Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2016

  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2008 privind registrul agricol (PL-x 99/2015). (retrimis comisiilor)  

Şedinţa a început la ora 10,13.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru a începe şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Bun. Liderii, viceliderii, putem să începem şedinţa de azi, da? Bun.

Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi vă informez că, din totalul celor 380 de parlamentari, 113 şi-au înregistrat prezenţa.

Continuăm lucrările. Suntem la poziţia 3. Poziţia 3.

Pe procedură, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

V-aş ruga, domnule preşedinte, ca proiectul de lege aflat pe poziţia 16 - PL-x 814 din 2015 - să fie retrimis la comisie pentru o săptămână. Au apărut anumite probleme între ceea ce înseamnă procedura de prevenire a insolvenţei şi procedura Codului penal şi cei de la Comisia juridică vă cer... să le pună de acord.

De asemenea, la poziţia 17 există Proiectul de Lege nr. 37 din 2015, e vorba de circulaţia pe drumurile publice. Prin amendamentele formulate la comisiile de fond, 3 comisii, se propune...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

N-am înţeles... deci dumneavoastră doriţi ca PL-x 814 să-l reîntoarceţi la comisie?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Tot la fel şi următorul.

Bine, o să le puneţi dumneavoastră separat la vot, dar propun acum retrimiterea lor. Şi pe cel de pe poziţia 17, spuneam, respectiv PL-x 37.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

37, da, da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Da. Aici argumentul este următorul: s-a introdus, pe lângă prevederile ordonanţei de urgenţă, şi obligativitatea efectuării inspecţiei tehnice periodice pentru menţinerea în circulaţie a tractoarelor agricole şi forestiere. Şi ar trebui revăzut acest punct de vedere, pentru că dă peste cap toată problematica circulaţiei pe drumurile publice.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Munteanu, numai o secundă.

Vă rog frumos, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Tot ca o cerere pentru retrimitere la comisie, solicităm şi noi, Grupul Partidului Naţional Liberal, retrimiterea la comisie a poziţiei 15, a Ordonanţei Guvernului privind registrul agricol - PL-x 99/2015. Motivaţia: fiindcă aveau nişte prevederi referitoare la atribuţiile prefectului, care, dacă nu sunt modificate, intră în contradicţie cu Constituţia. Şi vă solicit să fie retrimis la comisie pentru o săptămână.

 
     

(Consultări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mircea... Mircea, o secundă... numai o secundă, că discutăm despre cele 3 retrimiteri.

Domnule Munteanu, vă rog frumos să veniţi un pic, vă rog frumos.

Minorităţile naţionale, domnul Pambuccian.

(Consultări.)

Bun. În discuţia cu liderii grupurilor parlamentare, rămân pentru retrimitere la comisie numai 15 şi 17.

Secretarii de şedinţă, vă rog frumos să număraţi, poziţia 15 - PL-x 99/2015, retrimitere la comisie, termen o săptămână.

Voturi pentru?

Vă rog, număraţi.

100 pentru.

Abţineri? Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care sunt prezenţi în sală şi nu doresc să-şi exprime opinia? Nu sunt.

Din 100 prezenţi, 100 pentru, nicio abţinere, niciun vot împotrivă. Retrimis la comisie, termen o săptămână.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 37/2015). (retrimis comisiilor)  

Poziţia 17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 21/2014 - PL-x 37/2015, termen o săptămână, retrimitere la comisie.

Voturi pentru? Vă rog, ridicaţi mâna.

104 voturi pentru. Au intrat 4 colegi.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care sunt prezenţi şi nu doresc să-şi exprime votul? Nu sunt.

Din 104 prezenţi, 104 pentru. Aprobat.

Proiectul de lege de la poziţia 17, retrimis la comisie, termen o săptămână.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Popescu Florin Aurelian) (PH CD 11/2016). (rămas pentru votul final)  

3. Bun. Continuăm cu poziţia 3, în care avem o hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

În temeiul art. 70 alin. (2) din Constituţia României, Comisia juridică a făcut preambulul şi articolul unic, prin care Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Florin Aurelian Popescu, în Circumscripţia electorală nr. 16, Dâmboviţa, Colegiul uninominal nr. 4.

Dacă la titlul hotărârii sunt obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

La preambul. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul unic. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Perfect.

Merge la votul final Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, în urma demisiei domnului deputat Popescu Florin Aurelian.

Poziţia 5 o discutăm la ora 12,00, da? Conform înţelegerii liderilor grupurilor parlamentare. Este reţinerea şi arestarea, cele două rapoarte făcute de Comisia juridică, în cazul domnului deputat Cristian Rizea.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Ameliorarea pieţei unice: mai multe oportunităţi pentru cetăţeni şi pentru întreprinderi COM(2015) 550 (PH CD 15/2016). (rămas pentru votul final)  

Mergem la poziţia 6. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - COM 550 - ameliorarea pieţei unice: mai multe oportunităţi pentru cetăţeni şi pentru întreprinderi.

Doamna preşedinte a Comisiei pentru afaceri europene.

Doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pentru COM 550 pe proiectul de opinie adoptat de Comisia pentru industrii şi servicii, adresa transmisă de Ministerul Economiei, Comerţului, Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, nota Ministerului Afacerilor Externe, contribuţiile proprii, precum şi fişa de informare şi contribuţiile Direcţiei pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaţilor.

Pe scurt, opinia comisiei noastre: a recomandat un tratament cât mai echilibrat în viitoarea analiză în cazul comerţului cu amănuntul, astfel încât să fie asigurat un tratament favorabil micilor afaceri din domeniu, importante pentru vitalitatea centrelor urbane; a semnalat că este necesar un echilibru între alocarea suprafeţelor pentru culturi destinate consumului alimentar, pentru păşuni şi fâneţe şi respectiv pentru diferite culturi industriale şi energetice; a observat că reforma politicii agricole impune în continuare perfecţionarea regulilor Uniunii pentru corectarea asimetriilor şi protejarea producătorilor, în special în statele membre cu o agricultură divizată; a recomandat includerea conservării biodiversităţii solurilor în analiza acelor elemente ale pieţei unice ce implică mărirea suprafeţelor construite, cum este cazul comerţului cu amănuntul sau al transportului rutier.

De asemenea, în opinia noastră, am semnalat că respectarea deplină a drepturilor şi libertăţilor pieţei interne şi tratamentul nediscriminatoriu al tuturor cetăţenilor europeni sunt esenţiale pentru o piaţă unică, pe deplin funcţională.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţele Comisiei pentru afaceri europene din 16 şi 23 februarie 2016, în prezenţa a 15 din cei 22 de membri, fiind adoptată cu 14 voturi pentru şi un vot împotrivă. Şi supun plenului opinia, aşa cum a fost redactată pe larg de comisia noastră.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun.

Opiniile colegilor parlamentari?

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prezenta comunicare atinge un subiect extrem de sensibil al Uniunii Europene, şi anume piaţa unică, mai precis găsirea acelor căi prin care ea se poate consolida în mod competitiv.

Ştim cu toţii cât de greu a fost demarat procesul construirii pieţei unice europene şi că acest proces nu este încă încheiat, mai ales că la uşile Uniunii Europene bat noi candidaţi din Balcani, iar extinderile au întârziat procesele de consolidare a integrării.

Comunicarea 550/2015 este utilă nu numai pentru economia Uniunii Europene, cât şi pentru cea a României, pentru că ea pune în discuţie ce oportunităţi ar trebui să creeze în viitorul apropiat, ce politici ar trebui implementate, atât pentru consumatori, dar mai ales pentru întreprinzătorii care fac tot mai greu faţă concurenţei venite din spaţiul extracomunitar.

Dacă România va reuşi să analizeze, la nivel naţional, acele segmente care pot fi dezvoltate în mod competitiv, la nivel comunitar, cred că vom ajuta nu numai economia naţională, dar şi procesul de consolidare a pieţei unice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Alte opinii? Nu sunt. Atunci proiectul de hotărâre merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Analiza anuală a creşterii pentru 2016: Consolidarea redresării şi stimularea convergenţei COM (2015) 690 (PH CD 16/2016). (rămas pentru votul final)  

7. Următorul proiect. 16/2016 - Analiza anuală a creşterii pentru 2016: Consolidarea redresării şi stimularea convergenţei - COM 690.

Doamnă preşedinte, tot la fel de scurt, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia, pentru COM 690, pe proiectele de opinie adoptate de Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru tehnologie, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică economică, Comisia pentru muncă, Comisia pentru buget, nota Ministerului Afacerilor Externe, punctul de vedere al Ministerului Economiei, Comerţului, nota Ministerului Finanţelor Publice, punctul de vedere al Ministerului Muncii, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaţilor şi contribuţiile proprii.

Comisia Europeană comunică menţinerea celor trei piloni fundamentali pentru redresarea din criză şi creştere economică, şi anume: responsabilitatea şi disciplina fiscal-bugetară a guvernelor statelor Uniunii Europene, aprofundarea reformelor structurale în toate statele membre, inclusiv cele din zona euro; stimularea investiţiilor publice şi private, mai ales în cadrul planului de investiţii pentru Europa.

Am salutat lansarea analizei anuale a creşterii pentru 2016, în deschiderea Semestrului european ce instituie un nou ciclu anual de guvernanţă economică, mai ales în condiţiile în care se prefigurează o nouă criză financiară şi economică, înainte ca efectele crizei precedente să fi fost înlăturate.

Comisia noastră a apreciat că o coordonare mai accentuată a politicilor economice, la nivelul Uniunii Europene, ca opţiuni de politici realiste, ar putea reduce substanţial efectele unei eventuale noi crize.

De asemenea, în ceea ce priveşte relansarea investiţiilor, am recomandat ca impactul Planului european de investiţii asupra creşterii să fie analizat, prin multiple perspective, din punctul de vedere al doctrinelor macroeconomice, astfel încât să rezulte o diversitate de acţiuni posibile; ar putea fi favorizată utilizarea unui mix de politici care să abordeze atât managementul ofertei, cât şi managementul cererii.

De asemenea, am subliniat că este esenţial să se promoveze un mediu favorabil investiţiilor publice, în special în proiectele mari de infrastructură, dar şi în capitalul uman, printr-o interpretare mai flexibilă a regulilor bugetare.

Considerăm imperios necesară relansarea investiţiilor pe plan naţional, în cursul anului 2016, însoţită de o îmbunătăţire a mediului investiţional şi de o mai bună reglementare la nivel naţional, având în vedere situaţia din anul 2015.

Cu privire la continuarea reformelor structurale, comisia noastră a salutat acţiunea de identificare şi depăşire a obstacolelor cu care se confruntă mediul de investiţii din fiecare ţară, dar consideră că trebuie angajat acelaşi efort, în vederea sprijinirii cererii, prin investiţii publice directe care să însoţească Planul european de investiţii strategice.

De asemenea, am semnalat că este esenţială îmbunătăţirea, în continuare, atât a supravegherii şi a reglementării pieţelor financiare, cât şi a pieţelor incipiente ale statelor membre, ce pot fi mai puternic afectate, din cauza interconectării.

De asemenea, am subliniat că România îşi continuă eforturile de modernizare a economiei, în condiţiile în care a realizat deja stabilizarea macroeconomică necesară şi totodată va participa la schimburi de bune practici între statele membre, la elaborarea de standarde comune.

În privinţa şomajului, admitem că sistemul de protecţie socială are nevoie de reforme substanţiale.

Şi comisia noastră, la nivel european, prin opinia noastră, sprijină capitalul uman ca fiind o investiţie importantă, iar crearea locurilor de muncă trebuie să rămână un element-cheie al eforturilor de reformă.

În ceea ce priveşte politicile bugetare responsabile, considerăm că este nevoie de anumite flexibilizări ale regulilor de disciplină fiscală, în cadrul Pactului de stabilitate şi creştere.

În concluzie, Comisia pentru afaceri europene susţine pe fond prezenta Comunicare şi crede că relansarea investiţiilor la nivelul Uniunii Europene, continuarea reformelor structurale şi gestionarea în mod responsabil a finanţelor publice vor ghida cu succes acţiunea statelor membre în perioada următoare.

Această opinie a fost supusă dezbaterii şedinţei Comisiei pentru afaceri europene în data de 1 martie, în prezenţa a 14 dintre cei 22 de membri, fiind adoptată cu 13 voturi pentru. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnule deputat, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această comunicare este un prilej de sinceritate din partea instituţiilor europene, în care se recunoaşte cu subiect şi predicat faptul că redresarea economiei europene este încă moderată, iar procesul de relansare trebuie din nou stimulat.

Ştiu, din sală se va spune că România are printre cele mai mari creşteri economice din Uniune şi aceasta ar trebui să ne facă să dormim liniştiţi.

Stimaţi colegi,

Ştim cu toţii care sunt sursele creşterii economice în România, şi dacă vom ignora recomandările de politică economică din această comunicare, în anii următori nu vom mai fi la fel de optimişti.

Reţin din această comunicare că politicile ar trebui implementate de urgenţă şi în România, dacă vrem să împlinim obiectivul convergenţei nominale şi reale, în vederea adoptării monedei unice europene şi asigurării stabilităţii, pe termen lung, a economiei României, că trebuie să stimulăm în mod real investiţiile cu efecte de multiplicare în economie şi care să reducă în mod real şomajul, să demarăm adevăratele reforme structurale din sistemul public, reforme care vor stimula şi mediul privat şi, nu în cele din urmă, să manifestăm o mare responsabilitate faţă de politicile bugetare.

Ştim cu toţii că nivelul de trai nu poate creşte prin legi, însă economia reală poate fi stimulată prin legi şi politici bune.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte opinii? Nu mai sunt.

Merge la votul final.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 şi (UE) nr. 1305/2013 COM (2015) 701(PH CD 17/2016). (rămas pentru votul final)  

8. Următorul... este un Proiect de Hotărâre privind adoptarea unei opinii referitoare la propunerea de Regulament de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale, 2017-2020, şi de modificare a două regulamente ale Uniunii Europene.

Doamnă preşedinte, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia COM 701/2015 pe proiectul de opinie adoptat de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, proiectul de opinie adoptat de Comisia pentru politică economică, proiectul de opinie adoptat de Comisia pentru muncă, nota Ministerului Afacerilor Externe, nota Ministerului Finanţelor Publice, punctul de vedere al Ministerului Muncii, contribuţii în cadrul dezbaterilor, contribuţiile Secretariatului propriu, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană.

Comisia pentru afaceri europene a reţinut că Programul propus intenţionează să completeze rezultatele deja confirmate ale măsurilor de sprijin existente, concentrându-se asupra aspectelor de asistenţă acordată autorităţilor naţionale ale statelor membre, în special cele legate de consultanţă şi expertiză de pe teren.

Astfel, Programul nu presupune o finanţare suplimentară din bugetul Uniunii, ci doar o redistribuire de fonduri.

Am subliniat că iniţiativa Comisiei Europene se întemeiază pe prezumţia că sprijinul este livrat mai eficient prin redirecţionarea fondurilor existente spre noul program, mai degrabă decât printr-o mai bună utilizare a fondurilor existente în regim curent.

Am apreciat faptul că, în primul rând, sunt vizate reformele indicate în recomandările specifice de ţară din cadrul Semestrului european şi am recomandat utilizarea acestui criteriu de eligibilitate pentru acordarea finanţării, prioritatea revenind statelor cu cele mai multe probleme.

Am semnalat, de asemenea, că multitudinea acţiunilor eligibile pentru finanţare ridică semne de întrebare asupra suficienţei sumei totale de 142.800.000 de euro, alocate Programului, în toată perioada 2017-2020, pentru toate cele 28 de state membre.

Am recomandat clarificarea mecanismului de decizie al alocărilor de către Comisia Europeană şi am recomandat ca România să participe la acest Program.

Opinia, aşa cum a fost elaborată de comisia noastră, a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 1 martie, în prezenţa a 14 din cei 22 de membri, fiind adoptată în unanimitate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Vă rog frumos, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Regulamentul în discuţie se referă la un termen care a fost compromis în România ultimilor 26 de ani. Este vorba despre reformă.

În acest Regulament care se propune, se face vorbire nu doar despre reforme, ci despre reforme structurale şi mai ales despre programe de sprijin pentru statele membre care doresc reformele structurale reale.

Cred că România nu ar trebui să ezite şi ar trebui să profite, imediat ce Regulamentul va fi adoptat, de toate pârghiile pe care ni le pune la dispoziţie Comisia în acest sens.

