Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2016
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/2016
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2016 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2016
|
Şedinţa a început la ora 8,42. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa. |
|||||
|
|
|
Îl invit, pentru început, pe domnul Virgil Guran, primul înscris de la Grupul parlamentar al PNL, şi se pregăteşte Ninel Peia. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Zilele acestea se discută despre Legea salarizării şi dacă sunt bani, de unde vin bani, ce se întâmplă, dacă cei care au guvernat, în speţă Guvernul Ponta, au făcut ceea ce trebuie, că dacă mai era Guvernul trecut, erau bani, acest guvern nu mai are. Tot felul de discuţii de genul acesta pe care le aud de atâta timp. Încă n-am văzut guvern să priceapă următorul lucru - bani la buget sunt atunci când funcţionează economia. Până acum, tot ce am observat din 90, tot ce am avut la guvernare a însemnat un serviciu de contabilitate, de fapt. Adică, stăteau să vadă cum pot să încaseze bani mai mulţi şi cum pot să-i împrăştie, depinde de fiecare guvern cât a împrăştiat de bine sau de rău, cât s-a dat înspre furat şi înspre dus către diverşi acţionari politici ai României, şi nu am văzut nimic referitor la un proiect de ţară, un proiect care să definească principalele direcţii economice care ar putea să ridice ţara. Nu este greu deloc să te uiţi, că o ţară dezvoltată care are laturi economice, care are structuri economice funcţionează mai bine, în ce domenii trebuie acţionat pentru ca nivelul de trai să urce, să existe salarii mai mari, să existe bani la buget. Dar văd că toate deplasările pe care le-au făcut miniştrii, prim-miniştrii şi aşa mai departe au fost de protocol, de semnare de colaborări fructuoase şi prietenii, dar n-am văzut pe unul să vină să spună: modelul Germania este bun în industria constructoare de maşini sau modelul Franţa în agricultură. Dacă nu ne trezim şi nu mergem pe un sistem economic, o să vorbim, cei care mai trăim atunci, şi peste 20-30 de ani tot despre faptul că nu sunt bani suficienţi pentru buget, că nu avem să alocăm la sănătate, la învăţământ, că nu facem autostrăzi, că nu facem nimic. Cred eu că acest lucru trebuie rezolvat urgent. Guvernul actual are sau ar trebui să aibă un rol important în a face ordine în sistemul economic, în mod normal, în cel de stat, fără să ţină cont de apartenenţă politică, trimiţând nepoţi, fraţi şi surori acasă, dacă nu au performanţă, în aşa fel încât noul guvern care vine să poată să treacă la o execuţie bugetară normală, la nişte măsuri foarte normale pentru România. Sperăm să se întâmple în câteva luni, cât mai au de stat la guvernare, acest lucru şi sperăm că viitorul guvern, în speţă cel liberal, va veni cu măsuri clare, concrete pentru a rezolva problema bugetului şi problema dezvoltării României. Mulţumesc. Deputat al PNL, Guran Virgil. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Ninel Peia, Grup al PSD. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragii mei, "Pericolul este iminent. Democraţia este în pericol. Ţara are nevoie de «oastea conştiinţei naţionale»". Revoluţia din 89 pare atât de departe şi totuşi mulţi dintre noi se minunează întrebându-se de ce evoluţia noastră pe toate planurile este atât de lentă. Speranţele acelui decembrie sunt şi astăzi deziderate. În unele privinţe putem vorbi chiar de mici regrese care, desigur, sunt iritante. Imaginea generală privind România este însă mult mai complexă, mai ascunsă, mai veninoasă. Vocile care cer un avans mai rapid, mai solid au dreptate. Dar trebuie să afle că, cu precădere în ultimii ani, fiecare pas victorios al României a fost precedat de eforturi uriaşe, de lupte infame, de tentative nevăzute despre care nimeni nu va vorbi explicit niciodată. Motivele sunt diverse şi, credeţi-mă, mai toate aşa trebuie să rămână. Altfel spus, argumentele pentru camuflarea acestor fronturi nevăzute sunt pertinente. Presa scrisă, mai ales cea de opinie, este redusă la 1%. La radio emisiunile sunt jenant de nedocumentate. Televiziunile generaliste sunt supuse fluctuaţiei banilor din piaţa de consum, de la paralele date pe medicamente pentru răceală la margarina de mumificat oamenii. Televiziunile de ştiri nu mai fac faţă presiunilor de zi cu zi, fie ele pseudopolitice, economice sau chiar de informare. Peste tot, selecţia informaţiei se face superficial şi în mare grabă. Se trăieşte sub o lozincă falsă, care spune aşa: şi mâine este o zi. Aşa este, dar ziua aceea este a marilor manipulatori de informaţie şi de speranţă, nicidecum a celor care cer şi au drepturi la o informaţie corectă. Guvernele noastre au atâta treabă pur economică, încât eforturile duse până acum greu se pot înscrie şi în altă categorie. Parlamentul, girantul democraţiei oriunde în lume, a fost şi este atacat fără oprire. Nicicând în istoria României nu a existat un astfel de asalt, aproape constant, asupra legislaţiei României. Practic, Parlamentul este ultima cetate care o dată cucerită, dizolvată, împrăştiată, învrăjbită, va anunţa capitularea tinerei democraţii în care ne-am pus atâtea speranţe. Nu vă alinaţi cu gândul că România, mai ales acum, că este în Uniunea Europeană, nu are inamici. Are la fel de mulţi ca acum o sută de ani, dar mai rafinaţi, mai puternici, mai subtili şi mai nemiloşi. Unii ne sunt chiar prieteni în tratate, acte internaţionale sau de comerţ. Trebuie să o spun pentru binele nostru, al tuturor. Acest "război" este în toi şi primele ţinte stabilite sunt victime aproape sigure. Ele sunt pârghiile de control în societate. Acestea nu au mecanisme de apărare şi singura armă ar putea fi conştiinţa naţională. Aşezarea în slujba ţării şi a neamului, lucru pe care "internaţionalele momentului" şi "promotorii multiculturalismului" îl urăsc mai mult decât orice. Cu toate acestea, este singura soluţie! Nu de mult am făcut afirmaţia că România a fost la un pas de disoluţie naţională. Atunci n-am dat explicaţii prea multe, nici nu puteam. Evident, pentru duşmanii Parlamentului atât a fost de ajuns. Am fost tratat de ţicnit, mi s-au adus injurii teribile. Ei bine, astăzi vă voi oferi altă perspectivă din care veţi putea analiza şi declaraţia aceea şi altele, mai noi. Vă rog să daţi atenţie, nu mulţi vor avea curajul şi onestitatea de a aduce acest argument în vreo discuţie, publică sau nu. În ultimii ani, atenţie, nu puţini, pentru România au fost preferate în mare parte experimentele deduse din teoria "auto-împlinirii unei profeţii", emisă de un geniu pe nume Robert K. Merton. Ea spune aşa: "O falsă definiţie a unei situaţii ce invocă un nou comportament care va face ca această definiţie falsă să devină adevărată". Îmi permit să desfac această teorie în cele trei etape esenţiale ale ei. Faza iniţială presupune că interpretarea eronată, dar cu bună ştiinţă, în mod manipulativ, a unei situaţii curente duce la anumite alte situaţii care nu sunt bune pentru ţară. Să luăm un exemplu la întâmplare, cutremurele de la Pungeşti. La vremea sondării după gazele de şist, ce spunea lumea: "Aoleu, se rupe pământul sub noi!" A fost interpretarea generală şi eronată. Nimeni nu a ascultat vocile pertinente