Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2018
|
Şedinţa a început la ora 16,24. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Marilen-Gabriel Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi. Vă rog să luaţi loc, să putem începe. Îl invit pe domnul deputat Bulai să putem începe. Bună ziua, stimaţi colegi. Vă rog să luaţi loc să putem începe. Şi vă anunţ că, din totalul celor 329 deputaţi, sunt prezenţi 243. Vă prezint ordinea de zi, care a fost distribuită, pentru zilele de 24, 25 şi 26 septembrie; programul de lucru pentru perioada 24-29 septembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 19-24 septembrie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare; informarea cu privire la iniţiativele înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate. Vom începe cu punctul 2, iar la ora 17,00 avem răspunsuri la interpelările adresate Guvernului. |
|||||
|
|
|
Iniţiativele pentru care prima Cameră este sesizată şi votul final a fost depăşit. Este vorba de: 32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215 a administraţiei publice locale - Pl-x 250; |
|
|||
|
|
|
36. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi - Pl-x 170. Termenul de dezbatere şi vot final au fost depăşite. Aşa cum s-a convenit în şedinţa de Birou permanent, vom avea proiecte de respingere. Dacă liderii grupurilor parlamentare au intervenţii pe procedură? Da, vă rog, doamna Turcan. Observaţii la ordinea de zi? Să retragem ceva, da? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, În special, stimaţi colegi din PSD, mă adresez şi dumneavoastră, în acest moment, cu o solicitare. Partidul Naţional Liberal a iniţiat un proiect foarte important pentru dezbaterea publică actuală. Subiectul este prezent atât în campania desfăşurată în ţară - "Fără penali!" -, pentru care atâţia oameni au semnat, cât şi în discursul intern pe care îl vedem în aceste zile, în principalul partid aflat la guvernare. Acest subiect ţine de un principiu fundamental, şi anume integritatea în funcţia publică. La pct. 257 de pe ordinea de zi de astăzi există Propunerea legislativă nr. 480 din 2017, iniţiată de Partidul Naţional Liberal, care se referă exact la interzicerea candidaturilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, pentru persoanele condamnate definitiv pentru fapte săvârşite cu intenţie. Partidul Naţional Liberal a iniţiat acest proiect; a primit un raport de respingere din partea Comisiei juridice. Şi revin în faţa dumneavoastră cu solicitarea de a-l retrimite la comisie şi a fi redezbătut. Poate că acum va exista o altă abordare, pentru că tot mai mulţi dintre dumneavoastră vă puneţi întrebarea despre cum ar trebui să arate un membru al Parlamentului României, despre ce valori ar trebui să împărtăşească o persoană care îşi desfăşoară activitatea în Parlamentul României. Dacă există cu adevărat o consecvenţă între discursul public şi acţiunea politică, atunci această solicitare a noastră, de retrimitere la comisie şi de redezbatere a acestui proiect, ar trebui să fie susţinută în unanimitate. Dacă nu, din nefericire, înseamnă că pentru foarte mulţi dintre cei care ar respinge această solicitare există un dublu discurs. Şi e regretabil. Şi să sperăm că nu va fi nevoie să accentuăm această latură care, din păcate, este prezentă în acţiunea politică a multor oameni politici, şi anume, una spun şi alta fac atunci când este vorba de vot. Aşadar, dacă suntem oameni de stat şi dacă dorim cu adevărat să marcăm o îmbunătăţire a calităţii celor care candidează la Camera Deputaţilor şi la Senat, ar trebui să susţinem votarea acestui proiect şi, într-adevăr, cei care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte săvârşite cu intenţie să nu mai poată candida. Partidul Naţional Liberal se angajează ca, prin instrumente parlamentare, să susţină şi să reuşească transpunerea în text de lege a textului iniţiativei cetăţeneşti "Fără penali!". Pentru că, într-adevăr, aceasta ar trebui să fie o preocupare a noastră, a tuturor celor care dorim standarde egale, care dorim o lege egală pentru toată lumea în ţara noastră. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Suciu, vă rog, şi apoi domnul Stanciu-Viziteu. Numai puţin, vă rog, mai aveţi o completare. |
|||||
|
|
