Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2015

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 10,05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, înlocuit de domnul deputat Niculae Mircovici, şi de domnul deputat Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt doar 40 de semnături. Dimineaţă era când am venit şi eu, da, la birou. Doar 40 dintre colegii noştri au semnat, aşa încât mai aşteptăm până ajungem la cvorum.

 
     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu avem decât 167 de semnături. Comitetul liderilor, vă rog frumos. (Consultări.)

Domnul Pambuccian, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru că văd că s-a încetăţenit obiceiul ca lumea să vină, dar să stea la grup,... prin alte părţi, pentru a respecta pe cei care sunt acum în sală, eu vă solicit un apel nominal. Poate îi aducem şi pe ceilalţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ştiţi că era în regulamentul pe care nu l-am votat, dar cu acordul liderilor facem, că poate aşa, dacă le luăm din resursele financiare... Apel nominal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian (din sală):

Motivaţia a fost alta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, motivaţia este să rămână în stenogramă cei care de obicei sunt prezenţi dimineaţa, la ora 10,00.

Conform regulamentului, preşedintele poate să ia măsuri excepţionale în interesul plenului Camerei Deputaţilor.

Apel nominal. Domnule Popescu, daţi-i domnului Ciolacu..., vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Adam Luminiţa-Pachel prezentă
Adăscăliţei Constantin absent
Alexe Costel absent
Alexe Florin-Alexandru absent
Almăjanu Marin absent
Amet Varol absent
Anastase Roberta Alma absentă
Andea Petru absent
Andronache Gabriel prezent
Anghel Gabriela-Lola absentă
Antal István absent
Anton Marin absent
Anuşca Roxana-Florentina prezentă
Ardeleanu Sanda-Maria concediu, absentă
Arsene Ionel absent
Avram Constantin prezent
Avram Marian absent
Axente Ioan absent
Babuş Radu absent
Balan Ioan absent
Baltă Mihai prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru absent
Bălan Ion prezent
Bănicioiu Nicolae minister; şedinţă de Guvern, absent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ absent
Bejinariu Eugen absent
Benga Ioan prezent
Berci Vasile prezent
Birchall Ana absentă
Bîrsăşteanu Florică absent
Blăjuţ Viorel-Ionel absent
Blănariu Valentin absent
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuţ absent
Bogdănici Camelia-Margareta concediu, absentă
Boghicevici Claudia absentă
Bónis István prezent
Borbély László prezent
Bordeianu Dan absent
Adăscăliţei Constantin prezent
Bot Octavian absent
Bucur Constantin-Alin absent
Bucura-Oprescu Simona prezentă
Budurescu Daniel-Stamate absent
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Burlacu Ştefan absent
Calimente Mihăiţă prezent
Caloianu Mario-Ernest absent
Calotă Florică Ică prezent
Canacheu Costică prezent
Cazan Mircea-Vasile absent
Călin Ion prezent, la mulţi ani!
Căprar Dorel-Gheorghe absent
Cătăniciu Steluţa-Gustica absentă
Cernea Remus-Florinel absent
Chebac Eugen absent
Cherecheş Florica absentă
Chiriţă Dumitru prezent
Chirteş Ioan-Cristian prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu prezent
Chiţoiu Daniel absent
Cioată Cezar absent
Ciobanu Gheorghe absent
Ciobanu Liliana absentă
Ciocan Dan absent
Ciofu Tamara-Dorina absentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel absent
Ciucă Liviu-Bogdan absent
Ciuhodaru Tudor absent
Ciurariu Florin absent
Cocei Erland prezent
Codîrlă Liviu absent
Comşa Cornel-George absent
Condurăţeanu Andrei-Răzvan prezent
Constantin Daniel şedinţă de Guvern, absent
Cosma Vlad-Alexandru control judiciar, absent
Costin Gheorghe prezent
Covaci Dorel prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel deplasare externă, absent
Crăciunescu Grigore prezent
Ciucă Liviu-Bogdan prezent
Cristea Aurelia absentă
Cristea Victor prezent
Cristian Horia prezent
Cseke Attila-Zoltán prezent
Cupă Ion absent
Cupşa Ioan prezent
Daea Petre prezent
Dalca Ştefan-Petru absent
Dascălu Constantin prezent
Deaconu Mihai absent
Delureanu Virgil prezent
Diaconu Adrian-Nicolae prezent
Diaconu Mihai-Bogdan absent
Dima Toader absent
Dîrzu Ioan prezent
Doboş Anton prezent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrinescu Traian prezent
Dolha Mircea prezent
Dolha Nechita-Stelian prezent
Dolineaschi Andrei absent
Donţu Mihai-Aurel absent
Dragnea Nicolae-Liviu şedinţă de Guvern, absent
Dragomir Gheorghe absent
Dragomir Maria prezentă
Dragomir Viorel Marian prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drăghici Sonia-Maria prezentă
Drăguşanu Vasile-Cătălin prezent
Dumbrăvanu Paul absent
Dumitrache Ileana Cristina absentă
Dumitru Georgică absent
Dumitru Ioana-Jenica prezent
Dumitru Ovidiu-Ioan absent
Duşa Mircea şedinţă de Guvern, absent
Emacu Gheorghe prezent
Enache Marian absent
Enea Constantin-Cosmin absent
Eparu Ion prezent
Erdei Dolóczki István prezent
Fejér László-Ődőn prezentă
Fenechiu Cătălin-Daniel delegaţie externă, absent
Firczak Gheorghe prezent
Florea Damian absent
Florea Daniel delegaţie externă, absent
Fonta Nuţu prezent
Frăticiu Gheorghe prezent
Bejinariu Eugen prezent
Alexe Florin-Alexandru prezent
Cherecheş Florica prezentă
Galan Constantin absent
Ganţ Ovidiu Victor prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia şedinţă de Guvern, absentă
Găină Mihăiţă absent
Geantă Florian Daniel absent
Gerea Andrei Dominic şedinţă de Guvern, absent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Florin prezent
Gheorghe Tinel prezent
Ghera Giureci-Slobodan absent
Ghiţă Sebastian-Aurelian control judiciar, absent
Ghiveciu Marian prezent
Gireadă Dumitru-Verginel prezent
Gliga Vasile Ghiorghe prezent
Gorghiu Alina-Ştefania deplasare externă, absentă
Grama Horia prezent
Grecea Maria prezentă
Grindeanu Sorin Mihai şedinţă de Guvern, absent
Gudu Vasile prezent
Gunia Dragoş-Ionel absent
Guran Virgil absent
Gurzău Adrian absent
Gust Băloşin Florentin absent
Gvozdenovici Slavomir absent
Harbuz Liviu prezent
Hărău Eleonora-Carmen prezentă

Mai iau din nou la mână, domnule...

Holban Titi absent
Horga Vasile absent
Hulea Ioan prezent
Iacoban Sorin-Avram prezent
Ialomiţianu Gheorghe prezent
Iancu Iulian prezent
Iane Daniel absent
Iane Ovidiu-Cristian prezent
Ibram Iusein prezent
Ignat Miron absent
Iliuţă Vasile absent
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ionescu Aurelian prezent
Ionescu George absent
Iordache Florin deplasare, absent
Irimie Vicenţiu-Mircea prezent
Iriza Scarlat absent
Ispir Raluca-Cristina prezentă
Itu Cornel prezent
Kelemen Atilla-Béla-László absent
Kelemen Hunor absent
Kerekes Károly prezent
Kereskényi Gábor prezent
Khraibani Camelia prezentă
Korodi Attila absent
Laza-Matiuţa Liviu absent
Longher Ghervazen prezent

Iau din nou la mână...

Lubanovici Mircea absent
Lupu Mihai prezent
Man Mircea absent
Manda Iulian Claudiu absent

Nu, nu, iau din nou la mână...

Manea Victor-Gheorghe absent
Manolache Marius absent
Manolescu Oana prezentă
Marcoci Vlad deplasare externă, absent
Marcu Viorica absentă
Marian Ion Cristinel absent
Marica Petru-Sorin prezent

Luaţi-vă şi uitaţi-vă.

Marin Gheorghe prezent
Marin Laura prezentă
Marocico Ion absent
Martin Eduard-Stelian absent
Márton Árpád-Francisc prezent
Máté András-Levente prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei prezent
Mazilu Constantin absent

Uitaţi aici....

Măduţa Flavius-Luigi absent
Melinte Ion absent
Merka Adrian-Miroslav absent
Cazan Mircea-Vasile prezent

Uitaţi-vă şi vedeţi...

Mihai Aurelian prezent
Mihăilă Ioan prezent
Mihăilescu Ion-Bogdan absent
Militaru Lucian absent
Mincă Liliana absentă
Mircovici Niculae prezent
Mironescu Răzvan Horia prezent
Mitrea Manuela prezentă
Mîrza Gavril prezent
Mocanu Adrian absent
Mocanu Vasile absent
Mocioalcă Ion delegaţie, absent
Mocioi Niculina prezentă

Da, da. Uitaţi-vă, ca să vă strig dacă v-am trecut prezent sau nu.

Moisii Constantin absent
Moldovan Carmen Ileana absent
Moldovan Ioan

Staţi aşa.

Lubanovici Mircea prezent

Caută-te şi dă-mi...

Moldovan Ioan prezent
Moldovan Iosif prezent

N-am ce să fac. Mai durează puţin.

Molnar Zsolt absent
Motreanu Dan-Ştefan prezent
Moţ Constantin-Stelian-Emil absent
Movilă Petru prezent
Muntean Mircia prezent
Munteanu Ioan prezent
Murgu Neagu absent
Nassar Rodica prezentă
Nazare Alexandru prezent

Scuză-mă...

Neacşu Marian prezent
Birchall Ana prezentă
Necula Cosmin prezent
Negruţ Clement absent
Negruţ Cornelia prezentă
Nica Nicolae-Ciprian prezent
Nichita Cristina absentă
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Alexandri absent
Nicolae Florian absent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin în arest, absent
Nicolicea Eugen şedinţă de Guvern, absent
Niculae Aurel prezent
Niculescu Dumitru absent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae absent
Nistor Gheorghe-Vlad absent
Nistor Laurenţiu prezent
Nistor Marioara absentă
Niţă Constantin absent
Niţă Emil prezent
Nosa Iuliu prezent
Oajdea Daniel Vasile absent
Ochi Ion absent
Oltean Ioan prezent
Orban Ludovic prezent
Oros Nechita-Adrian absent
Palaşcă Viorel prezent
Palăr Ionel prezent
Paleologu Theodor absent

Spuneţi...

Burlacu Ştefan prezent
Laza-Matiuţa Liviu prezent
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina prezentă
Pardău Dumitru prezent
Paul Maria-Andreea prezentă
Păun Nicolae absent

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Cred că aveţi 196. Domnule secretar... Aveţi peste 196. Dar, citiţi-o pe toată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Pârgaru Ion absent
Pâslaru Florin-Costin deplasare, absent
Peia Ninel prezent
Petrea Dorin Silviu prezent
Petrescu Petre absent
Petric Octavian prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea absent
Plumb Rovana şedinţă la Guvern, absentă
Pocora Cristina-Ancuţa prezentă
Podaşcă Gabriela-Maria prezentă
Ponta Victor-Viorel absent
Pop Georgian absent
Popa Octavian-Marius prezent
Popa Radu Mihai absent
Popeangă Vasile absent
Popescu Dan-Cristian prezent
Popescu Dumitru-Iulian absent
Popescu Florin Aurelian absent

Spuneţi-mi ca să strig...

Pârgaru Ion prezent
Galan Constantin prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin absent
Potor Călin absent
Preda Cezar-Florin delegaţie, absent
Puşcaş Iacob absent
Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent
Răducanu Ion prezent
Rădulescu Cătălin-Marian absent
Rădulescu Constantin absent
Rădulescu Romeo prezent
Răţoi Neculai prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian prezent
Rizea Cristian absent
Roman Cristian-Constantin prezent
Roman Gheorghe absent
Roman Ioan Sorin absent
Roman Victor absent
Roşca Lucreţia prezentă

Uitaţi-vă şi-mi daţi...

Roşca Mircea arest la domiciliu, absent

Din sală:

Nu mai e în arest la domiciliu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Aşa am pe listă aici... Sub control judiciar.

Rotaru Răzvan absent
Rusu Valentin absent
Sava Andrei-Valentin absent
Sămărtinean Cornel-Mircea absent
Săpunaru Nini prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian concediu, absent
Scarlat George prezent
Schelean Valeria-Diana prezentă
Secară Florin Mihail absent
Sefer Cristian-George prezent
Seres Dénes absent
Silaghi Ovidiu Ioan prezent
Simedru Dan Coriolan prezent
Simionescu Adrian Constantin absent
Smarandache Miron Alexandru prezent
Solomon Adrian prezent
Stan Ioan absent
Stan Ion absent
Stanciu Anghel prezent
Stanciu Zisu absent
Stancu Ionel absent
Stativă Irinel Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Stănişoară Mihai absent
Caloianu Mario-Ernest prezent
Steriu Valeriu-Andrei absent
Stoica Mihaela absentă
Stragea Sorin Constantin prezent
Stroe Ionuţ-Marian deplasare, absent
Stroe Radu prezent
Sturzu Mihai-Răzvan prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surdu Raluca prezentă
Surugiu Iulian-Radu absent
Szabó Ödön prezent
Şcheau Ion absent
Şimon Gheorghe prezent
Şoptică Costel prezent
Şova Lucian prezent
Ştefan Viorel prezent
Ştefănescu Elena Cătălina absentă
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion prezent
Taloş Gheorghe-Mirel absent
Tararache Mihai prezent
Tămâian Ioan prezent
Tănase Răzvan-Ionuţ absent
Tănăsescu Claudiu-Andrei absent
Tătaru Florin-Cristian prezent
Teju Sorin absent
Teodorescu Cătălin-Florin absent
Teodorescu Ioan Viorel absent
Thuma Hubert Petru Ştefan absent
Tiuch Cătălin prezent
Tîlvăr Angel absent, Guvern
Toader Mircea-Nicu prezent
Tocuţ Dan-Laurenţiu prezent
Tomac Eugen prezent
Traicu Rodin prezent
Tudorache Daniel prezent
Tudorie Violeta prezentă
Tudose Mihai absent, Guvern
Turcan Raluca absentă
Tuşa Adriana Diana absentă
Ţigăeru Roşca Laurenţiu prezent
Ţîmpău Radu Bogdan absent
Udrişte Gheorghe prezent
Uioreanu Elena-Ramona prezentă
Urcan Ionaş-Florin absent
Uricec Eugen Constantin absent
Ursărescu Dorinel absent
Vainer Aurel prezent
Varga Lucia-Ana prezentă
Varga Vasile prezent
Vasilică Radu Costin absent
Vizitiu Sergiu-Constantin absent, concediu
Vladu Iulian prezent
Vlase Petru Gabriel prezent
Vlădoiu Aurel prezent
Voicu Mădălin-Ştefan prezent
Voicu Mihai Alexandru absent
Vreme Valerian absent
Vulpescu Ionuţ absent, Guvern
Weber Mihai prezent
Zaharcu Neviser prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin absent
Zgonea Valeriu Ştefan prezent
Zisopol Dragoş Gabriel prezent
Zlati Radu prezent
Voicu Mihai Alexandru prezent
Vreme Valerian prezent
Bordeianu Dan prezent
Boghicevici Claudia prezentă

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule secretar, n-aveţi experienţă. Verificaţi ca să avem 196 şi începem şedinţa. Cine e absent, e absent.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Sunt, domnule preşedinte.

Alexe Florin prezent

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Suntem în cvorum.

Deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că suntem în cvorum după apelul nominal. Cvorumul legal este îndeplinit - 196.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94, au fost distribuite către dumneavoastră următoarele documente: ordinea de zi de astăzi, 22 aprilie; programul de lucru pe perioada 20-25 aprilie; lista rapoartelor depuse în perioada 15-22 aprilie; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 39/2015). (rămas pentru votul final)  

La punctul 2, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.  

Procedură?

Pe procedură, domnul Pambuccian.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc şi că mi-aţi dat drumul la microfon.

Vreau să vă rog, stimaţi colegi, să trecem Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională, de pe poziţia 33 pe poziţia 4. Motivaţia este foarte simplă: este o sărbătoare chiar importantă, este sărbătoarea care ţine de perioada în care România a fost într-unul din momentele ei de maximă dezvoltare şi cred că este normal să aducem, ca Parlament al României, un gest de respect pentru istorie. De aceea, ar fi bine ca 10 mai 2015 să fie sărbătorit în condiţiile existenţei acestei legi care să declare 10 mai sărbătoare naţională.

De aceea, vă rog să-l mutăm pe poziţia 4.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci poziţia 33 pe poziţia 4. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele, la cererea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc. Aprobat. 112 voturi pentru, o abţinere, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 39/2015). (rămas pentru votul final)  

Revenim la Proiectul de Hotărâre nr.39/2015.

Articolul unic. Domnul deputat Marin Anton, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, în calitate de membru.

Şi doamna deputat Cristina Nichita, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru industrii şi servicii la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în calitate de membru.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Merge la votul final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru transporturi şi infrastructură a unei anchete privind activitatea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa (PH CD 40/2015). (rămas pentru votul final)  

3. Următorul proiect, Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru transporturi şi infrastructură a unei anchete privind activitatea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa.

Aveţi proiectul de hotărâre, dar nu am în spate lista cu propunerile grupurilor parlamentare.

Poftiţi? Vă rog frumos să citim regulamentul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe (din bancă):

Este ancheta comisiei în integralitate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da. Este corect. Este ancheta comisiei în integralitatea sa, toată comisia. Da. Am înţeles acum.

Mulţumesc. Componenţa acestei comisii este de 22 de deputaţi. Deci, este un proiect de hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia de transporturi, în integralitatea sa, a acestei anchete. Conform regulamentului, are acest drept.

Numai o secundă.

Merge la votul final, dacă nu sunt obiecţii, comentarii la regulament. Nu sunt. Merge la votul final.

(Domnul deputat Tinel Gheorghe vociferează.)

Poftim? Păi este un proiect de hotărâre conform regulamentului. Art.71 scrie foarte clar. De aceea, l-am şi citit, ca să nu existe vreo...Deci, s-au îndeplinit toate condiţiile.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea zilei de 10 Mai - sărbătoare naţională (Pl-x 609/2013). (rămasă pentru votul final)  

4. Mergem mai departe. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai sărbătoare naţională.

Are patru amendamente admise. Caracter ordinar.

Iniţiatorul. Nu doreşte să ia cuvântul.

Din partea comisiei sesizate în fond. Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul în numele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport de înlocuire asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 10 Mai sărbătoare naţională.

În conformitate cu prevederile art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai - sărbătoare naţională, a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa Pl-x 609/2013 din 9 decembrie 2014, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.586 din 19 iunie 2013, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, nr.4c-11/1498 din 12 februarie 2014; avizul negativ al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, nr.4c-6/5674 din 4 februarie 2014; punctul de vedere al Guvernului nr.1617 din 6 septembrie 2013.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare consacrarea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională. Totodată, se propune instituirea în sarcina autorităţilor centrale şi locale a obligaţiei de a organiza manifestări prilejuite de sărbătorirea acestei zile, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa comisiei din 24 martie 2015, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea propunerii legislative pentru recunoaşterea semnificaţiei deosebite a acestei date pentru istoria poporului român.

Menţionăm că prezentul raport înlocuieşte raportul comisiei depus anterior cu nr.763 din 7 aprilie 2014.

La dezbateri, au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul senator Puiu Haşotti, iniţiator; domnul Eduard Corjescu, director în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 23 deputaţi din totalul de 24 membri ai comisiei.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 9 decembrie 2013.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit art.75 din Constituţia României şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterilor, comisia propune plenului adoptarea propunerii legislative cu amendamentele redate în anexa care face parte din prezentul raport.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale. Luări de cuvânt.

