Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declar deschisă şedinţa noastră de astăzi, 17 martie, pentru declaraţii politice.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Gábor Kereskényi din partea Grupului UDMR.

Domnul Kereskényi Gábor:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Respectul aduce respect".

Duminică, maghiarii din Satu Mare au sărbătorit 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

În acest municipiu, unde ponderea populaţiei de etnie maghiară este de 34%, care numeric înseamnă 35.000 de oameni, îmi face o mare plăcere ca în fiecare an să organizez manifestările dedicate acestei zile. În primul rând pentru importanţa pe care sărbătoarea o are pentru maghiari, indiferent de ţara în care locuiesc, dar şi pentru mesajul pe care, la Satu Mare, am reuşit să-l transmitem în ultimii ani.

Pe lângă mii de maghiari care au ieşit pe străzi să sărbătorească sunt din ce în ce mai mulţi români care ni s-au alăturat, fie şi numai pentru a vedea marşul husarilor.

Am spus acum un an, tot aici, la tribuna Parlamentului României, că din ce în ce mai mulţi români şi maghiari au înţeles perfect că au mai multe lucruri care îi unesc decât ce îi dezbină, că împreună suntem mai bogaţi şi mai puternici, iar separat riscăm să ne pierdem libertăţile şi demnitatea europeană, pe care le putem câştiga împreună.

Prietenii noştri din majoritatea conlocuitoare trebuie să înţeleagă că noi, maghiarii din Transilvania, nu vrem altceva decât să rămânem aici, pe pământul pe care ne-am născut. Noi, maghiarii, nu vrem altceva decât să trăim, să muncim şi să ne creştem copiii pe aceste meleaguri pe care le numim acasă din moşi strămoşi. Pentru asta avem nevoie ca tinerii noştri să nu fie preocupaţi de gânduri de emigrare, ci să vadă perspective pe pământul lor natal.

Acum, la 25 de ani de la "martie negru", de la producerea evenimentelor tragice de la Târgu Mureş, putem spune că maghiarii din Satu Mare sunt liberi şi depinde de noi cum trăim această libertate.

De aceea este foarte important ca politicienii să fie cât se poate de pregătiţi, toleranţi şi deschişi la minte, ca în loc de urlete naţionaliste să dea ambelor comunităţi soluţii acceptabile, în care fiecare să-şi poată afirma şi duce mai departe identitatea, spiritul şi valorile, folosindu-se de aceleaşi posibilităţi şi drepturi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul în continuare domnului deputat Ovidiu Ganţ, din partea Grupului minorităţilor naţionale. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc frumos, stimate domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "25 de ani de la înfiinţarea Forumului Democrat al Germanilor din România".

De peste 850 de ani, germanii s-au aşezat pe actualul teritoriu al României, mai întâi în Transilvania şi apoi în regiunea Satu Mare, în Banat, în Bucovina şi în Vechiul Regat. Ei au constituit comunităţi care dăinuiesc până astăzi şi care au convieţuit în relaţii foarte bune cu românii şi celelalte minorităţi din aceste regiuni. Împreună am creat şi edificat statul român modern. Întotdeauna germanii au fost cetăţeni loiali ai României şi au avut o reprezentare politică, economică, socială şi culturală care a interacţionat cu societatea românească, respectiv cu mediul politic românesc.

La scurt timp după Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a constituit Forumul Democrat al Germanilor din România, ca unic reprezentant al intereselor comunităţilor germane din România. Această organizaţie are o construcţie regională structurată pe 5 regiuni în care trăiesc germanii din ţara noastră. De la bun început forumul s-a preocupat de chestiunile de natură politică, administrativă, socială, economică şi culturală din viaţa comunităţii noastre.

Pe baza acordului bilateral româno-german din 1992, ambele state se obligă să susţină minoritatea germană din România, care la rândul ei şi-a propus să contribuie la consolidarea şi extinderea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. Astfel au luat fiinţă în România aşezăminte sociale şi culturale, dar şi agenţi economici cu sprijinul FDGR. O prioritate pentru noi o reprezintă învăţământul în limba germană maternă din ţara noastră, de acesta beneficiind, pe lângă copiii de etnie germană, foarte mulţi copii şi tineri români sau de altă etnie. Prin învăţarea limbii germane cresc şansele acestora pe piaţa forţei de muncă din România.

Politica de deschidere şi colaborare a FDGR cu instituţiile statului român, cu reprezentanţii celorlalte etnii sau cu Germania a produs efecte benefice pentru întreaga societate din ţara noastră.

În plan politico-administrativ, FDGR a fost şi este reprezentat în Camera Deputaţilor, în Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, aducându-şi contribuţia la edificarea României democratice, implicându-se activ în procesul de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană şi NATO. Totodată, în toţi aceşti ani, am sprijinit relaţiile politice româno-germane la toate nivelurile - parlamentar, guvernamental sau al şefilor de stat. Recenta vizită a preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, în Germania a confirmat faptul că între ţările noastre există relaţii excelente. Contribuţia forumului german la nivelul administraţiilor locale şi judeţene a generat rezultate foarte bune, cel mai bun exemplu reprezentându-l municipiul Sibiu.

Acum, la aniversarea jubileului de 25 de ani de la înfiinţarea FDGR, pot să afirm cu certitudine că această organizaţie şi-a atins scopul şi şi-a făcut datoria atât faţă de minoritatea germană, cât şi faţă de România, ţara noastră, a tuturor. În anii ce urmează politica FDGR va rămâne neschimbată, contribuind în continuare la bunul mers al societăţii româneşti.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul în continuare domnului deputat Gheorghe Ciobanu, Grupul PSD.

Au depus declaraţii în scris, de la Grupul PSD: Mihăiţă Găină, Liviu Harbuz, Natalia Intotero, Cristina Nichita, Cosmin Necula, Daniel Florea, Radu Babuş, Dan Tudorache, Ovidiu Iane, Andrei Sava, Violeta Tudorie, Laurenţiu Nistor, Laurenţiu Chirvăsuţă, Constantin Mazilu, Ionel Arsene, Camelia Bogdănici, Florin Buicu, Florin Gheorghe, Dorin Petrea şi Adăscăliţei Constantin.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul Ponta, garanţie pentru creştere economică".

Tumultul politic şi evoluţiile din Justiţie au creat, în ultima perioadă, un cadru al dezbaterii publice care a acoperit celelalte teme care afectează societatea. Din cauza zgomotului de fond, ştirile pozitive pentru România sunt foarte puţin vizibile în spaţiul public. Faptul că alte teme suscită atâta interes mediatic arată, într-o oarecare măsură, că problemele imediate ale românilor s-au mai rezolvat - dacă, în urmă cu câţiva ani, se discuta numai despre criza economică, acum lucrurile au evoluat, semn că Guvernul Ponta a reuşit să îmbunătăţească semnificativ climatul economic din România. De altfel, cei 3 ani de creştere economică (2012, 2013, 2014), chiar peste aşteptări, sunt dovadă în acest sens.

Ne aflăm într-un moment în care sunt voci publice care susţin că actualul Executiv şi-a epuizat menirea şi consideră că ar fi nevoie de o schimbare, mai ales după ce contracandidatul lui Victor Ponta a câştigat alegerile prezidenţiale. Dacă raţionamentele politice de acest tip pot fi înţelese, argumentele pragmatice sunt total împotrivă. În realitate, Cabinetul Ponta se dovedeşte cel mai eficient poate din ultimii 25 de ani. Şomajul a scăzut, pensiile şi salariile au crescut, inflaţia este la un minim istoric, avem cel mai mare nivel al investiţiilor din Produsul Intern Brut şi cea mai mare absorbţie a fondurilor europene. De aceea, Guvernul Ponta trebuie să continue munca foarte bună pe care a făcut-o, pentru că aceasta dă roade astăzi mai mult ca niciodată.

Cifrele lunii ianuarie confirmă argumentaţia mea. Din punct de vedere bugetar, avem de-a face cu un excedent de 3,95 de miliarde de lei, pe fondul creşterii încasărilor şi al scăderii cheltuielilor. Cu aceşti bani s-ar putea acoperi o parte din impactul bugetar generat de implementarea noului Cod fiscal propus de Executiv. Dar există şi alte semne clare. Producţia industrială a crescut în ianuarie cu 4,4% faţă de decembrie şi cu 1,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Ca urmare, exporturile se află la un maxim istoric: 4,18 miliarde de euro în luna ianuarie 2015, cu 6,4% mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2014. Deficitul balanţei comerciale s-a redus astfel la numai 176 de milioane de euro. Ceea ce înseamnă că, sub guvernarea Ponta, România nu mai este o simplă piaţă de desfacere. În sfârşit, nu mai suntem importatori de alimente, ceea ce este extrem de important din perspectiva potenţialului agricol pe care ţara îl are.

Acestea nu sunt singurele sectoare care s-au dezvoltat: construcţiile au crescut cu 12% faţă de ianuarie 2014, iar serviciile cu 6%. Sunt cifre care, dacă sunt confirmate în restul anului, creează cadrul pentru cea mai bună creştere economică de la începutul crizei şi până acum. Ele sunt rezultatul stimulentelor guvernamentale, al strategiei coerente în ceea ce priveşte politica fiscal-bugetară, dar mai ales al reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie. Această măsură, despre care se vorbeşte poate prea puţin în spaţiul public, reprezintă însă motorul pe care îl aşteptam cu toţii pentru o economie în revenire după criză.

Pot să înţeleg retorica politică şi gargara opoziţiei, dar, pentru bunăstarea românilor şi dezvoltarea economiei naţionale, Guvernul Ponta poate să-şi ducă mandatul până în 2016. Actualul Executiv este o garanţie pentru dezvoltarea ţării, iar implementarea noului Cod fiscal ar putea aduce foarte mult combustibil care să alimenteze motorul economic reprezentat de mediul de afaceri privat din România.

Vă mulţumesc.

Deputat Gheorghe Ciobanu.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul în continuare domnului Mircea Lubanovici, Grupul PNL.

De la Grupul PNL au depus declaraţii scrise domnul deputat Vasile Iliuţă, Ioan Balan, Claudia Boghicevici, Andreea-Maria Paul, Iulian Vladu, Raluca Turcan, Florin Secară şi George Ionescu, cât şi doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mircea Lubanovici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Cum combate Guvernul fenomenul sărăciei".

Cunoaştem cu toţii domeniile la care mai avem de lucrat pentru ca ţara noastră să se apropie de nivelul de trai şi standardele europene. Cu toate acestea, România se confruntă cu o problemă pe care guvernanţii o trec deseori la capitolul "şi altele" - şi aici mă refer la fenomenul sărăciei.

Cifrele oficiale sunt cu adevărat îngrijorătoare: potrivit datelor Eurostat, suntem, după Bulgaria, ţara cu cel mai mare număr de persoane care se confruntă cu sărăcia sau excluziunea socială. Astfel, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, media cetăţenilor ce se găsesc în această situaţie este de aproape 25% din populaţia totală, în România depăşim 40 de procente! Acelaşi loc fruntaş îl ocupăm şi în ceea ce priveşte lipsurile materiale severe, având în vedere că 28,5% din populaţia ţării se găseşte în această stare.

Situaţia este confirmată şi de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care ne arată că unul din 5 români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient. În plus, fenomenul este agravat de faptul că trei sferturi dintre persoanele sărace se află în această situaţie de cel puţin 3 ani.

Stimaţi colegi, toate aceste date statistice vi se par plictisitoare sau seci, dar ele relevă eficienţa cu care ţara noastră este guvernată! Actuala putere pare interesată mai mult de apărarea penalilor din cel mai cinstit Guvern în loc să îşi concentreze atenţia pe rezolvarea problemelor cu care ţara noastră se confruntă! Este absolut ridicol ca premierul să ne arunce în faţă ori de câte ori este posibil mirajul celei mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, dar să ignore cu desăvârşire ameliorarea eşecurilor guvernării sale!

Nu trebuie să uităm că în spatele acestor cifre ruşinoase se află adevărate drame. Şi cum ar putea fi altfel în condiţiile în care un copil român din 3 este sărac, chiar dacă provine dintr-o familie în care părinţii muncesc?! Mai menţionez aici că două treimi dintre salariaţii cu contracte de muncă cu normă întreagă abia ajung la un salariu mediu net lunar de 1.600 de lei? Sau că 2,5 milioane de persoane câştigă lunar pentru munca prestată sub 1.000 de lei? Cu alte cuvinte, munca legală, cinstită abia asigură supravieţuirea pentru unul din 5 români! Cu astfel de perspective, de ce să ne mai mire migraţia forţei de muncă?

Onoraţi colegi, în timp ce guvernanţii noştri preferă să treacă sub tăcere fenomenul îngrijorător al sărăciei, iată că oficialii europeni atrag atenţia - încă o dată! - asupra problemelor care trebuie tratate. Astfel, domnul Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, pare mai interesat de combaterea sărăciei decât Guvernul PSD! În condiţiile în care acest fenomen este specific zonelor rurale, din cauza infrastructurii necorespunzătoare şi a lipsei şanselor de angajare, Domnia Sa caută soluţii pentru ca fondurile europene să ajungă mai uşor în aceste zone.

I-aţi auzit pe conducătorii noştri să îşi exprime interesul pentru acest domeniu, să iniţieze acţiuni specifice cu rezultate clare pentru restrângerea sărăciei sau pentru reintegrarea şomerilor pe piaţa muncii?! Devine mai mult decât evident că priorităţile puterii ar trebui să vizeze rezolvarea problemelor reale ale României!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Virgil Delureanu. Se pregăteşte domnul deputat Ioan Oltean.

Am rugămintea totuşi să ne încadrăm în cele 3 minute, potrivit regulamentului, pentru a putea lua cuvântul toţi colegii.

Domnul Virgil Delureanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Modernizarea administraţiei publice româneşti este unul dintre obiectivele majore ale guvernelor ce s-au succedat în ultimii ani.

Un exemplu în acest sens este proiectul derulat de Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice în vederea promovării funcţiei administratorului public, funcţie instituţionalizată prin Legea nr. 286/2006.

Inspirată din modelul american al city managerului (aceasta este denumirea iniţială a funcţiei), aceasta îşi propune să crească profesionalismul la nivelul administraţiei publice locale din România şi să asigure separarea palierului politic de cel administrativ.

Omologul city managerului american în cadrul sistemului administrativ românesc este administratorul public.

Funcţia a fost introdusă prin Legea nr.286/2006 de modificare a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001.

Potrivit acesteia, "la nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate. Numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se face de primar, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul local. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs. Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management încheiat în acest sens cu primarul, atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local". Procedura este aceeaşi şi la nivelul judeţelor.

Referitor la statutul administratorului public, acesta nu are calitatea de funcţionar public la nivelul aparatului de specialitate al primarului, ci are calitatea de personal contractual, după cum rezultă din prevederile legale care menţionează încheierea unui contract de management între primar şi administrator, în baza căruia acesta din urmă îşi va exercita atribuţiile.

Din discuţiile purtate cu reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor Publici din România, persoană juridică română, profesională, nonguvernamentală, nonprofit, apolitică şi independentă, ce este constituită din persoane numite în funcţia de administrator public, indiferent de rangul UAT, s-a desprins necesitatea modificării şi completării Legii nr.215 din 23.04.2001 privind Legea administraţiei publice locale (Legea nr.286 din 18 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale), fapt pentru care ataşez la prezenta un draft cu intenţie de modificare legislativă.

Fac menţiunea că scopul declarat al Asociaţiei Administratorilor Publici din România este:

• de a crea cadrul formal şi relaţional care să încurajeze şi să faciliteze comunicarea între administratorii publici, cât şi între aceştia şi autorităţi, societatea civilă şi mediul de afaceri;
• de a organiza şi susţine în formele cele mai adecvate schimburile de informaţii şi experienţă între membri, respectiv între Asociaţie şi alte entităţi, cât şi formarea profesională a membrilor;
• de a manifesta disponibilitatea administratorilor publici de colaborare cu autorităţile administraţiei locale şi centrale în sens consultativ pentru derularea de proiecte comune, diseminarea celor mai bune practici, promovarea excelenţei în managementul public;
• de a contribui la promovarea managementului profesional în unităţile administrativ-teritoriale, la cunoaşterea diverselor strategii de dezvoltare durabilă, a problemelor lor, dar şi a soluţiilor pe termen scurt ale acestora.

Ţin să subliniez faptul că este foarte important să aducem îmbunătăţiri Legii nr.215 pentru statuarea funcţiei de administrator public şi înfiinţarea unui corp de elită al administratorului public la nivel naţional pentru a deveni factor de succes pentru un management eficient la nivel local şi solicit pe această cale sprijinul dumneavoastră în vederea realizării acestui deziderat.

Vă mulţumesc.

Deputat Virgil Delureanu, Colegiul nr. 4, Olt.

Domnul Florin Iordache:

De la Balş, da? Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare pe domnul deputat Ioan Oltean. Se pregăteşte domnul deputat Florică Calotă, Grupul PLR.

Vă rog.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Votul prin corespondenţă - o necesitate electorală şi normalitatea vieţii politice".

Alegerile prezidenţiale de anul trecut au reprezentat un semnal pentru întreaga clasă politică din România asupra carenţelor sistemului electoral şi a necesităţii stringente de modernizare legislativă care să răspundă noilor nevoi ale societăţii româneşti. Erorile birocratice, reaua voinţă a Guvernului PSD, proasta organizare a alegerilor, umilinţa la care au fost supuşi românii din străinătate, toate acestea pot fi contracarate în primul rând prin şi cu ajutorul legii. Atunci când o lege este depăşită de realitate, când nu mai corespunde nevoilor cetăţenilor, este obligaţia Parlamentului de a o schimba, de a căuta o soluţie mai bună, mai adaptată societăţii. Societatea este în continuă schimbare, într-un neîncetat proces de evoluţie şi modernizare şi, de aceea, însăşi democraţia devine o continuă cucerire de noi drepturi şi libertăţi.

Dreptul de a vota este un drept fundamental al fiecărui cetăţean, indiferent dacă la momentul votului se află în ţară sau în străinătate, dacă are sau nu reşedinţa permanentă într-un alt stat. Respectarea acestui drept este o dovadă că statul îşi respectă toţi cetăţenii şi îi tratează pe toţi în mod egal în exercitarea dreptului la vot.

Problemele întâmpinate de românii din străinătate la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut au motivat şi mai tare reforma electorală atât de necesară pentru România, dar această reformă trebuie să îşi găsească o finalitate printr-un cadru legislativ adaptat cerinţelor societăţii româneşti. Încăpăţânarea de a vota a românilor aşezaţi la cozi interminabile la alegerile prezidenţiale de anul trecut a fost o lecţie importantă dată Guvernului şi un semnal important de alarmă pentru Legislativ, de a căuta şi propune metode de vot alternative care să faciliteze procesul electoral.

Reforma electorală începută de românii din diaspora trebuie să se încheie în Parlament, prin adoptarea celei mai bune şi mai avantajoase variante pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Acesta este şi motivul pentru care Partidul Naţional Liberal a avut o serie de întâlniri cu asociaţiile românilor din diaspora, pentru a găsi împreună cu cei direct implicaţi mecanismele de vot cele mai potrivite prin care să ne asigurăm că fiecare cetăţean care locuieşte în străinătate şi doreşte să voteze o va putea face.

Alegerile nu se organizează pentru politicieni, ci pentru oameni, iar acest lucru trebuie să fie acceptat de toate partidele, indiferent de culoarea lor politică. Prezenţa la secţiile de vot nu este un calcul politic, nu trebuie să răspundă nevoilor electorale de moment ale unui partid sau ale altuia. Accesul cât mai bun la centrele de votare şi o prezenţă cât mai mare la vot înseamnă normalitate în democraţie. Niciun cetăţean nu trebuie să mai fie uitat, umilit sau ignorat din motive de birocraţie sau din motive politico-electorale. Dreptul fiecăruia la vot înseamnă în primul rând garantarea drepturilor şi libertăţilor fiecăruia dintre cetăţenii acestei ţări.

Votul prin corespondenţă, susţinut de parlamentarii Partidului Naţional Liberal, reprezintă accesul rapid la vot pentru toţi cetăţenii români din străinătate şi o soluţie corectă şi responsabilă pentru toţi cei care doresc să îşi exercite dreptul de vot, oriunde s-ar afla. Discuţiile pe care Partidul Naţional Liberal le-a avut cu reprezentanţii diasporei au ca scop transformarea respectării dreptului de a vota în realitate legislativă. Este un subiect complex şi tocmai de aceea Partidul Naţional Liberal doreşte să lucreze direct cu cei implicaţi, pentru a acoperi toate aspectele legate de modalităţile specifice de exercitare a dreptului de vot, iar răspunsul diasporei a fost unul prompt şi care se concretizează într-un proiect pe care urmează să îl prezentăm Comisiei parlamentare pentru elaborarea Codului electoral.

Respectul faţă de cetăţean şi faţă de drepturile lui nu se opreşte la graniţele ţării. Este datoria statului român să se asigure că fiecare cetăţean care doreşte să voteze poate face acest lucru, într-un mod cât mai simplu şi mai puţin costisitor, indiferent dacă este vorba de cetăţenii aflaţi în ţară sau în străinătate. Se poate vota prin corespondenţă în: Austria, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Slovacia, Spania, Belgia, Estonia, Franţa, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Slovenia şi Suedia. Votul prin procură este reglementat în Belgia, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi Suedia. În Estonia, Franţa şi Olanda se poate vota şi electronic. Partidul Naţional Liberal îşi propune să promoveze o legislaţie electorală modernă şi deschisă spre nevoile democraţiei secolului XXI, în acord cu necesităţile cetăţenilor.

În încheiere, aş dori să fac un apel către toţi parlamentarii, indiferent dacă sunt din partea puterii sau din partea opoziţiei, de a susţine proiectul Partidului Naţional Liberal în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, pentru că problema diasporei este una care ne priveşte pe toţi, indiferent de culoarea politică, şi ceea ce trebuie să urmărim în demersurile noastre parlamentare este să rezolvăm aceste probleme ale diasporei şi să asigurăm respectarea drepturilor cetăţenilor români din străinătate. În luna ianuarie a acestui an, consultările de la Palatul Cotroceni cu domnul preşedinte Klaus Iohannis au demonstrat că există voinţă politică şi s-a ajuns la un consens teoretic în ceea ce priveşte organizarea votului în diaspora.

Avem acum ocazia, stimaţi colegi, de a transpune în fapte buna intenţie a tuturor partidelor de pe scena politică, prin susţinerea proiectului votului prin corespondenţă iniţiat de Partidul Naţional Liberal şi construit împreună cu reprezentanţii diasporei.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Florică Calotă, Grupul PC-PLR. Se pregăteşte domnul deputat Peia Ninel, Ilfov.

Domnul Florică Ică Calotă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Instabilitatea administrativă şi legislativă în domeniul pescăresc, un risc pentru România".

În ianuarie 2013, printr-o hotărâre administrativă şi legislativă, s-a hotărât trecerea activităţii de pescuit şi acvacultură de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, împreună cu personalul şi bunurile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, însă Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit a rămas în continuare la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

România a beneficiat până în anul 2013 de peste 307 milioane euro prin Planul Operaţional de Pescuit pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, din care 230 de milioane de euro pentru asistenţă UE prin Fondul European pentru Pescuit, iar diferenţa se asigura din bugetul naţional.

Măsura luată în ianuarie 2013 a determinat ca activitatea şi elaborarea politicilor în domeniul pescuitului să treacă la Ministerul Mediului, dar programul POP să rămână la Ministerul Agriculturii pentru motivul că este o chestiune de acreditare şi funcţionare.

În septembrie 2014 autorităţile noastre îşi dau seama că trecerea ANPA la Ministerul Mediului a fost o greşeală, întrucât prin această măsură nu s-a îmbunătăţit gradul de absorbţie a fondurilor europene, şi a hotărât trecerea din nou a ANPA la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Sper că autorităţile nu vor mai lua asemenea măsuri "pompieristice", măsuri ce pot bloca un sector atât de important precum sectorul pescăresc.

România este o ţară de dimensiune medie (a 12-a din Europa), dar reţeaua hidrografică este de 843.710 hectare, ceea ce reprezintă peste 3,5% din suprafaţa totală a ţării. Pescuitul şi acvacultura, alături de prelucrarea peştelui şi comerţul cu peşte şi produse din peşte sunt activităţi prezente în toate regiunile ţării. În unele zone izolate, cum sunt Delta şi Lunca Dunării, zona Clisurii Dunării, pescuitul reprezintă una din principalele activităţi, care oferă locuri de muncă şi surse de venituri pentru populaţia locală.

În acest moment amenajările piscicole cuprind o suprafaţă de 100.025 hectare, fiind structurate astfel: 84.500 hectare crescătorii piscicole, 15.500 pepiniere piscicole şi 25 de hectare crescătorii salmonicole.

Dintre bogăţiile naturale ale României, pescăriile şi peştele au ocupat şi ocupă încă un loc important în domeniile de interes naţional.

Importanţa acestui sector în economia naţională este dată mai ales de rolul pe care îl are pentru potenţialul de resurse alimentare şi de materia primă pentru valorificare, prin rolul activ în crearea şi menţinerea serviciilor de mediu, în special prin generarea şi menţinerea zonelor umede, a biodiversităţii şi prin stimularea vitalităţii la nivelul comunităţilor şi economiilor locale.

În aceste condiţii, acvacultura românească trebuie să se alinieze acvaculturii europene, care are un înalt nivel tehnic.

În acelaşi timp, acvacultura românească trebuie să-şi promoveze particularităţile specifice, prin tipul de tehnologie utilizat, creşterea extensivă şi semiextensivă în policultură.

Pentru a atinge obiectivele din Strategia naţională a domeniului pescăresc, în activitatea de pescuit şi acvacultură trebuie să avem o ANPA puternică, care să poată aplica măsurile privind organizarea şi administrarea sectorului pescăresc, protecţia, conservarea şi exploatarea resurselor acvatice vii, politica structurală, administrarea capacităţii flotei de pescuit, procesarea şi prelucrarea produselor obţinute din pescuit şi acvacultură.

În concluzie, repet, luarea unor măsuri administrative şi legislative "pompieristice" în procesul de reorganizare a ANPA va reprezenta un risc permanent pentru sectorul pescăresc.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Revin cu rugămintea de a ne încadra în timp. Îl invit în continuare pe domnul deputat de Ilfov, Ninel Peia. Se pregăteşte domnul deputat neafiliat Virgil Guran, de la Prahova.

Domnul Ninel Peia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică intitulată "Flexibilitatea şi adaptabilitatea permanentă a politicii de securitate naţională, un element-cheie al democraţiei veridice".

Stimate doamne,

Stimaţi domni,

În lumina recentelor evenimente petrecute din ce în ce mai aproape de graniţele ţării, lansez acest document prin care sper să găsesc înţelegere şi responsabilitate istorică pentru construirea de către factorii îndrituiţi a unei strategii de apărare unitare, viabile şi transparente, cu aprobarea cetăţenilor români.

Este limpede că securitatea unei ţări este prioritară pentru ridicarea şi asigurarea bunăstării oamenilor. Acest lucru nu poate şi nu trebuie realizat altfel, decât ţinându-se seama de opiniile cetăţenilor, opinii care trebuie să-şi găsească expresia în politica naţională de securitate. Un stat fără control parlamentar în sectorul de securitate şi cel militar nu poate fi considerat ca o democraţie cu adevărat viabilă.

Politica de securitate a statului român, relativ la riscurile pe care le prezintă escaladarea războiului din Ucraina, fenomenul corupţiei, relaţionat cu crima organizată şi explozia nemulţumirilor sociale, toate din ce în ce mai greu de gestionat, reprezintă o problemă şi o preocupare de maximă şi permanentă actualitate. Abordarea prospectivă şi elaborarea concepţiei integrare privind combaterea acestor fenomene ţin cont de mutaţiile din perioada imediat următoare a unei crize de pace între Uniunea Europeană şi Rusia şi urmăresc valorificarea şi consolidarea poziţiei de factor de stabilitate, pe care România o are în zona ei de existenţă şi acţiune.

De asemenea, este la fel de limpede că nu toţi parlamentarii au cunoştinţele şi competenţa necesară pentru a trata aceste probleme în mod eficient. Evident, competenţa parlamentară este cheia asigurării unui control parlamentar adecvat al sectorului de securitate şi apărare.

Coroborând conştient şi responsabil aceste două chestiuni, mă simt dator să fac un apel pentru crearea unui efort concentrat în vederea construirii vectorilor autentici ai interesului naţional, însărcinaţi cu abordarea specifică a importantei problematici a securităţii naţionale.

Elaborarea unei concepţii integrate privind securitatea şi apărarea, în cadrul Strategiei militare a României presupune, în principal: cunoaşterea situaţiei operative în cadrul Sistemului naţional de apărare şi a noilor misiuni pe care acestea le execută în situaţii de criză, stabilirea acţiunilor acesteia, pentru asigurarea ordinii constituţionale în caz de război; evaluarea factorilor ce determină realizarea sistemului de elemente mobile necesar la intervenţie şi, în plus, care sunt cerinţele minime ale asigurării unei riposte graduale, în raport cu cerinţele impuse pentru securizarea frontierei de est şi contracararea dinspre cele două mari direcţii: Rusia şi Ucraina.

Acum, de la această tribună, lansez invitaţia tuturor membrilor Parlamentului, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, şefilor de grupuri parlamentare, şefilor de partide parlamentare, Preşedintelui Republicii, primului-ministru, mass-media, societăţii civile şi tuturor instituţiilor statului, să iniţieze şi să sprijine înfiinţarea unui grup parlamentar cu rolul de forum informal şi de reflecţii pe probleme de securitate şi de apărare, care să reprezinte toate partidele, dar şi ambele camere ale Parlamentului. Propun ca acest laborator de idei să fie intitulat: Grupul informal parlamentar pe probleme de securitate şi apărare din România.

Propun ca acest grup să aibă următoarele 21 de atribuţii principale:

1. rezolvarea problemei mobilizării, a pregătirii trupelor şi rezervelor pentru o lună de război;
2. studierea situaţiei actuale şi elaborarea unei noi politici naţionale de securitate, flexibile şi imediat aplicabile;
3. dezvoltarea de mecanisme parlamentare eficiente şi implementabile rapid şi solid în sectorul de securitate;
4. iniţierea de dezbateri parlamentare pe probleme de securitate;
5. reexaminarea periodică a strategiei de apărare naţională, cu elaborarea şi prezentarea imediată a documentelor majore legate de securitatea şi apărarea naţională;
6. lansarea de anchete parlamentare speciale, destinate problemelor de securitate;
7. identificarea şi anunţarea fără întârziere a problemelor specifice ce solicită dezbateri parlamentare, precum şi scandaluri ce pot periclita stabilitatea naţională, suspiciuni grave legate de securitate sau dezastre naturale, ce ameninţă populaţia şi dezvoltarea firească a societăţii noastre;
8. obligativitatea de a-şi aduce contribuţia, a asigura participarea şi urmărirea dezbaterilor şi deciziilor semnificative din arena internaţională;
9. iniţierea şi întreţinerea unui dialog permanent, bazat pe încredere, implementarea unor linii de comunicare deschise şi implicarea transparentă, alături de oficiali din securitate şi de apărare;
10. identificarea şi controlul resurselor necesare în ceea ce priveşte dezvoltarea, aplicarea şi revizuirea permanentă a politicii de securitate şi de apărare;
11. adaptarea politicii naţionale de securitate la noile ameninţări globale sau regionale, precum şi supravegherea terorismului şi a crimei organizate;
12. studierea şi stabilirea implicaţiilor financiare şi economice necesare, dar şi elaborarea datelor corespunzătoare la ceea ce se poate numi contribuţia efectivă a naţiunii la efortul de asigure, pe termen lung, a nivelului de securitate necesar;
13. analizarea impactului politicii de securitate şi efectele aplicării ei în sfera relaţiilor externe şi stabilităţii regionale;
14. definirea cu precizie a politicilor publice privind securitatea şi apărarea, precum elaborarea, procesul decizional, aplicare şi evaluare;
15. asigurarea sprijinului public şi a legitimităţii politicii adoptate, prin transparenţa dezbaterilor parlamentare legate de problemele de securitate;
16. identificarea şi apelarea la consultanţi externi, pentru a realiza audituri speciale, în domeniul de securitate şi apărare;
17. implicarea democratică şi responsabilă în procesul de dezvoltare, de luare a deciziilor, de aplicare şi de evaluare a politicii naţionale de securitate;
18. crearea unor bănci de date şi informaţii specifice despre diverse aspecte ale procesului de decizie în domeniul securităţii, în vederea solicitării de informaţii pertinente pentru supravegherea şi verificarea deciziilor;
19. aplanarea tensiunilor, prin negocieri politice;
20. întărirea permanentă a competenţelor şi capacităţilor Parlamentului, prin cursuri şi seminare de pregătire de specialitate;
21. asigurarea publicării întrebărilor şi răspunsurilor, a chestiunilor esenţiale şi cu impact social, în documente oricând accesibile publicului larg.

Sper ca aceste propuneri, care vin în această etapă de haos planetar, declanşat după spargerea bipolarităţii şi reconfigurarea politică şi strategică a lumii, când se confruntă şi se înfruntă cel puţin două tendinţe, considerate câteodată ireconciliabile, ceea a globalizării şi cea a fragmentării, aproape toate conceptele şi chiar realităţile directe se reconstruiesc, după arhitecturi holistice, fractale sau bizare, spun că sper să avem puterea de a ne pregăti serios şi acolo unde avem probleme să cerem ajutor, cu ocazia aceasta vom vedea şi cine ne sunt prieteni cu adevărat. Cred că relaţia trebuie să înceapă cu Polonia, în rest aştept punctele dumneavoastră de vedere.

Deputat PSD Ilfov, Ninel Peia.

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Virgil Guran. Au depus declaraţii scrise doamna deputat Cristina Pocora, Raluca Surdu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Alexandru Băişanu, Mihai Lupu, Vasile Varga, Marin Almăjanu, Lucia-Ana Varga, Carmen Hărău, Radu Zlati, Anton Doboş, George Scarlat, Elena Uioreanu şi Scarlat Iriza.

Vă rog, domnule deputat. Rugămintea este să ne încadrăm în timp.

Domnul Virgil Guran:

Eu mă încadrez fără probleme.

Mulţumesc.

Declaraţia politică: "Despre licitaţia Metrorex de achiziţionare de trenuri".

Am asistat în România din nou la un act de mare patriotism, s-a licitat, sunt 307 milioane de euro. O companie românească, Astra Vagoane, a ieşit pe locul întâi la licitaţie, dar a fost descalificată din anumite considerente, poate obiective, poate subiective. Totuşi, acele trenuri care deja o parte au sosit, nu se prea potrivesc pe şinele metroului nostru. Compania a trebuit să taie din peron, pentru a încăpea aceste trenuri, se pare că au venit cu piese lipsă, cu şuruburi lipsă... Din fericire deja Serviciile verifică ce s-a întâmplat cu această licitaţie, dar mă întreb un lucru: oare chiar nu eram în stare noi să realizăm aceste trenuri la Astra Vagoane? Chiar nu eram în stare să lăsăm aceşti bani, o parte bani europeni, în ţară, să dăm de lucru unor oameni, să se plătească nişte impozite în România? Să începem să dezvoltăm cu adevărat economia, mai ales că, repet, preţul oferit a fost mai mic decât cel din Spania.

Cred că din nou dăm dovadă de lipsă de orientare economică, de patriotism, pot să spun, şi m-aş mira să nu vedem peste un an, doi, trei, din nou anchete, din nou DNA referitor la o licitaţie de 300 de milioane de euro.

Nu ştiu de ce nu se încheie aceste aranjamente. Cu toată răspunderea, n-am nicio certitudine, dar miroase din nou a aranjament, pentru că altfel trebuiau să se potrivească perfect aceste trenuri, altfel trebuia să nu avem nicio problemă cu punerea în circulaţie, pentru că ni s-a spus că sunt cele mai bune, cele mai grozave, chiar dacă oferim un preţ mai mare pe ele.

Din păcate, aceste lucruri s-au întâmplat foarte des în România, de-asta suntem la nivelul la care suntem, de-asta economia nu merge bine şi sper că, aşa cum au început toate organismele din România să funcţioneze sau majoritatea, să se facă şi de data aceasta dreptate, iar dacă a greşit cineva, să răspundă.

Mulţumesc.

Deputat de Prahova, Guran Virgil.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc că v-aţi încadrat în timp, domnule deputat.

Îl invit în continuare pe domnul deputat Sorin Iacoban, deputat de Iaşi. Se pregăteşte domnul deputat Mircea-Vicenţiu Irimie, Grupul PC-PLR.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru stenogramă voi depune astăzi două declaraţii politice, una intitulată "Traian Băsescu, piratul care a naufragiat statul de drept", iar cea de-a doua, pe care cu voia dumneavoastră o voi citi, se numeşte "Guvernul Victor Ponta demonstrează respect faţă de bugetari. O nouă lege a salarizării unice este imperios necesară".

Dragi colegi,

Ceea ce s-a întâmplat între 2009 şi 2012 nu trebuie să uităm niciodată, pentru a putea oferi generaţiilor viitoare un exemplu negativ care nu mai trebuie repetat sub nicio formă. Dramele sociale generate de o guvernare absolut iresponsabilă - şi mă refer aici la guvernarea Boc-Udrea-Băsescu - au lăsat urme adânci în mentalul colectiv, fiind susţinute de o campanie premeditată de genocid social şi de învrăjbire între cetăţeni. Pacienţii au fost învrăjbiţi împotriva medicilor, copiii şi părinţii împotriva cadrelor didactice, tinerii împotriva pensionarilor, cetăţenii împotriva poliţiştilor, angajaţii din sectorul privat împotriva bugetarilor, totul pentru a se crea un climat social nesigur.

Scopul acestor măsuri a fost distragerea atenţiei de la furtul banului public şi de la îmbogăţirea, fără măsură, a actualilor membri ai noului PNL.

Punctul culminant a fost anul 2010 când, pe lângă numeroasele tăieri, a apărut şi Legea salarizării unice, cu o campanie defăimătoare realizată de Traian Băsescu, care declara, printre altele, că bugetarul e un om gras de 200 de kg, cocoţat în spatele unuia slab şi subţirel de numai 50 de kg, reprezentat de economia reală. Băsescu şi foştii lui colegi, parteneri la jaful public, care acum rescriu filosofia politică a noului PNL, au venit cu soluţia unei "diete forţate" a bugetarului gras, tăind salariile tuturor angajaţilor din sectorul bugetar cu 25%, plafonând şi sporurile, gratificaţiile, primele, compensaţiile şi indemnizaţiile, astfel încât salariul de bază să constituie majoritatea câştigului salarial. În filosofia fostei guvernări, la nivelul anului 2010, 500 de lei reprezenta un salariu decent, adică salariul pe care îl meritau atât profesorii debutanţi, medicii rezidenţi, cât şi femeia de serviciu.

Conform Legii salarizării unice din 2010, raportul dintre salariul minim şi cel maxim a fost de 1/15, cu 111 clase de salarizare. Însă din cauza politicii de genocid social a Guvernului PDL, care acum se regăseşte în formă aproape completă în actualul PNL, salariile nu au putut fi stabilite prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referinţă, astfel încât salariul de bază a rămas cel dinainte de 2010, diminuat cu 25%, dar şi cu sporurile, compensaţiile, primele şi indemnizaţiile plafonate sau tăiate. Ce s-a întâmplat cu banii obţinuţi după diminuarea salariilor bugetarilor cu 25% ne va putea spune probabil DNA-ul, însă noi putem să înţelegem cu claritate tabloul social care a guvernat ţara în perioada 2009-2012.

Încă de la preluarea guvernării, în 2012, Guvernul Ponta a căutat ca prin măsuri economice, bine articulate în realitatea economică românească, să reinstaureze dreptatea socială. În primul rând, s-au luat măsuri reparatorii, căutându-se resurse care să atenueze din dezastrul produs de fosta guvernare. Una din principalele măsuri reparatorii a fost reîntregirea salariilor bugetarilor. Apoi, guvernul, a căutat, împreună cu majoritatea parlamentară, să creeze un cadru legislativ, prin care să se pună în aplicare măsurile reparatorii hotărâte de instanţele judecătoreşti, ca urmare a prejudiciilor suferite de bugetarii exterminaţi de guvernarea Boc-Udrea-Băsescu.

După punerea în aplicare şi a acestor măsuri reparatorii, hotărâte de instanţele judecătoreşti, Guvernul Ponta a căutat să găsească o strategie prin care bugetarul să fie nu privilegiat în raport cu sectorul privat, ci să fie măcar respectat, asemenea modelelor europene în materie.

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, concluzionaţi, domnule deputat.

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Astfel, Guvernul a ajuns la concluzia că Legea salarizării unice din 2010 trebuie revizuită, alături de implementarea unor măsuri complementare, printre care menţionăm: recalcularea pensiilor diminuate în mod nedrept de Guvernul PDL şi mărirea alocaţiilor de stat pentru copii, ca o măsură reparatorie faţă de sărăcia generată de PDL, care a condus la adâncirea suferinţei umane.

Noua lege a salarizării unice vine cu un element de noutate care are ca scop tratarea cu respect a categoriilor profesionale care au învestit timp şi resurse în pregătirea profesională. Astfel, sunt propuse un număr de cinci categorii salariale, corespunzătoare nivelului de studiu deţinut, anume: categoria necalificaţilor, categoria celor cu studii medii, dar fără bacalaureat, categoria celor cu studii medii şi postliceale, categoria celor cu studii superioare de scurtă şi lungă durată şi categoria celor cu specializări masterale şi doctorale.

Numai aşa, dragi colegi, putem construi o politică corectă faţă de bugetari, oferindu-le acestora respectul datorat muncii depuse de ei, fără să fie umiliţi şi fără a fi etichetaţi negativ, pentru că aceşti oameni asigură în acest moment capacitatea funcţională a statului român, fără să fie recompensaţi cu câştiguri salariale corespunzătoare omologilor lor din Uniunea Europeană.

Deputat PSD de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Cinci minute... Am rugămintea, mai avem o jumătate de oră... Pentru a putea vorbi toţi colegii, să ne încadrăm, totuşi, în cele trei minute.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Mircea Vicenţiu Irimie. Se pregăteşte domnul deputat Daniel Gheorghe, Grupul PNL.

Vă rog.

Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă voi încadra în timpul de trei minute.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor naţionale".

Prin declaraţia de astăzi doresc să aduc în actualitate un subiect pe care îl consider de real interes, şi anume păstrarea tradiţiilor şi a culturii româneşti.

Zestrea unei naţiuni o constituie valorile sale culturale şi tradiţionale: graiul, portul, obiceiurile şi religia. Din păcate pentru ţara noastră, se poate vorbi de un proces ireversibil de degradare a naţiunii şi chiar de dispariţie a acesteia.

Astăzi, când facem parte din familia unită a Uniunii Europene, când relaţiile dintre aceste state, bazate pe încredere şi întrajutorare, sunt mult mai prietenoase, când graniţele devin treptat doar "de decor", naţiunile pot dăinui, în timp, prin ceea ce au mai trainic şi mai valoros.

Pentru ca generaţiile care ne urmează să cunoască rădăcinile poporului şi evoluţia sa pe treptele istoriei este de datoria noastră să le lăsăm cât mai puţin alterată zestrea de care vorbeam, pentru a ne recunoaşte şi a nu uita că am fost şi că suntem români.

Personal cred că ar fi o idee foarte bună introducerea în şcoli a unei "ore de cultură naţională şi tradiţii româneşti", în care elevii să studieze: porturile populare, folclor, datini, tradiţii, obiceiuri, dansuri populare, meşteşuguri şi alte elemente de identitate naţională, tocmai pentru a creşte interesul noilor generaţii pentru cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea portului popular românesc, a tradiţiilor şi a obiceiurilor specifice poporului nostru, dezvoltarea dragostei faţă de ţară şi de tot ce are valoros poporul nostru.

În acest sens, mă voi adresa şi domnului ministru Sorin Câmpeanu, al educaţiei şi cercetării, în încercarea de a căuta şi a găsi soluţii, pentru ca un astfel de demers să conteze.

Ar fi un mod prin care tradiţia ar rămâne vie în sufletele tuturor, perpetuându-se în rândul generaţiilor care se succed, care moştenesc astfel o zestre spirituală de excepţie.

Oriunde, în Europa şi în lume, oricâtă unitate în diversitate ar exista, ceea ce ne păstrează identitatea sunt graiul, portul şi obiceiurile.

Deputat de Turda, Vicenţiu-Mircea Irimie.

Doamnelor şi domnilor colegi, mai depun o declaraţie cu titlul: "Diminuarea fenomenului cerşetoriei în rândul copiilor".

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O zi bună!

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare pe domnul deputat Daniel Gheorghe. Au mai depus declaraţii domnul deputat Paul Dumbrăvanu, Elena Uioreanu, Raluca Ispir, Thuma Hubert, Mircea Cazan, Ioan Tămâian şi Sămărtinean Cornel.

Domnule deputat, vă rog.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Proiectul de ţară".

După încheierea procesului de aderare euroatlantică, în mediul politic românesc transpare foarte evident lipsa unui obiectiv naţional major care să reuşească să catalizeze întreaga clasă politică într-o direcţie de evoluţie şi dezvoltare în plan intern şi internaţional.

Din păcate, unul din motivele evidente care au generat această stare de fapt îl reprezintă dispariţia culturii dialogului din mediul public românesc şi mai ales această neîncredere, dublată de duplicitate şi lipsă de viziune a multora dintre cei aleşi să ghideze destinul naţional, elemente care au generat confundarea ideii de consens politic naţional cu ideea de naivitate şi concesie. Nimic mai fals, însăşi istoria recentă dovedindu-ne faptul că viziunea bine construită pe termen lung şi coerent, asumată de decidenţii politici şi de stat, alături de cultele religioase, mediul academic, societatea civilă şi, nu în ultimul rând, mediul de afaceri, este singura cale spre a asigura finalitatea constructivă pe termen mediu şi lung a dezideratelor de interes naţional major, deziderate care depăşesc acel cadru îngust al unei guvernări trecătoare. Să nu uităm faptul că strategia integrării euroatlantice a României a fost gândită pornindu-se de la lucrările comisiei de la Snagov, finalizate prin Declaraţia de la Snagov, semnată la 21 iunie 1995 de către toţi liderii partidelor politice parlamentare de la acea dată, alături de primii patru oameni în ierarhia publică a momentului.

Ca atare, consider că nici această aderare la spaţiul Schengen, care este un drept cuvenit pe deplin României şi din motive politice nu ne este îngăduită în acest moment, ori trecerea României într-un orizont de câţiva ani, poate în 2020, la moneda unică euro, factor de care nu sunt convins că ar stimula fragila economie românească, nu pot reprezenta obiective naţionale majore pentru România. Ambele sunt obiective politice credibile, dar care - şi mă refer mai ales la trecerea în zona euro - ar putea avea efecte pe care societatea românească nu suntem siguri că este pregătită să le facă faţă la acest moment.

Cred că adevăratul proiect de ţară pentru următorii 10-15 ani îl reprezintă consolidarea României drept a şaptea putere politică şi economică din spaţiul european, fapt absolut posibil dacă punem în balanţă numărul populaţiei, resursele umane şi naturale absolut extraordinare de care beneficiază ţara noastră, poziţia geostrategică deosebită, suprafaţa terestră şi, nu în ultimul rând, capacitatea creatoare şi inovativă sub aspect economic, tehnologic şi ştiinţific pe care o deţine românul.

Pentru a atinge acest obiectiv, România va trebui să ţină cont de câteva elemente simple, dar fundamentale, în viziunea mea:

• întărirea factorului de decizie democratică parlamentară şi administrativă, reala autonomie a administraţiei locale, în virtutea principiului personalist, şi meritocratizarea Parlamentului, în aşa măsură încât acesta să impună un control legal, obiectiv şi eficient asupra activităţii tuturor instituţiilor de stat şi să reprezinte cu adevărat principiul fundamental al democraţiei - suveranitatea poporului;
• principala preocupare de acum încolo pentru orice guvern trebuie să fie susţinerea şi încurajarea economiei naţionale şi a dezvoltării mediului de afaceri românesc, în aşa măsură încât capitalul românesc să fie capabil a se extinde în ţările vecine şi în întreaga zonă. Retragerea statului din economie, cu menţinerea unor pârghii de avarie în zone strategice de interes naţional şi cu impact pe securitatea naţională, transformarea statului într-un arbitru economic imparţial pentru mediul de afaceri, şi nu într-un concurent neloial ori chiar un stăpân, trebuie să devină o politică a tuturor guvernelor prezente şi viitoare. Este nevoie de conturarea unui mediu economic concurenţial, predictibil şi mai ales stabil, în care întreprinzătorul român să fie stimulat să producă plusvaloare, iar interesele acestui întreprinzător român să fie apărate de derapajele etatise şi monopoliste. Este nevoie de un nou "prin noi înşine", care să vină cu un pachet legislativ menit să dezvolte capitalul românesc şi să aibă drept obiectiv liberalizarea economică deplină, ţinând cont de necesităţile de dezvoltare pe termen lung ale României şi având la bază un studiu de impact şi o prognoză de dezvoltare a României pe 50 de ani de acum încolo;
• concentrarea politicilor bugetare pe câţiva piloni concreţi, piloni pe baza cărora o naţiune se poate dezvolta sănătos într-un orizont valid de timp. Astfel, principalele investiţii publice trebuie să meargă spre infrastructura de transporturi, în scopul creşterii ratei investiţiilor şi a înlesnirii dinamizării raporturilor economice şi sociale de schimb, apoi un alt pilon fundamental îl reprezintă educaţia şi cercetarea, investiţia făcută acum în educaţie şi cercetare având drept rezultat scăderea costurilor sociale în viitor şi mai ales capacitatea României de a folosi cel mai la îndemână capital al său, intelectul, lucru care ar avea un impact deosebit asupra dezvoltării ştiinţifice, a culturii individuale, a vieţii publice, dar şi sub aportul dezvoltării de ramuri tehnologice ultramoderne...

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, concluzionaţi, domnule deputat.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Acum, că oricum termin imediat... care pot transforma România într-un jucător mondial competitiv. Cel de-al treilea pilon îl reprezintă necesitatea creşterii substanţiale a investiţiilor în domeniul apărării şi al dezvoltării unei armate naţionale moderne şi capabile să gestioneze situaţii extreme de forţă majoră şi care nu doar să-şi păstreze, ci să-şi şi sporească pe viitor prestigiul celor 2.500 de ani de istorie militară.

În concluzie ar mai fi multe de spus despre proiectul de ţară, dar cred că nu ar fi rău ca peste 15 ani să vorbim despre România nu ca despre o ţară abonată la "steguleţe roşii", mustrări şi sancţiuni din partea Bruxelles-ului, ci mai curând ca despre liderul politic al Europei Centrale şi de Sud-Est, într-un tandem nord-sud, alături de Polonia, cealaltă ţară cu potenţial geopolitic major din această parte de lume.

Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Florin Tătaru de la Maramureş. Se pregăteşte domnul deputat Ioan Moldovan, Grupul PC-PLR.

Vă rog să vă încadraţi în timp, domnule deputat.

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Noul Cod fiscal şi corelarea acestuia cu legislaţia privind combaterea evaziunii fiscale".

În primul rând, salut această iniţiativă democratică a Guvernului Ponta de dezbatere publică, a proiectului de Lege privind noul Cod de procedură fiscală, lansat de Ministerul Finanţelor. Iată că, încă o dată, liderii PSD dovedesc că practică o politică justă, axată pe interesul cetăţenilor, ce nu rămâne cantonată în ideologii şi doctrine politice. Noul Cod fiscal este o dovadă a unei guvernări ce îmbină perfect măsurile liberale cu cele de dreptate socială, stimularea creşterii economice, a competitivităţii reale şi combaterea evaziunii fiscale.

Din această perspectivă, a combaterii evaziunii fiscale, salut în mod special introducerea în noul Cod de procedură fiscală a penalităţii de nedeclarare, o penalitate suplimentară pentru contribuabilii ce nu îşi declară obligaţiile fiscale. respectiv penalitatea de nedeclarare. Consider că este important să ne reamintim faptul că introducerea acestei penalităţi de nedeclarare a fost făcută pentru prima dată încă din ianuarie 2014 de către Guvernul Ponta. S-a mai încercat introducerea acestei penalităţi de nedeclarare în legislaţia fiscală încă din ianuarie 2014. În forma actuală din nou Cod fiscal penalitatea de nedeclarare este o obligaţie fiscală accesorie, reprezentând sancţiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale. Diminuarea evaziunii fiscale, obiectiv economic principal pentru această perioadă, poate fi realizată tocmai prin introducerea acestui tip de penalitate de nedeclarare, întrucât limita maximă a cuantumului penalităţii va fi de 1 milion de lei, nu şi pentru cazurile în care datoria faţă de stat este generată de un act de evaziune fiscală. Mai mult, conform noului Cod fiscal, în cazul în care actul de evaziune este constatat de organele judiciare, penalitatea de nedeclarare va fi majorată cu 100%.

Personal, cred că această penalitate de nedeclarare a fost introdusă în special pentru cei ce se fac vinovaţi de evaziune fiscală. Pe de altă parte, am convingerea că este în interesul statului să recupereze prejudiciul şi obligaţiile, şi nu de a supraaglomera închisorile.

În acest context, voi propune luarea în considerare a necesităţii de modificare a dispoziţiilor art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în sensul revenirii la forma textului legal anterioară modificării acesteia prin dispoziţiile privind Codul de procedură penală şi anume că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de lege, dacă în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, suspectul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de legea penală pentru fapta săvârşită să fie reduse la jumătate.

Modificarea legislaţiei penale este utilă pentru instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, cu atât mai mult cu cât prin proiectul noului Cod de procedură fiscală se introduce penalitatea de nedeclarare (art.175), fapt ce ar implica realizarea unor venituri majorate la bugetul de stat în cazul încurajării plăţii prejudiciului stabilit din dosarul penal. Cred că este momentul să lucrăm pe mai multe nivele şi să corelăm legislaţia privitoare la evaziunea fiscală, astfel încât să urmărim cu adevărat interesul statului şi implicit al cetăţenilor, întrucât banii proveniţi din recuperarea prejudiciilor şi a obligaţiilor fiscale se vor transforma în investiţii publice, creşteri salariale sau alocaţii.

Se impune crearea unui cadru legislativ modern care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.

În perioada următoare, sistemul fiscal din România va fi modificat major, odată cu rescrierea şi republicarea pilonilor legislativi care îl reglementează: Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Totuşi, reiterez ideea că este necesar să lucrăm pe mai multe planuri şi să coroborăm legislaţia fiscală cu cea penală pentru a spori eficienţa actului de justiţie, prin simplificarea procedurilor şi prin creşterea celerităţii judecării cauzelor.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ioan Moldovan, Grupul PC-PLR.

Au mai depus declaraţii domnul deputat Paul Dumbrăvanu, Dumitru Niculescu.

Se pregăteşte din partea Grupului PSD domnul deputat de Gorj, Vasile Popeangă.

Domnul Ioan Moldovan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu puţin timp în urmă, alături de colegii din Grupul PC-PLR, am semnat o iniţiativă legislativă care vine în sprijinul copiilor dezavantajaţi din învăţământul preşcolar. Astfel, iniţiativa legislativă vizează cadrul legislativ în vederea stabilirii principiului acordării, la nivel judeţean şi local, de beneficii sub formă de tichete sociale, în vederea creşterii accesului şi prezenţei în învăţământul preşcolar a copiilor dezavantajaţi. Aşadar, autorităţile administraţiei publice locale vor putea acorda lunar, în limita bugetului disponibil, aceste tichete sociale condiţionate de prezenţa regulată a copiilor dezavantajaţi la grădiniţă, conform unei metodologii proprii, elaborate în funcţie de nevoile fiecărei comunităţi în parte. Acest lucru este în deplină concordanţă cu Legea administraţiei publice locale, care dispune că: "Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale."

