Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.40/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2012

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar în a doua parte, de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Georgian Pop şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Este ora 8,30. Începem şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi.

Pentru început, din partea Grupului parlamentar al PDL, dacă doreşte să ia cuvântul cineva? Domnul deputat Daniel Geantă? Nu este. Domnul deputat Constantin Severus? Domnul Stelică Iacob Strugaru? Domnul Mihai Cristian Apostolache?

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Mocanu - declaraţie politică: Ce vrem de la Guvernul Ponta;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Mocanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Ce vrem de la Guvernul Ponta"

Cu aproximativ trei luni în urmă, noi, ieşenii, am crezut că avem un motiv de bucurie. După o perioadă cumplit de lungă, de aproximativ un secol, un ieşean ajungea în fruntea Guvernului României. Ultimul premier ieşean fusese P.P. Carp!

În pofida situaţiei extrem de grele prin care treceau mai toţi românii, din cauza măsurilor economice greşite luate de guvernele PDL, noi, ieşenii, am trăit un scurt moment de satisfacţie. Noi credeam că un ieşean cunoaşte foarte bine problemele Iaşiului.

Oricum, cu domnul Emil Boc ne lămuriserăm. Deşi unul din Guvernele Boc a organizat, cu mai mulţi ani în urmă, chiar o şedinţă de guvern la Iaşi, în urma căreia Iaşiul a primit o mulţime de promisiuni, am rămas doar cu promisiunile. Guvernanţii i-au iubit atât de mult pe ieşeni încât i-au lăsat în această iarnă grea şi fără CET!

Din păcate, nici premierul Mihai-Răzvan Ungureanu nu a avut o politică mai înţelegătoare faţă de Iaşi, şi nu doar pentru că stagiul său în fruntea guvernului României a fost scurt. Acest răstimp i-a permis totuşi premierului să aloce anumite fonduri consistente de la buget pentru câţiva clienţi ai Partidului Democrat Liberal. Dar, probabil, pentru că Iaşiul are în fruntea sa un primar PSD, am fost din nou săriţi de la împărţirea fondurilor de la buget.

Acum, toate speranţele ieşenilor se îndreaptă spre Guvernul Victor Ponta. Există intuiţia că a treia încercare va fi cu noroc. Oricum, noi, ieşenii, pentru a ajuta şi noul Executiv, am întocmit din nou o scurtă listă de proiecte necesare, de bun simţ, pe baza opţiunilor populaţiei şi chiar pe baza promisiunilor făcute în ultimii ani de reprezentanţii partidelor politice.

Prin urmare, domnilor miniştri, ieşenii doresc demararea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, modernizarea aeroportului internaţional şi construirea unei veritabile şosele de centură a municipiului Iaşi. Absolut toate aceste investiţii sunt necesare pentru a scoate Iaşiul din izolarea nemeritată la care l-au condamnat guvernele ultimilor ani.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Sonia-Maria Drăghici - declaraţie politică intitulată Succes Guvernului României!;

Din partea PSD, de asemenea, doamna deputat Sonia-Maria Drăghici. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Succes Guvernului României!".

7 mai 2012 este ziua în care a fost instalat guvernul legitimării dorinţelor majorităţii cetăţenilor României, după o lungă perioadă de luptă politică şi de nemulţumire socială. Validarea guvernului condus de Victor Ponta sumează eforturile de schimbare a politicii româneşti făcute nu numai de politicieni, cât mai ales de populaţie şi de societatea civilă. Instalarea noului guvern reprezintă un pas înainte pe drumul democraţiei, alternanţa la guvernare fiind o premisă a gestionării corecte a resurselor materiale şi umane de care dispune o ţară.

Presiunile făcute de cetăţeni asupra factorului politic au fost generate de deteriorarea graduală a nivelului de trai, dar şi a elementelor de moralitate şi principialitate vizibil viciate de prelungirea nejustificată a unei guvernări de dreapta care nu a satisfăcut aşteptările populaţiei. Îmi amintesc întrebarea obsedantă a alegătorilor "Când ne scăpaţi de ăştia?". Am trăit momente de nespusă umilinţă când nu puteam răspunde acestei întrebări, când simţeam că nu dispun de forţa necesară pentru a aduce ceva bun în viaţa oamenilor, că toate acţiunile personale şi colective se irosesc în van.

Criza economică a mărit decalajele sociale şi a amplificat nemulţumirea cetăţenilor în toată Europa, deşi votul pentru politici de dreapta, care aduceau promisiuni de creştere economică, a condus la schimbarea configuraţiei politice în multe ţări. Axioma evoluţiei în spirală a societăţii, cu necesitatea alternanţei la guvernare, şi-a dovedit însă veridicitatea, teoria politică fiind de fapt o expresie a experienţei istorice, oamenii simpli fiind în mod real un barometru foarte fin şi exact, chiar dacă nu conştient, al necesităţii modificării cursului istoric.

Nu este întâmplător faptul că Hollande a devenit primul preşedinte socialist al Franţei din ultimii 17 ani, cu promisiunea că va îndepărta ţara de austeritate.

La nivel european, Hollande intenţionează să modifice Pactul fiscal adoptat de 25 de state ale Uniunii Europene pentru a se asigura că acesta stimulează creşterea economică şi se axează mai puţin pe austeritate. Sunt convinsă că în multe ţări europene cetăţenii vor opta pentru alte măsuri decât o austeritate brutală şi oarbă la nevoile de protecţie socială şi încurajare paternală a populaţiei de către stat. Statul social reprezintă o necesitate în momente bine determinate ale istoriei, ceea ce justifică nevoia de schimbare.

Ne propunem o schimbare de atitudine, de direcţie şi de oameni, acolo unde e cazul. Ne dorim să arătăm că poate exista un dialog cu Guvernul României, că avem mai multă deschidere şi că suntem mult mai disponibili să ascultăm vocea opiniei publice şi a mass-media. Ne revine o grea misiune, cea de a gestiona enormul potenţial de încredere al cetăţenilor, cu resursele limitate de care dispunem.

Cred cu tărie că premierul Ponta împreună cu toţi membrii cabinetului vor lupta ca viaţa românilor să capete un curs mai bun, ca minciuna să nu mai fie adusă la nivel de lege, transparenţa să înlocuiască obtuzitatea şi încrâncenarea decizională, iar oamenii să-şi recâştige încrederea în cei care-i conduc.

Sper de asemenea că, odată cu alegerea unui nou preşedinte în Franţa, vocea României va fi mai uşor auzită în Europa, că cetăţenii români nu vor mai resimţi un statut discriminator, că vom avea prilejul ca preşedintele ţării noastre să fie primit cu respectul cuvenit între ceilalţi conducători de state europene.

A venit momentul ca românii să îşi recapete demnitatea şi respectul de sine, alături de o perspectivă reală de progres economic şi social, de aceea susţinerea populară a Guvernului României trebuie dublată de prezenţa la vot pentru alegerile locale. Votul popular pentru USL va fi singura modalitate a cetăţenilor de a sprijini factorul politic în implementarea programului de guvernare, pentru validarea dorinţelor şi enormului lor capital de aşteptări.

Doresc mult succes Guvernului României şi o viaţă mai bună pentru noi toţi!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea PDL, domnul deputat Valeriu Tabără.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Constantin Stragea - declaraţie politică: Guvernul Ponta, speranţa unei ţări;

Dacă doriţi să vorbească altcineva înainte, se poate. Domnul deputat Sorin Stragea. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul Ponta, speranţa unei ţări întregi".

După atâţia ani de greşeli, comise de seria guvernelor Boc şi de guvernarea, din fericire scurtă, a Guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu, cetăţenii acestei ţări au primit cu speranţă preluarea guvernării de către opoziţia parlamentară.

Tăria de caracter şi interesul întregii ţări au determinat acceptarea acestei provocări, iar aşa cum s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial, cu întoarcerea armelor în data de 23 august 1944, aceasta ducând la scurtarea cu şase luni a războiului, aşa am dorit acum scurtarea cu şase luni a suferinţelor românilor.

Deja anunţata reîntregire a salariilor şi plata eşalonată a datoriilor statului către pensionari începând din luna iunie dovedeşte că opoziţia a avut dreptate când a susţinut că nu banii lipseau, ci voinţa politică, atunci când singurul interes al foştilor guvernanţi era cel de a îndestula camarila de partid.

Priorităţile anunţate ale Guvernului Ponta: agricultura, sănătatea, educaţia, energia şi siguranţa cetăţeanului, nu exclud asigurarea unor alegeri cinstite, alegeri care să readucă un climat de încredere în rândul românilor sătui de minciună, hoţie şi nerespectarea legilor. În această ţară, au devenit prioritate absolută, în urma guvernării dezastruoase, readucerea încrederii cetăţeanului în instituţiile statului, dar şi refuncţionalizarea acestor instituţii, devenite în ultimii ani anexe ale intereselor de partid portocaliu.

Trebuie ca acest guvern să susţină capitalul naţional şi să nu lase să se vândă avuţia naţională la preţuri de nimic, cu comisioane foarte mari şi să nu lase resursele naturale şi energia României către clientela politică.

Marile probleme ale unei societăţi nu pot fi rezolvate fără o dezbatere reală a acestora şi fără dialog, fără competenţă şi fără corectitudine! De aceea acest Guvern îşi propune reluarea dezbaterilor în Parlament a tuturor problemelor importante ale ţării, reinstaurarea ordinii de drept, a rolului şi funcţiilor legale ale instituţiilor statului.

Ar trebui ca acum, în al doisprezecelea ceas, să ne întoarcem faţa către români, să susţinem acele măsuri ambiţioase ale guvernului: indexarea pensiilor cu rata inflaţiei, conform legii, reîntregirea salariilor, reinstaurarea ordinii de drept, respectarea legii şi a instituţiilor statului, şi să dăm girul nostru acestui guvern, privit de români ca ultima speranţă pentru readucerea demnităţii fiecăruia dintre noi şi pentru asigurarea unui trai decent al celor mulţi.

Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr. 7, Timiş.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan Buciuta - declaraţie politică Cinstirea memoriei veteranilor de război;

Are cuvântul domnul deputat Ştefan Buciuta, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Buciuta:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte "Cinstirea memoriei veteranilor de război".

Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu primăria şi consiliul local al comunei Poienile de sub Munte, a organizat în acest an de Sfântul Gheorghe pe stil vechi, în 6 mai 2012, cinstirea veteranilor de război.

Din documentele scrise, reiese faptul că din comuna Poienile de sub Munte au plecat pe front 284 de voluntari înrolaţi în Armata Roşie în anul 1944 şi s-au întors acasă doar 185 de voluntari, ceilalţi dorm somnul de veci în pământurile altor ţări europene. Tocmai din cauza acestor jertfe şi a altora din celelalte localităţi cu populaţie ucraineană ale judeţului Maramureş, membrii UUR şi urmaşii celor căzuţi dorim ca flacăra lor să nu se stingă niciodată în inimile noastre şi, de asemenea, să transmitem tinerilor, urmaşilor noştri, acest spirit de respect şi recunoştinţă faţă de cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru libertatea noastră.

Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) are în programul său de activităţi manifestări culturale pentru cinstirea memoriei voluntarilor ucraineni şi a veteranilor de război, prin depunerea coroanelor de flori şi organizarea manifestărilor specifice acestui eveniment la Monumentul Veteranilor de Război din comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş. Veteranii de război trebuie să fie cinstiţi aşa cum se cuvine, pentru că ei, prin lupta şi jertfa lor, au contribuit la întoarcerea în Europa a democraţiei şi la înfrângerea dictaturii fasciste. Alături de poporul român, populaţia de naţionalitate ucraineană din judeţul Maramureş, în funcţie de împrejurări, a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe fronturile din Est sau Vest, pentru eliberarea teritoriului ţării noastre.

În cinstea voluntarilor ucraineni care au luptat alături de coaliţia antihitleristă la nimicirea agresorului fascist, s-a edificat de către statul român, la cererea voluntarilor de pe Valea Ruscovei (Poienile de sub Munte, Repedea şi Ruscova), de către cei care au scăpat cu viaţă din război, încă în anul 1956, un monument în Comuna Poienile de sub Munte. De-a lungul anilor, acest monument a fost supus unor transformări, culminând cu cel de astăzi, care a căpătat un aspect modern, impunător, situat în parcul din centrul comunei. Renovarea monumentului se datorează ideii şi voinţei iscusitului şi priceputului gospodar al comunei, domnului primar Ştefan Oncea şi colaboratorilor săi din cadrul primăriei şi consiliului local, care au contribuit cu fonduri proprii ale comunei la refacerea lui.

Duminică, în cadrul acestei manifestări, au fost prezenţi doar trei veterani de război, Bilan Ioan, Dziţac Ioan din comuna Poienile de sub Munte şi Brodnei Ioan din comuna Repedea, cărora le-au fost adresate felicitări şi înmânate diplome de către deputatul Buciuta Ştefan, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România.

Au mai fost adresate mulţumiri tuturor celor prezenţi, pentru participarea la această zi de aleasă cinstire a veteranilor de război, primarilor: Ioan Turcin din comuna Ruscova, Pavel ?udic din comuna Repedea şi primarului Oncea Ştefan din comuna Poienile de sub Munte, una dintre cele mai mari comune din judeţul Maramureş, în care vieţuiesc peste 10.000 etnici ucraineni. Totodată, au fost adresate mulţumiri organelor administraţiei locale, invitaţilor, organizatorilor, biroului organizaţiei locale a UUR, comitetului filialei Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România şi a preşedintelui său, Petreţchi Miroslav, şi tuturor grupurilor artistice care contribuie în fiecare an la reuşita acestei manifestări de suflet.

Glorie veşnică celor care s-au jertfit pentru eliberarea patriei şi edificarea societăţii democratice în România!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Márton Árpád-Francisc - pledoarie pentru respectarea legii în actuala conjunctură politică;

Din partea UDMR, domnul deputat Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă spun sincer, m-a mirat ieri intervenţia domnului Tăriceanu. Ulterior, înţeleg,... probabil, sper că Domnia Sa nu a auzit partea introductivă a discursului domnului Kelemen, în care a vorbit, printre altele, şi de Guvernul condus de domnul Tăriceanu, la vremea respectivă, printre acele guverne care, succesiv, au creat un cadru legislativ al apărării drepturilor minorităţilor naţionale, un cadru legislativ care a fost încălcat în momentul în care una dintre universităţile multiculturale, cea a UMF din Târgu Mureş, a considerat că legea nu i se aplică.

Mă rog, unii dintre colegii noştri, mai ieri aliaţi, au apărut cu discursuri de: "segregaţionism", "naţionalism deşănţat". Cred că astfel de discursuri şi interpretări ale legii, ale rolului statului şi ale minorităţilor naţionale în acest stat nu sunt binevenite, mai ales atunci când în această perioadă, în care Europa se confruntă cu o criză şi ca de obicei, în situaţii de criză, extremismul naţionalist ia amploare, am văzut, de exemplu, Grecia, sau voturile primite de reprezentanţii dreptei extremiste din Franţa, zic eu că nu e bine ca tocmai o coaliţie de guvernare să încerce să ocupe locul partidelor extremiste din România.

Nu vreau să comentez îndeaproape această intervenţie şi nici să mă bat cu argumente, pentru că am impresia că aceste argumente nu mai sunt ascultate. Totuşi, trebuie să spun un lucru pe înţelesul tuturor: autonomia nu este independenţă. Autonomia se exercită în limitele legislaţiei în vigoare într-un stat de drept. Şi dacă această coaliţie de guvernare luptă pentru respectarea autonomiei universitare, atunci trebuie să lupte şi pentru autonomia din cadrul universităţilor a unor comunităţi, prevăzută de legea adoptată de Parlament.

Mai ales trebuie ţinut cont de acest element de un Guvern care la instaurarea sa şi cu câteva zile înainte a tot vorbit despre respectarea legii şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor. Nu vă supăraţi, aţi avut dreptate când nu v-a plăcut că vechiul Guvern şi-a ţinut deputaţii în sală, nepermiţându-le să voteze cum doresc la voturile secrete cu bile. Dar cum interpretaţi dumneavoastră cât de stat de drept democratic şi reinstaurarea puterii Parlamentului este când 20 de oameni stau aici şi privesc fiecare deputat, când înşişi miniştrii trebuie să prezinte votul lor, nu care cumva să voteze împotrivă. Ce fel de stat de drept şi reinstaurare a regulamentului este când în Senat se încearcă a impune votarea, peste noapte, în plen, a unui proiect de lege vizând alegerile parlamentare, fără ca el să treacă tocmai pe la comisia specială, înfiinţată cu votul acestei majorităţi, care a fost instaurată exact pentru a da un verdict: "bun", "rău", "de modificat" despre orice lege care vizează alegerile parlamentare.

Şi vă spun sincer, mi-e teamă. Aţi declarat că nu veţi mai face epurări politice şi veţi face schimbările până la nivelul secretarilor de stat. Aştept cu viu interes şi cu speranţă. Nu care cumva să ne trezim peste noapte, aşa, ca la începutul lunii ianuarie 2009, să înceapă epurările etnice în judeţele noastre.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Valeriu Tabără - exprimarea unui punct de vedere referitor la Programul de guvernare;

Are cuvântul domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Chiar dacă sala este goală, ceea ce vreau să comunic prin această declaraţie politică este un punct de vedere referitor la Programul de guvernare, care ar fi trebuit să fie prezentat ieri, cu ocazia învestirii Guvernului Ponta.

Vreau să fac precizarea că, de 16 ani de când sunt în Parlamentul României, elaborând şi aprobând foarte multe dintre programele cu care s-a guvernat această ţară, rar mi-a fost dat să citesc şi să analizez un program de guvernare sau o secvenţă de program de guvernare pentru acest domeniu care este atât de important pentru România, cum este agricultura şi dezvoltarea rurală.

Am în faţa mea cele 8 puncte care fac obiectul acestui program şi aş vrea să fac câte un mic comentariu pentru fiecare.

- Accelerarea procesului de comasare a terenurilor agricole prin măsuri de sprijinire a efectuării cadastrului, asigurarea cadrului legal şi instituţional necesar comasării adoptate.

Este o frază aruncată, o idee, dincolo de ceea ce înseamnă fondul acestei probleme, pentru că, aşa cum este pusă ea, este doar o enunţare fără a avea şanse de aplicare. Şi aici aş vrea să fac precizarea, pentru că uită cei care ieri au fost învestiţi cu guvernarea că în 1993 cadastrul a fost predat de la Ministerul Agriculturii, de altfel, nu numai cadastrul, ci o seamă de alte instituţii ajutătoare în politicile agricole româneşti către alte instituţii, pe timpul cât au fost cedate, ele fiind fără niciun efect.

- Accesul fermierilor la apa pentru irigaţii prin facilitarea cumpărării de energie la cost de producător

Trebuie să le spun autorilor acestui program că acest demers este făcut către Ministerul Economiei, dar, în acelaşi timp, trebuie să le reamintesc că, datorită acelor contracte cu băieţii deştepţi, fermierii noştri nu au ajuns la un astfel de tip de energie. Este, într-adevăr, o ţintă bună.

- Implementarea unui program special de refacere a infrastructurii de irigaţii cu finanţare din fonduri europene

Reamintesc celor care scriu acest punct că un astfel de program este lansat, este în finalizare pentru anumite sectoare de irigaţii. De altfel, o prezentare a acestei situaţii va fi pe data de 15 mai, cu fonduri de la Banca Mondială şi nu ar fi fost lipsit de importanţă de a-şi fi propus autorii acestui program să extindă practic programul acesta de reabilitare a sistemelor de irigaţii cu sistemul sau pe principiile pe care se desfăşoară la această dată acest program. Pe de altă parte, era important de văzut care este conceptul privind sistemele de irigaţii din România, având în vedere costul acestora prin ceea ce avem la această dată. Şi nu întâmplător, în perioada în care am fost ministru, am lansat ideea dezvoltării investiţiei pe Canalul Siret-Bărăgan.

- Realizarea unui program pe termen mediu şi lung pentru sectorul legume şi fructe.

Reamintesc că este lansat acest program, că există trei surse de finanţare; în primul rând, prin APIA, prin Măsura 1.2.1 şi 1.2.3 din PNDR.

- Crearea unui fond de creditare a beneficiarilor de proiecte din PNDR.

Reamintesc că este elaborată ordonanţa de urgenţă şi, mai mult, principiile de creditare absolut necesare, de altfel, au fost discutate şi la Uniunea Europeană, pentru a fi finanţate prin PNDR.

- Sprijinirea producătorilor din sectorul zootehnic prin plăţi pentru bunăstarea animalelor

Le reamintesc că programul este finalizat pentru porcine, urmând să fie refăcut pentru sectorul de păsări, astfel încât aceste două sectoare să poată primi subvenţii prin PNDR.

Susţineţi dezvoltarea sectorului forestier prin programe naţionale, fonduri europene şi aşa mai departe. Este incredibil cât de puţin spaţiu este afectat şi cât de puţine idei pentru un sector de importanţă deosebită şi rămân, de asemenea, consternat de faptul că nici de data aceasta nu s-a reuşit ca sectorul de păduri, sectorul forestier să fie trecut la Ministerul Agriculturii, aşa cum se găseşte el şi în toate celelalte ţări europene.

- Crearea unui concept modern de dezvoltare a satului românesc care să fie implementat prin noul PNDR 2014-2020.

Le reamintesc autorilor că toate principiile şi elementele de poziţie privind noua politică agricolă comună au fost elaborate, iar poziţia României a fost prezentată şi precizată, în care unele măsuri sunt de importanţă deosebită şi inclusiv negociate.

- Continuarea reconversiei în sectorul viticol, reconversia în sectorul pomicol, neplafonarea plăţilor pentru unităţile economice, programele pentru fermele mici, politici specifice pentru zonele montane, o susţinere mai înaltă pentru o mobilitate mai înaltă între măsurile din pilonul 1 şi 2 ale politicii agricole comune; instituirea unor programe de gestionare a resurselor naturale - sol, apă, resurse genetice, inclusiv aici intră şi problemele legate de dezvoltarea şi asigurarea surselor financiare pentru irigaţii.

Este important de ştiut că în programul pentru agricultură Guvernul Ponta nu aduce elementele noi. Dar ceea ce este cel mai important lucru şi care a fost neglijat este continuarea unor proiecte care au fost începute şi care fac obiectul inclusiv al politicii agricole acceptate de România în perioada 2007-2014 şi care sunt în curs de desfăşurare, cu obiective extrem de clare pentru anul 2012-2013 pentru ceea ce înseamnă valorificarea la maximum a fondurilor europene. Amintesc doar că pentru anul 2012, indiferent ce s-ar spune, activitatea Ministerului Agriculturii se va desfăşura pe un buget care are la dispoziţie 14 miliarde de euro, din care 5,9 miliarde din fondurile europene.

Şi reamintesc domnului ministru şi domnului prim-ministru Ponta că aici lipseşte doar un miliard de lei care ar fi trebuit să fie acceptat în anul 2012. Având în vedere însă politica de austeritate şi în special politica preventivă acest miliard a fost tăiat, din păcate.

Şi trebuie să mai reamintesc încă un lucru, că anul 2012, spre deosebire de anii anteriori, este fără niciun fel de datorii. Dacă în anul 2011 datoria a fost de circa 150 de mii de lei, în anul 2009 pentru anul 2010 ministerul a trebuit să achite circa 500 de milioane de euro. Cât de simplu, doar necesarul de gospodărire bună a ministerului ar trebui să fie aşezat ca obiectiv principal.

Am să revin şi cu alte date legate de situaţia la zi din Ministerul Agriculturii şi a ceea ce trebuie făcut în acest sector cu care, de altfel, nu trebuie să ne jucăm.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - Guvernul Ponta readuce încrederea în economia românească;

Din partea PSD, domnul deputat Andrei Sava.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Guvernul Ponta readuce încrederea în economia românească".

"România - ţara tuturor experimentelor sociale şi economice" nu mai este de ieri un slogan de actualitate. A fost nevoie, iată, de aproape 3 ani şi jumătate de guvernare haotică şi fără niciun orizont, de 15 asumări de răspundere prin care a fost golit de conţinut Parlamentul, de scăderea fără precedent a nivelului de trai, dar şi de eşecul ultimei mascarade politice încercate de preşedintele-jucător prin instalarea Guvernului Ungureanu pentru ca România să revină la normalitate. După 3 ani şi jumătate de amatorism la guvernare, odată cu debarcarea guvernului Ungureanu şi trecerea cu un număr impresionant de voturi a Guvernului Ponta, România poate beneficia în sfârşit de un Guvern format din profesionişti, un Guvern responsabil, pregătit să facă faţă rigorilor crizei economice încă prezente în Europa. În următoarele minute mă voi referi chiar la impactul extrem de pozitiv pe care acest nou Guvern îl poate aduce mediului economic românesc în aceste vremuri dificile în toată Europa.

Doamnelor şi domnilor,

Instalarea Guvernului Ponta, susţinut de peste două treimi din populaţie, este un semnal extraordinar pentru restabilirea încrederii românilor, dar şi a investitorilor străini în actul de guvernare din România. Nu este niciun secret că dincolo de a fi o ştiinţă, economia este, mai ales în timpuri de criză, arta edificării unor măsuri care să aducă încrederea populaţiei şi care să imprime optimism în acţiunile economice. De ce? Pentru că astfel, consumul nu se diminuează semnificativ, aşa cum a fost din 2009 încoace. Pentru că astfel rata investiţiilor străine directe nu coboară dramatic, aşa cum este din 2009 încoace, în timp ce colectarea taxelor şi impozitelor la bugetul statului atinge valori ruşinoase. Şi, nu în ultimul rând, pentru că politica de creditare nu ar fi avut atât de mult de suferit ca în ultimii 3 ani, dacă soluţiile la exagerările perioadei antecriză vizau ajustări în politica de reglementare a activităţilor bancare, şi nu închiderea totală a robinetului creditelor şi, implicit, omorârea firmelor mici şi medii din economia românească.

Veţi spune, şi pe bună dreptate, că simpla inversare a polilor de putere prin venirea la guvernare a unei echipe care se bucură de simpatia populaţiei nu este suficientă pentru consolidarea acestei încrederi pe termen mediu şi lung. Da, doamnelor şi domnilor, este nevoie de mult mai mult, şi noul Guvern Ponta oferă cu prisosinţă argumentele unui asemenea curs dătător de speranţă pentru România.

Vorbim în primul rând de un program de guvernare lucid şi suficient de bine articulat pentru trasarea direcţiilor de acţiune pentru următoarele şase luni, dar şi pentru următorii 4 ani, după ce USL va fi câştigat şi alegerile parlamentare din toamnă.

Din punct de vedere economic, Guvernul Ponta se va axa pe creşterea ratei de colectare a veniturilor la buget, pe diminuarea contribuţiilor sociale, pe refacerea atractivităţii mediului investiţional, pe reducerea TVA, pe atragerea convingătoare a fondurilor europene şi, nu în ultimul rând, pe stimularea consumului printr-o politică salarială mai dreaptă. În acelaşi timp, Guvernul Ponta va revizui politica de redevenţe în sectorul resurselor minerale, va termina cu contractele de tipul celor cu "băieţii deştepţi" din energie şi va diminua din proporţiile economiei subterane. Toate aceste măsuri vor conduce la reducerea considerabilă a evaziunii fiscale şi la creşterea ratei de colectare a veniturilor la bugetul de stat, prin care vom crea resurse pentru finanţarea sectoarelor economice lăsate de izbelişte în ultimii 3 ani şi jumătate.

