Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 iunie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 iunie 2011 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 iunie 2011
|
Şedinţa a început la ora 15.10. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta-Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor - înlocuită la conducerea şedinţei de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor -, şi de domnul senator Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul deputat Nicolae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Petru Filip, secretar al Senatului. |
|
||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă rog să luaţi loc pentru a începe şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Stimaţi invitaţi, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, anunţându-vă că, din totalul celor 468 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 242 de deputaţi şi senatori, 226 de deputaţi şi senatori fiind absenţi. Prin urmare, cvorumul legal este îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au aprobat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa de astăzi, 27 iunie 2011, în forma în care au fost deja distribuite deputaţilor şi senatorilor. Sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? Nu. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Sunt observaţii în legătură cu programul de lucru? Nu. Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
În prima parte a şedinţei de astăzi avem mesajul Preşedintelui României, adresat Parlamentului, cu privire la probleme de politică internă. Îl invit la tribună pe domnul Traian Băsescu, preşedintele României. Domnule preşedinte, vă rog. (Aplauze) |
|
||
|
Domnul Traian Băsescu - preşedintele României: Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule vicepreşedinte al Senatului, Distinşi membri ai Parlamentului, Domnule prim-ministru, Stimaţi membri ai Guvernului, Distinşi invitaţi, Prezenţa mea astăzi în Parlamentul României este legată strict de propunerea de revizuire a Constituţiei. Am considerat că este un gest obligatoriu să mă prezint în faţa Parlamentului pentru a prezenta câteva din elementele de revizuire a Constituţiei. Ca urmare a propunerii venite din partea Guvernului, am iniţiat Proiectul de revizuire a Constituţiei pe care vi-l supun spre dezbatere şi adoptare, împreună cu avizul primit din partea Consiliului Legislativ şi cu decizia Curţii Constituţionale. Aici mi-aş permite un comentariu. De la preşedintele Senatului am primit o scrisoare prin care mi se solicita să introduc eu, ca iniţiator, modificările, în Proiectul de revizuire a Constituţiei, solicitate de Curtea Constituţională. Acest lucru nu este posibil, pentru că în decizia Curţii Constituţionale sunt decizii pe care le pot accepta, cele care contravin art. 152 din Constituţie, şi sunt şi propuneri care nu fac parte din intenţia mea de revizuire a Constituţiei, ca atare, nu puteau fi incluse în proiect. Am considerat că cel mai corect lucru este să las Parlamentului libertatea de a accepta sau nu atât propunerile din documentul Consiliului Legislativ, cât şi pe acelea din decizia Curţii Constituţionale. Aş vrea să fac precizarea că în decizia Curţii Constituţionale, deşi nu sunt imperative, sunt recomandări care pot fi luate în consideraţie şi care ar duce la îmbunătăţirea textului, dar asupra acestui lucru, cu certitudine, vă veţi pronunţa dumneavoastră. Proiectul de revizuire a Constituţiei pe care vi-l propun astăzi are în vedere următoarele aspecte: În primul rând, transpunerea rezultatului referendumului din toamna anului 2009, şi anume trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. Consider că este o obligaţie constituţională, care decurge din art. 2 al Constituţiei României, pe care îl citez: "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum." Subliniez, Constituţia precizează că referendumul este modul de manifestare directă a suveranităţii poporului. La alin. (2) din acelaşi articol se precizează: "Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu." Sunt motive temeinice pentru schimbarea structurii Parlamentului, deoarece, în actualul sistem bicameral, cele două Camere ale Parlamentului se comportă ca un sistem monocameral prin adoptarea tacită a legilor în prima Cameră sesizată şi reprezentativitatea identică a senatorilor şi deputaţilor. Modificarea structurii bicamerale a Parlamentului a determinat, la rândul său, modificarea unui număr semnificativ de articole în Proiectul de revizuire a Constituţiei. Vă propun un sistem de legiferare mult mai eficient şi care dă posibilitatea Parlamentului de a-şi exercita cu adevărat rolul de autoritate