poezia învăţată pe de rost.

Aşa au început şi fostul ministru Botiş, Boc şi consilierul prezidenţial Valeriu Tabără să îşi dea frâu liber stereotipurilor, clişeelor şi prejudecăţilor de oameni rupţi de orice realitate. Ba la un moment dat până şi şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, ajunsese la concluzia că există "suficienţi poliţişti beţivi şi nenorociţi" în sistem. Traian Băsescu spusese despre şcoala românească, mai demult, că scoate numai tâmpiţi, aşa că de ce să ne mai mire orice ar fi venit după asta?

"Cum poţi să faci un stat social, dacă economia şi - scuzaţi-mă că o spun - chiar poporul are performanţe limitate? Muncim 8 ore când vom învăţa să nu mai lăsăm 3 milioane de hectare nemuncite, că nu vin miniştrii să are pământul, nu vin miniştrii să-l cultive; când vom învăţa că, decât să stau la cârciuma satului, mai bine bag plugul în hectarul jumătate din spatele casei... Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi!", a spus duminică, 17 aprilie, la Covasna, Traian Băsescu.

Prea multe comentarii cred că sunt de prisos.

Monarhia constituţională pentru România ar reprezenta acea soluţie de revenire la normalitate, la un anumit echilibru absolut necesar acum şi generaţiei viitoare. Atunci se poate pune o singură întrebare adresată viitorului preşedinte al României:

Am ratat momentul 1990, când am fi putut reveni, aşa cum era normal, la vechea constituţie, deşi cred că populaţia nu era pregătită, dar în viitori ani situaţia se poate schimba? Se poate, dar cu un efort major, care ar fi nevoie să înceapă de la viitorul preşedinte al României.

Domnul Mircea Irimescu:

"Superlativul securităţii"

Radios, în stilul său caracteristic, preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat recent supuşii despre atingerea de către România a unui record naţional absolut: "cel mai mare grad de securitate din istorie". Vestea ne-a fost dată în legătură cu anunţarea montării într-o bază militară din judeţul Olt a unor moderne instalaţii de radiolocaţii şi rachete, ultimele rezultate ale unei nebune curse a înarmărilor, începută chiar de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Convingerea preşedintelui dacă este vorba despre o convingere! - este ciudată, deoarece noi facem parte din NATO, structura militară care asigură condiţii de apărare mulţumitoare pentru majoritatea statelor europene, şi nu numai. Să înţelegem că, aşa, brusc, spre deosebire de aliaţii ei, România a constatat ca acest sistem de apărare nu-i mai este suficient şi a căutat soluţii complementare pe care acum, iată, le-a găsit?

Cred că ne aflăm într-un caz legat de obsesia nevindecată a protecţiei care ne-a însoţit în permanenţă în ultimul secol şi jumătate. Fiind în tovărăşie militară cu cel mai puternic stat de pe planetă vom beneficia şi noi de cele mai moderne şi puternice mijloace de care dispune acesta. Cu alte cuvinte, Statele Unite ale Americii, apărându-şi dispozitivele montate în România, vor apăra şi ţara noastră şi, în acest mod, grijile securităţii noastre naţionale n-au a ne mai chinui.

Deşi încântarea preşedintelui în această chestiune poate fi împărtăşită de mai multă lume, ceva mă face să cred că judecata sa este pripită. Din înţelepciunea populară se ştie că, atunci când eşti mic şi te bagi în bătaia dintre cei puternici, indiferent de învingător, vei încasa destule lovituri ca să nu le mai uiţi niciodată. Devenind la rândul nostru ţintă pentru adversarii americanilor, riscurile noastre de război nu numai că nu dispar, ba chiar cresc considerabil. Ş-apoi, să nu uităm lecţiile pe această temă pe care ni le-a dat istoria şi modul în care au procedat alte state în condiţii similare.

Cu excepţia perioadei de, practic, pierdere parţială a suveranităţii statale din vremea comunismului - nu ne puteam alege parteneriatele militare -, noi am tot căutat alianţe prin care să ni se garanteze integritatea teritorială.

De la 1883 încoace România a tot avut, cu scurte perioade de excepţie, protecţia unor mari puteri militare, dar asta nu a însemnat câtuşi de puţin că am fost scutiţi de necazurile specifice condiţiei noastre de stat mic. Lunga alianţă cu Austro-Ungaria şi Germania din timpul regelui Carol I, deşi benefică, ne putea duce în 1914 nu la realizarea idealului nostru de unitate naţională, ci, din contră, la o catastrofă naţională.

Apoi, politica interbelică dusă în favoarea democraţiilor occidentale, Franţa şi Anglia, deşi ne-a dat iluzia unei protecţii a teritoriului naţional, nu ne-a ajutat cu nimic în dramaticele momente din vara anului 1940, când graniţele ni s-au prăbuşit. Şi încă... Nici măcar garantarea de către Germania - cea mai mare putere militară a Europei acelor timpuri - a frontierelor, ciuntite, de după Dictatul de la Viena, nu ne-a fost de ajutor. Ba din contră, ne-a condus, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, la un dezastru militar.

Uneori, în momente istorice decisive, România a fost pusă în situaţii grele chiar de râvnitele aranjamente de securitate care o încorsetau şi obligată să renunţe la acordurile încheiate pentru a putea valorifica oportunităţi de importanţă crucială pentru destinul ei. Este cazul intrării noastre în prima conflagraţie mondială a secolului al XX-lea şi de controversata ieşire cu care am schimbat aliaţii, în cea de-a doua. Diplomatic, pentru aceste acte absolut necesare pentru noi plătim şi astăzi.

Cu vecinătăţile duşmănoase ale Rusiei şi Ucrainei, nu ştiu dacă soluţia aleasă privitor la amplasarea scutului antirachetă american la noi este cea mai bună. Poate ar fi trebuit să medităm mai mult la înţeleptele politici ale celor care nu s-au vârât în faţă şi, drept consecinţă, n-au constituit ţinta nimănui şi nici n-au fost obligaţi la efectuarea unor dramatice piruete politice pentru a se salva.

În istorie, nimeni nu a fost invincibil la modul absolut şi iluzia siguranţei datorate faptului că te afli lângă cel mai puternic a fost plătită scump de multe ţări, de foarte multe ori. Poate nu era cazul să încercăm, pe propria noastră piele, noi experienţe, ce s-ar putea dovedi costisitoare.

Să nu ne tenteze superlativele securităţii, ci să fim şi noi în rând cu majoritatea statelor europene. Pentru că, între altele, încă nu ne-am decontat în totalitate aventurile în care ne-am băgat pe parcursul secolului al XX-lea.

Domnul Marin Almăjanu:

"Marea reformă PDL-istă din domeniul sănătăţii le-a luat românilor din mediul rural dreptul la supravieţuire"

Când domnul prim-ministru Boc şi ai săi minunaţi miniştri au decis că reforma sănătăţii înseamnă închiderea a sute de spitale din România, nu s-au gândit nicio clipă şi nici nu le-a păsat în vreun fel că acest lucru va duce la creşterea substanţială a ratei mortalităţii în România şi că le vor lua definitiv, milioanelor de români săraci care trăiesc în mediul rural, dreptul elementar de a primi îngrijiri medicale şi asistenţă de urgenţă.

Oare cum îşi imaginează domnul Boc că poate moderniza România lăsându-i pe bieţii ţărani români, cei mai mulţi dintre ei bătrâni şi bolnavi, fără un minim prim-ajutor, aproape de localităţile în care trăiesc şi din care cu greu se mai pot deplasa? Cu ce bani să-şi mai plătească aceştia deplasările la zeci şi sute de kilometri distanţă, pentru a ajunge la puţinele şi arhiplinele spitale rămase neînchise?

Pe ce se bazează această faimoasă reformă a sănătăţii, domnilor PDL-işti şi domnule preşedinte Băsescu, dacă datele din domeniu ne plasează în coada Europei la majoritatea indicatorilor? Este vorba de numărul de medici raportat la cel de locuitori, dar şi de boli, mortalitate, acces la îngrijiri medicale, prevenţie sau cheltuieli ale statului pentru sănătate. Cum se poate numi acest tip de reformă, dacă din puţin, greu accesibil şi precar, dumneavoastră aţi tăiat jumătate din ce exista?

România are 2,2 medici la mia de locuitori (sunt incluşi şi medicii stomatologi), în timp ce Norvegia are 6,2 medici la mia de locuitori. Totodată, dacă în mediul rural locuieşte 46,5% din populaţie, în ceea ce priveşte medicii, doar 11,1% dintre aceştia lucrează în mediul rural şi majoritatea sunt medici de familie.

În ceea ce priveşte incidenţa bolilor la români, datele sunt şi mai îngrijorătoare: peste 25% dintre decesele prin boli cardiovasculare sunt înregistrate la vârste mai mici de 65 de ani; rata mortalităţii prin boli cardiace ischemice înainte de 65 de ani este printre cele mai mari din Uniunea Europeană - 50,98, faţă de media UE, 47,83; rata mortalităţii prin boli acute respiratorii s-a redus la jumătate în perioada 2000-2008, însă este de aproape 15 ori mai mare faţă de media din UE; mortalitatea infantilă în România (11 la 1000 de născuţi vii) şi mortalitatea maternă (13,52 decese materne la 100.000 născuţi vii) au cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană.

Domnule Boc, aţi alocat cei mai puţini bani sănătăţii, aducând sistemul într-un colaps fără precedent, în condiţiile în care contractele cu statul alocate portocaliilor şi susţinătorilor dumneavoastră însumează zeci de miliarde de euro!

Aceasta este România reală, domnilor PDL-işti, o Românie extrem de săracă, plină de bolnavi cronici, care sunt plimbaţi de colo-colo până mor cu zile, din cauza aberaţiilor dumneavoastră în ceea ce priveşte desfiinţarea spitalelor. Iar faptul că dumneavoastră, PDL-iştii, aţi sărăcit ţara cu bună ştiinţă şi aţi împins-o spre ce este mai rău, este foarte uşor de constatat, având în vedere dezastruoasele decizii experimentate zilnic pe români, decizii pe care le mai şi numiţi, cinic, reforme!

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Marea reformă PDL-istă va transforma România într-o ţară de zilieri"

"Intrarea în vigoare a noului Cod al muncii a dus, în numai trei zile, la înregistrarea a 60.000 de noi contracte de muncă", a declarat victorios zilele trecute, în periplul său de campanie de partid, primul-ministru Emil Boc.

Dar premierul nu precizează că acea scădere fulminantă a şomajului, precizată în fiecare zi de dumnealui, cu mare emfază, nu se regăseşte în realitate şi în cifrele concrete prezentate de economia privată.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2009 şi-au suspendat activitatea 134.441 de firme, iar 73.818 s-au închis prin radierea şi dizolvare voluntară. În 2010, 66.428 de firme şi-au suspendat activitatea, iar 179.337 au parcurs procedura radierii sau dizolvării voluntare. În primul trimestru al anului 2011, alte 7.902 firme s-au suspendat şi 11.559 au fost radiate sau dizolvate. Cam acesta este sprijinul inexistent acordat de guvernele PDL-iste mediului privat: faliment în masă!

Unde sunt toţi angajaţii dispăruţi din sutele de mii de firme închise sau dizolvate în ultimii doi ani şi jumătate, domnule Boc?

Pe aceştia unde i-aţi trimis, domnule prim-ministru? Sau i-aţi pierdut pe drumul noroios al minunatei, dar înţepenitei dumneavoastră reforme? Pare cam misterios ceea ce se întâmplă cu angajaţii şi şomerii prin hârtiile dumneavoastră portocalii!

Cam de domeniul zonei crepusculare este calculul dumneavoastră perfect, în ceea ce priveşte şomajul şi apariţia a mii de locuri de muncă peste noapte.

Dacă în zona bugetară nu au în niciun caz loc, având în vedere că posturile din domeniu sunt blocate de multă vreme, iar listele cu zeci de mii de disponibilizări din ministere nu mai prididesc să apară, iar firmele private se închid pe bandă rulantă sau se relochează în alte ţări mult mai prietenoase, din punct de vedere fiscal şi legislativ, unde îi angajaţi de fapt pe români, domnule Boc?

Chiar zilele trecute am avut pe ordinea de zi în Parlament proiectul de lege al dumneavoastră prin care vreţi să mai daţi afară zeci de mii de poliţişti, deşi infracţionalitatea a crescut periculos de mult în ultima perioadă în România.

Miraculosul dumneavoastră pachet de legi, cu care vă lăudaţi non-stop, va avea din păcate un efect dezastruos asupra stabilităţii angajaţilor şi a contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată.

În următoarele luni, probabil în cel mult un an, toate contractele care se vor mai încheia pe piaţa muncii vor fi pe perioadă determinată, fapt care va duce la discrepanţe majore între acei angajaţi rămaşi cu contracte pe perioadă nedeterminată şi ceilalţi.

Deci nu cred că mai putem vorbi aici de consecinţe benefice ale măsurilor dumneavoastră mult lăudate: nu vor mai avea, sub nicio formă, loc investiţii ale angajatorilor în perfecţionarea angajaţilor şi în stimularea acestora, aşadar despre calitatea muncii nu mai poate fi vorba, iar stabilitatea angajaţilor sau siguranţa şi dezvoltarea acestora dispar cu desăvârşire, în urma măsurilor implementate de dumneavoastră.

Cam la aceste efecte de instabilitate şi precaritate se reduce marea reformă PDL-istă în domeniul muncii şi al contractelor de muncă. Dar ceea ce v-aţi propus în planul dumneavoastră măreţ veţi avea cu siguranţă: România va deveni o ţară de zilieri, iar transformarea şi modernizarea acesteia va fi pe măsura calităţii muncii lor...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Condamnaţi de Guvernul Boc la sărăcie"

Vă atrag din nou atenţia asupra modului în care actuala guvernare toacă banii publici fără a ţine cont de priorităţi, de adevăratele probleme cu care se confruntă oamenii.

Am cerut Guvernului să prezinte situaţia alocării resurselor financiare necesare comunităţilor locale de pe întreg teritoriul României, pentru finalizarea lucrărilor contractate în baza Ordonanţa Guvernului nr.7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. Este un program extrem de important pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din zonele rurale. Peste 8,6 milioane de oameni ar trebui să beneficieze de introducerea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de reţele de canalizare.

S-au cheltuit mulţi bani până în prezent, peste 3,5 miliarde de lei, fără să avem rezultatele dorite. E vorba despre bani publici şi despre proiecte cu impact deosebit asupra vieţii oamenilor. Avem sute de şantiere nefinalizate în toată ţara, multe lucrări fiind în pericol de degradare, iar Guvernul nu a mai alocat fondurile necesare. Prin urmare, este firesc să ştim cum sunt cheltuiţi aceşti bani, câte proiecte au fost realizate şi câte sunt în curs de realizare, care sunt beneficiile reale ale programului.

Doamna Udrea mi-a răspuns că nu se ocupă Ministerul Dezvoltării de acest program şi m-a trimis la Secretariatul General al Guvernului. Când i-am întrebat pe cei de la SGG, mi-au spus că durează prea mult să ne ofere informaţiile. Noi le-am strâns în câteva săptămâni. Am căutat în "Monitorul Oficial" hotărârile de guvern prin care s-au alocat fonduri în baza Ordonanţei Guvernului nr.7/2006, am adunat toate informaţiile, am pus datele cap la cap şi am reuşit să facem o hartă a distribuirii banilor în judeţe, iar rezultatul demonstrează fără echivoc că Guvernul a folosit Programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural pentru a împărţi fonduri publice în mod discreţionar către localităţile conduse de primari PDL. Vă prezint succint rezultatele acestei analize, pentru a vă arăta, cu cifre, că acest guvern este o gaşcă de şmecheri care împart banii publici între ei.

Numai în ultimii doi ani, primarii PDL au primit de la Guvernul Boc peste 330 de milioane de lei, mai mult decât primarii PSD şi PNL la un loc. Pentru localităţile conduse de primari PSD s-au alocat mai puţin de 176 milioane de lei. Subliniez faptul că PSD are cu 20% mai multe primării în ţară, primarii PSD au depus cu 20% mai multe proiecte, iar proiectele lor au întrunit în general punctaje mai mari decât cele depuse de reprezentanţii PDL. Banii au fost daţi numai acolo unde cetăţenii au votat cu PDL sau UDMR. Pot să spună Boc şi Udrea ce vor, dar acestea sunt datele concrete.

Anul acesta, Covasna a primit 12 milioane de lei, iar Constanţa nici măcar 6 milioane, deşi Constanţa are aproape de trei ori mai mulţi locuitori decât Covasna. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa e de la PSD, prin urmare judeţul a primit de două ori mai puţini bani. Înţelegem acum de ce UDMR rămâne în continuare alături de Băsescu şi Boc.

Un alt exemplu: judeţul Iaşi a primit de două ori mai puţini bani decât Dâmboviţa, deşi are o populaţie mai numeroasă şi mai multe proiecte.

În Ialomiţa, PSD are primari în 60% dintre localităţi, care au depus cele mai multe proiecte, dar primarii PDL au primit trei sferturi din fonduri.

La Dolj, unde cunosc situaţia foarte bine, ştiu ce proiecte sunt începute în fiecare comună şi cine a primit bani, când s-au alocat fonduri şi care este stadiul lucrărilor. PSD are aproape jumătate dintre primării, dar primarii noştri au primit numai 14% din fonduri! Sunt 15 localităţi care nu au primit niciun ban pentru proiectele aprobate în baza Ordonanţei Guvernului nr.7 în ultimii trei ani. Desigur, niciuna nu este condusă de primari ai PDL. În comuna Măceşu de Jos, lucrările la sistemul de alimentare cu apă stagnează. Colegului meu, primarul PSD de la Măceşu de Jos, i-au dat bani pentru continuarea lucrărilor, în luna martie a acestui an, mai exact pe 14 martie. După numai patru zile, Guvernul i-a luat banii şi i-a trimis la Măceşu de Sus, unde e un primar al PDL. Este un exemplu grăitor pentru felul în care Boc şi Udrea împart banii statului pe criterii politice.

Peste 1,2 milioane de oameni trăiesc în localităţi care nu au mai primit niciun leu pentru apă şi canalizare în ultimii doi ani de zile. Aceşti oameni sunt condamnaţi de Guvern la sărăcie, pentru singura lor vină de a fi votat altfel decât au dorit Băsescu, Boc sau Udrea!

A venit timpul să oprim toată această bătaie de joc. Dacă guvernanţii toacă banii publici după bunul plac şi se amuză când spun bancuri pentru a explica cum stă treaba cu măsurile de austeritate, vă asigur că românilor nu le mai arde de bancuri. Voi susţine modificarea legislaţiei, pentru a lăsa mai mulţi bani şi mai multă putere de decizie la nivelul comunităţilor locale şi al primarilor. În felul acesta, banii nu vor mai fi împărţiţi în funcţie de culoarea politică a primarilor, ci în funcţie de priorităţile reale ale comunităţilor, de problemele şi aşteptările românilor.

Domnul Florin Ţurcanu:

"Un alt fel de 1 Mai"

Pentru fiecare dintre noi ziua de 1 Mai are semnificaţii diferite. Mult timp, această zi a fost sărbătorită după modelul vechiului regim, cu mici, bere şi lăutari!

Anul acesta, la Botoşani, judeţ pe care îl reprezint în Parlament, am considerat că această zi poate fi cu adevărat sărbătoarea celor care muncesc, într-un domeniu care uneori nu este apreciat la adevărata însemnătate pentru economia românească.

Este vorba despre sărbătoarea celor care muncesc în agricultură şi zootehnie şi care în această zi au avut posibilitatea de a-şi expune roadele muncii lor în cadrul "Târgului judeţean de miei şi pielicele", motiv pentru care în incinta Staţiunii de cercetare şi dezvoltare a ovinelor şi caprinelor Popăuţi a fost organizată, pe lângă o vastă expoziţie de miei, pielicele, viţei, păsări, şi o prezentare a tradiţiei populare din zona Moldovei, şi în special din zona Botoşanilor - meşteri populari, folclor, precum şi produse tradiţionale - produse lactate, produse din carne, vin, miere de albine, palincă etc.

Din momentul în care am hotărât să organizăm această sărbătoare a omului simplu, reprezentanţii puterii de la Botoşani au încercat prin toate metodele cunoscute de intimidare să ne facă să renunţăm la acţiune. Presiunile făcute asupra celor care ne-au susţinut au fost fără egal! Ameninţări cu demiterea, cu DNA-ul şi cu toate instituţiile aservite actualei puteri, au avut ca ţintă organizatorii şi susţinătorii acţiunii în săptămânile premergătoare - Săptămâna mare şi Săptămâna luminată - perioade în care, conform tradiţiei creştine trebuie să fim mai buni şi iertători!

Nu ne-am lăsat, fiind motivaţi şi de faptul că domnul Crin Antonescu, preşedintele partidului pe care îl reprezint, PNL, a anunţat că va veni să vorbească cu agricultorii botoşăneni, mai ales că în toamna anului trecut nu a putut face acest lucru!

Prin urmare, în dimineaţa zilei de 1 Mai, după îndelungi pregătiri, producătorii botoşăneni şi-au prezentat munca cum au ştiut mai bine şi au aşteptat ca preşedintele Crin Antonescu să sosească!

Momentul sosirii acestuia a determinat o stare de euforie generală datorită faptului că invitatul nostru a ţinut să treacă pe la fiecare expozant în parte pentru a-l saluta şi pentru a-i asculta problemele cu care se confruntă. Omul simplu, ţăranul botoşănean, prezent la expoziţie, dar şi cei din municipiul Botoşani, Dorohoi, oraşul Săveni, Ştefăneşti şi, din cele mai îndepărtate colţuri ale judeţului au venit să-l vadă şi să-l asculte pe liderul opoziţiei.

Acţiunea a fost o reuşită, atât din punct de vedere al vremii, care a ţinut cu agricultorii, dar mai ales datorită faptului că în opoziţie fiind, reuşim să atragem oamenii de partea noastră fără să-i cumpărăm cu biciclete, bomboane, pantofi sau alte "floricele" ale puterii, ci prin simplul fapt că îi băgăm în seamă pe cei care pot schimba economia României!

Prin urmare, stimaţi colegi, îndrăzniţi să aduceţi alături de dumneavoastră pe acei oameni care ştiu ce înseamnă să muncească, să ţină piept tuturor vicisitudinilor şi să facă faţă tuturor greutăţilor.

Opoziţia, dacă ştii cum să lucrezi cu oamenii, nu prezintă un pericol pentru cei care o reprezintă, ci pentru cei care se află la putere!

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Guvernul nu impozitează organizatorii de jocuri de noroc online"

În momentul de faţă, fiecare zi a Guvernării Boc în care se întârzie emiterea Normelor de aplicare a Legii nr.246/2010 privind reglementarea jocurilor de noroc înseamnă un prejudiciu important la bugetul de stat, rezultat din neimpozitarea operatorilor de jocuri de noroc.

În prezent, importante companii de jocuri de noroc, mai ales din piaţa online, desfăşoară campanii agresive de publicitate pe toate canalele TV şi în aproape toate competiţiile sportive, încasând din România sume importante de bani, fără însă a plăti niciun leu taxe la bugetul de stat, fără a mai pune la socoteală că participanţii la aceste jocuri nu au nicio protecţie legală împotriva fraudei şi a dependenţei de jocuri de noroc. Iar vina principală este a Guvernului României, care întârzie deliberat emiterea normelor de aplicare a Legii jocurilor de noroc.

Mai mult decât atât, atrag atenţia că există în prezent multe alte activităţi asimilate jocurilor de noroc care nu sunt supuse impozitării, într-o vreme în care scuza principală a eşecului acestei guvernări e deja celebră expresie: "Nu sunt bani!".

Sunt bani, stimaţi colegi din arcul guvernamental, dar nu sunt colectaţi, pentru că interesele personale sau de grup prevalează în faţa interesului naţional.

În fiecare zi în care Guvernul nu ia taxe din piaţa jocurilor de noroc prin internet, vă rog să vă gândiţi la pensionarii ale căror pensii au fost impozitate şi la profesorii care nu îşi primesc drepturile salariale, sub aceeaşi falsă scuză că "Nu sunt bani".

