Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.189/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2018

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 14,15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistat de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Nicu Fălcoi, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă invit să luaţi loc în sală, pentru a putea începe şedinţa comună.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 331.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, aşa cum au fost stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, v-au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi?

Dacă nu sunt, atunci, supun votului deschis electronic ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot.

Începem votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Rezultatul votului - 167 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Prin urmare, s-a aprobat ordinea de zi.

Dacă în legătură cu proiectului programului de lucru sunt comentarii sau intervenţii?

Dacă nu, supun votului deschis electronic programul de lucru pentru şedinţa comună de astăzi.

Începem votul.

 
Video in format Flash/IOS  

217 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

1. Pe ordinea de zi, la primul punct, avem Prezentarea de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

O invit la microfon pe doamna prim-ministru.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă (prim-ministrul Guvernului României):

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi senatori şi deputaţi,

Distinşi membri ai Guvernului României,

Începând cu 1 ianuarie 2019, vom prelua, pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a reprezentat împlinirea unei aspiraţii naţionale şi această nouă provocare reprezintă un moment istoric pentru ţara noastră, pe care trebuie să îl onorăm cum se cuvine. Parcursul european al ţării noastre, o alegere ireversibilă, pe care am asumat-o cu toţii, a adus România aici unde se află astăzi - o Românie cu o creştere economică sănătoasă, cu o democraţie stabilă şi, nu în ultimul rând, o Românie sigură.

Preluarea acestui rol extrem de important este un eveniment al României, pe care nu trebuie să-l politizam în niciun fel. Vor fi 6 luni în care Europa va privi cu multă atenţie către România, pentru că ştirile cele mai importante despre viitorul Uniunii Europene vor pleca de aici, de la Bucureşti. Vor fi multiple provocări, însă trebuie sa fim conştienţi că viitorul Europei înseamnă şi viitorul copiilor noştri.

Puternic ataşaţi ideii europene, vom milita pentru o Europă puternică şi unitară în toate dimensiunile ei - politică, economică şi socială - pentru că aceasta e cea mai bună soluţie pentru viitorul proiectului european.

Este, deci, important să arătăm întregii Europe că România este o ţară demnă să conducă Uniunea, o ţară demnă să contribuie în mod decisiv la viitorul spaţiului european din care facem şi noi parte.

Aşa cum am mai spus, eu cred în consens, în echilibru şi în cooperare. În raport cu această miză importanta pentru ţara noastră, nu mai este loc de orgolii sau resentimente politice, de interese personale sau de confruntări sterile. Reiau apelul la pace politică, apelul la consens, pe care l-am făcut la şedinţa solemnă organizată în Parlament cu ocazia anului Centenar. Avem un proiect naţional care impune acest lucru. Indiferent de opiniile politice, vă rog să vă gândiţi în primul rând la interesul nostru comun, ca stat membru al Uniunii Europene.

Vă cer doar decenţă în limbajul politic şi reţinere, în această perioadă, de la lansarea unor acţiuni sau mesaje politice care ar putea afecta imaginea României. Avem această obligaţie faţă de ţara noastră. Doar uniţi vom putea milita, pentru ca România sa fie tratată cu respect. Doar uniţi vom fi mai puternici în demersurile noastre, pentru ca românii să beneficieze de aceleaşi drepturi şi să se bucure de aceleaşi libertăţi ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni!

Vă rog, stimaţi parlamentari, ca în următoarele 6 luni să fiţi cetăţeni români în primul rând, să vă reprezentaţi ţara cu mândrie şi cuvinte bune în faţa Europei, astfel încât să câştigăm respectul întregii comunităţi europene.

Preluarea Preşedinţiei va permite României sa aibă un rol de facilitator de echilibru şi consens şi să continue promovarea unei abordări consensuale, bazată pe unitate, coeziune si solidaritate.

În ceea ce priveşte Guvernul, vă asigur că am privit cu multă seriozitate acest moment istoric pentru ţara noastră. Ne-am pregătit temeinic, fiecare ministru are o agendă amănunţită privind atribuţiile şi obiectivele legate de perioada preşedinţiei şi vă asigur că România nu este şi nu va fi cu nimic mai prejos decât celelalte state membre.

În urmă cu două săptămâni, am pledat de la această tribună pentru o Românie unită, mai bună şi europeană. Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu aceeaşi viziune şi pentru Europa: o Europă unită, mai bună şi, de ce nu, mai "europeană".

De aceea, motto-ul Preşedinţiei care va fi exercitată de România va fi "Coeziunea ca valoare comună europeană".

Toate acţiunile pe care le vom derula în următoarele 6 luni vor fi pentru susţinerea şi consolidarea acestui concept de coeziune, pe care se sprijină întreaga arhitectură europeană. Vom acţiona pentru reducerea diferenţelor de dezvoltare, pentru accesul egal la beneficii, pentru înlăturarea factorilor care generează separări sau ierarhizări între statele membre.

Trebuie să putem depăşi abordările de tipul state membre vechi versus state membre noi, sau vest versus est, a liniilor de demarcaţie, a dezechilibrelor de dezvoltare, în favoarea unei Europe care să avanseze prin consonanţa vocilor sale interne, a obiectivelor sale.

Există mai multe dimensiuni ale acestui concept esenţial de coeziune. Vorbim, în primul rând, despre coeziunea economică dintre statele membre, care trebuie să urmărească diminuarea decalajelor de dezvoltare şi de consolidare a Pieţei Unice. Realizăm, desigur, că există o competiţie firească în plan economic, între statele Uniunii Europene sau chiar între regiunile de dezvoltare din spaţiul european. Însă trebuie să fim în egală măsură conştienţi că o creştere accelerată în regiunile mai slab dezvoltate va însemna o Uniune Europeană mult mai puternică, va însemna o diminuare naturală a migraţiei forţei de muncă din aceste regiuni către cele mai dezvoltate. Reducerea decalajelor de dezvoltare însemnă inclusiv creşterea puterii de cumpărare în aceste zone ale Europei şi, implicit, pieţe mai atractive pentru desfacerea produselor realizate în cadrul Uniunii.

Vorbim, în al doilea rând, despre coeziunea socială, care trebuie să asigure beneficii, garanţii şi şanse egale pentru toţi cetăţenii europeni. Nu mai trebuie să existe cetăţeni de rangul I şi cetăţeni de rangul II în Uniunea Europeană. Trebuie să existe un acces egal pentru toţi cetăţenii europeni la resursele şi beneficiile sociale promovate în cadrul Uniunii, astfel încât să consolidăm încrederea acestora în instituţiile europene şi mai ales în viitorul Uniunii Europene. Toţi cetăţenii europeni trebuie să simtă că, în mod concret, le este mai bine, că trăiesc şi vor trăi mai bine şi că vor avea acces la mai multe beneficii în spaţiul comunitar, decât în afara acestui spaţiu.

Nu în ultimul rând, vorbim despre coeziune politică, prin care înţeleg tratament egal şi standarde unice şi echitabile pentru toţi cei care aparţin acestei familii europene. La fel ca oricare stat membru, România îşi doreşte să fie tratată cu respect şi să se bucure de drepturi egale în cadrul Uniunii Europene. Respect înseamnă, aici, tratament echitabil, participare reală la deciziile majore şi luarea în considerare a poziţiilor exprimate de fiecare stat membru. Respectul reciproc între statele Uniunii nu trebuie să se regăsească doar în Tratatul European şi în Directivele europene, ci şi în atitudinea şi în dialogul purtat de instituţiile europene şi statele membre.

