Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! Deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Săptămâna trecută şedinţa a fost deschisă de către reprezentanţii opoziţiei, săptămâna aceasta vom începe cu reprezentanţii puterii. Drept urmare o să-l invit la microfon pe domnul deputat Dîrzu. Se pregăteşte, din partea Partidului Democrat Liberal domnul lider de grup Tinel Gheorghe. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte... |
|||||
|
|
Numai o secundă! Aşteptăm două minute. Domnule deputat Dîrzu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "România poate avea doar un viitor preşedinte: Victor Ponta!" Dragi colegi parlamentari, Dragi prieteni şi români din toată ţara, Declaraţia mea politică de astăzi este un mesaj de susţinere pentru premierul Victor Ponta şi pentru posibila sa candidatură la funcţia de preşedinte al României. Îmi exprim, prin această declaraţie, convingerea că singurul om care poate ocupa onorabil, începând cu finalul anului 2014, funcţia de preşedinte al României este nimeni altul decât preşedintele PSD, Victor Ponta. Domnul Ponta este un lider politic care a demonstrat, prin cariera sa, că are calităţile necesare pentru a deveni primul om din statul român. Rezultatele sale în funcţia de prim-ministru al României, dar şi faptul că are în spatele său o carieră politică construită în timp, ocupând succesiv funcţii de răspundere în Guvernul şi în Parlamentul României, reprezintă argumente suplimentare pentru candidatura sa. În calitate de preşedinte al PSD Alba, dar şi de deputat al unei zone reputate pentru ataşamentul faţă de valorile naţionale, zona Apuseni-Teiuş, patria lui Horea, Cloşca şi Crişan şi a lui Avram Iancu, pot să afirm cu tărie că Victor Ponta are capacitatea să se ridice la nivelul predecesorilor noştri care au luptat pentru construcţia unei Românii puternice şi respectate peste tot în lume. De altfel, un lider adevărat se vede prin modul în care reuşeşte să îşi construiască o echipă. Spre deosebire de ceilalţi potenţiali candidaţi la preşedinţie, Victor Ponta este un om care uneşte. A reuşit să unească Partidul Social Democrat în jurul unor valori comune, a reuşit să construiască USL chiar dacă PSD a cedat enorm pentru binele României şi al Uniunii, a reuşit să convingă patru parteneri politici, PC, UNPR, UDMR şi PP-DD, să susţină noul guvern al României şi a reuşit să construiască un guvern care îmbină generaţii diferite cu miniştri cu experienţă precum Constantin Niţă, Rovana Plumb şi tinere speranţe precum Ioana Petrescu sau Răzvan Nicolescu. Victor Ponta este liderul care uneşte, care poate da o nouă direcţie României, care poate uni întreg poporul român în jurul unui obiectiv comun: construcţia unei Românii moderne şi europene. Vă invit, dragi colegi, să vă alăturaţi demersului meu şi să îi demonstrăm premierului Victor Ponta că are în noi susţinerea necesară pentru ca proiectele sale să devină realitate, iar candidatura la preşedinţie, la prima funcţie în stat, să devină o realitate pentru binele României şi al celor care vor o Românie corectă şi respectată peste tot în lume. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Tinel Gheorghe, se pregăteşte domnul deputat Ion Bălan. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Mi-e şi foarte greu să vorbesc după antevorbitorul meu, după asemenea mesaj de sprijin pentru candidatura cea mai... |
|||||
|
|
Haideţi să nu comentăm declaraţiile colegilor. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Declaraţia mea politică... Suntem la capitolul declaraţii politice, domnule preşedinte. Dacă nici aici nu ne lăsaţi în intervalul de timp alocat fiecărui parlamentar să spunem ceea ce considerăm noi, păi atunci care-i diferenţa... |
|||||
|
|
Chiar vă încurajez, dar să nu comentăm declaraţiile altor colegi. |
|||||
|
|
Am timpul necesar. Declaraţia mea politică se intitulează, în această dimineaţă: "Cum reuşeşte PSD-ul să fie, în acelaşi timp, şi la putere cu UDMR-ul, şi în opoziţie cu PP-DD-ul?" Că PSD-ul se află la putere de vreo săptămână cu UDMR-ul, o ştim şi noi, pedeliştii, o ştiţi şi dumneavoastră sau măcar încercaţi s-o simţiţi, dar că se află şi în opoziţie cu PP-DD-ul n-o ştiaţi până ieri. Acum vreo două săptămâni, PDL-ul anunţa şi depunea în plenul Parlamentului o moţiune simplă pe descentralizare. Nicio surpriză până aici. Moţiunea încerca să-l responsabilizeze pe Liviu Dragnea, actualul vicepremier şi preşedinte executiv al PSD, ca fiind principalul vinovat de eşecul acestui proces de reaşezare instituţională cu tot ceea ce ar fi putut şi ar fi trebuit să însemne un nou început pentru dezvoltarea economico-socială a României pe alte principii şi pe alte criterii de valori decât cele comuniste ale ultimilor 70 de ani. După mai multe încercări de obstrucţionare, de exemplu, Biroul permanent retrimite moţiunea pe descentralizare Grupului PDL, pentru că - vezi Doamne! - "are aspecte de neconstituţionalitate" în ea. Am citat din preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea. În data de 10 martie, trebuia să dezbatem în plenul Camerei Deputaţilor textul. Şi ce să vezi? Grupul parlamentar al PP-DD - aceşti vajnici luptători împotriva ciocoilor pesedişti - îşi retrage semnăturile. Şi astfel, domnul Dragnea este "văduvit" - cu ghilimelele de rigoare - după spusele Domniei Sale, de o intervenţie în plenul Camerei Deputaţilor, care i-ar fi pus la punct pe pedelişti şi le-ar fi arătat cine era adevăratul vinovat de eşecul descentralizării. Acum, că PP-DD-ul din Parlamentul României nu mai este şi nu mai seamănă deloc cu PP-DD-ul din perioada campaniei electorale pentru alegerile din decembrie 2012, o ştim şi noi, dar mai ales o ştiu şi cei care i-au votat. Dar de aici până la a avea un comportament de tip mafiot al celor din PSD este cale lungă. Nu înţelegem dorinţa PSD-ului, prin domnul Zgonea, sau mai degrabă spunem înţelegem... de a-l proteja cu orice chip pe domnul Liviu Dragnea, doar este principalul finanţator al partidului. Dar nu-i înţelegem pe PP-DD-işti de ce-l protejează pe Liviu Dragnea. Sau sunt adevărate zvonurile care spun că pentru nişte avantaje materiale unii dintre ei s-au vândut cu totul ciocoilor de pesedişti. Că domnul Valeriu Zgonea foloseşte funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru a satisface interesele nu tocmai ortodoxe ale PSD-ului şi asta am aflat. Ne spunea un deputat independent zilele trecute că pentru a li se pune la dispoziţie un spaţiu de lucru ei, independenţii, au avut de respectat un angajament: să nu semneze şi să nu voteze niciodată în mandatul acesta o moţiune de orice fel, simplă sau de cenzură, a pedeliştilor. Atenţie, PP-DD-işti, să nu rămâneţi, vorba unui coleg de-al meu, între scaune, cu această poziţie duplicitară pe care o afişaţi. Dar, mai ales, atenţie pesedişti, pentru că nu puteţi proceda în anul 2014 aşa cum proceda Adrian Năstase - zic unii - între 2001-2004. Nu de alta, dar acel comportament l-a ucis politic pe Adrian Năstase. În ceea ce ne priveşte promitem PSD-ului că în perioada imediat următoare vom redepune moţiunea simplă pe descentralizare cu semnăturile necesare şi, mai mult decât atât, vom depune şi alte moţiuni simple pentru liniştea şi bucuria celor din PSD care încearcă "să ne sprijine", între ghilimele. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Am o rugăminte, să ne încadrăm, totuşi, în cele trei minute alocate potrivit Regulamentului. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ion Bălan şi se pregăteşte domnul deputat Mircea Lubanovici. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declaraţia mea politică se intitulează: "Teama de asociere la români." Zilele acestea, mi-a atras atenţia o dezbatere în jurul unui subiect actual - şansele pe care le au micii producători de pe piaţa internă, care ar creşte considerabil dacă asocierea ar fi încurajată. Discuţia a plecat de la încercarea unui producător din Ialomiţa de a-şi vinde fructele şi legumele în Bucureşti, în aprozare mobile, în magazine pe roţi, specializate pentru acest tip de comerţ stradal. Contrar aşteptărilor acestuia, ceilalţi producători din zonă pe care i-a contactat nu au vrut să se asocieze şi, astfel, să-şi vândă marfa compărătorilor din Bucureşti, unde ştim că cererea este mare şi mai ales de astfel de produse naturale, sănătoase, direct de la sursă. Există, aşadar, o teamă evidentă de asociere, cauzată de mai multe aspecte, pornind de la lipsa unei legislaţii permisive şi care să încurajeze asocierea până la măsuri continue şi susţinute de alocare de fonduri dedicate asocierii şi chiar de frica fiscalităţii excesive şi aplicate neunitar. Spun asta pentru că am auzit, în mai multe rânduri, argumentul concurenţei neloiale făcută de importatorii care ocolesc plata taxelor şi chiar producătorii care nu îşi înregistrează producţia. Însă aici există jumătate de adevăr, în sensul că, în momentul de faţă, există preocupare la nivelul Guvernului şi al Uniunii Europene pentru agricultura mică, pentru fermele de familie şi, prin urmare, pentru încurajarea asocierii micilor producători. Există fonduri consistente şi cadru legal pentru constituirea acestor asociaţii agricole. Este nevoie, în schimb, de campanii de informare în legătură cu programele dedicate acestora şi, cu siguranţă, de o simplificare a accesării acestor fonduri, ca în cazul tuturor măsurilor de ajutor financiar de la Uniunea Europeană. Trebuie organizate dezbateri şi mese rotunde la care să fie invitaţi şi ascultaţi aceşti producători români, cum este cel care a început să-şi vândă producţia în aprozarele mobile din Capitală. Pentru că închiderea supermarketurilor la sfârşit de săptămână, despre care s-a discutat aici, în Parlament, nu ştiu dacă este acum o soluţie viabilă, câtă vreme nu avem certitudinea că producătorii români pot asigura necesarul de produse de care cumpărătorul român are nevoie. Însă, categoric, putem ajunge în timp la acest deziderat, pentru că România trăieşte un paradox: putem hrăni 80 de milioane de persoane, dar importăm masiv hrană. Şi adaug aici că este nevoie de regândirea sistemului de impozitare a veniturilor din agricultură, deoarece orice ajutor oferit producţiei autohtone înseamnă, de fapt, un ajutor pentru noi toţi, consumatorii români. Vă mulţumesc. Deputat Ion Bălan, PSD Tulcea. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pentru domnul deputat Mircea Lubanovici şi se pregăteşte domnul deputat Marian Avram. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru stenogramă, doresc să mai anunţ că astăzi voi mai depune în scris încă două declaraţii politice, iar declaraţia cu care aş vrea să vă atrag atenţia în dimineaţa aceasta am intitulat-o: "Constrângerile bugetare, prima dovadă a minciunilor electorale." Onorat prezidiu, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mărturisesc că supeficialitatea şi aroganţa cu care Guvernul gestionează treburile ţării încă sunt, pentru mine, motive de stupoare şi îngrijorare. După circul destrămării alianţei de guvernare, iată că acum guvernanţii ne oferă spectacolul erorilor de redactare a priorităţilor de guvernare. Consider inadmisibil ca documentul oficial ce justifică acţiunile de guvernare să conţină greşeli atât de grave. Cum pot fi considerate erori de redactare, stimaţi guvernanţi, scăderea salariului minim pe economie sau privatizarea minoritară a CFR Marfă? Aţi reuşit încă o dată să ne arătaţi dezinteresul şi lipsa de preocupare cu care abordaţi actele de administrare; ne-aţi arătat încă o dată cum lipsa de profesionalism şi seriozitate vă caracterizează din plin. Stimaţi guvernanţi, graba cu care se redactează un document nu e o scuză pentru realizarea de greşeli cu un impact atât de mare pe plan economic şi social. Se pare că reţeta preluării de texte funcţionează şi în Cabinetul Ponta III în detrimentul lucrului bine făcut. Şi totuşi, care sunt priorităţile noului Guvern? Aflăm că majoritatea promisiunilor în baza cărora aţi fost aleşi - reducerea CAS-ului, scutirea impozitului pe profitul reinvestit, diminuarea TVA-ului - vor intra în atenţia dumneavoastră "dacă va permite cadrul fiscal-bugetar. Iată cum măsurile pe care le susţineaţi puternic din opoziţie în urmă cu câţiva ani le amânaţi acum până când vor exista condiţii optime. Dacă economia merge atât de bine sub conducerea voastră, de ce aveţi constrângeri bugetare atât de mari pentru a vă pune în aplicare promisiunile cu care aţi câştigat alegerile? Să fie oare pentru că acum mai importante sunt cadourile pentru baronii locali? Vă mulţumesc. Sunt deputatul Mircea Lubanovici, deputat PDL, Colegiul nr.3 Diaspora. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Marian Avram, se pregăteşte domnul deputat Florin Urcan. |
|
|||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi. Declaraţia politică de astăzi se numeşte: "Alimente sănătoase sau periculoase?" Integrarea europeană, globalizarea au făcut ca circulaţia şi desfacerea alimentelor să fie mai facilă, reducând semnificativ controlul autorităţilor statale sau europene în favoarea responsabilizării producătorului. Producătorul are responsabilitate pentru conformitatea produsului pus în consumul public. În acest context, constatăm că, în goana după profit şi volum mare de vânzări, scad calitatea şi standardele de siguranţă ale produselor alimentare din consumul public. Introducerea în exces în alimente de aditivi, adjuvanţi şi chiar substituenţi scad valoarea calitativ nutriţională a alimentului. Pe de altă parte, ajung în consum produse la limita valabilităţii sau cu termen de valabilitate depăşit, reetichetate, reambalate şi puse în consum public. Soluţia pentru a avea alimente sănătoase vine din responsabilizarea şi noi planuri de acţiune a autorităţilor competente, vameşi, poliţia de frontieră, inspectori fiscali, inspectori veterinari şi inspectori ai Protecţiei Consumatorului. Planul de acţiune ar trebui să cuprindă: controlul trasabilităţii produselor de la producător la consumator, de exemplu laptele materie primă din Ungaria, adus la procesare în România poate fi lapte praf reconstituit; verificarea, prin sondaj, la punctele de frontieră privind marfa declarată în documente şi realitatea faptică din mijlocul de transport, de exemplu, se pot transporta din Polonia ouă pentru industrializare fără marcare, fără termen de valabilitate şi ajung în reţeaua de magazine ouă pentru consum, etichetate, marcate şi ambalate ca fiind proaspete, cu termen de valabilitate de 28 de zile; prin controlul transporturilor declarate tranzit prin România şi care nu se mai găsesc ca fiind ieşite din România, de exemplu, Comisia Europeană cere autorităţilor române să găsească peste 500 de camioane care au fost declarate tranzit şi care au dispărut din evidenţe; controlul prin examen de laborator al conformităţii şi calităţii produselor pe lanţul alimentar, suplimentar faţă de metale grele, radioactivitate, substanţe hormonale şi antibiotice; prin inspecţii documentare ale autorităţilor române, cu avizul Comisiei Europene, la producătorii din ţări membre sau producători din ţări extracomunitare la care s-au constatat deficienţe la produsele comercializate pe piaţa românească; prin campanii naţionale de informare a consumatorilor privind norme de etichetare, ambalare şi de calitate. Sper ca aceste considerente să ducă la prezenţa pe piaţa românească a unor alimente mai sănătoase. Deputat Marian Avram, Colegiul nr.2, Tulcea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Urcan, se pregăteşte domnul deputat Sorin Avram Iacoban. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Astăzi voi susţine o declaraţie politică denumită: "Trocul politicienilor nu are ce căuta în activitatea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş." Doresc, pe această cale, să semnalez o situaţie inacceptabilă, impardonabilă şi de neconceput, referitoare la imixtiunea gravă a trocului politicianist şi a lucrăturilor pe sub masa politicului, practicate de actualii guvernanţi - USD-UDMR - care au ca obiect activitatea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. UMF Târgu Mureş este o universitate de top şi trebuie să fie percepută ca una dintre instituţiile etalon ale judeţului Mureş, un veritabil punct de reper în activitatea educaţională şi de cercetare universitară din ţara noastră, chiar din Europa, cu care noi toţi trebuie să ne mândrim. Nu trebuie să distrugem, ci trebuie să creăm şi să facilităm toate oportunităţile posibile pe care această universitate cu tradiţie să le poată accesa în vederea organizării şi desfăşurării activităţii, într-un mediu academic care este deja tot mai elitist şi concurenţial. În municipiul Târgu Mureş există deja demarate proiecte care reprezintă o formulă clară de succes, în care mediul universitar - de cercetare chiar - mediul economic intern şi internaţional şi administraţia publică locală formează, în comun, vectorii creării unui pol de dezvoltare care pot recontura întreg judeţul pe harta Europei. Nu putem rata o asemenea şansă. Din nefericire, asistăm astăzi, prin semnarea protocolului încheiat între Ponta şi UDMR, la distrugerea fără echivoc a oricărei perspective de plusvaloare, prin simplul fapt că politizarea exacerbată, făcută doar cu interesul de a mai răcori marile mici orgolii ale unor lideri interesaţi şi introvertiţi, va îndepărta viitorii studenţi la a mai accesa serviciile educaţionale ale acestei universităţi etalon, trimiţând-o spre derizoriu. O naţiune renaşte prin educaţie de calitate şi cercetare, un judeţ renaşte prin educaţie de calitate şi cercetare, iar mediul politic şi administrativ trebuie să contribuie la acestea cu tot ceea ce înseamnă construcţie, nu distrugere, oportunitate, nu îndepărtare, progres, nu eşec. Cei de la Universitate ştiu cel mai bine ceea ce este de făcut, ei singuri îşi hotărăsc drumul propriu pe care merg, strategia pe care o vor urma în ceea ce priveşte dezvoltarea pe termen mediu şi lung a ofertelor şi serviciilor prestate, iar studenţii care le vor accesa vor ca acestea să fie de calitate maximă, indiferent de limba în care sunt exprimate. UMF Târgu Mureş atrage studenţii prin valorile pe care le creează, prin calitatea actului educaţional şi de cercetare, iar nu prin limbile vorbite, politicienii dispuşi la jocuri de culise şi aranjamente meschine trebuie să accepte aceste lucruri. Transmit un apel public tuturor politicienilor care au negociat astfel de protocoale, primului-ministru Victor Ponta, să lase Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş să-şi ia singură deciziile privind propriul viitor şi să retragă de urgenţă orice imixtiune politicianistă ce poate aduce grave atingeri activităţii şi viitorului universităţii. Trag un semnal de alarmă prin faptul că nu vreau şi nu doresc ca generaţiile viitoare să ne facă pe toţi părtaşi sau coautori la distrugerea unei instituţii de top a învăţământului şi cercetării româneşti. Somez public: Stopaţi trocurile politicianiste ce au ca obiect UMF Târgu Mureş! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Avram Iacoban şi se pregăteşte domnul deputat Roşca Laurenţiu Ţigăeru. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru stenogramă aş dori să spun că astăzi am depus două declaraţii politice, dintre care una, cea pe care v-o expun în faţa dumneavoastră: "Traian Băsescu naufragiază constituţionalismul din România." Dragi colegi, Deşi se află la ultimele luni de mandat, Traian Băsescu recidivează, încălcând încă o dată Constituţia şi confundând România cu propria feudă. Nu ştim dacă preşedintele a făcut declaraţiile de zilele trecute în nume propriu sau, însă prin faptul că are atribuţii în ceea ce priveşte relaţiile externe ale statului român ni se par cam hazardate declaraţiile care-l transformă pe preşedintele de două ori suspendat al României în principalul activist militant al Partidului Popular European. Nu negăm faptul că Traian Băsescu are o datorie politică faţă de Partidul Popular European, care l-a impus poporului român în fruntea ţării, deşi peste 7 milioane de alegători au votat o Românie fără Traian Băsescu. Prin faptul că încă preşedintele României doreşte ca poziţia Domniei Sale să se confunde cu poziţia oficială a statului român se aduc grave deservicii României în plan internaţional. Evident că am înţeles exact ce a făcut Partidul Popular European în timpul crizei, evident că înţelegem dorinţa dumneavoastră de a vă îmbarca în nava Partidului Popular European alături de formaţiuni minuscule şi obscure după ce aţi naufragiat PDL-ul. Cunoaştem faptul că sunteţi foarte mulţumit şi îndatorat faţă de comisarul Barroso pentru asistenţa acordată României în această criză. Dar, domnule Traian Băsescu, cine a guvernat criza din România şi cine nu a fost capabil să gestioneze situaţia de criză din Europa? Am înţeles că dumneavoastră vă doriţi ca, după alegerile pentru Parlamentul European, alegeri pe care insistaţi că trebuie să le câştige PPE-ul, să se creeze cadrul necesar pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri, aşa cum e normal. Vă reamintesc că, din 2005, aţi avut tot timpul pentru crearea cadrului necesar în ceea ce priveşte acest deziderat just, în acelaşi fel în care şi Partidul Popular European a avut, din 2009, aceleaşi pârghii. Declaraţi din nou, spre stupefacţia tuturor, că nu vedeţi altă formaţiune politică în afară de PPE capabilă să creeze locuri de muncă, creştere economică şi să iubească Europa unită. De asemenea, insistaţi că PPE-ul a fost partidul care şi-a asumat criza având forţa şi inteligenţa să treacă Europa pe malul celălalt al crizei. Domnule Băsescu, Evident că şi-a asumat criza, deoarece dumneavoastră şi partenerii dumneavoastră de politică europeană aţi fost tocmai izvorul crizei economice din România, respectiv din Europa. Nu Partidul Popular European, prin asistenţa pe care a acordat-o României în timp de criză a adus creştere economică a ţării, ci faptul că românii s-au coalizat şi au hotărât îndreptarea guvernării ţării către formaţiuni politice care să nu aibă calitatea de yes-man la ordinele de la Cotroceni. Ni s-ar fi părut civilizat, chiar dacă aceasta nu este un atribut specific dumneavoastră, să aveţi un discurs mai raportat la realităţile politice din România şi din Europa. Domnule Traian Băsescu, Cu toţii ne-am fi aşteptat să declaraţi că Partidul Popular European este partidul care şi-a asumat criza pentru că această criză a fost rezultatul politicii sale. Ne-am fi aşteptat să declaraţi că datorită falimentului strategiei partidelor al căror diriginte aţi fost să lăsaţi actualul Guvern să-şi ducă treaba la bun sfârşit. Ne-am fi aşteptat să declaraţi că dumneavoastră, în calitate de mediator între puterile statului, militaţi ca drepturile cetăţeanului să se închine în faţa drepturilor oligarhilor portocalii pe care tot dumneavoastră i-aţi creat, dar cărora dumneavoastră, mai nou, le-aţi schimbat eticheta în populari. Şi nu în ultimul rând ne-am fi aşteptat să declaraţi... |
|||||
|
|
Aţi depăşit cele trei minute. |
|||||
|
|
...că vă asumaţi eşecul strategiei de distrugere a Guvernului Ponta şi, ca atare, să aveţi onoarea, deşi nu e specific pentru dumneavoastră, de a vă da demisia. Ruşine, domnule preşedinte, pentru că nici măcar în ceasul al doisprezecelea nu aţi înţeles că nu vă mai puteţi impune cu forţa politicile dictatoriale poporului român şi că nu mai puteţi struni, aşa cum o făceaţi cu succes altă dată, gândurile înaintate spre libertate şi constituţionalism ale fiecăruia dintre noi. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Invit, din partea Partidului Naţional Liberal, de data aceasta din partea opoziţiei, sper că nu pentru mult timp, pe domnul deputat Roşca Laurenţiu Ţigăeru. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu Ţigăeru Roşca: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Voi prezenta azi o declaraţie politică care se numeşte: "Interesul naţional, mai presus de lupta politică." Nu cu mult timp în urmă, Uniunea Social-Liberală, poate cel mai amplu proiect politic al României din ultimul deceniu, s-a destrămat. Multe adevăruri le-am spus noi, liberalii, despre sfârşitul acestei alianţe, despre incapacitatea premierului Victor Ponta de a respecta o înţelegere politică. S-a discutat intens în ultimele săptămâni despre modul în care social-democraţii ne-au forţat să punem punct acestui proiect politic în care românii şi-au pus mari speranţe, dar nu în ultimul rând toată clasa politică din ţara noastră. Însă nu întotdeauna lucrurile au stat aşa. În ultimii 25 de ani au existat cel puţin două momente importante în care partidele politice din România au reacţionat consensual: aderarea României la structurile Nord-Atlantice, precum şi aderarea la Uniunea Europeană. Emblematică este declaraţia de la Snagov, din 1995, semnată de toate partidele politice. La finalul celor 105 zile de lucru Comisia de Fundamentare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Economică concluziona: "Este un progres pentru România şi este un lucru extraordinar care s-a întâmplat astăzi." Apropierea Bulgariei şi a Ungariei de Rusia, criza din Ucraina, dar şi faptul că Moldova a semnat de curând Tratatul de Asociere cu Uniunea Europeană, toate aceste elemente fac ca atenţia investitorilor strategici din regiune să se concentreze asupra României, singurul stat stabil din regiune, aproape deloc influenţat de Moscova. Ne aflăm din nou în faţa unui moment istoric, în care avem nevoie de o nouă declaraţie comună a tuturor forţelor politice, o declaraţie de renaştere a României, şi de redresare a ei generală. Este imperativ să arătăm acum lumii întregi că nu vom opri lupta împotriva corupţiei, toate forţele politice din România se angajează ferm să respecte independenţa justiţiei, că politica externă se stabileşte pentru următorii 20 de ani. Astfel, dragi colegi, vă invit pe toţi să ne schimbăm modul de a face politică în România. Vă invit să ne concentrăm asupra tuturor domeniilor de activitate şi asupra interesului naţional care, în opinia mea, va trebui să schimbe România. Vă invit să aderaţi la acest proiect. Mulţumesc. Laurenţiu Ţigăeru Roşca, deputat - Partidul Naţional Liberal. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe doamna deputat Cătălina Ştefănescu şi se pregăteşte domnul deputat Tudor Ciuhodaru. |
|
|||
|
|
Doamna Elena Cătălina Ştefănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Obiectul declaraţiei mele este: "Guvernul Ponta merge mai departe cu Programul de guvernare asumat în 2012". Stimaţi colegi, Distinşi parlamentari, Evoluţiile politice din ultimele săptămâni au schimbat total scena politică, însă nu şi angajamentele pe care Guvernul Ponta şi Partidul Social Democrat şi le-au asumat în faţa electoratului. Polemica pe marginea acordului politic între partidele care sprijină astăzi Guvernul şi Programul de guvernare trebuie să fie stopată. Populaţia României are dreptul să cunoască faptul că Guvernul Ponta merge înainte, că măsurile luate până acum au dat roade şi au creat premisele pentru noi măsuri guvernamentale de anvergură. Astfel, astăzi putem spune că cea mai mare realizare a României şi a Guvernului condus de Victor Ponta este faptul că ţara noastră se plasează în topul celor mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, iar producţia agricolă şi cea industrială au înregistrat un trend crescător. Mai mult, în ultimul an au fost create 80.000 de locuri de muncă stabile, iar inflaţia este la recordul minim de 1.06%. În timp ce gradul de absorbţie a fondurilor europene s-a mărit de patru ori, s-au plătit datoriile pentru medicamente şi arieratele autorităţilor locale. Toate aceste performanţe au dus la cea mai importantă schimbare din peisajul socio-economic: creşterea pensiilor şi a salariilor şi mărirea venitului minim garantat. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. În 2014 şi 2015, Programul de guvernare asumat în 2012 de către partidele care au câştigat încrederea a 70% din populaţie va continua. Reducerea impozitelor şi taxelor este cel mai important anunţ făcut de Guvernul Ponta: cota unică va rămâne în vigoare, însă impozitarea muncii se va face diferenţiat cu 8%, 12% şi 16%. Mediul de afaceri va fi stimulat prin reducerea CAS şi scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, iar reducerea TVA va fi aplicată şi la alte alimente de bază. Noua schemă de garanţii pentru IMM-uri, în valoare de 2 miliarde de lei, cumulate cu ajutoarele de stat fac ca 2014 să fie primul an în care se respectă prevederea ca 0,4% din PIB să fie alocat stimulării IMM-urilor. Aş vrea să atrag atenţia asupra unei măsuri guvernamentale extrem de importante pentru antreprenoriat - acordarea de facilităţi fiscale pentru firmele care creează minimum 20 de locuri de muncă noi. Faptul că Guvernul se angajează să suporte jumătate dintre cheltuielile salariale pentru locurile de muncă nou create deschide drumul spre crearea de firme, start-up-uri şi astfel se creşte gradul de angajare a tinerilor intraţi pe piaţa muncii direct de pe băncile facultăţii. Producătorii agricoli sunt sprijiniţi prin subvenţii în valoare de 2,1 miliarde de lei. Împrumuturile nete de 4 miliarde RON în prima jumătate a anului 2014 şi de 3 miliarde RON în a doua jumătate a anului 2014 vor avea ca scop creşterea investiţiilor publice şi, ca efect secundar, creşterea economică. Însă poate cel mai important angajament al Guvernului faţă de români este creşterea pensiilor cu 3,76%, creşterea salariului minim cu 12,5%, creşterea venitului minim garantat cu 4,5%, creşterea ţintită a salariilor bugetarilor, medicilor rezidenţi şi profesorilor debutanţi. Cred cu tărie că unul dintre rolurile cele mai importante ale parlamentarilor, fie ei din opoziţie sau din băncile puterii, este să transmită încredere populaţiei, să meargă în colegii şi să preia doleanţele românilor, dar în acelaşi timp să îi asigure că interesele acestora sunt reprezentate la nivel legislativ şi executiv. Indiferent de evoluţiile de pe scena politică, populaţia trebuie să se simtă în permanentă siguranţă. Românii şi-a exprimat în repetate rânduri dezinteresul faţă de jocurile politice, însă este important ca aceştia să afle direct de la deputaţii şi senatorii care îi reprezintă că scopul final trebuie să rămână întotdeauna buna guvernare, prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru şi se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Udrişte. Domnule deputat Ciuhodaru, aveţi cuvântul. Dumneavoastră sunteţi la putere sau în opoziţie, să ştiu unde să vă încadrez. |
|
|||
|
|
O să aflaţi. Domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Solicit astăzi Parlamentului României, în lumina evenimentelor de ieri de la Târgu Mureş, adoptarea unui proiect de hotărâre prin care să se condamne orice act ce încalcă articolul 1 şi articolul 13 din Constituţia României. Vă reamintesc că românii nu au votat UDMR. Şi chiar dacă nu au votat UDMR, premierul îi bagă astăzi la guvernare. Crede că am uitat că au tăiat şi salariile şi pensiile şi au susţinut fără rezerve guvernarea PDL în închiderea spitalelor. Nu-mi amintesc ca în Programul USL să fie vreo vorbă referitoare la cooptarea UDMR-ului la guvernare. Am aflat însă prin vocea unor lideri politici că, fără limba cântarului UDMR, nici nu e reformă în ţară şi nici nu există progres. Aşa îşi face UDMR intrarea oficială la guvernare. Uniunea poate să-şi asume rolul la guvernare în condiţii corespunzătoare. Concret, pe lângă posturile de vicepremier, miniştri, secretari de stat şi funcţii în administraţia locală, se solicită şi rezolvarea problemelor restante din planul UDMR. În primul rând, înfiinţarea Universităţii de medicină în limba maghiară la Târgu Mureş, prevăzută de trei ani în Legea educaţiei naţionale şi pentru care, surpriză, Guvernul Ungureanu a fost demis. Urmează folosirea simboluri naţionale, în condiţiile în care multe primării conduse de maghiari au fost date în judecată pentru arborarea steagului secuiesc. Iar elevii români sunt obligaţi să poarte uniforme cu simbolurile care nu reprezintă România. Nu au fost uitate celelalte prevederi din protocolul semnat în 2012, revizuirea Constituţiei, reorganizarea teritorială şi reglementarea drepturilor culturale. Îi reamintim premierului că articolul 1 din Constituţia, încă neatinsă a României, prevede că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Rămâne întrebarea: cât veţi vinde din această ţară pentru a rămâne la putere? Este incredibil cum îi trădează pe români şi sapă la temelia statului român nişte politicieni extremi de slabi, doar pentru a rămâne la putere. Să chemi la guvernare chiar pe cei care macină pilonii statului român? Să le mai şi satisfaci toate pretenţiile, mi se pare o sinucidere naţională. Eu voi susţine mereu doar valorile româneşti, istoria românească, veniturile românilor, capitalul românesc, industria şi agricultura românească şi tot ceea ce înseamnă resursele acestui popor, excluzând din start orice alianţe cu cei care au făcut şi fac rău intereselor românilor. De aceea, vă solicit încă o dată să adoptaţi acest proiect de hotărâre. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, am înţeles şi eu ce aripă sunteţi în PP-DD. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Udrişte şi se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi şi colege deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi a fost determinată de problemele pe care le întâmpină asociaţiile de proprietari din toată România şi nu numai din colegiul din care fac parte, acela numindu-se Colegiul 25 din Cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Aşa că declaraţia este intitulată: "Asociaţiile de proprietari au nevoie de sprijinul nostru". Aş dori să aduc în atenţia Domniilor Voastre o propunere legislativă care a fost iniţiată şi înregistrată în Parlamentul României anul trecut. Este vorba despre modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. La sfârşitul anului trecut, Senatul a respins această propunere legislativă. Camera Deputaţilor este însă Cameră decizională. Normele legale privind asociaţiile de proprietari permit încheierea de contracte sau convenţii civile pentru angajarea persoanelor care desfăşoară activităţi administrative. Cu toate acestea, din cauza unei legislaţii care lasă loc interpretării, asociaţiile de proprietari sunt sancţionate în cazul în care încheie contracte sub forma convenţiilor civile. Legislaţia în domeniul asociaţiilor de proprietari, Legea nr.230/2007, respectiv Hotărârea Guvernului 1588/2007, precum şi prevederile incidente din Codul Civil şi Codul Fiscal, permit încheierea de contracte/convenţii civile pentru angajarea administratorului şi a personalului de serviciu. În această situaţie, considerăm ilegală şi abuzivă sancţionarea asociaţiilor de proprietari care au încheiat convenţii civile cu persoanele care desfăşoară diferite activităţi pentru respectivele asociaţii, în condiţiile în care Inspectoratele Teritoriale de Muncă nu ţin cont de niciuna dintre aceste prevederi, dând o anumită interpretare textelor din lege incidente. Propunerea legislativă despre care fac vorbire are drept scop clarificarea acestor interpretări diferite ale legislaţiei actuale şi acordarea posibilităţii asociaţiilor de proprietari să încheie cu personalul administrativ convenţii civile, contracte de administrare şi contracte de colaborare. Consider aplicarea sancţiunilor un abuz din partea statului. Contractele încheiate de asociaţiile de proprietari au presupus inclusiv plata taxelor şi impozitelor aferente şi au fost realizate în baza prevederilor Legii nr.230/2007, ale Hotărârii de Guvern nr.1588/2007, ale Codului Civil şi ale Codului Fiscal. Asociaţiile de proprietari nu au posibilităţi financiare necesare pentru a susţine nivelul costisitor ce decurge din încheierea contractelor de muncă. De aceea, nu înţeleg şi nu sunt adeptul obligativităţii încheierii acestora, atât timp cât celelalte categorii de contracte sunt supuse la rândul lor normelor legale de taxare. Asociaţiile de proprietari dovedesc că oamenii pot crea forme de colaborare fără intervenţia statului. Încurajez şi susţin orice formă de asociere privată. De aceea, consider ca fiind oportună şi necesară iniţiativa colegilor mei şi vă invit pe toţi să acordăm un vot favorabil. Având în vedere situaţia economică şi socială actuală, precum şi creşterile prognozate de tarife la energie, gaze, utilităţi şi altele apreciem că măsurile de simplificare şi reducere a costurilor de administrare a imobilelor de locatari sunt esenţiale pentru a sprijini categoriile vulnerabile de populaţie pentru a depăşi perioada actuală şi de perspectivă, extrem de dificile. Iniţiativa legislativă a fost promovată în urma consultărilor cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Încă din campania pentru alegerile parlamentare din anul 2012 m-am declarat un aliat al asociaţiilor de proprietari şi le-am promis tot sprijinul meu. Am continuat să am întâlniri cu membrii asociaţiilor de proprietari din colegiul pe care îl reprezint. De aceea, le mulţumesc colegilor care au promovat această iniţiativă legislativă şi mă alătur demersului acestora. Vă mulţumesc. Gheorghe Udrişte, deputat de Bucureşti. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Aurelian Mihai şi se pregăteşte domnul deputat Viorel Blăjuţ. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! "Guvern de primăvară politică" Modificările de natură politică din România ultimelor două săptămâni au avut ca rezultat un nou guvern, în urma desfiinţării Uniunii Social-Liberale! Acest lucru a adus cu sine un nou cabinet guvernamental denumit în mass-media "Guvernul Ponta III". Pentru noi, cetăţenii români din diaspora, modificarea principală este adusă de un nou ministru pentru Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, în persoana domnului Bogdan Stanoevici, audiat săptămâna trecută de către deputaţii şi senatorii din Comisiile pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Consider personal ca activitatea departamentului de anul trecut este una care a lăsat mult de dorit la nivelul aşteptărilor românilor din diaspora, cu toate că părea un început de colaborare promiţător, fie între instituţia amintită şi comunităţile de români din diaspora, fie dacă discutăm de colaborarea care aproape nu a existat între aceeaşi instituţie şi Comisia pentru comunităţile românilor din afara graniţelor ţării, din Camera Deputaţilor, cel puţin, comisie din care fac parte. Consider, de asemenea, că există foarte multe lipsuri legate de situaţia prezentă fie în mediul consular, aşa cum îmi transmit şi cetăţenii, poate cea mai apăsătoare şi neplăcută situaţie fiind cea legată de nivelul ridicat al taxelor consulare. Dat fiind acest lucru, am încercat promovarea acestei idei legate în speţă de modificarea Legii nr.198/2008 privitor la taxele consulare, am iniţiat chiar o petiţie în reţelele sociale cu privire la acest aspect. Totuşi, cum spuneam, există încă foarte multe lucruri, pe care statul român ar trebui să le facă cu privire la cetăţenii români din diaspora, şi anume: susţinerea în continuare a reducerii taxelor consulare, deschiderea de unităţi şcolare cu predare în limba română pe lângă ambasade şi consulate, uşurarea procurării documentelor de identitate şi a altor documente oficiale, legislaţie în favoarea investitorilor cetăţeni români care doresc să se repatrieze pentru înfiinţarea de afaceri mici şi mijlocii, sprijin pentru presa de limba română de peste hotare, un proiect eficient însoţit de un pachet legislativ pe măsură pentru cei care aleg să se reîntoarcă definitiv acasă, deschidere de noi consulate, noi departamente în consulate, înfiinţarea biroului traducătorului public în consulate, mărirea personalului consular în consulatele noastre de peste hotare, cele mai importante, unde volumul de activitate este intens, personal consular până în 2016 în proporţie de 50%, în principalele ţări de emigraţie, format din cetăţeni români care au o permanenţă de minim cinci ani în ţara respectivă şi de minim trei ani în localitatea/zona în care se află misiunea diplomatică, obligativitatea ca în misiunile diplomatice să se comunice numai în limba română, indiferent de serviciile conexe din misiunea diplomatică, în servicii cum ar fi de asemenea cele de asigurarea ordinea, pazei, protecţiei, curăţenia şi alte aspecte care ne interesează. Noul guvern trebuie să ţină cont de situaţia disperată în care se află cetăţenii săi departe de România, mulţi dintre aceştia neavând un loc de muncă stabil, fie că vorbim de cetăţenii din Spania, Italia, Marea Britanie, Franţa, Germania sau de pretutindeni. În cadrul Consiliului consultativ interinstituţional organizat luna trecută la Ministerul de Externe, am subliniat aspecte asemănătoare celor enunţate mai sus, chiar am insistat asupra necesităţii ca în comunităţile cele mai importante unde se află cetăţeni români, care astăzi formează familii mixte, biserica să poată înfiinţa inclusiv cimitire cu specific religios comunităţii existente, de pildă, cimitire ortodoxe, lucru apreciat de către cei prezenţi ca real şi de interes comun. Iată câteva dintre temele pe care ar trebui să le abordeze noul guvern, pentru că dispune de pârghiile necesare aplicării a 99% din ceea ce propun, numai să existe voinţa şi aici sper să avem parte de o surpriză, fiind un an electoral şi nu numai din acest motiv, parte din aceste propuneri să devină realitate. Nu există "nu se poate" în acest caz. Personal, dacă noul ministru îmi va solicita ajutorul în colegiul pe care îl reprezint, îl asigur că va avea parte de un partener serios în tot aceea ce favorizează cetăţenii români din diaspora. Sper ca noua conducere a instituţiei să nu îşi concentreze eforturile doar în organizarea de spectacole sau activităţi culturale, ci să răspundă aşa cum se cuvine ecourilor venite din partea unei populaţii care încă mai aşteaptă să fie nu numai auzită, ci şi ascultată. Oricine, de la colegii deputaţi şi până la cetăţenii din afara ţării în actualul legislativ, va avea parte de sprijinul meu, în limitele mandatului pe care îl exercit, dacă mi se adresează pentru a găsi şi profita de oportunităţile pe care le vom identifica în obţinerea de rezultate pozitive pentru cetăţenii români din diaspora. Aurelian Mihai, deputat pentru Europa de Vest. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Viorel Blăjuţ şi se pregăteşte doamna deputat Cristina Nichita. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei politice de astăzi este: "Mai avem reformă în sănătate?" Şi, pentru stenogramă, am să mai depun o declaraţie în scris: "Un proiect de succes". Stimate domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Nu cu multă vreme în urmă, atrăgeam atenţia că educaţia şi sănătatea nu trebuie să facă obiectul experimentelor politice. Considerate de toate guvernele din ultimii 25 de ani drept priorităţi naţionale, educaţia şi sănătatea au ajuns totuşi domeniile cele mai suferinde ale societăţii româneşti. Poate şi pentru că, în tot acest sfert de secol trecut de la Revoluţia din 1989, ni s-a tot vorbit de strategii, reforme, soluţii etc. care nu au fost duse niciodată până la capăt. Pe linia obişnuită, şi în ultimii 2 ani de când USL a preluat guvernarea, ni s-a vorbit de o amplă reformă a sistemului sanitar. Ba chiar s-au făcut şi câteva dezbateri publice pe această temă. Ba chiar s-au cheltuit sume frumoase de la bugetul central pentru a populariza principiile acestei reforme. Ba chiar s-au luat şi anumite măsuri foarte costisitoare cu scopul de a ameliora situaţia din sistemul sanitar. Acum, în contextul în care PNL s-a retras de la guvernare şi Ministerul Sănătăţii a ajuns la PSD, apare întrebarea: ce se va alege de reforma sistemului medical? Mă refer la reforma iniţiată de domnul Eugen Nicolăescu. Deja au apărut voci chiar de la putere care critică aproape tot ce s-a făcut în ultimii 2 ani, deja ni se spune că acel card de sănătate, proiect care a consumat milioane de euro, este complet inutil, de vreme ce el va fi oricum înlocuit de buletinele cu cip, care vor conţine exact aceleaşi informaţii. Deja se fac presiuni ca unele dintre măsurile luate în ultimii doi ani să fie anulate. Să înţelegem din toate aceste semne că vechea reformă a murit şi că ni se pregăteşte o nouă reformă? Domnilor guvernanţi, nu vă mai bateţi joc de sănătatea românilor. Deputat de Iaşi, Viorel Blăjuţ. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe doamna deputat Cristina Nichita şi se pregăteşte domnul deputat Virgil Guran. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa! Voi da astăzi citire declaraţiei politice: "Premierul Victor Ponta - garanţia continuării reformelor promise" şi voi mai depune la secretariat declaraţia politică: "Gala modelelor feminine adevărate". "Premierul Victor Ponta - garanţia continuării reformelor promise" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Constat cu uimire şi tristeţe că asistăm în aceste zile la un fel de maraton al acuzelor de trădare, la o escaladare a folosirii fără de înţelepciune a invectivelor, la o retorică liberală bizară, în care apar din nou cuvinte, precum fesenişti sau comunişti. Oare asta să fie menirea noastră? Oare asta trebuie să facem pentru majoritatea care ne-a trimis în Parlament? Cu siguranţă, nu. Ca marea majoritate a colegilor din PSD am fost tristă atunci când ruperea USL a devenit un fapt de care să nu se mai poată îndoi nici măcar aceia cu o mare doză de idealism şi care îşi doreau continuarea alianţei, fiindcă scopul nostru de a trece în istorie "regimul Băsescu" nu s-a împlinit încă. Lupta cu un sistem de gândire şi de acţiune politică, de guvernare prin megafoane şi petarde nu s-a încheiat, cu Traian Băsescu şi cu cozile lui de topor nu te poţi însă lupta din opoziţie. Ai nevoie de mecanismele instituţionale care să contracareze acţiunile sale. Dincolo de această afirmaţie, nu doresc însă să-i judec mai mult pe colegii liberali. Îmi exprim doar speranţa că proiectele mari ale USL, modificarea Constituţiei şi regionalizarea, vor putea decurge normal, aşa cum le-am stabilit împreună. Am văzut multe afirmaţii în acest sens ale colegilor liberali şi nu pot decât să salut o asemenea atitudine care sperăm că se va şi concretiza. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, A fost să fie ca la începutul primăverii să avem un alt guvern. Nu e unul nou, fiindcă el continuă să facă tot ceea ce am promis că vom face în 2012. Premierul Victor Ponta este garanţia continuării reformelor promise şi a instituirii unui stat în care cetăţeanul să nu mai fie batjocorit de conducătorii săi, să nu mai afle de la televizor că trebuie să se împrumute cu zeci de miliarde de euro sau că-i scade salariul. Nu e nici un guvern vechi, fiindcă în noua echipă guvernamentală se află tineri meniţi a-i dinamiza activitatea şi de a o face mai creativă. Sperăm cu toţii să se dovedească un guvern bun şi eficient, atent la nevoile celor mulţi şi la provocările complicate, pe care politica externă ni le pune în faţă în aceste zile, la drumul european al României, dar şi la creşterea bunăstării noastre generale. Vă mulţumesc. Deputat Cristina Nichita, PSD Iaşi. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Virgil Guran şi se pregăteşte domnul deputat Dragoş Zisopol. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică despre "Rolul parlamentarului". A trecut un an şi jumătate de când am ajuns în Parlament, în urma unor alegeri, în urma unui proces în care am mers în faţa electoratului cu un program în care am crezut şi care credeam că va rezolva multe probleme pentru România. Pe parcurs, am văzut că acest program nu se realizează. Nu era o noutate, sunt atent la ceea ce s-a întâmplat în politică de vreo 25 de ani, niciun program nu a fost respectat. Am spus ca parlamentar că trebuie să sprijinim, să venim cu idei noi, să venim cu anumite proiecte. Am încercat acest lucru. Am venit cu proiecte. Dar aceste proiecte văd că nu se pot aplica. Mai de curând, un coleg de la PSD, într-o emisiune, mi-a dat o replică şi m-am deşteptat puţin. Când vorbeam despre anumite proiecte care nu se aplică, mi-a spus, domnule, trebuie să fii o voce puternică în Parlament pentru a putea să treacă un proiect. Şi atunci mi-am dat seama de realitate. Nu contează cât de deştept eşti, nu contează ce idei ai, nu contează că poţi veni cu o idee care să revoluţioneze economia românească sau societatea românească dacă nu ştii să faci cărţile în Parlament, dacă nu eşti aşa-zis "baron" al unui partid, n-ai nicio şansă. Mă întreb: vom reuşi vreodată să ne debarasăm de acest sistem în care doar relaţiile contează? Nu contează ce avem în cap, nu contează ce vrem să facem, nu contează loialitatea faţă de societate. Cred eu că trebuie să vină acest timp, pentru că, mai nou, vedem un nou program care s-a modificat puţin, într-adevăr, mai arborăm un steag, mai facem o universitate într-o limbă străină şi deja programul este foarte bun. Sunt convins că nici acest program nu se va respecta, sunt convins că se va veni din nou cu nu ştiu ce modificări în viitor, cu nu ştiu ce scuze, şi sunt convins că aceşti baroni ai partidelor mai continuă să vieţuiască şi continuă să influenţeze. Sper ca aceşti baroni să ajungă acolo unde le este locul, probabil, în evul mediu. Vă mulţumesc. Deputat de Prahova, Guran Virgil. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Dragoş Zisopol şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Gudu. |
|
|||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Sărut mâinile! Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Astăzi vă aduc la cunoştinţă mesajul de mulţumire adresat membrilor Camerei Deputaţilor de către doamna Ioana Grosaru, soţia fostului nostru coleg deputat Mircea Grosaru. Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Îmi revine onoarea să că citesc, la rugămintea doamna Ioana Grosaru - soţia domnului deputat Mircea Grosaru - mesajul de mulţumire al Domniei Sale adresat membrilor Camerei Deputaţilor. "Mircea nu s-a gândit nicio clipă că viaţa lui se va sfârşit atât de brusc. Avea atâtea planuri... încât nu i-ar fi ajuns nici două vieţi. A fost obişnuit să ia totul asupra lui, cu convingerea că ceea ce face el face cel mai bine. Şi a făcut totul cu plăcere şi pasiune: în tinereţe, sport, fiind un talentat fotbalist, dar şi ca profesor de matematică, pregătind elevi cu bune rezultate, apoi, în a doua parte a vieţii lui, pornind într-o nouă direcţie, ca avocat, profesie ce avea să-i aducă multe satisfacţii, dar şi suferinţe pe care le-a înfruntat cu multă demnitate. În paralel, a făcut politică, fiind membru al Partidului Naţional Liberal încă din 1993, într-o perioadă chiar secretarul Organizaţiei judeţene Suceava. Având afinităţi cu etnia italiană s-a implicat cu trup şi suflet în activitatea şi viaţa acestei etnii şi a înfiinţat în 1994, în judeţul Suceava, prima organizaţie a acestei etnii, Asociaţia Italienilor din România RO.AS.IT. A reuşit, de-a lungul celor peste 20 de ani, să dezvolte organizaţia al cărui iniţiator şi preşedinte a fost, până la recunoaşterea de astăzi. Ca deputat al minorităţii italiene a căutat să stabilească un echilibru, gestionând cu pricepere şi înţelegere multiplele şi complexele probleme legate de etnia italiană din România. Era şi firesc, cu atâtea abordări din diferite domenii, să-şi facă prieteni, ce-i drept, numeroşi, dar evident şi duşmani, mai bine spus adversari, pentru că aşa-i lumea de când lume, nu se poate nici fără unii, nici fără ceilalţi. Acum când totul s-a sfârşit, când ultimele lui dorinţe, proiecte, dosare au rămas în suspensie, familia - soţia şi fiul - aduc mulţumiri tuturor. Au fost clipe deosebit de grele când prietenii şi adversarii deopotrivă ne-au fost aproape. Dorim să aducem mulţumirile noastre, ale familiei, tuturor prietenilor, colegilor de şcoală, coechipierilor, colegilor din Parlament, din Grupul pentru minorităţi şi din Comisia juridică, colaboratorilor şi reprezentanţilor din Departamentul pentru Relaţii Interetnice, membrilor din diferite comunităţi etnice din ţară ale grecilor, turcilor, tătarilor, romilor, maghiarilor, ucrainenilor, polonezilor, cehilor, croaţilor, sârbilor, albanezilor, rutenilor. Deosebite mulţumiri tuturor etnicilor italieni din ţară, aparţinători ai diferitelor organizaţii, precum şi membrilor RO.AS.IT din Bucureşti şi din ţară. Pentru cei care l-au cunoscut ca prieten, coleg, colaborator sau adversar, imaginea care rămâne este cea a unui om ambiţios, tenace, care făcea totul cu multă inteligenţă şi care nu ceda în faţa niciunui eşec, oricât de dur ar fi fost. Avea capacitatea să o ia de la zero, cu convingerea că va reuşi. Din partea familiei am dori să transmitem mulţumiri tuturor acelora care ne-au transmis condoleanţe în scris sau oral şi au fost alături de noi în cele mai triste clipe ale vieţii noastre, precum şi acelora care au rostit o vorbă bună de îmbărbătare. Tuturor acelora care au fost alături de noi în momente de grea încercare, dar şi celor care şi-au exprimat sincer regretele pentru fulgerătoarea dispariţie a celui ce a fost deputatul Mircea Grosaru, soţia şi fiul doresc să le mulţumească. Mulţumim colegilor din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, din Comisia juridică şi celorlalţi colegi deputaţi pentru mesajele de încurajare adresate nouă, celor rămaşi, şi pentru cuvintele de recunoştinţă şi recunoaştere a meritelor ce au consfinţit activitatea desfăşurată cu multă pasiune, conştiinciozitate şi dăruire de fostul lor coleg, deputatul Mircea Grosaru. Mulţumim colegilor de catedră, colegilor din echipele de fotbal care nu l-au uitat şi care, la finalul ultimei sale "reprize" pe acest pământ, l-au purtat pe umeri. Mulţumim oficialităţilor statului italian, începând cu preşedintele Republicii Italiene, cel care i-a acordat înalta distincţie italiană "Ordine della Stella della Solidarietá Italiana", ambasadorilor Stefano Ronca, Daniele Mancini, Mario Cospito şi actualului ambasador, Excelenţa Sa Diego Brasioli, cu care începuse o frumoasă colaborare; Directorului Institutului Italian de Cultură Sg. Enzo Peraro, preşedintelui INAS, Sg. Cesare Insinsola şi tuturor prietenilor italieni printre care îi amintim pe Sg. Maurizio Passerotti, consulul onorific al României în Trentino Alto Adige, şi cerem scuze celor al căror nume nu îl rostim aici, ar fi prea mulţi ... Mulţumiri aducem domnilor Francesco Rutelli, Francoise Bayrou, copreşedinţi ai Partidului Democrat European, Claudio Rossi şi tuturor noilor prieteni şi colegi din Partidul Democrat European al cărui membru era şi care îl aşteptau la Consiliul de la Bruxelles din 28 februarie a.c., unde îşi confirmase prezenţa în data de 7 februarie, coincidenţă fatidică - avea să fie ultima lui zi, aici, pe pământ. Recunoştinţa şi mulţumirile noastre se îndreaptă către preoţii Hoştiuc Gheorghe şi Hoştiuc Florin de la Biserica Ortodoxă Sfântu Gheorghe din Suceava, vechea şi cunoscuta biserică Mirăuţi, către arhiepiscopul Bisericii Catolice, Monseniorul Ion Robu, care a permis prezenţa reprezentantului său, Episcopul Valeriano Jacomeli, care a oficiat la slujba de înmormântare împreună cu preoţii ortodocşi. În încheiere, mulţumim, şi mulţumiri şi întreaga noastră recunoştinţă prietenilor de familie, membrilor comunităţii noastre, apropiaţi şi mai puţin apropiaţii care ne-au fost alături în cele mai grele momente din viaţă. Mulţumim chiar şi celor care în ultimele luni i-au ocupat timpul, celor care-i monitorizează pe demnitari corectându-i şi pedepsindu-i dacă greşesc, veghind ca aceştia să nu încalce legile ţării în slujba căruia sunt." Semnează, Ioana Grosaru, soţia celui care a fost Mircea Grosaru. Mulţumim pentru posibilitatea de a prezenta în plen acest mesaj domnului Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi dumneavoastră, celor prezenţi. Vă mulţumesc. Dumnezeu să-l odihnească! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu. Se pregăteşte deputat Iosif Moldovan, UDMR. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Educaţia, o prioritate naţională?" Doar 48,8% dintre elevii de clasa a VIII-a prezenţi la simularea evaluării naţionale au obţinut medii peste 5, respectiv 66,95% la limba română şi 30,4% la matematică. Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, s-a declarat nemulţumit de rezultatele de la simularea evaluării naţionale la clasa a VIII. Spunea: "Avem uşor sub 50% rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la română avem peste 60% care au reuşit să facă faţă subiectelor şi la matematică 30,4%, adică un procent extrem de mic pe subiecte de nivel mediu", a declarat ministrul Remus Pricopie, adăugând că subiectele au fost mai dificile faţă de anul trecut, dar până la nota 9 se puteau face uşor dacă elevii s-ar fi pregătit. Conform ministrului Remus Pricopie, simularea s-a desfăşurat atât de devreme pentru a fi timp "pentru intervenţii" până la examenul din vară. S-a constatat din aceste rezultate că gradul de mobilizare al elevilor a fost foarte scăzut. Ministrul Remus Pricopie a declarat că a trimis deja instrucţiuni pentru demararea unor discuţii în toată ţara referitor la rezultatele simulării. Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946, (reprezentând 94,7%) au participat şi la proba de limba română şi la cea de matematică. Dintre aceştia doar 86.893, adică 48,8%, au obţinut medii peste 5. Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasele a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ, 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj, 89,04%. Cea mai mare pondere a elevilor care au obţinut medii peste 5 a fost înregistrată în municipiul Bucureşti, 64,21%, urmat de judeţul Brăila, 60,42% şi judeţul Cluj, 59,18%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi, 34,18%, Caraş-Severin, 36,28% şi Tulcea, 37,95%. Situaţia dramatică din şcolile din Delta Dunării, unde în urma examenelor simulate ale evaluării naţionale s-a înregistrat un procent de promovabilitate de 0%. Este vorba de şcoli din localităţile Ceatalchioi, Pardina, C.A. Rosetti. O situaţie puternic ancorată într-o tristă realitate, având în vedere faptul că pe fondul populaţiei aflate într-o continuă scădere sunt şcoli în care mai învaţă doar o mână de elevi. Judeţul Tulcea se confruntă cu un deficit de cadre didactice titulare, iar actualul sistem de finanţare per elev, "banii urmează elevul", generează mari bătăi de cap atunci când vine vorba de plata salariilor. Este primul an în care cei 88 de elevi din şcolile din Delta Dunării, care au participat la simularea examenului de evaluare naţională, au dat probele în unitatea în care învaţă. Numărul redus al elevilor, dar şi al profesorilor, a făcut ca în toate unităţile şcolare din Delta Dunării să se practice sistemul de învăţământ simultan. Punctual, procentul de promovabilitate a simulării examenului de evaluare naţională a scăzut faţă de anul 2013, când a fost de 45,5%, faţă de 37,95% în anul 2014. Rezultatele de la evaluarea naţională din judeţul Tulcea stau sub zodia mediocrităţii, atât la catedră, cât şi în bănci, o delăsare extrem de nocivă, delăsare care a dus la situaţia înregistrată. Nelson Mandela spunea că "educaţia este cea mai puternică armă pe care o puteţi folosi pentru a schimba lumea", iar eu cred cu tărie în vorbele sale. Situaţia din învăţământul românesc este gravă. Educaţia este, după sănătate, bunul cel mai de preţ al unei ţări, mai puţin în România anului 2014. Atitudinea Guvernului Ponta faţă de educaţie reprezintă o prioritate naţională doar la nivel declarativ. Rezultatele de la evaluarea naţională vorbesc de la sine. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Practic, educaţia a rămas Cenuşăreasa bugetului, în condiţiile în care, în urma rectificării bugetare, guvernul a diminuat bugetul acestui minister cu 25 de milioane de euro. De aceea, domnilor guvernanţi, vă întreb dacă educaţia mai este o prioritate a Guvernului Ponta. Vasile Gudu, deputat PDL de Tulcea. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Iosif Moldovan. Se pregăteşte doamna deputat Tamara Ciofu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am intitulat declaraţia politică "Steagul secuiesc şi politicianul român". Istoria steagurilor secuieşti, începută acum o jumătate de an, a devenit în ultimele zile o temă favorită a politicienilor români, şi nu numai. Daţi-mi voie să precizez totuşi câteva fapte care să clarifice, sper, această problemă, cel puţin aparent să clarifice această problemă. Din punct de vedere legal, pe ce se bazează steagul secuiesc? Se bazează pe Convenţia-cadru din 1 februarie 1995 pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată prin Legea nr.33/1995, pornind de la principiile enunţate în preambul: "Protecţia minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea, securitatea democratică şi pacea continentului", considerând că o societate pluralistă şi cu adevărat democratică trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, dar şi, deopotrivă, să creeze condiţii corespunzătoare care să le permită să-şi exprime, să păstreze şi să dezvolte această identitate. Statuează la art.5 angajamentul statelor semnatare să promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină, să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural. Constituţia recunoaşte la alin.(1) al art.6 dreptul la identitate. "Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase". Din punct de vedere al vieţii de zi cu zi, putem spune că de la Revoluţie încoace n-a fost campanie electorală în care să nu se împrospăteze tema. Ciudat este faptul că în perioada dintre campanii tema nu mai prezintă interes nici pentru politicieni, nici pentru presă, pentru nimeni din spectrul politic. Tema e lăsată baltă, într-o moarte aparentă, până la o resuscitare dictată de urgenţele unei noi campanii electorale. Dar, dacă vorbim cu oamenii de pe stradă, oamenii de rând, ceea ce-i preocupă cu adevărat sunt alte probleme. Sunt probleme legate de nivelul de trai, de locuri de muncă, de preţurile care cresc zi de zi, de salariile care nu mai cresc şi aşa mai departe. În judeţul Harghita de unde provin eu, nu am auzit niciun român şi niciun secui care să discute zi de zi problema steagului, dacă a fost arborat, dacă n-a fost arborat. În schimb, am văzut politicieni din toate partidele politice care defel n-au fost deranjaţi în anumite momente de steagurile sau însemnele secuieşti arborate în mod public. Vă pot da câteva exemple. Domnul preşedinte Băsescu, participând la sărbători ale comunităţilor din secuime, nu a făcut niciodată nici cea mai mică remarcă privind însemnele secuieşti care erau la vedere în astfel de momente festive. Nici doamna Udrea, în calitate de ministru, sau ca persoană politică, sau ca persoană publică, n-a avut nicio obiecţie de această natură la nicio vizită făcută în comunităţile din judeţele Harghita şi Covasna, fie că era vorba de vizite în calitate de ministru, fie vizite particulare, fie inaugurări sau plimbări private. Vă pot spune aceste lucruri pentru că şi eu am participat personal la multe dintre aceste evenimente, i-am văzut, am discutat cu ei, am stat alături de ei şi n-au fost asemenea probleme. La fel cum nici domnul ministru Duşa n-a avut nicio problemă în multe din asemenea situaţii şi cred că asta este normal. Pentru că poate că, în aceste momente care erau importante pentru comunitatea maghiară din România, importante erau realizările şi convieţuirea paşnică în aceste zone, şi nu agitarea spiritelor privind problema etnică din zona secuimii. Noi, UDMR, de peste 20 de ani în Parlament, susţinem ideea că problemele trebuie rezolvate prin legi, nu în stradă, nu agitând spiritele, şi nu în studiourile din televiziune. Pe noi, comunitatea maghiară ne susţine să facem politica minorităţii maghiare, să-i reprezentăm interesele prin iniţiative legislative, prin pârghii legale. Inclusiv în problema însemnelor şi simbolurilor specifice minorităţii maghiare, comunitatea se aşteaptă la o rezolvare legală, şi nu la discuţii sterile. Subliniez: politicienii maghiari şi politicienii români trebuie să fie interesaţi de aceleaşi lucruri care-i preocupă pe cetăţeni: crearea de locuri de muncă, creşterea nivelului de trai, indiferent de limba vorbită, de naţionalitate sau de religie. Pe noi, UDMR-ul, în mod cert, asta ne preocupă zi de zi. De asta şi invităm politicieni români la inaugurări, la obiective de interes local, la evenimente festive având culoare locală, toate acestea fiind invitaţii la dialog atât cu politicienii din secuime, cât şi cu populaţia de etnie maghiară. Pe această cale, mulţumesc celor care acceptă aceste invitaţii, pentru că dau dovadă de maturitate politică. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Putem spune că în afară de faptul că sună bine în studioul televiziunilor să fie pusă din nou pe tapet problema secuimii din ce în ce mai des, ar trebui să ne orientăm spre analiză şi discuţii pe programe politice, socioeconomice, care au în centrul lor cetăţeanul. În loc să fluturăm steagul secuiesc în prime-time, mai bine să ne concentrăm pe elaborarea unor măsuri legislative care să conducă la bunăstarea cetăţenilor şi la echilibrul naţiunii. Subliniez: a tuturor cetăţenilor. Vă mulţumesc pentru atenţie. Iosif Moldovan, deputat UDMR. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Tamara Ciofu. Se pregăteşte doamna deputat Ana Birchall. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Obiectul declaraţiei de astăzi: "Dreptul reprezentanţilor legali ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi al părinţilor copiilor cu handicap grav sau accentuat de a beneficia de facilităţi fiscale". Distinse colege şi distinşi colegi parlamentari, În România, legislaţia care protejează drepturile persoanelor cu handicap este una consistentă şi în mare parte aliniată la cerinţele europene. Însă organizaţiile nonguvernamentale reclamă adesea o serie de lacune atât în aplicare, cât şi în cadrul legislativ destinat persoanelor cu dizabilităţi. Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede ca cei care suferă de un handicap grav sau accentuat să beneficieze de facilităţi fiscale, constând în scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren, scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi motociclurilor adaptate handicapului, scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi scutire de la plata taxei hoteliere. În ciuda acestor facilităţi, deloc de neglijat, familiile şi reprezentanţii legali ai persoanelor cu handicap acuză în continuare lipsa de resurse pentru întreţinerea acestora. De multe ori, tratamentul pentru un copil cu handicap depăşeşte venitul familiei. De aceea, consider că actualul cadru legislativ ar trebui să fie amendat în aşa fel încât familiile care au în întreţinere copii cu dizabilităţi să primească o gură de oxigen. Soluţia propusă este aceea de a acorda reprezentanţilor legali ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi părinţilor copiilor cu handicap grav sau accentuat scutirile de la plata impozitului pe clădire şi teren, precum şi de la plata taxei asupra autoturismelor, să acorde dreptul reprezentanţilor legali ai persoanelor cu handicap grav de a beneficia de facilităţi fiscale. Acest lucru le va permite părinţilor să direcţioneze resursele materiale pentru asigurarea întreţinerii şi tratamentului persoanelor cu handicap grav sau accentuat care suferă de deficienţe ireversibile. Astfel, scutirile de impozit de care un copil nu ar putea beneficia în mod normal ar putea fi transferate familiei sale, ceea ce ar reprezenta un mare ajutor pentru familiile care se luptă pentru a asigura întreţinerea şi tratamentul celor dragi. Această soluţie reprezintă o abordare civilizată la un subiect sensibil, dar mai ales o formă de respect pentru persoanele aflate într-o situaţie deosebit de dificilă. Închei prin a spune că în urma consultării datelor statistice furnizate de către Direcţia Protecţiei Persoanelor cu Handicap, la 31 martie 2012, numărul persoanelor cu dizabilităţi din România era de 687.596, dintre care 8,8% copii şi 91,2% adulţi. Vă mulţumesc. Tamara Ciofu, deputat PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Ana Birchall. Se pregăteşte doamna deputat Andreea-Maria Paul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. În declaraţia politică de astăzi voi vorbi despre "Măsurile economico-fiscale pentru zonele defavorizate, aşa cum este şi judeţul Vaslui, măsuri care trebuie să devină o prioritate pentru Guvern", în opinia mea. Stimate colege, stimaţi colegi, Avem nevoie de reducerea decalajelor economice şi sociale pe care le observăm între judeţul Vaslui şi restul ţării. Judeţul Vaslui se numără, din păcate, în topul judeţelor din România în ceea ce priveşte rata şomajului şi la coada clasamentului în ceea ce priveşte dezvoltarea mediului privat şi crearea de noi locuri de muncă. Rata şomajului în Vaslui este de 9,8%, cu peste 15.000 de şomeri înregistraţi la momentul noiembrie 2013, în timp ce media pe ţară se plasează în jurul valorii de 7,3%. O altă statistică a INS ne arată că producţia industrială la nivelul judeţului Vaslui a scăzut cu 17% în 2013, faţă de media pe ţară care a crescut cu circa 7%. Cei 52.200 de salariaţi înregistraţi la nivelul judeţului Vaslui câştigă cu peste 800 de lei mai puţin decât venitul mediu la nivel naţional. Un vasluian câştigă în medie 1.500 de lei lunar, în timp ce la nivel naţional, salariul mediu brut este de 2.300 de lei/lună. Cel mai mic venit mediu din România este tot în judeţul Vaslui, o statistică care, cu siguranţă, este îngrijorătoare. Peisajul economic al judeţului Vaslui nu arată deloc bine şi ţine de noi, stimate colege şi stimaţi colegi, să scoatem această comunitate din cercul vicios în care se află din punct de vedere al subdezvoltării. În opinia mea, judeţul Vaslui nu poate avea o şansă egală cu restul judeţelor şi regiunilor din România şi Europa fără o asistenţă specializată pe nevoile comunităţii din zonă. Problemele cu care se confruntă judeţul Vaslui, economice şi sociale, nu sunt neapărat specifice regiunii. Dacă ne uităm la indicatorii judeţelor din regiune, cum ar fi judeţul Neamţ sau judeţul Vrancea, vom observa rapid că aceşti indicatori sunt pozitivi faţă de cei ai judeţului Vaslui. Şomajul este mai mic cu aproape două procente în Neamţ şi Vrancea faţă de judeţul Vaslui. De asemenea, venitul mediu este mai mare cu cel puţin 100 de lei în regiune faţă de zona Vaslui. Cauzele acestor fenomene nu pot fi extinse la nivel regional, ci trebuie identificate la nivelul judeţului Vaslui. Trebuie să ieşim din mentalitatea menţinerii Vasluiului la nivelul lanternei roşii a clasamentelor economice din România şi acest lucru se poate întâmpla numai dacă se înţelege că judeţul Vaslui trebuie să beneficieze, pentru un timp limitat, de facilităţi fiscale specifice, atractive pentru investitorii români sau străini. Susţin orice soluţie care poate scădea povara fiscală pe afacerile din judeţul Vaslui, nu în detrimentul zonelor economice din alte judeţe sau regiuni ale ţării, ci pentru a ridica judeţul Vaslui la un nivel competitiv în România şi Europa. Nu este greu să demonstrezi faptul că judeţul Vaslui reprezintă o zonă defavorizată a României. Din acest motiv consider că vasluienii merită o şansă în plus atât în atragerea investiţiilor în zonă, cât şi în absorbţia cu prioritate a fondurilor europene. De ce are nevoie judeţul Vaslui? Zero impozit pe profit reinvestit, taxe salariale reduse pentru firmele cu mai mult de 20 de angajaţi şi scăderea TVA-ului la un set de produse şi linii de producţie specifice din agricultură sunt câteva măsuri care, în opinia mea, pot fi oxigenul care să facă diferenţa între o zonă subdezvoltată şi o zonă de creştere sustenabilă. Consider că menţinerea acestui tip de abordare economică pentru o perioadă minimă de 5 ani poate schimba faţa judeţului Vaslui şi poate da o şansă în plus vasluienilor, inclusiv tinerilor, fie de a-şi deschide o afacere profitabilă acasă, fie de a-şi găsi un loc de muncă avantajos în judeţ. Am vorbit de multe ori de la această tribună de exodul de populaţie tânără din Vaslui. Ştim cu toţii că multe judeţe din România se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii rapide a populaţiei, dar trebuie să ştim că avem puterea şi posibilitatea să facem ceva pentru a inversa acest curent de îmbătrânire a populaţiei, prin dezvoltarea unor zone atractive pentru tinerii noştri şi pentru a da putere motoarelor economice care, din păcate, au ajuns să se oprească în multe zone ale ţării, printre care se numără şi judeţul Vaslui. Consider că avem nevoie de un efort comun şi susţinut al autorităţilor centrale şi locale care să ajute sistemul privat din Vaslui să se dezvolte, în primul rând prin recunoaşterea zonei ca o zonă defavorizată, şi în al doilea rând prin crearea instrumentelor necesare pentru absorbţia puternică de fonduri europene în zonă cu scopul de a creşte comunităţile vasluiene şi de a le face sustenabile. Le cer investitorilor să vină în judeţul Vaslui şi le garantez că acolo vor găsi o forţă de muncă puternică şi pregătită să aducă profit, acolo vor găsi oameni demni şi muncitori care nu îşi merită imaginea care pe nedrept le-a fost imprimată în ultimii ani. Pentru aceşti oameni avem nevoie de ajutor, printr-o strategie menită să direcţioneze fondurile europene în dezvoltarea judeţului şi prin acordarea de facilităţi fiscale pentru investitori, dacă vrem să profităm de potenţialul economic al unui judeţ care nu îşi merită locul pe care îl are în prezent în economia noastră. În acest moment, în judeţul Vaslui, numai 10 comune fac parte din zonele defavorizate ale României, dintr-un total de 81 de comune. Din aceste 10 comune, 5 fac parte din colegiul nr. 5 Vaslui, colegiu pe care îl reprezint în Parlament. Trebuie să oferim o şansă vasluienilor de a se dezvolta în România şi în Europa. Sunt norocoasă să reprezint în Parlamentul României vasluieni harnici, frumoşi şi demni din Valea Tutovei. Cer autorităţilor centrale să ajute comunităţile şi autorităţile locale pentru ca această frumoasă vale să nu mai fie cunoscută sub denumirea de Valea Plângerii. Vă mulţumesc, Ana Birchall, deputat Colegiul nr. 5 Vaslui. Şi pentru stenogramă, mai depun în scris declaraţia politică intitulată "Continuitatea măsurilor economice şi financiare începute de USL este necesară pentru asigurarea creşterii economice sustenabile". Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Andreea Paul. Se pregăteşte domnul deputat Călin Matei. |