Domnul Andrei Dolineaschi:

«Viitoarea Guvernare USL nu trebuie să plătească sumele exagerate angajate în Programul guvernamental "10.000 de km de drumuri judeţene şi de interes local"»

Am făcut o analiză preliminară a sumelor aprobate prin Programul guvernamental "10.000 de km de drumuri judeţene şi de interes local" în mai multe judeţe ale ţării, dar mai ales în cele conduse de reprezentanţii Partidului Democrat Liberal.

În urma acestei analize am făcut un clasament al celor mai mari preţuri practicate în aceste judeţe, care depăşesc de două ori, de cinci ori sau chiar de 10 ori preţurile standard aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Astfel, în timp ce preţul standard este de 270.000 euro ą20%, adică maxim 320.000 euro/km de drum judeţean, am constatat că în judeţul meu, Botoşani, reabilitarea drumului Copălău-Cerbu-Dracşani se face la preţul de 730.000 euro/km, celui de la Botoşani la Curteşti cu 740.000 euro/km, celui de la Viişoara - Cuza Vodă cu 760.000 de euro, iar celui de la Prăjeni-Câmpeni-Flămânzi cu 800.000 de euro. La Suceava, drumurile judeţene se fac cu 1,36 milioane de euro/km, iar la Bistriţa Năsăud cu 2,24 milioane de euro/km, în timp ce în Spania se construiesc autostrăzi, nu drumuri judeţene, cu 1,9 milioane de euro.

Nu contest în niciun fel utilitatea acestor drumuri. E bine că se construieşte. Dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm acest dezmăţ cu bani publici, al cărui scop destul de evident este de a umple puşculiţa de partid în apropierea campaniei electorale.

De aceea, propun colegilor mei din cadrul Uniunii Social Liberale ca în momentul în care USL va veni la guvernare să facem un audit amănunţit asupra modului în care s-au angajat sumele în Programul celor "10.000 de drumuri judeţene" şi să denunţăm toate acele contracte în care sumele nu pot fi justificate de lucrările executate în teren.

Atrag, totodată, atenţia tuturor băncilor comerciale care intenţionează să împrumute guvernul pentru acest program că un viitor guvern USL nu va putea fi obligat să achite cheltuielile ilegale angajate de cei care deţin puterea vremelnică din acest moment.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Sacrilegiu pentru cultura română: casa părintească a sculptorului Constantin Brâncuşi, printre ruine..."

Maestrul Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne, reprezintă un simbol incontestabil şi etern al culturii şi spiritualităţii româneşti. Chiar şi dincolo de graniţele României, în Franţa, Brâncuşi a rămas un simbol al sentimentului românesc al fiinţei.

În anul 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria: "Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Din anul 1963 până astăzi, au fost publicate în toate colţurile lumii peste 50 de cărţi, monografii, mii de articole şi studii despre Constantin Brâncuşi, determinând în mod decisiv locul lui ca artist desăvârşit şi chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou).

Deşi recunoaştem importanţa copleşitoare a biografiei şi a operei lui Constantin Brâncuşi, indiferenţa, incapacitatea de a ne respecta simbolurile, lipsa spiritului de nobleţe faţă de memoria artiştilor desăvârşiţi, ne conduc invariabil spre un sacrilegiu pentru cultura română.

Casa părintească a lui Constantin Brâncuşi, din Hobiţa Gorjului, se află printre ruinele timpului nostru, care par să strige la autorităţile statului român pentru a salva memoria, acele crâmpeie din viaţa marelui artist. Ruinele se află la o distanţă de 200 m de Casa Memorială "Constantin Brâncuşi", o copie palidă a adevăratei case în care a locuit artistul, o mistificare a adevărului impusă sub presiunea regimului comunist. Casa memorială este vizitată în zilele bune de cel mult 30 de persoane.

Casa părintească nu are acoperiş de zece ani, iar bârnele au putrezit pentru că nu sunt protejate în niciun fel, accentuându-se procesul de degradare. Mai mult, în mod hilar, a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice, dar nimeni nu intervine pentru a restaura acele ruine şi a clădi cu adevărat un monument istoric demn de casa părintelui sculpturii moderne.

În Franţa, în inima Parisului, ne mândrim cu românul - geniu Constantin Brâncuşi, iar întâlnirea miraculoasă cu operele sale adăpostite de Centrul Georges Pompidou este o revelaţie de sărbătoare despre artistul care va dăinui etern prin opera sa, dar şi o adâncă tristeţe că un astfel de atelier nu se află pe pământ românesc.

În România, la Hobiţa Gorjului, invocăm, pe ruinele casei părinteşti a lui Brâncuşi, hazardul, sărăcia, promisiunile fade, lamentările obsesive, ca justificări pentru lipsa demnităţii, a nobleţei, a respectului autentic pentru valorile culturii şi spiritualităţii româneşti - un sacrilegiu pentru sentimentul românesc al fiinţei.

Intervenţia fermă a autorităţilor locale şi centrale în acest caz este mai mult decât urgentă şi necesară; deoarece reabilitarea casei părinteşti a maestrului Constantin Brâncuşi înseamnă consolidarea unei mentalităţi, a unei conştiinţe care nu-şi anulează simbolurile prin indiferenţa patologică, ci onorează memoria lor, prin atitudini care înnobilează spiritul poporului român.

Cultura română nu poate fi strivită sub ruine, ci trebuie să urmeze sensul Coloanei Infinitului!

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Adoptarea monedei euro în anul 2015 - prudenţă, disciplină şi recurs la metodă"

Adoptarea obiectivului principal la nivel macroeconomic privind adoptarea monedei euro în anul 2015 reiterează o anumită prudenţă specifică economiilor consolidate, o fermă disciplină specifică măsurilor inerente consolidării financiare, dar mai ales un amplu recurs la metodă, care are capacitatea intrinsecă de a valoriza înţelept resursele publice.

Dacă admitem că din punctul de vedere al stabilităţii macroeconomice moneda euro elimină posibilitatea de înregistrare a atacurilor speculative asupra monedelor naţionale, susţinute de o eventuală diferenţă între cele două monede - euro şi moneda naţională, şi conduce la reducerea costurilor de preschimbare a monedelor naţionale, impulsionând schimburile comerciale intracomunitare, trebuie să subliniem faptul că statul român va pierde independenţa politicii monetare, iar cursul de schimb nu va mai putea fi utilizat ca factor de ajustare.

În acest context, trebuie să ne întrebăm cu prudenţă dacă România îndeplineşte criteriile nominale şi formează o zonă monetară optimă, împreună cu actualele state membre ale Uniunii Europene care au adoptat moneda euro, dacă atingem convergenţa reală cu ţările monedei euro, în sensul în care să avem venituri comparabile, dublate de o structură unitară a ocupării forţei de muncă şi a producţiei.

În conformitate cu evaluările Băncii Naţionale a României, statul român îndeplineşte, la ora actuală, două din cele cinci criterii de convergenţă, respectiv criteriul cursului de schimb şi pe cel al datoriei publice.

România trebuie să adopte moneda euro, pentru ca pieţele financiare, de produse şi de forţă de muncă să devină mult mai flexibile, sprijinind îmbunătăţirea condiţiilor de investire, prin reconfigurarea politicilor de consolidare bugetară.

Dar, pentru economia naţională, adoptarea monedei euro poate crea şi un efect de bumerang, în sensul impunerii unor dezavantaje competitive pe care cu greu le va putea recupera, având în vedere preeminenţa problemelor structurale faţă de cele monetare.

De aceea, pledez pentru prudenţă, disciplină şi recurs la metodă, pentru aderarea la zona euro a unei Românii pregătite şi consolidat ancorate în sistemul economiilor consolidate şi emergente.

Domnul Dumitru Chiriţă:

"Războiul din PDL sau când lupii se sfâşie între ei"

Cunoaşteţi cu toţii expresia care spune că în lupta pentru şefia haitei, lupii se sfâşie între ei...

Aceasta este situaţia actuală din PDL. După ce au fost uniţi în susţinerea "reformelor" Guvernului Boc, după ce nu au mişcat în front la moţiunile de cenzură iniţiate de opoziţie, lucrurile se schimbă radical când este vorba de lupta pentru "ciolanul" reprezentat de funcţiile de conducere din PDL. Dacă sprijinul acordat Guvernului Boc poate fi înţeles, care este explicaţia actualului război din PDL? De obicei, asemenea lupte interne nu ies la lumină, ele sunt "ascunse sub preş" pentru a nu dăuna imaginii partidului.

Ca în orice război, există un casus belli, un fapt declanşator, chiar dacă de obicei neînsemnat, care dă foc butoiului cu praf de puşcă. În cazul PDL-ului, cea care a declanşat ostilităţile a fost, cum altfel, blonda Elena Udrea. Vajnic cameleon politic, doamna Elena Udrea l-a acuzat pe Vasile Blaga de "blat" cu opoziţia.

Ca orice comandant de oşti, Blaga şi Băsescu nu se duelează în mod direct, ci îi lasă pe "aghiotanţi" să ducă greul războiului. Nimeni nu este atât de ignorant încât să nu îşi dea seama că Traian Băsescu este cel care trage sforile în tabăra lui Boc, Elena Udrea şi ceilalţi "sprijinitori" ai candidatului Boc nefiind decât nişte marionete care execută fidel comenzile "marelui păpuşar".

Neavând prea multe argumente doctrinare, "combatanţii" au trecut rapid la atacuri personale, Radu Berceanu, fost ministru al transporturilor, acuzând-o pe Elena Udrea de lipsă de respect faţă de cei care au construit PDL-ul, subliniind că "blonda de la Cotroceni" a venit în PDL în 2006, când lupta era deja câştigată. Radu Berceanu o acuză pe Udrea de inconsecvenţă; după ce a cerut public demisia lui Emil Boc, acum se dă mare susţinătoare a lui, în cel mai pur spirit machiavelic. Mai mult, acelaşi Radu Berceanu o acuză pe Elena Udrea de incompetenţă profesională, "fiind incapabilă de a face diferenţa între asfalt şi bitum".

Cum "gura păcătosului adevăr grăieşte", înclin să îi dau dreptate lui Radu Berceanu, Elena Udrea fiind mai pricepută la asortarea genţilor Louis Vuitton cu pantofii Coco Chanel decât la construcţia de drumuri.

Ne putem întreba, pe bună dreptate, ce urmăreşte Traian Băsescu prin susţinerea lui Emil Boc la şefia PDL? Pragmatismul politic al preşedintelui ne împiedică să credem că nu-şi dă seama că Emil Boc este "mort" din punct de vedere politic. A paria pe Emil Boc echivalează, după cum spunea cineva, în a paria pe un cal şchiop. Explicaţia este următoarea: marinarul Băsescu nu îl mai poate arunca peste bord pe Boc deoarece cei doi sunt legaţi unul de altul precum doi alpinişti de aceeaşi coardă. Volens-nolens, Traian Băsescu trebuie să rămână cu Boc deoarece acesta din urmă nu este, în ochii opiniei publice, decât o marionetă aflată în mâinile preşedintelui. Însă, ca un abil politician, Băsescu nu-şi pune toate ouăle în acelaşi coş, prin acţiuni de culise încercând să dea impresia că în PDL există o tabără antiBăsescu. PDL-ul fiind un partid "prezidenţial", "locomotiva" Băsescu, nemaiputând trage după ea "vagoanele", s-a gândit să le decupleze, pentru ca partidul să mai poată recupera din prejudiciul de imagine cauzat de politica antinaţională din ultimii doi ani. În acest scenariu paralel, vinovaţii vor fi Boc şi Băsescu, dar nu PDL-ul.

Oricare ar fi varianta adevărată, acest război ne arată că PDL-ul, ca partid, este de domeniul trecutului. Luând exemplul Bibliei, putem spune că "o stăpânire dezbinată din interior nu poate dăinui". Numai membrii PDL pot crede că românii vor fi păcăliţi cu asemenea exerciţii de imagine.

Cu cât se apropie alegerile din 2012, cu atât vom vedea "şobolani" care părăsesc corabia PDL-istă, în pericol de naufragiu; alţii vor muşca mâna care i-a hrănit atâţia ani. În lupta lor pentru putere, nu vor mai avea prieteni sau jenă, atacurile unor lupi tineri ca Elena Udrea asupra "elefanţilor" din PDL dovedind că lupta intră într-o altă dimensiune, unde toate loviturile sunt permise.

Perdanţii în toată această afacere sunt românii, deoarece miniştrii sunt mai ocupaţi cu campania electorală decât cu guvernarea ţării. Oricum, nici în perioada precedentă lucrurile nu au stat altfel, acţiunile guvernului fiind grăitoare în acest sens.

Interesantă este tribuna la care au avut loc atacurile reciproce ale membrilor PDL. Nu este vorba de congrese, întâlniri private sau la restaurante. Toate aceste schimburi de "amabilităţi" au avut loc prin intermediul presei. Explicaţia este simplă: ambele tabere au nevoie de sprijinul membrilor de partid şi al reprezentanţilor la Congresul PDL, iar acest lucru nu poate fi câştigat prin simple acuze aduse "off the record". Toţi combatanţii în războiul civil PDL-ist şi-au dat seama că o moarte anonimă este o moarte fără glorie. De acum înainte, inspiraţi de tragica moarte a lui Cezar, cuţitele vor fi folosite pentru a înjunghia pe la spate adversarii, totul petrecându-se la vedere, pe platourile de televiziune.

Dacă vârful ierarhiei PDL-iste nu vede realităţile României, fiind cocoţat în vârful puterii, nu acelaşi lucru îl putem spune despre "baza partidului". Eşalonul secund al PDL-ului a realizat deja că vor pierde războiul dus împotriva poporului român. Acest lucru este dovedit de fraza următoare, sper eu profetică, adresată de către un primar PDL lui Vasile Blaga: "Să ai sânge în instalaţie, nu ca piticu’, că ne ia dracu’ ".

Domnul Ion Dumitru:

"Agricultura şi PIB-ul României"

Participarea agriculturii la PIB-ul României în decursul anilor a fost de 13-20%, faţă de numai 0,6-6,7% cu cât contribuie la PIB celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.

România are o suprafaţă agricolă de 14,84 milioane de ha, din care 9,3 milioane de ha arabil, 4,9 milioane ha păşuni şi fâneţe naturale, 0,259 milioane de ha viţă-de-vie şi pepiniere viticole, 0,241 milioane ha livezi şi pepiniere pomicole.

România se află într-o zonă geografică favorabilă pentru agricultură, cu condiţii de sol şi climă bune, calitatea terenurilor agricole şi arabile în cea mai mare parte bună şi mijloace; aproximativ 65% din terenul agricol se încadrează în clasele I şi II de fertilitate, ceea ce reprezintă un avantaj faţă de multe din celelalte ţări membre Uniunea Europeană.

Zonele agricole din România sunt la latitudini şi altitudini diferite, se poate practica o agricultură diversificată şi se poate produce o gamă vastă de produse de care populaţia are nevoie.

Suprafaţa agricolă şi arabilă ce revine pe locuitor la noi este de 0,65 ha şi respectiv 0,41 ha. Doar Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria au suprafeţe mai mari pe cap de locuitor, şi anume 0,7-1,03 ha.

Celelalte ţări din Uniunea Europeană au suprafeţe mai mici, pornind chiar de la 0,12 ha teren agricol/locuitor, iar suprafaţa arabilă este doar de 0,059 ha, cum ar fi în Olanda, 0,37 ha în Polonia. Media în Uniunea Europeană este de 0,21 ha teren agricol/locuitor.

Ponderea agriculturii în PIB în România este de 1,6 ori mai mare faţă de Ungaria, de 3 ori mai mare faţă de Polonia şi de peste 9 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene.

Zona rurală cuprinde 2.696 de comune cu 13.000 de sate, în administrarea lor regăsindu-se 90% din suprafaţa totală a ţării, respectiv 91% din suprafaţa agricolă.

În această zonă rurală locuiesc 10,2 milioane oameni, din care 3,5 milioane constituie forţa de muncă agricolă, adică cca. 36% din populaţia activă a ţării.

Dar partea cea mai dureroasă este că ponderea mare a agriculturii în PIB-ul României nu se datorează performanţelor privind producţiile şi veniturile, ci dimensiunii acesteia ca ramură a economiei naţionale.

Este o crimă să lăsăm agricultura să meargă în continuare cu rezultate deosebit de slabe comparativ cu potenţialul condiţiilor naţionale şi nevoile României.

Domnul Filip Georgescu:

De câţiva ani, România traversează, sugrumată şi deznădăjduită, o perioadă de Apocalipsă care nu-şi găseşte corespondent în istorie decât în vremurile cumplite de la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Dacă atunci, când ţara era o ruină de la un capăt la altul, iar povara uriaşei datorii externe îngropa orice speranţă de redresare, când populaţia abia mai răsufla sub apăsarea ocupaţiei staliniste, iar dictatura comunistă autohtonă şi străină semăna spaimă în fiecare casă, oamenii îşi aşteptau sfârşitul în fiece zi, şi astăzi suntem la fel de oropsiţi, de săraci şi de îndatoraţi, şi astăzi ne zbatem sub rigorile unei dictaturi, mai decolorate (portocalie), dar la fel de parşivă şi de inumană. În plus, peste noi, cei de azi, s-a abătut o criză economică nimicitoare. În pofida unor evidenţe clare ca lumina zilei, premierul Boc afirmă cu tupeu, la fiecare răspântie a autostrăzilor care împânzesc ţara pe hârtie, că datorită eroismului dovedit de regimul său am ieşit din recesiune, iar peste un an, noi vom fi iarăşi ce-am fost, adică amărâţii de ieri. În schimb, premierul care vede totul în roz-portocaliu, nu suflă o vorbă despre disponibilizarea a zeci de mii de angajaţi, ce le va da fiori românilor şi în anul viitor, despre plafonarea salariilor ciuntite şi a pensiilor dijmuite, despre creşterea galopantă a inflaţiei, ajunsă la 8,1%, ori despre explozia permanentă a preţurilor. Ca să tempereze starea de profundă nemulţumire care domneşte în toată ţara, preşedintele Băsescu şi premierul Boc ne îmbrobodesc tot timpul cu o poveste de adormit copiii, numită reformă, respinsă de milioane şi milioane de oameni. Despre ce reformă poate fi vorba în economie, când produsul intern brut tot scade, când datoria externă a ţării a depăşit 91 de miliarde de euro, când investiţiile străine sunt un fleac, când unui număr de 600.000 de şomeri indemnizaţi li se oferă 8.770 de locuri de muncă? Despre ce reformă se poate vorbi în învăţământ, unde după închiderea a 1500 de şcoli analfabetismul renaşte cu repeziciune?

În intervenţia mea mă voi opri asupra reformei în domeniul sănătăţii. Dincolo de haosul şi dezorganizarea totală pe care a creat-o în spitale, reforma în acest domeniu capital înseamnă un atentat direct la viaţa oamenilor. Dacă unui om al străzii i se ia bucata de pâine de la gură, acest veşnic flămând nu va muri de foame în orele sau în zilele următoare. Privându-l, însă, de asistenţă medicală şi de medicamente pe bolnavul aflat în mare suferinţă, acesta poate să-şi piardă viaţa dintr-o clipă într-alta, iar o asemenea faptă nu-i altceva decât o crimă abominabilă. O asemenea crimă comit actualii guvernanţi de câteva săptămâni, prin închiderea a 67 de spitale şi comasarea altor 114, precum şi alte măsuri de o asemenea duritate.

Dintotdeauna sănătatea a constituit o problemă nevralgică pentru noi, românii. Dar parcă niciodată ocrotirea sănătăţii nu s-a aflat într-un asemenea hal de degradare ca astăzi. Între cele două războaie mondiale, când spitalele erau extrem de puţine, numărul medicilor cu totul insuficient, când descântecele şi leacurile băbeşti se substituiau în cea mai mare parte medicamentelor, tuberculoza, pelagra, malaria şi bolile cardiovasculare făceau adevărate ravagii, România înregistrând cea mai ridicată rată a mortalităţii din Europa. În anii dictaturii comuniste, lucrurile s-au schimbat în bună măsură. Cu toate că în acea perioadă partea covârşitoare a resurselor bugetare (70%) era îndreptată spre fondul de dezvoltare, se găseau totuşi bani şi pentru sănătate, învăţământ, artă, cultură şi cercetare. De altfel, atunci au fost construite marile spitale bucureştene (Spitalul Universitar, Spitalul Fundeni, Sf. Ioan şi altele), spitalele judeţene de astăzi şi multe alte unităţi medicale în oraşele mai mici şi în numeroase aşezări rurale. Tot în acea perioadă a fost creată o industrie farmaceutică autohtonă. Gratuitatea ocrotirii sănătăţii era asigurată pentru întreaga populaţie şi respectată întru totul. Totuşi, şi atunci Sănătatea se confrunta cu destule neajunsuri.

În primul rând, dotarea spitalelor cu aparatură performantă era în mare suferinţă, iar deficitul de medici se resimţea mai ales în mediul rural. Normal ar fi fost ca guvernanţii care s-au perindat pe la Palatul Victoria în ultimii 21 de ani să fi dezvoltat şi să fi modernizat baza materială moştenită de la vechiul regim şi să fi aliniat Sănătatea din ţara noastră la nivelul ţărilor occidentale. Din păcate, toate guvernele de până acum au neglijat în mod condamnabil acest domeniu capital pentru oameni. Pentru mai toţi miniştrii de resort, pentru directorii direcţiilor judeţene şi managerii unor spitale, Sănătatea n-a fost decât o vacă de muls. Fondurile bugetare alocate Sănătăţii au fost dijmuite prin cele mai diabolice inginerii financiare, astfel că cele mai multe spitale au înregistrat datorii enorme. Calitatea actului medical n-a fost stimulată. În comparaţie cu salariile magistraţilor, ale funcţionarilor bancari, ori ale angajaţilor din diferite agenţii guvernamentale, lefurile medicilor sunt efectiv nişte bacşişuri. Aşa se şi explică de ce mai bine de 10.000 de medici au plecat să profeseze în Occident, unde primesc salarii de 4-5 ori mai mari decât în România. Norocul lor a fost că autorităţile statului nu i-au împiedicat să plece. Ba, dimpotrivă, preşedintele Băsescu i-a îndemnat pe cei mai mulţi să caute peste hotare câştiguri mai mari.

Neajunsurile cele mai mari în domeniul ocrotirii sănătăţii s-au înregistrat, în mod indiscutabil, sub actuala Putere. Obsedat de reducerea fără nicio noimă a cheltuielilor bugetare, pentru a face faţă recesiunii, dar şi pentru a obţine fonduri cât mai mari pentru puşculiţa electorală a PDL, Guvernul Boc a tăiat orbeşte alocaţiile bugetare destinate Sănătăţii. Ca atare, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru spitale şi pentru medicamente a scăzut de la an la an: dacă în 2008 reprezenta 4,2%, în 2009 s-a diminuat la 3,2%, pentru ca în acest an să reprezinte doar 3% din PIB.

Rezultatul subfinanţării s-a repercutat negativ în condiţiile insuportabile de spitalizare şi tratament, în reducerea drastică a stocurilor de medicamente destinate bolnavilor internaţi şi în diminuarea abuzivă a salariilor personalului medical. Cei trei "corifei" ai reformei medicale (preşedintele Băsescu, premierul Boc şi ministrul Cseke), total străini de problemele cu care se confruntă Sănătatea, au suprimat circa 200 de spitale, au desfiinţat 5.000 de paturi de spital, au ciopârţit pur şi simplu lista medicamentelor compensate şi au aruncat povara finanţării unităţilor medicale pe umerii autorităţilor locale, ale căror infime bugete trebuie să asigure, totodată, funcţionarea şcolilor, a instituţiilor cultural-artistice, dar şi soluţionarea problemelor administrative şi de urbanism.

În nepăsarea lor totală faţă de viaţa şi sănătatea oamenilor, guvernanţii de astăzi n-au înţeles că închiderea unei unităţi productive, fie ea şi o mică întreprindere, înseamnă o dramă pentru cei rămaşi fără locuri de muncă, în timp ce desfiinţarea unui spital constituie o crimă cu premeditare.

