Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2016
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/2016
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2016 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2016
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi, 11 februarie, dedicată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Pentru început, îl invit pe domnul deputat Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL. Aveţi 3 minute. Se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Opriţi Legea cenzurii!". Zilele trecute, am avut neplăcuta imagine de a revedea cum un proiect de lege, care părea uitat, părea clasat, undeva, în sertarele Parlamentului, proiectul de lege al aşa-zisei defăimări, iniţiat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, revine, brutal, rapid şi neaşteptat, în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Această Lege a defăimării, aşa cum este numită, reprezintă un act anticonstituţional şi o ingerinţă brutală a statului în viaţa privată a cetăţenilor şi mai ales în desfăşurarea raporturilor democratice dintre cetăţeni - stat - mass-media şi societatea civilă. Este o lege concepută în direcţia a ceea ce s-ar numi totalitarism, o lege care încalcă libertatea fundamentală a democraţiei, libertate statuată de cele mai vechi constituţii democratice - cea scrisă, a Statelor Unite, şi cea cutumiară, a Marii Britanii, libertatea cuvântului şi a expresiei. Pe undeva, domnul Dragnea încercase să ne explice că, de fapt, această lege nu este atât de rea pe cât se crede, că s-au adăugat o serie de amendamente şi anumite elemente foarte stridente din compoziţia acestui act legislativ au fost eliminate, dar acest lucru mie mi se pare absolut marginal în această dezbatere, deoarece ar fi ca şi cum avem un gard de 4 metri şi îl micşorăm la 3 metri şi jumătate. Aşadar, pe noi, Partidul Naţional Liberal, nu ne va mulţumi acest aspect şi vom merge până la capăt, până la oprirea acestui act antidemocratic şi care pune sub semnul întrebării valorile libertăţii în România. Nu înţeleg de ce domnul Dragnea, care provine fix din judeţul cel mai oropsit al României, din judeţul Teleorman, un judeţ într-un adânc proces de îmbătrânire şi depopulare, care la o suprafaţă de 5.790 km2 mai numără astăzi doar 360.000 de locuitori şi are un PIB pe cap de locuitor de doar 18.500 de lei, de ce vine să se aplece asupra a ceea ce înseamnă problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Eu ştiam că domnul Dragnea este specializat în cărat oameni la vot sau în împărţit bani pentru primarii de comune. Din păcate, discursul pe care dumnealui îl prezintă în spaţiul public, un discurs care seamănă mai curând cu cel al unei concurente la un concurs de miss, mie mi se pare că este doar o manipulare. Este o manipulare în care ni se aduce aminte de principiul nondiscriminării, de drepturile minorităţilor, dar în spate se ascunde interesul clar de a băga pumnul în gura presei şi de a limita drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români - drepturi şi libertăţi fundamentale, câştigate, prin grele sacrificii de sânge, în decembrie 1989. Nu o să cad în această ispită de a crede că domnul Dragnea, brusc, s-a solidarizat cu valul de migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. De asemenea, nici nu cred că domnul Dragnea vrea să repopuleze Teleormanul depopulat, de unde au fugit românii, de sărăcie, cu imigranţi magrebieni, de exemplu. Eu, personal, cred că această lege vine şi ca un răspuns asupra a ceea ce s-a întâmplat în toamna anului 2014, când românii, pe reţelele de socializare, au fost unul dintre factorii decisivi ai înfrângerii lui Victor Ponta în competiţia prezidenţială cu Klaus Iohannis, actualul preşedinte al României. De ce oare domnul Dragnea vrea să impună cenzura şi frica în societatea românească? Mai avem nevoie de frică, de frica de a deschide gura, de frica de a spune adevărul? O altă interpretare a acestei legi o reprezintă aceea că domnul Dragnea vrea să se dea bine pe lângă cineva. Şi a găsit undeva, în afara ţării, un cerc, un grup de interese care promovează corectitudinea politică, marxismul cultural, care probabil... |
|||||
|
|
Vă rog să concluzionaţi... |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: ... care probabil i-au promis o anumită susţinere şi de aceea încearcă să se facă plăcut. Nu ştiu care este adevărul, dar vă spun un singur lucru: legea lui Liviu Dragnea încalcă profund Constituţia României, distruge dreptul la libera exprimare al cetăţenilor români şi este un atentat la democraţie. Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul Aurelian Mihai. Aveţi 3 minute. Vă rog să vă încadraţi în timp, ca să nu fiu obligat să vă întrerup. Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Udrişte. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Bună dimineaţa, stimaţi colegi! În 3 ani de zile nu am făcut nimic altceva decât să aduc înaintea Parlamentului propuneri de lege al căror impact este, aş putea spune, unul minor în raport cu drama a milioane de români din toată ţara, care au trebuit să emigreze din cauza condiţiilor bine-cunoscute, de aici, de la noi, din ţară. Cu votul prin corespondenţă, ca proiect, aş putea începe, spunând că ne-am chinuit o grămadă, anul trecut, în Parlament, ca acesta să poată să fie trecut. Despre taxele consulare, ca acestea să fie unele eliminate şi altele reduse, nu mai amintesc. A fost o luptă destul de strânsă şi sub acest aspect, în anul 2014, oarecum fructificată de noi, diaspora, cu anumite rezultate. Şi poate cu votul prin corespondenţă nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă nu s-ar fi petrecut ceea ce cunoaştem cu toţii, în 2014, la alegerile prezidenţiale - caz destul de mediatizat şi de televiziunile şi de presa din România şi nu numai. Ceea ce s-a petrecut în marile capitale europene şi în afara continentului este destul de bine-cunoscut, ba chiar şi în Republica Moldova. Nu a existat o şansă mai nefastă, pentru a dinamita imaginea României în exterior şi să ştiţi că am avut şi vom avea mult de suferit. În toţi aceşti 3 ani nu am făcut altceva decât să lupt în beneficiul românilor din diaspora. Nu am cerut nici privatizări dubioase, nu am cerut nici retrocedări, spre paguba statului român, dar am cerut şcoli româneşti, sprijin pentru biserică - pentru că biserica are şi ea un anumit rol: şcolile de duminică, caritasul pe care îl face, ajutorul pe care îl oferă românilor şi am cerut sprijin pentru acei enoriaşi. Am cerut sprijin pentru aducerea românilor acasă - vii sau morţi, bolnavi, aşa cum se află ei, în multe spitale din lumea aceasta -, noi secţii consulare, modernizarea altora. Însă vreau să amintesc că, în toţi aceşti ani, noi am trimis aproape 10 milioane de euro pe zi către România, toţi românii din diaspora, această sumă fiind mult deasupra tuturor investiţiilor străine directe către ţara noastră. În condiţiile în care unii se uită mai mult spre buzunarul diasporei şi mai puţin la buzunarul propriu, noi ajutăm România, din multe puncte de vedere. Câte unii chiar sunt deranjaţi că noi tot cerem şi cerem. Lucruri mărunte, aşa cum am spus, de multe ori, cerând doar să fie create condiţii bune de întoarcere acasă, alteori cerând să se creeze locuri de muncă pentru cei rămaşi acasă, condiţii pentru copii şi bătrâni, care să ne apropie de ţările europene, în condiţiile în care unii plâng şi tot plâng de cererile noastre, care, iată, sunt spre beneficiul României şi al românilor, oriunde s-ar afla ei. Iertaţi-ne, domnilor, că lucrăm şi muncim pentru ca să aducem bani în România! Asta ştim să facem şi la asta ne pricepem cel mai bine. Cum să nu-ţi permiţi să ştergi datoriile unei mari firme, de jumătate de miliard de dolari, atunci când în ţară intră atâtea miliarde de euro - poate în 10 ani au intrat peste o sută de miliarde, mult mai mult decât spera cineva ca aceşti cetăţeni să facă, absolut bine României, de oriunde s-ar afla! Întotdeauna, Guvernul m-a urechiat, în aceşti ani de zile, când am cerut câte un favor, un mic favor, poate un drept, pentru românii din afara ţării, spunându-mi că dezechilibrez bugetul statului, că