Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2015

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 17.14.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Laurenţiu Chirvăsuţă, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, înlocuit de domnul senator Teodor Atanasiu, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru a începe şedinţa de plen reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Dragi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi şi vă informez că, din totalul celor 554 de deputaţi şi senatori, şi-au înscris prezenţa 286. (Aplauze.)

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru, stabilite de către Birourile celor două Camere ale Parlamentului, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi? Nu.

Supun votului ordinea de zi.

Cine este pentru?

Rog secretarii să numere.

Cu calm şi cu răbdare.

Aveţi răbdare cu domnul Chirvăsuţă, că numără încet, dar sigur. (Aplauze.)

(Domnul deputat Remus-Florinel Cernea doreşte să ia cuvântul.)

Nu fiţi nervos, fiţi calm.

Deci sunt 278 de voturi pentru, cu secretarii dumneavoastră cu tot.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă?

Unu, două, trei... (Aplauze.)

Mulţumesc, aprobat.

Pe procedură, domnul deputat Remus Cernea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Apreciez faptul că, după strădanii intense şi îndelungate, număraţi în mod corect voturile exprimate cu mâna ridicată. Aplauze pentru acest lucru. (Aplauze.)

În acelaşi timp sunt contrariat de faptul că în partea stângă a mea, în partea dreaptă a sălii...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Pe procedură, vă rog frumos, conform regulamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

... deşi art. 33 din Regulamentul şedinţelor comune prevede că prezenţa este obligatorie, văd foarte multe scaune goale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Pe procedură, vă rog frumos...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Pe procedură, sper ca toţi parlamentarii care lipsesc să fie sancţionaţi, conform regulamentului.

De asemenea, domnule preşedinte, la finalul şedinţei de plen al Camerei Deputaţilor ne-aţi spus că...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Procedura este pentru acest program şi proiect al ordinii de zi, da? V-a văzut lumea la televizor, fiţi fericit, gata, toată lumea este fericită şi dumneavoastră la fel. Mai scrieţi pe Facebook şi cu asta toată lumea este încântată. Eu trebuie să respect regulamentul şedinţelor comune.

Supun votului programul de lucru.

Cine este pentru?

280 de voturi pentru.

Abţineri?

Nu sunt.

Voturi împotrivă?

Două.

 
Video in format Flash/IOS Numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

Pe ordinea de zi a şedinţei comune de astăzi avem un singur punct: numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

Potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, şi art. 97 şi 98 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbaterile asupra propunerii de numire se fac pe baza raportului Comisiei speciale a celor două Camere ale Parlamentului. Şi aici mă refer la Comisia de control a Serviciului de Informaţii Externe.

Votul este secret şi se exprimă cu buletine de vot.

Pentru prezentarea avizului, are cuvântul domnul deputat Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Domnule deputat, domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe a procedat la audiere, ca urmare a solicitării Biroului permanent nr. 393-BP din data de 29.06.2015.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe a îndeplinit procedura de convocare şi audiere a domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, propus de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

La şedinţă au participat domnul deputat Mihăiţă Calimente, preşedinte, domnul senator Marius Obreja, membru al comisiei, şi domnul Mihai-Răzvan Ungureanu.

Întrucât la şedinţă au participat doi din cinci membri ai comisiei, nu s-a întrunit cvorumul de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Oricum, avizul este consultativ. Conform deciziei Curţii Constituţionale, avizul este consultativ.

Intervenţii din partea grupurilor politice parlamentare?

Domnul deputat Marian Neacşu, după care domnul preşedinte al Senatului, liderul Grupului ALDE.

Domnule deputat, aveţi cuvântul în numele Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc.

Foarte scurt, domnule senator, vă asigur că foarte scurt.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Sunt surprins să constat astăzi, o dată în plus, puterea de metamorfozare a colegului nostru, domnul senator Mihai-Răzvan Ungureanu.

Nu l-am cunoscut personal, aşa încât nu ştiu dacă este o pierdere sau un câştig pentru mine, dar atâta vreme cât sunt interesat de viaţa publică, în general, şi de viaţa politică, în special, bineînţeles că sunt interesat şi de cei care o populează.

Astfel, am văzut la un moment dat, cu ceva ani în urmă, un tânăr politician ambiţios, inteligent, cult şi oarecum echilibrat, care-şi căuta cu grijă cuvintele şi alcătuia ordonat şi atent fraze.

Am văzut apoi un tânăr ministru de externe, care încet-încet începea să îmbrace haina aroganţei şi a dublului limbaj.

Despre perioada cât a fost şef al Serviciului de Informaţii Externe nu am observaţii, pentru că eu nici nu am făcut şi nici nu fac parte din categoria celor care nu ştim câţi mai suntem.

Dar am văzut un pic, în iarna şi în primăvara anului 2012, probabil cel mai slab, orgolios, arogant şi ineficient prim-ministru pe care l-a avut România în aşa-numita perioadă, haideţi să-i spunem, post-Dăscălescu.

Ulterior, am văzut un politician de rând, butonat cu cheiţa sau cu telefonul, cum recunoştea însăşi Domnia Sa, lipsit de personalitate, cu ieşiri isterice în adunări publice, care semănau mai degrabă cu ritualuri de exorcizare, în paranteză, nu că n-ar fi avut ce draci scoate din PDL, decât cu mitinguri publice.

Am văzut un candidat la Parlament care s-a exportat cu sindromul Dandanache în oase tocmai pe moşia boierului Falcă de la Arad, unde târâş-grăpiş a reuşit să ajungă senator.

Ce avem acum în faţă? Un produs expirat politic, pe care contestatarii lui cei mai vehemenţi de acum trei ani de zile ni-l prezintă ca un produs nou şi cu o nouă tehnologie de marketing.

Stimaţi colegi,

Îl pot înţelege pe domnul Kelemen Hunor care a venit tocmai de la Budapesta, astăzi, pentru a reînscăuna pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu (Aplauze.), cel care a făcut cadou statului maghiar Moştenirea Gojdu. (Rumoare.)

