Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 decembrie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.164/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 decembrie 2016

  Aprobarea ordinii de zi.

Şedinţa a început la ora 9,18.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Miron Ignat şi de domnul deputat Dumitru Lovin, preşedinţi de vârstă ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Vlad-Emanuel Duruş şi Apjok Norbert, secretari de şedinţă.

După alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Vlad-Emanuel Duruş şi Apjok Norbert, secretari de şedinţă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimate doamne,

Stimaţi domni deputaţi,

Declar deschise lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor, astăzi fiind cea de-a doua zi a legislaturii actuale.

Vă informez că din totalul de 329 de deputaţi aleşi până în prezent şi-au înregistrat prezenţa un număr de 273 de colegi.

Ca atare, rezultă că suntem în cvorum şi putem continua lucrările Camerei Deputaţilor.

Astăzi, în cea de-a doua zi a lucrărilor, vom începe cu prezentarea grupurilor parlamentare, după cum au rezultat în urma dezbaterii.

Deci, la grupurile parlamentare vom prezenta componenţa numerică; următorul punct va fi raportul comisiei de validare, după care urmează şedinţa solemnă de depunere a jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor.

Depunerea jurământului se va face de către fiecare deputat validat până în prezent.

După depunerea jurământului, tot în cursul zilei de astăzi, va avea loc alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent.

V-am anunţat ordinea de zi.

Supun aprobării dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru?

Rog colegii secretari să numere, să-mi spună...

Colegii secretari mă anunţă că s-a votat în unanimitate, adică 273 de colegi deputaţi prezenţi în sală.

Mai supun la vot dacă cineva este împotrivă.

Se abţine? Nu se abţine.

Deci, unanimitate, 273 de voturi.

Vă reamintesc că, conform regulamentului, odată cu alegerea noului Birou permanent şi a preşedintelui, activitatea mea de decan de vârstă, preşedinte al Camerei, încetează.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea denumirii, componenţei numerice şi conducerii grupurilor parlamentare.

V-aş ruga, stimaţi colegi, să începem cu prezentarea fiecărui grup parlamentar, a denumirii şi componenţei numerice.

Şi, pentru aceasta, invit reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice la microfon.

Prima dată, îl invit pe reprezentantul Grupului parlamentar al PSD să prezinte denumirea formaţiunii politice şi numărul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Grupul Partidului Social Democrat, cu denumirea prescurtată PSD, în număr de 154 de deputaţi, lider de grup - Eugen Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

În continuare, invit pe reprezentantul Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Grupul parlamentar al PNL se va numi prescurtat PNL, are 69 de deputaţi, iar în cursul zilei de astăzi vă vom comunica cine va reprezenta oficial grupul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule deputat Nicolăescu, vă mulţumesc.

Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România, denumire prescurtată USR, preşedintele grupului - Nicuşor Dan, 30 de membri.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Invit la microfon reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Korodi Attila:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al UDMR are 21 de membri, secretar - Kulcsár-Terza József-György, vicepreşedinţi - Szabó Ödön şi Márton Árpád-Francisc, lider - Korodi Attila.

(Din sală i se solicită să spună denumirea prescurtată a grupului).

UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi,

Invit la microfon pe reprezentantul Grupului ALDE.

Microfonul...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor cuprinde 20 de deputaţi şi are ca lider de grup pe Constantin Avram.

Vă mulţumesc.

Denumirea prescurtată - ALDE.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc reprezentantului ALDE.

Dau cuvântul, în continuare, reprezentantului Grupului parlamentar al PMP.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte,

Grupul Partidului Mişcarea Populară îşi va păstra denumirea de Grupul PMP, lider al grupului voi fi eu, deputat Eugen Tomac, vicelider - domnul deputat Petru Movilă, de asemenea, vicelider - domnul deputat Ion Tabugan şi secretar - Nicoleta-Cătălina Bozianu.

Mulţumesc.

Grupul are 18 deputaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe reprezentatul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, GPMN, numără 17 membri, preşedintele, liderul grupului - Varujan Pambuccian, vicelideri - Ovidiu Victor Ganţ, Dragoş Gabriel Zisopol, secretari... avem şi de data aceasta doi secretari, Iulius Marian Firczak şi Giureci-Slobodan Ghera.

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi adoptarea raportului Comisiei de validare.

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Acum, după ce s-au prezentat partidele, şi-au anunţat componenţa, numărul, trebuie să trecem la validarea mandatelor de deputaţi.

Stimaţi colegi,

Pentru aceasta îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei de validare să prezinte raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia de validare, ieri, în plenul său, în urma votului pe care dumneavoastră l-aţi dat, a validat conducerea Comisiei de validare, astfel încât preşedinte e Florin Iordache, vicepreşedinte - Gabriel Andronache, secretar - Stelian-Cristian Ion.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, noi am alcătuit nouă grupe de lucru care au verificat dosarele pentru cei 326 de deputaţi care îndeplinesc condiţiile legale.

Precizez că pentru membrii Biroului permanent, conducerea Comisiei a verificat condiţiile de eligibilitate şi vă prezentăm, stimaţi colegi, un raport de adoptare.

Raportul de adoptare conţine două anexe - Anexa nr. 1, care cuprinde deputaţii în ordine alfabetică, pornind cu Circumscripţia electorală nr. 1 Alba şi se finalizează cu Diaspora, cât şi pe cei 17 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. În total sunt 326 de colegi deputaţi cărora noi le propunem validarea şi urmează apoi să depună jurământul. Şi pentru trei colegi care nu au îndeplinit condiţiile - acte incomplete, comisia de validare, în continuare, va propune, dacă sunt condiţiile legale, va propune validarea.

Vreau să vă informez că raportul Comisiei de validare a fost adoptat cu majoritate de voturi, au fost 9 voturi împotriva acestui raport de validare.

Vă mulţumesc mult.

Domnule preşedinte, trebuie să supuneţi votului raportul, în ansamblul său, aşa cum l-am prezentat eu.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Comisiei de validare.

Stimaţi colegi,

V-a fost prezentat raportul. Asupra acestui raport, colegii deputaţi pot să facă comentarii.

Dacă sunt comentarii?

Poftiţi.

V-aş propune să nu dureze mai mult de 3 minute comentariul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Grupul USR va vota împotriva acestui raport.

Primul motiv este validarea domnului Liviu Dragnea. Art. 7 alin. (3) spune că... Comisia de validare nu validează persoane care au o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, pentru infracţiuni legate de desfăşurarea procesului electoral.

De asemenea, există trei persoane - domnul Roman, doamna Cătăniciu, doamna Furtună - pentru care există nişte chestiuni legate de incompatibilitate pe care..., din păcate, colegii noştri, aşa cum a funcţionat Comisia de validare, nu au putut să vadă toate actele, şi pentru motivul acesta o să votăm împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt şi alte obiecţii sau comentarii?

Poftiţi, domnule Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Voi începe prin a spune că Grupul parlamentar al PNL va vota raportul comisiei de validare, dar simţim nevoia să facem o precizare.

Colegii noştri din această comisie, în cadrul lucrărilor comisiei, s-au opus la unele mandate, ca să fie validate, dar având în vedere că se propune plenului raportul în bloc, am luat decizia să votăm acest raport şi simţeam nevoia să explicăm votul nostru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă mai sunt obiecţii, comentarii asupra raportului Comisiei de validare?

Nefiind, supun la vot, stimate doamne deputate şi stimaţi deputaţi, raportul Comisiei de validare.

Cine este pentru?

Rog secretarii să numere voturile.

Mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Mulţumesc.

Cine se abţine? Nimeni.

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Din 273 de colegi prezenţi în sală, 243 au votat pentru, 30 împotrivă.

Ca atare, raportul Comisiei de validare a fost aprobat, cu majoritate de voturi.

După aceea, urmează şi anexele... Comisiei de validare.

Ceilalţi colegi deputaţi care n-au fost încă validaţi din diferite motive, în zilele următoare, Comisia de validare îşi va continua activitatea, pentru a analiza şi dosarele celorlalţi colegi deputaţi.

(Domnul deputat Tinel Gheorghe solicită cuvântul pe procedură.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Suntem în ziua validării mandatelor. Am supus votului raportul Comisiei de validare, dar raportul Comisiei propune şi amânarea, pentru doi colegi de-ai noştri, a validării. Trei.

Era bine ca de la acest microfon să se spună numele celor pentru care plenul Parlamentului amână validarea, pentru cei trei colegi de-ai noştri, ca să rămână în stenogramă.

Altfel, pe cuvânt, înţelegem că e ceva de ascuns şi nu văd ce-ar putea fi de ascuns, astăzi, în momentul validării mandatelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Dăm cuvântul preşedintelui Comisiei de validare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

I-am rugat pe colegi să studieze raportul. În raport, în Anexa nr. 1 sunt cuprinşi cei 326 cărora noi le propunem validarea.

În Anexa nr. 2 sunt propuşi cei doi colegi de la Prahova care au actele incomplete şi reprezentantul minorităţii cehe şi slovace. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Numele...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Deci, în Anexa nr. 2 sunt colegii noştri de la Prahova - domnişoara Cosma Andreea şi domnul Ursu Răzvan Ion. Iar pentru reprezentantul minorităţii slovace este domnul Furic Iarco.

Deci, cei trei colegi ai noştri au actele incomplete. În momentul în care vor avea actele complete, Comisia de validare, aşa cum am spus, va lucra pe întreaga perioadă a acestui mandat, şi vom discuta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Comisiei de validare.

Sper că nu mai sunt alte obiecţii sau comentarii.

Am supus la vot raportul Comisiei de validare. A fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţi, în şedinţă solemnă.

Stimaţi colegi,

Potrivit programului aprobat de noi, urmează şedinţa solemnă consacrată depunerii jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţii aleşi în 11 decembrie 2016, al căror mandat a fost validat de Comisia de validare şi aprobat astăzi în plen.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!")

Stimate doamne deputate şi stimaţi deputaţi,

Înainte de a începe procedura de depunere a jurământului, îngăduiţi-mi să vă reamintesc cum se desfăşoară acest proces solemn.

În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 96/2006 şi potrivit Statutului deputaţilor şi al senatorilor, fiecare deputat depune în faţa plenului Camerei Deputaţilor jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor.

Jurământul scris se rosteşte în mod solemn, se semnează de fiecare deputat şi se depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.

Textul jurământului prevăzut de lege include şi formula: "Aşa să mă ajute Dumnezeu".

Potrivit legii, jurământul se poate depune şi fără formula religioasă pe care am enunţat-o mai înainte, aceasta fiind înlocuită cu formula: "Jur pe onoare şi conştiinţă".

Cu respectarea dispoziţiilor legale la care ne-am referit, desfăşurarea şedinţei solemne va avea loc în felul următor. Eu voi striga numele şi prenumele fiecărui deputat pe circumscripţii electorale, deci, să fie pe circumscripţii electorale, în mod alfabetic, în ordinea crescătoare a numărului circumscripţiilor.

Domnii deputaţi vor primi textul jurământului de la colegii secretari, apoi, la tribună, cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie, vor rosti jurământul de credinţă, după care acest jurământ se semnează şi se depune la preşedintele Camerei Deputaţilor care conduce astăzi şedinţa.

Totodată, astăzi se va înmâna, odată cu depunerea jurământului, şi insigna de deputat, care va fi purtată pe întreaga perioadă a mandatului, conform art. 234 alin. (2) din regulament.

Pentru operativitate, odată cu strigarea numelui deputatului care urmează să depună jurământul, voi anunţa şi deputatul care urmează şi îl rog să se aşeze mai aproape, aici, în prima bancă, pentru ca acest proces de depunere solemnă a jurământului de credinţă să se desfăşoare cât mai operativ.

Avem liste pe judeţe. Şi vom începe depunerea jurământului cu doamnele deputate şi domnii deputaţi aleşi în Circumscripţia electorală a judeţului Alba. Urmează, în ordine alfabetică, celelalte judeţe.

Stimaţi colegi, domnul coleg deputat Nicolicea a cerut cuvântul pe procedură.

Vă rog, încadraţi-vă în timpul regulamentar.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Jurământul se va depune pe circumscripţii electorale. Ordinea alfabetică este în cadrul circumscripţiei electorale.

Şi atunci aş ruga să eliberăm câteva bănci în faţă şi atunci când se vorbeşte despre judeţul Alba, următorul judeţ să fie deja aliniat aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc, domnule deputat.

Rog judeţul Alba să vină în băncile din faţă.

Domnul deputat Bumb Sorin-Ioan. Se pregăteşte domnul deputat Dîrzu Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bumb Sorin-Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 1 Alba,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Dîrzu Ioan. Se pregăteşte domnul Olar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Dîrzu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dîrzu Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 1 Alba,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc. Semnaţi.

Depune jurământul domnul deputat Olar Corneliu.

Se pregăteşte domnul deputat Răcuci Claudiu-Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Olar Corneliu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 1 Alba,

Jur credinţă patriei mele România;

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimate coleg, puneţi mâna pe Biblie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Olar:

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Bunul Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Răcuci Claudiu-Vasile.

Se pregăteşte domnul deputat Roman Claudiu.

