Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2019
|
Şedinţa a început la ora 8,39. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 29 mai 2019, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Aşa cum v-am obişnuit, începem cu reprezentanţii din partea opoziţiei. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Laurenţiu-Dan Leoreanu, PNL. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică este intitulată "Ministrul educaţiei trebuie să explice de ce România a ratat toate ţintele din Strategia 2020 pe educaţie". În timp ce PSD nu mai pridideşte să facă promisiuni electorale, în această perioadă, care mai de care mai ambiţioase, în practică, lucrurile stau foarte grav, dacă ne uităm la realizările din acest mandat. Şi este de ajuns să punem lupa pe domeniul educaţiei ca să vedem dezastrul din spatele Guvernării PSD. De ce spun acest lucru? Ei bine, la începutul acestei luni au venit datele de la Uniunea Europeană, potrivit cărora România a ratat toate ţintele asumate în Strategia Europa 2020 la capitolul educaţie. Vorbim de trei măsuri obligatorii, cu o serie de prevederi de bun-simţ pentru un stat european - reducerea ratei abandonului şcolar la 11,3%; creşterea procentului persoanelor cu studii superioare, pentru categoria de vârstă 30-34 de ani, şi creşterea procentului din PIB alocat cercetării, la 2%. Nu doar că nu am reuşit să atingem aceste ţinte, ci chiar am stagnat sau regresat. Cum arată educaţia din România, în cifre? Suntem pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul şcolar, rata fiind de 18%. Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de persoane cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani cu studii superioare, cu un procent de 27%, faţă de media europeană de 40%. Iar dacă ne referim la cea de-a treia dintre măsurile asumate de România, şi anume procentul din PIB alocat cercetării... surpriză! Am căzut o poziţie, şi anul acesta am revenit pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu doar 0,5% din PIB alocat acestui sector. Deja nu mai este ruşinos, este revoltător! Cum credeţi că explică doamna Ecaterina Andronescu aceste cifre? Prin declaraţii aiuritoare, cum sunt cele prin care neagă abandonul şcolar şi spune că cifrele sunt aşa de mari pentru că nu sunt număraţi şi cei plecaţi în străinătate. Ministerul Educaţiei trebuie să explice public acest eşec! Doamna Ecaterina Andronescu nu are nicio scuză pentru că se află la al patrulea mandat în acest minister. Ştim că e ocupată să implementeze pe repede înainte aşa-zise reforme peste reforme, pentru că se apropie sfârşitul de mandat şi nu a făcut nimic pentru educaţie, dar o rugăm să coboare puţin din turnul de fildeş şi să ne explice situaţia! Măcar atât merită elevii, dascălii şi părinţii din România. Vă mulţumesc. Deputat de Neamţ, Laurenţiu-Dan Leoreanu. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul - încep cu doamnele, la PSD - Alina Teiş. |
|
|||
|
|
"Ziua Internaţională a Copilului" Copilăria este cea mai frumoasă etapă a vieţii, este lumea din care ar trebui să nu lipsească niciodată bucuria, să lipsească tristeţea, iar copiii să ştie doar să râdă. În copilărie avem parte de cele mai frumoase momente, ne facem amintiri pe care le păstrăm toată viaţa. Şi pentru că această perioadă este atât de importantă pentru noi, ne aducem aminte de ea de fiecare dată când vine 1 iunie. În fiecare an, pe data de 1 iunie, sărbătorim Ziua Internaţională a Copilului. Este ziua în care iese mai mult ca niciodată la iveală copilul din noi, ziua care reprezintă un moment potrivit pentru a conştientiza nevoile copiilor noştri şi pentru a lua măsuri. Măsuri care să-i sprijine, să le protejeze drepturile, să aibă grijă de viaţa şi de sănătatea lor. Decizia statelor de a stabili o zi internaţională a copilului are legătură cu data de 1 iunie 1925, o zi în care consulul general al Chinei la San Francisco a adunat zeci de copii chinezi orfani, pentru a celebra împreună Festivalul Bărcii Dragon, o importantă sărbătoare chinezească. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în anul 1925, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, de la Geneva. Atunci s-a adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului, iar, după conferinţă, unele guverne au introdus Ziua Copilului ca sărbătoare internaţională, celebrată în unele state la 1 iunie, iar, în altele, la diferite date ale anului. În anul 1954, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezoluţia cu numărul 836, pentru a proclama o zi mondială a copilului. Adunarea a recomandat ca, începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o zi mondială a copilului. La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU vota Declaraţia Drepturilor Copilului şi recomanda tuturor statelor membre să-i sărbătorească pe copii. Chiar dacă decizia nu a fost obligatorie, ea a fost respectată în multe state. În prezent, Ziua Copilului este sărbătorită în mai bine de 50 de state. Şi ţara noastră sărbătoreşte această zi. Pe 16 noiembrie 2016, s-a promulgat Legea prin care este modificat Codul muncii, prin declararea zilei de 1 iunie - Ziua copilului ca sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, ziua de 1 iunie este nelucrătoare. De 1 iunie ne gândim la cei care dau sens vieţii noastre. Ne gândim la copiii noştri. Şi încercăm să-i facem mai fericiţi, să le oferim un viitor mai bun, să le dăm tot ceea ce au ei nevoie pentru a creşte, pentru a fi sănătoşi şi pentru a-i educa. Pentru ca, mai apoi, să fim mândri de ei. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Mehedinţi, Alina Teiş. |
|||||
|
|
Mulţumesc. V-aţi încadrat fix în 3 minute, un adevărat parlamentar! |
|||||
|
|
|
