|
|
|
Şedinţa a început la ora 16,48. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cătălin-Daniel Fenechiu, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnilor colegi, Vă rog frumos să luaţi loc în bănci pentru a începe. Domnilor deputaţi, o să vă rog frumos... Domnul Nistor şi domnul Cezar Preda, ştiţi că prima şedinţă este cea în care se intonează imnul. Dacă vreţi să staţi cu mâinile în buzunar, spuneţi-ne şi nouă. Eu aş vrea, dar să fie şi domnul Preda. Că dacă domnul Preda nu e când se intonează imnul, vă daţi seama. Stă cu mâna în buzunar, după aia o să se consemneze aici în stenogramă. se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!". Mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa din cadrul primei sesiuni ordinare a anului 2013 a Camerei Deputaţilor, convocată în temeiul art.66 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, republicată. Din totalul de 412 deputaţi până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 301, fiind absenţi 111. Cvorumul legal de 207 de deputaţi este îndeplinit. Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi întocmite de Biroul permanent şi aprobate de liderii grupurilor parlamentar au fost distribuite tuturor deputaţilor. Reamintesc că, potrivit art.20 alin.(2) şi art.24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, este şi preşedintele Biroului permanent, din care mai fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari, 4 chestori, aceştia fiind aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Lucrările privind alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor vor avea următoarea desfăşurare: aprobarea numărului de locuri în Biroul permanent care revin fiecărui grup parlamentar pentru funcţia de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit negocierii liderilor grupurilor parlamentare cu respectarea configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor; prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a eventualelor modificări în componenţa şi conducerea acestora, a propunerilor nominale pentru funcţia de vicepreşedinte, secretar şi chestor, în limita locurilor aprobate, precum şi propunerea unui reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor. După aprobarea componenţei nominale a acestei comisii, va urma derularea votului secret cu bile asupra listei de candidaţi, apoi constatarea şi prezentarea rezultatului votului. Cu aceste precizări, vă rog să-mi îngăduiţi să vă reamintesc că, în conformitate cu art.20 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este format în urma negocierii dintre liderii grupurilor parlamentare respectându-se configuraţia politică a Camerei.
|
|
|
|
În acest sens, potrivit repartizării funcţiilor în Biroul permanent propuse de liderii grupurilor parlamentare, locurile care revin pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor în perioada primei sesiuni ordinare până la începutul celei de-a doua sesiuni ordinare din anul 2013 sunt următoarele: - vicepreşedinţi: Grupul parlamentar al PSD, 2 locuri; Grupul parlamentar al PNL, un loc; Grupul parlamentar al PDL, un loc. - secretari: Grupul parlamentar al PSD, un loc; Grupul parlamentar al PNL, un loc; Grupul parlamentar al Partidului Poporului, un loc; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, un loc. - chestori: Grupul parlamentar al PSD, un loc; Grupul parlamentar al PNL, un loc; Grupul parlamentar al PDL, un loc; Grupul parlamentar al UDMR, un loc. Dacă sunt comentarii în legătură cu această repartizare a locurilor pe funcţii în Biroul permanent. Nu sunt comentarii. Vă rugăm frumos să vă pregătiţi cartelele de vot pentru a vota propunerile de repartizare a locurilor pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor în Biroul permanent. Să înceapă votul. Mulţumesc.
|
|
|
|
Cu 214 voturi pentru, 2 abţineri, niciun vot împotrivă, propunerile au fost aprobate.
