Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011
|
Şedinţa a început la ora 9,58. Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Bună dimineaţa! Daţi-mi voie să deschid şedinţa de astăzi, 20 decembrie 2011, cu declaraţiile politice ale colegilor mei parlamentari. |
|||||
|
|
|
Patru colegi. Vă propun să fim expeditivi. Distinsa doamnă, fiind singura doamnă de astăzi, nu putem s-o refuzăm. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989". Au trecut 22 de ani de la Revoluţia Română, cea care a reuşit să răstoarne regimul totalitarist comunist. Trăim azi o altă viaţă, care ne face să ne întrebăm pentru ce au fost atâtea sacrificii umane atunci, ce au câştigat cei care au fost răniţi sau omorâţi în revoluţie şi dacă idealurile pentru care s-au sacrificat au fost sau nu înşelate. Revoluţia începută la Timişoara a continuat în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. După morţii de la Timişoara, în Bucureşti, în ziua de 22 decembrie 1989, în zona baricadei de la Intercontinental, spre miezul nopţii, au început să apară primele victime împuşcate în piept. Până spre ora 3:00 au fost ucişi 48 de oameni şi au fost răniţi peste 100 prin împuşcare. Generalii Vasile Milea şi Iulian Vlad îl informaseră pe Nicolae Ceauşescu în ziua de 22 decembrie că rezistenţa revoluţionarilor bucureşteni a fost înăbuşită. În aceeaşi zi, la ora 9:20, generalul Vasile Milea s-a sinucis. Mai apoi, a urmat fuga cuplului prezidenţial. Evenimentele au rămas înscrise în cartea de istorie. Dar despre cei ce au suferit atunci şi de familiile lor îşi mai aduce aminte cineva? Participanţii reali de la revoluţie s-au expus efectiv riscului de a fi ucişi. O parte au şi avut o soartă crudă. Nimeni nu ştia atunci care va fi finalitatea acţiunilor, expunerea celor ce au participat efectiv la revoluţie a fost maximă. De aceea, nu pot să fiu de acord cu atitudinea guvernanţilor de azi de a desfiinţa drepturile participanţilor la revoluţie, este un act nedrept şi samavolnic. Pretextul că o serie de documente şi certificate de revoluţionar sunt false nu stă în picioare. Este la îndemâna structurilor statului de a face lumină şi dreptate, faptul că instituţiile statului nu funcţionează ar trebui să conducă la tăierea indemnizaţiilor guvernanţilor de azi! Este încă o pată neagră a politicii României de azi, o dovadă că cei care au văzut revoluţia la televizor sunt prea laşi să privească adevărul în faţă. Nerespectarea unor adevăruri istorice şi corupţia morală sunt cauzele reale ale recesiunii în ţara noastră. Doresc ca în ţara noastră să se respecte legea, o lege care să fie bună şi dreaptă, cred cu tărie că forţa binelui va învinge şi cred că suntem cu toţii datori să comemorăm pe cei care au luptat pentru noi şi care au deschis drumul unei vieţi democratice. Trebuie să-i respectăm pe revoluţionarii de la 1989, trebuie să ne respectăm trecutul, ca să putem avea un viitor! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamnă deputat, vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Înainte de a da cuvântul unicului coleg de la Partidul Democrat Liberal, care şi-a făcut timp să nu taie porcul astăzi, ci să facă o declaraţie politică, daţi-mi voie să citesc şi lista colegilor care au depus în scris de la PDL: Samoil Vîlcu, Sanda Ardeleanu, Cătălin Buhăianu-Obuf, Cornel Ghiţă, Marius Dugulescu, Daniel Buda, Claudia Boghicevici şi Dan Zătreanu. Iar din partea Grupului parlamentar al PSD: subsemnatul, domnul Vasile Mocanu, Ioan Stan, Dorel Covaci, Laurenţiu Nistor - o să ia cuvântul, Ion Călin, Iuliu Nosa, Ion Dumitru, Florin Iordache şi Marian Ghiveciu. Domnule deputat, aveţi cuvântul trei minute. Scurt. Acuşi vine şedinţa şi... |
|
|||
|
|
Bună ziua! Domnule preşedinte, Stimate colege şi stimaţi colegi, În urmă cu două săptămâni, mi-am găsit într-o dimineaţă maşina acoperită cu o pulbere albă, foarte fină şi care se aseamănă cu praful. La fel erau şi maşinile din jur, iar fenomenul s-a repetat şi în zilele următoare. Voi vorbi astăzi despre poluarea insuportabilă din municipiul Ploieşti, care a atins cote inimaginabile. Noi, ploieştenii, nu suntem străini de fenomenul poluării, dat fiind caracterul industrial al oraşului nostru, poziţia geografică, faptul că el constituie un punct de referinţă pentru toate activităţile referitoare la petrol din România şi unul dintre cele mai importante centre de extracţie şi tehnologie petrochimică din lume. Poluarea este o problemă serioasă a Ploieştiului şi nu este prima dată când ea pune în pericol sănătatea ploieştenilor. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, situaţia s-a agravat simţitor. Recent, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova a admis în premieră, că, deşi fenomenul nu a apărut peste noapte, oraşul Ploieşti este puternic poluat cu benzen, compus chimic cu un ridicat potenţial cancerigen. Declaraţia este cu atât mai alarmantă cu cât aceasta vine în contextul în care cele şase staţii de monitorizare a calităţii aerului de pe teritoriul oraşului Ploieşti nu funcţionează, deşi gradul de poluare este anormal de mare, iar situaţia datează de cel puţin nouă luni. În luna februarie, poluarea cu benzen a creat o stare de isterie colectivă a locuitorilor oraşului, numărul unic de urgenţă 112 înregistrând în doar câteva zile peste 500 de apeluri din partea ploieştenilor care reclamau mirosul insuportabil. Este necesară aici o scurtă precizare, pentru cei ce nu sunt familiari cu subiectul: municipiul Ploieşti are în raza sa şase staţii de monitorizare pentru măsurarea noxelor din aerul pe care îl respiră peste 250.000 de oameni. Patru dintre acestea sunt amplasate în oraş, iar două în localităţile limitrofe, Blejoi şi Brazi. Toate aceste staţii sunt grav avariate în prezent şi nu de ieri, de azi, ci de luni de zile. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, unele dintre echipamentele din staţiile de monitorizare sunt defecte încă din februarie anul trecut, altele au devenit nefuncţionale anul acesta. Ce stă în calea reparării acestor staţii? Lipsa fondurilor, în primul rând. Costurile cu repararea acestor defecţiuni sunt foarte mari, iar autorităţile, ca de obicei, nu dispun de fonduri suficiente pentru această problemă. În al doilea rând, birocraţia, care face calea către soluţionarea acestor probleme şi mai lungă şi mai anevoioasă. Vă dau un singur exemplu în acest sens: Administraţia Fondului de Mediu poate asigura doar reparaţia defecţiunilor înregistrate până la data de 28 aprilie. Pentru defecţiunile intervenite la o dată ulterioară este necesar un alt proiect, un alt şir de documente, deci un alt termen până la demararea lucrărilor, termenul prelungit cu cel puţin câteva luni. Ce măsuri au luat autorităţile de mediu din Prahova, din februarie şi până acum, pentru soluţionarea acestei probleme şi pentru sancţionarea agenţilor economici care, de săptămâni întregi, poluează fără încetare Ploieştiul? Cum de nu există, în acest moment, un buget alocat reparării echipamentelor care s-au defectat în ultimele şase luni? Cum se face că cele mai recente amenzi aplicate de Garda de Mediu în baza constatărilor realizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, nu au nicio bază pentru sancţionarea agenţilor economici? Cum se face că, din februarie şi până în prezent, autorităţile de mediu nu au descoperit niciun poluator? În aceste condiţii, nu e de mirare că agenţii poluatori continuă să-şi desfăşoare activităţile nestingheriţi, să arunce în aer constant tot felul de noxe, cu consecinţe devastatoare pentru sănătatea noastră. Potrivit medicilor specialişti, astmul bronşic, rinita, sinuzita, tusea convulsivă şi cancerul pulmonar sunt câteva boli a căror incidenţă a crescut în ultimul timp în judeţul Prahova. Conform celor mai recente statistici, cel puţin unul din patru prahoveni suferă de alergie, majoritatea fiind copii. Aceasta reprezintă o reacţie a organismului la interacţiunea cu anumite substanţe nocive, provenind din mediul înconjurător. Stimaţi colegi, Normele Uniunii Europene prevăd că fiecărui cetăţean trebuie să îi revină câte 25 mp de spaţiu verde. Potrivit statisticilor Administraţiei Domeniului Public Privat din cadrul Primăriei Ploieşti, municipiul dispune de 170.000 mp de spaţiu verde, de unde rezultă că fiecărui locuitor îi revin 6,8 mp de verdeaţă în condiţiile în care Ploieştiul are 250.000 de locuitori - o diferenţă imensă faţă de cei 26 mp prevăzuţi de Uniunea Europeană. La aceasta se adaugă "otrava" zilnică pe care ploieştenii o respiră permanent, de luni de zile. Doresc şi pe această cale să cer autorităţilor de mediu din Prahova şi agenţiilor statului să reacţioneze neîntârziat în faţa marilor poluatori din municipiu, să amendeze usturător şi să revizuiască autorizaţiile de mediu pentru acele societăţi care poluează în mod constant şi care depăşesc aproape zilnic normele privind emisiile de gaze nocive. Fac un apel, de asemenea, către Ministerul Finanţelor Publice de avea în vedere măsuri specifice pentru evitarea unor astfel de situaţii în viitor, precum impozitarea suplimentară a companiilor care exploatează resursele naturale, a celor care nu fac investiţiile necesare pentru a asigura funcţionarea la standardele admise sau a căror activitate se dovedeşte a avea efecte nocive asupra sănătăţii populaţiei. Nu în ultimul rând, consider că noul Minister al Afacerilor Europene trebuie să acorde prioritate atragerii de fonduri nerambursabile pentru protecţia mediului înconjurător, crearea de spaţii verzi şi ecologizarea mediului urban, pentru a contrabalansa efectele negative pe care le au activităţi poluatoare, precum cele din domeniul petrolier. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Daţi-mi voie să citesc colegii care au depus în scris de la PDL: domnul Mircea Toader, doamna Doiniţa Chircu, domnul Uricec, domnul Rusu, domnul Balan, domnul Petru Călian şi domnul Ciobanu. Din partea Grupului social-democrat au mai depus în scris: domnul Sorin Stragea, domnul Vasile Popeangă, domnul Neculai Răţoi, Eugen Bejinariu, Florin Pâslaru, domnul Cornel Itu, doamna Manuela Mitrea şi domnul Nicolae Bănicioiu. Şi din partea Grupului parlamentar al PNL+PC: domnul Octavian Bot, domnul Gheorghe Dragomir, domnul Mihai Donţu, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul Călin Potor, domnul Cristian Buican, domnul Dan Bordeianu, domnul Mihăiţă Calimente, domnul Radu Bogdan Ţîmpău, domnul Horea Uioreanu, domnul Viorel Buda, doamna Graţiela Gavrilescu, domnul Dumitrică, domnul Fenechiu. Domnule deputat, aveţi cuvântul şi se pregăteşte domnul Laurenţiu Nistor. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Unii primari şi prefecţi ai Guvernului nu respectă Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale". Constituţia României, în Secţiunea a 2-a - Administraţia publică locală, la Principii de bază, articolul 120 alin. (2) prevede: "În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă, se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în scris şi oral, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică." Iar Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, la articolul 90 prevede: "(1) În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu aparatul propriu de specialitate, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă. (4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2)." Aceste dispoziţii legale nu sunt respectate de către primarul comunei Vatra Moldoviţei, din judeţul Suceava, domnul Virgil Saghin. În comună, până anul trecut, erau înscrise tăbliţele cu denumirea satelor Ciumârna şi Paltinul, în limba ucraineană, dar în prezent aceste tăbliţe au dispărut, deşi în aceste localităţi, populaţia majoritară este de etnie ucraineană. Nu-mi pot explica care a fost criteriul de a văduvi aceste localităţi de denumirea bilingvă, având în vedere că sunt situate pe şoseaua care leagă România de Ucraina, respectiv oraşele Câmpulung cu Cernăuţi, trecând prin Rădăuţi şi Siret. Oare nu dăunează promovării turismului în această zonă? Aş dori să ştiu dacă prefectul de Suceava, domnul Sorin Arcadie Popescu, cunoaşte această problemă şi dacă da, de ce nu aplică în teritoriu măsurile legale ce îi sunt atribuite de către Guvern. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnule Nistor, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi este intitulată: "Pensionarii -duşmanii de moarte ai băsismului". Priveam cu stupefacţie cum pe un post de televiziune a fost mediatizat cazul unei bătrâne, care, după o viaţă de muncă grea, la ţară, la C.A.P., primea doar o pensie de urmaş, după soţ, imensa pensie de un leu. Iată, cel mai dramatic lucru este acela că, având pensie "de la stat", nu poate beneficia de alte programe de ajutorare! Privirea asta contabilicească asupra omului de rând provoacă drame în alte ţări, chiar şi prin Africa, care ar duce invariabil la scalparea posesorului unei astfel de mentalităţi! Şi sunt atâtea şi atâtea cazuri de români care sunt în aceeaşi situaţie ca şi pensionara din Mehedinţi! Se mai poate menţiona că este un judeţ patronat de către PDL? Nu cred că mai este cazul. Este suficient să pomenim că oamenii au nişte greutăţi care frizează absurdul şi orice copil de grădiniţă deduce că este un judeţ cu o conducere portocalizată. Dar să ne întoarcem la nefericita pensionară, faţă de care băsismul se comportă de parcă i-ar fi un duşman de moarte care ar trebui exterminat. Băsismul genocidal - care declară că a fi antisocial e un act de responsabilitate, că a-ţi urî poporul şi semenii (fie ei chiar şi portocalii de rang mai mic sau mai mare sau doar simpli simpatizanţi!) este un act de mare bravură de dreapta - este deranjat de faptul că românii trăiesc şi că au probleme. Că românii nu îşi donează toate veniturile şi averile statului băsist, să se mai facă nişte piscine care să stea închise, nişte asfaltări cu gropi sau terenuri de fotbal, că pante s-ar mai găsi încă. Că dacă românii au probleme de sănătate, ei nu mor mai repede sau nu se duc să se trateze în străinătate, obligându-i pe aceşti băsişti plictisiţi să se preocupe şi de chestii secundare, insignifiante, cum ar fi: spitale, medicamente, aparatură medicală, medici, asistente, în loc ca banii respectivi să meargă la mituirea alegătorilor şi la sălile de sport şi parcuri în comune cu cinci pensionari şi aceia ajutaţi din greu de statul băsist să iasă repede din sistem! Atâta dispreţ faţă de poporul român a creat o conducere agorafobică, claustrofobă în propria enclavă portocalie, transformând acel iluzoriu "ei cu ei şi noi cu voi", cu care băsismul a câştigat alegerile, iar în ceea ce priveşte pe orice om care are creierul neînfierbântat, adică în "noi cu noi şi restul lumii" ori cum ar spune Tudor Gheorghe, "au făcut copiii noştri dinţi, muşcă din bunici şi din părinţi"! Sau parafrazând uşor o vorbă din popor, "când s-a văzut băsistul împărat, întâi părinţii şi-a-mpuşcat!" Mă uitam siderat la mătuşica aceea care probabil că s-a bucurat când a auzit băsiştii minţind neruşinat despre pensia minimă de care beneficiază şi omul din cel mai îndepărtat cătun. Probabil că s-a bucurat biata bătrânică şi când a auzit băsiştii amăgind oamenii că orice cetăţean beneficiază măcar de venitul minim garantat. Ce a văzut sărmana femeie din toate astea, care sunt legi ale statului român, dar pe care "înţeleptul" neuron portocaliu le-a ignorat intenţionat, ca să îi rămână mai mulţi bani de jefuit? N-a văzut nimic, căci băsismul a priceput din istorie doar replica: "Statul suntem noi!" Şi a mai priceput un lucru de la spartani: că poate exista o societate criminală, care să-şi arunce legal în mare, de pe stânci, "produsele" imperfecte sau obosite: handicapaţii, bolnavii sau pensionarii. A te îmbolnăvi, azi, în România, poate echivala, şi nu prea rar, din păcate, cu o condamnare la moarte. Iar acest lucru e valabil mai ales pentru pensionari, care, din "măreţe" pensii nesimţite de un leu ar trebui să adune ban cu ban în următorii 50 de ani ca să poată să-şi cumpere o cutie de antibiotice banale. Apropo, aţi observat că un băsist care se respectă, se autoextrage din rândul românilor? Nu ţi-ar zice un Băsescu, un Boc, o Udrea sau alt portocaliu mai proeminent că aparţin acestui popor nici picaţi cu ceară! Când vorbesc despre acest neam, ei spun mereu "românilor", nu "nouă", "concetăţenilor noştri" sau altă formulă de adresare care să arate că şi ei sunt români! Toţi se adresează cu expresii de parcă ei ar fi americani, africani, olandezi şi vorbesc cu detaşare şi indiferenţă despre alţii cu care n-au nicio tangenţă. Şi atunci, când ei s-au separat de noi total, cine şi de ce ne mai obligă să îi suportăm la cârma acestei ţări? Iată un răspuns de care trebuie să avem foarte rapid nevoie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Înainte de a-i da cuvântul domnului Amet Aledin, ultimul înscris pe ordinea de zi, să le urăm la mulţi ani colegilor care împlinesc astăzi o anumită vârstă şi sunt deputaţi: domnul Jolţa Nicolae şi domnul Claudiu Manda. E adevărat că din partea USL, dar asta e. Domnule deputat, aveţi cuvântul. Trei minute. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "13 decembrie, Ziua etniei tătare din România". 13 decembrie 1917 reprezintă, fără îndoială, pentru naţiunea tătară un reper istoric semnificativ. 13 decembrie 1917 înseamnă raportarea la o entitate statală independentă, din păcate cu o existenţă efemeră. Constituirea unei republici a tătarilor crimeeni a fost o realitate, aşa cum, după numai câteva luni, a existat şi o realitate dureroasă, când, cu forţa, s-a distrus idealul unei naţiuni. Numan Celebi Cihan primul preşedinte al acestei republici a fost arestat şi ucis în luna februarie a anului 1918, jertfa, una supremă, devenind lecţie de adevărată istorie. Comunitatea tătară din România conştientizează şi, sunt sigur, va conştientiza importanţa unor astfel de evenimente, fără de care nu se poate vorbi despre propria identitate. Iată de ce, la nivelul UDTTMR, sunt organizate, în acest sens, manifestări complexe, cu accentuată tentă istorică, apariţiile editoriale însemnând, indiscutabil, o prioritate. În urma promulgării legii de consacrare a zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a tătarilor din România, în ultimii ani, s-au desfăşurat în mai multe localităţi în care există filiale ale Uniunii noastre acţiuni de marcare a evenimentului. Sigur, şi anul acesta s-au organizat astfel de manifestări în oraşe şi comune, precum Bucureşti, Constanţa, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Murfatlar, Mangalia, Valul lui Traian, Albeşti, Cobadin. Cel mai mare câştig îl reprezintă faptul că, la aceste acţiuni, participă numeroşi conaţionali, fiind o dovadă că starea de unitate nu este utopică, ci este una concretă. Şi mai am o declaraţie politică care se intitulează: "Premiul Mehmet Niyazi pentru promovarea literaturii, culturii şi artei tătarilor din România" pe care o voi depune la secretariat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat, Şi eu vă mulţumesc. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Închid şedinţa de astăzi de declaraţii politice. Vă urez o zi frumoasă şi scurtă. Politic. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Cel mai demagog partid din România, PDL, dă, fără nicio jenă, lecţii despre demagogie şi populism!" Nu aş fi vrut să mai abordez acest subiect, acum, în prag de sărbători. Aş fi vrut să vă pot spune doar că vă doresc un 2012 mai bun, dar nu pot trece cu vederea faptul că domnul Boc se erijează încă în cel mai sincer şi corect politician, când demagogia şi minciuna sfruntată îi sunt prezente permanent în vocabularul de premier, de mai bine de trei ani, şi dovedite, în acest sens, de fiecare dată! Consider că românii care m-au trimis în Parlamentul României şi care mi-au acordat votul lor, cu toată încrederea, merită să ştie adevărul, în condiţiile în care minciuna guvernamentală, demagogia şi populismul au ajuns deja la nişte forme paroxistice. După ce Guvernul Boc îi tratează pe români, cu toată nepăsarea caracteristică, chiar înainte de Crăciun, cu încă o porţie consistentă de sărăcie, prin aprobarea unui buget dezastruos atât pentru economie, dar, mai ales, pentru multe alte domenii importante, deoarece acesta va conduce iremediabil la aruncarea în haos a educaţiei şi a sănătăţii, premierul-campion al angajărilor de răspundere guvernamentală - doar... a paisprezecea oară -, ne ciopârţeşte, cu o dexteritate de om-foarfecă, şi singurul lucru de preţ care ne-a mai rămas oarecum prin preajmă: democraţia. Şi această nouă operă, pusă în scenă zilele trecute, cea a comasării alegerilor de anul viitor şi a modificării legii electorale, este compusă doar din două ingrediente profund portocalii: demagogie ieftină şi populism unicat în lumea ţărilor democratice! Şi cine credeţi că vinde acum lecţia perfectă a oprobriului împotriva demagogilor şi a populiştilor?! Nimeni altul decât domnul Boc, acelaşi care îşi angajează acum răspunderea pentru o lege cu un număr mai mare de parlamentari decât cea cu maximum 300, care, vă aduceţi aminte, era absolut necesară în campania din 2009 şi, în acest sens, s-a organizat atunci şi un referendum, odată cu alegerea preşedintelui. Oare cum a uitat subit premierul Emil Boc ce declara anul trecut, şi anume că dumnealui este de acord cu o revizuire mai largă a Constituţiei şi că este dispus să negocieze orice, în afară de măsurile impuse prin referendumul din noiembrie 2009 - reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral: "Sunt două lucruri care nu se negociază la revizuire: reducerea numărului de parlamentari şi Parlament unicameral. În rest, negociem orice cu partidele politice", declara domnul Boc în martie 2010! Şi acest "în afară de..." s-a transformat, fără nicio problemă, peste noapte, în totul este posibil! Dar ceea ce reprezintă punctul culminant al unei demagogii fără corespondent nicăieri în lume, adică uitatul de la mână până la gură a ceea ce a susţinut vehement minut de minut, până ieri, de la vlădică până la opincă, un partid întreg, în frunte, bineînţeles, cu şeful său suprem, domnul Băsescu, este deja demn de cascadorii râsu-plânsului! Adică tot PDL-ul se indigna până la cer că actualul Parlament are prea mulţi aleşi veniţi de pe locurile 2 sau 3 şi acest lucru trebuie oprit odată pentru totdeauna şi înlocuit cu un uninominal pur, iar acum domnul Boc vine şi îşi angajează răspunderea pentru aceeaşi veche lege, utilizată pentru alegerile parlamentare din 2008. Nu este acest lucru, domnilor, o culme de neimaginat a ridicolului şi o demagogie dusă până la extrem?! Cum au uitat toţi PDL-iştii, la unison, absolut tot ce au clamat non-stop: "PDL a susţinut şi susţine până la capăt votul uninominal, nu să vii de pe locul trei sau doi", ne spunea, de curând, vicepreşedintele PDL, domnul Fluture. "Este important ca voturile să se reflecte în rezultate. Deci cine a ieşit primul, să câştige şi mandatul. E inadmisibil să câştigi de pe locul doi sau trei, aşa cum s-a întâmplat în 2008", ne declara, cu aceeaşi indignare, imaculata doamnă Monica Macovei, care preciza că această modificare este o prioritate pentru PDL. La rândul său, bătăioasa doamnă Elena Udrea, tot în calitate de vicepreşedinte al PDL, susţinea că este şi dumneaei întru totul pentru uninominalul pur, într-un singur tur: "În Parlament sunt oameni care au ieşit pe locul trei şi cu toate astea sunt parlamentari. Deci au ajuns acolo printr-un fals, şi lucrul acesta trebuie corectat!" Ba chiar şeful statului a sfătuit recent PDL să voteze proiectul USL - care zace în Parlament, prin sertarele ascunse ale doamnei Roberta Anastase -, dacă acesta vizează uninominalul pur: "Orice variantă este bună, pentru că avem deja mult prea mulţi politicieni care au ieşit de pe locul 2 şi 3 parlamentari şi au uitat demult că sunt pe locul altuia în Parlament, e mult prea multă incorectitudine cu votul uninominal compensat"... Mai sunt oare comentarii de făcut, dragi români, după ce aţi citit cele menţionate mai sus?! Poate unul singur mai trebuie totuşi subliniat: faptul că domnii Băsescu şi Boc, dar şi toţi PDL-iştii, în bloc, au aceleaşi metehne jalnice, ale minţitului fără scrupule, înrădăcinate temeinic şi fără vreo urmă de schimbare către zona bunelor intenţii, crezând, poate, că românul acceptă la infinit, cu capul plecat, bătaia lor veşnică de joc. Acest mod ruşinos, de un populism ieşit din comun, l-a practicat, zilele trecute, şi preşedintele PDL Argeş, domnul senator Mircea Andrei. Acesta arunca noroi cu excavatorul în noi, toţi ceilalţi parlamentari ai opoziţiei din judeţul Argeş, invocând că noi nu facem nimic pentru judeţ, că nu ne comparăm cu "succesurile" dumnealui, bătându-se zgomotos în piept cu susţinerea unui amendament însuşit de la noi, referitor la necesitatea finanţării reparaţiilor DN 73 Piteşti-Câmpulung. Dar s-a dovedit ulterior că totul a fost doar un bluff, marcă originală PDL-istă, deoarece nu l-a auzit şi nici băgat nimeni din Guvernul său în seamă! |
|
||||
|
"Singura soluţie pentru normalizarea României - alegerile anticipate" Uniunea Social Liberală a tratat tema Acordului european cu maximă responsabilitate, în afara conflictului politic intern şi fără niciun fel de urmă de populism. Uniunea Social Liberală va acţiona politic în favoarea încheierii unui asemenea acord doar în condiţiile unei dezbateri şi ale unei depline transparenţe publice, nu într-un hei-rup de tip propagandistic. Cel mai important lucru este să avem o dezbatere politică şi publică asupra elementelor, obligaţiilor care ne revin şi mai ales asupra şanselor pe care ar trebui să ni le ofere acest acord, să ştim cu toţii ce are de câştigat România şi care sunt obligaţiile pe care ni le asumăm pe termen lung. Este vorba despre un proces de negociere şi atragem din nou atenţia asupra faptului că traian băsescu, cu litere mici, a plecat la Consiliul European fără niciun fel de mandat, dar în urma acestui proces de negociere România trebuie să obţină un beneficiu. Mesajul nostru principal este: dorim să facem parte din clubul european, dar în condiţiile unor beneficii certe pentru dezvoltarea României. Semnalăm faptul că Uniunea Europeană nu înseamnă doar guvernanţă fiscală, ci mai ales respectarea unor criterii democratice, în baza cărora ea s-a constituit. România nu poate să aibă un cuvânt de spus în Uniunea Europeană în condiţiile unui deficit de democraţie. De aceea, cel mai european gest pe care preşedintele României l-ar putea face este să nu promulge legea comasării alegerilor şi să se declare alegeri anticipate. |
|
||||
|
"Bugetul de stat pe 2012, ilegal şi neconstituţional!" Bugetul de stat pe anul 2012 este o lege ilegală şi neregulamentară, o lege imorală, a subdezvoltării economice, care accentuează criza, în lipsa măsurilor de stimulare economică. Bugetul cabinetului boc, cu "b" mic, evident, este o lege a umilinţei şi sărăcirii românilor, o lege a risipei şi corupţiei pdl, o lege a politizării fondurilor, şi nu a prioritizării investiţiilor, o lege a subfinanţării educaţiei, sănătăţii, administraţiilor locale. Modul în care este construit actualul buget reflectă, de fapt, caracterul de tip "securist" al statului sub guvernarea băsescu-boc, care pune accentul pe instituţiile de forţă. Astfel, puterea a decis să reducă din fondurile destinate muncii, educaţiei, culturii, agriculturii şi să aloce mai mulţi bani serviciilor de informaţii. Sumele de la buget pentru SRI, SIE, SPP vor creşte, în vreme ce pensiile vor fi îngheţate, iar bugetarii nu-şi vor recupera pierderile salariale. Orice variantă de deficit sub 2% este nerealizabilă în 2012. Obiectivul mascat al actualului guvern este ca, anul viitor, să ajungă tot la un deficit de 3% sau peste, dar să utilizeze, prin rectificări repetate, miliarde de euro în scopuri electorale. În anul 2012, se preconizează peste 11 miliarde de lei dobânzi la datoria publică, reprezentând peste 2% din PIB. Dacă tot deficitul se duce pe datoria publică, practic, finanţarea sectorului public se va face cu un buget excedentar. Consolidarea fiscală înseamnă normalizare şi mai bună funcţionare a statului. Un stat care nu-şi îndeplineşte responsabilităţile fundamentale este un stat care se vlăguieşte, nu care se consolidează. De aceea, ideea reducerii deficitelor pe spinarea bolnavilor cronici, prin reducerea dramatică a cheltuielilor pentru educaţie, sănătate, cultură şi cercetare, prin îngheţarea pensiilor şi reducerea veniturilor bugetarilor nu este un pas spre stabilizare, ci este o continuare a destabilizării. Guvernul vorbeşte în permanenţă de creşterea investiţiilor. Din 2008 însă investiţiile scad - investiţiile străine directe, aflate printre principalele motoare ale creşterii economice, au scăzut de la 9,5 miliarde euro în 2008 la sub 2 miliarde de euro în 2011. În anul 2012, cu o ţară adâncită în sărăcie, România va plăti pentru datorii aproape cât tot bugetul public al sănătăţii. Bugetul nu oferă perspective de relansare economică, ci doar o continuare a măsurilor de austeritate. PNL propune o altă alternativă la acest proiect de buget, respectiv un buget care să promoveze - cu prudenţă şi responsabilitate, cu creativitate şi inteligenţă, creşterea economică, crearea de locuri de muncă, sporirea veniturilor oamenilor - pensionari şi salariaţi, cheltuirea atentă a banului public, pe priorităţi publice asumate şi prevăzute în acte normative. Amendamentele USL la bugetul de stat pe 2012 au avut drept obiectiv stoparea declinului economic şi reluarea creşterii economice, crearea unui cadru favorabil mediului economic şi creşterea veniturilor bugetare. |
|
||||
|
"Comasarea alegerilor, fără rost şi fără economii!" Economia care se face prin comasarea alegerilor este nesemnificativă. Este vorba de 20 milioane euro, în timp ce noi propunem 10 măsuri care vor creşte bugetul cu 0,7% din PIB, adică aproximativ 1 miliard de euro. Suntem împotriva comasării alegerilor, aşa cum am afirmat de fiecare dată. Sunt opţiuni distincte, electoratul trebuie să aleagă în cunoştinţă de cauză, problematica locală fiind diferită de cea naţională, centrală. Nu există motive, nici de natură constituţională, nici de altă natură pentru a interveni în derularea democratică a procesului electoral. USL are un proiect prin care răspunde foarte clar imperativului de a reduce numărul de parlamentari şi imperativului de a modifica Legea electorală, în sensul clarificării pe formula aşa-numitului vot uninominal pur, uninominal într-un tur, dacă asta a fost formula care părea la un moment dat să întrunească consensul. Indiferent dacă alegerile vor fi comasate sau nu, Uniunea Social Liberală le va câştiga. |
|
||||
|
"Deciziile Consiliului European trebuie girate de un comitet de criză" PNL şi USL au prezentat la consultările de la Cotroceni planul propus pentru implementarea deciziilor Consiliului European: Pasul 1. Înfiinţarea unui Comitet de criză putere-opoziţie-BNR pentru găsirea celei mai rapide soluţii de adoptare a Acordului interguvernamental de guvernanţă fiscală; acest comitet trebuie însă să elaboreze şi măsuri de creştere economică şi creare de locuri de muncă. Pasul 2. Adoptarea unei legi, cu majoritate calificată, în cel mai scurt timp, în care să se prevadă obligativitatea respectării regulilor privind deficitul structural şi disciplina bugetară. USL va vota o astfel de lege şi o va asuma politic. Pasul 3. Instalarea unui guvern de tehnocraţi, cu susţinerea largă a grupurilor parlamentare, fără obiective electorale, capabil să asigure implementarea măsurilor convenite. Pasul 4. Guvernul de tehnocraţi urmează să aibă ca sarcini: - Să adopte legea privind sistemul electoral (care să prevadă un număr de 300 parlamentari aleşi prin vot uninominal); - Să organizeze alegeri corecte şi o tranziţie democratică spre noua majoritate legitimată prin votul popular. Pasul 5. Revizuirea amplă de către noul Parlament legitim, până la 31 iunie 2013, a Constituţiei României. USL i-a atras atenţia preşedintelui României, cu ocazia consultărilor de la Palatul Cotroceni, că, în ultimii 3 ani, statul social a fost desfiinţat în România şi înlocuit cu statul clientelar. Ce nu spune public preşedintele băsescu, cu litere mici, este faptul că România a devenit cel mai clientelar şi cel mai corupt stat din Europa. O armată de oameni, care se află sub ochii, sub comanda şi sub protecţia politică a lui traian băsescu, fură în România tot ce se poate fura, de la bani publici până la parlamentari, voturi ş.a.m.d. Statul clientelar, patronat de traian băsescu, n-are nimic în comun cu ideea de stat performant, despre care preşedintele şi subordonaţii săi vorbesc. În România s-au luat doar măsuri de austeritate împotriva tuturor categoriilor de bugetari, împotriva întreprinzătorilor care nu cotizează, împotriva salariaţilor din mediul privat, împotriva marilor sisteme publice, dar n-a început încă şi nici nu dă vreun semn să înceapă austeritatea împotriva hoţilor, împotriva clienţilor, împotriva tuturor favoriţilor, preferaţilor şi paraziţilor acestui regim pe care Domnia Sa îl conduce. |
|
||||
|
"Edilii din Alba Iulia nu au voie să se supere pe cetăţenii oraşului" Nu înţeleg de ce oamenii din pdl Alba, pdl tot cu litere mici, se comportă ca nişte vătafi pe propria lor moşie. Nu pot să înţeleg de ce edilii municipiului Alba Iulia nu au niciun fel de responsabilitate pentru bunul mers al treburilor urbei. Nu mă aştept să mă informeze pe mine despre ce se întâmplă, dar este clar că ei au datoria morală şi cetăţenească în faţa locuitorilor, a contribuabililor, de a-i ţine la curent cu ce se întâmplă, bun sau rău, în oraş. Am făcut amendamentele la legea bugetului pentru bazinul olimpic din Alba Iulia în urma mai multor sesizări primite din partea copiilor şi părinţilor acestora, aflaţi în situaţia de a cheltui o grămadă de bani pentru deplasarea la bazinul din Deva. Ulterior, am aflat de la pdl că, în realitate, sunt bani pentru finalizarea reparaţiilor, iar întrebarea firească este de ce nu se termină lucrările?... Cât despre secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Alba, evident că ştiam că este nevoie de bani, doar sunt medic... Supărarea celor din pdl este nejustificată, chiar deplasată. M-aş fi aşteptat ca parlamentarii care reprezintă Alba din partea puterii să susţină amendamentele mele, era vorba doar de bani pentru oraş, pentru Alba Iulia, să nu spun că trebuiau să facă ei demersuri în acest sens... Precum întreaga Românie, şi Alba Iulia este cu fundul în sus în ceea ce priveşte administraţia locală. Şefii administraţiei locale pdl se supără ca văcarul pe sat. Pe mine se pot supăra, este adevărat, dar pe cetăţenii municipiului nu au voie să fie supăraţi. Lipsa de transparenţă, de comunicare, de informare, dintre Primăria municipiului Alba Iulia şi cetăţeni, fie ei şi copii, este dăunătoare şi păguboasă. Edilii din Alba Iulia se manifestă aiurea. În loc să aprecieze lucrurile bune, ei aruncă cu noroi. Nu o să fac la fel ca ei, nu mă caracterizează loviturile abjecte, atacurile sub centură. Îmi exprim speranţa că le va veni mintea la cap, măcar în cel de-al 12-lea ceas! Oricum, vor fi aduşi cu picioarele pe pământ anul viitor, la alegeri... |
|
||||
|
"Hienele PDL-iste atacă mişeleşte!" Nimeni nu credem că şi-a imaginat vreodată că oamenii din PDL Alba pot fi atât de laşi, mişei şi lipsiţi de cel mai elementar bun-simţ. Evident, dacă ştiu ceea ce înseamnă bun-simţ... Ei sunt precum hienele care atacă în haită, de obicei noaptea, pentru a nu li se vedea feţele, şi în general pe la spate. Aşa procedează şi acum, nedându-şi numele adevărate, de teamă că lumea îi va batjocori şi mai mult şi le va cere socoteală pentru toate relele abătute pe capul românilor, implicit al locuitorilor din Alba Iulia şi judeţul Alba, în ultimii trei ani. Se ascund de teamă să nu fie "scalpaţi" electoral pentru tăierea salariilor şi a pensiilor, pentru desfiinţarea spitalelor şi a şcolilor, pentru tăierea ajutoarelor de căldură, a ajutorului pentru nou-născuţi şi pentru cei cu handicap, pentru introducerea limbii maghiare obligatoriu în şcoli şi pentru multe alte nerozii de care lumea s-a săturat până peste cap. În consecinţă, hienele se ascund sub pulpana "biroului de presă", doar-doar li se vor şterge urmele. Astfel procedează Hava, Dumitrel, Pereş, Negruţ, Dobra sau Olar. Mai nou încă unul, babiţchi... Scrise cu litere mici sau mari, oricum ai da-o, aceste nume triste sunt laolaltă vinovate de "genocidul" administrat pensionarilor şi populaţiei înfometate şi sărăcite la extrem. Aceştia au votat sau au girat prin activitatea lor toate nenorocirile şi durerile suferite de oamenii nevinovaţi, sau puţin vinovaţi pentru că au votat asemenea specimene de prerie politică, fie sunt parlamentarii puterii, fie sunt în structurile superioare de partid, precum Hava şi Dumitrel, membri ai Biroului Politic Central al PDL, cu drept de vot. Aceste hiene actualmente de tristă realitate şi în viitor de crudă uitare se înşală amarnic când îşi imaginează că populaţia va uita mizeria, umilinţa şi batjocura la care a fost supusă de trei ani încoace. Lumea nu va uita că demnitatea şi calitatea de om au fost călcate în picioare de nişte netrebnici, incompetenţi, mafioţi şi corupţi până în măduva oaselor. Nici măcar pe vremea fanarioţilor nu s-a mai furat şi nu s-a prădat atât de mult această ţară şi locuitorii ei... Contrar dorinţelor abjecte şi mahalagiste ale partidului de lingăi politici, am dat dovadă de mare caracter refuzând să fiu pe mai departe complice cu aceşti distrugători de neam şi de ţară şi nu m-am răzgândit, ca alţi răzgândaci, la prima adiere a vântului...ameninţării. Am refuzat să mai tolerez furtul şi prăduiala din banii publici şi am ales calea demnităţii, atât publică, cât şi politică, pentru a nu mă ruşina mai târziu în faţa propriilor mei copii şi în faţa semenilor mei din Alba, cărora le port un respect deosebit. Împreună cu cetăţenii Oraşului Marii Uniri sper să destructurăm şi să tragem la răspundere sistemul ciocoiesc, mafiot, ticălos şi corupt instaurat la Primărie. Oamenii merită o viaţă decentă şi sigură, iar pensionarii, tinerii, doctorii, profesorii şi toţi cei care îşi câştigă existenţa în mod cinstit merită să trăiască în linişte, demnitate şi onoare. Sunt sigur că toate aceste drepturi fireşti, normale şi garantate de Constituţie le voi putea asigura şi susţine cu o echipă de oameni profesionişti, curaţi, incoruptibili şi hotărâţi să facă de-adevăratelea ceva pentru acest oraş transformat într-o vacă de muls pentru tâlharii şi corupţii găştii pdl-iste. Nu mai avem nevoie de un bian, de un apostol, de un scripcaru, falcă şi câţi or mai fi corupţi ca ei, pentru că la viitoarele alegeri vor deveni nişte simple nume uitate, de care nimeni nu-şi va mai aduce aminte. Iar dacă totuşi vor mai fi oameni care îşi vor aduce aminte întâmplător de hiene, li se va face pielea de găină şi vor scuipa în sân că au scăpat de ei, ca de necuratul...! |
|
||||
|
"Moţiunea de cenzură a opoziţiei - începutul sfârşitului actualei puteri" USL a introdus moţiune de cenzură pe proiectele de lege pe care guvernul şi-a asumat răspunderea. Guvernul boc, cu "b" mic, îşi doreşte să stabilească recordul absolut în ceea ce priveşte numărul de asumări de răspundere pe legi importante. După 14 asumări de răspundere pe legi precum Codul muncii, legile austerităţii prin care s-au tăiat salariile bugetarilor şi pensiile, Legea educaţiei, Legea de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011, dar şi pentru Codul de dialog social, emil boc a anunţat că executivul îşi va asuma răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor, precum şi pe cea referitoare la promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Argumentele în favoarea comasării sunt absolut aberante şi indică maniera în care pdl înţelege şi tratează mecanismele democratice. Dacă în opinia guvernului boc alegerile, care sunt esenţa democraţiei, reprezintă o sursă de instabilitate, următorul pas este să nu le mai desfăşurăm deloc. La fel de absurd este şi argumentul economiei de 20 de milioane de euro. Pentru pdl, democraţia costă cât o cafea şi o apă plată pe cap de locuitor. Economia de 20 de milioane s-ar fi putut obţine mai simplu, de pildă dacă nu s-ar mai acorda finanţare pentru parcuri în păduri şi piscine în sate care nu sunt racordate la utilităţi sau dacă doamna udrea, cu "u" mic, nu s-ar plimba timp de două săptămâni prin ţară, pe unde promite bani primarilor pdl şi clientelei politice. De asemenea, prin măsurile pe care USL le-a propus la buget s-ar fi realizat o economie de 1 miliard. Partidul Naţional Liberal susţine introducerea unui set de criterii pe baza cărora să fie promovaţi judecătorii la ÎCCJ, dar este împotriva modalităţii alese de actuala putere pentru adoptarea acestei legi. Resursa umană din magistratură trebuie profesionalizată, în acest sens legea privind promovarea judecătorilor fiind absolut necesară. Dar o lege pe un subiect atât de important, cu implicaţii pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi, implicit, pe Schengen ar trebui adoptată în urma unei dezbateri serioase, şi nu prin asumarea răspunderii. |
|
||||
|
"Pe cine reprezintă preşedintele României?" USL i-a solicitat preşedintelui traian băsescu, cu litere mici, să prezinte public mandatul cu care a participat la Consiliul European, care a avut loc la Bruxelles, în perioada 8-9 decembrie, precum şi implicaţiile pentru România ale propunerilor făcute de Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel şi care, probabil, vor fi votate şi de România. băsescu este dator să facă publică care va fi poziţia Românei faţă de guvernanţa economică, faţă de politica bugetară comună, dacă se va înscrie în Constituţie deficitul de 3%, dacă se va respecta acest deficit, precum şi despre obligaţia tuturor ţărilor UE de a-şi mări cota de participare la FMI. Precizăm că traian băsescu este singurul şef de stat care a participat la Consiliul European fără primul-ministru şi fără a avea niciun fel de mandat public pentru a vota în numele României. În Constituţia României, politica economică este foarte clar stipulată, ca un apanaj, ca o exclusivitate a guvernului. traian băsescu a fost la Bruxelles fără a avea un mandat de la guvern sau parlament. Orice şef de stat responsabil, ceea ce traian băsescu dovedeşte până în prezent că nu este, trebuie să-i informeze pe cetăţenii propriei ţări ce decizii va lua pentru viitorul lor, care sunt consecinţele pe termen mediu şi lung. |
|
||||
|
Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf: "Fără buget aprobat, România pierdea şansa creşterii economice" Mai puţin de două săptămâni ne despart de un nou an, care se va dovedi decisiv pentru economia şi viitorul ţării noastre. Trebuie să-l începem cu dreptul, astfel încât să putem atinge obiectivele propuse: o creştere economică de 2,1% şi o ţintă de deficit de 1,9% din PIB. Anul 2011 a creat premisele ca aceste estimări să devină realitate. Însă, pentru acest lucru, avem nevoie să respectăm ceea ce este prevăzut în bugetul de stat şi în bugetul asigurărilor sociale. Am remarcat superficialitatea cu care au abordat colegii din USL necesitatea adoptării proiectelor de buget, aşa cum au fost construite de Guvern. Au depus 8.000 de amendamente, adică, practic, şi-au realizat propriile proiecte. În timp ce Guvernul vrea să ajungă la creştere economică prin investiţii, colegii din PSD şi PNL propuneau regresul prin scăderea CAS, reducerea TVA şi blocarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii. Aceste iniţiative nu numai că nu ar ajuta economia, ci, dimpotrivă, ar aduce-o în colaps, prin majorarea deficitului cu 3,8 procente şi prin impunerea suplimentării fondurilor cu o sumă uriaşă - 5,2 miliarde euro. Măsurile populiste ale celor din USL - creşteri de pensii ori de salarii - ar fi de-a dreptul imposibile acum, când în întreaga Europă se aprobă planuri de austeritate de-a dreptul draconice. Ţări care au crezut că pot face faţă recesiunii taie acum salariile şi pensiile la sânge şi cresc taxa pe valoarea adăugată, ajungându-se la aproape 30%. Când a aprobat proiectele de buget, Guvernul nu s-a hazardat într-o viziune populistă, ci a preferat să vină în Parlament cu propuneri responsabile. Însă am văzut, stimaţi colegi din USL, în timpul dezbaterilor proiectelor de buget, că nu puteţi fi responsabili faţă de viitorul ţării. Dacă am dubla pensiile şi salariile, aşa cum aţi cerut, ar însemna pur şi simplu să închidem ţara, fiindcă nu vom mai avea bani pentru nimic. Altfel, datorită calculelor realiste ale Guvernului, vom merge înainte aşa cum trebuie, cu o creştere economică în al cincilea trimestru consecutiv. Noi, cei din PDL, am dat dovadă de responsabilitate şi ne-am asumat riscul de a nu face propuneri populiste, fără acoperire, în timp ce dumneavoastră, cei din USL, faceţi în continuare planuri utopice şi le mai denumiţi şi "Angajamentul pentru România". Pentru că cele zece măsuri despre care vorbeaţi în acel aşa-zis contract politic pe care vi l-aţi asumat nu au temei nici legal, nici financiar. Dar să le luăm pe rând: vă angajaţi să spuneţi adevărul şi să munciţi pentru a scoate ţara din criză. Atunci recunoaşteţi că România a fost scoasă din criză de Guvernul Boc şi că dumneavoastră aţi muncit, e drept, dar numai pentru a pune beţe în roate. În acelaşi angajament spuneaţi că nu veţi promite mai mult decât puteţi face. Dar de ce promiteţi atunci dublarea salariilor şi a pensiilor? Ştiţi bine că economia românească nu poate suporta acum acest lucru, dar ne cereaţi nouă, prin amendamente la buget, să găsim banii de care aveţi nevoie ca să vă susţineţi propunerile populiste. Mai spuneaţi că aveţi un nou model economic, bazat pe iniţiativa privată şi locuri de muncă. Însă cum vreţi să creaţi posturi şi să încurajaţi firmele atât timp cât ne cereţi să renunţăm la Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii? Reiese clar, din tot ceea ce aţi spus şi ce aţi făcut, că v-aţi dorit un singur lucru: ca bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale să nu fie aprobate. Aţi dorit să tergiversaţi discutarea şi intrarea lor în vigoare până undeva prin vară, astfel ca până atunci ţara să cheltuiască în neştire, iar odată ajunsă la mijlocul anului să constate că mai are bani doar pentru o lună. Nu vă pasă că în momentul de faţă suntem printre puţinele state din Uniunea Europeană care au înregistrat creştere economică şi nu faceţi nimic altceva decât să trageţi România în jos. Şi asta doar pentru ca dumneavoastră, cei din USL, la următoarele alegeri să pozaţi în salvatorii ţării. Însă nu vă vom lăsa să faceţi acest lucru, pentru că vom spune adevărul poporului. Rămânem responsabili în faţa problemelor ţării, iar dumneavoastră, o opoziţie superficială, incapabilă să vină cu soluţii bune la problemele concrete ale ţării. Fără acest buget, orice încercare de a merge mai departe către mai bine s-ar fi dovedit imposibilă! |
|
||||
|
"Un 2012 în folosul cetăţenilor!" Ne aflăm la finalul unui an greu, în care Parlamentul a fost de multe ori în atenţia opiniei publice, dar şi de mai multe ori a fost ignorat de cei care reprezintă puterea de astăzi: PDL-UNPR-UDMR. Pentru că finalul de an reprezintă şi un moment de bilanţ, nu doar un prilej de a ne face urări, vreau să readuc în atenţia dumneavoastră câteva dintre principalele evenimente care s-au petrecut în această arenă a democraţiei. Încep prin a vă aminti că aproape cu un an în urmă, pe data de 23 decembrie 2010, domnul Adrian Sobaru a făcut un gest dramatic pentru a atrage atenţia în legătură cu situaţia în care se află copiii bolnavi de autism. Tatăl unui copil care suferă de această boală, Sobaru i-a transmis premierului Emil Boc, prezent în sală, mesajul său: "Aţi luat pâinea copiilor!". Un mesaj care arată neputinţa unui tată, pe de o parte, şi cruzimea unui regim care a tăiat inclusiv indemnizaţiile însoţitorilor copiilor cu handicap. Din păcate, gestul dramatic al domnului Sobaru a rămas fără niciun fel de efect în plan financiar, singurul demers al autorităţilor pe acest subiect fiind întocmirea unui dosar penal pe numele celui care a protestat. O astfel de atitudine a statului faţă de un om care şi-a strigat tragedia merită pe deplin mesajul transmis de Adrian Sobaru: "Ne-aţi ciuruit. Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri. Libertate!" Un alt subiect trist cu care noi, parlamentarii, ne-am confruntat pe parcursul anului care tocmai se încheie este cel legat de asumarea Guvernului României pe o serie de legi, asumare care s-a dovedit a fi o greşeală. Guvernul condus de Emil Boc şi-a făcut o practică din asumarea răspunderii eludând astfel Parlamentul, ultima dată chiar săptămâna trecută. Fie că vorbim despre Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, de noul Cod al muncii, de Legea de uniformizare a salariilor din învăţământ, în anul 2011, de Codul de dialog social sau de Legea comasării alegerilor, toate acestea s-au făcut prin asumarea răspunderii. Aceste legi vor deschide calea dictaturii PDL-UDMR din România! Anul care tocmai se încheie a fost chiar şi mai tragic pentru români. În România anului 2011 oamenii au murit în faţa lacătelor puse pe uşile spitalelor închise ca urmare a reformei din sănătate, au plătit facturi mai mari la alimentele de bază şi, datorită deciziilor Guvernului PDL-UDMR de a se împrumuta mereu, au devenit şi mai datori, ca naţiune. În tot acest timp, reprezentanţii Guvernului nu au făcut niciun fel de sacrificiu şi au continuat să sfideze prin opulenţă şi prin decizii care nu sunt acceptate şi nici îmbrăţişate de societatea civilă. Fără teama de a greşi afirm cu tărie că în 2011 regimul politic PDL-UNPR-UDMR ne-a distrus pe fiecare în parte. Uşor, dar sigur! Profesorii au fost terfeliţi în chip şi fel, medicii au fost alungaţi în străinătate, pensionarii n-au mai fost scoşi din "nesimţiţi", poliţiştilor li s-a arătat "bulanul" de miliţian, funcţionarilor din Ministerul Finanţelor li s-a spus că nu au dreptul să protesteze, iar studenţilor nu li s-a permis accesul la o întâlnire cu ministrul educaţiei. Într-un cuvânt, toţi românii au fost făcuţi de râs de Traian Băsescu şi liderii PDL, care au ajuns la putere minţind toate aceste categorii sociale cu sloganuri fără acoperire şi lozinci demagogice. Nu cred că este cazul să vă mai amintesc de sloganul prezidenţial "Să trăiţi bine!", dar e cazul să vă aduc aminte că românii au ieşit în stradă pe 22 decembrie 1989, au strigat "Jos Ceauşescu!" şi au plătit cu viaţa tocmai pentru că se săturaseră că dictatorul de acum 20 de ani le tăia lumina, le dădea să mănânce tacâmuri, le spunea ce să gândească şi ce să citească. Ne refuza libertăţile fundamentale şi ne minţea în fel şi chip, încercând să construiască o realitate paralelă. O realitate de care eram conştienţi că este falsă, însă nu aveam curajul necesar să ne opunem acelui sistem, acelei realităţi. Am declarat în nenumărate rânduri: dictatorii au ajuns la putere cu ajutorul votului popular şi şi-au consolidat puterea folosindu-se de trădătorii care s-au făcut preş în faţa unor avantaje personale pe care le-au primit pentru trădarea lor. Astăzi suntem în această situaţie. Peste ani, istoricii vor analiza dacă vânzările acelor parlamentari care au stat frumos în băncuţe şi nu au votat pentru români au fost benefice pentru viitorul României. Acum, la finele anului 2011 îmi doresc ca anul viitor să ne găsească pe toţi mai responsabili atunci când vine vorba despre poporul român şi interesele sale! |
