Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 4 decembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.158/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 4 decembrie 2013

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.  

Şedinţa a început la ora 11,20.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Ion Rotaru, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul senator Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Deschid şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi şi vă anunţ că din totalul celor 580 de parlamentari - deputaţi şi senatori, bineînţeles -, avem 348 prezenţi.

Conform şedinţei Biroului permanent reunit din această dimineaţă şi cu acordul Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, ordinea de zi pentru astăzi a suferit unele modificări.

Înainte de dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care o să vă rog frumos să mi-l daţi şi mie, aici, dacă se poate, stafful tehnic. Stafful, bugetul şi rapoartele le vreau şi eu aici.

Avem câteva zeci de rapoarte de activitate care, în conformitate cu prevederile legale, nu trebuie supuse votului, ci doar luăm act de raportul comisiilor reunite. Unele dintre ele sunt din 2005, sau 2006. Comitetul liderilor a fost de acord pentru a introduce pe ordinea de zi, plus cele patru proiecte de lege pentru aprobarea ordonanţelor Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat din anul acesta şi bugetul asigurărilor sociale.

Dacă la ordinea de zi şi programul de lucru, bineînţeles, până la încheierea lucrărilor, din discuţiile pe care le-am avut cu liderii grupurilor parlamentare, cu tot cu dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2014, le putem încadra cu un vot final la ora 13,30-14,00, după părerea mea, având în vedere că avem între 12 şi 20 de minute la bugetul asigurărilor sociale.

Dacă sunteţi de acord, atunci programul începe la ora 11,00 până la epuizarea ordinii de zi.

După ordinea de zi, facem o pauză şi supunem la vot. Da? Sunteţi de acord să facem votul final.

Ordinea de zi este cea pe care o aveţi pentru şedinţa comună şi care a fost distribuită Comitetului liderilor şi liderilor grupurilor parlamentare.

Dacă la ordinea de zi aveţi obiecţii, comentarii?

Dacă nu, supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă?

Unanimitate. Vă mulţumesc.

Programul de lucru, cel pe care vi l-am propus, 11,00, până la epuizarea ordinii de zi - un sfert de oră, 20 de minute pauză, după care facem votul final.

Dacă la acest program sunteţi de acord?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt...

O abţinere, domnule Márton, iertaţi-mă.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Domnule Pereş, bine aţi venit! Mi-a fost dor de dumneavoastră. Ieri nu v-am văzut. Nu v-am văzut, nu am avut ochi pentru dumneavoastră, asta voiam să spun.

Deci, varianta pe care am stabilit-o cu liderii grupurilor parlamentare, 13,30, vot final, dar eu cred că se ajunge către ora 14,00.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013. (L 548/29.10.2013) (rămas pentru votul final)  

Începem cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013.

Este punctul 1 al ordinii de zi.

Preşedinţii comisiilor pentru buget, finanţe să prezinte raportul. Şi, pentru rapiditate, o să vă rog frumos să prezentaţi şi următoarele trei puncte. Deci, cine prezintă, le citim unul după celălalt şi succint. Şi eu am să dau citire. Rămâneţi acolo, jos, şi citiţi fiecare raport în parte.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Domnule preşedinte, cine citeşte? Domnul preşedinte Dragomir.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj a fost stabilit la un nivel al veniturilor şi cheltuielilor în sumă de...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Discutăm Ordonanţa nr.17/2013, domnule preşedinte, nu bugetul pentru 2014.

Cele patru rectificări.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17, după care, urmează Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr.18, aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99 şi aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, prin adresa nr.542/2013 şi, respectiv, PL-x 415/2013 au fost sesizate pentru dezbatere în fond la proiectul de lege menţionat şi întocmirea unui raport comun.

Obiectul de reglementare a proiectului de lege îl reprezintă rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, determinată de evoluţia activităţii economice din primele luni ale anului 2013, care a fost superioară estimărilor iniţiale, dar bazată mult mai mult pe cererea externă decât pe consum şi investiţii şi cu efecte nefavorabile pentru evoluţia veniturilor bugetare.

Analiza rezultatelor economice arată posibilitatea realizării unei creşteri economice în jurul a 2% faţă de 1,6%, cât a fost estimat. O valoare a produsului intern brut de 626,2 miliarde lei faţă de 623,3 miliarde lei.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă.

Ministerul Finanţelor Publice a transmis Consiliului Fiscal proiectul de rectificare a bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, solicitând opinia acestuia, în conformitate cu prevederile art.40 alin.(2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr.69/2010.

Întruniţi în şedinţă comună, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de admitere fără amendamente.

În consecinţă, supunem spre dezbatere şi adoptare plenului Parlamentului raportul de admitere şi proiectul de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult. Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Acesta este primul raport.

Obiecţii, comentarii?

Domnul deputat Ialomiţianu. Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

De fapt, aprobăm lipsa de performanţă a Guvernului Ponta. Este pentru prima dată, în ultimii ani, când avem de-a face cu două rectificări negative.

Premierul Ponta a spus că au fost prognozări nerealiste. Deci, v-aţi propus să realizaţi venituri mai mari decât ar fi putut da economia.

De ce? Pentru că aplicaţi politici fiscale greşite.

Aţi mărit impozitele şi taxele şi aţi încasat mai puţin la buget.

Un alt motiv al nerealizării veniturilor a fost lipsa de performanţă a ANAF-ului. Spuneţi că aţi reorganizat ANAF-ul. De 9 luni reorganizaţi ANAF-ul şi aveţi venituri mai mici la buget.

Sigur că aţi dat drumul la evaziune, pentru că, neîncasând nişte venituri, înseamnă că evzioniştii au dus-o bine.

Aţi tăiat la accize. Aţi mărit accizele şi aţi încasat mai puţin.

Deci, asta înseamnă performanţă, adică, să măreşti impozite şi taxe şi să încasezi mai puţin. Cine au fost câştigătorii? Evazioniştii!

Aţi dus o politică greşită, aţi tăiat investiţiile. Cum să aveţi bani la buget, când aţi blocat întreprinderile? Aţi omorât locurile de muncă. Asta este performanţa Guvernului Ponta.

Iar, pentru 2014, ne propuneţi acelaşi model, de falimentare a economiei, de omorâre a locurilor de muncă şi scădere a puterii de cumpărare. Asta e performanţa Guvernului Ponta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu.

Nemaifiind alte luări de cuvânt, proiectul de lege merge la votul final. Votul final va fi stabilit la 13,30, aşa cum ne-am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013. (L 549/29.10.2013) (rămas pentru votul final)  

Următorul, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2013.

Domnule preşedinte, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă.

Întruniţi în şedinţă comună, membrii celor două comisii au adoptat un raport de admitere fără amendamente.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Intervenţii? Nu doreşte nimeni. Merge la votul final, aşa cum am stabilit.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013. (L 605/05.11.2013) (rămas pentru votul final)  

Mergem la următorul proiect de lege - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2013.

Domnule preşedinte, domnule senator, aveţi cuvântul, pentru a prezenta proiectul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Avem avize favorabile din partea Consiliului Legislativ şi a Consiliului Economic şi Social.

Comisiile au adoptat un raport de admitere fără amendamente, iar proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Obiecţii, comentarii?

Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da. Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aceasta, de fapt, este prima rectificare în acest an, dovedind încă o dată nu numai slaba performanţă, ci şi modul în care a fost conceput bugetul. La ce a spus colegul meu, Ialomiţianu, eu vreau să adaug un lucru: sunteţi siguri că bugetul pe 2014 este bine făcut? Modalitatea în care a fost dezbătut în 24 de ore, am spus-o şi ieri, de la tribună, haideţi la Guinness Book şi să spunem acest record unic în parlamentele naţionale, un buget trecut în 24 de ore. Şi o să veniţi cu aceeaşi motivaţie: nu a fost bine conceput, nu am gândit bine, facem o rectificare. Pe când o nouă rectificare, domnule Gherghina?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Alte luări de cuvânt nu sunt.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99 merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013. (L 606/05.11.2013) (rămas pentru votul final)  

Şi ultimul proiect, domnule preşedinte, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2013 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule preşedinte, pentru stenogramă, Ordonanţa nr.99 a fost adoptată de cele două comisii reunite, cu un amendament, pentru votul final şi pentru stenogramă, dacă-mi permiteţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ce prezentaţi acum? Ce ordonanţă?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Menţiunea am făcut-o pentru Ordonanţa nr.99, cea anterioară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Avem un amendament?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Da, a fost adoptată ordonanţa, cu un amendament admis de cele două comisii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos, iertaţi-mă, nu l-am văzut eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

O să vi-l pun la dispoziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Intrăm pe amendamentele admise la Ordonanţa nr.99.

Dacă, la textul propus de comisie, în unanimitate, sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Atunci, doamnelor şi domnilor, Ordonanţa nr.99, cu amendamentul acesta aprobat, merge la votul final, PL-x 442 din 2013.

Şi intrăm la PL-x 606, da? La L.606, scuzaţi-mă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

De asemenea, Consiliul Economic şi Social a transmis câteva puncte de vedere cu privire la proiectul de lege.

Comisiile reunite au adoptat un raport de admitere, fără amendamente, legea făcând parte din categoria legilor ordinare, proiectul de lege făcând parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Luări de cuvânt? Vă rog frumos, doamnă preşedinte, doamna deputat Andreea Paul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sărăcia sus, şomajul sus, lipsa locurilor de muncă, de asemenea.

USL risipeşte şi Partidul Democrat Liberal agoniseşte.

Şi să vă dau argumentele. (Rumoare.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aveţi dreptate. Eu vă susţin şi cred că şi colegii mei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

USL a rectificat negativ, în 19 de guvernare, de patru ori, risipind 8,6 miliarde lei. În anterioarele patru rectificări bugetare pozitive ale Guvernului Partidului Democrat Liberal, s-a adus la buget un plus de 6,3 miliarde lei. Nu avem altceva decât dovada lipsei unui proiect de ţară, lipsei măsurilor active de creare de noi locuri de muncă, a eşecului guvernamental, repet, şi a lipsei proiectului de ţară. Expert în risipă şi în proastă colectare a banului public, avem, din păcate, venituri colectate la buget din ce în ce mai mici. Şi această tendinţă este însoţită de explozia evaziunii fiscale, tendinţă semnalată deja de Consiliul Fiscal pentru anul 2012, care se accentuează în 2013 şi, conform proiectului dumneavoastră de buget, şi în anul 2014.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul senator Vochiţoiu. Aveţi cuvântul. Vă rog frumos. Bună dimineaţa!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Haralambie Vochiţoiu:

Bună dimineaţa, tuturor, da. Dimineaţă a fost când m-am trezit eu şi poporul!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru urări. (Rumoare.)

Vizavi de această rectificare...