|
|
|
|
În continuarea lucrărilor urmează ca liderii grupurilor parlamentare să informeze asupra eventualelor modificări intervenite în legătură cu denumirea, componenţa şi conducerea grupurilor, să prezinte propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit componenţei numerice aprobate şi să desemneze câte un reprezentant al fiecărui grup pentru comisia de numărare şi validare a voturilor. Am înţeles că din partea Grupului social-democrat, domnul Vlase vrea să ia cuvântul. Voi da cuvântul liderilor grupurilor parlamentare în ordinea descrescătoare a numărului membrilor grupului parlamentar. Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacşu, liderul grupului parlamentar.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu: Bună seara, domnule preşedinte. Bună seara, doamnelor şi domnilor colegi, Vă prezint propunerile Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Denumirea este aceeaşi. Pentru componenţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în această sesiune parlamentară, pentru cele două posturi de vicepreşedinţi sunt nominalizaţi domnii deputaţi Viorel Hrebenciuc şi Miron Tudor Mitrea; secretar, domnul deputat Eugen Nicolicea; chestor, domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici. În structura de conducere a grupului parlamentar nu a intervenit nicio modificare. Cu voia dumneavoastră am să vă prezint structura de conducere a grupului parlamentar: lider de grup, subsemnatul, Marian Neacşu; vicelideri, Chirvăsuţă Laurenţiu, Grama Horia, Itu Cornel, Manda Iulian Claudiu, Moldovan Carmen Ileana, Pâslaru Florin, Popeangă Vasile, Stanciu Anghel, Stragea Sorin Constantin şi Tudorie Violeta; secretari, Chiriţă Dumitru şi Drăghici Sonia-Maria. Pentru Comisia de numărare a voturilor pentru alegerea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, domnul deputat Florin Pâslaru.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc, domnule deputat. Are cuvântul domnul Dan Radu Ruşanu, liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
|
|
|
|
Domnul Dan Radu Ruşanu: Domnule preşedinte, Pentru Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal propune pe domnul deputat Eduard Raul Hellvig pentru funcţia de vicepreşedinte; domnul deputat Cristian Buican pentru funcţia de secretar şi pentru funcţia de chestor, domnul Dan Motreanu. Pentru funcţia de lider, Dan Radu Ruşanu, iar vicelideri: Victor Paul Dobre, Mugur Cozmanciuc, Andrei Gerea, Daniel Budurescu, Mircea Roşca, Stelian Dolha, Ionuţ Stroe, iar ca secretari, domnul Radu Bogdan Ţîmpău şi domnul Mircea Dolha. Pentru Comisia de numărare a voturilor, domnul deputat Radu Surugiu.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, are cuvântul domnul deputat Mihai Stănişoară, liderul grupului.
|
|
|
|
Domnul Mihai Stănişoară: Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal propune pentru funcţiile din Biroul permanent: ca vicepreşedinte pe domnul deputat Ioan Oltean şi în funcţia de chestor pe domnul deputat Ioan Balan. În ceea ce priveşte componenţa conducerii grupului, Mihai Stănişoară, lider, iar vicelideri: Mihaela Stoica, Cezar Preda şi Gheorghe Tinel. Secretar, Dan-Cristian Popescu. Pentru Comisia de numărare a voturilor, domnul deputat Florin Gheorghe.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului, domnul deputat Radu Mihai Popa, liderul grupului parlamentar.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, La Grupul parlamentar al PP-DD, lider de grup Radu Mihai Popa, vicelideri, Cornel Comşa şi Adrian Diaconu, secretar, doamna Liliana Mincă. Pentru Camera Deputaţilor, secretar, domnul Cătălin-Daniel Fenechiu. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc şi eu foarte mult. Din partea Grupului parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Pentru comisia de numărare a voturilor, domnule deputat. Noroc că mi-au adus aminte secretarii. Sunteţi emoţionat.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa: Îmi cer scuze. Domnul deputat Mihai Tararache pentru Comisia de numărare a voturilor. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc şi eu foarte mult. Domnul deputat Máté András-Levente, liderul Grupului parlamentar al UDMR. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Máté András-Levente: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru funcţia de chestor propunem pe domnul Seres Dénes. Pentru conducerea grupului, funcţia de vicelider, domnul Márton Árpád şi Szabó Ödön; funcţia de secretar, domnul Molnar Zsolt. Lider de grup, subsemnatul, iar pentru Comisia de numărare a voturilor, pe domnul deputat Bónis István.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc foarte mult. Eu o să-l rog pe domnul deputat Bogdan Ciucă să introducă în anunţul domniei sale şi acest document care a fost transmis Biroului permanent şi mie. Domnul deputat Liviu-Bogdan Ciucă, liderul Grupului parlamentar al PC. Şi vă rog frumos să anunţaţi dumneavoastră, că suntem la prima zi. Îmi cer scuze, domnule Pambuccian. Am fost emoţionat. Domnul deputat Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Aveţi cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Varujan Pambuccian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îl desemnează pe domnul Niculae Mircovici în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. În denumirea, structura numerică şi conducerea grupului nu au intervenit modificări. Astfel: lider de grup, Varujan Pambuccian; vicelideri, Ovidiu Victor Ganţ, Adrian-Miroslav Merka; secretari, Mircea Grosaru, Varol Amet. Pentru Comisia de numărare a voturilor, domnul deputat Mircea Grosaru.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Are cuvântul liderul Grupului parlamentar al PC, domnul Liviu-Bogdan Ciucă. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: Începând de astăzi, domnul Cezar Cioată activează la Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Din punct de vedere al grupului parlamentar: lider de grup, Ciucă Liviu-Bogdan; vicelider, Moldovan Ioan; secretar, Florea Damian. Pentru Comisia de numărare a voturilor, Andrei Tănăsescu. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc, domnule deputat. Daţi-mi voie să vă reamintesc propunerile nominale făcute de către grupurilor politice parlamentare pe funcţii pentru Biroul permanent. Vicepreşedinţi: domnul deputat Viorel Hrebenciuc, domnul deputat Miron Tudor Mitrea, domnul deputat Hellvig Eduard Raul şi domnul deputat Ioan Oltean. Pentru funcţia de secretar: domnul deputat Nicolicea, domnul deputat Cristian Buican, domnul deputat Cătălin-Daniel Fenechiu şi domnul deputat Niculae Mircovici. Pentru funcţia de chestor: domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul deputat Dan Motreanu, domnul deputat Balan şi domnul deputat Seres Dénes. Pentru Comisia de numărare: domnul Florin Pâslaru, domnul deputat Iulian Surugiu, domnul deputat Gheorghe Florin, domnul deputat Mihai Tararache, domnul deputat Bónis István, domnul deputat Mircea Grosaru şi domnul deputat Claudiu-Andrei Tănăsescu. Dacă sunt comentarii în legătură cu propunerile nominale pentru Comisia de validare a voturilor. Mulţumesc. Atunci, supunem la vot propunerile prezentate. Pregătiţi-vă cartelele. Să înceapă votul.
|
|
|
|
Cu 233 de voturi pentru, 2 abţineri şi 2 voturi împotrivă, comisia a fost aprobată în componenţa nominală propusă de către liderii grupurilor parlamentare.
|
|
|
|
Înainte de a trece la exprimarea votului pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor, vă reamintesc că potrivit prevederilor art.23 din regulament, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă prin vot secret cu bile. Vă reamintesc totodată că în conformitate cu prevederile art.126 din regulament, votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la secretar câte două bile, una albă şi una neagră care vor fi introduse în cele două urne pe care le avem în faţă în acest moment. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru lista de candidaţi; bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra listei. Ambele bile introduse în aceeaşi urnă înseamnă vot nul. Înmânarea bilelor urmează să se facă de către chestori pe baza apelului nominal. Rog cei doi chestori să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Domnul Dan Motreanu şi domnul Seres Dénes sau domnul Balan. Domnul Balan. Domnule Motreanu, cu ocazia asta vă mai critică un pic domnul Cezar Preda în deplasarea dumneavoastră către Birou. Începem apelul nominal, distribuirea bilelor şi exercitarea votului. Îl rog pe domnul secretar, domnul deputat Niculae Mircovici, să prezinte apelul.