legiuitoare a ţării. Astfel, în ceea ce priveşte procedura de dezbatere şi adoptare a legilor, orice propunere legislativă şi proiect de lege vor fi dezbătute şi votate în plen, în două lecturi, la cel puţin 30 de zile distanţă. În cadrul primei lecturi, dezbaterile şi votul se vor face pe articole. În cadrul celei de-a doua lecturi, dezbaterile şi votul se vor face pe articole, urmate de votul final pe întreaga lege. Acest sistem are avantajul că nu s-ar mai întâmpla ce se întâmplă marţea, când se votează zeci de legi şi foarte puţini ştiu ce s-a votat. Totodată, Parlamentul poate adopta proiecte de lege sau propuneri legislative în procedură de urgenţă, prin reducerea termenului de 30 de zile, la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă. În al doilea rând, am avut în vedere responsabilizarea activităţii puterii judecătoreşti prin instituirea unei răspunderi a magistraţilor şi prin creşterea transparenţei activităţii CSM. În acest sens, am propus ca reglementarea răspunderii judecătorilor şi procurorilor să se realizeze prin lege organică. Fac o paranteză: deja avem mult prea multe hotărâri, decizii la CEDO care amendează statul român sau pune la plată statul român, pentru că mulţi dintre petenţii, petiţionarii din România nu-şi găsesc dreptatea în justiţia românească. În acelaşi timp, am mai spus-o public de curând şi o mai spun o dată, deja s-a ajuns ca arestările pentru 29 de zile, pentru 60 de zile să fie o practică, iar, după ce se constată că omul trebuie pus în libertate, pentru că nu se confirmă faptele, niciun procuror nu răspunde. România nu poate deveni un stat poliţienesc, iar, dacă politicul nu atinge justiţia - nici judecători, nici procurori -, nu cred că putem tolera ca, fără răspundere, să facă politică domnii procurori. (Aplauze) Stabilirea răspunderii magistraţilor reprezintă un element important în aprecierea eficienţei justiţiei. De asemenea, pentru evitarea situaţiilor cu care ne-am confruntat în ultimul timp, în Proiectul legii de revizuire a Constituţiei am propus obligaţia judecătorilor de a se supune Constituţiei, legii şi deciziilor Curţii Constituţionale, al căror caracter obligatoriu nu a fost întotdeauna respectat de instanţele de judecată. Pentru o consolidare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, am considerat că este cazul ca Preşedintele României să nu mai fie parte a CSM, chiar şi numai prin prezidarea şedinţelor acestui for. Pe de altă parte, activitatea CSM trebuie să fie una transparentă. Tocmai de aceea, am propus interdicţia adoptării hotărârilor CSM prin vot secret şi obligativitatea motivării acestora. Tot în legătură cu activitatea CSM, am propus ca mandatul membrilor acestui for să nu poată fi prelungit sau înnoit. Şi vă aduceţi aminte deficienţele constatate în alegerile pentru CSM chiar anul acesta, când unii domni judecători interpretau nici mai mult, nici mai puţin, că ei pot trece peste lege şi pot avea două mandate. În al treilea rând, am considerat că avem nevoie de clarificarea raporturilor instituţionale între Parlament, Preşedinţie şi Guvern, ştiut fiind faptul că problemele apărute între aceste autorităţi publice au condus la adevărate blocaje a căror soluţionare a depins deseori de deciziile Curţii Constituţionale. De aceea, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale - deci, repet, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale - am propus clarificarea raporturilor constituţionale dintre preşedinte şi prim-ministru în ceea ce priveşte revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, prin instituirea obligaţiei de consultare prealabilă între cei doi. Acest lucru îşi propune atingerea unui punct de vedere comun între cei doi exponenţi ai Executivului. Din nevoia de a clarifica textul constituţional - şi având în vedere deciziile pronunţate de către Curtea Constituţională - am propus şi clarificarea textului referitor la exercitarea interimatului funcţiei de ministru. În ceea ce priveşte posibilitatea Guvernului de a-şi asuma răspunderea în faţa Parlamentului, am introdus în proiect o restricţie, respectiv posibilitatea Guvernului de a-şi angaja răspunderea o singură dată în aceeaşi sesiune, cu excepţia Proiectului Legii bugetului de stat şi Proiectul Legii asigurărilor sociale. Totodată, am propus clarificarea procedurii de organizare a referendumului naţional. Această modificare stabileşte procedura şi instituie un termen în care Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra avizării propunerii preşedintelui. Un alt aspect vizat de către Proiectul de revizuire a Constituţiei îl reprezintă condiţionarea procedurii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României de