Deci doamna Camelia Gavrilă, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se referă la perspective şi oportunităţi pentru o educaţie europeană, la corelaţii şi interferenţe necesare între educaţie, politici de tineret şi formare profesională. Pentru că am parcurs recent un proces electoral, pentru că acesta înseamnă un test vital pentru valoarea democraţiei şi pentru istoria partidelor politice, este momentul să spunem că aspectul electoral trece dincolo de cheia politică şi intrăm într-o altă etapă acum, dincolo de tristeţi, de resentimente, de analize, de procentaje. Iar această etapă înseamnă deschiderea unor oportunităţi, unor perspective pe care trebuie să le ducă mai departe europarlamentarii aleşi. Iar în portofoliul acestora trebuie să se afle obligatoriu elemente care ţin de dimensiunea europeană a educaţiei, pentru că acesta este un element care uneşte şi care înseamnă şi temeiuri pentru formarea generaţiei tinere, şi responsabilitate socială, şi mandat pe care îl au în faţa Uniunii Europene. O educaţie solidă care conferă absolvenţilor cunoştinţe, un orizont ştiinţific şi cultural, competenţe utile pentru profesie, cetăţenie activă, dimensiuni culturale şi interculturale. De aceea, declaraţia politică de astăzi subliniază priorităţile, dar şi contextul dificil şi anumite elemente pe care trebuie insistat sau de la care trebuie plecat, statistici care nu sunt încurajatoare pentru educaţia românească, ca şi pentru educaţia altor state, întrucât decalaje există, numeroase. Şi aş sublinia faptul că e o rată mare a abandonului şcolar, ne situăm pe un loc puţin onorabil, legat de ponderea absolvenţilor de studii superioare; nivelul de cunoştinţe reflectat în testele internaţionale - evaluările internaţionale - este destul de scăzut în zona comunicare, ştiinţe; rată scăzută de angajare a noilor absolvenţi; participare scăzută a adulţilor la programele de formare continuă, de lifelong learning. De aceea, cred că în agenda europarlamentarilor trebuie să se afle neapărat susţinerea unui buget mult mai consistent pentru România pentru programul educaţional Erasmus; finanţare europeană pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare şi alinierea dotării, a resurselor materiale, la standardele europene; schimburi de experienţă, formare şi dezvoltare de competenţe pentru managerii educaţionali; implementarea unor mecanisme de recunoaştere reciprocă a diplomelor în spaţiul european - pentru că proiectul Universităţii Europene este foarte important; linii de finanţare pentru programe incluzive - de exemplu, "Masa caldă", care poate rezolva şi problema abandonului şcolar. Problemele legate de educaţie se asociază şi cu cele legate de tineri, în sensul unui grad de ocupare mai ridicat, astfel încât aceştia să aibă o viaţă profesională şi personală împlinită. Însă există o formare profesională în relaţie cu piaţa muncii şi, pe lângă competenţele profesionale, să fie şi competenţe antreprenoriale, interculturale, multiculturale, pentru o Europă în care România... (Timpul s-a epuizat. Microfonul s-a întrerupt.) |
|||||
|
|
Resetaţi puţin timerul, să încheie doamna deputat. |
|||||
|
|
Da. Şi, în concluzie, să spunem că în dialog între - pe de o parte - europarlamentari, pe de altă parte, parlamentarii din Parlamentul naţional, societatea civilă, ministere, în cadrul acestui dialog se pot contura proiectele importante pentru ţară şi mai ales cele legate de educaţie, de formarea tinerilor, de politicile de tineret. Mulţumesc. Deputat al PSD de Iaşi, Camelia Gavrilă. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna Elena Hărătău? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Schimbarea domnitorilor, bucuria nebunilor". Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, "Schimbarea domnitorilor, bucuria nebunilor" - spune un vechi proverb românesc, pierdut în negura veacurilor. Nu mi-a fost dat niciodată până acum să văd atâta bucurie pentru răul unui om, aşa cum s-a petrecut în aceste zile! S-au proferat cuvinte şi expresii cu mult sub demnitatea umană, la adresa unui om oricum căzut! Această euforie naţională arată groaznic! Să te bucuri de moartea unui om, de condamnarea cuiva, de răul făcut altui seamăn al nostru, acestea demonstrează urâţenia sufletească şi spirituală a acelor oameni, lipsa lor de bun-simţ şi de frică de Dumnezeu! Am auzit vorbe extremiste şi îndemnuri la violenţă, conform principiului "să ne facem singuri dreptate", ca şi cum justiţia nu ar fi dat verdictul aşteptat de mase! Campania instigatoare de demonizare şi stigmatizare a lui Liviu Dragnea, mai mult ca om decât în calitatea sa politică, orchestrată în primul rând de "curatul" preşedinte Iohannis, şi-a atins până la urmă scopul! Şi a declanşat fiesta naţională! O veselire fără noimă, o beţie oarbă a multor oameni cărora Liviu Dragnea nu le-a făcut niciun rău, ci poate le-a făcut bine, prin măsurile luate de PSD. Dar ce mai este firesc, normal, uman, în societatea românească?! Am auzit, de duminică încoace, propoziţii bucuros-grobiene, de tipul "Ne-am luat ţara înapoi!" Şi multe alte grosolănii şi bazaconii, venite nu doar din partea mulţimii bucuroase de căderea "regelui", ci şi a liderilor politici. S-au spus inepţii şi aberaţii cât pentru zece ani de acum înainte! Faptul că o anumită formaţiune politică, de care nu a auzit nimeni practic în ţară, a înregistrat un scor astronomic nu mai trebuie să mire pe nimeni! Faptul că tot ceea ce a realizat Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD pentru români, în ultimii doi ani şi jumătate, nu a contat, este o altă ciudăţenie a României moderne. În schimb, doar condamnarea lui Liviu Dragnea a fost importantă pentru actorii îmbătaţi cu şampania răului în aceste zile! Spiritul justiţiar al celor care au sărbătorit s-a transformat, din păcate, într-unul malefic, cu o sete de răzbunare medievală, total dăunător societăţii româneşti! Sper totuşi că, după ce va trece această euforie macabră, românii vor reveni cu picioarele pe pământ şi vor fi capabili să analizeze obiectiv şi echidistant tot ceea ce se va întâmpla în viitor! Deputat al PSD, Elena Hărătău. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Costel Lupaşcu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se referă la 1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului. Nu degeaba se spune că familia este nucleul societăţii. În familie, un copil se naşte, creşte, este educat şi petrece cei mai frumoşi ani din viaţă. Şi tot familia îl ajută să devină mai apoi adult, să se maturizeze şi să îşi asume decizii. De aceea, astăzi voi vorbi despre importanţa datei de 1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului. Este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm şi să ne bucurăm de fiecare zi şi clipă a vieţii, cu şi pentru cei mici, să sărbătorim alături de copiii, nepoţii, fraţii sau vecinii noştri, şi să ne lăsăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple, şi să nu uităm de copilul din noi. Ziua Copilului este o zi a bucuriei, a speranţei, a încrederii în viitor. Şi cred că ei, copiii, ar trebui sărbătoriţi în fiecare zi. Ei sunt cei care ne oferă motivele de a merge mai departe, de a continua lupta pentru a crea o lume mai bună. Sinceritatea, puritatea, voia bună şi surâsul gingaş al copiilor sădesc în noi speranţa de mai bine. Copiii sunt viitorul acestei ţări, iar viitorul copiilor este în mâinile noastre. Soarta României depinde de ceea ce facem noi. În anul 2019, prin bugetul de stat, acest lucru s-a reflectat în realitatea economică şi socială din acest moment din România. Sistemul de educaţie a primit 9,9 miliarde de lei în plus faţă de 2018. Bugetul pe 2019 prevede finanţarea construcţiei a 1.000 de grădiniţe cu profil sportiv. Fiecare dintre acestea va găzdui cel puţin 100 de copii şi va fi construită cu o suprafaţă totală de 5.000 de metri pătraţi, ce va include obligatoriu un teren de sport multifuncţional. Totodată, bugetul a prevăzut creşterea alocaţiilor de stat pentru copii, de la 84 de lei la 150 de lei - pentru copiii între 2 şi 18 ani, de la 200 de lei la 300 de lei - pentru copiii între 0 şi 2 ani şi de la 200 de lei la 300 de lei - pentru copiii cu dizabilităţi. Viitorul acestei ţări depinde de copii şi astăzi aceştia trebuie să poată merge mai departe, să urce treptele şcolarizării, au nevoie de noi. Împreună trebuie să găsim soluţii pentru ca elevii din România să beneficieze de aceleaşi condiţii de dezvoltare ca şi copiii din întreaga Europă. Mai presus de toate disputele politice există o certitudine - PSD a vrut de fiecare dată binele României, binele românilor. Şi, mai mult decât atât, acest partid a fost mereu capabil să aducă mai multă prosperitate fiecărui cetăţean, indiferent de categoria socială şi profesională. Pentru că Ziua Copilului, 1 iunie, este ziua viitorului, urez la mulţi ani sănătoşi şi fericiţi, tuturor copiilor şi părinţilor lor. Deputat al PSD de Botoşani, Costel Lupaşcu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Vasile Cocoş. Se pregăteşte, din partea minorităţilor naţionale, domnul Grosaru. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Românii urmăresc cu mare atenţie bilanţul rezultatelor obţinute de România la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene". Aşa cum am promis în declaraţiile mele anterioare, voi continua să prezint lunar realizările României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Azi o să vă prezint câteva idei despre motto-ul Preşedinţiei noastre, respectiv "Coeziunea, o valoare comună europeană". Din această perspectivă, miniştrii Guvernului Dăncilă s-au implicat în continuare pentru susţinerea politicilor europene tradiţionale - Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, ambele cu impact major în reducerea decalajelor de dezvoltare şi asigurarea convergenţei economice şi sociale. România a reuşit, împreună cu Parlamentul European şi Comisia Europeană finalizarea negocierilor privind propunerea de regulament referitoare la plăţile directe şi sprijinul pentru dezvoltare rurală pentru anii 2019-2020. S-a urmărit un cadru legislativ care să vină în sprijinul statelor membre, în vederea pregătirii la timp a punerii în aplicare a viitoarei politici agricole comune şi pentru a se asigura o trecere uşoară în următoarea perioadă de programare. Mai mult, acordul privind setul de norme privind practicile comerciale neloiale vor asigura protecţia tuturor agricultorilor din Uniunea Europeană şi a întreprinderilor europene agroalimentare. De asemenea, România a acordat atenţie dimensiunii externe a politicii comune în domeniul pescuitului, continuând demersurile privind definitivarea planurilor de gestionare multianuale şi obţinând, cu sprijinul codecidenţilor, acordul politic asupra mai multor dosare. Rezultate concrete s-au obţinut şi în domeniul siguranţei alimentare, în cadrul pieţei interne. Din această perspectivă, acordul politic cu Parlamentul European pe marginea propunerii regulamentului referitor la Legea generală a alimentelor va creşte încrederea cetăţenilor în cadrul de reglementare al Uniunii în materie de siguranţă alimentară. Practic, cetăţenii vor avea acces mai facil la informaţii referitoare la siguranţa alimentară. S-a reuşit un dialog deschis cu toţi partenerii europeni şi un ataşament puternic al Guvernului României faţă de proiectul european. Prin rezultatele obţinute până acum şi determinarea de a continua în acelaşi ritm, România crede cu fermitate într-o Europă puternică şi unitară în toate dimensiunile ei - politică, economică şi socială. Miniştrii cabinetului, alături de echipele de experţi pe care le coordonează şi împreună cu Reprezentanţa Permanentă a României au confirmat că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene are şi capacitatea şi experienţa de a produce rezultatele aşteptate de cetăţeni, iar acest lucru a fost remarcat de toţi partenerii noştri europeni. Acesta este bilanţul de etapă şi am toată încrederea că România va continua în acelaşi ritm susţinut, iar la finalul celor şase luni de mandat ne vom prezenta în faţa tuturor ca o preşedinţie a eficienţei şi calităţii, care a obţinut rezultatele aşteptate pentru o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii europeni. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului Andi Grosaru. Se pregăteşte doamna Cherecheş, din partea PNL. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se intitulează "România - Italia, împreună în Europa, împreună pentru Europa!". Stimaţi colegi, În acest an, în data de 2 iunie, Italia sărbătoreşte 73 de ani de la Proclamarea Republicii. Printr-o fericită coincidenţă, Ziua Naţională a Italiei este aniversată acum, în perioada unui alt eveniment istoric, şi anume vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în România. Cu acest prilej ne reamintim faptul că Suveranul Pontif a declarat că "Italia oferă o contribuţie preţioasă la menţinerea păcii în lume". Politica externă a Italiei este astfel bazată, printre altele, pe principiile dialogului şi coeziunii între naţiuni. De-a lungul istoriei, relaţia României cu Italia a fost o relaţie specială, comunitatea italiană din România şi cea română din Italia servind drept liant al acestei relaţii. Cele două ţări au identificat mereu puncte de interes comun, datorită conştiinţei reciproce a legăturilor istorice şi culturale. Italia a fost şi rămâne unul dintre principalii susţinători ai ţării noastre în exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Mai mult de atât, în numeroase rânduri şi-a afirmat sprijinul vizavi de aderarea României la spaţiul Schengen. Acestea nu sunt doar declaraţii şi poziţii diplomatice de complezenţă. Drept dovadă stă intensificarea, în ultimul an, a contactelor bilaterale la cel mai înalt nivel, în spiritul Parteneriatului Strategic Consolidat existent între ţările noastre. Preşedintele Klaus Iohannis a întreprins o vizită de stat în Italia, în perioada 14-17 octombrie 2018, aceasta fiind prima vizită de stat din ultimii 45 de ani. Ulterior a fost urmată de vizita la Bucureşti a vicepremierului italian, Matteo Salvini. Dialogul politic remarcabil vorbeşte de la sine despre relaţia specială dintre cele două ţări, despre importanţa pe care Italia o acordă colaborării cu România. Încă o dată a fost reconfirmat caracterul special al relaţiei bilaterale pe toate planurile. Italia şi România au o viziune comună asupra Europei, şi anume că Europa trebui să rămână unită, să rămână un spaţiu al toleranţei, ca vector de stabilitate. Adevărata valoare însă a relaţiilor bilaterale este dată de fundamentul uman al acestora. Asociaţia Italienilor din România desfăşoară an de an proiecte prin care contribuie la consolidarea legăturilor dintre membrii minorităţii italiene şi patria mamă. Iar prin acţiunile desfăşurate zi de zi am sprijinit şi vom sprijini menţinerea acestor relaţii la un nivel de excelenţă şi dezvoltarea lor pe noi paliere. Minoritatea italiană din România şi numeroasa comunitate de români din Italia au contribuţia lor comună la menţinerea relaţiei privilegiate dintre aceste ţări. Peste 1,5 milioane de români care trăiesc în Peninsulă vor reprezenta ţara noastră la aniversarea Zilei Republicii Italiene. Sufleteşte, ne alăturăm şi noi, românii cu origini italiene aflaţi la peste o mie de kilometri distanţă şi rostim tradiţionala urare Viva l'Italia, Viva la România! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul doamnei Cherecheş, din partea Grupului PNL. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Încotro o iau absolvenţii clasei a VIII-a, doamnă ministru?". Stimaţi colegi, Doamna ministru Ecaterina Andronescu loveşte din nou, cu aceeaşi incoerenţă şi incapacitate de a lua decizii care să asigure stabilitate sistemului, cu punerea intereselor de partid mai presus de interesul de ţară în ceea ce priveşte educaţia. Deşi şi-a obligat în ultimele săptămâni subordonaţii din inspectoratele şcolare judeţene să disemineze în fiecare şcoală documentul de viziune "Educaţia ne uneşte", prin tot ceea ce face şi spune, doamna Andronescu ne demonstrează că habar nu are încotro să conducă destinele învăţământului, periclitând viitorul a zeci de mii de elevi. Doamna ministru îşi permite să taie din pix clase de la liceu pe care să le transfere la profesională, fără studii de impact, fără a exista baza materială necesară, fără a avea profesori şi maiştri pregătiţi, fără discuţii cu agenţii economici în vederea încheierii de parteneriate. Şi nici măcar promovare nu face, astfel încât familiile să poată lua în considerare această ofertă. În acest timp, România străbate cea mai adâncă criză a forţei de muncă, iar oferta educaţională nu este conectată cu cererea de pe piaţa muncii. Asta înseamnă lipsă de responsabilitate şi rea-voinţă! Cu o săptămână înainte de sfârşitul anului şcolar pentru elevii din clasa a VIII-a, aceştia, împreună cu părinţii lor, nu ştiu care este oferta şcolară în ceea ce-i priveşte. Ocupată cu campania, doamna ministru a ignorat şi a desconsiderat interesele elevilor, sfidând calendarul admiterii, pe care-l încalcă în mod grosolan. Nu s-a respectat nici termenul de publicare a cifrelor de şcolarizare pe fiecare judeţ în parte, şi nici cel de publicare a ghidului de admitere la liceu. Este revoltător că astăzi, cu o săptămână înainte de finalul anului, elevii nu ştiu care le sunt opţiunile pentru liceu sau învăţământ profesional. În urmă cu o săptămână, era transmis spre publicare în Monitorul Oficial un ordin de ministru care schimba calendarul admiterii în liceu, decalându-l. După nici 24 de ore era retras