Domnul Pambuccian. Domnul Ştirbu, după aceea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi încep prin a-mi exprima speranţa că unanimitatea care a existat în adoptarea acestui proiect în comisie va exista şi în plen, pentru că, stimaţi colegi, sunt momente în istoria unei ţări care sunt dincolo de patimi politice, dincolo de ideologii, ele fiind momente care construiesc o patrie comună. 10 mai este unul din aceste momente. Alba Iulia este unul din aceste momente. În istoria oricărei ţări nu există foarte multe momente de felul acesta. Şi de aceea se cuvine să le cinstim, indiferent de credinţele noastre, indiferent de ce considerăm că ar trebui făcut în viitor.

Vedeţi, eu am la butonieră o floare de "Nu mă uita". Ea e legată de istoria armenilor. Simbolul ăsta e un simbol foarte puternic. Şi cred că este un simbol pe care ar trebui să îl scoatem la lumină şi aici, vorbind despre istoria, de data aceasta, a patriei noastre comune.

Nu ştiu dacă astăzi voi putea să fiu prezent la vot eu, şi regret foarte tare. Dacă nu voi reuşi să fiu prezent, o să fiu cu sufletul prezent la vot. Dar, vă rog, şi-mi doresc foarte mult ca 10 mai de anul acesta să fie aşa cum era în cântecul acela de demult cu "10 Mai va fi de-a pururi", ştiţi? Câteodată e bine să fie de-a pururi momentele acestea care construiesc o naţiune.

Dacă voi fi, evident, voi vota pentru. Dacă nu voi fi în sală când se va vota, pentru că avem şi noi, armenii, o serie de evenimente de comemorat în această perioadă, vă rog să-l votaţi în unanimitate. Ar fi păcat să nu se întâmple aşa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Ştirbu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

O dată în viaţă fiecărei instituţii îi revine dreptul şi misiunea de a face lucruri importante măcar o dată în viaţă. Eu cred că unul din aceste momente este astăzi. Cred că, prin votul dumneavoastră de astăzi, dumneavoastră, fiecare dintre cei prezenţi în această sală, puteţi restabili adevărul istoric. Cred că poate fi un arc peste toate dezbaterile, disputele politice între partidele parlamentare.

România, dragi colegi, este singurul stat din Uniunea Europeană care şi-a câştigat statutul de stat independent şi nu şi-l serbează. Este singurul stat din Uniunea Europeană! În ultimii 25 de ani, în acest Parlament, au fost depuse nenumărate iniţiative de restabilire a adevărului istoric. Şi poate cei dinaintea noastră din celelalte legislaturi, din varii motive, poate independente de voinţa Domniilor Lor, nu au înţeles importanţa acestui moment.

Iată că, astăzi, aici, noi avem şansa unică de a da un vot care va rămâne în istoria acestei instituţii. 10 mai, dragi colegi, se leagă, cum spunea antevorbitorul meu, domnul Pambuccian, pe care-l respect foarte mult, se leagă de foarte multe evenimente din istoria acestei naţiuni. La 10 mai, tânărul locotenent Carol de Hohenzollern a păşit pe pământul României. 10 mai, ziua lui de naştere. 10 mai, declararea Regatului României. Pe 9 mai a fost citită Declaraţia de independenţă, dar pe 10 mai, reprezentanţii Parlamentului au mers în faţa monarhului şi i-au prezentat această declaraţie citită cu o zi înainte în cele două Camere ale Parlamentului. 10 mai, dragii mei colegi, până în 1947 a fost Ziua Naţională a acestei naţiuni. 10 mai este o zi importantă pentru această naţiune şi, prin votul dumneavoastră, astăzi, daţi dovadă de faptul că sunteţi adevăraţi români, adevăraţi patrioţi şi reprezentanţii acestei naţii.

Vă mulţumesc tare mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Iniţiativa trece la dezbaterea pe articole.

Dacă la primul punct aveţi obiecţii, comentarii?

Urmărim amendamentele admise ale comisiei. Nu. Aprobate.

Al doilea punct aprobat al comisiei. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea punct. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea punct. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Mulţumesc.

Merge la votul final.

Reamintesc că este lege ordinară.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori, semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon (PL-x 355/2015). (rămas pentru votul final)  

5. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori, semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon.

Procedura, vă reamintesc, că este de urgenţă.

Iniţiatorul este Guvernul României.

Raportul nu are amendamente. Are caracter ordinar.

Iniţiatorul.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Tohăneanu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

România, după cum ştiţi, organizează cea de a 43-a Conferinţă Regională a INTERPOL, în perioada 19-21 mai 2015. Potrivit Rezoluţiilor Adunării Generale a INTERPOL, şi a regulilor de organizare a Sesiunilor Adunărilor Generale care se aplică mutatis mutandis şi conferinţelor regionale, este necesar ca statul-gazdă să încheie un acord privind imunităţile şi privilegiile care vor fi conferite OIPC şi delegaţiilor străine participante.

În considerarea acestor aspecte, vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale, în perioada 12-22 mai 2015.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Domnule deputat, aveţi cuvântul, în numele comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Răducanu:

În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la Conferinţa Regională a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL, de la Bucureşti, ce se va desfăşura între 12 şi 22 mai 2015.

Obiectul de reglementare este ratificarea Acordului privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la această conferinţă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Legea este ordinară.

Camera Deputaţilor e prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterilor din şedinţa din 21 aprilie 2015, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Grupurile politice parlamentare.

Doamna deputat Intotero are cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege, stimaţi colegi,

Aşa cum a fost prezentat acest proiect din partea iniţiatorului, respectiv Guvernul României, România este gazda unui eveniment internaţional foarte important. Organizatorul este chiar Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală, iar conferinţa este un eveniment marcat la nivel regional la care vor participa peste 150 de delegaţi din toate cele 50 de ţări europene, precum şi un număr important de reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale.

În contextul escaladării fenomenului terorist pe plan european, având în vedere şi evenimentele derulate până acum pe parcursul primelor luni ale anului în curs, precum şi al degradării situaţiei de securitate în regiune, creşterea implicării României în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului va avea efecte pozitive în relaţia cu principalii parteneri strategici.

Prezentul proiect este o reglementare absolut necesară în sprijinul organizării acestui eveniment şi această reglementare este valabilă doar pentru perioada organizării şi desfăşurării evenimentului.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt.

Proiectul de lege, nefiind amendamente, merge la votul final. Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal bugetare şi modificarea unor acte normative (PL-x 269/2015). (rămas pentru votul final)  

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative.

Guvernul României.

Numele, prenumele şi funcţia, doamnă.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Odeta Cristinela Nestor (preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc):

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Numele meu este Odeta Nestor. Sunt preşedintele Oficiului pentru Jocuri de Noroc.

Prezenta ordonanţă de urgenţă, cu amendamentele propuse şi adoptate de comisiile de specialitate, în vederea modificării şi completării Ordonanţei nr.77 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, a avut în vedere implementarea propunerilor Comisiei Europene în vederea închiderii acţiunii de infringement împotriva României, precum şi adaptare legislaţiei la modificările din piaţă şi la dinamica deosebită în dezvoltarea modalităţilor de comunicare prin intermediul internetului, precum şi a jocurilor de noroc on-line.

Aprobarea de către dumneavoastră a acestor norme va permite: creşterea venitului la bugetul statului prin adaptarea cadrului necesar funcţionării operatorilor jocurilor de noroc on-line; instituirea unor norme precise referitoare la protecţia minorilor, a persoanelor vulnerabile şi a jucătorilor; prevenirea dependenţei jocurilor de noroc şi înfiinţarea unor organisme private şi a unui fond special care va fi utilizat pentru prevenirea ludomaniei, a dependenţei de jocuri de noroc.

Totodată, această lege aduce deschiderea pieţei de jocuri de noroc pentru sprijinirea turismului românesc şi a divertismentului, prin introducerea jocurilor temporare; modificarea şi completarea unor norme din Codul fiscal prin această lege prin care să se instituie o disciplină mai strictă a operatorilor şi să se fiscalizeze veniturile persoanelor fizice provenite din jocurile de noroc; de asemenea, reglementarea pieţei de jocuri de noroc tradiţionale şi on-line, prin introducerea unor activităţi de supraveghere sporită asupra mijloacelor de joc în vederea prevenirii eludării taxelor pe jocuri de noroc.

Doresc să mulţumesc în mod special pentru sprijinul activ de care au dat dovadă membrii comisiilor de specialitate din Parlamentul României şi considerăm că aprobarea acestui proiect de lege va fi un pas important în reglementarea industriei de jocuri de noroc din ţara noastră.

Vă mulţumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamnă director general.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În conformitate cu prevederilor art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia noastră a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 18 martie 2015.

La dezbaterea proiectului de lege s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege supus dezbaterii reglementează următoarele aspecte: armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia şi practica europeană în domeniul serviciilor, respectiv al jocurilor de noroc, creşterea veniturilor bugetului de stat şi diversificarea acestora prin modificarea cadrului legal necesar licenţierii şi autorizării operatorilor de jocuri de noroc la distanţă - online, lărgirea bazei de impozitare prin eliminarea sumei neimpozabile de 600 de lei, concomitent cu aplicarea unui impozit în cotă de 1% pentru toată suma încasată de o persoană fizică, ca urmare a participării la jocurile de noroc.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului, cu amendamente admise şi respinse, prevăzute în Anexa 1, respectiv Anexa 2 la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Dezbateri generale? Doamna deputat, aveţi cuvântul. O secundă. Doamna deputat, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Grecea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, prezenta ordonanţă de urgenţă vine şi reglementează în sens pozitiv acest domeniu cu riscuri foarte mari, un domeniu foarte delicat. Din păcate, un text de aproape 100 de pagini este umbrit prin faptul că se doreşte introducerea unei reglementări în domeniul jocurilor de noroc, care poate să dea posibilitatea să se continue o fraudă prin intermediul loteriei naţionale. Vorbesc despre videoloteria - care nu a fost reglementată aşa cum trebuie. Inclusiv Consiliul Concurenţei a arătat acest lucru, şi există şi un proces pe rol, în acest moment, care vorbeşte despre aceste aspecte.

Ieri, în Comisia pentru buget, finanţe, s-a reuşit, datorită demersurilor noastre şi informărilor noastre, ca videoloteria să fie încadrată ca aparat de tip slot-machine, şi nu ca joc loto, pentru care se instituiau o reglementare şi o exploatare specială, inclusiv o scutire de taxe.

Din păcate, când s-a ajuns la taxarea videoloteriei, s-a păstrat aceeaşi taxare diferenţiată, anticoncurenţială pentru piaţa jocurilor de noroc, şi ne-a fost respins amendamentul. De aceea, eu o să-mi susţin amendamentul care mi-a fost respins şi astăzi, în faţa dumneavoastră, pentru că, prin acel amendament respins, statul pierde peste 20 de milioane de euro, bani pe care putem să-i direcţionăm pentru Ministerul Educaţiei, Sănătăţii sau Culturii.

O să mai intervin pe acest subiect la momentul potrivit, pe amendament. Aş spune doar că dacă tot s-a muncit la această ordonanţă de urgenţă, mi-aş fi dorit să se introducă mai multe reglementări de protecţie a jucătorilor. Pentru că sunt convinsă, din nou, că şi dumneavoastră aţi auzit despre cazul tânărului care s-a sinucis din cauza jocurilor de noroc, din cauza dependenţei care se creează pe acest domeniu.

Din păcate, videoloteria, pentru care s-a semnat un contract de 10.000 de aparate în spaţiile loto, va crea o dependenţă şi mai mare, pentru că acele 10.000 de aparate vor fi conectate între ele, având un jackpot comun foarte mare, care va atrage jucătorii în număr tot mai mare. Şi nu cred că vă doriţi ca românii noştri să-şi piardă şi puţinul salariu sau pensia pe care ei le au la jocurile la noroc.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamnă.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Grupul parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Felicit Guvernul pentru această iniţiativă. De altfel, eu am avut şi o lege, pe care am depus-o în Parlament, cu privire la combaterea dependenţei de jocuri de noroc şi reglementarea în ceea ce priveşte sălile în care se practică aceste jocuri de noroc.

Aş vrea să o contrazic pe colega noastră, pentru că prin această ordonanţă, prin această Lege de aprobare a Ordonanţei nr.92/2014 am reglementat videoloteria, am crescut taxele pentru videoloterie.

Dumnealor cred că ar fi vrut să creştem într-atât de mult taxele, încât să falimentăm Loteria Română, ale cărei venituri se duc în proporţie de 80%, chiar 85%, la bugetul statului, la Ministerul Finanţelor. Cu atât mai mult cu cât am mărit de la 2% la 3%, din totalul încasărilor, banii care merg la stat. Mai mult decât atât, pentru videoloterie am introdus taxa de viciu, de 400 de euro. 1% din cei 3% de care vorbeam se vor duce la Ministerul Tineretului şi Sportului, un amendament pe care un coleg de-al nostru l-a propus, pentru centrele de copii şi juniori, un lucru extraordinar.

Dar acum aş vrea să mă întorc la fondul problemei. Acest proiect de lege armonizează legislaţia românească, legislaţia naţională cu legislaţia şi practica europeană în domeniul jocurilor de noroc. Acest proiect de lege de aprobare a ordonanţei creează premisele creşterii veniturilor la bugetul statului, cel mai important lucru din această lege, pentru că reglementează cadrul legal necesar licenţierii şi autorizării operatorilor de jocuri online, care până acum nu a fost reglementat.

În urma discuţiilor din cadrul comisiilor, mai ales din cadrul Comisiei pentru buget, finanţe, la care au fost prezenţi şi operatorii, şi ONG-urile din domeniu, şi cei de la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc, şi cei de la Ministerul de Finanţe, s-au propus amendamente şi au fost amendamente aprobate prin care s-au adoptat unele reglementări care aduc îmbunătăţiri acestei legi de promovare a ordonanţei. S-a interzis participarea minorilor, chiar dacă ei însoţesc, şi nu joacă, au interzisă intrarea în aceste săli speciale. S-a introdus, aşa cum spuneam şi mai înainte, conceputul de săli specializate în locaţiile în care pot fi exploatate jocurile de tip slot-machine.

De asemenea, s-a instituit un fond denumit Fondul pentru Combaterea Dependenţei de Jocuri de Noroc. De asemenea, operatorii au obligativitatea să constituie o fundaţie care împreună cu Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog şi alte ONG-uri specializate să creeze o strategie proprie în vederea elaborării de programe care combat ludomania, şi anume dependenţa de jocuri de noroc.

Sunt, aşa cum spunea şi colega mea, cazuri foarte multe în ţară de sinucideri, de despărţiri de familii, de oameni care au dat faliment, care au cheltuit sume colosale la aceste jocuri. Aceste fenomene trebuie eradicate din societatea românească.

S-a mai introdus şi obligativitatea fiscalizării jocurilor de noroc tip videoloterie, aşa cum am spus. De asemenea, s-a instituit o amnistie fiscală pentru jocurile online care nu au fost fiscalizate până acum şi care, după ce apare în Monitorul Oficial acest proiect de lege, în termen de 90 de zile, dacă îşi plătesc datoriile, pot merge mai departe.

Prin urmare, propun colegilor, din partea Grupului PSD, adoptarea acestui Proiect de Lege de aprobare a Ordonanţei nr.92/2014.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu. Alte luări de cuvânt? Domnul Merka.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, un domeniu... jocurile online, un domeniu care... România a pierdut foarte mult ca şi venituri la bugetul de stat. Cum spunea şi colegul, demersurile au fost făcute de foarte mult timp. În 2007 s-a depus o propunere...

Da, domnule ministru Ialomiţianu, ştim, ştim că s-au pierdut bani mulţi. Toţi suntem de vină, pentru că nu am reglementat acest domeniu. Într-adevăr, a fost o muncă asiduă, discuţii intense în Comisia pentru buget, finanţe. Este o formă perfectibilă, la care la un moment dat, oricine va dori, în funcţie de domeniul de care discutăm şi de piaţa... cum se va desfăşura în continuare, putem să venim cu propuneri de îmbunătăţire sau chiar de anulare poate a anumitor propuneri care există în această lege. Dar nu uitaţi, stimaţi colegi, cu cât amânăm aplicarea acestei ordonanţe, cu atât mai mult pierdem foarte mulţi bani la bugetul de stat.

Mă bucur că într-adevăr am reuşit să introducem - şi colegii au fost şi de acord, într-adevăr, şi apreciez faptul că se poate scoate în evidenţă şi acea mică finanţare care se dă şi spre domeniul sportului, şi în special copii şi juniori. Este un domeniu pe care noi îl privim destul de lejer, dar vedeţi, stimaţi colegi, ceea ce înseamnă lipsa tineretului în sport şi lipsa performanţei în continuare.

Mulţumesc într-adevăr tuturor celor care l-au sprijinit şi sper că şi noi să putem să sprijinim acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Numai o secundă, domnul deputat... dezbateri generale şi la final, domnule Ialomiţianu, vă dau cuvântul, cu mare plăcere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iosif Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cred că, într-adevăr, iniţiativa este bună. Şi trebuie să avem grijă de toate activităţile din România, ca să fie fiscalizate. Totuşi, cu ocazia aceasta, mă întreb: oare ANAF-ul de ce n-a fiscalizat acest lucru? De ce n-a verificat şi aceste entităţi şi aceste companii care lucrează cu aceste slot-machine? De ce n-am văzut în media cum se închid aceste unităţi pe 30 de zile sau 90 sau 120 de zile? Pentru că nu am avut legislaţie. Dar ce a împiedicat ANAF-ul să introducă sau să propună, să vină cu propuneri în anii aceştia, şi să reglementeze această situaţie?

Dincolo de faptul că nu este fiscalizat, eu cred că aceste slot-machine vin...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, staţi o secundă, vă rog frumos, şi-a schimbat un coleg parlamentar profesia, să termine fotografia... după care puteţi să vorbiţi şi dumneavoastră. Suntem multifuncţionali astăzi, înainte de Sfântul Gheorghe.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iosif Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că aceste slot-machine trebuie să avem grijă ca să nu influenţeze generaţia care urmează după noi, pentru că, cu cât mai mult nu devin dependenţi de aceste tipuri de activităţi, cu atât mai mult îşi duc viaţa într-un mod normal, într-un mod în care ne-am dori.

Deci cu toată fiscalizarea şi cu toate iniţiativele pe care le adoptăm în acest sens, eu aş avea mare grijă ca pe viitor să încercăm să diminuăm aceste tipuri de activităţi în România, chiar dacă ele aduc un plus la bugetul de stat. Şi să încercăm să ducem copiii spre o direcţie în care cresc normal şi îşi exercită şi îşi petrec timpul liber în alt fel decât în faţa acestor jocuri de noroc.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat Ialomiţianu, dreptul la replică, vă rog frumos. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, s-au pierdut mulţi bani la loterie. Dar trebuie să ne uităm în grădina PSD-ului care a încheiat contractul cu grecii, prin 1992-1993, l-a prelungit prin 2002, iar în 2014, când putea să scoată la licitaţie o serie de activităţi desfăşurate de loterie, a prelungit încă un an contractul cu grecii. Deci acolo s-au dus bani. Iar eu nu am garanţia că prin noua lege vin mai mulţi bani la buget, ci se vor îmbogăţi unele persoane din anturajul partidului de guvernământ - PSD.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul preşedinte Viorel Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, după ce în două şedinţe foarte lungi, la comisie, am încercat să le explic colegilor mei care este diferenţa dintre ce face Loteria Română - care este structură a statului, prin care statul îşi exercită în mod direct dreptul de monopol asupra jocurilor de noroc - şi care este diferenţa între activitatea Loteriei Române şi piaţa liberă a jocurilor de noroc, şi că Ordonanţa nr.92 îşi propune să reglementeze regimul pieţei libere a jocurilor de noroc, şi nu regimul juridic al Loteriei, nu chestiuni de monopol de stat - acolo avem alte reglementări, este Legea nr.31, este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.159, după ce am insistat foarte mult la comisie explicând aceste lucruri, constat că astăzi în plen... constat de fapt cu dezamăgire că nu au înţeles nimic colegii mei. Nu sunt atât de optimist să cred că de la acest microfon îi voi face să înţeleagă. Dar mă simt obligat să vă spun că această Ordonanţă nr.92 îşi propune să reglementeze exclusiv segmentul de piaţă liberă a jocurilor de noroc. Exercitarea monopolului de stat prin Loteria Română, prin care există lege, în conformitate cu prevederile căreia se încredinţează Loteriei Române tot ce înseamnă jocuri loteristice şi nimeni altcineva nu le poate desfăşura, este lege care spune că ce rămâne, ce realizează Loteria din această activitate, în proporţie de 85% se duce la bugetul de stat şi 15% se reţine pentru necesităţile proprii ale companiei, pentru dezvoltare, pentru stimularea persoanelor ş.a.m.d., eu cred că ar trebui să înţelegem să nu mai amestecăm mere cu pere. Sunt două chestii total diferite.

