Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2015

  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.  

Şedinţa a început la ora 17,04.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi a interpelărilor. O să începem cu răspunsurile la întrebări şi dacă între timp au ajuns... dacă n-au ajuns domnii secretari de stat şi sunt pe drum, din cei prezenţi în sală, veţi depune în scris întrebarea.

Pentru domnul deputat Gheorghe Florin, PSD. OK!

Doamna Adam Luminiţa, PSD, nu este.

Domnul Scheau Ion, PNL, depuneţi în scris, da?

Domnul Gheorghe Florin, PSD. Rezolvat? Şi domnul Nicolăescu a solicitat amânarea.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea, pe scurt, de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Trecem la domnii colegi, stimaţi colegi, care au de prezentat pe scurt interpelări. Am să încerc să vă iau după cum vă cunosc în sală, ca să nu mai citesc toată lista asta.

Video in format Flash/IOS   Vasile Popeangă

Domnul Popeangă, vă rog. Mai vreţi mai târziu?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

V-aş ruga să-mi permiteţi, am patru interpelări parlamentare, să citesc două şi două să le depun sau consideraţi că trebuie să le citesc pe toate? Poftim?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da, câte două, da. Dar pe scurt, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, da.

Prima interpelare este adresată domnul ministru Nicolae Bănicioiu şi se referă la faptul că au fost încălcate criteriile şi nerespectate condiţiile legale de numire a noului şef al SANEPID Gorj.

În urma mai multor articole apărute în presa locală, dar şi a unor sesizări primite la Cabinetul parlamentar referitoare la numirea noului inspector-şef al SANEPID Gorj în persoana domnului Dobrin Adrian Virgil, vă rog, domnule ministru, să dispuneţi verificarea condiţiilor de numire a acestuia în respectiva funcţie de conducere şi dacă au fost respectate prevederile legale în vigoare pentru a putea ocupa funcţia de inspector-şef al SANEPID Gorj.

Vă aduc la cunoştinţă faptul că există suspiciunea că acest domn ar fi fost numit la conducerea SANEPID-ului în mod ilegal, datorită legăturilor de prietenie pe care le are cu ministrul secretar de stat Alin Iulian Ţucmeanu.

Mai mult, se pare că domnul Dobrin Adrian nu deţine studiile de specialitate necesare nici măcar pentru a ocupa funcţia de inspector la SANEPID, fiind absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, iar în anul 2009 când s-a încercat promovarea sa în cadrul SANEPID-ului Ministerul Sănătăţii s-a opus arătând că poate ocupa un post superior doar în structurile economice ale Direcţiei de sănătate publică, date fiind studiile sale economice. Chiar şi aşa, domnul Dobrin a fost promovat tot ilegal atunci pe postul de consilier principal în cadrul Sanepid-ului.

În situaţia creată prin pensionarea fostului şef de la Sanepid Gorj, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici arată cât se poate de clar, la articolul 92, că exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată care nu a fost radiată în condiţiile prezentei legi.

Deci, înlocuitorul, fie el şi temporar, al fostului şef Sanepid trebuia să fie neapărat medic, conform legii.

Mai am încă o interpelare pentru domnul ministru Bănicioiu şi se referă la fondurile pentru analize medicale care la nivelul judeţului Gorj sunt foarte mici şi se epuizează în primele cinci zile ale lunii.

O a treia interpelare parlamentară este adresată domnului ministru Robert-Marius Cazanciuc, ministrul justiţiei, şi se referă la întreprinderea demersurilor necesare în vederea transferării imobilelor Centrului de pregătire şi perfecţionare a cadrelor de jandarmi "Gheorghe Magheru" din Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, de la Ministerul de Interne la Ministerul Justiţiei, pentru a putea fi transformate în spaţii de deţinere.

Domnule ministru, din analiza făcută la nivelul judeţului Gorj a spaţiilor disponibile şi având în vedere faptul că toate unităţile penitenciare clasificate, regimul de executare închis, semideschis şi deschis, se confruntă cu fenomenul de supraaglomerare, fenomen cauzat de creşterea infracţionalităţii şi a repatrierii cetăţenilor români aflaţi în penitenciarele din statele membre al Uniunii Europene, vă rugăm să ne sprijiniţi cu demersurile necesare în vederea transferării imobilelor Centrului de pregătire şi perfecţionare a cadrelor de jandarmi "Gheorghe Magheru" din Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, de la Ministerul de Interne la Ministerul Justiţiei, pentru a putea fi transformate în spaţii de deţinere.

