Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 15,05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Vă rog să luaţi loc în sală, pentru a putea începe şedinţa.

Urmează intonarea Imnului naţional.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Domnule preşedinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea,

Domnule prim-ministru Mihai Tudose,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Custode al Coroanei Române şi Alteţele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună dedicată omagierii Regelui Mihai I, Suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.

Vă invit să păstrăm un minut de reculegere.

(Se păstrează un minut de reculegere.)

În deschiderea acestei sesiuni solemne, vă invit să revedem împreună discursul Regelui Mihai I al României, adresat Parlamentului României în data de 25 octombrie 2011.

(Doamnele şi domnii deputaţi şi senatori, alături de invitaţi, vizionează pe monitoarele din sală secvenţe din discursul susţinut de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în cadrul şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 25 octombrie 2011.)

Majestatea Sa Regele Mihai I al României:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani, de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: cele mai importante lucruri de dobândit - după libertate şi democraţie - sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne întotdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Invit la tribună pe Excelenţa Sa, Domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României.

Domnul Klaus Werner Iohannis (Preşedintele României):

Excelenţă,

Alteţă,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Distinsă audienţă,

Onorăm astăzi, cu profund respect, memoria unei mari personalităţi a istoriei noastre, Regele Mihai I al României.

Loial patriei şi naţiunii sale, el a purtat pe umeri o grea domnie, în momente foarte dificile ale istoriei noastre.

Obligat să înfrunte tirania, prin actul de la 23 august 1944, Mihai I a servit cauza libertăţii şi democraţiei. Apoi, opunându-se cu dârzenie acaparării ţării de către comunişti, a dovedit curaj şi simţ al datoriei.

Destinul său tragic se confundă cu destinul din veacul trecut al poporului român.

În lungul său exil, Regele a simbolizat speranţa unei Românii renăscute şi libere, la care românii nu au încetat să aspire.

După căderea comunismului, a fost oprit cu brutalitate să intre în ţară şi să se reculeagă la morminte iluştrilor săi înaintaşi. Aceste operaţiuni disperate şi absurde le-au opus demnitatea şi tăria caracterului său.

Pentru toate aceste merite, Regele Mihai I va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat.

Onorată audienţă,

Deşi a domnit acum mai bine de 70 de ani, principiile sale nu aparţin trecutului, ci, dimpotrivă, sunt mai actuale ca niciodată.

Mihai I, a fost un monarh constituţional care a apărat domnia legii, drepturile şi libertăţile individuale, a militat pentru instituţii solide şi pentru ca regulile să fie durabile, asumate şi respectate.

Integritatea sa este un exemplu nepreţuit, iar cuvintele sale sunt astăzi la fel de elocvente.

"Vom susţine orice om politic" - spune Regele Mihai I în urmă cu 17 ani - "indiferent de înclinaţia lui ideologică, atâta vreme cât el sau ea va rămâne angajat în respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale, în eliminarea corupţiei, în protejarea tuturor românilor".

Regele a apărat cu toate puterile şi prerogativele sale România în vremea domniei şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, mai apoi, în exil, pentru reînnodarea legăturilor tradiţionale ale României cu democraţiile occidentale.

Evoc aici şi turneele şi misiunile diplomatice pe care le-a întreprins pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană, fiind convins că alegerea strategică de a orienta ţara către Occident a reprezentat reîntoarcerea firească la opţiunile înaintaşilor săi.

Doamnelor şi domnilor,

Este datoria noastră, a tuturor, să apărăm moştenirea Regelui Mihai I.

Preţuind memoria sa, noi toţi avem datoria să asigurăm o Românie stabilă, demnă şi respectată în lume, prosperă şi puternică, cu un stat de drept solid, în care aspiraţia spre libertate şi prosperitate a românilor este împlinită şi în care nimeni nu este mai presus de lege.

O Românie în care viaţa publică să fie dominată de responsabilitate, decenţă şi competenţă. În definitiv, o Românie mai puternică şi mai unită, pe care suntem cu toţii chemaţi să o desăvârşim.

Fie ca amintirea Regelui Mihai să rămână veşnică în inimile noastre!