Dar ca să aud acum că un fost ministru de finanţe, în mandatul căruia jocurile online - care puteau să aducă sute de milioane de euro anual la bugetul de stat - nu au fost taxate, s-au adus zero lei în această perioadă, sub mandatul Domniei Sale, ca să aud acum că 3% din veniturile realizate din videoloterie, venituri care sunt direcţionate 100% către activitatea sportivă - şi este o înţelegere în acest sens făcută cu Comisia Europeană -, în condiţiile în care sub mandatul Domniei Sale se luau zero lei de la activitatea de videoloterie..., deja este prea mult.

Şi am simţit nevoia să spun aceste lucruri de la microfon, ca să se reţină la stenogramă. În mandatul domnului ministru Ialomiţianu, videoloteria plătea zero lei la bugetul de stat. În mandatul domnului ministru Ialomiţianu, jocurile online de noroc plăteau zero lei la bugetul de stat.

Începând cu aplicarea, cu intrarea în vigoare a Legii de aprobare a Ordonanţei nr.92, vor intra la bugetul de stat multe sute de milioane de euro din aceste două surse pe care domnul Ialomiţianu nu le-a valorificat de nicio culoare, nici dânsul, nici predecesorii, nici succesorii dumnealui la portofoliul Ministerului de Finanţe.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dreptul la replică, domnul...

Daţi-mi voie, numai o secundă, domnul Ialomiţianu... Pe procedură, domnul vicelider. Şi după aceea vă dau cuvântul. Este corect, este normal.

Aveţi cuvântul pe procedură, domnule vicelider.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Eu am vrut să vă spun că tocmai aţi încălcat regulamentul. Spune clar că avem voie la o singură intervenţie de grup parlamentar. Eu am înţeles reacţia preşedintelui Comisiei pentru buget, care era foarte revoltat vizavi de ce a spus domnul Ialomiţianu, dar, procedural, PSD-ul avusese dreptul la o intervenţie...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Şi aţi generat astfel... o reacţie în lanţ, vedeţi, pentru că şi noi vom cere o nouă intervenţie...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule vicelider,

Cum să facem noi să vă învăţăm şi pe dumneavoastră regulamentul? Cam cum doriţi dumneavoastră să facem? Cursuri online, videochat, cum doriţi să fac? Să vă predau personal?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule vicelider,

Scrie foarte clar în regulament, mă bufneşte râsul de câte ori ieşiţi la microfon. "Preşedintele comisiei şi iniţiatorul au dreptul să intervină la începutul şi la sfârşitul dezbaterii şi pe parcurs".

Eu, din ceea ce ştiu eu, pe site-ul Camerei Deputaţilor, scrie că domnul acesta cu mustaţă şi cu ochelari, din dreapta noastră, este preşedintele comisiei. Deci Domnia Sa are dreptul de a interveni la finalul dezbaterii. Cum tot la regulament scrie că dacă i se pronunţă unui deputat numele, Domnia Sa... eu sunt obligat, ca preşedinte de şedinţă, să-i dau cuvântul fie imediat, fie la închiderea dezbaterilor, dacă sunt dezbaterile generale, ca să respect regulamentul. Deci nu văd unde am încălcat regulamentul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Dacă vreţi să discutăm regulamentar, în primul rând că nu au fost stabiliţi timpii de dezbatere. Acelaşi preşedinte de comisie avea oblig....

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat,

Timpii de dezbatere se discută la amendamente, nu la dezbateri generale, v-am mai explicat la începutul mandatului dumneavoastră de lider al Grupului parlamentar al PDL. De câte ori trebuie să vă mai explic?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

La debutul dezbaterii proiectului de act normativ se stabilesc timpii de dezbatere, nu atunci când... stabiliţi când vreţi dumneavoastră, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Şi în altă ordine de idei...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îmi fac mea culpa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

... nu se stabilise încheierea dezbaterilor, ca să ia preşedintele comisiei... Niciodată nu spune în regulament aşa ceva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Niciodată este niciodată...

Domnule deputat, vă rog frumos, aveţi cuvântul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Dacă bugetul statului a pierdut mulţi bani, a pierdut din cauza guvernelor PSD care au încheiat contractele cu grecii. Şi este vorba de un miliard de euro. Pentru că aţi încheiat în 1992, l-aţi prelungit în 2002, iar în 2013 şi 2014 aţi prelungit şi nu aţi vrut să scoateţi la licitaţie.

Doi. Atunci când s-a discutat Legea privind jocurile de noroc eram la guvernare cu PSD, în 2009. Şi domnul preşedinte al comisiei a votat cu ambele mâini să nu se aprobe reglementarea videoloteriei. Deci dânsul a condus şedinţa.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt la dezbateri generale. Intrăm pe dezbaterile amendamentelor.

Domnule preşedinte al comisiei, vă rog frumos să ne propuneţi timpii de dezbatere, conform art.120.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ştefan:

Domnule preşedinte,

Având în vedere numărul amendamentelor, 5 minute cred că sunt suficiente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. 5 minute.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

120 de voturi pentru, o abţinere, două voturi împotrivă. 5 minute, dezbaterea...

Intrăm pe amendamentele...

Pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

După cum ştiţi, grupul nostru parlamentar nu a votat proiectul de modificare a regulamentului. Pentru că acel proiect ne-a restrâns şi mai mult posibilitatea de a interveni în plen. Atunci am arătat că, de obicei, preşedinţii comisiilor, la astfel de proceduri de urgenţă, propun nişte termene de dezbatere a întregii legi neconforme cu raportul.

Vă rog să priviţi raportul. Termeni de dezbatere 5 minute? Este o propunere neserioasă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ştefan:

Sigur, o evaluare cantitativă, privind doar grosimea anexei la raport, poate să conducă la această concluzie. Dar aceasta nu înseamnă că este concluzia corectă. Pentru că dacă aveaţi, domnule coleg, curiozitatea să analizaţi anexele la raport, puteaţi să observaţi că Anexa 1 conţine amendamente admise asupra cărora în dezbaterile de la comisie s-a realizat unanimitate. Deci ceea ce trebuie clarificat priveşte prevederile Anexei 2 - amendamente respinse. Şi după modul în care au decurs dezbaterile la comisie şi declaraţiile la dezbateri generale, probabil că singura dezbatere reală va fi pe amendamentul doamnei deputat Grecea privind taxarea videoloteriei. Ceea ce înseamnă că 5 minute sunt arhisuficiente. Şi vă rog frumos să vă cereţi scuze pentru afirmaţia că aş fi făcut o propunere neserioasă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu a fost atent domnul Árpád.

Acum eu trebuie să dau dreptate celor doi. Ce se discută într-o comisie permanentă, aceasta nu înseamnă că noi suntem obligaţi, dacă este vot unanim, să acceptăm şi să nu putem să intrăm la dezbateri. Am spus şi data trecută şi spun şi acum. Acesta a fost un motiv pueril, simplu şi care m-a uimit, pentru a respinge un regulament care în proporţie de 90% era propus de către comisiile permanente şi de către onorabili membri ai opoziţiei.

Dar dacă există o altă propunere, un lider de grup parlamentar poate să vină cu contrapropunere, în loc de 5 minute. Sau un membru al Biroului comisiei poate să ceară preşedintelui, în loc de 5 minute, să ceară 15 minute. Din ceea ce ştiu eu, nu preşedintele este singurul membru al Biroului comisiei, aşa cum scrie în regulament. Dar dacă nu se înţeleg, nu este vina mea.

Mergem mai departe. Deci la primul punct. Amendamente admise urmărim. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al doilea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Vă rog frumos, să nu uitaţi, cei care aveţi amendamente respinse, să le susţineţi. Nu, nu. Pe fiecare punct.

Cel de-al patrulea punct din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al cincilea punct. Punctul 5. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 6 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 7 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 8 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 9 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 10 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 11 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 12 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 13 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 14 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 15 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 16 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 17 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 18 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 19 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 20 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 21 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 22 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 23 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 24 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 25 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 26 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 27 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 28 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 29 din amendamentele admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 30 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 31 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 32 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Doamna Grecea, deci n-aţi susţinut amendamentul, să ştiţi.

La 30 este. La 30. Eu de aceea m-am uitat la dumneavoastră, domnule vicelider.

Punctul 32 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 33 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 34 din amendamente admise. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Punctul 35 din amendamente admise.

Aici aveţi? Perfect. Aveţi cuvântul.

Doamnă deputat, amendamentul dumneavoastră din raportul comisiei la respinse este la Anexa I. (Consultări.)

Dragi colegi,

Repet încă o dată, doamna deputat Grecea ar trebui să ştie că are cele două amendamente. Cel respins, taxa aferentă autorizaţiei pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine. 10 mii de euro pentru firme cu până la 200. Este la I poziţia 30 din amendamente admise.

Taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc anuale este prima anexă. Normal că la prima anexă te duci la taxă.

Eram la punctul 30. Eu care n-am fost în comisie când s-a aprobat în unanimitate. Am avut profesori buni, unul dintre ei fiind şi dumneavoastră, să ştiţi. Deci am avut de la cine să învăţ.

Deci, nu vă supăraţi. Este la poziţia 30, Anexa I, când se cer taxele aferente licenţelor de organizare. Poziţia G din Anexa I este pentru jocurile de tip slot-machine, acolo unde doamna deputat cere amendament şi al doilea... Este exact acolo.

Doamna Grecea, este la Anexa I, dumneavoastră făcând parte din comisie. Lăsaţi ce scrie aici. Dumneavoastră sunteţi deputat şi ştiţi unde a fost. Cine are dreptate?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raportul pus la dispoziţie astăzi nouă, grupurilor parlamentare, spune foarte clar: la amendamente respinse la poziţia 2 art.II există un amendament respins. Pe acesta vroia să-l susţină doamna Maria Grecea. Or, în textul de bază, art.II începe la poziţia marginală 35.

Dacă n-avem aceleaşi rapoarte, atunci îmi cer scuze. Discutăm despre altceva. Eu vă spun ce vrea să susţină doamna Maria Grecea, nu care este ordinea pe care aţi fi vrut dumneavoastră s-o dezbateţi.

Acesta este punctul la care vrem noi să discutăm, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, domnul deputat, sunt de acord. M-am uitat la dumneavoastră la poziţia 30 special, şi la dumneavoastră şi la doamna deputat. Nu vă exonereză o eroare a unui angajat al Camerei Deputaţilor de pregătirea dumneavoastră, că discutăm despre Anexa I şi nu despre II, care se referă la cu totul şi cu totul altceva.

În momentul în care ai dezbătut acest proiect de lege în comisie şi ai fost prezent, susţinându-ţi amendament, ştiai foarte clar că este la Anexa I care stabileşte taxa, nu la punctul II care are cu totul şi cu totul altă chestiune şi este un amendament venit de la Comisia juridică, cum scrie clar în amendamentele admise. Nu vă supăraţi pe mine, nu am nicio chestiune cu nimeni, domnule deputat, numai o secundă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Am tot respectul, dar dacă nu mai luăm de bun ce primim în plen pentru dezbatere, atunci să ne spuneţi ce e bine să discutăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule vicepreşedinte, dumneavoastră nu aveţi nicio vină. Dumneavoastră aţi intervenit ca vicelider.

Doamna deputat, care a fost acolo şi şi-a susţinut amendamentul, trebuia să ştie foarte clar că poziţia 30 din amendamente admise, marginal 30, este cea care se referă la Anexa I. Nu eu, nu dumneavoastră, nu nimeni. Eu sunt obişnuit. Eu sunt obligat că sunt preşedinte de şedinţă.

Doamna deputat, asta scrie.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Grecea:

Domnule preşedinte,

În primul rând, eu nici măcar nu am primit acest raport. Aş vrea să întrebaţi colegii din sală câţi au primit acest raport.

Acest raport a venit, aşa cum au spus şi colegii de la UDMR, acum câteva minute şi l-au primit doar viceliderii de grup sau liderii de grup. Era normal să mă bazez pe domnul vicelider, să intervin atunci când era momentul.

Vă întreb: de ce vă deranjează dacă noi susţinem întreaga ordonanţă, mai puţin am şi eu un amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, eu nu am decât obligaţia de a respecta Regulamentul.

La poziţia marginal 30 din amendamente admise era discutată Anexa I. La acea Anexă I dumneavoastră aveţi amendament. Intrăm toţi pe obiecţii, comentarii care nu-şi au rostul.

A câta procedură? Ce să discutăm la ea? Să vă văd pe dumneavoastră discu...

Vă rog frumos, aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă solicităm o pauză de consultări de cinci minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos, aveţi dreptul la o pauză de consultări de cinci minute între Comitetul liderilor şi preşedintele comisiei.

 
     

După pauză.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îmi pare rău pentru situaţia creată doamnei deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte, şi nouă ne pare rău.

A fost o eroare, o confuzie între două capitole din raport, dar împreună şi cu preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, precum şi cu colegii de la toate grupurile parlamentare, considerăm că n-ar fi o problemă dacă colega noastră şi-ar putea susţine amendamentul.

Vă mulţumim pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Ne întoarcem la poziţia 30 din amendamentele admise, unde dumneavoastră aveţi acest amendament respins.

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Grecea:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Mă bucur că am din nou ocazia să vă vorbesc, pentru că, după ce eu am intervenit, nu neapărat că s-au spus minciuni, dar s-au ascuns şi multe neadevăruri.

Într-adevăr, am spus-o şi o repet, că ordonanţa instituie multe aspecte pozitive. Ştiţi care este dezamăgirea mea? Că se vorbeşte despre guvernarea PSD sau guvernarea PDL, despre ce au făcut unii sau despre ce nu au făcut unii. Eu cred că este important să ştim ce vrem să facem de acum încolo. Şi dacă videoloteria nu a fost reglementată aşa cum trebuie, nu putem să ne bucurăm doar că pe ea se va pune doar o taxă de viciu de 400 de euro, aşa cum plătesc şi ceilalţi operatori care exploatează aparatele de tip slot-machine, deci nu este singura care se taxează cu această taxă de viciu. Şi de aceea eu îmi susţin acest amendament, prin care spun că dacă tot am decis ieri, în comisie, că videoloteria este aparat de tip slot-machine - pentru că el asta este - să fie taxat ca şi aparatul de tip slot-machine, şi anume cu 2600 de euro pe an.

Asta înseamnă că cele 10 mii de aparate care există în spaţiile loteriei şi când vorbiţi despre monopolul loteriei eu vă dau dreptate, pentru că este un monopol de stat, însă uitaţi să spuneţi că este vorba de monopolul unei firme private, care are contract cu loteria. Deci nu cred că şi ei trebuie să aibă un monopol în interiorul unui alt monopol.

De aceea vă rog doar să-i taxăm aşa cum trebuie, ca pe aparatele de tip slot-machine şi anume cu 2600 de euro pe an, tocmai ca noi să putem să încasăm 26 de milioane de euro pe an şi să-i direcţionăm acolo unde noi avem nevoie de aceşti bănuţi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele pentru...

Domnule preşedinte, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, putem să o luăm de la capăt de o sută de ori, de câte ori vreţi dumneavoastră. Numai că eu încă îmi menţin speranţa că şi colegii noştri vor înţelege că există o lege care poartă numărul 31/1999 şi care stabileşte aşa, că: jocurile de tip loteristic - adică toate sistemele de joc care sunt denumite sau în denumire au sintagma, au cuvântul loto - reprezintă monopol de stat atribuit în exclusivitate Loteriei Române.

Este o confuzie gravă - zic eu - cu toate că eu aş avea poate mai multe circumstanţe atenuante dacă n-aş înţelege nişte lucruri din sistemul jocurilor de noroc decât susţinătorii tezelor contrare, care vin din domeniu sau sunt în domeniu, nu mi-este foarte clar. Dar, ca să fii în domeniul jocurilor de noroc şi să confunzi sistemul de joc cu echipamentul, mi se pare o gafă.

Slot-machine reprezintă o grupă de echipamente din punct de vedere tehnic, în Ordonanţa nr.92 aceste echipamente pentru videoloterie se încadrează în grupa echipamentelor slot-machine.

Sistemul de joc este însă cu totul altul. Unul este jocul tradiţional pe slot-machine care este în piaţa liberă şi altul este jocul videoloterie, care se desfăşoară cu echipamente asimilate cu aceste slot-machine. N-are nicio legătură. Unul se desfăşoară în piaţă liberă şi se taxează şi dacă comparăm sistemul, adică avem un sistem egal de taxare pentru toţi operatorii de astfel de jocuri în piaţa liberă şi Loteria are un profil juridic cu totul şi cu totul separat, desenat în Legea nr.31/99, care spune că el are exclusivitate şi, când trage linie la urmă, 85% se duc la bugetul de stat.

Or, operatorii privaţi, când trag linie la urmă, dau 16% la bugetul de stat şi restul îl împart între acţionari. Cum putem compara mere cu pere? Eu asta încerc să spun de trei săptămâni şi nimeni nu vrea să înţeleagă.

Acum cei care au înţeles sunt mai mulţi decât cei care n-au înţeles şi veţi ţine cont de acest lucru când veţi vota. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Pregătiţi-vă cartelele pentru vot.

Deci vă supun la vot amendamentul doamnei deputat Grecea.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doar 45 de voturi pentru, zece abţineri, 79 de voturi împotrivă.

Acest amendament nu a trecut.

Vă supun la vot punctul marginal 30 din amendamente admise.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS     Mulţumesc.

83 de voturi pentru, 11 abţineri, 41 de voturi împotrivă.

Admis.

La 35, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Merge la votul final proiectul de lege.

Domnul Márton Árpád.

Vă reamintesc că o lege organică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

O intervenţie scurtă, de procedură şi drept la replică.

Am fost urecheat mai adineauri cum că în mod nejustificat am crezut că cinci minute nu ajung. Păi am dezbătut mai mult de 20 de minute. Unu.

Doi. Dacă am fi primit acest raport, cum prevede Regulamentul actual, cu trei zile înainte, adică luni, nu s-ar fi intervenit cu această problemă. Totul decurgea normal.

În continuare, noi credem că trebuie să menţinem din Regulament termenele care există actualmente, mai mult, trebuie să le şi respectăm.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, aţi adunat, vorba domnului Viorel Ştefan, mere cu pere şi cu castraveţi. Zece minute a fost numai pauza de consultări. Aţi spus cinci şi am stat zece. Cauzele sunt multiple.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane (PL-x 92/2015). (rămas pentru votul final)  

Mergem mai departe.

10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.

Raportul nu conţine amendamente.

Procedura este de urgenţă.

Caracterul ordinar.

Guvernul României.

Sunt la comisie, o să vă rog frumos, dacă sunteţi de acord, să mai întârziem un pic. Şi acesta e la comisie, 81? Păi şi 26 e la comisie. Eu de 81 vorbesc.

Unde e domnul secretar de stat? Nu sunteţi atent, domnul ministru secretar de stat. V-a păcălit doamna Odete.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Dragoş Titea (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin promovarea acestui act normativ se urmăreşte asigurarea în continuare a facilităţilor la transportul pentru persoane îndreptăţite până la emiterea în totalitate a cardurilor de sănătate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Raportul comisiei, domnule deputat, aveţi cuvântul. Domnul Şova.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Şova:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane, transmis cu adresa PL-x 92/2015 din 2 martie 2015.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Potrivit prevederilor Constituţiei, republicată, şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, la întocmirea prezentului raport cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 25 februarie 2015.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare asigurarea în continuare a facilităţilor la transport pentru persoanele îndreptăţite până la emiterea în totalitate a cardurilor de sănătate, având în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2015, aceste facilităţi sunt asigurate pe baza cardului de sănătate a cărui distribuţie către populaţie este în curs de derulare.