Menţionez că, în urma unei scurte analize efectuate, locaţia se pretează transformării cu fonduri financiare reduse într-un centru de deţinere modern, în care pot fi asigurate drepturile prevăzute de lege pentru persoanele private de libertate.

Faţă de cele prezentate, precizez că aştept un răspuns scris.

Şi cea de-a patra interpelare este adresată domnului Gabriel Oprea, domnului viceprim-ministru Gabriel Oprea, şi se referă la acelaşi subiect, având în vedere că acest centru de pregătire şi perfecţionare a cadrelor aparţine Ministerului de Interne.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ion Eparu

Poftiţi, domnule profesor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului Nicolae Bănicioiu, ministru sănătăţii.

Stimate domnule ministru,

La cabinetul parlamentar am primit în audienţă un cetăţean din colegiul pe care-l reprezint, care mi-a sesizat un aspect legat de distribuirea tratamentului pentru scleroză multiplă.

După cum se ştie, aceasta este o boală autoimună, o afecţiune cronică a sistemului nervos central, ale cărei cauze nu sunt cunoscute şi pentru care nu există un tratament curativ. Este cea mai invalidantă boală a adultului şi afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării şi nervii optici. Scleroza multiplă poate provoca dificultăţi în forţa şi controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru ale sensibilităţii şi tulburări ale funcţiilor mentale.

Bolnavii cu scleroză multiplă care sunt înscrişi în Programul naţional beneficiază de tratament imunomodulator în mod gratuit. Programul este coordonat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin Comisia de experţi în domeniu, şi se derulează în 11 unităţi sanitare la nivel naţional. Una din aceste unităţi sanitare este şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Clinica de Neurologie.

Până în anii 2012 - 2013 tratamentul era primit la domiciliu de către bolnav, prin intermediul unei firme de distribuţie a medicamentelor, în baza contractului încheiat între această firmă şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti - Clinica de Neurologie.

După anul 2013, ca şi în prezent, nu s-a mai încheiat un astfel de contract, motiv pentru care tratamentul nu se mai primeşte acasă de către bolnav, ci acesta este obligat să se prezinte personal la spital pentru a-l primi, indiferent dacă domiciliază în Bucureşti sau în altă localitate din ţară.

Nu se acceptă unui membru al familiei bolnavului să primească tratamentul pentru acesta, ceea ce constituie o umilire atât a bolnavului care, deşi poate prezenta deficienţe motorii, este nevoit să facă deplasări lunare în Bucureşti, dar este vorba de umilirea şi a familiei acestuia, care îl îngrijeşte, a bolnavului.

Totodată, este inexplicabilă şi nejustificată această regulă impusă de vreme ce persoana care ridică tratamentul este identificată prin carte de identitate, CNP, semnătură, aşa cum, de altfel, farmaciile eliberează medicamentele prescrise pe reţetele compensate. Evident că bolnavul este obligat să se prezinte atunci când i se face evaluarea periodică la şase luni, dar nu în fiecare lună.

Pentru a evita deplasarea bolnavului în Bucureşti, vă solicit, domnule ministru, să rezolvaţi problema eliberării tratamentului, care să se facă în mod obligatoriu nu numai bolnavului, ci să se poată acorda şi unui membru al familiei care poate face dovada gradului de rudenie şi care poate fi identificat prin actele de stare civilă.

Solicit răspuns scris. Vă mulţumesc. Deputat Ion Eparu.

Dar înainte de a solicita răspuns, m-ar bucura, domnule ministru, dacă problema ar putea fi rezolvată, fiind la dispoziţia dumneavoastră.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Gheorghe

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Florin Gheorghe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am o întrebare către ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, doamna Rovana Plumb.

Obiectul întrebării: transferul contribuţiilor pentru Pilonul II de pensii pentru angajaţii români din străinătate.

Doamnă ministru, potrivit statisticilor mai mult sau mai puţin oficiale, numărul românilor care lucrează în prezent în baza unui contract de muncă în străinătate şi care pot contribui potrivit vârstei în calitate de participant la Fondurile de pensii obligatorii administrate privat, implementate prin Legea nr.411/2004, se ridică la peste un milion de cetăţeni.

