Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2016
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.21/2016
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2016 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2016
|
Şedinţa a început la ora 8,23. Lucrările au fost conduse de doamna deputat Rodica Nassar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! |
|||||
|
|
|
Deschid şedinţa noastră de astăzi consacrată declaraţiilor politice şi pentru început am să-i dau cuvântul doamnei Marin Laura. Doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Laura Marin: Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă voi referi astăzi, în declaraţia mea, la faptul că toţi elevii au dreptul la manuale gratuite. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Recunoaştem că nu este un lucru obişnuit ca nişte elevi să dea în judecată tocmai ministerul care, cel puţin teoretic, se îngrijeşte de bunul mers al învăţământului. Dar acest eveniment mai ciudat s-a petrecut zilele trecute, când Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus miercuri, 10 februarie, la Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, o acţiune îndreptată împotriva Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Scopul acţiunii este obligarea ministerului la demararea procedurii de achiziţie publică, în vederea asigurării manualelor şcolare gratuite pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a. Aceasta a fost înregistrată la instanţă si face obiectul dosarului nr. 85/36/2016. Impactul bugetar al acestei măsuri este de aproximativ 80 de milioane de lei, o sumă mică pentru respectarea legii şi a dreptului la învăţământ gratuit, consacrat de art. 32 alin.(4) din Constituţia României. La rândul său, Legea educaţiei naţionale prevede la art. 69 alin. (4) faptul că "Elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite". De ce s-a ajuns aici? Nu este vorba numai de bani şi nu cred că banii sunt problema, deşi Guvernul şi ministerul nu au prevăzut în bugetul pe acest an şi sumele pentru aceste manuale. Banii s-ar putea găsi, şi chiar elevii au venit cu sugestia de alocare a sumei necesare demarării licitaţiei, din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru. Mai controversate mi se par opiniile ministrului de resort, care tergiversează acordarea manualelor gratuite până după finalizarea reformei curriculare. Condiţionarea realizării manualelor de reforma curriculară este numai aparent un argument. În primul rând, nu se poate estima când va fi finalizată această reformă. Nu este o treabă uşoară. Emoţia socială pe care a generat-o în ultimul timp ideea scoaterii istoriei din curricula şcolară ne arată că o reformă în acest domeniu este mai mult decât o problemă didactico-pedagogică, fiind şi una civică şi politică. Aşa că, un program şcolar complet şi final va fi posibil numai după discuţii şi compromisuri care trebuie să treacă şi dincolo de zidurile şcolii. Mai este nevoie şi de legiferare, iar acest amănunt nu mai ţine numai de competenţa şi voinţa Ministerului Educaţiei. Din câte cunosc eu, Parlamentul României încă nu are un angajament ferm că va adopta o lege în acest sens în sesiunea prezentă, pentru că în toamnă ar fi deja prea târziu pentru elevii din anul şcolar 2016-2017, ca să nu mai vorbesc de cei din actualul ciclu şcolar. De altfel, elevii au calificat răspunsul ministerului ca pe o declaraţie de încălcare a legii. Personal, consider că justiţia ar putea să le dea dreptate elevilor. Dar şi eventuala hotărâre definitivă şi favorabilă a justiţiei ar putea veni mult prea târziu pentru ca, măcar de la anul, elevii să dispună încă de la începutul anului şcolar de manuale gratuite. În acest context, propun colegilor din comisia noastră de învăţământ să-l invite pe domnul ministru Adrian Curaj pentru o discuţie lămuritoare şi o soluţie legală şi efectivă. Nu ar fi corect să aşteptăm ca elevii şi justiţia să rezolve problemele care revin celor care administrează învăţământul românesc. Vă mulţumesc. Laura Marin, deputat al PSD Galaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumim şi noi, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează doamna deputat Intotero Natalia. Aveţi cuvântul, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "România reală nu este tehnocrată". Stimaţi colegi, Pe 30 decembrie 2015, Guvernul Cioloş a anunţat aprobarea Normelor metodologice de aplicare a noului Cod fiscal, care trebuiau să clarifice şi să detalieze modul de aplicare a legislaţiei fiscale ce urma să intre în vigoare începând din ianuarie anul acesta. Se dorea atingerea anumitor obiective de politici fiscale care să vizeze, în principal, facilitarea aplicării legislaţiei fiscale din perspectiva contribuabililor, administrarea coerentă a sistemului de impozite şi taxe şi reducerea costurilor de conformare a contribuabililor. Dar încă o dată se dovedeşte că viaţa nu încape într-un simplu calcul, fie şi el tehnocrat. Legea nr. 358/2015, care stabilea forma finală a Codului fiscal, a fost promulgată pe 31 decembrie 2015. Graba Ministerului de Finanţe de a finaliza normele de aplicare înainte de promulgarea legii a făcut ca anumite prevederi din forma finală a actului