Nu, nu, nu. Vă solicit să fie votată retrimiterea, la punctul 3 al ordinii de zi, deci mutarea în faţă, de pe 257, la punctul 3, şi apoi retrimiterea la comisie. Aceasta e procedura tehnică, în baza art. 81 alin. (3). |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cam lungă a fost pledoaria pentru o retrimitere la comisie. Acum, recunosc, sunt puţin în ceaţă, că văd o concordie între PNL şi USR, vizavi de această iniţiativă cetăţenească - "Fără penali în funcţii publice!", în condiţiile în care, dacă nu mă înşel, un primar al Partidului Naţional Liberal s-a luat de gât cu nişte domni de la USR, tocmai vizavi de nişte semnături la această iniţiativă. Tot vizavi de concordie în opoziţie - şi lăsaţi-ne pe noi, cei de la PSD, să ne alegem soarta aşa cum credem de cuviinţă -, am văzut că n-aţi semnat o moţiune de cenzură, doar pentru că a depus-o prima dată şi a solicitat-o PMP. Acum PNL vine şi ia faţa USR pentru "Fără penali în funcţii publice!". Vă dăm patentul de a fi primii, stimaţi colegi. Recunoaştem că aveţi dreptate. Stimată doamnă, Stimaţi colegi de la Partidul Naţional Liberal, Dacă aţi făcut o pledoarie aşa de lungă pentru nimic, eu vă spun foarte sincer că Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat nu va fi de acord cu retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc. Şi poate vă hotărâţi pe ce filiere sunteţi primii cei din opoziţie, în funcţie de partide. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Domnul Stanciu-Viziteu. Aţi renunţat? Vă rog. Păi, nu... Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Da, eu o să fiu mai scurt. Doar să reamintesc colegilor din PNL că iniţiativa are un nume mai lung. Se numeşte "Fără penali în funcţii publice!" şi va intra în circuitul legislativ foarte curând. Mulţumim. |
|||||
|
|
Da. A fost depusă deja la Cameră şi va fi supusă întâi primului control al Curţii Constituţionale. Potrivit solicitării Grupului PNL, stimaţi colegi, este vorba de Pl-x 480 - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208 -, supun votului retrimiterea la comisie. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
Da. 60 de voturi pentru, 107 voturi împotrivă, 5 abţineri, 2 colegi nu şi-au exprimat votul. Solicitarea Grupului PNL nu a întrunit numărul de voturi. Alte solicitări de ordin general? Da. Mulţumesc. Nu sunt. Intrăm în proiectul ordinii de zi. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice; PL-x 403/2016. Iniţiatorii doresc să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru muncă, domnul preşedinte Solomon, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Prezentul raport înlocuieşte raportul comisiei, depus cu nr. 748, în data de 10 octombrie 2017. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105 din 1999, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul scutirii de la plata impozitului pe terenul agricol din intravilan şi din extravilan, precum şi pe clădirile de locuit, pentru beneficiarii acestui act normativ. De asemenea, se propune completarea art. 61 cu un nou alineat, în sensul că dovedirea calităţii de persoană persecutată se poate realiza şi prin declaraţii de martori în forma autentică notarială. În data de 19 septembrie 2018, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente. Face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. |
|||||
|
|
Da. Începem dezbaterile generale. Grupul minorităţilor, domnul deputat Silviu Vexler. Se pregăteşte domnul deputat Oprea. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege aflat în discuţie astăzi vine să corecteze o situaţie deosebit de gravă. Un număr de supravieţuitori ai Holocaustului, din toată ţara, s-a trezit pus în situaţia în care, din cauza unor erori administrative, să trebuiască să returneze către stat diverse sume de bani. Este important de menţionat că această situaţie şi erorile administrative menţionate nu le aparţin, sunt nişte erori la care ei nu au avut nicio contribuţie. Şi singurul mod în care această situaţie putea fi corectată era printr-un proiect de lege. Şi este cel pe care îl dezbatem astăzi. Aş vrea doar să vă ofer un exemplu din cele pe care le-am primit. Este o doamnă care are, cred, 105 ani, dacă nu mă înşel, supravieţuitoare a Holocaustului, care a fost deportată la Auschwitz. Trăieşte, în prezent, în Cluj şi s-a trezit cu o decizie de impunere prin care practic i-a fost luată aproape jumătate din pensia pe care o primea, fără să aibă nicio vină. Proiectul şi amendamentele de astăzi vin să corecteze această situaţie. Şi vreau, în primul rând, să-i mulţumesc domnului preşedinte Solomon pentru bunăvoinţa şi prietenia pe care le-a arătat, şi înţelegerea pentru acest proiect. Şi, în mod special, colegilor din Biroul permanent, care au fost de acord cu dezbaterea acestui proiect, astăzi. Îmi cer scuze pentru insistenţă, dar sper că aţi înţeles gravitatea şi necesitatea proiectului. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Oprea. Se pregăteşte domnul Suciu. |
|||||
|
|