În conformitate cu prevederile art.63 din Regulamentul Camerei, republicat, cele două comisii au dezbătut proiectul de lege în şedinţă comună.

La lucrările comisiilor au fost prezenţi 21 de deputaţi din totalul de 22 ai Comisiei pentru transporturi, respectiv 22 de deputaţi din totalul de 24 ai Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

La dezbateri a participat, de asemenea, şi doamna Ileana Ciutan, preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor de transport pentru anumite categorii de persoane în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Asigurarea facilităţilor de transport pentru pensionari, veterani de război şi urmaşii acestora, în baza cardului de sănătate, nu este posibilă până la distribuirea integrală a acestui tip de card.

Din această cauză, Guvernul Ponta a prorogat termenul cu un an de zile, timp în care persoanele îndreptăţite trebuie să primească aceste etichete taloane de călătorie în format clasic, de hârtie.

Este important ca aceşti oameni să beneficieze de facilităţile garantate de lege, dar la fel de important este că autorităţile statului să-şi facă treaba cu profesionalism.

Vom vota noi, Partidul Naţional Liberal, această lege pentru că ea asigură continuitate în acordarea acestor drepturi legale pentru o categorie vulnerabilă de populaţie. Dar nu putem accepta haosul şi degringolada din sistem pentru că nici până la această oră procesul de distribuire a acestor carduri nu s-a încheiat, deşi începând cu 1 mai toţi cetăţenii asiguraţi ai acestei ţări ar trebui să poată să-şi folosească aceste carduri în baza cărora să beneficieze de servicii medicale.

Să ne aşteptăm, stimaţi guvernanţi, ca în următoarea săptămână să emiteţi o ordonanţă de urgenţă prin care să prorogaţi şi termenul pentru folosirea cardurilor? În sistemul de sănătate s-au investit fonduri publice considerabile pentru implementarea acestui sistem, iar Guvernul preferă să cheltuiască suplimentar sume de la buget pentru variante înlocuitoare de tranziţie, în loc să-l preocupe respectarea termenelor asumate pentru încheierea procesului de distribuire a cardului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Şova.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Şova:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Adoptarea acestei măsuri de a asigura aceste facilităţi la transport pentru pensionari pe baza unui sistem atât de performant, generat de utilizarea cardului de sănătate, se impunea foarte serios, având în vedere că la această oră modul în care se fac aceste decontări este puternic viciat de unele comportamente incorecte ale transportatorilor, care utilizează în mod abuziv tichetele distribuite pensionarilor. Se impune ca măsura să fie adoptată de urgenţă, transpusă în practică de aşa manieră încât în mod real doar cei care folosesc transportul să beneficieze de această facilitate.

La această oră avem informaţii multe la Comisia pentru transporturi că în mod abuziv sunt folosite doar tichetele fără ca şi pasagerii să efectueze cursele pentru care sunt înregistrate aceste tichete, lucruri care generează cheltuieli mari de la bugetul de stat.

De asemenea, există o discriminare care ar trebui anulată, în sensul că veteranii de război pot folosi transportul rutier de pasageri doar acolo unde nu există cale ferată, spre deosebire de pensionari, care pot folosi transporturile rutiere şi acolo unde ar putea folosi calea ferată.

Vom avea în vedere în perioada următoare ca această discriminare să fie eliminată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu foarte mult.

Alte luări de cuvânt nu sunt.

Vă reamintesc că nu are amendamente.

Merge la votul final.

Este lege ordinară.

 
Video in format Flash/IOS Propuneri legislative adoptate ca urmare a depăşirii termenului constituţional: <BR>- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului (Pl-x 67/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional) <BR>- Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor (Pl-x 66/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional) <BR>- Propunerea legislativă pentru ratificarea Protocolului Adiţional referitor la plângerile colective încheiat la Strasbourg la 9 noiembrie 1995 la Carta Socială Europeană deschisă spre semnare la Torino la 18 octombrie 1961 (Pl-x 81/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional) <BR>- Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului (Pl-x 82/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)  

Următoarele două proiecte sunt cu termen depăşit conform art.75 alin.(2) din Constituţie. Mă refer la Pl-x 66/2015 şi Pl-x 67/2015.

Primul modifică Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Cel de-al doilea modifică şi completează Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Amândouă au caracter organic.

Mai avem încă două care au termenul depăşit, Pl-x 81/2015 şi Pl-x 82/2015.

Primul se referă la ratificarea Protocolului Adiţional referitor la plângerile colective încheiat la Strasbourg la 9 noiembrie 1995 la Carta Socială Europeană deschisă spre semnare la Torino la 18 octombrie 1961.

Cel de-al doilea din nou face o completare şi o modificare la Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Ambele sunt adoptate tacit de prima Cameră, conform Constituţiei şi Regulamentului nostru, vă reamintesc, este art.113.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Bethlehem, la 24 decembrie 2013 (PL-x 265/2015). (rămas pentru votul final)  

15. Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Bethlehem, la 24 decembrie 2013.

Raportul nu conţine amendamente.

Caracterul este ordinar.

Guvernul României.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Podgorean (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege, deoarece acesta reglementează posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate doar în scopul bunei funcţionări a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale celor două ţări.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Din partea Comisiei juridice, domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri.

Ministerul Afacerilor de Externe, prin punctul de vedere transmis, susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare raportul de adoptare a Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dezbateri? Nu sunt.

Merge la votul final.

Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (PL-x 266/2015). (rămas pentru votul final)  

16. Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010.

Din partea Guvernului României.

Doamnă secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Anne-Rose-Marie Jugănaru (secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În data de 27 aprilie 2010, a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea proiectului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro.

Prin Memorandumul nr.4025/2012, Guvernul României a aprobat negocierea celui de al treilea Protocol adiţional la Acord, în vederea introducerii, ca nou domeniu de cooperare în cadrul Acordului, a protecţiei mediului şi schimbărilor climatice, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor fiind desemnat autoritate naţională din partea României pentru gestionarea proiectelor din acest domeniu.

Cel de al treilea protocol la care facem referire a fost semnat în 10 decembrie 2013, iar suma alocată pentru proiectele de mediu va fi de 15 milioane de euro.

Prin ratificarea acestui protocol, se va stabili baza legală de finanţare a proiectelor din domeniul mediului.

Vă solicităm să aprobaţi prezentul proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnă deputat Birchall, din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Aveţi cuvântul, doamnă preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind ratificarea celui de al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, cu modificările la zi, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

La dezbaterea proiectului de lege s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare semnarea celui de al treilea Protocol adiţional la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, în care a fost introdus un nou domeniu de cooperare în baza acordului, respectiv protecţia mediului şi schimbările climatice, fiind prevăzută în acest scop alocarea în acest domeniu a sumei de 15 milioane de euro din suma totală de 100 de milioane de euro.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 31 martie 2015.

La dezbaterea acestui proiect au participat şi reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, acest proiect de lege în forma prezentată de Guvern.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Doamna deputat, domnul deputat. Doamna Intotero, după care domnul Movilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

România sprijină în mod constant şi susţinut, atât prin eforturi diplomatice, cât şi prin asistenţă concretă, parcursul european al Republicii Moldova.

În contextul acestui sprijin permanent, se înscrie şi ratificarea celui de al treilea Act adiţional al acestui Protocol dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău, la 10 decembrie 2013, prin care se prevede că 15 din cele 100 de milioane de euro ajutor financiar nerambursabil să fie alocate unor proiecte din domeniul protecţiei mediului şi al schimbărilor climatice.

Desigur, priorităţile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova rămân proiecte de interes comun în domeniul energetic, cum sunt gazoductul Iaşi-Ungheni, liniile electrice aeriene prioritare, respectiv celelalte proiecte din domeniul transporturilor şi al infrastructurii.

De asemenea, etapele pregătitoare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova se referă la domenii esenţiale, cum ar fi armonizarea legislativă, consolidarea statului de drept prin reforma justiţiei şi a procuraturii, afaceri interne, agricultură, politici sanitar-veterinare şi siguranţa alimentară. Dar, în profilul european al Republicii Moldova trebuie să se regăsească şi preocupări legate de protejarea şi conservarea mediului, a pădurilor, de reducerea poluării. Şi, aşa cum cunoaştem din propria experienţă de integrare europeană, nimic nu poate fi neglijat sau omis.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Movilă nu mai ia cuvântul? A, vreţi să luaţi dumneavoastră? Vă rog frumos.

Domnule deputat Nazare, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin ratificarea acestui protocol, se va stabili baza legală de finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei mediului şi al schimbărilor climatice din acest acord de 100 de milioane de euro de finanţare pentru Republica Moldova.

Noi susţinem atât modificarea privind includerea capitolului de energii, cât şi această modificare, care priveşte în special proiectele pe mediu.

Ce însă ne este destul de neclar este faptul că nu ştim exact ce se întâmplă cu aceşti bani; nu ştim despre ce proiecte este vorba, cum nu ştim exact nici ce s-a întâmplat cu banii de dinainte.

Eu vă mărturisesc că aveam alte speranţe în momentul în care am lucrat la acest Acord cu Republica Moldova, când eram secretar de stat în Ministerul de Finanţe, în 2010, şi credeam că lucrurile vor evolua mult mai repede şi vor avea nişte rezultate tangibile. Dar, constatăm acum, cinci ani mai târziu, că nu ştim exact câţi bani s-au cheltuit, pentru ce s-au cheltuit, ce intenţionăm să facem în continuare şi care este faza următoare, după ce se epuizează această primă sută de milioane. Adică înţelegem că trebuie să trecem... şi recomandăm domnului prim-ministru Ponta să treacă de etapa asta festivistică, în care îşi anunţă sprijinul pentru Republica Moldova peste tot şi le dă ce are stricat prin casă, cum le-a dat respectivele maşini, care s-au stricat imediat, instituţiilor din Republica Moldova, şi să trecem la nişte lucruri concrete. A-i ajuta nu înseamnă să le dăm ce nu folosim sau ce avem stricat prin casă. A-i ajuta înseamnă să le acordăm cu adevărat asistenţa tehnică pentru a-şi dezvolta proiecte proprii.

Aceeaşi poveste s-a întâmplat şi cu acel celebru gazoduct Iaşi-Ungheni. Ştiţi că Moldova plăteşte 255 de dolari pe o mie metri cubi de gaz... România plăteşte 255 de dolari, în timp ce Moldova plăteşte 332 de dolari, iar diferenţa aceasta de 67 de dolari pentru o mie metri cubi de gaze este împovărătoare pentru Republica Moldova şi ştim foarte bine că acest premier a promis de vreo patru ori că inaugurează celebrul gazoduct şi nici acum nu este funcţional.

Deci, dacă ar putea să ne spună reprezentanţii Guvernului cam ce proiecte sunt în desfăşurare acum, câţi bani s-au cheltuit şi ce intenţionează să facă în continuare.

Noi, bineînţeles, PNL-ul susţine modificarea la acest acord pe subiectul de mediu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Domnul Movilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că este un lucru bun faptul că prin acte adiţionale, ca urmare a dialogului dintre România şi Moldova, identificăm noi probleme la care România doreşte să-şi aducă susţinerea pentru rezolvarea lor. Însă trebuie să recunoaştem faptul că România nu a respectat în totalitate acest memorandum încheiat în 2010, la semnarea căruia am participat. Sunt proiecte care nu sunt în termenul convenit, ceea ce, în contextul politic de la Chişinău, când avem un guvern minoritar - PLDM-PD susţinut de Partidul comuniştilor - deciziile politice favorabile României acolo sunt din ce în ce mai puţine şi, de asemenea, orice greşeală, orice nerespectare a unor acorduri, promisiuni pe care România le face vor fi sancţionate ca atare.

Sunt câteva proiecte importante de infrastructură care au fost convenite, pentru care România şi-a luat angajamentul că le va susţine. Poate cel mai important, până la acest moment, este gazoductul Iaşi-Ungheni, însă problema importantă este ca România, în continuare, să susţină Republica Moldova pentru a realiza o reţea de distribuţie internă a gazului metan pentru populaţie. Este conectarea electrică; vorbim despre proiecte incluse în strategia europeană a reţelelor de transport, de Autostrada Ungheni-Iaşi-Tg.-Mureş, ca parte a coridorului de transport Odesa-Chişinău-Iaşi. Şi, din acest punct de vedere, stimaţi colegi parlamentari şi mai ales domnule ministru Rus, vă informez că moldovenii au început construcţia drumului expres Chişinău-Iaşi, însă noi nu suntem în stare ca Autostrada Ungheni-Iaşi-Tg.Mureş să fie pe lista de priorităţi, conform angajamentului Guvernului României în 2012, când acest proiect de infrastructură a fost introdus în reţeaua TNT centrală.

Vorbim despre un proiect foarte important de infrastructură, la fel, introdus în reţeaua TNT centrală în 2012, calea ferată Ungheni-Iaşi-Timişoara; şi vorbim despre o anumită funcţionalitate a tradicţiei istorice, în sensul că, până la Ungheni, de la Chişinău la Ungheni, avem cale ferată pe ecartament larg, iar de la Ungheni, în interiorul României, avem ecartament îngust. Şi această cale ferată Ungheni-Iaşi ar permite un schimb facil, rapid şi, mai ales, mai ieftin de mărfuri. De asemenea, avem proiecte care se referă la amenajarea corespunzătoare a Prutului pe fonduri de bună vecinătate.

Concluzia stimaţi colegi - chiar dacă după doi ani de zile acest act adiţional vine în Parlamentul României - este că trebuie susţinut şi-l voi vota fără nicio rezervă. Dar, trag semnalul de alarmă că, dacă Guvernul României, indiferent care este acela - şi, acum, sigur, vorbim de Guvernul Ponta -, nu-şi va ţine promisiunile la punct şi virgulă, toate nerealizările noastre vor fi subiect de propagandă rusească în Republica Moldova, în defavoarea apropierii Moldovei de România şi Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Alte luări de cuvânt nu mai sunt.

Nu are raportul amendamente. Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare (PL-x 209/2015). (rămas pentru votul final)  

Următorul proiect de lege, intrăm la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2014.

Raportul nu are amendamente. Procedura este de urgenţă, caracterul, ordinar.

Guvernul României.

Doamnă secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sirma Caraman (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare acordarea dreptului ca autorităţile publice finanţate integral din venituri proprii să poată constitui la Trezoreria Statului depozite la termen numai din excedentele bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli ale anilor precedenţi. Totodată, se reglementează faptul că nivelul dobânzilor la vedere şi al dobânzilor pentru depozitele la termen se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

17. Doamnă secretar de stat, nu este Ordonanţa nr.2, este 88. Pentru că vă aşteptăm de vreo oră pe dumneavoastră, că aţi fost la comisie, în timpul plenului. Îl facem pe acesta? Bine. Facem pe acesta.

Ordonanţa nr.2, pentru reglementare, doamna secretar de stat a spus punctul de vedere.

Domnul Viorel Ştefan... Doamna Ana Birchall, din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Da. Ordonanţa nr.2 - reglementarea măsurilor bugetare.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu acest proiect de lege.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de către Consiliul Legislativ şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare acordarea dreptului ca autorităţile publice finanţate integral din venituri proprii să poată constitui la Trezoreria Statului depozite la termen numai din excedentele bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli ale anilor precedenţi.

Totodată, se reglementează faptul că nivelul dobânzilor la vedere şi al dobânzilor pentru depozitele la termen se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege sus-menţionat în şedinţa din 24 martie 2015.

La dezbaterea acestui proiect de lege au fost prezenţi şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice.

În urma examinării acestui proiect de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună spre dezbatere şi adoptare, plenului Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege cu un amendament admis prezentat în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale. Domnul Ialomiţianu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor va vota împotriva acestui act normativ. Şi vă explic de ce: prin acest act normativ se instituie regimul dobânzilor pentru excedentele constituite de către instituţii publice. Vă daţi seama, instituţiile publice sunt finanţate din impozite şi taxe sau din taxe parafiscale, ca să cheltuiască şi bani pentru investiţii, şi pentru alte cheltuieli, iar, prin această lege, le încurajăm să-şi constituie excedente. Sau, mai grav, Ministerul de Finanţe va bloca anumite cheltuieli, ca să aibă bani să-şi finanţeze deficitul. Atunci, de ce mai strângem impozitele şi taxele? De ce mai aprobăm bugetul? Ca să ne lăudăm că avem excedent? Este exact politica proastă dusă de Guvernul Ponta să se laude cu excedente, iar cheltuielile cu investiţiile să fie tăiate, alte cheltuieli să fie tăiate. Este exact ca şi cum aţi fi acasă, aveţi bani pe card, dar frigiderul este gol. Asta este o politică împotriva locurilor de muncă, împotriva dezvoltării, împotriva investiţiilor de infrastructură.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Mergem la amendamentele admise. Scuzaţi-mă, că sunt 8 amendamente admise. Uitasem de ele.

Primul amendament admis.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al doilea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al treilea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al patrulea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al cincilea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al şaselea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al şaptelea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de al optulea.

Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 236/2015). (rămas pentru votul final)  

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2014.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Attila Gyorgy (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ordonanţa de urgenţă se referă la reglementarea situaţiei de la companiile de stat, respectiv se redefineşte câştigul mediu brut pe salariat, se reglementează şi alte modalităţi de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli faţă de cele deja cuprinse în legislaţia actuală.

În subsidiar, se redefineşte sistemul public de asistenţă socială în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr.292/2011 şi se stabileşte ca, în anul 2014, din fondul de rezervă bugetară să fie alocate pentru Ministerul Apărării sume pentru echipamente contractate şi realizate de furnizori, în speţă vorbim de un avion.

Susţinem forma Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Poate n-a fost la comisie, nu s-a anunţat, că era pe punctu 8 al ordinii de zi. Or fi fost angajaţii obosiţi după Paşti...

Doamnă deputat, vă rog frumos. Dar să ştiţi că noi am făcut cadou fiecărui parlamentar o structură electronică prin care se poate citi direct de pe site, dacă domnii angajaţi sunt supăraţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 şi art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu acest proiect de lege.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de către Consiliul Legislativ, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea unor acte normative vizând măsurile pentru întărirea disciplinei financiare şi a evidenţei activităţii la nivelul operatorilor economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sau acţionarii unici sau majoritari deţin direct sau indirect o participaţie majoritară.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii comisiei au examinat acest proiect de lege în şedinţa din 31 martie 2015.

La dezbaterea acestui proiect de lege au fost prezenţi şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună, spre dezbatere şi adoptare, plenului Camerei Deputaţilor acest proiect de lege în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale? Nu sunt. Merge la votul final. Nu are amendamente.

La dezbateri generale, domnul Dolha.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Dolha:

Proiectul de lege supus dezbaterii astăzi are ca obiect reglementarea şi modificarea unor acte normative extrem de importante, care vizează măsuri pentru întărirea disciplinei financiare şi eficienţei activităţii la nivelul operatorilor economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară.

Aici se defineşte noţiunea de sistem public de asistenţă socială, se asigură temeiul legal pentru alocarea, aşa cum spunea antevorbitorul meu, a unor sume importante din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.

Caracterul de urgenţă este dat de adoptarea unor măsuri rapide pentru asigurarea respectării întocmai şi la termen a prevederilor şi angajamentelor statului român asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană cu privire la respectarea termenelor de depunere a bugetelor de venituri şi de cheltuieli şi la încadrarea în ţintele stabilite a indicatorilor economico-financiari, plăţi restante şi rezultat brut operaţional.

De asemenea, în sensul prezentului proiect de ordonanţă, pentru clarificarea elementelor care determină sistemul public de asistenţă socială şi pentru a nu se crea discriminări între categorii profesionale care asigură sau susţin furnizarea de servicii sociale destinate categoriilor defavorizate, acesta a fost definit în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr.292/2011, ca fiind compus din instituţii şi unităţi publice de asistenţă socială care furnizează servicii sociale, servicii publice de asistenţă socială la nivelul consiliilor judeţene, sectoarelor municipiului Bucureşti şi aşa mai departe.