Din păcate, aşa cum bine ştiţi, chiar dacă cetăţenii români contribuie la Fondurile de asigurări sociale sau echivalentul asigurărilor pentru pensii în statele în care muncesc, contribuţiile lor nu sunt transferate către pensiile obligatorii administrate privat, Pilonul II.

Mai mult, aşa cum a demonstrat istoria migraţiei din ultimul secol, cetăţenii care au migrat pentru un loc de muncă au tendinţa de a se întoarce în ţara lor, nereuşind să beneficieze de toate drepturile pentru care au contribuit în perioada activă.

În aceste condiţii, vă rog, doamnă ministru, să aduceţi următoarele clarificări:

  1. ce măsuri veţi întreprinde pentru ca cetăţenii români care lucrează temporar în străinătate să beneficieze de transferurile către fondurile de pensii obligatorii administrate privat; şi
  2. ce demersuri ar trebui să facă un cetăţean român care lucrează temporar în străinătate pentru a justifica acea perioadă ca stagiu de contributivitate şi a primi în contul personal de pensie administrată privat sumele corespunzătoare.

Solicit răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Liviu Laza-Matiuţa

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Laza-Matiuţa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să adresez o interpelare domnului ministru Daniel Constantin.

Reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de oi şi capre din Bihor, Sălaj, Sibiu şi Mureş, i-au trimis o scrisoare deschisă domnului ministru al agriculturii Daniel Constantin în care se plâng de neaprobarea subvenţiilor pentru sectorul zootehnic, dar şi de faptul că în prezent România nu are o lege a zootehniei, un statut al oierilor, o lege a fiscalizării în domeniul zootehnic şi nici un program naţional referitor la PNADNR 2014-2020 prin care fermierii să-şi facă un plan de venituri şi cheltuieli.

Vă rog să precizaţi în scris, domnule ministru, care este cuantumul subvenţiei ajutor naţional tranzitoriu pe cap de ovină-caprină aferent anului 2014 şi până la ce dată va fi achitată. De ce nu se publică pe site-ul APIA listele cu toţi crescătorii de animale beneficiari de subvenţii, aşa cum s-a întâmplat până în anul 2011.

Vă rog să precizaţi care este strategia pentru zootehnie cuprinsă în programul agricol al României pentru perioada 2014-2020 transmis la Comisia Europeană.

Solicit răspuns scris.

Deputat PNL de Bihor - Liviu Laza-Matiuţa.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin-Avram Iacoban

Domnul Iacoban.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Astăzi, pentru stenogramă, depun o întrebare şi o interpelare.

Întrebarea este adresată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, doamnei ministru Graţiela Gavrilescu.

Stimată doamnă ministru,

În urmă cu 15 ani ieşenii erau anunţaţi de demararea unor proiecte importante care au menirea să dezvolte potenţialul turistic al Iaşiului, capitala Moldovei. Acest proiect nu putea fi demarat decât după efectuarea unor lucrări specifice de regularizare a râului Bahlui, lucrări care au început în anul 2011 şi care au fost semnalizate în anul 2014.

Lucrările respective au avut ca scop reducerea riscurilor de inundaţii în Bazinul hidrografic Prut-Bârlad având o finanţare europeană în procent de 80% prin Programul operaţional de mediu Axa 5 - prevenirea inundaţiilor şi o finanţare cu capital autohton de 20% asigurată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Din păcate, aşa cum a sesizat şi presa locală şi cum de altfel a recunoscut şi beneficiarul, Administraţia bazinală de apă - Prut-Bârlad, lucrările efectuate au fost executate deficitar, fiind necesare lucrări de remediere specifice. Dacă aceste lucrări de regularizare nu au fost executate corespunzător, autorităţile din Iaşi nu pot demara cele două proiecte anume: amenajarea ca zonă de agrement a 2,5 km lungime de râu între Podul de piatră şi Podul Tudor Vladimirescu, precum şi derularea Proiectului "Bahlui e-navigabil", realizat în parteneriat cu Ministerul Societăţii Informaţionale.

Având în vedere cele menţionate, vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

  1. Care este stadiul de realizare a lucrărilor de regularizare a cursului râului Bahlui şi dacă lucrările efectuate prezintă siguranţă pentru populaţie.
  2. Dacă lucrările de regularizare efectuate permit amenajarea în regim de agrement a râului Bahlui între Podul de Piatră şi Podul Tudor Vladimirescu.
  3. Dacă autorităţile din Iaşi au depus documentaţie pentru proiectul de amenajare pe râul Bahlui a unei zone de agrement.