Stimaţi colegi, vă distraţi, veselia este bună, numai că, atunci când vorbiţi de banii poporului... ar trebui să fim puţin mai serioşi.

Vizavi de această rectificare, vreau să profit de faptul că şi doamna ministru Câmpeanu este în sală şi să vă rog, măcar în anul 2014, să ţineţi cont de ceea ce Partidul Poporului Dan Diaconescu v-a rugat, să completăm Legea nr.76/2003, Legea ocupării forţei de muncă, cu cele două articole pe care domnul Boc, la un moment dat, le-a amputat din această lege, articole care ar permite agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă şi primăriilor din România să creeze acele locuri de muncă în lucrări comunitare. Vorbim de peste 200.000 de locuri de muncă în România, care ar putea fi create în fiecare an.

Şi încă o completare: pentru că tot se duc, într-adevăr, miliardele muncite din greu de români la...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule senator, vorbim de bugetul asigurărilor sociale de stat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Haralambie Vochiţoiu:

Da, de bugetul asigurărilor sociale. Vă rog să ţineţi cont, în 2014, şi de grupele de muncă 1 şi 2 care sunt absolut defavorizate în acest moment, la sistemul de pensii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Nemaifiind dezbateri, nu avem amendamente. Merge la votul final proiectul de lege.

Bun.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), situaţia privind acţiunile multianuale şi programele anuale din fonduri externe nerambursabile. (rămas pentru votul final)  

Proiect de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ANCOM, situaţia privind acţiunile multianuale şi programul anual de fonduri externe nerambursabile.

Pe raport, domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Din partea comisiilor economice şi a Comisiei pentru tehnologia informaţiilor, cine prezintă raportul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Marinescu (preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţie este autoritate publică autonomă şi pune în aplicare politica naţională în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, inclusiv prin reglementarea pieţei.

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital se asigură integral din venituri proprii, iar sumele încasate se reţin, cu titlu permanent, la dispoziţia instituţiei.

Veniturile totale previzionate în anul 2013 sunt în sumă de 239.332 mii lei şi înregistrează o creştere faţă de anul 2012.

Cheltuielile totale prevăzute în proiectul de buget pe anul 2013 sunt în sumă de 340.640 mii lei, din care 21,56% - cheltuieli de personal, 16,08% - cheltuieli cu bunuri şi servicii, 36,51% - cheltuieli de capital; restul, de 25%, reprezintă cheltuieli privind rambursările de credite, dobânzi, transferuri şi proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

Fundamentarea cheltuielilor s-a realizat luându-se în considerare contextul macroeconomic actual, legislaţia fiscal-bugetară în vigoare, precum şi obiectivele proprii cuprinse în planul de acţiuni pentru anul 2013.

Domnule preşedinte,

Domnilor parlamentari,

Supun spre aprobarea dumneavoastră bugetul ANCOM.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiilor reunite, domnul senator Lucian Iliescu, da? Dacă nu greşesc. Domnule senator, aveţi cuvântul. Să nu fac vreo greşeală.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Iliescu:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

E vorba de un raport comun al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor şi al Comisiei economică, industrii şi servicii din Senat, care au fost sesizate pentru dezbaterea acestui proiect.

Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr.29 din 27 august 2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare prin care se prevede în art.8 că se autorizează ANCOM să achite, din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru 2013, către Societatea Naţională a Radiocomunicaţiilor SA suma de 35.292.547 lei reprezentând valoarea costurilor de eliberare a benzilor de frecvenţe radio.

Proiectul bugetului a fost reexaminat de către cele două comisii şi a fost adoptat cu unanimitatea de voturi ale membrilor prezenţi, raportul comun înlocuitor, pe care-l supunem pentru dezbaterea şi aprobarea plenului celor două Camere.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Daţi-mi voie să vă citesc Proiectul de Hotărâre.

Dacă sunt intervenţii, în primul rând? Nu sunt. Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă la titlul proiectului aveţi obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Art.1.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Art.2.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Art.3.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Anexa nr.1.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa nr.2.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobată.

Atunci, proiectul de hotărâre merge la votul final.

Bun.

7, 8, 9 şi 10 de pe ordinea de zi, nu este nimeni, deocamdată, de la instituţia respectivă.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului în legătură cu Raportul asupra activităţii Autorităţii Electorale Permanente pe perioada 15 iulie 2004 - 31 decembrie 2005.  

Am văzut, de la Autoritatea Electorală Permanentă, avem aici...

De la poziţiile 11 la poziţiile 18 începem dezbaterea.

Primul, Raportul asupra activităţii Autorităţii Electorale Permanente, 15 iulie 2004-31 decembrie 2005.

Raportul comun este al comisiilor juridice.

Din partea comisiilor juridice, cine prezintă raportul?

Domnul preşedinte Bogdan Ciucă.

Raportul pentru Autoritatea Electorală Permanentă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Permiteţi-mi să dau citire Raportului comun asupra Raportului activităţii Autorităţii Electorale Permanente în perioada deja prezentată.

Am fost sesizaţi, în conformitate cu legea şi cu regulamentul.

Iniţial, s-a propus un raport care a fost readus în discuţia comisiilor reunite şi, în final, în urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerea de aprobare a Raportului de activitate pentru perioada menţionată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun.

Dacă sunt obiecţii, comentarii?

Conform legii, trebuie să luăm act de acest lucru.

Parlamentul României a luat act de raportul comisiilor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Următorul raport - Raportul de activitate pentru anul 2009 al Autorităţii Electorale Permanente.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pentru anul 2009 al Autorităţii Electorale Permanente.  

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

În aceeaşi notă, Raportul comun privind Raportul Autorităţii Electorale Permanente pentru anul 2009, sesizate legal, cele două comisii au luat în dezbatere acest raport, care cuprinde activitatea Autorităţii pe mai multe planuri - legislativ, procedural, logistic, organizatoric, informaţional şi educaţional-civic.

În urma dezbaterilor pe baza documentelor prezentate, a opiniilor exprimate, membrii Comisiilor juridice ale celor două Camere au hotărât, cu unanimitate de voturi, să înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaţilor raport favorabil privind această activitate pe anul 2009 a Autorităţii Electorale Permanente.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun.

Obiecţii, comentarii? Atunci, am luat act şi de acest raport de activitate.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2010.  

Mergem la următorul, Raportul de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2010.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Raport comun privind Raportul de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe 2010.

Sesizaţi legal, ne-am întrunit, membrii celor două Comisii de disciplină şi imunităţi, de la Cameră şi Senat, în data de 5 noiembrie 2013. Am reluat dezbaterile pe acest proiect, pe acest raport care era de multă vreme la comisii şi am hotărât, cu unanimitate de voturi, un raport favorabil privind această activitate a acestei instituţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri, obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Am luat act şi de acest raport de activitate.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2011.  

Raportul de activitate a Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2011.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

În conformitate cu prevederile legale, am fost sesizaţi pentru a analiza acest raport şi a-l dezbate în cele două comisii, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an şi propunem raport favorabil privind Raportul activităţii Autorităţii Electorale Permanente pe 2011.

Fac o precizare: toate aceste rapoarte au fost prezentate şi s-au aflat la dispoziţia tuturor la comisii şi pe site-ul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Am luat act şi de acest raport de activitate pe 2011.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului cu privire la Raportul Autorităţii Electorale Permanente asupra organizării şi desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din iunie 2012.  

Intrăm pe Raportul de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2012.

Dar, înainte de el, ar trebui să le citim pe celelalte două, cu desfăşurarea alegerilor, ca să-l luăm pe cel din 2012.

Vă propun să începem cu poziţia 16 - Raportul Autorităţii Electorale Permanente asupra organizării şi desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale pe anul 2012.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

În conformitate cu prevederile art.9 din Regulamentul şedinţelor comune şi cu celelalte prevederi legislative, cele două comisii au luat în dezbatere acest raport. A fost discutat şi însuşit de către cele două comisii prin vot şi, cu unanimitate de voturi, s-a hotărât să înainteze Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, un raport favorabil asupra Raportului Autorităţii Electorale Permanente asupra organizării şi desfăşurării alegerilor autorităţilor administrative locale din anul 2012, pentru a fi prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului României.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Nu sunt obiecţii, comentarii.

Am luat act şi de acest raport.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului Autorităţii Electorale Permanente privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie 2012.  

Următorul raport, 17, Raportul Autorităţii Electorale Permanente privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatul, din 9 decembrie, anul trecut.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Raport comun privind Raportul Autorităţii Electorale Permanente privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din decembrie 2012.

Sesizate legale, cele două comisii şi membrii comisiilor au luat în dezbatere, iar, în urma acestor dezbateri, cele două comisii şi membrii acestora au hotărât, cu unanimitate de voturi, să prezinte Camerelor reunite ale Parlamentului Raport comun asupra Raportului Autorităţii Electorale Permanente privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Cameră şi Senat, un raport favorabil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Obiecţii, comentarii, aici? Nu sunt. Aprobat şi acesta.

Am luat act şi de el, scuzaţi-mă, că nu este aprobat. Îmi cer scuze.

Raportul Autorităţii Electorale Permanente...

Doamna senator, aşa e legea. Când o schimbăm..., Parlamentul ia act de aceste rapoarte. (Se adresează doamnei senator Cristiana-Irina Anghel.)

Nu se votează aici, se votează în comisie.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului Autorităţii Electorale Permanente privind referendumul naţional din 29 iulie 2012.  

Raportul Autorităţii Electorale Permanente privind referendumul naţional din 29 iulie 2012. Domnul...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Raportul comun asupra raportului privind referendumul naţional din 29 iulie 2012.

Sesizate legal, cele două comisii au luat în dezbatere Raportul şi, în consecinţă, în urma dezbaterii, membrii celor două Comisii juridice au hotărât cu majoritate de voturi să prezinte plenului Camerelor reunite ale Parlamentului un Raport comun favorabil asupra Raportului privind referendumul naţional din 29 iulie 2012, potrivit prevederii art. 65 alin. (1) lit. k) din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţii administrative publice locale, a administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.

Fac precizarea că aceste rapoarte aparţin unei instituţii care, conform legii, rapoartele, repet, nu se votează. Se ia act prin procedură în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului, reunite în şedinţă comună.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Vreţi să luaţi cuvântul la referendum? La raportul ăsta? Aveţi obiecţii.

Domnul Toader are obiecţii la acesta.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu este, practic, o obiecţie, este o întrebare pe care n-am văzut-o în Raport. Autoritatea Electorală Permanentă are şi obligaţia de a verifica votul multiplu.

Nu am văzut câte voturi multiple au fost la nivelul alegerilor desfăşurate în România, câte au fost sancţionate şi aş dori foarte mult, nu ştiu dacă e reprezentantul Autorităţii Electorale aici, ca viitorul raport să cuprindă.