De asemenea, se reglementează posibilitatea ca în anul 2014, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art.30 alin.(3) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărârea Guvernului, să poată fi alocate sume Ministerului Apărării Naţionale pentru plata echipamentelor contractate şi realizate de furnizori, precum şi a elementelor de suport logistic în vederea introducerii acestora în înzestrarea Armatei.

Astfel, se creează temeiul legal pentru a asigura finanţarea livrării unui avion de transport scurt, mediu curier, precum şi a elementelor de suport logistic aflate în măsură să asigure creşterea capabilităţilor de transport aerian ale Armatei României.

În vederea realizării obiectivelor de securitate ale statului, este necesară modificarea art.9 al Ordonanţei de urgenţă nr.25 din 2014, în sensul propus, astfel încât, pe parcursul unui interval de 3 ani, societăţile să poată implementa planul de reorganizare şi restructurare menit să ducă la eficientizarea activităţii acestora şi, implicit, la capacitatea de a efectua la timp plăţile către buget şi către bugetele locale.

Astfel, Grupul parlamentar al PNL va vota pentru aprobarea acestei iniţiative importante şi cred că şi dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Mai sunt alte luări de cuvânt la dezbateri generale? Nu sunt.

Raportul este fără amendamente. Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 727/2010). (rămas pentru votul final)  

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2010.

Raportul nu are amendamente; caracterul ordinar.

Guvernul României.

Dacă închidem şi telefonul şi suntem atenţi cu toţii, atunci facem parte şi din Guvernul României.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Nicolae Badea (secretar de stat, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Numele, prenumele şi funcţia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Nicolae Badea:

Bogdan Badea, secretar de stat la Ministerul Energiei.

Ordonanţa Guvernului nr.29/2010 are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.220/2008, în vederea armonizării cu Directiva Europeană nr.28/2009 în sensul introducerii unor definiţii noi ale unor prevederi referitoare la conţinutul rapoartelor ce trebuie transmise Comisiei Europene privind realizarea ţintelor naţionale aferente utilizării energiei regenerabile, precum şi instituirea obligativităţii ca, până în anul 2014, reglementările din domeniul construcţiilor să prevadă niveluri minime de energie din surse regenerabile pentru clădiri noi.

Având în vedere cele prezentate mai sus, susţinem acest act normativ şi propunem plenului adoptarea lui.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul preşedinte Iancu, aveţi cuvântul. Comisia sesizată în fond.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat.

Aş vrea să subliniez faptul că atât Senatul a adoptat acest proiect de lege, dar şi comisiile de specialitate - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului - au avizat favorabil, cu unanimitate, proiectul de lege.

Este un proiect de lege care, în fapt, armonizează cu legislaţia europeană, respectiv Directiva nr.2009/28/CE, instituţiile, obligaţiile pe care le au aceste instituţii şi, de asemenea, introduce reglementări în domeniul construcţiilor care prevăd niveluri minime de energie din surse regenerabile.

Proiectul de lege a fost retrimis în dezbatere pentru o nouă examinare şi un nou raport comisiei noastre, iar în urma dezbaterilor membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc. Dezbateri.

Domnule deputat, aveţi cuvântul în numele Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va susţine această iniţiativă legislativă. Sigur, această iniţiativă nu face altceva decât, aşa cum se prezintă în raportul comisiei, să pună, în general, în acord cu anumite reglementări impuse de Comisia Europeană prevederile din legislaţia românească.

Din păcate, suntem însă la cea de-a 12-a modificare importantă a Legii nr. 220/2008, Legea privind producerea de energie din surse regenerabile, în ultimii ani.

Aceste modificări succesive nu au făcut altceva decât să creeze impredictibilitate legislativă, n-au făcut altceva decât să ducă la blocarea pieţei din ...o piaţă de peste opt miliarde de euro, o piaţă a energiei regenerabile, pe care, noi, Partidul Naţional Liberal, am susţinut-o şi care, din păcate, prin reglementările din ultimii doi ani a fost blocată.

Aşteptăm Guvernul României să vină de urgenţă cu clarificări privind blocajul care există în acest moment în acordarea certificatelor verzi pentru marii producători de energie din surse regenerabile, respectiv în acordarea posibilităţii micilor producători, până în 5 MW, să vândă energie pe piaţa bilaterală. Aşteptăm acest proiect şi în acel moment o să ne precizăm punctul de vedere.

Acest proiect de lege îl susţinem.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult. Alte luări de cuvânt?

Domnul Iane.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Avem de-a face, de fapt, cu concordarea unor reglementări din legislaţia europeană, în ceea ce priveşte o serie de definiţii.

E adevărat, s-a intervenit mult pe această lege, însă ştim foarte bine că în 2008, când a fost elaborată, domeniul... şi chiar şi acum domeniul este încă la început în ceea ce priveşte şi tehnologia, şi legislaţia naţională, şi modul în care economia naţională poate să primească aceste tehnologii.

Am avut, de asemenea, şi ştim bine, episodul certificatelor verzi. România era o ţară foarte, foarte profitabilă în ceea ce priveşte rambursarea investiţiei, poate mult prea profitabilă şi, de aceea, la un moment dat, a fost nevoie să punem un pic de stop acestor certificate, însă ce este important este că pe parcursul acesta pe care a luat-o ţara noastră există voinţă politică în a se implementa aceste tehnologii şi încet, încet, a atinge ţinta propusă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte energia regenerabilă din sistemul naţional, ţintă pe care trebuie s-o îndeplinim până în anul 2020.

Acum, poate o prevedere extrem de importantă, care are legătură cu viitorul dezvoltării economiei acestei ţări, este ca în ceea ce priveşte construcţiile noi - şi aici este important că luăm în considerare - în ceea ce priveşte construcţiile noi este important ca acestea să fie prevăzute din start cu o cantitate, cu un necesar de ... cu un necesar de energie care să provină din energii regenerabile.

De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota această lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Alte luări de cuvânt nu mai sunt. Proiectul merge la votul final, cu preluarea amendamentelor.

Suspend şedinţa până la ora 14,00.

Ne vedem la ora 14,00, în plen.

 
  Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă (PL-x 251/2015). (rămas pentru votul final)  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi,

Continuăm dezbaterile de astăzi.

19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009.

Raportul nu conţine amendamente. Caracterul - ordinar.

Guvernul României, vă rog frumos.

Doamna secretar de stat, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Sirma Caraman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Obiectul de reglementare al acestei ordonanţe de urgenţă este acela de a crea cadrul necesar pentru extinderea aplicabilităţii mecanismului decontării cererilor de plată pentru condiţiile specifice proiectelor implementate în parteneriat, finanţate prin Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional de Dezvoltare a Capacităţii Administrative şi, respectiv, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, o să vă rog frumos.

Doamna deputat Ana Birchall.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 11 martie 2015.

La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, Comisiei pentru afaceri europene şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare extinderea aplicabilităţii mecanismului decontării cererilor de plată pentru condiţiile specifice proiectelor implementate în parteneriate care au aspecte distincte de la un program operaţional la altul, necesitând abordări diferenţiate, precum şi asigurarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată, considerată neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile preluate de beneficiari unici, lideri de parteneriat sau parteneri în cadrul contractelor de finanţare.

Comisia pentru buget a examinat acest proiect de lege în şedinţa din 31 martie 2015. La dezbaterea acestui proiect de lege au participat şi reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

În urma examinării acestui proiect de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc. Dezbateri generale.

Domnul deputat Nazare, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest proiect de lege extinde mecanismul cererilor de plată şi face şi apologia acestui mecanism. Noi ne întrebăm pentru..., bineînţeles pentru POR şi POTCA. Ne întrebăm dacă a trebuit să aflăm cu stupoare, în ultimul an al exerciţiului financiar, că avem nevoie de un mecanism de plată? Adică, atât de târziu a trebuit să ne dăm seama. Sunt lucruri ştiute, discutate în Comisia Europeană în 2011-2012. Ne-a luat atâta timp să facem acest mecanism de plată?

Dacă examinăm în continuare acest act normativ vedem că tratează şi problema salariilor personalului implicat la titlul bugetar FEN, adică la fonduri europene, la contracte cu finanţare nerambursabilă.

Ştim foarte bine că au fost tot felul de declaraţii publice prin care atât premierul, dar şi ministrul de resort de pe vremea respectivă, domnul Teodorovici, ne-a promis că va unifica şi va egaliza salarizarea personalului implicat în implementarea proiectelor cu fonduri europene.

Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum şi am avut doar acte normative succesive în care s-a tratat această problemă, dar necorespunzător.

Deci, promisiunea făcută n-a fost îndeplinită.

O a treia chestiune tratată de această lege priveşte o modificare privind trecerea CNADR-ului înapoi la Ministerul Transporturilor şi a Autorităţii de Management, de la Transporturi la Ministerul Fondurilor Europene.

Bun. Adică, aţi constatat la trei ani după ce aţi preluat guvernarea că CNADR-ul nu era bine acolo unde era? Adică la domnul Şova, la Departamentul Marilor Piramide, şi acum îl întoarceţi la transporturi? Dar nu calculaţi cât a costat, de fapt, cât ne-a costat faptul că CNADR-ul n-a fost acolo unde îi era locul, adică acolo unde se face politica transporturilor rutiere, la Ministerul Transporturilor.

Noi considerăm că scoaterea CNADR-ului, odată cu preluarea guvernării în 2012, a fost un eşec lamentabil şi s-a văzut, de fapt, că până acum guvernarea Ponta nu a reînceput..., n-a început vreun proiect de autostradă şi să-l şi termine, n-aveţi un astfel de kilometru început de dumneavoastră să-l şi terminaţi, şi unul dintre motive a fost şi faptul că CNADR-ul a fost rupt de Autoritatea de Management şi de Ministerul Transporturilor, adică de locurile unde se făcea gestiunea programelor financiare pentru infrastructură rutieră.

Bineînţeles, noi n-o să ... o să votăm acest proiect de lege, pentru că ştim că e important să absorbim cât de mult se poate până în luna septembrie...

E ultimul an în care o putem face, dar este un context foarte bun să remarcăm performanţa extraordinară din primele trei luni, când din 2 miliarde de lei prevăzute aţi luat sub 10%.

Adică, dacă în primele trei luni ale anului din aceste 2 miliarde aţi luat sub 10%, până în septembrie când se închid, practic, plăţile la Bruxelles, cam cât credeţi că o să puteţi să salvaţi din aceşti bani? Şapte miliarde şi jumătate de euro vor fi pierduţi, cam de trei ori valoarea autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt. Mulţumesc.

Conform art.106, nefiind amendamente, proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora (PL-x 317/2013). (rămas pentru votul final)  

20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Are un amendament respins, 7 admise, caracter - organic.

Iniţiatorii. Domnul deputat, aveţi cuvântul.

Domnul deputat Munteanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare trecerea cu titlu gratuit a unor drumuri forestiere şi a unor lucrări de corectare a torenţilor, precum şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale sau a celui judeţean.

Precizez că nu pot fi trecute în domeniul privat.

Transmiterea se face pe bază de hotărâre de Guvern, în urma unor măsurători topografice pe care le execută Regia Romsilva.

Precizez că e vorba de acele drumuri şi corecţii de torenţi care se află în stadiu de degradare şi unde Regia Romsilva nu mai deţine sau deţine suprafeţe nesemnificative, restrânse de terenuri cu vegetaţie forestieră.

Or, având în vedere faptul că unităţile administrativ-teritoriale pot accesa fonduri guvernamentale şi europene pentru repunerea acestora în funcţiune, cred că este o soluţie foarte bună. Vă precizez, de asemenea, că am plecat de la o treabă punctuală în judeţul Neamţ şi apoi am extins-o la nivel naţional, cu acordul Ministerului Mediului.

În Comisia pentru agricultură am votat în unanimitate această modificare şi vă solicit şi dumneavoastră să faceţi la fel.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi dumneavoastră.

Din partea comisiilor sesizate în fond, şi aici mă refer la Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură.

Domnule deputat Harbuz.

Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor fonduri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Proiectul a fost adoptat de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, două abţineri, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu amendamentele admise, prevăzute în Anexa nr. 1 şi cu amendamentele respinse, prevăzute în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dezbateri generale.

Domnul deputat Ciuhodaru, vă rog frumos, după care domnul deputat Tinel Gheorghe.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este un proiect de lege bun, ce vine să rezolve, pornind de la o situaţie punctuală, problematica degradării drumurilor forestiere la nivel naţional.

Din acest proiect de lege autorităţile locale vor prelua aceste drumuri şi vor accesa fonduri europene şi, poate, odată şi odată vom avea şi drumuri forestiere bune în România, indiferent unde s-ar afla.

Voi vota fără rezerve acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O iniţiativă bună, din primăvara anului 2013, care venea să îmbunătăţească un pic gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar trecut, 2007-2013, ajungem s-o dezbatem în primăvara lui 2015, din varii motive, şi m-am uitat pe prezentarea la raport, văd că Senatul a adoptat-o în septembrie 2013. De un an şi jumătate stă în Camera Deputaţilor. Poate că ar fi fost bine, domnule preşedinte, dacă noul exerciţiu financiar 2014-2020 ne-ar fi prins cu această lege, cu acest proiect de lege adoptat.

De ce spun acest lucru?

În exerciţiul trecut, componenta de păduri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, a avut undeva la 780 de milioane de euro.

Absorbţia a fost undeva la 28%, vreo 220 de milioane.

Acum, sincer, am identificat şi unele sincope care au ţinut de modul de administrare a componentei de păduri şi, dacă am rezolvat problema POP-ului - Programul Operaţional de Pescuit -, aducându-l acolo unde îi e locul, adică lângă Autoritatea de Management, în cadrul Ministerului Agriculturii, cred că o primă măsură ar fi să rezolvăm administrativ şi această problemă a componentei de păduri din punct de vedere al managementului şi să aducem departamentul lângă Programul... lângă PNDR, adică acolo unde se gestionează banii, pentru că, altfel, mi-e greu să cred că măsurile incluse în noul ciclu financiar, exerciţiu financiar 2014-2020, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală gestionat de Ministerul Agriculturii, va putea fi implementat cu succes folosind sau "profitând" de faptul că Departamentul de Păduri se află în altă gestiune.

Deci, ăsta este un prim aspect.

Al doilea aspect este legat de faptul... discutăm de iniţiativă, de faptul că am plecat de la realitatea crudă a ceea ce se întâmplă în momentul de faţă cu investiţiile în domeniul drumurilor forestiere şi al corectării de torenţi.

Vă reamintesc că la nivelul drumurilor forestiere avem una dintre cele mai slabe densităţi la nivel european - 6 metri liniari pe hectar - şi, dacă vreţi, comparativ cu media europeană, undeva la 14 m liniari de drumuri forestiere, comparativ cu Germania care are undeva la 32 de metri liniari sau Franţa vreo 24 de metri liniari.

Deci, ca să vedeţi cum stăm.

Asta ce presupune? Presupune că avem sau vom avea în continuare aproximativ 2 milioane de hectare inaccesibile de pădure. Adică, aceste 2 milioane de hectare vor rămâne întotdeauna neafectate procesului de producţie, iar celelalte 4 milioane şi jumătate de hectare vor fi "forţate" cu reglementarea procesului de producţie.

Este un lucru extrem de grav, pentru că cei care gestionează, administrează Fondul Forestier Naţional în momentul de faţă sunt supuşi unor presiuni extraordinare pentru a colecta masa lemnoasă alocată anual prin cotă sau conform posibilităţii din amenajament.

Vizavi de lucrările de corectare a torenţilor, aici lucrurile stau şi mai grav. De 25 de ani, statul român n-a mai alocat bani pentru astfel de investiţii şi după părerea mea efectele se văd sau s-au văzut în aceşti ani prin devastările produse în anii cu ploi torenţiale şi inundaţii. Noi, silvicultorii, avem o vorbă: "Câmpia se apără la munte!". Da, se apără la munte, dar dacă sunt şi bani alocaţi. Or, banii n-au fost alocaţi.

Ce rezolvă proiectul ăsta de lege?

În primul rând, ia drumurile forestiere prin hotărâre de Guvern, la solicitarea beneficiarilor, şi le duce la unităţile administrativ-teritoriale.

În al doilea rând, iarăşi o prevedere foarte importantă, n-au voie autorităţile locale să le treacă în domeniul privat al lor, pentru că s-au întâmplat astfel de lucruri, am retrocedat pădurile şi unele din suprafeţele de fond forestier, prin hotărâri ale consiliilor locale, au fost trecute în domeniul privat şi, slavă, Domnului, acolo lucrurile au scăpat de sub control.

Deci, iată că este o iniţiativă bună, dar nu este terminată procedura. De ce? Am luat-o în etape, în trepte, am discutat cu colegii mei din comisie, urmează să venim să modificăm 192 şi, bineînţeles, şi Codul silvic, să ne referim şi la ce se întâmplă cu drumurile forestiere şi lucrările de corectare a torenţilor din proprietăţile private de fond forestier, deci acolo încă este nereglementat, dar noi zicem că primul pas l-am făcut.

Susţinem proiectul de iniţiativă legislativă, aşa cum a fost propus.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Alte luări de cuvânt?

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Tabugan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Iată că această lege vine să repare, după 20 de ani de retrocedări, începând cu Legile nr. 18, 196, 1 şi 257.

De ce spun că vine să repare? Tot retrocedând din aval spre amonte, de obicei proprietăţile sunt în apropierea localităţilor, iată că acum, prin 257 am ajuns aproape în vârful muntelui, iar drumurile au rămas la Romsilva şi pădurea a trecut la UAT-uri, la diverse asociaţii private.

Legea vine şi corectează sau completează ceea ce s-a făcut iniţial în Neamţ.

Aş vrea să corectez un pic pe colegul meu, că dacă am fi avut 6 metri liniari pe hectar poate că stăteam mult mai bine cu accesibilitatea în judeţele de munte. Media este undeva la 4,5. Sunt doar câteva - două, trei ocoale care au media peste 6 metri liniari pe an şi pe hectar. Deci, de aici rezultă că odată drumurile trecute în proprietatea UAT-urilor sub formă de proprietate publică trebuie reglementat şi aspectul finanţării, la PNDR, fondurile trebuie să ajungă dincolo, la Ministerul Mediului.

E o chestiune pe care vom reuşi pe parcurs s-o reglementăm în aşa fel încât cu fondurile europene şi banii investiţi şi ajutoarele Guvernului să se realizeze drumuri forestiere capabile să transporte... să suporte transportul sistemei de maşini cu care s-au dotat cei care exploatează şi întreţin pădurea privată şi chiar de stat.

Vorbesc de sistema de maşini în ansamblu, pentru că dacă drumurile acestea au fost proiectate acum 20 de ani pentru a transporta inclusiv cu maşina 20 de tone, iată că, la ora actuală, avem 20 de tone doar pe o sigură osie şi drumurile nu mai sunt capabile de a suporta portanţa.

Deci, de aceea trebuie neapărat să rezolvăm şi problema finanţării acestor drumuri, pentru că trebuie să fim foarte realişti. UAT-urile nu sunt capabile să finanţeze drumuri de 20, 20 şi ceva de kilometri pe serpentine, cu tot felul de lucrări de artă, care costă foarte mult.

Noi, UNPR-ul, susţinem cu tărie această iniţiativă şi vom vota "da".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mai sunt alte intervenţii?

Domnule deputat, aveţi cuvântul la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Cătălin Drăguşanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Considerăm că proiectul este foarte bun. Grupul parlamentar al PC-PLR îl va susţine, însă cred că trebuie să mergem un pic mai departe şi parlamentarii din comisia de specialitate ar trebui să rezolve şi această problemă, deoarece şi în mandatul anterior, în legislatura trecută, şi în actuala legislatură unele primării au făcut investiţii pe aceste drumuri chiar dacă nu erau în proprietatea primăriei, ci în proprietatea Direcţiei Silvice. Au făcut aceste investiţii fiind nevoite, din cauza unor calamităţi, şi aceste drumuri fiind singurele căi de acces către păşunile pe care le folosea toată localitatea.

Ei, a venit Curtea de Conturi şi a spus: aceste investiţii nu trebuiau făcute, deci, trebuie recuperaţi banii.

