Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iulie 2012 (sesiune extraordinară)

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iulie 2012 (sesiune extraordinară)

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.  

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Ştefan Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Georgian Pop şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

     

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor colegi,

O să vă rog, deoarece Comisia juridică lucrează la raport, am fost informat că a fost trecut prin votul comisiei, în aşa fel încât deschiderea lucrărilor se va amâna cu câteva minute, până când Comisia juridică va pregăti cele două rapoarte stabilite de către Biroul permanent pentru ordinea de zi de astăzi şi publicată în Monitorul Oficial.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
     

după pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor colegi,

În cinci minute va începe şedinţa, rapoartele sunt la multiplicare, în cinci minute ele vor fi distribuite, aşa încât rog liderii grupurilor parlamentare să cheme în sala de şedinţă colegii deputaţi.

Mulţumesc foarte mult.

(Rapoartele au fost distribuit tuturor deputaţilor prezenţi.)

Rog domnii deputaţi să se aşeze în bănci. Liderii grupurilor parlamentare să cheme toţi colegii.

Începem a doua şedinţă de astăzi a Camerei Deputaţilor din cadrul sesiunii extraordinare.

Întreb liderii dacă au primit rapoartele. Nu. Atunci mai aşteptăm un pic până se distribuie rapoartele.

(Din sală i se răspunde că toţi deputaţii au primit rapoartele.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă cea de-a doua şedinţă extraordinară convocată potrivit art.66 alin.(2) din Constituţia României, republicată, precum şi art.31 şi 84 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Vă informez că din totalul de 309 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 260, 49 sunt absenţi, din care 6 participă la alte acţiuni.

Cvorumul legal este îndeplinit.

Proiectul ordinii de zi pentru această şedinţă înscrisă în decizia de completare ordinii de zi din decizia de convocare a sesiunii extraordinare, precum şi programul de lucru au fost distribuite tuturor deputaţilor.

În conformitate cu art.84 din regulamentul nostru, ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţele din cadrul sesiunilor extraordinare se aprobă de către Camera Deputaţilor.

Vă consult dacă sunt obiecţii sau comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi.

Dacă nu, vă rog frumos să introduceţi cartelele de vot.

Supun votului ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru şedinţa de astăzi.

Vă rog să votaţi.

Cu 146 de voturi pentru, 40 voturi împotrivă şi o abţinere, ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă în legătură cu programul de lucru există obiecţii.

Dacă nu, supun votului dumneavoastră programul de lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Vă rog să votaţi.

Cu 149 de voturi pentru, 40 voturi împotrivă şi nicio abţinere, programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 285/2012). (rămas pentru votul final)  

Începem dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.

Primul proiect este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Este lege organică, adoptată de Senat astăzi, 18 iulie 2012.

Avem raportul comisiei.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din regulament, începem dezbaterea proiectului de lege.

Dacă reprezentantul iniţiatorului vrea să ia cuvântul. Nu.

     

Domnul Mircea-Nicu Toader din bancă):

La care punct sunteţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La primul, domnule deputat.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012, aşa cum aţi acceptat şi aţi votat şi în cadrul Biroului permanent.

Atunci, dau cuvântul reprezentantului comisiei raportoare pentru prezentarea raportului.

Are cuvântul domnul deputat Florin Iordache, din partea Comisiei juridice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi prezenta raportul Comisiei juridice asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a transmis un aviz favorabil.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa nr.1, amendamentele respinse fiind redate în anexa nr.2.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vreau să vă fac o precizare, că în urma dezbaterilor şi în urma amendamentelor pe care le-au propus grupurile parlamentare PSD şi PNL, Grupul parlamentar al PDL a părăsit lucrările după depunerea amendamentelor, şi, în aceste condiţii, raportul a fost adoptat... proiectul privind adoptarea raportului a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Asta pentru a nu-i da posibilitatea domnului deputat Mircea Toader, deputat de Galaţi, să conteste prezentul raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL.

Înainte de asta, domnule Toader, aş vrea să vă informez că doleanţa dumneavoastră de a afla răspunsurile la cele 11 puncte din conferinţa de presă, din comunicatul de presă al Comisiei Europene, a fost îndeplinită. Preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, a avut o conferinţă de presă şi v-a informat cu cele 11 puncte. Sper că sunteţi mulţumit cât de repede şi cât de bine reacţionează Comisia Europeană.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă, deputat Valeriu Zgonea,

Trebuie să vă spun că noi am solicitat ca premierul să ne prezinte o informare referitoare la modul cum a stabilit etapele de îndeplinire a obiectivelor şi propunerilor pe care le-a făcut domnul Barroso.

Am ascultat prezentarea domnului Barroso. Concluzia este clară: România este pe marginea prăpastiei din punctul de vedere al respectării unui stat de drept. (Vociferări.)

Deci, asta este concluzia. Domnul premier Ponta, care putea să vină în plenul Parlamentului, şi aşa a şi spus, când era la Chişinău, că doreşte să vină în plenul Parlamentului să ne expună. N-a mai venit, a făcut o conferinţă de presă înainte, a spus că va respecta hotărârile Curţii Constituţionale, cel puţin pentru modificările atribuţiunilor Curţii. Aţi văzut ce respectată a fost prin acea iniţiativă legislativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, v-am dat cuvântul pe procedură.

Eu v-am informat, aici nu discutăm despre domnul Barroso.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Păi, dacă m-aţi informat, vă informez şi eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi, eu sunt dator să vă informez ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

La procedură, pe chestiune, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu la procedură, intru pe fond, la dezbateri generale. Dar fiindcă aţi amintit că mi-a răspuns mie domnul Barroso, v-am dat şi eu un răspuns. Deci, pe procedură.

Astăzi dezbatem acea ordonanţă care a creat multă dispută nu numai la nivelul României, ci la nivel european, autorii fiind binecunoscuţii reprezentanţi ai Guvernului Ponta, care au bulversat practic nu numai viaţa politică din România, ci şi tot contextul european.

Este şi normal, atâta timp cât există o procedură de suspendare a unui preşedinte, în prima zi de suspendare se dă o ordonanţă de urgenţă care are caracter constituţional clar, fiindcă se referă la o prevedere constituţională. Constituţia scrie iarăşi foarte clar: nu se dau legi sub formă de ordonanţe, sau nu se dau ordonanţe care au caracter constituţional.