Vorbim în al doilea rând de profesionalismul echipei chemate să pună în practică acest program. Nu mai vorbim de directoraşi de administraţie fiscală judeţeană puşi peste noapte miniştri de finanţe. Nu mai vorbim nici de doamne care au făcut doar din poşetele scumpe un posibil brand al României. Vorbim în schimb de un ministru de finanţe extrem de respectat, de un ministru al economiei care vine cu idei clare şi mature pentru revigorarea mediului de afaceri din România sau de un ministru al mediului care va reuşi, spre deosebire de predecesorii săi, să atragă fondurile europene numeroase puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Acestea sunt doar câteva motive pentru care echipa Ponta este una experimentată şi extrem de credibilă pentru o Românie care să facă faţă cu adevărat crizei economice europene şi să crească nivelul de trai al tuturor românilor.

Vorbim, nu în ultimul rând, de revenirea la normalitate în ceea ce priveşte relaţia dintre alegători şi aleşi, dintre putere şi opoziţie, dintre Guvern şi Parlament, pe scurt, între stat şi societate. Guvernul Ponta are toate argumentele pentru a inversa cursul absurd pe care pornise România de trei ani încoace, cu preţul sărăcirii şi aruncării în disperare a milioane de români. În urmă cu trei ani România se lăuda în Europa cu o rată a şomajului la un nivel scăzut record de 4%, dar în numai doi ani de guvernare Boc s-a atins un maxim de 7,6%. Instaurarea Guvernului Boc a coincis cu instaurarea crizei în România, iar măsuri derapante, precum creşterea TVA de la 19% la 24%, în condiţiile scăderii puterii de cumpărare a românilor, au consolidat prăbuşirea economiei româneşti. Noul Guvern a demonstrat în doar o săptămână că tot arsenalul de vorbe goale aruncat de fosta putere în trei ani şi jumătate era de fapt o imensă minciună menită a permite unei clientele de partid în a se înfrupta din bugetul statului, în timp ce românilor li se tăiau pensii şi salarii la cote nemaiîntâlnite în nicio ţară civilizată. Aceste măsuri de super-austeritate au stupefiat toată Europa şi au distrus un ţesut social construit cu greu în perioada 2000-2008, ani în care ţara noastră a reuşit să intre cu adevărat în Europa. Discursul ponderat şi matur al noului Guvern, dar şi maniera în care în doar câteva zile noii miniştri au convins instituţiile financiare internaţionale, în frunte cu FMI, de oportunitatea măsurilor noastre de stimulare economică reprezintă argumente solide pentru ca românii să aibă şi în continuare încredere în acest nou Guvern. În săptămânile viitoare românii vor redescoperi şi alte drepturi furate de fosta guvernare, aşa cum sunt dialogul social autentic sau reprezentarea reală a voinţei lor în Parlament, şi nu în asumări nelimitate de răspundere în Guvern.

Doamnelor şi domnilor,

Chiar dacă greul nu a trecut în Europa, România poate acum să spere, poate acum să creadă din nou într-o viaţă normală şi într-un nivel de trai care să crească an de an. Instalarea Guvernului Ponta este garanţia că în următoarele şase luni, dar şi în următorii patru ani, toate excesele antieconomice din ultimii ani vor fi estompate, iar economia va fi lăsată liberă să crească, fără intervenţia unor găşti al căror singur scop este capturarea statului şi a resurselor sale. Din toate aceste motive, încrederea este cuvântul-cheie care defineşte noul Guvern Ponta. Iar schimbarea însoţită de încredere este partenerul de cursă lungă al performanţelor economice.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Mai doreşte cineva să intervină? Nemaifiind domni deputaţi care să dorească să intervină, încheiem aici şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi.

Vă doresc o zi bună!

 
     

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - Exploatarea minorilor prin muncă trebuie stopată;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Exploatarea minorilor prin muncă trebuie stopată"

Apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului constituie o preocupare permanentă a tuturor sistemelor de drept. În orice societate, viaţa omului şi în special a copilului a fost ocrotită de către legiuitor încă de la primele forme de organizare statală, considerându-se a fi valoarea absolută a societăţii.

Potrivit art. 49 din Constituţia României - "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise". Totuşi, aceste prevederi par a fi unele străine de aplicare în cazul copiilor exploataţi prin muncă şi cerşetorie, care se agravează de la o zi la alta. Studiile arată că exploatarea sexuală a minorilor, cerşetoria şi exploatarea copiilor prin muncă au crescut în Moldova şi Transilvania cu 75%, înregistrându-se 263 de cazuri în 2011, faţă de 151 de cazuri în anul 2010.

Potrivit raportului pe 2011 elaborat de Comitetul European pentru Drepturile Sociale, în 6 situaţii analizate, referitoare la "dreptul copiilor şi adolescenţilor la protecţie", România a primit concluzii de neconformitate. În raport se menţionează de asemenea că, deşi Inspecţia Muncii a semnalat sute de cazuri în care copiii efectuau diverse activităţi lucrative, în unele situaţii în condiţii foarte grele, tribunalele au decis închiderea dosarelor respective. Argumentele invocate au fost lipsa unor dovezi suficiente pentru angajarea unei proceduri penale, neexistând elemente care să justifice pericolul pentru societate, cât şi faptul că Ministerul Justiţiei nu deţine statistici privind sancţiunile aplicate.

Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Acestora trebuie să ne alăturăm şi noi, cei care putem modifica legile. Sunt inacceptabile situaţiile în care tinerii angajaţi pentru munci casnice nu sunt protejaţi de legislaţia muncii şi dreptul acestora de a primi o remuneraţie corectă sau o alocaţie corespunzătoare nu este garantat prin lege. Toate acestea se întâmplă pe fondul dat de lipsa unei distincţii legislative între angajaţii pentru munci casnice şi alte categorii de lucrători. Mai mult, pe lângă aceste lacune pe care trebuie să le corectăm, este necesară implementarea unor noi proiecte şi programe care să transfere anumite funcţii de protecţie de la nivel judeţean la nivel de municipii, oraşe şi comune, deoarece ariile mai restrânse se pot monitoriza mult mai eficient.

Având în vedere cele prezentate mai sus, îmi exprim îndemnul către dumneavoastră, spre a încerca să găsim soluţii imediate pentru protejarea acestor tineri din câmpul muncii, dar şi pentru reducerea numărului de copii nevoiţi să lucreze, prin oferirea în primul rând a accesului la educaţie. Aceasta reprezintă o condiţie fundamentală pentru reducerea sărăciei şi eliminarea premiselor exploatării copiilor în câmpul muncii. Totodată, la fel de importantă este şi asigurarea de servicii de consiliere atât psihologice, cât şi medicale, acolo unde este cazul.

    Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul energiei din România trebuie să îşi redobândească integral independenţa;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul energiei din România trebuie să îşi redobândească integral independenţa"

Aş dori să îmi exprim punctul de vedere în legătură cu una dintre măsurile incluse în Programul de guvernare al noului Cabinet condus de Victor Ponta, şi anume, asigurarea independenţei ANRE, prin trecerea sa în subordinea Parlamentului, în vederea transpunerii Directivei Europene, Pachetul 3 Energie.

Măsurile principale pe care le solicită acest pachet în cazul ţării noastre sunt ca România să asigure deschiderea pieţei energiei prin liberalizarea preţurilor, precum şi creşterea investiţiilor şi a siguranţei energetice. Termenul de transpunere în legislaţia naţională, respectiv 3 martie 2011, a fost cu mult depăşit. De altfel, Comisia Europeană a demarat la sfârşitul anului trecut procedura de infringement. Prin urmare, în fiecare moment ne expunem posibilităţii plătirii unor amenzi usturătoare, pe care nu ni le putem permite. Şi toate acestea sunt doar din cauza lipsei de responsabilitate şi mobilizare din partea guvernanţilor în tratarea acestui subiect.

ANRE este cea în măsură să reglementeze cerinţele Comisiei Europene, prin desfăşurarea întocmai a obiectului său de activitate, şi anume: elaborarea, stabilirea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, precum şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Parcursul ANRE nu a fost deloc unul constant în ultimii trei ani de zile. Modificările aduse statutului acesteia şi mijloacelor sale de susţinere financiară au afectat serios imaginea instituţiei. Schimbarea principală care a alarmat Comisia Europeană a fost cea din 2009, când s-a hotărât trecerea ANRE de sub coordonarea primului ministru în subordinea directă a acestuia şi modificarea regimului de finanţare, prin introducerea obligativităţii de a ceda statului banii surveniţi din taxele percepute şi de a fi implicit susţinută financiar de stat. Ori acest lucru a presupus o limitare a cheltuielilor salariale şi spargerea nucleului de specialişti ai instituţiei.

Chiar dacă ulterior, în 2010, s-a revenit la sistemul de autofinanţare a instituţiei, imaginea acesteia a fost periclitată. De la o instituţie privită în termeni laudativi şi apreciată înainte de aderare pentru competenţa specialiştilor săi şi buna implementare a acquis-ului comunitar, a ajuns să fie considerată o instituţie lipsită de independenţă şi influenţată politic. În mod firesc, acest lucru nu a convenit Comisiei Europene, care a sesizat în mai multe rânduri autorităţile române în privinţa nevoii de remediere a acestor deficienţe, astfel încât transpunerea normelor comunitare din domeniul energiei să se poată realiza. Lucrurile au fost, însă, rezolvate doar parţial. Au existat câteva proiecte legislative, însă ele au fost contestate pe parcursul anului trecut datorită conţinutului neconform cu solicitările Comisiei.

În acest context, salut preocuparea noului Guvern, exprimată aşa cum este stipulat la punctul 4 al capitolului Economie, Comerţ şi Mediu de Afaceri din Programul de Guvernare al USL: "Implementarea corectă a legislaţiei europene în domeniul energiei ("Pachetul 3 energie") şi asigurarea independenţei reglementatorului, prin trecerea ANRE în subordinea Parlamentului".

Ca parlamentar, voi susţine trecerea acestei instituţii în subordinea Parlamentului României pentru că ipostaza în care se află acum - în subordinea Guvernului - îi subminează puternic acesteia independenţa. Cred că este limpede pentru noi toţi că fără o instituţie complet independentă de orice interese, inclusiv politice, nu vom putea niciodată atinge dezideratul unei pieţe a energiei transparente şi concurenţiale. De asemenea, având în vedere presiunea pe care o exercită Comisia Europeană prin procedurile de infringement, în vederea transpunerii directivelor europene, este esenţial ca toate aceste schimbări să fie realizate în cel mai scurt timp.

    Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică intitulată A venit vremea românilor!;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"A venit vremea românilor!"

Istoria ultimilor săptămâni arată că puterea nu este veşnică! Cei care se credeau veşnici au descoperit şi ei acest lucru! Veşnic este, din păcate, obiceiul de a crede că poţi să ai acelaşi comportament chiar dacă tu nu mai ai aceleaşi marionete cu care să te joci. Nu mă refer la obiceiul preşedintelui de a merge la cumpărături în supermarket sau de a lua în băşcălie jurnaliştii, ci mă refer la obiceiul de a se crede prim-ministru, de a se crede jucător.

Duminică, în cadrul conferinţei de presă în care s-a pronunţat în legătură cu vizita FMI în România şi cu majorarea salariilor personalului bugetar, preşedintele a demonstrat că nu îşi poate schimba comportamentul.

Astăzi, România are un nou Guvern care, din fericire, nu mai poate fi controlat de către Preşedintele României. Singurul care nu acceptă această idee este preşedintele! Personal consider că este bine că noul Guvern nu mai poate fi controlat, sub nici o formă, de preşedinte fiindcă un astfel de control nu făcea altceva decât să dăuneze cetăţenilor din România. Să nu uităm că preşedintele a fost cel care a ieşit la televizor şi a anunţat tăierea salariilor bugetarilor şi tot preşedintele a susţinut impozitarea pensiilor, indiferent de mărimea acestora. Acelaşi preşedinte care conducea, de facto, Guvernul Emil Boc sau Guvernul Ungureanu a patronat contractele băieţilor deştepţi din energie, dar şi închiderea şcolilor şi a spitalelor. Românii trebuie să nu uite faptul că acelaşi preşedinte s-a exprimat public în favoarea exploatării cu cianuri de la Roşia Montana şi a fost cel care a patronat şi intenţia Guvernului Ungureanu de a vinde resursele de cupru din România!

Din fericire, toate relele făcute de oamenii lui Băsescu în ultimii opt ani de zile vor fi remediate de Guvernul Ponta. Aşa cum s-a anunţat deja, salariile bugetarilor vor fi majorate cu 8% în luna iunie, ca şi pensiile, totul fără a fi afectată inflaţia! Pentru mine acest semnal este un prim pas către intrarea în normalitate.

De asemenea, aşa cum a anunţat ministrul economiei, contractele cu băieţii deştepţi din energie vor fi renegociate în 10 zile, iar preţul gazelor nu se va majora în 2012!

Cred că acestea sunt dovezile clare ale faptului că România intră uşor, dar sigur, într-o zonă de normalitate. Într-o zonă în care guvernanţii nu iau pielea de pe cetăţenii acestei ţări în favoarea unui grup de interese care face bani din energie ieftină, din bazine olimpice în sate sau telegondole care nu duc nicăieri.

Sper că acest climat de normalitate să nu mai fie disturbat de către Preşedintele României! Vremea jucătorilor a trecut. Acum a venit vremea românilor!

    Constantin Severus Militaru - declaraţie politică având ca temă Guvernul plagiat!;

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Guvernul plagiat!"

În data de 27 aprilie, Parlamentul României a adoptat, pentru a doua oară în istoria post-decembristă, moţiunea de cenzură înaintată de opoziţia parlamentară. A fost un exerciţiu democratic, care a verificat pe deplin controlul parlamentar asupra guvernului. Ceea ce trebuie spus şi nu trebuie uitat este modul în care s-au strâns voturile necesare pentru ca această moţiune să fie adoptată. Dacă moţiunea a purtat numele "... guvernul şantajabil", românii trebuie să ştie că ea a fost adoptată tocmai prin şantaj, prin constrângeri şi presiuni la adresa parlamentarilor care au decis în ultimele momente să dea un vot de blam unui guvern care nu se instalase decât de 78 de zile şi care realizase mai mult decât au făcut alţii în ani şi ani.

Sunt lucruri care nu trebuie uitate, pentru că nu căderea unui guvern vulnerabilizează democraţia, ci modul în care votul a fost influenţat şi concertat către cauze care nu au în vedere interesele românilor.

Întorcându-mă către viitor, către premierul desemnat de Preşedintele României, trebuie să recunosc că am avut marea curiozitate cum a coborât liderul opoziţiei din talk-showuri în viaţa economico-socială reală.

Nu mare mi-a fost mirarea să văd că între poveştile demagogice de la televizor şi guvernarea ţării e o mare diferenţă. Nu am regăsit în programul de guvernare al tânărului "Che Guevara" nici un câine cu covrigi în coadă! Ci, dimpotrivă, toate injuriile şi calomniile aduse la adresa guvernării PDL sunt cu mare evlavie lăudate în propriul program de guvernare: programul de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, restabilirea echilibrelor bugetare, execuţie bugetară prudentă ... şi multe altele!

Când să vă creadă românii, domnule Ponta, atunci când rejectaţi aceste măsuri sau acum, când le-aţi copiat în programul dumneavoastră de guvernare?

Eu aş zice să nu vă creadă deloc. Pentru că demagogia v-a adus la guvernare şi tot ea vă va trimite în scurt timp într-un concediu prelungit.

    Florian Daniel Geantă - declaraţie politică despre Lupoaica lu’' Oprescu;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Lupoaica lu'’ Oprescu"

Titlul declaraţiei mele nu este în nici un caz vreo eroare gramaticală, ca aceea a fostului ministru desemnat al educaţiei din cabinetul Ponta, ci doar o dublă ironie la adresa actualului, încă actualului, primar al Capitalei.

Ironia gramaticală porneşte de la vocabularul suburban şi necioplit cu care primul primar al ţării ne-a obişnuit. Cuvinte sau prepoziţii precum "bă", "mă", "pă", "dă" şi multe alte exemple mult mai indecente ce ţin de limbajul mai degrabă al celor care au făcut primele patru clase la seral, sunt nedemne pentru un edil care ar trebui să fie cartea de vizită a ţării noastre.

Cel de-al doilea aspect, pe care îl vizează ironia declaraţiei mele, se referă la singura şi impresionanta realizare a celor patru ani de mandat ai domnului Oprescu, şi anume, statuia Împăratului Traian cu lupoaica. Mai mult, nici această realizare nu poate fi considerată o realizare, luând în calcul goliciunea indecentă a personajului central. Sau, poate, tocmai acest din urmă aspect reflectă un mesaj important adresat bucureştenilor, despre cât i-a păsat primarului Oprescu de oraşul nostru.

Mulţi ar spune că tot ce am afirmat eu reprezintă o simplă declaraţie politică, ca urmare a confruntărilor politice din partidele politice.

Eu vă spun că nu este deloc aşa! Vă rog să chestionaţi fiecare locuitor sau vizitator al Capitalei, dacă poate recunoaşte vreun aspect pozitiv care să fie identificat cu activitatea actualului edil. Oamenii nu au ce răspunde, nici dacă vor! Pasajul Basarab, stadionul Arena Naţională, inelul de centură şi alte proiecte de infrastructură sunt proiecte la care Oprescu nu a contribuit decât prin tergiversare, prin amânarea termenelor de execuţie, pentru ca cetăţenii să-l identifice pe el ca "erou".

Îl avertizez pe domnul Oprescu de faptul că nici un bucureştean nu mai poate fi prostit de faptele şi vorbele sale golăneşti, iar de incompetenţa şi reaua-credinţă ne-a convins pe toţi.

    Stelică Iacob Strugaru - declaraţie politică despre Ce politici trebuie să promoveze România;

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Ce politici trebuie să promoveze România"

Căderea Guvernului Ungureanu, în data de 27 aprilie, a fost un exerciţiu democratic, aşa cum şi învestitura noului guvern face parte din uzanţele parlamentare ale democraţiilor funcţionale. Cu toate acestea, nu putem să nu remarcăm, că cei care doresc să guverneze în următoarele şase luni au fugit mişeleşte în anul 2009 de la guvernare, atunci când ţării noastre i-a fost rău.

Acum, când România are, poate, cea mai stabilă poziţie financiară din Europa Centrală şi de Est, toată lumea îşi doreşte să guverneze. Prin sacrificiile românilor, asumate prin deciziile guvernelor PDL, există astăzi suficiente resurse pentru reîntregirea salariilor din sectorul bugetar, există astăzi suficiente resurse pentru susţinerea investiţiilor publice şi pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare externă.

Cine nu-şi doreşte oare să conducă România în aceste condiţii financiare favorabile?

Îmi doresc ca viitorul guvern să nu îşi bată joc de această situaţie favorabilă şi de sacrificiile făcute, nu de clasa politică, ci de români!

Ca parlamentar al PDL, consider că viitoarea direcţie de guvernare trebuie să se bazeze pe menţinerea echilibrelor macroeconomic atât de greu câştigată şi reconfigurarea politicilor de stimulare a investiţiilor străine directe.

Recesiunea pe care Uniunea Europeană a traversat-o s-a reflectat şi în ritmul tot mai scăzut al investiţiilor străine directe către România, determinând locuri de muncă tot mai puţine şi încasări bugetare mai modeste.

Principala sarcină a viitoarelor politici economice trebuie să fie legată de creşterea atractivităţii mediului de afaceri din România şi de stimularea menţinerii delocalizărilor deja existente. De asemenea, capitalul autohton trebuie stimulat să se dezvolte şi să poată face faţă competiţiei extrem de puternice de la nivel european.

Ca să fiu mai concis, în ultimii trei ani ne-am stabilizat şi reformat, iar de acum înainte este vremea stimulării creşterii economice, cel puţin la potenţialul economiei.

    Dragoş Gabriel Zisopol - declaraţie politică: - Mesajul Excelenţei Sale, domnul Karolos Papoulias, preşedintele Republicii Elene, adresat diasporei cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei - 25 martie 1821;

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"Mesajul Excelenţei Sale, domnul Karolos Papoulias, preşedintele Republicii Elene, adresat diasporei cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei - 25 martie 1821"

Am deosebita onoare şi plăcere să pot citi, în cadrul Camerei Deputaţilor din România, mesajul excelenţei sale - domnul Karolos Papoulias - Preşedintele Republicii Elene, prilejuit de împlinirea a 191 de ani de la începutul Revoluţiei Elene din 1821.

"Dragi compatrioţi,

Sărbătoarea din 25 martie constituie pentru toţi grecii ziua rememorării naţionale şi de aducere a tributului de onoare tuturor celor care, cu eroism şi abnegaţie, au dat lupta supremă pentru libertatea şi independenţa naţională a ţării noastre.

În această luptă, şi-au unit forţele fraţii noştri din diaspora, dar şi filoelenii voluntari, pătrunşi de entuziasmul inspirat de strădania eroică a poporului nostru pentru cucerirea libertăţii.

În prezent, continuaţi să fiţi ambasadorii spiritului şi culturii greceşti, suportul moral al elenismului, cei care luptă să facă faţă crizei economice mondiale.

Preţul este greu, şi totuşi, se menţine ridicat sentimentul că vom putea depăşi dificultăţile actuale, ca de fiecare dată, aşa cum ne învaţă istoria şi tradiţiile unui popor care ştie să lupte şi să câştige, a unui popor care dispune de curajul şi responsabilitatea de a alege în clipele grele, acel drum ce va conduce la redobândirea progresului şi competitivităţii ţării.

Doresc, cu această ocazie, să vă exprim stima şi mulţumirile mele pentru implicarea şi contribuţia dumneavoastră în redobândirea imaginii mondiale a Greciei, precum şi în apariţia unui nou spirit al filoelenismului care vine să sprijine strădaniile depuse de poporul nostru în depăşirea crizei.

Vă urez din tot sufletul, dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră, sănătate, succes şi progres."

Cu această ocazie, permiteţi-mi ca în calitate de preşedinte şi deputat al Uniunii Elene din România, să transmit grecilor şi filoelenilor de pretutindeni - la mulţi ani!

    Dragoş Gabriel Zisopol - declaraţie politică: - 21 februarie - Ziua Internaţională a Limbii Materne;

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"21 februarie - Ziua Internaţională a Limbii Materne"

În Conferinţa Generală UNESCO din 17 noiembrie 1999, data de 21 februarie a fost proclamată "Ziua Internaţională a Limbii Materne", prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare.

La originea deciziei UNESCO a fost "Ziua Mişcării pentru Limbă", comemorată în Bangladesh începând din 21 februarie 1952, în amintirea studenţilor de la Universitatea din Dacca, ce au fost ucişi de poliţia locală sub pretextul că au militat pentru recunoaşterea limbii Bengali în Pakistan (atunci cuprindea statul Bangladesh).

Potrivit statisticilor UNESCO, din anul 1950 şi până în prezent au dispărut peste 250 de limbi, iar multe altele sunt în pericol de dispariţie. Printre limbile ameninţate se află şi cele care sunt vorbite de mai puţin de 10.000 de persoane.

În prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai mult de jumătate din cele 6.000 de limbi care se vorbesc în lume se află în pericol de dispariţie. La fiecare două săptămâni dispare o limbă de pe planetă. Războaiele, exodurile forţate, stigmatizările, procesul de migraţie şi de contopire a unor dialecte, impunerea prin mijloacele de comunicare şi informare în masă a unor limbi dominante sunt câteva din cauzele care au dus la dispariţia limbilor şi implicit a moştenirii culturale corespunzătoare.

Începând din anul 2000, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale, prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare.

Uniunea Elenă din România, ca instituţie de utilitate publică, ce reuneşte cetăţeni români de origine greacă şi mulţi filoeleni, popularizează politicile UNESCO şi ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte multilingvismul, diversitatea culturală, libera circulaţie a persoanelor, patrimoniul cultural şi educaţia.

În acest context, începând din 2010, Uniunea Elenă din România organizează anual manifestări dedicate "Zilei Internaţionale a Limbii Materne" şi participă activ, prin intermediul Comunităţilor Elene teritoriale, la toate activităţile naţionale sau locale prilejuite de "Ziua Internaţională a Francofoniei", "Ziua Europeană a Limbilor" etc.

    Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică intitulată România are nevoie de speranţă. Guvernul Ponta i-o va oferi;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"România are nevoie de speranţă. Guvernul Ponta i-o va oferi"

Ne aflăm într-un moment în care românii nu mai au încredere în cei care îi conduc. Un moment în care aproape 80% dintre ei spun că ţara merge într-o direcţie greşită. Poate şi mai rău, românii şi-au pierdut speranţa. Nu mai au încredere că lucrurile pot evolua în bine. Că veniturile lor pot creşte sau că există condiţii pentru a obţine bunăstare aici, în ţară.

Când o naţiune îşi pierde speranţa, ieşirea din prăpastie se face greu şi anevoios. Guvernanţii nu trebuie şi nu pot să se lupte cu propriul lor popor. Ei trebuie să le ofere motive pentru ca aceia care i-au instalat în funcţii să creadă în redresarea situaţiei. Iată de ce este atât de important ca România să fie condusă de oameni capabili să ofere românilor speranţa reînnoită că lucrurile pot fi şi mai bune. Că salariile şi pensiile lor pot fi mai mari. Că spitalele în care se tratează pot fi mai bine echipate, medicamentele mai ieftine şi doctorii la post. Că şcolile în care învaţă copiii lor pot avea profesori mai buni şi mai bine motivaţi. Că pot exista mai multe locuri de muncă. Toate acestea sunt lucruri pe care Executivul trebuie să le ofere.

Iar eu cred că Guvernul Ponta, proaspăt validat de Parlament, este capabil să redea speranţa românilor. De aceea, am votat instalarea în funcţie a unui Cabinet de profesionişti, care promit să-şi folosească priceperea, determinarea şi energia pentru ca românilor să le fie mai bine. Cred că noul Guvern este capabil să guverneze mai mult pentru oameni şi mai puţin pentru cifre.

Faptul că Victor Ponta, în calitate de prim-ministru desemnat, promite respectarea legii e un lucru cum nu se poate mai încurajator. Reîntregirea salariilor bugetarilor şi plata către pensionari a CAS-ului care le-a fost luat pe nedrept fac parte din acest proces de reintrare în normalitate. Sunt elemente care pot face diferenţa în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Aceste măriri de venituri sunt drumul cel mai scurt către obţinerea reîncrederii din partea românilor. Sunt sigur că noul Guvern îşi va respecta cuvântul şi, în curând, cei care ne-au trimis în Parlament în speranţa că viaţa lor va fi mai bună vor începe să şi simtă asta.

Nu numai mărirea veniturilor românilor m-a făcut să votez Executivul USL, ci şi măsurile pro-active pe care urmează să le ia. Faptul că s-a pus în fruntea listei priorităţilor proprii crearea de noi locuri de muncă este semnalul unei schimbări de priorităţi. Pe primul loc trebuie să fie cetăţeanul şi echitatea socială. Atunci când oamenii au locuri de muncă, primesc salarii, cheltuiesc, produc şi creează bunăstare. Repornirea acestui circuit uitat în ultimii ani poate să fie principalul motor al unei creşteri economice sustenabile.

Crearea de noi locuri de muncă se poate face în două feluri. Pe de o parte, printr-un program extrem de important de investiţii care să pună economia în mişcare. Mai ales în provincie, unde problema este infinit mai gravă decât în Capitală. În felul acesta, vor putea să existe foarte multe noi locuri de muncă. Pe de altă parte, prin stimularea directă a posibililor angajatori. Iar acest lucru se poate realiza prin reducerea contribuţiilor sociale. Dacă firmele trebuie să plătească mai mulţi bani la bugetul de stat, îşi vor putea permite să angajeze mai mulţi oameni care să muncească, iar asta va atrage după sine o activitate economică mai importantă. Există condiţii propice pentru apariţia acestor un milion de locuri de muncă. Importantă este prioritizarea cheltuielilor şi, aşa cum îl ştiu eu pe premierul Ponta, acest lucru va fi făcut cu maximum de atenţie la detalii. Cred că, pentru cei care astăzi sunt şomeri, Cabinetul USL reprezintă şansa cea mai mare de a-şi găsi un nou loc de muncă.