Aş putea înţelege şi relaţia de prietenie cu Radio Rossia, pentru că Domnia Sa a tăcut mâlc atunci când trebuia să discute despre Tezaurul României. Îi pot înţelege şi pe foştii colegi ai domnului Ungureanu, pe domnul Blaga, pe domnul Oltean, pe doamna Anastase, pe domnul Blejnar sau pe domnul Duţă, chiar şi pe domnul Traian Băsescu îl pot înţelege, dar nu pot să înţeleg nicicum pe doamna Gorghiu, pe domnul Nicolăescu, pe domnul Orban, pe domnul Motreanu, pe domnul Paul Dobre, pe toţi ceilalţi respectabili şi stimabili membri ai Partidului Naţional Liberal cu care împreună, acum trei ani de zile, spre bucuria românilor, la momentul ăla, am pus capăt celui mai scurt mandat de prim-ministru din istoria României.

Şi ca să le reîmprospătez memoria colegilor noştri liberali, îmi permit să citez din discursul magistral al preşedintelui Partidului Naţional Liberal de la momentul 27 aprilie 2012, domnul Crin Antonescu, numai două pasaje.

Domnul preşedinte Crin Antonescu îi explica prim-ministrului de la acel moment: "Există în mod evident, domnule prim-ministru, şcoli pe care nu le-aţi făcut sau pe care le-aţi făcut prost. Unele dintre ele, sau una dintre ele este aceea care ne spune, ne învaţă pe noi, liberalii, cel puţin, cred că şi pe social-democraţi că originea adevărată a puterii în democraţie este la cetăţean. Este la cetăţean şi nu la telefon. Prietenii ştiu de ce!"

Al doilea pasaj: "Mă tem, domnule prim-ministru - la acel moment - nu atât de dumneavoastră personal, cât de capacitatea sistemului în care trăim de a vă regenera, de capacitatea sistemului de a produce la infinit ungureni, pentru că ei, ungurenii, nu sunt, aşa cum încercaţi să pretindeţi, o nouă generaţie în politică, generaţia premianţilor care erau în Comitetul Central UTC, generaţia premianţilor care erau chemaţi să fie puşi şefi la SIE, generaţia premianţilor care primeau telefon la începutul carierei."

Pentru toate aceste considerente, stimaţi colegi din PNL, UNPR, UDMR, PP-DD şi ceilalţi care mai sunt în sală, noi, grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale Partidului Social Democrat, am refuzat să devenim ungurenii domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, motiv pentru care am ales să nu cauţionăm această procedură.

Neavând un aviz al comisiei de specialitate, noi nu putem să ne exprimăm dacă, în acest moment, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu îndeplineşte condiţiile pentru a fi ales prin votul dumneavoastră director al Serviciului de Informaţii Externe, motiv pentru care am ales să nu fim prezenţi la această şedinţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Are cuvântul preşedintele Senatului, liderul Grupului parlamentar ALDE.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Sigur că fiecare cel puţin simţim nevoia în astfel de momente să ne exprimăm un punct de vedere politic. De ce? Pentru că în ultima perioadă, aş spune aproape de un an de zile, am ascultat nu o dată, foarte des, o teorie care are mult miez: este de evitat în România ca cineva să deţină monopolul puterii.

Am văzut cu toţii perioadele nefaste în care o singură formaţiune politică şi liderul ei au deţinut puterea în România şi mă refer cu precădere la o perioadă pe care nu cred că aţi uitat-o, perioada 2009-2012 - Traian Băsescu preşedinte şi PDL la guvernare.

Probabil că această lecţie i-a făcut pe mulţi români să fie extrem de reticenţi de a mai repeta greşeala şi acest lucru, după cum ştiţi, s-a manifestat cu precădere la alegerile prezidenţiale din 2014. Este un raţionament care aş spune care are poate foarte multă înţelepciune.

Ei, bine, se pare că deţinerea monopolului puterii trebuie să-i vizeze numai pe unii. În momentul de faţă asistăm în România la recompunerea monopolului puterii de actualul preşedinte, care doreşte în posturile cheie să-şi pună oamenii de încredere. Acesta este primul motiv pentru care cred că este nepotrivită alegerea făcută în persoana domnului Ungureanu pentru conducerea SIE.

Al doilea motiv care mă pune pe gânduri este faptul că preşedintele a evitat să mai facă o consultare cu partidele parlamentare pentru numirea directorului SIE, aşa cum a făcut-o în cazul SRI-ului.

Ar fi fost un demers firesc care s-ar fi înscris într-o logică elementară. Îmi pun întrebarea: de ce oare a refuzat să mai facă acest lucru? Sunt multe răspunsuri, dar nu vreau să intru în detalii, pentru că nu cred că este esenţial pentru discuţia noastră de astăzi.

Ceea ce cred că este însă cel mai important este că astăzi suntem cu toţii chemaţi să ne pronunţăm asupra unei propuneri care are darul pentru foarte mulţi români să le reclădească imaginea că regimul Băsescu se recompune încet-încet. Cei mai de seamă reprezentanţi al regimului Băsescu încep să reapară, după ce aceştia la alegerile din 2012 au fost repudiaţi de o mare a electoratului.

Ca om care am fost ales pe listele USL-ului, nu pot să uit mesajul pe care noi l-am primit din partea cetăţenilor, printr-un vot majoritar de aproape 70% care a dorit îndepărtarea regimului Băsescu şi a exponenţilor lui.

Astăzi, din păcate, în persoana domnului Ungureanu, nu văd decât reîntoarcerea în posturi cheie a oamenilor fostului preşedinte şi cred că este un lucru regretabil la care membrii fostului PNL, vechiului PNL, ar trebui să reflecteze de două ori înainte de a decide.

În fine, l-am urmărit pe domnul Ungureanu mai cu seamă pe parcursul campaniei electorale de la prezidenţialele de anul trecut. Ştiţi că nu folosesc vorbe dure şi epitete dure, dar un singur lucru pot să spun, că m-a frapat cât de pătimaş părea să fie şi încerc să-mi măsor vorbele pentru ca să nu jignesc pe cineva.

Sigur că pătimaş este un eufemism pentru modul în care Domnia Sa s-a comportat în campania electorală. Acest lucru ar trebui să vă pună pe gânduri. De ce? Pentru că şeful unui serviciu de informaţii ar trebui să fie, în primul rând, o persoană echilibrată, o persoană, dacă se poate, cât mai îndepărtată de conflictele din zona politică, ceea ce domnul Ungureanu este exact pe dos, o persoană foarte implicată, care s-a manifestat public şi manifestările le ştim cu toţii şi care ne arată cât de neadecvată este propunerea pentru şefia unui serviciu de informaţii, unde se presupune că trebuie să fie nu numai o persoană echilibrată, aşa cum spuneam, eventual echidistantă, dar şi o persoană mai discretă. Toate aceste atribute, din păcate, îi lipsesc domnului Ungureanu.