Vă rog să-mi răspundeţi pentru fiecare întrebare în parte, în termenul prevăzut de lege. Solicit răspuns scris şi oral.

Şi o interpelare adresată Ministerului Transporturilor, domnului ministru Ioan Rus - referitor la linia de mare viteză Bucureşti-Iaşi-Chişinău.

Domnule ministru, în vara anului 2014 se anunţa în media faptul că Guvernul României a discutat cu mai multe companii din Republica Chineză posibilitatea construirii unei linii de mare viteză între Bucureşti şi Iaşi care ar putea continua spre Chişinău. Se preciza, de asemenea, că atât tehnologia, cât şi trenul vor fi din producţie chinezească, fiind vorba în speţă de un proiect-pilot pentru Europa de Est şi Sud.

În octombrie 2014 chiar dumneavoastră aţi anunţat demararea unei discuţii cu o companie chineză pentru segmentul de cale ferată Bucureşti-Iaşi, situaţie în care Comisia Europeană nu a mai fost de acord cu un proiect asemănător pentru segmentul Bucureşti-Constanţa.

Linia de mare viteză de care aţi amintit ar putea micşora foarte mult durata de deplasare între Iaşi şi Bucureşti, cunoscut fiind faptul că infrastructura feroviară ar permite trenurilor să se deplaseze pe anumite segmente de cale ferată cu viteze de 300 de km pe oră, în acest moment viteza maximă de circulaţie a trenurilor în România fiind undeva la 160 de km/oră pe anumite segmente de cale ferată care unesc Bucureştiul de Constanţa.

De asemenea, se anunţa cu interes în presa românească, că Guvernul Chinei susţinea demararea unui asemenea proiect. Singura problemă identificată era finanţarea, costurile riscând să ajungă la aproximativ 20 de milioane de euro.

În acest moment, distanţa între Bucureşti şi Iaşi este acoperită cu trenul în aproximativ 7 ore, 7 ore şi 30 de minute, cu un cost de aproximativ 100 de RON, cetăţenii mai având posibilitatea deplasării între Iaşi şi Bucureşti cu autoturismul în aproximativ 5 ore şi jumătate, cu un cost mediu de 180 de lei, sau cu avionul, 60 de minute, cu un cost de aproximativ 350 de lei.

Din păcate, faţă de 2001, durata de parcurgere pe linia ferată a distanţei Iaşi-Bucureşti a crescut cu 25 de minute, trenul neputând o medie de deplasare superioară celei de 58 de km la oră. Ca analiză comparativă, în Italia şi Franţa, rute medii de 600 de km se fac în mai puţin de 4 ore, în timp ce în România pentru aceeaşi rută e nevoie de 10 ore.

Ţinând cont de faptul că în ultima perioadă nu s-a mai spus nimic de această linie de mare viteză care este mai mult decât necesară, vă rugăm să aveţi amabilitatea să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

Consideră Guvernul României ca fiind strategică construirea unei asemenea linii de mare viteză? Există intenţia ca această linie de mare viteză Bucureşti-Iaşi-Chişinău să fie continuată până la Kiev?

2. Linia de mare viteză Bucureşti-Iaşi-Chişinău se va continua până la Kiev?

3. în ce stadiu se află negocierile cu companiile chineze cu privire la acest obiectiv strategic şi dacă are Guvernul României o variantă de finanţare de rezervă în cazul în care capitalul chinez nu va fi accesibil.

4. Care este calendarul desfăşurării lucrărilor pentru acest obiectiv strategic?

Vă rog să-mi răspundeţi pentru fiecare întrebare în parte, în termenul prevăzut de lege. Solicit răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Horga

Domnule deputat vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Horga:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea se adresează domnului Robert Cazanciuc, ministrul justiţiei.

Sunt tot mai dese în ultima vreme cazurile de infractori denunţători care, profitând de prevederile Codului de procedură penală, fac anumite dezvăluiri în legătură cu fapte infracţionale la care au participat alături de alte persoane.

Procedura utilizată de aceştia este una cât se poate de legală şi cred că până la un punct este şi una benefică descoperirii şi rezolvării mai rapide a unor fapte, în contradicţie cu legea penală şi care profită denunţătorilor. Avantajele de care aceştia beneficiază sub umbrela legii penale sunt pentru ei certe, motiv pentru care tot mai multe persoane apelează la această modalitate. Nu ştiu statistic care este efectul asupra diminuării corupţiei din România, însă cred că din punct de vedere al recuperării prejudiciilor săvârşite de astfel de persoane lucrurile nu sunt tocmai în regulă.