avizul favorabil al Curţii Constituţionale, întrucât numai Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. Prin această modificare se asigură că demersul Parlamentului de suspendare a şefului statului este unul constituţional şi se realizează un echilibru în raporturile dintre preşedinte şi Parlament cu privire la suspendarea din funcţie. Domnilor senatori şi deputaţi, În momentul de faţă, prevederile constituţionale se află în contradicţie cu realitatea politică: pe de o parte, preşedintelui i se cere să fie neutru în raport cu partidele politice. Pe de altă parte, preşedintele poate fi suspendat de o majoritate a Parlamentului. Este clar că însuşi textul Constituţiei îl determină pe preşedinte ca, în dorinţa de a-şi exercita mandatul şi de a-şi îndeplini obiectivele, să vegheze la a avea o majoritate în Parlament. Altfel, nu are nicio posibilitate nici să-şi exercite mandatul, nici să-şi ducă la îndeplinire, măcar parţial, programul cu care a câştigat alegerile. Acesta este motivul pentru care am considerat că trebuie realizat un echilibru între o majoritate parlamentară şi preşedinte. Altfel, aşa cum este scrisă acum Constituţia, practic, nu este posibilă coabitarea, decât dacă preşedintele devine un instrument al unei majorităţi, cât de fragile, dar majoritate, pentru că oricând poate fi suspendat printr-un vot al majorităţii parlamentare. Deci, aşa cum este scrisă acum, Constituţia exclude coabitarea. Pentru celeritatea procedurii parlamentare de învestire a Guvernului şi pentru a nu se prelungi foarte mult situaţiile de criză guvernamentală, am propus instituirea unui termen de 10 zile în care Parlamentul să se pronunţe asupra formării noului Guvern. În caz contrar, după trecerea celor 10 zile, Guvernul propus va fi considerat respins, iar preşedintele va desemna un alt prim-ministru. Acest termen vine să preîntâmpine lipsa unui răspuns din partea Parlamentului pentru formarea noului Guvern, având în vedere că actuala Constituţie nu reglementează situaţia în care Parlamentul refuză să ia în discuţie propunerea pentru formarea Guvernului. V-aş aminti că în anul 2009 am trecut printr-o astfel de situaţie. În plină criză, Parlamentul nu s-a întrunit pentru a da un vot de învestitură Guvernului şi am stat aproape trei luni fără ca România să aibă Guvern, deşi astăzi foarte mulţi se întreabă de ce nu s-au luat măsuri la timp. Trei luni am avut Guvern interimar în anul 2009. O altă propunere priveşte reducerea intervalului de timp, de la 60 de zile la 45 de zile, după care poate fi dizolvat Parlamentul, dacă acesta a respins cel puţin două solicitări de învestitură a Guvernului, pentru a nu se prelungi excesiv situaţiile de criză guvernamentală. Tot în ceea ce priveşte termenele, am propus scurtarea perioadei în care Guvernul va organiza alegeri pentru funcţia de Preşedinte al României de la trei luni la două luni, la 60 de zile, de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de preşedinte. Pentru menţinerea stabilităţii vieţii politice, am apreciat ca fiind utilă restrângerea prerogativelor preşedintelui pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale, astfel încât, în acest interval, nu vor putea fi exercitate atribuţiile de desemnare a unui candidat pentru funcţia de prim-ministru şi de numire a unui nou Guvern, cu excepţia situaţiei în care s-a produs suspendarea de drept a Preşedintelui României pentru punerea acestuia sub acuzare pentru înaltă trădare. În al patrulea rând, am considerat oportună clarificarea unor reguli constituţionale referitoare la calitatea României de stat membru al Uniunii Europene şi NATO. Actuala redactare a art. 148 şi art. 149 corespunde fazei de preaderare. În vederea alinierii legislaţiei române la reglementările Uniunii Europene, am propus o serie de modificări. Astfel, am precizat că România este stat membru al Uniunii Europene şi exercită, în comun cu celelalte state membre, competenţele stabilite de tratatele Uniunii Europene. Totodată, am prevăzut procedura de ratificare în Parlament a tratatului prin care un nou stat aderă la Uniunea Europeană, procedură identică cu cea prevăzută pentru ratificarea actelor de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, nu numai prevederile tratatelor constitutive şi ale celor de revizuire au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, ci şi actele juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene. De asemenea, din perspectiva calităţii României de stat membru NATO, este nevoie ca instituţiile statului să aducă la îndeplinire obligaţiile ce-i revin ţării în această calitate. Prin reformarea textului constituţional, este prevăzută expres în sarcina Parlamentului, Preşedintelui