Prin facilitarea accesului la educaţie timpurie, proiectul de lege:

• Contribuie activ la lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, permiţând autorităţilor publice locale să aloce fonduri proprii, sub forma tichetelor sociale, unei categorii bine determinate de beneficiari.
• Facilitează accesul copiilor defavorizaţi la un drept fundamental al copilului: dreptul la educaţie.
• Creşte rata de succes şcolar a acestor copii şi şansele lor de a parcurge cât mai mulţi ani în sistemul de învăţământ.
• Reduce rata abandonului şcolar şi a infracţionalităţii.
• Contribuie la dezvoltarea durabilă, economică şi socială, prin facilitarea accesului la educaţie şi contribuţia la lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale - beneficiind de educaţie timpurie, cei mai săraci copii, un segment extrem de important în România, au şanse mai mari să nu abandoneze şcoala, să îşi găsească un loc de muncă care să le asigure un venit decent şi astfel, din potenţiali dependenţi de ajutorul social, să participe activ la progresul economic al ţării, prin productivitate şi prin plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

Nu vreau să închei înainte de a aminti că familia şi solidaritatea socială sunt valori pe care Partidul Conservator le-a promovat dintotdeauna şi care se regăsesc în iniţiativa legislativă pe care am depus-o.

Vă mulţumesc.

Deputat Ioan Moldovan, de Cluj.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Vasile Popeangă, deputat de Gorj, se pregăteşte domnul deputat PNL Aurelian Mihai.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Ce se preferă: recunoştinţa oamenilor sau pedeapsa lor?".

De o bună perioadă, vedem la televizor cum au fost deturnate sute de milioane de euro de la scopul lor pentru a umfla buzunarele unora care s-au lipit de diverşi oameni politici aflaţi temporar la putere, dar care credeau că or să fie eterni la butoane. Iar de avantajele jafului au beneficiat şi oamenii politici. Tot la televizor vedem cum medici români fac eforturi disperate ca să salveze de la moarte pacienţi de toate vârstele, care nu au altă vină decât că au avut parte de ghinion. Nu mai departe de zilele trecute, o astfel de echipă de medici, de la o clinică din Sibiu, a salvat de la moarte un bebeluş printr-o operaţie în premieră în România. Este vorba despre o fetiţă de numai o lună care s-a născut cu probleme grave la inimă. Acum însă poate duce o viaţă normală. Fetiţa s-a născut cu o malformaţie cardiacă extrem de gravă. Inima ei nu primea suficient sânge, aşa că medicii au decis să o opereze de urgenţă, în ciuda faptului că are doar patru săptămâni de viaţă.

Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă medicii care au operat-o pe micuţa româncuţă ar fi plecat din ţară, aşa cum au fost împinşi ani şi ani de zile? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi nimerit la un spital din cele închise? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost aparatura care a permis această operaţie? Ar fi trebuit ca micuţa să se opereze într-un spital din străinătate, în cel mai bun caz, dacă nu care cumva lipsa posibilităţilor materiale şi nepăsarea sistemului ar fi lăsat-o să se stingă la câteva săptămâni de la naştere.

Ce nu se prea înţelege de către unii diriguitori ai unor domenii importante: rezolvarea în străinătate a problemelor din ţară costă mult mai mult decât ar trebui. Nu arar se întâmplă ca, de exemplu, o operaţie la o clinică din străinătate să coste cât ar costa operaţia în România, plus achiziţia aparaturii necesare pentru intervenţia chirurgicală, aparatură care ar rămâne în dotarea spitalului şi pentru alte intervenţii ulterioare. Gândiţi-vă că nu există multe spitale de top construite în Europa care să coste cu mult peste 100 de milioane de euro, iar această sumă, în România, era doar ce mai rămânea net dintr-o tranzacţie dubioasă a unui singur ins cercetat acum de organele de anchetă. Gândiţi-vă că, dacă toţi banii jefuiţi de cei care acum sunt anchetaţi ar fi mers numai în sănătate, am fi putut spune acum că am rezolvat problema dotării spitalelor din ţară. Cu miliarde şi miliarde de euro nu ar mai fi fost nevoie ca să plece românii din ţară pentru a se trata în străinătate. Căci medici avem pe care îi râvnesc multe alte ţări, dar, neavând condiţii în România, nu îi putem folosi la întreaga lor capacitate, iar perdantul este unul singur: bolnavul român.

Iată cum jaful care să-i îmbogăţească doar pe câţiva omoară sute de oameni necăjiţi, care şi-au pierdut sănătatea. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple vreodată. Oricum se observă că, mai devreme ori mai târziu, "tunurile" se lasă cu cătuşe pentru doritori.

Aşadar, nu e mai bine să fii respectat că ai lăsat ceva în urma ta după ce ai plecat de la putere, decât să te trezeşti, mai aproape de bătrâneţe, şi cu ani grei de puşcărie şi cu averea confiscată? Iată la ce trebuie să se gândească multă lume care acum activează în politică. Ce preferă: recunoştinţa oamenilor sau pedeapsa lor?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Aurelian Mihai.

A depus declaraţie scrisă domnul Cornel Comşa, Grupul PNL, se pregăteşte doamna deputat Ana Birchall, Grupul PSD.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Votul departe de casă"

Ieri s-au împlinit fix patru luni de zile de la alegerile prezidenţiale, iar promisiunile făcute sub imboldul evenimentelor din 16 noiembrie 2014 încă nu s-au materializat în beneficiul cetăţenilor care trăiesc departe de casă.

Continuarea modificării legislaţiei privitoare la introducerea posibilităţii exercitării drepturilor electorale, cu alte cuvinte tratarea subiectului adus de votul prin corespondenţă, găzduieşte o temă impresionantă atât pentru decidenţii politici care alcătuiesc arcul puterii din România, cât şi pentru cei care ne privesc şi acum se află departe de casă.

Votul prin corespondenţă nu reprezintă o cursă electorală pentru nimeni, după cum nici interesul privind intenţia de vot a electoratului român din afara ţării nu trebuie să fie un troc politic pentru niciuna din formaţiunile politice existente, statul trebuind să asigure posibilitatea oricărui cetăţean român, oriunde s-ar afla, pentru exercitarea acestui drept. De aceea, propunerea Legii votului electronic vă este oferită astăzi spre analiză de către Grupul parlamentar al PNL, proiect la care am contribuit parlamentarii aleşi de către românii care trăiesc în diaspora.

O altă temă discutată, aparţinând diasporei, este cea legată de reprezentativitate, textul Legii nr.35/2008 conţinând informaţii cu privire la stabilirea numărului deputaţilor şi senatorilor aleşi de cetăţeni din afara ţării, şi anume patru deputaţi şi doi senatori pentru câteva milioane de cetăţeni, mult sub reprezentarea din Parlamentul României, chiar şi a Grupului minorităţilor naţionale.

Nicidecum nici acest subiect nu este unul încheiat. Cerinţele românilor în privinţa reprezentativităţii, având în vedere condiţiile reducerii numărului parlamentarilor în viitorul legislativ, suplimentarea numărului mandatelor reprezentanţilor din diaspora ar trebui să satisfacă algoritmul corect al reprezentării, stabilind un număr minim de opt deputaţi şi patru senatori, oameni care să cunoască experienţa vieţii în străinătate.

Cu siguranţă, atât discuţia despre forma în care românii se pot bucura de posibilitatea votului prin corespondenţă sau electronic, cât şi cea legată de numărul deputaţilor şi senatorilor Circumscripţiei nr.43 va genera în continuare o mulţime de dezbateri în România, cât şi în afara ei, clasa politică având obligaţia de a manifesta corectitudine în decizii şi interes, în beneficiul cetăţenilor români, oriunde s-ar afla. Iar Comisia de cod electoral va trebui să analizeze cu seriozitate toate aceste propuneri nu în interesul alegătorului, nici al unui partid, ci în interesul cetăţeanului cu drept de vot.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

În continuare, o invit pe doamna deputat Ana Birchall.

Se pregăteşte domnul deputat Ion Bălan.

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

"Dimensiunea spirituală a formării unui tânăr"

În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre importanţa educaţiei spirituale a copiilor noştri, care este cel puţin la fel de necesară precum pentru educaţia intelectuală. Omul, ca fiinţă duală, trup şi suflet, are nevoie în egală măsură atât de educarea spiritului, cât şi de educarea minţii, pentru a fi un tot unitar.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În ultimele săptămâni, am asistat cu toţii la disputele artificial construite în jurul problemei necesităţii studierii disciplinei religiei în şcolile din România. Pornită de la decizia Curţii Constituţionale care prevede obligativitatea de formulare către conducerea unităţii de învăţământ a unei cereri din partea părinţilor care doresc studierea religiei de către copiii lor, deci de la o procedură strict administrativă, disputa despre necesitatea studierii religiei în şcoli ne-a împărţit în două tabere, deşi fiecare dorim ce este mai bun pentru copiii noştri.

Religia este o formă de conectare a noastră la relaţia cu divinitatea şi consider că un copil nu trebuie lipsit de dimensiunea spirituală a educaţiei sale încă de la cea mai fragedă vârstă.

În mod evident, sunt de acord cu poziţia exprimată în spaţiul public, care face referire la libertatea părinţilor de a hotărî cum sunt educaţi copiii lor din acest punct de vedere. Eu mă număr printre cei care susţin că educaţia religioasă este foarte importantă, chiar dacă poate îmbrăca mai multe forme, mergând de la istoria religiilor, trecând prin etică şi morală, până la forma care se predă astăzi în şcolile din România. Sunt importante acele principii fundamentale: ce înseamnă, până la urmă, religia şi pe ce se bazează ea. În fond, la religie copilul este educat în valorile de bunătate, toleranţă, omenie, apropiere faţă de cel în nevoie, milă, altruism, dărnicie.

Aceste valori nu trebuie să lipsească din educaţia niciunui copil pentru că reprezintă coloana vertebrală a noţiunii de om şi zestrea care ne însoţeşte la fiecare pas din viaţa noastră.

Ca mamă mi-am învăţat copilul să-şi facă rugăciunea seara şi am fost de acord să înveţe religia. În fond, religia te învaţă să fii bun, să fii omenos, să nu minţi, să nu trădezi, să fii loial, să îţi ajuţi aproapele şi să-ţi respecţi aproapele.

Cred că este important să-i învăţăm pe cei mici, încă de la vârste fragede, ce înseamnă religia, indiferent de forma ei sau de confesiunea din care facem parte. Şi, făcând această declaraţie politică, îmi aduc aminte de bunica mea, Cătălina - Dumnezeu s-o ierte! -, care m-a învăţat primele rugăciuni şi care îmi spunea: "Mamă, toţi oamenii sunt trecători, dar nu toţi trecătorii sunt oameni! Or, eu te-am crescut pe tine să fii şi să rămâi om". De aceea, consider că în construcţia devenirii unui om este nevoie să beneficiezi şi de educaţie religioasă. Am susţinut de mai multe ori în declaraţiile mele politice că această ţară atât de frumoasă, numită Grădina Maicii Domnului, trebuie să-şi aşeze societatea, cel puţin pentru viitor, învăţând din greşelile trecutului.

Atâta timp cât vrei să ai o societate educată pe anumite valori, trebuie să ai fundaţia corectă, iar educaţia religioasă făcută cu seriozitate şi responsabilitate îţi poate oferi o bază solidă pe care să construieşti. Cred că şi religia, alături de educaţia din familie dată de părinţii şi bunicii noştri, la care se adaugă educaţia primită de la dascălii noştri, contribuie la construirea acestei fundaţii, cărămidă cu cărămidă, şi te învaţă să fii şi să rămâi om!

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Punerea în aplicare a hotărârii Curţii Constituţionale, aşa cum este firesc într-o democraţie autentică, ne-a arătat că românii doresc ca şi în şcoală, în această importantă instituţie de educaţie, copiii lor să beneficieze de educaţia religioasă, pentru că avem nevoie de valori. Aşa cum a anunţat şi ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, peste 90% dintre copii s-au înscris la ora de religie. Dintre cei 2.366.585 de elevi din România care fac religie la şcoală, 2.140.238 s-au înscris la ora de religie, ceea ce reprezintă 90,40%. Totodată, dintre cele 144.358 de cereri depuse pentru înscrierea la clasa pregătitoare, 135.049 (93,55%) au optat şi pentru studiul religiei.

Acest procent este îmbucurător, dar, în egală măsură, presupune o responsabilitate mult mai mare şi un vot de încredere pe care nu au voie să îl irosească cei care se ocupă de învăţământul religios în România.

Este nevoie de o reformă la nivelul programei şcolare, aşa cum este nevoie de o reformă şi la nivelul programei disciplinei Religie a întregului învăţământ românesc, în ceea ce priveşte curricula şcolară. Educaţia religioasă trebuie să insiste mai mult pe transmiterea de valori decât pe anumite forme de însuşire a doctrinei unui cult, tot aşa cum în educaţie la nivel general este nevoie de dobândirea de competenţe, mai mult decât simpla acumulare de informaţii. Şcoala românească trebuie să şi formeze nu numai să informeze.

De asemenea, disputa care s-a iscat în societatea românească trebuie să fie considerată un semnal de alarmă pentru responsabilii pentru învăţământul religios din România, respectiv reprezentanţii cultelor sau ai diferitelor confesiuni religioase, care trebuie să îşi facă o triere mai riguroasă a profesorilor care predau această disciplină, care vin în faţa copiilor şi, adesea, nu se ridică la înălţimea misiunii de dascăl, formator şi modelator al unor suflete tinere.

Avem nevoie de religie în şcoală, însă învăţământul religios trebuie să cunoască o îmbunătăţire substanţială, atât la nivelul cadrelor didactice, cât şi la nivelul programei. Dimensiunea spirituală a formării unei persoane este la fel de importantă ca şi latura intelectuală. Investiţia în educaţia copiilor noştri este investiţia în viitorul acestei naţiuni care nu poate să existe în afara valorilor promovate de religie.

În contextul în care societatea românească a fost permanent învrăjbită pe parcursul ultimilor ani, este cu atât mai necesar ca cei care reprezintă viitorul nostru, copiii noştri, să înveţe toleranţa, respectul, bunătatea, înţelegerea, sinceritatea, loialitatea, valori promovate şi propovăduite de religie.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Nu putem renunţa la rădăcinile creştine ale acestui neam şi nu putem uita că şcoala românească s-a născut în tinda Bisericii. Religia trebuie să aibă locul ei important în educarea unui tânăr şi cred că, dincolo de libertatea individuală, există o responsabilitate colectivă pe care trebuie să ne-o asumăm faţă de tradiţia şi istoria poporului român.

Individualismul feroce al timpurilor moderne nu trebuie să ne facă să uităm că suntem părţi ale unui întreg şi că responsabilitatea noastră merge şi către cel de lângă noi. În ceea ce priveşte educaţia copiilor noştri, trebuie să ne gândim la valorile pe care vrem să le transmitem mai departe şi, în funcţie de acestea, să decidem dacă educaţia religioasă ar trebui restrânsă doar la spaţiul privat, sau, dimpotrivă, este nevoie ca societatea în ansamblu său să îşi asume dimensiunea spirituală a educaţiei, raportându-se la rădăcinile şi istoria care o marchează. Dincolo de toate acestea, din punctul meu de vedere, locul religiei este în şcoală, cu responsabilitatea şi respectul faţă de liberul arbitru ce decurg din acest demers.

Copiii sunt cea mai de preţ avuţie a unui popor şi nu putem rămâne indiferenţi faţă de educarea sufletelor lor, pentru că de ea depinde calitatea lor umană de mai târziu. Vreau să trăiesc într-o Românie în care tinerii ştiu ce înseamnă bunătatea, respectul, altruismul, loialitatea, valori care definesc unicitatea şi bogăţia fiinţei umane şi care sunt dobândite inclusiv prin studiul religiei. Vreau să trăiesc într-o Românie în care sintagma a fi om este valorizată la adevărata ei însemnătate şi pentru aceasta avem nevoie şi de educaţie, şi de religie. Avem nevoie de Dumnezeu. în toate palierele vieţii noastre publice sau private.

Şi pentru stenogramă, am mai depus în scris, domnule preşedinte, încă o declaraţie politică intitulată "Protejarea copiilor de orice formă de violenţă, inclusiv cea informaţională".

Vă mulţumesc!

Ana Birchall

Deputat, Colegiul nr.5, Vaslui.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Ultimul vorbitor de astăzi, domnul deputat Ion Bălan, Grupul PSD.

Domnul Ion Bălan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Veşti bune pentru fermieri".

Săptămâna viitoare se deschide sesiunea de depunere de proiecte pe două măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, respectiv măsura pentru tinerii fermieri şi cea pentru investiţiile în ferme, plus cele trei angajamente de plăţi directe care sunt parte din cererea unică de la APIA: agromediu şi climă, agricultură ecologică şi plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale. Iar ghidurile solicitantului sunt deja publice chiar zilele acestea, pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Este vestea pe care o aşteptau mulţi fermieri şi, mai ales, tinerii care vor să se dedice muncii agricole şi dezvoltării mediului rural în ansamblu, contribuţia acestora fiind suflul nou de care satul românesc are nevoie. Este vorba despre întinerirea populaţiei care lucrează în agricultură şi schimbarea de generaţii, atât de necesară, dar care s-a lăsat aşteptată din cauza lipsei de orizont şi de motivaţie reală pentru tinerii români care au ales să plece la oraş sau, mai grav, să plece din ţară în căutarea unui trai decent.

Aleg de fiecare dată să vorbesc în Parlament despre programele pe bani europeni, pentru că este foarte important ca informaţia să ajungă la oameni şi pentru că ajut, astfel, Ministerul Agriculturii să transmită mesajul cât mai multor posibili beneficiari.

Agricultura românească şi fermierii români au nevoie de bani europeni, au nevoie de susţinere cât mai mare pentru a performa, pentru a se ridica la standarde europene şi a fi competitivi pe piaţa unică. Iată de ce încurajez cu fiecare ocazie depunerea de proiecte pentru atragerea fondurilor europene, cu atât mai mult cu cât acestea aşteaptă să fie cheltuite.

Este important de precizat că România are alocată pentru PNDR 2014-2020 o sumă totală de 9,363 de miliarde de euro. Iar pentru măsura privind investiţiile în ferme are un buget total de 892,32 de milioane de euro pentru perioada de programare de şapte ani şi pentru tinerii fermieri aproape 445 de milioane de euro, din care 44,5 de milioane de euro reprezintă contribuţia naţională.

Sunt suficiente argumente pentru a pregăti şi a depune cât mai multe proiecte pentru accesarea fondurilor pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziţie şi sper că atunci când vom trage linia vom constata că gradul de absorbţie a fondurilor pe care România le-a atras în acest exerciţiu bugetar a crescut considerabil, mai ales pe seama agriculturii româneşti.

Vă mulţumesc.

Deputat Ion Bălan, PSD, Tulcea.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Acestea fiind spuse, declar şedinţa de astăzi închisă.

La revedere!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Lucreţia Roşca:

"Avertismentul francez şi realitatea românească"

Statul român trebuie să ia în considerare, la cel mai serios nivel, avertismentul public lansat zilele trecute de către ambasadorii celor mai puternice state europene în ceea ce priveşte exodul specialiştilor din România. La modul concret, ambasadorii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au avut, la unison, o poziţie extrem de tranşantă referitoare la plecarea tinerilor bine pregătiţi din România, din toate domeniile de activitate, dar în special din sănătate. Ambasadorul Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul, a fost chiar extrem de dur în mesajul său adresat autorităţilor române, afirmând că "hemoragia de creiere" manifestată în ultima perioadă în ţara noastră, mai exact plecarea masivă a medicilor specialişti, trebuie contracarată prin măsuri predictibile şi stimulative.

Atenţionarea diplomatului francez este cu atât mai serioasă cu cât vine din partea reprezentantului unei ţări europene aflate în topul beneficiarilor numărului mare de specialişti care pleacă din România în străinătate. François Saint-Paul a deplâns nu numai pierderea oamenilor de către România, ci îndeosebi a doctorilor, categorie la care s-a referit cu prioritate, afirmând că anual pleacă din ţara noastră 2.000 de medici. Ambasadorul Franţei a avut numai cuvinte de laudă la adresa doctorilor români care profesează în ţara sa, însă, în acelaşi timp, a subliniat că România trebuie să găsească soluţii pentru a corela investiţiile făcute în pregătirea medicilor cu salariile ulterioare acordate în sistemul de stat.

Precum am spus, vorbim despre o alertă cât se poate de adevărată, de o realitate binecunoscută a României post-revoluţionare, dar căreia, din păcate, nu i s-a găsit rezolvarea până acum. În calitate de medic şi demnitar, sunt perfect de acord că statul român nu poate face faţă concurenţei cu nivelul salarial al ţărilor europene dezvoltate. Pe de altă parte, însă, susţin că avem nevoie de un mecanism adecvat pentru a recupera fondurile bugetare destinate parcurgerii anevoiosului drum până la formarea definitivă a unui medic specialist. Este adevărat că nu este uşor pentru un doctor debutant să trăiască cu 1.200 de lei lunar la începutul vieţii, după ani lungi de şcoală şi traversarea tuturor examenelor şi obţinerea atestatelor necesare în practicarea medicinii.

Spre deosebire de anii anteriori însă, când, după cum îşi aduc foarte bine aminte românii, s-au tăiat salariile şi s-au închis spitalele, actualul Guvern a făcut realmente paşi concreţi de redresare a sistemului de sănătate. Astfel, începând de anul trecut, s-a acordat o mai mare atenţie medicilor şi farmaciştilor rezidenţi, care au primit bani în plus, respectiv o bursă lunară de 670 de lei, în cazurile în care aveau salarii lunare brute mai mici decât 3.000 de lei. Executivul a luat această măsură tocmai pentru a limita migraţia medicilor rezidenţi, generată de insuficienţa veniturilor salariale, deloc motivante pentru a-şi continua activitatea în spitalele din România. O creştere cu 10% a salariilor a fost destinată şi profesorilor debutanţi, o altă categorie profesională care contribuie, din păcate, la creşterea exodului românilor peste hotare.

Sigur că, pentru moment, se poate vorbi despre faptul că aceste decizii stimulative nu sunt suficiente, cel puţin deocamdată. Cred însă că este un început, că Guvernul Ponta şi-a dovedit din plin preocuparea pentru îndreptarea acestei stări de fapt, iar sănătatea şi păstrarea specialiştilor în ţară vor continua să fie în prim-planul actualelor politici de bună guvernare. Trebuie însă să corelăm deciziile bugetare cu realitatea, să nu uităm că întreaga Europă este în continuare în criză, că traversăm perioade dificile din toate punctele de vedere!

Sunt convinsă că în următoarea perioadă Executivul va veni şi cu alte decizii şi strategii adecvate în scopul menţinerii în ţară a specialiştilor, dar şi, în paralel, de a readuce în România o parte din cei care sunt în prezent la muncă peste hotare. Există deja o receptivitate a ţărilor partenere din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte eforturile guvernamentale de creare a unui cadru legislativ stabil şi predictibil în favoarea dezvoltării unor noi investiţii, iar în ultima perioadă s-au făcut paşi importanţi în această direcţie, inclusiv în sistemul de sănătate. Un mediu de afaceri sănătos va fi în măsură să conducă şi la dezvoltarea unor sectoare conexe serviciilor medico-sanitare, iar acest lucru va însemna automat crearea de noi locuri de muncă şi diminuarea numărului mare de absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie care pleacă din România.

Reiterez că există multe lucruri de făcut în sănătate, dar, de asemenea, este evident că nu poţi face în doi ani ceea ce nu s-a făcut în 25 de ani. Nu putem avea pretenţia să ne ridicăm din niciun punct de vedere la nivelul ţărilor vestice, deoarece avem un deficit istoric şi consistent de democraţie şi percepere efectivă a acesteia, mai exact, de transpunere a democraţiei în realitate. Mai avem încă de lucru şi la alte capitole esenţiale în definirea unui stat cu adevărat european, mă refer la civilizaţie, atitudine, conştiinţa muncii, comportament civic etc., iar aici progresul ţine mai puţin de societate în ansamblul ei şi de conducerea ţării, ci mai mult de fiecare dintre noi, la modul individual!

Doamna Lucreţia Roşca:

"Stimularea natalităţii, o prioritate naţională"

Problema natalităţii este una extrem de serioasă în România şi trebuie tratată ca atare, adică cu responsabilitate şi profesionalism. Ultimele informaţii, mai mult sau mai puţin oficiale, indică faptul că mai mult de patru milioane de români se află în prezent în afara graniţelor ţării noastre. Sunt statistici îngrijorătoare, recunoscute şi de autorităţi, care denotă că o cincime dintre românii înregistraţi oficial la ultimul referendum pe această temă nu mai contribuie la creşterea economică şi socială a României.

În aceste condiţii, consider că este necesar ca statul român să identifice soluţii oportune şi pragmatice privind stimularea tinerilor, atât de a-şi întemeia o familie, cât şi a mamelor de a face copii. Realitatea a arătat că ori de câte ori statul a acordat anumite facilităţi pentru mame sau familii, acestea s-au materializat iremediabil în creşterea natalităţii. Avem nevoie de propuneri legislative şi alte acte normative stimulative pentru a încuraja tinerele familii de a avea copii, în condiţiile în care România se confruntă tot mai acut cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei şi al degradării structurii acesteia pe vârste. Dacă acest fenomen va continua, în scurt timp va trebui să reconsiderăm toate segmentele societăţii româneşti, în situaţia în care o persoană activă va fi nevoită să asigure sursele financiare pentru plata pensiilor unui număr din ce în ce mai mare de pensionari.

România a înregistrat în ultimii ani record după record negativ în ceea ce priveşte natalitatea. Spre exemplu, în 2011 s-au născut cei mai puţini copii de când există date despre natalitatea din România, adică din 1930 încoace. Mai mult, în aceiaşi ani ai guvernărilor Băsescu-Boc s-au înregistrat recorduri negative în ceea ce priveşte natalitatea din ultimii 80 de ani. Spre exemplu, numărul copiilor care s-au născut la un an după măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc, a scăzut cu aproape 2.000 de micuţi faţă de plafonul constant de 15.000 de bebeluşi.

În acest context, observăm că anumite măsuri de stimulare a creşterii natalităţii au început să fie luate la nivel local, în diferite localităţi din ţară, ai căror primari au decis să susţină financiar atât întemeierea unor noi familii, cât şi naşterea copiilor. Este vorba de adoptarea unor hotărâri ale consiliilor locale respective, care să suplimenteze nivelul ridicol al alocaţiei pentru creşterea copilului acordată de stat, rămasă la valoarea de 42 de lei de aproape opt ani. În comuna Horia din judeţul Constanţa, spre exemplu, consiliul local a votat o hotărâre prin care să fie premiată dorinţa mamelor de a avea copii, o decizie tot mai dificilă în condiţiile crizei prelungite şi a nivelului de trai destul de anevoios din zonele rurale. Astfel, viitoarele mămici primesc în localitatea amintită suma de 300 de lei lunar pentru fiecare copil, de la naştere şi până la împlinirea vârstei de trei ani.

Alte primării din ţară au decis, tot în baza unor hotărâri ale consiliilor locale, să acorde stimulente financiare pentru tinerii care decid să se căsătorească, tot în ideea creşterii natalităţii şi a încetinirii procesului extrem de periculos al îmbătrânirii populaţiei cu care se confruntă multe zone. Există posibilitatea acordării aşa-numitului sprijin financiar pentru întemeierea unei familii, beneficiu acordat tot prin decizii ale executivelor locale. Motivaţia este aceeaşi: impulsionarea natalităţii şi diminuarea depopulării drastice ale satelor româneşti.

Am oferit aceste două exemple pentru a sublinia că, atunci când se doreşte, se pot lua hotărâri corecte şi înţelepte pentru îndreptarea acestei situaţii îngrijorătoare. Avem nevoie de conturarea unui cadru legislativ unitar şi complex care să acorde atât facilităţi tinerilor de a-şi oficializa relaţiile prin căsătorii, cât şi de a avea copii, deoarece la nivel naţional posibilităţile sunt, după cum se ştie, limitate din punct de vedere financiar. De asemenea, sunt necesare modificări şi în ceea ce priveşte impunerea unui control riguros referitor la cheltuirea banilor distribuiţi de stat copiilor, pentru a elimina realitatea existentă în foarte multe cazuri în care sumele respective sunt cheltuite de părinţi pentru băutură şi alte lucruri personale, în niciun caz pentru cele trebuincioase copiilor.

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Consolidarea strategiei României în NATO şi UE - o componentă esenţială a securităţii în contextul internaţional"

Săptămâna trecută, în data de 10 martie 2015, Ministerul Apărării Naţionale şi-a prezentat bilanţul, eveniment la care au fost invitaţi şi au participat preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul apărării, Mircea Duşa, deputaţi şi senatori, membri ai comisiilor de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică din Parlamentul României. Cu această ocazie, a fost prezentată analiza stării structurii MApN, realizările ministerului şi obiectivele pe care ministerul de resort şi le propune pentru viitor.

În discursul său, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis a menţionat că: "România se află într-un context strategic complex, caracterizat de transformări semnificative la nivel regional şi global. În proximitatea României, acţiunile militare de tip convenţional şi hibrid reprezintă o provocare directă şi violentă la adresa fundamentelor juridice ale securităţii spaţiului european. În acest context, apartenenţa la NATO, alături de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi de statutul de membru al Uniunii Europene, reprezintă coordonatele fundamentale ale politicii noastre externe şi de securitate. La 11 ani de la aderarea la NATO şi la 8 ani de la aderarea efectivă la Uniunea Europeană, ţara noastră trebuie să îşi consolideze «credibilitatea strategică». Credibilitatea noastră ca naţiune depinde de mai mulţi factori: continuitatea în promovarea unei politici orientată european şi transatlantic; predictibilitatea în asumarea deciziilor de politică externă, în definirea intereselor naţionale şi a obiectivelor strategice ce decurg din ele, transparenţă în conceperea politicilor publice şi în planificarea resurselor necesare implementării lor", a arătat domnul Klaus Iohannis.

Integrarea României în structura nord-atlantică a fost un proces îndelungat, a cărui constantă a fost larga susţinere a poporului român, pentru care calitatea de membru al Alianţei NATO echivalează cu garanţia securităţii şi stabilităţii pe plan extern. Un rol activ al României în cadrul NATO reprezintă o condiţie esenţială pentru promovarea intereselor naţionale la nivel interaliat şi integrarea preocupărilor de securitate a României în procesul decizional al Alianţei NATO. Parteneriatul pentru Pace, fundamentat pe valori comune precum democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale, a sprijinit procesul de reformă din statele Europei Centrale şi de Est şi a contribuit cu succes la promovarea păcii şi securităţii în spaţiul euroatlantic.

Profilul României în cadrul NATO, la 11 ani de la aderare, este unul consolidat de stat, care îşi aduce o contribuţie solidă la securitatea NATO prin participările la operaţiunile aliate, prin contribuţiile specializate în domenii de interes pentru Alianţa Nord-Atlantică, prin aportul conceptual, prin implicarea la elaborarea Conceptului Strategic, adoptat în 2010, prin găzduirea unei componenţe relevante a viitorului sistem NATO antirachetă sau printr-o prezenţă semnificativă a experţilor români în cadrul Secretariatului Internaţional.

Activitatea MApN în 2014 a fost marcată în primul rând de schimbarea mediului de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, precum şi de creşterea instabilităţii din vecinătatea sudică a Alianţei.

Contribuţia la angajamentul Alianţei în Afganistan a constat în diminuarea graduală a numărului militarilor români la operaţia ISAF, la sfârşitul anului 2014, şi angajarea unei contribuţii importante la noua misiune NATO de pregătire şi asistenţă pentru forţele afgane - Resolute Support.

Angajamentul României faţă de Uniunea Europeană a impus participarea la operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună. Astfel, în anul 2014, militarii români au participat la operaţii şi misiuni în afara teritoriului naţional, în număr de aproape 1.200: EUFOR Althea în Bosnia şi Herţegovina, EUFOR în Republica Centrafricană, EUNAVFOR Atalanta, misiunea de monitorizare a Uniunii Europene din Georgia, precum şi la misiunile de instruire şi consiliere menite să dezvolte capacitatea statelor africane de gestionare a crizelor, respectiv EUTM Somalia, EUTM Mali, EUSEC R.D. Congo. Tocmai de aceea, în concordanţă cu nevoile operaţionale şi cu nivelul prognozat de bugetare, majorat la 2% din PIB, se impune o regândire a cadrului strategic privind priorităţile de înzestrare.

Armata României a avut o contribuţie însemnată în ceea ce priveşte schimbul de date şi informaţii în cadrul Alianţei, prin participarea cu personal şi capabilităţi de informaţii militare în operaţiunile NATO, contribuţii la elaborarea documentelor NATO agreate în sprijinul deciziilor Consiliului Nord-Atlantic şi Comitetului Militar al NATO, contribuţii pentru Centrul NATO pentru fuziunea informaţiilor şi pentru unele comandamente subordonate ale NATO, precum şi pentru sprijinirea înfiinţării Centrului de Excelenţă NATO pentru HUMINT de la Oradea.

Strategia Naţională de Apărare a Ţării este documentul pe care Preşedintele României îl va prezenta Parlamentului României şi care va evalua mediul internaţional de securitate, va prezenta potenţialele riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi, precum şi direcţiile de acţiune pentru asigurarea securităţii naţionale a ţării pe termen lung. În baza acestui document şi a Cartei Albe a Apărării, Ministerul Apărării Naţionale va elabora noua Strategie Militară, ultimul document de acest tip care a fost aprobat datând din anul 2000.

În conformitate cu prerogativele sale, Ministerul Apărării Naţionale trebuie să finalizeze procesul de revizuire strategică a apărării, cu rol determinant asupra planificării şi generării capabilităţilor de apărare naţionale şi multinaţionale. Rezolvarea restanţelor în materie acumulate în ultimii ani şi respectarea termenelor reprezintă o datorie politică şi o dovadă de responsabilitate şi seriozitate, elemente esenţiale pentru asigurarea credibilităţii strategice a României.

România trebuie să aibă o prezenţă mai activă la dezvoltarea Politicii Comune de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene, în condiţiile în care va începe în curând procesul de revizuire a Strategiei de Securitate Europeană.

România şi-a asumat întotdeauna un rol activ, considerând că evoluţia NATO este definitorie pentru securitatea sa. România va continua să susţină consolidarea politicii de parteneriate a NATO, parteneriate constituite pe criteriul încrederii reciproce, parteneriate care reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale adaptării Alianţei Nord-Atlantice la actualul context internaţional.

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Sistemul sanitar din România anului 2015"

Sănătatea României e din ce în ce mai şubredă, iar cei care ar putea s-o resusciteze şi s-o pună pe picioare pleacă văzând cu ochii în străinătate. Motivele sunt nu numai salariile mici, ci şi dotările proaste ale spitalelor, îngrădirea dezvoltării carierei sau pierderea respectului faţă de meseria de medic. Cifrele reflectă o stare de fapt îngrijorătoare, astfel că în ultimii cinci ani, de când România este în Uniunea Europeană, aproape 14.000 de medici au părăsit sistemul medical din ţară. Temerile legate de viitorul sănătăţii acestei naţiuni sunt justificate, mai ales că în România media este de 1,9 medici la 1.000 de locuitori, iar în unele zone rurale nici măcar nu există doctori. Conform informaţiilor furnizate de Colegiul Medicilor din România, doar 13.521 de medici mai lucrează acum în spitalele din ţară, în condiţiile în care normativele Ministerului Sănătăţii confirmă un necesar de 26.000 de medici în spitale. Numărul medicilor din spitalele publice de la noi a scăzut dramatic în ultimii ani. În anul 2013 numărul lor era de 14.487, iar în anul 2014 doar 13.521 medici mai lucrau în unităţile sanitare din România.

Exodul cadrelor medicale româneşti spre ţări precum Germania, Franţa, Norvegia se datorează situaţiei dezastruoase în care a ajuns sistemul sanitar în România. Salariile decente, viziunea modernă, dotarea de ultimă generaţie a spitalelor sunt doar câteva dintre motivele care îi determină pe medicii tineri, fie rezidenţi, fie specialişti cu vechime în muncă să ia drumul străinătăţii. În România un medic câştigă între 200 şi 1.500 de euro, în timp ce un medic rezident are un salariu de bază cuprins între 200 şi 350 de euro. Plecarea medicilor români în străinătate afectează economia naţională a ţării, statul român alocând 51.000 lei pentru pregătirea medicală a fiecăruia.

Criza sistemului medical românesc reprezintă un fenomen naţional cu impact major, care se resimte acut şi în judeţul Timiş, mai ales la nivelul investiţiilor sanitare publice ale judeţului. Colegiul Medicilor din România avertizează că din cauza deficienţelor din sistemul de sănătate, în România cancerul a ajuns să aibă cea mai mare rată a mortalităţii din ţările europene. Numărul insuficient de medici, penuriile de finanţare, politicile neinspirate din domeniul sanitar sunt doar câţiva dintre factorii care contribuie la această concluzie care nu face cinste sistemului medical din România. Judeţul Timiş continuă să rămână unul dintre judeţele cu cea mai mare incidenţă a cancerului, raportată la zona de vest, dar şi la nivel naţional, fiind din păcate pe locul doi în regiunea de vest ca mortalitate cauzată de cancer. Conform Ministerului Sănătăţii, dacă în judeţul Iaşi sunt în evidenţe 9.537 de bolnavi de cancer, în judeţul Timiş, în momentul de faţă, sunt înregistraţi peste 13.000 de bolnavi de cancer.

Astfel, în data de 8 aprilie 2014 am transmis ministrului sănătăţii, domnului Nicolae Bănicioiu, interpelarea nr.1366B referitoare la demararea construcţiei Institutului Regional de Oncologie Timişoara, la care până în prezent nu am primit niciun răspuns. Am revenit asupra acestui subiect prin interpelarea nr. 1584B din 30 septembrie 2014 al cărei răspuns a sosit în data de 4 februarie 2015 şi în care se arată, citez: "În prezent, Institutul Regional de Oncologie Timişoara se află pe lista privind priorităţile Ministerului Sănătăţii în domeniul infrastructurii sanitare. Perioada de finalizare, şi respectiv de a deveni funcţional, a Institutului Regional de Oncologie Timişoara, va fi stabilită ca urmare a elaborării şi adoptării H.G. pentru aprobarea documentaţiilor tehnico-economice aferente promovării obiectivului de investiţii, care este în curs de avizare". În luna februarie 2014, Guvernul Ponta anunţa că a împărţit pe domenii fondurile structurale şi de coeziune pe care România le va primi în exerciţiul financiar 2014-2020 al UE. Pentru sănătate s-a alocat suma de 500 de milioane de euro, inclusiv pentru construcţia a trei spitale regionale, la Iaşi, Cluj şi Craiova.

Reamintesc domnului ministru faptul suma care a fost atribuită de către Ministerul Sănătăţii pentru realizarea documentaţiei a fost de 850.000 de lei în anul 2013, sumă care poate fi considerată pierdută, având în vedere faptul că de atunci şi până acum studiul de fezabilitate nu mai are corespondent în realitate şi, mai mult decât atât, clădirea sediului Institutului Regional de Oncologie de pe Calea Torontalului, fără măsuri minime de protecţie, se află într-o continuă stare de degradare.

Sănătatea ar trebui să fie una dintre priorităţile politicilor publice, inclusiv a celor de protecţie socială, cu atât mai mult cu cât PSD este un partid care se proclamă de orientare social-democrată. Din păcate, pentru Timişoara şi pentru judeţul Timiş, construcţia unui spital regional a fost doar o promisiune din lungul şir de promisiuni deşarte ale PSD. Timişoara a fost lăsată din nou, ca şi în cazul altor investiţii, ca de exemplu, centura sud a Timişoarei, cu zero lei alocaţi proiectelor sale aflate în jurisdicţia Guvernului Ponta pentru obiective promise de ani de zile, ce-i drept în perioada în care PSD şi reprezentanţii săi se aflau în campanie electorală. Realitatea ne arată că e foarte uşor să promiţi şi mult mai greu să-ţi respecţi promisiunile, atunci când eşti complet neserios si te bazezi pe neprofesionişti.

Având în vedere situaţia gravă din sistemul sanitar, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, consider absolut necesară reformarea profundă a sistemului sanitar românesc nu doar la nivel declarativ, organizarea şi funcţionarea unui sistem sanitar performant cu programe naţionale de sănătate eficiente, investiţii sanitare orientate spre nevoile reale ale cetăţenilor, infrastructură medicală modernă şi performantă atât în spitale, cât şi în ambulatoriu, salarii şi condiţii de muncă decente pentru personalul medical, în scopul redării demnităţii cadrelor medicale din România.

Doamna Liliana Ciobanu:

"Pierdut busola numită România! Găsitorului, recompensă!"

Încet-încet, ne pierdem raţiunea de a fi. Ca naţiune, ca popor, ca întreg, ca România, ca România de altădată, o ţară a tradiţiilor creştine, sănătoase, virtuoase, o naţiune dată ca exemplu pentru toleranţă, răbdare, bună înţelegere, bună-credinţă, bun-simţ, un popor format din oameni destoinici, de ispravă, serioşi, competenţi, buni profesionişti în meseriile lor, un popor păstrător şi continuator demn al obiceiurilor de veacuri, transmise cu folos din generaţie în generaţie. România de acum nu mai seamănă cu "grădina Maicii Domnului" pe care o ştiam, nu mai este leagănul copilăriei fericite a generaţiei noastre lipsite de gadgeturi, şi chiar mai recentă a copiilor noştri, nu mai este mângâierea chipului senin din zilele de sfârşit ale bătrânilor noştri. Este o Românie care strigă după ajutor, ţipă după vremurile frumoase şi perceptele morale uitate, cheamă trecutul şi nu-şi poate prevesti viitorul, un viitor, din păcate, sumbru pentru generaţiile care vor veni şi ne vor înlocui.

Dacă nu conştientizăm măcar în ceasul al 12-lea prăpastia în care am căzut, poate fără voia noastră sau poate cu vinovăţia fiecăruia dintre noi, va fi vai şi amar de noi, ca ţară, naţiune şi popor! Ne paşte un faliment moral şi social dureros, care se pliază nefericit peste coma indusă traversată din punct de vedere economic de câţiva ani buni încoace, de la izbucnirea crizei.

Oameni buni, e timpul să ne trezim din reveria veninoasă ce ne-a acaparat, până nu va fi prea târziu. Poporul român a ajuns într-o situaţie alarmantă, disperată chiar, este în moarte clinică şi nimeni nu ne poate spune cât va mai dura agonia trăită în fiecare zi de marea majoritate dintre noi. În timp ce guvernanţii trâmbiţează creşterea economică de nu ştiu câte procente în fiecare an, mulţi români nu au ce pune pe masă, nu au locuri de muncă, li s-a terminat şi perioada de şomaj şi colţii disperării îi devorează psihic când se văd neputincioşi în a le asigura un viitor cât de cât decent copiilor lor.

Dincolo de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai greu de suportat, există parcă şi o orchestră nevăzută, îndreptată împotriva românilor de rând prin intermediul nocivităţii celor mai multe dintre emisiunile de televiziune, propagatoare ale stării negative generalizate şi furnizoare doar de informaţii bolnăvicioase, că ţi-e şi lehamite să mai porneşti televizorul. Dincolo de paradigmele realităţii, există parcă o mână invizibilă care regizează şi difuzează în mod magistral starea negativă în minţile oricum deja năucite ale românilor. Poporului i se transmite permanent un sentiment incontestabil de frustrare, de neputinţă, de ignoranţă, de haos generalizat, fapt ce determină transformarea românilor noştri cândva sănătoşi la minte şi la trup în nişte marionete, nişte fiinţe robotizate, deprimante şi deprimate, fără idei, viziuni, proiecte, principii, noţiuni călăuzitoare, fără orizont. Acest proces incredibil seamănă cu o spălare generală a creierelor românilor, ajungându-se până într-acolo, încât nimeni nu mai are nicio dorinţă de mai bine, de a face ceva constructiv în ţara asta, de a dezvolta un proiect, o idee, o şansă.

Dacă prezentul este atât de catastrofal, viitorul sună şi mai rău! Copiii noştri nu mai au modele, bătrânii sunt asupriţi şi încovoiaţi de griji, iar oamenii care mai vor şi ar putea teoretic să mai facă câte ceva, o mică afacere, un proiect familial, un banal curs de calificare, se simt inutili şi sunt descurajaţi total de tot ceea ce se întâmplă şi văd în jurul lor, în fiecare zi.

După ce ani de zile românii au fost momiţi cu tot felul de promoţii bancare fals încurajatoare pentru a cădea în capcană, acum toţi oamenii de bună-credinţă care au crezut în mirajul băncilor au ajuns să fie târâţi prin tot felul de procese interminabile şi ameninţaţi cu pierderea locuinţelor. Părinţii sunt înnebuniţi că nu reuşesc să asigure traiul copiilor care termină şcolile şi nu-şi găsesc locuri de muncă ori, mai grav, îşi întemeiază o familie şi trăiesc tot din pensiile de mizerie ale părinţilor. Nici oamenii care au o mică afacere nu se simt mai bine, deoarece angajatorii, pe nedrept şi exagerat, numiţi în derâdere patroni de către mass-media, sunt înspăimântaţi de măsurile draconice care se iau peste noapte împotriva lor, ei fiind obligaţi să fie informaţi cu sumedenia de modificări legislative apărute aproape zilnic, fapt din cauza căruia nu mai sunt în stare ori în putere să se mai gândească şi la strategii de dezvoltare.

Cam aceasta este radiografia unei ţări muribunde şi fără busolă, numită România! Nu are rost să mai vorbim de politică.

Doamna Cornelia Negruţ:

"ÎPS Justinian Chira, o viaţă închinată slujirii Bisericii şi maramureşenilor!"

Înalt Prea Sfinţia Sa Justinian Chira, Episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, a împlinit zilele trecute 74 de ani de când şi-a dedicat viaţa în slujba Bisericii noastre strămoşeşti. Unul dintre cei mai iubiţi prelaţi ai ortodoxiei româneşti, ÎPS Justinian Chira, a fost celebrat la împlinirea unei vieţi de om pusă înaintea lui Dumnezeu la frumoasa Mănăstire Sfânta Ana de la Rohia.

ÎPS Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921 în satul Plopiş, judeţul Maramureş. La 12 martie 1941 a fost primit frate la Mănăstirea "Sfânta Ana" - Rohia, iar la 2 martie 1942 a fost tuns în monahism. La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 a fost hirotonit preot de către Episcopul Nicolae Colan, al Vadului, Feleacului şi Clujului. Din 21 iunie 1944, în vârstă doar de 23 ani, a preluat conducerea mănăstirii. A condus mănăstirea aproape 30 de ani, până la 9 septembrie 1973, dată când - pentru meritele sale deosebite - a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului. S-a preocupat îndeaproape de formarea unor vieţuitori statornici şi cu dragoste de mănăstire, îngrijindu-se şi de pregătirea lor intelectuală.

ÎPS Justinian Chira a dat un impuls nou vieţii monahale de la Rohia. A impus şi câteva reguli de viaţă mănăstirească, unele dintre ele adevărate pilde: 1. Să nu se primească fraţi din alte mănăstiri - regula statorniciei; 2. Să nu fie primiţi cei ce veneau cu gândul de a-şi face o situaţie sau fugeau de răspundere - regula muncii; 3. Să nu fie primiţi sentimentalii sau decepţionaţii - regula vocaţiei; 4. Să fie primiţi numai oameni sănătoşi, din familii cinstite, serioase - regula credinţei, a caracterului şi a testării sociale.

În septembrie 1990 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. Prea Sfinţitul Justinian este ctitorul bibliotecii mănăstirii Rohia şi a urmărit îndeaproape bunul mers al mănăstirii şi ridicarea prestigiului ei şi după ridicarea la treapta arhieriei. Prin ucenicii pe care i-a lăsat aici, printre care s-a remarcat în mod deosebit stareţul Serafim Man (1973-1984), Episcopul Justinian şi-a realizat toate visurile care nu au putut să se materializeze până atunci. În decembrie 2009 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Onorific al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

În preajma împlinirii vârstei de 94 de ani şi la 74 de ani de viaţă monahală, doresc să îl felicit cu dragoste şi căldură pe ÎPS Justinian pentru anii petrecuţi în slujba bisericii noastre sfinte. În toţi aceşti ani, credinţa ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului a crescut în intensitate, în ciuda vicisitudinilor unei perioade triste pentru noi toţi.

Vă mulţumesc pentru că aţi câştigat dragostea sinceră a concetăţenilor noştri din Maramureş, printr-o activitate misionară, socială şi culturală prestigioasă. Îl rog pe bunul Dumnezeu să vă aibă în continuare în paza Sa şi să vă dăruiască multă sănătate, ajutor ceresc şi multe alte reuşite în munca lăudabilă pe care o desfăşuraţi spre înălţarea sufletelor maramureşenilor.

Doamna Cornelia Negruţ:

"Potenţialele abuzuri reclamate la numirea directorului DGASPC Maramureş trebuie analizate cu atenţie"

M-am adresat conducerii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru a solicita analizarea petiţiei domnului Florin Puţ, din municipiul Sighetu Marmaţiei, care reclamă anumite situaţii de abuz care ar fi fost săvârşite de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ciceu Zamfir, referitor la activitatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. Pentru conformitate, redau ad litteram memoriul petentului:

"1. Numirea directorului interimar al DGASPC Maramureş, în persoana doamnei Coste Madaras Alina, se face ilegal, pe o primă perioadă de 6 luni, numai cu dispoziţia preşedintelui consiliului judeţean, deşi H.G. nr. 1434/2 septembrie 2004 spune la art. 9 că «numirea, eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară a directorului executiv al DGASPC se face la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, prin hotărâre a consiliului judeţean». Prima numire s-a făcut pe o perioadă de 6 luni, conform Legii funcţionarului public.

2. După expirarea perioadei de 6 luni se poate face prelungirea cu încă trei luni, numai în condiţiile în care în cele 6 luni se organizează concurs şi nimeni nu ocupă postul, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat (Legea nr. 18/1999, art. 92 ); 3. În data de 11 februarie 2015 are loc la sediul ANFP Bucureşti concursul pentru ocuparea funcţiei publice de conducere, respectiv director general la DGASPC Maramureş. Din comisie fac parte două persoane din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş desemnate de preşedintele Ciceu, două persoane de la ANFP şi secretarul consiliului judeţean, Dumitru Dumuta. Mă prezint eu şi cu actualul director interimar Alina Coste Madaras. După prima probă, cea scrisă, ambii obţinem peste 7, notă cu care suntem admişi la interviu. La interviu ea obţine 81 de puncte, eu doar 76. Fac contestaţie, contestaţie în care cer să se verifice legalitatea de secretar a domnului Dumitru Dumuta, care după ştiinţa mea trebuia să fie la pensie încă din luna octombrie 2014, contest de asemenea şi calitatea doamnei Claudia Breban din Consiliul Judeţean Maramureş, care întâmplător este şi manager de proiect pe un proiect care are ca beneficiar direct DGASPC Maramureş şi clar există relaţii patrimoniale între managerul de proiect şi directorul DGASPC, respectiv între Claudia Breban şi Coste Madaras Alina. A treia persoană din comisie provenită din Consiliul Judeţean Maramureş este Chiorean Oana, care este subordonata directă a Claudiei Breban. Deci, cum să speri la obiectivitate din partea unei comisii propuse de Ciceu Zamfir pentru acest concurs?

4. Miercuri, 25 februarie 2015, este programată şedinţa ordinară de consiliu judeţean.

Marţi, 24 februarie 2015, consilierii judeţeni primesc de la Ciceu Zamfir un proiect de hotărâre privind validarea în funcţia de director general al DGASPC Maramureş, a doamnei Coste Madaras Alina, pe baza unei adrese venite de la ANFP Bucureşti semnate electronic de preşedintele ANFP, adresă datată din 19 februarie 2015, în care se face propunerea de numire în funcţia publică vacantă, deşi eu nu primisem niciun răspuns la contestaţie. Domnul consilier Sorin Petean merge în aceeaşi seară de 24 februarie 2015 la emisiunea lui Romeo Dobocan şi explică aceste lucruri. Surprinzător, a doua zi, înainte de şedinţa de consiliu judeţean, preşedintele nu mai introduce pe ordinea de zi acest proiect.

5.Vineri, 27 februarie 2015, primesc prin poştă răspunsul de la ANFP care spune (doar finalul): «Agenţia a iniţiat un demers către Consiliul Judeţean Maramureş pentru a verifica aspectele sesizate».

Conform Legii nr. 188/1999, art. 98 alin. (1) lit. d spune că raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare. Deci, conform legii, Dumitru Dumuta trebuia să fie la pensie din luna octombrie a anului 2014, dar preşedintele l-a ţinut în continuare pentru că avea nevoie de el la examenul de ocupare a postului de director general al DGASPC, pentru că prin lege el face parte din comisia de examinare.

O altă problemă gravă este viza sa de legalitate a tuturor hotărârilor Consiliului Judeţean Maramureş din această perioadă, precum şi semnătura sa în calitate de preşedinte al Comisiei pentru protecţia copilului şi implicit toate încadrările în grad de handicap a copiilor şi a drepturilor băneşti care decurg de aici. Este o opinie personală, trebuie consultat un specialist în drept administrativ.

În concluzie, problema, după părerea mea, este destul de gravă şi este un abuz din partea preşedintelui care l-a ţinut în funcţie pe Dumuta, deşi ştia că trebuie să iasă la pensie.

Un alt aspect grav sunt cele două adrese venite de la ANFP, una către consiliul judeţean, semnată electronic, şi una către mine, semnată şi ştampilată de preşedintele ANFP, care nici acum nu coincid. În adresa venită pentru consiliul judeţean se face propunerea de numire, în cea venită mie se face un demers pentru verificarea aspectelor semnalate, deci, nicidecum nu există un rezultat final al concursului, rezultatul poate fi dat doar după ce ANFP verifică cele spuse de mine în contestaţie".

Având în vedere cele relatate, am cerut conducerii ANFP să dispună cercetarea conţinutului acestui memoriu şi am întrebat ce se va face concret pentru normalizarea stării respective de lucruri şi intrarea în legalitate din toate punctele de vedere a activităţii DGASPC Maramureş.

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

"Traian Băsescu, piratul care a naufragiat statul de drept"

După 10 ani de dictatură băsesciană, în care principalul promotor al politicii de genocid social a stat liniştit, profitând de protecţia imunităţii conferite de Constituţie şi considerată în mod greşit ca fiind absolută, iată că spaima tuturor adversarilor politici va fi acuzat oficial în dosarul penal instrumentat ca urmare a plângerii doamnei senator Firea Gabriela, pentru şantaj şi ameninţare. Aşa după cum bine vă aduceţi aminte, Traian Băsescu - având ca scop intimidarea senatorului Gabriela Firea, care făcea parte din Comisia de anchetă parlamentară cunoscută sub numele de Comisia Nana - a afirmat în public, pe un ton marinăresc, că "dacă aceasta nu îşi vede de treabă, nu îşi va mai găsi soţul acasă".

Ceea ce a reuşit fostul preşedinte al României în cei 10 ani de mandat ar trebui să reprezinte un exemplu negativ care să fie predat la toate facultăţile de drept din ţară, sub aspectul patronajului corupţiei la cel mai înalt nivel. Traian Băsescu a dus România la fund, dar nu la fundul mării, asemenea unui comandant de navă incompetent, ci la fundul sticlei, asemenea unui cunoscător în materia gradelor alcoolului. Intervenţiile Domniei Sale în actul de justiţie au fost o obişnuinţă, deşi a proclamat permanent independenţa justiţiei. Când o măsură a unei instituţii a statului îl deranja profund, fostul preşedinte intervenea, fără întârziere, sugerând acesteia, pe un ton ameninţător, exact ce i-a sugerat şi doamnei senator Firea.

Deşi a declarat că are încredere în judecătorii şi procurorii din România, măsura sechestrului pe terenurile de la Nana l-a făcut să-şi revizuiască punctul de vedere, acuzând că, în fapt, este vorba despre o acţiune politică iniţiată de Victor Ponta şi că Parchetul a dezinformat. Domnule fost preşedinte, nu mai creditaţi justiţia cu încredere? Nu mai creditaţi cu încredere procurorii cărora le citeaţi rechizitoriile înaintea judecătorilor? De ce afectaţi independenţa justiţiei şi simţiţi nevoia să interveniţi în apărarea puşcăriabilei Elena Udrea, în dosarul "Gala Bute", în dosarul "Microsoft", dosare penale instrumentate de aceiaşi magistraţi pe care îi lăudaţi atunci când definitivau rechizitorii împotriva propriilor dumneavoastră adversari politici?