Cred cu tărie că orice metodă prin care atacul asupra banilor publici ar putea fi controlat într-o oarecare măsură, iar corupţia diminuată trebuie pusă în aplicare. Cu o condiţie însă: indiferent de calitatea celui care a produs un prejudiciu asupra proprietăţii cuiva prin mijloace care încalcă legea penală, nu poate fi iertat sub niciun motiv de restituirea acelui prejudiciu, indiferent de calitatea lui, de denunţat sau de denunţător. Sunt de acord că în anumite situaţii un denunţător ar putea fi tratat cu indulgenţă de către justiţie pentru serviciile prestate, în niciun caz însă nu poate să se bucure de o avere făcută prin fraudă şi pusă la adăpost printr-un denunţ.

Vă rog, domnule ministru, să-mi răspundeţi, în scris şi oral, dacă statul român îşi poate permite să lase la dispoziţia acestor infractori denunţători averile strânse prin fraude asupra proprietăţi publice şi private, doar pentru că ei sunt utili în descoperirea unor alţi infractori.

Deputat Vasile Horga, Colegiul nr.1 Dâmboviţa.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ovidiu Alexandru Raeţchi

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Raeţchi? Amândoi sunteţi în afara listei. Dânsul era primul în sală şi în ordinea alfabetică. Nu am avut alt criteriu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea, adresată domnului Victor Ponta, prim- ministru, vizează situaţia cimitirelor eroilor din Chişinău, Republica Moldova.

Stimate domnule prim-ministru,

Am vizitat recent rămăşiţele Cimitirului Eroilor situat pe Bulevardul Dacia din Chişinău, Republica Moldova. Această necropolă în care se află osemintele eroilor din ambele războaie mondiale a devenit loc de adăpost pentru oamenii străzii şi, parţial, a fost acoperită de un centru comercial.

Pe lângă cei 234 de soldaţi ruşi, cei 29 de soldaţi austrieci, cei 39 de militari cehi, 35 de soldaţi francezi şi cei 6 soldaţi polonezi, în Cimitirul Eroilor din Chişinău îşi dorm somnul de veci 431 de soldaţi români.

Autorităţile sovietice au construit în anul 1959 un spital direct peste morminte, fiind păstrate doar coloanele care marcau intrarea în monument. În anul 2007 unitatea sanitară a fost dărâmată de către executivul condus de Vasile Tarlev, iar terenul a fost vândut unei firme interesate de dezvoltarea unui mall şi a unui depozit de materiale.

Stimate domnule prim-ministru,

Având în vedere importanţa şi sensibilitatea temei semnalate, vă rog să-mi comunicaţi dacă Guvernul României a depus vreun demers prin oricare din organismele sale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ministerul Cultelor, pentru salvarea mormintelor celor 431 de eroi români, dacă nu, ce direcţii de acţiune are în vedere Guvernul Ponta pe această temă?

Solicit răspuns oral şi în scris.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Tararache

Domnul deputat Tararache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Tararache:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sunt patru interpelări. O să le prezint pe scurt, dacă-mi permiteţi, pentru că sunt probleme foarte importante.

Prima interpelare este adresată ministrului finanţelor publice, domnul Darius-Bogdan Vâlcov şi tema este: "Voucherele de vacanţă, cine nu vrea dezvoltarea turismului românesc".

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Aşa cum bine ştiţi, am adoptat anul trecut Legea voucherelor de vacanţă. Trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015. Mai mult, în luna decembrie a anului trecut am depus o interpelare referitoare la Normele de aplicare al voucherelor de vacanţă şi stadiul în care se află ele. Mi s-a răspuns atunci că normele de aplicare sunt în procedură de avizare la ministere. Astăzi se plimbă hârtii între Autoritatea Naţională de Turism şi Ministerul Finanţelor. Se trimit observaţii, dar important este că legea nu are aplicare. Ea trebuia aplicată de la 1 ianuarie 2015.