|
|||
|
|
Bună ziua. Prima declaraţie politică pe care am să v-o prezint poartă titlul "Antonescu este supărat. S-a privit în oglindă şi l-a văzut pe Tăriceanu". Stimaţi colegi, Antonescu este supărat, după cum vă spuneam. S-a privit în oglindă şi l-a văzut pe Tăriceanu. Primul, pus preşedintele Senatului cu votul PSD. Al doilea, pus preşedintele Senatului, tot cu votul PSD. Surprins a fost doar Dragnea, care declara duminică seara: "Nu cred că PSD îl va susţine pe Tăriceanu la şefia Senatului sau la prezidenţiale". O palmă bună trasă de mincinosul Ponta propriilor senatori şi propriului său partid, PSD. Antonescu nu a fost defel supărat timp de doi ani în care a parcat PNL la poalele PSD, nici când Guvernul PSD-PNL s-a finanţat din taxarea generaţiei actuale şi a celei viitoare, în timp ce evaziunea fiscală înflorea. Cine suferă cu adevărat? 1. Generaţia actuală suferă datorită celor 35 de taxe noi şi impozite majorate de PSD şi PNL. 2. Generaţiile viitoare vor suferi ca urmare a datoriei publice mai mari cu 48,5 miliarde lei sub bagheta lui Ponta, contrar promisiunilor sale electorale că nu ne va îndatora deloc. Vă mulţumesc. Iar următoarea declaraţie pe care am depus-o dar n-am s-o parcurg poartă titlul "Dacă este interesat de binele românilor, Guvernul ar trebui s-o arate prin stimularea investiţiilor şi prin muncă". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Călin Matei. Se pregăteşte domnul deputat Dan Cristian Popescu. |
|
|||
|
|
Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am asistat în ultima vreme la un scandal în jurul unei instituţii care paradoxal poartă numele de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi care din toate analizele făcute nu reuşeşte să demonstreze că face acest lucru. Cel mai important aspect al acestei instituţii, care a devenit sau a fost gândită ca o afacere de familie, cu o organigramă care să mulţumească pe toată lumea, inclusiv să ascundă la nevoie chiar pe unii oameni politici, sunt salariile incredibil de mari pentru România în primul rând, dar şi raportat la activitatea pe care aceştia o desfăşoară în cadrul instituţiei. Potrivit unor declaraţii ale ex-preşedintelui ASF, Radu Ruşanu, scăderea salariilor celor din conducerea instituţiei trebuia să se facă într-un procent de 50%, iar acum propunerea pe care a făcut-o Daniel Dăianu către Comisia de buget, finanţe din Senat a fost de a se reduce cu 30%. Având în vedere aceste lucruri, nu consider că o scădere salarială nu poate fi făcută până la limita propusă anterior, adică de 50%, deoarece în cazul în care se face această scădere, ea trebuie făcută având o bază legală dată de renegocierea contractului colectiv de muncă. Pe de altă parte nu s-a explicat de către cei din conducerea ASF de ce procentul scăderii salariale nu mai este atât de generos şi ce stă la baza acestui 30%. Să nu uităm că domnul Daniel Dăianu a mai afirmat în aprilie 2013 că-şi va reduce salariul cu 20%, dar a trecut repede peste acest disconfort, revenind acum, după ce şi-a cerut scuze cetăţenilor în numele conducerii ASF pentru salariile şi primele nesimţite, cu promisiunea că va renunţa la un procent de 30%. Nu consider că această megainstituţie trebuie să pună la dispoziţia conducerii şi megasalarii, neechitabile faţă de alţi angajaţi ai sistemului bugetar, iar dacă s-a făcut o greşeală atunci când Parlamentul a votat actul normativ de înfiinţare a ASF, stabilind anumite standarde, ajungându-se la acest nivel de salarizare, este datoria noastră, a parlamentarilor, faţă de cetăţenii României să reparăm această greşeală. Matei Călin, deputat de Maramureş. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Dan-Cristian Popescu. Se pregăteşte domnul deputat Cosmin Necula. |
|
|||
|
|
Declaraţie politică: "CNA reduce la tăcere «Ora regelui»". Doamnelor şi domnilor deputaţi, România este o ţară în care nu prosperitatea economică, la care se pare că foarte greu ajungem, ci libertatea este valoarea fundamentală. Pentru libertate s-a luptat şi s-a murit în munţii şi închisorile României în perioada comunistă. Pentru libertate s-a murit în decembrie 1989 şi nu exagerez deloc dacă spun că bătălia pentru libertatea de expresie şi de credinţă a fost cea care s-a purtat în anii '90 în Piaţa Universităţii şi în societatea civilă. Cu toate acestea, stimaţi colegi, iată-ne puşi în situaţia de a trebui să apărăm constant acest drept fundamental pe care îl credeam câştigat. Astăzi vin în faţa dumneavoastră pentru a vă atrage atenţia asupra unei probleme serioase: sancţionarea de către CNA a singurei emisiuni de televiziune, "Ora regelui", dedicată monarhiei româneşti. Această emisiune, care reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei, prezintă dovezi şi mărturii menite să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani. Totodată, scopul este acela de a oferi românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independenţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul regilor României în evoluţia societăţii româneşti. Vă mărturisesc că am citit cu atenţie şi cu foarte multă bună intenţie decizia CNA nr.144 din 4 martie 2014, în care s-a decis amendarea TVR pentru emisiunea "Ora regelui". Practic, emisiunea a fost amendată pentru o afirmaţie a doamnei Marilena Rotaru cu privire la ilegitimitatea morală a republicii, instaurată în România în urma unei lovituri de stat comuniste, pe 30 decembrie 1947. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Oricât am vrea să fim de acord cu CNA, nu poate nimeni spune că actul de la 30 decembrie 1947 ar fi fost un act legitim şi că teroarea comunistă ce se instaurase în România încă din noiembrie 1946, la presiunea ocupaţiei sovietice, ar fi străină de instaurarea republicii. La fel, nimeni dintre noi nu poate nega că refuzul constant, încă din decembrie 1989, de a oferi dreptul românilor de a-şi alege forma de guvernământ are prea multe în comun cu ideea de democraţie. În vreme ce televiziunile private din România ne prezintă emisiuni tabloid care promovează scandalul, minciuna, manipularea politică, CNA se luptă cu emisiunea "Ora Regelui". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu mi-am ascuns niciodată sentimentele mele liberale, în sensul de iubitor al libertăţii de expresie şi de conştiinţă. Ca membru al unei structuri a societăţii civile - Iniţiativa România Liberală - şi ca parlamentar am militat împreună cu colegii mei pentru ca la revizuirea Constituţiei să se facă modificările necesare pentru a permite discutarea în condiţii de libertate a alternativei monarhiei. De asemenea, am venit în faţa dumneavoastră cu proiecte legislative concrete, menite să pună generaţiile de astăzi şi de mâine în faţa atrocităţilor comise atât de ideologiile comuniste, cât şi de extrema dreaptă în România secolului XX. Muzeul Totalitarismului în România şi predarea totalitarismului românesc în cadrul disciplinei "Istoria românilor" n-ar face decât să confirme cele spuse, poate prea patetic, dar nu nelegitim, de realizatoarea emisiunii "Ora Regelui", doamna Marilena Rotaru. Stimaţi colegi, Credinţa mea este că nimic nu se va putea construi pozitiv în România atât timp cât ne va fi frică de libertate. De aceea, vă îndemn să nu avem alt obiectiv principal în afara protejării şi încurajării libertăţii de conştiinţă şi de expresie, în limitele decenţei şi a dialogului civilizat, în ţara noastră. Vă mulţumesc. Dan-Cristian Popescu, deputat al României, ales în sectorul 2. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Cosmin Necula. Se pregăteşte ultimul vorbitor din această dimineaţă, Constantin Adăscăliţei. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Adevăraţii adversari". Timp de prea mulţi ani am văzut interminabile lupte politice, atitudini victorioase şi înfrângeri niciodată recunoscute, decizii pripite, râuri de vorbe grele aruncate fără discernământ, doar din dorinţa oarbă de a arăta care este cel mai bun politician. Definiţia celui mai bun politician se poate trasa simplu: cel care poate să spună fraze interminabile despre ceilalţi, felurite cuvinte şi fraze în care adversarii săi să fie terminaţi şi terfeliţi politic, momentul în care îmbină populismul şi naţionalismul extrem. Acesta este omul politic al ultimilor ani. Nu au contat în această ecuaţie nici poporul, nici dorinţele sale, nici nevoia oamenilor de a trăi mai bine, nici necesitatea acestei ţări de recunoaştere. Tot ceea ce a vrut acest popor şi tot ceea a avut a fost vândut repede şi ieftin, tot ceea ce reprezenta dorinţa acestei ţări a fost uitat, demnitatea acestui neam a fost amanetată de dragul unui nou mandat. Doctrinele nu au existat, singura linie călăuzitoare a fost victoria politică a unuia sau a altuia. Şi aici vorbesc de toate categoriile de oameni politici, de la cel mai mic la cel mai mare, de la preşedinte la primar, de la deputat la consilier local. Pe acelaşi model, categoriile sociale s-au lăsat atrase în vâltoarea unui joc ce nu va avea niciodată un câştigător. Ura de rasă, specialitatea unei alte etape istorice, a prins contur, reeditată în ura faţă de doctori, faţă de profesori, în discriminarea celor fără posibilităţi, în instigarea la linşaj a celor care prin muncă posedă mai mult decât salariul mediu. E mai uşor de convins un popor dezbinat, e mai uşor să câştigi voturi atunci când arunci în scenă cadavrul politic al adversarului, e mai simplu să îţi pui oamenii tocmiţi pe bani publici să înjure şi să împroaşte cu noroi colegii de scenă, pozând în salvatorul naţiunii, al urbei sau al comunităţii. E mai eficient să te prezinţi ca un demiurg care împarte binele şi răul, arătând cu degetul înspre categorii sociale pe care le renegi şi pe care le consideri incapabile să raţioneze. Aceasta a fost modalitatea de a se face politică, aşa s-au câştigat alegeri, cu prea puţine excepţii. Dar vreau să vă spun că adevăratul meu adversar nu este deputatul PDL, nu este senatorul PNL. Vă spun că adevăratul adversar este sărăcia oamenilor din colegiu. Adevăratul adversar este frica că se va mai închide o fabrică. Adevăratul adversar este factura la curent electric, încărcată prin nu ştiu ce metode ingenioase. Adevăratul nostru adversar este faptul că suntem consideraţi doar o piaţă de desfacere şi doar nişte exportatori de creiere care nu au dreptul să-şi deconteze prea multe din facturile de participare la uniuni transnaţionale. Aceştia sunt adevăraţii adversari, dragi colegi, iar ţara care ne-a trimis s-o reprezentăm, dincolo de culoare politică. Nu suntem aici pentru noi înşine, nu suntem aici pentru satisfacţii personale şi nu pentru a câştiga propriile alegeri într-un mod egoist, sacrificând tot ce este în jur, orice vot, fiecare fărâmă de încredere acordată de popor. Doar un calcul bazat pe trecut indică ca şi variantă viabilă împroşcarea cu noroi a foştilor parteneri. Dar nu este prea târziu să realizăm că ţara are nevoie de altceva, că suntem datori să ne respectăm cuvântul dat şi să luptăm pentru oameni, să luptăm cu un sistem care a secătuit ţara poate prea mulţi ani. Şi poate doar atunci, împreună, vom lupta pentru ceea ce prea mulţi scriitori plătiţi din bani publici consideră desuet: interesul naţional. Vă mulţumesc. Deputat de Bacău, Cosmin Necula. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Constantin Adăscăliţei. |
|
|||
|
|
Domnul Constantin Adăscăliţei: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Observaţii privind agricultura românească în anul 2014". Stimaţi colegi, Supun atenţiei dumneavoastră un domeniu despre care întreaga clasă politică în ansamblul său a admis că este strategic şi prioritar pentru dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti, atât din punctul de vedere al relansării economice, cât şi prin prisma dorinţei de creştere a calităţii vieţii tuturor cetăţenilor. Majoritatea colegilor parlamentari reprezintă zone rurale, cu o populaţie preponderent sedentară, a cărei ocupaţie de bază se leagă de agricultură sau agroindustrie. De aceea, nu cred că greşim dacă vorbim despre dezvoltarea agriculturii ca proiect de ţară. Menţionez că doar în anul 2013 agricultura a contribuit la PIB-ul naţional cu 23,4%, devenind în accepţiunea specialiştilor un veritabil motor de creştere economică, în timp ce industria a adus un aport de doar 8%. Anul 2013 a fost, pe bună dreptate, un an productiv, însă nu putem să nu recunoaştem meritul conducerii Ministerului Agriculturii, care a reuşit cu adevărat să ofere fermierilor sprijin instituţional. Nu spun eu asta, ci sutele de fermieri din judeţul Iaşi. Concret, aceştia s-au referit la transparenţa actelor administrative ale ministerului şi ale instituţiilor teritoriale agricole, la încasarea la timp a subvenţiilor şi la deblocarea mecanismelor de finanţare europeană din domeniu. La fel de notabile mi se par tendinţele de relaxare a birocraţiei în direcţiile de mai sus, cât şi eforturile instituţiilor fiscale, prin care s-a eficientizat colectarea impozitelor şi s-a redus evaziunea fiscală cu 18%. În sectorul de panificaţie, de exemplu, evaziunea s-a redus drastic după introducerea TVA-ului diferenţiat de la 70 la 20%, diferenţă care se vede şi în gradul de colectare. Am ales să susţin această declaraţie pe teme agricole din două motive. Primul este începerea campaniei agricole de primăvară, când lucrările trebuie făcute la timp, iar al doilea motiv: începutul sesiunii de depunere a cererilor pentru subvenţii la centrele APIA din ţară. Sesiunea se derulează în intervalul 3 martie - 15 mai şi beneficiază de sprijin toţi agricultorii care lucrează minimum un hectar agricol sau proprietarii de animale. În acest an, a crescut cuantumul acestor subvenţii. Şi vă dau ca referinţă subvenţia de suprafaţă, care în 2013 era de 120 de euro pe hectar, bani primiţi, în timp ce în 2014 va fi de 160 de euro pe hectar, din care aproximativ 20 de euro reprezintă contribuţia statului român. Am încredere în colegii mei de la Ministerul Agriculturii şi de la instituţiile subordonate că şi în acest an sistemul va funcţiona fără blocaje şi birocraţie, iar banii vor ajunge la fermieri la timp pentru efectuarea lucrărilor necesare. În acelaşi timp, aşteptăm cu interes deschiderea sesiunilor de depunere de proiecte pentru liniile de finanţare din PNDR 2014-2020, majoritatea prin GAL-urile în care s-au asociat autorităţile locale din ţară. Îndemn autorităţile şi consultanţii să încurajeze depunerea de proiecte pentru refacerea sistemelor de irigaţii, pentru ca producţia agricolă să nu mai depindă de capriciile vremii nefavorabile. Nu în ultimul rând, noi, românii, avem şansa ca în acest an să hotărâm din punct de vedere politic viitorul agriculturii în întreaga construcţie europeană. Mă refer aici la intenţia PSD de a negocia ca viitoarea funcţie de comisar european să revină din nou României. În opinia mea, aceasta este una din mizele cu adevărat importante la alegerile din 2014 pentru Parlamentul European şi asumarea unui rol pe care ţara noastră trebuie să-l recâştige, acela de grânar al Europei. Vă mulţumesc pentru atenţie, dragi colegi, o zi bună! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Înainte de a închide şedinţa dedicată declaraţiilor politice, am să dau citire listei deputaţilor înscrişi care au prezentat declaraţii politice în scris. Din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul deputat Virgil Delureanu, Gheorghe Şimon, Ioan Stan, Ionel Arsene, Florin Pâslaru, Iuliu Nosa, Ioan Munteanu, Vasile Popeangă, Neculai Răţoi, Laurenţiu Nistor, Ion Eparu, Florin Buicu, Sorin Grindeanu, Gheorghe Emacu, Gheorghe Ciobanu, Vlad Cosma, Chebac Eugen, Natalia Intotero, Ciprian Nica, Violeta Tudorie, Adrian Mocanu, Ion Călin, Radu Babuş, Iriza Scarlat, Covaci Dorel, Tănase Răzvan, Mitrea Manuela, Daniel Tudorache, Gabriela Podaşcă, Mihai Weber, Cornel Itu, Bogdan Mihăilescu, Daniel Suciu, Miron Smarandache, Mircea Drăghici, Mihăiţă Găină. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal: Mircea Dolha, Constantin Galan, Hubert Thuma, Daniel Iane, Bogdan Ţîmpău, Răzvan Mironescu, Ştefan-Alexandru Băişanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Mihai Lupu, Anton Doboş, Grigore Crăciunescu, Ioan Cupşa, Costel Alexe, Florin Alexe, Raluca Surdu, Raluca Ispir, Mircea Cazan, Dan Tocuţ, Carmen Hărău, Dorinel Ursărescu, Theodor Nicolescu, Erland Cocei, Elena Uioreanu, Iulian-Radu Surugiu, Dan Bordeianu, Costel Şoptică, Stelian Dolha, Ion Cupă, Viorica Marcu. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi: Liviu Ciucă, Ion Diniţă, Cornelia Negruţ, Ovidiu Raeţchi, Mircea Irimie, Ioan Moldovan, Aurelian Ionescu. Din partea Grupului parlamentar al PP-DD: Mihai Deaconu şi Ioana Dumitru. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: domnul deputat Miron Ignat. Din partea Grupului parlamentar al PDL: domnul deputat Mircea Man, Ioan Balan, Claudia Boghicevici, Stoica Ştefan-Bucur, Dănuţ Culeţu, Cezar Preda, Raluca Turcan, Alexandru Nazare şi Ioan Oltean. Iar din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar: doamna Camelia Bogdănici. Cu aceasta, declar închisă prima parte a şedinţei de astăzi. Vă mulţumesc, o zi bună în continuare! |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Un proiect de succes!" Şcolile profesionale din Iaşi au tot mai mult succes! Elevii din aceste unităţi de învăţământ au perspective tot mai bune! Sudorii, dulgherii, tinichigii şi lăcătuşii sunt căutaţi din ce în ce mai mult. În România, dar şi în străinătate! În Germania, în Austria, în Franţa! Iar acolo, în străinătate, tinerii buni meseriaşi sunt foarte bine plătiţi. Astfel, un dulgher câştigă în Austria 2.200 de euro, un macaragiu - 2.350 de euro, un faianţar - 2.100 de euro, un sudor - 2.300 de euro, un tâmplar - 2.150 de euro, iar un tencuitor, în jur de 2.200 de euro. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre tinerii absolvenţi care aleg să rămână în ţară. Cu toate acestea, şcolile profesionale au tot mai mult succes. Am avut nevoie de 20 de ani ca să înţelegem acest lucru banal. Am avut nevoie de două decenii, ca să realizăm că tinerii trebuie să ştie o meserie! Iar tinerii din Iaşi chiar vor să înveţe o meserie. În Iaşi, cele nouă şcoli profesionale din municipiu şi cele 20 din judeţ înscriu anual, în clasa a IX-a, un număr de peste 1.100 de elevi la cele 19 calificări. Deşi aproape toţi dintre aceşti tineri îşi găsesc un loc pe piaţa muncii după absolvire, de la anul, numărul locurilor din şcoli ar putea scădea simţitor. Un proiect de metodologie publicat de Ministerul Educaţiei spune că: "Cifra de şcolarizare pentru învăţământul profesional cu durata de trei ani de zile se va stabili anual, pe baza nevoilor pieţei muncii şi a tendinţelor de dezvoltare". Poate că înainte de a propune astfel de proiecte, ar trebui să ne concentrăm mai mult la măsurile de dezvoltare a economiei. Creaţi cele un milion de locuri de muncă promise în campania electorală şi atunci nu vom fi nevoiţi să diminuăm numărul meseriaşilor din România! Dimpotrivă! |
|
||||
|
"Guvernul Ponta III şi noul plan de acţiuni guvernamentale sunt garanţia stabilităţii, predictibilităţii şi continuării drumului bun al României" România a trecut la începutul lui 2014 printr-o criză politică de care nu avea nevoie şi care a fost nejustificată, date fiind evoluţiile economice şi sociale extrem de pozitive de la instalarea primului Guvern Ponta. Când ai creştere economică de 3,5%, veniturile populaţiei cresc semnificativ, iar inflaţia este la un minimum istoric, ultimul lucru care pare natural este destrămarea unei majorităţi de guvernământ. Din această perspectivă, ce au făcut colegii din PNL nu a servit deloc interesului naţional. Partea bună este că, după o lună în care au existat disfuncţionalităţi politice, lucrurile au reintrat în normal. Şi, mai important, noua majoritate parlamentară (PSD+UNPR+PC+UDMR) şi Executivul şi-au luat angajamentul de a continua pe linia deja începută. Continuitatea, predictibilitatea şi stabilitatea sunt elementele cele mai importante pentru ca o societate să poată progresa. Dintr-o asemenea perspectivă, Guvernul Ponta III şi planul de acţiuni politice, economice şi sociale care a fost prezentat public reprezintă exact lucrurile de care avea nevoie România în acest moment. Se constituie într-o fundaţie extrem de puternică pe care putem construi. Vreau să salut inteligenţa politică şi economică a premierului Ponta, care a decis să păstreze în planul său de acţiuni guvernamentale măsurile de relansare a economiei stabilite împreună cu liberalii. Poate că aceştia nu se mai află la guvernare în acest moment, dar cu siguranţă o serie de propuneri incluse în programul USL din urmă cu doi ani sunt încă de maximum interes - în special reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori, scăderea TVA-ului, facilităţile pentru firmele care angajează tineri sau persoane trecute de 45 de ani şi lărgirea bazei de impozitare. La fel mă bucură să văd că şi angajamentele sociale pe care ni le-am luat sunt în continuare în grafic: mărirea salariului minim pe economie, creşterea progresivă a pensiilor şi salariilor din sistemul public, dar şi găsirea unor resurse bugetare importante pentru serviciile publice (Învăţământ şi Sănătate). Cât priveşte noua garnitură de miniştri, ea face ca Guvernul Ponta III să fie cel mai tânăr Cabinet dintr-o ţară membră a Uniunii Europene. A miza pe tineri foarte bine pregătiţi, dinamici şi determinaţi, mulţi dintre ei cu studii şi experienţă de muncă în străinătate, poate fi un pariu câştigător, mai ales că ei sunt aleşi pe sprânceană. Sunt convins că aceasta este generaţia aşteptată, de profesionişti adevăraţi, care pot aduce acel suflu nou de care era nevoie. De altfel, inclusiv în Guvernul Ponta II, s-a văzut că tinerii au reuşit performanţe foarte bune: începând cu ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, şi continuând cu Remus Pricopie, Robert Cazanciuc sau Daniel Constantin. Toţi şi-au făcut datoria excelent. De aceea, spun că nu întâmplător România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în 2013. |
|
||||
|
"27 Martie 1918 - Unirea Basarabiei cu România" În istoria modernă a României, data de 27 martie 1918 are o semnificaţie deosebită. Deşi ne gândim în primul rând la Marea Unire, uităm frecvent evenimentele ce au precedat acest binecuvântat eveniment. La 27 Martie 1918, Basarabia se uneşte cu Regatul României. Basarabia a fost astfel prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Dezlipită de România în 1812 şi transformată în provincie a Imperiului Ţarist, Basarabia a fost mai bine de o sută de ani înstrăinată. Fructificând oportunitatea oferită de situaţia instabilă din Rusia de la începutul secolului al XX, Basarabia şi-a declarat independenţa în octombrie 1917, iar la câteva luni, Sfatul Ţării - organul legislativ al Basarabiei - a votat pentru unirea cu România. Chiar dacă această unire nu a durat foarte mult, întrucât în 1940, prin pactul Ribbentrop-Molotov, U.R.S.S. a re-anexat acest teritoriu în mod samavolnic, gestul Basarabiei, devenită ulterior Republica Moldova, a reprezentat un imbold pentru toate celelalte provincii româneşti pentru a se uni cu ţara-mamă. În ciuda faptului că ţările noastre au fost despărţite mai bine de 50 de ani, sentimentele de fraternitate nu s-au stins. Pentru cetăţenii Republicii Moldova, România rămâne "patria mamă", vatră a spiritualităţii, culturii şi limbii comune. De aceea parafarea de către Republica Moldova, cu ocazia summitului de la Vilnius din noiembrie 2013, a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană ne dă speranţe îndreptăţite că teritoriul dintre Prut şi Nistru va putea să-şi regăsească matca culturală în context comunitar. Iar dacă avem în vedere că aderarea la Uniunea Europeană implică îndeplinirea acquis-ul Schengen, speranţele sunt cu atât mai puternice. |
|
||||
|
"Dezastrul din 1977 se poate repeta" Astăzi se împlinesc 37 de ani de la cel de-al doilea mare cutremur care a zguduit România. În cele 56 de secunde, undele seismice au dus la moartea a 1570 de persoane şi la peste 11.000 de răniţi în toată ţara, nemaipunând la socoteală şi pagubele materiale foarte mari înregistrate şi aceasta din cauza faptului că România nu a luat masuri concrete după 10 noiembrie 1940, când a avut loc primul mare cutremur din România, având o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, în urma căruia numai prin prăbuşirea blocului Carlton s-a ajuns la un număr de 200 de morţi. Ştim foarte bine că există oricând posibilitatea producerii unui alt cutremur de o magnitudine mare, fie că cercetăm ciclicitatea acestor fenomene, fie că analizăm datele culese de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului în ceea ce priveşte energiile acumulate la sute de km adâncime. Nu insist asupra datelor tehnice, însă, se pare că România nu este doar tărâmul dezastrelor politice (guvernarea PDL, guvernarea Traian Băsescu), ci şi tărâmul dezastrelor naturale, nefiind ocoliţi nici de inundaţii, nici de înzăpeziri, nici de dezastre de mediu sau de dezastre create de mâna omului. La întrebarea, dacă am învăţat ceva după 4 martie 1977 răspunsul este deocamdată incert. Ştim foarte bine că după 1990 disciplina în construcţii impusă de regimul Ceauşescu după 4 martie 1977 nu a mai fost riguros respectată. Legea pieţei imobiliare a dictat permanent, numărul imobilelor construite sacrificând calitatea acestora, totul pentru dezvoltarea în timp cât mai scurt a ansamblurilor imobiliare aducătoare de foarte mulţi bani, direct proporţional cu foarte multe riscuri pentru siguranţa cetăţenilor. Legislaţia din România a fost, ca de fiecare dată, blândă, poate complice la iresponsabilitatea factorilor decidenţi şi a celor care au văzut din tunurile imobiliare cel mai uşor mod de a-şi burduşi conturile bancare. Sistemul de coerciţie al statului s-a rezumat doar la amenzi contravenţionale şi se rezumă şi în acest moment la aceeaşi sancţiune şi chiar dacă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne este condus de către un profesionist în domeniu, doctorul Raed Arafat, acesta nu are pârghiile necesare pentru a trezi şi responsabilitatea instituţiilor decidente în domeniu, precum şi spiritul civic al cetăţenilor din România. Astfel că amenda este plătită, dar responsabilizarea nu se ridică la nivelul aşteptat. Cert este că populaţia din România a fost educată să aştepte intervenţia autorităţilor. Tocmai din această cauză, când întâlnim vreo excepţie o mediatizăm zile în şir în mass-media, deşi excepţia ar trebui să întărească regula. Şi cum puterea exemplului vorbeşte de fiecare dată, inclusiv în situaţia ineficienţei dispoziţiilor legale, precizăm că valoarea totală a amenzilor date de I.G.S.U. şi I.S.U. pentru anul trecut, de aproximativ 15 milioane de lei, nu a făcut nimic care să schimbe situaţia de fapt din România. Însă, România se mai confruntă şi cu o altă realitate: politica de înăsprire a regimului sancţionator nu a dat greş niciodată în ţara noastră, fiind înregistrate rezultate foarte bune în toate domeniile în care a fost aplicată. Având în vedere acestea, considerăm că, în cauză, pentru a evita cât se mai poate urmări asemănătoare celor din 1977, este necesară schimbarea cadrului juridic sancţionator din cel de natură contravenţională, într-unul de natură penală, în care se va prevedea că persoanele cu atribuţii în organizarea comitetelor de urgenţă şi a activităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, precum şi cetăţenii din aria de acoperire a evenimentului, să aibă determinarea şi mobilizarea necesară de a interveni ştiind că, în caz contrar, ar risca să fie sancţionaţi chiar şi penal. Scopul acestei modificări legislative care se impune vizează cadrul juridic care reglementează obiectul activităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, având ca scop final faptul ca persoanele fizice sau juridice responsabile pentru aplicarea legii să fie mai determinate, responsabile şi cooperante în relaţia cu instituţiile statului cu atribuţii în domeniu. Să dea Dumnezeu să fim feriţi de dezastre naturale asemeni celui din 1977, dar în acelaşi timp trebuie să fim pregătiţi şi responsabili pentru a întâmpina orice eveniment de acest gen. |
|
||||
|
"Reforma procedurilor de accesare a fondurilor europene" Adeseori am vorbit de la tribuna Camerei Deputaţilor despre importanţa unui grad ridicat de absorbţie a fondurilor europene, iar statisticile pentru anul 2013 sunt încurajatoare şi de bun augur în această privinţă. România a reuşit, sub Guvernul Victor Ponta, să crească rata absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune de la 6,3%, la 33,7%, ceea ce reflectă o politică axată spre creştere economică şi o viziune responsabilă asupra viitorului ţării. Pentru anul în curs şi anii următori trebuie să avem ţinte realiste, dar cel puţin la fel de ambiţioase. Vreau să vă aduc la cunoştinţă o informare făcută săptămâna trecută de Comisia Europeană pe tema fondurilor structurale, şi anume că au fost adoptate noile norme pentru simplificarea regulilor de finanţare prin programe europene. Potrivit Comisiei, noul tabloul de bord al simplificării procedurilor pentru perioada de programare 2014-2020 aduce 120 de norme mai uşoare de finanţare pentru oraşe, regiuni, afaceri şi ONG-uri. Comisarul pentru programare financiară şi buget, Janusz Lewandowski, a subliniat că eforturile la nivelul UE pot avea succes numai dacă sunt urmate de măsuri de simplificare la nivel naţional, regional şi local, având în vedere că aproximativ 80 % din bugetul UE este implementat de către statele membre. Aşadar, este datoria statului român, prin toate instituţiile abilitate, începând cu forul legislativ al ţării, să înceapă demersurile pentru simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene, să faciliteze accesul beneficiarilor la aceşti bani. Pentru simplificarea procedurilor interne este nevoie de măsuri legislative şi administrative care să fie în acord cu noile norme anunţate de Comisia Europeană, altfel vom ajunge într-un hăţiş birocratic şi vom pierde sume importante. Potrivit Acordului de parteneriat 2014-2020, România are alocate fonduri europene în valoare de 21 de miliarde de euro. Absorbţia acestor bani pentru dezvoltare durabilă, mediu, transporturi, creşterea competitivităţii, agricultură şi nu în ultimul rând pentru educaţie este garanţia creşterii nivelului de trai al cetăţenilor, prin crearea de locuri de muncă şi implicit reducerea procentului de persoane ameninţate de riscul sărăciei. Ministerul Fondurilor Europene, condus de domnul Eugen Teodorovici, a avut rezultate remarcabile şi mă bucură faptul că acest portofoliu a rămas la domnia sa, mai ales că în perioada următoare va fi nevoie de competenţă poate mai mult ca oricând. Această măsură anunţată de Comisia Europeană este o veritabilă reformă a sistemului. Cred că este o prioritate în cursul mandatului pe care îl avem să susţinem şi să adoptăm cu celeritate iniţiativele ce vor privi armonizarea procedurilor de accesare a fondurilor europene cu normele promovate de Comisia Europeană. |
|
||||
|
"Agricultorii se pregătesc de campania de primăvară" Cei care muncesc pământul sunt gata să iasă la câmp. Din păcate, nu au resurse financiare suficiente pentru aprovizionarea cu seminţe, cu îngrăşăminte chimice, cu insectofungicide şi cu motorina necesară pentru înfiinţarea culturilor de primăvară. Deşi în anul agricol 2013 au obţinut cele mai mari recolte din ultimii ani, producătorii agricoli nu au bani. Este de neconceput să faci producţii record şi, totuşi, să nu ai bani din cauză că preţul de valorificare a produselor agricole vegetale a fost cu 30-40% mai mic decât cel practicat în alte ţări. Paradoxal, au fost destui oameni care au regretat producţiile mari, gândind-se că în anii cu rezultate mai slabe au obţinut venituri mai bune decât în 2013! Urmarea firească este că mulţi dintre deţinătorii de terenuri agricole nu-şi doresc să mai lucreze aceste suprafeţe, iar cei care au terenuri în arendă se gândesc să renunţe la ele. Aceşti oameni merită tot respectul românilor. Doar dragostea de pământ şi de animale nu-i lasă să abandoneze o muncă istovitoare care nu le aduce mulţumirea aşteptată. Nu se ştie, însă, cât timp vor mai rezista. Ar fi un dezastru pentru România ca terenurile lor să rămână pârloagă şi efectivele de animale, şi aşa cu mult sub numărul de capete din 1989, să înceapă să scadă. La actuala stare de lucruri au contribuit şi decidenţii politici prin măsurile luate şi prin declaraţii necontrolate. Cum e să fii responsabil de soarta pământului şi să declari că cerealele sunt sub parametrii calitativi normali? Asemenea vorbe negândite au dus imediat la scăderea preţurilor de valorificare cu 30-40%, cu urmări grave asupra rezultatelor financiare. S-au introdus impozite noi: C.A.S, 16%, la fel pentru construcţiile agricole speciale, decizii care îi trag în jos pe cei care trăiesc din munca în agricultură şi îi descurajează. Ne bucură rezultatele bune din agricultură, ne bucură contribuţia semnificativă pe care acest sector şi-a adus-o la creşterea economică din 2013 şi la PIB-ul României. Dar ce am făcut noi, politicienii pentru cei care trudesc în agricultură? În afara promisiunilor din campania electorală, care a fost aportul nostru la sprijinirea ţăranilor? De ce nu facem mai mult pentru ei, ţinând seama că sunt cei care asigură hrana pentru toţi oamenii din ţară? Dacă toţi politicienii s-ar gândi că investiţiile băneşti din agricultură aduc cel mai repede alţi bani atât la bugetul statului, cât şi în buzunarele producătorilor agricoli, alta ar fi soarta României. Ca şi în anii din urmă, agricultorii se vor împrumuta, cu dobânzi usturătoare, şi vor ieşi la câmp ca să cultive pământul. Tot aşa cum au făcut şi în toamna lui 2013 pentru înfiinţarea culturilor din acest an agricol. E adevărat că acum terenurile cultivate în toamnă arată mai bine decât în anii anteriori şi că agricultorii au motive să fie mulţumiţi. Acest fapt le dă curajul să se lupte cu clima, cu intemperiile, cu lipsa banilor, dar şi cu politicile agricole care încă nu le sunt favorabile. Îndârjirea lor mă face să-i îndrăgesc, să-i apreciez şi să-i respect. Eu, ţăranul ajuns în Parlament, am mare încredere în cei care muncesc ogorul sau cresc animale. Şi sunt conştient că trebuie să fac tot ceea ce-i cu putinţă pentru a-i ajuta. Mi-am promis că nu-i voi dezamăgi pe cei care m-au ales şi sper că nu-i voi face vreodată de ruşine. Rămân alături de ei şi de nevoile lor. |
|
||||
|
"România nu îşi permite crize politice artificiale" PDL şi PMP au cunoscut o nouă lovitură politică la sfârşitul săptămânii trecute, când Curtea Constituţională a respins sesizarea privind constituţionalitatea hotărârii Parlamentului prin care a fost realizată remanierea guvernamentală. Decizia Curţii Constituţionale arată că liderii PDL şi PMP au mentalitatea unor politicieni dispuşi doar să facă scandal, fără nici un fel de bază juridică. Pe de altă parte, decizia Curţii Constituţionale are darul de a tranşa şi pe viitor astfel de situaţii posibile. Cel mai important însă este faptul că în contextul internaţional - şi mă refer aici la criza din Ucraina - decizia Curţii Constituţionale are darul de a păstra, în continuare, capul pe umerii politicienilor care visau la instabilitate politică doar de dragul scandalului şi al unor posibile avantaje personale. Cred că în aceste momente este important ca toată clasa politică din România să dea dovadă de înţelepciune. Nu este nici locul şi nici momentul unor astfel de jocuri politice, căci România nu îşi poate permite nici măcar să lase senzaţia unei eventuale crize politice. Din acest punct de vedere, demersul PDL-PMP reprezintă o nouă dovadă de iresponsabilitate a celor două partide! Din păcate şi cei care s-au aliat acestui demers au demonstrat, la rândul lor, că sunt la fel de iresponsabili. Este regretabil că există astfel de politicieni care, pentru interesele lor de grup, îşi doresc să arunce România într-o criză politică, fără să le pese că la graniţa Uniunii Europene se ridică nori de praf de puşcă. |
|
||||
|
"În sfârşit a început să se facă dreptate şi în fotbalul românesc!" Ziua de ieri poate fi considerată o zi a dreptăţii. Pe lângă reţinerea pentru 30 de zile a tartorului ASF, Dan Radu Ruşanu, băiatul deştept din domeniul returnărilor ilegale de TVA şi, mai nou, de pe piaţa asigurărilor, cei opt băieţi deştepţi din Dosarul Transferurilor au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Felicit instanţa de judecată pentru fermitate. Din câte ştiu eu, este pentru prima dată când o instanţă de judecată dă o sentinţă definitivă într-un dosar de mare corupţie mai drastică decât ce au solicitat procurorii. Acestea sunt condamnările definitive şi executorii în Dosarul Transferurilor: George Copos, fost patron al Rapidului, a primit pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare cu executare; managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare; fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare; Ioan Becali, fost impresar, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare; fratele acestuia, impresarul Victor Becali, a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare; fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare; Gheorghe Popescu, fost mare fotbalist, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare; fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. Semnalul dat ieri este foarte puternic: aviz amatorilor, aviz tuturor băieţilor deştepţi, indiferent de domeniul în care operează buzunarele României, justiţia este trează! |
|
||||
|
"Ceea ce s-a întâmplat în Comisiile reunite ale Parlamentului au fost nişte audieri ilegale pentru validarea miniştrilor unui Cabinet ilegal constituit" Victor Ponta a produs ieri o nouă ilegalitate. USD + UDMR nu este acelaşi lucru cu USL, coaliţia care a fost desemnată de către preşedintele Traian Băsescu, conform Constituţiei, să nominalizeze un premier care să-şi constituie un cabinet. Oricâte subterfugii încearcă primul ministru să facă, conform legii el trebuia să-şi dea demisia şi să se prezinte cu noua majoritate în faţa preşedintelui României care numai el are dreptul de a nominaliza un premier. Ieri, încălcând legea, Victor Ponta s-a auto-nominalizat premier. Cu alte cuvinte, Victor-Viorel Ponta nu a avut mandatul preşedintelui Traian Băsescu pentru a prezenta un nou guvern din partea unei noi majorităţi parlamentare în faţa Parlamentului României. Conform art. 103 alin.(1) din Constituţia României: "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament." Singurul care poate exercita procedura consultării partidelor este preşedintele, nu premierul. Victor Ponta a uzurpat pentru a nu ştiu câta oară o atribuţie prezidenţială, motiv pentru care ne aflăm în faţa unui conflict juridic de natură constituţională. Motiv pentru care Traian Băsescu poate ataca Hotărârea Parlamentului direct în baza unei prevederi din Constituţie. Este vorba despre articolul 146 litera e), care arată că CCR "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". Prin urmare, Traian Băsescu poate invoca faptul că validând un Guvern într-un mod neconstituţional (aşa cum preşedintele a susţinut deja public), Parlamentul a declanşat un conflict juridic de natură constituţională cu Preşedinţia, deoarece îl obligă pe şeful statului, prin trecerea miniştrilor acestui ilegal Cabinet prin Parlament, să semneze decretele de numire şi să-i valideze auto-propunerea ca şi premier. În aceeaşi logică, ceea ce se întâmplă azi în Comisiile reunite ale Parlamentului sunt nişte audieri ilegale pentru validarea miniştrilor unui Cabinet ilegal constituit. PSD continuă să guverneze, contra statului de drept, nerespectând regulile acestuia. Repet, la dispariţia USL, conform legii, premierul trebuia să-şi depună mandatul, iar preşedintele trebuia să desemneze un alt politician care să se ocupe de negocierile pentru formarea unui nou cabinet. Diferenţa faţă de precedentele coaliţii de acest gen ale PSD (Patrulaterul Roşu din legislatura 1992 - 1996 şi coaliţia care a susţinut Cabinetul Adrian Năstase din 2001 - 2004) e că ele nu au apărut preelectoral şi formaţiunea politică ce a dat premierul nu a avut peste 50%. Pentru toate acestea, Partidul Mişcarea Populară va ataca la Curtea Constituţională a României neconstituţionalitatea constituirii acestui nou Cabinet. |
|
||||
|
"Liber la pământul românesc !" Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, ţara noastră s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât străinii, persoane fizice din întreaga comunitate europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole. Am fost nevoiţi şi ne-am grăbit să adoptăm această lege, pe când vecinii bulgari au cerut Uniunii Europene un răgaz în aplicarea legii liberalizării până în 2020. Deschiderea pieţei terenurilor agricole la care România s-a supus, odată cu promulgarea acestei legi, este un motiv de îngrijorare pentru fermieri, dar şi pentru ţăranii români. Mulţi fermieri sunt extrem de nemulţumiţi de noua lege, pe care o consideră greoaie, deoarece nu se aplică şi în cazul terenurilor în care cadastrul nu există, dar şi în cazul celor în care nu este făcută succesiunea. Astfel, cei care doresc să vândă o suprafaţă mai mică vor achita costuri mari, care abia acoperă preţul pe care îl vor câştiga prin vânzarea acestor terenuri. Această lege care dă "undă verde" la vânzarea terenurilor mai mult încurcă decât să ajute fermierul sau ţăranul, nu este deloc simplă şi este extrem de costisitoare, mai ales pentru cei care deţin suprafeţe mici. Grav este că aceştia au numai două alternative: fie să îşi vândă terenul, fie să continue să supravieţuiască pe o piaţă controlată de cei cu bani, deci lege care îi favorizează doar pe aceştia. Pământul românesc este mană cerească pentru străinii cu bani care vor invada România, în defavoarea ţăranului sărăcit de criză şi de dezastrul economic, care va fi nevoit să-şi vândă pământul, pentru un surplus la pensia infimă dată de marea colectivizare dinainte de 1989. Păcat că noi românii lăsăm bogăţia naţională pe mâini străine şi nici acum nu am înţeles nimic din averea agricolă pe care ne-a dat-o Dumnezeu!
|
|
||||
|
"Harvard cu miros de «apciză» şi gust de usturoi " În secolul al XIX-lea Titu Maiorescu vorbea despre formele fără fond şi despre năravul implacabil al politicienilor români de a prelua, la o privire superficială, instituţii şi perspective normative din străinătate. Suntem la mai bine de un secol şi jumătate de la Revoluţia paşoptiştilor şi parcă nu putem ieşi deloc din aceiaşi logică. Nu pot să nu apreciez faptul că, la învestitura Guvernului "Ponta al III-lea", m-am bucurat sincer văzând garnitura de miniştri, caracterizată printr-o infuzie de multă tinereţe. Ştim cu toţii că tinereţea este o condiţie necesară, dar nu întotdeauna şi suficientă pentru a face performanţă în activitatea ministerială. Mi s-a argumentat că nu sunt orice tineri! Sunt altfel de tineri! Unii au diplome la Harvard! Luate cinstit! Nu ca şeful lor! Am tăcut! Harvard ... prestigiu ... performanţă, ce să mai zici? Am zis să nu mai comentez şi să-i lăsăm să vorbească prin fapte şi performanţe. Nu a trecut prea mult timp şi, după ce am văzut "viziunea fiscală" a noului ministru de la finanţe, axată pe "apcize" şi "usturoi" tăcerea nu mai poate fi acceptată. Harvard-ul este o universitate de top mondial, însă, în România s-a demonstrat că nu reprezintă nici o garanţie că absolvirea acestei universităţi semnifică automat performanţă. Mai mult, am crezut că mă înşel şi că agramatismul şi lipsa de înţelegere a realităţilor româneşti sunt simple scăpări ale doamnei de la finanţe, care se vor corecta şi nu vor afecta marea reformă fiscală. Din nefericire, de data aceasta m-am înşelat! Noul ministru al finanţelor a început în forţă prima zi de ministeriat. Primul punct pe agenda domniei sale a fost legat de creditul contractat de fiica Preşedintelui de la CEC Bank! Pentru această misiune a fost învestită domnişoara de la finanţe!? Nu i-a spus nimeni ce scrie în fişa postului ministrului de finanţe? La ce-i trebuie diplomă de Harvard, dacă singura preocupare este legată de cu totul alte treburi decât de colectarea veniturilor la buget? Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit! Nu am nimic personal cu doamna ministru de la finanţe. Dimpotrivă! Sunt un puternic susţinător al accesului tinerilor în instituţiile publice şi în poziţii de decizie. Sunt cel mai puternic susţinător al desprinderii administraţiei publice centrale şi locale de vechile metehne, iar acest obiectiv se poate realiza numai prin tineri, cu mentalităţi şi viziuni moderne. Din păcate, se vede cu ochiul liber că tinerii pe care Victor Viorel Ponta i-a promovat în Guvern nu reprezintă decât nişte trofee pe care le-a atârnat de uşa Palatului de la Victoria, pentru a cosmetiza, pe cât posibil, ruşinea şi slaba performanţă a guvernelor anterioare Ponta 1 şi Ponta 2. Se mai vede cu ochiul liber faptul că acestor tineri li s-a dat un colţ de joacă şi jucării, ca să nu se plictisească, în vreme ce de treburile ministeriale au grijă baronii locali şi liderii de vază ai PSD. Este şi motivul pentru care doamna de la finanţe este mai preocupată de bătrânele din piaţă şi de funia de usturoi decât de marea evaziune fiscală şi de returnările ilegale de TVA. Este motivul pentru care domnul Bănicioiu mută prin biroul de la sănătate mobila moştenită de la Nicolăescu, în vreme ce companiile de medicamente scriu la taxa clawback sau calculează preţul la medicamente. Este motivul pentru care Liviu Voinea nu scapă o emisiune televizată sau conferinţă publică, în vreme ce domnul Gherghina şi baronii locali calculează şi împart bruma de resurse bugetare colectate pe spinarea românilor. Este trist faptul că, prin modificarea structurii şi compoziţiei Guvernului, Victor-Viorel Ponta nu s-a gândit cum să guverneze în interesul românilor, ci doar a ţintit o nouă campanie de marketing, fluturând diplome obţinute în străinătate ale unor aşa-zişi miniştri, care nu vor fi decât spectatori la actul de guvernare. Tot baronii vor guverna! |
|
||||
|
"Şova iarăşi mâzgăleşte harta cu autostrăzi" Sper că, din decembrie anul trecut şi până acum, nu aţi uitat cum se juca Dan Coman Şova de-a constructorul de autostrăzi, mâzgălind harta României cu tot felul de autostrăzi imaginare. Eu, personal, nu pot să uit acest gest mizer şi nici unul dintre tronsoanele, în mintea domnului Şova "de interes european", care lega Teleormanul de Focşani: Autostrada baronilor - de la Dragnea la Oprişan. Mă aşteptam ca în noul program al Guvernului Ponta, acelaşi Dan Şova să prevadă port la Alexandria şi aeroport internaţional de mare capacitate la Focşani. Cred că i s-au terminat cariocile sau Victor Ponta nu mai vrea să se facă de râs în fiecare zi. Este sfidător modul în care, în vreme ce angajaţii Dacia protestau în stradă, acelaşi Dan Facebook Şova se apuca iarăşi de construit autostrăzi. De data aceasta voia să spună celor care protestau în stradă că tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti se construieşte, dar nu vedem noi şi că va fi finalizat cât se poate de repede ... prin 2050. Şi cum gura păcătosului adevăr grăieşte, Dan Şova s-a scăpat şi a vorbit şi despre demararea studiului de fezabilitate tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti. Păi, domnule Dan Facebook Şova, studiu de fezabilitate există! El trebuie doar revizuit! Pe bani europeni! Aşa rămăsese în martie 2012! Sau ai pierdut acest studiu, ca şi originalul contractului cu Bechtel? Noi ştim că "Şova şi asociaţii" a vândut deja pielea ursului din pădure. Ştim că aţi promis contracte de concesiune sau studii de fezabilitate, iar sponsorii vă împing acum de la spate. Mai ştim că dacă veţi încălca legea veţi plăti! Aşa că ... ochii-n patru domnu Şova! Dacă ţineţi la români, spuneţi-le celor cărora le-aţi promis, că nu o să le mai daţi contracte de milioane de euro! De asemenea, nu mai minţiţi nici angajaţii de la Dacia şi nici pe investitori că veţi construi tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti începând din anul 2016. În anul 2016, în cel mai bun caz, nu veţi mai fi ministru! Dacă Dan Şova ar vrea să arate că nu-i doar avocatul din guvern, care se ocupă de interesele financiare ale PSD şi ale altor grupuri de interese, ar trebui să-şi pună echipa de la transporturi la muncă şi să definitiveze Master Planul pe Transporturi! Comisia Europeană îl aşteaptă! Ar trebui să meargă personal la Bruxelles şi să ceară iertare în genunchi în faţa Comisiei, pentru că a compromis proiecte europene, pentru care s-a muncit ani de zile. Mai mult, ar trebui să se apuce să caute prin birou următoarele documente:
Dacă domnul Şova se face în continuare că nu le găseşte, nu va fi în nici un caz din cauza stratului de praf care s-a aşternut peste aceste documente, ci pentru că domnul Şova este precum casa de marcat: nu se deranjează, dacă nu încasează. Domnule Şova, am înţeles că obiceiul lui Victor Ponta l-aţi deprins şi dumneavoastră, acela de a minţi cu neruşinare. Ce vă diferenţiază de Ponta este că el minte bine, încât uneori crede şi el propriile minciuni. Dumneavoastră, domnule Şova, aveţi talent doar la contracte profitabile cu statul, dar nu vă pricepeţi la minciuni. |
|
||||
|
"Moţiune de cenzură sau program de guvernare?" În data de 18 aprilie 2014, 116 parlamentari aparţinând Uniunii Social Liberale depuneau în Parlamentul României o moţiune de cenzură "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!". Moţiunea a fost adoptată prin votul a 235 de parlamentari ai USL. Aşa nu, niciodată? Am urmărit cu atenţie dacă şi domnul Victor-Viorel Ponta a subscris la "Aşa nu, niciodată!". Semnătura sa figurează la poziţia 57, din lista deputaţilor PSD. Dar hai să rememorăm pentru ce spunea Victor-Viorel Ponta "Aşa nu, niciodată!":
Aşa nu, niciodată? Dimpotrivă! Minciunile pe care Victor Ponta le-a înşiruit în moţiunea de cenzură din aprilie 2012 la adresa Guvernului PDL, s-au confirmat a fi doar minciuni şi că ele au fost transpuse punct cu punct în propriul program de guvernare USL şi dus mai departe în programul adăugit al USD! Haideţi să vorbim cinstit! Cine a încercat să privatizeze companii de stat pentru doi lei unor investitori care ne privesc astăzi printre gratii? Guvernul PDL sau Guvernul Ponta? Cine a pus în poala Parlamentului un proiect de lege scris de o companie canadiană şi trecut prin casa de avocatură a unui ministru, prin care să fie concesionate zăcămintele auro-argintifere? Guvernul PDL sau Guvernul Ponta? Cine a alocat într-un mod arbitrar, pe criterii politice, bani publici doar către primarii propriului partid? Guvernul PDL sau Guvernul Ponta? Mai mult, cine a introdus taxe absurde - 7 cenţi plus TVA pe litrul de benzină, taxa pe stâlp sau alte 33 de taxe - ca să dea jupânilor locali şi primarilor de la putere? Guvernul PDL sau Guvernul Ponta? Cine s-a angajat, modificând programul de guvernare, să deschidă o linie de predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureş? Guvernul PDL sau Guvernul Ponta? Cine a atacat constant statul de drept şi instituţiile fundamentale? Guvernul PDL sau Guvernul Ponta? Ca să vorbim cinstit până la capăt, comparaţia trebuie dusă mai departe. Cine a dublat numărul kilometrilor de autostradă în România, în plină criză economică? Guvernul Ponta sau Guvernul PDL? E drept că pe Ponta l-am văzut doar la tăierea panglicilor! Cine a modernizat justiţia, educaţia, codul muncii, sistemul de pensii sau sistemul de salarizare din domeniul public? Guvernul Ponta sau Guvernul PDL? Cine nu i-a minţit niciodată, chiar niciodată, pe români, deşi pentru sinceritate a pierdut o parte din susţinerea electoratului? Guvernul Ponta sau Guvernul PDL? Şi ... Cine i-a minţit vreme de peste trei ani pe români, zi de zi, ceas de ceas cu lapte şi miere şi au oferit doar fiere? Nu trebuie să răspundeţi, pentru că românii ştiu acum răspunsul corect la toate întrebările! Românii ştiu cine a guvernat în interesul lor şi cine s-a sacrificat politic pentru ca României şi românilor să le fie bine. Românii mai ştiu acum că Victor Ponta i-ar sacrifica, în orice moment, pe români şi România, doar ca să-i fie lui bine şi baronilor care l-au pus şi-l ţin în fruntea Guvernului. Istoria recentă demonstrează faptul că singurul partid politic din România care poate garanta sinceritatea, onestitatea şi responsabilitatea în faţa electoratului este PDL. Cei care au format USL şi se vopsesc astăzi în diferite culori, doar pentru a masca minciuna şi a fugi de responsabilitate din faţa românilor, nu se mai pot dezice de actele şi faptele lor, care au dus România la începutul anilor 2000 şi nu către Europa 2020. |
|
||||
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "De ce nu poate agricultura românească să hrănească 80 milioane de cetăţeni" Producţiile record anunţate an de an până în anul 1989 de către propaganda partidului comunist a creat tuturor românilor o falsă percepţie asupra competitivităţii agriculturii româneşti. Cu toţii am crezut greşit în raportările anuale care anunţau milioanele de tone de cereale şi milioanele de capete de animale. Sper că românii nu au uitat faptul că acele producţii mincinoase s-au reflectat, în realitate, într-o foamete cruntă, gestionată prin raţionalizarea consumului de pâine, ulei sau zahăr. După anul 1990, restituirea proprietăţilor agricole şi fărâmiţarea excesivă a parcelelor a creat noi şi noi probleme pentru organizarea activităţilor agricole pe baze noi. De parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, s-a mai adăugat, în primii ani după Revoluţie, dispariţia aproape totală a brumei de infrastructură de irigaţii care exista înainte de 1989. După 24 de ani de la despărţirea definitivă de regimul comunist, nu putem spune nici măcar cu jumătate de gură că agricultura duduie de performanţă. Este drept că nu mai putem compara agricultura anilor 90 cu agricultura românească din 2013. Prin eforturi proprii şi cu un ajutor limitat din partea guvernului s-a dezvoltat şi în România un grup important de fermieri care produc eficient produse agricole competitive, cerute nu doar pe piaţa românească, ci şi pe piaţa europeană. Cu toate acestea, ei întâmpină nenumărate dificultăţi şi au nevoie de sprijin real. Zilele trecute, ambasadorul unei ţări nordice certa autorităţile române în legătură cu potenţialul agricol excepţional al câmpiilor şi colinelor noastre, care ar putea să hrănească cel puţin 80 milione de europeni. Nu pot decât să-i dau dreptate înaltului demnitar şi să spun că pentru a realiza acest obiectiv sunt necesare reforme importante, cum ar fi:
Ştim cu toţii că pentru realizarea tuturor acestor obiective minimale este nevoie de finanţare şi nu despre o finanţare modestă, ci de una importantă. În primul rând, România are datoria de a accesa toate resursele financiare disponibile şi de a demonstra Comisiei Europene, pe baza performanţelor reale, că investiţia în agricultura românească nu a fost de prisos. În plus, începând de săptămâna aceasta avem în vigoare o lege a protejării transferului de proprietate către cei care ar fi putut specula potenţialul agricol uriaş al României. Românii trebuie să fie cei care să cultive şi cei care să tragă beneficiile de pe urma acestui potenţial uriaş. Singuri nu vor reuşi. De aceea, şi mai ales luând în consideraţie creşterea economică din anul 2013, în care agricultura a adus o contribuţie deosebită, România trebuie să-şi canalizeze eforturile către sprijinirea fermierilor şi către dezvoltarea producţiei pe orizontală. Nimeni, dar absolut nimeni, nu trebuie să ignore faptul că omenirea se va confrunta cu puternice provocări aduse de scumpirea şi cererea mai mare de produse agro-alimentare. România trebuie să răspundă de astăzi pentru provocările din viitor! |
|
||||
|
Să investim şi în 2014 în tinerii întreprinzători! De ieri, 10 martie, se reiau de către Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism programele pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri de până la 35 de ani, în urma cărora aceştia pot beneficia de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri. Programul s-a dovedit de un real succes în anii trecuţi, în anul lansării 2011 ajungând să creeze 1500 de locuri de muncă. Scopul înfiinţării s-a dorit a fi stimularea şi încurajarea persoanelor tinere şi de ce nu şi al şomerilor în a porni o afacere proprie, cu condiţia să fie pentru prima dată când înfiinţează o societate. Toate condiţiile aflate în ghidul solicitantului nu îşi doresc decât crearea de afaceri durabile, naşterea unor afacerişti de tip nou care să fie apţi a răspunde cerinţelor pieţii unice europene. În România, doar 1 din 100 de tineri decid să înceapă o afacere pe cont propriu, faţă de 1 din 4 tineri în Cehia, Polonia sau Ungaria. Cele mai frecvente cauze invocate sunt lipsa banilor şi birocraţia. Nu puţine sunt programele care încearcă să atragă cheltuirea banilor din programele de fonduri europene. Am susţinut mereu în declaraţiile mele politice şi în iniţiativele legislative unde am fost semnatar faptul că tinerii trebuie încurajaţi şi stimulaţi pentru că datorită ideilor lor şi priceperilor antreprenoriale România va avea o economie sustenabilă. Guvernarea pune la dispoziţie cadrul legislativ necesar pentru ca sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societăţii să ocupe locul bine meritat, esenţial în definirea calităţii vieţii. Salut pe această cale noul Guvern alcătuit din persoane tinere, inovatoare, cu o experienţă antreprenorială demnă de funcţia pe care o deţin. Şansa zilei de mâine nu o reprezintă aşteptarea unor soluţii miraculoase care să vină de undeva din eter. Şansa o creăm noi, oamenii, prin ceea ce ştim şi ceea ce putem. |
|
||||
|
"Guvernul Ponta 3 transformă Ministerul Muncii în tribună de propagandă electorală" Ziua de 11 martie 2014 poate fi trecută în calendar ca noua "marţea neagră" în istoria noastră politică recentă. Guvernul Ponta 3 vine din nou în Parlament pentru a-şi asuma răspunderea pe un program de guvernare făcut pe genunchi, plin de erori materiale şi conceptuale. O nouă mostră de plagiat al unei guvernări care nu ştie decât să improvizeze, pentru a trece toate obstacolele de parcurs. Astăzi vă voi vorbi despre câteva lozinci inserate în acest program la capitolul Muncă şi Protecţie Socială, un domeniu care, se pare, devine calul de bătaie al obscurantismului electoralist promovat de Guvernul Ponta 3. Am avut toată buna credinţă şi deschiderea pentru a întâmpina noul mandat de ministru al muncii al doamnei Rovana Plumb. Pe principiul "să îi dăm totuşi o şansă, după doamna Câmpeanu oricine poate fi mai luminat", i-am acordat doamnei Plumb prezumţia de profesionalism în audierile din Comisia pentru muncă. Răspunsurile dumneaei nu au fost luminate nici în comisie, nici în declaraţiile de presă ce au urmat, doamna Plumb nefiind capabilă să dea o simplă definiţie a indicatorului sărăciei. Mici erori de început de mandat, ar fi spus unii. Ce ne facem însă, când la doar câteva zile de la aceste gafe, doamna Plumb recidivează într-o suită de declaraţii propagandistice, pe toate posturile de televiziune, aruncând în aer orice urmă de seriozitate pe care am mai fi aşteptat-o de la dumneaei? Vă reamintesc: mai întâi doamna Plumb a anunţat senin că va modifica Legea pensiilor, pentru a introduce conturile individuale în filozofia Pilonului I de pensii publice. Mai apoi, doamna Plumb a anunţat că va promova şi Pilonul IV al sistemului de pensii, mai precis proiectul pensiilor ocupaţionale abandonat de doi ani de zile în sertare de actualul Guvern. În sfârşit, bomboana de pe tort, doamna Plumb ne-a anunţat că va modifica şi Legea salarizării, pentru a premia bugetarii cu două salarii lunare în fiecare an. Mai pe scurt, până a se familiariza cu domeniul, până a desluşi care e treaba cu indicatorul sărăciei, doamna Plumb şi-a pus costumul de Moş Crăciun şi anunţă tot felul de cadouri în acest an, coincidenţă sau nu, electoral. Să trecem şi la partea serioasă a lucrurilor, pentru că declaraţiile doamnei Plumb numai serioase nu sunt. Să începem cu pensiile. Sistemele de pensii de tip pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea dintre generaţii, se confruntă cu probleme şi deficite financiare din ce în ce mai acute în toată lumea, iar România nu face notă discordantă, cu deficite anuale de aproape 3 miliarde euro la sistemul asigurărilor sociale. Însă aşa zisa soluţie radical propusă de noul Guvern Ponta 3, cea a conturilor individuale de pensii, este una utopică şi stridentă. De ce? Pentru că România este deja una din ţările cele mai avansate în Europa în ceea ce priveşte reforma sistemului de pensii, şi aici mă refer la organizarea celor trei piloane: pilonul I - cel clasic, bazat pe principiul contributivităţii, pilonul II- cel al pensiilor private obligatorii, pilonul III - cel al pensiilor private facultative. Pilonul II şi pilonul III corespund deja unei filozofii a conturilor individuale, pentru că se bazează pe contribuţii individuale complementare celei din sistemul PAYG, aferent Pilonului I. În perioada 2009-2012 Guvernul PDL a înţeles gravitatea dezechilibrelor din sistemul public de pensii şi a implementat cu mult curaj un set de reforme care sunt lăudate şi astăzi de către organismele internaţionale: Legea pensiilor din 2010, majorarea contribuţiei obligatorii la Pilonul II de pensii private până la 4% (în 2008 când a apărut acest sistem era de 2%), creşterea vârstei de pensionare. România trebuie să meargă mai departe pe acest drum al reformelor graduale şi nu să zdruncine din temelii sistemul, aşa cum s-ar întâmpla în cazul trecerii peste noapte la sistemul conturilor individuale. Nicio altă ţară din UE nu procedează astfel, şi cu atât mai puţin nu trebuie să o facă România. Propunerea doamnei Plumb este cu atât mai demagogică şi utopică cu cât vine din partea unui guvern care nu mai are majoritatea extrem de lejeră de pe vremea USL. Această propunere exista şi în Programul de guvernare USL din 2012, venind pe filiera PNL, dar cu toate acestea, doi ani de zile, cu o majoritate de 80% în Parlament şi cu aşa-zis ministru liberal la Ministerul Muncii, nu s-a făcut nimic în acest sens. Dimpotrivă, reformele au fost blocate şi doamna Câmpeanu a fost primul şomer al ţării. Se pare că şi doamna Plumb merge în aceeaşi direcţie. Să ne amintim doar de proiectul privind pensiile ocupaţionale, adică Pilonul IV al sistemului de pensii. În 2012 acest proiect era pregătit şi totuşi este ţinut de doi ani în sertare. Acum doamna Plumb ne promite că el va fi relansat, deşi în continuare nu ştie cât trebuie să fie contribuţia anuală a angajatorilor şi angajaţilor şi deşi Guvernul Ponta a girat deja noi discriminări în sistem, prin acordarea unor privilegii militarilor şi diplomaţilor. Iată de ce nu cred în aceste promisiuni de faţadă ale Guvernului Ponta 3. Este un guvern de vitrină, făcut special pentru a minţi din nou românii în acest an electoral. În acelaşi registru trebuie citită şi declaraţia ministrului Plumb, conform căreia Legea salarizării trebuie modificată, pentru ca bugetarii să poată primi două salarii în plus ca premii anuale. Este doar o minciună, atât timp cât FMI a recomandat ferm ca legile salarizării şi ale pensiilor să nu fie modificate şi atât timp cât acest Guvern Ponta menţine de doi ani de zile măsurile de austeritate în sistemul bugetar, şi anume blocarea primelor, a bonusurilor, a plăţii orelor suplimentare sau a tichetelor cadou. Vă rog să ţineţi cont de aceste inepţii electorale în momentul în care premierul Ponta va veni în Parlament pentru a ne minţi din nou. Ministerul Muncii va fi folosit în acest an doar pe post de tribună de propagandă electorală, iar doamna Plumb va fi, din păcate, un biet agitator politic. |
|
||||
|
"Respect faţă de femeia de lângă noi" În ziua de azi, femeile îndeplinesc mai mult decât un singur rol. Femeia modernă trebuie să fie în acelaşi timp o mamă dedicată, o iubită seducătoare şi o gospodină harnică, şi toate acestea, bineînţeles, în timp ce face faţă cu brio unei vieţi cât se poate de provocatoare. De asemenea, trebuie să facă faţă cu brio în activitatea profesională, unde de multe ori aude faptul că trebuie să răspundă la noi sarcini şi noi provocări, unde trebuie să muncească chiar de două ori mai mult decât colegii ei, pentru a fi tratată în mod egal faţă de colegii săi. Suntem, în a treia lună a anului, o lună ce ar trebui să fie dedicată femeii, indiferent de apartenenţă politică, indiferent de etnie, indiferent de vârstă. Este o lună în care fiecare dintre noi trebuie să apreciem femeia de lângă noi, e o lună în care putem să devenim conştienţi că lângă fiecare dintre noi există o femeie ce merită să fie apreciată şi respectată. Avem în această săptămână ocazia de a aprecia femeia de lângă noi, prin semnarea declaraţiei pentru siguranţa femeilor în familie, declaraţie pe care un grup de organizaţii neguvernametale au făcut-o, pentru a ne putea arăta astfel sprijinul pentru implementarea măsurilor prevăzute în Legea nr.217/2003 de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Violenţa în familie constituie o problemă pe agenda publică din România de mai bine de un deceniu. În ultimii ani, cadrul legislativ s-a îmbunătăţit semnificativ, iar în baza acestuia s-au implementat o serie de politici şi măsuri de protecţie şi asistenţă a victimelor. Totuşi, se poate afirma că, în prezent, politicile publice privind combaterea violenţei împotriva femeilor în familie sunt încă adoptate la nivel simbolic în România şi nu oferă siguranţă reală femeilor. Totodată, violenţa în familie afectează diferit femeile, în funcţie de inegalităţile pe care acestea le trăiesc, de multe ori concomitent, pe baza etniei lor, statutului economic, dizabilităţii, orientării sexuale, vârstei etc. Consider necesară dezvoltarea unor politici publice incluzive, care să implice o abordare intersecţională, care să asigure respectarea drepturilor tuturor femeilor. Vă invit să semnaţi această declaraţie pentru siguranţa femeilor în familie şi să devenim conştienţi cu toţii că trebuie să apreciem şi să respectăm femeia de lângă noi. |
|
||||
|
"Tinerii reprezintă o prioritate absolută doar pe hârtie?" Am asistat săptămâna trecută la un circ incredibil în Parlament, urmărind şi participând la procedura de învestitură a noului Guvern, Guvernul Ponta III. Spun circ, întrucât avem acum miniştri tineri, iar "tinereţea aduce şi mai multă fantezie în exerciţiul guvernamental", spun circ întrucât portofoliul Ministerului Muncii a fost preluat de o persoană ce vorbeşte de politici sociale, dar nu ştie să definească sărăcia, nivelul de trai la limita subzistenţei a unor români. Doamna Plumb vine şi propune o nouă viziune asupra politicilor sociale, o nouă viziune care presupune atât promovarea, cât şi adoptarea proiectului de Lege privind economia socială, care presupune reinserţia pe piaţa muncii a persoanelor dependente social se asemenea, apariţia întreprinderilor sociale care va avea în vedere tot ca măsură încadrarea în câmpul muncii a acestor persoane dependente social, o nouă strategie în ceea ce priveşte persoanele vârstnice şi, de asemenea, ca şi prioritate atunci când vorbim de reducerea sărăciei, relaţionată cu reducerea şomajului, tinerii reprezentând pentru dânsa o prioritate absolută, aşa cum a susţinut la audieri. Totuşi, mă întreb cum va reuşi acest lucru, când are deja multe strategii ce sunt doar pe hârtie pe site-ul ministerului, deşi trebuiau să fie adoptate la sfârşitul anului trecut. Avem un program pentru tineri, respectiv "garanţia pentru tineri", ce reprezintă un instrument financiar, detaliat în regulamentul Fondului Social European, care oferă prioritate la finanţare regiunilor în care şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25%, iar alocarea fondurilor trebuie realizată cu precădere în primii doi ani de programare bugetară, respectiv 2014-2015. Am avut până acum un ministru ce a considerat că pentru România, "Garanţia pentru tineri" adoptată la nivel european constituie "un angajament şi o obligaţie" de a face tot posibilul pentru ca tinerilor absolvenţi să li se ofere o formă de ocupare în primele patru luni de la finalizarea studiilor: un loc de muncă, acces la educaţie, programe de formare sau reconversie. Dar, în realitate însă, tot ce a făcut Guvernul Ponta a fost să abandoneze o sursă de finanţare nerambursabilă destinată scăderii şomajului tinerilor din România şi implicit creării de locuri de muncă în sistem. Cel mai mare neajuns pe care îl ridică şomajul în rândul tinerilor vizează faptul că procesul de tranziţie de la educaţie la piaţa muncii este din ce în ce mai dificil, durează mai mult timp, iar posibilităţile de a ocupa un loc de muncă sunt din ce în ce mai limitate. Cel mai mare risc în această situaţie constă în faptul că aceşti tineri îngroaşă rândurile asistaţilor sociali încă de la momentul în care au ieşit de pe băncile şcolilor. Combaterea şomajului în rândul tinerilor trebuie realizată atât prin concentrarea atât asupra nevoilor clienţilor, cât şi ale furnizorilor (angajatori), este un efort concentrat bidirecţional ce atrage colaborarea atât între pilonul public şi cel privat, cât şi între tinerii fără loc de muncă şi potenţialii angajatori. Soluţii de remediere există şi sunt la îndemâna atât a autorităţilor, cât şi a tinerilor care într-adevăr vor să realizeze ceva. Fac aici referire, pe de o parte, la accesarea de fonduri europene şi la investiţii ale statului, iar de cealaltă parte la creşterea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor. Din păcate însă, singura soluţie a actualului Guvern a fost lansarea unei strategii conturate în jurul ideii de consiliere şi orientare profesională a tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, nicidecum măsuri active pentru crearea de noi locuri de muncă. |
|
||||
|
"Dacă este interesat de binele românilor, Guvernul ar trebui să o arate prin stimularea investiţiilor" Guvernul PSD încearcă să ascundă prin tot felul de scandaluri măsurile reale pe care le are pentru economia românească: taxe şi impozite noi sau majorate, lipsă de locuri de muncă şi de investiţii. Guvernul Ponta nu a ratat introducerea a 35 de noi taxe şi impozite majorate, nu a ezitat nici când a fost vorba de introducerea accizei la combustibil, nici în cazul taxei pe stâlp - măsuri care afectează în mod direct buzunarul românilor şi bugetele companiilor. Guvernul susţine introducerea taxei pe construcţiile speciale, care nu este altceva decât un impozit pe investiţii. Or, în condiţiile în care România este o ţară cu un venit pe locuitor la jumătatea mediei europene, care are nevoie de investiţii masive în toată infrastructura, a impozita construcţiile speciale înseamnă a taxa echipamentul productiv. Economia riscă să nu mai beneficieze de investiţii de 1,2 miliarde lei, de aproximativ trei ori mai mult decât încasările estimate de Ministerul de Finanţe. PSD este pro-taxe, dar anti-investiţii şi anti-locuri de muncă. De trei luni de zile aşteptăm prioritizarea investiţiilor publice şi publicarea listei investiţiilor prioritare - măsură lansată pe final de an 2013 cu mare vervă. La modul în care se derulează astăzi lucrurile, riscăm să le lăsăm moştenire copiilor noştri. Cheltuielile cu investiţiile au scăzut cu 33% în prima lună din anul 2014 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, conform execuţiei bugetare. Cum de cheltuielile cu investiţiile nu pot fi majorate, în schimb alte cheltuieli cresc exponenţial? Atrag atenţia că, în cazul bunurilor şi serviciilor, cheltuielile s-au majorat cu aproape 35% în aceeaşi perioadă. În aceste condiţii, cheltuielile de capital, de 313 milioane lei în luna ianuarie 2014, s-au prăbuşit la cel mai scăzut nivel de la începutul crizei şi reprezintă mai puţin de jumătate din suma alocată în ianuarie 2013. Investiţiile în economia românească nu mai pot aştepta. Lipsa de investiţii este egală cu şomajul şi cu frânarea creşterii nivelului de trai al românilor. Guvernul a adunat, una după alta, bile negre la capitolul investiţii:
|
|
||||
|
"Abrogarea unei noi taxe impuse de Guvernul USL de la începutul anului 2014" Vin în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi despre o propunere legislativă pe care, alături de alţi colegi, am depus-o săptămâna trecută la Camera Deputaţilor. Este vorba de o propunere legislativă de abrogare a unor prevederi din OUG nr.102/2013 care fac referire la instituirea taxei pe stâlp de către Guvernul USL de la 1 ianuarie 2014. Impozitul pe construcţiile speciale introdus de Guvern de la 1 ianuarie 2014 prin OUG nr.102/2013 reprezintă, de fapt, un impozit pe investiţii. În aceste condiţii, impozitul pe construcţii speciale poate fi catalogat drept una dintre măsurile cu puternic impact economic negativ adoptate de la începerea crizei. Aşa cum am arătat şi prin expunerea de motive la această propunere legislativă, impozitul pe construcţii speciale are un impact negativ ridicat asupra societăţilor comerciale. Astfel, această taxă pe stâlp aduce un minus de 1,2 miliarde de lei în economie şi va conduce la ruinarea mediului de afaceri. Puternic afectate de acest impozit sunt şi companiile din domeniul energiei, extracţiei de petrol şi gaze, mineritului şi telecomunicaţiilor, având în vedere ponderea ridicată a construcţiilor speciale pe care le deţin. Costul final va fi în cele din urmă transferat tot la consumatorii finali, cetăţenii României! De asemenea, experţii din mediul de afaceri ne-au atras atenţia, în special, asupra efectului negativ sever asupra agriculturii. Impactul negativ se reflectă asupra următoarelor construcţii speciale din agricultură: pătule pentru păstrat porumbul; gropi din beton pentru păstrat porumbul; silozuri; sisteme de irigaţii; grajduri pentru animale; drumuri de acces betonate pentru acces la animale; magazii; depozite; dale din beton pentru acces la păşune. Impozitul pe construcţiile speciale determină, de asemenea, şi majorări ale tarifelor pentru călătoria cu metroul în Bucureşti. Astfel, Compania Metrorex S.A. a solicitat deja Ministerului Transporturilor aprobarea majorării tarifelor pentru călătoria cu metroul. Sunt anticipate, astfel, majorări de tarife cu procente care variază între 25% şi 33%. Impozitul pe construcţiile speciale conduce la închiderea activităţilor economice şi la o povară suplimentară asupra bugetului de stat. De exemplu, România produce ţiţei folosind multe sonde cu zăcăminte aproape epuizate. Aplicând impozitul de 1,5% pe sondă, extragerea de ţiţei nu va mai fi profitabilă, prin urmare sondele vor fi închise. Potrivit acordului încheiat de România cu Petrom în timpul privatizării, toate cheltuielile cu decontaminarea zonelor este suportată de statul român. Din sondajul CNIPMMR, peste 80% din managerii întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv preşedinţii de ONG-uri, indică un impact negativ al impozitului pe construcţiile speciale, prin creşterea preţurilor şi peste 63% dintre aceştia consideră că va creşte şomajul. Pe această cale vă rog să susţineţi aprobarea acestei propuneri legislative ce se află deja pe circuitul parlamentar, întrucât o astfel de taxă face mai mult rău românilor decât beneficiile ce le-ar putea aduce la bugetul de stat. |
|
||||
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: "Priorotăţile noului Guvern" Una dintre cele mai mari greşeli pe care am putea să o facem este să nu ţinem cont de voinţa electoratului. În momentul votului, cetăţenii nu au votat numai un nume: Uniunea Social - Liberală, ci au votat o nouă viziune, un nou program de guvernare, care să le aducă bunăstare şi care să îndrepte nedreptăţile comise de fosta putere. De aceea, este deosebit de important ca noul Guvern să continue programul şi viziunea USL! Astfel, ne aşteptăm cu toţii ca PNL să susţină acest program de guvernare, pentru că reflectă într-o mare măsură obiectivele asumate în campania electorală de către USL. În anul 2014 şi în 2015 trebuie să continuăm reducerea impozitelor şi a taxelor. Reducem CAS, scutim de impozit profitul reinvestit, continuăm proiectul de succes al reducerii TVA la pâine cu alte alimente de bază! Mai mult, Guvernul condus de Victor Ponta va sprijini în continuare IMM-urile. Se vor oferi scheme de garanţii de stat şi ajutoare de stat de 440 milioane euro, în special prin noua schemă de garanţii pentru IMM-uri în cuantum de 2 miliarde lei. Vă reamintesc că 2014 este primul an din perioada dată când se respectă prevederea legală ca minimum 0,4% din PIB să fie alocat din buget pentru finanţarea IMM-urilor. De asemenea, vom încuraja firmele private care se angajează să creeze 20 de noi locuri de muncă, Guvernul suportând jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale a locurilor de muncă nou create ca urmare a accesării acestei facilităţi. Dezvoltarea sectorului agricol şi creşterea absorbţiei fondurilor europene rămân de altfel două priorităţi strategice ale noului Guvern. Dincolo de aceste obiective este important ce se va întâmpla cu veniturile românilor. Şi aici există o serie de veşti bune, printre care amintesc creşterea pensiilor cu 3,76%, creşterea salariului minim cu 12,5%, creşterea venitului minim garantat cu 4,5%, creşterea ţintită a salariilor bugetarilor (medicilor rezidenţi şi profesorilor debutanţi), reducerea ratei lunare la credite bancare la jumătate pentru cei cu un venit sub medie, statul oferindu-le un credit fiscal de 200 de lei lunar, pentru a-i ajuta. Una dintre cele mai bune veşti venite săptămâna trecută este că au fost acordate bursele pentru medicii rezidenţi. În timpul mandatului domnului Nicolăescu am atras atenţia, prin interpelări şi întrebări, asupra acestei situaţii: a salariilor medicilor rezidenţi. Era îngrijorător faptul că după şase ani de facultate primeau un salariu care pur şi simplu nu le putea asigura un trai decent, iar ţara noastră se confrunta cu situaţia migraţiei medicilor. Mă bucur că ministrul Bănicioiu a dat undă verde pentru bursele medicilor rezidenţi, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că doreşte să facă reformă în sănătate şi să sprijine acest sistem. Chiar dacă această bursă nu este una extrem de mare, este un început. Salariul unui medic rezident în România era de aproximativ 800-900 lei. Această sumă (bursa) reprezintă aproape 80% din salariul unui medic rezident! Prin asumarea programului politic al Guvernului condus de Victor Ponta sunt sigur că se va continua întărirea instituţiilor statului, ce va aduce bunăstarea, corectitudinea şi bunul-simţ! |
|
||||
|
"Egalitatea de gen" "Egalitatea de gen trebuie să constituie un obiectiv central al oricărei democraţii care doreşte să ia măsuri ca opiniile femeilor şi bărbaţilor să se bucure de aceeaşi greutate şi influenţă. A milita pentru drepturi reale pentru femei înseamnă să tindem către o societate care să dea dovadă de generozitate şi de o toleranţă care poate crea drepturi cetăţeneşti depline şi egale pentru toţi." Glenys Kinnock - membră a Parlamentului European Problematica egalităţii şanselor între femei şi bărbaţi (egalitatea de gen) şi a nediscriminării reprezintă concepte esenţiale care guvernează societatea în contextul actual, atât pe plan internaţional, dar şi comunitar. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative, principiul egalităţii de gen se evidenţiază ca elemente armonizatoare ale jurisprudenţei, manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate, sub toate aspectele, în demersul de aplicare al legislaţiei lor. Egalitatea între femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene şi a României şi o condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor europene şi naţionale de creştere economică, ocupare a forţei de muncă şi a coeziunii sociale. Cu toate că inegalităţile încă există, UE a făcut progrese semnificative în ultimele decenii în realizarea egalităţii între femei şi bărbaţi. Aceasta se datorează, în principal, legislaţiei în domeniul antidiscriminării, integrării dimensiunii egalităţii de gen şi măsurilor specifice pentru avansarea femeilor. Aceste aspecte vizează accesul la ocuparea forţei de muncă, egalitatea salarială, protecţia maternităţii, concediul parental, de asigurări sociale şi profesionale, securitatea socială, sarcina probei în cazurile de discriminare şi de autoocupare a forţei de muncă. Combaterea inegalităţilor existente între femei şi bărbaţi în toate sferele societăţii este o provocare pe termen lung, deoarece atrage o serie de modificări structurale şi comportamentale, precum şi o redefinire a rolurilor femeilor şi bărbaţilor. Procesul este lent, iar diferenţele între cele două sexe persistă în ceea ce priveşte rata de angajare, numărul orelor de lucru, posturile de răspundere, îndatoririle casnice sau riscul de sărăcie. Este de datoria noastră să accelerăm realizarea acestui deziderat, astfel încât să nu mai existe diferenţe şi inegalităţi între femei şi bărbaţi în toate sferele de activitate. |
|
||||
|
"Despre iluzia diferenţei" Ca parlamentar responsabil, am studiat cu mare atenţie noul program de guvernare pe care îl propune Victor-Viorel Ponta Parlamentului, prin procedura angajării răspunderii. Am vrut să văd dacă, la doi ani de când este prim-ministru, Victor Ponta vrea să ia guvernarea în serios sau va continua în aceeaşi politică mincinoasă şi păguboasă pentru România. M-am lămurit mult prea repede decât aş fi crezut, chiar din prima propoziţie a documentului: "Acest program apare într-un moment istoric ..., în scopul realizării unei Românii puternice." Care-i momentul istoric, mi-a fost greu să pricep? Cât despre România puternică, Victor-Viorel Ponta este ultimul om din România care ar fi îndreptăţit să vorbească despre asta! Este cel care a aplicat cele mai multe şi mai puternice lovituri sub centură statului de drept şi prosperităţii românilor. Ce să mai ... prima frază, primele două minciuni! Mi-am făcut curaj şi am mers mai departe: "Soluţia pe care o susţinem este aceea de a întări instituţiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine şi bun simţ. O Românie puternică are ca scop relansarea economiei şi susţinerea clasei de mijloc ..." Bunăstare? Corectitudine? Bun simţ? Relansare economică!? Clasă de mijloc? Mai are Victor Ponta curaj să vorbească despre aceste lucruri? În fine. Noul sau vechiul program de guvernare, căci documentele sunt destul de asemănătoare, adică abundă de minciuni, nu reprezintă decât o sfidare la adresa românilor, precum şi o pată pe obrazul Parlamentului României. Limbajul de lemn în care a fost scris mi-a ridicat imediat un semn de întrebare. Mi-am pus repede întrebarea dacă nu cumva Victor Ponta, priceput în ale copierii de texte, nu s-a inspirat, fără să citeze sau să pună ghilimele, din vreun plan cincinal al lui Constantin Dăscălescu sau Ilie Verdeţ, primit pe sub masă de la Ion Iliescu. Numai aşa se explică forma şi conţinutul acestui program, care nu-i nicidecum un program de guvernare, ci o simplă declaraţie politică! De ce spun asta? Pentru că documentul abundă în principii generale, precum: agricultura motor de creştere, crearea de locuri de muncă, lucrări de infrastructură, stabilitate bugetară etc. Nu conţine soluţii sustenabile, nu are viziune, nu este un program veritabil de guvernare. Îmi este greu să înţeleg de ce i-a chinuit Victor Ponta pe bieţii funcţionari de la Guvern, silindu-i să umple 140 de pagini doar cu vorbe goale, fără soluţii. Dacă ar fi să-i pun un titlu acestui program, n-aş ezita să-l denumesc "Să ne fie bine, ca să nu ne fie rău!". Noul program de guvernare va avea aceeaşi valoare ca şi programul anterior, al Guvernului USL. Nulă! Cât a realizat Victor Ponta, susţinut de o majoritate parlamentară de aproape 80% în doi ani de guvernare din fostul program al USL? Nimic! 0%! Asta pentru că nu l-a interesat conţinutul programului de guvernare asupra căruia s-a angajat, ci doar obiectivele trimise în plic de cei care l-au făcut prim-ministru: baronii locali. Când am spus, încă din titlu, despre iluzia diferenţei, m-am referit în principal la modul în care Victor Ponta vrea să-i înşele pe români că Guvernul Ponta 3 va fi diferit. Nu va fi cu nimic diferit! Românii ştiu că Ponta nici nu poate, nici nu vrea să guverneze în interes naţional! Aşa că orice tertipuri va mai folosi nu va mai prosti pe nimeni.
|
|
||||
|
"România trebuie să profite de şansa obţinerii unei societăţi unite" Clivajele sociale în România s-au transformat în veritabile tranşee foarte greu de acoperit astăzi. Ridurile societăţii sunt săpate adânc de conflicte, de inegalităţi atât în faţa legii, cât şi în faţa altor autorităţi ale statului, cât şi de ambiţii sau preferinţe politice diferite. Pe măsură ce aceste diferenţe sunt exacerbate de lupte politice, România rămâne pe loc în timp ce prietenii noştri din UE merg mai departe. Avem şansa de a consolida o societate care timp de prea mulţi ani a fost dominată de o politică de ură, de vot negativ şi de antisoluţii. Avem nevoie de un alt fel de a face politică şi de un alt fel de a gestiona discursul public. Declaraţiile nesăbuite ale unor colegi ne situează de multe ori pe poziţii diametral opuse şi ireconciliabile. De ce nu ne putem aduna în jurul unui scop comun? Puterea politică de decizie a ajuns un scop în România şi nu un mijloc de a aduce românilor bunăstarea pe care într-un fel sau altul cu toţii am promis-o. În opinia mea, schimbarea modului de a face politică ne este la îndemână şi ţine doar de noi să profităm de această şansă. România puternică de care mulţi dintre noi am vorbit cu ocazii mai mult sau mai puţin electorale constă cu exactitate în capacitatea noastră de a ne aduna în jurul unui scop comun, aici, acasă. Unitatea de care vă vorbesc poate ţine tinerii pregătiţi în România, poate crea o societate corectă şi cinstită care să atragă, asemenea unui magnet, tinerii şi familiile tinere care îşi pot investi timpul şi efortul pentru un viitor mai bun pentru noi toţi. Mentalitatea conflictului trebuie să ia sfârşit. În ultimii ani am văzut că discuţiile politice s-au axat exclusiv pe atac. Atacul adversarilor politici, atacul instituţiilor statului, chiar atacul simbolurilor care ar trebui să ne ţină sudaţi ca ţară şi popor. Scena politică trebuie să izoleze conflictul şi să-l menţină la dezbateri de idei, constructive, care să se termine evident în consens. Trebuie să ştim că românii nu mai vor să voteze pentru cineva doar pentru a vota împotriva altcuiva. Sondajul INSCOP ne arată fără prea multe semne de întrebare că românii sunt interesaţi în covârşitoarea lor majoritate de următoarele probleme: creşterea preţurilor - 26%; pierderea locului de munca - 26%, micşorarea veniturilor - 20%, problemele de sănătate - 15% şi mediu - 3%. În acest top nu încape scandalul politic, ieşirea de la guvernare a unuia sau intrarea la guvernare a altuia. Dacă aceste probleme nu sunt îngrijorătoare pentru noi, atunci nu ne dăm seama că locurile pentru muncă pentru tineri, educaţia, stabilitatea economică, sănătatea şi sistemul de asistenţă socială sunt priorităţile pe care trebuie să le avem în vedere. Preocuparea politicienilor din România se reduce oare la a-l da jos pe altul de la putere sau la a te menţine veşnic în poziţia dominantă? Consolidarea socială prin crearea unei clase de mijloc puternice, prin crearea unui sistem fiscal echitabil şi prin întărirea autorităţilor statului şi punerea lor în folosul exclusiv al cetăţenilor trebuie să fie setul de obiective pe care să-l urmărim pe termen mediu şi lung, indiferent de cine poartă responsabilitatea guvernării, indiferent de proximitatea scrutinelor electorale şi indiferent de ambiţiile politice ale unor oameni care se văd oameni de stat. Guvernul României trece astăzi un nou test în Parlament. Motivele pentru care am putea depune, noi cei care încă ne aflăm în opoziţie, o moţiune de cenzură trebuie să răspundă la întrebările pe care românii le pun. Ce se întâmplă cu locul meu de muncă, de ce nu îmi ajung banii de la lună la lună, de ce copiii mei nu beneficiază de o educaţie performantă? Acestea sunt întrebările care trebuie să-şi regăsească răspunsul într-o eventuală moţiune de cenzură, dacă se vrea ca susţinerea sa să depăşească limitele acestei clădiri. Eu aştept să se termine odată şi poate pentru totdeauna dezbinarea în care societatea noastră s-a afundat tot mai mult în ultimii ani, pentru că răspunsul la ameninţările externe de factură economică şi nu numai care presează România nu poate fi decât unul unitar şi consecvent. |
|
||||
|
"PNL îşi susţine în mod consecvent angajamentele, chiar dacă nu mai guvernează" Împreună cu aproape toţi colegii mei, parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, am depus, zilele trecute, în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal în vederea reducerii, începând cu 1 iulie 2014, a cotei de contribuţie de asigurări sociale (CAS) datorată de angajator cu cinci puncte procentuale şi a scutirii impozitului pe profitul reinvestit. PNL a susţinut încă din anul 2011, dar şi în campaniile din 2012 o revedere a impozitării, în sensul reducerii contribuţiilor de asigurări sociale, dar şi a taxei pe valoarea adăugată. Apoi, în toată perioada cât ne-am aflat la guvernare, am susţinut ferm reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, cerând - chiar imperativ - premierului Ponta, la sfârşitul anului trecut, ca această reducere să fie aplicată începând cu 1 ianuarie a.c. Noi, ca liberali, considerăm că numai acest tip de măsuri de relaxare fiscală, care pot avea un impact economic multiplicator, sunt cu adevărat benefice economiei şi susţinerii creşterii economice, oxigenând în mod real potenţialul mediului de afaceri sau atrăgând investiţii importante, relansând astfel şi piaţa muncii din România. România nu poate deveni atractivă pentru investitorii puternici, dacă nu are niciun avantaj de competitivitate fiscală, comparativ cu celelalte ţări europene, care au luat deja măsuri similare. Cele două măsuri reprezintă esenţa politicilor economice asumate public de către Partidul Naţional Liberal, susţinător şi partener permanent al mediului de afaceri, măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, cu capital autohton sau străin, care ne-au solicitat constant, în cadrul dialogurilor purtate, adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri. Efectele aplicării acestor două măsuri vor fi benefice, impactul lor va conduce inevitabil la stimularea economiei româneşti, mai ales în situaţia post-criză în care presiunea fiscală asupra mediului de afaceri trebuie să scadă, pentru a favoriza relansarea sustenabilă a economiei, prin investiţii şi crearea de locuri de muncă. Prin acest demers legislativ, în care am solicitat şi dezbaterea parlamentară în procedură de urgenţă, noi, parlamentarii PNL, suntem consecvenţi cu politicile economice şi fiscale pe care le-am susţinut permanent, încă înainte de intrarea noastră la guvernare alături de PSD şi le vom susţine în continuare, până ce acestea se vor concretiza în plan legislativ. |
|
||||
|
"PNL cere reducerea în regim de urgenţă a CAS şi a impozitului pe profitul reinvestit" Săptămâna trecută noi, parlamentarii PNL, am depus în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal în vederea reducerii, începând cu 1 iulie 2014, a cotei de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator cu cinci puncte procentuale şi a scutirii impozitului pe profitul reinvestit. Această iniţiativă legislativă are susţinerea a 143 de colegi liberali din cele două grupuri parlamentare de la Camera Deputaţilor şi Senat, printre semnatarii căreia mă număr şi eu. Aş vrea să mai menţionez faptul că solicităm, ca procedură legislativă, adoptarea iniţiativei respective în regim de urgenţă. Acest set de măsuri de relaxare fiscală este răspunsul PNL la actuala situaţie economică a României,care dă posibilitatea accelerării ritmului de creştere economică din ultimul timp. Măsurile reprezintă o gură de oxigen oferită după o lungă perioadă de timp de sufocare permanentă a mediului de afaceri, dar şi o contrapondere liberală la alte tipuri de măsuri cu iz strict electoral, cum este şi celebra electorată! Începând de săptămâna viitoare, vom iniţia o serie de discuţii şi dezbateri cu reprezentanţii mediului de afaceri, de la marii contribuabili la micii întreprinzători, în vederea identificării soluţiilor tehnice care să permită aplicarea unitară şi eficientă, începând cu 1 iulie 2014, a acestor măsuri, astfel încât să existe predictibilitate şi coerenţă legislativă pentru mediul de afaceri. Noi, liberalii, am susţinut dintotdeauna că o economie sustenabilă se poate crea doar prin măsuri economice şi fiscale de impact şi evident de dreapta, care să aibă rolul de a da un impuls cât mai puternic susţinerii mediului de afaceri şi, de aceea, suntem convinşi că numai astfel de măsuri, cum sunt reducerea substanţială a CAS şi scutirea profitului reinvestit, ar avea efectul scontat, contribuind, într-adevăr, la atragerea de noi investiţii, la crearea de locuri de muncă şi, implicit, la relansarea economiei româneşti. PNL a solicitat permanent implementarea acestor măsuri deosebit de importante pentru întreprinzătorii privaţi şi deseori clamate de către întreg mediul de afaceri şi am făcut demersuri în acest sens, atât înainte de a intra la guvernare, cât şi în timpul existenţei noastre în Guvernele Ponta 1 şi 2, dar PSD a preferat să rămână doar la stadiul de promisiune electorală. Credem că o decizie fermă în acest sens nu mai poate fi deloc tergiversată de niciun guvern, fie el şi Ponta 3! Considerăm, de asemenea, că prin depunerea şi susţinerea de către toţi parlamentarii liberali a acestei iniţiative legislative privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi scutirea profitului reinvestit, dăm mai repede şansa reală, atât Guvernului Ponta 3, cât şi parlamentarilor din noua alianţă care susţine acest nou guvern, să-şi pună în practică programul de guvernare şi să-şi respecte întocmai promisiunile făcute cetăţenilor! |
|
||||
|
"PNL este mai puternic trecând în opoziţie!" PNL este mai puternic trecând în opoziţie fiindcă a început, în ultima săptămână, schimbarea scenei politice din România şi, cu preţul alegerii drumului corect, şi-a dat şansa de a schimba viitorul politic al României. În acest moment, PNL nu este interesat de alte alianţe politice noi, ci doar de reprezentarea cât mai corectă a cetăţenilor. Prioritatea noastră este să arătăm că alegerea în România pentru acest an este de fapt între a ne întoarce la regimul PSD dintre 2000-2004 sau a trece de epoca Băsescu către 2015-2020 cu PNL. Miza pentru Partidul Naţional Liberal este să le dovedească românilor că este un partid serios, un partid cu adevărat mare, pentru că obiectivele sale sunt mari şi importante. În perioada în care s-a aflat la guvernare, PNL a trebuit să se bată pentru respectarea programului de guvernare şi să oprească iniţiative ale primului-ministru şi ale PSD împotriva spiritului şi chiar literei programului de guvernare. Acum, prima etapă a bătăliei politice o reprezintă alegerile europarlamentare din 25 mai şi apoi alegerile prezidenţiale. PNL are acum o şansă unică, pe care a aşteptat-o de 25 de ani, de a dovedi că poate face diferenţa în viaţa politică a României, şansa de a da viitorul preşedinte al României şi de a impune o direcţie sănătoasă ţării, prin obiectivele noastre: o democraţie şi un stat de drept autentice, o justiţie cu adevărat independentă, o economie liberă şi corect concurenţială, o administraţie în beneficiul cetăţeanului, o politică externă mult mai puternică, mult mai profilată. Toate acestea sunt lucruri reale şi palpabile, PNL a luat decizia curajoasă de a le asuma în continuare singur, fiindcă le-a respectat întotdeauna şi au reprezentat angajamentele făcute în numele USL. PNL a dovedit mereu că în momentele grele găseşte energii pe care nici un alt partid nu le are. |
|
||||
|
Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "Programul de guvernare Ponta III, structurat după principiul "«undeva, cândva»" În noul program de guvernare principiul economic al PSD, alături de celelalte partide satelit, este "tuturor după nevoi, de la noi, după posibilităţi", în care apare în mod obsesiv sintagma "în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite". Remarcăm faptul că în acest program al Guvernului Ponta III măsurile cele mai aşteptate de către întreg mediul de afaceri, şi anume: reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, mărirea salariului minim şi reducerea TVA, măsuri declarate ca fiind foarte importante în guvernarea USL, Cabinetul Ponta III le menţionează acum doar cu precizarea "în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite". După ce în 2013 România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE, de 3,5%, actualul Guvern al PSD-UNPR-PC-UDMR arată că este incapabil să spună ceva concret cu privire la o serie de măsuri importante pentru România. Acest gen de menţiune "în măsura în care cadrul fiscal - bugetar o va permite", demonstrează limpede faptul că premierul Victor Ponta nu a fost onest când a spus că doreşte să păstreze în actul de guvernare componenta liberală. De altfel, premierul Victor Ponta a tergiversat timp de doi ani adoptarea acestor măsuri printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-un proiect de lege, întreg demersul rămânând, până în prezent, doar la nivel declarativ. PNL, prin miniştri săi, a încercat impunerea unor măsuri, precum reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi neimpozitarea profitului reinvestit, dar PSD s-a opus în mod categoric. Cele două măsuri au fost cerute şi susţinute ferm în nenumărate rânduri de către PNL, atât în cadrul guvernării USL, cât şi în vremea când a fost în opoziţie, în perioada 2009-2012. Astfel, încă din anul 2011, când s-a întocmit Proiectul Economic pentru România de către USL, Partidul Naţional Liberal a susţinut printre alte măsuri de relansare economică şi aceste două prevederi ca fiind de prioritate maximă. Impactul bugetar al celor două măsuri poate fi compensat, pe de o parte, prin veniturile suplimentare încasate în urma aplicării impozitului de 1,5% pe construcţiile speciale şi, pe de altă parte, prin îmbunătăţirea sistematică a colectării veniturilor la buget, precum şi prin efectele pozitive de antrenare care vor fi generate la nivelul activităţii economice în general. Noi, liberalii, considerăm că există resurse în Bugetul de stat pentru anul 2014 care, utilizate cu discernământ, pot acoperi deficitul creat, la care se adaugă şi trendul ascendent al veniturilor încasate în luna ianuarie, precum şi previziunile optimiste pentru luna februarie. Ca să punem capăt tergiversării practicate de către PSD, PNL a preluat iniţiativa introducerii celor două măsuri în cadrul dezbaterilor legislative de pe băncile opoziţiei. În acest sens, noi, parlamentarii liberali, am depus săptămâna trecută două iniţiative legislative la Camera Deputaţilor, care vizează reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi scutirea de la plata profitului reinvestit. Am făcut acest demers deoarece nu putem să stăm pasivi şi să vedem cum măsuri despre care premierul Victor Ponta le dădea ca sigure, măsura de neimpozitare a profitului reinvestit, ca şi reducerea CAS la angajator, de la 1 iulie 2014, nu mai sunt atât de sigure în noul program. Ele sunt la latitudinea "cadrului fiscal-bugetar". PNL solicită imperativ miniştrilor PSD să facă în aşa fel încât "cadrul fiscal-bugetar" să permită adoptarea măcar a celor două măsuri prevăzute în programul de guvernare al USL, măsuri esenţiale pentru revigorarea mediului de afaceri. Noul guvern trebuie să înţeleagă că cel care trebuie adaptat priorităţilor de politică economică este cadrul fiscal-bugetar, nu invers. Vorbim de un program făcut pe genunchi, cu termene de "undeva-cândva", dovadă desele sintagme de ambiguitate folosite, precum şi greşelile de scriere care au ieşit în evidenţă. Acest program de guvernare e tragicomic pentru o economie încă fragilizată, neconsolidată financiar în această etapă postcriză. |
|
||||
|
Fără doar şi poate, modul de a face politică în România are particularităţi specifice. În acest context suntem obligaţi a lua în considerare că, pe măsură ce apreciezi o atitudine, o acţiune, un efect al acestei acţiuni şi, inerent, persoana responsabilă de anume atitudini ori acţiuni, aduci asupra acesteia năvala adversarilor politici care se vor năpusti fără preget către "vinovat". Strădania, demnă de o soartă mai bună, de a demola orice apreciază celălalt, încearcă a te determina să nu mai recunoşti, cel puţin public, meritele evidente şi demonstrate ale celor pe care îi apreciezi. Cu alte cuvinte, intenţia de a releva public ce anume apreciezi la un individ îi poate aduce aceluia o avalanşă de critici, de invective, de atribute care de care mai agresive. Nu degeaba, în binecuvântata sa înţelepciune, spunea părintele Arsenie Boca "în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă". Conştient fiind de toate acestea voi face totuşi public aprecierile pe care doresc să le fac, în legătură cu noul guvern căruia i-am acordat prin vot încrederea noastră. Premierul Victor Ponta a afirmat de mai multe ori în ultimele zile dorinţa de a continua accederea către obiectivele fundamentale, cele asumate în anul 2012, cu această nouă formulă guvernamentală. A vorbit despre continuarea creşterii economice, despre dreptate socială, dezvoltare, investiţii prioritare în educaţie şi sănătate. A vorbit despre o justiţie independentă, despre un sistem democratic european. Ne-a arătat şi cu cine vrea să construiască toate acestea. Am remarcat împreună o punere practică în operă a ceea ce teoretic este declarat de multe doctrine, mai mult sau mai puţin istorice. S-a săvârşit, astfel, pentru prima dată la atare dimensiuni, dezideratul alcătuirii unei echipe guvernamentale în care experienţa face casă bună cu recunoaşterea valorii unor tineri tehnocraţi. Personal salut cu respect, am făcut-o şi prin vot, performanţele care i-au recomandat pe aceşti tineri miniştri şi le-au atras încrederea primului ministru. Aştept cu încredere materializarea acestor performanţe la noul lor loc de muncă şi-i asigur de pe acum de prezenţa permanentă, atentă şi corectă a electoratului meu în urmărirea activităţii lor. Vorbesc despre electoratul meu desigur în ideea mandatării mele la reprezentarea intereselor şi la rezolvarea problemelor care îi preocupă pe cei care m-au trimis în Parlamentul României. Ajuns aici, vă rog să-mi îngăduiţi a asigura şi pe acei miniştri care nu sunt pentru prima dată repere guvernamentale, de gestionarea unei permanente şi tenace legături între Domniile Lor şi cei pe care îi reprezint aici. Şi ca să nu las nici un locuşor interpretărilor ori nedumeririlor, înştiinţez pe domnul ministru al sănătăţii că de mai bine de trei mandate de deputat sunt practicant neabătut al metodei de perseverare asimilată cu săparea malului de către ape. Aşa am "săpat" an de an şi, fără supărare, ministru după ministru pentru obţinerea suportului financiar necesar terminării lucrărilor la Spitalul Municipal din Fălticeni. Rog deci respectuos pe domnul ministru Bănicioiu să fie sigur de perseverenţa mea în urmărirea acestui obiectiv, şi pentru că apreciez cu adevărat maniera în care primul ministru a alcătuit echipa guvernamentală, voi face în această privinţă echipă cu primarul de Fălticeni care este mai tânăr decât cei mai tineri miniştri ai actualului guvern. |
|
||||
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Comunităţile locale, ţinta unei guvernări eficiente" În cele din urmă, actorii politici decizionali ai acestei ţări au ajuns la concluzia firească de a proceda în aşa fel încât România să nu intre, în mod nemotivat, într-o criză politică cu posibile implicaţii negative majore. Învestirea oficială a noului Guvern, constituit în urma părăsirii alianţei de către PNL reprezintă garantul continuării reformelor începute după debarcarea PDL de la conducerea ţării. Faptul că noul guvern dispune de o majoritate parlamentară liniştitoare, care şi-a dovedit eficienţa în votul de săptămâna trecută din camerele reunite, este un motiv în plus pentru liniştea românilor. Guvernul funcţionează, instituţiile statului la fel, toată lumea îşi face treaba aşa cum trebuie, în ciuda detractorilor şi a criticilor mărunte venite din partea opoziţiei. Important este că românii trebuie să ştie că Guvernul funcţionează în interesul cetăţenilor, atât la nivel central, cât şi la nivel judeţean. Ceea ce mă interesează pe mine în mod deosebit este ca la nivelul administraţiei publice locale activitatea să continue fără sincope, iar acest lucru este o certitudine în colegiul meu, Moineşti-Comăneşti-Dărmăneşti-Berzunţi-Măgireşti-Poduri. Oamenii din această zonă simt că sunt importanţi pentru conducătorii comunităţilor, există primari de ispravă, cu proiecte concrete, cu deziderate folositoare, iar eu personal mă implic atât cât pot pentru a-i sprijini. Desigur, sunt de acord că există unele nemulţumiri, dezbateri, anumite polemici în spaţiul politic public. Mai cred, de asemenea, că românii sunt sătui de certuri şi discuţii sterile, ei vor să ştie ceea ce se face concret pentru ei, pentru îmbunătăţirea traiului lor, pentru creşterea calităţii serviciilor oferite populaţiei. Aici trebuie să fie concentrate toate eforturile, atât la nivel central, cât şi, mai ales, la nivel judeţean şi local. Comunităţile locale sunt cele care trebuie să simtă eforturile făcute de cei aleşi în funcţiile de decizie, de cei care le conduc. Din acest punct de vedere, chiar dacă timide, se întâmplă unele lucruri bune, care, neîndoios, vor avea consecinţe pozitive pentru oameni. Mă refer îndeosebi la rezultatele oficiale pozitive cu care România a încheiat anul 2013, unul dintre cei mai buni din ultimii şapte ani din punct de vedere al indicatorilor macroeconomici, cu o creştere economică peste aşteptări, de 3,5%, mult peste cea estimată iniţial, de 1,6%. Vorbim astfel de o performanţă remarcabilă, elogiată şi de prestigiosul ziar britanic "Financial Times", care denotă că Guvernul şi-a făcut datoria, indiferent de situaţiile dificile traversate. Trebuie să avem încredere în continuare că România va trece cu bine peste situaţia economică dificilă, va avea stabilitate şi predictibilitate, iar oamenii vor simţi eforturile guvernanţilor în calitatea şi suportabilitatea vieţii de zi cu zi. |
|
||||
|
"Continuitatea măsurilor economice şi financiare începute de USL este necesară pentru asigurarea creşterii economice sustenabile" Cu toţii ştim că România are nevoie de o guvernare stabilă şi coerentă care să-şi ducă la îndeplinire obiectivele asumate în faţa românilor. În această declaraţie politică voi vorbi despre motivele pentru care este necesar ca obiectivele iniţiate în programul de guvernare al USL să fie continuate de Guvernul condus de Victor Ponta pentru anii ce urmează. Creşterea economică pe care România a obţinut-o la finalul anului 2013 s-a bazat pe măsuri financiare îndrăzneţe, pe o încredere mai mare a investitorilor în România şi pe o guvernare stabilă şi consecventă. Rezultatele sunt bune. Creşterea economică de 3,5% a depăşit cu mult prognozele comisiilor şi experţilor din domeniul economic, chiar şi pe cele ale Fondului Monetar Internaţional. De ce trebuie să continuăm pe acest drum este lesne de înţeles. Este o regulă că abia după trei ani în care trendul de creştere al economiei se menţine putem spune că economia merge bine, sau duduie cum spuneau odinioară colegii liberali. Ce ne propunem pentru viitorul apropiat, într-o altă formulă guvernamentală, la fel de stabilă: nu numai să continuăm şi să menţinem creşterea economică pe care România a avut-o în 2013, dar să traducem această creştere a PIB-ului în avantaje palpabile pentru români. Creşterea trebuie să fie sustenabilă, iar susţinerea sistemului depinde în cea mai mare măsură de sănătatea sectorului privat, de puterea de cumpărare a românilor şi de capacitatea tinerilor de a se integra rapid şi productiv în societate. Avem de menţinut o relaţie simbiotică între bunăstarea românilor şi creşterea economică. În opinia mea, acest lucru nu se poate face fără o clasă de mijloc puternică şi bine conturată care să susţină economia acolo unde este cel mai mult nevoie. Fără tineri nu putem reuşi în viitor, iar pentru ca tinerii să fie aici şi să contribuie la bunăstarea României ţine de noi să le creăm un sistem echitabil care, în câţiva ani să acţioneze ca un magnet pentru următoarele generaţii de români. De aceea susţin programul pe care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament. Măsurile economico-fiscale propuse vor da încrederea românilor în mai bine. Guvernul condus de Victor Ponta este primul guvern care îşi asumă o scădere a CAS-ului la angajator cu cinci puncte procentuale. Cum se traduce această simplă măsură economico-financiară: mai multe locuri de muncă mai puţin şomaj, mai puţină muncă la negru şi mai multe venituri la bugetul de stat. Politica de relaxare fiscală pe care Guvernul o promovează trebuie privită în antiteză cu creşterea bruscă a TVA-ului la 24% de către tandemul Băsescu - Boc. Scăderea TVA-ului la 19% şi reducerea chiar la 9% a acestuia pentru alimentele de bază se concretizează în menţinerea preţurilor la un nivel accesibil pentru toţi românii. Scăderea preţurilor, dublată de creşterea veniturilor românilor reprezintă un set de măsuri şoc pentru economie, care vor încuraja consumul şi dezvoltarea economică pe termen mediu şi lung. Pachetul de măsuri pe care noul guvern Ponta îl propune presupune, pentru prima oară, reducerea drastică a poverii fiscale pe români. Impozitul pe venit se va reduce, de la 16%, în două trepte intermediare, la 8%, respectiv 12% pentru persoanele cu venituri reduse. Beneficiarii acestei măsuri sunt atât de mulţi, încât introducerea impozitului progresiv începând cu anul viitor nu s-ar putea lovi de opoziţia vreunui partid din România care ţine la alegătorii săi şi la cetăţenii acestei ţări. Soluţiile pentru relansarea şi consolidarea economică a României ne-au fost tot timpul la îndemână. Diferenţa este că acum, un guvern nou şi le asumă ca urmare a angajării răspunderii faţă de românii care şi-au pus încrederea în promisiunile noastre în 2012. Sprijinul concret al Guvernului pentru sectorul IMM-urilor: ajutoare de stat şi garanţii de 440 milioane euro şi nu în ultimul rând creşterea investiţiilor publice. România va acorda în 2014, 7 miliarde de RON pentru investiţii publice, va creşte numărul de locuri de muncă, prin acordarea de facilităţi fiscale pentru companiile care aduc minim 20 de locuri noi de muncă în economie şi va scuti mediul de afaceri de impozitul pe profitul reinvestit. Cumulul acestor măsuri va face ca România să menţină un mediu atrăgător pentru investitori, cu o forţă de muncă eficientă la raportul preţ - calitate, cu costuri mici pe impozitarea muncii, un mediu stabil şi predictibil care încurajează consumul şi creşterea sustenabilă. Din aceste motive, suntem responsabili să continuăm strategia pe care USL şi-a bazat măsurile economice şi sociale. Drumul de la austeritate la creştere sustenabilă trebuie pavat în continuare cu măsuri pro dezvoltare. Am descris numai câteva din măsurile pe care suntem datori să le susţinem în interesul celor mai mulţi dintre români. În încheiere, vreau să fac un apel către colegii liberali care au făcut parte din majoritatea măsurilor continuate din programul USL. Proiectul USL a avut în vedere în principal bunăstarea familiilor din România. Este păcat să vă întoarceţi spatele la măsurile pe care şi USL le-a susţinut şi le-a implementat în aceşti ultimi doi ani. Partidul Naţional Liberal este dator să voteze pentru programul prezentat de Guvernul Ponta, nu pentru memoria unui parteneriat eşuat cu PSD sau pentru a ajuta politic un fost partener de guvernare, ci pentru a-şi respecta promisiunile faţă de cei care au avut încredere că programul USL va continua cel puţin până în 2016. |
|
||||
|
"Atragerea de fonduri europene pentru susţinerea sesiunilor de meditaţii pentru elevii anilor terminali în şcolile româneşti" Tot mai mulţi elevi din anii terminali, care urmează să susţină examenele naţionale, se văd nevoiţi să îşi suplimenteze orele de curs cu meditaţii. Fenomenul nu este în niciun caz unul nou, iar asociaţiile de părinţi şi profesori au atras atenţia asupra nevoii unei reglementări în domeniu. Meditaţiile sunt însă un pansament pentru o problemă cronică a sistemului de învăţământ românesc. Cu toate acestea, rezultatele extrem de slabe la examenele de bacalaureat şi la testele naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a demonstrează necesitatea unor forme de suplimentare a cursurilor din liceele şi şcolile gimnaziale româneşti. De aceea, vă prezint astăzi o posibilă soluţie la nivel naţional, o soluţie care a fost utilizată prin programe-pilot în mai multe judeţe ale ţării şi care a dat rezultate - meditaţii finanţate prin fonduri europene. Inspectoratele şcolare judeţene din Gorj, Suceava şi Timiş au elaborat şi depus proiecte prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU, pentru organizarea de meditaţii pentru elevii claselor terminale care urmăresc să se pregătească suplimentar pentru testările naţionale şi examenul de bacalaureat. Profesorii care se înrolează în programele de meditaţii vor fi remuneraţi din fondurile obţinute, iar elevii vor avea acces, indiferent de resurse materiale sau nivel de pregătire, la meditaţiile organizate la nivelul întregii şcoli. Cred cu tărie în puterea exemplului şi încurajez Ministerul Educaţiei Naţionale să promoveze programele de meditaţii organizate prin fonduri europene la nivelului tuturor inspectoratelor şcolare judeţene din ţară. De altfel, consider că un proiect naţional derulat chiar de către minister ar putea avea un impact important asupra pregătirii şi rezultatelor elevilor la sesiunea de bacalaureat şi la testările naţionale. Chiar dacă meditaţiile nu pot ţine locul unei pregătiri temeinice la clasă şi acasă, ele pot constitui un punct de plecare sau o strategie convergentă cu eforturile ministerului şi cu măsurile de corecţie aplicate în ansamblul sistemului de învăţământ. |
|
||||
|
"Sărbătoarea internaţională a femeii" Ziua de 8 martie este recunoscută pe întreg mapamondul ca sărbătoarea internaţională a femeii. Remunerarea diferită pe criterii de gen nu s-a schimbat substanţial în ultimii ani, iar în anumite ţări fenomenul chiar a luat amploare. În această perioadă de criză, acest sistem discriminatoriu de plată este un cost pe care Europa nu şi-l poate permite. Împreună cu toate statele membre, vom lua măsuri pentru a reduce aceste diferenţe salariale între sexe în Uniunea Europeană. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi reprezintă diferenţa medie între remunerările orare ale bărbaţilor şi ale femeilor per ansamblul economiei. În Europa, femeile câştigă în medie cu aproximativ 18% mai puţin decât bărbaţii şi în unele ţări diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi se accentuează. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi are un impact semnificativ asupra câştigurilor femeilor de-a lungul vieţii, precum şi asupra pensiilor acestora. O remunerare mai mică înseamnă o pensie mai mică şi reprezintă cauza unui risc de sărăcie mai mare pentru femeile în vârstă. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi este consecinţa discriminării continue şi a inegalităţilor de pe piaţa muncii care, în practică, le afectează în special pe femei. Această diferenţă este legată de un anumit număr de elemente atât de ordin juridic, cât şi social sau economic, care depăşeşte cu mult aspectul unic al egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă. Femeile care sunt şi mame au un salariu de trei ori mai mic decât bărbaţii, care ocupă aceleaşi posturi, şi întâmpină, în continuare, obstacole în carieră. Împărţirea inegală a sarcinilor în gospodărie influenţează progresul profesional, arată studiul Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (ITUC), citat de AP. Mai precis, mamele primesc 68% din salariul bărbaţilor care au aceeaşi calificare, iar femeile, în general, obţin 74%, arată datele studiului. Femeile cu copii sunt cele care solicită mai des un job part-time decât cele care nu sunt mame, ceea ce arată că au dificultăţi în a împăca cele două activităţi. Cele mai mari discrepanţe în ceea ce priveşte salariile femeilor, în comparaţie cu ale bărbaţilor, sunt în agricultură şi în mediul rural. Raportul se bazează pe date culese din 40 de ţări ale lumii. Confederaţia Internaţională a Sindicatelor reprezintă 176 de muncitori din 155 de ţări. Diferenţa în remunerare a muncii pe criterii de gen va genera pensii mai mici pentru femei, acestea fiind mai expuse sărăciei la vârste înaintate, respectiv 22% dintre femeile de peste 65 de ani, comparativ cu doar 16% dintre bărbaţi. |
|
||||
|
"Sistemul educaţional" Ţin să-mi exprim un profund respect pentru toţi profesorii, deoarece ei sunt categoria profesională cea mai greu încercată de-a lungul ultimilor ani. Ei sunt cei care au fost de foarte multe ori umiliţi de către preşedintele ţării, sunt cei care au fost deseori minţiţi, în campaniile electorale, de acoliţii acestuia, în privinţa evoluţiei veniturilor lor - doar pentru voturi -, dar, cu toate acestea, profesorii au pus întotdeauna profesia, dragostea pentru copii şi educaţia acestora mai presus de propriile interese. Cred că educaţia este cea mai importantă investiţie în viitor pentru orice naţiune şi acest adevăr ar trebui să rămână o prioritate absolută pentru orice guvernare, indiferent de culoarea politică. De aceea, cred că eforturile pe care le face acum Guvernul Ponta de a repara, într-un ritm alert, anumite greşeli ale fostelor guvernări - greşeli incalificabile ale legii, care au produs numai haos şi regres în sistemul educaţional, cum sunt: gravele deficienţe ale bacalaureatului, constatate în ultimii doi ani, sau problemele uriaşe ale integrării clasei zero în şcoli - sunt foarte importante pentru bunul mers al acestui an şcolar. Adaptarea cât mai eficientă a clasei zero în sistem, ori în cadrul şcolilor, ori în cadrul grădiniţelor, în funcţie de analizele ulterioare, dar şi finanţarea corespunzătoare a acestui inedit pas - cu atât mai mult cu cât în urmă cu două-trei luni nu exista absolut nimic, nici bani alocaţi în buget şi nici lucrări demarate pentru ca anul şcolar să poată să înceapă - au însemnat eforturi extraordinare din partea guvernului actual, care, în pofida intervalului foarte scurt, a găsit totuşi soluţii financiare pentru a putea asigura resursele necesare. Consider că pentru orice copil român o educaţie şcolară solidă înseamnă o garanţie a investiţiilor statului pentru generaţiile viitoare şi, în acest sens, orice efort guvernamental de finanţare a sistemului, dar şi perfecţionarea Legii educaţiei, pentru a putea fi cât mai bine adaptată realităţilor româneşti, reprezintă fapte de bun augur. |
|
||||
|
"Situaţia pensionarilor" Disputele sterile, din ultimii ani, dintre guvernanţi au ocupat în totalitate spaţiul public, ignorându-se problemele de fond din societatea românească. Una dintre aceste probleme încă nerezolvată este şi cea a situaţiei pensionarilor, persoane care după o muncă de aproape o viaţă se simt total marginalizate şi ignorate de stat. Discut foarte des cu persoane de vârsta a treia, fie în cadrul programului de audienţe, fie atunci când mă deplasez în teritoriu şi, de fiecare dată, mi se spune că au ajuns la limita suportabilităţii, că trăiesc în condiţii inumane, că din pensia pe care o primesc nu reuşesc să-şi acopere nici cheltuielile curente, nu mai vorbesc să-şi permită să meargă la tratament sau să călătorească în scop recreativ. Solidaritatea este o valoare fundamentală a social-democraţiei şi al mersului corect al lucrurilor într-o societate care respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Tocmai de aceea, vă solicit să luam măsuri urgente, astfel încât situaţia pensionarilor să se îmbunătăţească corespunzător, pentru că doresc şi eu, ca român, să văd pensionari relaxaţi, veseli, dornici să trăiască în continuare viaţa şi să ofere, în baza experienţei lor, sfaturi utile tinerei generaţii. |
|
||||
|
"Pădurea - aurul verde al planetei" Cel mai aşteptat anotimp al anului (primăvara) debutează în martie cu o lună dedicată pădurii, o sursă inestimabilă de cele mai diverse beneficii. În acest context, pădurea ("aurul verde") a constituit dintotdeauna un prieten pentru români: un refugiu pentru haiduci, sursă de inspiraţie pentru poeţi, sursă de materie primă pentru economie, loc de agrement pentru turişti. Prin "Declaraţia de la Paris", ocazionată de cel de-al X-lea Congres Forestier Mondial din 1991, s-a stabilit ca ziua de 13 martie să fie declarată Ziua plantaţiilor forestiere şi s-a conturat conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor, deosebit de important în demersul specialiştilor din diverse domenii (silvicultori, ecologi, sociologi, economişti etc.) de a contracara efectele negative ale presiunii antropice asupra pădurilor. Acest concept de dezvoltare durabilă a pădurilor urmăreşte, în principal, găsirea unor metode corecte de gestionare a pădurilor şi evitarea interdicţiilor radicale care nu ar conduce decât la accentuarea presiunilor populaţiilor umane asupra pădurilor. Aceasta se concretizează printr-o activitate de exploatare forestieră realizată astfel încât tăierea arborilor să se facă planificat, în relaţie directă cu măsurile de refacere a pădurii şi a funcţiunilor sale. Plantaţiile forestiere cu rol în stoparea eroziunii solului, dar şi în prevenirea inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. "Luna pădurii" (15 martie-15 aprilie) este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea "Sărbătoarea sădirii arborelui". Ziua Mondială a Pădurii este sărbătorită în întreaga lume de peste 30 de ani, pe data de 21 martie, pentru a reaminti comunităţilor de importanţa şi numeroasele beneficii aduse de pădure. Ideea îşi are originea la cea de-a XXIII-a Adunare Generală a Confederaţiei Europene pentru Agricultură din 1971, sprijinită apoi şi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimente şi Agricultură (FAO). A fost astfel aleasă ziua echinocţiului de primăvară pentru celebrarea acestui eveniment, prin activităţi de plantare a copacilor şi de conştientizare a opiniei publice, asupra necesităţii extinderii covorului verde, ce nu înseamnă numai copaci, ci este de fapt o complexă comunitate vie. Răspândirea pădurilor pe teritoriul ţării este neuniformă. Aproximativ 51,9% din păduri sunt localizate în regiunea arcului carpatic, 37,2% în dealurile precarpatice şi 10,9% la câmpie. România păstrează importante suprafeţe de păduri naturale, virgine şi cvasivirgine. Din păcate, ele ocupă în prezent doar circa 280 de mii de hectare, adică mai puţin de jumătate din suprafaţa existentă acum 20-25 de ani. În România, majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice pădurilor, caracterizate printr-o mare diversitate faunistică şi floristică favorizată de poziţia geografică, de varietatea reliefului, de condiţiile hidrologice, climatice şi pedologie. Pădurea reprezintă baza economică a producţiei de lemn şi alte produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt şi funcţiile speciale de protecţie a mediului prin protecţia solului împotriva eroziunii, a alunecărilor de teren şi deşertificării, îmbunătăţirea bilanţului hidric şi asigurarea purităţii apelor, ameliorarea factorilor climatici dăunători. Din nefericire, anual, în România, se pierd circa 350 ha ca urmare a incendiilor, pagubele fiind foarte mari dacă ţinem seama de consecinţele pe care acestea le presupun pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Cicatrizarea rănilor pădurilor se face prin reîmpădurire, dar ambianţa originală a pădurii este foarte dificil de restaurat şi durează ani. Conform Planului de acţiune al UE pentru păduri, acestea reprezintă un domeniu important pentru Uniunea Europeană (UE): suprafaţa acestora acoperă 37,8% din teritoriul european şi asigură existenţa a 3,4 milioane de persoane (silvicultura şi industriile bazate pe resurse forestiere). De fapt, noua strategie europeană îşi propune să protejeze aceste resurse preţioase printr-o gestionare durabilă. Ea urmăreşte îmbunătăţirea competitivităţii industriilor forestiere şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, vizează ameliorarea calităţii vieţii cetăţenilor, prin sporirea posibilităţilor de recreere, fără a neglija protecţia ecosistemelor, a biodiversităţii şi a mediului. În contextul schimbărilor climatice, pădurile joacă un rol important nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci şi prin producţia de biomasă şi prin potenţialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile, au importanţă şi din punct de vedere social şi cultural: sunt atractive pentru populaţia urbană, permit desfăşurarea de activităţi recreative sau benefice pentru sănătate şi reprezintă un patrimoniu cultural important. |
|
||||
|
"Lupta împotriva violenţei în familie" Calitatea vieţii în România, temă de interes politic general, nu poate fi separată de calitatea vieţii familiale şi, mai concret, de viaţa femeilor şi a copiilor, iar, acum, pentru că suntem în luna în care celebrăm femeia, consider util să ne îndreptăm atenţia şi asupra unui subiect sensibil, acela al "violenţei în familie". Pornim de la ideea că ocrotirea şi sprijinirea familiei constituie un obiectiv de interes naţional permanent. De asemenea, e bine să ne reamintim că dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale trebuie să fie bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorarea morală şi materială a tuturor membrilor familiei. Acest deziderat este valabil cu atât mai mult cu cât, în prezent, întreaga societate trece printr-o perioadă mai dificilă, când foarte multe familii din ţara noastră sunt multiplu afectate de fenomenul migraţiei forţei de muncă, în special a tinerilor. Prevenirea şi combaterea violenţei în familie constituie parte din politica integrată a autorităţilor statului de ocrotire şi sprijinire a familiei. Totodată, aceasta reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Reprezentanţii autorităţilor publice şi reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale au făcut paşi înainte prin actualizarea şi promulgarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Cred că noile prevederi aduc România mult mai aproape de o legislaţie potrivită noilor contexte sociale. S-a creat un cadru legal şi un dispozitiv complex prin care victimele violenţei în familie vor fi mai bine protejate de acest flagel social. În forma actuală, legea prevede introducerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie în astfel de cazuri, ca mijloc de eficientizare a activităţii autorităţilor pentru susţinerea şi consilierea victimelor violenţei în familie. Potrivit legii, victima are dreptul acum să se adreseze instanţei, să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună. De asemenea, agresorul poate fi obligat ca să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată sau cele generate de adăpostirea victimei. Victima poate să ceară ordin de restricţie, care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, precum şi interzicerea oricărui contact telefonic sau vreunei corespondenţe. În unele cazuri, autorităţile locale, împreună cu organizaţiile nonguvernamentale oferă reale soluţii concrete, cum ar fi locuinţe protejate pentru o perioadă de până la 6 luni, hrană, consiliere juridică şi psihologică de specialitate. Totuşi, aplicarea legii şi educaţia sunt aspectele care trebuie continuu îmbunătăţite. În România, actele de violenţă în familie sunt considerate probleme ale cuplului. Majoritatea femeilor, din cauza ruşinii faţă de semeni sau din cauza situaţiei materiale precare, nu vorbesc despre această problemă şi continuă să rămână victime. Trebuie să convingem femeile, care suferă abuzuri psihice şi fizice, să ia atitudine, să vorbească despre aceste situaţii şi să anunţe autorităţile. La nivelul Uniunii Europene, Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a făcut recent un studiu din care a rezultat faptul că, o femeie din 20 a suferit pe parcursul vieţii o agresiune fizică. Conform anchetelor sociologice, mai mult de jumătate dintre victime au studii liceale şi superioare. Teama că vor ajunge pe stradă, lipsa informaţiilor cu privire la serviciile oferite de autorităţile locale sau la noile prevederi legislative, le presează pe femei să accepte acest tratament umilitor din partea celor care ar fi trebuit să le ofere afecţiune şi protecţie. Abordând protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei în familie, în conformitate cu principiul respectării demnităţii umane, apreciez că şi noi, ca persoane publice, trebuie să ne manifestăm mai activ în combaterea fenomenelor de violenţă şi să venim cu soluţii în sprijinirea persoanelor care se confruntă cu astfel de încălcări ale drepturilor fundamentale sau care se află în situaţii vulnerabile. Statul nostru, prin autorităţile competente, elaborează şi implementează politici şi programe destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, precum şi protecţiei victimelor sale. În acelaşi timp şi cetăţenii conştienţi de efectele nocive ale violenţei ar trebui să fie mai mult antrenaţi la acţiuni de voluntariat, fie pentru prevenţia şi combaterea ei, fie pentru ajutarea sau salvarea victimelor acesteia. |
|
||||
|
"Ziua Internaţională a Femeii" Prima zi naţională a femeii a fost consemnată în Statele Unite ale Americii în 1909. După Primul Război Mondial, Ziua Internaţională a Femeii a fost declarată pe data de 8 martie, iar în 1977 a fost adoptată printr-o Rezoluţie a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În iulie 2010 a fost înfiinţată entitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite, UN Women, responsabilă cu egalitatea între sexe şi drepturile femeilor. În data de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este celebrată în majoritatea ţărilor din Statele Unite ale Americii, Europa şi alte state ale lumii. Simbolul mondial al acestei zile este laleaua. Sărbătoarea de 8 martie a fost oficializată în fosta URSS, după 3 ani de război şi foamete, când mii de femei au părăsit casele şi fabricile pentru a protesta în aşa-numita grevă pentru pâine şi pace. Protestele au dus la Revoluţia de la Sankt Petersburg şi l-au forţat pe ţarul Nicolae al II-lea să abdice. În 1910, în cadrul unei conferinţe Internaţionale a Femeii Socialiste, la Copenhaga, o activistă germană propune ca 8 martie să fie Ziua Internaţională a Femeii. Chiar dacă nu este o sărbătoare tradiţională a româncelor, tradiţia ne arată că, în Moldova, înainte de 1900 a existat o zi numai a femeilor. În România şi Bulgaria încă se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie - Ziua Mamei - copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Mulţi văd această zi ca o moştenire a comunismului, ca o idee gândită în birourile Internaţionalei, dar specialiştii susţin că este de origine socialistă. Cu ocazia zilei de 8 martie le urez tuturor femeilor din România un sincer la mulţi ani! |
|
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Guvernul Ponta este constituţional" Decizia Curţii Constituţionale de a respinge sesizarea parlamentarilor Partidului Democrat Liberal, legată de legitimitatea Guvernului Ponta, confirmă diferenţa între o acţiune politică de succes şi un eşec. Dar există respingeri şi respingeri. Un vot de respingere de 8 la 1, cum a fost cel dat de către Judecătorii Curţii Constituţionale în acest caz, demonstrează că solicitarea parlamentarilor opoziţiei a avut, în afara oricărui dubiu, foarte multe puncte slabe. Cel mai evident dintre ele a fost constatarea că o sesizare adresată Curţii Constituţionale, care să aibă efect juridic asupra poziţiei de premier a lui Victor Ponta, dar şi asupra guvernului, în ansamblu, ar fi putut fi realizată doar de preşedintele Traian Băsescu sau de şefii camerelor Parlamentului, în cazul unui conflict juridic de natură constituţională. De asemenea, nu este în logica lucrurilor ca, pe de o parte, PDL să conteste constituţionalitatea hotărârii Parlamentului, iar, pe de alta, preşedintele României să semneze decretele pentru numirea noilor miniştri, pe baza aceleiaşi hotărâri. Ştim că profesionalismul şi competenţa sunt ingrediente necesare întotdeauna, dacă vorbim despre succes, în orice fel de carieră, fie aceasta profesională sau politică. Desigur, menirea opoziţiei este să se opună, face parte din acest joc politic, şi putem înţelege diferitele iniţiative şi acţiuni. De data aceasta însă, luciditatea, claritatea în modul de a gândi politic şi coerenţa în modul de a acţiona politic au marcat drumul de la succes la eşec. Cu o majoritate de voturi de 8 la 1, Curtea Constituţională a constatat că învestirea Guvernului Ponta a respectat rigorile Legii fundamentale. Guvernul este deci constituţional şi rămâne în funcţie. |
|
||||
|
"Ucraina trebuie să rămână un partener al României" Abordez astăzi subiectul Ucrainei, din perspectiva parteneriatului pe care România l-a avut şi îl va avea în continuare cu o ţară aflată la graniţa sa. Având în spate experienţa a mai mult de zece ani de discuţii diplomatice cu Ucraina, pot să afirm că ţara, aflată la graniţele noastre, trebuie să-şi păstreze linia unui partener serios şi credibil. Ultimele evenimente, din păcate tragice, care au avut loc la Kiev, dar şi situaţia încă încordată din Ucraina, m-au făcut să iau o poziţie clară pentru a explica implicarea pe care a avut-o parteneriatul cu această ţară de-a lungul anilor, indiferent de conducerea care s-a aflat în fruntea ei. Acum mai bine de 10 ani lua fiinţă, la Galaţi, Euroregiunea Dunărea de Jos, un organism creat pentru a strânge legăturile între România, Republica Moldova şi Ucraina. Succesul acestui organism s-a concretizat mai apoi prin înfiinţarea Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră "Euroregiunea Dunărea de Jos", asociaţie cu personalitate juridică şi care a reprezentat ce-a mai importantă decizie luată de cele trei ţări în ultimii ani. Accesarea de fonduri europene prin programe trasfrontaliere a reprezentat dezideratul care a dus la crearea acestei asociaţii, iar proiectele dezvoltate de România, Republica Moldova şi Ucraina au reprezentat un succes recunoscut internaţional. Plecând de la această experienţă, mi-aş dori ca şi pe viitor parteneriatul cu Ucraina să rămână unul solid, iar interesul pozitiv atât al României, cât şi al Ucrainei să primeze. Am dorit să exprim aceste rânduri într-un moment în care, mai mult ca oricând, cele trei ţări au nevoie să se sprijine pe parteneri externi serioşi, credibili şi tradiţionali. |
|
||||
|
"O paralelă şi o dezamăgire" În această declaraţie politică încerc să fac o comparaţie între fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu Tăriceanu, şi actualul preşedinte liberal, Crin Antonescu. Fac această comparaţie în calitate de simplu cetăţean, nu neapărat în cea de parlamentar al Partidului Social Democrat. Ne aducem cu toţii aminte, cu admiraţie şi respect, de modul în care fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a ţinut piept încercărilor dure şi repetate ale preşedintelui Traian Băsescu de a-l înlocui din funcţie şi de a instala un guvern uşor manevrabil. Jucând cu demnitate şi cu abilitate cartea interesului naţional şi dejucând manevrele ingenioase ale preşedintelui-jucător, Tăriceanu a reuşit să vadă faptul că intenţiile dictatoriale ale şefului statului nu pot fi blocate decât printr-o atentă politică de alianţe politice, iar PSD-ul a răspuns în mod corect ofertei liberale, susţinând Cabinetul în Parlament. Rezultatele premierului liberal nu s-au materializat numai în folosul politic al PNL, dar şi într-o serie de politici bune pentru România, care a înregistrat rezultate economice palpabile. Constatăm acum, după episodul trist al ruperii USL, reversul medaliei. Fostul preşedinte al Senatului României, Crin Antonescu, a procedat într-un mod cu totul contrar atitudinii lui Tăriceanu. Dacă fostul premier pornea de la o situaţie politică extrem de dificilă pe plan intern, Crin Antonescu avea la dispoziţie puterea, PNL fiind reprezentat consistent în Guvern, şi dânsul fiind candidatul recunoscut al USL la preşedinţia României. În al doilea rând, dacă Tăriceanu a adoptat politica alianţelor şi a negocierii politice raţionale, Antonescu a folosit tactica atacării din interior a coaliţiei de la putere şi a ieşirii spectaculoase din arcul guvernamental, oferind motive puternice pentru comparaţia cu jocul binecunoscut al PDL, responsabil pentru dezmembrarea guvernării CDR. O altă deosebire dintre cei doi liberali rezultă din ţintele politice care au determinat mişcările acestora. Dacă Tăriceanu a jucat cartea interesului naţional, Antonescu s-a ghidat, în acţiunea sa de rupere unidirecţională a USL, după propriul său interes electoral. Mergând pe mâna consilierilor săi, care i-au pus în vedere faptul că participarea la guvernare duce la erodare electorală, Crin Antonescu s-a grăbit să iasă spectaculos în prim-plan, a determinat PNL-ul să susţină planul său şi a făcut tot posibilul, prin mişcarea Iohannis, să creeze o criză artificială şi să rupă USL, cea mai puternică alianţă electorală din istoria României. Acum, după intrarea în opoziţie şi recurgerea la un discurs extrem de dur şi de nedrept la adresa PSD şi a lui Victor Ponta, toţi susţinătorii USL au posibilitatea să realizeze, în toată splendoarea sa, planul care l-a ghidat pe Crin Antonescu în acţiunile sale. Şeful PNL doreşte în mod clar susţinerea electorală a lui Traian Băsescu şi a partidelor de dreapta, pentru a prinde în turul doi lupta cu candidatul Partidului Social Democrat. Pentru acest ideal, Crin Antonescu şi-a sacrificat partidul şi a aruncat la gunoi, chicotind, toată bătălia dusă cu sistemul lui Traian Băsescu. Trăgând linie, sentimentul pe care îl încerc după ruperea USL este unul de mare dezamăgire. Fiind unul dintre cei care am participat la efortul politic impresionant de a-l învinge pe Traian Băsescu, fiind conştient de câtă încredere au investit românii în ideea de USL, nu voi putea niciodată să împărtăşesc veselia suspectă şi iresponsabilă cu care liderul PNL a rupt Uniunea Social- Liberală. |
|
||||
|
"Femeia politician, susţinută şi încurajată de Partidul Social Democrat" Partidul Social Democrat respectă şi dă crezare foarte mare femeilor din partid, promovând programe social-democrate adresate femeilor din societatea românească. Femeile din PSD ocupă un loc important în zona politică. Sunt foarte multe femei senator şi deputat. În prezent, femeia politician nu mai reprezintă ceva ieşit din comun, drept urmare, pe lista pentru Parlamentul European, primele două locuri sunt ocupate de două femei. OFSD este o organizaţie puternică ce va lupta în Parlamentul European pentru drepturile românilor din Uniunea Europeană. Împreună vor schimba statutul femeii din România, statutul femeii din întreaga Europă. Crearea de noi locuri de muncă, accesul mai bun la educaţie pe termen lung, în special în zonele sărace şi zonele rurale, protecţia faţă de discriminare, combaterea violenţei domestice, accesul la funcţii şi roluri de răspundere în economie şi în politică, sunt câteva dintre obiectivele ce se doresc a fi atinse. Femeile vârstnice, femeile din agricultură şi mediul rural vor beneficia de sprijinul oferit de Organizaţia de femei a PSD. Partidul Social Democrat încurajează şi sprijină femeile în toate demersurile şi bătăliile pe care le vor duce pentru atingerea acestor obiective. Femeile nu au fost şi nu vor fi nevoite să-şi ascundă inteligenţa, capacitatea de efort, sacrificiile acestora fiind apreciate. Vom rămâne o echipă unită, care prin muncă şi responsabilitate va realiza lucruri minunate pentru români şi pentru România. |
|
||||
|
"Gala modelelor feminine adevărate" Încă de anul trecut am iniţiat în inima Moldovei, la Iaşi, Gala "Modele feminine" pentru a arăta comunităţii modele de femei care ne pot inspira prin reuşita lor. Consider că fiecare dintre noi poate reprezenta un model de succes în această perioadă de derută, când primul-plan al vieţii noastre sociale, politice, sportive şi a actualităţii zilnice e ocupat de figuri adeseori îndoielnice, care speculează senzaţionalul şi promovează mirarea ieftină. Tocmai de aceea, an de an, la Iaşi, în luna martie, desfăşurăm Gala "Modele feminine", unde doamnele premiate se reprezintă în primul rând prin profesionalismul, dăruirea, curajul şi însufleţirea lor, şi nu neapărat cu faptul că sunt femei; această potrivire fiind una care ţine de perioada anului, de săptămâna în care femeile sunt în centrul atenţiei. În acest an, în cadrul Galei "Modele feminine" am premiat 10 modele feminine - care s-au remarcat în domeniile lor de activitate şi care au oferit de-a lungul vieţii şi carierei profesionale la fel de mult societăţii, precum şi-au oferit lor sau familiilor lor - pe următoarele categorii: Mama, Cadru didactic, Doctor, Antreprenor economie socială, Pensionar. O viaţă în sprijinul semenilor, Elev Model, Reprezentant etnie Rromă, Jurnalist social, Tânăr ambasador al Iaşiului şi premiul special pentru "activitatea în ONG". Premiul "Model feminin" la categoria Mamă, a fost oferit Elenei Ştefănescu, care de mai bine de 13 ani şi-a dedicat iubirea şi sufletul copiilor şi celor aflaţi în nevoie. Doamna Elena Ştefănescu reprezintă pentru noi toţi un exemplu de simţire maternă, care an de an făcea naveta, 60 km pentru a ajunge la Centrul de Plasament din Bârlad pentru a avea grijă de copii. Tot acolo l-a văzut pe Răzvan, un copil de 11 luni, ţintuit la pat, fără şanse de supravieţuire. Elena Ştefănescu s-a ocupat să îl îngrijească, să îl iubească, iar acum Răzvan are 17 ani, merge singur la şcoală, elev la Liceul Economic "Virgil Madgearu", şi este bucuros că este acceptat de colegi. Premiul "Model feminin" la categoria Medic, a fost oferit doamnei Ioana Grigoraş, şef Clinică Terapie Intensivă în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi. Doamna doctor Ioana Grigoraş reprezintă un model prin munca depusă în slujba sănătăţii oamenilor, o doamnă doctor căreia îi datorăm sănătatea fizică a celor de lângă noi. Doamna doctor Ioana Grigoraş îşi desfăşoară activitatea la Spitalul de Oncologie din Iaşi, unde pacienţii o descriu ca fiind singura lumină vie de speranţă şi de fericire. Mereu alături şi în sprijinul pacienţilor, mereu dedicată şi afectivă faţă de nevoile celor vulnerabili. În plus, recunoştinţa tuturor celor care o cunosc pe doamna Ioana Grigoraş ca doctor şi a domnului rector al Universităţii de Medicină Gr.T.Popa din Iaşi, Vasile Astărăstoaie, i-au adus premiul Doctor în cadrul evenimentului Gala "Modele feminine." Premiul Special pentru "activitatea în ONG", un simbol al eforturilor depuse în protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile, a fost oferit profesorului universitar din cadrul Departamentului de Sociologie şi Asistenţă Socială a Facultăţii de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, doamnei Daniela Cojocaru, care prin experienţa sa, concretizată în cercetări în domeniul copilăriei şi familiei, a pus la dispoziţia organizaţiilor informaţii utile pentru organizarea unor servicii sociale inovative şi adaptate nevoilor celor aflaţi în dificultate. A participat la dezvoltarea unui program naţional de educaţie a părinţilor, prin elaborarea unor materiale care încurajează dezvoltarea abilităţilor părinţilor şi susţinerea acestor servicii de către autorităţile centrale şi naţionale. Angela Achiţei, câştigătoarea premiului Antreprenor Economie Socială, reprezintă un model de curaj, determinare, muncă asiduă, care stau la baza unei organizaţii din Iaşi, Utiledeco, care de peste 11 ani a derulat peste 50 de proiecte şi programe, din care o parte continuă şi în prezent, cu finanţarea unor organisme internaţionale, a autorităţilor locale sau din fonduri proprii. Programele Organizaţiei Utildeco, derulate la nivel local, regional şi naţional, cât şi la nivel transfrontalier, sunt în domeniul social, al structurilor de economie socială, dar se adresează şi persoanelor infectate cu HIV. Un alt premiu deosebit a fost oferit Mălinei Ciobanu pentru categoria Elev Model. Mălina este domnişoara care poartă în drum spre şcoală, alături de rucsacul cu manuale, o vioară. Talentul şi nenumăratele ore de studiu i-au adus zeci de premii, cucerite în concursuri naţionale şi internaţionale de interpretare instrumentală, dar şi bucuria de a urca pe scenă alături de orchestrele unor filarmonici din ţară. Modelele nu pot exista în întuneric şi tăcere, despre ele trebuie să vorbim celor mai tineri. Modelele trebuie apărate în faţa invaziei nonvalorii şi a mercantilismului, modelele trebuie sprijinite, fiindcă în felul acesta le oferim energia necesară de a merge ele însele mai departe, de a-şi asuma ceea ce sunt. Am fost, sunt şi voi fi o susţinătoare a drepturilor femeilor, făcând din acesta un crez în promovarea femeilor, a egalităţii de gen şi de şanse.