de la publicare, motivul neinvocat, de altfel, fiind simplu de dedus - nu existau aprobate, la nivel de minister, planurile de şcolarizare. Cu alte cuvinte, şcolile nu ştiu nici azi ce clase li se vor accepta pentru următorul an şcolar. Este normal să decalezi calendarul dacă nu sunt aprobate clasele, dar e complet deplasat ca la sfârşitul lunii mai să nu fie aprobate clasele, când ele ar fi trebuit decise prin ianuarie-februarie. Directorii liceelor sunt în imposibilitatea de a-şi promova ofertele educaţionale în rândul absolvenţilor de gimnaziu. Astăzi, directorii şi profesorii nu ştiu ce clase vor avea, iar părinţii sunt debusolaţi că nimeni nu le explică ce se întâmplă. şi nici nu ştiu între ce clase pot alege pentru copii lor. Iar, acum, doamna ministru reuşeşte să menţină degringolada. Îi cer doamnei ministru să renunţe la portofoliul... (Timpul s-a epuizat. Microfonul s-a întrerupt.) |
|||||
|
|
Vă rog să resetaţi timerul. Rămâneţi, doamnă, ca să puteţi să încheiaţi. Deci... aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Dacă tot e sezonul remanierilor în PSD, pentru bătaia de joc la care sunt supuşi din nou elevii şi părinţii, precum şi pentru modul în care conduce învăţământul românesc, îi cer doamnei ministru Ecaterina Andronescu să renunţe la portofoliul educaţiei, să lase pe altcineva, care înţelege nevoile actuale şi are tăria de a reforma învăţământul. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dau citire listei deputaţilor care au depus în scris declaraţii politice. PNL: Raluca Turcan, Florin-Claudiu Roman, Găvrilă Ghilea, Sorin-Ioan Bumb, Dumitru Oprea, Ioan Balan, Nicolae Giugea, Corneliu Olar, Vasile Varga, Antoneta Ioniţă, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc. Dau citire listei deputaţilor PSD care au depus în scris: Cristina-Elena Dinu, Ciprian-Constantin Şerban, Claudiu-Augustin Ilişanu, Cristina Burciu, Alina Tănăsescu, Georgeta-Carmen Holban, Aida-Cristina Căruceru, Viorel Stan, Neculai Iftimie, Alexandra Presură, Daniela Oteşanu, Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, Liviu-Ioan Balint. Mai am de făcut un anunţ. |
|||||
|
|
|
La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a primit, de la doamna ministru al justiţiei, Ana Birchall, informarea privind aducerea la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea a domnului Nicolae-Liviu Dragnea. Având în vedere prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, calitatea de deputat încetează în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi. Fapt pentru care vă informez că doamna Carmen Mihălcescu, în calitate de preşedinte interimar, a luat act de încetarea mandatului de deputat a domnului Liviu Dragnea. Anunţul făcut duce la încetarea mandatului. Va fi sesizată Comisia juridică, pentru întocmirea proiectelor de hotărâre privind încetarea calităţii de deputat şi, de asemenea, pe cale de consecinţă, încetarea calităţii de preşedinte al Camerei şi de membru în Biroul permanent. (Doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi solicită să ia cuvântul.) |
|
|||
|
|
|
|
Bun. Aveţi cuvântul. Vă rog. |
|
||
|
|
Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi: Mulţumesc. Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Începând cu 2014, abuzurile, nepăsarea, iresponsabilitatea guvernanţilor faţă de diaspora, în respectarea drepturilor fundamentale ale omului, au devenit din ce în ce mai grave, de la obstrucţionarea dreptului la vot, la nerecunoaşterea calificărilor profesionale! USR cere vot şi susţinere de urgenţă a votului prin corespondenţă şi a votului electronic în Parlament, pentru toate tipurile de alegeri, pentru românii cu domiciliul în ţară sau în străinătate. Respectarea unui drept fundamental şi universal - dreptul de a vota nu este negociabilă. Contrar declaraţiilor publice transmise de Ministerul Afacerilor Externe în 26 mai 2019, nimic nu a funcţionat normal în străinătate. Cu ocazia acestor alegeri europarlamentare, guvernanţii au demonstrat din nou că nu au învăţat nimic din experienţa înjositoare prin care diaspora a trecut în 2014. În orice ţară civilizată, ministrul responsabil şi-ar fi dat demisia. Domnul Meleşcanu repetă istoria din 2014. Regretele şi scuzele nu sunt suficiente, domnule Meleşcanu. Inclusiv colegii de partid au început să vă ceară demisia. USR a cerut deja constituirea unei comisii speciale de anchetă, în Parlament, cu privire la îngrădirea dreptului de vot al cetăţenilor români din diaspora. Cu toţii am văzut în spaţiul public sfidarea şi nepăsarea autorităţilor în a gestiona aceste alegeri în afara graniţelor. Zeci de mii de cetăţeni români din străinătate nu au putut să-şi exercite un drept de vot care este garantat prin Constituţie. USR vine şi cu soluţii şi propuneri de lege concrete - adoptarea în Parlament, de urgenţă, a votului prin corespondenţă pentru prezidenţiale şi parlamentare - proiect înregistrat cu numărul Pl-x 509/2018 - şi proiectul pentru votul electronic depus de USR la Senat. De asemenea, este inadmisibil faptul că statul nu este capabil să răspundă nevoilor românilor plecaţi în străinătate, cu atât mai mult cu cât aceştia au demonstrat în nenumărate rânduri că dau dovadă de o înaltă pregătire şi competenţă profesională. Cetăţenilor români plecaţi în Spania, de exemplu, nu le sunt recunoscute calificările de asistent medical generalist deoarece statul român nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de transpunere a Directivei europene. Prin Directiva 2005/23/CE s-a impus statelor membre obligaţia de a armoniza legislaţia cu privire la recunoaşterea calificărilor profesionale ale tuturor cetăţenilor europeni. Nici până astăzi, după mai bine de 14 ani, autorităţile române nu au transpus această directivă, iar cetăţenii români plecaţi în străinătate întâmpină dificultăţi în echivalare şi le este foarte greu să le fie recunoscute diplomele din România. Ministerul Educaţiei şi respectiv Ministerul Sănătăţii nu au făcut nimic în vederea soluţionării acestor probleme semnalate. La fel, nu am văzut nicio reacţie a acestor doamne ministru în privinţa profesorilor care sunt trimişi... (Timpul s-a epuizat. Microfonul s-a întrerupt.) |