Nu s-a ţinut cont de asta şi ne-a adus în situaţia, la presiunile opiniei publice, în special a Comisiei Europene, să reintroducem în discuţie această ordonanţă.

Sigur că cel mai simplu, aşa cum de fapt a declarat şi domnul Ponta, era retragerea ordonanţei, sau, mai simplu, fiindcă suntem în procedură parlamentară şi o să vă transmitem mai departe şi punctul de vedere - de ce ne-am retras, foarte simplu era o lege de respingere a ordonanţei, fiindcă practic nu face altceva decât aduce legea referendumului în condiţiile stabilite de ultima lege promulgată şi de fondul acestei legi.

N-aţi ţinut cont de solicitările noastre, aţi venit suplimentar cu o serie de modificări, păstrând, este adevărat, cred că de ruşine, de frică de opinia publică aţi păstrat validarea referendumului cu jumătate plus unu din cei care sunt înscrişi în listele electorale, acel alineat 10 din ordonanţă fiind retras. Asta este adevărat. Dar în rest, aţi intrat... Daţi-mi voie, la dezbateri generale n-am timp.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Duşa, nu dialogaţi. Dânsul este la dezbateri generale din partea Grupului PDL. Are dreptate.

Domnule deputat, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Cred că nu e timp pentru aşa ceva. Şi am să vă şi motivez de ce este inutilă dezbaterea noastră.

Există încă o lege, Legea nr.3, referitoare la referendum, probabil că n-aţi văzut articolul 48, în care se spune că măsurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul naţional se stabilesc de Guvernul României în termen de 10 zile de la data când a fost anunţat referendumul. Uitaţi-vă la data calendarului şi vedeţi dacă o prevedere din această modificare prin lege de aprobare a ordonanţei, cum vreţi dumneavoastră, mai poate fi modificată şi practic să modifice programul referendumului.

V-am citat ca să nu pierdem timpul de pomană.

Pe de altă parte, cred că introducerea unor amendamente, dintre care cel mai grav mi se pare mie a umbla la timpii şi la perioada când se desfăşoară referendumul..., vreau să vă spun că este o lege cu caracter general. Este o lege care se aplică oricărei forme de referendum, naţional sau local. şi o să vă spun în partea a doua, la iniţiativa noastră, să vedeţi că acolo e cu totul altă prevedere privind intervalul de timp în care se desfăşoară referendumul. Două legi pe care probabil le treceţi prin Parlament cu prevederi diferite. Nu ştiu cum şi cine le va aplica.

Dar revin. Atâta timp cât aţi prevăzut, într-o situaţie pe care doriţi astăzi s-o aduceţi la îndeplinire - demiterea Preşedintelui -, care nu se va realiza, cu tot efortul dumneavoastră. Vreţi neapărat să modificaţi ora, să fie ora 7 - ora 23. suntem toţi cu multă experienţă cred, eu aşa bănuiesc, şi ştiţi foarte bine că atunci când se întunecă nu mai vine nimeni. Şi o să vedeţi şi dumneavoastră şi bineînţeles, dacă nu aveţi cumva alte intenţii, veţi vedea şi dumneavoastră că participarea la vot după ora 20 - 21 este aproape nesemnificativă. Şi bineînţeles o să ne revedem în toamnă şi o să tragem concluziile.

Deci, stimaţi colegi, corect era ceea ce am propus noi, ca această ordonanţă să fie respinsă prin lege. Şi atunci îndeplineam şi condiţia şi până la urmă angajamentul pe care l-a făcut premierul Victor Ponta, că va respinge această ordonanţă. Sigur că nu putea să o respingă constituţional şi regulamentar, atâta timp cât era în dezbatere parlamentară. Dar, regulamentul, ştiţi foarte bine, şi tehnica legislativă ne permit să facem ca legea de respingere a ordonanţei să intre în funcţiune..., lăsaţi-mă, că aveţi timp,... să intre în funcţiune respingerea propriu-zisă, şi atunci există o lege, la ora actuală, validată, există... promulgată, există o lege a referendumului validă, de ce mai este nevoie să bulversăm noi viaţa politică şi să avem, în continuare, dispute? Corect era să dăm acest vot de respingere a ordonanţei, fără niciun fel de efect.

Dumneavoastră, dorind să modificaţi, practic, ora de desfăşurare, nu veţi face altceva decât veţi complica şi mai mult lucrurile, fiindcă această lege rămâne valabilă şi pentru un referendum local. Şi un referendum local, care se organizează de un consiliu local, nu cred că este corect să se desfăşoare, pentru o localitate de 500 - 700 - 1.000 - 5.000 de oameni, de la 7,00 dimineaţa la 23,00, că vreţi dumneavoastră să-l demiteţi pe preşedintele Băsescu.

Acesta este punctul de vedere al Grupului parlamentar al PDL, şi acesta este şi motivul pentru care nu am participat la finalizarea dezbaterilor, fiindcă am încercat să ne explicăm punctul nostru de vedere că cel mai corect şi clar este să respingem această ordonanţă prin lege, şi toate lucrurile erau foarte clare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Am înţeles din discursul dumneavoastră că sunteţi împotriva venirii masive a cetăţenilor români la votul pentru referendumul din 29 iulie.

Vă reamintesc că există o decizie a Curţii Constituţionale pe aceeaşi chestiune - tot dumneavoastră aţi contestat în 2007 - referitoare la intervalul orar.

Domnul deputat Mircea Duşa, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă ascult, domnule deputat, şi după aceea... Eu sunt un tip respectuos.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ştiu că vreţi să deschideţi alte subiecte. Vă refereaţi la discursul domnului Barroso, dar la prăpastia la care se referea... se referea la prăpastia de 5 ani de zile şi la faptul că de două luni încoace ne-am îndepărtat un pas de prăpastie. Dar nu este subiectul... (Aplauze. Vociferări.)

Da, domnule coleg, la prăpastia de 5 ani de zile se referea domnul Barroso. Şi MCV-ul tot la cei 5 ani de zile, nu la ultimele două luni. Dar să revenim la dezbaterea noastră generală pe Proiectul de Lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41.

Domnule Toader, vă rostesc numele ca să vă dau posibilitatea să-mi daţi replici, demagogia, la dumneavoastră, la PDL, fiind în campanie electorală, este la ea acasă.