Şi pentru că ceea ce a făcut Traian Băsescu în cei 10 ani de mandat şi în cei peste 20 de ani de activitate politică postdecembristă întruneşte elementele constitutive ale mai multor infracţiuni, iată care este rechizitoriul politic a lui Traian Băsescu, rechizitoriu în care putem întâlni elemente de certitudine penală:

• 2005 a fost anul cu care a debutat primul mandat, dar şi anul principalelor trei etichete băsesciene: "dragă Stolo", "Să trăiţi bine!", "Adriane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii". Anul 2005 este anul în care Traian Băsescu efectuează prima vizită oficială în calitate de preşedinte tocmai la Moscova, pregătind probabil dosarul comercial al societăţii GAZPROM, dosar promovat în România prin intermediul fiicei sale Ioana Băsescu. Anul 2005 este şi anul crizei ostaticilor din Irak, trei jurnalişti români fiind răpiţi la o zi după vizita oficială a lui Băsescu în această ţară. Nu trebuie să uităm nici faptul că anul 2005 este începutul conflictului cu premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu;
• 2006 debutează prin transformarea PNA în DNA, instituţie cu care fostul preşedinte a avut o relaţie mai mult decât instituţională. Tot acum începe epoca etichetelor jignitoare la adresa jurnaliştilor numind un ziarist "găozar" şi recidivând numai după un an faţă de o jurnalistă a Antenei 3, etichetând-o pe aceasta "ţigancă împuţită". În urma operaţiei făcute la Spitalul Militar din Bucureşti, preşedintele de atunci declară că, în sfârşit, vede un armean competent, după care debutează conflictul de lungă durată pe care l-a avut cu Dan Voiculescu;
• 2007, anul aderării României la UE nu este ocolit de Traian Băsescu, acesta prezentând la Cotroceni un bilet primit de la premierul Tăriceanu în care acesta ar fi solicitat intervenţii pentru Dinu Patriciu. Anul 2007 vine şi cu prima acţiune de suspendare a preşedintelui Băsescu care se reîntoarce la mandat ca urmare a votului popular. În anul 2007 ia fiinţă şi ANI, o agenţie cu care fostul preşedinte a avut o relaţie mai mult decât instituţională. Anul 2007 nu se încheie fără ca Traian Băsescu să aplice modelul patentat în urma căderii Guvernului Ciorbea şi scoate PD-ul de la guvernare;
• 2008 este anul în care rulează episodul 2 din telenovela "Dragă Stolo", această telenovelă aducându-l în fruntea Guvernului pe viitorul purtător de cuvânt al intereselor Băsescu-Udrea, anume Emil Boc;
• anul 2009 este anul în care Traian Băsescu obţine un nou mandat de preşedinte, după ce a beneficiat de pe urma filajului executat pentru contracandidatul său la funcţia supremă în stat. În timpul campaniei electorale, Băsescu este acuzat că ar fi lovit în trecut un copil, fapt pentru care acesta lansează eticheta: "Ruşine, Dinu Patriciu". Fostul oligarh de la Cotroceni are grijă ca Elena Băsescu să câştige un mandat de europarlamentar, obligând organizaţiile PDL din ţară să asigure un minim de 10 voturi pe fiecare secţie de votare;
• anul 2010 este anul odioaselor tăieri, perioadă în care Băsescu anunţă 6 măsuri de austeritate, printre care şi tăierea pensiilor şi salariilor;
• 2011 a fost anul atacului preşedinţial împotriva Regelui Mihai, catalogându-l pe acesta "trădător" şi "slugă la ruşi", deşi tocmai fiica sa cea mare înlesnea accesul pe piaţa românească, evident contra cost, pentru firma rusească Gazprom;
• în anul 2012 au loc protestele de stradă împotriva Guvernului Boc, ca urmare a conflictului instituţional declanşat cu Raed Arafat, conflict instituţional transformat de Băsescu în conflict personal peste care a pus eticheta: "ghici ghicitoarea mea". Tot în acest an reuşeşte şi decapitarea unuia din principalii adversari politici, Adrian Năstase, fiind condamnat la 2 ani cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". În vara aceluiaşi an are loc a doua acţiune de suspendare a preşedintelui, de asemenea, neconfirmată de demitere, dar pe ideea unei lipse inventate de cvorum, fapt pentru care Traian Băsescu intervine cu o nouă etichetă ameninţătoare: "Nu e bine, domnule chestor";
• anul 2013 este anul în care Traian Băsescu inaugurează o nouă etichetă ameninţătoare, vizat fiind de această dată, propriul partid PDL: "Adio PDL, de azi ne-am despărţit". Deşi s-a despărţit de partidul care a refuzat-o pe Elena Udrea la tron, Traian Băsescu nu s-a despărţit de scandalurile cu elemente penale, anul 2013 reprezentând debutul scandalului privind achiziţia celor 290 de hectare ale terenului agricol de la Nana, cumpărat de Ioana Băsescu cu ajutorul unui împrumut suspect, contractat de la CEC;
• ultimul an de mandat prezidenţial, anume 2014, reprezintă şi apogeul elementelor infracţionale care au făcut casă bună cu fostul preşedinte. Astfel, fratele Domniei Sale, Mircea Băsescu, este arestat într-un dosar în care coautori erau şi unii capi ai lumii interlope, cărora li s-a cerut o cotizaţie substanţială care avea ca scop coruperea magistraţilor. Evident, apare din nou o etichetă, de data aceasta rostită de fratele Domniei Sale, prin care se confirma participarea fostului preşedinte la acţiunea de corupere a magistraţilor: "ştie mă, ce crezi tu, că nu ştie?".

Bilanţul celor peste 20 de ani de activitate politică a lui Traian Băsescu este, în fond, un bilanţ de activitate infracţională: dosarul "Flota", dosarul "Pasajul Basarab", dosarul "Costel Căşuneanu", dosarul "Casa din Mihăileanu", dosarul "Moşia de la Nana", dosarul "Omar Hayssam", dosarul "Bercea Mondialu", dosarul "Ameninţarea senatorului Firea".

Vorbim în total de 68 de dosare penale înregistrate la Parchetul General în perioada martie 2004 - aprilie 2014 din care 7 încă sunt în curs de soluţionare. Vorbim despre 4 dosare de cercetare penală a PNA/DNA în perioada 2002-2012, unul fiind încă în cercetare. Vorbim despre 6 dosare penale aflate în cercetarea DIICOT, din care 5 fiind în fază de soluţionare.

Acesta a fost, dragi colegi, Traian Băsescu, cel pe care PNL-ul de astăzi l-a considerat un idol în politică, el fiind în realitate un zeu al infracţionalităţii, pentru care singura destinaţie corectă şi concretă nu trebuie sa fie alta decât cea de la Rahova. Este o ruşine pentru statul roman ca un fost preşedinte să aibă un asemenea palmares infracţional, însă sperăm ca justiţia independentă să-l tragă la răspundere pentru toate aceste fapte pe cel care a transformat instituţia preşedinţială într-o trambulină a corupţiei.

Doamna Neviser Zaharcu:

"Paşi concreţi spre desăvârşirea echilibrului social"

A persistat până în zilele noastre falsul concept al insuficienţei valorilor umane de primă mărime aflate în componenţa social-democraţiei româneşti. Evident, a fost un stereotip niciodată demonstrat de realitate, iar vârfurile acestei formaţiuni politice de după 1989 au dovedit cu prisosinţă calităţi indiscutabile atât prin prisma strategiilor, proiectelor şi discursurilor politice, dar şi a măsurilor administrative, economice şi sociale realizate cu succes.

Într-o ierarhie publică încă neaşezată, precum cea din România, nu se poate vorbi de o supremaţie cu valoare omniprezentă în rândul clasei politice. Tocmai în această direcţie trebuie salutată iniţiativa recentă a PSD de a crea şi lansa Fundaţia Stânga Democratică (FSD), o platformă modernistă, menită să ofere cadrul imperios necesar de dezbatere şi asigurare a vizibilităţii valorilor şi programelor concrete de stânga. Inclusiv la nivel european, evoluţia electorală din ultimii ani a evidenţiat în mod primordial că ţările europene mult mai dezvoltate economic decât noi nu au putut fi coerent şi pozitiv gestionate din punct de vedere guvernamental în lipsa măsurilor sociale. Polarizarea socială este un concept deja supus globalizării, iar criza economică şi morală traversată de absolut toate ţările lumii a impus conducerilor statelor luarea unor decizii conceptuale şi strategice de protecţie a categoriilor defavorizate ale populaţiei.

Iată de ce nou înfiinţata Fundaţie Stânga Democratică vine să legitimeze, într-un suport instituţional şi public adecvat, promovarea şi mai ales punerea în aplicare a valorilor social-democrate, a proiectelor izvorâte din ideologia de stânga, dar îşi propune totodată să urmărească şi respectarea îndeplinirii acestora. De fapt, se doreşte corelarea principiilor politice de stânga cu rezultatele palpabile oferite românilor, prin implementarea pachetelor legislative şi sociale, care să le permită accesul la bunăstarea şi nivelul de trai decent, de tip european, obiective dorite de fiecare dintre noi.

Fundaţia Stânga Democratică îşi mai propune şi repoziţionarea publică a intelectualităţii cu origini şi simpatii de stânga, deoarece nu se poate vorbi de o hegemonie a intelectualităţii de dreapta, fapt demonstrat de eşecurile repetate ale guvernărilor Băsescu-Boc, în care aşa-numitele elite au capotat fără drept de apel. Misiunea principală a FSD va fi axată pe consolidarea mesajului public şi politic de stânga din România, iar acest deziderat se poate realiza prin solidaritatea şi unitatea tuturor aderenţilor la valorile stângii, indiferent de pregătirea lor profesională sau intelectuală.

Pe considerentul maximei "Unde-s doi, puterea creşte!", Fundaţia iniţiată de PSD va contribui în mod concret şi pragmatic la instituirea reală a conceputului de echilibru social în România, deoarece buna funcţionare a societăţii şi a instituţiilor statului de drept, cu efecte benefice pentru populaţie, are la bază acest principiu fundamental. Este de aşteptat ca aderenţii Fundaţiei Stânga Democratică să bată în următoarea perioadă România în lung şi-n lat, să fie prezenţi în mijlocul oamenilor, să promoveze valorile şi principiile stângii şi să creeze un mediu participativ de dezbateri programatice şi constructive reale, cu un accent determinant pe politicile publice sociale.

Suntem de acord că România nu este oglinda celor văzute zilnic de oameni la televiziuni. Pe cale de consecinţă, preocupările noastre, ale social-democraţilor, este nevoie să fie transpuse în realitatea imediată a oamenilor, nu să rămânem încremeniţi în proiectele cotidiene ale guvernării. Trebuie să le explicăm românilor, mai ales oamenilor simpli, care este baza motivaţională a luării unor măsuri şi decizii guvernamentale punctuale, cu efect imediat în viaţa lor de zi cu zi, şi, în acelaşi timp, avem nevoie de colectarea problemelor lor, de creşterea receptivităţii necesităţilor populaţiei. Românii trebuie să ştie că o guvernare social-democrată de stânga nu înseamnă în niciun caz ineficienţă economică, ba dimpotrivă! Trebuie să le spunem oamenilor că măsurile sociale pe care le-a luat şi le va lua în continuare acest Guvern nu sunt pomeni electorale, ci hotărâri pragmatice privind îmbunătăţirea calităţii vieţii. Vorbim aşadar de un dublu scop, de un feedback extrem de util, pentru ca toate informaţiile colectate din partea românilor să fie procesate în ideea adoptării viitoarelor proiecte legislative îndreptate spre progresul mult aşteptat de toată lumea.

Sunt încrezătoare că PSD va arăta românilor că ţara nu poate fi guvernată şi dezvoltată în viitor fără adoptarea unor rezoluţii sociale cu impact major. România este o ţară preponderent creştin-ortodoxă şi nu se poate administra după reguli dure şi fără precepte sociale şi chiar umane corelate la realitatea din jurul nostru. România nu este o ţară dominată de legea junglei, în care să nu ne pese decât de propriul destin şi propria evoluţie. Echilibrul social presupune să ne îndreptăm atenţia într-un mai mare procent şi asupra celor aflaţi în nevoi, asupra celor necăjiţi, a celor slabi, a celor bolnavi, a celor fără posibilităţi, cu atât mai mult acum, când ne aflăm în Sfântul Post al Paştelui!

Domnul Dumitru Niculescu:

"Miliarde de euro... unde sunt?!"

Dacă tot a fost deschisă în urmă cu câteva zile cutia fondurilor europene, nu ar fi rău să aruncăm o privire mai atentă asupra gestionării banilor pe care europenii i-au dat României pentru diverse proiecte.

Cert este că din banii primiţi de la Uniunea Europeană, multe firme trebuiau să realizeze investiţii importante, după ce au încasat câteva milioane de euro, la scurt timp.

Banii europeni au fost - şi din păcate practica pare să fie transpartinică şi transguvernamentală îngropaţi - în proiecte sau investiţii fără utilitate directă, care nu se regăsesc în creşterea nivelului de trai. "Să contractăm şi să cheltuim bani europeni şi legal, şi transparent, şi repede", este laitmotivul fiecărei guvernări, fie ea de dreapta, de stânga, sau omologată de alianţe, de cele mai multe ori pentru putere, mai puţin în interes naţional. Chiar dacă acesta este, şi el, un şlagăr la modă...

Între 1 ianuarie 2007 şi martie 2014 România a primit de la Uniunea Europeană nu mai puţin de 22,97 de miliarde de euro. E mult, e puţin, nu ştiu... Ştiu însă că e insuficient şi mai vreau să ştiu ce s-a întâmplat cu aceşti bani. Câţi oameni pot identifica cu uşurinţă un proiect major finanţat de Bruxelles? Cât la sută din aceste fonduri europene destinate pentru diferite lucrări de investiţii au fost deturnate, rămâne o întrebare al cărei răspuns îl va da Comisia Europeană sau poate, cine ştie, va veni de la procurorii DNA, altă procedură consacrată, în mare vogă!

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Relansarea economică, premisă concretă a creşterii calităţii vieţii românilor"

Relansarea economică a României a devenit o realitate de necontestat în ultimii trei ani, de când Guvernul PSD a preluat conducerea ţării. Primul pas a fost acela de a corecta nedreptăţile făcute românilor de guvernele Băsescu-Boc, materializate prin tăieri de salarii, ciuntiri de pensii, închideri de şcoli şi spitale, disponibilizări în masă, creşterea şomajului, lipsa perspectivelor oferite tinerilor. Toate aceste acţiuni îndreptate împotriva oamenilor de bună-credinţă din această ţară au culminat cu un fenomen extrem de periculos pentru viitorul şi dezvoltarea naţiunii noastre: privarea de demnitate a românilor. Aici s-a ajuns în cel mai nefericit punct al unor guvernări care nu vor rămâne înscrise în niciun fel în istoria postdecembristă a României.

O primă decizie politică luată de Executivul PSD s-a referit la modul de utilizare al Fondului de rezervă al Guvernului, deoarece în fostele guverne acest instrument bugetar a fost folosit excesiv în scopuri politice şi electorale. Ca urmare, PSD a decis ca Fondul de rezervă al Guvernului să fie folosit pe criterii şi cu destinaţii precise, fără conotaţii politice, fapt demonstrat de alocările dispuse la sfârşitul anului trecut.

Un al doilea element de schimbare majoră a avut loc în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri concrete de relansare economică. Fostele guverne refuzau sistematic astfel de decizii, dar, în schimb, păstrau banii pentru Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, destinat aproape exclusiv clientelei politice. Filosofia economică a actualului Guvern s-a transpus şi în ceea ce priveşte negocierile cu creditorii internaţionali ai României, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, în cursul cărora delegaţia română a refuzat să accepte în genunchi, aşa cum se întâmplase anterior, toate cererile formulate, reuşind să-şi susţină cu predictibilitate ţintele asumate, fără a se umili şi fără a fi afectat bugetul naţional. De altfel, ultimele discuţii cu FMI au atins problema principală a acestei perioade locurile de muncă, capitol la care Uniunea Europeană a apreciat cum se cuvine progresele înregistrate de România în ultimii ani. Acestea sunt modificări substanţiale survenite faţă de anul 2012, când nu numai că nu exista nici o previziune clară privind crearea de noi locuri de muncă, ci din contră, propunerile se raportau la noi şi noi restructurări în zona bugetară şi în cadrul companiilor de stat, ceea ce a însemnat iremediabil creşterea şomajului.

Mai mult decât atât, Guvernul actual a propus în mod constant un dialog constructiv cu opoziţia şi cu partenerii sociali, iar propunerile privind noul Cod fiscal şi noul Cod de procedură fiscală au girul tuturor factorilor abilitaţi: oameni de afaceri, IMM-uri, societatea civilă, organizaţii neguvernamentale, patronate, sindicate. De asemenea, PSD a reuşit într-un timp relativ scurt să soluţioneze problema celor nouă miliarde de lei pe care Guvernul trebuie să-i restituie cetăţenilor care şi-au câştigat drepturile salariale restante în instanţele de judecată, operaţiune deja începută şi aflată în derulare conform graficului stabilit. Operaţionalizarea reducerii CAS, creşterea salariului minim şi acordarea unor facilităţi categoriilor defavorizate ale populaţiei sunt alte măsuri sustenabile ale Executivului susţinut de majoritatea parlamentară actuală, cu impact benefic în primul rând în sprijinul mediului privat, dar şi pentru oamenii cu posibilităţi materiale reduse.

PSD a dovedit incontestabil că este partidul care ştie şi poate să conducă destinele executive şi administrative ale României. Am pus imediat în aplicare un set de măsuri concrete, de relansare economică şi de stimulare a atragerii fondurilor europene, pentru crearea de noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente. Aceste decizii se resimt acum, din ce în ce mai trainic, şi în buzunarele românilor, fapt ce denotă cu obiectivitate realitatea conform căreia PSD s-a ţinut de cuvânt şi îşi va respecta până la capăt promisiunile făcute oamenilor.

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Avem nevoie de dinamizarea implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală în judeţul Bacău"

România trebuia să primească peste nouă miliarde de euro până în 2013 prin PNDR, mai mult de 80% din aceşti bani provenind din bugetul Uniunii Europene. Din această sumă, 3,9 miliarde euro trebuiau alocaţi pentru creşterea competitivităţii agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, prin sprijinirea investiţiilor, a pregătirii profesionale şi a serviciilor de consultanţă.

După cum ştiţi, obiectivul principal din perioada anterioară de referinţă era încurajarea fermelor de semisubzistenţă să devină performante, precum şi dezvoltarea grupurilor de producători pentru a beneficia de creşterea calităţii produselor.

Din nefericire, fondurile pentru dezvoltarea rurală încă nu pot fi accesate aşa cum se cuvine în România din cauza lipsei normelor de aplicare, a ghidurilor de accesare a fondurilor şi a altor cerinţe de ordin tehnic, încă necunoscute potenţialilor beneficiari.

Consider că, în cazul în care nu se emit reglementările respective pentru derularea Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, agricultura românească riscă să piardă sume consistente din partea Uniunii Europene, aşa cum s-a întâmplat şi în alte situaţii similare de finanţare. Mai mult, nepunerea urgentă în aplicare a PNDR va avea efecte negative şi în plan social, existând riscul ca în cel mai scurt timp să nu mai găsim tineri dispuşi să se stabilească în zona rurală.

În aceste condiţii, cred că ministrul agriculturii trebuie să ne spună concret care este stadiul implementării acestui Program absolut necesar viitorului agriculturii româneşti, dar şi ce sume au fost acordate până acum, la nivel naţional, şi în judeţul Bacău.

Domnul Ion Diniţă:

"Progresele agriculturii româneşti, recunoscute la nivel european"

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a făcut zilele trecute prima vizită oficială în înalta sa calitate într-o ţară europeană, începând cu România. Cu acest prilej, oficialul european a discutat cu reprezentanţii Guvernului şi ai Ministerului Agriculturii principalele direcţii de acţiune ale ţării noastre pentru perioada de referinţă 2014-2020, îndeosebi în ceea ce priveşte gestionarea cât mai pozitivă a fondurilor europene disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În cadrul discuţiilor cu partenerii români, s-a accentuat faptul că în România este nevoie de tot mai multe proiecte integrate, care să acopere întreg lanţul de producţie, pornind de la cultivarea cerealelor şi procesarea acestora în unităţi precum fabrici de nutreţuri combinate, care, ulterior, sunt utilizate în furajarea animalelor din fermă. Comisarul european Phil Hogan a salutat progresele realizate de autorităţile de la Bucureşti în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene nerambursabile pentru agricultură, arătând că multiplicarea investiţiilor în agricultură şi zootehnie sunt absolut necesare pentru dezvoltarea României.

Demn de remarcat este că Phil Hogan a făcut în România prima vizită, în noua sa demnitate, într-un stat membru al Uniunii Europene şi, din cele văzute aici, s-a declarat încântat de derularea unor proiecte integrate realizate cu sprijinul fondurilor europene. Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală a reiterat că derularea unor proiecte cu finanţare europeană nu reprezintă doar un exemplu de bune practici privind dezvoltarea unor ferme moderne, ci şi un model de urmat în ceea ce priveşte modul în care finanţările europene pot contribui la dezvoltarea comunităţilor locale, mai ales a celor din zona rurală.

Între subiectele abordate în cadrul vizitei pe care comisarul european a efectuat-o în România, s-a aflat şi situaţia producătorilor autohtoni în urma embargoului impus de Federaţia Rusă, în special în ce priveşte sistarea exporturilor de carne de porc. În acest sens, există o preocupare a Comisiei Europene să identifice soluţii şi deja a fost elaborat un pachet de măsuri pentru redresarea blocajului producătorilor români. România este afectată indirect, întrucât nu exportăm direct către Rusia, însă autorităţile noastre sunt îngrijorate din cauza excedentului existent în prezent pe piaţa europeană, fapt ce a determinat dificultăţi mari ale producătorilor români de a-şi comercializa produsele, pe fondul creşterii semnificative a preţurilor.

Este extrem de importantă aprecierea domnului Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, referitoare la progresele realizate în ultimii ani de agricultura românească. Astfel, România a luat decizia ca din 25 martie să înregistreze deja noile proiecte PNDR pe două măsuri pe care s-au terminat negocierile cu Comisia Europeană: măsura privind investiţiile în ferme şi măsura de investiţii pentru tinerii fermieri. Oficialii români l-au informat pe comisarul european şi cu privire la calendarul aprobării întregului program şi se aşteaptă ca la jumătatea lunii aprilie România să primească oficial scrisoarea de conformitate care va certifica faptul că toate negocierile sunt închise şi că elementele au fost agreate între cele două părţi.

Trebuie subliniat şi faptul că fondurile europene destinate agriculturii vor avea impact asupra a 2,5 milioane de români atât direct, cât şi indirect, prin finanţările care vor viza infrastructura rutieră la nivel local, irigaţii, servicii de agroturism şi conservarea patrimoniului cultural local. Comisarul european Phil Hogan s-a arătat optimist în legătură cu perspectivele pentru agricultura României, mai ales după ce anul trecut ţara noastră a înregistrat o balanţă comercială pozitivă, obţinând cele mai bune rezultate din ultimii 25 de ani.

Suntem convinşi că fondurile europene alocate agriculturii româneşti în noua programare vor fi în continuare cheltuite eficient pentru a finanţa proiecte care vor genera un număr cât mai mare de locuri de muncă, vor avea un impact reprezentativ asupra economiei şi vor crea noi oportunităţi pentru oamenii din comunităţile rurale.

Domnul Florin Gheorghe:

"Prea puţin pentru cei mulţi"

În ciuda fiscalităţii destul de împovărătoare din România, niciunul dintre guvernele care s-au succedat la conducerea ţării nu a reuşit să iasă din cercul vicios al reclamării absenţei resurselor financiare pentru a face bine celor mulţi, lucru sugestiv subliniat de către actorul Constantin Tănase prin sintagma "Nu-s parale!". Chiar dacă actorul a scris celebrele versuri încă în perioada interbelică, este trist faptul că versurile acestuia sunt de mare actualitate şi astăzi.

Nu este nici prima şi nu va fi nici ultima dată când voi atrage atenţia asupra modului defectuos de gestionare a banului public în România. Atât în teorie, cât şi în practică, colectarea veniturilor fiscale din economie se realizează în scopul redistribuirii acestora în mod echitabil către societate, către întreaga societate, şi nu doar către o parte a acesteia, şi aşa norocoasă din punct de vedere economic. Redistribuirea trebuie să vizeze în principal grupurile sociale puternic vulnerabile, iar din banii publici trebuie să se conceapă politici prin care să se diminueze grupurile vulnerabile. Cum? Prin educaţie, prin acces nediscriminat la muncă, prin salarizare adecvată. Nu trebuie să mai spun nimănui că în România aceste principii sunt totalmente inversate. Contribuabilul de rând, de cele mai multe ori sărac şi onest, este ultimul care beneficiază de resursele bugetare naţionale. Toţi indicatorii cuprinşi în indexul ONU privind dezvoltarea umană sunt cvasi-necunoscuţi şi ignoraţi în România: acces la servicii de sănătate, educaţie performantă şi adaptată noilor realităţi economico-sociale, siguranţa cetăţeanului, servicii publice comunitare minimale, acces la utilităţi minimale care să ne diferenţieze de Evul mediu târziu.

Urmărim cu toţii, parcă surprinşi, de parcă nu am şti, din unele anchete ale procurorilor anticorupţie privind sifonarea banilor publici, că în România banii publici sunt şi astăzi prost gestionaţi. Jucăm cu toţii rolul soţiei înşelate de soţ, în care toţi vecinii cunosc ruşinea, numai soţia încă nu a aflat. Cred că trebuie să ieşim din ipocrizie şi să afirmăm răspicat că ştim cu toţii că, de douăzeci şi cinci de ani, din 100 de lei alocaţi de la Guvern, către cetăţeni ajung în cel mai bun caz 20-30 de lei. Lanţul sifonării banilor publici este adesea atât de lung că până la beneficiar nu mai ajunge nimic! Şi, oare de ce ne întrebăm cu o surprindere disimulată că pentru multe din satele româneşti ceasul a stat în loc, iar apa, canalizarea, iluminatul public sau asfaltul sunt cuvinte încă necunoscute? De ce ne mai întrebăm că în sute de comune din România preoţii au uitat cum se mai ţin slujbele pentru botezarea pruncilor, pentru că tinerii îi numeri pe degetele de la o mână, iar tinerele familii au luat calea străinătăţii! Ipocrizia oamenilor politici şi a guvernelor din ultimii douăzeci şi cinci de ani continuă şi atunci când se vorbeşte despre salarizarea din sectorul public. De ce ne pleacă medicii din ţară? De ce copiii nu mai visează să fie dascăli? Nu trebuie să faci un efort prea mare ca să constaţi că un portar necalificat sau un şofer de instituţie publică are salariul superior medicilor, dascălilor şi celei mai mari părţi a funcţionarilor publici.

Statul nu va putea niciodată funcţiona eficient şi performant în condiţiile unei salarizări mizerabile pentru cele mai importante servicii furnizate de stat: educaţia, sănătatea, apărarea şi siguranţa cetăţeanului, administraţia publică. De asemenea, statul nu va putea niciodată să-şi îndeplinească funcţiile în condiţiile în care banii nu ajung acolo unde au fost programaţi, ci se opresc în buzunarele diverşilor decidenţi politici şi a firmelor de casă ale acestora. Statul nu va avea niciodată încrederea cetăţenilor, atâta vreme cât prin sistemul de taxe se ia de la cei săraci pentru a umple buzunarele celor bogaţi. Statul are, mai presus de toate, o funcţie socială pe care în România a pierdut-o.

Domnul Florin Gheorghe:

"Câteva consideraţii asupra celei mai mari mine de aur din România - Portul Constanţa"

Nu cu mult timp în urmă, un reputat specialist din străinătate spunea că unul dintre argumentele decisive ale aderării României la Uniunea Europeană şi NATO a fost reprezentat de posibilitatea ieşirii la mare a Europei pe Dunăre şi portul de la Marea Neagră - Portul Constanţa. Am analizat această părere şi m-am gândit dacă în anul 2007 România îndeplinea măcar unul dintre criteriile stabilite la Copenhaga pentru ţările din Est. Într-adevăr, nu îndeplinea niciunul dintre criterii. A confirmat-o în urmă cu două zile şi ambasadorul Olandei la Bucureşti. Apoi m-am gândit de ce ar fi atât de importantă Marea Neagră şi Constanţa pentru Europa.

Nu mi-a fost greu să-i dau dreptate acestui specialist, însă nu mi-a fost greu să constat că acest avantaj competitiv al Dunării şi Mării Negre nu a fost fructificat în ultimii douăzeci şi cinci de ani şi nici nu există vreo intenţie minimă să fie exploatat în viitorul apropiat.

De ani buni Portul Constanţa se află într-un absurd joc de ping-pong între diverse autorităţi publice centrale sau locale. Ministerele nu au vreun prea mare interes în a determina o creştere a mărfurilor manipulate prin port, iar autorităţile locale, adică Primăria Constanţa, ar vrea să transforme Portul cel mult într-un muzeu pentru scoici şi stele de mare sau, în cel mai bun caz, într-un car alegoric pe care să danseze tinere indecent îmbrăcate. Degringolada la care este supusă cea mai mare poartă de intrare a mărfurilor din estul Europei, se resimte de la an la an în volumul de mărfuri care tranzitează prin acest port. Dacă prin Portul Constanţa volumul de mărfuri este tot mai redus, vecinii noştri, bulgarii, au înţeles mina de aur care se ascunde în spatele unei bune organizări a transportului maritim, iar porturile de la Burgas şi Varna au devenit destinaţiile predilecte ale mărfurilor venite din Orient. Pe cale de consecinţă, firmele bulgăreşti angajează personal, iar cele româneşti le dau vestea proastă angajaţilor că de mâine trebuie să-şi caute de lucru. Nu mai este pentru nimeni o necunoscută faptul că pe Dunăre tranzitul de mărfuri este astăzi cu 80% mai redus decât în perioada comunistă, decât în perioada în care existau restricţiile comerciale la nivelul Europei. Astăzi, Dunărea şi Marea Neagră sunt utilizate mai degrabă de pescarii amatori pentru agrement şi de câţiva transportatori nostalgici. Şi-a pus până astăzi vreun ministru, prim-ministrul sau vreo comisie de specialitate din Parlament întrebarea: câţi bani pierde zilnic România prin nefructificarea la maxim de potenţial a Portului Constanţa? Sau, altfel spus, cum ar arăta viaţa românilor şi câţi bani ar avea guvernele României la îndemână suplimentar, dacă transportul maritim şi fluvial ar merge la maximă capacitate! Vă spun că am vorbit cu cei care încă mai lucrează în acest sector şi părerea lor este că un transport pe apă eficient ar aduce României circa 2 miliarde de euro anual, adică aproape 1,5% din PIB, cifră egală cu aproape tot deficitul bugetar pe care îl înregistrează România în anul 2015. Evident, întrebarea legitimă a fost de ce nu se vrea să fructificăm acest avantaj şi cât ne-ar costa investiţiile care ar aduce Portul Constanţa la nivelul marilor porturi din Europa. Dacă iniţial am crezut că e vorba de rea-voinţă, într-un final am ajuns la concluzia că este doar vorba de nepricepere. Apoi, în ceea ce priveşte investiţiile, acestea sunt minimale şi reprezintă cel mult 10% din beneficiile pe care le-ar aduce creşterea tranzitului de mărfuri din port. Vă rog, să încercăm, ca prin demersurile noastre să impulsionăm resuscitarea tuturor acestor resurse naţionale, cum este Portul Constanţa, pentru că fructificarea lor înseamnă mai multă prosperitate pentru români.

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Agenţia naţională de presă, Agerpres este, din păcate, un exemplu relevant pentru logica aservirii politice a instituţiilor. Nu numai pentru că este instituţie finanţată de la bugetul de stat, fiind sub controlul Parlamentului, ci şi pentru că este o instituţie de presă care ar trebui să fie, prin excelenţă, echidistantă, nicidecum aservită politic.

Acum 2 zile, Agerpres, prin precursoarea sa, Agenţia Telegrafică Română, înfiinţată de Petre P. Carp, a împlinit 126 ani, o vârstă frumoasă, dar care, din păcate, marchează deprofesionalizarea aceste instituţii. Gafa privind realizarea unei broşuri dedicată Germaniei, care avea pe copertă harta Franţei acoperită de steagul german şi având ca fotografie de deschidere o ilustraţie în care apărea Nicolae Ceauşescu, este dovada unei totale lipse de profesionalism. Acest incident, deosebit de grav, nu este un accident. El nu ar fi avut loc dacă în agenţie lucrau profesionişti, dacă structura şi procedurile agenţiei ar fi fost gândite de profesionişti. Din păcate, puţinii profesionişti existenţi la ora actuală în Agerpres sunt sufocaţi de angajaţii politici.

Fostul director al Agerpres a fost numit de Adrian Năstase şi păstrat în funcţie de Călin Popescu-Tăriceanu şi Emil Boc. Nu ştiu dacă acest lucru s-a întâmplat pentru că era un profesionist sau pentru că respectivii şefi de guvern nu au intuit câtă importanţă poate avea agenţia naţională de presă a unei ţări. Cert este că, în februarie 2013, Victor Ponta l-a numit şef pe Alexandru Giboi. Poate că într-o companie din mediul privat Giboi ar fi putut chiar să dea randament. Însă, la Agerpres, acesta nu a făcut decât să subordoneze instituţia intereselor lui Victor Ponta.

Atrag atenţia tuturor partidelor politice, indiferent cine este sau cine va veni la guvernare: şeful Agenţiei Române de Presă, Agerpres, trebuie să fie un profesionist, un om cu probitate morală şi profesională, un om care să vrea şi să fie lăsat să creeze renume pentru această instituţie.

Îmi este foarte neplăcut să privesc cum, în virtutea istoriei de peste un veac a Agerpres şi a contribuţiei pe care aceasta a adus-o de-a lungul timpului în beneficiul românilor, Alexandru Giboi, un politruc controlat de Victor Ponta, primeşte onoruri în numele unei instituţii pe care nu ar trebui să-şi permită să o reprezinte.

În 2014, la 125 de ani de la înfiinţare, Agerpres a primit Omagiul Casei Regale a României, fiind decorată cu distincţia "Nihil sine Deo", a primit Diploma "Distincţia Culturală" din partea Academiei Române, a primit - ce ironie - placheta MAE în semn de distincţie şi multe alte aprecieri şi onoruri pentru că este agenţia de presă a statului român, nu pentru că directorul său impus politic de Victor Ponta ar avea vreun merit deosebit.

Prin intermediul declaraţiei mele politice de astăzi, cer public demisia lui Alexandru Giboi din funcţia de director al Agerpres. Motivul acestei solicitări nu este gafa pe care a făcut-o ambasadorului Germaniei, ci faptul ca a politizat o instituţie care trebuia să fie a cetăţenilor, nu a PSD şi a ştirbit reputaţia Agerpres, instituţie cu care ar trebui să ne putem mândri fără teama de a fi interpretaţi politic.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Prezenţa femeilor în politică"

Fiind într-o lună în care aniversăm femeia, am decis să fac o declaraţie politică destinată acesteia. Dacă ne uităm în ultimii zece ani pe scena politică, nu putem să nu observăm progresele făcute în această privinţă: avem din ce în ce mai multe femei care au deţinut importante portofolii ministeriale, femei active în Parlament, femei-lider de partid, femeie-comisar european.

De asemenea, nu putem să nu ne uităm şi la statisticile şi realităţile mai puţin optimiste: 13% femei-ministru în România - 25% în UE, 10% femei parlamentare în România - 23% în UE; 15% femei în consilii locale în România, 30% în UE. Nu avem nicio femeie la conducerea unui consiliu judeţean, iar la marile oraşe se remarcă doar Craiova şi Sibiu.

Poate că o explicaţie la ceea ce ne arată statisticile poate fi votul uninominal, deşi dacă ne uităm la procentul de femei candidate, vom vedea că nu există mari diferenţe faţă de cel al aleselor în Parlament. Deci problema nu e că românii nu votează femei, ci mai degrabă că nu au ce femei să voteze, pentru că ele nu candidează, fie că nu vor, fie că nu au susţinerea partidelor.

O femeie care optează pentru o carieră politică îşi asumă o normă dublă care deseori devine triplă, iar timpul petrecut cu familia devine o activitate de lux. În acelaşi timp, pentru a face faţă în politică, o femeie trebuie să îşi asigure resurse financiare, o sarcină deloc uşoară, dacă luăm în considerare că femeile în România câştigă mai puţin decât bărbaţii, că în unele cazuri mentalitatea patriarhală îi îndeamnă pe aceştia din urmă să fie cel puţin reticenţi în susţinerea soţiei cu toate resursele pentru o carieră politică. Nu în ultimul rând, cauza care determină nepromovarea suficientă a femeilor în politică trebuie căutată în interiorul partidelor, şi anume absenţa sau promovarea dificilă a unei agende care să reprezinte şi interesele de gen.

Totuşi, cel mai important lucru nu cred că este numărul femeilor în politică, ci activitatea lor. Cred că trebuie să depăşim stadiul analizei statistice şi să ne uităm mai degrabă la activitatea femeilor în politică. Nu contează neapărat câte femei sunt în România, dacă ele sunt sau nu o majoritate, ci contează în ce măsură drepturile lor sunt respectate. La fel, nu contează câte femei sunt în Parlament sau în Guvern, ci gradul lor de influenţă, modul în care reprezintă interesele celor care le-au ales şi preocuparea pentru promovarea intereselor specifice de gen.

Astfel, în ceea ce priveşte acest din urmă aspect, chiar şi o analiză superficială a activităţii femeilor parlamentar din ultimele legislaturi demonstrează preocuparea lor pentru reprezentarea intereselor femeilor. Există acum măsuri pentru combaterea violenţei în familie, a hărţuirii sexuale, măsuri pentru sprijinirea femeilor cu copii şi a mamelor singure.

Cred că partidele trebuie să aibă un sistem de promovare care să aibă în vedere şi reprezentativitatea de gen. Ele sunt cele cele prin intermediul cărora se poate realiza şi atât de necesara capacitare a femeilor, promovarea unui feminism autoafirmativ. Dezvoltarea unor organizaţii de femei puternice în cadrul partidelor va avea drept efect nu doar o creştere a reprezentării femeilor în viaţa politică, dar şi o mai bună cunoaştere a intereselor de gen şi o mai mare solidaritate în promovarea lor.

Cred cu tărie că dacă femeile din România vor vedea cât mai multe femei politician active şi care promovează pe agenda publică subiecte de interes pentru ele, şansele ca ele să îşi zică "de ce nu aş putea fi şi eu aşa" cresc.

Doamna Claudia Boghicevici:

"La insistenţele deputaţilor PNL, dublarea indemnizaţiilor persoanelor persecutate în perioada comunismului va avea loc din iulie 2015, deşi Guvernul PSD dorea să o amâne până în ianuarie 2017"

Mă bucur că forul legislativ îşi face treaba şi a votat în unanimitate Proiectul de Lege nr. 596 din 2014, prin care se prevede dublarea de la 200 la 400 lei a indemnizaţiilor victimelor regimului comunist, iar acesta va intra în vigoare de la 1 iulie 2015.

Acest proiect a suscitat intense dezbateri în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, întrucât reprezentanţii Ministerului Muncii au propus prorogarea termenului de intrare în vigoare a acestei măsuri până la 1 ianuarie 2017, în ciuda faptului că ea a fost promisă încă din campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

Mă bucur că în mărinimia sa electorală de anul trecut Victor Ponta şi-a adus aminte şi de victimele dictaturii comuniste. Din păcate, însă, ipocrizia care caracterizează această guvernare s-a manifestat şi pe această temă. Pe de o parte, anul trecut se băteau cu pumnul în piept pe la televizor cum au ei grijă de cei care au fost persecutaţi în comunism şi le dublează indemnizaţiile, pe de altă parte, au venit la Comisia pentru muncă să ne propună să aplicăm de la 1 ianuarie 2017 această măsură. Pentru alte categorii sociale, probabil mai uşor de atras la vot, au fost găsite resurse încă de anul trecut şi s-au dat ordonanţe de urgenţă pentru a le creşte veniturile, însă pentru aceşti bătrâni au vrut să amâne doi ani măsura, supăraţi probabil că nu le-au mai ieşit calculele electorale şi nu au putut păcăli pe nimeni cu anticomunismul de faţadă.

Mă bucur însă că, la insistenţele deputaţilor PNL, Parlamentul are înţelepciunea să voteze aprobarea acestei măsuri de la 1 iulie 2015, pentru că este un minim gest de reparaţie morală pe care îl putem face pentru cei care au suferit ororile comunismului.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Miniştrii Guvernului Ponta trebuie să răspundă public pentru situaţia dezastruoasă a absorbţiei fondurilor europene în domeniul social"

Întreruperea temporară a rambursărilor pe Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) şi întârzierea implementării noului Program Operaţional Capital Uman (POCU), aferent programării financiare 2014-2020 a UE, demonstrează lipsa de viziune şi incompetenţa miniştrilor Guvernului Ponta în gestionarea procesului de absorbţie a fondurilor europene în domeniul social.

Moţiunea simplă a PNL adresată ministrului Eugen Teodorovici în plenul Camerei Deputaţilor atrăgea atenţia asupra blocajului generat de incompetenţa Guvernului Ponta în gestionarea procesului de absorbţie a fondurilor europene. Aceasta se reflectă cel mai bine în faptul că România este, în prezent, codaşa Uniunii Europene în accesarea fondurilor nerambursabile. În acelaşi timp, lipsa unei strategii coerente şi a unei legislaţii funcţionale pune în pericol atragerea integrală a alocărilor financiare ce ne revin în exerciţiul financiar 2014-2020. După 3 ani de când sunt la guvernare, cei de la PSD se laudă că au crescut rata de absorbţie, însă realitatea ne pune în faţă alte lucruri. Miniştrii Plumb şi Teodorovici îşi închipuie că pot manipula opinia publică prin folosirea unui limbaj tehnic viciat. "Rata de absorbţie curentă" transmisă de domnul Teodorovici la sfârşitul lunii ianuarie era de 51,87%, adică aproape 10 miliarde, din cele 19 pe care le aveam alocate, dar banii europeni rambursaţi către România sunt 8,6 miliarde, adică o absorbţie reală de 45%, restul de 6% făcând poate obiectul unor corecţii de către autorităţile de la Bruxelles sau cele române. Prin această moţiune am dorit să punem lumină în aceste lucruri, solicitând publicarea rezultatelor auditului Comisiei Europene la POSCCE, precum şi prezentarea situaţiei reale a dezangajărilor de fonduri europene din bugetul 2007-2013. Totodată, am cerut Guvernului să explice de ce nu avem nici măcar ghiduri în consultare pentru proiecte finanţate din anvelopa 2014-2020, deşi ne ameninţau cu ele încă din 2013 şi să prezinte calendarul de începere a proiectelor pe fiecare program operaţional în parte şi evoluţia ratei de absorbţie până în 2022. Din păcate, majoritatea din jurul PSD a tratat şi de această dată neserios un demers responsabil al opoziţiei şi a respins această moţiune.

În ceea ce priveşte domeniul muncii, situaţia este şi mai acută. Eugen Teodorovici a anunţat recent că există o întrerupere temporară a rambursărilor pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), ca urmare a faptului că, fiind ultimul an de decontare, sunt reverificate proiectele.

Domnul Teodorovici încearcă să prezinte această situaţie ca fiind una normală, când, de fapt, ea arată incompetenţa totală în gestionarea fondurilor europene. Nu este admisibil ca în ultimul an în care avem posibilitatea de a folosi banii din ciclul 2014-2020 să avem suspendări de plăţi. Dacă ştia aşa bine procedura, Ministerul trebuia să facă toate acele verificări despre care vorbeşte domnul Teodorovici până acum, nu să se trezească în ultimul moment. Acum ar fi trebuit să ne ocupăm deja de primele proiecte de finanţare din cadrul Programului Operaţional Capitalul Uman 2014-2020.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare"

Am văzut săptămâna ce a trecut o ştire prin care se anunţa că Ministerul Muncii a înfiinţat o comisie, al cărui scop este stimularea natalităţii şi punerea familiei pe agenda publică.

Am rămas surprinsă să aflu acest lucru, când cunosc faptul că aceasta există din anul 2012 şi s-a numit Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare. A fost activată în perioada în care am activat ca ministru şi alături de reprezentanţii altor ministere am lucrat la o strategie demografică, în care am dorit să punem accent pe stimularea natalităţii.

Este normal să fim îngrijoraţi de evoluţia demografică din România, pentru că populaţia este şi era în scădere şi în acelaşi timp îmbătrânirea este şi era accentuată. Cunoaştem faptul că îmbătrânirea populaţiei duce, în timp, la dezechilibre grave pe piaţa muncii, în sistemul de pensii, de asistenţă socială, sistemul asigurărilor de sănătate, lucru pe care văd că l-a realizat în cele din urmă şi Guvernul Ponta.

Temele principale dezbătute de membrii comisiei au fost, în genere, oportunitatea elaborării unei strategii în domeniul dezvoltării populaţiei din perspectivă demografică, precum şi măsuri şi acţiuni de stimulare a natalităţii, în scopul realizării unor politici publice eficiente în domeniul educaţiei, sănătăţii, locuirii, reconcilierii vieţii de familie cu cea profesională.

Mă întreb, oare câte se puteau realiza până acum, dacă actuala guvernare ne credea de atunci, din 2012, şi ne continuau acţiunile începute pentru prevenirea acestor dezechilibre?

Primul element pe care noi ni l-am propus în cadrul respectivului plan de acţiune a fost dezvoltarea reţelei de creşe şi grădiniţe. Ne-am dorit a realiza şi dezvolta un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, pentru a atrage alături de noi primarii, a realiza un parteneriat public-privat între autorităţile locale şi marile întreprinderi.

În prezent lucrez la un proiect legislativ de stimulare a înfiinţării de creşe şi grădiniţe şi sper să-mi fiţi alături în momentul dezbaterii lui pentru a crea o bază legislativă solidă şi atât de necesară în domeniu.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Guvernul PSD tratează cu dispreţ necesitatea asigurării unor servicii sociale de calitate"

Şi pe această cale voi critica ordonanţa de urgenţă a Guvernului Ponta prin care sunt prorogate termenele de aplicare a Legii privind asigurarea calităţii în serviciile sociale, proiect adoptat de plenul Camerei Deputaţilor săptămâna trecută.

Astfel, termenul până la care furnizorii de servicii sociale trebuie să depună cererea de acreditare devine 31 decembrie 2015, iar Ministerul trebuie să facă procesarea cererilor şi evaluarea până la 31 decembrie 2016.

Despre calitatea serviciilor sociale din România ne informăm de obicei din documentarele sau anchetele televiziunilor, iar reputaţia României a fost în dese rânduri afectată de imagini ale groazei. Legea din 2012 a avut drept scop tocmai o îndreptare a acestei situaţii, prin faptul că stabileşte o serie de indicatori foarte clari şi metode de evaluare corecte. Nu înţeleg însă de ce avem nevoie de 4 ani pentru a pune în aplicare o lege? Resurse pentru distrugeri instituţionale de tipul unificării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale cu Inspecţia Muncii se găsesc, dar nu şi pentru construcţia unui sistem de servicii sociale care să corespundă normelor şi standardelor europene.

Lipsa de interes a Guvernului PSD pentru asigurarea unor servicii sociale de calitate pentru cetăţeni a fost evidentă şi anul trecut.

Să ne amintim şi cum Ministerul Muncii ne propunea o legislaţie care să îngrădească posibilitatea de funcţionare a furnizorilor privaţi de servicii sociale, cei care reuşesc în foarte multe cazuri să acopere deficitul sistemului de stat, şi avem o imagine nu doar a incompetenţei, ci a relei-voinţe. O ordonanţă de urgenţă care mai amână aplicarea unor prevederi menite a asigura accesul celor în nevoie la servicii sociale de calitate este un nou semn al dispreţului şi batjocurii cu care acest Guvern tratează românii.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Tergiversarea de către Guvernul Ponta a operaţionalizării sistemului de emitere a voucherelor de vacanţă"

În cadrul comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor se află în dezbatere Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

ANT a venit pe parcursul dezbaterilor cu o serie de amendamente, mai ales pentru prorogarea termenului de aplicare a sistemului on-line pentru emiterea voucherelor de vacanţă, ultima dată propusă fiind 31 martie 2015. Deşi Guvernarea Ponta a propus amendarea legislaţiei în acest sens şi introducerea voucherelor de vacanţă numai în sistem on-line, acum, la 6 luni de la modificarea legii, au venit cu propunerea de prorogare a termenului de emitere a voucherelor numai în acest sistem, căci nu dispun de softul necesar.

ANT susţine totuşi că a elaborat normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi că acestea sunt "pe circuitul interministerial de avizare", urmând ca autoritatea să achiziţioneze softul specializat după aprobarea normelor.

Totuşi, patronatele din turism s-au declarat dezamăgite de premierul Victor Ponta, care a afirmat joi, 12 martie 2015, la deschiderea târgului de turism, că problema voucherelor va fi rezolvată, nu a avansat un termen ferm legat de emiterea acestora, iar industria turismului pierde zilnic, din această cauză, 700.000 de euro.

Prin emiterea acestor vouchere sunt facilitate o serie de avantaje fiscale, atât angajatul, cât şi angajatorul fiind scutiţi de la plata contribuţiilor sociale aferente voucherelor acordate. Astfel, beneficiile acestui sistem sunt:

• voucherele de vacanţă sunt deductibile la calculul impozitului pe profit;
• stabilitate şi eficienţă la nivelul angajatorilor care dispun de un nou instrument de motivare şi fidelizare a angajaţilor, cu efecte asupra refacerii capacităţii de muncă a acestora şi implicit asupra creşterii productivităţii operatorului economic;
• creşterea stării de sănătate a populaţiei şi reducerea cheltuielilor cu medicamente şi asistenţa medicală;
• reducerea evaziunii fiscale din domeniul turismului, sistemul voucherelor de vacanţă presupunând un sistem fiscalizat 100%, cu impact în crearea de noi locuri de muncă în acest domeniu sectorial al economiei;
• dezvoltarea industriei turismului românesc, prin creşterea circulaţiei turistice în România şi atragerea unei pieţe suplimentare de vacanţe şi călătorii;
• stimularea operatorilor de turism neautorizaţi să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de legalitate - voucherele de vacanţă pot fi valorificate doar în cadrul structurilor de primire turistică clasificate şi prin intermediul agenţiilor de turism licenţiate de către Autoritatea Naţională pentru Turism.

Nu înţeleg de ce guvernarea Ponta propune măsuri şi apoi le tergiversează, făcând astfel ca România să piardă bani în domeniul turistic sau e numai o altă metodă prin care actuala guvernare ne arată adevărata sa faţă.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Ziua mondială a asistenţei sociale"

Ziua mondială a asistenţei sociale este sărbătorită în a treia zi de marţi a lunii martie a fiecărui an.

Asistenţa socială este formată din două componente/măsuri distincte: beneficii de asistenţă socială şi serviciile sociale.

Principalele tipuri de beneficii de asistenţă socială acordate ţintit anumitor categorii de beneficiari sunt următoarele:

1. Beneficii de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială:

1. ajutoare sociale susţinute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populaţie aflate în risc de sărăcie;
2. ajutoare sociale comunitare susţinute din bugetele locale, acordate focalizat, ca măsuri individuale de suport pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară;
3. ajutoare de urgenţă susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, acordate pentru situaţii datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.;
4. ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiaţi, precum şi persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară în România, în condiţiile prevăzute de lege;

2. Beneficii de asistenţă socială pentru susţinerea copilului şi a familiei:

1. alocaţii pentru copii;
2. alocaţii pentru copiii lipsiţi, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor;
3. indemnizaţii pentru creşterea copiilor;
4. facilităţi, în condiţiile legii.

3. Beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale

1. alocaţii pentru persoanele cu dizabilităţi;
2. indemnizaţii de îngrijire;
3. facilităţi, în condiţiile legii.

În anul 2011, prin Legea asistenţei sociale am promovat ca elemente de noutate:

• o nouă modalitate de stabilire a cuantumurilor şi nivelurilor beneficiilor sociale, prin aplicarea unui coeficient de echivalenţă asupra indicatorului social de referinţă utilizat pentru stabilirea unor drepturi de asigurări de şomaj;
• ţintirea segmentelor celor mai defavorizate ale populaţiei, în vederea diminuării sărăciei şi a prevenirii riscului de marginalizare sau excluziune, prin evaluarea măsurilor de asistenţă socială din punctul de vedere al eficacităţii şi eficienţei lor, astfel încât acestea să fie permanent adaptate şi ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor
• simplificarea paletei de prestaţii şi beneficii sociale de la 54 la 9;
• instituirea venitului minim de inserţie, reprezentând limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază ale vieţii, calculat în raport cu pragul sărăciei absolute/relative/indicatorul similar utilizat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, stabilit în Strategia 2020;
• reglementarea contractării serviciilor sociale, ca modalitate a externalizării administrării şi acordării acestora, către furnizori privaţi
• responsabilizarea beneficiarilor prin: implicarea acestora în programul propriu de recuperare/reabilitare/reinserţie socială; acordarea de prestaţii în funcţie de respectarea unor condiţii (frecventarea şcolară, participarea la cursuri de formare/calificare profesională, muncă în folosul comunităţii).

Măsurile de asistenţă socială se acordă astfel încât să prevină şi să limiteze orice formă de dependenţă faţă de ajutorul acordat de stat sau de comunitate şi vor contribui la inserţia pe piaţa muncii a beneficiarilor.

• integrarea măsurilor de asistenţă socială, acordate în mod corelat şi complementar; în cazul în care efectul acestora asupra beneficiarilor este similar, serviciile sociale primează faţă de beneficiile sociale;
• realizarea sistemului informatic integrat;
• simplificarea administrativă, prin introducerea formularului unic de cerere pentru solicitarea beneficiilor sociale susţinute din bugetul de stat;
• încurajarea parteneriatelor public-public şi public-privat pentru dezvoltarea serviciilor sociale.

Astăzi, sub o nouă guvernare, văd că legea şi sistemul ce l-am dorit a fi promovat este îngrădit şi principalele reforme sunt luate în batjocură. Asistăm la o lipsă acută de personal încadrat în sistem, salariile asistenţilor personali sunt foarte mici şi abia sunt suportate din bugetele locale. În loc să diminuăm sărăcia, aceasta s-a accentuat în unele zone, sistemul informatic integrat nu face faţă la tot ceea ce se doreşte de la sistem şi nici nu este îmbunătăţit, parteneriatele public-public şi public-privat nu sunt promovate.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"TTIP, o miză mondială majoră ignorată de Guvern şi (aproape) necunoscută de cetăţeni"

Prinşi în iţele politicii noastre dâmboviţene, pierdem adesea din vedere mizele mari, de stringentă actualitate, la nivel european şi mondial, care îşi fac loc cu greu în dezbaterea publică şi politică din România. Aduc, de aceea, în atenţie Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (Transatlantic Trade and Investment Partnership, TTIP), un proiect de tratat internaţional negociat din iulie 2013 între Uniunea Europeană şi SUA, cu potenţial impact major inclusiv asupra României şi a cetăţenilor ei. În mod regretabil, niciun român nu conduce vreunul dintre cele 31 de grupuri de lucru create la nivelul Comisiei Europene pentru negocierea TTIP. Propun cinci măsuri urgente pentru ieşirea României din pasivitate şi racordarea ei la aceste tratative cruciale pentru viitoarea configuraţie transatlantică.

Ce este TTIP, ce îşi propune, care sunt mizele lui pentru părţile implicate, printre care şi România? Obiectivul principal este deschiderea mai puternică a pieţelor pe ambele maluri ale Atlanticului, eliminarea barierelor comerciale, tarifare şi netarifare, şi crearea unei veritabile pieţe unice.

Sintetic, TTIP urmăreşte trei mari obiective:

• facilitarea accesului mai bun al firmelor din UE pe piaţa americană;
• reducerea birocraţiei şi armonizarea legislaţiei comerciale între UE şi SUA;
• stabilirea de noi reglementări pentru exporturi, importuri şi investiţii.