impactul este negativ şi de unde scoatem atâţia bani. Repet: 10 milioane de euro pe zi nu sunt puţini bani. Despre cei care au murit în afara ţării şi care, din bănuţul lor, din sudoarea frunţii lor, au făcut în aşa fel încât să fie şi aici adus, aş putea spune multe şi nu mi-ar ajunge o legislatură. Despre creşterea economică cu care se lăudau anumite guverne, în toţi aceşti ani, pot spune că ni s-a datorat mult şi nouă, românilor din diaspora. Dar despre oamenii care astăzi stau în comă, precum tânărul din Mejorada del Campo, de lângă Madrid, a cărui mamă, de 3 ani de zile, se află în suferinţă, ajutându-l, minut de minut, secundă de secundă, nimeni nu vrea să ştie. Pentru aceşti oameni am adus o lege, anul trecut, în Parlament, vara anului trecut. Voi vedea ce soartă va avea, pentru că văd că îngăduinţa Parlamentului nu este direcţionată atât de mult, aşa cum ne-am fi dorit, şi pentru aceste cazuri. Tot ceea ce vreau să spun este că nu am cerut imposibilul. Am cerut puţin din multul pe care noi l-am făcut României. Şi mult, mult bine. Nu vreau să spun altceva decât faptul că nu voi abdica niciodată de la lupta pe care o avem. Şi chiar şi în plan politic, dacă am cerut dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, am făcut-o pentru o bună reprezentativitate. Şi am făcut în aşa fel încât să avem o cerere modestă, pentru că oamenii cer puţini parlamentari, cer un Parlament mult mai eficient. Dar nu vreau să vă spun altceva decât că românii se uită cu tristeţe la România, pentru că paşii pe care trebuiau să-i facă, până în prezent, şi guvernanţii şi foarte mulţi... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
... politicieni, încă nu s-a realizat. Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Udrişte. Stimaţi colegi, Vă rog să vă încadraţi în cele 3 minute, să nu pot fi obligat să vă opresc. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate colegi şi stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi vizează Legea de înfiinţare a Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi". Titlul: "Înfiinţarea Muzeului Naţional «Constantin Brâncuşi», o lege ignorată". Stimaţi colegi, Acum 2 ani am promovat în Parlament iniţiativa legislativă privind înfiinţarea, la Târgu Jiu, a Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi", proiect pe care mi l-am asumat sută la sută, alături de peste o sută de parlamentari şi care a fost votat în unanimitate de Camera Deputaţilor. Timp de 2 ani am făcut tot posibilul ca această propunere legislativă să nu fie dată uitării în Parlament şi în luna iunie a anului trecut am reuşit să ducem la capăt ceea ce ne-am propus: proiectul a fost votat cu succes, iar astăzi avem Legea nr. 199/2015 pentru înfiinţarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi" la Târgu Jiu. Dar iată că, deşi această lege a fost publicată în Monitorul Oficial încă din data de 20 iulie 2015 şi trebuia să intre în vigoare începând cu prima zi a acestui an, înfiinţarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi" rămâne în continuare doar un proiect pe hârtie, din cauza lipsei de responsabilitate a autorităţilor. Declaraţiile recente, pe acest subiect, ale actualului ministru al culturii, domnul Vlad Alexandrescu, sunt cât se poate de uluitoare, în condiţiile în care Ministerul Culturii trebuia să pună deja în aplicare prevederile acestei legi, având la dispoziţie 5 luni de zile. Domnul ministru s-a limitat însă la a ne transmite că ministerul a cerut deocamdată sprijinul celor de la Centrul Pompidou, din Paris, în vederea realizării muzeului, cu precizarea că statul român va coopera cu autorităţile franceze şi nu va merge pe varianta revendicării operelor de artă care au aparţinut artistului Constantin Brâncuşi, şi care se află acum în Franţa. Aşadar, ministerul poartă negocieri cu terţe părţi, din proprie iniţiativă, dar ignoră respectarea termenelor şi prevederilor legislative româneşti. Culmea ar fi să aflăm că vizita de lucru a ministrului culturii din România la Muzeul Constantin Brâncuşi de la Paris a fost prilejuită tocmai de înfiinţarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi" de la Târgu Jiu. Surprinzător sau nu, nici ministerul şi nici domnul ministru nu se grăbesc să pună în aplicare legea, iar ritmul lent în care se iau deciziile în această instituţie este de neacceptat. În loc de declaraţii ocazionale pe acest subiect, ne-ar fi mult mai de folos dacă domnul ministru Vlad Alexandrescu ne-ar comunica agenda de implementare a proiectului privind înfiinţarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi". Până în acest moment trebuia desemnat, printr-un ordin al ministrului, un manager, în urma unui concurs de proiecte de management, care să coordoneze activitatea noului muzeu. Trebuiau să fie finalizate organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale muzeului, avizate de Comisia naţională a muzeelor şi colecţiilor, şi aprobate prin ordin al ministrului. Nu avem nicio informaţie despre luarea unor astfel de decizii şi nici despre stadiul procesului de implementare a legii. Precizez că în contextul negocierilor privind bugetul de stat pe anul 2016, la data de 7 decembrie 2015, am adresat şi o întrebare domnului ministru, pentru a afla sumele alocate pentru înfiinţarea şi funcţionarea noului muzeu, precum şi demersurile efectuate până în prezent pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei legi. Fiind o lege adoptată cu cel puţin jumătate de an înainte, Ministerul Culturii avea datoria să cunoască problema şi să prevadă în buget şi cheltuielile pentru funcţionarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi". Răspunsul se lasă aşteptat şi azi, când vin în faţa Domniilor Voastre, pentru a clama acest lucru, dacă mai era nevoie. Stimaţi colegi, Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui creator. Vom avea un an dedicat marelui sculptor, iar în scurt timp, pe data de 19 februarie, vom sărbători, pentru prima oară, ca zi de sărbătoare naţională, Ziua Brâncuşi. Nutresc speranţa că, măcar în cinstea acestei zile, vom avea o decizie fermă din partea Ministerului Culturii cu privire la respectarea şi punerea în aplicare a legii. Vă mulţumesc. Deputat Gheorghe Udrişte. |
|||||
|
|
Da. |
|||||
|
|
Şi un post-scriptum, dacă îmi permiteţi... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Aş fi vrut numai să... |
|||||
|
|
Vă rog... |
|||||
|
|
... amintesc faptul că aş fi dorit să am o întrevedere cu domnul ministru, să-i cer o audienţă, însă în ultimul moment am renunţat. Aş fi vrut să-l întreb când a mai fost pe la Târgu Jiu, dacă a mai trecut pe acolo, însă am realizat faptul că, deocamdată, Domnia Sa nu reprezintă nimic pentru România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mugurel Cozmanciuc. Şi se pregăteşte domnul deputat Sorin Iacoban. |
|
|||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi priveşte necesitatea de a avea un stat de drept consolidat, în care toleranţa faţă de diferenţele de opinie să existe cu adevărat, iar alegerile locale şi alegerile, în general, să fie libere şi corecte. Stimaţi colegi, Asistăm, astăzi, la o încercare strategică de a reduce libertatea de exprimare, în contextul unor viitoare alegeri. Aceste acţiuni şablon cu care ne-am obişnuit fac parte dintr-un şir lung de acţiuni care urmează a se desfăşura. Legea privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup este o lege eminamente caducă, întrucât Codul civil stipulează anumite prevederi pe care le oferă celor care se simt lezaţi pentru că le-a fost încălcată demnitatea şi, în acest mod, pot şi au posibilitatea de a se adresa organelor abilitate. De asemenea, există legi împotriva discriminării, calomniei şi insultei. Mai mult, există şi ONG-uri care se ocupă de această problemă, există un Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat autonomă, aflată sub control parlamentar, care se ocupă de activitatea în acest domeniu. De asemenea, consider că astfel de iniţiative legislative, cu un pronunţat caracter maculat, reamintesc de măsurile luate înainte de 1989, când ştim cu toţii care era atitudinea regimului faţă de libertatea de exprimare. Sunt anumite grupuri