Eu cred că problema referendumului a fost tranşată ieri, atunci când preşedintele interimar al României a promulgat legea care a fost declarată constituţională de Curte.

Astăzi nu dezbatem ordonanţa de urgenţă, ci punem de acord ordonanţa de urgenţă cu decizia Curţii. Şi premierul, ieri, şi eu am spus-o de mai multe ori, şi liderii de grup, că grupurile parlamentare şi Guvernul României respectă deciziile Curţii Constituţionale.

Dacă dumneavoastră nu doriţi să le respectaţi este o altă chestiune. Şi ne-aţi prezentat aici faptul că dumneavoastră aveaţi o altă viziune despre proiectul de lege, de respingere a ordonanţei. Nu aveaţi, pentru că nu l-aţi analizat bine, domnule Toader. Vorbiţi din amintiri şi din poveşti, aşa cum aţi făcut-o de 4 ani de zile sau de mai mulţi ani în acest Parlament.

Vorbiţi din amintiri, pentru că ordonanţa de urgenţă avea şi câteva reglementări tehnice, care se refereau la modul de organizare a birourilor electorale, la modul de organizare a secţiilor de votare, a oficiilor electorale din municipiul Bucureşti ş.a.m.d. Aşa că nu puteaţi să veniţi cu un proiect de lege de respingere.

Domnule deputat, când sunteţi la microfon vă ascult cu toată atenţia.

Şi, domnule preşedinte, vă rog să faceţi ordine în sală.

Deci, revin: dumneavoastră puteaţi să veniţi numai cu un proiect de lege de punere de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Vă opuneţi măririi intervalului de desfăşurare a referendumului; vă opuneţi pentru că vă este frică de acest referendum. Românilor trebuie să le acordăm acest drept constituţional de a participa la vot. Dumneavoastră, de fapt, aţi face să fie de la 8,00 la 12,00 ziua intervalul orar, că ar fi mai bine pentru dumneavoastră, nu să măriţi intervalul şi să daţi posibilitatea românilor să îşi exprime un drept constituţional. Chiar e demagogie pură ceea ce faceţi dumneavoastră.

Şi vreau să vă amintesc că pe acest subiect, al intervalului orar, există o decizie a Curţii Constituţionale din 2003, care a declarat constituţională mărirea intervalului de vot atunci, la referendumul privind aprobarea Constituţiei, modificarea aprobării Constituţiei.

Vorbeaţi aici că au fost făcute modificări prin ordonanţă de urgenţă, dar vă amintiţi, în 2009, cine a modificat legea referendumului prin ordonanţă de urgenţă? Vă amintiţi cine era la guvernare atunci? Vă amintiţi cine era prim-ministru?

Nu vă amintiţi, pentru că tot ceea ce aţi făcut dumneavoastră mizerabil în 4 ani de zile, veniţi acum şi negaţi. Dar mă miră faptul că aveţi o nonşalanţă deosebită în a nega toate mizeriile pe care le-aţi făcut în 4 ani de zile. Sunteţi demagogi! Eu vă înţeleg, că sunteţi în campanie electorală şi folosiţi un limbaj dur, numai că cei care vor decide asupra a ceea ce susţineţi dumneavoastră sunt românii.

Grupurile parlamentare ale USL nu au făcut altceva decât au dat posibilitatea românilor să-şi exprime un vot, şi nu mai faceţi tot felul de afirmaţii, că veţi vedea dumneavoastră ce se întâmplă...! Ce să se întâmple? Va fi un referendum popular, românii vor veni la vot, şi vor veni peste 50%, ca referendumul să fie unul valid, aşa cum doriţi dumneavoastră, deşi în 2007 s-a desfăşurat pe textul care era prevăzut în ordonanţă, şi rezultatul în 29 iulie va fi cel pe care românii îl doresc, şi nu cel pe care îl doriţi dumneavoastră.

Aşa că argumentele dumneavoastră, nu cele politice, cele pe proiectul de lege nu se susţin, din moment ce anumite chestiuni, care deja au produs efecte în organizarea referendumului... Şi, nu zâmbiţi, domnule Toader, că aţi zâmbit destul aici, când aţi ridicat mâinile greşit. Eu vă spun ceea ce vă spun foarte, foarte serios.

Deci, ceea ce dumneavoastră trebuia să menţineţi în proiectul de lege şi a produs efecte sunt chestiuni tehnice, şi nu puteaţi veni cu un raport de respingere a ordonanţei de urgenţă, cu un proiect de lege de respingere, şi cu unul de punere de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Şi, aşa cum raportul a fost redactat de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, este unul care reflectă fidel ceea ce Curtea Constituţională a spus în decizia prezentată public, pe larg, dumneavoastră şi nouă, în cursul săptămânii trecute.

Vă mulţumesc, şi cred că şi dumneavoastră o să-mi daţi posibilitatea să vă dau drept la replică, pentru că eu v-am oferit această şansă cu multă îngăduinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult de tot.

Drept la replică, vă rog frumos, 2 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Şi am să vă pronunţ şi numele, ca să puteţi să veniţi la microfon, domnule ministru Duşa. Şi am să încep pe rând.

1. În 2009, Guvernul Boc n-a dat niciun fel de ordonanţă de modificare a legii referendumului, şi vă spun cu toată responsabilitatea că autorul iniţiativei am fost eu. Aşa că, dacă dumneavoastră credeţi că Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă pe o prevedere din Constituţie, unde este interzisă ordonanţa de urgenţă, noi n-am făcut-o, dumneavoastră aţi făcut-o.

2. Aţi spus că trebuie să aducem în acord legea promulgată de către preşedintele interimar Antonescu acum două zile. Legea respectivă, poate nu ştiţi, are un singur articol şi câteva cuvinte. Pur şi simplu spune: "Demiterea preşedintelui este aprobată dacă în urma desfăşurării referendumului propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate".

Deci, practic, pentru aducerea la zi a acestei ordonanţe era suficient articolul acela celebru, unul, cu modificarea art.10 şi excepţia 5.2, să fie anulat.

În al treilea rând, aţi spus că această ordonanţă are prevederi organizatorice. Credeţi-mă, că am fost într-un minister unde orice referendum, orice modalitate de alegeri - Ministerul Administraţiei şi Internelor - propune o hotărâre de guvern, şi Guvernul stabileşte toate modalităţile prin care se desfăşoară acel referendum sau, eventual, scrutin electoral. Tot ce scrie în ordonanţă poate fi şi era oricând posibil a fi pus într-o hotărâre de guvern.