normativ să nu se mai regăsească în reglementările Guvernului şi, de aici, o serie de probleme cu care se confruntă în prezent reprezentanţii administraţiilor locale în aplicarea Codului fiscal, dintre care cea mai dificilă este obligaţia de a majora taxele şi impozitele locale la un nivel greu de suportat pentru contribuabili. Reprezint judeţul Hunedoara şi cunosc foarte bine cât de grea este viaţa locuitorilor din zonă, mai ales după declinul industriei extractive, energetice şi a celei siderurgice. Oamenii sunt în situaţia de a trăi mai mult de pe o zi pe alta şi orice creştere a taxelor şi impozitelor este împovărătoare pentru ei, iar primarii ştiu cel mai bine acest lucru. De aceea, în numele tuturor cetăţenilor şi în special al cetăţenilor din judeţul Hunedoara şi al primarilor, solicit factorilor responsabili din Guvern să reanalizeze Normele de aplicare a Codului fiscal şi să le actualizeze în cel mai scurt timp posibil, în concordanţă cu textul final al Codului fiscal, aşa cum a fost el votat în plenul Parlamentului României. Având în vedere cele întâmplate şi ţinând cont de faptul că în primele trei luni ale anului, cei care îşi plătesc impozitele şi taxele beneficiază de o reducere considerabilă, rog Guvernul României să prelungească termenul de acordare a acestor facilităţi până la sfârşitul lunii iunie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumim şi noi. |
|||||
|
|
|
Am să-i dau cuvântul în continuare domnului deputat Grigore Crăciunescu. Urmează domnul deputat Nistor Laurenţiu. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "Proiectul Legii privind prevenţia în sănătate". Proiectul de Lege privind prevenţia în sănătate se află în dezbatere publică până la 1 martie anul curent. Luni, în această săptămână, acest proiect a fost discutat în plenul Camerei Deputaţilor, în prezenţa ministrului sănătăţii, la cererea Partidului Naţional Liberal. Tot ce s-a spus de ministrul sănătăţii şi de reprezentanţii PSD, ALDE şi UNPR dovedeşte lipsa de voinţă a acestora pentru a face ceva cu adevărat în domeniul prevenţiei în sănătate. În România, populaţia trăieşte în medie cu 10 ani mai puţin decât media populaţiei europene. Mortalitatea infantilă, mortalitatea prin afecţiuni cardiovasculare, prin cancer, este mult mai mare la noi în ţară. Incidenţa hipertensiunii arteriale, a diabetului, a hepatitelor cronice şi multe alte boli este mai frecventă în România ca în restul statelor din Uniunea Europeană. Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, desfăşurat în perioada 2007 - 2008, cunoscut sub denumirea de "Analize gratuite" a fost de un real succes. Prin această acţiune s-au investigat aproape 9 milioane de persoane. S-au depistat oameni cu cancer în stadii incipiente sau avansate, persoane cu diabet, hepatită cronică, şi s-a constatat o creştere alarmantă a obezităţii la copii şi multe, multe alte boli. Guvernarea din 2008-2012 nu a fructificat aceste date şi, ca atare, nimic nu s-a finalizat şi nu s-au tras concluziile necesare, nu s-au stabilit priorităţile din sănătate la nivel naţional, la acea oră. La ora actuală se ocupă de prevenţie Ministerul Sănătăţii, Institutul de Sănătate Publică, Direcţia de Sănătate Publică, medicii de familie şi sunt implicate în această acţiune mai multe ministere: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Proiectul Legii prevenţiei în sănătate are ca obiectiv punerea la un loc a tuturor instituţiilor care se ocupă de prevenţie, precum şi atragerea de noi fonduri pentru sănătate, prin alocarea a nu mai puţin de 10% din sumele alocate sistemului naţional de sănătate, respectiv 0,5% din PIB. Aceşti bani vor veni de la bugetul de stat, şi nu din bugetul Ministerului Sănătăţii. Acest nou organism, Agenţia de Prevenţie în Sănătate, va prelua pe toţi cei ce lucrează în acest domeniu, din toate structurile existente. Acest nou organism va prezenta în Parlament priorităţile pentru proiectele de prevenţie pentru anul următor şi sumele necesare pentru a fi prinse în bugetul consolidat. Pentru implementarea acestei legi, se propune un termen de aproximativ 5 ani, timp în care trebuie să fie asigurată infrastructura legată de dotarea cu aparatură, dotarea cu unităţi mobile care să poată permite deplasarea în acele localităţi izolate unde există comunităţi mici. Acest proiect de lege trebuie să fie asumat de toate partidele parlamentare, de toată clasa politică, astfel ca, atunci când se schimbă guvernarea, programele de prevenţie în derulare să poată fi continuate şi, ca atare, să avem rezultatele pe care ni le dorim. Mulţumesc. Deputat de Iaşi, Grigore Crăciunescu. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnule deputat Nistor Laurenţiu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea este intitulată "Promisiuni tehnocrate - între teoria şi practica guvernării". Stimaţi colegi, Economia României a crescut în 2015 cu 3,7% faţă de anul 2014, plasându-se pe locul 2 în Uniunea Europeană. Teoretic, când o economie este în creştere, aceasta ar trebui să însemne pentru Guvern, dar şi pentru oameni mai multe locuri de muncă, investiţii, promovări, salarii mari. Practica guvernării se arată însă atât de diferită când vine vorba despre Guvernul Cioloş. În decembrie 2015, actualul ministru al energiei a declarat în faţa hunedorenilor că falimentul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv CEH, nu reprezintă o opţiune pentru Ministerul Energiei, deoarece ar atrage după sine probleme sociale uriaşe şi ar putea afecta siguranţa energetică naţională. Cu acest prilej, s-a vorbit despre întreprinderea de acţiuni bazate pe solidaritate şi echilibru, care să prevină dispariţia locurilor de muncă în Valea Jiului. La acel moment, Comisia Europeană îşi dăduse deja acordul pentru aprobarea unei scheme de ajutor de stat şi a unui ajutor individual pentru CEH. În plus, încă din octombrie 2015, Ministerul Energiei demarase un dialog cu Comisia Europeană în vederea întocmirii unui plan de restructurare. Dar negocierile au fost întrerupte, iar ministerul s-a limitat să susţină doar varianta intrării companiei energetice în insolvenţă. Este insolvenţa soluţia cea mai bună în acest moment? Nu suntem convinşi. Poate doar în măsura în care ne limităm la o simplă aritmetică de contabilitate. Altfel, Guvernul Cioloş şi-a stabilit ca obiectiv teoretic şi înfiinţarea unei comisii pentru un program antisărăcie. Ţinând cont că aproape jumătate din România poate fi considerată într-o zonă subdezvoltată, dezindustrializată într-un ritm accelerat după 1990, comisia va avea ce studia. Poate începe documentarea chiar cu Valea Jiului. Să adăugăm că 3 milioane de români au plecat să muncească în străinătate, tocmai în speranţa de a scăpa de sărăcie. Acum Guvernul doreşte să afle la ce nivel de sărăcie trăiesc oamenii din aceste zone şi să alcătuiască un program antisărăcie. Dacă soluţiile din acest program vor fi şi intrarea în insolvenţă a capacităţilor economice, avem îndoieli că programul va avea succes. Ceea ce este evident până în acest moment este faptul că Guvernul Cioloş nu are niciun plan de creştere economică. Practic, a preluat un buget şi un Program al Guvernului Ponta, cu o creştere economică de 4,1%, şi doar atât. Poate măcar de această dată să învăţăm lecţia: tehnocraţia nu poate salva România. O poate doar bloca. Vă mulţumesc. Laurenţiu Nistor, deputat al PSD de Hunedoara. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Am să dau cuvântul în continuare domnului deputat Gheorghe Andrei Daniel. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Vremea marilor privatizări a trecut". În contextul marii crize economice, rolul activelor publice cu caracter strategic a fost regândit la nivelul logicii economice globale. De curând, o serie de miniştri au vehiculat din nou ideea perimată a privatizării marilor companii cu capital majoritar de stat din sectorul energetic, din zona transporturilor şi a utilităţilor. Şi am să vă dau câteva exemple. Hidroelectrica este o "acţiune de aur" a economiei româneşti, fiind principala sursă de energie ieftină pentru industria românească şi consumatorul individual. Alături de complexele energetice Oltenia şi Hunedoara, a fost victima etatismului, a căpuşării prin societăţi specializate în scos la fier vechi baza materială şi, mai ales, a fost devalizată constant de către aşa numiţii "băieţi deştepţi din energie". O privatizare în acest moment a vreunei mari companii de producţie energetică, Hidroelectrica fiind cazul cel mai reprezentativ, ar însemna o adevărată capitulare a Guvernului României în faţa jafului instituţionalizat al samsarilor de energie ieftină. Consider, de departe, că soluţia cea mai viabilă pentru relansarea sectorului energetic românesc ar fi reprezentat-o constituirea unei mari companii energetice naţionale listate pe marile pieţe de capital occidentale şi care să-şi fi propus să devină un competitor puternic pe pieţele Europei centrale şi sud-estice. Poate juridic se va găsi această variantă şi fără ca statul român să mai fie nevoit să ceară acordul unor entităţi financiare transnaţionale precum fondul de investiţii "Franklin Templeton", care, abuzând de rolul de administrator al Fondului "Proprietatea", a încercat să monopolizeze politica de gestiune a activelor Romgaz. De asemenea, în gestiunea marilor companii din sistemul energetic, Guvernul ar mai avea o serie de alternative la varianta radicală a privatizării: directorat privat cu mandat imperativ în vederea restructurării activelor companiei; anularea urgentă a oricărui contract păgubos pentru companie, sub pornirea unui program de investiţii pe termen lung în tehnologia de producţie compatibilă cerinţelor actuale ale pieţei, mecanisme logistice moderne şi resurse umane, iar nu în ultimul rând, listarea în mod transparent pe Bursa de Valori Bucureşti a unui pachet minoritar de acţiuni. Aeroportul Otopeni, TAROM ori Poşta Română reprezintă, de asemenea, active strategice ale României, cu impact major asupra securităţii naţionale şi care, în caz de situaţii de forţă majoră, au importanţă capitală în apărarea ţării. În cazul acestor companii trebuie pornit de la restructurarea politicii de personal şi de cheltuieli şi de la eliminarea externalizării excesiv de costisitoare a unor servicii pe care compania le poate executa singură. Cu investiţii în infrastructură şi cu lichidarea componentelor neproductive şi depăşite tehnologic, aceste companii