|||||
|
|
Vă rog să resetaţi timerul pentru ca doamna deputat să poată încheia. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi: Ministerul Educaţiei şi respectiv Ministerul Sănătăţii nu au făcut nimic în vederea soluţionării acestor probleme semnalate. La fel cum nu am văzut nicio reacţie a acestor doamne ministru în privinţa profesorilor care sunt trimişi la cules de căpşuni şi a medicilor care sunt somaţi de deputatul PSD Cătălin Rădulescu să returneze măririle de salarii. Cum e posibil să nu reacţionezi la astfel de declaraţii iresponsabile care mitraliază educaţia şi sănătatea românilor? Solicit doamnelor ministru încă în funcţie, Ecaterina Andronescu şi Sorina Pintea, să clarifice de urgenţă această situaţie. Românii din ţară şi diaspora nu pot să rămână la infinit bătaia de joc a guvernanţilor PSD-ALDE. Românii din ţară şi din afara graniţelor merită respect şi legislaţie europeană care să le respecte drepturile fundamentale! Mulţumesc. Cristina Iurişniţi, Circumscripţia electorală nr. 6. |
|||||
|
|
Din partea Grupului ALDE au depus în scris domnul Niţă Mihai şi domnul Calotă Florică Ică. Din partea PMP au depus în scris: Petru Movilă, Eugen Tomac, Constantin Codreanu. După aceste precizări, nu mai există vorbitori prezenţi în sală. Declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă. Revenim, la partea a doua a şedinţei de astăzi, începând cu ora 10,00. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Contribuţia IMM-urilor la creşterea economică, un obiectiv principal al Guvernului şi majorităţii parlamentare PSD" Antreprenoriatul, competitivitatea şi creşterea contribuţiei IMM-urilor constituie obiective ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, iar Guvernul PSD derulează în prezent o serie de activităţi destinate încurajării acestui domeniu important. În contextul actual al progresului înregistrat permanent în domeniul cuceririlor ştiinţifice şi tehnologice, este evident că fiecare ţară are nevoie de actualizări continue în ceea ce priveşte conectivitatea, digitalizarea şi stimularea spiritului antreprenorial. Din acest punct de vedere, contribuţia IMM-urilor şi a firmelor nou înfiinţate de tip start-up la competitivitatea pieţei interne a României şi a Uniunii Europene, în general, sunt vitale pentru dezvoltarea ţărilor membre. Graţie măsurilor adoptate în ultimii doi ani şi jumătate de Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD, antreprenoriatul autohton are o contribuţie substanţială la creşterea economică şi la dezvoltarea generală a ţării. În acest context, reprezentanţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat militează pentru armonizarea politicilor europene la nevoile economice ale ţărilor Uniunii Europene, prin dinamizarea roboticii, digitalizarea industriei şi serviciilor şi rolul tehnologiei cloud în viitorul roboticii. Totodată, Executivul asigură o permanentă susţinere antreprenorilor, fie ei oameni de afaceri cu experienţă sau tineri beneficiari ai Programului "Start-up", printr-o serie de programe şi politici destinate susţinerii investitorilor, cât şi prin valorificarea iniţiativei antreprenoriale şi transformarea acesteia în afaceri de succes. Una dintre ţintele României în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, cât şi pe termen scurt şi mediu, este dezvoltarea unui mediu de afaceri prietenos, atractiv, propice derulării unor noi afaceri şi investiţii profitabile. Tinerii sunt sprijiniţi pentru a contribui la relansarea spiritului antreprenorial, prin asigurarea unui acces simplificat la programe de finanţare, iar Programul "Start-up" este cel mai elocvent exemplu în acest sens. În paralel cu încurajarea tinerilor spre a dezvolta noi afaceri şi locuri de muncă, Executivul şi-a propus şi consolidarea unei clase de mijloc puternice, după modelul din ţările europene dezvoltate, iar aceasta este formată în majoritate din oameni de afaceri şi antreprenori, care şi-au dezvoltat an de an investiţiile. Toate aceste măsuri sunt dublate de creşterea considerabilă a veniturilor românilor, Guvernul PSD asigurând creşterea puterii de cumpărare cu 9%-10%, de trei ori mai mare decât media din ultimii zece ani, ceea ce generează implicit majorarea calităţii vieţii populaţiei. Numai în ultimul an, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,7%, depăşind 3.000 de lei, iar cel brut a ajuns la peste 5.000 de lei. În concluzie, sunt premise solide pentru continuarea dezvoltării României în perioada următoare, atât prin resimţirea creşterii economice în nivelul de trai al oamenilor, cât şi prin dinamizarea investiţiilor din sănătate, educaţie şi infrastructură. |
|
||||
|