|
|
||||
|
"Numărul copiilor agresaţi în şcoli creşte mai fabulos decât Făt-Frumos din poveste" Că ne place sau nu, din ce în ce mai des auzim despre tot felul de "episoade" violente, care mai de care mai impresionante, derulate în şcoli, şi nu pe maidane. Păruielile dintre elevi sau dintre elevi şi propriii lor profesori sunt la fel de distructive şi de contaminante, precum o molimă care s-a instalat în mai toate unităţile de învăţământ din ţară. Noi ştim că ne trimitem copiii la şcoală să înveţe, într-un mediu sigur, de unde pot acumula informaţii care să-i ajute în viitor, însă aici apar din ce în ce mai multe violenţe şi furturi. Adesea, afli de la ştiri, din fotoliul din sufragerie, că propria odraslă a mâncat bătaie în curtea şcolii ori a fost "corectat" de un profesor cu catalogul în cap. Agresiunea în şcoli este, din păcate, un adevăr al societăţii noastre. Acest tip de violenţă se poate manifesta verbal, psihic sau fizic. În mod "tradiţional", ne-am obişnuit să considerăm normale "trântele" dintre elevi, pentru că fiecare generaţie a avut bătăuşii ei. Există totuşi diferenţe semnificative între trecut şi prezent, atât în ceea ce priveşte frecvenţa acestor situaţii, cât şi la nivelul percepţiei asupra acestor manifestări. Trei sferturi dintre elevii români se tem de comportamentul agresiv al colegilor, în vreme ce România se află printre primele locuri în clasamentul internaţional al violenţei şcolare, potrivit studiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, realizate în 37 de ţări. De asemenea, oamenii legii spun că violenţa în şcoli prezintă un trend ascendent şi în anul şcolar în curs. Din păcate agresiunile au devenit obişnuite, un fel de tradiţie sau un obicei. Sunt tolerate, sunt motiv de glumă, iar cei implicaţi, autorii, devin "mici eroi" ai claselor sau şcolilor respective. Vă întrebaţi, probabil, la fel ca şi mine, a cui ar putea fi vina pentru asemenea probleme. Culpa poate să aparţină şcolii sau managementului, ori sistemului de pază, ori zonei în care se află situată unitatea de învăţământ. Cu toţi ne întrebăm ce se întâmplă încât elevii devin agresivi. Ce anume le stârneşte acest comportament deloc acceptat în societate? Răspunsul este destul de simplu. Pe lângă lipsa de educaţie sau de atenţie din partea părinţilor şi bunicilor, copiii devin ţinte sigure ale nonvalorilor şi ale modelelor nocive promovate în toate reţelele de comunicare. Şi postarea pe Internet a filmuleţelor agresive ce incită la violenţă are o mare incidenţă din moment ce accesul copiilor la asemenea lucruri nu este menţinut sub control de vreun adult responsabil. Se ştie că un copil învaţă cel mai mult şi mai uşor prin imitaţie. Din acest raţionament, încă de mic acesta este expus informaţiilor de tot felul. Însă, în acest punct trebuie să se intervină şi să-şi exercite rolul părintele, educatorul, profesorul, tutorele, adultul însărcinat să îl înveţe să discearnă între ce este bun de copiat sau preluat şi ce nu. Nimeni nu spune că trebuie păzit copilul pas cu pas şi urmărit la fiecare mişcare, nimeni nu spune să îi îngrădeşti copilului libertatea, însă printr-un program potrivit vârstei lui, atenţie, afectivitate, ascultare şi identificare a nevoilor lui se restrânge cercul posibilităţii preluării unor modele nocive. Foarte important este şi faptul că părintele este primul şi cel mai important model al copilului, astfel că adultul trebuie să aibă comportamentul pe care şi-ar dori şi se aşteaptă să îl aibă odorul său. Pe de altă parte, ne aşteptăm ca, indiferent de importanţa pe care o dau educaţiei, profesorii să-şi dorească siguranţa copiilor, pentru că ei reprezintă viitorul acestei naţiuni. Dar, din păcate, îi vedem pe unii dintre aceştia că recurg la tot felul de acte de agresiune sau de intimidare. Violenţa profesorilor faţă de elevi se manifestă prin atitudini ironice, evaluare neobiectivă, ignorare, excludere de la ore, injurii, jigniri, lovire. De multe ori, cei care recurg la gama de acte de intimidare sunt sau au fost, la rândul lor, victime provenind din familii cu probleme. În cazul violenţei între elevi, pe criteriul distribuţiei pe genuri, constatăm că băieţii sunt mai violenţi decât fetele. Cauzele şi motivaţiile acestor manifestări comportamentale la această vârstă sunt afirmarea masculinităţii, pentru un anumit statut într-un grup, pentru rivalitate în faţa fetelor, concurenţa pentru note trecând pe ultimul plan. Consider că oricât am îmbunătăţii noi legislaţia, schimbarea în bine ţine de noi toţi şi, în acelaşi timp, de fiecare dintre noi. Ce exemplu a primit, oare, din familie, băiatul care şi-a agresat colegul de la Liceul de Arte din municipiul Botoşani, dacă şi tatăl agresorului a ţinut să-i aplice, la rândul său, victimei o corecţie?! Sau minorii agresori din Târgovişte sau de la Craiova, care şi-au înjunghiat colegii?! Dragi profesori, pe lângă educaţia împărtăşită în familie, trebuie să le asigurăm copiilor noştri regulamente şcolare adecvate, să-i informăm la orele de dirigenţie despre consecinţele violenţei, să-i atragem în programe de prevenire a agresiunilor organizate de poliţie şi să facem uz de tehnica medierii, identificată şi promovată de Consiliul Europei. Această măsură presupune aducerea împreună a celor două părţi opuse pentru a discuta problema de faţă cu o persoană neutră. Anumite şcoli au putut să adopte această metodă, copiii acţionând ca mediatori pentru ei, reducând substanţial, în acest fel, evenimentele care au la bază agresiunea. În orice caz, sensibilizarea publicului şi intoleranţa lui faţă de violenţa în şcoală a crescut în ultimii 10 ani şi multe guverne europene, inclusiv actualul cabinet Ponta, au introdus măsuri de prevenire şi de combatere pe agenda lor politică. Începând cu anul 2013, prevenirea violenţei în şcoli este o prioritate naţională, la nivelul fiecărui judeţ fiind elaborate programe specifice, dar şi proiecte, campanii şi diferite planuri de acţiuni. Nădăjduiesc, totuşi, că semnalele date de mass-media şi măsurile luate de actualul guvern şi de alte autorităţi cu competenţe în acest domeniu vor determina şi ONG-urile să se implice pentru susţinerea strategiilor pe termen lung ale executivului pentru combaterea violenţei în şcoli. Fac încă o dată apel şi la conştiinţa adulţilor care au în îngrijire minori şi pe care îi rog să le acorde acestora mai multă afecţiune şi mai mult din timpul lor. |
|
||||
|
"Soluţii UNICEF pentru dezvoltarea sistemului educaţional românesc" Încă din 1991, Organizaţia UNICEF se implică activ pentru a se asigura că majoritatea copiilor beneficiază de educaţie, de servicii de sănătate şi sunt protejaţi împotriva neglijării, abuzurilor, exploatării şi HIV/SIDA. Studiile realizate de către organizaţie au reuşit să identifice principalele probleme cu care se confruntă în prezent copiii din România. Aflăm astfel că aproximativ 400.000 de copii nu merg zilnic la şcoală, rata absenteismului şcolar crescând cu 10%. Unul din patru elevi nu termină ciclul primar de studiu, iar 50% dintre aceştia nu termină ciclul gimnazial. Cei mai expuşi riscului de a nu beneficia de educaţie sunt copiii romi, copiii care provin din familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi. Principalii factori ai absenteismului şcolar îi reprezintă situaţia financiară precară, un nivel redus al educaţiei părinţilor, dificultăţile de învăţare, lipsa condiţiilor de studiu acasă, absenţa părinţilor, în cazul elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, violenţa din şcoală, lipsa motivaţiei pentru studiu. O altă problemă majoră este reprezentată de obezitatea infantilă. Timpul excesiv petrecut în faţa calculatorului afectează sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor. Însă, din cauza sărăciei, există copii care se luptă cu lipsa hranei, mai mult de 40% dintre copiii romi suferind de malnutriţie severă. De asemenea, adolescenţii români se confruntă cu abandon şcolar, sărăcie, HIV, droguri, violenţă, sarcini timpurii, alarmant fiind faptul că 40% dintre tinerii de 15 ani sunt semianalfabeţi. Campaniile iniţiate de UNICEF s-au bucurat de rezultate pozitive. De exemplu, prin Campania pentru Participare Şcolară, lansată de UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, începând cu anul 2010, au fost sprijiniţi 31.730 de elevi, 4.203 dintre aceştia situându-se în risc major de abandon. De asemenea, Iniţiativa Copiii din Afara Şcolii, susţinută de UNICEF şi Institutul UNESCO pentru Statistici, identifică şi propune soluţii privind părăsirea şcolii şi renunţarea la educaţie. Îndeplinirea recomandărilor UNICEF pentru România ar fi un prim-pas pentru dezvoltarea sistemului educaţional: adaptarea metodelor de predare, în funcţie de necesităţile copiilor cu probleme, menţinerea unei evidenţe permanente a elevilor cu risc de abandon şcolar, programe de consiliere pentru familiile sărace, o implicare mai ridicată a părinţilor în procesul de educaţie, organizarea unor activităţi extracurriculare pentru motivarea elevilor, programe de consiliere pentru adolescenţi, sprijinirea copiilor romi. Indiferent de mediul din care provin, copiii trebuie să aibă acces în mod egal la o educaţie de calitate, educaţia fiind cea mai simplă şi mai sigură cale pentru o dezvoltare personală şi profesională armonioasă |
|
||||
|
"Dezvoltarea unei strategii de durată pentru estomparea fenomenului de exploatare forestieră" În prezent, fenomenul despăduririlor din România atinge cote alarmante, statisticile din anul 2012 arătau că fondul forestier naţional s-a redus până la 6,3 milioane de hectare, adică 26% din suprafaţa ţării, în timp ce alte ţări din Europa au peste 40%. În această situaţie s-a ajuns ca urmare a retrocedărilor ce au avut loc de-a lungul anilor, cât şi din cauza tăierilor frauduloase şi exploatarea în mod ilegal a pădurilor din judeţele montane, dar şi a pădurilor virgine, dezvoltându-se astfel această "mafie a lemnului". Una dintre cele mai însemnate măsuri pe care Guvernul Ponta le-a adoptat, în vederea estompării acestui fenomen deosebit de grav, este tocmai adoptarea şi asumarea răspunderii pe noua Lege a retrocedărilor din anul precedent. Pentru cei ce nu cunosc în profunzime efectele dezastruoase ale defrişărilor, doresc să menţionez succint câteva dintre problemele deja resimţite şi care capătă tot mai multă amploare în lume. Primul şi cel mai drastic efect apărut ca urmare a tăierii masive de păduri la nivel internaţional este încălzirea globală şi efectul de seră. Acest fenomen, care pune în pericol echilibrul ecologic şi viaţa pe planetă, este urmat de eliberarea unor cantităţi uriaşe de dioxid de carbon în atmosferă, la care se adaugă degradarea solului, alunecările de teren, secete, dispariţia speciilor de plante şi animale, cât şi alte fenomene. Noul guvern format trebuie să ia în vedere şi acest aspect ce se desfăşoară în ţară, şi să adopte politici pentru reglarea echilibrului ecosistemului, prin combaterea tăierii ilegale a arborilor, precum şi prin dezvoltarea unei strategii de durată a împăduririi terenurilor agricole. Acest lucru se poate face prin susţinerea voluntarilor, a asociaţiilor care au ca scop aceste acţiuni, prin implicarea noastră ca cetăţeni şi reprezentanţi ai intereselor ţării şi, cel mai important, prin întreţinerea şi îngrijirea arboretelor pe o perioadă îndelungată, luând seamă asupra faptului că dezvoltarea unei păduri se poate întinde până la o perioadă de 100 de ani. Doresc să conchid această declaraţie cu menţiunea că în vederea combaterii acestei ameninţări, expuse mai sus, culoarea politică nu joacă niciun rol, iar efectele devastatoare se vor revărsa asupra tuturor. Haideţi să lăsăm moştenire viitoarelor generaţii un aer mai curat! |
|
||||
|
"Tinerii guvernului aduc speranţa schimbării" România se află totuşi în perioada de tranziţie. Este adevărat că peste 20 de ani au trecut de la căderea regimului comunist, dar influenţele acestuia nu dispar atât de uşor, mai ales în contextul propagării ideilor şi mulării foştilor activişti ai regimului, pe imediat următoarele structuri politice formate. Modernizarea României şi a mentalităţii colectivităţilor se va realiza concomitent cu renunţarea la vechile obiceiuri comuniste, precum conservarea puterii la centru, aşadar cu reforma administrativă şi până la educarea tuturor tinerilor. Suntem conştienţi că sistemul educaţional este lacunar şi necesită modificări, precum şi abordarea unor noi strategii de formare profesională. Discrepanţele din sistem, precum o industrie dezvoltată, dar fără forţă de muncă specializată, sau posibilitatea României de a deveni grânarul Europei, dar fără şcoli de formare a tractoriştilor, este consecinţa unui aparat executiv dezorganizat, ale cărui acţiuni sunt nesincronizate şi adoptate pe alte considerente, dar nu acelea bazate pe un plan naţional unanim acceptat. Am afirmat şi în rândurile trecute şi voi întări această părere: Îmi exprim regretul şi dezamăgirea asupra faptului că Partidul Naţional Liberal a decis să aleagă calea mai uşoară, ocupându-şi locurile în opoziţie, savurând spectacolul eforturilor guvernamentale, dar nu pot nega faptul că un guvern tânăr, ca cel tocmai învestit, mă face să cred că am avansat cu doi paşi pe traiectoria europeană modernă. Ne dorim să ajungem departe pe acest drum, deoarece modernizarea înseamnă un viitor mai bun pentru tineri, o pensionare mai frumoasă pentru bătrâni, povara zilei de mâine suportată de mai puţini români, iar discriminările şi inechităţile sociale ajunse la cote minime. Am încredere în premierul acestei ţări, şi nu pentru că este preşedintele partidului de care aparţin, ci datorită faptului că a ales, pe fondul neînţelegerilor politice, să coopteze în echipa sa oameni tineri cu competenţe şi, mai presus de toate, echidistanţi. Nu cred că voi fi martor la neînţelegerile dintre ministrul delegat pentru buget şi doamna Ioana Petrescu, noul ministru al finanţelor publice, pe fondul ideologiilor distincte de partid şi modul în care reformele economice ar trebui prioritizate, în funcţie de cerinţele culorii politice. Şi ce persoană mai potrivită decât doamna Gabriela Szabo, un atlet de talie mondială, putea fi recrutată pentru a ocupa funcţia de ministru al tineretului şi sportului? Fireşte, gurile rele au afirmat că acesta este un Guvern PSD, iar restul sunt nulităţi. Eu contrazic acest lucru. Guvernul actual este format din tehnocraţi şi, mai presus de toate, oameni neîndoctrinaţi ce pot lucra în echipă şi ca o echipă. Aşa cum volumul bogat de cunoştinţe, experienţă şi expertiză acumulate de către vârstnici trebuie valorificate, în aceeaşi măsura este necesar ca şi potenţialul tânăr să fie explorat, tinerii fiind cei care aduc o gură de aer proaspăt în viziunea generală şi au capacitatea de a aborda perspective noi. Salut pe această cale învestirea noului guvern în funcţie, în special ţinând cont de ameninţările de la graniţe, şi asigurarea unui mediu politic stabil şi promiţător. |
|
||||
|
"Introducerea tichetelor de vacanţă, o nouă şansă pentru turismul românesc" Guvernul şi Parlamentul continuă să acţioneze în favoarea uşurării vieţii de zi de zi a românilor, prin implementarea unor măsuri menite să crească gradul de suportabilitate al nivelului de trai. Astfel, Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor a stabilit recent ca angajaţii din instituţiile de stat să beneficieze de tichete de vacanţă, prin modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Noile reglementări prevăd că tichetele de vacanţă urmează să fie destinate salariaţilor din instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar şi cei ai companiilor naţionale. Valoarea unui tichet de vacanţă nu va putea depăşi şase salarii pe economie, iar acestea vor fi folosite numai în ţară, în scopul creşterii competitivităţii turismului intern. Noile prevederi legale referitoare la acordarea tichetelor de vacanţă prezintă un dublu avantaj, atât pentru români, cât şi pentru economie. Astfel, instituţiile statului nu vor mai da prime de vacanţă, ci tichete de vacanţă, care vor putea fi folosite în staţiunile turistice din ţară. Această reglementare reprezintă o schimbare pozitivă de optică, deoarece până în prezent salariaţii primeau prime de vacanţă şi le foloseau pentru a se deplasa în scop turistic în afara ţării, prejudiciind astfel turismul intern. Acordarea noilor tichete de vacanţă va stimula considerabil turismul intern şi, implicit, creşterea economică, deoarece operatorii din turism vor putea diversifica oferta internă în sensul oferirii unor destinaţii atractive la preţuri accesibile, inclusiv în domeniul agroturistic. Modificarea legislativă prevede ca toţi agenţii din turism să poată acorda servicii turistice în schimbul tichetelor de vacanţă, faţă de situaţia de până acum, în care doar operatorii acreditaţi de sindicatele din turism puteau face astfel de proceduri. Astfel, există avantaje serioase şi pentru angajatori şi pentru angajaţi, angajatorii recompensându-şi salariaţii, iar aceştia vor putea să îşi organizeze un concediu atractiv în hotelurile staţiunilor din România. Între modificările introduse în Comisia de industrii se numără şi prevederea conform căreia agenţiile de turism pot percepe un comision de până la 10% pentru tichetele de vacanţă. De asemenea, Autoritatea Naţională de Turism este abilitată să controleze derularea acestui program şi să sancţioneze operatorii turistici care nu respectă prevederile legale referitoare la destinaţia tichetelor de vacanţă. Sunt convins că deputaţii din toate formaţiunile politice vor susţine acest proiect în momentul votului din plenul Camerei Deputaţilor, deoarece turismul românesc are nevoie de noi şanse de reabilitare şi susţinere din partea statului, în aşa fel încât să îşi dovedească capabilitatea de a rivaliza cu succes cu ţările vecine. |
|
||||
|
"De la Sighet în...Iran, cale lungă şi mincinoasă!" Am vorbit într-o intervenţie recentă de la această tribună de opinie parlamentară despre dezinformarea la care se pretează anumite persoane cu funcţii politice din România. Am condamnat acest tip de manifestare în spaţiul public, recomandându-le oamenilor să fie foarte atenţi atunci când intră in posesia unor informaţii neverificate. Culmea este că denigrarea şi dezinformarea au ajuns la un asemenea nivel încât se poate "fabrica" aproape orice, la un nivel al cinismului greu de imaginat şi de desluşit. În acest context deja sesizat, aproape că nu m-a mai mirat foarte tare o scrisoare primită din partea Ambasadei Republicii Iran în România, prin care am fost asociată în mod total eronat cu anumite apariţii din website-ul www.freeiran-romania.org, referitor la sprijinul acordat unei grupări teroriste de către unii parlamentari români, între care şi eu! În urma scrisorii primite din partea Ambasadei Republicii Iran la Bucureşti, am consultat la rândul meu website-ul respectiv, pentru a mă edifica referitor la prezenţa mea pe o listă de susţinere a organizaţiei teroriste "Mojahedin-e Khalq"(MEK). Evident, era vorba de un fals grosolan. În apărarea mea şi în restabilirea adevărului m-am adresat oficial ambasadorului Republicii Iran la Bucureşti, domnul Dr. Bahador Aminian Jazi, căruia i-am adus la cunoştinţă că nu am semnat niciun fel de listă de susţinere, a niciunei organizaţii, nici din Iran, nici de altundeva, şi, de asemenea, nu am exprimat niciun fel de sprijin pentru vreo organizaţie teroristă din lume. Mai mult, l-am informat pe domnul ambasador că nu am avut niciodată niciun fel de conexiuni cu statele din Orientul Mijlociu, nu am vizitat niciodată Iranul, Irakul sau alte ţări din zonă, nu am avut şi nu am cunoştinţe sau apropiaţi care să provină din aceste state. În consecinţă, afirm cu responsabilitate că menţionarea numelui meu pe acea aşa-zisă listă de susţinere a grupării MEK este o pură invenţie, un fals despre care nu am avut cunoştinţă, şi declar public că nu pot să îmi asum un asemenea demers mincinos. În concluzie, iată un exemplu de dezinformare grosolană, a cărei victimă am fost, fără voia mea şi fără niciun fel de somaţie prealabilă. După cum am mai spus, trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce ni se întâmplă. Din păcate pentru bunul mers al societăţii româneşti, există anumite persoane puse să facă rău, să distrugă şi să aducă atingere nu numai liniştii personale, ci şi acelui statut de moralitate de care avem mare nevoie în această perioadă. |
|
||||
|
"Drepturile românilor din Ucraina trebuie respectate de noua conducere de la Kiev" Vizita de luni a ministrului de externe al României, Titus Corlăţean, în capitala Ucrainei, constituie un moment extrem de important, atât în relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, în contextul noii situaţii din Ucraina, cât şi pentru liniştea cetăţenilor de origine română care locuiesc în ţara vecină. Cu acest prilej, s-a semnat un acord privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii, care stipulează că România şi Ucraina îşi vor notifica, cel puţin cu 42 de zile înaintea începerii, activităţile militare pe care le desfăşoară în zonele de frontieră. Documentul prevede că Ucraina şi România au dreptul să efectueze anual câte o inspecţie în zona de frontieră şi o vizită de evaluare la o unitate militară pentru a examina activităţile şi pregătirea în acea unitate. Acordul se aplică unei zone care cuprinde în România nordul judeţelor Maramureş, Suceava, Botoşani şi Tulcea şi estul judeţului Galaţi, iar în Ucraina, sudul raioanelor de la frontiera de nord a României şi zona dintre Dunăre şi Limanul Nistrului. Întâlnirea dintre ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, şi cu omologul său, Andrei Descita, a reprezentat şi un moment de apreciere la adresa României, care a susţinut şi sprijinit de la bun început integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, dar a şi primit la tratament mai mulţi cetăţeni ucraineni răniţi în confruntările de la Kiev. Mai mult, noul premier din Ucraina, Arseni Iaţeniuk, este originar din Cernăuţi şi are cunoştinţe de limba română, fapt ce a uşurat evident comunicarea cu ministrul nostru de externe. Situaţia dificilă în care se află Ucraina după schimbarea regimului politic interesează mulţi locuitori din judeţul Maramureş, care au rude şi prieteni în regiunea vecină Transcarpatia, din Ucraina. Cu siguranţă, statul român trebuie să îşi intensifice demersurile în vederea determinării autorităţilor de la Kiev de a respecta drepturile minorităţii româneşti din Ucraina. Aceasta cu atât mai mult cu cât, recent, Parlamentul ucrainean a adoptat o lege de abrogare a Legii privind limbile regionale sau minoritare. În acest context, este foarte probabil ca românii din Ucraina, şi în special din Transcarpatia, să aibă de suferit de pe urma deciziei de a se limita protecţia anumitor drepturi avute până acum şi care li se cuvin şi pe viitor. Este necesar, în acest context, ca diplomaţia română să facă eforturi în vederea stabilirii de către noile autorităţi ucrainene a unei noi legislaţii privind drepturile minorităţilor, inclusiv cea românească, mai ales referitor la dreptul de a folosi limbile regionale şi minoritare. Minoritatea română din Ucraina este a doua minoritate ca dimensiune, după minoritatea rusă, cu peste 400.000 de persoane. Comunitatea românească reprezintă a treia etnie ca pondere, după ucraineni şi ruşi, iar în regiunea Transcarpatia, aproape de Maramureş, trăiesc peste 30.000 de români. Demn de remarcat este faptul că minoritatea română din Ucraina şi din Transcarpatia nu a fost implicată în niciun fel în evenimentele sângeroase petrecute în ţara vecină, fapt care demonstrează buna-credinţă şi civilizaţia compatrioţilor noştri. Îmi exprim speranţa că noua conducere de la Kiev va acţiona coerent pentru respectarea drepturilor minorităţii române, pentru dreptul acesteia la folosirea limbii materne, şi, de asemenea, sper ca noul acord de mic trafic de frontieră să fie semnat în cel mai scurt timp. |
|
||||
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "Să prevenim orbirea!" În săptămâna 9 - 15 martie 2014 se organizează Săptămâna Mondială a Glaucomului, manifestare deosebit de importantă atât pentru lumea medicală, dar şi pentru întreaga populaţie. În acest an, sloganul campaniei de prevenire a glaucomului este "Beat Invisible Glaucoma (B-I-G) = Să luptăm împotriva glaucomului invizibil". Statisticile medicale relevă faptul că glaucomul este principala cauză de orbire ireversibilă la nivel mondial, cu toate că 90% dintre aceste cazuri ar fi putut fi prevenite. 9 milioane de persoane la nivel global sunt oarbe din cauza glaucomului, iar acest număr va creşte odată cu îmbătrânirea populaţiei. Din cauza progresiei tăcute a bolii, cel puţin în faza incipientă, până la 50% din persoanele afectate nu conştientizează existenţa glaucomului şi nu primesc niciun tratament, deşi locuiesc în state dezvoltate. În ţările mai puţin dezvoltate ale lumii, numărul persoanelor afectate de glaucom se ridică la 90%. Manifestările ştiinţifice organizate în România sunt într-o continuă dezvoltare atât ca participare, dar şi din punctul de vedere al metodelor şi standardelor ştiinţifice utilizate. În perioada 13 - 15 martie a.c. se vor desfăşura la Sibiu lucrările celei de-a VI-a Conferinţe Naţionale de Glaucom, sub egida Societăţii Române de Glaucom. În calitate de medic oftalmo-pediatru, anul acesta voi examina din punct de vedere oftalmologic copiii dintr-o maternitate din Iaşi unde, cu ocazia Zilei de 8 Martie, am dăruit flori mămicilor şi personalului medical feminin. Screening-ul oftalmologic se va desfăşura joi, 13 martie 2014, şi reprezintă de fapt modalitatea în care eu voi marca Săptămâna Mondială a Glaucomului. În încheiere, doresc să îmi exprim speranţa că domnul Bănicioiu, noul ministru al sănătăţii, va acorda o atenţie sporită prevenirii bolii glaucomatoase. Nu pot să nu remarc că în mandatul domnului Nicolăescu, demersurile în vederea creşterii calităţii asistenţei medicale a pacienţilor cu glaucom au lipsit cu desăvârşire, la fel ca şi campaniile de sensibilizare a populaţiei cu privire la această afecţiune. Ministerul Sănătăţii are obligaţia să "lupte" împotriva bolilor care generează invalidităţi. |
|
||||
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "Martie, Mărţişoare, Mucenici, Mişcare populară" Cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, adresez tuturor femeilor un gând bun şi o primăvară frumoasă! Mă bucur să văd că femeile au început să deţină roluri centrale în aproape toate sectoarele de activitate din societate, dar, cu toate acestea, se poate observa o participare disproporţionată a femeilor şi bărbaţilor la viaţa publică şi la procesul de luare a deciziilor. Deşi s-au înregistrat progrese semnificative, suntem încă departe de echilibrul necesar într-o societate modernă. Suntem la începutul lunii martie, lună cu multiple semnificaţii. Este luna în care omagiem femeia, sărbătorim cei 40 de mucenici, iar noi, membrii Partidului Mişcarea Populară, dorim să mobilizăm toţi oamenii care doresc o lume mai curată. Am încurajat mereu intrarea femeilor în politică sau în oricare alt for decizional din România. Remarc cu plăcere faptul că, în competiţia pentru europarlamentare, Partidul Mişcarea Populară - filiala Iaşi a propus un candidat femeie, care nu a mai făcut politică şi care militează pentru cultură, educaţie şi cinstirea valorilor româneşti. Sunt mândră să văd că rolul femeii a înregistrat progrese importante în societatea contemporană. Sper ca, în continuare, promovarea femeii în societate să reprezinte o preocupare constantă pentru cât mai mulţi dintre noi. Cu argumente solide, cu diplomaţie, cu tenacitatea caracteristică şi forţa de a rezista cu eleganţă polemicilor, femeia poate da un alt sens politicii practicate azi şi, în cele din urmă, să dea soluţii potrivite la problemele cu care societatea se confruntă. Cu prilejul zilei de 8 Martie, o zi deosebită pentru toate femeile, ca medic, am oferit posibilitatea tinerilor membri ai Organizaţiei PMP Iaşi să dăruiască o floare mămicilor din Maternitatea Cuza-Vodă Iaşi. Astfel, mămicile care au născut la una dintre maternităţile din Iaşi au primit în dar o floare, simbol al venirii anotimpului speranţei, alături de urări şi felicitări din partea Organizaţiei PMP Iaşi. Gestul nostru a fost primit de unele mămici într-un mod de-a dreptul impresionant, mărturisind că buchetul de flori este primul pe care l-au primit în viaţa lor. De asemenea, personalul feminin din maternitate a fost felicitat pentru munca nobilă depusă în îngrijirea mamei şi a copilului. Mă bucur foarte mult că am reuşit să le dăruiesc o floare şi un zâmbet şi consider că merită să fie răsplătite mult mai mult din punct de vedere financiar de către actualul Guvern, aşa cum a promis de nenumărate ori în ultima perioadă. |
|
||||
|
"Dreptate până la capăt sau trădare pentru români?!" Guvernul "rebranduit şi tehnocrat" Ponta 3 continuă cu nonşalanţă să le dovedească românilor cât de crunt s-au înşelat în 2012, atunci când au votat masiv o alianţă politică fără legitimitate în fapte şi acţiuni favorabile populaţiei... Cu atât mai mult acum s-a dovedit fără echivoc faptul că USL a fost o coaliţie construită împotriva românilor, după ce părţile implicate în această "căsătorie de probă" au divorţat definitiv şi iremediabil... Din nefericire, românii încă nu au scăpat de sindromul procedurilor de subjugare derulate de actualul guvern, care, chiar dacă şi-a schimbat compoziţia politică, este demn urmaş al politicilor duse de USL de a adânci criza morală şi economică a oamenilor. Din ciclul "măsuri în favoarea populaţiei", actualul Guvern ne pregăteşte o viaţă mult mai scumpă începând cu 1 aprilie, peste doar câteva zile. Nu este o păcăleală, ci o cruntă realitate, care ne arată că gazele, electricitatea şi carburanţii, respectiv servicii şi produse care influenţează decisiv toate celelalte preţuri, se vor scumpi considerabil începând cu 1 aprilie. În paralel, măsurile promise de Executiv pentru relaxarea cheltuielilor românilor rămân la stadiul de proiecte, nefiind avizate de FMI şi Banca Mondială. Una din marile probleme ale acestui guvern instabil din punct de vedere al respectării agendei cetăţenilor este lipsa de informare. Altfel spus, dacă nu informăm românii, e bine să avem grijă să-i dezinformăm. Oamenii trebuie însă să ştie că în "ziua păcălelilor" va fi introdusă deja celebra de pe acum taxă de 7 eurocenţi anunţată de guvernanţi, pentru fiecare litru de combustibil. Calculând la aceasta şi taxa pe valoarea adăugată, ajungem la un preţ la combustibili majorat cu cel puţin 50 de bani/litru. Astfel, motorina şi benzina vor ajunge la circa 6,5-7 lei/litru, respectiv una dintre cele mai mari valori din ţările Europei! Românii vor fi nevoiţi să achite la un plin de carburanţi cel puţin 25 de lei în plus, şi anual câteva sute de lei, sume ce se vor simţi automat în buzunarele lor, având în vedere că veniturile rămân pe loc. Tot de la 1 aprilie va fi majorat preţul la gaze, atât pentru societăţi, cât şi pentru populaţie, cu 5% pentru firme şi 2% pentru consumatorii casnici. Concomitent, se va scumpi şi factura pentru electricitate, în ciuda unor promisiuni date anul trecut conform cărora majorările la furnizarea curentului electric vor fi sistate în acest an. Deşi curentul se scumpeşte cu doar un procent pentru populaţie, este de aşteptat ca sumele suplimentare să afecteze un mare număr de români, având în vedere procentul ridicat al conaţionalilor noştri aflaţi la limita şi sub nivelul de jos al sărăciei. Aceste majorări ale preţurilor, coroborate cu creşterile în lanţ care vor urma, la alimente şi alte produse de strictă necesitate, pe principiul nesănătos al economiei româneşti în care scumpirile atrag alte scumpiri, vor avea efecte nefaste pentru marea majoritate a familiilor românilor. Acestea vor plăti lunar sume cuprinse între 5-10 lei şi până la sute de lei, pentru cei care deţin un autoturism, iar societăţile comerciale vor fi, de asemenea, împovărate cu cheltuieli suplimentare. Dacă ne amintim şi faptul că în iulie şi octombrie, tot în acest an, vom asista la alte "păcăleli" ale Guvernului, a se citi majorări de preţuri, avem adevărata dimensiune a sloganului cu care USL a păcălit românii, "Dreptate până la capăt"... Eu aş spune, parafrazându-l pe Caragiale, mai actual ca oricând, "Trădare, trădare, de trei ori trădare, dar să ştim şi noi"... ce ne aşteaptă! Oricum, să fim sănătoşi că vin vremuri grele, monşer! |
|
||||
|
"Prezenţa UDMR la guvernare, o batjocură la adresa românilor" După cum am promis celor care ne-au votat şi ne-au mandatat să îi reprezentăm în Parlament, PP-DD şi-a respectat statutul de partid de opoziţie prin poziţionarea clară împotriva noului guvern Ponta 3. Aşa cum am anunţat anterior votului de săptămâna trecută din camerele reunite ale Parlamentului, PP-DD a votat împotriva noului guvern din raţiuni obiective. Pe de o parte, ne-am declarat în contradicţie flagrantă cu intrarea UDMR la guvernare, un gest inoportun şi incorect pentru milioanele de votanţi ai USL. Prezenţa UDMR la guvernare alături de PDL şi contribuţia sa esenţială la tăierea salariilor şi a pensiilor, la închiderea spitalelor şi la batjocorirea românilor nu se poate uita într-un timp atât de scurt, iar cooptarea Uniunii alături de USD constituie un act intolerabil pentru PP-DD. În aceste condiţii, PP-DD ar fi putut fi o alternativă, pentru a ajuta în plan parlamentar ca România să iasă din impasul generat de scandalurile politice interminabile din ultima lună. Am constatat însă că premierul "a călcat peste cadavre" şi nu a mai ţinut cont de absolut nimic doar pentru a-şi păstra scaunul. Prezenţa UDMR la guvernare este o batjocură maximă nu numai la adresa votanţilor USL din 2012, dar şi a susţinătorilor PSD, care în niciun caz nu şi-au dorit să guverneze cu foştii parteneri ai PDL şi ai lui Traian Băsescu. Personal, am votat împotrivă atât în plen, cât şi la audierile liderului UDMR Kelemen Hunor în Comisiile reunite pentru cultură ale Parlamentului. Evident, nu cred că are ce să caute un etnic maghiar în fruntea culturii române. Spun asta fără părtinire sau şovinism, ci pur şi simplu pentru că este intolerabil! Culmea este că audierea lui Hunor de către comisiile de cultură a avut loc în sala... "Avram Iancu"! În ceea ce priveşte noul guvern, consider că intenţia premierului de a avea în regim de urgenţă un nou Cabinet a fost un eşec total. Primul-ministru s-a hazardat cu venirea noilor miniştri în Parlament, în condiţiile în care ştia că hotărârea este contestabilă. Chiar dacă Guvernul a fost, până la urmă, învestit, consider că impasul în care se află România din punct de vedere politic va mai continua, iar cei care suferă cu adevărat de pe urma crizei actuale sunt cetăţenii nevinovaţi din această ţară. |
|
||||
|
"Este nevoie de o reformă profundă a Societăţii Române de Televiziune" Directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune a anunţat că a cerut Ministerului Finanţelor Publice ştergerea datoriilor pe care Televiziunea Română le are la bugetul de stat. Datoria TVR se ridică la suma de 543 de milioane de lei, adică 122 de milioane de euro - toţi aceşti bani intraţi de-a lungul timpului în "gaura neagră" care este TVR. Potrivit directorului general interimar, unele din aceste datorii sunt consecinţa unor decizii care s-au luat în trecut, măsurile legislative cu impact asupra veniturilor, cum ar fi reducerea taxei TV, în 2003, eliminarea scutirii de TVA pentru programe şi licenţe, introducerea contribuţiei pentru CNC de 15% din veniturile de publicitate sau limitarea numărului de minute de publicitate permise, dar şi procesele pe care TVR le are cu angajaţii restructuraţi. Motivaţia directorului general interimar al TVR este una cel puţin halucinantă, prin lipsa de respect pe care o arată cetăţenilor acestei ţări, contribuabili la bugetul de stat. Ne spune domnul Stelian Tănase că o televiziune îndatorată este una în genunchi şi că ar trebui să fie o televiziune independentă care să se bazeze pe propriile resurse. Dar este vina contribuabililor că TVR este în genunchi? Contribuabilii care plătesc conştiincios taxele şi impozitele la stat, care îşi plătesc taxa radio-tv prin factura de energie electrică, dar şi prin firma de cablu la care sunt abonaţi. Este vina lor că deciziile politice şi managementul dezastruos au îngenuncheat televiziunea naţională? Răspunderea trebuie căutată în altă parte. Cei care şi-au asumat deciziile care au dus la situaţia actuală sunt direct răspunzători, şi nu contribuabilul român. Ar trebui să încetăm să îi mai punem în cârcă eşecurile altora şi să îl îngenunchem pe contribuabil cu tot mai multe taxe. Este într-adevăr nevoie de o clarificare a situaţiei TVR, de o dezbatere publică - pentru că tot vorbim de televiziunea naţională - în care să fie angajată întreaga societate, pentru că este vorba de ceva care ne priveşte pe toţi. Este momentul să înţelegem cu toţii că a trecut vremea deciziilor politice, a amnistiilor fiscale atunci când se încearcă ascunderea vinovaţilor, a proclamării independenţei doar de dragul discursurilor, a încercărilor de a fugi de răspundere. Eşecul de management nu se poate ascunde în buretele unei amnistii fiscale. Nu este drept faţă de niciun om care munceşte şi care îşi asumă cu responsabilitate funcţia şi îndatoririle sale, indiferent de poziţia pe care o ocupă. Mai ales atunci când este vorba de interesul public, de o situaţie care implică bani publici trebuie să arătăm indulgenţă strict în limitele legii. Datoria TVR este o problemă care ne priveşte pe toţi, pentru că toţi vom plăti această datorie, dacă se va decide aşa. Or, în nicio societate normală şi democratică nimeni nu trebuie să fie răspunzător de greşelile făcute de alţii. Identificarea vinovaţilor şi recuperarea prejudiciului de la aceştia este singura cale firească de urmat. Este nevoie de o reformă profundă a Societăţii Române de Televiziune atât în plan legislativ, cât şi în plan de management al societăţii, un proces poate dureros, dar la care să ia parte întreaga societate, pentru că este vorba de un bun naţional. O amnistie fiscală nu ar face decât să creeze un precedent şi să transmită mesajul că, atunci când greşeşti, nu este nicio problemă, pentru că nu trebuie să răspunzi pentru greşelile tale, că poţi duce o instituţie în faliment, dar nici asta nu reprezintă o problemă, că poţi plăti sume fabuloase pentru salarii sau maşini, sume fără o acoperire reală, pentru că orice greşeli ai face, oricâţi bani ai pierde, statul te iartă şi, mai mult decât atât, îi pune pe ceilalţi să dea bani din buzunarele lor pentru eşecul tău. Dacă plata datoriilor va face din TVR o televiziune puternică, aşa cum spune Stelian Tănase, nu putem decât să deplângem că o instituţie de interes public este o instituţie slabă, dar atât! Putem vedea ce este de schimbat de acum înainte pentru a se depăşi această situaţie. Nu este însă datoria cetăţenilor să contribuie cu bani din buzunarul lor pentru că unii nu au fost capabili să conducă o instituţie, pentru că unii nu au ştiut să ia decizii bune, să facă profit sau măcar să ţină o instituţie pe linia de plutire. Uneori ne confruntăm cu situaţii fără ieşire, dar întotdeauna deciziile trebuie luate în interesul şi spre binele cetăţeanului. Mai mult decât de o televiziune puternică, avem nevoie de contribuabili puternici cu drepturi şi interese respectate! |
|
||||
|
"Lipsa respectului de sine... criza societăţii" Aşa cum deja ne-a obişnuit, domnul premier Ponta nu poate aproba decât lucruri reciclate, copiate. Nu putem vorbi în cazul premierului de urmă de originalitate decât în ceea ce priveşte minciuna şi aroganţa pe care le manifestă zi de zi când vorbeşte despre plusurile, pe hârtie, pe care le generează guvernarea Domniei Sale. Într-adevăr, "realizări" doar copiate din documente anterioare, uneori copiate prost, pe care şeful administraţiei publice centrale nu face decât să-şi pună semnătura. Zilele acestea, bucuria care ar trebui să ne invadeze simţirea are legătură cu noul Guvern peste care domnul Ponta domneşte, un guvern PSD-UDMR, un guvern care va aduce, ca şi precedentul, bunăstare tuturor cetăţenilor, după spusele Domniei Sale. Oare se referă la acele realizări pe care le-a obţinut domnul Ponta alături de colegii de până mai ieri pe care i-a avut la guvernare, adică liberalii? Astfel, ar fi simplu de intuit ce urmează să câştige cetăţenii acestei ţări. Aşadar, aşa cum menţionam şi în declaraţiile anterioare, am vorbit despre un guvern cu cele mai multe cazuri de incompatibilităţi, de condamnări sau demisii dintr-un Guvern pe care un premier l-a putut conduce, şi putem vorbi de multe şi "grele" realizări "negre" pe care şeful administraţiei publice centrale, domnul Ponta, le-a girat. În fapt, demagogia este politica de stat astăzi în România, într-o ţară condusă de un maestru al artei disimulării. Trăim în ţara în care demagogia nu întâlneşte limită. Trăim în ţara în care un guvern condus de domnul Ponta prelua puterea în vara lui 2012 în urma unei moţiuni de cenzură în care critica aspru: "Guvernul a cedat şantajului PDL şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu Mureş, o decizie care readuce în România teme ale trecutului". Este acelaşi guvern care a anulat în prima şedinţă după depunerea jurământului Hotărârea privind înfiinţarea UMF la Târgu Mureş din cadrul Universităţii de Medicină. Astăzi, Guvernul domnului Ponta este de acord cu ceea ce guvernul condus de acelaşi premier Ponta numea o obrăznicie, o încălcare a legii. În fapt, tristeţea este aceea că minciuna a ajuns politică de stat, astfel încât, surpriza ar fi ca domnul deputat Victor-Viorel Ponta să fie de acord cu domnul premier Victor-Viorel Ponta, ba, mai mult, ar fi o surpriză ca domnul premier Victor-Viorel Ponta să fie de acord cu ceea ce dumnealui considera ca fiind adevărul gol-goluţ într-o zi precedentă. Cu atât mai mult, domnul premier Ponta nu poate fi de acord cu acelaşi domn Ponta de la un an la altul de mandat. Trăim într-adevăr vremuri grele, dar povara nu o reprezintă numele premierului în funcţie, ci este reprezentată de lipsa responsabilităţii, a interesului manifestat de domnul premier Ponta în ceea ce priveşte interesul naţional şi bunăstarea cetăţenilor. În fapt, problema dumnealui este una singură: cum poate rămâne la guvernare, indiferent de preţul plătit de români. Adică, pentru domnul Ponta nu contează încălcarea cuvântului şi lipsa demnităţii în a-şi respecta propriul cuvânt, atât timp cât rămâne şeful unui guvern al iresponsabililor. Adică tot ceea ce în trecut domnul Ponta şi reprezentanţii partidului pe care-l conduce criticau aspru, de la arborarea steagurilor secuieşti pe clădirile publice, linia maghiară la UMF Târgu Mureş, modificarea Legii educaţiei naţionale doar cu acordul UDMR, adoptarea Legii minorităţilor naţionale etc., astăzi reprezintă interesul naţional în acord cu care guvernează. Astfel interesul naţional pe care-l recunoaşte PSD-ul domnului Ponta depinde de ipostaza în care PSD-ul se află, în opoziţie sau la guvernare, adică de interesul politic şi financiar al unui grup de persoane care reprezintă o majoritate parlamentară. Mă întreb cât de mult contează pentru domnul premier Ponta şi pentru partidul pe care-l reprezintă, adică PSD-ul, faptul că aceştia au declanşat o neîncredere în rândul cetăţenilor români, în rândul partenerilor europeni, cât de mult contează că Guvernul condus de domnul Ponta a generat rapoarte MCV negative pe bandă rulantă, că nu şi-a dus la bună îndeplinire niciun proiect din cele pe care le gira USL-ul pentru a accede la guvernare, ba, mai mult, că minciunile sunt spulberate zi de zi prin lipsa măsurilor şi a guvernării pentru ţară. Domnul Ponta nu a înţeles că a guverna în acord cu propriile interese sau ale partidului pe care-l reprezintă nu coincide cu interesul naţional, cu generarea bunăstării pentru cetăţenii ale căror destine le conduce. Domnul Ponta nu a înţeles că atunci când a crescut numărul şomerilor cu aproape 50.000 în ultimul an, rata şomajului ajungând la 7,1% în decembrie 2013, înseamnă că acea minciună privind crearea a 1 milion de locuri de muncă promisă în 2012 nu a dat roade, nu a înţeles că cele 35 de noi taxe şi impozite nu fac altceva decât să-l împovăreze pe cetăţean şi pe cei care-şi propun să muncească, şi nu să cerşească pomeni electorale, nu a înţeles că tăierea fondurilor alocate IMM-urilor cu 27% în anul 2014 faţă de 2013 nu poate genera decât repercusiuni severe asupra dezvoltării economice a acestei ţări. Domnul Ponta nu ne-a informat că, din cauza incompetenţei Domniei Sale şi a colegilor de guvern, aproape 81 de firme au intrat zilnic în insolvenţă în anul 2013, înregistrând apogeul şi la acest capitol cu peste 29.500 de cazuri, iar despre proiecte strategice pentru România nici nu poate fi vorba. Astfel, am avut un Guvern susţinut de o puternică coaliţie majoritară, pentru o puternică "criză" a respectului acordat cetăţenilor acestei ţări, a respectării interesului naţional, a ceea ce înseamnă responsabilitate guvernamentală. În realitate, politica promovată şi susţinută de premierul Ponta şi de partidul pe care-l conduce se află pe o dreaptă paralelă cu interesul naţional şi respectul cuvenit cetăţenilor acestei ţări neguvernate. |
|
||||
|
Doamna Liliana Mincă: " Ziua de omagiere, sinceră sau nu, a femeii îmi oferă prilejul de a readuce în atenţia publicului larg şi, mai ales, în atenţia clasei politice condiţia femeii după două decenii de democraţie. Femeia în România comunistă a trăit într-un mediu ostil dezvoltării şi integrării independente în societate. În România anului 2014 mediul politic şi social nu mai este ostil, dar integrarea şi eliminarea marginalizării femeii au rămas un deziderat ascuns în strategii guvernamentale cosmetizate mediatic. Spiritul civic, renăscut în urmă cu 24 de ani, readuce în atenţia opiniei publice problematica emancipării femeii, în fiecare an, cu precădere la data de 8 martie. Apoi, tot timpul anului, până la următoarea aniversare, societatea feminină rămâne tributară moralei rurale sau comportamentelor tradiţionale. Nu arareori cauza femeii este amplu dezbătută, ocazional, în anumite medii, cu scop de catalizator politic. Ceea ce nejustificat refuză clasa politică să înţeleagă este că, astăzi, condiţia femeii din România nu mai este doar o temă de cercetare sociologică. Condiţia femeii nu poate şi nu trebuie să rămână doar un instrument de imagine în mâinile unor reprezentanţi partinici care decid temporar destinul societăţii. Femeile nu mai vor să fie luptători în carnavalul unor cauze deghizate. Cât timp poporul mă va mandata să vorbesc de la această tribună, vă voi reaminti că femeile din România, mame, iubite sau soţii, îşi doresc altceva. Femeile îşi doresc egalitatea de şanse cu adevărat, nu doar la nivel declarativ. Cât priveşte ziua de 8 martie, singura zi din an când femeilor li se acordă atenţia şi importanţa cuvenită, vă reamintesc propunerea mea de anul trecut şi pe care o voi reitera şi anul viitor. Haideţi să tratăm fiecare zi ca şi cum ar fi "Ziua obligatorie pentru condiţia femeii"! Iar dacă, domnilor, guvernanţi sau nu, veţi spune că viziunea mea este subiectivă, în spirit constructiv că asigur că ori sunteţi neinformaţi, ori sunteţi dezinformaţi. În atare situaţie vă rog să nu mă credeţi pe mine. Întrebaţi milioanele de femei din această ţară. Iar dacă răspunsul nu va fi convingător, mai aveţi o alternativă: întrebaţi-vă soţiile şi mamele! |
|
||||
|
"Solidaritate cu Ucraina - scrisoare către cei care sunt dispuşi să se sacrifice pe ei înşişi pentru libertatea tuturor" O lume întreagă a urmărit cu admiraţie protestele începute în noiembrie 2013 pentru susţinerea direcţiei europene a Ucrainei. A fost vorba de un moment de graţie nu doar al ţării dumneavoastră, ci al tuturor celor care, oriunde ar trăi, au aspiraţii democratice şi îşi doresc o societate civilizată, în care statul de drept funcţionează, în care există standarde ridicate de respectare a drepturilor şi libertăţilor individuale pentru toţi cetăţenii, fără discriminare, o ţară în care oamenii obişnuiţi nu sunt vulnerabili în faţa abuzurilor statului sau ale oricui altcuiva, ci apăraţi de lege. Uniunea Europeană este un spaţiu al libertăţii şi prosperităţii. Chiar dacă Uniunea şi ţările membre se confruntă uneori cu propriile lor probleme şi crize politice, economice ori instituţionale, sunt stabilite principii şi puse pe picioare mecanisme de dezbatere şi luare a deciziilor care au la bază valorile nobile ale democraţiei şi libertăţii pentru toţi. Reperele sunt solide, iar derapajele vizibile şi sancţionate public de către presă, organizaţii neguvernamentale, politicieni şi cetăţeni responsabili. Aşa cum a demonstrat-o şi lupta dumneavoastră, cucerirea libertăţii este un proces dificil care se confruntă cu rezistenţe nu uşor de înlăturat. Chiar şi după înfrângerea unui regim autoritarist, paşii către o societate democratică nu sunt totdeauna uşori, iar reflexele libertăţii se deprind în timp şi cu eforturi notabile. Experienţa spaţiului fost comunist din ultimii 25 de ani indică acest lucru cu claritate. Îmi exprim solidaritatea cu reuşita extraordinară a celor care au riscat totul pentru recucerirea libertăţii în Ucraina, dar sunt solidar şi cu eforturile dumneavoastră pentru a construi o democraţie veritabilă, la standarde europene. Paşii vor fi presăraţi cu răni, iar drumul va fi lung, de aceea orice prieten şi orice încurajare vor conta. În România a trebuit să curgă sângele unora dintre cei mai buni tineri ai ei pentru a se câştiga libertatea şi pune bazele unei noi democraţii în 1989. Aşadar, ne este instinctiv foarte uşor să empatizăm cu cauza ucrainenilor. De altfel, ţara noastră a şi primit în spitalele ei un număr de răniţi din Ucraina. În presă şi dezbaterile publice s-a vorbit foarte mult despre lupta impresionantă pe care aţi dus-o. Tinerii români au realizat frumoase mesaje video de solidaritate cu Maidanul din Kiev. Atitudinea agresivă a Rusiei a produs însă o îngrijorare la nivel mondial. Îmi doresc ca prin mijloace paşnice criza din Crimeea să fie dezamorsată. Traumele istorice ale trecutului sper să ne servească drept lecţii pe care să le înţelegem pentru a nu reîncepe conflicte sângeroase care să producă suferinţă inutilă. Fac un apel şi pe această cale către Rusia să respecte acordurile internaţionale şi integritatea teritorială a Ucrainei. Îmi doresc ca între România şi Ucraina să se dezvolte relaţii speciale de cooperare şi prietenie, ţinând cont şi de faptul că în cele două ţări vecine trăiesc minorităţi etnice de origine română şi, respectiv, ucraineană. |
|
||||
|
"Ne mai pasă de fraţii noştri din Ucraina? Dar de copiii noştri din ţară?" Pe 21 noiembrie 2013, un grup de studenţi din Kiev se adunau pe Maidan pentru a protesta împotriva deciziei guvernului preşedintelui Ianukovici de a anula în ultimul moment semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Rând pe rând li s-au alăturat şi alte grupuri şi nu a mai fost mult până când s-a trecut de la proteste paşnice la unele violente. Întreaga situaţie a degenerat pe 16 ianuarie 2014, când Ianukovici a semnat o lege care impunea restricţii foarte mari organizatorilor de proteste, care îngrădea inclusiv dreptul la libera exprimare. Evenimentele au escaladat până în pragul unui război civil, după luni de proteste regimul Ianukovici fiind înlăturat de la putere. Autorităţile de la Moscova, realizând că sunt pe punctul de a pierde de sub influenţa lor Ucraina în favoarea Occidentului, au reacţionat trimiţând armata şi încercând să ocupe peninsula Crimeea, un teritoriu odată parte a URSS, în prezent o regiune autonomă aparţinând Ucrainei. Evenimentele s-au succedat într-un ritm alert, cu un caracter ridicat de imprevizibilitate. De ce am ales să abordez acest subiect într-o declaraţie politică? Pentru că, atunci când vorbeşti de Ucraina, vorbeşti de o ţară vecină, cu care România împarte 650 de km de graniţă, unde există 360000 de cetăţeni vorbitori de limba română, reprezentând ca pondere a doua minoritate după cea rusă. Deşi România are primul interes pentru ce se întâmplă în Ucraina, având în vedere numeroasa comunitate de români din zonă, deşi situaţia de acolo poate afecta relaţiile comerciale pe care le avem cu Ucraina, deşi există riscul ca această criză să fie resimţită în investiţiile străine directe, reacţia autorităţilor de la Bucureşti nu a existat. Abia pe 19 februarie 2014, atât ministrul de externe, Titus Corlăţean, cât şi Preşedintele României, Traian Băsescu, au ieşit cu o declaraţie, făcând un apel la stabilitate în zonă şi încetarea violenţelor. În această perioadă, miniştrii de externe polonez, francez şi german se aflau deja la Kiev în încercarea de a negocia viitorul fostei republici ruseşti. Deşi Preşedintele României are atribuţii în domeniul apărării, al siguranţei naţionale şi în politica externă, deşi acesta conduce un Consiliu Suprem de Apărare a Ţării, din care fac parte şi primul- ministru, ministrul de externe, ministrul apărării, directorii SRI şi SIE, deşi există un Departament pentru românii de pretutindeni în subordinea Guvernului, o Comisie parlamentară pentru românii de pretutindeni, dar şi comisii parlamentare pentru politică externă, una la Camera Deputaţilor şi alta la Senat, niciuna din aceste structuri nu au întreprins vreun demers instituţional pentru apărarea intereselor României şi a vorbitorilor de limbă română din Ucraina. Deşi există riscul declanşării unui conflict armat pe teritoriul Crimeei, la doar 160 de mile marine de graniţele României, o distanţă pentru care unei nave din flota rusească îi sunt necesare doar 10 ore pentru a o parcurge, aşa cum însuşi preşedintele Băsescu sublinia, deşi tensiunile din Crimeea s-au extins şi în Transnistria, iar în acest context, un deputat rus, originar din zonă, a cerut Ministerului de Externe de la Moscova să analizeze posibilitatea recunoaşterii regiunii şi integrării ei în Federaţia Rusă, adăugând că România ar putea recurge la manevre militare pentru a anexa Republica Moldova, până în acest moment nu s-a constituit nicio celulă de criză la Cotroceni, o soluţie adoptată în multe alte situaţii de o gravitate mult mai redusă. Autorităţile de la Bucureşti nu au considerat necesară adoptarea unei atitudini preventive şi stabilirea unei strategii aplicabile în cazul în care s-ar ajunge la un conflict armat. Mai mult decât atât, actuala majoritate, mult prea ocupată cu luptele politice interne, nu consideră oportună adoptarea unei declaraţii a Parlamentului României în privinţa situaţiei din Ucraina, cel puţin nu momentan. Încă o dată, România pare izolată pe plan extern - reacţiile în astfel de situaţii sunt timide, aşteptând în tot acest timp să vedem ce vor face celelalte state. Afirmaţia mea este îndreptăţită dacă ne uităm la declaraţiile celui de-al treilea om în stat, Valeriu Zgonea, care spune cu o lejeritate debordantă că "Singura problemă pe care o avem este că nu există un proiect coerent la nivelul Uniunii Europene, nu există niciun parlament naţional care să fi luat o decizie şi atunci nu ar fi bine, având în vedere că noi suntem preocupaţi de Georgia şi de Republica Moldova, să semneze în această vară acordul de asociere; amândouă se bazează pe România, n-aş vrea să fim noi primul parlament care dă o declaraţie (...) Dacă situaţia escaladează şi apar alte chestiuni care sunt legate şi de o abordare a noastră, fiind la graniţa cu Ucraina, în acel moment, şi alte parlamente naţionale iau decizii de acest gen, luăm şi noi o decizie (...) Eu nu cred că există o urgenţă în acest moment". În primul rând, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, ar trebui să ştiţi că deja mai multe parlamente au adoptat declaraţii în acest sens. În al doilea rând, v-aş întreba ce ar trebui să se mai întâmple în zonă pentru ca această situaţie să reprezinte o urgenţă pentru dumneavoastră, pentru ca România să se pronunţe, oferind un semnal puternic de solidaritate? Este tardiv şi riscant, în acelaşi timp, să mai solicităm ca România să mai facă parte dintr-un grup de negocieri în zonă, în situaţia în care până în acest moment am stat ascunşi şi nu am contat în politica regiunii şi nici nu avem stabilită o strategie clară cu privire la conflictul declanşat sau la românii care trăiesc în Ucraina. Cu toate acestea, vă întreb, stimaţi guvernanţi şi reprezentanţi ai României peste hotare, ce mai aşteptăm să ne protejăm fraţii din afara graniţelor sau, în cazul escaladării conflictului, chiar copiii în interiorul acestora? |
|
||||
|
"Update după 2 ani: 90% promisiuni nerealizate" Guvernul Ponta III va veni azi în Parlament pentru a ne prezenta noul program de guvernare, de fapt un program updatat, aşa cum ne atrage atenţia însuşi Victor Ponta. Angajarea răspunderii în Parlament pe un nou program este în opinia mea, un gest de normalitate, este o procedură care trebuia îndeplinită în contextul în care prin crearea unor noi alianţe, obiectivele, cel puţin aşa cum reies din acordul politic încheiat cu UDMR, s-au modificat. Parcurgând însă cele 140 de pagini transmise la Parlament, nu pot decât să concluzionez că prezentarea textului, în forma făcută publică până la această oră, reprezintă un afront la adresa Parlamentului şi o batjocură la adresa cetăţenilor care au votat USL. Un program de guvernare reprezintă un act oficial, cu valoare constituţională, un text pe care Guvernul se angajează să-l respecte ad litteram. Or, se pare că premierul Victor Ponta şi echipa au uitat acest lucru în momentul în care au ales să se prezinte în Parlament cu un program care copiază în proporţie de 90% pe cel vechi, motivând că astfel se vor continua promisiunile făcute în campania electorală din 2012. Logica premierului frizează ridicolul. Angajarea răspunderii pe acest act, o procedură de o importanţă deosebită, a fost transformată într-o simplă formalitate, care trebuia făcută pentru a scăpa de gura lui Traian Băsescu. Astfel avem în faţă un text care nu face decât să adune formulări precum: "ne propunem ca", "vom promova", "politicile vor urmări", "relansare", "creare de noi oportunităţi", "va întreprinde", "vom elabora" etc. Stimaţi colegi de la putere, când te prezinţi în Parlament cu o înşiruire de măsuri, criterii, promisiuni, deziderate ambalate stilistic într-un mod populist, aceleaşi ca în urmă cu aproape doi ani, când ai fost învestit, nu este decât o dovadă a faptului că peste 90% din vechiul program de guvernare pentru care aţi fost votaţi nu l-aţi adus la îndeplinire. Când după doi ani de guvernare încă vorbeşti de "elaborarea de strategii de dezvoltare şi modernizare", de "identificare de măsuri", de "adoptare de soluţii", de "relansarea economiei" şi nu spui nimic despre strategii de implementare a unor măsuri sau soluţii deja adoptate sau o economie deja relansată, nu demonstrează decât că, fosta putere şi în acelaşi timp actuala, ia în derâdere obligaţiile asumate în faţa electoratului şi misiunea cu care a fost învestit - aceea de a guverna. Mai mult decât atât, în graba de a redacta un text, repet, de o asemenea importanţă, s-au strecurat absurdităţi precum: "pregătirea şi negocierea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020", în condiţiile în care, vă reamintesc, stimaţi guvernanţi, că suntem deja în 2014; "elaborarea proiectului şi constituirea colecţiilor pentru un Muzeu al Comunismului", în condiţiile în care un asemenea proiect a fost respins de aceiaşi politicieni în Camera Deputaţilor în aprilie 2013, "construim o guvernare axată pe transparenţă, competenţă şi cinste, cu alt model de guvernare, cu alte standarde, cu profesionişti şi competenţă" - bănuiesc ca nu se referă la cei care s-au prezentat săptămâna trecută în comisiile de specialitate din Parlament; "creşterea absorbţiei fondurilor europene prin identificarea de măsuri suplimentare pentru actuala perioadă de programare (2007-2013)" - înţeleg că motivul pentru care nu avem încă un acord de parteneriat cu UE pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 este pentru că noi încercăm încă să găsim soluţii de atragere a fondurilor dintr-o perioadă încheiată; "adoptarea de soluţii programatice pentru reîntregirea familiilor în care părinţii lucrează în străinătate" - o afirmaţie făcută în contextul în care iniţiativa legislativă a 42 de parlamentari, printre care mă număr şi eu, şi care viza o soluţie la problema familiilor dezbinate de plecarea unuia sau a ambilor părinţi peste hotare, a primit aviz negativ, fără o dezbatere serioasă. Iar acestea sunt doar câteva. Ar trebui să susţin o declaraţie politică care să aibă 140 de pagini, aceleaşi număr de pagini cât are programul înaintat Parlamentului de către Guvernul Ponta III, pentru a putea enumera toate absurdităţile pe care le-am identificat. În ce constă totuşi actualizarea? Care sunt cele 10% din noutăţile aduse faţă de vechiul program? Am putea să începem cu "creşterea progresivă a salariului minim pe economie până la 1100 lei, până la sfârşitul anului 2016" - iniţial promisiunea era pentru 1200 de lei; "revenirea la un nivel de TVA de 19%" şi "reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori", atenţie, "pe măsură ce cadrul fiscal-bugetar o va permite" - în vechiul program de guvernare aceste 2 deziderate erau date ca certitudine şi nu exista o condiţionare. Pe scurt, principalele modificări aduse de noul guvern încalcă acele promisiuni care au stat la baza susţinerii populare masive, de peste 60%, în alegerile din decembrie 2012. Programul, care va deveni oficial după ziua de azi, este o copie nereuşită a vechiului text, o improvizaţie, unul conceput la modul generalist, fără substanţă, fără măsuri concrete, ci doar unele prezentate pompieristic. |
|
||||
|