Sigur că am ascultat astăzi şi alte considerente legate de istoria mai nouă sau mai veche şi de biografia dânsului. Dacă ne uităm la biografia dânsului, parcă-mi vine să-mi aduc aminte vorba care circula, dacă vă aduceţi aminte mulţi dintre dumneavoastră, în anii ’90: "La vremuri noi, tot noi!"

Ei, toate aceste lucruri determină Grupul parlamentar ALDE să nu voteze pentru nominalizarea domnului Ungureanu la şefia SIE.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă mai sunt alte intervenţii?

Domnule deputat... Domnul deputat Ioan Oltean, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu vorbesc în numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, vorbesc în calitatea mea de deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îmi cer scuze că trebuie să vă întrerup.

Domnule fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ştiţi foarte bine că la dezbateri generale intervin doar grupurile politice parlamentare şi doar liderii sau cei nominalizaţi.

În calitatea dumneavoastră de deputat nu pot să vă dau cuvântul la dezbaterile generale. Nu în această situaţie, vă rog frumos.

Vă rog frumos să citiţi Regulamentul şedinţelor comune...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte, nu puneţi ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

...coroborat cu Regulamentul şedinţelor Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Nu am nicăieri acest articol.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Să nu puneţi la îndoială că n-aş cunoaşte Regulamentul.

Am dreptul la replică, domnule preşedinte.

Domnul Marian Neacşu mi-a pomenit numele...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aveţi dreptate. Sunt de acord cu dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

... într-un context...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt de acord cu dumneavoastră. Dreptul la replică, dacă-l solicitaţi, trebuie să fiu de acord de îndată. Două minute aveţi dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vedeţi, domnule preşedinte, că sunt în ton cu Regulamentul.

Stimaţi colegi,

De-a lungul timpului am participat la foarte multe şedinţe de numire a unor colegi de-ai noştri în funcţii deosebit de înalte. Întotdeauna am dezavuat atacul la persoană.

Am apreciat că bătălia politică se poartă pe principii, pe ideologii şi nu pe atac la persoană şi rămân surprins că liderul Partidului Social Democrat, distinsul nostru coleg Marian Neacşu, care este un coleg extrem de echilibrat şi extrem de atent, astăzi s-a abătut de la această atitudine şi a folosit în prezentarea punctului de vedere al PSD-ului expresii care sunt jignitoare nu numai la adresa celui pe care astăzi vreau să-l susţin, ci la adresa fiecărui parlamentar: produs eşuat.

A vorbi despre un senator al României, despre un membru al Parlamentului României că este un produs expirat mi se pare o jignire fără precedent şi de neacceptat nu numai de către respectivul coleg al nostru, dar şi de către mine ca şi membru al Parlamentului României.

Am vrut şi am ţinut neapărat să mă delimitez de un asemenea limbaj, de o asemenea caracterizare, de un asemenea atac la persoană. Nu ne onorează, nu-l onorează pe distinsul coleg, nu ne onorează pe noi, nu onorează instituţia pe care o reprezentăm astăzi folosirea unui asemenea vocabular.

Pentru aceste considerente am ţinut să iau cuvântul şi să spun public care este poziţia mea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Doamna deputat Liliana Mincă, din partea Grupului parlamentar Democrat şi Popular, la finalul sesiunii.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Liliana Mincă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, nu m-am considerat şi nu mă voi considera niciodată ungurean. Grupul parlamentar Democrat şi Popular, format din 11 membri, este astăzi aici pentru că ne considerăm responsabili, pentru că prezenţa noastră în Parlament este obligatorie, pentru că cei care ne-au trimis aici, în Parlament, ne-au trimis să-i reprezentăm, iar voturile noastre vor fi date pentru directorul general al SIE, pentru domnul Mihai-Răzvan Ungureanu.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Mai sunt intervenţii din partea grupurilor politice parlamentare?

Domnule deputat, grupurile politice parlamentare, scrie clar în Regulamentul şedinţelor comune. Este rugămintea mea către comisiile care modifică Regulamentul să-l pună în concordanţă cu apariţia deputaţilor neafiliaţi. Eu nu am cum să vă dau cuvântul. La dezbateri generale doar grupurile parlamentare, şi la Cameră şi la Senat avem această prevedere.

Domnule deputat Kelemen Hunor, dreptul la replică.

Îmi pare rău, am rugat şi la noi, la Cameră să facă o modificare în acest sens, dar sunt alţi colegi care sunt în Comisia de Regulament şi nu eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kelemen Hunor:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Mă bucur că domnul lider al Partidului Social Democrat mă înţelege. Mă bucur că a ajuns la această înţelepciune.

Eu am stat alături de Victor Ponta şi nu mi-a fost uşor, nu din cauza lui Victor Ponta (Aplauze.), din cauza unor colegi ai dumneavoastră, domnule Neacşu, nu mi-a fost uşor, dar mi-am respectat cuvântul şi voi veni la serviciu şi de la Miercurea Ciuc, şi de la Cluj, şi voi veni şi de pe Lună pentru oameni care şi-au respectat cuvântul faţă de mine, faţă de noi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun.

Dragi colegi,

Dezbaterile au fost finalizate.

Urmează exercitarea votului secret cu buletine de vot.

Reamintesc prevederea art. 49 din Regulament, potrivit căreia deputatul şi senatorul votează pentru lăsând neatins numele şi prenumele persoanei propuse şi votează contra ştergând numele şi prenumele persoanei propuse.

Urmează exprimarea votului. Înainte de a începe votarea reamintesc faptul că, potrivit legii, după numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe, acesta va depune jurământul în faţa celor două Camere.

O să rog un chestor de la Cameră şi unul de la Senat să vină jos. Domnul Balan şi domnul Moga.

Înţelegeţi, domnule chestor, n-are nicio legătură. Domnule chestor, n-are nicio legătură una cu cealaltă.

Domnule senator, luaţi loc în bancă, vă rog frumos şi ştim Regulamentul cu toţii. Vă rog eu frumos. Ar fi păcat să începem o discuţie despre semnatul prezenţei acum. Credeţi-mă că nu este în avantajul nimănui.