Stimaţi parlamentari,

Pornind de la acest concept al coeziunii, în toate accepţiunile sale pe care le-am prezentat aici, am proiectat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Aceste priorităţi sunt organizate pe patru piloni care vor sta la baza acţiunilor noastre:

  1. Europa convergenţei;
  2. Europa siguranţei;
  3. Europa, actor global;
  4. Europa valorilor comune.

Permiteţi-mi să vă prezint, pe scurt, fiecare dintre aceşti patru piloni ai programului nostru.

Primul Pilon - "Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate".

Convergenţa şi coeziunea, care să asigure o dezvoltare durabilă şi echitabilă pentru toţi cetăţenii europeni, sunt esenţiale pentru promovarea unei Europe unite şi pentru creşterea competitivităţii Uniunii Europene, la nivel global. Acestea trebuie să constituie repere ale acţiunii la nivel european, reflectând, totodată, interesele României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Deciziile privind viitorul politicilor europene trebuie să se reflecte în priorităţile de finanţare ale Uniunii.

Drept urmare, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene va contribui la proiectarea următorului Cadru Financiar Multianual post-2020, pentru atingerea obiectivelor în următorii şapte ani, astfel încât să asigure echilibrul între politicile generatoare de creştere şi convergenţă în spaţiul comunitar.

Europa se află, în prezent, într-o perioadă de redresare economică, situaţie care se datorează atât eforturilor statelor membre, cât şi măsurilor întreprinse la nivel european, în sensul aprofundării Uniunii Economice şi Monetare.

Arhitectura economică şi monetară a Uniunii este astăzi mai puternică, o dovadă incontestabilă a coeziunii în acţiune, la nivel european. Sunt însă necesare demersuri suplimentare pentru consolidarea coeziunii din acest punct de vedere. În acest context, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene îşi propune să avanseze lucrările în domeniul economic, financiar şi fiscal, cu scopul stimulării creşterii investiţiilor şi sprijinirii reformelor structurale. Mai mult decât atât, după cum ştiţi, în România am finalizat Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro. Ţinta noastră este ca România să adopte moneda euro până în 2024. Suntem direct interesaţi ca, în această perioadă în care vom deţine Preşedinţia Uniunii, să contribuim la consolidarea Uniunii Economice şi Monetare.

Din aceeaşi perspectivă a convergenţei, suntem interesaţi de dimensiunea socială, prin punerea în aplicare a Pilonului European al Drepturilor Sociale. Vom promova educaţia incluzivă şi performantă. Ne interesează asigurarea şanselor egale şi o creştere a mobilităţii forţei de muncă pe piaţa internă.

O altă direcţie de acţiune este promovarea cercetării şi inovării, iar în acest sens ne preocupă, în primul rând, digitalizarea şi conectivitatea, ca principali factori în creşterea competitivităţii industriei europene.

Digitalizarea industriei europene va reprezenta o primă temă naţională prioritară, care va fi promovată la nivelul Uniunii Europene. Vom stimula diversificarea actualei baze industriale din Uniunea Europeană, prin promovarea digitalizării şi implementarea inteligenţei artificiale în procesele industriale.

Un alt obiectiv prioritar este conectivitatea. Asigurarea convergenţei reale, despre care v-am vorbit până acum, depinde în mod direct de realizarea conexiunilor de toate tipurile, în special în zonele mai slab dezvoltate. Conectarea acestor regiuni cu restul Europei, în toate formele posibile, prin reţelele de transport, energetice sau digitale, reprezintă cea mai sigură şi cea mai eficientă cale de dezvoltare. Conectivitatea asigură fluxurile de circulaţie funcţionale, de mărfuri, de resurse naturale, energetice sau de resurse umane esenţiale pentru dezvoltarea economică.

Al doilea Pilon al Programului României - "Europa siguranţei". Mă refer aici la securitatea internă a Uniunii Europene, la gestionarea frontierelor externe, la securitatea cibernetică.

Plecând de la conceptul central al coeziunii, vom promova cooperarea între statele membre, pentru pregătirea Uniunii Europene faţă de noile provocări de securitate care ameninţă siguranţa cetăţeanului şi spaţiul european.

Există în prezent o paletă largă de riscuri şi ameninţări care pot submina valorile şi prosperitatea societăţilor noastre deschise.

În ceea ce priveşte securitatea internă, vom pune accentul pe creşterea cooperării şi interoperabilităţii la nivel european, între sistemele şi structurile naţionale specifice. Ne interesează, în principal, protejarea cetăţenilor, companiilor şi instituţiilor publice în spaţiul virtual şi creşterea rezilienţei Uniunii la atacurile cibernetice.

Securitatea cibernetică nu mai poate fi considerată doar o opţiune, deci orice proiect privind societatea informaţională trebuie să ia în considerare componenta securităţii cibernetice. În cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ne propunem să avem o contribuţie decisivă în acest domeniu.

O altă prioritate legată de securitatea spaţiului comunitar este lupta împotriva terorismului. În acest sens, ne propunem operaţionalizarea şi chiar extinderea mandatului Parchetului european către infracţiunile de terorism.

Migraţia este un alt subiect important pe agenda europeană pe termen lung. Este un dosar extrem de dificil, care nu a reuşit să coaguleze o poziţie unitară a statelor membre. De aceea, ne propunem să formulăm noi soluţii care să garanteze o gestiune eficientă şi durabilă. Ne interesează, în mod special, consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, inclusiv printr-o consolidare a capacităţii operaţionale a Agenţiei Europene de Poliţie de Frontieră şi Garda de Coastă.

De asemenea, în viziunea noastră, este important să promovăm cooperarea cu statele de origine şi de tranzit. Am convingerea că forma cea mai eficientă de abordare a problemei migraţiei este de a combate cauzele profunde, sursa acestui fenomen.

Al treilea Pilon al programului pe care îl propunem în cadrul Preşedinţiei noastre este "Europa, ca actor global".

Şi în această chestiune ne raportăm la acelaşi concept de coeziune, definitoriu pentru viziunea noastră. Acţiunile Uniunii Europene pe plan mondial trebuie să pornească de la angajamentele comune asumate prin Strategia Globală de Politică Externă şi de Securitate a Uniunii Europene.

În acest sens, vom promova întărirea capacităţilor de apărare şi securitate ale Uniunii Europene, în strânsă legătură cu procesele similare din cadrul NATO. România va susţine acţiunile în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună, cu un accent sporit pe instrumentele prevăzute în Procesul Anual de Analiză Coordonată a Apărării, Fondul European de Apărare şi Cooperarea Structurată Permanentă. Suntem, de asemenea, interesaţi de consolidarea Parteneriatului Strategic UE - NATO.

Un capitol special în ceea ce priveşte politica externă a Uniunii, în timpul Preşedinţiei României, va fi dedicat Mării Negre, care trebuie să ocupe un loc central pe agenda Uniunii Europene, inclusiv din perspectiva revigorării Sinergiei Mării Negre.

O altă prioritate în plan extern va fi extinderea Uniunii în Balcanii de Vest, pentru asigurarea unui plus de securitate externă şi internă. Ne vom axa pe dezvoltarea dialogului şi implicării tineretului în gestionarea problemelor din regiune, comunicării strategice a Uniunii Europene dedicate sud-estului Europei.