Prin asaltul barbar asupra învăţământului, sănătăţii şi a nivelului de trai, PDL şi asociaţii săi ilegitimi la guvernare săvârşesc crime la fel de monstruoase şi imprescriptibile precum curbele de sacrificiu impuse de guvernul PNŢ în perioada marii crize economice din anii 1931-1933. Povara acestei nelegiuiri a dus la dispariţia ţărăniştilor de pe scena politică a ţării. Există toate temeiurile ca istoria să se repete şi în cazul partidelor aflate astăzi la putere.

Domnul Cornel Ghiţă:

"Legea de aprobare a OUG nr.2/2011 pentru modificarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei"

Declaraţia cu care mă prezint în faţa Dumneavoastră astăzi se referă la Legea de aprobare a OUG nr.2/2011 pentru modificarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Acest proiect de lege pentru aprobarea OUG nr.2/2011 a fost în dezbaterea Comisiei din care fac parte săptămâna trecută şi consider că este necesar să subliniez lucrurile bune pe care această ordonanţă le-a adus pentru sprijinirea familiilor cu copii.

Încă din anii ’90, pentru sprijinirea acestor familii cu copii au fost introduse în legislaţie o serie de acte normative ce au avut ca scop principal să suplimenteze veniturile familiei, în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor. Astfel, avem Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; avem Ordonanţa de Guvern nr.118/1997, ce introduce alocaţia suplimentară pentru familiile cu mai mulţi copii. De-a lungul anilor, această ultimă alocaţie a fost înlocuită de stat cu alocaţia familială complementară şi cu alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală. Iar în anul 2010, aceste două alocaţii au fost înlocuite cu o nouă alocaţie, instituită prin Legea nr.277/2010, denumită alocaţie pentru susţinerea familiei.

Dacă pentru cele două alocaţii plata dreptului se efectua în luna curentă pentru luna curentă, iar prin apariţia Legii nr.277 acest drept se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii, prin Ordonanţa dată în anul 2011 se reglementează această inconvenienţă, şi anume dreptul la acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei să se acorde începând cu data depunerii cererii, nu cu luna următoare.

De asemenea, prin actul normativ se diminuează perioada de verificare a situaţiei socio-economice a familiei prin ancheta socială dispusă de primar de la 15 zile la 10 zile, dar se mai reglementează şi plata drepturilor de alocaţie în luna următoare celei pentru care s-a stabilit dreptul, pentru evitarea formării de debite, în situaţia modificărilor în componenţa familiei şi veniturile acesteia, fapt ce putea duce la acordarea unor drepturi nejustificate.

Consider că în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială s-a dat dovadă de colaborare în aprobarea unui raport de adoptarea a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, pentru reglementarea unor neajunsuri existente în legislaţie.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Consideraţii privind Legea nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală"

Prin Legea nr. 283/2010 s-a reuşit să fie eliminaţi ţăranii autentici de la înfiinţarea camerelor agricole.

Prin legea menţionată, camerele agricole reprezintă interesele unor persoane politice reprezentate de algoritmul format din 5 persoane, parlamentari din actuala coaliţie care au format Grupul de iniţiativă, fără să consulte adevăraţii producători agricoli.

Prin prevederile art.6 alin.(1) şi (2) din lege s-a creat în laboratorul actualei coaliţii o suprastructură - Comitetul Naţional de Iniţiativă - care a înfiinţat la nivel local, judeţean şi regional comitete de iniţiativă ce pot fi considerate grupuri de interese politice.

Ce vor spune producătorii agricoli adevăraţi, în această perioadă de cruntă criză? Avem nevoie de o asemenea suprastructură pe care va trebui să şi o plătim?

În Franţa, rolul cel mai important al camerelor agricole este cel de organism sindical de protest. La noi, această structură, în condiţiile în care este politizată, îşi pierde rolul.

Nu există niciun articol în lege prin care să se reglementeze preluarea aparatului tehnic operaţional prin transfer de la instituţiile care se desfiinţează; în consecinţă, sistemul nu va funcţiona.

Articolul 2 alin.(1) din lege prevede că aceste camere sunt nonprofit, în contradicţie cu alte prevederi de la art. 3, în care se precizează că pot înfiinţa societăţi cu caracter comercial.

O societate comercială nu obţine profit?

La articolul 5 lit.c), înfiinţarea la nivel regional a unei structuri reprezintă o greşeală. Consider că este o încercare de supradimensionare a acestei megastructuri. Şi atunci cum rămâne cu descentralizarea şi consumul de fonduri bugetare.

Niciun articol din lege nu precizează expres că membrii grupului de iniţiativă nu trebuie să facă parte din conducerile viitoarelor camere agricole. Atâta timp cât o astfel de precizare nu este inclusă, nu se poate considera că acestea acţionează în folosul producătorilor agricoli. Ea va fi considerată o lege îndreptată către un anumit grup de interese.

De asemenea, articolele 8-14 din lege sunt copiate din legea electorală şi nu se justifică. Puteau, foarte simplu, să fie cuprinse în statut.

Nu se specifică în lege cine gestionează fondurile cu publicitatea şi tipărirea materialelor de campanie, în contradicţie cu Legea achiziţiilor publice, care este foarte precisă referitor la comisii şi termene.

Incoerenţa legislativă a actualei coaliţii politice, în domeniul agriculturii, va aduce mari pagube, creând şi o confuzie în rândul producătorilor agricoli.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Istoria se repetă... din păcate"

Recent, printre cunoscătorii de istorie sau pasionaţi, a început să circule o ipoteză: asemănarea dintre Traian Băsescu şi Carol al II-lea. Şi nu mă refer aici la vreo asemănare fizică ieşită din comun, ci mai degrabă la unele puncte comune pe care cei doi le împărtăşesc pe scena politică românească.

Ce ştim despre Carol II? Că în anturajul lui se afla un personaj numit Elena. Acelaşi personaj se regăseşte şi în perioada contemporană, sau bine zis, băsesciană. Cu aceeaşi influenţă.

Carol II îi avea pe Malaxa şi pe Auschnit? Îi avea! Nici azi nu lipsesc din peisaj oamenii de afaceri apropiaţi preşedintelui cu acces la informaţii privilegiate.

Carol II a schimbat Constituţia pentru a-şi dubla puterile şi instaura dictatura? A schimbat-o! Şi aceeaşi este si dorinţa lui Traian Băsescu. Din fericire încă nematerializată.

Exista pe timpul lui Carol II o camarilă ce transformase Consiliul de Miniştri într-o marionetă? Cu siguranţă, da! Întorcându-ne în prezent, remarcăm cum atât Guvernul, cât şi Parlamentul au fost subordonate intereselor unui grup restrâns de persoane din anturajul preşedintelui.

Carol II a fost adulat de popor, pentru ca 10 ani mai târziu să plece cu coada între picioare? A fost! Traian Băsescu nu a aniversat încă 10 ani la conducerea României, dar perspectivele pentru finalul celui de-al doilea mandat par a fi similare.

Aşadar, credeţi că există destule motive pentru a spune că scena e aceeaşi, piesa e la fel, doar actorii s-au schimbat, dar au păstrat aceleaşi metehne?

Domnul Miron Ignat:

"Semnificaţia zilei de 9 Mai"

Ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie: proclamarea Independenţei de Stat a României, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.

La 9 mai 2011 s-au împlinit 134 de ani de când România şi-a câştigat Independenţa. Este un moment de răscruce în istoria modernă a României, după secole de servilism şi viaţă trăită la umbra imperiilor vecine, românii au avut puterea să lupte împotriva turcilor. A fost momentul când, pentru prima dată, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a avut curajul să spună: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Independenţa României s-a câştigat pe frontul de la sud de Dunăre, unde mii de ostaşi şi-au pierdut vieţile.

Pe 9 mai 1950 s-a făcut primul pas pentru crearea Uniunii Europene de astăzi. Pentru a evita ameninţarea izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus crearea unei instituţii europene supranaţionale, care să aibă la comun cu Franţa, Germania şi alte state, producţia de cărbune şi oţel, sector care constituia baza întregii puteri militare.

Astfel, din acea zi, liderii Uniunii Europene, întruniţi la summitul de la Milano din anul 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită "Ziua Europei". Fiecare ţară care doreşte în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate.

O altă semnificaţie pe care o deţine ziua de 9 mai, este "Ziua Victoriei". Această zi a fost declarată de către Uniunea Sovietică, după înfrângerea Germaniei naziste în anul 1945. "Ziua Victoriei" a fost sărbătorită şi în România până în anul 1989.

La 9 mai 1945, sub loviturile forţelor Naţiunilor Unite, Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiţionat, astfel, cel de-al Doilea Război Mondial, declanşat pe axa Berlin-Roma-Tokio în anul 1939, a luat sfârşit în Europa. Ţara noastră a fost atrasă în acest război necruţător, însă alături de armata sovietică a contribuit la înfrângerea fascismului.

Datoria noastră, a tuturor, este să acordăm atenţia cuvenită importanţei şi însemnătăţii acestor mari acte de istorie. Astfel, au fost organizate manifestări în diferite oraşe ale ţării, prin ceremonii militare, religioase şi depuneri de coroane pentru eroii care şi-au dat viaţa pentru patrie şi victorie

Domnul Iuliu Nosa:

"Băsescu - trist, Boc - vesel!"

După ce în toamna lui 2009 preşedintele Băsescu ne liniştea spunându-ne că România va fi ocolită de criza economică globală, am trăit o perioadă cumplită de criză economică şi socială, în care am constatat că ne-a minţit fără să clipească.

A urmat, acum un an, anunţul apocaliptic al aceluiaşi preşedinte jucător, care ne spunea că, din cauza faptului că România se confruntă cu o criză economică fără precedent, vor fi luate măsuri de diminuare a salariilor şi pensiilor, după care a anunţa şi creşterea TVA de la 19 la 24%. Toate acestea în contextul în care premierul Emil Boc se jura, cu puţin înainte de anunţurile preşedintelui, că nu vor fi nici diminuări de salarii şi pensii şi nici creşteri de TVA. Ce să mai înţelegem din ce ne spun cei doi bravi conducători?

Şi, ca să revenim la cotidian, am ajuns să nici nu ne mai mirăm că în ultimele zile premierul şi preşedintele au avut, din nou, declaraţii contradictorii în ceea ce priveşte situaţia acestei ţări atât de afectate de o guvernare haotică.

După recenta vizită a FMI, Traian Băsescu ne-a informat ferm că nici nu poate fi vorba ca România să iasă din criză, punând situaţia pe seama contextului internaţional, iar ieşirea din recesiune se va realiza, cândva, într-un viitor numai de el ştiut. Şi această declaraţie a preşedintelui-jucător a venit tot după ce premierul Emil Boc ne spunea, acum câteva luni, că este sigur, România va ieşi din recesiune la 1 aprilie. A fost probabil o glumă proastă de Ziua păcălelilor!

Şi atunci, iar ne întrebăm, ce să mai credem? Boc e vesel, Băsescu e trist!

Cu siguranţă, niciun român nu cred că poate spune că resimte o îmbunătăţire a traiului său zilnic şi, din nefericire, toate premisele ne fac să ne gândim numai la ce e mai rău. Creşterile preţurilor nu mai pot fi oprite, oamenii au bani tot mai puţini şi din ce în ce mai mulţi trăiesc sub limita sărăciei. Ei ar vrea să îl creadă pe Boc, care e vesel şi ne spune că o ducem din ce în ce mai bine, dar nu simt acest lucru, şi, totodată, se tem de alte măsuri de austeritate pe care le-ar mai putea anunţa Băsescu, aşa cum a făcut-o şi în urmă cu un an. Oare cât va mai putea suporta acest popor?

Doamna Mariana Câmpeanu:

Preşedintele României, Traian Băsescu, anunţa pe 6 mai 2010, la finalul unei discuţii cu reprezentanţii FMI desfăşurate la Palatul Cotroceni, măsuri fără precedent. Soluţiile de austeritate anunţate atunci de Preşedinte au fost: reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, o scădere a pensiilor cu 15%, reducerea subvenţiilor, reducerea ajutorului de şomaj cu 15%, scăderea tuturor salariilor cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie.

Respingerea de către Curtea Constituţională a reducerii pensiilor a scăpat pe moment de la o sărăcire şi mai drastică pe cei 4 milioane de pensionari, dar a determinat mai apoi o altă decizie cu efecte grave asupra economiei şi a întregii populaţii: mărirea TVA cu 5%.

Practic, discursul lui Traian Băsescu din data de 6 mai 2010 a fost de fapt singurul program al guvernului în ultimul an, deoarece în toată această perioadă nu a existat nicio politică de sprijinire a mediului de afaceri, de încurajare a iniţiativei private, de protejare a locurilor de muncă existente. Nu a existat niciun proiect de ieşire din criză pe termen lung şi de relansare a economiei.

Cifrele reale sunt de-a dreptul alarmante: peste 500.000 de locuri de muncă pierdute şi peste 450.000 de firme închise, cele vehiculate în fiecare zi de către Emil Boc făcând parte doar din politica fantezistă a actualului guvern.

Cel mai probabil, alegerile interne desfăşurate pe bani publici şi promisiunile de alocări de fonduri de la buget în schimbul susţinerii la congres pentru Emil Boc au fost în această perioadă principala preocupare a PDL, căci nu criza, nu situaţia socială a României, nu miile de şomeri, nu soluţiile de relansare economică au fost importante pentru guvernanţi, ci lupta internă pentru putere.

Potrivit unui raport EUROSTAT, cu 23% din populaţie suntem pe locul doi în UE la indicatorul care descrie un venit disponibil aflat sub limita de sărăcie, după Letonia (26%) şi înainte de Bulgaria (21%), ţări cu mult mai puţini locuitori. Şi la categoria privaţiuni materiale severe, conform standardelor europene, suntem tot pe locul doi (33% din populaţie), după Bulgaria. În fine, la capitolul excluziune socială din motivul lipsei de resurse pentru dezvoltarea personală, "venim puternic din urmă" (44%), la mică distanţă de colegii de la sud de Dunăre (45%). Mai mult, media ascunde o repartiţie dezechilibrată a sărăciei, din punct de vedere teritorial. Astfel, raportul dintre nivelul de trai de la Bucureşti şi cel din cele şase judeţe din zona de Sud-Est a ţării (ajunse un adevărat pol al sărăciei la nivel european) este de trei la unu.

Concluzia este clară - Emil Boc practică un discurs din arsenalul propagandei comuniste, paralel cu realitatea, cu cifre mincinoase, care insultă o ţară întreagă. Indiferent câte statistici false prezintă Emil Boc, realitatea este cea resimţită în fiecare zi de români: sărăcie, nesiguranţa zilei de mâine şi mai ales lipsa oricărui orizont de speranţă şi încredere.

Cu alte cuvinte, banii colectaţi din taxe şi impozite, de la o populaţie sărăcită şi de la firmele care încă supravieţuiesc nu numai că merg la clientela portocalie, ci, mai ales în această perioadă de campanie internă a PDL, sunt direcţionaţi către aliaţii din partid ai lui Emil Boc şi ai Elenei Udrea.

Domnul Marius Rogin:

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu şi subsecretarul de stat al SUA Ellen Tauscher, care conduc delegaţiile României şi SUA ce negociază Acordul privind amplasarea în România a unor elemente ale sistemului american antirachetă, au efectuat o vizită în judeţul Olt, pentru a discuta cu autorităţile locale implicaţiile deciziei de amplasare a acestui sistem în fosta bază aeriană de la Deveselu.

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a declarat la Slatina că SUA vor instala în orizontul anului 2015 la Deveselu un sistem strict defensiv de interceptări, care nu va avea niciun fel de efecte negative asupra populaţiei, mediului şi culturilor agricole din acea zonă.

Potrivit unui oficial american care face parte din delegaţia ce negociază Acordul privind amplasarea în România, numai amplasarea sistemului costă 400 de milioane de dolari, la care se adaugă 20 de milioane de dolari anual funcţionarea sistemului, fără a include rachetele. Pentru România nu implică niciun fel de costuri amplasarea acestui sistem, ţării noastre revenindu-i doar punerea la dispoziţie a fostei baze militare şi asigurarea pazei sistemului.

MAE şi MApN afirmă că procesul de instalare a sistemului a fost început în contextul negocierilor cadrului juridic aferent participării României la proiectul american şi s-a finalizat în urma cu câteva săptămâni. El a constat în analiza în format interinstituţional, de către instituţiile româneşti şi americane cu expertiză relevantă, a celei mai bune opţiuni, care să corespundă tuturor criteriilor tehnice fixate de cele două părţi.

Decizia CSAT privind locaţia este o decizie de etapă, importantă în procesul de finalizare a negocierilor bilaterale pentru desfăşurarea pe teritoriul României a sistemului SUA de apărare antirachetă, iar consimţământul final privind locaţia şi regimul juridic al acesteia va fi exprimat de către Parlamentul României, care, potrivit prevederilor legale în vigoare, urmează să ratifice Acordul privind amplasarea, pe teritoriul României, a unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă, rezultat în urma definitivării procesului de negociere. În acest sens, a avut loc o întrevedere a subsecretarului de stat al SUA Ellen Tauscher cu membrii comisiilor pentru politică externă, pentru apărare şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor.

Proiectul este de importanţă majoră pentru Parteneriatul strategic româno-american, pentru că el are potenţialul de a spori securitatea naţională a României. În urma deciziei care a fost luată la summitul NATO de la Lisabona, din noiembrie 2010, sistemul antirachetă pe care partea americană îl va construi şi cu contribuţia părţii române va reprezenta o parte integrantă, dacă nu contribuţia esenţială, a sistemului antirachetă al NATO, care urmează să fie realizat în perioada următoare.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj ar trebui să poarte numele ÎPS Bartolomeu"

Propunerea modificării toponimice a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj vine ca urmare a incontestabilelor merite de ierarh ortodox şi de scriitor ale lui Valeriu Anania, care a avut şi o puternică legătură cu studenţia. El a fost preşedintele Societăţii Studenţeşti "Petru Maior", organizaţie fondată de tinerii români studenţi la Budapesta în 1881, iar din 1919 a fost mutată la Cluj, fiind cea mai veche organizaţie studenţească a românilor ardeleni, din care au făcut parte, de-a lungul timpului, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Octavian Goga, Octavian Tăslăuan şi mulţi alţii

Istoricii clujeni susţin această propunerea privind atribuirea numelui fostului mitropolit Casei de Cultură a Studenţilor din municipiul Cluj-Napoca din mai multe motive, cum ar fi şi faptul că în tinereţe Valeriu Anania, în calitate de student la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj, în toamna anului 1944, după ce nordul Ardealului, cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, este retrocedat României, ca preşedinte al studenţilor de la Societatea Studenţească "Petru Maior" a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Groza, la 6 martie 1946, şi totodată antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat.

Afost ales şi membru de onoare al Academiei Române. A primit titlurile de Doctor Honoris Causa de la universităţile Babeş-Bolyai şi Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca şi a fost cetăţean de onoare al oraşelor Cluj-Napoca şi Bistriţa.

Din toate aceste motive, dar şi din altele, pe care poate le-am omis, susţin atribuirea numelui lui Valeriu Anania Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj.

Doamna Manuela Mitrea:

"9 Mai"

În urmă cu 134 de ani, la 9 mai 1877, primul-ministru Mihail Kogălniceanu declara în Parlament că suntem "în stare de rezbel", că suntem "dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare", iar Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României.

9 mai 1945 a fost ziua când Germania nazistă a capitulat în faţa Aliaţilor, terminându-se astfel al Doilea Război Mondial în Europa, conflagraţia care a făcut cele mai multe victime umane din istoria umanităţii.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe francez, a propus Germaniei şi altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

Având în vedere importanţa acestei date în istoria continentului nostru din ultimii zeci de ani şi apreciindu-se că este punctul de pornire al construcţiei Europei unite, Consiliul European de la Milano, din 1985, a ales ziua de 9 mai ca zi a Europei.

9 mai este o zi cu triplă importanţă pentru noi şi ţara noastră: ne-am declarat independenţa, am ajutat la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, suntem membri ai Uniunii Europene şi de aceea apreciez că această dată trebuie sărbătorită aşa cum se cuvine.

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

În România secolului XXI se moare de foame! La mine, în oraşul Călăraşi s-a întâmplat acest lucru. Doi oameni, mamă şi fiu, au fost găsiţi morţi în propria casă. Atât Poliţia, cât şi Parchetul au avut aceeaşi concluzie: cei doi au murit de foame!

Vremelnicul prim-ministru vorbeşte de ieşirea din recesiune şi despre depăşirea crizei. Atât domnia sa, dar şi preşedintele, vorbesc de arierate, companii naţionale pe pierderi şi se prevalează de acordurile cu FMI.

În Călăraşi şi în România oamenii mor de foame. La propriu!

Aşa cum vom muri cu toţii din cauza acordurilor cu FMI şi a proastei guvernări.

Câţi români mai trebuie să moară, pentru ca Guvernul Boc să înceteze cu acest genocid social?

Domnul Petru Călian:

"Vizita delegaţiei FMI"

Runda de negocieri cu FMI, având ca obiect prima evaluare a noului acord stand-by de tip preventiv, s-a încheiat ieri. Misiunea condusă de Jeffrey Franks va propune board-ului FMI punerea la dispoziţia României a primei tranşe din împrumutul total de 3,6 miliarde de euro, tranşă în valoare de 475 de milioane de euro.

Noul acord va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială. Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanşat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau, în cazul în care Trezoreria eşuează în două - trei rânduri să se finanţeze la costuri acceptabile. Toată suma de 3,6 miliarde euro pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv va fi destinată Băncii Naţionale.

Un aspect care nu poate fi neglijat face referire la absorbţia fondurilor europene. Astfel, am fost avertizaţi că dacă Guvernul nu reuşeşte să absoarbă fondurile europene, riscăm să returnăm sume importante de bani. Trebuie ca proiectele cu prioritate redusă să fie abandonate, pentru ca eforturile să se concentreze pe domeniile în care absorbţia creşte foarte rapid. România riscă să fie obligată să returneze până la 1,5 miliarde euro, sume deja plătite, dacă aceste proiecte nu sunt finalizate până la sfârşitul acestui an.

Şeful misiunii FMI a arătat că este nevoie de măsuri suplimentare din partea autorităţilor şi noi reglementări pentru a îmbunătăţii absorbţia fondurilor UE.

Noul acord prevede şi restructurarea companiilor din domeniul căilor ferate, unde va fi adus capital privat, domeniu pe care s-a discutat mult.

Problematica companiilor rămâne un subiect dificil pentru ţara noastră. FMI ne-a recomandat ca managerii companiilor de stat să fie profesionişti, aleşi printr-un proces de selecţie internaţional. Investiţia în aceşti specialişti este una bună, întrucât ei vor aduce profit, nu pierderi pentru cetăţenii României. Totodată, pachete semnificative din societăţi de stat ca Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz sau Transgaz urmează să fie vândute, autorităţile române urmând să înceapă procedura cât de repede posibil.

Domnul Georgian Pop:

"9 Mai - Ziua Europei"

În data de 9 mai 1950 ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, făcea primul pas pe calea construcţiei europene. Planul Schuman constituia un nou început pentru Europa puternic afectată de al Doilea Război Mondial. El era menit să elimine posibilitatea unei noi conflagraţii, punând ramurile de bază ale industriei de armament sub control internaţional, prin intermediul unui tratat inviolabil.

Robert Schuman era de părere că o comunitate în domeniul cărbunelui şi oţelului a Franţei şi Germaniei, dar şi a altor ţări vest-europene dornice de a se alătura, ar crea baza unei dezvoltări economice durabile la nivel continental. Propunerea Franţei a primit imediat un răspuns favorabil din partea Republicii Federale Germane şi, ulterior, din partea Belgiei, Olandei, Luxemburgului şi Italiei.

Negocierile care au urmat Declaraţiei Schuman au început la Paris, în 10 iunie 1950, punctul final - Tratatul, instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Prin Tratat s-au creat patru organe ale comunităţii: Înalta Autoritate, organ internaţional care era însărcinat să favorizeze interesele preponderent comunitare, fiind desemnată de guvernele celor şase state; Consiliul Special de Miniştri, organ cu caracter interguvernamental; Adunarea Comună, care se prevedea că va fi aleasă prin vot universal direct şi care va avea sarcina controlului democratic, şi Curtea de Justiţie, organ jurisdicţional a cărei sarcină era de a asigura respectarea normelor juridice instituite în cadrul comunităţii.