Dragi colegi,

Fiecare secretar, reprezentând Camera din care face parte, va citi o dată şi încă o dată prezenţa.

Vă rog frumos pe fiecare dintre dumneavoastră să vă ridicaţi în picioare să spuneţi prezent doar atunci când vi se strigă numele pentru a se consemna cvorumul de vot final, cum este denumit, conform Regulamentului, cel corect.

Este rugămintea mea personală. Şi eu şi domnul Tăriceanu vom fi atenţi la această chestiune ca să nu existe suspiciuni cu privire la corectitudinea votului.

Invit Senatul, de data asta, să citească primul. Domnule senator Oprea, să aşteptăm voturile, vă rugăm frumos, buletinele de vot.

Buletinele de vot ale Senatului sunt 167, câţi senatori avem în acest moment în Senatul României.

Aveţi cuvântul, domnule senator, pentru a striga lista de prezenţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Domnilor preşedinţi şi distinşi parlamentari,

Cu permisiunea dumneavoastră voi începe cu membrii Guvernului României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu există membrii Guvernului. Este final de sesiune ordinară, vă rog frumos să citiţi în ordinea alfabetică.

Mulţumesc foarte mult.

Doar pe domnul prim-ministru puteţi să-l citiţi.

Domnul prim-ministru are dreptul, atât, domnul senator Oprea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Oprea Gabriel - prezent (Aplauze.)

Agrigoroaei Ionel prezent
Andronescu Ecaterina
Anghel Adrian
Anghel Cristiana-Irina
Antonescu George-Crin-Laurenţiu
Arcaş Viorel

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am o rugăminte la dumneavoastră. V-am spus mai adineaori, domnule Oprea, dacă nu strigă prezent, domnule Oprea, scuzaţi-mă, domnule senator Oprea, dacă nu strigă prezent, chestorii nu-i dau buletinul de vot. Înseamnă că este absent. Nu strigaţi prezent până nu vedeţi că se ridică în sală, vă rog frumos.

Dragi colegi, este vorba de cvorumul de şedinţă. Ştiţi foarte bine despre ce discutăm, indiferent cine conduce şedinţa. Vă rog frumos să-l auzim pe coleg să strige prezent şi să ridice buletinul de vot, sau să zică prezent, nu votez. Sunt procedurile stabilite de către Camerele reunite de foarte mulţi ani. Mulţumesc.

Domnule senator, un singur coleg a venit să voteze, domnul senator Oprea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Doi. Şi Agrigoroaei Ionel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi domnul Agrigoroaei, aşa este.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Ardelean Ben-Oni

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Uitaţi-vă, să-l vedem. Domnul Ardelean.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Domnul Ardelean este învoit.

Ariton Ion prezent
Atanasiu Teodor prezent
Badea Leonardo
Badea Viorel-Riceard prezent
Banias Mircea-Marius
Barbu Daniel-Constantin
Barbu Tudor prezent
Bădălău Niculae
Bălu Marius prezent
Belacurencu Trifon
Bereanu Neculai
Biró Rozalia-Ibolya prezentă
Blaga Vasile prezent
Boagiu Anca-Daniela prezentă
Boboc Cătălin prezent
Bodea Cristian-Petru prezent
Bodog Florian-Dorel
Boeriu Valeriu-Victor prezent
Bota Marius-Sorin-Ovidiu
Bujor Dumitru-Marcel prezent
Bumbu Octavian-Liviu prezent
Burlea Marin prezent
Butnaru Florinel
Butunoi Ionel-Daniel
Cadăr Leonard Este în concediu medical
Calcan Valentin-Gigel
Câmpeanu Mariana prezentă
Chelaru Ioan
Chiriac Viorel
Chiru Gigi Christian prezent
Chiuariu Tudor-Alexandru prezent
Coca Laurenţiu Florian
Constantinescu Florin
Cordoş Alexandru
Corlăţean Titus
Coste Marius
Costoiu Mihnea-Cosmin
Cotescu Marin Adrănel prezent
Creţu Gabriela
Cristache Iulian prezent
Cristina Ioan prezentă
Croitoru Cătălin prezent
Deneş Ioan
Dincă Mărinică prezent
Dobra Dorin-Mircea prezent
Dobriţoiu Corneliu prezent
Donţu Ovidiu-Liviu
Dumitrescu Cristian-Sorin
Dumitrescu Florinel
Dumitrescu Iulian prezent
Durbacă Eugen
Duruţ Aurel
Ehegartner Petru
Federovici Doina-Elena
Fifor Mihai-Viorel
Filip Petru
Firea Gabriela
Florian Daniel Cristian prezent
Flutur Gheorghe prezent
Frătean Petru-Alexandru
Geoană Mircea-Dan
Ghilea Găvrilă prezent
Ghişe Ioan
Grapă Sebastian prezent
Grigoraş Viorel prezent
Haşotti Puiu prezent
Ichim Paul prezent
Igaş Traian-Constantin prezent
Iliescu Lucian prezent
Ilieşiu Sorin
Ioniţă Dan-Aurel prezent
Iovescu Ioan
Isăilă Marius Ovidiu
Jipa Florina-Ruxandra prezentă
Klárik László-Attila prezent
László Attila prezent
Lazăr Sorin-Constantin
Luchian Dragoş prezent
Luchian Ion
Marian Dan-Mihai prezent
Marian Valer
Marin Nicolae
Markó Béla prezent
Mazăre Alexandru
Mihai Alfred-Laurenţiu-Antonio prezent
Mihai Cristian-Dănuţ
Mihai Neagu prezent
Mihăilescu Petru-Şerban prezent
Miron Vasilica-Steliana
Mitu Augustin-Constantin
Mocanu Victor
Moga Nicolae prezent
Mohanu Nicolae
Motoc Octavian prezent
Mutu Gabriel
Nasta Nicolae
Năstase Ilie
Neagu Nicolae prezent
Neculoiu Marius prezent
Nicoară Marius-Petre prezent
Nicolae Şerban
Nistor Vasile
Niţă Mihai
Niţu Remus-Daniel prezent
Obreja Marius-Lucian prezent
Oprea Dumitru prezent
Oprea Mario-Ovidiu prezent
Oprea Ştefan-Radu
Paşca Liviu-Titus prezent
Paşcan Emil-Marius prezent
Pataki Csaba prezent
Pavel Marian
Păran Dorin prezent
Păunescu Teiu prezent
Pelican Dumitru
Pereş Alexandru prezent
Pop Gheorghe
Pop Liviu-Marian
Popa Constantin
Popa Florian
Popa Ion prezent
Popa Mihaela prezentă
Popa Nicolae Vlad prezent
Popescu Corneliu prezent
Popescu Dumitru-Dian prezent
Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton prezent
Purec Ion-Simeon prezent
Rădulescu Cristian prezent
Rogojan Mihai-Ciprian prezent
Rotaru Ion
Saghian Gheorghe
Sârbu Ilie
Savu Daniel
Severin Georgică
Silistru Doina
Şova Dan-Coman
Stuparu Timotei
Suciu Matei
Tămagă Constantin
Tánczos Barna prezent
Tătaru Dan prezent
Tătaru Nelu prezent
Teodorovici Eugen-Orlando
Tişe Alin-Păunel prezent
Todiraşcu Valeriu prezent
Toma Ion prezent
Tomoiagă Ştefan-Liviu prezent
Tudor Doina-Anca prezentă
Ţapu Nazare-Eugen prezent
Ungureanu Mihai-Răzvan prezent
Valeca Şerban-Constantin
Vasiliev Marian prezent
Vegh Alexandru prezent
Verestóy Attila prezent
Vochiţoiu Haralambie prezent
Voinea Florea
Volosevici Andrei-Liviu prezent
Vosganian Varujan
Zisu Ionuţ-Elie prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule senator, vă rog frumos să-i număraţi şi să ne spuneţi după aceea, de la microfon, câţi sunt prezenţi. Iar domnul Moga şi cu domnul Balan trebuie să ne spună câte voturi au rămas înăuntru.