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Vă rog să-mi permiteţi să încep cu lista membrilor Guvernului. Domnul Victor-Viorel Ponta - absent Nicolae-Liviu Dragnea - absent Daniel Chiţoiu - la Guvern Sunt absenţi din sală. Daniel Constantin - absent Radu Stroe - la Guvern Mircea Duşa - prezent Rovana Plumb - la Guvern Dan Nica - la Guvern Gheorghe-Eugen Nicolăescu - la Guvern Relu Fenechiu - la Guvern Nicolae Bănicioiu - la Guvern Lucia-Ana Varga - la Guvern Maria Grapini - la Guvern Constantin Niţă - la Guvern Mihai Alexandru Voicu - la Guvern Adriana-Doina Pană - prezentă Şi atunci vă rog să-mi daţi voie să fac şi corecţia de rigoare: domnul Victor-Viorel Ponta, la Bruxelles. Viorel Hrebenciuc - prezent Adam Ioan - absent Adam Luminiţa-Pachel - prezentă Adăscăliţei Constantin - prezent Alexe Costel - absent Alexe Florin-Alexandru - prezent Almăjanu Marin - prezent Amet Varol - prezent Anastase Roberta Alma - prezentă Valeriu Ştefan Zgonea - prezent Andea Petru - prezent Andronache Gabriel - prezent Anghel Gabriela-Lola - prezentă Antal István - prezent Anton Marin - absent Anuşca Roxana-Florentina - absentă Ardeleanu Sanda-Maria - absentă Arsene Ionel - prezent Avram Constantin - prezent Avram Marian - prezent Axente Ioan - prezent Babuş Radu - prezent Balan Ioan - prezent Baltă Mihai - prezent Băişanu Ştefan-Alexandru - prezent Bălan Ion - prezent Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent Becali George - prezent Bejinariu Eugen - prezent Benga Ioan - prezent Berci Vasile - prezent Birchall Ana - prezentă Blăjuţ Viorel-Ionel - prezent Blănariu Valentin - prezent Bleotu Vasile - prezent Boboc Valentin Gabriel - prezent Bode Lucian Nicolae - prezent Bogdan Gheorghe-Dănuţ - absent Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă Boghicevici Claudia - absentă Bónis István - prezent Borbély László - prezent Bordeianu Dan - absent Bot Octavian - prezent Bucur Constantin-Alin - prezent Bucura-Oprescu Simona - prezentă Budurescu Daniel-Stamate - prezent Buican Cristian - prezent Buicu Corneliu-Florin - prezent Burlacu Ştefan - prezent Calimente Mihăiţă - prezent Caloianu Mario-Ernest - prezent Calotă Florică Ică - absent Canacheu Costică - absent Cazan Mircea-Vasile - absent Călin Ion - prezent Căprar Dorel-Gheorghe - prezent Cătăniciu Steluţa-Gustica - absentă Cernea Remus-Florinel - prezent Chebac Eugen - prezent Cherecheş Florica - absentă Chiriţă Dumitru - prezent Chirteş Ioan-Cristian - prezent Chirvăsuţă Laurenţiu - prezent Cioată Cezar - absent Ciobanu Gheorghe - absent Ciobanu Liliana - prezentă Ciocan Dan - prezent Ciofu Tamara-Dorina - prezentă Ciolacu Ion-Marcel - prezent Ciubotaru Lucian-Manuel - prezent Ciucă Liviu-Bogdan - prezent Ciuhodaru Tudor - prezent Ciurariu Florin - absent Cocei Erland - prezent Codîrlă Liviu - prezent Coman Gheorghe - absent Comşa Cornel-George - absent Condurăţeanu Andrei-Răzvan - prezent Cosma Vlad-Alexandru - prezent Costin Gheorghe - prezent Covaci Dorel - prezent Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent Crăciunescu Grigore - prezent Cristea Aurelia - prezentă Cristea Victor - prezent Cristian Horia - prezent Cseke Attila-Zoltán - prezent Culeţu Dănuţ - prezent Cupă Ion - prezent Cupşa Ioan - absent Daea Petre - prezent Dalca Ştefan-Petru - prezent Dascălu Constantin - prezent Deaconu Mihai - prezent Delureanu Virgil - prezent Diaconu Adrian-Nicolae - prezent Diaconu Mihai-Bogdan - prezent Dima Toader - prezent Diniţă Ion - prezent Dîrzu Ioan - prezent Doboş Anton - absent Dobre Mircea-Titus - prezent Dobre Victor-Paul - prezent Dobrinescu Traian - prezent Dolha Mircea - absent Dolha Nechita-Stelian - prezent Dolineaschi Andrei - absent Donţu Mihai-Aurel - absent Dragomir Gheorghe - prezent Dragomir Maria - prezentă Dragomir Viorel Marian - prezent Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent Drăghici Sonia-Maria - prezentă Drăguşanu Vasile-Cătălin - prezent Dumbrăvanu Paul - prezent Dumitrache Ileana Cristina - absentă Dumitru Georgică - absent Dumitru Ioana-Jenica - prezentă Dumitru Ovidiu-Ioan - prezent Emacu Gheorghe - prezent Enache Marian - prezent Enea Constantin-Cosmin - absent Eparu Ion - prezent Erdei Dolóczki István - prezent Fejér László-Ődőn - prezent Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent Firczak Gheorghe - prezent Florea Damian - prezent Florea Daniel - prezent Fonta Nuţu - absent Frăticiu Gheorghe - prezent Galan Constantin - absent Ganţ Ovidiu Victor - prezent Gavrilescu Graţiela Leocadia - absentă Găină Mihăiţă - prezent Geantă Florian Daniel - prezent Gerea Andrei Dominic - absent Gheorghe Florin - prezent Ghera Giureci-Slobodan - prezent Ghiţă Sebastian-Aurelian - prezent Ghiveciu Marian - prezent Gireadă Dumitru-Verginel - absent Giurescu Dinu - prezent Gheorghe Tinel - prezent Gliga Vasile Ghiorghe - prezent Gorghiu Alina-Ştefania - absentă Grama Horia - prezent Grecea Maria - prezentă Grindeanu Sorin Mihai - prezent Grosaru Mircea - prezent Gudu Vasile - prezent Gunia Dragoş-Ionel - prezent Guran Virgil - absent Gurzău Adrian - absent Gust Băloşin Florentin - prezent Gvozdenovici Slavomir - prezent Harbuz Liviu - prezent Hărău Eleonora-Carmen - prezentă Hellvig Eduard Raul - prezent Holban Titi - l-am văzut pe aici Horga Vasile - prezent Hrebenciuc Viorel - prezent Hulea Ioan - prezent Iacoban Sorin-Avram - prezent Iacob Ridzi Monica Maria - absentă Ialomiţianu Gheorghe - prezent Iancu Iulian - absent Iane Daniel - prezent Iane Ovidiu-Cristian - prezent Ibram Iusein - prezent Ignat Miron - prezent Iliuţă Vasile - prezent Intotero Natalia-Elena - prezentă Ionescu Aurelian - prezent Ionescu George - prezent Iordache Florin - absent Irimie Vicenţiu-Mircea - prezent Iriza Scarlat - prezent Ispir Raluca-Cristina - prezentă Itu Cornel - prezent Kelemen Atilla-Béla-László - prezent Kelemen Hunor - prezent Kerekes Karoly - prezent Kereskényi Gábor - prezent Khraibani Camelia - prezentă Korodi Attila - prezent Laza-Matiuţa Liviu - prezent Longher Ghervazen - prezent Lubanovici Mircea - absent Lupu Mihai - absent Man Mircea - prezent Manda Iulian Claudiu - prezent Manea Victor-Gheorghe - prezent Manolache Marius - prezent Manolescu Oana - absentă Marcoci Vlad - prezent Marcu Nicu - absent Marcu Viorica - absentă Marian Ion Cristinel - prezent Marin Gheorghe - prezent Markó Attila-Gabor - prezent Marocico Ion - absent Martin Eduard-Stelian - prezent Márton Árpád-Francisc - prezent Máté András-Levente - prezent Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent Mazilu Constantin - absent Măduţa Flavius-Luigi - prezent Melinte Ion - prezent Merka Adrian-Miroslav - prezent Mihai Aurelian - prezent Mihăilă Ioan - prezent Canacheu Costică - prezent Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent Militaru Lucian - absent Mincă Liliana - prezentă Mircovici Niculae - prezent Mironescu Răzvan Horia - prezent Mitrea Manuela - prezentă Mitrea Miron Tudor - prezent Mîrza Gavril - prezent Mocanu Adrian - absent Mocanu Vasile - prezent Mocioalcă Ion - prezent Mocioi Niculina - prezentă Moisii Constantin - prezent Moldovan Carmen Ileana - prezentă Moldovan Ioan - prezent Moldovan Iosif - prezent Molnar Zsolt - prezent Motreanu Dan-Ştefan - prezent Moţ Constantin-Stelian-Emil - prezent Movilă Petru - prezent Muntean Mircia - absent Munteanu Ioan - prezent Murgu Neagu - prezent Nassar Rodica - prezentă Nazare Alexandru - absent Neacşu Marian - prezent Nechita Aurel - prezent Necula Cosmin - prezent Negruţ Clement - prezent Negruţ Cornelia - absentă Neţoiu