Peste toate acestea se adaugă echipa de miniştri propusă de Victor Ponta. Cred că este de o calitate indubitabil mai mare decât ce a avut România în ultimii ani - oameni cu experienţă, foarte buni profesionişti. Faptul că au reuşit să-l aducă în Cabinet pe Florin Georgescu, unul dintre cei mai buni finanţişti ai ţării, este deja o mare reuşită.

Concluzia nu poate fi decât una singură: am foarte mare încredere în premierul Victor Ponta şi în echipa sa. Sunt sigur că vor scoate ţara din această pasă neagră şi vor oferi mai multă speranţă românilor.

    Vasile Ghiorghe Gliga - intervenţie intitulată 9 Mai -Ziua Europei;

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"9 Mai - Ziua Europei"

Se apropie o zi importantă pentru întregul continent, şi anume "Ziua Europei", sărbătorită în mod oficial pe 9 mai, încă din anul 1985.

Evenimentul a devenit deja o tradiţie, iar anul acesta există un obiectiv clar ce se propune a fi atins: înţelegerea şi însuşirea fiecărui cetăţean a valorilor Uniunii Europene. Importanţa acestui sistem numit UE este dată de faptul că la momentul actual este organismul care guvernează starea aproape a întregii Europe.

În ziua de 9 mai s-a făcut primul pas în vederea creării UE, atunci când în presa internaţională exista un apel către ţările Europei, printre care Franţa şi Germania, să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune, luând astfel naştere ideea unei federaţii europene.

Cu ocazia zilei de 9 mai, în anul 2006, în Parcul Herăstrău din Capitală au fost amplasate chipurile statuare ale membrilor fondatori ai Uniunii Europene, în semn de respect pentru uniunea ce astăzi se luptă să sudeze relaţii strânse între culturi diferite ale Europei.

"Ziua Europei" este sărbătorită în moduri diferite în unele oraşe. Dacă în Bucureşti evenimentul este concretizat prin concerte de muzică populară şi mese cu mici şi bere, în Timişoara anul acesta autorităţile invită cetăţenii să petreacă la Muzeul Satului, transportul fiind gratuit pe parcursul întregii zile.

Lumea de astăzi, în continuă schimbare, are nevoie de Europa, modelul european arătându-ne tuturor că o uniune mereu strânsă şi unită este posibilă, în condiţiile în care este bazată pe obiective şi valori comune.

În orice fel este sărbătorită această zi în statele membre, să nu uităm niciodată că nu este prea târziu pentru a ne uni şi a fi mândri că suntem membri ai Uniunii Europene şi cetăţeni ai Europei.

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică intitulată Cele 87 de zile ale Guvernului MRU;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Cele 87 de zile ale Guvernului MRU"

Mihai-Răzvan Ungureanu va rămâne în istoria postdecembristă a României ca premierul cu cel mai scurt mandat. A urmat astfel exemplul "primului" dat de Emil Boc - primul premier demis în urma unei moţiuni de cenzură.

Din fericire, moţiunea de cenzură "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!" iniţiată de opoziţie a reuşit să reducă existenţa cabinetului MRU la 87 de zile.

Prea mult, am putea spune, în 87 de zile guvernul nereuşind să adopte nicio măsură importantă pentru economia ţării, în ciuda bilanţului fantezist pe care ni l-a fluturat Ungureanu.

La fel de rupt de realitate ca şi Emil Boc (care visează că PDL va câştiga alegerile şi va continua guvernarea), Mihai-Răzvan Ungureanu îşi imaginează că activitatea mediocră a cabinetului său de mâna a doua a contribuit la stabilitatea financiară a ţării. "Obiectivul nostru a fost consolidarea creşterii economice a României. România e azi într-o situaţie economică stabilă din punct de vedere financiar. (...) Situaţia economică permite astăzi revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior măsurilor de austeritate asumate de Executivul anterior. Lăsăm aceste lucruri pregătite pentru a fi puse în practică, dar ce a fost esenţial a făcut acest Guvern" a susţinut Ungureanu la sfârşitul mandatului.

Oricât de mult a încercat acesta să îşi facă o retragere "în glorie", nu a reuşit decât să fie ridicol, împăunându-se cu mari realizări şi lăudându-se cu "galeria de oameni oneşti şi bine intenţionaţi" cu care a "făcut în două luni cât alt guvern în ani de zile". Dacă emiterea unui număr mic de ordonanţe de urgenţă poate fi interpretată ca o realizare a unui guvern, atunci îi putem înţelege mândria premierului demis. A dispărut oare simţul penibilului?

Din păcate, în ciuda tuturor declaraţiilor pompoase ale "ungurenilor" şi celorlalţi portocalii, avertismentele analiştilor economici şi a politicienilor aflaţi până acum în opoziţie s-au confirmat: puşculiţa statului este goală!

Tot ce au lăsat în vistieria ţării nenumăratele guverne Băsescu-Boc-MRU poate fi exprimat într-un singur cuvânt: vorbe!

"Există bani pentru reîntregirea salariilor. I-am făcut noi. Vorbim de bani recuperaţi din evaziune fiscală, vorbim de bani europeni, vorbim de bani din investiţii străine." Vorbele lui Ungureanu nu sunt altceva decât gogoşi electorale. Nu putem să credem că un intelectual de nivelul pretins al fostului premier nu ştie că nu putem folosi banii europeni pentru salarii şi că din investiţiile străine nu obţinem sume semnificative, datele oficiale indicând că acestea au scăzut cu peste 80%, sau că a uitat că el este cel care l-a demis pe şeful ANAF tocmai pentru că nu a reuşit să recupereze sumele propuse din evaziunea fiscală.

Chiar dacă se laudă că au transparentizat actul de guvernare şi că pe site-urile ministerelor, ale tuturor instituţiilor guvernamentale cheltuielile sunt expuse integral, nu ne-au explicat cum au virat sume fabuloase către puşculiţa portocalie sau cum au reuşit să aranjeze licitaţii pentru băieţii deştepţi, cum şi-au propus să vândă resursele naturale şi tot ce se mai putea vinde în ţara aceasta.

O primă analiză realizată de ministrul desemnat al finanţelor ne arată că situaţia este mult mai gravă decât a fost prezentată de fosta putere. "Hârtiile" au demonstrat foarte clar că nici guvernele Boc, nici guvernul MRU nu au prevăzut nici un ban pentru reîntregirea salariilor sau pentru restituirea sumelor furate din pensii.

Cu alte cuvinte, cei doi premieri demişi de moţiuni de cenzură ne-au înşirat vorbe goale despre bani care nu există, despre bani care sunt ... pe undeva ... şi pe care vor trebui să îi găsească cei care vor veni. După portocalii, potopul!

78 de zile au însemnat prea mult pentru România! 78 de zile de autism, de autosuficienţă şi aroganţă au fost de ajuns!

Am convingerea că succesul acestei moţiuni înseamnă întreruperea seriei premierilor de carton, adevărate marionete conduse de la Cotroceni.

Am convingerea că succesul acestei moţiuni va însemna revenirea la normalitate, va însemna sfârşitul politicii pumnului în gură, va însemna respectarea promisiunilor, transparenţă şi dialog!

Am convingerea că succesul acestei moţiuni este un prim răspuns la întrebarea obsedantă a românilor "când ne scăpaţi de ăştia?"

    Ioan Balan - declaraţie politică având tema Europa democratică reacţionează!;

Domnul Ioan Balan:

"Europa democratică reacţionează!"

Odată ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis să boicoteze Summitul de la sfârşitul acestei săptămâni, programat să se desfăşoare la Yalta, evident că mi-am pus imediat întrebarea ce motiv puternic putea să convingă liderul de facto al Uniunii Europene ca să apeleze la un astfel de gest diplomatic extrem.

Aflând, însă, despre motivul invocat de aceasta, nu am mai avut decât un singur semn de întrebare: de ce aşa de târziu?

Poziţia Germaniei, la care s-au raliat pe rând tot mai multe state europene, are la bază comportamentul autorităţilor ucrainene faţă de fostul premier Iulia Timosenko, judecată şi condamnată la şapte ani de temniţă.

Nici judecarea şi nici condamnarea acesteia nu au fost aduse în discuţie, ci modul în care acestea s-au făcut. Altfel spus, nu s-a respectat nici un standard internaţional de-a lungul desfăşurării procesului, iar după condamnare, situaţia fostului premier ocupă prima pagină a presei internaţionale: tratament inuman, violenţă fizică şi umilinţe, contracarate doar de greva foamei a deţinutei.

Mă bucur că Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, s-a raliat poziţiei europene în privinţa participării la Summitul de la Yalta. De asemenea, mă mai bucur că Preşedintele României nu doreşte şi boicotarea evenimentului sportiv Euro 2012, care va fi co-organizat de Polonia şi Ucraina, pentru că, aşa cum a susţinut şi domnia sa, sportul este sport şi nu trebuie să sufere din pricina evenimentelor politice.

Eu vă spun cu deosebită emoţie că îmi este greu să înţeleg de ce şi mai ales de unde atâta furie, de unde atâta cruzime asupra unei persoane de gen feminin, care astăzi nu mai deţine nici un fel de prerogativă în statul vecin. Singurul lucru care poate sta la baza acestui demers nedemocratic nu poate fi decât acela al anihilării unui simbol al statului ucrainean, al unui lider marcant al revoluţiei portocalii, al unui lider care dorea mai multă autonomie pentru ţara sa.

Sunt unul dintre cei care consideră că Ucraina aparţine Europei şi trebuie să facă parte din Europa nu numai geografic, teritorial, ci şi din punctul de vedere al valorilor democratice, al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Cred că boicotul Uniunii Europene faţă de Summitul de la Yalta nu are nicidecum obiectivul îndepărtării acesteia de Ucraina, ci, dimpotrivă, are un obiectiv corectiv, de a trage un semnal de alarmă că oficialităţile ucrainene trebuie să-şi călăuzească cetăţenii către un stat de drept solid şi către integrarea într-o familie europeană care împărtăşeşte valori democratice comune.

    Ghervazen Longher - marcarea unor sărbători cu semnificaţie deosebită pentru polonezii din România;

Domnul Ghervazen Longher:

În Polonia, începutul lunii mai stă sub semnul unor sărbători care au o semnificaţie deosebită şi pentru polonezii din afara graniţelor ţării, deci şi pentru cei din România.

Uniunea Polonezilor din România a organizat în Poiana Micului în ziua de 2 mai, un şir de manifestări pentru a sărbători Ziua Drapelului Poloniei şi Ziua Diasporei Poloneze (2 mai), Ziua Constituţiei (prima din Europa şi a doua după cea din Statele Unite) şi ziua Reginei Coroanei Poloniei (3 mai). Pe fondul acestor sărbători, s-au aniversat 170 de ani de le aşezarea muntenilor polonezi în Poiana Micului.

Festivităţile au început la ora 15.00 cu o Sfântă Liturghie solemnă concelebrată oficiată de Excelenţa Sa Petru Gherghel - episcop al diecezei de Iaşi, asistat de un grup de preoţi de la Universitatea Catolică din Lublin şi din decanatul de Bucovina. Partea religioasă s-a desfăşurat în noua biserică cu hramul Preafericitul Ioan Paul al II-lea care a fost consacrată la 21 mai 2011.

La ora 17,00 a început partea a II-a a festivităţilor ce s-au desfăşurat la Casa Polonă. La festivităţi au participat: Preasfinţitul Petru Gherghel - episcop de Iaşi, Consulul Republicii Polone la Bucureşti - Pawel Bogdziewicz, preoţii din Lublin şi din decanatul de Bucovina, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, ai unor instituţii descentralizate, ai tuturor asociaţiilor poloneze din Bucovina, localnici.

După partea oficială a urmat un program artistic ce a cuprins recitări şi cântece patriotice, precum şi dansuri populare poloneze.

De asemenea, a fost vernisată o expoziţie de artă plastică româno-polonă, cuprinzând lucrări ale lui Tymon Niesolowski (pictură) şi Mihai Panzaru-PIM (grafică).

    Sulfina Barbu - Despre responsabilitate şi un nou Guvern;

Doamna Sulfina Barbu:

"Despre responsabilitate şi un nou Guvern"

Intervenţia mea de astăzi vine la scurt timp, mai precis la nici o zi după emoţiile deja trecute ale domnului proaspăt premier al României. Mă voi referi exclusiv la un lucru aparent simplu, lesne de înţeles, şi dezirabil, cel puţin la nivel declarativ, pentru întreaga clasă politică. Acest lucru este responsabilitatea, doamnelor şi domnilor.

Responsabilitatea faţă de cei care ne urmăresc zi de zi cu speranţa că va fi mai bine, responsabilitatea faţă de cei care ne ascultă, responsabilitatea faţă de cei care ne critică şi responsabilitatea faţă de cei care ne votează. Responsabilitatea faţă de colegii noştri şi responsabilitatea faţă de normele elementare de conduită în viaţa politică. Responsabilitatea faţă de prezentul şi viitorul ţării noastre şi, nu în ultimul rând, responsabilitatea faţă de propria noastră conştiinţă, faţă de propriile noastre fapte şi cuvinte.

Timp de patru ani lungi, dumneavoastră, susţinători ai noului guvern USL, v-aţi delimitat de responsabilitate şi faţă de tot ce înseamnă acest concept. Aţi invocat, la fiecare pas, opoziţia politică, majoritatea fragilă a puterii abuzive şi aţi atacat cu bună-ştiinţă, credibilitatea instituţiilor publice din România, pornind de la Preşedinţie şi până la autorităţile locale conduse de reprezentanţii coaliţiei de guvernare. Dar, din păcate, nu v-aţi oprit aici. Nu! Aţi preferat să ajungeţi până acolo unde aţi atacat furibund şi lipsit de orice fel de substanţă imaginea internaţională a României, la Bruxelles. Doamna ministru al mediului şi pădurilor ştie despre ce este vorba aici. Poate aşa se măsoară performanţa doamnei ministru în activitatea politică de care ne-a vorbit în cadrul comisiilor permanente nu mai devreme de ieri. Din postura de omolog al doamnei ministru, ca preşedinte al unei organizaţii politice de femei, ţin să vă spun că nu aş recurge niciodată la ameninţarea cu întreruperea fondurilor structurale pentru propria mea ţară. Aşa înţeleg eu responsabilitatea.

Timp de patru ani aţi ignorat cu bună-ştiinţă criza economică persistentă şi necruţătoare pentru economiile naţionale ale tuturor statelor şi aţi refuzat să recunoaşteţi, în mod responsabil şi solidar, eficienţa măsurilor guvernamentale de redresare economică. Aţi comparat în faţa opiniei publice situaţia României cu cea a Greciei sau a Spaniei, fără nici o urmă de responsabilitate, şi aţi prevestit colapsul economic şi apocalipsa socială iminentă. Aş vrea să aud de la dumneavoastră, doamnelor şi domnilor care susţineţi acest guvern, şi de la dumneavoastră, domnilor şi doamnelor miniştri, suntem salvaţi? Unde se află economia naţională a României în UE acum? Care este deficitul bugetar al României acum, în acest moment? Care este gradul de îndatorare în procente din PIB astăzi? Unde este responsabilitatea dumneavoastră şi care este meritul dumneavoastră pentru sănătatea economică a României de astăzi, domnilor grevişti de lux?

De fapt daţi-mi voie să răspund eu la această întrebare. Meritul pentru tot ceea ce înseamnă stabilitatea economică a ţării noastre aparţine exclusiv cetăţenilor responsabili ai acestei ţări care au suportat, cu greu, măsurile de austeritate, şi deloc dumneavoastră, stimaţi colegi parlamentari care aţi beneficiat de indemnizaţii fără să veniţi măcar la şedinţele de comisii şi de plen şi să vă faceţi datoria responsabil faţă de cei pe care susţineţi că îi reprezentaţi aici. Nu aş vrea să aud de la dumneavoastră că România nu este o ţară stabilă economic. Dar în cazul în care veţi recurge la un astfel de argument, vreau să vă aduc aminte că în programul de guvernare pe care vi-l asumaţi, sper, recunoaşteţi că veţi promova un set de măsuri: "de menţinere a stabilităţii financiare a ţării".

Astfel, auzim pentru prima oară din partea dumneavoastră, chiar insist să se consemneze undeva acest lucru, USL recunoaşte că PDL şi coaliţia de guvernare a ultimilor 3 ani au lăsat în urmă o ţară stabilă din punct de vedere economic. Sunt convinsă că nu aţi dorit să fiţi atât de cinstiţi şi responsabili, dar, după cum spune un proverb, "gura păcătosului adevăr grăieşte". În consecinţă, în acelaşi ton cu intervenţia domnului Pambuccian de ieri de la şedinţa de învestire, vă spun că moştenirea rămasă, nu de la vre-o mătuşă, ci de la singurul partid responsabil de pe scena politică din România, este un sistem financiar şi economic stabil, un deficit sustenabil şi un grad de îndatorare covârşitor de mic faţă de multe state din UE.

Nu mai devreme de acum o săptămână vă exprimaţi votul la o moţiune de cenzură puerilă aş putea-o numi, demontată punct cu punct şi fără prea mult efort de un om politic pentru care responsabilitatea înseamnă ceva: Mihai-Răzvan Ungureanu. În acelaşi timp, bineînţeles, pentru că mulţi dintre dumneavoastră nu aţi înţeles ce înseamnă responsabilitatea, moneda naţională se deprecia rapid. Nu a contat pentru dumneavoastră nimic, în afară de interesul de moment şi imediat de a beneficia electoral de efectele măsurilor pe care guvernele susţinute de noi, Partidul Democrat Liberal, au fost nevoite să le ia responsabil...

Nici în acest moment, în care revenirea salariilor la nivelul din prima jumătate a anului 2010 este o prioritate pentru toate forţele politice, nu reuşiţi să susţineţi o creştere de mai mult de 8%, în schimb ce guvernul anterior dumneavoastră ar fi susţinut o creştere dublă ca puncte procentuale de 16%. Dar asta nu este o problemă pentru dumneavoastră, resursele financiare de care dispuneţi probabil îşi vor găsi alte destinaţii, mai lucrative pentru o parte dintre români.

Cum să aştept de la dumneavoastră un act responsabil de guvernare dacă, după cum am văzut, actul de opoziţie s-a bazat pe orice altceva, dar nu pe responsabilitate, şi a lăsat mult de dorit. Acum sunteţi somaţi să vă asumaţi o responsabilitate pe care dumneavoastră, domnule Ponta, nu aţi avut bunăvoinţa să v-o asumaţi acum două luni şi jumătate, când preşedintele ţării v-a propus acest lucru. Mă întreb de ce. Nu era un moment potrivit, când dumneavoastră cereaţi demisia în masă a tuturor instituţiilor statului, de la Preşedinţie şi până la Parlament? Vreau să vă asumaţi public fiecare măsură pe care aţi propus-o de la începutul anului şi până acum. Vreau, ca deputat în Parlamentul României şi ca persoană care nu este străină de actul de guvernare, să văd când aveţi bunăvoinţa să vă îndepliniţi dorinţele pe care cu atâta pasiune le-aţi enunţat în ultimii ani? În următoarele zile, în următoarele săptămâni?

Reîntregirea salariilor bugetarilor, reducerea CAS şi reducerea TVA pentru alimente de bază, măsuri pe care le-aţi iniţiat şi votat chiar aici, în Parlamentul României, dumneavoastră, împreună cu domnul Voiculescu, măsuri care dacă ar fi fost aprobate şi-ar fi produs efectele imediat, după placul dumneavoastră, de ce nu le menţionaţi în programul de guvernare, cu termene clare şi precise: o zi, două zile sau mai mult. De ce nu sunteţi acum, în al doisprezecelea ceas, responsabili, şi de ce nu vă respectaţi promisiunile? Ce deficit preconizaţi, stimaţi membri ai Guvernului, după implementarea acestor măsuri foarte clare: reducerea CAS pentru angajaţi şi angajatori, reducerea TVA la 5% pentru alimente de bază. Aceasta este întrebarea pe care nu eu trebuie să o pun, ci toţi cei care privesc cu speranţă promisiunile dumneavoastră. Eu, cel puţin, nu vă mai pot crede.

Domnule Ponta, aveaţi emoţii şi este firesc, pentru că aşteptările pe care le-aţi ridicat sunt mult peste posibilităţile dumneavoastră personale. Dar îmi permit să vă întreb: dacă vă bazaţi pe o majoritate solidă parlamentară, de ce aveţi emoţii? Mai devreme de acum 10 zile îi judecaţi aspru, cu o severitate demnă de un anumit tip de procuror, pe cei care susţineau coaliţia de guvernare: UNPR şi minorităţi. Să înţeleg că trebuie să ştergem din memorie declaraţii cum ar fi "UNPR-iştii sunt ofiţeri acoperiţi şi s-au cam dus de la noi" sau "nu vi se pare ciudat că oameni care s-au bătut cu pumnul în piept că se luptă cu Băsescu au trecut peste noapte în tabăra cealaltă". Domnule Ponta, bag de seamă că dumneavoastră urâţi trădarea dau îi iubiţi pe trădători ca să parafrazez un mare clasic.

Din postura de premier anticorupţie pe care v-aţi asumat-o, cum explicaţi că în componenţa guvernului pe care l-aţi propus iniţial s-au strecurat persoane în situaţie de incompatibilitate de funcţie.

Şi cum explicaţi, domnule preşedinte USL, lipsa de apreciere a activităţii instituţiilor statului cum sunt DNA sau ANI. Aţi blocat în repetate rânduri, prin partidele care compun această monstruoasă coaliţie, fără ideologie şi doctrină legea de funcţionare a ANI, în Parlament. Sunt curioasă în acelaşi fel sunteţi astăzi pregătiţi să reformaţi justiţia, când v-aţi opus cu obstinaţie reformelor propuse de guvernele anterioare şi când astăzi ajungeţi în faţa noastră, a Parlamentului, cu un ministru al justiţiei potrivit poate pentru activitatea diplomatică, dar fără experienţă în justiţie şi cât se poate de politic, promovat, ironic parcă, de o persoană condamnată de justiţia română la doi ani de închisoare cu executare. Este de-a dreptul un test pe care îl daţi răbdării românilor cu această numire.

Guvernul acesta are în opinia mea o bază şubredă. Nu mă refer la numărul de voturi al celor care îl susţin şi nici măcar la loialitatea acestora. Mă refer exclusiv la responsabilitate. Nu pot avea încredere într-un guvern care nu îşi asumă responsabilitatea faţă de promisiunile pe care le-a făcut. Nu pot susţine un guvern care este format şi condus de oameni care ameninţă, care folosesc invective şi mai puţin argumente în confruntările cu adversarii politici, nu pot legitima un guvern susţinut de o majoritate care până acum 10 zile era de conjunctură, fragilă şi plină de trădători, după spusele USL, şi astăzi este solidă, conturată şi plină de oameni verticali, în opinia aceluiaşi partid. Cuvintele dumneavoastră şi-au pierdut greutatea, domnilor, şi doamnelor şi, în scurt timp, sunt sigură de faptul că o covârşitoare majoritate a oamenilor care ne urmăresc vor realiza acest lucru.

Nu pot susţine un guvern care este format şi condus din oameni care nu au responsabilitatea faptelor şi cuvintelor proprii, domnule Ponta, nici măcar dacă mă împuşcaţi!

    Gheorghe Dragomir - declaraţie politică intitulată Domnule preşedinte-jucător, daţi-vă demisia!;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Domnule preşedinte-jucător, daţi-vă demisia!"

Luările de poziţie şi atitudinea preşedintelui Traian Băsescu din ultimii ani în legătură cu forul legislativ şi faţă de activitatea concretă a parlamentarilor, raporturile sale cu guvernul şi cu primul-ministru sau poziţionarea în raport cu activitatea justiţiei au dat sens expresiei de "preşedinte-jucător".

Fără a avea vreun minim respect pentru Constituţie, preşedintele Băsescu a transformat România într-un veritabil campionat de lupte şi, pentru că a vrut să fie un preşedinte-jucător, s-a jucat cu politica românească. S-a jucat aşa de mult, inducând cetăţenii în eroare prin diverse declaraţii contradictorii, încât acum nimeni nu-l mai crede şi începe să fie ignorat de toată lumea. De exemplu, dacă în toamna anului trecut preşedintele Băsescu nu era de acord cu reîntregirea salariilor bugetarilor şi cu majorarea pensiilor, iată că la doar câteva luni distanţă, şeful statului s-a răzgândit şi declară că "Faptul că preşedintele nu este de acord cu a da înapoi banii de pensii este o minciună şi susţin fără rezerve revenirea la salariile dinainte de tăiere. Pentru mine este o chestiune de conştiinţă".

Minciunile, manipulările, vorbele "de duh" rostite cu diferite ocazii, furtuna pe care a semănat-o pe scena politică, jignirile repetate la adresa diferitelor persoane publice autohtone, confundarea funcţiei de preşedinte cu cea de comandant de navă, toate acestea fac din Traian Băsescu un preşedinte decredibilizat, nedorit şi detestat de aproape întreaga societate.

De aceea, domnule preşedinte, vreau să vă informez că românii nu vă mai vor preşedinte-jucător! De fapt, nu vă mai vor deloc, şi dacă tot amintiţi de conştiinţă când vine vorba de reîntregirea salariilor bugetarilor, pe care tot dumneavoastră le-aţi tăiat, haideţi, faceţi un gest nobil şi daţi-vă demisia! Acest gest ar fi cu adevărat o chestiune de conştiinţă! Ţara trebuie condusă de premier, sub cenzura Parlamentului, şi nu prin indicaţiile primite de la Palat, iar românii trebuie să ştie că primul-ministru conduce legitim, sprijinit de o majoritate, alta decât cea construită artificial, în baza unui program.

Gândiţi-vă, ar fi singura dumneavoastră soluţie să scăpaţi de umilinţa îndurată de-a lungul mandatului, când funcţia de preşedinte al ţării v-a adus numai şi numai jigniri!

    Vasile-Silviu Prigoană - intervenţie prilejuită de 8 mai - Ziua Mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"8 mai - Ziua Mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii"

Violenţa, sărăcia, lipsa de alimente, asistenţa medicală insuficientă, accesul necorespunzător la apă şi canalizare sunt printre principalele provocări cu care se confruntă oamenii din oraşe şi din alte zone dens populate de pe glob. Totuşi, modul de viaţă urban prezintă, de asemenea, oportunităţi enorme şi poate servi ca un motor de incluziune socială, diversitate culturală şi creştere economică.

Centrele urbane adăpostesc peste jumătate din populaţia actuală a lumii (aproximativ 3 miliarde de oameni). Aceste centre sunt motoare de prosperitate socială, expresie culturală, diversitate, creştere economică, dar sunt cunoscute şi pentru poluare, violenţă, crime, zone aglomerate şi neigienice, sărăcie, excluziune socială şi creştere a vulnerabilităţii umane.

Anul acesta tema globală este "Tineretul în mişcare", pentru a releva contribuţia tinerilor şi a încuraja acţiunile şi iniţiativele acestora. Totodată, trebuie să realizăm importanţa acestei organizaţii pe plan mondial, dar mai ales local.

Responsabilitatea autorităţilor locale este de a face oraşele loc mai sigur de locuit. Crucea Roşie/Semiluna Roşie, în calitatea de auxiliar oficial al autorităţilor în domeniul umanitar, poate juca un rol important, militând pentru măsuri sustenabile de reducere a riscurilor - formarea voluntarilor, coordonarea ajutoarelor, prim ajutor, proceduri de evacuare, exerciţii de avertizare şi simulare.

La mulţi ani, Crucea Roşie!

    Marius Rogin - declaraţie politică având subiectul Dispută pe marginea bugetului UE;

Domnul Marius Rogin:

"Dispută pe marginea bugetului UE"

În următoarele luni urmează să fie stabilit bugetul UE până în anul 2020. Invocând criza, anumite state membre propun recalcularea bugetului şi resping categoric planurile Comisiei de la Bruxelles de a dispune de fonduri mai mari cu câteva procente.