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Îl invit la microfon pe domnul preşedinte al Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (de la tribună):

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Custode al Coroanei Române,

Alteţele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Onorată audienţă,

Este, astăzi, a treia oară când Regele Mihai I este prezent în Parlamentul ţării. Constatarea este surprinzătoare pentru un monarh constituţional a cărui autoritate a izvorât din voinţa naţională exprimată în Parlament. De obicei, şi aşa s-a întâmplat şi la noi în trecut vreme de multe decenii, regii deschid în fiecare an lucrările Parlamentului şi adresează acestuia un mesaj al tronului, ce cuprinde Programul Guvernului pentru următorul an. O istorie vitregă şi violentă nu i-a îngăduit Regelui Mihai să-şi îndeplinească această atribuţie constituţională.

Regele a venit pentru întâia dată în Parlament la începutul iernii anului 1946, pentru a deschide lucrările Parlamentului ales pe 19 noiembrie. Începea atunci un anotimp istoric aspru, care a durat patru decenii. Alegerile, oricât de controversat le-a fost rezultatul, fuseseră făcute posibile datorită actului de curaj al Regelui, de la 23 august 1944.

În acord cu partidele politice şi bucurându-se de loialitatea Armatei, Regele Mihai I a pus atunci capăt, cu o îndrăzneală ce i-a atras admiraţia întregii lumi libere, regimului politic autoritar care târâse România într-un război absurd împotriva democraţiilor liberale.

Speranţa care a mobilizat atunci energia Regelui a fost aceea că România va deveni ea însăşi, după înlăturarea dictaturii, o democraţie liberală, o ţară de cetăţeni liberi şi egali. Din păcate, nu a fost să fie aşa.

Ocupaţia străină, trădarea unei părţi a elitelor, o propagandă ipocrită şi un aparat represiv nemilos au împins curând România într-o altă dictatură, au dus ţara în zodia totalitarismului. Paradoxul amar face ca Parlamentul ales în 1946, datorită capacităţii Regelui de a aduna în jurul său şi al principiilor democratice toate forţele vii ale naţiunii, să fie cel care a luat act de abdicarea Regelui şi, ulterior, a proclamat republica, o republică populară, apoi socialistă, în care valorile republicane ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii nu au avut însă curs.

A doua oară, Regele Mihai a venit în Parlament pe 25 octombrie 2011.

Voi fi mereu mândru că am fost cel care, împreună cu colegul meu, Puiu Haşotti, am iniţiat atunci invitarea Regelui în forul reprezentativ suprem al naţiunii noastre. Regele a rostit cu acel prilej un memorabil discurs, din care aţi putut să vizionaţi o mică parte, aducând în vremea noastră valorile democratice pe care le-a întrupat în 1944. Nu a fost însă un discurs retrospectiv, ci, din nou, un manifest al speranţei, o mărturie a credinţei nestrămutate a Regelui în virtuţile şi în destinul poporului român.

Astăzi, pentru a treia oară în istorie, Regele este din nou în Parlamentul României, alături de noi şi în mijlocul nostru. Este prezent în gândul nostru, în credinţa noastră în democraţie, în speranţele pe care ni le punem în viitorul naţiunii noastre.

De această dată, Mihai al României nu va mai părăsi Parlamentul. Va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră ca o sursă vie de inspiraţie, ca un reper moral de neclintit, ca un îndemn permanent la curaj şi la tărie de caracter.

Nu i-a fost dat Regelui Mihai să poarte, în împrejurări oficiale, Coroana de Oţel a României şi nici să stea pe tronul regal într-o ceremonie solemnă. Am însă convingerea că Regele poartă acum pe frunte, în Împărăţia Cerurilor, cununa celor drepţi. După cum am convingerea că, aici, pe pământ românesc, memoria noastră colectivă va fi de acum înainte tronul pe care Mihai I al României va rămâne pururi aşezat.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

(Revine la prezidiu.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Are cuvântul preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea (de la tribună):

Domnule preşedinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu,

Domnule prim-ministru Mihai Tudose,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Custode al Coroanei Române,

Alteţele Voastre Regale,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Parlamentul României omagiază astăzi personalitatea Regelui Mihai I care, pe 5 decembrie, a trecut la cele veşnice.