de la Institutul de Fizică a Pământului, să zicem. Faza a doua o reprezintă desfăşurarea, şi spune: presupunerea că interpretarea din faza iniţială este reală. (Cum ar fi: crăpăturile în pereţii caselor, unele de zeci de ani; psihoză în masă: "Ne otrăvesc pământul!"; lupta deschisă cu jandarmii) şi plasarea de martori falşi în punctele esenţiale din societate, presă, în societatea civilă şi ONG-urile de resort, mişcările de stradă. Şi faza a treia, principală, presupune apogeul, în care suficienţi oameni se comportă ca şi cum situaţia a fost, este şi poate fi oricând reală. Aici deja manipularea şi-a atins scopul. Această teorie este studiată, dragii mei, şi aplicată încă de prin anii 70, dar în unele ţări, în cele cu univers concentraţionar, era prea uşor de implementat. Adevărata provocare este în democraţie. Alegeţi, vă rog, dintre evenimentele importante, în sens negativ, care s-au petrecut în ultimii 25 de ani în România şi refaceţi invers firul acestei teorii. Veţi fi uimiţi! Este incredibil de câte ori a fost folosită cu succes această teorie în România - teoria autoîmplinirii unei profeţii. Acum, şi vestea cea bună: de câţiva ani încoace, ofiţeri patrioţi, minţi antrenate şi închinate ţării au reuşit să anihileze asemenea manifestări mai peste întreg teritoriul României. Greu, cu sacrificii şi lungi nopţi nedormite într-o bătălie în care nu vor fi niciodată numiţi ca eroi. Vor române cei mai de onoare cetăţeni ai ţării, ai României, cu fapte necunoscute. Ei bine, aceştia au nevoie de ajutor. De ajutorul fiecăruia dintre noi. Ştiţi unde teoria lui Merton nu a putut fi aplicată niciodată? Acolo unde există coeziune şi solidaritate naţională, în societăţile în care fiecare se gândeşte la binele fratelui său, al neamului şi al viitorului ţării sale. Purtătorii de conştiinţă naţională sunt străjile care nu vor permite nicio astfel de manipulare. Încrederea că neamul nu îşi va face rău niciodată şi că va face totul pentru prosperitatea sa, alături de adevăr şi de dreptate, va îndepărta astfel de abordări, menită să rupă societatea, să creeze falii în naţiune, să smulgă tată de fiu, fiu, de bunici sau poate chiar mai rău. Istoria nu a fot mereu bună cu noi şi poate a sosit momentul să învăţăm din nou ce este aceea a fi patriot, ce înseamnă să lucrezi pentru prosperitatea neamului din care te tragi, ce este a fi român, de unde vine şi cum a făcut să rămână român când toţi îl voiau altceva. Onoarea şi demnitatea naţională ne va salva, atât în faţa copiilor noştri, cât şi în faţa prietenilor noştri, vremelnici sau istorici. Dar mai ales în faţa inamicilor noştri, dintotdeauna sau de moment. Cu cât mai mulţi patrioţi care să ducă mai departe conştiinţa naţională, cu atât mai multe şanse să privim cerul de deasupra Carpaţilor cu ochi curaţi şi liberi. Al dumneavoastră, Ninel Peia, deputat român. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, mulţumesc, dragi colegi. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Îl invit, în continuare, pe domnul Valerian Vreme, Grupul parlamentar al UNPR, şi se pregăteşte domnul Aurelian Mihai, Grupul parlamentar al PNL. |
|
|||
|
|
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "RAFO Oneşti, între dispariţie şi relansare". Stimate domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am analizat la rece şi fără patimă subiectivă istoricul rafinăriei de la Oneşti şi o spun cu toată responsabilitatea: au existat în ultimii ani oportunităţi numeroase de dezvoltare şi relansare a activităţii RAFO. Acestea, însă, deşi aveau sprijinul statului român, nu au fost fructificate. E regretabil, dar, din fericire, nici astăzi nu este prea târziu. RAFO poate fi relansată. N-o spun gratuit, mă bazez pe argumente solide. Mai întâi, trebuie spus că ne bucurăm, în acest moment, de un cadru de dezvoltare favorabil, România fiind în creştere economică. Doi. Estul este o piaţă bună pentru acest tip de produse, şi, trei, Iranul, după ridicarea sancţiunilor internaţionale, ar putea fi un partener important, mai ales că rafinăria oneşteană a fost construită tocmai pentru petrol iranian, oportunitate pe care îi îndemn să o fructifice şi actualii proprietari ai rafinăriei. Sunt suficiente companii interesate să producă la RAFO. Oportunităţi există, realitate de care sunt convins că sunt conştienţi şi cei de la conducerea rafinăriei. În aceste condiţii, îmi este greu să înţeleg încrâncenarea acestora de a continua pe un drum ce ar putea fi fără întoarcere. Or, această alegere este cea mai păguboasă dintre opţiuni. Toate părţile implicate vor ieşi, inevitabil, în pierdere. Eu cred în continuare că implementarea unor planuri profesioniste de relansare a rafinăriei vor avea succes, cu atât mai mult cu cât statul român a manifestat şi manifestă în continuare deschidere în a susţine planuri serioase şi fezabile de repornire a rafinăriei. În plus, şi pe plan local, instituţia se bucură de sprijin activ. Primăria, Consiliul local şi comunitatea au dat dovadă de susţinere a actualei entităţi de pe platformă, prin reducerea taxelor şi un lobby constructiv. Doamnelor şi domnilor, RAFO este parte a Oneştiului. A fost o companie de succes, care a adus beneficii majore României şi cred cu tărie că o poate face în continuare. Închiderea RAFO ar însemna o pierdere imensă pentru România, o pierdere pentru fiecare dintre noi. De aceea, le recomand celor care decid astăzi viitorul rafinăriei din Oneşti să măsoare de şapte ori înainte de a tăia o dată. Le amintesc acestora că nimeni şi nimic nu poate fi mai presus de interesul României, de interesul oneştenilor, dar cred că este şi interesul lor în păstrarea acestei entităţi, pe care în anumite condiţii să o şi valorifice, dacă lipsa capitalului de lucru reprezintă o problemă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Da. Domnul Aurelian Mihai şi se pregăteşte doamna Cristina Nichita, deputat de Iaşi şi de Moldova. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În primul şi în primul rând, adresez mulţumiri celor care aţi votat ieri Legea privind înfiinţarea centrelor comunitare pentru românii din străinătate. Era nevoie de astfel de centre, era nevoie mai ales că români în diaspora sunt prezenţi cu milioanele. Dacă statul român nu s-a îngrijit să aibă suficiente consulate pentru românii care trăiesc departe de casă şi dacă statul român nu s-a îngrijit de aceşti oameni, care au plecat din ţară, nu de bine, din prea multă sărăcie şi necazuri, trebuia să se îngrijească cel puţin să le acorde atenţie acolo unde au plecat departe. Ceea ce vreau să mai spun este legat de faptul că până când nu vom conştientiza aici, în Parlament că anumite iniţiative legislative nu au culoare politică nu vom avansa, iar ca să avansăm trebuie să şi învăţăm. Dincolo de a auzi, trebuie să ascultăm cerinţele celor care ne votează. În al doilea rând, îmi exprim imensa bucurie, chiar dacă nu totală, nu completă, dar nu pot să fiu altfel decât bucuros ştiind că în familia Bodnariu, unul dintre copii, Ezekel, se întoarce acasă la părinţi. Şi asta numai şi numai datorită insistenţelor românilor şi mai ales din diaspora, pe care-i felicit din toată inima pentru tot ceea ce au făcut ca această familie să se reunească. Vom merge înainte, până când toţi copiii se vor reuni cu părinţii, cu familia Bodnariu. Va veni Paştele. Această familie este încă separată şi distrusă de alţii care n-au vrut ca ei să aibă un viitor împreună. S-a greşit mult. Barnevernet a greşit imens, dar noi vom face tot posibilul să fim alături de ei. Pentru aceasta, pe 15 şi 16 aprilie din această lună voi fi prezent la invitaţia românilor din Marea Britanie, în Londra, vom susţine încă o dată şi până la sfârşit, până când obiectivul nostru va fi atins, vom susţine unitatea familiei Bodnariu şi întoarcerea copiilor acasă. Instituţiile trebuie să cedeze în faţa unităţii unei familii. De asta există părinţi, de asta există copii şi de asta avem o Constituţie şi noi, şi statul norvegian, şi orice alt stat democratic, pentru ca familia să fie protejată. Nu există altă cale de întoarcere, decât aceea de a merge legislativ, administrativ şi cum vreţi dumneavoastră în sensul reunificării unei familii. Familia este celula de bază a societăţii. Nu există altă sintagmă mai sănătoasă şi mai pertinentă pentru ca un stat să se dezvolte. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Da. Doamna Cristina Nichita, vă rog. Se pregăteşte domnul Iacob Puşcaş, Grupul parlamentar al UNPR. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Cu ocazia zilei de 2 aprilie, Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, Preşedintele Republicii, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj care conţine cifre îngrijorătoare. Citez: "În România, aproximativ 30.000 de persoane sunt afectate de autism, anual înregistrându-se peste o mie de noi cazuri". Cifrele avansate de personalitatea cea mai proeminentă a României, mult mai bine informată, decât ceilalţi cetăţeni, ar trebui să ne pună pe gânduri. Ştiam că statisticile nu sunt complete, dar iată că ele prezintă cifre dramatice. Într-o scrisoare deschisă adresată pe 1 aprilie premierului Dacian Cioloş, ministrului sănătăţii, Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Ana-Claudia Costea, şi ministrului educaţiei naţionale, Adrian Curaj, aminteam că nu avem un registru unic care să evidenţieze situaţia la zi a persoanelor cu tulburări din spectrul autist, iar statisticile nu sunt clare. Dacă cifrele înaintate de domnul preşedinte sunt reale, situaţia este foarte îngrijorătoare. Persoanele cu autism, odată diagnosticate, nu intră într-un proces de reabilitare susţinut şi supravegheat de stat şi nu beneficiază de servicii de terapie decontate. Ieri, am adresat întrebări domnului prim-ministru şi miniştrilor de resort, cerându-le ca chestiunea complexă a tulburării din spectrul autist să fie parte a unui program de interes naţional care să îşi găsească soluţiile în politicile naţionale de sănătate publică, în politicile naţionale de protecţie şi incluziune socială şi în politicile naţionale de educaţie incluzivă. Dacă timp de zece ani, constant şi fără preget, am informat societatea civilă şi decidenţii, acum a venit momentul în care cerem măsuri sustenabile. Am alături de mine, în aceste demersuri, mii de familii şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care se ocupă de problema TSA: Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autismului, cu 19 organizaţii membre, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, cu 100 de organizaţii membre, şi Federaţia Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi, cu 20 de organizaţii membre. Credem cu tărie că este absolut necesar să se impună măsuri la nivel naţional şi să fie recunoscute drepturile tuturor persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. Ca mamă a unui copil diagnosticat cu autism sunt datoare să fac totul ca terapia copiilor diagnosticaţi cu autism din România, a copiilor, a tinerilor, a adulţilor, să fie decontate integral de stat. Cu consideraţie, Cristina Nichita, deputat PSD de Iaşi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Iacob Puşcaş, Grupul parlamentar al UNPR, se pregăteşte domnul Daniel Gheorghe, deputat de Otopeni. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Salarizarea în sistemul bugetar" Salariile a mai mult de jumătate dintre bugetari se vor majora în medie cu 5% de la 1 august, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, arătând că cea mai mare creştere va fi în cazul asistenţilor sociali, 20%, în timp ce în alte cazuri majorarea va fi modică. Dacian Cioloş a spus că ordonanţa se va aplica în a 2-a jumătate a acestui an şi a motivat-o prin nevoia de a corecta anumite lucruri imorale sau chiar ilegale din salarizarea bugetarilor. Stimaţi colegi, De o lege care să elimine situaţiile în care pentru muncă egală se aplică salarizări diferite cu toţii suntem de acord că este nevoie, însă despre o lege a salarizării unitare a bugetarilor se vorbeşte de foarte mult timp şi, în general, fără niciun rost, pentru că până în ziua de astăzi nu avem aşa ceva. Situaţia actuală, pe scurt, se prezintă astfel: funcţionarii care prestează aceeaşi muncă, dar sunt în instituţii diferite, au venituri diferite, ca să nu mai vorbim de instituţii ale statului în care funcţionarul public este mai funcţionar decât ceilalţi funcţionari. Nu pot să nu constat faptul că Guvernul este duplicitar în chestiunea găsirii de fonduri. Atunci când Parlamentul a hotărât ca mamele să poată îngriji copilul 2 ani şi să beneficieze de indemnizaţie de 85% din venitul avut, Guvernul a solicitat să se precizeze sursa de finanţare. La nici două săptămâni, acelaşi Guvern găseşte surse de finanţare pentru o ordonanţă pe care aş cataloga-o neinspirată, creşterea va fi nesemnificativă pentru majoritatea bugetarilor. Pentru a avea o creştere mai semnificativă am să fac o recomandare. Există în sertarele Parlamentului o ordonanţă prin care în mod discriminatoriu s-au mărit salariile anumitor categorii de bugetari. Da, aţi intuit bine, este vorba de Ordonanţa nr.14/2015. Această ordonanţă a fost respinsă de Senat, dar ea stă la Camera Deputaţilor să fie pusă pe ordinea de zi şi apoi respinsă. Beneficiarii principali, amintesc, sunt miniştrii şi membrii Biroului permanent din Camera Deputaţilor, al căror salariu a crescut nu de 1 sau 20% ci de 3 sau 400%. Oare cum ar fi, domnule prim-ministru, să reveniţi şi dumneavoastră la salariul dinainte de ordonanţa cu pricina şi acum să beneficiaţi de o creştere de 1%, conform ordonanţei pe care dumneavoastră o emiteţi? Dacă vă doriţi acest lucru, şi sunt sigur că vă doriţi, mai ales că aţi declarat că vreţi să corectaţi anumite lucruri imorale, cereţi conducerii Parlamentului să pună pe ordinea de zi ordonanţa pentru a fi respinsă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, membri ai comisiei pentru muncă şi protecţie socială, vă rog, uniţi-vă forţele şi puneţi-vă toată energia şi priceperea la elaborarea unei Legi a salarizării unice a bugetarilor, care să fie echitabilă şi nediscriminatorie pentru toţi bugetarii. Acesta este rolul dumneavoastră, stimaţi colegi, şi nu aşteptaţi o lege de la Guvern care este sau ar trebui să fie doar Executivul din această ţară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Daniel Gheorghe şi se pregăteşte domnul Daniel Fenechiu, deputat neafiliat. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi voi vorbi despre necesitatea unei politici demografice care să ţină cont de viitorul României. Recent, Parlamentul României a adoptat, prin Camera Deputaţilor, în unanimitate, proiectul de lege care presupune revenirea la indemnizaţia lunară pentru mame, reprezentată în cuantumul de 85% din suma veniturilor nete realizate de persoana respectivă. Mie mi se pare un pas deosebit de important într-o politică mai largă care trebuie să presupună prioritizarea a ceea ce înseamnă creşterea sporului naşterilor la noi în ţară. Acest element este unul care ţine de echilibrul social în România, ţine de ceea ce este perspectiva economico-socială şi perspectiva unui echilibru şi unui raport echitabil din punct de vedere demografic pe termen mediu şi lung, dar ţine şi de siguranţa naţională. Cred că preşedintele României are obligaţia morală şi legală de a promulga acest act normativ şi de a ţine cont de decizia luată în întregime de Camera Deputaţilor, o decizie care are... care nu este una... cum foarte aiurea a fost definită de către o serie de comentatori proveniţi din aceeaşi zonă a ONG-urilor şi a comentatorilor publici care urlau că vor spitale, nu catedrale, când de fapt avem nevoie şi de spitale, şi de catedrale, şi de şcoli, că ar fi una populistă sau care să ţină cont că suntem într-un an electoral. Nu, este o chestiune ce ţine de strategia de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung şi o chestiune de securitate naţională fundamentală. De aceea, nu înţeleg nici obiecţiile primului-ministru Dacian Cioloş cu privire la acest vot al Parlamentului. Înţeleg că Parlamentul trebuie criticat întotdeauna, chiar şi atunci când face bine sau când votează în interesul oamenilor, pentru că e Parlament şi trebuie să fie ciuca bătăilor în România. Dar mie mi s-ar părea foarte corect să regândim politica bugetară şi mi se pare mult mai normal ca banii să meargă spre mame, să meargă spre părinţi şi să fie investiţi în creşterea copiilor, decât să ajungă prin salariile nesimţite de pe la CNADNR, prin subvenţionarea unor posturi supranumerice prin companii gen TAROM sau prin zona managerilor privaţi din energie, de pe la CFR şi mai ştiu eu de pe unde, care mie mi se pare nişte asistaţi social la nivel înalt ai statului român. Decât să dăm bani în "găuri negre" şi să "investim", între ghilimele spus, în celebrul ANRP, unde s-au scurs, îmi pare rău s-o spun, probabil, până acum, miliarde de euro din bugetul naţional, mai bine să investim în viitorul acestei ţări şi mai bine ca banii aceştia să ajungă la copii, şi la mame, şi la părinţi, pentru că viitorul României îl reprezintă generaţia care va veni după generaţia actuală activă şi chiar după generaţia tânără. Din păcate, în România nu se înţelege care sunt aceste priorităţi naţionale şi îmi pare rău să văd această atitudine la premierul Dacian Cioloş, un premier de altfel generos cu indemnizaţiile migranţilor, care chiar sunt mai mari decât indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi ori ale însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi. Pentru că domnul Dacian Coloş este un om cu o minte foarte deschisă, un om care a trăit mulţi ani la Paris. Dar cred că nu vrea să transforme Bucureştiul într-un Saint-Denis sau într-un Molenbeek. Pentru că, în cazul în care nu încurajăm natalitatea, România va deveni o ţintă predilectă pentru migranţi. Iar riscurile pe care le presupun migraţia transfrontalieră şi cu preponderenţă cea musulmană, ca să spunem lucrurilor pe nume, sunt uriaşe şi sunt riscuri de securitate naţională, riscuri de dezvoltare economică şi riscuri identitare. De aceea, consider că Preşedintele Iohannis are datoria de a promulga de urgenţă această lege prin care indemnizaţia pentru mame revine la cota de 85% din venitul net. Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Daniel Fenechiu. Se pregăteşte domnul Mihăiţă Calimente. |
|
|||
|
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu: Bună ziua, dragi colegi. Declaraţia mea se intitulează "Relansarea vaccinurilor româneşti produse de Institutul «Cantacuzino» - prioritate naţională". Stimaţi colegi, Sunt tot mai multe vocile românilor care acuză de efecte secundare grave asupra sănătăţii vaccinurile aflate astăzi pe piaţa românească, în special cele destinate copiilor. Această îngrijorare referitoare la vaccinuri este de altfel întemeiată, având în vedere şi studiile recente efectuate la nivel european şi care au condus la reglementări la nivelul Uniunii Europene privind eliminarea din compoziţia oricărui vaccin a thimerosalului, substanţă compusă în proporţie de 50% din mercur. Asistăm la o nouă generaţie de vaccinuri, rod al dezvoltării şi cercetări în domeniul medical şi farmaceutic, vaccinuri despre care unii ne spun că nu au fost încă suficient testate, în special pe termen lung, ca efect asupra dezvoltării copiilor. Vaccinurile de generaţie nouă sunt acuzate că produc autism, ADHD, că încetinesc dezvoltarea firească a copiilor, prezentând mai multe riscuri decât beneficii pentru copiii vaccinaţi, fapt ce determină ca tot mai mulţi părinţi să refuze vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Programul Naţional de Vaccinare. Acest fenomen nu a apărut de ieri, de azi, ci de ani de zile, însă în ultimul timp medicii au reclamat o avalanşă de refuzuri ale părinţilor, în privinţa vaccinării copiilor. Unii şi-au amintit de epidemia de SIDA din orfelinatele româneşti din anii 1990, atribuită de legendele urbane tot vaccinurilor. Căci de unde ar fi putut avea România, proaspăt ieşită din comunism, din comunismul care o izola de restul lumii occidentale, un aşa noian de copii bolnavi de SIDA? Unde erau părinţii lor, care şi ei ar fi trebuit să fie bolnavi de SIDA? Cert este că, la acest moment, refuzul părinţilor privind vaccinarea copiilor a atins un nivel alarmant, care deja ţine de siguranţa naţională, căci sănătatea publică este o componentă a securităţii naţionale, mai ales când aceasta se află în pericol. Este raportată de către medici apariţia unor boli eradicate de zeci de ani, care s-au dovedit a fi fatale pentru viaţa unor micuţi şi care sunt puse pe seama lipsei vaccinării. Pot fi condamnaţi acei părinţi pentru refuzul de a-şi fi vaccinat copiii? Această problemă a ajuns subiect de disensiune şi de dezbateri la nivel naţional, în mediile de socializare on-line, în ciuda dezinteresului arătat faţă de acest subiect de către mass-media. Cunoaştem cu toţii că există un proiect de lege care are drept scop impunerea obligativităţii vaccinării copiilor cu anumite vaccinuri. Aceasta este soluţia pe care legiuitorul a propus-o pentru rezolvarea acestei probleme. Însă este oare această măsură îndeajuns? Este ea suficientă pentru a înlătura temerile părinţilor, privitor la siguranţa vaccinurilor pentru copii? Sau va fi percepută ca o măsură abuzivă, cu substrat conspiraţionist? Sunt suficiente voci care acuză industria medicală şi farmaceutică occidentale de specularea în interes financiar propriu a necesităţii şi oportunităţii vaccinării, în contextul în care numărul de vaccinuri necesare unui copil creşte parcă de la un an la altul, deşi, paradoxal, bolile contagioase clasice, care bântuie lumea civilizată, devin tot mai puţine. Pe vremea când eram noi copii, cu siguranţă nu am făcut atâtea vaccinuri câte