Se consideră că noul acord comercial UE-SUA ar acoperi peste 40% din PIB-ul mondial şi ar aduce economiei UE până la 120 miliarde de euro, pe lângă reducerea semnificativă a costurilor suportate de către întreprinderi. În acelaşi timp, există semnale ferme că siguranţa alimentară şi protecţia datelor cu caracter personal constituie capitole sensibile de negociere pentru partea europeană, care nu trebuie sacrificate pentru comerţul liber.

Bruxellesul şi Washingtonul au stabilit obiectivul ambiţios de încheiere a negocierilor până la finele lui 2015. Deşi termenul (poate prea optimist) se apropie cu paşi repezi şi pe majoritatea domeniilor au existat deja negocieri avansate, constatăm că România absentează complet în tratative şi că lipsesc poziţiile clare pentru definirea interesului economic naţional. Niciun român nu conduce vreunul dintre cele 31 de grupuri de lucru create la Comisia Europeană pentru negocierea TTIP.

România trebuie să iasă din pasivitate şi să-şi dezvolte capacitatea de negociere în cadrul noului tratat comercial. Implicarea proactivă a părţii române impune de urgenţă:

1. realizarea urgentă a unui studiu privind impactul TTIP asupra economiei româneşti;
2. cooperarea directă a Ministerului Economiei cu Ministerul Afacerilor Externe pentru definirea strategiei de participare a României la negocierile UE-SUA;
3. formularea poziţiei României cu privire la noile reglementări privind liberalizarea celor două pieţe ale achiziţiilor publice (cea americană şi cea a Uniunii Europene) pentru companiile europene, respectiv americane. Măsuri pentru deschiderea pieţei româneşti a achiziţiilor publice prin crearea unei practici care să ţină cont de prevederile AAP - Acordul privind achiziţiile publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în armonie cu TTIP;
4. promovarea în cadrul negocierilor a avantajelor comparative şi competitive ale economiei româneşti, aşa cum reies ele din Strategia naţională de export, cu accentul pus pe următoarele grupe de produse: autovehicule şi componente auto, maşini şi echipamente electrice, produse chimice, cereale, gaze petroliere, mobilă şi produse din lemn, aluminiu etc.
5. formularea strategiei pentru atragerea de Investiţii Străine Directe, acestea suferind scăderi substanţiale în ultimii ani. Definirea poziţiei României în problema ISDS (Investor-to-State-Dispute-Settlement/Rezolvarea disputelor Investitor-Stat) din TTIP, având în vedere "istoria" ţării noastre legată de contracte mai mult sau mai puţin avantajoase încheiate cu companii străine (de ex. Bechtel) sau privatizări (Rompetrol, OMV Petrom). La nivelul Parlamentului European există rezerve serioase cu privire la unele capitole ale TTIP, precum ISDS, reglementarea serviciilor publice sau proprietatea intelectuală, în care abordările americane diferă substanţial de cele europene.

Domnul Iulian Vladu:

"Instituţia Prefectului Dâmboviţa calcă legea în picioare pentru interesele PSD"

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar principala sa atribuţie constă în garantarea respectării legii la nivel local. În calitate de înalt funcţionar public, acesta nu poate face parte din niciun partid politic, deşi provine din clasa politică şi, în cele mai multe dintre cazuri, continuă să slujească fidel formaţiunea din care a făcut parte şi care l-a promovat într-o funcţie atât de importantă.

În judeţul Dâmboviţa, ultimii ani au însemnat, mai mult decât oricând, sugrumarea instituţiilor publice de către interesele politice, tonul fiind dat de Instituţia Prefectului. Aplicarea a două soluţii diametral opuse în cazuri trase la indigo, tolerarea unor grave abateri de la lege, precum şi instalarea şi menţinerea haosului instituţional în cadrul administraţiilor publice locale sunt doar câteva dintre preocupările constante ale Prefecturii judeţului Dâmboviţa din 2012 până în prezent.

Funcţionarii publici ai instituţiei sunt transformaţi în instrumente de favorizare a PSD, schimonosind prevederile legale, uneori cu accente penibile. De exemplu, în două localităţi dâmboviţene, hotărârile privind încetarea mandatelor viceprimarilor au fost atacate, invocându-se că s-au făcut în şedinţe extraordinare, dar şi că sunt necesare abateri grave pentru ca un viceprimar să fie schimbat din funcţie. Aceste motivaţii au pălit însă atunci când, într-o şedinţă extraordinară convocată de consilierii PSD, a fost schimbat din funcţie viceprimarul cu atribuţii de primar interimar din municipiul Târgovişte, membru PNL. Instituţia Prefectului Dâmboviţa chiar şi-a asumat public această poziţie, ducând în derizoriu atât imaginea, cât şi credibilitatea sa. Dintr-o dată, şi-a negat propriile susţineri şi propriile raţionamente, făcându-se preş în faţa intereselor politice ale PSD.

Situaţia este explicabilă, dacă vedem întregul ansamblu al vieţii politico-instituţionale din judeţul Dâmboviţa. Prefectul este fostul subaltern al preşedintelui Consiliului Judeţean şi, ca orice subordonat fidel, nu va putea să-şi contrazică şeful, nici măcar atunci când acesta îi cere să încalce legea.

Domnul Varol Amet:

"Prima ediţie a Festivalului Yaşar Memedemin"

Sâmbătă, 13 martie, Filiala Valul lui Traian a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România a organizat prima ediţie a Festivalului Yaşar Memedemin, manifestare culturală de amploare în memoria regretatului Yaşar Memedemin, o figură reprezentativă a comunităţii tătare, ce s-a remarcat prin excepţionala sa activitate pedagogică şi poetică. Astfel de manifestări culturale au menirea de a evidenţia modul în care comunitatea tătară îşi arată aprecierea faţă de valorile sale, de oamenii care au ajutat la clădirea a ceea ce azi ne defineşte ca popor.

Festivitatea de comemorare a marelui poet tătar şi pedagog Yaşar Memedemin a adus un omagiu valorilor comunităţii tătare şi a fost deschisă de către corul de Ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din România, care a susţinut un recital de cântece religioase. Printre oficialii UDTTMR, la eveniment a participat şi fiica lui Yaşar Memedemin, Ulgean Ene, care a vorbit despre viaţa şi activitatea tatălui ei, iar copiii care frecventează cursurile de limba tătară din cadrul Şcolii Comunitare a Uniunii Democrate a Tătarilor Tuco - Musulmani au recitat poezii scrise de către acesta. Programul a continuat prin performarea ansamblurilor Qaytarma (UDTTMR Valul lui Traian), Qarasu (UDTTMR Medgidia) şi Qaradeniz (UDTTMR Constanţa), alături de soliştii Enţer Cair, Nicu Constantin şi Lutfi Ablachim.

Yaşar Memedemin s-a născut în anul 1936 în Constanţa, fiind absolvent al Liceului Pedagogic Tătar din Constanţa şi al Facultăţii de Filologie, secţia orientalistică, a Universităţii Bucureşti. Acesta a fost totodată unul dintre fondatorii UDTTMR, având funcţiile de preşedinte al filialei din Constanţa, secretar general al Uniunii, urmând ca ulterior să devină şef al Comisiei de cultură şi redactor şef al revistei Karadeniz. În aria pedagogică, şi-a desfăşurat activitatea de profesor timp de 36 de ani în cadrul şcolii generale din Valul lui Traian, dintre care 35 de ani a ocupat funcţia de director al respectivei instituţii de învăţământ. În perioada 1996 - 2004 acesta a contribuit la realizarea şi publicarea a opt volume de poezii în limba tătară, toată această creaţie purtând semnătura lui.

Doresc ca pe această cale să îmi exprim încă o dată aprecierea şi respectul faţă de Yaşar Memedemin şi să evidenţiez faptul că Uniunea nu îşi va uita niciodată valorile.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Facem ceea ce trebuie, iar românii ştiu acest lucru"

Activitatea unui guvern sau a unui partid politic se judecă şi se apreciază prin fapte şi nu prin vorbe. Românii sunt deja sătui de promisiunile făcute de oamenii politici, care, odată ajunşi la putere, uită cu desăvârşire de speranţele pe care le-au creat în rândul celor care i-au ales. Aşadar, haideţi să vedem auspiciile sub care a început anul 2015.

În primul rând, este al treilea an consecutiv în care pensiile din România sunt indexate, potrivit legii, cu rata inflaţiei şi sporul salariului mediu pe ţară. Este pentru al treilea an în care pensionarilor li se acordă minimul respect cuvenit, după o viaţă de muncă. Apoi, salariul minim brut în plată este din nou majorat de la 900 lei la 975 lei de la 1 ianuarie şi la 1.050 lei de la jumătatea anului, ca verigă de combatere a muncii la negru şi de stimulare a muncii printr-o salarizare corespunzătoare. Contribuţiile de asigurări sociale s-au diminuat deja cu 5 puncte procentuale, iar după succesul incontestabil al reducerii TVA la pâine, se prefigurează în scurt timp o reducere a TVA la toate produsele. Şomajul s-a redus constant până la valoarea anului 2008, iar în bugetul de stat s-a prevăzut cea mai mare alocare destinată vreodată investiţiilor publice, de peste 44 miliarde lei. Primăriile din toată ţara au, începând cu anul 2015, finanţarea minimală de funcţionare asigurată, prin trasferurile de la bugetul de stat. Putem spune, astfel, adio primăriilor insolvente sau în prag de executare silită sau cu mâna întinsă către alte autorităţi, doar ca să subziste. Absorbţia fondurilor europene a crescut de la 7-8% în anul 2012, la peste 50% la sfârşitul anului 2014, în numai trei ani, efectele favorabile asupra mediului social şi economic fiind incontestabile.

Aceste exemple sunt numai câteva dintre aspectele care fac diferenţa dintre vorbe şi fapte, dintre demagogie şi politică în favoarea cetăţeanului român, dintre guvernele care au devalizat banul public şi cele care s-au dedicat în exclusivitate creşterii standardului de viaţă al populaţiei.

Chiar dacă în ultimii doi ani şi jumătate, de când PSD a preluat guvernarea, s-au produs lucruri favorabile, considerate de alţii greu de realizat, nu înseamnă nicidecum că am reuşit să ne îndeplinim toate obiectivele şi că procesul de reformă şi de modernizare a României s-a încheiat. Dimpotrivă, suntem partidul care şi-a propus să lupte cu cea mai puternică provocare europeană, sărăcia. Reducerea numărului celor care se află în risc social şi protejarea socială a celor care nu se pot ajuta singuri reprezintă prioritatea noastră pe termen scurt.

De asemenea, politicile orientate către copii, tineri, creşterea performanţelor sistemului de educaţie şi integrarea tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii sunt alte priorităţi asumate de guvernul pe care îl susţinem. Sunt obiective care nu se pot realiza pe termen scurt şi care presupun fructificarea fondurilor europene nerambursabile destinate acestor măsuri. Vom începe de la 1 ianuarie 2016 prin noul Cod fiscal, iar măsurile trebuie duse pe termen mediu.

Vom guverna, cu certitudine, până în anul 2017, nu doar pentru că există majoritatea parlamentară necesară, ci pentru că facem ceea ce trebuie, iar românii ştiu acest lucru. Mai mult, până la finalul acestui mandat, am toată încrederea că obiectivele de guvernare pe care ni le-am propus vor fi realizate în integralitate, pentru ca românii să trăiască mai bine, pentru ca românii să resimtă apartenenţa la marea familie europeană, reunificată în Uniunea Europeană.

Domnul Florin Mihail Secară:

"Moartea căprioarei în 3.205 zile"

Titlul sarcastic pe care l-am dat acestei declaraţii politice nu are nicio legătură nici cu poezia lui Nicolae Labiş şi nici nu pune la îndoială vreo decizie a vreunei instanţe de judecată din România. Ironia provine din recordul pe care l-a înregistrat în instanţă un dosar privind suspiciunea unor fapte de corupţie, aproape nouă ani, la capătul cărora am aflat cu toţii că tot efortul anchetatorilor a fost zadarnic. Aşadar, declaraţia mea nu este despre justiţie, ci doar despre sărăcia şi subdezvoltarea unui judeţ în care stăpâneşte de mulţi ani un personaj nociv, care visează la titlul de voievod local.

Urmaşii Vrâncioaiei se răscolesc în mormânt, văzând cum pământurile pentru care au luptat sunt astăzi mai pârjolite decât în urma oştilor otomane, cum satele vrâncene n-au reuşit să intre în epoca modernităţii, rămânând în umbra nefastă a sărăciei şi subzistenţei, cum nepoţii şi strănepoţii lor iau calea străinătăţii. Nu pentru că Vrancea ar fi săracă, nu pentru că vrâncenii nu muncesc, nu pentru că vrâncenii nu ar vrea ca să-şi cinstească înaintaşii, arătându-le că fiii acestor pământuri nu au murit degeaba, ci pentru că de ani buni de zile Vrancea stă în negura unei conduceri administrativ-judeţene nefaste, corupte, îndreptate împotriva propriilor cetăţeni, care parcă şi-a propus drept obiectiv central să realizeze din Vrancea cel mai subdezvoltat şi sărac judeţ din ţară.

Mulţi ar spune că profit de acest prilej pentru a-mi ataca adversarii politici nejustificat, că "intangibilii" şi "imaculaţii" urmaşi ai lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase sunt oameni bine intenţionaţi, care nu dorm de grija concetăţenilor lor. Ca să vă conving că lucrurile nu stau aşa, vă invit să faceţi o scurtă vizită în Vrancea, ca să constataţi singuri că ceea ce spun eu se poate vedea cu ochiul liber. Astfel, dacă luaţi la analizat hârtiile consiliului judeţean, veţi constata că drumurile din judeţ au fost asfaltate şi de două ori pe an, că banii s-au alocat, s-au cheltuit, iar de realizat nu s-au realizat niciodată. Dacă doriţi să vizitaţi Vrancea, v-aş recomanda totuşi să nu veniţi în vizită decât cu o maşină de teren, cu un tractor sau alt mijloc de transport care să poată suporta gropile uriaşe şi multitudinea drumurilor neasfaltate. Tot în statisticile judeţene, veţi fi uimiţi că Vrancea a depăşit şi statele occidentale la alimentarea cu apă a locuinţelor, la sisteme de canalizare şi epurarea apelor, la şcoli şi spitale renovate din bani publici. Atenţie, tot pe hârtie! Pentru că, în realitate, baia din fundul grădinii este încă dominantă, şcolile se prăbuşesc peste elevi, iar spitalele sunt doar anticamerele medicinei legale!

Acestea sunt realizările practice ale voievodului de Vrancea, acest "imaculat" autoales în fruntea baronilor judeţeni, care deşi se consideră în continuare "intangibil", îl avertizez că instituţiile statului nu sunt impresionate de "moartea căprioarei". Am încredere că toate autorităţile abilitate cu verificarea utilizării banilor publici, pornind de la Curtea de Conturi şi până la direcţiile teritoriale anticorupţie, vor avea minima curiozitate să verifice matrapazlâcurile şi bătaia de joc de la Consiliul Judeţean Vrancea şi vor reuşi să dea vrâncenilor înapoi banii sifonaţi ani de-a rândul. Şi vrâncenii, ca şi ceilalţi români, au dreptul la o viaţă decentă, la modernizarea comunităţilor lor şi trebuie să simtă că de peste 7 ani România este membră a Uniunii Europene.

Domnul Ioan Balan:

"De ce creşte preţul benzinei, Victore?!"

Am observat cu toţii minunea prin care, tocmai în perioada electorală, preţul carburanţilor a scăzut în ritm alert, cu peste 15 procente, deşi argumente economice foarte clare nu au existat. Cotaţia internaţională a barilului era deja coborâtă încă din vară, iar moneda de referinţă în domeniul energetic, dolarul, fluctua oricum în jurul a 3,9 lei. Pe acest fond, Victor Ponta îşi certa miniştrii la începutul fiecărei şedinţe de guvern, precum un veritabil ţar oriental, să vadă de ce nu scade şi mai mult preţul benzinei, că acest lucru le-ar vinde românilor iluzia că trăiesc mai bine sub guvernarea PSD, iar Victor Ponta ar ajunge preşedinte.

Victor Ponta nu a ajuns preşedinte, deşi, de a doua zi după ce s-a întors din Dubai, a intrat din nou în campanie electorală. Apoi, prin minune, chiar dacă preţul internaţional al barilului s-a menţinut şi chiar a scăzut, dolarul s-a apreciat cu 3-5%, preţul benzinei a crescut în numai o lună cu peste 10%. Şi acum aş pune eu întrebarea pe care el o adresa propagandistic miniştrilor: "De ce creşte preţul benzinei, Victore!?". Tu şti mai bine de ce creşte, pentru că benzinarii te-au ajutat în campanie, iar acum revin la preţurile exorbitante, tocmai pentru a-şi rotunji profiturile. Care benzinari te-au ajutat? Stai să mă gândesc! Nu cumva cei de la Lukoil, care au făcut evaziune de un sfert de miliard de euro, şi cărora tu le luai apărarea în calitate de avocat, uitând că nu drepturile lor trebuie să le aperi, ci ale poporului care aşteaptă bună guvernare de la tine de peste 3 ani?! Dacă mă gândesc foarte bine cred că şi cazacii de la Rompetrol au ţinut să te susţină în campanie, căci tare generos ai mai fost cu ei, luând din buzunarul românilor peste 400 milioane de dolari şi dându-le acestora pe post de cadou, în spiritul bunei ospitalităţi româneşti. Să te fi sprijinit cumva prietenii de casă de la OMV, cei care exploatează resursele României plătind nimic! Da! Ai uitat cumva de recalcularea nivelului redevenţelor pentru hidrocarburi. Nu cred că ai uitat, dar eşti presat de toate aceste companii să uiţi cât mai mult, iar la sfârşit de an să inventezi o nouă minciună gogonată, că nu poţi să modifici taxarea ... "aşa, peste noapte".

Nu credeam că o să ajung să afirm cu atâta convingere că Victor Ponta este mult mai nociv pentru România decât au fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase la un loc! Şi-a subordonat direct toate instituţiile cruciale ale statului de drept şi reprezintă în România doar interesele companiilor care se îmbogăţesc, exploatând resursele României! Victor Ponta, cel mai cunoscut avocat al Roşiei Montana Gold Corporation a schimbat de ceva vreme clienţii, cu benzinarii, deoarece aceştia sunt mult mai bogaţi şi mult mai influenţi. Pentru Victor Ponta nu contează că unii dintre aceştia nu-şi plătesc taxele la stat, că manipulează preţurile ca într-un cartel de manual, că românii scot în fiecare lună tot mai mult din buzunar, din cauza celui mai scump carburant din Europa! Am convingerea că românii s-au lămurit despre interesele cui le reprezintă în guvern şi acesta va răspunde nu numai politic în faţa alegătorilor, dar şi legal. Despre moralitate nu are sens să vorbim în cazul lui Victor Ponta.

Domnul Vasile Iliuţă:

"Cât valorează oare viaţa unui om în România?"

Zi de zi, prin intermediul mass-media, asistăm la cazuri care ne îngrozesc pe fiecare dintre noi, oameni umiliţi, oameni care mor la poarta spitalelor, la uşa medicilor sau în sala de operaţii.

Uimitor este faptul că pacienţii mor cu zile, iar viaţa pacienţilor nu prea valorează nimic pentru mai marii din sănătate, oameni care fac bani dintr-un domeniu sanitar considerat falimentar, fac bani din contracte date cu dedicaţie, fac bani din mita "cea de toate zilele".

Unii se îmbogăţesc, alţii sunt umiliţi şi cazaţi în spitale ale groazei, în spitale în care domneşte zi de zi haosul şi mizeria, unde asistenţa medicală şi medicamentele lipsesc cu desăvârşire.

De ce s-a ajuns oare la aceste situaţii dramatice, când fiecare dintre noi plătim asigurările de sănătate? Cine este răspunzător de risipa din spitalele româneşti, de clădirile şi echipamentele de mii de euro care stau nefolosite? Cine este răspunzător de faptul că numai anul trecut peste 2400 de medici au solicitat certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate?

Curând în România se vor închide spitalele, nu din cauza problemelor administrative, ci datorită faptului că nu vom mai avea personal calificat.

Ne întrebăm şi noi de ce oare, acest sistem de sănătate arată bine doar pe hârtie, de ce suntem amăgiţi cu promisiuni de medicamente noi compensate şi mai ieftine, cu faimoasele carduri de sănătate, cu servicii medicale de calitate, cu faimosul proiect iniţiat de domnul ministru Bănicioiu, proiect prin care domnia sa crede că se va rezolva o parte din problemele sistemului de sănătate românesc?

Realitatea arată cu totul altceva . Preocuparea statului de a proteja sănătatea pacienţilor lasă mult de dorit, fondurile alocate sănătăţii sunt insuficiente şi neadecvate necesităţilor reale, iar de calitatea serviciilor nici nu mai vorbim.

Multă umilinţă, multă nepăsare, prea mulţi morţi. Oare cât valorează viaţa unui om în România?

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

"Preţuri actualizate la medicamente"

Declaraţia mea se referă la recentele declaraţii ale ministrului sănătăţii privitoare la scăderea preţurilor la medicamente, în funcţie de cel mai mic preţ european. Obiectivele sunt disponibilitatea şi accesibilitatea medicamentelor, iar încadrarea bugetară se poate realiza în acest spirit, atât prin măsuri de creştere a veniturilor/încasărilor, cât şi de optimizare a cheltuielilor. Disponibilitate înseamnă găsirea medicamentelor de care ai nevoie, iar accesibilitate înseamnă să-ţi permiţi să cumperi tratamentul prescris. Nu mai trebuie continuată confuzia preţului la care se înregistrează medicamentul în România cu preţul pe care îl plăteşte din buzunarul propriu pacientul, preţ redus prin compensare. Este nevoie de o competiţie sănătoasă, care să poată susţine nevoile pieţei la un raport calitate/preţ rezonabil şi pentru producător şi pentru pacient. O procedură anuală de actualizare este suficientă, iar preţurile pot fi menţinute, scăzute sau crescute, funcţie de evoluţia şi mesajele pieţei, în timp ce calitatea medicamentului merită menţinută la un nivel ridicat. Obligativitatea serviciului public cred că trebuie extinsă şi la nivelul producătorului şi la cel al distribuitorului.

Producătorii de medicamente generice sunt în majoritatea lor companii internaţionale cu importante facilităţi de producţie în România. În ţările Uniunii Europene, în special în cele ale Europei Centrale şi de Est, producătorii sunt parteneri strategici ai sistemelor publice de sănătate şi ai economiei naţionale. Schimbarea oricărui cadru de reglementare este făcut sub forma unui parteneriat între autorităţi şi mediul de afaceri specific, spre binele pacienţilor.

M-a încântat declaraţia primului-ministru care ne-a asigurat asupra faptului că din surplusul bugetar care se creează, orice leu se va economisi de la medicamente va rămâne tot la medicamente şi în felul acesta putem avea acces la medicamente inovative.

Vreau să atrag atenţia cu această ocazie asupra automedicaţiei. O parte dintre români au această mare calitate de a considera că se pricep la orice şi ajung astfel să îşi cumpere tratament după cum i-a recomandat medicul acum câţiva ani sau, mai rău, după cum le recomandă alţii. Se pare că românii apelează la specialişti doar când se simt ameninţaţi, cele mai multe afecţiuni, pe care le consideră banale, fiind tratate după ureche. Din păcate, medicamentele luate după bunul plac nu fac decât să le agraveze sănătatea în timp. Lucrurile merg chiar un pas mai departe, atunci când părinţii aleg să le dea copiilor medicamente fără a merge la un consult medical, neştiind la ce riscuri îi supun pe cei mici.

Revenind, salut iniţiativa ministerului, şi mă bucur să simt cu adevărat că în ultima perioadă Guvernul într-adevăr îşi îndreaptă foarte mult atenţia către sistemul de sănătate şi vă asigur că, din funcţia pe care o deţin, voi merge în paralel cu măsurile ce se impun pentru a ajuta la o cât mai multă îmbunătăţire a serviciilor de sănătate oferite cetăţenilor, de a îi ajuta cu adevărat să simtă ocrotirea sistemului la care participă financiar.

Domnul Mihai-Bogdan Diaconu:

"Este timpul ca preşedintele Iohannis să-i retragă decoraţia lui Lászlo Tökés"

Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" a decis pe data de 20 noiembrie 2013, cu cinci voturi pentru şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Lászlo Tökés, ca reacţie la activitatea sa susţinută împotriva statului român, prin instigare la discriminare şi ură etnică şi prin declaraţiile sale de sorginte "fascisto-horthistă, revanşarde şi revizioniste, care, prin conţinutul lor, prin metodologie şi articulare, readuc în memorie campaniile regimului horthist din perioada de dinaintea Dictatului de la Viena".

Fostul preşedinte Traian Băsescu a amânat retragerea acestei decoraţii nemeritate, pentru că tot el o acordase în virtutea înţelegerilor politice pe care el însuşi şi majoritatea politică pe care o controla le aveau atât cu politicienii maghiari din România, cât şi cu Viktor Orban, susţinătorul cel mai asiduu al lui Lászlo Tökés, pe care l-a şi promovat ulterior ca europarlamentar din partea Ungariei.

Preşedintele Iohannis a declarat că va fi un altfel de preşedinte decât Traian Băsescu. În această privinţă, însă, acţionează la fel ca fostul preşedinte, lăsând să se aştearnă uitarea peste un gest reparatoriu la adresa imaginii României. Noul preşedinte nu are dreptul să lase cea mai înaltă distincţie a statului român să fie purtată în continuare de un agent de influenţă al Ungariei care propune ca Budapesta să "protejeze" Transilvania şi care ne acuză peste tot în lume de "genocid" la adresa populaţiei maghiare din România.

Îi solicit de aceea preşedintelui Iohannis retragerea de urgenţă a decoraţiei deţinute de Lászlo Tökés, pentru a da un semnal că proverbiala toleranţă românească şi "discriminarea pozitivă" la adresa minorităţilor naţionale, pe care le-aţi apreciat chiar dumneavoastră, nu sunt luate drept slăbiciune şi prostie.

Noul preşedinte, dintre toţi politicienii României, ar trebui să ştie cel mai bine că românii nu sunt nici xenofobi, nici intoleranţi, ca dovadă că l-au ales preşedinte. În acelaşi timp, a permite celor rău intenţionaţi să profite de îngăduinţa românească pentru a distruge unitatea statului român şi pentru a da timpul înapoi, în scopul reconstruirii epocii în care românii din Transilvania erau subjugaţi de puteri străine, nefiind nici măcar recunoscuţi ca naţiune, reprezintă o mare greşeală. O greşeală căreia preşedintele Iohannis îi poate pune capăt, retrăgându-i decoraţia lui Lászlo Tökés şi arătând astfel că statul român nu se lasă călcat în picioare.

Sper că majoritatea va fi şi ea apărată de încălcarea drepturilor în propria ţară şi că imaginea statului român va fi protejată de atacurile nejustificate ale celor care şi-au făcut o carieră publică din a denigra poporul român.

Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ:

"Avem nevoie de zonele metropolitane"

Promis cu mare tam-tam în campania electorală din 2012, proiectul reformei administrativ-teritoriale a eşuat în mod ruşinos. De asemenea, prezentat drept o mare revoluţie în administraţia publică locală, proiectul descentralizării, iniţiat prin 2013, a eşuat şi el în mod la fel de ruşinos. Şi, totuşi, pentru a face faţă provocărilor viitorului, avem mare nevoie, foarte rapid, de o reformă administrativ-teritorială eficientă, ca şi de o descentralizare autentică.

Cu excepţia Bucureştiului, oraşele noastre foarte mari sunt de fapt foarte mici, iar populaţia lor scade de la an la an. Locuitorii îmbătrânesc, tinerii pleacă, iar tot mai puţinii angajaţi lucrează, pe salarii foarte mici, pentru marile corporaţii străine. Oraşele noastre devin tot mai mici, produc puţin din punct de vedere economic şi nici nu arată prea bine, din punct de vedere urbanistic.

Ce e de făcut?

O soluţie inteligentă a fost apariţia, cu ceva ani în urmă, a zonelor metropolitane, dar proiectul s-a blocat în politicianism şi în gâlceavă sterilă. Dacă primarul municipiului şi preşedintele consiliului judeţean aparţin unor partide diferite, eventual rivale, ca la Iaşi, atunci zonele metropolitane devin terenul unor eterne conflicte între cei doi. Lipsesc întâlnirile consiliilor sau asociaţiilor metropolitane, lipsesc proiectele de infrastructură importante aplicate acestor zone metropolitane şi evident lipsesc soluţiile la problemele comunităţii. Şi, culmea, deseori lipsesc chiar terenurile necesare unor construcţii extrem de importante, cerute de toată lumea. În schimb, avem zi de zi scandal politic, dar şi câmpuri întregi pline de gunoaie, pentru că nimeni nu vede mizeria din jur. O descoperă rapid, însă, cei care ne vizitează!

Unde este mult promisa strategie de dezvoltare a zonelor metropolitane? Unde sunt regulile foarte clare de funcţionare care să nu mai permită vremelnicilor aleşi să-şi facă mereu de cap? Şi la acest proiect - o declar cu tristeţe! - guvernanţii au eşuat în mod ruşinos!

De aceea, să căutăm şi să lăsăm adevăraţii specialişti în dezvoltare urbană să ne ofere cele mai bune soluţii, după model european. Dacă vrem ca economia naţională să se dezvolte sănătos, şi nu doar pe hârtie, dacă vrem ca oraşele noastre mari să înceapă să arate altfel, adică mai bine, dacă vrem mult dorita civilizaţie, atunci avem nevoie ca zonele metropolitane să înceapă să funcţioneze altfel!

Domnul Radu Zlati:

"Megaordonanţe de urgenţă, egal meganesimţire politică!"

Este bine ştiut că a fost, este şi poate că va fi - în cazul în care nu vom modifica legislaţia în domeniu - o practică a guvernelor care s-au succedat la conducerea statului român, să ocolească voinţa legislativului prin emiterea unor ordonanţe de urgenţă.

Ce poate fi mai simplu, atunci când doreşti să obţii o modificare legislativă (care pe căile parlamentare uzuale ar necesita timp până devine lege, fără a garanta că forma care ar ieşi din comisiile parlamentare şi din votul plenului ar fi aidoma formei trimise Parlamentului spre legiferare de către Guvern) decât să emiţi o ordonanţă de urgenţă? Se obţin astfel rezultate pe multiple fronturi de atac: odată publicată în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă se aplică de îndată; nu poate fi atacată la Curtea Constituţională de către opoziţia parlamentară, iar Avocatul Poporului, care ar putea face acest lucru, este adesea binevoitor cu puterea executivă (caz evident pentru actualul posesor al funcţiei, domnul Victor Ciorbea); prin diferite tertipuri procedurale, trecerea ordonanţei de urgenţă prin furcile caudine ale comisiilor parlamentare şi ale plenului camerei decizionale în domeniul legiferat, discutarea şi votul ordonanţelor de urgenţă pot fi amânate sine die.

Doar la Comisia pentru învăţământ, cercetare, tineret şi sport din această Cameră, am avut spre raport final ordonanţe de urgenţă emise în 2007, care corectau alte ordonanţe de urgenţă emise în anii anteriori. Iar O.U.G. nr. 94/2014, prin care se modifica o parte substanţială a unei legi organice, Legea educaţiei naţionale, nici măcar nu a intrat încă pe ordinea de zi a comisiei de specialitate de la Senat. Şi exemple se mai pot da, începând cu faimoasa O.U.G. a traseismului aleşilor locali.

Abuzul de ordonanţe de urgenţă este un act odios, din punct de vedere politic, deoarece astfel, în fapt, executivul încalcă separaţia puterilor în stat, devenind legiuitor: odată emisă şi aplicată o OUG, este greu de crezut că, după scurgerea unei perioade de timp şi după ce O.U.G. şi-a făcut din plin efectele, Parlamentul o va modifica în datele sale esenţiale.

Tânărul premier Victor-Viorel Ponta a promis, încă din 2012, că va uza, dar nu va abuza de practica emiterii de ordonanţe de urgenţă. A reuşit în prea mică măsură în intervalul scurs din primăvara lui 2012 până în prezent. În schimb, săptămâna trecută, Guvernul condus de către acelaşi Victor-Viorel Ponta a depăşit un trist record al abuzului, prin emiterea de O.U.G. Vrând să evite criticile legate de numărul mare de O.U.G. trimise Parlamentului, critici de altfel întemeiate, guvernul a înghesuit câteva zeci de ordonanţe de urgenţă sub umbrela uneia singure, modificând zeci de legi dintr-o singură trăsătură de condei.

Chiar dacă nu ar fi decât acest gest de sfidare golănească la adresa noastră, a tuturor, a Parlamentului în Majestatea Sa, ca reprezentant al poporului suveran, şi tot ar merita de o sută de ori ca acest guvern, abuziv şi şmecheros, să cadă. Ceea ce, sper, se va întâmpla cât mai curând. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Domnul Mircea-Vasile Cazan:

"Creaţia PSD din Codul fiscal: creşteri de taxe şi impozite"

După ce au copiat de la PNL - fără să şi recunoască acest lucru - cele mai importante prevederi ale Codului fiscal, oficialii guvernului care lucrează la proiect au prezentat şi ceea ce ţine de creaţia lor proprie: creşteri de peste 6% a valorii impozabile la toate categoriile de clădiri, creşteri ale impozitului pe terenurile intravilane şi extravilane şi a impozitului pe autoturisme.

Cu alte cuvinte, acesta este preţul pentru reducerea abruptă, fără vreun studiu de impact şi nu în etape, aşa cum era normal, ţinând cont de situaţia actuală a economiei româneşti a TVA-ului. Punând în balanţă reducerile de TVA preconizate şi creşterea pe de altă parte a unor impozite şi taxe, cetăţeanul nu va avea de câştigat. Din contră, va avea de pierdut.

Numai că, în buna sa tradiţie de a ascunde realitatea, premierul Victor Ponta nu a pomenit nimic despre creşterile de impozite şi taxe. Nu ar fi dat deloc bine pentru imagine celui care, de mai bine de un an de zile, repetă ori de câte ori se află în faţa camerelor de luat vederi, "am reîntregit şi mărit salariile", "am mărit pensiile", "am dat banii înapoi la profesori". Trec peste faptul că acest "am" reprezintă o manipulare de zile mari şi că totul se datorează fie unor decizii judecătoreşti obligatorii de a fi puse în executare, fie unor prevederi legale care în niciun caz nu sunt paternitatea premierului. Dar acesta este Victor Ponta. Prezintă obsesiv doar ceea ce dă bine la imaginea sa (oricum destul de şifonată) şi nu suflă un cuvânt privind măsurile mai puţin sau deloc populare. Dacă o publicaţie nu ar fi descoperit draftul Codului fiscal, poate nu s-ar fi aflat, înainte ca proiectul Codului fiscal să ajungă în Parlament, de creşterile de impozite şi taxe.

Care a fost prima reacţie a premierului după ce s-a aflat? Una cu care deja ne-am obişnuit: "Evident că a început campania, propaganda (...). Poveşti nemuritoare...". Şi, în buna tradiţie a celor care se conduc după principiul "la plăcinte înainte, la război înapoi", Victor Ponta a anunţat imperturbabil că, de fapt, autorităţile locale vor fi cele care vor decide dacă vor creşte sau nu impozitele şi taxele. Numai că nimeni nu-l mai crede pe Victor Ponta. Dacă i-ar fi cerut cineva să prezinte pe loc proiectul Codului fiscal, cu siguranţă referirea la autorităţile locale nu ar fi fost găsită.

Doamna Elena-Ramona Uioreanu:

"Falsa pildă a bunului plagiator politic Victor Ponta"

Fiind în Postul Paştelui şi urmărind aprinsele dezbateri referitoare la studiul religiei în şcoli, gândul nostru fuge la înţeleptele şi moralizatoarele pilde din Biblie. Pilda Bunului Samaritean este o lecţie şi, în acelaşi timp, un model moral şi comportamental pe care politica românească ar trebui de urgenţă să îl adopte şi să îl urmeze. Laolaltă cu alte pilde, dar şi cu spiritul creştin de tolerare şi iertare a păcătoşilor şi greşiţilor noştri.

Evident, se pune problema dacă acest nobil principiu se poate aplica şi în cazul unui recidivist în păcate politice şi-n practici imorale şi ilegale, cum sunt: minciuna repetată, încălcarea promisiunilor electorale, lipsa de responsabilitate şi nu la urmă furtul intelectual.

Într-un asemenea caz dilema care-l macină pe electorul creştin este maximă: ce atitudine poate avea faţă de un asemenea recidivist politic care, la un moment dat, comite o nouă hoţie de principii şi idei şi iese-n târg strigând în gura mare că astfel vrea să facă o faptă bună, de pe urma căreia se va revărsa binele peste semenii săi. Iar păgubiţilor le spune să tacă din gură şi să-l ajute să se împopoţoneze cu cununa de lauri cuvenită unui merituos erou naţional.

Trecând peste incredibila ipocrizie şi neasemuitul tupeu al recidivistului politic, rămâne întrebarea: ce faci şi cum te raportezi faţă de o asemenea faptă şi faţă de un asemenea personaj? Care pare a nu se lecui de prostul şi ilegalul obicei de a fura ideile şi creaţia altora şi de a le folosi pentru interesul propriu. Un asemenea recidivist în păcate politice este socialistul Victor Ponta. Cel care va purta veşnic pe numele şi imaginea sa stigmatul plagiatului - furtul din creaţia intelectuală a altora.

Având deja experienţă în comiterea de astfel de fapte antisociale - vezi plagierea tezei sale de doctorat - recidivistul politic Ponta o comite grav în cazul proiectului noului Cod fiscal ale cărui idei, principii şi măsuri esenţiale anunţate de guvernul socialistului Ponta sunt de inspiraţie liberală. Iar păcătosul politic comite recidiva cu un aer nevinovat de mironosiţă într-o piesă propagandistică jalnică, de scamatorie politică, menită să-l preschimbe la faţă şi să-l transforme pe domnul Ponta în Plagiatorul cel bun al ţării. Şi mai mult decât atât, să ofere semenilor săi şi o pildă demnă de urmat.

Este incredibil tupeul iluzionistului politic Victor Ponta care, pentru a se salva de la pieirea politică, recurge la furt intelectual şi apoi îi somează pe păgubiţii liberali să-i voteze hoţia pentru că, vezi Doamne, noul Cod fiscal este unul ultraliberal. E drept că ideile şi măsurile principale prevăzute în cod de plagiatorul socialist sunt liberale, şi anume: reducerea TVA, reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajat şi angajator, eliminarea impozitului pe dividende şi a dublei impozitări, scăderea impozitului pe profit şi pe venit, reducerea accizelor etc. Toate acestea sunt idei şi măsuri liberale pe care PNL le-a propus şi pentru care s-a luptat în aceşti ani. A făcut-o pentru că acesta-i este rostul şi misiunea în politica ţării. PNL este partidul iniţiativei şi a libertăţii economice, a creativităţii, a competiţiei şi a prosperităţii, iar electoratul ştie acest adevăr esenţial şi nicio operaţiune propagandistică şi mistificatoare nu-l poate amăgi.

În concluzie, plagiatul tot furt rămâne, iar "bunul plagiator" tot plagiator şi jalnic farseur politic rămâne.

Doamna Elena-Ramona Uioreanu:

"O autostradă nu se poate construi pe ruinarea caselor gospodarilor din Mihai Viteazul"

Duminică, 15 martie 2015, am ajuns de dimineaţă în comuna Mihai Viteazul, dând curs numeroaselor solicitări ale gospodarilor disperaţi de distrugerea caselor şi a agoniselii lor de o viaţă de către traficul greu datorat construcţiei autostrăzii Turda-Sebeş.

Am fost acolo, cu gândul să găsim soluţii înainte de izbucnirea unei răscoale. Oamenii se plâng, pe bună dreptate, că legislaţia în vigoare nu este respectată, constructorul încălcând toate cele trei limitări pe care legea i le impune la transportul materialelor: cea de greutate a vehiculelor încărcate (max. 22 tone), de viteză (max.30km/h) şi de orar (noaptea şi duminica transporturile fiind interzise).

Deşi au făcut toate demersurile legale, iar organele abilitate s-au sesizat şi au înmulţit controalele (ISCTR - tonajul, iar Poliţia viteza în trafic), totuşi şoferii camioanelor de mare tonaj se pare că se avertizează între ei şi opresc în parcări odată cu depistarea unor asemenea controale în trafic, sau a oricăror forme de control sau atenţie, precum s-a întâmplat şi astăzi, cât am fost eu prezentă, însoţită fiind de către jurnaliştii de la Gazeta de Cluj.

Oamenii se tem, însă, cel mai mult de venirea verii, când vremea va permite să se lucreze la autostradă la capacitate maximă, acum fiind vorba de cca. 30%.

Având experienţa construcţiei tronsonului de autostradă Turda-Gilău şi având în vedere că din vară va începe lucrul şi la tronsonul Câmpia Turzii - Târgu-Mureş, oamenii se aşteaptă la ce e mai rău şi sunt pregătiţi să iasă în stradă pentru a-şi apăra agoniseala de o viaţă, plătită scump prin Spania sau Italia, departe de familie şi copii sau prin credite bancare.

După slujba religioasă, m-am întâlnit cu oamenii în faţa bisericii şi într-una din gospodăriile afectate. Oamenii mi-au spus la unison acelaşi lucru: sunt foarte speriaţi că li se prăbuşesc casele, mi-au arătat fisurile din pereţi, faianţă, gresie, parte exterioară. Impresia mea generală este că aceşti oameni vor un minim respect, nu vor să facă scandal. Cu o singură voce, toţi gospodarii mi-au spus aşa: "Doamna deputat, poate unii ne cred nebuni, dar eu am lucrat în Spania să fac casa asta. În 2009 am terminat-o şi am stat departe de fata mea ca să am această casă, am construit şi un şanţ de 2 m tocmai pentru rupere de şocuri şi tot degeaba". Omul ăsta a filmat un pahar cu apă care în momentul trecerii camioanelor tremură şi se mişcă apa în pahar. O femeie tristă şi plăpândă m-a întrebat că ea, la cei 62 de ani ai săi, cum să-şi repare casa din pensie? O altă casă renovată în decembrie este deja cu tavanul crăpat. Oamenii nu au aşteptat mila nimănui, s-au organizat exemplar, în spirit democratic şi liberal şi au adunat 90 de semnături de la proprietarii de imobile de la strada principală. Apoi s-au dus cu lista la primărie.

În urma acestui demers, primarul a chemat toate autorităţile responsabile (CNADNR, IPJ, ISCTR, Instituţia Prefectului) şi la adunare au prezentat pericolul iminent şi deja produs. Toţi cei prezenţi şi-au exprimat solidaritatea şi şi-au anunţat implicarea în rezolvarea problemei. Astfel, ISCTR a instituit controale pentru tonajul maşinilor, Poliţia a pus radare pentru viteză. Din păcate, legea se respectă doar când există autorităţile în zonă, pe timpul acestor controale. În restul timpului, fiecare face cam ce doreşte în dauna proprietăţilor, ba, mai mult, circulă şi duminica cu piatra de la Băişoara, când doar cariera de la Ocoliş e închisă, şi se poartă cu un dispreţ total faţă de localnici (şoferii se răstesc frecvent la aceştia, o astfel de ocazie fiind chiar filmată de Kanal D).

Pentru a se feri de consecinţe neplăcute, transportatorii se folosesc de tehnologie şi de o lacună a legislaţiei. Adică se anunţă prin staţii şi rămân sau opresc în parcări pentru că, deşi legislaţia permite ISCTR să oprească un vehicul aflat în trafic pentru a fi cântărit, nu are acest drept dacă vehiculul staţionează într-o parcare. Astfel, la un moment dat erau şi 50 de camioane staţionate, pentru a evita controlul tonajului, spun localnicii. Fluxul mare de maşini grele pe timpul nopţii este un alt aspect al coşmarului acestor oameni, pe lângă piatra care cade încontinuu din camioane. Iar în satul Corneşti situaţia e şi mai gravă, deoarece acolo casele sunt mai vechi.

Printre soluţiile propuse s-a desprins una aparent viabilă şi pe care o voi supune spre analiză autorităţilor competente. Astfel, există un drum de hotar, pe lângă canalul de irigare, care duce exact la şantierul de la autostradă. Pe lângă faptul că e mai scurt şi în avantajul constructorului, mai rezolvă şi problema satului Corneşti. O comisie s-a deplasat la acel drum şi a hotărât că îl vor repara şi amenaja. Eu am propus să îi cerem Ministerului Transporturilor să preia în administrare acel drum, ca organizare de şantier, şi să-l pietruiască, pentru că, în primul rând, ar fi în folosul celor două lucrări de la autostrăzile Turda-Sebeş, Tg. Mureş-Turda, iar în cazul nerespectării normelor să se interzică accesul la drumurile prin localităţi până se termină amenajarea acestui drum de hotar. Am discutat cu consilierii liberali să iniţieze o hotărâre de consiliu, prin care să ceară preluarea drumului unde este vechea calea ferată, pentru a se face o centură ocolitoare a comunei Mihai Viteazul. Acest lucru ar fi posibil printr-o hotărâre de Guvern, deoarece drumul este în administraţia Ministerului Transporturilor. Pentru detalii exacte am să mă documentez în cel mai scurt timp posibil. Le-am promis localnicilor că voi solicita să se facă acel drum de hotar.

De asemenea, voi cere Ministerului Transportului să delege constructorii autostrăzii să amenajeze ei drumul, care trebuie doar pietruit, şi este în beneficiul tuturor părţilor implicate. M-a impresionat profund că unul dintre localnicii afectaţi de această situaţie i-a scris o scrisoare preşedintelui ţării, în care îşi spune povestea şi îi mărturiseşte că nu mai rezistă. Pentru a-şi susţine pledoaria a trimis chiar dovada depăşirii vitezei de către camioane, printr-o filmare făcută din propria maşină, filmare care, alături de lista semnatarilor petiţiei, se află şi în posesia mea. Acesta susţine că doreşte să prevină un dezastru: să nu se ajungă în situaţia tragică în care, odată cu tăierea panglicii de la autostradă, cele două localităţi să fie practic în ruine, iar proprietarii păgubiţi, lăsaţi fără truda vieţilor lor.

Un aspect interesant este că oamenii au fost foarte curioşi să ştie cine mai ştia că merg acolo, pentru că pe parcursul vizitei mele prin comună n-a trecut nici măcar un camion. Ba, mai mult, acelaşi lucru s-a întâmplat şi când a fost prefectul Gheorghe Vuscan, de parcă cineva îi informează. Această vizită fusese anunţată în prealabil într-o emisiune pe care am avut-o sâmbătă seara, la Radio Cluj şi moderată de Horea. În această vizită m-a însoţit un tânăr şi entuziast reporter al Gazetei de Cluj, Mihaela Trif, care este originară tocmai din Mihai Viteazul, şi care nu avea cunoştinţă de aceste probleme ale localnicilor. Având în proprietate o casă la drumul principal, abia cu această ocazie a realizat de ce e aceasta crăpată în diverse locuri. Sunt hotărâtă să fac toate demersurile necesare pentru a atenua şi preveni această tragedie în desfăşurare în comuna Mihai Viteazul, inclusiv pentru că aceşti oameni de bun-simţ, care nu vor scandal şi nu cer nimic în afară de respectarea legii, şi-au pus speranţa în mine că-i voi ajuta.

Angajamentul meu faţă de aceşti gospodari este unul ferm şi, ca liberal, cred cu tărie că dreptul la proprietate şi demnitate este sfânt şi trebuie protejat de stat. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Se apropie noua vizită a FMI"

Anunţata vizită a FMI, CE şi BM va relua, la începutul lunii viitoare, temele aflate în dezacord cu Guvernul României, a căror discutare a fost suspendată acum o luna.

Alături de majorarea preţului la gaz metan, lichidarea Complexului Energetic Hunedoara a fost una dintre cerinţele imperative ale Troicii. În cadrul întâlnirii care a avut loc între parlamentarii din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi reprezentanţii structurilor internaţionale, s-a desprins concluzia că nu a fost întocmit un plan de redresare a CEH, parte a unei strategii naţionale energetice. Nemaivorbind despre faptul că, în ciuda promisiunilor repetate făcute de prim-ministrul Victor Ponta, România nu are încă o strategie energetică naţională.

Consider că în cele două săptămâni care au mai rămas până la vizita organismelor internaţionale, Guvernul trebuie să-şi onoreze promisiunile, punând de acord declaraţiile de bună intenţie şi bună credinţă faţă de CEH cu faptele de politică economică. De zeci de ani cele patru mine aparţinând CEH, precum şi cele două termocentrale, Mintia şi Paroşeni, aflate în sfera de influenţă PSD, sunt sistematic căpuşate pe două căi: prin firme-căpuşă, firme de casă ale PSD, precum şi prin persoane lipsite de profesionalism, cocoţate clientelar pe posturi de conducere nemeritat de bine plătite.

Impresia generală pe care aparenta indecizie a Guvernului o lasă, în ciuda declaraţiilor binevoitoare, este aceea că, în spiritul diferenţei între vorbe şi fapte cu care premierul ne-a obişnuit, la nivel guvernamental s-a luat, totuşi, o decizie. Iar decizia luată este aceea de a mai lăsa CEH să mai agonizeze, o vreme, în interesul căpuşelor, iar după ce-şi va fi dat ultima suflare, să dea vina pe FMI şi pe tehnologia învechită. Ca şi când FMI-ul este vinovat că PSD a preferat să fure din CEH, nu să retehnologizeze CEH.

În acest timp, 6500 de angajaţi ai CEH privesc cu îngrijorare spre viitor, 500 dintre ei pregătindu-se să plece, după ce-şi vor fi vândut guvernului propriul loc de muncă, pentru un pumn de mărunţiş...Bun şi acela, decât nimic...Oricum, încă din anii ‘90, minerii s-au obişnuit că de la guvernele PSD nu pot obţine decât mită: pentru locul de muncă, pentru vot...şi promisiuni deşarte pentru o viaţă mai bună.

Şi tot cu îngrijorare a început să privească spre viitorul nostru Troica, din cauza guvernului iresponsabil care ne conduce...

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Darius Vâlcov - alt băiat deştept al Guvernului Ponta"

Ca membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în virtutea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, am în prim-planul activităţii relaţia de lucru cu Ministerul Finanţelor. Ocupantul acestui fotoliu ministerial este, fără îndoială, unul dintre membri cei mai importanţi ai oricărui guvern. Despre nevoia de profesionalism şi de experienţă în domeniul financiar a persoanei nominalizate, pentru a duce la îndeplinire fişa specifică postului, s-a tot făcut vorbire pe parcursul anului 2014. Discuţiile, cu accente grave, iar uneori hazlii, urmând ridicolul unor situaţii, au fost generate de nominalizarea ca ministru de finanţe a doamnei Ioana Petrescu, o tânără economistă fără nicio viziune şi/sau experienţă managerială care să-i susţină activitatea. S-a dovedit, în această împrejurare, că în multe alte acte guvernamentale, amatorismul periculos pentru ţară al premierului Victor Ponta, incapabil s-o gestioneze, fiind incapabil să formeze un guvern responsabil. Premisa unei bune guvernări de către un partid, condiţia necesară (nu şi suficientă!) este capacitatea formării unei echipe de profesionişti la guvern, de către prim-ministrul învestit. Iar arcul guvernamental PSD-PC-UNPR dă rateu după rateu. Despre nevoia de onestitate a membrilor Cabinetului Ponta s-a vorbit, de asemenea, pe măsură ce au apărut semnale clare că unii dintre ei au probleme de integritate...

Când, în sfârşit, după un an ratat la Ministerul de Finanţe, cel puţin din perspectiva reorganizării ANAF şi a creşterii gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, sub presiunea alegerilor prezidenţiale pierdute şi a semnalului primit din partea electoratului, Victor Ponta s-a hotărât să schimbe o parte dintre miniştri neperformanţi, inclusiv pe Ioana Petrescu, ne-am trezit faţă în faţă, în Comisia pentru buget finanţe, cu domnul Darius Vâlcov.

Şi cum tocmai a venit perioada întocmirii bugetului de stat al României, am avut ocazia să-l vedem pe domnul Darius Vâlcov, pe parcursul unei săptămâni de muncă, cca. 10 ore pe zi, mai de aproape. Am aflat repede, fiindcă a insistat să ne informeze ca argument la observaţiile noastre pertinente despre nereguli în planul bugetar, că este senator, a fost de două ori primar şi are doctorat. Se consideră a fi, din aceste motive, mult peste nivelul unui şef de serviciu la fabrica de scule din Râşnov, făcând aluzie la colegul nostru, domnul Gheorghe Ialomiţianu... Şi ne-a spus-o explicit! Aroganţă nemăsurată...Lipsă de respect elementar faţă de parlamentarii din comisie, inclusiv faţă de cei care fac parte din propriul partid, într-o confruntare care ar trebui să fie profesională, nu între băieţi de cartier...Atitudinea lui Darius Vâlcov a fost, pe tot parcursul colaborării cu noi, parlamentarii din Comisia pentru buget, finanţe, marcată de infatuare, semn al unei autosuficienţe specifice persoanelor care se bazează pe tupeu, nu pe profesionalism, nefiind capabile să înţeleagă nici măcar câte lucruri nu ştiu...

Darius Vâlcov a schimbat, pocnind din degete, toată filosofia de echilibrare a bugetelor locale, fără studiu de impact, fără consultare cu structurile asociative ale primarilor, că doar ei, cei din Guvernul Ponta, le ştiu pe toate. Vom avea serioase bătăi de cap, începând cu lunile următoare, căci răul a fost deja făcut. A aruncat pe piaţă un Cod fiscal, ca armă de bătălie electorală, o cârpeală generoasă sub aspectul scăderii poverii fiscale, dar cu sustenabilitate incertă...Dacă parlamentarii arcului guvernamental îl vor trece, având majoritatea, fără o analiză temeinică, vom intra, împinşi de aventurierul Darius Vâlcov, într-o altă situaţie greu de gestionat şi de corectat.

Până una, alta, dacă DNA are dreptate, ministrul nostru de finanţe, stâlp de bază în Guvernul Ponta, este un băiat deştept, care se întâlnea cu alţii ca el, inclusiv prin cimitire, pentru a-şi însuşi drept mită, un fleac de 2 mil. de euro... Bani care, probabil, a considerat că i se cuvin... Ca şi postul de ministru. Căci dacă păcăleşti, din întâmplare, nişte oameni să te voteze, sau profiţi de o conjunctură, brusc vei fi frumos, deştept, deci meriţi să fii bogat!

Alte comentarii?! Nimic nu mai poate fi adăugat!

Doamna Valeria-Diana Schelean:

"Premierul Victor - una spune şi alta face - Ponta trebuie să renunţe la guvernare. De câţi miniştri penali este nevoie până să-şi dea Ponta demisia?"

Cu Darius Vâlcov, Guvernul Ponta, în diferitele sale configuraţii, ajunge la 13 foşti sau actuali miniştri cu probleme penale. Acestor lovituri de credibilitate li se adaugă suita de investigaţii din jurul premierului, care îi vizează pe cumnatul acestuia şi pe Sebastian Ghiţă.

Orice cetăţean responsabil, făcând această matematică penală, îşi pune o întrebare simplă: mai poate guverna eficient şi credibil un astfel de Executiv? Mai poate el vorbi în numele legii, dreptăţii şi modernizării?

Dacă două puncte determină o dreaptă, atunci spaţiul dintre două chemări la DNA este cel care defineşte guvernarea Ponta. Asemeni Acordului cu FMI, reformele structurale sunt aruncate în aer, pentru că în curtea PSD nu se găsesc suficienţi oameni integri şi competenţi care să populeze sala Muntenia a Palatului Victoria. Dreptatea până la capăt este de fapt grenada explodată în faţa unui Executiv, care a ajuns să numere doar ordonanţele de urgenţă mai rapid decât numără condamnările, citările şi suspiciunile de corupţie.