Relaţia Regelui Mihai cu Parlamentul a fost, în ultimii ani, una apropiată.

Pe 25 octombrie 2011, Majestatea Sa a susţinut de la tribuna Parlamentului un discurs, din care o parte aţi văzut-o mai devreme, după mai bine de 60 de ani de când o făcuse ultima oară, înaintea instalării la putere a regimului comunist. Din perspectiva de azi, acest discurs poate fi considerat testamentul politic al Regelui Mihai I.

Majestatea Sa a subliniat atunci, printre altele, rolul fundamental al Parlamentului într-o democraţie: "Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după 1989".

În acelaşi discurs, Regele Mihai a invocat valorile care trebuie să ne definească pe noi românii: "cele mai importante lucruri de dobândit - după libertate şi democraţie, - sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere."

Identitatea şi demnitatea. Nu este întâmplător că tocmai în jurul acestor valori încercăm să construim în ultima perioadă viitorul naţiunii.

Moartea Regelui Mihai ne-a îndurerat profund. A murit un om nobil, demn şi curajos. Regele Mihai a preluat Coroana într-un moment în care monarhia şi democraţia deveniseră simple cuvinte, fără acoperire în realitatea politică a vremii.

Deşi fiind foarte tânăr, Regele Mihai a reuşit treptat să reconstruiască puterea monarhiei şi să implice din nou partidele în decizia politică.

Cu o ţară grav ciuntită, care îşi pierduse independenţa şi era în pragul unui eşec major pe Frontul de Est, Regele Mihai a reuşit ceea ce puţini ar fi crezut că este posibil, şi anume, să schimbe soarta Războiului şi a ţării.

La numai 20 şi ceva de ani, a fost capabil să se ridice la înălţimea istoriei. În 1944, monarhul României a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, contribuind din plin la victoria aliaţilor.

Astăzi, istoricii consideră că decizia Regelui Mihai a scurtat cu cel puţin 6 luni cel de-al Doilea Război Mondial. Regele a întors armele împotriva lui Hitler, dar a luptat din răsputeri şi împotriva instaurării comunismului în România.

Abdicarea sa a fost un act sub ameninţarea că un refuz ar fi urmat de sute de morţi. A fost deci capabil să sacrifice Coroana, pentru a salva viaţa unor oameni.

România nu a putut evita comunismul, dar efectele deciziei Regelui s-au văzut în reintegrarea în trupul ţării a unei părţi semnificative din ceea ce până în 1940 fusese România Mare.

Regele Mihai a fost în exil un promotor al democraţiei şi al intereselor istorice ale României, păstrând vie speranţa întoarcerii ei la normalitate. Oricând i s-a cerut şi nu numai, Regele a fost gata să acţioneze pentru binele ţării lui. După 1989, contribuţia Regelui Mihai şi a Familiei Regale, la integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, a fost semnificativă, chiar dacă, în tradiţia discreţiei care caracterizează Familia Regală, acest lucru a fost prea puţin comunicat public.

Până în ultima clipă, Regele a luptat pentru ţara lui, cu energie şi cu demnitate. Faptele sale şi viaţa sa demnă vor fi mereu un model pentru toţi românii care recunosc în Regele Mihai una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei sale.

Dumnezeu să îl odihnească!

(Revine la prezidiu.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Îl invit la tribună pe domnul Mihai Tudose, prim-ministrul României.

Domnul Mihai Tudose (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnilor foşti preşedinţi,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Onoraţi colegi,

Este o onoare să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a evoca personalitatea Majestăţii Sale Regele Mihai şi contribuţia sa esenţială la dezvoltarea României.

Lider cu simţul datoriei faţă de ţară, Majestatea Sa rămâne în memoria noastră ca un depozitar al valorilor naţionale şi un apărător al intereselor autentice ale României. În numele lor şi din dragoste pentru popor, a fost întotdeauna pregătit să sacrifice confortul personal, dovedind faptul că un rege se poate ridica, întotdeauna, deasupra vremurilor.