Eu vă dau motivaţia: era puţin ruşinos să treci într-o ordonanţă de urgenţă numai modificarea celebrului art.10, cu derogarea de la validare, şi să mai fie trecute câteva prevederi, printre care, foarte simplu, în Bucureşti se ştie că sunt şi sectoare, şi sectoarele trebuie să aibă circumscripţii electorale. Iar eventualele neclarităţi, ştiţi foarte bine, şi sunt colegi de-ai noştri - cred că domnul Dobre este aici - nu l-am văzut, dar cred că este - ştie foarte bine - că orice neclarităţi Biroul Electoral Central poate, la rândul lui, să modifice, în aşa fel încât să fie foarte clar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, eu am admis şi v-am dat două minute pentru dreptul la replică, şi dumneavoastră aţi folosit deja patru. V-aş ruga frumos, v-aş ruga frumos să-mi permiteţi să dau cuvântul şi celorlalte grupuri parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da, domnule preşedinte, am încheiat.

Şi mai am o rugăminte: când atrageţi atenţia referitor la eventualele proceduri, de acord să vorbiţi de la microfon (de la prezidiu) când încercaţi să daţi un răspuns de natură politică sau de altă natură, vă rog să coborâţi la microfon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Mircea Duşa, drept la replică, după care domnul deputat Mihai Voicu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Duşa:

Domnule Mircea Toader, mie îmi place numele de Mircea, de asta vi-l rostesc, vreau să vă reamintesc că totuşi, în 2009, atunci când, odată cu alegerile prezidenţiale, aţi modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului, aţi făcut şi precizările că atunci când referendumul se desfăşoară odată cu alegerile prezidenţiale sau parlamentare se aplică şi prevederi ale Legii nr.35 privind organizarea alegerilor parlamentare. Şi s-a făcut prin ordonanţă de urgenţă, pe care să n-o negaţi, domnule Toader. Acesta era răspunsul. Erau modificări la Legea nr.3 prin ordonanţă de urgenţă, dar aţi uitat de ea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat Duşa, vă rog frumos.

Pe procedură, domnul deputat Duvăz, vă rog frumos, după care domnul deputat Mihai Voicu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Şi stimaţi colegi care invocaţi art.115 alin. (6) din Constituţia României, "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale. Fac menţiunea că legi constituţionale sunt cele de modificare a Constituţiei. În sensul acesta există prevederea constituţională de legi de natură constituţională. Nu există o altă accepţiune în legătură cu aceasta. Vorbeşte în continuare, că "nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului" - nu ne aflăm în situaţia aceasta - drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute în Constituţie, drepturile electorale."

Drepturile electorale se referă la dreptul de a alege şi de a fi ales, nu la sistemul de organizare a referendumului, nu la sistemele electorale propriu-zise. Drepturile electorale sunt în categoria drepturilor fundamentale.

Deci, stimaţi colegi, nu creaţi confuzie intenţionat sau din lipsă de capacitate de a înţelege cu exactitate modul şi spiritul în care a fost scrisă această Constituţie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat. Sper că domnul deputat a înţeles.

Domnul deputat Mihai Voicu, liderul Grupului parlamentar al PNL.

(Domnul deputat Mircea-Nicu Toader solicită să ia cuvântul.)

Nu v-a spus numele, nu v-a pronunţat, domnule deputat.

Domnul deputat Mihai Voicu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ceea ce încercăm să facem astăzi reprezintă o punere în acord a legislaţiei cu privire la organizarea referendumului, în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională ne spune în esenţă două lucruri: primul lucru, este adevărat, în contradicţie cu concluziile Comisiei de la Veneţia şi în contradicţie cu propria decizie din 2007, Curtea Constituţională ne spune că trebuie, pentru ca referendumul să fie validat, să se prezinte 50% plus 1 dintre cetăţenii înscrişi în listele electorale, lucru pe care îl facem prin această lege.

Curtea Constituţională, de asemenea, ne mai spune un lucru: ne sugerează să creăm cadrul necesar pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să se prezinte la vot.

În afară de chestiuni care ţin de campania electorală, care nu pot fi reglementate, şi de activismul politic, lucruri care nu pot fi reglementate, eu cunosc două metode prin care se poate aduce la îndeplinire această solicitare a Curţii: prima ţine de Guvern - şi salut faptul că Guvernul procedează în consecinţă, şi anume: un număr suficient de secţii de votare în toate locurile pe care Guvernul le consideră necesare, inclusiv locurile cu destinaţie turistică, dar şi locurile unde locuiesc români cu domiciliul în străinătate.

Cea de-a doua metodă, care nu poate fi reglementată, în pofida celor spuse mai devreme, altfel decât prin lege, este asigurarea unui interval de timp suficient de mare, în interiorul unei singure zile, conform deciziei hotărârii Parlamentului, un interval orar care, în mod rezonabil, să poată permite o prezenţă cât mai mare, şi acesta este motivul pentru care este necesară modificarea legii.

Dacă numărul de secţii de votare nu este reglementat prin lege, intervalul orar este. De aceea, eu salut iniţiativa colegilor noştri senatori, care au trimis o propunere cu un interval de vot de la 7,00 la 23,00, şi doresc să vă informez că vom vota legea aşa cum a fost transmisă, cu acest interval orar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult.

Invit celelalte grupuri parlamentare, dacă vor, la dezbateri să ia cuvântul.

Grupul parlamentar progresist? Nu.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale? Domnule deputat Pambuccian? Nu.

Grupul parlamentar al UDMR? Nu.

Mulţumesc mult.

De la comisie, o precizare. Domnule deputat Florin Iordache, vă rog frumos aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Stimaţi colegi,

Am revenit pentru a face o precizare: ca de obicei, domnul deputat Mircea Toader vă dezinformează, pentru că în anul 2009, când premierul României era Emil Boc - domnule Toader, vă informez că a dat Ordonanţa nr.103, care în Parlament a devenit Legea nr.62.