Şi rog să se pregătească, în prima bancă, să vină şi judeţul Arad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule Răcuci, ....

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

Eu, Răcuci Claudiu-Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 1 Alba,

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Roman Florin-Claudiu.

Se pregătesc colegii deputaţi de la judeţul Arad, domnul deputat Căprar Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Roman Florin-Claudiu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 1 Alba,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Judeţul Arad. Domnul deputat Căprar Dorel-Gheorghe.

Se pregăteşte domnul deputat Farago Petru.

A intervenit o mică problemă, domnul deputat întârzie.

Depune jurământul domnul deputat Farago Petru.

Se pregăteşte domnul deputat Pistru-Popa Eusebiu-Manea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Farago Petru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Farago Petru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Domnul deputat Pistru-Popa depune jurământul.

Se pregăteşte domnul deputat Todor Adrian.

Nu ajunge. Bine.

Domnul Todor Adrian.

Se pregăteşte domnul Tripa Florin-Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Todor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Todor Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Tripa Florin-Dan.

Se pregăteşte domnul Varga.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Dan Tripa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Tripa Florin-Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Varga.

Se pregăteşte domnul deputat Vlad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Varga Glad-Aurel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Vlad Sergiu şi se pregătesc reprezentanţii deputaţi ai judeţului Argeş, domnul Bica Dănuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vlad Sergiu Cosmin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Bica Dănuţ.

Se pregăteşte doamna deputat Bucura-Oprescu Simona.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Bica:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bica Dănuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna deputat Bucura Simona.

Se pregăteşte domnul deputat Drăghici Mircea.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bucura-Oprescu Simona, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Drăghici Mircea.

Se pregăteşte domnul deputat Georgescu Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Drăghici Mircea-Gheorghe, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Georgescu Nicolae.

Se pregăteşte domnul deputat Gerea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Georgescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Georgescu Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Gerea Andrei.

Se pregăteşte Moşteanu Liviu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Dominic Gerea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gerea Andrei Dominic, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Moşteanu Liviu.

Se pregăteşte domnul Rădulescu Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Moşteanu Liviu-Ionuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul Rădulescu Cătălin.

Se pregăteşte domnul deputat Vasilică Radu Costin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Rădulescu Cătălin-Marian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul de deputat Vasilică Radu.

Se pregăteşte domnul deputat Velcea Nicolae.

Şi după aceea rog judeţul Bacău.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Costin Vasilică:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vasilică Radu Costin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Velcea Nicolae.

Se pregăteşte domnul Căprar, de la Circumscripţia electorală Arad.

După aceea urmează judeţul Bacău.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Velcea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Velcea Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Căprar.

Urmează judeţul Bacău, domnul Avram.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Căprar Dorel-Gheorghe, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Avram.

Se pregăteşte domnul deputat Dunava Costel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Avram Constantin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule coleg, puneţi mâna pe Biblie, vă rog! Pe Biblie puneţi mâna, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Depune jurământul domnul deputat Dunava.

Se pregăteşte domnul Floroiu Ionel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Neculai Dunava:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dunava Costel Neculai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Floroiu Ionel.

Se pregăteşte domnul Ilişanu Claudiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Floroiu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Floroiu Ionel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4....

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimate coleg, cu mâna pe Biblie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Floroiu:

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Ilişanu Claudiu.

Se pregăteşte doamna Lungu Tudoriţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ilişanu Claudiu-Augustin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

O rugăm pe doamna deputat Lungu Tudoriţa.

Se pregăteşte domnul Palăr Ionel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa Lungu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Lungu Tudoriţa, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Palăr.

Se pregăteşte domnul Stanciu Lucian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Palăr:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Palăr Ionel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Stanciu.

Se pregăteşte doamna Şotcan Theodora.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna Şotcan Theodora.

Se pregăteşte domnul Şova Lucian.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Theodora Şotcan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Theodora Şotcan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Şova Lucian.

Se pregăteşte domnul deputat Vlase Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Şova:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Şova Lucian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Are cuvântul şi depune jurământul domnul deputat Şova Gabriel... Se pregătesc reprezentanţii... deputaţii judeţului Bihor. Biró Rozália...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu (din sală):

Domnul Vlase Gabriel!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnul Vlase depune jurământul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vlase Petru Gabriel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc, domnule deputat.

Rog deputaţii judeţului Bihor. Biró Rozália.

Se pregăteşte domnul deputat Bogdan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Biró Rozália-Ibolya, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Bogdan Gheorghe.

Se pregăteşte doamna Cherecheş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bogdan Gheorghe-Dănuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna Cherecheş.

Se pregăteşte doamna Coste Marina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheş:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cherecheş Florica, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna Coste Marina.

Se pregăteşte domnul deputat Cupşa Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Marina-Adelina Coste:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Coste Marina-Adelina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Cupşa Ioan.

Se pregăteşte domnul deputat Dehelean Silviu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cupşa Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Dehelean Silviu.

Se pregăteşte domnul Ghilea Găvrilă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Dehelean:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dehelean Silviu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Ghilea Găvrilă.

Se pregăteşte domnul Roman.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Găvrilă Ghilea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ghilea Găvrilă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Roman, se pregăteşte domnul deputat Szabó Ödön.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Sorin Roman:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Roman Ioan Sorin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Szabó Ődön, se pregătesc deputaţii judeţului Bistriţa-Năsăud şi primul este Iurişniţi Cristina-Ionela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Ödön:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Szabó Ödön, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.5 Bihor,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul deputat Iurişniţi Cristina, se pregăteşte doamna deputat Pană Adriana-Doina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Iurişniţi Cristina-Ionela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.6 Bistriţa-Năsăud,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna Pană Adriana, se pregăteşte domnul Sighiartău Robert.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana-Doina Pană:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pană Adriana-Doina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.6 Bistriţa-Năsăud,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Sighiartău Robert, se pregăteşte domnul Simionca Ionuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Sighiartău Robert-Ionatan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.6 Bistriţa-Năsăud,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul Simionca Ionuţ, se pregăteşte domnul deputat Suciu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Simionca:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Simionca Ionuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.6 Bistriţa-Năsăud,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Suciu Vasile, se pregătesc deputaţii judeţului Botoşani, domnul Achiţei Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Suciu Vasile-Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.6 Bistriţa-Năsăud,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Achiţei Vasile din judeţul Botoşani, se pregăteşte domnul Budăi Marius.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Achiţei:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Achiţei Vasile-Cristian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat :

Depune jurământul domnul deputat Budăi Marius, se pregăteşte doamna Ciofu Tamara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Constantin Budăi:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Budăi Marius-Constantin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna deputat Ciofu Tamara, se pregăteşte doamna deputat Huncă Mihaela.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ciofu Tamara-Dorina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat :

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna Huncă Mihaela, se pregăteşte domnul deputat Lupaşcu Costel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mihaela Huncă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Huncă Mihaela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat :

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Lupaşcu Costel, se pregăteşte domnul Rotaru Ilie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Lupaşcu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Lupaşcu Costel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Rotaru Ilie şi se pregătesc deputaţii judeţului Braşov, doamna Ambrus Izabella.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Rotaru Răzvan-Ilie, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Ambrus Izabella, se pregăteşte domnul Andronache Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ambrus Izabella-Agnes:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ambrus Izabella-Anges, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Andronache, se pregăteşte domnul deputat Benga Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Andronache Gabriel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Benga Tudor, se pregăteşte domnul Borza Remus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor-Vlad Benga:

(Cu mâna pe Constituţie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Benga Tudor-Vlad, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Jur pe onoare şi conştiinţă.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Borza Remus, se pregăteşte domnul Chiriac Viorel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Adrian Borza:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Borza Remus-Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Chiriac Viorel, se pregăteşte Mareş Mara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Chiriac:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Chiriac Viorel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Mareş Mara, se pregăteşte Mînzatu Roxana.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareş:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mareş Mara, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Mînzatu Roxana, se pregăteşte Mohaci Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roxana Mînzatu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mînzatu Roxana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Mohaci Mihai şi se pregăteşte Popa Mihai Valentin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Mohaci:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mohaci Mihai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Popa Mihai Valentin, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.9 Brăila, doamna Ioniţă Antoneta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Valentin Popa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Popa Mihai Valentin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ioniţă Antoneta, se pregăteşte Meiroşu Marilena-Emilia.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Antoneta Ioniţă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ioniţă Antoneta, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.9 Brăila,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Meiroşu Marilena-Emilia, se pregăteşte Niţă Nicu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Marilena-Emilia Meiroşu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Meiroşu Marilena-Emilia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.9 Brăila,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Niţă Nicu, se pregăteşte Tudose Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Niţă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Niţă Nicu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.9 Brăila,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Tudose Mihai, se pregăteşte Varga Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tudose:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Tudose Mihai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.9 Brăila,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Varga Vasile, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.10 Buzău, domnul Ciolacu Ion-Marcel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Varga Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.9 Brăila,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ciolacu Ion-Marcel, se pregăteşte Dobrică Ionela Viorela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ciolacu Ion-Marcel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dobrică Ionela Viorela, se pregăteşte Lazăr Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ionela Viorela Dobrică:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dobrică Ionela Viorela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Lazăr Sorin, se pregăteşte Mocanu Adrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lazăr:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Lazăr Sorin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Mocanu Adrian.

Trecem mai departe, Păle Dănuţ. Depune jurământul Păle Dănuţ, se pregăteşte Radu Nicolaie-Sebastian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Păle:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Păle Dănuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin, se pregăteşte Romanescu Cristinel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Romanescu Cristinel, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin, doamna Jivan Luminiţa-Maria.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristinel Romanescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Romanescu Cristinel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Jivan Luminiţa-Maria, se pregăteşte Mocioalcă Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa-Maria Jivan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Jivan Luminiţa-Maria, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Mocioalcă Ion. Se pregăteşte Schelean-Şomfelean Valeria.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mocioalcă Ion, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Schelean-Şomfelean Valeria, se pregăteşte Spânu Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Valeria-Diana Schelean-Şomfelean:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Schelean-Şomfelean Valeria-Diana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Spânu Ion, se pegăteşte Tabugan Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Spânu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Spânu Ion, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Tabugan Ion, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi, domnul Iacomi Iulian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Tabugan:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Tabugan Ion, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Iacomi Iulian, se pregăteşte Nicolicea Eugen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iacomi:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Iacomi Iulian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Nicolicea Eugen, se pregăteşte Predoiu Marian-Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nicolicea Eugen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Predoiu Marian-Cătălin, se pregăteşte Sefer Cristian-George.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Predoiu Marian-Cătălin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 12 Călăraşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Sefer Cristian-George, se pregăteşte Mocanu Adrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-George Sefer:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Sefer Cristian-George, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Mocanu Adrian, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, Burciu Cristina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Mocanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mocanu Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Burciu Cristina, se pregăteşte Cătăniciu Steluţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Burciu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Burciu Cristina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Cătăniciu Steluţa, se pregăteşte Csoma Botond.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cătăniciu Steluţa-Gustica, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Csoma Botond, se pregăteşte Dohotaru Adrian-Octavian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Csoma Botond:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Csoma Botond, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dohotaru Adrian-Octavian - lipseşte.

Depune jurământul Itu Cornel, Dohotaru lipseşte. Itu Cornel, se pregăteşte Moldovan Sorin-Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Itu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Itu Cornel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Moldovan Sorin-Dan, se pregăteşte Nasra Gabriel-Horia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Moldovan Sorin-Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Nasra Gabriel-Horia, se pregăteşte Oros Nechita-Adrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel-Horia Nasra:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nasra Gabriel-Horia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Oros Nechita-Adrian, se pregăteşte Stamatian Vasile-Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nechita-Adrian Oros:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Oros Nechita-Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Stamatian Vasile-Florin, se pregăteşte Ungureanu Emanuel-Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stamatian Vasile-Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Ungureanu Emanuel-Dumitru, se pregăteşte domnul Dohotaru Adrian, dacă a venit în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Stimaţi colegi,

Este un moment emoţionant pentru mine. Acum foarte mulţi ani, bunicul meu a fost închis pentru că nu a depus jurământul într-o...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Alo, alo, alo, vă rugăm, jurământul. Alo, alo, jurământul. Vă rugăm, jurământul. Vă rugăm frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

În memoria lui o să depun jurământul, aşa cum ar fi vrut să facă el asta şi n-a putut în...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Jurământul, vă rog. Jurământul, vă rog frumos. Jurământul. Jurământul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Emanuel Ungureanu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,

Jur pe onoare şi conştiinţă;

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dohotaru Adrian-Octavian, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa, Antal István-János.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dohotaru Adrian-Octavian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Antal István-János, se pregăteşte Babuş Radu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antal István-János:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Antal István-János, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele, România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Babuş Radu, se pregăteşte Banias Mircea-Marius.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Babuş:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Babuş Radu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Banias Mircea-Marius, se pregăteşte Boroianu Aurel-Robert.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Marius Banias:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Banias Mircea Marius, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Boroianu Aurel-Robert, se pregăteşte Dobre Mircea-Titus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Boroianu Aurel-Robert, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dobre Mircea-Titus, se pregăteşte Dumitrache Ileana Cristina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Titus Dobre:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dobre Mircea-Titus, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dumitrache Ileana Cristina, se pregăteşte Huţucă Bogdan-Iulian.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dumitrache Ileana Cristina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Huţucă Bogdan-Iulian, se pregăteşte Iancu Iulian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Huţucă Bogdan-Iulian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Iancu Iulian, se pregăteşte Ion Stelian- Cristian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Iancu Iulian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ion Stelian-Cristian, se pregăteşte Turcescu Robert-Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ion Stelian-Cristian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Turcescu Robert-Nicolae, se pregăteşte Vişan George-Gabriela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Turcescu Robert-Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Vişan George-Gabriel, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 15 Covasna, Benkő Erika.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Gabriel Vişan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vişan George-Gabriel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Benkő Erika, se pregăteşte Goga Octavian.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Benkő Erika:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Benkő Erika, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.15 Covasna,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Goga Octavian se pregăteşte Kulcsar Terza-József-Győrgy.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian Goga:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Goga Octavian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.15 Covasna,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Kulcsar Terza-József-Győrgy, se pregăteşte Márton Árpád-Francisc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kulcsar Terza-József-Győrgy:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Kulcsar Terza-József-Győrgy, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 15 Covasna,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem úgy segéljen. Esküszöm.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Márton Árpád-Francisc, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa, Badea Leonardo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Márton Árpád-Francisc, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 15 Covasna,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Badea Leonardo, se pregăteşte Holban Georgeta-Carmen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Leonardo Badea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Badea Leonardo, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Holban Georgeta-Carmen, se pregăteşte Lupescu Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Holban Georgeta-Carmen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Lupescu Dumitru, se pregăteşte Plumb Rovana.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lupescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Lupescu Dumitru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Plumb Rovana.