Acestea au fost începuturile Uniunii Europene. Astăzi, după 61 de ani de la acele momente, România este membră a Uniunii Europene. O perioadă de 50 de ani, în timp ce Europa occidentală îşi dezvolta şi consolida instituţiile democratice, îşi dezvolta o economie durabilă şi solidă şi se lupta pentru idealul unităţii comunitare, societatea românească se confrunta cu teroarea şi constrângerile perioadei comuniste. De aceea, aderarea la această organizaţie a fost unul dintre cele mai importante proiecte de politică externă ale ţării noastre, după căderea comunismului, în decembrie 1989. Libertatea, democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului, egalitatea şi solidaritatea sunt principii de care ne bucurăm astăzi, în calitate de cetăţeni europeni cu drepturi depline. Dar trebuie să fim conştienţi că pe lângă drepturi avem şi responsabilităţi. România se bucură de avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană dar trebuie să îşi aducă propria contribuţie la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei pe continent.

Uniunea Europeană nu se reduce doar la un spaţiu economic comun, ci reprezintă, în primul rând, o comunitate de valori comune şi, cel mai important, o încercare de a construi un viitor comun. Europa este o unitate a diversităţilor, o comuniune de identităţi naţionale, fiecare popor aducând un aport cultural propriu. Europa este un model de societate bazat pe coeziune socială şi respect reciproc.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare - 9 mai 1877"

În seara zilei de 9 mai 1877, în Parlamentul României, ministrul afacerilor externe Mihail Kogălniceanu a citit Proclamaţia de Independenţă a României. Acesta, răspunzând unor interpelări, a declarat: "În stare de rezbel, cu legăturile rupte (cu Poarta Otomană), ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". În ziua următoare, 10 mai, Parlamentul a votat în unanimitate această declaraţie, Principele Carol I a semnat-o, iar România a devenit stat independent. Proclamarea independenţei a fost recunoscută internaţional prin Tratatul de la Berlin din anul 1878.

Din păcate, prezentul tumultuos acoperă semnificaţiile profunde ale momentului 9 mai 1877 şi trece într-un con de umbră eforturile făcute de înaintaşi. Europa secolului al XIX-lea era una agitată, marcată de numeroase conflicte şi transformări politico-sociale. După înfrângerea lui Napoleon, în cadrul Congresului de pace de la Viena (1815), marii actori redesenează harta continentului, încercând o restaurare a monarhiilor absolutiste. Este Europa Revoluţiei Paşoptiste, a Războiului Crimeei, a lui Napoleon al III-lea şi a unificării Germaniei prin Realpolitik-ul "cancelarului de fier", Bismark. Înainte de Primul Război Mondial, "problema orientului" - a Balcanilor - şi a destrămării Imperiului Otoman, va schimba radical faţa continentului.

După frământări de decenii şi numeroase războaie ruso-turce, vulcanul balcanic erupe din nou. În 1875, criza Orientului se redeschide prin răscoalele din Bosnia şi Herţegovina, iar în anul următor conflictul se amplifică prin răscoala şi masacrele din Bulgaria, ostilităţile armate dintre otomani, Serbia şi Muntenegru.

România adoptă o poziţie de neutralitate, dar sprijină în ascuns aceste mişcări. Bulgarii fac propagandă la Bucureşti pentru reforme politice, voluntari ruşi ne tranzitează ţara spre Bulgaria, iar armele sunt lăsate să treacă şi ele graniţa.

În acest context, Principele Carol I a semnat Declaraţia de Independenţă, decretând mobilizarea şi începutul primului război din istoria modernă a statului român.

Semnificaţia zilei de 9 Mai a fost umbrită de cea de 10 Mai, care a devenit din 1881 Ziua Regelui. După al Doilea Război Mondial, Ziua Victoriei Armatei Roşii asupra nazismului se sărbătoreşte pe 9 mai, iar de Ziua Independenţei nu-şi mai aminteşte mai nimeni. A venit integrarea europeană, care a transformat Ziua Victoriei în Ziua Europei, pe care o celebrăm tot într-o zi de 9 Mai, parcă pentru a uita cu totul jertfele miilor de ţărani ucişi pe frontul de la sud de Dunăre.

Dacă la americani "Independence Day" este ziua sfântă a naţiunii, căreia i s-au consacrat biblioteci întregi, zeci de filme artistice şi sute de documentare, la noi, popor trăit cu umerii aplecaţi şi privirea în pământ, Ziua Independenţei a fost complet uitată.

Cu riscul de a nu fi la modă, s-ar cădea ca de 9 Mai să continuăm să sărbătorim Ziua Independenţei şi să ne amintim cu mândrie de cei 10 mii de dorobanţi care nu s-au mai întors la familiile lor pentru ca România să iasă de sub jugul a jumătate de mileniu de asuprire turcească.

Domnul Iulian Claudiu Manda:

"Cum arată România după un an de austeritate?"

După un an de austeritate şi de furăciuni PDL, românii au ajuns să trăiască doar din minciunile Guvernului, "speranţa" lor fiind hrănită zilnic doar cu iluzii. La un de când preşedintele Traian Băsescu anunţa impunerea celor mai drastice măsuri de austeritate ca fiind singura metodă de salvare a ţării dintr-un colaps economic, România este tot în criză economică.

Înţelege cineva de ce au fost sacrificaţi milioane de români? La ce au folosit reducerile salariale de 25 până la 40%, disponibilizările, reducerea indemnizaţiei pentru şomaj cu 15%, a indemnizaţiei de îngrijire a copiilor cu 15%, desfiinţarea şcolilor şi a spitalelor sau creşterea TVA de la 19% la 24%? De ce nu îşi revine economia României? Pentru că banii nu au mers în economie, ci în buzunarele clientelei politice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii, adică autoturisme, telefoane, clădiri de birouri pentru instituţiile guvernamentale, au crescut cu 30% din martie 2010 până în martie 2011. Costul crizei economice şi toată incompetenţa Guvernului Boc au fost puse pe spatele populaţiei, în timp ce clientela portocalie a fost protejată.

Toate măsurile de austeritate impuse de Traian Băsescu au fost luate doar pentru distrugerea statului şi în niciun caz pentru refacerea lui, iar buzunarele goale ale românilor demonstrează acest lucru.

Guvernul Boc nu a reuşit în aceşti ani decât să taie din salariile oamenilor, să aducă bătrânii în pragul disperării, să ruineze orice speranţă la un viitor mai bun al tinerilor sau al familiilor aflate la început de drum, nemaivorbind de dezastrul din învăţământ şi sănătate, în loc să încurajeze absorbţia fondurilor europene.

640.000 de şomeri, preţuri mari, inflaţie mare, bolnavi care mor în faţa spitalelor, familii monoparentale fără niciun spijin din partea Guvernului, acestea sunt adevăratele rezultatele obţinute de Traian Băsescu în 2010. În loc să ia măsuri eficiente de redresare economică, precum reducerea evaziunii fiscale şi a fraudei, a preferat să înrăutăţească condiţiile de viaţă ale populaţie.

Cum arată România după un an de austeritate? Care este realitatea economică a României? Preţuri mari, consum scăzut, nivelul de trai la pragul sau sub pragul sărăciei.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Creşterea calităţii actului medical, prioritatea reformei din acest domeniu"

Un sistem de sănătate eficient presupune adoptarea unor măsuri ferme, măsuri care să dea românilor speranţa unor servicii medicale de calitate. Reforma din sănătate nu este uşor de suportat, dar este necesară. Introducerea cardului de sănătate, a sistemului informatic integrat şi introducerea unui pachet de servicii minimale în sănătate sunt componente importante ale reformei sistemului sanitar. Subliniez faptul că restructurarea sistemului spitalicesc urmăreşte în primul rând creşterea calităţii actului medical, iar adversarii noştri politici sunt conştienţi că nu au avut forţa ca până acum să analizeze la rece situaţia spitalelor şi să adopte măsuri corespunzătoare de restructurare.

Pentru a contracara eventualele efecte negative ale acestei măsuri s-a gândit o strategie de consolidare a sistemului de intervenţie de urgenţă, astfel încât să putem interveni rapid în situaţii critice pentru sănătatea oamenilor, iar în acest sens se fac demersuri importante pentru ca doar în centre medicale corespunzătoare să fie trataţi pacienţii aflaţi în astfel de situaţii. Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, în prezent, la fiecare 3 minute există o intervenţie SMURD pe plan naţional, numărul de intervenţii crescând semnificativ faţă de anii trecuţi. Până la sfârşitul anului toate judeţele vor avea Centre SMURD, iar cele deja existente vor fi îmbunătăţite. Astfel, 250 de ambulanţe noi şi 6 elicoptere vor completa dotările SMURD.

Prioritare pentru Ministerul Sănătăţii sunt şi investiţiile în secţiile de terapie intensivă şi oncologie. Urmând modele deja existente în Europa, Ministerul Sănătăţii are în vedere stabilirea unor parteneriate public-private ca sursă suplimentară de finanţare a sistemului. Tot în acest sens, asigurările private de sănătate vor fi o soluţie de preluare a presiunii financiare din sistem, iar prevenţia este şi va fi fundamentul sistemului public de sănătate.

Avem parte de critici de la opozanţii noştri politici pentru că vrem să facem reformă. Aş dori să reamintesc că perioada cât ministrul Nicolăescu a condus Ministerul Sănătăţii se poate rezuma astfel: cozi interminabile la medicamente compensate, cumpărarea de către pacienţi a medicamentelor şi materialelor sanitare, liste de aşteptare instituite la spitale, criza fără precedent a spitalelor, deşi existau suficiente resurse financiare în Trezoreria statului pentru ca să nu se întâmple acest lucru.

Ca o consecinţă a gestionării proaste de către ministrul "contabil" Nicolăescu a fondurilor alocate Sănătăţii, Guvernul Boc a trebuit să acopere odată cu descentralizarea spitalelor şi sumele nedecontate, vechi din 2007, deşi guvernanţii de atunci se lăudau că economia "duduie".

Se lăuda ministrul Nicolăescu atunci că va face 8 spitale regionale, dar în schimb s-au făcut doar studii de fezabilitate plătite cu bani grei şi realizate de clientela politică a PNL. La fel s-a întâmplat şi cu analizele medicale obligatorii. Din ianuarie 2007, 22 de milioane de români au fost obligaţi, fie că avea nevoie sau nu, să-şi facă analize medicale impuse de ministrul Nicolăescu. A fost foarte curios să afle cât eram de bolnavi, dacă luăm în calcul impresionanta sumă de 900 milioane lei alocată în acest sens, iar la sfârşitul programului nu am văzut niciun studiu care să decidă măsuri pentru sănătatea românilor.

În concluzie, bani cheltuiţi inutil, care puteau să asigure dotări şi investiţii în infrastructura spitalelor deja existente. Adversarii noştri politici susţin că sunt solidari cu medicii de familie, dar le amintesc liberalilor, care poate au amnezie temporară şi sporadică, că ministrul lor era într-un continuu conflict cu medicii de familie, pe care i-a umilit în permanenţă, cu asociaţiile profesionale şi cu reprezentanţii producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, nemulţumiţi de măsurile adoptate de acesta.

Nu putem uita nici că "reforma" lui Nicolăescu a fost criticată dur de reprezentanţii asociaţiilor profesionale medicale din Europa şi de reprezentanţii Comisiei Europene. Atât liberalii, cât şi social-democraţii au avut ocazia să le demonstreze românilor că le pasă cu adevărat de sănătatea lor, mai ales că resursele financiare disponibile în acea perioadă ar fi permis acest lucru, dar s-au mulţumit să servească clientela politică, iar acum vor să facă educaţie sanitară. Cred că unii dintre actualii membri ai opoziţiei şi-au pierdut simţul realităţii sau simţul ridicolului dacă au uitat toate aceste aspecte într-un timp atât de scurt.

PSD-iştii au amânat reforma în sănătate şi aproape au dus sistemul în colaps, iar când noi am ajuns la guvernare, am fost nevoiţi să luam măsuri grele, care, dacă ar fi fost adoptate la timp şi etapizat, nu ar mai fi fost dificil de suportat.

Sistemul sanitar reprezintă o prioritate pentru noi, democrat-liberalii, iar susţinerea financiară tot mai consistentă poate garanta servicii medicale de calitate, accesul pacienţilor la un act medical competent, pentru că România are personal medical cu pregătire superioară, lucru recunoscut în întreaga lume.

Guvernul Boc are în vedere investiţii majore în sistemul sanitar, precum şi o salarizare superioară a personalului medical. Cei care se opun reformei în sănătate de fapt refuză românilor şansa de a avea un sistem medical performant.

În concluzie, atât în domeniul sanitar, cât şi în celelalte domenii, eu şi colegii mei aflaţi la guvernare vom acţiona, aşa cum am procedat şi până acum, doar în interesul românilor.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Cum scăpăm de boala cronică a inflaţiei?!"

Este o veche vorbă românească care ne spune că relele nu vin niciodată singure. Adică, dacă o provocare negativă a apărut, trebuie să te aştepţi şi la alte momente nefavorabile care o vor însoţi şi care vor fi mai mult ca sigur mult mai greu de depăşit.

Aş putea recunoaşte că predecesorii noştri au avut multă dreptate şi intuiţie, şi că, chiar dacă primele semne ale revenirii economice se arată şi pentru România, alte provocări, la fel de însemnate, se întrezăresc.

Nu cred că mai trebuie să spunem românilor că în pofida faptului că salariile nu numai că nu au mai crescut, ci chiar au fost reduse, preţul combustibililor a devenit aproape intangibil.

Nu cred că ar mai trebui să explicăm românilor că, cu lefurile lor, mult mai mici decât ale polonezilor, ungurilor sau cehilor, cumpără mâncare din ce în ce mai scumpă şi mai puţină.

Sunt lucruri pe care toţi concetăţenii noştri nu numai că le ştiu foarte bine, dar le şi afectează într-un mod teribil standardul de viaţă. Acest lucru nu este un caz particular pentru economia României, standardul de viaţă şi puterea de cumpărare coborând în toate ţările din grupul care au aderat la Uniunea Europeană după anul 2004.

Inamicul mondial numărul unu a devenit peste noapte inflaţia. Am putea spune nonşalant că noi, românii, suntem obişnuiţi în ultimii douăzeci de ani cu acest fenomen şi că am rezistat eroic şi atunci când inflaţia avea în România două şi chiar trei cifre.

Din nefericire, lucrurile sunt mult schimbate faţă de anii ’90 sau începutul anilor 2000. Suportabilitatea populaţiei la creşterea chiar şi de 3-5 procente pe componenta bunuri de bază este extrem de redusă.

Mai mult, la sfârşitul săptămânii trecute, Banca Naţională a României ne anunţa că este pe cale să piardă lupta cu inflaţia, majorând anticipările de creştere cu peste două puncte procentuale a inflaţiei anuale.

De ce? Pentru că şi Banca Naţională a României a trăit cu iluzia că instrumentele monetare de care dispune sunt suficiente pentru a învinge un inamic atât de puternic cum este inflaţia.

Iluzia echipei extrem de profesioniste de la banca centrală, poate cea mai competentă echipă din Europa, a constat în ideea falsă că pe fondul recesiunii economice un spor de consum final nu se va produce. Este drept, el nu s-a produs în România, ci în alte colţuri ale lumii, şi, coroborat cu o ofertă din ce în ce mai limitată, a determinat creşterea preţurilor mondiale.

Mulţi dintre noi am uitat un aspect esenţial al economiei contemporane, şi anume faptul că economia României nu se mai află de peste două decenii într-un con izolaţionist. Economia României este de mult timp o economie deschisă, care resimte imediat atât costurile, cât şi beneficiile diverselor şocuri care se produc pe pieţele internaţionale.

În acest context, al interdependenţelor internaţionale, sunt lucruri pe care autorităţile le pot controla şi lucruri asupra cărora nu pot interveni. De exemplu, autorităţile române nu pot obliga fermierul român să-şi vândă producţia la un anumit preţ pe piaţa locală, dacă managementul afacerii sale îi spune că pe pieţele externe poate valorifica produsele imediat şi la preţuri mult mai mari. De asemenea, autorităţile române nu pot controla nivelul preţurilor de pe piaţă, pentru că preţul liber trebuie să se constituie după verigile economiei libere: prin competiţia cererii cu oferta.

Ceea ce pot face în schimb autorităţile române este legat de stimularea creşterii ofertei de bunuri de bază destinate pieţei locale şi celor internaţionale. Unul dintre aceşti stimuli a fost gestionat cu mare abilitate anul acesta, prin plata la timp a subvenţiilor.

Însă este şi rămâne un stimul izolat, care nu a amplificat nici volumul intensiv al producţiei şi nici nu a crescut numărul hectarelor de teren cultivate.

Producţia suboptimală a agriculturii româneşti nu are cum să nu se vadă în preţul de pe raft. Când spun aceasta mă refer la faptul că, în condiţii de recesiune economică, de ajustări salariale severe, consumul populaţiei pentru produsele de bază nu a înregistrat decât o minimă contracţie.

Aşadar, inflaţia preţului produselor agroalimentare nu se va opri aici, dacă nu vom fi capabili să încurajăm real producţia autohtonă.

Din perspectiva celei de-a doua componente majore a inflaţiei, creşterea preţului la combustibili, şi aceasta poate fi înfrântă, însă într-un termen ceva mai îndelungat.

Apreciez şi felicit unul dintre departamentele de cercetare al Universităţii din Piteşti, care colaborează cu fabrica din apropiere pentru construcţia unui model care să nu mai fie dependent de combustibilii fosili.

Cercetarea, inovarea şi aplicarea acestora sunt duşmanii de moarte ai inflaţiei, pe care noi trebuie să ştim să-i utilizăm. Este adevărat că sunt aspecte care necesită un efort susţinut, de lungă durată şi cu investiţii financiare consistente. Însă ignorându-le, ignorăm capacitatea noastră de a fi competitivi pe termen lung.

Ca să putem realiza toate acestea suntem însă obligaţi să găsim soluţii pe termen scurt ca să putem acoperi, prin indexare, pierderile de putere de cumpărare a populaţiei. Este imperios necesară adoptarea unei astfel de măsuri, pentru a păstra încrederea populaţiei în economia liberă şi capitalism.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"Pasivitate faţă de banii europeni"

Conform unui studiu realizat de o companie europeană de consultanţă, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la absorbţia fondurilor structurale europene.

România a absorbit până la sfârşitul anului trecut doar 1,9 miliarde euro din fondurile structurale în valoare de 20 de miliarde de euro puse la dispoziţie de UE. Fondurile structurale sunt acordate pentru ca un stat membru să atingă un nivel minim de dezvoltare a infrastructurii în raport cu standardele europene, investiţiile ţintind către creşterea economică, a locurilor de muncă, la dezvoltarea euroregiunilor, precum şi la înlăturarea slăbiciunilor structurale atât în centrele urbane cât şi la nivelul regiunilor mai puţin dezvoltate.

Aceste fonduri structurale şi de coeziune sunt nerambursabile şi reprezintă ajutorul pe care Uniunea îl acordă României până în 2015. Cum menţionam mai sus, banii ne-au fost oferiţi pentru diverse scopuri şi domenii, de la construcţii de drumuri şi reparări de nave de pescuit până la modernizare de şcoli şi spitale sau creare de noi locuri de muncă. Practic, pentru aceste fonduri mai pot fi depuse proiecte doar până în 2013, deci mai avem doar doi ani la dispoziţie însă pasivitatea faţă de banii europeni are un impact negativ asupra economiei, cu timpul vom avea nevoie de mai multe argumente pentru a obţine mai departe alte fonduri europene dacă nu dovedim că putem să beneficiem de cele date până acum.

Lipsa personalului calificat şi birocraţia în vederea obţinerii fondurilor reprezintă principalele obstacole în calea unei rate mai ridicate de absorbţie a banilor europeni, în opinia specialiştilor în domeniu. Cum am putea atrage mai multe fonduri? O soluţie ar putea fi, simplificarea foarte serioasă a acestor trepte de aprobare şi a tuturor aspectelor care ţin de birocraţie. Simplificarea procedurilor, în sens de instituţionalitate. La noi, procedurile trec prin prea multe etape, prea multe trepte, ajung de la un funcţionar la altul, de la un birou la altul, au nevoie de enorm de multe ştampile, toate lucrurile astea înseamnă timp, înseamnă întârziere. Vechile state membre au funcţionari publici mai bine pregătiţi şi cu o mai mare experienţă.

Cred că problema ar trebui pusă nu în termeni de câţi oameni sunt daţi afară, ci în termeni de competenţă a celor care ocupă posturile. În locul sloganurilor cu concedierea funcţionarilor publici şi reducerea salariilor celor rămaşi, ar trebui mai degrabă evaluată valoarea oamenilor. Acesta trebuie să fie criteriul de apreciere, valoarea!

Domnul Victor Paul Dobre:

"Modernizarea reformatoare impusă MAI"

Sub pretextul modernizării României şi reformării instituţiilor statului, actualul Executiv a sacrificat constant dezbaterea parlamentară în favoarea procedurii asumării răspunderii Guvernului, a forţat limitele Constituţiei, fiind Guvernul cu cele mai multe ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale şi, pentru acest motiv, a redus mai apoi Curtea Constituţională, printr-un abuz parlamentar, de data aceasta, la un simplu algoritm politic, toate de dragul implementării politicilor financiare impuse de către instituţiile bancare internaţionale în schimbul banilor împrumutaţi României.

După atâtea recorduri negative cine mai stă să observe că Guvernul Boc este pe cale să devină primul Guvern care îşi contrazice prin măsuri legislative propriul program de guvernare? De data aceasta ţinta modernizării reformatoare impuse cu forţa fiind chiar Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar în ceea ce priveşte partea de ordine publică şi siguranţa cetăţeanului, Guvernul a prezentat Parlamentului un Program de guvernare care prevedea "creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni", Parlamentul votând acest program şi acordând, în consecinţă, Executivului acest mandat şi nu unul prin care Guvernul este abilitat să reducă numărul cadrelor active din Poliţie, astfel încât acesta să se încadreze în bugetul croit de Banca Mondială.

Dar, având în vedere o altă obligaţie din Programul de guvernare pentru care Parlamentul a dat un mandat ferm Executivului prin votul acordat pe Programul de guvernare, şi anume aceea de, şi citez: "Aderarea la Spaţiul Schengen la data prevăzută - martie 2011 - pentru a asigura deplina libertate de mişcare a cetăţenilor români", mandat nerespectat de Guvernul Boc şi nesancţionat de Parlament, probabil că actualul Executiv îşi imaginează că Programul de guvernare pentru care a primit votul Parlamentului este unul opţional.

Mult mai grav este faptul că şi de această dată Guvernul Boc dovedeşte că nu are pic de viziune, că îşi bazează deciziile în exclusivitate pe indicaţiile finanţatorilor externi ai României, fiind încă o dată gata să sacrifice locurile de muncă ale câtorva mii de români dar şi dreptul tuturor cetăţenilor la siguranţă şi protecţie împotriva fenomenului infracţional.

Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar textul articolului 1 din Proiectul de Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2011, care legiferează faptul că "Numărul posturilor...se reduce astfel încât să asigure, pentru anul 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare...". Prin urmare, reducerea numărului de poliţişti nu se face urmare a vreunei analize ori urmare a unui studiu, ori a unei reorganizări rezultate din necesitatea asigurării unei mai bune protecţii a cetăţeanului. Pur şi simplu Guvernul Boc stabileşte "gradul de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni" nu în funcţie de necesităţile reale din acest domeniu, ci în funcţie de câţi bani a dictat Banca Mondială că poate cheltui România pentru siguranţa şi protecţia cetăţenilor.

Prin urmare, stimaţi colegi, îndrăznesc să spun chiar că acest demers nu numai că va reduce gradul de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, ci constituie chiar un risc pentru siguranţa naţională şi, ca şi celelalte măsuri "reformatoare" ale actualului Guvern, mai umileşte o categorie socială, de data aceasta pe lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Domnul Viorel Palaşcă:

"Domnule Boc, fobie sau minciună cu premeditare?"