Deci, dumneavoastră spuneaţi mai devreme că ordonanţe de urgenţă nu au fost date. Vă reamintesc că în anul de graţie 2009, când premierul României era Emil Boc, aţi dat această ordonanţă de modificare a legii, pentru completa informare. Văd că aţi uitat...!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult pentru clarificări, domnule deputat.

Conform prevederilor art.120 din Regulament, urmează să aprobăm un timp afectat dezbaterii acestui proiect de lege pe fiecare articol.

Domnule deputat Iordache, timpii de dezbatere, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

10 minute - 2 minute pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnilor colegi, vă rog frumos să pregătiţi cartelele.

Supun aprobării Camerei propunerile făcute de domnul deputat Iordache din partea comisiei.

Vă rog să votaţi: 152 voturi pentru, 3 abţineri şi 37 împotrivă.

A fost adoptat.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Raportul comisiei, aşa cum ştiţi, are şi amendamente acceptate şi amendamente respinse.

Domnule preşedinte Buda, vreţi să luaţi cuvântul? Bun! OK!

Începem dezbaterea cu amendamentele respinse. Mergem în paralel, şi/şi, cum am mers şi la celălalt proiect de lege pentru aprobarea ordonanţei.

Dacă la titlu aveţi obiecţii?

Domnul deputat Daniel Buda, pentru amendamentul de la titlu... Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Buda:

Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Stimate doamne şi distinşi domni deputaţi,

Există un amendament la titlul legii, pentru că şi aici eu reiterez aceeaşi idee pe care a avut-o şi domnul Mircea Toader, ca fiind singura chestiune posibilă în momentul de faţă, şi anume, de a se adopta o lege de respingere a acestei ordonanţe, singura modalitate de a răspunde, pe de o parte, cerinţelor Curţii Constituţionale, şi, pe de altă parte, de asemenea, de a răspunde, dacă vreţi, şi cerinţelor din raportul de monitorizare pe justiţie.

Prin urmare, amendamentul sună în felul următor: "Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului."

Foarte pe scurt, stimaţi colegi, de ce apreciem că ar trebui respinsă această ordonanţă şi de ce am formulat acest amendament?

Ştiu, domnule Mircea Duşa, că există în această ordonanţă de urgenţă şi câteva chestiuni care ţin, să spun aşa, de partea tehnică.

În acelaşi timp, există şi o prevedere care măreşte intervalul orar de la ora 7,00 la ora 23,00. Am înţeles de la domnul deputat Voicu că, prin această cerinţă s-ar răspunde unei cerinţe, sau că prin această prevedere s-ar răspunde unei cerinţe a Curţii legată de posibilitatea de desfăşurare a referendumului şi de a oferi cetăţenilor români această posibilitate de a desfăşura acest referendum şi de a veni la vot.

Domnilor colegi, treaba noastră este alta. Treaba noastră este că în puterea nopţii se va putea fura mai bine. De aceea, am spus că în mod normal data sau durata referendumului să fi fost de la ora 8,00 la ora 21,00, şi nu să veniţi să modificaţi prin ordonanţă sau prin acest amendament în Camera Deputaţilor acest interval orar.

Vă mai întreb ceva, stimaţi colegi, pentru că nu vreau să mai iau cuvântul. Venim imediat cu un alt act normativ, prin care modificaţi aceeaşi lege. Este o lege pe care am depus-o eu, cu domnul Toader şi cu domnul Andronache. Şi, deşi în mod normal ar fi trebuit să veniţi cu un raport de respingere a acelui proiect de lege, veniţi, de asemenea, cu un raport de adoptare şi de modificare a aceleiaşi legi nr.3, în care spuneţi că: Onor Guvernul se va putea pronunţa cu privire la intervalul orar de desfăşurare a referendumului.

Aş vrea să vă întreb, până la urmă: când sunteţi serioşi, când adoptaţi acest proiect de lege unde stabiliţi de la ora 7,00 la ora 23, sau când veţi adopta celălalt proiect de lege, în care spuneţi că Guvernul va stabili acel interval orar. Este o chestiune pe care cred că ar trebui să o lămuriţi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Rog colegii să păstreze liniştea în sală.

Supun votului amendamentul respins, al domnului deputat Daniel Buda.

Vă rog să votaţi: cu 42 voturi pentru, 146 împotrivă şi 4 abţineri amendamentul a fost respins.

Deci, la nr.crt. 1 rămâne propunerea din textul venit de la Senat: "Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului."

 
Video in format Flash/IOS    

Ca să păstrăm aceeaşi procedură, vă supun votului această variantă, după amendamentul respins.

Vă rog frumos să votaţi.

Cu 150 voturi pentru, 41 împotrivă şi 5 abţineri a rămas textul venit de la Senat.

La punctul 2 - bănuiesc că... Cum doriţi.

Atunci mergem pe amendamentele admise: articol unic - procedura scurtă: dacă sunt obiecţii?

Dacă nu, mergem mai departe.

Punctul 3 nemodificat. Obiecţii? Nu.

Mergem mai departe.

Punctul 4 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 5 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 6 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 7 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 8 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 9 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 10 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 11 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 12 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 13 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Punctul 14 - obiecţii? Nu. Mulţumesc.

Proiectul de lege a fost dezbătut.

Fiind o lege organică vom face votul final la sfârşitul zilei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Trecem la următorul proiect de lege, Proiectul de Lege pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog frumos, domnul deputat Mircea Toader, iniţiator.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 332/2011). (rămas pentru votul final)  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da, astăzi am vorbit mai mult în Parlament, dar în calitate de iniţiator îmi permite Regulamentul.

Vreau să vă spun că, cu acest proiect de lege pe care doriţi să-l treceţi prin Parlament, chiar suntem ridicoli. Iniţiatorul - eu şi cu colegii mei - am modificat un art.10 privind modul în care să fie demis preşedintele.

Prin legea care a fost atacată la Curte, şi a declarat foarte clar modul în care este demis preşedintele, mi s-a părut absolut corect, să solicit Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi să dea raport de respingere. În calitate de iniţiatori, nemaiputând să retragem proiectul de lege, ni s-a părut corect să solicităm un raport de respingere.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi nu a fost de acord şi, mai mult de atât, trecând peste o cutumă pe care o ştim toţi, cei care suntem mai vechi în Parlament, la orice iniţiativă legislativă a unui parlamentar, de regulă, este întrebat iniţiatorul dacă acceptă un amendament.