Lecţia pulverizării de către justiţie a guvernării Ponta este una pentru fiecare partid şi ministru care vor veni după ce actualul premier va fi cedat un loc care i-a depăşit cu mult rezervele de competenţă şi onestitate. Aşteptările mari generează dezamăgiri de acelaşi calibru. Ce poate face un viitor Guvern liberal este să se imunizeze încă de pe acum pentru a nu trăi umilinţa decredibilizării zilnice prin care trece Ponta.

Respectul pentru justiţie şi pentru statul de drept trebuie să fie primele principii ale viitoarei guvernări PNL. Orice suspiciune de corupţie trebuie însoţită de demisie sau demitere imediată.

În decembrie 2014, premierul decreta că orice ministru urmărit penal va pleca din Guvern. Sâmbătă, după episodul Vâlcov la DNA, Ponta îşi exprima susţinerea pentru ministrul urmărit penal al finanţelor şi îl menţinea în funcţie. Duminică se răzgândea şi îi accepta decizia, nu înainte de a-l menţine şef de proiect al noului Cod fiscal pe cel intrat în folclorul politic drept amator de bani la pungă şi peripatetician prin cimitire. Toate aceste zig-zag-uri spun un singur lucru despre Ponta: justiţia şi statul de drept sunt pentru fostul procuror concepte discursive, nu realităţi practice.

Serpentinele pe care le trasează de luni de zile, vorbele şi faptele premierului trebuie să lase loc unui drum drept, acela în care suspiciunea magistratului produce imediat consecinţe politice: ai chestiuni de lămurit în justiţie, faci un pas în spate din prim-planul politicii. Acesta este angajamentul cu care Klaus Iohannis a câştigat alegerile şi acesta este angajamentul liberal în viitoarea guvernare.

Ca om al legii, ca avocat, condamn dispreţul arătat astăzi de Victor Ponta faţă de justiţie şi îmi doresc să avem cât mai repede o schimbare a guvernării, pentru a demonstra că avem nu doar un program solid, prezentat la sfârşitul lunii februarie, ci şi principii etice în exercitarea funcţiilor publice.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Declaraţie politică privind problemele de gospodărire a apelor în România"

Suntem în luna în care, la nivel mondial, se sărbătoreşte Ziua mondială a apei. Anul acesta, tematica celebrării acestei zile este dezvoltarea durabilă, ceea ce este o recunoaştere a faptului că apa este critică pentru dezvoltarea socio-economică, pentru ecosisteme sănătoase şi pentru supravieţuirea noastră, a tuturor.

Profit de acest prilej pentru a aduce în faţa dumneavoastră, încă o dată, problemele cu care se confruntă România în ceea ce priveşte gospodărirea resurselor de apă care, din păcate, din pricina lipsei unor politici coerente ale Guvernului României, pot fi caracterizate oricum, dar nu ca rezultat al aplicării principiilor de dezvoltare durabilă.

Peste jumătate din populaţia României încă nu are acces la apă potabilă sigură şi salubritate, iar cetăţenii nu pot beneficia de un nivel de trai decent, deşi acest drept este recunoscut în dreptul internaţional. Instituţiile europene, prin directive şi declaraţii, au confirmat importanţa recunoaşterii accesului la apă potabilă ca drept fundamental al omului.

Şi România, ca stat membru al Uniunii Europene, s-a angajat, în contextul Tratatului de aderare, să asigure protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă pentru cetăţenii săi, urmărind conformarea cu acquis-ul de mediu. Astfel, printre obiectivele specifice ale Programului Operaţional Sectorial Mediu se numără şi "îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015". Mai precis, prin perioadele de tranziţie solicitate în Planurile de implementare ale Directivelor privind colectarea, descărcarea şi epurarea apelor uzate municipale şi privind calitatea apei potabile, România a acceptat provocarea ca, până în 2015, să colecteze 60% din apele deversate, să dezvolte tratarea apei şi să crească gradul de racordare a cetăţenilor săi până la 70%.

Până la momentul actual, Guvernul Ponta nu a făcut cunoscut niciun proiect strategic, concret şi viabil, care să evidenţieze eforturile guvernării actuale pentru îndeplinirea termenelor asumate prin Tratatul de aderare. Datele puse la dispoziţie de Programul Operaţional Sectorial Mediu arată o absorbţie de 50% pe Axa prioritară 1 - Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată, insuficientă pentru satisfacerea la timp a nevoilor în acest domeniu.

Pe de altă parte, consecinţele schimbărilor climatice sunt tot mai evidente, perioadele de secetă şi de inundaţii extreme având efecte dezastruoase asupra bunurilor populaţiei, infrastructurii, agriculturii şi sectorului economic, furnizării de energie electrică sau a altor utilităţi. În acest context, am urmărit acţiunile miniştrilor responsabili pentru aceste domenii şi pot afirma că nu am regăsit în politicile susţinute de aceştia măsuri concrete de adaptare la schimbările climatice.

Atragem atenţia şi solicităm Guvernului Ponta să ia în considerare angajamentele pe care România şi le-a asumat la nivel european şi să intensifice eforturile la nivel instituţional, pentru a garanta alimentarea cu apă potabilă şi accesul la salubritate pentru toţi cetăţenii României.

De asemenea, Guvernul Ponta trebuie să ia urgent măsuri pentru adaptarea la schimbările climatice, pentru că riscurile asociate acestora sunt mari pentru sănătatea şi siguranţa oamenilor, afectând grupuri vulnerabile ale populaţiei din România.

Doamna Raluca-Cristina Ispir:

"Tehnologia informaţiei, unul dintre domeniile în care se simte o nevoie acută de modernizare şi de stabilire a unui cadru legislativ de consolidare"

Paradoxal, deşi România este una dintre ţările care se situează în topul statelor cu cele mai rapide şi ieftine conexiuni de internet la nivel mondial, (locul 6 mondial, în timp ce Statele Unite sunt pe locul 17) are cea mai scăzută rată de acoperire a internetului din UE, cu un indice de doar 39,9%. Din acest motiv, în ceea ce priveşte tehnologia informaţiei, Partidul Naţional Liberal va propune o serie de politici publice.

Putem enumera aici orientarea României pe termen mediu şi lung către creşterea ratei de acoperire a internetului (de la 40% la cel puţin 60% în următorii 3 ani), asigurarea accesului la informaţie obiectivă şi neutră, asigurarea neutralităţii internetului, prin simplificarea procedurilor şi a autorizaţiilor necesare pentru instalarea elementelor de infrastructură de comunicaţii electronice pentru furnizorii privaţi.

Un alt set de obiective deosebit de importante este cel din care fac parte definirea clară a obligaţiilor ce le revin atât instituţiilor statului cu responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice, cât şi persoanelor juridice de drept public deţinătoare de infrastructuri critice cibernetice; diversificarea infrastructurii de bază, precum punctele de schimb de internet la nivel local şi capacitatea de transmisie, în cadrul căruia toate resursele ar trebui să fie accesibile în acelaşi fel, indiferent de locaţia utilizatorului şi a furnizorului prin care se poate consolida robusteţea internetului; sprijinirea şi întărirea rolului comunităţii.

Având în vedere necesitatea transparenţei, atunci când este vorba de cheltuirea banului public, considerăm că trebuie avută în vedere elaborarea politicilor privind achiziţiile în domeniul tehnologiei informaţiei şi asigurarea calităţii în implementarea sistemelor informatice guvernamentale. În acest fel, se va urmări eliminarea cheltuielilor bugetare nejustificate, prin implementarea unui sistem eficace de gestiune la zi a echipamentelor şi programelor de calculator deja achiziţionate, care să permită susţinerea şi adaptarea la restructurările administrative, definirea unui set minimal de criterii de selectare a furnizorilor şi de apreciere a performanţei achiziţiilor viitoare şi implementarea legislaţiei privind parteneriatele public-privat împreună cu identificarea activităţilor/serviciilor care vor fi externalizate.

Doamna Raluca Surdu:

România continuă să sufere, la mai bine de 25 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, de birocraţie şi o slabă gestionare a fondurilor la nivel de administraţii publice. Pentru a remedia aceste probleme, Partidul Naţional Liberal a prevăzut în programul său de guvernare un capitol dedicat descentralizării. Acest obiectiv va fi unul dintre pilonii guvernării liberale, pe baza exclusivă a principiului european al subsidiarităţii, care permite să se stabilească în ce situaţii UE are competenţa de a legifera şi de a contribui la luarea deciziilor, cât mai aproape posibil de cetăţeni. Aplicând în ţara noastră acest principiu, considerăm că delegarea competenţelor executive va reprezenta o mai bună asigurare a resurselor financiare şi a bunurilor publice în teritoriu şi se va institui o relaţie strânsă, bazată pe prevederi legale specifice şi pe elaborarea şi implementarea unor politici publice care să promoveze interesul comunităţilor locale pe care le reprezintă.

Trebuie avut în vedere că este necesar ca descentralizarea să fie făcută în funcţie de capacităţile de administrare ale unităţilor care vor face obiectul acestui proiect. Pentru a realiza aceste direcţii de acţiune vor fi luate următoarele măsuri: transferul progresiv al unor atribuţii de la nivel central către autorităţile administraţiei publice locale; schimbarea filosofiei bugetare, în sensul că un procent semnificativ din veniturile estimate, care urmează a fi colectate în decursul unui an, va rămâne la nivel regional şi local pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a exercitării atribuţiilor transferate de la nivel central. Se va efectua un audit de sistem în vederea identificării procedurilor optime de derulare a procesului de transfer al deciziei de la nivel central la nivel local, concomitent cu transferul sumelor necesare asigurării sustenabilităţii acestui proces.

Procesul descentralizării va transforma autorităţile centrale în autorităţi de promovare şi dirijare a politicilor publice prioritare, de reglementare şi control în domeniul lor de activitate. Conform prevederilor cuprinse în programul liberal de guvernare, restul atribuţiilor administraţiei centrale vor fi delegate autorităţilor locale, judeţene sau regionale. Răspunderea publică a autorităţilor regionale şi locale pentru performanţele de realizare a bunurilor publice specifice şi de centrare a guvernării pe interesele cetăţenilor va fi atent reglementată şi monitorizată, inclusiv prin consolidarea procedurilor de aplicare a standardelor de calitate şi de cost în administraţia publică.

Aceste modificări privind structura şi atribuţiile autorităţilor locale sunt propuse în baza unor valori şi idei clare care privesc separaţia şi controlul reciproc al puterilor la nivel local, răspunderea publică şi individuală, reprezentarea directă.

Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma:

În societatea modernă protecţia mediului înconjurător este considerată o condiţie obligatorie atunci când discutăm despre dezvoltare durabilă şi politici economico-sociale. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat întotdeauna, nu numai atunci când a participat la actul de guvernare, proiectele şi procedurile necesare consolidării protecţiei mediului.

În acest moment considerăm că domeniul protecţiei mediului se află într-un moment critic şi se impun măsuri urgente de reorganizare a aparatului administrativ şi instituţiilor subordonate, precum şi elaborarea politicilor publice necesare atingerii ţintelor asumate prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. La fel ca şi în alte ramuri ale economiei româneşti, trebuie să creştem rata de absorbţie a fondurilor europene şi să atragem resursele disponibile din mediul universitar şi de cercetare.

Având în vedere scandalurile pe teme de mediu în care România a fost implicată în ultimii ani, Partidul Naţional Liberal îşi asumă în mod real şi deschis obligaţia de a supune spre consultare publică efectivă toate deciziile cu impact asupra mediului şi de a continua şi consolida parteneriatul cu reprezentanţii societăţii civile. Asemenea decizii, cum sunt cele referitoare la explorarea şi exploatarea gazelor de şist sau exploatarea cu cianuri a zăcământului de la Roşia Montană, vor trebui luate exclusiv pe baza rezultatelor unor cercetări de specialitate riguroase, care să identifice riscurile de mediu, cu consultarea organizaţiilor profesionale şi a societăţii civile. Deciziile cu impact asupra mediului nu trebuie să aibă culoare politică. Asemenea decizii trebuie bazate pe acordul întregii societăţi, pornind de la principiul că dreptul la un mediu curat pe termen lung este superior posibilelor avantaje economice pe termen scurt sau mediu.

În cea mai mare parte a ţărilor care fac parte din Uniunea Europeană cetăţenii au învăţat să utilizeze raţional şi eficient resursele naturale, transformând protecţia mediului într-un atribut al civilizaţiei. Acelaşi lucru este obligatoriu să se întâmple şi în ţara noastră. Mai mult de atât, trebuie să folosim instrumentele economice şi fiscale pe care statul român le are la dispoziţie pentru a sprijini iniţiativele şi investiţiile în domeniul protecţiei mediului şi limitării efectelor negative ale schimbărilor climatice asupra locuirii umane. Extinderea cooperării internaţionale prin participarea la programe şi proiecte transfrontaliere şi o mai bună prezenţă a României în organismele reprezentative la nivel european şi internaţional constituie, în aceeaşi ordine de idei, priorităţi ale agendei de mediu a Partidului Naţional Liberal.

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Consumul şi dependenţa de droguri reprezintă o problemă de mare importanţă şi complexitate pentru societatea contemporană. În timp ce pentru unii tineri consumul de substanţe poate însemna o speranţă sau o provocare, pentru societate acest fenomen reprezintă o problemă serioasă şi trebuie să fie un permanent semnal de alarmă.

Consecinţa creşterii consumului de substanţe psihoactive, a trecerii de la consumul de substanţe legale (alcool, tutun) la consumul de substanţe ilegale sau noi substanţe cu proprietăţi psihoactive, precum şi a scăderii vârstei de debut în consum, de la o medie de 15 ani în 2006, la una de 12-13 ani în prezent, se reflectă în sporirea numărului de solicitări către serviciile de urgenţe, a accesării serviciilor de asistenţă pentru afecţiuni psihiatrice şi pentru alte boli asociate consumului de droguri (inclusiv tuberculoza, HIV-SIDA, hepatita B, hepatita C), dar şi în creşterea absenteismului şcolar şi a infracţionalităţii şi delincvenţei juvenile.

În judeţul Iaşi, cel mai mare centru universitar şi şcolar din Moldova, se constată tendinţa apariţiei unei pieţe locale, prin atragerea tinerilor din mediul şcolar şi studenţesc în activităţi de producţie şi trafic de droguri. Din perspectiva contextului politic, geografic şi demografic, fenomenul consumului de droguri prezintă unele caracteristici conferite de poziţia geografică a judeţului Iaşi, aflat pe graniţa de est a României, învecinat cu Republica Moldova. Acesta este motivul pentru care judeţul Iaşi se află în continuare în zona de mare risc.

Precizez faptul că în mod constant sunt informată de problemele cu care se confruntă Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi (CRPECA) şi încerc să identific soluţiile pentru rezolvarea acestora.

Deoarece am participat la bilanţul activităţii pe anul 2014 al CRPECA Iaşi, doresc să vă aduc la cunoştinţă o parte din solicitările echipei Centrului Antidrog Iaşi pentru îmbunătăţirea activităţii viitoare: completarea schemei de personal existente cu specialişti (medic psihiatru, psiholog clinician psihoterapeut, asistent social, jurist, reprezentant BOR), îmbunătăţirea comunicării cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, înfiinţarea unei comisii consultative formate din specialişti în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, sub îndrumarea Instituţiei Prefectului, precum şi alocarea a 50% din sumele colectate în urma aplicării accizei la tutun şi alcool.

O problemă acută semnalată în cadrul întâlnirii este aceea că reorganizarea teritorială şi instituţională ridică probleme şi discuţii referitoare şi la organizarea şi funcţionarea Centrelor Regionale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog. La nivelul CRPECA Iaşi (ce are în componenţă CPECA Iaşi şi CPECA Vaslui), în urma unei analize obiective privind derularea activităţilor specifice, corelate cu situaţia locală şi regională a cererii de droguri, s-a constatat necesitatea imperioasă de modificare a statutului juridic al ANA, prin acordarea personalităţii juridice centrelor. Motivaţia acestei solicitări este susţinută de existenţa numeroaselor oportunităţi de accesare a fondurilor şi a finanţărilor alocate în vederea dezvoltării capacităţilor instituţionale, administrative şi umane.

Consider că pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri este necesar ca intervenţiile să fie multidisciplinare şi interinstituţionale şi acestea trebuie să vizeze o planificare atentă şi o comunicare efectivă, reală, între instituţiile şi profesioniştii implicaţi.

Domnul Mihai Lupu:

"PNL susţine reforma şi transparenţa maximă în privinţa finanţării campaniilor electorale şi a partidelor politice"

Săptămâna trecută, în cadrul Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, a propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale au fost finalizate şi propuse pentru dezbatere, în Parlamentul României, mai multe legi care vor face parte din noul Cod electoral. Printre acestea se numără şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care cuprinde amendamente cu adevărat reformatoare în domeniul respectiv.

În acest sens, PNL a susţinut şi promovat schimbări radicale în privinţa modului în care se va face pe viitor finanţarea campaniilor electorale şi a activităţii partidelor politice prin modificări legislative care au rolul de a pune capăt eventualelor dependenţe ale clasei politice de diverşi finanţatori, de a elimina elemente care puteau conduce în mod facil către acte de corupţie, şi utilizării unor metode de campanie controversate, transparentizând în mod cuprinzător cadrul legislativ.

Astfel, printre modificările importante pe care şi noi, liberalii, le-am promovat şi susţinut cu toată convingerea, în privinţa Legii finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, se regăsesc introducerea finanţării de la bugetul de stat a campaniei electorale, concomitent cu reducerea drastică a plafoanelor de cheltuieli, cât şi a categoriilor de metode ce se pot folosi în campania electorală. Mai mult decât atât, în viitoarea lege au fost eliminate toate obiectele promoţionale care puteau constitui o formă mascată de mită electorală, urmând să fie permise exclusiv cheltuieli pentru materiale sau metode de campanie pentru informarea cetăţenilor.

Metodele de campanie electorală care vor fi permise în următoarele campanii sunt următoarele: promovarea candidaţilor prin presă, radio, televiziune şi campanii online, afişajul exclusiv pe panourile amplasate de primării, utilizarea materialelor tipărite pentru informarea cetăţenilor (broşuri, pliante), efectuarea unor sondaje de opinie, precum şi a unor cheltuieli tehnice - chirii, săli, sonorizare, transport, cazare etc.

De asemenea, în noua lege vor exista sancţiuni prevăzute atât pentru depăşirea plafonului de cheltuieli, cât şi pentru încălcarea capitolelor din lege.

Cred că propunerile PNL şi ale Comisiei parlamentare care elaborează noul Cod electoral au reuşit să impună reglementări extrem de importante în privinţa modificării Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, propuneri care vor da un nou sens modului de organizare a campaniilor viitoare, dar, mai ales, vor pune capăt numeroaselor scandaluri şi suspiciuni legate de finanţări ilegale ale campaniilor şi ale partidelor şi vor determina ruperea definitivă a legăturilor problematice între candidaţi şi partide cu persoane sau firme care ar putea finanţa campania electorală, condiţionând acest sprijin de obţinerea unor avantaje ulterioare.

Domnul Vasile Varga:

"România are nevoie de o Constituţie care să reprezinte un reper permanent al democraţiei"

Apreciez ca fiind de bun augur faptul că, după o pauză de mai multe luni, săptămâna trecută, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României şi-a reluat activitatea, urmând ca, până la începutul verii, raportul comisiei să fie finalizat şi supus dezbaterii Parlamentului României.

Comisia de revizuire a Constituţiei, din componenţa căreia fac parte şi nouă colegi liberali, şi-a stabilit o foaie de parcurs astfel încât raportul să poată fi finalizat până la data 1 iunie a.c., urmând ca în aceeaşi lună proiectul să fie dezbătut întâi în Senatul României, urmând ca, din toamna acestui an, dezbaterea să poată începe şi în Camera Deputaţilor, iar la sfârşitul lunii octombrie acesta să fie supus votului Parlamentului.

Odată cu reluarea demersului parlamentar în comisia de resort, membrii acesteia trebuie, în primul rând, să ţină cont de observaţiile venite de la Comisia de la Veneţia şi de la Curtea Constituţională şi, apoi, de opiniile celor mai buni experţi în drept constituţional, astfel încât noua formă a Legii fundamentale să aibă rolul de a întări statul de drept şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor români, iar separarea puterilor în stat şi asigurarea independenţei justiţiei să fie cu adevărat puncte de reper solide în noul text de lege.

Consider că toate conflictele dintre instituţiile statului, la care românii au fost forţaţi să asiste, timp de 10 ani, au putut avea loc tocmai din cauza ambiguităţilor din actualul text al Legii fundamentale. Acestea au condus deseori la crize instituţionale artificial induse uneori, care, transpuse în probleme majore, au determinat tot felul de blocaje politice şi sociale nepermise, în mod normal, într-un stat democratic.

Cred că în acest moment este vital ca întreaga clasă politică să înţeleagă faptul că stă numai în puterea ei ca România să aibă o Constituţie clară, eficientă şi deloc arbitrară.

În acest demers important, partidele trebuie să pună mai presus de interesele politice importanţa unei Legi fundamentale pentru modernizarea unei ţări în vederea remodelării instituţionale şi restructurării vieţii politice, sociale şi economice româneşti.

Este evident necesară o reformă profundă a statului şi a instituţiilor sale fundamentale, iar aceasta poate începe numai cu reformarea legii sale de bază, şi anume cu Constituţia.

În acest sens, consider că toate partidele politice parlamentare trebuie să facă efortul de a susţine în demersul de modificare a Constituţiei tot ceea ce înseamnă respect pentru cetăţean şi pentru statul român şi instituţiile sale.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Guvernul Ponta trimite dezvoltarea Braşovului pe tuşă"

Deşi Masterplanul General de Transport al României reprezintă un document strategic, dar şi o precondiţie pentru accesarea fondurilor Uniunii Europene pentru marile proiecte de transport în perioada 2014-2020, se pare că priorităţile Guvernului Ponta cuprinse în acesta nu coincid şi cu realele necesităţi de dezvoltare ale ţări, ci doar cu cele ale Guvernului PSD.

Evident, se pot da numeroase exemple concrete şi concludente în acest sens, dar eu mă voi referi doar la faptul că judeţul Braşov pare total lipsit de importanţă pentru actualii guvernanţi, nefiind pus nici măcar pe aceeaşi treaptă cu localităţi cum sunt Turda, Paşcani sau Tulcea.

După ce domnul Ponta a jurat că nu mai candidează dacă până în 2016 nu va fi gata autostrada Comarnic-Braşov, iar acum avem, nu-i aşa, doar o autostradă promisă solemn, dar nedemarată nici în 2015, mai nou, Masterplanul General de Transport pune întreg judeţul Braşov la colţ, lăsând la coada listei proiecte extrem de importante pentru dezvoltarea acestuia, dar nu şi pentru PSD.

Cum aţi reuşit, domnule ministru al transporturilor, să redesenaţi harta strategică a României din punctul de vedere al investiţiilor în dezvoltarea transportului multimodal, aerian sau rutier astfel încât anomaliile au luat locul firescului, iar cele mai importante judeţe ale ţării, cu obiective de dezvoltare aflate în zone de impact major, atât pentru turism, cât şi pentru traficul de mărfuri şi pasageri, au fost uitate cu desăvârşire în detrimentul unor localităţi-vedetă, inventate ad-hoc, în funcţie de culoarea reprezentanţilor autorităţilor locale?!

Care este oare criteriul determinant al prioritizărilor pe care le-aţi stabilit, domnilor guvernanţi ai PSD, dacă un aeroport cu un trafic anual infim, de doar 1200 de pasageri în anul 2014, cum este cel din Tulcea, a reuşit să surclaseze, fără drept de apel, aeroportul Braşov-Ghimbav, care ar fi putut susţine transportul a peste 250.000 de pasageri în numai câţiva ani?

Cum aţi decis dumneavoastră că trebuie finanţate, cu prioritate în acest Masterplan, multimodale în localităţi în care acestea sunt situate la circa 30 de km distanţă unul de altul, cum sunt la Giurgiu şi Bucureşti sau la Turda şi la Cluj, iar la Feldioara, lângă Braşov, unde demersurile autorităţilor locale au început încă din anul 2010 în acest sens, stadiul documentaţiei necesare fiind mult mai avansat faţă de cel al altor localităţi concurente pe acest tip de proiecte din 2010 şi până în prezent, finanţarea multimodalului a fost sărită, uitată sau omisă intenţionat?!

Poate nu ştiaţi, dar cred că este foarte important să vă semnalez faptul că intermodalul de la Feldioara va fi la doar 8 kilometri de aeroportul de la Braşov-Ghimbav, iar aceste două investiţii - aeroportul şi nodul intermodal - ar da Braşovului un avantaj semnificativ de atragere a investiţiilor, făcându-l principalul centru logistic al României.

Oare aţi decis să izolaţi de tot judeţul Braşov şi împrejurimile, domnilor din PSD, dacă deciziile de dezvoltare şi finanţare prinse în acest Masterplan sunt dedicate oricărei alte localităţi, mai puţin Braşovului?

Dacă un aeroport şi un multimodal vi se par proiecte extrem de costisitoare pentru judeţul Braşov - deci imposibil de susţinut şi finanţat într-o strategie de transport a ţării pe termen mediu şi lung - consideraţi că nici măcar un drum expres nu merită, cu prioritate, braşovenii, domnilor guvernanţi?!

Domnul Gheorghe Dragomir:

Imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014 de către Klaus Iohannis, pe scena politică a existat un consens că românii din diaspora care s-au prezentat la urne au schimbat soarta ţării. Bulversaţi, şi chiar speriaţi, mai-marii social-democraţi, în frunte cu premierul Victor Ponta, au anunţat că vor reglementa votul prin corespondenţă. Ba mai mult, la data de 25 noiembrie 2014, Victor Ponta susţinea că "soluţia corectă din punctul de vedere al Guvernului este o legislaţie care să permită un alt tip de vot, fie votul prin corespondenţă, fie votul electronic". Din acel moment au trecut patru luni, timp în care Victor Ponta, probabil mult prea ocupat cu nenumăratele acuze la adresa sa şi a miniştrilor Domniei Sale, nu a prezentat nici măcar o schiţă a proiectului de lege privind votul prin corespondenţă.

La nivelul diasporei, Preşedintele Klaus Iohannis a reuşit să obţină aproape 90% dintre voturile românilor de peste graniţă. În total, 377.651 de români din diaspora şi-au exprimat opţiunea privind noul preşedinte. În ciuda numărului record de români care s-au prezentat la vot în străinătate pentru alegerea noului preşedinte al României, au existat, în ambele tururi de scrutin, mii de concetăţeni care nu au putut vota. Iar foarte mulţi dintre ei au fost "răsplătiţi" pentru îndârjirea cu care au suportat frigul, ploaia şi oboseala cu gaze lacrimogene sau cu porţi închise în faţă cu mult înainte de finalul programului de vot.

Drept urmare, susţin cu tărie că este nevoie de o alternativă la votul clasic în condiţiile în care se estimează că, în prezent, peste trei milioane de români trăiesc în afara graniţelor ţării. Iar România nu ar fi singura ţară în care s-ar putea vota prin corespondenţă, Elveţia, Germania, Canada, Suedia, Norvegia, Noua Zeelandă sau Malta fiind numai câteva dintre statele din Europa în care alegătorii au această opţiune.

Aşa cum spuneam, deşi s-a dovedit extrem de necesar, autorităţile nu se grăbesc să rezolve problema votului prin corespondenţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, amânând dezbaterea unui proiect de lege care ar fi introdus această metodă de vot alternativ, pe motiv că este oportună abia peste... cinci ani. Şi asta în condiţiile în care cel mai puternic argument pentru introducerea votului electronic este însăşi prezenţa extrem de numeroasă a românilor din afara ţării la urne!

În toamna anului trecut, întreaga clasă politică din România a primit un puternic semnal şi o lecţie de responsabilizare ce nu mai poate fi ignorată. Încercarea Guvernului condus de Victor Ponta de a bloca, prin "erori" birocratice repetate, dreptul românilor de peste hotare de a-şi exercita votul a dus la numeroase proteste de stradă şi mişcări civice. Sute de mii de români au stat la cozi interminabile în Europa, America şi chiar Asia pentru a triumfa asupra unui sistem electoral prost, dar perfect deturnabil în scopuri politice de către PSD. În ciuda frigului, a ploii şi a orelor de aşteptare, românii din diaspora au rezistat şi au reuşit să învingă acest sistem şi să-şi aleagă preşedintele pe care îl doreau. De aceea, noi, parlamentarii acestei ţări, indiferent de culoarea politică, suntem datori să le mulţumim. Şi cum altfel decât prin schimbarea responsabilă a legilor electorale?!

Consider că, în acest moment, votul prin corespondenţă reprezintă soluţia cea mai corectă şi responsabilă prin care toţi românii de peste hotare să aibă acces la un vot rapid, eficient, fără eforturi disproporţionate şi fără blocaje birocratice. Este un drept consfinţit de Constituţia României.

Până la sfârşitul acestei luni, vom propune un proiect legislativ pentru votul în diaspora, ca rezultat al consultărilor pe care le-am avut cu societatea civilă, dar şi cu asociaţii ale românilor din străinătate. Unul dintre aspectele importante ale acestui proiect legislativ se va referi la creşterea numărului parlamentarilor pentru diaspora, pentru a reda românilor din străinătate drepturile şi respectul care li se cuvin. Este o promisiune făcută tuturor românilor din străinătate trataţi cu dispreţ la alegerile din noiembrie 2014. Este şi o datorie de a intra în normalitate, deoarece democraţia şi drepturile garantate prin Constituţie nu se aplică selectiv, în funcţie de interesele politice de moment.

În concluzie, fac un apel către colegii parlamentari din Partidul Social Democrat de a nu se opune acestui proiect legislativ şi de a soluţiona împreună problema votului în diaspora. Numai împreună le putem mulţumi cu adevărat românilor din străinătate şi tot împreună le putem arăta respectul cuvenit.

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

"PSD lasă din nou diaspora la... şi alţii"

Consider că este de bun augur şi de salutat faptul că, săptămâna trecută, în Parlament au fost finalizate, într-un timp rezonabil, şi trimise spre dezbatere în prima Cameră sesizată, trei dintre legile noului Cod electoral.

Dar, din păcate, printre acestea nu se regăseşte şi o lege care să corecteze problemele impardonabile apărute la cele două scrutine ale alegerilor prezidenţiale, toamna trecută, în diaspora, deoarece PSD nu doreşte, după cum se dovedeşte, să pună în discuţie în Parlament şi acest subiect, deşi, în urma celor întâmplate la ultimele alegeri, dumnealor erau cei datori să vină, cât mai repede, cu un demers legislativ în acest sens.

Dacă în urma a numeroase scandaluri şi suspiciuni de corupţie s-a putut mobiliza întreaga clasă politică pentru a schimba, chiar foarte repede, în numai câteva luni de la ultimele alegeri, Legea finanţării campaniilor electorale şi a partidelor politice, vă întreb, domnilor colegi din PSD, de ce nu vă puteţi onora promisiunea făcută românilor din diaspora?!

Oare este prea mult ca românii din străinătate, ai căror bani sunt buni când arde buzunarul ţării, să nu mai fie niciodată umiliţi de vreun alt guvern, atunci când vor trebui să-şi exercite din nou un drept fundamental, acela de a putea vota fără niciun impediment, indiferent de locul unde se vor afla la momentul unui viitor scrutin electoral?!

Dacă ar exista măcar un dram de conştiinţă a actualei puteri, s-ar fi luat în discuţie, imediat după alegeri, propunerea legislativă privind votul prin corespondenţă exercitat de cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara graniţelor ţării, depusă în Parlament de PNL încă din 17 septembrie 2014, şi chiar dacă propunerea noastră nu era perfectă, sunt convins că se putea îmbunătăţi până acum, dar aceasta a rămas uitată într-un sertar al Senatului încă de la înregistrare.

De aceea, PNL nu renunţă sub nicio formă la demersul de a soluţiona problema votului în diaspora. În acest sens, noi, liberalii, am decis, în urmă cu câteva săptămâni, să începem consultările directe cu asociaţiile românilor aflaţi în străinătate şi, în urma propunerilor primite din partea acestora, să venim, din nou, în Parlament, cu o nouă propunere legislativă a votului prin corespondenţă, care să ţină cont de sugestiile diasporei şi care să aibă rolul de a pune capăt problemelor cu care s-au confruntat românii din afara graniţelor la secţiile de vot organizate în străinătate.

Faptul că actuala putere duce permanent o politică a dublului limbaj şi a vorbelor goale de conţinut, dar minuţios învelite într-un ambalaj cât mai vandabil în piaţa publică, am constatat cu toţii de nenumărate ori în ultimii trei ani! Dar că cei din PSD nu reuşesc, pentru nimic în lume, să aibă bunăvoinţa de a învăţa ceva, măcar din propriile greşeli, şi să schimbe apoi demersurile negative în unele constructive rămâne o abordare de neînţeles pentru noi.

Însă, ce mi se pare mie cel mai grav în această atitudine a colegilor din PSD este faptul că aceştia ignoră, cu bună ştiinţă, voinţa românilor din diaspora şi joacă în continuare doar cartea propriului interes, şi nicidecum pe cea a respectului românilor de pretutindeni.

Domnul Marin Almăjanu:

"Guvernul Ponta, campion absolut al ordonanţelor de urgenţă!"

Deşi pe vremea când se aflau în opoziţie, domnul Ponta şi PSD criticau vehement fostele guverne pentru legiferarea prin ordonanţe de urgenţă, considerând această metodă abuzivă şi arbitrară, de când au intrat la guvernare, acelaşi domn Ponta şi acelaşi PSD se bat pentru stabilirea unui record absolut în privinţa urgenţei ordonanţelor pe care le adoptă în guvern.

Astfel, Guvernele Ponta au adoptat, de când se află la putere, peste 300 de ordonanţe de urgenţă; făcând o medie a ordonanţelor de urgenţă adoptate, ar ieşi cel puţin două pe săptămână.

Legiferarea la foc automat, metodă preferată exclusiv de PSD până în prezent, a fost cu precădere utilizată de domnul Ponta, în detrimentul iniţiativei legislative parlamentare, în condiţiile în care guvernele sale au fost susţinute în Parlament de o majoritate mai mult decât confortabilă (de la 65% în sus). În acest context, proiectele de lege propuse şi susţinute de grupurile lor parlamentare ar fi putut trece prin Parlament fără probleme, printr-o procedură normală de dezbatere.

Nu ar putea veni domnul Ponta şi al său PSD nici cu argumentul celerităţii unor ordonanţe de urgenţă, deoarece, atunci când au avut nevoie, au reuşit să treacă ca fulgerul prin cele două Camere şi proiecte de lege propuse de Guvern, fără a le mai transforma în ordonanţe de urgenţă.

Mai mult decât atât, cred că este foarte important de menţionat faptul că obiecţii în acest sens a avut chiar şi Comisia de la Veneţia, care arăta, într-o analiză din decembrie 2012 - deci PSD ar fi putut să ţină cont când s-a instalat la guvernare -, că una dintre cauzele majore ale excesului de ordonanţe de urgenţă din România stă în prevederile noastre constituţionale prea permisive, care instigă la utilizarea acestui instrument: "Problema constă probabil în faptul că însăşi Constituţia oferă motivarea pentru a recurge la ordonanţe de urgenţă, deoarece ele rămân în vigoare dacă cea de-a doua Cameră (decizională) a Parlamentului nu respinge explicit legea de aprobare corelativă depusă de către Guvern. Pentru menţinerea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului în vigoare, majoritatea guvernamentală din Parlament nu trebuie decât să întârzie votul în cadrul celor două Camere ale Parlamentului. O astfel de posibilitate aproape că invită la abuz şi poate explica numărul ridicat de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului din trecut".

Şi, nu în ultimul rând, cred că mai trebuie menţionat faptul că PSD şi domnul Ponta una spun şi alta fac şi pe această temă: pe de o parte, domnul Ponta susţine public că vrea să reducă numărul ordonanţelor de urgenţă, iar pe de altă parte, tot dumnealui este cel care transformă ordonanţele sale guvernamentale în adevăraţi mutanţi aberanţi, dat fiind faptul că, exact în aceste zile, Guvernul Ponta înghesuie nu mai puţin de 26 de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului într-un singur act normativ.

Ce să înţelegem, domnule Ponta, prin această nouă invenţie de legiferare pe care aţi brevetat-o recent în guvernul dumneavoastră, că mai nou o lege a Guvernului Ponta face cât 26 de OUG?! Aţi reuşit performanţa de al depăşi chiar şi pe Făt-Frumos, într-o singură zi...

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

În declaraţia de săptămâna trecută vă vorbeam despre faptul că în Raportul de ţară pe 2015 al Comisiei Europene România este plasată pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa transparenţei guvernamentale şi despre folosirea în mod excesiv a procedurilor de urgenţă pentru aprobarea legislaţiei.

Din păcate, guvernul nu se dezminte. Ca să iasă bine la numărătoare şi să nu îl mai critice nimeni pentru numărul mare de ordonanţe de urgenţă, Guvernul Ponta face un amestec din peste 20 de acte normative, modificând domenii diferite - de la împrumuturi bancare, la sport, comunicare şi cultură.

Prin această ordonanţă de urgenţă, al cărei titlu nu atrage atenţia - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri -, Guvernul Ponta mai face un pas pentru coborârea României pe ultimul loc în clasamentul transparenţei guvernamentale.

De ce ocoleşte şi de data aceasta dezbaterea şi cum justifică (în mod realist) Guvernul urgenţa pentru fiecare prevedere a acestui act normativ?

Într-una dintre declaraţii referitoare la numărul mare de ordonanţe de urgenţă emise în trecut de Guvernul Ponta, premierul găsise vinovaţii în persoanele miniştrilor care nu au venit din timp cu proiectele pe care le doreau aprobate. Probabil că şi în acest caz este vorba de aceeaşi întârziere a miniştrilor...

Doresc să vă reţin atenţia cu câteva dintre modificările care vor fi operate pe baza acestei ordonanţe de urgenţă:

• Participarea Ministerului Culturii ca membru cu drepturi depline în cadrul reţelei Traduki urmăreşte încurajarea schimbului cultural între ţările participante, printr-un program dedicat traducerilor din domeniile beletristică, nonficţiune şi literatură pentru copii şi tineri şi, ca urmare, se propune aderarea Ministerului Culturii la această reţea, contra unei cotizaţii în limita echivalentului în lei al sumei de 20.000 euro;
• Se modifică Programul "Promovarea sportului de performanţă" şi Programul "Prima Casă";
• 2% din încasările Loteriei Române vor fi putea fi folosite pentru proiecte culturale;
• Companiile de stat vor fi obligate ca minimum 40% din sponsorizările sau donaţiile pe care le fac să fie pentru sănătate, minimum 40% pentru educaţie, învăţământ şi sport şi maximum 20% pentru alte acţiuni şi activităţi;
• Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie, ai consiliului de supraveghere, ale directorilor şi ale membrilor directoratului, stabilite în condiţiile art.17 din O.G. nr.29/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.168/2014, rămân dobândite conform contractelor existente;
• Remuneraţiile celor care au fost numiţi manageri privaţi, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 51/2013 privind limitarea veniturilor acestora, rămân la nivelul stabilit iniţial prin contractele de mandat. Practic, unii dintre manageri vor fi avantajaţi prin această prevedere. Să întrebăm care dintre aceştia?

În data de 2 februarie 2015, cu ocazia unui discurs susţinut în Camera Deputaţilor, premierul Ponta declara că printr-o "colaborare între Preşedinte, Parlament şi Guvern, se vor reduce ordonanţele de urgenţă".

Declaraţia a fost făcută în aşa-zisa oră a primului-ministru. Ţinând cont de faptul că premierul a uitat luna aceasta că trebuia să vină în Camera Deputaţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că a uitat şi ce a declarat cu acea ocazie referitor la ordonanţele de urgenţă!

Domnul George Scarlat:

"Dispariţia cotei de lapte va fi un dezastru pentru fermierii şi producătorii din România"

Anul 2015 va aduce schimbări majore pentru sectorul laptelui odată cu eliminarea cotelor de lapte. Dispariţia cotei de lapte, de la 1 aprilie 2015, va fi un dezastru pentru fermierii şi producătorii din România, întrucât piaţa va fi invadată de lapte provenit din alte state UE. Fermierii europeni sunt sprijiniţi cu adevărat prin măsuri concrete de către guvernele statelor membre, prin politici şi măsuri concrete, ajungând la performanţe remarcabile în acest domeniu. Cele mai multe state din UE au anticipat acest moment de turnură şi au sprijinit din timp industria naţională a laptelui.

În Irlanda a fost demarat un proiect cu câţiva ani în urmă: cea mai mare fabrică de procesare a laptelui, investiţie care se ridică la 180 de milioane de euro. Glanbia Ingredients Ireland (GII) a investit această sumă colosală pentru a asigura viitorul industriei laptelui irlandez. Pentru giganta unitate de procesare livrează lapte circa cinci mii de fermieri, fiind asigurate totodată locuri de muncă directe şi indirecte pentru 1.600 de persoane.

De la vecinii noştri, un alt exemplu, Guvernul bulgar, care a anunţat că va lua măsuri de susţinere a producătorilor şi procesatorilor prin încurajarea exporturilor. Astfel, Bulgaria va acorda subvenţii pentru exportul de brânzeturi şi va susţine o schemă de creditare pentru exportatori.

Pentru a salva producătorii de lapte din România o măsură fiabilă ar fi scăderea TVA de la 24% la 9%. Iniţiativa legislativă depusă de liberali prevede ca, din cota standard a TVA, aplicată produselor din lapte şi carne, TVA de plată către bugetul de stat să reprezinte 9 puncte procentuale, diferenţa de 15% din TVA trebuie să rămână la fermier pentru capitalizare şi combaterea evaziunii fiscale. Am propus această relaxare fiscală în beneficiul producătorilor de lapte şi de carne din România urmând să se aplice pe termen limitat de un an, începând de la 1 aprilie 2015, ca măsură efectivă de sprijin. În ceea ce îi priveşte pe fermierii din zonele montane, ar trebui aplicate scheme de sprijin cum ar fi subvenţionarea costurilor de transport al laptelui din fermele montane către centrele de procesare.

Piaţa de lactate din ţara noastră se află în declin. La începutul anului 2014 funcţionau 183 de fabrici autorizate sanitar-veterinar, iar astăzi mai avem doar 130 de fabrici în România. Am dat doar câteva exemple de măsuri pentru a salva cele 15.000 de gospodării care produc lapte în România.

Domnul George Scarlat:

"Riscul dezangajării de fonduri din Pilonul I - plăţile directe pe suprafaţă"

Este important de precizat faptul că în perioada 2007-2014 a funcţionat sistemul privind începerea campaniei de depunere a cererilor începând cu data de 1 martie a fiecărui an, moment la care fiecare structură APIA la nivel local şi judeţean transmitea invitaţii către fermieri pentru a fi programaţi să depună cererile de sprijin pe suprafaţă (SAPS) şi pentru a se evita eventuale disfuncţionalităţi.

Neadoptarea într-un termen rezonabil a legislaţiei specifice a condus la neînceperea campaniei de primire a cererilor pentru campania 2014-2015 (SAPS) şi, implicit, la punerea în pericol a sumelor consistente existente în Pilonul I pentru plăţi directe, întrucât data de 15 mai a fiecărui an este data-limită până la care se pot primi cereri fără aplicarea de penalităţi.

Ca o concluzie de fond pentru ceea ce se întâmplă acum la MADR, este vorba despre lipsă de profesionalism şi lipsă de viziune, întrucât România ştia că aceste scheme de plată au fost aprobate de mai bine de un an şi cu toate acestea nu s-a reuşit implementarea lor în legislaţia naţională şi nici nu s-au modificat sistemele informatice care gestionează plăţile pe suprafaţă.

Anual se depun aproximativ 800.000 de cereri de plată pe suprafaţă într-o perioadă relativ scurtă (1 martie-15 mai), iar volumul de muncă al funcţionarilor APIA este unul considerabil.

De ce este urgentă adoptarea legislaţiei specifice? Simplu: altfel vom risca dezangajarea unor sume consistente din FEGA.

Fermierii nu au nicio vină pentru pasivitatea cu care Guvernul, în mod special MADR, tratează această problemă cu implicaţii grave financiare, dar tot ei vor suferi şi vor fi nevoiţi să depună în timp record cererile pentru a nu fi penalizaţi.

Domnul Costel Şoptică:

"PNDR, altă fata morgana a Guvernului PSD"

Rezultatele bune din agricultura ultimilor doi ani sunt datorate în cea mai mare parte vremii, politicile promovate de Guvernul Ponta neavând nicio relevanţă, pentru că ele pur şi simplu nu au existat; totul a mers din inerţie. Cel mai important lucru pe care trebuia să-l facă Guvernul Ponta se referă la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aplicabil în exerciţiul bugetar comunitar 2014-2020. Agricultura României nu are parte de acest document nici acum, lipsa lui avânt impact direct asupra economiei naţionale.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală trebuie agreat de Comisia Europeană, fiind documentul programatic în baza căruia autorităţile de la Bruxelles alocă fonduri pentru agricultura României. În mod normal, PNDR ar fi trebuit finalizat până la 1 ianuarie 2014, dată de la care a început aplicarea noului buget al Uniunii Europene. Chiar şi fostul comisar pentru Agricultură Dacian Cioloş a atras atenţia, în 2013, că elaborarea PNDR pentru România este în întârziere.

Treaba a mers prost chiar de la început: consorţiul care a câştigat licitaţia pentru elaborarea PNDR şi-a început activitatea, oficial, la jumătatea lunii august 2013, cu doar patru luni înainte de termenul-limită de depunere impus de CE. Culmea este că, prin caietul de sarcini, câştigătorul licitaţiei avea la dispoziţie 18 luni pentru finalizarea proiectului, Ministerul Agriculturii dând dovadă ori de inconştienţă, ori a vrut să ascundă sub preş propria incompetenţă.

Mai mulţi actori importanţi din domeniu au criticat rezultatul licitaţiei, pentru că o firmă străină a ajuns să decidă ce este bine pentru agricultura României. Pentru "cosmetizarea" problemei, consorţiul a mai avut "agăţate" câteva institute de cercetare din România, chiar şi un sindicat agricol. Totul pentru salvarea aparenţelor. De fapt, la elaborarea PNDR au muncit din greu angajaţi ai Ministerului Agriculturii, chiar dacă s-au plătit bani mulţi unei firme ca să elaboreze documentul. Şi suma nu a fost mică deloc - 16,4 milioane de lei fără TVA, adică peste 3,5 milioane de euro. Aceleaşi voci au susţinut că licitaţia a fost cu dedicaţie, pentru că, prin caietul de sarcini, se impunea ca firma ce se va ocupa de PNDR să aibă experienţă internaţională în domeniu. Nicio firmă din România nu putea să răspundă unei astfel de cerinţe. Dar nici nu s-a scris în caietul de sarcini că cel ce va elabora programul ar trebui să aibă experienţă în domeniu în România, căci doar despre agricultura României este vorba!

Programul elaborat nu a fost unul notabil. Mulţi au contestat rezultatele, considerând PNDR un amalgam de cifre preluate de la Institutul Naţional de Statistică, combinate cu texte copy-paste după alte documente mai vechi. Modelul nu ar fi o noutate, fiind "brevetat" chiar de premierul Victor Ponta şi celebrul său doctorat.

După mai multe amânări, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală al României a fost trimis la Comisia Europeană la 1 iulie 2014, o jumătate de an mai târziu faţă de termenul-limită. Treaba de mântuială, pentru care Ministerul Agriculturii a avut grijă să dea 3,5 milioane de euro, a fost băgată de seamă la Bruxelles, aşa că proiectul PNDR a fost "decimat" de Comisia Europeană. Cel mai mare reproş se referă la faptul că 97% dintre ferme sunt excluse de la posibilitatea de a accesa fonduri europene. Nici până acum nu s-a întâmplat nimic!

Ca să rezolve într-un fel problema, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că oricare stat care este în această situaţie să poată beneficia de o scrisoare de conformitate atunci când negocierile pentru PNDR sunt finalizate, fără a se mai aştepta semnarea oficială a documentelor. În baza acestui document, pe responsabilitatea Guvernului, pot fi depuse proiecte în cadrul Programului. Numai că România nu a primit nici această scrisoare de conformitate.

Tupeul Guvernului Ponta este mare şi a găsit Programului Naţional de Dezvoltare Durabilă şi alte întrebuinţări, în condiţiile în care el nu există. PNDR a ajuns agent electoral, având în vedere că anul 2014 a fost dominat de alegerile prezidenţiale. A fost prezentat peste tot ca o mare realizare, ce va produce o mare bunăstare la sate, mai ales că sunt destinate proiectelor opt miliarde de euro numai din fonduri comunitare, plus bani de la bugetul naţional, în total 9,85 miliarde de euro. S-a mers până acolo încât, fără nicio remuşcare, Ministerul Agriculturii a deschis o sesiune de depunere de proiecte, în primăvara anului trecut, cu mult timp înainte ca PNDR să ajungă la Bruxelles. Oamenii au sperat că vor putea beneficia de ajutorul comunitar, au depus proiecte, dar s-au ales doar cu timp pierdut şi bani daţi, pentru că, cel mai probabil, ei trebuie să refacă dosarele, având în vedere reacţia autorităţilor de la Bruxelles faţă de proiectul PNDR al României.

Speranţele fermierilor au fost întreţinute tot anul 2014, pentru că era nevoie de voturile acestora la scrutinul prezidenţial din noiembrie. Formal şi informal, oficialii Ministerului Agriculturii au avansat mereu termene de începere a programului, doar ca să mai potolească spiritele. În aceste condiţii, nemulţumirea agricultorilor este mare.

Partidul Naţional Liberal urmăreşte cu îngrijorare modul în care Guvernul Ponta se achită de îndatoririle pe care le are, PNDR fiind documentul esenţial pentru accesarea fondurilor comunitare în agricultură. La baza elaborării Programului de guvernare al PNL a stat o analiză temeinică a evoluţiei agriculturii şi industriei alimentare şi s-a constatat o lipsă crasă de viziune. PNL a constatat că, pentru buna şi eficienta implementare a PNDR, alături de Programul Operaţional de Pescuit, se impune realizarea unui masterplan şi a unui studiu naţional de piaţă. Aceste documente vor sta la baza prioritizării măsurilor finanţate prin cele două programe.

PNL are în vedere şi reorganizarea instituţională a autorităţilor care gestionează fondurile destinate agriculturii şi pisciculturii în România. De la debutul programelor de sprijin în agricultură, în 2001, cu Programul SAPARD, fermierii s-au plâns de birocraţia excesivă care a afectat direct accesul la fondurile comunitare. Prin reorganizare, PNL urmăreşte reducerea birocraţiei, concomitent cu creşterea gradului de absorbţie a fondurilor. PNL vede în PNDR un instrument eficace pentru sprijinirea formelor asociative, astfel încât acestea să aibă un rol activ pe piaţa produselor agroalimentare.

Colegiul din judeţul Botoşani pe care îl reprezint este preponderent agricol, astfel că ştiu care sunt realităţile din acest domeniu. Noul PNDR ar trebui să fie suportul pe care să se sprijine producătorii agricoli în dezvoltarea lor, să treacă la un nivel superior, unde producţia de materii prime să nu mai fie scopul activităţii lor, ci procesarea lor. În acest fel, veniturile agricultorilor ar creşte, odată cu bunăstarea lor. Acesta este şi scopul meu, ca deputat de Botoşani.

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră astăzi un aspect ce primeşte prea puţină atenţie din partea noastră, a celor ce putem face ceva concret. Codul fiscal prevede încă din anul 2004 posibilitatea redirecţionării a 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit. În acest mod se doreşte crearea unui mecanism de transparenţă fiscală prin intermediul căruia contribuabilii persoane fizice să direcţioneze o parte din impozitul lor pe venit.

Cu toate acestea, finanţarea acestor entităţi nonprofit, precum asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociaţiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor etc., este minimă, împiedicând astfel posibilitatea acestora de a elabora şi implementa proiecte de natură să susţină în mod activ societatea românească.

Într-o ţară în care statul este neputincios în faţa sărăciei şi a excluziunii sociale, un stat care se luptă constant cu lipsa fondurilor pentru programele sociale, incapabil să asigure locuri de muncă şi asistenţă socială tuturor celor ce au nevoie de acestea, sectorul economiei furnizează locuri de muncă pentru peste 115.000 angajaţi, reprezentând 2% din forţa de muncă salariată din România. În contextul în care peste 40% din populaţia totală a României se constituie din persoane aflate în risc, sărăcie şi excluziune, 50% din serviciile sociale din România sunt furnizate, conform statisticilor, de asociaţii şi fundaţii - 150.000 beneficiari.

Conform Indexului sustenabilităţii organizaţiilor societăţii civile - ediţia 2013, una dintre principalele provocări cu care se confruntă organizaţiile neguvernamentale este lipsa fondurilor. Deşi an de an statul anunţă alocări bugetare pentru finanţarea ONG-urilor, multe dintre acestea preferă să obţină finanţare din surse alternative.

Reţinerea manifestată în obţinerea de fonduri de la bugetul de stat este cauzată, în principal, de faptul că sumele alocate sunt absolut insuficiente pentru un număr apreciabil de ONG-uri, condiţiile de finanţare sunt nepotrivite, ghidurile de finanţare sunt inadecvate, nu se acordă posibilitatea cheltuirii banilor în acord cu nevoile beneficiarilor ori criteriile de aplicare sunt neclare.

Consider că este esenţial, în contextul actual, să susţineţi alături de mine, demersuri în vederea creşterii de la 2% la 4% a procentului din impozitul pe venit redirecţionat către entităţile nonprofit.

Deşi este vorba de o parte din impozitul pe venit, iar suma redirecţionată de fiecare contribuabil depinde de mărimea venitului său şi sumele individuale nu sunt mari, cumulate acestea pot însemna foarte mult pentru sectorul nonprofit.

Trebuie să înţelegem, măcar în al 12-lea ceas, faptul că prin intermediul unei finanţări adecvate a entităţilor nonprofit acordăm acestora posibilitatea de a dezvolta proiecte cu un puternic impact social şi de a crea o societate civilă solidă, capabilă sa ofere un viitor mai bun şi mai sigur generaţiilor viitoare.

Trebuie să luăm atitudine şi să ne asigurăm de bunăstarea cetăţenilor acestei ţări!

Domnul Mihăiţă Găină:

"Includerea orei de educaţie sanitară în programa şcolară, o prioritate naţională"

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Evoluţia societăţii actuale denotă că politicile privind sănătatea trebuie să beneficieze de o abordare integrată din partea tuturor instituţiilor statului. Altfel, cu greu vom avea o dezvoltare continuă a unui sistem care să răspundă în mod prompt şi eficient la nevoile cetăţeanului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar, mai ales că educaţia şi elaborarea de politici coerente trebuie să fie una dintre priorităţile necesare dezvoltării sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional. Deşi sănătatea este un subiect care figurează pe agenda de lucru a tuturor factorilor de decizie din toate domeniile, de la cel guvernamental la cel instituţional, totuşi se evită introducerea acesteia şi în programa şcolară a instituţiilor de învăţământ publice.

Şcoala este principalul mediu social şi, prin excelenţă, cel mai indicat pentru realizarea educaţiei privind sănătatea. Şi asta pentru că la şcoală vor fi promovate întotdeauna informaţii conforme privind diferitele aspecte ale sănătăţii şi, de asemenea, acolo se vor forma atitudinile şi deprinderile corecte şi indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos.

Unul dintre elementele esenţiale pentru obţinerea impactului dorit pentru starea de sănătate satisfăcătoare a societăţii este iniţierea şi realizarea programelor şcolare care să includă şi o oră săptămânală de educaţie sanitară. Personal, girez ideea introducerii în şcoli a unui astfel de tip de instructaj, încă din primele clase ale ciclului primar. Astfel, conduita preventivă va fi asimilată odată cu cea educativă. Potrivit cercetătorilor, o astfel de educaţie sanitară are, întotdeauna, un impact mai redus asupra adulţilor.

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, şi nu numai, educaţia sanitară este materie obligatorie în şcoli şi se predă din primul până la ultimul an de studiu al învăţământului primar. Educaţia sanitară predată în şcoli va ajuta generaţiile de mâine să îşi creeze comportamentele individuale sănătoase, atitudini care corespund şi idealurilor educaţionale.