|
||||
|
"Agresiuni casnice cu risc suicidar" Cinci paciente au ajuns la Centrul de Toxicologie de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" în urma tentativelor de sinucidere. O pacientă de 24 de ani din Andrieşeni a ingerat medicamentele celor 3 copii în scop suicidar, în urma unei agresiuni casnice. Medicii de urgenţă din UPU au intervenit imediat pentru asigurarea depurării toxicului prin lavaj gastric, purgativ, diureză osmotică, iar pacienta va rămâne internată la Toxicologie, beneficiind şi de suportul psihologilor voluntari de la CIRTITA. O altă pacientă de 31 de ani din Dagata a ingerat opiacee în scop suicidar, tot în urma unei agresiuni casnice. Pacientele ce asociază gestul suicidar unei agresiuni casnice sunt din ce în ce mai multe, iar în absenţa unui program de asistenţă există riscul ca aceste tentative să se repete. |
|
||||
|
"O nouă etnobotanică" Un tânăr de 17 ani a ajuns la Centrul de Toxicologie de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" dependent de droguri de sinteză. Pacientul consumă etnobotanice de aproape de 3 ani, iar fenomenele de adicţie s-au instalat treptat, pacientul crescând dozele şi asociind drogurile de sinteză. După evaluare clinică şi biologică şi cuparea sindromului de sevraj, pacientul va beneficia de suport psihologic. Constatăm că drogurile de sinteză ("etnobotanice") înlocuiesc drogurile de mare risc şi încep să se răspândească şi în rural. Totodată, se trece la forme injectabile de administrare, iar dependenţă se instalează cu rapiditate. În ceea ce priveşte drogurile "clasice", putem preciza profilul pacientului intoxicat cu droguri ajuns în urgenţe în urma intoxicaţiei acute sau datorită patologiei asociate: bărbat (85,96% din cazuri) din urban (82,46%), adesea fără ocupaţie (61,45%) sau student (24,56%), sau elev ( 8,77%) ce ajunge la spital la sfârşitul săptămânii, cu maximum duminica (24,56%) şi cel mai rar în zilele de joi (3,51%), în intervalul orar 6-12 (35,09%) şi 18,00 (26,32%). Cei mai mulţi sunt tineri în grupa de vârstă 21-30 ani (54,38%), iar cei peste 31 de ani sunt doar 7,02%. În ordinea descrescătoare s-au identificat următoarele grupe de toxice (altele decât drogurile de sinteză "etnobotanice"): THC (tetrahidrocanibinol) în 49,12%, benzodiazepine (28,07%), barbiturice (8,77%), acetaminofen (7,02%), metadona (3,7%), ecstasy (1,75%). |
|
||||
|
"Şoferii Sfântului Andrei" Patru şoferi au fost aduşi de poliţia rutieră în noaptea Sfântului Andrei după ce au fost opriţi în trafic în urma consumului de alcool. Au fost evaluaţi clinic de medicii de urgenţă şi s-au recoltat probe biologice. O familie a ajuns la ora 5,00 la Centrul de Traumă de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" în urma unui accident rutier la Valea Adâncă. Pacienta de 39 de ani este în stare gravă, politraumatizată, cu traumatism craniocerebral, contuzie toracoabdominală şi fractură de claviculă stângă. Este în curs de evaluare clinică, imagistică şi biologică şi stabilizare. Soţului i s-au recoltat şi probe biologice, existând suspiciunea consumului de alcool. Pentru a creşte siguranţa în trafic am propus printr-un proiect ca pedeapsă pentru cei care, băuţi fiind, schilodesc sau omoară în accidente rutiere să fie aceeaşi ca pentru crimă cu premeditare şi să li se suspende carnetul pe viaţă. Sper ca parlamentarilor, indiferent de culoarea politică, să nu le fie indiferentă siguranţa noastră. |
|
||||
|
"Lege antiomerta" Sunt nenumărate cazurile în care informaţiile solicitate de cetăţeni, ONG-uri sau media se lovesc de tăcerea arogantă a celor ce conduc instituţiile statului. Numirile politice le conferă invincibilitate, iar legea actuală nu prevede nicio sancţiune pentru tergiversarea la nesfârşit a răspunsurilor la astfel de cereri şi chiar oferă posibilitatea puternicilor zilei să transfere responsabilitatea spre vreun acar Păun. În acest mod sunt ascunse afaceri oneroase şi comisioane bine direcţionate. Pentru că vrem transparenţă reală şi combaterea corupţiei, am inclus în noua lege pe care o voi depune la Parlament, prevederea că cei care conduc instituţiile sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a cererilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor date şi a termenelor de răspuns. Proiectul legislativ prevede şi sancţiuni concrete care pot merge până la demiterea şefului instituţiei. În acest mod sperăm să oprim omerta celor numiţi politic, dând şansa cetăţeanului obişnuit, ce contribuie din greu la salariile lor, să-şi poată rezolva problemele. |
|
||||
|
"Pedeapsa şoferilor băuţi" Solicit parlamentarilor adoptarea de urgenţă a proiectului legislativ prin care şoferii care conduc în stare de ebrietate, sub efectul drogurilor sau fără permis şi produc accidente cu victime să fie pedepsiţi pentru crimă cu premeditare. Consider inadmisibil ca un ucigaş să fie lăsat în stare de libertate, aşa cum se întâmplă adesea în România în cazul accidentelor rutiere. Voi depune şi un nou proiect legislativ ce vizează accelerarea anchetei în cazul accidentelor cu victime produse de şoferi băuţi sau drogaţi. În aceste situaţii examenele toxicologice vor fi decontate imediat de şofer, pentru a se evita situaţiile în care aceste rezultate nu sunt oferite justiţiei de către IML din motive financiare. Un român moare sau este schilodit în fiecare oră în accidente rutiere. Prima cauză de deces la tinerii între 16 şi 24 de ani este accidentul rutier, iar pierderile economice estimate sunt cât tranşele FMI şi reprezintă 1,5-2% din PIB. Peste 1.700de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 6.400 au fost grav răniţi în accidente auto în 2010. Conform statisticilor europene, în 2009 România a înregistrat cei mai mulţi morţi în accidente rutiere. În 2009, în România s-au înregistrat 130 decese la un milion de locuitori. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa ratei evenimentelor rutiere soldate cu morţi şi răniţi grav. Din 1990 şi până în prezent, peste 62.000 de români au murit în evenimente rutiere. 3% dintre accidente au drept cauză consumul de alcool. A te urca la volanîn stare de ebrietate, aflat sub efectul substanţelor stupefiante sau fără permis, urmat de producerea unui eveniment rutier soldat cu victime,echivalează cu săvârşirea infracţiunii de crimă cu premeditare. Mă întreb doar ce măsuri am lua dacă un român ar fi victima unui atac terorist în fiecare oră? Ce forţe ar fi mobilizate? Cât de rapid am lua măsuri legislative? În ţări precum Portugalia, Franţa, Anglia, Luxemburg, Olanda siguranţa rutieră a devenit politică de stat, iar prin măsurile legislative luate s-au înregistrat scăderi de 30-50% ale numărului de evenimente rutiere soldate cu morţi şi răniţi. România s-a angajat să reducă numărul deceselor în evenimente rutiere cu 50%, iar nerealizarea acestor obiective şi mai ales continuarea trendului ascendent poate conduce la adoptarea unor măsuri din partea UE. Această măsură legislativă prevede că fapta persoanei care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau fără permis de a conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai, soldată cu producerea unui accident de circulaţie din vina sa, din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală gravă a unei persoane, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Sperăm ca prin înăsprireamăsurilor legislative cât mai mulţi români să ajungă în siguranţă acasă. |
|
||||
|
"Accidentat pe trecere" Un pacient de 41 de ani a fost accidentat în această dimineaţă pe trecerea pietoni din Târgul Cucului. A fost transportat la Centrul de Traumă de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" chiar de către şoferul ce a produs accidentul. Pacientul a fost preluat imediat în UPU de medicii de urgenţă şi este în curs de evaluare clinică, imagistică şi biologică. Poliţia rutieră a solicitat recoltarea de probe biologice. Într-o singură zi şapte pacienţi au avut nevoie de asistenţă medicală în urma accidentelor rutiere, iar multe dintre acestea s-au produs pe trecerile pietonale. Vom propune printr-un proiect legislativ dublarea pedepselor pentru şoferii ce provoacă victime chiar pe trecerile de pietoni şi vom adresa comisiei pentru circulaţie un proiect de hotărâre pentru modificarea modului de semaforizare în Iaşi. |
|
||||
|
"Lege deblocare posturi rezidenţi" Paradox demn de logica numirilor politice din sistemul medical românesc: avem medici şomeri, deşi numărul lor este insuficient. Bomboana de pe coliva sănătăţii a pus-o examenul de rezidenţiat, când celor ce au promovat examenul li se refuză şansa specializării în această ţară, deşi avem specialităţi deficitare precum medicina de urgenţă, terapia intensivă, radiologia, oncologia sau medicina de familie. În aceste condiţii, mai miră pe cineva faptul că deficitul de personal medical continuă să crească, că şansa de a avea un medic atunci când eşti bolnaveste de trei ori mai mică decât în restul Europei, că există în România 100 de localităţi rurale fără medic sau că un medic tratează în condiţii mult mai dificile de şase ori mai mulţi pacienţi decât cel din urban? Suprasolicitarea datorată numărului mic de medici, riscul de eroare, tăierile salariale, precum şi lipsa de perspectivă datorată blocării posturilor se alătură degradării clădirilor în care lucrează, lipsa medicaţiei şi a dotării tehnice constituie motivaţia plecării din România. 8331 au plecat deja, iar alţi 60% vor să îi urmeze. Am admirat curajul rezidenţilor protestatari de la Craiova, dar mă întreb şi azi unde sunt ceilalţi complici din sistemul medical? Sunt sigur că, pentru cei aleşi,noua flotilă de elicoptere SMRUD (Serviciul Mobil de Rezolvare a Urgenţelor Demnitarilor) va fi la fel de eficientă ca la Cluj. Noi, ceilalţi, ştim însă că lipsa unui medic înseamnă parastas şi nu ne poate convinge niciun pompierism paramedical că muream oricum plimbaţi între spitale. Solicit ministrului sănătăţii, medic de profesie, să asigure printr-un ordin de ministru suplimentarea locurilor în specialităţi deficitare pentrutinerii medici ce au promovat examenul de rezidenţiat. Printr-o astfel de măsură, cu cheltuieli mai mici decât cele destinate vreunui patinoar, putem face ca paradoxurile să dispară din sistemul medical românesc. |
|
||||
|
"Permisul şoferilor băuţi" Solicit parlamentarilor să nu mai tergiverseze dezbaterea şi adoptarea legii privind înăsprirea pedepselor pentru şoferii ce conduc sub influenţa băuturilor alcoolice. Este nevoie de măsuri ferme pentru a stopa epidemia accidentelor rutiere cu mortalitate ridicată datorată consumului de alcool la volan. Am ajuns să înregistrăm 150 de morţi la un milion de locuitori în accidente rutiere, ceea ce reprezintă aproape dublu faţă de media europeană. Într-o singură lună 1089 de şoferi au fost amendaţi pentru conducerea sub influenţa alcoolului, iar procentul şoferilor sub influenţa băuturilor alcoolice (44,5%) implicaţi în accidente rutiere este aproape dublu faţă de cel al conducătorilor auto care nu au fost niciodată implicaţi în accidente (24,5%). Proiectul legislativ pe care l-am depus în aprilie 2010 prevede aplicarea de sancţiuni complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă variind între: a) cinci ani (în cazul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune); b) zece ani (când conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau s-a soldat cu avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale fără victime); c) mergând până la anularea permisului (când conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice s-a soldat cu producerea unui accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane. Mă întreb doar cine sau câţi trebuie să mai moară pentru ca parlamentarii să adopte un proiect de lege care să ne protejeze viaţa...?! |
|
||||
|
"Un seppuku de singurătate" Un pacient de 44 de ani a ajuns în şoc hemoragic la Centrul de Traumă de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" după ce s-a înjunghiat în abdomen. A fost preluat rapid de medicii de urgenţă din UPU, necesitând resuscitare volemică, evaluare clinică, imagistică şi biologică şi va fi operat de urgenţă. Prognosticul rămâne rezervat datorită severităţii lezionale şi gravităţii formei clinice. Când starea clinică o va permite pacientul va beneficia de suportul psihologic al celor de la CIRTITA, întrucât factorul declanşator al gestului suicidar a fost sindromul depresiv legat de singurătate. Sper ca proiectul legislativ pe care l-am iniţiat prin care se asigură asistenţa psihologică şi pentru această categorie de pacienţi să constituie un prim pas pentru un plan naţional de prevenţie a suicidului. |
|
||||
|
"Personal medical bătut" Mai miră pe cineva faptul că un ambulanţier a fost bătut încercând să salveze viaţa asistentului? Nu cred. Jurnalele de ştiri se deschid în fiecare zi cu câte un doctor, asistent, brancardier sau ambulanţier bătut sau înjunghiat. Suntem de aceeaşi parte a baricadei când încercăm imposibilul şi de aceea vrem fie mai bine pentru pacienţii noştri prin realizarea unui cod de bune practici. Această iniţiativă legislativă este doar una dintre cele ce vor realiza un sistem medical în care relaţia pacient-medic va fi din nou cea mai importantă. Până una alta vedem că deschidem în fiecare zi jurnalele de ştiri cu câte un doctor, asistent, brancardier sau ambulanţier bătut sau înjunghiat. Bună dimineaţa Ministerului Sănătăţii! Acum mai bine de doi ani spuneam, în plenul Camerei Deputaţilor, ca personalul medical aflat în misiune este supus, nepermis de des, agresivităţii verbale şi fizice. Atrăgeam atenţia Parlamentului României că din ce în ce mai mulţi dintre cei care încearcă să salveze vieţi sunt agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi, de multe ori chiar de către cei cărora le salvează viaţa. Întrucât nu există sisteme eficiente de protecţie sau acestea sunt iluzorii, iniţiam acum mai bine de un an un proiect legislativ ce propunea ca agresiunile împotriva personalului medical să fie considerate infracţiuni şi să fie pedepsite ca atare. Doream, totodată, ca viaţa celor din UPU să fie păzită de către poliţişti. Spuneam atunci că sancţionarea actelor de violenţă împotriva personalului medical ar descuraja această agresivitate, permiţând truditorilor din sănătate să poată acţiona eficient în interesul pacienţilor. De asemenea, propuneam şi ca în cazul decesului personalului medical în urma unei astfel de agresiuni familia să poată beneficia de o asigurare de viaţa implicită. Nici astăzi acest proiect de lege nu a fost adoptat. Se pare că mai trebuie să fie bătut vreun ambulanţier sau înjunghiat un brancardier de la UPU Cluj pentru ca legile pe care le iniţiez, pornind de la o realitate dureroasă, să intre în atenţia guvernanţilor. Acest proiect legislativ a beneficiat doar de avizul negativ din partea ministerului de resort. Sper ca noul ministru a sănătăţii, medic de profesie, să ne ajute în a salva şi vieţile celor care salvează vieţi. |
|
||||
|
"Ancheta Ponta" În urma schimbului de declaraţii publice din ultimele două zile şi a schimbului de replici dintre domnul Ponta şi domnul Lăzăroiu, cred că este absolut necesar ca autorităţile cu competenţă în anchetă ale statului român să se sesizeze. Nu putem şti dacă este vorba doar de alegaţii de presă sau de fapte reale, dar este bine de clarificat anumite aspecte. Este bine chiar şi pentru liderul PSD să se clarifice dacă, în exerciţiul funcţiei de şef al Corpului de Control al primului-ministru ar fi folosit materialele rezultate în urma activităţii instituţiei în jocul politic şi electoral. Domnul Lăzăroiu afirma că domnul Ponta i-ar fi furnizat date din dosarele cuprinzând anchetele Corpului de Control al Guvernului, date privitoare la fapte cu caracter penal sau potenţial penal, fără îndoială compromiţătoare, despre persoane cu funcţii importante din guvernarea 2000-2004. Aceste date erau furnizate în schimbul măsurătorilor electorale ale Alianţei DA. În cazul în care aceste fapte au un suport real, domnul Ponta, în ciuda vârstei fragede, trebuie să se retragă din viaţa publică şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă. |
|
||||
|
"Închisoare pentru profanarea simbolurilor naţionale" Nu este prima dată când suntem trataţi ca infractori sau cerşetori, şi nu numai în străinătate. Istoria ne este spânzurată chiar la noi acasă, simbolurile naţionale sunt înlocuite de pe clădirile instituţiilor publice, iar dacă protestăm suntem acuzaţi de toate intenţiile rele din această lume, cele mai blânde incluzând naţionalismul sau discriminarea. A fi cetăţean al acestei ţări presupune şi a arăta respect pentru însemnele şi simbolurile statului român. Situaţiile în care nu se întâmplă astfel sunt inadmisibile, numai că în acest moment nu există vreo pedeapsă pentru cei care expun dispreţului public, insultă, înlăturăsau distrug aceste însemne şi simboluri. Este necesară adoptarea în regim de urgenţă a proiectului legislativ care vizează respectarea demnităţii naţionale şi condamnă la închisoare pe cei care profanează simbolurile şi istoria României. Astfel, propunem ca orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României să se pedepsească cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Totodată, propunem aceeaşi pedeapsă cu închisoarea pentru fapta de a insulta în public, a distruge sau a înlătura stema ţării, sigiliul statului sau o emblemă, drapel, stindard, steag, insignă, imn, sau alt însemn sau simbol al statului. |
|
||||
|
"Repertoriul domnului Ponta" Nu pot să nu spun că m-am delectat cu momentul în care domnul Pontaa renunţat la telenovela USL şi a ales alt repertoriu. Declaraţia de vodevil a cârlanului de frunte ne dovedeşte doar că Uniunea Şefilor Locali este condusă de comici celebri. În loc să se întrebe de ce încă un parlamentar optează să nu mai fie condus de dumnealui sau să-l preocupe căderea liberă în sondaje,el alege din nou să-şi realizeze numărul din cuplet,recitând neinspirat din vorbele de duh auzite de la alţii. |
|
||||
|
"Şoferii băuţi plătesc tot" De curând am depus la Camera Deputaţilor un proiect legislativ de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ce vizează înăsprirea măsurilor referitoare la conducerea sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihotrope. Acest proiect prevede că cei surprinşi în trafic în astfel de situaţii vor plăti atât actul medical (evaluarea clinică, recoltarea de probe biologice şi determinările toxicologice), precum şi intervenţia poliţiei (deplasare, alcooltest). Am speranţa că această prevedere legislativă îi va descuraja pe şoferi să se urce la volan după ce au băut, în contextul în care de la 1 ianuarie 2012, noua limita a alcoolemiei va fi de 0,5g%o) "Trei şoferi sunt amendaţi în fiecare zi după ce au fost surprinşi băuţi în trafic, iar pierderile economice legate de evenimentele rutiere sunt estimate la 1,5-2% din PIB." Studiul Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii (ICPC) din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că procentul şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice (44,5 %) implicaţi în accidente rutiere este aproape dublu faţă de cel al conducătorilor auto care nu au fost niciodată implicaţi în accidente (24,5 %). Cheltuielile colaterale suportate de fiecare dintre noi ţin de intervenţia poliţiei, determinările prin alcooltest, deplasarea la spital, intervenţia unei echipe medicale, recoltarea de probe biologice şi determinări toxicologice. De multe ori aceşti şoferi produc disfuncţionalităţi în activitatea serviciilor de urgenţă, creează probleme, prin agresivitate verbală sau fizică, iar evaluarea clinică, recoltarea de probe biologice şi determinările toxicologice presupun deturnarea de resurse umane ţi materiale care sunt destinate asigurării terapiei pacienţilor aflaţi în stare gravă. Acest proiect legislativ prevede ca cei surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihotrope vor deconta atât actul medical, precum şi intervenţia poliţiei. |
|
||||
|
"Noaptea cuţitelor lungi - cinci înjunghiaţi la Centrul de Trauma şi Toxicologie «Sfântul Ioan»" A doua gardă de Crăciun s-a transformat în noaptea cuţitelor lungi pentru cei de la UPU de la Centrul de Traumă şi Toxicologie, "Sfântul Ioan" din Copou. Într-o singură oră, cu doar doi medici şi doi asistenţi au reuşit să trateze 5 înjunghiaţi aduşi de urgenţă de ambulanţe din întreg judeţul. MI, de 59 de ani, din Valea Adâncă, a fost înjunghiat în torace şi a necesitat resuscitare volemică şi respiratorie şi intervenţie chirurgicală de urgenţă. Datele de anturaj indică faptul că a fost înjunghiat de un vecin, în propria casă. Pacientul a zăcut mai multe ore până a fost descoperit de un frate care a anunţat ambulanţa. O familie din Tibana a fost înjunghiată în timp ce sărbătorea Crăciunul chiar de fratele soţului, aflat printre invitaţi. CI, de 69 de ani, prezintă plăgi tăiate multiple la nivelul feţei, antebraţelor şi picioarelor. A fost preluat de medicii de urgenţă, stabilizat volemic, evaluat rapid clinic, imagistic şi biologic şi este în curs de rezolvare chirurgicală. CE, de 39 de ani, a fost înjunghiată în mână şi membre în momentul în care a încercat să intervină şi să anunţe ambulanţa. Prognosticul rămâne rezervat datorita severităţii lezionale şi complicaţiilor posibile. Doi fraţi din Oţeleni, BP, de 38 de ani, şi BD, de 27 de ani, au fost înjunghiaţi de un grup de necunoscuţi la ieşirea dintr-un bar. Prezintă multiple plăgi înjunghiate şi vor necesita evaluări suplimentare la UPU de la Spitalul de neurochirurgie. Alţi cinci pacienţi din Deleni, Popricani, Crucea şi Hârlău au necesitat asistenţă de urgenţă în urma agresiunilor. Iaşiul este primul oraş din România ce beneficiază din 2011 de înfiinţarea prin hotărâre de guvern a unui centru de traumă, iar utilitatea unui astfel de centru a fost dovedită chiar în noaptea de Crăciun. |
|
||||
|
"Vaclav Havel" Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a aduce un omagiu celui care în vremurile comunismului a aprins lumina speranţei pentru noi, românii. Vaclav Havel a fost şi va rămâne un simbol al democraţiei şi al libertăţii. De asemenea, Vaclav Havel, este un model al ideologiei politice, al luptei pentru un ideal, al respectării credinţei în acel ideal. Regretul meu personal este dezinteresul pe care clasa politică românească de după anii ´90 l-au arătat în relaţiile cu Vaclav Havel. Singura vizită oficială a lui Vaclav Havel în România a fost în 1994, iar asta ne confirmă dezinteresul acelor vremuri. Întâmplarea face ca moartea lui Vaclav Havel să survină în perioada în care România comemorează 22 de ani de la Revoluţia care a salvat România de regimul comunist. Sunt zile în care noi, în special clasa politică, trebuie să avem o mai mare aplecare către acele vremuri, să ne gândim mai mult ca niciodată la curajul oamenilor de a se sacrifica pentru idealul libertăţii, de aceea acest sacrificiu uman trebuie respectat cu sfinţenie. Nu trăim cele mai bune vremuri acum, din cauza acestui dezastru financiar mondial, iar pentru cetăţeni situaţia ar putea avea similitudini cu acea perioadă nefastă. Doresc totuşi să clarific situaţia şi să transmit tuturor cetăţenilor faptul că lucrurile se vor schimba. Literalmente muncim pe brânci pentru a schimba acest context, pentru a reconstrui ceea ce alţii au distrus, pentru a aduce din nou speranţa de mai bine. Este sfârşit de an, fiecare în parte începem să ne facem bilanţul final al anului, cu împliniri, realizări şi, bineînţeles, neîmpliniri. Am avut un an extrem de încărcat, am făcut cu toţii multe sacrificii, dar toate sacrificiile merită pentru a salva viitorul României. Am mare încredere în anul 2012 că lucrurile se vor schimba, situaţia economică se va îmbunătăţi şi atunci se va demonstra că toate măsurile pe care le-am luat nu vor fi fost luate în van! |
|
||||
|
Domnul Constantin Severus Militaru: "Un mare succes la Bruxelles" Prea puţini jurnalişti sau analişti economici au apreciat la justa măsură succesul politico-diplomatic al Preşedintelui României la Consiliul European de la Bruxelles, din 8-9 decembrie 2011. Mai mult, unii oameni politici, răuvoitori şi slab informaţi, au încercat să ascundă acest succes sub falsul argument potrivit căruia preşedintele "nu avea mandat să angajeze România!" Aş vrea să fiu scurt şi concis în legătură cu micimea oamenilor politici care compun azi opoziţia politică şi care sunt mult prea angrenaţi în competiţia "cine este mai demagog decât Ion Iliescu!". Aşa stând lucrurile, cred că fostul preşedinte chiar are de ce să se teamă. În primul rând, pentru avocaţii care au lipsit la cursul de drept comunitar sau pentru senatorii care n-au ajuns mai niciodată la Parlament, ci doar pe la televiziuni, le-aş aminti faptul că, aşa cum a fost el definit, Consiliul European este reuniunea şefilor de stat şi de guvern, la care nu participă nici şefii parlamentelor şi nici şefii opoziţiei. De ce? Pentru că şefii de stat sunt şi cei mai legitimi oameni politici care pot decide politic pentru poporul lor. În al doilea rând, nu cred că bănuieşte niciunul dintre liderii opoziţiei care ar fi fost implicaţiile economice concrete ale opţiunii "out of budgetary plan" pentru statele care nu au adoptat încă moneda unică europeană. Le-aş da temă de gândire şi le-aş da şi timp ca să răspundă cum ar fi fost afectat sistemul bancar din România, obligaţiunile statului român, ritmul investiţiilor străine directe, cursul de schimb şi alţi parametri macroeconomici. Mi-e greu să cred că voi obţine şi răspunsurile adecvate. Aşa că, personal, voi considera că atitudinea şi alegerea Preşedintelui României a fost cea care exprimă cel mai bine interesul naţional şi că fiecare român a fost reprezentat cu cea mai mare bună-credinţă. Ca membru al Comisiei de buget, finanţe şi bănci, trag speranţa că statele care au adoptat decizia bugetară la Bruxelles îşi vor menţine angajamentele. |
|
||||
|
"O modificare necesară la Legea nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii" Declaraţia mea de astăzi vizează propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii. Proiectul de lege la care fac referire, respectiv PL-x nr.210/2011, are ca obiect de reglementare redefinirea funcţiilor Inspecţiei Muncii în acord cu dinamica legislaţiei europene şi a prevederilor convenţiilor ratificate de ţara noastră, precum şi cu necesitatea adaptării la noile cerinţe legate de reorganizarea instituţiilor publice. Împreună cu colegii mei din cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială am dezbătut şi dat în cadrul Comisiei un raport de aprobare a acestui proiect legislativ ce se impunea, având în vedere că Legea nr.108/1999 a avut la bază, la momentul înfiinţării şi organizării Inspecţiei Muncii, prevederile Convenţiilor OIM nr.81/1947 privind inspecţia muncii din industrie şi comerţ şi nr.129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură, deci două acte normative ale căror prevederi nu fac faţă dinamicii înregistrate în domeniul relaţiilor de muncă din ultimii ani. Astfel, prezentul act normativ reformulează atribuţiile generale şi speciale, distinct pe domenii: relaţii de muncă, securitate şi sănătate în muncă, supravegherea pieţei în concordanţă cu noile prevederi legale, şi le elimină pe cele preluate de alte instituţii; întăreşte capacitatea de control a instituţiei; reglementează măsuri de protecţie pentru personalul Inspecţiei Muncii împotriva ameninţărilor, violenţelor etc. De asemenea, este modificat cuantumul amenzilor contravenţionale pentru a eficientiza actul de control. Consider că acest proiect legislativ care este de câteva săptămâni bune la votul final trebuie să fie aprobat de plenul Camerei Deputaţilor în această sesiune parlamentară, pentru a putea da posibilitatea inspectorilor să-şi desfăşoare activitatea în condiţii bune şi pentru ca acţiunile de control să aibă eficienţă. |
|
||||
|
"Din cauza salariilor mizere, poliţiştii locali îşi iau concedii fără plată şi pleacă la muncă în străinătate" Declaraţia mea politică se referă la situaţia Poliţiei Locale din Municipiul Botoşani. Astfel, din cauza salariilor mici, tot mai mulţi agenţi din cadrul Poliţiei Locale Botoşani aleg să îşi ia concediu fără plată şi să plece la muncă în străinătate. Numai anul acesta, zece agenţi şi-au luat concediu fără plată şi au plecat în afară, pentru că salariile pe care le încasau la Poliţia Locală nu le mai permiteau să-şi asigure traiul zilnic pentru ei şi familiile lor şi să-şi achite ratele şi datoriile. Pentru acei dintre dumneavoastră care nu ştiu, mă refer mai ales la colegii de la putere, salariul mediu al unui poliţist local este de 600 de lei. Din aceşti bani un poliţist local trebuie să îşi poată cumpăra de mâncare, să aibă cu ce-şi trimite copiii la şcoală, să plătească costurile de întreţinere, care tocmai au sărit în aer în perioada de iarnă pe fondul scumpirii gigacaloriei, şi să-şi achite ratele la împrumuturile mai vechi care i-au permis să supravieţuiască până acum. Spun să supravieţuiască, nu să trăiască, căci este evident că având la dispoziţie o aşa sumă ridicolă de bani ca plată pentru asigurarea ordinii în oraş şi prevenirii infracţionalităţii, care şi ea a urcat la cer, pe fondul sărăciei, un poliţist local nu poate afirma conform niciunui standard oficial sau neoficial că trăieşte. Conform responsabililor, în momentul de faţă sunt zece persoane încadrate la Poliţia Locală Botoşani care se află în concediu fără plată, perioada stabilită de lege fiind de la 1 la 3 ani. Din discuţiile avute, aceştia se află răspândiţi în toată Europa ca să lucreze şi să trimită acasă bani pentru familii. În perioada în care pleacă, legea permite angajarea pe perioade determinate, însă plecarea lor determină alocarea de sume suplimentare pentru pregătirea şi echipamentul celor care înlocuiesc temporar titularii.Aşadar,plecarea nu aduce economii la bugetul poliţiei locale, ci cheltuieli suplimentare. Şi se anunţă vremuri şi mai grele pentru poliţiştii locali. La anul ar putea fi făcute disponibilizări, pentru ca instituţia să se poată încadra în prevederile legislaţiei actuale, în baza datelor rezultate în urma recensământului populaţiei. Potrivit datelor preliminare de la recensământ, patru angajaţi trebuie concediaţi în prima fază, căci se prevede să existe un agent la 1000 de locuitori. În luna martie, odată cu primele date statistice oficiale de la recensământ, s-ar putea ca populaţia din municipiul Botoşani să nu mai atingă 100.000, fapt care ar conduce la noi concedieri, având în vedere că acum lucrează aici 120 de poliţişti locali. Iată de ce, de la această tribună, solicit puterii să înceteze să mai reducă la infinit locurile de muncă şi salariile bugetarilor, inclusiv pe ale acelora al căror rol este asigurarea ordinii şi combaterea infracţionalităţii în comunitate. |
|
||||
|
"«După 22 de ani, democraţia în pericol» cu USL pe scena politică românească" Moţiunea este unul dintre cele mai importante instrumente parlamentare, pe cât de democratice, pe atât de fireşti, aflate la îndemâna opoziţiei parlamentare pentru a cenzura actul de guvernare. Sigur, prin funcţiile sale, moţiunea este în acelaşi timp unul dintre mijloacele prin care opoziţia are posibilitatea de a-şi etala propriile principii de guvernare, de a veni cu propuneri şi sugestii în mod constructiv, respectiv de a veni cu soluţii la problemele criticate din activitatea Guvernului. Însă dacă am avea într-adevăr o opoziţie interesată de binele cetăţenilor acestei ţări sau de funcţionarea eficientă a mecanismului economic şi financiar, aş tinde să apreciez orice demers democratic care ar avea ca şi scop stabilitatea economică, şi creşterea nivelul de trai. Dar atât timp cât este evident faptul că prin tot ceea ce iniţiază reprezentanţii opoziţiei, prin domnii Ponta şi Antonescu, scopul este acela de a câştiga capital electoral, chiar cu riscul de a crea instabilitate politică şi economică, astfel de gesturi nu pot decât să le cataloghez ca iresponsabile. Departe de orice drept democratic, nu pot să nu constat încărcătura demagogică şi politicianistă pe care o are şi această a zecea moţiune de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia, în pericol" depusă de opoziţie. Convoiul semantic al moţiunilor, atât cele simple, cât şi cele de cenzură, este întotdeauna foarte încărcat, pendulând între frazele patriotarde şi demagogia mai mult sau mai puţin populistă. Chiar dacă aş accepta faptul că, democraţia noastră parlamentară nu are tradiţii atât de îndelungate, totuşi nu pot să accept transformarea acestor moţiuni într-un mijloc procedural de amânare a modernizării şi europenizării României. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că România şi întreaga lume traversează un moment critic de criză financiară şi economică, iar rolul celor care deţin frâiele puterii este acela de a lua toate măsurile de reducere a costurilor şi de aplicare a unui plan de maximă prudenţă şi austeritate astfel încât România să evite situaţia financiară dezastruoasă precum cea a Greciei şi mai nou a Italiei. Măsura asumării Guvernului pe Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale face parte din planul de austeritate al statului român, plan care are menirea de a contribui la stabilitatea economică şi financiară a ţării. Însă departe de a fi preocupaţi de binele cetăţenilor acestei ţări, cei doi lideri ai opoziţiei se pare că au luat decizii strict legate de propria lor persoană, fără a ţine cont de absolut nimic şi cu atât mai puţin de părerea propriilor primari din ţară. Spun acest lucru deoarece sunt absolut convins că s-ar fi lovit de un răspuns ferm negativ, pentru că primarii, în majoritatea lor, sunt singurii care pricep cel mai bine nevoile comunităţii şi ale cetăţenilor ei. De asemenea, ei sunt singurii care cunosc faptul că un an cu mai multe tipuri de alegeri electorale ar însemna pe lângă cheltuieli foarte mari şi un blocaj instituţional, economic şi administrativ, în detrimentul cetăţenilor. Din acest punct de vedere, actualul Guvern a decis asumarea răspunderii pe Proiectul de Lege privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, ceea ce ar conduce, pe de o parte, la o reducere semnificativă a cheltuielilor electorale, precum şi la o bună funcţionare a instituţiilor statului. Însă şi cu această ocazie scena politică românească a fost din nou martora unor episoade repetate de populism şi demagogie oferite de politicienii opoziţiei, iar atitudinea domnilor Ponta şi Antonescu vine să completeze această tristă panoplie. Revenind la moţiunea intitulată "După 22 de ani, democraţia, în pericol", este evident că această moţiune a USL este nimic altceva decât o mostră de cinism politic. Nu de soarta cetăţenilor sunt preocupaţi parlamentarii opoziţiei, ci de propria lor soartă şi de riscul de a nu mai prinde un scaun călduţ de parlamentar. Disperarea cu care USL se aruncă în toate luptele politice dă măsura lipsei de onoare, în schimb Partidul Democrat Liberal este preocupat, în continuare, de procesul de reformă şi modernizare a statului român şi de asigurarea stabilităţii economice şi financiare a României. Am convingerea că şi această moţiune face parte din aceeaşi categorie de manifestări populiste, făcute de dragul circului şi al dezbaterilor de la televiziunile de casă ale USL-ului, şi va avea aceeaşi soartă ca şi celelalte nouă. |
|
||||
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: "Recunoştinţă pentru revoluţionarul «de catifea»" Sfârşitul de săptămână a adus poate cea mai tristă veste din ultimii douăzeci de ani. Trecerea în nefiinţă a revoluţionarului "de catifea", cum l-a numit presa occidentală şi istoricii, deopotrivă, a preşedintelui Vaclav Havel a întristat vechiul continent de la Atlantic şi până la Marea Neagră. Havel a luptat nu numai pentru libertatea poporului ceh, aşa cum Lech Walesa nu a luptat doar pentru poporul polonez şi nici tinerii de la Timişoara sau din Piaţa Revoluţiei nu au luptat doar pentru ei! Au luptat cu toţii pentru destrămarea unui regim meschin, josnic şi necruţător, care pe ultimul loc punea omul, drepturile şi libertăţile sale. Havel, Walesa şi tinerii români au luptat pentru noi şi pentru ca tirania să dispară de pe un continent care a inventat democraţia, prosperitatea şi respectarea valorilor fundamentale ale omului. Havel, chiar şi după trecerea sa în nefiinţă, va rămâne în memoria Europei ca liderul care a zdruncinat şi dărâmat o cortină arbitrar trasată între semeni. Havel nu este numai al poporului ceh, ci este deja o componentă patrimonială a istoriei europene. Mulţumim, domnule Vaclav Havel, pentru curajul dumneavoastră. Mulţumim că aţi zdruncinat un sistem, iar unda de şoc a ajuns şi în România, chiar dacă preţul plătit de copiii neamului românesc a fost mult mai scump. Domnule Havel, poporul român, care, în aceste zile, îşi plânge copiii martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, vă asigură de recunoştinţa sa şi vă garantează că în manualele de istorie v-aţi câştigat locul cuvenit. |
|
||||
|
"Credinţa în Dumnezeu e astăzi doar o formalitate, uşor călcată în picioare" În interiorul instituţiei Parlamentului României, reprezentantă a unui popor majoritar creştin, din nefericire, se întâmplă tot mai des să fie propuse, susţinute şi votate legi care contravin flagrant principiilor şi fundamentelor Bibliei şi ale Bisericii creştine. Acest lucru ne demonstrează că cei responsabili ori nu cunosc conţinutul Bibliei, ori, în cunoştinţă de cauză, aleg să nu trăiască după preceptele şi morala creştină, ori poate că nu le pasă de consecinţele actelor pe care le săvârşesc. Prin faptele politice şi personale, parlamentarul român trebuie să fie un model pentru societate, dar şi un protector şi un garant al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având Biblia ca diriguitor. La învestirea în funcţie, prin ceremonia jurământului de credinţă, parlamentarul, cu mâna pe Cartea Sfântă, pecetluieşte un legământ cu Dumnezeu, prin care făgăduieşte devotament faţă de ţară şi popor, pe toată durata mandatului pe care îl exercită, întărind la sfârşit: "Aşa să îmi ajute Dumnezeu". Ce ar trebui să se întâmple atunci când alesul pune în balanţă promisiunea faţă de Dumnezeu şi popor cu datoria faţă de furnizorii de beneficii, iar talerele se înclină în favoarea celor din urmă? În acest caz, individul, ales sau nu, se descalifică, atât ca om, cât şi ca bun creştin şi trece în tagma impostorilor. Într-adevăr, există liberul-arbitru, aşa cum l-a lăsat şi Dumnezeu, care ne permite să alegem între bine şi rău, între adevăr şi minciună, dar aceste alegeri sunt strict personale, implică conştiinţa proprie şi nu trebuie lăsate să aibă un impact negativ extins. Împinse dincolo de propria persoană înseamnă abuz, pot avea efecte devastatoare la nivelul etosului colectiv şi trebuie să se pedepsească nu numai de legile divine, ci şi de cele pământeşti. Dacă facem referire la fariseismul, sperjurul, trădarea şi oportunismul clasei politice, regula trebuie să se respecte cu celeritate şi să fie aplicată cu maximă severitate, fiind vorba de lideri, formatori de opinie, cu expunere publică, care trasează direcţii, trenduri, principii, iar faptele lor au impact la nivel naţional sau chiar extern. IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului 2010, cu puţin timp înainte de moarte, afirma: "Biblia din Parlament ar trebui să existe nu doar ca obiect în faţa căruia demnitarii îşi depun jurământul, ci şi ca îndreptar pentru legile pe care aceştia le plănuiesc, le votează şi le promulgă. Dacă ei ar deschide Biblia numai câteva pagini, atunci în ţara noastră nu ar mai exista acte normative menite să legifereze sau să permită... atâtea căi deschise spre dezintegrarea familiei şi disoluţia societăţii. E inadmisibil să juri cu mâna pe Biblie şi să faci legi împotriva Bibliei!" Aleşii produşi ai unor conjuncturi electorale, slugile sau marionetele dezarticulate, implantate ca roboţi de manevră nu pot fi devotaţi interesului public, căci nu mai au nici măcar acest liber-arbitru primordial: "Nu poţi sluji la doi stăpâni" sau, cu alte cuvinte: "Nu poţi să mergi cu Dumnezeu şi să alergi cu diavolul". Ei s-au poziţionat înainte de a fi în postura de a alege tabăra şi acum punctează pentru stăpâni. Pe de o parte, deputatul, în calitate de ales al poporului, nu trebuie să uite că datoria sa principală este de a reprezenta interesele alegătorilor. Pe de altă parte, prin ritualul jurământului depus la învestirea în funcţia publică, datoria este întărită printr-un legământ făcut cu Dumnezeu, care nu lasă loc de abateri, excepţii, derogări. Ne aflăm aici, iar obligaţia noastră este de a adopta legi bune, cu grijă faţă de oameni şi respect faţă de Dumnezeu, iar cei care nu se supun acestor principii sunt trădători, fără echivoc. |
|
||||
|
"Revoluţia de la Timişoara din 1989" Se împlinesc 22 de ani de la eliberarea de sub dictatura comunistă, iar meritul primului strigăt pentru libertate şi democraţie îi revine oraşului-martir Timişoara, primul oraş care s-a scuturat de jugul comunist din România. Din 16 decembrie şi până în 22, când Revoluţia s-a întins în toată ţara, acest oraş a luptat singur împotriva opresiunii comuniste şi a schimbat astfel cursul nostru istoric. În timpul Revoluţiei din 1989, pe străzile Timişoarei au murit 119 oameni, 392 au fost răniţi şi 850 arestaţi. Lupta a fost nedreaptă, inegală, între oameni simpli şi neînarmaţi corespunzător şi forţele echipate şi antrenate ale Securităţii, Miliţiei, Armatei, activiştilor îndoctrinaţi; dar revoluţionarii au învins, pentru că Dumnezeu, binele şi dreptatea au fost de partea lor. Ploaia de gloanţe, arestările, ameninţările, asasinatele nu i-au făcut să dea înapoi, şi aşa libertatea scumpă a fost câştigată. Pe 18 decembrie, a căzut pentru libertate, pe treptele Catedralei din Timişoara, Sorin Leia, eroul din Făget, născut în comuna Tomeşti. Chiar dacă ucigaşul său a fost identificat în persoana unui maior de miliţie şi arestat, în cele din urmă a fost eliberat, din lipsă de probe. Curajul fără margini, jertfa, eroismul, dragostea de ţară şi libertate a timişorenilor au constituit exemplu şi imbold pentru ceilalţi români, care au îndrăznit, la rândul lor, să spună nu dictaturii şi opresiunii. "În 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei, transformându-se într-un oraş liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România", se arăta în preambulul Proclamaţiei de la Timişoara, din martie 1990. În 20 decembrie, armata s-a alăturat revoluţionarilor, iar în 21 decembrie, în Piaţa Operei, o sută de mii de oameni strigau că sunt gata să moară pentru libertate. Pentru împuşcarea lui Sorin Leia a fost arestat în 1990 maiorul de miliţie Sucală Ion, eliberat apoi din lipsă de dovezi. Revoluţia de la Timişoara a fost o revoluţie anticomunistă a poporului, despre care se vorbea în toată Europa, şi nu o lovitură de stat. La Timişoara şi în toată ţara s-a murit pentru unitate socială şi naţională, libertate, democraţie, acces la informaţie şi o viaţă mai bună. În Timişoara, în decembrie 1989, s-a început o nouă pagină de istorie a ţării noastre, plină de încredere şi speranţă. Timişoara a fost matca creaţiei Noii Românii, o Românie care se dorea mai bună, mai unită, fără lipsuri, nevolnicie, deşertăciune, pesimism. Mizeria, cenzura, foamea, dezinformarea, teroarea au fost motivele determinante pentru care cei mai curajoşi români au îndrăznit să iasă în stradă şi să protesteze în acele zile istorice, ajunşi la o stare de profundă saturaţie, în care nici gloanţele ucigaşe nu-i mai împingeau înapoi. Astăzi, decembrie 2011, la peste 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, ne întrebăm: oare cât timp va mai trece până să putem afirma cu certitudine că idealurile Revoluţiei, crezul şi dorinţele arzătoare ale celor care şi-au pus jertfa pe altarul patriei au putut fi împlinite? |
|
||||
|
"Bugetul de stat pe anul 2012" Bugetul de stat pe anul următor vizează reducerea deficitului bugetar de la 4,4% din PIB în 2011 la 1,9% în 2012. Bugetul a fost construit pe o estimare în creştere a veniturilor cu 13,5%, faţă de încasările pentru 2011, iar cheltuielile totale trebuie să rămână constante în 2011 şi 2012. Aceste cifre depind anul viitor de o rată de creştere economică de 2,1%, un scenariu mult prea optimist, în contextul în care funcţionăm într-o mare familie europeană, care se confruntă cu probleme dificile. Prognoza pentru România este prea ambiţioasă, potrivit analiştilor economici internaţionali, care estimează o "contracţie mică, de circa 0,5%, calculată pe baza unei recesiuni profunde în zona euro", datorată şi măsurilor dure de austeritate şi expunerii la criza europeană a datoriilor. Pentru UE se prognozează o reintrare în recesiune în 2012, când se va înregistra o contracţie de 0,7%, de la plus 1,5% în acest an, iar pentru zona euro va fi de minus 1,2%, faţă de plus 1,4% în 2011. Potrivit presei economice internaţionale, care face referire la situaţia României: "Continuarea austerităţii nu va face decât să sporească turbulenţele, iar dacă situaţia din zona euro se va agrava, economia României nu va fi în poziţia de a realiza creştere". Apropierea de zona euro creează certitudini ale unei evoluţii mai puţin fericite pentru anul viitor în ceea ce priveşte creşterea economică, datorită investiţiilor, comerţului, remiterilor, precum şi a legăturilor bancare internaţionale. La capitolul exporturi, România are încheiate jumătate din contracte cu zona euro, care cumulează 30% din PIB, iar băncile româneşti sunt legate ombilical de băncile-mamă greceşti şi austriece. Băncile greceşti deţin 15,8% din activele sistemului bancar din România, în timp ce băncile-mamă austriece deţin 31,5%. Pentru 2012, Guvernul va tăia sumele alocate pentru jumătate dintre ministere, inclusiv educaţia, cultura, agricultura şi justiţia, dar şi pentru Parlament şi Autoritatea Electorală Permanentă - arbitrul alegerilor din 2012, majorând însă, inexplicabil, bugetele Administraţiei Prezidenţiale şi serviciilor de informaţii - posibil artizanii oculţi ai viitoarelor alegeri. Sunt, de asemenea, incluse pe lista neagră salariile din sectorul public, reducerea locurilor de muncă, îngheţarea pensiilor, vânzarea unor companii de stat. Se intenţionează reducerea numărului de locuri de muncă din sectorul public la 1,1 milioane în 2012, de la 1,4 milioane în 2010, deja fiind eliminate 180.000 de locuri de muncă. Cheltuielile de personal rămân nemodificate în 2012, iar sumele alocate cofinanţării proiectelor realizate cu fonduri UE se ridică la 12 miliarde lei, cu 50% mai mari faţă de acest an. Bugetul pe anul 2012 a fost gândit în condiţiile în care România, asistată financiar de creditorii externi, trebuie să reducă deficitul bugetar. Pentru aceasta se mizează pe ipoteza creşterii veniturilor şi păstrarea constantă a cheltuielilor. La nivelul veniturilor, un aport semnificativ ar urma să provină din creşterea PIB cu 27 miliarde lei. Guvernul mizează pe o creştere cu 3 miliarde de lei la încasările TVA şi un plus de 1,2 miliarde lei la accize, faţă de 2010. În 2008, cheltuielile bugetare totale au fost de 190,3 miliarde de lei, pentru ca în 2011 să ajungă la 206 miliarde de lei cheltuială bugetară estimată. Asumând şi inflaţia, totuşi creşterea ponderii cheltuielilor în PIB, de la 37% în 2008 la 38% în 2011, ne certifică faptul că ele au un trend crescător. Din cele 202 miliarde de lei cheltuieli bugetare în 2010, alocările cele mai consistente au fost pentru personal, pensii, bunuri şi servicii, investiţii, asistenţă socială, în sumă de 153 miliarde de lei, adică 75% din total. Dacă strategia ieşirii din criză se bazează pe investiţii, observăm că, faptic, Guvernul a redus sumele pentru acest capitol cu 25% în 2010, raportat la 2008. La capitolele personal şi bunuri şi servicii, s-au redus sumele cu doar 6%, respectiv cu 10%. În ultimii trei ani, FMI a greşit toate prognozele pentru economia românească. În martie 2009 a estimat o scădere a PIB de 4,1% şi a fost în realitate de 7,1%, în 2010 a anticipat plus 1,3% şi a fost -1,2%. Pentru 2011, a prevăzut plus 5,2%, însă se pare că avem doar plus 1,5. Din cauza estimărilor incorecte, în 2010 nu s-au realizat veniturile preconizate, s-au angajat cheltuieli care nu au putut fi susţinute, aşa încât s-a ajuns la scăderea salariilor şi creşterea TVA. Tot sub paravanul prognozelor eronate ale FMI, România a cheltuit mult prea mult şi a fost nevoită să se îndatoreze. Înainte de 2008, ţara noastră avea una dintre cele mai reduse datorii publice, cu doar 20% din PIB, şi a ajuns acum să şi-o dubleze. În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor speciale, pe prima tranşă de 25.000 de pensii recalculate ale militarilor cheltuiala statului a crescut cu 37 milioane de euro, deci pentru toate cele 76.000 de pensii este posibil să fi crescut cu aproape 111 milioane de euro, adică în jur de 480 milioane lei. Alte 6 miliarde de lei pe an sunt cheltuielile în plus cu dobânzile, care au crescut de la 3,6 miliarde de lei în 2008 la 9,5 miliarde de lei în 2011. Cheltuielile cu dobânzile au crescut de 10 ori în ultimii 6 ani. În ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile cu dobânzile şi cheltuielile cu investiţiile, în 2008 investiţiile erau de şase ori mai mari decât cheltuielile cu dobânzile. În 2011, cheltuielile cu investiţiile sunt doar de două ori mai mari decât cheltuielile cu dobânzile, adică cele din urmă s-au triplat. În acest ritm, se observă că trendul pentru ţara noastră este de inversare a raportului, moment în care vom intra în colaps, asemenea altor ţări, de tipul Greciei. În criză nu este realistă întocmirea bugetelor prin estimarea unor venituri în creştere. Cel mult putem să încercăm menţinerea constantă a cheltuielilor. Dar ce ne facem când Guvernul micşorează investiţiile, reformează sistemul de pensii, cu un rezultat în creştere al deficitului, reduce nesemnificativ cheltuielile cu bunuri şi servicii, ba mai girează şi achiziţiile aberante, de tipul unor parcuri la poalele muntelui sau a unor jocuri pe calculator pentru primării! |