Prin urmare, avem o lege adoptată în Parlamentul României care nu se aplică. Cine a minţit atunci când a spus că susţinem această lege? Şi, de aceea, domnule ministru, vă întreb: de ce trenează avizarea normelor de aplicare? Când veţi termina cu observaţiile şi cu corespondenţa între minister şi Autoritatea Naţională de Turism şi veţi da avizul pe aceste norme de aplicare? Când veţi aviza memorandumul depus de ANT privind suplimentarea posturilor necesare în desfăşurarea activităţii acestei instituţii.

Domnule ministru,

În calitatea de deputat de Constanţa, şi în calitate de susţinător al acestei legi, sunt membru al Comisiei pentru industrie şi servicii care a adoptat prima dată această lege şi ca unul care m-am bătut pentru ca această lege să intre în vigoare, vă rog şi vă cer, în numele constănţenilor, să încheiaţi o dată aceste negocieri şi aceste observaţii între minister şi autoritate. Trimiteţi doi oameni de la dumneavoastră din minister şi cu doi oameni de la Autoritatea Naţională de Turism să se pună o dată de acord să se avizeze normele de aplicare şi să intre în vigoare, pentru că, vă spun, toţi operatorii din turism aşteaptă această lege, aşteaptă ca această lege să se aplice, au nevoie ca de aer de această lege.

Aştept şi solicit răspuns scris şi oral în termenul prevăzut de lege.

Interpelare adresată ministrului finanţelor publice, domnul Darius-Bogdan Vâlcov. Tema este: "Mici întreprinzători, infractorii de serviciu în viziunea Agenţiei Antifraudă".

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Având în vedere semnalele transmise de micii întreprinzători care reclamă faptul că sunt trataţi din start ca potenţiali infractori şi călcaţi de nenumărate controale repetate din partea instituţiilor statului, generează toată această situaţie noi temeri legate de abuzul de putere al reprezentanţilor statului şi, pe bună dreptate, întreprinzătorii se tem că vor fi... le va fi îngreunată activitatea şi, mai mult, vor avea pierderi financiare.

Toţi întreprinzătorii sunt astăzi ocupaţi să plătească amenzi şi să dea afară oameni în loc să fie preocupaţi să plătească profit şi să angajeze oameni, aşa cum este firesc, dar mă întreb ce mai reprezintă firescul astăzi în România.

Aşa cum bine ştiţi şi dumneavoastră, atât ANAF, cât şi alte instituţii ale statului de control au un dublu rol: prima dată de îndrumare şi apoi cel de control, prevenţia fiind demonstrată în Europa civilizată unde cu toţii ne dorim să fim, ca aducând beneficii foarte importante activităţilor de colectare a veniturilor bugetare.

Astăzi, în România, controalele se întâmplă în felul următor: într-o zi de sâmbătă vine Agenţia Antifraudă, blochează activitatea restaurantului, barului şi aşa mai departe, afacerii, nu mai pot desfăşura activitatea oamenii aceştia, 8 ore sunt ţinuţi în teroare de către aceşti inspectori care în loc să îndrume, terorizează agenţii economici şi aceşti agenţi economici nu ştiu ce să facă, să închidă afacerile sau să meargă înainte cu toată această hărţuială.

Întrucât, domnule ministru, instituţiile statului sunt bugetate exact din taxele şi impozitele plătite, între alţii, de micii întreprinzători sau mai ales de aceştia, pentru că ştim cu toţii că reprezintă inima economiei româneşti, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări: de ce sunt consideraţi întreprinzătorii ab initio certaţi cu legea şi sunt supuşi unor metode de control considerate de aceştia drept abuzive. În ce lege, vă întreb şi pe dumneavoastră, şi pe stimaţii colegi, scrie că micii întreprinzători trebuie hăituiţi şi hărţuiţi cu zeci de controale repetate? Şi trei: ce măsuri veţi lua dumneavoastră, domnule ministru, pentru ca ANAF să desfăşoare în primul rând o activitate de îndrumare, aşa cum este şi normal, a agenţilor economici şi nu de hăituire şi hărţuirea acestora.

Solicit răspuns scris şi oral în termenul prevăzut de lege.

Interpelare adresată ministrului transporturilor, domnul Ioan Rus. Şi tema este "CNADNR şi batjocura la adresa constănţenilor".