Aşa a putut ierta, cu nobleţe, toate nedreptăţile care i s-au făcut, fiindcă, în definitiv, nu sunt altceva decât o decât proiecţia fricii şi a propriilor slăbiciuni ale celor care le-au săvârşit.

După 1989, Regele Mihai a înţeles că locul României este alături de statele libere şi democratice, că România are şi va avea rolul său bine definit între aliaţii NATO, că România nu se poate dezvolta în afara Uniunii Europene, că societatea românească trebuie aşezată pe valori fundamentale, precum democraţia şi libertatea. Şi cu ideile sale, cu stăruinţă, înţelepciune şi răbdare a lucrat astfel încât România să-şi regăsească destinul european şi euroatlantic, iar societatea românească să evolueze alături de marea familie a statelor civilizate.

Doamnelor şi domnilor,

În urmă cu şase ani, Majestatea Sa Regele Mihai a susţinut sub aula Parlamentului un discurs-testament, un discurs istoric, căruia astăzi îi dăm noi sensuri. Eu, ca om politic, am înţeles că responsabilitatea şi interesul public trebuie să stea la baza deciziilor, politicilor şi măsurilor pe care le luăm. Înţeleg că nu poţi guverna fără deschidere spre dialog, fără a înţelege şi accepta argumente, fără toleranţă. Ca român, înţeleg că este nevoie de moderaţie, atât pentru omul politic, dar şi pentru cei ce conduc.

Dragi români,

Regele Mihai rămâne în istorie şi îi suntem datori. Este datoria de onoare a fiecărui bun român să cunoască adevărul despre omul de stat care a fost şi rămâne Regele Mihai, despre curajul şi demnitatea dovedite în momente cruciale ale istoriei recente a României sau despre puterea de a înţelege să renunţi la binele personal în favoarea binelui public.

Sunt convins că personalitatea vibrantă a Majestăţii Sale va continua să inspire generaţii întregi de români, care îl vor iubi cu sinceritate, aşa cum şi Regele Mihai şi-a iubit întotdeauna poporul, în acel fel unic în care numai un suveran poate să o facă.

Dumnezeu să îl ierte!

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Urmează mesajul Custodelui Coroanei României.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române şi Şeful Casei Regale a României:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Preafericite Părinte Patriarh,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Excelenţele Voastre,

Solemnitatea la care participăm aduce omagiu Regelui nostru, atât de iubit de poporul român şi admirat de întreaga lume. Dar rostul adunării de astăzi are rădăcini adânci în 150 de ani de istorie modernă, plină de pagini tragice, dar şi înălţătoare.

Am pierdut, ca şi întreaga naţiune, un părinte. De aceea, în aceste clipe grele, suntem uniţi în doliul nostru.

Bunătatea şi iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea ţării noastre în momente de gravă abatere de la mersul firesc al lumii. Chiar atunci când a fost departe de ţară, românii l-au privit ca pe un far luminos. Pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român.

Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale României. Ca şi Regele Mihai, voi închina munca mea românilor din toate ţările lumii.

Coroana va continua să facă tot ce este posibil, alături de instituţiile fundamentale ale statului, pentru progresul ţării, în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Regele a crezut întotdeauna că este datoria noastră să fim parte integrantă a acestor eforturi.

Pe lângă activităţile de consolidare a comunităţilor româneşti, pe lângă proiectele caritabile, familia mea şi cu mine vom fi alături de instituţiile statului în promovarea adevăratului chip al României şi a intereselor ei pe plan internaţional.

Ţările lumii au nevoie să cunoască mai bine ceea ce România a reuşit în 150 de ani ca stat modern, ce a realizat în secolul care a trecut de la Marea Unire şi ce a construit după căderea comunismului. Privind în urmă, putem să fim mândri de progresele naţiunii noastre.