Din textul propunerii rezultă că putem avea oportunitatea de a solicita sprijin şi asistenţă, în vederea utilizării eficiente şi eficace a fondurilor structurale, adică exact acea mare problemă cu care ne-am confruntat în cadrul financiar 2007-2013.

Fără îndoială, ar trebui să solicităm şi să beneficiem de asistenţă şi sprijin, pe toate direcţiile pe care se vor elabora formule de sprijin: educaţie, sănătate, administraţie publică, proceduri bugetare, sisteme de achiziţii ş.a.m.d.

La jumătatea secolului al XIX-lea, politicienii români ajunseseră la concluzia că Europa ne-a ajutat, mai rămâne să ne ajutăm şi noi înşine.

Aşadar, va depinde de instituţiile naţionale să demonstreze dacă vor reforme structurale şi în ce mod vor profita de oportunităţile oferite de acest Regulament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte opinii? Nu sunt.

Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme COM(2015) 750 (PH CD 18/2016). (rămas pentru votul final)  

9. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului, bineînţeles, de modificare a Directivei 91/477, scuzaţi-mă, controlul achiziţionării şi deţinerii de arme.

Doamnă preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pentru COM 750/2015, pe proiectul de opinie adoptat de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, raportul întocmit de Ana Birchall, nota Ministerului Afacerilor Externe, nota Ministerului Afacerilor Interne, contribuţiile reprezentanţilor instituţiilor sus-menţionate în cadrul dezbaterilor, raportul din noiembrie 2015 al Comisiei Europene către Consiliul şi Parlamentul European privind Directiva nr.91 şi Directiva nr.51/2008, Rezoluţia Parlamentului European din 9 iulie 2015, Rezoluţia Parlamentului European din 11 februarie 2015, opiniile avizate, motivate ale Parlamentului Suediei, Finlandei, Portugaliei, Senatul Poloniei, Camerei Deputaţilor din Cehia care au examinat propunerea de directivă, contribuţiile secretariatului propriu şi fişa de informare şi contribuţiile Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor.

Astfel, în opinia noastră, comisia a reţinut că propunerea de directivă amendează cadrul legislativ actual în sensul înăspririi regulilor aplicabile achiziţionării şi deţinerii armelor de foc, dar s-au manifestat rezerve cu privire la rolul armelor deţinute legal în atacurile teroriste şi alte acte de criminalitate gravă.

A observat că invocarea de către Comisia Europeană a recentelor atacuri teroriste ca justificare pentru renunţarea la studiul de impact din motive de urgenţă a reglementării a fost criticată, pentru că în lipsa datelor statistice care să exprime nivelul utilizării în acţiuni teroriste şi activităţi de criminalitate gravă a armelor de foc deţinute legal nu se poate evalua valoarea adăugată a propunerii de directive.

De asemenea, Comisia pentru afaceri europene a semnalat că, în cazul în care datele statistice ar dovedi că actele criminale sunt în proporţie covârşitoare înfăptuite cu arme obţinute sau deţinute în mod ilegal, atunci ar fi trebui ca acţiunea de reglementare a comisiei să se concentreze pe astfel de arme.

Având în vedere că precauţiile privind circulaţia şi deţinerea legală a armelor de foc au sens doar dacă infractorilor nu le este mai uşor să le obţină ilegal, comisia noastră a subliniat că fermitatea statelor membre de a aplica legile proprii în normele Uniunii Europene în sensul combaterii traficului de arme reprezintă o necesitate absolută.

De asemenea, noi am subliniat că, în România, legislaţia în materie este mai restrictivă decât în alte state şi că ţara noastră se află pe unul din ultimele locuri în Europa în privinţa numărului de arme pe locuitor, din totalul armelor letale deţinute de persoane fizice, majoritatea fiind arme de vânătoare. Şi am reţinut că statele membre care-şi axează apărarea naţională pe conceptul înarmării permanente a rezerviştilor invocă securitatea naţională pentru a critica propunerea de directivă sub aspectul reducerii capacităţii lor de apărare.

Noi am recomandat ca aceste state să beneficieze de excepţie, eventual prin asimilarea rezerviştilor ca personal militar.

De asemenea, am subliniat că dincolo de îngrijorările mai sus exprimate, convertibilitatea armelor de alarmă, cu gloanţe oarbe în arme de foc adevărate clarifică cerinţele pentru marcarea armelor de foc pentru a îmbunătăţi trasabilitatea lor.

De asemenea, am semnalat că necesitatea de adaptare la viitoarele evoluţii tehnologice nu se reduce la imprimarea în 3D şi la vânzări on-line, ci ar putea să includă arme aflate încă în stadiu experimental.

Opinia, aşa cum a fost elaborată şi dezbătută de comisia noastră, inclusiv cu recomandarea ca România să fie luată ca stat unde bunele practici sunt la ele acasă şi pot şi alte state din Uniunea Europeană să le ia în considerare în ceea ce priveşte regimul armelor, a fost dezbătută în şedinţa comisiei noastre din 1 martie 2016 în prezenţa a 14 din cei 22 de membri, fiind adoptată în unanimitate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog, aveţi cuvântul.

După aceea, domnul Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian-Radu Surugiu:

Bună ziua, mulţumesc.

Noutăţile acestei directive sunt structurate pe două nivele, impactul propunerilor regăsindu-se atât la nivelul tehnic al prevederilor prin înăsprirea condiţiilor armelor de foc, cât şi la nivel politic, prin întărirea procesului de coordonare între statele membre, în sensul formalizării unui sistem de schimb de informaţii cu privire la piaţa armelor de foc.

Având în vedere că aspectele de securitate abordate de această directivă privind armele de foc sunt de natură transfrontalieră, numai instituirea unui sistem la nivelul întregii Uniunii Europene putând asigura cooperarea care este necesară între statele membre pentru a controla şi urmări uzul civil al armelor de foc desfăşurat pe teritoriul Uniunea Europeană.

Ca o paranteză, oricum, legislaţia naţională a României este mult mai restrictivă decât această directivă, aşadar, Partidul Naţional Liberal susţine adoptarea ei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Iacoban.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Dragi colegi şi colege,

Proiectul de hotărâre, aşa cum spuneau şi colegii înainte, vizează domeniul controlului achiziţiilor şi deţinerii de arme de foc în Uniunea Europeană.

Este vorba de înăsprirea regulilor care guvernează domeniul achiziţiei şi deţinerii armelor de foc, pe fondul înmulţirii atacurilor teroriste, care au evoluat de la atacuri clasice - cu arme artizanale şi explozibili artizanali - la atacuri cu arme cu putere de foc crescută şi care oferă o eficienţă maximă, dar şi datorită pregătirii militare de care beneficiază mai nou grupurile teroriste.

Proiectul de hotărâre vizează noile linii directoare în materia achiziţionării de arme de foc, linii stabilite la nivel european şi care doresc să întărească progresiv securitatea colectivă în cadrul Uniunii Europene.

Tot în acest proiect de hotărâre sunt vizate şi actele de criminalitate gravă, realizate tot prin intermediul armelor de foc, ceea ce a dus la o nouă analiză şi împărţire pe categorii a acestor arme, fiecare cu un regim propriu de achiziţie şi deţinere, în funcţie de putea de foc şi scopurile pentru care, teoretic, ar putea fi întrebuinţate.

Din acest punct de vedere se apreciază că legislaţia românească în domeniu este mai restrictivă faţă de legislaţia altor state europene, cazurile de atacuri armate fiind mult mai puţine şi datorită faptul că, raportat la numărul de locuitori, avem o incidenţă mai mică de arme de foc.

Nu trebuie să trecem cu vederea şi reglementările propuse astfel încât Internetul să nu mai reprezinte piaţa de vânzare sau achiziţionare pentru armele de foc.

Având în vedere cele precizate, Grupul PSD vă propune adoptarea acestui proiect de hotărâre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte opinii? Nu sunt.

Nefiind alte chestiuni, merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A. (PL-x 639/2015). (rămas pentru votul final)  

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Societăţii "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A.

Raportul nu conţine amendamente, dragi colegi.

Are caracter ordinar.

Procedura este de urgenţă.

Guvernul României, aveţi cuvântul.

Din partea comisiilor reunite, cine prezintă raportul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Buşu (secretar de stat, Ministerul Energiei):

Vă mulţumesc, Cristian Buşu, secretar de stat, Ministerul Energiei.

Vorbim de proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara.

Ministerul Energiei este conştient de importanţa Societăţii "Complexul Energetic Hunedoara", atât prin poziţia sa în sistemul energetic naţional, cât şi din perspectiva economică şi socială la nivel regional, şi va continua să întreprindă toate demersurile necesare pentru menţinerea acestui operator economic în circuitul economic.

Afirmăm poziţia noastră de a susţine aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.22/2015.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiilor reunite, economică şi buget, finanţe, domnul deputat Itu Cornel.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel Itu:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 şi art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Societăţii "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat acest proiect de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil.

Comisia pentru industrii şi servicii aviz favorabil.

Guvernul susţine proiectul de lege în forma adoptată de Guvern.

Ministerul Energiei susţine aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015.

În conformitate cu art.61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate şi au întocmit raportul iniţial nr. PL-x 639/2015, din 10 noiembrie 2015, prin care au supus plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 în forma adoptată de Senat.

Potrivit dispoziţiilor art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 18 noiembrie 2015 a hotărât să retrimită celor două comisii proiectul de lege menţionat mai sus pentru o nouă dezbatere în fond.

Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au reexaminat proiectul de lege menţionat mai sus şi documentele care îl însoţesc, în şedinţa din 23 februarie 2016, iar membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au reexaminat proiectul de lege în şedinţa din 16 februarie 2016.

Din totalul celor 24 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au participat la dezbatere toţi deputaţii, iar din numărul total de 33 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa 30 de deputaţi.

În urma reexaminării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să menţină raportul iniţial prin care au supus plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Societăţii "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul Traicu Rodin, Grup parlamentar al PSD, după care domnul Moldovan, Grup parlamentar al UDMR.

Domnule Traicu, aveţi cuvântul. Cinci minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Rodin Traicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vreau să fac doar câteva precizări referitor la necesitatea acestui împrumut care nu este ajutor de stat - a fost considerat la un moment dat ajutor de stat - şi care este strict necesar pentru Complexul Energetic Hunedoara.

La vremea când această propunere a fost făcută - şi spun asta pentru că la momentul respectiv am avut şi eu o anumită contribuţie la acest lucru, fiind în Executiv la vremea respectivă - acest împrumut era necesar pentru completarea unui împrumut pe care o companie chineză, interesată în retehnologizarea Blocului 4 de la Termocentrala Mintia, precum şi în instalaţiile de ecologizare - e vorba de desulfurare, slam dens, denoxare, strict necesare pentru funcţionarea în continuare a capacităţilor energetice de la Termocentrala de la Mintia, trebuiau executate.

Între timp, datorită diverselor motive, acest ajutor din partea Ministerului Finanţelor nu a fost acordat. Complexul Energetic Hunedoara acum se află în insolvenţă şi este foarte bine-venit pentru a ajuta la restructurarea, deci la programul de restructurare în insolvenţă pentru redefinirea pe noi paliere pentru funcţionarea acestui complex energetic.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PSD va vota pentru adoptarea actului normativ.

După cum aţi văzut, toată lumea este de acord cu acest lucru, vă îndemn şi pe dumneavoastră cu toată responsabilitatea să votaţi pentru acest act normativ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Moldovan, după care domnul Bogdan Ţîmpău din partea Partidului Naţional Liberal şi domnul Cernea.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Moldovan Iosif:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al UDMR o să voteze acest proiect de lege şi credem că e foarte bine-venit acest ajutor pentru o companie care este şi face parte din sistemul energetic naţional, însă va spun sincer că eu personal o să votez cu un gust amar şi vă spun şi de ce. În aceeaşi situaţie sau într-o situaţie mai grea se află şi o altă companie de stat - Compania Naţională a Uraniului. Poate nu ştiţi mulţi dintre dumneavoastră, dar astăzi am întrerupt circuitul nuclear complet din România prin faptul că Centrala Nucleară Cernavodă nu mai cumpără materie primă de la Compania Naţională a Uraniului, tocmai din motive similare pe care le găsim astăzi la Hunedoara.

Poate pe viitor, pentru că sunt şi reprezentanţii Guvernului aici, şi dumneavoastră, cei prezenţi în sală, poate pe viitor sau în viitorul foarte apropiat ne gândim să găsim o soluţie şi pentru această companie, pentru că ea este vitală pentru sistemul energetic din România şi cred că este un pericol să lăsăm ca această companie să se închidă şi să nu mai aibă susţinere din partea statului român.

Încă o dată mulţumesc şi Grupul UDMR o să voteze acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Bogdan Ţîmpău, Grupul parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi, când noi dezbatem în plenul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege, Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situaţie critică, iar efectele negative sociale şi economice asupra judeţului Hunedoara şi a locuitorilor acestui judeţ sunt devastatoare.

Eşecul Complexului Energetic Hunedoara este eşecul guvernării Ponta şi a echipei manageriale a complexului, girată de către liderii locali ai PSD.

Sub guvernarea Ponta, complexul a acumulat datorii de 1,6 miliarde de lei, care l-au adus în insolvenţă. La înfiinţare, în anul 2012, avea zero datorii, iar acum, după patru ani de guvernare PSD şi management girat de acelaşi PSD, a ajuns să acumuleze pierderi de 1 milion de lei pe zi.

Grupul parlamentar al PNL va vota această ordonanţă de urgenţă, care şi-a produs deja efecte, dar aceste adevăruri trebuie rostite la tribuna Parlamentului pentru ca toată lumea să cunoască cine sunt responsabili pentru dezastrul Complexului Energetic Hunedoara.

Vă mulţumesc.

 
     

(Conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Am trăit în oraşul Deva 14 ani.

Îmi amintesc, în copilărie, cum venea un nor de poluare dinspre Centrala de la Mintia.

Aceste ajutoare de stat nu sunt o soluţie. Aceste ajutoare de stat doar prelungesc o agonie al cărei final este unul predictibil şi previzibil. Astfel de complexuri, precum cel de la Hunedoara, nu au viitor.

Acest lucru trebuie spus şi este nevoie de măsuri guvernamentale serioase şi eficiente, pragmatice, poate chiar dureroase, din păcate, pentru a găsi soluţii şi pentru a da o şansă acestor oameni care lucrează acolo, care locuiesc acolo.

Nu am auzit din partea Guvernului ce s-a întâmplat între timp. S-a venit cu un plan de restructurare, exista o obligaţie ca, în şase luni, acel plan să fie prezentat. A fost prezentat, n-a fost prezentat... O să discutăm şi peste trei luni, sau şase luni, sau în Parlamentul următor din nou despre noi ajutoare necesare pentru a prelungi această agonie?

Nu avem, de fapt, o soluţie pe fond din partea Guvernului. În absenţa acestei soluţii pe fond, eu voi vota împotrivă şi mă tem că într-un viitor scurt astfel de complexuri energetice vor fi imposibil de ajutat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Nistor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu Nistor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este trist că ajungem în Parlamentul României pentru a doua oară să punem în discuţie un ajutor de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara.

Este trist că un reprezentant al Partidului Naţional Liberal din judeţul Hunedoara, care habar nu are ce vorbeşte, vine măcar şi aici, la microfonul Parlamentului, şi spune că din cauza incompetenţei directorilor care au condus acest complex am ajuns în această situaţie.

Habar n-are şi dezinformează Parlamentul că, în momentul în care, cele două unităţi, respectiv Termocentrala Mintia şi Termocentrala de la Paroşeni, în momentul când s-au unit, toate datoriile pe care le-au cumulat în decursul anilor au ajuns ca datorii istorice la înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara.

Este trist că nu reuşeşte acest coleg măcar să se informeze despre ce este vorba. Este trist că nu vine să spună că Complexul Energetic Hunedoara are datorii din cauză că diferenţa între gigacaloria pe care o produce astăzi Complexul Energetic Hunedoara, care a ajuns la circa 132 lei/Gcal şi preţul cu care se vinde megawatul, respectiv 80-89-132 de lei ne duce în această situaţie.