Ştim cu toţii care sunt efectele, tot ne spunem, în fiecare scrutin electoral, sunt voturi multiple, nu ştim care sunt pedepsele, până la urmă, şi modul în care s-au sancţionat.

Şi vă rog tare mult, şi domnule preşedinte şi preşedinte de comisie, la viitorul raport să se ceară în mod clar care a fost numărul de voturi multiple.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult. Am luat act şi de acest raport.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2012.  

Următorul raport.

Raportul de activitate al Autorităţii Electorale Permanente. Poziţia 15.

Domnule preşedinte, vă rog frumos să-l prezentaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Permiteţi-mi să vă prezint Raportul comun al celor două comisii privind aceeaşi Autoritate pentru anul 2012.

Sesizate legal, cele două comisii, şi întruniţi, conform prevederilor regulamentare, membrii acestor comisii au dezbătut în detaliu acest raport şi, în consecinţă, în urma dezbaterii, au hotărât cu majoritate de voturi să prezinte plenului reunit al Parlamentului un Raport comun favorabil asupra Raportului privind activitatea pe 2012.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale. Nu sunt.

Atunci, am luat act şi de acest raport.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea: <BR>- Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2005 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; <BR>- Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2006 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; <BR>- Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2010 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; <BR>- Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2011 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; <BR>- Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2012 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.  

Mergem mai departe, la poziţia 19.

CNSAS-ul este aici? Da.

Raportul de activitate pe anul 2005 şi cele pe 2006, 2010, 2011, 2012 ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Rapoartele comune se depun de către Comisiile juridice ale celor două Camere.

Domnule preşedinte, vă rog frumos să le citiţi pe fiecare în parte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Raport comun asupra Raportului de activitate pentru anul 2005 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Sesizaţi legal şi întruniţi în condiţii regulamentare, în urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să înainteze Birourilor permanente reunite un Raport favorabil asupra Raportului de activitate pe anul 2005 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În continuare, voi citi Raportul comun asupra Raportului de activitate pentru anul 2006 al acestei instituţii.

De asemenea, cele două comisii, şi în acest caz, sesizate legal, s-au întrunit, au dezbătut, în condiţii regulamentare şi legale, iar în urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să înainteze Birourilor permanente reunite un raport favorabil asupra Raportului de activitate pentru anul 2006 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În privinţa Raportului comun asupra Raportului de activitate al acestei instituţii pe anul 2010, precizăm că, de asemenea, am fost sesizaţi legal. Membrii celor două Comisii juridice au hotărât cu unanimitate de voturi să prezinte Camerelor reunite ale Parlamentului un Raport comun favorabil asupra acestui Raport de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe anul 2010, potrivit prevederilor art.13 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Raportul comun asupra Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe anul 2011, asupra Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe anul 2011.

De asemenea, sesizaţi legal, ne-am întrunit, membrii celor două comisii, am dezbătut şi, în consecinţă, cu majoritate de voturi şi cu o singură abţinere, se prezintă plenului Camerelor reunite ale Parlamentului un Raport comun favorabil asupra acestui Raport pentru anul 2011.

Ultimul raport, Raportul comun asupra activităţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru anul 2012.

Întruniţi legal, sesizaţi legal, membrii celor două Comisii juridice, Cameră şi Senat, au dezbătut, au analizat documentele depuse, opiniile exprimate de reprezentanţii instituţiilor, de către membrii celor două comisii şi, în consecinţă, în urma acestor dezbateri, cu majoritate de voturi, s-a hotărât să se prezinte plenului reunit al Parlamentului un Raport comun favorabil asupra Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru anul 2012, potrivit prevederilor art.13 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dacă sunt obiecţii, comentarii sau... la dezbateri generale pe cele cinci rapoarte. Nu sunt. Atunci am luat act de Raportul de activitate pe anul 2005 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Raportul de activitate pe anul 2006 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Raportul de activitate pe anul 2010 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Raportul de activitate pe anul 2011 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, plus Raportul de activitate pe anul 2012 al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea: <BR>- Raportului comun al Comisiilor pentru apărare ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2010; <BR>- Raportului comun al Comisiilor de apărare ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2011; <BR>- Raportului comun al Comisiilor de apărare ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2012.  

Mergem mai departe, la următoarele trei rapoarte.

Raportul privind activitatea desfăşurată de Consiliul Superior de Apărare a Ţării pe anii 2010... Consiliul Suprem de Apărare, scuzaţi-mă.

Doamna senator, vă rog frumos să luaţi loc în bancă. Eu nu vă răspund la întrebări, nu sunt eu obligat să vă răspund la întrebări. Eu sunt preşedintele de şedinţă, vă rog frumos. (Se adresează doamnei Cristiana-Irina Anghel.)

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - 2010, 2011 şi 2012.

Domnul preşedinte Mocioalcă Ion, preşedintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, aveţi cuvântul pentru a le prezenta.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Mocioalcă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să vă prezint Raportul comun privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pe anii 2010, 2011, 2012 şi o să încep în ordine cronologică inversă, prezentându-vă mai întâi Raportul pe anul 2012, într-o sinteză.

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin adresele nr.R9/2013 şi BP531/2013 au fost sesizate spre analiză şi elaborare a Raportului comun asupra activităţii desfăşurate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2012.

În urma analizei activităţii Consiliului şi a celor 12 capitole ale Raportului, care corespund atribuţiilor CSAT stabilite prin legea de funcţionare, membrii celor două comisii au reţinut, în sinteză, următoarele aspecte şi concluzii.

În cadrul celor patru şedinţe desfăşurate de-a lungul anului 2012, dar şi în intervalul dintre şedinţe, membrii Consiliului au analizat concepţii, strategii, planuri de activitate, rapoarte, informări, proiecte de acte normative şi regulamente, hotărârile adoptate fiind obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

În acest context, au fost elaborate 104 hotărâri. Dintre acestea 73 au fost îndeplinite, 31 sunt în curs de realizare.

CSAT a aprobat forţele şi mijloacele Armatei Române şi ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului statului român în anul 2013.

În anul 2012, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a acordat o atenţie deosebită execuţiei bugetare a cheltuielilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, avându-se în vedere şi restricţiile bugetare determinate de criza economico-financiară internaţională.

Un alt domeniu de activitate aflat în atenţia CSAT l-a constituit protecţia infrastructurilor critice naţionale.

În acest sens, Consiliul a avizat Proiectul HG privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale.

La nivelul CSAT s-a menţinut preocuparea pentru monitorizarea permanentă a activităţilor desfăşurate pentru combaterea evaziunii fiscale de mare amploare sau generalizată, sub coordonarea grupului de lucru instituţional dedicat prevenirii şi contracarării acestui fenomen.

Raportul arată că, în anul 2013, evoluţiile pe plan internaţional, în special pe plan european, vor continua să ocupe un rol important pe agenda externă a României.

Un alt obiectiv prioritar al României rămâne aderarea la spaţiul Schengen, pe baza îndeplinirii standardelor acquis-lui Schengen.

În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, comisiile au avizat favorabil Raportul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată pe anul 2012 şi au hotărât să-l supună spre examinare şi aprobare plenului Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (2) lit. g) din Constituţia României, republicată.

Şi acum, într-o sinteză a sintezelor, vă prezint şi Rapoartele pe anul 2011 şi 2010.

În anul 2011, în şedinţele Consiliului au fost analizate concepţii, strategii, planuri de activitate, rapoarte, informări şi acte normative şi au fost emise 109 hotărâri, din care 85 au fost îndeplinite, 23 se află în curs de îndeplinire, iar una dintre acestea nu a fost îndeplinită.

Sub aspectul coordonării de către Consiliu a activităţilor instituţiilor sistemului securităţii naţionale, pentru consolidarea statutului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, Uniunii Europene şi a celorlalte organizaţii internaţionale, liniile generale ale politicii externe s-au menţinut neschimbate.

O altă concepţie analizată şi aprobată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a referit la înfiinţarea Gărzii de coastă în structura Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a României.

În cadrul activităţii de analizare şi avizare a proiectelor de acte normative emise de Guvern în domeniul securităţii naţionale, ordinea de zi a şedinţelor Consiliului a cuprins dezbaterea unor iniţiative cu privire la pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine, precum şi a unor acorduri de securitate încheiate de România cu alte ţări.

În anul 2010, Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin Adresele nr.R6/2011 şi BP475/2011 au fost sesizate pentru analiză şi elaborarea Raportului comun privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2010.

Principalele repere ale activităţii CSAT în anul 2010 au fost.

În cadrul activităţii de apărare şi ordine publică s-a continuat efortul de implementare a obiectivelor specifice etapei a doua a strategiei de transformare a Armatei Române, respectiv etapa integrării operaţionale în NATO şi Uniunea Europeană, planificată să se deruleze pe anul 2015.

Cu privire la coordonarea unitară a activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, introducerea planificării activităţilor de informaţii prin Planul naţional de priorităţi informative a asigurat stabilirea principalelor ţinte ale cercetării informative.

Agenda CSAT privind subiectele de politică externă s-a concentrat pe aspecte esenţiale care vizează securitatea României.

În cadrul pregătirii economiei şi a rezervei de mobilizare pentru Apărare a fost aprobat Catalogul de înzestrare al Armatei României.

În urma analizei, comisiile au avizat favorabil Rapoartele pe 2010 şi 2011 ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, şi în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (2) lit. g) din Constituţia României, republicată, au fost votate în unanimitate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Am luat act de Raportul privind activitatea desfăşurată de CSAT în 2010.

2011, vă rog frumos.

2011?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Mocioalcă:

Toate, toate au fost prezentate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

A, toate trei, le-aţi prezentat?

Bun. Atunci, dacă la Raportul privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în 2011 sunt obiecţii, comentarii? Nu.

Am luat act şi de acesta.

CSAT 2012. Obiecţii? Comentarii? Dezbateri generale?

Nu sunt. Am luat act.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea: <BR>- Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pe anul 2010 şi a Raportului comun al Comisiilor pentru învăţământ şi sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului; <BR>- Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pe anul 2011 şi a Raportului comun al Comisiilor pentru învăţământ şi sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului; <BR>- Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pe anul 2012 şi a Raportului comun al Comisiilor pentru învăţământ şi sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului.  

Agenţia Naţională Anti-Doping.

Doamna preşedintă, numai o secundă, doamna preşedintă, foarte pe scurt, cele trei rapoarte pe care le-aţi depus, da? 2010, 2011 şi 2012.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Graziela Vâjială (preşedinta Agenţiei Naţionale Anti-Doping):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

O să încerc într-o sinteză...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mai jos microfoanele, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graziela Vâjială:

O să încerc într-o sinteză a sintezelor să vă prezint activitatea Agenţiei pe anii 2010-2012.