Se pregăteşte Preda Cezar-Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Plumb Rovana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Preda Cezar-Florin.

Se pregăteşte Ştefan Corneliu.

Şi vă rog să puneţi mâna pe Biblie, cei care juraţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Florin Preda:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Preda Cezar-Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ştefan Corneliu.

Se pregăteşte Vlăducă Oana-Silvia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Ştefan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ştefan Corneliu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Vlăducă Oana-Silvia.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, Călin Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Oana-Silvia Vlăducă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vlăducă Oana-Silvia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Călin Ion.

Se pregăteşte Cupă Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Călin:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Călin Ion, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Cupă Ion.

Se pregăteşte Giugea Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Cupă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cupă Ion, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Giugea Nicolae.

Se pregăteşte Peţa Eliza-Mădălina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Giugea Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Peţa Eliza-Mădălina.

Se pregăteşte Presură Alexandra.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Peţa Eliza-Mădălina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Presură Alexandra.

Se pregăteşte Prisnel Adrian-Claudiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Presură Alexandra, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Cu mâna pe Biblie!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Presură:

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Prisnel Adrian-Claudiu.

Se pregăteşte Stancu Florinel.

Mâna pe Biblie! Mâna pe Biblie, vă rog!

Pe Biblie se jură.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Prisnel Adrian-Claudiu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur pe onoare şi conştiinţă;

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Stancu Florinel.

Se pregăteşte Stroe Ionuţ-Marian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florinel Stancu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stancu Florinel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Stroe Ionuţ-Marian.

Se pregăteşte Tănăsescu Alina-Elena.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stroe Ionuţ-Marian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Tănăsescu Alina-Elena.

Se pregăteşte Vasilescu Lia Olguţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Tănăsescu Alina-Elena, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Vasilescu Lia Olguţa.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi. Cristache Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vasilescu Lia Olguţa, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Cristache Cătălin.

Se pregăteşte Dobre Victor Paul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cristache Cătălin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dobre Victor Paul.

Se pregăteşte Dobrovici Bacalbaşa Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Paul Dobre:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dobre Victor-Paul, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae.

Se pregăteşte Durbacă Eugen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Durbacă Eugen.

Se pregăteşte Mărgărit Mitică-Marius.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Durbacă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Durbacă Eugen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Mărgărit Mitică-Marius.

Se pregăteşte Popa Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mărgărit Mitică-Marius, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi.

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Popa Florin.

Se pregăteşte Rodeanu Bogdan-Ionel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Popa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Popa Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi.

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Rodeanu Bogdan-Ionel.

Se pregăteşte Roşca Lucreţia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Rodeanu Bogdan-Ionel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Roşca Lucreţia.

Se pregăteşte Ştefan Viorel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lucreţia Roşca:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Roşca Lucreţia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ştefan Viorel.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, Andrei Alexandru-Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ştefan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ştefan Viorel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Andrei Alexandru-Ioan.

Se pregăteşte Cuc Alexandru-Răzvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Ioan Andrei:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Andrei Alexandru-Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Cuc Alexandru-Răzvan.

Se pregăteşte Dinu Cristina-Elena.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cuc Alexandru-Răzvan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Dinu Cristina-Elena.

Se pregăteşte Petcu Toma-Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Elena Dinu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dinu Cristina-Elena, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Petcu Toma-Florin.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 20 Gorj, Ponta Victor-Viorel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Toma-Florin Petcu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Petcu Toma-Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ponta Victor-Viorel.

Lipseşte.

Depune jurământul Şarapatin Elvira.

Se pregăteşte Văcaru Alin Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elvira Şarapatin:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Şarapatin Elvira, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 20 Gorj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Văcaru Alin Vasile.

Se pregăteşte Vâlceanu Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin Vasile Văcaru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Văcaru Alin Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 20 Gorj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Vîlceanu Dan.

Se pregăteşte Weber Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Vîlceanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vîlceanu Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 20 Gorj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Weber Mihai.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita, Bende Sándor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Weber:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Weber Mihai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 20 Gorj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bende Sándor.

Se pregăteşte Benedek Zacharie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bende Sándor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bende Sándor, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Benedek Zacharie.

Se pregăteşte Kelemen Hunor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Benedek Zacharie:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Benedek Zacharie, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Kelemen Hunor.

Se pregăteşte Korodi Attila.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Kelemen Hunor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Kelemen Hunor, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Korodi Attila.

Se pregăteşte Sebestyen Csaba-Istvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Korodi Attila:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Korodi Attila, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Sebestyén Csaba-István. Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara, domnul Heiuş Lucian-Ovidiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebestyén Csaba-István:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Sebestyén Csaba-István, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Heiuş Lucian-Ovidiu. Se pregăteşte doamna Intotero Natalia-Elena.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Heiuş Lucian-Ovidiu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul doamna Intotero Natalia-Elena. Se pregăteşte domnul Marica Petru-Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Intotero Natalia-Elena, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Marica Petru-Sorin şi se pregăteşte domnul Ponta Viorel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marica Petru-Sorin:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Marica Petru-Sorin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Ponta Victor-Viorel. Se pregăteşte domnul Nistor Laurenţiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ponta Victor-Viorel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 20 Gorj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Nistor Laurenţiu. Se pregăteşte domnul Surgent-Marius Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu Nistor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nistor Laurenţiu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Surgent Marius-Gheorghe. Se pregăteşte domnul Toma Ilie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Surgent Marius-Gheorghe, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Toma Ilie. Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, Găină Mihăiţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Toma:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Toma Ilie, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Găină Mihăiţă. Se pregăteşte domnul Gheorghe Tinel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Găină:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Găină Mihăiţă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Gheorghe Tinel. Se pregăteşte domnul Muşoiu Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gheorghe Tinel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Muşoiu Ştefan. Se pregăteşte domnul Pop Andrei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Muşoiu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Muşoiu Ştefan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Pop Andrei. Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, Alexe Costel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Pop:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pop Andrei, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Alexe Costel. Se pregăteşte domnul Axinte Vasile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Alexe:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Alexe Costel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Axinte Vasile. Se pregăteşte domnul Bănicioiu Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Axinte:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Axinte Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Bănicioiu Nicolae. Lipseşte, da?

Depune jurământul domnul Bodea Marius şi se pregăteşte doamna Chichirău Cosette-Paula.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Bodea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bodea Marius, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul doamna Chichirău Cosette-Paula. Se pregăteşte domnul Ciuhodaru Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

(Cu mâna pe Constituţie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Chichirău Cosette-Paula, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Jur pe onoare şi conştiinţă.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Ciuhodaru Tudor. Există? Lipseşte.

Depune jurământul domnul Cîtea Vasile şi se pregăteşte domnul Pistru-Popa Eusebiu-Manea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cîtea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Câtea Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Pistru-Popa Eusebiu-Manea. Se pregăteşte doamna Gavrilă Camelia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eusebiu-Manea Pistru-Popa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pistru-Popa Eusebiu-Manea, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul doamna Gavrilă Camelia. Se pregăteşte domnul Macovei Silviu Nicu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Camelia Gavrilă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gavrilă Camelia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Macovei Silviu Nicu. Se pregăteşte domnul Movilă Petru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Nicu Macovei:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Macovei Silviu Nicu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Movilă Petru. Se pregăteşte domnul Bănicioiu Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Movilă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

Eu, Movilă Petru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Bănicioiu Nicolae. Se pregăteşte domnul Ciuhodaru Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Bănicioiu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bănicioiu Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Ciuhodaru Tudor. Se pregăteşte domnul Oprea Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ciuhodaru Tudor, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Oprea Dumitru. Se pregăteşte domnul Vosganian Varujan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Oprea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Oprea Dumitru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Vosganian Varujan. Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov, Bogaciu Alexandra-Corina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Vosganian:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vosganian Varujan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Aodvadz Ognagan.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul doamna Bogaciu Alexandra-Corina şi se pregăteşte domnul Culeafă Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bogaciu Alexandra-Corina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Culeafă Mihai. Se pregăteşte domnul Gheorghe Andrei Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Culeafă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Culeafă Mihai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Gheorghe Andrei Daniel. Se pregăteşte domnul Zainea Cornel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gheorghe Andrei Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Zainea Cornel. Se pregăteşte domnul Zamfira Constantin-Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel Zainea:

(Cu mâna pe Constituţie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Zainea Cornel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Jur pe onoare şi conştiinţă.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Zamfira Constantin-Cătălin. Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş, Apjok Norbert.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Cătălin Zamfira:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Zamfira Constantin-Cătălin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Apjok Norbert. Se pregăteşte domnul Bota Marius Sorin-Ovidiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Apjok Norbert:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Apjok Norbert, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul domnul Bota Marius Sorin-Ovidiu. Se pregăteşte doamna Cherecheş Viorica.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bota Marius Sorin-Ovidiu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Cherecheş Viorica.

Se pregăteşte Duruş Vlad-Emanuel.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Cherecheş:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cherecheş Viorica, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Duruş Vlad-Emanuel.

Se pregăteşte Matei Călin-Vasile-Andrei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad-Emanuel Duruş:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Duruş Vlad-Emanuel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Matei Călin-Vasile-Andrei.

Se pregăteşte Şimon Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Matei Călin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Şimon Gheorghe. Lipseşte.

Depune jurământul Todoran Adrian-Mihăiţă.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, Bălănescu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Todoran Adrian-Mihăiţă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bălănescu Alexandru.

Se pregăteşte Bontea Vlad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Bălănescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Bălănescu Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bontea Vlad.

Se pregăteşte Şimon Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad Bontea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bontea Vlad, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Şimon Gheorghe.

Se pregăteşte Popescu Virgil-Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Şimon:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Şimon Gheorghe, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Popescu Virgil-Daniel.

Se pregăteşte Truşcă Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Popescu Virgil-Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Truşcă Constantin.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş, Abu-Amra Lavinia-Corina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Truşcă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Truşcă Constantin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Abu-Amra Lavinia-Corina.

Se pregăteşte Biro Zsolt-Istvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lavinia-Corina Abu-Amra:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Abu-Amra Lavinia-Corina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Biro Zsolt-Istvan.

Se pregăteşte Buicu Corneliu-Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Biro Zsolt-Istvan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Biro Zsolt-Istvan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Buicu Corneliu-Florin.

Se pregăteşte Csép Éva-Adrea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Buicu Corneliu-Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Csép Éva-Andrea.

Se pregăteşte Oprişcan Mihai Doru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Csép Éva-Andrea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Csép Éva-Andrea, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem úgy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Oprişcan Mihai Doru.

Se pregăteşte Paşcan Emil-Marius.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Doru Oprişcan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Oprişcan Mihai Doru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Paşcan Emil-Marius. Lipseşte.

Atunci Socotar Gheorghe-Dinu.

Se pregăteşte Vass Levente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Socotar Gheorghe-Dinu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Vass Levente.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ, Andruşcă Dănuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vass Levente:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vass Levente, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Andruşcă Dănuţ.

Se pregăteşte Bulai Iulian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Andruşcă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Andruşcă Dănuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bulai Iulian.

Se pregăteşte Cozmanciuc Corneliu-Mugurel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Bulai:

Eu ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Mâna pe Biblie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Bulai:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bulai Iulian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel.

Se pregăteşte Iftimie Neculai.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Iftimie Neculai.

Se pregăteşte Leoreanu Laurenţiu-Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Neculai Iftimie:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Iftimie Neculai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Leoreanu Laurenţiu-Dan.

Se pregăteşte Munteanu Ioan.

Leoreanu, vă rugăm!

Munteanu Ioan se pregăteşte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Leoreanu Laurenţiu-Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Munteanu Ioan.