României şi Guvernului îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din participarea României la Tratatul Nord-Atlantic. În al cincilea rând, propunerile din Proiectul de revizuire a Constituţiei vizează reglementarea unor probleme financiare ale statului. În acest sens, Proiectul legii de revizuire a Constituţiei completează legea fundamentală cu noi reglementări privind politica financiară a statului. Statul român are obligaţia de a evita deficitul bugetar excesiv, încadrând acest deficit într-un maxim de 3% din produsul intern brut şi datoria publică într-un maxim de 60% din produsul intern brut. De asemenea, am propus ca împrumuturile externe să se facă, de regulă, numai pentru investiţii, astfel încât să evităm realizarea de împrumuturi destinate consumului. De la aceste restricţii, am avut în vedere şi două excepţii:
Cu acordul majorităţii membrilor Parlamentului vor putea fi contractate în aceste situaţii şi alte împrumuturi externe. În al şaselea rând, am considerat importantă reglementarea unor probleme apărute în practică, legate de lupta împotriva corupţiei. Astfel, am optat pentru mărirea duratei pentru care se poate dispune reţinerea unei persoane de la 24 de ore la 48 de ore, întrucât termenul de 24 de ore s-a dovedit, în practică, insuficient. Vă pot spune, din cele observate, că, spre exemplu, atunci când s-a pus problema anchetării sau reţinerii unor grupuri mai mari, foarte mulţi au avut dificultăţi în a-şi asigura avocaţi, iar, de multe ori, judecătorii au trebuit să judece noaptea, la ora 2.00 sau la ora 3.00, din cauza termenului de 24 de ore. Cred că un termen de 48 de ore este şi în avantajul celui suspectat, a celui reţinut, pentru că îşi poate asigura o apărare corespunzătoare, dar şi judecătorii pot să judece, nu sub presiunea celor 24 de ore, şi, mai ales, au timp să-i mai întrebe pe procurori şi despre soliditatea probelor. În sfârşit, pentru a nu apărea probleme pe planul aplicării în timp a Legii de revizuire a Constituţiei, am introdus o serie de dispoziţii tranzitorii. Astfel, Legea de revizuire a Constituţiei va intra în vigoare numai după aprobarea ei prin referendum. În ceea ce priveşte instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, acestea rămân în funcţie până la constituirea celor noi. În consecinţă, mandatele membrilor acestora nu vor fi afectate. De asemenea, până la întrunirea legală a noului Parlament, proiectele de lege şi propunerile legislative în curs de legiferare se vor dezbate şi aproba conform dispoziţiilor constituţionale actuale. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Proiectul Legii de revizuire a Constituţiei are în vedere exercitarea prerogativelor celor trei puteri în stat pe baza principiului separaţiei şi echilibrului, fără a stabili însă mai puţine atribuţii pentru una sau alta dintre ele decât cele prevăzute în prezent în actuala Constituţie, dar cu obligaţia acestora de a acţiona cu o mai mare responsabilitate. Instituţiile nu pot acţiona coerent, dacă nu au un cadru constituţional care să le definească cu precizie rolul şi competenţele, dar, mai ales, limitele. Am încredere în înţelepciunea dumneavoastră şi vă reamintesc că avem datoria, ca oameni politici responsabili, să contribuim la modernizarea sistemului constituţional românesc şi, în acelaşi timp, avem obligaţia politică să răspundem imperativelor referendumului din noiembrie 2009. Acestea au fost cele despre care am vrut să vă informez cu privire la revizuirea Constituţiei. Înainte de a încheia, aş vrea să fac totuşi câteva comentarii cu privire la unele articole ce au fost respinse prin decizia Curţii Constituţionale. Eu cred că aceste articole ar putea fi reformulate de Parlament, în aşa fel încât să ajute la acceptarea lor de către Curtea Constituţională, atunci când lucrarea va fi terminată la Parlament. Aş vrea să mă refer la două aspecte. În proiectul pe care eu l-am iniţiat, conform Constituţiei, la propunerea Guvernului, vizam şi capitolul "Imunitate". Cred că este esenţial pentru credibilitatea Parlamentului. În momentul de faţă, foarte mulţi cetăţeni români cred că parlamentarii beneficiază de imunitate pentru ilegalităţi. Foarte puţini ştiu că orice parlamentar chemat la parchet trebuie să meargă ca orice cetăţean. Singurul lucru pentru care parlamentarul mai este protejat în faţa procurorilor este legat de arestare. Un parlamentar nu poate fi arestat fără aprobarea Camerei din care face parte. Eu cred că nimeni - dintre membrii Parlamentului - nu se fereşte de acest lucru, pentru că nu cred că avem oameni în situaţia de a fi arestaţi. De aceea, cred că ar fi o mare greşeală dacă nu aţi accepta limitarea imunităţii acolo unde ea