pot deveni surse majore de venit la bugetul de stat. De asemenea, este valabil şi aici principiul scoaterii la vânzare a unui pachet minoritar de acţiuni pe bursa de la Bucureşti, pachet care ar trebui să susţină financiar planurile urgente de investiţii şi politică de retehnologizare. De aceea, consider că o eventuală privatizare - în fapt externalizare - a vreunui activ economic strategic al României ar fi un gest nedemn pentru o ţară cu pretenţii de a şaptea economie a Uniunii Europene. Sper că miniştrii noştri tehnocraţi nu sunt anexaţi în realităţile depăşite ale unei Românii dependente de orice tranşă financiară a FMI ori disperată să obţină aderarea la Uniunea Europeană şi vor înţelege că vânzarea unei companii naţionale strategice cu impact geo-economic regional şi chiar european ar reprezenta un foarte regretabil gest de trădare de ţară. Cu stimă, Daniel Gheorghe, deputat al Partidului Naţional Liberal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim şi noi. |
|||||
|
|
|
Am să dau cuvântul în continuare domnului deputat Benga Ioan. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică se numeşte "Solidar cu Antena 3!". Stimaţi colegi, "Dacă libertatea reprezintă ceva, atunci reprezintă dreptul de a le spune celorlalţi ceea ce nu vor să audă". Libertatea de exprimare este dreptul fundamental al omului de a spune ceea ce gândeşte. Este un drept natural, ce ţine de esenţa fiinţei umane, la fel ca dreptul la viaţă şi la demnitate, fiind probabil şi cel mai important drept pentru funcţionarea unei societăţi libere şi democratice. Fără libera exprimare nu există schimb de idei, nu există dezbatere publică, nu există posibilitatea de a ne informa, de a alege, de a ne exprima artistic. Alegerile noastre cotidiene, modul în care ne îmbrăcăm, muzica pe care o ascultăm, cărţile pe care le citim, media din care ne informăm, toate sunt expresii ale dreptului la liberă exprimare. În plus, oamenii se simt respectaţi şi mai în siguranţă dacă pot să exprime ceea ce gândesc. Buna guvernare a societăţii şi, implicit, dezvoltarea economică şi socială depind de existenţa libertăţii de exprimare. Aceasta din urmă este un instrument esenţial al cetăţenilor pentru a exercita controlul asupra puterii politice, permiţându-le să îşi exprime preocupările sau nemulţumirile în faţa autorităţilor. Deşi este un drept natural, libera exprimare nu este întotdeauna garantată şi protejată de autorităţi. Se pare că şi în statele cu democraţii avansate apar permanent tentative de restrângere a libertăţii de exprimare, chiar dacă ele nu se manifestă la fel de brutal şi vizează categorii mai restrânse de populaţie. De aceea, există o categorie privilegiată care beneficiază de o protecţie sporită a libertăţii de exprimare. Este vorba de jurnalişti, a căror activitate se presupune a se desfăşura în slujba adevărului şi în interes public, presa fiind considerată a patra putere în stat sau "câinele de pază al democraţiei". Însă această protecţie sporită este limitată strict la informaţiile sau opiniile de interes public ale jurnaliştilor. O investigare despre acordarea unor contracte din bani publici nu acoperă orice opinie sau informaţie. Presa tabloidă nu beneficiază de acelaşi nivel de protecţie. În România, libertatea de exprimare este garantată prin Constituţie. Articolul 30 din Constituţia României proclamă: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile." Postul de ştiri Antena 3 riscă să rămână fără sediu, emisia acestuia fiind ameninţată, după ce ANAF a anunţat executarea silită a societăţii. Ceea ce se întâmplă în acest moment, prin această acţiune, putem spune chiar de intimidare, este o blocare a dreptului de exprimare, drept pe care noi l-am câştigat în 1989 şi prin singurul mijloc de comunicare din perioada aceea. Sperăm ca autorităţile să-şi respecte caracterul protector, şi nu pe cel abuziv, în ceea ce priveşte Trustul "Intact", cu respectarea drepturilor mai sus menţionate, cât şi a dreptului de preempţiune, caz în care ar fi apărat atât interesul statului, astfel încât bunurile devenite indisponibile prin sechestru ar crea avantaje pentru ambele părţi, aşa cum este corect într-un stat de drept. Dragi români, În campania electorală de la alegerile prezidenţiale ... ei v-au spus că-şi iau ţara înapoi, poate nu am înţeles noi clar de la început ce înseamnă asta! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim şi noi, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul în continuare domnului deputat Covaci Dorel. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este: "Să facem legi bune, cu grijă faţă de oameni şi frică de Dumnezeu." Activitatea principală a Parlamentului este aceea de a elabora legi bune pentru societate. Efectul pozitiv al legilor poate fi realizat numai dacă şi felul în care sunt aplicate aceste legi este bun. De aceea, colaborarea între legislativ şi executiv trebuie să fie corectă şi bună. Din păcate, în realitate, nu este întotdeauna aşa. Se întâmplă ca de multe ori norme metodologice de aplicare elaborate de executiv să denatureze spiritul legii, iar modul brutal în momentul aplicării să creeze revoltă. Amintesc aici de Codul fiscal, de acte normative legate de salarizarea bugetarilor, de acte privind administraţia locală, de Codul penal, de Codul de procedură penală, precum şi de alte legi. Administraţia publică este însă cea mai afectată, existând interpretări contradictorii asupra legilor. Şi aş aminti: rapoarte ale Curţii de Conturi, pro şi contra, faţă de aceeaşi situaţie, hotărâri judecătoreşti diferite pentru aceeaşi faptă; incriminarea primarilor pentru ceea nu ar trebui să fie incriminat un primar; retribuţii diferite pentru aceeaşi funcţie publică şi, de asemenea, şi în alte situaţii. Toate aceste aspecte, deşi sunt făcute de alţii, se întorc împotriva Parlamentului şi a parlamentarilor, pe nedrept uneori. Aceste neajunsuri pot fi remediate, clarificând urgent legile neclare, îndreptând normele metodologice ce se abat de la spiritul legii şi sancţionând pe cei răuvoitori. Cu cât vom face mai repede aceste clarificări, va fi mai bine şi pentru oameni şi pentru imaginea Parlamentului şi a instituţiilor publice. Stimaţi colegi, Avem dreptul şi obligaţia să îndreptăm aceste neajunsuri. Să o facem! Mulţumesc. Sunt deputatul Dorel Covaci, PSD Timiş. |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
În continuare, are cuvântul domnul deputat Guran Virgil. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Zilele acestea am văzut că, în România, anumite organisme au început, cu un exces de zel, să treacă la acţiune. Şi mă refer aici la cazul Antena 3. De fapt, eu nu privesc un caz aparte Antena 3, ci încerc să analizez ce se întâmplă poate cu sute sau mii de firme care pot să fie în această postură. Din fericire pentru Antena 3, ei sunt vizibili, lucrează în mass-media şi au putut să-şi mediatizeze problema pe care o au, dar alte firme nu. Şi la ce mă refer? Mă refer la incapacitatea statului de a înţelege un sistem economic. Aici, foarte simplu, trebuie să privim problema în felul următor: o firmă care lucrează într-un anumit spaţiu, are angajaţi, plăteşte impozite la stat, are familii de întreţinut, ajunge în postura să i se spună că trebuie să-şi înceteze activitatea. Corect. Statul are o sentinţă. Dar statul trebuie să gândească în felul următor: o dată, că acel spaţiu poate fi de vânzare sau de închiriat, şi atunci, inclusiv Antena 3 are dreptul să închirieze sau să-l cumpere, iar statul trebuie să se gândească că în momentul în care opreşte o activitate de orice natură... e o firmă care face haine, să spunem, da? Opreşte acea activitate, de-a doua zi, în loc de o mie de contribuabili are o mie de şomeri, în loc de impozite plătite de acea firmă şi consumuri şi producţie, de fapt va avea lipsă în buget şi acel vis, acea poveste spusă de fiecare dată de noi, politicienii, că ne luptăm pentru locuri de muncă, de fapt, are un efect total invers. Mulţi, acum, emoţional, spun: "Domnule, pentru că este vorba de o televiziune..." Nu, este vorba de orice firmă, din orice comună, din orice sătuc. Mulţi spun - dintre noi, dintre politicieni - nu ne amestecăm în treaba justiţiei. Corect, nu ne amestecăm în treaba justiţiei, dar noi trebuie să ne amestecăm în legi. Şi eu consider că, în momentul de faţă, această lege nu este aşa cum trebuie, nu este corectă. Interesul nostru, al cetăţenilor şi al statului, este ca economia să funcţioneze, impozitele să se colecteze, oamenii să aibă o siguranţă, pentru că acei angajaţi au familii, au credite, rămân pe drumuri. Şi atunci, într-adevăr, legea trebuie să se aplice. S-a executat un bun, se scoate la vânzare, dar nu putem să venim să spunem: "În 5 zile te muţi de aici". Şi Dumnezeu a făcut în vreo 7 zile lumea aceasta, la un moment dat, da? Aşa că legea este strâmbă, este incorectă, ţinând cont doar, să zicem, că se suprapune şi pe o altă reglementare. CNA-ul spune că trebuie să notifici, cu 30 de zile înainte, că îţi schimbi sediul. Păi, atunci, ce faci: te muţi, nu mai funcţionezi? Din păcate, aceşti oameni care lucrează în organismele de stat execută ad litteram, poate, nişte anomalii scrise de noi, de cei care au fost înaintea noastră în Parlament. Lucrurile trebuie să revină la normal. Noi trebuie să tragem concluzii din tot ce se întâmplă şi să modificăm legea, în aşa fel încât statul să nu piardă, oamenii să nu piardă, justiţia să-şi urmeze cursul normal, dar noi să găsim soluţia cea mai bună pentru toată lumea. Şi această soluţie, repet, este modificarea legii, unde să existe posibilitatea de negociere, de stabilire a unui termen logic şi clar şi de a găsi, fără nervi, soluţii viabile. Şi mai fac o mică paranteză. Pentru a duce o notificare la o firmă, indiferent ce firmă e, nu cred că avem nevoie de 10 maşini, de 20-30 de angajaţi care să vină, să legitimeze, să sperie pe toată lumea şi să plece. Cred că era nevoie de un singur curier, care lăsa acea notificare, că aşa spune legea, cu evacuare voluntară, şi pleca. Iar, dacă era nevoie, într-adevăr, să vină, că nu se respectă legea, la un moment dat, să-i evacueze, într-adevăr, aveai nevoie de mulţi oameni, să care materialele de acolo, dacă asta se întâmplă. Deci, eu cred că am început, în România, din păcate, să cădem dintr-o extremă în care nu se controlau aproape deloc anumite firme - în continuare, multinaţionalele, nu vă speriaţi, că nu le controlează nimeni, nu