Se pregăteşte Rotaru Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Munteanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Munteanu Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Rotaru Alexandru.

Se pregăteşte Şerban Ciprian-Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Rotaru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Rotaru Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Şerban Ciprian-Constantin.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 30 Olt, Ciocan Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Şerban Ciprian-Constantin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ciocan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ciocan Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt ....

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Se pregăteşte Iancu Marius-Ionel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ciocan:

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Iordache Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Ionel Iancu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Iancu Marius-Ionel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Iordache Florin.

Se pregăteşte Niţă Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Jurământ de credinţă

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Iordache Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Niţă Mihai.

Se pregăteşte Stănescu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Niţă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Niţă Mihai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Stănescu Alexandru.

Se pregăteşte Ştirbu Gigel-Sorinel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Stănescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stănescu Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ştirbu Gigel-Sorinel.

Se pregăteşte Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, Anastase Roberta Alma.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ştirbu Gigel-Sorinel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 30 Olt,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Anastase Roberta Alma.

Se pregăteşte Bozianu Nicoleta-Cătălina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta Alma Anastase:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Anastase Roberta Alma, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bozianu Nicoleta-Cătălina.

Se pregăteşte Gavrilescu Graţiela Leocadia.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bozianu Nicoleta-Cătălina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Gavrilescu Graţiela Leocadia.

Se pregăteşte Ionescu George.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gavrilescu Graţiela Leocadia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Ionescu George.

Se pregăteşte Moagher Laura-Mihaela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Ionescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ionescu George, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Moagher Laura-Mihaela.

Se pregăteşte Nicolae Andrei.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura-Mihaela Moagher:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Moagher Laura-Mihaela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Nicolae Andrei, se pregăteşte Paraschiv Rodica.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Nicolae:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nicolae Andrei, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Paraschiv Rodica, se pregăteşte Prişcă Răzvan Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Paraschiv:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Paraschiv Rodica, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Prişcă Răzvan Sorin, se pregăteşte Rădulescu Dan-Răzvan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan Sorin Prişcă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Prişcă Răzvan Sorin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Rădulescu Dan-Răzvan, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.32 Satu-Mare, Bran Ioana.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Rădulescu Dan-Răzvan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.31 Prahova,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bran Ioana, se pregăteşte Erdei Dolóczki István.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ioana Bran:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bran Ioana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.32 Satu-Mare,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Erdei István. Se pregăteşte Magyar Loránd-Bálint.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei-Dolóczki István:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Pe Biblie mâna!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Erdei-Doloczki Istvan:

Eu, Erdei-Dolóczki István, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.32 Satu-Mare,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Magyar Loránd-Bálint, se pregăteşte Nicoară Romeo Florin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Magyar Loránd-Bálint, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.32 Satu-Mare,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Nicoară Romeo Florin, se pregăteşte Petric Octavian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nicoară Romeo Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.32 Satu-Mare,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Petric Octavian, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj, Balint Liviu-Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian Petric:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Petric Octavian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.32 Satu-Mare,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Balint Liviu-Ioan, se pregăteşte Bode Lucian Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ioan Balint:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Balint Liviu-Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Bode Lucian Nicolae, se pregăteşte Nosa Iuliu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bode Lucian Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Nosa Iuliu, se pregăteşte Seres Dénes.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Nosa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nosa Iuliu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Seres Dénes, se pregăteşte Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu, Barna Ilie Dan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Seres Dénes:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Seres Dénes, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Isten engem ugy segéljen.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Barna Ilie Dan, se pregăteşte Neagu Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Barna Ilie Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Neagu Nicolae, se pregăteşte Sitterli Ovidiu-Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Neagu Nicolae, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Sitterli Ovidiu-Ioan, se pregăteşte Şovăială Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Sitterli Ovidiu-Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Şovăială Constantin, se pregăteşte Terea Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Şovăială:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Şovăială Constantin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

Depune jurământul Terea Ioan, se pregăteşte Turcan Raluca şi predau ştafeta titularului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Terea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ioan Terea, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.34 Sibiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

(În continuare şedinţa este condusă de domnul deputat Miron Ignat.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul doamna Turcan Raluca.

Trecem la judeţul Suceava, se pregăteşte domnul deputat Balan Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Balan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Balan Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Băişanu Ştefan, se pregăteşte domnul deputat Bejinariu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Bejinariu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bejenariu Eugen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

A depus domnul Bejinariu. Depune jurământul doamna Cobuz Maricela, se pregăteşte doamna Fădor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maricela Cobuz:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Maricela Cobuz, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Fădor Angelica, se pregăteşte domnul deputat Bogdan Gheorghiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Angelica Fădor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Fădor Angelica, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Gheorghiu Bogdan, se pregăteşte domnul Havrici Iulian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Gheorghiu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gheorghiu Bogdan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Havrici Iulian, se pregăteşte domnul Mihalescul.

Nu-i colegul? Havrici?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Mihalescul:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Mihalescul Dumitru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

A depus jurământul domnul Mihalescul Dumitru, se pregăteşte domnul Nechifor Ioan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nechifor Cătălin-Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

A depus jurământul domnul Nechifor, se pregăteşte domnul Rădulescu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Rădulescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Rădulescu Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

A depus jurământul domnul Rădulescu, se pregăteşte domnul Havrici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Havrici Emanuel-Iuliu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Trecem la judeţul Teleorman. Depune jurământul domnul Boboc, se pregăteşte doamna Calista Mara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Gabriel Boboc:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Boboc Valentin Gabriel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.36 Teleorman,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Calista Mara şi se pregăteşte Calotă Florică.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Calista Mara-Daniela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.36 Teleorman,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul Calotă Florică, se pregăteşte domnul Gâdea Adrian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florică Ică Calotă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Calotă Florică Ică, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.36 Teleorman,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Gâdea, se pregăteşte domnul Dragnea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Ionuţ Gâdea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gâdea Adrian-Ionuţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.36 Teleorman,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Dragnea Nicolae-Liviu şi trecem la judeţul Timiş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dragnea Nicolae-Liviu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.36 Teleorman,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc, domnule deputat Dragnea.

Trecem la judeţul Timiş. Depune jurământul Ardelean Ben, se pregăteşte domnul Cucşa Marian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ben-Oni Ardelean:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ben-Oni Ardelean, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Cucşa Marian, se pregăteşte domnul Dobra Călin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Gheorghe Cucşa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cucşa Marian-Gheorghe, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Dobra Călin, se pregăteşte domnul Drulă Cătălin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Ionel Dobra:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dobra Călin-Ionel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depună jurământul domnul Drulă, se pregăteşte doamna Gavriliţă Bianca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Drulă Cătălin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Gavriliţă Bianca, se pregăteşte domnul Pau Radu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Bianca-Miruna Gavriliţă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gavriliţă Bianca-Miruna, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Pau Radu, se pregăteşte Pirtea Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Adrian Pau:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pau Radu-Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Pirtea, se pregăteşte domnul Popescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Marilen-Gabriel Pirtea, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Popescu, se pregăteşte domnul Sămărtinean Cornel-Mircea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Popescu Pavel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Sămărtinean, se pregăteşte Simonis Alfred-Robert.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Sămărtinean Cornel-Mircea, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

Doamne ajută!

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul Simonis Alfred-Robert şi se pregătesc deputaţii judeţului Tulcea.

Tulcenii, luaţi barca şi veniţi, aici, în primul rând.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Simonis Alfred-Robert, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul de la Tulcea domnul Gudu Vasile, se pregăteşte doamna Luca Andaluzia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Gudu Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.38 Tulcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Luca Andaluzia, se pregăteşte domnul deputat Simion.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Andaluzia Luca:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Luca Andaluzia, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Simion, se pregăteşte domnul deputat Şişcu Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Eduard Simion:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Simion Lucian-Eduard, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Şişcu George, se pregătesc colegii deputaţi din judeţul Vaslui. Primul - Bichineţ Corneliu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Şişcu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Şişcu George, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Bichineţ Corneliu, se pregăteşte doamna deputat Birchall Ana.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Bichineţ:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bichineţ Corneliu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna deputat Birchall Ana, se pregăteşte domnul Botez Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Birchall Ana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Botez, se pregăteşte domnul Căciulă Aurel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Botez Mihai-Cătălin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Căciulă, se pregăteşte domnul Olteanu Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Căciulă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Căciulă Aurel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Olteanu, se pregăteşte domnul Solomon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Olteanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Olteanu Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Solomon, se pregăteşte Stativă Irinel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Solomon Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Încheie plutonul judeţului Vaslui, domnul deputat Stativă Irinel şi trecem la judeţul Vâlcea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Irinel Ioan Stativă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stativă Irinel-Ioan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Judeţul Vâlcea.

Depune jurământul domnul Buican, se pregăteşte domnul Cocoş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Buican:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Buican Cristian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 40 Vâlcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Cocoş Vasile, se pregăteşte domnul Lovin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cocoş:

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cocoş Vasile, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 40 Vâlcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Lovin, se pregăteşte domnul Neaţă Eugen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Lovin Dumitru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 40 Vâlcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Neaţă Eugen, se pregăteşte doamna Oteşanu Daniela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Neaţă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Neaţă Eugen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 40 Vâlcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Oteşanu Daniela, se pregăteşte domnul deputat Popa Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Oteşanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Oteşanu Daniela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 40 Vâlcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Popa Ştefan şi trecem la judeţul Vrancea. Se pregăteşte domnul Bârlădeanu Dragoş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Popa Ştefan-Ovidiu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 40 Vâlcea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Bârlădeanu Dragoş, se pregăteşte doamna Boboc Tudoriţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş-Petruţ Bârlădeanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bârlădeanu Dragoş-Petruţ, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Boboc, se pregăteşte domnul Halici.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Boboc Tudoriţa-Rodica, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Halici, se pregăteşte domnul Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Halici:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Halici Nicuşor, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Ştefan, se pregăteşte domnul Tîlvăr.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Ion:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ştefan Ion, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Depune jurământul domnul Tîlvăr Angel şi trecem la Capitală, la Bucureşti.

Se pregăteşte domnul Daniel Constantin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Tîlvăr Angel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Constantin Daniel şi ne întoarcem la Sibiu, doamna deputat Raluca Turcan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Constantin:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Constantin Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Turcan, se pregăteşte domnul Anton Anton.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Turcan Raluca, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 34 Sibiu,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Anton Anton, se pregăteşte doamna Bîzgan Mioara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Anton:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Anton Anton, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.42 Municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Bîzgan Mioara, se pregăteşte Căruceru Aida.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Bîzgan-Gayral Oana-Mioara, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Căruceru, se pregăteşte domnul Chiriţă Dumitru. Nu este.

Se pregăteşte domnul Cîmpeanu Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Căruceru Aida-Cristina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Cîmpeanu şi se pregăteşte Dan Nicuşor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Cîmpeanu Sorin Mihai, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Dobrovie Matei Adrian. Se pregăteşte domnul Florea Damian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Dobrovie Matei Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Dobrovie; se pregăteşte domnul Florea Damian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Damian Florea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Florea Damian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Florea Oana; se pregăteşte doamna Furtună Mirela.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Consuela Florea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Florea Oana-Consuela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Furtună; se pregăteşte Ghinea Cristian.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mirela Furtună:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Furtună Mirela, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Ghinea; se pregăteşte domnul Manole Petre.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Ghinea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ghinea Cristian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Manole Petre; se pregăteşte doamna Moldovan Carmen.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Manole Petre-Florin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Moldovan Carmen şi se pregăteşte domnul Năsui Claudiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Moldovan Carmen Ileana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Năsui şi se pregăteşte domnul Nicolăescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Năsui Claudiu-Iulius-Gavril, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Nicolăescu; se pregăteşte domnul Petrea Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nicolăescu Gheorghe-Eugen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Petrea; se pregăteşte domnul Pleşoianu Liviu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Petrea:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Petrea Gabriel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Pleşoianu Liviu; se pregăteşte domnul Pop Georgian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Ioan Adrian Pleşoianu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pleşoianu Liviu Ioan Adrian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Pop Georgian; se pregăteşte domnul Pop Rareş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pop Georgian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Pop Rareş; se pregăteşte doamna Prună Cristina-Mădălina.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Rareş-Tudor Pop:

(Cu mâna pe Constituţie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Pop Rareş-Tudor, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Jur pe onoare şi conştiinţă. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna deputat Prună Cristina; se pregăteşte domnul Raeţchi Ovidiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

(Cu mâna pe Constituţie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Prună Cristina-Mădălina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Jur pe onoare şi conştiinţă. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Raeţchi; se pregăteşte doamna Săftoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Raeţchi Ovidiu Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Săftoiu; se pregăteşte domnul Seidler.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Săftoiu Ana Adriana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Seidler. Urmează domnul Steriu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Seidler Cristian-Gabriel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Steriu. Urmează domnul Tomac.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Steriu Valeriu-Andrei, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Urmează domnul deputat Tomac; se pregăteşte doamna Beatrice Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Tomac Eugen, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Tudor Beatrice; se pregăteşte doamna Tuşa Adriana.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Beatrice Tudor:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Tudor Beatrice, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Tuşa Adriana; se pregăteşte domnul Vîrză Mihăiţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana Diana Tuşa:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Tuşa Adriana Diana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Vîrză Mihăiţă şi se pregătesc colegii de la Circumscripţia 43 din afara ţării.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Vîrză:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Vîrză Mihăiţă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Trecem la Circumscripţia 43 din afara ţării.