N-am acceptat niciun fel de amendament, totuşi s-a trecut peste ele. Şi ajungem la acel amendament celebru, şi vă rog să mă credeţi, este şi domnul Dobre aici, în care legea care a avut raportul dinainte, de modificare a ordonanţei, stabileşte desfăşurarea perioadei de la 7,00 la 23,00. Şi vreau să vă spun că este un proiect de lege pentru absolut toate scrutinurile de referendum, indiferent că sunt naţionale sau locale. Pe când dumneavoastră, prin acest amendament, aţi specificat că intervalul de timp pentru desfăşurarea scrutinului se va stabili prin hotărârea Guvernului.

Amândouă legile, cred eu că vor trece prin Parlament. Cel care este obligat să organizeze referendumul trebuie să hotărască: după care lege merge, după cea cu 7,00 - 23,00 sau dă o hotărâre de Guvern? - hotărâre de Guvern care a fost dată ceva mai înainte, privind modul de organizare.

Şi mai vă întreb ceva, stimaţi colegi, ca să vedeţi unde duce ridicolul unui asemenea amendament. Referendumuri sunt la nivel naţional şi la nivel local pentru orice temă. Vă întreb: pentru comuna Cucuieţii din Vale, dacă comuna vrea să facă un referendum, se duce la Guvern să ia hotărâre de Guvern ca să stabilească orele de desfăşurare? Ştiţi, dar tot în lege spune: consiliul local este cel care hotărăşte. După care mergem? De ce vreţi să creăm o confuzie de dragul de a merge - dom’ne, fug după doi iepuri, poate prind niciunul. Nu prindeţi niciunul, stimaţi colegi. Vă spun că amândouă sunt declarate, după opinia mea, neconstituţionale, prin faptul că încercaţi să modificaţi, în timpul desfăşurării unui referendum, regula din timpul jocului. Asta este opinia mea, domnule Duvăz.

Iar eu, ca iniţiator al acestei legi, vă rog de data asta, vă rog respectuos, daţi raport de respingere, fiindcă ne facem de râs. Daţi raport de respingere pe o lege care are acelaşi conţinut cu legea dinainte şi cu Legea referendumului. Vă rog să mă credeţi că sunt foarte corect şi sincer acum. Daţi raport de respingere!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea comisiei sesizate în fond doreşte cineva?

Domnul deputat Nica, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în condiţiile art.75.

Potrivit dispoziţiilor din art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Guvernul, prin punctul de vedere transmis, susţine adoptarea iniţiativei legislative, sub rezerva însuşirii propunerilor formulate.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil iniţiativa legislativă în şedinţa din 7 iunie 2011.

În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, plenul Camerei Deputaţilor a retrimis proiectul de lege Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în vederea reexaminării şi întocmirii unui raport.

Comisia a fost sesizată în data de 18 iulie 2012.

La şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi 20 de deputaţi, din totalul de 22 de membri ai acesteia.

La dezbateri, au participat, în calitate de invitaţi, domnul Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, şi doamna Denisa Marcu, consilier la aceeaşi autoritate.

Facem menţiunea, cu prilejul dezbaterilor iniţiatorii proiectului de lege au precizat faptul că solicită retragerea iniţiativei legislative, întrucât textul unic al acesteia de modificare a art.10 este deja publicat în Monitorul Oficial.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi - 11 voturi pentru şi 8 împotrivă -, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu amendamentele admise care sunt redate în Anexa nr.1 la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Din partea Grupului parlamentar al PDL, da?

Domnul deputat Andronache. Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să-mi permiteţi să vorbesc şi în calitate de iniţiator al acestei iniţiative legislative.

Sunt aici pentru a contesta metoda de reglementare pe care aţi ales-o cu privire la această iniţiativă legislativă şi am să vă spun că este evident faptul, şi este înscris şi în raport şi vă rog să-mi permiteţi să citesc tot ceea ce scrie în raport cu privire la această chestiune, că cei trei iniţiatori au solicitat, în cadrul comisiei, şi vă rog să luaţi act şi acum că solicităm retragerea iniţiativei legislative, chiar dacă o să-mi precizaţi că suntem la limita regulamentului, deoarece textul de modificare a art.10 se regăseşte în legea care a fost promulgată ieri de preşedintele interimar al României.

De asemenea, vă rog să luaţi act de faptul că orice alt amendament ce a fost formulat în prezenta iniţiativă legislativă contravine spiritului propunerii legislative avute în vedere de către noi, iniţiatorii, iniţiativa nemaifiind în concordanţă cu expunerea de motive. Şi am aici expunerea de motive a propunerii noastre legislative şi am să vă spun că obiectul de reglementare al propunerii noastre legislative se referea la următorul aspect: propunerea legislativă doreşte modificarea textului actual al actului normativ prin formularea "demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale", deoarece referendumul trebuie să fie ghidat de principiile democraţiei şi cu respectarea spiritului legii fundamentale din România.

Ce vreau să subliniez? Că prin modul în care aţi ales să reglementaţi încălcaţi, practic, Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, deoarece în mod cert amendamentele pe care dumneavoastră le-aţi depus în iniţiativă nu mai corespund expunerii de motive.

La ora aceasta, această iniţiativă nu mai are expunere de motive.

De asemenea, aceste amendamente pe care dumneavoastră le-aţi făcut astăzi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor nu au fost dezbătute în prima Cameră sesizată, respectiv Senatul României. Din această perspectivă, încălcaţi principiul bicameralismului, care a fost consacrat prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale.

Iată, doar două motive pe care le avem la dispoziţie, pentru a considera că această iniţiativă legislativă este neconstituţională şi ne gândim, bineînţeles, să atacăm această iniţiativă, dacă ea va trece de votul dumneavoastră.

Sperăm însă că veţi avea în vedere ceea ce v-a rugat şi domnul Mircea Toader, domnul deputat Toader, să respingeţi această iniţiativă legislativă, deoarece obiectul de reglementare este căzut în desuetudine, domnul preşedinte interimar a promulgat o lege cu un conţinut identic.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc mult, domnule deputat.

Dacă celelalte grupuri parlamentare doresc să intervină în dezbaterile generale? Nu.

Grupul parlamentar al PNL? Nu. PSD? Nu. UDMR? Nu. Minorităţile? Nu. Progresiştii? Am înţeles.