politice care au înţeles că mediile on-line sunt o alternativă viabilă pentru campaniile electorale, deoarece nu pot fi controlate sau manipulate. Acţiunea de a supune Internetul unei legi antidefăimare este o dovadă în plus că cineva se teme de alegeri corecte şi suferă de grave complexe de inferioritate. De asemenea, consider că această iniţiativă legislativă este inoportună şi are acelaşi rol de a reduce libertatea de exprimare şi de a crea un prejudiciu, în contextul viitoarelor alegeri. Pot să vă spun că astfel de iniţiative legislative sunt similare cu ordonanţa care a fost dată în anul 2014, Ordonanţa nr. 55, care a vizat migraţia primarilor. Şi aceea a fost o iniţiativă legislativă care a avut un singur scop: fructificarea alegerilor prezidenţiale de la acel moment într-o singură direcţie. La fel şi iniţiativa legislativă pe care am promovat-o în Parlament, Partidul Naţional Liberal, privind alegerile în două tururi. Şi această iniţiativă legislativă a fost blocată, dintr-un singur motiv: pentru ca cei care deţin în momentul de faţă puterea să şi-o păstreze. Aş încheia, în final, subliniind că este necesar să avem alegeri corecte, să avem un moment T0 cu adevărat, în care alegerile locale să constituie o clasă politică realizată pe baza cerinţelor actuale, exprimate şi de societatea civilă, şi de societatea academică, şi de toate mediile on-line, şi de toate mediile din mass-media. Şi, în acest sens, cred că instituţiile prefecţilor este cel mai bine să nu se implice în actul politic şi în campaniile electorale. Consider că astfel de abuzuri şi implicări, cum este cazul prefectului de la Neamţ, nu pot decât să genereze un prejudiciu tuturor celorlalte partide, exceptând Partidul Social Democrat. Vă mulţumesc. V-a vorbit Mugur Cozmanciuc, deputat PNL. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Sorin Iacoban. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Deaconu. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Constituţia României, construită ca Lege fundamentală, este dispoziţia legală supremă din ţara noastră. Constituţia României reprezintă esenţa statului român, prin raportare la caracterele sale constitutive, relevate în art. 1 alin. (1) şi, implicit, în art. 12 al acesteia. Legiuitorul român a prevăzut o protecţie adecvată pentru cele două articole enumerate, trecând în ilicitul penal fapta de "defăimare a ţării şi a naţiunii", faptă care încalcă ordinea constituţională, aşa cum bine se stabileşte în art. 30 alin. (7) din Legea fundamentală, unde se precizează: "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, incitarea la discriminare, la separatism teritorial". Din păcate, deşi această infracţiune a fost introdusă prin Legea nr. 140/1996, prin Legea nr. 278/2006 aceasta a fost scoasă din sfera ilicitului penal, prin abrogarea expresă a dispoziţiei de incriminare, lăsând normele constituţionale fără protecţie juridică penală, oferind pentru acestea o protecţie simbolică, de natură contravenţională, prin Legea nr. 60/1991 şi Legea nr. 61/1991. Or, în speţă, a oferi Legii fundamentale, considerată lege supremă într-un stat, doar o protecţie simbolică în materie contravenţională nu reprezintă nimic altceva decât o eroare gravă a legiuitorului, eroare care trebuie îndreptată. Faptul că această orientare a legiuitorului reprezintă o eroare gravă a fost confirmat şi de Curtea Constituţională a României, care s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii Legii nr. 278/2006, considerând că abrogarea expresă a dispoziţiei de incriminare, deci şi a infracţiunii de "defăimare a ţării şi a naţiunii", este profund neconstituţională. Chiar dacă Parlamentul României a întârziat foarte mult punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale, obligaţia nu s-a prescris din punct de vedere legal, astfel încât îmi rezerv dreptul ca săptămâna viitoare să depun un proiect de lege de reincriminare a infracţiunii menţionate, aceasta reprezentând, printre altele, un act de reparaţie morală la Constituţia României. În ultima perioadă, asistăm la o ofensivă totală împotriva dispoziţiilor art. 12 din Constituţie, care are denumirea marginală "Simboluri naţionale" şi care stabileşte cadrul juridic în ceea ce priveşte existenţa Drapelului naţional, a Zilei naţionale, a Imnului naţional, a Stemei şi Sigiliului statului. Această ofensivă generală a fost uşurată şi de faptul că, din nou, legiuitorul român, aflându-se într-o eroare evidentă, mai mult sau mai puţin provocată, a dezincriminat infracţiunea de "ofensă adusă unor însemne", situată la capitolul "Infracţiuni contra autorităţii", din Codul penal al României. Pentru faptul că unii dintre colegii mei de la Senat au sesizat această eroare şi au depus un proiect de lege de reincriminare a acestei infracţiuni, nu mai insist asupra protecţiei juridice penale, care este necesară şi pentru art. 12 din Constituţie. Cu toate acestea, am constatat faptul că Legea nr. 75/1994, lege-cadru care reglementează, în amănunt, arborarea Drapelului României, intonarea Imnului naţional şi folosirea Sigiliilor cu Stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, nu mai este îndestulătoare în ceea ce priveşte raportarea acesteia la noile realităţi pe care le trăieşte ţara. Astfel, Drapelul României este dat jos de pe clădirile instituţiilor publice sau este înlocuit cu banderole negre, în semn de dispreţ, sau cu drapele ale unor state străine, în timp ce Imnul naţional este dublat sau înlocuit de imnuri ale unor state străine sau ale unor organizaţii constituite pe criteriu teritorial şi etnic, care cer, la nivel naţional, segregarea teritorială. Având în vedere toate cele precizate, vă anunţ, pe această cale, că săptămâna viitoare voi depune un proiect de lege de modificare a acestei legi, Legea nr. 75/1994, care va avea ca principal scop repunerea Drapelului naţional şi a Imnului naţional la locul meritat, conform dispoziţiilor art. 12 din Constituţia României. Nu în ultimul rând, prin modificările făcute, am căutat să sensibilizez opinia publică în ceea ce priveşte rolul şi însemnătatea Imnului şi Drapelului naţional, conferindu-le acestora prestigiul oferit de lege. Vă mulţumesc. Sorin-Avram Iacoban, deputat de Iaşi. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul Mihai Deaconu. Se pregăteşte domnul deputat Virgil Guran, Grupul PNL. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Adoptarea bugetelor proprii se mai află încă pe ordinea de zi a consiliilor locale". Data de 5 februarie era termenul-limită pentru adoptarea bugetelor locale. Nu o spun eu, o spune legea, dar, cu toate acestea, se pare că autorităţile publice locale nu reuşesc să ţină pasul. Probabil că s-au molipsit de la modelul guvernelor care, de-a lungul anilor, au depăşit întotdeauna, din varii motive, termenul de 15 noiembrie, pentru adoptarea Bugetului de stat în Parlament. Din acest motiv, se decalează automat şi termenul până la care trebuie să fie adoptate bugetele locale, deoarece conform art. 39 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, republicată, consiliile locale au la dispoziţie 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a bugetului de stat pentru a-şi adopta propriile bugete. În acest timp trebuie să ofere şansa cetăţenilor unităţilor administrativ-teritoriale să participe la consultarea publică, prin publicarea proiectului bugetului, pentru a putea trimite sugestii de investiţii, care ulterior să fie dezbătute public. Doar respectând aceste etape vom avea siguranţa că banii publici ai locuitorilor unui oraş, comună, sat sunt cheltuiţi luând în considerare priorităţile şi nevoile comunităţii respective. La o verificare a site-urilor primăriilor din municipiile şi oraşele din judeţul Argeş şi al Consiliului Judeţean, am observat că acestea au respectat publicarea pe site şi organizarea unei dezbateri publice pe proiectul bugetului, dar au încălcat termenul de adoptare, cu excepţia oraşelor Costeşti şi Topoloveni, unde bugetul nu a mai fost actualizat de câţiva ani, iar la Ştefăneşti nu am găsit nici site-ul primăriei. Sunt convins că şi în alte judeţe situaţia este la fel, legea fiind respectată cu măsură, niciodată întreagă. În acest moment, consiliile locale care nu au adoptat bugetul local pe anul 2016 nu mai pot face cheltuieli decât în limita veniturilor încasate şi doar în proporţie de 1/12 din bugetul anului 2015. De asemenea, sunt pasibili de plata unei amenzi de la 3.000 de lei la 5.000 de lei, deoarece conform art. 78 alin. (1) lit. c) nerespectarea dispoziţiilor mai sus prezentate constituie contravenţie. Din păcate însă, contribuabilii nu pot decât să sesizeze organelor abilitate această încălcare a prevederilor art. 39, căci, conform alin. (3), constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către persoane împuternicite în acest scop de Curtea de Conturi, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, potrivit legii, iar, cu siguranţă, amenda este plătită tot din banii contribuabililor. Fac un apel pe această cale la respectarea Legii privind finanţele publice locale. Vă mulţumesc. Deputat Mihai Deaconu, Circumscripţia electorală nr. 3, Colegiul uninominal nr. 3, Mioveni. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Virgil Guran. Se pregăteşte domnul deputat Cosmin Necula, de la Bacău. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Au trecut 3 luni şi jumătate de la tragicele evenimente de la "Colectiv". Ce lucru negativ s-a întâmplat de atunci în aşa-zisa noastră societate economică? Deci ne-am dat seama că, în privinţa autorizaţiilor pentru stingerea incendiilor, stăm rău. Şi ce s-a întâmplat? Au apărut foarte curând, sau de fapt erau şi înainte, vreo 15 firme, în ţară, care se ocupă de această autorizare. Stimaţi colegi, Ştiţi cât costă o autorizaţie pentru un cămin de bătrâni sau pentru un restaurant? 10.000 de euro, 12.000 de euro. Am stat de vorbă cu oameni de afaceri, unii mici, care îşi începeau o afacere, şi au spus: "Domnule, nu avem aceşti bani ca să pornim!". La un moment dat, această autorizaţie costă mai mult decât investiţia de a porni o mică afacere. Ce putem să înţelegem? Că există caracter în anumite domenii în România? Nu. Deci, din tot ce s-a întâmplat atunci, unii au înţeles că, dată fiind presiunea existentă pentru a se obţine autorizaţii, pentru a intra în legalitate, trebuie să profite. Acum întreb ceva... pentru că cineva mi-a explicat. Zice: "Domnule, m-am dus şi au zis, «domnule, sunt 15 firme în ţară, du-te la Cluj şi vorbeşte să-ţi facă această autorizaţie»". Mă întreb ceva: oare de la Ministerul Afacerilor Interne, de la pompieri, cei care acreditează nu cumva au făcut în mod deliberat acest lucru? "Stai puţin, că există încă o metodă să ne îmbogăţim." Zece mii de euro să faci nişte hârtii, să te uiţi dacă sunt patru uşi de ieşire sau două şi dacă sunt nişte stingătoare... Eu am făcut un demers spre Ministerul Afacerilor Interne să verifice acest lucru şi să reglementeze acest lucru. Dacă nu se va reglementa, înseamnă că există acelaşi interes şi anumiţi funcţionari care au drept de semnătură pe acolo şi de reglementare au făcut în mod deliberat acest lucru, pentru a face nişte bani pe spatele celor care încearcă să se dezvolte, să ridice încet această ţară. În cazul în care nu se iau măsuri, mă voi întoarce în faţa dumneavoastră să schimbăm urgent reglementările şi să oprim astfel de manifestări care nu aduc nimic bun pentru societatea noastră. Vă mulţumesc. Deputat PNL, Guran Virgil. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Cosmin Necula, deputat de Bacău. Se pregăteşte domnul deputat Radu Zlati, deputat de Cluj. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "Legea propusă de tandemul malign Gorghiu - PNL, un atentat la sănătatea bolnavilor de cancer". Dragi colegi, Proiectul de lege propus de Alina Gorghiu şi parlamentarii PNL în direcţia aşa-zisei prevenţii în sănătate, dar mai cu seamă în privinţa tratamentului aplicat bolnavilor de cancer a provocat reacţii vehemente din partea opiniei publice. În fapt, PNL refuză pur şi simplu dreptul la sănătate al bolnavilor de cancer. Unul dintre cele mai controversate puncte din proiectul iniţiat de tandemul Gorghiu - PNL se referă la copii, precum şi la acele persoane care nu au capacitatea de exerciţiu. Proiectul, neclar, nu precizează dacă pacienţii suportă costurile serviciilor medicale în integralitatea lor sau dacă pentru afecţiunea de care suferă sunt decontate sau nu serviciile de screening şi imunizare. Iniţiativa nu spune nimic despre persoanele care nu refuză în scris acţiunile de prevenţie, dar nici nu participă la niciun fel de activităţi. Este de notorietate că aproape jumătate de ţară nu are acces direct la servicii medicale. Practic, jumătate din populaţia acestei ţări este pe punctul să devină o victimă sigură a legii Gorghiu - PNL. Dragi colegi, Am credinţa că ideea constituirii unui fond de sute de milioane de euro, din care să se deconteze aşa activităţi, aşa-zisele activităţi de prevenţie, este un nou truc marca Gorghiu - PNL, menit să hrănească afacerile "băieţilor deştepţi" din sănătate şi să transforme astfel ideea de prevenţie într-un business pe seama sănătăţii românilor. Sănătatea românilor, dragi politicieni din PNL, nu are preţ, iar pacienţii care suferă de cancer nu trebuie condamnaţi la moarte pentru că s-au îmbolnăvit de această maladie necruţătoare! Printre semnatarii şi susţinătorii acestui proiect de lege se numără şi deputaţii băcăuani Ionel Palăr şi Lucian Ciubotaru. Este clar că pentru conducerea PNL Bacău şi acoliţii acesteia dreptul la sănătate al românilor şi prin urmare al băcăuanilor este un afront, o jignire. Vreau să vă spun că în Bacău metehnele şi practicile PNL sunt identice cu cele promovate de conducerea centrală a acestui partid. De ani de zile, dragi colegi, sănătatea băcăuanilor este un subiect de campanie electorală, însă proiectul medical pentru care oraşul a fost îndatorat pe generaţii şi generaţii cu zeci de milioane de euro, respectiv Spitalul Municipal, zace într-o paragină desăvârşită, şi este rezultatul unei administraţii făcute de primarul Stavarache împreună cu colegii din PNL. După ce i-au mituit pe băcăuani, în campania din 2012, cu taloane fictive de analize gratis, liberalii au uitat de Spitalul Municipal care, la aproape 10 ani de la demararea lucrărilor, a rămas tot la stadiul de şantier. O altă afacere marca PNL în sănătate, pe seama contribuabililor băcăuani de această dată, un pretext pentru fraudarea bugetului public al municipiului Bacău. În acest moment Spitalul Municipal din Bacău este mai degrabă un subiect pentru DNA. De mai bine de 12 ani, parlamentarii acestui partid, Dragoş Luchian, Ionel Palăr sau Lucian Ciubotaru, nu fac altceva decât să tragă pe sfoară băcăuanul cu promisiuni iluzorii şi fictive de analize gratis. În aceeaşi situaţie se află şi alte obiective medicale din acest oraş, lăsate în paragină de dezinteresul flagrant al administraţiei Stavarache - PNL. Spitalul de pneumo se prăbuşeşte peste bolnavi. Cabinetele medicale din incinta unităţilor şcolare sunt date uitării. Dragi colegi, Vin dintr-un oraş în care, după 12 ani de administraţie PNL, din care cele două mandate 2008-2016 cu majoritate confortabilă şi lejeră în Consiliul local, senatorul Dragoş Luchian tratează sănătatea băcăuanilor cu studii de prefezabilitate puse în bătaie de joc, ca o măruntă justificare electorală a faptului că în trei mandate liberalii nu au reuşit să facă niciun fel de activităţi concrete pentru băcăuani în acest domeniu. De această dată însă bătaia de joc a PNL atinge noi culmi de nesimţire. Doamna Alina Gorghiu şi fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu - cel care... stimaţi colegi, vreau să vă aduc aminte de un episod din campania din 2008, practic, se poate spune că domnul Nicolăescu a furat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău un tomograf, ducându-l în colegiul uninominal în care a candidat - dar şi ceilalţi deputaţi băcăuani de la PNL - se poate spune că au uitat de dreptul la sănătate al cetăţenilor, care este ocrotit practic de Constituţia României. Stimaţi colegi, Ceea ce v-am prezentat astăzi este o realitate pe care o trăim în Bacău, dar pe care, se pare, PNL încearcă s-o promoveze în întreaga ţară. Am rugămintea către toate instituţiile statului care au atribuţii în acest domeniu să încerce să verifice toate aceste proiecte iluzorii pentru sănătate, făcute de administraţia PNL în municipiul Bacău, şi cred, în mod direct, că Spitalul Municipal reprezintă o bombă pentru DNA şi reprezintă fraude de milioane de euro. Aştept răspunsul instituţiilor statului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Radu Zlati şi se pregăteşte doamna deputat Marioara Nistor, Grupul UNPR. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Elevii din învăţământul preuniversitar se află în vacanţă. Şi-au dat tezele, le-au fost încheiate situaţiile şcolare. Ce se întâmplă în Guvernul Cioloş? După umila mea părere, doi dintre miniştrii acestui cabinet au picat şi tezele şi au picat şi testările. Ar trebui lăsaţi să plece acasă. Mă refer, evident, la doamna ministru a apelor, pădurilor şi mediului, care a reuşit performanţa ca, având Romsilva în directă subordine, să asigure faptul că anul acesta industria mobilei nu va avea suficientă materie primă din import. Din cele aproximativ 4 milioane de metri cubi necesare industriei de mobilă româneşti, au fost contractate, din cauza preţurilor exagerat de mari solicitate în cadrul licitaţiilor de Romsilva, doar circa un milion şi ceva. În aceste condiţii, cine va răspunde? Doamna ministru? Foarte probabil că nu. Politic nu răspunde, că este o tehnocrată, şi subminarea economiei naţionale nu mai este un delict. De cealaltă parte, domnul Adrian Curaj, ministrul educaţiei naţionale, a reuşit două performanţe. Una, deşi erau prevăzute sume în bugetul aprobat în decembrie, nici astăzi instituţiile de învăţământ particulare n-au primit banii per capita. O a doua, deşi Legea educaţiei naţionale prevede în mod expres, elevii claselor a XI-a şi a XII-a, practic, au fost lipsiţi de manuale, deoarece procedura stabilită de către minister pentru decontarea manualelor este atât de complicată - nemaivorbind de faptul că nu se asigură decontarea tuturor manualelor - încât, practic, mai puţin de 10% dintre elevii claselor a XI-a şi a XII-a şi-au putut cumpăra manuale şcolare, având decontate cheltuielile. Nu mai aduc aminte, stimaţi colegi, despre aventura tragicomică a planurilor-cadru pentru gimnaziu, planuri pentru care domnul ministru răspunde, nu băieţii şi fetele de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, care au executat un ordin, se pare, acela de a nu modifica mare lucru. Aşa cum am aflat din presă, ordinul a venit direct din partea domnului ministru. În aceste condiţii, poate că este cazul ca dirigintele clasei, domnul Cioloş, să ia măsuri. Altfel, la urma urmei şi la sfârşitul zilei, Domnia Sa va răspunde, probabil nu doar politic. Radu Zlati, deputat de Cluj. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Marioara Nistor, Grupul parlamentar al UNPR. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia politică se intitulează: "Prevenţia în sănătate se face doar prin educaţie!" Voi aborda în această săptămână un subiect care a fost intens dezbătut şi care a creat disensiuni la nivelul clasei politice, dar şi al societăţii româneşti. Mă refer la proiectul iniţiat de colegii de la PNL, referitor la prevenţia medicală. Am preferat să nu fac niciun comentariu, până la acest moment, pentru a mă informa cu privire la acest proiect. Înainte de a ne exprima în privinţa unei iniţiative, trebuie să cunoaştem toate detaliile. Ideea de a realiza programe prin care să fie încurajată prevenţia în România este una foarte bună, pentru care UNPR a militat, deoarece un popor sănătos este unul puternic. Cultura prevenţiei în România este, din păcate, deficitară, românul alegând să meargă la doctor doar atunci când nu mai poate. Aşadar, o legislaţie care să reglementeze un sistem naţional de prevenţie medicală ar fi un lucru lăudabil. Problema este atunci când, din prea mult exces de zel sau din alte considerente, lucrurile merg prea departe. Ideea de a alătura sancţiunile în aceeaşi legislaţie în care vorbeşti despre prevenţie este un lucru de neînţeles. Sau, dacă tot îţi propui acest lucru, se poate face într-un mod mai clar şi mai uşor de înţeles. Nu pot să leg prevenţia de sancţiune. Prevenţia, în sine, este o activitate, nu o structură. Vorbim de prevenţie. Prevenţia o putem face prin educaţie. Nu putem cere sancţiuni pentru cetăţenii dintr-un sat izolat. Ar trebui să ne gândim, cu precădere, la ceea ce putem face cu acei oameni dintr-un sat izolat sau cei care n-au această educaţie a prevenţiei. Pentru ei trebuie să venim cu soluţii, deoarece nu poţi cere să se trateze, atâta timp cât nu au acces la un sistem medical de bază. Scopul este nobil, dar, în conţinut, lăsând la o parte prevenţia, este vorba de înfiinţarea unei agenţii noi, care goleşte de conţinut Ministerul Sănătăţii. Aşa cum reiese din text, care în marea lui majoritate nu vorbeşte despre prevenţie, e vorba de înfiinţarea unei agenţii naţionale care preia direcţiile judeţene de sănătate publică de la Ministerul Sănătăţii. Dincolo de partea de lozinci, că ar fi bună prevenţia, educaţia, cu care suntem perfect de acord, în legea aceasta nu despre acest lucru e vorba, din păcate. În loc să tratăm problema prevenţiei, lucrurile se împotmolesc la crearea unei agenţii sau impunerea unor sancţiuni. Vreau să vă spun că nu poate fi aplicată o astfel de lege, aşa cum arată ea astăzi, într-o ţară ca România de mâine, sau de anul viitor, sau de peste doi ani, pentru că pacienţii care au cancer, dacă sunt cu adevărat depistaţi în stadii înaintate ale acestei boli, nu pot plăti suma aferentă tratamentului, deoarece trăim într-o realitate dură: românii nu au bani. Prevenţia înseamnă educaţie, iar educaţia necesită timp. Stadiile avansate ale unei boli înseamnă că omul acela are o problemă cât casa. Dacă îi mai dăm în cap şi spunem că de mâine trebuie să plătească şi tratamentul, atunci l-am omorât total. Înainte de a veni cu sancţiuni pentru pacienţii care nu se prezintă la medic, autorităţile şi, implicit, Parlamentul trebuie să le facă acestora un cadru favorabil, adică, mai pe scurt, să le punem la dispoziţie infrastructura medicală necesară pe care să o dezvoltăm în toată ţara. O altă problemă care ar trebui să ne preocupe este cea legată de medici. Noi ar trebui, întâi de toate, să încurajăm prezenţa medicilor... |
|||||
|
|
Vă rog să concluzionaţi. |
|||||
|
|
... în toate zonele ţării, prin majorări salariale şi prin alte avantaje acordate de autorităţile locale. Mă bucur că această lege este încă în dezbatere, pentru că ea poate fi îmbunătăţită. În general, principiile de politică publică sunt corecte. Vă mulţumesc. Deputat UNPR Brăila, Marioara Nistor. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dorel Covaci, deputat de Timiş, şi se pregăteşte doamna deputat Natalia Intotero de la Hunedoara. Aveţi trei minute, domnule deputat. |
|
|||
|
|
"Oameni iubitori şi creatori de artă şi cultură, care ne fac mândri în ţară şi străinătate" Stimaţi colegi, Pe data de 15 februarie se împlinesc 86 de ani de la naşterea unui mare om de cultură şi drag prieten, Romulus Zaharia, forţat de regimul comunist să trăiască în exil, departe de patria dragă. S-a născut la Chişinău, la 15 februarie 1930 şi a trăit ultimii 6 ani ai vieţii la Făget, în judeţul Timiş. Aici l-am cunoscut şi mi-a devenit prieten. M-au fascinat din primele clipe: modestia, blândeţea, rafinamentul, extraordinara erudiţie - adevărate clipe de modestie, blândeţe, indispensabile atribute ale unei personalităţi de seamă a culturii. În preajma sa aveam nostalgia unei perioade marcate de valorile tradiţionale ale omeniei şi bunului-simţ. O constantă a vieţii sale a fost dragostea pentru poporul său şi pentru pământul românesc. Silit să urmeze, împreună cu familia, calea aspră a "despărţirii", a tânjit necontenit la momentul reîntoarcerii în ţară. Avea credinţa că numai pământul patriei dragi îl poate primi în braţele sale şi îi poate dărui binemeritata odihnă, atunci când va sosi clipa "marii treceri". A avut un destin marcat de suferinţe, boală, exil, dor de ţară, durere şi răzvrătire împotriva condiţiei tragice a poporului român asuprit şi batjocorit. În calitate de reporter, a străbătut fiecare ţinut românesc, luând contact direct cu