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat începerea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Bucureşti-Lehliu, lucrări care se vor desfăşura exact în perioada sezonului estival când se înregistrează, ştim cu toţii, cel mai mare trafic spre şi dinspre staţiunile de pe litoralul românesc. Conform celor declarate de responsabilii din conducerea acestei companii, se va circula pe o singură bandă pe sens, existând posibilitatea ca traficul pe autostradă să fie închis complet pentru anumite perioade de timp şi asta când, exact în perioada sezonului estival când Constanţa este pregătită să primească turişti.

O astfel de abordare o consider o nouă bătaie de joc la adresa turismului românesc după episoadele anterioare legate de lucrările nesfârşite de la podul de la Agigea, care au adus în pragul disperării întreprinzătorii de pe litoral şi de problema încă nerezolvată de la staţia de taxare de la Feteşti, care a pus la grea încercare nervii cetăţenilor, obligaţi să aştepte la cozi kilometrice pentru a trece spre vacanţa mult visată.

Nu este firesc, domnule ministru, să propunem turiştilor aceleaşi drumuri ocolitoare care conduc adeseori la accidente grave de circulaţie şi statistica poliţiei rutiere vă stă la dispoziţie pentru consultare, şi în loc să le asigurăm o vacanţă fericită, pentru că turismul reprezintă o componentă foarte importantă pentru economia constănţeană, să-i trimitem cu bună ştiinţă în spitale sau la moarte.

De aceea, domnule ministru, vă întreb ce măsuri veţi adopta pentru ca aceste lucrări să se desfăşoare pe perioadele cu trafic redus, în special noaptea, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate din Europa. Sau să găsiţi altă soluţie referitoare la perioada începerii lucrărilor, de exemplu, la începutul toamnei, când temperaturile şi vremea permit efectuarea acestor lucrări.

Vă cer cu fermitate, domnule ministru, să adoptaţi de urgenţă o soluţie corectă şi civilizată, care să nu conducă la umilirea cetăţenilor şi să solicitaţi conducerii CNADNR să nu mai sfideze opinia publică, ca de exemplu, recomandarea acelui deştept de a merge pe litoral cu trenul. Să meargă ei cu trenul şi să vadă cum se merge.

Solicit răspuns scris şi oral în termenul prevăzut de lege.

Şi ultima interpelare este adresată ministrului afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea. Şi tema este "Taxa de linişte. A cui taxă de linişte?"

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Asistăm la o creştere necontenită a criminalităţii mărunte care afectează viaţa cotidiană a cetăţenilor şi generează din partea multora dintre ei o atitudine de nerespectare a legii şi chiar a instituţiilor chemate să o aplice. Jaful, furtul, tâlhăria, violul la colţ de stradă au ajuns în realitatea marilor oraşe, tratate cu indiferenţă de cetăţeni, care nici măcar nu mai reclamă sau raportează la organele de poliţie având convingerea că oricum nu se va rezolva nimic. Deci, pe aceşti oameni, practic, nu-i apără nimeni şi nu se mai aşteaptă nici ei să-i apere.

Cetăţenii îşi amintesc cu nostalgie de vremurile în care erau apăraţi de Poliţia Naţională şi de Jandarmerie, acum siguranţa publică fiind practic atributul poliţiilor locale, în majoritate cu personal mai mult decât insuficient, slab instruit şi echipat, foarte prost remunerat.

Constanţa a ajuns astăzi raiul spargerilor de locuinţe, al distrugerilor de autoturisme, un loc unde femeilor li se smulg bijuteriile de la gât şi de la urechi pe stradă, în plină zi, de rău-făcători care nu mai au niciun fel de frică de organele statului, pentru că organele statului îşi fac datoria. Iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care toţi operatorii economici din Constanţa sunt obligaţi la achitarea unei taxe de linişte şi siguranţă. Unde se duc toţi aceşti bani dacă vedem că siguranţa nu există pe străzile din Constanţa?

De aceea, domnule ministru, vă întreb când şi ce măsuri veţi lua dumneavoastră pentru dezvoltarea poliţiilor locale, pentru deblocarea şi stimularea angajărilor în aceste structuri de asigurare a liniştii şi ordinii publice?

Şi vă cer, domnule ministru, în calitate de deputat de Constanţa, să dispuneţi de îndată cercetări asupra condiţiilor în care această taxă de linişte şi siguranţă este folosită pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice la Constanţa.

Solicit răspuns scris în termenul prevăzut de lege.

Vă mulţumesc.

Deputat de Constanţa, Mihai Tararache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

Declar închisă şedinţa consacrată întrebărilor şi interpelărilor.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,40.