are nimeni curajul să meargă, să se ia de societăţi care îşi au originea în ţări dezvoltate, care au miliarde de euro şi care îşi permit să facă ce vor în România; în schimb, societăţile româneşti sunt controlate - şi revin - cădem din acea extremă în care nu controla nimeni pe nimeni, doar aceia care nu aveau relaţii erau controlaţi, în extrema în care vrem neapărat să terminăm tot, să jucăm un teatru ieftin, în care să arătăm cătuşe, în care să arătăm maşini, oameni mascaţi şi teroare. Nu aşa se construieşte o democraţie, ci cu multă minte, cu echilibru şi cu discernământ. Rolul nostru, al parlamentarilor, este să fim consecvenţi, să fim echilibraţi şi să găsim soluţiile bune pentru toată lumea, indiferent de mărimea, de celebritatea sau influenţa pe care o are acea societate. Toate societăţile comerciale trebuie să fie egale, să fie tratate egal. Vă mulţumesc. Deputat al PNL, Virgil Guran. |
|||||
|
|
Vă mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Cozmanciuc Mugurel. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă şi stimaţi colegi. Declaraţia politică de astăzi, practic, se doreşte a fi o schimbare a registrului cu care este racordată politica curentă a României şi se referă la problemele geopolitice şi geostrategice ale Uniunii Europene, precum şi la implicaţiile lor asupra securităţii României. Dragi colegi, Luna februarie a anului curent a debutat cu o serie de provocări multidimensionale, care evidenţiază adevăratele probleme, asupra cărora trebuie să ne concentrăm şi pe care să le gestionăm eficient, atât la nivel intern, cât şi la nivel internaţional, al alianţelor NATO şi al Uniunii Europene. Ne aflăm în pragul unor evenimente geopolitice şi geostrategice care determină redefinirea viitorului, pornind de la aceste realităţi. România este un stat stabil, al cărui caracter pivotal poate reprezenta un pilon statornic pentru securizarea flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene. A 52-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la München a relevat că problemele care au dominat agendele politice ale marilor cancelarii europene şi internaţionale vor continua, în conformitate cu actualele evoluţii ale anului acesta. Pe lângă terorismul manifestat, criza migranţilor a evidenţiat câteva lacune care demonstrează fragilitatea Uniunii Europene. Disensiunile dintre marile administraţii europene sunt un efect al presiunii care apasă pe graniţele Europei. Vizita preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, la Bucureşti, pentru discuţii privind renegocierea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, ar trebui să constituie un moment în care să avem un mare semn de întrebare privind întreaga clasă politică. România se află într-o situaţie şi mai grea, din cauza poziţiei sale geostrategice în cadrul NATO şi în cadrul Uniunii Europene. Deci suntem o ţară cu o triplă frontieră. Subliniez faptul că presiunile pe graniţele României, în actualul context, sunt uriaşe. De altfel, ţara noastră va avea de înfruntat şi alte provocări. Angajamentele de securitate luate la nivel NATO trebuie respectate ad litteram, pentru a putea păstra unitatea, valorile şi tradiţiile şi pentru a demonstra că instituţiile noastre sunt puternice şi fac faţă ameninţărilor. Reiterez că Republica Moldova este un punct prioritar pe care România trebuie să-l aibă în agendă. Vizita de ieri a preşedintelui Timofti la Bucureşti este de importanţă vitală, atât pentru noi, cât şi pentru fraţii noştri de peste Prut, în vederea acordării primei tranşe din împrumutul de 150 de milioane de euro. Consider că, în momentul de faţă, câţiva paşi s-au făcut. Am spus-o mereu şi o repet: ţara noastră trebuie să-şi asume rolul de avocat pledant pentru Republica Moldova. Pe lângă acest aspect, România ar trebui să-şi concentreze atenţia pe criza migranţilor şi pe problema terorismului, asupra cărora în momentul de faţă nu avem un punct de vedere unitar, comun şi asumat la nivelul regiunii Mării Negre. Dar sunt şi alte ameninţări care reprezintă potenţial risc, dinspre sudul continentului, şi, de aceea, consider că securizarea Mării Negre va fi esenţială pentru stabilitatea în regiune. Fără efortul concertat din partea întregului eşichier politic riscăm să ne ducem în derizoriu. Nu ne permitem o destabilizare şi mai mare decât există în prezent. O radiografie a situaţiei geopolitice din jurul ţării noastre relevă un procent ridicat de instabilitate - politică, economică, socială - care poate escalada în orice moment. Gripajul establishment-ului politic de la Bucureşti, pe probleme de ordin intern... ele sunt importante, însă nu trebuie neglijate problemele de ordin extern. De aceea, vă reamintesc că între 8 şi 9 iunie 2016 va avea loc Summit-ul NATO de la Varşovia, unde România va trebui să-şi prezinte aportul, prin substanţă, prin acţiuni care au nevoie de susţinere şi printr-un punct de vedere ferm şi coerent. Nu în ultimul rând, apreciez că sunt oportune cele două întâlniri pe care domnul preşedinte Klaus Iohannis le-a avut cu domnul Petro Poroşenko, în marja Conferinţei de Securitate de la München, şi cu Nicolae Timofi, în vederea întăririi relaţiilor de vecinătate cu cele două state vecine: România, Ucraina, respectiv Republica Moldova, mai ales în situaţiile geopolitice actuale. România are multiple angajamente pe plan internaţional, pe care trebuie să le respecte cu stricteţe. Deconectarea angajamentelor pe care trebuie să le respectăm ar duce, în momentul de faţă, la un dezastru. De aceea, consider că consolidarea relaţiilor transatlantice şi respectarea angajamentelor sunt necesare. Vă mulţumesc. V-a vorbit Mugur Cozmanciuc, deputat al PNL. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Am să dau cuvântul, în continuare, doamnei deputat Hărău Carmen-Eleonora. Aveţi cuvântul, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Voi vorbi în această dimineaţă, în declaraţia mea politică, despre tragedia copiilor din Argeş, care continuă să moară în spitalul de la Bucureşti. Eu nu vreau să-mi imaginez cam cum poate să fie să fii părinte la căpătâiul unui astfel de copil care suferă, se zbate pentru viaţa lui, şi să nici nu ştii care-i cauza dezastrului prin care treci. Nu vreau să mă gândesc cum trebuie să fie să fii părinte care îşi alimentează de trei ori pe zi, cel puţin de trei ori pe zi copilul, şi-ţi tremură mâna, gândindu-te că alimentul pe care i-l oferi ar putea să ascundă un ucigaş. Faptul că, de atâta amar de vreme, nu se ştie ce se întâmplă cu aceşti copii este un lucru, fără discuţie, imposibil de imputat cuiva anume, dar indispensabil de imputat nouă, tuturor, cei care nu suntem în stare să rezolvăm această problemă. Aşa încât, lucrurile acestea, stimate domnule ministru al sănătăţii, nu au cum fi manipulare sentimentală, nici prin cap nu-mi trece că aş putea să fiu eu sau rudele mele într-o astfel de situaţie, fără să cer serioase... fără să fiu extraordinar de marcată şi de revendicativă, în legătură cu ceea ce sistemul poate face pentru identificarea cauzelor şi pentru protecţia cetăţenilor lui, mai ales pentru protecţia copiilor. Este cazul să ştiţi, domnule ministru al sănătăţii, că aţi venit să gestionaţi un sistem de sănătate în care copiii mor, mortalitatea infantilă fiind una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Din acest motiv, domnule ministru al sănătăţii şi onorat Guvern, vă solicit, de la tribuna Parlamentului, măsuri urgente, pentru că oamenii din stradă, care strigă "Vrem spitale, nu catedrale!", nu vor orice fel de spitale, nu vor orice fel de prestaţie, vor spitale profesioniste şi oameni responsabili în sistemul managementului sanitar. Şi, dacă tot a venit vorba de "Vrem spitale, nu catedrale!", eu fac parte dintre cetăţenii care vor şi spitale, şi catedrale, cu menţiunea că spitalele trebuie să fie profesioniste şi cu menţiunea că aceste catedrale trebuie să fie, într-adevăr, nişte locuri în care fiecare dintre noi şi toţi laolaltă ne putem regăsi pe noi înşine, în credinţa noastră, în tradiţia noastră. Domnule ministru al sănătăţii şi onorat Guvern, Haideţi, faceţi eforturile care se impun, lămuriţi problema şi cauzele tragediei copiilor din Piteşti care mor cu uremie severă, în Spitalul "Marie Curie", şi nu ne daţi impresia că suntem pur şi simplu doar la mila lui Dumnezeu. Vă mulţumesc frumos. Sunt deputatul Carmen Hărău, deputat al PNL de Hunedoara. |
|||||
|
|
Mulţumim, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Zlati Radu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Adevărul care nu ajută sau hainele cele noi ale educaţiei naţionale". Cu trei zile în urmă, domnul ministru al educaţiei naţionale îmi dădea dreptate. Într-un discurs ţinut cu ocazia dezbaterii asupra programelor-cadru la gimnaziu, domnul ministru Adrian Curaj spunea ceea ce, cu o lună în urmă, spuneam şi eu, exact de la această tribună: că ne adâncim în discuţii cu privire la numărul de ore care trebuie luat sau adăugat unor discipline şcolare, dar pierdem din discuţie esenţa, şi anume, portretul tânărului educat şi educabil, prin parcurgerea unui curriculum şcolar. Deci domnul ministru avea şi îmi dădea dreptate, dar ce folos? Unde era această dreptate, când domnul ministru îşi asuma, în ajunul Crăciunului 2015, lansarea în dezbatere a planurilor-cadru realizate de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, fără a avea loc, în prealabil, o dezbatere aprofundată asupra obiectivelor care ar fi trebuit atinse în învăţământul preuniversitar gimnazial? Şi, din nou, domnul ministru avea dreptate când afirma, cu acelaşi prilej, că latinitatea poporului român nu este negociabilă, ceea ce spuneam şi eu într-o declaraţie politică, în ianuarie. La ce bun însă această dreptate, când toate planurile-cadru pentru gimnaziu, planuri asumate de domnul ministru şi ministerul pe care îl conduce, prevăd dispariţia limbii latine din trunchiul comun la gimnaziu? Domnule ministru, cu încă vreo două-trei declaraţii de acest fel, care dau dreptate post-festum unor îngrijorări întemeiate asupra modului în care gestionaţi procesul de reformă şcolară, nu veţi reuşi decât să aveţi deplină dreptate, dar asupra cadavrului bine fezandat al învăţământului preuniversitar românesc. Vă propun, în consecinţă, să vă asumaţi că nu le ştie ministerul pe care îl conduceţi chiar pe toate şi să vă asumaţi, de asemenea, o discuţie în format restrâns cu reprezentanţi ai departamentelor pedagogice din universităţile româneşti, precum şi ai mediului academic, în vederea restructurării radicale a programului de reformă, a etapelor pe care acest program le va urma, a obiectivelor şi a operaţionalizării programului, pentru că de adevăruri care nu folosesc nimănui suntem cam sătui, iar şcolarii, părinţii şi întreg mediul educaţional au început să împărtăşească un nou adevăr, şi anume, că "împăratul umblă în pielea goală, mândru de noile sale haine". Radu Zlati, deputat al PNL. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Iane Ovidiu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "PNL, fantoma de la Camera Deputaţilor". Ieri am asistat la un fapt foarte interesant. Ceva s-a petrecut, aici, la Camera Deputaţilor, ca un fenomen paranormal. Colegii de la PNL erau, aşa, aparent, în sală. De fapt, era ca Forţa din "Războiul Stelelor", se simţeau în aparate, dar de fapt nu existau în realitate. Pentru că, e adevărat, votul de ieri a fost viciat. Şi, pe această cale, de la acest microfon, cer şi refacerea votului, pentru că eu sunt unul dintre cei care, ieri, am fost în sală, am votat, şi aparatele electronice nu au înregistrat. Dacă PNL murea de grija democraţiei, dacă PNL murea de grija votului şi a corectitudinii votului, atunci liderii PNL ar fi trebuit să ceară refacerea votului, aşa cum au cerut mai mulţi colegi de la PSD. Însă nu s-a întâmplat aşa, pentru că situaţia a convenit colegilor de la PNL şi, ca atare, lucrurile se pare că au rămas deocamdată aşa. Am depus o sesizare către Biroul permanent, în care am expus faptele, aparatul electronic la care am votat este indicat în respectiva sesizare şi sper să aibă o memorie internă care să ateste lucrurile pe care le spun, dacă nu, există oricum înregistrări video, care, cu siguranţă, vor fi consultate, în urma acestei anchete. În ceea ce priveşte exerciţiul de democraţie, mă aşteptam totuşi ca, pe lângă poalele în cap pe care şi le-au pus colegii de la PNL referitor la tema Legii pentru promovarea toleranţei şi demnităţii umane, să vină totuşi şi cu nişte comentarii sau cel puţin cu nişte semne de întrebare ridicate la nivel politic, despre cazurile bebeluşilor care mor în spitale, despre faptul că Guvernul nu a fost capabil să gestioneze în niciun fel acea criză, despre faptul că criza încă există şi nu se cunosc încă cauzele care au dus la aceste cazuri medicale, nu se ştie încă dacă mai sunt şi alte cazuri, nu se cunoaşte cum şi în ce fel se va rezolva situaţia. Este grav să ştim că în România, membră a Uniunii Europene, în anul 2016, nu suntem capabili să salvăm viaţa unor bebeluşi. Este îngrijorător faptul că principalul partid care susţine Guvernul în funcţiune şi principalul partid, aşa-zis, marele PNL, nu ia în niciun fel atitudine în legătură cu lucrurile acestea. Sigur, dacă ar fi existat, probabil, o temă care se putea exploata politic, din care să iasă foarte bună imaginea marelui Partid Naţional Liberal, probabil că am fi asistat la un joc de culise la care am asistat şi până acum şi, cu siguranţă, am fi văzut foarte mulţi colegi de la Partidul Naţional Liberal care ar fi profitat de această situaţie. De aceea, închei prin a cere, de la acest microfon, ca votul din data de 17, realizat cu mijloace electronice, să fie refăcut, pentru că, cu siguranţă, el a fost viciat de aparatura tehnică şi, ca atare, nu este democratic să asistăm la o viciere a votului deputaţilor. Vă mulţumesc. Ovidiu Iane, deputat al PSD, Colegiul nr. 7. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Am să dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Amet Varol. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Comemorarea marelui poet tătar Hamdi Giraybay". 115 ani de la naşterea poetului tătar Hamdi Giraybay, considerat unul dintre mai remarcabili poeţi ai tătarilor crimeeni. În ziua de 14 februarie 2016, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, mai exact organizaţia de femei, a organizat o activitate comemorativă dedicată lui Hamdi Giraybay, unde au fost recitate versuri de dragoste din opera marelui poet, în limba maternă. Hamdi Giraybay s-a născut în Crimeea, pe data de 14 februarie 1901, s-a remarcat atât prin poeziile sale dedicate dragostei faţă de patria-mamă, cât şi prin cele închinate femeii crimeene. Dacă Crimeea apare în poezia lui Hamdi Giraybay ca "patria mereu verde", femeia crimeeană este, în viziunea poetului tătar, asemenea Ioanei DArc. Giraybay vorbeşte în versurile sale despre o femeie curajoasă, puternică, gata să se sacrifice pentru idealurile neamului său. Acesta a urmat cursurile Facultăţii de Litere din Istanbul, unde şi-a susţinut lucrarea de licenţă, alegând ca temă "Istoria Crimeei". În anul 1926, poetul se întoarce în patria mamă, Crimeea, iar după patru ani este ucis de bolşevici. Pe această cale, doresc să îmi exprim aprecierea faţă de marele poet tătar, Hamdi Giraybay, pentru onoarea şi cinstea aduse poporului tătar prin patriotismul şi dedicarea faţă de patria-mamă, de care a dat dovadă, reuşind să lase în urma sa o importantă moştenire în domeniul culturii tătare. Vă mulţumesc. Deputat minorităţi, Amet Varol. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 10,00. |
||||||
![]() |