locurile, cu oamenii, cu durerile, bucuriile şi năzuinţele lor. După aproape zece ani de strădanii şi amânări, a văzut lumina tiparului, pentru doar câteva luni, romanul "Ademenirea", la Editura Dacia din Cluj, care ilustrează, în fapt, o primă şi vehementă demascare a intenţiilor comuniste şi a încercărilor de lichidare a structurilor naţionale româneşti. Romanul a fost interzis de autorităţi, retras de pe piaţă la câteva luni după tipărire şi dat la topit, iar scriitorul a devenit o ţintă pentru Securitate, a fost urmărit, persecutat, hărţuit, degradat din funcţie. I se confiscă de către statul comunist casa de la Breaza, care nu i s-a mai retrocedat nici până în prezent. În 1986, împreună cu familia, reuşeşte să plece în străinătate, în Spania, după care se stabileşte la New York. Departe de ţară, a continuat să scrie, să editeze reviste, să ia parte la manifestări cultural-artistice ale românilor din SUA. După 1989, publică în ţară "Casa cu ochii scoşi", în două volume, o creaţie de mare amplitudine, despre exploatarea uraniului românesc din Munţii Apuseni de către sovietici şi tragedia zecilor de mii de oameni obligaţi să lucreze în minele de uraniu. În anul 2000 se stabileşte la Făget, judeţul Timiş, împreună cu soţia şi tipăreşte "Epihia în stil valah. Povestiri din America", o culegere de povestiri despre viaţa în exil. Apoi mai editează "Anotimpurile unei ţigănci" şi, ultima carte tipărită în timpul vieţii, "Călare pe milioane de dolari. Povestiri din America", cea pe care o ţinea în mâini, în momentul trecerii la cele veşnice, în seara zilei de 28 iunie 2006. În acest an, salutăm apariţia monumentalei lucrări, "Enciclopedia Literară a Banatului", în paginile căreia figurează şi numele lui Romulus Zaharia. Scriitorul Romulus Zaharia a fost talentat la desen şi la pictură, s-a preocupat de fitoterapie, de artizanatul tradiţional autentic, achiziţionând ... |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
...o impresionantă colecţie de obiecte, provenind din gospodăriile ţărăneşti din toate zonele ţării. Îi mulţumim pentru ceea ce a făcut pentru ţară şi pentru neamul românesc. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
|
O invit în continuare pe doamna deputat Natalia Intotero şi se pregăteşte domnul deputat Cristian Chirteş, Grupul parlamentar al PNL. |
|
|||
|
|
Doamna Natalia Elena Intotero: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, stimaţi colegi, Declaraţie politică: "11 februarie - Ziua europeană a numărului unic 112". Stimaţi colegi, Au trecut peste 10 ani de când Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - 112 a fost lansat şi în România, 10 ani în care operatorii telefonici au făcut mereu trecerea de la disperare şi suferinţă la ajutor şi asistenţă de urgenţă. Rezultatele vorbesc de la sine. La bilanţul activităţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurat la sfârşitul lunii trecute, statisticile şi graficele au prezentat, de fapt, efortul permanent al celor care colaborează în fiecare moment pentru a salva vieţi omeneşti. Numai în ultimul an, unităţilor subordonate Inspectoratului general pentru Situaţii de Urgenţă le-au fost atribuite, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - 112, peste 800.000 de apeluri de urgenţă. În urma misiunilor derulate, au fost salvate peste 5.600 de persoane. Eficienţa în acţiunile de salvare desfăşurate s-a datorat în mare măsură şi faptului că românii cunosc şi apelează la serviciile numărului 112. Sondajele Eurobarometru ale Comisiei Europene arată că, urmare a campaniilor susţinute desfăşurate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale România a înregistrat succese importante în promovarea numărului 112, se află pe primul loc în domeniul informării cetăţenilor şi relevă faptul că în ţara noastră nivelul de cunoaştere este unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Ştim cu toţii că fiecare apel la 112 înseamnă o viaţă care este în primejdie. Când salvarea unei vieţi depinde de un singur apel telefonic, îţi doreşti ca la celălalt capăt al firului să nu existe un om, ci o inimă de om gata să sară imediat în ajutor. Şi, în mod necesar, la aceasta trebuie adăugate efortul, energia, competenţa, curajul şi devotamentul celor care s-au dedicat celor mai importante misiuni sociale - salvarea vieţilor aflate în pericol. Ei sunt eroi anonimi zi de zi. Lor le datorăm respect şi recunoştinţă. Către ei trebuie să se îndrepte mereu sprijinul nostru permanent. Fiecare viaţă este preţioasă. Le mulţumim şi în această zi specială şi suntem solidari cu cei care în fiecare clipă îşi pun viaţa în pericol pentru a salva alte vieţi omeneşti. Vă mulţumesc. Natalia-Elena Intotero, deputat Colegiul nr. 2, Hunedoara. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Cristian Chirteş şi se pregăteşte doamna deputat Ana Birchall, deputat PSD. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Prin prezenta declaraţie politică doresc să semnalez un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte viitorul sectorului forestier, al administratorilor pădurilor României şi mai ales al Regiei Naţionale al Pădurilor Romsilva. Chiar dacă cei mai buni specialişti în silvicultură se consideră a fi în această regie, se pare că principala problemă a acestei instituţii reprezentative pentru sectorul forestier este chiar statutul de monopol în ceea ce înseamnă administrarea sectorului forestier. Încă de anul trecut am atras atenţia asupra necesităţii urgentării adoptării legislaţiei subsecvente Codului silvic. Din păcate, fostul executiv nu a înţeles necesitatea adoptării acestor acte normative. Mai mult chiar, dacă în prevederile noului cod legislativul a stabilit principii clare în ceea ce priveşte stimularea şi protejarea capitalului autohton, se pare că cei care erau responsabili cu punerea în aplicare a acestor principii, prin elaborarea noului regulament de vânzare a masei lemnoase, au înţeles greşit aceste dorinţe şi cerinţe mult dezbătute în procesul de modificare a Codului silvic. Prin această hotărâre de guvern a fost favorizată o anumită parte a sectorului forestier, dar nu a fost explicată modalitatea de stabilire a preţurilor de pornire la licitaţia de masă lemnoasă pe picior, astfel că preţurile de pornire stabilite de către Romsilva au fost nejustificat de ridicate. Încă din luna noiembrie a anului trecut am întrebat retoric dacă se conturează un cartel al lemnului care dictează preţul pe piaţa din România. În timp ce pe piaţa lemnului se duce un război tacit pentru supremaţie şi control, zilnic intră în faliment şi se închid zeci de firme cu capital românesc. Blocajul din sectorul forestier, creat voit sau nu de Romsilva, va duce la eliminarea de pe piaţa lemnului a firmelor româneşti şi implicit la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă la nivel naţional. Marţi, 9 februarie, în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice am întrebat reprezentanţii ministerului ce facem cu această Romsilva şi am atras atenţia asupra faptului că preţurile stabilite de aceasta sunt preţuri după care se aliniază piaţa. Dacă în viitor principalul indicator de performanţă al Regiei Naţionale a Pădurilor rămâne profitul, în dauna gestionării durabile a fondului forestier, multe din pădurile de valoare ale României vor dispărea. Astăzi, de la această tribună a Parlamentului României, doresc să solicit public ministrului mediului, apelor şi pădurilor prezentarea pachetului de legi subsecvente Codului silvic şi mai ales un program clar şi urgent de reorganizare a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, bazat pe principiile Codului silvic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