În egală măsură, ne dorim acţiuni coordonate şi coerente în vecinătatea Uniunii, iar aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic va reprezenta un moment important în acest sens.

Nu în ultimul rând, promovarea intereselor comerciale, atât prin consolidarea multilateralismului şi modernizarea sistemului comercial multilateral, cât şi prin lărgirea acordurilor de parteneriat economic şi de comerţ liber, vor reprezenta repere esenţiale în timpul mandatului Preşedinţiei noastre.

Cel de-al patrulea, dar nu cel din urmă pilon al programului nostru este "Europa valorilor comune". Iar aici mă refer la stimularea coeziunii europene, prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea. Doar în acest mod putem combate eficient rasismul, intoleranţa, xenofobia, populismul, antisemitismul şi putem descuraja discursul bazat pe ură, pe care-l vedem din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă. Doar în acest fel putem să contribuim la asigurarea egalităţii de tratament la care aspiră toate statele membre şi toţi cetăţenii europeni.

De asemenea, cred că este necesar să stimulăm implicarea tinerilor în conturarea unei Europe puternice, bazată pe valori europene comune.

Totodată, vom susţine, pe parcursul mandatului nostru, iniţiativele legislative privind participarea cetăţenilor europeni la procesul legislativ european, a celor privind progresul social şi reducerea inegalităţilor sociale, privind asigurarea egalităţii de gen, care va fi promovată la nivel european, în special pe piaţa muncii şi în afaceri, cum ar fi de pildă combaterea diferenţelor de remunerare dintre femei şi bărbaţi.

Nu în ultimul rând, vom acţiona pentru combaterea rasismului, a intoleranţei, a antisemitismului şi a discursului bazat pe ură; am subliniat de două ori acest aspect, pentru că îl consider foarte important.

Există o preocupare generală la nivel european pentru combaterea dezinformării online şi a ştirilor false, inclusiv prin ameliorarea educaţiei în domeniul mass-media şi dezvoltarea de mecanisme europene care promovează bunele practici în combaterea dezinformării. Toate aceste iniţiative vor contribui la asigurarea unei coeziuni sporite la nivelul Uniunii Europene.

Distinşi preşedinţi ai celor două camere ale Parlamentului României,

Stimaţi senatori şi deputaţi,

Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene este o responsabilitate care ne revine ca parte a angajamentului asumat prin aderarea noastră, în urmă cu 11 ani. În acelaşi timp, este o oportunitate deosebită de a proiecta viziunea noastră în perspectiva consolidării proiectului european.

Contextul european dinamic în care vom evolua va imprima mandatului nostru o specificitate aparte, cu atât mai mult cu cât se va desfăşura într-o perioadă de regândire a proiectului european. În mai puţin de şase luni, se va alege un nou Parlament european. Avem şansa, în acest context electoral, să promovăm o Uniune mai puternic orientată către cetăţenii săi şi către principiile sale fondatoare.

Îmi doresc să avem o abordare realistă şi ambiţioasă în exercitarea acestei misiuni. Îmi doresc ca, la finalul celor şase luni de mandat, România să aibă un profil mult mai solid în cadrul Uniunii Europene.

Cred cu tărie că anul 2019 poate fi un an al relansării ideii europene şi Summit-ul extraordinar de la Sibiu să fie un moment important în acest sens. De aceea, lucrăm împreună, pentru ca la acest eveniment, care se va desfăşura pe durata Preşedinţiei României a Consiliului, să se definească noua Agenda Strategică a Uniunii, un document care va ghida acţiunile Uniunii pe termen mediu. Mai mult ca oricând, este nevoie ca statele membre sa transmită un semnal clar privind capacitatea de a continua împreună, în aceeaşi direcţie, într-un proiect puternic şi unit.

În perspectiva debutului efectiv al mandatului nostru, am considerat necesar să revin în faţa dumneavoastră, pentru a vă prezenta evaluarea la acest moment asupra rolului pe care urmează să îl exercităm în următoarele şase luni.

După cum ştiţi, contextul în care un stat membru îşi asumă o astfel de îndatorire are o contribuţie semnificativă la definirea parametrilor săi de acţiune şi de rezultat. Acest considerent a reprezentat un reper al gândirii pe care am proiectat-o asupra priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi a modului în care aceasta va acţiona în beneficiul avansării proiectului european.

Prin anvergura exercitării sale şi, implicit, prin vizibilitatea pe care ţara noastră o va avea la nivel european şi internaţional, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene este, cu siguranţă, cel mai important proiect de ţară, după aderarea noastră la Uniunea Europeană. De aceea, am convingerea că acest proiect trebuie să reunească toată susţinerea politică necesară aducerii la îndeplinire a acestei responsabilităţi majore pe care România o va avea în următoarele şase luni.

România a traversat perioade dificile, în ultima sută de ani, dar acest moment de maximă responsabilitate este, poate, cea mai bună confirmare a parcursului identitar, a traiectoriei societăţii noastre în perioada modernă. Aceasta pentru că, acum, la o sută de ani de la Marea Unire, putem vorbi de preşedinţia exercitată de o Românie europeană, în numele unor valori şi interese comune.

În final, doresc să reiterez, în acest context, că Guvernul a depus şi continuă să depună toate eforturile necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a acestui mandat.

Înţelegem responsabilitatea care ne revine în exercitarea unui asemenea mandat, precum şi provocările cărora Uniunea Europeană trebuie să le răspundă în acest moment important al evoluţiei sale, în contextul Brexit şi înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

De aceea, aşa cum i-am asigurat pe toţi interlocutorii europeni cu care am discutat în ultimele luni şi săptămâni, afirm şi în faţa dumneavoastră, astăzi, că suntem pregătiţi şi profund angajaţi în asumarea şi exercitarea acestei responsabilităţi majore.

În acelaşi timp, trebuie să fim cu toţii conştienţi că reuşita unei preşedinţii depinde deopotrivă de nivelul de angajament al tuturor actorilor europeni cu care vom conlucra, fie state membre partenere, fie instituţii europene. Modul în care vom parcurge acest semestru va fi ilustrativ nu numai pentru performanţa României, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană, într-un moment esenţial al existenţei sale.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnă prim-ministru, vă mulţumesc în numele tuturor colegilor senatori şi deputaţi, pentru prezentarea detaliată a programului de lucru şi a priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi vă asigur şi de suportul nostru, al Parlamentului, cât şi dorinţa ca mandatul de şase luni pe care îl veţi exercita în numele României să fie unul de succes.

Vă mulţumim foarte mult.

Stimaţi colegi,

Conform programului aprobat, urmează o pauză de 10 minute. Şi apoi, continuăm lucrările, conform ordinii de zi.

 
  Prezentarea, dezbaterea şi adoptarea Proiectului Declaraţiei Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

După pauză

Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Vă invit să luaţi loc în sală, pentru a putea continua şedinţa.

Aşadar, conform ordinii de zi, continuăm cu...

2. Proiectul Declaraţiei Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

Vreau să mulţumesc grupurilor parlamentare, pentru că astăzi am reuşit să găsim un consens în ceea ce priveşte conţinutul Declaraţiei Parlamentului.

Şi o invit pe doamna senator Gabriela Creţu, la microfon, să dea citire declaraţiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela Creţu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Dragi colegi,

Permiteţi-mi să dau citire, în faţa Camerelor reunite, textului de compromis susţinut prin consens de liderii grupurilor politice.