|
||||
|
"Omagiu inteligenţei sclipitoare a iubitului conducător" Într-o declaraţie politică mai veche arătam care este deviza politică a "tătucului" Băsescu, inspirată din celebra maximă atribuită lui Ludovic al XV-lea: "După mine, potopul". Remarc faptul că în timpul scurs "marele cârmaci" nu numai că nu a reuşit să îndrepte corabia naţională spre ape mai liniştite, ci dimpotrivă, face "totu" ca ea să eşueze. În furia sa distrugătoare, regimul Băsescu-Boc nu s-a limitat la tăieri de pensii, salarii, la închideri de spitale şi şcoli. După ce le-a distrus românilor prezentul, marele gânditor de la Cotroceni şi-a zis că, totuşi, poporul român şi-ar putea reveni din prăpastia în care l-a aruncat. Pentru a le refuza şi posibilitatea de a spera în ziua de mâine, Boc şi Băsescu au găsit soluţia "genială" - să amaneteze şi viitorul românilor. Acest lucru a fost realizat prin împrumuturi masive, de ordinul zecilor de miliarde de euro, contractate nu pentru investiţii (care ar fi putut eventual ajuta la rambursarea creditelor), ci pentru plata obligaţiilor curente, o mare parte ajungând la clientela "portocalie", prin intermediul achiziţiilor publice cu "dedicaţie". Bătându-se cu pumnul în piept "că nu sunt bani", Băsescu şi Boc au uitat de miliardele de euro puse la dispoziţia României, cu titlu gratuit, de către Uniunea Europeană. Rata de absorbţie a acestor fonduri este catastrofală, iar lucrurile nu se vor ameliora în viitor, deoarece Bruxelles-ul, exasperat de incapacitatea României, va redistribui fondurile, atât de necesare în această perioadă de criză, altor state, capabile să le cheltuie. Este evident că alianţa aflată la putere preferă să se împrumute de la FMI şi Banca Mondială, pe dobânzi mari, decât să întocmească proiecte viabile pentru atragerea fondurilor nerambursabile. Aceasta şi pentru că banii veniţi de la FMI, Banca Mondială şi de la bugetul de stat sunt mai uşor de fraudat decât cei acordaţi în mod gratuit de către UE. În voinţa sa de a distruge şi viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, "marinarul" Băsescu a mai făcut un pas, odată cu aderarea (promisă) la noul acord interguvernamental promovat de "cuplul Merkozy". Nu vreau să discut aici despre utilitatea acestei adeziuni pentru România. Sunt persoane mult mai calificate care o pot face. Însă, ca orice cetăţean, nu pot să nu îmi pun câteva întrebări despre ce înseamnă, concret, acest nou "tratat". Dornici de a pune capăt celei mai mari crize de după cel de-al Doilea Război Mondial, "cuplul franco-german" a propus, sau mai degrabă impus, noi reguli de stabilitate fiscală. Deşi aceste reguli se adresau în principal statelor din zona euro, frica de o Uniune în două sau chiar trei viteze, le-a "obligat" pe celelalte state membre, cu excepţia notabilă a Regatului Unit, să anunţe participarea lor la acest nou act european. Ceea ce mă miră (sau nu) este faptul că Băsescu... s-a aruncat cu capul înainte, anunţând că România va ratifica noul acord, înainte să se ştie exact ce va cuprinde. Regulile "proiectate" întrevăd o Europă "semifederală", în care statele membre deleagă (încă) o serie de competenţe instituţiilor europene. Acest lucru nu constituie însă o noutate, de la înfiinţarea sa UE a câştigat, cu fiecare nouă revizuire a Tratatului de la Roma, din ce în ce mai multă putere. Ceea ce este însă nou sunt domeniile în care va interveni delegarea de competenţe. Fiscalitatea şi bugetul au fost întotdeauna atribuţiile suverane ale statelor. Au fost, pentru că noul acord va da Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Comisiei europene dreptul de a controla cum îşi cheltuie un stat membru fondurile avute la dispoziţie. Acest lucru echivalează cu o "tutelă" a Uniunii asupra statelor membre. Este ca şi cum aţi merge la muncă timp de o lună, însă, în momentul în care veţi dori să cheltuiţi banii, cineva v-ar spune cum să îi împărţiţi. Exemplificarea este puţin forţată, însă, în condiţiile în care normele metodologice nu au fost încă adoptate, nu putem cunoaşte până unde va merge "tutela" UE. Instaurarea unei duble limite (deficit structural de maximum 0,5% şi datorie publică de maximum 60%), coroborată cu gradul ridicat de îndatorare, va înlătura orice marjă de manevră pe care o putea avea Guvernul unei ţări. Concret, un stat nu va mai putea să se împrumute pe pieţele financiare, iar deficitul nu va mai putea fi folosit ca o pârghie de intervenţie în economie. Unul din "titanii" macroeconomiei, John Keynes, era adeptul unui astfel de tip de politică economică, numită de atunci "keynesianism". Să nu uităm că, în mare parte, ieşirea din recesiunea din anii `30 s-a făcut datorită intervenţiei active a statului în economie, prin comenzi publice (infrastructură, armată), aplicând strict această viziune economică. Conform noilor reguli, acest lucru nu va mai fi posibil, renunţând astfel la o metodă dovedită de a ieşi din criza socioeconomică. Regimul "Băsescu-Boc", prin politicile sale din ultimii ani, a "legat" mâinile şi picioarele României, livrând-o FMI-ului şi Băncii Mondiale. După ce a sărăcit populaţia prin "reformele" sale anti-naţionale, prin aderarea la noul tratat, România va deveni "sclava" FMI-ului, acesta din urmă fiind "însărcinat" cu gestiunea fondului destinat ajutorării statelor membre aflate în dificultate. Ceea ce este mai grav însă este faptul că România, contribuind activ la acest Fond, s-ar putea să nu beneficieze niciodată de el, deoarece, la noi, ieşirea din criză s-a făcut pe spinarea cetăţenilor, iar acest fond este destinat, în principal, salvării zonei euro. Întrebarea crucială este: ce câştigă România? Aş fi dorit ca Băsescu să nu se fi comportat ca un fanariot, confundând ţara cu moşia sa, şi să fi provocat o veritabilă dezbatere pe această temă, înainte de a oferi acordul României. Pentru că "tătucul" nu a amanetat viitorul copiilor lui, bine asigurat de "vânzările anterioare", ci pe cel al copiilor şi nepoţilor noştri. Analizând însă comportamentul preşedintelui, ne dăm seama că această atitudine este normală pentru el, singurul deţinător al adevărului absolut, restul turmei neştiutoare având doar "dreptul" de a recunoaşte "geniul conducătorului iubit" şi să tacă. |
|
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Asumarea hoţiei şi abuzului" Începând cu anul 1989, fiecare lună decembrie reprezintă luna în care comemorăm sacrificiul unor tineri care au avut curajul să renunţe la viaţa lor pentru idealul de democraţie. Au demonstrat acest curaj cu toate că niciunul nu trăise într-un sistem democratic şi nu îi cunoştea valorile, nu ştia ce înseamnă să fii liber şi să ai puterea de a-i alege pe cei care conduc destinele ţării. Din păcate, în 2011 decembrie înseamnă luna în care principiile şi valorile pentru care şi-au dat viaţa aceşti tineri au fost batjocorite şi călcate în picioare de o adunătură de incompetenţi cocoţaţi pe scaunele înalte şi confortabile ale puterii, o gaşcă portocalie pentru care nimic nu este mai important decât menţinerea tuturor privilegiilor de care a abuzat începând cu anul 2009. Ce metodă au ales "privilegiaţii" pentru a se menţine la putere şi după anul 2012? Asumarea hoţiei, a înşelăciunii şi abuzului! Speriată de perspectiva eşecului garantat în alegerile care vor avea loc anul viitor, mai-marii celor două palate, Cotroceni şi Victoria, au hotărât că viitoarele alegeri vor fi comasate. Ca să fie siguri că nu le încurcă nimeni aranjamentele şi totul va decurge exact cum vor ei, s-au gândit că cel mai bine ar fi să ignore (din nou!) Parlamentul şi să îşi angajeze răspunderea pe acest proiect de comasare a alegerilor. Prin această procedură, puterea va fi sigură că alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Va fi astfel garantat un adevărat talmeş-balmeş, având în vedere că fiecare cetăţean va intra în cabina de vot şi va avea de "răsfoit" 6 buletine cu numele partidelor şi candidaţilor. Un adevărat roman, din care fiecare va înţelege ce poate... Nu ar fi prima oară când guvernanţii apelează la această procedură, dar, de această dată, gravitatea consecinţelor este fără precedent. Au găsit şi un argument pentru această comasare, un argument care sună bine şi care îi poate păcăli uşor pe cei naivi: reducerea cheltuielilor din fondurile publice. Aceeaşi motivaţie penibilă şi caraghioasă pe care încearcă să ne-o servească penibilul şi caraghiosul Boc ori de câte ori mai comite câte o grosolănie la adresa legii. Acelaşi tupeu sub care îşi maschează incompetenţa, un tupeu care îi caracterizează pe portocalii şi pe care îl afişează ca pe o mare calitate. Oriunde în lume democraţia costă şi niciun preţ nu este prea mare pentru păstrarea ei! Din păcate, cu fiecare zi care trece, marele cârmaci Băsescu şi echipajul său ne demonstrează că nu dau doi bani pe democraţie. Fiecare acţiune a lor dovedeşte că sunt nostalgicii vremurilor trecute, că îşi doresc revenirea la regimul comunist şi totalitar, în care se visează mânuitori de bice cu care vor împinge masele în direcţia stabilită numai de ei. Dacă ar fi dorit să respecte idealurile pentru care românii au ieşit în stradă în `89, toţi aceşti nepricepuţi din fruntea ţării ar fi făcut orice pentru a găsi banii necesari pentru organizarea unor alegeri corecte, ar fi făcut orice pentru ca drepturile câştigate atât de greu să fie respectate şi păstrate. Poate că ar fi trebuit să fure mai puţin! Ar fi trebuit să nu facă investiţii care mai de care mai năstruşnice, extravagante şi inutile, să nu facă licitaţii care mai de care mai trucate, să nu aducă în sapă de lemn bugetele locale pentru ca mai apoi să invoce sărăcia pentru a masca furăciunea la alegeri. Poate că ar fi trebuit pur şi simplu să dea dovadă de un minim bun-simţ înainte să îşi bage amândouă mâinile în banii publici... Poate că ar fi putut să facă toate aceste lucruri dar, cu siguranţă, nu au vrut să o facă! Democraţia şi respectarea legii sunt cuvinte pe care "puternicii" zilei le folosesc doar în discursuri pompoase, atunci când sunt siguri că îi vede şi îi ascultă cineva şi când speră să mai poată păcăli câte un nehotărât. Totul devine mai greu pentru ei atunci când trebuie să le pună în practică, mai ales dacă se gândesc la faptul că pentru însuşi preşedintele ţării Constituţia României a devenit un fel de anexă a bunului său plac. Sacrificiul pe care îl comemorăm în acest decembrie 2011 ne obligă să nu rămânem indiferenţi, să nu închidem ochii la această zbatere disperată a puterii de a îngropa tot ceea ce mai înseamnă azi libertate de alegere şi democraţie în România. Moţiunea de cenzură este primul pas pe care deputaţii şi senatorii opoziţiei îl fac în încercarea de a împiedica organizarea unor alegeri demne de o ţară bananieră, nu europeană, aşa cum ne dorim să fie ţara noastră. Toţi am fost jigniţi de modul netransparent în care a fost adoptată această lege a comasării alegerilor. Sper că şi parlamentarii puterii portocalii, cei care vor avea curajul să recunoască faptul că încă mai cred în decembrie 1989, vor vota împotriva acestei legi, care, după 22 de ani, pune într-adevăr democraţia în pericol. |
|
||||
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "Eroi, românii nu v-au uitat!" Astăzi mă voi rezuma la o declaraţie politică scurtă, pentru că ceea ce vreau să declar nu poate fi exprimat atât de bine prin intermediul cuvintelor, ci mai degrabă prin trăiri, sentimente curate, respect şi recunoştinţă. Pentru mine personal şi pentru cei mai mulţi dintre români decembrie este luna în care ne-am câştigat libertatea, în care naţiunea noastră a renăscut, dându-i-se dreptul la o nouă şansă în istoria sa. Tot decembrie este şi luna în care libertatea a avut un preţ mare, poate cel mai mare, pentru că s-a plătit cu prea mult sânge, cu prea mulţi copii şi tineri aduşi ofrande pe altarul democraţiei româneşti. La 22 de ani de la ecoul care încă ne sună în inimii "Azi la Timişoara, mâine în toată ţara...", oraşele României poartă în continuare povara tristă a focurilor de armă care au răpus fraţi şi surori, părinţi şi prieteni, care doreau cel mai scump lucru pentru un popor: libertatea de a-şi decide soarta. Este adevărat că democraţia, economia de piaţă şi efectele crizelor internaţionale au tendinţa de a ne distanţa de simbolurile libertăţii româneşti şi de jertfele făcute de românii noştri, pentru ca noi să ne bucurăm de libertate. Acest lucru nu ne poate face însă să-i uităm! Urmele din pieţe sunt în continuare în inimile şi simţirile noastre, strigătele disperate de fericire - "libertate!" sunt în continuare în urechile noastre. Nu vreau să închei fără să vă aduc aminte că acum două zile s-a stins din viaţă una dintre cele mai importante personalităţi ale revoluţiilor est-europene, Vaclav Havel, care alături de Lech Walesa, în Polonia, şi de tinerii de la Timişoara, din Piaţa Universităţii sau din alte oraşe româneşti, reprezintă simbolurile căderii comunismului în Europa Centrală şi de Est. Exprim pe această cale condoleanţe familiei revoluţionarului "de catifea", Vaclav Havel, respect pentru "Solidaritatea" lui Walesa şi recunoştinţă tinerilor care şi-au dat viaţa în România, pentru ca astăzi noi să ne putem bucura de libertate. Îi asigur pe eroii români că eu şi cei mai mulţi dintre români nu i-au uitat şi nu-i vor uita niciodată şi fiecare decembrie al anului va fi luna în care vom cinsti numele lor şi faptele lor. Dumnezeu să vă binecuvânteze, pe voi, eroi martiri, şi neamul românesc! |
|
||||
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: 1 Decembrie este Ziua Naţională a României. 1 decembrie 2011 a reprezentat pentru un segment al învăţământului românesc nu o întoarcere la obiceiurile "Epocii de aur" - aşa cum s-a susţinut în presă -, ci, mai rău, a reprezentat o apropiere inadmisibilă de procedurile ultimei citadele ale comunismului, Coreea de Nord. Să scoţi elevii la defilare, la o manifestare cvasiprivată de partid (UNPR), organizată special pentru vârfurile acestei grupări, este chiar mai grav decât scoaterea elevilor la defilări în regimul antedecembrist. Cum este posibil ca, la 22 de ani de la căderea comunismului, elevi de la 12 unităţi de învăţământ să fie obligaţi să defileze - toţi cu steaguri mari în mână - prin faţa unui primar (Neculai Onţanu) şi a şefilor săi de partid (Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu)?! Educaţia, inclusiv cea patriotică, se face în şcoală, la orele de curs, la simpozioane, manifestări speciale sau prin deplasări în locuri cu semnificaţii istorice ale neamului românesc. În niciun caz nu se face la o manifestare electorală a unei grupări politice. Ce poate fi educativ prin scoaterea elevilor de liceu la o defilare prin faţa unor şefi ai unei grupări politice? Ce poate învăţa un elev trecând prin faţa unui "prezidiu" în care se află Neculai Onţanu, Gabriel Oprea sau Anghel Iordănescu? Un singur lucru: că în viaţă se poate trişa, se poate înşela încrederea şi votul cetăţeanului care te-a trimis în Parlament, te-a ales primar etc. Ce poate învăţa un elev din faptul că vede câteva sute de oamenii călcându-se în picioare pentru o aşa-zisă masă ostăşească? Un singur lucru: în România condusă de anumite personaje, printre care şi acelea prin faţa cărora au defilat, nu trebuie să te omori cu firea, pentru că vei primi de pomană. M-am aşteptat ca, după acest eveniment, ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Daniel Funeriu, să reacţioneze. Au trecut aproape trei săptămâni şi ministrul de resort păstrează o tăcere suspectă. Domnul ministru Daniel Funeriu nu a dat nici măcar un răspuns organizaţiei de tineret a PNL din sectorul 2, care i-a cerut să explice dacă şi-a dat acordul pentru ca elevii din liceele de pe raza sectorului să participe la defilarea electorală organizată de edilul Neculai Onţanu, pe 1 Decembrie. Din păcate, de la Ministerul Educaţiei nu a sosit niciun răspuns pe această temă. Nici pentru liberalii care au solicitat explicaţii, nici pentru opinia publică. Îmi este greu să explic tăcerea domnului ministru. Fie şi-a dat acordul pentru scoaterea elevilor la defilare - şi atunci suntem în faţa unui fapt grav, fie nu are curajul să-i dea o replică primarului Neculai Onţanu, principalul organizator. În acest caz, se poate spune că lui Daniel Funeriu, în calitate de ministru, îi este teamă de un simplu traseist politic. M-aş fi aşteptat la o reacţie şi din partea premierului Emil Boc. Pentru că principalul invitat - aşa a fost prezentat asistenţei - al manifestării ţinute în parcul din faţa primăriei sectorului 2 din Bucureşti a fost un ministru (Gabriel Oprea) din cabinetul pe care îl conduce. Şi pentru ca similitudinile cu statul Coreea de Nord să fie şi mai multe, nu trebuie omis nici faptul că în faţa invitaţilor de partid şi a primăriei, au fost aranjaţi, ca să dea bine în imaginile televizate, 20 de copii de grădiniţă cu baloane roşii în mâini. Măcar şi pentru că au fost aduşi la o manifestare politico-electorală şi preşcolarii, şi tot trebuia să reacţioneze ministrul de resort şi primul-ministru. |
|
||||
|
"2011 a fost un an bun. 2012 trebuie să fie şi mai bun" 2011 a fost un an în care România a făcut progrese vizibile în toate domeniile. Am continuat pe drumul reformelor economice, sociale şi politice. De altfel, la sfârşitul anului, eforturile noastre au început să se vadă. Aşa cum probabil Institutul Naţional de Statistică va confirma, ţintele economice pe 2011 nu numai că vor fi atinse, dar vor fi şi depăşite. Asta înseamnă o creştere economică de 2%, un deficit bugetar mai mic de 4,4% şi cea mai mică inflaţie de după 1989. Poate că aceste lucruri nu se simt încă în buzunarele românilor, dar, în orice caz, prăbuşirea nivelului de trai a fost stopată. E un moment de la care lucrurile nu pot decât să meargă spre mai bine. Ceea ce, până la urmă, ne dorim cu toţii. În planul reformării statului, 2011 a adus reforma sistemului de sănătate, o nouă lege a educaţiei, un nou Cod al muncii şi reforma sistemului asistenţei sociale. În ultimii doi ani s-au făcut mai multe reforme decât în zece ani precedenţi, iar acest lucru s-a datorat voinţei politice a actualei majorităţi de guvernare. Ce trebuie să înţeleagă românii este faptul că suntem pe un trend pozitiv, că atât Parlamentul, Executivul, cât şi aparatul administrativ au început să funcţioneze mai bine. Reformele pe care le-am promovat au contribuit decisiv la eficientizarea activităţii statului. Într-un fel, ca parlamentar, simt că 2011 e un an de realizări. Mai sunt însă lucruri pe care trebuie să le rezolvăm. Reforma statului nu este nici pe departe completă. Cred că 2012 trebuie să stea sub semnul procesului de revizuire a Constituţiei. Pe de o parte, avem imperativul votului din 23 noiembrie 2009, când românii au spus clar şi răspicat că vor maximum 300 de parlamentari şi un Parlament unicameral. Pe de altă parte, România trebuie să ia în serios acordul de guvernanţă fiscală semnat la ultimul summit de la Bruxelles, prin care deficitul structural va fi limitat la 0,5% din PIB. Nu cred că nu putem să luăm în calcul postura României ca ţară a Uniunii Europene. Dacă tot suntem la acest capitol, cred că ar trebui să lămurim o dată pentru totdeauna şi problema reorganizării administrativ-teritoriale. Putem profita astfel de dezbaterea publică pe revizuirea Constituţiei, dar şi de nevoia de potenţare a procesului de absorbţie a fondurilor europene. Dacă luăm exemplul Poloniei, vom vedea că organizarea pe regiuni i-a ajutat enorm în procesul de absorbţie a banilor comunitari. Or, în condiţiile în care România intră în clubul ţărilor responsabile din punct de vedere fiscal şi trebuie să limiteze deficitul, atragerea fondurilor europene este singura variantă a unei creşteri economice sustenabile în următorii ani. Dacă în următorii 2-3 ani în România intră 30 de miliarde de euro, cu siguranţă acoperim deficitul creat de criza datoriilor suverane din vestul Europei. Pentru 2012 îmi mai doresc foarte mult un lucru: o analiză serioasă asupra efectelor pe care le-ar putea avea reducerea CAS-ului. Cu siguranţă ar apărea noi locuri de muncă, dar trebuie văzut în ce măsură această decizie ar afecta bugetul de stat. Că veni vorba de locuri de muncă, cele peste 30 de miliarde de lei orientate către investiţii în infrastructură trebuie să genereze aproape 100 000 de job-uri. Nu în ultimul rând, aş vrea să abordez şi subiectul creşterii salariilor bugetarilor şi a indexării pensiilor. Chiar dacă în acest moment am pornit cu un buget în care aceste cheltuieli nu sunt marcate ca atare, cred şi sper că în aprilie vom putea să repunem pe tapet aceste teme. Până la urmă, creşterea economică trebuie să se regăsească şi în buzunarele cetăţenilor. 2012 trebuie să fie un an mai bun decât 2011. Trebuie să fie anul în care România iese cu adevărat din criză. În condiţiile în care Zona euro se află sub asediu, o creştere economică în 2012 ar confirma faptul că am făcut ceea ce trebuia, că am procedat corect pentru România. |
|
||||
|
"România după 22 de ani de la Revoluţie: sărăcie, minciună şi corupţie generalizată" Exact în urmă cu 22 de ani, la Timişoara se trăgeau primele focuri de armă împotriva protestatarilor care avuseseră curajul să iasă în stradă împotriva regimului Ceauşescu. Unda revoltei s-a extins apoi în întreaga ţară, sute de mii de cetăţeni ieşind din case pentru a-şi striga libertatea. Pentru fiecare dintre noi, cei care am "gustat" fie şi pentru câţiva ani de viaţă din Epoca de Aur a lui Ceauşescu, zilele de la finalul lui decembrie 89 sunt încă proaspete în memorie. Sunt zilele în care românii şi-au luat destinul în mâini şi au luptat pentru libertate, pentru eliberarea de sub un regim totalitar, absurd şi criminal. Statul poliţienesc, securitatea, politica economică a lui Ceauşescu sau regimul drastic de austeritate au fost doar câteva dintre motivele care au stat la baza protestelor şi a ceea ce a urmat în acel sfârşit de decembrie. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au cuprins întreaga ţară şi au culminat cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Nu putem uita faptul că România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut la democraţie printr-o revoluţie violentă, în timpul căreia au murit 1.104 de oameni şi au fost răniţi 3.352. Din păcate, astăzi, la 22 de ani de la Revoluţie, România a ajuns din nou într-o fundătură, asemănătoare oarecum celei trăite sub Ceauşescu. Parcă niciodată bilanţul timpului trecut din decembrie 89 nu a părut mai deprimant ca acum, când foarte mulţi dintre români sunt nostalgici după acele vremuri. Până şi Traian Băsescu, cel care a iniţiat condamnarea formală a comunismului, a ajuns să spună că Ceauşescu ar fi fost un bun şef de stat dacă rămânea la putere doar primii 10 ani. Este o concluzie teribilă pentru cei care şi-au pierdut viaţa în decembrie 89 şi pentru urmaşii lor. Dincolo de onoruri şi vorbe mari, sacrificiul lor pare astăzi inutil. Nesiguranţa zilei de mâine, corupţia generalizată, sărăcia tot mai adâncită şi mai extinsă, lipsa încrederii şi a speranţei în viitor, dar şi compromiterea tuturor valorilor au născut această absurditate a prezentului, libertatea mult visată şi dorită şi-a pierdut gustul pentru tot mai mulţi dintre noi, iar democraţia la care am visat mereu ne pare tot mai inutilă. În tot acest timp, România s-a zbătut din criză în criză încercând să reformeze o societate săracă, coruptă şi încă suferind de puternice traume postcomuniste. Dacă până la Revoluţie toţi visam la libertate, ca la o condiţie suficientă pentru obţinerea fericirii, în aceste zile sloganuri precum "Jos Ceauşescu! Libertate! Vrem o ţară liberă", "Libertate, te iubim/Ori învingem, ori murim" sau "De Crăciun ne-am luat raţia de libertate" par total lipsite de înţeles. După 22 de ani trăiţi în libertate am ajuns la fel de chinuiţi, flămânzi şi fără speranţă ca şi înainte de 89. |
|
||||
|
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu: "Guvernul Boc le face şi desface pe toate!" Întrucât Constituţia - ştiţi, cărţulia aceea enervantă!- stabileşte, cu rigurozitate, durata mandatului parlamentarilor, Executivul mută... muntele la Mahomed şi, sub pretextul unei aşa-zise economii şi al "mai binelui colectiv", doreşte să impună modificarea Legii administraţiei locale şi să prelungească, în acest fel, mandatul aleşilor locali şi judeţeni cu aproape jumătate de an, până în toamna lui 2012. De ce îşi doreşte actuala putere acest lucru nu e greu de ghicit: nu-s de colo 6 luni în plus de muls bugetul public, de racolat primari şi consilieri ori de şantajat şi filmat pe treptele DNA pe cine "mişcă în front"... Reprezentaţii PD nu văd niciun impediment în a-şi pune în operă, cu uşurinţă, iniţiativa: din moment ce le-a ieşit numărătoarea la Legea pensiilor, de ce nu le-ar ieşi şi la cea a administraţiei?! Şi atunci mă întreb: dacă tot cunoaştem de dinainte aritmetica parlamentară, nu ar fi mai bine să nu mai modificăm legea deloc şi doar să o interpretăm... metaforic? Prevede aceasta că mandatul de patru ani al Consiliului Local şi al Consiliului Judeţean poate fi prelungit, prin lege organică, doar în caz de război sau de catastrofă? Prevede! Păi nu am declarat noi război corupţiei şi corupţilor? Poate face cineva abstracţie de lupta la baionetă de pe frontul de la Cluj? Iar în cazul primarilor nu stabileşte aceeaşi lege că mandatul de patru ani le poate fi prelungit prin lege organică în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav? Vreţi să spuneţi cumva că economia naţională nu este un dezastru? Că nu avem o calamitate de Guvern? Că nu avem parte de cutremure după cutremure în învăţământ, sănătate, administraţia publică? Aşadar, stimaţi colegi din arcul guvernamental, dacă tot doriţi să scrieţi o notă de fundamentare pentru noul demers legislativ abuziv pe care ni-l pregătiţi, măcar încercaţi să nu subestimaţi inteligenţa poporului român şi nu îi mai vindeţi braşoave cu "binele ţărişoarei", că nu vă mai crede nimeni! |
|
||||
|
"Patru trimestre consecutive de creştere economică!" Putem concluziona fără echivoc că avem patru trimestre consecutive de creştere economică, mai exact: trimestrul IV din anul 2010, şi trimestrele I, II şi III de anul acesta. Astfel spus, suntem în graficul unei creşteri economice cuprinse între 1,5% şi 2% pentru anul în curs. În anul 2008 aveam o creştere economică de +8%, în anul 2009 am avut -7%, în anul 2010 am avut -1,3%, iar în anul 2011 ajungem la o stabilitate macroeconomică firavă de puţin peste 1,5%, dar care creşte încet şi sigur. Primul trimestru al anului 2011 a înregistrat o creştere de 1,7%, cel de-al doilea a avut 1,4%, în cel de-al treilea am înregistrat 4,4%, iar estimările arată că în cel de-al patrulea trimestru creşterea va fi de peste 2%, fapt ce ne bucură, deoarece obiectivul nostru de peste 1,5% pentru anul curent este atins. Într-adevăr, depinde şi ce se va întâmpla acum, şi anume în trimestrul IV al anului 2011, dar, ţinând cont că trimestrul III arată foarte bine, având cea mai mare creştere din ultimii doi ani, nu cred că avem nici cel mai mic motiv de îngrijorare. Deficitul bugetar a crescut constant în ultimii ani. Astfel, în 2006 aveam un deficit de -1,7% din PIB, în 2007 -2,6%, în 2008 -5,7%, anul 2009 înregistra -8,5%, în anul 2010 deficitul bugetar al bugetului de stat a fost de 6,5 procente, anul acesta vom avea un deficit sub 4,4, în timp ce estimăm pentru anul 2012 un procent de 1,9, iar pentru anul 2013 ne propunem ca obiectiv un deficit bugetar zero, în situaţia dată. În sfârşit lucrurile merg pe un făgaş normal, prin care efectele crizei economice se atenuează, îndreptându-se încet dar sigur spre ieşirea din recesiune şi spre o creştere economică sănătoasă. Politica Guvernului de orientare spre investiţii şi locuri de muncă e o dovadă a faptului că s-au luat deciziile corecte, în interesul ţării şi cu sprijinul românilor. De asemenea, Misiunile Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional, care de curând au încheiat cea de-a treia evaluare periodică a programului economic al României, au precizat că programul de consolidare a creşterii economice şi menţinere a stabilităţii macroeconomice şi financiare se află pe calea cea bună. Autorităţile au îndeplinit toate criteriile stabilite de FMI şi au înregistrat progrese notabile. Viitorul apropiat, şi anume anul 2012 este definit de Guvern prin trei cuvinte: prudenţă, echilibru şi responsabilitate, doar astfel vom ajunge la creşterea economică propusă, respectiv 2,1 - 2,2 %. Trebuie să fim raţionali, calmi şi să nu cădem în vreo patimă populistă prin care să promitem mărirea salariilor şi pensiilor fără a avea fondurile necesare, fiindcă riscăm să dezechilibrăm mecanismele macroeconomice pe care cu greu le-am adus pe plus. Pornim cu un buget prudent în anul 2012, chiar dacă România are una dintre cele mai mici datorii publice din Uniunea Europeană, respectiv 30 - 31% din produsul intern brut, în timp ce media UE este de 80% şi una dintre cele mai joase inflaţii din ultimii 20 de ani. Guvernul şi-a asumat responsabilitatea şi, prin deciziile pe care le-a luat, decizii realiste, nu populiste şi făcând promisiuni fără acoperire, a atins obiectivul propus, şi anume în anul 2011 să aibă o creştere economică de peste 1,5%. Guvernul nu va permite niciun fel de derapaj economic care să pericliteze soarta României, de aceea se fac eforturi continue prin care să se păstreze stabilitatea economică pe care ţara noastră o are în prezent. |
|
||||
|
"Domnule Boc, nu ne tăiaţi raţia de democraţie! Tăiaţi banii firmelor de casă..." Pe 22 decembrie 1989 românii şi-au luat raţia de libertate. Poate vor avea şansa ca pe 22 decembrie 2011, la 22 de ani de la fuga lui Ceauşescu, să-şi ia o nouă raţie de libertate şi să scape de sub jugul portocaliu. Iar pentru asta nu e nevoie să se moară, e nevoie doar de o minimă decenţă şi de un dram de responsabilitate din partea celor care, contra 100 de mii de euro, susţin dictatura de tip nou instaurată de fostul adulator al regimului comunist, actualul (încă) premier, Emil Boc. În aceste zile peste tot în ţară românii aniversează 22 de ani de libertate. Aniversare care, ca de fiecare dată, este dublată de comemorarea celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim azi liberi. În decembrie 1989 românii au ieşit în stradă pentru a-şi clama libertatea. Azi nu mai au puterea de a face un gest similar, fiind prea dezamăgiţi şi dezgustaţi de actele prin care actuala putere încalcă tocmai principiile pentru care s-a murit acum 22 de ani. Modalitatea prin care guvernanţii încearcă să-şi păstreze funcţiile şi privilegiile, respectiv comasarea alegerilor, este un demers discreţionar, unilateral şi antidemocratic al actualei puteri. Suntem în situaţia de a fi obligaţi să ne supunem unei legi electorale elaborată fără consultarea societăţii civile şi impusă prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuaţia democratică. Această modificare a legislaţiei electorale contravine Codului bunelor practici în materie electorală, ce conţine recomandări ale Consiliului Europei adoptate de Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare. Nicăieri în lume, în ţările civilizate, un partid aflat la putere nu a îndrăznit să apeleze la acest fel de tactici, regula de bază a democraţiei fiind tocmai dezbaterea, fie ea şi contradictorie. Argumentul principal invocat în susţinerea acestei anomalii nedemocratice, respectiv reducerea cheltuielilor din fondurile publice, este unul aberant şi care nu poate rezista în faţa analizei lucide.Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, când în ţară există o singură calamitate, şi anume actualul guvern, nu poate fi justificată prin raţiuni de ordin economic. Democraţia nu are preţ, valoarea sa fiind una mult peste cele 22 de milioane de euro vehiculate ca economie la buget. O economie care trebuie să înceapă de la fondurile destinate clientelei politice şi de la cheltuielile de tipul patinoarului de 12 milioane de euro de la Braşov sau al telegondolelor doamnei Udrea, construite în staţiuni existente doar în minţile megalomanilor primar ai PD. Dacă domnul Boc ar ţine cu adevărat la banii acestei ţări, nu ar tăia din raţia de liberate şi de democraţie a poporului. Ar tăia raţiile firmelor de casă, abonate la lucrări publice, iar în capul listei ar fi firmele domnului Silaghi, Turda, sau, de ce nu, doamnei Liliana Călin, de la Kiat. |
|
||||
|
"Investiţiile publice încep să-şi arate roadele" Acum câteva săptămâni asistam la dezbaterea uneia dintre moţiunile simple promovate de opoziţia parlamentară, care încerca fără succes să ironizeze panglicile tăiate cu ocazia inaugurării unor investiţii de mare amploare din România. Este adevărat că stimabilii noştri colegi nu pot să nu fie invidioşi pe un guvern care a prioritizat investiţiile publice în cea mai dificilă perioadă economică cu care se confruntă Europa,de după cel de-al doilea război mondial. Încăpăţânat şi consecvent, Guvernul României a înţeles că singura şansă de stimulare a mediului economic în perioadele dificile o reprezintă alocările bugetare către investiţii, către modernizarea principalelor componente de infrastructură, care au stat şi încă mai stau în calea intensificării relaţiilor economice dintre noi şi Uniunea Europeană. Ce progrese s-au făcut pentru modernizarea României atunci când economia creştea cu 8% din PIB? Din câte ştiu eu, doar vreo 5 km de autostradă şi câteva mii de proiecte inutile, fără finanţare. Cât s-a construit şi cât se construieşte azi, într-un context economic dificil? Cea mai mare parte a infrastructurii critice din România este în plin proces de reabilitare, fie că vorbim de aeroporturi, porturi, căi ferate sau drumuri naţionale şi judeţene. Mai mult, dacă ritmul lucrărilor se menţine ca în ultimul an de zile, anul viitor putem circula pe un număr dublat de kilometri de autostradă şi centuri ocolitoare, faţă de ceea ce a existat în România până în anul 2009, în ciuda criticilor nefondate, în ciuda dorinţei unora de a demonstra împotriva evidenţei existenţa acestora. În plus, prea puţin s-a vorbit în România despre efectul de antrenare pe care aceste investiţii îl au şi îl vor avea asupra economiilor locale şi naţionale şi mai ales asupra investiţiilor străine. Stimaţi colegi, dincolo de locurile de muncă pe care l-au adus aceste investiţii, oricare dintre dumneavoastră poate constata că în preajma noilor centuri ocolitoare sau autostrăzi au apărut, parcă peste noapte, zeci şi sute de noi făbricuţe, zeci şi sute de furnizori de servicii conexe care produc şi vor produce noi locuri de muncă. Mai vreau să vă spun că Guvernul Boc a demarat un proces de modernizare a României care nu trebuie stopat. A fost modernizată cea mai importantă parte a legislaţiei şi a fost reinstaurată justiţia socială în cele mai importante domenii ale vieţii sociale. Rămân însă de continuat lucrările şi proiectele menite să modernizeze infrastructura României şi pentru care un singur cuvânt rezumă totul: continuitate. Trebuie continuate, de asemenea, eforturile de modernizare a satului românesc, de creştere a standardului de viaţă la ţară, de înlăturare a decalajelor în accesul la sănătate, educaţie, apă potabilă, canalizare şi un loc de muncă remunerat decent. |
|
||||
|
"Mica proprietate trebuie întoarsă la productivitate" În România, lumea ţărănimii, ce reprezintă majoritatea populaţiei, a fost, pe parcursul ultimelor două sau chiar trei generaţii, în continuu atacată, umilită, terorizată, obligată la declasare. Lumea rurală, ţărănimea, a fost pentru comunism câmpul de bătaie unde trebuia distrus totul, deoarece acolo se aflau rădăcinile unei concepţii personaliste de viaţă, care deranja cel mai mult. Până la urmă, ceea ce este natural a supravieţuit şi a învins. Dar cu mari traume pentru morala şi conştiinţa umană, traume manifestate printr-o retragere a participării la viaţa publică, în paralel cu lipsa de interes faţă de piaţa de mărfuri, deoarece piaţa de mărfuri monopolizată de stat, ca şi ideologia unică impusă oficial, au inhibat şi au anulat spiritul de participare al ţăranului şi al cetăţeanului în general. Prin asta s-a caracterizat glorioasa construcţie psiho-socială a regimului totalitar, transformând omul într-o disciplinată maşină de producţie. Actualmente, România a sărăcit din pricina moştenirii acestei mentalităţi de neparticipare atât materială, cât şi politico-morală. Această degradare, însă, a beneficiat de o "perfecţionare" ulterioară prin dezamăgirea totală faţă de modul imparţial în care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate. Neîncrederea ţărănimii s-a adâncit, apoi, prin negăsirea intereselor acestei mici proprietăţi productive în programele de guvernare oferite de spectrul politic actual. Ceea ce ne obligă astăzi, este să acceptăm pasul înapoi spre mica proprietate de subzistenţă, care să ne scape într-o oarecare măsură de dependenţa ţăranului faţă de produsele alimentare venite din altă parte, pentru ca apoi, încurajată măcar într-o asemenea iniţiativă minoră, să redăm spiritul de iniţiativă la următoarele generaţii, refăcând din mica proprietate rurală acest motor socio-economic de care, pe bună dreptate, se temea teoria comunistă, acuzându-l că generează capitalism. Se pune în final întrebarea: Când şi cu cine vom realiza reîntoarcerea la productivitatea adevărată a micii proprietăţi? |
|
||||
|
"Comasarea alegerilor, cea mai dictatorială decizie luată de un guvern din 1989 încoace" Proiectul de lege propus de Ministerul de Interne, prin care alegerile pentru autorităţile administraţiei locale să se desfăşoare simultan cu cele pentru Camera Deputaţilor şi Senat, a stârnit o serie de reacţii în rândurile clasei politice, analiştilor şi populaţiei, de vreme ce suntem vizaţi cu toţii de această nouă grosolănie legislativă, aş îndrăzni să spun fără precedent. Astfel, în timp ce guvernanţii mizează pe explicaţia lipsită de orice urmă de credibilitate privind reducerea cheltuielilor, orice persoană de bun-simţ care se foloseşte de uzul raţiunii va înfiera aceste strategii electorale murdare, care confirmă că PDL-iştii nu doar că nu s-au întors la popor, ci că acum fug de el ca dracul de tămâie. De ce vă este atât de frică de votul popular, domnule Boc? Acceptarea comasării alegerilor ar echivala cu suprimarea principiilor democratice! În acest ritm, următorul pas logic pe agenda guvernanţilor ar fi ca mâine-poimâine să se propună organizarea de alegeri în 2013 sau în 2014, sau poate niciodată. Proiectul MAI de comasare a alegerilor în 2012 menţine norma de reprezentare a parlamentarilor din legislaţia în vigoare, ceea ce înseamnă că numărul acestora nu va scădea, la locale populaţia luată în calcul fiind cea de la 1 ianuarie 2012, iar pentru generale, cea înregistrată la 31 octombrie 2011. Potrivit acestui proiect, supus dezbaterii publice până în 12 decembrie, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 de locuitori. Proiectul propune ca norma de reprezentare pentru alegerea Senatului să fie de un senator la 160.000 de locuitori. Opoziţia ar trebui să taxeze această manevră lipsită de orice scrupul a PDL-ului prin retragerea din Parlament. Suntem aproape jumătate din Parlament, retragerea în bloc a opoziţiei din Parlament înseamnă oriunde alegeri anticipate. În felul ăsta rezolvăm şi chestiunea comasării şi oricum facem un lucru de care România are nevoie de multă vreme, alegeri anticipate, un Parlament care să exprime voinţa actualizată şi corectă a naţiunii şi un guvern care să fie reprezentantul acestei noi majorităţi, un guvern cu legitimitate. |
|
||||
|
"De ce este prudenţa cuvântul cheie al Europei de azi" Trăim o perioadă în care niciun investitor, fie el public sau privat, nu îşi mai permite să se raporteze liber la previziuni pe termen lung privind evoluţia economiei internaţionale. În comportamentul marilor corporaţii, ca şi în abordarea guvernelor din lumea întreagă, cuvântul de ordine este prudenţa. Iată că Europa se reuneşte în jurul unui curent comun, acceptat de statele membre europene, promovat dincolo de continent, spre Statele Unite ale Americii sau Asia. Pentru România, subsumarea principiilor economice cuprinse de-a lungul timpului în rezoluţiile Parlamentului European şi, recent, în Planul adoptat de Consiliul European, a venit firesc. Guvernată de un Cabinet prudent, exemplul României devine o piesă potrivită în puzzle-ul european. Fac apel, în continuare, la cifre - de altfel, singurii indicatori obiectivi, capabili să convingă şi scepticii cu privire la evoluţiile pozitive ale României, în contextul internaţional care generează mai degrabă pesimism. România a avut un an 2011 bun, chiar peste aşteptări în ce priveşte ţintele economice ce trebuiau atinse. Deficitul bugetar, inflaţia, creşterea economică, nivelul datoriei publice scăzut - sunt toate în cotele prevăzute iniţial. În luna septembrie, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe, veniturile la bugetul general consolidat au fost cu 7,6% mai mari decât în septembrie 2010, în timp ce cheltuielile au scăzut în aceeaşi perioadă cu 3,8%, evoluţie care a determinat o scădere cu 70% a deficitului bugetar. Veniturile bugetare cresc continuu de 16 luni. Ce validează aceste cifre? Faptul că au crescut veniturile din TVA cu 25.4% de la începutul anului demonstrează că măsurile asumate de Guvernul Boc produc efectele anticipate. Aceeaşi confirmare o găsim şi în privinţa încasărilor din impozitul pe venit, pe profit, din contribuţiile de asigurări - toate crescând comparativ cu anul trecut. Politica de cheltuire chibzuită a fondurilor bugetare este şi ea validată ca fiind corectă de către ultimele date care relevă că au scăzut cheltuielile de la buget privind personalul, achiziţia de bunuri şi servicii. Deci, ceea ce putea controla direct Guvernul a făcut - asigurând o reducere a cheltuielilor de funcţionare a statului. Ce trebuie făcut mai departe? Să asigurăm continuarea actualelor reforme care, de bine de rău, ne-au adus un an 2011 cu statistici pozitive, şi să privim realist mai departe. Realismul exclude populismul şi implică, drept obligatorie, prudenţa de care aminteam mai devreme. 2012 va fi un an de criză şi trebuie tratat ca atare, dincolo de "nuanţele" pe care le aduce calendarul electoral în plan intern. Iar realitatea indică faptul că statele din întreaga lume îşi revizuiesc în scădere prognozele de creştere economică. România nu face excepţie, fiind guvernată în acord cu realitatea europeană, după aceleaşi principii ale corectitudinii şi ale simţului de răspundere în faţa riscului economic. SUA sunt ameninţate de o stagnare economică pe termen lung: FMI a revizuit negativ prognoza de creştere de la 2,8% la 1,5% pentru acest an şi de la 2,9% la1,8% pentru anul 2012. Previziunile pentru creşterea economică a Uniunii Europene au fost revizuite în scădere de la 1,8% la 1,7% din PIB în acest an, şi de la 2,1% la1,4% pentru anul viitor. Japonia suferă cea mai mare revizuire negativă a creşterii economice pentru acest an, de 1,9 puncte procentuale, de la 1,4 la -0,5, iar pentru anul 2012 creşterea economică este prognozată la2,3%. Este evident că, în aceste condiţii, România nu are voie să facă paşi greşiţi. Iată de ce, cheia viitorului o reprezintă munca, responsabilitatea guvernamentală şi, mai presus de toate, prudenţa. |
|
||||
|
"Accesul neîngrădit al cetăţenilor la legislaţie" Articolul 31 alin.(1) din Constituţia României prevede că "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit". În acelaşi timp, este un drept şi o obligaţie a cetăţenilor de a cunoaşte legea. În ţara noastră, actele normative sunt aduse la cunoştinţa cetăţenilor prin publicarea în Monitorul Oficial al României, care este publicaţia oficială a statului român. De aceea, accesul la Monitorul Oficial trebuie să fie cât mai facil. În sprijinul atingerii acestui obiectiv vine şi dezvoltarea tehnologică din ultimii ani, tot mai mulţi români utilizând computerele şi internetul, acasă şi la serviciu. În plus, noile tehnologii au condus la o scădere considerabilă a costurilor (reducerea de hârtie tipărită şi de copaci tăiaţi, cheltuieli de tipărire, transport etc.) şi a timpului de acces la informaţii. Datorită internetului, cetăţenii din marile oraşe ori din cele mai mici cătune din ţară sau din orice colţ al lumii pot accesa informaţiile de care au nevoie când le trebuie, în dimineaţa publicării sau după un an, cu aceleaşi costuri. În forma ei actuală, legea prevede la articolul 19 că "Regia Autonomă "Monitorul Oficial" realizează un produs electronic conţinând actele publicate, care poate fi accesat gratuit pe internet şi este disponibil, în varianta pentru citire, timp de 10 zile de la publicarea respectivelor acte. Sumarele Monitoarelor Oficiale sunt accesibile permanent", ceea ce nu corespunde nevoii cetăţenilor de a avea un acces liber şi neîngrădit (în timp şi spaţiu) la informaţii publice. Această limitare în timp de a accesa conţinutul Monitorului Oficial al României creează dificultăţi cetăţenilor de a consulta legile din surse oficiale, atunci când au nevoie de ele. Faptul că Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României prevede că accesul la conţinutul "Monitorului Oficial al României" este limitat în timp la 10 zile, poate fi interpretat şi că intră în contradicţie cu dreptul constituţional amintit mai sus. Uniunea Europeană oferă pe internet acces liber, gratuit şi nelimitat în timp la Jurnalul Oficial al Uniunii. De asemenea, majoritatea ţărilor europene, printre care amintim: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Ungaria oferă accesul la publicaţiile oficiale în aceleaşi condiţii ca şi Uniunea Europeană, iar România trebuie să se alăture acestora. Având în vedere dreptul cetăţenilor de a avea acces neîngrădit la informaţii publice, dezvoltarea tehnologică din ultimii ani şi practica europeană, apreciez că Legea nr.202/1998 trebuie modificată şi completată, pentru ca românii să poată cunoaşte legea mai uşor. Stimaţi colegi, cred că este în interesul nostru ca oamenii care ne-au trimis în Parlament să acceseze cât mai uşor Monitorul Oficial, pentru a cunoaşte în mod nemijlocit activitatea noastră, aşa cum este ea publicată în primele două părţi ale Monitorului. |
|
||||
|
"Politici bugetare falimentare pentru agricultură" Deschid declaraţia mea politică cu unele precizări preţioase făcute de domnul Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, în cotidianul Adevărul, din 30 noiembrie 2011. Domnul Cioloş declara printre altele: "Agricultura a arătat cât de valoroasă poate să fie pentru România, aducând creştere economică într-o perioadă în care avem nevoie de ea ca de aer"; sau ...agricultura nu trebuie subestimată, scoasă de la naftalină doar când soarele şi ploile vin..."; sau "Agricultorii au nevoie de susţinere financiară publică pentru că li se cerere mai mult decât să producă pentru piaţă"; sau "Natura îi oferă (agriculturii) deja suficientă instabilitate. De aceea, ar fi bine să nu mai adăugăm şi noi instabilitate, prin politici bugetare imprevizibile". Or, după analiza şi dezbaterea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2012, consider că acesta va crea instabilitate în agricultură. Cu toate că Guvernul României, în decursul anului 2011, a declarat că nivelul cuantumului plăţilor directe pe suprafaţă va fi de 173 euro/ha, acesta a stabilit cuantumul plăţilor pe suprafaţă de 131 euro/ha, respectiv 559,6 lei/ha, din care pentru plăţile naţionale directe complementare - PNDC, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, suma de 37,72 euro/ha, respectiv 121 lei/ha. Guvernul României, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu a înţeles că, în toamna lui 2011, costurile pentru înfiinţarea culturilor agricole au crescut ca urmare a instalării şi prelungirii secetei atmosferice şi pedologice, afectând rezultatele fermierilor români. Nu a înţeles că preţul inputurilor necesare în agricultură a crescut cu 18-20%. Nu a înţeles, de asemenea, că din cauza lipsei mijloacelor financiare, însoţită de prelungirea perioadei de secetă, au fost însămânţate în această toamnă suprafeţe mai mici, arăturile de toamnă se fac în condiţii grele, necesitând consumuri ridicate şi uneori renunţându-se la ele. Foarte mulţi fermieri sunt angrenaţi în proiecte care au la bază un buget de venituri şi cheltuieli care a ţinut cont de plata pe suprafaţa ce trebuie să o obţină în 2012 - 173 euro/ha. Punând carul înaintea boilor, prin bugetul repartizat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul va transforma o Românie săracă în resurse financiare, într-o Românie mare risipitoare a aceloraşi resurse, conform unei afirmaţii păguboase: "Li se dă, nu li se ia". Cine va plăti oare? Populaţia ţării. |
|
||||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Consolidarea cadrului legislativ românesc privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie" Conştientizând faptul că violenţa asupra femeilor reprezintă o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, a demnităţii umane şi a principiilor de protejare a resortisanţilor unui stat democratic, în această perioadă, a celor 15 Zile Internaţionale de Activism împotriva violenţei asupra femeii (25 noiembrie - 10 decembrie), se cuvine a transmite un mesaj puternic instituţional împotriva violenţei domestice, dar mai ales a reevalua cadrul legislativ în materie. Statisticile tulburătoare susţin faptul că la fiecare trei secunde în România are loc o agresiune fizică, astfel încât acest fenomen alarmant trebuie să fie prevenit şi combătut prin mijloace legislative adecvate, pentru a impune cu adevărat o protecţie efectivă a drepturilor şi intereselor legitime ale victimelor dezumanizate de violenţă. În mod regretabil, tot mai mult în comunităţile rurale, dar şi în cele urbane, femeile şi copiii devin persoane vulnerabile în faţa violenţei domestice, ceea ce conduce la instaurarea unei dezordini sociale în rândul comunităţii, care trebuie să condamne ferm astfel de comportamente deviante. Din perspectiva cadrului legislativ românesc privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Legea nr.217/2003 statuează în mod revelator în art. 1 faptul că: "Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei constituie un obiectiv de interes naţional." Proclamarea acestui obiectiv de interes naţional este determinantă pentru prevenirea şi combaterea fenomenului patologic de violenţă din familii, astfel că principiul cooperării instituţionale la nivel guvernamental, la nivelul administraţiei publice locale, a organizaţiilor nonguvernamentale, în parteneriat public-privat trebuie să constituie un punct deosebit de important în strategia naţională de luptă împotriva violenţei asupra femeilor şi copiilor, a victimelor vulnerabile. Mai mult, ca o îmbunătăţire a cadrului legislativ, coroborat cu alte instrumente legislative relevante în materie, se impune sporirea atribuţiilor principale şi subsidiare ale persoanelor desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie, deci o reevaluare legislativă a art. 16 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Din perspectiva combaterii eficiente a fenomenului, dar mai ales din punct de vedere al protecţiei victimelor dezumanizate de violenţă, trebuie construite cât mai multe centre de adăpostire a victimelor violenţei în familie, denumite adăposturi, în sensul art.23 din Legea nr.217/2003. Numărul infim de astfel de unităţi de asistenţă socială la nivelul României nu face decât să încurajeze expansiunea violenţei, ca fenomen patologic în familiile româneşti. De aceea, structurile administraţiei publice locale, cu sprijin guvernamental, trebuie să ofere întâietate acestui obiectiv de interes naţional - protejarea familiei, a femeilor şi copiilor împotriva oricăror forme de abuz, violenţă, agresiune fizică - şi să construiască astfel de centre de asistenţă socială pentru protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor vulnerabile. |