O invit pe doamna deputat Ana Birchall. Aveţi trei minute, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. "Priorităţile României şi ale Uniunii Europene la începutul anului 2016" Anul 2015 a fost unul foarte dificil pentru Europa, aducând în prim-plan o serie de provocări care au afectat Uniunea Europeană într-o măsură nemaiîntâlnită până acum. Reemergenţa fenomenului terorist în Europa, manifestat prin multiplele atacuri din Paris, Londra şi Atena, de exemplu, precum şi prelungirea situaţiei de instabilitate în vecinătatea estică şi în cea sudică a Europei, dar mai ales criza fenomenului migraţionist au afectat deopotrivă continentul nostru şi comunitatea europeană, punând în discuţie însăşi soliditatea construcţiei europene Stimate colege, Stimaţi colegi, Ne aflăm într-un moment în care trebuie să fim cu toţii conştienţi că din aceste crize putem fie ieşi mai uniţi, într-o comunitate europeană cu adevărat puternică şi unită, fie vom asista la începutul dezbinării Uniunii Europene, la o reorganizare a sa pe formule restrânse şi restrictive, la care nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu câţiva ani de zile. Anul 2016 nu doar moşteneşte provocările anului precedent, ci poate aduce în prim-plan o agravare a acestor crize, precum şi noi ameninţări născute din climatul instabil de securitate pe care îl traversăm. Asistăm în aceste zile la o intensificare a violenţelor din Siria, desfăşurate pe fondul războiului civil ce afectează această ţară de aproape cinci ani. Ciocnirile dintre forţele guvernamentale siriene şi aliaţii lor, pe de o parte, şi grupările rebele siriene, pe de altă parte, riscă să destabilizeze şi mai mult o situaţie deja agravată, accentuând riscurile de securitate care afectează atât regiunea de origine, Europa, şi chiar lumea întreagă. În acest context, presiunea migraţionistă poate să crească, tocmai de aceea este necesară punerea în practică a unor măsuri eficiente pentru ţările de origine şi de tranzit, cum este şi Turcia. În egală măsură, însă, cred că 2016 poate fi anul care să aducă soluţii bazate pe o abordare comună la nivel european. Din acest punct de vedere, preşedinţia olandeză a Consiliului Uniunii Europene are datoria şi responsabilitatea de a gestiona aceste provocări într-o manieră care să ţină cont de solidaritate, unitate, voluntariat şi respect faţă de valorile şi principiile europene. Gestionarea crizei migraţiei, combaterea ameninţărilor teroriste şi acţiunile întreprinse împotriva radicalizării, securizarea graniţei externe a Uniunii Europene, îmbunătăţirea relaţiilor externe ale Uniunii şi lupta împotriva criminalităţii cibernetice reprezintă punctele-cheie ale priorităţilor asumate de preşedinţia olandeză. Aşa cum am susţinut şi la recenta reuniune COSAC de la Haga, cred că aceste teme constituie adevăratele priorităţi asupra cărora trebuie să ne aplecăm cu toţii, cu responsabilitate. România face şi trebuie să facă parte din răspunsul comun al Uniunii Europene la actualele provocări de securitate, demonstrând în continuare că este alături de efortul european, în contextul provocărilor din prezent pe tema migraţiei, a fenomenului terorist şi a securităţii graniţelor externe ale Uniunii. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm de faptul că avem datoria de a susţine în continuare parcursul european şi euro-atlantic al Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei. Este în interesul nostru să menţinem în rândul priorităţilor agendei europene dezvoltarea relaţiilor cu statele din vecinătatea estică. Stimate colege, Stimaţi colegi, Europa a depăşit şi în trecut provocări dificile - ani grei de război care au dezbinat-o, crize economice, apariţia mişcărilor extremiste, ca să dau doar câteva exemple. Din toate aceste situaţii complicate, europenii au ştiut, în cele din urmă, să iasă cu fruntea sus, mai întăriţi decât înainte. Acum, ameninţările teroriste, presiunea care apasă la graniţele externe ale Uniunii şi explozia fenomenului migraţionist sunt realităţi pe care încă le putem gestiona. Aşa cum spunea şi marele om de stat Churchill: "când nu ai niciun duşman în interior, adversarii din afară nu-ţi pot face rău". Eu cred că solidaritatea şi unitatea sunt puse la încercare în momente de criză, iar dacă vom şti să ne raportăm la valorile şi principiile pe care a fost construită Uniunea Europeană, atunci cu siguranţă vom ieşi mai puternici din criza pe care o traversează Europa în aceste timpuri. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat, Colegiul nr. 5, Vaslui. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Ovidiu-Cristian Iane. Aveţi trei minute, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Politica PNL, doar atac la persoană mai e!" Am asistat ieri la o scenă foarte interesantă, legată nu de dezbaterea parlamentară, ci mai degrabă, cum spunea Caragiale, de "gargara politicianistă parlamentară". În loc să avem o dezbatere pe obiectul cauzei, pe legea respectivă, pe motivul pentru care noi suntem aici, am avut un schimb de replici şi doar atac la persoană. Stăteam şi mă întrebam ieri, în nenumăratele minute, în cele trei pauze prelungite pe care le-am avut, iar la finalul şedinţei nu am făcut absolut nimic, ce le spunem noi alegătorilor, de ce ne-am strâns în Parlament, să venim să ne batem pe regulament sau să dezbatem pe legi, că până la urmă de asta suntem aici, să dezbatem pe legi, pe idei, şi nu pe Regulamentul Camerei. Stimaţi colegi, Am observat la PNL-PDL un dualism foarte controversat, un dualism care ţine foarte mult probabil de noua politică de a face şi politică, dar şi campanie în România. Vreau să vă spun că am rămas uimit să observ cum au venit la microfon, rând pe rând, colegi de la PNL, au atacat la persoană, pe aceleaşi principii pe care, cu ceva vreme în urmă, le susţineau cu rigoare în spiritul cutumei parlamentare. Sunt de acord. Sunt de acord că trebuie respectat regulamentul, sunt de acord că avem nevoie să respectăm Regulamentul Camerei, dar, totuşi, să nu uităm că, până la urmă, modul în care Parlamentul a acţionat până acum este un mod legitim, pentru că plenul Camerei este cel care este suveran. Vreau să vă spun că am rămas dezamăgit şi sper ca, pe viitor, să nu mai asist la asemenea scene din celebrul Caragiale, în care venim aici, ocupăm scaunele şi nu facem absolut nimic pentru cei care ne-au trimis aici. În ceea ce priveşte modul în care PNL se raportează la dezbaterile din Parlament, am observat că, dacă vrei... |
|||||
|
|
Vă rog să concluzionaţi. |
|||||
|
|
... dacă vrei să îngropi o dezbatere, atunci cel mai simplu este să faci o comisie specială şi să o încredinţezi spre conducere unui membru PNL. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul Remus Cernea, apoi se pregăteşte domnul deputat Paul Dumbrăvanu, după care vom închide şedinţa. Deci, domnule Remus Cernea, aveţi trei minute şi apoi domnul deputat Paul Dumbrăvanu. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Declaraţia mea politică se intitulează: "Patrulele de partid şi pericolul naţionalismului şi al extremismului politic". "Naţionalismul este o boală infantilă. Este pojarul umanităţii" - Albert Einstein. Un partid naţionalist, relativ recent înregistrat, a anunţat, săptămânile trecute, înfiinţarea unei aşa-numite "Patrule Vlad Ţepeş". Scopul declarat pentru publicul naiv este acela de "a ajuta la deszăpezire sau la inundaţii", dar, în realitate, această acţiune dă o expresie politică agresivă şi violentă şovinismului, fundamentalismului şi urii faţă de diverse categorii de cetăţeni. Ideea că ideea "dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri", afirmată de preşedintele Partidului România Unită, reflectă un refuz al statului de drept şi al instituţiilor investite cu autoritate publică. Dacă am îmbrăţişa pe scară largă o astfel de abordare, statul s-ar dezintegra în haos şi anarhie, întrucât oricine s-ar putea simţi insuficient de protejat de către stat şi îndreptăţit să îşi facă singur dreptate. Declaraţiile publice exprimate de către liderul PRU sunt de o ferocitate înfiorătoare şi au ca fundal un imaginar sadic şi misogin: consideră că acasă la o femeie care i-a devenit indezirabilă ar trebui trimişi "violatorii musulmani". Luptătorul de K1, care este coodonatorul patrulei de partid, îl numeşte pe un primar "creatură", întrucât nu îl poate considera om. Se transmite, aşadar, mesajul că, probabil, anumitor oameni patrula nu le va recunoaşte statutul de fiinţă umană, implicit nici drepturile ori demnitatea, astfel că îi va putea trata pe aceştia în orice mod va considera de cuviinţă. Discursul urii, ostilitatea făţişă faţă de minorităţile naţionale, dar nu