Declaraţia Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

Parlamentul României, ca expresie fundamentală a suveranităţii naţionale şi a democraţiei, reprezentant al societăţii româneşti în ansamblul ei şi unică autoritate legiuitoare, în temeiul prevederilor art. 13 pct. 23 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,

Asigurând angajamentul ferm şi voinţa deplină ale României de a contribui, printr-un efort comun, la protejarea, promovarea şi întărirea valorilor europene, precum şi la avansarea agendei Uniunii Europene, în beneficiul proiectului european şi al cetăţenilor,

Considerând că România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-o perioadă caracterizată de efort comun al statelor membre pentru identificarea unor răspunsuri la provocările majore la adresa proiectului european, în dorinţa de a consolida pacea, libertatea, stabilitatea, prosperitatea, solidaritatea socială şi coeziunea,

Conştientizând contextul complex în care România va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, marcat de multiple provocări, care vor avea impact atât asupra vieţii cetăţenilor, cât şi asupra guvernelor statelor membre,

Accentuând capacitatea Guvernului României de a asigura un nivel adecvat de convergenţă între toate statele membre, de a îmbunătăţi coeziunea Uniunii, precum şi de a promova importanţa pe care valorile europene comune o au pe toate dimensiunile şi acţiunile Uniunii Europene,

Sprijinind o agendă complexă de consolidare a proiectului european, România va urmări ca întregul spectru de activităţi să propună rezultate concrete pentru cele mai importante proiecte europene în desfăşurare şi să valorifice beneficiile pe care o Uniune puternică şi coezivă le poate aduce fiecărui stat membru în parte,

Asigurând angajamentul ferm şi voinţa deplină ale României, de a contribui, printr-un efort conjugat, la avansarea priorităţilor de pe agenda Uniunii Europene, în beneficiul dezvoltării proiectului european, stabilităţii şi securităţii statelor membre, precum şi în interesul cetăţenilor lor,

Recunoscând importanţa sporită şi rolul determinant al Parlamentelor naţionale în procesul de luare a deciziilor la nivel european şi implicit în stabilirea şi implementarea deciziilor vizând priorităţile de pe agenda europeană, ca urmare a Tratatului de la Lisabona,

Reliefând principiul fundamental al răspunderii Guvernelor în faţa Parlamentelor naţionale, consfinţit şi de tratatele Uniunii Europene,

Subliniind importanţa dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliul Uniunii Europene şi exprimând disponibilitatea Parlamentului României de a colabora într-un mod activ cu Guvernul României cu privire la toate dosarele majore şi iniţiativele propuse pentru cele şase luni de mandat,

declară că:

Îşi exprimă sprijinul pentru ca Preşedinţia română la Consiliul Uniunii Europene... să asigure convergenţa şi coeziunea economică, socială şi teritorială în scopul unei dezvoltări durabile şi echitabile pentru toate statele membre, prin promovarea conectivităţii, a digitalizării, a implementării proiectelor de cooperare regionale, a stimulării antreprenoriatului şi a competitivităţii economiei europene, prin promovarea mobilităţii muncitorilor, prin accelerarea transferului tehnologic şi prin aplicarea într-o măsură mai mare a principiilor economiei circulare, contribuind astfel la consolidarea instrumentelor de asigurare a securităţii şi apărării Uniunii Europene, inclusiv prin prisma funcţionării lor într-un mod eficient şi coerent;

Îşi afirmă susţinerea pentru ca Programul Preşedinţiei României să aibă în prim-plan cetăţeanul, toate eforturile urmând să se concentreze cu precădere pe avansarea dosarelor legislative şi nelegislative care vor aduce rezultate tangibile pentru cetăţenii europeni, conducând astfel la o Uniune mai puternică, mai democratică şi mai aproape de cetăţenii săi;

Încurajează Guvernul României să depună eforturi constante pentru adoptarea unor măsuri echilibrate, pentru a păstra unitatea între statele membre ale Uniunii Europene şi pentru a pune în aplicare strategia şi priorităţile Uniunii, concentrându-şi în acelaşi timp eforturile în vederea obţinerii unor rezultate de succes în timpul celor şase luni de mandat;

Asigură că România va lucra în mod consecvent împreună cu celelalte state membre, la consolidarea rolului global al Uniunii Europene prin asigurarea unei politici externe şi de securitate coerente şi asumarea de angajamente comune ambiţioase, în vederea dezvoltării parteneriatelor Uniunii Europene cu statele terţe şi organizaţiile internaţionale, prin propunerea de acţiuni orientate în direcţia prosperităţii şi stabilităţii şi, de asemenea, în interesul cetăţenilor lor;

Va depune toate eforturile necesare asigurării unităţii şi solidarităţii europene pentru o Uniune mai sigură, mai prosperă şi mai pregătită în faţa noilor provocări de securitate care ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a Uniunii, prin sprijinirea iniţiativelor de cooperare în domeniul securităţii şi justiţiei;

Se va asigura că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene va veghea la respectarea deplină a libertăţilor fundamentale consacrate prin Tratatele Uniunii, în privinţa libertăţii de circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor, promovând mobilitatea ca vector de coeziune la nivel european, inclusiv în ceea ce priveşte piaţa muncii;

Vom continua susţinerea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova, prin promovarea continuă a acestui subiect pe agenda europeană;

Va susţine desfăşurarea lucrărilor cu privire la exercitarea dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei Consiliului şi solicită comisiilor implicate în organizarea conferinţelor să depună eforturi sporite pentru:

  • Susţinerea priorităţilor şi agendei de lucru europene centrate pe cetăţean şi dezvoltarea dimensiunii sociale a construcţiei europene;
  • Facilitarea dezbaterii interparlamentare constructive cu privire la Cadrul Financiar Multianual viitor, la resursele proprii ale Uniunii, la investiţiile, serviciile şi bunurile publice pe care Uniunea trebuie să le furnizeze;
  • Susţinerea politicii europene de coeziune, a unui buget adecvat al acesteia şi a criteriilor de acces menite să răspundă nevoilor statelor net beneficiare;
  • Continuarea Politicii Agricole Comune şi asigurarea unui buget corespunzător al acesteia;
  • Facilitarea dialogului parlamentar cu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, în contextul ieşirii acestuia din Uniunea Europeană, şi al negocierii viitoarelor noastre relaţii bilaterale şi multilaterale;
  • Garantarea găsirii şi punerii în aplicare a celor mai bune soluţii privind protecţia frontierelor externe, extinderea Uniunii Europene sau acţiunea europeană generală pe plan extern, cu păstrarea în atenţie a Parteneriatului estic;
  • Creşterea transparenţei instituţiilor europene şi armonizarea raporturilor dintre mediul public şi cel privat, atât la nivel naţional, cât şi european;
  • Va pune accent, de asemenea, pe sporirea vizibilităţii regiunii Mării Negre, inclusiv prin creşterea nivelului de interconectare cu regiunea Dunării şi utilizarea pe deplin a potenţialului şi instrumentelor şi strategiilor macroregionale ale Uniunii Europene;

Va depune toate eforturile pentru ca România, în colaborare cu celelalte state membre şi instituţii europene, să avanseze dosarele privind securitatea internă şi reforma spaţiului Schengen pe toată durata mandatului de preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene. Mai mult, în noul context generat de Brexit, menţinerea unităţii Uniunii este esenţială, cu implicarea constructivă şi transparentă a tuturor statelor membre în acest proces, iar Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene va susţine într-un mod consecvent această dimensiune;

În baza colaborării interinstituţionale, miniştrii vor informa periodic comisiile parlamentare şi grupurile partidelor politice cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a priorităţilor Preşedinţiei române şi cu privire la principalele evoluţii ale temelor importante aflate pe agenda europeană, iar rezultatele reuniunilor Consiliului Uniunii Europene, în toate formatele, vor fi prezentate în plenul Parlamentului României.