În inima părinţilor mei a existat întotdeauna un "mâine". Cu gândul la acel "mâine", vă mulţumesc pentru ziua de astăzi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este invitat să-şi prezinte mesajul.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Majestatea Voastră, Custode al Coroanei Române,

Alteţele Voastre Regale,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit,

Domnule vicepreşedinte al Academiei Române,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Onorată audienţă,

Omagiem astăzi personalitatea luminoasă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, pentru marile virtuţi care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieţi, şi anume: credinţa în Dumnezeu, iubirea faţă de poporul român, răbdarea în suferinţă, demnitatea în comportament şi puterea de-a ierta pe cei ostili.

Mare personalitate istorică a veacului său, monarh, Mareşal al României, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I al României a fost, în acelaşi timp, un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credinţă puternică, pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei române Nihil Sine Deo, Nimic fără Dumnezeu.

Născut la 25 octombrie 1921, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir, la ora 19,40, tânărul prinţ a fost botezat de Mitropolitul Primat al României, viitorul patriarh Miron Cristea, duminică, 22 ianuarie 1922, în biserica fostei Mănăstiri Cotroceni, ctitoria Domnitorului Şerban Cantacuzino din secolul al XVII-lea, devenite mai târziu reşedinţă regală.

În prima parte a copilăriei, definitorie pentru formarea personalităţii unui om, tânărul principe Mihai s-a bucurat de educaţia duhovnicească a mamei sale, Regina Elena, o femeie deosebit de credincioasă şi de evlavioasă. Mai târziu, Regele avea să mărturisească, adesea, faptul că de la mama sa Elena a deprins obiceiul de a se ruga des, de a citi Scriptura, de a frecventa Biserica, de a se spovedi şi împărtăşi.

În perioada primei domnii, 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, Regele minor Mihai I s-a bucurat de protecţia şi grija părintească a Patriarhului Miron Cristea, membru al Regenţei Regale, din care mai făceau parte Principele Nicolae, unchiul tânărului Rege, şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Mărturiile vremii şi fotografiile care se păstrează arată această relaţie apropiată dintre Rege şi Patriarh, ca una dintre nepot şi bunic.

Între anii 1932-1940, la clasa palatină organizată special de tatăl său, Regele Carol al II-lea, pentru educaţia tânărului prinţ, devenit Mare Voievod de Alba Iulia, a avut ca profesor de religie pe preotul academician Nicolae M. Popescu, o mare personalitate a epocii, care, împreună cu savanţii Nicolae Iorga şi Simion Mehedinţi, a contribuit mult la formarea intelectuală şi spirituală a viitorului Rege.

În toată această perioadă a formării sale, Principele Mihai venea în mod frecvent la Catedrala Patriarhală sau la diferite biserici din Bucureşti, participând la sfintele Liturghii de Paşti, de Anul Nou, de Bobotează, la slujbele de Te Deum din zilele oficiale, dar şi în duminicile obişnuite, însoţit de membri ai Familiei Regale sau de oficialităţi.

După abdicarea regelui Carol al II-lea, în ziua de 6 septembrie 1940, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, a depus jurământul de credinţă în faţa Patriarhului Nicodim Munteanu, la Palatul Regal, după care, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, a primit din mâinile aceluiaşi patriarh ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, devenind Rege al României.

Relaţiile Regelui Mihai I cu Biserica se vor intensifica acum şi din perspectivă instituţională.

Noul Rege va participa la marile sărbători religioase şi chiar la sfinţiri de biserici, ca de pildă în ziua de 6 octombrie 1946, când a avut loc târnosirea Catedralei Metropolitane din Timişoara, de către Patriarhul Nicodim, Regele Mihai numărându-se între ctitorii acestei noi şi impunătoare Catedrale.

În baza prevederilor constituţionale, Regele Mihai I va învesti, la Palatul Regal, pe noii ierarhi aleşi ai Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Tit Simedrea al Bucovinei, în 1941, Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în 1941, şi alţii.

Actul de abdicare forţată, de la 30 decembrie 1947, şi plecarea Regelui Mihai I din România, într-un îndelungat şi nedrept exil au reprezentat o grea lovitură pentru România, dar şi pentru Biserică, deoarece în anii următori regimul comunist va începe o cruntă perioadă de persecuţie împotriva Bisericii şi împotriva celor care manifestau fidelitate sau admiraţie faţă de Monarhie.