|
||||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Modificarea normelor metodologice privind parteneriatul public-privat - o revitalizare legislativă oportună" Prin Hotărârea Guvernului nr.1.000/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1.239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr.178/2010 s-a instituit o reevaluare legislativă oportună din perspectiva asigurării cadrului legislativ adecvat parteneriatului public-privat. O modificare deosebit de importantă vizează eludarea dispoziţiei conform căreia "proiectul de parteneriat public-privat trebuie să fie realizat în întregime cu resurse financiare private", ceea ce constituie o revitalizare legislativă în materie, anulând spiritul normativ limitativ şi restrictiv impus anterior de litera legii, care ataca esenţa parteneriatului public-privat, în privinţa investiţiilor echitabile. Astfel, dispoziţiile nou introduse proclamă importanţa irecuzabilă a criteriilor de calificare şi selecţie, după cum aceste criterii concrete au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui investitor privat participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care acesta va fi declarat câştigător. Trebuie subliniat în contextul noii reglementări faptul că partenerul public nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de încheiere a contractului de parteneriat public-privat prin introducerea unor criterii minimale de selecţie, care nu îşi revendică relevanţa în raport cu natura şi complexitatea contractului de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat, respectiv sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea acestuia. Cerinţele minime de selecţie sunt prezumate a fi disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat, dacă se impune îndeplinirea unor condiţii cum ar fi: suma valorilor/cantităţilor de bunuri furnizate, servicii prestate şi lucrări executate incluse în contractul prezentat de către investitorul privat ca dovadă a experienţei lui similare să fie mai mare decât valoarea/cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/prestate/executate în baza contractului de parteneriat public-privat care urmează să fie încheiat. Transparenţa şi celeritatea procedurilor sunt asigurate în mod exclusiv şi garantat de modalitatea echitabilă de stabilire a criteriilor, în sensul în care atunci când solicită îndeplinirea anumitor criterii de selecţie, partenerul public trebuie să precizeze în anunţul de selecţie şi în documentul ataşat anunţului de selecţie informaţiile pe care investitorii privaţi urmează să le prezinte în acest scop, precum şi documentele specifice prin care se pot confirma informaţiile respective; pe de altă parte, partenerul public are obligaţia de a utiliza pentru selecţia investitorilor privaţi numai criteriile de selecţie şi negociere identificate în anunţul de selecţie. Faţă de aceste noi reglementări, completări, modificări şi nuanţări terminologice, parteneriatul public-privat beneficiază de un cadru legislativ consolidat, astfel încât această formă de cooperare instituţională trebuie să cuprindă principalele domenii ale vieţii publice româneşti. |
|
||||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "In memoriam - Timişoara, primul oraş-martir -iniţiator al Revoluţiei române din Decembrie 1989" Preţul pentru dobândirea libertăţii este incomensurabil faţă de jertfa eroilor Revoluţiei române din Decembrie 1989. Sângele martirilor de la Timişoara şi din alte oraşe ale României ne obligă a onora memoria, curajul fără de margini, spiritul de jertfă şi demnitatea românilor care au crezut în mod autentic în libertate, democraţie şi în existenţa lui Dumnezeu, ca suveran al istoriei trecute, prezente şi viitoare. La 22 de ani de la Revoluţia română, Timişoara îşi plânge morţii şi rememorează acele zile de început, când flacăra Revoluţiei a fost aprinsă în 16 decembrie 1989 în faţa bisericii reformate din Timişoara. Evenimentele care au urmat poartă pecetea ripostei unui regim totalitar morbid care a transformat oraşul Timişoara într-un teatru de operaţiuni în care lupta pentru libertate era cu adevărat pe viaţă şi pe moarte. Centrul Timişoarei, treptele Catedralei Mitropolitane, Piaţa Libertăţii sau Calea Girocului sunt doar câteva dintre locurile unde sute de oameni au fost ucişi doar pentru că luptau pentru redescoperirea adevăratei libertăţi în România. Ca deputat al oraşului-martir Timişoara sunt revoltat şi contrariat de proiectul de lege al deputaţilor ieşeni de a declara municipiul Iaşi drept oraş iniţiator al Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru că această propunere este în vădită contradicţie cu adevărul istoric al Revoluţiei române. Mai mult, ideea de a stabili prin lege oraşul iniţiator al Revoluţiei, desconsiderând mărturia istoriei recente, reprezintă o iniţiativă frauduloasă de mistificare a adevărului istoric, fără sens, în logica unei democraţii consolidate. Doamnelor şi domnilor deputaţi, astăzi, cele peste 5.000 de victime ale Revoluţiei române ne obligă la aflarea adevărului istoric, a unei realităţi nedisimulate, în afara intereselor locale sau politice, pentru a nu pângări memoria eroilor noştri. Timişoara este şi va rămâne în istoria recentă a României postcomuniste oraşul iniţiator, martir, al Revoluţiei române, pentru curajul timişorenilor de a aduce disidenţa, revolta împotriva regimului comunist pe străzile oraşului, declarând public, deschis, în manifestaţii de grup apelul la luptă împotriva regimului comunist. |
|
||||
|
"Guvernul Boc adoptă încă un buget al sărăciei şi subdezvoltării!" Nu a fost suficient pentru Guvernul Boc că a tergiversat dezbaterea bugetului pentru anul 2012 până în apropierea Crăciunului, minţind că acesta va conţine şi decizii cu impact pozitiv asupra economiei şi a vieţii românilor! Sau nu este de ajuns că acest buget va îndeplini, ca şi precedentele bugete portocalii, indicatorii economici asumaţi, cu toată bravura populistă din dotarea Coaliţiei, doar pe hârtie, fiind, în realitate, cea mai mare bătaie de joc de care au avut românii parte vreodată din 1990 şi până în prezent! Domnul Boc se laudă, din nou, cu o iluzie şi pentru 2012, cu o catastrofă marca proprie, construită pe cifre false, nesustenabile, demagogice, aducătoare de şi mai multă sărăcie lucie şi blocaje: un buget în care educaţia, sănătatea sau agricultura au ajuns Cenuşăresele guvernului, iar salariile şi pensiile au rămas la stadiul de venituri îngheţate bocnă, deşi au fost, de multă vreme, topite de inflaţie şi tăieri! Deci Guvernul Boc a promovat încă un buget al subdezvoltării, al sărăcirii profunde a românilor, dar şi al frânării economiei, stopată oricum, de prea multă vreme, de măsurile PD-iste greşite, fără vreun dram cu impact pozitiv asupra întreprinderilor mici şi mijlocii măcar sau al creării locurilor de muncă! Cum se mai poate dezvolta o economie dacă într-un buget de stat nu sunt alocate aproape deloc fonduri pentru investiţii serioase, menite să dea un imbold real repornirii motoarelor economice, aşa cum se întâmplă şi în cazul judeţului Braşov?! În calitate de deputat ales în judeţul Braşov, am amendat bugetul de stat pentru anul 2012 prin 27 de propuneri, unele referitoare la alocarea sumelor necesare cofinanţării unor proiecte europene, iar altele prin care am cerut finanţarea proiectelor de reabilitare a infrastructurii, în special a unor drumuri judeţene importante, cum ar fi şi celebrul drum Şercaia - Hoghiz. De asemenea, am solicitat bani pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru construirea spitalului de urgenţă de la Hărman sau pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Din păcate, pentru ultimele două proiecte am primit votul negativ din partea puterii! Dar toate acestea au devenit deja lucruri obişnuite pentru noi toţi, deoarece lipsa de performanţă a deciziilor asumate de către guvernele Boc, minciunile continue şi încălcările flagrante ale promisiunilor angajate se oglindesc întocmai în situaţia dezastruoasă în care a fost adusă România din 2008 şi până acum! |
|
||||
|
"Bugetul pe 2012, alegeri comasate şi sărbătorile iernii" Dacă ar fi să facem o analiză a ultimilor evenimente politice ale acestei perioade, desigur că ar trebui să ne oprim la ceea ce s-a decis de Parlament în ultima perioada, şi anume votarea bugetului de stat al României pe anul viitor şi comasarea alegerilor generale cu cele locale. Dacă ar fi să analizăm cel mai important eveniment al momentului actual, desigur că ar trebui să ne gândim cu toţii la sărbătorile iernii, adică la Crăciun şi la noul an ce se apropie cu paşi repezi. Nu pot spune că unele sunt mai importante decât altele, însă cu siguranţă că, aşa cum am prevăzut în ultima perioadă, în România s-au luat decizii importante, care ţin atât de ceea ce se va întâmpla în noul an, dar şi pentru o perioadă mai lungă de timp, atât din punct de vedere economic, dar şi politic. Toate acestea însă sunt strâns legate de economia ţării, de proiectele de viitor ale României în calitatea sa de membră a Uniunii Europene, dar mai ales de modul în care va evolua viaţa cetăţenilor în această perioadă grea nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru alte ţări ale Uniunii. Ştim cu toţii că România a mai trecut prin situaţii grele de criză şi ne gândim cu toţii la acele vremuri, pe care doar o mică parte din noi toţi le-am trăit, şi parcă a rămas doar istorie, pentru că în realitate cea mai mare parte nu le-am simţit cu adevărat. Revenind la ceea ce astăzi trăim, ne putem da seama că nici în acele vremuri nu a fost prea uşor, dar nu putem şti nici măcar dacă a fost mai greu sau mai uşor decât în prezent, pentru că vremurile sunt total diferite. Ceea ce ştim însă este faptul că niciunul dintre noi toţi, cei care am trăit şi înainte de anul 1989, nu ne mai dorim o asemenea experienţă, iar anii comunismului în România şi-au lăsat o amprentă serioasă asupra vieţii în cei circa 50 de ani de involuţie. Aşadar, în prezent cetăţenii nu o duc prea bine şi datorită anilor comunismului care i-a obişnuit a primi ceea ce mulţi nu meritau, iar cealaltă clasă, neprivilegiată, primea doar atât cât îi era necesar a trăi, nici decent şi nici cu gândul că peste o perioadă de timp va fi mai bine. Chiar dacă astăzi sondajele spun că România merge pe un drum greşit, tot sondajele spun că cetăţenii români nu mai doresc să se întoarcă de unde au plecat. |
|
||||
|
"Poziţia politică a Grupului parlamentar al PDL faţă de structurile paralele privind exercitarea profesiei de avocat " Intervenţia mea de astăzi este menită a clarifica, fără nici un echivoc, poziţia Grupului parlamentar al PDL în legătură cu un fenomen extrem de grav, care se manifestă în România sub forma apariţiei unor structuri paralele şi ilegal constituite, care au permis exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România. În urmă cu aproape zece ani, unii jurişti, precum domnul Bota Pompiliu, au încercat "calea uşoară", care nu coincide neapărat şi cu cea legală, pentru înfiinţarea, prin intermediul unor asociaţii caritabile, a unor barouri paralele, cum ar fi Baroul Constituţional Român, Uniunea Avocaţilor din România sau Uniunea Naţională a Barourilor. În această calitate, membrii Baroului Constituţional sau al autointitulatelor uniuni nu numai că au încălcat flagrant dispoziţiile legale, fiind pasibili de sancţiuni penale cuprinse între 6 luni şi 3 ani, dar au şi încheiat contracte de asistenţă juridică şi s-au prezentat în cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, în baza împuternicirilor conferite de justiţiabili. Aceste practici ilegale au produs o puternică confuzie în rândul justiţiabililor din România, prin uzurparea calităţii şi titlului profesional de avocat. Chiar dacă şi în interiorul Partidului Democrat Liberal au existat câteva voci, este drept, total izolate, care ar fi înclinat să acrediteze ideea că şi barourile sau uniunile organizate în afara Legii nr. 51/1995 ar putea funcţiona în România, vreau să vă spun fără nici un echivoc că acestea sunt doar păreri personale şi nu reprezintă poziţia Partidului Democrat Liberal. Partidul Democrat Liberal respinge orice structură profesională organizată în afara legii şi recunoaşte numai baroul component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, aşa cum a fost el definit în Legea nr.51/1995. Eu personal, dar şi colegii mei din cadrul grupului parlamentar, am manifestat public această poziţie atât în cadrul lucrărilor preliminare care au vizat adoptarea noilor coduri - civil şi penal -, dar şi cu ocazia modificării Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat. Nici eu şi nici colegii mei nu cred că am lăsat vreo urmă de îndoială că am permite organizarea şi funcţionarea unor structuri care nu se supun legii, indiferent dacă aceste structuri privesc profesia de avocat sau o altă profesie exercitată în România. |
|
||||
|
"Cum se poate trăi cu 1 leu pe lună?" În România secolului al XXI-lea există oameni, cetăţeni ai acestei ţări, care au un venit din partea statului român de 1 leu. Este cazul unei femei în vârstă din judeţul Mehedinţi, Maria Tomescu, a cărei poveste a fost prezentată zilele trecute pe un post de televiziune. Femeia are o indemnizaţie de 1 leu, care reprezintă restul unei sume de 3 lei din care se reţin 2 lei. În ciuda crizei financiare care pare să atingă toate păturile sociale, statul român, care are legi de protecţie socială a populaţiei care nu-şi poate asigura un venit decent, nu face nimic pentru astfel de oameni, deoarece Maria Tomescu nu este un caz singular. Vecinii acestei femei, rudele cunoşteau problema, dar autorităţile locale nu. Cine poate crede acest lucru? În prag de iarnă, Maria Tomescu, dar şi mulţi alţii aflaţi în situaţia ei, vor avea cel mai sărac Crăciun. Şi cum poţi să îţi pregăteşti masa de Crăciun cu numai 1 leu? Nu se poate! De aceea, autorităţile abilitate - Guvern şi Primărie ori Consiliu local - ar trebui să ia măsurile necesare, acolo unde cazul, să facă anchete sociale concrete şi reale - nu din birou - şi realmente să ajute populaţia în vederea obţinerii venitului minim garantat, pentru a asigura măcar subzistenţa acestor oameni. |
|
||||
|
"Persoanele cu handicap sunt o povară pentru statul român" În Constituţia României, la articolele 41 şi 50 din Capitolul II sunt consacrate şi garantate dreptul fundamental la protecţie specială al persoanelor cu handicap, dreptul la muncă şi protecţia specială a muncii. Conform articolului 50 din Constituţie, statul este obligat să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. Dificultatea cu care persoanele cu handicap înfruntă problemele cotidiene este lesne de înţeles pentru fiecare dintre noi. Sprijinul şi devotamentul membrilor familiilor persoanelor cu handicap sunt transformate în muncă zilnică, în sacrificii personale şi în alocarea întregului lor timp pentru a avea în permanenţă grijă de cei dragi care, din nefericire, nu se pot descurca singuri. Pentru statul român acest efort se traduce simplu - asistent personal al persoanei cu handicap. Salariul net al asistenţilor personali este 525 lei pe lună. Mic sau mare, acesta este venitul pe care statul român, conform legii, este obligat să-l acorde celor în cauză. Traiul familiilor care se regăsesc în această situaţie nefericită a fost în decursul acestui an îngreunat suplimentar de nepăsarea şi de atitudinea lipsită de responsabilitate a autorităţilor statului roman, care din luna iulie au sistat plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a asistenţilor acestora pentru că planificarea bugetară a fost prost făcută. Drama acestor familii, care s-au aflat pentru jumătate de an în situaţia de a rămâne fără niciun venit, având în vedere că în majoritatea cazurilor unul dintre părinţi este îngrijitorul persoanei cu handicap, nu a sensibilizat nici autorităţile locale şi nici pe cele centrale, care până la rectificarea bugetară din noiembrie 2011 nu au mişcat un deget. Drepturile persoanelor cu handicap nu reprezintă un domeniu de interes pentru statul român. Garantarea acestor drepturi prin Constituţie nu reprezintă o formă de asigurare a traiului acestor cetăţeni. Nu mă refer la sintagma deja celebră - a traiului decent, spun a traiului, pentru că un număr considerabil de familii au fost nevoite ca începând cu luna iulie a acestui an să trăiască probabil din mila rudelor sau a persoanelor apropiate, având în vedere că unica lor sursă de venit a fost sistată. Persoanele cu handicap sunt tratate ca o povară de către autorităţi, sunt umilite în fiecare zi şi aduse în situaţia de a-şi cerşi drepturile. Statul român nu are bani pentru persoanele cu handicap, însă găseşte fonduri pentru clipuri de promovare a turismului şi pentru consultanţă de milioane de euro în cazul unor proiecte de infrastructură care se vor regăsi doar pe hârtie. Solicit Guvernului şi Ministerului Finanţelor Publice să acorde atenţie acestui aspect şi să se asigure că proiectul de buget întocmit pentru anul 2012 prevede fondurile necesare achitării indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. |
|
||||
|
"Proiect de Lege pentru protecţia copiilor" Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a organizat o dezbatere publică a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Proiectul de act normativ propune introducerea de sancţiuni pentru părinţii care îşi trimit copiii la cerşit, pentru cadrele didactice care aplică pedepse corporale elevilor, dar şi pentru autorităţile care nu-şi respectă atribuţiile stabilite prin lege. În nota de fundamentare care însoţeşte documentul se precizează că sunt introduse, în acelaşi timp, sancţiuni pentru părinţi, cadre didactice sau autorităţi ale administraţiei publice locale, în situaţiile în care aceştia nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile sau responsabilităţile ce le revin în ceea ce priveşte asigurarea creşterii şi îngrijirii adecvate a copiilor sau luarea măsurilor de protecţie specială necesare. Cuantumurile amenzilor vor fi stabilite în funcţie de "greutatea" fiecărei atribuţii, ţinând cont şi de contextul economic actual. Sancţiunile pentru părinţi vor fi cele mai mici, până în 1.000 de lei, la fel şi sancţiunile pentru serviciile publice de asistenţă socială. La cadrele didactice, sancţiunea maximă poate fi de până la 2.500 de lei. Concret, sancţionarea părinţilor poate fi propusă în cazul în care aceştia îi folosesc pe copii la cerşit, iar pentru cadrele didactice în situaţia aplicării de tratamente umilitoare sau degradante. În cazul serviciilor publice de asistenţă socială, sancţiunile pot fi propuse pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, iar la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în cazul neîndeplinirii atribuţiei referitoare la verificarea şi soluţionarea sesizărilor privind cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice alte forme de violenţă asupra copilului. În plus, prin proiectul de modificare a legii se urmăreşte şi reducerea numărului de copii instituţionalizaţi, prin asigurarea de servicii de zi celor aflaţi în risc de separare de familie. Printr-un proiect finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei vor fi dezvoltate 200 de servicii de zi pentru astfel de copii, în prezent fiind deja funcţionale câteva zeci. Deşi există unele voci în rândul cadrelor didactice care condamnă această măsură, profesorii nu au de ce să îşi facă griji, atâta timp cât au un comportament adecvat în timpul orelor de curs faţă de elevi. Susţin implementarea unei astfel de legi, întrucât am militat mereu pentru drepturile şi protecţia copiilor şi consider oportună înăsprirea sancţiunilor asupra adulţilor atunci când, într-o formă sau alta, fac rău unui copil. |
|
||||
|
"România, fără viitor în regimul Băsescu!" Din păcate pentru locuitorii României, bugetul pentru anul viitor reflectă aceeaşi direcţie de acţiune pe care a avut-o Guvernul Boc în ultimii trei ani: împotriva populaţiei şi a mediului privat, dar pentru păstrarea privilegiilor clientelei politice. Bugetul înseamnă de fapt prelungirea austerităţii doar pentru populaţie şi distribuirea costurilor crizei pe umerii românilor. În schimb, continuă risipa banilor publici, pentru a servi interesele clientelei. În anul 2012, cheltuielile cu bunurile şi serviciile cresc cu aproximativ 15% faţă de 2011, reprezentând 5,47% din PIB, iar Guvernul îşi propune să scadă această pondere la 5,18% din PIB abia în 2015! Din nou, pe chestiuni esenţiale, care afectează funcţionarea statului de drept şi mecanismele democratice, Guvernul refuză orice dezbatere parlamentară şi orice dialog. Asumarea răspunderii, care era un instrument excepţional, a devenit o practică abuzivă. Viitorul României s-a scris prin legi adoptate fără dezbatere parlamentară. Nu există nici măcar o lege majoră pe care Guvernul Boc să o fi trecut prin Parlament printr-o procedură firească. Legea educaţiei, Legea salarizării, Codul muncii, tăierile salariale, toate au fost trecute prin asumare. Poziţia USL este în favoarea transparenţei şi responsabilităţii fiscale, bugetare şi a măsurilor convenite la nivel european, pentru ca acestea să fie asigurate. România trebuie să-şi respecte obligaţiile pe care le are ca parte a Uniunii Europene. Oricine ar guverna în România trebuie să fie preocupat şi de soluţiile de creştere economică, de şansele pe care România, ca membră UE, le are. În raport cu Acordul convenit în urma Consiliului, cel mai important lucru este să avem o dezbatere politică şi publică asupra elementelor, obligaţiilor care ne revin şi şanselor pe care le oferă acest Acord. Să ştim cu toţii ce are de câştigat România şi care sunt obligaţiile pe care ni le asumăm pe termen lung. În privinţa Acordului este necesar un dialog politic real, nu o formalitate, o ceremonie în care preşedintele aliniază partidele şi le ţine un discurs. Dorim un asemenea dialog, deşi până acum puterea nu a manifestat nici cele mai mici intenţii de deschidere. |
|
||||
|
"Angajamentul pentru România" USL a prezentat recent Angajamentul său pentru România. Ne-am asumat astfel o declaraţie de principii, în 10 puncte, pe care ne angajam în faţa opiniei publice să le urmăm în acţiunea noastră politică. USL este proiectul politic al unui nou început. Angajamentul nostru este să dăm acestei ţări un nou model de guvernare, competentă şi eficientă, dar şi să creăm un nou model de societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă. Responsabilitatea noastră începe cu a spune adevărul despre starea de fapt, şi a nu crea false aşteptări. Lucrurile nu se vor schimbă peste noapte. După 3 ani de măsuri aberante, care au distrus economia, va fi nevoie de cel puţin 3 ani pentru ca rezultatele să fie simţite de fiecare român. Dar programul de relansare a economiei va începe din prima zi a guvernării USL şi suntem hotărâţi să-l ducem până la capăt cu succes. Vom propune un program realist, nu unul populist şi nu promitem mai mult decât suntem conştienţi că putem realiza. Marile probleme ale unei societăţi nu pot fi rezolvate fără dezbatere şi dialog, fără competenţă şi fără corectitudine. Vom promova oameni noi - cu un anumit profil moral şi profesional - şi practici noi - fără numiri în funcţii publice pe criterii politice, fără clientelism, fără proiecte majore trecute prin asumarea răspunderii. România are nevoie nu doar de o altă guvernare, ci de alte modele. Nu putem avea o societate care construieşte dacă suntem conduşi de oameni care distrug. Nu putem avea prosperitate dacă cei care guvernează nu se gândesc decât la sărăcie şi austeritate. Nu putem avea progres pentru toţi, cu o putere care serveşte doar un grup. Angajamentul şi datoria noastră sunt să fim în serviciul cetăţenilor. Într-o lume preocupată de aparenţe şi imagine, problemele reale sunt date uitării. Puţini sunt cu adevărat preocupaţi de oamenii care şi-au pierdut locul de muncă, de copiii buni fără bani de şcoală, de cei care nu îşi mai pot plăti creditele, de tinerii care termină facultatea şomeri, pentru că posturile sunt blocate. Noi ştim aceste probleme. Ele sunt agenda noastră! Relansarea economică nu se va produce continuând politica actuală de tăieri brutale şi nediferenţiate de venituri, de împrumuturi iresponsabile care au îndatorat generaţiile viitoare. E nevoie de un nou model economic, bazat pe încurajarea iniţiativei private, de susţinerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă. Noul model economic va avea ca rezultat un mediu de afaceri puternic, dezvoltarea clasei de mijloc şi implicit reducerea inechităţii sociale - o societate care îşi respectă pensionarii, are grijă de copii şi nu îi abandonează pe cei defavorizaţi. USL are propuneri solide, discutate cu sindicatele şi patronatele, cu întreprinzătorii, propuneri care nu doar că or să aducă mai mulţi bani la buget, ci şi or să creeze un mediu care favorizează investiţiile şi crearea de locuri de muncă. Vrem un stat care îşi respectă contractul cu cetăţenii, plătitori de taxe şi impozite. Avem nevoie de sisteme publice solide şi funcţionale: educaţia, sănătatea, ordinea publică reflectă gradul de civilizaţie şi dezvoltare a unei societăţi. De aceea vor fi pentru noi domenii prioritare. Vrem să rupem definitiv cu tradiţia politizării şi să readucem profesionalismul în administraţie. România se confruntă astăzi cu riscul izolării din cauza acţiunilor puterii, neconforme cu angajamentele şi statutul ţării noastre. România trebuie să devină un partener de încredere, predictibil şi respectat în cadrul Uniunii Europene şi al organismelor internaţionale la care este parte. |
|
||||
|
"Avem nevoie de recredibilizarea justiţiei!" PSD şi USL recunosc necesitatea şi importanţa unor instituţii precum DNA şi ANI, dar consideră că acestea trebuie să devină cu adevărat eficiente şi prin activitatea lor să schimbe actuala percepţie de partizanat politic. USL îşi propune consolidarea integrităţii şi responsabilităţii sistemului de justiţie. Puterea judecătorească trebuie să-şi recapete rolul şi locul în statul de drept. Avem nevoie de o justiţie independentă şi eficientă dacă dorim să construim o Românie puternică. Obiectivul nostru este creşterea permanentă a calităţii actului de justiţie în raporturile cu cetăţenii şi a imparţialităţii sale. Lupta împotriva corupţiei va fi pentru guvernarea USL o prioritate reală, pentru care trebuie să existe voinţă politică reală, instituţii funcţionale şi buget adecvat. Până acum, sub actuala guvernare PDL, "lupta împotriva corupţiei" nu a fost decât o lozincă falsă şi populistă, care dă bine la public, dar în spatele căreia se ascunde o reţea de corupţie şi clientelism politic. Iar cazul de la Cluj vorbeşte de la sine, este cel mai bun exemplu. USL susţine necesitatea DNA şi ANI, ca organisme pilon pentru eficienţa luptei împotriva corupţiei. Dar nu vom mai accepta derapaje ale acestor instituţii, care trebuie să iasă de sub suspiciunea de partizanat sau acţiuni la comandă politică. Cele două instituţii sunt datoare să depună eforturi convingătoare pentru schimbarea acestei percepţii. |
|
||||
|
"PSD va stopa haosul din Justiţie după câştigarea puterii!" Nicăieri în lume punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi amânată pe un termen atât de îndelungat precum termenele de 5-7 ani pe care le-a decis Guvernul prin ordonanţe de urgenţă pentru plăţile pe care le datorează celor care au câştigat în instanţă de judecată. Eficientizarea justiţiei se face printr-o finanţare corespunzătoare, şi nu prin radierea parchetelor şi judecătoriilor sau nerespectarea dreptului constituţional al fiecărui cetăţean - accesul liber la justiţie. Justiţia trebuie să vină în întâmpinarea cetăţeanului, nu să îl oblige pe acesta să se deplaseze zeci şi sute de kilometri pentru a-şi găsi dreptatea în instanţă. Deşi nu a identificat resurse pentru supravieţuirea unor instanţe, ministrul justiţiei a găsit 1.065.000 euro pentru un contract de consultanţă care trebuia să finalizeze studiile de impact la 1 aprilie 2011. Acestea nu au fost date publicităţii nici acum. Guvernul a alocat sume derizorii pentru programe de informare a populaţiei în legătura cu noul Cod civil, care a intrat în vigoare la 1 octombrie, o campanie lipsită total de eficienţă. Vor intra în vigoare în curând şi celelalte trei coduri şi vor genera un haos imens în sistem. Asta în condiţiile în care Comisia Europeană a cerut în mod expres Guvernului, în ultimul raport, elaborarea unui plan comprehensiv pentru intrarea în vigoare a noilor coduri, astfel încât nici sistemul şi nici populaţia să nu fie luate prin surprindere sau nepregătite. Printr-un proiect de lege, adoptat în secret de Guvern, ministrul justiţiei, o persoană numită politic, poate avea dreptul de a sesiza Inspecţia Judiciară, de a obliga inspectorii la completarea anchetei, de a renunţa la începerea acţiunii disciplinare şi de a porni o acţiune disciplinară împotriva judecătorilor şi procurorilor. În plus, pentru prima dată în istorie, ministrul poate ataca în instanţă soluţia CSM cu privire la sancţionare. Cu alte cuvinte, ministrul poate controla şi el corpul magistraţilor, în condiţiile în care doar CSM îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Este cea mai simplă pârghie de politizare a justiţiei. Înainte de aplicarea oricărei măsuri, USL consideră necesar un audit general al sistemului judiciar, pentru că nu ne mai permitem să avem 4 milioane de dosare pe rolul instanţelor, o mână de judecători, edili arestaţi, magistraţi corupţi şi slab pregătiţi, să nu avem bani pentru citaţii sau pentru încălzirea tribunalelor sau să desfiinţăm aleatoriu instanţe. Nu "tăierea" sau reducerea (de personal, de fonduri, de instanţe) sunt soluţia, aşa cum a făcut până acum actualul guvern, ci o analiză realistă a tuturor aspectelor care nu funcţionează şi un set de soluţii concrete. PSD şi USL consideră că trebuie făcuţi următorii paşi pentru reformarea şi recredibilizarea justiţiei: 1. Oprirea excesului de legiferare, a reglementării normative prin ordonanţe de urgenţă, angajării răspunderii şi limitarea ilicitului penal doar la faptele antisociale ce prezintă un anumit grad de periculozitate. 2. Finanţarea adecvată a autorităţii judecătoreşti. 3. Unificarea practicii judiciare şi creşterea rolului hotărârilor judecătoreşti în stabilitatea raporturilor juridice. 4. Modificarea legislaţiei privind statutul magistraţilor, astfel încât toate atribuţiile legate de numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi mai ales în funcţiile de conducere să rămână în sfera autorităţii judecătoreşti, cu excluderea factorului politic. 5. Examinarea posibilităţii eficientizării structurilor organizatorice ale Ministerului Public şi a unei eventuale redistribuiri a competenţelor care să contribuie la creşterea calităţii şi operativităţii actului de urmărire penală. 6. Îmbunătăţirea cadrului de perfecţionare continuă a pregătirii profesionale a magistratului. 7. Organizarea suportului logistic a punerii în aplicare a noii legislaţii penale şi pregătirea profesională a corpului magistraţilor în legătură cu noile instituţii de drept. 8. Organizarea unor întâlniri periodice între reprezentanţii celor trei autorităţi constituţionale, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile, inclusiv ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, pe problemele strategice privind justiţia şi statul de drept. Instanţele de judecată pot fi degrevate de un număr de cauze prin metode alternative de soluţionare a disputelor. Susţinerea profesiilor de mediator şi arbitru este o prioritate pentru PSD. Am susţinut şi vom susţine introducerea medierii, ca şi procedura prealabilă obligatorie în mai multe domenii, pentru că medierea este indicatorul gradului de civilizaţie a unei societăţi. |
|
||||
|
"La 22 de ani de la Revoluţia română" PSD îşi exprimă gratitudinea faţă de poporul român, artizanul acelor zile sângeroase din decembrie 1989, pe nedrept uitate acum. Consider că autorităţile ar trebui să instituie în semn de respect pentru iluziile irosite ale românilor tăcerea meditativă, această modalitate de comemorare fiind preferabilă larmei, nepăsării şi ipocriziei festiviste manifestate an de an. Asemănarea izbitoare dintre viaţa românilor şi viaţa celor mai mulţi dintre revoluţionari, care trăiesc astăzi într-o mizerie materială cruntă, este dramatică. Condamnăm acele autorităţi postdecembriste care i-au aservit pe revoluţionari, la fel ca şi pe cei mai mulţi dintre români, divizându-i după un principiu machiavelic extrem de eficient. Sper că această agonie a dezbinării, care se manifestă în rândurile organizaţiilor de revoluţionari, dar şi în rândul majorităţii românilor, să ia sfârşit cât mai repede. Un contemporan spunea admirabil despre revoluţia română că "a fost miracolul unei tardive mântuiri", iar făptuitorii ei "au scăpat poporul român de ridicol şi grotesc". Dezaprob atitudinea acelor conducători, needucaţi pentru standardele europene, care practică dezbinarea socială, politică şi culturală doar pentru propriul exerciţiu de imagine. În semn de respect pentru poporul român, eu personal şi PSD reafirmăm că în anul 1989 a fost o revoluţie autentică, şi nu o lovitură de stat, şi că revoluţia a fost anticomunistă, şi nu doar anticeauşistă. Îmi exprim cu pioşenie gratitudinea pentru sacrificiul tuturor acelora care au făcut posibil ca peste câteva zile românii să devină cetăţeni europeni. Din păcate, nu trebuie să considerăm Revoluţia încheiată şi o vom continua alături de români în mod paşnic, dar ferm, până va veni din nou acel moment de graţie şi reculegere divină care ne va lumina chipurile. |
|
||||
|
"Guvernarea dezbinării naţionale!" Populaţia şi politicienii României, cu toţii am trecut mult prea uşor peste ziua sfântă de 1 Decembrie, un moment în care România şi românii şi-au îndeplinit un ideal naţional, în care România a devenit întreagă, românii au fost toţi împreună, iar liderii de atunci au fost dedicaţi şi devotaţi naţiunii lor. Din păcate, astăzi nu mai avem un proiect comun, nu mai avem aspiraţii comune şi nici o solidaritate naţională. După peste 20 de ani de eforturi şi de mari aşteptări, românii şi-au pierdut încrederea şi speranţa. Niciodată şi nicăieri statul n-a dispreţuit mai mult cetăţeanul. Nicicând un şef de stat n-a afirmat că statul nu mai are nicio obligaţie faţă de cetăţenii săi, deşi nu conteneşte să încaseze impozite şi taxe din ce în ce mai mari şi din ce în ce mai multe. Nicicând n-a existat o putere care, cu un cinism nemaiîntâlnit, ia bani de la toţi ca să-i împartă clientelei, şi sfidează în văzul lumii legea. USL este mai mult decât o construcţie pentru câştigarea unor alegeri. Este o construcţie care îşi propune să unească societatea, construind şi asumând un proiect naţional şi generând o solidaritate de care România are nevoie. România este şi va fi stat naţional şi unitar. Dar nu e de ajuns ca acesta să fie un articol în Constituţie, ci trebuie să dăm conţinut acestei formule, să dăm acestei naţiuni aspiraţii, proiecte şi lideri adevăraţi. |
|
||||
|
"Parlamentul a devenit o scenă de circ, iar reprezentanţii Guvernului sunt nişte clovni groteşti!" Asumarea de joia trecută a Guvernului Boc pe tema comasării alegerilor locale cu cele parlamentare de anul viitor reprezintă un nou exerciţiu de dictatură a actualei puteri. Parlamentul a devenit o scenă de circ în care Boc şi ai lui îşi produc prestaţiile jalnice. Am ajuns să îmi fie, mie şi colegilor mei din opoziţie, ruşine de ruşinea lor! Este inadmisibil ca un demers de o asemenea importanţă precum cel al comasării alegerilor să treacă în asemenea mod de Parlament, ca gâsca prin apă, fără dezbateri, fără discuţii, fără nimic. Parlamentul e un decor trist, iar reprezentanţii Guvernului sunt nişte clovni groteşti. Puterea se manifestă dictatorial şi nu ţine cont de nici o lege sau reglementare în vigoare. Dacă ar fi existat normalitate, ceea ce s-a petrecut joi în Parlament nu ar fi fost posibil. Eram doar în 15 decembrie, iar alegerile locale urmau să se desfăşoare anul viitor pe 6 iunie... Este la mintea cocoşului că s-a intrat în ultimele şase luni, când legile şi Constituţia spun clar că nu se mai pot face modificări la data alegerilor. Guvernul calcă din nou peste legi, peste firesc, peste tot, doar pentru a-şi satisface mizeriile electorale pe care le are în vedere pentru anul viitor. Sper din suflet ca moţiunea de cenzură a opoziţiei să aibă de această dată succes, deoarece mai mulţi parlamentari ai PDL şi UDMR s-au cam săturat de conducerea lui Emil Boc. |
|
||||
|
"Cu legea pre lege călcând" Am criticat în nenumărate rânduri intenţia Guvernului Boc de a comasa alegerile parlamentare cu cele locale. Am arătat în nenumărate rânduri că prin comasarea alegerilor consecinţele vor fi dramatice: rezultatul scrutinelor va fi viciat din cauza haosului ce se va înregistra în ziua votării în secţiile de votare. Am criticat în nenumărate rânduri şi faptul că guvernul intenţiona - această intenţie s-a materializat deja - să ocolească dezbaterile din Parlament privind noua legislaţie electorală, apelând la metoda angajării răspunderii. Constat - fără să fiu surprins însă - că Proiectul de Lege privind comasarea alegerilor pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea încalcă fără drept de apel unele legi privind procedurile elementare. Cel mai grav act normativ încălcat este Legea nr.52 din 21 ianuarie 2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică. La art.6. (alin.1) al acestei legi se spune că "În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii". La alin.(4) al aceleiaşi legi se prevede că "La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice", iar la alin.(8) se precizează că "În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuţie". De ce am enumerat aceste trei prevederi din Legea nr.52/2003. Pentru că, în expunerea de motive a Legii privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale se spune, negru pe alb, sub semnătura primului-ministru Emil Boc, că "Transparenţa proiectului de act normativ a fost asigurată potrivit dispoziţiilor Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică". Faptul că nu s-au respectat cele trei prevederi - obligatorii - din Legea nr.52/2003 este vizibil. Şi nu am să apelez la articole din presă care au demonstrat acest lucru, ci chiar la site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pe data de 1 decembrie a fost postat pe site un proiect de lege privind comasarea celor două tipuri de alegeri. Pe 6 decembrie, a fost postat pe site-ul MAI un alt document, intitulat "Propuneri de modificare admise, în principiu, la Proiectul de Lege... privind comasarea alegerilor". Acest al doilea document conţine modificări drastice ale primului proiect postat pe site-ul MAI. Aceste documente se aflau inclusiv luni, 19 decembrie, pe site-ul MAI. Îmi este aproape imposibil să cred că respectivele documente au fost supuse dezbaterii publice conform Legii nr.52/2003. Pentru simplul motiv că nu a existat timpul fizic necesar. Dar nu acesta este aspectul principal. În Parlamentul României a fost înregistrat pe 12 decembrie 2011 un al treilea proiect de lege, care este diferit faţă de cele două variante de pe site-ul MAI. Pe această a treia variantă şi-a angajat guvernul răspunderea. Variantă care nici măcar cu ajutorul vreunei baghete magice nu avea cum să fie supusă consultărilor societăţii civile. Suntem deci în faţa unui fals - este vorba de expunerea de motive existentă pe site-ul Camerei Deputaţilor - şi în faţa angajării răspunderii pe o lege pentru care nu s-au respectat deloc procedurile privind transparenţa decizională. Dar acesta este modul obişnuit de lucru al Guvernului Boc. |
|
||||
|
"Bugetul de stat pe 2012, chibzuinţă şi responsabilitate" Un buget care are în vedere continuarea investiţiilor, înfiinţarea a noi locuri de muncă, susţinerea mediului de afaceri şi atragerea unui volum mare al fondurilor europene, acesta este bugetul pe 2012, aprobat de Parlament. Responsabilitate şi prudenţă în cheltuirea banilor publici, care să ducă la consolidarea creşterii economice, sunt caracteristici ale bugetului de stat pe anul viitor. Sunt convins că românii vor aprecia faptul că cei care ne-au asigurat guvernarea în aceşti ani de criză au rezistat tentaţiei populismului şi, conform Eurostat, au asigurat României în 2010 locul unu în Uniunea Europeană pentru cea mai mare pondere a investiţiilor publice în produsul intern brut. Conform structurii bugetului pe 2012, vor fi susţinute investiţiile, locurile de muncă, sănătatea şi performanţa mediului de afaceri. Important este şi că se va menţine cota unică de impozitare de 16%, deşi în condiţii de criză economică acest lucru nu este tocmai simplu. Realocarea unor bani din fonduri europene pentru Programul de reabilitare termică a blocurilor de locuit va rezolva o serie de probleme: va constitui un sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii, va asigura noi locuri de muncă, facturi mai mici la plata întreţinerii locuinţelor. De asemenea, alocarea Ministerului Finanţelor, cu destinaţia garanţii de stat, a 10 miliarde de lei, este o altă măsură de sprijinire a mediului de afaceri. Şi cei 1,6 miliarde de lei prevăzuţi în bugetul pe 2012 pentru Fondul de Garantare a Creditelor pentru Agricultură vor fi un real sprijin acordat fermierilor. O altă veste bună care vine o dată cu aprobarea bugetului anului viitor este că vor continua programele "Prima casă" şi "Rabla", care au avut efecte benefice pentru economia românească. Continuarea atragerii fondurilor europene este un alt obiectiv pentru 2012. 6 miliarde de euro din fonduri europene pentru 2012, din care 3,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune şi 2,5 miliarde de euro din fondurile pe agricultură sunt ţinte pentru anul viitor. Susţinerea educaţiei, sistemului sanitar şi culturii sunt specificate de asemenea. Important este că bugetul este realist, adaptat vremurilor economice dificile prin care trece şi România, alături de întreaga Europă, un buget bazat pe proiecte, fără promisiuni electorale. |
|
||||
|
"Victimele violenţei în familie nu mai pot aştepta!" În perioada 25.11.2011 - 09.12.2011, în judeţul Suceava, s-a desfăşurat Campania "16 Zile de Activism împotriva Violenţei şi Respectarea Demnităţii", organizată de Instituţia Prefectului, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale-COJES, Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava şi Asociaţia "Societatea Doamnelor Bucovinene". M-am alăturat campaniei, conştientizând aspectele tulburătoare legate de acest fenomen complex care, spre dezamăgirea noastră, nu este încă sever reglementat. Prezenţa în cadrul campaniei mi-a dat prilejul de a aduce în atenţia participanţilor demersuri iniţiate de forul legislativ pe această temă, şi anume: PL-x 662/2010 - Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie la care sunt, alături de alţi colegi, co-iniţiator, şi PL-x 845/2010 - Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Mulţumesc colegilor din Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi din Comisia pentru sănătate şi familie, dar şi altor colegi parlamentari, pentru dezbaterile care au avut loc atât în comisii, cât şi în plenul Camerei Deputaţilor, şi fac apel către dumneavoastră, stimaţi colegi deputaţi, pentru urgentarea demersurilor de aprobare a unei legi de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Demersul nostru este cu atât mai urgent cu cât în perioada 2004-2008 au fost înregistrate peste 47.000 de cazuri de violenţă în familie, dintre care 677 cazuri de decese raportate. În anul 2009 s-au înregistrat 12.000 cazuri de violenţă în familie, reprezentând o creştere cu 8,04% faţă de anul 2008 şi cu 41,81% faţă de anul 2007. Este imperios necesar să reglementăm legislativ combaterea acestui fenomen îngrijorător, Legea nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie dovedindu-se ineficientă, chiar mai mult, apărătoare a agresorului. Citez din expunerea de motive a PL-x 662/2010: "Pe foaia de hârtie, violenţaîn familie, sub toate formele sale, este considerată o infracţiune. În realitate însă, este un (alt) mod de viaţă, tolerat de societate, perpetuat şi încurajat tocmai de lacunele legislative şi de lipsa de reacţie a autorităţilor". În cadrul dezbaterilor, mi s-a înaintat un memoriu-protest semnat de 30 de ONG-uri şi adresat liderilor grupurilor parlamentare din Parlamentul României, care conţine, printre altele: - introducerea Ordinului de restricţie ca instrument juridic pentru protejarea victimei. Argumentul principal pentru instaurarea acestei măsuri este lipsa adăposturilor pentru sprijinirea victimelor. În majoritatea cazurilor, femeile rămân împreună cu agresorul lor deoarece nu au altă soluţie, aproape 60% din femeile agresate câştigând sub venitul mediu pe economie şi aproape în fiecare caz fiind mame cu copii în întreţinere; - bugetarea adăposturilor pentru victime. Locurile din adăposturi acoperă doar 4,46% din necesarul pentru sprijinirea victimelor, în anul 2008, în 8 judeţe neexistând nici un centru pentru victimele violenţei în familie. "Împăcarea părţilor" care, conform legislaţiei actuale, "înlătură răspunderea penală" e doar un pas către următoarea agresiune şi către distrugerea unor vieţi, cei mai afectaţi, pe termen lung, fiind copiii, "martori" într-un proces care nu este al lor. Stimaţi colegi, concomitent cu măsurile deja enunţate, trebuie să avem în vedere şi formarea experţilor în domeniul protecţiei familiale, care să fie puşi la dispoziţia autorităţilor locale. Trebuie să finalizăm ceea ce am început în plan legislativ, să dovedim că suntem responsabili din punct de vedere politic şi că venim în sprijinul muncii ONG-urilor şi voluntarilor pe acest teren atât de sensibil. "Victimele violenţei domestice nu mai pot aştepta", iar iniţiativele noastre legislative nu mai suportă amânare sau tergiversare. |
|
||||
|
"De la Micul Dejun cu Rugăciune la lecţia de religie în şcoală" Am participat, în decursul ultimelor săptămâni, atât la Micul Dejun European cu Rugăciune de la Bruxelles, cât şi la ediţia 2011 a Micului Dejun cu Rugăciune de la Bucureşti. Sunt evenimente internaţionale de mare calitate şi substanţă, în cadrul cărora vocile creştinismului ecumenic lansează mesaje puternice de reîntoarcere la valorile creştine şi de păstrare a reperelor identitare - limbă, tradiţie, cultură, de luptă prin credinţă împotriva tuturor pericolelor epocii actuale, în măsură să producă răul cel mai mare: măcinarea conştiinţei tinerelor generaţii. Comunismul a încercat să cultive ideea că religia ar fi fost o piedică în calea cunoaşterii şi a învăţământului, în general. Şi poate că mulţi dintre cei care au îmbrăţişat ideologia atee despre lume şi viaţă aşa mai cred şi astăzi. Lucrurile au stat însă invers. Încă din perioada Sfinţilor Trei Ierarhi, Biserica a îmbrăţişat atât limbajul filosofiei, cât şi cunoştinţele ştiinţifice ale vremii pentru a le da un conţinut mult mai bogat, în lumina credinţei. Marile tratate ale Sfinţilor Părinţi sunt primele cărţi de antropologie. Medicina se dezvolta în interiorul mănăstirilor. Preocuparea Bisericii, a monahismului în special, pentru educaţie şi învăţământ este o realitate incontestabilă. Până aproape de anul 1400, în Europa, majoritatea şcolilor şi universităţilor se dezvoltau numai în acest context. De pildă, prima universitate din Apus a fost cea din Salerno, întemeiată de către călugării benedictini în secolele VIII-IX. Acesteia i-a urmat universitatea de la Sorbona, după numele întemeietorului ei, călugărul Sorbon, vestită pentru dezvoltarea studiilor din domeniul filosofic şi teologic. Astăzi şcolile nu se mai dezvoltă în contextul religios de acum câteva secole, însă asta nu înseamnă că statele lumii, cel puţin cele din Europa şi America, nu recunosc rolul esenţial pe care-l are ora de religie în şcoală. Spre exemplu, pe plan european, România, cu o oră de religie pe săptămână, se află sub numărul de ore acordat educaţiei religioase de multe alte ţări. În Luxemburg, una dintre cele mai mici, dar şi mai echilibrate ţări europene din punct de vedere social-politic şi economic, religia se studiază pe parcursul a trei ore săptămânal. În ţări precum Austria, Belgia, Irlanda, Malta se acordă religiei două ore săptămânal, iar în altele, în medie, cel puţin o oră şi jumătate pe săptămână. În art.18 din Legea educaţiei naţionale (Legea nr.1/2011) s-a reglementat statutul orei de religie, pentru toate ciclurile de învăţământ preuniversitar, ca fiind parte a trunchiului comun. Consultările şi dezbaterile uneori aprinse, premergătoare promulgării, au condus în cele din urmă la o formulă echilibrată. Când vorbim de ora de religie, inevitabil ne gândim la misiunea profesorului de religie. Cred că trebuie intensificată colaborarea profesorului de religie cu Biserica, cu mânăstirile şi cu parohiile, precum şi cu asociaţiile care promovează credinţa şi, în genere, care luptă pentru promovarea valorilor morale şi ale familiei. De asemenea, cred că trebuie să sporească rolul profesorului de religie sau al unor instanţe din cele enumerate anterior în şedinţele şi lectoratele cu părinţii. Adică, în contextul profesiunii de credinţă pe care şi-a asumat-o, îl văd pe profesorul de religie ca pe un fel de mediator între copii şi forţele morale ale societăţii. Desigur că la acest proces trebuie să contribuie toţi profesorii, căci educaţia morală, repet, mai ales în zilele noastre, trebuie să constituie armătura dezvoltării personalităţii copilului şi a tânărului, a educaţiei sale şcolare şi profesionale. Vă mărturisesc că propun aceste soluţii gândindu-mă la perioada grea pe care o traversăm şi care ar face foarte dificilă suplimentarea orei de religie pentru a ajunge la media europeană, dar şi în contextul în care oricum problemele morale şi sociale pe care le întâmpină tânărul astăzi nu pot fi rezolvate de o singură persoană, ci de întreaga comunitate de profesori, părinţi, Biserică etc. care îl înconjoară. În încheiere, propun ca iniţiativele educaţionale care se vor adopta de acum înainte să aibă în vedere o asumare mai largă şi mai responsabilă a copiilor şi a tinerilor, a problemelor cu care aceştia se confruntă. Desigur că însuşi climatul mediatic şi cel social ar trebui să fie mult îmbunătăţit, dar aceasta este o altă problemă. Întrebarea la care trebuie noi să răspundem astăzi aici este: ce putem face, ca for legislativ, ca şcoală, ca educatori şi ca părinţi pentru a ne face datoria în faţa societăţii şi, mai ales, în faţa lui Dumnezeu. |
