Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2015 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2015
|
Şedinţa a început la ora 16,06. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Laurenţiu Chirvăsuţă şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
O să rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru a începe şedinţa de astăzi. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Doar pentru informarea dumneavoastră, au semnat 248 de parlamentari din 387. În conformitate cu prevederile art. 94 din noul nostru regulament aveţi la casete ordinea şedinţei Camerei Deputaţilor din zilele de marţi şi miercuri, 2-3 iunie, programul de lucru pentru perioada 1-6 iunie, lista rapoartelor depuse în perioada 27 mai-3 iunie 2015 de către comisiile permanente sesizate în fond, lista cu legile la care puteţi exercita dreptul la Curtea Constituţională şi informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de către comisii. |
|||||
|
|
|
Înainte de a da cuvântul, să vă reamintesc procedura din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaţilor, art. 206 cu privire la Ora primului-ministru, o să-i dau cuvântul doamnei deputat Andreea Paul pentru o scurtă intervenţie. Doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Astăzi este 2 iunie, Ziua naţională a copiilor adoptabili. Este primul proiect de lege pentru care am reuşit să-l trec prin Parlament alături de alţi colegi parlamentari. Cu această ocazie, trebuie să trag un semnal de alarmă. Numărul adopţiilor a scăzut semnificativ din 2008 până în anul 2014. Numărul copiilor instituţionalizaţi a crescut cu peste 8400 de suflete părăsite. Numărul copiilor oficial înregistraţi, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, a crescut cu peste 17000 de copii. Ei, cu toţii la un loc, sunt copiii noştri, de care trebuie să ne pese, iar astăzi, acest plen a găzduit o sută de micuţi parlamentari, pe care i-am invitat să facă legea pentru o zi. Şi vreau să vă dau câteva exemple din legile pe care ni le-au propus: Legea prieteniei, Legea bucuriei, Legea iubirii, Legea prin care părinţii nu se mai ceartă, Legea prin care se aruncă corect gunoiul la coş şi multe, multe alte proiecte de lege pe care o să vi le punem la dispoziţie. Vă mulţumesc mult pentru acest prilej. Mulţumesc parlamentului că a dat în această zi de 2 iunie prilej, ocazie să vorbim despre copiii adoptabili. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, distinsă doamnă. |
|||||
|
|
|
Începem dezbaterile. Primul-ministru al României se află deja în sală. Ora primului-ministru. La solicitarea Grupului parlamentar al PNL cu participarea primului-ministru avem astăzi tema Starea economiei româneşti. Pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a dezbaterii, vă reamintesc timpul maxim stabilit de Regulament pentru fiecare participant la dezbateri: reprezentantul grupului parlamentar care a solicitat dezbaterea, cinci minute pentru prezentarea temei; primul-ministru, cinci minute pentru prezentarea punctului de vedere al Guvernului, reprezentanţii grupurilor parlamentare, cinci minute fiecare grup parlamentar, cu excepţia majorităţii parlamentare, care are 15 minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere, reprezentantul deputaţilor neafiliaţi, două minute şi, la final, cinci minute primul-ministru pentru răspunsuri. Din partea Grupului parlamentar al PNL cine intervine? Domnul deputat Alexandru Nazare. Domnule deputat, aveţi cinci minute pentru a prezenta tema. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Dragi colegi, În cadrul semestrului european, în cadrul sistemului european de supraveghere financiară, Comisia Europeană şi-a creat un tablou de bord, prin care detectează şi corectează dezechilibrele. Luăm astfel act împreună de o nouă realitate. Bugetele şi strategiile economice nu se mai fac doar de la Bucureşti, Bruxelles-ul intervine, oferă recomandări, impune măsuri, stabileşte amenzi şi poate, la o adică, chiar să impună sancţiuni dincolo de litera actualelor regulamente. Domnule prim-ministru, Domnilor colegi, Avem, practic, de ales, puşi în faţa acestor realităţi, să răspundem acestui mecanism doar în criză, când, de fapt, primim doar notele de plată sau putem să fim proactivi într-o dezbatere parlamentară anuală şi împreună putem să dăm un răspuns strategic, coerent, împreună, putere şi opoziţie, societate civilă şi mediu academic, astfel încât să prevenim România să mai fie luată prin surprindere de firescul mecanismelor europene. Domnilor colegi, Domnule prim-ministru, PNL vă propune să fim proactivi. Acesta este motivul pentru care am iniţiat această dezbatere şi v-am convocat astăzi aici. Aceasta nu este o paradă electoral-economică, obişnuita pe care obişnuiţi să o creaţi, ci o piatră de temelie a unui mecanism solid şi serios, un veritabil semestru naţional, o stare a economiei naţionale pe care să o discutăm anual şi care să evite problemele de fond ale economiei româneşti. De fapt, acest raport al Comisiei Europene, care este primul raport pe care Comisia Europeană îl publică despre starea economiei româneşti, este, domnule prim-ministru, martorul abilităţii dumneavoastră de a ignora adevăratele probleme, de a nu pune în aplicare şi de a frâna, pe cât de mult posibil, reformele profunde pentru a trata doar găselniţele electorale. Comisia Europeană, în acest raport, ne recomandă, practic, trei lucruri: investiţii, reforme structurale şi responsabilitate bugetară. Domnule prim-ministru, dumneavoastră reuşiţi, bineînţeles, să le ignoraţi pe toate trei. Să intrăm pe fond. Şi acum vă citez, vă redau câteva dintre ideile principale ale raportului: proiectele de investiţii nu sunt pregătite temeinic, nu au justificare economică; reformele structurale stagnează; performanţa şi situaţia financiară a întreprinderilor de stat este îngrijorătoare; lipsesc priorităţile clare şi coordonarea; planurile bugetare nu sunt realiste, nu iau în calcul natura multianuală a proiectelor de investiţii; nu există cu adevărat predictibilitate fiscală - nu spun eu asta, spune raportul Comisiei Europene; politica fiscală este lipsită de continuitate, previzibilitate şi planificare strategică; este favorizată birocraţia şi excesul de reglementare; transparenţa e limitată şi afectează major competitivitatea economiei. Evident, reforma administraţiei publice menită se clarifice mandatele şi competenţele între nivelul local şi central trenează, performanţele României astfel sunt inferioare mediei regionale în multe domenii-cheie. Culmea e, domnule Victor Ponta, domnule prim-ministru, soluţii pentru aceste probleme v-au fost oferite tot de către partenerii internaţionali încă de anul trecut. Aceste soluţii dumneavoastră întârziaţi să le puneţi în aplicare, cu premeditare, şi au fost, evident, reluate de către experţii Comisiei Europene şi în raportul de luna trecută, şi în raportul din luna februarie. De fapt, cred că cea mai mare nerealizare care vi se reproşează... |
|||||
|
|
Mai aveţi un minut, domnule deputat. |
|||||
|
|
...este faptul că n-aţi pus în aplicare programul cu Comisia Europeană, Fondul Monetar şi Banca Mondială, deci aţi dus în eroare timp de doi ani de zile cu dibăcie experţii FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, chemându-i aici şi trimiţându-i acasă fără să încheiaţi, în premieră pentru istoria României cu partenerii internaţionali, nicio evaluare. Deci nicio evaluare cu succes din actualul acord cu Fondul Monetar. Domnule prim-ministru, Ce credibilitate poate avea astfel actualul Guvern? Credibilitatea este zero. Laitmotivul guvernării dumneavoastră este dominat de limită, progrese limitate, la toate recomandările aveţi progrese limitate. Şi mai degrabă puţinele progrese care s-au înregistrat sunt înregistrate în pofida Guvernării PSD nu datorită acestei guvernări, iar acestea se întâmplă doar forţate de către partenerii internaţionali. |
|||||
|
|
Aveţi 15 secunde să închideţi dezbaterea. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
15 secunde, domnule preşedinte. Domnule prim-ministru, În fapt, ceea ce faceţi este să mimaţi, nu să creaţi prosperitate. Aţi venit astăzi aici să ne povestiţi despre direcţiile pe care le ia economia, o direcţie pe care o ia economia. Despre ce direcţie aţi putea să veniţi astăzi să ne povestiţi după trei ani de guvernare? Din punctul meu de vedere aveţi o singură direcţie: acasă. Plecaţi acasă, în opoziţie, pentru că ne-aţi demonstrat timp de trei ani de ce sunteţi în stare, domnule... (Rumoare.) |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Vă mulţumesc foarte mult. Aţi depăşit cu 40 de secunde timpul alocat. Domnule prim-ministru, aveţi cinci minute la dispoziţie pentru a prezenta punctul dumneavoastră de vedere. |
|||||
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta (prim-ministrul Guvernului României): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă mulţumesc pentru invitaţia de a prezenta, aşa cum este normal pentru orice guvern şi orice parlament democrat, situaţia economică a României, care sunt datele actuale, care sunt perspectivele pe termen scurt şi mediu şi, sigur, care sunt pericolele cu care România se poate confrunta. Vreau să încep prin a vă felicita pentru modificările aduse Regulamentului. Cred că ideea ca, în fiecare lună, primul-ministru şi, respectiv, în fiecare săptămână miniştrii pe care-i chemaţi să vină să răspundă în faţa Parlamentului este o idee extrem de bună, extrem de normală pentru o relaţie normală între Parlament şi Guvern. O să susţin cât timp voi fi prim-ministru şi când voi reveni în banca Parlamentului că Parlamentul este cel care conduce şi controlează Guvernul, că Parlamentul este o instituţie fundamentală căreia nimeni nu trebuie să-i dea lecţii, pe care nimeni nu trebuie s-o demonizeze şi fără de care nu vom avea niciodată democraţie în România. Trecând la prezentarea de astăzi, cred că este extrem de important ca, la jumătatea anului 2015, să ştim exact unde ne aflăm. Şi pentru că nu vreau să emit doar opiniile noastre, ale mele, ale membrilor Guvernului, o să încep cu un citat din guvernatorul Băncii Naţionale, pe care evident că îl consider extrem de important: "Creşterea economică din prezent este nu doar robustă, dar judecând după standardele actuale, la nivel european, şi sustenabilă." Şi cred că vrea să se adreseze guvernatorul câtorva dintre colegii noştri din dreapta, "dacă nu vom greşi din nou, va fi o creştere de durată". Asta înseamnă că România se află într-un moment economic extrem de bun, în care a reuşit să refacă distrugerea economică şi socială din anii 2010-2011, dar că este extrem de important să păstrăm acest ritm şi aceste direcţii. Conform datelor oficiale prezentate de către Eurostat, România a avut o creştere medie în ultimii ani de 3%, iar în primul trimestru, cu o creştere de 4,2% a produsului intern brut suntem şi noi, în sfârşit, pe primul loc la un lucru bun, la un lucru important, la un lucru esenţial, creşterea economică între cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene. Această creştere a influenţat, de altfel, şi prognozele oficiale ale Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional şi îmi doresc, stimaţi colegi, ca la finalul mandatului acestui Parlament, al dumneavoastră, al tuturor şi al Guvernului la sfârşitul anului 2016 să puteţi să spuneţi că aţi fost membri ai Parlamentului şi noi membri ai Guvernului în patru ani de creştere economică neîntreruptă după anii cei mai negri din punct de vedere economic şi social pentru România, anii 2010-2012. Pentru aceste realizări vreau să mulţumesc tuturor membrilor Uniunii Social Liberale, toţi cei care au sprijinit programul de guvernare, cei care au fost, aşa cum sunteţi cea mai mare parte, credincioşi votului pe care l-au cerut în 2012 şi l-au primit din partea electoratului. Cel mai important este că, după ce am preluat guvernarea în recesiune economică, repet, sunt trei ani şi sper să fie patru, cinci ani de creştere economică şi e important că această creştere nu se bazează pe elemente conjuncturale şi pe motoare interne şi externe, consumul intern, exporturi, o creştere din industrie şi servicii şi, cel mai important, anul acesta avem o creştere importantă şi în zona construcţiilor, care trebuie încurajată în continuare. O rată de creştere economică de peste 3%, 4 chiar, devine, în acest moment, un obiectiv posibil. Vreau să mulţumesc Parlamentului şi miniştrilor care, pe rând, au răspuns de fiecare domeniu în parte, pentru deblocarea şi repararea celei mai grele moşteniri pe care am primit-o, şi anume blocarea totală a fondurilor europene, toate programele suspendate, grad de absorbţie 7%. Putem să terminăm în acest an exerciţiul 2007-2013 cu o rată de absorbţie între 65 şi 80% şi, cel mai important, avem, după cum ştiţi, acordul de parteneriat şi majoritatea programelor operaţionale pentru 2014-2020 deja aprobate de către Comisia Europeană. Anul 2015 a început cu o creştere semnificativă a investiţiilor străine directe... Încerc, domnule preşedinte, să mă încadrez în cele cinci minute. |
|||||
|
|
Vă rog frumos. |
|||||
|
|
Dacă aş fi fost în Guvernul Boc, terminam într-un minut, că n-aveam despre ce să vorbesc. (Aplauze.) Fiind, totuşi, şeful Guvernului USL, sunt foarte multe lucruri bune de spus. Şi aş vrea să spun despre faptul că am plătit aproape în totalitate împrumutul luat şi consumat de către colegii de la PDL, că ne-am încadrat, de fiecare dată, în toate ţintele de deficit stabilite cu partenerii internaţionali, că suntem după patru luni... (Rumoare; comentarii.) Pot doar să spun că vă rog să reţineţi că, având sprijinul dumneavoastră, putem să mergem mai departe cu aceste rezultate. Mă bucur să mă aflu în faţa Parlamentului la o zi după ce a intrat în vigoare reducerea la 9% a TVA-ului la toate produsele alimentare şi dublarea alocaţiilor pentru copii. Două măsuri extrem de importante, una propusă de către Guvern şi sprijinită de dumneavoastră, cealaltă propusă şi aprobată de către dumneavoastră, Parlament, şi pusă în practică de către Guvern. Deci o colaborare foarte bună şi vă mulţumesc pentru asta. În acelaşi timp, este extrem de important ca în perioada imediat următoare - şi mă adresez Camerei Deputaţilor - să aprobăm noul Cod fiscal cu toate măsurile incluse acolo, să punem în practică odată cu aprobarea oficială a Masterplanului de transport toate modificările şi proiectele de investiţii şi să ne sprijiniţi în aprobarea noului pachet privind achiziţiile publice. Există o perspectivă foarte bună şi trei provocări pe care îmi fac datoria să le prezint în faţă Parlamentului. În primul rând populismul pe care, din păcate, îl văd folosit ca singura armă împotriva unei economii performante; în al doilea rând, instabilitatea politică - şi sunt convins că acest Parlament şi acest Guvern îşi vor duce la bun sfârşit programul de guvernare pentru a acorda stabilitate şi predictibilitate vieţii economice; şi în al treilea rând tensiunile regionale pe care, lucrând împreună, Parlament, Guvern, Banca Naţională, Preşedinţie, mediu de afaceri, sindicate, putem să le prevenim sau să pregătim România să reziste la orice fel de efecte negative ale unei eventuale crize regionale. Vă mulţumesc. Şi repet, reţineţi, sper să terminaţi, vom termina acest mandat, această legislatură dumneavoastră, membrii Parlamentului României, şi noi, membrii Guvernului, cu patru ani de creştere economică, cu patru ani de şomaj mai mic, de patru ani de creştere a pensiilor şi salariilor şi e un lucru pentru care vreau să vă mulţumesc şi pentru care sunt convins că oamenii vor aprecia această activitate. Vă mulţumesc mult de tot şi sunt gata să răspund la întrebări. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Sunt nevoit să acord un plus de minute opoziţiei, ca să putem să avem o dezbatere corectă. Are cuvântul, din partea Partidului Naţional Liberal, a opoziţiei... Domnule Orban, aveţi cuvântul. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnule viitor fost prim-ministru Victor Ponta, Ar fi trebuit să vorbiţi un minut, că aţi spus că, dacă aţi fi fost în Guvernul Boc, ar fi trebuit să vorbiţi un minut. Aţi fost în Guvernul Boc, domnule Ponta, aţi fost în anul de graţie 2009, în care an de graţie 2009 să ştiţi că s-a luat creditul la FMI, dar probabil nu vă aduceţi aminte, că activitatea dumneavoastră în Guvern, în perioada respectivă, era egală cu aproape zero. Tot despre plătirea datoriei, domnule prim-ministru, vreau să vă spun că gradul de îndatorare a României a crescut de când aţi venit dumneavoastră în poziţia de prim-ministru şi nu prea am văzut pe ce a crescut gradul de îndatorare. În mod normal, ar fi trebuit să crească pe proiecte de investiţii, pe tot ceea ce înseamnă asigurarea dezvoltării economice. În conformitate cu legea, autorităţile locale nu pot să se împrumute decât pentru a finanţa obiective de investiţii, în timp ce dumneavoastră aţi folosit aceşti bani din împrumuturi, i-aţi aruncat pe apa sâmbetei. Permiteţi-mi, stimaţi colegi, să spun şi ceea ce nu vrea să spună primul-ministru şi am să încep prin a vă da câteva date. În România, după trei ani de guvernare Ponta, peste 8.600.000 de români se află sub pragul sărăciei, în risc de sărăcie şi excluziune socială, parametru care nu numai că nu a suferit o modificare favorabilă, ci dimpotrivă, a suferit o modificare negativă. Din păcate, aceşti concetăţeni ai noştri sunt în această situaţie nu datorită voinţei lor, ci pentru că premierul Ponta nu-şi aduce aminte de aceşti cetăţeni decât în campania electorală, în care, timp de doi ani jumătate, nu a făcut nimic pentru oamenii aflaţi sub pragul de sărăcie, şi-a adus aminte, în mod evident, în noiembrie 2014, în care, prin intermediul Ordonanţei nr.26, a majorat câteva - să spun - plăţi, alocaţii de sprijin pentru familii, care, din păcate, nu şi-au atins efectul. Vă mai dau o altă dată, stimaţi colegi, în România există sub 6 milioane de angajaţi, de locuri de muncă efective de oameni care muncesc. Gândiţi-vă că în Ungaria, în Cehia, care au jumătate din populaţia românească, există un număr de angajaţi apropiat de numărul de angajaţi din România. Ce înseamnă asta? Înseamnă că economia românească, de fapt, nu produce locuri de muncă. Nu generează locuri muncă. Avem peste 3 milioane de români care au plecat din România nu că nu-şi iubesc ţara, nu pentru că au vrut să-şi părăsească familiile, ci pentru că în România nu şi-au găsit un loc de muncă în care să fie plătiţi decent. Din păcate, pe piaţa muncii începe să se resimtă din ce în ce mai acut faptul că şcoala românească nu generează oameni cu abilităţi şi profesii care să fie adaptate cererii de pe piaţă. Jumătate din absolvenţii de liceu nu-şi iau bacalaureatul. Şi chiar dacă aţi încercat să organizaţi şcoli postliceale în facultăţile din ograda Domniei Voastre nu aţi rezolva nimic în materie de asigurare a tinerilor cu abilităţile, cunoştinţele şi informaţiile necesare pentru a face faţă competiţiei pe piaţa muncii. Şi în fine, domnule prim-ministru, pot să spun că aţi fost călăul capitalului românesc. De când sunteţi prim-ministru, peste 370 de mii de firme s-au închis şi peste 78 de mii de firme, aproape 80 de mii de firme, au intrat în insolvenţă. Peste 450 de firme au fost puse pe butuci, au dispărut de pe piaţa românească. Cum să fie sprijinită dezvoltarea capitalului autohton atunci când investiţiile publice sunt scăzute sistematic?! În 2014 aţi redus investiţiile publice faţă de 2013 cu 6,7%, iar în acest an, pe primul trimestru, aveţi investiţii mai mici în sectorul public cu 30,6% faţă de anul 2014. Stimaţi colegi, Dezbaterea despre economie trebuie să iasă din zona cifrelor. Pentru ca românii să simtă această creştere economică, ei trebuie să o simtă în propriul buzunar şi, din păcate, vă spun că venitul disponibil al familiei din România ca putere reală de cumpărare a scăzut în România, deşi suntem în al cincilea an de creştere economică. Unde se duc rezultatele creşterii economice? Nicăieri! Sau nu se duc în niciun caz în buzunarele românilor. Şi închei prin a vă spune că şi pentru investiţii străine este nevoie de câteva lucruri: stabilitate, predictibilitate, un tratament de parteneriat cu aceşti investitori. Din păcate, domnule Ponta, nici prietenii dumneavoastră, chinezii, nu mai vin să investească în România şi fug de România ca de dracu'! Asta este realitatea. Pe ce să asiguri dezvoltarea economică? Pe ce stabilitate şi predictibilitate, atât timp cât de la măreţul proiect de lege adoptat de Guvern privind modificarea Codului fiscal, între timp ba aţi băgat, ba n-aţi băgat impozitul pe bacşiş. Ba aţi redus, ba n-aţi redus supraacciza la combustibil. Ba aţi redus, ba n-aţi redus cu 20% accizele la combustibil. Ba aţi redus, ba n-aţi redus taxa pe construcţii speciale. Ba aţi anulat, ba nu aţi anulat impozitele pe dividende. Ba aţi încercat să transformaţi profesiile liberale în profesii dependente, ba aţi renunţat la acest demers. Cine să vă mai creadă, domnule prim-ministru, că sunteţi capabil să asiguraţi cu adevărat în România stabilitate, predictibilitate şi un mediu de afaceri care să ducă cu adevărat la o dezvoltare economică reală? Nu vă mai lăudaţi cu creşterea economică pe care o aveţi. Aţi fost ca un fiu risipitor. Dacă în fruntea Guvernului ar fi fost un prim-ministru autentic, cu o viziune reală asupra economiei, nu un om care trebuie să-şi facă alfabetizarea în materie de economie, România ar fi avut creştere economică mult mai mare, de 4-5% anual, nu creşterea economică cu care vă lăudaţi astăzi şi de care ar trebui să vă pară rău. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Grupul parlamentar PSD-PC-PLR are alocate 15 minute. Domnule deputat Marian Neacşu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În primul rând, apreciez faptul că ne aflăm astăzi în faţa unei dezbateri reale, într-un cadru corect, funcţional, stabilit de un regulament pe care, până într-un final, l-am aprobat cu toţii, tocmai pentru aceea că am realizat că este nevoie de astfel de dezbateri. Iar primul prim-ministru al României care a realizat că este nevoie de o dezbatere reală şi de o relaţie corectă şi normală şi principială cu Parlamentul a fost domnul Victor Ponta şi, în măsura în care aveţi vreun dubiu, sunt convins că nu-l aveţi, cu siguranţă că vă aduceţi aminte că Domnia Sa se află astăzi pentru a patra oară în faţa unui astfel de demers parlamentar, cu dezbateri de fiecare dată solicitate de către grupurile parlamentare ale opoziţiei, cum este, de altfel, şi normal, în opinia mea. Ce îmi pare rău, şi am sesizat asta şi la celelalte demersuri legate de activitatea miniştrilor şi de prezentarea activităţii miniştrilor aici în Parlament, este că acel respect atât de necesar pentru o dezbatere reală în care fiecare să învăţăm ceva, din care să plecăm de aici cu ceva, se denaturează, se duce într-o zonă de dialog cârcotaş, fără niciun fel de rost şi mă întreb atunci oare acea diatribă prezentată la începutul şedinţei, potrivit căreia copiii cer mai multă toleranţă, mai multă iubire, mai multă linişte, mai multă înţelegere, oare numai ei înţeleg lucrul ăsta? Oare lecţia aia nu e bună şi pentru noi, cei mai maturi, care ne aflăm, aşa zis, de drept în băncile astea? Nu ar fi fost oare mai corect ca dincolo de cifre sforăitoare, de analize care sunt prezentate acum, adesea scoase din context şi care n-au nicio legătură, până la urmă, cu realitatea sau foarte mică, să fie folosite ca instrumente de acuză fără niciun temei? Da, se spunea aici, şi cred că ăsta trebuie să fie cel mai important lucru, în ce fel toate aceste rezultate economice ale unei bune guvernări, ale unei foarte bune guvernări, se regăsesc sau se vor regăsi în buzunarele românilor. Pentru că Guvernul Ponta este primul guvern român de după 2004 încoace care a înţeles că un guvern al României nu guvernează nici pentru statistici, nici pentru troică, ci guvernează pentru români, pentru că acolo trebuie să se întâlnească într-un final rezultatele guvernării. (Aplauze.) Da, sunt importante datele statistice, sunt importante să ne creeze o imagine, dar uneori ne creează o imagine deformată, cea mai corectă şi mai importantă imagine este aia pe care o vedem în ochii fiecăruia dintre cetăţeni, atunci când mergem acasă la ei şi stăm de vorbă. Orice alt demers, orice altă măsură, orice altă retorică, până la urmă, n-are niciun fundament şi n-are nicio valoare. S-au spus aici, din păcate, timpul nu permite sau n-a permis în acest format, poate că e bine să ne mai gândim la o altfel de abordare, astăzi când priveam posibilităţile pe care Regulamentul le oferă pentru astfel de dezbateri, am realizat cât de înguste sunt. E extrem de greu să constrângi în parcursul a cinci minute o groază de acuze nefundamentate sau o mulţime de realizări. Toate lucrurile astea, într-un fel sau altul, ar trebui să-şi găsească locul într-o dezbatere mult mai amplă, în care să putem să spunem mai multe, în care putem să ne răspundem la mai multe. Dar sper ca lucrul ăsta să se realizeze cu mai multă decenţă, cu mai puţină demagogie, cu mai mult realism, pentru că realismul ar trebui să fie principalul deziderat al unor astfel de dezbateri. După cum aţi văzut, m-am ferit, sunt cele 3-4 minute de când am vorbit, să rostesc o cifră, pentru că am spus că nu sunt importante. Importanţi sunt oamenii. Dacă realizăm asta, şi putere, şi opoziţie, înseamnă că aceste dezbateri şi-au atins scopul şi ele pot şi trebuie să continue. Dacă nu, dacă nu facem decât să continuăm pe această zonă a dialogului incert, a demagogiei, a populismului fără rost, a acuzelor fără fundament, e foarte clar că n-am reuşit să înţelegem care este adevărata menire a demersului în faţa căruia ne aflăm cu toţii astăzi. Vă felicit, domnule prim-ministru, pentru activitatea pe care aţi desfăşurat-o, vă asigur că vom fi în continuare, aşa cum suntem şi acum aici, în bănci sau în sălile de şedinţă, pentru a putea construi împreună legislaţia necesară, pentru ca Guvernul să poată guverna în funcţie de necesităţile, de nevoile directe şi imediate ale oamenilor. Avem în faţă o mulţime de provocări şi nu pot să nu-mi aduc aminte că prima dintre dezbaterile organizate în prezenţa dumneavoastră şi la solicitarea dumneavoastră la acest început de sesiune parlamentară s-a referit tocmai la priorităţile legislative pe care Guvernul se aşteaptă ca în acest an să le punem pe masă. Aştept să finalizăm şi suntem cât se poate de deschişi pentru Codul fiscal, aşteptăm să vedem rezultatele excelente, pe care le apreciem, în buzunarele românilor, ale măsurilor privind reducerea TVA. Bănuiesc că toţi copiii sunt mulţumiţi de 1 iunie şi în continuare începând cu 1 iunie că alocaţiile vor fi mai mari. Aşteptările sunt ca întotdeauna foarte mari. Din fericire, şi posibilităţile au fost mari. Sper ca luna septembrie, când ne vom afla în faţa următorului demers, să ne găsească poate mai liniştiţi, poate mai aşezaţi, poate cu gânduri mai bune, în mod cert cu rezultate mai bune. Urez succes Guvernului şi fiecare dintre noi să avem parte de lucruri bune în toată această perioadă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Aplauze.) |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă alte grupuri parlamentare doresc să mai intervină? Nu. Domnule lider de grup, cine intervine din partea Partidului Naţional Liberal? Nu mai intervine nimeni. Bun. Domnule prim-ministru, aveţi cinci minute. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Nu pot decât să spun că sunt convins că, sigur, prima oră a primului-ministru se desfăşoară un pic mai complicat, au fost o serie de discursuri, nu neapărat întrebări, ca să putem să răspundem foarte concret, cred însă că trebuie continuat acest demers. Vreau să spun foarte clar pentru membrii Parlamentului şi pentru cetăţenii României, nu, nu e deloc totul perfect. Avem foarte multe lucruri de realizat împreună, am plecat dintr-un moment foarte rău, momentul 2012. Suntem într-un moment bun, dar depinde doar de noi să nu stricăm acest lucru. Dacă vorbim despre măsurile pe care Guvernul le-a luat, da, am afirmat tot timpul şi voi afirma până la finalul acestui mandat că programul de guvernare a fost un program de guvernare social-liberal, sprijinit de către toţi colegii social-democraţi, liberali, de la UNPR, de la Partidul Conservator şi de la Grupul minorităţilor naţionale, că le mulţumesc în continuare celor care au rămas alături de guvern şi acest program şi n-am un răspuns mai bun pentru criticile pe care le-am primit de la colegii de la PDL decât faptul că fostul preşedinte al PNL, domnul Antonescu, a spus aşa despre măsurile fiscale ale Guvernului Ponta: "ca liberal le aştept de 20 de ani." Bine că le-am realizat. Deci cred că cei care sunt liberali adevăraţi, cei care sunt social-democraţi, cei care sunt progresişti sau conservatori sau grupul minorităţilor naţionale pot să fie mulţumiţi de faptul că tot ceea ce am promis în 2012 facem în continuare prin muncă şi prin seriozitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Aplauze.) |
||||||
|
|
|
Mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor, luăm o pauză de cinci minute, după care intrăm în dezbaterea moţiunii simple, iniţiată de către 101 deputaţi şi înscrisă la punctul 2 al ordinii de zi, conform Regulamentului. |
|
|||
|
După pauză |
||||||
|
|
Domnul Tudose este aici. Dragi colegi, Continuăm lucrările şedinţei de astăzi cu dezbaterea moţiunii simple, aşa cum spuneam, iniţiată de cei 101 deputaţi şi înscrisă pe punctul 2 al ordinii de zi. În temeiul art.190 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, întreb dacă există vreun parlamentar care îşi retrage adeziunea la această moţiune? Nu. Pentru desfăşurarea moţiunii, vă prezentăm următoarele propuneri ale Biroului permanent şi Comitetului liderilor. Moţiunea simplă va fi citită de domnul Bogdan Ţîmpău, domnul deputat Ţîmpău. Guvernul are 50 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor. Pentru dezbatere 10 minute, 10 secunde, scuzaţi-mă, de fiecare parlamentar. Asta înseamnă PSD-ul - 30 de minute, PNL-ul - 19 minute, Grupul parlamentar Liberal-Conservator - 4 minute, UDMR - 3 minute, minorităţi naţionale - 3 minute, Grupul parlamentar Democrat şi Popular - 2 minute, deputaţii neafiliaţi - 3 minute, 64 în total. Obiecţii? Nu sunt. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele de vot. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. 87 de voturi pentru, o abţinere, niciun vot împotrivă. Aprobat. Domnule deputat Ţîmpău, aveţi cuvântul pentru a vă prezenta moţiunea. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi vă vom prezenta moţiunea simplă "Partidul Social Democrat «curentează» banul public - bonusuri uriaşe, contracte cu dedicaţie şi «secrete de stat» la Transelectrica". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru Mihai Tudose, Companiile de stat, în special cele din domeniul energiei, au devenit sub această guvernare, anexe ale partidului condus de Victor Ponta, prin care sunt alimentate firmele şi buzunarele prietenilor politici ai guvernării PSD-iste. Prin moţiunea simplă, pe care o supunem dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor, atragem atenţia asupra faptului că transportatorul naţional de energie electrică a abdicat de la misiunea sa oficială de a asigura servicii publice de calitate, de a participa activ prin decizii responsabile la menţinerea siguranţei sistemului energetic naţional, prin realizarea unui plan de investiţii sustenabil şi de a dezvolta proiecte de interconectare cu statele vecine, în termeni şi condiţii avantajoase pentru ţara noastră, crescând astfel profitabilitatea companiilor româneşti şi nu pentru satisfacerea unor interese financiare de grup. O companie strategică pentru România, cum este Transelectrica, a ajuns să fie condusă prin decizii arbitrare şi contrare interesului naţional, cu concursul actorilor publici care au demonstrat şi demonstrează în continuare, prin deciziile manageriale luate, o atitudine neprofesionistă, iresponsabilă şi lipsită de orice etică profesională. După ping-pongul instituţional, început în anul 2012, joc dictat de ambiţii personale şi de interese de partid, prin care Transelectrica alături de Transgaz au fost plimbate succesiv de la Ministerul Economiei la Ministerul de Finanţe şi apoi la Secretariatul General al Guvernului, pentru a reveni în decembrie anul trecut din nou la Ministerul Economiei, condus de domnul ministru Mihai Tudose, a continuat marea spoliere a companiei. Astfel, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, unde statul român prin Ministerul Economiei deţine 58,6% din acţiuni, una dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic românesc, a căzut pradă intereselor de partid social-democrate. Domnul ministru Mihai Tudose, ale cărui apariţii şi reacţii publice, de când ocupă această demnitate publică, pot fi numărate pe degetele de la o mână, se pare că este foarte mulţumit de activitatea companiei, asistând pasiv la toate neregulile petrecute la Transelectrica. Cum altfel putem interpreta, domnule ministru, tăcerea grea care se lasă dinspre ministerul pe care îl coordonaţi decât ca o complicitate la aceste nereguli. Aşadar, domnule ministru, noi, semnatarii acestei moţiuni simple, vă trezim din letargia care v-a cuprins şi vă provocăm să reacţionaţi, solicitându-vă să ne explicaţi cum veţi reuşi să împliniţi dezideratul de a transforma Transelectrica într-un "mare actor regional", aşa cum chiar dumneavoastră aţi declarat? Până acum nu ne-aţi convins că v-aţi propus cu adevărat acest lucru! În schimb, v-aţi propus să vă îmbogăţiţi, eventual, portofoliul şi cu alte companii la care statul este acţionar majoritar. Miza de a administra aceste companii este mare, pentru că bugetele sunt impresionante şi în consecinţă reprezintă o sursă importantă pentru îndestularea clientelei de partid. A existat o adevărată luptă între miniştrii PSD ai cabinetelor Ponta pentru a deţine în subordine aceste companii. Iar acum, domnule ministru, în situaţia în care nu aveţi ce face, fiind nevoit să respectaţi principiul impus prin normele europene, care nu permite ca un acţionar la companiile producătoare din domeniul energetic să controleze direct sau indirect transportatorii de energie, continuaţi presiunile pentru a primi în administrare de la Ministerul Energiei alte două companii la care statul este acţionar majoritar - Conpet şi Oil Terminal, care nu fac obiectul acestei restricţii. Dorinţa de a controla politic aceste entităţi a devenit o obsesie pentru PSD şi asta nu pentru a le face mai profitabile printr-un management responsabil şi eficient, ci pentru a avea acces la resursele lor. Schema este simplă şi diabolică totodată. Astfel, după ce au pus mâna pe ele, via acţionariat, prin hotărâri aprobate în adunările generale, prietenii politici ai PSD-ului primesc o felie importantă din aceste companii prin contracte încheiate şi girate prin mandatele acordate reprezentanţilor statului în aceste adunări. La Transelectrica, bugetul companiei a devenit un Eldorado, nu doar pentru conducerea companiei, care şi-a stabilit prime şi indemnizaţii sfidătoare şi ilegale, ci şi pentru firmele de casă ale PSD, abonate la contracte din bani publici. Stimaţi colegi, Suntem convinşi că domnul ministru Mihai Tudose cunoaşte toate aceste lucruri, pe care are obligaţia să le stopeze. Pentru actuala putere tentaţia de a băga mâna adânc în bugetele acestor companii este mare, pentru că interesele, lăcomia şi foamea de bani sunt mari. Ceea ce nu înţeleg onor guvernanţii este faptul că aceste companii nu sunt moşia lor şi nu pot avea acces în mod discreţionar, la orice oră şi cu orice preţ, la bugetele şi resursele lor. În cele ce urmează, vă vom prezenta cum funcţionează maşinăria PSD de sifonare a resurselor financiare de la Transelectrica şi cum, din această cauză, proiectele energetice majore pentru România sunt ratate, cu consecinţe dintre cele mai nefaste pentru economie şi pentru locurile de muncă ale românilor. Bugetul Transelectrica este împărţit la taraba PSD prin acordarea de recompense financiare enorme conducerii companiei în baza mandatului ministrului economiei dat reprezentanţilor statului în AGA. O caracteristică de bază a guvernării Ponta este direcţionarea unei părţi din veniturile companiilor de stat către oameni plasaţi în poziţii-cheie în structurile de conducere şi către firme de casă care au contracte dubioase cu aceste companii la care statul este acţionar majoritar. Practica de deturnare a fondurilor publice şi folosirea lor în mod discreţionar se materializează prin aprobarea de hotărâri în adunarea generală a acţionarilor. Cel mai recent tun al Transelectrica aşa a fost pus în operă. Prin două hotărâri aprobate în Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice în data de 23 martie 2015, membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului şi-au aprobat bonusuri imense fără o fundamentare reală şi sustenabilă. Domnul ministru Mihai Tudose, aici de faţă, trebuie să ne explice ce performanţe extraordinare ale companiei justifică acest sistem de bonificaţie aprobat prin mandat acordat de Domnia Sa reprezentanţilor statului în Adunarea acţionarilor, în condiţiile în care planul de investiţii pentru anul 2014 nu a fost realizat. Pentru ce "performanţe" de neegalat membrii Consiliului de Supraveghere şi cei ai Directoratului vor primi, pe lângă indemnizaţia fixă, un bonus de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor şi o componentă anuală variabilă a remuneraţiei pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă? Sumele sunt ameţitoare şi greu de imaginat pentru un cetăţean de rând. Astfel, în cazul membrilor Consiliului de Supraveghere, indemnizaţia fixă lunară nu poate depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care societatea îşi desfăşoară activitatea, iar pentru membrii Directoratului, indemnizaţia fixă nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramură, în schimb bonusurile pentru valorizarea acţiunilor urcă la cifre năucitoare. Cumulate toate aceste beneficii salariale ne oferă un tablou grotesc al unei "guvernări PSD nesimţite", al cărei exponent principal, Victor Ponta, ţine prelegeri televizate despre combaterea evaziunii fiscale, comportament fiscal corect şi cumpătare, însă în companiile de stat aflate direct sub patronajul său, în calitate de prim-ministru, dezmăţul din bani publici este în toi. Calculând sumele de care vor dispune membrii Directoratului Transelectrica şi ai Consiliului de Supraveghere ca bonusuri, pentru faptul că nu au realizat programele de investiţii şi mentenanţă pe anul 2014, se ajunge la situaţia în care fiecare în parte va primi de la 30 000 până la 200.000 euro, în funcţie de numărul de luni în care au ocupat aceste funcţii. Huzurul de la Transelectrica, unde cei 15 oameni din forurile de conducere şi-au aprobat pentru anul 2014 bonusuri însumate de 5,5 milioane lei este revoltător, în condiţiile în care această sumă reprezintă valoarea a 5054 de salarii minime pe economie sau a 117 333 de alocaţii pentru copii sau a 7000 de pensii medii în România. Ne întrebăm ce anume justifică aceste venituri şi care sunt performanţele manageriale ale acestor oameni. Toate aceste avantaje salariale sunt disproporţionate în raport cu performanţele societăţii. Ceea ce îi recomandă la premiere, în primul rând, pe beneficiarii acestor bonificaţii financiare este apropierea lor de lideri marcanţi ai Partidului Social Democrat, calitate care i-a şi propulsat în aceste funcţii. Încrengăturile sunt puternice şi adânc înfipte în interiorul Partidului Social Democrat, iar ramificaţiile lor conduc până la vârful conducerii social-democrate. Această fraternitate este contrară intereselor statului şi păguboasă, aducând mari prejudicii bugetului companiei Transelectrica şi riscând să compromită public o companie naţională strategică, care şi-a făcut un titlu de onoare prin listarea la bursă şi prin derularea de proiecte regionale. Firmele prietene Partidului Social Democrat îşi trag partea prin contracte profitabile încheiate cu Transelectrica. Aşa cum se precizează pe site-ul companiei, Transelectrica este "operatorul de transport şi de sistem din România, cu un rol-cheie pe piaţa de energie electrică din România", "administrează şi operează sistemul electric de transport şi asigură schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al Reţelei Europene a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică" şi "este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pieţei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional." Întreaga misiune a companiei este pusă în pericol de modul în care actuala guvernare, prin Ministerul Economiei, gestionează activitatea companiei de transport a energiei electrice. Ministerul Economiei, prin atitudinea sa tăcută şi îngăduitoare, este părtaş şi direct responsabil pentru toate contractele care secătuiesc bugetul operatorului naţional de transport al energiei. Firmele de casă ale liderilor PSD s-au mufat la resursele financiare prin încheierea de contracte avantajoase lor şi contrare intereselor statului. Un exemplu ne este oferit de firma 2K Telecom, controlată de familia lui Sebastian Ghiţă, aflată deja în vizorul organelor de anchetă pentru contractele derulate cu diverse instituţii ale statului. Printr-un contract încheiat cu Teletrans, care este furnizorul de soluţii şi servicii de telecomunicaţii, tehnologia informaţiei şi informatică de proces/SCADA pentru Transelectrica, această firmă conectează prin reţeaua Transelectrica toate reşedinţele de judeţ cu capitala. Este vorba despre o reţea de aproximativ 5000 de km de fibră optică închiriată către 31 de beneficiari pentru modica sumă de aproximativ 12.000 euro lunar, din care firma 2K Telecom a plătit în luna martie 2015 suma derizorie de 2.500 euro cu TVA. Dacă acest contract s-ar fi încheiat în condiţii de piaţă, pentru cei 5000 de km de fibră optică ar fi trebuit plătiţi minimum 2,5 milioane de euro pe lună (ţinând cont de numărul de km de fibră optică, respectiv de capacitatea de transfer flux de date pe cele peste 34 de circuite ale fibrei optice aflate în proprietatea Transelectrica). Diferenţa este uriaşă şi ea se află în buzunarul firmei 2K Telecom şi al firmelor de casă ale PSD, în acest fel statul fiind prejudiciat cu milioane de euro în fiecare lună. Iată cum fondurile de care ar trebui să beneficieze companiile de stat şi care ar trebui să se regăsească în investiţii, în îmbunătăţirea calităţii serviciilor, ajung către firme din zona de influenţă a Partidului Social Democrat. În acest ritm şi continuând această politică de cheltuire fără control a fondurilor companiei, vor fi afectate rezultatele şi performanţele Transelectrica, un pion-cheie al sistemului energetic naţional. Promovarea unei politici de personal discreţionară şi dictată de interese de partid este o altă vulnerabilitate majoră a acestei societăţi comerciale. Politica de resurse umane este inexistentă, după ce în anul 2013 pe fondul depăşirii fondului de salarii, s-au întreprins măsuri de reorganizare şi restructurare, odată cu schimbarea conducerii Transelectrica au început angajările haotice, dictate de interese dintre cele mai bizare, oculte şi partinice. Astfel, în cazul personalului TESA, la sediul central din Bucureşti, s-a ajuns la aproape 30% din total personal, în timp ce în sucursale se încearcă reducerea numărului de personal. În schimb, s-au creat direcţii cu dedicaţie, coordonate de oameni de casă ai PSD, fără o analiză de oportunitate. Salariul lunar al unui director de direcţie poate ajunge la 13.000-14.000 lei net, în timp ce salariul unui şef de staţie sau al unui electrician nu depăşeşte 2000 lei. Şi asta pentru că unii sunt indispensabili pentru partid, dar doar cei din vârful ierarhiei trebuie recompensaţi pentru serviciile prestate în interesul de gaşcă. Aceasta este poza de ansamblu a unei guvernări PSD care pune în pericol activitatea unei companii strategice, doar de dragul satisfacerii intereselor mărunte de partid. Pură politică de cadre, aşa putem numi această practică şi în niciun caz politică de personal responsabilă şi bazată pe competenţe. Modul de promovare în Transelectrica are la bază criterii arbitrare, la bază fiind recomandarea de la partid şi loialitatea faţă de stăpân, în niciun caz studiile, încadrarea în fişa postului şi experienţa în domeniu, care sunt inexistente. Interesul arătat pentru programul de investiţii şi pentru proiectele majore din domeniul infrastructurii de transport al energiei electrice în cadrul Transelectrica este zero. Acest program de investiţii este unul pe hârtie, ca multe alte proiecte majore ale guvernării Ponta, rămase la stadiul de promisiuni neonorate. Aceste proiecte rămân, din păcate, simple declaraţii de bune intenţii, pompoase şi cam atât, pentru că Ministerul Economiei care ar trebui să se asigure de faptul că Transelectrica va duce la îndeplinire toate aceste angajamente ambiţioase pe care şi le-a asumat nu are viziunea, determinarea şi priceperea necesare pentru a conduce tot acest proces. Despre ce strategie poate fi vorba în domeniul dezvoltării reţelei naţionale de transport al energiei electrice, despre ce investiţii şi proiecte majore de interconectare a reţelei naţionale la cea regională putem discuta, când actualul guvern nu este capabil să elaboreze Strategia Energetică Naţională, document menit să stabilească pe termen mediu şi lung direcţiile majore de acţiune pentru asigurarea securităţii energetice a României şi poziţionarea ţării noastre în raport cu politicile Uniunii Europene. În contextul regional actual, ar trebui să fie un imbold pentru actualii guvernanţi care, prin decizii şi politici proactive, să identifice şi să valorifice potenţialul enorm de care dispunem ca ţară în acest sector. Deocamdată, România bate pasul pe loc şi ratează proiect după proiect, trecând de la intenţia de a deveni un "pol energetic regional" la un "pol al instabilităţii şi impredictibilităţii" în Sistemul Energetic European. Când noi ca ţară nu suntem capabili să ne realizăm programul naţional de investiţii, cum putem spera să devenim un partener de proiect serios, credibil şi respectat în asocieri internaţionale? În anul 2014, investiţiile asumate de către Transelectrica nu au fost realizate decât în procent de 23%. Aşteptările erau mari, pe măsura anunţurilor bombastice făcute de către conducerea companiei - planuri cincinale care prevăd creşterea interconexiunilor cu ţările vecine, retehnologizarea staţiilor cu vechime de 35 - 45 de ani, plus întăriri ale reţelei pentru implementarea surselor regenerabile. Problema este că fiecare nerealizare la capitolul investiţii în reţea este suportată de către consumatori. Iar domnul ministru, aici de faţă, din respect pentru românii care plătesc facturile la energie, ar trebui să ne explice cum influenţează, de exemplu, programul de investiţii şi programul de mentenanţă al reţelelor, tariful de transport, una dintre componentele esenţiale ale facturii de electricitate. Ca să nu mai vorbim de faptul că este pus în mare pericol întreg sistemul energetic naţional. Un cerc vicios, pe care îl giraţi, pe care îl întreţineţi şi pentru ale cărui efecte negative, în plan economic şi social, trebuie să daţi socoteală. La fel cum trebuie să ne oferiţi explicaţii şi pentru blocajul în care a ajuns Proiectul cablului electric submarin între România şi Turcia. La începutul acestui an, în februarie, s-a intrat într-o nouă etapă, cea a organizării unei companii de proiect prin intermediul unui memorandum semnat între Transelectrica, UniCredit Ţiriac Bank SA Tonucci & Partners pentru formarea unei echipe de experţi specialişti care să elaboreze studii şi analize ale implicaţiilor tehnice, comerciale, financiare şi