Depune jurământul Codreanu Constantin şi se pregăteşte Coliu Doru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Codreanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Codreanu Constantin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Coliu; se pregăteşte domnul Voicu Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Coliu Doru-Petrişor, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul deputat Voicu Mihai şi trecem la colegii deputaţi aleşi la nivel naţional.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

(Cu mâna pe Constituţie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Voicu Mihai Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării,

Jur pe onoare şi conştiinţă;

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Jur pe onoare şi conştiinţă.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Ne întoarcem puţin la judeţul Suceava. S-a întors colegul Băişanu şi va depune jurământul. Se pregătesc colegii la nivel naţional. Adnagi Slavoliub.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Băişanu Ştefan-Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Rog colegii de la Grupul minorităţilor naţionale, aleşi pe plan naţional, să fie pregătiţi. Depune jurământul Adnagi Slavoliub. Se pregăteşte doamna Csokany Petronela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Slavoliub Adnagi:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Adnagi Slavoliub, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Csokany Petronela. Se pregăteşte domnul Firczak.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Csokany Petronela-Mihaela, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc. Depune jurământul domnul Firczak. Se pregăteşte domnul Ganţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulius Marian Firczak:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Firczak Iulius Marian, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc. Depune jurământul domnul Ganţ. Se pregăteşte domnul Ghera Slobodan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ganţ Ovidiu Victor, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. So wahr mir Gott helfe.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Ghera. Se pregăteşte domnul Grosaru. O rugăm pe colega noastră Petronela, care a depus deja jurământul, dar nu l-a semnat, să vină aici şi să semneze jurământul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor

Eu, Ghera Giureci-Slobodan, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Tako neka mi Bog pomogne.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Grosaru. Se pregăteşte domnul Ibram.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Grosaru Andi-Gabriel, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Dio mi aiuti.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Ibram. Se pregăteşte doamna Longher.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iusein Ibram:

(Cu mâna pe Constituţie şi Coran rosteşte jurământul scris.)

Eu, Ibram Iusein, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Allah.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

A depus jurământul domnul Ibram.

Depune jurământul doamna Longher. Se pregăteşte domnul Pambuccian.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria Longher:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Longher Victoria, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Pambuccian. Se pregăteşte domnul Petreţchi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Varujan Pambuccian, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Astvadz Ocnagan.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Petreţchi şi se pregăteşte doamna Popescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Petreţchi Nicolae-Miroslav, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Tak mne Boje pomoji.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul doamna Popescu. Se pregăteşte colegul Stoica Alin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mariana-Venera Popescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Popescu Mariana-Venera, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Stoica Alin şi se pregăteşte domnul Vasile Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Stoica Bogdan-Alin, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Vasile Daniel. Se pregăteşte domnul Vexler Silviu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Vasile:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Daniel Vasile, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu credinţă, cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Kadea te ajutilamenghe o Del.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Vexler. Se pregăteşte domnul Zisopol.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Vexler:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Vexler Silviu, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Rosteşte şi în limba maternă.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul domnul Zisopol. Se pregăteşte domnul Ignat Miron.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Zisopol Dragoş Gabriel, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Eţi na mu voitisi o Theos.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Depune jurământul Ignat Miron. (Coboară la tribună.)

Jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.

Eu, Ignat Miron, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul.) (Revine în prezidiu.)

Stimaţi colegi,

Comisia de validare a mai validat un mandat şi-i dăm cuvântul preşedintelui Comisiei de validare pentru a prezenta în continuare raportul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Stimaţi colegi,

Vă prezentăm raportul de validare în ceea ce-l priveşte pe reprezentantul Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România, Iarco Furic. Comisia de validare, cu unanimitate de voturi, a validat mandatul domnului deputat şi vă rog să supuneţi la vot raportul nostru, ca apoi dumnealui să poată depune jurământul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi,

Domnul preşedinte al Comisiei de validare v-a prezentat raportul suplimentar pentru validarea colegei noastre de la Bihor, la nivel naţional.

Supun votului dumneavoastră acest raport, raport suplimentar.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

171 de voturi pentru, 17 voturi împotrivă.

Raportul suplimentar a fost aprobat. Scuzaţi. Abţineri? Deci, 17 abţineri. Scuzaţi.

Raportul a fost aprobat cu majoritate de voturi.

Pe procedură. Colegul nostru, pe procedură. Poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Pentru că suntem la discutarea, la faza de discutare a raportului suplimentar al comisiei pentru un coleg de-al nostru, vreau să vă informez că astăzi, în Comisia de validare a mandatelor, a venit şi o solicitare a ANI de invalidare a două mandate. Este vorba de doamna Cătăniciu, deputat ALDE, şi domnul Roman Sorin Ioan, deputat PSD. Numai că solicitarea ANI a venit de aseară sau de ieri. Dacă ieri am fi discutat-o în Comisia de validare, poate că rezultatul ar fi fost altul.

Suntem, totuşi, în Parlamentul României. Începem un nou mandat. Nu cred că PSD-ul avea nevoie de un astfel de comportament, de a dosi un document oficial al ANI, de aseară până astăzi, de a-l supune avizării, aprobării Comisiei de validare, după ce cei doi colegi încriminaţi în raportul ANI au depus jurământul, în aşa fel încât, pe regulament, să nu mai ai ce să faci.

Eu cred că nu acesta este modelul de activitate parlamentară pe care trebuie să-l înveţe sau să-l preia cei care sunt pentru prima dată în Parlamentul României.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc. Pe procedură, are cuvântul preşedintele Comisiei de validare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Comisia de validare, aseară, când şi-a încheiat activitatea, nu avea de unde să ştie că, la un moment dat, azi-noapte, ne va scrie ANI. Deci, Comisia de validare nu poate sta că o instituţie a statului, la un moment dat, ne va sesiza.

În momentul în care a ajuns, de dimineaţă, preşedintele Camerei ne-a sesizat, am discutat-o şi am respins-o. lucrurile sunt foarte simple. Aşa că aplaudaţi degeaba. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

La nivel naţional, domnul Furic Iarco, care a fost validat acum de Comisia de validare, rog să vină şi să depună jurământul de credinţă faţă de patrie şi popor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iarco Furic:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Furic Iarco, deputat ales la nivel naţional,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. Tak aby my pomohol pan Boh.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi,

Prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat. Ne revedem la ora 15,00 pentru a continua cu cea de a doua parte, aşa cum am anunţat la deschiderea şedinţei.

Ne reîntâlnim la ora 15,00.

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimate doamne deputat,

Stimaţi colegi deputaţi,

Vă rog insistent luaţi locurile să începem cea de a doua parte a şedinţei de astăzi.

În prima parte a lucrărilor şedinţei noastre de astăzi, a fost prezentat raportul Comisiei de validare şi s-a depus jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor.

Din anumite motive, un număr de patru colegi nu au putut depune jurământul, pentru că erau în alte activităţi aici, în Bucureşti. Aceştia sunt: domnul Chiriţă, domnul Costescu, domnul Dan Nicuşor şi domnul Paşcan.

Rog pe aceşti patru colegi să vină să ia loc în prima bancă şi o să-i invit la microfon să depună jurământul de credinţă. Biblia este la locul ei, puneţi mâna pe Biblie. Un coleg secretar o să vă dea jurământul de credinţă, vi-l înmânează şi dumneavoastră îl citiţi, îl semnaţi şi originalul mi-l prezentaţi mie.

Dăm cuvântul domnului Chiriţă să prezinte jurământul de credinţă. Se pregăteşte domnul Dan Nicuşor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Chiriţă:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Chiriţă Dumitru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Depune jurământul de credinţă domnul deputat Dan Nicuşor. Se pregăteşte domnul Costescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nicuşor Dan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Îl invităm să prezinte jurământul domnul Costescu şi se pregăteşte domnul Paşcan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Manuel Costescu:

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Costescu Manuel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate,

Jur credinţă patriei mele România;

Jur să respect Constituţia şi legile ţării;

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;

Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Îl invit la microfon să depună jurământul pe domnul Paşcan.

Cu părere de rău, nu este.

Vă informez că din totalul mandatelor validate, 327 de mandate, 326 de mandate au fost cele pentru care s-a depus jurământul de credinţă, un coleg deputat încă nu a depus jurământul de credinţă, ceea ce înseamnă că este mai mult de două treimi din numărul total al deputaţilor, necesar pentru constituirea Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Ca urmare, potrivit art.11 din Regulamentul de funcţionare al Camerei Deputaţilor, se constată că Camera Deputaţilor este legal constituită şi putem continua lucrările.

Aşa cum am stabilit în prima parte, continuăm astăzi ordinea de zi, şi anume, urmează să depunem eforturi pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Potrivit regulamentului, art.22, preşedintele Camerei este ales pe durata întregului mandat. Se alege prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele, prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare.

Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este ales preşedinte cel care a obţinut cele mai multe voturi.

În conformitate cu prevederile art.123 alin.(7) din regulament, în cazul votului secret exprimat cu buletine de vot, se constituie o comisie de numărare a voturilor. Această comisie este formată din câte un reprezentant de la fiecare grup prezent în Parlament şi comisia este asistată de doi secretari.

Rog liderii grupurilor parlamentare să prezinte numele membrilor Comisiei de numărare a voturilor pentru funcţia de preşedinte.

Invit, pentru a citi numele, în ordine, partidele prezente în Parlament. Primul invitat la tribună este reprezentantul Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Având în vedere dispoziţiile art.22 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă comunicăm că propunerea Grupului parlamentar PSD pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru actuala legislatură, este domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea. (Aplauze)

Reprezentantul nostru în Comisia de numărare este domnul deputat Ciuhodaru Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi,

Se prezintă în ordine. Întâi şi întâi se prezintă candidatul pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. După aceea, invit la microfon reprezentanţii partidelor să prezinte reprezentantul care va fi în Comisia de numărare a voturilor.

Deci, din partea PSD-ului propunerea a fost pentru domnul deputat Dragnea.

Dacă din partea Partidului Naţional Liberal sunt propuneri. Nu.

Din partea USR-ului dacă sunt propuneri.

După ce le vine rândul...

Din partea UDMR-ului dacă sunt propuneri pentru funcţia de preşedinte. Domnul Árpád ne anunţă că nu.

Din partea Partidului ALDE dacă sunt propuneri pentru funcţia de preşedinte. Nu sunt.

Din partea PMP-ului dacă sunt propuneri pentru funcţia de preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Simionca:

Propunerea noastră este Adi Todoran.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Repetaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Simionca:

Propunerea noastră este Adrian Todoran.

(Rumoare.)

La Comisia de numărare. Îmi cer scuze.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, dacă sunt propuneri. Nu sunt.

Stimaţi colegi,

Invit reprezentanţii partidelor să nominalizeze persoanele care vor face parte din Comisia de numărare a voturilor. Fiecare formaţiuni sau partid politic are dreptul la un singur reprezentant.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea Grupului Partidului Social Democrat, domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Mulţumesc.

Din partea Partidului Naţional Liberal. Nu aveţi? Nu e grupul aici.

Vreţi să faceţi parte dumneavoastră?

Din partea USR-ului, propunerea dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Din partea USR, doamna deputat Cristina Prună.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Din partea UDMR-ului, propunerea vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Îl propunem pe domnul deputat Erdei István.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Din partea ALDE.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Din partea Grupului parlamentar ALDE, domnul deputat Marian Cucşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

PMP-ul, vă menţineţi propunerea? Da.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc.

Noi îl propunem pe domnul deputat Iulius Firczak.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Aţi auzit propunerile pentru Comisia de numărare a voturilor. Sunt şapte propuneri. Partidul Naţional Liberal încă se mai consultă.

Supun la vot componenţa Comisiei de numărare a voturilor.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate s-a votat componenţa Comisiei de numărare a voturilor, comisie care va fi asistată de doi colegi, secretari.

Stimaţi colegi,

S-a făcut o singură propunere. Cu toate că este una singură, totuşi, trebuie completate buletine de vot. Să dăm posibilitatea staffului tehnic să completeze buletinele de vot şi pentru aceasta luăm o pauză de 10 minute, după care reluăm lucrările să ne exprimăm votul cu buletine de vot. Avem două urne, buletinele de vot se pot depune în aceste două urne, indiferent în care. Am pus două urne pentru operativitate, să meargă cât mai repede acţiunea de votare.

Pauză de 10 minute.

 
   

- După pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi,

Buletinele de vot au fost pregătite. Pentru operativitate, rog liderii de grup, de partid, să-şi invite colegii să putem începe procesul de votare a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Stimaţi colegi,

Vă rog luaţi loc în sală, să începem lucrările.

Între timp, colegii de la Partidul Naţional Liberal au deliberat şi au nominalizat un coleg deputat care va face parte din Comisia de numărare a voturilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Din această comisie, din partea PNL, va participa domnişoara deputat Mara Mareş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumim.