Şcoala este locul ideal pentru răspândirea acestor cunoştinţe în rândul copiilor, mai ales că nicio altă instituţie nu are abilitatea şi capacitatea să cuprindă şi să se adreseze unui procentaj atât de mare al populaţiei. Şcoala încă reprezintă instituţia cu autoritate morală care oferă cadrul educaţiei formale, informale şi nonformale, iar materiile de studiu dobândesc, implicit, la nivelul psihologic individual, o importanţă mai mare decât subiectele nesusţinute de acest for competent.

Dacă înveţi un copil începând de la vârsta cea mai fragedă să fie îngrijit, să respecte regulile de igienă personală, să se obişnuiască cu un regim raţional de alimentaţie, să gestioneze aspecte minore legate de sănătatea mintală şi emoţională, înseamnă nu doar un mare succes, ci şi rezolvarea a numeroase probleme din viaţa unui viitor adult. În acest fel, se poate ajunge facil la prevenirea bolilor uşoare şi la restabilirea sănătăţii unei mari părţi a bolnavilor.

Formarea nivelului de cultură sanitară ar trebui să aibă loc în familie, în şcoală şi apoi pe toată durata vieţii, în sânul societăţii culturale, ştiinţifice, sportive, medico-sanitare etc., prin organizaţiile de masă sau prin contactul zilnic dintre membrii colectivităţilor.

Consider că nu este de ajuns să elaborăm acte normative care să reglementeze domeniul sănătăţii, ci avem nevoie şi de legi care să normeze obligativitatea introducerii educaţiei sanitare în sistemul naţional de învăţământ.

Probabil că o să ridicaţi din sprânceană în privinţa amortizării impactului bugetar pe care îl va provoca extinderea programei şcolare cu o astfel de nouă materie, însă vă garantez, având la îndemână exemplele de succes ale altor state care deja au implementat această decizie, că prevenţia este mult mai ieftină decât costurile presupuse de tratamente. Vă voi da un singur exemplu. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la noi în ţară, iar prevenţia lor se face prin adoptarea unor principii de alimentaţie simple, dar eficiente, şi prin practicarea unor activităţi fizice periodice.

Să nu uităm că sănătatea este bunul cel mai de preţ al fiecăruia dintre noi, iar sănătatea copiilor noştri este mai presus de orice. Din acest motiv, susţin orice demers privind implementarea, cu prioritate, a reglementărilor necesare pentru ca educaţia sanitară să devină disciplină obligatorie în şcoli.

Domnul Constantin Mazilu:

"Rezultatele simulărilor examenelor naţionale, motive reale de îngrijorare!"

Scopul simulării probelor scrise din cadrul examenului Evaluării naţionale sau de bacalaureat, atât pentru clasa a XI-a, cât şi pentru clasa a XII-a, este, pe de o parte, familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen, iar pe de altă parte, ajutorul acordat acestora pentru a conştientiza nivelul de pregătire şi de a lua măsuri în consecinţă pentru îmbunătăţirea rezultatului final.

Însă, abia ce au fost anunţate, săptămâna trecută, rezultatele simulării naţionale a bacalaureatului, că folclorul de maidan s-a şi îmbogăţit cu câteva mii de "perle" ale elevilor. Nu mi se pare deloc îmbucurător faptul că a crescut participarea la aceste examene cu 1,46% faţă de anul trecut, pentru că procentajul statistic nu este o garanţie că la examenul final vom sta mai bine decât în anii precedenţi sau că notele acestora vor fi mai bune ori că vor reflecta cu adevărat nivelul de cunoştinţe al copiilor. Din contră, găsesc îngrijorător faptul că, la nivelul Bucureştiului, la Limba şi literatura română, 80,41% dintre elevi au luat note de 5 şi peste 5, iar la Matematică, 50,34% au luat note de 5 şi peste 5 sau că au fost înregistrate 10 medii de 10. Să vă explic şi de ce. O tânără a scris în lucrarea de control că "rolul verbelor la perfect simplu e să ne spună că Ioan Slavici era oltean". Un alt elev a explicat că el ştie că "trebuie să vezi întâi filmul, înainte să citeşti o carte". Alt elev a oferit o explicaţie, să-i zicem ciudată, cratimei din cuvântul "care-i". "Care-i" e cu cratimă ca să nu se confunde cu oraşul Carei, de unde am şi eu o rudă, care se scrie cu literă mare". Asemenea explicaţii, cu siguranţă, l-ar face gelos până şi pe domnul Goe, a cărui neştiinţă apune în faţa unor astfel de gafe monumentale ale unor tineri care se pregătesc să ia viaţa în piept în secolul XXI. Un adolescent a susţinut la examenul de Limba română din 23 februarie că sinonimele pentru cuvântul "pretenţios" sunt "harfist" şi "ifosar". În schimb, acelaşi elev a scris despre viziunea lui Tudor Arghezi despre lume: "Arghezi... cine să-l înţeleagă pe omul ăsta? Sunt sigur că viaţa lui era tristă pentru că nu avea prieteni cu care să iasă la o bere. D-aia a scris poezii triste". Importanţa comunicării dintre copii şi părinţi a fost un alt subiect problemă pentru cei care vor avea de susţinut examenul de bacalaureat în vară. "Eu şi tatăl meu nu avem o comunicare prea bună. El îmi spune mereu să nu mai vin dimineaţa de la club, eu îi spun că distracţia maximă începe după miezul nopţii, dar nu mă ascultă, aşa că în loc să comunicăm, ne certăm", a punctat un alt elev.

După felul în care au răspuns, în scris, la subiecte, nu doar profesorii corectori sunt sceptici că cei în cauză ar putea recupera cunoştinţele pe care nu le-au acumulat până acum pentru a reuşi la examenul din vară, ci întreaga societate românească.

În ultimii ani, statisticile vizând rezultatele bacalaureatului sunt înspăimântătoare. Din ce în ce mai puţini tineri reuşesc să treacă bacalaureatul. Numărul celor care nici măcar nu se prezintă se păstrează constant uriaş, iar rezultatele celor care au reuşit să treacă cu bine de probe sunt submediocre.

Deşi ne este greu, trebuie să admitem că acest barometru, reprezentat de rezultatele de la bacalaureat, este valabil pentru întreg învăţământul românesc. Nu am de gând să fac niciun rechizitoriu vreunui fost ministru al educaţiei, ci consider că trebuie să ne ocupăm puţin de procesul decăderii alarmante a învăţământului românesc. Educaţia nu a fost, în cei aproape 26 de ani de la Revoluţie, niciodată prioritatea vreunui guvern. Deşi ar fi trebuit să fie, dacă ne gândim că singura bogăţie autentică a unei ţări este reprezentată de cunoştinţele, de deprinderile şi de cultura cetăţenilor săi.

Ţin să vă reamintesc de modul sau modelul în care s-a realizat eliminarea analfabetismului, probabil, unul dintre puţinele lucruri cu adevărat bune realizate de regimul comunist acum peste 60 de ani. La acea vreme, între 60% şi 80% dintre români erau analfabeţi. În 1989, la finalul regimului ceauşist, mai erau analfabeţi doar 20% dintre români, semn că strategia de eradicare a acestui fenomen nociv avusese un real succes. Însă acest succes a dispărut odată cu comunismul pentru că, astăzi, conform statisticilor, 40% dintre români sunt analfabeţi, cifră care ne plasează în fruntea topului european al necunoaşterii şi al ruşinii. În aproape 26 de ani, cifra neştiutorilor de carte s-a dublat! Iar în acest ritm alert, în maximum 10 ani, din cauza calităţii îndoielnice a actului de predare rezultat din declinul învăţământului, riscăm să ne întoarcem în 1947!

România nu va putea creşte niciodată, dacă cetăţenilor ei nu li se asigură un grad ridicat de educaţie, dar asta înseamnă ca învăţământul să devină, cu adevărat, o prioritate. Rezultatele de la examenele de bacalaureat sau de la simulările naţionale sunt un semnal cât se poate de precis. Ne confruntăm cu un adevărat dezastru şi cel mai tragic va fi că acesta va avea o lungă durată, dacă nu începem să luăm, cât mai curând, măsuri.

Domnul Valentin Blănariu:

"Scade moralitatea în şcoală fără ora de religie?"

CCR a fost sesizată pentru neconstituţionalitatea obligativităţii înscrierii din oficiu a copiilor la ora de religie.

În urma acestei sesizări, CCR constată neconstituţionalitatea modului în care se face înscrierea la ora de religie. Dacă până acum înscrierea se făcea "din oficiu", acum părintele care doreşte ca fiul său/fiica sa să frecventeze ora de religie va trebui să facă o cerere. Procedura urmează să fie stabilită odată cu modificarea Legii educaţiei naţionale, impusă imperativ prin decizia CCR.

Religia rămâne să fie predată în şcoli. Prin decizia CCR singura modificare se referă la faptul că "li se dă părinţilor dreptul legal de a alege".

În motivaţia sa, CCR nu neagă importanţa orelor de religie şi precizează:

• Dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri;
• Obligaţia statului român neutru şi imparţial de a asigura predarea Religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ;
• Şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor.

Cum era de aşteptat, această decizie este criticată masiv de reprezentanţii cultelor, care au susţinut necesitatea studierii religiei în şcoli. Biserica este de părere că decizia CCR a fost percepută în societate ca "o lovitură dată orei de Religie".

Modificarea legislativă în ceea ce priveşte obligativitatea orelor de religie în şcoli însă nu înseamnă decât o armonizare de mult aşteptată între Constituţia României şi Legea educaţiei.

Articolul 32 alin. (7) din Constituţia României prevede următoarele: "Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege."

Statul este obligat să garanteze neutralitatea ideologică şi în consecinţă libertatea religioasă.

Prin urmare, el nu poate să decidă ce conţinut să aibă educaţia religioasă şi care sunt convingerile "corecte". Statul, depinde de cooperarea cu comunităţile religioase. Educaţia religioasă este o "preocupare comună" a statului şi a comunităţilor religioase.

Aşadar, statul are rolul de a asigura şi garanta drepturile fiecărui elev la învăţământul religios, şi nu de a obliga elevii sau părinţii să urmeze o anumită educaţie religioasă. Cine doreşte ca copilul său să urmeze orele de religie pentru al căror conţinut sunt responsabile cultele, şi nu statul, are garanţia constituţională că în orarul şcolar se va regăsi ora de religie.

Garantarea libertăţii gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase fără îngrădire (art. 29 din Constituţia României) înseamnă întocmai că nicio persoană nu poate fi obligată să exercite o anumită credinţă sau religie. Cel care este ateu sau face parte dintr-un cult care actualmente nu este reprezentat în orele de religie nu poate fi obligat să urmeze orele de religie oferite momentan în şcoli. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale.

Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Prin urmare au şi dreptul să retragă copiii de la orele de religie.

Sigur, ne punem cu toţii întrebarea dacă mai învaţă copiii noştri în şcoală despre sistemul de valori, despre morală sau despre concepţiile diferite ale lumii.

Pentru atingerea acestor tematici nu este necesară ora de religie, în care cu multă probabilitate aceste subiecte se discutau unilateral, din privinţa cultului respectiv.

Variantele pentru înlocuirea materiei, fără a pierde efectele care le aduce educaţia spirituală şi religioasă, sunt multiple.

Orele de religie se pot înlocui cu ore de etică, morală, filosofie sau educaţie civică, prin aceasta arătând că în România nu există o religie de stat şi că statul trebuie să fie neutru faţă de toate cultele religioase.

Doamna Raluca Turcan:

"Scopul final al actului educaţional trebuie să fie asigurarea unei bunăstări individuale"

Oamenii politici trebuie să fie cei care rezolvă problemele cetăţenilor. Politica nu este despre corupţie, bani sau denunţuri. Politica trebuie să fie despre oameni şi pentru oameni.

Programul de guvernare al PNL este un demers de seriozitate. Este un program dezbătut şi prezentat înaintea ajungerii la guvernare. Până acum, reprezentanţii guvernelor "învăţau la locul de muncă" pe banii, timpul şi riscul cetăţenilor. De acum înainte, nu se va mai întâmpla aşa ceva, cel puţin nu în Guvernul PNL.

Programul PNL este un program de viziune pe termen lung.

Niciun guvern nu a avut o viziune clară până acum. Fiecare ministru a cârpit şi a schimbat legi în funcţie de context sau de interesele grupurilor care roiau prin jurul Palatului Victoria.

Trebuie să nu uităm că pentru fiecare an de studii individuale se obţin beneficii sociale evidente care pot fi exprimate prin sintagma "3 x 8%": cresc veniturile salariale cu 8-9%, se reduce riscul şomajului cu 8%, precum şi cel de apariţie a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenţii de liceu câştigă cu 25% - 31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar şi cel gimnazial, persoanele care termină o facultate au câştiguri mai mari cu aproape 67% decât cele ale elevilor care renunţă la şcoală după liceu.

Scopul final al actului educaţional trebuie să fie asigurarea unei bunăstări individuale. Şcoala trebuie să ne ofere un bagaj de valori, competenţe şi cunoştinţe cu care să ne descurcăm în viaţă.

Trebuie să recunoaştem că, pentru a şcoli cât mai mulţi tineri, avem nevoie de bani şi de cadre didactice bine pregătite. Bunăstarea şi bogăţia nu se pot obţine fără muncă şi fără investiţii financiare. Guvernul PNL îşi va asuma un obiectiv foarte clar: o finanţare corectă a educaţiei şi formarea cadrelor didactice după programe care să răspundă nevoilor sociale ale secolului XXI.

Doamna Raluca Turcan:

"Vulnerabilităţile sistemului de educaţie slăbesc siguranţa naţională a României"

Rezultatele simulărilor examenelor de bacalaureat reprezintă un nou semnal de alarmă pentru şcoala românească.

Aproximativ unul din doi elevi nu a luat notă de trecere la simularea examenelor de bacalaureat. Rezultatele acestor probe sunt aproape identice cu cele din ultimii ani.

Această constanţă a rezultatelor slabe demonstrează un singur lucru: Ministerul Educaţiei nu a găsit pârghiile prin care să crească performanţa la evaluări. Rezultatele slabe la evaluări vor conduce la rezultate slabe la bacalaureat şi de aici va pleca întregul lanţ de nereuşite în parcursul elevilor după finalizarea învăţământului preuniversitar.

Unul din doi elevi, după ce termină liceul, nu are nici certificare de cunoştinţe, nici de competenţe, nu cunoaşte nicio meserie. Ruptura sistemului de învăţământ de cerinţele pieţei muncii, de cerinţele şi standardele internaţionale amputează şansele de reuşită prin educaţie, la o viaţă mai bună.

Politicile publice ale ministerului nu mai pot merge în van, dacă ele există, sau nu mai pot întârzia să apară. Corelarea învăţământului preuniversitar cu cel universitar, flexibilizarea rutei şcolare, salarizarea cadrelor didactice pe baza progresului înregistrat de copii, atât din perspectiva rezultatelor, cât şi a rezilienţei pot constitui pilonii unor politici publice orientate pe calitate în educaţie. Vulnerabilităţile sistemului de educaţie slăbesc siguranţa naţională a României pentru că influenţează în mod negativ societatea românească.

Din păcate, PSD a demonstrat că are alte priorităţi pentru şcoala românească: politizarea, controlul asupra cadrelor didactice şi al părinţilor. Au amânat predarea şi evaluarea transdisciplinară, nu au implementat masteratul didactic, au şubrezit învăţământul profesional. Finanţarea sistemului, la modul strict, asigură în acest moment doar împărţirea sărăciei.

PNL solicită ministerului să elaboreze şi să monitorizeze măsurile de redresare care trebuie aplicate fiecărei unităţi şcolare în vederea îmbunătăţirii rezultatelor. În acelaşi timp, PNL cere transparentizarea, depolitizarea şi profesionalizarea deciziilor, includerea lor într-un cadru general de performanţă şi etică, nu de politicianism şi lipsă de competenţă.

Domnul Constantin Adăscăliţei:

"PNL ne serveşte constant mostre de tupeu PDL-ist"

Guvernul condus de Victor Ponta a debutat în mai 2012 după o perioadă în care România a fost adusă la stadiul de "tarla portocalie" de către un regim de obedienţi şi de "beizadele politice". Ne aducem aminte cum miniştrii USL îşi puneau mâinile în cap faţă de neregulile găsite în ministere, dovadă fiind sutele de sesizări trimise instituţiilor de control şi anticorupţie. Românii au apreciat la Victor Ponta că nu a ales tactica blamării "moştenirii dezastruoase", ci, dimpotrivă, a urmat punct cu punct paşii din Programul de guvernare întocmit împreună cu partenerii din USL. De asemenea, după evenimentele electorale care au marcat anul trecut, premierul a anunţat că în 2015 vom face mai puţină politică şi ne vom concentra mai mult pe măsurile de care are nevoie România.

În acest context, proiectul privind modificările Codului fiscal a fost o iniţiativă planificată, aşteptată şi meritată de către contribuabilii din România. Având în vedere importanţa conţinutului şi impactul benefic pentru buzunarele românilor, consider că subiectul încă nu a fost dezbătut în spaţiul public aşa cum ar merita. Unul dintre motive este cu siguranţă şirul de dosare instrumentate de justiţie, în care amănuntele senzaţionale ţin zile de-a rândul capul de afiş pe platformele media. Despre beneficiile noului Cod fiscal, e suficient să amintim reducerea cotei standard de TVA şi reducerea la 0,9% a TVA la alimentele de bază, reducerea CAS la angajat şi angajator şi diminuarea cotei unice, plus un întreg ansamblu de măsuri care vor mări puterea de cumpărare a românilor şi vor reduce evaziunea fiscală.

În acelaşi registru Ministerul Transporturilor a înaintat Masterplanul pe Transporturi, document care sintetizează strategia de investiţii şi conectarea regiunilor istorice la marile coridoare pan-europene.

Cele două exemple care reglementează domenii strategice sunt demersuri, poate nu perfecte, însă aduc îmbunătăţiri concrete în cadrul unor sisteme care s-au dovedit păguboase în ultimii 10 ani. Orizontul mediu şi lung de implementare obligă însă la consens al întregii clase politice, pentru că fără o voinţă comună astăzi, viitoarele guverne vor dărâma ceea ce construieşte actualul. Chiar şi alegerea Preşedintelui Iohannis a fost un semnal al electoratului către echilibru şi dialog între actorii de pe scena politică.

Aici avem de-a face însă cu o îndărătnicie greu de înţeles a unor membri ai opoziţiei, care critică doar de dragul de a critica şi care riscă să transforme PNL în adversarul proiectelor României, după principiul "dacă e propus de PSD, atunci nu e bun". Dovada - doar în ultima săptămână două demersuri care au eşuat lamentabil. Primul este tentativa de Program de guvernare de 129 pagini - tip referate.ro - despre care propriii membri de partid spun că este făcut pe picior, nu conţine o strategie clară şi este mai puţin liberal decât al PSD. Faptul că înşişi vechii liberali se plâng că nu le-au fost luate în seamă propunerile dovedeşte că demersul a avut ca scop promovarea personală a celui care se vrea înlocuitorul lui Victor Ponta, şi anume Cătălin Predoiu.

A doua gafă care pune frână proiectului politic PNL este moţiunea simplă adresată săptămâna trecută ministrului fondurilor europene. Nu doar că moţiunea a căzut cu 184 de voturi împotriva celor 96 liberale, dar nu a întrunit nici măcar cele 109 voturi ale parlamentarilor susţinători. Mai mult, moţiunea atacă un minister pe care Boc-Ungureanu l-au lăsat cu 0,8% rată de absorbţie, iar în prezent aceasta a fost dusă la 52%. În mod ironic textul moţiunii prezintă abuzuri care trebuie reclamate guvernelor conduse de Emil Boc.

În fine, apelul unora, precum Vasile Blaga, pentru destabilizarea majorităţii parlamentare actuale arată că PNL s-a îndepărtat de valorile Brătienilor, ale lui Mircea Ionescu-Quintus sau chiar ale lui Klaus Iohannis, iar sigla galbenă începe să aibă accente cromatice portocalii.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Finanţare pentru educaţie şi sănătate prin sponsorizări de la companiile de stat - o soluţie oportună şi bine-venită pentru cele două domenii"

Doresc să vă prezint astăzi o parte a viziunii Guvernului actual şi accentul pus de acesta pe educaţie şi sănătate.

Cred că nu încape îndoială că sănătatea şi educaţia trebuie să fie o prioritate a oricărei guvernări. Preocuparea pentru un domeniu al sănătăţii sigur şi eficient, care să garanteze servicii de calitate, este una asumată în programul nostru de guvernare. Sănătatea şi prosperitatea unei naţiuni depind însă şi de sistemul educaţional. Dacă reuşim să reconstruim pe piloni mult mai solizi educaţia, vom putea avea încredere într-un viitor bun, aşa cum îl merităm cu toţii. Evident, aceste lucruri se realizează programatic, şi nu peste noapte, iar găsirea de soluţii pentru finanţarea celor două domenii este vitală.

O astfel de soluţie a fost lansată de Guvernul condus de Victor Ponta în cadrul şedinţei de guvern din data de 11 martie. Printre actele adoptate de Guvern se numără o ordonanţă potrivit căreia operatorii economici la care statul, inclusiv autorităţile locale, este acţionar majoritar vor acorda sponsorizări în proporţie de minimum 40% pentru sănătate, inclusiv pentru dotări cu echipamente, tot de minimum 40% pentru educaţie, învăţământ şi sport, inclusiv echipamente. Restul sponsorizărilor, respectiv de 20%, rămân pentru alte tipuri de activităţi. În aceeaşi ordonanţă se prevede extinderea categoriilor de elevi care beneficiază de transportul cu microbuze şcolare.

Aceste măsuri ne demonstrează că Guvernul PSD atestă prin fapte, şi nu prin vorbe, preocuparea pentru domeniile educaţiei şi sănătăţii.

Aş mai aminti, alături de această ordonanţă privind sponsorizările, şi alte proiecte precum cel de acordare a unei sume anuale profesorilor pentru achiziţia de cărţi. Prin Programul "Dezvoltarea carierei didactice", aproximativ 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi 40.000 profesori din mediul universitar beneficiază de o sumă de bani pentru achiziţia ce cărţi.

Salut iniţiativa Guvernului privind cotele minime de sponsorizare pentru educaţie şi sănătate. Cred în acelaşi timp că responsabilitatea pentru sistemul de educaţie al României trebuie să fie a tuturor, de la Guvern şi instituţii până la dascăli şi mediul familial, dar şi până la mediul privat. A genera prin sistemul educaţional oameni pregătiţi, cu cunoştinţe, aptitudini şi competenţe este în avantajul mediului privat. De aceea, cred că o implicare mai mare a acestuia în dezvoltarea sistemului educaţional din România ar fi mai mult decât bine-venită. Guvernul poate încuraja această implicare prin politici de deduceri fiscale acordate companiilor private care se preocupă prin politici de responsabilitate socială de dezvoltarea sistemului de educaţie. Sper ca în curând să avem şi astfel de iniţiative.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii - un tratat internaţional cu implicaţii majore pentru România, negociat de europarlamentarii PSD din Grupul Social-Democraţilor din PE"

Aş dori să aduc în atenţie un subiect de politică economică internaţională, dar care priveşte în mod direct şi România. Este vorba despre tratatul internaţional între SUA şi UE intitulat "Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii" ("Transatlantic Trade and Investment Partnership") sau prescurtat TTIP.

TTIP este un proiect ambiţios, poate cel mai ambiţios tratat economic internaţional de până acum. Negocierile pentru acest tratat au început în iulie 2013. Obiectivul general pe care şi-l propune este crearea unei mai largi deschideri a pieţelor UE şi SUA prin eliminarea barierelor comerciale, tarifare şi netarifare între cele două părţi, precum şi crearea unei pieţe unice UE-SUA. Printre obiectivele specifice ale TTIP se numără: facilitarea accesului mai bun al firmelor din UE pe piaţa americană, reducerea birocraţiei şi armonizarea legislaţiei comerciale între UE şi SUA, stabilirea de noi reglementări pentru exporturi, importuri şi investiţii.

Se estimează că, odată creată, această piaţă comună va acoperi peste 40% din PIB-ul mondial, iar economiile generate la nivelul UE ca urmare a eliminării barierelor comerciale vor ajunge până la 120 miliarde de euro. De asemenea, costurile suportate de întreprinderi în procedurile comerciale vor fi semnificativ reduse.

În timp ce oficialii europeni sunt mai optimişti, sperând în soluţionarea negocierilor până la sfârşitul acestui an, preşedintele Barack Obama a atras atenţia că negocierile vor fi încheiate cel mai probabil de abia în primăvara anului viitor, având în vedere complexitatea lucrurilor de negociat. Mai mult, SUA e nevoită să îşi finalizeze întâi termenii pentru un alt tratat internaţional, şi anume Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), pentru care negocierile au început din 2002 şi care implică 11 state din zona Pacificului cu un PIB total de peste 27.000 de miliarde de dolari, adică aproximativ o treime din PIB-ul mondial.

Revenind la TTIP, acesta prezintă o serie de puncte faţă de care poziţiile celor două părţi sunt destul de distante. O astfel de divergenţă se referă la Investor-to-State-Dispute-Settlement, adică disputa Investitor-Stat. Parlamentul European a exprimat rezerve serioase cu privire la aceasta, putându-se ajunge chiar la blocarea negocierilor transatlantice. În România, acest mecanism de protecţie a investiţiilor în faţa statului a generat Cazul Micula. În timp ce Curtea de Arbitraj de la Washington a decis că statul român trebuie să plătească celor doi oameni de afaceri o despăgubire de peste 154 de milioane de euro (lucru care a justificat punerea sub sechestru de către executorii judecătoreşti a conturilor Finanţelor şi a pachetului de acţiuni ale statului la Petrom), Comisia Europeană susţine că aceşti bani nu pot fi acordaţi, deoarece ar putea fi considerat ajutor de stat.

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor Europeni din Parlamentul European, din care fac parte şi europarlamentarii PSD, joacă un rol decisiv în medierea acestor dispute. Recent, domnul Victor Boştinaru, vicepreşedinte al acestui grup, a reuşit să tempereze negocierile în privinţa unei potenţiale respingeri a mecanismului de protecţie a investitorilor din cadrul unor negocieri cu Canada. Fără intervenţia acestuia, s-ar fi creat un precedent care ar fi putut duce la blocarea negocierilor acordului UE-SUA. Totodată, şi alţi reprezentanţi ai PSD în PE, precum domnul Sorin Moisă, au purtat discuţii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, pe acest subiect al mecanismului de protecţie al investitorilor, reuşind să ducă discuţia într-o direcţie pozitivă şi constructivă.

Ca orice tratat de comerţ internaţional, TTIP nu poate aduce avantaje nete fără acceptarea de către părţi a unor compromisuri, iar mecanismul de protecţie a investitorilor pare să fie unul dintre acestea. De asemenea, el este doar un exemplu de cum va interfera TTIP cu reglementările economice, fiscale şi juridice din România. O serie de alte reglementări vor viza liberalizarea celor două pieţe ale achiziţiilor publice pentru companiile statelor europene, respectiv americane. Ele vor implica adoptarea de noi măsuri şi practici pentru deschiderea pieţei româneşti a achiziţiilor publice.

Personal, am încredere că interesele ţării noastre sunt reprezentate echitabil de europarlamentarii PSD, parte a Grupului Social-Democrat din Parlamentul European.

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

"Un parteneriat de succes"

Calitatea sa de partener strategic al Statelor Unite ale Americii aduce României o susţinere considerabilă, lucrul acesta evidenţiindu-se şi în privinţa discuţiilor avansate privind includerea, cât mai curând posibil, a ţării noastre în programul Visa Waiver.

Tema accederii României în acest program ocupă un loc important în agenda de discuţii a înalţilor oficiali români cu reprezentanţii Administraţiei şi Congresului SUA, sprijinul Administraţiei Obama fiind arătat cu prilejul întrevederilor desfăşurate în cursul anului trecut.

Cel mai recent, subiectul a fost abordat de către ministrul afacerilor externe în discuţiile purtate cu însărcinatul cu afaceri interne al Ambasadei SUA şi cu ocazia întâlnirii avute cu delegaţii Camerei Reprezentanţilor, conduse de Mike Rogers, la finele lui 2014.

Având în vedere rolul important al Congresului SUA în privinţa adoptării unui cadru reformat al programului Visa Waiver, autorităţile române şi-au concentrat acţiunile astfel încât susţinerea interesului României din perspectiva momentului la care cetăţenii români să poată călători fără vize în SUA fiind unul extrem de important pentru politica noastră externă.

Totodată, România participă activ la reuniunile în formatul România - SUA - UE care se derulează la Bruxelles, în cadrul mecanismului de reciprocitate al Uniunii Europene în contextul susţinerii unui parteneriat transatlantic de succes.

România a înregistrat progrese semnificative în îndeplinirea criteriilor aferente includerii în Visa Waiver, principalul obstacol pe linia accederii cât mai rapide în acest program rămânând în prezent rata de refuz a cererilor de viză depuse de cetăţenii români, care depăşeşte pragul maxim de 3% stabilit de legislaţia americană.

Eforturile noastre au fost unele susţinute, astfel încât, în anul fiscal 2014 rata de refuz a coborât, pentru prima dată, sub pragul de 10%, mai exact ajungând la 9,8%. Potrivit datelor Departamentului de Stat al SUA, în intervalul 2006 - 2013, rata de refuz pentru cetăţenii români a avut următoarele valori: 34,1% în 2006, 37,7% în 2007, 25% în 2008, 26,3% în 2009, 24,8% în 2010, 22,4% în 2011, 17% în 2012, 11,5% în 2013 şi 9,8% în 2014.

Concluzia scurtei mele expuneri se referă la îndeplinirea celor doi factori conjugaţi pentru concretizarea accesului fără vize al cetăţenilor români în SUA, şi anume diminuarea ratei de refuz a cererilor de viză şi modificarea legislaţiei americane prin ajustarea pragului de refuz de la 3% la 10%.

Se cuvine astfel să avem o abordare pozitivă şi să aducem sprijinul cuvenit Ministerului Afacerilor Externe care continuă să uzeze de toate pârghiile aflate la dispoziţie, inclusiv de demersurile politico-administrative pentru împlinirea acestui program.

Domnul Liviu Harbuz:

"Apel la reconciliere, pentru proiectul de ţară al fiecăruia dintre noi"

Modelele alese de România, de-a lungul istoriei, ca idealuri sociale, administrative, statale sau economice au dus la rezultate induse de contextul istoric, factorul sau factorii caracteristic/caracteristici nouă având o prea mică influenţă. Studiile sociologice arată că rata de succes a unui proiect, şi mai ales a unui proiect de ţară, depinde de suportabilitatea şi disponibilitatea cetăţenilor acelei ţări de a împlini idealul naţional. Contextul favorabil e relativ simplu de identificat: pacea socială, comuniunea, armonia, concilierea, încrederea şi solidaritatea. Atât timp cât binele meu este identificat ca binele colectiv, atunci când soarta aproapelui este la fel de importantă ca propria soartă, dacă binele public, colectiv este parte din viaţa fiecărui membru al colectivităţii, oricare iniţiativă publică se va bucura de susţinere şi succes. Exemplele istorice ar trebui predate în şcoli: de la modul în care imperii au fost îngenuncheate de forţa, voinţa şi coeziunea unor armate mobilizate doar de un ţel eliberator, până la succesul răsunător repurtat de mici state care au investit în educaţie, sănătate, dezvoltare-cercetare, adică în viitor.

România este în situaţia de a alege un drum, fie el european, american sau de altă sorginte, doar să fie calea prin care investiţiile de azi să asigure confortul şi dezvoltarea de mâine, după ce ne-am scuturat de jugul fascist, am suportat zeci de ani asuprirea regimului comunist şi, storşi la propriu de vlagă, ne-am aruncat în braţele economiei de piaţă. Preţul plătit acestui mecanism al istoriei a fost cuantificat în războaie fatidice, în distrugeri sau abandonări ale unor bunuri cu valoare naţională, fie unele şi cu valoare de simbol, dar cel mai grav fenomen a fost cel al abandonării sau încălcării spiritului conciliant al credinţei străbune, ortodoxia fiind cea care ne-a învăţat şi ne-a ajutat să supravieţuim încercărilor istoriei prin toleranţă, comuniune şi bunătate.

Dacă în ultimii 20 de ani am fost într-un război cu noi şi cu cei care ne-au înşelat aşteptările sau au încălcat normele de conduită publică, mai ales liderii cu valoare naţională, de 2-3 ani se pare că am pierdut busola şi facem criză naţională din cazuri personalizate care nu au influenţat în mod major desăvârşirea proiectului de ţară. Lupta cu fantomele comunismului este încă vie, simpatia pentru unii dintre cei dovediţi corupţi este endemică, susţinerea unui lider este condiţionată de efectele practice, materiale aduse de promovarea acestuia. Altfel spus, noi încă mai urâm trădarea, dar iubim trădătorii! Exemplu concret poate fi valul de simpatie care a urcat PSD la nivelul istoric al susţinerii prin vot, apoi acordarea de credit necondiţionat candidatului Iohannis, ca în pragul anului 2015 să fie tot mai zgomotos susţinută schimbarea guvernului. Dacă nu ne iubim pe noi şi pe cei pe care îi apreciem, dacă nu suntem consecvenţi cu propriile idealuri şi opinii, alegerile noastre se vor dovedi sterile sau chiar periculoase, ca pierdere de timp, cel puţin. Preceptele credinţei creştin-ortodoxe ne amintesc de toleranţă, încredere, solidaritate şi generozitate, fac trimitere la iubirea de aproape ca de tine însuţi, ceea ce fiecăruia dintre noi îi este dat să experimenteze în viaţa privată. Dacă extrapolăm viaţa personală la nivelul naţiunii din care ne place şi clamăm că facem parte, ar trebui să fie foarte simplu şi plăcut să respectăm normele dogmei creştine raportate la principii de ţară, de naţiune. După normele democraţiei, ce ţie nu-ţi place altuia nu face, simplificând raţionamente şi strategii politico-administrative.

Concluzia este pe cât de simplă, pe atât de profundă: reconcilierea societăţii româneşti este condiţia progresului, deoarece nimeni nu va avea grijă de România dacă noi nu vom avea. O societate sfâşiată de ambiţii politice, economice, de răzbunări, de delaţiuni, de deprimare, va fi măcinată şi zdruncinată de propriile neputinţe, dar şi de presiuni externe. Am ales şi am fost aleşi ca politicieni, responsabili de buna guvernare a ţării, să asigurăm relaţiile, deciziile şi climatul care să garanteze siguranţa ţării şi bunăstarea cetăţenilor. Oricare altă consecinţă internă sau externă va da măsura valorii noastre ca indivizi şi a gestului istoric pe care ni l-am asumat. Ca politicieni, vrem, nu vrem, suntem responsabili şi istoria ne va judeca. Suntem datori să lăsăm lumea mai bună decât am găsit-o, prin gesturi de iubire, de toleranţă şi solidaritate, prin slujirea idealurilor ce ţin acest popor în viaţă.

Domnul Liviu Harbuz:

"Ora de religie contribuie la modelarea conştiinţei viitorilor cetăţeni ai României"

Rezultatele înregistrate la nivel naţional, după ce 88% dintre elevi şi părinţi s-au exprimat în favoarea orei de religie, au multiple valenţe. Părinţii şi elevii au reconfirmat interesul pentru lumina din suflete şi inimi ce este întreţinută prin cunoaşterea esenţei spiritului. Normele de etică şi de morală creştină, bunătatea, generozitatea, solidaritatea, corectitudinea, cinstea şi adevărul, mai presus de toate, vor deveni caracteristici ale comportamentului viitorilor cetăţeni ai României. Noi, ca parlamentari, am pus în acord prevederile Constituţiei, de respectare a libertăţii de conştiinţă şi religie, cu Legea educaţiei, Curtea Constituţională cerând această îndreptare. Actul legislativ are şi el valoare de simbol, în sensul că, supuşi greşelilor, atenţi la fond, lăsam loc interpretărilor cum că se poate renunţa la un drept printr-o cerere. Relaţia dintre şcoală şi beneficiarii săi putea fi denaturată, educaţia, în complexitatea ei, în accepţia deplină a cuvântului, implicând toţi partenerii sociali şi toate reperele cunoaşterii şi formării caracterului, personalităţii viitorilor cetăţeni.

Începând de la 9 martie, prin corecţiile aduse Legii educaţiei, ora de religie este inclusă în trunchiul comun de studiu, ceea ce înseamnă că are un caracter obligatoriu. Dar, după decizia Curţii Constituţionale, religia a devenit facultativă. Cu alte cuvinte, obligativitatea orei de religie se referă doar la statut, nu şi la elev, situaţie în care Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va trebui să elaboreze metodologia de derulare a orelor de religie, în care va fi rezolvată şi problema copiilor care nu participă la ora de religie. Procedural, tehnic, instituţional, spiritul democratic şi respectul faţă de drepturile fundamentale ale cetăţenilor au funcţionat impecabil. Subtilitatea, greu de cuantificat, rămâne de acumulat şi manifestat în viaţa publică, acolo unde este de aşteptat ca legătura dintre familie, şcoală şi societate să ofere copiilor susţinerea morală, spirituală, civică fără de care nicio performanţă ştiinţifică sau artistică, tehnică sau personală nu poate fi mulţumitoare fără credinţă.

În ce mă priveşte, mă simt dator să reamintesc că şcoala s-a născut în pridvorul bisericii, iar la 2000 de ani distanţă, presupunându-se că am evoluat, ar fi fost cel puţin nedrept să scoatem Biserica din Şcoală.

Actul de îndreptare legislativă pune o grea şi frumoasă povară pe umerii celor care, la ora de religie, vor contribui la modelarea conştiinţei viitorilor cetăţeni ai României.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Siguranţa cetăţeanului depinde în primul rând de respectul acordat muncii poliţiştilor"

Dacă dorim că cetăţenii să se simtă în siguranţă în spaţiul public, atunci este nevoie ca poliţiştii să se simtă respectaţi şi să constate, de asemenea, că munca lor este apreciată.

Hotărârea de guvern, aprobată de Guvernul Victor Ponta, prin care personalul poliţiei locale care are statut de funcţionar public sau de personal contractual va putea beneficia de dreptul la normă de hrană acordat de autorităţile locale, în limita bugetului aprobat, este tocmai un gest de recunoaştere a valorii sociale a muncii poliţiştilor. Prin acest act normativ, dreptul la hrană a fost extins la nivel naţional pentru încă 5.041 de salariaţi din poliţia locală, personal contractual şi funcţionari publici, care nu ar fi beneficiat altfel de normă de hrană conform prevederilor deja în vigoare.

A fost şi o măsură reparatorie, pentru că de pe urma ei beneficiază tot personalul care munceşte alături de poliţişti. Într-un fel s-a făcut dreptate, dacă ne referim la tratamentul egal aplicat tuturor angajaţilor.

Dintr-o perspectivă mai largă este o recunoaştere atât a eforturilor depuse de poliţişti pentru ca viaţa noastră să fie în siguranţă, cât şi a rezultatelor concrete pozitive obţinute.

În judeţul Hunedoara de exemplu, potrivit bilanţului pe anul 2014 întocmit de Inspectoratul Poliţiei Judeţene, a scăzut numărul infracţiunilor de furt din locuinţă cu 5,9%, al înşelăciunilor cu 28,9% şi a stagnat numărul tâlhăriilor pentru care au fost întocmite sesizări. În anul 2014 s-a început urmărirea penală cu privire la fapte penale în 10.892 dosare privind infracţiuni judiciare, faţă de 2.152 în 2013 şi in personam în 1.588 dosare, faţă de 2.232 în 2013.

De asemenea, activitatea de constatare a infracţiunilor de către poliţiştii structurilor de investigaţii criminale a fost cu mult superioară faţă de anul 2013, dat fiind faptul că, potrivit noilor norme procesuale, s-a început urmărirea penală in rem în majoritatea dosarelor.

Şi în cazul infracţiunilor criminale foarte grave mobilizarea poliţiştilor a fost exemplară. Poliţiştii de la structurile de investigaţii criminale din judeţ, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au reuşit identificarea autorilor în toate cauzele cu violenţă cu urmări grave, respectiv 5 omoruri, 6 tentative de omor, 3 pruncucideri, 19 vătămări corporale, precum şi identificarea şi probarea vinovăţiei prezumtivului autor al unui omor comis la 11 februarie 1998 asupra unui bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Hunedoara.

Normele europene concordante cu valorile europene cer competenţă şi moralitate, respect pentru drepturile omului şi libertăţile sale fundamentale. Dar pentru ca standardele europene să devină un concept de viaţă şi profesional, singurul fundament este respectul acordat acelor oameni deosebiţi din poliţie care îşi pun viaţa în pericol zi de zi.

Obiectivul final al unei bune guvernări este tocmai creşterea siguranţei cetăţeanului, iar acest obiectiv nu poate fi atins decât oferind poliţiştilor toate condiţiile pentru a deveni o forţă de elită de care România are nevoie pentru a fi o ţară din ce în ce mai sigură pentru cetăţenii ei.

Doamna Ana Birchall:

"Protejarea copiilor de orice formă de violenţă, inclusiv cea informaţională"

În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre pericolul pe care accesul necontrolat la informaţie îl poate avea asupra copiilor noştri. Violenţa asupra naturii umane nu se rezumă doar la cea fizică, ci are şi o importantă componentă la nivel psihologic, intelectual şi informaţional.

Educaţia copiilor noştri este un domeniu care ne preocupă pe toţi, atât în calitatea noastră de părinţi, cât şi în cea de reprezentanţi în Parlamentul României. Ţara noastră a făcut progrese importante în ceea ce priveşte protecţia copilului, însă aceste eforturi au fost concentrate în special pe domenii ca violenţa domestică, sărăcia, incluziunea socială, educaţia timpurie sau exodul tinerelor familii. Un alt tip de pericol care vizează viitorul copiilor noştri şi asupra căruia mi se pare important să zăbovim este violenţa informaţională la care sunt supuşi copiii. Anumite emisiuni, inclusiv de desene animate prezentate de anumite canale de mass-media, internetul şi accesul uşor la orice fel de informaţie pot constitui instrumente ale acestui tip de violenţă, cu repercusiuni deosebit de grave pentru intelectul, psihicul şi chiar sufletul micuţilor noştri.

Utilizarea de către copii a internetului, de multe ori fără supraveghere din partea adulţilor, conduce la crearea unui mediu favorabil pentru transformări psihologice inadecvate sau chiar pentru comiterea infracţiunilor, cum ar fi pornografia infantilă, violenţa şi chiar crime, aşa cum demonstrează studiile de specialitate. Există o necesitate acută de reglementare a domeniului respectiv în scopul protejării integrităţii fizice, mentale şi morale a copiilor, deoarece copiii sunt cei mai frecvenţi utilizatori ai internetului, dar şi cea mai afectată categorie de cetăţeni.

Faptul că internetul aduce un mare plus vieţii noastre nu-l poate contesta nimeni. Conform experţilor internaţionali, creşterea cu 10% a ratei de penetrare a internetului în bandă largă conduce la o creştere cu 1,3% a PIB, iar avantajele utilizării lui sunt nenumărate. Însă există şi pericole pe care trebuie să le cunoaştem şi să ştim cum să ne protejăm. În lume, fiecare al şaptelea copil-utilizator cu vârsta de la 10 la 17 ani este solicitat sexual prin internet, iar 34% dintre copiii care utilizează internetul sunt expuşi involuntar diferitelor materiale cu caracter violent.

Riscul răpirii, al traficului cu copii şi violenţa de orice fel sunt pericole reale la care copii sunt expuşi zilnic prin accesul nelimitat şi necontrolat la internet. Chatul şi reţelele sociale sunt canale prin care tinerii pot cunoaşte diverse persoane care le pot pune viaţa în pericol.

Toate aceste pericole necesită un răspuns şi o pregătire din partea noastră. Soluţiile ne sunt la îndemână. Părinţii trebuie să fie educaţi şi informaţi, implicaţi în activitatea copiilor lor pe internet şi să supravegheze navigarea acestora. Este recomandat pentru părinţi să stabilească normele de utilizare a internetului, cum ar fi limita de timp, site-urile permise, scopul navigării şi însoţirea copiilor în stadiile incipiente de folosire a calculatorului. Un ajutor suplimentar în implicarea şi supravegherea copiilor ar fi utilizarea unui software de navigare sigur. Există multe servicii şi programe pe piaţă care filtrează site-urile şi mesajele periculoase, blocându-le, astfel protejând copiii atunci când accesează internetul.

În realitate însă, aceste instrumente de stopare a violenţei informaţionale nu sunt cunoscute în România sau sunt ignorate. La nivelul Uniunii Europene, 14% dintre persoanele responsabile utilizează software de control parental, care îi ajută să urmărească activitatea online a copiilor şi care permit filtrarea conţinutului inadecvat. În România, astfel de programe sunt folosite doar în proporţie de 3% dintre părinţi, arată un studiu realizat de Eurostat.

Este datoria noastră de a ne implica pentru a proteja copiii de orice formă de violenţă, de a-i educa pe tema informaţiilor dăunătoare, care sunt uşor accesibile, chiar şi cu soft-uri specializate. Fenomenul acestui tip de violenţă înseamnă şi victime colaterale, iar în această privinţă trebuie să găsim o modalitate de a pune punct oricăror astfel de efecte care pot duce la afectarea pe termen lung a copiilor noştri. În februarie 2012, recunoscând faptul că avem încă foarte mult de lucru pentru a promova drepturile copiilor, Consiliul Europei a adoptat o strategie prin care ne propunem să "construim o Europă cu şi pentru copii", în care să promovăm sisteme şi servicii prietenoase pentru copii, să eliminăm toate formele de violenţă împotriva copilului, să garantăm drepturile copiilor vulnerabili, să promovăm participarea copiilor la nivelul Europei, în toate politicile care le influenţează viaţa.

Este timpul să realizăm că eficacitatea în reformarea sistemelor de protecţie a copilului şi asigurarea bunăstării copiilor vulnerabili nu depind exclusiv de fiecare stat în parte, ci de acţiunea colectivă a tuturor statelor, cel puţin la nivel regional. Preocuparea colectivă pentru viitoarele generaţii de cetăţeni poate fi baza cooperării regionale. Copiii nu trebuie să fie victimele violenţei informaţionale, ale muncii forţate, ale violenţei domestice sau de orice alt fel, ale traficului de persoane sau ale sărăciei. Drepturile universale ale copiilor asigură şansele acestora la educaţie de calitate şi protecţia lor împotriva abuzurilor.

Şi pentru aceste motive consider că este bine-venit proiectul "Împreună pentru copii: Coaliţii de ONG-uri mai puternice în regiunea Mării Negre", proiect implementat de Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) şi coaliţia ChildPact, şi finanţat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Programul de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare. Proiectul pune împreună eforturile ONG-urilor şi ale altor instituţii publice centrale în consolidarea unei relaţii pe care trebuie să o construim la nivel regional şi în jurul soluţiilor comune pentru problemele copiilor, inclusiv expunerea la informaţii dăunătoare la nivel psiho-somatic.

Fac apel la părinţi şi dascăli, la autorităţile şi organizaţiile cu rol în reglementarea şi supravegherea canalelor de comunicaţii audio-vizuale să ajute dezvoltarea sănătoasă, materială şi psihologică, a copiilor. Fără a cenzura accesul la internet sau mass-media, trebuie făcuţi paşi în dezvoltarea reglementărilor pentru protejarea accesului minorilor la informaţii sau materiale cu conţinut violent, pornografic, dăunător. Ca politicieni şi părinţi, suntem datori, stimate colege şi stimaţi colegi, să construim o lume mai bună pentru viitoarele generaţii.

Copiii sunt adevărata bogăţie a României!

Domnul Radu Babuş:

"Nu, drogurilor!"

"M-am drogat din curiozitate, deznădejde, mândrie sau dorinţa de a experimenta ceva nou". Aşa începe aproape orice poveste a celor care trec pragul unui centru antidrog.

Din nefericire, tot mai mulţi tineri ajung să îşi distrugă viaţa de la vârste fragede. Acest lucru se întâmplă când raţionamentul este învins de curiozitate. Iar curiozitatea devine foarte periculoasă, încât îi conduce pe marginea prăpastiei. Unii reuşesc să scape, dar, din păcate, pentru cei mai mulţi este ultimul drum.

Este povestea multor tineri cărora adolescenţa le-a fost înăbuşită de atracţia ucigaşă a substanţelor halucinogene. Fie că este vorba de etnobotanice, ecstasy, medicamente sau droguri puternice precum heroina sau cocaina, mulţi tineri care nu au împlinit majoratul şi-au sacrificat viaţa, visurile, adolescenţa din cauza inconştienţei sau a lipsei de informare.

De ce se droghează? Niciunul dintre ei nu poate explica exact ceea ce a simţit în timp ce se droga. Se cred superiori, dar, de fapt, daca te uiţi mai atent la ei nu vezi decât nişte copii cu bătrâneţea desenată pe chipuri. Nu vor să cunoască alţi oameni, să îşi facă noi prieteni sau să se integreze în societate. Se au unii pe alţii şi consideră că cel mai bun destin al lor este drogul. De fapt, dependenţii de droguri şi-au pierdut libertatea. Unii spun că se droghează doar când vor ei, dar când încearcă să se oprească îşi dau seama că sunt dependenţi şi că deja este prea târziu.

În ultimul deceniu, România, din cauza consumului de droguri, a devenit, pe lângă o piaţă de desfacere, o zonă de tranzit prin care trec cantităţi uriaşe de droguri spre alte ţări. La noi în ţară statisticile arată că 70% din consumatorii de droguri sunt elevi şi studenţi. Pe lângă riscul dependenţei pot apărea multiple probleme de sănătate pe termen mediu şi lung, cum ar fi SIDA, hepatitele B şi C, tuberculoza, dar şi probleme cu legea, deoarece tinerii care devin narcomani ajung delincvenţi de drept comun care, pentru a-şi asigura o "liniuţă", pe lângă furtul banilor şi vânzarea bunurilor de valoare din casă, ajung să spargă maşini şi case.

Cum este posibil să se vândă şi să se consume droguri în şcoli? Uşurinţa cu care pot fi procurate, anturajul, dorinţa de a fi în centrul atenţiei îi împing pe tineri la consumul de droguri care distrug formarea fizică şi psihică a acestora. Dependenţa creată de stupefiante este foarte greu de vindecat. Singura posibilitate de a nu deveni narcoman este aceea de a nu consuma niciodată nici un drog, deoarece nu există tratament care să garanteze vindecarea completă de dependenţă.

Drogurile îi îndepărtează pe cei care le consumă de familie, prieteni, dar şi de ei înşişi. În ziua de astăzi, cea mai mare teamă a unui părinte este legată de posibilitatea ca propriilor copii să fie tentat să consume droguri, astfel devenind dependent. Părinţii adolescenţilor narcomani rămân singuri faţă în faţă cu tragedia propriului copil.

Domnul Daniel Tudorache:

"Moţiunea PNL, respinsă de deputaţi"

Miercuri, 11 martie, moţiunea simplă "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi fata morgana", depusă de către membrii Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a fost dezbătută de către parlamentari.

Prin depunerea acestei moţiuni am asistat la un spectacol ieftin al opoziţiei care nu a făcut nimic altceva decât să arate cu degetul şi să batjocorească munca unor oameni într-un domeniu important în care ei au reuşit să facă performanţa în a dezamăgi.

Am putut vedea cum se utilizează în scopuri greşite o moţiune, am putut vedea cum i se fură sensul real de instrument de amendare şi corectare a unei situaţii delicate la nivel politic.

Prin depunerea acestei moţiuni, colegii de la PNL au transformat moţiunea într-un instrument de împroşcat noroi.

Trebuie să fim oneşti şi să apreciem cu adevărat faptul că în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene am evoluat vizibil şi s-au adus rezultate concrete pe masă şi nicidecum vorbe goale şi promisiuni deşarte.

Aş putea spune că ne-am detaşat de conducerea defectuoasă a unui domeniu foarte important şi, spre deosebire de unii dintre colegii din Parlament care au avut frâiele puterii la un moment dat, am asistat la livrarea de soluţii şi rezultat în conformitate cu aşteptările pe care cetăţenii acestei ţări le aveau de la noi.

O astfel de evoluţie pozitivă nu poate fi pur şi simplu anulată printr-un text de moţiune menit să defăimeze şi să aducă în atenţie propuneri care au fost deja transpuse în practică.

În timp ce Ministerul Fondurilor Europene se pregăteşte să culeagă roadele unei rate de absorbţie de 53%-54%, opoziţia încearcă să neutralizeze orice urmă de lucru bine făcut în ţara asta. Iar aceasta nu este o atitudine sănătoasă în materie de etică politică.

Aş vrea să mai spun că, pentru prima dată în mulţi ani, guvernarea României este una de alianţă şi consens între mai multe partide, iar factorii de stres la acest nivel au dispărut în momentul în care am acceptat că trebuie să conlucrăm pentru binele comun. De aceea, moţiunea simplă depusă de PNL nu reprezintă nimic mai mult de o jignire adusă atât oamenilor care au lucrat împreună pentru obţinerea rezultatelor pozitive de care ne bucurăm azi, dar şi cetăţenilor acestei ţări care şi-au pus încrederea în ei.

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"La vremuri noi, tot noi"

În România lucrului bine făcut, preşedintele Klaus Iohannis aduce schimbarea aşa cum ne-a promis! Într-un act de integritate şi verticalitate, Klaus Werner Iohannis a schimbat uniforma, sigla şi culoarea portocalie a Partidului Democrat Liberal şi gata, i-a exonerat de păcate!

Sub oblăduirea lui Iohannis, aceiaşi membri ai PDL-ului anului 2012, astăzi PNL-işti în devenire, vin, cu frunţile semeţe şi plini de vitalitate, în faţa cetăţenilor pe care îi condamnaseră la sărăcie, pentru a le promite revenirea în viaţa politică a regimului regresiv din 2009-2012.

Cei peste 7 milioane de români care, ajunşi la capătul puterilor, au votat în anul 2012 pentru plecarea de la putere a celui mai nociv partid postdecembrist, PDL, au fost trădaţi de preşedinte prin uniunea făptaşilor şi a "salvatorilor".

Şi pentru că PNL a fost de acord să facă sacrificiul suprem pentru a beneficia de susţinerea necesară strângerii numărului de voturi pentru victoria candidatului lor, asistăm astăzi la dispariţia ideologiei naţional-liberale, prin canibalizarea ei de către Partidul Democrat Liberal. Foarte abilă şi poate singura mişcare prin care PDL-iştii puteau să înşele iar memoria românilor, căci încercarea cu Forţa Civică şi Mişcarea Populară s-a dovedit un eşec.

Aşa cum I. L. Caragiale spunea "La vremuri noi, tot noi", noul PNL îi ascunde sub umbrela sa pe vechiul PDL-ist Vasile Blaga, alături de vechii membri PDL care au dat vot favorabil măsurilor de tăiere a pensiilor şi salariilor, au redus indemnizaţiile pentru mame, subvenţiile pentru agricultori, cofinanţările pentru proiecte europene, şi lista poate continua la nesfârşit. Acesta este primul "lucru bine făcut" al noului preşedinte, urmând ca în acest an să vegheze la preluarea puterii de către acest PDL revopsit în PNL şi să reinstaureze în funcţii oameni ale căror nume trezesc multe amintiri triste, precum: Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Emil Boc, Cătălin Predoiu, Adriean Videanu şi alţi foşti miniştri ale căror competenţe sunt încă un mister.

Dacă în viaţa politică de astăzi, raportul echilibrat dintre opoziţie şi putere este un fapt anormal pentru Klaus Iohannis, în România sa normală, în care metisul PNL a oferit preşedintele statului, va avea monopolul activităţii politice şi va deţine şi arcul guvernamental, nu va fi totalitarism, aşa cum am fi tentaţi să credem, ci democraţie.

Domnule Iohannis, ce acte de normalitate ne mai pregătiţi? Cumva cooptarea la putere şi a partidului PMP? Doar cu Traian Băsescu gaşca PDL va fi ce-a fost odată! Frumos troc politic aţi făcut cu viitorul românilor.

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Procesul de revizuire a Constituţiei trebuie tratat ca un act de importanţă majoră"

Nu cu mult timp în urmă ne-am asumat faptul că actuala generaţie de parlamentari va fi cea care va săvârşi actul de revizuire a Constituţiei.