Domnul deputat Nica mai are o adăugire, vă rog frumos, dacă vreţi să spuneţi ceva? Am înţeles. Bun.

Atunci, intrăm pe dezbaterea iniţiativei legislative.

Urmărim anexa cu amendamente admise.

Dacă la punctul 1 aveţi obiecţii? Nu.

Mergem la 2. Obiecţii? Nu. vă mulţumesc.

3? Obiecţii? Nu. vă mulţumesc.

4? Obiecţii? Nu. vă mulţumesc.

la 5 am înţeles că domnul deputat are o intervenţie pe o eroare materială.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre o eroare materială. Eroarea materială este prevăzută în Codul civil şi în alte legi şi, de asemenea, şi în Parlamentul României, în regulamente.

Este vorba de referendum naţional, şi nu de scrutin. Prin urmare, vă rugăm să se facă modificarea şi să se spună "referendum naţional", şi nu "scrutin", cum a fost trecut, aşa cum am mai spus, din eroare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

ca să fie pentru stenogramă: "intervalul de timp pentru desfăşurarea referendumului naţional se va stabili prin hotărârea Guvernului." - acesta este amendamentul comisiei, admis.

Vă mulţumesc mult. Să se consemneze în stenogramă.

Dacă sunt...? Vă rog. Pe procedură bănuiesc, nu, domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da, şi în calitate de membru al comisiei. Scuzaţi-mă, ceea ce propune colegul meu vicepreşedinte este o modificare de fond şi în niciun caz o eroare materială. Scrutin se referă la toate tipurile de referendum, pe când dumneavoastră doriţi acum să introduceţi sintagma "referendum naţional". Este, în mod evident, o încălcare a regulamentului, dacă o astfel de aşa-zisă eroare materială se acceptă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc. Este prevăzut în regulament, îmi cer scuze, eroarea materială.

Pe procedură, domnul deputat Toader. Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Nu poate să fie o eroare materială, fiindcă art.34 în lege prevede foarte clar: scrutinul se desfăşoară pentru toate referendumurile, că ar fi trebuit să fie o diferenţiere: pentru referendumuri locale este o oră, pentru referendum naţional este alt tip de reglementare.

Eu în aceste condiţii vă propun să reîntoarcem la comisie acest proiect de lege şi poate dă Dumnezeu minte şi-l respingem.

Vă rog să supuneţi la vot retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, eu am înţeles din intervenţia dumneavoastră şi din prezentarea făcută de domnul deputat Nica a raportului, membrii Grupului parlamentar al PDL nu au participat.

Vă rog frumos, domnul deputat Nica.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Voiam să fac o menţiune: colegii noştri de la PDL nu au mai participat la lucrări. Au plecat de la lucrări şi nu au participat până la final. Ei acum au venit în plen...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles. Tot asta am spus şi eu. Pe de o parte au plecat, pe de altă parte, au fost prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Îmi pare rău, au căpătat obiceiul ăsta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi, suntem în procedura pe care dumneavoastră aţi făcut-o.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu, nu, dar să fim foarte clari!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu ar fi mai normal, în procedura pe care dumneavoastră aţi stabilit-o, să-mi permiteţi mie să vă dau cuvântul?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

V-am făcut semn.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu, dar nu ar fi mai bine aşa? Din Codul bunelor maniere şi al respectului dintre lideri şi preşedintele Camerei Deputaţilor.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci, vreau să vă spun că noi am participat integral la dezbaterea acestui proiect de lege şi am plecat de la dezbaterea pe ordonanţe. deci la această lege am participat integral.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles. (Rumoare, vociferări.)

Deci, conform principiului, am participat, dar nu am fost acolo. Am participat integral, dar am plecat la partea cu ordonanţe. (Rumoare, vociferări.)

Pentru eroarea materială, doamnelor şi domnilor colegi, ca să nu fie nicio problemă, o supun votului dumneavoastră. Deci textul este: "intervalul de timp pentru desfăşurarea referendumului naţional se va stabili prin hotărârea Guvernului". (Rumoare, vociferări.)

Îmi cer scuze, instalaţia nu este vina noastră.

Discutăm despre eroarea materială, pe care domnul deputat Nica, în numele comisiei, a prezentat-o şi eu o supun la vot. Aceasta este procedura. Vă rugăm frumos să votaţi.

Cu 154 de voturi pentru, 13 împotrivă şi 9 abţineri, rămâne la punctul 5. (Rumoare, vociferări.)

Domnule deputat, dumneavoastră mi-aţi spus mie să respect regulamentul. Regulamentul spune întotdeauna că, atunci când sunt două propuneri, prima propunere se supune votului, da?

Domnul deputat Nica a venit şi a spus că este o eroare materială, eu am respectat. Dacă dumneavoastră spuneţi acum, pe procedură, că trebuia să vă dau dumneavoastră... vă rog frumos să scrieţi în regulament, liderul opoziţiei are prioritate în a cere plenului Parlamentului să supună la vot. Şi atunci eu nu am nicio problemă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnule deputat, daţi-mi voie să supun la vot cererea dumneavoastră pe finalul acestui text.

Liderul Grupului parlamentar al PDL, domnul Toader, a cerut retrimiterea la comisie, după ce am discutat toate amendamentele.

Supun la vot această chestiune. Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Vă mulţumesc mult. Cu 142 de voturi împotrivă, 29 pentru şi 4 abţineri, cererea dumneavoastră a fost respinsă.

Pe procedură, domnul deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă, mi se pare logic, atât timp cât se discută un eventual amendament şi dumneavoastră propuneţi acel amendament prin care eu am cerut reîntoarcerea la comisie, înseamnă că aţi trecut peste dorinţa noastră de a supune la vot. Mi-a şi spus un coleg: de ce te mai frămânţi, că s-a votat?

Deci vă rog să ţineţi cont că prioritate întotdeauna, indiferent de propuneri, o are retrimiterea la comisie. De când mă ştiu în Parlament, retrimiterea la comisie, pe orice dezbatere de text, a avut prioritate. Dacă dumneavoastră spuneţi: domnule, noi hotărâm aşa şi după aceea nu ne mai interesează decât votul pentru noi, nu vă mai plângeţi, că, domnule, uite cum a fost respectat regulamentul!