juridice ale finanţării şi construirii cablului submarin de interconecatre între România Turcia. Observăm că se fac paşi spre realizarea acestei investiţii, dar într-o totală lipsă de transparenţă, existând mari rezerve în ceea ce priveşte legalitatea şi apărarea intereselor statului român. Interesant este faptul că acest memorandum este secret şi nu înţelegem ce anume are de ascuns Guvernul în legătură cu modul de derulare a acestui proiect. De ce atâta secretomanie în legătură cu acest memorandum, domnule ministru? Oare pentru că, odată făcut public, ar ieşi la iveală toate ilegalităţile săvârşite la încheierea lui? Oare pentru că Transelectrica este cea mai vulnerabilă parte din această asociere? Oare pentru că transportatorului de energie românesc nu îi sunt recunoscute integral cheltuielile făcute până acum cu studiul realizat între anii 2008-2012, care va fi punctul de plecare în construcţia studiului de fezabilitate? Prin memorandum s-a stabilit upgradarea lui şi transformarea în studiu de fezabilitate, deci costuri mai puţine pentru cei trei parteneri, pentru că treaba serioasă a fost făcută deja de către compania naţională, pe cheltuiala ei. Astfel, Transelectrica va pierde din această asociere, iar în câştig vor fi doar partenerii privaţi? Domnule ministru, Când veţi ajunge la tribună pentru a da explicaţiile solicitate în această moţiune simplă, vă rugăm să nu evitaţi răspunsul la aceste întrebări, pentru că ele sunt cruciale pentru viitorul acestui proiect. Domnule ministru, gestionaţi acest proiect. Eraţi ministru în funcţie când acest memorandum a fost încheiat. Ce mandat aţi dat reprezentanţilor statului în AGA pe acest subiect? Cine s-a ocupat de negocierea lui din partea Transelectrica şi cum au fost consultaţi membrii conducerii executive? Să fie întâmplător oare faptul că Transelectrica a scos la "licitaţie" servicii de consultanţă juridică, de asistenţă şi de reprezentare pentru activităţile necesare, precum şi pentru orice demers al Transelectrica pentru realizarea proiectului de cablu electric submarin România - Turcia, în baza Memorandumului de înţelegere, pentru a fi câştigate de către unul dintre cei trei parteneri ai Transelectrica din compania de proiect, care tot întâmplător îl consiliază pe primul-ministru Victor Ponta? Fiţi sincer şi asumaţi-vă un răspuns! În caz contrar, românii au dreptul să vă judece pentru că fiecare astfel de proiect asupra căruia planează suspiciuni demonstrează că dumneavoastră, cei aflaţi la guvernare, sunteţi incapabili să construiţi ceva curat, la valoarea reală, fără tertipuri şi inginerii financiare. Pentru că pentru acest Guvern interesul primordial este să câştige doar cei din anturajul puterii, iar statul să fie mereu în pierdere. Stimaţi colegi, Moţiunea pe care v-am prezentat-o astăzi şi pe care v-o supunem votului surprinde radiografia unui dezastru şi începutul decăderii unei companii-cheie pentru sectorul energetic românesc - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice. Cu fiecare zi care trece, iar conducerea Transelectrica este asigurată de oameni cu interese financiare colaterale şi contrare unei politici orientate spre dezvoltare, preocupaţi mai degrabă de îndestularea lor personală, riscul să fie dinamitat un sistem întreg de care depinde securitatea şi siguranţa noastră energetică ca ţară devine iminent. Votând această moţiune alături de noi, semnatarii ei, veţi da un semnal serios că această companie trebuie să iasă din sfera de influenţă toxică a Partidului Social Democrat. Prin votul în favoarea ei, îl veţi obliga, alături de noi, pe ministrul economiei să ia decizii responsabile şi radicale, prin care Transelectrica să nu mai fie locul în care sunt satisfăcute câştigurile clientelei de partid, respectiv orgoliile politice de moment, sacrificându-se astfel interese majore de politică energetică. Astfel, îi solicităm ministrului să ceară de urgenţă reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Transelectrica să repună pe ordinea de zi, în prima şedinţă a adunării, situaţia remuneraţiilor membrilor Consiliului de Supraveghere şi membrilor Directoratului, aferente anului 2014 şi să anuleze hotărârile în baza cărora au fost acordate bonusurile de performanţă. Îi cerem ministrului să demareze procedurile pentru desecretizarea Memorandumului de înţelegere care stă la baza proiectului strategic de construcţie a cablului submarin între România şi Turcia. Un proiect cu impact regional atât de puternic şi care pune în practică politica europeană în domeniul energiei trebuie realizat în condiţii de transparenţă maximă. În acelaşi timp, se impune sesizarea organelor abilitate ale statului în legătură cu modul în care Transelectrica a închiriat fibra optică către terţe persoane pentru sume derizorii, aducând astfel prejudicii uriaşe statului român. Domnule ministru, Nu închideţi ochii la toate aceste nereguli petrecute în cadrul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice şi stopaţi corupţia şi deturnarea de fonduri publice către oameni de casă şi firme prietene Partidului Social Democrat. Cu cât veţi întârzia luarea unui set de măsuri în acest sens, cu atât va fi îngenuncheat operatorul sistemului de transport al energiei electrice de interese meschine, iar proiectele majore de dezvoltare vor fi compromise. Aveţi o misiune importantă în raport cu destinul acestei companii a cărei poziţie trebuie consolidată pe piaţa regională şi nu vulnerabilizată prin imixtiunea politicului şi prin decizii de favorizare a intereselor de partid social-democrate. Repuneţi această companie pe harta intereselor energetice naţionale şi regionale şi scoateţi-o definitiv din zona arbitrariului, a unei politizări excesive şi a aplicării intenţionat eronate a principiilor managementului corporativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnule ministru Tudose, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Mihai Tudose (ministrul economiei, comerţului şi turismului): Domnule preşedinte, Stimaţi colegi deputaţi, Stimaţi semnatari ai moţiunii şi, de asemenea, cei care aţi scris-o, fiindcă nu confund semnatarii moţiunii cu cei care au scris-o. Ca vechi parlamentari, ştim foarte bine. Răspundem astăzi unei moţiuni înaintate de opoziţie, acesta fiind un exerciţiu democratic. Da, această moţiune este generată, după opinia mea, doar de dorinţa arzătoare a unor foşti sau a unui fost actor în zonă de a se poziţiona ca actual sau/şi viitor specialist. Da, e doar o sinteză de metaforă această moţiune şi generatoare de titluri de presă, cu cifre false, afirmaţii greşite, lipsite de consistenţă, generate, şi dau un pont celor care au scris-o, de informatori proşti care mai sunt în sistem, care au luat frânturi de informaţii sau atât au putut ei să înţeleagă. Când mai aveţi nevoie de cifre, faceţi adresă oficială, vă răspund oficial, asumat. Transelectrica este, într-adevăr, o companie importantă. Este o performantă în domeniu. Am să vă lămuresc cu cifrele reale, cifrele care sunt publice şi pe care mi le asum. Dar dacă nici ceea ce vă voi spune cu cifrele, repet, oficiale nu vă voi convinge de penibilul în care s-au aruncat cei care au scris-o, vă sugerez să faceţi, de asemenea, adresă scrisă către FMI, către Banca Mondială, către BEI, deoarece Domniile Lor consideră că, într-adevăr, Transelectrica este o companie performantă cu management performant. Da, ei sunt foarte buni specialişti acolo, care sunt foarte bine "contrazişi" (cu ghilimelele de rigoare) de câte un idiot care are impresia că ştie, care a rămas într-o companie şi vrea să se afirme faţă de şefii prezenţi pe aici. Să spui că transportatorul naţional de energie a abdicat de la misiunea sa oficială este o denigrare a acestei companii. Vă aduceţi cu toţii aminte ce a fost iarna trecută: au picat o mulţime de stâlpi, s-au repus în funcţiune liniile imediat, nu a fost o pană de curent, cu resurse proprii. Principala misiune a acestei companii este continuitatea în alimentarea cu energie. Nu au fost probleme. De-abia când declari aşa ceva în mod public şi asumat politic, atunci ceea ce au făcut cei care au scris-o a fost un atac la sistemul energetic naţional. Vorbim şi de o companie cotată pe bursă. Datele reale: 2014 - profitul net al Transelectrica - 358 de milioane de lei, faţă de 2010, când era 9,6. E o mică diferenţă. Dar domnul Ţîmpău a citit, nu cred că-şi asumă şi paternitatea la ceea ce a citit, nici maternitatea! 9 e cu mult mai mic decât 300. 2011, tot cu dumneavoastră la putere, a fost slab: 110 milioane. Tot mai mic decât cele 358, pomenite mai sus. Dividendele pe care Transelectrica le-a plătit statului au ajuns în 2014 la 120 de milioane de lei. În 2013 au fost 96 de milioane de lei, mai puţin, vorbim de ultimii ani, domnule Ialomiţianu, sunteţi finanţist. Asta spune tot ce este. În 2010, pe vremea domnului Adriean Videanu şi Ion Ariton, dividendele încasate au fost de cinci milioane de lei. Deci, în patru ani, valoarea dividendelor plătite statului a crescut de 24 de ori. Deci, Transelectrica n-a reuşit în doi ani sau a reuşit în doi ani să strângă cât n-a reuşit în şase ani, între 2006 şi 2012. Dar, cei care au scris această moţiune sunt, într-adevăr, experţi. Că băieţii ăia deştepţi din energie de la PDL erau doar! La punctul 1 - bugetul Transelectrica este împărţit la taraba PSD prin acordarea de recompense financiare enorme conducerii companiei, în baza mandatului ministrului economiei. Domnul Bode este în sală. Pe vremea Domniei Sale directorul de acolo avea 19.000 de lei. Astăzi, domnul Toni Teau duce acasă 17.000, un pic mai puţin. Nu ştiu de ce n-a făcut atunci cineva scandal. Atunci era bine. Sunt acuzat că aş fi închis ochii la bonusurile imense pe care membrii Consiliului de Supraveghere şi directorul şi le-au aprobat. Başca, le-am mai dat şi mandate să se îmbogăţească. Repet, dacă făceaţi o adresă oficială, aţi fi descoperit că Transelectrica nu a plătit niciun bonus nici măcar un leu membrilor Consiliului de Supraveghere şi membrilor Directoratului, deoarece mandatul care a fost dat a fost să plătească dacă se îndeplinesc cumulativ toţi indicatorii de performanţă, inclusiv investiţiile. N-a luat nimeni niciun leu. Chiar şi aşa şi în hotărârea din 23 martie, despre care dumneavoastră aţi vorbit, unii dintre dumneavoastră, s-a decis diminuarea remuneraţiei, chiar dacă ar fi fost să fi putut fi luată, s-a diminuat cu 33%. Dar, reamintesc, Transelectrica nu a plătit nici măcar un leu. Dar, fiindcă în moţiune v-aţi folosit de nişte calcule contorsionate după bunul plac, ca să induceţi în eroare opinia publică, vreau să vă spun următoarele: doar din dividendele la Transelectrica pe 2014 se pot plăti 123.000 de salarii minime, 142.000 de pensii sau 2,85 de milioane de alocaţii, acum, astea noi. Mai mult, capitalizarea bursieră a companiei a crescut semnificativ între 2013 şi decembrie 2014, participaţiile statului ajungând la 150 de milioane de euro. Sub conducerea actualului Guvern, pe care-l reprezint, şi pe care autorii, scriitorii acestei moţiuni îl acuză de jaf, s-a reuşit să se recupereze, să se redreseze de acolo de unde a lăsat-o domnul Bode, de exemplu, iar aceste cifre arată că partidul mult hulit de dumneavoastră, PSD-ul, reprezintă într-adevăr interesele românilor. Iar Banca Europeană, Banca de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Fondul Monetar, partenerii noştri externi, creditorii României văd în Transelectrica o companie profitabilă, recomandată ca model de bună guvernanţă corporativă. Despre firmele prietene PSD, care-şi trag prin contracte profitabile partea, de asemenea, aceiaşi informatori idioţi pe care i-aţi avut, Transelectrica nu are contract cu acea firmă 2K Telecom, ci cu Teletransul. Contractul a început şi se desfăşoară din 2006. De ce nu l-aţi oprit, domnule Bode, când eraţi ministru? Era contractul în vigoare. Cele trei contracte sunt despre fluxuri de date şi nu despre lungimea de cabluri, fiindcă nu vindem maţe la metru. Da, e un mic amănunt. Aşadar, dat fiind faptul că obiectul contractului îl reprezintă fluxul de date şi nu închirierea de infrastructură, că a închiriat fibra la metru, acei 5.000 de km de fibră optică pe care îi aveţi dumneavoastră la baza calculului, evident că dau ca rezultat o porcărie. Contractul cu 2K Telecom este de 13.654.000 de euro şi nu de 2.500 cum spuneţi dumneavoastră. 2K Telecom plăteşte pentru fluxul de date transmis şi, repet, nu la lungime sau la grosimea cablului. Spuneţi ca şi cum aţi calculat cândva să plătească respectiva companie să ţinem cont şi de capacitatea transferului flux de date a celor peste 34 de circuite şi textul curge. Teletrans, ca unic operator Telecom din grupul Transelectrica nu foloseşte decât două perechi, două circuite de fibră, celelalte fiind ocupate de alţi operatori, inclusiv de STS. Pe hârtie calculele vă ies, în practică este ca şi cum ai cere Companiei Naţionale de Drumuri să încaseze bani din taxa de drum pentru fiecare centimetru de şosea şi nu pentru fiecare maşină care trece. Promovarea unei politici de personal discreţionare şi dictată de interese de partid. Încă de când aţi plecat dumneavoastră de la guvernare încercăm să mai dăm afară din oamenii cărora le-aţi făcut nişte contracte beton. Dar, apropo de contracte, domnule Bode. N-aţi avut nicio emoţie când aţi avut director de cabinet angajat cu 100 de milioane. Am contractul, dacă... Da, e aici. Poftim? Nu, din arhiva personală, domnule Ialomiţianu, că suntem la minister şi cerem date, că am zis că poate Domniile Lor au condus ca lumea şi să luăm şi noi un exemplu. Nu. 100 de milioane pe lună consilier şi jaf din banii publici, nu? Da, vă salut din nou, domnule Bode, mulţumesc pentru ocazie. Spuneţi că în 2013 fondul de salarii a fost depăşit. Evident, cu angajările din 2012, când domnul Bode a contribuit la chestia asta. Am actele pe care le dau colegilor dumneavoastră pentru demonstraţie. Da, cu mai multe. Interes zero pentru programul de investiţii. Am ajuns şi la investiţii, da? La Transelectrica, chiar dacă dumneavoastră nu cunoaşteţi, puteaţi să vă interesaţi oficial, repet, dar, consider că şi acest exerciţiu democratic este un moment. Îngăduiţi-mi să vă spun că există un plan de dezvoltare a reţelei electrice de transport RET pentru următorii 10 ani, strategia 2014 - 2023. Câte contracte s-au semnat de predecesori, câte contracte s-au semnat în 2012, câte contracte sunt semnate acum este o altă discuţie, nu intru în amănunte. Vă răspund la întrebări, dacă le vreţi exact, dar au fost doar 73 mai devreme un pic. Realizarea planului de investiţii cu doar 23% deocamdată, este vorba despre valoarea financiară, nu de valoarea fizică, fiindcă s-au făcut economii la achiziţii, valoarea fizică apropiindu-se de 48%. Ceea ce din nou nu ştiu semnatarii este că proiectele de infrastructură RET sau unii dintre dumneavoastră ar trebui să ştiţi, au o viteză destul de mare, o durată destul de mare de pregătire şi de realizare, între 5 şi 9 ani. Rezultatele devin vizibile. Dacă dumneavoastră începeaţi ceva pe guvernarea dumneavoastră, poate vedeam şi noi ceva acum. Deocamdată... Cablul submarin România-Turcia, care vă preocupă extraordinar de tare şi unde informatorul dumneavoastră habar n-are. E sub acoperire şi el, şi e sub apă şi el. Până şi în 2012 au fost făcute investiţii de către Transelectrica în studiul de fezabilitate. Singura modalitate prin care Transelectrica să poată să-şi ia banii este upgradarea acelui studiu cu partenerii, în care componenta cu care vine Transelectrica este acel studiu, din vânzare Transelectrica îşi recuperează cu prioritate şi cu preemţiune banii. Restul sunt clauze comerciale secretizate de către ei ca şi parteneri economici privaţi. Curtea de Conturi verifică ulterior încasările şi ieşirile. Că Transelectrica de ce nu devine cum am promis mare actor regional. Păi, cam devine. Unde şi cu cine face nişte contracte, iar nu vă spun, ca să nu se ducă unii dintre colegii dumneavoastră să cumpere repede terenul, ca să ne chinuim după aia cu exproprierile. Am trei proiecte de hotărâre de Guvern, nu râdeţi, domnule Bode, că vi le arăt, trei hotărâri de Guvern, ultimul memorandum semnat cu Republica Moldova pentru interconexiuni şi extinderi de reţea acolo şi nişte contracte pe care cred că voi fi în măsură să vi le prezint oficial după încheiere, preţ de vreo câteva luni, dar, să vedem până atunci dacă mai sunteţi dumneavoastră pe aici. Trecem peste alte chestii ca să nu vă plictisesc. Referitor la Conpet şi Oil Terminal. Nu puneţi pe seama noastră visurile dumneavoastră erotice, n-am dorit niciodată nici Conpetul, nici Oil Terminal. Dar probabil că dacă dumneavoastră le-aţi fi dorit, credeţi că toţi facem aşa. Nu. Probaţi afirmaţia, dacă nu, cereţi-vă scuze. Accept şi sms-uri. Mi-e foarte greu să înţeleg, de fapt, care e subiectul propriu-zis al acestei moţiuni. În afară de... păi, nu, am citit-o de zece ori, repet, nu v-aţi... |