După cum aţi auzit de la preşedintele comisiei, toţi cei 20 de membri ai Comisiei pentru muncă au votat "pentru". Iar eu am considerat că este şi un moment în care să felicităm un om care, având un verdict dat în urmă cu aproape un an - 10 octombrie 2017 -, a reuşit să vină cu schimbările de rigoare şi să facă ordine într-un domeniu foarte sensibil. O guvernare, o situaţie ciudată între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945. Poate că orice intervenţie, vizavi de segmentul acesta de istorie, este una neavenită. Am fost de acord, şi Partidul Naţional Liberal, chiar surprins un pic, astăzi, vă spun sincer. Săptămâna trecută am discutat în comisie şi astăzi a intrat pe ordinea de zi, pe primul punct. Dar cred că trebuie să fie un accept al tuturor membrilor Camerei Deputaţilor, pentru o astfel de reparaţie morală şi administrativă. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnul Suciu. A, domnul Solomon, vă rog. Grupul PSD, domnul Solomon, vă rog. |
|||||
|
|
Da, e bine când toate forţele din Parlament îşi dau mâna pentru a rezolva cu celeritate o problemă de viaţă, până la urmă. Pentru că sunt oameni care au peste 85, 86 de ani şi care se văd într-o situaţie complicată, din cauza unor greşeli birocratice ale unor funcţionari, de care ei nu se fac vinovaţi. Această lege avea raport de respingere pentru că fusese rezolvat fondul iniţiativei, prin Codul fiscal. A fost o soluţie de urgenţă, de avarie, pe care am găsit-o împreună cu Silviu Vexler, pentru a rezolva problema. Se înscrie acest tip de rezolvare - exonerarea de la plată a cetăţenilor pentru cauze care nu le pot fi imputate lor, ci mai degrabă funcţionarilor sau interpretărilor eronate ale legilor - se înscrie într-o serie mai lungă de amnistii fiscale, pe care Guvernele social-democrate le-au dat şi în 2015, şi în 2016... 2017, mă scuzaţi, cu referire chiar la pensii sau la indemnizaţiile pentru mame şi alte categorii de drepturi şi prestaţii sociale. Sper ca miercuri, la votul final, această iniţiativă să treacă cu votul unanim, pentru că sunt nişte oameni ce nu trebuie pedepsiţi încă o dată, după 70 de ani de la suferinţele pe care le-au îndurat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Simionca, Grupul PMP. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, După cum spuneau şi antevorbitorii mei, sunt multe motive şi această iniţiativă este importantă, trebuie să treacă. Grupul parlamentar al Partidului Mişcarea Populară va susţine şi va vota această iniţiativă. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. La raport avem 5 amendamente. Dacă la titlul legii, intervenţii? Nu. La articolul unic. Intervenţii? Nu. La 3 marginal? Nu. 4 marginal, art. 61? Şi art. II, 5 marginal. Intervenţii? Rămâne la votul final; caracter ordinar. Mergem la Capitolul VI. Respingeri. |
|||||
|
|
|
Poziţia 84. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale; PL-x 63/2017. Comisia pentru buget? Domnul preşedinte Budăi, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 209/2015. Proiectul de lege, supus dezbaterii, are ca obiect de reglementare modificarea art. 2 din Legea nr. 209/2015, în sensul înlocuirii indemnizaţiei primite pe perioada delegării sau detaşării, în scopul recalificării fiscale a sumelor reprezentând drepturi salariale primite în aceste condiţii. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. |
||||||
|
|
Intervenţii? Nu sunt. Rămâne la votul final; caracter organic. Următorul. |
|||||
|
|
|
85. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule; PL-x 313/2016. Din partea iniţiatorilor? Nu. Comisia pentru buget sau Comisia pentru transporturi? Comisia pentru transporturi, domnul... Cine? A, Comisia pentru... Vă rog. Deci Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci - raport comun. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Raport comun suplimentar asupra PL-x 313/2016 - Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulament, Camera Deputaţilor a hotărât retrimiterea proiectului de lege, în vederea unei noi examinări şi depunerii unui nou raport. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege, supus dezbaterii, are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, în sensul exceptării de la plata timbrului de mediu şi a autovehiculelor aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat, precum a celor pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate în proprietatea sau coproprietatea reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate, exceptare aplicabilă, pentru un singur autovehicul, la alegerea beneficiarului. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită un raport comun de respingere a proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Bode, vă rog, intervenţie Grupul PNL. Domnul preşedinte Bode, vă rog. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Şi în Comisia pentru transporturi şi infrastructură am luat în dezbatere acest proiect şi am decis, cu unanimitate de voturi, să propunem plenului un raport de respingere. Dar vreau să trag un semnal de alarmă, pentru că în acest domeniu avem mai multe acte normative care, din păcate, au ajuns să se anuleze unul pe celălalt. Avem o inflaţie de acte normative. Avem Ordonanţa nr. 68 - şi profit de faptul că aici de faţă este prezent şi Guvernul, Ministerul Mediului -, avem Ordonanţa nr. 52, avem Ordonanţa nr. 25, care completează cele două ordonanţe, avem Ordonanţa nr. 9. Aşadar, în baza Deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a stabilit foarte clar că toţi românii care au fost taxaţi ilegal de stat, sub toate cele patru sau cinci forme de taxă, timbru de mediu, cum a fost el numit, în decursul timpului, trebuie să primească toată suma o singură dată, aşa cum a fost şi încasată. Aşadar, preocuparea Guvernului ar trebui să fie să restituie aceşti bani - vorbim de aproximativ 6,4 miliarde lei -, cât mai repede, pentru că, aşa cum vedeţi, avem foarte multe reglementări, foarte multe acte normative pe acest subiect şi, din păcate, unele le anulează pe celelalte. În concluzie, rog Guvernul să se concentreze pe punerea în aplicare a ceea ce a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, şi anume restituirea integrală, într-o singură tranşă, a timbrului de mediu încasat ilegal. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Rămâne la votul final; caracter ordinar. |
|||||
|
|
|
86. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 165 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 89/2016; propunere de respingere. Cine susţine propunerea? Doamna Violeta Răduţ? Vă rog. Doamna deputat Violeta Răduţ, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, propunându-se ca la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 să se utilizeze şi sumele cuvenite pentru lucrul efectuat "în acord global", indiferent dacă acestea au avut sau nu caracter permanent. Totodată, se propune ca şi persoanele care au fost deja pensionate să aibă posibilitatea de a depune cerere pentru recalcularea pensiei, însoţită de actele doveditoare. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 14 martie 2016. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii? Nu sunt. Rămâne la votul final; propunere de respingere. |
|||||
|
|
|
87. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică; PL-x 698/2015. Doreşte cineva dintre iniţiatori? Nu. Tot Comisia pentru... Tot doamna deputat Violeta Răduţ. Vă rog. Sunteţi de serviciu, astăzi, da? Da, vă rog. Comisia pentru muncă. Raportul Comisiei pentru muncă, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (21) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul modificării cuantumului indemnizaţiei, ca urmare a modificării pensiei titularului, prin modificarea punctajului anual, precum şi atunci când se modifică valoarea punctului de pensie. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituţia României, republicată. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 14 octombrie 2015. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea actualului proiect de lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Intervenţii? Nu sunt. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
88. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 91/2016. Comisia pentru muncă. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa nr. Pl-x 91/2016 din 21 martie 2016, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea lit. j) a alin. (1) al art. 114 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca plata pensiei soţului supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, să poată fi suspendată doar în cazul în care cumulul pensiei proprii cu pensia de urmaş a soţului decedat depăşeşte suma totală de 900 de lei. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei respingerea iniţiativei legislative. |
|||||
|
|
Da. Intervenţii? Nu sunt. Rămâne la votul final. (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) A, vă rog. A, procedură, vă rog, nicio problemă. |
|||||
|
|
Pe procedură. Domnule preşedinte de şedinţă, Vă rog să constataţi că nu aveţi un al doilea secretar. Şi, pentru a desfăşura şedinţa în condiţii regulamentare, aveţi nevoie de al doilea secretar. |
|||||
|
|