Asta este starea de fapt pe care colegul meu n-o înţelege şi n-o poate înţelege niciodată, fiindcă are capacitatea limitată, ba, mai mult, se poate să se certe şi cu profesioniştii din sistemul energetic naţional, aducând jigniri unui mare director al Complexului Energetic Hunedoara, care ştia ce are de făcut şi nu poate lua lecţii de la un deputat care, cel puţin despre energie, nu poate să vorbească.

Vă mulţumesc.

Grupul PSD va vota în favoarea acestei reglementări, a acestui proiect de lege şi sper ca acest guvern tehnocrat să găsească soluţia necesară pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara.

Dragi colegi,

Vă spun că, dacă Complexul Energetic Hunedoara va fi trecut din insolvenţă în lichidare, efectiv judeţul Hunedoara va fi calamitat de la nord la sud, de la vest la est, reducând total posibilitatea de a mai face locuri de muncă.

Vă mulţumesc din suflet.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Încheiem dezbaterile generale. Nefiind amendamente, legea merge la votul final.

N-am auzit niciun nume, domnule deputat. Vă rog, un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Dragi colegi,

Eu nu mă feresc să dau nume. Colegul nostru care a vorbit de aici, poate nu l-aţi recunoscut mulţi dintre dumneavoastră, inclusiv membrii de la PSD, este preşedintele PSD Hunedoara şi colegul nostru, domnul deputat Laurenţiu Nistor, căruia doresc să mă adresez.

Produsul la care vă referiţi se numeşte megawatt, nu gigacalorie. Produsul pe care Termocentrala de la Mintia şi Termocentrala de la Paroşeni îl vând se numeşte megawatt.

Domnule Nistor,

Dumneavoastră şi partidul pe care-l conduceţi purtaţi sută la sută responsabilitatea politică pentru managementul Complexul Energetic Hunedoara de la înfiinţarea sa şi până în prezent. Responsabilitatea managerială - daţi-i şi o cravată! (Domnul deputat Laurenţiu Nistor îmbracă un sacou.) -, responsabilitatea managerială o poartă persoanele care au fost în funcţiile de conducere.

Dumneavoastră purtaţi responsabilitatea politică. Nu încercaţi să vă ascundeţi, pentru că aţi girat personal pe toţi managerii acestui complex de când s-a înfiinţat şi până în prezent.

Dacă acum sunt 1,6 miliarde de lei datorie, dacă acum se pierde 1 milion de lei pe zi prin funcţionarea Complexului Energetic Hunedoara, răspunderea morală vă aparţine, stimate domn.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Vă rog, domnule Nistor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu Nistor:

Stimaţi colegi,

Îmi este greu să-i pronunţ numele domnului coleg antevorbitor, că nu are rost să-i pronunţ numele. Cred că dac-ar scoate buletinul de-abia ştie cum îl cheamă.

Problema este următoarea: nici în faţa Parlamentului nu poate să înţeleagă... eu am vorbit de preţul gigacaloriei, care este scos din minele din Petroşani, din Valea Jiului, iar preţul megawattului/oră, dacă te interesează, domnule coleg, asta înseamnă cum se măsoară în megawatt/oră, iar preţul pe megawatt/oră face, datorită gigacaloriei care este la un preţ ridicat scos din Valea Jiului, să crească megawattul/oră produs la Termocentrala Mintia.

Şi mai dezinformaţi încă o dată colegii şi v-aş ruga să meditaţi foarte mult. Uitaţi că dumneavoastră, PNL-ul, PDL-ul, cei care astăzi faceţi un cuplu nemaipomenit, o iubire care n-o să ţină mult, aţi uitat că timp de opt ani de zile aţi avut la conducerea Complexului Energetic directori din construcţii, ingineri din construcţii, inginer de la CSH Hunedoara conducea Termocentrala Mintia.

A cui este vina? A noastră?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Încheiem aici dezbaterile generale.

Merge la votul final.

Am încheiat dezbaterile.

Propunere legislativă... (Domnul deputat Radu Bogdan Ţîmpău insistă să ia cuvântul.)

Nu v-a pronunţat numele, domnule deputat. Domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Pe procedură, domnule preşedinte.

Ca preşedinte de şedinţă, aveţi un rol important în a menţine nivelul dezbaterilor.

Colegul meu răspunde în numele partidului, care a fost foarte vehement criticat, şi vă rog să-i daţi dreptul la cuvânt.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, vă rog să înţelegeţi că nu avem o asemenea prevedere regulamentară.

Faptul că se adresează unul altuia cum se adresează, nu-i problema mea.

Continuăm dezbaterile.

11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău (din sală):

Procedură, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Respectarea Regulamentului de desfăşurare a şedinţelor de plen trebuie să fie în atenţia fiecăruia dintre noi. De la acest microfon sunt convins că cenzura nu este prezentă la niciunul dintre punctele din Regulamentul nostru.

Un complex energetic care s-a format în 2012...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Procedura, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

...n-avea cum să fie condus opt ani de zile de altcineva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, procedura.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Domnule, din 2012 până acum au trecut patru ani. Da? Opt ani de zile a fost condusă de cine, domnule Nistor? De dumneavoastră şi de oamenii dumneavoastră, domnule Nistor.

Niciunde în regulament. Arătaţi-mi domnule, arătaţi-mi - pe procedură -, arătaţi-mi articolul din regulament care spune că aceasta este o sală în care cenzura poate să fie practicată chiar de către preşedintele de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Care este acest regulament, domnule Nistor?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 823/2015). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)  

11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, Pl-x 823/2015.

Lege organică.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În urmă cu câteva săptămâni, după ce, tot aşa, a fost anunţată o adoptare tacită, a fost un mic scandal cu câteva declaraţii, inclusiv că de acum încolo n-o să mai existe aşa ceva în Camera Deputaţilor. Iacătă, astăzi s-a demonstrat că va exista în continuare.

Am o întrebare - ştiu, o să-mi spuneţi că şi eu sunt membru al Comisiei pentru regulament -: când s-o decide Camera Deputaţilor să aibă aceeaşi reglementare de socotire a termenului de adoptare tacită pe care o are Senatul, ca să avem acelaşi tip de regulament? De ce nu? Suntem două Camere care avem cam aceleaşi atribuţii şi legile la noi în cel mult 45 de zile calendaristice trec tacit, la ei în şase, şapte, opt luni.

Eu cred că singura modalitate prin care putem scăpa de aceste adoptări tacite este modificarea regulamentului nostru în acest sens.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Şi eu vă mulţumesc.

Sunt de acord cu dumneavoastră. Faceţi propunerea legislativă şi plenul va hotărî.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(2) al art.18 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (actualizată) (Pl-x 2/2016). (rămasă pentru votul final)  

12. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.18 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, actualizată.

Iniţiatori? Domnul Cernea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Dacă ne dorim un învăţământ de calitate, acest lucru nu se poate baza decât pe respectarea drepturilor elevilor. Dacă încălcăm aceste drepturi sau dacă adoptăm legi care generează conflicte, unele între altele, acest lucru va prejudicia grav calitatea învăţământului din România.

Propunerea legislativă de faţă se referă la un astfel de conflict între prevederi legale diferite. În Codul civil este recunoscut dreptul adolescenţilor de a-şi alege singuri religia începând cu vârsta de 14 ani.

În Legea învăţământului, însă, în mod contrar faţă de prevederile Codului civil, se spune că părinţii decid cu privire la prezenţa elevilor la orele de religie predate în mod confesional, până ce aceştia împlinesc 18 ani. Or, aici apare o situaţie complicată, pentru că pot fi elevi care la 14 ani, conform Codului civil, să aibă dreptul să-şi decidă singuri religia, dar această religie poate fi diferită de cea a părinţilor respectivului elev şi atunci părinţii i-ar putea impune să participe la orele de religie ale altui cult decât cel pe care şi-l asumă elevul. Rămân, aşadar, patru ani, între 14 şi 18 ani, în care elevii sunt privaţi de un drept, prevăzut de Codul civil, dar pe care Legea învăţământului practic îl neagă.

Propunerea legislativă vine să pună în acord Legea învăţământului cu prevederile din Codul civil. În Codul civil avem principiile care ar trebui să stea la baza celorlalte legi, precum Legea învăţământului.

Aşadar, deşi această propunere a primit, din păcate, avize negative şi un raport negativ de la Comisia pentru învăţământ, vă spun că nu a fost acceptat şi înţeles acest fapt că, prin Codul civil, este recunoscut dreptul minorului de 14 ani să decidă singur religia. Imaginaţi-vă că un elev care este ortodox poate are părinţi atei şi părinţii nu-l lasă la ora de religie, deşi el ar dori să o urmeze şi are dreptul consfinţit de Codul civil pentru acte de administrare, să facă acest lucru. Sau un copil care este catolic şi părinţii sunt ortodocşi, poate părinţii îl forţează să meargă la orele de ortodoxie, în timp ce el se consideră catolic sau consideră că are un alt cult.

De aceea, vă rog foarte mult să vă aplecaţi cu mare atenţie asupra acestui proiect de lege. Dacă el nu va trece, se va perpetua un conflict de legi şi o situaţie extrem de neplăcută pentru mulţi copii din România. Să dăm un exemplu şi o dovadă că le respectăm drepturile.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Comisia?

Domnul Zisopol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea acestui articol, în sensul ca înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie să se facă prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit această vârstă. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit această vârstă.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia a propus respingerea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Zlati.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Zlati:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

O singură observaţie, dar fundamentală, şi anume faptul că în ceea ce priveşte opţiunea pentru religie în învăţământul preuniversitar, aceea care conform LEN nr. 1/2011 este făcută de către familie, de către părinţi pentru elevii minori, această prevedere corespunde Constituţiei României, care prevede că pentru traseul şcolar al elevilor răspunde familia şi, de asemenea, există şi o Cartă europeană a drepturilor omului, care prevede acelaşi lucru.

Deci, dacă per absurdum, am vota amendamentul propus de către colegul nostru, am încălca atât prevederile internaţionale, cât şi Constituţia României şi cu aceasta, I rest my case.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Aş vrea să rezum ceea ce a spus colegul meu, anterior, şi anume faptul că iniţiatorul confundă alegerea de către minor a propriei religii cu alegerea obiectului de studiu, şi anume, religia.

Instituţia de drept, care este lezată prin acest demers, este instituţia discernământului minorului, şi anume, a discernământului atenuat.

Codul civil prevede că actele pe care poate să le facă un minor sunt acte de administrare, care nu-l prejudiciază, acte de conservare şi acte de dispoziţie de valoare mică, care trebuie încuviinţate de părinţi. Or, alegerea unei discipline de studiu, ca şi alegerea şcolii, este un veritabil act de dispoziţie, nepermis unui minor de 14 ani, pentru că legiuitorul consideră că nu are capacitate deplină de exerciţiu. Capacitatea deplină de exerciţiu se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani sau la vârsta minoratului doar în cazuri excepţionale, atunci când e vorba de căsătorie sau de încheierea unui contract de muncă, şi aceasta cu încuviinţarea părintelui sau a tutorelui legal.

Deci, prin urmare, referirea iniţiatorului la art. 41 din Codul civil este una eronată şi Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă propune un raport de respingere pentru această confuzie. Reamintesc, dragi colegi, că a mai fost discutat o dată un asemenea proiect de lege acum câteva luni şi la fel a fost respins.

Prin urmare, vă propun adoptarea unui raport de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Benga.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Cred că în contextul actual în care vrem să implicăm familia cât mai mult în viaţa şcolii şi în care să dăm calitate prezenţei părintelui în Consiliul de administraţie, un astfel de amendament ne-ar pune în situaţia de a îndepărta părinţii de prezenţa lor la consiliile de administraţie şi de a lua o decizie corectă. Să lăsăm părinţii să-şi îndrume copiii, că eu sunt convins că ei sunt cei mai interesaţi şi că educaţia aceea, până la 7 ani, se poate extinde, ca una pozitivă, în creşterea copilului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Domnul Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Când discutăm despre libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, vorbim de un drept fundamental al omului. Este un drept care nu poate fi ştirbit în niciun fel. Dacă în Codul civil el este recunoscut, prin faptul că tinerii care au împlinit 14 ani pot să-şi aleagă singuri religia, nici familia şi nimeni pe lumea aceasta nu are vreun drept să comită vreun abuz asupra minorului respectiv. Or, în materie de libertate de conştiinţă, ar fi un abuz ca părinţii să forţeze un elev de 14 ani, care are anumite convingeri religioase, să asiste la orele de religie ale altui cult, care insuflă sau care promovează alte convingeri religioase decât cele pe care le are respectivul elev.

Dacă se respinge acest proiect, se perpetuează posibilitatea, prin lege chiar, a unor astfel de abuzuri. Religia nu este o materie oarecare, nu este o disciplină oarecare, ea este predată în mod confesional. Aşadar, prezintă întreaga materie din perspectiva unui cult anume. Or, cred că veţi fi de acord cu mine, cu toţii, indiferent cum veţi vota, că dacă un elev are anumite convingeri religioase sau nu are nicio convingere religioasă, poate se consideră ateu, dacă este forţat să asiste la orele de religie care prezintă o perspectivă religioasă diferită de convingerile sale, suntem în faţa unui abuz. Acest abuz am dorit să îl înlătur prin propunerea legislativă de faţă. Colegii de la comisie, din păcate, nu au înţeles - îmi pare foarte rău - nu au înţeles despre ce discutăm şi au pus familia sau drepturile familiei mai presus de un drept individual.

Dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie, repet, este un drept absolut, el nu poate fi în niciun fel lezat. Or, din considerente care nu au legătură nici cu doctrina, nici cu principiile juridice care stau la baza iniţiativei pe care am iniţiat-o, raportul Comisiei pentru învăţământ a fost, în cele din urmă, unul negativ.

Apelez - e ultimul cuvânt al meu pe acest proiect de lege - apelez la înţelepciunea dumneavoastră: gândiţi-vă la situaţii similare în care dumneavoastră aţi putea fi puşi la o vârstă de 14 ani, sau copiii dumneavoastră, sau rude ale dumneavoastră, sau orice copil din România.

O ultimă idee: realmente nu putem spera la un învăţământ de calitate dacă nu respectăm până la ultima literă drepturile fundamentale ale copiilor din România şi dacă îi supunem la astfel de abuzuri de ordin religios în învăţământul public.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Calimente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Înţeleg preocupările colegului nostru pentru drepturi şi libertăţi, înţeleg această preocupare a Domniei Sale ca tinerii de 14 ani să îşi poată alege, spune Domnia Sa, religia, numai că, de obicei, copiii nu îşi aleg religia la 14 ani, pentru că sunt botezaţi pe la vârsta de două, trei luni, dacă eu mi-aduc bine minte. Şi eu sunt ortodox pentru că părinţii mei m-au botezat ortodox. Cel care este catolic, probabil că a fost botezat catolic de către părinţii lui.

Sigur, există bisericile neoprotestante, unde botezul sau binecuvântarea se primeşte la o vârstă adultă, la unele dintre ele la 33 de ani, vârsta lui Iisus, depinde de cultul religios. Dacă copilul s-a născut, aşa cum remarcaţi, într-o familie de atei, probabil că şi el va fi ateu, pentru că a fost crescut în această idee.

La 14 ani, un copil care este ortodox, să hotărască să devină catolic, mi se pare foarte puţin probabil, nu există această posibilitate. Sigur, nu exclud ca să existe un număr limitat de asemenea lucruri, dar copilul probabil că este influenţat de altcineva din afara familiei şi numai atunci probabil că-şi poate schimba religia în care a fost botezat.

Din acest motiv, consider că această propunere este neavenită, pentru că, până la urmă, nu este vorba despre alegerea la 14 ani a unui cult pe care să-l urmezi la şcoală, ci este vorba de cultul în care te-ai născut şi ai fost botezat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Mircovici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Colegul Zisopol a prezentat raportul Comisiei pentru învăţământ, în calitate de vicepreşedinte al acestei comisii. Eu, în calitate de membru al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, vreau să exprim punctul de vedere al acestui grup, în sensul că noi vom vota împotriva unei astfel de iniţiative legislative, plecând şi de la considerentul şi nevoia de a ne prezerva tot ceea ce înseamnă şi de a ne apăra tot ceea ce înseamnă elementele de cultură ale minorităţilor naţionale, unul dintre ele reprezentat de religie.

Din fericire, în Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale avem toate felurile de religii sau foarte multe religii, dar tot din fericire, nu avem niciun ateu. Şi cred că acest element reprezintă un lucru foarte important, pentru a înţelege mai bine sensul în care a fost făcută această iniţiativă legislativă.