Stimaţi colegi,

Acum trecem la procedura de vot, alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Buletinele de vot.

Supun la vot pentru a doua oară Comisia de numărare a voturilor, cu colegul deputat de la liberali care a fost propus acum, după deliberările care au avut loc la Partidul Naţional Liberal.

Cine este pentru această comisie de numărare a voturilor?

Unanimitate, 327 de voturi pentru.

Trecem la procedura de vot pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Buletinele de vot au fost pregătite. Un coleg deputat secretar va da citire tabelului în ordine alfabetică pentru toţi colegii deputaţi. Nu vom merge cum am mers la validare, pe judeţe, ci în ordine alfabetică de această dată.

Un al doilea coleg secretar vă va înmâna buletinele de vot. Atunci când primiţi buletinul de vot, acolo vedeţi un nume.

Tehnica de vot sau procedura de vot: dacă votaţi pentru, lăsaţi numele neşters al candidatului pentru funcţia de preşedinte; dacă nu sunteţi de acord, votaţi contra, ştergeţi numele deputatului pentru funcţia de preşedinte.

Colegii de la liberali, având o experienţă deosebită, îmi recomandă să nu ştergeţi, ci să tăiaţi.

Deci, atunci când este şters sau tăiat, înseamnă că este vot contra. După ce aţi făcut această operaţiune de ştergere sau tăiere, sau aţi lăsat buletinul de vot aşa cum este, îl împăturiţi şi veniţi la aceste două urne şi depuneţi buletinul de vot într-una din ele.

Dăm drumul la procesul de votare.

Domnule secretar, daţi citire tabelului cu colegii deputaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Apjok Norbert:

Lista deputaţilor în ordine alfabetică.

Abu-Amra Lavinia-Corina prezentă
Achiţei Vasile Cristian

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Colegi, o secundă, o secundă.

Vă întrerup, domnule secretar. 60% suntem colegi noi. Nu ne cunoaştem. Pentru operativitate, vă rog atunci când colegul nostru secretar citeşte numele, spuneţi prezent sau sunt aici, o formulare din asta, să mergem mai cu operativitate. Sau ridicaţi mâna, cum doriţi, dar să mergem cu operativitate. Vă rog mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Apjok Norbert:

Adnagi Slavoliub prezent
Alexe Costel prezent
Ambrus Izabella-Agnes absentă
Anastase Roberta-Alma prezentă
Andrei Alexandru-Ioan prezent
Andronache Gabriel prezent
Andruşcă Dănuţ prezent
Antal István-János prezent
Anton Anton
Apjok Norbert prezent
Ardelean Ben-Oni
Avram Constantin prezent
Axinte Vasile prezent
Babuş Radu
Badea Leonardo prezent
Balan Ioan
Balint Liviu-Ioan prezent
Banias Mircea-Marius prezent
Barna Ilie-Dan prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru prezent
Bălănescu Alexandru prezent
Bănicioiu Nicolae
Bârlădeanu Dragoş-Petruţ prezent
Bejinariu Eugen prezent
Bende Sándor
Benedek Zacharie prezent
Benga Tudor-Vlad absent
Benkő Erika
Bica Dănuţ prezent
Bichineţ Corneliu prezent
Birchall Ana prezentă
Biró Rozália-Ibolya prezent
Biro Zsolt-Istvan prezent
Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă
Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă
Boboc Valentin-Gabriel prezent
Bode Lucian-Nicolae prezent
Bodea Marius prezent
Bogaciu Alexandra-Corina prezentă
Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent
Bontea Vlad
Boroianu Aurel-Robert prezent
Borza Remus-Adrian
Bota Marius-Sorin-Ovidiu
Botez Mihai-Cătălin
Bozianu Nicoleta-Cătălina
Bran Ioana prezentă
Bucura-Oprescu Simona prezentă
Budăi Marius-Constantin
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Bulai Iulian
Bumb Sorin-Ioan prezent
Burciu Cristina prezentă
Calista Mara-Daniela prezentă
Calotă Florică Ică prezent
Căciulă Aurel prezent
Călin Ion prezent
Căprar Dorel-Gheorghe prezent
Căruceru Aida-Cristina prezentă
Cătăniciu Steluţa-Gustica prezentă
Cherecheş Florica prezentă
Cherecheş Viorica
Chichirău Cosette-Paula
Chiriac Viorel prezent
Chiriţă Dumitru prezent
Ciocan Dan prezent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciuhodaru Tudor prezent
Cîmpeanu Sorin Mihai prezent
Cîtea Vasile prezent
Cobuz Maricela prezentă
Cocoş Vasile prezent
Codreanu Constantin prezent
Coliu Doru-Petrişor prezent
Constantin Daniel prezent
Coste Marina-Adelina
Costescu Manuel
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel
Cristache Cătălin prezent
Csép Éva-Andrea
Csokany Petronela-Mihaela prezentă
Csoma Botond
Cuc Alexandru-Răzvan absent
Cucşa Marian-Gheorghe prezent
Culeafă Mihai prezent
Cupă Ion prezent
Cupşa Ioan prezent
Dan Nicuşor Daniel prezent
Dehelean Silviu prezent
Dinu Cristina-Elena prezentă
Dîrzu Ioan prezent
Dobra Călin-Ionel prezent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrică Ionela Viorela prezentă
Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae prezent
Dobrovie Matei-Adrian
Dohotaru Adrian-Octavian prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drulă Cătălin prezent
Dumitrache Ileana Cristina prezentă
Dunava Costel Neculai prezent
Durbacă Eugen prezent
Duruş Vlad-Emanuel prezent
Erdei-Dolóczki István prezent
Farago Petru
Fădor Angelica prezentă
Firczak Iulius Marian prezent
Florea Damian prezent
Florea Oana-Consuela prezentă
Floroiu Ionel
Furic Iarco prezent
Furtună Mirela prezentă
Ganţ Ovidiu Victor
Gavrilă Camelia prezentă
Gavrilescu Graţiela Leocadia prezentă
Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă
Găină Mihăiţă prezent
Gâdea Adrian-Ionuţ prezent
Georgescu Nicolae prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Tinel prezent
Gheorghiu Bogdan prezent
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghilea Găvrilă prezent
Ghinea Cristian
Giugea Nicolae prezent
Goga Octavian prezent
Grosaru Andi-Gabriel prezent
Gudu Vasile
Halici Nicuşor prezent
Havrici Emanuel-Iuliu prezent
Heiuş Lucian-Ovidiu
Holban Georgeta-Carmen
Huncă Mihaela prezent
Huţucă Bogdan-Iulian
Iacomi Iulian prezent
Iancu Iulian prezent
Iancu Marius-Ionel prezent
Ibram Iusein prezent
Iftimie Neculai
Ignat Miron prezent
Ilişanu Claudiu-Augustin prezent
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ion Stelian-Cristian prezent
Ionescu George prezent
Ioniţă Antoneta prezentă
Iordache Florin prezent
Itu Cornel prezent
Iurişniţi Cristina-Ionela
Jivan Luminiţa-Maria prezentă
Kelemen Hunor
Korodi Attila
Kulcsár-Terza József-György
Lazăr Sorin prezent
Leoreanu Laurenţiu-Dan
Longher Victoria
Lovin Dumitru prezent
Luca Andaluzia prezentă
Lungu Tudoriţa prezentă
Lupaşcu Costel prezent
Lupescu Dumitru absent
Macovei Silviu Nicu prezent
Magyar Loránd-Bálint prezent
Manole Petre-Florin prezent
Mareş Mara prezentă
Marica Petru-Sorin prezent
Márton Árpád-Francisc prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei
Mărgărit Mitică-Marius
Meiroşu Marilena-Emilia prezentă
Mihalescul Dumitru prezent
Mînzatu Roxana prezentă
Moagher Laura-Mihaela prezentă
Mocanu Adrian
Mocioalcă Ion prezent
Mohaci Mihai
Moldovan Carmen-Ileana prezentă
Moldovan Sorin-Dan
Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent
Movilă Petru prezent
Munteanu Ioan prezent
Muşoiu Ştefan prezent
Nasra Gabriel-Horia prezent
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent
Neagu Nicolae prezent
Neaţă Eugen prezent
Nechifor Cătălin-Ioan prezent
Nicoară Romeo-Florin prezent
Nicolae Andrei prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolicea Eugen prezent
Nistor Laurenţiu prezent
Niţă Mihai absent
Niţă Nicu prezent
Nosa Iuliu prezent
Olar Corneliu prezent
Olteanu Daniel prezent
Oprea Dumitru absent
Oprişcan Mihai-Doru prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Oteşanu Daniela prezent
Palăr Ionel prezent
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina prezentă
Paraschiv Rodica prezentă
Paşcan Emil-Marius absent
Pau Radu-Adrian prezent
Păle Dănuţ prezent
Petcu Toma-Florin prezent
Petrea Gabriel prezent
Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent
Petric Octavian prezent
Peţa Eliza-Mădălina prezentă
Pirtea Marilen-Gabriel prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent
Pleşoianu Liviu Ioan Adrian prezent
Plumb Rovana prezentă
Ponta Victor-Viorel prezent
Pop Andrei prezent
Pop Georgian prezent
Pop Rareş-Tudor prezent
Popa Florin prezent
Popa Mihai Valentin prezent
Popa Ştefan-Ovidiu prezent
Popescu Mariana-Venera prezentă
Popescu Pavel prezent
Popescu Virgil-Daniel prezent
Preda Cezar-Florin prezent
Predoiu Marian-Cătălin prezent
Presură Alexandra prezentă
Prisnel Adrian-Claudiu prezent
Prişcă Răzvan Sorin prezent
Prună Cristina-Mădălina prezentă
Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent
Raeţchi Ovidiu-Alexandru prezent
Răcuci Claudiu-Vasile prezent
Rădulescu Alexandru prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Dan-Răzvan prezent
Rodeanu Bogdan-Ionel prezent
Roman Florin-Claudiu prezent
Roman Ioan-Sorin prezent
Romanescu Cristinel prezent
Roşca Lucreţia prezentă
Rotaru Alexandru prezent
Rotaru Răzvan-Ilie prezent
Săftoiu Ana-Adriana prezentă
Sămărtinean Cornel-Mircea prezent
Schelean-Şomfelean Valeria-Diana
Sebestyén Csaba-István prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seidler Cristian-Gabriel prezent
Seres Dénes prezent
Sighiartău Robert-Ionatan prezent
Simion Lucian-Eduard
Simionca Ionuţ prezent
Simonis Alfred-Robert prezent
Sitterli Ovidiu-Ioan prezent
Socotar Gheorghe-Dinu
Solomon Adrian prezent
Spânu Ion prezent
Stamatian Vasile-Florin prezent
Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent
Stancu Florinel prezent
Stativă Irinel-Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei prezent
Stoica Bogdan-Alin prezent
Stroe Ionuţ-Marian prezent
Suciu Vasile-Daniel
Surgent Marius-Gheorghe prezent
Szabó Ödön
Şarapatin Elvira prezent
Şerban Ciprian-Constantin prezent
Şimon Gheorghe prezent
Şişcu George prezent
Şotcan Theodora prezentă
Şova Lucian prezent
Şovăială Constantin prezent
Ştefan Corneliu prezent
Ştefan Ion prezent
Ştefan Viorel prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel
Tabugan Ion prezent
Tănăsescu Alina-Elena prezentă
Terea Ioan prezent
Tîlvăr Angel prezent
Todor Adrian prezent
Todoran Adrian-Mihăiţă prezent
Toma Ilie prezent
Tomac Eugen prezent
Tripa Florin-Dan prezent
Truşcă Constantin prezent
Tudor Beatrice prezentă
Tudose Mihai prezent
Turcan Raluca prezent
Turcescu Robert-Nicolae prezent
Tuşa Adriana-Diana prezentă
Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent
Varga Glad-Aurel prezent
Varga Vasile prezent
Vasile Daniel
Vasilescu Lia-Olguţa prezentă
Vasilică Radu-Costin prezent
Vass Levente prezent
Văcaru Alin Vasile prezent
Velcea Nicolae prezent
Vexler Silviu prezent
Vişan George-Gabriel prezent
Vîlceanu Dan prezent
Vîrză Mihăiţă prezent
Vlad Sergiu Cosmin prezent
Vlase Petru-Gabriel
Vlăducă Oana-Silvia prezentă
Voicu Mihai-Alexandru prezent
Vosganian Varujan
Weber Mihai prezent
Zainea Cornel prezent
Zamfira Constantin-Cătălin prezent
Zisopol Dragoş-Gabriel prezent

Bănicioiu, Borza, prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Domnule secretar, mai sunt?

Aţi terminat, da?

Stimaţi colegi,

S-a încheiat procesul de votare. Rog membrii Comisiei de numărare a voturilor, cei şapte colegi deputaţi care au fost propuşi de partide şi formaţiuni politice, să fie însoţiţi de doi secretari de şedinţă, să meargă în sala Biroului permanent, pentru numărarea voturilor.

După numărarea voturilor, se încheie un proces-verbal care va fi prezentat în plenul Camerei Deputaţilor.