|||||
|
|
Domnule ministru, n-aveţi voie să dialogaţi cu sala, conform regulamentului. |
|||||
|
|
Încerc să-i fac să înţeleagă, domnule preşedinte... Măcar pe câţiva din Domniile Lor. Plec de la premisa că cu câţiva dintre Domniile Lor se poate. Nu înţeleg cum poţi să depui o moţiune împotriva unui fapt care nu există, ci doar imaginaţie. Din păcate, semnatarii acestei moţiuni aţi dat credit unora sau unuia care a scris textul şi care doreşte să convingă că mai vrea o dată sau mai merită o dată. Pentru informaţii despre contracte, sponsorizări, contracte de consultanţă sau alţi bani cheltuiţi pentru imagine vă stau la dispoziţie cu documente oficiale. A fi acuzat într-o moţiune un ministru că nu are apariţii la televizor, mi se pare deja o glumă. A folosi această funcţie pentru a face imagine şi nu pentru a munci şi a vinde apoi, politic, dacă vreţi, aşa cum ştiţi dumneavoastră, rezultatele, mi se pare o glumă proastă. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Deci, avem... Aţi citit regulamentul? Nu mai fiţi nervos... Aţi citit regulamentul? Atunci, dacă sunteţi calm, citiţi regulamentul şi vedeţi, atunci vă dau cuvântul pentru drept la replică. Regulamentul, Regulamentul Camerei Deputaţilor. Dumneavoastră sunteţi deputat. Oamenii, când merg la serviciu, citesc Regulamentul de organizare şi funcţionare a locului de muncă. Dumneavoastră trebuie să citiţi regulamentul. Cu mare plăcere vă dau cuvântul două minute, dar citiţi în regulament. Dacă vreţi acum, eu n-am nicio problemă să vă dau cuvântul. Domnule Bode, aveţi cuvântul, două minute. Trebuie să fim calmi. Dacă dânsul vrea acum să ia cuvântul! |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc că-mi daţi posibilitatea ... |
|||||
|
|
Nu eu, regulamentul mă obligă. |
|||||
|
|
Regulamentul, prin intermediul dumneavoastră. Domnule ministru, Sunt onorat că din cei 101 semnatari ai moţiunii simple m-aţi ales fix pe mine. Domnule ministru, îmi pusesem mari speranţe în dumneavoastră, dar mi le-aţi risipit prin intervenţia de acum. Aveţi acelaşi tip de comportament ca şi colegul dumneavoastră, domnul ministru Gerea, dacă vă amintiţi, la ultima moţiune pe minerit, de la care, ce-i drept, n-aveam nicio aşteptare. Domnule ministru, Sunt convins că vă place fotbalul. Urmăriţi meciurile de fotbal, da? Cum altfel aţi explica susţinerea unui fotbalist în funcţia de director general la Transelectrica? Dar despre asta puţin mai încolo. În timpul partidelor de fotbal, după cum ştiţi, domnule ministru, ultraşii obişnuiesc să arunce cu fumigene în teren. |
|||||
|
|
Deci, domnule deputat, vreau să înţelegeţi ... |
|||||
|
|
În două minute, în două minute închei. |
|||||
|
|
E intervenţia dumneavoastră ca drept la replică, sau este o declaraţie politică pe care vreţi s-o... |
|||||
|
|
Nu, este intervenţia mea ca drept la replică şi o să-i răspund... |
|||||
|
|
V-aş ruga frumos să citiţi ce scrie în regulament, domnule deputat, vă rog frumos să citiţi în regulament ce înseamnă dreptul la replică, cu tot respectul pe care vi-l port. Şi având în vedere că ne leagă şi o amiciţie, vă rog frumos să respectaţi această putere pe care o aveţi, ca parlamentar, să vă exprimaţi strict la ceea ce scrie în regulament cu privire la dreptul la replică. Aţi început o declaraţie politică care nu are legătură... Dacă interveniţi în numele grupului parlamentar, cu mare plăcere. Vă rog frumos. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Continui. Domnule ministru, Aruncaţi aceste fumigene doar crezând că apăraţi echipa, adversarul nu vede poarta echipei favorite. Dar să ştiţi că rezolvaţi o problemă pentru câteva minute. Fumigenele trec şi problemele reale rămân. Domnule ministru, Cum puteţi să spuneţi că directorul general de la Transelectrica, şeful directoratului, domnul Teau, are 17.000 de lei remuneraţie. În actele oficiale, vi le pun la dispoziţie dacă nu le aveţi, de pe site-ul companiei, figurează cu 23.500 de lei - 5.000 de euro. Aruncaţi fumigene pentru că, ştiu eu, credeţi că aşa o să se rezolve problemele din companiile de stat. Domnule ministru, Ştiţi care a fost primul director general pe care l-am demis la câteva zile de la preluarea mandatului de ministru? Directorul general de la Transelectrica: domnul Hăhăianu, dacă vă spune ceva. Şi închei, domnule ministru, recomandându-vă ca lectură Constituţia României, art. 112, Legea răspunderii ministeriale, Legea nr. 115/1999 art. 8 şi Regulamentul Camerei Deputaţilor, art. 167 şi 171. După ce le citiţi, s-ar putea să fiţi nevoit să vă cereţi scuze faţă de mine, nu pentru ce aţi afirmat azi, ci pentru ce n-aţi făcut. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule deputat, vă reamintesc că 167 şi 171 se află în procedura de nou regulament pentru textele afacerilor europene. Îmi cer scuze că vă informez. Să nu vă supăraţi pe mine că vă spun. Bun. Dragi colegi, Începem dezbaterile. Grupurile parlamentare şi-au anunţat colegii care iau cuvântul. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Aveţi dreptate. Domnul deputat Traicu Rodin are cuvântul în numele Grupului parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc pentru încurajări. Stimaţi colegi, Domnilor deputaţi, Domnilor semnatari ai acestei moţiuni intitulate "PSD «curentează» banul public", vreau să vă vorbesc în cuvântul meu, în primul rând în calitate de deputat ales într-un colegiu în care industria de bază este industria energetică, Colegiul nr.1, Circumscripţia nr. 27 Mehedinţi, dar şi ca specialist cu măruntă experienţă de 33 de ani în sectorul energetic, inclusiv în ceea ce priveşte staţii şi reţele. Nu vreau să mai atrag atenţia asupra importanţei pe care această companie - Transelectrica - o are în sistemul energetic al operatorilor de transport şi de sistem, un rol-cheie pe piaţa de energie electrică, şi a faptului că administrează sistemul electric de transport şi asigură schimburile de electricitate, inclusiv cu ţările vecine. Aceasta a fost o introducere tehnică vizavi de ceea ce vreau să vă spun în continuare. Această companie care de-a lungul timpului a fost de o importanţă deosebită inclusiv în ceea ce priveşte modul în care a fost administrată de către... rând pe rând, Ministerul Economiei şi Resurselor, Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Economiei şi cum s-a numit de-a lungul timpului, a avut un puternic declin începând cu anul 2005, şi acest declin s-a repercutat în modul de funcţionare al companiei datorită managementului defectuos, iar managementul defectuos a fost datorită oamenilor nepotriviţi care au ajuns în funcţii-cheie. Ceea ce a fost scris în această moţiune simplă este o consecinţă, o parte din ea, este o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului şi în special în această perioadă pe care am menţionat-o. Vreau să vă spun, stimaţi colegi, domnilor deputaţi, că în perioada la care am făcut referire, toate firmele din domeniul energiei au devenit anexe ale partidelor aflate la acea vreme la guvernare, atât marile companii din domeniul producerii de energie electrică, precum complexele energetice Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, nemaivorbind de Regia Autonomă de Activităţi Nucleare, dar şi aceste companii cu un rol cu totul special în economia naţională şi în siguranţa şi securitatea energetică a ţării, Transelectrica şi Transgaz. Şi o să vă precizez de ce fac aceste afirmaţii vizavi de importanţa asigurării serviciilor publice vizavi de importanţa pe care aceste companii o au în securitatea energetică a ţării şi unde s-a ajuns. Păi, haideţi să facem un pic de istorie vizavi de ce s-a întâmplat în Transelectrica. Stimaţi colegi, Unul din principalele atribute de-a lungul timpului a Transelectrica prin Comisia tehnico-economică a fost să dea aşa-numitele ATR-uri, avizele de racord pentru noile investiţii care s-au făcut în domeniul energiei. Ce s-a întâmplat în această perioadă? Pe o schemă de sprijin pentru regenerabile, de altfel o schemă bine gândită dată prin Directivă Europeană şi adoptată în 2008, în 2010, Ministerul şi, bineînţeles, Parlamentul de la acea dată, modifică schema de sprijin, face un Eldorado din România pentru investiţii speculative în domeniul energiei, iar conducerea Transelectrica, numită politic şi în mod voit distorsionat, aprobă 23 de mii de MW ATR-uri pentru eoliene, doar pentru eoliene. Ce se întâmplă în această situaţie? Această companie despre care dumneavoastră plângeţi la ora actuală că este prost manageriată, prin Dispeceratul Energetic Naţional, care este o sucursală a Transelectrica, trebuie să managerieze 3800 de MW care sunt injectaţi în zilele când bate vântul şi distorsionează piaţa de energie în special cea pe combustibili clasici care asigură fundamentul securităţii energetice şi a continuităţii în alimentare pentru întreaga economie. Problemele astea nu transpar în moţiunea dumneavoastră simplă care «curentează» banul public. Păi, a fost o curentare a banului public, dintr-acesta la 400 de KV, nu altfel. În această perioadă la care fac referire şi ale cărei consecinţe actualul management trebuie să le depăşească, iar ministerul trebuie să facă faţă, aşa cum a şi menţionat, în continuare şi în condiţii deosebit de vitrege, orientarea investiţiilor în perioada respectivă a fost pe cu totul alte criterii, şi nu pe cele de siguranţă a sistemului energetic. Interconectările nu au fost făcute şi veniţi dumneavoastră acum şi spuneţi: unde-i programul de investiţii? Nu-i nimic, lăsaţi că vă răspund eu la tot, şi vă răspund documentat, nu vă răspund... Problema pe care nu aţi abordat-o este cine impune programele de investiţie şi de mentenanţă. Cine impune verificările de personal şi în special cum au fost alese cu grijă directoratele şi consiliile de supraveghere la marile companii energetic şi în special la Transelectrica, apropo de ceea ce vorbea antevorbitorul meu. Vreau să vă spun că selectarea personalului, precum şi încheierea contractelor de management s-a făcut în perioada în care la guvernare a fost actuala opoziţie, 109, pe care...şi criteriile de selectare care au făcut ca la o bună parte a companiilor energetice să vină pe post de directori nişte experţi care au vândut apă cu zahăr pe la Coca-Cola şi au nişte MB-uri luate pe cine ştie unde, dar habar nu au despre tehnologiile care sunt aplicate, despre implicaţiile şi importanţa a ceea ce conduc, iar rezultatele se văd acum. Iar dumneavoastră veniţi şi spuneţi că nu se respectă programele de investiţii? Păi programele de investiţii le-a făcut actualul ministru? Programele de investiţii într-o companie de o astfel de mărime şi cu durata investiţiilor de minim cinci ani de zile s-au făcut acum? Aceste programe de investiţii trebuiau să vină din urmă. Au fost ele făcute? A fost un program de investiţii corespunzător dimensionat? De-abia acum se începe relansarea interconectărilor, aşa cum a fost precizat anterior. Vizavi de treaba asta, aş mai vrea să vă mai precizez câteva aspecte versus cum a fost încheiat contractul de management şi cât de mult se poate implica ministerul în această problemă. Pe 109, contractul de management ia în calcul sută la sută rezultatele financiare. Iar rezultatele financiare au fost date de creşterea pe bursă a acţiunilor. Această companie este cotată pe bursă. Nu au fost estimări asupra executării fizice a programelor de mentenanţă şi investiţie decât acum, când domnul ministru şi echipa pe care o conduce s-au implicat în coordonarea directă a acestei companii. În ceea ce priveşte politica de personal, o să vă dau câteva exemple concrete vizavi de capabilitatea cu care aţi numit oamenii la conducerea Transelectrica. Director de sucursală Transelectrica pe zona sud-vest Oltenia care are în grijă şi în exploatare staţia de 400 KV Porţile de Fier 1, interconectată cu sistemul hidroenergetic şi de navigaţie sârb, Lascu Ion, fost secretar de stat la Ministerul Apărării, inginer de la Fabrica de vagoane, protejat de către Mihai Stănişoară, pe vremea când era ministru al apărării, rămas şomer şi adus ca să ia un salariu gras pe post de director de sucursală. Asta e politica de personal la Transelectrica, pe care aţi promovat-o şi pe care o protestaţi acum? Deci, ceea ce vă spun, eu nu vă spun să verificaţi, eu vă spun că sunt lucruri verificate de mine şi care bineînţeles că m-au revoltat. În ceea ce priveşte politica salarială la Transelectrica, ca şi la celelalte mari companii din domeniul sistemului energetic, vă spun că aceste discrepanţe salariale uriaşe care au apărut au fost datorită calităţii oamenilor pe care i-aţi numit pe vremea când conduceaţi aceste companii, direct sau indirect, şi care ca prim lucru au văzut doar modul de îmbogăţire rapidă, atât prin bonusuri, cât şi prin salarizare directă. Vizavi de firmele pe care le protestaţi că sunt nişte exprimări: "sunt cu ea în mână"; "bugetul Transelectrica e împărţit la taraba PSD prin acordarea de recompense financiare" şi aşa mai departe, inclusiv partea asta cu firmele de casă. Să încep să vă dau exemple de firme de casă ale PDL-ului care o lungă perioadă de timp au spoliat, şi în unele cazuri au adus "în cap", au falimentat companii deosebit de profitabile. Una dintre ele se numeşte Regia Autonomă de Activităţi Nucleare, reorganizată de către noi, băgată în insolvenţă cu 2000 de milioane de RON datorii, pe care le-a făcut în cinci ani, sub conducerea unui director pe nume Olaru, numit de aceeaşi conducere a ministerului. Aceasta a fost o paranteză relevantă vizavi de ceea ce s-a întâmplat în sistemul energetic, vizavi de ceea am spus că s-a întâmplat şi la Transelectrica. Să discutăm puţin acum şi despre ce înseamnă aceste contracte deosebit de importante, cum este contractul cablului submarin, a staţiilor "back to back" care trebuie să existe în România şi în Turcia, şi bineînţeles tot ceea ce înseamnă, o dată cu realizarea acestui proiect modificarea fluxurilor energetice într-o zonă deosebit de sensibilă, este vorba de zona Balcanilor. Evident că ceea ce este secretizat din acest contract se referă la caracteristicile tehnice ale caietului de sarcini în ceea ce priveşte ceea ce trebuie şi ceea ce se doreşte a fi realizat. Care va fi influenţa pe piaţă în zona respectivă ştiindu-se de către mass-media şi de către toate firmele concurente în domeniul energiei ceea ce se preconizează pe termen scurt, mediu şi lung în domeniul energiei, a traficului şi a tranzitului de energie, precum şi a producţiei de energie într-o anumită zonă. Evident că un astfel de contract nu poate fi făcut public. În rest, vizavi de condiţiile financiare ale contractului respectiv, a răspuns domnul ministru şi consider că nu mai are rost să insistăm. Despre contractul Teletrans şi partea de telecomunicaţii, precum şi programul de informatică şi proces SCADA, la fel, a răspuns domnul ministru, iar precizările pe care mi le-am notat şi eu sunt relativ similare. Aş vrea să vă mai fac doar câteva precizări. După ce distrugi o companie, când mă refer la distrus mă refer