suportă copiii din zilele noastre. Există un interes financiar ascuns în această acţiune medicală cu scop preventiv? Cifrele de afaceri ale companiilor producătoare de vaccinuri ne spun că este o afacere de aur, înfloritoare. Vă reamintesc că, la sfârşitul anului 2014, Parlamentul a fost la un pas de a vota subvenţionarea cu 50 de milioane a vaccinării bovinelor împotriva Bolii limbii albastre. Ar fi fost 50 de milioane de euro făcuţi cadou producătorilor de vaccinuri, căci Boala limbii albastre a dispărut ca prin minune în 2015, fără a fi necesar nici măcar un vaccin. Şi atunci care este soluţia? Doresc să propun adoptarea unei recomandări adresate Executivului, în sensul relansării producţiei de vaccinuri autohtone produse de către Institutul "Cantacuzino". Acest institut este unul dintre cele mai vechi din Europa, cu peste 90 de ani de activitate, având o tradiţie ce nu trebuie ignorată. Cauzele pentru care Institutul "Cantacuzino" a încetat să producă vaccinuri pentru români ar trebui poate anchetate, în condiţiile în care există suspiciuni că marii producători de vaccinuri au ajutat la eliminarea acestei concurenţe autohtone nedorite. Cert este că trebuie să le oferim românilor nu doar o lege dură, care să-i oblige să-şi vaccineze copiii, dar şi alternative la vaccinurile produse de marii producători străini. Nocivitatea dependenţei de vaccinurile de import s-a văzut anul trecut, când din cauza blocajului tehnic al achiziţionării de vaccinuri împotriva Hepatitei B, Ministerul Sănătăţii s-a văzut nevoit să achiziţioneze un vaccin împotriva Hepatitei B tocmai din Kazahstan, o ţară aflată în afara Uniunii Europene. Şi chiar dacă acel vaccin era marca Sanofi Pasteur, s-au auzit din nou mai multe voci care acuzau că acest vaccin este produs sub licenţă Pasteur, neavând nici măcar prospectul tradus din chirilică. Este de înţeles îngrijorarea părinţilor care voiau să ştie ce conţine vaccinul, dar şi neputinţa medicilor care nu puteau oferi un prospect al acestuia în limba română. Cum este posibil aşa ceva, ne întrebăm. Nu mai vorbim de faptul că, potrivit informaţiilor existente pe Internet, producătorul Sanofi Pasteur a avut, doar în perioada 2004-2009, o medie de peste 150 de procese pe an, numai în Franţa, deschise companiei de părinţi care reclamau efectele negative asupra copiilor vaccinaţi cu produsele acestei companii. În aceste condiţii, apreciez că este esenţial pentru sănătatea românilor ca Institutul "Cantacuzino" să reînceapă producţia de vaccinuri autohtone ieftine şi competitive, fabricate cu substanţe sigure pentru sănătate. Şi astfel, românii care au copii să aibă o alternativă de ales, atunci când vine vorba de sănătatea copiilor lor. Vă mulţumesc. Daniel Fenechiu. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Mihăiţă Calimente. Se pregăteşte Ovidiu-Cristian Iane - PSD. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Evenimentele din decembrie 1989 au condus la căderea unui regim diabolic care a oprimat poporul român mai bine de 50 de ani. A fost sau nu a fost revoluţie, a fost sau nu a fost lovitură de stat, au fost sau nu au fost implicate în respectivele evenimente servicii străine ale altor state - acestea sunt aspecte pe care doar istoricii le pot clarifica. Şi istoricii îşi fac şi îşi vor face treaba, în continuare. Noi sperăm că vom avea o istorie corectă, mai ales reală. Dar asta este o altă discuţie, care comportă o abordare separată. Ceea ce ne interesează acum este problema celor care au decedat, a celor care au fost răniţi sau mutilaţi în evenimentele din decembrie 1989. Ei bine, asta este treaba Parchetului. Procurorii trebuie să stabilească cine a dat ordine în acele zile, cine a primit aceste ordine, în ce condiţii au fost executate şi cine a încălcat legea în acele zile, dacă a fost vorba despre aşa ceva. La aproape 27 de ani de la respectivele evenimente, parchetele româneşti nu au reuşit să răspundă la întrebarea de mai sus. Anchetele pe această temă au fost tergiversate, amânate, iar anul trecut s-a decis închiderea anchetei. De ce oare şi cine a făcut toate astea? Deşi pare extrem de complicat, lucrurile sunt foarte clare. PSD, prin numirea în diferite funcţii, la parchete, îi protejează clar pe cei care au dat ordine în decembrie 1989. Şi dacă ne gândim cine a preluat puterea în 22 decembrie 1989, avem tabloul complet al situaţiei. Domnul Ion Iliescu - acest domn sau, mai bine zis, tovarăş - a condus şi a înfiinţat PSD, iar astăzi este preşedinte de onoare al acestui partid. Să nu uităm importanta componentă de foşti agenţi KGB care au făcut parte din Guvernul României, unii dintre ei dovediţi, vezi generalul Militaru, şi că prima măsură pe care au luat-o a fost desfiinţarea unităţii anti KGB din fosta Securitate. Or, cei care conduc astăzi PSD-ul au făcut tot posibilul pentru a împiedica şi chiar înmormânta aflarea adevărului despre decembrie 1989. Închiderea Dosarului Revoluţiei, în 2015, de către procurorul general de la acea vreme, Tiberiu Niţu, nimeni altul decât un apropiat al preşedintelui din acea vreme al PSD, Victor Ponta, ne arată clar intenţia acestui partid de a proteja anumite persoane implicate în evenimentele de atunci, iar astăzi membrii PSD încearcă acoperirea adevărului. O dovadă în sprijinul acestei ipoteze este aceea că procurorul general interimar al României a dispus redeschiderea acestui dosar important. Aşadar a fost nevoie de o schimbare a Guvernului PSD, pentru ca să se încerce aflarea adevărului şi continuarea acestui dosar. Românii vă vor sancţiona pentru această încercare a dumneavoastră de a ascunde adevărul. Dar este nevoie ca aceia care au încălcat legea, atunci, în 1989, să plătească pentru asta, aşa cum torţionarii din închisorile comuniste o fac deja. Domnilor de la PSD, vă cer public să opriţi tentativa de a ascunde adevărul şi să susţineţi deferirea către justiţie a tuturor celor care în decembrie 1989 au încălcat legea şi au dus la pierderea de vieţi omeneşti. Vă mulţumesc. Deputat de Arad, Mihai Calimente. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane, Grupul PSD. Se pregăteşte domnul Mihai Deaconu, deputat neafiliat. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Am să intitulez declaraţia politică "PNL şi apetenţa după acronime". Am asistat în ultima vreme la o poftă tot mai mare a PNL după tot ce înseamnă acronime, în administraţia centrală şi locală. Să fie oare această poftă transmisă prin acel cordon ombilical de la Palatul Cotroceni către creierul bicefal al PNL? Poate. Să nu uităm că PNL a vrut şi a înghiţit până la urmă elefantul portocaliu, aproape mort, numit PDL. După acest festin, au urmat şi alte acronime pe care şi le-a dorit PNL. A dorit SRI şi a avut SRI. A dorit TVR, în ultimul timp, dar încă nu l-a avut pe TVR; dar probabil că o să-l aibă pe TVR. Acolo unde însă nu a mai avut sau nu a mai putut, a început să inventeze instituţii care, evident, să aibă acronime. Şi a încercat cu ANAM, printr-un proiect de lege. Şi, bineînţeles, a mai încercat şi cu ANAP, adică Agenţia Naţională pentru Prevenţia în Sănătate. Dar nu i-a reuşit, să sperăm. Şi tot aşa. Şi vor urma şi altele. Ca să vă mai dau un exemplu, a fost... ultima dată a fost ANSVSA, a mai fost ANPA şi multe altele. De fapt care este problema? Problema este că atunci când intri la putere sau intri la guvernare pe uşa din dos, punând în faţă un guvern tehnocrat, te aştepţi, normal, ca nimeni să nu sesizeze că de fapt politizezi, cu totul, tot ceea ce înseamnă instituţii. Sunt multe agenţii şi multe autorităţi care şi-au primit noii şefi, fără ca nimeni să se sesizeze şi fără să existe niciun fel de discuţie sau dezbatere publică. Şi acest lucru se întâmplă pentru că, aşa cum spunea domnul Iohannis că îşi doreşte guvernul său, iată că, mai nou, acum, această poftă s-a transmis de la PNL către toate agenţiile şi toate autorităţile administraţiei centrale şi locale. Desigur, va mai fi de luptat un pic şi probabil că după "guvernul meu" va urma şi "TVR-ul meu". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu. Şi se pregăteşte domnul Gabriel Andronache. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Gradaţia de merit a profesorilor - cruciada dosarelor". Stimaţi colegi, Săptămâna trecută au fost depuse la inspectoratele şcolare dosare pentru obţinerea gradaţiilor de merit de către cadrele didactice, pentru perioada 2016-2021. Vă imaginaţi, probabil, când vorbesc despre dosare, că fiecare profesor care îşi doreşte această gradaţie de merit - care de fapt reprezintă un procent de 25% din salariul net, ce se adaugă salariului actual, vine cu un dosar, la propriu, având, aşa, circa 25-30 de pagini, să se înscrie în această cursă care are o miză însemnată, şi anume mărirea salariului, cu un sfert din acesta, pe durata a cinci ani de zile. Nu, dragi colegi, pentru acest lucru, cadrul didactic care pretinde obţinerea gradaţiei de merit trebuie să depună o muncă titanică pentru a strânge la dosar mii de pagini prin care să-şi demonstreze rezultatele muncii depuse în afara procesului instructiv-educativ, pentru care de fapt este plătit de la bugetul de stat. Spun că este o muncă titanică, pentru că, în afară de dovezile concrete ale muncii depuse pe perioada a cinci ani de activitate, acţiunea de "confecţionare" a dosarului presupune culegerea şi inserarea în acesta a mii de documente care se concretizează în diplome obţinute de copii la diferite concursuri, rezultate la olimpiadele şcolare, adeverinţe care să ateste atât calitatea de membru în diferite comisii înfiinţate la nivelul şcolii, cât şi participarea la diferite activităţi extraşcolare, cum ar fi: excursii, tabere, simpozioane, seminarii, cursuri în domeniul educaţiei, activităţi cultural-educative, organizarea de spectacole, activităţi recreative, publicaţii de reviste şcolare, cărţi, manuale, materiale auxiliare, parteneriate încheiate cu alte instituţii, cu ONG-uri. Toate acestea trebuie urmărite îndeaproape, după o fişă de criterii pentru care se acordă puncte şi care se cam schimbă de la an la an şi de la ministru la ministru, şi sunt concepute parcă cu dedicaţie pentru cei abonaţi de ani de zile la aceste gradaţii de merit. Dacă, doar pentru completarea acestui dosar, cadrului didactic i-ar trebui cam şase luni până la depunerea lui, se pune întrebarea de cât timp are nevoie acesta pentru a desfăşura efectiv aceste activităţi extraşcolare, astfel încât să nu afecteze activitatea propriu-zisă la catedră? Se mai pune întrebarea dacă meritele deosebite ale unui profesor se pot evalua pe principiul celui mai stufos dosar şi cât de abili pot fi membrii comisiilor de evaluare din cadrul inspectoratelor şcolare, care trebuie să răsfoiască miile de pagini din megadosarele transportate în portbagaje şi depuse de către concurenţi, ca să poată stabili punctajul cel mai corect de departajare pentru încadrarea în numărul de locuri alocate fiecărui inspectorat şcolar pentru fiecare specialitate în parte. În această goană după punctele menite să evalueze meritele deosebite ale profesorilor, a scăzut considerabil accentul pus pe calitatea actului educaţional, care este dată în principal de activitatea directă, la catedră, a cadrului didactic. Consider că acel fond de premiere, în procent de 2% din fondul de salarii, care se acorda de către consiliul de administraţie cadrelor didactice cu rezultate deosebite, cu câţiva ani în urmă, era mult mai corect şi mai democratic. Mă adresez în mod direct ministrului educaţiei, domnul Adrian Curaj, pe care îl rog să analizeze în profunzime cele arătate de mine anterior şi să vină cu propuneri de redresare a acestei situaţii care a devenit de-a dreptul penibilă. Vă mulţumesc. Deputat Mihai Deaconu, Colegiul nr. 3, Circumscripţia nr. 3, Argeş. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Gabriel Andronache, deputat de Braşov. Se pregăteşte doamna Ana Birchall. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se intitulează "România şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord". Stimaţi colegi, Timp de 34 de ani, România a făcut parte din aşa-numitul Tratat de la Varşovia, mai exact Tratatul de Prietenie, Cooperare şi Asistenţă Mutuală. Revoluţia din decembrie 1989 a marcat, pe lângă dorinţa ieşirii românilor de sub influenţa blocului socialist, şi părăsirea unei alianţe militare care nu mai avea niciun sens. Într-o perioadă în care contextul geopolitic era din ce în ce mai fragil, existând tensiuni militare în regiune, ţara noastră avea nevoie de o forţă care să-i asigure securitate şi stabilitate, să iasă din starea de izolare de pe plan extern. România avea nevoie de un scut de apărare, un scut la care statul nostru trebuia să participe alături de ceilalţi actori implicaţi în efortul de asigurare a securităţii la nivel mondial. Anii care au urmat au reprezentat fundamente pentru construirea unor punţi de legătură între România şi statele membre ale NATO. Astfel, clasa politică românească, indiferent de doctrină sau ideologie, a înţeles că trebuie să existe un consens general, atât în societate, cât şi la nivel politic, pentru accederea în acest important organism internaţional. Participări din partea reprezentanţilor români la diferite conferinţe, vizite şi întâlniri organizate de oficiali ai NATO au constituit, de asemenea, elemente care au dus către concretizarea aderării la această alianţă. Deşi România nu era de jure stat membru al NATO, totuşi ţara noastră a acţionat ca un membru de facto, fiind prezentă, în unele teatre de război, la operaţiuni postconflict. Trebuie menţionat faptul că apartenenţa la această alianţă politico-militară presupune, pe lângă beneficii în planul securităţii, şi multe responsabilităţi. Consolidarea principiilor democratice şi ale statului de drept sunt pietrele de temelie ale funcţionării apărării colective din Alianţa Nord-Atlantică. Aş putea să adaug faptul că integrarea României în NATO a constituit un element care a cântărit greu în procesul de aderare a statului nostru la Uniunea Europeană, în anul 2007. Stimaţi colegi, În aceste zile, ţara noastră a sărbătorit 12 ani de când s-a depus, la 29 martie 2004, instrumentul de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, la Washington, SUA, şi peste câteva zile, la 2 aprilie, a avut loc ceremonia înălţării drapelelor de stat ale României şi celorlalţi şase noi aliaţi, la Cartierul General al NATO, la Bruxelles, eveniment care a confirmat noul statut al ţării noastre în această alianţă. Folosesc acest prilej pentru a aduce un omagiu soldaţilor români de la diferite arme, care s-au jertfit în lupta contra terorismului, în diferite teatre de operaţiuni militare din afara graniţelor ţării noastre. În final, doresc să-mi exprim speranţa că prezenţa activă a României în această alianţă ne va conferi un plus de stabilitate şi siguranţă, atât nouă, cât şi aliaţilor noştri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