"Toate-s vechi şi nouă toate" Avem un nou Guvern. După ruperea USL şi plecarea PNL în opoziţie, Ponta s-a repliat, a mers la peţit şi a reevaluat. Astfel că avem şi o nouă configuraţie politică susţinută în Parlament de o majoritate vopsită în alte culori. După runde de negocieri în procedură de urgenţă, Partidul Social Democrat, pentru a-şi asigura liniştea, s-a înarmat la guvernare cu Partidul Conservator, adică un partid de 1%, dar cu un vehicul media care îi asigura preşedintelui PSD o campanie continuă, cu Uniunea Naţională pentru Progresul României, o formaţiune politică ce reuneşte foşti PSD-işti despre care însuşi Ponta declara că sunt "trădători", "ofiţeri acoperiţi" şi "cu dosare penale" şi, nu în ultimul rând, cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, o uniune formată pe criterii etnice şi pe care acelaşi Ponta se jura în campania electorală că îi va descuraja în a mai ridica pretenţii şi a mai pune condiţii. Motivând necesitatea unei stabilităţi în actul guvernamental, Victor Ponta a şters cu buretele promisiunile făcute, a lăsat deoparte declaraţiile belicoase şi şi-a îmbrăţişat noii parteneri, răsplătindu-i cu funcţii la toate nivelurile. Poate ar conta mai puţin în ce culori se vopseşte Guvernul dacă scopul ar fi unul în interes naţional, iar rezultatul ar viza o strategie pe termen lung, care să genereze dezvoltarea României. Cabinetul Ponta III, aşa cum a fost el construit, nu reuşeşte să mă convingă, iar audierile din comisii mi-au lăsat un gust amar, fiind, din păcate, relevante pentru modul în care urmează a se guverna. Primul pe listă este actorul şi cântăreţul Bogdan Stanoevici, etichetat de colegii mei din comisia de resort drept "varză de Bruxelles". Un tehnocrat care ne spune că din poziţia cu care a fost învestit va continua să facă ceea ce a făcut şi ca artist, înţelegând că ceea ce va face pentru românii din afara graniţelor va fi să cânte şi să joace pentru ei, aşa cum a făcut-o până acum, numai că nu se va mai afla pe o scenă, ci pe un fotoliu de ministru. Acordându-i totuşi prezumţia de competenţă, îl aştept pe domnul ministru să se aplece mai cu atenţie asupra propunerilor venite din partea noastră, a parlamentarilor, iniţiative izvorâte din realităţile zonelor unde am fost aleşi. Plecând de la ideea că dumnealui într-adevăr cunoaşte problemele cu care se confruntă cetăţenii români stabiliţi în afara graniţelor, mi-ar plăcea să cred că nu va refuza o discuţie pe marginea unuia dintre proiectele iniţiate de mine, împreună cu alţi 41 de parlamentari, în care solicităm sprijinirea procesului educaţional pentru copiii celor plecaţi peste hotare, o discuţie care ar trebui să se desfăşoare cu mai mult profesionalism şi seriozitate decât s-a întâmplat până acum. În ţara cu cel mai mic salariu minim pe economie şi cu cele mai sărace regiuni din Europa, cu peste 8,5 milioane de români care se zbat în sărăcie (aproape jumătate din populaţie), cu o rată a şomajului de peste 30%, postul de ministru al muncii va fi ocupat de doamna Rovana Plumb, de profesie inginer, care a deţinut în vechiul Guvern portofoliul de la mediu. Nu ştim dacă mutarea de la un minister la altul s-a făcut pentru că doamna Plumb nu a excelat la vechiul minister şi acum i se mai acordă o şansă la altul sau doar pentru că UDMR a cerut în mod explicit postul de la mediu pentru Attila, care este, probabil, mai priceput. Ce am reţinut este că doamna Plumb şi-a stabilit drept ţintă scoaterea a peste 500 de mii de români din sărăcie. Sună bine, dar, din păcate, dezideratul pare unul îndepărtat ca timp şi, cel mai probabil, doamna ministru va fi schimbată înainte de a-şi ţine promisiunea, având în vedere că abia acum învaţă ce înseamnă sărăcia şi care este definiţia noţiunii "om sărac". De departe cea mai controversată numire a fost cea a Ioanei Petrescu, în vârstă de 34 de ani, devenită cunoscută pentru nefericita declaraţie "Cumpără usturoiul pentru că eşti om! Plăteşte impozitele pentru că eşti cetăţean şi eşti de două ori om astfel!". Victor Ponta şi-a motivat propunerea Ioanei Petrescu, spunând că l-a "uns pe suflet" când aceasta, la un seminar, i-a dat o lecţie de economie aplicată fostului ministru Ialomiţianu. Nu consider că tinereţea este un defect atunci când ţi se încredinţează un post. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când acel post este cel mai înalt din ministerul-cheie într-un guvern - Ministerul Finanţelor - şi, cu siguranţă, tinereţea nu poate fi un avantaj. La ministerul unde se stabilesc priorităţile la finanţare, se taie şi se dau bani, era mai degrabă nevoie de o persoană cu o experienţă îndeajuns de mare pentru a fi capabilă să traseze linia de urmat în politica fiscală, o linie coerentă, şi care să vină în sprijinul mediului de afaceri, motorul dezvoltării unei ţări, nu de o persoană care să se încadreze în parametrii actuali stabiliţi de Guvern, aceia ai impozitării şi ai taxării peste măsură, ai accizei suplimentare de şapte eurocenţi, ai taxei pe construcţii speciale sau a schemei reeşalonării ratelor la bancă. O surpriză a reprezentat-o şi Răzvan Nicolescu, noul ministru delegat pentru energie, fost director Petrom. Şi spun surpriză pentru că vorbim de o persoană cu expertiză în domeniu - în prezent deţine funcţia de vicepreşedinte în Consiliul de Supraveghere al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie -, lucru mai rar întâlnit în acest nou cabinet, dar, în acelaşi timp, un tehnocrat care vine din mediul privat pentru a reglementa un domeniu în care a activat şi în care cel mai probabil se va întoarce după ce nu va mai fi ministru. Cu alte cuvinte, un om ajuns într-o funcţie pentru a-şi asigura o revenire călduţă în domeniu. De la tineret şi sport la sănătate - este saltul făcut de Nicolae Bănicioiu, unul dintre miniştrii "fantomă" ai cabinetului Ponta II. Faptul că este medic stomatolog este singurul lucru care îl leagă de domeniul sănătăţii. Prima decizie luată în calitate de ministru interimar a fost să retragă din dezbatere publică două proiecte de lege importante pentru industria farmaceutică, referitoare la taxa claw-back, respectiv la modul de calculare a preţurilor de medicamente. Dacă ne gândim la cum au evoluat lucrurile în sport în ultimii 2 ani, cel mai recent episod fiind cel de la Soci, nu pot decât să spun că orice comentariu este de prisos. Şi lista noilor sau mai vechilor miniştri poate continua: cu Dan Şova, care va acapara tot ce înseamnă transporturi, acelaşi Dan Şova care s-a remarcat prin pierderea contractului original încheiat cu Bechtel, care a inaugurat doar 100 de km de autostradă pentru care deja calculează taxele şi care practic a transformat "Ministerul Marilor Proiecte" într-unul al "Proiectelor mai Mici"; cu Aurelia Cristea pe post de ministru delegat pentru dialog social, fost membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; cu Doina Pană, inginer electrotehnist, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, după ce a deţinut şi "s-a remarcat" în funcţia de ministru delegat pentru dialog social; cu Constantin Niţă, unul dintre cei mai contestaţi membri ai cabinetului Ponta, cel care a reuşit să ducă la scăderea bruscă a preţului acţiunilor Transgaz, aflate în plin proces listare la bursă, pentru care statul a pierdut sume consistente de bani şi cel care după ce a distrus sistemul energetic este pregătit să treacă şi la economie; cu Răzvan Coţovelea, specialist în fonduri europene la Ministerul pentru Societatea Informaţională; cu Attila Korodi sau Kelemen Hunor, miniştri în fostele cabinete Boc şi Ungureanu şi care, cu siguranţă, se vor adapta bine şi în cel al lui Ponta; sau Eugen Nicolicea, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, a cărui primă grijă deja anunţată constă în întoarcerea şi adoptarea Legii graţierii şi amnistierii. Avem un nou Guvern. Din păcate, eşecul guvernării USL va fi perpetuat de noul cabinet. |
|
||||
|
"Considerente cu privire la unităţile de învăţământ din mediul rural" România nu are nevoie de analfabeţi, are nevoie de copii pregătiţi, educaţi. Pauperitatea unui stat, a unui sistem, în special a sistemului de educaţie, va fi cu atât mai mare cu cât copiii nu vor merge la şcoală pentru că, în mod bizar, chiar nu au unde să înveţe. Ţara are nevoie de minţi deschise şi luminate, de oameni educaţi şi în mediul rural, pentru că şi agricultura, agroturismul, silvicultura, piscicultura şi alte activităţi specifice mediului rural au nevoie de specialişti. Sprijinind educaţia, sprijinind învăţământul rural, am demonstra că vrem ca această ţară să prospere. Ar fi necesar, dar nu suficient să le asigurăm copiilor de la sate spaţiul unde bogăţia cea mai de preţ, cunoaşterea, să ajungă şi la ei. Sprijinirea învăţământului, a şcolii, este aspiraţia şi mai ales obligaţia fiecărui politician şi cu siguranţă a fost înscrisă în programul de campanie al fiecărui parlamentar. Exemplific atitudinea mea şi dorinţa de a sprijini şcoala şi educaţia copiilor, printr-o situaţie deosebită a unei şcoli din colegiul unde am candidat: Şcoala Generală Sohodor, comuna Horgeşti. Alcătuită dintr-o populaţie de etnie romă nedeclarată, cu un înalt grad de asimilare, dar care păstrează totuşi caracteristicile etniei, în afară de portul specific şi limbă, comunitatea locală din satul Sohodor, comuna Horgeşti, judeţul Bacău, a cunoscut în ultimii ani o evoluţie demografică şi se confruntă cu o problemă foarte gravă privind asigurarea spaţiului necesar pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ. În anul şcolar 2013-2014, Şcoala Gimnazială Horgeşti, care are în subordine şi şcoala Sohodor, are un număr de 543 de elevi, iar proiectul planului de şcolarizare pentru anul următor prevede un număr de 558 de elevi. Dintre aceştia, un număr aproximativ de 400 învaţă la şcoala Sohodor, unde în prezent există un spaţiu cât de cât corespunzător activităţilor de formare şcolară, dar marea majoritate a preşcolarilor şi a elevilor claselor I-IV învaţă în săli improprii, într-un corp de clădire necorespunzător desfăşurării activităţilor specifice învăţământului. Ca idee, sunt încăperi cu dimensiunile de 3x3m, cu pereţi care stau să cadă peste copii în orice moment. Lucrările pentru o şcoală nouă în satul Sohodor au demarat din anul 2009, cu fonduri alocate de la Guvern, dar în urma acestor investiţii s-a ridicat doar fundaţia şcolii. În ultimii ani Ministerul Educaţiei, care a gestionat această situaţie, nu a mai alocat fonduri şi dintr-un răspuns al Ministerului Educaţiei se pare că nu vor mai finanţa această investiţie. Dacă această investiţie, construirea unei şcoli în satul Sohodor, nu se va finaliza în 1-2 ani, copiii din această comunitate nu vor avea unde să meargă să înveţe şi fenomenul care se va înregistra va fi acela de abandon şcolar. Are cineva interesul ca copiii de la Sohodor să nu poată învăţa? Este mai bine să fie ignoraţi ca, peste 10-11 ani, atunci când vor avea calitatea de alegători, să fie mai uşor de manipulat? Eu personal am un interes - ca aceşti copii să aibă şcoala lor, să înveţe şi să fie integraţi în societate, au şi ei dreptul să fie trataţi ca toţi copiii, chiar dacă provin dintr-o comunitate romă nedeclarată. |
|
||||
|
"Scutirea de la plata impozitului pe venitul agricol - premisă de dezvoltare pentru micii fermieri" Modificările aduse anul trecut Codului fiscal au dus la introducerea impozitării în masă în agricultură. Partidul Naţional Liberal consideră că toţi românii trebuie să contribuie la buna funcţionare a statului, dar măsurile luate pentru îndeplinirea acestui deziderat trebuie să fie bine aplicate ca să se poată obţine rezultatul scontat. Statisticile arată marea influenţă pe care agricultura o are asupra produsului intern brut al României. Contribuţia agriculturii la formarea produsului intern brut (PIB) a fost, în 2013, de 5,6% (6,9% în trimestrul IV), iar contribuţia la creşterea PIB a fost de 1,1% (1,7% în trimestrul 4). Astfel, producţia agricolă bună din vară a făcut ca România să aibă cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. De aceea, deciziile ce se iau în legătură cu acest domeniu influenţează direct dezvoltarea economică a întregii ţări. În acest context, modul de aplicare a impozitării în masă în agricultură devine extrem de important în menţinerea ritmului de dezvoltare înregistrat. În prezent, Codul fiscal prevede ca aproape toate veniturile obţinute din agricultură să fie impozitate. Limitele de la care se aplică aceste impozite le consider extrem de scăzute, plecând, de exemplu, de la 2 hectare de teren arabil sau 2 vaci. Impozitul aplicat este cel general, de 16%, calculat la o normă de venit stabilită de Ministerul Agriculturii şi cel al Finanţelor Publice. La acest impozit, se mai adaugă contribuţia la Fondul de sănătate, de 5,5%, procent aplicat la aceeaşi normă de venit. În total, agricultorii, persoane fizice, trebuie să plătească 21,5% din valoarea normei de venit. Partidul Naţional Liberal îşi menţine politica prin care toţi românii să contribuie la dezvoltarea ţării, dar consideră că, pentru atingerea acestui scop, este nevoie de anumite ajustări ale politicilor fiscale. Producătorii agricoli din România nu şi-au consolidat situaţiile financiare, astfel că impozitarea în masă introdusă nu poate conduce la rezultatele urmărite. Politicile agricole pe care le susţin vizează tocmai crearea unei clase de mijloc solide, care să constituie baza agriculturii româneşti. Propunerea mea de ajustare a politicilor fiscale se referă la renunţarea impozitării micilor fermieri. Măsura ar fi complementară cu decizia autorităţilor de a promova un sistem de subvenţionare, care să susţină tocmai aceste ferme mici. În exerciţiul bugetar comunitar 2014-2020, fermierii care deţin între 5 şi 30 de hectare vor primi, din 2015, un sprijin mai mare pe suprafaţă prin introducerea plăţii redistributive. Scutirea de impozit pe venitul agricol pe care o susţin se referă tocmai la această categorie de lucrători în agricultură. Măsura o consider bine-venită pentru toţi ţăranii care deţin suprafeţe mici de teren şi animale puţine, pentru fermele familiale şi toate formele asociative. În acest fel se creează condiţii pentru dezvoltarea activităţilor agricole pe baze economice solide. Nu trebuie uitată nici dimensiunea socială a impozitării. Ţăranii care au mai puţin de 5 hectare de teren, de exemplu, sunt destul de afectaţi de plata acestui impozit, pentru că veniturile pe care le obţin sunt extrem de mici. O taxă în plus ar greva şi mai mult neputinţa lor. De aceea, consider că cea mai bună soluţie ar fi ca agricultorii care deţin până la 30 ha de teren să nu plătească impozit, ca o susţinere pentru crearea condiţiilor de formare şi consolidare a clasei de mijloc în agricultură. Partidul Naţional Liberal este consecvent doctrinei sale şi susţine politicile care conduc la dezvoltare economică pe baze solide. Legile economiei de piaţă au arătat de atâtea ori că diminuarea fiscalităţii are ca efect creşterea încasărilor bugetare. La fel şi scutirea de impozitul pe venitul agricol; acest lucru va crea premisele ca bugetul de stat să-şi sporească încasările ca urmare a dezvoltării agricultorilor. Personal, reprezint un colegiu din judeţul Botoşani care are un aport important în domeniul agriculturii, având în vedere că deţine unele dintre cele mai mari efective de animale din ţară. Cunosc situaţia fermierilor din Botoşani şi tocmai de aceea consider oportună o astfel de măsură. Scutirea de la plata impozitului pe venitul agricol pentru micii fermieri va face obiectul unei iniţiative legislative a Partidului Naţional Liberal. |
|
||||
|
"Ponta TV: Telenovela «Prefect la Brăila» a debutat cu un nou sezon" Iată că proaspăt constituţionalul Guvern Ponta III şi-a început activitatea, după săptămâni întregi de chinuri şi lupte care au dus la destabilizarea actului guvernării şi la blocaje instituţionale care au afectat cetăţenii unei ţări întregi. Din păcate însă, în judeţul Brăila blocajele sunt departe de a fi încheiate. Am asistat anul trecut la o adevărată telenovelă cu privire la numirea unui prefect în judeţ. Episodul-pilot al acestui show de televiziune debutase încă din anul 2012, când, timp de o lună de zile, fără un motiv întemeiat, Brăila a rămas fără prefect, interimatul funcţiei fiind asigurat de subprefect. Episodul următor a reprezentat o adevărată dovadă de indiferenţă şi bătaie de joc la adresa brăilenilor: numirea domnului Obreja în funcţia de reprezentant al Guvernului la Brăila, o numire care a ridicat de la bun început numeroase semne de întrebare care puneau la îndoială legalitatea exercitării funcţiei de prefect. Fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a Partidului Conservator, domnul Obreja nu îndeplinea condiţia privind vechimea de 5 ani în specialitatea studiilor, conform Statutului funcţionarilor publici. Singura legătură cu administraţia publică a domnului prefect era funcţia de poliţist local clasa I (funcţionar public debutant) în comuna Tărlungeni din judeţul Braşov, funcţie exercitată pe o perioadă determinată de 3 luni, din aprilie până în luna iulie a lui 2013, când a fost numit în funcţia de înalt funcţionar public. Punctul culminant a transformat această telenovelă într-un adevărat show de comedie în timpul comandamentelor de iarnă transmise în direct la începutul anului. Incompetenţa domnului Obreja şi-a arătat adevărata măsură cu ocazia căderilor masive de zăpadă, când, în loc să conducă operaţiunile de deszăpezire la nivel judeţean, acesta a rămas 2 zile înzăpezit în comuna Gemenele. În tot acest timp subprefectul Grosu se dădea de ceasul morţii pentru a-şi scoate superiorul din nămeţi, coordonând din sediul Prefecturii mai multe utilaje trimise la faţa locului. Toate acestea în timp ce câteva mii de brăileni erau rupţi de lume din cauza zăpezii. Această interpretare i-a deranjat până şi pe regizorii Ponta şi Dragnea, care, într-un final au ajuns la concluzia că vedeta telenovelei, domnul Obreja, trebuie înlocuită. A trecut mai bine de o lună de când a debutat noul sezon al telenovelei "Prefect la Brăila", însă nici până acum Guvernul nu a făcut o numire pentru ocuparea funcţiei. În fiecare săptămână urmărim cu sufletul la gură noile episoade, însă luptele politice de culise se încheie de fiecare dată fără un armistiţiu între regizori şi scenarişti. Este o situaţie inadmisibilă, o bătaie de joc de pe urma căreia au de suferit, indirect, cetăţenii judeţului Brăila. Telenovela "Prefect la Brăila", marcă a guvernării Ponta TV, a debutat cu un nou sezon în care, ca de obicei, capriciile sau culisele politice locale fac toată acţiunea. De mai bine de o lună guvernanţii nu reuşesc să nominalizeze un reprezentant în judeţul Brăila. Este o situaţie inacceptabilă, care ilustrează perfect amatorismul unei guvernări exercitate sub semnul improvizaţiei permanente. Cei din noua majoritate PSD-UNPR-PC-UDMR trebuie să înţeleagă că aceste jocuri politice puerile destabilizează administraţiile locale şi afectează cetăţenii unor judeţe precum Brăila. Nu brăilenii trebuie să plătească pentru incoerenţa şi indecizia actualilor guvernanţi. Acesta este şi motivul pentru care am cerut socoteală premierului Ponta şi ministrului Oprea în privinţa acestei situaţii inadmisibile de la Brăila, cerându-le, în acelaşi timp, să urgenteze procesul de nominalizare a noului prefect. |
|
||||
|
"Miniştri vechi la vremuri noi" Recent, criza politică din România a început să dea semne de încheiere, odată cu ieşirea PNL de la guvernare şi formarea unui nou guvern Ponta. Acum o săptămână, Guvernul Ponta III a primit un vot pozitiv în Parlament. Apreciez calmarea spiritelor în contextul politic românesc, fiind de părere că instabilitatea prelungită, alimentată de orgolii şi calcule îndelungi pentru păstrarea electoratului, nu poate aduce nimic bun ţării noastre. Guvernul Ponta 3 cuprinde câteva nume noi, în general, în spaţiul public sau doar în postura de om politic. Aceste nume noi sunt reprezentate de tehnocraţi, oameni cu puţină experienţă în managementul unui domeniu la nivel atât de înalt, dar cu recomandări academice foarte bune. Salut includerea tinerilor în acest nou guvern, în speranţa că aceşti specialişti vor servi cu bună-credinţă cetăţenii. În ceea ce priveşte restul miniştrilor, pe lângă aceste nume noi din noul cabinet Ponta, se iveşte însă o altă problemă. Este vorba despre o problemă recurentă în România ultimilor 24 ani. Guvernul Ponta 3 ar fi putut fi compus complet din nume noi; în schimb, este compus în majoritate din aceiaşi oameni din guvernul precedent. Pe ce considerente sunt aceşti oameni păstraţi în aceste funcţii înalte, având în vedere performanţele lor slabe şi starea generală a ţării? Mai mult, cum este posibil ca unii dintre ei să fie doar schimbaţi de la un minister la altul, de la mediu la muncă sau de la tineret şi sport la sănătate? Ce tip de experienţă profesională califică un om pentru două domenii atât de diverse? Sau este posibil ca aceste posturi să fie ocupate doar pe criterii politice, de unde şi slabele performanţe?! Este absolut lamentabilă această stare de fapt şi este timpul ca specialiştii să nu mai reprezinte excepţiile, ci regula. Nu putem progresa mutând de la un minister la altul oameni fără rezultate, oameni fără legătură cu domeniul pe care îl conduc sau cu studii în acel domeniu, dar rupţi totalmente de realităţile acestuia în prezent, pentru că de fapt au profesat într-o altă arie. Şcoala românească, de-a lungul timpului şi azi, în momentul nefavorabil în care se află, a dat şi continuă să dea oameni pregătiţi şi inovatori: în sănătate, în mediu, în transporturi, economie etc. Este păcat că aceşti oameni nu sunt folosiţi de guvernanţi, chiar dacă unii dintre ei sunt implicaţi şi în politică, dar nu în eşalonul întâi. Fac un apel către toată clasa politică, colegii mei, şi către factorii de decizie în general, de a ieşi din acest cerc vicios al ultimilor 24 ani, spre binele nostru, al tuturor. |
|
||||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Este salutară cooptarea tinerilor tehnocraţi în noul Guvern al României" Societatea românească are în continuare nevoie de un program de guvernare care să răspundă nevoilor tuturor cetăţenilor acestei ţări, care să ţină cont de realităţile economice şi sociale ale momentului, precum şi de angajamentele asumate în faţa partenerilor europeni şi euroatlantici. O abordare responsabilă a actului de guvernare presupune continuarea programului politic aprobat în decembrie 2012, din care o bună parte a fost dus la îndeplinire în perioada 2012-2013. Noul Guvern rămâne în continuare responsabil faţă de toţi locuitorii acestei ţări pentru rezolvarea dezechilibrelor sociale şi a nedreptăţilor comise de guvernarea anterioară. Este bine-cunoscut faptul că stabilitatea politică este un factor determinant al bunăstării economice. Stabilitatea politică şi guvernamentală, atât de necesare îndeplinirii obiectivelor pe termen mediu şi lung ale societăţii româneşti, sunt în măsură să susţină şi să încurajeze mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investiţională şi, implicit, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea nivelului de trai al populaţiei. În acest context, este salutară iniţiativa premierului Victor Ponta, de cooptare în noul Executiv a tinerilor tehnocraţi care ocupă funcţii de miniştri în ministere de o importanţă strategică pentru România. Faptul că o bună parte din miniştrii Guvernului Ponta III nu sunt afiliaţi politic ar putea să ofere stabilitatea şi încrederea de care poporul român are nevoie în momentele actuale, în condiţiile în care se doreşte continuarea proiectelor lansate în 2012. O administraţie tehnocrată presupune o analiză şi o abordare raţională şi pragmatică a problemelor reale cu care se confruntă economia românească, în care interesul naţional să prevaleze faţă de cel partinic. Totodată, competenţele specifice şi demonstrabile ale acestor tineri, situaţi în afara confruntărilor politice şi axaţi în totalitate asupra problemelor reale cu care se confruntă ţara, cu o gândire liberă şi independentă de condiţionări partinice, sunt principalii factori de credibilitate ai noului Guvern. Consider că implicarea concretă a adevăraţilor specialişti şi profesionişti, cu un portofoliu impresionant, şcoliţi la universităţi de prestigiu internaţional şi cu certe rezultate în zona privată, reprezintă premisa îndeplinirii cu succes a obiectivelor de guvernare. Sunt convins că un asemenea Guvern, cu o puternică componentă tehnocrată, independentă de criterii şi culori politice şi numit pe principii de competenţă şi profesionalism, este în măsură să continue proiectele economice şi sociale asumate în 2012 de către alianţa USL: creştere economică, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, justiţie independentă, sistem democratic transparent şi funcţional etc. |
|
||||
|
Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi: "Ameninţări la adresa presei în România anului 2014" O să încep cu faptele: pe 25 februarie în Prahova, fiul jurnalistului Cristi Constantinescu, directorul cotidianului "Telegrama", a fost imobilizat şi avertizat de agresori cu cagule în legătură cu munca jurnalistică a tatălui său. "Au coborât două persoane iniţial, care au venit lângă mine, apoi şi celelalte două persoane s-au dat jos din maşină. M-am speriat când am observat că aveau cagule, dar nu aveam cum să fug, pentru că mă înconjuraseră. M-au căutat în buzunare, mi-au luat telefonul mobil şi portofelul. Din portofel mi-au luat toţi banii, 700 de lei, banii pe care îi primisem cu ocazia zilei mele de naştere, în urmă cu două zile. Au spus că banii nu le ajung să acopere benzina pe care au consumat-o de când mă urmăresc. Apoi, unul dintre ei mi-a înapoiat telefonul, pe care-l scăpase şi îi spărsese ecranul, iar altul mi-a dat portofelul înapoi şi buletinul. Mi s-a spus: «Dacă taică-tu mai scrie de Cosma, vă luăm gâtul şi vă dăm foc la casă. Să nu anunţaţi Poliţia, că şi dacă ne prinde tot scăpăm şi vă terminăm.» Le-am spus că nu am eu nicio legătură cu ziarul unde lucrează tata, dar au spus că nu îi interesează, că ei au sarcina să trimită acest mesaj. Apoi au ameninţat din nou, spunând că ne vor lua gâtul dacă mai scrie tata, că a deranjat o anumită persoană". Cazul a produs reacţii prompte din partea societăţii civile, care a cerut organelor de poliţie şi Parchetului Prahova investigarea ameninţărilor şi presiunilor exercitate asupra fiului directorului cotidianului "Telegrama". Astfel, ActiveWatch a solicitat Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova "să identifice şi să sancţioneze în acord cu prevederile legale cele patru persoane care l-au atacat şi ameninţat pe fiul directorului publicaţiei prahovene "Telegrama." Hărţuirea, intimidarea, agresarea jurnaliştilor sau a instituţiilor de presă constituie o faptă gravă, cu consecinţe asupra întregii comunităţi. Supusă unor diferite presiuni, presa îşi va îndeplini mult mai greu datoria de a relata despre abuzurile şi ilegalităţile comise de autorităţile publice." Freedom House România şi Expert Forum s-au pronunţat şi ele: "Semnatarii acestui demers solicită autorităţilor să investigheze de urgenţă ameninţările şi presiunile la adresa familiei directorului cotidianului «Telegrama» din Ploieşti. Constatăm cu îngrijorare înmulţirea cazurilor de presiuni şi ameninţare directă la adresa unor jurnalişti, mergând până la agresiuni fizice. Aceste ameninţări directe reprezintă o evoluţie nouă şi îngrijorătoare în ultimele luni în România, care periclitează libertatea de exprimare şi chiar integritatea fizică a ziariştilor." Consider că, în raport cu gravitatea cazului, avem nevoie de o reacţie mai solidă şi mai vocală din partea politicienilor şi chiar a presei. Libertatea presei este un criteriu esenţial al democraţiei şi trebuie să reacţionăm imediat, de la tribuna Parlamentului, în orice situaţie de acest gen. |
|
||||
|
"Legea privind insolvenţa persoanelor fizice - normativ obligatoriu pentru protejarea cetăţeanului şi respectarea reglementărilor europene în domeniu" În aceste zile, la nivelul Camerei Deputaţilor se discută în sfârşit despre crearea unui cadru legislativ care ar pune normativele româneşti în concordanţă cu cele europene, după 7 ani de restanţe şi întârzieri. Mă refer la legislaţia în domeniul insolvenţei persoanelor fizice, un instrument deosebit de important atât pentru construirea unui sistem economic sănătos şi eficient de către stat, cât şi pentru protecţia persoanelor intrate în incapacitate de plată a creditelor. Consider că în structura legilor privind insolvenţa trebuie să existe în mod obligatoriu şi reglementări în cazul falimentului personal. În curând, la nivelul Comisiei juridice a Camerei va intra în lucru draftul unui proiect de lege distinct pe această problemă, însă am convingerea că acest sistem financiar ar putea fi implementat mai coerent dacă prevederile legate de insolvenţa persoanelor fizice ar fi parte componentă a noului Cod al insolvenţei, împreună cu normativele privind insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale. S-ar crea astfel un cadru legislativ unitar, care ar putea opera mult mai lejer în mediul financiar naţional şi care s-ar putea armoniza mult mai simplu cu reglementările europene ce ar trebui să funcţioneze în mod imperativ şi în România, ca stat membru UE. În ceea ce mă priveşte, subscriu ideii exprimate în expunerea de motive la Proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor juridice ajuns în aceste zile la Camera Deputaţilor, în sensul că scopul unui astfel de normativ trebuie să fie acela al asigurării unei duble protecţii - atât a creditorilor ale căror creanţe se încearcă a fi acoperite într-un cadru judiciar adecvat, cât şi a debitorilor de bună-credinţă, a căror reintegrare socială va putea fi corect realizată. Totodată, este esenţial să elaborăm un text de lege cât mai echilibrat, astfel încât să se elimine orice elemente care ar alimenta reticenţa mediului bancar şi chiar a structurilor administraţiei centrale faţă de această "noutate în dreptul românesc a mecanismului de "salvare a unei persoane fizice insolvente", aşa cum numeşte Guvernul măsura intrării în vigoare a unei legi a insolvenţei personale. Totuşi, un astfel de sistem, care există atât în ţări occidentale cu un sistem economic dezvoltat, cât şi în foste state comuniste aflate în reconstrucţie, trebuie să funcţioneze şi în România, tocmai în scopul creării unui mediu economic solid, în care cetăţenii sunt protejaţi. Practic, dacă firmele beneficiază de avantajul unei perioade de reorganizare pentru reeficientizare, de ce nu ar putea şi o persoană fizică să aibă posibilitatea de a-şi eşalona plata unei datorii pe maximum 5 ani în cadrul unui plan financiar similar? În momentul de faţă, dacă valoarea bunurilor executate silit nu acoperă creditul contractat, debitorul este urmărit de bancă până la stingerea integrală a diferenţei de plată. Un astfel de sistem este împovărător atât pentru contractorii de credite, cât şi pentru băncile ce nu se pot descărca de provizioane decât la închiderea creditelor. Beneficiind însă de o lege a insolvenţei, debitorul persoană fizică va avea la dispoziţie o perioadă de timp în care se poate redresa financiar dispunând de 30% din venituri şi putându-şi plăti 75% din creanţe, astfel încât să fie şters din evidenţele fiscale ale datornicilor. Aşa se va încheia şi procedura păguboasă în care banca urmăreşte la nesfârşit un debitor ca să-şi recupereze banii. Legea privind insolvenţa persoanelor fizice trebuie să existe în România ca soluţie de evitare a supraîndatorării cetăţenilor şi de rezolvare a problemei creditelor neperformante. Mai mult decât atât, în contextul aplicării unitare a normativelor europene în cadrul UE, România era obligată să adopte o asemenea lege încă din anul 2007, pentru a elimina tratamentul discriminatoriu aplicat în legislaţia naţională privind insolvenţa între debitorii persoane juridice şi persoane fizice. Paragraful 9 al Regulamentului CE nr.1346/2000 privind procedurile de insolvenţă prevede că normativele în domeniu "ar trebui să se aplice indiferent dacă debitorul este persoană fizică sau juridică, un comerciant sau o persoană particulară". Dat fiind faptul că nerespectarea de către legislaţia românească a tratamentului identic aplicat debitorilor în procedura de insolvenţă statuat de Regulamentul CE înseamnă încălcarea de către România a clauzelor asumate ca stat membru UE, consider că această lege a insolvenţei persoanelor fizice trebuie să fie formulată, adoptată şi aplicată cu caracter prioritar şi obligatoriu în sistemul financiar românesc. |
|
||||
|
"Partidul Conservator apreciază faptul că membrii Comisiei Europene pornesc de la constatarea că România a făcut progrese" Raportul MCV consemnează că România a făcut importanţi paşi înainte faţă de precedentele evaluări ale Comisiei. Este un raport echilibrat, care constată faptul că statul de drept din România este consolidat. Raportul pe Justiţie este un document încurajator pentru România, cu multe aspect pozitive. Documentul confirmă faptul că suntem pe direcţia bună, că instituţiile statului de drept funcţionează. Aşadar, apreciem faptul că membrii Comisiei pornesc de la constatarea că România a făcut progrese în multe domenii, fapt care ne face să fim în continuare optimişti în privinţa continuării reformelor începute de guvernarea USL. Apreciem şi faptul că membrii Comisiei au considerat că "atmosfera este mai calmă din punct de vedere politic în ultimii ani", ceea ce arată clar că guvernarea USL, în ciuda şicanelor venite din partea opoziţiei şi a preşedintelui, reuşeşte să asigure stabilitatea politică, una dintre condiţiile esenţiale ale unui stat de drept. În privinţa criticii făcute Parlamentului privind modificările la Codul penal, experţii Partidului Conservator lucrează deja la găsirea celei mai bune formule pe care să o prezinte colegilor de coaliţie, astfel încât să înlăturăm orice îndoială asupra bunelor intenţii ale parlamentarilor. Aşteptăm, totodată, şi varianta Ministerului Justiţiei, care trebuie să prezinte un proiect în acord cu toate aspectele sesizate de Curte. Astfel, sunt remarcate de către Comisia Europeană progresele instituţiilor din România, inclusiv ale Guvernului, care a reuşit să întărească resursele alocate instituţiilor direct competente în combaterea corupţiei (ANI, ÎCCJ, DNA). Totodată, Guvernul României a sprijinit, de asemenea, prin măsuri de ordin bugetar, şi în domeniul resurselor umane procesul de pregătire a intrării în vigoare a noilor coduri. Trebuie ştiut faptul că au existat eforturi ale executivului pe mai multe zone în lupta anticorupţie: în zona ANAF, Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei. |
|
||||
|
"PDL cheamă la demiterea premierului Ponta prin semnarea şi votarea unei moţiuni de cenzură" Odată cu asumarea noului program politic, Victor Ponta poate fi demis. PDL a redactat o moţiune de cenzură şi cheamă opozanţii reali să semneze această moţiune. Toţi oamenii politici responsabili se pot solidariza pentru a stopa ineficienţa guvernării şi sărăcirea, prăduirea României. PSD este un profesionist al răului şi dă României azi un guvern toxic şi corupt. Evenimentul politic următor al anului 2014 poate fi demiterea prim-ministrului Victor Ponta prin moţiune de cenzură. Colegii parlamentari din PNL pot alege să-l demită pe Victor Ponta dacă semnează moţiunea de cenzură a PDL. Trebuie doar să-şi asume erorile guvernării USL, minciunile ultimilor 2 ani şi cei 30 parlamentari PNL să nu mai trădeze. Iată câteva motive pentru care Victor Ponta trebuie demis. Astăzi, capitolele justiţie şi administraţie. JUSTIŢIE 1. USL a promis "Cel mai curat Guvern" Realitatea este că USL a dat unul dintre cele mai "penale" Guverne din istoria României. USL şi Guvernul Ponta au fost un grup infracţional organizat, aşa cum s-au autocaracterizat. În total 14 miniştri, din PSD şi PNL, şi-au pierdut mandatele sau sunt anchetaţi pentru încălcarea legii şi pentru fapte de corupţie. 2. USL a promis să respecte regulile statului de drept şi drepturile individuale, aşa cum sunt ele prevăzute în Constituţie. Realitatea este că în "marţea neagră" pentru justiţie şi statul de drept, USL a demonstrat într-o zi cât de toxică poate fi această putere pentru România. Fără transparenţă, fără dezbatere, fugind de opoziţie, USL a adoptat în toiul nopţii iniţiative legislative prin care să îi scape de închisoare pe politicienii condamnaţi sau anchetaţi - în prezent şi în viitor -, să impună oamenilor de afaceri cotizaţii pentru buzunarele de partid şi să spulbere competiţia reală, să-şi creeze superimunitate. PNL, PSD şi PC şi-au unit forţele ca să scape de cercetările DNA şi ANI. Deputaţii USL, ajutaţi de UDMR, PP-DD şi cei ai minorităţilor, au votat ca parlamentarii să nu mai poată fi anchetaţi sau condamnaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu, trafic de influenţă, fals sau conflicte de interese. 3. USL a promis justiţie independentă, egală pentru toţi. În realitate, USL a votat constant împotriva ridicării imunităţii pentru parlamentari şi miniştri pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale sau arestarea preventivă. Din categoria acestora fac parte: Vlad Cosma (PSD), Varujan Vosganian (PNL), László Borbély (UDMR), Ovidiu Silaghi (PNL), Victor Paul Dobre (PNL). 4. USL a promis eliminarea influenţei politice asupra sistemului judiciar. Realitatea este că în România ultimilor 2 ani asaltul împotriva justiţiei şi a magistraţilor a fost continuu. Controlul asupra justiţiei s-a făcut de către Ponta şi USL prin intimidări, ameninţări şi controale abuzive asupra magistraţilor. 5. USL a promis că România trebuie să-şi recapete locul demn pe care îl merită printre statele lumii, ca partener respectat în Uniunea Europeană. Realitatea este că Ponta şi USL au sădit neîncrederea în rândul partenerilor europeni şi au generat rapoarte MCV negative pe bandă rulantă. Intenţiile reale ale lui Ponta şi USL, de a opri tot ce merge bine în justiţie, au fost şi sunt piatra de moară atârnată de gâtul României. ADMINISTRAŢIE 1. USL a promis o Constituţie îmbunătăţită. Realitatea este că Proiectul USL de revizuire a noii Constituţii a fost aspru criticat. USL a propus românilor o Constituţie USL-istă pentru statut privilegiat al demnitarilor, reglarea de conturi între instituţiile statului, paravan pentru manifestarea abuzivă a majorităţii în Parlament. 2. USL a promis reforma administrativă. Realitatea este că descentralizarea propusă de USL înseamnă feudalizarea României. Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea în urma demersurilor PDL. 3. USL a promis garantarea proprietăţii. Realitatea este că legea retrocedărilor propusă de USL este profund nedreaptă şi neconstituţională. În plus, USL a ignorat iniţiativa legislativă a PDL din Parlament care propune impunerea de termene clare pentru soluţionarea dosarelor şi restituire sau compensare pentru imobilele preluate abuziv de regimul comunist. 4. USL a promis garantarea libertăţii de exprimare. Realitatea este abuzul fără precedent prin Codul insolvenţei propus de USL prin care se creează premisele unor abuzuri specifice regimurilor comuniste. Codul insolvenţei propus de USL ar avea ca urmare închiderea de societăţi cu planuri de redresare şi să îngrădească libertatea presei. România a fost în ultimii 2 ani victima USL: PSD - PNL - PC - UNPR. Sloganul adevărat a fost nu "dreptate până la capăt", ci "taxare şi minciună până la capăt". Nicio reformă, niciun proiect de anvergură început! În schimb, USL a dat legi respinse ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, demiteri şi demisii ministeriale, arestări la cel mai înalt nivel. Singura realizare memorabilă este dezmembrarea recentă, canibalizarea, motivul fiind, bineînţeles, lupta PSD-PNL pentru imagine, luptă pentru funcţii publice, devenite poziţii strategice. În acest context, PDL cheamă la demiterea premierului Ponta prin semnarea şi votarea unei moţiuni de cenzură! |
|
||||
|
"PDL doreşte anularea taxei pe stâlp şi a taxei pe combustibil" PDL a depus două iniţiative legislative menite să stopeze suprataxarea românilor de către Guvernul USL: taxa pe stâlp şi noua acciză pe combustibil. Taxa pe stâlp aduce doar 1,2 miliarde de lei la bugetul de stat anul acesta, dar va diminua vizibil mediul economic în următorii ani. Prin urmare, această taxă nu va produce creştere economică, ci doar împovărarea vieţii cetăţenilor. Noua taxă pe combustibil, impusă de la 1 aprilie a.c., nu va însemna doar o creştere a preţului la pompă al benzinei şi motorinei, ci şi o explozie a preţurilor la alimente şi utilităţi. Prin astfel de taxe, USL subminează economia naţională, pune în dificultate atât pe investitorii cinstiţi, cât şi pe muncitorii oneşti. Aceste taxe vor duce la creşterea preţurilor pentru produsele finale, la încurajarea economiei gri şi la inflaţie nedorită. Dacă USL-ului de ieri sau PSD-ului, PNL-ului de astăzi le mai pasă de soarta românilor, PDL le oferă şansa să îndrepte aceste două greşeli prin votarea celor două iniţiative legislative. |
|
||||
|
"Noua alianţă politică trebuie să împlinească promisiunile fostului USL" Proiectul USL s-a prăbuşit, la iniţiativa partenerilor liberali. Probabil că a fost o decizie bine calculată şi un moment nu întâmplător ales, din perspectiva alegerilor de la sfârşitul acestui an. A fost o alianţă care a renăscut speranţele românilor, într-un moment critic. A fost o alianţă învestită cu votul de încredere al majorităţii românilor. A fost o alianţă politică care a promis ieşirea de sub jugul minciunii, al nepăsării, al dezordinii, al deznădejdii. USL era forţa care a preluat eforturile pentru salvarea României. Era timpul pentru un alt stil de guvernare, în care priceperea, buna-credinţă, responsabilitatea, simţul datoriei, munca, transparenţa acţiunilor, onestitatea să fie preţuite la cel mai înalt nivel. Era timpul ca executivul să colaboreze, în cei mai buni termeni, cu toate celelalte forţe ale statului, în cadrul unui exerciţiu de restabilire a democraţiei şi a principiului puterilor în stat, pentru binele ţării. USL a fost un proiect curajos, învestit cu multă încredere şi aşteptări, care şi-a asumat, cu responsabilitate, în vremuri tulburi, să repare din greşelile şi nedreptăţile imense săvârşite de cei care au condus destinele noastre. Promisiunea partenerilor de alianţă, făcută în faţa naţiunii, pe baza cărora s-a obţinut acel procent năucitor la alegeri, a fost că toate calculele şi interesele electorale vor fi lăsate la o parte, pentru binele ţării, pentru a spune stop avansului parazit, pentru a se salva ce mai era de salvat şi pentru a începe cât mai degrabă procesul de însănătoşire a României. Şi atunci, cum ar trebui să-i caracterizăm pe cei care au decis să abandoneze lupta, sub pretexte puerile, acum, într-un moment critic, decisiv? Cum poate fi calificat acest gest, altfel decât o consecinţă a unor evidente calcule şi interese oportuniste? Prin această decizie, PNL şi liderul său aruncă la coşul de gunoi peste 4 milioane de voturi date în alegerile parlamentare din decembrie 2012 şi se spală pe mâini de promisiunile asumate, numai în ideea de a îmbrăca haina imaculată a sfinţeniei pentru europarlamentarele şi prezidenţialele din acest an. Momentul critic nu a fost consecinţa unor opinii politice divergente, ci exclusiv a unor orgolii personale, a orientării şi poziţionării strategice, pentru a atrage cât mai mult electorat, atât dintr-o parte, cât şi din cealaltă. A fost regizată o piesă de teatru în care personajul principal, ţâfnos, arogant, orgolios, plin de contraziceri în timp, impulsiv, defăimător, a creat o criză artificială, la momentul oportun, folosindu-se de un pretext minor, cu scopul de a distruge USL. Nu au mai contat raţiunile formării acestei alianţe, nu au mai contat munca, speranţele, aşteptările legate de acest proiect, nu a mai contat că prin acest abandon se generează o criză politică, într-un moment de risc major la nivelul graniţelor. Oare acesta este profilul potrivit al unui aspirant la prima poziţie în stat? Mă îndoiesc. Din nefericire, prin această mutare, fostul candidat al USL la prezidenţiale şi-a pierdut credibilitatea, s-a autodetonat politic, foarte probabil, cu implicaţii majore pentru partidul Domniei Sale. În această situaţie de blocaj politic, USD a fost nevoită să negocieze o altă majoritate şi să propună o altă echipă guvernamentală, pentru a continua programul asumat de USL. Echipa guvernamentală a fost votată în Parlament şi validată de către şeful statului. Contestaţia depusă la CCR, de către PDL şi PMP, pe tema învestirii noului Guvern a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă. Programul Guvernului Ponta 3 este inspirat aproape în totalitate din programul de guvernare aprobat în 2012, cu actualizările de rigoare, şi cuprinde principalele direcţii de acţiune ale executivului în perioada următoare. Programul de acţiuni este supus aprobării Parlamentului şi apoi asumat de Guvern, potrivit Constituţiei (art. 114). Între măsurile care apar se regăsesc: impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale (cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit), creşterea progresivă a salariului minim pe economie până la 1.100 lei, până în 2016, sau revenirea TVA la 19%, pe măsură ce cadrul fiscal o va permite, scutirea de impozitare a profitului reinvestit în utilaje şi echipamente tehnologice, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, programarea bugetară multianuală pe proiecte şi programe, simplificarea procedurilor şi debirocratizarea pentru micii întreprinzători, reducerea cheltuielilor cu birocraţia şi fiscalitatea, prin desfiinţarea unor tarife, avize, autorizaţii şi prin simplificarea cadrului legislativ, o nouă lege pentru întreprinderile mici şi mijlocii etc. Stimaţi colegi, indiferent de orientarea politică, vă cer să acţionăm responsabil. Avem nevoie de o Românie stabilă şi democratică. Contextul dificil de la graniţele ţării ne cere imperios acest lucru. Partenerii europeni şi nord-atlantici au evidenţiat faptul că România este un actor important în administrarea conflictului din Ucraina şi că trebuie să se acţioneze cu răspundere. Sigur, e dreptul constituţional al oricăror grupuri parlamentare, aflate în opoziţie, de a depune moţiune de cenzură, dar, totuşi, de la foştii parteneri liberali avem pretenţia de a nu contesta un program de guvernare care a fost stabilit şi asumat de comun acord, în trecut. Salut şi felicit membrii noii echipe guvernamentale, o echipă care aduce forţe tinere, proaspete, dinamice, de un înalt nivel şi exigenţe profesionale! Le urez mult succes în continuarea Programului de guvernare asumat de fostul USL şi împlinirea promisiunilor către cetăţeni, până în 2016! |
|
||||
|
De când PNL a ieşit de la Guvernare, în urma încălcării repetate de PSD a elementelor înţelegerii politice, atunci când s-a discutat despre alcătuirea Guvernului, foştii aliaţi au susţinut cu surle şi trâmbiţe că programul pe care şi-l asumă în continuare este cel elaborat în timpul Alianţei USL, cu toate componentele sale. Ei bine, dacă noul Guvernul Ponta III doreşte să păstreze în actul de guvernare componenta liberală, cel mai bun răspuns pe care poate să-l ofere public este susţinerea şi adoptarea în regim de urgenţă a Propunerii legislative de modificare a Codului fiscal, în sensul reducerii cu 5% a cotelor de contribuţii sociale şi a scutirii de la impozit a profitului reinvestit, începând cu 1 iulie. Cele două măsuri reprezintă esenţa politicilor economice asumate public de către Partidul Naţional Liberal, susţinător şi partener permanent al mediului de afaceri, măsuri care au fost de altfel incluse în Programul de guvernare al USL. Aplicarea celor două măsuri ar conduce la diminuarea impozitului pe profit datorat de persoanele juridice care investesc profitul în activele respective, precum şi la reducerea sarcinii fiscale suportată în cea mai mare parte de angajator, care contribuie la sistemul de pensii cu 2/3 din contribuţia datorată, asigurându-se în acest mod creşterea surselor de finanţare rămase la dispoziţia acestora cu suma corespunzătoare impozitului pe profit scutit şi contribuţiei de asigurări sociale reduse. Prin reducerea CAS-ului la angajator va avea loc scoaterea la suprafaţă a zeci de mii de locuri de muncă, precum şi stimularea creării de noi locuri de muncă, ceea ce va ameliora şi încasările bugetare. Dacă în Uniunea Europeană povara fiscală asupra muncii, exprimată ca procent din costul total al forţei de muncă, se ridică la: 33,6% în Bulgaria, 35,5% în Polonia, 40,4% în Estonia, 39,6% în Slovacia, 41,4% în Spania, 42,4% în Cehia, 38,6% în Olanda, 32,3% în Marea Britanie, în România procentul este de 45%. Acest lucru demonstrează o supraimpozitare a muncii, chiar în comparaţie cu multe din ţările dezvoltate ale UE. Faptul că premierul Ponta a tergiversat timp de 2 ani adoptarea acestor măsuri, întreg demersul rămânând doar la nivel declarativ, ne-a determinat să acţionăm şi să înaintăm Parlamentului spre dezbatere şi adoptare această propunere legislativă pe care sperăm ca măcar în ultimul ceas, Guvernul domnului Ponta să o adopte, aşa cum au promis. |
|
||||
|
Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma: Apelurile PSD de reîntoarcere în alianţă şi aşa-zisa continuare a programului de guvernare al USL sunt o ipocrizie, iar PNL are temeri justificate asupra adevăratelor intenţii ale partidului- stat. În perioada în care s-a aflat la guvernare, PNL a trebuit să se bată pentru respectarea programului de guvernare şi să oprească iniţiative ale primului-ministru şi ale PSD împotriva spiritului şi chiar literei programului de guvernare. Exemplu în acest sens stă iniţiativa legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, propunere iniţiată de domnii Nicolae Păun, membru al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, şi Mădălin Voicu, din partea PSD, şi nu de Crin Antonescu şi Relu Fenechiu, aşa cum a minţit premierul Ponta în plenul Parlamentului. Legea amnistiei şi graţierii susţinută de Victor Ponta şi PSD aduce grave prejudicii de imagine României şi face ca asupra Parlamentului să planeze suspiciunea că acoperă în mod deliberat faptele penale ale unor politicieni. PSD a dorit în 10 decembrie 2013 ca propunerea legislativă să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor. Acest lucru nu a fost posibil pentru că PNL s-a pronunţat ferm împotriva acestei iniţiative de lege a PSD. Mai mult, parlamentarii liberali nu au acceptat nici propunerea de vot secret prin care se încerca adoptarea proiectului fără asumarea unei responsabilităţi politice. Proiectul a fost retrimis la Comisia juridică a Camerei şi trebuia să fie repus pe ordinea de zi a plenului după 1 februarie. Deputaţii PNL din Comisia juridică au solicitat de două ori în ultimele două săptămâni ca propunerea legislativă privind amnistia şi graţierea să reintre în dezbaterea Comisiei juridice şi să fie adoptat un raport de respingere, pentru ca ulterior şi plenul Camerei Deputaţilor să-l respingă. De fiecare dată, noua majoritate constituită în jurul PSD a refuzat propunerile liberalilor. Acesta nu este singurul proiect controversat adus spre dezbatere de PSD. PNL a mai împiedicat o mărire inacceptabilă de impozitare cu aşa-zisa taxă de solidaritate, a stopat trecerea proiectului Roşia Montană, a împiedicat, în formula descentralizării, ca măcar Poliţia şi marile porturi ale României să treacă acolo unde nu au ce căuta. Mă întreb cu această ocazie de ce premierul Victor Ponta şi colegii săi de partid refuză să respingă Proiectul Legii amnistiei şi graţierii? Oare cât este de îndatorat primul-ministru Victor Ponta baronilor PSD care au probleme în justiţie pentru a nu respinge acest proiect de lege? Stimaţi colegi, răspunsul este simplu - premierul nici nu se gândeşte să respingă acest proiect, dovada stând şi în declaraţia cât se poate de clară a deputatului Eugen Nicolicea, nominalizat ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul, care a spus foarte clar la audierile din data de 4 martie că printre priorităţile sale se află şi adoptarea unei legi a amnistiei şi graţierii. |
|
||||
|
Prin intermediul declaraţiei mele politice de astăzi intenţionez să îmi exprim dezamăgirea cu privire la modificările aduse de Victor Ponta Programului de guvernare a României asumat alături de PNL în faţa românilor, în 2012, dar pe care încearcă să îl implementeze alături de UDMR. În primul rând, este inexplicabil modul în care Victor Ponta a ales să îndepărteze PNL din guvernarea României. Prin mandatul primit din partea cetăţenilor, cu ocazia alegerilor locale şi parlamentare din 2012, USL-ului, adică nouă celor din PNL şi foştilor noştri parteneri din PSD, i-a fost încredinţată misiunea de a guverna împreună România, în formula USL, nu USD sau alături de UDMR. Măsurile şi demersurile pe care le-am promis în 2012 au început să producă beneficii, simţite în mod direct de către românii de rând, dar şi de mediul de afaceri. Programul de guvernare asumat de USL şi legitimat prin încrederea oferită de 70% dintre alegători observăm că va fi înlocuit cu un simplu document de aproximativ 140 de pagini, presărat cu greşeli şi în special cu măsuri pentru care alte cabinete, recte cele conduse de Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu, au picat în Parlament. Pentru mine personal, cel mai nefericit aspect al acestui document de 140 de pagini, cunoscut drept un program de guvernare al PSD-UDMR, este lipsa acestuia de girul direct al cetăţenilor. Este practic un document elaborat de reprezentanţi ai PSD şi ai UDMR, ale cărui obiective sunt stabilite de rezultatul unei negocieri politice, şi nu un set de obiective asumate în faţa românilor şi legitimate prin votul acestora. Cu privire la conţinutul documentului pe care Victor Ponta doreşte să îl asume în faţa noastră, doresc să remarc lipsa câtorva aspecte esenţiale din Programul de guvernare al USL. Lipsa asumării explicite a reducerii CAS cu 5% începând cu 1 iulie 2014 şi lipsa asumării Proiectului de revizuire a Constituţiei României sunt două exemple concrete, care dovedesc lipsa de preocupare din partea lui Victor Ponta cu privire la ce şi-a propus, alături de PNL, în faţa alegătorilor. Un alt aspect pe care l-am observat şi doresc să vi-l supun atenţiei este următorul: toate pretenţiile politice ale UDMR cu privire la reprezentarea guvernamentală au fost acceptate în totalitate de PSD, UNPR şi PC. În schimb, PNL-ului i-a fost refuzat propriul drept de a numi un vicepremier. În schimb celor din UDMR le-a fost oferit, din punct de vedere politic, din partea PSD-ului, tot ceea ce au revendicat. Încă un aspect doresc să îl reamintesc colegilor din Parlament, mai ales celor din PSD: şi guvernul condus de Mihai- Răzvan Ungureanu, respectiv coaliţia parlamentară care i-a susţinut, au avut intenţia să promoveze măsuri precum înfinţarea unei linii de predare în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, legalizarea arborării steagului secuiesc pe clădirile aparţinând administraţiei publice locale, în anumite judeţe din România. Şi a picat în Parlament în urma adoptării moţiunii de cenzură iniţiate de USL, iar partidele componente ale respectivei alianţe au fost aspru taxate de români la alegerile din 2012: UDMR era aproape să nu atingă pragul electoral de 5% în decembrie 2012, iar PDL a obţinut un procent extrem de slab la ambele scrutine de alegeri din 2012. Stimaţi colegi, cunoaşteţi bine faptul că în decursul anilor 2012 şi 2013 un important număr de acţiuni în justiţie au fost începute de prefecţii din Harghita şi Covasna, tocmai din cauza arborării ilegale a steagului secuiesc pe instituţii publice. Aceste demersuri au fost iniţiate de guvernul condus de Victor Ponta. Astăzi aţi reevaluat această situaţie şi sunteţi de acord cu ceea aţi condamnat public acum câteva luni. În final, vreau să vă mai supun atenţiei încă două aspecte, şi dumneavoastră hotărâţi dacă sunt coincidenţe sau nu. Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, a pus în dezbatere publică, în data de 7 februarie, Proiectul de Lege privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale. Mai precis, s-a început amenajarea cadrului legal pentru legalizarea steagului secuiesc. De ce invoc acest aspect? Această măsură a fost luată chiar în ziua în care Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte PNL, a fost propus pentru funcţia de vicepremier şi ministru de interne. Dacă este coincidenţă sau nu, hotărâţi dumneavoastră. O altă coincidenţă ar fi adoptarea recentă, în Camera Deputaţilor, a unui amendament propus de UDMR acum un an de zile, care uşurează misiunea celor care urmăresc înfiinţarea de facultăţi de stat cu predare în limba maghiară. La fel, coincidenţă sau nu, hotărâţi dumneavoastră. În final, vreau să adresez o întrebare colegilor din PSD, PC şi UNPR: vă mai amintiţi textul moţiunii depuse împreună, în aprilie 2012, "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!"? Pare că aţi reevaluat principiile expuse în acea moţiune de cenzură. |
|
||||
|
Prin intermediul declaraţiei mele politice de astăzi vreau să subliniez importanţa adoptării reducerii CAS cu 5%, măsură care a fost şi va rămâne o prioritate a Partidului Naţional Liberal. Am susţinut ferm, în cei trei ani de parteneriat cu PSD, că reducerea CAS, coroborată cu neimpozitarea profitului reinvestit, sunt două măsuri extraordinar de importante pentru economia românească. Acestea sunt în beneficiul direct atât al angajatorilor, reprezentanţilor mediului de afaceri, cât şi în cel al angajaţilor. Cifrele oficiale cu privire la situaţia economică a României, furnizate atât de INS, cât şi de Eurostat, prevăd un trend pozitiv, România ocupând chiar un loc fruntaş în ceea ce priveşte nivelul creşterii economice. Aceste cifre demonstrează că avem un cadru bugetar optim pentru reducerea CAS cu 5%. Din acest motiv, parlamentarii Partidului Naţional Liberal au depus, în cursul săptămânii trecute, o propunere legislativă care prevede adoptarea celor două măsuri liberale care contribuie la redresarea reală a economiei naţionale: reducerea CAS cu 5% şi scutirea impozitului pentru profitul reinvestit. Personal, propunerea legislativă iniţiativă de un număr de 143 parlamentari ai Partidului Naţional Liberal o consider încă o şansă pe care o oferim foştilor noştri parteneri să se pronunţe cu privire la cele două măsuri economice pe care PNL le-a susţinut ferm încă de acum 2 ani. Votul pe această iniţiativă a celor din PSD poate dovedi că aceştia susţin în mod real aceste două măsuri, şi nu doar la nivel declarativ. Noi, liberalii, solicităm adoptarea în regim de urgenţă a acestei propuneri legislative. Considerăm că progresele economice ale României din ultimul an, corelate cu creşterea nivelului de colectare, în urma procesului de reorganizare a ANAF, care începe să dea rezultate bune, au condus la creionarea unui cadru fiscal-bugetar optim, care permite, din punctul nostru de vedere, adoptarea acestor două măsuri vitale pentru economie. Efectele aplicării acestor două măsuri sunt întru totul benefice: stimularea economiei româneşti prin crearea de noi locuri de muncă, creşterea volumului de investiţii printr-o relaxare fiscală cerută insistent de mediul de afaceri. Solicităm colegilor parlamentari din PSD, UNPR şi PC să susţină public şi prin vot iniţiativa legislativă a PNL de reducere a CAS cu 5% şi scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, măsură ce a făcut parte din programul USL. Au ocazia, odată cu votul în plenul Parlamentului pe această iniţiativă legistivă a PNL, să demonstreze că îşi doresc cu adevărat să păstreze componenta liberală în cadrul guvernării. Victor Ponta poate solicita parlamentarilor PSD, în calitate de premier şi de preşedinte al PSD, să susţină demersul nostru de reducere a CAS şi de scutire a impozitului pentru profitul reinvestit, iar adoptarea acestora ar dovedi că sunt oneşti când susţin că programul de guvernare al USL trebuie continuat. |
|
||||
|
"Despre demnitate ... în zi de 8 martie" Deşi cu toţii suntem tentaţi să pomenim şi să dezbatem conflictele de la graniţele ţării ori mişcările tectonice de pe scena politică românească, fără să diminuez în niciun fel importanţa acestor evenimente, eu vă propun astăzi o altă temă, un alt fel de discurs. Dragi prieteni, Sâmbătă dimineaţa, în zi de 8 martie, la Oradea, am participat la lansarea cărţii "Iadul roşu în oraşul de pe Criş...", o lucrare-document scrisă de către domnişoara dr. Cristina-Liana Puşcaş. Acest fericit eveniment s-a întâmplat în Sala mare a Primăriei din Oradea, o sală plină până la refuz atât cu distinse doamne şi distinşi domni, cât şi cu tineri şi cu mai puţini tineri, cu ziarişti, universitari, foşti deţinuţi politici sau urmaşi ai acestora, cu români care sunt interesaţi de acest episod tragic al istoriei durerii naţionale. Această lansare de carte a ocazionat o întâlnire cu nişte români minunaţi, drept pentru care, de la bun început, îi mulţumesc domnişoarei dr. Cristina-Liana Puşcaş pentru că mi-a oferit acest deosebit prilej! Această fericită întâmplare m-a adus, pe mine, în aceeaşi sală cu doamna Lucia Hossu-Longin (arhitectul, antreprenorul şi meseriaşul monumentului numit "Memorialul durerii"), m-a adus în aceeaşi sală cu doamna Aurora "Lola" Dumitrescu şi ceilalţi venerabili supravieţuitori ai "iadului roşu". Aceşti români care au suferit mi-au fost, pentru vreo două ore, profesori. Deşi discursurile s-au raportat la o perioadă exactă din istoria noastră recentă, deşi cei care au suferit ne-au mărturisit faptele trăite uneori în amănunţimea lor, deşi se lansa o carte care materializa eforturile autoarei în realizarea sa ca istoric, cartea având osatura unei lucrări de doctorat în istorie, nu a fost o lecţie de istorie! Cred că am fost învăţăcelul care participa la o lecţie de demnitate şi patriotism! Sigur, s-a discutat despre universul concentraţionar românesc survenit între anii 1945-1989, particularizat la Penitenciarul "roşu" din Oradea, şi anii 1945-1977. Desigur, s-a relevat caracterul criminal, absurd şi neromânesc al comunismului. Oamenii pe care i-am ascultat, cei care au mărturisit pentru ei şi cei care o făceau pentru cei care nu mai sunt, mi-au întărit convingerea că, într-o perioadă de absolută mizerie (materială, morală şi politică) pentru poporul nostru, românii s-au purtat cu multă demnitate. Ne-au reamintit că românii au luptat în munţi, şi nu numai, împotriva comunismului criminal şi tembel, ne-au reamintit că tineri şi mai puţini tineri, femei sau bărbaţi, ţărani şi studenţi, oameni credincioşi şi oameni în sutană, oameni politici şi meseriaşi serioşi, părinţi sau copii au pătimit împreună în "iadul roşu". Milioane de oameni şi-au pierdut uneori viaţa, alteori sănătatea, şi-au ratat viitorul şi şi-au pierdut libertatea, însă au suferit toate acestea cu demnitate, nu au renunţat la credinţă şi speranţă. Puţini au fost nemernicii - torţionari şi mulţi, foarte mulţi cei care au suferit în tăcere sau care au opus rezistenţă regimului de teroare şi deznaţionalizare impus românilor cu forţa de către sovietici! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Lecţia de demnitate s-a materializat şi in felul în care s-au manifestat la această întâlnire aceşti oameni. Cum s-au manifestat aceşti români? Cu durere, dar fără ură! Exprimând dorinţa de a păstra în memoria colectivă acele tragice momente. Fiinţe obosite de trecerea vremii, dar dedicate sarcinii ca istoria să fie cunoscută de către noi pentru ca aceasta să nu se mai repete! Exprimând dorinţa ca torţionarii să-şi recunoască crimele, dar fără să le ceară condamnarea penală şi încarcerarea! Spre marea mea bucurie, cartea domnişoarei dr. Cristina-Liana Puşcaş nu este un rechizitoriu (deşi ne arată feţele unora dintre torţionarii comunişti), ci o nouă cărămidă în edificiul numit "Memorialul dureri". Consider că toate demersurile doamnei Lucia Hossu-Longin şi ale echipei domniei sale, precum şi tot ceea ce fac supravieţuitorii "iadului roşu" (pe care i-am ascultat sâmbătă) nu sunt părţi ale unui rechizitoriu, ci sunt dovezi ale demnităţii românilor, remarcabile acte de patriotism! Aceşti oameni remarcabili mărturisesc demnitatea poporului român şi, astfel, ne îndatorează să nu mai acceptăm ca o sentinţă imuabilă afirmaţiile neprietenilor noştri potrivit cărora nouă, românilor, ne lipseşte demnitatea, că suntem un popor de mâna a doua! Probabil că Poporul român nu este "poporul ales", probabil că nu suntem "cei mai buni şi cei mai frumoşi", unii dintre noi au greşit în trecut şi alţii mai greşim în prezent, avem şi noi "faliţii noştri" (de la interlopi şi prostituate care ne dezonorează în Europa, la reprezentanţi ai puterii care ne dezonorează în ţară şi în afara ei...) însă aşa cum s-au comportat cu demnitate în trecut, "românii cei mulţi" o fac şi în prezent! Participarea unui număr atât de mare de oameni la o lansare de carte care ne vorbeşte despre istoria noastră recentă, care ne relevă demnitatea poporului român în suferinţă, participarea unor oameni atât de diferiţi prin caracteristicile de vârstă, de gen, de pregătire profesională, academică, chiar de coloratură politică mă întăresc în a crede că greşim atunci când acceptăm ca întreg poporul român să fie subiectul unei lipse de respect din partea altora! Pe de altă parte, îmi dau speranţa că memoria colectivă va păstra amintirea tragicelor întâmplări şi că demnitatea acestui popor va dăinui! Dragi colege şi dragi colegi, Ca parlamentar, deşi mijloacele pe care le am la dispoziţie sunt reduse, declar ca nu voi permite nimănui să califice - generalizant, prostesc şi răuvoitor - întregul popor român ca popor nedemn, popor de mâna a doua! Unii dintre români comit infracţiuni, săvârşesc acţiuni nedemne şi aceşti conaţionali trebuie trataţi dur, fără niciun compromis. Dar, deşi foarte vizibili, aceşti nefericiţi sunt puţini (spre liniştea noastră!). În schimb, cei foarte numeroşi - poporul român - sunt oameni care suferă, care muncesc, care învaţă, care respectă legea şi morala, care iubesc, care trăiesc şi mor cu demnitate! Aceştia merită a fi trataţi cu onoare şi trebuie să cerem să fie astfel trataţi! Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi, Cu speranţa că vă dau de gândit, îmi asum riscul de a părea patetic! |