Domnule Oprea, puteţi să urcaţi, domnule senator, şi anunţăm după aceea, mai târziu. Să-i dăm cuvântul domnului deputat Chirvăsuţă.

Domnul deputat Chirvăsuţă va citi lista de prezenţă la Camera Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Voi citi lista deputaţilor în ordine alfabetică.

Adam Luminiţa-Pachel prezentă
Adăscăliţei Constantin

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Numai puţin, să numere, să vedem câte buletine de vot au rămas. Doamna deputat, vă rog frumos să aveţi răbdare un minut. Să găsim triunghiurile proporţionale, domnule Varujan.

82? Bun. Deci, sunt 86 de senatori prezenţi din 167.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru a striga prezenţa la Camera Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Reiau.

Adam Luminiţa-Pachel prezentă
Adăscăliţei Constantin absent
Alexe Costel prezent
Alexe Florin-Alexandru prezent
Almăjanu Marin absent
Amet Varol prezent
Anastase Roberta Alma prezentă
Andea Petru absent
Andronache Gabriel prezent
Anghel Gabriela-Lola prezentă
Antal István prezent
Anton Marin prezent
Anuşca Roxana-Florentina prezentă
Ardeleanu Sanda-Maria prezentă
Arsene Ionel absent
Avram Constantin absent
Avram Marian prezent
Axente Ioan absent
Babuş Radu absent
Balan Ioan prezent
Baltă Mihai absent
Băişanu Ştefan-Alexandru prezent
Bălan Ion absent
Bănicioiu Nicolae absent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ absent
Bejinariu Eugen absent
Benga Ioan absent
Berci Vasile prezent
Birchall Ana absentă
Bîrsăşteanu Florică absent
Blăjuţ Viorel-Ionel prezent
Blănariu Valentin prezent
Boboc Valentin Gabriel absent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuţ absent
Bogdănici Camelia-Margareta prezentă
Boghicevici Claudia prezentă

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să rog frumos, Comitetul liderilor. Vă rog frumos, avem o problemă... pe care domnul senator a greşit-o. Şi am o rugăminte la dumneavoastră, să refacem această chestiune. Comitetul liderilor, la prezidiu, vă rog frumos. Vă rog frumos, Comitetul liderilor, la prezidiu. Vă rog frumos, procedura de vot nu are nicio legătură, de la Camera Deputaţilor, cu cea de la Senat.

Vă rog frumos, continuaţi, domnule Chirvăsuţă. Nu aveţi treabă dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Bónis István prezent
Borbély László prezent
Bordeianu Dan deplasare externă, absent
Bot Octavian absent
Bucur Constantin-Alin prezent
Bucura-Oprescu Simona absentă
Budurescu Daniel-Stamate prezent
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin absent
Burlacu Ştefan prezent
Calimente Mihăiţă prezent
Caloianu Mario-Ernest prezent
Calotă Florică Ică absent
Canacheu Costică prezent
Cazan Mircea-Vasile prezent
Călin Ion absent
Căprar Dorel-Gheorghe absent
Cătăniciu Steluţa-Gustica absentă
Cernea Remus-Florinel prezent
Chebac Eugen prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Chirvăsuţă, vă rog frumos.

Deci, la Senat prezenţa este 85. O să rog un vicepreşedinte al Senatului să ia loc în locul domnului președinte Tăriceanu. După discurs, domnia sa a plecat şi mi-a trimis sms că nu a fost prezent când s-a strigat prezenţa. O chestiune absolut corectă, regulamentară. Este o chestiune regulamentară. Un vicepreşedinte să-i ia locul, vă rog frumos. Fără nicio problemă. Este o chestie normală. Întotdeauna, opoziţia are acest instrument. Aveţi un vicepreşedinte al dumneavoastră, să vină lângă mine. Perfect, domnul Atanasiu; liniştit, calm şi la obiect.

Vă rog frumos să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Cherecheş Florica prezentă
Chiriţă Dumitru prezent
Chirteş Ioan-Cristian prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu prezent
Chiţoiu Daniel absent
Cioată Cezar prezent
Ciobanu Gheorghe absent
Ciobanu Liliana prezentă
Ciocan Dan absent
Ciofu Tamara-Dorina absentă
Ciolacu Ion-Marcel absent
Ciubotaru Lucian-Manuel prezent
Ciucă Liviu-Bogdan absent
Ciuhodaru Tudor prezent
Ciurariu Florin prezent
Cocei Erland prezent
Codîrlă Liviu prezent
Comşa Cornel-George prezent
Condurăţeanu Andrei-Răzvan prezent
Constantin Daniel absent
Cosma Vlad-Alexandru absent
Costin Gheorghe prezent
Covaci Dorel absent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent
Crăciunescu Grigore prezent
Cristea Aurelia absentă
Cristea Victor absent
Cristian Horia prezent
Cseke Attila-Zoltan prezent
Cupă Ion absent
Cupşa Ioan prezent
Daea Petre absent
Dalca Ştefan-Petru prezent
Dascălu Constantin prezent
Deaconu Mihai prezent
Delureanu Virgil absent
Diaconu Adrian-Nicolae prezent
Diaconu Mihai-Bogdan absent

Diaconu Mihai-Bogdan! Unde este? Revenim.