În toţi aceşti ani, activitatea s-a desfăşurat în baza a 5 programe şi o să vorbesc foarte pe scurt de fiecare din acest program.

Un obiectiv principal al Agenţiei a fost certificarea Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001/2008 şi vă pot spune că, pe toţi acei trei ani, indicele de satisfacţie a clienţilor a fost de peste 90%.

Un alt obiectiv al nostru a fost armonizarea legislaţiei naţionale cu cea internaţională în domeniu.

România, aşa cum ştiţi, este semnatara Acordului mondial, a Convenţiei împotriva dopajului în sport a Consiliului Europei şi a Convenţiei internaţionale UNESCO.

Legislaţia noastră naţională este armonizată sută la sută cu prevederile Codului mondial, numărându-ne printre puţinele ţări din cadrul Europei, sunt şapte ţări la nivelul Europei care au legislaţia armonizată sută la sută cu Codul mondial.

Programul de educaţie şi informare, de prevenire a dopajului în sport...

Pe cei trei ani s-au desfăşurat următoarele campanii: "Campania NU dopajului", "Campania Athlete Outreach", în parteneriat cu Agenţia Mondială Anti-Doping, care se desfăşoară la competiţiile internaţionale de pe teritoriul României, "Campania Londra 2012, şansa sportivilor curaţi", deoarece anul 2012 a fost un an olimpic, şi Campania lansată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale în anul 2011, "Primii paşi pentru un sport curat", care se adresează elevilor..., are două module, elevilor din clasele V-VIII şi elevilor din liceele cu profil sportiv.

Programul de dovedire a dopajului, aici ne referim la programul de testare. În anul 2000, condiţia pentru menţinerea acreditării laboratorului este ca să efectuăm minimum 3.000 de teste într-un an.

În anul 2010 s-au efectuat 2.107 teste, în 2011-3.013 şi în 2012-3.058.

Cazurile de dopaj care au fost pe parcursul celor trei ani: 2010-31 de cazuri, 0,88% procentul din numărul total, 2011-12 cazuri, 0,5% procentul din numărul total, 2012-23 de cazuri, 0,75% procentul din numărul total.

Doresc să subliniez că procentul este sub 1%, la nivel mondial procentul situându-se între 1 şi 2%.

În cadrul Agenţiei, funcţionează Laboratorul de control doping, care este acreditat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna..., nu..., vă rog frumos, nu e obligaţia noastră să ştim ce se întâmplă la dumneavoastră la Agenţie, rapoartele... noi avem rapoartele, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Graziela Vâjială:

O altă activitate care se desfăşoară în cadrul Agenţiei este Programul de prevenire şi combatere a traficului ilicit cu substanţe dopante.

În anul 2010, în colaborare cu Vama şi Poliţia de Frontieră s-au făcut 21 de capturi, în 2011, 26 şi în 2012, 46.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, doamnă.

Domnule preşedinte al Comisiei pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, vă rog frumos să prezentaţi Raportul comun al Comisiilor pentru învăţământ şi sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului României, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Voi citi prima dată Raportul comun privind Raportul de activitate pe anul 2010 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr:

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru sănătate publică din Senat au fost sesizate în fond cu Raportul de activitate pe anul 2010 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Raportul de activitate este structurat pe următoarele capitole: Programul de armonizare a legislaţiei, Programul de educaţie, informare şi prevenire, Programul de testare doping, Prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe interzise, relaţiile publice şi relaţiile internaţionale, managementul resurselor financiare, laboratoarele de control doping, Programul de cercetare ştiinţifică şi socio-umană şi Perspective.

Comisiile au luat act de conţinutul Raportului de activitate pe anul 2010 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping şi, în urma dezbaterilor, Comisiile au hotărât să supună spre prezentare Camerelor reunite ale Parlamentului, Raportul de activitate pe anul 2010 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Domnule preşedinte, cu îngăduinţa dumneavoastră, voi citi şi Raportul de activitate pe anul 2011.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu, vă rog frumos, ca să vedem dacă sunt la 2010 dezbateri generale, obiecţii, comentarii.

Dacă nu, am luat act de acest raport.

Următorul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Voi da citire Raportului comun privind Raportul de activitate pe anul 2011 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Comisiile noastre au fost sesizate în fond cu Raportul de activitate înregistrat cu nr.R18/2012.

Raportul de activitate pe anul 2011 este structurat pe următoarele capitole: Programul de armonizare a legislaţiei naţionale anti-doping, Programul de educaţie, informare şi prevenire, Programul de testare doping, Programul de prevenire şi combatere a traficului ilicit de substanţe interzise, Relaţii internaţionale şi relaţii publice, Managementul resurselor financiare, Laboratorul de control doping şi Programul de cercetare ştiinţifică şi Perspective.

Vreau să vă spun, stimaţi colegi, că membrii comisiilor au apreciat în mod deosebit activitatea desfăşurată de ANAD în anul 2011, iar comisiile au luat act de conţinutul Raportului de activitate pe anul 2011 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, motiv pentru care, în urma dezbaterilor, comisiile au hotărât să supună spre prezentare Camerelor reunite ale Parlamentului Raportul de activitate pe anul 2011 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

2011. Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Am luat act.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr:

Îmi permiteţi să citesc şi Raportul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi acest raport al comisiilor comune. Următorul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Raportul comun privind Raportul de activitate pe anul 2012 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Comisiile noastre au fost sesizate în fond cu Raportul de activitate pe anul 2012 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Raportul de activitate pe anul 2012 este structurat pe următoarele capitole: Programul de armonizare a legislaţiei naţionale anti-doping, Programul de educaţie, informare şi prevenire, Programul de testare doping, cercetare ştiinţifică şi laboratorul de control doping, Programul de prevenire şi combatere a traficului ilicit de substanţe interzise, Relaţii internaţionale şi relaţii publice, Managementul resurselor financiare, Programul de audit şi Perspective.

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi să vă mai spun că membrii Comisiilor au luat act de conţinutul raportului şi au apreciat, din nou, în mod deosebit, activitatea desfăşurată, precum şi profesionalismul de care a dat dovadă personalul Agenţiei, motiv pentru care, în urma dezbaterilor, comisiile au hotărât să supună spre prezentare Camerelor reunite ale Parlamentului Raportul de activitate pe anul 2012 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu. Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Am luat act şi de Raportul comun al Comisiilor pentru învăţământ şi sănătate ale celor două Camere cu privire la Raportul de Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pe 2012.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2010 al Băncii Naţionale a României.  

Intrăm la Banca Naţională a României.

Rog preşedinţii celor două Comisii pentru buget din Camera Deputaţilor şi Senat să prezinte Raportul de activitate pe anul 2010 şi pe anul 2011 al Băncii Naţionale a României.

Domnule preşedinte Dragomir, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Raport comun asupra Raportului Băncii Naţionale a României pe anul 2010.

Comisiile pentru buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor au fost sesizate de Birourile permanente reunite în vederea întocmirii Raportului comun asupra Raportului Băncii Naţionale a României pe anul 2010.

Potrivit Legii nr. 312/2004, Banca Naţională a României este o instituţie publică independentă al cărei obiectiv fundamental este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Raportul prezintă sinteza principalelor evoluţii economice şi financiare pe anul 2010, acţiunile Băncii Naţionale a României privind menţinerea stabilităţii financiare, activitatea de autorizare, reglementare, supraveghere prudenţială a instituţiilor financiare, politicile în domeniul monetar, emisiunea de numerar, sistemele de plăţi şi decontări, administrarea rezervelor internaţionale, pregătirea procesului de adoptare a euro, precum şi situaţiile financiare ale Băncii la 31decembrie 2010.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aţi terminat cu 2010, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor prezintă plenului Parlamentului pentru dezbatere Raportul anual pe 2010 al Băncii Naţionale a României.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Luări de cuvânt? Nu sunt.

Am luat act de Raportul de activitate pe 2010.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2011 al Băncii Naţionale a României.  

Domnule preşedinte, vă rog frumos să prezentaţi Raportul de activitate al BNR pe 2011.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Comisiile pentru buget, finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor au fost sesizate de Birourile permanente reunite în vederea întocmirii Raportului comun asupra Raportului Băncii Naţionale a României pe anul 2011.

Raportul prezintă sinteza principalelor evoluţii economice şi financiare pe anul 2011, acţiunile Băncii Naţionale a României privind menţinerea stabilităţii financiare, activitatea de autorizare, reglementare, supraveghere prudenţială a instituţiilor financiare, politicile în domeniul monetar, emisiunea de numerar, sistemele de plăţi şi decontări, administrarea rezervelor internaţionale, pregătirea procesului de adoptare a euro, precum şi situaţiile financiare ale Băncii la 31decembrie 2011.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor prezintă plenului Parlamentului pentru dezbatere Raportul anual pe 2011 al Băncii Naţionale a României.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Am luat act de Raportul de activitate al BNR pe anul 2011.

Îl invit...

Domnule viceguvernator, vă mulţumim, în numele Parlamentului României pentru prezenţa dumneavoastră!

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate pe anul 2011 al Consiliului Legislativ.  

Îl invit pe preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor să prezinte Raportul comun al Comisiilor juridice din cele două Camere cu privire la Raportul de activitate pe anul 2011 al Consiliului Legislativ.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Permiteţi-mi să vă prezint Raportul comun privind Raportul activităţii desfăşurate de Consiliul Legislativ, în anul 2011. Am fost sesizaţi legal, ambele comisii s-au întrunit, au dezbătut, au ridicat, au pus întrebări reprezentanţilor, li s-a răspuns, am studiat materialele.

În urma tuturor acestor demersuri, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului au hotărât cu unanimitate de voturi să prezinte Camerelor reunite ale Parlamentului Raportul comun asupra Raportului prezentat de către această instituţie, evident, favorabil. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii? Comentarii?

Am luat act de Raportul de activitate pe anul 2011 al Consiliului Legislativ.

Mulţumesc şi reprezentanţilor Consiliului Legislativ şi pentru activitate şi pentru suport în ultimii ani. Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru cultură şi buget ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2009 şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2009. (rămas pentru votul final)  

O să rog unul din cei doi preşedinţi ai Comisiilor pentru cultură... domnul deputat Gigel Ştirbu este aici, vă rog frumos să prezentaţi Rapoartele de activitate ale Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună în data de 19 aprilie 2010, au hotărât sesizarea comisiilor de specialitate pentru dezbatere şi avizare cu Raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei şi respectiv Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele sus-menţionate.

Şedinţa comisiilor pentru cultură a avut loc în data de 14 mai 2013. În redactarea prezentului Raport comun, Comisiile pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă ale celor două Camere au ţinut cont de avizul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES a fost structurat pe mai multe capitole de activitate şi acţiune.