la managementul companiei respective, de-a lungul câtorva ani, într-un sistem total corupt, pervers şi care a inversat valorile în sistemul energetic, şi când mă refer la valori mă refer la ceea ce înseamnă cunoştinţe tehnice şi capabilitatea de a putea gestiona un astfel de sistem, este foarte greu să le aduci pe linia de plutire. Îi dau dreptate domnului ministru când spune că încă munceşte la a curăţa compania, e vorba de Transelectrica, să rămânem legaţi de această moţiune simplă, de oamenii incompetenţi care au fost lăsaţi în sistem de-a lungul timpului şi de rezistenţa pe care aceştia o opun la orice schimbare în bine care trebuie să fie făcută, şi cu viteza necesară pentru a putea respecta acest program. Referitor la strategia energetică despre care se vorbeşte tot timpul. Stimaţi colegi care întrebaţi de ea, până va apărea noua strategie energetică, vă recomand cu toată sinceritatea: citiţi-o pe aia de pe site-ul Guvernului. Este foarte bună. Am lucrat şi eu la ea. dacă aveţi neclarităţi, veniţi şi întrebaţi-mă. Vă voi spune despre toate obiectivele care se regăsesc în această strategie, despre mixul energetic şi despre dezvoltare. Este un lucru cert: "România va deveni un hub energetic", aşa cum devine o putere regională din ce în ce mai importantă din punct de vedere economic. Aceasta nu este afirmaţia mea, ci am citat-o plin de mândrie că analiză economică făcută la nivel regional în Europa. Sarcina noastră, a tuturor, este să dăm legi bune, care să fie în concordanţă cu Directivele Uniunii Europene şi, bineînţeles, Guvernul să poată să le pună în practică. De asemenea, mai există o problemă care sunt convins că va fi rezolvată foarte curând: este vorba de legislaţia secundară pe care ANRE-ul lucrează s-o implementeze şi în care raportările pe care şi această companie le face vizavi de recunoaşterea în tarife, apropo de ceea ce se zicea înainte, a cheltuielilor pe care le face, inclusiv cu investiţiile şi mentenanţa, vor fi pe deplin lămurite, transparent şi la îndemâna tuturor utilizatorilor. Stimaţi colegi, vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Din partea Grupului PNL, domnul deputat Bode Lucian Nicolae, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Înainte de a intra pe fondul moţiunii, chiar nu înţeleg, domnule ministru, ameninţarea dumneavoastră, citez: "Dacă veţi mai fi pe aici". Domnule ministru, sunteţi confuz în ce priveşte contractele unor foşti consilieri ai mei la minister, nu daţi nume. Eu nu mi-am numit niciodată secretara director general la Transelectrica. Şi vă mai spun ceva, domnule ministru: eu nu am propus niciodată la conducerea companiilor de stat oameni asupra cărora planează suspiciuni penale, aşa cum este domnul Smeeianu, fostul dumneavoastră consilier, fost director general al Poştei Române, unii spun chiar "groparul" Poştei Române, recent numit în directoratul Transelectrica. Înţeleg, domnule ministru, iritarea dumneavoastră, nemulţumirea dumneavoastră pentru că sunteţi obligat să veniţi în faţa Parlamentului şi să răspundeţi de modul în care vă duceţi la îndeplinire mandatul de ministru. Domnule ministru, Aţi promis, la audierile din 15 decembrie 2014, în faţa comisiilor parlamentare de specialitate, că veţi veni în faţa comisiilor parlamentare de specialitate ori de câte ori va fi cazul, dumneavoastră v-aţi angajat că veţi veni de două ori pe lună. N-aţi venit niciodată şi au trecut şase luni. Poate este un moment să veniţi şi să spuneţi ce faceţi acolo. Trataţi şi această ocazie în legătură cu această promisiune a dumneavoastră din decembrie 2014. Am pornit această moţiune simplă de azi de la următoarea certitudine: companiile de stat în general, companiile energetice, în special, companii în care statul este acţionar majoritar, sunt nereformate. Managementul acestor companii este puternic politizat, ineficient şi corupt. Statul confundă calitatea de acţionar majoritar la companiile energetice cu calitatea de reglementator şi formator de politici în domeniul energiei. Totul sub umbrela Ordonanţei nr.109/2011 privind guvernanţa corporatistă prost aplicată, cu costuri uriaşe. Apropo: membrii Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica au fost selectaţi pe un contract - care, într-adevăr, cuprinde şi alte companii - de 5 milioane de euro. Domnule ministru, Stimaţi colegi deputaţi, Prin această moţiune simplă dorim să aducem în dezbaterea parlamentară neregulile pe care le-am constatat la Compania Transelectrica, o companie strategică pentru România, transportatorul naţional de energie, o companie la care statul deţine, cum s-a spus aici, 58,6% din acţiuni, o companie la care principala sursă de venit o reprezintă tariful pentru serviciul de transport energie electrică, tarif pe care îl plătesc toţi românii prin factura la energia electrică. Din păcate, această companie, în loc să devină un jucător regional pe piaţa de energie electrică, a ajuns în situaţia descrisă în prezenta moţiune simplă: acţiuni şi decizii lipsite de transparenţă, programele de investiţii şi mentenanţă nerealizate, cu implicaţii majore asupra securităţii sistemului energetic naţional şi, implicit, asupra securităţii naţionale. Membrii Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere îşi acordă bonusuri financiare de ordinul milioanelor de euro. Politica de personal este una discreţionară, dictată de interese de partid. În ceea ce priveşte lipsa de transparenţă în deciziile importante pentru Transelectrica, fără nicio consultanţă publică, doar din dorinţa, obsesia de a controla politic această companie, existând o adevărată luptă între miniştrii PSD ai cabinetelor Ponta pentru a deţine în subordine această companie, interesul fiind, evident, pentru accesul la resurse, Guvernul Ponta transfera în februarie 2013 de la Ministerul Economiei la Ministerul de Finanţe Compania Transelectrica, în aprilie 2014, de la Ministerul de Finanţe la SGG, iar în decembrie 2014, de la SGG la Ministerul Economiei. Alt exemplu de lipsă de transparenţă în deciziile Transelectrica este cablu de interconectare submarin 400 KV România - Turcia. Domnule ministru, În primul rând, n-aţi spus un cuvânt în intervenţia dumneavoastră despre justificarea tehnico-economică a acestei investiţii de peste 650 de milioane de euro; niciun cuvânt despre licitaţia de la sfârşitul săptămânii trecute privind serviciul de consultanţă juridică pentru realizarea acestui proiect; niciun cuvânt despre renunţarea la Acordul de principiu din 9 ianuarie 2014 încheiat între şase companii energetice din România: Nuclearelectrica, Complexul energetic Oltenia, Romgaz, Hidroelectrica, Electrica şi Complexul energetic Hunedoara, în vederea constituirii societăţii de proiect, niciun cuvânt despre noile solicitări ale Turciei: creşterea capacităţii de transport de la 800 MW la 2000 de MW care trebuie duse la îndeplinire până la finele lunii august 2015. Domnule ministru, Data de 17 iunie 2014 va deveni de referinţă pentru acest proiect. Printr-o notă, domnul consilier de stat Dragoş Andrei, a solicitat domnului prim-ministru Victor Ponta să coordoneze direct acest proiect. În aceeaşi zi, printr-un ordin semnat de domnul Victor Ponta, se desemnează domnul Dragoş Andrei şi domnul Vlad Stoica să coordoneze direct acest proiect. Din informaţiile noastre, aceşti domni, sprijiniţi de alţi domni din anturajul primului-ministru, au susţinut semnarea unui alt memorandum, de data aceasta secret, în 3 februarie 2015, între Transelectrica şi alţi trei parteneri. Şi de aici o serie întreagă de suspiciuni: transformarea studiului de fezabilitate existent în studiu de prefezabilitate, considerăm noi ilegal. Cei trei parteneri au sau nu au dreptul să participe în faza de execuţie, practica internaţională interzice acest lucru, memorandumul secret nu ştim ce spune. Apropo: care au fost criteriile de selecţie a celor trei parteneri Transelectrica? Domnule ministru, de ce Guvernul României nu se uită la evoluţiile geopolitice din regiune? Turcia, spre exemplu, şi-a propus să-şi dubleze producţia de energie în următorii şapte ani. Alt exemplu de acţiuni netransparente în Transelectrica îl reprezintă contractele care secătuiesc bugetul Transelectrica. Conform unei decizii a Curţii de Conturi, în ultimii trei ani, 2012-2014, Transelectrica a plătit către o societate comercială suma de 5,2 milioane de euro pentru spaţiul de birouri, vorbesc de 6.730 de metri pătraţi în unele evidenţe, 7.503 metri pătraţi în altele, spaţiu pentru care Transelectrica a plătit an de an tot mai mult, tot mai mult, de la 1,2 milioane de euro pe an, la 1,8 milioane de euro, aceasta în plină criză imobiliară, şi am înţeles că vă pregătiţi să prelungiţi acest contract până în 2020. În ceea ce priveşte Teletrans, Teletrans-ul fiind una din cele şase filiale ale Transelectrica, la care Transelectrica este unic acţionar. Domnule ministru, Oricât aţi încerca să invocaţi greaua moştenire, nimic nu justifică inacţiunea dumneavoastră. Apropo: din cele 31 de contracte încheiate de Teletrans cu operatori care oferă servicii de internet şi telecomunicaţii către autorităţile locale centrale, instituţii ale statului, 10 sunt încheiate în guvernarea Ponta, 1 în 2004, în guvernarea Năstase, 6 în guvernarea Tăriceanu. Poate-i certaţi şi pe ei. Vă subliniez, vă aduc în atenţie faptul că în guvernarea Mihai-Răzvan Ungureanu nu a fost semnat de către Teletrans, niciun astfel de contract. Domnule ministru, Cunosc faptul că Teletrans închiriază cei aproximativ 5.000 de kilometri de fibră optică, în funcţie de... atenţie, reţineţi şi dumneavoastră, numărul de kilometri per pereche de fibră optică pe trasee interurbane, respectiv, fluxul de date vehiculat. Dar, domnule ministru, doamnelor şi domnilor deputaţi, vă rog să analizaţi următoarea situaţie: Teletrans închiriază 5.000 de kilometri de fibră optică către 31 de beneficiari pentru 12 mii de euro lunar. Electrica, printr-o singură filială, închiriază de la un operator privat 500 de kilometri de fibră optică şi plăteşte 115 mii de euro lunar. Aceasta în condiţiile în care acel operator privat deţine doar fibra optică, nu şi suportul, adică stâlpii. De aici putem trage o concluzie simplă: Transelectrica prin Teletrans încasează lunar de cel puţin 20 de ori mai puţin decât ar încasa în condiţiile aplicării unor tarife corecte de piaţă. Unde ajuns aceste milioane de euro? Poate că instituţiile abilitate ale statului român vor face lumină şi în acest caz; şi nu numai în acest caz. Subliniez: cine a încălcat legea trebuie să plătească, indiferent de Guvernul care l-a susţinut. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă semnalam în prezenta moţiune faptul că Transelectrica nu şi-a realizat programele de investiţii, respectiv programele de mentenanţă. Domnule ministru, Vă rog să-i transmiteţi domnului Teau, directorul general al Transelectrica, că ştiu cum se traduce în literatura de specialitate "Capex - cheltuieli de investiţii" şi "Opex - cheltuieli operaţionale de exploatare." Asta chiar dacă nu am fost contabilul lui Sorin Ovidiu Vântu, aşa cum a fost actualul şef al Directoratului Transelectrica, domnul Teau. Profitul Transelectrica înregistrat în 2014 este un profit mincinos. Cifrele sunt clare pentru cine vrea să înţeleagă. În 2014, programul de investiţii a fost realizat în procent de 23%, iar programul de mentenanţă în procent de 80%. Ştiţi, domnule ministru, că Transelectrica se confruntă cu situaţii ciudate, unde vă dau dreptate, în ceea ce priveşte investiţiile, statul mai mult încurcă. Spre exemplu, proiectul Reşiţa-Pancevo stă într-un aviz de mediu de la Ministerul Mediului. Sunt întârzieri ale investiţiilor datorate numeroaselor contestaţii pe Ordonanţa nr.34. Dar, domnule ministru, nerealizarea programelor de investiţii şi mentenanţă înseamnă venituri necuvenite, profit artificial, valorizarea artificială a acţiunilor Transelectrica, iar de aici, decizia Consiliului de administraţie de acordare de bonusuri financiare membrilor Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere, bonusuri uriaşe. Mecanismul este simplu: principala sursă de venit pentru Transelectrica o reprezintă tariful de transport energie electrică. Tariful de transport energie electrică este dat de către ANRE în fiecare an pentru anul următor, în baza unor costuri pe care Transelectrica şi le propune. Principalul cost pentru Transelectrica, recunoscut de către ANRE, îl reprezintă cheltuielile de investiţii şi mentenanţă. Astfel, Transelectrica obţine un tarif pentru serviciul de transport energie electrică fără ca ANRE să poată interveni şi să reducă acest tarif în condiţiile neefectuării costurilor estimate. Desigur, tariful de transport energie electrică îl achită toţi consumatorii de energie electrică din România prin factura la energia electrică. Aşadar, Transelectrica realizează venituri uriaşe în baza unui tarif de transport energie electrică reglementat nu în urma unor activităţi competitive, cu toate că nu realizează lucrări de investiţii şi mentenanţă ale reţelelor electrice de transport, afectând grav funcţionalitatea reţelelor de transport pentru anii următori. De aceea, consider că nerealizarea programelor de investiţii şi mentenanţă a reţelelor electrice de transport reprezintă un atentat la siguranţa sistemului energetic naţional. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cel mai recent tun pus în operă la Transelectrica îl consider recompensele financiare enorme pentru conducerea Transelectrica. Fără o fundamentare reală, fără o fundamentare sustenabilă, bineînţeles, prin hotărâri AGA, cu mandat de la domnul ministru Tudose, în data de 23 martie 2015. sumele pe care urmează să le primească membrii Directoratului şi Consiliului de Supraveghere sunt, după cum ştiţi, de la 30 de mii de euro până la 200 de mii de euro pentru fiecare în parte. Şi aici mecanismul a fost foarte simplu: profitul mare, artificial, realizat în special în baza unor tarife reglementate de ANRE, valorizarea acţiunilor Transelectrica în baza profitului reglementat şi acordarea de OAVT-uri, opţiuni de acţiuni virtuale Transelectrica, care nu conferă calitatea de acţionar şi nu pot fi convertite în acţiuni Transelectrica, dar, atenţie, sunt convertite în bani, între 30 de mii şi 200 de mii de euro pentru fiecare membru al Directoratului şi al Consiliului de Supraveghere. Domnule ministru, Curtea de Conturi a semnalat în 2013 faptul că membrii Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere şi-au acordat bonusuri ilegale, în condiţiile în care AGA nu aprobase limitele generale ale acestor remuneraţii, imputând suma acordată necuvenit. Azi, domnule ministru, cu mandat dat de dumneavoastră, AGA Transelectrica aprobă acordarea, retroactiv, 2012-2014, a bonusurilor pentru membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului. Domnule ministru, Nu săvârşiţi o ilegalitate! Conform legii, aceste bonusuri pot fi acordate doar pentru exerciţiile financiare din anii următori. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Să nu înţelegeţi că solicit performanţă managerială, acordând membrilor Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului salariul minim pe economie. Remuneraţia lunară a membrilor directoratului este de aproximativ, cum s-a spus aici, 5.000 de euro. Domnilor guvernanţi, Nu puteţi ţine prelegeri televizate despre comportament fiscal corect, despre cumpătare, iar în companiile de stat dezmăţul din bani publici să fie în toi. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am lăsat deliberat, la finalul intervenţiei mele, politica de resurse umane în compania de stat, în companiile de stat, azi Transelectrica. Modul de promovare în Transelectrica are la bază criterii arbitrare discreţionare, dictate de interesele de partid. Fac menţiunea că în Transelectrica lucrează aproximativ 2.200 de salariaţi, din care 70% personal de exploatare staţii, centre de exploatare, personal tehnic, dispecer energetic naţional şi 30% în managementul executiv. Salariile de încadrare, conform contractului colectiv de muncă, sunt: 1.147... între 1.147 şi 2.511 lei, pentru electricieni şi între 2.200 şi 3.558 de lei pentru personalul din staţie, adică pentru 70% din salariaţi. Aceasta, în timp ce directorii de direcţie au venituri cuprinse între 13 şi 14.000 de lei lunar. Totuşi conducerea Transelectrica este preocupată, atenţie, stimaţi colegi, de dicţia unor angajaţi. Astfel, la sfârşitul anului 2014 Transelectrica a organizat cursuri pentru formare dicţie. Sigur, contra unui onorariu de aproximativ 700 de euro pentru fiecare instruit. Din datele pe care le deţinem, la sfârşitul anului 2014 au fost instruiţi peste 100 de angajaţi Transelectrica. Iată cum au zburat din conturile companiei peste 100.000 de euro. Prin conturile companiei Transelectrica vă rog să înţelegeţi buzunarele românilor. Să fii bogat, mai exact să ai milioane de euro în conturi şi să-ţi doreşti să fii manager la o companie de stat nu consider a fi neapărat un lucru rău. Numai că atunci când principala ta activitate a fost cea de fotbalist, când deţii ceasuri în valoare de 800.000 de euro, când ai acasă peste 4,5 milioane de euro, când ai împrumutat în nume personal diferite persoane fizice şi juridice cu peste 8 milioane de euro, ca să nu mai vorbesc de colecţia de maşini de lux şi iahturi, totuşi, să fii director general la SMART, o filială a Transelectrica, mi se pare prea mult, chiar şi pentru un fost fotbalist, fost patron de echipă de fotbal şi prieten bun cu Victor-Viorel Ponta. Iacov Constantin Dumitru, director general Transelectrica, despre dumnealui este vorba. Apropo, ştiţi cumva în baza cărui mandat, la sfârşitul săptămânii trecute, compania SMART şi-a prelungit prin act adiţional contractul-cadru cu Transelectrica privind lucrări de mentenanţă, în condiţiile în care Transelectrica a dat în judecată SMART, la sfârşitul anului trecut? Aceasta nu este maximum din ceea ce poate PSD în materie de resurse umane. Citez: "De ce cred că pot fi o asistentă păcătoasă? Pentru că vă urmăresc, vă plac, sunteţi cei mai tari. Şi cred că aş putea intra în familia păcătoşilor, făcându-vă serile frumoase celor ce vă iubesc şi vă urmăresc". Am încheiat citatul. Nu este o declaraţie de intenţie în vederea angajării în Transelectrica, este una dintre declaraţiile unei tinere domnişoare, frumoase, trebuie să recunosc, din Brăila, domnule ministru, protagonista unor emisiuni gen "Burlacul" sau "Un show păcătos", Sorina Cătălina Ene, pe numele ei, care azi îşi desfăşoară activitatea în secretariatul directoratului Transelectrica, pe o remuneraţie lunară de aproximativ 4.000 de lei, dublă decât a peste 70% din angajaţii Transelectrica. Pură politică de cadre, aşa putem numi această practică şi în niciun caz politică de personal responsabilă, bazată pe competenţe. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, vă solicit, domnule ministru, să demaraţi urgent procedurile de înlocuire pentru toţi membrii Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere, înlocuiţi firma de recrutare cu una profesionistă, aplicaţi Ordonanţa nr. 109/2011 în litera şi spiritul ei, nu ca şi în cazul domnului Smeeianu, nu acordaţi retroactiv bonusurile financiare pentru membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, desecretizaţi Memorandumul privind construcţia cablului submarin România-Turcia, impuneţi o politică de personal bazată pe competenţe, demaraţi urgent marile proiecte de investiţii ale Transelectrica, astfel încât Transelectrica să devină cu adevărat un mare actor regional. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Aţi consumat 18 minute. Îl invit în continuare pe domnul deputat Cezar Cioată. Grupul PNL, mai aveţi un singur minut, stimaţi colegi. Domnul Cioată, aveţi 4 minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Inteligenţa ne este astăzi iritată la maximum de aroganţa cu care unii politicieni ies în ultima perioadă în faţa noastră şi ne ofensează cu poveşti penibile ce au la bază un tupeu fantastic de a ne minţi în faţă, de a ne sfida şi de a ne considera pe toţi proşti. Este şi cazul noului PNL care vine cu tot felul de moţiuni pe teme care mai de care mai ridicole, doar-doar se va vedea în ţară că-şi face treaba de partid de opoziţie. PNL uită probabil că din cauza numeroaselor nereguli constatate în activitatea Transelectrica de către Curtea de Conturi, ANAF, comisiile de control din ministere, organele de audit şi comisiile interne ale societăţilor, Guvernul şi acţionarii au căutat soluţii legale pentru numirea unor reprezentanţi în AGA, în consiliile de administraţie şi în funcţiile de conducere. S-a analizat posibilitatea identificării şi încadrării unor oameni din sistem cu performanţe, curaţi, care să se încadreze în funcţiile respective. Odraslele numite în funcţii de directori, politrucii şi amantele au fost reevaluaţi şi eliberaţi din funcţii. Dacă aţi uitat, vă aducem noi aminte, domnilor din PNL, ce făceau "băieţii deştepţi" din PDL în guvernarea Boc. Probabil că aţi uitat, domnilor din PNL, de Fondul "Proprietatea", fond de acţiuni la societăţi unde statul român era acţionar - Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, CNH, Nuclearelectrica etc. Fondul urma să acorde acţiuni gratuite persoanelor deposedate abuziv de regimul comunist, care revendicau proprietăţi cu câştig în instanţă. Guvernul PDL, prin ministrul de finanţe şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului "Proprietatea", Ionuţ Popescu, nu s-a preocupat de listarea fondului pe bursă, 6 ani a tărăgănat listarea, pentru a înfiinţa o reţea infracţională de corupţie, de la miniştri până la romii care cumpărau acţiunile pe stradă. Intermediarii cumpărau acţiuni cu 25 de bani, adică cu un discount de 75% şi le vindeau la şmecheri. Din cei peste două miliarde de euro, valoarea activelor, un miliard au ajuns astfel în mâinile PDL. Observ că sunt pierderi de memorie şi în cazul afacerilor lui Gheorghe Ştefan. Firmele lui Gheorghe Ştefan, cu activităţi în domeniul forestier, au primit contracte pentru defrişări pe liniile de înaltă tensiune ale Transelectrica. Să spunem câteva lucruri şi despre fosta conducere a Transelectrica. Conducerea companiei a achiziţionat echipamente IT la preţuri mai mari decât cele practicate pe piaţa de profil, favorizată în acest caz fiind firma Siemens. Contracte de 70 de milioane de lei, atribuite sub suspiciunea unui conflict de interese. Directorul Transelectrica din perioada 2009-2010 a fost Adrian Băicuş. Conform CV-ului acestuia, anterior numirii la Transelectrica, Băicuş a fost director general al Siemens România, între anii 2003-2008. În perioada în care a fost director general al Transelectrica, între compania de stat şi Siemens România au fost încheiate 3 contracte şi un act adiţional de creştere a preţului la un altul. Cele 4 documente au stat la baza unor tranzacţii în care Transelectrica a plătit Siemens România suma uriaşă de 70.730.224 de lei. Cele 4 contracte au fost semnate din partea Transelectrica chiar de fostul director al Siemens, Adrian Băicuş. Autorii raportului de control afirmă explicit că Băicuş a participat la luarea deciziilor privind necesitatea şi atribuirea unuia din cele 3 contracte şi a actului adiţional. Mai mult, din documentele consultate de autorii raportului, a reieşit că Băicuş a semnat primul dintre contractele cu Siemens, ca director general al Transelectrica, după ce în calitate de director al firmei private participase la întocmirea documentelor în baza cărora Siemens a câştigat acel contract cu Transelectrica. Valoarea estimată a pierderilor Transelectrica este de 8.769.000 de lei, reprezintă, potrivit raportului Curţii de Conturi, diferenţa între preţul la care au fost achiziţionate bunurile în baza contractului încheiat cu Siemens România şi de preţul practicat de piaţa de profil IT pentru aceste bunuri. Domnilor colegi din opoziţie, ştiţi prea bine că lista ar putea continua şi ar fi foarte lungă, dar prefer să mă opresc aici. Am văzut zilele trecute în presă un document care a circulat în mediile PNL prin care chiar dumneavoastră recunoaşteţi faptul că singura miză a depunerii unor moţiuni simple este cea mediatică. Tot din acel document am aflat că aveţi probleme din cauza alianţei cu PDL, PDL care a tăiat salariile bugetarilor, a închis spitale sau a avut rezultate foarte slabe în absorbţia fondurilor europene. Ca o consecinţă firească, Grupul parlamentar Liberal-Conservator PC-PLR va vota împotriva acestei moţiuni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, Grupul PNL. Mai aveţi un minut, domnule deputat, sper că vă încadraţi. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Sper să mă încadrez. |
|||||
|
|
Citiţi mai repede, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Foarte repede. |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Pentru toţi, Transelectrica reprezintă o companie la care prin facturi cotizăm cu toţii şi care, la fel ca multe alte active din economia naţională, a fost victima birocraţiei cronic şi a căpuşării de partid în ultimii ani. Monopolurile economice de stat au reprezentat permanent o sursă de venit pentru oligarhiile transpartinice. Cu toţii trebuie să fim conştienţi că necesitatea de a avea un mare actor naţional energetic care să reunească sursele de producţie şi distribuţie din acest sector economic strategic reprezintă o prioritate naţională, şi nu doar una ce ţine de factorul economic, ci una care ţine de factorul geopolitic. S-a vorbit despre profitul Transelectrica. Normal că Transelectrica o să aibă profit atâta timp cât consumul şi cererea sunt permanente în acest sector şi atâta timp cât toate investiţiile pe care le fac autorităţile publice locale intră direct în patrimoniul companiilor responsabile de acest domeniu. Ceea ce se întâmplă la noi de ani buni o reprezintă supradimensionarea schemei de angajaţi a companiilor publice şi practica Guvernului de a mări excesiv numărul angajaţilor fără rost. Oare putem vorbi şi la Transelectrica despre o politică corporativă integrată, care să pună transparenţa pe primul plan şi mai ales capacitatea companiei de a răspunde la necesităţile pieţei şi de a face faţă cerinţelor existente în mediul competiţional energetic european, ori vorbim despre o formă de sinecurism politic prin care statul devine un instrument de satisfacere a intereselor de partid? Cred că necesitatea numărul unu o reprezintă o strategie energetică naţională care să aibă mai mulţi piloni. În primul rând, crearea unei companii energetice româneşti care să cuprindă toate sectoarele de producţie şi furnizare a energiei aflate încă în patrimoniul public şi care să poată deveni un actor european real, puternic, apoi prioritizarea investiţiilor în capital şi resurse în aşa măsură încât România să devină un exportator net în domeniul energetic; reconversia forţei de muncă disponibilizate din sectorul energetic. Şi de aceea aş dori să vă întreb: de ce în timp ce planul de investiţii existent la acest moment nu a fost îndeplinit, profitul a fost crescut în mod artificial în aşa măsură încât... |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: ... să asigure bonusurile pentru cei din conducerea companiei? Trebuie să ne gândim şi la ceea ce înseamnă redevenţele din zona extractivă, trebuie să ne gândim la ceea ce înseamnă... (Se întrerupe microfonul.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Marian Neacşu. Aveţi 14 minute, domnule deputat. |
|||||
|
|
Promit că am să mă mulţumesc cu mult mai puţin. Cred că într-o primă fază eram pregătit să apreciez că după ce am ascultat - prezentată fiind de un coleg de-al nostru din opoziţie - poate cea mai slabă moţiune pe care am văzut-o până în momentul acesta, ca conţinut, ca subţirime, ca fluiditate a textului, ca problematică abordată, lucrurile prezentate la dezbateri de colegii mei care au vorbit înainte, evident, din considerente de timp, excedând ultima prezentare care a părut o reclamă la Rudotel, am stat să mă gândesc, ascultând şi un alt coleg, care era prezent în bancă şi care a spus că şi Domnia Sa - şi nu-l pot judeca că nu înţelege foarte bine ce citeşte -, după ce a parcurs de vreo două ori moţiunea, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, nu a înţeles nimic din ea, şi eu îmi recunosc în aceeaşi măsură neputinţa, nici eu nu am înţeles mare lucru. Dar am fost tentat, văzând spiritul oniric în care era scrisă, să o tratez în ultimă instanţă, datorită conţinutului, ca un fel de basm. Şi mă gândeam ce titlu ar fi mai potrivit. Dacă judecam după numărul de semnatari, probabil că potrivit ar fi fost, şi după trecutul unora, probabil că potrivit ar fi fost "101 dalmaţieni", dar având în vedere tot antecedentele, pentru că ele sunt până la urmă cele mai importante, cred că mai degrabă merită să fie judecată drept "Punguţa cu doi bani", pentru că după ce găinuşa pedelistă din PNL s-a dat cocoş pe lângă băieţii deştepţi din energie oarecare vreme, acum, pe final, s-a gândit că a prins o chestie din zbor - apropo de acesta, fac o paranteză, se pare că din informatorii domnului ministru, informatorul de mâna a doua a fost mai bun decât acela de prima -, s-a gândit ce să facă cu ideea aceea şi a început, apreciind că este o mare găselniţă, să cotcodăcească şi până la urmă a ieşit o mărgică. Aceasta a fost moţiunea de astăzi, o mărgică mică, pricăjită, inutilă, care în ultimă instanţă, exact cum nu doreau colegii noştri, i-au dat posibilitatea colegului nostru, domnul ministru Tudose, să iasă la rampă. Şi el, aşa cum îl ştim, n-a ratat ocazia. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Fiind terminate dezbaterile, îl invit în continuare pe domnul ministru Mihai Tudose. Vă rog, domnule ministru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Folosesc prilejul pentru colegii de bună-credinţă şi am să răspund punctual la solicitări. Încep cu cele unde spun că cei care au spus au dreptate. Venirea la comisie, aşa este, nu am venit la comisii atât de des cât mi-aş fi propus sau nu la toate comisiile atât de des cât mi-am propus. În rest, sunt nemulţumiri că nu convinge pe nimeni. Păi sunt două variante: ori este geniu, ori opusul. Nu cred că-i geniu. Servicii de consultanţă juridică pentru proiectul cu cablul. Greşit. Serviciile de consultanţă juridică nu sunt pentru proiectul cu cablul. Serviciile de consultanţă juridică sunt pentru, spre exemplu, contractele cu Republica Moldova, avem nevoie de o casă de avocatură specializată în dreptul internaţional, ca să nu dau alte exemple. Dar dacă ştii una şi bună, o ţii ca gaia-maţu! S-a aprobat studiul şi planul pentru ca Transelectrica şi tot ce înseamnă SMART, Teletrans, DEN să-şi construiască un sediu propriu. De ce nu s-a făcut acest lucru până acum? Nu ştiu, domnilor dinainte. Profit mincinos pe 2014?! Este o afirmaţie care poate să-l coste pe cel care a făcut-o, societatea e listată la bursă. Înţeleg că nu mai au voie brăilenii să fie angajaţi pe nicăieri, chiar dacă sunt prin cea mai transparentă procedură. Şi nu, cu citatul exact, "când am venit l-am dat afară şi l-am pus eu pe altul." În regulă, dacă ziceţi că aşa este bine, mai faceţi aşa când vă vine rândul, dacă vă mai vine! Eu am spus că actualul director ia 17.000 de lei venit acasă. Dumneavoastră mi-aţi spus că ia 24.000 brutul. Domnul Ialomiţianu, nu-l mai văd aici, că vă lămurea că-i acelaşi lucru. Da? Pentru că eu nu am spus cât are pe stat, eu am spus 17.000 duce acasă. Asta înseamnă netul din 24. Da, 17.000 ia. Apoi, fotbalist în funcţia de şef. Este în regulă, a jucat omul fotbal, a avut o echipă de fotbal. Nimeni nu-i perfect! Nici măcar colegul dumneavoastră de echipă de fotbal pe care l-aţi pus director de cabinet cu 100 de milioane, că veni vorba de fotbal, da? Capacităţile de producţie. Tot vă spunem, o spunem degeaba, după ce v-am spus, veniţi şi o reluaţi. Asta este viaţa, da. Nu o să înţelegeţi niciodată, fiindcă nu puteţi sau nu vreţi. Dar numai unii dintre dumneavoastră, repet, nu vreau să vă jignesc pe toţi, nu meritaţi, pe mulţi dintre dumneavoastră vă cunosc ca oameni care ştiţi să citiţi o hârtie, să o înţelegeţi. Repet cu... şi reiau cu 109. La ultimele discuţii pe care le-am avut la nivel guvernamental, şi chiar, dacă nu credeţi, întrebaţi organismele de profil: Banca Mondială, Fondul Monetar, Comisia Europeană, despre extinderea lui 109 la toate societăţile de stat, cu câteva excepţii în industria specială, s-a venit cu proiectul ca 109 să aibă doar indemnizaţie fixă şi niciun fel de alt bonus. Am fost refuzaţi categoric de către organismele internaţionale, cu argumentul că nu există performanţă nerecompensată, fără bonusuri. Dar puteţi să vă certaţi, poate faceţi şi o moţiune de cenzură sau o moţiune simplă Băncii Mondiale, să se înveţe minte, să se înveţe minte să nu-i mai trebuiască! V-am spus şi e verificabil: nimeni nu a luat niciun leu, din conducerea Transelectrica, pe acele bonuri de care tot vorbiţi. Da, a fost dat un mandat, s-au tăiat 33% din ceea ce se putea lua, dar nu se pot lua nici ce a rămas, fiindcă nu sunt îndepliniţi nişte indicatori, inclusiv cei din investiţii. Vă tot spun, o ţineţi iar ca gaia-maţu, da, dar dacă ar fi luat... Dacă ar fi luat, dar nu iau. În rest, nu reuşiţi să înţelegeţi, nu? Nu o să puteţi, că nu puteţi, atâta tot. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbaterile fiind încheiate, stimaţi colegi, votul pe moţiunea simplă va fi dat mâine la votul final, începând cu ora 14,00. La ora 17,00 vor continua lucrările Camerei Deputaţilor cu sesiunea dedicată... la 19,00, cu sesiunea dedicată răspunsurilor la întrebări din partea colegilor. Mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Bună seara! Continuăm şedinţa de astăzi, 2 iunie, şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi de asemenea, în continuare, şedinţa pentru a se prezenta interpelări. Sunt astăzi 7 răspunsuri orale la întrebări, din partea Ministerului Sănătăţii - două, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Transporturilor, ministrului delegat pentru Dialog Social, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Fondurilor Europene. Salut în sală prezenţa secretarilor de stat, l-am văzut pe domnul secretar de stat Vulcănescu Răzvan, de la Ministerul Sănătăţii, pe domnul secretar de stat Titea Dragoş Virgil de la Ministerul Transporturilor, pe domnul Ghizdeanu Ion, din partea Ministerului Finanţelor Publice. |
|||||
|
|
|
Pentru început, pentru că îl văd în sală pe colegul nostru din partea UDMR, Kereskényi Gábor, am să-l rog pe domnul secretar de stat Titea Dragoş Virgil să îi răspundă la întrebare. |
|
|||
|
|
Domnul Virgil Dragoş Titea (secretar de stat, Ministerul Transporturilor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, Insulele pentru calmarea traficului, amplasate în zona mediană a Drumului Naţional DN 19, la intrarea în localităţile aflate pe sectorul Oradea-Satu Mare, sunt delimitate de borduri a căror suprafaţă exterioară este înclinată oblic, cu vârful unghiului orientat către suprafaţa carosabilă, astfel încât să fie evitată posibilitatea ca acestea să fie acroşate de către autovehiculele aflate în trafic. De asemenea, pentru a creşte gradul de vizibilitate a insulelor pentru calmarea traficului, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj a luat măsura iluminării pe timpul nopţii a acestora, fiind astfel diminuat riscul producerii evenimentelor rutiere. La data prezentă nu au fost raportate de către inspectoratele judeţene de poliţie Bihor sau Satu Mare accidente rutiere generate de eventuale deficienţe ale sistemului de siguranţă rutieră amintite. Precizăm totodată că localitatea Avram Iancu, din judeţul Bihor, se află pe sectorul de drum DN 79 cuprins între poziţiile kilometri 56 + 606 şi 60 + 840. CNADR SA consideră că principala cauză de producere a accidentelor rutiere se datorează comportamentului indisciplinat al unora dintre participanţii la trafic, aceştia nerespectând limitele de viteză maximă admisă, specificate prin semnalizarea rutieră verticală pe acest drum rutier. Cu stimă. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă domnul deputat doreşte să intervină? Poftiţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate domnule secretar de stat, Susţineţi în răspunsul dumneavoastră că acele insule de delimitare, acele insule de calmare a traficului sunt delimitate de borduri a căror suprafaţă exterioară se înclină oblic, cu vârful unghiului orientat către suprafaţa carosabilă. Poate aşa se pare dintr-un birou CNADNR, dar... sau când cineva studiază proiectul tehnic al lucrării, dar din păcate execuţia acestor lucrări din când în când mai lasă de dorit şi din păcate acele borduri în foarte multe tronsoane au înălţime exagerată, de 15-20 de centimetri, ceea ce reprezintă un pericol în trafic. În ceea ce priveşte iluminarea insulelor de calmare, pe timpul nopţii, o consider o măsură bine-venită, ce trebuie implementată cât mai repede posibil, pentru a evita acele incidente rutiere. Vreau să vă spun că încă în judeţul Satu Mare nu s-au făcut acele iluminări, iar pentru a diminua posibilitatea producerii evenimentelor rutiere în timp de noapte, aş propune extinderea acelor măsuri, a acelor iluminări şi în cazul sensurilor giratorii de pe drumurile naţionale, pentru că şi acolo, şi acele sensuri sunt periculoase şi, în unele cazuri, chiar şi indicatorii rutieri sunt realizaţi din material care nu este reflectorizant. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Dacă domnul secretar de stat mai vrea să intervină? Dacă nu, mulţumesc frumos pentru prezenţă. Am înţeles de la domnul deputat Kereskényi Gábor că a primit răspunsul de la Ministerul Sănătăţii, din partea domnului Vulcănescu Răzvan. De asemenea, am constatat că şi domnul Movilă Petru l-a primit. Din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, domnul Pâslaru Florin-Costin... nu-l văd în sală. Rog atunci... E în delegaţie. Atunci rog secretarul de stat Scutaru Codrin să-i transmită răspunsul în scris. Am înţeles că ministrul delegat pentru dialog social, domnul Liviu Pop, va mai întârzia 5 minute şi v-aş ruga să-l aşteptaţi, domnule deputat Florin Gheorghe. Din partea Ministerului Finanţelor Publice, aşa cum spuneam, este prezent în sală domnul Ghizdeanu Ion, dar din păcate nu este prezent domnul deputat Şcheau Ion, aşa că vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris, mulţumesc frumos. Şi din partea Ministerului Fondurilor Europene, domnul deputat Horga Vasile a primit din partea domnului secretar de stat Şoneriu Valentin răspunsul, deci... A, nu închidem această parte a şedinţei consacrată răspunsurilor orale, aşteptându-l pe domnul ministru delegat Liviu Pop. |
|||||
|
|
|
O să continuăm însă cu partea de şedinţă consacrată interpelărilor. Avem astăzi 22 de persoane înscrise pentru a prezenta interpelări. |
|
|||
|
|
|
La prima poziţie este domnul deputat Mihai Tararache, pe care îl văd în sală. Dânsul are 7 interpelări. Vă rog să prezentaţi una, maximum două dintre acestea. Poftiţi la microfon! |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Sunt 7 interpelări. O să încerc să prezint două dintre ele, foarte pe scurt. Prima interpelare este adresată ministrului transporturilor, domnul Ioan Rus, şi tema este Gara maritimă din Constanţa. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Gara maritimă din Constanţa este o clădire emblematică a oraşului, cu o istorie foarte interesantă. A fost construită între 1930 şi 1935, pentru a funcţiona ca terminal de pasageri. Asta a fost destinaţia iniţială a acestei clădiri. În perioada regimului comunist, clădirea, de o frumuseţe arhitecturală rară, chiar aşa este, a servit drept clădire de birouri pentru diverse instituţii, situaţie în care se află şi astăzi, deşi o asemenea bijuterie de clădire ar folosi mult mai eficient dacă ar fi inclusă într-un circuit turistic al oraşului, cum este şi un Muzeu al Portului; deci, se poate dezvolta acolo un proiect turistic. De aceea, domnule ministru, vă întreb:
Solicit răspuns scris, în termenul prevăzut de lege. Şi a doua interpelare pe care vreau să o prezint este adresată ministrului comerţului, economiei şi turismului, domnul Mihai Tudose, şi tema este Sezonul estival. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Sezonul estival s-a deschis. Aşa cum bine ştiţi, începând cu luna iunie, va fi din ce în ce mai intens. Staţiunile turistice din sudul litoralului şi staţiunea Mamaia vor fi din ce în ce mai vizitate. Un sezon care s-a deschis şi începe sub semnul măsurilor alambicate şi nejustificate luate de la actualul Guvern Victor Ponta, acele măsuri de gâgă, de la impozitarea bacşişului şi toate acele măsuri care au dat peste cap această industrie, un sezon estival de la care agenţii economici chiar nu ştiu la ce să se aştepte. În afară de controalele ANAF-ului, deja agenţii economici ştiu că în această vară vor avea două controale de la ANAF, în care vor primi amenzi fiecare, negreşit, şi tot felul de reglementări care i-au pus în dificultate pe agenţii economici de a înţelege aceste măsuri. Îmi doresc, domnule ministru, ca deputat de Constanţa, ca dumneavoastră, la nivel de minister, să ştiu că aţi pus la nivel de minister la punct un plan, o strategie pentru a eficientiza activitatea pe litoralul românesc din vara acestui an. Şi de aceea vă întreb:
Solicit răspuns scris, în termenul prevăzut de lege. Vă mulţumesc. Deputat de Constanţa, Mihai Tararache. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Au mai depus interpelări următorii colegi: domnul Ion Cristinel Marian - nu-l văd în sală, probabil a depus-o în scris; domnul Ion Marocico - două interpelări, nu-l văd în sală, înseamnă că a depus în scris; domnul Marius-Octavian Popa - trei interpelări, nu este în sală, probabil că a depus în scris; domnul Viorel-Ionel Blăjuţ - două interpelări depuse în scris; domnul Eugen Bejinariu - trei interpelări depuse în scris; doamna Cătălina Elena Ştefănescu - o interpelare depusă în scris; doamna Tamara-Dorina Ciofu - trei interpelări depuse în scris; domnul deputat Mircea Lubanovici - o interpelare depusă în scris; domnul deputat Dorin Silviu Petrea - două interpelări depuse în scris; domnul Bogdan Diaconu - două interpelări depuse în scris; domnul deputat Cornel-George Comşa - două interpelări depuse în scris; doamna deputat Raluca Turcan - două interpelări depuse în scris; domnul Sorin-Avram Iacoban - două interpelări, îl văd în sală, îl invit la microfon. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prima interpelare este adresată domnului ministru al justiţiei, domnul Robert Marius Cazanciuc, privind reincriminarea cerşetoriei. Domnule ministru, Conform art.326 din vechiul Cod penal, fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsea cu închisoare de la o lună la 3 ani. Conform noului Cod penal, infracţiunea de cerşetorie în varianta de bază a fost dezincriminată, legiuitorul consacrând exploatarea cerşetoriei la art.214 şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie la art.215. Astfel, în lumina art.214 din noul Cod penal, fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice sau psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau care beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Această dispoziţie legală cuprinde şi o agravantă, dacă fapta este săvârşită de un părinte, tutore, curatorul sau cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte sau prin constrângere, legiuitorul prevăzând, în acest caz, o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. În baza art.215 Cod penal, fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului cerând ajutor material, folosindu-se, în acest scop, de prezenţa unui minor se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În fapt, s-a renunţat la incriminarea infracţiunii de cerşetorie în forma de bază, consacrată de vechea reglementare, dar a fost preluată din legislaţia specială şi îmbunătăţită incriminarea infracţiunii de exploatare a cerşetoriei. Legiuitorul a adus ca argument faptul că fapta unei persoane care practică cerşetoria, iar pentru a inspira mila, ţine în braţe un copil de câteva luni, prezintă un pericol nu doar prin aceea că lezează grav demnitatea umană, dar periclitează sănătatea şi chiar viaţa minorului. Este evident faptul că în actuala legislaţie a dispărut incriminarea infracţiunii de bază, reţinându-se doar agravantele din vechea reglementare. Având în vedere cele prezentate, vă rog să-mi răspundeţi la următoarea întrebare: consideră Ministerul Justiţiei oportună reincriminarea cerşetoriei în varianta de bază, conform vechii reglementări? Solicit răspuns scris şi oral. Iar a doua interpelare este adresată domnului ministru Orlando Teodorovici, ministrul finanţelor publice, şi are ca obiect combaterea evaziunii fiscale prin bonul fiscal. Domnule ministru, Începând cu anul 2014, Guvernul României a declanşat cu fermitate lupta împotriva evaziunii fiscale, printr-o serie de măsuri având ca scop principal o fiscalizare cât mai ridicată. Astfel, datorită faptului că România este unica ţară din Europa care a rămas să folosească case de marcat cu role de hârtie, Executivul s-a gândit că este oportună o dotare obligatorie a caselor de marcat cu un jurnal electronic conectat la un sediu central al autorităţilor fiscale. O altă măsură a fost limitarea încasărilor zilnice în numerar şi a plafonului de casă pentru operaţiuni de încasări atât de la persoane fizice, cât şi de la persoane juridice. De asemenea, o măsură complementară este reducerea TVA la alimente, măsură prin care se urmăreşte, pe lângă scăderea preţurilor, şi scăderea evaziunii fiscale. Nu în ultimul rând, controalele aplicate ale organelor competente au dus la scăderea cu 20% a evaziunii din sectorul panificaţie, rezultând un număr de 1.903 de dosare penale, din care 1.387 cu aplicare pe Legea nr.241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale. Cea mai populară măsură însă a fost Ordonanţa nr.10/2015, anume, Ordonanţa loteriei bonurilor fiscale, care, săptămâna trecută a fost modificată şi adoptată aici, în Camera Deputaţilor. Măsura instituirii loteriei bonurilor fiscale are ca şi soluţie concurentă faptul că, în cazul refuzului agentului economic de a înmâna şi emite bonul fiscal, cumpărătorul poate să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu prezintă altceva decât o încălcare a legii. Având în vedere cele precizate, vă rog să-mi răspundeţi la următoarea întrebare: cu cât au crescut încasările la bugetul statului după efectuarea primei trageri a loteriei bonurilor fiscale? Vă rugăm ca la această întrebare să prezentaţi o statistică în care să se precizeze care au fost previziunile făcute de Ministerul Finanţelor cu privire la încasările făcute la bugetul statului şi cu cât au fost depăşite aceste previziuni, ca urmare a derulării loteriei bonurilor fiscale. Solicit răspuns scris şi oral. Cu deosebit respect, Sorin-Avram Iacoban, deputat de Iaşi. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. În continuare, au depus Aurelian Mihai patru interpelări, în scris; Ovidiu Ioan Dumitru - două interpelări în scris; Violeta Tudorie - o interpelare în scris; Marioara Nistor - o interpelare în scris; Liviu Laza-Matiuţa - o interpelare în scris; Răzvan Mironescu - o interpelare în scris şi Eugen Nicolăescu - o interpelare în scris. |
|||||
|
|
|
|
Am să mă reîntorc la răspunsurile orale, unde îl rog pe domnul deputat Gheorghe Florin să intervină, având în vedere că a avut o discuţie cu domnul ministru Liviu Pop. Poftiţi, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Datorită faptului că domnul ministru a fost reţinut într-o problemă urgentă, am convenit cu dânsul să primesc răspunsul în scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi, 2 iunie. Vă mulţumesc. O seară bună! |
|||||
|
Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 19,15. |
||||||
![]() |