La auzul propunerii Comisiei Europene privind majorarea bugetului comunitar cu aproape şapte procente până 2013, oficialii de la Berlin, Londra şi Haga au rămas stupefiaţi. Comisia vrea să sporească bugetul, în timp ce statelor membre le impune măsuri de austeritate? Critici au curs din toate părţile, însă comisarul pentru buget, Janusz Lewandowski, n-a dat un pas înapoi: "Bugetul nostru e modest şi nu este nici motivul supraîndatorării sau al deficitelor cu care se confruntă anumite ţări, nici soluţia pentru ieşirea din criză".

În primul rând, anul 2013 reprezintă sfârşitul unei perioade financiare care a durat câţiva ani. După aceea se recalculează banii destinaţi proiectelor pe termen lung. În al doilea rând, statele comunitare au tăiat prea mult din bugetele anilor anteriori, iar acum se cere o echilibrare. De exemplu, pentru bugetul pe 2012, Comisia a propus o creştere de 5%. În cele din urmă, aprobate au fost numai două procente.

Dar Germania, Marea Britanie şi Olanda, ţări cu statutul de contributor net la bugetul Uniunii, nu sunt nemulţumite numai de fondurile destinate următorului interval de timp. Acestea ar vrea ca întreaga planificare financiară pe perioada 2014-2020 să sufere o ajustare negativă. Încă din vara anului trecut, Comisia de la Bruxelles solicita o mie de miliarde de euro pentru tot intervalul. "Dacă noi trebuie să reducem bugetele naţionale, şi Comisia s-ar putea abţine de la o mie de miliarde", declara Werner Hoyer, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

Comparativ cu bugetele naţionale, cel al UE este totuşi mic. Numai bugetul Germaniei este de trei ori mai mare decât cel comunitar. Dacă Berlinul va reuşi să se impună la Bruxelles, Ministerul federal al Finanţelor va contribui, anual, cu un miliard de euro mai puţin. Mai mult, susţine comisarul pentru buget, multe ţări membre din estul Europei au nevoie urgentă de sprijin din partea comunităţii, 40% din totalul investiţiilor publice în noile state membre fiind finanţat de la Bruxelles. Economia ţărilor mai slabe ar creşte şi şomajul s-ar reduce, iar statele dezvoltate, care realizează o mare parte din aceste proiecte, ar avea numai de profitat. De aceeaşi părere este şi preşedintele CE, José Manuel Barroso: "Nu vorbim de fonduri pentru Bruxelles, ci de bani care se vor întoarce înapoi în Uniunea Europeană".

Conform CE, doar 5% din bugetul comunitar reprezintă cheltuielile Bruxelles-ului. Restul banilor sunt alocaţi multor proiecte de care profită toate ţările membre; în orice caz, în proporţii diferite. Cu toate acestea, Comisia este pusă la zid din cauza sumelor risipite în domeniul administrativ. Numeroase fonduri au fost investite în proiecte absurde, în autostrăzi necirculate, în antreprenori care au eşuat sau banii au ajuns pe mâna unor politicieni corupţi. Educaţia şi cercetarea au fost sărace în proiecte, pe când subvenţiile agrare au fost prea consistente - reproş pe care principalii beneficiari - Franţa şi Spania - îl resping.

Stabilirea bugetului Uniunii Europene este un proces greoi, cu atât mai mult cu cât acesta e format, aproape exclusiv, din contribuţiile statelor membre. Practic, Comisia şi Parlamentul sunt la mâna celor 27. De aceea, atât Barroso, cât şi mulţi europarlamentari propun mai multă independenţă financiară a acestor instituţii, prin introducerea impozitului pe tranzacţii financiare.

Prin urmare, din direcţia Bruxelles sunt aşteptate noi scene de telenovelă. Criza a accentuat disputa în jurul bugetului UE, respectiv în jurul modului în care sunt cheltuiţi banii. Până la summitul din luna decembrie, nimeni nu crede că se va ajunge la un acord.

    Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată Cluj - capitală culturală europeană în 2020;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Cluj - capitală culturală europeană în 2020"

Municipiul Cluj-Napoca este oraşul ce candidează pentru titlul de capitală culturală europeană în anul 2020. Motivele pentru care urbea de pe Someş ar trebui să câştige sunt multiple.

Cluj-Napoca, denumirea modernă, este un oraş ce datează din primii ani ai zorilor istoriei, prima atestare datând din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108.

Clujul poate fi considerat capitală a multiculturalismului deoarece aici trăiesc în bună înţelegere mai multe etnii de diferite confesiuni religioase. În Cluj-Napoca trăiesc aproximativ 60.000 de maghiari. După Târgu Mureş, în Cluj-Napoca se regăseşte cea mai mare comunitate maghiară urbană din România, cu o viaţă culturală şi academică intensă. Din acest punct de vedere, Clujul este centrul comunităţii maghiare din România.

În plus, oraşul de pe Someş e un mare centru universitar. Universitatea "Babeş-Bolyai" este cea mai mare universitate din ţară, cu peste 45.500 de studenţi în 167 de specializări (din care 98 în română, 52 în maghiară, 13 în germană şi 4 în engleză). Numele instituţiei provine de la două personalităţi marcante ale Transilvaniei, cercetătorul român Victor Babeş şi matematicianul maghiar János Bolyai. De asemenea, oraşul găzduieşte alte opt universităţi, printre care Universitatea Tehnică, USAMV, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", Academia de Muzică "Gheorghe Dima", Universitatea de Artă şi Design, precum şi un număr mare de licee.

Nici viaţa religioasă nu este de neglijat, aceasta cunoscând vechi tradiţii şi o mare diversitate în municipiul Cluj. Aici îşi au sediul o mitropolie, patru episcopii ale diferitelor culte, un vicariat romano-catolic, mai multe sinagogi evreieşti, dintre care una vie până în prezent.

Municipiul Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante oraşe din România şi, nu numai din motivele invocate mai sus, trebuie să fie ales drept capitală culturală europeană în anul 2020.

    Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică având tema Cetăţenii - prioritate zero;

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Cetăţenii - prioritatea zero"

Suntem la începutul unui nou drum, care va însemna revenirea la normalitate. Şi când spun normalitate, mă refer la viaţa românilor, la economia ţării, la statul de drept, la responsabilitate, la alegeri corecte. Mă refer şi la funcţionarea Parlamentului, la dialog şi dezbatere, la relaţiile dintre Parlament, Guvern şi Preşedinţie, dar mai ales la relaţiile tuturor instituţiilor statului cu cetăţenii.

Avem un prim-ministru care nu execută ordine, ci ia decizii. Avem un guvern format din oameni care pun interesul naţional înainte de interesul personal. Guvernul USL trebuie să repare greşelile făcute de guvernarea PDL. Vom da pensionarilor banii pe care fosta guvernare i-a oprit ilegal şi vom reîntregi salariile bugetarilor. Ştiţi foarte bine că a fost o nedreptate. Guvernul PDL a tăiat degeaba salariile şi ajutoarele sociale, pentru că nu a venit cu nicio soluţie economică, cu nicio strategie coerentă de relansare a economiei, iar oamenii au suferit, în vreme ce clientela politică se îmbogăţea.

USL pune punct abuzurilor şi alocării banilor publici pe criterii de partid. Avem un guvern care va respecta legea şi va închide robinetele prin care curgeau banii publici spre buzunarele clientelei politice, un guvern care va aplica strict principiile constituţionale şi cele legale privind autonomia universitară.

S-a încheiat etapa de guvernare în care se luau decizii pe ascuns, fără dezbatere publică, fără dezbatere în Parlamentul ţării, fără o strategie clară. Nu putem face privatizări "secretizate", avem nevoie de transparenţă, de studii serioase, dezbateri publice şi de obiective integrate strategiei pentru dezvoltarea economică a României. Şi pentru că am vorbit de transparenţă, obiectivele referitoare la salarii şi pensii au fost acceptate de delegaţia FMI şi vor fi incluse în Scrisoarea de intenţie pe care o vom da publicităţii, pentru că toată lumea trebuie să ştie la ce se angajează Guvernul României.

S-a încheiat, aşadar, cu secretomania, cu clientelismul politic, cu politizarea administraţiei publice. Doar miniştrii şi secretarii de stat vor fi numiţi şi sprijiniţi politic. La ora actuală, administraţia publică este infestată de "clienţi politici" numiţi în funcţii de decizie şi semidecizie, fiind vorba despre mii sau chiar zeci de mii de astfel de funcţii în întregul sistem administrativ. În spatele acestora, o întreagă armată de funcţionari este promovată pe criterii politice sau de nepotism. Rezultatul este o administraţie care nu lucrează pentru cetăţeni. Avem dezechilibre uriaşe în relaţia politică-administraţie şi putem vorbi despre un model de dezintegrare a sistemului administrativ, cauzele fiind incompetenţa şi corupţia. Politica de personal clientelară a determinat scăderea dramatică a stabilităţii şi profesionalismului funcţionarilor publici. Actul de administraţie a fost lipsit de calitate, defectuos, iar în unele cazuri chiar nociv. De aici vine şi neîncrederea cetăţenilor în administraţia publică, în ansamblul său.

USL începe, chiar de astăzi, să stopeze răul produs de guvernarea PDL şi să schimbe lucrurile în bine. Sunt multe probleme, multe provocări, dar îmi exprim convingerea că Guvernul Ponta va reuşi să găsească cele mai bune soluţii pentru a le rezolva. Sunt convins, totodată, că Guvernul va răspunde prompt solicitărilor tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică, astfel încât să existe un dialog corect şi o dezbatere normală şi serioasă.

Dar adevărata reconstrucţie va fi după alegeri, când România va avea un Parlament şi apoi, implicit, un Guvern legitimate prin vot popular. Nu trebuie să uităm nicio clipă că adevărata putere în democraţie este la cetăţean.

    Ionuţ-Marian Stroe - declaraţie politică intitulată Se încheie doi ani de coşmar marca Băsescu-Boc-PDL;

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Se încheie doi ani de coşmar marca Băsescu - Boc - PDL"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la sfârşitul săptămânii, cu nonşalanţă, că nu are nimic împotriva măsurii revenirii salariilor bugetarilor la nivelul din 2010. De parcă ar trebui să îi fie cineva recunoscător că el, preşedintele ţării, nu are nimic împotriva unui lucru firesc. Remarc totuşi faptul că şi-a adus aminte singur cum au trecut exact doi ani de când anunţul său cu privire la tăierile de 25% din salarii a produs şoc în rândul a sute de mii de familii din România. Remarc acest lucru pentru că preşedintele de obicei uită lucruri.

Plecarea PDL de la putere marchează sfârşitul a doi ani de coşmar. Acest coşmar nu a afectat numai bugetarii, ci a afectat întreaga societate ca sistem. În niciun caz nu este o coincidenţă, aşa cum vrea domnul Băsescu să insinueze, faptul că salariile bugetarilor revin la valoarea de acum doi ani imediat după ce PDL a plecat de la putere. Singura "coincidenţă" este faptul că PDL nu mai are pârghiile să îşi creeze surse alternative de fonduri de la bugetul de stat pentru clientela politică şi pentru mită electorală.

Şi deşi reprezentanţii noului guvern susţin că situaţia economiei este mai gravă decât lăsa fostul premier să se înţeleagă, faptul că există respectul pentru cetăţeni şi voinţa politică să fie îndreptate lucrurile a făcut ca măsura revenirii la salariile din 2010 să poată fi posibilă, în niciun caz imposibilă, aşa cum nu pierdea niciun membru PDL şansa să afirme cu orice ocazie.

În măsura în care anunţul de acum doi cu privire la micşorarea drastică a salariilor în sectorul bugetar a declanşat o perioadă cruntă de austeritate pentru întreaga Românie (minus clientela PDL), am convingerea că măsura revenirii la valoarea salariilor din 2010, anunţată deja ca măsură prioritară a noului guvern, va marca nu doar sfârşitul a doi ani de coşmar, ci şi începutul revenirii la normalitate, la o perioadă de reglare a mecanismelor economice care să impulsioneze motoarele economiei ţării.

    Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică având subiectul: Românii au nevoie de un guvern şi de o administraţie responsabile;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Românii au nevoie de un guvern şi de o administraţie responsabile"

Reîntregirea salariilor bugetarilor, începând cu luna iunie, nu este o măsură electorală, ci una morală şi reparatorie. În acelaşi timp, majorarea veniturilor unei importante categorii sociale va determina şi creşterea încasărilor bugetare.

PD, prin vocea preşedintelui său, clamează faptul că ar fi majorat lefurile bugetarilor, deoarece existau banii necesari. Primele analize făcute de miniştrii USL au infirmat declaraţiile lui Emil Boc şi au scos la iveală faptul că PD nu avea de gând să aplice această măsură. Sau poate dorea să o facă prin contractarea unui nou împrumut extern. Maturitatea şi seriozitatea Guvernului USL a convins reprezentanţii organismelor europene că reîntregirea salariilor nu este doar morală, ci că este necesară tocmai pentru a creşte şi încasările la bugetul de stat. Prin urmare, a fost acceptată o creştere infimă a deficitului şi demararea procesului de reîntregire salarială, etapizat, începând cu 1 iunie. În acest fel, peste un milion de români vor avea venituri mai mari şi vor plăti impozite mai mari către bugetul de stat, cel al pensiilor şi al asigurărilor de sănătate.

Creşterea veniturilor populaţiei va duce şi la o creştere a consumului, ceea ce va însemna o gură de oxigen pentru economie. Aceasta în condiţiile în care România are, deocamdată, o economie care depinde de consum. Toate acestea constituie o premisă şi pentru creşterea pensiilor, nu doar pentru restituirea sumelor reţinute abuziv de Guvernul Boc. În doar câteva zile, chiar înainte de a primi votul de învestitură, Guvernul USL, condus de Victor Ponta, a demonstrat că atunci când există voinţă politică există şi soluţii pentru a creşte nivelul de trai al populaţiei.

Sunt convins că actualul executiv va reuşi să repare relele făcute de fosta putere şi va crea premisele necesare ieşirii din recesiune şi relansării economice a României. Între timp, domnii Băsescu şi Boc, dimpreună cu doamna Udrea, vor putea medita adânc la problema schimbării culorilor electorale şi vor putea visa că aşa vor păcăli electoratul. Părerea mea e că nu vor reuşi; românii nu mai vor corupţie, guvernare pentru clientele politică, ei vor ceea ce merită: o viaţă decentă, respect din partea politicienilor, un guvern şi o administraţie responsabile.

    Octavian Bot - declaraţie politică referitoare la faptul că o coabitare a Guvernului USL cu Traian Băsescu va fi deosebit de dificilă;

Domnul Octavian Bot:

Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat pentru a nu ştiu câta oară, că zicala "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba" i se potriveşte perfect.

În preajma învestirii Guvernului USL, Traian Băsescu s-a jucat din nou de-a primul-ministru, uitând că în această funcţie nu mai era nici Boc şi nu era nici Ungureanu.

Este de notorietate faptul că în perioada mandatelor celor doi "prim-miniştri" adevăratul şef de Guvern era Traian Băsescu.

Cu toate că rolul preşedintelui este bine şi clar stabilit în Constituţia României, de-a lungul timpului Traian Băsescu nu a ţinut cont de "cartea" pe care a jucat, păcălindu-i pe români.

Surprins, probabil, de faptul că noul Guvern a reuşit în negocierile cu FMI, Traian Băsescu a ţinut morţiş să-şi prezinte şi el părerile, încercând să acrediteze ideea că meritul reîntregirii salariilor ar fi al PDL.

Este primul semn că o coabitare a Guvernului USL cu Traian Băsescu va fi deosebit de dificilă.

Cred că înainte de a vorbi despre schimbarea Constituţiei, ar fi mai bine să vorbim despre schimbarea lui Traian Băsescu.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: -Dăm mâna şi apoi click!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dăm mâna şi apoi click!"

Se lansează ciuhodaru.ro.

Astăzi, 29 aprilie, lansăm site-ul www.ciuhodaru.ro, un site prin intermediul căruia îmi doresc ca proiectulşi soluţiile pe care le propunemla problemele cu care ne confruntăm, în calitate de locuitori ai Iaşiului, să ajungă la cât mai mulţi dintre dumneavoastră. Totodată, prin acest instrument virtual îmi doresc să stabilim o cât mai bună comunicare, astfel încât părerile, sugestiile, comentariile sau eventualele dumneavoastră critici să ajungă la mine.

Nu m-am ferit niciodată de dialogul faţă în faţă, cu atât mai puţin de cel virtual.

Comunicând, avem şanse mult mai mari să ne înţelegem şi să ne armonizăm poziţiile, opiniile sau dorinţele.

Vă aştept, începând cu ora 12, în Piaţa Unirii, la o lansare cât se poate de concretă a site-ului www.ciuhodaru.ro. Înainte să daţi click, mi-aş dori să dăm mâna.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: -Fără apă rece în spital - pacienţii puşi în pericol;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Fără apă rece în spital - pacienţii puşi în pericol"

Lipsa apei reci creează probleme în desfăşurarea activităţii medicale. În urmă cu 30 de minute un pacient de 45 de ani a ajuns intoxicat cu opiacee, iar pentru efectuarea spălăturilor gastrice nu exista apă! Pentru asigurarea celor 4-6 litri de apă necesari spălăturii gastrice am cumpărat apă de la chioşcul de peste drum de spital, dar ne întrebăm cum vom asigura igiena pacienţilor şi apa potabilă pentru personal.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: -Acesta nu este un comunicat;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Acesta nu este un comunicat"

Astăzi, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, doresc să vă spun câteva lucruri care nu sunt "subiect de ştire".

În activitatea mea de zi cu zi am contact, deseori, cu voi, jurnaliştii din presa scrisă, audiovizuală şi, mai nou, din presa on-line.

Lăsând la o parte discuţiile mai mult sau mai puţin oficiale dintre noi, din prisma meseriei pe care fiecare o avem, vreau să spun un lucru pe care nu ştiu de câte ori l-am lăsat să se înţeleagă: vă admir pentru modul în care reuşiţi să vă faceţi datoria, în condiţii pe care puţini dintre cei care vă citesc, vă ascultă la radio sau vă văd la televizor le cunosc.

Iar astăzi, în această zi cu o încărcătură aparte - nu doar pentru voi, ci pentru tot ceea ce ar trebui să însemne libertatea noastră de expresie - am avut ocazia să citesc raportul FreeEx privind libertatea presei din România. Fără să intru în detalii, mărturisesc că afirmaţia concluzivă a acestui raport - "Presa românească, în cădere liberă" - este una tristă nu doar pentru voi, oamenii de presă, ci pentru întreaga societate românească. Este o veste tristă pentru că, fără o presă echilibrată, fără o presă sănătoasă nu avem cum să păşim pe drumul cel bun.

Şi chiar dacă uneori nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, voi apăra mereu libertatea voastră de a spune ceea ce trebuie spus.

Vă urez să ne bucurăm împreună nu doar de o presă, ci de o lume mai liberă şi mai bună.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: -Urgenţele vitale ale ieşenilor, blocate de şantierele electorale ale domnului Nichita;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Urgenţele vitale ale ieşenilor, blocate de şantierele electorale ale domnului Nichita"

Domnule Nichita, lăsaţi urgenţele ieşenilor să treacă prin şantierele dumneavoastră electorale!

A devenit evidentă disperarea electorală a domnuluiNichita. Nu e necesar să fii un fin cunoscător al administraţiei ieşene ca să înţelegi faptul că lucrări neglijate timp de ani de zile, cum sunt, în cazul de faţă, asfaltările, au fost intenţionat plasate într-o perioadă cât mai apropiată de alegeri, mizându-se pe "slaba memorie" a ieşenilor. "Aglomerăm planul de lucrări în această perioadă, oamenii vor vedea că se lucrează în toate zonele Iaşiului şi orice nemulţumiri se vor şterge cu buretele". Aceasta este gândirea patologică de "campanie" a actualei administraţii, ce funcţionează într-un dispreţ profund faţă de nevoile ieşenilor.

Iar cum un lucru atât de prost gândit nu are cum să nu "crape" de undeva, iată că ne-am trezit cu toţii într-un oraş dominat de haos. Sensuri de mers blocate, cozi kilometrice de maşini, trotuare sparte, pietoni circulând printre maşini şi mulţi-mulţi nervi, totul "condimentat" cu enorm de mult praf. În Iaşiul acestor zile cred că sunt îndeplinite deja toate condiţiile pentru ca orice locuitor să ceară de la primărie un "spor de mină".

Constat că viziunile îl împiedică pe domnul Nichita să fie atent la multe "fleacuri", precum cele enumerate mai sus, în condiţiile în care tocmai pune în aplicare acum un plan la care se gândeşte de patru ani.

Ca doctor, care văd că numărul prezentărilor la urgenţe a persoanelor cu afecţiuni alergice, respiratorii, dermatologice, oftalmologice sau cardiovasculare a crescut de peste cinci ori în ultima perioadă, din cauza cantităţilor foarte mari de praf din atmosferă, şi ca ieşean forţat să circule prin haosul din acest oraş, vă cer, domnule Nichita, să luaţi măsuri urgente pentru situaţia alarmantă în care ne-aţi băgat pe toţi.

Lucrurile sunt cu atât mai grave, cu cât am ajuns să vedem maşini de salvare care efectiv nu pot ajunge în timp util la persoane aflate în situaţii de urgenţă, din cauza şantierelor dumneavoastră electorale. Aveţi pe conştiinţă un oraş ţinut în mediocritate timp de zece ani, nu forţaţi lucrurile mai mult de atât. Vă cer să nu blocaţi până şi şansa la viaţă a ieşenilor.

P.S. Răspuns halucinant al directorului tehnic al Primăriei Iaşi, adresat astăzi unui jurnalist care îi spune că oamenii sunt nemulţumiţi de modul în care acţionează primăria în privinţa asfaltărilor: "Lumea e nemulţumită întotdeauna. Dacă l-au împuşcat ei pe Ceauşescu, care le dădea locuri de muncă..."

Orice comentariu este de prisos.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: -Cartonaş roşu, violenţi din arenele sportive!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cartonaş roşu, violenţi din arenele sportive!"

După violenţele extreme de la Cluj, cer adoptarea de urgenţă a Proiectului legislativ ce arată "cartonaşul roşu" huliganilor din sport, prin introducerea biletelor nominalizate la competiţiile sportive. Consider că astfel se vor elimina atât violenţele din tribune, cât şi comerţul paralel speculativ.

Violenţa din sport a ajuns să ne otrăvească viaţa. Manifestările agresive ale suporterilor, mergând de la refuzul de a se supune regulilor impuse de organizatorii competiţiei - injurii, distrugerea de bunuri - şi ajungând chiar la agresiuni fizice, încep să facă parte din rutina competiţiilor sportive. Riscurile legate de participarea la astfel de evenimente îi descurajează pe cei care vor să asiste paşnic la meciurile din arenele sportive.

Măsurile de prevenire pot fi de mare diversitate: măsuri educative şi sociale, ameliorarea relaţiilor dintre club şi suporteri, promovarea dialogului cu cluburile rivale, controlul spectatorilor prin camere de supraveghere, intervenţii ale poliţiei, investiţii în infrastructură, întărirea rolului social al cluburilor, organizarea caselor de bilete şi, nu în ultimul rând, de o legislaţie adecvată.

Acest proiect legislativ arată "cartonaşul roşu" huliganilor prin introducerea biletelor de acces ce permit identificarea celor ce participă la competiţiile sportive. Cu ajutorul poliţiei se poate crea o bază de date la nivel naţional, restricţionând astfel intrarea celor care în decursul timpului au creat probleme în desfăşurarea competiţiilor. În subsidiar, introducerea biletelor nominalizate va elimina comerţul paralel nefiscalizat, generator de speculă.

Consider că locul boxului e în ring, şi nu în tribună, iar prin astfel de măsuri numărul celor care vor participa în siguranţă la spectacolul sportiv va creşte.

    Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: -Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!"

Mai este o zi cu o mare încărcătură simbolică pentru poporul român, un moment de cotitură în istoria modernă a României şi clipa în care, după secole trăite "la umbra imperiilor vecine", românii au găsit tăria să lupte, din nou, pentru libertatea neamului lor.

9 mai a fost ziua când ministrul Mihail Kogălniceanu a rostit celebrul discurs, în care a exclamat: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!". Cu această convingere a început epopeea independenţei României, libertate câştigată pe frontul de la sud de Dunăre, cu preţul a mii de vieţi omeneşti.

Astăzi, ca români, sărbătorim trei evenimente diferite - 135 de ani de la declararea Independenţei de Stat a României - 9 mai 1877; Ziua victoriei împotriva fascismului - 9 mai 1945 şi Ziua Europei - 9 mai 1950 - trei momente diferite care au marcat destinul nostru ca naţiune.

Şi dincolo de problemele şi greutăţile cu care ne confruntăm în prezent, astăzi, 9 mai, ar trebui să ne gândim, măcar pentru o clipă, la puterea de sacrificiu pe care au avut-o românii care au luptat la Plevna, Vidin sau Calafat pentru independenţa neamului nostru, la românii prinşi între cele două uriaşe alianţe - Axa şi Aliaţii, care au avut ca unic gând păstrarea independenţei şi unităţii poporului nostru, şi la românii care suntem noi, astăzi, fugind de comunism şi membri ai marii familii europene, cu beneficiile şi provocările ei.

Să oferim respectul cuvenit eroilor noştri, iar nouă să ne dorim puterea de a urma exemplul lor de dăruire pentru ţară şi pentru generaţiile ce ne vor urma.

    Miron Ignat - intervenţie cu referire la Olimpiada de limba rusă;

Domnul Miron Ignat:

"Olimpiada de limbă rusă"

Olimpiada naţională de limba şi literatura rusă ca limbă maternă s-a desfăşurat în acest an la Botoşani, în perioada 1-4 aprilie. La acest concurs a participat un număr de 52 de elevi din judeţele: Brăila, Tulcea, Constanţa, Suceava, Iaşi.

În data de 25 februarie, la Tulcea, a avut loc etapa judeţeană de limbă rusă maternă, la care au participat 60 de elevi din 13 şcoli şi licee. Cei care au obţinut un punctaj mai mare de 85 din totalul de 100 de puncte s-au calificat pentru etapa naţională, care are loc la începutul acestei săptămâni.

La etapa naţională, proba orală a avut un rol hotărâtor în punctajul elevilor şi a fost determinantă pentru selecţia "Lotul Naţional".

Din păcate, în acest an locurile pentru olimpiada naţională s-au redus aproape la jumătate, deşi numărul de elevi care studiază limba rusă ca limbă maternă este de 188 doar în municipiul Tulcea. Scăderea numărului de locuri a determinat ca selecţia pentru etapa naţională să fie una foarte drastică. Unele subiecte au urmărit evaluarea cunoştinţelor de lexicologie, morfologie şi sintaxă, iar altele au făcut referire la creativitate, prin analiza textului literar şi a cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie rusă.

În acest an, Asociaţia Internaţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Rusă, care are filială şi în România, în colaborare cu Institutul "A.S. Puşkin" din Moscova şi Ministerul Învăţământului din Federaţia Rusă vor organiza Olimpiada internaţională de limba rusă la Moscova, care se ţine o dată la patru ani.

Felicitări profesorilor şi elevilor pentru frumoasele rezultate obţinute la această etapă!

    Dorel Covaci - declaraţie politică cu subiectul: Un Guvern ce renaşte speranţa noastră;

Domnul Dorel Covaci:

"Un Guvern ce renaşte speranţa noastră"

Doresc să felicit şi să mulţumesc domnului prim-ministru Victor Ponta şi echipei Domniei Sale, conducerii celor trei partide ale alianţei USL, pentru decizia luată şi pentru că ne-au redat speranţa în mai bine, dumneavoastră, parlamentarilor, cei care aţi avut încredere şi aţi votat pentru schimbare şi, în mod special, parlamentarilor fostei coaliţii la putere, care şi-au asumat curajul, sub ameninţare şi presiune, de a spune "până aici!"