După încheierea dezbaterilor, comisiile au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Parlamentului aprobarea raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES şi a contului de execuţie bugetară pe anul 2009.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La raportul de activitate pe anul 2009, dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru cultură şi buget ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2010 şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2010. (rămas pentru votul final)  

2010.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună în data de 11 aprilie 2011, au hotărât sesizarea comisiilor de specialitate pentru dezbatere şi avizare cu raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi respectiv Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele sus- menţionate. Şedinţa Comisiilor pentru cultură a avut loc în data de 14 mai 2013.

În redactarea prezentului raport, Comisiile pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Senat şi Camera Deputaţilor au ţinut cont de avizul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

După încheierea dezbaterilor, comisiile au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Parlamentului aprobarea raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES şi a contului de execuţie bugetară pe anul 2010.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Merge la votul final raportul de activitate al AGERPRES pe 2010.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru cultură şi buget ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2011 şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2011. (rămas pentru votul final)  

Domnule preşedinte, la următorul raport, 2011.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi respectiv Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele sus-menţionate.

Şedinţa Comisiilor pentru cultură au avut loc tot în 2013, în data de 14 mai.

În redactarea prezentului raport comun Comisiile pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă ale celor două Camere au ţinut cont de avizul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă pe anul 2011 este structurat pe mai multe capitole.

După încheierea dezbaterilor, comisiile au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Parlamentului aprobarea raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2011.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru cultură şi buget ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2012 şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2012. (rămas pentru votul final)  

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte, 2012.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună în data de 11 aprilie 2013, au hotărât sesizarea comisiilor de specialitate pentru dezbatere şi avizare cu raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Agenţiei Naţionale de Presă.

Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi respectiv Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele sus-menţionate.

După încheierea dezbaterilor, comisiile au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Parlamentului aprobarea raportului de activitate al Agenţiei de Presă şi a contului de execuţie bugetară pe anul 2012.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii, comentarii la raport? Nu sunt.

Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru drepturile omului, Comisiilor juridice şi ale Comisiilor pentru egalitate de şanse ale celor două Camere ale Parlamentului asupra: <BR>- Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2008 ; <BR>- Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2009 ; <BR>- Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2010. (rămase pentru votul final)  

Invit preşedintele comisiei... Cine discută de CNCD?

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul, pentru a prezenta raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012.

O lăsaţi pe doamna senator? Doamna senator, aveţi cuvântul. CNCD-ul este aici? Da.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Doina-Elena Federovici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi senatori şi deputaţi,

Vorbim de primul raport comun care priveşte activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru anul 2008, 2009 şi 2010.

Cele şase comisii sesizate în fond s-au întrunit în şedinţă comună în ziua de 22 noiembrie 2011, în vederea dezbaterii şi întocmirii acestui raport comun.

Membrii celor şase comisii au analizat şi au dezbătut acest raport şi au formulat recomandări, apreciind că prin activitatea desfăşurată, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reuşit să-şi ducă la îndeplinire în mare parte atribuţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată cu modificările ulterioare.

Faţă de cele prezentate mai sus, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi şi în conformitate cu prevederile legale, să dea un aviz favorabil.

Membrii celor şase comisii vă supun spre dezbatere acest raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Raportul pe 2008.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Dezbateri generale? Nu vrea să ia nimeni cuvântul.

Merge la votul final.

Următorul, doamna preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Doina-Elena Federovici:

E raport comun! Şi 9 şi 10!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

2008, 2009 şi 2010.

Dezbateri generale? Nu.

Obiecţii? Nu sunt.

Atunci rămân toate cele trei, că este un raport comun al Comisiilor pentru drepturilor omului, Comisiilor juridice şi Comisiilor pentru egalitate de şanse din cele două Camere ale Parlamentului.

Acest raport comun merge pentru anul 2008, 2009 şi 2010 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării către votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru drepturile omului, Comisiilor juridice şi Comisiilor pentru egalitate de şanse ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2011. (rămas pentru votul final)  

2011, doamna preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Doina-Elena Federovici:

Acelaşi raport comun, aceleaşi şase comisii sesizate în fond.

Membrii comisiilor s-au întâlnit, au dezbătut, amendamentele rămân aceleaşi, activitatea desfăşurată a fost apreciată ca fiind una foarte bună.

În consecinţă, vă supunem spre aprobare raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2011, în forma prezentată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Obiecţii, comentarii? Nu.

Merge şi acesta la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru drepturile omului, Comisiilor juridice şi Comisiilor pentru egalitate de şanse ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2012. (rămas pentru votul final)  

Doamna preşedinte, următorul raport de activitate.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Doina-Elena Federovici:

Mulţumesc din nou, domnule preşedinte.

Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru anul 2012, de această dată, a intrat în dezbaterea celor şase comisii. Au fost analizate, am formulat recomandări, am apreciat, de asemenea, că activitatea desfăşurată este una menită să ducă în mare parte la îndeplinirea atribuţiilor stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 137.

În consecinţă, vă supunem spre dezbatere acest raport care a fost avizat favorabil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Nu avem nici obiecţii, nici comentarii.

Merge şi acesta la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.8/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei. (rămas pentru votul final)  

La punctul 41 pe ordinea de zi avem câteva modificări în componenţele nominale ale unor delegaţii parlamentare.

Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Articol unic - Anexă la Hotărârea Parlamentului nr. 8/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, publicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările ulterioare, se modifică, după cum urmează:

La punctul 5: domnul deputat Alexe Florin-Alexandru, membru al Grupului parlamentar al PNL îl înlocuieşte, în calitate de membru, pe domnul deputat Petre Roman.

Nu sunt obiecţii, comentarii?

Merge la votul final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.12/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. (rămas pentru votul final)  

Hotărâre privind Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului nr. 12/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Articol unic - Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 12/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

La Capitolul II, "Membri supleanţi", punctul 7), este numit domnul deputat Nicolescu Theodor, membru al Grupului parlamentar al PNL, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Dan Radu Ruşanu.

Obiecţii, comentarii? Nu.

Merge la votul final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. (rămas pentru votul final)  

Următoarea hotărâre, Adunarea Parlamentară a NATO.

Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

În temeiul prevederilor art. 6 din Regulamentul activităţilor comune, Parlamentul României adoptă următoarea hotărâre:

Articol unic - Anexa la Hotărârea Parlamentului nr. 11/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, publicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

La Capitolul I, "Membri titulari", punctul 7), este numit domnul deputat Petre Roman, membru al Grupului parlamentar PNL, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Hellvig Eduard Raul.

La Capitolul II, "Membri supleanţi", punctul 7), domnul deputat Bordeianu Dan, membru al Grupului parlamentar al PNL, îl înlocuieşte, în calitate de membru supleant, pe domnul deputat Lupu Mihai, membru al Grupului parlamentar al PNL.

Obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Merge şi aceasta la votul final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.47/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989. (rămas pentru votul final)  

Hotărâre cu privire la modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului nr. 47/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Tot în temeiul art. 64 alin. (4) din Constituţia României, Parlamentul României adoptă următoarea hotărâre:

Articol unic - Anexa la Hotărârea nr. 47/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, se modifică după cum urmează:

Domnul deputat Victor-Gheorghe Manea, membru al Grupului parlamentar al PNL, este desemnat în calitate de membru al comisiei, în locul deputatului Mircea Roşca.

Domnul senator Ştefan Stoica, membru al Grupului parlamentar al PP-DD este desemnat, în calitate de membru al comisiei, în locul domnului senator Dan-Aurel Ioniţă.

Obiecţii, comentarii? Nu.

Şi acesta merge la votul final.

Hotărâri cu privire la grupurile parlamentare de prietenie. Nu se poate aceasta fără aprobarea preşedintelui GRUI. Nu avem cum să o aprobăm.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014. (PL-x 515/2013) (rămas pentru votul final)  

Doamnelor şi domnilor colegi,

Revenim, la ultimul punct al ordinii de zi de astăzi începem dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Timpul maxim alocat: 30 de minute.

Din partea Guvernului o să o rog pe doamna ministru Mariana Câmpeanu să ia cuvântul.

Doamna ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mariana Câmpeanu (ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Bugetul asigurărilor sociale pe 2014 este fundamentat pe venituri totale de 52,2 miliarde lei, în creştere cu 3,9% faţă de 2013, iar pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor vom avea o subvenţie de 12,5 miliarde de la bugetul de stat.

Cheltuielile totale vor creşte cu 4,03%, de la 49,9 la 52,0 miliarde lei.

La construcţia acestui buget s-a avut în vedere majorarea cu 3,75 a valorii punctului de pensie în 2014, respectiv valoarea punctului de pensie va reprezenta 790,7 lei, în urma amendamentelor admise, acordarea în anul 2014 a unui indice de corecţie de 1,07 şi aplicarea indicelui de corecţie decis de Curtea Constituţională pentru perioada 2011-2013.

De asemenea, în această proiecţie bugetară au fost incluse fonduri şi pentru reparaţiile referitoare la grupele de muncă.

În legătură cu bugetul pentru şomaj, veniturile reprezintă 2,1 miliarde lei, cu 10,5% mai mari decât în 2013 şi se bazează pe o prognoză a unui număr de 154,4 beneficiari de indemnizaţii de şomaj şi 24.000 beneficiari de indemnizaţii de şomaj pentru absolvenţi.

La bază trebuie să ştiţi că am avut o creştere a stimulentelor şi subvenţiilor pentru angajator, pentru formarea profesională a angajaţilor, pentru ucenicie, pentru consultanţă, asistenţă pentru afaceri, pentru stimularea şi crearea locurilor de muncă, o creştere de la 151 miliarde lei la 169 miliarde lei.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să fac o mică remarcă şi să spun că poate colegii noştri din opoziţie au avut dreptate atunci când au spus că estimările pe care le-am făcut la buget în 2013 nu au fost bine fundamentate şi poate nici în 2014. Sigur că da, în 2013 am plecat de la o fundamentare bazată pe o creştere economică de 1,6-1,9.

Stimaţi colegi, pe primele nouă luni avem o creştere de 2,7%. Iată, am greşit!

Trimestrul III reprezintă o creştere de 1,6% faţă de trimestrul II 2013 şi o creştere cu 4,1% faţă de trimestrul III din 2012.

Stimaţi colegi,

Avem o fundamentare pentru anul 2014, aceeaşi făcută de organismele internaţionale, de 2,2%. Sperăm din toată inima să greşim şi să fie de peste 3%!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, doamnă ministru.

Din partea comisiilor reunite, cine prezintă raportul?

Domnul preşedinte al Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor.