|
||||
|
Doamna Gabriela-Maria Podaşcă: "Noul cabinet Ponta dă dovadă de maturitate politică prin programul propus spre asumare" Astăzi, în plenul reunit vom face mai mult decât să votăm strategia cabinetului Ponta. Prin votul nostru, le vom dovedi milioanelor de români care ne-au acordat încrederea la alegerile parlamentare că suntem oameni de cuvânt. Ne aflăm în Parlament pentru că cetăţenii au ales programul de guvernare "România puternică". Este de datoria noastră ca politicieni, şi mai ales ca reprezentanţi ai poporului, să onorăm mandatul pe care l-am primit. Am promis că vom repara greşelile făcute în timpul lui Boc, am promis că nu vom lăsa ţara pe mâna grupurilor de interese PDL-iste. A sosit momentul să fim consecvenţi şi să continuăm direcţiile guvernamentale trasate în decembrie 2012. Măsurile anunţate se vor simţi direct în buzunarul românilor. În primul rând, discutăm de revenirea TVA la 19% şi de scăderea TVA la produsele agroalimentare de bază până la 9%, reducerea urmând să fie extinsă, cu timpul, şi la alte categorii de produse alimentare. Scopul acestei măsuri este să ieftinească simţitor coşul de alimente şi să stimuleze producătorii interni. De asemenea, strategia cabinetului Ponta prevede creşterea progresivă a salariului minim pe economie până la 1.100 lei la sfârşitul anului 2016. În ce priveşte impozitarea, pe parcursul mandatului se doreşte introducerea impozitului diferenţiat pe venitul salarial, astfel încât să fie stabilite cote de 8%, 12% şi 16%. Această măsură este în primul rând una de natură socială, menită să atenueze sărăcia: principalii beneficiari vor fi persoanele cu venituri mai mici, a căror putere de cumpărare va creşte. În al doilea rând, impozitarea diferenţiată este extrem de benefică la nivel fiscal: stimulând consumul la nivelul populaţiei, va duce la o mai bună colectare la nivelul bugetului de stat, ceea ce înseamnă mai multe resurse şi reducerea taxelor. Veştile bune privesc şi mediul de afaceri: reducerea CAS cu 5 puncte la angajator va constitui chiar un obiectiv prioritar în cadrul discuţiilor din luna aprilie cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Sunt prevăzute, de asemenea, simplificarea sistemului de taxe, creşterea colectării veniturilor bugetare şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi reducerea cheltuielilor cu birocraţia, prin desfiinţarea unor tarife, avize şi autorizaţii. Toate aceste măsuri vor atrage după ele relaxarea fiscalităţii şi a birocraţiei, astfel încât mediul de afaceri din România să fie tot mai competitiv. Faptul că actualul executiv propune un program politic aproape identic cu cel precedent reprezintă o dovadă de responsabilitate politică. Noul guvern reuneşte două trăsături esenţiale pentru progresul României: este un cabinet tânăr, cu o viziune modernă şi, în acelaşi timp, unul de o maturitate exemplară, care înţelege că românii au nevoie, înainte de toate, de stabilitate. Votul de azi este o alegere simplă: fie sprijiniţi un executiv legitim, cu o strategie clară, fie vă bateţi joc de tot ceea ce am construit din decembrie 2012 şi până în prezent. Cifrele sunt grăitoare pentru performanţa guvernării Ponta: în 2013, România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană (3,5%) şi un deficit bugetar de doar 2,5%, în timp ce, în 2009, graţie lui Boc, România ajunsese să aibă un fabulos deficit de 9%. În plus, PDL a fost extrem de eficient şi în a bloca programele europene, aducând rata de absorbţie a României la un ridicol 7% în luna mai 2012, cel mai scăzut nivel din întreaga Europă. Din nou, echipa ministerială condusă de Victor Ponta s-a mobilizat pentru a repara gravele erori ale regimului PDL-ist şi a reuşit să deblocheze toate cele cinci programe operaţionale sectoriale pre-suspendate. Este vorba despre Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Regional, Mediu, Transporturi şi Programul de Creştere a Competitivităţii. Cu alte cuvinte, cabinetul Ponta a demonstrat că există o preocupare continuă pentru a duce la bun sfârşit proiectele începute. De aceea, nu pot cataloga decât ca penibil orice demers al auto-intitulatei opoziţii PDL-PMP de a ataca măsurile unui executiv care şi-a dovedit eficienţa şi profesionalismul în nenumărate rânduri. Încercările PDL şi PMP de a contesta programul propus de executiv sunt absolut ridicole, dar absolut normale pentru cultura politică PDL-istă. Indiferent că îşi spun PDL sau PMP, întreaga cloacă portocalie va rămâne în istorie drept singura formaţiune politică în stare să taie veniturile săracilor pentru a umple buzunarele acoliţilor. Din punctul meu de vedere, în timpul guvernării Băsescu-Boc, românii au trăit un experiment sinistru de austeritate şi tăieri salariale. Este revoltător că aceiaşi PDL-işti încearcă din nou să saboteze stabilitatea ţării, plimbând acte pe la Curtea Constituţională şi recitând inepţii prin diverse emisiuni. |
|
||||
|
"Copiii instituţionalizaţi trebuie integraţi în societate" În România anului 2014 sunt peste 60.000 de copii instituţionalizaţi, 6.700 dintre aceştia fiind adolescenţi care stau încă în centre de plasament sau în apartamente ale DGPC. În momentul în care vor ajunge la vârsta majoratului, vor fi nevoiţi să părăsească centrele de plasament sau apartamentele DGPC şi să ia viaţa în piept. Conform Capitolului III din Legea nr.272/2004 privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, "Copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu beneficiază de protecţie specială." Nici după această vârstă, tânărul nu rămâne fără protecţie, cu condiţia să îşi continue studiile la zi, cel mult până la împlinirea vârstei de 26 de ani, după care se consideră că este pregătit pentru viaţă. Sunt cazuri fericite de tineri instituţionalizaţi care aleg să înveţe şi astfel beneficiază de sprijin până la vârsta de 26 de ani, însă sunt mult mai multe cazuri de tineri care din diferite motive nu fac această alegere şi odată ajunşi la vârsta majoratului sunt lăsaţi să plece, de multe ori fără a avea minime aptitudini de integrare în societate. De multe ori un tânăr ce a fost nevoit să trăiască într-un centru de plasament se consideră "special" datorită celor din jur, care în unele cazuri îl resping, îi adresează apelative dureroase şi astfel, pe lângă drama de a fi un copil instituţionalizat, trăieşte şi drama unui copil marginalizat de societate, o societate pe care el ar trebui să o înfrunte în ziua când iese pe poarta centrului de plasament. Aşa se ajunge în situaţia în care copilul instituţionalizat, încărcat cu sentimente negative de-a lungul timpului, atât pentru familia care l-a părăsit, cât şi pentru societatea care l-a respins întotdeauna, alege varianta cea mai simplă: aceea de a deveni o problemă a societăţii. Stimaţi colegi, un copil instituţionalizat nu este numai o problemă a statului, este o problemă a noastră, a tuturor. Aceşti copii au nevoie de sprijinul şi îndrumarea noastră pentru a se integra în societate. |
|
||||
|
Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Atenţie la sistemul de sănătate!" Domeniul sănătăţii publice este unul dintre cele mai slab gestionate portofolii. Chiar dacă fostul ministru Eugen Nicolăescu s-a agitat mult, se pare că a făcut-o absolut degeaba. Lipsa de eficienţă a ministrului şi implicit a sistemului, respectul redus pentru demnitatea medicilor, inadecvarea la nevoile pacienţilor - sunt doar câteva dintre tarele sistemului public de sănătate recunoscute de societate şi mediul politic, dar a căror rezolvare trebuie să devină o maximă prioritate. În locul unei dezbateri ample, care să ia în calcul atât un audit al sistemului, cât şi argumentele medicilor şi pacienţilor, fostul ministru al sănătăţii a preferat "îmbunătăţirea" legii prin adoptarea de ordonanţe de urgenţă şi prin lansarea diferitelor programe pilot, mai mult sau mai puţin utopice. Suntem astfel în situaţia în care medicii de familie reclamă imposibilitatea desfăşurării eficiente a activităţii lor din cauza birocraţiei şi a neclarităţilor legislative. Este ridicol ca medicilor care lucrează online cu Sistemul Informatic Unic Integrat şi emit reţete electronice să li se solicite şi tipărirea rapoartelor trimise electronic şi a reţetelor! Mai mult decât atât, deşi de la 1 ianuarie 2013 cardurile de asigurat ar fi trebuit să funcţioneze, ele nici acum nu sunt folosite. Şi asta în condiţiile în care proiectul cardului de asigurat a costat mai mult de 20 de milioane de euro, iar România pierde anual în jur de 500 de milioane de euro numai prin fraudele din sănătate. Să mai spun că mai mult de 14.000 de medici au părăsit ţara în ultimii şase ani - o dovadă în plus a lipsei de încredere a specialiştilor în sistemul de sănătate românesc?! Pe plan european, România înregistrează cel mai mic procent al cheltuielilor cu sănătatea raportat la PIB; avem numărul cel mai mic de medici la mia de locuitori, iar pacienţii trebuie să aştepte mai mult de cinci ani pentru a beneficia de tratamente compensate noi, în timp ce în ţări precum Germania accesul este imediat. Acestea sunt câteva date care arată slaba gestionare a domeniului sănătăţii. Având în vedere premisele, noul ministru al sănătăţii este obligat să amelioreze gestionarea sistemului şi, sprijinit de toţi factorii de decizie să încerce să stabilizeze şi să ofere predictibilitate acestui sistem. Este o muncă extrem de grea, iar următoarele demersuri, extrem de urgente, trebuie să aibă în vedere semnarea cât mai rapidă a contractelor cu furnizorii de servicii medicale. |
|
||||
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: Vă readuc în atenţie iniţiativa legislativă de modificare a Codului fiscal în vederea reducerii de la 1 iulie 2014 a cotei de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator cu 5 puncte procentuale şi a scutirii impozitului pe profitul reinvestit. Această propunerea legislativă se bucură de susţinerea Partidului Naţional Liberal, prin reprezentanţii săi în Parlamentul României, şi este înregistrată la Camera Deputaţilor în vederea supunerii ei procedurilor parlamentare şi adoptării în regim de urgenţă. Măsurile au fost cerute în nenumărate rânduri de către PNL atât în cadrul guvernării USL, cât şi în vremea când a fost în opoziţie, în perioada 2009-2012. Încă din anul 2011, când s-a întocmit Proiectul Economic pentru România de către USL, Partidul Naţional Liberal a susţinut printre alte măsuri de relansare economică şi aceste două prevederi ca fiind de prioritate maximă. Tergiversarea timp de 2 ani a adoptării acestor măsuri printr-o ordonanţă de urgenţă sau proiect de lege, deşi figurau în programul de guvernare cu care s-a prezentat noul Guvern în faţa Legislativului, ne determină să acţionăm şi să înaintăm Parlamentului spre dezbatere şi adoptare această propunere legislativă. Cele două măsuri reprezintă esenţa politicilor economice asumate public de către Partidul Naţional Liberal, susţinător şi partener permanent al mediului de afaceri, măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii, de la cei mici, până la marii investitori, cu capital autohton sau străin, care ne-au solicitat constant în cadrul dialogurilor purtate adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri. Efectele aplicării acestor două măsuri vor fi benefice, impactul lor va conduce inevitabil la stimularea economiei româneşti, mai ales în situaţia postcriză în care presiunea fiscală asupra mediului de afaceri trebuie să scadă, pentru a favoriza relansarea sustenabilă a economiei, prin investiţii şi creare de locuri de muncă. Impactul bugetar al celor două măsuri poate fi compensat, pe de o parte, prin veniturile suplimentare încasate în urma aplicării impozitului de 1,5% pe construcţiile speciale şi, pe de altă parte, prin îmbunătăţirea sistematică a colectării veniturilor la buget, precum şi prin efectele pozitive de antrenare care vor fi generate la nivelul activităţii economice în general. Pentru anul 2014, impactul negativ ca urmare a aplicării celor două măsuri poate fi compensat cu miliarde de lei ce se vor întoarce în bugetul statului în următorii ani, prin efectul multiplicator al acestor două măsuri. Drept urmare, vă cer susţinerea adoptării reducerii cotei de asigurări sociale şi a scutirii impozitului pe profitul reinvestit, considerând că există resurse în bugetul de stat pentru anul 2014 care, utilizate cu discernământ, pot acoperi deficitul creat. La aceste resurse se adaugă şi trendul ascendent al veniturilor încasate în luna ianuarie, precum şi previziunile optimiste pentru luna februarie. |
|
||||
|
În ultima vreme se vorbeşte cu foarte mare lejeritate despre strategia de reindustrializare a României, despre atragerea de capital investiţional străin şi autohton în sectoare economice cu potenţial de creştere (energie, transporturi, IT etc.), însă toate aceste programe ambiţioase rămân doar vorbe fără fond în lipsa unor măsuri de relaxare fiscală. Fundamentul pentru operaţionalizarea acestor strategii de către actualul Guvern rămâne din punctul nostru de vedere, al Partidului Naţional Liberal, aplicarea unor măsuri fiscale concrete prin care să avem un cost redus cu forţa de muncă, prin care sectorul economic privat autohton trebuie să îşi consolideze poziţia financiară, prin care firmele cu capital străin să aibă şansa de a-şi reinvesti profiturile pe teritoriul ţării noastre. Trebuie să ţinem cont de faptul că relansarea economică reală se poate face doar prin investiţii, care antrenează la rândul lor noi locuri de muncă. Scutirea de impozit a profitului reinvestit şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale reprezintă cheia relansării şi consolidării economice a României. Nu încurajarea consumului în mod artificial, nu electoratele populiste, ci creşterea volumului de investiţii şi crearea de locuri de muncă (pe care aceste două măsuri le vor genera) sunt pârghiile de bază ale dezvoltării economice sănătoase. În acest moment, există probleme cu finanţarea prin sistemul bancar acordată afacerilor din România. Din acest motiv, iniţiativa liberală vine ca un suport pentru mediul de business, care are nevoie de resurse financiare alternative pentru a-şi dezvolta afacerile. Fără aceste două măsuri, orice tentativă de a reporni motoarele economiei româneşti, pe care noi, liberalii, ne-o dorim cu adevărat competitivă în raport cu cea a ţărilor din regiune şi din UE, este sortită eşecului şi ne creează din start o vulnerabilitate pe o piaţă europeană şi globală extrem de concurenţială. Acest set de măsuri de relaxare fiscală este răspunsul PNL la actuala situaţie economică a României, care dă posibilitatea accelerării ritmului de creştere economică din ultimul timp. Măsurile reprezintă o gură de oxigen oferită după o lungă perioadă de timp mediului de afaceri şi contraponderea noastră liberală la alte tipuri de măsuri de încurajare a consumului pe care le propune Guvernul. În perioada imediat următoare se vor iniţia o serie de discuţii şi dezbateri cu reprezentanţii mediului de afaceri, de la marii contribuabili la micii întreprinzători, în vederea identificării soluţiilor tehnice care să permită aplicarea unitară şi eficientă cu 1 iulie 2014 a acestor măsuri, astfel încât să existe predictibilitate şi coerenţă legislativă pentru mediul de afaceri. |
|
||||
|
Ultimele evenimente produse pe scena politică, spectaculoasa susţinere de către PSD a fostului liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, acum senator independent, pentru preşedinţia Senatului, readuce în atenţia clasei politice şi a opiniei publice problema trădărilor din politica românească, a traseismului politic, a moralităţii în politică. Nu pot emite pretenţia că deţin adevărul absolut. Ca nou politician, îmi vine greu să fac judecăţi de valoare comparativă, din punctul de vedere al contribuţiei fiecăruia la dezvoltarea şi consolidarea liberalismului în România, între cei doi preşedinţi liberali, cel în funcţie - domnul Crin Antonescu, prezidenţiabilul partidului, cel care a adus PNL la o poziţie politică de neimaginat acum 20 de ani, şi fostul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu, liderul liberal care i-a ţinut piept lui Traian Băsescu în perioada de maximă glorie politică a acestuia şi pe care populaţia îl percepe ca fiind şeful guvernului care a adus bunăstare românilor. Dar ce se întâmplă acum, respectiv acceptarea demnităţii de al doilea om în stat de către un adevărat simbol liberal, Călin Popescu- Tăriceanu, împotriva deciziei partidului care l-a consacrat, din mâinile premierului Victor Ponta şi ale PSD, este un eveniment care generează perplexitate şi depăşeşte orice închipuire despre ceea ce înseamnă "flexibilitate" în morala unei activităţi autodeclarată ca neavând morală. A nu recunoaşte, în acest moment, ca membru lucid al PNL, că partidul a fost pus în mare dificultate, atât prin izolare la nivelul eşichierului politic cât, mai ales prin confuzia generată în rândul membrilor şi simpatizanţilor liberali, provocaţi să judece atitudinile antagonice ale doi lideri de anvergura domnilor Antonescu şi Tăriceanu, este o eroare. Risc acum, într-un demers personal de clarificare, un set de întrebări, în parte retorice, pe care doresc să vi le împărtăşesc şi dumneavoastră.
Oricum, noi, liberalii, avem, pornind de aici, o sarcină dificilă în a-i lămuri pe români că promovarea şi apărarea unor principii cere sacrificii, cu atât mai mult cu cât le vom cere şi lor, din nou, să se sacrifice. Iar răbdarea a ajuns la capăt, că prea se tot sacrifică fără niciun folos de un sfert de secol! Lipsa de abilitate politică şi de mijloace media în a ne susţine adevărul poate face ca acesta să nu se audă. Suntem în competiţie cu profesionişti ai dezinformării, cu experţi în a dovedi că albul este negru, iar negrul este alb. Adversarii noştri politici, autodeclaraţi pacifişti marchează punct după punct, pe fondul dorinţei de linişte şi de înţelegere între politicieni a românilor. Va urma un an în care creşterea economică obţinută cu greu poate asigura baza de acordare a unor facilităţi cu care PSD va cumpăra voturi. Din păcate, de 25 de ani se procedează aşa... Noi, liberalii, trebuie să monitorizăm puterea şi să le sugerăm românilor să întrebe care este costul reportat în 2015 şi 2016 pentru măsurile care se iau acum. |
|
||||
|
"PNL se va bate pentru a respecta ce a promis românilor" În ultimele două săptămâni, PNL şi preşedintele său Crin Antonescu au făcut două gesturi probabil unicat în perioada postdecembristă. Din cauza îndepărtării foştilor aliaţi din USL de la programul cu care am fost votaţi cu entuziasm de populaţie în decembrie 2012 şi din cauza nerespectării angajamentelor din protocolul USL, angajamente care girau practic respectarea promisiunilor electorale, PNL a fost obligat să-şi retragă miniştrii din guvern. A urmat demisia preşedintelui PNL Crin Antonescu de la şefia Senatului, care a reprezentat un gest onorabil şi demn, un act de curaj prin care a demonstrat că nu se ţine neapărat şi în orice condiţii de o funcţie. Ar fi fost normal ca şi domnul Victor Ponta să-şi fi dat demisia din funcţia de prim-ministru, pentru că fără cele 150 de voturi ale senatorilor şi deputaţilor PNL, domnia sa nu ar fi ajuns la Palatul Victoria. Scena politică a început să se limpezească. Românii află chiar în aceste zile cine a fost sincer cu ei şi cine nu. Românii au votat masiv o alianţă - USL - în decembrie 2012, tocmai pentru ca să nu mai fie nevoie de cooptarea UDMR la guvernare, un UDMR care în 29 iulie 2012 şi-a bătut joc de peste 8 milioane de români prin boicotarea referendumului şi l-a salvat pe Traian Băsescu. Pe un Traian Băsescu pe care românii nu-l mai vroiau preşedinte. Acum, UDMR este la guvernare, deşi matematic, un cabinet PSD+PC+UNPR+Minorităţi+5 neafiliaţi ar fi avut sufragiile necesare în Parlament. Dar pentru cine nu mai ţine minte, chiar a doua zi după alegerile din decembrie 2012, Victor Ponta susţinea cooptarea UDMR la guvernare şi doar opoziţia puternică a conducerii PNL a contribuit la renunţarea propunerii liderului PSD. Românii au vrut ca la conducerea treburilor ţării să fie promovate persoane competente, care au demonstrat că pot face ceva pentru cei care i-au votat. PNL l-a propus pe Klaus Iohannis pentru un post de vicepremier, dar Victor Ponta şi PSD s-au opus, şi au preferat variante comode şi departe de competenţele cerute. Chiar dacă nu se mai află la guvernare, PNL îşi va respecta ceea ce a promis românilor şi, de pe băncile Parlamentului va face toate eforturile pentru materializarea promisiunilor. Un prim exemplu îl reprezintă şi iniţierea unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vederea adoptării în regim de urgenţă a reducerii de la 1 iulie 2014 a cotei de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator cu 5 puncte procentuale şi a scutirii de impozit pe profitul reinvestit. Cele două măsuri reprezintă esenţa politicilor economice asumate public de către Partidul Naţional Liberal. Scutirea impozitului pe profitul reinvestit şi reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator sunt măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, cu capital autohton sau străin. Prin reducerea CAS-ului la angajator va avea loc scoaterea la suprafaţă a zeci de mii de locuri de muncă, precum şi stimularea creării de noi locuri de muncă, ceea ce va ameliora şi încasările bugetare. Pentru aceste măsuri cruciale pentru români şi nu numai, senatorii şi deputaţii Partidului Naţional Liberal se vor bate indiferent cât de dificile vor fi bătăliile ce vor trebui duse. Pentru că acum noul cabinet PSD+PC+UNPR+UDMR vine şi cu un aşa-zis program de acţiune prin care se aduc unele modificări programului de guvernare al USL, dar aceste modificări sunt condiţionate. Reducerea CAS cu 5% la angajator şi scutirea de impozitul pe profitul investit nu mai sunt bătute în cuie de către noua echipă guvernamentală, ci sunt condiţionate de clasica formulă falsă care se utilizează atunci când nu se doreşte punerea în aplicare a unei măsuri, "găsirea surselor de finanţare". Care, de regulă, nu sunt căutate. Din nou românii vor afla cine a fost şi cine nu, sincer cu ei. |
|
||||
|
"Lui Victor Ponta nu-i spun nimic 149 de voturi din 21 decembrie 2012?" Când preşedintele PNL, Crin Antonescu a făcut un gest de demnitate cum foarte, foarte rar se poate vedea în politica românească postdecembristă - anunţul demisiei din funcţia de preşedinte al Senatului - i-a propus şi premierului Ponta să-i urmeze exemplul şi să demisioneze din funcţia de prim-ministru. Crin Antonescu nu a negat că a obţinut funcţia de preşedinte al Senatului şi cu voturile PSD, dar, în acelaşi timp, a arătat că şi Victor Ponta, fără voturile PNL, nu ar fi ajuns prim-ministru. Această a doua parte a declaraţiei lui Crin Antonescu a fost nu doar primită cu ostilitate, dar a fost caracterizată ca nefiind reală. Îmi permit să vă readuc în memorie ce s-a consemnat în procesul-verbal al şedinţei plenului comun din 21 decembrie 2012: voturi "pentru" acordarea încrederii guvernului USL - 402; voturi "împotrivă" - 120. Cum ar fi arătat acest rezultat dacă din 402 scădem 149, adică numărul senatorilor şi deputaţilor PNL prezenţi în plen? Un simplu calcul matematic ar fi indicat 253 de voturi "pentru" guvern şi 269 voturi "contra". Nu mai intru în detalii, se ştie, printre cei care au votat "pentru" s-au aflat şi senatorii şi deputaţii PC, care la ora respectivă erau mai apropiaţi de PNL decât de PSD şi au obţinut colegiile pe partea de listă numită ACD. Este demonstraţia practică a faptului că fără voturile PNL Victor Ponta nu ar fi ajuns prim-ministru al României. Ar fi fost deci un lucru firesc şi moral ca şi domnul Ponta să demisioneze după ce USL a încetat să mai existe. Pentru că în 2012 am venit împreună, iar dacă a trebuit să plecăm, trebuia să plecăm tot împreună. Dar pentru prim-ministrul României, sintagma "firesc şi moral" nu a intrat în calcule. A intrat în schimb în calcule utilizarea drept paravan a unui demisionar din PNL (din păcate un fost preşedinte al partidului şi un fost prim-ministru) pentru a crea impresia (a se traduce a induce în eroare) în rândul electoratului şi în rândul observatorilor externi existenţei unui USL fantomă. Poate PSD şi Victor Ponta au nevoie de o legitimare în faţa electoratului şi a străinătăţi. Este treaba Domniilor Lor. Este însă tragic că un fost preşedinte al PNL, Călin Popescu-Tăriceanu a ales să legitimeze PSD, aşa cum, în urmă cu 69 de ani, Gheorghe Tătărescu, tot un fost prim-ministru liberal, legitima pe 6 martie 1945 guvernul Petru Groza. Ce s-a întâmplat mai târziu cu tovarăşul de drum al lui Petru Groza, se ştie. Ce se va întâmpla acum, nu este greu de prevăzut. Premierul Victor Ponta şi PSD nu au vrut să "plecăm împreună". Au decis însă să continue împreună cu UDMR. Nu am absolut nimic de împărţit cu politicienii din UDMR. Dar îmi aduc aminte că unul dintre dezideratele USL - deci şi ale PSD şi ale premierului Ponta - a fost, "Dreptate până la capăt". Deziderat care nu a fost îndeplinit din cauza actualului nou partener la guvernare al PSD, UDMR. Alta ar fi fost istoria ultimului an şi jumătate dacă liderii UDMR nu ar fi îndemnat electoratul propriu să boicoteze referendumul din 29 iulie 2012, de demitere al lui Traian Băsescu. Poate ar fi fost corect şi moral ca atunci când s-a prezentat lista cabinetului Ponta III, premierul în exerciţiu să solicite liderilor UDMR să-şi ceară public scuze pentru gestul nedemocratic făcut pe 29 iulie 2012. Nu a făcut-o. Şi acest lucru dovedeşte că pentru premierul Victor Ponta coabitarea nu a început în momentul în care a semnat celebrul document la Palatul Cotroceni. Un document care a contat mai mult decât a contat protocolul USL. |
|
||||
|
"Despre relaxarea fiscală, un pod prea îndepărtat pentru guvernele Ponta" Azi, domnul premier Victor Ponta ne va prezenta Programul de acţiune al guvernului pe care îl conduce. Un program, în mare, realizat prin bine-cunoscuta metodă copy-paste, folosindu-se ca materie primă Programul de guvernare al USL, precum şi crâmpeie din aspiraţiile nutrite de colegii noştri din UDMR. Nu mă voi opri asupra unei analize complete a acestui program de acţiune. Vreau numai să atrag atenţia dumneavoastră şi opiniei publice că, în domeniul fiscal, noul program înlocuieşte nişte angajamente ferme faţă de electorat, făcute sub influenţa componentei liberale a USL, cu nişte promisiuni condiţionate de un refren: "în măsura în care cadrul fiscal - bugetar o va permite". Cu alte cuvinte - niciodată. Mă sprijin în argumentarea afirmaţiei mele pe următoarele considerente:
Cele de mai sus, acompaniate de faptul că se prevede o creştere a salariului minim pe economie, mă fac să fiu convins că în mod conştient Guvernul Ponta 3 a renunţat la aplicarea măsurilor liberale din domeniul fiscalităţii, legându-le de o condiţionalitate greu (dacă nu imposibil) de îndeplinit. Pentru o relaxare fiscală ar fi nevoie de o reală voinţă politică, pe care nici premierul, nici partidul şi nici alianţa pe care le conduce nu le posedă. Mai repede sau mai târziu, acest guvern va trebui să fie înlocuit cu un guvern de dreapta care să aplice măsuri de relaxare fiscală, singurele care pot duce la revigorarea economiei în mod sustenabil, măsuri liberale de care România are atât de multă nevoie. |
|
||||
|
"Şi românii au dreptul la sănătate!" Schimbările politice afectează, din nou, în modul cel mai josnic, viaţa cetăţenilor români: noua listă a medicamentelor compensate este amânată. Speranţele bolnavilor de a avea acces la tratamente de ultimă generaţie împotriva cancerului, bolilor de inimă sau hepatitelor virale sunt iar spulberate. Nu pot să înţeleg de ce la orice schimbare politică totul trebuie să îngheţe. De ce domnul ministru Bănicioiu nu poate să aprobe noua Listă a medicamentelor compensate, ce mai are de reevaluat? Domnul ministru nu făcea cumva parte din Guvernul Ponta 2, în mandatul căruia s-a analizat această listă? În timp ce domnul Bănicioiu se joacă de-a reevaluarea proiectelor ministrului anterior, milioane de români afectaţi de aceste boli grave, care sperau ca în sfârşit să aibă acces la noi tratamente care s-au demonstrat a fi mult mai eficiente în lupta cu boala, stau şi aşteaptă neputincioşi ca politicienii să termine "să-şi arate muşchii". Românii au dreptul la sănătate şi la tratamente noi. De şase ani românii sunt privaţi de tratamente moderne, şi când în sfârşit PNL a făcut ca această situaţie să fie corectată, domnul ministru Bănicioiu consideră că bolnavii români pot să mai aştepte, şi nu merită să aibă drepturi egale cu bolnavii din celelalte ţări europene. Domnule ministru Bănicioiu, românii nu mai pot aştepta. Respectaţi-le dreptul la sănătate, respectaţi faptul că ei contribuie lunar la fondul de asigurări de sănătate pentru a beneficia de sprijin în momentele de boală. Nu mai prelungiţi suferinţa bolnavilor români, promovaţi noua Listă de medicamente compensate începând de la data de 1 aprilie 2014, iar dacă veţi descoperi ulterior că mai sunt tratamente noi ce au fost omise şi trebuie introduse în listă, sunt prima care vă roagă şi vă susţine să actualizaţi lista încă o dată. |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Cal troian sau un simplu berbec pentru liniştea social-democraţior?" Jocul de înscăunare a senatorului pseudoindependent Popescu-Tăriceanu în fruntea Senatului, la propunerea şi cu susţinerea necondiţionată a preşedintelui PSD Victor Ponta, este de un machiavelism fără seamăn. E o poveste din seria exemplelor despre cum să-ţi anihilezi un fost partener politic care nu vrea să ţi se supună. PNL nu a vrut să fie obedient, nu a vrut să fie pur şi simplu anexa PSD-ului, ba a ieşit de la guvernare fără permisiunea liderilor acestui partid, aşa că o să-şi primească pedeapsa. Doar tătucii lor cu origini până la Troţki le-au lăsat moştenire arta de a acţiona în subteranele îndoielnice ale politicii. Aşa că, lucrează ca la carte. Îl iau pe un fost preşedinte, autoexilat şi marginalizat după ce propriile gesturi ridicole l-au plasat pe centura politicii, îl ung al doilea om în stat, după ce îi dau evident un manual la purtător despre cum trebuie făcută racolarea în masă a liberalilor. Şi asta doar ca să-şi atingă scopul: distrugerea fostului partener şi, în subsidiar, crearea USL-ului de rit nou, pentru uzul propriu. Şi totul este pe faţă. Nu contează cutumele convieţuirii politice, nu contează respectul pentru un fost partener, nu contează că tocmai ţi-ai făcut majoritate şi guvern acceptat cu tot cu pseudoprogramul ridicol. Nu contează de la înălţimea funcţiei pe care încă stai cocoţat nici măcar părerea propriilor colegi din PSD, vexaţi că susţii un expat, nu contează decât jocul şi loviturile de mare maestru pe care îţi închipui că le dai. Şi apoi îl trimiţi pe fostul preşedinte al liberalilor să vorbească despre unitate în USL-ul de rit nou, când tocmai el a fost cel care s-a opus vehement alianţei de la început cu PSD-ul. Îl trimiţi să vorbească despre respect pentru alegători, despre onoare şi altele asemănătoare chiar pe el, berbecul cu care te pregăteşti în van să spargi PNL-ul. Vestea proastă este, domnule Ponta şi aliaţii, că n-o să vă iasă. Că n-aţi reuşit decât să întăriţi şi mai tare solidaritatea şi unitatea în partidul care v-a fost odinioară partener loial. N-aţi reuşit decât să-i umiliţi şi mai tare pe colegii din propriul partid pe care îi obligaţi să susţină o mână moartă. |
|
||||
|
"Mizele preluării Portului Constanţa nu s-au schimbat..." În urmă cu un an expuneam succint, tot de la tribuna Parlamentului, mizele intenţiei Primăriei Constanţa de a prelua controlul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Constanţa". Deşi domnul ministru Dragnea şi Guvernul Ponta II au înţeles importanţa acestui obiectiv strategic, neincluzându-l în lista celor supuse descentralizării, domnul Mazăre nu se lasă şi mizează pe sprijinul domnului ministru Şova. Fac un apel pe această cale şi îi cer noului ministru al transporturilor să nu cedeze în faţa presiunilor politice. Domnul Mazăre se comportă ca un stăpân al intereselor locale şi, mai nou, ca un proprietar al unui obiectiv de interes naţional. Noul argument fundamental al domnului primar este legat de sumele ce pot fi obţinute din profitul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Constanţa" şi folosite pentru diminuarea preţului gigacaloriei, la care municipiul Constanţa deţine statutul de campion. Falsul argument nu poate fi luat în considerare din două puncte de vedere. În primul rând, profitul portului trebuie reinvestit pentru a putea asigura competitivitatea acestuia. În al doilea rând, reducerea preţului gigacaloriei poate avea loc prin eforturi proprii ale administraţiei publice locale. Am sperat că acest subiect al preluării Portului Constanţa este definitiv închis. Şi am făcut acest lucru nu numai în calitate de constănţean sau deputat, ci în calitate de cetăţean al acestei ţări. Dar se pare că mizele sunt mai presus de orice logică, lege sau interes naţional. Sunt un susţinător al descentralizării bine făcute, sunt alături de cetăţenii municipiului Constanţa, dar Portul Constanţa deţine toate atributele necesare pentru a fi sub administraţia Ministerului Transporturilor şi trebuie să rămână la autoritatea administraţiei publice centrale. Vă rog, stimaţi colegi, să analizaţi lucrurile cu maximă seriozitate. Portul Constanţa nu trebuie să aibă culoare politică şi nici nu trebuie băgat în buzunar de către cineva. Portul Constanţa este obiectiv strategic european, iar el trebuie să contribuie la prosperitatea tuturor românilor. |
|
||||
|
"Parlamentul României - talciocul în care se construiesc majorităţi" România este neguvernată de aproape doi ani, iar Parlamentul României a devenit un veritabil "târg de oameni", unde parlamentarii "se vând şi se cumpără la bucată", după principiul "eşti la putere, poţi să cumperi ce majoritate vrei!". În 24 de ani de democraţie niciun partid aflat la guvernare nu şi-a respectat programul de guvernare şi promisiunile electorale. Aş fi rămas uimit să o facă tocmai Ponta! Un Guvern Ponta III cu 4 viceprim-miniştri, 17 miniştri, şi 8 miniştri delegaţi nu reprezintă nimic nou pentru români! Am mai avut unul la fel de stufos, iar rezultatele le poate vedea fiecare român în propriul buzunar. Tinerii aduşi de Victor Ponta în Guvern dau bine la pozele de grup. Însă Ponta nu poate păcăli pe nimeni că tinerilor cu diplome pretenţioase nu li se pregăteşte un loc de joacă în ministere, iar afacerile guvernamentale vor fi girate în continuare de baronii locali. Grave sunt procedura învestirii noilor miniştri şi graba în care s-a făcut aceasta! Grav este şi faptul că învestirea Guvernului a avut loc în urma unei înţelegeri între doi - Preşedintele şi Premierul României - înainte de pronunţarea Curţii Constituţionale şi în dispreţul Constituţiei. Este de neînţeles de ce nu s-a aşteptat momentul la care Curtea Constituţională ar fi putut clarifica situaţia fără precedent. În fine, pentru unii poate că detaliile nu contează, însă pentru statul de drept orice detaliu contează! Noi am militat pentru apărarea statului de drept şi a Constituţiei României şi nu putem admite să fim folosiţi într-un "târg" care este ieşit din limitele constituţionale. |
|
||||
|
"Onoare şi responsabilitate" În declaraţia politică de astăzi vă voi oferi argumente că onoarea şi responsabilitatea n-au dispărut din Parlament. De acestea ar trebui să ţină cont, cu precădere parlamentarii partidelor din noul guvern, instalat, în mod ilegitim şi imoral, la cârma ţării. În decembrie 2012, afectaţi de măsurile antisociale ale guvernelor PDL, românii au susţinut masiv Uniunea Social-Liberală. Ei au cerut atunci ca partidele din USL să aducă dezvoltare, locuri de muncă şi dreptate, pentru că ajunseseră la capătul răbdării în faţa minciunilor şi a promisiunilor neonorate. Partidul Naţional Liberal a demonstrat recent că onoarea este o valoare cultivată adânc în liberalism, care face ca un principiu să se ridice deasupra unei funcţii sau unei conjuncturi. Preşedintele Crin Antonescu a respectat înţelegerea cu electoratul USL şi a demisionat din scaunul de preşedinte al Senatului, pentru că ocuparea acestei poziţii era legitimă atât timp cât exista USL. De cealaltă parte, Partidul Social Democrat, partener al PNL în această înţelegere cu alegătorii USL, a adoptat politica unei amnezii din interes. După ce au înlăturat PNL de la guvernare, liderii social-democraţi nu s-au gândit nicio clipă la aşteptările alegătorilor, ci au găsit în asta o ocazie de a ocupa mai multe funcţii în sistemele de stat. Puneţi în balanţă cele două gesturi şi încercaţi să răspundeţi la întrebarea: Cine are onoare? Programul de guvernare USL, aruncat acum în aer de PSD, conţinea o puternică politică liberală, cerută de mediul de afaceri, cu scopul relaxării fiscale şi creării de noi locuri de muncă. Miniştrii liberali au avut cele mai bune performanţe din întreg guvernul USL. Vă amintesc faptul că reorganizarea ANAF a dus la o creştere considerabilă a încasărilor la buget, că au fost operaţionalizate mai multe programe pentru sprijinirea firmelor şi a tinerilor cu iniţiativă şi că protecţia socială a fost reorientată spre principiul implicării şi dezvoltării personale. Chiar şi din opoziţie vom susţine reducerea CAS cu 5 la sută şi neimpozitarea profitului reinvestit, pentru că ne asumăm responsabilitatea. De partea cealaltă, Partidul Social Democrat se agaţă cu toate puterile de beneficiile guvernării. Liderii PSD au preferat să renunţe la Klaus Iohannis, dar i-au adus în guvern pe foştii miniştri din guvernul Boc, adică pe aceia împotriva cărora au votat românii, pentru că au fost de acord cu tăierile de pensii şi salarii. Mai mult, Victor Ponta şi noii săi aliaţi au deschis cutia cu populisme, anunţate deja ca măsuri bine intenţionate în acest an electoral. Nici vorbă de sprijinirea întreprinzătorilor sau a iniţiativei private, nici vorbă despre relaxare fiscală sau despre facilităţi pentru crearea de noi locuri de muncă. Vă invit din nou să puneţi în balanţă acţiunile PNL cu cele ale PSD şi să găsiţi un răspuns la întrebarea: Cine este responsabil? USL nu mai există, USD nu poate exista. Din păcate, treburile ţării depind acum de imaginaţia liderilor PSD, disperaţi să găsească noi resurse de credibilitate pentru a păstra guvernarea măcar până la iarnă. Politica actualului guvern se bazează pe trădările altora, pe subţirimea clasei parlamentare în general. Dar genul acesta de politică nu are picioare lungi, nici nu naşte pui sănătoşi, pentru că românii apreciază onoarea şi responsabilitatea. |
|
||||
|
"PNL va face o opoziţie constructivă la Guvernul Ponta III" Partidul Naţional Liberal nu are niciun fel de problemă în a se adapta la statutul de partid de opoziţie în raport cu guvernarea Ponta, compusă politic din PSD, UNPR, PC şi UDMR. De facto, puterea în România este formată din cei doi reprezentanţi instituţionali ai puterii executive - preşedintele Băsescu şi premierul Ponta. În prezent, PNL se află în opoziţie faţă de puterea executivă, sintetizată de coabitarea preşedintelui Băsescu cu premierul Ponta. Evident, după o perioadă de aproximativ patru ani de opoziţie (decembrie 2008 - mai 2012) faţă de regimul Băsescu, PNL nu se simte confortabil în situaţia de a continua de unul singur opoziţia faţă de regimul Băsescu şi, în plus, o opoziţie faţă de fostul partener de alianţă - PSD. În ciuda despărţirii noastre politice, avem satisfacţia că, de la instalarea guvernării USL în mai 2012 am reuşit să reparăm nedreptăţile guvernărilor anterioare şi să repunem economia României în situaţia de a avea o creştere economică de 3,5% din PIB şi cu perspectiva consolidării acesteia. Programul de guvernare propus de coaliţia PSD-UNPR-PC-UDMR nu este programul USL, chiar dacă foştii noştri parteneri politici de la PSD insistă pe faptul că au preluat o serie de măsuri economice din Programul de guvernare al USL 2012-2016. În măsura în care vom asista la politici economice liberale menite să stimuleze mediul de afaceri şi întreprinzătorii prin facilităţi economice şi fiscale, evident că le vom susţine. Din acest punct de vedere, PNL va face o opoziţie constructivă la guvernarea Ponta III. Dacă la nivel central partidul nostru va face o opoziţie constructivă, monitorizând în special excesele populiste ale măsurilor sociale specifice unei guvernări de stânga, în teritoriu, conducerea PNL a recomandat găsirea unor formule de guvernare locală constructive, fie bazate pe actualele majorităţi în consiliile judeţene şi locale sau, acolo unde nu sunt funcţionale, realizarea altor majorităţi care să asigure consensul şi coerenţa actului administrativ. Prin poziţionarea în opoziţie faţă de Guvernul Ponta III format din PSD, UNPR, PC şi UDMR, PNL a luat o decizie corectă politic, nu numai din perspectiva intereselor partidului şi electoratului propriu, ci şi din perspectiva clarificării unei situaţii politice inacceptabile, generată de jocul politic şi electoral egoist al premierului Ponta. PNL rămâne un partid de dreapta veritabil prin origini, istoria sa politică, ideologia liberală, atitudine şi politicile pe care le-a susţinut şi promovat atunci când s-a aflat la guvernare. |
|
||||
|
"Jocurile Paralimpice de la Soci" După terminarea Jocurilor Olimpice de iarnă, Comitetul Olimpic Internaţional a organizat cea de-a XI-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de iarnă, care se desfăşoară în această perioadă. Ceremonia de deschidere a avut loc pe data de 7 martie pe Stadionul Fişt din Parcul Olimpic şi se va încheia pe 16 martie a.c.. La această competiţie participă aproximativ 600 de sportivi cu dizabilităţi din 44 de state, între care şi România. În acest an, România este reprezentată de o singura persoană, Laura Văleanu, care va participa la proba de slalom şi slalom uriaş din cadrul concursului de schi alpin. Cu toate că rezultatele Laurei Văleanu au fost impresionante în ultimii ani, pentru participarea ei la concursul paralimpic de la Soci, nu a fost susţinută nici de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, nici de Federaţia Română de Schi Biatlon. În urmă cu 4 ani, Laura Văleanu a fost prima schioare din istoria României care a participat pentru prima dată la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Vancouver şi a terminat pe locul 14 din 23 la slalom uriaş. În 2012 la Jocurile Paralimpice de la Londra, România a ocupat locul 47 în clasamentul final pe medalii, cu o medalie de aur şi una de argint. Au participat 4200 de sportivi cu handicap vizual, fizic, mintal şi paralizaţi cerebral, care au luptat pentru cele 503 medalii de aur puse în joc. Primele Jocuri Paralimpice au avut loc în anul 1948, iar de atunci aceste competiţii sunt organizate periodic, la câteva săptămâni după Jocurile Olimpice. România a participat pentru prima dată la Jocurile Paralimpice în anul 1972, în Heidelberg şi a revenit după 24 de ani, în anul 1996, în Atlanta. Paralimpicii reprezintă o lume aparte, o lume specială de care trebuie să fim mândri şi pe care trebuie să-i susţinem, să-i promovăm şi să le oferim o lume mai bună. Toţi participanţii sunt învingători; cu sau fără medalii, sunt un exemplu de urmat! |
|
||||
|
Recentele audieri din comisiile de specialitate ale noii garnituri de miniştri din Cabinetul Ponta III mi-au oferit prilejul să readuc în atenţia ministrului delegat pentru energie, problematica Termocentralei de la Mintia, judeţul Hunedoara. Pentru Termocentrala de la Mintia, cel mai mare consumator al huilei extrase din Valea Jiului, deci o verigă importantă în acest lanţ energetic, este necesar un amplu program de modernizare şi reabilitare a instalaţiilor care să permită creşterea duratei de viaţă şi de operare, în condiţii de siguranţă şi de eficienţă. Am subliniat, de asemenea, în intervenţia mea importanţa deosebită a investiţiilor de mediu care să asigure respectarea standardelor de mediu asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Pentru cei peste 1200 de angajaţi ai acestei societăţi, dar şi pentru toţi locuitorii judeţului Hunedoara, un judeţ cu tradiţie în sectorul energetic şi minier, care şi-a creat un renume în ţară, dar şi în afară, având unii dintre cei mai buni specialişti în aceste domenii, răspunsul domnului ministru Răzvan Nicolescu la una dintre problemele judeţului nostru a fost inexistent. Domnul ministru a preferat să vorbească despre Domnia Sa, despre vasta experienţă acumulată la Bruxelles, unde şi-a petrecut ultimii ani, despre strategii şi viziuni, documente programatice, dar niciun cuvânt despre situaţia termocentralei de la Mintia, obiectul întrebării mele. Prestaţia tehnocratului Răzvan Nicolescu, noul ministru delegat pentru energie în Cabinetul Ponta III, ne-a demonstrat că acesta trăieşte în lumea lui, departe de realităţile acestui sector, dar şi mai departe de problemele locuitorilor judeţului Hunedoara. Nu contest experienţa domnului ministru în acest domeniu, dar faptul că nu a reuşit să se conecteze la problemele reale din sistemul energetic românesc, mă determină să am mari îndoieli în privinţa performanţelor sale în fruntea acestui minister. După domnul ministru Niţă care nu a reuşit în doi ani să ofere o soluţie viabilă pentru rezolvarea situaţiei de la Mintia, fapt ce a condus la creşterea temerilor angajaţilor în privinţa siguranţei locului lor de muncă, vine un nou ministru, cu o imagine de salvator bine construită, dar lipsit de simţ practic şi deloc ancorat în realitate. Îl invit pe domnul ministru să viziteze judeţul Hunedoara, să vină în mijlocul hunedorenilor, să le cunoască problemele pentru că de la Bruxelles lucrurile nu se văd prea clar. Nu statisticile sunt cele care îl vor lumina, nu rapoartele sunt cele care îi vor indica abordarea corectă, ci contactul direct cu cei care nu ştiu ce se va întâmpla cu locul lor de muncă peste 3 luni, 6 luni sau un an. De aceea, fac un apel public către noul ministru, domnul Răzvan Nicolescu, să nu trateze situaţia Termocentralei de la Mintia cu indiferenţă. Este nevoie de implicare din partea Domniei Sale, de responsabilitate şi multă voinţă în a identifica soluţia corectă. Îl asigur pe domnul ministru că, în calitate de deputat şi de reprezentant al comunităţii hunedorene în Parlamentul României, voi fi în permanenţă conectat la acest subiect, voi urmări îndeaproape evoluţia lui şi voi amenda orice derapaj de la respectarea interesului public. |
|
||||
|
"192 - Odă lui Nicolăescu" Vedem cu toţii ce-nseamnă administraţie de Dâmboviţa în ţara asta. România datorează Europei 192 de milioane de euro pe tratamente. Buuuun. Peste asta se adaugă cele vreo sută de milioane de euro pierdute prin cheltuielile de şcolarizare a medicilor şi asistenţilor români ce îşi iau lumea în cap şi profesează pe meleaguri străine. Tare aş fi curios câţi bani s-au virat şi încă se virează străinilor începând cu 2007, de când românii au primit dreptul la tratament în străinătate. Să fie vreo 500 milioane euro? Vreun miliard? Să nu fi în stare să anticipezi asta şi să accepţi să le faci occidentalilor contul mare, în timp ce cetăţenii tăi bolnavi sunt puşi la multe drumuri şi multe umilinţe, se cheamă incompetenţă criminală! Să nu construieşti de aceiaşi bani 2-3 spitale de top în România, care nu numai că-ţi rezolvă cazurile grele din ţară şi îţi oferă locuri de muncă în sănătate, dar îţi pot aduce şi pacienţi de afară prin costuri mai mici, este atentat la securitatea sănătăţii populaţiei. Şirul minunatelor reforme în sănătate a început cu închiderea spitalelor şi îndemnul la libertate de mişcare adresat doctorilor şi asistenţilor. Ele au continuat cu blocarea posturilor din sistem, introducerea coplăţii, lipsa medicamentelor, introducerea pachetului microscopic de servicii medicale şi rectificări bugetare negative. După ce au furat şi au distrus toate spitalele din România, politicienii îşi iau tălpăşiţa când îi apucă o durere, iar nouă, celor mulţi, nu ne mai rămâne decât să apelăm la vraci sau să se ne comandăm un sicriu decent. Din păcate, la noi, sănătatea nu este în planuri politice de ajutor. Proiectele mele legislative privind alocarea a 6% din PIB sănătăţii şi deblocarea posturilor din sistem stau prăfuite prin sertarele Parlamentului. Se ştie că sunt foarte mulţi bolnavi, dar pe cine interesează? Politicieni şi mafioţi de pe la noi pleacă dincolo la tratament, iar noi, tot noi, cei care muncim şi încă mai trăim, suntem cei afectaţi. Nu ne rămâne decât să aducem prinosul nostru de recunoştinţă, atunci când vom vota actualii conducători iubiţi, pentru reformele utile şi plăcute făcute doar pentru binele nostru sub îndrumarea competentă a FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene. |
|
||||
|
"Amnistie pentru toţi penalii" "Gică Popescu este prietenul meu. Am jucat fotbal împreună. Îl susţin sută la sută. Regret că justiţia nu are şi o componentă socială. E un simbol pentru mine, ca oltean. Îl apreciez şi sunt alături de familia sa". Nu e o supriză că politicienii îl apără. În fond e ceea ce fac ei toţi în fiecare zi. Nici o graţiere, nimic. Ce facem aici? Justiţie cu jumătate de măsură? Spovedanie? Împărtăşanie? Emisiunea "Iartă-mă?" Noi vrem doar justiţie şi egalitate în faţa legii! Cred că acum doar se testează piaţa..... şi dacă-i curentul favorabil... atunci amnistie pentru toţi penalii, adică pentru 90% din cei ce ne conduc. |
|
||||
|
"Asigurarea lui Moş Crăciun" Cu sau fără asigurare, cu sau fără bilet de trimitere, plimbatul şi amânările pacienţilor din România au devenit o regulă. Andrei Neşculescu este dovada vie. Pentru două analize al căror cost nu depăşeşte 40 de lei pacientul a fost plimbat două luni între spitale. Pacienţii vârstnici nici nu mai apucă. Sunt frecvente cazurile în care programarea se face în august, iar pacientul moare în martie. Noul pachet de "deservicii" medicale legiferează practic ieşirea din sistem, pe cale naturală şi pe drum de cimitir, a celor care suferă de cele 300 de boli neagreate de minister. Asigurarea că vom fi în centrul sistemului a fost uitată şi suntem azi întâmpinaţi cu: "Să muriţi bine tot pe banii noştri!". |
|
||||
|
"Băute chiar de ziua lor" Zeci de persoane solicită în această perioadă serviciile de urgenţă pentru afecţiuni apărute după excesele alimentare şi bahice legate de sărbătorirea zilei femeii şi a celor 40 de pahare. Excesele etanolice creează din nou probleme atunci când vorbim de tradiţia celor 40 de pahare. Adresabiliatea crescută şi valorile alcoolemiilor de peste 290mg%, chiar şi la pacientele petrecăreţe de 67 de ani, fac parte din patologia "sezonieră" de 8 şi 9 martie. După ce am analizat timp de cinci ani cazurile de etilism acut ce au necesitat tratament de urgenţă de ziua femeii (8 martie) şi ziua "celor 40 de pahare " (9 martie), putem spune că femeile ajung la spital în urma excesului etanolic de ziua bărbaţilor, iar bărbaţii de ziua femeilor, iar pacienţii ce necesită măsuri de terapie intensivă sunt de două ori mai frecvent bărbaţi din rural şi fără ocupaţie. Mai precis: pe 8 martie numărul etilicilor creşte, cei din rural reprezintă 66,66% iar bărbaţii domină clar cu 93,33% şi se ajunge practic la un raport bărbaţi: femei de 14:1 cu alcoolemia maximă de 470 mg% Pe 9 martie etilicii din rural reprezintă 69,23%, iar bărbaţii reprezintă 76,92% şi se ajunge practic la un raport bărbaţi: femei 10:2 şi la o acoolemie maximă de 330 mg% Toţi aceşti pacienţi necesită măsuri complexe de stabilizare, resuscitare volemică şi suport respirator, evaluare clinică, imagistică şi biologică şi tratament simptomatic şi al complicaţiilor imediate (bronhoaspiraţie, tulburări paroxistice de ritm), precum şi a celor tardive (encefalopatie Wernicke). Costurile ce decurg din tratamentul medical la care se adaugă ambulanţa şi poliţia ce a intervenit frecvent în astfel de situaţii sunt plătite tot din banii noştri şi cum majoritatea acestor pacienţi nu plătesc asigurări de sănătate, am iniţiat un proiect legislativ ce prevede ca etilicii ajunşi în serviciul de urgenţă, după rezolvare terapeutică, să achite coplata sau să desfăşoare muncă în folosul comunităţii. Se asociază şi afecţiunile digestive cuprinzând crize ulceroase, gastroduodenite, colici biliare, pancreatite. Abaterile de la regimul igienodietic au dus şi la creşterea numărului de cazuri de afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, angina pectorală) sau metabolice (diabet dezechilibrat, gută). Recomandăm după aceste zile în care sfinţii, dulciurile şi paharele pline au fost incluse adesea în regimul alimentar o perioadă de detoxifiere în care fructele şi legumele, salata, ceaiurile şi sucurile de fructe să reintre în meniul zilnic. |
|
||||
|
"Când şi cum se vor dubla salariile rezidenţilor?" Medicii rezidenţi câştigă doar şase lei pe oră, de zece ori mai puţin decât un coleg din Occident şi după 3-7 ani de umilinţe, aleg o altă ţară în care pot avea un trai decent. Nici azi mult promisele burse nu au intrat în buzunarele medicilor rezidenţi. Gaura bugetară provocată de pregătirea medicilor care au ales străinătatea ajunge la 64 de milioane de euro. Un simplu calcul ne arată că aceasta este mult mai mare faţă de cele 40 milioane cât ne-ar fi costat dublarea salariilor pentru menţinerea lor în ţară. Am ajuns ca după 25 de ani să fim ţara cu cei mai puţini medici din UE (doar doi la mia de locuitori, la jumătate din media europeană), dar totodată şi cea mai mare exportatoare de medici. Lipsa unei strategii în acest domeniu ne costă vieţi şi bani. Suprapunerea cu nivelul redus de trai duce la recorduri nedorite de morbiditate şi mortalitate legate de diverse patologii. Numărul mic de medici, absenţa unor anumite specialităţi în mai multe judeţe sau chiar absenţa medicilor în peste 100 de localităţi duce la temporizarea intervenţiilor, plimbarea pacienţilor între spitale sau chiar între marile centre medicale, supraaglomerarea serviciilor medicale, risc de complicaţii şi malpraxis. Proiectul legislativ asigură o strategie de menţinere a mediciniştilor în ţară prin măsuri de natură economică. Concret, se introduce o nouă opţiune pentru absolvenţii admişi la rezidenţiatul pe loc la care remuneraţia se va asigura sub formă de bursă de studii acordată de Ministerul Educaţiei. Această formă de plată va duce la dublarea salariilor rezidenţilor, condiţionată de obligaţia de a lucra minim cinci ani în ţară la o unitate sanitară publică din momentul obţinerii titlului de specialist. Cei care optează pentru această formă de rezidenţiat vor avea condţii mai bune pe perioada studiilor, se vor putea pregăti mai bine şi vor rămâne în România. Statul va câştiga prin faptul că aceşti oameni vor asigura specialităţile deficitare în zone deficitare, vor plăti taxe şi impozite şi nu în ultimul rând se vor menţine în ţară banii cheltuiţi pe formarea profesională. Fără o astfel de strategie exportul de medicinişti va continua să crească. Analizele din ultimii ani arată clar că acest lucru are condiţionare economică. Salariile mici, blocarea posturilor şi condiţiile de muncă au făcut ca în 2012 numărul de medici să scadă sub nivelul critic de 40.000 medici. La acest început de an mai avem doar 39.813 medici, cu aproape 15000 mai puţini faţă de 1990. |
|
||||
|
"Ce vreau de la noul ministru al sănătăţii" Lipsa unei strategii pentru sistemul de sănătate costă România vieţi şi bani, L-am interpelat pe noul ministru al sănătăţii solicitând achitarea de urgenţă a salariilor rezidenţilor şi susţinerea celor treisprezece proiecte legislative privind sănătatea pe care le-am depus în Camera Deputaţilor. Ele se referă la alocarea a 6% din PIB sănătăţii, deblocarea posturilor din sistem, plata zilelor libere, dublarea salariilor şi plata gărzilor rezidenţilor, eliminarea coplăţii şi legea malpraxisului, decontarea asistenţei stomatologice gratuite a copiilor şi gratuitatea consultaţiilor pentru gravide, înfiinţarea spitalelor regionale de urgenţă, finanţarea Institutului "Cantacuzino" şi trecerea acestuia în coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi reducerea TVA-ului la medicamente. Sper doar că nu vom rămâne şi de această dată cu gura deschisă ca la stomatolog! |
|
||||
|
"Am reuşit! Anchetă pentru salariile din ASF!" Am strâns 52 de semnături în vederea înfiinţării comisiei de anchetă privind salariile din ASF. Toţi cei care spuneau pe la televizor că vor susţine un astfel de demers au refuzat să semneze. Unii şi-au pregătit deja perfuziile şi bolile de care suferă pentru momentul arestării... În timp ce prin buzunarele românilor bate vântul, pentru ei s-au găsit salarii de zeci de mii de euro. |
|
||||
|
"Dezinfecţia trebuie începută cu microbii mari din Bârlad" Sunt multe nereguli la spitalele din Vaslui. Cea mai gravă situaţie este la Spitalul de urgenţă "Elena Beldiman" unde patru probe au fost neconforme la controalele efectuate de DSP. Practic în trei secţii: obstetrică - ginecologie, neonatologie şi terapie intensivă au fost înregistrate niveluri crescute de germeni ce produc la infecţii nosocomiale şi din această cauză au fost emise recomandări pentru intensificarea operaţiunilor de dezinfecţie. Pierderile cauzate de externalizarea serviciilor imagistice, absenţa CT-ului, accesul haotic al aparţinătorilor, lipsa materialelor de curăţenie sunt doar câteva dintre problemele cauzate de marii microbi politici din sistemul sanitar. Votul poate fi un vaccin pentru microbii din politică, dar imunizarea se obţine prin justiţie. Atenţie... vin dezinfectanţii! |
|
||||
|
"Două sunt de ajuns" Puterea conferită nelimitat unui număr restrâns de indivizi creează o oligarhie ce tinde să-şi conserve şi chiar să-şi amplifice statutul privilegiat prin lege. De aceea voi depune un proiect de lege ce limitează la două numărul maxim de mandate pe care îl pot avea un parlamentar. Realitatea politică ne arată că în ultimii douăzeci de ani am mers doar în direcţia formalizării juridice a unei situaţii informale: suntem conduşi de câteva sute de indivizi, mereu aceiaşi. Am ajuns în momentul în care un grup social funcţionează după un statut special şi privilegiat faţă de ceilalţi cetăţeni, ceea ce pune sub semnul întrebării existenţa statului de drept. Puterea fără nicio limitare temporală duce la abuzul de putere. Numărul nelimitat de mandate schimbă în fapt forma de guvernare a statului din democraţie în oligarhie şi s-a ajuns deja ca cea mai mare parte a puterii politice să fie deţinută la nesfârşit de un număr restrâns de indivizi. Indiferent de ce este scris în Constituţie, aceştia s-au constituit într-un grup ce tinde să-şi conserve şi să-şi amplifice statutul privilegiat prin lege. România este condusă de prea multă vreme de o oligarhie formată din aceiaşi oameni: parlamentari cu câte cinci-şase mandate, miniştri în orice guvernare, preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari localităţi, prefecţi, oameni de afaceri influenţi şi posesorii unor trusturi media. Ecuaţia oligarhiei include în mod obligatoriu influenţa politică, accesul privilegiat la resursele statului, controlul media şi îmblânzirea justiţiei. S-a creat o societate închisă, în care bogăţia se distribuie de jos în sus, de la popor spre cei aflaţi la putere, incapabilă de a asigura o conducere eficientă, în condiţiile în care promovarea nu ţine cont de criterii de performanţă, ci de cele de apartenenţă. Sunt bogaţi prin accesul facil la banii publici, mărginiţi intelectual deşi plini de titluri academice nemeritate, aroganţi şi dispreţuitori faţă de omul obişnuit şi faţă de elitele intelectuale autentice. Poporul le-a dat mijloacele, poporul i-a validat, poporul i-a legitimat şi poporul este deranjat de faptul că în acest moment avem două categorii de cetăţeni: cei privilegiaţi, deasupra operării normale a legii şi cei aflaţi sub lege. Sunt două modalităţi de a transforma oligarhia în democraţie. Una dintre ele este prezentată în acest demers legislativ ce limitează la două numărul de mandate pe care îl poate deţine un parlamentar. |
|
||||
|
"Dragă Ioana" Îţi va fi cam greu să treci de la summa cum laude la neghiobiile şi caterinca clasei politice din România. Îţi urez succes şi nervi tari în ţara lui Caragiale. Chiar dacă pare megacalificată, în România, nu lipsa oamenilor calificaţi e problema, ci interesul politicienilor în perpetuarea evaziunii fiscale, în aşa fel încât şpaga să continue să se adune în buzunarele lor. Chiar dacă e bine intenţionată şi va dori să aducă un suflu nou şi să schimbe ceva în bine, vor avea grijă greii economiei să fie schimbată. Pe mine mă interesează însă cine sunt părinţii acestei privilegiate. Cu ce se ocupă şi de unde au avut peste 150,000 de dolari s-o trimită la Wellesley, că Universitatea Bucureşti nu era bună? Plus că fiind educată la Harvard nu înseamnă că are vreo tangenţă cu sistemul financiar bancar din România. Aici comparăm mere cu portocale. E clar pila cuiva pusă ca să arunce praf în ochii celor care nu prea se pricep să-şi folosească materia cenuşie. La final mai am o întrebare. Să înţeleg că de la această domnişoară vin noile taxe de un an încoace? Şi de acum încolo mai bagă noi taxe. Îi dorim multe "succesuri" la impozitarea usturoiului şi la număratul cearceafurilor de hotel... |
|
||||
|
"Finanţare de bază fără bază" Legală, evident! Indiferenţa şi incompetenţa ţin loc de educaţie. În ciuda faptului că Legea educaţiei naţionale precizează la articolul 104, alineatul 4 că asigurarea finanţării de bază a învăţământului preuniversitar se face de către Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, în condiţiile prezentei legi, nici astăzi acest consiliu nu există! Urechiştii ministeriali au stabilit, după criterii doar de ei ştiute, că finanţarea pentru un elev în România este situată între 2.500 şi 2.800 de lei. Pe ce se bazează această finanţare? Nimeni nu poate răspunde. Doar pentru a-i ajuta pe cei care ne învaţă cum să nu aplicăm legea am interpelat Ministerul Educaţiei Naţionale solicitând rezolvarea de urgenţă a acestei situaţii. Aştept, alături de profesori şi elevi, răspunsul şi rezolvarea. Sper să nu dureze tot trei ani, aşa cum se întâmplă la aplicarea legii ce trebuie să asigure finanţarea educaţiei româneşti. |
|
||||
|
"Guvernul nu respectă legea" Toate consiliile de administraţie din şcoli şi licee funcţionează în ilegalitate de trei ani pentru că guvernul, mai precis toate conducerile care s-au succedat la Ministerul Educaţiei Naţionale, nu au pus în practică Legea educaţiei naţionale asumată cu surle şi trâmbiţe în 2011. Indolenţa, incompetenţa sau interese politice au dus la neaplicarea alineatului 6 al articolului 96, în care se precizează că funcţionarea consiliilor de administraţie se face în baza unui ordin de ministru. Orice decizie luată de acestea poate fi atacată în instanţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul alineatului 2 al articolului 258 ce reglementează modul de organizare a concursului pentru directori. În absenţa unui ordin de ministru, activitatea acestora este ilegală şi se creează vulnerabilităţi majore în faţa primăriilor, consiliilor locale şi inspectoratului şcolar. Mă întreb cine este responsabil şi cine plăteşte pentru această situaţie? De aceea am interpelat Ministerul Educaţiei Naţionale şi am solicitat remedierea urgentă a acestei situaţii. Dacă noi nu ne-am fi plătit taxele şi impozitele, ar fi aşteptat tot trei ani? |
|
||||
|
"Într-un coş cu viorele cresc numai ghiocei de partid" De fapt, cine sunt actualii guvernanţi?