Susţine priorităţile României, avansate de Guvern, şi va depune toate eforturile atingerii tuturor obiectivelor asumate pe timpul preşedinţiei.

În baza colaborării interinstituţionale, preşedintele României este invitat să informeze Parlamentul, de asemenea, asupra discuţiilor şi deciziilor Consiliilor Europene desfăşurate pe durata mandatului.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă senator.

Stimaţi colegi,

În şedinţa de marţi, 11 decembrie 2018, a Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, la care au participat şi liderii grupurilor parlamentare, s-a propus ca prezentarea Declaraţiei să fie urmată de intervenţii din partea grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, în limita a 5 minute, cu o singură intervenţie din partea fiecărui grup reunit.

De asemenea, senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi li se alocă 3 minute, cu o singură intervenţie, realizată printr-un reprezentant comun.

Dacă sunt observaţii în legătură cu aceste propuneri?

Dacă nu sunt, supun votului deschis electronic, propunerile prezentate.

Începem votul.

 
Video in format Flash/IOS  

213 voturi pentru, o abţinere, niciun vot împotrivă. S-au aprobat.

Prin urmare, invit la tribună pe domnul deputat Angel Tîlvăr, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Mă simt onorat să mă adresez dumneavoastră astăzi, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Şi vreau să afirm încă de la început că exercitarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene este o responsabilitate mare, dar onorantă, pe care ne-o asumăm cu mândrie, ca ţară susţinătoare a proiectului european, conştienţi de faptul că în felul acesta ne aducem contribuţia la viitorul Uniunii Europene.

România preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-o perioadă în care contextul politic în lume este dominat de provocări, iar tensiunile generate de viziunile diferite în ceea ce priveşte răspunsul la provocări persistă.

Am avut ocazia şi eu, dar şi foarte mulţi colegi din această sală, să fim pe deplin conştienţi de avantajele apartenenţei la familia europeană, dar şi că este responsabilitatea noastră, indiferent de apartenenţa politică, să contribuim la păstrarea valorilor comune europene, iar priorităţile pe care le-am anunţat susţin voinţa noastră.

Spuneam că ne confruntăm cu provocări. Totodată, cred că putem răspunde adecvat provocărilor, dacă suntem uniţi şi înţelepţi. Cred că avem dreptul să facem apel la mândria naţională, la responsabilitatea pe care o datorăm celor care ne-au trimis în instituţia simbolică a României şi, în ciuda confruntărilor, să punem în evidenţă ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne desparte.

Şi, iată, istoria şi parcursul României fac din Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene prilejul potrivit pentru ca ţara noastră să ofere despre sine imaginea pe care o merită.

Iar faptul că în Parlamentul României nu există partide extremiste sau abordări antieuropene, precum şi nivelul scăzut de euroscepticism, pe care îl au cetăţenii români, reprezintă argumente rezonabile pentru o abordare coerentă şi solidară a preşedinţiei.

Cred că înţelegem cu toţii că avem responsabilităţi mai mari în Uniunea Europeană, că ponderea noastră în luarea deciziilor va creşte şi această preşedinţie poate reprezenta un moment-cheie pentru a ne mări capacitatea de a ne exprima la nivel european.

Doamnelor şi domnilor,

Unul dintre elementele care au stat şi stau la baza Uniunii Europene îl reprezintă unitatea. Dar unitatea nu înseamnă uniformitate şi nu se opune diversităţii.

Eu spun că a fi european adaugă substanţă identităţii naţionale. Acum, când România sărbătoreşte 100 de ani de statalitate, trebuie să fructificăm valorile europene, la Centenarul Unirii noastre. În felul acesta, va creşte şi încrederea cetăţenilor noştri în clasa politică. Şi cred că avem nevoie de acest lucru.

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene va consolida poziţia României în Uniunea Europeană.

Sper că vom concilia diferitele interese ale statelor membre ale Uniunii şi vom găsi soluţii bune pentru cetăţenii ţărilor noastre.

Sunt convins că partenerii noştri europeni vor aprecia România şi prin maniera în care îşi va îndeplini misiunea onorantă de a asigura Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Din perspectiva Parlamentului, suntem pregătiţi pentru o perioadă importantă în activitatea noastră.

Vreau să apreciez maniera constructivă în care s-au purtat discuţiile, dezbaterile şi în care s-au luat deciziile legate de priorităţile sau de acţiunile, nu puţine, pe care Parlamentul României le va organiza.

Se cuvine, deci, să mulţumesc tuturor celor care au contribuit, cu bună-credinţă, la conturarea unui eveniment care nu s-a mai făcut în Parlamentul României.

Sper că ne putem baza şi de aici încolo pe nevoia noastră de a coopera, de a învăţa cum să avem încredere reciprocă pentru a găsi modul cel mai potrivit de a servi interesul poporului român.

Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că nu sunteţi indiferenţi faţă de prezentul şi viitorul României şi al Europei!

Merită să facem tot ce ţine de noi, pentru ca Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene să fie un moment de coeziune şi eforturi colective, astfel încât mandatul pe care România îl va îndeplini să fie unul incluziv, corect, responsabil şi credibil.

Cred că aceasta este dorinţa românilor şi dorinţa cetăţenilor Uniunii Europene.

Şi mai cred, doamnelor şi domnilor, că niciunul dintre noi nu este mai bun decât noi toţi!

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Mulţumesc.

Îl invit acum la microfon pe reprezentantul Grupurilor parlamentare ale PNL, domnul senator Florin Cîţu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am să vorbesc astăzi despre limbajul dublu, încredere şi speranţă.

Vă spun de la bun început că noi nu avem încredere că veţi face ceva din ce aţi promis astăzi aici. Şi nici nu avem speranţa că sunteţi pregătiţi pentru această provocare în următoarele 6 luni. (Vociferări.)

Şi cum am putea? Tot ce aţi făcut până acum, ne duce spre această concluzie.

Acest grup care conduce astăzi România, de doi ani de zile, s-a comportat şi se comportă ca un grup de mincinoşi care au perfecţionat limbajul dublu. (Vociferări.)

În faţa oficialilor europeni sunt doar zâmbete. Se prezintă ca nişte europeni convinşi. Asta - când ne vizitează oficialii europeni la Bucureşti, că prin capitalele europene nu-i mai primeşte nimeni. (Vociferări.) În restul timpului, se comportă ca nişte dictatori din lumea a treia şi atacă tot ce este european şi occidental. În acelaşi timp, cu fiecare ocazie, îşi prezintă admiraţia pentru regimurile totalitare din Est. (Vociferări.)

Faptele vă dau de gol, oricât aţi încerca să ascundeţi totul în spatele discursurilor triumfaliste.

Aţi distrus relaţia cu partenerul strategic SUA, atunci când aţi atacat Departamentul de Stat, printr-o scrisoare adresată de cei doi preşedinţi ai Camerelor!

Aţi distrus şansa României de a fi invitată să adere la OECD, deşi totul era pregătit pentru mai, 2018!