Domnule preşedinte Dragomir, aveţi cuvântul, pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe ale celor două Camere ale Parlamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

În conformitate cu prevederile art. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor au fost sesizate cu adresa nr. 655/2013, respectiv PL-x nr. 515/2013, de către Birourile permanente reunite ale Parlamentului, în vederea dezbaterii şi elaborării raportului comun asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii, pe ordonatorii principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar pe anul 2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Consiliul Economic şi Social a transmis puncte de vedere.

Reprezentanţii părţii guvernamentale şi reprezentanţii părţii patronale au votat pentru avizarea favorabilă a proiectului de lege.

Comisiile pentru muncă din Senat şi Camera Deputaţilor, sesizate pentru avizarea proiectului de lege, au transmis aviz favorabil, cu amendamentele respinse.

Opiniile şi recomandările Consiliului fiscal au fost prezentate în raportul comisiilor asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2014. La fel şi declaraţia de conformitate.

Întrunite în şedinţa comună, pe parcursul mai multor dezbateri, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege şi anexele acestuia, avizele asupra proiectelor de lege, precum şi amendamentele formulate de senatori şi deputaţi şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere cu amendamentele admise din Anexa nr. 1.

Amendamentele respinse sunt cuprinse în Anexa nr. 2 la prezentul raport.

La dezbateri au participat ordonatorii principali de credite.

În consecinţă, supunem spre dezbatere şi aprobare plenului Parlamentului raportul de admitere, amendamentele admise şi proiectul de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Doamna deputat Boghicevici. Aveţi cuvântul la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Boghicevici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cele mai mari probleme ale românilor sunt sărăcia, şomajul şi lipsa locurilor de muncă.

România şi românii au o mare problemă: în 2014, din săraci vor deveni şi mai săraci! Dar, pe deasupra, şi împovăraţi de impozite şi taxe! Este deja cel de-al doilea an consecutiv, în care Guvernul USL vine cu un buget al asigurărilor sociale de stat cârpit şi fără nicio viziune. Bugetul asigurărilor sociale de stat în 2014 este imaginea neputinţei Guvernului Ponta în a-şi respecta promisiunile electorale.

Şi ca să parafrazez o temă care vă este foarte dragă colegilor de la USL, cred că ai trebui să înfiinţăm o comisie parlamentară care să ne explice şi nouă negru pe alb cum se poate să avem o creştere economică de 2% pe hârtie şi în acelaşi timp numărul şomerilor să crească cu peste 50.000. Sau poate reuşim să aflăm şi noi, şi românii cum putem să sufocăm mediul de afaceri, astfel încât să majorăm salariul minim, dar să nu-i ajutăm pe aceşti oameni cu o compensare a diminuării CAS.

Stimaţi colegi,

Bugetul asigurărilor sociale de stat poate fi sintetizat în două fraze: loveşte în pensionari şi pune noi cărămizi la temelia fabricii de şomeri a USL. O spune ferm şi răspicat Consiliul Fiscal: Guvernul Ponta taie indexarea care revenea legal pensionarilor, prin Legea pensiilor.

De asemenea, prin acest buget, Guvernul Ponta îşi recunoaşte eşecul în problema reducerii şomajului. Aţi mărit sumele alocate, prin transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor de şomaj, cu 106%, dar dacă aţi folosi aceste sume pentru măsuri active, eu aş fi prima care v-aş felicita, dar cred că în 2014 veţi folosi aceste sume pentru disponibilizările în masă care vor urma.

Stimaţi colegi,

De asemenea, creşterea salariul minim în două trepte, fără ca această măsură să fie dublată de o reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale, este o măsură incompletă.

De aceea, fac un apel către dumneavoastră, parlamentari ai USL, cei care înţelegeţi foarte bine că cea mai bună soluţie anticriză o reprezintă crearea locurilor de muncă, să veniţi astăzi să susţineţi amendamentele propuse de noi, de PDL, pentru reducerea CAS-ului la angajatori, pentru simularea măsurilor active pentru şomeri.

În caz contrar, noi nu vom putea vota acest buget, pentru că este un buget prin care USL ia cu 10 mâini de la români şi dă cu una, este un buget prin care la USL plus cu minus dă tot minus şi este un buget prin care scoateţi din buzunarul tuturor românilor peste 50 de euro prin taxe şi impozite. Luaţi de la cel mai mic, până la cel mai mare, de la cel din sistemul privat, de la cel din sistemul public, de la pensionari, de la asistaţi sociali şi reuşiţi să le oferiţi doar firimituri electorale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat Kerekes.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kerekes Károly:

Stimate domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În scurta mea intervenţie doresc să punctez cât mai concret posibil dintre elementele care stau la baza construcţiei proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, pe acelea pe care le consider cele mai relevante.

Unul dintre aceste elemente este majorarea cu 3,75% a valorii punctului de pensie, de la 762,1 lei la 790,7 lei. Potrivit calculelor noastre, această valoare ar trebui să se situeze la nivelul de 791,95 lei, deci o diferenţă minoră, în aparenţă, dar semnificativă pentru pensionari.

În ceea ce priveşte indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, sperăm că modul de stabilire şi de aplicare sunt corecte şi că nu va fi nevoie de intervenţia Curţii Constituţionale, aşa cum a fost cazul pensiilor calculate în perioada ianuarie 2011 - februarie 2013.

Din păcate, greşeala despre care vorbim grevează bugetul de pensii pentru anul 2014.

Salutăm intenţia Guvernului de a reduce în semestrul II contribuţia de asigurări sociale, cu toate riscurile pe care le comportă măsura, deoarece ar impulsiona revigorarea economică, prin asanarea muncii la negru şi ar elibera la nivelul agenţilor economici fonduri pentru investiţii.

În ceea ce priveşte sustenabilitatea fondului de pensii, este imperios necesară o mai bună colectare a CAS-ului, capitol la care suntem codaşi în Uniunea Europeană.

Totodată, considerăm că trebuie pusă în practică promisiunea din programul de guvernare, şi anume, degrevarea bugetului asigurărilor sociale de stat de cheltuieli care pot fi suportate din alte surse de finanţare, de exemplu plata de la bugetul de stat a indemnizaţiei de însoţitor, acordată pensionarilor cu invaliditate de gradul I.

Însă pasul acesta presupune modificarea Legii pensiilor, ceea ce nu s-a întâmplat până acum şi nici bugetul pe 2014 nu este construit pe o astfel de ipoteză.

De altfel, modificarea Legii pensiilor ar fi utilă şi pentru eliminarea unor inechităţi, cum ar fi cazul celor din fosta grupă I de muncă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Despre felul în care Grupurile UDMR vor vota acest proiect de lege vom decide în urma dezbaterilor din plenul reunit.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte luări de cuvânt?

Domnul Victor Paul Dobre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Bugetul asigurărilor sociale pe anul 2014 este conform programului de guvernare şi a ceea ce ne-am propus. Nu aş vrea să revin asupra măsurilor principale, care au fost prezentate de doamna ministru, aş vrea însă să subliniez trei lucruri care mi se par extrem de importante: majorarea pensiilor şi noi sperăm ca păstrând acest ritm de creştere, să putem, într-o perspectivă nu prea lungă, această majorare să fie şi mai importantă.

În al doilea rând, o măsură la care ţinem foarte mult, liberalii, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale începând cu semestrul II. Este un angajament şi este un angajament ferm al PNL-ului, al viceprim-ministrului, al ministrului de finanţe.

Şi al treilea lucru care cred eu că necesită o rezolvare cât mai rapidă şi există o dezbatere, există programe, corectarea unei discriminări majore făcute în Legea pensiilor, legat de grupele de muncă, un număr mare de cetăţeni ai României nebeneficiind de drepturi cuvenite în raport cu alţi colegi care au lucrat în aceleaşi condiţii.

Având în vedere cele prezentate, Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal vor vota Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2014, aşa cum a fost prezentată de Guvern.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Alte luări de cuvânt nu mai sunt.

Doamnelor şi domnilor colegi, intrăm în dezbaterea pe articole.

Titlul proiectului de lege. Dacă sunt observaţii... Dacă nu, supun la vot titlul proiectului de lege. Cine este pentru?

Rog secretarii să numere.

Primul vot e mai greu, până numărăm.

Domnilor secretari, vă rog frumos să număraţi!

Vă rog frumos să staţi cu mâna ridicată, îmi cer scuze, dar asta este procedura. Votul electronic, mai pe seară...

196 de voturi pentru.

Abţineri? Două, trei, domnule Máté, trei cu dumneavoastră. Trei.

Voturi împotrivă? Rog, număraţi! Dacă eraţi 100 era bine, dar, de pe locul 3, mai greu. Câţi? 29. Mulţumesc.

Bun. Capitolul I.

Obiecţii? Observaţii?

Dacă nu, supun votului.

Cine este pentru? 199; au mai intrat trei colegi.

Abţineri? Trei, patru abţineri.

Voturi împotrivă? 29. Adoptat.

Articolul 1.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 1.

Cine este pentru? 200 de voturi pentru.

Abţineri? Cinci.

Voturi împotrivă? 29. Adoptat.

Secţiunea 1. Supun votului denumirea Secţiunii 1.

Cine este pentru? 201 cu domnul Árpád.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30, şi cu domnul Movilă.

Articolul 2 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Articolul 2 alineatul (2).

Domnul deputat Vladu.

Poziţia 1, da? Amendamentul respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Vladu:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest amendament vine să ajute Guvernul Ponta, Guvernul Ponta care face o mare greşeală, atunci când calculează valoarea cu care trebuie să indexeze pensiile. În loc să indexeze în procente cu 5, indexează cu 3,7%. De ce greşeşte? Vă explic. Atunci când acest guvern calculează valoarea accizei, ia în calcul un indicator de 4,77%, iar când calculează pensiile, ia în calcul un indicator de 3,3%.

Consiliul Fiscal vă atenţionează că, în cazul în care pensionarii vor acţiona în instanţă, vor câştiga. Şi, pentru acest caz, pentru a vă ajuta, vin să vă propun o sumă de bani cu care Ministerul Muncii să poată să asigure banii pentru persoanele care vor câştiga în instanţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc. Supun votului amendamentul domnului deputat. Cine este pentru? 30, cu domnul Máté.

Abţineri? Una.

Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Respins.

Avem la articolul 2 alineatul (2) şi un amendament al comisiei. Nu? Nu, nu avem.

Articolul 2 alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Supun dumneavoastră articolul 2, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 202, cu domnul Mădălin Voicu. 202 voturi.

Abţineri? Nu sunt... Una.

Voturi împotrivă? 30 de voturi împotrivă. Adoptat.

Secţiunea a 2-a.

Titlul secţiunii.

Cine este pentru? 201.

Abţineri? Nimeni.

Voturi împotrivă? 30.

Articolul 3 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2).