Premierul Boc se află în plină campanie internă de partid pentru câştigarea preşedinţiei PDL.

Îl vedem peste tot în ţară, nu în calitate de premier, cum ar fi normal pentru aceste vremuri tulburi şi grele, ci înconjurat de o gardă pretoriană formată din miniştrii în funcţie şi alte efective de partid. Şi să nu uităm...de protecţia SPP. Un întreg arsenal de forţe, nu pentru a lupta cu criza economică, ci pentru a face faţă unei alte crize, cea din PDL. Pe măsură ce se apropie data Congresului, acţiunile se intensifică, declaraţiile se radicalizează, rândurile se strâng. Din categoria declaraţiilor de campanie face parte şi recenta declaraţie a preşedintelui Boc de la Oradea, în care se victimiza spunând că "sunt singur împotriva tuturor, am împotriva mea presa, mogulii şi liderii opoziţiei."

Această declaraţie conţine cel puţin un neadevăr, şi anume, cum poţi fi singur atâta timp cât în jurul tău sunt o grămadă de lachei care aşteaptă cu nerăbdare aterizarea unei scame pe umerii "împovăraţi de griji" ai marelui prim-ministru. Remarca mincinoasă a premierului (preşedintelui de partid) trebuie privită ca o fobie declarată a omului Boc, care mărturiseşte duşmanului, adică presei, teama de singurătate şi însingurare. Mărturisirea lui se produce inconştient, efect al dublei situaţii în care se află, descrisă poetic de Charles Baudelaire în Florile răului, acea de victimă şi călău: "Eu sunt rana şi cuţitul... victima şi călăul".

Teama de însingurare este o consecinţă a unor rezultate personale ale căror efecte asupra individului sunt la nivelul relaţiilor sociale. Problema, în cazul lui Boc, este aceea că singurătatea pe care o declară este de fapt o fobie socială, lucru de altfel mult mai probabil. Simptomele sunt destul de clare, un individ înconjurat de o armată de SPP-işti, sunt concludente în ceea ce priveşte diagnosticul: fobie socială. Consecinţele fobiei sociale sunt destul de serioase, cei afectaţi de această tulburare de comportament îşi fac mai greu prieteni, evită să vorbească atunci când alte persoane se află în apropiere şi se tem că vor părea ridicoli. Este şi cazul dumneavoastră, domnule Boc?

În aceşti doi ani a fost evident că aţi guvernat doar pentru interesul portocaliu, dar e trist că aţi făcut asta cu un singur scop - pentru a vă menţine la guvernare cu orice preţ şi pentru a vă adjudeca preşedinţia partidului.

Chiar dacă o parte dintre PDL-işti vă vor în continuare la şefia partidului, pentru că aţi avut puşculiţa banului public deschisă în permanenţă pentru nevoile lor, cred că aţi simţit pe pielea dumneavoastră în ultimele perindări prin ţară că românii nu vă mai vor, cel puţin ca premier.

Norocul dumneavoastră este faptul că forţele de ordine încearcă să-şi facă "datoria" îndepărtând românii care îşi strigă deschis nemulţumirea şi dispreţul faţă de politica PDL-istă. Aşa s-a întâmplat recent la Drobeta Turnu Severin, atunci când forţele de ordine l-au îndepărtat din calea dumneavoastră pe cetăţeanul Olteanu, ce-şi striga paşnic nemulţumirea faţă de politica total greşită pe care o duceţi împreună cu PDL-ul şi preşedintele Traian Băsescu.

În concluzie, în cazul dumneavoastră, domnule Boc, ori e fobie, ori e minciună cu premeditare şi indiferent de răspuns, niciuna din ipostaze nu vă avantajează.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"O moţiune care ne dă speranţe"

Ultima moţiune a parlamentarilor PNL şi PSD - USL pe domeniul sănătăţii a fost dezbătută şi votată luni, 9 mai 2011, după acelaşi tipic parlamentar, după aceeaşi lipsă de interes din partea coaliţiei majoritare: PDL, UDMR şi UNPR.

Nu ne-am aşteptat ca puterea să fie cinstită, corectă cu cetăţenii şi să vină cu răspunsuri sincere prin care să recunoască că politicile din domeniul sănătăţii sunt mai proaste ca oricând, din cel puţin câteva cauze:

• alocă sumele de bani cele mai mici din ultimii ani, ca atare nu există condiţii de realizare normală a activităţii;
• conducerea structurilor deconcentrate ca şi a spitalelor este total politizată, în fruntea acestora fiind numiţi numai politruci, numai reprezentanţi interesaţi ai PDL, UDMR şi UNPR;
• puţinii bani din sănătate sunt utilizaţi pentru adunarea de fonduri pentru PDL, prin spitale existând un singur furnizor de materiale sanitare foarte apropiat de casa Udrea - Cocoş;
• FMI dă indicaţii în continuare pentru reducerea numărului de paturi din spitale, pentru reducerea banilor din sănătate, pentru condamnarea la suferinţă a cetăţenilor români...

Nu am crezut că guvernanţii ne vor spune adevărurile pe care toţi cetăţenii români le simţim, le vedem, le auzim, ne confruntăm cu ele, dar am sperat că vor veni cu decenţă, cu sfială, cu bun simţ, cu un pachet de măsuri care ar avea ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.

Nu! Ministrul sănătăţii a venit să tragă la răspundere opoziţia pentru că îşi permite să depună o moţiune, că ea - opoziţia - este vinovată pentru toate relele din sistemul sanitar.

La o asemenea atitudine se înţelege că nu mai poate fi dialog, dezbatere raţională, posibilitate de îndreptare a stării de lucruri.

A venit votul şi am constatat pentru prima oară foarte serios că se apropie clipa în care actuala putere va pleca: votul a fost deosebit de strâns, 137 de voturi împotrivă şi 134 pentru, iar 3 au fost abţineri, deşi erau prezenţi la vot inclusiv deputaţii care sunt şi miniştri.

Cu alte cuvinte, mai mulţi deputaţi PDL fie nu au venit la vot, fie au renunţat să mai susţină orbeşte Guvernul Băsescu-Udrea-Boc!

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"10 Mai necesită o reparaţie morală"

Ne aflăm astăzi sub semnul unei zile care acum 145 de ani a însemnat actul de naştere al noii Românii.

În ziua de 10 mai a anului de graţie 1866, Carol I de Sigmaringen a depus jurământul în faţa Parlamentului României şi a preluat conducerea ţării. Şi tot într-o zi de 10 mai, de această dată în anul 1877, ţara noastră - prin decizia Parlamentului - şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman. Printre cei care au fost principalii artizani ai evenimentelor petrecute pe 10 mai în anii mai sus amintiţi s-au aflat liderii PNL ai momentului. Dar nu este momentul ca subsemnatul să arate aici - au făcut-o alţii, a făcut-o istoria, a făcut-o viaţa - care au fost meritele înaintaşilor liberali, deşi ele trebuie mereu consemnate.

După cum se poate observa, există un element comun celor două evenimente majore petrecute pe 10 mai în anii 1866 şi 1877. Este vorba de Parlamentul României, de fapt, instituţia care a asigurat cadrul legal al celor două evenimente. Cu regret trebuie să constat că data de 10 mai nu trezeşte nicio emoţie actualei conduceri superioare a Camerei Deputaţilor. Şi pentru primul-ministru Emil Boc şi Guvernul României şi pentru preşedintele României data de 10 mai nu există. Dacă din punct de vedere personal, domnii Emil Boc şi Traian Băsescu nu vibrează pentru cele întâmplate în 1866 şi 1877, măcar natura funcţiilor pe care temporar le deţin cei doi, i-ar fi obligat să se exprime public.

Ziua de 10 mai a fost până la preluarea puterii de către comunişti Ziua naţională a României. După evenimentele din decembrie 1989, au fost numeroase voci care au solicitat repunerea în drepturile ei fireşti a zilei de 10 mai. Nu s-a vrut. Înţeleg contextul politic al anilor 1990 - 1992. Cei care au preluat puterea se temeau de o resuscitare a spiritului monarhiei şi le-a fost frică să nu piardă poziţiile cheie în stat, deşi ar fi trebuit să ştie că într-o monarhie constituţională, regele domneşte, Guvernul conduce, Parlamentul legiferează. Îmi este greu să apreciez acum dacă restabilirea zilei de 10 mai ca zi naţională a României ar fi condus şi la revenirea la monarhie. Probabil că nu.

S-a ales ca zi naţională 1 decembrie - fără discuţie, 1 decembrie 1918 este o dată care trebuie mereu celebrată, dar nu-i scade din rang dacă este celebrată ca şi ziua de 24 ianuarie - dar fiind zi de iarnă, automat caracterul de sărbătoare este estompat. Una este să-ţi serbezi ziua naţională la începutul iernii şi alta este spre sfârşitul primăverii.

Şi nu trebuie uitat un amănunt extrem de important. Fără 10 mai 1866 şi fără 10 mai 1877, cu siguranţă nu ar fi existat nici 1 Decembrie 1918. Şi drept consecinţă, România nu ar mai fi cunoscut nici înfloritoarea perioadă din perioada interbelică.

S-a condamnat - este adevărat, numai pe hârtie şi doar în scopuri electorale - de către administraţia prezidenţială, comunismul, dar eliminarea din istorie de către comunişti a zilei de 10 mai a fost din păcate reconfirmată.

10 mai 2011 este, aproape în întreaga Românie, o zi ca oricare alta, nu se deosebeşte deloc de o zi de 10 mai din anul 1982 sau 1985 etc.

Tocmai din aceasta cauză, consider că ziua de 10 mai necesită o reparaţie morală. Şi sunt convins că dacă ziua de 10 mai ar redeveni ziua naţională a ţării noastre - nu este deloc târziu pentru un astfel de act - viaţa politică din România ar face un pas spre normalitate.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Boc şi Udrea, campioni la aruncarea cu promisiunea"

Aflat în campanie electorală pentru a recâştiga măcar susţinerea propriilor colegi, Emil Boc, ajutat de şefa sa, Elena Udrea, practică sportul pe care îl cunoaşte cel mai bine: aruncarea cu promisiuni. Aşa răsar kilometri de drumuri, de centuri ocolitoare şi bani de investiţii pentru tot ce vrea poporul PDL-ist de pe cuprinsul patriei. Iar dacă restul poporului, cam 88%, trebuie să suporte în continuare sărăcia pentru ca visuri de mărire ale potenţilor vremii să se împlinească, poate fi trecut la capitolul "cureaua lată" şi bine strânsă....

De două luni România e condusă în funcţie de traseele domnului Boc. De tot atâta vreme, Guvernul şi doamna Udrea împart milioane de euro oamenilor care le-au promis sprijinul. Pentru restul românilor, care au doar vina de a nu fi PDL-işti, Guvernul a împărţit cu dărnicie praful de pe tobă. Iar la tobă au "prestat" cu sârg şi pricepere Ialomiţianu, Funeriu, Igaş, secondaţi de Flutur şi Falcă. Cu toţii oameni care au demonstrat că sunt de dreapta, adică împart bani celor care stau de-a dreapta lor....

Iar între două promisiuni privind alocările de fonduri guvernamentale, domnul prim-ministru nu oboseşte să promoveze imaginea liderilor PNL şi PSD. Pentru că fiecare atac la adresa celor doi este o recunoaştere a neputinţei, a lipsei de viziune la care actuala putere excelează. Domnul prim-ministru este convins că, acuzând actuala opoziţie de toate păcatele lumii, de la crucificarea lui Isus la tsunami din Japonia, va reuşi să abată atenţia de la cvasieşecul guvernării pe care a patronat-o.

Am o veste pentru domnul Emil şi apropiaţii domniei sale: românii nu se mai lasă nici momiţi nici cu ipotetici kilometri de centură, nici cu săli de sport, patinoare sau parcuri de joacă. Românii îşi doresc să trăiască bine, să-şi crească urmaşii în bunăstare, oferindu-le siguranţa unui viitor la ei acasă. Ei vor profesori competenţi pentru copiii lor, medici care să aline suferinţa părinţilor lor. Vor să aibă siguranţa zilei de mâine, vor să ştie că munca lor este corect apreciată.

Şi pentru ca toate astea să se întâmple, avem nevoie de un guvern care să nu confunde campania internă a unui partid cu interesul naţional, pantofii doamnei Udrea cu ai domnului Franks sau "fluturii" Bucovinei cu durerile ţăranului român.

Aruncarea cu promisiuni este un sport pe care actuala putere l-a ridicat la rang de sport olimpic! Un sport pe care viitoarea putere, bazată pe principii liberale, îl va elimina definitiv din viaţa politică a României.

Domnul Virgil Pop:

"Un an de când suntem mai săraci cu 25%"

Zilele trecute s-a împlinit un an de când preşedintele Traian Băsescu a anunţat cele mai dure măsuri de austeritate, şi anume tăierea cu 25 de procente a salariilor şi cu 15% a pensiilor. Ulterior, respingerea de către Curtea Constituţională a tăierii pensiilor a determinat o altă măsură extrem de dură, şi anume mărirea TVA cu 5%. De atunci, Guvernul nu a bifat nicio măsură coerentă anticriză sau de sprijinire a mediului de afaceri. Dimpotrivă, în toată această perioadă, tăierile şi limitările de fonduri pentru populaţie au fost singurele strategii pe care Guvernul a fost capabil să le propună, în condiţiile în care nici măcar astăzi nu există un proiect coerent pe termen lung de relansare a economiei.

Discursul lui Traian Băsescu din data de 6 mai 2010 a fost singurul program al Guvernului din ultimul an. Atunci, preşedintele Traian Băsescu ne spunea că aparatul de stat e supradimensionat şi că singura soluţie pentru ca România să iasă din criza economică este tăierea cheltuielilor sociale - a pensiilor, a salariilor bugetarilor, a indemnizaţiilor sociale şi aşa mai departe.

La un an de la această afirmaţie şi de la tăierea brutală a acestor fonduri, toate studiile aplicate economiei româneşti ne arată că lucrurile nu s-au îmbunătăţit considerabil, ci, dimpotrivă, situaţia economică din România s-a depreciat. De la aplicarea tăierii de fonduri, s-au pierdut peste 500.000 de locuri de muncă şi aproape tot atâtea firme s-au închis. Românii sunt în continuare cei mai săraci şi demoralizaţi europeni, iar economia noastră este una din cele mai slabe şi vulnerabile sisteme din Uniune.

În ciuda acestei realităţi, românilor li se administrează zi de zi porţii imense de minciuni prin aparatul de propagandă portocaliu, care nu ştie de ruşine, bun simţ şi responsabilitate. Adevărul iese însă la iveală, în ciuda tuturor statisticilor false invocate de premier şi de echipa sa guvernamentală: absolut nicio măsură luată vreodată de guvernarea portocalie nu a reuşit să îmbunătăţească în vreun fel viaţa românilor.

Societatea românească este tot cu un picior în groapă şi problemele economice care nu au fost rezolvate în aceşti ani au pregătit deja terenul pentru alte efecte devastatoare care se vor simţi ani buni de acum încolo. Abuzurile guvernamentale şi instituţionale sunt la ordinea zilei. Suntem tot la mila FMI, deşi preşedintele ne asigura că un împrumut de la Fond ne va rezolva toate problemele - la fel cum ne promitea şi anul trecut, pe 6 mai, când afirma că tăierea pensiilor şi a salariilor ne va salva economia. Este şi normal ca lucrurile să stea aşa, pentru că toate fondurile economisite au fost deturnate în alte scopuri: în vreme ce sănătatea sau educaţia nu au primit niciun sfanţ pentru dezvoltare şi, până la urmă, pentru traiul de zi cu zi, ministerul condus de Elena Udrea are la dispoziţie miliarde de euro de cheltuit. Doar promisiunile pe care echipa Boc-Udrea le-a făcut prin ţară susţinătorilor săi se ridică deja la câteva sute de milioane de euro - este deja foarte clar că PDL îşi desfăşoară campania internă pe bani publici şi promisiunile de alocări de fonduri de la buget vin în schimbul susţinerii la congres pentru Emil Boc. Cu alte cuvinte, banii colectaţi din taxe şi impozite de la o populaţie sărăcită şi de la firmele care încă supravieţuiesc merg în mare parte la clientela portocalie.

Acum un an, preşedintele ne spunea că statul arată ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel, care este economia românească. Realitatea îl contrazice. Omul foarte gras cocoţat în spatele economiei şi societăţii este chiar PDL, un sistem corupt care secătuieşte efectiv toate resursele de care este capabil poporul român. Iar odată cu tăierea salariilor şi pensiilor, cu împrumuturile pe care le-a făcut statul român, nu doar că nu am scăpat de această pacoste, ci, dimpotrivă, i-am oferit mai multe fonduri pe care să le căpuşeze în continuare, pentru uzul propriu.

Domnul Relu Fenechiu:

"O nouă aberaţie: cuplarea alegerilor locale de cele parlamentare"

În ultimul timp, circulă tot mai insistent un zvon - eu încă sper să rămână la acest stadiu - privind intenţiile PDL de a cupla alegerile locale cu cele parlamentare. Despre această intenţie nu pot spune decât că este nu doar o aberaţie, ci chiar o monstruozitate politică.

De ce s-ar urmări această cuplare a alegerilor, nu este greu de ghicit: ştiind că după alegerile locale ar putea ieşi relativ şifonat, PDL vrea să elimine în vederea alegerilor parlamentare factorul psihologic, dar şi de imagine generat de pierderile suferite. În plus, una este - mai ales în mediul rural - ca organizatorul alegerilor să fie primarul tău şi alta este ca alegerile să fie organizate de un primar al altui partid. Cel puţin prin cuplarea alegerilor la parlamentare, PDL va beneficia de aportul primarilor pe care îi are în funcţie. Nu în ultimul rând, electoratul - cu precădere cel din mediul rural - nu mai trebuie stimulat de două ori, ci o singură dată. Pentru că, în cădere liberă pe tobogan, PDL trebuie să apeleze cât mai mult la astfel de proceduri: a se vedea, nu mai departe, recentele "întâmplări" din ziua de 1 mai de la alegerile din comuna prahoveană Scorţeni.

Alegerile parlamentare nu pot fi "aduse" în luna iunie, pentru că sunt bătute în cuie de Constituţie. În schimb, prin fel de fel de artificii, alegerile locale pot fi duse, prin diferite tertipuri legislative, în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Guvernanţii şi liderii PDL trebuie să renunţe şi la a se gândi la eventualitatea unei astfel de cuplări a alegerilor, pentru că, în primul rând, acest lucru reprezintă o bătaie de joc la adresa electoratului şi, nu în ultimul rând, la adresa democraţiei. Şi nu trebuie uitată diferenţa uriaşă între specificul alegerilor locale şi specificul alegerilor parlamentare. Una este să faci campanie electorală pentru alegerile locale şi alta este campania electorală pe care o faci pentru alegerile parlamentare. Se va ajunge la o confuzie generală din care doar cetăţenii vor avea de pierdut. Ca liberal nu pot să accept o astfel de idee de cuplare a alegerilor şi sunt convins că dacă se va forţa în Parlament punerea în aplicare a acestei intenţii, va fi un adevărat tsunami în Parlament.

Tot legat de alegeri, am constatat că la Senat au intrat în dezbateri o serie de propuneri legislative referitoare la alegeri, iar ministrul de externe a anunţat ieri iminenta trimitere în Parlament a proiectului legii prin corespondenţă. Atrag atenţia că reprezentanţii puterii încalcă flagrant cutumele parlamentare.

Legislaţia electorală (indiferent dacă a fost vorba de proiecte guvernamentale sau propuneri legislative ale unor senatori sau deputaţi) la ultimele două cicluri de alegeri a fost lucrată în Parlament de o comisie special constituită, după care a intrat în dezbaterile celor două Camere. Mai mult, România nu mai are nevoie de legi electorale pentru fiecare tip de alegeri, ci de un cod electoral unitar. Autoritatea Electorală Permanentă chiar a trimis proiectul unui astfel de cod. Constat că reprezentanţii partidelor parlamentare nici nu vor să audă de elaborarea unui cod electoral.

Suntem în 2011, suntem ţară în Uniunea Europeană şi nu ne mai putem permite să intrăm în alegeri pe legi făcute pe picior şi care se schimbă de la un ciclu electoral la altul.

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Această declaraţie reprezintă, în primul rând, un semnal de alarmă adresat nouă, tuturor, de către copiii, părinţii şi profesorii unuia dintre cele mai importante grupuri şcolare din Târgu Mureş: Grupul Şcolar Electromureş.

Mă consider, înainte de a fi parlamentar, părinte al unui copil care învaţă într-o şcoală a României de azi - o Românie din ce în ce mai tristă, mai nefericită şi mai lovită în fiinţa ei naţională de către o putere portocalie care nu mai ţine cont de nimic: de lege, de bun simţ, de elementara şi fireasca omenie la care niciun politician, niciun reprezentant al puterii sau al opoziţiei nu are voie să renunţe.

Un grup considerat de elită în judeţul Mureş, o şcoală de meserii autentică, reprezentativă pentru învăţământul târgumureşean, care formează an de an tehnicieni şi meseriaşi în domenii de care nimeni nu poate spune că nu prezintă interes pentru economia românească: automatizări şi instalaţii electrice, electronică, lăcătuşerie, mecanică fină etc. Majoritatea acestor specializări sunt unice în judeţul Mureş.

Victor Hugo spunea cu un secol şi jumătate în urmă: "Cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă!" De aproape trei ani, asistăm la închiderea şcolilor şi la nimicirea învăţământului românesc, sub pretextul unei reforme care nu aduce decât nefericire, izolare şi regres, însă ceea ce se întâmplă la Târgu Mureş depăşeşte orice mi-aş fi putut eu închipui.

Pe data de 28 aprilie, Consiliul Local al municipiului Târgu Mureş a adoptat o hotărâre iniţiată de către Primărie prin care se trece din patrimoniul public în domeniul privat al oraşului un imobil cu destinaţia: activitate de învăţământ a Grupului Şcolar Electromureş, cu scopul declarat de a vinde respectivul imobil unei societăţi comerciale specializate pe producţia de medicamente.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu am niciun comentariu la adresa companiei, adică la adresa solicitantului care doreşte să cumpere spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea practică peste 600 de elevi. Numai că această hotărâre aberantă este luată de Consiliul Local după ce, în prealabil, firma de medicamente amintită mai sus a depus la Primăria Municipiului Târgu Mureş o solicitare de cumpărare a imobilului în cauză. O simplă solicitare. Iar Primăria Municipiului Târgu Mureş răspunde prompt şi iniţiază un proiect de hotărâre în acest sens.

Prin urmare, vorbim despre un imobil care cuprinde 11 ateliere destinate activităţilor practice, în care învaţă şi se pregătesc 600 de elevi anual, în domenii pentru care, în judeţul Mureş, nu există alte unităţi de învăţământ cu profil similar, decât sub forma unor clase disparate la Luduş, Reghin şi Sighişoara. Vorbim de un imobil cu grad de utilizare de 1,3 care este folosit şi pentru cursurile de după amiază de către elevii liceului Electromureş.

Mai mult, vorbim de un proiect de hotărâre iniţiat cu încălcarea flagrantă a Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, lege care stipulează clar, la art. 112 alin.(6) că schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face de către autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Aceeaşi lege şi acelaşi articol arată că actele de schimbare a destinaţiei bazei materiale care nu au avizul ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului sunt nule de drept şi că fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

Vorbim, în sfârşit, despre un precedent deosebit de periculos pentru orice instituţie de învăţământ. Dacă a fost posibil ca o firmă oarecare să obţină, în baza unei simple solicitări, un imobil destinat activităţilor didactice, atunci înseamnă că nicio unitate de învăţământ din România nu mai poate avea certitudinea că mâine, poimâine nu se trezeşte evacuată din propriile săli de curs. Vreau să fac precizarea, deosebit de importantă, că nici elevii, nici părinţii acestora, nici cadrele didactice din Grupul Şcolar Electromureş nu au fost informaţi în legătură cu intenţiile municipalităţii. Nu a existat nicio dezbatere publică în acest sens, nu există niciun proiect alternativ care să ne spună unde şi cum şi în ce condiţii îşi vor desfăşura activitatea cei peste 600 de elevi care foloseau aceste ateliere pe care Primăria doreşte să le vândă companiei producătoare de medicamente.