De la ei aşteptaţi dreptate?! Români, uniţi-vă şi salvaţi România! Pentru că altfel într-un coş saturat de viorele vor creşte numai ghioceii de partid! |
|
||||
|
"La ce sunt bune partidele?" S-avem găleţi, cizme şi lipitori de afişe. S-avem apă de la robinet mai scumpă decât cea de la magazin. S-avem pace şi prosperitate pentru parlamentari. S-aibă cine să ne fure, cine să ne violeze, cine să ne omoare, iar partidele să le graţieze faptele, de milă, că sunt bolnavi şi nu pot să suporte regimul de detenţie, na! Ar circula totuşi un zvon, cum că la alungarea din Rai a perechii păcătoase, Dumnezeu era aşa de furios încât a ordonat şarpelui să alcătuiască primul partid împreună cu mărul. Ştiţi povestea - nr.1 şi nr.2... Pe urmă, şerpii s-au înmulţit, merele s-au umplut de viermi. Şi tot aşa, partid după partid, pedepsesc păcătoşii alungaţi din Rai. Dar asta e de bine? Sunt sigur că o să mă-ntrebaţi. Păi, dacă decizia a fost luată în Rai... Ce credeţi că degeaba se consultă partidele la Cine de Taină, la care noi n-avem acces? Mai în glumă, mai în serios, această întrebare ar putea genera un răspuns cu consecinţe dramatice şi chiar revoluţionare, atunci când cetăţenii-guvernaţi ar gândi cu capetele lor, în interesul lor, pentru că guvernanţii din partide gândesc cu capetele şefilor lor şi numai pentru propriul interes. |
|
||||
|
"Un nou motiv pentru legea educaţiei pentru sănătate - la spital din cauza postului" Sunt mulţi pacienţi şi mai ales paciente ce ajung la urgenţe cu stări lipotimice legate de carenţele alimentare sau cu afecţiuni digestive legate de dezechilibre din regimul specific acestei perioade. Nu puţini sunt cei care ajung la urgenţe din cauza reacţiilor alergice determinate de aditivii din alimentele de post. În general, aceste afecţiuni sunt de gravitate redusă, dar necesită imediat evaluare clinică, imagistică şi biologică pentru excluderea altei patologii precum şi tratament de specialitate. Restricţiile alimentare din perioada postului pot avea consecinţe neplăcute asupra sănătăţii. Cele şapte săptămâni de Postul Paştelui reprezintă o schimbare abruptă a regimului alimentar în care restricţiile se asociază cu trecerea de la o alimentaţie bazată în principal pe alimente conservate, de origine animală la o alimentaţie bazată pe carbohidraţi şi vegetale. Acest comportament alimentar poate avea pentru efecte benefice prin detoxifiere sau eliminarea kilogramelor excedentare, dar pentru unele afecţiuni pot reprezenta cauza sau factorul favorizant şi agravant. În aceste condiţii, credincioşii se confruntă cu o adevărată dilemă pe perioada postului: ce trebuie să mănânce în această perioadă pentru a nu fi afectat organismul. Regimul alimentar al acestei perioade trebuie să ţină cont de: vârstă, activitate fizică, status fiziologic şi afecţiuni preexistente, consultând eventual şi un nutriţionist. Recomandăm un regim:
|
|
||||
|
"Măsura ce va reduce riscul de abandon" În forma actuală, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice nu prevede posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul complet de cotizare în funcţie de numărul de copii născuţi aşa cum prevedea veche lege, în prezent abrogată, 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sau în cazul în care au născut şi/sau crescut copii cu handicap. Conform acestui proiect de act normativ, toate femeile care au muncit şi au realizat stagiul complet de cotizare la sistemul de pensii, au dreptul de a beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu câte 3 ani pentru fiecare copil cu handicap născut şi crescut în familie. Motivaţia unui astfel de demers este legată de necesitatea de a oferi un sprijin suplimentar mamei care munceşte şi are un astfel de copil pentru a reduce riscul de abandon. Totodată se sprijină dreptul copilului cu handicap de a creşte în mediul său familial sau/şi cresc şi şansele de a beneficia de adopţie. |
|
||||
|
Ieşirea partidului nostru de la guvernare permite abordarea directă a subiectelor politice cu puternică încărcătură doctrinară. Drept urmare, parlamentarii liberali au depus miercuri o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal, în vederea reducerii cu 5%, de la 1 iulie, a cotei pentru asigurări sociale (CAS) datorate de angajator şi a scutirii de impozit pe profitul reinvestit. Propunerea poartă semnătura a 143 de parlamentari PNL şi a fost înregistrată la Camera Deputaţilor în vederea dezbaterii şi adoptării în regim de urgenţă. Aceste două măsuri au fost cerute în mod repetat de PNL, atât pe vremea guvernării USL, cât şi în perioada 2009-2012. Premierul Ponta a tergiversat 2 ani de zile adoptarea lor, iar noul ministru de finanţe, Ioana Petrescu, nu ne-a convins că poate susţine eficient aceste proiecte, deşi, culmea, ele figurează în programul cu care s-a prezentat premierul în Parlament. Sunt doar două dintre cauzele care ne-au convins să trecem la acţiune. De ce? Deoarece reprezintă un ajutor direct pentru oamenii de afaceri serioşi, fiind aşteptate de toţi întreprinzătorii, mari şi mici, români sau străini. Efectul acestor măsuri va fi stimularea economiei româneşti, mai ales după încheierea crizei, când fiscalitatea scăzută va stimula investiţiile şi crearea de locuri de muncă. Scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator sunt măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii care doresc adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri. Scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator se înscriu în mod tradiţional în programul economic şi în practica politică a Partidului Naţional Liberal. Astfel, se vizează stimularea competitivităţii şi inovării, atragerea investiţiilor, creşterea locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii. Prin reducerea CAS-ului la angajator va avea loc scoaterea la suprafaţă a zeci de mii de locuri de muncă, precum şi stimularea creării de noi locuri de muncă, ceea ce va ameliora şi încasările bugetare. Teoria potrivit căreia bugetul va avea de suferit este falsă, deoarece apar venituri suplimentare în urma aplicării impozitului de 1,5% pe construcţiile speciale şi prin creşterea colectării veniturilor la buget. Nu trebuie uitate nici efectele pozitive asupra economiei în general. Actualul guvern vorbeşte frumos despre reindustrializarea ţării, despre atragerea de capital străin şi autohton în sectoare cu potenţial de creştere, dar pentru toate există o condiţie sine qua non: relaxarea fiscală. În acest moment, există probleme cu finanţarea afacerilor prin bănci, iar reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit creează resursele atât de necesare pentru dezvoltare. Nu încurajarea nesăbuită a consumului, ci creşterea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă sunt pârghii de bază ale dezvoltării economice sănătoase. Începând de săptămâna viitoare vom iniţia discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri, de la marii contribuabili la micii întreprinzători, pentru stabilirea soluţiilor tehnice care să permită de la 1 iulie aplicarea acestor măsuri, astfel încât să existe predictibilitate şi coerenţă legislativă. Prezent miercuri la Cluj, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, a confirmat justeţea ideilor liberale, declarând că investitorii americani nu sunt interesaţi de identitatea politică a guvernanţilor, ci de prestaţia lor, care trebuie să asigure stabilitate politică, predictibilitate fiscală şi anumite facilităţi. Partenerii financiari internaţionali ai României au fost convinşi de argumentaţia PNL în favoarea acestor două măsuri şi au acceptat aplicarea lor cu 1 iulie, termen foarte realist dacă există voinţa politică necesară. Dacă noul Executiv doreşte să păstreze în actul de guvernare componenta liberală, cel mai bun răspuns va fi adoptarea în regim de urgenţă a acestor propuneri legislative şi nu încercarea disperată de a racola personalităţi din rândul PNL. |
|
||||
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: "8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii" În fiecare an, în întreaga lume, celebrăm la data de 8 martie Ziua Internaţională a Femeii. "Este o zi când femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, neţinând cont de diviziuni naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Este o ocazie când trebuie să ne amintim eforturile şi realizările din trecut şi, cel mai important, să privim în perspectivă la potenţialul neexploatat al femeilor şi la oportunităţile ce le asteaptă pe femeile viitoarelor generaţii." (UN WomenWatch - organism ONU pentru femei). După mai bine de un secol de luptă pentru drepturile şi condiţia femeii, este cazul să conştientizăm faptul că prezenţa acesteia în societate este absolut indispensabilă la toate nivelurile: în familie, la locul de muncă sau în viaţa publică. Cu ocazia acestei zile, toată lumea îşi aduce brusc aminte de femei şi suntem asaltate de mesaje, de la cel mai înalt nivel până la prieteni, de zâmbete, flori sau primim bilet de voie să ieşim ca fetele în oraş. O singură zi pe an. Realitatea este că bifăm data în calendar şi ne continuăm viaţa fără să schimbăm nimic în jurul nostru. Haideţi să nu uităm ceva extrem de important: de 8 martie, se luptă! Este ziua care marchează lupta femeilor pentru drepturi, egalitate de şanse, nondiscriminare şi solidaritate! Deşi s-au înregistrat progrese importante, de ordin legislativ şi instituţional, în vederea respectării principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, România rămâne încă tributară unor mentalităţi tradiţionaliste, de natură a o plasa pe ultimele locuri în Europa în evaluarea progreselor înregistrate. În România, femeile sunt cele care îşi asumă aproape în exclusivitate responsabilitatea îngrijirii copiilor, a vârstnicilor sau a altor persoane dependente de familie, precum şi a treburilor casnice, acest fenomen având consecinţe clare asupra ocupării femeilor, locurilor de muncă disponibile pentru femei pe piaţa forţei de muncă, evoluţiei carierei lor, determinându-le să accepte slujbe mai prost plătite sau limitându-le implicarea în viaţa socială şi în procesul de luare a deciziilor. De aceea, România trebuie să-şi propună obiective clare în ceea ce priveşte asigurarea reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa privată şi familială şi să încurajeze împărţirea responsabilităţilor familiale şi casnice între bărbaţi şi femei. Este important să fie făcute în continuare eforturi pentru a favoriza o prezenţă echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în posturi care implică responsabilitate şi decizie, în mediul de afaceri, administraţie sau în mediul politic. Ca deputat, dar şi ca femeie, am reuşit să îmbunătăţesc într-o oarecare măsură viaţa femeilor şi a familiei prin legile şi amendamentele pe care le-am promovat de-a lungul timpului, iar astăzi mă adresez doamnelor şi spun că voi continua să militez pentru eliminarea discriminărilor la locul de muncă, pentru reprezentarea egală a femeilor în Parlament şi în consiliile locale, pentru accesul femeilor în funcţii de conducere, pentru a exista toate acele servicii care să ajute femeile să facă faţă mai uşor responsabilităţilor legate de familie - creşterea copiilor, îngrijirea bătrânilor şi a persoanelor bolnave. Voi milita, de asemenea, pentru încurajarea creşterii natalităţii. Este un fapt demonstrat că natalitatea (şi, implicit, viitorul socio-economic al României) nu poate fi stimulată şi susţinută decât prin măsuri de sprijin şi suport al familiei, luate şi asumate pe termen lung, cu titlu de politică publică bazată pe o strategie naţională. Pentru actuala generaţie, investiţia în familie poate fi cea mai bună investiţie pe termen lung. Iată de ce politicile pronataliste şi profamilie sunt absolut necesare pentru supravieţuirea pentru o perioadă mai lungă de timp, în condiţii mai bune de trai. Statul trebuie să asigure un cadru legal stabil şi favorabil femeilor care nasc şi un sistem de suport bine definit şi accesibil pentru îngrijirea copiilor după reîntoarcerea părinţilor la locul de muncă. În calitatea noastră de reprezentanţi ai cetăţenilor, ne-am angajat să apărăm democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, deopotrivă femei şi bărbaţi! Este vital să se asigure consolidarea capacităţii instituţionale şi a mecanismelor care să asigure de facto realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Trebuie să se continue îmbunătăţirea cadrului legislativ care să garanteze drepturile femeii, completarea unui cadru coerent de politici publice, care să abordeze într-o manieră integrată domeniile esenţiale ale vieţii şi activităţii femeii şi familiei, continuarea promovării valorilor egalităţii în asigurarea unui mediu lipsit de violenţă şi de ameninţarea cu violenţa asupra femeilor, dar şi creşterea gradului de participare şi reprezentare a femeii în societate şi politică. Doresc tuturor doamnelor şi domnişoarelor, cu toată dragostea, ceea ce am urat mamei, dar şi micuţei mele Sophia - multă sănătate, zile senine şi să vă bucuraţi de dragostea şi respectul celor din jur. La mulţi ani! |
|
||||
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: "Ministrul Şova a rătăcit traseul autostrăzii Piteşti - Sibiu în ceaţa propriilor minciuni!" Peste 10.000 de angajaţi ai uzinei Dacia Renault şi ai societăţilor furnizoare au protestat săptămâna trecută la Mioveni, ca urmare a nepăsării guvernamentale faţă de solicitările lor şi în special a refuzului autorităţilor de a include la finanţare autostrada Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu în anii următori. Pe lângă necesitatea realizării acestui proiect, manifestanţii au solicitat suplimentarea tichetelor Rabla pentru programul de reînnoire a parcului auto şi stimularea cumpărării de maşini noi, precum şi modificarea legislaţiei muncii, scandând la unison "Jos Guvernul" şi "Jos Băsescu". De ce "Jos Guvernul"? "Dacă ar fi avut un dram de patriotism cei care formează astăzi Guvernul, nu eram în piaţă să le spunem să facă autostrada Sibiu-Piteşti, care este punctul de legătură între Viena şi Constanţa" a declarat liderul Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu. De ce "Jos Băsescu"? "Pentru că a transformat salariaţii în sclavi, a modificat Codul muncii în interesul altora, nu al cetăţenilor României" a precizat acelaşi lider al sindicaliştilor de la Dacia. Ca parlamentar de Argeş, mă declar solidar cu demersul angajaţilor de la Dacia Renault şi susţin revendicările lor. Referitor la cea mai importantă dintre ele, finanţarea autostrăzii Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu, am susţinut anul trecut realizarea pe plan local a unui consens politic care să sprijine includerea la finanţare a acestui tronson, având în vedere importanţa sa economico-socială pentru uzina Dacia Renault. De asemenea, după prezentarea de către premierul Victor Ponta a programului de autostrăzi al României, care plasa autostrada Piteşti - Sibiu pe un loc codaş la finanţare, după anul 2020, am formulat o întrebare către Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte şi al micilor realizări, solicitând să-mi prezinte criteriile în baza cărora Autostrada Bucureşti - Alexandria a fost inclusă pe listă priorităţilor, în detrimentul tronsonului de autostradă de pe Valea Oltului, solicitat şi de uzina Dacia Renault, unul dintre cei mai mari agenţi economici ai ţării. În răspunsul comunicat în luna ianuarie a.c., domnul Şova precizează că ambele autostrăzi sunt cuprinse în Master Planul General de Transport, care urmează a fi elaborat, după ce la dezbaterile parlamentare din luna decembrie a anului trecut privind bugetul de stat pe anul 2014, a declarat că autostrada Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu nu se va face acum din cauza costurilor ridicate, motiv pentru care nu sunt prevăzute surse de finanţare în buget pentru realizarea ei. În martie 2014, la o zi după protestul angajaţilor de la Dacia Renault, acelaşi ministru anunţă - atenţie! - pe blogul personal că CNADNR a declanşat procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru o nouă autostradă în România, Sibiu-Piteşti, lucrările urmând să înceapă în 24 de luni. Nu ştiam că deciziile privind strategia construcţiei de autostrăzi se iau pe blogul domnului Şova şi nu în şedinţele din cadrul Guvernului. Rămâne însă o întrebare care merită un răspuns din partea ministrului Şova: oare când a minţit, atunci când a declarat că nu sunt bani la buget pentru a finanţa autostrada Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu sau acum, când precizează nonşalant că Sibiu - Piteşti se face, studiul de fezabilitate în 6 luni, iar lucrările vor începe în 24 de luni? Minciuna are picioare scurte, poate că domnul Şova s-a molipsit de la cei din preajmă. Indiferent de răspuns, îl asigur pe domnul Şova că pentru noi, argeşenii, cele 6 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate au început să curgă, însă odată cu ele îi sunt numărate şi zilele mandatului său ... |
|
||||
|
Ultimele evoluţii de pe scena politică românească impun câteva concluzii privind atitudinea şi comportamentul celor implicaţi, pe care doresc să le prezint opiniei publice de aici, de la tribuna Parlamentului. Timp de o lună de zile, România a traversat o pseudo-criză guvernamentală generată de refuzul premierului Victor Ponta de a numi patru reprezentanţi ai PNL la conducerea ministerelor care reveneau liberalilor în structura Guvernului, aşa cum au fost convenite în USL în urma votului primit de la alegători. Ca şi preşedintele Băsescu în 2009, Victor Ponta nu l-a vrut acum, în 2014, pe Klaus Iohannis în Guvern. Motivul refuzului este ridicol: pentru numirea prim-vicepreşedintelui PNL în funcţia de vicepremier şi ministru al internelor ar fi fost nevoie de votul Parlamentului, iar domnul Ponta nu a putut proceda în consecinţă, chiar dacă era susţinut de o majoritate parlamentară de 75%. La câteva zile de la acest gest ostil al premierului la adresa PNL, prin care practic ne-a împins afară dintr-o guvernare asumată în faţa cetăţenilor şi legitimată de aceştia, Victor Ponta s-a prezentat în faţa Parlamentului cu o formulă de guvernare ilegitimă, incluzând 4 vicepremieri şi UDMR, formaţiunea care a girat cea mai dezastruoasă perioadă de guvernare după 1989, guvernarea Băsescu-Boc. Mai mult, după ce a adus la guvernare foştii prieteni ai lui Traian Băsescu, Victor Ponta s-a gândit că nu-i strică să revitalizeze şi coabitarea cu preşedintele României, deşi în toate apariţiile publice îl consideră "duşman politic". Astfel, pentru a depăşi dificultatea numirii unui nou ministru de interne după expirarea interimatului lui Gabriel Oprea, atât Victor Ponta, cât şi Traian Băsescu şi-au dat mâna şi au parafat o înţelege politică în afara legii şi a Constituţiei. Este vorba despre Decretul prezidenţial nr. 260 din 5 martie publicat în Monitorul Oficial nr. 161 din aceeaşi zi, semnat de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea premierului, prin care Gabriel Oprea a fost numit ministru de interne şi, din această calitate, viceprim-ministru interimar. Este un act neconstituţional în baza căruia se face o modificare în cadrul Guvernului Ponta 2 şi, fiind vorba de portofoliul internelor care a aparţinut PNL în cadrul acestui Cabinet, era nevoie de acordul Parlamentului, pentru a-l numi pe domnul Oprea (membru UNPR), aşa cum prevede art. 85 alin. (3) din Constituţie. Trocul politic dintre preşedinte şi premier a mers mai departe, din nou la limita legii: în aceeaşi zi, Traian Băsescu a emis un alt decret prezidenţial, cu nr. 261, publicat în Monitorul Oficial nr. 162/2014 privind revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului României, în baza unei Hotărâri a Parlamentului nr. 1/2014, care în acel moment era contestată la Curtea Constituţională. Este încă un exemplu că pactul de coabitare dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta funcţionează perfect în spatele uşilor de la Cotroceni, unde se fac şi se desfac numiri, se parafează înţelegeri scrise şi nescrise, pe cuvânt de onoare, fără a ţine cont de legi şi de Constituţie. Sunt convins că timpul va devoala şi alte puncte ale acestei înţelegeri şi sper că cetăţenii se vor lămuri curând că jocul de-a opozanţii pe care îl practică cei doi este doar o perdea de fum menită a ascunde tocmai acest troc politic. |
|
||||
|
"Creşterea şomajului, un fenomen îngrijorător în judeţul Gorj" În judeţul Gorj, judeţ monoindustrial, numărul persoanelor fără un loc de muncă este în creştere de la o lună la alta. Datele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj arată că la sfârşitul lunii ianuarie a.c., numărul şomerilor a crescut faţă de anul 2013, ajungând la 12.529 persoane. Lucrul şi mai îngrijorător este că numărul real al persoanelor fără loc de muncă este mult mai mare dacă luăm în considerare că nu toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt înregistrate la AJOFM. Datele oficiale arată că, la sfârşitul lunii ianuarie 2014, categoriile cele mai afectate de şomaj, în rândul şomerilor indemnizaţi, sunt: persoanele cu vârstă între 40-49 ani şi persoanele cu vârsta sub 25 ani, iar în cadrul şomerilor neindemnizaţi, categoriile cele mai afectate de şomaj sunt cele cu vârste cuprinse între 40-49 de ani, urmate de categoria celor cu vârste de peste 30 de ani. La cabinetul parlamentar, în zilele de audienţe, cele mai multe solicitări ale cetăţenilor din colegiu sunt legate de lipsa locurilor de muncă, de lipsa alternativelor şi de înrăutăţirea accentuată a nivelului de trai. Şi asta deoarece Colegiul nr. 1 din judeţul Gorj, colegiu pe care îl reprezint în Parlament, este slab industrializat, marea majoritatea a populaţiei trăind în mediul rural. În zonă există Societatea Uzina Mecanica Sadu SA, dar şi această unitate se confruntă cu probleme de natură financiară. Stimaţi colegi, trebuie găsite urgent soluţii pentru ca economia românească să crească, să existe dezvoltare ce să se reflecte în nivelul de trai al cetăţenilor de rând. Acest lucru, în opinia mea, se poate face atât prin sprijinirea întreprinzătorilor şi a investiţiilor profitabile creatoare de locuri de muncă, cât şi prin reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator, concomitent cu scutirea impozitului pe profitul reinvestit. Acestea sunt măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, care au solicitat constant adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri. Astfel, se vizează stimularea competitivităţii şi inovării, atragerea investiţiilor, creşterea locurilor de muncă şi, implicit, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale românilor. Aplicarea celor două măsuri liberale conduce la diminuarea impozitului pe profit datorat de persoanele juridice care investesc profitul în activele respective, precum şi la reducerea sarcinii fiscale suportate în cea mai mare parte de angajator, care contribuie la sistemul de pensii cu 2/3 din contribuţia datorată, asigurându-se în acest mod creşterea surselor de finanţare rămase la dispoziţia acestora cu suma corespunzătoare impozitului pe profit scutit şi contribuţiei de asigurări sociale reduse. Prin reducerea CAS-ului la angajator va avea loc scoaterea la suprafaţă a zeci de mii de locuri de muncă, precum şi stimularea creării de noi locuri de muncă, ceea ce se va reflecta şi în mărirea încasărilor bugetare. Acestea sunt măsuri pe care Partidul National Liberal le susţine, le-susţinut şi în cadrul USL şi consider ca ar trebui susţinute şi de actualul Guvern. |
|
||||
|
Supun atenţiei dumneavoastră în această săptămână un aspect prea puţin mediatizat, însă ce are un impact profund nefavorabil la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii din toată ţara. În săptămâna ce tocmai s-a încheiat au fost prezentate programele ce au ca scop stimularea mediului de afaceri din România şi implicit sumele alocate acestora. Încă din anul 2006, anul în care au luat startul aceste programe ce se vor a fi atât de importante în economia ţării, întreprinzătorii mici şi mijlocii au fost descurajaţi nu doar de birocraţia de care se lovesc în demersurile de accesare a acestor fonduri, ci şi de sumele infime alocate la nivel naţional. Concret, în acest an, tinerii antreprenori par a fi cei ce au cele mai mari şanse să obţină sprijinul Guvernului, pentru ei fiind alocată suma de 4,6 milioane de euro. Cu toate acestea, un simplu calcul matematic ne arată că realitatea nu le este nicicum favorabilă, întrucât, dacă sumele ar fi repartizate la nivel judeţean, ar reveni puţin sub 110.000 euro pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Semnele de întrebare şi mai mari cu privire la bunăvoinţa Guvernului apar în momentul în care analizăm Programul de stimulare a femeilor manager şi observăm că suma alocată la nivel naţional pentru acesta este de doar 110.000 euro sau Programul start pentru care suma alocată este de 289.000 euro. În aceste condiţii, întreprinzătorilor mici şi mijlocii nu le rămân decât ajutorul divin şi speranţa că proiectul pentru care au lucrat va obţine finanţarea necesară. Din păcate, aceste măsuri menite să susţină mediul de afaceri au rezultate opuse celor dorite de Guvern, în sensul că, spre exemplu, la nivelul judeţului Prahova, numărul firmelor nou înmatriculate a scăzut cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Stimaţi colegi, este timpul să luăm atitudine şi să facem în aşa fel încât România să scape de ruşinea penultimului loc ocupat în UE, cu 24 de IMM-uri la 1000 de locuitori şi să se apropie cât mai mult de media statelor membre, de 40 de IMM-uri la 1000 de locuitori. |
|
||||
|
"Crede şi nu cerceta!?..." Există, mai ales în ultimii 10 ani, de la instalarea lui Băsescu la Cotroceni, un curent de gândire care încearcă să pună batista pe ţambal şi pumnul în gura celor care încearcă să arunce o privire mai atentă asupra activităţii celor din justiţie, mai ales a judecătorilor. Auzi mai la tot colţul de stradă ori în talkshow-uri şi, din păcate, chiar prin Parlament, persoane care ne îndeamnă la o tăcere ca pe vremea securităţii lui Ceauşescu, dar adaptată la momentul actual: "să nu comentăm deciziile justiţiei", "să lăsăm justiţia să hotărască", "să nu-i stresăm pe oamenii legii cu comentarii" ş.a.m.d. Fără să-şi dea seama (sau poate-şi dau seama şi chiar asta urmăresc), aceşti "noncomentatori" vor să readucă societatea românească la nivelul Evului Mediu, când principala lozincă era "Crede şi nu cerceta". Căci altfel nu se explică faptul că inclusiv oameni care sunt făcători de legi şi jurişti de excepţie preferă să se complacă în această situaţie, deşi ştiu foarte bine că este mai mult decât o lipsă de decenţă să ceri cuiva aşa ceva. Aceiaşi oameni ştiu foarte bine că există, tocmai ca urmare a acestor comentarii făcute de către oameni din afară sistemului (şi de destul de mulţi din interiorul său) aşa-numita "eroare judiciară", care este regăsită în toate statele civilizate ale lumii. Este o deschidere de ochi a justiţiei atunci când soluţia definitivă şi irevocabilă este injustă, din diverse motive. Dacă tăcem, dacă nu comentăm, consimţim că justiţia poate greşi şi greşeala să rămână necorectată, ceea ce dăunează chiar conceptului de justiţie, deoarece intră în jurisprudenţă ca lucru judecat şi poate fi folosit ca precedent, promovând astfel eroarea. Aceste comentarii pe care prea mulţi ne îndeamnă să nu le facem, sunt chiar în interesul dreptăţii, în plus, doar comentând deciziile finale putem concluziona dacă legea aplicată este bună sau dacă ea trebuie modificată - şi vedem că atâtea şi atâtea legi suportă schimbări. Pentru că doar comentând putem vedea toate faţetele unei probleme şi aduce îmbunătăţiri într-un domeniu în care e absurd oriunde în lume, de exemplu, să vii ca probă cu bani ce vor fi tipăriţi în viitor, "oamenii legii" să nu păţească nimic, iar inculpatul să facă ani buni de închisoare. În plus: comentariile nu pot influenţa justiţia, pentru că nu au efecte dăunătoare asupra procurorilor ori judecătorilor. Aceştia nu au în fişa postului să ţină cont de comentarii, ci doar de lege. Şi mai ales nu doar de litera, ci şi de spiritul legii, care a cam fost ucis în ultimii ani. Căci acesta este motivul real al existentei inamovibilităţii: aplicarea spiritului legii, întrucât doar litera o pot aplica şi portarii care ştiu să citească... Ca urmare, să lăsăm cetăţenilor libertatea de opinie, jurnaliştilor să nu le îngrădim cercetările pentru aflarea adevărului, pentru că adevărul nu a fost monopolizat de nimeni, indiferent ce meserie sau nume are. Numai căutarea duce la adevăr şi nimeni nu este infailibil. Mintea scormonitoare este atuul demnităţii umane şi motorul progresului. Oare în justiţie nu este nevoie de acestea? Dacă da, atunci de ce se încearcă mereu punerea batistei pe ţambal şi a pumnului în gură? |
|
||||
|
"PDL, PNL şi cenzura dreptăţii" Mă aflu aici, în faţa dumneavoastră, pentru a-mi exprima dezaprobarea cu privire la declaraţiile făcute de către Vasile Blaga, preşedintele PDL, referitoare la posibilitatea înaintării unei moţiuni de cenzură împotriva guvernării USL. Nimic îngrijorător până aici, deoarece colegii de la PDL folosesc această pârghie parlamentară pentru a mai capta puţin atenţia publicului şi a presei, de vreme ce au intrat într-un con de umbră totală în ultima vreme. Şi pesemne se simt neglijaţi mediatic, având în vedere că numai ţinutele doamnei Udrea mai sunt în stare să amintească de PDL. Sunt convins că le va fi foarte greu celor de la PDL să vină cu nişte argumente viabile şi solide la adresa Guvernului Ponta, de aceea ne vor prezenta un document care nu corespunde realităţii. Indignarea mea survine însă din altă cauză. Aceea că cei de la PDL, neavând suficiente voturi, vor merge să ceară susţinere tocmai celor pe care îi critică în moţiunea de cenzură, şi anume, celor de la PNL. Interesantă situaţie! Adică să muşti mâna care te hrăneşte, cam aşa ar putea fi prezentată situaţia! Pare-se că cei de la PDL nu se dezic de titulatura prea cunoscută care le-a definit cel mai bine caracterul de "fiinţe extraordinare". Ştiţi dumneavoastră prea bine la ce am făcut referire! De aceea doresc pe această cale să le amintesc colegilor de la PNL că ar fi o mojicie din partea lor să participe la un astfel de demers şi să susţină un document care îi desfiinţează într-o măsură egală cu cea la adresa PSD. Nu înţeleg de ce domnul Crin Antonescu a decis să abandoneze lupta în care ne-am angrenat reciproc şi să dezamăgească speranţa milioanelor de cetăţeni, care au învestit în proiectul politic numit USL votul şi încrederea pentru mai bine! Pentru ce aţi făcut acest lucru, domnule Crin Antonescu, funcţia de preşedinte nu vă era de ajuns?! Mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate şi continuitate în acţiunile pe care le-am început. În acest moment, prioritatea noastră este să formăm rapid un nou Guvern şi să continuăm să muncim pentru cetăţenii acestei ţări, să evităm conflictele, pentru ca România să menţină ritmul bun de creştere din 2013 şi în 2014. Aşadar, PSD va continua ce a început să clădească şi va ignora lupta pentru putere, în care văd şi sunt de-a dreptul consternat că s-au prins ca într-o horă Antonescu şi Băsescu. Mai presus de orice, nu trebuie să lăsăm ca ieşirea PNL de la guvernare, precum şi atacurile iresponsabile ale lui Traian Băsescu să ştirbească tot ce Guvernul a reuşit să facă bine în aceşti ultimi ani. De aceea, le transmit colegilor de la PNL să dea dovadă de responsabilitate şi de corectitudine şi să nu semneze un document care le este adresat în egală măsură! Este ca şi cum şi-ar anula tot efortul pe care l-au făcut în aceşti ultimi ani. Mizez, însă, pe integritatea celor de la PNL şi le transmit cetăţenilor că nu au de ce să-şi facă griji pentru o eventuală destabilizare politică, pentru că PSD va avea grijă să nu se întâmple acest lucru! Aşa că, dragi colegi ai PDL, cu stimă faţă de cetăţenii acestei ţări, nu pot decât să vă doresc succes în acţiunea josnică pe care doriţi s-o faceţi! Niciodată nu v-aţi gândit la binele României, orbiţi fiind de fuga după putere! Vreţi să cenzuraţi şi ultima fărâmă de dreptate, care s-a făcut după atâţia ani de încrâncenare! |
|
||||
|
"Rezolvarea unor situaţii în cazul în care rămân cantităţi de produse alimentare nedistribuite în cadrul Programului anual european de ajutorare a persoanelor defavorizate" Pentru punerea în aplicare a actelor normative prin care Uniunea Europeană a acordat ajutoarele alimentare, Guvernul României a aprobat, în anul 2009, H.G. nr.600 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european, hotărâre care a creat cadrul juridic şi organizatoric pentru această acţiune. Categoriile de persoane cele mai defavorizate au fost stabilite prin art.3 din H.G. nr.600/2009, articol care a fost modificat prin H.G. nr.950/2012, aceste categorii de beneficiari sunt cele din evidenţa instituţiilor publice. Potrivit normelor legale, produsele alimentare rămase în stoc după distribuirea către persoanele din listele iniţiale validate de către Consiliul judeţean vor fi distribuite persoanelor eligibile definite conform H.G. nr. 600/2009, modificată şi completată prin H.G. nr. 950/2012, înscrise pe listele suplimentare. În situaţia în care după distribuirea produselor alimentare persoanelor înscrise pe listele suplimentare rămân cantităţi de produse alimentare nedistribuite, acestea vor fi distribuite prin dispoziţie a primarului, înăuntrul termenului de valabilitate, până la distribuirea integrală a cantităţii livrate primăriei, persoanelor eligibile definite conform H.G. nr. 600/2009, modificată şi completată prin H.G. nr. 950/2012, cunoscute pe plan local ca având o situaţie deosebit de precară, fără a depăşi cantitatea pe produs alimentar ce revine fiecărui beneficiar din lista iniţială validată de către Consiliul judeţean. După rezolvarea acestor situaţii, în cazul în care rămân cantităţi de produse alimentare nedistribuite propun amendarea H.G. nr. 600/2009, modificată şi completată prin H.G. nr. 950/2012, astfel încât să se creeze cadrul legal ca aceste cantităţi să nu mai fie reîmpărţite în mod egal şi distribuite persoanelor eligibile prevăzute de hotărârea de Guvern până la distribuirea integrală a cantităţii livrate şi să poată să fie transferate centrelor de asistenţă socială de pe raza judeţului în cauză. |
|
||||
|
"Ipocrizia sau politicianismul lui Crin Antonescu" Cel care se dorea (şi spre marea dezamăgire populară, încă se mai doreşte) a fi preşedintele României din partea USL şi, dacă s-ar fi putut, simultan, şi a întregului electorat de dreapta din ţară - iar aici mă refer, bine-nţeles, la Crin Antonescu - se dovedeşte în ultima vreme a nu se mai încadra în ceea ce îşi doresc românii pentru cea mai înaltă demnitate. Se spune în popor: "Dă-i omului putere şi vei vedea cine este". Mult adevăr se ascunde în aceste cuvinte! Iată că încă de când a ajuns la guvernare şeful liberalilor a arătat că, pentru el, politica nu este decât o trambulină ca să-i fie lui mai bine, nu şi celor pe care, teoretic măcar, îi reprezintă... Ultima oară când s-a întâmplat asta a fost când a declarat că nu va vota niciun guvern din care liberalii nu vor face parte. Ei, partizanat politic - partizanat politic, dar ca să ai senzaţia că numai tu şi ai tăi sunt oamenii Providenţei şi fără ei la guvernare se surpă România şi cade de pe Terra în neant, asta e cam mult până şi pentru ascultătorii cu IQ sub 15... Cum Dumnezeu de s-a adunat numai la Crin şi acoliţii săi toată priceperea conducerii ţării, cum de numai ei pot genera soluţiile salvatoare? Cum de numai cei din partidul său sunt atinşi de degetul lui Dumnezeu de au devenit stăpânii adevărului absolut? Jenant! Asta arată că, în realitate, Crin Antonescu şi ai lui nu sunt interesaţi de buna guvernare şi de soarta ţării, ci doar de ajungerea la guvernare pentru avantajele personale pe care aceasta le aduce. A, şi dacă tot sunt pe-acolo, să aplice metoda "Mircea, fă-te că lucrezi", ca să aibă o justificare pentru salariile şi primele şi celelalte privilegii ale funcţiilor. Dacă liberalii sunt în opoziţie (pe mâna lor, nu din vina altora!), după ei - potopul! După ce a ucis Alianţa de Centru Dreapta şi Uniunea Social-Liberală, după ce a dezertat de la guvernare, Crin Antonescu vrea acum să dispară de la putere şi ultima baricadă a luptei antibăsescu, prin demisia pe care i-o cere de zor lui Victor Ponta! Păi da, căci e riscant: PSD-ul poate capacita şi pe antibăsiştii care au votat cu liberalii la ultimele alegeri parlamentare şi ar putea, chiar şi singur, să depăşească 50% din simpatiile electoratului la următoarele votări, fie că este vorba despre europarlamentare, prezidenţiale sau alegerile din 2016! Mai ales că PSD-ul a rămas acum singurul partid ce poate spune că realizările USL din 2012 încoace i se datorează, iar acestea se adaugă impresiei generale că au rămas singurii ce mai se luptă cu băsismul. Este, deci, o problemă mare cea pe care Crin Antonescu a creat-o băgând PNL-ul în opoziţie! Este prima dată când, din trufie şi calcule rău făcute, se poate spune că s-a văzut şi un câine plecat de bunăvoie de la măcelărie, care a renunţat la ciolanul sigur pentru antricotul de pe gardul Cotrocenilor... Suntem curioşi însă când or să priceapă şi liberalii ce greşeală au făcut când şi-au susţinut necondiţionat liderul. Şi mai este un aspect pe care liberalul de rând nu se pare a-1 remarca deloc. Crin Antonescu a declarat că, din toamnă, el va fi preşedinte şi PNL va ajunge înapoi la guvernare. Dar, acum declară că Ponta nu prea poate fi dat jos, legal, din funcţia de premier, deci nicio şansă ca, la termenul promis, vreo minune să aducă liberalii la guvernare. Hai să spunem că reuşeşte Crin Antonescu să ajungă la Cotroceni. În secunda doi, ca preşedinte, el se va rupe de PNL, că aşa cere Constituţia, iar el - nu-i aşa? - este omul respectării legii. Trăgând linie şi urmând logica elementară: George Crin Laurenţiu Antonescu a băgat tot PNL-ul în opoziţie doar ca să ajungă el preşedinte! Sper ca asta să fie o satisfacţie deplină şi o deosebit de mare încântare pentru cei care îşi găsesc justificarea uciderii USL în mezalianţe, imagine de dreapta a partidului, puritate doctrinară etc. Ipocrizie care să acopere prin cuvinte o meschinărie politicianistă. După cum am tot spus şi nu vor mulţi să înţeleagă: "pieirea ta prin tine, Israile!". PSD a întins liberalilor o mână de ajutor, Băsescu - un picior gata să lovească. Alegerea e simplă, pentru cine are măcar un simţ de autoconservare minimal... |
|
||||
|
"România merge înainte" Premierul României Victor Ponta a dat încă o dată dovadă de maturitate politică şi înţelepciune în momentul în care, lovit din toate părţile de opoziţie, foşti parteneri şi, nu în ultimul rând, de preşedintele Băsescu, a reuşit să se ridice şi să pună pe primul loc interesul omului de rând. Ultimul hop a fost cel de sâmbătă. Curtea Constituţională a judecat sesizarea PDL şi PMP prin care a fost contestat votul de încredere al Parlamentului privind modificarea structurii şi a compoziţiei politice a Guvernului, iar judecătorii CCR au decis că noul Executiv este legitim. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, judecătorii CCR respingând sesizarea cu opt voturi din nouă. Descentralizare, regionalizare, lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la TVA de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite, sunt angajamentele pe care noul Guvern Ponta şi le asumă oficial. Programul politic adoptat de Guvernul Ponta III a fost trimis săptămâna trecută la Parlamentul României. Documentul conţine 140 de pagini şi este, în fapt, o strategie coerentă care răspunde concret cerinţelor Comisiei Europene. Ce mai urmează? Ei bine, cred că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne apucăm de treabă. Aşa-zisa moţiune despre care se face vorbire nu îşi mai are obiectul. În plus, cred cu tărie că liberalii nu se pot ridica împotriva propriei construcţii, întrucât actualul program de guvernare continuă măsurile iniţiate de USL. Dincolo de orice diferenţe de opinie, Partidul Social Democrat îşi anunţă disponibilitatea totală de a continua dialogul cu PNL, în numele milioanelor de oameni care ne-au votat. |
|
||||
|
"Consensul în reforma administraţiei nu zace în moţiuni" Am citit ieri cu mare atenţie moţiunea simplă înaintată spre dezbatere de către colegii din PDL şi PP-DD. Am retrăit aceeaşi senzaţie de nedumerire şi tragicomic pe care am simţit-o şi în luna noiembrie a anului trecut, la precedenta moţiune depusă de dumnealor. Ce este de remarcat şi oarecum de apreciat este perseverenţa cu care aceştia persistă în ideile şi teoriile lor, perseverenţă care însă, în anumite momente, le înşeală perspicacitatea. Spun asta deoarece, uneori, din dorinţa asiduă de a milita pentru un punct de vedere, ajungi să pierzi, să scapi printre degete esenţialul. În problematica descentralizării, esenţialul constă în scopul comun care ar trebui să ne îndemne să conlucrăm pentru eficientizarea şi modernizarea administraţiei publice. Aşa cum am ţinut să precizez şi în noiembrie, descentralizarea nu reprezintă un simplu proces de transferare a responsabilităţilor şi competenţelor de la nivelul administraţiei centrale către cel al administraţiei publice locale. Prin descentralizare se doreşte creşterea calităţii serviciilor publice adresate cetăţenilor şi împărţirea României în regiuni de dezvoltare. Schimbările sunt de amploare şi impun o analiză amănunţită a efectelor pe care le-ar produce. Citeam în textul de moţiune depus de colegii noştri că domnul Dragnea ar trebui "să nu mai cedeze la presiunile baronilor locali" şi să demareze o "reformă reală şi completă a administraţiei publice din România". Este absurdă această formulare! Este absurd să faci o afirmaţie care să pună ştampila de "baron local" pe reprezentanţii judeţeni chemaţi la dialog de către domnul Dragnea şi mai este absurd, din postura de opozant, să pleci de la premisa că orice proiect iniţiat de guvernare va fi unul strâmb, unul neclar şi nesincer. Dumnealor cer consensul politic şi consultarea tuturor actorilor instituţionali, ei nefiind capabili sau doritori să înţeleagă că acestea sunt lucruri pe care şi noi le urmărim. Şi dacă bunele noastre intenţii în ceea ce priveşte proiectul nu sunt suficiente, atunci putem observa şi miza pe o mai mare deschidere din partea autorităţilor centrale de a lucra împreună cu autorităţile publice pentru identificarea de soluţii care să sprijine demersul descentralizării. Stăteam şi mă gândeam acum la toată aprecierea pe care ar trebui să o arătăm colegilor din opoziţie pentru (citez) "eforturile lor" de a împiedica descentralizarea. Mă mai gândeam şi la argumentaţia pe care au adus-o în moţiunea depusă nu demult. Şi când spun argumentaţie, nu mă refer nicidecum la nişte păreri proprii şi concrete, păreri care într-adevăr să demonteze toată teoria reformei, astfel încât să ne plecăm capul ruşinaţi şi să recunoaştem un aşa-zis demers greşit. Dacă ironia nu a fost sesizată, atunci o afirm eu acum, pentru că tot ce am înţeles din această moţiune simplă a fost faptul că domnii şi doamnele semnatari au mizat pe câteva dintre criticile de fond reţinute pe parcursul deciziei Curţii Constituţionale în încercarea lor de a împiedica modernizarea ţării. Aşadar, asistăm la depunerea unei moţiuni realizate exact ca o compunere din anii de generală sau poate gimnaziu: 30% creaţie proprie, 70% inspiraţie. Şi, ţinând cont de acest lucru, încercăm să înţelegem rostul acestei moţiuni. După aflarea deciziei Curţii Constituţionale, am aşteptat cu toţii, aşa cum este şi normal, motivarea tocmai pentru a şti cum să abordăm această problemă corect, cum să facem ceea ce trebuie să facem, astfel încât să ducem la bun sfârşit acest proces atât de important ce ţine de evoluţie. Am primit cu toţii motivarea, ne angajăm să facem totul aşa cum trebuie şi, totuşi, colegii de la PDL şi PP-DD simt nevoia să înainteze încă o moţiune în care să se bată cu pumnii în piept şi în care să strige tare că îşi doresc şi ei realizarea acestui proiect. Domnilor, ţin morţiş să vă spun că nu este neconstituţional să descentralizezi, dar este ruşinos să afirmi că aspiri la reuşita unui proiect pe care nu doar că nu îl sprijini, ci şi încerci să îl împiedici! Modernizarea statului român trebuie să fie o realitate dincolo de disensiunile dintre partide, dincolo de fricţiunile dintre opoziţie şi guvernare. Suntem toţi îndatoraţi acestei ţări să o conducem spre evoluţie, spre prosperitate, iar reforma administrativă este pasul firesc pe care trebuie să îl facem pentru binele scopului comun. Acum, detaşându-mă de textul redactat de colegii din opoziţie, vreau doar să subliniez încă o dată necesitatea reală a continuării şi susţinerii procesului de descentralizare. Este un deziderat la care nu trebuie şi nu vrem să renunţăm. Trebuie să mutăm puterea acolo unde îi este locul, şi anume, la oameni! Serviciile publice trebuie oferite cetăţeanului de către cea mai apropiată autoritate, cea mai în măsură să cunoască realitatea, plusurile şi minusurile zonale. Cu riscul de a mă repeta, în încheiere, vreau să subliniez un aspect important al dorinţei noastre de a îndeplini procesul de descentralizare: importanţa majoră a acestui deziderat constă în comunicarea cu electoratul. Trebuie să explicăm oamenilor de ce descentralizarea este indispensabilă, iar acest lucru trebuie făcut folosind cuvinte simple şi clare. Nu este nevoie de 1.000 de moţiuni, nu este nevoie de scandal şi nici de invocarea unui presupus haos sau blocaj instituţional. Este necesară armonia la nivel de comunicare pentru ca cetăţeanul de rând să înţeleagă nevoia de schimbare şi să o accepte ca fiind utilă, atât pentru binele său, dar mai ales pentru recunoaşterea unui act politic corect în folosul generaţiilor viitoare. |
|
||||
|
"Declaraţie politică privind combaterea sărăciei" Sărăcia este un fenomen care a luat amploare odată cu criza economică, aceasta reprezentând o problemă complexă la nivel naţional şi internaţional. Acest fenomen global nu mai poate fi delimitat la o anumită zonă a lumii, întrucât afectează atât ţările dezvoltate, cât şi ţările aflate în curs de dezvoltare. În ceea ce priveşte statele din Uniunea Europeană, în anul 2011, procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială era de 24,l%, în schimb, în acelaşi an media în România avea o valoare semnificativ mai mare, aproximativ40% din populaţie fiind expusă acestui risc. Fenomenul rămâne unul destul de răspândit şi de cronicizat la nivelul întregii ţări, în ciuda faptului că ritmul de reducere a sărăciei este mai accentuat în România decât la nivelul Uniunii Europene. Este responsabilitatea tuturor ţărilor să lupte împotriva sărăciei şi să implementeze programe care să ajute la creşterea veniturilor cetăţenilor săi. La nivelul Europei, fondurile europene, îndeosebi cele structurale, sunt considerate instrumente eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale grupurilor vulnerabile, însă în România, eficacitatea intervenţiei fondurilor structurale este condiţionată de adoptarea unui act legislativ care să elimine barierele instituţionale în procesul de incluziune socială a comunităţilor locale, indiferent de localizarea acestora în mediul urban sau rural. În ceea ce priveşte distribuţia sărăciei, se înregistrează disparităţi semnificative la nivel regional şi teritorial, cea mai recentă analiză Eurostat reflectă că cele mai mari rate de persoane aflate în risc de sărăcie trăiesc în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est, sudul Munteniei şi sud-vestul Olteniei, România fiind astfel în clasamentul celor mai sărace 20 de zone din Uniunea Europeană. Aceste statistici alarmante cer luarea unor măsuri urgente, dar în acelaşi timp şi eficiente prin adoptarea unor normative specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace. România are nevoie de un cadru legislativ care să aibă drept obiectiv soluţionarea problemelor şi neajunsurilor cu care se confruntă comunităţile vulnerabile. Primă măsură importantă o constituie înfiinţarea unui grup de lucru coordonat de Secretariatul General al Guvernului României, a cărui activitate să ajute comunităţile sărace să acceseze mai uşor şi să utilizeze eficient fondurile europene din următoarea perioadă de programare, 2014-2020. Consider că trebuie accelerat procesul legislativ, deoarece numai astfel se vor crea condiţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii întregii societăţi româneşti, reducerea sărăciei constituind o primă bază a unei creşteri economice durabile. Mediul de afaceri neprietenos investitorilor, atât autohtoni cât şi străini, lipsa locurilor de muncă, lipsa alimentelor, a unei locuinţe, lipsa accesului la servicii esenţiale precum serviciul de sănătate şi cel educaţional, marginalizarea în societate, toate aceste lucruri favorizează apariţia condiţiilor precare de viaţă atât la nivel social cât şi economic. Aşadar, este necesar să ne îndreptam atenţia asupra nevoii de a eradica sărăcia din ţara noastră, situaţia în care se află mulţi din cetăţenii României, situaţie inacceptabilă pentru mileniul III. |
|
||||
|
"Ce se întâmplă cu adevărat în spatele uşilor închise ale secţiilor de poliţie?" Ce se întâmplă cu adevărat în spatele uşilor închise ale secţiilor de poliţie? Este o întrebare la care probabil nu vom afla niciodată adevăratul răspuns, din cauza autorităţilor care apără actele de violenţă săvârşite de oamenii legii, facilitând transformarea acestora în agresori, din apărători ai cetăţenilor. Poliţia Română demarează frecvent campanii împotriva violenţei domestice, a violenţei în şcoli etc., însă când vine vorba despre abuzurile poliţiştilor la adresa oamenilor, responsabilii închid ochii şi ascund neregulile sub preş fără niciun resentiment şi fără să se gândească la traumele suferite de cele mai multe ori de către persoane inofensive. La adăpostul legii şi fără pic de conştiinţă, cetăţenilor care nu reprezintă un real pericol le sunt aplicate bătăi crunte de către poliţiştii însetaţi parcă de dorinţa de a face rău, de a răni, uitând de fapt care este adevăratul lor rol în societate. În acest timp, infractorii se plimbă nestingheriţi pe străzi, continuându-şi şirul fărădelegilor, profitând pe bună dreptate de incompetenţa agenţilor şi de incapacitatea acestora de a face diferenţa între bine şi rău. Nu trece lună fără ca astfel de evenimente să nu ţină primele pagini ale tabloidelor, deschizându-ne ochii asupra caracterului meschin pe care unii indivizi în uniformă îl manifestă. Şcolim mii de agenţi de poliţie, cheltuind sume considerabile din bugetul de stat, pentru ca la final să primim drept răsplată bătăi şi umilinţă din partea lor. Un caz recent care mi-a stârnit dispreţul faţă de "apărătorii legii" este acela al unui tânăr de 26 de ani care a decedat în secţia 10 a Poliţiei din Bucureşti, după ce a fost transportat în respectiva unitate pentru a fi legitimat. Alarmant este faptul că această secţie s-a aflat de nenumărate ori în vizor din cauza unor evenimente similare, în cazul cărora diferite persoane au acuzat acte de cruzime săvârşite la adresa lor de către oamenii ce poartă uniformă şi care abuzează de acest lucru, ca şi cum ar avea drept de viaţă şi de moarte asupra unor indivizi pe care îi consideră "inferiori" lor din diferite puncte de vedere. Stimaţi domni, frustrările, lipsa stimei de sine, slăbiciunea psihică, sentimentele de neputinţă şi dorinţa acută de putere nu ar trebui să se reflecte în comportamentul dumneavoastră faţă de cetăţenii pe care aţi fost pregătiţi să îi protejaţi! Prin astfel de gesturi reuşiţi doar să daţi dovadă de o ţinută josnică, lipsită de demnitate, care nu merge mână în mână cu statutul pe care îl aveţi, nu face cinste, ci, din contră, dezonorează instituţia pe care o reprezentaţi. Doresc să vă reamintesc că în atribuţiile statului intră obligaţia de a nu supune la rele tratamente persoanele aflate în jurisdicţia sa, dar şi obligaţia de a lua orice măsură pentru a proteja integritatea fizică şi corporală a acestora - sunt precizările făcute de CEDO, dar de care se pare că în ţara noastră nu se ţine cont. Frecvent este încălcat, de către oamenii în "haină albastră" din România, articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la interzicerea tratamentelor inumane sau degradante, însă la noi cel mai bine funcţionează "legea pumnului", fiind din ce în ce mai des folosită, dar considerată corectă doar atunci când este aplicată de către poliţişti. Aceasta este concluzia pe care o trag având în vedere că de cele mai multe ori, cazurile de abuz ale agenţilor faţă de populaţie nu îşi găsesc rezolvare prin justiţie în România. Ei bine, pentru aceste practici suntem din ce în ce mai des "urecheaţi" de CEDO, unde românii află dreptatea după ce au fost abuzaţi şi nedreptăţiţi, iar statul trebuie să plătească milioane de euro despăgubiri. Nu trebuie să se mai întâmple astfel de cazuri de agresiune, iar instituţiile statului ar trebui să impună măsuri drastice pentru eradicarea unor asemenea incidente. Legea este lege şi pentru angajaţii MAI şi ar trebui aplicate pedepse fără niciun fel de reţinere în momentul în care se constată încălcarea flagrantă a acesteia. Doar aşa vom reuşi descurajarea practicilor violente, creşterea încrederii cetăţeanului în această instituţie. |
|
||||
|
"Politica tinerilor" Politica românească dă semne serioase de schimbare. În aproape 20 de ani de politică, am auzit foarte des cât de importantă este generaţia de mâine, cum sunt pregătiţi tinerii pentru viitor sau ce accent se pune pe noul val. Deşi nu este cazul meu, ani de zile, tinerii în politică au fost activul când a fost vorba de muncă şi implicare şi pasivul când era vorba despre promovare. Ambiţia era hrănită cu promisiunea zilei de mâine. Am fost convins că lucrurile se vor schimba şi, din fericire, acest lucru se întâmplă chiar sub ochii mei, sub ochii noştri. În sfârşit, mâine este astăzi! Pentru prima dată văd România condusă de un guvern cu o medie de vârstă sinonimă cu înalta performanţă, cu excelenţa, cu reuşita profesională şi academică. Tinereţea este pe val. Inteligenţa, personalitatea şi performanţa anticipează succesul echipei premierului Ponta. Şeful executivului a reuşit în sfârşit să facă mutarea câştigătoare pe care şi-o dorea încă din 2012, aceea de a promova mai mulţi oameni din generaţia sa. Vreau să mă fac bine înţeles şi am să punctez faptul că am un deosebit respect pentru experienţa colegilor, politicienii din prima generaţie postrevoluţionară, dar cred că acum este timpul nostru. Trebuie să demonstrăm că suntem curajoşi şi responsabili, să lucrăm în echipă, să fim acea schimbare pe care ne-am imaginat-o în toţi anii de până acum, pe care ne-am dorit-o şi pe care o aşteaptă toată suflarea României. Este momentul nostru, este momentul marii confirmări. În parlament, în guvern, în orice funcţie şi în orice poziţie profesională, trebuie să performăm. Avem o responsabilitate suplimentară care ne impune să depăşim limitele. Partea bună este că deşi am fost mulţi, nu am rămas puţini, aşa cum se întâmplă de multe ori, iar trădarea de care am avut parte a avut ca efect doar faptul că am rămas ceva mai puţini decât la început, ca majoritate politică, aici, unde luăm decizii importante şi pentru prezent, şi pentru viitor. Declaraţia mea politică de astăzi este un apel, un apel dublu: pentru schimbare, dar şi pentru normalitate. Generaţia de azi, nu cea de mâine, trebuie să-şi îndeplinească destinul. Prezentul, nu viitorul, este timpul la care trebuie conjugată politica tinerilor. |
|
||||
|
Prin declaraţia de astăzi doresc să vă atrag atenţia asupra populismului ieftin de care unii politicieni dau dovadă atunci când vorbesc despre graţierea unor cetăţeni condamnaţi. Au apărut nenumărate declaraţii de susţinere şi chiar cereri de graţiere a unui reprezentant al fotbalului autohton condamnat de curând. Nu dau nume pentru că ştiţi cu siguranţă despre cine vorbesc, însă consider aceste acte unele de iresponsabilitate clară, în condiţiile în care vorbim despre un cetăţean care a beneficiat de un proces corect şi care, în urma acestuia, a fost condamnat la închisoare. Lăsând la o parte realizările ca om de fotbal, cred cu tărie că sunt imorale şi profund viciate solicitările de graţiere a unei persoane condamnate pentru fraudă! Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, sentinţele din justiţie nu sunt date cu scopul de a fi comentate de politicieni sau pentru a-şi construi aceştia campanii de imagine pe baza lor! Doar pentru că acest om de fotbal este unul îndrăgit şi apreciat de români pentru reuşitele sale, asta nu înseamnă că îi pot fi scuzate fraudele şi acţiunile prin care a încălcat legea. Cu atât mai mult, în calitate de oameni politici, trebuie să evităm pronunţarea asupra sentinţelor de condamnare. Să nu uităm că suntem cu toţii egali în faţa legii, iar acest principiu de bază al democraţiei şi statului de drept trebuie să rămână valabil indiferent de persoanele vizate. Mai mult decât atât, suntem datori să păstrăm o justiţie independentă, iar presiunile publice pe anularea acestei condamnări pot deschide calea unor precedente periculoase. Nu pot să nu fac legătura între cei care susţin acum atât de liber graţierea unui condamnat şi cei care ieri doreau adoptarea legii amnistiei şi graţierii şi modificările nefaste ale Codului Penal. Mă văd nevoit să adresez un apel la responsabilizare! Justiţia nu este şi nu trebuie să fie un domeniu manipulabil şi supus compromisurilor. Nu compromiteţi pentru populisme trecătoare corectitudinea cu care cei din justiţie îşi fac treaba! |
|
||||
|
"Discursul UDMR nu are legătură cu realitatea!" Doresc să vă aduc în atenţie provocările pe care noua formulă de guvernare trebuie să le rezolve. Deşi s-a încercat cooptarea UDMR la guvernare încă din 2012, iată că destrămarea Uniunii Social- Liberale a adus cu sine şi rezolvarea diferenţelor ireconciliabile care nu permiteau intrarea acestui partid la conducerea ţării. Problematica nu este însă accesul la guvernare al unui partid al minorităţilor, ci tipul de discurs şi cerinţele pe care acesta şi le asumă. Vedem astfel cum, peste noapte, pentru guvernanţi au devenit prioritare arborarea steagurilor secuieşti sau maghiare pe instituţiile naţionale, existenţa facultăţilor în limba maghiară integral, regionalizarea pe criterii culturale. Să vă reamintesc, stimaţi guvernanţi, cât de virulente erau atacurile dumneavoastră la adresa minorităţii maghiare în timpul guvernării noastre? Şi cum orice negociere realizată de PDL cu UDMR era un afront la adresa integrităţii statului român şi a identităţii naţionale? Acum, când rolurile s-au inversat, iată-vă cum cedaţi fără discernământ cererilor UDMR, chiar şi atunci când acestea intră în contradicţie flagrantă cu opiniile dumneavoastră! Consider inoportune cererile noului partid de guvernare în raport cu necesităţile ţării. În condiţiile în care judeţul Covasna este cel mai sărac judeţ din ţară, cu un PIB de 4,7 miliarde de lei - prin comparaţie, Bucureştiul are un PIB de 148,98 miliarde lei -, este ridicol să consideraţi de maximă importanţă arborarea de steaguri în detrimentul concentrării pe probleme economice, pe investiţii, pe refacerea infrastructurii. Cred cu tărie că utilizarea acestui tip de discurs naţionalist nu face decât să adâncească o serie de probleme în loc să conducă la dezvoltarea şi modernizarea judeţelor ţării. Iar cifrele pe care tocmai le-am enunţat nu fac decât să confirme din plin acest lucru. |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
Lucrările şedinţei au fost conduse în continuare de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 404 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 231, sunt absenţi 173, din care 60 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. Înainte de a intra în ordinea de zi, dau cuvântul domnului Neacşu, pentru o problemă de procedură. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Din nefericire, n-o să-i dau satisfacţie colegului şi prietenului meu, domnul Eugen Nicolăescu, şi o să anunţ altceva decât a anunţat Domnia Sa din bancă. În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, solicit introducerea pe ordinea de zi, la poziţia 20, a Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva colegului nostru, domnul deputat Daniel Chiţoiu. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Neacşu. Vă rog să votaţi! |
|||||
|
|
Poftiţi, domnule Ciucă. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Mai formulăm o propunere, ca Pl-x 14/2014, care se află pe punctul 36, să fie mutat pe poziţia 21 pe ordinea de zi, întrucât se îndeplineşte termenul de acceptare tacită, dacă nu îl tranşăm astăzi. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului preşedinte Ciucă. |
|||||
|
|
Îl anunţ şi... votul... pe urmă. Vă mulţumesc. Cu 98 de voturi pentru, două abţineri, s-a aprobat propunerea domnului preşedinte Ciucă. Dau cuvântul domnului deputat Aurelian Mihai. Vă rog. |
|||||
|
|
|
Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, O să vă solicit atenţia astăzi, pentru că astăzi comemorăm 10 ani de la atentatele din Madrid, atentate în care au murit 16 cetăţeni români. Au fost momente dificile pentru comunitatea românească, momente care nu trebuie uitate de noi. Vă solicit un moment de reculegere pentru memoria acelor victime. Vă mulţumesc. (Se păstrează un moment de reculegere.) Dumnezeu să-i odihnească! |
|
|||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor, Trecem la punctul 10, unde avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Din partea iniţiatorului, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Adrian Gearâp (secretar de stat, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu): Bună ziua! Doamnelor şi domnilor parlamentari, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind timbrul de mediu a fost promovată din necesitatea de a corela dezideratele naţionale în ceea ce priveşte scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanţi, precum şi pentru a înlătura discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative, fiind taxate primordial emisiile generate de maşină. Prin adoptarea prezentului act normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene, potrivit cărora taxarea autoturismelor să nu se bazeze doar pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, cum ar fi emisiile de dioxid de carbon. Guvernul susţine proiectul de lege, cu amendamentele... Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul Dragomir, preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate în fond cu dezbaterea şi avizarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, transmis pentru dezbatere în fond Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, proiectul de lege fiind adoptat de Senat în 2 aprilie 2013. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ. Comisia juridică, de asemenea, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au avizat favorabil proiectul de lege, proiect de lege care are ca obiect reglementarea timbrului de mediu pentru autovehicule, intervenţiile legislative vizând continuarea strategiei de reducere a emisiilor de poluanţi cu impact asupra mediului, urmând ca autovehiculelor să li se aplice un timbru de mediu în raport cu gradul de poluare. În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi cei ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au examinat proiectul de lege şi documentele conexe în şedinţa comună din 5 martie 2014. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi cei ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, cu amendamentele admise, astfel cum au fost redate în anexa din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnul preşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. În afară de domnul Tinel, cine mai doreşte? Domnul Tinel, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnul preşedinte. Am să încep prin a face un scurt istoric al taxelor de poluare plătite în ultimii aproximativ 10 ani de zile, începând cu 2005. Mi-aduceam aminte că începând cu 2005, plecând de la principiul poluatorul plăteşte, am instituit în România taxa de poluare pentru toţi cei care veneau cu maşini second-hand. A fost o iniţiativă bună, care, una peste alta, a dus la casarea a peste 410.000 de autovehicule cu un grad ridicat de uzură şi cu un grad înalt de poluare pe emisiile de dioxid de carbon. Numai că principiul nostru, încetul cu încetul, a început să fie alterat. Uniunea Europeană a fost sesizată de unii dintre concetăţenii noştri şi s-a pronunţat în nişte decizii începând cu 2010-2011, obligându-ne să aplicăm întocmai principiul poluatorul plăteşte, fără discriminare. Am elaborat şi adoptat Legea nr.9/2012, încercând să punem în practică soluţiile date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Numai că s-a schimbat guvernarea, a venit USL-ul, şi USL-ul abrogă Legea nr.9/2012, iar principiul poluatorul plăteşte capătă altă formă, în sensul că, de exemplu, şi acum citez din expunerea de motive şi din prezentarea făcută de Guvern, dar şi din argumentele aduse de Consiliul Legislativ, sunt aspecte aici care trebuie luate în considerate plecând de la faptul că, de exemplu, norma sau taxa de timbru nu este aceeaşi pentru motoarele Euro 5 şi Euro 4, Euro 4 are diferenţă în funcţie de tipul de combustibil, benzină şi motorină, Euro 5, nu are. Iată, este discriminatoriu, deci nu se rezolvă problema. Din acest punct de vedere, după părerea noastră, ar trebui regândită formula de calcul a normei de calcul a taxei de timbru. De asemenea, o altă cerinţă este faptul că taxa de timbru instituită este discriminatorie faţă de taxa percepută în statele Uniunii Europene, în sensul că încălcăm dispoziţiile art. 110 paragraful (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit căruia niciun stat membru nu poate aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, fiind interzise taxe discriminatorii şi protecţioniste. În nota de fundamentare se argumentează că din sumele colectate cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule se finanţează proiecte şi programe pentru protecţia mediului. Sincer să fiu, n-am văzut niciun proiect finanţat din taxa de timbru, din taxele de poluare, pentru că vedem rezultatele; nici pe conservarea biodiversităţii, nici pe împădurirea terenurilor degradate, nici pentru perdele forestiere, nici pentru gospodărirea integrală a resurselor de apă, nici pentru educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului. Sau poate ne va spune reprezentantul Ministerului Mediului cum au fost cheltuite sumele alocate, strânse prin aceste taxe, şi care este impactul bugetar al acestor taxe. Din aceste considerente, Grupul parlamentar al PDL se va abţine la votul final asupra acestui act normativ. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Tinel. Are cuvântul domnul deputat Ţigăeru. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu Ţigăeru Roşca: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Iată că, chiar dacă noi nu mai suntem parte integrantă a USL-ului, ne păstrăm acea corectitudine vizavi de iniţiativele legislative pe care le considerăm corecte şi bune pentru societatea noastră. Aş vrea să punctez câteva lucruri care sunt importante în acest material de astăzi, şi anume că există un calcul care se face în funcţie de emisia de CO2, ceea ce este un lucru foarte bun, realizând astfel o reparaţie vizavi de toate taxele anterioare care aveau o altă bază de calcul. De asemenea, foarte interesant şi bine-venit în opinia noastră este că tot ce înseamnă Euro 6 nu are niciun fel de taxare, ceea ce este clar că pentru mediu este foarte bine. În încheiere, aş vrea să vă spun că deşi nu este în felul nostru de a promova taxe, noi taxe... noi, liberalii, cunoaşteţi că nu avem aplecare spre aşa ceva... totuşi trebuie să luăm în considerare că această taxare se va duce la Fondul de mediu, Fond de mediu care ştiţi foarte bine că sprijină şi Programul "Rabla" care este un program care stimulează şi producţia autohtonă de automobile şi tot ce înseamnă comerţ. Din aceste considerente, Partidul Naţional Liberal votează pentru proiectul de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnul deputat. Are cuvântul domnul Ciuhodaru. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este doar o nouă taxă abuzivă şi discriminatorie. Este una dintre cele 35 de taxe pe care le-aţi impus românilor şi mă îndoiesc că astăzi aţi fi în Parlament dacă le promiteaţi doar taxe. Din punctul nostru de vedere, trebuie o altfel de reglementare în acest domeniu şi vom vota împotriva acestui proiect normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, vă mulţumesc. Mai doreşte cineva? Vă rog, domnul deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Într-adevăr, această taxă de timbru impune o anume taxare a celor care poluează. Şi suntem întru-totul de acord că cine poluează trebuie să plătească. În acelaşi timp însă sunt bine-venite modificările acelea care reglementează în acelaşi timp şi un anume fel de taxare pentru autorităţile locale sau alte autorităţi care primesc autoturisme sau mijloace de transport pentru un anume tip de activitate. Şi cred că e bine, ca să fim foarte corecţi din acest punct de vedere, şi să spunem foarte clar dacă vrem ca toată lumea să plătească şi plăteşte toată lumea, da, suntem de acord, dar dacă punem banii dintr-un buzunar în alt buzunar, n-am rezolvat nicio treabă. Cred că în această lege acest lucru se reglează şi e bine pentru că în aceste modificări sunt inclusiv prinse şi activităţi cum sunt activitatea de pompieri sau alte activităţi, sau transportul şcolar care, într-adevăr, are nevoie de susţinere în acest moment. Deci UDMR-ul votează această iniţiativă legislativă. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnul deputat. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale. Domnul Neacşu, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În principiu, nu îmi pregătisem un cuvânt legat de dezbaterile generale la acest proiect, dar trebuie să recunosc că mă bucur că a suscitat atât de mult interes. Este o problematică cu adevărat importantă pentru români, pentru că dacă nu ne interesează protecţia mediului, nu ştiu câte alte multe lucruri ne interesează. Am urmărit luările de cuvânt la dezbateri generale şi în mare măsură le apreciez drept pozitive şi chiar apreciez faptul că suntem undeva într-o consonanţă, cu o singură menţiune, venind din partea colegului meu, domnul doctor Ciuhodaru. Ceea ce, totuşi, a lipsit din expozeul pe care colegul meu, liderul Grupului PDL l-a prezentat aici a fost faptul că a trebuit să plătim o sumă extrem de mare de bani, şi aceea a lipsit din prezentare, pentru faptul că taxa de mediu a fost prost concepută, prost calculată şi prost aplicată. Şi, la întrebarea, cred că oarecum retorică a domniei sale, ce anume proiecte se finanţează în urma colectării banilor prin aplicarea timbrului de mediu, ceea ce ştiu şi probabil că preşedintele Fondului de mediu, aflat aici, poate să dea mai multe relaţii, anul trecut nu mai puţin 600 şi ceva de milioane de euro s-au dus pentru restituirea taxei calculate prost şi numai vreo 200 şi ceva de milioane au putut să intre în vistieria statului, să finanţeze proiectele de mediu. Anul acesta, cu siguranţă că lucrurile vor sta altfel. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi avut opinii pozitive legat de acest proiect, ele chiar sunt corecte, şi de data aceasta acel principiu "poluatorul plăteşte" chiar este pus în nuanţele legale necesare pentru a funcţiona corespunzător, şi mulţumesc şi pentru aprecierile privind amendamentul pe care-l voi susţine cu câteva mici modificări la categoria amendamente admise. Grupul PSD va susţine prin vot acest proiect legislativ. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Neacşu. Mai doreşte cineva? Nu. Intrăm în dezbaterea proiectului de lege. Suntem la capitolul de amendamente admise. Dacă aveţi observaţii de la punctul 1 la punctul 28 al amendamentelor admise. Domnule Neacşu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, la punctul marginal 11 este un amendament care îmi aparţine şi în redactarea căruia s-au strecurat două mici, foarte mici greşeli, care pot fi îndreptate acum în plen. Citesc textul aşa cum a fost el trimis către comisie, a ieşit un pic diferit, dar foarte puţin diferit, e vorba doar de acorduri fine. La art. 8 după litera b) se introduce o nouă literă, b'), cu următorul cuprins: "Transferate cu titlu gratuit, de la autorităţi sau instituţii publice, altor autorităţi sau instituţii publice". Este o chestiune pur gramaticală. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nu o mai supun votului, o considerăm eroare materială. Alte observaţii dacă aveţi? Nu sunt. Proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