A venit momentul mult aşteptat de noi toţi, cei care doream ieşirea de sub jugul minciunii, al nepăsării, al dezordinii, al deznădejdii. Această faptă a putut fi împlinită mai devreme decât speram noi şi decât credeau cei care ni s-au pus mereu împotrivă. Am câştigat timp preţios pentru România, care înseamnă putinţa recâştigării, cu cel puţin jumătate de an de zile mai devreme, a drepturilor pierdute ale majorităţii românilor, care au fost amânaţi, minţiţi, umiliţi, aruncaţi la limita de jos a sărăciei şi deznădejdii. Sunt zile, săptămâni, luni importante smulse ruinei, declinului, în interesul celor care doreau cu disperare să fie trataţi altfel, să nu se mai simtă sfidaţi, furaţi, ameninţaţi la fiecare pas de către cei care au monopolizat puterea, în interesul lor şi al clicii lor.

Din nefericire, ultimele afirmaţii şi acţiuni ale Guvernării PDL au fost în acelaşi registru al minciunii, al satisfacerii cerinţelor clientelare, al încercării de a mânji sau minimiza acţiunile şi intenţiile noului Guvern USL şi de a-şi asuma meritele acestuia. Regret că nici măcar acum, când se mai putea face ceva pentru a corecta puţin din imaginea pe care şi-au construit-o, nu au ales să se dezică de ceea ce i-a consacrat şi să dea o ultimă lovitură de maeştri ai minciunii poporului român: mimarea, de către Guvernul Ungureanu, a intenţiei de restituire în luna iunie 2012 a banilor încasaţi ilegal în 2010 ai salariaţilor şi pensionarilor, afirmaţii şi făţărnicii uşor demontabile, prin confruntarea cu realitatea şi cu cifrele lăsate moştenire noului executiv.

Dorim şi sperăm ca actul de învestire al Guvernului Ponta să fie un început pentru un alt stil de guvernare în România, în care priceperea, buna-credinţă, responsabilitatea, simţul datoriei, munca, transparenţa acţiunilor, onestitatea să fie preţuite la cel mai înalt nivel. Credem că a venit momentul în care executivul să colaboreze, în cei mai buni termeni, cu toate celelalte forţe ale statului, în cadrul unui exerciţiu de restabilire a democraţiei şi a principiului puterilor în stat, pentru binele ţării.

Avem aşteptări mari de la acest Guvern curajos, care şi-a asumat, cu responsabilitate, în vremuri tulburi, să repare din greşelile şi nedreptăţile imense, săvârşite de cei care au condus până acum destinele noastre. Calculele şi interesele electorale au fost lăsate la o parte în interesul ţării, pentru restabilirea binelui, pentru a spune stop avansului parazit, pentru a se salva ce mai era de salvat şi pentru a începe cât mai degrabă procesul de însănătoşire a României, deşi nu era un secret că puterea anterioară a lăsat urme adânci şi grave, că efectele sunt devastatoare. Pentru a reuşi, energia, dedicarea, inspiraţia pozitivă trebuie să fie pe măsura durităţii provocărilor.

În ceea ce priveşte vocile care au misiunea de a decredibiliza noul Guvern, punându-i sub semnul întrebării legitimitatea, nu trebuie decât să aruncăm o privire asupra rezultatelor fostelor alegeri ale partidelor coaliţiei USL, care, însumate, ne-ar fi plasat pe primul loc, precum şi asupra majorităţii parlamentare, garant al susţinerii şi stabilităţii noului Guvern.

În ceea ce mă priveşte, sunt solidar, susţin, am cea mai mare încredere în noul executiv şi sper în vremuri mai bune, în îndeplinirea cererilor şi a obiectivelor cetăţenilor din Colegiul nr. 9 Făget-Buziaş, judeţul Timiş, pe care îi reprezint.

Succes, domnule prim-ministru, succes echipei guvernamentale şi tuturor oamenilor politici angrenaţi în forţa, care a preluat eforturile pentru salvarea României şi a poporului său!

Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă ajute!

    Aurel Vlădoiu - declaraţie politică intitulată: Alba-neagra cu banii din Trezoreria Statului pentru reîntregirea salariilor bugetarilor;

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Alba-neagra cu banii din Trezoreria Statului pentru reîntregirea salariilor bugetarilor"

Ultimii ani au însemnat pentru milioane de români o continuă luptă pentru supravieţuire, un război surd şi dureros cu guvernele PDL. Fie că a fost vorba de Emil Boc sau Mihai-Răzvan Ungureanu, "guvernul portocaliu" a tăiat, an de an, veniturile a două dintre cele mai expuse categorii sociale: bugetarii şi pensionarii. Niciodată nu s-au gândit cei de la PDL la reîntregirea salariilor medicilor şi funcţionarilor, ale profesorilor şi militarilor. Niciodată nu au luat în seamă, cei de la PDL, disperarea a milioane de pensionari care au trecut demult sub limita de subzistenţă.

Guvernanţii PDL nu au prevăzut banii necesari pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi pentru înapoierea banilor reţinuţi neconstituţional de la pensionari, în ciuda faptului că au dat, în ultima vreme, nenumărate declaraţii în acest sens. Minciuna şi ipocrizia au condus mult prea mult România! În schimb, Guvernul Ungureanu sau guvernele Boc nu s-au abţinut de la aloca politic sume şi bani din fondurile de rezervă către clientela politică.

Care este realitatea? Ce au ascuns atâta timp PDL-iştii lui Băsescu? FMI şi Comisia Europeană au acceptat, după doar două zile de negocieri cu Florin Georgescu, ministrul desemnat al finanţelor, şi cu alţi miniştri din cabinetul Ponta, majorarea salariilor bugetarilor, într-o primă fază cu 8%, din luna iunie, precum şi restituirea contribuţiilor de sănătate colectate ilegal de la pensionari. Peste 1,2 milioane de bugetari vor avea din vară un plus de 8% la salariu, iar diferenţa ar putea să o primească în toamnă. Un bugetar care încasează lunar net 1.200 de lei, de la mijlocul anului va avea un câştig suplimentar de 96 de lei, astfel că în şase luni poate pune deoparte sau va duce în consum aproximativ 600 de lei, până la sfârşitul anului 2012. Dacă Guvernul Ponta va opera în acest an şi cea de-a doua majorare a salariilor, eventual începând cu luna octombrie, pentru două luni din an mai intră în buzunarele bugetarilor 190 de lei.

În privinţa milioanelor de pensionari afectaţi de proasta guvernare, reamintesc ce a decis în urmă cu aproape un an de zile Curtea Constituţională a României: pensia este un drept constituţional câştigat, acesta neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului de către stat şi nu poate fi acceptată invocarea articolului 53 din Constituţie ca temei pentru restrângerea exerciţiului dreptului la pensie. Dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat, procentual, raportat la nivelul venitului realizat. "Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioada contributivă, vârsta de pensionare etc.) Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale", se arăta în motivarea CCR de la acea vreme. Nici măcar această expunere de motive perfect constituţională şi legală nu a înduioşat guvernele înfometate ale PDL, ocupate cu alocarea de bani pentru pârtii de schi şi piscine.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: -Ziua de 9 Mai;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Ziua de 9 Mai"

În fiecare an, ziua de 9 mai pentru noi, românii, are o importanţă deosebită, asta pentru faptul că, din punct de vedere istoric, sărbătorim Ziua Independenţei de stat a României şi Ziua victoriei asupra fascismului, iar din punct de vedere european aniversăm Ziua Uniunii Europene. Aceste sărbători au un numitor comun: Libertatea! Ziua Uniunii Europene este numită şi "Ziua Schuman", după numele celui care a propus la 9 mai 1950 planul pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a fost baza creării actualei Uniuni Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială şi politică.

Uniunea Europeană şi-a propus să-şi creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetăţenii săi, să înlocuiască cooperarea paşnică dintre statele europene cu o construcţie care să respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor născute şi crescute pe acest continent.

Dacă la început obiectivul esenţial, imediat, era acela al cooperării paşnice dintre statele europene, astăzi ambiţia este diferită: construcţia unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor popoarelor ce o compun, numai prin unirea popoarelor sale. Este necesar să conştientizăm că UE este în slujba cetăţenilor săi, păstrându-şi propriile valori, tradiţii şi propria limbă, cetăţenii europeni ar trebui să se simtă în largul lor în ceea ce putem numi "casa europeană".

Lumea de astăzi, într-o continuă şi rapidă evoluţie, are nevoie de Europa. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea şi prosperitatea pot aduce unui continent altădată măcinat de războaie. Modelul european arată lumii că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă în măsura în care se bazează pe valori şi obiective comune. Şi, nu în ultimul rând, trebuie, de asemenea, să ne amintim de ideea care a însoţit permanent demersul lui Monnet: "Noi nu coalizăm state, ci unim oameni!"

    Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: -Scăderea natalităţii în România;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Scăderea natalităţii în România"

Populaţia României este în scădere, fenomenul este întâlnit la nivelul mai multor state comunitare, care au un anumit nivel de dezvoltare. Progresele tehnologice, noile metode şi tehnici utilizate în sănătate au condus la schimbarea mentalităţii sociale şi a comportamentului familiei. Consider că se impune luarea unor măsuri privind dezvoltarea reţelei de servicii de îngrijire şi supraveghere a copilului pe timpul zilei: creşe, servicii baby-sitter, centre de zi, atât în sistem public, cât şi în sistem privat, pe bază de parteneriate.

De asemenea, foarte importante sunt măsurile şi programele generate ce vor fi luate şi implementate în continuare de către autorităţile de resort, care vor trebui să fie în sensul dezvoltării serviciilor de consiliere familială, pentru asigurarea unei bune funcţionări a familiei, a relaţiilor dintre soţi, astfel încât să se creeze un climat optim pentru creşterea unui copil, de dezvoltare a serviciilor de planificare familială şi de educaţie pentru viaţa de cuplu, de susţinere a procesului educaţional al copiilor, de armonizare a relaţiilor dintre angajatori şi angajate, în special, care să asigure un mediu de lucru adecvat femeilor gravide şi a celor care au copii de vârste mici, stimularea participării pe piaţa muncii a mamelor prin acordarea de subvenţii angajatorilor care reintegrează pe piaţa muncii. Cred că nu scăderea populaţiei ca atare este îngrijorătoare, ci dezechilibrele existente între categorii de vârstă, îmbătrânirea fiind un fenomen care pune presiune asupra politicilor demografice.

    Gheorghe Ciocan - declaraţie politică cu tema: Suntem cu doi paşi înaintea europenilor - la mortalitate infantilă şi la sărăcie rurală;

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Suntem cu doi paşi înaintea europenilor - la mortalitate infantilă şi la sărăcie rurală"

Un studiu românesc arată care este realitatea din spatele statisticilor: în mediul rural defavorizat, familiile depind direct de indemnizaţia de creştere a copilului, trăiesc în locuinţe aglomerate, fără apă curentă, iar jumătate din mame nu merg la medic în timpul sarcinii. România se află în continuare pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu 9,8 decese survenite în prima lună de viaţă la fiecare 1.000 de nou-născuţi. Comparativ cu anul 1990, când rata mortalităţii se situa la 26,9‰, trendul este descrescător. Totuşi, vorbim de o cifră dublă faţă de media Uniunii Europene. Serviciile medicale pot contribui la ameliorarea stării de sănătate, în măsura în care sunt accesibile şi adresate populaţiei. Atât gravida, cât şi nou-născutul beneficiază de servicii gratuite, problema majoră o reprezintă însă accesul spre aceste servicii. Înainte de '90 existau în ţară moaşe care aveau obligaţia de a urmări şi îndruma gravida şi să urmărească nou-născutul. Din nefericire, moaşele au dispărut pentru că s-a dorit ca prin programul postrevoluţionar să se elimine tot ceea ce s-a crezut ca ţine de comunism, inclusiv un sistem sanitar care în mediul rural funcţiona. Mortalitatea infantilă este cel mai sensibil indicator al stării de sănătate.

În momentul în care ai un indicator mare, înseamnă că situaţia economică a populaţiei respective este în mare deficit şi atunci şi actul medical este la fel, în deficit - făcea deunăzi un medic pediatru o nefericită, dar adevărată comparaţie. Dacă ar fi să căutăm cauzele, mediul rural este un bun fond de lucru. Fără îndoială că, adesea, criteriile de servitute se cumulează la nivelul unei localităţi (comunităţi), ceea ce conduce la privaţiuni severe în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă. Toate aceste servituţi şi riscuri pot ajunge să covârşească avantajele pe care le oferă condiţiile naturale de viaţă şi să facă pentru o parte din mediul rural să fie nu atât o opţiune de locuire pentru populaţie, cât o constrângere, în sensul că nu au posibilitatea de a se desprinde de acest mediu de viaţă, pentru că fie nu au avut acces la pregătire şcolară adecvată, fie nu găsesc de lucru în altă parte, fie nu pot avea o locuinţă în urban etc. Cu alte cuvinte, avem de-a face, mai degrabă, cu soluţii negative pentru locuirea şi activitatea în rural, mai ales în agricultură, şi nu cu decizii libere de constrângeri exterioare în alegerea ocupaţiei şi a mediului de viaţă. Din păcate, o parte importantă a populaţiei declară că nu îşi poate permite, din motive financiare, o serie de dotări şi bunuri de folosinţă îndelungată: spre exemplu 78% din gospodării nu îşi pot permite să instaleze o centrală termică, deşi ar obţine un confort mai mare, cât şi un randament mai bun la încălzirea locuinţei.

Din păcate am fost şi vom mai fi fruntaşi în clasament, având în vedere ce se întâmplă în jurul nostru şi ritmul în care evoluează emanciparea şi educaţia. Au luat moaşele, au închis spitalele, ne-au plecat medicii, chiar şi din cauza lipsei aparaturii, nu numai a planului financiar. Nu rămâne decât să scadă preţul morfinei, să ne putem anestezia cu toţii. Pensionarii noştri fac cozi la aşteptarea înapoierii drepturilor, cei europeni se plimbă în toată lumea şi statul îi răsplăteşte. La noi îi nimiceşte!

    Florin Iordache - declaraţie politică: Cine se teme de audit?;

Domnul Florin Iordache:

"Cine se teme de audit?"

Nervozitatea cu care purtătorii de mesaj ai fostei guvernări au reacţionat atunci când Victor Ponta, primul-ministru desemnat, a anunţat intenţia de a realiza un audit la predarea de ştafetă este, cred, semnificativă. În definitiv, de ce s-ar teme de audit o guvernare care a gestionat profesionist şi corect avuţia ţării? Există cumva riscul ca auditul să descopere nişte lucruri nu prea corecte? Dă treaba asta dureri de cap sau provoacă insomnii unor anume persoane? Sunt câteva întrebări de bun simţ pe care nu le putem evita şi nici nu le putem expedia la capitolul "diverse".

Fireşte, până la finalizarea auditului pe care 1-a anunţat Victor Ponta, există prezumţia de nevinovăţie. Asta nu însemnă, însă, că noua echipa guvernamentală trebuie să preia gestiunea de la predecesori numai aşa, pe cuvânt de onoare. Mai ales dacă ţinem seama de faptul că au existat mai multe semnale privind grave nereguli în gestionare fondurilor Casei Naţionale de Pensii Publice şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Asta ca să dau doar două exemple, deşi lista este mai lungă.

Ieri, premierul demis, Mihai-Răzvan Ungureanu, făcea un bilanţ triumfalist al celor cu puţin peste 70 de zile de mandat. Bilanţ care, la numai o zi, se dezumflă jalnic. Unde sunt, bunăoară, cele 5 miliarde de euro pe care ex-ministrul de finanţe, Bogdan Drăgoi, se lăuda că i-ar fi lăsat la rezervă? Sau de ce nu a prevăzut la buget Guvernul Ungureanu banii pentru reîntregirea salariilor? Fiindcă despre recuperarea banilor luaţi cu japca din pensii, guvernarea Ungureanu nu a catadicsit să se mai gândească... Iar acestea nu sunt decât câteva fapte, deloc fără importanţă, care trebuie să fie cercetate cu atenţie şi cu seriozitate, aşa încât, la sfârşit, să avem adevărul la zi despre moştenirea guvernărilor Boc-Ungureanu.

De aici şi întrebarea: cine se teme de audit?, întrebare la care nu vom avea răspunsul corect decât după finalizarea auditului. Urmând, fireşte, ca toţi cei care se fac răspunzători de risipirea sau, mai grav, de deturnarea banului public să răspundă în faţa legii

    Neculai Răţoi - declaraţie politică: Ungureanu şi demis e cu gura mare...;

Domnul Neculai Răţoi:

"Ungureanu şi demis e cu gura mare..."

După ce că deţine câteva recorduri nedorite pentru niciun premier din lume, printre care şi cel mai scurt mandat (de doar 78 de zile) din ultimii 23 de ani, Mihai-Răzvan Ungureanu se pare că a-mprumutat ceva din năravul caprelor Irinucăi descrise atât de plin de haz de către minunatul scriitor Ion Creangă, dar şi reliefat de secole de către înţelepciunea populară: capra, cât o fi de râioasă, coada tot în sus o ţine!

Iată că, deşi a picat cu succes şi fără onoare cu pseudoguvernul său cu tot, cel căruia-i plăcea să creadă că va exista ca premier MeReU, chiar de-ar fi să piară România, în loc să ia o pauză, cât să nu mai dea cetăţenii cu roşii stricate după el la ce aiureli a comis când s-a prefăcut că ocârmuieşte ţara din scaunul primului-ministru, iese ca şarpele la drum, cum zicea Tudor Vladimirescu. Fugind cu limba scoasă după oricare moment festiv, unde să-şi etaleze el, plin de sine, câte cărţi a memorat de când a-nvăţat să citească, cel care până mai ieri căuta disperat, dar fără succes, să taie oarecari panglici puse perpendicular pe vreo lingură de asfalt aşternut peste două gropi şi-o groapă, ca să vadă lumea că a făcut şi el un drum măcar cât două batiste alăturate, a nimerit tocmai la lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale! Şi dă-i, şi luptă! Cam cu morile de vânt, da' nu contează, luptă să fie! Şi, după ce a speriat cucu' de pe ouă cu demonstraţiile sale de gândire, profundă, dar lipsind cu desăvârşire, transpirat tot şi transportat pe măsură, îşi încheie apoteotic discursul cu un soi de răget chiţăit din care cineva încă neadormit de discursul ex-premierului desluşea că i-a invitat pe băsişti să fie... "ungurenii" lui!

Acum, stăm şi ne-ntrebăm din ce carte o proveni citatul, că e prea profund pentru profilu' de istorie rătăcit pe la SIE şi prin palatul Victoria! Atât de profund, încât dacă ar face cineva greşeala să-1 întrebe pe Mihai-Răzvan Ungureanu ce-a vrut să zică, acesta ar cădea pe spate cu dureri insuportabile de cap! Pentru că, dacă ar fi să luăm în serios ce-a zis tentativa de premier, dibuim prin DEX că "ungurenii" sunt o denumire dată populaţiei (româneşti) din Transilvania, în special celei din vecinătatea fostelor provincii istorice Ţara Românească şi Moldova. Iar ca să spui moldovenilor, ori oltenilor, ori dobrogenilor din sală să fie... transilvănenii tăi, fie chiar şi în glumă, e ceva care-ţi saltă părul în vârful capului!

Iată că discriminările băsiste nu mai au capăt: după tot soiul de vorbeţi care-şi închipuie că simplul fapt de a te naşte în Ardeal te face un soi de semizeu sau ceva, şi Mihai-Răzvan Ungureanu încearcă de zor - subtil, dacă ar fi să ne luăm după ce crede el - să inculce inepta idee că ardelenii sunt superiori celorlalţi români, sau "regăţenilor", cum mai sunt denumiţi, cu o nuanţă îngrijorător de peiorativă, non-ardelenii de dincoace de Carpaţi - cei din vechiul regat adică. Şi mai zicea domnul premier demis cu drag Ungureanu că a încercat, în urmă cu câteva zile, un politician să-1 facă de râs cu numele său, după "12 ani de administraţie onestă şi cinstită". Să le luăm pe rând...

În primul rând, nu trebuie să încerce cineva să-l facă de râs pe domnul Ungureanu, reuşeşte cu succes să o facă şi singur. De exemplu, "telectualu' lu' tata", cel care făcea atâta paradă cu ştiinţa uzului limbii române, ar fi trebuit să ştie (şi, pe cale de consecinţă, să evite!) ce este acela un pleonasm. Iar "cinstit" şi "onest", însemnând acelaşi lucru, nu au ce căuta alăturat...

În al doilea rând, după 12 ani de administraţie să renunţi la şefia SIE pentru 72 de zile ca premier în care să faci toate erorile posibile şi să facă mişto de tine cine a vrut şi cine n-a vrut, arată că pe casă nu-s toate ţiglele, cum se mai zice prin cartierul Nicolina...

În sfârşit: lăudându-te că ai făcut, în 78 de zile, aproape mai mult decât Boc în cele 5-6 mandate imorale, nu poţi decât să devii rizibil către penibil, mai dihai decât broscuţa mică şi cu gura mare din cunoscutul banc românesc. Boc a mai tăiat nişte salarii, nişte panglici de pălărie...

Oricum: dacă tot vrea MRU să spună lumea că este un "telectual", nu i-ar strica să mai citească măcar Povestea vorbei şi să mai şi aplice din înţelepciunea strânsă pe sute de pagini de către Anton Pann. L-ar mai scuti de ridicol...

    Laurenţiu Nistor - declaraţie politică: Băsescu e un fariseu!;

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Băsescu e un fariseu!"

S-a săturat lumea să-i tot audă pe băsişti că statul e cel mai prost administrator. Păi, din cine a fost format statul-administrator? Din reprezentanţii puterii portocalii! Cine i-a pus pe miniştri, pe secretarii de stat, pe directorii regiilor, societăţilor naţionale şi celorlalte întreprinderi de stat?

Patronezi un sistem pe care l-ai făcut după chipul şi asemănarea ta şi te văicăreşti că e prost? Păi, şi deştept cu cine să semene? Când pui toţi lipitorii de afişe mari şefi ca să facă "politici economice" la întreprinderi cu mii de salariaţi, ce profitabilitate vrei să scoată astfel de einsteini pârâţi, a căror singură calificare în management e dată doar de carnetul portocaliu din buzunar?

De când a devenit obligatoriu ca, la plecarea băsiştilor de la putere, ţara asta să arate mai ceva ca după un cataclism cosmic? De când a devenit politică de stat obligatorie "După mine, potopul"?, în aceste condiţii, noul interes naţional a devenit scăparea cât mai rapidă de acest individ, dacă vrem să mai supravieţuim ca naţiune pe faţa pământului!

Dar ca să fie sigur că acest lucru nu se va întâmpla prea curând, a decis el, împreună cu secta lui, că dacă l-au votat cinci milioane de oameni ca să devină preşedinte, pentru a-l da jos trebuie... nouă milioane! Păi de ce, mă rog? Doar aşa, în ciuda unui popor care îl doreşte plecat în procent de peste 90%? Are vreo idee Băsescu până unde poate ajunge un popor adus în pragul crizei de nervi? Câte milioane de voturi trebuiau ca să îl dea jos pe Ceauşescu?

Şi ce-i cu această frenezie a spolierii? De ce doreşte Băsescu o ţară fără resursele necesare repornirii economiei româneşti? De ce nu se gândeşte Băsescu la faptul că şi copiii noştri au nevoie de cuprul, de aurul, de argintul munţilor noştri? Ce face acum Traian Băsescu este trădare de ţară, iar guvernările portocalii au fost mai devastatoare decât stăpânirea Imperiului otoman de acum câteva sute de ani! N-au jefuit romanii de la strămoşii noştri daci atâta aur cât ar vrea să dea gratis Băsescu odată cu exploatările de la Roşia Montană şi Roşia Poieni! N-au luat turcii sute de ani atâta haraci din ţările româneşti cât bănet a aruncat Băsescu şi gaşca lui pe apa Sâmbetei!

Băsescu nu ţine cont de faptul că el aparţine doar unei administraţii a averii poporului, nu este proprietarul acestei averi, chiar dacă se comportă de parcă ar fi! Scabroasa manipulare băsistă depăşeşte până şi nivelul greţii patologice! În ce crede el că e mare inteligenţă şmecherească, zicea să fie întrebaţi românii dacă vor gaze de şist sau nu. Fără să-şi dea seama, a grăit un mare adevăr: poporul român, ca proprietar al resurselor solului şi subsolului, ar trebui întrebat prin referendum ce ar dori să se facă: vânzare ca în Africa, de resurse, sau extragerea şi prelucrarea superioară a lor, care să dea de muncă nu doar celor care extrag aceste bogăţii, ci să fie create locuri de muncă şi la prelucrarea acestora?

Nu e totuna dacă vinzi lingouri de aur sau bijuterii! Nu e totuna dacă arzi gazul la aragaz sau îl valorifici chimic, producând cauciucuri, mase plastice sau alte produse pe care acum le importăm în totalitate! De ce să ardem petrolul, ca benzină, cu un randament sub 1%, când putem pune petrochimia la treabă, ca să obţinem toate produsele posibile, de la asfalt la medicamente scumpe? Dintr-un butoi de petrol poţi obţine câteva găleţi de benzină, adică vreo câteva sute de lei, sau o plasă de medicamente în valoare de peste 5.000 de lei! Ce preferă Băsescu: să-i dea cineva un salariu de 300-400 de lei sau de 5.000 de lei? Tot aşa şi cu poporul român!

Zicea Băsescu că să fie-ntrebaţi românii dacă vor gaz de şist. Înşelătoare întrebare, prin omisiunea intenţionată şi prin efectele pe care nu le spune, dar pe care oamenii le vor simţi din plin. Deoarece Băsescu n-a zis că, prin extragerea gazelor de şist, bârlădenii şi cei din zona Costineştiului ori Vama Veche vor rămâne fără apă, căci se va distruge pânza de apă freatică, se va polua zona iremediabil pentru zeci de ani, iar extinderea deşertică în respectivele areale e tot ce le lipseşte locuitorilor acelor locuri. Şi n-a zis nimic nici despre cutremurele ce se vor produce. A dat exemplul Americii, care obţine un procent important de gaz din gazele de şist. Da, dar de ce arată doar avantajele şi nu pomeneşte despre dezavantajele care se văd la tot pasul în America acolo unde se foloseşte tehnica fracturării hidraulice? De ce nu zice Băsescu nimic şi despre plecarea în bejenie a oamenilor din respectivele zone, care nu mai pot şi nu mai vor să trăiască pe acele meleaguri?

Altă mârşăvie este exprimarea că dacă nu are poporul român nevoie de aurul şi cuprul de la Roşia Montană şi de la Roşia Poieni, să spună, ca să închidă afacerile. Ticăloşia exprimării este fără de margini, pentru că nu zice nimeni că nu e nevoie de aur şi de cupru, dar nu în orice condiţii, de robie economică! De ce trebuie să fie întotdeauna ori varianta portocalie ori nimic? De când este Băsescu deţinătorul adevărului absolut şi al soluţiilor-miracol, musai unice? Cum Dumnezeu alţii pot face extracţii de minereuri şi cu tehnologii prietenoase cu mediul, iar deştepţii naţiei - băsiştii - nu au fost capabili să o facă?