Elementul care a stat la baza acestei decizii a fost, printre altele, necesitatea explicitării exacte a prerogativelor preşedintelui ţării şi ale prim-ministrului, pentru a evita pe viitor neînţelegerile legate de reprezentarea României pe plan extern.

De asemenea, printr-un acord comun între actorii politici s-a ajuns la concluzia că ţara noastră are nevoie de descentralizare şi de deconcentrarea puterii de la Bucureşti.

Acest lucru se poate realiza eficient prin înfiinţarea unei noi forme administrativ-teritoriale, regiunea, care trebuie să fie prevăzută în Constituţie. În caz contrar, orice modificare de acest gen va conduce la blocaje şi conflicte instituţionale.

Prima încercare de revizuire a legii fundamentale a fost, din punctul meu de vedere, un fiasco şi un show de televiziune. Nu este de mirare faptul că proiectul de revizuire a fost respins de Curtea Constituţională. Noua Constituţie ar fi îngrădit unele drepturi ce aparţin poporului şi ar fi conferit mai multă putere Parlamentului.

În perioada primei revizuiri s-au aprobat alineate conform cărora orice persoană are obligaţia de a se prezenta la Parlament dacă o comisie parlamentară îi solicită prezenţa.

Încă o inadvertenţă o constituie şi faptul că referendumul poate fi organizat de doar minimum 250 de mii de cetăţeni cu drept de vot, însă poate fi iniţiat doar cu aprobarea Parlamentului. Haideţi să fim serioşi! Ori este iniţiativă cetăţenească, ori este parlamentară.

După aceste eşuări lamentabile ce au avut loc sub oblăduirea lui Tudor Chiuariu şi Crin Antonescu ne confruntăm acum cu dezinteresul deplin al membrilor PNL faţă de îndeplinirea acestei sarcini. Lucrările Comisiei de revizuire au fost complet obstrucţionate de către membrii PNL, sau mai bine zis din cauza absentării acestora.

Decizia de modificare a fost luată prin consens politic. Nu înţeleg de ce s-a ajuns în situaţia ca social-democraţii să lanseze numeroase apeluri către naţional-liberali, solicitând numirea unor noi membri în cadrul Comisiei. Încă o dată vă rog să fim serioşi şi să începem procesul de revizuire pe care l-am promis cetăţenilor.

Constituţia este actul fundamental al oricărei democraţii. Mai mult de atât, toate instituţiile vor funcţiona după această nouă Constituţie vreme îndelungată. Aşa că haideţi să reluăm procesul de revizuire cu mai multă seriozitate şi să o supunem unei modificări corecte şi echitabile pentru toate părţile direct vizate.

Doamna Violeta Tudorie:

"Ca organ suprem al poporului, Parlamentul României este chemat să-şi intre mai puternic în atribuţii"

Constituţia României desemnează Parlamentul ca fiind organul reprezentativ suprem al poporului. În această calitate, legislativul nostru este îndreptăţit să hotărască în cele mai importante probleme ale ţării. Totodată, Parlamentul constituie instituţia definitorie a unui stat democratic.

Nu cred că este bine ca alte instituţii ale statului să decidă acolo unde Parlamentul trebuie să-şi spună cuvântul hotărâtor. Or, în această legislatură, noi, ca parlamentari, am constatat că alte instituţii s-au impus în derularea politico-democratică a vieţii sociale. Mă voi referi la un caz mai recent. La începutul acestui an s-a discutat mult în opinia publică românească despre cuplarea serviciilor secrete cu activitatea organelor de jurisdicţie. Şi în această chestiune a fost chemat, e drept, printr-un denunţ, Departamentul Naţional Anticorupţie să dezlege problema. DNA-ul nu avea ce să facă în această problemă, întrucât ea este una politico-legislativă şi Parlamentul este instituţia care să decidă cum trebuie procedat. Noi ar trebui să dezbatem în Parlament dacă dotăm DNA-ul cu mijloace de ascultare a celor suspecţi de acte de corupţie sau dacă lăsăm în continuare SRI-ul să realizeze aceste operaţii tehnice. Consider că nu este firesc să trecem sub tăcere căutarea soluţiilor la astfel de probleme care ne revin în calitate de parlamentari.

Mă voi referi la încă unul din mecanismele şi procesele reale de care o democraţie funcţională are mare nevoie pentru a nu degenera în anarhie sau în dictatură. Este vorba de controlul politic exercitat de reprezentanţii poporului asupra instituţiilor şi autorităţilor statului. Mai întâi aş mai face o precizare: mi se pare că în anii din urmă s-a făcut prea mare caz de statul de drept şi s-a pierdut din vedere statul democratic. Iar la adăpostul acestei mentalităţi, instituţiile de forţă au căpătat o putere mai mare, în timp ce Parlamentul a rămas în expectativă. Într-o bună măsură, control politic, democratic revine Parlamentului. Dacă legislativul României nu se bucură de o încredere deosebită din partea cetăţenilor, acest lucru îşi are explicaţia şi în faptul că Parlamentul nostru s-a manifestat prea timid şi ineficient în obligaţia sa de a supraveghea şi controla cum se cuvine instituţiile şi autorităţile asupra cărora are această competenţă. În acest sens, comisiile noastre de supraveghere a serviciilor de informaţii au ieşit şifonate din ultimele reprezentaţii publice.

Dacă asupra Guvernului suntem focusaţi zilnic cu întrebări, interpelări, declaraţii politice, moţiuni simple şi de cenzură, chemări la comisii şi în plen, mai puţin suntem preocupaţi de celelalte instituţii ale căror numiri în conducere şi analiză a rapoartelor de activitate ne sunt supuse atenţiei. Uneori suntem luaţi noi la întrebări de către alte instituţii pentru votul pe care l-am dat, şi aceasta în condiţiile în care suntem apăraţi de Constituţie, care stipulează că: "Orice mandat imperativ este nul - art. 69 alin. (2)".

În aceste condiţii, nu ar trebui să fim surprinşi că din poziţia de organ suprem al poporului, Parlamentul a căzut în aceea de instituţie supusă unora care se laudă sau sunt lăudaţi, cu o mai mare popularitate de moment.

Am convingerea că prin golirea democraţiei de conţinutul politic, cu denigrarea partidelor politice, a Parlamentului, cu desconsiderarea în masă a clasei politice se merge într-o direcţie greşită, iar cei care se bucură de aceste lucruri nu sunt cei mai bine intenţionaţi.

Aş dori să luaţi declaraţia prezentă ca pe o chemare la o mai mare răspundere ce revine Parlamentului ca organ suprem al poporului în buna funcţionare a democraţiei în ţara noastră. Totodată, consider că se impune îmbunătăţirea activităţii de control şi supraveghere politică a Parlamentului asupra celorlalte instituţii ale statului.

Domnul Ioan Tămâian:

"Se împlineşte un an de la o mare minciună a premierului Victor Ponta"

Vineri, 20 martie, se împlineşte exact un an de când premierul Victor Ponta făcea următoarea declaraţie ziariştilor care îl aşteptau după întrevederea cu oficialii fabricii de automobile de la Piteşti. "Le-am confirmat celor de la Dacia că din programul 2007-2013 de autostrăzi deja s-au alocat 25 milioane euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate, că în 2015 începem lucrările pe baza noului studiu de fezabilitate din ambele capete - şi dinspre Sibiu, şi dinspre Piteşti, şi că toată autostrada Piteşti-Sibiu va fi finalizată din programarea 2014-2020".

Cu exact 10 zile în urmă, la Antena 3, premierul Ponta declara: "Studiul de fezabilitate ce urmează a fi întocmit va lega actuala variantă de ocolire a municipiului Sibiu cu actuala variantă de ocolire a municipiului Piteşti (...) Contractul (cu firma care va executa studiul de fezabilitate - n.a.) are o durată de 17 luni şi implică realizarea de studii de trafic şi privind alternative de traseu, investigaţii de teren, activităţi de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu şi modelul financiar, precum şi pregătirea documentaţiei de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrări".

În concluzie, acum un an de zile premierul Victor Ponta le promitea tuturor celor de la Piteşti că în acest an încep lucrările la autostradă, ba chiar de la ambele capete, iar acum aflăm:

1. Că nu există nici măcar un studiu de fezabilitate;
2. Că acesta va fi gata peste 17 luni, adică în august sau septembrie;
3. Abia după acest termen se va pregăti documentaţia de atribuire;
4. Nu se ştie când se va ţine licitaţia de atribuire a lucrărilor;
5. În cel mai fericit caz, dar nu sunt convins, dacă vor demara (poate intervin iarăşi schimbări de orientare şi de transformare a autostrăzii în drum expres etc.) în primăvara anului 2017.

Cum poate fi catalogată declaraţia premierului Ponta din 20 martie 2014 altfel decât o minciună! Pe cine a minţit el atunci:

1. Pe oficialii, sindicaliştii şi angajaţii de la fabrica de automobile (nu este exclus ca o consecinţă a întârzierii construcţiei autostrăzii Piteşti-Sibiu, autostradă vitală pentru fabrică, să se compenseze costurile mai ridicate generate de absenţa unei autostrăzi cu reducerea angajaţilor);
2. Pe cetăţenii judeţelor Sibiu, Argeş, Vâlcea care de ani de zile aşteaptă o cale rutieră performantă;
3. Pe iubitorii de turism din întreaga ţară, care şi ei aşteaptă o cale rutieră rapidă care să lege graniţa de vest de litoral;
4. Pe agenţii economici din judeţele mai sus amintite, dar şi din alte zone din ţară care şi-au făcut calcule pe termen mediu privind o eficientizare a transportului mărfurilor şi produselor lor;
5. Pe acei cetăţeni din cele trei judeţe care credeau că din 2015 se va înregistra o creştere a numărului locurilor de muncă.

Pentru astfel de minciuni, şi nu numai, este nevoie ca Guvernul Ponta şi PSD să părăsească Palatul Victoria. Cu minciuni şi înşelarea cetăţenilor nu se guvernează o ţară.

Pe 9 februarie 2013, premierul Victor Ponta declara ferm la Realitatea TV: "Pe 28 februarie se anunţă precalificarea pentru - nu e Comarnic-Braşov, probabil că va fi Bucureşti-Braşov. Dacă nu e gata până în 2016, nu mai candidez la alegerile parlamentare. Am un fix cu Comarnic-Braşov şi cu Piteşti-Craiova".

Duminică 15 martie, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat unui post de televiziune, Victor Ponta a anunţat că nu se mai pune problema să nu candideze în 2016 la alegerile parlamentare, deoarece nu din vina sa nu va fi gata autostrada Comarnic-Braşov. Mai mult, Victor Ponta a avut tupeul să afirme că autostrada nu va fi finalizată din cauză că "nu există consens politic pe un proiect aşa de mare". Consens între cine şi cine? Construcţia unei autostrăzi este o problemă a guvernului aflat în funcţie şi atât. Şi oricum, nimeni nu se opune, cu atât mai puţin PNL - aici a "bătut" premierul cu absenţa aşa-zisului consens - care de ani buni susţine construirea unei autostrăzi într-una dintre cele mai mari zone turistice din România.

Chiar dacă au trecut doi ani între cele spuse în acest caz de Victor Ponta, repoziţionarea sa face parte din categoria "demisionez în 5 minute". Nu cred că mai este cazul să spun cine a lansat această declaraţie. Or, este clar, românii nu mai au nevoie de un premier care să îl copieze pe cel care a declarat în premieră că "demisionează în 5 minute".

Domnul Vasile-Cătălin Drăguşanu:

"Poziţia geopolitică a României în Regiunea de Est a Europei"

Evenimente din Regiunea de Est a Europei scot în evidenţă faptul că sistemul strategic de securitate traversează un moment extrem de dificil.

Trebuie ţinut cont că România şi-a definitivat viziunea sa asupra spaţiului Mării Negre în Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, după cum urmează:

"Spaţiul Mări Negre reprezintă în acelaşi timp o oportunitate şi o sursă de risc, aflându-se la interferenţa dintre două axe strategice: Marea Neagră - Marea Mediterană, respective flancul Sudic al NATO, zonă de importanţă strategică pentru Alianţa Nord Atlantică, afectată în principal de riscuri transfrontaliere; Marea Neagră- Caucaz-Marea Caspică - spaţiul de tranzit pentru resursele energetice ale Asiei Centrale, influenţat de anumite forme de instabilitate regională, reverberându-se dinspre zona Asiei Centrale."

(Institute for Security and Internetaional Studies, Black Sea Basin Regional Profile, Sofia 2004)

Aşadar, prin deschiderea la Marea Neagră, acţionăm ca un factor decisiv în stabilizarea mediului regional de securitate, prin rolul de "catalizator" al politicilor de cooperare, asigurarea unui climat de stabilitate în Balcani şi promovarea efectelor pozitive ale cooperării multinaţionale din S-E Europei spre zona Mării Negre şi Caucaz.

În data de 6 februarie anul curent am asistat la o decizie istorică pentru ţara noastră, când la Bruxelles, în cadrul Reuniunii Miniştrilor Apărării din statele membre NATO, s-a aprobat înfiinţarea a două comandamente militare permanente în România.

Asta înseamnă că România atinge un nivel de securitate fără precedent până astăzi în ţara noastră, contribuim la îmbunătăţirea strategiei de apărare a Alianţei pentru situaţiile neprevăzute ce pot apărea în viitor pe fondul contextului actual al relaţiilor internaţionale din Regiunea de Est a Europei.

Consider că această hotărâre este a doua mare realizare a statului român după aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, dar România, practic, este înconjurată de un semicerc de state care caută apropiere de Rusia (Ungaria, Serbia, Bulgaria, iar la sud, Grecia).

Faţă de România, aceste state vor acţiona în comun cu Rusia, totul venind în defavoarea statului român.

Şansa României e ruperea acestui semicerc şi/sau întărirea cooperării pe axa Bucureşti-Kiev-Varşovia-Statele Baltice, pentru a pune "barieră" apropierii Balcanilor de Moscova.

Nu ar fi lipsit de sens observarea modului în care decurge relaţia dintre Ungaria şi Rusia, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a făcut luna trecută o primă vizită la Budapesta, într-un stat european şi euroatlantic.

Se observă clar că România trebuie să se implice mai activ şi fără echivoc în tot ceea ce ţine de îmbunătăţirea strategiei de securitate internă, de apărare a Alianţei şi de colaborare şi cooperare cu aliaţii.

Bineînţeles, trebuie să ţinem cont că toate aceste aspecte, mai ales din punct de vedere geopolitic, pot influenţa atitudinea pe care ţările cooperante Rusiei o au faţă de România.

Cu alte cuvinte, România, pe baza cooperării cu Aliaţii săi şi prin poziţia clară faţă de necesitatea securităţii, trebuie să dezvolte, cu convingere, obiectivele de apărare strategică şi de dezvoltare a relaţiilor internaţionale.

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"Obiectiv: susţinerea Ucrainei"

Prin prezenta declaraţie salut decizia adoptată la reuniunea Miniştrilor Apărării de la Bruxelles prin care s-a decis constituirea pe teritoriile aliaţilor NATO din Est a unor Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO. Astfel, două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, acestea urmând să devină operaţionale în 2016.

Consider că România, parte a structurii nord-atlantice, trebuie să contribuie la asigurarea unui climat de securitate, stabilitate în regiune. Spaţiul estic trebuie să devină unul predictibil, iar România are capacitatea de a contribui la îndeplinirea acestui deziderat. Vecinătatea cu Ucraina ne responsabilizează şi ne transformă într-un actor regional important, în calitate de membru NATO.

Consider că sancţiunile la adresa Rusiei trebuie menţinute până în momentul în care se vor respecta toate punctele convenite în cadrul acordurilor de la Minsk. Pe de altă parte, trebuie să fim pregătiţi şi în cazul în care acordurile nu vor fi respectate. Astfel, trebuie susţinute noi sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse.

Mă declar un aprig susţinător al suveranităţii şi integrităţii Ucrainei, iar România s-a dovedit a fi un partener de dialog credibil în relaţia cu ţara vecină. Consider că diplomaţia română trebuie să susţină în continuare parcursul euroatlantic al Ucrainei, în ciuda impedimentelor pe care le traversează ţara vecină.

Domnul Constantin Avram:

"PC trebuie să abordeze viitorul său şi să renunţe la trecut!"

După trecerea a cinci luni de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, începem cu toţii să ne lămurim asupra acţiunilor preşedintelui Klaus Iohannis în planul politicii interne şi externe, deoarece preşedintele Iohannis a lăsat să se înţeleagă în timpul campaniei electorale că va fi un altfel de preşedinte al românilor, un altul decât fostul preşedinte Traian Băsescu.

Se pare că aşteptările analiştilor politici, în majoritatea lor, vor fi înşelate, deoarece preşedintele a făcut cam aceiaşi paşi ca şi predecesorul său: şi-a instalat în funcţie urmaşul la şefia PNL, în persoana Alinei Gorghiu (nu ştie nimeni după ce criterii), şi-a impus şeful principalului serviciu de informaţii, în persoana lui Eduard Hellvig, şi-a propus rezolvarea rapidă a problemei spaţiului Schengen, şi, mai nou, insistă din ce în ce mai mult pe formarea unei noi majorităţi parlamentare pentru dărâmarea guvernului Ponta!

În mod firesc, opinia publică se întreabă dacă o fi uitat domnul preşedinte Iohannis că a condamnat public traseismul politic în Parlamentul României şi că formarea unui nou guvern trebuie să se facă prin pârghii constituţionale, adică prin alegeri legislative anticipate. Se pare că da, din moment ce, din ce în ce mai des, face referiri la ineficienţa actului de guvernare.

Ca rezultat imediat al unui astfel de discurs, în Parlament asistăm la o adevărată campanie de racolare a deputaţilor sau senatorilor, astfel că în camera superioară a Parlamentului, adică la Senat, majoritatea guvernamentală stă în 8-10 voturi, iar poziţia actuală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, se clatină serios. În acest context, partidele mai mici, cum sunt PP-DD, PC, PMP, sunt în pericol de a-şi pierde grupurile parlamentare obţinute prin alegeri libere în toamna anului 2012!

Noi, conservatorii, suntem, din nefericire, cei mai vulnerabili, pentru că avem constituite grupuri parlamentare la limita regulamentului, iar desele semnale primite din partea unor colegi (de părăsire a Grupului PC), sunt menite a îngrijora conducerea politică a Partidului Conservator!

Şi mai dureros este faptul că, susţinerea atitudinilor ostile împotriva preşedintelui PC, Daniel Constantin, chiar din interiorul partidului, pune în pericol propunerea de fuziune prin absorbţie cu parlamentarii PLR, ce se conturează a fi singura soluţie pe termen mediu şi lung. Opinez aici, clar şi răspicat, faptul că, dacă acest proces de fuziune nu se materializează în maxim 60 de zile, cele două formaţiuni politice riscă să rămână în percepţia publică ca "partide balama" sau să-şi piardă şi bruma de identitate de care se mai bucură!

Aşa ceva trebuie evitat prin orice mijloace legale de care dispunem în momentul de faţă, deoarece polarizarea PC pe tema fuziunii cu PLR este mai evidentă ca oricând, iar presiunile externe de schimbare a preşedintelui ales al PC, Daniel Constantin, printr-un congres extraordinar, sunt în continuă creştere!

Amintesc colegilor mei care se lasă manipulaţi atât de uşor, că Daniel Constantin a fost ales de filialele judeţene ale PC-ului şi numai acestea pot să-l înlăture prin vot! În plus, acest gest ar echivala cu ieşirea de la guvernare, ceea ce (am mai spus-o...), ar fi cea mai mare prostie politică!

A renunţa la participarea la guvernare, a nu-ţi duce mandatul încredinţat de electorat în 2012 în baza unui program de guvernare, a-ţi părăsi partenerii politici cu care ai câştigat alegerile înseamnă sinucidere politică...!

Filiala Bacău a Partidului Conservator nu şi-a propus aşa ceva!

Domnul Constantin Galan:

Bolile cardiovasculare îi omoară pe români mai mult decât cancerul. Principala cauza de deces în România rămâne cea cardiovasculară, chiar dacă patologia cardiovasculară a înregistrat progrese în ultimii ani.

Aproximativ 150.000 de români mor anual de boli cardiovasculare, 60% din totalul deceselor înregistrate. În ciuda campaniilor şi programelor dezvoltate de autorităţi, situaţia este, în continuare, una alarmantă.

Statisticile plasează România pe locul 3 la nivel european la capitolul deceselor cauzate de boli cardiovasculare, după Bulgaria şi Ucraina.

Bolile cardiovasculare cauzează 4 milioane de decese la nivel european şi 17 milioane la nivel global. Mai mult, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se estimează că până în anul 2030 se vor înregistra anual peste 20 de milioane de decese, bolile cardiovasculare rămânând în continuare cauza numărul 1 de mortalitate.

În cazul bolilor cardiovasculare prevenţia este esenţială. Românii au nevoie de educaţie pentru a putea preveni bolile de inimă. Controlul medical regulat, stilul de viaţă echilibrat şi mişcarea pot preveni apariţia bolilor cardiovasculare.

Susţin aplicarea unor măsuri clare care pot genera beneficii substanţiale în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei prin schimbări simple în alimentaţie, renunţarea la fumat şi includerea a 30 de minute de mişcare zilnică printre activităţile cotidiene.

Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie:

"Diminuarea fenomenului cerşetoriei în rândul copiilor"

După 1990, societatea românească a fost marcată de apariţia fenomenului de "copii ai străzii". Problematica acestor copii a fost şi rămâne în actualitate, datorita specificului acestui fenomen social.

România se confruntă cu efecte tot mai negative din cauza fenomenului cerşetoriei în rândul copiilor. În mai toate localităţile din ţară întâlnim copii la cerşit pe străzi, în mijloace de transport, în parcuri sau zone turistice. În ultima perioadă s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de "copii ai străzii" în România, dar şi a numărului de cazuri de cerşetorie cu protagonişti minori.

Cauzele care determina un copil să ajungă în mediul stradal sunt sărăcia, violenţa în familie şi fuga sau plecarea la 18 ani din centrele de plasament. Din studiile existente în România reiese că familia este principalul mediu de provenienţă a "copiilor străzii", ea fiind responsabilă de aproximativ 80% din cazuri de ajungere a copiilor pe stradă.

Potrivit statisticilor, 70.000 de copii stau pe străzi şi cerşesc, dintre care 5.000 doar în Bucureşti. Din păcate, acest fenomen nu poate fi stopat, însă poate fi controlat.

Sumele mari pe care le poate strânge o persoană a străzii sunt mult prea tentante. Această ocupaţie le aduce unora peste 5.000 de lei pe lună. Însă banii nu ajung întotdeauna la cerşetor, ci la liderii grupărilor care îi racolează şi îi obligă să cerşească.

Consider că locul copiilor este în şcoală, nu pe stradă, de aceea cred că autorităţile trebuie să se implice mai activ în combaterea acestui fenomen care devine din ce în ce mai îngrijorător. Trebuie avute în vedere măsuri privind descurajarea implicării copiilor în activităţi de cerşetorie.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Un vot pentru liniştea majorităţii"

Pentru a fi siguri că sunt susţinuţi la guvernare cei de la PSD şi UNPR au votat alături de UDMR şi au respins cererea DNA de începere a urmării penale a fostului ministru László Borbély. Ascunşi în spatele votului secret PSD+UDMR+UNPR ne-au arătat cum funcţionează un triumvirat penal pentru liniştea acestei coaliţii.

Este anormal ca în această ţară unele categorii de cetăţeni să fie exceptate de la urmărirea penală!

Sunt convins că lucrurile nu ar fi stat la fel dacă proiectul meu de lege, ascuns cu graţie de actuala putere prin sertarele comisiilor parlamentare, ce prevede ca ridicarea imunităţii să se facă prin vot deschis prin mijloace electronice ar fi fost adoptat.

Acest tip de vot asigură cea mai transparentă modalitate de vot, ce nu poate fi contestată ca identificare, evită erorile de numărare tip "Roberta" şi este uşor de accesat, permiţând eliminarea votului tip "senator Dobra", adică clamarea unui tip de vot "sub puterea onoarei" deşi în realitate se votează exact pe dos.

Concret, prin adoptarea proiectului meu de lege ce înlocuieşte votul secret cu votul deschis prin mijloace electronice la ridicarea imunităţii, oricine dintre noi va putea vedea cum a votat parlamentarul în cazurile de ridicare a imunităţii şi vom putea decide dacă mai merită să ne reprezinte.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"A primat valoarea"

Cică emotivă. Zău?! De fapt, a fost un troc între PSD şi UDMR pentru putere. S-au asigurat că nu se va vota nicio moţiune de cenzură. Hoţia a devenit legală!

Domnule Borbély, nu putem trăi în frică, dar nici în hoţie, să ne "bărbieriţi" toţi ţara şi să rămâneţi nepedepsiţi! Bine ar fi să vă închidă pe toţi măcar pentru tot atâţia ani cât aţi furat şi ruinat ţara şi să vă confişte averile pentru ca statul să-şi recupereze daunele!

Acum plângeţi ca nişte fetişcane şi toţi, brusc, sunteţi bolnavi de nu puteţi să suportaţi detenţia. Nici noi nu mai suportăm hoţia!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ai dreptate"

Ai dreptate, domnule Borbély, bărbier în traducere, nu putem trăi în frică, dar nici în hoţie, să ne "bărbieriţi" toţi ţara şi să rămâneţi nepedepsiţi!

Oricum, domnule Borbély, sunteţi în eroare. În 1989 oamenii au murit în stradă şi pentru ca noi toţi să fim egali în faţa legii. Nu ca unii să se poată ascunde de consecinţele faptelor lor în dosul imunităţii parlamentare.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Când"

Când se va construi Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi? Guvernanţii tot vorbesc despre el, dar oamenii mor pe capete! Treziţi-vă odată, români! Este revoltător.

Până una-alta au început să moară şi politicieni între spitale. Dumnezeu să-i ierte, dar nu pot să nu remarc că doar când moare câte unul de-al lor cer lămuriri şi explicaţii! Spitalele din zilele noastre sunt rezultatul furturilor voastre de ani de zile. Sălile de operaţie, salariile decente ale medicilor din spitale se regăsesc în vilele şi în maşinile voastre de lux. Zilnic mor oameni care au plătit ani de zile taxe la stat, dar banii lor au luat drumul buzunarelor voastre. Începeţi să muriţi pe capete şi voi. Aţi hăcuit ţara asta şi aţi furat poporul ăsta pe capete. În spitale există medici slabi pentru că cei buni fug pe capete afară. Aţi creat un sistem medical corupt de la rădăcini.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ministrul carioca"

Va fi interesant de urmărit votul din Senat. Ministrul carioca, cel cu desenele de autostradă, e mâna dreaptă a domnului Ponta. Nu va păţi nimic. Nu vor accepta penalii din Parlament să-l dea pe mâna justiţiei, ca să nu spună nimic despre contractele comune. Fripturiştii generalului şi ai lui "inimă zburdalnică" îşi vor face treaba şi vor apăra penalul de justiţie.

De asta avem nevoie de proiectul meu de lege ce prevede clar ca ridicarea imunităţii să se facă prin vot deschis prin mijloace electronice.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cârpeli, ca de obicei!"

Ştiţi ce măsuri se vor lua după moartea unui nou pacient plimbat între spitale? Două cârpeli. Se va găsi, ca de fiecare dată, vreun acar Păun şi se vor face noi protocoale menite să ascundă disfuncţionalităţile majore din sistemul de urgenţă. Nu protocoalele lipsesc, ci un adevărat spital de urgenţă, monobloc, cu toate specialităţile incluse. Protocoale existau şi înainte, pe vremea Spitalului de Urgenţă din Copou, atunci când avertizam că zeci de pacienţii sunt direcţionaţi aiurea, că aşteaptă câte 8-10-12 ore prin alte spitale, riscând o evoluţie nefavorabilă, complicaţii şi chiar să moară, doar pentru a fi satisfăcute orgoliile din lumea medicală şi a se bloca construcţia noului spital de urgenţă.

Ca să nu mai audă aceste semnale de alarmă, politicienii şi lacheii din lumea medicală au preferat să desfiinţeze şi primul spital de urgenţe din viaţa ieşenilor şi să ascundă mizeria organizatorică sub preş. Ne-au spus că vor drege, că vor organiza într-o structură obosită şi pavilionară un alt sistem de urgenţă, dar nu ne-au spus că vom sta de la 2 până la 9 pentru a avea acces la consultaţii şi nici că durata drumului până în sala de operaţii va depăşi durata unui drum Iaşi-Bucureşti.

Constat că pacienţii se îngroapă în hârtii. Pe hârtie avem şi spital de urgenţă şi măreţe protocoale. Ca la Siutghiol şi ca în Apuseni. În realitate există doar pacienţi ce pot muri din cauza unui sistem de urgenţă plin de defecţiuni.

Nu mai putem aştepta ca Spitalul Regional de Urgenţă să devină o prioritate pentru guvernanţi. Dacă nu vom face nimic, alţi oameni vor muri stând cu orele prin săli de aşteptare sau plimbaţi prin ploaie şi prin frig printre pavilioane insalubre, vechi de secole.

Semnează şi tu pentru construirea unui nou spital, pentru ieşeni, în special, dar de care vor beneficia toţi moldovenii. Voi depune legea atunci când reuşim să strângem 25000 de semnături.

Dacă Spitalul de Urgenţă nu începe să fie construit în acest an cu fonduri europene, vom mai putea lua în discuţie abia din 2020 o asemenea investiţie, în viitorul exerciţiu financiar. Acum este momentul să insistăm. Împreună putem reuşi.

Semnează şi dă mai departe!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ce zici, popor?"

Eşti mândru de pasivitatea ta? Nu mai durează mult până când nu vei mai avea voie să te uiţi la faţa lor, pentru că va fi considerată o insultă şi o jignire, iar ei vor avea dreptul să te execute dacă li se va părea că nu eşti destul de respectuos!

Aşa au transformat Parlamentul României în ascunzătoare de tâlhari. A ajuns să funcţioneze ca o gaşcă de cartier, în care toţi membrii sunt tovarăşi de fapte şi care, atunci când votează ridicarea imunităţii unui coleg, sunt sub imperiul emoţiei create de teama că, poate mâine, ar putea fi ei la mâna colegilor. Şi atunci pun în aplicare proverbul transpartinic "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face".

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dan ş-o va lua!"

Procurorii DNA cer avizul Senatului pentru arestarea preventivă a lui Dan Şova, fost ministru al marilor proiecte şi al transporturilor. Acesta este deja urmărit penal pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu contractele dintre casa sa de avocatură "Şova şi Asociaţii" şi complexurile energetice Rovinari şi Turceni, iar astăzi e acuzat şi de fals şi distrugere de probe, mai precis a hard-disk-urilor de la casa sa de avocatură, pentru a ascunde urmele contractelor.

Pică guvernul? Victorele, tată, roşeşte repede nişte ouă şi haleşte-le repede, că de Paşte nu se ştie dacă dau ăia la Rahova!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Sistemul de urgenţă e defect!"

A ajuns un pericol pentru viaţa noastră. Organizarea dezastruoasă a sistemului de urgenţă a mai făcut o victimă. De data aceasta are şi un nume. Din păcate, este al profesorului Tiberiu Brăilean ce a plecat dintre noi după un clasic de acum periplu între spitale. Vă imaginaţi cum este tratat un om obişnuit ajuns la spital dacă un profesor universitar, politician de top, cu soţia medic, are o astfel de soartă?!

Pe ceilalţi pacienţi plimbaţi între spitale, care stau cu orele la cozi infernale prin aşa-zisele servicii de urgenţă insalubre, cei transportaţi printre pavilioane la minus 20 de grade, cei care aşteaptă cu zilele eliberarea vreunui loc la terapie intensivă, nu îi vede nimeni.

În lipsa unui spital de urgenţe, la Iaşi moartea se plimbă între spitale cu ambulanţa şi cu elicopterul. Dacă nu abrogau proiectul meu de lege, azi am fi avut un nou spital de urgenţe. Strângem cele 25.000 de semnături pentru ca să avem spital de urgenţe?

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Eroare"

Domnu` Borbély, sunteţi în eroare. În 1989 oamenii au murit în stradă şi pentru ca noi toţi să fim egali în faţa legii, nu pentru ca unii să se poată ascunde în dosul imunităţii parlamentare.

Dacă sunteţi nevinovat, demonstraţi asta în instanţă! Sau vă bate gândul ca, de supărare, să vă ascundeţi în Ungaria, lângă tovarăşul Marko Attila?

Bravo PSD! Majoritatea parlamentară îşi face datoria cu hoţia! Votaţi-i şi în 2016!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Hipnoză"

Pentru cineva care nu ştie bine româneşte mi se pare extraordinar că a transmis atâtea emoţii parlamentarilor noştri, contrar emoţiei populare. Ceea ce ne arată, încă o dată, că sunt două caste diferite: aleşii şi plebea...

Nu vă culcaţi pe o ureche, domnule Borbély, va veni şi ziua când discursul emoţional nu va mai avea valoare. Până la urmă, ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla!

Ar trebui ca DNA-ul să îi ia de mână şi pe toţi cei 154 care l-au susţinut prin votul lor. Corupţii se ţin în braţe unii pe alţii. De ce au parlamentarii UDMR mandate pe viaţă? Ar trebui şi ei să fie aleşi în funcţie de performanţă. Păcat de acei puţini oameni care se mai luptă. Restul sunt nişte comunişti. Dacă le urmăriţi istoricul, toţi sunt pasibili de Legea lustraţiei.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Imparţialii"

"Domnu` ăsta este una parlamentar forte bune şi cu multe ani în Parlamentul român. Nu este frumos se trimite pe el în judecată pentru nimic. UDMR şi domnu` Borbély fecut mult lucru bune în Parlament."

Borbély, baci, dacă eşti curat, trebuia să-ţi ceri singur ridicarea imunităţii, te duceai la DNA şi procurorii îţi spuneau: stai liniştit bre, noi te-am chemat să-ţi zicem că nu eşti vinovat şi gata, rămâneai alb, nu negru ca acum. Iar prin tertipul cu imunitatea te-ai învinovăţit singur, căci orice mucalit îşi dă seama că ai ceva de ascuns, eşti murdar, ca toţi, de altfel...

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cum defineşte Ponta unanimitatea"

Deputatul Ponta a renunţat, prin votul său, la prevederea care îi permitea să renunţe la titlul de doctor, introdusă într-o ordonanţă de urgenţă, pe care a dat-o premierul Ponta în decembrie 2014. Întrebat cum a votat, Ponta a invocat "unanimitatea" şi "înţelepciunea" Parlamentului: "am votat în sensul în care, în înţelepciunea sa, Parlamentul, în unanimitate, şi în comisie şi în Parlament, a votat".

Am totuşi o întrebare. Cum defineşte doctorul Ponta unanimitatea? Comisia a propus cu 12 voturi pentru, 8 împotrivă şi 4 abţineri adoptarea, iar "unanimitatea" clamată de Ponta în plen este contrazisă de rezultatul votului de la aprobarea O.U.G. "dottore", la vedere şi pentru premier pe site-ul Camerei Deputaţilor, ce arată vot pentru=311, contra=2, abţineri=19, nu au votat=2 (prezenti=334).

http://www.cdep.ro/ords/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14552

Dacă la fel a definit majoritatea, într-o lună-două avem alt premier, alt guvern şi alt partid la guvernare.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Codul meu electoral"

Am iniţiat 10 modificări ale legii electorale prin care vreau schimbarea vechiului model de politician. Am mari rezerve că înţelepţii din Comisia de Cod electoral vor vota aceste amendamente ce le spulberă privilegiile şi imunitatea şi dau speranţă că meritocraţia şi moralitatea pot învinge ineptocraţia şi corupţia.

1. În primul rând, reducerea numărului total de aleşi la doar 300 de parlamentari, nu 400, nu 418, niciunul în plus, ci aşa cum am decis la referendum. Le place sau nu, 7.765.573 de români, adică 88,7% le-am spus că ne ajung 300. Poporul este suveran, iar voinţa sa trebuie respectată chiar dacă au ignorat atâţia ani acest lucru.
2. Zero imunitate pentru parlamentari şi preşedinte şi toleranţă zero la corupţie. Am depus deja în Parlament un proiect de lege ce prevede că parlamentarii pot fi anchetaţi, judecaţi şi arestaţi pentru corupţie fără acordul colegilor din Camera din care fac parte. Nimeni nu e mai presus de lege, deşi până acum au acţionat transpartinic ca o gaşcă de infractori.
3. Limitarea la maxim două a numărului de mandate, atât al parlamentarilor cât şi al aleşilor locali.
4. Cei condamnaţi definitiv, cu sau fără suspendare, îşi pierd automat mandatul.
5. Mesh-ul şi găleata de milioane de euro din campaniile electorale trebuie să fie interzise. Tot noi le plătim până la urmă pentru că opulenţa şi modul de finanţare a campaniilor electorale generează corupţie. Cei care investesc zeci de milioane de euro în mesh-uri, bannere, panouri, clipuri publicitare, materiale promoţionale se aşteaptă să câştige de sute de ori mai mult din contractele generoase atribuite preferenţial din banii publici, cu alte cuvinte să fie plătiţi gras din buzunarele noastre.

   Oricâte variante de plafonare a cheltuielilor s-au propus şi introdus în legea privind modul de finanţare a campaniilor electorale, realitatea ne-a arătat că acest lucru este iluzoriu. Tot mai mulţi candidaţi fără valoare ce nu au nimic de spus preferă să se ascundă în spatele unor campanii costisitoare, în loc să vină în contact cu oamenii sau să participe la dezbaterile publice. Aşa am ajuns să avem un cerc vicios al corupţiei: partide corupte, politicieni corupţi şi şantajabili, afacerişti corupţi ce devalizează ţara.

   De aceea propun interzicerea tuturor tipurilor de publicitate electorala stradală. Mesh-ul şi găleata vor fi interzise. Cei care vor să ne convingă că ne pot reprezenta să facă bine să vină printre oameni şi să demonstreze în dezbaterile publice că au proiectele, creierul şi inima necesare pentru a ne aduce prosperitatea.

   Personal am demonstrat că se poate face campanie de succes mizând pe oameni şi nu pe bani.

6. Alegeri uninominale pure, din două tururi şi scoaterea pragului electoral. Vreau oameni care să arate că pot face ceva pentru comunitate şi care să răspundă direct în faţa cetăţenilor, nu vot pe liste (ca la Marea Adunare Naţională), în care sunt propuşi doar cei care pupă condurul şi cotizează din greu la liderul de partid. Eventual mandatele să fie condiţionate de un raport bianual, în baza unui contract semnat la notar, iar cei care nu îşi respectă sau se răzgândesc după ce au fost aleşi, să-şi piardă mandatul. E inutil să amintesc ce au promis politicienii referitor la extragerea gazelor de şist şi ce fac azi.
7. Introducerea declaraţiei profesionale prin care să fim informaţi despre parcursul educaţional şi profesional al candidatului şi să evităm să-i alegem pe cei care îşi fură până şi doctoratul. Reducerea numărului de membri necesar pentru înfiinţarea unui partid politic la câteva sute, proiect pe care l-am depus în Parlament.
8. Introducerea votului alb pe buletinul de vot, proiect pe care l-am depus în Parlament, care să conteze la numărarea voturilor valabil exprimate. Pe buletinul de vot va exista un pătrat în care va scrie "niciunul dintre ei" ca vot de blam pentru candidaţii propuşi de partidele politice. Dacă votul alb câştigă alegerile, acestea se reiau cu alţi candidaţi.
9. Vot prin corespondenţă, vot electronic, vot anticipat.
10. Limitarea fraudei electorale prin introducerea sistemului bazat pe CNP şi actualizarea anuală a listelor electorale.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Morţi evitabile"

Plătim ca să murim. Doi vârstnici au murit la câteva ore de la externare în doar două zile. O pacientă de 83 de ani din Braşov a fost externată în picioarele goale şi a murit de hipotermie pe un câmp. Un alt pacient de 83 de ani din Bârlad a murit la câteva ore după ce a fost trimis acasă de la UPU.

Pentru ca astfel de situaţii regretabile să nu se mai repete, am interpelat Ministerul Sănătăţii pentru a emite un ordin prin care să fie reglementate condiţiile în care este externat un pacient vârstnic, inclusiv obligativitatea anunţării familiei în astfel de situaţii.

Aş face chiar un proiect de lege, că parcă văd că astfel de situaţii se vor repeta peste câteva zile în alt spital, în alt oraş.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Muritori de foame"

Rezidenţii nu sunt plătiţi! Garda? O fac pe banii lor. Îşi cumpără din banii personali şi mâncarea şi cafeaua şi apa. Aia din spital oricum nu e potabilă. Sunt în picioare cel puţin 32 de ore, în care trebuie să vadă zeci de pacienţi. Nu e normal, sunt până la urmă nişte copii care au de învăţat. Nu ei ar trebui să facă gărzile astea! DSP ul ştie ce se întâmplă în spitale? Ştie, dar se face că nu vede.

Şi parlamentarii ştiu. V-am spus de zeci de ori. Cu toate astea aţi refuzat să adoptaţi proiectul meu ce prevede plata gărzilor rezidenţilor chiar din anul întâi. Aşa îi simulaţi să rămână în ţară...

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Nem tudom. Hoţia a devenit legală?! "Domnu` ăsta este una parlamentar forte bune şi cu multe ani în parlamentul român. Nu este frumos se trimite pe el in judecată pentru nimic. UDMR şi domnu` Borbely fecut mult lucru bune în parlament."

La respingerea ridicării imunităţii "a primat valoarea discursului", cică emotivă. Zău?! De fapt, a fost un troc între PSD şi UDMR pentru putere. S-au asigurat că nu se va vota nicio moţiune de cenzură.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Nu suntem egali în faţa legii"

Dacă oamenii ar fi într-adevăr egali în faţa legii, atunci nu ar exista protecţie suplimentară pentru parlamentari. Aşa că românii nu sunt egali în faţa legii.

Să schimbe Ponta legea. Aşa cum a dat sute de ordonanţe de urgenţă, inclusiv pentru doctoratul lui, poate să o facă şi pentru eliminarea imunităţii. Ne-am saturat de mârlănii.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"O să fie şi mai rău"

Îmi pare rău să o spun, dar în multe spitale e la fel, ajungi pe picioare la UPU şi te ţin până intri în comă. Nu se face nimic pentru a corecta proasta organizare, iar nepăsarea e la maximum, stau confortabil la raport, deşi au pacienţi în stare critică, primesc bani chiar dacă nu fac nimic şi pacientul moare.

Scufundarea sistemului de-abia a început. Când s-a sugerat o nouă lege a sănătăţii şi reorganizare, au sărit ca arşi toate căpuşele şi toţi lacheii, de la psd-istul Arafat şi până la alţi mari rectori, directori şi politicieni de doi bani. Ei, toate au o cauză şi mai devreme sau mai târziu plătim noi pentru lipsa de decizie, pentru iresponsabilitatea politicienilor, pentru slugărnicia din sistemul medical.

Eu v-am spus asta de acum câţiva ani. Ei, uite, aţi rămas cu Arafat şi Astărăstoaie. Şi ce? Sistemul merge bine? Cu ăştia o să fie şi mai rău.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Operaţii de imunitate"

Două anchete ale procurorilor au fost împiedicate de Parlament, prin respingerea unor cereri de începere a urmăririi penale. În aceste condiţii, proiectul meu de lege prevede ca pentru parlamentarii suspecţi de corupţie să nu mai fie necesar avizul Camerei din care provin pentru începerea anchetei şi urmăririi penale.

Concret, prin acest demers legislativ, susţinut şi de procurorul general al României, va rămâne în vigoare doar imunitatea pentru opiniile politice, prevăzută în articolul 22, dar pentru ridicarea imunităţii nu va mai fi nevoie de avizul camerei din care parlamentarul face, prin abrogarea alineatului (2) al articolului 21 din Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Pentru ca justiţia să nu mai fie obstrucţionată, proiectul de lege modifică şi alineatul (1) al articolului 23 privind regimul parlamentarilor în procesul penal, precizându-se clar că: "Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, fără încuviinţarea Camerei din care fac parte".

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Parlamentarii nu înţeleg democraţia"

Săracii de ei, tare abuzaţi mai sunt. De aceea nu vor să renunţe cu niciun chip la imunitate. Aproape că ţi se face milă, atât de talentaţi sunt în a juca teatru. Ei hotărăsc tot, cine face puşcărie şi cine nu, precum şi în care buzunare ajung banii noştri.

Borbely a fost scăpat de penali, penaliştii au încheiat un acord cu UDMR prin care, în schimbul salvării lui Borbély, UDMR îi va susţine pe penali pentru ca să obţină majoritatea necesară formării unui nou guvern. Am spus că Borbely va scăpa de urmărirea penală chiar înainte de salvarea lui Vosganian, nu este nicio surpriză. Surpriza este că sunt atâţia care nu văd ceea ce este evident. Penalii aveau nevoie de votul UDMR, iar udmr-iştii aveau nevoie de penali ca să-l scape pe Borbély.

Bine că putem lua lumină de la ambasada SUA!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Politizaţi, politizaţi şi iar politizaţi!"

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care şeful Poliţiei Române primeşte rang de secretar de stat, fiind numit de premier, după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament la cererea fostului şef al statului, iar legislativul a respins cererea.

Apropo, domnule profesor, că tare este bună legea, în loc să luaţi mâna de pe toate instituţiile statului, să fie depolitizate ca în statele democratice, puneţi monopol şi pe Miliţie, exact ca pe timpul lui Ceauşescu.

Grav, foarte grav, prin asta a fost înfipt pumnalul politicului în tortul democraţiei. De acum încolo, toţi şefii locali din poliţie vor fi membri ai partidului de guvernământ, iar amărâţii din subordine aşijderea sau măcar simpatizanţi mai mult sau mai puţin sinceri. Să vedeţi acum răzbunări şi abuzuri! Pe lângă ce va urma, chestia cu suspendarea amenzilor din campania electorală va părea doar o joacă de-a hoţii şi vardiştii.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Schimburi"

Mă întreb de ce i-a pus Ponta miniştri pe Fenechiu şi pe Vâlcov, în ciuda scandalurilor imense legate de corupţie. Dar de ce mă mir? Când în guvern ajung naşi, fini şi veri, cu dosare penale sau urmăriţi penal sau când vor vot pe liste, făcute în funcţie de cât poţi da liderului de partid...

DNA lucrează în 2 schimburi? Propun să lucreze în 3, să se dubleze şi numărul de procurori şi să le dubleze Ponta bugetul. Nu mă surprinde că mi-au respins amendamentul ce prevedea creşterea bugetului DNA. E multă curăţenie de primăvară de făcut.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Singurul deţinut care nu se plânge de supraaglomerare"

Ştiţi "care este" singurul deţinut care nu se plânge de supraaglomerare? Primarul Mariean Vanghelie. "Am un loc în celulă pentru Ponta şi Oprea", a spus Vanghelie în timp ce intra în sala de judecată. Nu e mai simplu să-i ia pe toţi? Că nu e unul pe acolo care să fi făcut ceva şi pentru cetăţeni.

Nu discut dacă şi ce fapte penale a făcut. Nici nu e nevoie. Presa a arătat rechizitoriul complet. Este incredibil însă că sunt fapte petrecute pe durata ultimilor 8 ani, în mod continuu, în timp ce era membru marcant al PSD. Apropo, milioanele alea multe unde sunt?

Poate se aude şi la Iaşi. Simpaticul domn primar a reuşit să fure de la fiecare român cam vreo 5 euro. Şi asta e doar hoţia dovedită până acum de DNA. Prejudiciul, mă îndoiesc că se va recupera. Ce este de-a dreptul năucitor, este că şi Vanghelie şi Vâlcov şi mulţi alţii, deşi jefuiesc sistematic de 10-15 ani bugetele, sunt votaţi constant şi câştigă fotoliile de primar cu scoruri categorice. De ce oare? Puşcăriile sunt pline cu cei de la centru, dar, când va intra DNA-ul şi în primăriile de la oraşe şi comune, unde o să-i mai închidem?

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"O nouă victimă"

Organizarea dezastruoasă a sistemului de urgenţă a mai făcut o victimă. De data aceasta are şi un nume. Din păcate, este al profesorului Tiberiu Brăilean. Vă imaginaţi cum este tratat un om obişnuit ajuns la spital dacă un profesor universitar, politician, cu soţia medic, are o astfel de soartă?!

Până şi ministrul sănătăţii a precizat că decizia de comasare a spitalelor din 2011, susţinută cu entuziasm frenetic de slugile medicale ale puternicilor zilei, a fost o greşeală.

Şi vorbim pe cifre. În Iaşi, după comasare, s-a ajuns ca în fiecare zi 24 de pacienţi, adică un pacient pe oră, să fie plimbaţi între spitale faţă de doar unul la aproximativ 8 ore, aşa cum era când exista şi spitalul de urgenţe din Copou.

Serviciile de urgenţă au ajuns ca în lumea a treia. Înainte de marea comasare, peste 40000 de ieşeni beneficiau de asistenţă de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan". Timpul mediu de aşteptare era de cinci minute, iar durata medie de rezolvare a unui caz nu depăşea două ore. În 2011 doar unul din şaisprezece pacienţi era plimbat între spitale, iar plimbatul pe cerul patriei a pacienţilor cu arsuri era o raritate. Niciodată un pacient nu a rămas în UPU pe motiv că nu sunt paturi la terapie intensivă.

În doar un an de la comasare, efectele negative au fost vizibile. Timpii de aşteptare au crescut exponenţial, durata medie de rezolvare a explodat, iar unul din cinci pacienţi este plimbat între spitale, de trei ori mai mult ca înainte de comasare, numărul acestora ajungând la 9106 de la 2728. Plimbatul prin curtea spitalelor sau între spitale se întâmplă în fiecare zi, iar cel de pe cerul patriei spre alte centre medicale a ajuns o obişnuinţă.

Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă H.G. nr. 974/2011, ce prevedea construirea unui nou spital de urgenţă, numit atunci Centru de Traumă şi Toxicologie, nu ar fi fost desfiinţat de cozile de topor din Iaşi.

Motivele, pe lângă cele de ordin politic, au fost clare: redirecţionarea spre clinicile private a pacienţilor exasperaţi de timpii de aşteptare prin dispariţia unui spital de urgenţă etalon, ce oferea în fiecare zi posibilitatea de a fi tratat repede şi bine în sistemul public, la care s-a adăugat satisfacerea orgoliilor lumii medicale.

Pentru că Centrul de Traumă şi Spitalul de Urgenţă "Sfântul Ioan" erau în subordinea Ministerului Sănătăţii îi solicit domnului Bănicioiu să-şi folosească pixul pentru a anula deciziile greşite şi să pună în aplicare H.G. nr. 974/2011 prin care Iaşiul ar putea avea un nou spital de urgenţă de secol XXI, monobloc, cu toate specialităţile incluse.

Dacă mai are timp, nu ar fi rău să trimită şi corpul de control, pentru ca cei care au lăsat pacienţii fără "primul spital de urgenţă din viaţa ieşenilor" să fie traşi la răspundere pentru decizia greşită!

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

"O nouă şmecherie marca Victor Ponta: O.U.G. nr. 2/2015 - O.U.G. «26 dintr-o lovitură»"

"7 dintr-o lovitură" găseşti doar în poveşti. În realitate, avem 26 dintr-o lovitură. Victor Ponta e chiar mai tare decât croitoraşul cel viteaz. Guvernul Ponta îşi permite orice, oricât, fără număr şi spune, în dispreţul tuturor, "26 dintr-o lovitură" - 26 de acte normative printr-o singură ordonanţă de urgenţă. Trăim realităţi inimaginabile în care sfidarea Constituţiei, a legilor şi a instituţiilor de către Victor Ponta a ajuns să nu mai fie ştire.

Este încă un moment în care Avocatul Poporului trebuie să demonstreze că este Avocatul Poporului şi nu al lui Victor Ponta. Este momentul ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională! Îi cer lui Victor Ciorbea să sesizeze Curtea Constituţională cu această gravă agresare a Constituţiei şi a Parlamentului de către Victor Ponta!

Cu toţii putem observa cum acest guvern incapabil amână termene de intrare în vigoare a unor legi, lasă moştenire termene de aplicare pentru următoarea guvernare, amână sau respinge dezbateri pe teme importante, care pot demonstra în mod clar ce face Guvernul condus de Victor Ponta, adoptă legi în mod tacit şi mai nou înghesuie mai multe ordonanţe de urgenţă, din domenii total diferite, într-una singură.

Victor Ponta s-a gândit să facă el o şmecherie, că tot sublinia Comisia Europeană în raportul MCV prezentat pe 28 ianuarie, în mod expres, numărul mare de măsuri adoptate prin ordonanţe de urgenţă în locul proiectelor de lege. Asta în condiţiile în care, până acum, Victor Ponta şi-a pus semnătura pe 250 de ordonanţe de urgenţă, pe care dacă le împărţim la numărul de săptămâni scurse de la învestire, obţinem, în medie, mai mult de două O.U.G. pe săptămână.

Graba cu care Guvernul Ponta a adoptat O.U.G. nr. 2/2015 nu ne mai surprinde, chiar dacă aceasta cuprinde 26 de ordonanţe de urgenţă din domenii care nu au nicio legătură între ele: de la măsuri din domeniul sportului sau culturii până la măsuri privind activitatea companiilor de stat. Erau toate aceste prevederi urgente, domnule Ponta? Nu puteau ele să fie promovate ca şi proiecte de lege, eventual în procedură de urgenţă? Sau este prea complicat pentru dumneavoastră şi miniştrii pe care îi aveţi să veniţi în Parlament şi să susţineţi 26 de proiecte de lege?

Dacă acest Guvern a fost capabil să dea o ordonanţă de urgenţă doar pentru a spăla de ruşine plagiatul domnului Ponta, dar a amânat până în iulie dublarea indemnizaţiei deţinuţilor politici, reglementată printr-un proiect de lege, înseamnă că orice anomalie a devenit firească în viziunea prim-ministrului.

Abuz şi şmecherie sau România s-a aflat constant, în aceşti ultimi doi ani, "numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată", aşa cum spune articolul 115 din Constituţia României?

Eu personal merg pe prima variantă, în condiţiile în care guvernele Ponta au fost susţinute în Parlament de o majoritate mai mult decât confortabilă (de la 65% în sus), astfel că puteau fi adoptate fără emoţii proiecte de legi.

Nici argumentul celerităţii nu stă în picioare, dacă ne uităm că, atunci când au dorit cu adevărat, Ponta şi oamenii săi au trecut fulger prin cele două Camere proiecte de lege propuse de Guvern.

În cazul O.U.G. nr. 2/2015, vedem la PSD o nouă tehnică de aprobare a proiectelor de ordonanţă de urgenţă, astfel încât să nu mai poată fi acuzat ca adoptă pe bandă rulantă astfel de acte normative. În mod special, actul normativ are şi un nume care nu atrage atenţia în vreun fel: Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea unor acte normative, precum şi alte măsuri.

Ei bine, domnule prim-ministru, dacă aţi dorit ca prin această tehnică să camuflaţi numărul mare de OUG-uri cât timp acestea nu vor mai fi contabilizate fiecare în parte, ci într-o singură ordonanţă de urgenţă, nu ne-aţi păcălit! Nu cred că veţi păcăli nici Comisia Europeană!

De aceea, vă cer, domnule prim-ministru, măcar pe ultima sută de metri, să terminaţi odată cu toate tehnicile politicianiste, şmechereşti şi chiar ilegale pe care le folosiţi, să încetaţi cu minciuna, şmecheria şi demagogia şi să guvernaţi pentru şi în folosul cetăţenilor acestei ţări, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora şi nu pentru clientela de partid.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Majoritatea controlată de PSD a respins săptămâna trecută solicitarea Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor de înfiinţare a unei comisii de anchetă pentru verificarea modului în care a fost utilizat Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Primului-ministru în anii 2013 şi 2014, precum şi a modului în care s-au finanţat obiectivele de investiţii în temeiul O.U.G. nr. 28/2013 în anul 2014.

Votul parlamentarilor din cercul puterii nu mai surprinde pe nimeni, dovedind încă o dată că PSD nu se dă înlături de la nimic pentru a-l proteja pe premierul Victor Ponta.