|
||||
|
"In memoriam Vaclav Havel" S-a stins din viaţă un simbol al rezistenţei anticomuniste, un om de spirit şi un om de cultură care s-a dedicat politicii pentru a fi de folos naţiunii sale: Vaclav Havel. Primul preşedinte al Cehoslovaciei postcomuniste (1989-1992), apoi al Republicii Cehe (1993-2003), Vaclav Havel a ghidat democratizarea ţării sale, apoi aderarea sa la NATO (1999) şi pregătirile pentru integrarea în Uniunea Europeană, finalizată în 2004. Îi suntem cu toţii datori pentru că şi-a dăruit viaţa renaşterii democraţiei în Europa de Est, pentru modelul de viaţă pe care l-a reprezentat în ceea ce priveşte lupta pentru drepturile omului şi apărarea valorilor gândirii umane. Guvernul ceh a decretat doliu în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie în memoria primului preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, zile în care şi noi, cetăţenii României, care am suferit la rândul nostru opresiunile unui aspru regim comunist, trebuie să medităm la sacrificiul de viaţă pe care l-a făcut un spirit independent şi umanist cum a fost fostul preşedinte. Deşi persecutat politic, arestat şi ţinut în detenţie, marele dispărut nu a încetat să gândească un viitor mai bun pentru ţara sa, având puterea să se angreneze într-o construcţie politică revoluţionară. Vaclav Havel trebuie să rămână în conştiinţa tuturor celor ce preţuiesc valorile democraţiei, rămânând un model nu numai pentru concetăţenii săi, ci şi pentru întreaga Europă. A făcut cinste poporului său, a adus o bună faimă ţării sale, pe care a făcut-o să fie respectată în întreaga lume. Traseul vieţii marelui dispărut este o dovadă a supremaţiei spiritului asupra forţei brute a unui regim de opresiune şi o dovadă că prin cultură şi educaţie progresul umanităţii este asigurat. Trebuie să fim alături de poporul ceh în aceste momente de doliu, să luptăm împreună pentru o Europă unită, să cultivăm valorile spirituale comune, pentru ca moartea lui Vaclav Havel să poată fi comemorată ca o nouă renaştere spirituală europeană, iar gândirea sa politică să poată fi continuată de generaţiile care vor veni. Cred cu tărie că niciodată în Europa nu vor mai putea apărea regimuri politice care să oprime conştiinţa umană, că modelul unor oameni de valoare cum a fost Vaclav Havel ne va conduce spre pace, dezvoltare şi progres. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să ocrotească popoarele Europei unite! |
|
||||
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: "Lugojul - al doilea oraş liber de comunism!" După o noapte în care nimeni nu a dormit, România s-a trezit în zorii zilei de 22 decembrie 1989 cu un aer al libertăţii după care tânjea de aproape 45 de ani. Încă de la primele ore ale zilei, străzile din Bucureşti şi din multe alte oraşe importante ale ţării s-au umplut de oameni care strigau în cor: "Jos Ceauşescu!", "Jos comunismul", "Victorie!", "Am învins!" şi "Libertate!". Locuitorii din Capitală aveau să ducă mai departe mesajul preluat din Timişoara, Lugoj şi alte oraşe din Banat, şi să lupte împotriva gloanţelor şi a tancurilor pentru libertatea lor. Mulţi au fost cei care atunci, fără să se gândească la eventuale consecinţe, au riscat tot şi au petrecut acele zile în stradă, mânaţi de idealurile frumoase de libertate şi democraţie, idealuri pentru care jertfa supremă este un preţ mare, din păcate plătit de prea mulţi în decembrie 1989! Revolta românilor începuse cu multe zile înainte. În 16 decembrie a izbucnit revolta la Timişoara, iar în 20 decembrie la Lugoj. Curajoşi şi însetaţi de libertate, cetăţeni ai Lugojului s-au alăturat timişorenilor, ieşind în stradă şi demonstrând împotriva comunismului, împotriva lui Ceauşescu, precum şi a neajunsurilor şi tratamentului inuman de care aveau parte. La ora aceea Ceauşescu a decretat stare de necesitate şi nu exista un final previzibil al evenimentelor. Lugojenii au înfruntat moartea, au dat un greu tribut în morţi, răniţi şi arestaţi. După Timişoara, Lugojul a fost primul oraş al ţării în care cetăţenii au avut curajul să-şi ceară drepturile şi să se lupte pentru obţinerea lor. Politica Guvernului Boc de a face economii de câţiva lei şi cheltuieli inutile de miliarde de euro este normal să nemulţumească pe aceşti oameni care în decembrie 1989 au fost gata să moară pentru libertate şi un trai mai bun. Drepturile ce le-au fost acordate ca reparaţie morală pentru eroismul lor reprezintă un gest normal de recunoştinţă, iar din cauza unor impostori, unor aşa-zişi revoluţionari, nu trebuie să îi ignorăm pe cei care cu adevărat merită să ne înclinăm în faţa caracterelor lor puternice şi a actelor de eroism de care au dat dovadă în acele zile. Conform uzanţei actualilor guvernanţi, suntem priviţi cu toţii otova! Aşa s-au tăiat salariile, aşa vor să taie şi drepturile revoluţionarilor, mimând o eventuală "economie" la bugetul statului, de fapt o îndestulare a buzunarelor camarilei de partid. Suntem deja obişnuiţi ca cei care ne conduc să nu respecte Constituţia şi legile ţării, să nu-i respecte pe pensionari, pe profesori, pe medici, pe militari, aşa că nu ne mai miră faptul că nu vor să respecte nici eroii şi martirii acestei ţări! Acum, când comemorăm zilele lui decembrie 1989, ar trebui să ne plecăm capetele cu pioşenie şi respect în faţa celor care s-au jertfit în acele zile, să alinăm puţin durerile suferite de sute de familii care i-au pierdut pe cei dragi şi să facem ca niciodată să nu fie dată uitării jertfa şi eroismul acelora care ne-au redat libertatea. |
|
||||
|
"După infrastructură... turismul!" În plină criză economică, Guvernul României a demonstrat că şi în momente de restrişte economică, acolo unde există voinţă, cu siguranţă se găseşte şi putinţă! Nu vreau să încep să enumăr zeci şi sute de kilometri de drumuri judeţene şi naţionale reabilitate, nu îmi propun să vă reamintesc câte centuri ocolitoare existau în anul 2009 şi câte sunt în exploatare azi, nu îmi cobor discursul spunând: voi aţi făcut 5 km de autostradă în patru ani, când economia duduia, iar noi am finalizat peste 100 numai într-un an de austeritate. Eu vreau să spun că noi facem ceea ce trebuie. Ne-am asumat în urmă cu doi ani modernizarea României. Acest lucru nu-i uşor, mai ales când principalul obstacol în realizarea ei nu sunt românii, ci opoziţia demagogică, care ar spune nu oricărei modificări a statu quo-ului. Am reformat cea mai importantă parte a legislaţiei şi am luat cele mai potrivite măsuri de ajustare bugetară. Şi cu toate acestea am demonstrat că putem să şi construim, nu numai să dărâmăm, cum promit cei care se autoproclamă alternativa la guvernare. Timpul şi efectele concentrării Guvernului României pe investiţiile în infrastructură vor demonstra românilor că noi am făcut ceea ce trebuie. Că efectele economice ale acestor eforturi vor fi răsplătite, iar noi toţi ne vom bucura de o ţară modernă. Cu toate acestea, vreau să cred că anul viitor românii vor alege cu responsabilitate pentru continuarea modernizării României. Vreau să cred că românii îşi doresc ce-i mai bun pentru ei şi că nu vor împiedica reformele din alte sectoare ale vieţii sociale din România: dezvoltare rurală, sănătate, agricultură. Cred, de asemenea, că a sosit momentul să impulsionăm şi mai mult investiţiile, iar cele care ne pot aduce pe termen mediu şi lung mai multă prosperitate în familiile noastre sunt cele care vor reuşi să impulsioneze turismul. Avem o ţară în care numai dacă nu vrei nu poţi face turism. Cred cu putere că a sosit vremea în care Munţii Carpaţi, Maramureşul şi Ardealul, precum şi Dunărea, de la intrarea ei în ţară şi până la vărsare, pot deveni motoare ale turismului şi ale economiei naţionale. Frumuseţea României nu o mai poate contesta nimeni! Alteţe regale şi personalităţi ale lumii promovează deja într-un mod necondiţionat turismul în România. Aş mai adăuga că Europa ne ajută, rămâne să ne ajutăm şi noi înşine, prin crearea condiţiilor necesare prin care turiştii să poată veni în România. |
|
||||
|
"Expertizarea seismică a spitalelor" Judeţul Prahova reprezintă una dintre cele mai vulnerabile zone în eventualitatea producerii unui cutremur, situându-se, alături de Buzău, pe locul al doilea ca risc seismic, după judeţul Vrancea. Cu toate acestea, un singur spital din judeţul Prahova are expertizarea seismică pentru clădirea în care funcţionează. Este vorba despre spitalul de psihiatrie Voila al cărui clădire a fost consolidată în urmă cu doi ani. Motivul principal care stă la baza absenţei expertizărilor tehnice pentru aceste clădiri îl reprezintă lipsa fondurilor. Potrivit declaraţiilor directorului Inspectoratului Teritorial în Construcţii Prahova, Nicolae Oprescu, referitoare la posibilitatea expertizării clădirilor spitalelor, niciun administrator de clădire nu deţine fonduri necesare pentru aceste expertize. Mai mult, nici măcar reprezentanţii sănătăţii care sunt autorizaţi să verifice toate actele spitalelor nu lucrează într-o clădire expertizată seismic. Potrivit legii, acolo unde există dubii de rezistenţă a clădirilor - de obicei construcţii mai vechi de 70-100 de ani - este necesară o expertiză seismică. Spitalul Mizil funcţionează într-un spaţiu care datează din anul 1890, iar cele mai recente reparaţii au fost realizate în urmă cu zece ani, însă fără consolidări de substanţă. Primăria a încercat o expertizare seismică, însă, din cauza costurilor foarte mari, aceasta s-a văzut nevoită să renunţe la o asemenea expertizare. La spitalul municipal Ploieşti cele mai recente lucrări de consolidare s-au făcut la secţia de oncologie, care a fost refăcută aproape din temelii. Toate lucrările făcute au avut la bază o expertiză tehnică, dar nu şi o expertizare seismică. Nici Spitalul de boli infecţioase din Ploieşti nu are o expertiză seismică, deşi pavilionul de adulţi a fost renovat capital şi consolidat în urmă cu patru ani, iar cel de pediatrie a fost reabilitat în totalitate în urmă cu doi ani. Spitalul municipal Câmpina a fost dat în folosinţă în 1985, acesta a suferit mai multe modificări cu aprobarea experţilor, însă, încă o dată, o analiză asupra rezistenţei la seisme nu există. România este o ţară cu seismicitate ridicată. Alături de Grecia, Turcia, Italia şi ţările din Peninsula Balcanică, ţara noastră a cunoscut de-a lungul timpului experienţa unor cutremure de mare magnitudine, cu efecte copleşitoare, pierderi de vieţi omeneşti şi însemnate pagube materiale. În acest sens, amintirea cutremurului din 1977 care a lovit ţara noastră păstrează, dincolo de rănile adânci, teama repetiţiei. Recentul cutremur din Turcia şi pagubele produse de acesta, atât materiale, dar mai ales cele omeneşti, trebuie să ne responsabilizeze şi să ne facă mult mai conştienţi de importanţa siguranţei clădirilor publice, clădiri al cărui prag este trecut zilnic de sute, poate chiar mii de oameni, cum este şi cazul spitalelor. Având în vedere economia ţării şi situaţia mai delicată ce caracterizează sistemul sanitar, dar şi nevoia de siguranţă a pacienţilor şi a angajaţilor, consider că Ministerul Afacerilor Europene, condus de Leonard Orban, trebuie să acorde o importanţă sporită atragerii fondurilor pentru reabilitarea clădirilor spitalelor din judeţul Prahova, în baza unor expertize tehnice antiseismice ale acestor clădiri. De asemenea, importanţa siguranţei cetăţenilor care beneficiază de servicii publice, în incinta unor astfel de clădiri, asupra cărora există îndoieli cu privire la structura lor de rezistenţă, trebuie să determine reprezentanţii Guvernului să găsească soluţii alternative de susţinere a administratorilor de clădiri în vederea efectuării expertizelor tehnice pentru stabilirea nivelului de protecţie seismică a construcţiilor publice. |
|
||||
|
"Avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii, care să schimbe radical sistemul medical românesc" În luna octombrie m-am adresat dumneavoastră pentru a vă supune atenţiei o statistică alarmantă, şi anume faptul că în anul 2010 un număr de 1.100 medici au părăsit România şi doar în primele opt luni ale anului în curs, un număr de 1.700 de medici au solicitat certificate de conformitate pentru a putea lucra în străinătate. În total, până în prezent, aproximativ 4% din numărul total al cadrelor medicale din România au ales să-şi exercite profesia în altă ţară decât cea în care s-au format. Semnalam atunci că, pe lângă salariu, un alt motiv des invocat de medicii care au ales alte ţări pentru a profesa este faptul că, în România, aceştia nu pot pune în practică ceea ce au învăţat în facultate. Iată că primim o veste care confirmă încă o dată situaţia nefericită în care se află sistemul medical românesc: zilele trecute, peste 5.000 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie au participat la concursul de rezidenţiat, iar o mare parte a acestora, deşi au promovat cu succes examenul, riscă să rămână fără un loc de muncă timp de un an, până în 2012, când vor fi nevoiţi să participe din nou la examen. Dacă la examenul de bacalaureat de anul acesta surpriza neplăcută a fost rata de promovabilitate neaşteptat de mică, iată că la examenul de rezidenţiat problema este, paradoxal, rata de promovabilitate prea mare în raport cu capacitatea de absorbţie a sistemului. Rezultatele obţinute la concursul de rezidenţiat au fost foarte bune: 4339 din cei 5025 de candidaţi (deci peste 86% dintre absolvenţii de medicină şi farmacie participanţi) au obţinut punctaj de promovare, un număr prea mare faţă de numărul de locuri şi posturi scoase la concurs de Ministerul Sănătăţii pentru anul acesta - 3810. Câţiva absolvenţi din capitală au depus un memoriu la Ministerul Sănătăţii prin care solicită suplimentarea posturilor scoase la concurs, memoriu care urmează să fie analizat de reprezentanţii ministerului şi apoi se va lua o decizie. Însă, indiferent de modul în care se va soluţiona această problemă, chiar dacă cererea absolvenţilor va fi onorată şi vor fi suplimentate posturile, trebuie să conştientizăm că aceasta este o soluţie temporară, care va opri protestele, însă nu va rezolva problema mult mai profundă, structurală a unui sistem medical care nu poate absorbi forţa de muncă disponibilă. Ne mai mirăm, în aceste condiţii, că medicii români aleg să urmeze calea străinătăţii şi că România se confruntă deja cu o lipsă a profesioniştilor în domeniu? Pe lângă motivaţia salarială, apare una cu greutate mai mare - teama de şomaj - care determină viitori medici să caute fără remuşcări posturi în afara ţării. Făceam apel în declaraţia anterioară la precauţie din partea Guvernului în stabilirea bugetului pentru sănătate de anul viitor. Iată că avem rezultate satisfăcătoare din acest punct de vedere: potrivit noii legi a bugetului, Ministerul Sănătăţii va primi cu 0,65 miliarde de lei mai mult în 2012 faţă de 2011. Şi aceasta este o soluţie temporară, care abia se va simţi, în condiţiile în care problemele cu care se confruntă sistemul medical românesc sunt profunde şi complexe, iar mare parte din bani va fi direcţionată către plata arieratelor. Creşterea fondurilor trebuie "asezonată" cu măsuri suplimentare croite special pentru a răspunde nevoilor resursei umane: rediscutarea veniturilor medicale rămâne prioritatea, completată de altele precum rezolvarea problemei posturilor insuficiente scoase anual la concurs sau oferirea unor facilităţi medicilor pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a se perfecţiona peste hotare cu finanţarea instituţiilor în care aceştia sunt angajaţi etc. În scurt timp va fi lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a sănătăţii, iar apoi acesta va ajunge în Parlament. Cred în noua lege a sănătăţii pentru că ea va introduce un principiu de bază al economiei capitaliste în sistemul medical românesc - şi anume principiul concurenţei - şi va permite creşterea calităţii actului medical şi eficientizarea raportului calitate/preţ în domeniul serviciilor medicale. Prin faptul că deschide calea caselor de asigurări private din România, noua lege va introduce astfel concurenţa între diverşii furnizori de servicii: spitale, clinici, cabinete medicale, farmacii, care vor trebui să negocieze cu asiguratorii. Furnizorii de servicii se vor "lupta" pentru a pune la dispoziţia pacienţilor servicii şi produse mai bune, pe de o parte, şi pentru a atrage cadrele medicale performante prin condiţii de muncă şi oferte cât mai atractive. Fac un nou apel către dumneavoastră, stimaţi colegi. Proiectul noii legi a sănătăţii este un proiect de lege pe care trebuie să-l tratăm cu seriozitate, tocmai pentru că el este de interes realmente general, atinge fiecare om în parte, ne atinge pe fiecare dintre noi şi pe cei dragi nouă. Iată o nouă şansă pentru eficientizarea modului de distribuire a fondurilor în sistemul sanitar şi de reducere a cheltuielilor nejustificate, economii care pot fi folosite pentru îmbunătăţirea veniturilor personalului medical. Nu merită să tergiversăm acest proiect în Parlament prin meciuri inutile putere-opoziţie. Cu o nouă lege a sănătăţii în 2012, avem şansa să nu mai fim şi la anul ţara situată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori. |
|
||||
|
"Colaborare interinstituţională în lupta antidrog" Potrivit Raportului Naţional Privind Situaţia Drogurilor 2011, publicat în data de 15 noiembrie a anului în curs de către Agenţia Naţională Antidrog, cantitatea de droguri consumate de români s-a dublat în ultimii cinci ani. Pe lângă creşterea numărului consumatorilor de droguri, a crescut cu 15,6% faţa de anul precedent şi numărul dosarelor penale pentru comiterea infracţiunilor de trafic cu stupefiante, soluţionate de către parchete, precum şi numărul persoanelor aflate în cercetare (cu 30%). O altă creştere a consumului de droguri s-a înregistrat în penitenciarele din România, conform datelor furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, doar anul trecut fiind încarceraţi 2.043 de consumatori de droguri. În ceea ce priveşte disponibilitatea drogurilor în penitenciare, studiul realizat de Agenţia Naţională Antidrog şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor reliefează faptul că cel puţin unul din patru respondenţi (deţinuţi) pot obţine, într-un interval de o săptămână, substanţe psihoactive în închisori. Deşi România nu este o ţară sursă pentru traficul de droguri, rămâne un punct de tranzit unde se remarcă o intensificare a activităţilor desfăşurate de grupările criminale, prin recrutarea de cetăţeni români pentru transportul unor cantităţi semnificative. Mai mult, există informaţii potrivit cărora România a fost inclusă într-o nouă rută de tranzit a heroinei din Afganistan spre ţările occidentale, alături de Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, Ucraina şi Rusia. Datele prezentate de acest raport sunt grăitoare. Situaţia problematică la nivelul economiei interne, dar mai ales internaţionale şi lipsa unei coordonări reale a politicilor în domeniul drogurilor au dus la slăbirea activităţii antidrog, fapt ce s-a răsfrânt asupra intensificării traficului de droguri pe teritoriul României. Astfel, procurarea de stupefiante a ajuns să fie una extrem de facilă nu doar pentru cetăţenii obişnuiţi, ci şi pentru cei aflaţi sub pază, în penitenciare. De aceea, este mai mult decât evident faptul că prezenta situaţie necesită o nouă manieră de luptă, mult mai flexibilă, dar în acelaşi timp şi strictă din punct de vedere al controlului atât la frontiere, cât şi pe întreg teritoriul ţării. Problema drogurilor impune intervenţia mult mai multor instituţii prin diferite proiecte atât legislative cât şi practice care pot reprezenta o soluţie pentru stoparea traficului de substanţe ilegale. Totodată, consider că Agenţia Naţională Antidrog trebuie să se preocupe în mai mare măsură de colaborarea cu celelalte structuri ale statului care contribuie la aplicarea strategiilor antidrog. În plus, este important ca ANA să beneficieze de un control mai mare asupra acestor instituţii şi să conlucreze la perfecţionarea şi adaptarea strategiilor antidrog la situaţia actuală. |
|
||||
|
"Investiţiile, prudenţa şi responsabilitatea sunt cuvintele cheie ale Legii bugetului pentru anul 2012" După ce am avut parte de un trimestru trei cu evoluţii consistente care au întărit creşterea economică, a venit momentul să decidem care vor fi direcţiile economice ale ţării pentru anul 2012. Sunt convins că înţelegem cu toţii responsabilitatea pe care o avem în ceea ce priveşte votul pentru această lege. De aceea, aş dori să punctez câteva dintre principalele fundamente ale proiectului, esenţiale pentru ca motorul economiei româneşti să funcţioneze la parametri optimi în anul următor. Cei doi indicatori principali pe baza cărora a fost construit bugetul pentru 2012 sunt: creştere economică de 2,1% şi ţintă de deficit bugetar de 1,9% din PIB. Sunt nişte indicatori realişti şi posibil de atins, însă doar făcând apel la o foarte mare prudenţă în ceea ce priveşte cheltuielile. De aceea, consensul la care actuala coaliţie a ajuns este acela de a nu creşte cheltuielile cu pensiile şi cu salariile aparatului de stat, de a menţine la acelaşi nivel cota unică de impozitare, TVA şi contribuţiile de asigurări sociale şi de a aloca în schimb bani pentru investiţii. Prin urmare, am decis să alocăm 38,1 miliarde de lei pentru 2012 faţă de 36,1 miliarde lei, prognozaţi pentru 2011. Este vorba, în acelaşi timp, de o coerenţă a viziunii actualei conduceri, prin continuarea politicii Guvernului de susţinere a investiţiilor în domenii cheie care pot crea locuri de muncă, şi anume: mediul de afaceri, agricultura şi transporturile. Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, dar şi Ministerul Muncii sunt instituţiile cu finanţarea cea mai ridicată de la buget. În mod particular, investiţiile vor fi susţinute atât prin finanţarea proiectelor ministerelor mai sus menţionate, cât şi prin acordarea ajutoarelor de stat în valoare de un miliard de lei, sau prin programe solide de garanţii de stat în valoare totală de 10 miliarde de lei. Ca exemple în acest sens menţionez Fondul de garantare şi contragarantare pentru IMM-uri, precum şi Fondul de garantare a creditelor pentru agricultură şi garanţiile acordate prin EXIMBANK. Un alt element distinctiv al acestui proiect de lege este reprezentat de alocările pentru atingerea obiectivul de creştere a absorbţiei fondurilor europene. În acest sens, bugetul a fost proiectat pentru accesarea a nu mai puţin de 6 miliarde de euro din fonduri europene, din care 2,5 miliarde de euro în domeniul agriculturii şi 3,5 miliarde de euro în domeniul fondurilor de coeziune. Aceste sume vor reprezenta o rată de absorbţie de minimum 20% pentru 2012. România a înregistrat anul acesta cea mai mare creştere economică de la venirea crizei, în timp ce alte state din Europa s-au afundat în pierderi şi datorii. Suntem bucuroşi să ne regăsim pe poziţia a patra în rândul ţărilor europene, cu o creştere de 4,5% în trimestrul 3 faţă de media europeană de 1,4%. Este dovada că măsurile de austeritate luate de actualul Guvern şi-au atins scopul. Cu toate acestea, deşi avem un avânt puternic, trebuie să lăsăm orice urmă de euforie de o parte şi să păstrăm prudenţa în continuare în ceea ce priveşte cheltuielile. De aceea, în alocările bugetare pentru anul 2012, Guvernul a ales varianta mai curând cumpătată, dar cea mai corectă. Chiar dacă urmează un an electoral, viitorul nostru economic este mai important decât anumite câştiguri electorale ce ar fi rezultat implicit din decizia de indexare a pensiilor şi a salariilor. Sper ca reprezentanţii opoziţie să înţeleagă că populismul nu îşi are locul în acest buget şi că nu ne permitem întârzierea votului din cauza posibilelor jocuri de boicotare a procesului legislativ de care opoziţia a prins gust. |
|
||||
|
"Cazul Sorin Apostu, dovada incontestabilă că justiţia în România este pe drumul cel bun" Imaginea României în exterior a fost marcată în repetate rânduri de eticheta de ţară coruptă. În acest sens, ne-am luat cu toţii un angajament oficial de a schimba această etichetă. Ultimele rapoarte ale Uniunii Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare au recunoscut progresele României în lupta împotriva corupţiei, dar au punctat în acelaşi timp şi unele aspecte la care suntem încă vulnerabili. Ceea ce este clar este că, din nefericire, nu am scăpat încă de acea etichetă. O dovadă în acest sens este motivul lipsei credibilităţii României, invocat de Olanda pentru neacceptarea ţării noastre în spaţiul Schengen. Această problemă derivă nu numai din gândirea uşor conservatoare şi rigidă a unor ţări, ci şi din lipsa unor acţiuni coerente şi sistematice de comunicare din partea clasei politice a eforturilor pentru reformarea şi întărirea justiţiei şi a rezultatelor pozitive ale acestora, atât în exterior, cât şi în interior. Da, trebuie să avem în vedere faptul că nu putem cere străinilor să aibă o imagine bună despre noi, atâta timp cât nu reuşim noi înşine să ne schimbăm propria percepţie de ţară coruptă. Or, aceasta se poate face doar comunicând tot ceea ce oamenii legii din România întreprind în spiritul dreptăţii, al integrităţii şi răspunderii în faţa legii. Cazul recent al primarului Sorin Apostu este o astfel de acţiune. Faptul că subiectul în cauză face parte din PDL, ne arată că justiţia acţionează independent, fără imixtiunea politicului. Este îngrijorătoare tăcerea opoziţiei reprezentată de USL care nu a schiţat niciun gest de salutare a acestei acţiuni a justiţiei. Tăcerea lor confirmă faptul că cele două partide ale acestei structuri nu sunt realmente preocupate de problemele în sine ale ţării, ci doar de câştigarea de capital electoral. Or, faptul că am ajuns la momentul în care justiţia în România acţionează independent, iar că acest lucru nu poate fi folosit de USL pentru atragerea votanţilor, face ca subiectul să fie trecut cu vederea de aceştia. Mai există, de asemenea, şi varianta ca membrilor şi liderilor USL să le fie teamă de această transformare a lucrurilor. Aşa cum doamna Monica Macovei spunea, e posibil ca anumiţi membri din USL să fie într-adevăr speriaţi de faptul că procurorii nu sunt impresionaţi de cei pe care îi anchetează, dacă sunt politicieni sau nu, daca sunt de la putere sau din opoziţie. Este vorba mai ales de aceia care privesc cu nostalgie la vremurile de până în 2004, când apelau la strategii corupte, făcând presiuni din poziţiile pe care le deţineau şi reuşind să controleze anchetele. Sper că vor înţelege că acele vremuri s-au încheiat. Spun aceste lucruri deoarece ştim cu toţii, cazul primarului de la Cluj nu este unic, el are un antecedent: cazul primarului Mircea Gutău. Judecarea primarului din Cluj nu este o excepţie, ci vine să ne confirme şi să ne întărească ipoteza că justiţia nu mai face discriminare între putere şi opoziţie, acţionând independent în spiritul legii. Dragi colegi, nu am ezitat niciodată să contest public acţiuni de corupţie sau orice alte evenimente din sfera justiţiei care nu corespundeau principiilor imparţialităţii şi dreptăţii. Cred însă că eforturile PDL de a reforma sistemul judiciar în România încep să îşi arate roadele şi că suntem pe drumul cel bun în acest sens. Adoptarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, legi care au fost introduse săptămâna trecută în procedură de urgenţă, reprezintă un alt pas care trebuie realizat cât mai curând, el făcând parte şi din angajamentele luate în faţa partenerilor internaţionali, astfel încât să reuşim să dezlipim definitiv eticheta de ţară coruptă. Sper ca forţele politice să lase la o parte orgoliile şi interesele private şi să se canalizeze pe urmărirea acestui obiectiv naţional. |
|
||||
|
"Noi provocări pentru politica comercială a României în anul 2012" Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, volumul exporturilor româneşti în luna septembrie s-a ridicat la 17,8 mld., adică o creştere de 21,4% faţă de luna august, continuând tendinţa de creştere manifestată în primele opt luni ale anului 2011. De asemenea, pe tot parcursul anului 2011, cu excepţia lunii august, exporturile româneşti au avut o creştere mai accelerată decât importurile (aprox. 25% creştere înregistrată de exporturi, faţă de 19,5% creştere pentru importuri), ceea ce a dus la un deficit comercial în primele 9 luni ale anului de 28,9 mld.lei, cu 273,5 mil. lei mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2010. Este de aşteptat ca deficitul comercial să continue să scadă până la sfârşitul anului, astfel că estimarea de creştere economică de 1,5% pentru 2011 va fi, cel mai probabil, confirmată. Creşterea exporturilor reprezintă unul dintre principalele motoare ale creşterii economice, iar aceste evoluţii ne încredinţează că economia României se află pe drumul bun. Iată că preocuparea permanentă a coaliţiei de guvernare pentru sectorul economic dă azi rezultate reale. Tocmai datorită gândirii strategice şi politicilor reformiste pe care s-a "încăpăţânat" să le urmeze, România a reuşit să evite derapajele economice pe perioada crizei globale. Să nu uităm, însă, că provocările nu au luat sfârşit, iar anul 2012 se anunţă a fi un an la fel de imprevizibil. Dacă până acum piaţa UE s-a dovedit favorabilă, exportul către UE fiind un indicator cu o creştere constantă în economia României, există o probabilitate foarte mare ca situaţia să se schimbe în anii următori, ca urmare a tensiunilor recente din zona euro. În condiţiile în care 70% dintre exporturile României sunt direcţionate către UE, există riscul ca încetinirea pieţelor din zona euro să aibă un impact negativ simţitor asupra nivelului cererii pentru exporturi şi al fluxurilor de capital în 2012. În acelaşi timp, în privinţa previziunilor pentru 2012, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a tras un prim semnal de alarmă în luna octombrie, anunţând că este posibil ca în anul următor să nu mai putem miza pe aceeaşi rată de creştere a exporturilor, ceea ce poate afecta avansul economic. În urmă cu câteva zile, semnalul de alarmă a fost confirmat şi de Comisia Europeană, care a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României pentru 2012, de la 3,7% la 2,1%, din cauza înrăutăţirii perspectivelor economice ale Europei. Avem datoria, în anul care vine, să conlucrăm pentru a asigura continuitatea reformelor şi a reuşitelor în materie de politici economice. Pentru ca ţintele macroeconomice pentru 2012 să fie atinse, România trebuie să acţioneze pe două fronturi: pe de o parte, să stimuleze piaţa internă, pe de altă parte, să prioritizeze dezvoltarea de relaţii comerciale cu pieţe din afara UE, mai puţin sensibile la criza financiară. Tendinţa de creştere a exporturilor către ţări terţe există deja şi ea a fost confirmată permanent în ultimele luni: România a înregistrat o creştere a exporturilor către ţări non-UE de 30,1 % în septembrie, valoare peste media de 22,0% înregistrată în Uniunea Europeană şi, totodată, o dinamică record, ce nu a mai fost atinsă în domeniul relaţiilor comerciale externe în ultimii 20 de ani. Viitorul exporturilor îl constituie orientarea spre pieţe cu putere de absorbţie sporită, mai puţin afectate de criză, cum ar fi China, Orientul Mijlociu etc. În acest context, este necesară o regândire a politicilor de stimulare a exporturilor în 2012, adoptarea unor măsuri curajoase şi inovative pentru facilitarea accesului firmelor româneşti pe pieţe străine, pentru cointeresarea producătorilor şi exportatorilor în vederea exportării unui volum cât mai mare de produse cu o competitivitate sporită şi reorientarea către noi pieţe de desfacere din afara spaţiului comunitar. |
|
||||
|
"Democraţia în pericol" Aniversăm zilele acestea 22 de ani de la sacrificiul unor tineri care şi-au dat viaţa în decembrie 1989 pentru democraţie şi libertate. Pentru actuala guvernare, acest sacrificiu nu are nicio valoare. Pentru actuala guvernare, democraţia este un concept abstract, fără legătură cu voinţa poporului, despre care putem vorbi frumos la diverse sărbători şi tăieri de panglici. În clasamentele care măsoară democraţia în funcţie de criteriile obiective ce îi conferă substanţă, România se regăseşte undeva pe lângă Columbia şi Papua Noua Guinee. Este momentul să ne întrebăm încotro mergem, când democraţia şi statul de drept sunt terfelite cu un entuziasm demn de o cauză mai bună. Angajându-şi răspunderea în faţa Parlamentului pe un proiect de lege anti-democratic, Guvernul Boc demonstrează, încă o dată, că nu este interesat de binele ţării, ci doar de calcule politice. Executivul nu poate da legi electorale fără consultare publică şi în dispreţul bunelor practici internaţionale. Propunerea de modificare a legislaţiei electorale din România are loc cu cinci luni şi jumătate înaintea alegerilor locale şi cu 11 luni înaintea alegerilor parlamentare, fapt care contravine atât legislaţiei româneşti în vigoare, cât şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia, potrivit cărora legislaţia electorală nu poate fi modificată decât cu minimum 12 luni înainte de alegeri. Guvernul Boc încalcă toate principiile de drept, toate mecanismele democratice şi recomandările europene, pe de o parte prin promovarea ideii de comasare a alegerilor şi pe de altă parte, prin recurgerea la o procedura extraordinară de legiferare, ignorându-se Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Numai un guvern iresponsabil poate face rabat de la democraţie, punând mai presus jocurile politicianiste, cu consecinţe deosebit de grave în ceea ce priveşte legitimitatea viitoarelor autorităţi ale statului român. Încercarea de a prelungi durata mandatelor actualilor aleşi locali cu aproximativ 6 luni este total ilegală şi contrazice principiile de drept general recunoscute şi în baza cărora funcţionează actualul sistem juridic românesc. Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean este de 4 ani şi poate fi prelungit în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Guvernarea actuală este un dezastru, ştie toată lumea, dar nu putem amâna alegerile locale pentru că gaşca aflată la guvernare vrea să rămână la putere cu orice preţ. Cei care, în mod ilegal, vor exercita atribuţiile de aleşi locali fără a fi confirmaţi prin alegeri organizate potrivit prevederilor legale, vor suporta consecinţele legale. Orice act juridic emis sau adoptat de către aceste persoane este ilegal şi, pe cale de consecinţă, lovit de nulitate absolută. Rezultatul va fi blocarea administraţiei publice locale din România! Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, un Guvern român doreşte să încalce competenţele Autorităţii Electorale şi Comisiei parlamentare electorale speciale, prin preluarea atribuţiilor legate, între altele, de desenarea colegiilor electorale, în interesul politic al partidelor aflate la putere. Mai mult decât atât, Guvernul Boc doreşte promovarea unui proiect de lege privind votul prin corespondenţă. Adoptarea unui asemenea act normativ, în condiţiile în care nu există o evidenţă clară a românilor care locuiesc în străinătate şi o bază de date corectă la care să aibă acces, în mod transparent, şi opoziţia, societatea civilă şi observatorii independenţi, poate reprezenta o premisă solidă a fraudării alegerilor. Îmi exprim speranţa că parlamentarii puterii vor refuza să fie părtaşi la această lovitură dată democraţiei şi vor vota moţiunea de cenzură pe care am iniţiat-o. Este momentul să vă întrebaţi, stimaţi colegi, ce a făcut acest guvern pentru români, pentru România. Peste puţin timp, când veţi merge în colegiile în care candidaţi şi veţi cere din nou voturile cetăţenilor, va trebui să răspundeţi la această întrebare. Bilanţul actualei guvernări este descumpănitor şi poate fi exprimat în câteva cuvinte: un dezastru economic şi social. |
|
||||
|
"Alba-neagra cu democraţia" Trăind cu obsesia maladivă a puterii, PDL vrea să rămână şi după alegerile din 2012 la guvernare. Cu orice preţ. Vor în continuare ca prin mijloace nedemocratice să-şi păstreze privilegiile şi interesele clientelare, asociate cu prăduirea banului public. Incapabili de soluţii pentru revigorarea economiei, apelează la demagogie. Fac vorbire despre interesul naţional, modernizarea statului şi agenda cetăţeanului, în timp ce milioane de oameni o duc din ce în ce mai greu. În fapt, una spun, vorba lui Tudor Arghezi, şi alta "fumează". Vorbesc despre virtuţile democraţiei, dar o încalcă cu tupeu, aroganţă şi nesimţire. Fac abstracţie cu nonşalanţă de faptul că esenţa democraţiei este dată de valori şi principii, de reguli codificate în legi care trebuie aplicate clar, transparent şi previzibil, fără a aduce avantaje celor de la putere. Angajarea recentă a răspunderii guvernului pe o lege care, fără niciun motiv plauzibil, amână alegerile locale până în noiembrie 2012, când vor avea loc comasate cu alegerile parlamentare, creează un precedent catastrofal pentru democraţie, este un pas înapoi cu consecinţe incalculabile. Practic, regulile jocului sunt schimbate din mers, aşa cum convine guvernanţilor, în speranţa absurdă a perpetuării la putere. Regula democratică spune că alegerile nu se amână sau comasează în virtutea raţionamentului primitiv că aşa vor ieşi mai bine partidele aflate la putere. Mergând pe acest precedent, s-ar putea să nu mai avem niciodată alegeri la o dată previzibilă. Este, de fapt, o manipulare electorală grosolană, argumentată cu o reducere ridicolă a costurilor financiare. PDL nu a avut în trecut şi nu are nici acum nimic în comun cu ideea democratică exprimată prin sintagma "alegeri libere şi corecte". Acest joc de-a alba-neagra cu viitoarele alegeri îşi are originea în sondajele de opinie care arată clar un PDL trimis de electorat în opoziţie la viitoarele alegeri, dar şi în exersarea unui "stil hoţesc" la alegerile din anii anteriori. Acest stil care s-a construit în jurul ideii că alegerile se pot câştiga prin fraudă, a pus la treabă "laboratoarele" din Cotroceni şi Modrogan, pentru a elabora strategia fraudării. În linii mari, această strategie este conturată şi credem că poate fi decriptată pe următoarele aspecte:
Liderii partidelor aflate la guvernare în ultimii trei ani au inundat ţara în valuri de demagogie, ipocrizie şi duplicitate, iar diferenţa dintre vorbe şi fapte a atins cote fără precedent. Se poate ilustra această aserţiune urmărind doar mesajul PDL şi al preşedintelui Băsescu în legătură cu alegerea parlamentarilor şi reducerea numărului de parlamentari. În primul caz, după alegerile din 2008, urlau ca din gură de şarpe că parlamentarii trebuiau aleşi în două tururi de scrutin ca primarii, iar câştigătorii alegerilor în colegii să obţină mandatul pentru Senat sau Cameră. S-a schimbat contextul, şi-au schimbat şi optica, adică alegem primarii într-un singur tur, iar alegerea deputaţilor şi senatorilor se va face păstrând sistemul din 2008 care aduce în Parlament candidaţi de pe locurile doi şi trei. Timpul a demonstrat ceea ce era vizibil pentru multă lume încă din 2008, că referendumul pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari era o diversiune ordinară menită unui singur scop - voturi pentru Băsescu. Astfel, într-o şedinţă recentă a coaliţiei aflate la guvernare s-a decis păstrarea numărului de parlamentari. Aceasta, în timp ce proiectul de lege al PNL depus în urmă cu doi ani şi reînregistrat de către USL în 2011, care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300 şi pierderea mandatului în cazul traseiştilor, este făcut "pierdut" de către Comisia juridică. Rămâne cum am stabilit. PDL are demagogia în sânge şi este dominat de instincte şi reflexe nedemocratice. Cu un PDL arogant, ipocrit, corupt şi incompetent la guvernare, ţara a mers şi va merge inevitabil din rău în mai rău. Revenind la tema comasării alegerilor, nu putem face abstracţie de existenţa unei Carte europene a bunelor practici electorale, unde se precizează clar că legile electorale nu se modifică cu un an înainte de alegeri. Comasarea alegerilor fără niciun argument plauzibil este categoric un tertip grotesc al guvernanţilor pentru a manipula şi frauda alegerile din 2012, iar victima acestei comasări este democraţia. La PDL, frica de pierdere a alegerilor naşte monştri. |
|
||||
|
"O aberaţie în plus: referendum comasat cu alegerile comasate" Există probabilitatea ca în anul 2012 Constituţia României să sufere o modificare, concret, să fie introduse prevederile ce ţin de noul acord interguvernamental din Uniunea Europeană. În situaţia în care această probabilitate va deveni realitate, urmează să se organizeze şi referendumul aferent pentru aprobarea modificării aduse Constituţiei. Deja există voci din zona arcului guvernamental care propun comasarea referendumului cu alegerile comasate. Deci, după aberaţia numită comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, acum se plusează cu încă o aberaţie: aducerea în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare şi locale (dacă se vor organiza comasat) şi a referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Dacă se va ajunge la această variantă, atunci vom depăşi orice culme a absurdului şi toate cele trei tipuri de scrutin vor fi făcute praf. Se va înregistra un haos generalizat, chiar şi mai mare decât cel anticipat în situaţia comasării localelor cu parlamentarele. Campania electorală va fi dată şi mai rău peste cap, mesajul candidaţilor la fel, programele primarilor, consiliilor generale, ale parlamentarilor nu vor ajunge aproape deloc la cetăţean, iar votul va fi viciat într-un grad ridicat. Această variantă nu presupune nici măcar economisirea unui singur leu. S-a demonstrat deja, atât de către specialiştii din USL, cât şi de reprezentanţi ai societăţii civile - mă refer la segmentul care posedă cunoştinţe solide referitoare la procesul alegerilor - că nici în situaţia comasării parlamentarelor cu localele nu vor exista decât economii minore, nici vorbă de 20 de milioane de euro, cum susţin eronat guvernanţii, ci eventual maxim 150.000-200.000 de euro atât s-ar cheltui mai puţin în noiembrie 2012. Pe de altă parte, există şi posibilitatea ca modificarea Constituţiei să fie făcută în primăvara anului 2012 şi, drept consecinţă, referendumul să se organizeze la graniţa dintre primăvară şi vară. Dacă se va ajunge în această situaţie, actualii guvernanţi nu vor mai avea niciun argument privind comasarea în luna noiembrie a parlamentarelor cu localele. Argumentul economisirii de bani va cădea complet şi implicit acela referitor la existenţa a două campanii electorale care să ţină ocupate autorităţile. Ţinând cont că toată lumea (mai puţin PDL) critică comasarea localelor cu parlamentarele, că se încalcă brutal orice brumă de democraţie prin această comasare, că se încalcă recomandările organismelor europene, se impune următoarea întrebare: de ce nu se poate comasa referendumul cu alegerile locale în iunie? Sau, mai precis, de ce nu vrea guvernul să cupleze localele cu referendumul în iunie? Dacă s-ar ajunge la o astfel de soluţie, atunci există şi şanse mai mari ca numărul alegătorilor care se vor prezenta la urne să depăşească 50% +1 cât este necesar ca un referendum să fie valid. Şi, în plus, nu se va distorsiona - cum s-ar întâmpla în luna noiembrie - nici procesul de alegere a primarilor şi consilierilor. |
|
||||
|
Săptămâna trecută, în cadrul şedinţelor reunite ale celor două Camere, am dezbătut bugetul de stat pe anul 2012. Am dezbătut, este un cuvânt greşit, spun eu, în acest caz, pentru că modul în care a trecut legea bugetului a semănat cu un dictat al majorităţii parlamentare şi în niciun caz cu o dezbatere serioasă, deşi perioada grea prin care trece ţara, ar fi cerut o discuţie foarte serioasă şi aplicată. Bugetul propus de guvern pentru 2012 este unul al subdezvoltării economice, care accentuează criza, în lipsa măsurilor de stimulare economică. Bugetul nu arată altceva decât faptul că Guvernul PDL va falimenta în continuare IMM-urile, pentru că lipsesc în continuare măsurile de relansare şi de creştere economică. Nu există în proiectul de buget măsuri concrete pentru sprijinirea mediului de afaceri, măsuri anticriză care să le dea posibilitatea să facă faţă crizei economice. Bugetul pe 2012 nu prevede programe de creare de locuri de muncă, deşi efectivul salariaţilor din România a scăzut cu peste 640.000 de persoane. Din analiza documentului trecut săptămâna trecută prin Parlament, reiese clar faptul că în 2012 vom avea un buget al umilinţei şi sărăcirii românilor. Austeritatea continuă şi în 2012, salariile şi pensiile vor fi îngheţate, vor continua concedierile masive în sectorul bugetar şi frânarea economiei. Fondurile guvernamentale, prevăzute în programele ordonatorilor principali de credite, vor fi alocate, ca şi până acum, netransparent şi centralizat, prin hotărâri de guvern, doar aleşilor PDL. Aşa cum spuneam şi anterior, deşi acest buget era cheia de boltă a economiei româneşti în anul 2012, el a fost impus de majoritatea parlamentară fără a lua în considerare niciun argument al opoziţiei. Noi, parlamentarii USL, am propus un set de măsuri clare şi amendamente la buget, în vederea îmbunătăţirii acestui document. Puterea a demonstrat încă o dată că nu este dispusă la niciun fel de dialog. În aceste condiţii, stimaţi colegi, şi în anul 2012 românii vor suferi şi se vor zbate în sărăcia impusă de actualul Guvern. |
|
||||
|
Săptămâna trecută, Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de Lege privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale. Dincolo de faptul că actualul Guvern a folosit acest instrument de prea multe ori şi în materii extrem de importante pentru societatea românească, acum fiind în faţa celei de a 14-a angajări de răspundere, este important de evocat modul în care guvernanţii au încercat să adopte această lege. Astfel, acest proiect de lege a fost generat, gestionat şi comunicat partidelor politice, societăţii civile şi opiniei publice, în general, în nişte condiţii de fond şi de formă cel puţin suspecte. Aşadar, în urmă cu două săptămâni, pe pagina de internet a Ministerului Administraţiei şi Internelor a apărut un proiect de lege pe această temă, în cadrul unui aşa-numit proces de consultare publică. Proiectul conţinea mai multe elemente care, dacă nu ar fi fost extrem de grave, ar fi fost chiar hazlii. |
|
||||
|
«Premiul "Mehmet Niyazi" pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătarilor din România» În urmă cu 4 ani de zile, a fost adoptată în Parlamentul României, o lege cu o deosebită semnificaţie pentru comunitatea tătară. Este vorba de instituirea Premiului "Mehmet Niyazi", premiu care se oferă, în fiecare an, la sfârşitul lunii noiembrie, la Medgidia, unei personalităţi din cadrul etniei noastre. Astfel, au fost premiaţi până acum remarcabilii cărturari Nedret Mamut, Enver Mamut (omagiaţi amândoi în anul 2008), Tahsin Gemil şi Neuzat Iusuf Sarigol. Anul acesta a venit rândul unui alt intelectual de marcă, prof. univ. dr. Kemal Karpat, istoric, sociolog, politolog, un om cu o desăvârşită activitate profesională, de-a lungul vremii cadru didactic la mai multe universităţi de prestigiu din Statele Unite ale Americii şi din Turcia. Kemal Karpat, iubitor necondiţionat al Dobrogei, locul unde s-a născut, este un om ataşat de Medgidia, fiind absolvent al Seminarului Musulman. În scrierile sale competente şi numeroase, sunt promovate istoria, tradiţiile, limba maternă, religia islamică, fiind un mod viabil de a face cunoscute, în renumite instituţii de învăţământ, aceste valori. De asemenea, profesorul Kemal Karpat a primit, pentru întreaga sa activitate, numeroase distincţii, inclusiv titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. Ca de fiecare dată, conducerea filialei Medgidia a UDTTMR a reuşit o organizare corectă, manifestările dedicate etniei noastre fiind dese şi, ca mesaj, importante. Prin acordarea acestui premiu se doreşte, în primul rând, promovarea valorilor spirituale ale unei comunităţi cu o veche istorie, comunitate apreciată şi respectată. |
|
||||
|
"Bugetul incompetenţei" Cu o seninătate care frizează inconştienţa, primul-ministru al României, Emil Boc, ne anunţa că bugetul de stat pe anul 2012 este un buget al prudenţei. Nu, domnule Boc, bugetul propus de guvernul pe care îl conduceţi, este măsura incompetenţei, a incapacităţii Partidului Democrat Liberal. Acest buget este rezultatul politicii dezastruoase a Partidului Democrat Liberal. Un partid care pretinde că reprezintă dreapta în România, dar care, în realitate, nu are nicio identitate doctrinară. Este un partid organizat pe grupuri, cercuri de interese. Peste tot în lume dreapta produce bogăţie. PDL nu a adus decât sărăcie în România. Nu a ştiut să facă altceva decât să taie pensii şi salarii. Făcând o confuzie regretabilă şi impardonabilă între statul social şi statul asistenţial, PDL a lovit în categoriile sociale cele mai defavorizate, în numele pretinsei politici de dreapta. Tupeul fără margini al actualilor guvernanţi îi face pe aceştia să pretindă că măsurile de austeritate luate de ei - măsuri inutile, după cum ne demonstrează realitatea - sunt normate de celelalte state europene. Că nu este aşa, o ştie orice om cu mintea întreagă. Un exerciţiu simplu de gândire îţi spune că nu este totuna să reduci pensii şi salarii de câteva sute de euro. Demonstraţia ar putea continua, punând în ridicol "laudele" guvernanţilor. PDL arată mereu cu degetul spre opoziţie, acuzând USL că numai critică fără să propună soluţii. Partidul condus de Traian Băsescu prin Emil Boc nu ştie un lucru elementar în politică, acela că cei de la guvernare trebuie să aibă soluţii, nu opoziţia. Trecând peste faptul că USL a prezentat deja viziunile sale sectoriale, aş spune că singura soluţie, cu rezultat garantat, ar fi demiterea actualului guvern. |