Am tot respectul pentru tânăra generaţie, pentru că am lucrat atâţia ani în învăţământ şi în acelaşi timp am tot respectul faţă de colegii mai tineri pe care-i avem în Parlament. Problema este, însă, că nu putem să interpretăm legea aşa cum ne interesează pe noi, la un moment dat. Prevederile art. 491 alin. (2) din Codul civil se referă la un cu totul alt aspect. Da, asigură libertatea de conştiinţă, în sensul că tânărul îşi poate alege, din acest punct de vedere, o opţiune religioasă pe care să şi-o manifeste el, ca persoană, la un moment dat, dar în niciun caz nu poate să-şi aleagă un obiect de studiu, aşa cum este prevăzut el în programa şcolară. Acest lucru este numai de competenţa Consiliului de administraţie al şcolii, care stabileşte cum anume este realizată programa şcolară şi care sunt reglementările pe care trebuie să le respecte un elev.

Şi, în fine, aş vrea să mai fac o remarcă - sper să nu supăr pe nimeni prin această remarcă - mă bucură faptul că majoritatea dintre noi, deputaţii din Camera Deputaţilor, suntem fie părinţi, fie unii chiar bunici şi mai puţini suntem cei care nu avem copii şi probabil că urmărim şi interesul propriilor noastre familii, aşa cum urmărim şi interesul tuturor celorlalţi care au copii în această ţară, mai ales acum, când suntem într-o Europă destul de zbuciumată, în care din anumite motive, opţiunile unor copii pot fi tranşate diferit. Să nu ne uităm decât la una anume cult religios, care încearcă în momentul de faţă să treacă în lipsa de responsabilitate a copiilor tot ceea ce înseamnă atentatele care pot avea loc, să nu uităm că ISIS-ul în momentul de faţă are o bază în aceşti copii care, din punct de vedere legal, încă nu sunt în starea de a decide singuri şi de a înţelege semnificaţia gesturilor pe care le fac.

Haideţi să fim noi cei care înţelegem de ce este bine să ne substituim acestor copii, până în momentul în care ei, cu adevărat, vor înţelege un lucru. Nu există nicio limitare în ceea ce priveşte un drept fundamental prin această decizie a părinţilor, pentru că inclusiv Codul civil prevede că pentru acte importante copilul are nevoie, chiar dacă a împlinit vârsta de 14 ani, de semnătura, de acceptul părintelui său.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Szabó Ödön, Grupul UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Desigur, această iniţiativă legislativă vine în consonanţă cu propunerile de până acum ale domnului Cernea, pe care le-am avut în această Cameră a deputaţilor, şi prevede o contradicţie pe care încearcă să o constate între Codul civil şi Legea educaţiei naţionale.

Este foarte important să vedem că cele două lucruri sunt diferite. Una este libertatea de a-ţi alege liber, de la 14 ani, religia şi altceva este ca, în cadrul instituţionalizat al educaţiei, părintele decide care sunt acele ore pe care, ori prin Consiliul profesoral, aflate la decizia şcolii, le acceptă ca şi ore opţionale, le propune propriului copil, crezând că acelea îl vor ajuta să se afirme în perioada în care va fi liber să ia orice decizie cu privire la propria soartă sau la soarta societăţii.

În acest context, decizia care se în interiorul şcolii este o decizie educaţională a unui părinte într-o zonă unde această libertate există. Părintele nu poate interveni ca în ora de biologie, de exemplu, să se poată preda sau nu creaţionismul sau evoluţionismul şi nu înţeleg de ce domnul Cernea nu este îngrijorat de ce, de exemplu, copilului meu, care sunt credincios catolic, obligatoriu statul îi propune o anumită ideologie evoluţionistă în ceea ce priveşte crearea fiinţei umane.

Deci, toate iniţiativele dumnealui vin să apere drepturile doar ale unei părţi din cadrul societăţii şi nu vin să dea posibilitatea şi unui credincios catolic, ortodox, protestant, neoprotestant, în cazul în care într-o materie obligatorie să se prevadă doar o singură opţiune şi nu cealaltă opţiune.

În acest context, eu cred că este foarte clară diferenţa între libertatea de a-ţi alege religia, care nu este îngrădită, copilul poate merge la orice biserică, poate să-şi asume orice identitate religioasă, şi altceva este responsabilitatea părintelui de a da o direcţie educaţiei propriului copil. Lucrurile nu trebuie amestecate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc.

Văd o rumoare în sală, de ce iau cuvântul. Este drept la replică, este conform Regulamentului, mi-a fost pronunţat numele de două ori, am tot dreptul să iau cuvântul, ca şi dumneavoastră, în cazul în care vă pronunţ numele.

Vă mulţumesc.

La biologie se studiază ştiinţă. Ştiinţa nu este ideologie. Ştiinţa se bazează pe fapte, pe experiment, pe probe, iar acum avem un consens ştiinţific că evoluţionismul este corect. Sigur, pot exista viziuni religioase creaţioniste, dar acelea nu sunt ştiinţă şi nu au cum să fie predate la biologie, nicăieri în lumea civilizată.

Revenind la ora de religie, în momentul în care îţi asumi o confesiune sau o abordare nereligioasă asupra lumii, este un abuz să fii forţat să asişti la orele de religie care prezintă o altă perspectivă confesională decât cea pe care o ai tu. Este un abuz religios.

Dacă noi avem în România şi consfinţim prin lege astfel de abuzuri, evident că nu respectăm drepturile copiilor. Iar, repet, acesta este un drept absolut - libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie - nimeni nu-l poate ştirbi. Iar la ora de religie, dacă această oră nu este o oră de educaţie religioasă, în sensul tare al cuvântului, ci este o oră de prezentare a unei confesiuni. Educaţia înseamnă să prezinţi mai multe culte, mai multe perspective, educaţia înseamnă pluralism de idei, nu o perspectivă unilaterală, prin care uneori copiii sunt supuşi chiar unor forme de îndoctrinare religioasă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu mai sunt.

Vă reamintesc că avem propunere de respingere. Iniţiativa legislativă rămâne pentru şedinţa de vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale (PL-x 685/2015).  

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

Iniţiator, Guvernul. Vă rog să vă prezentaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Lungu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Gabriel Lungu, secretar de stat la Ministerul Muncii.

Guvernul susţine Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, în vederea asigurării unei mai bune coordonări a procedurilor aplicabile în cazul eliberării licenţei de funcţionare, în trei domenii de competenţă, respectiv copii, victime ale violenţei domestice şi persoane cu dizabilităţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia? Domnul Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2015, prin care sunt aduse modificări cadrului legal privind activitatea de licenţiere a serviciilor sociale de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin autorităţile subordonate.

Procesul de licenţiere vizează atât furnizori, cât şi servicii sociale destinate copiilor, persoanelor cu dizabilităţi şi victimelor violenţei domestice.

Modificările aduse au scopul de a asigura o mai bună coordonare a procedurilor aplicabile, în cazul eliberării licenţei de funcţionare, prin instituirea unor atribuţii specifice pentru fiecare dintre autorităţile coordonatoare desemnate la nivel central pentru domeniile proprii de competenţă.

Proiectul a fost adoptat de Senat în şedinţa din 12 octombrie 2015.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Vă rog, procedură. Domnul Máté András.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Atunci când dezbatem un proiect de hotărâre, de regulă, încerc să deschid raportul comisiei şi să verific dacă într-adevăr nu sunt anumite probleme cu acest proiect de lege.

Vă rog să observaţi că nici măcar pe site-ul Camerei Deputaţilor, la poziţia unde există ordinea de zi în plen, la punctul 13, unde este acest proiect de lege, scrie că este imposibil de deschis, nu funcţionează acest serviciu momentan.

Cum vreţi să lucrăm în plen, dacă nu primim pe suport de hârtie, nici măcar pe formă electronică nu putem verifica ce conţine acest raport?

Eu vă solicit o pauză, până va funcţiona serviciul, ca să putem citi ce este în raport. Cred că angajaţii au un salariu decent, pentru a pune în funcţiune tot ce înseamnă aceste utilităţi care sunt necesare în plen. Nu că ne chinuim, n-avem pe hârtie şi nu merge nici Internetul, nu merge nimic ca să citim raportul comisiei. Vă cer o pauză până va fi funcţional.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, liderii... Liderii, la prezidiu.

(Consultări.)

Suspendăm şedinţa, rezolvaţi problema cu Internetul până la ora 12.

 
  Prezentarea cererii ministrului justiţiei nr.2/20753/2016, însoţită de solicitarea primului-adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea, formulată în dosarul nr.661/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor. <BR>Prezentarea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra cererii. <BR>Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea (PH CD 13/2016). (rămas pentru votul final) <BR>Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea (PH CD 14/2016). (rămas pentru votul final)  

După pauză

     

(Conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală.

Continuăm cu punctul de la poziţia 5, cel legat de cererea ministrului justiţiei nr. 2/20753/2016, însoţită de solicitarea primului-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea, formulată în Dosarul nr. 661/P/2015 al DNA, privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor. Avem raportul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi două proiecte de hotărâre, unul pentru încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea şi celălalt pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea. Bun.

Domnilor colegi,

Având în vedere dispoziţiile regulamentare pe care le ştiţi şi dumneavoastră, Biroul permanent şi Comitetul liderilor vă fac următoarea, ca de obicei, vă fac următoarea propunere de procedură: citirea cererii ministrului justiţiei, prezentarea raportului din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, prezentarea din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a proiectelor de hotărâre ale Camerei Deputaţilor, prezentarea punctului de vedere al domnului deputat Cristian Rizea, dacă Domnia Sa este prezent, pe cele două capete, reţinere şi arestare preventivă.

În final, la votul final, ultimele două puncte vor fi votul secret cu bile, succesiv, asupra proiectelor de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la această procedură pe care am avut-o? Nu sunt obiecţii. Bun.

Supun votului...

Vă rog, pe Regulament, vă rog frumos, aveţi cuvântul la microfon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Stimaţi colegi,

Aş vrea, pentru că este o zi foarte importantă pentru mine, şi, domnule preşedinte, vreau, ţinând cont de Regulamentul Camerei Deputaţilor, articolul 151, aş vrea să-mi permiteţi să-mi susţin discursul în faţa colegilor mei deputaţi înainte de votul cu bile, adică după sesiunea de vot final privind proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îmi cer scuze, art. 151 spune când solicitaţi cuvântul pe procedură şi dreptul la replică. Vă rog frumos, deci 151 ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Domnule preşedinte,

E vorba de o problemă personală, iar un deputat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat Rizea, preşedintele de şedinţă vă atrage atenţia că articolul 151 se referă la intervenţia pe procedură şi dreptul la replică. În materia votului final, există un capitol special care vă explică această chestiune. Din punctul meu de vedere, v-aş da cuvântul, dar creez un precedent şi nu pot să fac această chestiune. Niciun preşedinte de comisie nu susţine un proiect de hotărâre sau un proiect de lege în sesiunea de vot final, înainte de votul făcut, fie el electronic, fie cu mâna ridicată, fie prin apel nominal sau, în acest caz, votul cu bile.

Vă rog frumos să citiţi articolul 151, nu am această prevedere. Aveţi desfăşurătorul şi în desfăşurător aveţi stabilită aceeaşi procedură ca pentru orice proiect de hotărâre şi proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Ştiu, domnule preşedinte, îmi cer scuze. E vorba doar de aceeaşi stipulare din Regulamentul Camerei Deputaţilor, când orice deputat care are o problemă personală poate interveni în orice moment. Aici era...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îmi cer scuze...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

...acest lucru vreau să-l spun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

În conformitate cu art. 151 alin. (5) sau (6), o să mă uit, deputatul care are o problemă personală, cere cuvântul la începutul şedinţei şi la finalul şedinţei. I se poate da cuvântul fie la început, fie la sfârşit. Deci cereţi la începutul şedinţei de plen normale şi eu vă dau cuvântul la începutul şedinţei, când anunţ prezenţa şi prezint ordinea de zi şi programul de lucru, sau la finalul şedinţei. Scrie foarte clar în articol. Dacă îmi daţi voie 20 de secunde, o să-l şi citesc.

Secţiunea a 7-a - Desfăşurarea şedinţelor Camerei, 151 alin. (5) - "Un deputat poate solicita cuvântul pentru a expune o problemă cu caracter personal care are legătură cu calitatea sa de deputat, iar preşedintele îi va acorda cuvântul la începutul sau la sfârşitul şedinţei în plen."

Pentru mine articolul este foarte clar şi mă obligă să-l respect în spiritul şi litera lui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci în plen aveţi cuvântul, domnule deputat. Îmi pare rău, dar nu am cum să vă dau cuvântul. Aş crea un precedent pe care nu-l am ca atribut şi încalc Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Deci revin încă o dată la procedura pe care o avem standard, citirea cererii ministrului de domnul Ciprian Nica, vicepreşedintele comisiei...

Numai o secundă, domnule.

Prezentarea raportului, proiectele de hotărâri, domnul deputat Cristian Rizea îşi prezintă punctul de vedere.

Dacă sunt dezbateri, grupurile politice parlamentare, conform Regulamentului au timpul stabilit prin Regulament şi după aceea la şedinţa de vot final, care începe după această dezbatere, ultimele două puncte vor fi vot secret cu bile, succesiv, asupra celor două proiecte de hotărâre pe care domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi vi le va prezenta.

Dacă sunt obiecţii, comentarii la această procedură? Nu mai sunt altele. Supun votului această procedură.

Cine este pentru? Rog secretarii să numere.

Cu domnul Vlase, 114 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care sunt prezenţi în sală şi nu doresc să-şi exprime votul? Vă rog frumos să ridicaţi mâna. Nu sunt. Atunci, din 113 deputaţi prezenţi, conform numărării făcute de secretarii de şedinţă, 113 sunt în favoarea acestei propuneri pe care v-am prezentat-o.

Procedura a fost aprobată.

Îl invit la cuvânt pe domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul Ciprian Nica.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

În temeiul articolului 72 din Constituţia României, republicată, al art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi al Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă adresăm rugămintea de a analiza şi soluţiona, conform soluţiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României.

Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către primul-adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 661/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, DNA. Solicitarea se fundamentează pe materialul probator anexat, parte integrantă din prezenta cerere, vizând suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea de domnul Cristian Rizea a următoarelor infracţiuni: trafic de influenţă, prevăzut de art. 291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; spălare de bani în formă continuată, prevăzută de articolul 35 alin. (1), raportat la art.29 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor; influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Anexăm documentaţia pusă la dispoziţie de către Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv referatul datat din 2 martie 2016, 10 file, întocmit de DNA, în Dosarul penal nr. 661/2015.

Aceasta a fost cererea ministrului justiţiei adresată Camerei Deputaţilor.

Cu permisiunea dumneavoastră voi da citire raportului cu privire la reţinere întâi, după aceea a raportului cu privire la arestare şi celor două proiecte de hotărâre.

În şedinţa din 3 martie 2016 a fost prezentată membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor scrisoarea doamnei Raluca Alexandra Prună, ministrul justiţiei, referitoare la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul deputat Cristian Rizea.

Solicitarea este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 661/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Solicitarea se fundamentează pe materialul probator anexat, parte integrantă din cerere, vizând suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea de domnul Cristian Rizea a următoarelor infracţiuni: trafic de influenţă, spălare de bani, influenţarea declaraţiilor martorilor. A fost anexată documentaţia pusă la dispoziţie de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv referatul datat din 2 martie 2016.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea Biroului permanent privind scrisoarea doamnei Raluca Alexandra Prună, ministrul justiţiei, referitoare la încuviinţarea reţinerii şi arestării în şedinţa din 7 martie 2016.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât în temeiul prevederilor art. 54 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, ca lucrările comisiei să nu fie publice.

La dezbateri a participat şi domnul deputat Cristian Rizea. În urma luărilor de cuvânt şi a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot.

Conform listei de prezenţă, la lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în data de 7 martie au fost prezenţi 19 deputaţi, din totalul de 26 de membri.

Ca urmare, cu privire la solicitarea de reţinere a domnului deputat Cristian Rizea, în urma numărării voturilor valabil exprimate, pentru cererea de reţinere a domnului deputat Cristian Rizea, rezultatul votului a fost următorul: 13 voturi pentru încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea, 3 voturi împotriva încuviinţării reţinerii domnului deputat Cristian Rizea şi 3 voturi abţinere.