 
   

- După pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi,

Vă rog, luaţi loc în sală.

De îndată, preşedintele Comisiei de numărare a voturilor pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor va da citire procesului-verbal încheiat în urma numărării voturilor.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Pop:

Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art. 22 din regulament, asupra candidatului propus în vederea alegerii preşedintelui Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor: 327;
  • numărul deputaţilor prezenţi: 317;
  • numărul total de voturi exprimate: 317;
  • numărul total de voturi anulate: 0;
  • numărul de voturi valabil exprimate: 317, din care:
  • voturi pentru: 216;
  • voturi contra: 101.
(Aplauze.)

Potrivit art. 22 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, preşedintele se alege cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Ca urmare a faptului că din totalul de 327 de deputaţi, 216 au votat pentru, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de regulament, domnul deputat Dragnea Nicolae-Liviu este ales pe durata mandatului Camerei în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

(Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Ignat:

Vă mulţumesc.

Potrivit rezultatului votului şi numărului de voturi exprimate, rezultă că domnul deputat Dragnea Liviu-Nicolae este ales preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru o perioadă de 4 ani de zile. (Aplauze.)

Vă felicit, domnule preşedinte.

În această perioadă de patru ani, efortul dumneavoastră va fi orientat spre binele populaţiei, orientat spre desfăşurarea unor lucrări cât mai profesioniste în Parlamentul României.

Munca dumneavoastră nu va fi uşoară, dar cred şi având în vedere experienţa dumneavoastră, având în vedere susţinerea a 45% din alegători, rezultatele vor fi pe măsura muncii dumneavoastră.

Vă doresc numai şi numai bine, vă doresc sănătate şi vă doresc ca peste câţiva ani să deveniţi decanul de vârstă al Camerei Deputaţilor şi să conduceţi lucrările, cum am condus şi eu acum. (Aplauze.)

Vă rog, domnule preşedinte, să veniţi la tribună şi să preluaţi conducerea lucrărilor Camerei Deputaţilor. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Astăzi, România are un Parlament nou şi vreau să vă felicit pe toţi cei care faceţi parte din acest for suprem al democraţiei.

Le urez bun venit celor care, mai ales tineri, au preluat primul mandat de parlamentar.

Au intrat în acest legislativ şi formaţiuni noi. Este un lucru bun pentru democraţie, este un lucru bun pentru Parlament, care are astfel o reprezentativitate mai mare.

Este important să aflăm şi să dezbatem puncte de vedere noi, exprimate de reprezentanţi noi.

Este esenţial ca partidele din opoziţie să-şi poată exprima punctele de vedere cu toată vigoarea.

Cred că avem acum şansa să facem din nou vii actele de civilitate parlamentară, aşa cum ele au fost transmise de la începutul anilor 1990.

Faptul că ne găsim azi aici arată că oamenii au avut încredere în noi, că şi-au pus speranţele în noi, că ne-au dat şansa să facem ceea ce nu s-a făcut încă şi să îndreptăm ceea ce s-a făcut strâmb.

Dragi colegi,

Aş vrea să vă propun ca începând de astăzi să încercăm să fim nu doar colegi, vă invit să fim parteneri, vă invit să fim o echipă care trage în direcţia binelui public.

Nu e cazul să formăm cu toţii un partid mare şi unic. Dimpotrivă, e necesar ca fiecare partid să-şi facă auzită vocea şi să lupte pentru ideile în care crede.

Ceea ce vă cer este să privim împreună la proiectele mari, să lăsăm la o parte interesele mici atunci când este în discuţie interesul ţării. Vă invit să colaborăm cu luciditate naţională pentru cauzele mari şi să ne păstrăm luptele politice pentru cauzele mici.

Parlamentul României este o instituţie peste care ultimii ani au aşternut o reputaţie discutabilă, poate nemeritată, zic unii, dar în acelaşi timp este un fapt. E misiunea noastră să refacem reputaţia Parlamentului, şi nu putem face asta decât colaborând, decât lucrând cu responsabilitate civică şi naţională.

Cred că a doua misiune esenţială a actualului Parlament este aceea de a face ordine în legislaţia românească. S-au adoptat în decursul anilor prea multe legi care se bat cap în cap, care sunt inadecvate, care încurcă societatea şi raporturile între instituţii. Actualul Parlament are această datorie de a pune ordine în acest hăţiş legislativ.

Voi iniţia un proces parlamentar prin care, împreună cu toate instituţiile abilitate ale statului, dar în primul rând cu Guvernul, Parlamentul să facă ordine în legislaţie şi să clarifice raporturile dintre instituţii. Această ordine este una din condiţiile fundamentale ale aplicării legii în România. Sunt convins că împreună putem realiza o adevărată reformă a legislaţiei constituţionale. Nu avem dreptul să mai ratăm acest proiect.

De asemenea, ţine de noi să restabilim puterea instituţională a Parlamentului şi vreau să pornim împreună acest proces. Activitatea de control a instituţiilor pe care Parlamentul e abilitat să o exercite nu trebuie să mai fie mimată.

De asemenea, vreau să transmit un mesaj foarte puternic. Parlamentul este locul unde se naşte legea, dar şi locul unde se stopează abuzul în aplicarea ei.

Anul 2017 şi anii care urmează nu sunt uşori. Toţi ne-am angajat, în această campanie electorală, să producem creştere economică susţinută şi să aducem bunăstare românilor. E datoria noastră, a parlamentarilor români, să facem legi bune şi clare. Datoria noastră: să-i ajutăm pe români să creadă în România.

Vă mulţumesc. (Urcă la prezidiu.)

 
   

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Andrei Pop şi Apjok Norbert, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată.

Vreau, de asemenea, să-i mulţumesc domnului preşedinte Miron pentru faptul că a gestionat foarte bine lucrările Parlamentului până în acest moment, iar, în continuare, potrivit prevederilor parlamentare şi a programului de lucru stabilit pentru şedinţa de astăzi, urmează să procedăm la alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) şi a art. 25 din regulament, preşedintele Camerei Deputaţilor, care este ales pe durata mandatului Camerei, este şi preşedintele Biroului permanent, din care mai fac parte: 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori, aceştia fiind aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare.

Începem procedura alegerii vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile regulamentare, lucrările vor avea următoarea desfăşurare: stabilirea numărului de locuri în Biroul permanent, care revin grupurilor parlamentare, pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, după care liderii grupurilor parlamentare vor prezenta propunerile nominale pentru funcţiile respective, în limita locurilor aprobate, şi totodată vor desemna un reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor.

După aprobarea componenţei nominale a acestei comisii, va urma derularea votului secret cu bile asupra listei de candidaţi, apoi constatarea şi prezentarea rezultatului votului.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea repartizării locurilor pentru funcţiile din Biroul permanent.

Cu aceste precizări, vă reamintesc că în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Regulament, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este format în urma negocierilor între liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei.

În acest sens, potrivit protocolului încheiat de liderii grupurilor parlamentare, locurile care revin acestora în perioada primei sesiuni ordinare a actualei legislaturi pentru funcţiile respective sunt următoarele: Grupul PSD - 3 locuri de vicepreşedinţi, două locuri de secretari şi un chestor; Grupul PNL - un vicepreşedinte, un secretar; Grupul USR - un secretar; Grupul UDMR - un chestor; Grupul ALDE - un chestor; Grupul PMP - un chestor.

Dacă sunt obiecţii în legătură cu această repartizare a locurilor pe funcţii în Biroul permanent, vă rog să le prezentaţi. Nu sunt.

În aceste condiţii, supun votului repartizarea locurilor pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor în Biroul permanent.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, au fost stabilite locurile care revin fiecărui grup parlamentar, pe funcţii, în Biroul permanent.

Video in format Flash/IOS Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor.

În continuarea lucrărilor, urmează ca liderii grupurilor parlamentare să prezinte propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit componenţei numerice aprobate şi totodată să desemneze câte un reprezentant al fiecărui grup pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor.

Voi da cuvântul în ordinea descrescătoare a numărului de membri ai fiecărui grup parlamentar.

Dau cuvântul liderului Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Grupul Partidului Social Democrat propune: vicepreşedinte - Florin Iordache, vicepreşedinte - Petru-Gabriel Vlase, vicepreşedinte - Rovana Plumb; secretar - Ciolacu Ion-Marcel; secretar - Bran Ioana; chestor - Drăghici Mircea-Gheorghe; reprezentant în Comisia de numărare - Ciuhodaru Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Îl invit la microfon pe liderul Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Bună ziua!

Felicitări, domnule preşedinte, şi sper să fiţi un preşedinte echidistant şi un preşedinte pentru întreaga Cameră a Deputaţilor.

În acelaşi timp, înainte de a vă face propuneri, vă anunţ componenţa nominală a conducerii Grupului parlamentar al PNL: lider al grupului parlamentar - doamna deputat Raluca Turcan; vicelideri ai Grupului parlamentar - deputaţii Nicolăescu Gheorghe-Eugen, Gheorghe Andrei Daniel, Olar Corneliu, Schelean-Şomfelean Valeria-Diana, Ştefan Ion şi Ghilea Găvrilă; secretar al grupului - doamna deputat Cherecheş Florica.

Pentru Biroul permanent al Camerei: pentru funcţia de vicepreşedinte, Grupul PNL îl propune pe domnul Marian-Cătălin Predoiu, iar pentru funcţia de secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pe domnul deputat Cozmanciuc Corneliu-Mugurel; pentru Comisia de numărare, pe doamna deputat Mara Mareş.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe liderul Grupului parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Propunerea Grupului USR pentru funcţia de secretar al Biroului permanent - domnul deputat Cristian Ghinea; în Comisia de numărare - doamna deputat Cristina-Mădălina Prună.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul liderului Grupului parlamentar al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Attila Korodi:

Domnule preşedinte,

Pentru funcţia de chestor, Grupul parlamentar al UDMR propune pe domnul Seres Dénes şi pentru Comisia de numărare a voturilor, pe domnul Erdei Dolóczki István.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mulţumesc.

Dau cuvântul liderului Grupului parlamentar al ALDE.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Avram:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al ALDE propune pentru funcţia de chestor pe domnul Andrei Dominic Gerea şi la Comisia de numărare - domnul Marian-Gheorghe Cucşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe liderul Grupului parlamentar al PMP.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte,

Grupul PMP îl propune pentru funcţia de chestor pe domnul deputat Valeriu-Andrei Steriu; pentru Comisia de numărare - domnul deputat Adrian-Mihăiţă Todoran.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul liderului Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi, în sesiunea aceasta, nu avem niciun loc în Biroul permanent. La Comisia de numărare a voturilor, domnul deputat Iulius Marian Firczak.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

În câteva minute, secretariatul va redacta lista cu propunerile făcute de dumneavoastră, după care o voi prezenta.

 
   

- După o scurtă pauză -

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

A fost redactată lista candidaţilor propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi, secretari şi chestori.

Vicepreşedinţi: Florin Iordache - PSD, Vlase Petru Gabriel - PSD, Rovana Plumb - PSD, Marian-Cătălin Predoiu - PNL.

Secretari: Ciolacu Ion-Marcel - PSD, Ioana Bran - PSD, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - PNL, Cristian Ghinea - USR.

Chestori: Drăghici Mircea-Gheorghe - PSD, Seres Dénes - UDMR, Andrei Dominic Gerea - ALDE, Valeriu-Andrei Steriu - PMP.

Au fost propuşi, de asemenea, următorii reprezentanţi pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor: Tudor Ciuhodaru - PSD, Mara Mareş - PNL, Cristina-Mădălina Prună - USR, Erdei Dolóczki István - Grupul parlamentar al UDMR, Marian-Gheorghe Cucşa - Grupul ALDE, Adrian-Mihăiţă Todoran - PMP, Iulius Marian Firczak - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Dacă sunt obiecţii în legătură cu cele două liste vă rog să le prezentaţi. Constat că nu sunt.

Supun la vot propunerile pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor.

Cine este pentru?

Sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi a fost aprobată componenţa nominală a comisiei.

Înainte de a trece la vot... Îi rog şi pe domnul Ciolacu şi pe colegii săi să facă puţină linişte, pentru că este important, mai ales pentru parlamentarii noi, să ştie care este procedura votului. Mă scuzaţi că vă întrerup!

Înainte de a trece la vot pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor, vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă prin vot secret cu bile, cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului prevăzut de art. 67 din Constituţie.

Totodată, reamintesc că în conformitate cu prevederile art. 126 din regulament, votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la secretari două bile, una albă, una neagră, care vor fi introduse în cele două urne pe care le aveţi în faţă.

Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru lista de candidaţi, iar bila albă introdusă în urna neagră, iar cea neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra listei. Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere. Bilele urmează să fie primite de la domnii secretari, de la locul destinat acestei operaţiuni, pe baza apelului nominal pe care îl va face domnul secretar Andrei Pop, căruia îi dau cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Pop:

Voi începe prin strigarea fiecărui...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Probleme la stafful tehnic...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Pop:

Abu-Amra Lavinia-Corina prezentă
Achiţei Vasile-Cristian prezent
Adnagi Slavoliub absent
Alexe Costel prezent
Ambrus Izabella-Agnes absentă
Anastase Roberta Alma prezentă
Andrei Alexandru-Ioan prezent
Andronache Gabriel prezent
Andruşcă Dănuţ prezent
Antal István-János prezent
Anton Anton prezent
Apjok Norbert absent
Ardelean Ben-Oni prezent
Avram Constantin prezent
Axinte Vasile prezent
Babuş Radu prezent
Badea Leonardo prezent
Balan Ioan prezent
Balint Liviu-Ioan prezent
Barna Ilie-Dan prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru prezent
Bălănescu Alexandru prezent
Bănicioiu Nicolae prezent
Bârlădeanu Dragoş-Petruţ prezent
Bejinariu Eugen prezent
Bende Sándor prezent
Benedek Zacharie prezent
Benga Tudor-Vlad absent
Benkő Erika prezentă
Bica Dănuţ prezent
Bichineţ Corneliu prezent
Birchall Ana prezentă
Biró Rozália-Ibolya prezentă
Biro Zsolt-Istvan prezent
Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă
Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă
Boboc Valentin-Gabriel prezent
Bode Lucian-Nicolae prezent
Bodea Marius prezent
Nicolae-Liviu Dragnea prezent
Bogaciu Alexandra-Corina prezentă
Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent
Bontea Vlad prezent
Boroianu Aurel-Robert prezent
Borza Remus-Adrian prezent
Bota Marius-Sorin-Ovidiu prezent
Botez Mihai-Cătălin prezent
Bozianu Nicoleta-Cătălina prezentă
Bran Ioana prezentă
Bucura-Oprescu Simona prezentă
Budăi Marius-Constantin prezent
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Bulai Iulian prezent
Bumb Sorin-Ioan prezent
Burciu Cristina prezentă
Calista Mara-Daniela prezentă
Calotă Florică Ică prezent
Căciulă Aurel prezent
Călin Ion prezent
Căprar Dorel-Gheorghe prezent
Căruceru Aida-Cristina prezentă
Cătăniciu Steluţa-Gustica prezentă
Cherecheş Florica prezentă
Cherecheş Viorica prezentă
Chichirău Cosette-Paula prezentă
Chiriac Viorel prezent
Chiriţă Dumitru prezent
Ciocan Dan prezent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciuhodaru Tudor prezent
Cîmpeanu Sorin Mihai prezent
Cîtea Vasile prezent
Cobuz Maricela prezentă
Cocoş Vasile prezent
Codreanu Constantin prezent
Coliu Doru-Petrişor prezent
Constantin Daniel prezent
Coste Marina-Adelina prezentă
Costescu Manuel prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent
Cristache Cătălin prezent
Csép Éva-Andrea prezentă
Csokany Petronela-Mihaela
Csoma Botond prezent
Cuc Alexandru-Răzvan prezent
Cucşa Marian-Gheorghe prezent
Culeafă Mihai prezent
Cupă Ion prezent
Cupşa Ioan prezent
Dan Nicuşor Daniel prezent
Dehelean Silviu prezent
Dinu Cristina-Elena prezentă
Dîrzu Ioan prezent
Dobra Călin-Ionel prezent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor-Paul prezent
Dobrică Ionela Viorela prezentă
Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae prezent
Dobrovie Matei-Adrian prezent
Dohotaru Adrian-Octavian prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drulă Cătălin prezent
Dumitrache Ileana-Cristina prezentă
Dunava Costel Neculai prezent
Durbacă Eugen prezent
Duruş Vlad-Emanuel prezent
Erdei-Doloczki Istvan prezent
Farago Petru prezent
Fădor Angelica prezentă
Firczak Iulius Marian prezent
Florea Damian prezent
Florea Oana-Consuela prezentă
Floroiu Ionel prezent
Furic Iarco prezent
Furtună Mirela prezentă
Ganţ Ovidiu-Victor prezent
Gavrilă Camelia prezentă
Gavrilescu Graţiela-Leocadia prezentă
Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă
Găină Mihăiţă prezent
Gâdea Adrian-Ionuţ prezent
Georgescu Nicolae prezent
Gerea Andrei-Dominic prezent
Gheorghe Andrei-Daniel prezent
Gheorghe Tinel prezent
Gheorghiu Bogdan absent
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghilea Găvrilă prezent
Ghinea Cristian prezent
Giugea Nicolae prezent
Goga Octavian prezent
Grosaru Andi-Gabriel prezent
Gudu Vasile prezent
Halici Nicuşor prezent
Havrici Emanuel-Iuliu prezent
Heiuş Lucian-Ovidiu prezent
Holban Georgeta-Carmen prezentă
Huncă Mihaela prezentă
Huţucă Bogdan-Iulian prezent
Iacomi Iulian prezent
Iancu Iulian prezent
Iancu Marius-Ionel prezent
Ibram Iusein prezent
Iftimie Neculai prezent
Ignat Miron prezent
Ilişanu Claudiu-Augustin prezent
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ion Stelian-Cristian prezent
Ionescu George prezent
Ioniţă Antoneta prezentă
Iordache Florin prezent
Itu Cornel prezent
Iurişniţi Cristina-Ionela prezentă
Jivan Luminiţa-Maria prezentă
Kelemen Hunor prezent
Korodi Attila prezent
Kulcsár-Terza József-György prezent
Lazăr Sorin prezent
Leoreanu Laurenţiu-Dan prezent
Longher Victoria prezentă
Lovin Dumitru prezent
Luca Andaluzia prezentă
Lungu Tudoriţa prezentă
Lupaşcu Costel prezent
Lupescu Dumitru prezent
Macovei Silviu Nicu prezent
Magyar Loránd-Bálint prezent
Manole Petre-Florin prezent
Mareş Mara prezentă
Marica Petru-Sorin prezent
Márton Arpad-Francisc prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei prezent
Mărgărit Mitică-Marius prezent
Meiroşu Marilena-Emilia prezentă
Mihalescul Dumitru prezent
Mînzatu Roxana prezentă
Moagher Laura-Mihaela prezentă
Mocanu Adrian absent
Mocioalcă Ion prezent
Mohaci Mihai prezent
Moldovan Carmen-Ileana prezentă
Moldovan Sorin-Dan prezent
Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent
Movilă Petru prezent
Munteanu Ioan prezent
Muşoiu Ştefan prezent
Nasra Gabriel-Horia prezent
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent
Neagu Nicolae prezent
Neaţă Eugen prezent
Nechifor Cătălin-Ioan prezent
Nicoară Romeo-Florin prezent
Nicolae Andrei prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolicea Eugen prezent
Nistor Laurenţiu prezent
Niţă Mihai prezent
Niţă Nicu prezent
Nosa Iuliu prezent
Olar Corneliu prezent
Olteanu Daniel prezent
Oprea Dumitru prezent
Oprişcan Mihai-Doru prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Oteşanu Daniela prezentă
Palăr Ionel prezent
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina prezentă
Paraschiv Rodica prezentă
Paşcan Emil-Marius absent
Pau Radu-Adrian prezent
Păle Dănuţ prezent
Petcu Toma-Florin prezent
Petrea Gabriel prezent
Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent
Petric Octavian prezent
Peţa Eliza-Mădălina prezentă
Pirtea Marilen-Gabriel prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent
Pleşoianu Liviu Ioan Adrian prezent
Plumb Rovana prezentă
Ponta Victor-Viorel prezent
Pop Andrei prezent
Pop Georgian prezent
Pop Rareş-Tudor prezent
Popa Florin prezent
Popa Mihai Valentin prezent
Popa Ştefan-Ovidiu prezent
Popescu Mariana-Venera prezentă
Popescu Pavel prezent
Popescu Virgil-Daniel prezent
Preda Cezar-Florin prezent
Predoiu Marian-Cătălin prezent
Presură Alexandra prezentă
Prisnel Adrian-Claudiu prezent
Prişcă Răzvan Sorin prezent
Prună Cristina-Mădălina prezentă
Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent
Raeţchi Ovidiu-Alexandru prezent
Răcuci Claudiu-Vasile prezent
Rădulescu Alexandru prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Dan-Răzvan prezent
Rodeanu Bogdan-Ionel prezent
Roman Florin-Claudiu prezent
Roman Ioan-Sorin prezent
Romanescu Cristinel prezent
Roşca Lucreţia prezentă
Rotaru Alexandru prezent
Rotaru Răzvan-Ilie prezent
Săftoiu Ana-Adriana prezentă
Sămărtinean Cornel-Mircea absent
Schelean-Şomfelean Valeria-Diana prezentă
Sebestyén Csaba-István prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seidler Cristian-Gabriel prezent
Seres Dénes prezent
Sighiartău Robert-Ionatan prezent
Simion Lucian-Eduard prezent
Simionca Ionuţ prezent
Simonis Alfred-Robert prezent
Sitterli Ovidiu-Ioan prezent
Socotar Gheorghe-Dinu prezent
Solomon Adrian prezent
Spânu Ion prezent
Stamatian Vasile-Florin prezent
Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent
Stancu Florinel prezent
Stativă Irinel-Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei prezent
Stoica Bogdan-Alin prezent
Stroe Ionuţ-Marian prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surgent Marius-Gheorghe prezent
Szabó Ödön prezent
Şarapatin Elvira
Şerban Ciprian-Constantin prezent
Şimon Gheorghe prezent
Şişcu George prezent
Şotcan Theodora prezentă
Şova Lucian prezent
Şovăială Constantin
Ştefan Corneliu prezent
Ştefan Ion prezent
Ştefan Viorel prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion prezent
Tănăsescu Alina-Elena prezentă
Terea Ioan prezent
Tîlvăr Angel prezent
Todor Adrian prezent
Todoran Adrian-Mihăiţă prezent
Toma Ilie prezent
Tomac Eugen prezent
Tripa Florin-Dan prezent
Truşcă Constantin prezent
Tudor Beatrice prezentă
Tudose Mihai prezent
Turcan Raluca prezentă
Turcescu Robert-Nicolae prezent
Tuşa Adriana-Diana prezentă
Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent
Varga Glad-Aurel prezent
Varga Vasile prezent
Vasile Daniel prezent
Vasilescu Lia-Olguţa prezentă
Vasilică Radu-Costin prezent
Vass Levente prezent
Văcaru Alin Vasile prezent
Velcea Nicolae prezent
Vexler Silviu prezent
Vişan George-Gabriel prezent
Vîlceanu Dan
Vîrză Mihăiţă prezent
Vlad Sergiu Cosmin prezent
Vlase Petru-Gabriel prezent
Vlăducă Oana-Silvia prezentă
Voicu Mihai-Alexandru prezent
Vosganian Varujan prezent
Weber Mihai prezent
Zainea Cornel prezent
Zamfira Constantin-Cătălin prezent
Zisopol Dragoş-Gabriel prezent

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Reluăm lucrările.

Dau cuvântul domnişoarei deputat Mara Mareş, membru al Comisiei de numărare şi de validare a voturilor, pentru a prezenta procesul-verbal referitor la rezultatul votului privind alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnişoara Mara Mareş:

Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile asupra listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor - 327; numărul total al deputaţilor prezenţi - 321; numărul total de voturi exprimate - 315; numărul total de voturi anulate - zero; numărul total de voturi valabil exprimate - 315, din care: voturi pentru listă - 312; voturi contra listei - 3; abţineri - zero.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mai este o pagină.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnişoara Mara Mareş:

Ca urmare a faptului că din totalul de 327 de deputaţi, au fost prezenţi 321, dintre care şi-au exprimat votul 315, iar din acest număr, 312 au votat pentru lista candidaţilor propuşi, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat că este întrunită majoritatea voturilor necesare aprobării listei pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, astfel: vicepreşedinţi - Florin Iordache, PSD; Petru Gabriel Vlase, PSD; Rovana Plumb, PSD; Marian-Cătălin Predoiu, PNL.

Secretari: Ion-Marcel Ciolacu - PSD; Ioana Bran - PSD; Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - PNL; Cristian Ghinea - USR.

Chestori: Mircea-Gheorghe Drăghici - PSD; Seres Dénes - UDMR; Andrei Dominic Gerea - ALDE; Valeriu-Andrei Steriu - PMP.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să predaţi procesul-verbal. Verificaţi să fie semnat procesul-verbal.

În acest moment, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost ales.

Activitatea secretarilor desemnaţi în prima şedinţă a Camerei, din această legislatură, încetează. Le mulţumesc foarte mult pentru efortul depus.

Şi, cu asta, lucrările şedinţei de astăzi se încheie.

Invit membrii Biroului permanent, aleşi astăzi, ca în 15 minute să ne întrunim în şedinţă, în vederea stabilirii a doi secretari de şedinţă dintre cei patru aleşi, pentru întocmirea proiectului ordinii de zi şi a proiectului programului de lucru al Camerei, pentru următoarele zile şi alte probleme de competenţa Biroului; 15 minute.

Îi rog, de asemenea, pe membrii Comitetului liderilor grupurilor parlamentare să se întrunească, tot atunci, pentru aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru al Camerei, prezentate de Biroul permanent.

Următoarea şedinţă este mâine, ora 11,00, nu ora 9,00.

 
   

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 17,35.