Dima Toader absent
Dîrzu Ioan absent
Doboş Anton prezent
Dobre Mircea-Titus absent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrinescu Traian prezent
Dolha Mircea prezent
Dolha Nechita-Stelian prezent
Dolineaschi Andrei absent
Donţu Mihai-Aurel prezent
Dragnea Nicolae-Liviu absent
Dragomir Gheorghe prezent
Dragomir Maria prezentă
Dragomir Viorel Marian absent
Drăghici Mircea-Gheorghe absent
Drăghici Sonia-Maria absentă
Drăguşanu Vasile-Cătălin absent
Dumbrăvanu Paul prezent
Dumitrache Ileana Cristina absentă
Dumitru Georgică absent
Dumitru Ioana-Jenica prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan prezent
Duşa Mircea absent
Emacu Gheorghe prezent
Enache Marian prezent
Enea Constantin-Cosmin absent
Eparu Ion absent
Erdei Dolóczki István prezent
Fejér László-Ődőn prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel prezent
Firczak Gheorghe prezent
Florea Damian absent
Florea Daniel absent
Fonta Nuţu prezent
Frăticiu Gheorghe absent
Galan Constantin absent
Ganţ Ovidiu Victor prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia absentă
Găină Mihăiţă absent
Geantă Florian Daniel prezent
Gerea Andrei Dominic absent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Florin prezent
Gheorghe Tinel prezent
Ghera Giureci-Slobodan absent
Ghiţă Sebastian-Aurelian absent
Ghiveciu Marian absent
Gireadă Dumitru-Verginel prezent
Gliga Vasile Ghiorghe absent
Gorghiu Alina-Ştefania prezentă
Grama Horia absent
Grecea Maria prezentă
Grindeanu Sorin Mihai absent
Gudu Vasile prezent
Gunia Dragoş-Ionel prezent
Guran Virgil prezent
Gurzău Adrian absent
Gust Băloşin Florentin prezent
Gvozdenovici Slavomir prezent
Harbuz Liviu absent
Hărău Eleonora-Carmen prezentă
Holban Titi prezent
Horga Vasile prezent
Hulea Ioan prezent
Iacoban Sorin-Avram absent
Ialomiţianu Gheorghe prezent
Iancu Iulian absent
Iane Daniel prezent
Iane Ovidiu-Cristian absent
Ibram Iusein prezent
Ignat Miron concediu, absent
Iliuţă Vasile prezent
Intotero Natalia-Elena absentă
Ionescu Aurelian absent
Ionescu George prezent
Iordache Florin absent
Irimie Vicenţiu-Mircea absent
Iriza Scarlat prezent
Ispir Raluca-Cristina prezentă
Itu Cornel absent
Kelemen Atilla-Béla-László absent
Kelemen Hunor prezent
Kerekes Károly prezent
Kereskényi Gábor prezent
Khraibani Camelia absentă
Korodi Attila absent
Laza-Matiuţa Liviu prezent
Longher Ghervazen prezent
Lubanovici Mircea absent
Lupu Mihai prezent
Man Mircea prezent
Manda Iulian Claudiu absent
Manea Victor-Gheorghe prezent
Manolache Marius absent
Manolescu Oana prezentă
Marcoci Vlad absent
Marcu Viorica prezentă
Marian Ion Cristinel prezent
Marica Petru-Sorin absent
Marin Gheorghe absent
Marin Laura absentă
Marocico Ion prezent
Martin Eduard-Stelian absent
Márton Árpád-Francisc prezent
Máté András-Levente prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei absent
Mazilu Constantin prezent
Măduţa Flavius-Luigi absent
Melinte Ion absent
Merka Adrian-Miroslav prezent
Mihai Aurelian prezent
Mihăilă Ioan prezent
Mihăilescu Ion-Bogdan absent
Militaru Lucian prezent
Mincă Liliana prezentă
Mircovici Niculae prezent
Mironescu Răzvan Horia absent
Mitrea Manuela absentă
Mîrza Gavril absent
Mocanu Adrian absent
Mocioalcă Ion absent
Mocioi Niculina prezentă
Moisii Constantin prezent
Moldovan Carmen Ileana absentă
Moldovan Ioan absent
Moldovan Iosif prezent
Molnar Zsolt prezent
Motreanu Dan-Ştefan prezent
Moţ Constantin-Stelian-Emil absent
Movilă Petru absent
Muntean Mircia absent
Munteanu Ioan absent
Murgu Neagu prezent
Nassar Rodica absentă
Nazare Alexandru prezent
Neacşu Marian prezent, nu votează
Necula Cosmin absent
Negruţ Clement absent
Negruţ Cornelia absentă
Nica Nicolae-Ciprian absent
Nichita Cristina absentă
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Alexandri prezent
Nicolae Florian prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolicea Eugen prezent
Niculae Aurel prezent
Niculescu Dumitru prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae absent
Nistor Gheorghe-Vlad prezent
Nistor Laurenţiu absent
Nistor Marioara prezentă
Niţă Constantin absent
Niţă Emil absent
Nosa Iuliu absent
Oajdea Daniel Vasile prezent
Ochi Ion absent
Oltean Ioan prezent
Orban Ludovic prezent
Oros Nechita-Adrian absent
Palaşcă Viorel absent
Palăr Ionel prezent
Paleologu Theodor prezent
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina absentă
Pardău Dumitru prezent
Paul Maria-Andreea prezentă
Păun Nicolae prezent
Pârgaru Ion prezent
Pâslaru Florin-Costin absent
Peia Ninel absent
Petrea Dorin Silviu prezent
Petrescu Petre prezent
Petric Octavian absent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent
Plumb Rovana absentă
Pocora Cristina-Ancuţa prezentă
Podaşcă Gabriela-Maria absentă
Ponta Victor-Viorel absent
Pop Georgian absent
Popa Octavian-Marius prezent
Popa Radu Mihai prezent
Popeangă Vasile prezent
Popescu Dan-Cristian prezent
Popescu Dumitru-Iulian absent
Popescu Florin Aurelian prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin prezent
Potor Călin absent
Preda Cezar-Florin prezent
Puşcaş Iacob prezent
Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent
Răducanu Ion prezent
Rădulescu Cătălin-Marian absent
Rădulescu Constantin absent
Rădulescu Romeo prezent
Răţoi Neculai absent
Resmeriţă Cornel-Cristian absent
Rizea Cristian absent
Roman Cristian-Constantin prezent
Roman Gheorghe prezent
Roman Ioan Sorin absent
Roman Victor absent
Roşca Lucreţia absentă
Roşca Mircea prezent
Rotaru Răzvan prezent
Rusu Valentin absent
Sava Andrei-Valentin absent
Sămărtinean Cornel-Mircea prezent
Săpunaru Nini prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian absent
Scarlat George prezent
Schelean Valeria-Diana prezentă
Secară Florin Mihail prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seres Dénes prezent
Silaghi Ovidiu Ioan absent
Simedru Dan Coriolan prezent
Simionescu Adrian Constantin absent
Smarandache Miron Alexandru absent
Solomon Adrian absent
Stan Ioan absent
Stan Ion absent
Stanciu Anghel absent
Stanciu Zisu absent
Stancu Ionel prezent
Stativă Irinel Ioan absent
Stănescu Alexandru absent
Steriu Valeriu-Andrei prezent
Stoica Mihaela prezentă
Stragea Sorin Constantin absent
Stroe Ionuţ-Marian prezent
Stroe Radu prezent
Sturzu Mihai-Răzvan absent
Suciu Vasile-Daniel absent
Surdu Raluca prezentă
Surugiu Iulian-Radu prezent
Szabó Ödön prezent
Şcheau Ion prezent
Şimon Gheorghe absent
Şoptică Costel prezent
Şova Lucian absent
Ştefan Viorel absent
Ştefănescu Elena Cătălina absentă
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion prezent
Taloş Gheorghe-Mirel absent
Tararache Mihai prezent
Tămâian Ioan prezent
Tănase Răzvan-Ionuţ absent
Tănăsescu Claudiu-Andrei absent
Tătaru Florin-Cristian absent
Teju Sorin absent
Teodorescu Cătălin-Florin prezent
Teodorescu Ioan Viorel prezent
Thuma Hubert Petru Ştefan prezent
Tiuch Cătălin absent
Tîlvăr Angel absent
Toader Mircea-Nicu prezent
Tocuţ Dan-Laurenţiu absent
Tomac Eugen absent
Traicu Rodin absent
Tudorache Daniel absent
Tudorie Violeta absentă
Tudose Mihai absent
Turcan Raluca prezentă
Tuşa Adriana Diana prezentă
Ţigăeru Roşca Laurenţiu prezent
Ţîmpău Radu Bogdan prezent
Udrea Elena Gabriela absentă
Udrişte Gheorghe prezent
Uioreanu Elena-Ramona absentă
Urcan Ionaş-Florin prezent
Uricec Eugen Constantin absent
Ursărescu Dorinel absent
Vainer Aurel prezent
Varga Lucia-Ana prezentă
Varga Vasile prezent
Vasilică Radu Costin absent
Vizitiu Sergiu-Constantin absent
Vladu Iulian prezent
Vlase Petru Gabriel absent
Vlădoiu Aurel absent
Voicu Mădălin-Ştefan absent
Voicu Mihai Alexandru prezent
Vreme Valerian prezent
Vulpescu Ioan absent
Weber Mihai absent
Zaharcu Neviser absent
Zamfir Daniel-Cătălin absent
Zgonea Valeriu Ştefan prezent, nu votează
Zisopol Dragoş Gabriel prezent
Zlati Radu prezent