Ce facem de aici încolo? Astăzi trecem drumurile în proprietatea autorităţilor administrativ-teritoriale, dar primăriile rămân cu litigiile şi cu obligaţia de a rambursa banii cu care au reparat aceste drumuiri.

Deci, cred că trebuie să continuăm în comisie cu un proiect legislativ care să rezolve şi această problemă. Eventual să anulăm deciziile Curţii de Conturi.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Alte luări de cuvânt la dezbaterile generale nu mai sunt.

Intrăm pe amendamente.

Şapte admise, unul respins.

Primul amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobat.

Cel de-al doilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobat.

Cel de-al treilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al cincilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al şaselea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al şaptelea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Nu sunt.

Merge la votul final.

Mulţumesc foarte mult pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general (PL-x 195/2015). (rămas pentru votul final)  

21. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 350/2015 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit, de interes general.

Iniţiatorii. Nu doresc să ia cuvântul.

Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, doamna deputat Ana Birchall.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 4 martie 2015.

La dezbaterea proiectului de lege s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul negativ al Comisiei pentru industrii şi servicii.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect reglementarea, asigurarea continuităţii programelor de interes naţional, regional sau local, desfăşurarea prin finanţări nerambursabile şi stabilirea că fondurile nerambursabile nu pot fi destinate unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, cu excepţia fondurilor financiare cheltuite de beneficiar pentru continuarea programului în limita a 10% din valoarea contractului în anul bugetar în care se desfăşoară contractul.

Comisia noastră a examinat acest proiect de lege în şedinţa din 24 martie 2015.

La dezbaterea acestui proiect de lege a fost prezent şi reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice.

În urma examinării acestui proiect de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma aprobată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri generale.

Domnule deputat Ialomiţianu, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

După aceea, domnul Niţă, din partea PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul PNL din Camera Deputaţilor se va abţine de la vot în cazul acestei iniţiative. Şi avem şi o motivaţie foarte serioasă. Aici se propune încheierea de contracte pentru finanţarea unor activităţi de interes general pentru organizaţii nonprofit. Sigur, e un lucru bun să se încheie un contract, să se asigure finanţarea, dar se spune foarte clar: pentru cele care sunt în desfăşurare nu se mai asigură finanţarea, adică încheiem noi contracte, dar celor pe care le avem în derulare nu le mai asigurăm finanţarea, adică, aşa, să ne aflăm în treabă... Poate dacă erau iniţiatorii acestui act normativ, poate ne-ar fi explicat ce au avut în vedere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul Niţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Iniţiatorii prin aceste modificări la Legea nr.350/2005 privind regimul finanţării nerambursabile pentru activităţile nonprofit de interes general au dorit în primul rând să asigure şanse egale pentru toţi operatorii participanţi în programe să acceseze fonduri nerambursabile.

De asemenea, au dorit ca atât fondurile proprii, cât şi fondurile publice să fie judicios antamate în aceste programe şi să se poată antama programe finanţate prin fonduri nerambursabile multinaţionale. Şi, nu în ultimul rând, s-a dorit să se asigure o mai bună disciplină în implementarea, dezvoltarea şi funcţionarea acestor programe pe fonduri nerambursabile la toate nivelurile, şi la nivel local, şi la nivel regional, cât şi la nivel naţional.

Au fost numai câteva din principiile pentru care iniţiatorii au adus în faţa noastră acest proiect de lege şi Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Nu sunt amendamente. Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România (PL-x 54/2015). (rămas pentru votul final)  

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România.

Raportul nu are amendamente.

Caracter ordinar.

Iniţiatorul. Guvernul României.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca reglementare completarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, în sensul asigurării cadrului legal care să permită utilizarea sumelor din bugetele consiliilor locale destinate sprijinului financiar pentru personalul neclerical care desfăşoară activităţi conexe actului cultic.

Având în vedere conţinutul acestui proiect de lege, adresăm rugămintea de a fi aprobat şi, subliniem, în acord cu raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Din partea Comisiilor comune, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, doamna deputat Ana Birchall.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

În conformitate cu prevederilor art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect legislativ.

Camera Deputaţilor este Camera decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 12 februarie 2015.

La dezbaterea acestui proiect de lege s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Proiectul de lege care are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, în vederea asigurării cadrului legal care să permită utilizarea sumelor din bugetele consiliilor locale destinate sprijinului financiar pentru personalul neclerical care desfăşoară activităţi conexe actului cultic, blocate ca urmare a interpretării neunitare a textelor legale.

Cele două comisii şi-au ţinut şedinţele separat în data de 3 martie 2015 şi, respectiv, 17 martie 2015.

La dezbaterea acestui proiect de lege au participat şi reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice şi al Secretariatului General pentru Culte.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dezbateri generale.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În fapt, este vorba de modul de salarizare a cantorilor care fac aceste prestaţii auxiliare la unităţile de cult. În urma controalelor desfăşurate de Curtea de Conturi, s-a constatat că aplicarea Legii finanţării cultelor este neunitară la nivel naţional, astfel încât consiliile judeţene prin care se finanţează aceste persoane au blocat plata către cantori a salariilor.

În acest sens, Ordonanţa Guvernului are un efect pozitiv. Noi vom vota acest lucru, dar trebuie precizat că beneficiarii, în număr de 19.000 la nivel naţional, au fost puşi în ultimii ani într-o situaţie neplăcută de a nu-şi putea primi salariile.

De asemenea, atragem atenţia asupra aplicării neunitare a legislaţiei privind administraţia publică şi a Legii finanţelor locale, toate acestea creând un impact nefericit asupra bunei desfăşurări a unităţilor de cult.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu nu pot să nu remarc că această ordonanţă dată în campania pentru prezidenţiale a găsit soluţii să rezolve problema a 18.951 de cantori, dar nu s-a găsit nici-un leu măcar pentru mărirea alocaţiilor pentru copii. Ce-i drept, copiii nu votează!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt.

Nefiind amendamente, conform art.106, merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 43/2015). (rămas pentru votul final)  

23. Proiectul de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Iniţiatorii? Nu doresc să ia cuvântul.

Din partea Comisiei pentru muncă, domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

În conformitate cu prevederilor art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 43 din 9 februarie 2015, cu dezbaterea pe fond în procedură obişnuită a Proiectului de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi; punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin.(1) al art.137 din Legea nr.53/2003, în sensul stabilirii ca repausul săptămânal să fie de 48 de ore, şi nu de două zile consecutive, cum este în prezent, acordându-se de regulă sâmbăta şi duminica.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) lit.b) din Constituţia României, republicată.

La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 24 martie 2015, au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, din partea Guvernului domnul Eduard Corjescu, director în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, şi iniţiator domnul senator Petru Alexandru Frăteanu.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 23 de deputaţi din totalul de 24 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 5 februarie 2015.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Domnule Ciuhodaru, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege aduce clarificările necesare privind timpul de muncă şi cel de odihnă, pentru că de multe ori, profitând de ambiguitatea legislaţiei, angajatorul nu respectă acele 48 de ore legale de repaus. Sperăm că, după această modificare, Codul muncii să fie respectat, dar deja realitatea din tot ceea ce se întâmplă în economie, dacă vreţi, şi din spitale, arată că acest lucru nu se respectă aproape niciodată.

Sperăm că poate, cu aceste noi clarificări, lucrurile s-o ia pe un făgaş normal, pentru că este greu să impui angajatorilor să-i arăţi că ai şi drepturi, şi nu numai obligaţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Dolha.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Dolha:

Stimaţi colegi,

Dinamica de pe piaţa muncii din România ne obligă, prin calitatea noastră de parlamentari, să răspundem noilor provocări, problemelor ce apar prin iniţiative care să perfecteze legislaţia în vigoare.

Mă bucur că o astfel de iniţiativă ajunge astăzi la votul nostru final, întrucât găsirea unui loc de muncă şi, mai ales, păstrarea lui, determină pe mulţi cetăţeni să facă compromisuri cu privire atât la negocierea salariului, cât şi la programul de lucru, o reglementare fermă şi clară cu privire la aspecte ce ţin de modul în care angajaţii au dreptul să se bucure de acele zile libere, în fapt, cele 48 de ore, este necesară pentru a pune capăt abuzurilor făcute de foarte mulţi angajatori care profită de orice portiţă care se iveşte.

Epuizarea la locul de muncă a devenit un fenomen naţional ce nu trebuie neglijat, ci trebuie combătut prin identificarea acelor vulnerabilităţi legislative ce lasă loc de interpretare pentru angajator. Este nevoie, totodată, de o informare corectă a salariaţilor cu privire la drepturile pe care le au şi pe care statul are datoria să le apere.

Având spuse toate aceste aspecte, membrii Grupului parlamentar al PNL vor vota pentru adoptarea acestei modificări aduse Codului muncii şi prin care se prevede expres că repausul săptămânal trebuie să reprezinte un interval de 48 de ore consecutive, de regulă, sâmbăta şi duminica.

Totodată, aş vrea să subliniez că este vorba despre un proiect iniţiat exclusiv de parlamentari ai PSD, iar faptul că astăzi PNL votează pentru susţinerea acestei iniţiative dovedeşte încă o dată că opoziţia pe care o facem este una constructivă. PNL dovedeşte că nu se opune propunerilor benefice pentru România, dar sancţionează abuzurile şi impostura care nu ezită să se folosească de majoritatea parlamentară ca instrument pentru comiterea unor adevărate infracţiuni politice şi democratice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Conform art.106, merge la votul final.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale (PL-x 247/2015). (rămas pentru votul final)  

24. Următorul punct, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale.

Iniţiatorul, aveţi cuvântul.

Are caracter ordinar şi 10 amendamente admise.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu o să mai citesc titlul pentru că este mai mare decât conţinutul legii.

Acest proiect de lege are ca obiect de activitate modificarea Legii nr.146/2014, în sensul ca plata, sarcina României de plată a cotizaţiei către TERENA să fie plus TVA-ul aferent.

Având în vedere conţinutul, adresăm rugămintea ca acest proiect de lege să fie adoptat şi susţinem amendamentele prezentate în anexă, în principal fiind amendamente de clarificare de natură tehnică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Doamna Birchall, raportul comisiei, într-o formă scurtă. Mai scurtă decât titlul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege.

La dezbaterea acestui proiect de lege, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, acest proiect de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Aveţi cuvântul, domnule Dolha.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Dolha:

Dragi colegi,

Principalul impact al menţinerii participării CERT-RO la TERENA va fi creşterea capacităţii instituţionale a CERT-RO şi a nivelului de interoperabilitate a sistemelor informatice din România cu cele ale partenerilor externi.

De asemenea, se va constata o sporire a încrederii utilizatorilor în ceea ce priveşte folosirea serviciilor electronice guvernamentale ori private, lucru care va duce la importante economii, precum şi la optimizarea activităţilor.

Prezentul act normativ asigură construirea cadrului de cooperare între structurile cu responsabilităţi şi competenţe în domeniul securităţii informatice din România şi din alte state, precum şi admiterea României, în clubul, să spunem aşa, al furnizorilor de securitate IT şi accesul la baza de informaţii din alte state privind vulnerabilităţile echipamentelor şi ale software-ului.

Menţinerea participării României la o astfel de reţea internaţională de schimb de informaţii, având ca obiectiv creşterea securităţii sistemelor informatice, va contribui la îmbunătăţirea imaginii mediului de afaceri, în special pentru serviciile desfăşurate on-line.

Introducerea unui sistem de monitorizare şi înregistrare a incidentelor de securitate, precum şi organizarea unor baze de date publice, uşor accesibile şi cu vulnerabilităţile descoperite, va modifica profund percepţia asupra securităţii reţelelor necesare, ceea ce va genera o creştere a nivelului de securitate real şi o creştere a nivelului de încredere a mediului de afaceri informatice şi de comunicaţii.

De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota pentru acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Deci, amendamente admise, calupuri de câte 5.

Primele 5. Obiecţii, comentarii? Nu. aprobate.

De la 6 la 10. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

Proiectul de lege merge la votul final.

 
  Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 633/2013). (retrimisă comisiei)  

(În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Punctul 25 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Iniţiatorii? Nu doresc să ia cuvântul.

Comisia. Domnul deputat Varga.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată în plen cu această propunere legislativă.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins acest proiect. Guvernul, de asemenea, a trimis un punct de vedere negativ, iar Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a vizat negativ propunerea legislativă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul introducerii posibilităţilor asociaţiilor de proprietari să încheie convenţii civile în baza noului Cod civil, precum şi contracte de colaborare cu organizaţii neguvernamentale, altele decât contractele de muncă, reglementate de Codul muncii.

În urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice au hotărât în unanimitate de voturi să propună plenului Camerei un raport de adoptare a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu amendamentele admise cuprinse în anexa la raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale.

Domnul Burlacu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Burlacu:

Pe procedură, domnule preşedinte de şedinţă.

Cred că n-am fost observat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Burlacu:

La iniţiator vrem să intervenim. Vrem să retrimitem la comisie pentru două săptămâni pentru lămuriri suplimentare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

OK!

Supunem votului dumneavoastră propunerea iniţiatorilor.

Vă rog. Supunem votului. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

99 voturi pentru, o abţinere şi 4 voturi împotrivă.

Propunerea domnului deputat a fost adoptată, cu retrimitere la comisie. Termen, două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru completarea art.20 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (PL-x 183/2015). (retrimis comisiei)  

26. PL-x 183/2015. Proiectul de Lege pentru completarea art.20 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Iniţiatorii.

Domnul lider al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat solicit retrimiterea la comisie, cu termen de două săptămâni, a acestui proiect legislativ, deoarece, faţă de formula care a obţinut un punct de vedere negativ al Guvernului, au apărut o serie de modificări care n-au fost avute în vedere şi vrem să solicităm din nou punctul de vedere al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul deputat Máté András.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Aceeaşi cerere avem şi noi, dar încă un motiv pentru retrimitere. Aşa cum este amendamentul admis la art.I, (41) este neconstituţional pentru că se face diferenţă între aceeaşi categorie de salariaţi, în funcţie de perioada în care au obţinut anumite diplome, ceea ce este chiar neconstituţional. Că nu putem face aşa ceva, este şi un alt motiv pentru care solicităm retrimiterea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii?

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

153 voturi pentru, o abţinere şi 2 voturi împotrivă.

Propunerea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional (Pl-x 599/2014) şi a Propunerii legislative privind declararea Zilei de 16 mai, ca Ziua Naţională a Costumului Popular Românesc (Pl-x 408/2014). (rămase pentru votul final)  

Punctul 27, Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional și cea privind declararea zilei de 16 mai ca Ziua Naţională a Costumului Popular Românesc.

Iniţiatorii? Nu.

Din partea comisiei?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 16 mai ca Ziua Naţională a Costumului Popular Românesc, precum şi asupra Propunerii legislative privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional.

Propunerea legislativă privind declararea zilei de 16 mai ca Zi Naţională a Costumului Popular Românesc a fost transmisă Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă cu adresa Pl-x 408 din 8 septembrie 2014 şi înregistrată la comisie cu nr.4C 10/175/9.IX.2014.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional a fost transmisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu adresa nr. Pl-x 599 din 19 decembrie 2014 şi înregistrată la comisie cu nr. 4c-10/230 din 20 decembrie 2014.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu aceste propuneri legislative, membrii comisiei hotărând să facă un singur raport pentru cele două iniţiative legislative cu un obiect de reglementare similar.

Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 16 mai, ca Zi Naţională a Costumului Popular Românesc a fost transmisă spre avizare Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care a transmis un aviz favorabil. Comisia a examinat avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri, emis de Consiliul Legislativ cu nr.261 din 14 martie 2014.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 2 septembrie 2014, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea Zilei de 16 mai Zi Naţională a Costumului Popular Românesc.

Iniţiativa legislativă a fost dezbătută la lucrările comisiei din data de 19 şi 25 noiembrie 2014. La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi din totalul de 23 de membri, câţi numără comisia.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votului, 3 abţineri.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, în conformitate cu prevederile art.75, pct. 1 şi 3 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a propus plenului adoptarea Propunerii legislative privind declararea Zilei de 16 mai ca Zi Naţională a Costumului Popular Românesc, cu amendamente, prin raportul nr.4c-10/175 distribuit în data de 15 decembrie 2014.

În data de 25 februarie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea Propunerii legislative privind declararea Zilei de 16 mai ca Zi Naţională a Costumului Popular Românesc la comisie, pentru o nouă dezbatere, împreună cu Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional - Pl-x 599 şi întocmirea unui singur raport pentru cele două iniţiative legislative.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional a fost transmisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu adresa nr. Pl-x 599 din 19 decembrie 2014, iar spre dezbatere şi avizare au fost sesizate Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor şi Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport, toate 3 transmiţând la comisie avize favorabile, cele transmise din ultimele două comisii fiind însoţite de observaţii şi propuneri de amendamente ale textului.

La redactarea prezentului raport, comisia a ţinut cont şi de avizul favorabil nr.543, din data de 8 mai 2014, emis de Consiliul Legislativ.

Guvernul nu a trimis niciun punct de vedere asupra celor două propuneri legislative.

Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional a fost respinsă de Senat, în data de 15 septembrie 2014, în calitate de primă Cameră sesizată.

Obiectul de reglementare al acestei iniţiative legislative îl constituie instituirea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional, spre a fi sărbătorită în ziua de Rusalii, zi în care să fie organizate manifestări cultural-artistice.

Membrii comisiei au analizat conţinutul propunerii legislative, astfel că prin comasarea celor două iniţiative se ajunge la avizul favorabil pentru Ziua Naţională a Portului Tradiţional.

Cu această ocazie, aşa cum am făcut-o şi altă dată, fac un apel către colegii noştri să diminueze pe cât posibil aceste iniţiative care sunt şi uşoare, şi ieftine, şi nu aduc niciun beneficiu nici celor care sărbătoresc, nici celor care se lasă sărbătoriţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dezbateri generale?

Doamna deputat Birchall.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă mărturisesc că iau cuvântul în susţinerea acestui proiect legislativ cu mare bucurie şi mândrie, pentru că este un proiect bine-venit şi aşteptat de foarte mulţi români, printre care mă număr şi eu, mândri de istoria, tradiţia şi cultura noastră.

Portul popular românesc s-a dezvoltat odată cu istoria poporului român, fiind expresia tradiţiilor formate de-a lungul timpului şi conferind o identitate aparte acestui neam între celelalte popoare ale Europei şi ale lumii. Folclorul reprezintă unul din pilonii de bază ai fiinţei noastre naţionale, fiind o adevărată expresie a existenţei pline de bogăţie, culoare şi diversitate.

Trebuie să fim mândri de moştenirea tradiţiilor, a obiceiurilor cu care ne identificăm şi care ne face unici în lume, fie că vorbim de portul popular însemnând costumul nostru naţional şi ia românească, dansurile populare, fie că vorbesc despre frumuseţea şi talentul ansamblurilor folclorice de pe Valea Tutovei din Vaslui, de la mine din colegiu, fie de cele din Muntenia, Oltenia, Transilvania sau orice alt colţ al României, literatura sau cu basmele pline de înţelepciune populară, frumuseţea ouălor încondeiate, icoanele pictate, cântecele populare, toate acestea sunt exemple care reprezintă bogăţia unui suflet creştin ales de care orice român poate fi mândru.

Promovarea acestui proiect legislativ are drept scop punerea în valoare a costumului popular românesc, ca document artistic şi istoric. De asemenea, are rolul de a legaliza o zi în care noi, românii, putem să ne manifestăm aprecierea şi sentimentul de patriotism, participând la acţiuni dedicate Zilei naţionale a costumului popular.

Prin acest act legislativ se va putea asigura existenţa în timp a documentului cultural şi istoric al costumului popular într-o lume globală. Promovarea costumului popular poate contribui la dezvoltarea turismului cultural, istoric şi agrar.

Şi fac apel la dumneavoastră, dragii mei colegi şi colege, indiferent de grupurile parlamentare din care facem parte, să votăm acest proiect de lege şi să arătăm respectul şi aprecierea cuvenite portului nostru tradiţional.