"Aţi reuşit performanţa" - sunt sigur că vedeţi şi dumneavoastră ghilimelele - de a mai adăuga nouă puncte în Raportul MCV, îndepărtând şi mai mult România de obiectivul de aderare la zona Schengen!

Acţiunile dumneavoastră au speriat în aşa hal Parlamentul României, încât a fost votată o rezoluţie împotriva Guvernului, cu doar o lună înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Aţi reuşit să vă faceţi de râs chiar şi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor UE, deşi comisarul care se ocupă cu acest domeniu vine tocmai din partidul dumneavoastră!

Şi, nu în ultimul rând, măsurile luate în economie au împins aderarea României la zona euro după 2028!

De ce 2028? Pentru că ce aţi făcut în 2018 sau analiza pentru aderarea la zona euro se face pe 10 ani. Şi asta înseamnă că, de ce s-a întâmplat în 2018, se ţine cont.

Şi nu ştiţi ce aţi făcut în 2018? Să vă spun. În doar doi ani aţi distrus economia. Astăzi, îndeplinim doar un singur criteriu necesar aderării, deşi când aţi preluat dumneavoastră guvernarea, mai era doar un singur criteriu de îndeplinit.

Mai mult, din această toamnă, România este din nou analizată de Comisia Europeană, pentru dezechilibre macro, după ce, din 2017, România a fost singura ţară din Uniunea Europeană cu o deviere semnificativă de la ţintele de deficit structural.

Acestea sunt acţiunile dumneavoastră, foarte diferite de retorică.

Şi acum ne spuneţi - că tot dumneavoastră ne prezentaţi poveşti despre viitorul luminos al ţării, în următoarele luni. Minciuni! (Vociferări.)

Acţiunile vă trădează. Dumneavoastră nu iubiţi Uniunea Europeană şi nici pe europeni. (Vociferări.)

Nu vreţi să respectaţi valorile europene. Vreţi să furaţi şi să nu plătiţi pentru asta. Atât! (Vociferări.)

Dacă vreţi să fiţi credibili, atunci opriţi tăvălugul din justiţie şi implementaţi imediat recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale MCV!

Respectaţi pactul fiscal votat în acest Parlament şi în Constituţie! Şi reduceţi deficitul structural!

Nu mai hărţuiţi investitorii străini!

Şi lăsaţi românii să circule liberi prin Europa!

Arătaţi, cu fapte, nu cu vorbe, că sunteţi europeni şi că respectaţi valorile europene!

Astăzi prezentaţi triumfalist... (Vociferări.)

Nu sunt proiecte pentru români şi nici pentru România!

Nu vorbiţi despre România, vorbiţi despre echipa guvernamentală care a speriat toată România şi Europa! Şi ce mai echipă guvernamentală avem! O parte, condamnaţi penal, alţii, scăpaţi de votul din Parlament şi alţii, doar incompetenţi!

Vorbiţi despre planurile Guvernului... (Vociferări.), în condiţiile în care aveţi un ministru al finanţelor care a declanşat un scandal la nivel european, când, ca un total habarnist, a propus desfiinţarea unui principiu fundamental al Uniunii Europene, un principiu pe care toţi parlamentarii României, senatori şi deputaţi, îl susţin astăzi, prin Declaraţia Parlamentului?! (Vociferări.)

Ne spuneţi că în centrul proiectului dumneavoastră stă omul?!

Aşa este, stă un singur om, Liviu Dragnea, pe care trebuie să-l salvaţi cu orice preţ de puşcărie. (Vociferări.)

Vorbiţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule senator, vă atrag atenţia că aţi depăşit timpul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

... vorbiţi despre digitalizare, în timp ce 35% din şcolile din România au încă WC-ul în curte.

Înţelegeţi acum de ce am vorbit la început de încredere şi speranţă? Pentru că PNL nu are încredere în competenţa şi profesionalismul acestor miniştri. Şi, mai mult decât atât, nu întrevede nicio speranţă că România se va apropia în timpul acestui mandat de Europa. Din contră, se va îndepărta. (Vociferări.)

Ne cereţi să fim solidari?! Nu suntem solidari cu hoţii.

Şi pentru că exportaţi crizele României şi peste hotare, lansez în final un mesaj partenerilor noştri europeni. (Vociferări.)

Aveţi mare grijă cu acest Guvern! Riscaţi ca Turneul Eiffel, Poarta Brandenburg şi Colosseumul să treacă la Consiliul Judeţean Teleorman şi imediat după aceea la una din firmele unde Liviu Dragnea are acţiuni la purtător! (Vociferări.) (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Mulţumesc.

Stimaţi domni preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În condiţiile unui grad relativ ridicat de instabilitate la nivel global, în condiţiile unei Europe divizate, cu o Franţă plină de tensiuni, cu o Germanie unde cel mai mare partid şi-a ales un nou preşedinte, cu ţările din V4, care dezvoltă o colaborare regională marcantă în interiorul Uniunii Europene, pe de o parte, şi cu statele din estul Europei şi Balcanii de Vest, dornice de a adera la UE, pe de altă parte, suntem o ţară care are şansa istorică, prin preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, de a ne asuma rolul de lider european, de moderator imparţial în negocierile dosarelor europene aflate în derulare.

În pragul unui semestru deosebit de dificil, marcat de Brexit, de necesitatea definirii bugetului multianual al UE, de alegeri pentru Parlamentul European, UDMR salută adoptarea Rezoluţiei Parlamentului European referitoare la aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Shenghen pentru România şi Bulgaria.

Acest vot confirmă faptul că România este pregătită pentru aderare şi îndeplineşte responsabilităţile care îi revin, potrivit statutului de stat membru Schengen, contribuind astfel la securitatea tuturor cetăţenilor europeni, dar să nu uităm de cele 107 voturi împotrivă şi de cele 38 de abţineri, care ne impun o temă încă nerezolvată.

Prin prezentarea programului de priorităţi, în perspectiva Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, pe 5 decembrie, prin preluarea mandatului de Preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, am făcut primii paşi concreţi de preluare a preşedinţiei.

Putem afirma că ne aflăm în ultimul moment în care trebuie să conştientizăm cu toţii responsabilitatea uriaşă care ne revine, prin rolul de lider pe scena europeană, şi care ne oferă oportunitatea de a influenţa într-o mare măsură unele decizii la nivel european.

257 de dosare, inclusiv legislative, care sunt în derulare, se vor suprapune cu priorităţile enunţate de România, de a promova interesul comun european, asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre şi reapropierea cetăţenilor de UE.

Oportunitatea noastră, de a fi în fruntea statelor membre pentru o perioadă de şase luni, reprezintă, în acelaşi timp, şi responsabilităţi complexe şi multiple care trebuie asumate în primul rând de Guvern.

Însă, pe lângă toate cele enumerate, va trebui să identificăm soluţii de a atrage atenţia Europei asupra valorilor României şi de a promova priorităţile ţării, astfel încât în timpul preşedinţiei noastre acestea să devină dosare europene importante. Această promovare trebuia realizată mult mai accentuat, încă din timpul preşedinţiei Austriei, dar, din păcate, până acum mesajul nostru nu a fost suficient de clar.

Strategia Mării Negre, Strategia Dunării, Parteneriatul Estic, atragerea statelor din Balcanii de Vest sunt teme care sub Preşedinţia României trebuie să aibă o importanţă sporită, astfel încât aceste dosare să poată să fie dezbătute, consolidate cât mai eficient, împreună cu statele partenere.