Avem nevoie şi de gazele de şist, şi de aur, şi de cupru, şi de cărbune şi de orice bogăţie a subsolului, dar nu oricum! Nu cu riscul otrăvirii la propriu a românilor, nu ca să le dăm pe nimic, îmbogăţind doar firmele extractoare şi pe "negociatorii" români, nu cu preţul trădării generaţiilor care ne vor succeda! De ce să vindem cuprul ca lingouri, ca şi cum am fi proştii galaxiei, când putem să-1 vindem sub formă de diverse repere pentru industria electrotehnică, electronică etc.? Chiar dacă extracţia nu este neapărat rentabilă (deşi poate fi oricând, alţii au demonstrat că se poate!), pe lanţ pot apărea îmbunătăţiri tehnologice datorate inteligenţei româneşti (invenţii, inovaţii...) care pot face mai mult decât rentabil produsul finit!

România vrea să îşi exploateze resursele naturale, dar nu oricum, nu faci ceva de o asemenea importanţă doar ca să zici că faci şi tu ceva! Au trecut vremurile în care Băsescu comanda să se cheltuiască musai toţi banii ministerelor, fie şi pe nimicuri numai să se cheltuiască! Resursele naturale ale ţării sunt ceva mult prea important ca să depindă de modul cum se scoală marinarul dimineaţa: preşedinte-miner sau doar preşedinte-hoţ...

Deja începe să nu mai conteze cum vom scăpa de Băsescu, atâta vreme cât scăpăm de el: totuşi e vorba despre supravieţuirea şi viitorul unui neam, ce Dumnezeu!

    Vasile Popeangă - declaraţie politică: Fără onoare, chiar şi la plecare...;

Domnul Vasile Popeangă:

"Fără onoare, chiar şi la plecare..."

După cum era de aşteptat, PDL-ul nu ştie să piardă! Au trecut vremurile când cel care pierdea îşi scotea pălăria în faţa adversarului care îi oferise şansa să îşi demonstreze ştiinţa, posibilităţile şi talentul, îi strângea mâna şi pleca în treaba lui cu demnitate, în cinste şi onoare.

Din păcate, locul acestui gen de politician a fost luat de frustraţii Băsescului, mai ignobili decât tomberonezii ce atacă în haită şi muşcă pe furiş, care, după ce s-au ţinut cu ghearele şi cu dinţii de putere şi deja se gândiseră cum să şi-o prelungească fie şi prin fraudă - să nu uităm cele un milion de voturi promise de către Baconschi la congresul PDL ori tertipurile legislative! -, văzându-se daţi la o parte de la caşcavalul pe care-1 roseseră mai dihai decât o hoardă de şobolani puşi pe fapte măreţe, nu încetează să arunce cu venin în stânga şi-n dreapta, doar-doar or mai face ceva victime!

Ce frumos a recunoscut Sarkozy victoria contracandidatului său! Nu s-a retras, precum nomine odiosa, lăsând ca noaptea şi serviciile secrete să strâmbe voia electoratului în interesul său! Căci e o onoare şi în a pierde, dacă ai luptat cu onoare şi ai ştiut a-ţi recunoaşte onest limitele. Acum aşteptăm ca şi preşedintele României să se ducă la o partidă prelungă de table cu "son ami" Sarkozy! În politică, dacă ai pierdut, e absolut natural şi firesc să te retragi, nu e o ruşine decât dacă eşti băsist şi ai făcut totul ca să ai parte de o plecare cu ouă stricate şi roşii fleşcăite. Căci băsiştii nu ştiu să plece în respectul alegătorilor, ci în huiduielile lor!

E bine că Boc candidează la Cluj, va vedea ce-nseamnă să îţi baţi joc de cetăţeni şi apoi să le cerşeşti votul! Dar, până atunci, în aşteptarea dispreţului alegătorilor, ţipă ca un apucat pe la diverse microfoane cum că ei sunt cei albi şi USL-ul e cel negru! Şi că, vai, nu poate susţine un guvern de penali! Dacă nu i s-ar fi aburit ochelarii de emoţie (un PDL-list chiar a leşinat din cauza asta, la măreaţa lansare a candidaţilor PDL), bietul Milică de la Cluj ar fi putut observa că Victor Ponta nici măcar n-a aşteptat ca să se clarifice cu pârâciunile fanteziste ale celor de la ANI, ci a rezolvat problema candidaţilor la fotoliile de miniştri imediat cum a sesizat că ar putea să planeze fie şi măcar o umbră de îndoială asupra vreunuia dintre cei care alcătuiesc cabinetul ce îi va purta numele. Nici Victor Alistar, nici Mircea Diaconu, nici doamna Dumitrescu nu pot fi acuzaţi de vreo faptă care să intre sub incidenţa Codului penal, da' Milică de la Cluj n-are de unde să ştie asta, că el cică preda dreptul anticonstituţional...

Degeaba zicea Boc că e un guvern plin de incompatibili, deoarece nu s-a dovedit nimic din aceste acuzaţii, însă parcă nu-s bune nici nişte guverne de incompetenţi, aşa cum au fost cele băsiste, ce nu au adus ţării decât sărăcie şi boală, lacrimi şi durere! Ne reamintim însă şi că o grămadă de indivizi de vază din găştile băsiste mănâncă pâinea statului gratis, într-o "garsonieră" păzită şi prevăzută cu gratii, printre care însuşi prietenul şi succesorul său la primăria capitalei Ardealului, ins susţinut de Boc mai dihai decât dacă i-ar fi fost frate! Nu băsist era acela care nu se dădea jos din pat pentru ceva mai puţin de 100.000 de euro, căci avea mult de împins ca să acceadă la banii aflaţi la dispoziţia lui Boc?

S-a uitat oare că au fost puşi tot soiul de băsişti pe funcţii înalte cu toate dosarele aflate în lucru, la parchete ori instanţele de judecată, doar pe simpla justificare că, dacă nu s-a pronunţat o instanţă, are prezumţia de nevinovăţie, deci e apt de mangleală pentru partid? Cu ce obraz arată Boc umbra de pai din ochiul altuia, când în proprii ochi şi-a făcut loc o întreagă pădure de sequoia? Cine l-a minţit că, dacă ţipă prostii în gura mare, din sculare în culcare, va avea dreptate în ce debitează? Răsuflata metodă de propagandă fascistă conform căreia, dacă repeţi o minciună de o mie de ori, devine adevăr, nu mai ţine decât la cei racordaţi la neuronul portocaliu, număr aflat din fericire în continuă şi rapidă scădere!

Şi ca să nu creadă cineva că doar Milică de la Cluj are astfel de gânduri necurate, s-a apucat şi Vasile Blaga să recunoască faptul că nu interesul naţional îi mână pe portocalii în lupta politică, aşa cum susţine tot corul de băsişti doar-doar i-o mai crede cineva, ci interesul personal şi de grup restrâns: "nu vom vota niciun guvern în care nu suntem şi noi"! încă şeful Senatului a scăpat porumbelul! Deci acesta-i interesul naţional portocaliu: noi, ca şobolanii la caşcaval ori, ca alternativă pentru binele ţării, praful şi pulberea! Ce şantajişti ordinari! Şi noi zicem la fel, de ani de zile, iar băsiştii neagă tot de atunci, însă acum a recunoscut-o însuşi Blaga! Păi, în acest caz, cu ce obraz mai arată acuzator Milică de la Cluj către USL, când PDL-iştii însuşi recunosc că sunt puşi doar pe căpătuială la adăpostul a ceea ce cred ei şi doar ei că ar fi politică de dreapta?

USL-ul a demonstrat că îşi poate recunoaşte şi îndrepta greşelile proprii, ceea ce arată onestitatea, forţa şi tăria de caracter a acestei formaţiuni politice. Din păcate pentru România, băsiştii nu sunt în stare de aşa ceva, ceea ce îi va duce, în sfârşit, la ieşirea din Parlament, spre purificarea clasei politice româneşti, căci, după cum scrie şi în Biblia pe care au maculat-o băsiştii când au depus jurământul pe ea, "pieirea ta prin tine, Israile"...

    Adrian Rădulescu - despre importanţa înfiinţării creditului funciar.

Domnul Adrian Rădulescu:

Astăzi vreau să aduc în discuţie importanţa înfiinţării creditului funciar. Aşa cum s-au creat facilităţi pentru cei care doresc să achiziţioneze o locuinţă, prin proiectul "Prima Casă", sau cum s-a dezvoltat în trecut creditul de producţie, aşa şi fermierii ar trebui ajutaţi să îşi procure propriile terenuri.

Imediat după decembrie 1989 ar fi fost mai uşor să cumperi terenuri agricole, dar proprietarii doreau în acel moment să îşi păstreze terenurile şi le dea în arendă. Între timp, preţul pământului a crescut şi chiar dacă proprietarii sunt dispuşi să-1 înstrăineze, fermierii nu au posibilitatea financiară de a-l achiziţiona. Prin crearea unui credit funciar, agricultorii ar plăti pentru pământul lor, în loc să plătească arendă.

Creditele funciare existente în acest moment la diferite bănci nu susţin agricultorii, aceştia trebuind să aducă alte garanţii imobile şi mobile, neputând garanta doar cu titlul de proprietate al terenului achiziţionat. Un credit funciar ar fi bine-venit, mai ales pentru tinerii fermieri, care sunt la început de drum şi nu au cu ce altceva să garanteze.

Avem nevoie de o lege a creditului funciar. Caracteristicile esenţiale ale creditului funciar ar trebui să fie perioada lungă de creditare, 15-20 de ani, şi posibilitatea de garantare cu terenul cumpărat. Alte garanţii suplimentare nu ar trebui cerute, deoarece pământul îşi măreşte valoarea în timp, iar valoarea creditului scade pe parcurs.

Orice bancă ar putea acorda astfel de credite, nu este necesară o bancă specializată, dar pentru asta avem nevoie de o lege care să reglementeze creditul funciar.

De asemenea, intervenţia Agenţiei Domeniilor Statului ar fi bine-venită pentru a cumpăra şi comasa terenuri, pe care apoi să le vândă sau să le concesioneze agricultorilor, astfel obligând piaţa să joace corect, evitându-se speculaţiile.

Este păcat, dragi colegi, să ne vindem pământul numai străinilor care sunt dispuşi şi au posibilitatea financiară să cumpere, în loc să ajutăm fermierii noştri să se dezvolte.

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

- Pauză -

     

Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Georgian Pop şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc. Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 326 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 166. Sunt absenţi 160, din care 8 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa în plen din ziua de 8 mai 2012, programul de lucru, lista rapoartelor depuse în perioada 23 aprilie - 8 mai de comisiile permanente sesizate în fond, informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente, sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind demisia domnilor deputaţi Daniel-Ionuţ Bărbulescu, Gheorghe Coroamă şi Andrei-Valentin Sava din Grupul parlamentar al PDL şi activarea în Grupul parlamentar al PSD şi demisia domnului deputat Gheorghe Roman din Grupul parlamentar PDL şi activarea ca independent.  

Înainte de a intra în ordinea de zi, am 4 anunţuri de făcut. Ele s-au făcut în mod public. Procedura spune să fie anunţate şi în plenul Parlamentului. Este vorba de domnul deputat Bărbulescu Daniel-Ionuţ, ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt, care pleacă de la Grupul parlamentar al PDL şi se înscrie în Grupul parlamentar al PSD.

Aceeaşi situaţie avem şi cu domnul Coroamă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava. De asemenea, se înscrie în Grupul parlamentar al PSD.

Domnul deputat Roman Ghiţă, ales în Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu, devine deputat independent, din calitatea de membru al Grupului parlamentar al PDL. Sava Andrei-Valentin, ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova, de asemenea, părăseşte Grupul parlamentar al PDL pentru a se înscrie în Grupul parlamentar al PSD.

Dacă mai sunt alte anunţuri cu caracter personal? Nu.

Atunci, intrăm în ordinea de zi.

La primul punct avem Informarea preşedintelui României ... Pe procedură... vă rog.

Video in format Flash/IOS Corectarea unei erori materiale la Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 (PL-x 83/2012).  

Domnul Florin Iordache:

Doamnă preşedinte,

Sunt două chestiuni procedurale, doamnă preşedinte.

Este vorba de PL-x 83/2012, punctul 83, care este la votul final şi la care, dintr-o eroare materială, la art.74 s-a trecut "prin testament sau cu martori", trebuie trecut "prin testament şi cu martori". Asta pentru că această lege va fi la votul final.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc. S-a consemnat în stenogramă această eroare materială şi ea va fi operată în document.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea retrimiterii la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Proiectului de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 82/2012) şi aprobarea lucrărilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi în paralel cu plenul.  

Domnul Florin Iordache:

Da, şi cea de-a doua intervenţie vizează retrimiterea la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Codului de procedură civilă, punctul 85, punctual la următoarele articole. Este vorba de art.118, 188, 2711, 510, 513, 541, 630 şi de Legile nr.51/1995 art.25, Legea nr.36 art.67, Legea nr. 188/1999 art.85, Legea nr.273/2004, titlul legii, art.31, Legea nr.304, este vorba de art.33 şi de art.72 şi 75 din proiect. Să le retrimitem la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi vom veni cu un raport final pentru votul final de la 12,30.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci să lucreze comisia, domnule vicepreşedinte, şi în paralel cu plenul. Asta...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, da, deci vom lucra paralel cu plenul în această perioadă la aceste articole, iar la 12,30 vom veni la votul final cu... înainte de 12,30, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi va finaliza... staţi să le luăm la rând. Comisia juridică de disciplină şi imunităţi la această lege, este vorba de Codul de procedură civilă, va face modificările la aceste articole şi vom veni la votul final cu raportul final şi în acelaşi timp paralel cu plenul va lucra Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi la protecţia datelor, este vorba de Legea Big-brother, astfel încât la votul final să fie aceste 3 legi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles. Numai o secundă, domnule Máté. Aş prefera să supunem la vot acest lucru, după care să supunem la vot următorul punct.

Deci, vă rog să pregătiţi cartelele.

Am să supun acum la vot propunerea făcută de domnul deputat Iordache, cu precizarea că termenul pentru Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi este de câteva... de o oră, o oră, o oră şi ceva, astfel încât dumneavoastră să puteţi să operaţi modificările indicate de domnul ... la capitolele indicate de domnul Iordache.

Dacă sunteţi pregătiţi, supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu un vot împotrivă şi două abţineri, propunerea a fost adoptată.

Pentru următorul punct, domnul deputat Máté András.

 
Video in format Flash/IOS Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra scrisorii doamnei Laura Codruţa Kövesi, procuror general la Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se solicită formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de domnul Borbély Lászlo, deputat în Parlamentul României şi fost ministru al Ministerului Mediului şi Pădurilor. (retrimis comisiei)  

Domnul Máté András-Levente:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

De asemenea, solicit retrimiterea în comisie şi a punctului 3. Colegii noştri care au fost în comisie cred că ar trebui să studieze dosare, să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Am să supun la vot şi propunerea făcută de domnul deputat Máté.

Vă rog să votaţi.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 6 voturi împotrivă şi o abţinere, propunerea a fost adoptată.

Dacă mai există alte intervenţii în ceea ce priveşte ordinea de zi? Nu, atunci intrăm în procedura legislativă.

 
Video in format Flash/IOS Informarea Preşedintelui României cu privire la aprobarea propunerii prim-ministrului Guvernului României referitoare la suplimentarea participării României cu 10 poliţişti la Misiunea Uniunii Europene din Afganistan - EUPOL Afganistan, până la încheierea acesteia.  

Avem informarea Preşedintelui României cu privire la aprobarea propunerii primului-ministru al Guvernului României, referitoare la suplimentarea participării României cu 10 poliţişti la misiunea Uniunii Europene din Afganistan - EUPOL Afganistan, până la încheierea acesteia. O să-mi daţi voie, vă rog, să dau citire.

(Coboară la tribună.)

"România ca stat membru responsabil şi activ al Uniunii Europene şi al comunităţii internaţionale participă în acest moment la misiunea Uniunii Europene din Afganistan - EUPOL Afganistan - cu 10 ofiţeri de poliţie. Această misiune are ca obiectiv consolidarea poliţiei afgane şi a statului de drept din această ţară şi se desfăşoară în baza declaraţiei comune a Uniunii Europene şi Afganistanului, semnată la data de 16 noiembrie 2005, intitulată "Angajamentul pentru un nou parteneriat - Uniunea Europeană - Afganistan".

Uniunea Europeană a solicitat suplimentarea numărului poliţiştilor români la misiunea EUPOL Afganistan. În acest context şi în temeiul art.7 şi al art.27 din Legea nr.121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerea primului-ministru al Guvernului României referitoare la suplimentarea participării României cu 10 poliţişti la misiunea Uniunii Europene din Afganistan - EUPOL Afganistan până la încheierea acesteia. Fondurile financiare necesare participării României la această misiune sunt asigurate de către Uniunea Europeană, Ministerul Administraţiei şi Internelor suportând cheltuielile referitoare la salariile din ţară, asigurările de viaţă, echipare şi transport.

Preşedintele României, Traian Băsescu."

(Îşi reia locul la prezidiu.)

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene (PL-x 51/2012). (retrimis comisiei)  

Bun. 4. Următorul proiect de lege, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115 din 2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului prin Ministerul Finanţelor Publice de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, atribuite României la nivelul Uniunii Europene.

Vă rog, domnul deputat Eugen Nicolăescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă deputat Roberta Anastase, preşedinte de şedinţă,

În numele Grupurilor parlamentare PNL şi PSD vă solicit să retrimitem la comisie acest raport, pentru că e cazul să avem un punct de vedere al Guvernului care începe de astăzi să funcţioneze.

În consecinţă, vă rog să supuneţi votului retrimiterea la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cartelele sunt introduse, votul este deschis.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

S-a încheiat votul cu 70 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 12 abţineri. Propunerea a trecut. Termen, domnule Nicolăescu?

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

O lună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

30 de zile. În regulă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 68/2011) şi Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 444/2011). (retrimis comisiilor)  

5. Mergem mai departe, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Vă rog, domnule deputat Nicolăescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Proiectul de lege care urmează în ordinea noastră de zi este unul deosebit de important. După cum ştiţi, pe programul pe care Guvernul ieri a primit vot de învestitură este şi un punct care se referă exact la această temă, şi anume modul în care s-a aplicat contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra pensiilor mai mari de 740 de lei. Pentru că toată lumea ştie că sunt dificultăţi în modul în care a fost aplicată legea, defectuos, pentru că e nevoie să se restituie banii pensionarilor şi Guvernul probabil că astăzi va da un act normativ în acest sens, este clar că noi nu putem discuta acum acest proiect de lege. E firească retrimiterea lui la comisie şi odată cu actul normativ pe care Guvernul îl va da astăzi se vor discuta împreună în cadrul comisiei.

Ca atare, cred că 30 de zile sunt necesare pentru retrimiterea la comisie şi să se discute la comisie acest act normativ şi, ca atare, doamnă deputat Roberta Anastase, vă solicit să supuneţi votului retrimiterea la comisie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnul deputat Ghiţă Cornel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Ghiţă:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În cadrul şedinţei de miercuri din cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a fost reluat acest punct şi s-au făcut amendamente din partea membrilor USL. Modalitatea de întoarcere a banilor către pensionari e foarte bine stabilită acolo. Se dau termene, se spune cuantumul, aşa că eu cred că nu mai are niciun sens de întoarcere la comisie şi trebuie să mergem la vot astăzi pentru a lămuri o problemă care este făcută publică şi de actualul guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Am să supun la vot propunerea făcută de domnul Eugen Nicolăescu.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

72 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 4 abţineri.

Propunerea a trecut. Termen, domnule Nicolăescu?

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

O lună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 329/2010). (retrimis comisiei)  

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Vă rog, domnule deputat Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

În esenţă, proiectul respectiv nu ridică probleme. O singură observaţie aş avea. Este vorba de un angajament financiar de 51 de milioane de lei pentru cele circa 17 milioane de animale, conform recensământului de la 2010, pe specii, porci, oi, capre şi bovine.

Din aceste considerente, vă rog frumos să supuneţi la vot întoarcerea la comisie, pentru a putea primi punctul de vedere al actualului guvern. Termen 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Tabără, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Stimaţi colegi,

Vă mărturisesc că nu am nimic ca să se întoarcă... împotrivă, să se întoarcă la comisie. Însă trebuie să ştiţi că această ordonanţă a stat mai bine de un an de zile la comisii. Şi, vreau să spun că ceea ce scrie în ea, sau acordul la care s-a ajuns, inclusiv cu ANSVA-ul, cu ceea ce înseamnă organizaţiile de crescători de animale este ajuns la limita la care se aşteaptă acest act normativ. Şi, vreau să vă spun că sunt mari probleme legate de dubla crotaliere, tocmai datorită întârzierii aprobării acestui act normativ.

Din păcate, suprapunându-se pe un alt contract, eu vi-l reamintesc, făcut prin 2003, cu una dintre societăţi care a crotaliat şi care a individualizat aceste animale şi care, practic, n-a făcut nimic, decât a blocat sistemul în România. Această ordonanţă este una care clarifică cât de cât, aş spune că nu în totalitate, dar e necesar de a-şi... Eu v-aş propune să n-o mai retrimitem la comisie pentru discuţii, ci s-o lăsăm în dezbatere şi s-o aprobăm.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat Zgonea. Şi, după aceea domnul deputat Munteanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Tabără, când dumneavoastră eraţi în Parlament şi eu eram student, existau nişte cutume.

Cutumele spuneau în felul următor: că în momentul în care vreţi să spuneţi că 150 de săptămâni egal cu o săptămână, nu putem să facem asta, da?

Pe de altă parte, un nou Guvern care a fost învestit ieri, întotdeauna, şi când dumneavoastră v-aţi învestit un nou Guvern cu alt premier, că l-a numit Boc, că l-a numit Ungureanu, respectul între lideri a fost o înţelegere că toate acele proiecte de lege trimise cu avizul fostului Guvern se retrimit noului Guvern. Asta este pentru o continuitate, aşa, pentru o României normală. Şi dacă vrem să fim într-o Românie normală, atunci haideţi să facem lucrurile pe care le-am înţeles între noi şi să revenim la acea normalitate a cutumelor, a respectului, a spiritului european.

Dacă aţi fost în stare s-o ţineţi un an de zile la comisie, eu cred că mai putem rezista o săptămână şi nu deranjează pe nimeni, pentru că punctul de vedere pe care colegii l-au pus în comisie este trimis şi este armonizat cu specialiştii din minister. De la subsecretari de stat şi secretari de stat, discuţia pe care premierul Ponta a spus-o a fost una foarte simplă: nu se schimbă nimic.

De aceea, vă rog frumos, haideţi să ne întoarcem la cutumele noastre şi la lucrurile care le respectam şi puteam să schimbăm un punct de vedere între noi, corect, şi ascultam întotdeauna cel care avea dreptate să învingă întotdeauna.

De aceea, o s-o rog pe doamna preşedinte să mergem pe ceea ce am stabilit şi în comitetul liderilor, care a fost o înţelegere, şi vă rog frumos pe dumneavoastră s-o retrimitem la comisie pentru o săptămână ca noul Guvern să-şi spună un punct de vedere. Şi cred că acest lucru nu deranjează în acest moment, în special la acest proiect de lege sau la celelalte proiecte.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Munteanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru ca să oprim dezbaterea politică, am să vă spun că la art.7 s-a strecurat o greşeală. Astfel, având în vedere că alin.3 şi 4 au fost abrogate, se face trimitere, la următorul alineat, 5, la lit.c), la alin.4. aşadar, oricum ar fi trebuit să se reîntoarcă la comisie. argumentele domnului ministru Tabără sunt, în schimb, foarte serioase, şi v-aş cere să fie un termen cât mai scurt, ca să-l putem readuce în plen.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur, de la acest microfon s-a invocat cutuma din Parlamentul României, ceea ce este valabil, este adevărat. Însă astăzi pe ordinea de zi avem peste 70 de acte normative, iar toate cele peste 70 de acte normative în mod evident că au un punct de vedere al unui Guvern, au un aviz, favorabil sau nefavorabil.

În consecinţă, cred că nu prea avem ce discuta astăzi în această situaţie. Şi cred că ar fi bine ca într-o perioadă de timp, ca să respectăm şi cutuma, şi procedurile, Guvernul să-şi exprime un punct de vedere pe fiecare act normativ din Parlament, astfel încât să nu mai blocăm în continuare lucrările Camerei Deputaţilor, pentru că oricum până acum s-a lucrat... şi nu s-a prea lucrat. Cred că deja trebuie să fim cu toţii interesaţi ca activitatea în Parlament să funcţioneze aşa cum trebuie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Neacşu şi după aceea domnul Tinel, ca să alternăm grupurile parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Trebuie să recunosc că în momentul în care am propus reîntoarcerea la comisie nu mă aşteptam ca acest proiect să suscite atâtea discuţii. Aici s-au ridicat şi câteva probleme care ţin de cutumă şi câteva probleme care ţin de proceduri. Eu împărtăşesc punctul de vedere şi îngrijorarea colegului meu, domnul Călian, sunt atât de multe acte normative pe care urmează să le dezbatem astăzi, dar din punct de vedere procedural, pentru a putea să se exprime un punct de vedere al Guvernului care în momentul acesta gestionează situaţia României, este clar că trebuie să retrimitem aceste proiecte normative la comisie şi să aşteptăm punctul de vedere al Guvernului. În funcţie de acest punct de vedere, comisiile vor lua în dezbatere proiectele de hotărâre şi vom avea în dezbatere în plen, ulterior, un proiect care conţine în mod evident punctul de vedere al celor care în momentul acesta gestionează resursele financiare. Cu atât mai mult cu cât acest proiect impune un cost pe crotaliere, aşa cum a explicat domnul ministru Tabără, care la momentul ăsta, din socotelile ex abrupto pe care le-am făcut, este de numai trei lei şi ceva pe cap de animal.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Eu n-am nimic împotrivă dacă se va dispune prin vot retrimiterea la comisie. În fond, o săptămână nu e capăt de ţară. Însă vreau să vă spun că de săptămâna trecută până acum, în plenul comisiei şi în analiza textului de lege, aşa cum l-aţi primit dumneavoastră spre analiză şi aprobare, nu s-a schimbat nimic.

Colegii dumneavoastră care au fost în comisie şi-au exprimat punctul de vedere. Eu refuz să cred că într-o săptămână Ministerul Agriculturii a rămas fără bani. Cred că din acest motiv nu putem să blocăm o iniţiativă legislativă numai pentru că, să zicem, noul Guvern vrea să-şi exprime un punct de vedere. Eu cred că membrii comisiei vor susţine în continuare, indiferent dacă sunt de la PSD, UNPR, PDL, UDMR, proiectul de lege care v-a fost înaintat. Iar dacă discutăm de cutumă, că ar trebui să reîntoarcem la comisie toate proiectele de acte normative care au fost avizate de fostul Guvern, atunci ar trebui să plecăm acasă, şi să ne întâlnim când consideraţi dumneavoastră că noul Guvern a avizat toate proiectele de acte normative şi şi-a exprimat un punct de vedere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Tabără. Ultima intervenţie, după care supunem la vot.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Şi aş vrea să combin două lucruri: primul, intervenţiile mele care se vor face întotdeauna atunci când consider că există un act normativ care are o ţintă deosebit de importantă pe sectoare economice de mare importanţă care, repet, n-au nici cutume, nici altceva, ci importanţă pentru această ţară. Legea pe care o punem în discuţie astăzi este una deosebit de importantă.

A doua: îi reamintesc cu tot respectul colegului, domnul deputat Zgonea, că în mine are şi a avut întotdeauna Parlamentul una dintre persoanele care a respectat şi cutume, şi legi, şi proceduri, şi regulamente, de 16 ani. Ştiu ce înseamnă Parlamentul, ştiu ce înseamnă respectul opozantului şi ştiu ce înseamnă profesionalismul. Niciodată nu mă voi opune unei astfel de chestiuni.