Cu privire la solicitarea de arestare preventivă a domnului deputat Cristian Rizea, în urma numărării voturilor valabil exprimate, domnul secretar al comisiei Vasile Varga a prezentat rezultatul votului: 11 voturi pentru încuviinţarea arestării, 3 voturi împotriva încuviinţării şi 5 abţineri.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaţilor raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, însoţit de Proiectul de hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea şi Proiectul de hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea.

Domnule preşedinte,

Cu permisiunea dumneavoastră dau citire rapoartelor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Îmi cer scuze, proiectelor de hotărâri.

Având în vedere solicitarea ministrului justiţiei, doamna Raluca Alexandra Prună, referitoare la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul deputat Cristian Rizea.

În temeiul dispoziţiilor art. 72, alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicat, şi al art. 219 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre: Camera Deputaţilor încuviinţează reţinerea domnului deputat Cristian Rizea în Dosarul nr. 661/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu respectarea art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea.

Voi da citire Proiectului de hotărâre privind arestarea domnului deputat Cristian Rizea, încuviinţării arestării...

Mulţumesc.

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre:

Articol unic.

Camera Deputaţilor încuviinţează arestarea preventivă a domnului deputat Cristian Rizea în Dosarul nr. 661/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art.76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun.

Domnule deputat, aveţi două intervenţii pe cele două proiecte de hotărâre. Există un raport şi două proiecte de hotărâre, una pentru reţinere şi una pentru arestare preventivă. Aveţi cuvântul, cum doriţi dumneavoastră. Timpul nu este limitat. Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sunt astăzi în faţa dumneavoastră, pe fondul solicitărilor procurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a încuviinţa reţinerea şi arestarea mea preventivă. Vă recunosc şi emoţia pe care o am într-o asemenea postură, şi mâhnirea că, după 16 ani de politică, sunt confruntat cu asemenea situaţie, şi tristeţea că după 8 ani de activitate parlamentară mă aflu la tribuna plenului pentru asemenea temă.

În mod normal, după cum ştiţi, am privit întotdeauna solicitările procurorilor într-un mod echilibrat. Fie că s-au referit la alţi colegi, fie că au vizat proceduri mai puţin intruzive, în mod normal v-aş fi cerut să nu votaţi împotriva intereselor justiţiei, şi astăzi vă cer să nu votaţi împotriva intereselor justiţiei, dar vă spun dintr-un început, că justiţia nu înseamnă arestări preventive. Justiţia nu înseamnă nesocotirea procedurilor, justiţia nu înseamnă nerespectarea dreptului la apărare, Justiţia nu înseamnă nerespectarea dreptului la un proces echitabil, stimaţi colegi. Justiţia, în schimb, înseamnă analizarea unor fapte de un judecător, iar acest lucru se poate face şi fără arestarea mea preventivă.

Aşa cum spuneam şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, imunitatea parlamentară este o garanţie, şi nu o soluţie de evitare a anchetelor. Mă întreb şi vă întreb retoric, care sunt raţiunile de ordin juridic, de ordin uman şi, dacă vreţi, de ordin politic, care să justifice arestarea mea preventivă? Care sunt raţiunile pentru care s-a cerut arestarea mea de procurori înainte de a fi audiat în cauză, înainte de a mi se pune la dispoziţie dosarul şi înainte de a mi se permite ca alături de avocaţii mei să-mi fac apărările?

Care sunt raţiunile, stimaţi colegi, pentru care, deşi din proprie iniţiativă am spus procurorilor că voi veni la Direcţia Naţională Anticorupţie în ziua de 2 martie 2016, Domniile Lor au emis un mandat de aducere şi m-au ridicat de pe stradă ca pe ultimul fugar?!

Nu, domnilor parlamentari, nu aş fi fugit de procurori, ci dimpotrivă. Eu mă duceam de bună voie când mă chemau. Acest lucru îl poate confirma comisarul de poliţie cu care am vorbit în dimineaţa zilei de 2 martie 2016 şi care mi-a spus că trebuie să-mi înmâneze un înscris, fără să-mi spună despre ce înscris ar fi vorba, şi căruia eu i-am spus că vin singur să-l ridic de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Mi-a spus că nu este nevoie, stimaţi colegi, şi 20 de minute mai târziu am fost ridicat cu mandat de aducere şi adus la procurori.

Care sunt raţiunile, stimaţi colegi, pentru care unui deputat, unui senator, unui ministru sau oricărui român să i se întâmple aşa ceva? Sunt cercetat într-o cauză penală şi înţeleg şi raţiunile, şi exigenţele, şi obligaţiile unei astfel de împrejurări. Ceea ce nu înţeleg şi nu voi înţelege niciodată este modul în care se face anchetă în România. Nu este normal ca într-o societate democratică un cetăţean să nu fie lăsat să-şi studieze dosarul, să-şi pregătească apărarea, să dea o declaraţie în cunoştinţă de cauză şi să fie ridicat de pe stradă, stimaţi colegi. Nu este normal ca într-o societate democratică, Parlamentul, dumneavoastră să nu reacţionaţi la asemenea lucruri!

Astăzi vă vorbeşte inculpatul Cristian Rizea. Însă, tot astăzi, sunt convins că sunt şi alţi cetăţeni români aflaţi în aceeaşi situaţie ca mine. Dar nici nu au posibilitatea şi nici onoarea de a vorbi aici în plenul Camerei Deputaţilor. Printr-un vot negativ, la propunerea procurorilor, de arestare preventivă a mea, nu mă ajutaţi pe mine, nu-l favorizaţi pe Cristian Rizea şi nici nu blocaţi Justiţia, stimaţi colegi. Dimpotrivă, ancheta merge mai departe. Însă ceea ce refaceţi, doamnelor şi domnilor deputaţi, este normalitatea şi legalitatea unei anchete judiciare. O abordare diferită şi, dacă vreţi, o complicitate tacită la aceste abuzuri ar conduce la un dublu risc.

Pe de o parte, Parlamentul, ca supremă autoritate legiuitoare şi cu atribuţii de control în cadrul controlului reciproc şi general al puterilor în stat, şi-ar însuşi sau ar asimila abuzuri, încălcări ale legii, ori neconcordanţe ale autorităţii ori instituţiilor judecătoreşti.

Pe de altă parte, nesocotirea unui asemenea precedent ar genera pentru viitor perpetuarea, din păcate, a unor asemenea practici, stimaţi colegi, prin decizii similare, inacceptabile într-o societate democratică.

Aşa cum spuneam şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, astăzi sunteţi chemaţi, la urma urmei, în a gira sau nu o serie de inadvertenţe procedurale evidente ale activităţii procurorilor. Cred că este inacceptabil ca, în condiţiile în care nu există niciun fel de probă că aş încerca să mă sustrag de la urmărirea penală sau să afectez buna desfăşurare a procesului penal, să se aprecieze asupra arestării mele. Dacă aţi citit dosarul, aţi observat că niciodată nu am cerut vreunui martor să facă declaraţii neconforme realităţii. Exprimările mele din conversaţiile interceptate de procurori la 8 şi 9 decembrie 2015 sunt foarte clare şi absolut deloc interpretabile, în sensul în care am precizat persoanelor, care purtau tehnică montată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că doar ele ştiu care este adevărul şi le-am cerut, citez: "să spună doar ceea ce ştiu, nimic altceva."

Da, este adevărat, le-am recomandat un avocat. Da, este adevărat, şi acel avocat le-a spus să declare numai şi numai adevărul. Da, este adevărat, totul se bazează pe interpretări ale unor împrejurări în care am acţionat cu bună-credinţă, stimaţi colegi.

Stimaţi colegi,

Ceea ce este frapant, este că în referatul procurorilor sunt considerat pericol pentru ordinea publică. Acest lucru îl apreciez ca fiind inacceptabil, aşa cum apreciez inacceptabil a se crede că vreunul dintre noi, parlamentari ai acestei ţări, am putea fi consideraţi pericol pentru ordinea publică. Se ştie că anumite fapte pot crea în rândul opiniei publice sentimente de revoltă. Se ştie că ordinea publică este ameninţată atunci când se nasc perturbări la nivelul disciplinei publice şi la nivelul ordinii de drept constituţionale. Cum poate să afirme cineva că eu Cristian Rizea aş fi pericol pentru ordinea publică.

Am primit în ultimele zile nenumărate mesaje de susţinere de la oameni. Am înţeles că sunt obiectul unei anchete, dar de aici şi până la a considera că eu sau oricare dintre dumneavoastră am fi pericol pentru ordinea publică, doar pentru faptul că nişte procurori desfăşoară o anchetă faţă de noi este şi v-o spun cu mâna pe inimă de neconceput. Şi, dacă tot vorbeam despre anchetă, aţi observat, sunt convins, că ea se bazează pe un singur auto-denunţ. Delaţiunea stă şi în cazul meu ca singur argument al procurorilor. Denunţul este singura probă din dosar. Ceea ce uită să vă spună însă procurorii sunt două împrejurări esenţiale, stimaţi colegi. Prima - ca aceleaşi fapte au mai făcu obiectul unui dosar la Direcţia Naţională Anticorupţie în anul 2014. Dosar care este în prezent închis cu o soluţie de clasare. Iar al doilea element şi poate cel mai important este că acelaşi personaj care a făcut denunţ împotriva mea, a dat o declaraţie în 2011 pe aceleaşi aspecte similare. cercetate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care a spus cum au stat lucrurile şi în care, stimaţi colegi, nu m-a acuzat de absolut nimic. Aceste declaraţii, doamnelor şi domnilor, se bat cap în cap. aceste două declaraţii sunt radical diferite. Procurorii trebuiau să verifice care este adevărul înainte de a cere arestarea mea şi să vadă că declaraţia denunţătorului din 2011 este cea reală. Ştim cu toţii că este moda denunţurilor. Că denunţurile sunt reginele probatoriilor şi ştim că în dosarul acesta denunţătorul meu şi-a schimbat declaraţiile din 2011, negociind libertatea mea, pentru el, şi cu preţul libertăţii altora.

Stimaţi colegi,

Înţeleg caracterul delicat al situaţiei juridice în care mă aflu. Pe de altă parte însă, mai ştiu că legea cere analizarea şi a unor elemente ţinând de vârstă, pregătire profesională, situaţie familială, legătura cu societatea. Cu toţii ştiţi că am o familie, cu toţii ştiţi că am un copil, pe care-l iubesc ca pe ochii din cap. Nu, nu voi invoca situaţia fiului meu, pentru a vă impresiona, dar vă pot spune că, dacă este ceva care mă face să vreau să trec peste această perioadă dificilă, este faptul că am acest copil în vârstă de doi ani şi jumătate, pentru care vreau să mă lupt şi să-mi demonstrez nevinovăţia.

Ceea ce nu ştiţi, stimaţi colegi, este că acum doi ani şi jumătate, la două ore după ce acest copil s-a născut, el a fost adoptat de mine şi soţia mea. Acest demers, conform legilor din România, se încheie în luna noiembrie a acestui an.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă, începând de mâine, voi putea sau nu să continue această procedură de adopţie alături de soţia mea şi dacă fiul meu va avea o familie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Dragi colegi,

Domnul deputat a avut o singură intervenţie pentru cele două proiecte de hotărâre.

O să intrăm în dezbaterea pe articole, aşa cum prevede regulamentul, a celor două proiecte de hotărâre.

Prima este făcută de Comisia juridică, în ceea ce priveşte încuviinţarea reţinerii domnului deputat Rizea.

Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu. Aprobat.

La preambul. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

La articolul unic dacă sunt obiecţii? Nu. Aprobat.

Ştiţi foarte bine că votul se face cu bile.

Bun.

Cea de-a doua dezbatere este la proiectul de hotărâre iniţiat de Comisia juridică, privitor la încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea.

Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu. Aprobat.

Dacă la preambul sunt obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Dacă la articolul unic sunt obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Dragi colegi,

Am încheiat dezbaterile şi la acest punct al ordinii de zi.

Votul final, aşa cum vă spuneam, este secret, se exprimă cu bile, conform art. 219 din Regulamentul nostru, şi va fi făcut la şedinţa de vot final.

Pentru constatarea rezultatului votului, conform Regulamentului, trebuie să avem o comisie de numărare şi validare care este asistată de cei doi secretari de şedinţă.

O să rog liderii grupurilor parlamentare să facă propuneri.

Încep de la dreapta la stânga.

UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Mulţumesc.

Îl propunem pe domnul deputat Bonis Istvan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bonis Istvan.

PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Grupul parlamentar al PNL îl propune pe domnul deputat Anton Doboş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Doboş.

Grupul minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Iată că şi sala a rostit numele. Amet Varol, ca de obicei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Amet Varol. Mulţumesc.

Grupul parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Cătălin Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Rădulescu. Mulţumesc.

Grupul parlamentar al ALDE.

Ultimul, UNPR-ul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Damian Florea:

Mă scuzaţi, domnule preşedinte.

Din partea Grupului ALDE, îl propunem pe domnul deputat Andrei Tănăsescu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Grupul progresist. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Grupul UNPR îl propune pe domnul Mario Caloianu.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Supun votului această comisie de numărare şi validare a voturilor.

Cine este pentru? Rog secretarii să numere.

223 de voturi pentru.

Abţineri? Zero.

Voturi împotrivă?

Domnul Doboş.

O abţinere. Îmi cer scuze. Nu este vina mea.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care sunt prezenţi în sală şi nu doresc să-şi exprime votul? Nu avem.

Din cei 224 de parlamentari prezenţi, 223 au aprobat această comisie de numărare şi validare a voturilor.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Dragi colegi,

Am încheiat dezbaterile. Urmează şedinţa de vot final.

Liderii grupurilor parlamentare, vă rog frumos să veniţi până la prezidiu.

Liderii grupurilor parlamentare, vă rog frumos. Sau viceliderii.

(Consultări.)

Gata.

Dragi colegi, ne pregătim de şedinţa de vot final.

O să rog secretarii de şedinţă să numere pe cei prezenţi, conform Regulamentului, şi să anunţăm.

Cvorumul de şedinţă este 190.

Rog deputaţii să ia loc în bancă, fiecare în banca Domniei Sale, pentru a număra.

Domnule Dobrinescu, vrem să numărăm şi noi, parlamentarii, care suntem prezenţi în sală la şedinţa de vot final. Vă rugăm frumos să luaţi loc în bancă.

Domnule Manolache, vă rugăm frumos. Domnule Drăghici. Vă rugăm frumos.

Mulţumesc foarte mult.

Sunt 229 de deputaţi în sală, conform procedurilor parlamentare care stabilesc că secretarii de şedinţă numără pe cei prezenţi.

Cvorumul de şedinţă, 190, îndeplinit.

190, vă rog, ascultaţi-mă! Întotdeauna am dreptate. Dumneavoastră puteţi să spuneţi ce vreţi, dar sunt 190. Este îndeplinit.

Continuăm.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 12/2016); (adoptat)

Proiecte de Hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Voturi pentru? Rog secretarii să numere. 229 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul, dar sunt prezenţi în sală? Nu sunt.

Aprobat cu 229 de voturi, pentru din 229 de parlamentari prezenţi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Popescu Florin Aurelian) (PH CD 11/2016); (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Popescu Florin Aurelian.

Voturi pentru? 231 de voturi pentru. Doi colegi au venit în sală.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Din 231 prezenţi, toţi au votat pentru.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Ameliorarea pieţei unice: mai multe oportunităţi pentru cetăţeni şi pentru întreprinderi COM(2015) 550 (PH CD 15/2016); (adoptat)

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. Ameliorarea pieţei unice: mai multe oportunităţi pentru cetăţeni şi pentru întreprinderi COM(2015) 550.

Voturi pentru? Rog ridicaţi mâna, vă rog frumos.

232 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care nu doresc să-şi exprime votul, dar sunt prezenţi în sală? Nu sunt.

Deci, în unanimitate, acest proiect de hotărâre a fost adoptat.

Următorul.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Analiza anuală a creşterii pentru 2016: Consolidarea redresării şi stimularea convergenţei COM (2015) 690 (PH CD 16/2016); (adoptat)

4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii. Analiza anuală a creşterii pentru 2016: Consolidarea redresării şi stimularea convergenţei COM (2015) 690.