Coeziunea, o valoare comună europeană, este obiectivul general sub egida căruia se vor desfăşura lucrările preşedinţiei rotative.

Dorim să dezvoltăm o politică de coeziune care să răspundă nevoilor sporite de convergenţă economică, socială şi teritorială a întregii Europe, o consolidare a pieţei interne pentru o viziune post-2020.

Pornind de la respectarea drepturilor fundamentale însă, UDMR consideră că, pe lângă securitatea internă a Uniunii Europene şi reforma spaţiului Schengen, trebuie să ne concentrăm mai mult pe prioritatea "Europa valorilor comune".

De la drepturile fundamentale ale omului, continuând cu crearea cadrului legislativ de asigurare şi respectare a drepturilor minorităţilor naţionale, de la păstrarea şi reabilitarea patrimoniului construit, până la aprecierea diversităţii patrimoniului cultural, dorim acordarea unei atenţii sporite cetăţeanului european, familiei şi a tradiţiilor.

Stimaţi colegi,

Singura modalitate prin care putem avea o preşedinţie de succes, un succes pentru Europa, dar şi un succes pentru România, este aceea de a avea o singură voce, o singură voinţă, cel puţin în timpul preşedinţiei, de a întări imaginea pozitivă a României pe plan european şi internaţional, de a realiza obiectivele prioritare şi proiectele prioritare ale ţării şi de a construi, astfel, un viitor mai bun pentru copiii noştri. Depinde de fiecare dintre noi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul acum domnul deputat Ilie Barna, din partea Grupului parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Vom începe anul 2019 cu un moment de importanţă istorică.

Preluăm, în premieră, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Este unul dintre acele evenimente cu care ne întâlnim rar în viaţă, şi pentru România este cea mai prestigioasă poziţie de politică externă de la Principatele lui Cuza până în ziua de astăzi.

Ar fi trebuit să fie momentul pentru noi în care să demonstrăm la nivel european, cel puţin, competenţe şi ataşament faţă de valorile europene.

Ar trebui să arătăm lumii că suntem angajaţi ireversibili pe calea integrării europene şi, mai ales, că ne putem asuma cu responsabilitate poziţia pe care o avem.

Din păcate însă, avem emoţii mari, şi nu doar noi, şi nu doar dumneavoastră, majoritatea, şi nu doar noi, opoziţia sau România, dar au emoţii şi partenerii noştri, are emoţii foarte mari şi Uniunea Europeană, şi instituţiile acesteia, pentru că România este în prezent un mare semn de întrebare. Şi suntem în această situaţie, şi acest semn de întrebare vine din faptul că în România este pusă sub semnul întrebării independenţa sistemului judiciar. Este pus sub semnul întrebării statul de drept şi este, de fapt, pus sub semnul întrebării însuşi viitorul nostru european, ca stat membru, încă al Uniunii Europene.

Şi am ajuns să vorbim despre asta, pentru că pentru această majoritate PSD-ALDE singurul interes e al managementului corupt care controlează această ţară.

Trebuie să înţelegem că această atitudine nu poate să funcţioneze, în următoarele şase luni, în conducerea Uniunii Europene.

Degeaba ne dă doamna Dăncilă asigurări despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Vorbim abia astăzi, când am ajuns la al treilea ministru delegat pentru afaceri europene şi după ce rolul exact al prim-ministrului, nici după discursul de astăzi al doamnei prim-ministru, nu îl cunoaştem şi nu este foarte clar.

Dincolo de documentele pe care le vom aproba astăzi şi dincolo de ceea ce ne-a spus doamna premier, când o să vorbim serios despre această preşedinţie, pentru că până în prezent despre dimensiunea parlamentară aproape nu s-a discutat? Comisia aceasta "minunată" de la nivelul Parlamentului ştim toţi foarte bine că nu a funcţionat aproape deloc şi mai sunt doar trei săptămâni. Nu au existat dezbateri şi informări nici pentru noi, parlamentarii, nici pentru cetăţeni, la nivelul ţării.

Haideţi să spunem lucrurilor pe nume şi să o spunem foarte clar. La nivel politic nu suntem pregătiţi. La nivel tehnic nu suntem tocmai pregătiţi. Iar la nivel logistic şi de infrastructură, doar o minune şi acea Lege a lui Murphy, că dacă n-ar fi ultimul minut nu s-ar face nimic, ar putea să ne facă să avem o imagine de minimă credibilitate.

Din cauza dumneavoastră, domnilor din PSD şi ALDE, şi din cauza Guvernului, pe care-l controlaţi, România nu doar că va rata o oportunitate istorică - asta poate s-a mai întâmplat în istoria noastră -, dar o va transforma într-o uriaşă vulnerabilitate.

Degeaba ne vorbiţi astăzi despre asumarea unor priorităţi pe care doamna Dăncilă le-a prezentat. E foarte clar că nu le înţelegeţi.

Vorbiţi de coeziune? Dar cum putem pretinde coeziune la nivel european, când noi ignorăm valorile comune europene?!

Vorbiţi de egalitate de şanse? Vă referiţi la inegalitatea de şanse în care trăiesc astăzi cetăţenii României?

Vorbim de convergenţă şi conectivitate. Ce cuvinte frumoase! Însă filosofia dumneavoastră este să izolaţi România şi suntem la coada Europei, în momentul de faţă, conform tuturor documentelor şi conform Raportului MCV.

Din păcate, - şi aşa arată şi acesta este un adevăr foarte trist - preşedinţia se va reduce la furnizarea unor servicii de protocol şi organizare de evenimente şi, mă rog, probabil multe hârtii şi documente cu vorbe goale.

În toate discuţiile pe care le-am avut cu oficiali ai statelor europene, care au deţinut această poziţie prestigioasă, ni s-a arătat cât de serios au tratat perioada de pregătire, cât de mult au investit în pregătirea personalului, în infrastructura necesară şi cât de mult s-au concentrat pe negocieri, pentru ca ţara lor să aibă o imagine credibilă şi performantă, pe negocieri cu factorii politici, pe negocieri cu societatea civilă, cu societatea academică.

În România nu s-a întâmplat şi nu se întâmplă nimic referitor la această preşedinţie.

Voci din sală:

Timpul!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mai am doar 20 de secunde. (Rumoare.)

Este paradoxal!

Poporul român este printre cel mai proeuropean popor din Uniunea Europeană şi avem neşansa să fim conduşi de unul dintre cele mai antidemocratice şi antieuropene guverne din Europa. (Gălăgie.)

Din păcate, ştim ce se va întâmpla.

Şi cu asta închei. (Gălăgie.)

Vă rog să-mi permiteţi... să ne respectăm!

Vom avea o preşedinţie fără mize, fără ţinte asumate, un organism care va funcţiona permanent în stare de avarie.

Sunteţi unici! Nimeni nu a făcut într-un timp atât de scurt atât de mult rău poporului său! (Rumoare.)

Opriţi-vă, până nu distrugeţi România!

România merită demnitate şi profesionalism, într-o Europă credibilă!

Vă mulţumesc, domnilor.

Şi poate reuşim să ieşim cu faţa curată. Avem toţi emoţii.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Din partea Grupurilor ALDE, permiteţi-mi să iau eu cuvântul la microfon. (Coboară la tribună.)

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Fac parte din acea generaţie, alături de generaţia părinţilor mei, care a avut un vis. Şi acest vis a fost de a ne elibera de constrângerile şi de lanţurile în care ne-a încătuşat comunismul.

Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat pentru aceste generaţii, din care fac parte, aşadar, întruchiparea unui vis de decenii, şi anume revenirea şi integrarea în rândul ţărilor lumii libere, democratice.

Speranţa pentru prosperitate şi libertate, speranţa de liberă exprimare, de liberă circulaţie şi de liberă întreprindere s-a îndeplinit odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Mă număr printre cei care am avut responsabilitatea şi onoarea să conduc Guvernul în perioada de preaderare şi să închei eforturile pentru pregătirea aderării.

Astăzi, la 11 ani de la aderare, ne revine o deosebită responsabilitate, şi anume exercitarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

România, ca şi celelalte ţări membre, îşi pune o întrebare simplă. Ce fel de Europă vrea? Şi la această întrebare simplă trebuie să dăm un răspuns simplu. Vrem o Europă puternică şi solidară, capabilă să răspundă aşteptărilor cetăţenilor ei, aşteptărilor de securitate şi de prosperitate, în primul rând, aşa cum au gândit-o părinţii fondatori.

Astăzi, doamna prim-ministru ne-a prezentat în detaliu priorităţile şi programul de lucru al acestei preşedinţii care ne revine, şi ele trebuie privite, evident, în contextul provocărilor deosebite cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană. Şi aici mă refer, evident, la cadrul financiar multianual, care va trebui discutat şi convenit, mă refer la Brexit, mă refer la criza migraţiei şi, evident, mai recent, la ceea ce vedeţi că se întâmplă în Franţa şi care este extrem de îngrijorător pentru toţi europenii.

Vrem să demonstrăm, în acest moment, că Parlamentul poate contribui activ la sprijinirea Guvernului în misiunea sa, şi vrem să arătăm că Guvernul se poate baza pe susţinerea Parlamentului pentru atingerea obiectivelor pe care şi le propune.

Doresc să accentuez necesitatea ca pentru reuşita viitorului proiectului european, ideea unei Europe cu două viteze să fie abandonată. Vrem o Europă care să fie solidară şi să se bazeze pe mai multă coeziune, nu pe mai puţină coeziune.

Nu vrem o accentuare a clivajelor între Nord şi Sud şi între Est şi Vest.

Nu vrem să lăsăm ca Europa să devină o uniune de două grupuri de state - state de rangul I şi state de rangul II -, în care să funcţioneze standarde duble, economice, politice, sociale sau de altă natură.

În încheiere, doresc să reînnoiesc invitaţia, pe care aţi văzut-o şi în Declaraţia comună, adresată atât Guvernului, cât şi Preşedintelui României, pe care îi încurajăm să vină să ne prezinte conţinutul discuţiilor şi al deciziilor care se vor lua pe durata Preşedinţiei României, aşa cum se întâmplă în toate parlamentele europene.

Vă mulţumesc. (Revine la prezidiu.)

Din partea Grupului parlamentar al PMP are cuvântul domnul senator Traian Băsescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Traian Băsescu:

Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi.

Aş vrea, în calitate de preşedinte care, alături de premierul României din acea vreme, domnul Tăriceanu, am semnat Tratatul de aderare, dar şi în calitate de semnatar al Tratatului de la Lisabona, în numele statului român, şi ca om care a participat la negocierea fiecărui articol din Tratatul de la Lisabona, în Consiliul European, aş vrea să fac doar câteva observaţii faţă de ceea ce s-a întâmplat astăzi, aici.

În primul rând, am asistat la discursul doamnei prim-ministru Dăncilă, un discurs corect din punct de vedere al limbajului de lemn bruxellez, dar care nu pune degetul pe nimic din ceea ce înseamnă priorităţile României.

De asemenea, aş mai pune o întrebare.

Doamna premier nu a simţit nevoia să primească un mandat de la Parlamentul României, în vederea exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene? Şi îi rog pe colegi să nu facă nicio confuzie cu Consiliul European.

Discursul de astăzi al doamnei prim-ministru a fost corelat cu punctul de vedere al Preşedintelui? Pentru că Uniunea va funcţiona şase luni cu un preşedinte care merge la Consiliul European şi are puncte de vedere, şi cu un Guvern care merge la Consiliul Uniunii Europene şi are puncte de vedere. Iată doar câteva întrebări.

Din discursul doamnei prim-ministru am înţeles că a deţine preşedinţia rotativă se limitează la a fi un facilitator. Total greşit! Eşti un negociator, eşti un facilitator de întâlniri, la Sibiu sau la Bucureşti, dacă vrei, dar ai puncte de vedere extrem de precise în Consiliul Uniunii Europene.

Deci, n-aş vrea să plecăm de la premisa că suntem doar nişte organizatori de întâlniri, ci avem misiunea de a stabili puncte de vedere şi de a ni le susţine, şi de a ne face alianţe pentru a obţine obiectivele pe care ni le-am fixat.

Din întâlnirea de astăzi constat că nu ne-am fixat niciun obiectiv.

Aş enumera câteva.

Spre exemplu, pentru formaţiunea "Justiţie şi afaceri interne". Care sunt soluţiile preşedinţiei rotative pentru limitarea migraţiei? Ar fi trebuit să auzim aici.

Sau, care sunt soluţiile preşedinţiei rotative pentru ca România şi Bulgaria să intre în Schengen?

Sau, care sunt soluţiile preşedinţiei rotative pentru diminuarea riscului terorist în Uniunea Europeană? Nu cumva trebuie creată o agenţie care să vegheze la riscurile teroriste la nivelul Uniunii Europene?!

Sau, pentru formaţiunea "Transporturi", câţi prieteni avem care să susţină urgenţa implementării Strategiei Dunării, pentru că este crucială pentru interconectarea pe relaţia Constanţa - Dunăre - Rin - Main - Rotterdam.

Sau, tot la această formaţiune, "Transporturi, comunicaţii şi energie", se discută despre uniunea energetică. Care este prioritatea preşedinţiei rotative a României în ceea ce priveşte realizarea uniunii energetice? Cumva Legea offshore, care este o mare eroare, din acest punct de vedere?! N-am auzit!

Sau, la formaţiunea "Agricultură şi pescuit". Acolo, în dezbatere, sunt câteva teme extrem de importante: Strategia pentru păduri, Strategia pentru prevenirea defrişărilor. Care este strategia preşedinţiei rotative a României pentru extinderea împăduririlor în Uniunea Europeană şi în România, chiar?

Sau, tot la această formaţiune, România, datorită negocierilor încheiate în 2004, are un mare decalaj de subvenţie în raport, spre exemplu, cu Franţa, dar chiar şi cu Polonia.

Care este abordarea României, a preşedinţiei rotative, pentru ca diferenţele de subvenţie să se reducă sau chiar să se anuleze, pentru că discutăm despre o Europă cu condiţii de competitivitate egale. Cum să concureze agricultorul român cu cel francez, care are o subvenţie de trei ori mai mare la hectar?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte,

V-a cam expirat timpul!

Vă rog, dacă puteţi, să vă pregătiţi de încheiere. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Traian Băsescu:

Domnule preşedinte,

Sunt de acord.

Eu mă pot opri, dar să ştiţi că aţi pierdut ocazia să învăţaţi toţi câte ceva.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În încheiere, supun votului Declaraţia Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2019.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot. Votul este deschis.

 
Video in format Flash/IOS  

Conform votului, declaraţia a fost adoptată.

Aşadar, ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 15,47.