Doamna deputat Roberta Anastase, aveţi amendament. Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Amendamentul se referă la bugetul asigurărilor pentru şomaj, care se stabileşte, propunerea noastră, la venituri în sumă de 3.000 de milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 3.000 de milioane de lei. Este vorba de capitolul referitor la măsuri active pentru şomeri.

Noi am constatat că permanent creşte suma alocată pentru asistenţa acordată, pentru ajutoarele de şomaj, dar niciodată pentru măsurile active.

Încercăm să explicăm faptul că e nevoie de măsuri active pentru diminuarea locurilor de muncă, pentru formarea profesională şi în acest fel să se reducă numărul de şomeri.

E un capitol important, sperăm să susţineţi acest amendament, cu atât mai mult cu cât, oricât de puternice ar fi declaraţiile politice, ele nu ascund realitatea faptului că numărul de şomeri creşte în fiecare zi, iar Institutul Naţional de Statistică confirmă acest lucru.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Supun votului amendamentul doamnei deputat Roberta Anastase.

Cine este pentru? Vă rog, număraţi. 30 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt. O abţinere.

Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Respins.

Articolul 3 alineatul (2), în forma prezentată de comisie.

Cine este pentru? 201 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30. Aprobat.

Articolul 3 alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 3 alineatul (4).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Supun votului articolul 3, în totalitate.

Cine este pentru? 201 fără domnul Dascălu, nu a fost atent.

Abţineri? Două, trei abţineri, patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Capitolul II.

Titlul capitolului.

Cine este pentru? 201.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30. Adoptat.

Secţiunea 1.

Titlul secţiunii.

Cine este pentru? 201.

Abţineri? 4.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 4 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6) al articolului 4, lit.a).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Litera b) a alineatului (6) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Litera c) a alineatului (6) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (7) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (8) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Vă spun votului articolul 4, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 203 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 5 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 5 alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 5 alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Vă spun votului articolul 5, în integralitate.

Cine este pentru? 202 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Articolul 5 a fost adoptat.

Articolul 6 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul 4 al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (5) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (6) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Spun votului dumneavoastră articolul 6, în integralitatea sa.

Cine este pentru? Vă rugăm frumos să ridicaţi mâna, doamnelor şi domnilor! 203 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 7 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 7.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 7, în integralitate.

Cine este pentru? 203 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 31 de voturi împotrivă.

Mergem mai departe.

Articolul 8 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 8.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun votului articolul 8, în integralitate.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 203 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt... o abţinere.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 9.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 9.

Cine este pentru? 204 voturi; a venit şi domnul senator Ciorbea...

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? Vă rog frumos să ridicaţi mâna, doamnelor şi domnilor colegi! 31. Adoptat.

Articolul 10.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 10.

Cine este pentru? 204 voturi.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 11 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Articolul 11 alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 11, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 205 voturi pentru.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 12.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 12.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 205 voturi pentru.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 13.

Are un amendament admis.

Comisiile sesizate au şi un amendament admis, la poziţia 1.

Articolul 13.

Obiecţii? Comentarii? Inclusiv amendamentul propus de către comisie? Nu sunt.

Supun votului articolul 13, cu amendamentul comisiei; deci, în forma propusă de către comisie.

Cine este pentru? 204 voturi.

Abţineri? Cele 4 voturi. Patru colegi de la UDMR se abţin.

Voturi împotrivă, doamnelor şi domnilor? 32. Adoptat.

Articolul 14 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 14 alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun votului articolul 14, în totalitate.

Cine este pentru? 205 voturi, cu domnul Munteanu.

Abţineri? Patru... cinci abţineri, cu domnul Dascălu.

Voturi împotrivă? 30 de voturi. Adoptat.

Secţiunea a 2-a.

Titlul secţiunii.

Cine este pentru? 205 voturi pentru.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 30. Adoptat.

Articolul 15 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (4) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (5) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (6) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (7) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun votului articolul 15, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 203 voturi pentru.

Abţineri? Şase.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Intrăm în Capitolul III.

Titlul capitolului.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului titlul capitolului. Cine este pentru?

Voturi pentru, domnilor colegi! 204 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 16.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 16. Cine este pentru?

Vă rog frumos să ridicaţi mâna!

206 voturi pentru.

Abţineri? Cele şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 17.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Supun votului articolul 17.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 206 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 171, nou introdus; este un nou articol introdus, păi nu poate să fie nou neintrodus; cu 171, este nou introdus.

Supun votului articolul 171, în forma propusă de către comisiile reunite.

Cine este pentru? 206 voturi pentru.

Abţineri? Şase.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 172, articol nou introdus de către comisii.

Cine este pentru? 204 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31.

Articolul 18 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Alineatul 2 al articolului 18.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al articolului 18.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun articolul 18, în integralitatea sa, votului.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 206 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31.

Articolul 19.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 19 în forma propusă de comisie.

Cine este pentru? 206 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri? Şase. Mulţumesc. Adoptat.

Articolul 20 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 20, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 208 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 21.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 21, în forma propusă de către comisie.

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 22.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 22, în forma prezentată de cele două comisii reunite.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâinile! Cine este pentru? 212 voturi pentru.

Abţineri? Şase.

Voturi împotrivă? 32, a venit şi domnul Blaga...

Articolul 23.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 23, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 212 voturi pentru.

Abţineri? ... două, trei, patru abţineri.

Împotrivă? 32 de voturi.

Intrăm pe anexe.

Anexa nr.1/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Supun votului Anexa nr.1/03.

Cine este pentru? 213 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 32.

Anexa nr.2/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.2/03.

Cine este pentru? 213 voturi pentru.

Abţineri? 1, 2, 3, 4, 5, 6 abţineri, 7, cu domnul Dascălu.

Voturi împotrivă? 31. Adoptată.

Anexa nr.3/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.3/03.

Cine este pentru? 213 voturi pentru.

Abţineri? 6 abţineri.

Voturi împotrivă? Vă rog frumos să ridicaţi mâna la voturile împotrivă, ca să putem să vă numărăm. Mulţumesc foarte mult. 32.

Mergem mai departe. Anexa nr.3/04.

Cine este pentru? Voturi pentru, Anexa nr.3/04? 215.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.4/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa 4/03.

Cine este pentru? 219 voturi pentru.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr.1/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Cine este pentru? Anexa nr.1/04. 220 de voturi.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.2/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Cine este pentru? 221 de voturi pentru.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată şi Anexa nr.2/04.

Anexa nr.3/04, pagina 63.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna, doamnelor şi domnilor! 221 de voturi pentru.

Abţineri? 6 abţineri.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.4/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.4/04.

Cine este pentru? 222 de voturi.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.5/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.5/04. Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! Cine este pentru? 221 de voturi pentru.

Abţineri? 6 abţineri.

Voturi împotrivă? 32.

Doamnelor şi domnilor colegi, am aprobat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Merge la votul final.

Vă propun la 13,45, votul final. Ne vedem la ora 13,45, în plen. Vă rog frumos să anunţaţi toţi colegii!

Vă urez o zi frumoasă!

La votul final, la bugetul de stat trebuie să fie prezent şi Guvernul.

Colegii dumneavoastră ne-au cerut un sfert de oră, ca să termine şedinţa de Guvern. Am acceptat şi când eram pe vremea dumneavoastră acest lucru, acceptaţi şi dumneavoastră, vă rugăm frumos!

La şi 45 ne vedem la votul final.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnilor colegi, vă rog frumos să luaţi loc în bănci şi să-i invitaţi şi pe colegii care sunt pe coridor... Liderii grupurilor parlamentare, o să vă rog frumos, ca să începem votul final.

Domnilor colegi,

Un pic de atenţie, vă rog frumos.

Dacă nu vă aşezaţi în bănci şi nu-i invitaţi pe colegii dumneavoastră, sunt nevoit să fac apel nominal.

Vă rog frumos, ca să putem începe votul final. Vă rog frumos.

Vă rog frumos să-i rugaţi pe colegi... să-i invităm în sală ca să putem să ne uităm la cvorum. Suntem obligaţi să fim minimum 291 pentru a începe această şedinţă de votul final, conform Regulamentului comun.

Bun. O să rog secretarii să numere membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă rog frumos să luaţi loc pentru a începe votul final.

Liderii grupurilor parlamentare au primit lista pentru votul final. Avem 20 de proiecte.

Domnilor, suntem suficienţi. Am văzut că şi colegii de la PP-DD au venit în sală pentru votul final şi le mulţumesc foarte mult.

54 sunt în partea dreaptă, opoziţia, 13, şapte sunt UDMR-ul, dar 13 sunt neafiliaţii, 13 sunt PP-DD-ul, 264 sunt grupurile USL în acest moment.

Deci avem suficient. Daţi-mi voie să încep până vine şi Guvernul - de aceea am şi lăsat ultimele două proiecte la sfârşit - să începem cu obligaţiile pe care le avem.

Domnul Dincă, un pic de decenţă faţă de dumneavoastră şi respect pentru mandatul pe care l-aţi luat. Vă rog frumos. Ştiu că vă este greu şi n-aţi înţeles, dar respectaţi-vă măcar colegii, da? Vă mulţumesc foarte mult.

Nu se ştie dacă apucaţi de fiecare dată să intraţi de pe locul trei, dar măcar acum. Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 (PL-x 415/2013); (adoptat)

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013.

Legea este ordinară.

Comisiile pentru buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? Rog număraţi. Vă rog frumos să rămâneţi cu mâna sus.

283 de voturi pentru, inclusiv domnul Hrebenciuc, şi domnul Ilie Sârbu, şi domnul Duvăz.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă, vă rog frumos? Rog număraţi.

82 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 (PL-x 416/2013); (adoptat)

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.

Legea este ordinară.

Comisiile pentru buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? 291 de colegi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă?

Scuzaţi-mă. Abţineri. Îmi cer scuze! Vă rog frumos. Şapte abţineri.

Voturi împotrivă? 78 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 (PL-x 442/2013); (adoptat)

3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013.

Legea este ordinară.

Procedura este de urgenţă.

Comisiile pentru buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vă propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? 311 voturi pentru.

Abţineri, vă rog frumos? Şapte abţineri.

Voturi împotrivă, vă rog. 80 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 (PL-x 443/2013); (adoptat)

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.

Legea este ordinară.

Procedura este de urgenţă.

O să rog membrii Guvernului să ia loc.

Comisiile pentru buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? 313.

Abţineri? Şapte.

Voturi împotrivă? 81 de voturi împotrivă.

Mergem mai departe.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2009; (adoptat)

5. Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2009.

Cine este pentru? 394 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt. Un singur vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2010; (adoptat)

6. Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2010.

Cine este pentru? Mulţumesc. 397 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Un singur vot împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2011; (adoptat)

7. Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2011.