Problema este, la urma urmei, cât se poate de simplă: solicitantul produce medicamente la câţiva paşi de liceul Electromureş şi vrea să îşi extindă activitatea. Las de o parte faptul că discutăm de o societate a cărei producţie e orientată în proporţie de 70% spre producerea de antibiotice; las de o parte şi faptul, halucinant, că discutăm de o activitate extrem de toxică, activitate ce se desfăşoară - atenţie! - între blocurile celui mai populat cartier al Târgu Mureşului şi că toate normele europene cer scoaterea industriei în afara centrelor urbane.

Mare nostru poet Mihai Eminescu spunea, pe bună dreptate: "Şcoala va fi şcoală, atunci când omul va fi om, iar statul va fi stat!" În România, statul, prin structurile sale administrative, a devenit orice, numai stat nu. La Târgu Mureş, statul, prin intermediul primăriei şi al consiliului local, a devenit o veritabilă agenţie imobiliară, care prestează servicii nu cetăţenilor, ci societăţilor comerciale. Partea tragică este că, în timp ce Primăria se plânge că nu are bani, vinde unităţi de învăţământ pentru a finanţa cluburile sportive private. Iată trista realitate a zilelor noastre!

O realitate cu care guvernul acesta - devenit, pe zi ce trece, tot mai puţin legitim, tot mai îndepărtat de cetăţenii României şi de nevoile lor - ne învaţă cu o consecvenţă absolut halucinantă. Am reformat şcoala românească pentru a o vinde pe bucăţi întreprinzătorilor privaţi. A dat Ministerul Educaţiei vreun aviz favorabil pentru transferarea imobilului menţionat mai sus din domeniul public în domeniul privat al municipiului Târgu Mureş spre a fi vândut?

Putem vinde prin urmare orice: spitale, clinici, unităţi militare, orice. Am putea vinde şi guvernul, dacă nu s-ar fi vândut el deja propriei clientele politice şi dacă l-ar mai cumpăra cineva. Competenţa se vinde, incompetenţa şi reaua intenţie nu au căutare în lumea civilizată, la periferia căreia rămânem prin asemenea isprăvi ce amintesc de trista epocă a domniilor fanariote. Repet ceea ce spunea cineva, pe bună dreptate: Ce temniţă vrem să mai deschidem, doamnelor şi domnilor, pentru cine, dacă tot închidem şi nimicim şcolile şi spitalele, dacă tot amanetăm şi scoatem la mezat viitorul României?

Şi dacă azi, aici, în acest Parlament, nu luăm măsurile care trebuiesc luate pentru a împiedica o mârşăvie precum cea care s-a pus la cale de către agenţia imobiliară Primăria Târgu Mureş, înseamnă că noi, cei de aici, merităm să fim numiţi oricum, numai părinţi şi cetăţeni ai României nu!

Domnul Neculai Răţoi:

"România NE-dreaptă"

În ultima perioadă, aflându-se în campanie electorală pe banii noştri (ce să-i faci? mentalitate portocalie bine-nrădăcinată - doar nu-i nici singurul, nici primul şi nici pentru ultima dată - oamenii ăştia nu se simt bine decât cu mâinile până la cot în buzunarele noastre!...), alde Boc tot bălmăjeşte ceva despre "România dreaptă". În mod normal, cu găselniţa asta ar dori să facă o fixaţie în mintea românului de rând, care să asocieze imaginea PDL-ului, implicit a măruntului personagiu ce stă de pomană pe locul unui premier competent, cu politica de dreapta, şi confundă cuvântul "dreapta" (care din start arată o cotitură!) cu cuvântul "drept" şi derivatele sale, care printre altele înseamnă corectitudine şi verticalitate.

Din păcate, în loc ca la predarea în curând a mandatului său, Emil Boc să poată raporta cu mândrie succesorului său că a adus România pe drumul cel drept, către un loc mai în faţă la masa Uniunii Europene, aşa cum merită o ţară de talia României şi cu un popor ca al nostru, pseudopremierul va prezenta o ţară dreaptă ca funia-n traistă, declamând cu mândrie de om plecat cu sorcova pe calea Socolei: "Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!"...

Din păcate, cel ce-mpiedică un premier competent să-şi ocupe scaunul binemeritat nu se poate lăuda (laudă de-asta să fie la el, la Răchiţele, că poate-1 fluieră tractoriştii de la care-a-nvăţat să cosească!) decât cu faptul că a-ndreptat o ţară-ntreagă pe drumul către cimitir!

Căci cum poţi să ai obrazul să zici că ai îndreptat în sensul bun lucrurile în ţara asta, când stupizeniile, pe care actualul cabinet le comite cu binecuvântarea Cotroceniului şi a marionetei sale folosite mai mult la spart ouă cu capul, lasă un popor fără nădragi şi mai oropsit decât dacă ar fi trecut un război peste el? Până şi în vremea celui de-al Doilea Război Mondial salariile erau mai mari decât cele actuale, trenurile mergeau mai repede decât cele conduse de Băsescu, Berceanu ori Boagiu (oare la transporturi, ca să fii un bun ministru portocaliu e o regulă cabalică musai că trebuie să te numeşti începând cu "B" şi terminând cu "U" iar a doua literă să fie o vocală?), pensiile erau mai omeneşti, sănătatea se bucura de o mai mare atenţie, iar învăţământul nu ajunsese Cenuşăreasa bugetului de stat, parlamentarii puterii şi guvernanţii nu năpârleau de atâta tupeu şmecheresc de trei parale, hoţia puterii nu căpătase dimensiuni astronomice şi nu devenise endemică...

Trebuie să fii plecat la fluturat zdravăn steguleţe portocalii pe câmpii patriei ca să spui că ai îndreptat treaba în domeniul sanitar, când, în loc de a face rost de bani (ca o dovadă de competenţă managerială, dacă tot ai vândut într-o vreme mâncare de mâţe!) pentru a renova spitalele şi a construi altele noi; a mări salariile personalului medical în vederea ţinerii lor în România; a dota cu aparatură şi instrumentar performant până şi cele mai amărâte spitale, măcar în domeniul asistenţei de urgenţă, radiologiei şi chirurgiei; a te îngriji de creşterea calităţii actului medical prin perfecţionarea profesională a tuturor medicilor şi asistentelor, în loc de a face măcar atât, conform jurământului depus la înscăunarea ca ministru (după cum vă manifestaţi, poate aţi uitat, domnilor guvernanţi, aşa că vă reamintim: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integralitatea teritorială a României! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"), toată puterea şi priceperea guvernamentală să facă ce poate face până şi un aurolac mancurtizat: să ucidă 67 de spitale! Deci, asta-nseamnă la PDL-işti cuvântul "reformă", asta le e "toată puterea şi priceperea" de care sunt în stare - se ia un oarecare ins nepriceput şi cu nasu' pe sus, da' cu carnet de la partidul care trebuie, se reevaluează, se face ministru, i se dă puterea să taie şi să spânzure după cum are chef sau cum vin ordinele de la Zeus şi asta-i toată reforma! Gata, aşa s-a îndreptat treaba din sănătate - unul din domeniile care pot îndrepta România pe calea care trebuie? Drept spre cimitir?

Atrag atenţia însă că blestemul poporului român obidit începe să se facă simţit: fără nicio bucurie amintesc aici că au început să moară chiar şi PDL-işti, ca o consecinţă a măsurilor luate de către guvernul lor cel a toate nepriceput!

În final, se poate afirma că, dacă Boc şi compania de zgomote vor să aducă România pe calea cea dreaptă, au o posibilitate unică la îndemâna lor, pentru care un întreg popor le va fi recunoscător: să-şi dea demisia cât încă nu-i fugăreşte lumea pe străzi!

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Minciuna şi hoţia - politica de stat a PDL-ului"

Conform unui calcul sumar al portalului porcisme.ro, în care sunt centralizate doar acele afaceri ale puterii PDL care au fost descoperite de presă în ultimii doi ani şi ceva de guvernare portocalie, nota de plată a contribuabilului român la bugetul de stat pentru menţinerea la putere a regimului de ocupaţie Băsescu-Udrea-Boc este de cel puţin 12.225.664.550 euro. Aceasta fiind doar partea văzută a putregaiului, e din ce în ce mai limpede care sunt dimensiunile dezastrului portocaliu pentru români şi România.

Astfel, oamenii puşi în fruntea unor instituţii ale statului au lucrat doar pentru statul PDL care prosperă, ca şi reprezentanţii săi, familia Băsescu, Udrea, într-un an cât alţii într-o viaţă, nu însă şi pentru statul român şi cetăţenii săi, care se afundă în sărăcie, în ciuda declaraţiilor optimiste ale reprezentanţilor puterii în frunte cu premierul Boc.

Puterea sprijină în mod nejustificat anumite instituţii care s-au dovedit de-a lungul timpului nocive nu numai climatului democratic al ţării, dar şi bugetului acesteia. Astfel, în timp ce salariile sunt reduse cu 25%, pensiile sunt impozitate cu 5,5%, spitalele şi şcolile sunt închise, oamenii sunt daţi afară pe criterii politice, instituţii care sprijină politica de oprimare şi manipulare a românilor, precum Agenţia Naţională de Integritate, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Parchetul General, SPP, SRI primesc bugete majorate pentru anul în curs.

Şi pentru a ilustra faptul că sfidarea la care îi supun pe români nu e de ajuns, reprezentanţii puterii îi şi mint în faţă spunându-le că situaţia cu care se confruntă zi de zi în magazine şi în pieţe nu este reală şi că situaţia este mai bună decât o văd românii de fapt sau cum este prezentată la televiziunile de ştiri. Care, în versiunea PDL, nu fac altceva decât să manipuleze şi să boicoteze realizările măreţe ale puterii Băsescu-Boc, tema deja fumată de mult.

Însă aceste realizări sunt exclusiv pentru statul PDL reprezentat de camarila de partid şi de profitorii sărăcirii naţionale, în timp ce românii sunt serviţi zilnic de puterea portocalie cu câte o porţie din ce în ce mai mare de hoţie şi minciună, care au fost ridicate de către PDL la rang de politică de stat.

Domnul Aurel Vlădoiu:

"365 de zile din viaţa românilor"

În urmă cu un an de zile, respectând cu sfinţenie sloganul "Să trăiţi bine", preşedintele Traian Băsescu şi acoliţii lui Emil Boc de la Palatul Victoria ne-au comunicat că trebuie să taie în carne vie pentru ca în termen de câteva luni să o ducem cu toţii mai bine. De fapt, slugărnicia în faţa Fondului Monetar Internaţional i-a determinat pe reprezentanţii "dezastrului portocaliu" să taie salariile bugetarilor, să taie indemnizaţiile pentru şomeri şi pentru mame, să arunce în stradă zeci de mii de oameni.

Nici acum, după 365 de zile de austeritate din viaţa românilor, măsurile de austeritate nu-şi fac efectul. Mărirea TVA şi a altor impozite nu a ajutat cu nimic bugetul de stat, ci a îngreunat traiul zilnic a milioane de români şi a închis porţile a mii de firme din ţară. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2009 şi-au suspendat activitatea 134.441 de firme, iar 73.818 s-au închis prin radiere şi dizolvare voluntară. În 2010, 66.428 de firme şi-au suspendat activitatea, iar 179.337 au parcurs procedura radierii sau dizolvării voluntare. În primul trimestru al acestui an, alte 7.902 firme s-au suspendat şi 11.559 au fost radiate sau dizolvate. Măsurile drastice de austeritate în urmă cu exact un an, incoerenţa legislativă, lipsa programelor sustenabile au afectat toate categoriile sociale. Dar mai ales au condus la distrugerea clasei de mijloc. O clasă de mijloc puternică putea duce la dezvoltare economică sănătoasă; avem, în schimb, o societate sărăcită, care şi-a pierdut orice orizont de încredere şi speranţă.

"Să trăiţi bine!" a fost marea minciună cu care Traian Băsescu şi acoliţii care fac parte din structurile guvernamentale au furat de două ori alegerile. "Să trăiţi bine!" s-a aplicat doar pentru nepoţii lui Boc, doar pentru prietenii lui Videanu şi pentru companioanele Elenei Udrea. Milioane de oameni suferă pentru clica lui Băsescu, cel mai crud preşedinte pe care ţara l-a avut în democraţie.

Domnul Ion Călin:

"Ziua de 9 mai"

Ziua de ieri, 9 mai, are o triplă semnificaţie pentru ţara noastră.

Astfel, la 9 mai 1877 a avut loc sesiunea solemnă a Adunării Deputaţilor, care proclama independenţa de stat a României. Mihail Kogălniceanu declara, în Parlament, că suntem "în stare de rezbel", că suntem "dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi, prin urmare, suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare".

68 de ani mai târziu, la 9 mai 1945 s-a consemnat victoria asupra fascismului. Ziua Victoriei a căpătat semnificaţii aparte pentru fiecare dintre noi, deoarece marchează capitularea Germaniei naziste în faţa Naţiunilor Unite. La această dată, Germania hitleristă, declanşatorul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost învinsă de către puterile aliate.

După terminarea războiului, într-un moment complicat din primăvara anului 1950, şi anume începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franţei, îi este încredinţată de către omologii săi din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii o misiune foarte importantă: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei Federale în conceptul european. Astfel, la 18 aprilie 1951, şase ţări (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi şi aşa data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985.

Deci, ziua de 9 mai reprezintă pentru poporul român: Ziua Independenţei, Ziua Victoriei asupra Fascismului şi Ziua Europei, ducându-ne cu gândul la trei valori primordiale: independenţă, libertate şi democraţie.

Pentru aceste valori s-au jertfit eroii Războiului de Independenţă, ai celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ca noi şi generaţiile viitoare să ne bucurăm de pace. Victoria a fost obţinută cu mari jertfe omeneşti şi materiale. Curajul şi devotamentul cu care românii au luptat în război, a făcut ca aceştia să primească cuvinte de laudă atât din partea presei româneşti cât şi din partea presei străine. Mai mult decât atât, personalităţi europene, de la diplomaţi la oameni politici, până la ofiţeri au apreciat în repetate rânduri efortul soldaţilor români.

Mă mândresc când mă gândesc la marii bărbaţi de stat din trecut, făuritori ai României, atât de mulţi şi de înţelepţi, încât nu ştii de unde să începi. Cu ruşine remarc că începutul anului 2011 a însemnat pentru Armata României din rezervă o mare dezonoare, un atac brutal la demnitatea ei, atac în urma căruia mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri, "au ieşit din sistem pe cale naturală", ca să-l cităm pe prim-ministrul Emil Boc, oameni suferinzi care nu au putut să treacă peste groaznicul şoc provocat tocmai de cel care trebuia să le poarte de grijă. Pensionarilor, foşti militari, le-a fost redusă pensia, dar le-au rămas... "obligaţiile militare".

Mă minunez privind prăpastia dintre demnitatea foştilor domnitori şi disperarea cu care se agaţă de fotoliu guvernanţii noştri, apărându-se cu imunitatea, atunci când sunt acuzaţi de ceva nelegal.

Trecând de la bărbatul Cuza la bărbatul Kogălniceanu, care a declarat solemn independenţa ţării, o independenţă pe care n-o recunoştea nimeni, dar pentru care diplomatul Kogălniceanu a îndrăznit să le pună la toţi piciorul în prag, unde este diplomatul de azi, capabil să pună piciorul în prag, nu vreunei puteri, dar măcar unui FMI, unei comisii de pe la UE sau numeroşilor sfătuitori, poposiţi la Bucureşti, între două avioane? Dar ce vorbim despre diplomaţii de azi, când nimeni nu înţelege nimic din politica externă a României, pentru că nu e nimic de înţeles, numai bâlbe şi ezitări. Nu putem să remarcăm niciun succes remarcabil în plan extern, România nu are nicio poziţie oficială, demnă de luat în seamă în niciun caz care apare. Nu mai avem renumele de altădată, cei de azi ne-au transformat într-o naţiune care nu se mai bucură de respectul nimănui. Dacă atunci România era condusă de mari bărbaţi de stat, acum cei care o conduc nu pot fi numiţi nici măcar bărbaţi de stat, că de mari.... nici vorbă.

Dacă în acele timpuri eram o naţiune respectată în Europa, acum suntem printre primii, în toate domeniile economice, doar dacă se văd clasamentele de jos în sus, dacă se citesc normal suntem primii la reduceri, tăieri de la bugetari şi pensionari, la închiderea spitalelor şi şcolilor, inflaţie, şomaj. Avem un Guvern campion la asumări guvernamentale şi cheltuieli publice, la politizarea instituţiilor publice, la licitaţii contrafăcute şi altele.

Dacă în anii trecuţi cetăţenii ţării îşi aminteau cu mândrie de această zi, acum aceştia îşi amintesc doar că a trecut un an de când preşedintele Băsescu a anunţat măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc. Deci, tragem linie şi socotim. Bugetul e şi mai sărac, ţara şi mai îndatorată, economia a tot scăzut, populaţia a sărăcit, iar guvernanţii s-au îmbogăţit.

De ceva timp avem şi un scut antirachetă, însă cred că acest popor are nevoie şi de un scut împotriva măsurilor luate de această putere împotriva lui, numai astfel ar exista o speranţă să scape de acest guvern portocaliu preocupat numai de soarta lui şi a propriilor membri de partid, ceilalţi cetăţeni nu contează.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Românii cei deştepţi şi restul"

Pensiile speciale ale militarilor au fost supuse recalculării, revizuirii şi integrării în sistemul unic de pensii. Ca măsuri de austeritate, acestea ar fi trebuit să determine o reducere a cheltuielilor bugetare.

Dar ministrul apărării a declarat anul trecut ca nicio pensie militară mai mică de 3000 de lei nu se va reduce. Mai mult, o bună parte din pensiile mai mici de 3.000 de lei şi chiar unele pensii mai mari decât această sumă obsedantă au crescut, ca urmare a măsurilor de "austeritate". În fapt, din 160 mii de pensii militare, doar 30% au scăzut (unele dintre ele cu procente care depăşesc două treimi din pensia iniţială, ceea ce, practic, afectează însăşi substanţa dreptului la pensie). Dacă marea majoritate a acestor pensii nu a scăzut, unele dintre ele, dimpotrivă, fiind chiar majorate, oare despre ce austeritate vorbim?

De fapt, după unele calcule din "sistem", costul suplimentar al acestor măsuri de "austeritate" este în jur de 13% din totalul fondului de pensii speciale plătite până în 31 decembrie 2010 (estimat la 1,5 miliarde euro). Aşadar, austeritatea aceasta se traduce într-un cost suplimentar de 200 mii euro. Dar nu această faţetă a austerităţii este cea care ne-ar putea da frisoane. În definitiv, un ofiţer de intendenţă, ca şi Pristanda, ar putea să justifice că 5 minus 3 izmene militare fac 8, şi nu 2, că 6 steaguri de luptă minus 3 fac nouă etc. şi nici nu ar asuda spunând asta cu convingere la televizor ("Aşa să ne ajute Dumnezeu!").

O temperatură siberiană emană dinspre cealaltă faţetă a măsurilor de austeritate: incluzând pensiile speciale militare în sistemul unitar de pensii, militarilor actualmente activi li s-a impus o sarcină fiscală pe care nu o aveau până acum, respectiv, o contribuţie totală de 47% la asigurările sociale (42% de la angajator, adică Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI etc.; 5% de la angajat, suma care provine dintr-o majorare de salariu "acordată" militarilor activi). Se presupune că militarii activi, în plată în acest moment, sunt cam 200 de mii. La un salariu anual mediu de 50 mii lei rezultă un fond total de salarii de 10 miliarde lei (cam un 2,5 miliarde euro). Un cost suplimentar de 47% aplicat acestui fond de salarii înseamnă aproape 5 miliarde lei (cam 1,2 miliarde euro). De data aceasta nu mai pot fi acuzaţi de sclipitoare inteligenţă intendenţii de la minister, ci foştii miniştrii de la muncă şi protecţie socială. Şi acum vă rog să faceţi un calcul: 200 mii + 1,2 miliarde = 1,4 miliarde euro anual. Acesta este costul suplimentar anual al măsurilor de austeritate.

Nu ştiu câte rectificări bugetare va mai face Guvernul până la finele lui 2011, pentru că e clar că recenta rectificare nu este suficientă pentru acoperirea acestui cost. Şi, atenţie, este vorba de costul suplimentar financiar al eroicelor măsuri de austeritate, nu şi de costul social şi judiciar al acestora. Mulţi pensionari militari au ieşit şi vor ieşi în stradă pentru a protesta. Zeci de mii dintre ei au dat în judecată, într-unui sau mai multe procese, statul, casele de pensii, miniştrii actuali şi trecuţi, conducătorii organismelor implicate, preşedintele ţării etc., blocând, practic, accesul la justiţie, prin numărul enorm de dosare înregistrate la tribunale. Aceste costuri nefinanciare sunt incomensurabile şi reacţiunile cauzate de măsurile de austeritate au consecinţe pur şi simplu imprevizibile.

Dincolo de postura de deputat, sunt un cetăţean care, din postura de plătitor de taxe, ar putea accepta măsuri de austeritate care să poată corecta mecanismele greşite care au permis instalarea atât de severei crize economice în România. În schimb, stau şi mă minunez cât de multă cantitate de gândire eficientă şi inteligentă se concentrează sub autoritatea guvernului nostru, care împarte românii în cei deştepţi şi alţii!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"România în faliment - alertă de cod zero!"

România se află pe primele locuri în Europa şi în lume în ceea ce priveşte problemele economice, ale sistemului de sănătate şi de educaţie, potrivit unor studii realizate de diverse publicaţii şi organizaţii internaţionale.

Dacă este ceva ce României nu îi lipseşte niciodată, acestea ar fi problemele. De la şomaj la inflaţie, de la deficit bugetar la cheltuieli şi lipsa investiţiilor în economie, nimic rău nu ocoleşte ţara noastră.

Un raport al Fondului Monetar Internaţional plasează România pe ultimul loc în ceea ce priveşte nivelul de trai în UE, fiind întrecuţi astfel şi de vecinii bulgari, documentul preconizând că decalajul dintre PIB-urile celor două ţări se va accentua până în 2015. În ceea ce priveşte riscul de faliment, România este plasată pe al optulea loc la nivel mondial şi al treilea la nivel european, potrivit companiei de monitorizare a pieţei financiare Credit Market Analysis.

Un studiu realizat de Newsweek Magazine al "celor mai bune 100 de state" poziţionează România pe ultimul loc la nivel european şi 39 în lume, fiind luate în calcul criterii ce ţin de educaţie, asistenţă medicală, calitatea vieţii, dinamismul economic şi mediul politic. România se află şi pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte încrederea în economie. În privinţa taxelor, ţara noastră se află şi pe primul loc în UE la creşterea TVA în ultimii cinci ani. Inflaţia este un alt indice unde ţara noastră se poziţionează prost, potrivit unui studiu Eurostat, care arată că România se află pe primul loc la inflaţia anuală în UE. Nu în ultimul rând, România se află pe ultimul loc şi în privinţa veniturilor totale ale bugetului general consolidat.

În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, România se află pe primul loc la rata mortalităţii infantile din Europa, dar şi la numărul de cazuri de TBC, potrivit statisticilor UE. Decesele cauzate de infarctul miocardic acut provoacă în România cele mai multe decese din Europa, potrivit unor date prezentate la Congresul Naţional de Cardiologie. Nu în ultimul rând, România se situează pe ultimul loc ca număr de medici la mia de locuitori. În privinţa educaţiei, România se situează pe primul loc în Europa la abandonul şcolar, potrivit UNICEF, dar şi în ceea ce priveşte violenţa în şcoli.

Un studiu al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din România arată că românii sunt cetăţenii europeni cu unul dintre cele mai mari deficite de cunoaştere ştiinţifică, 42% dintre aceştia crezând că Soarele se învârte în jurul Pământului. Mai mult, potrivit aceluiaşi studiu, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte superstiţiile, astfel încât o proporţie de 22% dintre români consideră că horoscopul este «foarte ştiinţific», aceasta fiind cea mai ridicată rată din ţările europene, după Cipru.