Poziţia PSD manifestată prin vot confirmă faptul că banii din Fondul de Rezervă al Guvernului au fost folosiţi drept mită electorală pentru racolarea primarilor. Aceste sume au reprezentat totodată şi principala sursă de finanţare a campaniei electorale a lui Victor Ponta, un abuz fără precedent de care actuala putere se face vinovată. Săptămâna trecută, pentru a ascunde aceste excese, PSD a ales să blocheze un demers parlamentar legitim, menit să facă lumină şi să ofere informaţii concrete privind cheltuirea banului public.

PNL consideră că, prin modul de alocare a banilor publici, Guvernul, în frunte cu primul-ministru, a comis o gravă discriminare la adresa cetăţenilor, având în vedere că doar cetăţenii din localităţile conduse de primari PSD şi mai ales de primarii care au migrat în PSD au beneficiat de investiţii publice şi de o îmbunătăţire a nivelului de trai.

Gestul parlamentarilor PSD de a respinge cererea formulată de PNL se constituie într-o faptă ce pune în pericol principiile statului de drept, anulând dreptul de control al Parlamentului asupra activităţii Executivului. După ce până acum parlamentarii puterii au făcut zid în jurul aleşilor cu probleme în justiţie, săptămâna trecută, aceiaşi deputaţi au trecut la nivelul următor, transformându-se într-un paravan în spatele căruia banii publici devin instrumente de şantaj şi de cumpărare a voturilor românilor.

PNL va continua să monitorizeze Guvernul în legătură cu modul în care distribuie banii din Fondul de Rezervă al Guvernului şi va semnala mereu în spaţiul public derapajele şi abuzurile premierului Victor Ponta şi ale echipei sale de miniştri alături de care nu conteneşte să aloce discreţionar resursele financiare ale statului.

Domnul Scarlat Iriza:

"Demisia de onoare"

Un oficial de rang înalt din România este investigat pentru corupţie. Procurorii DNA îl acuză pe ministrul de finanţe, Darius Vâlcov, că a favorizat o companie pentru a obţine un contract de lucrări publice în schimbul a două milioane de euro. Se confirmă astfel statisticile conform cărora este ţara noastră unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană.

Traficul de influenţă, deturnarea banilor publici şi evaziunea fiscală sunt la ora actuală cele mai mari probleme cu care se confruntă România. Nu putem nega acest lucru şi nu putem închide ochii la faptul că demnitarii noştri sunt implicaţi din ce în ce mai mult în asemenea cazuri. De altfel, poziţia preşedintelui Iohannis în această speţă a fost mai mult decât corectă. Într-un mesaj postat pe un site de socializare, acesta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la clasa politică şi la credibilitatea instituţiilor statului în ochii cetăţenilor. Iohannis spune printre altele că a asistat recent la sfidarea justiţiei în Parlament în cazul Borbély, iar acum un membru al Guvernului este acuzat de trafic de influenţă. Nimeni nu e mai presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate: să-şi respecte alegătorii şi să întărească prin cinste şi corectitudine instituţiile statului, mai afirmă preşedintele. Acesta uită însă că şi premierul, faţă de care nu a avut o poziţie tranşantă până acum, are probleme la acest capitol.

Primul-ministru şi-a exprimat sprijinul pentru Darius Vâlcov pe motiv că avea un rol determinant în adoptarea noului Cod fiscal. El a ignorat cu bună ştiinţă problemele ministrului de finanţe din Cabinetul Ponta 4, reacţionând abia în momentul în care preşedintele şi-a exprimat oficial poziţia. Problemele lui Vâlcov erau cunoscute încă de la numirea acestuia în funcţie, fapt care aduce un plus de vinovăţie pe umerii premierului.

În condiţiile date consider că se impune o demisie de onoare a primului-ministru pentru a stopa gravele efecte de credibilitate politică în exterior. Astfel de episoade în care sunt implicaţi demnitari români conduc fără doar şi poate la un eşec privind aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Poziţia Olandei în această direcţie este tranşantă, România nu era pregătită în 2007 şi nu e pregătită nici astăzi pentru a accede la aceste structuri.

Domnul Iuliu Nosa:

"Avem nevoie de colaborare instituţională pentru a schimba imaginea Parlamentului"

Parlamentul României, principala instituţie într-o democraţie autentică, a pierdut foarte mult în credibilitate în ultimii 10 ani, iar credibilitatea este un factor esenţial într-o societate funcţională. De aceea, cred că rostul întregii clase politice trebuie să fie acela de a consolida încrederea în Parlament, dar asta ţine în primul rând de noi, parlamentarii, cărora alegătorii ne-au dat votul pentru a-i reprezenta.

În primul rând, cred că este nevoie de o atenţie mai mare către problemele cu care se confruntă societatea, clasele sociale, adică oamenii. Trebuie să dăm răspunsuri mult mai rapide la temele importante din spaţiul public, fie că sunt sociale, economice sau politice. Pe de altă parte, cred că Parlamentul trebuie să adopte o cultură organizaţională mult mai apropiată de aşteptările oamenilor.

Fără îndoială, clasa politică în ansamblul său are nevoie de curăţare. Trebuie să existe o schimbare din interior, iar începutul trebuie să fie cu Parlamentul, care, din 2016, la următorul ciclu legislativ, nu mai are nicio scuză să nu răspundă aşteptărilor electoratului.

După 10 ani în care Traian Băsescu şi-a bătut joc de legislativ şi a făcut tot posibilul pentru a-i demoniza pe parlamentari, transformându-i în duşmani ai poporului pe modelul inventat de comunişti în anii 50, trebuie să ne mobilizăm să revenim la normal şi să schimbăm această imagine.

Colaborarea instituţională între Preşedinţie, Parlament şi Guvern trebuie să revină încet, încet la normal, aşa cum este firesc într-o democraţie.

Trebuie să susţinem împreună priorităţi legislative precum: codurile fiscale, modificarea legislaţiei electorale şi toate actele normative care au legătură cu reforma adevărată. Toate aceste acţiuni - făcute cu seriozitate şi la timp, astfel încât să se resimtă cât mai rapid în viaţa oamenilor care ne-au ales - vor recredibiliza Parlamentul României.

Nu pot decât să apreciez relaţia instituţională corectă care există între preşedinte şi premier şi deschiderea pe care o arată cei doi către Parlament. Avem, în sfârşit, după 10 ani, un prim semn de normalitate.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"O gravă încălcare a normelor europene în educaţie"

O nouă situaţie paradoxală nemulţumeşte universităţile româneşti în aceste zile. Este vorba de prezentarea spre dezbatere, prin consultare publică, a Ghidului privind "Proiecte de investiţii pentru instituţii publice CD/universităţi". Se constată că una dintre prevederile acestui ghid blochează accesarea fondurilor de dezvoltare, interzicând accesul universităţilor centrate pe educaţie la acestea.

Mai exact, mă refer la Capitolul 2, subcapitolul 2.2.1 Eligibilitatea solicitanţilor, punctul b) unde se stipulează: Performanţa instituţională a solicitantului privind activitatea de cercetare a fost evaluată în conformitate cu prevederile unei reglementări naţionale în vigoare şi calificativul obţinut sau categoria de clasificare se încadrează într-una din variantele următoare:

• "A+" sau "A" pentru institute CD, conform prevederilor H.G. nr. 1062/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea şi clasificarea în vederea certificării a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare;
• "Universităţi de cercetare avansată şi educaţie" sau "Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică", conform prevederilor H.G. nr.789/2011 de aprobare a Metodologiei de evaluare în scopul clasificării universităţilor şi ierarhizării programelor de studii. Se justifică prin: în cazul institutelor naţionale CD, prin Raportul de evaluare şi propunerea de clasificare sau prin copia Deciziei de clasificare. În cazul universităţilor, prin Ordinul Ministrului nr.5262/2011 privind constatarea rezultatelor clasificării universităţilor sau prin alte acte normative ulterioare cu acelaşi obiect de reglementare.

Nu înţelegem logica în care acţionează, prin acest document, ANCS-ul împreună cu MECS, atâta timp cât se clamează, desigur populist, că învăţământul are nevoie de investiţii, că nu avem bani suficienţi, că în politicile de educaţie primează interesul beneficiarilor, adică, în cazul nostru, al studenţilor.

A bloca dreptul de a depune un dosar de proiect de finanţare pentru o universitate sau o categorie de universităţi reprezintă un grav act de discriminare, un atac direct la dreptul de dezvoltare, un gest flagrant de descurajare a calităţii în învăţământul academic, toate acestea rămânând doar o literă moartă în "documente programatice", lipsite de sens şi conţinut.

Fac apel la responsabilii la vârf ai educaţiei din România să nu încalce normele europene, îngrădind şansa la educaţie, şi să revină de urgenţă asupra acestui articol în interesul direct al creşterii calităţii şi performanţei în învăţământul superior românesc.

În acelaşi timp, pe principiul depolitizării sistemului de educaţie, mă delimitez de orice încercare de dobândire de capital politic prin atitudini şi declaraţii, pornind de la această nouă problemă a sistemului de educaţie, care sper să nu se transforme într-o nouă suferinţă a studenţilor noştri.

Am certitudinea că universităţile vor găsi modalitatea de a convinge legat de justeţea cauzei lor. Să luăm doar exemplul recent al subiectului "ora de religie" care a mobilizat, prin dezbateri şi soluţii democratice, energii ce au condus la o rezolvare naţională, în interesul direct al copiilor, a unei situaţii ce necesita o reglementare în sistem.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Degeaba lege, degeaba principii: politizarea educaţiei continuă!"

Am participat acum două săptămâni la o dezbatere privind Codul de etică în învăţământul preuniversitar. Peste 200 de persoane şi-au exprimat interesul legat de o măsură bună, un pas înainte în democratizarea, dar şi stabilitatea sistemului. Mulţi colegi şi-au exprimat însă scepticismul în privinţa finalizării metodologiei de aplicare a Codului etic, dar, şi mai trist, cu privire la implementarea acestuia. Se dădeau exemple "omologate" deja, legi bune dar neaplicate sau aplicate necorespunzător, cum este cazul Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Confirmarea acestor "premoniţii" nu a întârziat să apară, de data aceasta în învăţământul superior.

Din componenţa Consiliului de Etică şi Management Universitar (CEMU), constituit în baza Ordinului de ministru nr. 2204/2015, emis pe data de 10 martie, fac parte cinci membri de la Universitatea Politehnică Bucureşti, de unde au provenit 2 miniştri PSD, doi membri de la USAMV Bucureşti (universitatea actualului ministru al educaţiei), la care se adaugă un membru de la USAMV Iaşi, un rector de la Alba Iulia cu carnet de membru PSD, un reprezentant al Universităţii Transilvania din Braşov şi un reprezentant al studenţilor din federaţia apropiată de PSD.

Reamintim faptul că înfiinţarea CEMU a fost prevăzută în Legea educaţiei încă din 2011, dar a fost pus în practică doar acum. Conform art. 218 alin. (2) din Legea educaţiei, CEMU "se pronunţă asupra litigiilor de etică universitară şi are ca principale atribuţii: monitorizarea punerii în aplicare a politicilor de etică universitară la nivelul sistemului de învăţământ superior; auditarea comisiilor de etică din universităţi şi prezentarea unui raport anual privind etica universitară; constatarea încălcării de către o instituţie de învăţământ superior a obligaţiilor prevăzute de prezenta lege; elaborarea şi publicarea Codului de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, care este un document public."

Chiar dacă este, conform legii, doar un organism consultativ, acest consiliu poate avea o influenţă importantă în menţinerea integrităţii din universităţi, auditând comisiile de etică sau chiar putând propune revocarea din funcţie a rectorilor.

Cine îşi mai poate imagina că actualul CEMU, profund politizat şi constituit fără respectarea unor minime criterii de etică, îşi va exercita misiunea sa etică?

Domnul Cornel-George Comşa:

"Apel pentru un parteneriat strategic mai consistent cu Polonia"

Salutăm vizita oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în Republica Polonă, săptămâna trecută, considerând-o oportuna şi bine-venită. România şi Polonia au o veche relaţie bilaterală, o prietenie solidă şi un parteneriat strategic care poate aprofunda relaţiile noastre istorice excepţionale.

Relaţiile bilaterale ale ţărilor noastre au fost excelente încă de la reapariţia pe harta Europei a Poloniei şi s-au extins şi aprofundat cu trecerea timpului, mai ales ca urmare a aderării la NATO şi a integrării în Uniunea Europeană.

Parteneriatul strategic dintre România şi Polonia, semnat la Bucureşti în 2010, a reprezentat un nou pas în strângerea relaţiilor noastre bilaterale istorice, în contextul apartenenţei la cele mai importante organizaţii şi proiecte europene integratoare. A venit însă timpul ca acest parteneriat strategic să fie extins şi aplicat mult mai activ de către autorităţile române şi partenerii noştri polonezi.

Consider că preşedintele Klaus Iohannis şi diplomaţia românească trebuie să revitalizeze relaţiile oarecum limitate cu Polonia, situaţie care a caracterizat mandatele preşedintelui Traian Băsescu, repornind o relaţie bilaterală fundamentală pentru securitatea regională, importanţa şi potenţiala influenţă a României în regiune. Administraţia Băsescu a dus o politică externă faţă de Polonia pe care experţii români o caracterizează ca fiind "schiloadă şi plină de gelozie", preşedintele Iohannis nu trebuie să repete greşelile şi exagerarea poziţiei internaţionale a României pe viitor.

Insecuritatea regională şi potenţialul de agravare a crizei din proximitatea României şi Poloniei reprezintă noi motive pentru revitalizarea relaţiilor româno-polone şi formarea unui parteneriat de securitate şi diplomatic viabil, care să fie suficient de amplu pentru a dezvolta relaţiile diplomatice, militare, economice, culturale şi politice dintre ţările noastre.

România are nevoie de un parteneriat strategic adevărat cu Polonia, unul care să consolideze securitatea României. În circumstanţele geopolitice actuale, Polonia poate reprezenta principalul şi poate singurul partener de securitate din vecinătatea noastră. De asemenea, parteneriatul comun al României şi Poloniei cu Statele Unite poate ajuta la formarea unui dialog militar şi de securitate eficient în Europa de Est, regiune în care ţările noastre sunt cei mai importanţi piloni de stabilitate şi democraţie.

Aşadar, consider că Preşedintele României şi diplomaţia românească trebuie să dezvolte dialogul şi colaborarea bilaterală cu Polonia, să susţină continuarea parteneriatului strategic dintre ţările noastre şi să iniţieze noi proiecte de colaborare economică, politică şi militară. Un rol important îl joacă şi discuţiile între reprezentanţii diplomaţiei româneşti de la toate nivelurile şi realizarea de consultări regulate pe teme de interes comun.

Domnul Cornel-George Comşa:

"Fuga candidaţilor de la concursul de inspectori şcolari generali - semn că învăţământul preuniversitar este încă profund politizat"

Concursurile de ocupare a funcţiilor de inspectori şcolari generali în fiecare judeţ au fost boicotate de majoritatea candidaţilor care s-au retras din concurs chiar în timpul desfăşurării probei scrise. În ultimii şapte ani, şefii inspectoratelor au fost numiţi prin delegaţie, fără a susţine vreun concurs, iar acum, când sunt chemaţi să-şi dovedească competenţele, fug cu laşitate şi iresponsabilitate din cadrul unui concurs naţional, pătând imaginea instituţiei şi funcţiei pe care o reprezintă.

Timp de şapte ani, în România, nu s-a mai desfăşurat niciun concurs în învăţământul preuniversitar, iar pe funcţiile de inspectori şi directori s-au numit activişti de partid care erau schimbaţi în funcţie de guvernarea politică. Oameni competenţi, elite ale învăţământului românesc şi pionieri ai reformei din timpul miniştrilor Marga şi Miclea au fost daţi la o parte în anul 2006 şi înlocuiţi cu nomenclaturiştii de partid. Aceştia au transformat ISJ-urile în moşii personale, iar şcolile şi liceele în proprietăţi pe care le conduceau prin directori supuşi, docili, ce executau doar ordinele de partid. Toate partidele care au fost la guvernare au reuşit în mai puţin de 7 ani să politizeze un sistem educaţional într-atât încât, acum, cei care vin să-şi demonstreze competenţele într-un concurs naţional, sfidează toate regulile şi demonstrează că de ceea ce le pasă cu adevărat nu sunt elevii şi învăţământul, ci funcţia.

Acei candidaţi care au părăsit sala de examen în timpul susţinerii probelor sunt, în marea lor majoritate, deţinătorii actuali ai funcţiilor de inspector şcolar general în judeţele lor. Frica de a pica examenul prin neatingerea pragului minim de punctaj, dar şi ignoranţa faţă de lege i-a unit într-un grup organizat ce şi-a propus să ţină cu orice preţ de putere, continuându-şi mandatele ca interimari până la organizarea unor noi concursuri. Acest plan era proiectat încă de la Congresul Educaţiei din 2013 când, aflând că fostul ministru Pricopie intenţiona să organizeze concursuri în tot învăţământul preuniversitar, inspectorii de atunci s-au întâlnit în secret pentru a planifica înfiinţarea unei asociaţii a inspectorilor şcolari generali, cu scopul de a le proteja interesele de viitor. Acest proiect nu s-a conturat, dar boicotarea concursurilor s-a dus la bun sfârşit şi funcţiile lor au fost salvate pentru moment.

Aceşti oameni care au dat dovadă de iresponsabilitate managerială sunt tot acei oameni pentru care învăţământul nu este centrat pe elev, pe nevoile sale, ci pe interesele politice ale partidului aflat la guvernare care doreşte să deţină monopol pe un domeniu ce poate forma voci critice. Aceşti generali fără stele şi-au oglindit eşecul profesional prin realitatea vizibilă a educaţiei din judeţele României. Ne confruntăm cu o educaţie neostalinistă în care elevului îi este oprimat orice drept de apel, de liberă exprimare şi de gândire critică. Vorbim despre un sistem educaţional în care directorul este atât cel care acuză, cel care judecă şi cel care dă "sentinţa". Vedem un învăţământ preunivesitar în care elevii sunt adunaţi obligat şi în număr consistent la manifestaţii politice, parade şcolare, serbări publice la care participă miniştrii şi subordonaţii lor din teritoriu. Toată această pată neagră a fost tolerată şi susţinută de inspectorii şcolari generali numiţi politic, oameni fără viziune managerială şi fără chemare pedagogică.

Îi solicit domnului ministru al educaţiei, Mihai Sorin Cîmpeanu, să-i revoce de urgenţă din funcţie pe toţi acei inspectori care au crezut că-şi pot prelungi mandatele prin boicotul şi fuga de la concursul naţional. Consider just ca acestor oameni, prin vădita lor lipsă de moralitate, să nu li se mai permită vreodată ocuparea unei funcţii în învăţământul preuniversitar. Avem nevoie de o nouă elită de cadre didactice care să fie promovate prin meritocraţie şi care să dea un suflu nou unui sistem anchilozat de lupta pentru putere, servilism şi demagogie. Este de datoria Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să se asigure de pluralismul participării cadrelor didactice la concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şi directori, să asigure un climat competitiv şi care să readucă în prima linie managerială doar oameni care-şi dedică activitatea elevilor şi numai elevilor. Cred într-un învăţământ centrat pe elev, unde modelele profesionale şi personale să se regăsească în imaginea dascălului şi nu în nonvalorile promovate până acum.

Domnul Cornel-George Comşa:

"Renunţarea Islandei la procesul de aderare la Uniunea Europeană"

Iau act cu regret de decizia Guvernului Islandei care, în urma efectelor recurente ale crizei financiare, a luat hotărârea să renunţe oficial la angajamentul de aderare la Uniunea Europeană. Această decizie a stârnit multe controverse chiar în rândurile cetăţenilor islandezi care au votat partidele aflate acum la guvernare tocmai pentru că promovau o platformă proeuropeană.

Regret efectele dezastruoase ale crizei financiare pe piaţa de capital a Islandei şi, în contextul în care România a fost şi ea o victimă a măsurilor de austeritate impuse, înţeleg pe deplin reticenţa Guvernului Islandei de a se angaja în proiectul european.

De asemenea, trebuie să înţelegem pe de-o parte că acest gest eurosceptic al Islandei este dăunător pentru relaţiile diplomatice cu statele Uniunii Europene şi că trebuie găsită o cale de echilibru pentru a înţelege beneficiile pe care le presupune apartenenţa şi colaborarea la cel mai complex proiect politic din istoria Europei, Uniunea Europeană. Ea nu este doar un parteneriat economic şi politic între statele membre, ci este garantul păcii şi al unităţii pe bătrânul continent. De mai bine de 60 de ani, statele europene nu au mai avut parte de niciun conflict militar, trăiesc în pace şi prosperitate împreună, într-un sistem educaţional şi social standardizat, punându-şi în comun resursele pentru asigurarea unui viitor mai bun pentru toţi cetăţenii lor.

Totodată, respect dreptul suveran al Islandei de a decide cu privire la politica sa externă în relaţie cu Uniunea Europeană şi consider că niciun stat sau forţă politică nu are dreptul să condamne această decizie de a nu face parte din Uniunea Europeană. Islanda va rămâne în continuare un partener strategic al Uniunii Europene, un stat model în ceea ce priveşte parlamentarismul şi un punct de referinţă pentru politicile piscicole şi energetice.

Sunt convins că parteneriatul bilateral dintre România şi Islanda va continua să se dezvolte chiar şi în afara proiectului UE şi că România rămâne deschisă bunelor relaţii cu toate statele, indiferent de opţiunile acestora pe scena internaţională. Am încrederea că opţiunile eurosceptice ale clasei politice islandeze sunt generate de o stare tranzitorie şi că acestea nu vor sta în calea valorilor democratice ale acestei ţări sau a opţiunilor politice de vitor ale cetăţenilor islandezi.

Valul de euroscepticism poate fi periculos pentru creşterea în sondaje a partidelor extremiste sau a grupărilor civice radicale ce pun în pericol spectrul social al unui stat şi perspectivele sale de politică externă. În aceste momente, echilibrul politic şi stabilitatea economică sunt elemente esenţiale pentru stabilirea unor obiective realiste pentru viitorul politicii externe a Islandei.

Domnul George Ionescu:

"Ziua mondială a apei"

Ziua mondială a apei se sărbătoreşte anual în data de 22 martie, dată aleasă în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro în 1992.

De asemenea, Organizaţia Naţiunilor Unite a decretat perioada 2005-2015 Deceniul internaţional "Apă pentru Viaţă", dorindu-se astfel conştientizarea şi informarea populaţiei asupra problemelor legate de mediul acvatic.

Apa reprezintă cea mai importantă resursă naturală disponibilă în prezent, dar totuşi sunt milioane de oameni din toată lumea care se confruntă cu un deficit de apă calitativă şi duc o luptă zilnică pentru a-şi asigura necesarul de apă potabilă.

Conform ultimelor studii, o treime din populaţia lumii nu are acces la apă de calitate, iar încălzirea globală şi creşterea demografică vor accentua şi mai mult lipsa apei potabile, în condiţiile în care cantitatea de apă necesară pentru producerea hranei este de trei ori mai mare faţă de necesarul pentru băut.

În fiecare an această zi se sărbătoreşte sub diverse teme, cea din acest an fiind "Apa şi dezvoltarea durabilă".

De câţiva ani şi România se află printre ţările care sărbătoresc această zi, cu această ocazie fiind organizate numeroase activităţi menite să reamintească importanţa economisirii şi utilizării raţionale a apei.

În ultimii ani s-au constatat progrese importante în creşterea gradului de acces al populaţiei la surse de apă potabilă, însă rămân încă multe de făcut pentru a extinde şi ridica calitatea apei.

Această zi nu trebuie să treacă neobservată şi este necesar să conştientizăm importanţa apei în viaţa noastră şi să avem cu toţii grijă de resursele pe care natura ni le oferă.

Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase:

"Promovabilitatea la simularea examenului de bacalaureat anunţă un nou eşec"

Problemele din învăţământul românesc au început să îi frământe din ce în ce mai intens pe actualii reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, care recunosc realitatea crudă reflectată de rezultatele obţinute de elevii clasei a XII-a la simularea bacalaureatului. Acestea ne confirmă faptul că mai avem un singur pas până la înregistrarea unui nou eşec.

În ultimii ani promovabilitatea la examenul maturităţii s-a prăbuşit dramatic, iar în loc să se caute soluţii eficiente, toată lumea a fost ocupată să caute vinovaţi şi să arunce culpa dintr-o parte în alta, ca şi cum fuga de răspundere ar fi devenit cel mai modern mijloc de rezolvare a problemelor. Din păcate, nimeni nu şi-a asumat acest dezastru, măsurile au întârziat să apară şi astfel am ajuns din nou faţă în faţă cu un fiasco iminent care va ajuta la îngroşarea rândurilor şomerilor din ţara noastră cu zeci de mii de absolvenţi fără bac.

Deşi toate guvernele de după '89 şi-au dorit să reformeze sistemul educaţional, majoritatea încercărilor s-au dovedit experimente nefericite pe seama elevilor şi a dascălilor, nereuşindu-se până în prezent înregistrarea unor performanţe marcabile care să ne aducă pe făgaşul corect spre normalitate. Din 2010, când rata de promovabilitate a început să înregistreze scăderi semnificative la nivel naţional, s-a stat cu mâinile încrucişate aşteptându-se următoarele sesiuni, probabil cu speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine.

Din punct de vedere declarativ şi al implementării de măsuri ineficiente, nu pot contesta implicarea guvernanţilor, dar când vine vorba de culegerea roadelor, acţiunile lor lasă de dorit, iar declaraţiile pot fi încadrate cu uşurinţă la categoria vorbe goale. Bineînţeles că nereuşita s-ar putea pune şi pe umerii profesorilor sau ai elevilor, pentru că evident, aşa cum există cadre didactice excepţionale, există şi dascăli nepregătiţi, şi cum avem elevi care ne reprezintă cu mândrie la diverse olimpiade şi concursuri, avem şi elevi pentru care studiul nu se află pe lista priorităţilor din diferite motive. Dacă aceştia din urmă acuză volumul prea mare al materiei, îndrumătorii lor arată cu degetul către salariile de doi bani, prin care le este răsplătită munca. În situaţia dezbătută astăzi nu se aplică însă zicala "buturuga mică răstoarnă carul mare", astfel că ar fi incorect să punem incompetenţa unui întreg sistem pe spatele cazurilor individuale, izolate.

Ţinând cont de rezultatele simulării, unde s-au înregistrat 38-39% medii de peste 6 (dintre cei care s-au prezentat la examen), nu avem cum să sperăm la o îmbunătăţire spectaculoasă în perioada imediat următoare, care să se reflecte în creşterea promovabilităţii în rândul elevilor care susţin vara aceasta bacalaureatul. Deşi anumiţi profesori se declară încrezători atunci când compară notele obţinute în anii precedenţi la repetiţiile oficiale cu cele din sesiunea actuală, ministrul de resort cataloghează procentele drept nesatisfăcătoare, susţinând că ne confruntăm cu o problemă naţională, care a generat în anii trecuţi sute de mii de absolvenţi de liceu fără bac, şi care în opinia mea va continua să îşi producă efectele nefaste şi anul acesta, dat fiind faptul că ne axăm din nou doar pe vorbe, fără a acţiona concret pentru remedierea situaţiei.

De peste 20 de ani ne aflăm în proces de modernizare a învăţământului românesc, însă lipsa de profesionalism îşi va spune iarăşi cuvântul, iar cei care vor avea de suferit vor fi elevii, al căror viitor incert este pecetluit de nepăsarea autorităţilor care constată neregulile din sistem, dar întârzie să intervină prompt pentru rezolvarea lor. Ascultând declaraţiile noilor oficiali din domeniu, care par hotărâţi să "ia taurul de coarne", am avut un déjŕ vu, de parcă l-aş fi auzit pe domnul Remus Pricopie, în primăvara anului 2013, când ne prezenta ţintele pe care şi le-a propus pentru reformarea sistemului educaţional... fără succes însă. Încrederea şi entuziasmul manifestat de fiecare dintre aceştia, la început de drum, mai că ne-ar face să credem că lucrurile vor lua întorsătura dorită, iar şirul dezastrelor din învăţământ se va sfârşi. Din păcate, avem o experienţă destul de vastă în ceea ce priveşte "implementarea" unor planuri sortite eşecului, şi astfel că nici elevii şi nici dăscălii nu mai au încredere în "bunele intenţii" care li se prezintă necontenit.

Instituţia şcolii a scăzut în ochii tuturor, şi rolul ei de a crea valori pentru societate a rămas doar o iluzie. Dacă vom persista în indiferenţă, iar deciziile de reformare a educaţiei vor rămâne doar pe hârtie sau la stadiu declarativ, primând orgoliile politice, vom îngropa definitiv acest capitol, care oricum este foarte departe de actualele cerinţe ale Uniunii Europene.

Domnul Anton Doboş:

"Legea insolvenţei personale - o nouă păcăleală a PSD-ului pentru români"

La începutul anului criza francului elveţian apărută la nivel mondial şi cu efecte inclusiv în România a declanşat o dezbatere vie în spaţiul public. Reacţia mass-mediei şi presiunea publică au reuşit să convingă PSD că trebuie să luăm anumite decizii în sprijinul celor afectaţi şi a acceptat cererea PNL de a întruni comisiile parlamentare de specialitate, cu scopul de a găsi o soluţie cât mai rapidă care să vină în ajutorul persoanelor cu credite. Reamintesc că PNL a depus încă din 2010 un proiect de lege privind falimentul personal, iar eu personal am cerut acum un an în Parlament să se reia discuţiile pentru această lege. Nu era nevoie să aşteptăm o criză pentru a dezbate legea!

În acele zile din ianuarie, colegi de la PSD au luat cu asalt televiziunile declarând sus şi tare că vor să adopte rapid legi care să ajute pe cei cu credite. Chiar şeful dumneavoastră, stimaţi colegi de la PSD, premierul Victor Ponta a spus că PNL are o iniţiativă foarte bună şi că doreşte ca legea insolvenţei personale să fie adoptată rapid.

Nu aţi susţinut proiectul depus de PNL, aţi declarat că veţi susţine o variantă depusă de o colegă de la PSD, variantă pe care să purtăm discuţiile în vederea stabilirii unei forme finale. Numai că avântul PSD s-a frânt la fel de rapid cum a apărut şi această temă a dispărut din zona de interes, PSD fiind acaparat de alte teme pe care le-a considerat mai importante.

Pe 26 ianuarie Victor Ponta declara că "PSD doreşte ca Parlamentul să instituie, prin lege, un sistem de protecţie a persoanelor în faţa crizelor financiare şi a stabilit ca deputaţii să aibă o poziţie conformă acestei linii în ceea ce priveşte Legea insolvenţei personale". Aceeaşi promisiune a făcut-o şi în campania din 2012. Dar câteva zile mai târziu, PSD a reuşit să îngroape total problema şi să uite de promisiunea făcută populaţiei. A fost o nouă promisiune încălcată, în stilul guvernării Ponta, aşa cum a făcut şi cu autostrăzile şi cu multe altele. Probabil că problemele politice personale sunt mult mai importante pentru premierul Ponta decât problemele cetăţenilor.

Dar problema persoanelor cu credite nu a dispărut. Dimpotrivă, în această perioadă asistăm la o creştere substanţială a unei alte valute. Pe lângă cei care aveau credite în franci elveţieni, acum sunt afectaţi şi cei cu credite în dolari. Atunci când am cerut această lege a insolvenţei persoanelor fizice, ne-am gândit la toţi cei care au credite, indiferent de valuta în care au fost făcute. În următorii ani pot apărea crize la alte valute, iar probleme financiare pot avea şi cei care au credite în moneda naţională. De aceea, vă cer cu fermitate să grăbim adoptarea acestei legi. Este o soluţie valabilă pe termen lung şi pentru toţi românii, nu numai pentru cei care au credite în franci elveţieni sau dolari. Avem exemplul ţărilor care au implementat deja o astfel de lege şi de la care ne putem inspira.

Sigur că nu este de dorit ca mulţi oameni să ajungă să apeleze la această procedură, dar îi va proteja atunci când nu vor mai avea posibilitatea de a returna creditul. Partea foarte bună a unei astfel de legi este că băncile vor fi forţate indirect de această lege să găsească soluţii pentru clienţi, altfel vor avea un portofoliu mai mare de clienţi insolvabili. Chiar dacă în final doar 1% din cei care au credite vor ajunge să apeleze la această reglementare, este important ca cetăţenii români să se simtă protejaţi, aşa cum se întâmplă în multe state din Uniunea Europeană.

Domnul Daniel Florea:

"Veteranii de război - onoare, patriotism, curaj şi sacrificiu"

Având în vedere importanţa şi contribuţia majoră a Armatei române la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, pentru a cinsti curajul ostaşilor noştri şi în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul eroilor celei mai mari conflagraţii mondiale, se declară "anul 2015 - Anul Veteranilor de Război", dedicat comemorării şi sărbătoririi a 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial.

În acest an se împlinesc 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial şi, din dorinţa de a omagia eroismul soldaţilor români care s-au jertfit în acest conflict, precum şi în semn de recunoştinţă pentru curajul veteranilor de război se iniţiază proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declararea "Anului 2015 - Anul Veteranilor de Război".

În istoria României, cel de Al Doilea Război Mondial a reprezentat un capitol unic care a marcat existenţa poporului nostru. Amploarea acestui conflict global a fost puternic resimţită de fiecare dintre statele implicate, afectând însă, prin consecinţele socio-economice, şi celelalte naţiuni. Din cauza numărului impresionant de victime şi ca urmare a faptului că a provocat moartea a zeci de milioane de oameni, a fost considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.

Anul 1945 a marcat sfârşitul războiului global, încetarea acestui conflict urmând unor ani grei de sacrificii, care au afectat atât civilii de pe frontul domestic, cât mai ales soldaţii de pe câmpul de luptă.

Ţara noastră a participat în mod direct la acest conflict armat mondial, soldaţii români jertfindu-se în bătăliile duse pentru redobândirea de către alte state a propriilor teritorii ocupate. Totodată, bravii noştri soldaţi au luptat cu devotament şi eroism pentru a elibera fiecare brazdă de pământ românesc de sub ocupaţie străină.

Participarea Armatei române la războiul universal a fost deosebit de importantă, sacrificiul soldaţilor români manifestându-se atât în bătăliile duse peste hotare, cât şi în luptele purtate pentru eliberarea gliei strămoşeşti. Basarabia, Bucovina, Odessa, Cotul Donului, Kuban, Caucaz, Stalingrad sau Crimeea, Ungaria şi Cehoslovacia, Prut, Nistru, Corneşti, Valea Prahovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, Bucureşti, Oarba de Mureş, Carei şi Satu Mare sunt câteva dintre fronturile pe care s-au jertfit militarii români. În astfel de locuri, udate de sângele eliberatorilor, s-au ridicat monumente, cimitire şi opere comemorative, se organizează ceremonii şi depuneri de coroane pentru a cinsti jertfa şi a păstra vie memoria eroilor neamului.

Recunoştinţa generaţiei contemporane pentru sacrificiul celor care au luptat în cel de Al Doilea Război Mondial s-a manifestat sub aspect legislativ prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, act normativ prin care s-a instituit Ziua Veteranilor de Război, care se organizează anual pe 29 aprilie.

Mai avem printre noi puţini oameni curajoşi, puţini oameni care au trăit şi au făcut istoria ţării, puţini oameni care ne dau în fiecare zi o lecţie de curaj, o lecţie despre ce înseamnă să îţi iubeşti patria necondiţionat, ce înseamnă să îţi iubeşti semenii, ce înseamnă să renunţi la familia ta pentru un ideal: libertatea.

Este vorba, stimaţi colegi, după cum v-aţi dat seama deja, despre veteranii de război, despre acei bătrâni cărunţi, dar demni, despre acei oameni care în zilele noastre mai sunt amintiţi doar în discursurile de la zilele festive.

Nu de mult, cei care se numesc, fără echivoc, eroi, au purtat o altă luptă, de data aceasta împotriva statului pentru care acum câţiva zeci de ani erau capabili de jertfa supremă. Atunci când nu se luptau cu greutăţile vieţii, cu bătrâneţile sau cu boala, veteranii de război s-au luptat în instanţă cu statul român pentru ca drepturile lor să fie respectate. Puţinele privilegii pe care le aveau, abonamentul telefonic şi cel radio-tv gratuit, tichete de călătorie, pensia sau alte mici facilităţi le-au fost şi acestea interzise de Guvernul "taie tot".

Cred că suntem datori să omagiem aceşti eroi şi să reparăm nedreptăţile comise în ultimii ani, ca o dovadă şi o asigurare că Domniile Lor sunt persoane importante pentru noi şi pentru societatea românească în general, pentru că de cele mai multe ori această categorie de oameni, cărora le datorăm prezentul nostru, se simte exclusă social.

Cinste, onoare şi glorie eroilor neamului românesc!

Domnul Daniel Florea:

"Dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber"

Dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii, dreptul la securitate fac parte din drepturile noastre fundamentale. Trebuie să ne amintim acest lucru măcar o dată pe an, de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor.

Instituită la nivel internaţional în anul 1983, această zi este marcată şi în România, începând cu anul 1992, odată cu adoptarea O.G. nr.21 privind protecţia consumatorilor.

Prin discursul ţinut în faţa Congresului Statelor Unite ale Americii la 15 martie 1962 de către preşedintele John Fitzgerald Kennedy, acesta a deschis calea către organizarea tuturor formelor de protecţie a consumatorilor din lume. În mesajul său, preşedintele american susţinea existenţa a patru drepturi fundamentale ale consumatorului american: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul la audienţă şi dreptul de a alege liber produse şi servicii.

Încă din luna iunie a anului 2012, Comisia Europeană a lansat o campanie de informare a consumatorilor din România, intitulată "E dreptul tău! Acţionează!", campanie susţinută pe parcursul a 12 luni.

Scopul acestei campanii a fost, evident, acela de a-1 face pe consumatorul român să conştientizeze faptul că, asemenea oricărui alt cetăţean al Uniunii Europene, beneficiază de un set de drepturi foarte clare şi bine stabilite în raport cu ofertanţii de servicii. În acest context, este evident rolul deosebit de important ce revine asociaţiilor de consumatori, atât în dezvoltarea mişcării consumatoristice din ţara noastră, dar şi în educarea comportamentului consumatoristic al fiecărui cetăţean în parte.

Politica Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor are drept obiective: să ne protejeze de riscurile şi ameninţările grave, cărora nu le putem face faţă singuri; să ne permită să facem alegeri bazate pe informaţii clare, precise şi coerente; să ne protejeze drepturile de consumatori, permiţându-ne să rezolvăm rapid şi eficient eventualele litigii cu comercianţii şi să garanteze faptul că drepturile noastre ţin pasul cu schimbările economice şi sociale - mai ales în domeniul alimentaţiei, al energiei, al transporturilor şi în cel digital.

Este evident faptul că şi datorită acestei campanii iniţiate încă din 2012 de către Comisia Europeană, s-au înmulţit substanţial atât numărul sesizărilor adresate de cetăţenii români către oficiile pentru protecţia consumatorilor, cât şi al celor adresate direct instanţelor de judecată, cu precădere în cazul abuzurilor contractuale săvârşite de anumite instituţii bancare. Amintim aici de declanşarea proceselor colective contra băncilor care aveau clauze abuzive în contractele cu consumatorii.

Datorită faptului că s-a instituit în toţi aceşti ani în legislaţia noastră o serie de norme legislative care au fost adoptate în concordanţă cu interesele consumatorilor, apreciez că drepturile consumatorilor sunt bine apărate în România de astăzi. Ceea ce rămâne, însă, deficitar este tocmai modul în care foarte mulţi dintre cetăţenii români uzează de acestea.

Cei mai mulţi dintre consumatorii români continuă, din păcate, să-şi ignore propriile drepturi în raport cu ofertanţii de servicii, atât în ţară, cât şi în afara graniţelor acesteia, alegând de cele mai multe ori calea cea mai uşoară, aceea de a nu reacţiona în niciun fel atunci când aceste drepturi le sunt încălcate, uneori în modul cel mai flagrant, şi acest lucru se întâmplă nu numai în cazul cetăţenilor proveniţi din mediul rural, acolo unde se presupune că nivelul de informare este unul mai scăzut, dar şi în cazul celor cu provenienţă urbană, în ciuda faptului că acest mediu oferă un acces mult mai facil atât la informare, cât şi la instanţele care pot şi trebuie să apere aceste drepturi.

O astfel de campanie de educare a cetăţenilor români, în sensul în care aceştia să ajungă să-şi cunoască şi să-şi exercite deplin drepturile lor de consumatori, n-ar trebui să rămână doar preocuparea Comisiei Europene sau a diferitelor asociaţii nonguvernamentale. Consider că aceasta ar trebui să fie o preocupare constantă a statului român care, în conformitate cu prevederile Constituţiei României, se face direct răspunzător de respectarea şi de apărarea drepturilor propriilor cetăţeni, condiţie esenţială pentru asigurarea bunăstării acestora.

Protecţia consumatorilor şi respectarea cu stricteţe a drepturilor acestora reprezintă, înainte de aspectele materiale, o chestiune ce ţine de domeniul demnităţii umane. Soliditatea unui stat depinde de demnitatea cu care se comportă şi cu care îi sunt trataţi, în toate ocaziile, cetăţenii săi. Un comportament demn atrage după sine un tratament plin de respect şi, de ce nu, de admiraţie. Or, formarea unui comportament cetăţenesc demn are drept bază de pornire tocmai conştientizarea deplină şi exercitarea cu fermitate a drepturilor individuale.

De aceea am simţit nevoia să accentuez, o dată în plus, faptul că statul român, asemenea oricărui alt stat democratic, are datoria de a-şi sprijini cetăţenii în spiritul cunoaşterii şi exercitării depline a drepturilor ce le revin. Iar un prim pas este cel al educării acestora în sensul exercitării drepturilor ce le revin în calitate de consumatori. Respectul faţă de cetăţenii români trebuie să funcţioneze pe teritoriul întregii Uniuni Europene sau oriunde în lume. Ei trebuie să beneficieze de dreptul de a fi respectaţi, în primul rând, la ei acasă.

Domnul Daniel Florea:

"Ziua mondială a sindromului Down"

La iniţiativa Down Syndrome International (DSI), începând cu anul 2006, pe 21 martie este marcată Ziua mondială a sindromului Down. Scopul acestei iniţiative a fost acela de a crea o punte între societate şi persoanele cu sindrom Down, de a creşte nivelul de informare în rândul populaţiei cu privire la persoanele afectate de această afecţiune.

Sindromul Down (trisomie 21) este o afecţiune din naştere, prezentă încă din momentul conceperii copilului, cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr total de 47 de cromozomi în loc de 46, toate persoanele prezentând un anumit grad de dificultate de învăţare (retard mental).

Mulţi dintre oameni cred că sindromul Down este o boală şi nu cunosc faptul că este o afecţiune genetică definitivă. Astfel, persoanele cu sindromul Down şi familiile acestora, pe lângă lupta cu această afecţiune, sunt obligate să ducă o luptă continuă şi cu societatea, care de multe ori îi respinge, fără a le oferi şansa de a demonstra că sunt la fel ca oricare om, cu sentimente şi dorinţe normale. A fost demonstrat că, deşi posibilităţile spirituale ale copiilor cu sindromul Down au fost subapreciate întotdeauna, aceştia au o capacitate de a învăţa uimitoare, însă sunt respinşi şi etichetaţi mult prea repede pentru a putea demonstra ceea ce pot.

La nivel mondial, unul din o mie de copii se naşte cu sindromul Down, estimându-se că în jur de 4,7 milioane de persoane au acest sindrom. În România trăiesc aproximativ 30.000 de astfel de oameni ce ar trebui sprijiniţi să se integreze mai uşor în societate.

Mulţi dintre viitori părinţi care primesc vestea că bebeluşul lor va avea sindromul Down consideră că este cea mai grea încercare la care îi supune viaţa şi, fiind prea puţin informaţi despre această boală, nu cunosc faptul că, deşi sindromul Down este permanent, majoritatea pacienţilor pot duce o viaţă normală, chiar activă.

Conform specialiştilor, un copil cu sindromul Down poate creşte şi se poate dezvolta în mod normal dacă beneficiază de îngrijirea adecvată şi are ajutorul necesar, putând chiar deveni adult integrat în societate. Astfel, se impune cu necesitate creionarea şi apoi implementarea unor programe destinate întregii societăţi, prin care să fie explicate sensul şi binefacerile concepţiei europene despre drepturile persoanelor cu dizabilităţi, fiindcă numai cunoaşterea poate elimina rezervele pe care le manifestă uneori societatea faţă de adulţii şi copiii cu dizabilităţi.

Având în vedere dezvoltarea medicinei în ultimii ani, la acest moment speranţa de viaţă a unei persoane cu sindromul Down este egală cu cea a oricărui om, un progres foarte mare dacă luăm în considerare faptul că în anul 1929 speranţa de viaţă a unei persoane cu trisomie 21 era de numai 9 ani, iar în 1986, de 55 ani.

Persoanele afectate de sindromul Down sunt părinţii, fraţii şi copiii noştri, iar ceea ce ne diferenţiază este un cromozom în plus. Avem obligaţia şi datoria morală de a-i sprijini pe cei afectaţi de sindromul Down să se integreze mai uşor în societatea românească, iar România să le ofere o viaţă normală.

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Politica social-democrată va fi mereu cea mai bună alternativă pentru Valea Jiului"

Cărbunele rămâne esenţial pentru securitatea energetică a României. Un blocaj politic internaţional cum a fost criza din Ucraina poate crea dificultăţi în alimentarea cu gaze naturale a României. Seceta poate goli lacurile de acumulare. Iar turbinele eoliene nu sunt încă destul de răspândite sau destul de eficiente pentru a constitui o soluţie viabilă. Cărbune însă avem cu certitudine, îl putem folosi fără niciun fel de probleme pentru a produce energie electrică, îl putem folosi fără niciun fel de probleme pentru a produce agent termic. În ciuda controverselor legate de costurile de exploatare sau de mediu, cărbunele este o alternativă energetică.

Acesta este motivul principal pentru care consider de o importanţă majoră să aplicăm cu discernământ şi claritate orice politică de restructurare a sectorului minier românesc.

Şi un exemplu elocvent în acest sens este atenţia constantă cu care Guvernul României se preocupă de Complexul Energetic Hunedoara. Într-o primă etapă, Executivul a reglementat în luna februarie situaţia financiară a unor datorii. A urmat apoi întocmirea unui plan de rentabilizare a societăţii comerciale. Pentru conducerea Complexului Energetic Hunedoara reperele principale ale acestui plan rămân reducerea cheltuielilor fără disponibilizări, în paralel cu eficientizarea producţiei de energie.

Desigur ne dorim cu toţii păstrarea integrală a locurilor de muncă. Dar, din experienţa de până acum, ştim că de cele mai multe ori o restructurare de acest fel poate aduce după sine şi disponibilizări în rândul angajaţilor. Cu intenţia de a crea o plasă de siguranţă pentru oameni, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se stabileşte că salariaţii din Complexul Energetic Hunedoara care vor fi eventual vizaţi de disponibilizările colective, în cazul în care acestea vor avea loc, vor primi salarii compensatorii.

Este o măsura prin care Guvernul Victor Ponta probează încă o dată prin fapte concrete că politica social-democrată nu este doar o doctrină de manual politic, ci un sistem pus în practică în România de azi - bazat pe principiile egalităţii şi dreptăţii sociale, ale promovării intereselor producătorilor de valori materiale şi spirituale, ale protecţiei sociale a categoriilor de cetăţeni defavorizaţi.

Consider însă că, în plan local, autorităţile publice şi oamenii politici au sarcina de a pregăti şi o strategie alternativă pentru economia judeţului Hunedoara. Susţin că a venit vremea să dăm şansa unor iniţiative reale, într-o nouă direcţie şi să scăpăm de tentaţia soluţiilor pe termen scurt, fără orizont, fără viitor.

Domnul Dorin Silviu Petrea:

Judeţele Brăila şi Galaţi reprezintă puncte importante pe harta transporturilor din România datorită poziţionării geografice avantajoase, portul Brăila fiind ultimul port maritim pe Dunăre. De asemenea, Făurei reprezintă un important nod feroviar, ce leagă diferite regiuni ale ţării.

Între cele două judeţe menţionate s-a construit o staţie de epurare a apelor uzate, aflată pe digul care leagă Brăila de Galaţi. Această staţie de care beneficiază ambele oraşe reprezintă un pas important spre interconectare şi spre modernizarea de care avem nevoie. Astfel, Brăila a intrat în rândul oraşelor în care se evaluează impactul proiectelor asupra mediului şi a devenit un oraş mai ecologic.

În pofida acestor avantaje geostrategice, dezvoltarea acestei zone s-a lăsat aşteptată, chiar dacă suntem a doua aglomeraţie urbană după capitală. Cred cu tărie că se impune un ritm mai alert pentru schimbările din Brăila şi cred că următorul pas este să devenim cu adevărat un nod multimodal.

De aceea, pentru binele regiunii noastre, trebuie să lăsăm la o parte ambiţiile şi orgoliile personale, iar proiectele de dezvoltare să vizeze obţinerea de rezultatele concrete. Misiunea noastră are legătură cu cei pentru care realizăm toate acestea. În aceste proiecte nu este relevant cine coordonează, ce culoare politică are sau cine susţine. Trebuie să ne axăm pe o guvernare comună şi să avem o abordare unitară a problemelor cu care ne confruntăm. Am făcut apel şi la autorităţile locale, pentru că fără ajutorul acestora, efortul oamenilor din legislativ este insuficient.

Brăila şi Galaţi au împreună peste 20 de parlamentari, dar fără cooperarea cu autorităţile locale, proiectele nu vor fi implementate. Avem deja infrastructura organizatorică prin care putem să atragem fonduri europene pentru a realiza proiectele pe care ni le dorim. Dar fără colaborare şi fără o cooperare constantă, aceste planuri nu se pot realiza. Unitate şi consens politic, aceasta este soluţia pentru progresul regiunii noastre. La asta vă chem, pentru asta trebuie să ne luptăm!

Este necesară formarea unui grup de lucru din reprezentanţi din cadrul Parlamentului, alături de autorităţile locale, respectiv cele două consilii locale municipale şi consiliilor locale ale comunelor din jurul oraşelor, prin care să se asigure o guvernare comună şi coerentă a regiunii.

Unirea administrativă şi consensul politic în cazul celor două oraşe despărţite de doar 15 km este soluţia pentru ca economia regională să se dezvolte normal şi sănătos.

Domnul Dorel Covaci:

"Traian Vuia - românul care a dat viaţă celui mai îndrăzneţ vis al omenirii - zborul"

Istoria aviaţiei are o durată de peste două milenii. Cele mai vechi obiecte zburătoare realizate de om, zmeiele, au apărut prin anul 200 î.Hr., în China. Un aparat de zbor straniu, asemănător unei nave cosmice, este descris în Biblie, în Cartea lui Ezechiel. În poemul antic Ramayana, al lui Valmiki, prin termenul "vimana" sunt evocate palate şi maşini zburătoare. Unul dintre cele mai fascinante mituri ale antichităţii este Mitul lui Icar, care a reuşit să evadeze din labirintul de pe insula Creta cu ajutorul unor aripi din ceară. Găsim amintiri legate de zbor în toate culturile şi civilizaţiile lumii.

Visele şi povestirile devin realitate în 1906, când Traian Vuia reuşeşte să sfideze gravitaţia fără catapulte sau alte mijloace şi creează primul aparat mai greu decât aerul cu ajutorul căruia realizează primul zbor autopropulsat.

Visul zborului a prins viaţă în 1872, într-un sat din judeţul Timiş de astăzi, comuna Bujoru, astăzi Traian Vuia, după numele inventatorului.

Au fost şi alţii înaintea lui Vuia, dar aceştia au folosit pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care au fost primii ce au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul, folosind şine pentru lansare.

Traian Vuia a încercat de mai multe ori să obţină brevete pentru aparatele de zbor pe care le-a gândit, schiţat şi creat în întregime. În anul 1903, înaintea primului zbor reuşit de fraţii Wright în SUA, Vuia a prezentat Proiectul Aeroplanului-Automobil comisiei speciale de aviaţie, din cadrul Academiei Franceze. Răspunsul comisiei a fost că: "Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât o utopie".

Imposibilul începe să devină posibil un an mai târziu, în 1904, când Vuia construieşte un motor, pentru care obţine brevet în Marea Britanie, iar aparatul Vuia 1 va fi gata la sfârşitul anului 1905. A fost poreclit Liliacul, datorită formei sale.

Liliacul a zburat pe data de 18 martie 1906, la Montesson, în Franţa. A accelerat 50 de metri, s-a ridicat un metru, a zburat 12 metri şi apoi a căzut. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit şi a constituit punctul de plecare al aeronauticii moderne.

Avea să zboare cu aparatul său de mai multe ori în 1906, pentru ca în anul următor să construiască Vuia 2, pentru care a primit brevet în Belgia. În 1907, Vuia 2 a zburat 70 de metri, a decolat şi a aterizat normal.

"Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanţă are cine a făcut aceste lucruri? Important este că ele există", au fost cuvintele lui Traian Vuia.

În 1923, Vuia i-a lăsat un mesaj profetic unui prieten: "Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul".

Între 1918 şi 1925, Traian Vuia avea să conceapă şi să realizeze 2 elicoptere pe care intenţiona să le treacă în producţie de serie în România, a lucrat la Ministerul francez al Apărării, a realizat o torpilă, folosită ulterior de marina militară, a inventat un generator de abur, a participat la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, a devenit membru al Academiei Române din 1946.

În 1950 revine în ţară grav bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, pe data de 3 septembrie.

De-a lungul anilor, ţara noastră micuţă a dat atâtea nume mari, scrise în paginile de aur ale istoriei lumii. Poporul român a plămădit din esenţele sale spirite măreţe, care au schimbat generaţii, au deschis drumuri pentru binele şi evoluţia universală a omului.

Mulţumim celor care nu l-au uitat pe marele inventator Traian Vuia şi care se preocupă de continuarea proiectelor sale. În expunerile mele anterioare pe tema evocării meritelor sale deosebite, am făcut apel către dumneavoastră, către factorii de decizie, pentru sprijinirea oricăror iniţiative care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii pentru susţinerea proiectelor care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii.

Între timp, am intrat în legătură cu unul dintre continuatorii proiectelor inovative ale lui Traian Vuia, domnul ing. Dumitru Mihalcea, specialist în mecanică, cu multiple cercetări şi realizări în domeniul maşinilor termice.

Preocuparea domnului inginer se referă la reabilitarea motorului cu combustie externă şi distribuţie controlată prin supape, echipat cu turbină Tesla, conceput, construit, testat şi brevetat de Traian Vuia în numeroase ţări, în vederea echipării vehiculelor pentru transport terestru.

În această direcţie, domnul ing. intenţionează să publice baza teoretică, proiectul tehnic pentru realizarea prototipului motorului, cu prezentarea unor aspecte încă neştiute, sub forma unei cărţi "Motorul Vuia, Ericsson, Brayton şi Joule - confuzie, paralelism sau continuitate", care să fie distribuită gratuit universităţilor şi liceelor tehnice din România şi Franţa, în paralel cu realizarea a două replici funcţionale ale motorului Vuia, testarea acestora într-o universitate românească şi, ulterior, după finalizarea cercetărilor, expunerea acestora la Muzeul Traian Vuia din comuna care îi poartă numele inventatorului şi la Muzeul Aerului din Paris.

Pe lângă iniţiativa de reabilitare istorică şi tehnică a motorului Vuia, domnul ing. Mihalcea lucrează la o variantă modernizată a motorului Vuia, la care să se aplice tehnologiile contemporane. Rezultatele muncii Domniei Sale este pregătit să le transfere unei echipe mixte de cercetare româno-franceze, care să le desăvârşească.

Dacă maşina de zbor Vuia poate fi considerată un fundament al aeronauticii, despre performanţele motorului Vuia se poate afirma că nu au fost depăşite de cele ale motoarelor contemporane. Prin urmare, ar fi de aşteptat ca atât România, cât şi Franţa să facă cunoscută această realizare, iar eforturile de reconstituire a întregii opere a lui Traian Vuia, referitoare la acest motor, să fie recompensate prin interes şi sprijin.

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,50.