O invit pe doamna deputat Ana Birchall, deputat de Vaslui. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. România şi întreaga Europă traversează astăzi unul dintre cele mai delicate momente din istoria recentă, în ceea ce priveşte ameninţările de securitate şi vulnerabilităţile identificate în contextul foarte complicat în care ne aflăm. Stimate colege, Stimaţi colegi, Criza fenomenului migraţionist, reemergenţa fenomenului terorist sau continuarea instabilităţii în vecinătatea Uniunii Europene au readus în prim-plan necesitatea unei cooperări sporite la nivel european şi euroatlantic, însă în egală măsură au subliniat necesitatea de a concentra eforturile la nivel european pe securitatea propriilor cetăţeni şi a propriilor structuri şi instituţii. În paralel cu identificarea unui răspuns ferm şi adecvat la adresa actualelor ameninţări, este necesar să întărim capacitatea noastră de răspuns la tot ce înseamnă ameninţare la adresa securităţii naţionale şi europene, fie că o facem în contextul colaborării cu partenerii noştri europeni şi euroatlantici, fie în cadrul abordării interne a statului român. Din acest punct de vedere, este de o importanţă crucială să întărim în mod constant capacitatea de adaptare şi reacţie nu doar la ameninţările convenţionale, dar şi la ameninţările de securitate emergentă şi la cele care ţin de războiul hibrid. După cum a arătat şi noul concept strategic al NATO, adoptat în 2010, cu prilejul Summitului de la Lisabona, una dintre ameninţările cu cea mai dinamică şi periculoasă dezvoltare în ultimii ani provine din mediul cibernetic. Ameninţările informatice au capacitatea de a influenţa în mod direct securitatea infrastructurilor naţionale vitale ale unui stat, putând atinge niveluri de risc de natură a pune în pericol "prosperitatea, securitatea şi stabilitatea naţională şi euroatlantică". Acest tip de provocări impun dezvoltarea capacităţii de prevenire, detectare şi apărare împotriva lor, de redresare în urma apariţiei lor, de consolidare şi coordonare a capacităţilor de apărare cibernetică, atât în context naţional, cât şi la nivelul NATO şi al Uniunii Europene. Spaţiul cibernetic reprezintă în egală măsură o oportunitate, deoarece oferă premisele pentru un schimb mai rapid de informaţii la nivelul statelor şi al societăţii, dar şi o vulnerabilitate, întrucât poate fi folosit ca mijloc de susţinere a intereselor de către potenţiali adversari. România s-a remarcat nu doar ca unul dintre statele Uniunii Europene şi ale NATO cu rezultate excelente în domeniul tehnologiei informaţionale în general, ci şi printr-o infrastructură cibernetică performantă şi prin specialişti recunoscuţi la nivel internaţional. Datorită instituţiilor specializate în acest domeniu, ţara noastră se numără printre statele cele mai performante în domeniul securităţii cibernetice, făcând faţă cu succes unor ameninţări la scară mare, cum au fost atacurile "Octombrie Roşu" sau "Epic Turla", de exemplu. Cu toate acestea, Strategia de securitate cibernetică a României a subliniat necesitatea implementării, la nivel naţional, a unor standarde minimale procedurale şi de securitate pentru infrastructurile cibernetice, care să fundamenteze eficienţa demersurilor de protejare faţă de atacuri cibernetice şi să limiteze riscurile producerii unor incidente cu potenţial impact negativ. Atât în ceea ce priveşte protecţia infrastructurilor critice, în general, cât mai ales în ceea ce priveşte protecţia infrastructurilor critice informaţionale, în mod specific, este necesară astăzi, mai mult ca oricând, o armonizare şi o adaptare a legislaţiei în acest domeniu. Elaborarea şi adoptarea de urgenţă a unei legislaţii comprehensive şi actualizate în domeniu este, înainte de toate, determinată de diversitatea şi nivelul din ce în ce mai ridicat al ameninţărilor specifice, la nivel european şi regional. Prin adoptarea unei noi legi privind securitatea cibernetică, România ar transmite semnale puternice de racordare la realităţile internaţionale, demonstrând că este pe deplin conştientă că, pentru o abordare eficientă a provocărilor şi oportunităţilor spaţiului cibernetic, este necesară adaptarea continuă la provocările emergente care ţin de domeniul informaţional. În urmă cu trei săptămâni, am organizat, împreună cu colegele şi colegii mei din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti şi cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, o dezbatere publică pe tema "Securitatea cibernetică - de la protecţia individului la securitatea naţională". În urma acestui eveniment, principalele concluzii desprinse au vizat, în primul rând, adoptarea unui cadru legislativ inovator şi performant în domeniu, cât şi necesitatea menţinerii securităţii cibernetice în lista de priorităţi a actualei preşedinţii olandeze a Consiliului Uniunii Europene. Stimate colege, Stimaţi colegi, În zilele noastre un stat poate fi atacat fără a fi nevoie de o invazie fizică a teritoriului statului respectiv. De asemenea, este probabil, dacă nu chiar o certitudine, faptul că în anii care urmează războiul cibernetic va constitui o componentă din ce în ce mai puternică a conflictelor dintre state, ca şi a conflictelor cu actori nonstatali. Un mediu cibernetic sigur, care să beneficieze de o arhitectură de securitate performantă înseamnă, în definitiv, protejarea cetăţenilor şi a instituţiilor, iar adecvarea instrumentelor în funcţie de amploarea ameninţărilor şi a vulnerabilităţilor din prezent este o condiţie sine qua non pentru garantarea siguranţei cetăţenilor. În calitate de deputat în Parlamentul României, voi susţine şi voi promova iniţiativele şi proiectele legislative care au ca scop operaţionalizarea, prin măsuri specifice, a protecţiei infrastructurii critice şi în mod special a infrastructurii critice informaţionale, în acord cu preocupările similare existente şi la nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi NATO. Şi fac apel la dumneavoastră şi sper că şi dumneavoastră vă veţi alătura acestui efort, indiferent de culoarea sau apartenenţa politică. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat, Colegiul nr. 5, Vaslui. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