Îl invit pe colegul dumneavoastră, pe domnul deputat Buican. Dacă nu este în sală şi... (Discuţii în sală.) Dacă nici... (Discuţii în sală.) Domnul deputat Bulai? Nu. În aceste condiţii - domnul deputat Bulai, era săptămâna dumnealui de serviciu - suntem obligaţi, la solicitarea Grupului PNL, să suspendăm şedinţa. Ne vedem mâine după-amiază. La ora 16,00 - moţiunea simplă pe agricultură. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Marilen-Gabriel Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Stimaţi colegi, Continuăm partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, din data de 24 septembrie 2018, consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului. Primul răspuns la interpelare îi revine domnului deputat Codreanu Constantin, PMP, care nu este astăzi prezent. O roagă pe doamna secretar de stat Lilla Debelka să-i trimită răspunsul în scris. |
|||||
|
|
|
Ministerul Afacerilor Interne - solicitarea domnului deputat, PNL. Domnul secretar de stat Mihai Valeriu îi răspunde. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Valeriu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Mulţumesc, domnule preşedinte. În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1.737B/2018, având ca obiect "Jandarmul care a coordonat forţele de intervenţie la protestul de pe 10 august", precizăm următoarele. În conformitate cu prevederile art. 4 din Anexa nr. 3 la Ordinul MAI nr. 177/2016 privind activitatea de management, resurse umane la unităţile militare ale MAI, posturile de conducere vacante prevăzute a fi încadrate cu cadre militare se ocupă prin: a) concurs sau examen; b) schimbarea din funcţie în cadrul aceleiaşi unităţi sau mutare, la cerere, sau în interesul serviciului, când funcţia este prevăzută cu coeficient de ierarhizare egal sau inferior; c) numire directă, cu acordul scris al cadrului miliar; d) numire directă, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare privind retrogradarea în funcţie; e) numire directă în prima funcţie a absolvenţilor Academiei de Poliţie. Totodată, art. 12 din Anexa nr. 7 a aceluiaşi act normativ defineşte împuternicirea ca fiind "exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor unei funcţii prevăzute cu soldă de comandă, pe un post vacant sau pe un post al cărui titular este împuternicit să exercite atribuţiile unei funcţii prevăzute cu soldă de comandă ori nu este prezent în unitate mai mult de o lună, cu excepţia perioadei concediului de odihnă". Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "pentru a fi împuternicit, cadrul militar trebuie să îndeplinească condiţiile de studii prevăzute în fişa postului şi să nu se afle în curs de cercetare disciplinară sau sub efectul unei sancţiuni disciplinare". Menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Anexa nr. 11 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de numire, împuternicire în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti aparţine inspectorului general al Jandarmeriei Române. Cu deosebită consideraţie, Mulţumim frumos. |
|||||
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Mulţumim frumos. Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei - solicitarea domnului deputat Dohotaru Adrian-Octavian, neafiliat. Ministerele solicită amânare. La fel şi pentru Ministerul Energiei - solicitarea doamnei deputat Prună Cristina-Mădălina. Domnul secretar de stat Doru Vişan solicită amânare. |
|||||
|
|
|
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale - solicitarea domnului deputat al PSD, Toma Ilie. Secretarul de stat Adrian Marius Rândunică îi răspunde. |
|
|||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Permiteţi-mi, vă rog, să iau cuvântul. Se poate? |
||||||
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Am răspunsul de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Este un răspuns satisfăcător. Face referire la Legea nr. 221, care completează Legea nr. 263 privind recalcularea pensiilor, şi anume, pentru grupele de muncă: grupă deosebită, grupă specială, care nu au fost acordate la timpul cuvenit. Ulterior, printr-o directivă de aplicabilitate a legilor, s-a bulversat sistemul şi acum s-a corectat prin Legea nr. 221 din iunie. Ideea era să-i rog să grăbească puţin procedura de achiziţie a noului soft de recalculare a pensiilor, pentru că judeţul Hunedoara este cel mai complex judeţ şi reprezintă undeva la 20% din totalul dosarelor de recalculare în ţară şi avem audienţe în fiecare vineri, unde sute de pensionari vin şi se adresează, pentru că dânşii au o vârstă oarecare şi nu mai pot aştepta. Aceasta era cauza. Este în grafic procedura de achiziţie, dar îl rog pe ministrul muncii şi protecţiei sociale să grăbească puţin achiziţia softului şi intrarea lui în producţie. Vă mulţumesc mult de tot. |
|||||
|