Ia, să-i număr acum. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îl rog pe domnul Chirvăsuţă să facă şi prezenţa pe Camera Deputaţilor, după care, după ce anunţăm, mergem să numărăm buletinele de vot.

205 la Camera Deputaţilor, prezenţi. Cvorumul de vot final a fost îndeplinit, conform deciziei Curţii Constituţionale. O să invit colegii să numărăm buletinele de vot şi să facem procesul verbal.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a legilor adoptate de ambele Camere ale Parlamentului în data de 30 iunie 2015.

Până atunci, dragi colegi, vă informez că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 au fost depuse la secretarii generali ai celor două Camere, în vederea exercitării dreptului nostru de a sesiza Curtea Constituţională, legile adoptate de ambele Camere ale Parlamentului astăzi, 30 iunie 2015. Termenul pentru sesizare este de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun şi două zile pentru cele în procedură de urgenţă. Termenele se calculează de la data anunţului. Lista legilor depuse la secretarii generali în vederea exercitării dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale va fi afişată la avizier şi pe site-ul celor două Camere.

  Numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

După pauză.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul senator Oprea va anunţa rezultatul votului şi rectificarea cu privire la prezenţă. Am mai verificat ambele liste, şi la Senat şi la Camera Deputaţilor. Nu sunt 290, ci 289. Nu sunt 205 prezenţi la Cameră, sunt doar 204.

Domnule senator, vă rog frumos să faceţi rectificarea cuvenită, şi, după aceea citiţi procesul-verbal.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori, cu privire la numirea directorului Serviciului de Informaţii Externe.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori prin vot secret cu buletine de vot cu privire la numirea domnului Ungureanu Mihai-Răzvan în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

  • Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 554.
  • Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 289.
  • Numărul total de voturi exprimate - 284.
  • Numărul de voturi anulate - 0.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate - 284, din care:
    • voturi pentru - 278,
    • voturi contra - 6.

(Aplauze.)

Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 51 alin. (7) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, numirea în funcţie se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere faptul că din totalul de 554 de parlamentari au fost prezenţi 289, din care au votat pentru 278, Birourile permanente au constatat că a fost întrunită majoritatea necesară pentru numirea domnului Ungureanu Mihai-Răzvan în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de către domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule senator, vă mulţumesc foarte mult.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Conform rezultatului votului, Parlamentul României a hotărât numirea domnului senator Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Urmează depunerea jurământului. Reamintesc că jurământul se depune, se rosteşte, scuzaţi-mă, de la tribună cu mâna pe Constituţie şi Biblie, după care se semnează şi se depune la preşedintele de şedinţă.