Cine este pentru? 397 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Unul singur.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2012; (adoptat)

8. Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2012.

Cine este pentru? 400 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Un singur vot.

Adoptat.

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2013 pentru rectificarea... Nu, scuzaţi-mă!

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pe anul 2013; (adoptat)

9. Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pe anul 2013.

Cine este pentru? 399 de voturi pentru.

Abţineri? O abţinere.

Voturi împotrivă? 16 voturi împotrivă.

Adoptat.

Păi dumneavoastră trei sferturi aţi votat pentru.

Vă rog frumos, aţi votat jumătatea din faţă, toată pentru. Acum aţi ridicat mâna şi împotrivă. Din greşeală?

Repetăm votul.

Cine este pentru proiectul de hotărâre? Cine este pentru? Vă rog frumos, ridicaţi mâna. Ei, aşa, vedeţi? Păi, dacă nu conduce nimeni votul la dumneavoastră!

404 de voturi pentru.

Abţineri? Trei abţineri.

Domnule senator, aţi ridicat mâna la abţineri. Acum aţi dat-o jos? Cum faceţi?

Abţineri, vă rog frumos, încă o dată. Două abţineri.

Voturi împotrivă? 60 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2008; (adoptat)

10. Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2008.

Cine este pentru? 436 spun secretarii. Toată lumea a votat pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2009; (adoptat)

11. Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2009.

Cine este pentru? 436.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2010; (adoptat)

12. Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2010.

Cine este pentru? 436.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2012; (adoptat)

13. Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2012.

Cine este pentru? 439.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2011; (adoptat)

14. Şi Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2011.

Cine este pentru? 440 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.8/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei; (adoptat)

15. Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.8/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Cine este pentru? 440.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Proiectul de Hotărâre privind....

Problemă de procedură. Vă rog frumos. La francofonie?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Barbu:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cred că trebuie să dăm un semnal, având în vedere că această zi este importantă, se votează cea mai importantă lege din an, Legea bugetului, să dăm un semnal, ca Parlament al României, prin intermediul presei, că nu este normal ca noi să votăm în plenurile reunite activitatea unor instituţii supuse conform legii controlului parlamentar de acum două legislaturi sau de acum o legislatură şi semnalul pe care-l dăm este conform cu ceea ce ne-am propus - din ce am înţeles eu - toate grupurile parlamentare, ca aşa ceva să nu se mai întâmple, pentru a aduce România la nivelul tuturor ţărilor sănătoase, tuturor ţărilor normale şi europene prin activitate parlamentară.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bine! N-am înţeles. Noi vorbeam despre francofonie pe 2013.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.12/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; (adoptat)

16. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.12/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Cine este pentru? 440.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO; (adoptat)

17. Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2013 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Cine este pentru? 440.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 47/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989; (adoptat)

18. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.47/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989.

Cine este pentru? 441.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2014 (PL-x 514/2013); (adoptat)

19. Proiectul de Lege privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2014.

Lege ordinară.

Comisiile pentru buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă rog frumos să număraţi. 346 de voturi pentru.

Abţineri? Şapte abţineri.

Voturi împotrivă? Vă rog frumos. Vă rog frumos să-i număraţi pe toţi. 49 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 (PL-x 515/2013). (adoptat)

20. Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Legea este ordinară.

Comisiile pentru buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? 347 de voturi pentru.

Abţineri? Şapte abţineri.

Voturi împotrivă? 49 de voturi împotrivă.

Adoptat.

Explicaţia votului, domnul Cezar Preda, după care o să-l rugăm şi pe domnul prim-ministru să...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cezar-Florin Preda:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Partidul Democrat Liberal a votat împotriva acestui buget, un buget care nu este pentru români, este un buget pentru dumneavoastră, USL, şi pentru campania dumneavoastră electorală de anul viitor.

Dacă Partidul Democrat Liberal a plătit pentru că a stabilizat România, dumneavoastră veţi plăti pentru că aţi ratat al doilea an consecutiv repornirea României.

Aţi acuzat TVA-ul nostru de 24% şi impozitele şi taxele, le-aţi folosit pe aceleaşi, le-aţi suplimentat cu 31 de taxe şi v-aţi propus să încasaţi mai puţin.

Acesta este, dragii mei, un buget al evazioniştilor. Pentru ei lucraţi dumneavoastră, şi nu pentru români. (Aplauze. Vociferări.)

Este un buget al asistaţilor social, un buget al unei stângi nereformate. Unde este competiţia? Unde sunt actorii economici? Unde sunt, stimaţi liberali, cei care pot să ne ducă România în direcţia bună? I-aţi lăsat acasă, i-aţi închis, i-aţi băgat în insolvenţă!

Nu trebuie să protestaţi, pentru că ceea ce vă spun eu nu este un reproş, este o părere de rău. Este o părere de rău a unui partid responsabil, care şi-a asumat ceea ce dumneavoastră nu vă veţi asuma niciodată, pentru că nu sunteţi în stare. (Vociferări.)

Un partid care ştia că pierde alegerile este un partid matur. O alianţă formată din traseişti şi din laşi n-o să-şi asume pentru România niciodată aşa ceva.

Domnule prim-ministru,

Singurul lucru pe care l-aţi reuşit cu acest buget în faţa Europei este că puteţi intra în Cartea recordurilor. Aţi făcut un buget contra cronometru. În 20 de ore aţi aprobat un buget al unei ţări mari, responsabile şi care trebuie să fie o ţară cu mari responsabilităţi în Uniunea Europeană, şi nu o ţară miloagă, care-şi creşte taxele şi nu-şi încasează veniturile.

Pentru acest motiv, veţi plăti, domnule prim-ministru, indiferent câte minciuni veţi spune românilor în continuare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dacă alte grupuri politice...

Doamnă senator, vreţi să explicaţi votul? Explicaţi-vă votul, vă rog frumos. Explicaţia votului, aveţi două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristiana-Irina Anghel:

Am votat pentru. Şi eu, şi colegii mei.

Şi dacă domnii de la PDL au uitat că, în perioada dumnealor, a fost un Sobaru care s-a aruncat de la balcon, am fost eu, care am făcut o grevă a foamei de 70 de zile... Şi să vă mai spun un lucru pe care nu-l ştiţi, domnilor: secretara mea de la şcoală, după ce aţi tăiat salariile cu 25%, pentru că nu mai putea să se descurce, s-a spânzurat. Exact în perioada sau imediat după perioada ce aţi făcut dumneavoastră lucrurile astea.

Nu zâmbiţi, domnilor.

Au fost nişte tragedii. Faptul că nu este foarte bine acum se datorează tot dumneavoastră, pentru că trebuie să îndreptăm răul. Nu este un buget perfect, dar este de intenţie bună şi asta contează. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, doamnă senator.

În încheiere, o să-l rog frumos pe primul-ministru al României, domnul Victor-Viorel Ponta, să spună câteva cuvinte.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta (prim-ministrul Guvernului României):

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vreau să mulţumesc absolut tuturor celor care au votat pentru, celor care au votat împotrivă. Cred că una din lecţiile importante pe care am învăţat-o cu toţii în ultimii ani este că, indiferent dacă eşti la putere sau în opoziţie, trebuie să încerci să respecţi şi să vezi lucrurile bune şi cele rele.

Eu îi respect şi pe cei care votat împotrivă, dar vreau să le mulţumesc în mod special celor care au făcut posibilă adoptarea acestui buget într-un termen extrem de rapid şi de rezonabil.

Vreau să mulţumesc şi celor care, plecând din sală, în felul acesta, practic, au susţinut bugetul, pentru că n-au votat împotrivă.

Cred cu adevărat că, în acest moment, Parlamentul României îşi îndeplineşte obligaţiile pe care şi le-a asumat în faţa alegătorilor. Tot ceea ce am trecut în acest buget - şi este, într-adevăr, o explicaţie pentru care bugetul acesta a fost votat mai rapid decât alte bugete, pentru că este un buget care nu prevede tăieri. (Aplauze.)

În sfârşit, nu se mai taie de la oameni, iar lucrurile pe care dumneavoastră le-aţi votat se vor răsfrânge şi vor fi aplicate tuturor pensionarilor, tuturor agricultorilor, tuturor profesorilor, inclusiv celor care au votat cu USL sau cu PDL sau celor care n-au votat absolut deloc. Vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru.

Vreau să cred şi să apreciez intervenţia domnului senator Tudor Barbu.

Într-adevăr, sunteţi primul Parlament care reuşeşte să facă curat după două legislaturi destul de complicate şi cu foarte multe probleme.

Mi-aş dori doar să vă mulţumesc şi să vă urez un sfârşit de an fericit!

Din păcate, cred că o să ne mai întâlnim încă o dată, însă nu e voinţa mea, evident, dar există un om în România care e mai separat faţă de ceilalţi 20 de milioane. Are dreptul de a opri promulgarea bugetului.

Vreau însă să vă rog încă o dată, o să ne vedem încă o dată în această formulă, ca, împreună cu Guvernul, împreună cu toţi oamenii care vor binele acestei ţări să încercăm ca fiecare român, fiecare pensionar, fiecare agricultor, fiecare profesor sau medic, începând cu 1 ianuarie, să poată să beneficieze de ceea ce înseamnă munca fiecărui român.

Vă mulţumesc încă o dată pentru colaborare. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi: <BR>- Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 (PL-x 415/2013), adoptată în procedură de drept comun; <BR>- Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 (PL-x 416/2013), adoptată în procedură de drept comun; <BR>- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 (Pl-x 442/2013), adoptată în procedură de urgenţă; <BR>- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 (PL-x 443/2013), adoptată în procedură de urgenţă; <BR>- Legea bugetului de stat pe anul 2014 (PL-x 514/2013), adoptată în procedură de drept comun; <BR>- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 (PL-x 515/2013), adoptată în procedură de drept comun.  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu domnului prim-ministru Victor Ponta.

Dragi colegi,

Daţi-mi voie să vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47 privind organizarea şi funcţionarii Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarii generali, în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de sesizare la Curtea Constituţională a următoarelor legi, de ambele Camere ale Parlamentului: Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2013; Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2013, procedură de urgenţă; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2013, procedură de urgenţă, şi Legea pentru bugetul de stat pe 2014, procedură de drept comun, Legea pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, procedură de drept comun, bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Vă reamintesc, cinci zile de sesizare pentru procedura de drept comun şi două pentru procedura de urgenţă.

În varianta în care aceste două ultime proiecte vor fi retrimise, termenul minim este 27-28 decembrie. Asta înseamnă că putem să ne vedem pe 28 decembrie pentru a rediscuta aceste două proiecte de lege, dacă ele vor fi retrimise după expirarea termenului de contestare la Curtea Constituţională.

Declar închisă şedinţa de azi.

Vă urez o zi frumoasă şi o săptămână fructuoasă!

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,20.