Voturi pentru? 235 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care sunt prezenţi şi nu doresc să-şi exprime votul? Nu sunt.

Din 235 prezenţi, 235 au votat pentru.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 şi (UE) nr. 1305/2013 COM (2015) 701 (PH CD 17/2016); (adoptat)

Punctul 5 al sesiunii de vot final.

5. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament de instituire a Programului de sprijin pentru reformele structurale pentru perioada 2017-2020 şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 şi (UE) nr. 1305/2013 COM (2015) 701.

Voturi pentru? 239 de voturi pentru. Au venit încă 4 colegi.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu sunt.

Mulţumesc. În unanimitate a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme COM(2015) 750 (PH CD 18/2016); (adoptat)

6. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme COM (2015) 750.

Voturi pentru? Rog număraţi. Tot 239 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu.

În unanimitate a fost aprobat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A. (PL-x 639/2015); (adoptat)

Intrăm pe legile ordinare.

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Societăţii "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A.

Comisia pentru politică economică şi pentru buget vă propune adoptarea proiectului de lege.

Voturi pentru? Rog număraţi. Vă rog frumos să ridicaţi mâna.

235 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu avem.

Cu 235 de voturi pentru, proiectul de lege a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.178/2010 a parteneriatului public-privat (PL-x 79/2012); (respins)

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.178/2010 a parteneriatului public-privat.

Legea este ordinară. Comisia pentru industrii şi Comisia juridică vă propun respingerea proiectului de lege.

Voturi pentru? 235 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu.

Adoptată şi aceasta în unanimitate.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr.178/2010 (PL-x 200/2011); (respins)

9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010.

Comisia pentru industrii şi Comisia juridică vă propun respingerea.

Voturi pentru? 235 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exprime votul? Un deputat.

Din 236 de deputaţi prezenţi, 235 au votat pentru.

Proiectul de lege a fost respins.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe (Pl-x 773/2010); (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică vă propun respingerea.

Voturi pentru? 236 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu.

În unanimitate, propunerea legislativă a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind declararea zilei de început de an şcolar - Zi liberă pentru părinţi (PL-x 170/2014); (respins)

11. Proiectul de Lege privind declararea zilei de început de an şcolar - Zi liberă pentru părinţi.

Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă vă propun respingerea acestui proiect de lege.

Voturi pentru, vă rog? 237 de voturi pentru.

Abţineri? Două abţineri.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Proiectul de lege a fost adoptat cu propunerea de respingere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 412/2015); (respins)

12. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.

Comisia pentru agricultură vă propune respingerea.

Voturi pentru, vă rog? 238 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi care nu doresc să-şi exprime votul, dar sunt prezenţi în sală? Nu sunt.

În unanimitate, a fost respins şi acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare care conţin gluten şi/sau lactoză (Pl-x 342/2015); (respinsă)

13. Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare care conţin gluten şi/sau lactoză.

Comisia pentru agricultură vă propune respingerea.

Voturi pentru? 237 de voturi pentru.

Abţineri? O abţinere.

Voturi împotrivă? 8 voturi împotrivă.

Cu 237 de voturi, cu o majoritate covârşitoare, propunerea legislativă a fost respinsă de Camera decizională, Camera Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru reducerea consumului băuturilor carbogazoase de către minorii cu vârstă de până la 16 ani (Pl-x 466/2015); (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru reducerea consumului băuturilor carbogazoase de minorii cu vârstă de până la 16 ani.

Comisia pentru învăţământ şi comisia pentru sănătate vă propun respingerea.

Voturi pentru? 237 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Cu o majoritate covârşitoare şi această propunere de respingere a fost adoptată de plen.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi (PL-x 198/2012); (respins)

Poziţia 15 din şedinţa de vot final.

15. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi.

Comisia pentru mediu vă propune respingerea.

Voturi pentru? Vă rog, număraţi. 171 de voturi pentru.

Abţineri? Rog număraţi. 3 abţineri.

Voturi împotrivă? Vă rog, număraţi. 66 de voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu sunt.

Din 240 prezenţi, 171 voturi pentru. Proiectul de lege a fost adoptat cu propunerea Comisiei de mediu, de respingere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.284/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 422/2015); (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 284/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare vă propun respingerea iniţiativei.

Voturi pentru? Rog număraţi. Vă rog frumos să ridicaţi mâna, dragi colegi.

Voturi pentru? 173 de voturi pentru.

Abţineri? Nicio abţinere.

Voturi împotrivă? Rog număraţi. 66 de voturi împotrivă.

Deci, dintr-o prezenţă de 239 de deputaţi în sală, 173 de voturi pentru.

Propunerea a fost aprobată ca respinsă de plenul Camerei.

Explicarea votului. Două minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Probabil, colegii din PSD nu au ştiut ce votează. Această propunere de modificare a Legii nr. 248/2005 nu-şi propunea altceva decât o realitate prezentă în Uniunea Europeană. Ţări unde trăiesc românii, Italia, Franţa, Germania şi Spania, au paşapoarte valabile pentru cetăţenii între 18 şi 70 de ani valabile timp de 10 ani de zile. Dar de ce să nu ajutăm românii din diaspora practic şi să nu le oferim acest avantaj de bun-simţ, de altfel, şi de ce să nu ne gândim şi la românii care trăiesc în străinătate şi au peste 70 de ani pentru a avea paşapoarte pe termen nelimitat?

Iată că de această dată Parlamentul, prin votul dat de majoritatea parlamentară, nu au făcut altceva decât să aducă o palmă pe obrazul românilor din diaspora. Foarte urât din partea dumneavoastră. Mă aşteptam ca, măcar la această iniţiativă de bun-simţ să fiţi mai receptivi, pentru că, dacă PNL şi restul celor din opoziţie au susţinut-o şi a trecut pe la anumite comisii obţinând aviz favorabil, nu era foarte greu să avem şi sprijinul dumneavoastră.

Din păcate, românii vor trebui să fie taxaţi încă o dată, să treacă de două ori pe la consulat, să prelungim agonia acelor oameni care şi aşa au soarta pe care o au în afara ţării, departe de familii şi de ţară.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul Cernea. Explicarea votului, da? Procedură la votul final? Ce procedură? Despre ce? Cu privire la numărătoarea votului?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Domnule preşedinte,

Eu am dubii că numărătoarea voturilor la acest vot a fost corectă. Din locul în care eram, am privit...

Vă mulţumesc.

Am privit spre Grupul PSD, sunt într-adevăr mai mulţi cred că este o majoritate, dar ar trebui totuşi o acurateţe mai clară şi ar trebui un mecanism de verificare a numărătorii, pentru că am dubii că sunt 173 de mâini ridicate, la momentul votului nu au fost mâinile ridicate decât la foarte puţini colegi din PSD.

Cu tot respectul, nu vreau niciun fel de conflict. Vreau totuşi să respectăm demnitatea acestei instituţii şi să avem o acurateţe a numărării voturilor, într-adevăr, indiscutabilă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

V-aţi făcut auzit şi astăzi, dar eu vă spun că am un coleg în stânga de la PNL. PNL-ul numără voturile PSD-ului şi ale ALDE plus UNPR; domnul Mircovici numără voturile PNL-ului. Deci nu cred că domnul Buican ar număra... doar aşa cum scrie la Regulament. Mă îndoiesc.

În ceea ce priveşte ridicatul mâinii, cei doi secretari de şedinţă numără numai voturile care sunt exprimate aşa cum scrie în Regulament. Ai mâna ridicată, înseamnă c-ai votat; nu ai mâna ridicată, înseamnă că nu votezi.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (Pl-x 514/2015); (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Voturi pentru? 247 de voturi pentru.

Abţineri? Niciuna.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Unul. Intră în prezenţă.

Din 250 de deputaţi prezenţi, 247 au fost în favoarea propunerii de respingere a acestei propuneri legislative.

Explicarea votului. Domnul deputat Eugen Nicolăescu, membru...

Procedură pentru următorul? Pentru poziţia 18.

Vă rog frumos. Pe procedură.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Explicarea votului. Domnul Pambuccian.

După care, pe procedură, domnul Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am simţit nevoia să explic acest vot pentru că, se ştie, grupul nostru întotdeauna a votat în favoarea drepturilor acordate persoanelor persecutate dintr-un motiv sau altul.

Propunerea legislativă despre care vorbim a venit prea târziu. Între timp, există o reglementare, în vigoare, care este mai bună decât ce era în acea propunere şi din acest motiv am votat pentru respingerea ei.

Aceasta a fost chestiunea pe care am vrut s-o clarific, pentru că, repet, întotdeauna am votat în favoarea acordării de drepturi persoanelor persecutate.

Or, în cazul de faţă, acordarea de drepturi cea mai bună este cea în vigoare, cea mai bună dintre aceste două reglementări.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003, Codul Fiscal (Pl-x 130/2014); (retrimisă comisiei)

Pe procedură, domnul Nicolăescu.

18. Vă informez că la poziţia 18 există un acord unanim al liderilor pentru retrimiterea la comisie, termen 3 săptămâni.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, aceasta voiam să solicit, retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege. E un proiect de lege care cred că are nevoie de avizul Guvernului şi trebuie să-l obţinem. Şi, de aceea, prin acordul liderilor, vă propunem să fiţi de acord cu retrimiterea la comisie, pentru 3 săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Retrimitere la comisie, termen 3 săptămâni, poziţia 18, Pl-x 130/2014.

Voturi pentru?

Rog secretarii să numere.

254 de voturi pentru.

Abţineri? O abţinere.

Voturi împotrivă? Niciun vot împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu.

Cu o majoritate covârşitoare, a fost retrimis la comisie.

Termen? 3 săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.18 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011(actualizată) (Pl-x 2/2016); (respinsă)

Intrăm pe legi organice.

19. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea educaţiei naţionale.

Comisia pentru învăţământ vă propune respingerea.

Voturi pentru?

Vă rog, ridicaţi mâna, vă rog frumos.

254 de voturi pentru.

Abţineri? Niciuna.

Voturi împotrivă?

Abţineri? O abţinere.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Din 256 de deputaţi prezenţi, 254 au fost pentru.

Proiectul de lege a fost respins de Cameră.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar (Pl-x 722/2015); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

20. Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate vă propun respingerea.

Voturi pentru?

Vă rog, număraţi. Vă rog frumos să ridicaţi mâna.

185 de voturi pentru.

Abţineri? O abţinere.

Voturi împotrivă? Vă rog, număraţi.

76 de voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să îşi exercite votul? Nu sunt.

272 de deputaţi prezenţi, 185 au votat pentru. Nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru ca această propunere a comisiilor reunite să fie acceptată. Vă reamintesc, trebuie 190 de voturi la legile organice. O retrimitem la comisie, discutăm sesiunea viitoare.

Explicarea votului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Adrian Oros:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Partidul Naţional Liberal a votat împotriva respingerii acestui proiect legislativ, deoarece Partidul Naţional Liberal a înţeles să nu cedeze la presiunile făcute de industria medicamentului, care are drept unic scop profitul, în detrimentul sănătăţii publice.

De asemenea, Partidul Naţional Liberal a înţeles că medicamentul nu este marfă, medicamentul nu se comercializează, medicamentul se prescrie, se eliberează şi se administrează, cu responsabilitate, de către cei care au competenţă şi cunoştinţe în acest domeniu.

De asemenea, Partidul Naţional Liberal a înţeles să nu intervină în modul de organizare şi exercitare a unei profesii onorabile şi respectabile, care este reglementat la nivel european şi naţional de zeci de ani.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician (Pl-x 202/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

21. Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician.

Comisia pentru sănătate vă propune respingerea.

Voturi pentru? 182 de voturi pentru.

Abţineri? O abţinere.

Voturi împotrivă? Vă rog, număraţi. 78 de voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să îşi exercite votul? Vă rog frumos să ridicaţi mâna.

Nu sunt.

Din 261 prezenţi, 182 de voturi pentru, insuficiente pentru a trece propunerea comisiei. Merge din nou la comisie. Vă reamintesc, 190 de voturi sunt obligatorii pentru legile organice.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare (PL-x 526/2013); (respins)

22. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 241/2006.

Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii vă propun respingerea.

Voturi pentru? Vă rog, număraţi. 255 de voturi pentru, cu prezidiu cu tot.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu.

În unanimitate, a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 243/2014). (respinsă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (3) al art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru administraţie publică vă propun respingerea propunerii legislative.

Voturi pentru?

255, ca şi data trecută.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul?

Domnule Nica, unde sunteţi, că aţi fost şi la prezenţi, şi la abţineri şi la împotrivă?

255 de voturi pentru. În unanimitate, a fost respinsă propunerea legislativă.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.229 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 117/2015); (respinsă)

24. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 229 din Legea nr. 53/2003.

Comisia pentru muncă vă propune respingerea.

Voturi pentru? 235 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu sunt.

În unanimitate, a fost respins acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.87 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 89/2015); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

Mergem la poziţia 25. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 87 din Legea nr. 263/2010.

Comisia pentru muncă vă propune respingerea.

Voturi pentru? Vă rog, ridicaţi... 178 de voturi pentru, inclusiv prezidiul.

Abţineri? Vă rog, număraţi. 73 de abţineri.

Voturi împotrivă? Voturi împotrivă, vă rog frumos? Niciun vot împotrivă.

Prezenţi, dar nu vor să voteze? Nu.

251 de deputaţi prezenţi, 178 de voturi pentru. Insuficient pentru a trece, este lege organică, se retrimite la comisie.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (Pl-x 115/2015); (respinsă)

Poziţia 26, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 277/2010.

Comisia pentru muncă vă propune respingerea.

Voturi pentru? Vă rog, număraţi. 253 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi...

Un vot împotrivă.

254 prezenţi, 253 pentru, aprobată propunerea de respingere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.106 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 178/2015); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

27. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010.

Comisia pentru muncă, şi aici, vă propune respingerea.

Voturi pentru? Voturi pentru, vă rog frumos? 177 pentru.

Abţineri? Vă rog, număraţi. Abţineri? 74 de abţineri.

Voturi împotrivă? Niciun vot împotrivă.

Prezenţi, dar nu votează? Niciunul.

251 este prezenţa, 177 pentru. Insuficient. Şi acesta merge la comisie. Am spus, 177 pentru, 74 de abţineri.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 146/2015); (respinsă)

Poziţia 28, Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993.

Comisia pentru muncă vă propune respingerea.

Voturi pentru? Vă rog, ridicaţi mâna, vă rog frumos.

251 de voturi pentru.

Abţineri? Nu.

Voturi împotrivă? Voturi împotrivă? 7 voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu votează? Nu sunt.

Din 258, 251 pentru. Propunerea a fost acceptată.

Explicarea votului?

Doamna deputat Liliana Mincă, explicarea votului. Aveţi două minute.

Mai avem 4 proiecte de legi organice, după care vine votul cu bile.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Liliana Mincă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi mi-aţi demonstrat - şi mă uit aici, în partea dreaptă - stimaţi colegi, că nu iubiţi copiii din România.

Faptul că, la un moment dat, cu ajutorul voturilor noastre, ale PSD-ului, am dublat alocaţia de stat pentru copii de la 42 RON la 84 RON aceasta nu a însemnat decât o picătură într-un ocean.

Nu aţi făcut decât să-mi demonstraţi astăzi că nu iubiţi copiii din România. Aceasta nu înseamnă că eu voi renunţa, împreună cu ceilalţi colegi ai mei, la majorarea alocaţiei de stat pentru copii.

Suntem pe un loc ruşinos în Uniunea Europeană. Dacă media alocaţiei de stat pentru copii în Uniunea Europeană este de 210 RON, în România nu depăşeşte 19 euro, mă refer la 210 euro media alocaţiei de stat în Uniunea Europeană.

Din păcate, neglijăm informaţiile privind starea demografică din România.

Sper să nu rămânem doar la nivel declarativ, că vrem să creştem demografia, că ne dorim mai bine pentru copiii din România.

Veniţi, veniţi cu propuneri concrete pentru copiii din România. Oamenii care ne privesc s-au săturat de declaraţii politice. Majoraţi alocaţia de stat pentru copiii din România!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Continuăm.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 305/2015); (respinsă)

29. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010.

Comisia pentru muncă, şi aici, vă propune respingerea.

Voturi pentru? 253 de voturi pentru.

Abţineri? Abţineri, vă rog frumos? O abţinere.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu votează?