În pofida politicii de ştergere a tuturor urmelor care aminteau de contribuţia Monarhiei la progresul României, Biserica a găsit soluţii inteligente de salvare a inscripţiilor sau pisaniilor în care apărea numele Regelui sau a tablourilor votive ale acestuia, ca de pildă tabloul votiv din Catedrala din Timişoara, din Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Biserica de Parohie de la Dragoslavele - Argeş, din Biserica de la Parohia Salcia, judeţul Dolj, şi altele.

În exilul îndelungat al Regelui Mihai, credinţa sa puternică l-a ajutat să treacă răbdător, biruitor şi demn, peste toate necazurile şi nedreptăţile îndurate, potrivit propriilor sale mărturisiri. Deşi geografic departe de România, Regele Mihai a continuat să frecventeze Biserica Ortodoxă, al cărui fiu spiritual era prin Botez şi care, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948, va oficia cununia sa cu Principesa Ana de Bourbon, ca apoi, tot în Biserica Ortodoxă, ei să-şi boteze şi cele 5 fiice.

La doi ani după prăbuşirea regimului comunist, vizita Majestăţii Sale Regele Mihai în România, în zilele de 25-27 aprilie 1992, a avut o semnificaţie profundă. Alungat din România în anul 1947, de regimul comunist instalat la putere, Regele Mihai revine, după 45 de ani, în anul 1992, în ţară, la Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare, pentru a participa la Sărbătoarea Paştelui sau a Învierii Domnului, confirmând astfel că, după crucea suferinţei, a sosit Învierea sau eliberarea poporului român de sub stăpânirea comunistă ateistă.

De atunci, în ultimele două decenii, prezenţa Regelui Mihai în România, la marile sărbători creştine sau la diverse evenimente importante din viaţa Bisericii, a devenit una familiară şi mult apreciată de cler şi de popor.

A fost la Catedrala Patriarhală şi la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, în anii 1997, 2000, 2001 şi 2006. A fost la Catedrala Mitropolitană şi la Reşedinţa Mitropolitană din Iaşi, în anii 1997 şi 1999. A fost la Catedrala Mitropolitană şi Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, în anii 1997, 2002 şi 2008. A fost la Catedrala Mitropolitană şi la Reşedinţa Mitropolitană din Craiova, în anii 2005 şi 2007, precum şi la alte Catedrale eparhiale, în care a fost primit cu onoruri bisericeşti deosebite.

A vizitat multe mănăstiri şi biserici din România, fiind primit cu respect şi cu mare bucurie.

Ultimii ani ai vieţii Regelui Mihai s-au identificat, într-un fel, cu viaţa de rugăciune a călugărului, deoarece, fiind înconjurat şi îngrijit de maici călugăriţe, le cerea acestora să facă pravila lor zilnică de rugăciune cu voce tare, în prezenţa sa. A fost vizitat adeseori de Mitropolitul Iosif de la Paris şi de preotul ortodox român Adrian Diaconu de la Geneva şi Lausanne, cărora le solicita diferite slujbe şi rugăciuni.

Regele Mihai a trăit cu discreţie, dar cu intensitate credinţa sa în care a fost botezat şi pe care a păstrat-o cu multă grijă în toată viaţa sa, ca fiind cea mai preţioasă comoară primită de la mama sa, Regina Elena, şi de la poporul român evlavios. Această credinţă l-a ajutat să fie statornic în iubirea sa faţă de poporul român, de Biserică şi de familie. Totuşi, trebuie să menţionăm că, deşi era un creştin ortodox în cuvânt şi fapte, Regele Mihai era, în acelaşi timp, respectuos faţă de alte culte religioase, fiind un om al păcii interetnice şi interreligioase.

Regele Mihai al României a militat şi a contribuit intens pentru integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, pentru că preţuia mult libertatea şi democraţia, dar, după realizarea acestor deziderate, a adresat Parlamentului României, în 25 octombrie 2011, îndemnul de a cultiva, de asemenea, identitatea şi demnitatea naţională, valori pe care Regele Mihai le-a apărat prin exemplul personal în tot timpul vieţii sale.