"Bunăstarea românilor creşte pe baze economice reale" Puterea de cumpărare a salariaţilor români a crescut semnificativ în guvernarea PSD. În premieră, salariul mediu net a depăşit 3.000 de lei în luna martie a acestui an, respectiv 3.075 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică, ceea ce asigură o putere de cumpărare mai mare cu 36,6% faţă de acum trei ani. Cele mai importante evoluţii sunt în privinţa salariului minim. În construcţii, acesta a crescut la 3.000 de lei brut, fapt care aduce mărirea puterii de cumpărare cu 36% doar într-un singur an, 2019, comparativ cu anul precedent. Similar, a crescut cu 41% şi puterea de cumpărare a angajaţilor cu studii superioare, la început de carieră, pentru care salariul minim a ajuns la 2.350 de lei brut. La temelia acestor evoluţii este productivitate crescută a muncii. În termeni nominali, lucrătorii români au ajuns să fie de zece ori mai productivi în 2018 faţă de 2010, de la 1,35 euro/oră la 13 euro/oră. Eurostat atestă că pentru fiecare euro plătit de angajator ca salariu, un român produce cu 33% mai mult decât este media europeană, respectiv 2,17 euro, faţă de 1,62 euro. Prin politici inteligente şi curajoase, PSD a reuşit să crească veniturile simultan cu eliminarea ori diminuarea unor taxe şi impozite, precum TVA, care a scăzut de la 24% la 19%, ori impozitul pe venit, redus de la 16% la 10%. Astfel, creşterea economică a ţării s-a transferat firesc şi în buzunarele oamenilor. Practic, preşedintelui Iohannis şi susţinătorilor săi le fuge pământul de sub picioare. Adevărul creşterii economice reale, confirmate şi reconfirmate, îi încurcă extrem de tare, pentru că le afectează grav propaganda de tipul "eşecul guvernării PSD". Industria şi serviciile care înglobează inteligenţă, tehnologie şi care au valoare adăugată mare cum sunt IT&C, în special, au o pondere consistentă, majoritară în categoriile de resurse care determină creşterea economică. România converge către modelul european în privinţa distribuţiei egale, 50/50, între capital şi muncă. Puterea de cumpărare a câştigului salarial a crescut cu 26% în intervalul ianuarie 2017 - martie 2019. Puterea de cumpărare a pensiei sociale de stat a crescut cu 16% în acelaşi interval. Toate aceste argumente demonstrează falsitatea teoriilor catastrofice, că "România ar creşte pe datorie pe caiet", cum zice Orban, că "ar fi în pragul crizei", cum afirmă economistul de serviciu al PNL, Florin Cîţu. PSD reuşeşte să guverneze bine şi asta-i doare foarte rău pe adversarii săi. Creşterea economică consistentă, de 5%, din primul trimestru al acestui an, se bazează, în principiu, pe aceleaşi categorii de resurse evidenţiate statistic, pentru întreg anul 2018. Astfel, industria este pe primul loc, cu o contribuţie de 23,7%, comerţul pe locul 2 cu 18,3%, urmează pe locul 3 administraţia publică şi apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învăţământul, sănătatea şi asistenţă socială cu 13,1 %, apoi construcţiile şi agricultura. |
|
||||
|
"26 mai, ziua în care am fost din nou uniţi, ca un popor!" Pe 26 mai, românii au decis la vot, mai presus de orice îndoială, că îşi vor ţara în primul rând al naţiunilor europene. Referendumul pentru justiţie independentă, lansat de preşedintele Klaus Iohannis, a fost validat, iar Partidul Naţional Liberal a devenit cea mai puternică voce politică a României. Era un rezultat destul de greu de intuit în urmă cu câteva luni, dar care astăzi ne oferă un nou moment istoric al naţiei noastre. Cei doi ani şi jumătate de guvernare PSD-ALDE ne-au adus pe marginea prăpastiei şi ne-au pus pe o traiectorie de coliziune cu Uniunea Europeană. Împotriva voinţei propriului popor, actuala putere ne-a trimis într-o aventură toxică a euroscepticismului şi patriotismului de paradă. Pentru coaliţia PSD-ALDE, lecţia dată de români este usturătoare! Dacă până acum românii au cerut ajutor Europei, acum, în contextul politic zbuciumat de pe întreg continentul, a venit rândul României să dea o mână de ajutor Uniunii Europene. A făcut-o civilizat, la urne, arătând că suntem o ţară care nu mai poate fi întoarsă de pe calea reformelor, care îşi merită cu mândrie locul între celelalte state europene, prin intermediul principiilor sănătoase pe care le împărtăşeşte. Românii au văzut ce înseamnă Europa, cu toate beneficiile şi drepturile pe care le oferă, astfel că avem diaspora implicată activ în tot ce înseamnă viaţă civică pentru ţară. Prin numărul uriaş de români care s-au prezentat la secţiile de vot în străinătate, s-a demonstrat că suntem parte a aceluiaşi popor, indiferent dacă suntem între aceleaşi graniţe sau în afara lor. Nu avem voie, dincolo de momentul bucuriei câştigării alegerilor, să uităm şi să iertăm umilinţa la care românii din diaspora au fost supuşi, din nou, la cozi interminabile în faţa secţiilor de vot din Europa, de aceleaşi personaje macabre ale guvernării PSD-ALDE! Aceasta trebuie să fie ultima ruşine şi umilinţă îndurată de ei din partea acestei guvernări. Oamenii ne-au învestit cu încredere, acum trebuie să luptăm pentru a le face dreptate! |
|
||||
|
"Românii din diaspora au fost din nou umiliţi! Guvernul PSD-ALDE trebuie să plece!" După umilinţa la care au fost supuşi românii din diaspora în 2014, am sperat că un astfel de episod nu se va mai repeta niciodată. Din păcate, însă, incompetenţa şi reaua-voinţă de care dă dovadă Guvernul PSDragnea au reeditat acel episod ruşinos pentru istoria democraţiei româneşti. Chiar dacă, până la urmă, PSD şi ALDE au plătit cu vârf şi îndesat pentru aroganţa lor, votul românilor sancţionând drastic acest abuz al Guvernului, consider că trebuie luate măsuri de urgenţă, pentru ca pe viitor românii din diaspora să poată să îşi facă auzită vocea nestingheriţi şi să îşi poată exercita acest drept constituţional. Solicit, pe această cale, tuturor forţelor politice din Parlament să dea dovadă de responsabilitate şi de respect pentru românii noştri de pretutindeni şi să pună de urgenţă pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor Proiectul PNL care prevede introducerea votului electronic. Pasul doi va fi adoptarea sa în plenul Camerei Deputaţilor şi promulgarea sa. Doar astfel se va mai putea spăla din ruşinea şi umilinţa la care au fost supuşii fraţii noştri de peste graniţe şi am facilita exercitarea dreptului de vot pentru toţi românii. România se schimbă, iar noi toţi, indiferent de culoarea politică, trebuie să înţelegem că fără măsuri concrete, care să vină în sprijinul cetăţenilor, nu ne vom mai putea prezenta în faţa alegătorilor pentru a le cere votul. Iată că această decizie greşită a Guvernului, de a