Îl invit la tribună pe domnul senator Mihai-Răzvan Ungureanu, numit director al Serviciului de Informaţii Externe. (Aplauze.)

Domnule senator, aveţi la mine aici jurământul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Cu mare plăcere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie, rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mihai-Răzvan Ungureanu, jur că voi îndeplini cu bună- credinţă şi nepărtinire, în deplinul respect al Constituţiei şi al legilor ţării, atribuţiile ce-mi revin în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de şedinţă.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule director. (Aplauze.)

Vă urez succes în activitate.

Două minute, domnul fost senator Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, vrea să vă spună din suflet câteva cuvinte. Bănuiesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule vicepreşedinte al Senatului,

Stimaţi colegi deputaţi şi senatori,

În această nouă calitate, care nu mă face nicicum mai puţin legat de dumneavoastră sufleteşte, vă mulţumesc pentru încrederea acordată astăzi prin votul dumneavoastră şi pe această cale doresc să mulţumesc din nou Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pentru nominalizarea făcută. (Aplauze.) Este o misiune care mă onorează, pe care cred că am ştiinţa s-o fac, s-o duc la bun sfârşit şi pentru îndeplinirea căreia nu voi precupeţi niciun efort.

Doresc să mulţumesc parlamentarilor Grupului Partidului Naţional Liberal pentru felul în care au susţinut această nominalizare, vă sunt recunoscător, ca fost coleg parlamentar al Domniilor Voastre.

Doresc să mulţumesc colegilor de la UNPR care au înţeles să facă distincţia între politica de partid şi politica naţională, între interesul strategic al României şi ambiţiile individuale.

Doresc să le mulţumesc colegilor de la UDMR pentru sprijinul acordat, pentru seriozitate. Doresc să le mulţumesc colegilor de la Grupul Democrat şi Popular (Aplauze.) pentru faptul că ni s-au alătura, colegilor de la Partidul Socialist din România, care se regăsesc aici, lângă noi, tuturor deputaţilor minorităţilor naţionale din România, colegilor care sunt neafiliaţi politic şi care prin acest vot, ca şi la votul dat pentru Strategia Naţională de Apărare, se găsesc alături de o întreagă naţiune.

Doar câteva cuvinte doresc să vă spun, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi.

Domeniul informaţiilor este un domeniu al profesioniştilor, domeniu care nu poate şi nu trebuie să fie contaminat politic. Politica este exclusiv politica naţională, iar profesioniştii sunt cei care pun în aplicare tot ceea ce înseamnă interesul nostru strategic. Îi apreciez pe toţi oamenii politici din Parlament care s-au ţinut departe de orice tip de abordare emoţională şi prin aceasta au reuşit să despartă apele o dată pentru totdeauna, sper, în politica noastră.

Ştiu ce înseamnă această validare prin vot, pentru că am trecut, poate nu în măsura în care mulţi dintre dumneavoastră aţi făcut-o, prin experienţe electorale şi politice variate. Sunt adeptul competiţiei politice, dar nu putem în niciun fel despărţi interesul strategic al României de nevoia noastră de securitate, de nevoia noastră de stabilitate, de prosperitate, indiferent de doctrina căreia îi aparţinem sau pe care o clamăm ca oameni politici.

Astăzi sunt validat de o clasă politică care, după mandatele de la Ministerul Afacerilor Externe, de la Serviciul de Informaţii Externe, prin misiunile mele internaţionale, după mandatul de prim-ministru, îmi oferă din nou posibilitatea să fiu şi în altă poziţie de folos naţiunii.

Cred că aceasta este dovada noastră de maturitate, cred în viitorul nostru politic şi cred că acesta este semnul triumfului democraţiei, statului de drept şi al stabilităţii mecanismelor de eligibilitate a demnitarilor pentru funcţii strategice.

Aş vrea ca în noul meu mandat, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, mai mult decât în mandatul anterior, să-mi conving colegii că doar împreună putem schimba percepţia păguboasă care planează asupra serviciilor speciale, care, deşi autonome, par să nu dea socoteală nimănui. Ipostazele, mandatele prin care am trecut, m-au făcut să înţeleg mai mult decât oricând că este nevoie de un nou cadru legislativ, de o nouă cultură a problematicii de securitate, de acoperirea diferenţelor de cunoaştere dintre comunitatea de profesionişti şi societatea românească, în ansamblul ei.

Şi atunci, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, voi veni către dumneavoastră cu rugămintea de a ajuta la reconstituirea pe bază de modernitate a legilor pendinte de pachetul siguranţei naţionale.

Prin votul dumneavoastră, primesc nu doar o încuviinţare a mandatului, ci un mandat social al instituţiei pe care o voi coordona. Pentru că dumneavoastră, prin vot, aţi demonstrat că există o raţiune socială a acestei numiri, vremurile sunt grele, norii se adună şi când vine ploaia, aşa cum când vine ploaia îţi iei umbrela, când vezi cum arată lumea astăzi, încerci să ai o structură de securitate din ce în ce mai bună.

Prin votul dumneavoastră, profesioniştii din comunitatea de informaţii primesc un credit în alb de la românii pe care-i reprezentaţi şi care aşteaptă ca toate instituţiile care au atribut principal asigurarea securităţii statului să colaboreze perfect pe temele cele mai dureroase ale societăţii noastre, de la corupţie la ameninţările transfrontaliere, de la consolidarea statului de drept la triumful democraţiei în România, pentru că aceste lucruri înseamnă, de fapt, echilibru şi viitor pentru naţiunea română. Şi sper, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, în calitatea dumneavoastră de membri ai Legislativului ţării, să rămâneţi întotdeauna sensibili la această problematică, asigurându-vă totodată de tot respectul şi de toată dorinţa mea de colaborare.

Vă mulţumesc tuturor. Să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

S-ar părea că am avut dreptate, că aţi avut un discurs emoţional, nu? Din suflet.

Dragi colegi, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, declar şedinţa de azi închisă.

Vă urez o vară caldă, şi nu fierbinte!

Să ne vedem în septembrie cu bine!

 
   

Şedinţa s-au încheiat la ora 19,15.