Şi a treia, n-am mai intrat de ani de zile într-o zonă de dispută politică decât tangenţial şi accidental. Dar vă asigur, stimaţi domni, cunoscând situaţia din sector, că am să intervin de fiecare dată atunci când cred că ne reîntoarcem la lucruri care n-ar fi trebuit făcute niciodată sau care au blocat sistemul agricol românesc ani de zile, inclusiv ceea ce a însemnat dezvoltarea zootehniei, a naz-ului, relaţiile cu organizaţiile profesionale, şi cu sistemul agricol în general.

Or, problema respectivă nu este una oarecare. Şi aş dori să credeţi că tot ceea ce s-a întâmplat în conţinutul acestei ordonanţe este de fapt rodul unor negocieri lungi, inclusiv cu ceea ce înseamnă structurile profesionale ale agriculturii României. Dacă vrem să le întindem, şi de acord, trimitem absolut toate actele normative la Guvern, suspendăm activitatea Camerei Deputaţilor, aşteptăm acest punct de vedere, dar atunci am dori să-l spunem... să-l stabilim cu toţii aici.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Supun la vot întoarcerea la comisie. Termen o săptămână.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

69 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 10 abţineri.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional (PL-x 7/2012). (retrimis comisiei)  

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale în plan intern şi internaţional.

Vă rog, domnule deputat Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Doamnă preşedinte,

Din respect pentru antevorbitorul meu, domnul ministru Tabără, am să vă informez, probabil că trebuia s-o facem de la bun început, că în principiu orice proiect normativ pe care-l dezbatem în această dimineaţă, care se referă la alocări bugetare, într-un fel sau altul, va fi solicitat pentru retrimitere la comisie pentru a se obţine un punct de vedere al actualului Guvern. Deci, cu ocazia asta, vă informez asupra liniei de conduită generală.

Referitor la acest proiect, şi îmi pare rău că a picat să discut eu despre proiectele care se referă la agricultură, dar trebuie să recunosc că m-am documentat, cel puţin pentru ceea ce discut în momentul ăsta. În acest proiect de lege se solicită sume în bugetul Ministerului Agriculturii pentru organizarea de acţiuni pentru prezentarea potenţialului agricol românesc şi a oportunităţilor de investiţii.

Deci, mai pe scurt, este vorba de sume alocate pentru participarea la târguri, expoziţii, simpozioane şi alte lucruri de factura asta, care, în esenţă, sunt pozitive. Lucrul cu care nu sunt de acord şi este încă unul dintre motivele pentru care solicit întoarcerea la comisie este că în expunerea de motive se precizează că aceste alocaţii bugetare au fost prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii pentru acest an. Probabil că domnul ministru Tabără va veni şi ne va preciza care şi în ce mod a fost construit bugetul Ministerului Agriculturii. Eu vreau să spun că aseară am căutat în bugetul Ministerului Agriculturii pentru acest an şi nu am descoperit aceste sume.

Deci fie şi pentru punerea de acord din punct de vedere financiar, a acoperirii financiare necesare acestor activităţi, acest proiect este necesar să se întoarcă la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Tabără. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sper că proiectul respectiv - şi mă bucur că colegul s-a aplecat asupra lui, inclusiv asupra ministerului -, însă dacă vă uitaţi cu foarte multă atenţie proiectul se adresează în viitor şi se adresează în viitor pentru problemele cu care s-a confruntat unul dintre miniştrii agriculturii atunci când a fost vorba de a face manifestări, cum este de pildă "Săptămâna verde de la Berlin", neglijată ani de zile, şi care în ultimii doi ani de zile a fost de succes pentru România şi pentru agricultura României.

Dar, stimaţi colegi, vă rog să vă uitaţi peste legislaţia de la Ministerul Economiei, care favorizează prezentarea produselor româneşti la diferite manifestări internaţionale.

Eu vreau să vă spun că legea respectivă nu se adresează... pentru fostul ministru Tabără sau pentru cel care a urmat după el, ci pentru toţi cei care doresc să facă complementaritate la ceea ce înseamnă programele de promovare pentru anumite produse prin APIA, prin fonduri europene. Pentru că Ministerul Agriculturii, dacă vrem să fim o ţară exportatoare şi să pătrundem pe nişele de piaţă ale unor ţări importante precum Germania, şi nu numai, este obligatoriu de a face şi de a putea sprijini prin minister astfel de manifestări.

Cum sigur că fiecare dintre dumneavoastră cunoaşteţi manifestările interne, până la urmă, Ministerul Agriculturii va trebui să fie partenerul unor astfel de manifestări, indiferent cine va fi la conducerea ministerului. Această ordonanţă de urgenţă legiferează ceea ce nu are ca putere la această dată Ministerul Agriculturii, fiind pus la punct de fiecare dată şi neputând să organizeze aşa cum ar trebui şi legal, şi transparent astfel de manifestări.

Domnilor colegi,

Vă asigur că, dacă citiţi cu atenţie această ordonanţă, se adresează în viitor şi există obligativitatea ca Ministerul Agriculturii, inclusiv în planul de acţiune al ministerului să fie înscrise la început de an în buget astfel de manifestări, cu clarificări precise. Pentru că vreau să vă spun că, nefiind, nu va avea curajul nici domnul Ponta, nici un alt prim-ministru să dea drumul la astfel de manifestări, pentru că oricând apare o anumită dezbatere neprincipială pe o problemă pe care foarte puţini o înţeleg.

Or, e clar pentru ceea ce înseamnă ţinta României de a deveni ţară exportatoare cunoscută pe pieţele internaţionale. Este ceea ce face de doi ani de zile. Nu întâmplător am redus deficitul de balanţă pe produse agroalimentare de la 2,8 miliarde la sfârşitul anului 2008, la 300 milioane în 2011 şi, probabil, 2012. Şi aceasta trebuie să fie ţinta ministerului să devină pe plus balanţa comercială. Dar n-o putem face şi n-o poate face ministerul altfel decât având puterea aceasta de a promova produsele ecologice. Cum le promovăm? Cine le susţine? Aici este problema.

Şi repet încă o dată, n-am nimic împotrivă să se ducă la Guvern. Poate s-o şi anuleze Guvernul, nu e o problemă. Dar vă rog să reţineţi, pentru că este făcută după multă gândire şi se suprapune peste ceea ce are Ministerul Economiei. Nu este ceva nou, nu este venit ca să dai în mână ministrului agriculturii, indiferent cine ar fi el, îi dai posibilitatea ca aceste acţiuni să poată fi susţinute şi promovate în numele întregului sector agricol românesc.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Domnul deputat Neacşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Doamnă preşedinte,

De la bun început vreau să declar că sunt întru totul de acord cu ceea ce a spus domnul ministru. Cu ceva mai mulţi ani în urmă şi eu am fost participant la acel târg internaţional de la Berlin şi vreau să vă spun că modalitatea în care România s-a prezentat atunci a fost absolut deplorabilă. Era undeva în perioada '97-'98. N-are rost acum să spun cine era ministru la momentul ăla, şi cine era secretarul de stat care se ocupa de prezentarea României acolo. Acţiunile şi faptele domniei sale de acolo au avut darul de a ne descalifica ca prezenţă. Şi evident că mă bucur atunci când România este prezentă pe pieţe şi este expozant în zona pieţelor internaţionale.

Nu pot să spun în momentul ăsta că întorcându-se la comisie proiectul respectiv şi făcându-se lobby-ul corespunzător la minister, poate obţinem chiar o finanţare suplimentară, pentru că produsele agricole româneşti, şi în mod deosebit cele cu caracter ecologic de care amintea domnul ministru aici, ar trebui să aibă competitivitate şi piaţă în Europa. Sunt absolut convins de lucrul ăsta, dar nu ar trebui şi credeţi-mă că nu asta fac şi nu asta urmăresc, să facem din nişte proiecte normative importante şi interesante pentru ţară dezbatere politică. Nu mi-am dorit şi nu-mi doresc lucrul acesta. De asta am şi venit în faţa dumneavoastră şi v-am precizat de la bun început ce intenţie avem cu caracter general.

Deci, acest proiect este necesar să fie, în opinia mea, retrimis la comisie, pentru considerentele pe care le-am precizat ceva mai devreme.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Tinel Gheorghe şi înţeleg că este şi ultimul intervenient, după care supunem la vot.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Eu înţeleg ambiţia puterii de a trimite la comisie orice. Însă, îi reamintesc colegului meu conjudeţean că proiectul de act normativ stabileşte cadrul general în care Ministerul Agriculturii poate să promoveze în afară politicile pe care le stabileşte în interior. Nu se va modifica absolut nimic, să ştiţi, dacă întoarceţi la comisie acest proiect de act normativ. Este un cadru general, este, dacă vreţi să fiu mai concret, un fel de... ceea ce există în momentul de faţă pentru Ministerul Economiei, Hotărârea Guvernului nr.296/2007. Stabileşte clar şi modalităţile practice în care Ministerul Agriculturii poate să promoveze, să participe la târgurile şi expoziţiile internaţionale.

Deci, din acest punct de vedere, ambiţia asta de a întoarce la comisie orice act normativ, indiferent dacă discutăm de resurse financiare sau nu discutăm, indiferent care a fost poziţia colegilor dumneavoastră în comisie, pentru că au participat şi ei, mie mi se pare, pe cuvântul meu, chiar deplasată în momentul de faţă. Mai bine stabileaţi de la început prin liderul de grup al dumneavoastră că astăzi nu facem şedinţă de plen, pentru că toate actele normative vin cu avizul fostelor guverne, şi stabileaţi şi termen în care ne puteam întâlni în aşa fel încât să dezbatem în cunoştinţă de cauză.

Deci, încă o dată vă spun, nu toate actele normative presupun impact financiar, să ştiţi, iar proiectul pe care-l discutăm acum n-are niciun impact financiar, stabileşte cadrul general pentru care Ministerul Agriculturii poate să participe în continuare la tot ceea ce înseamnă manifestări şi expoziţii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Am să supun la vot propunerea făcută de domnul Neacşu.

Domnule Neacşu, termen? O săptămână.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

72 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 6 abţineri.

Propunerea a fost aprobată. Termen, o săptămână.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2011 pentru modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD (PL-x 44/2012). (retrimis comisiei)  

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2011 pentru modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pentru reorganizarea Agenţiei SAPARD.

Vă rog, domnule deputat Neacşu. Şi după aceea, domnul deputat Tabără.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Se pare că în dimineaţa asta o să facem un tandem, domnule ministru.

Acest proiect legislativ se referă la creşterea parcului auto de la Agenţia de dezvoltare, şi modifică art.12 din Ordonanţa Guvernului nr.13/2006, unde erau stabilite componenţa parcului auto şi consumului de carburanţi pentru mijloacele de la Agenţia de Plăţi şi Dezvoltare Rurală.

Şi de data asta este în mod indiscutabil vorba de bani, pentru că se propune creşterea parcului auto cu 20 de autoturisme la agenţie şi o alocare de carburant de 600 de litri pe lună la fiecare dintre cele 177 de mijloace de transport care vor activa în cadrul agenţiei.

Din considerentele pe care le-am precizat ceva mai devreme şi pe care nu cred că mai are rost să le mai reiau, vă solicit, doamnă preşedinte, să se întoarcă la comisie acest proiect şi să obţină punctul de vedere al Guvernului asupra alocării bugetare respective.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Tabără.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mie îmi face plăcere să facem un tandem cu colegul care a fost prezent şi în perioada trecută mereu aici, în sală, însă trebuie să vedeţi că este vorba de o ordonanţă de urgenţă, şi nu pentru faptul că ea şi-a făcut efectele.

Şi a doua, vorbesc de o agenţie - vă mărturisesc aici sincer -, de o agenţie care nici mie nu mi-a plăcut şi n-aş spune că şi-a făcut datoria foarte bine. Dar vreau să vă spun că înnoirea parcului auto pentru APDRP se impune pentru ceea ce are ca obiect de activitate, marile verificări din teren. Or, de ani de zile... şi toată completarea aceasta a parcului auto se face absolut justificat.

Nu am nimic împotrivă să se trimită să preia din nou punctul de vedere al Guvernului. Dar vreau să vă spun că se pare...normal, este o ordonanţă de urgenţă, nu, că şi-a făcut efectul. Dar vreau să vă spun că analiza a fost extraordinar de bine făcută.

Doi. Banii nu sunt din buget pentru ceea ce înseamnă aceste mijloace de transport, că sunt mijloace de transport până la urmă, care sunt luate din fonduri europene. Inclusiv carburantul aferent, e normal, dar sunt altele care se scot din parcul agenţiei, iar agenţia care bate terenurile, păşunile, fâneţe, verifică şi aşa mai departe, aplicarea corectă şi controalele cerute de regulament şi de proceduri, are nevoie de acest parc de maşini, pentru că altfel riscăm să nu ne încadrăm în ceea ce înseamnă verificările plăţilor pe care le face. Împreună cu APIA ei îşi suprapun aceste verificări. În acest sens au fost cumpărate şi, repet, analiza este făcută mult la rece şi absolut cu extrem de mare exigenţă. Şi nu este suficient cât li s-a dat. O spun, repet, pentru o agenţie cu care nu am avut relaţiile cele mai bune. Şi n-a răspuns întotdeauna la ceea ce trebuia să facem şi o ştiţi foarte bine şi dumneavoastră. Dar ea are nevoie de această dotare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, am să supun la vot propunerea de retrimitere la comisie, cu termen două săptămâni. Bun.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

66 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 12 abţineri.

Propunerea a trecut. Termen, două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aderarea României la Acordul parţial extins privind itinerariile culturale, instituit prin Rezoluţia CM/Res (2010)53 (adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1101-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi) (PL-x 37/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)  

9. Proiectul de Lege privind aderarea României la Acordul parţial extins privind itinerariile culturale instituit prin Rezoluţia CM/Res (2010)53 (adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1101-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi).

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege este considerat adoptat în conformitate cu prevederile art.75, alin.2 din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006 (PL-x 248/2008/2011). (retrimisă comisiilor)  

10. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006.

Vă rog, domnule deputat Eugen Nicolăescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Proiectul de lege pe care-l avem acum pe ordinea de zi s-a întors de la Preşedinţie spre reexaminare. Eu cred că în acest moment există un punct de vedere complet diferit între ceea ce a votat Parlamentul şi ceea ce spune Preşedintele, şi poate ceea ce ar trebui să spună Guvernul care s-a instalat.

În consecinţă, cred că lucrul cel mai înţelept pe care putem să-l facem acum este să-l retrimitem la comisie pentru o lună de zile acest proiect de lege şi să avem de la Guvern un punct de vedere referitor la modul în care Preşedintele României înţelege funcţionarea acestei agenţii.

Dacă se impune acel 7% sau nu se impune, dacă instituţia rămâne o instituţie publică finanţată exclusiv din bugetul de stat sau nu. Deci eu cred că suntem aici în capitolul mare de reformă a instituţiilor importante ale statului şi, în consecinţă, Guvernul trebuie să aibă un punct de vedere pe această temă, pe această importantă modificare.

Pentru 30 de zile, doamnă preşedinte, este important să ne spună Guvernul ce crede şi, ca atare, vă supun dumneavoastră, ca să supuneţi plenului votării retrimiterii la comisie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte intervenţii pe această temă? Nu sunt.

Atunci supun la vot această propunere. Termenul este de 30 de zile.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

72 voturi pentru, 26 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

Pe procedură, domnul Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă solicit o pauză de consultări de 5 minute ca împreună cu liderii de grup să stabilim ce anume doresc să întoarcă în comisie sau nu, fiindcă facem dezbateri sterile şi nu facem altceva decât să avem acelaşi discurs. Stabilim ce anume doresc să se întoarcă, dacă vor să se întoarcă, ce facem, poate facem respingerile astăzi, ca să nu avem blocat Parlamentul.

5 minute pauză.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Haideţi 15 minute ca totuşi să discutaţi, să luaţi o decizie. Ne revedem în plen la 11 şi 30 de minute.

 
     

- pauză -

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Georgian Pop.

Vă propun să reluăm lucrările. Liderii de grup au ajuns la un consens asupra procedurii.

Vă rog, domnule deputat Eugen Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă deputat Roberta Anastase,

În urma consultărilor la solicitarea domnului Mircea Toader, este obligatoriu să respectăm procedura regulamentară, în sensul în care grupurile parlamentare să se exprime pe fiecare proiect de lege care este supus dezbaterii, dar în acelaşi timp,pentru a uşura ordinea de zi şi a încerca să realizăm operativ ceea ce ne-am propus, vom face în numele grupurilor parlamentare propuneri concrete, fără alte comentarii, pe fiecare proiect de lege supus dezbaterii, el să fie votat şi să-şi urmeze mai departe calea care i se va da fiecărui proiect de lege de către plen în urma votului. Şi, în consecinţă, vom merge în continuare pe ordinea de zi aprobată.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind acordarea formelor de ajutoare restante în sectorul vegetal (PL-x 541/2010/2011). (retrimisă comisiei)  

11. Reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii privind acordarea formelor de ajutoare restante în sectorul vegetal.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

În conformitate cu cele stabilite, vă propun să supuneţi votului plenului retrimiterea la comisie şi solicitarea de punct de vedere al Guvernului, pentru o perioadă de 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să pregătiţi cartelele.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

37 voturi pentru, 19 împotrivă şi 4 abţineri.

Propunerea a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2011 privind preluarea personalului calificat în domeniul evaluării conformităţii dispozitivelor medicale şi a sistemelor de management de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale la Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale Certificare (PL-x 677/2011). (retrimis comisiei)  

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2011 privind preluarea personalului calificat în domeniul evaluării conformităţii dispozitivelor medicale şi a sistemelor de management de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a dispozitivelor medicale la Oficiul tehnic de dispozitive medicale certificare.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Vă propun, de asemenea, ca acest proiect de lege să fie retrimis la comisie, să se obţină un punct de vedere al Guvernului, cu o perioadă de 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Votul s-a încheiat: 42 voturi pentru, 17 împotrivă şi 6 abţineri.

Propunerea a trecut.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2011 pentru stabilirea măsurilor privind verificarea şi controlul unităţilor sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile din subordinea acestuia (PL-x 669/2011). (retrimis comisiei)  

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2011 pentru stabilirea măsurilor privind verificarea şi controlul unităţilor sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile din subordinea acestuia.

Vă rog, domnule deputat Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

În numele grupurilor parlamentare ale Uniunii Social-Liberale, vă solicit întoarcerea la comisie a acestui proiect pentru 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

45 voturi pentru, 19 împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea a trecut.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2011 pentru completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (PL-x 646/2011). (retrimis comisiei)  

14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2011 pentru completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Vă rog, domnule deputat Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

De asemenea, procedural, şi în spiritul celor convenite, solicit întoarcerea la comisie a acestui proiect pentru 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

48 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale (PL-x 558/2011). (retrimis comisiei)  

15. Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale.

Aici aş vrea să intervin şi eu.

(De la tribună.)

Vă mulţumesc.

Pentru că este o iniţiativă legislativă care îmi aparţine, aş vrea să fac precizările. Sigur, mă bucură dorinţa dumneavoastră de a lua încă o dată în analiză acest proiect, dar aş vrea să fac precizarea că acest proiect care vizează serviciile sociale este un proiect lucrat cu peste 300 de organizaţii neguvernamentale, cu Ministerul Muncii, în acelaşi timp şi vizează, dacă vreţi, o liberalizare a serviciilor sociale, o şansă dată organizaţiilor nonguvernamentale pentru a intra pe această piaţă a serviciilor sociale.

Este un pas înainte în ceea ce înseamnă reforma acestui sistem, dar este un pas înainte important şi dintr-un alt punct de vedere: faptul că, până la urmă, rolul societăţii civile instituţionalizate este tocmai acela ca, radiografiind corect societatea civilă, să poată să identifice real grupurile cu probleme şi să li adreseze într-un mod profesionist.

Drept care sper ca odată întoarsă de la comisie această lege, să fie susţinută deopotrivă de putere şi opoziţie.

Vă mulţumesc. ( revine la prezidiu.)

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă deputat Roberta Anastase,

rar mi se întâmplă să fiu cu dumneavoastră, dar acum sunt de acord cu dumneavoastră. Şi aveţi dreptate că este nevoie de o reformă serioasă a serviciilor sociale.

Nu cunosc, din păcate, proiectul dumneavoastră de lege în amănunt ca să pot să mă exprim pe el dacă într-adevăr răspunde sau nu şi aşteptărilor mele sau ale grupului pe care îl reprezint, dar faptul că este rodul unei consultări atât de ample, cred că este, în sfârşit, un lucru care trebuie semnalat ca fiind bun în Parlamentul României.

Tocmai de aceea cred că retrimiterea la comisie şi discutarea acestui proiect de lege cu noua conducere a Ministerului Muncii va însemna, sper, un plus de valoare sau o confirmare a ceea ce dumneavoastră ne-aţi semnalat.

În consecinţă, îi rog pe colegii mei să fie de acord cu retrimiterea la comisie şi cu un termen de 30 de zile, în care Ministerul Muncii, Guvernul, în speţă, să se exprime asupra acestui proiect de lege, care sper după aceea să se întoarcă în Parlament şi să fie votat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

49 de voturi pentru, 23 împotrivă şi 5 abţineri.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 211/2011). (retrimis comisiilor)  

16. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996.

Vă rog, domnule deputat Eugen Nicolăescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Conform procedurii deja utilizate, vă propun să supuneţi plenului retrimiterea la comisie pentru 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Vă rog, domnul deputat Tinel Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Doamnă preşedinte,

Eu nu înţeleg, daţi-mi voie!

Proiectul ăsta de modificare a Legii apelor nu are niciun fel de impact financiar. În comisie s-a discutat şi au fost prezenţi şi colegi din fosta opoziţie, actuala putere.

Dar, dacă logica este că ce n-au muncit 4 luni de zile vor să recupereze în 30 de zile, să ne spună. Înţeleg că pe considerentul acesta se merge: vrem să întoarcem la comisii şi să facem în 30 de zile, ceea ce n-am făcut în 4 luni de zile.

Dar, puteau să ne spună de la început, în aşa fel încât, poate, stabileam altfel programul Camerei Deputaţilor în această perioadă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Supun la vot propunerea făcută.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

51 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea a trecut.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române (PL-x 771/2011). (retrimis comisiei)  

17. Proiectul de Lege privind instituirea Zilei limbii române.

Vă rog, domnule deputat Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Sunt lucruri sau situaţii când consecvenţa, într-adevăr, nu este cea mai bună soluţie. Asta am convenit, asta vom face în continuare.

Deci, vă solicit, doamnă preşedinte, retrimiterea la comisie şi a acestui proiect de lege, dar de data asta numai pentru 2 săptămâni, dat fiind faptul că sunt 154 de semnatari şi în mare măsură, sunt convins, îşi vor susţine acest punct de vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

30 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 48 de voturi pentru.

Două săptămâni termen.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea art.51 alin.(3) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (PL-x 619/2010). (retrimis comisiei)  

18. Proiectul de Lege pentru completarea art. 51 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Domnul deputat Neacşu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

În numele grupurilor parlamentare ale Uniunii Social-Liberale, solicit retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege pentru 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

53 de voturi pentru, 26 împotrivă şi o abţinere.

Propunerea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea alin.(5) al art.21 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 65/2012). (retrimis comisiei)  

19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea alin. (5) al art.21 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Vă rog, domnule deputat, şi după aceea punctul de vedere al doamnei secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

În numele grupurilor parlamentare USL, vă propun retrimiterea la comisie pentru obţinerea punctului de vedere al Guvernului, în termen de 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Vă rog, doamnă secretar de stat.

am înţeles, bun. Supunem la vot atunci.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

54 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 3 abţineri.

Propunerea a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii (PL-x 623/2011). (retrimis comisiei)  

20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii.

Domnul deputat Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

În numele grupurilor parlamentare ale USL şi la iniţiativa domnului profesor Stanciu, pentru acest proiect solicităm 31 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

51 de voturi pentru, 31 împotrivă şi o abţinere.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 35/2012). (retrimis comisiilor)  

21. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Vă rog, domnule Eugen Nicolăescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Înainte să vă fac propunerea, mi-am adus aminte de ce obicei avea domnul deputat Anghel Stanciu.

Şi atunci o să spun:

Dragi colegi, domnule deputat Anghel Stanciu, în numele grupurilor parlamentare USL, vă propun retrimiterea la comisie pentru obţinerea punctului de vedere al Guvernului pentru un termen de 30 de zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este în regulă.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

55 voturi pentru, 29 împotrivă şi 4 abţineri.

Propunerea a trecut.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 166/2010). (retrimis comisiei)  

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Scuze, retrimiterea la comisie.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumim pentru operativitate. Aţi intrat în ritm, doamnă preşedinte.

Permiteţi-mi ca, în numele grupurilor parlamentare ale Uniunii Social-Liberale, să vă solicit retrimiterea la comisie pentru 30 zile, în vederea obţinerii unui punct de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

56 de voturi pentru, 27 împotrivă şi 2 abţineri.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole (Pl-x 752/2010). (retrimisă comisiei)  

23. Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole.

Vă rog, domnul Neacşu şi domnul Tabără, după aceea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Solicit şi pentru acest proiect de lege retrimiterea la comisie pentru un termen de 30 de zile.

Anticipez că domnul ministru îmi va preciza şi faptul că iniţiativa aparţine unui număr de patru colegi de-ai noştri. Am acordul dumnealor pentru punctul de vedere exprimat ceva mai devreme.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Tabără.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Tabără:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Chiar dacă această iniţiativă este semnată de colegi din mai multe grupuri parlamentare, aşa cum Legea nr.204 în 2008 a fost susţinută, vă reamintesc că ea a fost făcută şi atunci într-un moment de criză, şi chiar dacă la guvernare erau colegii de la PNL, unul dintre iniţiatori este colegul Nicu Popa de la Alba, s-a făcut într-un moment în care exploataţiile agricole construite pe programe europene erau ameninţate.

Vă reamintesc că vrem sau nu vrem, nu trebuie să ne aducem aminte de sistemele agricole şi de ceea ce construim pe sistemele respective doar în anumite momente, cum este şi anul 2012. Iar ceea ce s-a construit în această lege este pentru protejarea în continuare a exploataţiilor agricole, pentru că există elemente care pot să anuleze, inclusiv dreptul de proprietate al proprietarului şi uzufructul proprietăţii.

Pe de altă parte, amintiţi-vă, vă rog, că legea respectivă a făcut obiectul dezbaterii şi retrimiterii la comisie pentru ceea ce trebuie să pregătim pentru perspectiva imediată. Este vorba de transferul exploataţiilor agricole din intravilan în extravilan. România încă nu este pregătită pentru aşa ceva.

Vă rog să vă gândiţi la ceea ce vor însemna programele 2014 - 2020, iar această iniţiativă legislativă făcută de către colegii parlamentari vine pentru a sprijini măsuri pe care vom fi obligaţi să le luăm într-un timp relativ scurt. Este bine de avut în vedere acest lucru, pentru că nu avem dreptul să blocăm în continuare poate surse financiare pentru cel mai important program, cel care vine pe politică agricolă comună, şi pentru ceea ce înseamnă, practic, dezvoltarea agriculturii în raport cu ceilalţi indicatori, cum sunt cei de mediu şi cu ceea ce înseamnă urbanism, nu vom mai putea dezvolta exploataţii agricole în interiorul localităţilor agricole.

Pentru aceasta s-a pus problema acestei iniţiative legislative, pe care eu aş dori s-o analizaţi cu atenţie. Şi repet, este obligatoriu să găsim o soluţie cât mai rapidă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot propunerea făcută de dumneavoastră.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

67 voturi pentru, 31 împotrivă şi 2 abţineri.

Mai departe trecem la propuneri legislative care au raport de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind instituirea Premiului Ambasadorii anului (Pl-x 635/2011). (rămasă pentru votul final)  

24. Propunerea legislativă privind instituirea premiului "Ambasadorii anului".

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu sunt intervenţii.

Punctul de vedere al Guvernului pe acest subiect? Nu există.