Deci, vă rog foarte mult, cu toate că, probabil, în vara asta o să fiţi mai calm şi din toamnă o să conduceţi mai bine.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă rog frumos să faceţi un amendament în aşa fel încât în textul regulamentului să existe această propunere a dumneavoastră. Aveţi această iniţiativă pentru proiectele de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi vă promit că o să respect în momentul în care o faceţi pentru modificarea regulamentului.

Doamnelor şi domnilor colegi, şedinţa de dezbatere a proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi s-a încheiat.

Dau o pauză de 5 minute pentru a intra în votul final.

Mai doriţi o procedură la procedură? Înainte de pauză doriţi o procedură? Oricum, puteţi să vorbiţi.

Vă rog frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Fac un anunţ. Având în vedere că divergenţele dintre noi, la modalităţile de modificare atât a ordonanţei, cât şi a legii pe care am iniţiat-o eu şi colegii mei nu a dat niciun fel de rezultat, Grupul parlamentar al PDL părăseşte sala şi nu participă la vot. (Rumoare, vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Perfect european! Vă mulţumesc foarte mult.

Ne vedem în 5 minute, pentru a încheia ordinea de zi, cu votul final.

Vă mulţumesc foarte mult. 5 minute, pregătiţi pentru votul final.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnilor colegi, haideţi să luăm loc, să facem o verificare a listelor. Soneria funcţionează de 20 de minute, domnule deputat. Colegii dumneavoastră sunt afară, vreo 10-15. Îmi pare rău că trebuie să vă spun.

Domnule deputat, procedură în pauză, nu am mai... Dar, dacă dumneavoastră vreţi, cu mare plăcere fac o procedură şi în pauză, şi pe coridor.

Am înţeles. Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii deputaţi în sală, pentru a începe votul final pe cele două legi organice.

Invit secretarii de şedinţă, vă rog frumos.

Domnilor lideri de grupuri parlamentare, facem votul-test? Staţi să facem votul-test şi după aceea vă dau drumul la procedură, că de-abia am deschis.

Înainte de votul-test? Am înţeles. Domnul deputat Mircea Toader, procedură, înainte de votul-test. (Rumoare, vociferări.)

Bineînţeles că... sper că nu faceţi o declaraţie politică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă, pentru a nu mai verifica prin cartelă, eu propun verificarea cvorumului să o faceţi cu apel nominal. Şi e cel mai sigur, cel mai clar şi e dreptul meu să solicit acest lucru, mai ales că-s multe locuri goale şi, până atunci, poate vă chemaţi şi colegii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, eu, de fiecare dată, şi în şedinţa de dimineaţă, v-am citit alineatul din articol. Dumneavoastră vreţi să inventaţi, să faceţi adăugiri la el. V-am mai spus cum puteţi să faceţi aceste lucruri: printr-un proiect de hotărâre, o iniţiativă parlamentară a dumneavoastră, trimisă Comisiei de regulament şi în acel moment facem această adăugire pe care dumneavoastră o doriţi, cu mare plăcere. Până atunci, păstrăm regulamentul, cel pe care-l avem.

Liderii grupurilor să...

Imediat, domnule Boureanu, imediat. Verificare, da?

Domnilor colegi, vă rog să votaţi.

Rog liderii grupurilor parlamentare...

Pe procedură, domnul deputat Cristian Boureanu. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Alexandru Boureanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere că sunteţi la început de mandat, am vrea să nu repetaţi greşelile unor foşti parlamentari, înţeleg, pe care dumneavoastră i-aţi acuzat. Avem mai mulţi colegi care se aflau şi sus, în balcoane, am văzut oameni votând la două mâini, vă cerem în mod insistent să faceţi apel nominal. E un moment destul de delicat, ştiţi foarte bine că Guvernul pe care-l reprezentaţi a fost acuzat de practici neconstituţionale şi de abuzuri. Eu cred că un vot făcut prin apel nominal vă va da posibilitatea să arătaţi că aţi trecut legea cel puţin corect prin Parlament.

Deci, încă o dată, în numele grupului, revin la cererea făcută de liderul de grup.

Deci, doamna Anastase, vă rog frumos să solicitaţi apel nominal. Îmi cer scuze, domnule Zgonea, vă rog să faceţi apel nominal. (Rumoare, vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Boureanu, eu accept ironiile dumneavoastră referitoare la doamna Anastase, le regret, pentru că sunt în dezacord cu aceste ironii la adresa unei distinse doamne membră a Parlamentului. Eu am respectat regulamentul şi vă rog frumos să-mi precizaţi articolul prin care solicitaţi acest lucru.

Liderii grupurilor parlamentare, dacă putem să începem procedura de vot final? (Rumoare, vociferări.)

Cvorumul, când sunt 156, domnule deputat, înseamnă că există cvorum. Domnule deputat, dacă sunt 156, înseamnă că avem cvorum. chiar 158. Dar, dumneavoastră dacă vreţi un cvorum de 166, când el este de 155, îmi cer scuze, dar nu pot să fac această chestiune.

Întreb liderii grupurilor parlamentare dacă putem începe votul final?

din sală:

Da!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da? Bun.

O aşteptăm pe doamna deputat Iordache.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 285/2012); (adoptat)

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem procedura de vot final.

Primul proiect supus votului final este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Este lege organică.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a propus adoptarea cu amendamente. A trecut de dezbatere.

Supun votului dumneavoastră. Rog votaţi.

Cu 157 de voturi pentru, 6 abţineri şi niciun vot împotrivă, proiectul de lege a trecut.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 332/2011) (adoptat)

Mergem la următorul.

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Este lege organică. Rog votaţi.

Şi acest proiect de lege a trecut, ca lege organică, cu 157 de voturi pentru, 6 abţineri şi niciun vot împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi: <br>- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2012 pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; <br>- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului; <br>- Legea pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.  

În închiderea şedinţei, daţi-mi voie să vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr.47 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la secretarul general al Camerei Deputaţilor au fost depuse, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2012 pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, procedură de urgenţă; Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, procedură de urgenţă; Legea pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, procedură de drept comun.

Termenul de sesizare este 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun şi de două zile, pentru legile adoptate în procedură de urgenţă, de la data depunerii, astăzi, 18 iulie 2012.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar închisă sesiunea extraordinară de astăzi, 18 iulie, a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc şi vă urez o zi frumoasă şi un sfârşit de săptămână frumos!

Video in format Flash/IOS    

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 18,15.