este, de fapt, în acest moment - cu excepţia, repet, a arestării -, şi anume la ideea de imunitate pentru declaraţii politice şi pentru atitudini politice. Cred că Parlamentul României are nevoie să dea cetăţenilor relaxarea că parlamentarii nu sunt deasupra legii. În acelaşi timp, prin propunerile de revizuire, cred că se realizează şi un echilibru deja, pentru că, dacă se va aproba articolul în care propun ca magistraţii, fie ei judecători sau procurori, să răspundă pentru erori în baza unei legi organice, cred că echilibrul de care este nevoie se creează, iar o astfel de lege ar fi de natură să pondereze tentaţia abuzurilor împotriva oricui, nu numai a parlamentarilor. Un al doilea comentariu pe care l-aş face şi pentru care, de asemenea, am rugămintea să priviţi, dacă există posibilitatea să găsiţi o soluţie în Constituţie, este legat de art. 44 alin. (8) în care se spune foarte clar că averea nu poate fi afectată, dar se continuă - şi aceasta este fraza pe care eu am încercat să o elimin - cu prezumţia că orice avere este licită. În decizia Curţii Constituţionale veţi observa că, după ce Curtea Constituţională îşi menţine punctul de vedere că trebuie menţinută la alin. (8) prezumţia că averea este licită, pe urmă, Curtea Constituţională dă drumul Parlamentului şi Guvernului să iniţieze o lege prin care să se transpună în legislaţia română Decizia 2005/212 JAI, din 24 februarie 2005. Această decizie este un act normativ european şi toate statele Uniunii Europene au avut obligaţia ca până în martie 2007 să implementeze această decizie în propria legislaţie. Dacă aţi observat şi vecinii bulgari au anunţat că au adoptat legea, care va intra în vigoare la 1 ianuarie. Această decizie, ca şi legea vecinilor bulgari, se referă la confiscarea averilor ilicite, prin inversarea sarcinii probei. Deci la nivelul Uniunii Europene există în toate legislaţiile statelor membre, mai puţin în legislaţia României şi Bulgariei, soluţia de inversare a sarcinii probei pentru cei care au fost condamnaţi la minimum un an de închisoare. De asemenea, decizia Consiliului Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI) precizează şi dreptul şi obligaţia statului de a merge la confiscare extinsă. Este una din prevederile legislative care funcţionează pe tot teritoriul Uniunii Europene şi care vizează lupta împotriva corupţiei. Vreau să ştiţi că nu numai România este o ţară care are probleme legate de corupţie. Toate statele Uniunii Europene luptă împotriva corupţiei. Este adevărat, noi suntem mult mai puţin eficienţi. Aş profita de prezenţa mea în faţa dumneavoastră... Deci acestea erau cele două articole asupra cărora vă rugam să reflectaţi. Aş mai face o ultimă menţiune legată de Decizia Curţii Constituţionale. O propunere a Curţii Constituţionale este ca Parlamentul să analizeze dacă nu se poate crea incompatibilitate între calitatea de membru al Parlamentului şi funcţia de ministru. Personal, nu susţin această soluţie, deşi există în diverse legislaţii. În Franţa, spre exemplu, sunt incompatibile, în Marea Britanie nu poţi să fii ministru, dacă nu eşti membru al Parlamentului. Deci cred că, din acest punct de vedere, eu, ca iniţiator al proiectului de revizuire a Constituţiei, nu-mi asum această propunere, cu atât mai mult cu cât orice Guvern are nevoie de o legătură mai puternică decât în altă parte, poate, cu grupurile care susţin Guvernul. Cu aceasta am epuizat subiectul Constituţie. Aş profita de prezenţa mea aici, cu atât mai mult cu cât în sală se află în primul rând majoritatea parlamentară, pentru a vă informa foarte pe scurt asupra unor concluzii ale crizei, şi mă voi referi la două aspecte: După cum ştiţi foarte bine, în Uniunea Europeană există declanşată o criză a datoriilor statelor, o criză a datoriilor suverane. Analiza care s-a făcut chiar la acest consiliu, împreună cu preşedintele Trichet, păreşedintele Băncii Centrale Europene, dar şi cu şefii de state şi de guverne, a confirmat ceea ce eu spun de câteva luni şi vreau să vă spun acum în faţa Parlamentului, pentru ca şi unii şi alţii să ştim acelaşi lucru: statele sunt în dificultate din două motive, în primul rând. Primul este din cauza costurilor foarte mari de funcţionare a statelor, materializate prin număr excesiv de angajaţi şi salarii mult mai mari decât statul poate oferi în mod normal şi a doua cauză a crizei datoriilor suverane este legată de cheltuielile foarte mari cu programele excesive de asistenţă socială; Ce vă spun în continuare nu s-a spus acolo, pentru că este o lume în care lucrurile se spun indirect, dar statele în care vedeţi datorii foarte mari să ştiţi că au făcut ca şi noi în anul 2007 şi în anul 2008, numai că ei o fac de