Dincolo de aceste recorduri triste, nu am înţeles nici măcar în ceasul din urmă că putem să ne găsim salvarea în agricultură, care înseamnă oxigen pentru economia României; nu ştim ce fel de producţie vrem să facem, dar tăiem tot ce avem şi vindem la fier vechi; nu ştim să avem priorităţi şi să le respectăm; s-au făcut greşeli din dorinţa de a privatiza, plecând de la ideea că statul nu ştie să administreze; nu ştim să absorbim şi să gestionăm fonduri europene.

Cert este că suntem în faliment, dar cei care ar trebui să vadă dezastrul sunt prea ocupaţi cu cosiţe blonde, pantofi de firmă şi lupte de partid! Mai mult, acceptăm consultanţă economică de la FMI, al cărui reprezentat Jeffrey Franks nu este în stare să-şi gestioneze propriul portofel, astfel încât să fie în stare să-şi cumpere o pereche de pantofi! şi atunci, cum să poată gestiona economia unei ţări, dacă nici de el nu poate să aibă grijă!

Domnul Ioan Munteanu:

"Alte disponibilizări, alţi şomeri"

Acum când se împlineşte un an de când preşedintele ţării a semnat legea pentru reducerea salariilor cu 25 de procente, se aduce iarăşi în discuţie problema "economiilor" care se pot face în urma disponibilizărilor. Este vorba de Proiectul de Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2011 (PL-x 175/2011)

Acest proiect de lege a stârnit dezbateri foarte serioase în şedinţa din ziua de 2 mai, atunci când cei care au luat cuvântul s-au opus, cu argumente serioase, promovării unui astfel de act normativ. Grav este faptul că nici ministrul şi nici secretarii de stat nu au participat la dezbateri, nici în comisie, nici în plen, deşi Regulamentul Camerei Deputaţilor îi obligă să fie prezenţi la şedinţele în care se discută documente care îi vizează în mod direct. Cu certitudine, nu era nevoie de această lege, pentru că Guvernul putea să facă singur aceste disponibilizări, în funcţie de bugetul aprobat. Ministrul de interne, în calitatea sa de ordonator de credite, era obligat să se încadreze strict în cheltuielile de personal. Dar e mai puţin complicat atunci când Guvernul dă o ordonanţă de urgenţă care devine proiect de lege ce urmează a fi votat de către Parlament. Deci, Parlamentul e de vină pentru toate aceste măsuri nepopulare.

Programul guvernamental de ajustare bugetară, convenit cu finanţatorii externi, vizează reducerea deficitului bugetar de la 6,8% din PIB în anul 2010 la 4,4 % în 2011, bazându-se pe o reducere a cheltuielilor bugetare cu 2,2%. De asemenea, cheltuielile cu personalul vor scădea de la 8,2% din PIB în 2010 la 7,4% în 2011.

Efectul imediat al aplicării acestei legi va fi legat de numărul foarte mare de disponibilizări, căci aproximativ 8500 (!) de poliţişti, cadre militare, soldaţi, gradaţi voluntari, preoţi militari, personal contractual şi funcţionari publici vor fi confruntaţi cu reducerea posturilor pe care le-au ocupat până acum. Din păcate, însă, cei care vor îngroşa rândul şomerilor nu vor fi cei de prin birouri, ci cei care fac teren, cei care ar trebui să fie în stradă pentru a asigura liniştea şi siguranţa cetăţenilor.

Despre ce siguranţă poate fi vorba atunci când se desfiinţează posturile rurale, când maşinile poliţiei nu au combustibil şi când actele de violenţă sunt tot mai greu de controlat? Cum se explică, în acest context, şcolarizarea anuală, cu cheltuieli considerabile, a unui număr de aproape 2500 de persoane care, în scurt timp, urmează să fie disponibilizate? Unde vor mai putea fi reangajaţi cei care sunt la început de carieră? Se spune că vor fi preluaţi de către Poliţia comunitară, dar ceea ce nu se ia în calcul e faptul că nu există locuri libere în aceste structuri.

Ţinând seama de obiecţiile pe care le-am enumerat, dar şi de alte abuzuri din text, nu am votat acest proiect de lege. În plenul Camerei Deputaţilor votul final a fost amânat, fiind vorba de o lege organică şi va fi reluat atunci când puterea va reuşi să adune 167 de deputaţi. Lucru discutabil, de vreme ce de săptămâni bune nu s-a mai întâmplat acest lucru. Deşi Curtea Constituţională nu conteneşte să ne surprindă cu deciziile luate, sper să observe, măcar de astă dată, că nu se poate tolera această nouă încălcare a Constituţiei şi să respingă legea trimisă spre promulgare.

Propunerile din acest proiect vor avea un impact deosebit asupra personalului care va face obiectul măsurilor de reducere a numărului de posturi, prin urmare se propun şi unele măsuri sociale, de atenuare a consecinţelor acestora.

Este greu de anticipat care vor fi consecinţele benefice ale acestor prevederi dacă ţinem cont de cheltuielile suplimentare pe care ele le generează: pensii pentru limită de vârstă, ajutoare de şomaj, cursuri de reconversie profesională, de recalificare, de perfecţionare sau alte forme de pregătire care vor fi suportate de la buget, fie că e vorba de cel al Ministerului de Interne sau de cel al Asigurărilor de Stat. Experienţa "economiilor" realizate prin tăierile de salarii de exact un an de zile nu dă mari şanse de reuşită acestui nou atentat împotriva altei categorii profesionale. Ca să nu mai vorbim de dramele omeneşti care se vor înregistra ca urmare a luării acestor măsuri.

Domnul Culiţă Tărâţă:

S-au împlinit recent 88 de ani de la adoptarea Constituţiei de la 1923, actul legislativ care a conferit statului român şi regimului politic de atunci un caracter democratic şi o organizare naţional-statală unitară, reprezentând fundamentul juridic al întregii vieţi politice şi social-economice a ţării, până în februarie 1938.

Proiectul de Constituţie a fost elaborat de Partidul Naţional Liberal (condus de Ion I. C. Brătianu), partid majoritar în Camere. Partidele de opoziţie, în special Partidul Naţional Român (condus de Iuliu Maniu) şi Partidul Ţărănesc (condus de Ion Mihalache) au declarat că nu recunosc caracterul de Constituantă al Parlamentului şi considera nul şi neavenit proiectul Constituţiei, datorită încălcărilor procedurilor constituţionale de revizuire stabilite de Constituţia din 1866.

La 26 martie 1923, Adunarea Deputaţilor - cu 262 voturi pentru, 9 abţineri şi 8 contra - şi Senatul o zi mai târziu - cu 137 voturi pentru, 3 abţineri şi 2 contra - au adoptat noua Constituţie, promulgată apoi printr-un decret regal. Noua lege fundamentală a ţării, adaptată la realităţile postbelice, în spiritul adunărilor plebiscitare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, stabilea că "Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil". Totodată, teritoriul României este declarat nealienabil, ceea ce însemna că hotarele României nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi. Împărţirea administrativ-teritorială era de asemenea consfinţită prin Constituţie.

Ca formă de guvernământ, România era proclamată monarhie constituţională, "puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Maiestăţii-Sale Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de progenitură şi cu esclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor".

În problema drepturilor şi libertăţilor omului, Constituţia din 1923 prevede că "românii, fără deosebire de originea etnică, de limbă sau religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi". În privinţa minorităţilor naţionale, Constituţia din 1923 stipulează că "deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni, de origine etnică şi de limbă nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturi civile şi politice şi a le exercita". Legea fundamentală din 1923 garantează proprietatea de orice natură, precum şi creanţele asupra statului.

Constituţia are la bază principiul democratic al separării puterilor în stat. Puterea legislativă este exercitată colectiv de Rege şi Parlament, format din Senat şi Adunarea Deputaţilor. Puterea executivă este încredinţată Regelui, prin intermediul Guvernului, cu precizarea că niciun act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru. Conform Constituţiei din 1923, puterea judecătorească se exercită de organele ei, iar hotărârile lor se pronunţă în virtutea legii şi se execută în numele Regelui. Constituţia din 1923, conferind statului român şi regimului politic un caracter democratic şi o organizare naţional-statală unitară, a reprezentat fundamentul juridic al întregii vieţi politice şi social-economice a ţării, până în februarie 1938.

Iniţial, intenţionam să vorbesc despre preocupările recente ale comisarului Uniunii Europene pentru agricultură, domnul Dacian Cioloş, despre prezenţa Domniei Sale la Cluj-Napoca, la sfârşitul săptămânii trecute. O voi face fără îndoială în intervenţia mea de săptămâna viitoare. Dar momentul pe care tocmai l-am evocat e prea important să-l trecem cu vederea. De-acolo porneşte, de fapt, istoria modernă a României.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Învăţământul din România, cel mai inechitabil sistem din Europa"

Învăţământul românesc actual se confruntă cu grave probleme, printre care aş enumera irelevanţa - lipsa de relevanţă a ceea ce învaţă copiii, inechitatea - avem unul dintre cele mai inechitabile sisteme de învăţământ din Europa, ineficienţa. Aceste trei elemente au fost identificate ca fiind principalele trei vulnerabilităţi ale sistemului de învăţământ în Raportul Comisiei prezidenţiale din 2007, cel care a dus la Pactul pentru educaţie şi care, din păcate, există şi astăzi;

Investiţia în educaţia din România nu a crescut şi calitatea. Rezultatele elevilor români la testele internaţionale relevante, la testele PISA nu s-au modificat în timp. Aceasta denotă faptul că în pofida injectării de resurse, nu s-a ajuns la rezultate. Lipsa de calitate este de fapt rezultatul celor trei vulnerabilităţi majore exprimate mai sus.

Există o neadecvare între ceea ce se învaţă în şcoală şi ceea ce este nevoie în viaţa de zi cu zi a anului 2011. Părinţii şi elevii aşteaptă o modificare atât a curriculumului, a programei şcolare, cât şi a metodelor. Însă, în continuare, elevilor li se cere să înveţe ceea ce li se predă la şcoală, ei nu sunt învăţaţi să gândească şi să asimileze informaţiile potrivit aptitudinilor şi înclinaţiile pe care le au.

Însă programa şcolară trebuie elaborată în acord cu necesităţile reale şi actuale ale elevilor şi având în vedere ponderea materiilor şi a mijloacelor de învăţare.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Măsluirea cifrelor în ceea ce priveşte deficitul bugetar"

Peste toate nerealizările economice ale guvernărilor Boc, vine şi cea mai mare ruşine posibilă din lume. Executivul este prins cu minciuna şi măsluirea cifrelor în ceea ce priveşte deficitul bugetar. Acuzaţiile nu vin nici din partea opoziţiei, nici dinspre presă, ci chiar de la Eurostat.

Emil Boc vine din nou cu aceleaşi explicaţii, dar nimeni nu îl mai crede. Oriunde priveşti la guvernanţii de astăzi, găseşti o hoţie, un tun, un grup mafiot sau, în cel mai bun caz, doar incompetenţa în stare pură.

Nu de mult, Ioan Botiş se jură cu mâna pe inimă că e curat şi onorabil. Se descoperă că de fapt abia aşteptase să ajungă ministru ca să îşi atribuie contracte prin firme interpuse, să îşi verse bani în conturi prin intermediul soţiei şi chirii nedeclarate. Să nu uităm că Emil Boc garantase pentru Botiş!

Şi mai bun decât Emil Boc este Traian Băsescu, întrucât preşedintele dictează tot ce trebuie să facă şi să spună Emil Boc. Ani de împliniri majore şi succese fără număr! Reforma statului e încheiată, urmează modernizarea. Pentru că există încă români care mai speră, pentru că încă mulţi cred că aceasta este calea şi adevărul, această combinaţie - Băsescu şi Boc - nu mai trebuie lăsată să se destrame.

După ce ne-a promis că nu dă Poşta nici lui Cocoş, nici lui Vîntu, Traian Băsescu îi lasă pe oamenii din PDL să o controleze şi să o transforme în vacă de muls.

Traian Băsescu este cel care a pus din nou diagnosticul poporului român - leneş şi neperformant, fără a vedea că Ialomiţianu abia reuşeşte să articuleze două cuvinte, că Roberta Anastase râde încontinuu de când cu frauda din Parlament sau că Elena Udrea visează zeci de milioane de cai verzi pe pereţii scorojiţi ai turismului românesc.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Guvernul, singurul vinovat de absorbţia scăzută a fondurilor europene"

Trebuie luate măsuri urgente pentru a salva agricultura românească. Actualul Guvern este singurul vinovat de absorbţia scăzută a fondurilor europene pentru agricultură şi de posibilitatea ca aceste fonduri acordate de UE să fie diminuate. Contraperformanţele României sunt pe cale să determine Comisia Europeană să reducă finanţarea prin fonduri structurale.

Autorităţile din ţara noastră au impus proceduri greoaie pentru ca potenţialii beneficiari să acceseze aceste fonduri. Ei nu sunt învăţaţi cum să scrie proiecte sau să pregătească documentaţia necesară, ci dimpotrivă, în calea lor se ridică piedici birocratice de neînţeles.

Agricultura este un domeniu în care fondurile europene ar putea aduce schimbări majore în bine, însă oamenii nu ştiu cum să ajungă la banii europeni, fiindcă nu au sprijin din partea autorităţilor. Este foarte cunoscut că producătorii agricoli din România se lovesc de probleme administrative şi birocratice atunci când accesează fonduri sau când trebuie să aplice legislaţia europeană.

Absorbţia scăzută de fonduri europene se datorează faptului că potenţialii beneficiari nu sunt ajutaţi să le acceseze, pentru că procedurile de obţinere a banilor europeni nu sunt clare şi transparente şi, pe de altă parte, banii sunt direcţionaţi către clientela de partid, după cum am văzut recent cazul ex-ministrului Botiş.

În condiţiile în care România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte gradul de absorbţie al fondurilor europene, iar premierul Emil Boc, în ciuda tuturor evidenţelor, l-a susţinut explicit pe ministrul Botiş, considerându-l un om onest, asistăm la acte grave de corupţie din partea unor oameni care nu au altă agendă decât cea personală.

Ceea ce este mai grav însă este faptul că acesta nu este un caz izolat. Să ne aducem aminte de Melania Mandas Vergu, fostul consilier al ministrului Daniel Funeriu sau de fostul ministru al economiei care, în urmă doar cu un an, întreba Comisia Europeană, printr-un act oficial, dacă firma Marmosim a persoanei particulare Videanu, poate să ia bani europeni de la Ministerul Economiei, condus tot de Videanu.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Guvernanţii trebuie să dea socoteală faţă de cheltuirea banilor UE"

Comisia de Afaceri Economice a Parlamentului European a votat un pachet de legi care prevede o înăsprire a sancţiunilor impuse statelor membre în cazul în care se constată nereguli în datele financiare raportate. Astfel, ţările care prezintă date falsificate riscă o penalizare de 0,5% din PIB. O amendă de 0,5 din PIB este imensă pentru România.

Lucrul cel mai grav, însă, este că nu cei care comit neregulile vor scoate banii din buzunar, ci tot populaţia, având în vedere că sancţiunile se plătesc din bani publici, românii fiind puşi în pericolul de a plăti sume exorbitante pentru incompetenţa şi fraudele comise de actualul Guvern, în ceea ce priveşte alcătuirea bugetului.

În aceste condiţii, Elena Udrea refuză să se prezinte în faţa Comisiei REGI a PE pentru a da socoteală faţă de cheltuirea banilor UE de către ministerul pe care îl reprezintă, iar ex-ministrul Botiş a fost prins cu mâna în borcanul cu fonduri europene.

Cu asemenea practici, nu doar că ni se vor tăia din fondurile europene, dar va trebui să mai şi scoatem bani din buzunar pentru a achita amenzile impuse de UE. Mai devreme sau mai târziu, autorităţile europene vor descoperi aceste fraude, iar atunci vom fi obligaţi să plătim cu vârf şi îndesat.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Eurostat pune reflectorul pe economia românească"

Eurostat are mari îndoieli în privinţa datelor referitoare la deficitul bugetar, comunicate de România. Mai precis, organismul de statistică al Uniunii Europene consideră că pierderile foarte mari ale unor companii de stat aflate pe lista de monitorizare a FMI, precum CFR Infrastructură sau Termoelectrica, nu au fost incluse în deficitul bugetar, deşi au impact asupra lui.

Dacă Institutul Naţional de Statistică a comunicat un deficit bugetar de 6,49 fără includerea acestor datorii, Eurostat consideră că deficitul ar trebui să fie cu vreo 0,6% mai mare din cauza lor. E drept, nelămuriri există şi în privinţa datelor comunicate de Marea Britanie, însă acolo este vorba despre momentul înregistrării unor cheltuieli militare. În plus, Londra nu se află sub imperiul unui acord cu FMI, care să limiteze deficitul bugetar.

Eurostat pune reflectorul pe unul dintre punctele extrem de sensibile ale economiei româneşti pe care toate guvernările nu mai ştiu cum să-l menajeze - costul enorm al societăţilor de stat nerentabile şi nerestructurate, de care sunt însă legate mari interese politice.

Radu Berceanu nu s-a atins de CFR, iar Adriean Videanu a creat o societate mamut în domeniul energetic (CEN) tocmai pentru a îngropa datoriile Termoelectrica în profitul Hidroelectrica.

Însă am reuşit să surprindem în mod neplăcut Uniunea Europeană cu cazul ex-ministrului Botiş care a scăpat degetele în fondurile europene şi care a fost apărat de către premier. Emil Boc s-a grăbit să-i acorde lui Nelu Botiş un cec în alb înainte de a fi anchetat şi l-a calificat drept un om onest care se bucură de întreaga sa încredere.

Ei bine, iată că Ioan-Nelu Botiş nu este nici pe departe atât de onest pe cât îl vedea premierul şi nu spune acest lucru vreun ziarist rău voitor, ci ANI care i-a dat pe Ioan-Nelu Botiş şi pe soţia sa pe mâna DNA, tocmai pentru conflict de interese. Din nou am avut noroc că în discuţie erau fonduri europene, căci altfel nu s-ar fi luat nicio măsură faţă de Ioan Botiş.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România este la răscruce"

România este la răscruce. Însăşi fundamentul principiului solidarităţii este pus în discuţie. A sosit timpul deciziilor majore pentru proiectul românesc, iar PDL-iştii sunt pe cale să impună austeritatea cu orice chip drept dimensiune centrală a efortului de depăşire a unei crize care nu mai e de mult doar economică sau financiară, ci una structurală, cu adânci consecinţe sociale şi politice. Acest lucru este atât greşit, cât şi imoral, având în vedere că cele mai mari consecinţele suportă populaţia.

A sosit timpul ca stânga să aleagă din nou acţiunea, o dezbatere energică, nu să se refugieze în discurs steril. Renaşterea social-democraţilor şi socialiştilor în România este strâns legată de dezbaterea pe care stânga progresistă va fi capabilă să o genereze, să o anime şi să o orienteze în direcţia atingerii obiectivului, un trai mai bun pentru fiecare român.

Atacul împotriva statului social şi statului bunăstării constituie oportunităţi pentru stânga de a depăşi toate stereotipiile care o vizează, fie că ele ţin de faptul că nu poate guverna decât în vremuri de creştere economică sau că nu poate produce bunăstare, ci doar redistribuire. Este oportunitatea ca, la toate nivelurile de reprezentare, politicienii stângii să arate că nu apără un sistem de tipul "taxează şi cheltuie", ci pentru investiţiile publice care să aibă în vedere creşterea calităţii în educaţie, refondarea unei politici industriale româneşti şi reimplicarea societăţii civile în spaţiul decizional. Mai mult, însă, doar un narativ economic al stângii este suficient, în lipsa unei refondări morale şi axiologice.

Este momentul în care trebuie să arătăm României întregi că stânga înseamnă înainte de toate echilibru, dezvoltare, progres, modernism. Este momentul să arătăm că stânga este singura care poate să dea răspunsul corect şi firesc pentru provocările unui secol XXI cu un început extrem de zbuciumat. Este momentul să ne implicăm nu doar pentru că trebuie, ci pentru că neimplicarea noastră înseamnă abandonarea către faliment şi către dezintegrare socială. Pentru ca răul să triumfe, uneori este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

Domnul Dan Bordeianu:

În ultimii doi ani, guvernarea României a fost externalizată către FMI. În România nu există Parlament, executiv, nu există program de guvernare, nu există strategie pe termen mediu şi lung.

Astfel, ţara noastră este guvernată de către reprezentanţii FMI, care periodic fac vizite de evaluare în România şi aprobă două-trei măsuri pe care Guvernul trebuie să le pună în practică.

Partidul Naţional Liberal acordă respectul cuvenit Fondului Monetar Internaţional ca instituţie financiară internaţională, dar îşi manifestă dezacordul faţă de modul în care reprezentanţii FMI, însărcinaţi cu evaluarea felului în care guvernanţii actuali şi-au făcut datoria, abordează realităţile româneşti. A spune că acordul încheiat de România cu FMI a fost un succes, este o ofensă la adresa poporului român.

Este clar ca domnul Franks şi colegii săi de la FMI doresc să îşi demonstreze lor înşişi că măsurile pe care le impun României sunt bune, iar eşecurile răsunătoare ale instituţiei financiare mondiale sunt de domeniul trecutului. Din păcate, această tentativă de "reinventare" a FMI se face pe spatele românilor. De aceea, consider că declaraţiile prin care reprezentanţii FMI arată că România se află pe drumul cel bun sunt o bătaie de joc la adresa românilor.

La nivelul PNL s-a făcut o evaluare cu privire la corespondenţa dintre prognozele FMI din anul 2008 până în 2011 şi s-a ajuns la concluzia că acestea au fost în permanenţă foarte departe de realitate. În prognoza din 2008 a Fondului pentru anul 2009, România ar fi trebuit să înregistreze o creştere de circa 5% a Produsului Intern Brut. În fapt, ţara noastră a avut o scădere de peste 7%. Mai mult, chiar şi în luna mai a anului 2009, FMI dădea o prognoză greşită pentru acelaşi an, estimând scăderea doar la jumătate din valoarea care s-a înregistrat în mod real la finele lui 2009.

Reprezentanţii FMI au anunţat reluarea creşterii economice în 2010, iar un an mai târziu, în 2011, ar fi trebuit să avem creştere economică de 5%. În aprilie 2010, Fondul a anunţat îndeplinirea ţintelor bugetare pe primul trimestru, iar după câteva zile, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat public că dacă nu se reduc salariile şi pensiile, România intră în faliment.

În ultimul raport al FMI, din luna aprilie a acestui an, Fondul dădea ca certă îndeplinirea ţintei de inflaţie. După doar câteva zile, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat că România a ratat îndeplinirea ţintei.

În această situaţie, este clar că nu putem avea încredere în evaluările şi prognozele FMI, fapt confirmat de nenumăratele erori înregistrate de-a lungul timpului. În plus, din 2009 şi până în prezent, acordul cu FMI a fost revizuit de cel puţin şase ori.

Vreau să subliniez faptul ca realităţile anului 2011 sunt extrem de departe de obiectivele prevăzute în acordul încheiat cu FMI. Abordarea domnului Franks şi a colegilor săi este una clar superficială.

În aceste condiţii, consider că PNL poate avea discuţii cu reprezentanţii FMI, dar este foarte clar că un acord atât de important pentru România trebuie dezbătut de legislativ şi nu în spatele uşilor închise.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"O mostră de aruncat banii europeni pe apa Dâmboviţei"

Într-un ziar central, ieri, comisarul european Dacian Cioloş afirma că gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene în România ar putea determina reducerea acestui tip de finanţare în întreaga Uniune. Da, România stă prost la capitolul absorbţiei fondurilor europene. În acelaşi timp însă, şi aşa puţini cum sunt, banii europeni se cheltuiesc defectuos, ca să nu spun că sunt risipiţi fără noimă.