|
||||
|
"Programe pentru persoanele cu dizabilităţi" La nivel mondial există diverse abordări pentru educarea persoanelor cu dizabilităţi. Modelele adoptate includ şcoli şi instituţii speciale, şcoli integrate şi incluzive. În ţările europene, 2,3% dintre elevii din învăţământul obligatoriu sunt educaţi într-un mediu segregaţionist - fie şcoli speciale, fie clase separate în şcoli normale. Belgia şi Germania se bazează în principal pe şcoli speciale în care copiii cu nevoi speciale sunt izolaţi de colegii fără dizabilităţi. Cipru, Lituania, Malta, Norvegia şi Portugalia includ majoritatea studenţilor în clase obişnuite, alături de copii de aceeaşi vârstă. Aceeaşi tendinţă spre un sistem de învăţământ incluziv se observă şi în alte ţări, în special în ţările dezvoltate, în vreme ce în ţările în curs de dezvoltare această tendinţă este încă în fază incipientă. Adesea au loc dezbateri aprinse între politicieni, cercetători şi membrii comunităţii în general asupra definiţiei dizabilităţii sau nevoilor educaţionale speciale şi a modului în care acestea sunt corelate cu dificultăţile întâmpinate de copii în cursul procesului de învăţare. Din păcate, nu există o definiţie general acceptată pentru concepte cum ar fi nevoi speciale de educaţie sau educaţie incluzivă, ceea ce îngreunează compararea datelor. Termenii "nevoi educaţionale speciale", "educaţie pentru nevoi speciale" şi "educaţie specială" acoperă o categorie mult mai largă decât educaţia copiilor cu dizabilităţi, deoarece include şi copiii cu alte nevoi - de exemplu, cei dezavantajaţi prin sex, apartenenţă etnică, sărăcie, traume de război sau lipsa părinţilor. La nivel naţional, educaţia copiilor din sistemul de învăţământ este coordonată de Ministerul Educaţiei, în multe ţări responsabilitatea educaţiei copiilor cu dizabilităţi este atribuită altor ministere, cum ar fi Ministerul Sănătăţii, Ministerul Solidarităţii şi Protecţiei Sociale sau Ministerul Educaţiei Speciale. Aceasta reflectă percepţia generală conform căreia copiii cu dizabilităţi au nevoie de asistenţă socială şi nu de şanse egale. Acest model adânceşte izolarea copiilor cu dizabilităţi şi direcţionează eforturile făcute nu spre educaţie şi includere economică şi socială, ci spre tratament special şi izolare socială. Ne confruntăm, la nivel naţional, în principal cu lipsa legislaţiei, a politicilor adecvate, a obiectivelor şi a planurilor pe termen lung: deşi există multe exemple de iniţiative pentru includerea copiilor cu dizabilităţi în educaţie, lipsa legislaţiei, a politicilor, a obiectivelor concrete şi a unui plan reprezintă obstacole majore în calea eforturilor de a asigura o educaţie pentru toţi. Problemele care apar cel mai des în politică includ lipsa resurselor financiare şi a altor stimulente pentru includerea copiilor cu handicap în şcoli - precum şi lipsa protecţiei sociale şi a serviciilor pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora. Abordările prin care întreaga comunitate este implicată în integrarea copiilor cu dizabilităţi reflectă faptul că acei copii reprezintă o parte integrantă a comunităţii şi cresc probabilitatea de succes a unui sistem de educaţie incluziv. Proiectele de reabilitare bazate pe participarea comunităţii adesea includ activităţi educaţionale pentru copiii cu dizabilităţi şi au ca scop includerea acestora. Alte asemenea activităţi includ consilierea copiilor cu dizabilităţi pentru alegerea unei şcoli adecvate, încurajarea şcolilor pentru a accepta copiii cu dizabilităţi, sprijinirea profesorilor în integrarea copiilor cu dizabilităţi şi crearea de legături între familii şi comunitate. Membrii comunităţii reprezintă un ajutor important pentru profesori, prin procurarea de dispozitive ajutătoare, asigurarea tratamentului medical, accesibilizarea şcolilor, stabilirea unor contacte cu organizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi, identificarea de oportunităţi pentru încadrarea în muncă a elevilor după terminarea studiilor. Este foarte important ca părinţii să fie implicaţi în toate aspectele educaţiei, deoarece familia reprezintă prima sursă de educaţie pentru un copil şi mare parte a procesului de învăţare are loc acasă. Părinţii au un rol activ în crearea oportunităţilor educaţionale pentru copii, de aceea trebuie implicaţi în facilitarea procesului de includere. În multe ţări părinţii sau organizaţiile acestora au un rol activ în stabilirea sau modificarea legislaţiei care să favorizeze un sistem de învăţământ incluziv. De asemenea, un rol important îl au şi organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, acestea au un rol important în promovarea educaţiei copiilor cu dizabilităţi - de exemplu, prin colaborarea cu tineri cu dizabilităţi, oferirea de modele de viaţă, încurajarea părinţilor să trimită copiii la şcoală şi să se implice în educaţia copiilor lor, organizarea de campanii pentru promovarea educaţiei incluzive. Consider că această problematică trebuie abordată cu maximă seriozitate şi cu o implicare susţinută în ceea ce priveşte programele de incluziune socială şi cele de încurajare şi sprijinire a tinerilor cu dizabilităţi. |
|
||||
|
"Reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite" Condiţiile de muncă deosebite reprezintă acele locuri de muncă care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc. Conform Hotărârii Guvernului nr.246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se acordă de către inspectoratul teritorial de muncă în baza solicitării de reînnoire a avizului de încadrare în condiţii deosebite, semnată de către reprezentantul legal al angajatorului ori de către altă persoană împuternicită de acesta. Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit hotărârii sus-menţionate nu poate depăşi data de 31 decembrie 2011. În calitate de deputat de Galaţi, mă alătur şi susţin demersului iniţiat de către Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom şi Federaţia Sindicală Automobilul Românesc care au solicitat Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prelungirea cu 2 ani a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, valabile până la data de 31 decembrie 2011. Consider că lipsa unei reglementări specifice care să prelungească termenul de valabilitate a acestor avize va crea grave prejudicii angajaţilor care lucrează în condiţii specifice industriei grele. Tocmai de aceea solicit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale iniţierea în regim de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze această situaţie, în sensul prelungirii avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite. |
|
||||
|
"Sistemul medical din România" În prezent, în România, există 1,9 medici la mia de locuitori, comparativ cu media de 3,5 la mia de locuitori a celorlalte ţări europene. Din 2007 şi până în prezent, din cei 40.000 de medici cu drept de liberă practică, peste 8000 de specialişti au părăsit ţara, alegând să-şi exercite meseria în spitalele din străinătate. Astfel, în afara problemelor de sănătate cu care se confruntă pacienţii din România, aceştia trebuie să înfrunte şi deficienţele sistemului sanitar: fonduri insuficiente, acces limitat la tratament, lipsa medicamentelor din spitale, dar şi exodul specialiştilor. Numai în primele luni ale acestui an peste 1.900 de medici au părăsit sistemul medical românesc pentru a lucra în unităţile medicale din Uniunea Europeană. Situaţia absolvenţilor de medicină este şi mai dificilă, aceştia nu-şi pot găsi un loc de muncă în spitalele din ţară, întrucât posturile au fost blocate prin lege, iar cei care sunt deja încadraţi sunt remuneraţi la un cuantum minim, bani ce nu le sunt suficienţi pentru traiul de zi cu zi. Consider necesar ca Ministerul Sănătăţii împreună cu factorii de resort să identifice soluţiile necesare pentru rezolvarea de urgenţă a situaţiei medicilor, pentru ca aceştia să rămână pentru a-şi continua activitatea în ţară, aspect deosebit de important în angrenajul sistemului naţional de sănătate. |
|
||||
|
"Măsuri privind combaterea analfabetismului" O cercetare a Comisiei Europene privind competenţele elevilor pe continent, plasează România pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte analfabetismul în rândul tinerilor. Cercetarea relevă că peste 40% dintre adolescenţii de 15 ani şi peste 38% din elevii de clasa a IV-a citesc cu dificultate. Potrivit studiului, în şcolile româneşti lipsesc specialiştii care să ofere copiilor rămaşi în urmă sprijin pentru a recupera decalajele. Totodată, acumularea cunoştinţelor este cu 60% mai scăzută la elevii din România şi Bulgaria în comparaţie cu colegii lor din celelalte state europene. Miniştrii educaţiei din Uniunea Europeană au stabilit recent, la cererea Comisiei Europene, un obiectiv de reducere a procentajului de persoane cu competenţe scăzute de citire de la 20% (media europeană) la mai puţin de 15 procente până în anul 2020. Deocamdată, numai cinci state europene, toate membre ale UE (Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda şi Polonia) au atins deja acest obiectiv. Agenda Lisabona, Educaţia şi formarea în 2010, a propus un set comun de indicatori de referinţă ("Benchmark") pentru îmbunătăţirea sistemelor de educaţie în ţările membre ale UE. Una din ţintele pentru 2010 este ca procentul analfabetismului funcţional la tinerii de 15 ani să scadă cu cel puţin 20% faţă de anul 2000. Situaţia în România este exact inversă. Astfel, în anul 2010, doar 58,92% dintre cei aproape 22.000 de absolvenţi de clasa a XII-a din Bucureşti au promovat examenul de bacalaureat, ceea ce reprezenta cea mai mică promovabilitate de după 1990. Situaţia s-a agravat în 2011, când după prima sesiune a bacalaureatului la nivel naţional au promovat examenul sub 45% dintre candidaţi, iar 20 de licee din ţară nu au avut niciun elev care să promoveze examenul de bacalaureat. Consider că se impune de urgenţă identificarea unor soluţii şi programe care să implice toţi factorii decizionali în domeniu educaţiei, care să conducă la o creştere reală a calităţii actului de învăţământ la nivel naţional. |
|
||||
|
Mi se întâmplă pentru prima dată în viaţă să nu mă bucur că am avut dreptate, ba chiar să mă autoincriminez pentru că temerile mele s-au dovedit a fi întemeiate. Despre ce altceva ar putea fi vorba dacă nu despre Spitalul municipal Fălticeni, obiectiv de importanţă vitală pentru fălticeneni ca şi pentru cei aproape 150.000 de cetăţeni din zonele arondate Fălticeniului pentru servicii medicale specializate. Am venit numai anul acesta de patru ori în faţa dumneavoastră cu declaraţii pe acest subiect şi am interpelat doi miniştri ai sănătăţii pe aceeaşi temă. La fel s-a întâmplat şi anul trecut şi în anii de dinaintea celor trei mandate de deputat pe care m-am străduit să le duc la îndeplinire. Am cerut la fiecare Lege a bugetului de stat bani pentru terminarea lucrărilor la spitalul din Fălticeni. Am făcut acelaşi lucru la fiecare rectificare bugetară. Am fost agresiv şi paşnic, ironic şi condescendent, politicos până la limita suportabilului, uneori brutal, dar întotdeauna animat de dorinţa de a convinge că este amarnic nevoie de acest aşezământ. Am fost încurajat în demersurile mele de faptul că şi colegii mei din Fălticeni, cei care s-au bucurat de încrederea cetăţenilor şi au devenit consilierii cei mai numeroşi în alcătuirea consiliului local, mă îndemnau să mai încerc o dată şi încă o dată, asigurându-mă că asta se aşteaptă de la noi. Am reuşit de câteva ori să obţin pentru mult doritul nostru spital anume sume de bani, uneori mai mici, dar alteori acoperitoare pentru punerea în operă a lucrărilor rămase în aşteptare. Într-o mereu mai greu de suportat aşteptare ce ameninţă, şi sper să nu devină realitate, o permanentă aşteptare! La începutul acestui an, în luna februarie, mulţumeam domnului Attila Cseke pentru alocarea banilor necesari şi îmi exprimam speranţa ca promisiunea Domniei Sale să nu rămână la nivel de vorbe, având noi podurile caselor pline de aşa marfă! Şi spre bucuria noastră, vorbele, transformate în resursă financiară, au fost puse în cont la dispoziţia administraţiei locale pentru parcurgerea, etapă cu etapă, a ceea ce s-a dovedit a fi, fără frica de a parafraza, lungul drum al Fălticeniului către spitalul său. Am mai venit în acest an, până astăzi, de încă trei ori în faţa dumneavoastră, din ce în ce mai îngrijorat, ba chiar cu un sentiment acut al fatalităţii şi imposibilului, şi v-am tot vorbit de faptul de necrezut, dar perfect real, că licitaţiile se tot contestă şi reiau, că nu s-a semnat niciun contract, că nu s-a reuşit cheltuirea a niciunui leu din banii aflaţi în cont la dispoziţia autorităţii locale, dar sub puterea ordonatorului de credite, Ministerul Sănătăţii. Şi am ajuns în acest mod în luna noiembrie a anului de graţie 2011, an în care chiar am crezut că se va relua construcţia spitalului. La începutul acestei luni, ministerul a retras jumătate din suma alocată pentru spitalul nostru, rămasă neatinsă în aşteptarea câştigării licitaţiei de către un constructor care să-şi asume edificarea investiţiei. La sfârşitul aceleiaşi luni în şedinţa ordinară a consiliului local, li s-a cerut consilierilor să aprobe prin vot ceea ce Ministerul Sănătăţii făcuse deja. La o atare absurditate, consilierii PSD, ca şi cei PNL au votat împotrivă, drept pentru care respectivul proiect de hotărâre a căzut. Nu vă puteţi imagina, doamnelor şi domnilor, ce s-a abătut asupra votanţilor cu pricina! Ei au crezut că fac un lucru de bun-simţ, logic şi de atitudine normală. Au aflat, din media locală scrisă şi televizată, că au votat într-un mod aberant, că sunt nişte oprelişti în calea bunăstării fălticenenilor, că ar trebui să le fie ruşine, chiar aşa, că s-au legat de spitalul din Fălticeni pentru care ei, primar, preşedinte de consiliu judeţean şi alţi vajnici luptători n-au băut şi n-au mâncat, nici în pat nu s-au culcat până nu ne-au umplut de banii necesari. Şi ca nu cumva să nu priceapă cineva că ei şi numai ei s-au bătut pentru spital, n-am scăpat nici noi, parlamentarii PSD din judeţ, care niciun deget n-am mişcat pentru asta, după cum stă scris în memoria domnului preşedinte al Consiliului judeţean Suceava. Aşa încât, iată-mă din nou în faţa dumneavoastră, pentru a cincea oară anul acesta, la câteva zile după ce am depus un nou amendament la Legea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale cerând bani pentru spitalul din Fălticeni, ca un stimulent pentru memoria domnului pomenit anterior, dar mai ales cu strigătul că vrem şi azi ca întotdeauna spital în oraşul nostru, că n-am face în veci nimic să împiedicăm acest lucru, dar că nu vom accepta să fim trataţi ca o masă fără judecată proprie, care aplaudă şi aprobă ce i se impune! Şi închei spunând, cu umilinţa creştinului care sunt şi în speranţa Crăciunului care se apropie, Doamne ajută să ne vedem visul cu ochii! |
|
||||
|
"Ne mai gândim la viitor?" Au trecut 22 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. S-a scurs mai bine de o generaţie, de când românii au rupt, să sperăm că pentru totdeauna, lanţurile unui sistem opresiv; 22 de ani de când milioane de oamenii au ieşit în stradă, recâştigându-şi libertatea şi demnitatea! Privim cu oroare acum la ce se întâmplă în aceste zile în Coreea de Nord şi la cum arată această ţară după circa 50 de ani de comunism. Milioane de oameni bocesc împreună, la comandă, sau pur şi simplu sincer, moartea conducătorului iubit. Deşi economia ţării nu mai poate asigura de mult un trai decent populaţiei, poporul este distrus pentru că a rămas fără conducătorul suprem. Ne strânge în spate când vedem astfel de imagini, pentru că ne gândim la dictatura prin care am trecut şi noi. Şi totuşi, şi în România, tot mai mulţi români spun că era mai bine înainte. Şi nu mai este vorba doar de o nostalgie firească după anii tinereţii, ci despre consolidarea unui puternic sentiment de regret. Dar cum poţi regreta un dictator? O dictatură? Privind însă la cum arată România de azi, la 22 de ani de la căderea comunismului, te încearcă o mare dezamăgire. A dispărut de mult solidaritatea dintre români. E multă vrajbă peste tot, între generaţii, între categoriile sociale, între profesii, între cei din sectorul de stat şi cel privat, ba chiar între vecinii de la ţară sau de la oraş. Recent, am văzut că şi revoluţionarii au început să se certe între ei. Spuneam că a trecut o generaţie de la căderea comunismului. O generaţie care se consideră sacrificată pe altarul unei tranziţii care pare că nu mai duce nicăieri. Eu cred că a venit vremea ca, rememorând trecutul, să privim mai ales spre viitor. Românii au nevoie de cu totul altceva decât viaţa plină de sărăcie pe care o trăiesc acum! |
|
||||
|
"La aşa Guvern, aşa buget!" Guvernul a depus la Parlament, cu întârziere de peste o lună, proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Dacă pentru justificarea întârzierii Guvernul poate uza de o oarecare motivaţie, în ceea ce priveşte conţinutul proiectului de buget pe anul 2012, prin felul în care a fost conceput, prin liniile sale directoare, prin gravele greşeli de repartizare a banilor pe domenii şi articole, nu mai poate invoca niciun fel de scuză. Este inadmisibilă pentru Guvern ignoranţa sau, mai grav, comiterea cu intenţie a unor erori fundamentale privitoare la domeniile prioritare pe care bugetul de stat trebuie să le aibă în vedere pentru buna funcţionare a economiei, mai ales în condiţiile actualei crize. Declaraţiile despre austeritate şi prudenţă făcute de reprezentanţii Guvernului încă înainte de publicarea proiectului bugetului pe 2012, prevesteau concepţia greşită pe care se va întemeia întreaga construcţie bugetară, redusă în ultimă analiză la împărţirea sărăciei. Care sunt priorităţile economice şi sociale în situaţia dată? Unde sunt banii, unde sunt investiţiile pentru agricultură, pentru învăţământ, pentru sănătate, pentru justiţie, domenii vitale pentru oameni, popor, pentru fiinţa noastră naţională? Banii sunt ai Ministerului Turismului şi Dezvoltării, ai Instituţiei Prezidenţiale, ai SRI, SPP, SIE şi ai altor agenţii guvernamentale, vorba ceea, ei cu banii, poporul cu austeritatea, pentru ei democraţia, pentru restul, umilinţa şi supunerea. Astfel privite lucrurile, devine clar pentru oricine că prevederile bugetare servesc coaliţiei de guvernare, care îşi urmăreşte cu perseverenţă scopul, câştigarea alegerilor viitoare, în total dispreţ faţă de popor. Nu pot încheia această declaraţie fără a sesiza tragicomicul situaţiei în care se află premierul ţării, când îndeamnă cu toată convingerea celelalte state europene să urmeze exemplul României pentru a evita dezastrul crizei în care se zbat. |
|
||||
|
Deciziile politice au în viaţa economico-socială şi cultural-ştiinţifică din ultimii ani, prea multe urmări negative, iar pe termen lung aceste urmări sunt mai greu de evaluat. Această realitate m-a condus la titlul declaraţiei politice de astăzi: "Un militar de carieră despre ordine, demnitate şi comunicare". Pregătirea pentru cariera militară înseamnă ordine, demnitate şi bună comunicare cu subordonaţii şi superiorii şi, în general, cu toţi semenii noştri. Eu de carieră sunt militar. După activitatea mea de militar, am lucrat şi ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului Adrian Năstase, prim-ministru interimar, apoi ca deputat în Parlamentul României, acum în al doilea mandat. Am urmărit atent evoluţia vieţii politice din România, relaţiile nemijlocite între puterile statului român şi cu deosebire modul în care se reflectă deciziile politice în satele, comunele şi oraşele din judeţul Suceava, parte din Bucovina istorică. La această dată sunt îndreptăţit să prezint în declaraţia mea politică de astăzi constatări şi concluzii realiste de care autorităţile statului ar putea ţine cont în ceea ce vor face în activitatea lor viitoare de guvernare a României. Cea mai gravă conduită politică a actualei puteri din România - Coaliţia PDL-UDMR - constă în nesocotirea separaţiei puterilor: legislativă, executivă şi judecătorească. Formele de nesocotire sunt diferite, acum având exprimări făţişe. Să ajungem la a cere judecătorilor să emită hotărâri judecătoreşti în funcţie de putinţa bugetului de a acoperi astfel de hotărâri care presupun fonduri bugetare şi apoi a spune, prin vorbele preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, că "Indiferent de hotărârile Curţii Constituţionale, ele nu se vor aplica, deoarece nu sunt bani!" De aici putem lesne deduce gradul de independenţă al justiţiei din România. Dacă la aceste ultime manifestări publice mai subliniem că procurorul general al României este numit politic, la fel componenţa Curţii Constituţionale şi a Consiliului Superior al Magistraturii, fără a mai spune ce fel de numiri sunt cele de la procuraturi şi judecătorii, avem imaginea completă şi pe deplin îngrijorătoare asupra nivelului de politizare şi în acest domeniu. Asumarea răspunderii Guvernului în Parlamentul României pentru o lege înseamnă grabă, nesocotirea Parlamentului ca putere legislativă şi ignorarea, în modul cel mai grav, a democraţiei chiar în forul suprem legislativ. În actuala legislatură cele mai importante legi precum codurile civile şi penale, legea educaţiei, codul muncii şi multe alte legi au fost adoptate prin asumare. Statisticile arată că numărul asumărilor în guvernarea Emil Boc este egal cu numărul asumărilor răspunderii pentru diferite legi din toate guvernele de după 1989. Toţi cetăţenii plătesc taxe şi impozite şi pe baza acestor acumulări financiare se constituie bugetul statului român. Urmează repartizarea cotelor cuvenite pe judeţe şi apoi pe celelalte unităţi teritorial-administrative: municipii, oraşe şi comune. În ultimii ani suma la dispoziţia primului-ministru destinată numai pentru situaţii de urgenţă-inundaţii, cutremure, incendii etc. - a tot crescut. Având mari sume de bani la dispoziţie, domnul prim-ministru Emil Boc a trecut la repartizarea acestor sume primăriilor conduse pe primari PDL, UDMR şi UNPR, înfăptuindu-se una din cele mai mari nedreptăţi sociale. Este un fel de sancţionare a cetăţenilor care au votat primari aparţinând PSD-ului, PNL-ului sau PC-ului. Un astfel de procedeu de utilizare politică a bugetului României reprezintă un grav atac la ceea ce noi ştim că înseamnă democraţia reală şi benefică social. Un alt aspect al manifestărilor nedemocratice pornite de la PDL sunt momentele tot mai rare şi fără importanţă ale consultării şi dialogului puterii cu opoziţia. Şi avem în vedere opoziţia din actuala legislatură care, în realitatea rezultatelor votului pentru alegerile parlamentare, PSD-ul a avut mai mulţi parlamentari faţă de PDL, partid ajuns la guvernare prin aşezări, aranjamente şi cutume noi în viaţa parlamentară românească. Sunt doar câteva realităţi pe care aş dori să mi le contrazică cineva cu argumente reale şi cu bun-simţ civic şi politic! Sunt în aşteptare cu mult interes şi aleasă curiozitate! |
|
||||
|
"TVR - cuibul propagandei portocalii" Una dintre găurile negre ale bugetului României, dar puternic susţinută de către actuala guvernare, întrucât este cuibul principalei platforme propagandistice, o reprezintă fosta televiziune naţională TVR. Iar în gaura TVR au dispărut peste 100 de milioane de euro, adică o sumă de cinci ori mai mare decât cea necesară prezervării democraţiei prin ţinerea alegerilor în două tururi separate. Actuala guvernare zbiară toată ziua că n-are bani pentru puterea poporului şi că se economisesc 20 de milioane, şi că să găsim noi sursele de finanţare dacă vrem democraţie. Iată dar, pe zi ce trece, că găsim posibilităţi de economisire a valuri-valuri de câte 20 de milioane de euro, însă care portocaliu e prost să vrea să vadă adevărul cu care-i scoate toată ziua ochii şi opoziţia, şi adevărata societate civilă, şi omul de rând? E mai simplu să bagi capu-ntre urechi şi să treci cu nesimţită nepăsare mai departe, în forţă (căci e mai plăcut actualei guvernări dreptul forţei, cu care a înlocuit forţa dreptului), împotriva unui întreg popor, atâta vreme cât acest lucru îţi convine şi te duce spre eternizarea la putere! Câinii latră, caravana trece! Când era în opoziţie, PD-ul ţipa ca din gură de şarpe că PSD-ul şi-a subordonat TVR. Iar când a venit la putere, ce-a făcut PD-ul? Nu şi-a subordonat televiziunea naţională, ci a cotropit-o cu totul! Pentru pensionari nu sunt bani, dar sunt pentru şapte posturi TV, toate pe banii cetăţeanului! De ce ar plăti contribuabilul român o taxă în plus de pe urma căreia nu se alege cu nimic, nici măcar cu o informaţie curată? Căci băsiştii plantaţi în TVR precum viermele-n măr au grijă s-o tragă nu pe-Academiei, ci pe Aleea Modrogan orice informaţie. Iar dacă le e defavorabilă, aşa cum sunt majoritatea, ori n-o fac publică, ori o strâmbă, poate or găsi nişte naivi, pe coclauri, care să creadă ce debitează năimiţii portocalii, doar-doar or mai fura vreun vot cu minciunile lor! Şi au ajuns contribuabilii români - fie ei persoane fizice sau, culmea ridicolului, persoane juridice, de parcă strungarul sau minerul s-ar uita la televizor în timp de munceşte! - să fie taxaţi pentru dezinteresul lor faţă de minciunile guvernamentale şi osanalele deşănţate aduse actualei puteri, de care s-ar ruşina până şi Elena Ceauşescu! Iar aici nu mă refer la noua poreclă a europarlamentarei prezidenţiale, ci la cea autentică... întrucât dezinteres poate fi numit ratingul de care are parte TVR, devenită TVP, adică Televiziunea Portocalie, având în vedere că este singura care pătrunde în toate văgăunile şi, în loc să aducă lumina informaţiei şi culturii nefericiţilor care stau izolaţi prin văi uitate de Dumnezeu, le vâră în casă cu forţa şi pe banii lor propaganda băsistă! "Cimitirul elefanţilor", cum mai este supranumit în presă TVR, a avut curajul să fie singura televiziune care, în vreme ce o ţară întreagă îl omagia pe Adrian Păunescu, în momentul morţii sale, a adus pe post un necăjit anonim ca să-l ponegrească pe marele poet pe banii unui popor amator de decenii al versurilor bardului de la Bârca! Este singurul post de televiziune aşa-zis românesc în care se-ntâmplă ca un director să iasă la pensie şi să fie menţinut în continuare ca bunica moartă-n geam la zi de pensie. Este singurul post de televiziune care-şi bate joc de banii telespectatorului! A ajuns tupeul atât de mare, încât o novice amărâtă, care habar n-are cu ce se mănâncă televiziunea, să fie angajată cu un salariu mai mare decât al lui Băsescu însuşi! Ce jocuri de culise au determinat angajarea persoanei respective pe aproape 10 salarii minime pe economie, atâta vreme cât n-a demonstrat nimic, iar meseriaşi cu state vechi şi rezultate internaţionale abia depăşesc jumătate din salariul micii beizadele a nu-ştim-cui? Ca să nu mai pomenim pe triştii de la TVR Info - care mai degrabă ar trebui să se numească TVR DEZinfo - ce mai iau şi ei, de-o măslină, acolo, câteva sute de milioane lei vechi, ca să mai spele un pic din faţada puterii actuale, tot mai plină de farduri scurse, mai rău decât de pe obrajii unei paţachine bătrâne la care nu s-ar uita nici măcar un papagal vicios! Am văzut cu toţii osanalele aduse lui William Brânză, cel cu ochii pe "caşcavalul" de la metrou, de către o slujitoare a ministerului batjocorit de Funeriu. Ce folos şi ce învăţăminte au tras foştii elevi şi actualii studenţi ai doamnei din degradanta postură în care s-a aflat cea care ar trebui să le fie un educator, un mentor adevărat, de vreme ce nici măcar mercenarii portocalii ai TVR (culmea, jenaţi până şi ei de situaţie!) n-au reuşit s-o oprească din laude? Şi uite-aşa un alt cadru universitar s-a auto-postat în vârful listei la "Nu faceţi ca ei!" Iată de ce, ca o măsură de protecţie a telespectatorului contribuabil, trebuie să abrogăm obligativitatea cetăţeanului de a plăti taxa radio-tv, fie şi ca măsură sanitară pentru societatea românească aflată într-o economie concurenţială, de piaţă, pe care nici măcar PDL n-o neagă încă... |
|
||||
|
"Maxima silă" Îmi doream să văd, măcar de ziua naţională, o reconciliere între putere şi naţiune. Speram să văd, măcar în aceste câteva ore, măcar o singură dată pe an, un strop de umanitate în ochii lui Băsescu. Sau în ochii lui Boc. Sau în ochii lui Oprea. Sau în ochii lui Igaş. Mi-aş fi dorit să văd o emoţie. Dar lumea a văzut nişte ochi reci, oglinda unor suflete seci, care nu au loc şi pentru emoţii. Lumea a simţit răceala cu care sunt priviţi oamenii de rând şi a reacţionat. "Boc! Ai nenorocit România!", i s-a strigat la Alba Iulia celui care se face că funcţionează ca premier al României. "Ruşine, ruşine, ruşine!", "Ruşine, bă!", "Trădătorule!" şi "Jos cu Băsescu!" au fost doar câteva dintre "urările" cu care a fost întâmpinat încă locatarul de la Cotroceni. Şi atât... Căci românii sunt un popor mioritic, cu frica-n Dumnezeu şi-n serviciile cu bugete mărite anual, iar actuala putere ştie asta şi profită - câinii latră, ursul merge! O mare silă a fost şi în momentele în care pe reprezentanţii puterii i-a apucat iarăşi ipocrizia. Iar fariseismul este ceva care are acelaşi efect asupra mulţimilor precum pânza roşie fluturată în faţa ochilor unui taur! "Iubesc România în primul rând pentru oamenii pe care îi are, pentru căldura, pentru sufletul, inima şi ospitalitatea de care au dat dovadă întotdeauna. Iubesc România pentru bogăţiile pe care le are, pentru frumuseţile naturale pe care le are şi nu în ultimul rând iubesc România pentru istoria pe care o are. Puţine popoare se pot mândri cu o istorie precum românii, iar faptul că în decursul istoriei am reuşit să rămânem neatârnaţi, am reuşit să ne conservăm limba română, am rămas în decursul secolelor ceea ce suntem. Acesta este un miracol şi un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi", a îndrăznit să spună Boc! Păi da! Iar inima mare a românilor a fost răsplătită cu închideri de spitale. Căldura românilor a fost răsplătită cu tăierea subvenţiilor pentru încălzire şi mărirea până la nesimţire a preţului gigacaloriei! Ospitalitatea românilor a fost răsplătită de către Boc cu tăierea veniturilor populaţiei şi creşterea absurdă şi inutilă a TVA-ului! Bogăţiile de care vorbeşte Boc, rezerva de bunăstare a copiilor noştri de la care am împrumutat, temporar, această ţară, sunt pe cale de a fi date pe nimic, fie că vorbim de petrolul şi gazele acestui pământ, fie că e vorba despre extrem de bogatele zăcăminte de la Roşia Montană sau Roşia Poieni! Frumuseţile naturale, atât de dragi domnului Boc, sunt retezate odată cu pădurile defrişate nebuneşte şi din indolenţa şi ignoranţa actualei puteri! Vârful silei a venit însă în momentele în care Boc s-a referit la istorie. Ar trebui să i se interzică lui Boc a vorbi despre istorie, întrucât trece cu buldozerul peste sudoarea şi mormintele înaintaşilor noştri! O istorie pentru care moşii şi strămoşii noştri şi-au jertfit vieţile şi care a adus la guvernare o putere nevolnică, dar pusă pe un jaf de proporţii incomensurabile, a cărei deviză este cea a Rigăi-Soare: "După mine, potopul!" O istorie din care nici Boc, nici Băsescu nu au învăţat nimic util celor pe care cică îi conduc. O istorie din care actualii cârmaci au priceput repede numai capitolele despre dictatură. Şi le-au plăcut! Şi s-au decis să suprime orice urmă de democraţie, dacă nu reuşesc să o deturneze în folosul lor. Încercări sunt: se doreşte un parlament unicameral în care să existe doar un balaur tricefal, pentru a se păstra aparenţa pluralismului: stânga să fie reprezentată de către băsiştii lui Oprea, dreapta să fie reprezentată de către băsiştii lui Boc, iar minorităţile să fie reprezentate de către băsiştii lui Kelemen Hunor. Saltă Mircea Toader un degeţel? În secunda doi, degeţelele băsiste apasă butonaşul care trebuie, Miss (P)Alma, plictisită de uniformitate, pronunţă monoton mereu acelaşi număr maximal al unanimităţii portocalii, viitoare verde - iată noua istorie pe care ne-o hărăzeşte actuala putere! Iată cum, în România portocalizată, prind viaţă şi "Ferma animalelor", şi "1984"! Şi mai iubeşte Boc limba română conservată de neatârnarea de care pomeneşte în speech-ul său. Limba română schingiuită fără vreo rezervă şi de Eba, şi de Igaş, şi de care mai doreşte din actuala putere. E bine şi cu neatârnarea: îţi dă voie să vinzi neperturbat resursele ţării, să demolezi ce a mai rămas din industria care altădată a scos România din datoriile în care o înglodase FMI-ul. Cine mai înrobeşte azi cu arma-n mână când o poate face economic, prin corporaţii şi şpăgi, şi financiar, prin împrumuturile luate fără rost, pe care să le bagi în ceva care poate fi furat - fie ele şi alegeri? Că doar nu dau banii înapoi actualii guvernanţi, ci strămoşii noştri, şi strămoşii strămoşilor noştri, în veacul vecilor, cum zicea marele Ştefan al Moldovei! Mai amintea ceva Boc despre miracol şi bucurie. Miracol este faptul că acest popor încă mai supravieţuieşte, după ce şi câte experimente portocalii au trecut peste el! Miracol este că încă nu a ajuns cuţitul la os! Însă prilejul de bucurie pentru fiecare dintre noi, pomenit de premierul pe hârtie, nu poate să vină decât din momentul în care această guvernare va pleca de la putere, ca această ţară să poată renaşte după cum merită, la bogata sa istorie. Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
"Traian Igaş - agent electoral" Între două valuri de restructurări în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş s-a apucat de prognoze electorale. Domnia Sa se vrea specialist în sondarea opiniei publice şi mai ales în scorurile anului electoral 2012. Nu aş avea nimic împotrivă dacă prezicerile sale ar fi rezultatul unei analize profesioniste şi nu produse ale imaginaţiei unei persoane care îşi ia dorinţele drept realitate. Mai pe româneşte spus, care se îmbată cu apă rece! Astfel, Traian Igaş lansează câteva informaţii-şoc: ."Scorul PDL este mult mai bun decât îl prezintă unele televiziuni de casă şi pot să vă spun sigur că USL a coborât sub 45 la sută"; ."Noi apreciem că anul viitor, la data alegerilor, USL va fi sub 40 la sută"; ."Din punct de vedere al sondajelor de opinie, PDL este în creştere". Am câteva întrebări: Care sunt sondajele de opinie pe care îşi bazează spusele Traian Igaş şi cine le-a realizat? Cine este entitatea pe care o numeşte "noi" şi căreia îi atribuie prognoza despre scorul electoral al USL în anul 2012? Este vorba despre ideologii şi strategii PDL, în rândul cărora s-a autoinvitat sau despre un institut de sondare a opiniei publice, caz în care autoincluderea lui Traian Igaş ("noi apreciem") este un abuz? Cât priveşte afirmaţia: "din punct de vedere al sondajelor de opinie", aici, Igaş se află într-o gravă eroare. Institutele de investigare a opiniei publice nu elaborează "puncte de vedere", ci studii asupra orientării activităţii partidelor politice în raport cu aspiraţiile şi cerinţele grupurilor de populaţie, pentru a cunoaşte distribuirea opţiunilor electoratului. Îi recomand lui Traian Igaş ca, înainte de a se lansa în asemenea profeţii aiuritoare, să se informeze asupra disciplinei numite "sociologie electorală", pe care Raymond Aron - autor cu o mai mare notorietate decât cea a domniei sale! -, o numea" primul capitol al sociologiei politice care are ca obiect alegătorul". Până atunci, nu i-ar strica să mediteze la zicala: "Dacă tăceai, filozof rămâneai..." |
|
||||
|
"O mare victorie a justiţiei asupra DNA - inchiziţia portocalie a Regimului Băsescu" Aşa aş numi verdictul dat în 15 decembrie de către magistraţii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în aşa-zisul dosar "mătuşa Tamara". Verdict prin care Adrian Năstase a fost achitat pentru că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Cu alte cuvinte, nu există probe care să ateste că a existat fapta de dare de mită, de care Adrian Năstase a fost acuzat şi a fost hărţuit, cu îndârjire şi cu rea-credinţă, peste 1650 de zile de către procurorii DNA. "Procurori" este impropriu spus. Mai degrabă instrumente obediente ale inchiziţiei portocalii, braţul înarmat al regimului Băsescu-Boc-Udrea, care acţionează la comandă politică, în conformitate cu dictonul totalitarismului "cine nu e cu noi, e împotriva noastră!" Indiferent de faptul că deja aşa-zişii procurori ai DNA au contestat decizia magistraţilor ÎCCJ, un lucru nu va putea fi contestat, de nimeni şi niciodată! Şi anume că azi, 15 decembrie 2011, s-a demonstrat că avem justiţie independentă şi demnă şi avem oameni ai justiţiei, adevăraţi profesionişti şi oameni de caracter. Exprimându-le, şi pe această cale, deplinul respect pentru soluţia corectă, singura care putea fi dată în acest ruşinos dosar, nu pot să nu pun întrebarea: nu ar fi cazul ca, în baza prevederilor noii legi a răspunderii magistraţilor, procurorii care au instrumentat (aşa cum au instrumentat?!...) dosarul cauzei "mătuşa Tamara" să răspundă pentru faptele lor? Numai în acest fel vom avea cu adevărat dovada deplinei egalităţi în faţa legii, începând cu cei care trebuie să reprezinte ideea de justiţie şi să facă dovada că suntem un stat de drept cu adevărat democratic, modern. |
|
||||
|
"Jaf în Parcul Naţional Retezat" Iatã că studiul intitulat "Constatări privind exploatările forestiere din Parcul Naţional Retezat", publicat sub egida Academiei Române, confirmă faptul că în zona respectivă s-au petrecut nereguli grave, sute de hectare de pădure fiind masacrate, cu ştirea şi complicitatea autorităţilor, toate aceste acţiuni ducând spre un dezastru ecologic în zonă. Acest studiu subliniază faptul că vina pentru producerea acestui dezastru aparţine atât personalului de specialitate din cadrul Ocolului Silvic Retezat şi al Parcului Naţional Retezat cât şi membrilor Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Retezat. Cu ştirea acestora s-a tăiat un număr impresionant de arbori, iar lucrările primitive de pe Râul Şes au provocat extinderea atacului gândacilor de scoarţă în zonă. Studiul Academiei Române demonstrează că: "inventarierea şi marcarea arborilor propuşi să fie extraşi (...) s-a făcut în mod necorespunzător, urmărindu-se cu predilecţie arbori valoroşi din punct de vedere dimensional şi sortimental, fără a se ţine cont de scopul tăierilor de conservare (...)" Am atras atenţia în ultima perioadă în repetate rânduri asupra pericolului care planează asupra Parcului Naţional Retezat, una dintre cele mai frumoase arii protejate din Europa. Pe lângă toate declaraţiile susţinute în Parlamentul României, la începutul lunii trecute, la iniţiativa parlamentarilor liberali din judeţul Hunedoara s-a depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor o solicitare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind situaţia exploatărilor de arborete care se petrec în zona Parcului Naţional Retezat. Această iniţiativă a fost şi este necesară, însă, aşa cum am prezentat într-o declaraţie anterioară, puterea portocalie a ales să blocheze demersul în Parlament. De asemenea, pe lângă sesizările opoziţiei, au fost numeroase sesizări atât din partea mass-mediei, cât şi din partea societăţii civile, însă nicio autoritate a statului nu a făcut nimic pentru stoparea acestui masacru. Pentru noi, cei care locuim în judeţul Hunedoara, Parcul Naţional Retezat este un vecin cu care ne place să ne mândrim şi pe care încercăm să-l vizităm cât mai des şi tocmai de aceea atacul la care este supus, indiferenţa certă şi posibila complicitate a celor care ar trebui să îl aibă în grijă, ne revoltă profund. În condiţiile în care aceste acţiuni sunt dezastruoase pentru una dintre cele mai frumoase zone din ţara noastră, fac apel către Ministerul Mediului şi Pădurilor să preia controlul asupra situaţiei şi să tragă la răspundere toţi vinovaţii, astfel încât aceştia să fie sancţionaţi conform legii. Trebuie acţionat rapid, astfel încât situaţii de genul acesta să nu se multiplice şi în alte zone protejate din România. |
|
||||
|
"Bugetul României - trocul pentru menţinerea la putere a băsismului" A trecut prin Parlament şi bugetul pentru 2012! Târâş-grăpiş, precum un câine prin baltă, dar a trecut. Încă o dată forţa dreptului a fost înlocuită cu dreptul forţei, iar vocea raţiunii şi experienţei economico-sociale a fost înăbuşită cu pumnul, nemaiavând loc pe nicăieri şi interesul naţional noţiune atât de dragă şefului mafiei personale a băsismului. Astfel, în încă un an de criză, iarăşi se vor finanţa toate şmenurile, în detrimentul sănătăţii, siguranţei publice ori educaţiei. Iarăşi se vor finanţa pe bani grei cei peste 6.000 de salariaţi ai radio-televiziunii care au produs şi o gaură de peste 100 de milioane de euro. A se observa că băsiştii nu au zis nici pâs despre reformarea televiziunii sau radioului plătite din bani publici! Să mai amintim că la SRTV nu s-a aplicat tăierea aceea de salarii de 25%, ca la tot bugetarul, deşi veniturile de la buget sunt majoritare la toate posturile radio-tv? S-a cerut privatizarea societăţilor sau management privat pentru societăţile cu pierderi, dar n-a auzit nimeni că SRTV ar fi pe listă, iar în 2012 se menţin nişte cheltuieli nenecesare care depăşesc cele 20 de milioane de euro pe care Boc nu le găseşte pentru buna funcţionare a democraţiei româneşti... Venind vorba despre democraţie, interesant a fost şi faptul că în bugetul anului 2012 nu s-au regăsit niciunde menţionate cheltuielile pentru alegeri, fie ele locale, generale sau cumulate. S-a spus că acestea sunt prevăzute în suma prevăzută a fi la dispoziţia primului-ministru. Acum sunt două întrebări: dacă aceia care nu se dau jos din pat fără 100.000 de euro se grăbesc niţel, că nu prea mai au nici ei mare încredere că viitorul guvern va fi tot portocaliu, nu cumva se consumă prea repede respectivul fond şi nu vor mai rămâne suficienţi bani pentru alegeri? Iar cealaltă întrebare este: cu câtă şpagă trebuie să mai vină poporul la actuala putere ca aceasta să aibă grijă şi de românii de rând? Că dacă îi dă doar avantajele puterii, nu ia nici măcar un băsist în seamă naţia română... Din acest buget lipsesc şi banii - sau avantajele - care ar fi putut exista pentru poporul român dacă am fi colaborat cu Germania ca să vedem ce s-a întâmplat cu cele 19 miliarde de euro. Chiar a fost de mirare, la un moment dat, că Angela Merkel începuse să ne căineze pe noi, românii, că o ducem greu ca să le salvăm lor moneda. Or, acesta să fi fost preţul ca să iasă din sală "specialiştii în interesul naţional" (al Germaniei, probabil)? Eu te laud şi te căinez şi mă fac că nu văd că tu ai devenit un mic dictator, deci poţi fura liniştit alegerile, iar tu împiedici încă un an, cu orice preţ, discutarea despre cei 19 miliarde de euro... Cât despre poporul român? Care popor?!?... Să mai amintim şi faptul că la paza bugetului stau celebrii Ialomiţianu şi Blejnar - doi atleţi ai contraperformanţei - precum doi cerberi congelaţi la poarta lui Hades? Două statui de plumb ar fi mai benefice bugetului statului... Nu s-a reuşit nici astuparea găurilor negre ale bugetului reprezentate de serviciile speciale şi de preşedinţie, ultima aruncând milioane de euro pe medalii pentru a cumpăra orgolii şi conştiinţe ori pentru a răsplăti slugărniciile şi pupinbăsismele grave cu tinichele scumpe! Iarăşi bani pe care actuala putere îi bagă în furtul de oameni cu notorietate, în slujba păstrării sale la guvernare! Iată câteva din zdravenele scăpări intenţionate ale Legii bugetului pe anul 2012, o lege care, din păcate, e uşor de prevăzut că va avea soarta Legii pensiilor: votată prin forţă, dar neglijată în totalitate tocmai de promotorii ei... |
|
||||
|
"Justiţia portocalie iar s-a umplut de maro..." S-a motivat în fine şi decizia judecătorului care a reuşit, după o logică juridică relativ demnă de clasele primare, să-i dea dreptate lui Băsescu, ca acesta să poată câştiga cei 50 de bani ceruţi ca despăgubire de la Dinu Patriciu de către "mărinimosul" încă locatar la Cotroceni! Sau cum ar zice un gazetar celebru dar încă nearestat de actuala putere: e noaptea minţii! Se spune despre justiţie că e oarbă, iar despre politică se zice că e ca o femeie de moravuri uşoare. Dar, când justiţia se imixtionează în politică, s-ar putea spune că, după ce că-i oarbă, mai e şi de moravuri uşoare? Şi, uite-aşa, când justiţia devine portocalie, de fapt, se umple de maro, prin viraj cromatic politizat... Căci numai o astfel de justiţie poate să spună că da, a reţinut că s-a comis un act de violenţă asupra copilului când Băsescu l-a pocnit peste faţă pe minorul acela în campania electorală din 2005, da' ce să vezi, adevărul 1-a făcut pe Băsescu să plângă şi i-a demolat o ţandără în valoare de 50 de bani din neuronul portocaliu colectiv! Ruşine, Dinu Patriciu, scoate banii! Pune-1 pe "Zeus" să-ţi dea rest la un dolar şi o să te trezeşti cu un impozit pe diferenţă de nu mai vezi restul şi mai rămâi şi dator! Asta îmi aduce aminte de un banc de pe vremea de aur, dinainte de 1989: un ziarist a zis despre coana Leana că e cam proastă şi, fiind turnat de un ins cu ochi albaştri, a luat 15 ani şi 3 luni de închisoare, întrucât justiţia a hotărât că gazetarul merită 3 luni de detenţie pentru calomnie şi 15 ani pentru divulgarea unui secret de stat! Asta e: pentru toată lumea 1+1=2, doar pentru justiţia băsistă 1+1=10, căci ei gândesc în sistem binar... Stătea un popor întreg şi se uita siderat la ştiri când s-a făcut publică motivarea hotărârii. Judecătorul gândeşte tipic ţării lui Traian Băsescu: s-a vătămat dreptul prezidentului la onoare prin devoalarea unui act de violenţă a sa asupra unui copil! Păi, nu cumva concluzia instanţei arată iarăşi că prea mulţi judecători nu ştiu carte şi că au probleme grave de logică elementară, justificându-şi erorile printr-o aşa-zisă "logică juridică" specială? Dreptul la onoare nu l-a vătămat nimeni, rămâne în continuare, garantat prin Constituţie, însă care onoare a vătămat-o Dinu Patriciu? Că onoarea şi-a dărâmat-o singur Băsescu în momentul în care a comis infracţiunea de lovire a minorului acela aflat la momentul şi locul greşit! De acord, fiecare om are dreptul la imagine, la onoare, dar când şi le feşteleşte singur, poate să mai aibă pretenţia să ceară celorlalţi să respecte ce nu mai există? De când şi după care lege onoarea lui Băsescu se prezumă ca existând, mai ales după întreaga sa activitate de când s-a băgat în politică de vârf? Nu ne-au învăţat băsiştii că, de exemplu, dreptul la salariu sau la pensie e garantat, dar pensia şi salariul pot avea inclusiv valoarea zero sau nulă? Tot aşa şi cu onoarea lui Băsescu, jucătorul-demisionar în 5 minute! E ca-n povestirea cu regele gol! Adică faci proba verităţii, şi, cu toate astea, eşti condamnat că ai stresat infractorul! Păi, în condiţiile astea, orice poliţist care arestează un infractor poate să fie dat în judecată de către respectivul, şi să vezi despăgubiri că i-au murit 3,14 neuroni din cauza stresului cauzat de el însuşi! Chiar judecătorul care a dat această sentinţă este pasibil de aşa ceva, întrucât pierderea unui proces e un motiv de stres intens! Cum este servită justiţia cu o astfel de logică şi astfel de decizii ale instanţelor judecătoreşti? Ori acest lucru nu mai reprezintă o obligaţie a magistraţilor...? Interesant este că judecătorul nu s-a gândit nicio secundă măcar care ar fi prejudiciul de imagine a lui Dinu Patriciu când, aducând adevărul la cunoştinţa unui întreg popor, iese ditamai preşedintele republicii să se smiorcăie şi să îi zică "Ruşine, Dinu Patriciu!"... Păi, dacă se supără Patriciu şi-1 dă-n judecată pe Băsescu pentru replica asta rămasă celebră, cam câte miliarde de euro îi dă acest judecător drept despăgubiri că i s-a feştelit imaginea petrolistului? Iată încă nişte aspecte legislative pe care va trebui să le îndreptăm când vom ajunge la putere... |
|
||||
|
"Buget şi alegeri comasate, marca PDL" Despre bugetul anului 2012 noi, opoziţia, am spus multe, dar actuala puterea nu ţine cont de nimic, mergând pe deviza: numai noi ştim, numai noi avem dreptate. Timpul va demonstra cine are dreptate şi cine nu. Dacă puterea consideră că bugetul este realist şi responsabil, care nu promite marea cu sarea şi nici nu cere voturi în schimbul promisiunilor electorale, noi, opoziţia, continuăm să credem că acest buget este antisocial şi antieconomic, deoarece pensiile şi salariile nu vor fi majorate în anul 2012, în ciuda promisiunilor Guvernului şi a legilor în vigoare (Legea pensiilor), este lipsit de credibilitate, nerealist şi supraestimat în ceea ce priveşte încasările bugetare. În timp ce preţurile continuă să crească şi puterea de cumpărare a scăzut dramatic, reprezentanţii puterii vorbesc populaţiei despre revenirea economică şi despre efectele benefice pe care le au măsurile de austeritate. Realitatea din teren este cu totul alta. În România s-au luat măsuri de austeritate de către guvernul Băsescu-Boc extrem de brutale, mai rău decât în statele euro şi chiar în cele puternic afectate. Actuala putere şi-a bătut pur şi simplu joc de populaţie. Salariile şi pensiile au fost tăiate pentru a nu fi afectată finanţarea clientelei de partid. Cert este că anul 2012 va începe sub auspicii extrem de nefavorabile. Pe români nu îi aşteaptă nimic bun din partea actualei guvernări. Actuala putere a dorit ca ecourile pe tema bugetului să se stingă cât mai repede şi atunci a decis angajarea răspunderii pe comasarea alegerilor. Cei de la PDL nici măcar nu se mai chinuie să caute o justificare pentru această procedură. Vor să impună comasarea pentru a fura alegerile şi a câştiga mai mult timp pentru devalizarea bugetelor locale. Vor să împingă alegerile cât mai departe în timp şi de aceea le comasează pentru toamnă. La o adică, ar putea să decidă în final că este "mai oportună" organizarea lor în primăvara anului 2013. Argumentul financiar, tratat neconvingător în nota de fundamentare a proiectului - de unde lipsesc orice indicatori financiari sau analize cost beneficiu - şi în discursul public al PDL nu este suficient pentru a comasa alegerile. Domnul prim-ministru dă mai mulţi bani ministerelor de protocol decât ar costa organizarea corectă a alegerilor. Dar guvernanţii noştri doresc această comasare şi prin asumarea răspunderii guvernamentale, chiar dacă nu este benefică pentru cei de la PDL, dumnealor doresc să le facă pe plac primarilor opoziţiei care îşi doresc acest lucru cu ardoare. Cât cinism poţi să ai ca să faci o asemenea afirmaţie! De când cei de la putere fac pe placul celor din opoziţie ! Cine oare mai crede în bunăvoinţa actualei puteri? Când a făcut ceva puterea şi pentru opoziţie? România are cea mai scăzută putere de cumpărare din UE. România s-a situat în 2010 pe penultimul loc din Uniunea Europeană după valoarea produsului intern brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), cu 46% din media UE. Aşa că dacă doriţi să faceţi ceva pentru opoziţie, renunţaţi la guvernare. Dacă credeţi că pentru români a fost bine că aţi guvernat, dar pentru PDL a fost un blestem, renunţaţi, treceţi în opoziţie. Sau poate nu aţi guvernat pentru PDL, ci pentru dumneavoastră personal. Nu vă amăgiţi că sunteţi cei mai eficienţi din ţară "din ultimii 20 de ani, dar şi la nivel european", cetăţenii României nu au acest sentiment, dimpotrivă, condiţiile în care trăiesc aceştia nu le dau impresia că aţi guvernat bine. Chiar dacă credeţi că USL face promisiuni deşarte, că este uniunea demagogiei, a populismului, riscaţi, daţi-vă demisia pentru a demonstra electoratului că şi de data aceasta aveţi "dreptate"! |