mai mult timp. Când s-au apropiat alegerile, au pierdut hăţurile finanţelor publice şi au ţinut să tot înfiinţeze programe prin care să dea tot mai mulţi bani publici către populaţie pentru voturi. Deci nu este România singura ţară în care politicienii au avut neinspiraţia să cumpere voturi cu bani publici, dar noi avem şansa uriaşă, pentru că datoria noastră încă nu a ajuns la 60%, nu a ajuns la 80%, nu a ajuns la 100%, nu a ajuns la 150%, ca în alte ţări ale Uniunii Europene. De aceea, vă dau şi cifrele. Spre exemplu, anul trecut cheltuielile cu programele sociale, dincolo de pensii pe care nu le discutăm sau incluzând şi programele cu pensiile, cheltuielile cu programele sociale în România au reprezentat 46% din venitul bugetului de stat. Repet, 46% din venitul bugetului de stat. Au mai fost 25% cheltuielile cu salariile sectorului public, fără administraţiile locale, şi am depăşit 70% numai cu aceste două cheltuieli fixe, nu mai punem cheltuielile materiale şi aşa mai departe. De aceea am privit, spre exemplu, la administraţia locală. Foarte mulţi spun a fost o chestiune anunţată pe genunchi şi aşa mai departe. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Nicidecum nu-i anunţată pe genunchi. Eu când nu mai reuşesc cu partidele, încep să vorbesc public. Subiectul reorganizării administrative a României este un subiect demult discutat cu premierul, demult discutat cu principalul partid de guvernământ, şi sigur, am sesizat şi lipsa de apetit a principalului partid de guvernământ pentru acest lucru, dar vă rog să priviţi pe site-urile prefecturilor dumneavoastră. Veţi constata că în fiecare judeţ există cel puţin 44-45 de deconcentrate ale ministerelor şi agenţiilor naţionale. Oameni buni, în anul 1989 nu erau nici jumătate. Despre ce modernizare a statului discutăm dacă în toţi aceşti 20 de ani, cu toată descentralizarea făcută, noi am înfiinţat continuu agenţii, agenţii, agenţii. Să ştiţi că sunt judeţe care au peste 50 de agenţii, cum ar fi Tulcea, care are un regim special având Delta, şi atunci şi legat de Deltă sunt o serie întreagă de agenţii şi agenţioare. Nu este nicio exagerare când vă spun că, deşi împreună am împins un sistem de descentralizare, fie că vorbim de Poliţia Locală, fie că vorbim de şcoli, fie că vorbim de spitale, fie că vorbim de dreptul de a avea taxe locale şi multe altele, în momentul de faţă, agenţiile guvernamentale sufocă administraţia locală. O sufocă, o încorsetează, şi primarii şi comunităţile nu pot reacţiona şi nu se pot pune în valoare. Gândiţi-vă la această plasă întinsă de la Bucureşti în toate judeţele patriei, cu peste 40 de agenţii în fiecare judeţ. Nu a fost suficient numărul mare de agenţii, am dat atribuţiuni şi mai ales şi-au luat atribuţiuni politice extrem de importante consiliile judeţene. Dacă agenţiile guvernamentale sufocă primăriile fie că sunt de comune, de oraşe sau de municipii, prin birocraţie, consiliile judeţene sufocă administraţiile locale, politic. V-am spus această imagine pentru a vă sensibiliza la ideea simplificării administraţiei. Nu mai vorbim că avem o administraţie care a rămas casetată din anul 1968 pe judeţe mici, când cu totul altele erau obiectivele statului de atunci. Statul de atunci voia să supravegheze tot ce mişcă, să poată izola orice mişcare locală, să controleze oamenii, să controleze economia şi aşa mai departe. Nu mai avem astăzi aceste obiective. Trebuie să lăsăm ţara să respire prin două lucruri fundamentale: reducerea agenţiilor guvernamentale şi transferul atribuţiunilor către administraţia locală, comună, oraş, municipiu. Nu cred că sunt răsturnaţi deştepţii în agenţiile guvernamentale din teritoriu, şi cei nepregătiţi în administraţia locală. Dimpotrivă. De aceea, o restructurare masivă a agenţiilor guvernamentale este necesară. Al doilea lucru la fel de important sau mai important este să creăm spaţiu pentru dezvoltarea proiectelor regionale, şi asta nu se poate face cu o organizare administrativă de tip judeţ. În acelaşi timp, trebuie să depolitizăm administraţia, şi pilonii politizării administraţiei locale sunt consiliile judeţene. Acestea au fost lucrurile pe care am dorit să vi le spun şi poate să înţelegeţi mai uşor de ce nu voi avea sau nu voi considera reorganizarea administrativă ca un obiectiv abandonat, chiar dacă acum majoritatea nu are un consens politic. Reorganizarea administrativă este necesară. În acelaşi timp, ştiu că nu este un subiect foarte popular, pentru că foarte mulţi profită spunând: vrei să nu mai ai judeţul tău? Vrei să rămâi pe drumuri? Nu ia nimeni conturul judeţului, dar haideţi să luăm consiliul judeţean - conturul îl putem lăsa acolo -, haideţi să luăm deconcentratele