Şi eu sunt convinsă că pe 16 mai vom arăta şi în plenul Parlamentului cât de frumoasă este ia românească, cât de frumos este costumul naţional românesc.

PSD cu siguranţă va vota acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Movilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că voi vota acest proiect de lege, pentru că este extrem de important. Vine şi ne duce în fiinţa noastră naţională, port, tradiţii. Costumul popular românesc nu îl mai regăsim egal distribuit în teritoriul României. Avem zone unde s-a conservat şi unde tradiţia este păstrată, fie că vorbim de Bucovina, de Maramureş, de Vâlcea, zone cunoscute tradiţional pentru portul popular, fie că vorbim de românii din Transcarpatia sau românii din Moldova care poate nu mai vorbesc bine limba română, dar portul tradiţional, costumul popular este la el acasă, fie că, sigur, vorbim despre comunităţile minorităţilor naţionale, dacă vorbim de greci, de ruşii lipoveni, de germani, dacă vorbim de macedoneni, de bulgari, de toţi este un lucru important şi noi, românii, am reuşit de-a lungul timpului să asigurăm condiţii ca ei să se simtă bine în pielea lor, cultura lor, costumul popular.

Însă nu pot să nu remarc faptul că şi noi, parlamentarii, judecăm cu jumătăţi de măsură sau probabil în funcţie de iniţiator. Acum o săptămână am avut în plenul Parlamentului o iniţiativă a unor colegi, probabil PSD şi PC - Ziua Literaturii Române -, care a fost respinsă pentru faptul că Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei Naţionale nu au competenţă de a coordona activităţile desfăşurate, reprezentanţele diplomatice ale României, organizaţii neguvernamentale nu au atribuţii pe această temă. Ministerul Educaţiei Naţionale nu are atribuţii pe literatura română.

În acest proiect de lege ce găsesc? Cu ocazia acestei sărbători, Ziua Portului Popular - şi este important să o facem, încă o dată spun acest lucru -, în raportul final spune: Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot difuza emisiuni. În curriculele şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau discipline echivalente, vor fi incluse două ore în tematica de studiu. Autorităţile Administraţiei Publice Locale şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniul conservării şi promovării multiculturalismului pot institui distincţii specifice care vor fi acordate diverselor personalităţi.

Şi în final, Institutul Cultural Român şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni pot susţine financiar şi logistic realizarea unor programe şi proiecte culturale.

Este foarte bine acest lucru. Însă întrebarea mea rămâne: de ce pentru Ziua Limbii... Literaturii Române nu am putut lua aceeaşi decizie? De ce atunci când este vorba de esenţa poporului român judecăm cu măsuri diferite aceste lucruri? Eu cred că ar trebui reluată iniţiativa cu Ziua Limbii Române, Ziua Literaturii Române.

Voi vota acest proiect de lege. Dar încă o dată avertizez. Şi vă rog să nu tratăm cu jumătăţi de măsură, să nu tratăm diferit esenţa noastră ca români.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Am rugămintea la ceilalţi doi colegi care urmează, să vă limitaţi în cele 5 minute care sunt regulamentare.

Vă rog, domnule Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu am venit la acest pupitru ca să picur lacrimi. Voi vota acest proiect de lege, pentru că trebuie să intrăm în normalitate. Avem tradiţie, avem istorie, nu le putem lăsa la uşă. Instituirea unor astfel de evenimente ce promovează tradiţiile naţionale este fundamentală pentru conservarea identităţii naţionale.

Dacă vorbim despre situaţia politică actuală, despre contextul geostrategic, este de datoria Parlamentului României să promoveze astfel de iniţiative legislative ce pun în valoare românismul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

S-a făcut vorbire de Ziua Literaturii Române. Tot de la această tribună, săptămâna trecută, spuneam - eu personal, şi partidul - dăm un vot negativ. Am argumentat atunci, o să argumentez şi acum: literatura română nu are nevoie de o zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, dezbateri generale la legea pe care o avem... Nu suntem la declaraţii politice despre legea literaturii, acum. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

O spun în calitate de scriitor şi membru al Uniunii Scriitorilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Înţeleg, dar vă rog să faceţi dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

Bun. În ceea ce priveşte Pl-x 599, Partidul Naţional Liberal va da un vot pozitiv, măcar pentru 3 argumente. Pentru că această lege conservă o parte din valorile tradiţionale româneşti, pentru că ziua va fi a doua duminică din luna mai, deci nu va presupune o zi liberă, şi mai ales pentru că legea nu presupune un impact financiar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Doina Pană, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Adriana-Doina Pană:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu vreau doar să punctez un singur lucru. Nu numai că este un proiect de lege pe care trebuie să-l susţinem, dar noi portul popular trebuie să-l şi promovăm.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Firczak.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În mod evident, şi Grupul minorităţilor naţionale este pentru promovarea acestui proiect de lege. Mai mult decât atât, vrem să spunem că tradiţiile noastre, portul nostru popular şi minorităţile naţionale, în general, sunt parte componentă a naţiunii române.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Cernea.

Domnul Árpád, vă rog.

Eraţi... aşa a fost ordinea, dacă v-aţi înţeles...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Nu aş fi dorit să intervin, dar s-a cam vorbit pe lângă lege. Ca atare, ca să ştiţi ce votaţi, veţi vota un proiect de lege care are titlul Ziua Portului Tradiţional, care include portul naţional al tuturor comunităţilor din România, care se sărbătoreşte pe data de 16 mai, indiferent dacă este duminică, sâmbătă sau altă zi.

Vă mulţumesc şi doresc să votaţi această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mai întâi trebuiau să ia cuvântul colegii de la grupurile parlamentare. De aceea am aşteptat să fiu ultimul care va vorbi. Vă felicit pentru înţelepciunea de a modifica titlul acestui proiect de lege. Pentru că într-adevăr, în formula actuală, de zi care celebrează portul tradiţional, proiectul este cuprinzător şi acoperă toate minorităţile naţionale din România. Pentru că toate trebuie... toată această tradiţie şi toată această cultură a minorităţilor naţionale trebuie, de asemenea, să se bucure de păstrarea, promovarea şi conservarea culturii tradiţionale.

Voi vota şi eu pentru acest proiect de lege. Şi repet, vă felicit pentru înţelepciunea de a nu lăsa titlul "Ziua Naţională a Portului Românesc", ci a Portului Tradiţional, fiind, aşadar, o lege cuprinzătoare pentru toţi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dacă la amendamentele admise sunt intervenţii? Nu sunt.

Deci avem două propuneri legislative. Rămân la votul final.

Prima - Pl-x 599, cu propunere de adoptare. A doua - Pl-x 408, cu propunere de respingere. Amândouă, la votul final. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională (PL-x 121/2015). (retrimis comisiei)  

Punctul 28, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională.

Domnul lider Neacşu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Da, mulţumesc.

Am să solicit retrimiterea la comisie, cu termen două săptămâni, şi a acestui proiect legislativ, deoarece unul dintre amendamentele adoptate contravine principiilor conţinute de Legea finanţelor publice nr.500/2002.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da. Alte intervenţii? Nu sunt.

Vă supun votului propunerea domnului lider Neacşu. Vot.

 
Video in format Flash/IOS    

167 pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

Propunerea de retrimitere la comisie - termen două săptămâni - a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (PL-x 250/2015). (retrimis comisiei)  

29. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Domnul Neacşu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am să solicit retrimiterea la comisie şi a acestui proiect legislativ, pentru două săptămâni, din considerente practice. Tocmai am avut prima dintre tragerile aferente acestei iniţiative legislative. Este foarte clar că unele lucruri trebuie modificate în proiectul legislativ şi pentru a nu fi nevoiţi să parcurgem un întreg parcurs legislativ şi nici pentru a fi nevoie de adoptarea prin ordonanţă de urgenţă, atunci propunerile pe care Ministerul de Finanţe le are în vedere propunem să fie făcute ca amendamente la acest proiect legislativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc. Alte propuneri? Nu.

Supun la vot propunerea domnului deputat Neacşu. Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

174 pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

Propunerea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice (PL-x 97/2015). (rămas pentru votul final)  

30. Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.

Iniţiatorii? Nu.

Comisia? Domnul deputat Zisopol.

Vă rog, iniţiatorul. Nu l-am văzut. Nu este!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate, spre dezbatere şi avizare în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea acestei anexe privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, pentru a rectifica unele necorelări existente între prevederile anexelor legii şi cele ale Directivei Europene 2010/63 care a stat la baza adoptării în regim de urgenţă a actului normativ.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. În mod analog, şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Ideal ar fi să nu mai folosim animale în experimente ştiinţifice. Ştim bine că ele sunt supuse în esenţă unor forme de tortură, sunt ucise, sunt chinuite. Sper ca toţi colegii să trateze astfel de probleme cu seriozitate. Pentru că atunci când este vorba de suferinţa cuiva este vorba şi de implicaţii morale ale acţiunilor noastre. Este necesară, desigur, ameliorarea bunăstării animalelor. Dar eu aş susţine să nu mai folosim deloc animale în astfel de experimente. Regret faptul că decizia noastră de astăzi vine ca urmare a unor... a deschiderii unei proceduri de infringement asupra României. A fost amânată foarte mult luarea unei astfel de decizii. Ar fi trebuit să vină mai devreme. Totuşi îi felicit pe iniţiatori pentru acest proiect şi sper foarte mult şi vă mulţumesc anticipat tuturor pentru orice sprijin veţi acorda pentru legislaţiile de îmbunătăţire a situaţiei animalelor din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnul Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vreau să-i felicit pe domnul Harbuz şi pe domnul Munteanu, ca iniţiatori ai acestui proiect de lege care adaptează legislaţia românească în normele europene privind creşterea, îngrijirea şi utilizarea animalelor în scop ştiinţific şi educativ.

Era nevoie de această transpunere în legislaţia românească, tocmai pentru că odată lucrurile nu erau respectate, iar, pe de altă parte, deja se declanşase o procedură de infringement.

Îi felicit pentru acest proiect de lege şi îl voi vota fără niciun fel de problemă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul deputat Harbuz, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Acest principiu de bunăstare a animalelor este un principiu modern, care a câştigat din ce în ce mai mult respect în Uniunea Europeană. De altfel, în cadrul Comisiei Europene, există o direcţie specializată, motiv pentru care cred că România ar trebui să atingă standardele europene şi să demonstreze că este un stat modern, cu o abordare şi o filozofie modernă în domeniul folosirii animalelor pentru experienţe, animalelor de laborator, în această zonă în care, ani de zile, domeniul a fost nereglementat.

În acest sens vă propun să votăm şi votul să fie unul european.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, legea merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 156/2015). (rămasă pentru votul final)  

Punctul 31 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Iniţiatorii?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această modificare a Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni prevede, aşa cum spuneam, modificarea Zilei Sărbătorii Românilor de Pretutindeni din 30 noiembrie, zi aflată în Postul Crăciunului, zi care este mai puţin propice, din multe considerente de natură socială, în ultima duminică din luna mai.

Ca român care a trăit peste 10 ani de zile în afara ţării, credeţi-mă că am ascultat cu mare atenţie rugăminţile românilor din diaspora. Şi, mai mult decât atât, felicit colegii mei din Comisia pentru buget, finanţe şi, de asemenea, din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării pentru susţinerea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Comisia?

Unu. Unul singur.

Doamna Birchall.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, respinge propunerea legislativă în şedinţa din 25 februarie 2015.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

La dezbateri şi-au înregistrat prezenţa 17 deputaţi din numărul total de 19 membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi 30 de deputaţi din totalul celor 35 de membri ai Comisiei pentru buget şi finanţe.

În urma examinării şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect legislativ, cu amendamentele admise, prevăzute în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, această propunere legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt printre iniţiatorii acestui proiect de lege care vrea să sublinieze încă o dată că românii merită respectul acestei ţări, oriunde s-ar afla. Poate odată cu adoptarea acestui proiect de lege, pe care vă solicit să-l votaţi astăzi, ne vom gândi şi cum vom reglementa modalităţile de vot ale celor din diasporă, pentru că până astăzi nu am auzit decât poveşti pe această temă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii la dezbateri generale?

Domnul Lubanovici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulţumesc domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Românii de pretutindeni, întrucât au anumite avantaje şi anumite posibilităţi să vină doar într-o anumită perioadă, luna noiembrie nu a fost una prea fericită, data de 30 noiembrie nu a fost o dată prea fericită, întrucât se contrapunea cu ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională, iar această dată din luna mai este avantajoasă pentru toţi românii, pentru că este perioada concediilor şi cred că vom avea mai multe activităţi, şi vom reuşi astfel să unim românii din afara graniţelor ţării şi să-i motivăm să poată să vină în România.

Vă rog să votaţi această propunere legislativă şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Avem amendamente admise.

De la 1 la 5. Dacă sunt intervenţii?

Poftim? Dezbateri generale? Nu.

Nu sunt intervenţii. Legea merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare (PL-x 252/2015). (rămas pentru votul final)  

Punctul 32 al ordinii de zi, Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare.

Domnul Mircovici, iniţiator.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Minoritatea bulgară care trăieşte în România are o particularitate faţă de alte minorităţi. Minoritatea bulgară trăitoare în jurul Bucureştiului şi în zona Banatului este minoritate catolică şi foloseşte alfabetul latin în scris. Minoritatea bulgară din restul... din cealaltă parte a României, din zona de sud şi din Moldova, este ortodoxă şi foloseşte alfabetul chirilic.

Acesta este motivul principal pentru care dorim şi am propus, am iniţiat această zi a limbii bulgare, pentru că limba este unică, şi acest moment reprezintă un element unificator între cele două comunităţi, practic, separate din punct de vedere al scrisului şi din punct de vedere al religiei.

În al doilea rând, pentru a nu mai interveni şi la dezbateri generale, aş vrea să spun şi faptul că am stabilit şi am propus această zi, ziua de 24 mai, pentru că este ziua Sfinţilor Chiril şi Metodie, este Ziua culturii slave şi, prin aceasta, se realizează încă un element de protecţie faţă de ce înseamnă minoritatea bulgară.

Am convingerea că - aşa cum Senatul a făcut într-o majoritate covârşitoare, a votat această iniţiativă legislativă, fiind şi o dovadă a spiritului, a politicii pe care o are România în ceea ce priveşte protecţia culturală a minorităţilor naţionale şi în special a minorităţilor mici -, sunt convins că veţi da un vot favorabil şi vom da un vot favorabil acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia? Domnul Ştirbu... Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, spre avizare, fiind trimis Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Până la data întocmirii raportului, s-au primit avize favorabile din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 11 martie 2015.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală, în momentul votării.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea Proiectului de Lege pentru instituirea Zilei limbii bulgare, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

La dezbateri generale. Domnul Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

România este statul european care acordă cele mai multe drepturi minorităţilor naţionale, şi, în acest context, mi se pare firesc, de bun-simţ, de normalitate, să susţinem un astfel de demers.

Îl felicit pe domnul Mircovici pentru iniţiativa legislativă şi vă asigur că grupul nostru parlamentar va susţine demersurile sale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii? Nu sunt. Nefiind amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei (PL-x 549/2014). (rămas pentru votul final)  

33. Ultimul punct de pe ordinea de zi de astăzi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei

Guvernul. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Proiectul de lege are ca obiect instituirea unei practici unitare în ceea ce priveşte soluţionarea şi gestionarea practicilor comerciale neloiale aliniată la legislaţia europeană şi utilă operatorilor economici, pentru conformarea comportamentului de piaţă.

Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, susţine promovarea actului normativ şi a raportului cu amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia? Domnul Varga. Concis, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Avem un raport comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru industrii şi servicii.

Ambele au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de hotărâre.

Consiliul Legislativ avizează favorabil proiectul de ordonanţă.

Senatul a adoptat proiectul de lege, cu amendamente.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a Legii nr.21/1996 a concurenţei.

Modificările propuse au drept finalitate instituirea unei practici în ceea ce priveşte soluţionarea şi gestionarea practicilor comerciale neloiale aliniate la legislaţia europeană şi utilă operatorilor economici pentru conformarea şi comportarea de piaţă.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, în unanimitate, adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2014.

Face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale, vă rog? Nu sunt.

Avem amendamente admise? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Horia Mironescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii privind combaterea concurenţei neloiale şi altor acte în domeniul protecţiei concurenţei aduce nişte clarificări deosebit de importante şi, dintre acestea, cele mai importante ar fi cele legate de "denigrarea unui competitor, deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat reprezentant al său, inclusiv prin folosirea unor secrete comerciale şi, în general, protecţia comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi protejarea intereselor economice ale consumatorilor".

În proiectul de lege sunt prevăzute şi sancţiuni pentru abaterile de la articolele care reglementează comportamentul în acest domeniu şi aceste sancţiuni au rolul suplimentar de a proteja, în primul rând, angajatorii împotriva posibilelor practici neloiale ale angajaţilor, dar şi consumatorii împotriva practicilor neloiale ale celor cu care intră în contact.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota în favoarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Avem amendamente admise.

De la 1 la 24, dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Iniţiativa legislativă merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţie cu ocazia sărbătoririi Zilei Pământului.  

Domnule Iane, aveţi un minut pentru declaraţia cu pricina. Vă anunţ, stimaţi colegi, că luăm pauză. La ora 16, vot final.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Poate nu toţi dintre dumneavoastră ştiu, dar astăzi este Ziua Pământului, ziua planetei noastre, şi, cu această ocazie, vreau să spun câteva cuvinte referitoare la acest eveniment extraordinar de important.

Planeta noastră, această bucată de rocă care împlineşte astăzi 4,5 miliarde de ani, străbate vidul cosmic cu 30 km/s în jurul Soarelui şi cu 220 km/s în jurul axei galaxiei. Este o planetă mică, chiar foarte mică care, printr-un miracol sau nu, găzduieşte viaţa.

Vă spun acest lucru, pentru a arăta cât de neimportanţi suntem noi pentru ea şi, totodată, cât de importantă este ea pentru noi.

Ziua Pământului a fost sărbătorită, pentru prima dată, în 1970, la iniţiativa senatului american Nelson, de circa 20 de milioane de americani.

La 20 de ani de la acest prim eveniment, în anul 1990, peste 200 de milioane de oameni, la nivel mondial, din circa 141 de state, au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de mare anvergură, din dorinţa de a milita pentru un viitor mai curat şi mai prietenos cu casa noastră, Planeta Pământ.

În 2009, data de 22 aprilie a fost declarată sărbătoarea oficială a planetei Pământ de către ONU, astfel că, în fiecare an, la 22 aprilie, s-a împământenit să sărbătorim, la nivel mondial, Ziua Pământului.

Acest eveniment global de importanţă covârşitoare trebuie să ne facă să fim conştienţi că toţi trebuie să oferim ceva la schimb pentru ceea ce primim necondiţionat de la mama noastră natură. Fără a mai aduce în prim plan volumul defrişărilor la nivel mondial sau la nivel naţional, vă spun că fiecare copac, pom, plantă, fir de iarbă ajută la menţinerea stabilităţii climei şi oferă habitat pentru numeroase specii, printre care şi noi, oamenii.

Pentru a fi mai conştienţi şi mai îngrijoraţi, o să vă dau şi câteva informaţii.

Pentru perioada 2021-2050 se estimează o creştere a temperaturii medii anuale a aerului cu valoarea cea mai probabilă de 1,4 grade Celsius, faţă de perioada 1961-1990, iar pentru perioada 2071-2100 creşterea temperaturii medii anuale va fi cu 3,1 grade Celsius.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, vă rog să conchideţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Nu există niciun dubiu asupra faptului că acest ritm alert al schimbărilor climatice depăşeşte capacitatea duală a ecosistemelor, inclusiv a celor forestiere de a se adapta. Şi este important să insistăm asupra adevărului, potrivit căruia, schimbările climatice afectează şi resursele de apă, întrucât sistemul climatic al Pământului şi ciclul hidrologic sunt atât de strâns legate, încât orice schimbare a climei va altera ciclul hidrologic, provocând inundaţii mai frecvente, mai ales prin furtuni rapide cu ploi torenţiale abundente sau secarea unor râuri şi scăderea volumului de ape subterane.