O invit pe doamna deputat Carmen Hărău. Se pregăteşte domnul deputat Paul Dumbrăvanu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pe parcursul lunii martie am avut, în cadrul cabinetului parlamentar, un aflux de petenţi agenţi economici, lucru cu care m-am confruntat destul de rar pe parcursul acestor trei ani de mandat în Parlamentul României. Petiţia acestor agenţi economici era legată de aşa-numitul Formular 088, pe care Ministerul Finanţelor îl trimite cu sârg agenţilor economici, pentru "a se feri" - spune Ministerul Finanţelor -, iar intenţia declarată este lăudabilă, de evaziunea fiscală, zona taxei pe valoarea adăugată. Atâta doar că, după ce am întreprins nişte documentări pe zona aceasta, a Formularului 088, am constatat că agenţii economici petenţi au dreptate. Mulţi dintre ei, după completarea acestui formular, sunt împinşi în faliment, pentru că programul pe calculator, produsul informatic care verifică, pasămite, gradul de risc al companiei, după introducerea răspunsurilor la cele câteva zeci de întrebări care se pun în formular, consideră că o firmă, mică sau mijlocie nu mai este plătitoare de TVA. Stimaţi colegi, Aceasta echivalează cu faptul că această companie plăteşte TVA 20% pentru toate produsele şi pentru toate serviciile, dar, nemaifiind plătitoare de TVA, nu poate deduce TVA-ul respectiv. Şi este vorba de companii cu oarecare vechime, este vorba de companii care n-au trecut prin nereguli fiscale, cel puţin nu prin nereguli fiscale notabile. Şi atunci se pune întrebarea: promisiunea doamnei ministru Dragu în legătură cu debirocratizarea, cu onestitate, cu transparenţă, este operabilă încă sau va trebui să o considerăm facultativă? Mă consider obligată să fac următoarea apreciere, legată de platforma pe care fiecare cetăţean român, care ştie să deschidă un calculator, va putea găsi foarte curând toate cheltuielile cheltuitorilor de bani publici. Acesta este un lucru notabil pe care-l salut cu respect. Pe de altă parte, debirocratizarea promisă începe să devină o excesiv de mare birocratizare care, mai mult decât acest defect, are şi valenţe de obstrucţionare majoră a mediului economic, a capitalului autohton. Doresc să mai fac o precizare: structurile asociative ale capitalului străin au ameninţat - apelând la Uniunea Europeană, la Comisia Europeană - România cu infringement pentru proceduri excesive. Capitalul autohton, ceva mai disciplinat şi cu forţă asociativă mai mică, s-a apucat să completeze formularul şi uite că acum există surprize, aşa încât se ridică întrebarea: programul informatic care generează concluzia riscului pentru o întreprindere, pentru o societate comercială, este sau nu valid şi onest? Pentru că - şi cu aceasta închei - constatarea mea şi a oamenilor care lucrează în sistem este aceea că o societate comercială nouă nu trece, din simplul motiv că este nouă, de filtrul acesta şi nu se poate înscrie ca plătitor de TVA, cu toate consecinţele despre care anterior vă vorbeam asupra eficienţei ei. Ceea ce se întâmplă, stimaţi colegi, seamănă cu hotărârea de a ucide în faşă un bebeluş, ca nu cumva el să devină, când va fi adult, infractor. Este inacceptabil şi va trebui corectat urgent. Din punctul meu de vedere, eu cred chiar că va trebui înlăturat şi renunţat la această găselniţă birocratică nocivă, care frânează locurile de muncă, înfiinţarea locurilor de muncă şi apetitul spre dezvoltarea afacerilor în România. Vă mulţumesc. Sunt Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat Paul Dumbrăvanu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi vorbi despre înfiinţarea direcţiei pentru servicii oferite tinerilor. Valorificarea potenţialului tinerilor reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru actuala clasă conducătoare din România. Fiind una dintre categoriile cele mai defavorizate de condiţiile actuale din ţară, tinerii trebuie să fie ajutaţi şi ghidaţi, dacă vrem ca mulţi dintre aceştia să nu se piardă pe drum şi să-şi facă un rost în viaţă. De asemenea, tinerii reprezintă viitorul acestei ţări şi instituţiile statului trebuie să gândească strategii ce ar trebui aplicate nu numai în prezent, ci şi pe viitor, pentru a aduce clar un plus de valoare României pe timp îndelungat. În acest sens, am recomandat atât municipiului Ploieşti, Primăriei municipiului Ploieşti, cât şi celorlalte autorităţi locale din ţară să elaboreze o strategie pentru tineri, aplicabilă la nivel local şi, de asemenea, să înfiinţeze o direcţie pentru servicii oferite tinerilor, subordonată, bineînţeles, consiliului local. Obiectivul unei astfel de strategii ar fi oferirea serviciilor adaptate tinerilor, atât prin semnalarea problemelor identificate de aceştia, cât şi prin susţinerea unor idei care să rezolve aceste neconcordanţe. În acelaşi timp, strategia va viza crearea unor parteneriate cu organizaţiile comunitare. Printre problemele cele mai importante identificate la nivel local în rândul tinerilor ploieşteni sunt: lipsa de informare cu privire la opţiunile de care pot beneficia după terminarea studiilor; lipsa orelor after-school şi a activităţilor recreative şi de weekend destinate tinerilor; neimplicarea în vreo activitate sportivă sau recreativă; aspectele legate de ecologizare şi potenţialul cultural al oraşului Ploieşti, dar şi lipsa programelor şi a serviciilor care să ajute tinerii să se implice activ în viaţa comunităţii, aspect care ar trebui să devină o prioritate pentru furnizorii de servicii. Echipa din departamentul de servicii oferite tinerilor va putea furniza programe şi iniţiative utilizând metode strategice, care sunt derulate pe baza unor studii şi a unor metode de consolidare a valorilor, în vederea dezvoltării populaţiei tinere. Furnizarea directă a vreunui serviciu anume intervine în momentul în care acesta este indispensabil şi există şi resursele necesare pentru furnizarea respectivului serviciu. Scopul direcţiei pentru servicii oferite tinerilor va fi să identifice nevoile şi interesele tinerilor şi să reacţioneze într-un mod adecvat şi eficient, în parteneriat cu aceştia. Toate acestea se vor realiza prin consultarea tinerilor, asigurarea că tineretul va fi un partener activ, reprezentat în diferite reţele şi parteneriate, facilitarea accesului tinerilor la informaţii relevante, susţinerea unor game diversificate de oportunităţi de studii şi dezvoltarea unei serii de răspunsuri la problemele ce au fost identificate de către aceştia. Echipa din cadrul direcţiei pentru servicii oferite tinerilor va putea să conceapă o metodă strategică de dezvoltare, cu privire la colaborarea cu tinerii, la direcţiile care activează în cadrul consiliului, dar şi la dezvoltarea parteneriatelor din interiorul comunităţii. Totodată, un număr mare de programe de dezvoltare pentru tineret vor fi oferite pe tot parcursul anului, în parteneriat cu furnizorii de servicii şi cu instituţiile de învăţământ. Aceste programe vor fi desfăşurate în funcţie de necesităţile locale, identificate de tineri, instituţiile de învăţământ, reţelele profesionale şi comunitate. Obiectivul major al programelor de dezvoltare pentru tineret va fi acela de a oferi experienţe de viaţă, oportunităţi de recreere, evoluţie în plan personal şi consolidarea sentimentului de încredere în forţele proprii. Este foarte important ca în acest moment să atragem cât mai mulţi tineri care să fie implicaţi în comunităţile din care fac parte. Sper ca toate aceste măsuri, la care am lucrat, să fie luate în considerare de autorităţile locale şi să fie implementate cât mai repede, pentru ca tinerii români să ştie că statul român le oferă oportunităţile necesare pentru a reuşi în viaţă. Vă mulţumesc. Deputat al PNL, Paul Dumbrăvanu. |
|||||
|
|
Ora 10,00 a venit. Declar închisă şedinţa. Mulţumesc. Ne vedem săptămâna viitoare. La revedere! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 10,00. |
||||||
![]() |