Un astfel de exemplu îl avem în domeniul promovării turismului. MDRT a alocat pentru o campanie de promovare internă suma de 2 milioane de euro pentru spoturi publicitare care sunt prezentate pe un post de televiziune generalist şi două posturi de radio (cel public şi unul din reţeaua FM) în două perioade: 01.04.- 15.06.2011 şi 15.09.-01.12.2011. Conform unui document al ministerului, această campanie de promovare are drept menire atragerea turiştilor români să-şi petreacă concediul/vacanţa în ţară în sezonul de vară 2011 şi cel de iarnă 2011-2012.

Strategia MDRT şi a ministrului Elena Udrea este eronată. Din mai multe puncte de vedere. Conform datelor oferite de Eurostat, în ultimii ani, există o disproporţie mare între numărul de înnoptări ale rezidenţilor faţă de cele ale nerezidenţilor. În anul 2010, am avut 12,4 milioane de înnoptări ale rezidenţilor şi 2,7 milioane de înnoptări ale nerezidenţilor. Aceste date sunt clare ca bună ziua şi demonstrează că promovarea trebuie îndreptată în primul rând înspre atragerea turiştilor din străinătate.

O altă eroare o reprezintă - chiar şi pentru atragerea turiştilor autohtoni - perioadele alese pentru promovare. O promovare în domeniul turismului nu se face astăzi pentru mâine. Perioada aleasă pentru promovarea sezonului de vară, 1 aprilie - 15 iunie a.c. nu va avea niciun efect. Este prea târziu pentru această vară şi prea devreme pentru vara viitoare. Şi cea de a doua perioadă este prea târzie pentru sezonul de iarnă 2011. Este de neînţeles de ce ministrul turismului şi subalternii săi nu aruncă măcar o privire în grădina vecinilor bulgari.

Iată - nu o spun eu, ci un ziar central - cum au procedat bulgarii pe linie de promovare turistică şi tot din bani europeni. Au alocat 3,8 milioane de euro pentru promovarea turismului estival de vară pentru atragerea turiştilor străini prezentând pe patru posturi tv şi pe platformele lor online - Eurosport, Euronews, National Geographic şi Discovery Channel - spoturi care au fost difuzate de 3.037 de ori în două perioade: 6 septembrie - 27 decembrie 2010 şi 31 ianuarie - 27 martie 2011. Deci campanile de promovare pentru 2011 s-au terminat înainte să înceapă campanile MDRT. Conform datelor oficiale, un număr de 137 de milioane de telespectatori au vizionat reclamele turistice ale bulgarilor. Şi atenţie, bulgarii au făcut promovare pentru turiştii străini în condiţiile în care în anul 2010, situaţia înnoptărilor a fost următoarea: 4,5 milioane înnoptări rezidenţi, 10,4 înnoptări nerezidenţi.

De ce nu procedează şi doamna ministru Elena Udrea într-un mod asemănător? De ce nu pune accentul pe promovarea în afara graniţelor a turismului românesc? Răspunsul este simplu. În cabinetul Boc, incompetenţa este la ea acasă.

Am vizionat săptămâna trecută pe canalul Eurosport Turul ciclist al Turciei. Ridicat de patru ani la categoria competiţiilor Pro Continental, acest tur este creat exclusiv pentru promovarea turistică a litoralului turcesc şi a unor zone montane. Timp de o săptămână, zilnic, practic, Turcia şi-a promovat litoralul câte două ore în direct, transmisiile fiind preluate de televiziuni din 123 de ţări. Site-ul TRT (Turkish Radio and Television Corporation), redă o declaraţie sugestivă a preşedintelui Turciei, domnul Abdullah Gull: "Nu poate exista o mai bună promovare. Oameni din întreaga lume vizionează această cursă (Turul Ciclist al Turciei - n.a.). Noi nu puteam face o astfel de promovare, chiar dacă am da milioane de dolari".

Deşi Turcia este din punct de vedere turistic o destinaţie foarte căutată, iată, recurge la o promovare de excepţie şi fără vreun efort financiar - costurile competiţiei sunt suportate de sponsori. De ce? Pentru că acolo lucrează profesionişti, pentru care interesul naţional este mai presus de interesul de partid sau de cel propriu.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Ziua Europei unite"

Importanţa deosebită a zilei de 9 mai este dată de faptul că, din punct de vedere istoric, sărbătorim Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua victoriei asupra fascismului, iar din punct de vedere european, aniversăm Ziua Uniunii Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială şi politică. Uniunea Europeană şi-a propus să creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetăţenii săi, să înlocuiască cooperarea paşnică dintre statele europene cu o construcţie care să respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor născute şi crescute pe acest continent.

Dacă la început obiectivul esenţial imediat era acela al cooperării paşnice dintre statele europene, astăzi ambiţia este diferită: construcţia unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor popoarelor ce o compun, numai prin unirea popoarelor sale. Este necesar să conştientizăm că UE este în slujba cetăţenilor săi, păstrându-şi propriile valori, tradiţii şi propria limbă, cetăţenii europeni ar trebui să se simtă în largul lor în ceea ce putem numi "casa europeană".

Lumea de astăzi, într-o continuă şi rapidă evoluţie, are nevoie de Europa. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea şi prosperitatea pot aduce unui continent altădată măcinat de războaie. Modelul european arată lumii că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă în măsura în care se bazează pe valori şi obiective comune. Şi nu în ultimul rând, trebuie, de asemenea, să ne amintim de ideea care a însoţit permanent demersul lui Monnet: "Noi nu coalizăm state, ci unim oameni!". Este al patrulea an în care sărbătorim Ziua Uniunii Europene ca membri cu drepturi depline. Calitatea de stat membru implică nu numai drepturi, dar şi obligaţii. Toate aceste drepturi şi obligaţii derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţarea ei şi până în prezent, tot acquis-ul comunitar pe care România trebuie să îl respecte ca orice alt stat membru al Uniunii Europene.

După pauză

Şedinţa a fost condusă de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Invit secretarii la prezidiu.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 332 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 171, sunt absenţi 161, din care 39 participă la alte acţiuni parlamentare.

O să vă rog să-mi daţi voie să-i dau cuvântul, pentru început, domnului deputat Aurel Vainer, pentru o declaraţie.

Domnul Aurel Vainer:

Doamnă preşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Bună dimineaţa!

Mi-am permis să cer îngăduinţa să vă reţin atenţia câteva minute, pentru că astăzi este Ziua Independenţei Statului Israel. Vreau să spun în câteva cuvinte câteva aspecte din ceea ce înseamnă statul Israel de astăzi.

Mai întâi de toate vă informez că acum 63 de ani, la Tel Aviv, conducătorul de atunci al comunităţilor evreieşti din Palestina, care numărau 600.000 de oameni, a proclamat independenţa statului Israel. Este un moment istoric de o mare însemnătate în istoria multimilenară a poporului evreu. S-a împlinit un vis, s-a împlinit o dorinţă pentru care au luptat ani şi ani evreii din toată lumea.

Statul Israel a părut şi ca urmare a marilor suferinţe din cel de-al doilea război mondial, suportate de evrei, care s-au încheiat cu omorârea a 6 milioane de oameni doar pentru faptul că au fost evrei.

Ei bine, statul Israel, atunci când s-a proclamat, a apărut ca un stat independent şi un stat autentic democratic. Tot atunci este de spus sau acum este foarte bine să spun că România a fost printre primele zece ţări ale lumii care a recunoscut acest stat Israel. De îndată s-au stabilit relaţii diplomatice, care au avut un caracter neîntrerupt timp de 63 de ani.

Statul Israel, vă spuneam, este un autentic stat democratic. Există instituţia Parlamentului, care a apărut de îndată ce s-a născut acest stat, el are denumirea de knesset, unicameral, dar ceea ce este mai important decât orice, după părerea mea, de la înfiinţare şi până acum şi-a menţinut structura, numărul şi structura: 120 de deputaţi, deşi populaţia Israelului a crescut de zece ori, de la 600.000 la peste 6 milioane. Mai mult decât atât, în acest Parlament există stipulat de atunci şi până acum, 12 locuri sunt rezervate deputaţilor arabi, cetăţeni ai Israelului, care au dreptul să folosească absolut liber în Parlament limba lor maternă, adică limba arabă.

Această ţară a cunoscut o evoluţie deosebit de semnificativă sub raport economic, sub raport demografic, sub raport social şi al legăturilor internaţionale. Oamenii au muncit şi muncesc să schimbe faţa locului şi a ajuns să aibă aspectul unui stat înfloritor.

Ceea ce este de asemenea important, toate religiile au drept de cetate, fără deosebire, asigurându-se funcţionarea lor într-o situaţie perfectă. Să amintim doar că există aşezământul Patriarhiei Române la Ierusalim, care a cunoscut o dezvoltare importantă în aceşti ani.

Relaţiile noastre, ale statului român cu statul Israel s-au dezvoltat continuu, pe multiple planuri. Aş dori să mai menţionez un lucru: că în toţi aceşti ani Israelul a trebuit să se confrunte cu problema situaţiei vecinilor. A fost agresat în mai multe rânduri, de aceea are o armată foarte bine dotată şi foarte prezentă în acţiuni militare, atunci când sunt în joc interesele şi soarta poporului evreu din Israel.

Relaţiile cu Parlamentul României sunt, de asemenea, foarte bune. Aş aminti doar de grupul nostru de prietenie parlamentar România - Israel, de vizita pe care am primit-o în ultimii doi ani, de vizitele primite în ultimii doi ani şi, după opinia mea, diplomaţia paralelă pe care o pot duce parlamentarii nu şi-au epuizat posibilităţile.

Aşadar, să dă credit dezvoltării relaţiilor cu statul Israel şi, dacă sunteţi de acord, să vă alăturaţi acestor cuvinte ale mele cu urarea de "La mulţi ani!" statului Israel.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îi mulţumesc şi eu domnului deputat Vainer şi la mulţi ani Statului Israel.

Înainte de a vă da cuvântul, mai am o informare de făcut din partea preşedintelui României, referitoare la aprobarea propunerilor primului-ministru al României privind solicitări ale Statelor Unite ale Americii. Daţi-mi voie să-i dau citire. (Coboară la tribună.)

"În baza Legii nr.268/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii pricind activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României, Statele Unite ale Americii au solicitat permisiunea pentru desfăşurarea, în perioada 01.05-30.06.2011, a unei activităţi de testare şi validare privind posibilitatea de executare a tranzitului, pe teritoriul României, a resurselor materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA, dinspre şi către Afganistan, în sprijinul operaţiei NATO International Security Assistance Force (ISAF), a operaţiei de coaliţie Enduring Freedom (OEF), a operaţiei Statelor Unite New Dawn (OND) în Irak, precum şi a altor operaţii.

De asemenea, datorită faptului că în perioada 16-26.05.2011, pista Bazei Aeriene de la Incirlik, Turcia, este închisă pentru executarea unor lucrări de mentenanţă planificate, partenerul american a cerut permisiunea de dislocare şi operare, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, a până la patru aeronave de realimentare în aer şi patru aeronave de transport în sprijinul International Security Assistance Force, Enduring Freedom şi New Dawn.

Cererile Statelor Unite ale Americii vizează utilizarea facilităţilor existente în cadrul Centrului Administrativ Aerodromul Mihail Kogălniceanu, Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu şi Portului Constanţa.

În temeiul şi în condiţiile Legii nr.291/2007 privind intrarea, staţionarea şi desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului Guvernului României referitoare la solicitările părţii americane.

Condiţiile concrete privind dislocarea şi operarea pe, respectiv de pe aceste facilităţi, vor fi stabilite printr-un Acord Tehnic, care se va încheia între Ministerul Apărării Naţionale şi reprezentanţii autorizaţi ai Statelor Unite ale Americii, cu participarea tuturor instituţiilor guvernamentale române implicate în soluţionarea acestor solicitări." (Îşi reia locul la prezidiu.)

Domnule deputat Călian, vă rog.

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru anumite discuţii legate de ordinea de zi, v-aş ruga, în numele Grupului parlamentar al PDL, să ne acordaţi o pauză de consultări de o oră şi jumătate. Mulţumesc. (Rumoare în partea opoziţiei).

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

O oră, domnule Călian. Ne revedem într-o oră. Vă mulţumesc.

Doamna Aurelia Vasile: (din sală):

Procedură!

Doamna Roberta Alma Anastase:

E solicitare de pauză de consultări şi după aceea procedură. Mulţumesc mult.

După pauză

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Duşa, vă rog, şi pe urmă domnul Nicolicea şi pe urmă doamna Aura Vasile, ca să alternăm grupurile parlamentare.

Cereţi pauză de consultări? E-n regulă.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

După o lungă consultare a liderilor de grup, am ajuns la concluzia că Parlamentul României nu mai există. Organul suprem al poporului nu mai există, pentru faptul că România este condusă numai prin ordonanţe de urgenţă, ordonanţe care se referă la, ştiu eu, reducerea salariilor, a pensiilor, la desfiinţarea a 8.500 de posturi de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi că dumneavoastră ocoliţi, voit, dezbaterea parlamentară.

Astăzi era programată de la ora 10,00 şedinţa plenului Camerei. Văzând că ai dumneavoastră colegi care probabil sunt ocupaţi cu convenţia dumneavoastră sau congresul dumneavoastră de duminică nu sunt în sală, l-aţi pus pe colegul nostru să ceară o pauză de consultări de o oră şi jumătate. Nu ştiu dacă era cazul, nu aveam pe ce subiect să ne consultăm, dar, în urma acestei consultări, am ajuns la concluzia că nu doriţi să se ţină plenul de astăzi. Şi nu doriţi, pentru că pe lista de vot final sunt 50 de legi organice. Nicio lege organică, în afară de cele pe care le-am votat şi noi, nu s-a votat în această sesiune şi ne-a dat şi o idee foarte bună colegul meu de la PDL, că probabil noi doream să modificăm astăzi programul de lucru şi să introducem în programul de lucru votul final şi dezbaterea celor 50 de legi organice.

Pentru că mi-a dat această idee, fac această propunere acum, în plenul Camerei Deputaţilor, şi vă rog să o şi supuneţi la vot, să modificăm programul de lucru, în aşa fel, încât, la 12,30 să se desfăşoare votul final pe cele 50 de legi organice care stau de la începutul acestei sesiuni şi-şi aşteaptă votul. Şi nu numai că stau şi-şi aşteaptă votul, românii aşteaptă aceste legi, pentru că ele se referă la domeniul economic, la domeniul social, la agricultură, la domeniul administrativ şi la alte domenii importante de activitate. Nu mai evitaţi să supunem votului aceste legi, adunaţi-vă puterea şi majoritatea pe care o aveţi în Parlament şi pe care nu o mai aveţi în această sesiune şi supuneţi dezbaterii plenului şi aprobării plenului, prin vot final, aceste proiecte de lege.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc pentru corecta informare a plenului.

A existat o propunere din partea Grupului minorităţilor naţionale, pentru ca săptămâna aceasta să nu fie vot final, aprobată de toţi liderii de grup.

Domnul Eugen Nicolicea. Vă rog.

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Doamna preşedinte, vă rog să-mi daţi cuvântul!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, am stabilit că este un reprezentant PSD, un reprezentant UNPR şi pe urmă dumneavoastră.

Lăsaţi-l pe domnul Nicolicea, că este de la un alt grup parlamentar, şi pe urmă... Vă rog. (Doamna deputat Aurelia Vasile vociferează din bancă.)

Fără ameninţări în plen, vă rog!

Domnul Eugen Nicolicea:

Cu privire la solicitarea colegului de a introduce pe ordinea de zi voturile finale, şi anume ale unor legi organice, vă învederez că, dacă la alte discuţii nu este nevoie de cvorum, la votul final pentru legi organice este nevoie de cvorum şi constataţi că propunerea dumneavoastră este fără efect, pentru că nu există acest cvorum. Deci, nu are niciun rost să votăm aşa ceva.

A doua chestiune, fiindcă aţi invocat de vreo câteva ori, domnule Duşa, consultarea liderilor, care trebuia să aibă loc în această pauză, vă învederez faptul că am stat o oră şi am aşteptat şi probabil că aţi avut consultări în altă parte, pentru că nici în biroul doamnei preşedinte nu v-aţi prezentat. Şi având în vedere că această pauză de consultări nu a fost de consultări şi având în vedere faptul că liderii de grup ar trebui să ia în serios acţiunea aceasta a liderilor de grup, şi să nu intrăm în derizoriu, solicit o pauză de consultări de 30 de minute, la care liderii să participe.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc. Vă rog. O să vă rog să o lăsaţi pe doamna Aura Vasile. Nu vreţi să o lăsaţi?

Domnul Mircea Duşa:

Domnule lider al Grupului independenţilor, nu aţi propus niciun subiect pentru dezbaterea liderilor de grup, şi dumneavoastră, care sunteţi un bun cunoscător al regulamentului, nu puteţi să invocaţi că nu se poate supune votului, fără cvorumul de 167, modificarea programului de lucru. Într-adevăr, pentru vot final trebuie 167 de persoane. Dar, până la ora 12,30, când eu propuneam să fie votul final, rog pe fiecare lider de grup să-şi mobilizeze colegii pentru a participa la votul final. Eu am făcut o propunere de modificare a programului, care să se poată supune votului Camerei în acest moment.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile şi pe urmă drept la replică, domnul Nicolicea.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Îmi aduc aminte că domnul deputat Călian a spus cam aşa: cer pauză de consultare pentru a studia ordinea de zi. Deci, nu era o problemă de consultare a liderilor, dar, doamna preşedinte, vreau să constat următorul lucru: în această bucăţică de timp când boardul FMI este în România, când, printre multe alte sancţiuni, spun eu, pentru poporul român, care au fost negociate cu Preşedintele României, că mai puţin au fost discutate cu Guvernul, pentru că Guvernul este în campanie electorală pentru Convenţia Partidului Democrat Liberal, pentru funcţiile viitore din acest partid, şi nicidecum Guvernul nu a participat la negocierile cu FMI-ul, vreau să atrag atenţia că dacă la ultima vizită sau penultima vizită FMI-ul s-a infiltrat în activitatea Parlamentului, dându-ne, într-un fel, dumneavoastră, nu nouă, să modificăm Ordonanţa nr.50 în avantajul băncilor, de data asta, probabil că cei care sunt interesaţi, operatorii şi transportatorii de gaze naturale, având cunoaştere că săptămâna trecută, la Comisia pentru industrii şi servicii a fost pus în dezbatere un proiect de lege care propunea avantaje pentru populaţia României într-o perioadă cruntă, într-o perioadă de mare criză, într-o perioadă de cruntă sărăcie pentru populaţie, din nou FMI-ul, care nu a discutat cu Guvernul, probabil că acesta nici nu ştie de această iniţiativă legislativă de la Comisia pentru industrii şi servicii, declară că trebuie liberalizat preţul la gaze naturale pentru populaţie din 2013.

Stimaţi colegi,

Nu ştiu dacă ştiţi ce înseamnă asta. Asta înseamnă o creştere de 4-5 ori a preţului gazelor naturale pentru fiecare familie. În condiţiile în care primul-ministru şi miniştrii umblă pe bani publici din judeţ în judeţ, pentru că au ajuns să viziteze 17 judeţe, 17 judeţe, ei, în acest moment, nu mai sunt Guvernul României, pentru că FMI-ul a luat locul Guvernului, FMI, pentru că ei sunt cei care negociază cu preşedintele României. Cred, stimaţi colegi, că astăzi aţi dat din nou dovadă de faptul că nu vă interesează deloc, dar absolut deloc, soarta acestui popor, a alegătorilor care v-au trimis în Parlamentul României.

În condiţiile în care, aşa cum liderul meu de grup spunea că sunt peste 50 de legi organice care nu au fost votate în această sesiune, vă informez că astăzi sunt trei luni, trei luni de când nu s-a putut vota nici măcar la respinse o lege organică. Şi vreau să vă mai informez că este pentru prima oară în istoria Parlamentului, în ultimii 20 de ani, când peste o sută şi ceva de legi au trecut tacit, chiar dacă aveau raport de adoptare, de Camera Deputaţilor, acolo unde noi suntem prima Cameră sesizată.

În final, doamna preşedinte, vă rog să-mi permiteţi, în numele grupului parlamentar, să îmi exprim nemulţumirea şi, dacă vreţi, în continuare să spun că nu cred că şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor fac parte din Convenţia Partidului Democrat Liberal şi nu cred eu că colegii care astăzi trebuia să fie în bancă, au altceva de făcut, în acest moment, a aduna voturi pentru un candidat sau pentru un alt candidat.

Cred că noi, celelalte grupuri parlamentare, nu facem parte din desfăşurătorul Convenţiei Partidului Democrat, dar Partidul Democrat ne obligă să facem parte din această activitate.

Cred că premierul României nu mai este premierul României, iar Boc rămâne Boc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Drăghici. Vă rog.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Mulţumesc tuturor colegilor care sunteţi prezenţi astăzi în sală, în special din partea partidelor de opoziţie, care am înţeles că am fost trimişi, într-adevăr, aici de electorat, pentru a vota legi, pentru a contribui la bunăstarea cetăţenilor şi a le face lor dreptate. Nu mulţumesc, ci, dimpotrivă, sunt intrigată de atitudinea partidelor din coaliţia de putere care nu sunt prezente, nu ne interesează motivele pentru care nu sunt prezente aici, ba, chiar îşi permit liderii acestor partide să ceară pauze de consultări. Pentru cine? În folosul cui şi de ce? Şi aşa că sunt nemulţumită că aceşti colegi ai noştri din aceste partide nu recunosc realitatea, faptul că nu sunt prezenţi în viaţa cetăţenilor ţării şi alături de colegii lor parlamentari din opoziţie, aşa cum ar trebui.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Drept la replică, domnul Nicolicea.

Voci din sală:

Dar nu v-a pomenit numele!

Domnul Eugen Nicolicea:

Deci, v-aş ruga să reverificaţi regulamentul. În regulament nu scrie că trebuie să-ţi pomenească cineva numele, poate la Patriarhie se întâmplă acest lucru, ci să facă referire la deputatul respectiv. Şi putem verifica acest lucru, putem face chiar un pariu. Pentru că limba română este o limbă vie şi poţi să faci referire la cineva fără să-l nominalizezi şi de multe ori este eliptică de subiect.

Având în vedere faptul că mai avem de clarificat din discursul domnului lider de grup al coaliţiei PSD+PC, domnul Duşa, am constatat că există nelămuriri şi cu privire la regulament, iar eu solicitasem o pauză de consultări cu privire la oportunitatea modificării ordinii de zi, constat că este nevoie şi de o discuţie clarificatoare cu privire la regulament. Fapt pentru care revin şi solicit ca pauza de consultări să fie de o oră.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Pauză de consultări.

Înainte de aceasta, doamna Aura Vasile şi pe urmă intrăm în pauza de consultări.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Vreau să-i spun colegului şi prietenului meu Eugen Nicolicea că de aproape doi ani îi propun liderului Grupului PD, deputatul Toader, să-l seminarizez pe tot ce se numeşte regulament, cu toate modificările care au fost aduse de Curtea Constituţională, pentru că regulamentul funcţionează numai atunci când vă este în avantaj, indiferent pentru care dintre partidele din arcul guvernamental. Şi, vă rog, domnule Nicolicea, întâi să-l seminarizaţi pe Toader, şi pe urmă pe noi.

Vă rog, doamna preşedinte, să vă uitaţi, totuşi, la ceas şi să ştiţi că nu mai putem lua pauză de o oră, ci cel mult 40 şi ceva de minute, pentru că la ora 13,00, se încheie programul.

Sunt curioasă cum vom desfăşura şi activitatea la comisiile permanente, pentru că, dacă tot aşa vom avea prezenţa, cum este şi la plen, probabil că şi la comisii va fi o zi moartă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Duşa, pe procedură.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna preşedinte, ca să nu ne eschivăm, totuşi, de la plenul de astăzi, vă propun ca după ora propusă de colegul meu de la independenţi, să reluăm lucrările şi de aceea vă propun să modificăm acum, înainte de a da pauza, programul de lucru, să-l prelungim până la ora 13,30.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Totuşi, trebuie să există o consultare între grupuri.

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

De aceea s-a solicitat pauză, pentru consultări!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Sigur, dar trebuie să... de aceea au solicitat pauză de consultări. Nu? Să se consulte.

Pauză de consultări, până la ora 13,00.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00, potrivit programului de lucru aprobat.