Din 254 de deputaţi prezenţi, 253 pentru, a fost aprobată respingerea.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 184/2015); (respins)

30. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 263/2010.

Voturi pentru?

Comisia pentru muncă vă propune şi aici respingerea, ştiţi foarte bine.

253 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu votează? Nu sunt.

253. În unanimitate, şi acest proiect de lege a fost respins.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 182/2015); (respins)

31. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010.

Comisia pentru muncă, şi aici, vă propune respingerea.

Voturi pentru? Vă rog, ridicaţi mâna. Voturi pentru?

253 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Voturi împotrivă? Nu sunt.

Prezenţi şi care nu votează? Nu.

În unanimitate, proiectul de lege a fost respins.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 - privind sistemul de pensii (Pl-x 101/2015); (respinsă)

32. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010.

Comisia pentru muncă vă propune şi aici respingerea.

Voturi pentru?

253 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exprime votul? Nu sunt.

În unanimitate, a fost aprobat.

Pe procedură? La ce, domnule deputat? Păi, nu se poate, domnule deputat, că s-a terminat.

Domnule deputat, s-a terminat, avem vot cu bile. Dacă aveţi la votul cu bile, procedură...

Vă rog frumos.

Procedură, domnul Cernea, la votul cu bile.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Nu cred că am fost 253 în sală şi asta se va vedea la apelul nominal de la votul cu bile.

Mulţumesc. (Rumoare.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bine. Mulţumesc foarte mult.

Vă reamintesc, domnule Cernea, că numai liderii grupurilor parlamentare pot să conteste prezenţa în sală. Şi dacă există rumoare şi sunt mai mulţi colegi parlamentari, atunci cei doi secretari pot să ceară apelul nominal. Oricum, acesta va fi la cele două proiecte de hotărâre pe care le avem pe final.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea (PHCD 13/2016); (Vot secret cu bile - adoptat)

Urmează exprimarea votului final, secret, cu bile, succesiv, asupra celor două proiecte de hotărâre: primul, privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea; cel de-al doilea, privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat.

Cele două proiecte au fost întocmite de Comisia juridică şi au fost prezentate şi dezbătute în şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Conform art. 126 din Regulament, vă reamintesc: bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru adoptarea proiectului de hotărâre; bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra adoptării proiectului de hotărâre; ambele bile, introduse în urna neagră înseamnă abţinere.

Începem cu exprimarea votului secret, cu bile, pentru încuviinţarea reţinerii domnului deputat Rizea, ca urmare a cererii ministrului justiţiei, formulată în Dosarul nr. 661/P/2015.

Invit chestorii... chestorii, doi chestori, vă rog frumos...

Vă rog frumos, stafful tehnic să le dea cele două pungi cu bile albe şi bile negre.

Domnul Mircovici va citi prezenţa, apelul nominal, vă reamintesc, da?

Domnule Mircovici, vă rog frumos să citiţi prezenţa.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Da.

Vă rog să fiţi atenţi.

Adam Luminiţa-Pachel prezentă
Alexe Costel
Alexe Florin-Alexandru prezent
Almăjanu Marin nu
Amet Varol prezent
Anastase Roberta Alma prezentă
Andea Petru prezent
Andronache Gabriel prezent
Anghel Gabriela-Lola prezentă
Antal István prezent
Anton Marin prezent
Anuşca Roxana-Florentina
Ardeleanu Sanda-Maria prezentă
Arsene Ionel prezent
Avram Constantin prezent
Avram Marian prezent
Axente Ioan prezent
Babuş Radu prezent
Balan Ioan prezent
Baltă Mihai prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru prezent
Bălan Ion prezent
Bănicioiu Nicolae prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ
Bejinariu Eugen prezent
Benga Ioan prezent
Berci Vasile
Birchall Ana prezentă
Bîrsăşteanu Florică
Blăjuţ Viorel-Ionel
Blănariu Valentin prezent
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuţ
Bogdănici Camelia-Margareta absentă, concediu
Boghicevici Claudia
Bónis István prezent
Borbély László absent, deplasare externă
Bordeianu Dan prezent
Bucur Constantin-Alin
Bucura-Oprescu Simona absentă, deplasare externă
Budurescu Daniel-Stamate absent, deplasare externă
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Burlacu Ştefan
Calimente Mihăiţă prezent
Caloianu Mario-Ernest prezent
Calotă Florică Ică prezent
Canacheu Costică prezent

Ca întotdeauna.

Cazan Mircea-Vasile prezent
Călin Ion prezent
Căprar Dorel-Gheorghe absent, concediu
Cătăniciu Steluţa-Gustica nu
Cernea Remus-Florinel prezent
Chebac Eugen prezent
Cherecheş Florica prezentă
Chiriţă Dumitru prezent
Chirteş Ioan-Cristian prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu prezent
Chiţoiu Daniel nu
Cioată Cezar prezent
Ciobanu Liliana prezentă
Ciocan Dan prezent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel prezent
Ciucă Liviu-Bogdan prezent
Ciuhodaru Tudor prezent
Ciurariu Florin prezent
Cocei Erland prezent

Şi la mulţi ani!

Codîrlă Liviu prezent
Comşa Cornel-George
Condurăţeanu Andrei-Răzvan prezent
Constantin Daniel
Cosma Vlad-Alexandru absent
Costin Gheorghe prezent
Covaci Dorel prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel absent, deplasare externă
Crăciunescu Grigore prezent
Cristea Aurelia prezentă
Cristea Victor prezent
Cristian Horia
Cseke Attila-Zoltán absent
Cupă Ion prezent
Cupşa Ioan prezent
Daea Petre prezent
Dalca Ştefan-Petru prezent
Dascălu Constantin prezent

Ca întotdeauna.

Deaconu Mihai prezent
Delureanu Virgil prezent
Diaconu Adrian-Nicolae prezent
Diaconu Mihai-Bogdan nu e
Dima Toader prezent
Dîrzu Ioan prezent
Doboş Anton prezent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrinescu Traian
Dolha Mircea
Dolha Nechita-Stelian prezent
Dolineaschi Andrei prezent
Donţu Mihai-Aurel prezent

La mulţi ani!

Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Dragomir Gheorghe prezent
Dragomir Maria
Dragomir Viorel Marian
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drăghici Sonia-Maria
Drăguşanu Vasile-Cătălin prezent
Dumbrăvanu Paul prezent
Dumitrache Ileana Cristina
Dumitru Georgică prezent
Dumitru Ioana-Jenica prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan prezent
Duşa Mircea prezent
Emacu Gheorghe prezent
Enache Marian prezent
Enea Constantin-Cosmin prezent
Eparu Ion prezent
Erdei Dolóczki István prezent
Fejér László-Ődőn absent
Fenechiu Cătălin-Daniel absent, deplasare externă
Firczak Gheorghe prezent
Florea Damian prezent
Florea Daniel prezent
Fonta Nuţu prezent
Frăticiu Gheorghe prezent
Galan Constantin
Ganţ Ovidiu Victor prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia
Găină Mihăiţă prezent
Geantă Florian Daniel prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Florin prezent
Gheorghe Tinel absent
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghiţă Sebastian-Aurelian
Gireadă Dumitru-Verginel
Gliga Vasile Ghiorghe prezent, a votat
Gorghiu Alina-Ştefania prezentă, a votat
Grama Horia prezent
Grecea Maria prezentă
Grindeanu Sorin Mihai prezent
Gudu Vasile absent, deplasare externă
Gunia Dragoş-Ionel
Guran Virgil prezent
Gurzău Adrian absent
Gust Băloşin Florentin prezent
Gvozdenovici Slavomir prezent, la mulţi ani!
Harbuz Liviu absent motivat
Hărău Eleonora-Carmen
Holban Titi
Horga Vasile

Distinşi colegi,

Ne oprim un pic până se lămureşte o situaţie. Avem pe cineva care filmează votul, şi votul este secret. Am fost sesizat despre acest lucru. Din punct de vedere legal ştiţi că asta e o infracţiune, practic.

Nu, e vorba de presa autorizată care se găseşte în sală.

Vă rog să poftiţi la locul stabilit pentru presă atunci, şi nu într-o zonă în care puteţi să supravegheaţi votul. Din respect, vă rog.

Harbuz Liviu absent motivat
Hărău Eleonora-Carmen prezentă
Holban Titi
Horga Vasile prezent
Hulea Ioan prezent
Iacoban Sorin-Avram prezent
Ialomiţianu Gheorghe prezent, a votat
Iancu Iulian prezent
Iane Daniel prezent
Iane Ovidiu-Cristian prezent
Ibram Iusein prezent
Ignat Miron prezent
Iliuţă Vasile
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ionescu Aurelian prezent
Ionescu George
Iordache Florin
Irimie Vicenţiu-Mircea absent, concediu
Iriza Scarlat prezent
Ispir Raluca-Cristina prezentă
Itu Cornel prezent
Kelemen Atilla-Béla-László absent
Kelemen Hunor absent
Kerekes Károly prezent, a votat
Kereskényi Gábor absent
Khraibani Camelia prezentă
Korodi Attila absent, deplasare externă
Laza-Matiuţa Liviu prezent
Longher Ghervazen prezent
Lubanovici Mircea prezent
Lupu Mihai prezent
Man Mircea absent, concediu
Manda Iulian Claudiu absent
Manea Victor-Gheorghe prezent
Manolache Marius prezent
Manolescu Oana absent, concediu
Marcoci Vlad prezent
Marcu Viorica prezentă
Marian Ion Cristinel
Marica Petru-Sorin prezent
Marin Gheorghe prezent
Marin Laura prezentă
Marocico Ion prezent, a votat
Martin Eduard-Stelian
Márton Árpád-Francisc prezent
Máté András-Levente prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei
Mazilu Constantin absent

Ne oprim din nou. Suntem în aceeaşi situaţie. E filmat un vot secret. Rog unul dintre chestori să stabilească personalul care să...

Îl rugăm pe domnul chestor să identifice şi eventual să propună retragerea autorizaţiei pentru cei care sunt altfel decât ceilalţi colegi ziarişti, majoritatea care respectă legea.

Păi îl rugăm pe domnul Cernea, domnul deputat Cernea, să poftească în sală şi să nu instige la încălcarea legii.

În timpul votului nu se ia cuvântul pe procedură. (Se adresează domnului deputat Remus-Florinel Cernea.) Eu v-am observat că eraţi sus şi trebuie să intervenim să se respecte legea, pentru că votul secret trebuie respectat ca vot secret, iar presa are un loc anume stabilit în sală. Nu acolo, nu. Presa are un loc stabilit.

Eu drepturile presei le respect.

Chestorii să-şi facă treaba.

Matei Călin-Vasile-Andrei
Mazilu Constantin
Măduţa Flavius-Luigi absent, concediu

Iertaţi-mă, aici aşa apărea. Prezent.

Melinte Ion
Merka Adrian-Miroslav prezent
Mihai Aurelian prezent
Mihăilă Ioan
Mihăilescu Ion-Bogdan prezent
Militaru Lucian prezent
Mincă Liliana prezentă
Mircovici Niculae prezent
Mironescu Răzvan Horia prezent
Mitrea Manuela absentă
Mîrza Gavril prezent
Mocanu Adrian
Mocioalcă Ion prezent
Mocioi Niculina
Moisii Constantin
Moldovan Carmen Ileana prezentă
Moldovan Ioan absent, concediu
Moldovan Iosif prezent
Molnar Zsolt prezent
Motreanu Dan-Ştefan prezent
Moţ Constantin-Stelian-Emil
Movilă Petru prezent
Muntean Mircia
Munteanu Ioan
Murgu Neagu
Nassar Rodica prezentă
Nazare Alexandru prezent, a votat
Neacşu Marian prezent
Necula Cosmin prezent
Negruţ Clement prezent
Negruţ Cornelia prezentă
Nica Nicolae-Ciprian prezent, votat
Nichita Cristina
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Alexandri
Nicolae Florian prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolicea Eugen prezent
Niculae Aurel prezent
Niculescu Dumitru
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae
Nistor Gheorghe-Vlad prezent, domnul profesor
Nistor Laurenţiu prezent
Nistor Marioara
Niţă Constantin
Niţă Emil prezent
Nosa Iuliu prezent
Oajdea Daniel Vasile prezent
Oltean Ioan prezent, a votat
Orban Ludovic prezent, a votat; prezent, votează, pardon
Oros Nechita-Adrian prezent
Palaşcă Viorel
Palăr Ionel prezent
Paleologu Theodor prezent
Pambuccian Varujan prezent, a votat
Pană Adriana-Doina prezentă
Pardău Dumitru prezent, a votat
Paul Maria-Andreea prezentă
Păun Nicolae absent
Pârgaru Ion absent
Pâslaru Florin-Costin prezent
Peia Ninel prezent
Petrea Dorin Silviu
Petrescu Petre absent
Petric Octavian prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea
Plumb Rovana prezentă
Pocora Cristina-Ancuţa prezentă
Podaşcă Gabriela-Maria prezentă
Ponta Victor-Viorel absent
Pop Georgian prezent, a votat
Popa Octavian-Marius prezent
Popa Radu Mihai prezent
Popeangă Vasile prezent
Popescu Dan-Cristian prezent
Popescu Dumitru-Iulian
Popoviciu Alin Augustin Florin prezent, a votat
Potor Călin prezent
Preda Cezar-Florin
Puşcaş Iacob
Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent
Răducanu Ion prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Constantin prezent
Rădulescu Romeo prezent
Răţoi Neculai prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian prezent
Reuer Elena-Ramona absentă, concediu
Rizea Cristian prezent
Roman Cristian-Constantin
Roman Gheorghe
Roman Ioan Sorin
Roman Victor prezent
Roşca Lucreţia prezentă
Roşca Mircea prezent
Rotaru Răzvan
Rusu Valentin absent motivat
Sava Andrei-Valentin prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea
Săpunaru Nini prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian prezent
Scarlat George
Schelean-Şomfelean Valeria-Diana prezentă
Secară Florin Mihail prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seres Dénes prezent
Silaghi Ovidiu Ioan prezent
Simedru Dan Coriolan prezent
Simionescu Adrian Constantin prezent
Smarandache Miron Alexandru absent, concediu
Solomon Adrian prezent
Stan Ioan prezent
Stanciu Anghel prezent
Stanciu Zisu
Stancu Ionel prezent
Stativă Irinel Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei
Stoica Mihaela
Stragea Sorin Constantin prezent
Stroe Ionuţ-Marian
Stroe Radu prezent
Sturzu Mihai-Răzvan prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surdu Raluca prezentă
Surugiu Iulian-Radu prezent
Szabó Ödön prezent
Şcheau Ion prezent
Şimon Gheorghe prezent
Şoptică Costel
Şova Lucian prezent
Ştefan Viorel prezent
Ştefănescu Elena Cătălina prezentă
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion
Taloş Gheorghe-Mirel
Tararache Mihai prezent
Tămâian Ioan prezent
Tănase Răzvan-Ionuţ
Tănăsescu Claudiu-Andrei prezent
Tătaru Florin-Cristian prezent
Teju Sorin prezent
Teodorescu Cătălin-Florin prezent
Teodorescu Ioan Viorel
Thuma Hubert Petru Ştefan prezent
Tiuch Cătălin prezent
Tîlvăr Angel
Toader Mircea-Nicu prezent
Tocuţ Dan-Laurenţiu prezent
Tomac Eugen prezent
Traicu Rodin prezent
Tudorache Daniel prezent
Tudorie Violeta prezentă
Tudose Mihai prezent
Turcan Raluca prezentă, a votat
Tuşa Adriana Diana prezentă, a votat
Ţigăeru Roşca Laurenţiu
Ţîmpău Radu Bogdan prezent
Udrea Elena Gabriela absentă
Udrişte Gheorghe
Urcan Ionaş-Florin
Uricec Eugen Constantin prezent
Ursărescu Dorinel prezent
Vainer Aurel absent, deplasare externă
Varga Lucia-Ana prezentă
Varga Vasile prezent
Vasilică Radu Costin prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin
Vladu Iulian prezent
Vlase Petru Gabriel prezent
Voicu Mădălin-Ştefan nu
Voicu Mihai Alexandru prezent
Vreme Valerian absent
Vulpescu Ioan prezent
Weber Mihai prezent
Zaharcu Neviser prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin prezent şi la mulţi ani; mâine, da, dar mâine nu ne mai întâlnim
Zisopol Dragoş Gabriel prezent
Zgonea Valeriu Ştefan prezent
Zlati Radu prezent

Dacă mai este cineva care a venit şi a votat între timp.