|
||||
|
"Bugetul 2012 - bogăţie pentru putere, sărăcie pentru popor" De curând a fost adoptat proiectul bugetului de stat pentru anul 2012. Ce ne oferă noul proiect de buget? La ce se pot aştepta cetăţenii şi întreaga societate de la acest buget? Guvernul îşi propune investiţii de stat, drumuri naţionale şi autostrăzi, locuinţe ANL şi sisteme de alimentare cu apă la sate. Cheltuielile pentru investiţii finanţate de la bugetul de stat şi din fonduri europene vor fi majorate de la 36,1 miliarde lei, cât s-a stabilit pentru anul 2011, la 38,1 miliarde de lei pentru 2012. De exemplu. Ministerul Finanţelor va cheltui în 2012, faţă de 2011, cu 16.308,54% mai mult pentru construcţii, cu 3,85% mai mult pentru chirii, va suplimenta cu 8,82% cheltuielile cu piese de schimb şi cu 38% pe cele pentru "protocol şi reprezentare". Tragic este că ceea ce se întâmplă la Ministerul Finanţelor este o practică generalizată la nivelul întregului Guvern. Actuala putere are cele mai mari cheltuieli cu bunuri şi servicii din ultimii 4 ani. În acest context, premierul anunţă că Guvernul ia în calcul înfiinţarea unui "punct de comandă" (o direcţie specială a Guvernului) care să avizeze achiziţiile de produse de birotică pentru toate ministerele, iar consumabile ca pixuri şi hârtii să fie cumpărate de la acelaşi furnizor şi la un preţ comun. După ce Guvernul cheltuie sume exorbitante pe consumabile, Boc mai vrea să înfiinţeze o direcţie care va gestiona banii publici şi va decide către care client politic să se îndrepte fondurile. De ce nu se încearcă reducerea masivă a acestor cheltuieli? Ce se câştigă din transferarea problemei la bugetul de stat? Economiile care se fac prin această mişcare nu sunt substanţiale, toţi aceşti bani sunt folosiţi pentru a alimenta propria clientelă. Sănătatea, educaţia au bugete după posibilităţi, la sănătate s-au alocat bani pentru plata arieratelor, iar la educaţie s-a alocat o sumă mult mai mică faţă de 6% din PIB cum prevede Legea educaţiei. De fapt, toate promisiunile făcute în anul 2011, cum ar fi recuperarea de către bugetari a salariilor tăiate şi faptul că pensionarii nu vor avea de suferit, au fost mincinoase. La începutul lui 2011, s-au dat înapoi câteva procente din salariile tăiate, iar pensiile au fost micşorate, unele în mod direct, prin introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate, iar altele indirect, prin neindexare, fapt ce a dus la reducerea puterii de cumpărare a pensionarilor români. Concluzia: avem un guvern corupt şi risipitor care minte populaţia că nu sunt bani, că este criză, dar este mai mult preocupat de satisfacerea propriilor interese. Proiectul de buget pe anul 2012 arătă cinismul şi sadismul actualei puteri care taie salarii, pensii şi alocaţii, dar construieşte terenuri de fotbal în pantă în sate părăsite şi parcuri în păduri. Şi pentru că suntem în plină iarnă, poate că actuala putere ar trebui să se preocupe şi de situaţia aprovizionării cu gaze şi a stocurilor de cărbune din depozite, pentru ca populaţia să nu sufere de frig ca în vremurile trecute. Bugetul de anul viitor "poate fi descris în patru cuvinte: prudenţă, responsabilitate, investiţii şi locuri de muncă", susţine premierul Emil Boc. Sper că totuşi actuala putere chiar dacă declară că "populismul" nu îşi are locul în 2012, pentru că este an electoral, măcar "investiţiile şi locurile de muncă" să îşi arate efectele, iar românii care s-au sacrificat până acum, să se bucure cât de cât de un trai mai bun. În condiţiile în care agenţia "Standard&Poors" dezvăluie eşecul economic monumental al Guvernului PDL şi imensa mascaradă a regimului Băsescu vorbind despre succesele sale de categorie "junk", adică "gunoi" în traducere liberă, în condiţiile în care gradul de împrumut al României a atins aproape 40% din PIB, cel mai mare nivel din istorie, poate ar trebui să aveţi în vedere schimbarea politicii economice şi să acceptaţi că întreaga politică economică a fost şi este un eşec pe care cetăţenii ţării îl plătesc destul de scump |
|
||||
|
"La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!" Ziua de 1 decembrie este Ziua Naţională a României. 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională a României în 1990, pentru că reprezintă sărbătorirea Marii Adunări de la Alba Iulia, unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România şi care simbolizează unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional. Constituţia din 1923 stipula în primele două articole: "Regatul României este un stat naţional unitar şi indivizibil", iar "teritoriul României este inalienabil". Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar, acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, consfinţit pe câmpul de luptă de armata română în Războiul din 1877-1878, precum şi adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia din 1918. Rezoluţia Unirii a fost citită de Vasile Goldiş la Alba Iulia la 1 decembrie 1918: "Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţi lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/l decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre." Aşa cum sublinia şi istoricul Florin Constantiniu, "...Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit." Înfăptuirea statului naţional a permis naţiunii române să-şi pună în valoare energiile, capacităţile sale creatoare în slujba progresului economic al dezvoltării ştiinţei, învăţământului şi culturii. Evoluând în cadrul regimului de democraţie parlamentară, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieţi moderne, aducându-şi pe plan internaţional o contribuţie substanţială la opera de pace şi securitate. Cum este România azi, cum îi găseşte 1 decembrie 2011 pe români? Aproximativ 58% din aceştia cred că situaţia economică actuală a ţării este mai proastă sau mult mai proastă decât cea existentă înainte de 1989. Există mai mulţi români nefericiţi decât fericiţi. Deci românii sunt săraci, fără locuri de muncă şi fără venituri. Există români nefericiţi aici în ţară şi românii care au luat drumul pribegiei încercând să îşi facă o viaţă mai bună în afară. Actuala putere a izolat ţara din punct de vedere politic, iar pe cetăţenii ei i-a adus într-o stare de umilire. Cetăţenii duc o viaţă mizeră, suportă jigniri şi lipsuri, devenind incapabili să aibă o reacţie pe măsura acestor jigniri. Românii se văd fără apărare în faţa atâtor probleme şi umiliri. Conducătorilor noştri le lipseşte anvergura înaintaşilor, iar poporul suferă. Poate că actuala putere ar trebui să înţeleagă că "Patria vrea să fie servită şi nu stăpânită" şi că ar trebui să îşi canalizeze energiile pentru o bunăstare a tuturor cetăţenilor, nu numai a propriilor membri de partid, pentru că aşa cum susţine Barbu Ştefănescu Delavrancea, "România este patria noastră şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie". |
|
||||
|
Oricâte legi bune am adopta în acest plen, oricâte declaraţii patriotice vom face de la această tribună sau oricât de bine am crede că reprezentăm interesele comunităţilor din colegiile în care am fost aleşi, dacă vom ignora necesitatea aderării la noul pact fiscal asupra căruia au căzut de acord majoritatea liderilor europeni la recentul Summit de la Bruxelles, ne putem reproşa fără a greşi că nu ne-am făcut datoria în Parlament şi că suntem responsabili de instabilitatea fiscală şi de perpetuarea unei economii deficitare care vor menţine România în zona de periferie a Uniunii Europene. Stabilitatea şi integritatea uniunii economice şi monetare şi a Uniunii Europene, în ansamblul său, presupune o guvernanţă sporită pentru a favoriza disciplina fiscală, precum şi o creştere mai intensă, bazată pe o competitivitate sporită, cu scopul realizării unei mai bune coeziuni sociale. Este o tema de dezbatere şi va trebui să ne aplecăm serios asupra ei, pentru că o asemenea hotărâre se ia în cunoştinţă de cauză, înţelegând în profunzime realităţile europene, făcând parte din spaţiul european, nu doar din punct de vedere geografic, ci şi din perspectiva integrării economice şi social-politice. Avem în faţă un an în care va trebui să ne asumăm şi să îndeplinim condiţiile necesare aderării la noul acord, dar acest an coincide şi cu un an electoral. De aceea nu trebuie să stăm foarte mult pe gânduri, ci trebuie să lăsăm la o parte orgoliile de partid şi interesele electorale şi să privim cu responsabilitate această datorie pe care o avem faţă de ţară, faţă de viitorul unei Românii cu adevărat europene, care să conteze nu doar ca piaţă de desfacere, ci şi ca important actor al economiei Uniunii. Cred şi eu în deficitul structural stabilit la Bruxelles şi de aceea propun ca în cel mai scurt timp să luăm în dezbatere atât în Guvern, dar şi aici, în Parlament, în special prin comisiile de specialitate, aderarea la noul pact fiscal. Invit colegii din cele două Camere legislative, în special cei din PSD şi PNL, să facă apel la raţiune şi să dea de-o parte orgoliile şi interesele electorale şi să voteze pentru adoptarea pactului fiscal, ceea ce ne va permite să depăşim împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene dificultăţile crizei economice mondiale. |
|
||||
|
"Adâncirea recesiunii" Criza depinde în mare măsură de încrederea oamenilor în economie, care se poate reflecta într-un consum mai mare, într-un număr mai mare de investiţii. Dar cum să mai ai încredere atunci când, de la lună la lună, preţurile cresc fără ca nimeni să le oprească, în timp ce veniturile rămân, în cel mai bun caz, la acelaşi nivel. Premierul Boc a anunţat triumfător că ţara în care ne ducem traiul va ieşi din recesiune. Probabil nu l-au crezut nici măcar cei mai fanatici pedelişti, pentru că a devenit deja o certitudine lipsa de credibilitate a şefului Guvernului. Cum să crezi ce spune Emil Boc când tot el spune că n-are de unde plăti banii pe care justiţia i-a dat profesorilor şi ameninţă cu încă o asumare pe legea de plafonare a salariilor în învăţământ, ca să le dea peste nas judecătorilor care au îndrăznit să decidă fără să ţină cont de banii pe care Guvernul îi are la dispoziţie, dar mai ales cadrelor didactice care plătesc cu vârf şi îndesat pentru că au crezut în mărirea cu 50% a salariilor din 2008? Singurele măsuri luate de Guvernul Boc sunt cele menite să satisfacă cererile reprezentanţilor FMI şi cele menite să satisfacă clientela politică portocalie. În doi ani de FMI, România nu a reuşit din păcate să iasă din recesiune. Acordul Stand-by încheiat de România în 2009 a adus la adâncirea recesiunii, la minus 10% scădere de PIB în doi ani, la plus 200 de mii de şomeri şi la minus 637 de mii de salariaţi în economie. Prin acord se stabileşte reducerea deficitului bugetar de la 6,5 din PIB în anul 2010 la 4,4% din PIB în 2011, respectiv 2,2 miliarde de euro, de două ori mai mult decât reducerea din 2010 faţă de 2009. În aceste condiţii, ne aşteaptă şi în anul viitor tăieri de salarii. Arieratele neplătite care s-au translatat în anul 2011, în loc să scadă de la 1,5 miliarde de lei la 0,5 miliarde de lei, ele au crescut la 1,6 miliarde lei. Lipsa oricăror măsuri de combatere a crizei economice pe care România o traversează a condus în ultimii doi ani la închiderea a peste 200.000 de firme, la concedierea a zeci de mii de români, la condamnarea la sărăcie a milioane de pensionari. |
|
||||
|
"Lipsa de calitate în învăţământul românesc" Învăţământul românesc actual se confruntă cu grave probleme, printre care aş enumera irelevanţa - lipsa de relevanţă a ceea ce învaţă copiii, inechitatea - avem unul dintre cele mai inechitabile sisteme de învăţământ din Europa, ineficienţa. Aceste trei elemente au fost identificate ca fiind principalele trei vulnerabilităţi ale sistemului de învăţământ în Raportul Comisiei prezidenţiale din 2007, cel care a dus la Pactul pentru Educaţie şi care, din păcate, există şi astăzi. Investiţia în educaţie în România nu a crescut şi calitatea. Rezultatele elevilor români la testele internaţionale relevante, la testele PISA nu s-au modificat în timp. Aceasta denotă faptul că în pofida injectării de resurse, nu s-a ajuns la rezultate. Lipsa de calitate este, de fapt, rezultatul celor trei vulnerabilităţi majore exprimate mai sus. Există o neadecvare între ceea ce se învaţă în şcoală şi ceea ce este nevoie în viaţa de zi cu zi a anului 2011. Părinţii şi elevii aşteaptă o modificare atât a curriculei, a programei şcolare, cât şi a metodelor. Însă în continuare elevilor li se cere să înveţe ceea ce li se predă la şcoală, ei nu sunt învăţaţi să gândească şi să asimileze informaţiile potrivit aptitudinilor şi înclinaţiilor pe care le au. Însă programa şcolară trebuie elaborată în acord cu necesităţile reale şi actuale ale elevilor şi având în vedere ponderea materiilor şi a mijloacelor de învăţare. |
|
||||
|
"Absorbţia scăzută a fondurilor europene" Trebuie luate măsuri urgente pentru a salva agricultura românească. Actualul Guvern este singurul vinovat de absorbţia scăzută a fondurile europene pentru agricultură şi de posibilitatea ca aceste fonduri acordate de UE să fie diminuate. Contraperformanţele României sunt pe cale să determine Comisia Europeană să reducă finanţarea prin fonduri structurale. Autorităţile din ţara noastră au impus proceduri greoaie pentru ca potenţialii beneficiari să acceseze aceste fonduri. Ei nu sunt învăţaţi cum să scrie proiecte sau să pregătească documentaţia necesară, ci dimpotrivă, în calea lor se ridică piedici birocratice de neînţeles. Agricultura este un domeniu în care fondurile europene ar putea aduce schimbări majore în bine, însă oamenii nu ştiu cum să ajungă la banii europeni, fiindcă nu au sprijin din partea autorităţilor. Este foarte cunoscut că producătorii agricoli din România se lovesc de probleme administrative şi birocratice atunci când accesează fonduri sau când trebuie să aplice legislaţia europeană. Absorbţia scăzută de fonduri europene se datorează faptului că potenţialii beneficiari nu sunt ajutaţi să le acceseze, pentru că procedurile de obţinere a banilor europeni nu sunt clare şi transparente şi pe de altă parte, banii sunt direcţionaţi către clientela de partid. |
|
||||
|
"Deficienţe în sistemul medical" Sistemul medical din România a avut foarte mult de suferit în ultimii ani din cauza acţiunilor diferiţilor miniştri, care s-au perindat la conducere fără o viziune clară şi fără un program ferm. În acest moment, datorită încercărilor repetate, haotice, ne confruntăm cu un haos al sistemului sanitar, atât la nivel organizatoric, cât şi al finanţării, cu un impact îngrijorător asupra populaţiei. Resursele financiare alocate în decursul timpului sistemului sanitar au fost puţine şi prost gestionate. Banii s-au pierdut în investiţii pe care nimeni nu le resimte, neconducând nici la îmbunătăţirea actului medical, nici a condiţiilor din unităţile sanitare. Situaţia sistemului medical românesc rămâne în continuare problematică. La fiecare două zile, un medic alege să muncească în străinătate. Pentru tot restul vieţii. Majoritatea au contracte pentru Italia, Franţa şi Marea Britanie. În ultimul timp, ne confruntăm cu un exod al cadrelor medicale de la toate nivelurile, medici, asistente, personal necalificat. Salarizarea precară, condiţiile insalubre, lipsa dotărilor şi nu în ultimul rând, lipsa satisfacţiei actului medical, dar şi presiunile din partea opiniei publice au determinat cadrele medicale să muncească în străinătate. Chiar dacă au existat câteva cazuri în care profesionalismul anumitor cadre medicale a putut fi pus la îndoială, să nu uităm că vorbim de cazuri particulare. Mă tem foarte tare că recenta campanie de denigrare la adresa medicilor nu face decât să agraveze această situaţie. În realitate, sistemul în care lucrează medicii este plin de deficienţe şi, ori de câte ori aceste deficienţe ies la iveală, se încearcă transferul de responsabilitate către doctori şi culpabilizarea imediată a acestora. Asistenţa medicală primară este pe cale de dispariţie, constatându-se un deficit de cadre medicale, în special în mediul rural. Pentru atragerea medicilor în aceste zone, este necesară o mai mare implicare a factorului local. Comunităţile locale să-şi cointereseze cadrele medicale dacă doresc să le aibă, să le creeze condiţii şi să le pună la dispoziţie dotări. Ultimii patru ani nu au propus niciun fel de soluţii la criza cu care se confruntă sistemul medical românesc. E nevoie în continuare de foarte mulţi bani, dar şi de o viziune de ansamblu pentru sănătatea din România. În lipsa acestei strategii, fondurile se consumă fără să-şi producă efectele benefice. Medicii, cei care vor totuşi să muncească în ţara lor - aşteaptă încă un proiect clar din partea factorilor de decizie. Mai mult, ca situaţia să devină de-a dreptul dramatică, actul normativ privind salarizarea unică este departe de a fi agreat de salariaţii din sistemul medical. Pentru foarte mulţi, este doar expresia unui dispreţ profund faţă de cei care îşi petrec mare parte din viaţă salvând vieţile semenilor lor. Aşadar, cred că autorităţile competente ar trebui să intervină urgent, astfel sănătatea românilor va fi în pericol. |
|
||||
|
"Valorificarea potenţialului intelectual" Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale trebuia să contribuie la creşterea gradului de implicare a tuturor actorilor din sistem, inclusiv a cetăţenilor, ceea ce ar fi condus la găsirea de noi soluţii pentru iniţierea şi dezvoltarea de măsuri concrete pentru combaterea sărăciei, numai că, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. În anul 2011 au fost identificate următoarele grupuri ca fiind expuse unui risc de sărăcie ridicat: copiii (între 0-15 ani) cu 24,7%; populaţia din zonele rurale (29,9%); lucrătorii pe cont propriu (inclusiv agricultorii) cu 39,9% şi şomerii, cu 37,9%; gospodăriile cu doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii (40%). În acest sens, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie să aibă în vedere o serie de proiecte ce pot fi susţinute financiar din Fondul Social European pentru a răspunde obiectivelor strategice prevăzute în Raportul naţional strategic privind protecţia socială şi incluziunea socială în scopul dezvoltării sectorului de economie socială, ca soluţie pentru integrarea pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, precum şi proiectarea şi implementarea unui program complex de formare/calificare/recalificare pentru creşterea competenţelor antreprenoriale pentru şomerii şi tinerii din mediul rural. Este necesar să se investească atât în familie, dar mai ales în valorificarea potenţialului intelectual şi social al copiilor. Astfel, se vor crea premisele ca aceşti copii să devină adulţi cu competenţe profesionale sporite, cu ajutorul cărora să depăşească situaţia de sărăcie cu care se confruntă familiile lor. |
|
||||
|
"La mulţi ani!" Cauza principală a situaţiei dezastruoase în care se află sistemul de pensii derivă din incompetenţa guvernării, ruinarea economiei naţionale care nu poate absorbi decât o mică parte din oferta de forţă de muncă, emigraţia masivă în căutarea unui loc de muncă pe alte meleaguri, în lumea largă, precum şi dispreţul cu care sunt tratate resursele de forţă de muncă. Privind aceste aspecte generatoare de instabilitate în sistemul de pensii, rezultă că singura corecţie aplicabilă pentru regenerarea acestuia, totodată pentru salvarea acestei naţiuni de la dezastru, este revitalizarea economiei naţionale, a industriei româneşti, care sub îndrumarea "portocalie" s-a prăbuşit, dispărând astfel sute de mii sau chiar milioane de locuri de muncă. Iar mulţi dintre disponibilizaţi (şi nu din vina lor) au devenit pensionari. Deşi anul acesta a fost marcat de disponibilizări şi de scăderea vizibilă a nivelului de trai, un an în care românii s-au luptat cu sărăcia, lipsurile şi au simţit poate deseori că lupta lor cu greutăţile nu se va sfârşi niciodată, încerc să găsesc o urmă de speranţă spunându-vă că vă doresc să aveţi cu toţii un an mai bun, cu împliniri şi bucurii, doresc tuturor românilor ca aşteptările lor să se împlinească şi lupta lor cu nevoile să ia sfârşit. Sărbătorile să vă găsească sănătoşi alături de cei dragi într-o casă călduroasă şi cu masa îmbelşugată şi să aveţi încrederea că noi vă vom fi alături şi la anul şi nu vă vom dezamăgi! |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
Şedinţa a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, bună dimineaţa! Vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Rog liderii grupurilor parlamentare să îşi invite colegii să participe la şedinţa de astăzi. Declar deschisă şedinţa de astăzi, 20 decembrie, consacrată continuării dezbaterilor punctelor înscrise pe ordinea de zi şi vă anunţ că, dintr-un total de 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 171, absenţi 159, din care 8 participă la alte acţiuni parlamentare. Stimaţi colegi, Domnule Petrică Călian, vă rog. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am avut o discuţie şi cu liderii partidelor politice din opoziţie, în legătură cu ordinea de zi. (Se adresează domnului Gheorghe-Eugen Nicolăescu.) Anterior, dumneavoastră nu aţi fost... ajuns încă... şi v-aş propune, datorită faptului că ieri după-masă au fost emise câteva rapoarte, să introducem pe ordinea de zi 6 proiecte care au raportul dat şi care nu ridică probleme. |
|||||
|
|
Dar eu ştiam că e vorba de trei. |
|||||
|
|
Nu. nu. |
|||||
|
|
Le-aţi înmulţit. |
|||||
|
|
Nu le-am înmulţit, sunt tot cele pe care vi le-am prezentat şi am să le dau citire: PL-x - 541/2010 - este o cerere de reexaminare... |
|||||
|
|
Vă rog, mai rar, ca să ne putem nota şi noi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Da, deci repet: PL-x 541/2010-2011 - cerere de reexaminare; 2. Pl-x 165/2010 este o propunere legislativă care vizează Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 2010 privind siguranţa rutieră; 3. PL-x 543/2011 vizează transmiterea unui teren din proprietatea statului român în administrarea Academiei Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu- Şişeşti"; 4. PL-x 663 - este tot o cerere de... |
|||||
|
|
Pe cât? |
|||||
|
|
...din 2011, cerere de reexaminare privind prorogarea unui termen care vizează privatizarea unor societăţi comerciale; 5. PL-x 909/2007, este vorba de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114 şi, ultimul, 6, Pl-x 60/2011 vizează modificarea legii nr.24. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi... Da. Domnule deputat Márton Árpád, vă rog. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş dori totuşi să aflu şi ce este... cei 540... nu vă supăraţi, chiar să ajungem ca, după număr de stradă, să votăm legi, fără să ştim despre ce este, măcar, vorba? Să încep să caut pe unde găsesc, măcar care este sensul acelei legi? Nu vă supăraţi, eu ştiu, e sfârşit de an, s-a lucrat în nişte comisii, corect, s-au depus nişte rapoarte. Sper să le şi primim şi măcar să aflăm ce este acest cod 540, că eu unul nu ştiu, nu ştiu dacă colegul meu lider de grup parlamentar a participat la această discuţie, eu n-am fost prezent. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Mircea Duşa. Domnul deputat Mircea Duşa liderul Partidului Social Democrat. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ieri am convenit la Comitetul liderilor şi, sigur, după aceea, în Biroul permanent că facem o singură modificare pe ordinea de zi, adică aducem acea reexaminare pe proiectul de lege cerută de preşedinte în faţă şi cu aceasta am aprobat ordinea de zi. Proiectele de lege care urmau să se dezbată astăzi şi n-aveau rapoarte tot ieri am convenit că ieri se ţin comisiile, la buget-finanţe şi Comisia juridică de disciplină şi imunităţi şi erau pe ordinea de zi. Astăzi venim cu altă ordine de zi. Am mai făcut această precizare. Eu ştiu că suntem în post şi colegului Toader îi place ghiveciul şi vrea să ţină post, dar nu facem ghiveci în fiecare zi! facem ordinea de zi în timpul plenului? am convenit o ordine de zi... sigur, când este o excepţie deosebită şi o urgenţă deosebită mai modificăm ordinea de zi în plen. Dar acum, când chiar nu sunt probleme stringente, şi numai din dorinţa de a dezbate anumite proiecte de lege, nu cred că este cazul. să respectăm ordinea de zi propusă de ieri. am convenit că acele două proiecte de lege, privind Ordonanţa Guvernului nr.117, la care am înţeles că s-a făcut raport de respingere, şi reexaminarea solicitată de preşedinte sunt pe ordinea de zi şi am convenit că facem numai respingeri în cursul zilei de astăzi şi, vă rog să respectaţi acest consens la care au ajuns liderii şi a fost şi validat de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Îl rog pe domnul deputat Petru Călian când va avea acceptul celorlalţi lideri să vină şi să supunem la vot aceste modificări ale ordinii de zi. Până atunci rămâne chestiunea în atenţia doar a liderilor de grup. Domnul deputat Nicolăescu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă, nu ştiu ce să cred în legătură cu poziţia dumneavoastră. Că vreţi să conduceţi, în sfârşit, lucrările după regulament, că de aceea n-a venit doamna Roberta Anastase să conducă lucrările pentru că ar fi trebuit să facă un abuz... Oricum, vă felicit pentru această abordare şi consider că este singura normală în acest moment. Liderii de grup să se reîntâlnească şi să hotărască împreună care pot fi proiectele de lege care pot fi introduse pe ordinea de zi a plenului de astăzi, pentru că, toate, aşa cum doreşte colegul nostru de la PDL, este în afara regulamentului. Putem accepta unul sau două proiecte, cum a spus şi colegul meu de la PSD care, în mare parte, ar putea să întrunească consensul liderilor, dar mai mult de atât înseamnă chiar să ne batem joc de regulament. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnule Călian, numai puţin, domnule. V-am spus, la microfon veniţi când aveţi o poziţie a majorităţii liderilor grupurilor parlamentare. Până atunci, vă rog să ocupaţi loc în sala de şedinţă. Pe procedură? Vă rog, pe procedură atunci. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru fermitatea de care daţi dovadă atunci când conduceţi şedinţele Camerei Deputaţilor. Pe procedură, în calitate de vicelider al Grupului parlamentar PDL, solicit o pauză de consultări de 5 minute. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Aveţi o pauză de consultări de 3 minute. Vă rog. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Pauza solicitată a expirat. Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală, domnilor lideri. Şedinţa... Domnilor colegi, vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Domnule deputat, Costică Canacheu, domnule deputat Canacheu. Domnule preşedinte Canacheu, vă rog să ocupaţi locul în sala de şedinţă. Stimaţi colegi, Vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi. Daţi-mi voie să vă aduc la cunoştinţă următorul fapt: "Subsemnata Vasile Aurelia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.42, Colegiul uninominal nr.23, vă aduc la cunoştinţă faptul că începând din data de 19.12.2011 mă declar deputat aparţinând Grupului parlamentar progresist din Parlamentul României, membru UNPR. Cu deosebită consideraţie, deputat Aurelia Vasile". Domnilor colegi, eu vă informez ceea ce am primit scris. Dacă a renunţat va face o adresă prin care va comunica acest lucru şi se va citi acea adresă. Eu nu pot să vă anunţ altceva decât ceea ce am în mapa de şedinţă şi v-aş ruga să aveţi în vedere acest lucru. Dacă liderii Grupurilor parlamentare au ajuns la o concluzie în urma discuţiilor avute? Nu. Drept consecinţă, ordinea de zi rămâne nemodificată. Domnul Mircea Toader. |
|||||
|
|
Deci, am convenit avem cereri de reexaminare, amândouă, care sunt pe ordinea de zi şi cea la raportului suplimentar, şi restul ordinii de zi. |
|||||
|
|
Numai puţin, domnule Mircea Toader. Puteţi să ne indicaţi şi numărul de ordine din... da, vă rog, domnule Nicolăescu. Domnul deputat Eugen Nicolăescu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnul lider Mircea Toader e foarte imprecis. Cred că trebuie să vă facem următoarele precizări. Punctul 2, pentru că nu are raport se modifică şi pe acest punct intră PL-x 665, care este cerere de reexaminare. Şi... |
|||||
|
|
Numai puţin! Ce... |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: deci domnule preşedinte, punctul 2 de pe ordinea de zi, unde era Ordonanţa Guvernului nr. 117... |
|||||
|
|
La mine e poziţia 4, da, spuneţi. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Mă rog. întrucât nu există raport... Nu se mai discută şi în acest... |
|||||
|
|
Corect. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Şi în acest loc liber intră PL-x 665... 663, scuzaţi-mă, care este Cererea de reexaminare a Preşedintelui privind proprietatea şi justiţia. Iar pe punctul următor intră tot o cerere de reexaminare, poziţia 25. astea sunt deja convenite. Şi, mai departe, ordinea de zi îşi urmează cursul aprobat iniţial. |
|||||
|
|
Bun. Mulţumesc foarte mult, stimaţi colegi. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Şi eu mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Da. Pe punctul 2, în ordinea de zi pe care o am eu avem Scrisori de informare din partea preşedintelui României cu privire la aprobarea propunerilor primului-ministru al Guvernului României referitoare la participarea României cu forţe armate în anul 2012 la misiuni în afara teritoriului statului român şi solicitările Statelor Unite ale Americii privind continuarea utilizării în anul 2012 a Aeroportului Internaţional "Mihail Kogălniceanu" - Constanţa şi a Portului Maritim Constanţa, precum şi a infrastructurii rutiere şi feroviare din zona Mihail Kogălniceanu - Constanţa. Daţi-mi voie să dau citire celor două scrisori din partea preşedintelui României. (Coboară la tribună.) "Doamnă preşedinte, În anul 2012 România va continua să-şi respecte angajamentele internaţionale asumate, participând cu forţe armate la misiuni şi operaţii sub conducerea NATO, Uniunea Europeană şi ONU, în afara teritoriului statului român, cu respectarea cadrului legal în vigoare. Efortul principal îl constituie contribuţia la operaţiunea NATO, International Security Assistance Force (ISAF), concomitent cu menţinerea angajării în teatrele de operaţii din Balcani. Participarea la aceste misiuni şi operaţii va reprezenta o confirmare a calităţii ţării noastre de furnizor de securitate, având totodată ca efecte benefice dezvoltarea relaţiilor de cooperare între armata României şi cele ale statelor membre NATO şi ale Uniunii Europene. În temeiul art.7 alin.(1) din Legea nr.121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerile primului-ministru al Guvernului României referitoare la participarea României cu forţe armate, în anul 2012, la misiuni în afara teritoriului statului român. Forţele armate ale româniei, prevăzute în Anexa nr.1, asigură continuitatea misiunilor în teatrele de operaţii în care România este angajată, iar forţele operaţionalizate care se vor afla în ţară vor putea fi dislocate la ordin, conform angajamentelor asumate. Forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, prevăzute în Anexa nr.2, asigură continuarea misiunilor de consolidare şi menţinere a păcii în lume, precum şi sprijinirea autorităţilor locale în domeniul statului de drept. Personalul participant la misiuni în afara teritoriului naţional va fi înzestrat cu armamentul şi dotările tehnice necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operaţii. Fondurile financiare necesare participării României la aceste misiuni sunt asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru anul 2012." Semnează preşedintele României, Traian Băsescu. A doua scrisoare, "Doamnă preşedinte, În baza Legii nr.268/29 iunie 2006 pentru ratificarea acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, SUA au solicitat României permisiunea pentru continuarea desfăşurării operaţiilor de transport multimodal pe teritoriul României a resurselor materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA dinspre şi către Afganistan, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2012. Partenerul american a cerut permisiunea de dislocare şi operare temporară pe Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" a până la 4 aeronave de transport, c-17 şi maximum 500 de militari în sprijinul desfăşurării operaţiilor de transport multimodal international Security Assistance Force şi Enduring Freedom (OEF). Cererile SUA vizează continuarea utilizării în anul 2012 a Aeroportului Internaţional "Mihail Kogălniceanu" - Constanţa şi a Portului Maritim Constanţa, precum şi a infrastructurii rutiere şi feroviare din zona Mihail Kogălniceanu - Constanţa. În temeiul şi în condiţiile Legii nr.291/2007 privind intrarea, staţionarea şi desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile primului- ministru al Guvernului României referitoare la solicitările părţii americane. Condiţiile concrete privind sprijinul operaţiunilor militare menţionate, precum şi detalierea sprijinului, pe care Ministerul Apărării Naţionale îl pune la dispoziţia părţii americane vor face obiectul unei înţelegeri tehnice care se va încheia între Ministerul Apărării Naţionale şi reprezentanţii USEECOM." Semnează preşedintele României, Traian Băsescu. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. (Îşi reia locul la prezidiu.) |
|
|||
|
|
|
Următorul punct este cel referitor la Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Am să dau citire acestei hotărâri, stimaţi colegi. Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. În temeiul art.40 alin.(4) şi al art.42 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a Comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.875 din 23 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Domnul deputat Dan Ştefan Motreanu, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, trece de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Domnul deputat Titi Holban, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal trece de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Hotărârea rămâne pentru votul final. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale nu avem raportul. În consecinţă, se amână dezbaterea acestuia pentru şedinţa ce va urma, probabil în luna februarie anul viitor. În locul acestuia Comitetul liderilor a decis să luăm în dezbatere reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii pentru modificarea alin.(1) al art.11 al Capitolului II din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Dacă din partea Guvernului doreşte cineva să ia cuvântul. Domnul secretar de stat Eusebiu Pistru. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Eusebiu Manea Pistru Popa (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii): Mulţumesc, domnule preşedinte. Suntem de acord cu cererea de reexaminare a preşedintelui. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Din partea comisiilor sesizate în fond? Doamna Barna, raportul comisiilor juridică şi buget, finanţe. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Raport comun asupra cererii de reexaminare a Legii pentru modificarea alin.(1) art.11 al Capitolului II, Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate cu reexaminarea acestui proiect de lege, la cererea preşedintelui. Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare modificarea termenului prevăzut, în sensul de fixare a unui nou termen, şi anume 31 decembrie 2012. În conformitate cu dispoziţiile art.77 din Constituţia României, preşedintele a formulat cererea de reexaminare, iar Senatul a respins această cerere. în şedinţa din 19 decembrie 2011 cele două comisii s-au întrunit şi au susţinut necesitatea menţinerii termenului iniţial prevăzut de proiectul de lege. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să admită cererea de reexaminare şi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii pentru modificarea alin.(1) al art.11, Capitolul II, Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu amendamentele admise redate în anexă. Legea face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Domnule deputat Cristian Dumitrescu, vă rog. Aveţi cuvântul, domnule coleg. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Eu nu am să mă refer pe fond, am să mă refer însă la faptul că, aşa cum este prevăzut în Constituţia României, instituţia aceasta, a cererii de reexaminare, este o cale excepţională de intervenţie a preşedintelui statului în condiţiile în care există în mod excepţional solicitări din partea celor pe care este, prin Constituţie, chemat să-i medieze, pentru care e chemat să medieze, fac astfel de solicitări. Din păcate, am putut constata că în ultimii ai şi mai ales în ultimul an, practic, această solicitare de reexaminare transformă instituţia preşedintelui într-un colegislator. Adică excepţia prin care în cazuri numai deosebite şi pentru motivaţii care vin din partea celor care sunt interesaţi de această situaţie, poate să intervină preşedintele, s-a transformat într-un obicei. Şi cum preşedintele este susţinut de majoritatea parlamentară, cred că cineva care va avea curiozitatea să facă un studiu va observa că în legislaţia României din ultimii doi-trei ani, contribuţia, ca şi legislativ, a preşedintelui României este chiar semnificativă. Am dorit să fac această intervenţie pentru a atrage atenţia că nu este corect, pentru a spune, pentru memoria efectivă a timpurilor şi pentru stenogramă, că nu ăsta este spiritul Constituţiei. Spiritul Constituţiei, când vorbeşte de aceste căi excepţionale, se referă la situaţii excepţionale. Nicăieri Constituţia nu a prevăzut că există o instituţie în afară de Parlamentul României, care să legifereze. Mai mult, aş putea, de ordin ştiinţific, să aduc o serie de argumente că preşedintele României nu poate fi legislator. Nu poate, pentru că poţi să fii legislator numai în măsura... legiuitor numai în măsura în care ai drept de iniţiativă. Or, acest drept de iniţiativă normal că nu există decât din partea Guvernului şi a Parlamentului şi este, de asemenea, legat de o serie de alte aspecte care privesc, pur şi simplu, locul de constituţionalitate. Responsabilitatea revine integral Parlamentului, pentru adoptarea legilor, iar pentru propunerea de acte legislative, prin votul cetăţenilor, revine parlamentarilor, iar prin învestitura de către Parlament a Guvernului, Guvernului. Poate că vi se pare că este un lucru care n-are nicio legătură cu ziua de astăzi. Are însă legătură cu posteritatea şi are legătură cu democraţia. Iar eu cred că ar trebui ca Preşedintele României să se autocenzureze mai mult în a exercita acest drept şi să-l readucă în limitele constituţionale. Nimeni nu spune că nu are acest drept, dar nimeni nu spune că are şi dreptul să abuzeze de acest drept şi să se transforme în colegiuitor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Pentru dumneavoastră special vă anunţ că declaraţiile politice sunt în fiecare marţi de la ora 8,30 la ora 10. Acuma, stenograma a consemnat, posteritatea va aprecia intervenţia dumneavoastră, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Nici nu mai trebuia să ne amintiţi lucrul ăsta pentru că văzându-vă la microfon şi ştiind că dumneavoastră conduceţi şedinţa, toată lumea ştia că veţi spune acest lucru. Nu trebuia să vă mai obosiţi. E spiritul dumneavoastră constructiv şi conlucrativ în tot ceea ce priveşte respectul instituţiilor statului. |
|||||
|
|
Apreciez intervenţia dumneavoastră, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dacă mai sunt şi alte intervenţii. Nu mai sunt. Vă mulţumesc. Intrăm în dezbaterea raportului comisiilor sesizate în fond. Vă rog să observaţi că avem un singur amendament admis. Dacă la titlul legii există observaţii, există intervenţii. Nu avem. La articolul unic? Nu avem nici aici intervenţii. Apreciem că raportul a fost adoptat. Proiectul de lege rămâne pentru votul final de la ora 12,30. |
|||||
|
|
|
Următorul punct, pe poziţia 5, este Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind acordarea formelor de ajutor restante în sectorul vegetal. Vă cer scuze, eu o aveam la mapă în ordine. Deci, cea de pe poziţia 25... rămâne în dezbatere doar poziţia 25 care a ajuns poziţia 5. 5. este vorba de Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006 şi a Legii serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare nr.248/2006. Din partea Guvernului dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Aveţi rang de secretar de stat, doamnă? Avem un secretar de stat. Deci, acolo poftesc oameni doar cu rang de secretar de stat. Domnule Pistru, vă rog foarte mult să poftiţi. |
|
|||
|
|
Domnul Eusebiu Manea Pistru Popa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Suntem de acord cu reexaminarea. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule ministru. Din partea comisiilor sesizate în fond, din partea Comisiei pentru industrii şi Comisiei pentru administraţie. Domnul preşedinte Iulian Iancu. Domnule ministru, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul comun al celor două comisii. Pe procedură. Cam târziu. Dacă lipseşte doamna Aura Vasile, aveţi reacţii lente. |
|||||
|
|
Domnule Oltean, Dumneavoastră jigniţi doamnele aici, pentru că precizarea făcută la proiectul de lege anterior se referea la administraţie publică şi la serviciile publice locale. Dacă domnul Pistru e universal, de această dată, acceptăm şi explicaţia dânsului. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule lider. Domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Discutăm o cerere de reexaminare în conformitate cu prevederile art.135 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate cu reexaminarea acestei legi. În fapt, Preşedintele României a solicitat această reexaminare în conformitate cu dispoziţiile art.77 alin.(2) din Constituţia României asupra legii menţionate, supunând atenţiei faptul că la art.I punctul 23 legea prevedea reţinerea de către ANRSC a unei cote de 7% din sumele recuperate în baza titlurilor executorii. Senatul a respins cererea de reexaminare. În schimb, Camera, în conformitate cu dispoziţiile art.61, a supus dezbaterii în cele două comisii, în şedinţe separate, şi în urma examinării cererii, cu majoritate de voturi, comisiile supun plenului spre dezbatere şi adoptare raportul înlocuitor privind admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea cu amendamente admise. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul. Dacă nu, trecem la dezbaterea raportului cu amendamente admise. Avem un singur amendament al comisiei. Dacă sunt observaţii la acest amendament cuprins la nr.1 din raport. Nu sunt observaţii. Raportul comisiei a fost adoptat. Proiectul de lege rămâne pentru votul final de la ora 12,30. |
|||||
|
|
|
Şi acum avem poziţia 25, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu avem o asemenea intervenţie. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică. Domnilor colegi, Comisia juridică. Domnul secretar Andronache. Domnul preşedinte e plecat în concediu. Vă rog să poftiţi. Vă rog să daţi citire raportului. Aveţi cuvântul, domnule secretar. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Raport comun asupra propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Cu privire la această iniţiativă legislativă, Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea statutului aleşilor locali, în sensul ca primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene să fie obligaţi să demisioneze din partidele pe lista cărora au candidat pentru funcţiile publice respective imediat ce şi-au preluat mandatul. În urma dezbaterilor, cele două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul. Marian Neacşu, deputat din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dincolo de unele derapaje cu care, din nefericire, ne-a obişnuit de-a lungul acestei sesiuni Biroul permanent, de data asta trebuie să şi remarcăm atunci când face lucruri bune. De ce această afirmaţie? Pentru că acest proiect legislativ care, mă rog, nu reprezintă mare lucru, nici nu este extrem de important, ar fi avut darul de a fi aprobat tacit până la următoarea sesiune parlamentară, ar fi plecat în această formă la Senat şi socotesc că o atare abordare ar fi fost un punct negativ în ceea ce priveşte activitatea Camerei Deputaţilor. Este absurd, ca să nu spun că este o năzbâtie absurdă până la urmă, ca să poţi să promovezi o astfel de propunere. I-aş indica colegului nostru, iniţiatorul acestui proiect legislativ, ca eventual să-şi prelungească demersul juridic şi, eventual, după ce sunt aleşi parlamentarii, să-şi dea şi ei demisia din partidele care i-au propus, în aşa fel să rămânem eventual cu un stat care să fie condus exclusiv şi unilateral numai de Preşedintele României, eventual. Daţi-mi voie să vă spun că n-am văzut multe astfel de iniţiative mai ciudate decât asta în care, aşa cum s-a precizat şi în raportul comisiei, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene ar trebui să renunţe la calitatea de membru de partid după ce ar urma să-şi primească mandatele. Încă o dată, în final, apreciez grija celor din Biroul permanent ca o astfel de năzbâtie legislativă să nu se materializeze prin vot tacit şi evident că vom vota împotriva unei asemenea prostii. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt şi alte intervenţii. Stimaţi colegi, Aşa cum aţi constatat, raportul comisiilor sesizate în fond propune respingerea acestei propuneri legislative. În consecinţă, sunt îndeplinite prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi propunerea rămâne pentru votul final de astăzi de la ora 12,30. Dezbaterile continuă cu proiectele de lege care vizează rapoarte de respingere. |
|||||
|
|
|
La poziţia 47 din ordinea de zi, Capitolul "Alte iniţiative cu propuneri de respingere", urmează Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond. Comisia de muncă. Domnule preşedinte Paul Victor Dobre, vă rog să prezentaţi raportul comisiei. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 din regulament, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.113 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât angajaţii din instituţiile statului care au rolul de a aplica legea şi care au atribuţii de a asigura ordinea şi siguranţa naţională, condamnaţi pentru fapte de corupţie printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, îşi pierd dreptul la pensie pentru perioada lucrată până la data săvârşirii faptei. Comisia propune plenului Camerei respingerea iniţiativei, deoarece dispoziţiile acesteia încalcă dreptul la pensie al cetăţenilor statuat de art.47 alin.(2) din Constituţia României şi nu respectă principiul contributivităţii prevăzut de art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Propunerea face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituţie. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, o singură abţinere. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 22 iunie 2011. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul. Raportul comisiei este de respingere. Proiectul de lege rămâne pentru votul final în concordanţă cu prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
|
48. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu avem. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Paul Victor Dobre. Vă rog, pe scurt, raportul comisiei, domnule preşedinte. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative privind modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii. Propunerea de modificare şi completare a Ordonanţei nr.94/2010 are în vedere prelungirea până la data de 31 decembrie 2011 a termenului până la care persoanele care nu au calitatea de pensionari pot încheia un contract de asigurare socială şi plăti contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de timp anterioare în care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Comisia propune plenului respingerea propunerii legislative privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane, întrucât ordonanţa şi-a încetat aplicabilitatea la data de 1 ianuarie 2011, fiind un act normativ subsecvent Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, lege care este abrogată începând cu aceeaşi dată. Propunerea face parte din categoria legilor organice şi a fost respinsă de Senat în data de 22 iunie 2011. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, mulţumesc foarte mult pentru prezentarea raportului. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale. Suntem în prezenţa unui raport de respingere. Suntem în prezenţa prevederilor art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