Raportul este de respingere.

Domnul deputat Călian, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru a respecta aceeaşi cutumă invocată de colegii mei de la putere, solicităm şi noi, în numele grupului parlamentar PDL, retrimiterea la comisie a acestui act normativ, pentru a vedea un nou punct de vedere şi, probabil, pentru a da un raport înlocuitor de adoptare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot această propunere.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

36 voturi pentru, 4 abţineri şi 64 împotrivă.

Această propunere a fost respinsă.

Vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Henorel Niţu:

Raport asupra propunerii legislative privind instituirea premiului "Ambasadorii anului".

Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare instituirea premiului "Ambasadorii anului" persoanelor care au obţinut medalii la concursuri, olimpiade şi alte competiţii interne şi internaţionale, în domeniul artistic, cultural, sportiv, ştiinţific.

În urma examinării propunerii legislative, membrii comisiei au hotărât respingerea acesteia, din următoarele motive.

Potrivit dispoziţiilor art.18 alin. (2) lit.e) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul asigură utilizarea fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie la dispoziţia sa, pe bază de hotărâre, şi nu prin prevederi legislative.

Având în vedere dispoziţiile art.8 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizăm că, înainte de adoptarea oricărei decizii cu privire la soluţiile vizate de iniţiator, trebuie consultate şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din data de 9 noiembrie, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii propunerii legislative privind instituirea premiului "Ambasadorii anului", în şedinţa din 20 decembrie 2011, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptare în plenul Camerei Deputaţilor a unui raport de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Atunci propunerea rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 82/2012). (rămas pentru votul final)  

85. A venit de la comisie raportul suplimentar la Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Este procedură de urgenţă pentru acest proiect de lege.

Iniţiatorul? Guvernul României? Pe Codul de procedură, Legea de aplicare a Codului de procedură civilă.

OK! Între timp, atunci o să prezentăm raportul suplimentar.

Guvernul o să ia cuvântul peste câteva minute, când apare domnul ministru.

Atunci facem întâi lectura raportului.

Vă rog, domnule secretar Andronache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

În temeiul dispoziţiilor art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Obiectul de reglementare este punerea în acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile noului Cod de procedură civilă.

Acest proiect de lege a fost discutat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, care a dat un prim raport pe această iniţiativă legislativă.

Plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 8 mai 2012, în temeiul dispoziţiilor art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a hotărât retrimiterea unor texte din raportul iniţial al Comisiei juridice, în vederea reexaminării şi corelării acestora şi pentru depunerea unui nou raport.

În urma dezbaterilor şi opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi, să înainteze plenului Camerei Deputaţilor raportul suplimentar cu amendamentele admise, redate în anexa la prezentul raport.

Aceste amendamente urmează să constituie corp comun cu raportul iniţial dezbătut şi adoptat de Camera Deputaţilor.

Referitor la amendamentul propus la art.25 din Legea nr.51/95 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ca număr marginal 434 din raportul iniţial, facem precizarea că autorii acestuia şi-au retras amendamentul, motiv pentru care, deşi retrimis de la plen, nu mai figurează în raportul suplimentar.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Atunci intrăm în dezbaterea pe articole.

La punctul 1 - Codul de procedură civilă. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 2 - Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3 - Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4 - Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctele 5, 6, 7 - dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 8 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 9 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 11 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 12 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 13 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 14 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 15 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 16 - nu sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Cu aceasta proiectul rămâne la votul final.

Încheiem aici şedinţa.

Ne revedem la ora 12,30 pentru sesiunea de vot final.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Pentru a putea face o verificare a cartelelor, vă rog să introduceţi cartelele de vot.

Deschidem votul. Vă rog să votaţi, să vă înregistraţi prezenţa şi "da".

Bun. Haideţi să oprim această procedură. Invit liderii de grup să ia prezenţa, să vadă funcţionarea cartelelor.

Aţi verificat listele?

Domnule Neacşu, aţi verificat? Este totul în regulă? Putem să începem votul? Bun.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 10/2012). (adoptat)

Vă propun să începem sesiunea de vot final, drept care vă rog să luaţi loc.

1. La Proiectul de Hotărâre privind componenţa comisiilor este o intervenţie a domnului deputat Máté András. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu v-aş ruga să fiţi de acord, am depus şi în scris, este vorba despre trecerea domnului Korodi în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, unde UDMR are un loc. A fost colegul nostru Pálfi, care a decedat. Deci, nu ocupăm alt loc, ci este poziţia UDMR în acea comisie.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, să completaţi această ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Am depus şi în scris, doamnă preşedinte. Deci, domnul Korodi va intra în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc. Dacă din partea dumneavoastră sunt observaţii? Nu sunt.

Atunci, am să supun la vot Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43 din 2008, pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

226 de voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri. Proiectul a trecut.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind demisia unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (PH CD 11/2012). (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind demisia unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Aşa cum ştiţi, este vorba de domnul vicepreşedinte Marian Sârbu. Am să supun la vot acest proiect, prin care se ia act de demisie şi se declară locul vacant.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

233 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 4 abţineri.

Prin urmare, locul este vacant.

Video in format Flash/IOS   Solicitarea iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative privind declararea studiilor (Pl-x 24/2012). (adoptată)

La punctul 3, Solicitarea iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative privind declararea studiilor.

Se adoptă, de asemenea, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

237 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi trei abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aderarea Curţii Constituţionale a României la Conferinţa Mondială a Justiţiei Constituţionale, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 4/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

La punctul 4 - Proiectul de Lege privind aderarea Curţii Constituţionale a României la Conferinţa Mondială a Justiţiei Constituţionale, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

Este lege ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea.

Suntem prima Cameră sesizată.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituţionale şi cele din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aderarea Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (REAFJ), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 23/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

La punctul 5 - Proiectul de Lege privind aderarea Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (REAFJ), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

Este lege ordinară.

Suntem în aceeaşi situaţie - termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituţionale şi regulamentare.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Liber Schimb între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Coreea, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 6 octombrie 2010 (PL-x 781/2011). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

La punctul 6 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de Liber Schimb între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Coreea, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 6 octobmrie 2010.

Este lege ordinară.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituţionale şi cele din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind acceptarea amendamentului la statutul Fondului Monetar Internaţional cu privire la reforma Consiliului Executiv, propus şi aprobat de Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional prin Rezoluţia nr.66-2 privind cea de-a paisprezecea revizuire generală a cotelor şi reforma Consiliului Executiv (PL-x 28/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

La punctul 7 - Proiectul de Lege privind acceptarea amendamentului la statutul Fondului Monetar Internaţional cu privire la reforma Consiliului Executiv, propus şi aprobat de Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional prin Rezoluţia nr.66-2 privind cea de-a paisprezecea revizuire generală a cotelor şi reforma Consiliului Executiv.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile constituţionale şi cele ale Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene (PL-x 3/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

La punctul 8 - suntem în aceeaşi situaţie - Proiectul de Lege privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind operaţiile transfrontaliere de poliţie aeriană, semnat la Bucureşti la 12 octombrie 2011 (PL-x 30/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

La punctul 9 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind operaţiile transfrontaliere de poliţie aeriană, semnat la Bucureşti la 12 octombrie 2011.

Termenul pentru dezbatere şi vot final este depăşit. Proiectul de lege se consideră adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului aprobat la cea de a 13-a Reuniune Anuală a Consiliului Guvernatorilor, prin Rezoluţia Nr.131, adoptată la Tirana la 19 iunie 2011, la Acordul de înfiinţare a Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, semnat la Atena la 30 decembrie 1994 (PL-x 38/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

Punctul 10 - Proiectul de Lege pentru ratificarea amendamentului aprobat la cea de a 13-a Reuniune Anuală a Consiliului Guvernatorilor, prin Rezoluţia nr.131, adoptată la Tirana la 19 iunie 2011, la Acordul de înfiinţare a Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, semnat la Atena la 30 decembrie 1994.

Termenul pentru dezbatere şi vot final este depăşit. Proiectul de lege se consideră adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la 2 martie 2012 (PL-x 39/2012). (adoptat)

La punctul 11 - Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la 2 martie 2012.

Comisia pentru politică externă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

237 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi două abţineri.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (PL-x 95/2012). (adoptat)

Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

Este o lege ordinară.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

234 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

Domnul Borbély. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Borbély László:

Doamnă preşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Eu, în primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru vot. Este o lege importantă care, într-adevăr, a fost iniţiată de noi, de UDMR, şi a fost şi în Programul de guvernare trecut, în februarie, dar a obţinut adeziunea tuturor grupurilor parlamentare şi este bine, pentru că este vorba, de fapt, de o amnistie fiscală. Este vorba de sute de mii de oameni care lucrează în sector bugetar şi cărora li s-au reţinut din salarii, ani de zile, unele drepturi de care au beneficiat conform contractelor colective de muncă şi acorduri aprobate de consiliile locale.

Deci ştiu că este şi o perioadă interesantă în politica din România. Deci vă rog să transmiteţi acest mesaj către cei care vor primi înapoi aceşti bani şi e corect şi iată că putem avea un consens în Parlament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Şi eu vreau să subliniez, în numele grupului parlamentar, ca semnatar al acestei iniţiative legislative, un act de justiţie şi de dreptate, până la urmă, fiindcă cei care nu au fost verificaţi de Curtea de Conturi, atât timp cât a trecut perioada de 3 sau de 5 ani de zile, nu mai pot să suporte rigorile legii privind eventuale reţineri, motiv pentru care, pentru echitate, absolut toţi cei care au fost în această poziţie să poată fi pe un statut egal. Şi încă o dată subliniez faptul că întregul Parlament al României a fost de acord, iar cei din administraţiile locale sau funcţionarii publici vor beneficia, în ultimă instanţă, de o egalitate de procedură şi, până la urmă, de comparaţie cu toţi ceilalţi funcţionari.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Merka.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Parcurgând atâtea puncte, ratificări, acum, într-adevăr, şi Parlamentul României a ratificat o lege, prin toate forţele politice, de dreapta, de stânga, de centru, şi cu minorităţile, şi într-adevăr s-a făcut o dreptate. Nimeni nu doreşte să caute cine este vinovat sau cum este vinovat. Această lege într-adevăr vine să precizeze că tot ceea ce s-a făcut a fost legal, în aşa fel încât oamenii să stea liniştiţi şi să înţeleagă că, în sfârşit, suntem un Parlament care decide pentru toţi, indiferent de natură politică, de sex sau de etnie.

Vă mulţumesc şi eu în numele Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Da, stimate coleg, aşa se lucrează, poate, în Parlament.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Neacşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Constatăm că, de două zile, de trei zile, Parlamentul a început să funcţioneze şi să funcţioneze normal şi corect.

Am asistat trei ani de zile la situaţii în care o parte a colegilor noştri sprijineau un Guvern care doar lua bani de la oameni.

De data asta, în mod unanim, suntem de aceeaşi părere cu toţii şi restituim sau ajutăm pe cei care într-un fel sau altul au avut de suferit în intervalul ăsta de timp. Este corect ca, atunci când ideea este una pozitivă, este una benefică cetăţenilor, să fim toţi de aceeaşi părere. Salut unanimitatea, de astă dată, este încă un act normativ aprobat cu unanimitate. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal au sprijinit iniţiativa, pentru că atunci când ea este una valoroasă îşi va găsi sprijin şi suport în tot ceea ce înseamnă activitate parlamentară din partea grupurilor noastre.

Este, aşa cum s-a amintit sau a fost aşa cum s-a amintit o iniţiativă a colegilor noştri de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, a fost discutată cu fiecare dintre noi, însuşită şi sper, încă o dată, să observaţi ceea ce am spus de la bun început, că în Parlament au început să funcţioneze alte principii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 (PL-x 83/2012). (adoptat)

Acum intrăm în votarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notriale nr.36/1995.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

Am să-l invit pe domnul ministru Corlăţean să spună câteva cuvinte. Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean (ministrul justiţiei):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pe scurt, voi exprima susţinerea Guvernului pentru adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici. Este o lege extrem de importantă pentru implementarea noului Cod civil. Reprezintă o activitate, aş spune, extrem de pozitivă a Parlamentului României, a tuturor grupurilor parlamentare, un obiectiv important în cadrul procesului de reforme pe care România le avansează în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi aş vrea de pe acum să vă mulţumesc pentru activitatea dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

Este lege organică.

Vă rog să votaţi. Votul este deschis.

237 de voturi pentru, două împotrivă şi 4 abţineri.

Proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 82/2012). (adoptat)

Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul procedură civilă.

Este lege organică.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

De asemenea, am să-l invit pe domnul ministru Corlăţean, pentru a spune câteva cuvinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Un act legislativ realmente extrem de important, care face parte dintr-un demers care este continuat la nivelul statului român şi după votul de învestitură de ieri, care este, de asemenea, rezultatul unei activităţi pe care de data aceasta ca ministru o apreciez şi e o apreciere la adresa Parlamentului, şi a Senatului, şi a Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în principal.

Este un obiectiv pe care l-am discutat ieri în cadrul audierii în comisiile parlamentare de specialitate şi care face parte din obiectivele atât ale actualului Guvern, dar obiectivele relevante pentru progresele privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi va reprezenta un semnal şi juridic, şi politic extrem de important privind continuitatea eforturilor României pentru atingerea unui obiectiv care este, în ultimă instanţă, al statului român şi al societăţii româneşti.

Vă adresez rugămintea de a vota acest proiect de lege extrem de important.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Supun la vot acest proiect.

Este lege organică, iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

240 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere.

Proiectul de lege a fost adoptat.

Vă rog. Domnul deputat Márton Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu sunt deputatul care s-a abţinut. După cum ştiţi, acum câteva zile, am primit, cu 15 minute înaintea dezbaterii acestei legi, un maldăr de hârtie cu un raport voluminos, procedură pe care la vremea respectivă am contestat-o, privind o lege destul de importantă, zic eu.

Am primit aplauze multe din această parte guvernamentală, actualmente, la această intervenţie.

Constat astăzi, că deşi onoratul coleg al nostru a spus că lucrurile s-au schimbat, lucrurile au rămas la fel.

Azi de dimineaţă s-a retrimis la comisie, pentru dezbatere, a foarte multor articole din foarte multe legi, pentru că s-a constatat că s-a luat greşit o decizie în acest domeniu. S-a reîntors la comisie. peste două ore am reprimit şi am şi votat legea. Deci, nimic nu s-a schimbat. Mai mult: în Senat s-a votat o lege fără ca să mai treacă pe la legea specială care s-a înfiinţat tocmai pentru a aviza toate legile electorale - deci fără raport al comisiei de fond.

Deci, stimaţi colegi, nimic nu s-a schimbat. Numai declaraţiile dumneavoastră şi obiceiurile sunt la o distanţă destul de mare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

Domnul ministru Titus Corlăţean.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Nu retrag aprecierile pentru activitatea Camerei Deputaţilor şi votul pe care l-aţi exprimat şi votul care este împlinit. Fac doar o precizare de ordin procedural, până la urmă. Raportul suplimentar, aşa cum am verificat acum, şi activitatea corectă a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a avut ca rezultat nu soluţii de ordin legislativ, ci 15 texte de corelare a soluţiilor din textul legislativ, ceea ce este un pic diferit.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Alegerea unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.  

Urmează votul asupra propunerii Grupului parlamentar progresist privind alegerea domnului deputat Eugen Nicolicea în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în locul devenit vacant, ca urmare a demisiei din această funcţie a domnului deputat Marian Sârbu.

Reamintesc că, potrivit prevederilor regulamentare, votul pentru alegerea vicepreşedintelui este secret şi se exprimă prin bile, situaţie în care este necesară constituirea unei comisii de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar asistat de cei doi secretari de şedinţă.

Am să-i invit pe liderii grupurilor parlamentare, pentru a face propuneri în ceea ce priveşte componenţa nominală a comisiei de numărare şi validare a voturilor.

Domnul Toader.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Comisia de numărare a voturilor, din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul Gheorghe Tinel.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar al PSD - domnul Neacşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Adrian Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar al PNL, domnul Tăriceanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnul deputat George Dumitrică.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Grupul parlamentar UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Îl propunem pe domnul deputat Pál Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar progresist.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Nicolicea:

Propunem pe doamna Luminiţa Iordache.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Pambuccian, Grupul minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Evident, domnul Mihai Radan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Normal. Vă mulţumesc.

Am să vă rog să introduceţi cartele pentru a supune la vot propunerile făcute pentru componenţa nominală a Comisiei de numărare şi validare a voturilor.

Votul este deschis, vă rog să votaţi. Se votează Comisia de numărare şi validare. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Propunerea a fost adoptată cu 151 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 3 abţineri.

Votul cu bile se desfăşoară astfel. Fiecare deputat va primi de la chestor două bile, una albă şi una neagră, care vor fi introduse în cele două urne pe care le avem în faţă.

Am să invit chestorii să ia loc la masă.

Domnul Motreanu, domnul Albu? Bine, domnul Seres Denes.

Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru candidatul propus, iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra candidatului. Ambele bile introduse în aceeaşi urnă este vot nul.

Domnule secretar Georgian Pop, vă rog să daţi citire listei deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Georgian Pop:

Mulţumesc, doamnă preşedinte. Începem cu membrii Guvernului, pentru că urmează o şedinţă de guvern.

Domnul Duşa Mircea - prezent

Doamna Mariana Câmpeanu - prezentă

Domnul Victor Paul Dobre - prezent

Domnul Chiţoiu Daniel - prezent

Adomniţei Cristian Mihai - prezent
Albu Gheorghe - prezent
Alecu Valeriu - prezent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Aledin - prezent
Ana Gheorghe - prezent
Anastase Roberta Alma - prezentă
Andon Sergiu - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Florin Serghei - absent
Antal István - prezent
Antochi Gheorghe - prezent
Apostolache Mihai Cristian - prezent
Ardeleanu Sanda-Maria - absentă
Arion Viorel - absent
Atanasiu Teodor - absent
Avram Marian - prezent
Axenie Carmen - prezent
Balan Ioan - absent
Balcan Viorel - absent
Banu Mihai - absent
Barbu Sulfina - absentă
Barna Maria Eugenia - prezentă
Bădălan Eugen - prezent
Bădulescu Adrian - prezent
Bănicioiu Nicolae - prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
Bejinariu Eugen - absent
Berci Vasile - prezent
Béres Ştefan Vasile - prezent
Blaga Iosif Veniamin - prezent
Bleotu Vasile - prezent
Boabeş Dumitru - prezent
Bobeş Marin - absent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Boghicevici Claudia - prezentă
Boiangiu Victor - absent
Boldea Mihail - absent
Borbély László - prezent
Bordeianu Dan - prezent
Bostan Emil - prezent
Bot Octavian - prezent
Botiş Ioan-Nelu - prezent
Boureanu Cristian Alexandru - prezent
Brătianu Matei Radu - prezent
Brînză William Gabriel - prezent
Buciuta Ştefan - prezent
Bud Nicolae - prezent
Buda Daniel - prezent
Buda Viorel-Vasile - prezent
Budurescu Daniel-Stamate - absent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - absent
Buican Cristian - prezent
Burcău Doina - prezentă
Burlacu Cristian-Ion - absent
Burnei Ion - prezent
Buta Sorin Gheorghe - prezent
Calimente Mihăiţă - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cantaragiu Bogdan - absent
Cazan Mircea Vasile - prezent
Călian Petru - prezent
Călin Ion - prezent
Cărare Viorel - absent
Câmpeanu Mariana - prezentă
Chircu Doiniţa-Mariana - absentă
Chirilă Constantin - prezent
Chiriţă Dumitru - absent
Chisăliţă Ioan Narcis - absent
Chiţoiu Daniel - prezent
Chiuariu Tudor-Alexandru - prezent
Cindrea Ioan - absent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciocan Gheorghe - prezent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
Ciuhodaru Tudor - absent
Coclici Radu Eugeniu - prezent
Coroamă Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - prezent
Croitoru Cătălin - prezent
Damian Ioan - absent
Dascălu Constantin - prezent
Derzsi Ákos - absent
Dobre Ciprian Minodor - absent
Dobre Cristina Elena - prezentă
Dobre Victor Paul - prezent
Dolineaschi Andrei - absent
Donţu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent
Dugulescu Marius Cristinel - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
Dumitrică George Ionuţ - prezent
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ion - prezent
Duşa Mircea - prezent
Edler András György - absent
Erdei Dolóczki István - prezent
Farago Petru - prezent
Farkas Anna-Lili - prezentă
Fenechiu Relu - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - absent
Florescu Adrian - absent
Fuia Stelian - absent
Gabor Gheorghe - prezent
Ganţ Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă
Geantă Florian Daniel - absent
Georgescu Filip - prezent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Tinel - prezent
Gherasim Vasile - prezent
Ghiţă Cornel - prezent
Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent
Ghiveciu Marian - prezent
Giurgiu Mircia - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Göndör Marius-Sorin - prezent
Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă
Gospodaru Gabriel-Dan - absent
Grama Horia - prezent
Grosaru Mircea - prezent
Gurzău Adrian - prezent
Gust Băloşin Florentin - prezent
Hogea Gheorghe - prezent
Holban Titi - prezent
Holdiş Ioan - prezent
Horj Pavel - prezent
Hrebenciuc Viorel - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - prezentă
Iacob Strugaru Stelică - absent
Ialomiţianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - prezent
Ibram Iusein - absent
Ignat Miron - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Iordache Luminiţa - prezentă
Iorguş Zanfir - absent
Irimescu Mircea - prezent
Itu Cornel - prezent
Jipa Florina Ruxandra - prezentă
Jolţa Nicolae - absent
Kelemen Atilla Béla-László - absent
Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - absent
Korodi Attila - prezent
Kötö Iosif - prezent
Leşe Doru Braşoan - prezent
Liga Dănuţ - prezent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - absent
Luca Ciprian-Florin - prezent
Lup Silvestru Mircea - prezent
Lupu Mihai - prezent
Macaleţi Costică - prezent
Manda Iulian Claudiu - prezent
Manolescu Oana - prezentă
Marian Dan Mihai - absent
Marin Mircea - absent
Marinescu Antonella - prezentă
Martin Eduard-Stelian - prezent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Mazilu Constantin - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Militaru Constantin Severus - prezent
Mircovici Niculae - prezent
Mitrea Manuela - absentă
Mocanu Adrian - absent
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - absent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Emil Radu - absent
Morega Dan Ilie - absent
Motreanu Dan-Ştefan - prezent
Movilă Petru - absent
Munteanu Ioan - prezent
Mustea-Şerban Răzvan - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Năstase Adrian - absent
Neacşu Marian - prezent
Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
Neculai Marius - prezent
Negoiţă Robert Sorin - absent
Negruţ Clement - absent
Nica Dan - absent
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - absentă
Nistor Laurenţiu - prezent
Niţă Constantin - absent
Niţu Adrian Henorel - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Novac Cornelia Brînduşa - absentă
Oajdea Daniel Vasile - prezent
Olar Corneliu - absent
Olosz Gergely - absent
Oltean Ioan - prezent
Oprea Gabriel - prezent
Oprişcan Mihai Doru - prezent
Orban Ludovic - prezent
Pál Árpád - prezent
Palaşcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Pandele Sorin Andi - absent
Panţîru Tudor - prezent
Pardău Dumitru - absent
Păduraru Nicuşor - absent
Păsat Dan - absent
Păun Nicolae - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Petö Csilla-Mária - prezentă
Petrescu Cristian - prezent
Petrescu Petre - prezent
Pieptea Cornel - prezent
Pirpiliu Ştefan Daniel - absent
Plăiaşu Gabriel - absent
Pocora Cristina-Ancuţa - prezentă
Ponta Victor-Viorel - guvern
Pop Georgian - prezent
Pop Virgil - absent
Popa Florian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Adrian - prezent
Popescu Cosmin Mihai - absent
Popescu Dan-Mircea - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent
Popov Duşan - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
Postolachi Florin - prezent
Potor Călin - absent
Preda Cezar-Florin - absent
Prigoană Vasile-Silviu - absent
Radan Mihai - prezent
Rădulescu Adrian - prezent
Răţoi Neculai - prezent
Rebenciuc Neculai - absent
Resmeriţă Cornel-Cristian - absent
Riviş-Tipei Lucian - absent
Rizea Cristian - prezent
Rogin Marius - absent
Roman Gheorghe - absent
Roman Ioan Sorin - prezent
Roşca Lucreţia - prezentă
Rusu Valentin - prezent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Săniuţă Marian-Florian - prezent
Săpunaru Nini - prezent
Sârbu Marian - prezent
Scutaru Adrian George - prezent
Seremi Ştefan - absent
Seres Dénes - prezent
Socaciu Victor - prezent
Solomon Adrian - prezent
Spînu Teodor-Marius - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent
Stan Nicolae - absent
Stanciu Anghel - prezent
Stavrositu Maria - absentă
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - absentă
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuţ-Marian - prezent
Stroe Mihai - prezent
Stroe Radu - prezent
Stroian Toader - absent
Surpăţeanu Mihai - absent
Surupăceanu Mugurel - prezent
Şandru Mihaela Ioana - absentă
Ştefan Viorel - prezent
Ştirbeţ Cornel - absent
Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabără Valeriu - prezent
Tabugan Ion - absent
Taloş Gheorghe-Mirel - prezent
Tărâţă Culiţă - absent
Tătaru Florin-Cristian - prezent
Teodorescu Horia - prezent
Tiţa-Nicolescu Gabriel - absent
Tîlvăr Angel - prezent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Trăşculescu Alin Silviu - absent
Tudose Mihai - absent
Turcan Raluca - absentă
Tuşa Adriana Diana - prezentă
Ţaga Claudiu - prezent
Ţintean Ioan - prezent
Ţîmpău Radu Bogdan - prezent
Ţurcanu Florin - prezent
Ţurea Răzvan - prezent
Udrea Elena Gabriela - absentă
Uioreanu Horea-Dorin - prezent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Attila - prezent
Varga Lucia-Ana - prezentă
Vasile Aurelia - prezentă
Vasilică Radu Costin - prezent
Vişan Gelu - prezent
Vîlcu Samoil - absent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ştefan - prezent
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Voinescu-Cotoi Sever - absent
Vreme Valerian - absent
Zamfirescu Sorin Ştefan - absent
Zătreanu Dan-Radu - absent
Zgonea Valeriu Ştefan - prezent
Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
Zoicaş Gheorghe - absent

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, dacă şi-a exercitat toată lumea dreptul de vot, am să rog chestorii să însoţească urna. Comisia de numărare o invit în sala Biroului permanent şi, de asemenea, vă rog să ştiţi că după această şedinţă de plen va avea loc şedinţa Biroului permanent.

 
     

- pauză -

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să daţi citire procesului-verbal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proces-verbal pentru alegerea unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu bile, potrivit art.23 alineatul ultim din Regulament, asupra candidatului propus în vederea alegerii unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor 326; numărul deputaţilor prezenţi - 229; numărul total de voturi exprimate - 219; număr total de voturi anulate - 3; număr de voturi valabil exprimate - 216. Din care: voturi pentru - 174, voturi contra - 42.

Ca urmare a faptului că din totalul de 326 de deputaţi, 174 au votat pentru, se constată că a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de regulament pentru alegerea domnului deputat Eugen Nicolicea în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Felicitări.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule deputat Solomon. Felicitări, domnule vicepreşedinte Nicolicea. Vă invit în sala Biroului permanent pentru a ţine prima şedinţă cu un nou vicepreşedinte.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind modificări în conducerea Grupului parlamentar progresist.  

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumesc colegilor şi totodată anunţ că Grupul progresist a desemnat drept lider al grupului în Camera Deputaţilor pe doamna deputat Iordache Luminiţa şi ca vicelider pe doamna Aurelia Vasile.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Felicitări, iată două doamne, cu atât mai mult mă bucur, drept care vă invit acum la sala Biroului permanent.

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,35.