Deci la litera d, să le luăm în ordine, ca să mergem mai repede.

Dragomir Viorel Marian prezent
Dobrinescu Traian prezent
Kereskényi Gábor prezent
Nistor Marioara prezentă
Moldovan Iosif prezent
Munteanu Ioan prezent
Marcoci Vlad prezent
Turcan Raluca prezentă, a votat

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Secretarii de şedinţă, împreună cu membrii Comisiei de numărare şi validare la sala Biroului permanent pentru numărarea voturilor şi prezentarea procesului-verbal.

 
     

După o scurtă pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Au răspuns la apelul făcut 272 de membri, deputate şi deputaţi.

 
     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Procesul-verbal, cine-l citeşte din partea comisiei?

Domnul Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea.

Comisia de numărare şi validare a voturilor, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Cristian Rizea a constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor: 379;
  • numărul deputaţilor prezenţi: 272;
  • numărul total de voturi exprimate: 255;
  • numărul de voturi anulate: 0;
  • număr de voturi valabil exprimate: 255, din care:
    • voturi pentru: 141;
    • voturi contra: 114;
    • abţineri: 0.

Potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 219 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Având în vedere că din totalul de 379 de deputaţi au fost prezenţi 272, din care 141 au votat pentru, se constată că a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, dragi colegi.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea (PHCD 14/2016). (Vot secret cu bile - respins)

Domnule deputat, daţi-mi voie să mergem la următorul punct al ordinii de zi.

Votul secret cu bile asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea, ca urmare a cererii ministrului justiţiei, formulată în dosarul nr. 661/P/2015.

Chestorii, îi rog frumos să ia loc. Chestorii? Locul destinat înmânării bilelor.

Chestorul de la PNL, vă rog frumos.

Mulţumesc foarte mult.

Domnul Mircovici, ca de obicei, va citi prezenţa.

Intrăm în procedura de vot pentru ultimul proiect de hotărâre pe care-l avem astăzi pe ordinea zi, vot secret cu bile.

Domnule Mircovici, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Vă rog foarte mult, cei care votaţi sau plecaţi, vă rog să vă noteze domnul coleg, că aici e vorba de libertatea unui om şi vreau să văd pe fiecare în parte, din cei care sunt prezenţi. Că-şi exprimă sau nu dreptul de vot, aceea este altceva.

Adam Luminiţa-Pachel prezentă
Alexe Costel
Alexe Florin-Alexandru prezent

Vă rog să spuneţi "prezent". Dacă eu, în situaţia în care sunt, pot să fac de două ori apelul, şi dumneavoastră puteţi să strigaţi o dată "prezent"!

Almăjanu Marin
Amet Varol prezent
Anastase Roberta Alma
Andea Petru prezent
Andronache Gabriel prezent
Anghel Gabriela-Lola prezentă
Antal István prezent
Anton Marin
Anuşca Roxana-Florentina
Ardeleanu Sanda-Maria
Arsene Ionel prezent
Avram Constantin
Avram Marian prezent
Axente Ioan prezent
Babuş Radu prezent
Balan Ioan prezent
Baltă Mihai prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru
Bălan Ion prezent
Bănicioiu Nicolae prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ Nu
Bejinariu Eugen prezent
Benga Ioan prezent
Berci Vasile nu
Birchall Ana prezentă
Bîrsăşteanu Florică nu
Blăjuţ Viorel-Ionel nu
Blănariu Valentin prezent
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae
Bogdan Gheorghe-Dănuţ nu
Bogdănici Camelia-Margareta absentă, concediu
Boghicevici Claudia nu
Bónis István prezent
Borbély László absent, deplasare externă
Bordeianu Dan
Bucur Constantin-Alin nu
Bucura-Oprescu Simona absentă, deplasare externă
Budurescu Daniel-Stamate absent, deplasare externă
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Burlacu Ştefan nu
Calimente Mihăiţă prezent
Caloianu Mario-Ernest prezent
Calotă Florică Ică prezent
Canacheu Costică prezent
Cazan Mircea-Vasile prezent
Călin Ion nu
Căprar Dorel-Gheorghe absent, concediu
Cătăniciu Steluţa-Gustica nu
Cernea Remus-Florinel prezent
Chebac Eugen nu
Cherecheş Florica prezentă
Chiriţă Dumitru prezent
Chirteş Ioan-Cristian prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu prezent
Chiţoiu Daniel nu
Cioată Cezar prezent
Ciobanu Liliana prezentă
Ciocan Dan prezent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel
Ciucă Liviu-Bogdan prezent
Ciuhodaru Tudor prezent
Chebac Eugen prezent
Ciurariu Florin
Cocei Erland prezent
Codîrlă Liviu prezent
Comşa Cornel-George absent
Condurăţeanu Andrei-Răzvan
Constantin Daniel nu
Cosma Vlad-Alexandru nu
Costin Gheorghe prezent
Covaci Dorel prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel deplasare externă
Crăciunescu Grigore prezent
Cristea Aurelia prezentă
Cristea Victor prezent
Cristian Horia nu
Cseke Attila-Zoltán nu
Cupă Ion prezent
Cupşa Ioan prezent
Daea Petre prezent
Dalca Ştefan-Petru prezent
Dascălu Constantin prezent
Deaconu Mihai prezent
Delureanu Virgil prezent
Diaconu Adrian-Nicolae prezent
Diaconu Mihai-Bogdan absent
Dima Toader prezent
Dîrzu Ioan prezent
Doboş Anton prezent
Dobre Mircea-Titus nu
Dobre Victor Paul a plecat în deplasare externă, a fost la primul vot
Dobrinescu Traian prezent
Condurăţeanu Andrei-Răzvan prezent
Dolha Mircea nu
Dolha Nechita-Stelian prezent
Dolineaschi Andrei prezent
Donţu Mihai-Aurel prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Dragomir Gheorghe prezent
Dragomir Maria nu
Dragomir Viorel Marian prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drăghici Sonia-Maria nu
Drăguşanu Vasile-Cătălin prezent
Dumbrăvanu Paul prezent
Dumitrache Ileana Cristina nu
Dumitru Georgică prezent
Dumitru Ioana-Jenica
Dumitru Ovidiu-Ioan prezent
Duşa Mircea prezent
Emacu Gheorghe prezent
Enache Marian prezent
Dobre-Mircea Titus prezent
Enea Constantin-Cosmin nu
Eparu Ion prezent
Erdei Dolóczki István prezent
Fejér László-Ődőn nu
Fenechiu Cătălin-Daniel absent, deplasare externă
Firczak Gheorghe prezent, a votat
Florea Damian nu
Florea Daniel prezent
Fonta Nuţu prezent
Frăticiu Gheorghe prezent
Galan Constantin nu
Ganţ Ovidiu Victor prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia nu
Găină Mihăiţă prezent
Geantă Florian Daniel prezent
Pambuccian Varujan prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Florin prezent
Gheorghe Tinel nu
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghiţă Sebastian-Aurelian nu
Gireadă Dumitru-Verginel nu
Gliga Vasile Ghiorghe
Gorghiu Alina-Ştefania prezentă
Grama Horia prezent
Grecea Maria prezentă
Grindeanu Sorin Mihai prezent
Gudu Vasile absent, deplasare externă
Gunia Dragoş-Ionel nu
Guran Virgil prezent
Gurzău Adrian nu
Gust Băloşin Florentin prezent
Gvozdenovici Slavomir prezent
Harbuz Liviu nu
Hărău Eleonora-Carmen nu
Holban Titi nu
Horga Vasile prezent
Hulea Ioan prezent
Iacoban Sorin-Avram prezent
Ialomiţianu Gheorghe absent
Iancu Iulian prezent
Iane Daniel nu
Iane Ovidiu-Cristian nu
Ibram Iusein prezent
Ignat Miron prezent, a votat
Iliuţă Vasile nu
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ionescu Aurelian prezent
Ionescu George prezent
Iordache Florin nu
Irimie Vicenţiu-Mircea absent, concediu
Iriza Scarlat prezent
Ispir Raluca-Cristina prezentă
Itu Cornel prezent
Kelemen Atilla-Béla-László absent
Kelemen Hunor prezent
Kerekes Károly absent
Kereskényi Gábor prezent
Khraibani Camelia prezentă
Korodi Attila absent, deplasare externă
Laza-Matiuţa Liviu prezent
Longher Ghervazen prezent
Lubanovici Mircea prezent
Lupu Mihai prezent
Man Mircea absent, concediu
Manda Iulian Claudiu nu
Manea Victor-Gheorghe prezent
Manolache Marius prezent
Manolescu Oana absentă, concediu
Marcoci Vlad prezent
Marcu Viorica prezentă
Marian Ion Cristinel nu
Marica Petru-Sorin prezent
Marin Gheorghe prezent
Marin Laura prezentă
Marocico Ion prezent
Martin Eduard-Stelian nu
Márton Árpád-Francisc prezent
Máté András-Levente prezent, ca întotdeauna
Matei Călin-Vasile-Andrei nu
Mazilu Constantin nu
Măduţa Flavius-Luigi nu
Melinte Ion prezent
Merka Adrian-Miroslav prezent, a votat
Mihai Aurelian prezent
Mihăilă Ioan nu
Mihăilescu Ion-Bogdan prezent
Militaru Lucian prezent
Mincă Liliana prezentă
Mircovici Niculae prezent
Mironescu Răzvan Horia prezent
Mitrea Manuela nu
Mîrza Gavril prezent
Mocanu Adrian nu
Mocioalcă Ion prezent
Mocioi Niculina nu
Moisii Constantin nu
Moldovan Carmen Ileana prezentă
Moldovan Ioan absent, concediu
Moldovan Iosif prezent
Molnar Zsolt absent
Motreanu Dan-Ştefan prezent
Moţ Constantin-Stelian-Emil nu
Movilă Petru prezent
Muntean Mircia nu
Munteanu Ioan prezent
Murgu Neagu nu
Nassar Rodica prezentă
Nazare Alexandru nu
Neacşu Marian prezent
Necula Cosmin prezent
Negruţ Clement prezent
Negruţ Cornelia prezentă
Nica Nicolae-Ciprian prezent, a votat
Nichita Cristina nu
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Alexandri nu
Nicolae Florian prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolicea Eugen prezent
Niculae Aurel prezent
Niculescu Dumitru nu
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae nu
Nistor Gheorghe-Vlad prezent, a votat
Nistor Laurenţiu
Nistor Marioara prezentă
Niţă Constantin nu
Niţă Emil prezent
Nosa Iuliu prezent
Oajdea Daniel Vasile prezent
Oltean Ioan nu
Orban Ludovic prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Palaşcă Viorel nu
Palăr Ionel nu
Paleologu Theodor prezent
Pană Adriana-Doina prezentă
Pardău Dumitru prezent
Paul Maria-Andreea nu
Păun Nicolae absent
Pârgaru Ion nu
Pâslaru Florin-Costin prezent
Peia Ninel prezent
Petrea Dorin Silviu nu
Petrescu Petre nu
Petric Octavian prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea nu
Plumb Rovana prezentă
Pocora Cristina-Ancuţa prezentă
Podaşcă Gabriela-Maria prezentă
Ponta Victor-Viorel nu
Pop Georgian prezent
Popa Octavian-Marius nu
Popa Radu Mihai prezent
Popeangă Vasile nu
Popescu Dan-Cristian nu
Popescu Dumitru-Iulian nu
Popoviciu Alin Augustin Florin nu
Potor Călin prezent
Preda Cezar-Florin nu
Puşcaş Iacob nu
Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent
Răducanu Ion prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Constantin prezent
Rădulescu Romeo nu
Răţoi Neculai prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian nu
Reuer Elena-Ramona absentă, concediu
Rizea Cristian prezent
Roman Cristian-Constantin nu
Roman Gheorghe nu
Roman Ioan Sorin nu
Roman Victor prezent
Roşca Lucreţia prezentă
Roşca Mircea
Rotaru Răzvan nu
Rusu Valentin nu
Sava Andrei-Valentin nu
Sămărtinean Cornel-Mircea nu
Săpunaru Nini prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian prezent
Scarlat George prezent
Schelean-Şomfelean Valeria-Diana prezentă
Secară Florin Mihail prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seres Dénes prezent
Silaghi Ovidiu Ioan prezent
Simedru Dan Coriolan prezent
Simionescu Adrian Constantin prezent
Smarandache Miron Alexandru absent, concediu
Solomon Adrian prezent
Stan Ioan prezent
Stanciu Anghel prezent
Stanciu Zisu absent
Stancu Ionel prezent
Stativă Irinel Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei prezent, a votat
Stoica Mihaela nu
Stragea Sorin Constantin prezent
Stroe Ionuţ-Marian nu
Stroe Radu prezent
Sturzu Mihai-Răzvan prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surdu Raluca prezentă
Surugiu Iulian-Radu prezent
Szabó Ödön prezent
Şcheau Ion prezent
Şimon Gheorghe prezent
Şoptică Costel nu
Şova Lucian prezent
Ştefan Viorel prezent
Ştefănescu Elena Cătălina prezentă
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion nu
Taloş Gheorghe-Mirel nu
Tararache Mihai nu
Tămâian Ioan prezent
Tănase Răzvan-Ionuţ nu
Tănăsescu Claudiu-Andrei prezent
Tătaru Florin-Cristian prezent
Teju Sorin prezent
Teodorescu Cătălin-Florin prezent
Teodorescu Ioan Viorel
Thuma Hubert Petru Ştefan prezent
Tiuch Cătălin prezent, a votat
Tîlvăr Angel nu
Toader Mircea-Nicu prezent
Tocuţ Dan-Laurenţiu prezent
Tomac Eugen nu
Traicu Rodin prezent
Tudorache Daniel prezent
Tudorie Violeta prezentă
Tudose Mihai prezent, a votat
Turcan Raluca prezentă, a votat
Tuşa Adriana Diana prezentă, a votat
Ţigăeru Roşca Laurenţiu nu
Ţîmpău Radu Bogdan prezent
Udrea Elena Gabriela nu
Udrişte Gheorghe nu
Urcan Ionaş-Florin nu
Uricec Eugen Constantin prezent
Ursărescu Dorinel prezent
Vainer Aurel absent, deplasare externă
Varga Lucia-Ana prezentă
Varga Vasile prezent
Vasilică Radu Costin prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin nu
Vladu Iulian prezent
Vlase Petru Gabriel prezent
Voicu Mădălin-Ştefan nu
Voicu Mihai Alexandru prezent
Vreme Valerian nu
Vulpescu Ioan prezent
Weber Mihai prezent
Zaharcu Neviser prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin prezent
Zisopol Dragoş Gabriel prezent
Zgonea Valeriu Ştefan prezent
Zlati Radu prezent

Dacă mai este cineva dintre cei care ...

Anton Marin - prezent, Dobrinescu Traian - prezent, Nazare Alexandru - prezent.

 
     

După o scurtă pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Au răspuns prezent la apelul făcut 243 de deputaţi şi deputate. Votul este valabil, din acest punct de vedere.

 
     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Rădulescu, aveţi cuvântul pentru a prezenta procesul-verbal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea.

Comisia de numărare şi validare a voturilor, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu bile asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Cristian Rizea, a constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor - 379;
  • numărul deputaţilor prezenţi - 243;
  • numărul total de voturi exprimate - 226;
  • numărul de voturi anulate - 1;
  • numărul de voturi valabil exprimate - 225, din care: voturi pentru - 120, voturi contra 105.

Potrivit art.76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art.219 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Având în vedere că din totalul de 379 de deputaţi au fost prezenţi 243, din care 120 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea (din sală):

Vă rog, domnule preşedinte, am ceva de spus.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ce să vorbim? Este procedură parlamentară, votul cu bile prin apel nominal. Ce... păi, la finalul şedinţei pentru ce să răspundeţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea (din sală):

Mi-a pronunţat numele, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos, domnule Cernea, e normal să vă pronunţe numele că sunteţi parlamentar, v-a strigat în apel. Îmi cer scuze că... dar, haideţi, vă rog frumos.

Declar şedinţa închisă.

Vă urez o după-amiază frumoasă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,55.