acestea şi să facem de la nivelul Guvernului doar inspecţii prin sondaj. Haideţi să diminuăm numărul de ştampile pe care trebuie să-l primească fiecare cetăţean, fiecare întreprinzător, fiecare primărie comunală, că are multe trepte deasupra. Haideţi să lăsăm ţara să respire. Este o propunere pe care v-o fac. Ştiu că nu vă arde de asta, aţi avut o sesiune grea, plecaţi în vacanţă, dar poate în vacanţă vă gândiţi, şi în septembrie când ne revedem poate găsim o soluţie comună să destrămăm plasa aceasta care apasă pe toate comunităţile, şi din păcate, nici nu-i gratuită, costă statul extraordinar de mult şi prin costuri directe, şi prin elemente de corupţie, slavă Domnului. Eu vă mulţumesc mult, vă doresc o vacanţă plăcută şi mi-aş dori mult să găsiţi acel consens pe care eu nu l-am găsit cu opoziţia, în aşa fel încât măcar obiectivul respectării referendumului din noiembrie 2009 să fie dus la îndeplinire. Vă mulţumesc mult. Vacanţă plăcută! (Aplauze) |
||||
|
Îi mulţumim domnului preşedinte. Şi, pentru a-i permite şi Domniei Sale să se retragă, înainte de a intra în ordinea de zi, în continuare vă propun o pauză de câteva minute. |
||||
|
PAUZĂ |
|
||
|
(Din acest moment, conducerea şedinţei este preluată de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Stimaţi colegi, vă invit insistent să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Rog şi secretarul de şedinţă să-şi ocupe locul la tribună. Stimaţi colegi, La primul punct al părţii a doua a şedinţei noastre de astăzi avem numirea Avocatului Poporului. Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. După discursul preşedintelui, credeam că vom fi mult mai mulţi în sală. După cum se vede, nu avem cvorum pentru a îndeplini această condiţie, pentru a avea un vot, ca atare vă rog să suspendaţi şedinţa. |
||||
|
Domnilor colegi, se poate constata şi cu ochiul liber, fără numărare, că în momentul acesta cvorumul legal nu este întrunit. Domnule senator Puiu Haşotti, vă rog. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Da, sigur, observaţia domnului deputat Toader este justă. Cred că este totuşi oportun să avem o pauză de consultări de 10 minute, timp în care şi colegii parlamentari vor veni în sală şi vom avea, sper, cvorum. Dacă nu, sigur, veţi suspenda şedinţa. |
||||
|
Stimaţi colegi... Doamna Aura Vasile, ce culoare sălbatică aveţi astăzi! (Râsete, discuţii, aplauze) Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Toată lumea ştie că mă simpatizaţi. Astăzi am vrut să vă atrag atenţia mai mult decât altădată. Am reuşit, da? |
||||
|
Aţi reuşit, da. (Râsete, discuţii) Aţi reuşit. |
||||
|
Vă mulţumesc. Asta era prima problemă. A doua problemă - ca să marchez că sunt o social-democrată, că sunt membră a Partidului Social Democrat şi că sunt împotriva măsurilor pe care Guvernul dumneavoastră le-a luat împotriva poporului român. Şi acum să trec la ceea ce aveam să vă comunic. Domnule preşedinte, V-am rugat să puneţi soneria pentru a putea să se adune parlamentarii. Iar faţă de ceea ce a spus colegul meu, liderul Grupului parlamentar al PDL, referitor la această magistrală luare de poziţie a preşedintelui statului, îmi pare rău că nu am ascultat-o, dar vreau să spun PDL-ului şi celorlalte partide din coaliţia de guvernare că, în momentul în care pe un teren de sport, acolo unde trebuie să fie joc în echipă, lucrează sau se manifestă un singur sportiv, care el pasează, el şutează, el marchează, neţinând niciodată cont şi de noi, de opoziţie, dându-ne totul la impuse, nu ne interesează, domnule deputat, un astfel de discurs. Deci, domnule preşedinte, aşteptăm cu interes să vedem dacă suspendăm şedinţa sau chemaţi colegii la activităţi. În condiţiile în care, trebuie să atrag din nou atenţia, nu opoziţia este cea care trebuie să stabilească cvorumul de şedinţă, ci partidul de la guvernare. În condiţiile în care se constată că nu este cvorum de şedinţă, înseamnă că deputaţii PDL, UDMR şi ai partidului fără nume, zis independenţi, nu sunt la serviciu. Deci vă rugăm să nu vă uitaţi spre opoziţie, ci să vă uitaţi spre putere. |
||||
|
Aţi lipsit şi dumneavoastră, doamna deputat, aşa, în compensare. Da, este o solicitare pentru pauză în vederea negocierilor. Aveţi cinci minute pauză, stimaţi colegi. Vă rog să negociaţi şi pe urmă să putem continua lucrările. Vă mulţumesc. |
||||
|
PAUZĂ |
||||
|
Pauza s-a terminat. Soneria sună. (Discuţii în sală) Buna dispoziţie de lucru, şi a puterii, şi a opoziţiei, este vizibilă. Vă rog să vă ocupaţi, stimaţi colegi, locurile în sala de şedinţă. Îngăduiţi-mi, înainte de a vă da cuvântul, stimaţi colegi, să anunţ că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