Cu speranţa că avem toţi în vedere importanţa unui climat echilibrat atât la nivel global, dar şi naţional, îmi doresc, stimaţi colegi, să avem, la nivel de stat, mai multe iniţiative pentru protejarea ecosistemului, în general, şi să prevenim distrugerea acestuia. Să nu uităm că, printr-o minune - sau poate nu - noi avem casa pe o bucată de rocă ce călătoreşte cu o viteză ameţitoare prin mediul cosmic.

Te iubim, planetă Pământ!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc. Domnul Cernea, 10 secunde, intervenţii; procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vreau doar să-l felicit din inimă pe Ovidiu Iane pentru intervenţia sa. Este foarte important că în plenul Parlamentului a fost ţinut un astfel de discurs cu prilejul Zilei Pământului.

Felicitări, Ovidiu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Máté András.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am vorbit aici despre natură şi am vorbit aici despre un mediu sănătos.

Eu îi rog pe toţi colegii fumători să ne respectăm unii pe alţii. Nu ştiu dacă aţi observat că, în faţa acestei intrări, parcă am fi la crâşmă, pentru că este fum mare, care intră şi în camera de plen. Haideţi să ne respectăm unii pe alţii şi cei care doresc să fumeze să meargă în locurile special amenajate, iar cei de la Cameră, v-aş ruga mult, există o lege, aplicaţi sancţiuni celor care nu respectă această lege.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumim, domnule deputat. Vom lua în considerare ce aţi spus. Şi tocmai mergem la locurile special amenajate, cei care fumăm.

Pauză, până la ora 16,00.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Stimaţi colegi, ne apropiem de votul final. Nu am apăsat decât butonul, ca să invit colegii în sală.

Deci, avem 62 pe ordinea de zi, da?

Liderii, putem să facem o verificare? Mai stăm.

Pregătiţi-vă cartelele, vă rog frumos.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Rog viceliderii sau liderii să ridice extrasul de vot.

Bun. Putem începe, da?

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Markó Attila-Gabor) (PHCD 38/2015); (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

268 de voturi pentru, 6 abţineri, două voturi împotrivă.

Domnul deputat Markó Attila-Gabor şi-a depus demisia.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a încetării mandatului domnului deputat Neţoiu Gheorghe) (PH CD 24/2015); (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea celui de-al doilea loc de deputat, pentru domnul deputat Neţoiu Gheorghe, fostul deputat.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc foarte mult.

291 de voturi pentru, nicio abţinere, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 39/2015); (adoptat)

3. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

289 de voturi pentru, 4 abţineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Codului silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008 republicată cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 436/2013); (respinsă)

4. Propunerea legislativă pentru modificarea Codului silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008 republicată cu modificările şi completările ulterioare. Legea este ordinară.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc foarte mult.

284 de voturi pentru, 4 abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 81/2014); (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea este ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

283 de voturi pentru, 3 abţineri, două voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ (Pl-x 137/2014); (respinsă)

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

284 de voturi pentru, 6 abţineri, 8 voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.44/1994, privind veteranii de război precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată (Pl-x 467/2013); (respinsă)

7. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată. Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

182 de voturi pentru, 18 abţineri, 96 de voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor (Pl-x 440/2013); (respinsă)

8. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

284 de voturi pentru, 4 abţineri, 7 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor (Pl-x 604/2013); (respinsă)

9. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

191 de voturi pentru, 6 abţineri, 100 de voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 din Legea nr.167/2010, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2010 (Pl-x 213/2014); (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 din Legea nr.167/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2010.

Comisia pentru mediu vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

288 de voturi pentru, 4 abţineri, nouă voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (Pl-x 622/2013); (respinsă)

11. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii vă propune respingerea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

280 de voturi pentru, 4 abţineri, 14 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în şcoli (Pl-x 235/2014); (respinsă)

12. Propunerea legislativă privind prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în şcoli. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propun respingerea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

282 de voturi pentru, 3 abţineri, 15 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 (Pl-x 360/2013); (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

298 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 511/2013); (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comisia pentru sănătate şi familie propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

289 de voturi pentru, 5 abţineri, 8 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 358/2013); (respinsă)

15. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comisia pentru sănătate şi familie vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

289 de voturi pentru, 5 abţineri, 4 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului (Pl-x 136/2014); (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

200 de voturi pentru, şase abţineri, 92 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 237/2014); (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

293 de voturi pentru, patru abţineri, cinci voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x 377/2013); (respinsă)

18. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Legea este ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

290 de voturi pentru, două abţineri, patru voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr.26/1994, privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 9 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 230/2014); (respinsă)

19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 9 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Legea este ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

289 de voturi pentru, nouă abţineri, şase voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind constituirea Fondului social pentru acordarea de ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure, cu venituri reduse şi care utilizează gaze naturale, păcură sau alţi combustibili lichizi pentru încălzirea locuinţei (PL-x 469/2010); (respins)

20. Proiectul de Lege privind constituirea Fondului social pentru acordarea de ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure, cu venituri reduse şi care utilizează gaze naturale, păcură sau alţi combustibili lichizi pentru încălzirea locuinţei. Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru industrii şi servicii propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

286 de voturi pentru, opt abţineri, şapte voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1447/2007 (Pl-x 261/2014); (respinsă)

21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1447/2007. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

286 de voturi pentru, patru abţineri, şase voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile speciale de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate (Pl-x 636/2013); (respinsă)

22. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile speciale de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Legea este ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

283 de voturi pentru, opt abţineri, şase voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea lit.e), alin.(1) a art.237 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 55/2014); (respinsă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea lit.e), alin.(1) a art.237 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comisia pentru sănătate şi familie vă propune respingerea acestei propuneri legislative. Legea este ordinară.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

295 de voturi pentru, trei abţineri, patru voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 173/2014); (respinsă)

24. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea este ordinară.

Comisia pentru sănătate şi familie vă propune şi aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

281 de voturi pentru, trei abţineri, 12 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României (Pl-x 257/2014); (respinsă)

25. Propunerea legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României. Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

296 de voturi pentru, şase abţineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea art.6 al Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 (Pl-x 651/2013); (respinsă)

26. Propunerea legislativă privind modificarea art.6 al Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006.

Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii vă propun respingerea acestei iniţiative legislative. Legea este ordinară.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

273 de voturi pentru, opt abţineri, 16 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Literaturii Române (Pl-x 199/2014); (respinsă)

27. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Literaturii Române. Legea este ordinară.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propun respingerea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

279 de voturi pentru, zece abţineri, 12 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 103/2014); (respinsă)

28. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune respingerea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

196 de voturi pentru, 92 împotrivă, zece abţineri.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind desfiinţarea societăţilor comerciale, ONG-urilor şi fundaţiilor sub acoperire (Pl-x 298/2013); (respinsă)

29. Propunerea legislativă privind desfiinţarea societăţilor comerciale, ONG-urilor şi fundaţiilor sub acoperire. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Vă rog votaţi.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, şapte abţineri, 14 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 16 mai, ca Ziua Naţională a Costumului Popular Românesc (Pl-x 408/2014); (respinsă)

30. Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 16 mai, ca Ziua Naţională a Costumului Popular Românesc. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Vă rog votaţi.

Video in format Flash/IOS    

266 de voturi pentru, 13 abţineri, 17 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 247/2014); (respinsă)

31. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Procedură de urgenţă.

Propunerea comisiilor, de respingere a acestei iniţiative, nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 25.11.2014 şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. După cum ştiţi, a fost primit raportul suplimentar în data de 12 martie 2015.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în 15 aprilie 2015, comisiile menţinându-şi raportul de respingere.

Conform prevederilor art.104 şi 97 din Regulamentul nostru, procedura se finalizează cu propunerea de adoptare a iniţiativei legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

104 voturi pentru, 19 abţineri, 181 împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională (Pl-x 609/2013); (adoptată)

32. Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională. Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune adoptarea propunerii legislative.

Vă rog votaţi.

Video in format Flash/IOS    

294 de voturi pentru, şase abţineri, un vot împotrivă.

Explicarea votului. (Aplauze.)

Domnul Gigel Ştirbu, după care domnul deputat Firczak.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acesta este unul din momentele în care eu personal, prin care eu personal, sunt mândru să spun că sunt parlamentar al României.

Vă felicit pentru acest vot. Aţi restabilit adevărul istoric.

Aşa cum spuneam dimineaţă, de această zi se leagă foarte multe evenimente extrem de importante în istoria acestei naţiuni.

Partidul Naţional Liberal a iniţiat acest proiect legislativ, l-a votat.

Vă felicit şi sunt mândru că vă sunt coleg.

Vă mulţumesc tare mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Firczak.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să fac recurs şi la profesia mea de istoric, nu doar la calitatea de deputat, şi să spun că astăzi am făcut o dreptate istorică.

România datorează mult formei de guvernământ monarhice, care, de-a lungul timpului, a contribuit la modernizarea României şi nu trebuie să uităm că, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, Regele Mihai a adus România în rândul coaliţiei Naţiunilor Unite, ceea ce nu a fost lucru puţin pentru vremea respectivă şi a fost foarte important pentru România, chiar dacă această importanţă s-a dovedit mai mult după 1989 decât în perioada respectivă.

Şi eu sunt bucuros că am adoptat acest proiect de lege şi cred că trebuie, aşa cum a spus şi antevorbitorul meu, să fim mândri pentru această realizare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere argumentaţia domnului Firczak, probabil că discuta despre 23 August, dar e drept, aşa cum spunea şi domnul Ştirbu, după 25 de ani, Parlamentul României a trecut peste toate ideosincraziile istorice şi a reuşit să dea măsura înţelepciunii sale, dând posibilitatea celor care au ce sărbători pe 10 mai să sărbătorească.

Eu, ca republican, nu voi avea ce sărbători, pentru că nu văd nici în Franţa, care este republică, sărbătorită ziua de 2 decembrie. Dar, în spiritul democraţiei, trebuie şi cei care cred în anumite valori să aibă o zi a lor pentru a sărbători valorile în care cred.

De asemenea, şi ambulanţierii şi pompierii şi toată lumea are o zi specială de sărbătorit.

Să aibă şi monarhiştii. Să dea Dumnezeu sănătate naţiunii române, astfel încât să rămână unită, şi republicani, şi monarhişti, într-un stat unitar naţional şi indivizibil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori, semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon (PL-x 355/2015); (adoptat)

33. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori, semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon. Legea este ordinară. Procedură de urgenţă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

293 de voturi pentru, patru abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 236/2015); (adoptat)

34. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Legea este ordinară. Procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

297 de voturi pentru, doar trei abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane (PL-x 92/2015); (adoptat)

35. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane. Legea este ordinară. Procedură de urgenţă.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

300 de voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Bethlehem, la 24 decembrie 2013 (PL-x 265/2015); (adoptat)

36. Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Bethlehem, la 24 decembrie 2013. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

296 de voturi pentru, două abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (PL-x 266/2015); (adoptat)

37. Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

299 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare (PL-x 209/2015); (adoptat)

38. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

200 de voturi pentru, 11 abţineri, 88 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 727/2010); (adoptat)

39. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii şi servicii vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

297 de voturi pentru, două abţineri, zero voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă (PL-x 251/2015); (adoptat)

40. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune şi aici adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Am primit sarcină de la opoziţie să număr în dreptul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta (prim-ministrul Guvernului României):

În 2015 am dat şapte ordonanţe, nu au cum să fie 12.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este ordonanţă simplă, domnule prim-ministru.

Dar, dacă vreţi o tăiem şi pe asta.

S-a adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general (PL-x 195/2015); (adoptat)

41. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Sa înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

199 de voturi pentru, 86 de abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România (PL-x 54/2015); (adoptat)

42. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale vă propun şi aici adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

297 de voturi pentru, trei abţineri, un vot împotrivă.

Explicarea votului, domnul Cernea.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Astfel de situaţii care au generat necesitatea de a veni cu această ordonanţă pot să apară în permanenţă.

De aceea - şi salut prezenţa domnului prim-ministru aici - cred că avem nevoie de o legislaţie-cadru care să finanţeze cultele, astfel încât autonomia lor să nu fie ştirbită, prin gesturi de generozitate ale Guvernului, precum cel de faţă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale (PL-x 247/2015); (adoptat)

43. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea proiectului de lege.

Sa înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

299 de voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România (Pl-x 599/2014); (adoptată)

44. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune adoptarea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

296 de voturi pentru, şase abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice (PL-x 97/2015) (adoptat)

45. Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

297 de voturi pentru, trei abţineri, două voturi împotrivă.

Explicarea votului, domnul deputat Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu înţeleg aceste vociferări. Utilizez o procedură la care oricare dintre dumneavoastră poate apela.

Am votat împotriva acestei legi. Ea reprezintă, într-adevăr, un pas înainte pentru protecţia animalelor, dar scopul pe care sper să-l avem în vedere şi într-o zi sper să legiferăm în acest sens este să nu mai chinuim, să nu mai torturăm niciun fel de animale în astfel de experimente ştiinţifice sau cercetare ştiinţifică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 156/2015); (adoptată)

46. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Legea este ordinară.

Comisia pentru comunităţile de români şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propun adoptarea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

299 de voturi pentru, trei abţineri, două voturi împotrivă.

Explicarea votului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

N-o să vă reţin mult.

Astăzi este o zi importantă pentru românii din afara ţării, motiv pentru care mulţumesc colegilor deputaţi care au votat astăzi această modificare legislativă şi, mai mult decât atât, având în vedere faptul că astăzi şi de acum înainte ne vom bucura de această sărbătoare, vă mulţumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare (PL-x 252/2015); (adoptat)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

47. Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea proiectului de lege.

Rog votaţi.

Video in format Flash/IOS    

286 de voturi pentru, opt abţineri, patru voturi împotrivă.

Explicarea votului, domnul deputat Mircovici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Distinşi colegi,

În numele comunităţii bulgare din România, doresc să vă mulţumesc pentru acest vot extrem de majoritar.

El vine şi în preajma unei şedinţe comune pe care Guvernul României o va avea cu Guvernul Republicii Bulgaria şi sunt convins că, într-un timp relativ scurt, vom avea vizita şi preşedintei Adunării Naţionale a Bulgariei la preşedintele Camerei Deputaţilor din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei (PL-x 549/2014); (adoptat)

48. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

296 de voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 62/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea propunerii de respingere formulate de comisii)

49. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Legea este organică.

Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propun respingerea acestei iniţiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

175 de voturi pentru, 27 abţineri, 98 împotrivă.

Nu a întrunit numărul necesar de voturi.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 modificată de Legea 40/2011 (Pl-x 410/2013); (respinsă)

50. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 modificată de Legea nr.40/2011. Legea este organică.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune şi aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

201 voturi pentru, şapte abţineri, 94 de voturi împotrivă. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată (Pl-x 620/2013); (respinsă)

51. Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată. Legea este organică.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

197 de voturi pentru, opt abţineri, 92 de voturi împotrivă. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă (Pl-x 643/2013); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea propunerii de respingere formulate de comisie)

52. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială vă propune şi aici respingerea propunerii legislative. Legea este organică.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

195 de voturi pentru, 11 abţineri, 96 de voturi împotrivă.

Nu a avut numărul de voturi necesare.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 465/2013); (respinsă)

53. Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea este organică.

Comisia pentru muncă vă propune şi aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

290 de voturi pentru, 7 abţineri, 3 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (Pl-x 680/2013); (respinsă)

54. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Comisia juridică vă propune respingerea acestei iniţiative legislative.

Legea este organică. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

300 de voturi pentru, 4 abţineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 599/2013); (respins)

55. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local,

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică vă propun respingerea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

296 de voturi pentru, 5 abţineri, un vot împotrivă. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Regiei Monopolurilor Statului (Pl-x 177/2014); (respinsă)

56. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Regiei Monopolurilor Statului.

Legea este organică.

Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

299 de voturi pentru, 3 abţineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului (Pl-x 474/2013); (respinsă)

57. Propunerea legislativă pentru completarea art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului.

Legea este organică.

Comisia juridică vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

298 de voturi pentru, 5 abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Pl-x 22/2014); (respinsă)

58. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Legea este organică.

Comisia juridică vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulţumesc.

290 de voturi pentru, 6 abţineri, 4 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea articolului II din Legea nr.219/2013 (Pl-x 255/2014); (respinsă)

59. Propunerea legislativă privind modificarea articolului II din Legea nr.219/2013.

Legea este organică.

Comisia juridică vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

297 de voturi pentru, 5 abţineri, niciun vot împotrivă. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora (PL-x 317/2013); (adoptat)

60. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Legea este organică.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

298 de voturi pentru, 2 abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 43/2015); (adoptat)

61. Proiectul de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Legea este organică.

Comisia pentru muncă vă propune adoptarea acestui proiect de lege. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

295 de voturi pentru, 4 abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Moţiunea simplă iniţiată de 101 deputaţi (MS 3/2015). (respinsă)

62. Moţiunea simplă iniţiată de 101 deputaţi

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Imediat, domnule Bode.

101 voturi pentru, 14 abţineri, 184 de voturi împotrivă.

Explicarea votului, domnul deputat Lucian Bode.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Grupul nostru parlamentar a votat pentru această moţiune. Am încercat să atragem atenţia asupra faptului că mineritul din România se află pe marginea prăpastiei.

În această moţiune am lansat câteva întrebări care frământă sectorul minier din România, dar, din păcate, în loc de dezbateri serioase, în loc de răspunsuri am primit jigniri la adresa mea, la adresa colegului Ludovic Orban şi a altor colegi.

Profit, totuşi, de prezenţa domnului prim-ministru, aici, în sală, poate în al 12-lea ceas reuşeşte Guvernul să răspundă la câteva întrebări lansate în această moţiune.

Reiau câteva din acestea:

1. Care este viziunea Guvernului Ponta în ce priveşte sectorul energetic din România? De ce amânaţi la nesfârşit adoptarea unei noi strategii energetice privind direcţiile de acţiune şi politicile în domeniu, dezbătută în Parlament, adoptată şi respectată de toţi actorii implicaţi? Care este, domnule prim-ministru, mixul energetic pe care-l propuneţi? Ce rol joacă cărbunele în formarea acestui mix energetic?

Nu aţi răspuns unde sunt investiţiile de miliarde de euro semnate de ministrul energiei şi prim-ministrul Victor Ponta cu societăţi din Republica Populară Chineză.

De ce nu răspundeţi concret...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, este moţiune simplă, nu e moţiune de cenzură.

Vă referiţi la ministrul energiei, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

La ministrul energiei.

De ce nu răspundeţi, domnule ministru al energiei, concret la întrebările noastre legate de contractele, cel puţin dubioase, încheiate de Complexul Energetic Oltenia cu:

  1. Casa de avocatură "Şova şi asociaţii";
  2. Firma de apartament din Constanţa pentru livrarea cărbunelui în Serbia? Vindeţi cumva sub preţul de cost? Acesta este motivul pentru care vă pregătiţi să reziliaţi acest contract?
  3. Contractul de brichetare a lignitului din Motru;
  4. Contractele de retehnologizare şi modernizare de la Turceni;
  5. Contractele cu ISPE Bucureşti;
 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aţi depăşit cinci minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

M-aţi oprit, domnule preşedinte. Vă rog să-mi daţi voie să închei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aţi depăşit două minute fără intervenţia...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

M-aţi oprit de două ori.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este ultima dată când vă opresc. Vă închid microfonul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Daţi-mi voie să închei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aţi vorbit peste două minute.

Aveţi cuvântul să încheiaţi, să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Închei, domnule preşedinte, şi spun următorul lucru: din păcate pentru sectorul energetic aţi reuşit în cei trei ani de guvernare să creaţi şi să întreţineţi un fals conflict între energia din surse regenerabile şi cărbune, între huilă şi lignit, între huilă şi huilă, dragi prieteni.

Asta pentru că aţi pus interesele meschine, politicianiste, de grup înaintea securităţii energetice a României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Declar şedinţa închisă.

Membrii Biroului permanent îi invit la şedinţa Biroului permanent.

Vă urez o după-amiază frumoasă!

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,43.