La punctul 19 avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule Udrişte. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi şi stimate colege deputaţi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2013 a fost emisă având în vedere numărul mare de sustrageri de elemente ale infrastructurii feroviare, care pun în pericol siguranţa circulaţiei şi viaţa oamenilor. Sustragerile de metale feroase şi neferoase, precum şi aliaje ale acestora nu afectează doar activitatea feroviară, ci şi pe cea rutieră, aeriană, maritimă, fluvială, de transport cu metroul, precum şi infrastructura reţelelor de utilităţi, fapt ce poate să conducă la producerea unor importante prejudicii economice şi la periclitarea furnizării serviciilor, dar şi la evenimente sau accidente cu victime omeneşti. Prezenta propunere legislativă prevede extinderea sferei de aplicabilitate a interdicţiei de a achiziţiona de la persoane fizice metale feroase şi neferoase, precum şi aliaje ale acestora provenite din sectoarele de utilitate publică menţionate anterior. O altă prevedere a iniţiativei legislative se referă la mărirea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale aplicate operatorului economic care recidivează în nerespectarea interdicţiei impusă de lege. Propunerile de modificare au şi rol de prevenire a săvârşirii infracţiunilor de furt calificat referitor la bunuri ce pun în pericol siguranţa cetăţenilor şi a circulaţiei, plecând de la ideea că ce nu poţi valorifica nu vei fura. În ansamblul lor, modificările propuse sunt menite să creeze un cadru legislativ unitar pentru stoparea consecinţelor provocate în urma sustragerilor. Apreciez contribuţia colegilor deputaţi în promovarea unor amendamente care vor conduce la o cât mai clară şi eficientă punere în aplicare a actului normativ ce urmează a fi aprobat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Udrişte. Are cuvântul domnul Iancu, din partea Comisiei pentru industrii. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege la care s-a făcut referire a fost înaintat Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru industrii şi servicii. În dezbaterea pe fond Senatul a adoptat proiectul de lege. De asemenea, Consiliul Legislativ a avizat acest proiect de lege, proiect care pentru prima dată încearcă să reglementeze şi să stopeze o situaţie extrem de gravă în ceea ce priveşte achiziţionarea de către persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase, într-o paletă foarte largă de activităţi, începând de la activitatea feroviară, precum şi activitatea rutieră, aeriană, maritimă, fluvială, de transport cu metroul, de transport public şi electric etc. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor a hotărât să propună plenului, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege cu amendamente admise. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte Iancu. Vă rog, domnule Ganţ. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, În primul rând aş vrea ca în numele grupului nostru parlamentar să adresez felicitări iniţiatorilor pentru ideea pe care au avut-o. Este un demers extrem de util, în contextul în care în România furturile legate de infrastructura de transport feroviar şi celelalte enumerate aici reprezintă o plagă extrem de periculoasă din societate şi spun aceasta în cunoştinţă de cauză, pentru că sunt în situaţia de a călători foarte mult cu trenul. Este bine că în sfârşit îi verificăm şi pe aceia care achiziţionează, nu îi urmărim numai pe aceia care fură şi respectiv vând aceste materiale. Dar aici se impune să observăm faptul că un cadru legislativ în sine nu este suficient. Este nevoie ca şi Executivul, în speţă Ministerul de Interne, să-şi intensifice activitatea de verificare a acestor sectoare de activitate, să depisteze aceşti infractori, se vorbea aici de aspectul contravenţional, aici e vorba de aspectul penal, şi în acest context este şi o chestiune pe care ar trebui să o înţeleagă justiţia din România, instanţele, care să condamne cu circumstanţe agravante orice fel de astfel de infracţiune care pune în pericol sistemul nostru de transport, viaţa cetăţenilor până la urmă. Încă o dată felicitări, şi grupul nostru parlamentar va vota, cu siguranţă, în favoarea acestei iniţiative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule Ganţ. Are cuvântul domnul Iancu, din partea Grupului PSD. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că este un model de proiect de iniţiativă legislativă, mă număr printre semnatari, dar nu sunt singurul, adică cred că sunt iniţiator... |
|||||
|
|
Acum am înţeles de ce e model... |
|||||
|
|
Aţi dedus dumneavoastră, eu am încercat doar să subliniez cât de important este acest proiect de lege... |
|||||
|
|
Remarc modestia dumneavoastră... |
|||||
|
|
Mulţumesc. Vă rog mereu să aveţi această atitudine... |
|||||
|
|
Dacă vă ajută, da! |
|||||
|
|
Nu mă ajută, dar... înţeleg! Sunt iniţiatori de la toate grupurile politice. Dacă aţi observat, din datele prezentate pentru activitatea anului trecut, această infracţiune a ajuns la nivel de fenomen, adică sunt înregistrate fraude la nivelul a 134 de milioane de euro, sunt peste 90.000 de persoane depistate ca fiind parte a acestei infracţiuni. Nenorocirea este că avem printre ei foarte mulţi tineri, iar domeniul de acţiune este de la linia ferată, cu toate elementele de infrastructură, punând în pericol şi generând accidente feroviare, până la liniile de transport de energie electrică, adică exact zona de infrastructură, de siguranţă a României. Şi cred că vă aduceţi aminte cazul celebru de acum câteva săptămâni, când un grup de persoane, izolate undeva în acel viscol, au fost identificate, precizând numărul stâlpului de transport energie electrică lângă care se aflau. Se aflau acolo tocmai pentru că ei de fapt furau ancorele şi elementele de infrastructură, de rezistenţă a stâlpilor, care au şi căzut imediat după. Patru stâlpi au căzut după acea acţiune. Vă daţi seama că implicaţiile acum se duc nu numai la nivel de pagube, de prejudicii, dar se duc direct în siguranţa infrastructurii la nivel naţional. De aceea, consider că este un act normativ extrem de important şi propun plenului aprobarea lui. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Iancu. Are cuvântul domnul Antal István. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am venit la acest microfon să susţin în numele grupului acest proiect de lege şi sunt în asentimentul antevorbitorilor mei. La fel ca şi domnul deputat Ganţ şi eu călătoresc de la Braşov cu trenul şi luni de dimineaţă a întârziat 15 minute trenul de la Braşov până la Bucureşti şi de obicei în fiecare lună, o dată cel puţin o jumătate de oră întârzie, pentru că pe această linie, din când în când se mai fură ceva. Şi eu susţin ca autorităţile abilitate să încerce de data aceasta să fie puţin mai vigilente, pentru că aceasta este problema, şi de obicei metalele neferoase şi celelalte furate nu se vând în judeţul respectiv, unde are loc infracţiunea, ci trec cu căruţele respective, oamenii care se ocupă de aşa ceva, în judeţul celălalt şi acolo, desigur, cei care sunt autorizaţi, din păcate, stau la dispoziţie. Ţineţi minte că a mai fost o încercare acum câţiva ani, vestita Ordonanţă nr. 16, când s-a interzis colectarea metalelor neferoase şi atunci ni s-a prezentat un material din care a reieşit faptul că într-un orăşel, n-aş dori să numesc unde, existau 35 de topitorii autorizate de către organe, în care metalele neferoase erau topite, transformate în bare, apoi, după o gaură făcută în bara respectivă, ca bucşă, se livrau direct la export. Probabil că şi acum sunt încă asemenea cazuri şi încă o dată menţionez că ar fi de dorit ca organele abilitate, inclusiv poliţia feroviară, să fie puţin mai atente, pentru că există această şansă de a bloca fenomenul, aşa cum s-a exprimat şi domnul preşedinte, şi totodată ţin să adaug că la comisie proiectul de lege care a fost prezentat a fost completat, pentru că în prima fază se referea doar la căile ferate. Şi îi felicit pe toţi cei care au participat din ambele comisii, că am făcut, consider eu, am făcut o lege bună. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Are cuvântul domnul Diniţă. Se pregăteşte domnul Mironescu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Acest proiect de lege, în final doreşte să facă dreptate în România, să dispară furtul, şi în acelaşi timp vor fi pedepsiţi şi cei care fură şi cei care achiziţionează obiectele furate. În acest sens, sper ca accidentele rutiere să fie mai puţine de la gurile de canal unde se fură capacele de canal, la feroviar - se fură contactori, şi sper ca această lege va face dreptate în România şi sperăm ca organele în drept să-şi facă datoria. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul domnul Mironescu. Se pregăteşte domnul Tinel. |
|||||
|
|
Domnul Răzvan Horia Mironescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Reglementările incluse în acest act normativ supus dezbaterii parlamentare sunt de natură să stopeze un fenomen care în ultimii ani, aşa cum s-a mai spus aici, a luat o amploare deosebită. Sustragerea de materiale şi componente ale infrastructurii feroviare, precum şi elemente de infrastructură specifice sectorului energetic, extractiv, agricultură şi altele afectează în mod negativ condiţiile de siguranţă în circulaţia feroviară, periclitează furnizarea serviciilor energetice şi a celor legate de agricultură, respectiv irigaţii, precum şi a altor servicii de utilitate publică. În lipsa unui regim sancţionatoriu sever care să descurajeze astfel de practici, am risca să fie puse în pericol sectoare economice importante, dar şi mai grav, vieţile oamenilor şi nu de multe ori am fost foarte aproape de accidente cu consecinţe tragice în acest sens. De asemenea, sunt periclitate proiecte viitoare în domeniul infrastructurii feroviare, linii de mare viteză respectiv, sau al sistemelor de irigaţii, pentru că amploarea acestui fenomen atrage reţineri justificate din partea potenţialilor investitori. Doar prin promovarea unui cadru legislativ coerent şi unitar care să vizeze toate domeniile economice afectate de aceste practici devalizatoare, şi acest act normativ este unul dintre ele, rezultatul va fi în timp unul pozitiv, dar pentru aceasta este necesară aplicarea cu fermitate a prezentei legi şi a legilor penale, pe tot circuitul comercial pe care intră fraudulos aceste componente. Aplicarea cât mai urgentă a măsurilor cuprinse în prezentul act normativ este necesară, pentru a crea pârghiile legale care să combată acest fenomen de amploare, instituind pe de o parte un parteneriat instituţional între autorităţile cu atribuţii de control şi contravenţie, şi pe de altă parte reguli care să conştientizeze pericolul acestor fapte în rândul cetăţenilor şi respectiv consecinţele grave la care aceştia se expun, intrând în acest circuit periculos al mărfurilor furate, al materialelor furate. Deşi produce efecte, se pare că această ordonanţă nu prea a fost luată în serios, dovadă că furturile de materiale strategice până acum au continuat nestingherite. Pentru toate aceste motive, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota această iniţiativă legislativă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul Tinel Gheorghe, liderul Grupului parlamentar al PDL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Eu vreau să întăresc un mesaj transmis de aici, de la această tribună, de liderul Grupului minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, în sensul că, stimaţi colegi, am iniţiat în 2011 Ordonanţa nr. 31, tocmai plecând de la necesitatea de a stopa furturile de metale feroase şi neferoase. Am venit, în baza experienţei acumulate în cei trei ani de practică, doi ani şi jumătate, trei ani de practică, cu modificarea Ordonanţei nr. 31. Dar putem noi să iniţiem toate actele normative din lume, tot ceea ce e mai bun, dacă cel care este obligat să pună în practică actul normativ nu transpune legislaţia şi nu verifică şi nu monitorizează punerea în practică a actului normativ aşa cum este el aprobat. Şi este un apel la Guvernul Ponta III de a aplica legea aşa cum se cuvine, plecând de la necesitatea de a interzice astfel de practici şi de fenomene care sunt extrem de periculoase pentru cetăţeni, pentru circulaţie, pentru siguranţa cetăţenilor noştri. Deci, stimaţi colegi de la majoritate, sunteţi cosemnatari ai iniţiativei legislative promovate de noi. Haideţi să facem un efort comun, ca şi transpunerea în practică să se bucure de acelaşi succes pe care l-a avut şi promovarea actului normativ. Grupul parlamentar al PDL susţine acest proiect. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva? Nu. Intrăm la capitolul de amendamente admise. Dacă aveţi observaţii de la punctul 1 la punctul 10? Nu sunt observaţii. Mulţumesc. Dacă aveţi observaţii la anexă? Nu sunt observaţii. Vă mulţumesc. Proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
Trecem la punctul 21, fostul 36. Nu avem încă raport de la comisie pentru punctul 20. Avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Dacă din partea iniţiatorului doreşte să ia cineva cuvântul? Nu. Domnule Ciucă, vă rog, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Vă voi prezenta raportul asupra acestei propuneri legislative care vizează organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Am fost sesizaţi legal. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 7 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa. Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat negativ această iniţiativă. Pe cale de consecinţă, membrii comisiei întruniţi legal şi dezbătând acest proiect de lege au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare un raport de respingere a propunerii legislative. Propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 58 alin. (3) din Constituţia României, republicată. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Amendamente nu sunt. Proiectul trece la votul final. |
|||||
|
|
|
22. În continuare avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Sale Membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012. Din partea iniţiatorului are cuvântul domnul Podgorean. Văd că lipseşte momentan din sală. Din partea comisiei. Domnule Ciucă, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vă prezint raportul asupra proiectului de lege pentru ratificarea acestui acord-cadru. Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege pentru ratificarea acestui acord-cadru. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare ratificarea acestui acord prezentat deja. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi au examinat acest proiect de lege în şedinţa din 11.02.2014. În urma dezbaterilor, membrii acestei comisii au hotărât, în unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a acestui proiect, în forma iniţiatorului. Categoria legilor este cea ordinară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale. Doamna Birchall, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Aş vrea să precizez, în numele Partidului Social Democrat, că acest acord pune bazele unui dialog pe aspecte de interes bilateral, regional şi global, în care Uniunea Europeană şi Irak au interese comune. De asemenea, acordul îmbunătăţeşte înţelegerile... |
|||||
|
|
Suntem la raportul cu Vietnamul, doamna Birchall! Vă rog, la următorul punct. Domnule Zlati, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În numele colegilor din Grupul parlamentar de prietenie România - Vietnam, ţin să mulţumesc Comisiei pentru politică externă pentru celeritatea de care a dat dovadă în avizarea acestui proiect important pentru ambele ţări. Acum ştiu că mulţi dintre noi îşi aduc aminte că relaţiile de prietenie dintre România şi Vietnam datează sau sunt datate pe fondul unui anumit regim politic. Dincolo de aceasta, am avut ocazia personal să constat că sentimentele de prietenie, cel puţin dinspre partea vietnameză, sunt vii, că Vietnamul este interesat să aibă relaţii extrem de cordiale, prieteneşti şi eficace pe plan economic, atât cu România, cât şi cu Europa, şi nu în ultimul rând, o dată ce şi Camera decizională va aproba respectivul proiect, noi vom deveni al nouălea stat din Europa care a agreat încheierea unor relaţii de tip economic şi politic între Uniunea Europeană şi Republica Vietnam. Ţinând seama de toate aceste considerente, Grupul PNL va vota pozitiv. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
23. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Irak, doamna Birchall, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 11 mai 2012. Are cuvântul, din partea iniţiatorului, domnul Podgorean. |
|
|||
|
|
Domnul Radu Podgorean (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege pentru ratificarea prezentului acord, acesta contribuind la asigurarea bazei juridice pentru dezvoltarea relaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre şi Republica Irak. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul doamna Birchall. Iertaţi-mă, doamnă, comisia întâi! |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Doamna Birchall, Raportul asupra acestui proiect de lege a fost redactat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, ca urmare a unei sesizări regulamentare. Precizez că noi, Camera Deputaţilor, suntem primă Cameră sesizată. Obiectul de reglementare este chiar acest raport. Consiliul Legislativ a avizat favorabil, iar Comisia juridică a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare. Conform obiectului şi conţinutului reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. În sfârşit, are cuvântul doamna Birchall. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Aşa cum încercam să spun mai devreme, în numele Partidului Social Democrat, acest acord pune bazele unui dialog privind aspectele de interes bilateral, regional şi global, în care Uniunea Europeană şi Irakul au interese comune. Acest acord îmbunătăţeşte înţelegerile comerciale dintre cele două părţi, promovează investiţiile şi urmăreşte să integreze cât mai bine acest stat în economia mondială. Acordul este o bază şi pentru sprijinirea acestui stat în refacerea sa pe termen mediu şi lung. Aş dori să precizez că în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru afaceri europene, când am examinat acest proiect de lege supus avizării, noi ne-am exprimat încrederea că Republica Irak va continua să ramburseze datoria faţă de România şi alte state membre ale Uniunii Europene, la termen şi conform obligaţiilor stabilite în acordul de parteneriat. Grupul PSD va vota acest proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Tinel se abţine la acest punct. Vă rog, domnule Pârgaru, din partea Grupului Partidului Naţional Liberal. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi profit de faptul că dumneavoastră conduceţi şedinţa să spun că mă simt măgulit pentru că noi doi am luptat pentru recuperarea creanţelor din Irak şi acum poate, cu această ocazie, vom avea posibilitatea să recuperăm cât mai mult din ce au să ne dea irakienii şi, mai mult de atât, să continuăm afacerile cu ei, având în vedere faptul că sunt unele contracte care sunt pendinte şi de acest acord. Grupul parlamentar al PNL va vota pentru aprobarea acestui proiect legislativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, vă mulţumim şi noi. Dacă mai doreşte cineva? Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final. Domnule Tinel, probleme de procedură, am înţeles. |
|||||
|
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Subsemnaţii, deputaţi ai Grupului parlamentar ai Partidului Democrat Liberal şi deputaţi neafiliaţi unui grup parlamentar, menţionaţi în anexa la prezenta moţiune, în temeiul art.112 din Constituţia României şi art.160-166 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintăm spre dezbatere şi adoptare prezenta moţiune simplă, intitulată "Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă". Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Numai pe mine mă prindeţi cu moţiunile astea, văd. Poate până la sfârşitul şedinţei o resping, să vedem. |
|||||
|
|
|
24. În continuare trecem la Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind schimburile educaţionale şi academice administrate de Comisia Fulbright româno-americană, semnat la Washington, la 22 octombrie 2013. Domnul Kiraly. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Király András György (secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale): Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi, Programul Fulbright este principalul program internaţional de schimburi în domeniul învăţământului, derulat de Guvernul Statelor Unite ale Americii încă din anul 1946. În România, Programul Fulbright funcţionează din 1960, acordându-se burse pentru studenţi, cercetători şi profesori români şi americani. Vă rugăm să acordaţi votul pentru această înţelegere. |
|||||
|
|
Domnul Zisopol are cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În baza prevederilor art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa nr. PL-x 3 din 3 februarie 2014, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere în fond Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind schimburile educaţionale şi academice administrate de Comisia Fulbright româno-americană, semnat la Washington, la 22 octombrie 2013. Prin acest acord se actualizează, la cererea Statelor Unite ale Americii, textul acordului semnat la Bucureşti, în 26 octombrie 2000. Acordul conţine prevederi privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Fulbright româno-americane înfiinţate în anul 1992, precum şi aspecte ale colaborării în domeniul acordării burselor. Programul Fulbright este principalul program de schimburi în domeniul învăţământului, derulat de Guvernul Statelor Unite ale Americii şi funcţionează în România din anul 1960. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii în şedinţa din 18 februarie 2014, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, adoptarea proiectului de lege în forma iniţiatorului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare? Nu. Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
25. În continuare vă supun dezbaterii Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Sale Membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte, semnat la Phnom Penh, la 11 iulie 2012. Are cuvântul domnul Podgorean, din partea Ministerului de Externe. |
|
|||
|
|
Domnul Radu Podgorean: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru ratificarea prezentului Acord-cadru. Acesta are importanţă, pentru că constituie un pas spre constituirea cadrului juridic, pentru relaţia politică şi economică între Uniunea Europeană şi Asia de Sud-Est, în scopul atingerii obiectivului Uniunii Europene de creare a unui cadru de cooperare coerent în relaţiile cu ţările ASEAN. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Ciucă, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată regulamentar cu acest raport, pe fond. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat deja favorabil această iniţiativă, la data la care am luat în dezbatere. Proiectul de lege, evident, are obiect de reglementare ratificarea acestui acord-cadru, despre care s-a vorbit. Comisia pentru afaceri europene a avizat favorabil. Comisia pentru politică externă a avizat favorabil. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în urma dezbaterilor a hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de adoptare a acestui proiect de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Cezar nu vrea să ia cuvântul. Proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
26. În continuare vă supun dezbaterii Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte, semnat la Ulan Bator, la 30 aprilie 2013. Domnule Podgorean, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Radu Podgorean: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege pentru ratificarea prezentului acord. Acesta reprezintă un cadru important pentru consolidarea implicării politice şi economice a Uniunii Europene în Asia. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul domnul Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul asupra acestui proiect de lege, în urma sesizării regulamentare şi constatând că atât Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cât şi Comisia pentru afaceri europene şi Comisia pentru politică externă, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor raportul de adoptare a proiectului de lege pentru ratificarea acestui acord-cadru. În raport cu conţinutul şi conţinutul reglementării, proiectul face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea grupurilor? Nu sunt doritori. Nu sunt amendamente. Proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
28. În continuare avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Din partea Ministerului de Finanţe, are cuvântul domnul secretar de stat Manolescu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.84/2012 a avut drept scop acela de a menţine drepturile de care beneficiau persoanele din sectorul bugetar în anul 2013 la nivelul celor stabilite potrivit legislaţiei în vigoare pentru luna decembrie 2012, precum şi de a aplica, până la numirea noului Guvern şi stabilirea politicilor publice de către acesta, a celorlalte măsuri de reducere a cheltuielilor publice, aprobate prin Legea nr.283/2012 şi care au fost aplicate în anul 2012. Guvernul susţine ordonanţa de urgenţă în forma în care a fost adoptată şi prezentată Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci? Nu, administraţie? Domnul Solomon. Muncă? E vorba de salarii. |
|||||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2012. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea drepturilor salariale ale personalului bugetar pentru anul 2013, precum şi promovarea unor măsuri legislative, prin care să se prevadă menţinerea unor măsuri fiscal-bugetare care şi-au încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2012. În şedinţa comună din data de 24 februarie 2014, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. În cursul dezbaterilor, au fost formulate amendamente care, în urma votului, au fost respinse. Acestea se regăsesc în anexa la prezentul raport comun. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată, proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 11 martie 2013. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Sefer. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prin Ordonanţa de urgenţă nr.84 din 2012, printre alte măsuri de natură fiscal-bugetară se stabileşte şi suspendarea, în anul 2013, a plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite în Revoluţia română din decembrie 1989. Vă rog, domnule preşedinte, având în vedere că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia română din 1989, să propuneţi retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, pentru ca aceste comisii sesizate pentru raport să se pronunţe asupra corectitudinii, atât din punct de vedere moral, dar şi constituţional, a acestei măsuri de suspendare a plăţii indemnizaţiilor pentru luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite. Vă mulţumesc. Termen - două săptămâni? |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Árpád. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, este o singură problemă: legea se referă la anul 2013. |
|||||
|
|
Vă rog. Cine mai doreşte? Doamna Boghicevici. |
|||||
|
|
Da, într-adevăr, colegul nostru avea dreptate. Şi eu sunt de acord. Se prevăd măsuri care vizează anul 2013, dar, dacă ar fi să analizăm cu atenţie ceea ce se propune prin acest proiect, putem observa că se menţin în continuare măsuri de austeritate în domeniul salarizării, deşi premierul Ponta s-a lăudat că a avut o creştere economică extraordinară. Şi vedem că, deşi asistăm la această stabilizare macroeconomică, în loc să se regăsească în buzunarele românilor această stabilitate datorată măsurilor luate de Partidul Democrat Liberal, atunci când a fost la guvernare, dar şi datorită condiţiilor meteo bune din agricultură, aceste rezultate macroeconomice favorabile nu se regăsesc în buzunarele românilor, pentru că prin acest proiect se doreşte menţinerea, plafonarea nivelului salariilor la nivelul lunii decembrie 2012. Am văzut cu toţii că românilor, chiar şi medicilor, le-au fost propuse, medicilor rezidenţi, premii şi burse de la începutul anului şi uitaţi că suntem în luna martie şi, din păcate, acestea nu au fost primite. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Bună ziua, domnule preşedinte! Bună ziua, stimaţi colegi! Domnilor, se împlinesc 25 de ani de la revoluţie. Şi cam toţi de aici, nu chiar toţi, că unii puteau să fie în continuare prin funcţii, beneficiem de pe urma revoluţiei. Această ordonanţă, această lege nr.84, îngrădeşte exact dreptul revoluţionarilor. Şi chiar dacă promitem că le mărim indemnizaţiile cu 2, ... la sută, iau zero în 2010. Curtea Constituţională, prin Decizia nr.872/2010, declară ca neconstituţională tăierea salariilor şi a drepturilor câştigate prin legile speciale. De aceea, vă rog să retrimitem la comisie această lege, pentru a o analiza mai bine. Vă mulţumesc. Şi Grupul naţional liberal va vota pentru retrimiterea la comisie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Neacşu. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Şi de această dată, suntem aşa, într-un fel de judecată a lui Solomon. Şi unii au dreptate, şi ceilalţi au dreptate. Din punct de vedere procedural, evident că mă raliez punctului de vedere al domnului Márton Árpád. Este un nonsens să o retrimitem la comisie, pentru că nu avem ce să-i facem acolo. Dar, în acelaşi timp, şi problema ridicată de colegii noştri referitor la drepturile eroilor revoluţiei sunt corecte. Motiv pentru care, în numele Grupului Partidului Social Democrat vă garantez şi cred că vom face demersurile necesare la care vor ralia reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare, să găsim un act normativ aflat în momentul acesta în procedură legislativă şi să putem interveni asupra lui. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Mircovici. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Invocându-l pe Solomon, într-adevăr, fiecare are dreptate aici. Toată lumea are dreptate. Chiar şi domnul Neacşu are dreptate în ceea ce exprimă şi sunt convins că, până la urmă, şi eu voi avea dreptate, cu câteva observaţii. Noi, în momentul de faţă, discutăm o ordonanţă de urgenţă care vizează anul 2013 şi limitarea unor drepturi la care s-a referit şi Curtea Constituţională, atunci când s-a pus problema în ce măsură există sau nu această posibilitate de a lua nişte drepturi. Şi a mers, la momentul respectiv, Curtea Constituţională pe principiul că, pentru o perioadă strict limitată, scurtă, în condiţiile existenţei unei anumite situaţii special create, acest lucru se poate realiza. Iată, însă, că s-a schimbat şi situaţia, suntem în creştere economică, perioada nu mai este acea perioadă scurtă despre care vorbeam şi deja s-a mers mult prea departe de ea şi, mai mult de atât, noi avem acum o ordonanţă de urgenţă dată pe 27 august 2013, în care aceste măsuri se prorogă până în 2014, şi pentru 2014. Deci, problema se pune în felul următor: este o şmecherie politică pe care noi nu trebuie să o aplicăm. Dacă Guvernul este abilitat de Constituţie de a da ordonanţe de urgenţă, aceste ordonanţe de urgenţă trebuie discutate în Parlament cu celeritate şi aprobate prin lege, dacă este cazul, sau respinse prin lege, dacă este cazul. Noi, acum, vorbim despre o ordonanţă de urgenţă care deja a îmbătrânit demult. Alta este în aşteptare şi probabil că va sta până în 2015, aia, ca să-şi producă deja efectele în 2014. Şi nu mă refer numai la o lege a recunoştinţei, la revoluţionari. Mă referi şi la alte categorii care, la momentul respectiv, au fost cuprinse - şi domnul ministru Ialomiţianu încerca să ne explice de ce este necesar, că este situaţia de criză. Şi, pe undeva, poate chiar s-a înţeles. Deci, retrimiterea la comisie mi se pare normală pentru un considerent foarte simplu: să vină şi să fie discutată odată cu ordonanţa de urgenţă din 27 august 2013, care vizează anul 2014, şi să aducem Parlamentul la locul pe care-l stabileşte Constituţia, organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare. În ceea ce priveşte observaţia ultimă pe care am avut-o, unde, cu părere de rău, unul dintre colegii mei nu are dreptate, în ideea că ea se referă la anul 2013. Şi care e problema? Pentru că, la noi, Constituţia şi actele normative în vigoare reglementează situaţia în felul următor: o ordonanţă de urgenţă poate fi admisă prin lege şi ea, producându-şi efectele pe care le-a avut la un anumit moment, legea le preia şi le duce mai departe. Dar, o ordonanţă de urgenţă, doamnelor şi domnilor, poate fi respinsă; respinsă printr-o lege de respingere a ordonanţei de urgenţă. Şi ce spune Constituţia? În situaţia în care avem o lege de respingere a ordonanţei de urgenţă, în legea respectivă vor fi prevăzute şi măsurile care trebuie luate pentru eliminarea efectelor pe care ordonanţa respectivă le-ar fi produs. Deci, să nu ne ascundem sub aspectul timpului, pentru că posibilităţi legislative avem. Da, putem respinge o ordonanţă de urgenţă printr-o lege de respingere, în care să fie cuprinsă şi corectarea efectelor negative pe care acea ordonanţă le-a avut. Pentru a nu se ajunge la o asemenea situaţie, cred că este mai bine ca legea să meargă, proiectul de lege să meargă înapoi la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să le prezinte printr-un raport, odată, pe amândouă - atât pe ordonanţa de urgenţă care vizează anul 2013, cât şi pentru ordonanţa de urgenţă care vizează anul 2014. Ni s-ar părea corect, ni s-ar părea deschis, ni s-ar părea pragmatic şi ar impune, la un moment dat, celui care emite o ordonanţă de urgenţă, respectiv Guvernului României, de a veni în timp util cu ele în Parlament, pentru ca Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare, să se pronunţe asupra lor. Şi eu sunt de acord, nu am discutat cu grupul, dar eu personal voi vota retrimiterea la comisie a acestei ordonanţe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Mai doreşte cineva? Domnul Niţă. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Eu revin şi vă spun dumneavoastră că această reîntoarcere la comisie a prezentei ordonanţe nu va avea niciun efect, pentru că asupra acestei ordonanţe nu se poate interveni în comisii mai mult decât forma pe care ea o are în acest moment. E adevărat şi este real ceea ce s-a spus aici legat de revoluţionari, dar, de asemenea, nu trebuie să uităm că sunt pe rol în instanţele de judecată o sumedenie de procese, în acest moment, legate de aceşti oameni, de aceşti colegi şi aceste procese au tocmai rolul de a stabili cu exactitate care este revoluţionar şi care a fost făcut revoluţionar în condiţii care au ocolit prevederile legale. Şi este, cred, normal să lăsăm să se încheie aceste lucruri şi pe urmă să discutăm despre drepturile lor, pe care eu le susţin cu toată seriozitatea şi cu toată ardoarea, pentru că aceşti oameni merită să ia drepturile conferite de legile în vigoare referitoare la ei. Dar, repet, asupra acestei ordonanţe, a o retrimite acum la comisie, nu se poate interveni. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Tinel. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, A fost o solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL, de retrimitere la comisie. O susţinem, prin vocea mea, această solicitare. Şi rog, domnule preşedinte, să supuneţi la vot această solicitare. |
|||||
|
|
Asta aveam de gând să fac. Nu trebuia să mă... Vă mulţumesc. Nu mai doreşte nimeni să ia cuvântul. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie, pentru două săptămâni, a acestui proiect de lege. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Cu 65 de voturi pentru, o abţinere şi 70 de voturi împotrivă, proiectul de lege nu va fi retrimis la comisie. Vă mulţumesc. Dacă aveţi observaţii la amendamentele respinse, de la punctul 1 la punctul 4? Nu sunt. Proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
29. În continuare avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Consiliul Europei privind Oficiul Consiliului Europei în domeniul criminalităţii informatice din Bucureşti şi statutul juridic al acestuia, semnat la Bucureşti, la 15 octombrie 2013. Vă rog. Vă rog să vă prezentaţi întâi. |
|
|||
|
|
Domnul Liviu Stancu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Doamnelor şi domnilor deputaţi, mă numesc Liviu Stancu. Sunt noul secretar de stat la Ministerul Justiţiei. Prezentul proiect pe care-l înaintăm votului Domniilor Voastre este extrem de important atât pentru justiţie, cât şi pentru Guvernul României. Efectele sale produc, aşa cum arătam, o consecinţă la nivel statal de maximă importanţă. Sunteţi în faţa unui vot în legătură cu primul oficiu tematic al Consiliului Europei, care se înfiinţează pe teritoriul statului român. Acest eveniment produce mai multe consecinţe. Prima consecinţă este aceea operativă la nivelul justiţiei, prin conectarea noastră la sistemul de represiune a criminalităţii informatice, iar al doilea efect, de maximă importanţă, pe care-l relev în faţa Domniilor Voastre, se referă la nivel statal. România pătrunde, astfel, în circuitul de interes european şi mondial în ceea ce priveşte această formă de represiune. Vă daţi seama că aceste tipuri de consecinţă au fost temeinic analizate şi au fost îmbrăţişate de către promotorii acestui proiect de lege care au reuşit în faţa partenerilor europeni să se impună şi, astfel, oficiul respectiv să purceadă a fi înfiinţat la Bucureşti. Fac referire asupra faptului că respectivul oficiu nu are consecinţe financiare. Cheltuielile guvernamentale, practic, sunt extrem de mici, cheltuielile generale fiind acoperite de finanţatorii externi. Totodată, arăt că proiectul a demarat la nivel european în luna noiembrie. Noi suntem deja cu o întârziere foarte mare. În România, acest oficiu trebuia să fie înfiinţat de la 1 martie. Ca urmare, solicităm un vot pozitiv în legătură cu acest obiect, pentru ca oficiul respectiv să producă efect în cel mai rapid mod. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Ciucă, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, În privinţa raportului asupra acestui Proiect de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere, vă pot spune că noi suntem primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a avizat favorabil. Comisia pentru politică externă a avizat favorabil. În această procedură, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, luând act de toate aceste avize favorabile şi, în urma dezbaterii, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor raport de adoptare. Dacă ne referim la obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna Intotero. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi, Spaţiul virtual este, ca şi Internetul, în continuă expansiune şi simplul fapt că nu se mai supune legilor realului obişnuit nu înseamnă că nu trebuie să se mai supună niciunei legi în sens juridic. În plus, constatăm, pe zi ce trece, că apare un altfel de front pe care se duc războaie din ce în ce mai complicate şi mai periculoase. Până în prezent, Consiliul Europei este singura organizaţie care a reuşit să adopte un instrument internaţional în acest domeniu, Convenţia privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001 şi deschisă spre aderare tuturor statelor. În prezent, 61 de state părţi semnatare au fost invitate să adere la acest tratat. În acest context, premierul Victor Ponta a avansat către Consiliul Europei propunerea ca România să găzduiască un Oficiu pentru programe internaţionale şi combaterea criminalităţii informatice, propunere aprobată deja la nivelul departamentelor specializate ale consiliului. Proiectul care vă este supus astăzi atenţiei reprezintă concretizarea în plan juridic a acestei iniţiative a Guvernului României. În mod evident, găzduirea acestui oficiu la Bucureşti va plasa România în centrul eforturilor internaţionale în acest domeniu şi va crea oportunităţi de a coopera cu alte state şi parteneri la nivel regional şi internaţional. De aceea, susţinem adoptarea acestui proiect de lege în procedură de urgenţă. Mulţumim. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind alte intervenţii şi nefiind nici amendamente, proiectul de lege trece la votul final. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Am primit raportul Comisiei juridice şi revenim la punctul 20 al ordinii de zi, unde avem solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind formularea de către Camera Deputaţilor a cererii de urmărire penală împotriva domnului deputat Daniel Chiţoiu, fost ministru al finanţelor publice. Mai întâi voi da citire solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "În temeiul art.119 alin.(2) din Constituţia României şi a art.12 şi 19 din Legea nr.115/1999 art.305 alin.(4) Cod de procedură penală şi al Deciziei Curţii Constituţionale nr.270/10 martie 2008, în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice şi membru al Camerei Deputaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută la art.248 din Codul penal din 1968, raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută la art.377 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al finanţelor publice, Vă transmitem alăturat referatul nr.327/2013/25 februarie 2014, întocmit de procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu fotocopiile înscrisurilor considerate relevante de acesta, certificate pentru conformitate cu originalul, 18 volume. Faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată constau în aceea că, în cursul lunii octombrie 2013, domnul Chiţoiu Daniel a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele SC Carpatica Asigurări SA în lipsa unei urgenţe reale şi cu erodarea procedurilor prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr.561/2009. Prin faptele descrise au fost aduse vătămări ale intereselor Guvernului României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi numitului Tudor Daniel George, care a fost nevoit să demisioneze în funcţia ocupată. Ataşăm în referat şi ordonanţa de începere a urmăririi penale din 25 februarie 2014, întocmită de procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi copii ale materialului probator din dosarul nr.237/P/2013. Semnează: procuror general Tiberiu-Mihail Niţu." În continuare, voi da cuvântul din partea Comisiei juridice domnului Ciprian Nica pentru a prezenta un proiect de hotărâre al Camerei Deputaţilor care va vota... nu, raportul, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. În şedinţa din 26 februarie, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor i-a fost prezentată scrisoarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Chiţoiu Daniel, fost ministru. "În temeiul art.109 alin.(2) din Constituţia României şi al art.12 şi 19 din Legea nr.155/1999 privind responsabilitatea ministerială art.305 alin.(4) din Codul de procedură penală şi al Deciziei Curţii Constituţionale nr.270/10 martie 2008, în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale împotriva ministru al finanţelor publice Chiţoiu Daniel, care în prezent este membru al Camerei Deputaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută la art.248 din Codul penal din 1968, raportat la art.13˛ din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, şi constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art.377 alin.(1) din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Codul penal, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al finanţelor publice, A fost transmis referatul nr.327/P/2013/25 februarie 2014, întocmit de procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu fotocopiile înscrisurilor considerate relevante de acesta, certificate pentru conformitate cu originalul, 18 volume. Avându-se în vedere dispoziţia art.305 alin.(4) din Codul de procedură penală, s-a considerat că se impune ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor în conformitate cu prevederile art.109 alin.(2) din Constituţia României." Din referat rezultă că faptele reţinute în sarcina lui Chiţoiu Daniel, deputat, fost ministru, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, având în vedere că iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup, şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unei persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru. În temeiul dispoziţiilor art.109 alin.(2) din Constituţia României şi al art.12 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Conform art.156 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului. În conformitate cu dispoziţiile art.157 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dezbaterea cererii prevăzute la art.156 se efectuează pe baza raportului întocmit de o comisie permanentă, ca urmare a unei anchete desfăşurate în condiţiile art.71, fie de o comisie specială de anchetă constituită în acest scop. Dacă ministru are şi calitate de deputat, cererea se trimite spre examinare Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care va elabora un raport pe care îl înaintează Camerei. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind formularea cererii de începere a urmării penale a domnului Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice, în şedinţa din 11 martie 2014. La dezbateri au fost prezenţi 22 de deputaţi din totalul de 26 de membri ai comisiei. În urma studierii dosarului şi a opiniilor exprimate cu prilejul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât că nu sunt elemente care să ducă la conturarea unei opinii în sensul formulării cererii privind începerea urmăririi penale a domnului deputat Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice. Rezultatul votului a fost următorul: 16 voturi împotriva cererii de urmărire penală, cinci voturi pentru, patru buletine de vot anulate ca urmare a neexercitării votului şi a unui vot nul. Faţă de cele prezentate mai sus, în situaţia în care plenul Camerei Deputaţilor va decide să ceară urmărirea penală a domnului Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi înaintează plenului Camerei Deputaţilor Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice, membru al Camerei Deputaţilor, pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz în dosarul nr.327/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog, citiţi şi proiectul de hotărâre. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dau citire proiectului de hotărâre. "Articol unic. Camera Deputaţilor cerere urmărirea penală a domnului Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice, membru al Camerei Deputaţilor, pentru faptele care fac obiectul Dosarului nr.327/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de azi, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi ale art.156 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicat. Semnează: preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea." Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul în continuare domnul Daniel Chiţoiu. Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a se proceda la un vot cerut de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul meu. Nu vă ascund faptul că sunt într-o situaţie jenantă în faţa dumneavoastră, eu, care mi-am îndeplinit atribuţiile de ministru aproape timp de doi ani de zile la Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor Publice şi am luptat contra grupurilor de interese şi nu numai că am luptat, dar am întreprins toate demersurile necesare pentru întărirea instituţiilor statului cu atribuţii în combaterea şi eradicarea evaziunii şi fraudei fiscale, am reorganizat instituţia ANAF-ului, instituţia Gărzii financiare, să fiu acuzat că tocmai eu protejez sau sprijin grupuri infracţionale organizate. În cazul de faţă, sunt acuzat că am iniţiat şi am promovat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Sunt acuzat că nu am respectat procedurile legale privind promovarea acestui act normativ şi, de asemenea, sunt acuzat de celeritatea promovării acestui act normativ. Vreau să vă spun de la început că acest act normativ - Ordonanţa de urgenţă nr.94/2013 - a fost promovat în Guvern ca urmare a angajamentelor cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Crearea acestei instituţii care are rolul de a supraveghea domeniul pieţelor financiare nonbancare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, a făcut obiectul atenţiei instituţiilor financiare internaţionale, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială încă de la naşterea acestei instituţii, respectiv din decembrie 2012. Vreau să vă spun că la fiecare misiune de evaluare a celor trei instituţii financiare internaţionale, de fiecare dată în discuţiile purtate atât la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, cât şi la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară, s-a pus în discuţie modul cum este organizat managementul la această autoritate de supraveghere financiară. De fiecare dată, în urma misiunilor de evaluare, în documentele încheiate şi aprobate de Guvern, de preşedintele ţării şi apoi ulterior de dumneavoastră, în Parlament, au fost stipulate în mod clar măsurile care trebuie luate în privinţa îmbunătăţirii managementului la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Vă dau exemplu că în luna iunie 2013, odată cu semnarea Scrisorii de intenţie privind încheierea celui de-al doilea program economic privind Acordul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, s-a prevăzut ca acel număr de membri ai Consiliului la ASF să fie redus de la 17 la 11 şi, de asemenea, să introducem criterii minime profesionale. Acest lucru s-a realizat în luna iunie prin Ordonanţa nr.55/2013, lucru care nu a fost pe placul organismelor financiare internaţionale. Astfel că, în luna iulie, la mai puţin de o lună este zile, cu ocazia misiunii de evaluare desfăşurată în perioada 17 iulie-31 iulie, instituţiile financiare internaţionale ne-au impus şi am prevăzut atât în Memorandumul economic-financiar cu Uniunea Europeană, cât şi Memorandumul de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional reducerea numărului membrilor Consiliului ASF de la 11 la nouă şi, de asemenea, introducerea unor criterii mai clare minime profesionale pentru ocuparea acestor posturi în Consiliul de conducere al ASF-ului. Termenul prevăzut pentru îndeplinirea acestui angajament a fost 30 septembrie 2013. De ce am promovat această ordonanţă de urgenţă? Pentru că până la sfârşitul lunii septembrie 2013 în Parlament nu a putut să fie adoptată o modificare la ordonanţa care exista în programul legislativ, a trebuit să ne îndeplinim angajamentul faţă de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru că atunci urma să încheiem cel de-al treilea Acord stand-by de tip preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi, de asemenea, urma să încheiem un Memorandum de înţelegere cu Comisia Europeană. Faptul dat de urgenţă se referă... pentru că în data de 22 octombrie începea misiunea de evaluare a instituţiilor financiare internaţionale şi nu mai exista timpul necesar pentru adoptarea în Parlament a unui proiect de lege sau a aduce amendamente la un alt act normativ care exista pe filiera de aprobare în Parlament. Vreau să precizez faptul că, în data de 16 octombrie, când am adoptat această ordonanţă de urgenţă, eu, ca ministru, mi-am asumat acest proiect de act normativ nefiind elaborat de mine personal ca ministru. Acest act normativ a fost iniţiat încă din 30 septembrie 2013, când era termenul limită pentru îndeplinirea angajamentului, a obţinut toate avizele de la direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi, de asemenea, a obţinut avizele de la celelalte instituţii ale statului care trebuiau să avizeze acest act normativ. Sunt acuzat că nu am respectat şi nu am motivat observaţiile aduse de Ministerul Justiţiei la acest proiect de ordonanţă de urgenţă. Vreau să precizez faptul că toate observaţiile pe care le-a făcut Ministerul de Justiţie au fost luate în considerare. Unele din aspectele semnalate au fost eliminate din textul ordonanţei, altele... s-a justificat de ce sunt necesare acele prevederi. Există aceste avize şi răspunsuri date prin Secretariatul General al Ministerului Finanţelor Publice atât către Ministerul Justiţiei, cât şi către Secretariatul General al Guvernului. Vreau să menţionez faptul că un act normativ, fie el şi ordonanţă de urgenţă, nu poate fi publicat în Monitorul Oficial dacă observaţiile aduse de ministerele avizatoare sau observaţiile făcute în cadrul şedinţei de Guvern nu sunt soluţionate, rezolvate. Deci actul normativ poate să fie aprobat în Guvern, dar nu poate să fie publicat în Monitorul Oficial până nu se pot clarifica toate observaţiile aduse atât înaintea şedinţei de Guvern, cât şi în timpul şedinţei de Guvern. Legat de promovarea cu celeritate, acest act normativ a fost aprobat de Guvern pentru a fi introdus pe ordinea de zi suplimentară a Guvernului. Motivat şi de faptul că în data de 22 octombrie începea misiunea de evaluare a instituţiilor financiare internaţionale, iar în acea perioadă premierul nu era în ţară - era plecat într-o vizită în străinătate - deci nu mai aveam timpul material ca la data venirii în ţară a reprezentanţilor instituţiilor internaţionale să arătăm că acest angajament a fost îndeplinit. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că dacă nu realizam şi nu îndeplineam acest angajament, nu puteam să încheiem acordul cu Uniunea Europeană, şi neîncheind acordul cu Uniunea Europeană aveam problema că nu mai puteam să beneficiem de top-up. Ştiţi că România beneficiază de un top-up, respectiv beneficiază de rambursarea a 95% din valoarea proiectelor finanţate din fonduri europene, faţă de 85%, cât erau finanţate în cazul în care nu aveam acest acord încheiat cu Uniunea Europeană. De aceea, urgenţa, oportunitatea, celeritatea sunt justificate, aşa cum vă spuneam, de angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale. Legat de acuza la adresa mea că am coordonat, am sprijinit un grup infracţional organizat, care să reprezinte interesele unei societăţi de asigurare, vreau să vă spun că nu există nicio dovadă şi nicio legătură a mea cu niciun reprezentant care face obiectul acestui dosar. Nu am nicio interceptare, nu am nicio dovadă că am fost implicat în acest grup aşa-zis grup infracţional organizat. De fapt, din dosar, nici nu rezultă vreun element că este constituit acest grup infracţional organizat sau că are vreun obiectiv. De aceea, eu consider că acuzele care mi se aduc de abuz în serviciu pentru promovarea unui act normativ care - atenţie! - a fost înaintat Parlamentului, iar Camera Deputaţilor, în mai puţin de o lună de zile l-a aprobat fără niciun amendament, deci inclusiv dumneavoastră şi inclusiv comisiile de fond şi comisiile avizatoare, inclusiv Comisia juridică, nu au adus niciun amendament legat de această ordonanţă de urgenţă. De asemenea, vreau să mai precizez faptul că nu am nicio legătură şi nu aveam nicio cunoştinţă legat de dosarul profesional al membrilor Consiliului ASF. Ştiţi foarte bine că propunerile pentru ocuparea acestor posturi se fac de către grupurile parlamentare, dosarele profesionale, conform ordonanţei de urgenţă, sunt analizate de comisiile reunite, în număr de patru sau şase. Deci cum pot să fiu eu acuzat că am susţinut sau că n-am susţinut un membru sau că aş fi avut cunoştinţă dacă îndeplinea sau nu îndeplinea cineva criteriile minime profesionale? Vreau să vă mai aduc în atenţie faptul că aceste criterii minime profesionale, introduse în ordonanţa de urgenţă, sunt similare cu ale altor instituţii ale statului român, de supraveghere, de control, profesii liberale. Vedeţi şi dumneavoastră, atât la Curtea de Conturi, la Consiliul Concurenţei, în profesia de avocat, de notar, de procuror, de judecător, există cerinţe minime obligatorii profesionale. Deci, de ce pot fi eu acuzat că, la o instituţie de asemenea anvergură, am prevăzut criterii minime profesionale asumate şi angajate cu organismele financiare internaţionale. Încă o dată, vreau să vă spun clar: nu am nicio legătură, nu există nicio dovadă că aş fi implicat şi nu recunosc nicio vinovăţie din cele care mi se aduc de către procurorul general. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule ministru. Dacă din partea grupurilor? Domnul Preda, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal va vota în favoarea solicitării procurorului general. Aş vrea însă, dacă-mi permiteţi câteva minute, să vă spun că eu, cel puţin, m-am simţit jignit de alocuţiunea colegului nostru, care, cu o nonşalanţă arhicunoscută, a venit şi a invocat aici ca motiv al apariţiei acestui act normativ Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Placa asta, dragii mei, e bine s-o spunem în faţa organelor de anchetă, dar nu să invocăm trei instituţii europene că ele sunt vinovate de graba cu care noi am modificat ceea ce a fost făcut în 2005. Am făcut repede în 2012 ca să-i schimbăm pe toţi şi să-i punem pe ai noştri, iar pe urmă ne-am certat între noi şi am început să îi dăm p-ai noştri şi să-i punem p-ai voştri. Deci sunt lucruri care e bine să fie probate în altă parte, iar chestiunea legată că până la urmă noi suntem vinovaţi aici, în Parlament, membrii Camerei Deputaţilor, c-am votat aşa ceva - de fapt PNL şi PSD au votat aşa ceva - eu cred că iarăşi este dezonorant. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Nu mi s-a părut că cele trei instituţii au fost învinovăţite. S-a vorbim doar de negocieri - cel puţin asta am auzit eu. Vă rog, cine mai doreşte să ia cuvântul? Vă rog, domnul Ciuhodaru. |
|||||
|
|
Noi am susţinut de fiecare dată că nimeni nu este mai presus de lege, aşa că vom lăsa şi în acest caz justiţia să-şi facă datoria. Am votat şi împotriva superimunităţii şi vom vota oricând şi împotriva Legii amnistiei. Grupul nostru parlamentar va vota pentru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Din partea Partidului Naţional Liberal. Noi considerăm că Daniel Chiţoiu, colegul nostru, nu este vinovat. Dar, pentru că suntem consecvenţi, pentru că nu vrem să inoportunăm Justiţia cu ceva, grupul nostru va vota pentru a permite începerea urmăririi penale. Nu înţelegem totuşi un lucru: de ce un act semnat de mai mulţi este... în acest act este încriminat doar un membru al Partidului Naţional Liberal, şi nu toţi ceilalţi. În acelaşi timp, nu înţelegem un lucru. Dacă, aşa cum cred că se va dovedi - colegul nostru este nevinovat - de ce n-ar fi nevinovaţi şi ceilalţi. Deci, după părerea noastră, este o acţiune politică, dar, repetăm, nu inoportunăm Justiţia cu nimic şi suntem convinşi că, prin faptul că vom vota aşa cum am spus, colegul nostru îşi va putea demonstra nevinovăţia în timp foarte scurt şi se va demonstra încă o dată că, de fapt, de multe ori, Justiţia nu-şi face aşa cum trebuie datoria şi sunt imixtiuni din partea altora care, de-a lungul timpului, au condus Justiţia română. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă mai doreşte cineva? Dacă nu, o să vă supun aprobării proiectul de hotărâre în cazul în care se va aproba cererea de urmărire penală. Dacă aveţi obiecţiuni la titlul hotărârii? A fost citită. Acum vă supun dacă aveţi observaţii la fiecare punct, domnul Tinel. Fiţi mai atent, vă rog frumos! Deci dacă la titlul hotărârii aveţi obiecţii? Nu sunt. La preambul? Nu sunt obiecţii. La articolul unic, aveţi obiecţii? Nu sunt obiecţii. Vă mulţumesc. Dezbaterile fiind încheiate, cererea procurorului general trece la votul final. Stimaţi colegi, Vă acord zece minute de pauză, după care trecem la votul final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Stimaţi colegi, Eu am rugămintea să luaţi loc, începem sesiunea de vot final. Domnule Mircovici, vă rog să luaţi loc la prezidiu. Înainte de a începe sesiunea de vot final, am rugămintea să verificăm votul. Liderii, am rugămintea, să fie atenţi. Verificarea votului, vă rog. Rog liderii să verifice listele de vot. Stimaţi colegi, Nefiind probleme cu listele de vot şi cu votul electronic... vă rog. În afară de domnul Tinel care are veşnic probleme, vă rog... Stimaţi colegi, Nefiind probleme de data asta, intrăm în procedura de vot final. |
|||||
|
|
|
La punctul 1, avem Solicitarea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru completarea articolului 58 din Legea nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 314 voturi pentru, solicitarea comisiei a fost aprobată. | |||||
|
|
|
La punctul 2, avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu cu privire la - Strategia de extindere şi principalele provocări pentru perioada 2013-2014. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 324 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. Proiectul de hotărâre a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 3, avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei - Analiza anuală a creşterii pentru 2014. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 341 de voturi pentru, zero abţineri, zero împotrivă, proiectul de hotărâre a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 4, Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 334 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 5, Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui mandat de deputat. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 340 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 6, Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de secretar al Camerei Deputaţilor, ca urmare a demisiei din această funcţie a domnului Eugen Nicolicea. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Cu 340 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 7, avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 267 de voturi pentru, 48 împotrivă şi 26 de abţineri, proiectul de lege a fost aprobat. La punctul 8, avem Proiectul... Vă rog, domnule deputat Popa, vă rog, explicaţi-vă votul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu am votat în alt fel decât a votat Grupul Naţional Liberal, pentru că consider că motivele pentru ca această taxă a fost declarată nelegală, există. Şi vă spun încă o dată acest lucru, am votat constant împotriva ei, şi de fapt am avut o opinie împotriva ei din momentul introducerii, chiar dacă ea s-a introdus în guvernarea liberală şi, aşa cum spuneam, am încercat să fac demersuri pentru a explica cum ar trebui să se pună o taxă reală de poluare. Din păcate, nu a existat nicio disponibilitate la dialog, nici din partea doamnei ministru, nici din partea altora şi, vreau să vă declar încă o dată că această taxă va cădea cu noi prejudicii. Dacă s-ar face un bilanţ a ceea ce s-a încasat şi a ceea ce s-a pierdut, veţi vedea că Guvernul României a avut... guvernele succesive ale României au avut de pierdut până la urmă. E o persistenţă într-o greşeală, într-o eroare, care e deja antologică. |
|||||
|
|
Am înţeles, domnule Popa, vă mulţumim. |
|||||
|
|
|
8. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 324 de voturi pentru, 19 abţineri şi niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. Felicitări iniţiatorilor. |
|||||
|
|
|
La punctul 9, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 342 de voturi pentru, nicio abţinere, niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
10. La următorul, avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Irak, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 11 mai 2012. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 339 voturi pentru, o abţinere şi niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 11, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind schimburile educaţionale şi academice administrate de Comisia Fulbright româno-americană, semnat la Washington, la 22 octombrie 2013. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 337 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
La punctul 12 avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte, semnat la Phnom Penh, la 11 iulie 2012. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 340 de voturi pentru, nicio abţinere, niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte, semnat la Ulan Bator, la 30 aprilie 2013. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 341 de voturi pentru, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 251 voturi pentru, 22 de abţineri, 64 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Consiliul Europei privind Oficiul Consiliului Europei în domeniul criminalităţii informatice din Bucureşti şi statutul juridic al acestuia, semnat la Bucureşti, la 15 octombrie 2013. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 338 de voturi pentru, nicio abţinere şi un vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. | |||||
|
|
|
16. În continuare avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Vă rog să votaţi. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu 264 de voturi pentru, opt abţineri şi 63 de voturi împotrivă, propunerea legislativă a fost respinsă. | |||||
|
|
|
În continuare o să trecem la Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului Chiţoiu Daniel, fost ministru al finanţelor publice, membru al Camerei Deputaţilor. Vă învederez faptul că este vot secret cu bile. Vom fi nevoiţi să votăm de două ori. O dată pentru domnul Chiţoiu, după care urmează votul pentru secretarul Camerei Deputaţilor, noul secretar al Camerei Deputaţilor. Deci, vă învederez faptul că vom avea două voturi. Rog să nu plecaţi după primul vot. Vă reamintesc prevederile articolului 23, alineatul ultim din Regulament, potrivit căruia votul pentru... Nu asta... Deci, votul este cu bile. Votul, dacă credeţi că este necesar să vă explic cum se votează, o fac. Votul pentru aprobarea urmăririi penale înseamnă votul bila albă în urna albă, bilă neagră în urna neagră. Aşa. Şi, împotrivă înseamnă bila albă în urna neagră şi bilă neagră în urna albă. Am rugămintea la chestori să-şi ia locul în... domnul Palăr şi domnul Drăghici. Şi, cine, tu citeşti? Înainte de a trece aici, în schimb, o să rog liderii de grup să propună pentru comisia de numărare a voturilor. Domnule Neacşu. Nu, nu, separate. |
|
|||
|
|
Sunt două proiecte, îl propun pe domnul deputat Titus Mircea Dobre. |
|||||
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, vă rog. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar liberal îl propune pe domnul deputat Virgil Guran. |
|||||
|
|
Da. Grupul parlamentar al PDL. Domnule Tinel, vă rog. |
|||||
|
|
Îl propun pe domnul Dan-Cristian Popescu. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al Partidului Conservator îl propune pe colegul nostru Andrei Tănăsescu. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Fenechiu, din partea Grupului parlamentar al PP-DD? |
|||||
|
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu: Grupul nostru îl propune pe domnul deputat Mihai Deaconu. |
|||||
|
|
Domnul Domnul Máté, din partea Grupului parlamentar al UDMR? |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Îl propunem pe domnul Bónis István. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnule Pambuccian din partea Grupului parlamentar al minorităţilor. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Amet Varol. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Am rugămintea la Comisia de numărare a voturilor să-şi intre în atribuţiuni. Domnul Mircovici va citi prezenţa. Domnule Mircovici, vă rog. Domnule Mircovici, vă rog să citiţi. |
|||||
|
|
Zgonea Valeriu Ştefan - prezent Dacă mai e cineva care a venit între timp. Vă rog. Chirteş Ioan-Cristian - prezent Dacă mai e cineva. Dacă nu, daţi-mi voie să votez şi eu. |
|||||
|
|
Am rugămintea, Comisia de numărare să se retragă. |
|||||
|
|
|
Am rugămintea la liderii de grup să facă propuneri pentru Comisia de numărare a voturilor pentru alegerea secretarului Camerei Deputaţilor. Domnule Neacşu, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul deputat Sava Andrei. |
|||||
|
|
Grupul PNL, vă rog. |
|||||
|
|
Grupul liberal îl propune pe domnul deputat Dan Bordeianu. |
|||||
|
|
Grupul PDL. Domnule Tinel, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul deputat Udrişte Gheorghe. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Fenechiu, Grupul PP-DD. |
|||||
|
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu: Grupul PP-DD îl propune pe Daniel Fenechiu. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Grupul PC. Domnule Moldovan, vă rog. |
|||||
|
|
Grupul PC îl propune pe domnul Florea Damian. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Grupul minorităţilor. Domnule Zisopol, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Domnul deputat Amet Varol, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Máté, din partea UDMR. |
|||||
|
|
Propunem pe domnul deputat Kereskényi Gabor. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Comisia de numărare îşi va lua rolul în primire. Am rugămintea la membrii Comisiei de numărare pentru primul punct să voteze acum la început, după care să meargă să facă numărarea voturilor. Dacă au plecat, foarte bine. Domnule Mircovici, vă rog să citiţi tabelul. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Vă rog să fiţi de acord să am nişte priorităţi urgente... |
|||||
|
|
Minorităţile întâi, da. |
|||||
|
|
Da. Că pleacă. Încep cu domnul Motreanu Dan - prezent |
|||||
|
|
Vă rog, domnule Mircovici. Era domnul Motreanu de la minorităţi?! Am înţeles. |
|||||
|
|
Nu. Am zis că încep cu domnul Motreanu şi după aceea cu minorităţile. Motreanu Dan-Ştefan - prezent Dânşii trebuie să plece la o activitate urgentă. Vă rog să fiţi atenţi. Adam Ioan - prezent V-am apelat, domnul ministru! Fejér László-Ődőn - prezent Nicio problemă, doamna Ştefănescu, mergeţi că vă... Ialomiţianu Gheorghe - prezent Absolut, absolut domnul preşedinte. Axente Ioan, v-am pus prezent. Da, da, da, imediat. Gunia Dragoş-Ionel - prezent Aţi fost şi la votul trecut, da? Prezent. Prezent. Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent Nu, nu, prezent aţi fost. Aţi votat, v-am văzut. Mocanu Vasile - prezent V-am trecut prezent. Munteanu Ioan - prezent Păi da v-am văzut, v-am trecut prezent. Moisii Constantin e prezent. Nica Nicolae-Ciprian - prezent Am pus prezent, domnul ministru. Nistor Marioara - absentă Harbuz... Votaţi, că v-am apelat, prezent. Pistru-Popa Eusebiu-Manea - prezent V-am trecut, domnul Popa, da. Răţoi Neculai - prezent Domnul ministru, cum să nu... Ba nu, v-am trecut prezent. Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent Votaţi, domnul Oltean, că v-am trecut prezent. Stoica Ştefan-Bucur - prezent Am terminat, toată lumea prezentă a fost apelată şi a votat. |
|||||
|
|
Am rugămintea la domnul Dobre, să anunţe procesul-verbal al primului vot. Comisia de numărare a voturilor, rog să-şi facă datoria. Vă rog, domnul Dobre. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnul preşedinte. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Daniel Chiţoiu, fost ministru al finanţelor publice, membru al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret, cu bile, asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Daniel Chiţoiu, fost ministru al finanţelor publice, membru al Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
Potrivit art.6 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi ale art.157 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, cererea de urmărire penală se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Având în vedere că din totalul de 403 deputaţi au fost prezenţi 359, din care 108 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunită majoritatea de voturi necesare pentru adoptarea Hotărârii privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Daniel Chiţoiu, fost ministru al finanţelor publice, membru al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul Udrişte, pentru a citi procesul-verbal de numărare a voturilor. |
|||||
|
|
|
Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea unui secretar al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu bile asupra candidatului propus în vederea alegerii unui secretar al Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
Ca urmare a faptului că din totalul de 403 deputaţi au fost prezenţi 359, şi-au exprimat votul 359, din care au votat pentru 307, ceea ce reprezintă majoritatea necesară pentru alegerea domnului Ciolacu Ion-Marcel în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnul Udrişte. Şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor se încheie. O să înceapă şedinţa comună a celor două Camere, pentru asumarea răspunderii. Avem o pauză de 10 minute. Vă mulţumesc. Biroul permanent va avea loc după şedinţa comună. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 14,03. |
||||||
![]() |