Domnule deputat, vă rog să luaţi cuvântul. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Voiam să vă rog, plecând de la ultimele dumneavoastră aprecieri dinainte de pauza de consultări, să remarcaţi faptul că în sală există cvorum. Este acelaşi cvorum care, pe 15 septembrie, a adoptat Legea pensiilor, doar că este altă poziţionare în sală. În aceste condiţii, vă rog frumos să constataţi că ne aflăm în deplină posibilitate de a derula şedinţa în plen, că reprezentanţii opoziţiei sunt prezenţi în sală de astă dată, într-un număr suficient de mare, iar colegii dumneavoastră au părăsit lucrările şedinţei. Şi nu era problema noastră să asigurăm cvorumul de şedinţă, aşa cum a amintit şi colega mea, doamna Aura Vasile. Vă rog să luaţi act de toate lucrurile acestea şi să continuaţi şedinţa, aşa cum este normal, că pentru asta ne aflăm aici. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Observ că sunteţi bine dispus astăzi. Rog liderii grupurilor parlamentare ale partidelor din arcul guvernamental să-şi invite colegii în sala de şedinţă. (Discuţii, rumoare, vociferări) Da, e un paradox. (Rumoare, discuţii) Cred că v-aţi înţeles ca la prima parte să participe puterea şi la partea a doua, opoziţia. Doamna deputat Aura Vasile. Vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte, Trebuie să vă aduc aminte că partidele din opoziţie participă la şedinţele regulamentare, cele care adoptă legi, proiecte de lege sau iniţiative legislative care transformă o ordonanţă în lege. În condiţiile în care sunt extraconcurs alte activităţi, care sunt numai ale partidului dumneavoastră, puteţi să faceţi ce activitate vreţi, dar fără noi. Vă rog încă o dată să observaţi că rândurile şi locurile din sală ale PDL, UDMR şi ale Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale în acest moment sunt libere, să nu spun goale. Să mă scuze colegii de la aceste partide care sunt prezenţi că folosesc toată suma. Domnule preşedinte, Haideţi să începem şedinţa şi să începem să votăm, în condiţiile în care, aşa cum m-aţi învăţat altădată, îmi explicaţi că putem să constatăm cvorumul în momentul în care votăm, şi, în funcţie de numărul de voturi pe care le veţi găsi în urne sau prin numărarea mâinilor, pentru că este o şedinţă comună şi nu putem să folosim cartelele, ne vom da seama dacă avem cvorum sau nu. Trag încă o dată concluzia, domnule preşedinte de şedinţă, că în momentul în care nu vă ies pasenţele, în momentul în care nu puteţi, cu japca, să ocupaţi locurile care, conform algoritmului, revin şi partidelor din opoziţie, marşaţi pe tot felul de alte activităţi. Mă minunez că astăzi nu aţi folosit aceeaşi procedură ca în noaptea de pomină, atunci când aţi inversat votul faţă de Valer Dorneanu, dar probabil că nu aţi epuizat toată cutia cu surprize şi în curând vom mai afla şi altele, atât timp cât, nu înţeleg de ce, colegii noştri nu sunt la serviciu, domnule preşedinte. Vă aduceţi aminte când şi dumneavoastră, şi doamna preşedinte Roberta Anastase, atunci când noi declarasem grevă parlamentară, ne ameninţaţi cu tăierea zilei, cu tăierea orelor, din indemnizaţie şi aşa mai departe? Vă rog să luaţi act ca aceeaşi măsură pe care aţi încercat să o impuneţi opoziţiei să fie aplicată şi partidelor de la guvernare. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnilor colegi. Rog secretarii de şedinţă să facă numărarea, să ne confirme dacă există cvorum. Din sală: Să vină Roberta Anastase să numere... (Râsete, discuţii) Sunt doi secretari de la putere... |
||||
|
Domnule vicelider Eugen Nicolăescu, vă rog. |
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă, În primul rând dumneavoastră, în calitate de cel care conduce astăzi şedinţa, nu respectaţi Regulamentul, în sensul în care aveţi doi secretari de şedinţă de la putere. Vă daţi seama că noi nu vom recunoaşte sub nicio formă rezultatul numărătorii pe care o fac dumnealor, fiindcă vor face o numărătoare conformă cu decizia dumneavoastră. În consecinţă, schimbaţi un secretar de şedinţă şi după aceea vom vedea dacă se numără corect sau nu. |
||||
|
Da, aveţi dreptate. Rog Grupul parlamentar al PNL să-l trimită pe domnul Mihai Voicu la prezidiul Camerei Deputaţilor, fiind secretar de şedinţă. Stimaţi colegi, Secretarii îmi comunică că nu există cvorumul necesar. În conformitate cu art. 22 alin. (2) din Regulamentul şedinţelor comune, suspend şedinţa de astăzi, rămânând ca Birourile permanente reunite, într-o şedinţă viitoare, să stabilească data şi ora când se va relua această şedinţă. Întrucât astăzi cu toţii aţi muncit din greu, vă doresc o după-amiază plăcută şi toate cele bune să se adune. Doamne-ajută! |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 16.20. |
||||
![]() |