numai, referirile la acte de agresiune cărora le-ar putea cădea victime cei care au alte opinii, uniformele şi "patrulele de partid", naţionalismul, apetenţa nu faţă de dezbaterea de idei, ci pentru înfierarea unor persoane, populismul, intoleranţa manifestă, toate acestea, atunci când au fost împreună, au reprezentat ingredientele fatale care au dus, invariabil, spre violenţă. Pentru a înţelege acest lucru este suficient să privim spre istoria secolului XX. Fasciştii italieni, supranumiţi "Cămăşile Negre", s-au organizat şi ei în grupuri - de tipul unor "patrule" - prin care i-au ameninţat şi terorizat pe cei cu alte opinii politice. Printre nenumăratele fărădelegi comise chiar au şi răpit şi ucis pe 10 iunie 1924 un parlamentar din opoziţie, pe nume Giacomo Matteotti, care critica guvernarea dictatorului Benito Mussolini. Trupele SA - "Cămăşile brune" - ale Partidului Nazist din Germania interbelică au atacat rivalii politici şi pe evrei care reprezentau ţinta predilectă a urii bătăuşilor lui Hitler. Legionarismul lui Corneliu Zelea Codreanu a pornit tot prin astfel de "gărzi", acesta înscriindu-se mai întâi în organizaţia antisemită Garda Conştiinţei Naţionale, care a fost absorbită în partidul naţionalist înfiinţat de A.C. Cuza Liga Apărării Naţional-Creştine, în 1923. Patru ani mai târziu, Codreanu a înfiinţat organizaţia naţionalistă, fundamentalist religioasă şi antisemită Legiunea Arhanghelului Mihail, responsabilă de numeroase asasinate politice, crime şi acte de violenţă. Comuniştii au avut cam aceeaşi abordare, înfiinţând la finalul celui de-al Doilea Război Mondial gărzile patriotice, formate din membri de partid. După impunerea regimului prosovietic, pentru câţiva ani gărzile au fost desfiinţate, dar dictatorul Nicolae Ceauşescu le-a reînfiinţat în 1968. Totalitarismele se întâlnesc, aşadar, în atitudini, practici şi forme de manifestare, iar uniformele, atitudinile belicoase şi afişarea cu ostentaţie a "mândriei naţionaliste" au reprezentat fermentul violenţei. Şi, pentru că am început acest articol cu un citat critic faţă de naţionalism al unui intelectual evreu, poate respins din start de către un naţionalist antisemit, voi încheia cu ceea ce spunea un foarte apreciat autor britanic, George Orwell, care a afirmat că: "Naţionalistul nu doar că nu recunoaşte atrocităţile comise de tabăra proprie, dar are şi o capacitate remarcabilă de a refuza să audă despre ele". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică... Doamnelor şi domnilor, Potrivit ultimului raport privind finanţele publice locale pe anul 2014, realizat de Curtea de Conturi a României în urma auditului financiar asupra situaţiilor financiare întocmite la data de 31 decembrie 2014, desfăşurat în municipiul Ploieşti, s-a constatat o abatere financiar-contabilă de aproape 21 de milioane de lei. Din această sumă, 20,4 milioane de lei au reprezentat abaterea rezultată din menţinerea nejustificată în active fixe corporale în curs de execuţie a 50 de obiective de investiţii, care au fost recepţionate până în finele anului 2013. În tot acest timp în care autorităţile publice locale din municipiul Ploieşti înregistrau în contabilitate proiectele recepţionate ca fiind încă în curs de execuţie, am formulat zeci, poate chiar sute de solicitări organelor abilitate, în vederea soluţionării problemelor ce mi-au fost aduse la cunoştinţă în cadrul audienţelor de la Biroul parlamentar: lipsa parcărilor din colegiul pe care-l reprezint, trotuarele nefuncţionale, nenumăratele gropi de pe străzile principale şi secundare. În fiecare dintre cei trei ani scurşi din mandatul meu, răspunsul autorităţilor locale - în cazurile în care a existat un răspuns, pentru că de multe ori nu a fost - a fost invariabil acelaşi. Respectivele lucrări de reabilitare nu au fost prevăzute în bugetul local pe anul respectiv, urmând a fi luate în considerare la întocmirea bugetului pentru anul următor. An după an, bugetele locale au fost întocmite fără a se ţine cont de nevoile cotidiene ale cetăţenilor pe care-i reprezint şi faţă de care mi-am asumat responsabilitatea de a-i ajuta. Stimaţi colegi, Nu pot să nu-mi pun întrebări cu privire la motivele pentru care autorităţile publice din municipiul Ploieşti au înregistrat în contabilitate cele 50 de proiecte recepţionate ca fiind încă în curs de execuţie. Nu pot ignora faptul că cetăţenii Ploieştiului au fost obligaţi să se confunde zi de zi cu aceleaşi veşnice probleme, atât de uşor de rezolvat într-un municipiu reşedinţă de judeţ emblematic, ce îşi doreşte mai mult, a fi un oraş european. Exemplele pe care vi le-am dat astăzi sunt doar o mică parte a problemelor cu care se confruntă cetăţenii municipiului Ploieşti. Problemele sunt multe, iar rezolvarea acestora este esenţială pentru asigurarea unui trai decent într-o societatea sănătoasă. Totala lipsă de transparenţă de care dau dovadă autorităţile publice locale din municipiul Ploieşti echivalează, în viziunea mea, cu tentativă de furt. Şi, văzând îndârjirea cu care reprezentanţii autorităţilor locale refuză, în ultima vreme, să semneze orice document de plată, de teama auditului efectuat de Curtea de Conturi, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, undeva, în conştiinţa celor ce se joacă zilnic cu viaţa şi siguranţa miilor de ploieşteni, această lipsă de transparenţă nu apare tot ca o tentativă de furt. Doamnelor şi domnilor, Este convingerea mea personală faptul că transparentizarea reală a activităţii autorităţilor publice locale este soluţia pentru a responsabiliza atât instituţiile, cât şi reprezentanţii şi funcţionarii acestora. Tocmai din acest motiv am supus atenţiei dumneavoastră Propunerea legislativă privind monitorizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi organismelor prestatoare de servicii publice de interes local sau judeţean şi sper că şi fostul guvern a emis un punct de vedere negativ cu privire la această propunere. Dumneavoastră, stimaţi colegi şi colege, veţi vedea utilitatea unei astfel de legi, în demersurile de transparentizare a activităţilor administraţiei publice locale. Nu putem permite ca, pentru încă 25 de ani sau chiar mai mult, banii cetăţenilor să nu se întoarcă la ei, prin alocarea de fonduri pentru soluţionarea unor probleme aparent minore, dar a căror rezolvare este esenţială dacă avem pretenţia să fim recunoscuţi ca stat european. Paul Dumbrăvanu, deputat PNL, Prahova. |
|
|||
|
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "O Românie modernă şi democratică". O Românie modernă şi democratică care se construieşte pe sine şi aspiră la o dezvoltare armonioasă, prosperitate şi emancipare pentru toţi cetăţenii săi nu poate ignora minorităţile naţionale, cetăţeni diferiţi prin limbă, origine, istorie şi tradiţii, dar egali în demnitate, drepturi şi îndatoriri cu cetăţenii români majoritari. În această săptămână, Guvernul României a aprobat Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care funcţionează potrivit prevederilor OG nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii. Pot spune că minorităţile etnice din România se bucură în această ţară de drepturi şi libertăţi care ne permit să conservăm şi să ne promovăm specificul etnic sau cultural. Cu sprijinul material acordat de Guvernul României, elaborăm anumite proiecte educaţionale, organizăm seminarii şi cursuri despre cultură, istorie şi tradiţii, care se adresează tuturor celor interesaţi de evoluţia poporului tătar de la origini până în prezent. În decursul anului trecut, membrii comunităţii tătare s-au bucurat de o experienţă culturală inedită, având posibilitatea să îşi aprofundeze noţiunile deţinute şi totodată să înveţe lucruri noi despre principalele repere ale evoluţiei istorice a tătarilor. Din acest punct de vedere, în calitate de reprezentant al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România în Parlamentul României, doresc să mulţumesc reprezentanţilor statului român şi Guvernului României pentru suportul şi sprijinul constant pe care îl acordă organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Vă mulţumesc. Deputat Amet Varol. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 9,45. |
||||||
![]() |