Prin personalitatea, viaţa şi lucrarea sa, Regele Mihai I al României va rămâne în memoria poporului român o făclie de Înviere în vremuri de răscruce.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Îl invit la tribună pe domnul academician Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române, pentru a transmite mesajul Academiei Române.

Domnul Cristian Hera (vicepreşedinte al Academiei Române):

Domnule preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis,

Domnule Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului,

Domnule Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor,

Domnule Mihai Tudose, prim-ministru al Guvernului României,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei României,

Preafericite Părinte Daniel,

Înalt Preasfinţia Voastră, Ioan Robu,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Distinşi membri ai Corpului diplomatic,

Academia Română, ca de altfel întregul popor român, a aflat, în ziua de 5 decembrie, cu deosebită tristeţe, vestea încetării din viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I.

Pentru instituţia noastră, înfiinţată în anul 1867, pierderea este cu atât mai grea cu cât Academia Română, încă de la începuturile sale, şi-a legat existenţa de Casa Regală. În perioada când s-a aflat pe Tronul României, Majestatea Sa Regele Mihai I, ca şi predecesorii săi, a fost preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române, iar din anul 2007 a devenit membru de onoare al forumului nostru.

Prezenţa Majestăţii Sale în Academia Română s-a simţit din plin. A luat parte la diferite sesiuni ale Academiei, susţinând şi încurajând cercetarea ştiinţifică românească din toate domeniile. Iată ce afirma Majestatea Sa Regele Mihai I în şedinţa solemnă a Academiei Române din iunie 1947; "Am credinţa nestrămutată în puterea de muncă, în înţelegerea şi calităţile reale ale poporului meu şi sunt sigur că, prin ajutorul lui Dumnezeu, vom reuşi curând să reclădim o Românie puternică prin morala ei, rodnică prin propăşirea ei, strălucitoare prin punerea în valoare a facultăţilor ei intelectuale".

Academia Română a încercat să urmeze îndemnele Majestăţii Sale. Pentru membrii Academiei Române, ca şi pentru întreg poporul român, Majestatea Sa Regele Mihai I a reprezentat un exemplu de înalt patriotism şi sublimă demnitate, de neasemuit curaj şi, spun eu, şi fermitate. Dragostea sa pentru ţară l-a făcut să ia, în anul 1944, o hotărâre istorică, cu largi reverberaţii internaţionale, aceea de a se alătura puterilor antihitleriste, scurtând în felul acesta cea de-a doua conflagraţie mondială, salvând astfel vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Acelaşi cald patriotism şi curaj le-a dovedit în lungul drum al exilului său, după decembrie 1947. Mesajele adresate în fiecare An Nou poporului român au reprezentat cuvinte de îmbărbătare şi încredere în vremurile mai bune pe care toţi le speram şi le aşteptam.

După 1992, prezenţa printre noi a Majestăţii Sale a fost un superb exemplu de demnitate, de înălţime spirituală, de dragoste pentru patria şi poporul românesc. Cele câteva vizite făcute la Academia Română au reprezentat pentru instituţia noastră tot atâtea momente de neuitată sărbătoare.

Iată de ce, acum, în ceasul atât de dureros al despărţirii noastre de Majestatea Sa Regele Mihai, ne închinăm cu pioşenie, aducându-i un cald omagiu.

Păstrând vie personalitatea Majestăţii Sale, vom veghea în permanenţă ca tot ce vom întreprinde să fie spre binele şi spre înălţarea societăţii româneşti, aşa cum şi-a dorit Majestatea Sa, întotdeauna.

În aceste momente triste, adresăm condoleanţele noastre Casei Regale a României şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să aşeze sufletul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României în lumina, pacea şi iubirea Prea Sfintei Treimi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace veşnică!

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Excelenţele Voastre,

Doamnelor şi domnilor,

Declar închisă şedinţa solemnă comună dedicată omagierii Regelui Mihai al României şi, în semn de respect al Parlamentului României faţă de Regele Mihai, vă invit să ascultăm un fragment din "Poema Română" de George Enescu.

(Se audiază un fragment "Poemei Române", de George Enescu.)

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,00.