49. Următoarea propunere legislativă este cea care vizează modificarea art.1 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte. Da. Vă rog, domnule deputat, vă rog să... |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Această iniţiativă legislativă priveşte modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Forma actuală a articolului introduce o discriminare între persoanele care au luat decizii identice în cadrul legal existent până la intrarea în viitoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010. Momentul manifestării actului de voinţă a părţilor este cel în care acceptă sarcina care duce la naşterea copilului. Naşterea în sine are loc la o dată care nu poate fi stabilită prin voinţa decidenţilor. Astfel, părinţii care au luat decizii identice în momente identice pot fi în situaţia de a beneficia de drepturi diferite, ceea ce ar introduce o situaţie de discriminare. Aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 asupra persoanelor al căror copil se naşte în urma unei sarcini decisă înainte de intrarea în vigoare a actului normativ încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzute la art.15 alin.(2) din Constituţia României, republicată. Conform acestui principiu, legea dispune numai pentru viitor, or, săvârşirea implică un act de voinţă care nu poate fi raportată la momentul naşterii copilului, întrucât aceasta are loc independent de voinţa decidenţilor, respectiv a părinţilor. Actul de voinţă se manifestă doar în momentul acceptării sarcinii care duce la naşterea copilului. Efectele ordonanţei de urgenţă nu pot fi aplicate în cazurile în care actul de voinţă a decidenţilor s-a manifestat anterior intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, aplicarea legii trebuie să se raporteze la un moment determinat de un act de voinţă a celor care suportă efectele acestei legi. Vă rog susţinerea acestei iniţiative legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă, domnul preşedinte Paul Victor Dobre. Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a propunerii legislative. Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.132/2011, în sensul că prevederile art.2 până la 29 să li se aplice persoanelor ai căror copii se nasc în urma unei sarcini care a fost luată în evidenţă, conform normelor în vigoare, după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011. Comisia propune plenului respingerea din următoarele considerente: nu se justifică modificarea principiului de acordare a concediului şi indemnizaţiei prin raportare la momentul în care a fost luată în evidenţă sarcina; doi, principiul neretroactivităţii prevăzut la art.15 alin.(2) din Constituţia României, republicată, invocat de iniţiator, are ca obiect raporturi juridice şi nu simple raporturi sociale cum este şi cel de acceptare şi luare în evidenţă a unei sarcini care duce la naşterea unui copil. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Propunerea a fost respinsă de Senat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Având raport de respingere şi aici avem îndeplinite condiţiile prevăzute de art.104 din regulament. Proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
50. Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 alin.(3) din Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr.213/1998. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu avem. Din partea comisiei sesizată în fond, Comisia juridică, domnul secretar Andronache. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 alin.(3) din Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr.213/1998. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă, Camera Deputaţilor fiind, prin urmare, Cameră decizională. Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât cu majoritate de voturi respingerea acestei propuneri legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. În ceea ce priveşte obiectul de reglementare, această iniţiativă legislativă propune ca atestarea apartenenţei bunurilor din domeniul public judeţean sau de interes local să nu se mai realizeze de Guvern prin hotărâre, ci de către consiliul judeţean, respectiv, de consiliul general al municipiului Bucureşti. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule secretar. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Vă rog să observaţi că raportul este de respingere. Propunerea legislativă rămâne, în condiţiile art.104, pentru votul final de la ora 12,30. |
|||||
|
|
|
51. Urmează Propunerea legislativă pentru stimularea şi sprijinirea construcţiilor de case. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Gherasim, vă rog să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond. |
|
|||
|
|
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unor facilităţi privind construirea de case persoanelor fizice şi juridice care deţin terenuri cu o suprafaţă minimă de 400 metri pătraţi. Comisia propune plenului Camerei respingerea propunerii legislative din următoarele consideraţii: limitarea la zece proiecte tip pentru care se poate construi fără autorizaţie reprezintă, pe de o parte, o restrângere drastică a posibilităţilor de rezolvare creativă a problemelor de arhitectură, iar pe de altă parte, se consideră ca premisă a unei uniformizări arhitecturale inaplicabile diversităţii specificului arhitectural regional şi local din România. De asemenea, reglementarea avută în vedere de iniţiator potrivit căreia prin derogare de la prevederile Legii nr.50 executarea unor lucrări de construcţii ar putea fi permisă fără deţinerea autorizaţiei de construcţie, considerăm că a construi fără această autorizaţie, în condiţiile alegerii unui proiect tip de casă, nu se justifică. Legea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul a respins propunerea, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea proiectului. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport de respingere. Prevederile art.104 sunt îndeplinite. Rămâne pentru votul final de astăzi, de la ora 12,30. |
|||||
|
|
|
52. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu avem. Raportul comisiilor sesizate în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic - va fi prezentat de către domnul preşedinte Vasile Gherasim. Aveţi cuvântul, domnule coleg. |
|
|||
|
|
Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 9 mai. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.192. În conformitate cu prevederile art.61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, împreună cu Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au examinat proiectul de lege sus-menţionat în şedinţe separate, respectiv pe 24 mai 2011 şi 29 septembrie 2011. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât cu unanimitate de voturi respingerea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.192. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Comisia propune respingerea actului respectiv. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Suntem din nou în prezenţa unui raport de respingere. Din nou prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile. Raportul şi proiectul de lege rămân pentru votul final de astăzi, ora 12,30. |
|||||
|
|
|
53. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în 2007. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Dacă nu, comisia de serviciu - Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic - domnule preşedinte Vasile Gherasim, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Obiectul de reglementare - de data asta, domnule Tinel - obiectul de reglementare al prezentului proiect de lege este modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor, republicată. Potrivit proiectului, se preconizează ca fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor pentru expertizarea şi reexpertizarea tehnică, precum şi execuţia lucrărilor de consolidare a locuinţelor să se asigure din bugetele locale. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, din următoarele consideraţii: adoptarea acestei iniţiative legislative ar determina influenţe financiare suplimentare asupra bugetului general consolidat şi asupra bugetelor locale; iniţiatorii nu au indicat mijloacele financiare necesare pentru acoperirea majorării cheltuielilor. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul a adoptat. Propunerea noastră este de respingere. Suntem Cameră decizională. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Raportul este de respingere. Vot final, astăzi, la ora 12,30. |
|||||
|
|
|
54. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Propunerea comisiilor de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi, la votul final din 12.10.2011, şi, ca atare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament. Întrucât, însă, raportul comisiei nu cuprinde amendamente admise sau respinse, raportul rămâne pentru votul final, din nou. |
|
|||
|
|
|
55. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Suntem şi aici în aceeaşi situaţie, adică la votul final din 12.10 propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, şi, în consecinţă, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, adică în şedinţa de astăzi, potrivit art.104 alin. (3) din Regulament. Întrucât în raportul comisiei sesizate în fond nu există, din nou, amendamente, iniţiativa rămâne din nou pentru votul final de astăzi. |
|
|||
|
|
|
56. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare. Suntem exact în situaţia amintită mai înainte, suntem din nou în prezenţa unui raport care nu are amendamente. Proiectul rămâne pentru votul final de astăzi, de la ora 12,30. |
|
|||
|
|
|
57. Propunerea legislativă pentru modificarea art.29 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia sesizată în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială - domnule vicepreşedinte Cindrea, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul comisiei. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Punctul de vedere al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială este următorul. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.29 din Legea nr.416 privind venitul minim garantat, în sensul eliminării din cadrul textului a acestuia, a referirilor la prestaţia denumită "alocaţia pentru nou-născuţi". Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiative legislative, deoarece modificările legislative au abrogat în mod expres prevederile din 416 referitoare la acordarea alocaţiei pentru nou-născuţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Dacă la dezbateri generale, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Stimaţi colegi, raportul comisiei este de respingere. Prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor fiind îndeplinite, proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
În continuare, urmează punctul 58, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond? Domnule vicepreşedinte, vă rog să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond. Domnul deputat - domnul vicepreşedinte Cindrea Ioan. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.165 din Legea nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajelor lunare să se utilizeze câştigul salarial brut sau net. Comisia propune respingerea, deoarece această prevedere ar crea inechităţi între persoanele pensionate înainte şi după 1.01.2011. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Dacă doreşte cineva? Nu mai doreşte nimeni să intervină. Raportul fiind de respingere, proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu punctul 59, Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.571/2003 Codul fiscal. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni. Comisia sesizată în fond - domnul deputat - domnul vicepreşedinte, nu aveţi funcţii? Poate o să aveţi din februarie, domnule vicepreşedinte. Eu anticipez. Vă rog să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare completarea cu un nou alineat a art.264 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul exceptării de la obligaţia prevăzută de lege, de a prezenta certificatul fiscal la data înstrăinării unui mijloc de transport, în cazul declanşării procedurii insolvenţei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dezbateri generale nu avem. Sunt intervenţii din partea dumneavoastră? Nu avem. Prevederile art.104 sunt aplicate şi în această speţă. Proiectul rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
60. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Iniţiatorul doreşte să intervină? Nu. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, domnule deputat Călian Petru, vă rog să exprimaţi poziţia comisiei. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiare-fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul introducerii unor noi interdicţii aplicabile autorităţilor şi instituţiilor publice, prevăzute la art.21 din ordonanţă, în ceea ce priveşte efectuarea de achiziţii publice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Dezbateri generale. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacşu, vicelider. Stimate coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Iniţiativa legislativă îl are ca autor pe colegul nostru Nicu Bănicioiu. Din nefericire, nu a fost prezent în sală pentru a-şi susţine, ca şi iniţiator, proiectul de lege. Aşa cum a amintit şi colegul meu, vicepreşedintele Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, sau în numele Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, această iniţiativă legislativă propune o serie de interdicţii aplicabile autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în mod deosebit celor publice. Respectiva iniţiativă legislativă a fost înaintată, probabil, ANAF-ului, şi înclin să cred, din modul în care este întocmită, că la finalizarea ei a participat, probabil, în mod fundamental, juristul de la Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru că mare parte din răspunsurile la această iniţiativă relevă un punct de vedere al acestei autorităţi, şi nu al ANAF-ului sau al ministerului în general, sau al Guvernului. Aş vrea doar câteva lucruri să reliefez din acest răspuns al Guvernului care, în opinia mea, sunt extrem de interesante. "Astfel, începând cu anul 2008, nu au mai fost achiziţionate autoturisme, mobilier sau aparatură birotică", şi aici îmi daţi voie să fac o paranteză: cheltuielile cu bunurile şi serviciile, pe total buget, în anul 2009, faţă de 2008, au crescut cu 7,3%, şi în anul 2010, faţă de anul 2009, cu 5,7% - dar, mă rog, cifrele contrazic această aserţiune, "această măsură conducând la o creştere majoră a cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii pentru menţinerea în funcţiune a autoturismelor existente şi a apaturii de birou." Interesantă motivare. "Astfel, de exemplu, interzicerea achiziţionării de autoturisme are implicaţii asupra îndeplinirii atribuţiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor", exact ce vă spuneam. "În această situaţie, autoritatea vamală va fi în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea de verificare şi supraveghere privind respectarea reglementărilor vamale pe întreg teritoriul ţării. Menţionăm faptul că 45% din parcul auto al autorităţii vamale este depăşit fizic şi moral", şi aici urmează, iarăşi, nişte cifre interesante, "iar 92% din acest parc - vă rog să reţineţi cifra, pentru că este un exemplu de conciziune - este utilizat strict în misiunile operative de atragere a veniturilor la bugetul statului." Evident că acţiunea pe care DNA-ul a avut-o anul trecut în vămi ne-a demonstrat ce se întâmplă în cel mult 8% din cazuri, în care operatorii vamali nu mai este nevoie să se deplaseze pentru încasarea veniturilor personale de la ghişeu, ci numai în 92% din cazuri se deplasează cu maşinile care au acel nivel de uzură, care a fost amintit aici, pentru a colecta veniturile statului. O altă abordare, iarăşi, extrem de interesantă, şi care încă o dată certifică ceea ce am spus ceva mai devreme, "precizăm că interzicerea investiţiilor în amenajări ale clădirilor şi ale terenurilor ar conduce, în unele cazuri, la imposibilitatea continuării şi finalizării lucrărilor deja începute, cu consecinţa utilizării ineficiente a fondurilor aferente lucrărilor deja executate." Evident că aproape mă înduioşează această abordare, atunci când ne amintim, şi de la acest microfon, şi atunci când a fost dezbătută Legea bugetului de stat, şi în comisii, când s-a discutat despre investiţiile nenumărate, peste 90.000, care în momentul ăsta se află în diferite stadii de finalizare, parte dintre ele sau unele dintre ele având vechimi matusalemice. Discutăm de investiţii, începând - şi mi-aduc aminte foarte bine că am rămas stupefiat de această afirmaţie a ministrului Videanu, atunci când a fost audiat pentru a deveni ministrul economiei, iar unele dintre aceste investiţii sunt în stadiul de investiţii în curs, din anul 1971, altele din anul 1975. De ce nu avem o astfel de preocupare şi pe zona aceasta? Evident că este o întrebare retorică, aşa cum retorică rămâne şi întrebarea potrivit căreia Guvernul nu a binevoit să accepte unul dintre cele 10 amendamente de fond propuse de Partidul Social Democrat şi de Uniunea Social-Liberală, referitoare la tratarea acestor investiţii, în funcţie de istoricul lor, şi alocarea financiară pentru anul 2011, în funcţie de acest criteriu. De ce, atunci când Guvernul îşi apără propriile interese reuşeşte să găsească astfel de argumente care sunt şi argumentele noastre, de altfel, şi atunci când trebuie să răspundă unor obiective sau unor comandamente - importante, zicem noi - nu-şi mai aduce aminte de asemenea argumentaţii, este a treia sau a patra întrebare retorică pe care v-am pus-o în această dimineaţă. Evident că vom susţine iniţiativa colegului nostru. Ea avea darul de a fluidiza anumite circuite, de a asigura nişte resurse financiare suplimentare pentru o serie de acţiuni necesar de a fi susţinute financiar. Faptul că nu a fost luată în seamă, bineînţeles că denotă, încă o dată, grija statului de a-şi conserva proasta guvernare. Vă mulţumesc şi vă rog să susţineţi această iniţiativă. |
|||||
|
|
Domnule vicelider, cred că aţi convins mare parte din deputaţii prezenţi să vă susţină, şi sper c-o vor face. A fost o pledoarie extrem de bine documentată. Stimaţi colegi, raportul este totuşi de respingere. Condiţiile prevăzute de art.104 din Regulament sunt îndeplinite. Proiectul rămâne pentru votul final de astăzi. |
|||||
|
|
|
61. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară a anului 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, doamna preşedinte Maria Eugenia Barna. Vă rog să prezentaţi foarte pe scurt poziţia comisiei. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009. În urma dezbaterii propunerii legislative pentru modificarea acestui act normativ, comisia propune respingerea acesteia, având în vedere reducerea fondurilor publice aferente plăţii drepturilor salariale, precum şi eficientizarea activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de către deputaţii prezenţi la dezbateri. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Domnule Marian Neacşu, vicelider PSD, vă rog să exprimaţi poziţia grupului. |
|||||
|
|
Nu este vorba de poziţia grupului, domnule preşedinte, şi nu la dezbateri generale. Este o problemă de procedură. urmărind documentele aflate la căsuţă, referitoare la această iniţiativă legislativă, am observat că nu este un punct de vedere al Guvernului, motiv pentru care, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat solicit reîntoarcerea la comisie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră propunerea colegului nostru, de retrimitere către comisia sesizată în fond a acestei propuneri legislative. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Cu o majoritate covârşitoare, vă rog să observaţi că propunerea colegului nostru a fost adoptată. Propunerea se retrimite comisiei sesizată în fond. Termen: două săptămâni, care vor curge de la 1 februarie 2012. Cred că acum ar fi foarte recomandat să votăm şi moţiunea. |
|||||
|
|
|
62. Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii financiare cetăţenilor români, victime ale stării de război din 1944, pentru bunurile distruse de către armatele străine ce au invadat Podişul Transilvaniei. Din partea iniţiatorilor mi se pare că nu există dorinţa de a susţine acest proiect de lege, această propunere. Doamna preşedinte Maria Barna, din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul pentru a susţine raportul comisiei. |
|
|||
|
|
Raport asupra propunerii legislative privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii financiare cetăţenilor români, victime ale stării de război din anul 1944, pentru bunurile distruse de către armatele străine ce au invadat Podişul Transilvaniei. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare acordarea de despăgubiri şi compensaţii financiare persoanelor care au suferit în urma stării de război şi au suferit persecuţii etnice, politice, religioase, sau urmaşilor legali, până la rudele de gradul III. Propunerea a fost respinsă de Senat. De asemenea, în şedinţa din 4 octombrie 2011, comisia propune respingerea acesteia, din următoarele considerente: actul normativ nu cuprinde întreaga procedură de acordare a despăgubirilor, iar aplicarea măsurilor propuse prin această iniţiativă legislativă ar determina majorarea cheltuielilor bugetare. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Dacă sunt intervenţii? Nu avem intervenţii. Propunerea legislativă, având raport de respingere, rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
63. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.279/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale. Din partea iniţiatorului? Nu doreşte nimeni să ia cuvântul. Din partea comisiei sesizate în fond? Doamna preşedinte Maria Barna, vă rog. |
|
|||
|
|
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu această propunere legislativă. La lucrările comisiei şi-a înregistrat prezenţa un număr de 25 de deputaţi, din totalul de 33 membri ai comisiei. Obiectul de reglementare îl constituie modificarea art.140 privind Codul fiscal, în sensul exceptării de la plata TVA, a achiziţionării de ambulanţe şi aparatură medicală. În urma dezbaterii propunerii legislative, comisia a hotărât să propună plenului respingerea acesteia, deoarece măsurile propuse din prezenta iniţiativă legislativă contravin art.132 al Directivei 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care reprezintă principala componentă a acquis-ului comunitar în domeniul TVA. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Sunt solicitări de intervenţii? Nu. Raport de respingere, vot final. |
|||||
|
|
|
64. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.204 din 20 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea. Iniţiatorul doreşte să intervină? Nu. Comisia sesizată în fond? Doamna preşedinte, foarte pe scurt, vă rog, raportul, ca să mai parcurgem câteva propuneri legislative. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Comisia propune respingerea, deoarece a rămas fără obiect această propunere legislativă. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Raport de respingere, prevederile art.104, vot final astăzi. |
|||||
|
|
|
65. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.259 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul din partea iniţiatorului? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizată în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul pe scurt, foarte pe scurt. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. De fapt, este un raport comun al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru sănătate şi familie care, în urma analizării proiectului de lege, propune respingerea proiectului de lege, din considerentele menţionate în raport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Raport de respingere, vot final la propunerea legislativă. |
|||||
|
|
|
66. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.1074 din 29 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond - Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială? Din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, domnule vicepreşedinte, astăzi sunteţi de serviciu şi vă rog să prezentaţi, foarte pe scurt, raportul comisiilor. |
|
|||
|
|
Şi de data aceasta, la acest proiect este un raport de înlocuire a propunerii legislative. Comisiile pentru muncă şi pentru familie propun respingerea propunerii legislative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Raport de respingere, prevederile art.104 sunt îndeplinite, vot final astăzi. |
|||||
|
|
|
67. Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Nu. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, prin doamna preşedinte Maria Barna, vă rog să exprimaţi poziţia comisiei. |
|
|||
|
|
În urma dezbaterilor din şedinţa din 12 octombrie 2011, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei propuneri legislative, deoarece cadrul normativ necesar acordării unor înlesniri sub forma eşalonărilor la plată este deja realizat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Raport de respingere, art.104 din Regulament îl aplicăm, vot final. |
|||||
|
|
|
68. Propunerea legislativă privind modificarea normelor de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere privind Ordinul 1009 din 2 octombrie 2009 pentru aprobarea metodologiei privind atestarea instructorilor de pregătire practică şi a profesorilor de legislaţie rutieră, a normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto, a metodologiei privind autorizarea instructorilor de pregătire practică, a programei de şcolarizare şi a metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică, în vederea obţinerii permisului de conducere. Din partea iniţiatorului? Din partea Comisiei pentru industrii şi servicii specifice, vă rog, domnule preşedinte Iulian Iancu, prezentaţi raportul. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisiile au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative menţionate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Fiind raport de respingere, prevederile art.104 din regulament sunt aplicate, vot final. |
|||||
|
|
|
69. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Comisia sesizată în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială - domnul vicepreşedinte Ioan Cindrea, vă rog să prezentaţi punctul de vedere al comisiei. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. În urma analizării propunerii legislative, Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea propunerii, deoarece s-ar încălca principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Drept consecinţă a prevederilor din art.104, proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi. |
|||||
|
|
|
70. Propunerea legislativă privind stabilirea regimului juridic al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.102/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva? Nu. Din partea comisiei sesizată în fond? Domnul secretar Andronache, prezentaţi poziţia Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, comisia sesizată în fond. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în urma dezbaterilor, a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece o asemenea reglementare nu se mai justifică de la intrarea în vigoare a Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, adică noul Cod civil. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar. Sunt aplicabile prevederile art.104 din Regulament. Proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
71. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Din partea iniţiatorilor? Nu avem intervenţii. Din partea comisiei sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi? Domnul secretar Andronache, foarte pe scurt, poziţia comisiei. |
|
|||
|
|
Da, vorbesc şi în calitate de iniţiator, domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi? |
|||||
|
|
O să vă rog să vorbiţi întâi în calitate de iniţiator, şi pe urmă în calitate de secretar al comisiei. |
|||||
|
|
Da, în calitate de iniţiator, vreau să vă spun că am propus această iniţiativă legislativă în urma discuţiilor avute cu mai multe structuri ale Poliţiei Române, care au arătat faptul că în majoritatea cazurilor, atunci când se întocmesc procesele-verbale de contravenţie, nu reuşesc să identifice martori asistenţi şi, prin urmare, apar vicii de procedură în încheierea acestor procese-verbale, fapt pentru care am propus eliminarea instituţiei martorului asistent. Dacă ne uităm bine în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.2, vom vedea că această instituţie apare doar în cazul în care contravenientul refuză să semneze, sau nu este prezent. Ea a fost extinsă ulterior de instanţele de judecată şi acum martorii asistenţi sunt chemaţi în instanţă pentru a depune mărturie, fapt care creează foarte mari probleme celor care au această calitate de martor asistent. În fine, nu am reuşit să-mi conving colegii de comisie şi, prin urmare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune respingerea acestei iniţiative legislative. Vorbesc acum în calitate de secretar al comisiei şi, prin urmare, plenului se supune votului respingerea iniţiativei legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar, domnule iniţiator. Propunerea legislativă rămâne pentru votul final, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
|
În continuare, punctul 72, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.34/2010 pentru completarea art.7 din Ordonanţa nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile. Iniţiatorul? Nu doreşte să intervină. Comisia sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, prin secretarul acesteia, domnul Andronache. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, din nou, domnule preşedinte. În urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să supună votului plenului Camerei Deputaţilor, în unanimitate, respingerea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.34/2010 pentru completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, deoarece propunerea colegului nostru este preluată într-o altă iniţiativă legislativă, respectiv Pl-x372/2011. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar. Din nou, azi suntem în prezenţa prevederilor art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din nou vot final şi faţă de această propunere legislativă. |
|||||
|
|
|
În continuare, punctul 73, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Raportul comisiei sesizate în fond, prezentat de acelaşi secretar al comisiei, domnul deputat Andronache. Foarte pe scurt, raportul, domnule coleg. |
|
|||
|
|
Foarte pe scurt, vă voi preciza faptul că membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, cu motivaţia că nu dorim să creăm instabilitate legislativă, noul Cod civil fiind adoptat de curând şi, prin urmare, modificări ale acestui nou Cod civil nu se impun, deocamdată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, vă mulţumesc. Am luat act de propunerea comisiei. Propunerea rămâne pentru votul final de astăzi. |
|||||
|
|
|
74. Propunerea legislativă pentru modificarea unor prevederi legale în domeniul circulaţiei juridice a terenurilor. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Comisia sesizată în fond, prin domnul secretar Andronache, îşi exprimă poziţia. Vă rog, domnule coleg. |
|
|||
|
|
Cu privire la această iniţiativă legislativă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât, de asemenea, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, raportul de respingere a propunerii legislative, întrucât Titlul X a fost abrogat prin adoptarea Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Şi această propunere se înscrie în prevederile art.104 din regulament. În consecinţă, rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Următoarea propunere este cea care vizează unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare, punctul 75. Din partea iniţiatorului nu avem intervenţii. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul vicepreşedinte Tinel Gheorghe. Vă rog foarte mult. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu sunt vicepreşedinte, sunt membru al comisiei. Daţi-mi voie să vă citesc raportul asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului, avizul negativ al Comisiei pentru sănătate şi familie şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unui sistem de codare a alimentelor cu ajutorul culorilor, prin intermediul căruia le-ar fi fost mult mai uşor consumatorilor să aleagă alimentele sănătoase. Proiectul de Lege privind unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. La dezbaterea propunerii legislative sus-menţionate a participat ca invitat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, domnul Octavian Bumbu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 de deputaţi din totalul de 28 de membri ai comisiei. Proiectul de lege a fost respins în unanimitate, în şedinţa din 19 octombrie 2011, din următorul considerent: etichetarea produselor alimentare a fost respinsă de Uniunea Europeană, considerându-se că această metodă simplistă şi nefundamentată ştiinţific va avea un efect opus celui scontat, creând confuzie în rândul consumatorilor, fără a oferi o explicaţie cu privire la nevoile nutriţionale individuale şi va crea disfuncţionalităţi pe piaţa produselor alimentare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 16 mai 2011. Proiectul de lege sus-menţionat, potrivit art.75 alin.(1) şi alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi art.92 alin. (9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Nu a fost pe scurt, dar a fost bine. Vă mulţumesc. Raportul rămâne, împreună cu proiectul de lege, pentru votul final. |
|||||
|
|
|
76. Propunerea legislativă privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor tip prepay. Din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi sau Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor? Domnul secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul Andronache. |
|
|||
|
|
Cu privire la această iniţiativă legislativă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi, de asemenea, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Avem şi aici condiţiile art.104 îndeplinite; vot final. |
|||||
|
|
|
77. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2007 din 13.XI.2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Iniţiatorul dacă doreşte să intervină? Nu. Comisia sesizată în fond? Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Plenul Camerei Deputaţilor, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, a trimis această propunere legislativă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială pentru reexaminarea şi întocmirea unui raport suplimentar. Raportul suplimentar, după analiză, menţine soluţia iniţială de respingere a propunerii legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Stimaţi colegi, vot final şi pentru această propunere legislativă. |
|||||
|
|
|
Urmează punctul 78, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Dacă din partea iniţiatorului...? Nu doreşte nimeni să intervină. Comisia sesizată în fond? Domnule ministru Iulian Iancu. Domnule preşedinte, vă ascultăm cu maximă atenţie, un raport foarte scurt. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat propunerea legislativă în şedinţa din 19 octombrie şi au hotărât, în unanimitate, să propună plenului respingerea acesteia, deoarece încalcă prevederile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene în conformitate cu care piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere în cadrul uniunii în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalului. |
|||||
|
|
Operativ, ca de fiecare dată, domnule preşedinte. Vă mulţumesc. Proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
79. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.175 din 16 iulie 2010, pentru modificarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Iniţiatorul nu doreşte să intervină? Da? Din partea comisiei sesizate în fond, domnul secretar Andronache. Aveţi 10 secunde pentru raport. |
|
|||
|
|
Sper să mă încadrez, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative. Această propunere legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, vă mulţumesc. Stimaţi colegi, prevederile art.104 sunt îndeplinite. Vot final. |
|||||
|
|
|
Şi, ultima noastă propunere legislativă înscrisă pe ordinea de zi de astăzi, punctul 80, Propunerea legislativă privind instituirea pazei grădiniţelor, şcolilor generale şi liceelor pe durata desfăşurării activităţilor didactice. Din partea iniţiatorului? Doreşte cineva să ia cuvântul? Nu avem. Din partea comisiei sesizate în fond? Domnul Kötő. Domnul vicepreşedinte, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
În urma dezbaterii, în şedinţele din 28 septembrie şi 25 octombrie 2011, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece, prin adoptarea acestei iniţiative legislative, s-ar crea o dublă reglementare, întrucât soluţiile legislative propuse vizează un domeniu deja reglementat prin Legea nr.35 din 2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Vă rog să constataţi că şi aici sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Proiectul rămâne pentru votul final. Stimaţi colegi, Am epuizat ordinea de zi de astăzi. Vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi depus. Facem o pauză scurtă, de o jumătate de oră. La 12,30 ne revedem pentru şedinţa consacrată votului final. Vă mulţumesc. Toate cele bune cu dumneavoastră! |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Dragi colegi, Ne pregătim să intrăm în votul final. Vă rog să pregătiţi cartelele. Aş vrea întâi să vă înregistraţi prezenţa. Vă rog, înregistraţi-vă prezenţa, ca să vedem câţi sunt în sală. Votul este deschis. Prezent, da, ca să vedem câţi sunt prezenţi. Deci dăm drumul la vot? O să vă rog, secretariatul tehnic, să listaţi, ca să vedem şi că nu sunt probleme cu cartelele. O să invit liderii de grup să-şi ia listele. Bun. Înţeleg că nu sunt probleme. putem trece la vot. Primul punct se referă la proiecte de hotărâri. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43 din 2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 200 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
2. Reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii pentru modificarea alin.(1) al art.11 al Capitolului II din Titlul VII al Legii nr.247 din 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea legii, cu un amendament. Iniţiator este Guvernul. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 114 voturi pentru, 92 împotrivă şi o abţinere. S-a admis solicitarea. |
|
|||
|
|
|
3. Raportul Comisiei pentru industrii şi servicii şi al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic privind reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13 din 2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51 din 2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.21/241 din 2006. Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propun admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea legii, cu amendamente. Pe procedură. Domnul Toader. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, V-aş solicita returnarea la comisie, deoarece este şi o eroare materială, dar, în acelaşi timp, trebuie să punem de acord şi poziţia comisiei cu cea a preşedintelui şi vă rog să fiţi de acord să o întoarcem la comisie. |
|||||
|
|
Supun la vot propunerea făcută de domnul Toader, de reîntoarcere la comisie. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 150 de voturi pentru, 58 împotrivă şi nicio abţinere. Termen, domnule Toader? Două săptămâni. Mă rog, începutul sesiunii următoare. Legi organice - adoptări. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Deltei Dunării. Domnul Toader. (Rumoare, vociferări.) Simte că-i simţiţi lipsa şi vine tot timpul la microfon. Ziceţi. |
|
|||
|
|
Ca să nu o lungesc, solicit şi pentru acest proiect de lege întoarcerea la comisie, având în vedere punctele divergente privind modul în care este asigurat pescuitul în Deltă. |
|||||
|
|
Votul este deschis. Vă rog să vă exprimaţi asupra acestei propuneri. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 109 voturi pentru, 90 împotrivă, 6 abţineri. Propunerea a trecut. Termen, tot începutul sesiunii următoare. Legi organice - respingeri. (Rumoare, vociferări.) Vă rog să rămâneţi calmi şi să mergem mai departe cu votul. (Rumoare, vociferări.) Nu vă înţelegeţi bine, înţeleg! Haideţi, să depăşim momentul! (Rumoare, vociferări.) Dacă e nevoie de o pauză de consultări, sigur, noi înţelegem când sunt probleme... (Rumoare, vociferări.) În regulă. Bun. Niciun pic de disciplină. |
|||||
|
|
|
La punctul 5 - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1 din 2011 a educaţiei naţionale. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune respingerea. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată. |
|
|||
|
|
|
6. Propunere legislativă privind completarea alin.(3) al art.76 din Legea nr.215/2001. Este lege organică. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată. |
|
|||
|
|
|
La punctul 7, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215din 2001 privind administraţia publică locală. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată. Legi ordinare - adoptări. |
|
|||
|
|
|
La punctul 8, Proiectul de Lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune adoptarea. Iniţiator este Guvernul. Vă rog să votaţi. Votul este deschis. 111 voturi pentru, 95 împotrivă şi o abţinere |
|
|||
|
|
|
La punctul 9, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29 din 2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 111 voturi pentru, 95 împotrivă şi trei abţineri. proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571 din 2003 privind Codul fiscal şi alte prevederi financiar-fiscale. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea ordinanţei. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 117 voturi pentru, 93 împotrivă, nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
la punctul 11 avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23 din 2011 pentru modificarea şi completarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34 din 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 114 voturi pentru, 95 împotrivă, nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
La punctul 12, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2011 pentru abrogarea unor poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, precum şi pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul şi de transport feroviar. Comisia pentru buget propune adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 112 voturi pentru, 96 împotrivă şi o abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
La punctul 13, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 110 voturi pentru, 96 împotrivă şi două abţineri. Proiectul a fost aprobat. |
|
|||
|
|
|
La punctul 14, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe. Comisia pentru buget propune adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 205 voturi pentru, 4 împotrivă şi nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
La punctul 15, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2011 pentru completarea art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice. Comisia pentru buget propune adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 96 împotrivă şi o abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2011 privind modificarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004. Este lege ordinară. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propune adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 114 voturi pentru, 95 împotrivă, nicio abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
La punctul 17, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale. Comisia pentru industrii şi servicii propune adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis, vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 114 voturi pentru, 97 împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
La punctul 18, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători. Comisia pentru industrii şi servicii propune adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 96 împotrivă şi două abţineri. |
|
|||
|
|
|
La punctul 19, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 207 voturi pentru, trei împotrivă, nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
La punctul 20, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.146/1997 privind taxele... Iar aveţi neînţelegeri în partid? Dragi colegi de la PSD, aveţi neînţelegeri în partid? Nu. E totul OK! Vă rog. Înţeleg, lipseşte doamna Aura Vasile, de acolo e indisciplina în Grupul PSD. La punctul 20, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 210 voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere. Legi ordinare respingeri |
|
|||
|
|
|
La punctul 21, Propunerea legislativă pentru stimularea şi sprijinirea construcţiilor de case. Respingerea propunerii este făcută de către Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 97 împotrivă şi două abţineri. |
|
|||
|
|
|
La punctul 22, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în 2007. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 98 împotrivă, nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
La punctul 23, Propunerea legislativă pentru modificarea art.29 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat. Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 112 voturi pentru, 97 împotrivă şi două abţineri. |
|
|||
|
|
|
La punctul 24, Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.571/2003 Codul fiscal. Votul este deschis. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot deschis. 110 voturi pentru, 98 împotrivă şi şapte abţineri. |
|
|||
|
|
|
La punctul 25, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 109 voturi pentru, 96 împotrivă, trei abţineri. Propunerea a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
Punctul 26, Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii financiare cetăţenilor români, victime ale stării de război din 1944, pentru bunurile distruse de către armatele străine ce au invadat Podişul Transilvaniei. Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 110 voturi pentru, 96 împotrivă şi două abţineri. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 27, Propunerea privind modificarea Legii nr.279/2010 privind aprobarea OUG nr.58/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale. Comisia pentru buget propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 96 împotrivă, două abţineri. Propunerea a trecut. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 28, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.204 din 20 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea. Comisia pentru buget propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 111 voturi pentru, 97 împotrivă şi o abţinere. Propunerea a trecut. |
|
|||
|
|
|
29. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.259 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială propun respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 96 împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
La punctul 30, Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri. Comisia pentru buget propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 110 voturi pentru, 94 împotrivă, trei abţineri. |
|
|||
|
|
|
La punctul 31, Propunerea legislativă privind modificarea Normelor de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere privind Ordinul 1019 din 2 octombrie 2009 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea instructorilor de pregătire practică şi a profesorilor de legislaţie rutieră, a Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto, a Metodologiei privind autorizarea instructorilor de pregătire practică, a Programei de şcolarizare şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru industrii şi servicii propun respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 111 voturi pentru, 98 împotrivă, trei abţineri. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 32, Propunere legislativă privind completarea Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 110 voturi pentru, 96 împotrivă şi o abţinere. Propunerea a trecut - propunerea comisiei. |
|
|||
|
|
|
33. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 110 voturi pentru, 103 împotrivă, o abţinere. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
Punctul 34, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.34/2010 pentru completarea art.7 din Ordonanţa nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 115 voturi pentru, 96 împotrivă, două abţineri. Propunerea a trecut. |
|
|||
|
|
|
35. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune respingerea propunerii legislative. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 112 voturi pentru, 100 împotrivă şi o abţinere. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
36. Proiectul de Lege privind unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propune respingerea. Vot deschis. 201 voturi pentru, opt împotrivă şi două abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
37. Propunerea legislativă privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de tip Prepay. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor propun respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 111 voturi pentru, 97 împotrivă, cinci abţineri. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 38, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă. Comisia pentru industrii şi servicii propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 113 voturi pentru, 100 împotrivă, două abţineri. |
|
|||
|
|
|
39. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.175 din 16 iulie 2010 pentru modificarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune respingerea. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 111 voturi pentru, 98 împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
Şi 40, Propunerea legislativă privind instituirea pazei grădiniţelor, şcolilor generale şi liceelor pe durata desfăşurării activităţilor didactice. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune respingerea propunerii legislative. Votul este deschis, vă rog să votaţi. 110 voturi pentru, 98 împotrivă, trei abţineri. Pe procedură, aş vrea înainte să părăsiţi sala să ştiţi că, în 20 de minute, ne revedem în plen în sesiunea solemnă stabilită, a Parlamentului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, În numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, vă doresc sărbători fericite, un Crăciun fericit! Să ne vedem în alte condiţii şi mai bucuroşi la anul! |
|||||
|
|
Joi... Voci din sală: Avem comună joi! |
|||||
|
|
Domnule Toader, joi vă invităm la plenul reunit, la dezbaterea moţiunii, şi sigur că atunci ne vom dori sărbători fericite, dar aveţi răbdare, nu vă grăbiţi să plecaţi acasă, trebuie să votaţi. |
|||||
|
|
Bun! În regulă! Ne revedem în 20 de minute. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,12. |
|||||
![]() |