Gheorghe - absent Nica Nicolae-Ciprian - prezent Nichita Cristina - prezentă Nicoară Romeo Florin - absent Nicolae Alexandri - prezent Nicolae Florian - prezent Nicolescu Theodor-Cătălin - absent Nicolicea Eugen - prezent Niculae Aurel - prezent Niculescu Dumitru - prezent Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - absentă Nistor Gheorghe-Vlad - prezent Nistor Laurenţiu - prezent Andea Petru - prezent Nistor Marioara - prezentă Niţă Emil - prezent Nosa Iuliu - prezent Oajdea Vasile Daniel - prezent Ochi Ion - prezent Oltean Ioan - prezent Orban Ludovic - absent Oros Nechita-Adrian - absent Palaşcă Viorel - absent Palăr Ionel - prezent Paleologu Theodor - absent Pambuccian Varujan - prezent Pardău Dumitru - absent Paul Maria-Andreea - absentă Păun Nicolae - prezent Pârgaru Ion - prezent Pâslaru Florin-Costin - prezent Peia Ninel - prezent Petrache Adrian-Alin - absent Petrea Dorin Silviu - absent Petrescu Petre - prezent Petric Octavian - prezent Pistru-Popa Eusebiu-Manea - absent Pocora Cristina-Ancuţa - absentă Podaşcă Gabriela-Maria - prezentă Pop Georgian - prezent Popa Octavian Marius - prezent Popa Radu Mihai - absent Popeangă Vasile - prezent Popescu Dan-Cristian - absent Popescu Dumitru-Iulian - prezent Popoviciu Alin Augustin Florin - absent Potor Călin - absent Popescu Florin Aurelian - prezent Preda Cezar-Florin - prezent Puşcaş Iacob - prezent Raeţchi Ovidiu Alexandru - prezent Răducanu Ion - prezent Rădulescu Cătălin-Marian - prezent Rădulescu Constantin - prezent Rădulescu Romeo - prezent Răţoi Neculai - prezent Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent Rizea Cristian - absent Roman Cristian-Constantin - prezent Roman Gheorghe - absent Roman Ioan Sorin - prezent Roman Petre - absent Roman Victor - absent Roşca Lucreţia - prezentă Roşca Mircea - prezent Rotaru Răzvan - prezent Rusu Valentin - absent Ruşanu Dan Radu - prezent Sava Andrei-Valentin - prezent Sămărtinean Cornel-Mircea - absent Săpunaru Nini - absent Săvoiu Ionuţ-Cristian - absent Scarlat George - absent Schelean Valeria-Diana - prezentă Scutaru Adrian George - prezent Secară Florin Mihail - prezent Sefer Cristian-George - prezent Seres Denes - prezent Silaghi Ovidiu Ioan - absent Simedru Dan Coriolan - absent Simionescu Adrian Constantin - prezent Smarandache Miron Alexandru - prezent Solomon Adrian - absent Stan Ioan - prezent Stan Ion - prezent Stanciu Anghel - prezent Stanciu Zisu - prezent Stancu Ionel - prezent Stativă Irinel Ioan - prezent Stănescu Alexandru - prezent Stănişoară Mihai - prezent Steriu Valeriu-Andrei - absent Stoica Mihaela - absentă Stoica Ştefan-Bucur - prezent Stragea Sorin Constantin - prezent Stroe Ionuţ-Marian - prezent Sturzu Mihai-Răzvan - prezent Suciu Vasile-Daniel - prezent Surdu Raluca - prezentă Surugiu Iulian-Radu - prezent Szabó Ödön - prezent Şcheau Ion - prezent Şimon Gheorghe - absent Şoptică Costel - absent Şova Lucian - prezent Ştefan Viorel - prezent Ştefănescu Elena Cătălina - prezentă Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent Tabugan Ion - absent Taloş Gheorghe-Mirel - absent Tararache Mihai - prezent Tămâian Ioan - prezent Tănase Răzvan-Ionuţ - prezent Tănăsescu Claudiu-Andrei - prezent Tătaru Florin-Cristian - prezent Teju Sorin - absent Teodorescu Cătălin-Florin - prezent Teodorescu Ioan Viorel - absent Thuma Hubert Petru Ştefan - prezent Tiuch Cătălin - prezent Tîlvăr Angel - prezent Toader Mircea-Nicu - prezent Tocuţ Dan-Laurenţiu - prezent Tomac Eugen - prezent Traicu Rodin - prezent Tudorache Daniel - prezent Tudorie Violeta - prezentă Tudose Mihai - prezent Turcan Raluca - prezentă Tuşa Adriana Diana - absentă Ţigăeru Roşca Laurenţiu - prezent Ţîmpău Radu Bogdan - absent Udrea Elena Gabriela - prezentă Udrişte Gheorghe - prezent Uioreanu Elena-Ramona - prezentă Urcan Ionaş-Florin - absent Uricec Eugen Constantin - absent Ursărescu Dorinel - prezent Vainer Aurel - prezent Varga Vasile - absent Vasilescu Nicolae - prezent Vasilică Radu Costin - absent Vizitiu Sergiu-Constantin - absent Vladu Iulian - prezent Vlase Petru Gabriel - prezent Vlădoiu Aurel - absent Voicu Mădălin-Ştefan - prezent Vreme Valerian - prezent Vulpescu Ioan - prezent Weber Mihai - prezent Zaharcu Neviser - absentă Zamfir Daniel-Cătălin - absent Zgonea Valeriu Ştefan - prezent Zisopol Dragoş Gabriel - prezent Zlati Radu - prezent Haideţi, că este mai uşor, cei care nu aţi votat, sunteţi mai puţini, este mai bine să veniţi aici, nu să fac tot apelul. Numai o secundă. Bordeianu Dan prezent Donţu Mihai-Aurel prezent Anton Marin prezent Dacă mai este cineva care nu a votat? Nu. Domnule preşedinte, am terminat.
|
|
|
|
|
În continuare, şedinţa este condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cătălin-Daniel Fenechiu, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Vă rog, dacă mai sunt colegi care nu au votat, să vină la secretarul de şedinţă.
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici: Varga Vasile prezent Săvoiu Ionuţ-Cristian prezent
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Domnule Mircovici, vă mulţumesc. Rog Comisia de numărare a voturilor, împreună cu cei doi secretari, să se retragă la sala Biroului permanent şi să numere voturile.
|
|
|
|
|
după pauză
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Rog Comisia de numărare a voturilor să dea citire procesului-verbal. Domnule deputat, aveţi microfonul.
|
|
|
|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, pentru prima sesiune ordinară a Camerei Deputaţilor din 2013, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: Numărul total al deputaţilor - 412 Numărul total al deputaţilor prezenţi - 301 Numărul total de voturi exprimate - 299 Numărul total de voturi anulate - 0 Numărul total de voturi exprimate - 299 Voturi pentru listă - 292 Voturi contra listei - 7 Ca urmare a faptului că din totalul de 412 deputaţi au fost prezenţi 301, din care şi-au exprimat votul 299, iar din acest număr, 292 au votat pentru lista candidaţilor propuşi, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat că este întrunită majoritatea voturilor necesară aprobării listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor astfel: - vicepreşedinţi: Viorel Hrebenciuc - Grupul parlamentar al PSD; Miron Tudor Mitrea - Grupul parlamentar al PSD; Eduard Raul Hellvig - Grupul parlamentar al PNL; Ioan Oltean - Grupul parlamentar al PDL. - secretari: Eugen Nicolicea - Grupul parlamentar al PSD; Cristian Buican - Grupul parlamentar al PNL; Cătălin-Daniel Fenechiu - Grupul parlamentar al PP-DD; Niculae Mircovici - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. - chestori: Mircea-Gheorghe Drăghici - Grupul parlamentar al PSD; Dan-Ştefan Motreanu - Grupul parlamentar al PNL; Ioan Balan - Grupul parlamentar al PDL; Seres Dénes - Grupul parlamentar al UDMR. Comisia de numărare şi validare a voturilor a fost formată din: Pâslaru Florin-Costin - Grupul parlamentar al PSD; Surugiu Iulian-Radu - Grupul parlamentar al PNL; Gheorghe Florin - Grupul parlamentar al PDL; Tararache Mihai - Grupul parlamentar al PP-DD; Bónis István - Grupul parlamentar al UDMR; Grosaru Mircea - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale; Tănăsescu Claudiu-Andrei - Grupul parlamentar al PC. Secretari de şedinţă au fost: domnii Niculae Mircovici şi Cătălin-Daniel Fenechiu. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc, stimate coleg. Cu aceasta declar închisă şedinţa de astăzi. Ne vedem mâine.
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,55.
|
|
| |
|
 |