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Mulţumim frumos. Ministerul Apărării Naţionale - răspuns la interpelarea domnului Dohotaru Adrian-Octavian. Din trei ministere, două au solicitat amânarea, dar Ministerul Apărării Naţionale, prin domnul secretar de stat Nicolae Nasta, răspunde. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae Nasta (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1.748B/2018, având ca obiect "Închisorile secrete şi tortura în România. Plătim o sută de mii sau un miliard de euro?", vă comunicăm situaţia costurilor cu pregătirea şi desfăşurarea misiunilor în Afganistan şi Irak şi recuperarea personalului militar la acestea, în perioada 2001-31 august 2018. Respectiv, în Afganistan avem un total în lei de 2.457.529.212, iar în Irak un total de 606.187.790 lei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: La interpelarea domnului deputat al USR Vlad Sergiu Cosmin, adresată Ministerului Mediului, Ministerul solicită amânarea. Interpelarea doamnei deputat Iurişniţi Cristina-Ionela, USR. Ministerul Educaţiei Naţionale. Răspunde domnul secretar de stat Petru Andea. Doamna deputat este în sală? Nu este. Mulţumim frumos. Ministerul va trimite în scris răspunsul. Interpelarea domnului deputat Benga Tudor-Vlad, USR. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Răspunde doamna Bârlibescu Ştefania. |
|
|||
|
|
Doamna Magda Ştefania Bîrlibescu (secretar de stat, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul): Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Referitor la întrebarea domnului deputat, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1.746B din 2018, având ca obiect "Castelul Brukenthal din Sâmbăta de Jos, judeţul Braşov", vă facem cunoscute următoarele. Imobilul monument-istoric, Castelul Brukenthal din comuna Sâmbăta de Jos, judeţul Braşov, se află în proprietatea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, după caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Astfel, Ministerul Culturii nu deţine informaţii privind paza, întreţinerea sau punerea în valoare a respectivului monument istoric. În ceea ce priveşte studiile de fezabilitate realizate după 1989, precizăm că nu deţinem informaţii complete. Menţionăm, însă, că în anul 2018 a fost depusă la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale documentaţia "Ansamblul Castelului Brukenthal - consolidare, conservare, restaurare şi transformare în Centrul Brukenthal - promotor de idei şi meşteşuguri între artiştii din diferitele discipline şi comunităţi locale", pentru care a fost emis avizul cu nr. 139/M/2018. Sumele achitate pentru acest studiu fac obiectul unui contract între elaboratorul documentaţiei şi beneficiar şi nu deţinem informaţii privind conţinutul acestui contract. Anterior acestui demers, precizăm că la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Braşov s-au depus documentaţiile pentru punerea în siguranţă a imobilului pentru care DJC Braşov a emis avizul cu nr. 167/M/13 septembrie 2017. În urma înştiinţărilor şi petiţiilor primite de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Braşov, specialiştii din cadrul direcţiei au realizat o inspecţie de teren în luna septembrie 2016. Ulterior, s-a transmis o adresă Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, în calitate de proprietar al imobilului monument istoric, prin care s-a atras atenţia asupra stării monumentului istoric şi s-a solicitat demararea în regim de urgenţă a lucrărilor de punere în siguranţă a clădirii. Având în vedere că imobilul nu este în administrarea Ministerului Culturii, nu deţinem informaţii privind existenţa unor litigii sau neclarităţi în ceea ce priveşte statutul juridic al acestuia. Nu în ultimul rând, aşa cum am menţionat în răspunsul la prima întrebare, responsabilitatea pentru starea de conservare a imobilului aparţine integral proprietarului de drept, degradarea monumentului fiind cauzată de lipsa de utilizare şi de întreţinere a acestuia. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Mulţumim şi noi. Domnul deputat Lovin Dumitru, ALDE. Răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Transporturilor se amână. Domnul Puşcaş Emil-Marius, PMP. Tot Ministerul Transporturilor. Se amână. Domnul Lovin Dumitru, ALDE. Răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Sănătăţii se amână. Domnul Raeţchi Ovidiu Alexandru, PNL. Răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Afacerilor Externe se amână. Domnul Rădulescu Cătălin-Marian, PSD. Răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Afacerilor Externe se amână. Şi domnul Emil-Marius Paşcan, PMP. Răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Energiei se amână. Aceasta a fost lista de interpelări pentru astăzi. Declar închisă şedinţa. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,13. |
||||||
![]() |