bloca votul în diaspora, nu a rămas fără repercusiuni, iar rezultatul votului a trimis ALDE sub pragul electoral, iar pe cei din PSD la aproape jumătate din scorul electoral obţinut în 2016. Românii au înţeles că vinovaţii trebuie să plătească şi s-au comportat în consecinţă! Trebuie să înţelegeţi, odată pentru totdeauna, că românii din diaspora sunt tot cetăţenii României şi sunt cu ochii pe viaţa politică de acasă, pentru că le pasă de ce se întâmplă în ţara lor! Aşa este şi normal! Plecarea lor din România nu a fost uşoară, fiind forţată de împrejurări şi de condiţiile economice precare, însă toţi cei din diaspora au demonstrat că au reuşit să se impună şi să îşi construiască o carieră în competiţie directă cu cetăţenii ţărilor de rezidenţă. Cozile uriaşe de români aşteptând încă de la primele ore ale dimineţii pentru a vota trebuie să devină istorie! Iar nimeni nu are dreptul să le blocheze dreptul la vot! România are nevoie de toţi cetăţenii săi, pentru că implicarea lor este vitală pentru viitorul ţării! |
|
||||
|
"Comasarea şi cadastrarea, o necesitate" Comasarea şi cadastrarea terenurilor agricole sunt măsuri de importanţă sistemică pentru România. Coroborarea acestor două măsuri este esenţială pentru descătuşarea capitalului din sectorul agricol, accesul la finanţare, accelerarea investiţiilor în domeniu şi atingerea adevăratului potenţial agricol al ţării. Conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în anul 2019, din totalul de 9,57 milioane hectare de terenuri agricole, care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Investiţii în Agricultură, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 3,87 milioane hectare, adică 40%. De asemenea, conform Eurostat, gradul de fragmentare a exploataţiilor agricole din România este în continuare unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Accelerarea investiţiilor de către persoanele şi companiile angrenate este semnificativ limitată de situaţia actuală a cadastrului şi comasării terenurilor agricole. Dezvoltarea sectorului agricol românesc depinde de aceste investiţii în ferme cu o situaţie juridică clară a fondului funciar exploatat, dar şi cu o comasare a acestuia, care ar permite aplicarea unor tehnologii agricole performante, în acord cu standardele internaţionale, multe dintre aceste tehnologii necesitând investiţii şi lucrări multianuale, de pildă sistemul de irigaţii, cartarea agrochimică, amendamentele de corectare a acidităţii, lucrări de drenaj şi desecare şi calibrarea tehnologiei agricole pe suprafeţe de lucru utile cu o geometrie cât mai simplă şi o suprafaţă cât mai întinsă posibil. Comasarea şi cadastrarea sunt măsuri care trebuie abordate în mod sincronizat, în vederea atingerii obiectivelor de eficientizare şi dezvoltare a sectorului agricol din România. În acelaşi timp, trebuie susţinută necesitatea prioritizării intereselor micilor proprietari în acest proces, pentru conservarea "ţesutului social" în mediul rural. În final, îmi exprim convingerea că cele două măsuri, comasarea şi cadastrarea, vor fi urgentate şi vor contribui constructiv la dezvoltarea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol din România. |
|
||||
|
"România europeană şi liberală a învins!" Înainte de toate, vă rog să-mi permiteţi să adresez mulţumiri sincere celor peste 9 milioane de români care s-au prezentat la urne duminică, 26 mai 2019, şi au decis definitiv calea proeuropeană a României. Vreau să le mulţumesc tuturor cetăţenilor români, din ţară şi din străinătate, care nu au cedat presiunilor şi ameninţărilor PSD şi ALDE şi s-au încăpăţânat să-şi apere ţara cu toată forţa. Duminică, 26 mai 2019, va rămâne în istoria noastră ca una dintre cele mai frumoase şi importante zile ale democraţiei româneşti postdecembriste, în care milioane de cetăţeni au decis că o ţară modernă trebuie să aibă o justiţie independentă, iar partidul care le reprezintă cel mai bine interesele în Europa este Partidul Naţional Liberal. Duminică, 26 mai 2019, va reprezenta o pagină importantă în istoria liberalismului românesc. Ori de câte ori liberalismul a învins în România, ţara noastră a înregistrat modernizare, prosperitate şi unitate. Aşadar, duminică, speranţa a renăscut pentru ţara noastră! Partidul Naţional Liberal va trimite în Parlamentul European cea mai competentă echipă de reprezentanţi, care au demonstrat prin fapte că lucrează în interesul ţării noastre. Expertiza reprezentaţilor PNL în Parlamentul European se va traduce, cu siguranţă, în beneficii directe pentru ţara noastră. Parlamentarii noştri ştiu de pe acum ce vor face pentru români. Subvenţii mai mari pentru fermierii români reprezintă prima prioritate a parlamentarilor PNL. Bursele mai multe şi mai consistente pentru studenţii din toată Europa reprezintă un alt obiectiv imediat. Apoi, creşterea resurselor financiare pentru investiţii publice în România, în obiective precum autostrăzile, căile ferate, spitale, şcoli şi universităţi va fi un alt ţel pentru care se vor lupta parlamentarii liberali. Aşadar, la nivelul Parlamentului European, interesele României vor fi reprezentate în cel mai bun mod şi acest lucru se datorează opţiunilor românilor, care au făcut din Partidul Naţional Liberal câştigătorul alegerilor europarlamentare. Pentru o Românie modernă, prosperă şi europeană, Partidul Naţional Liberal a câştigat o bătălie importantă, însă mai are de câştigat şi în plan intern. În primul rând, la sfârşitul acestui an, România întreagă trebuie să susţină, aşa cum a făcut şi va face şi PNL, cel mai proeuropean preşedinte din UE, şi anume, pe domnul Klaus Iohannis. Este primul preşedinte al României care a reuşit să aducă Europa în România şi a reprezentat în ultimii ani factorul de stabilitate şi apărătorul instituţiilor statului român. Apoi, anul viitor va trebui să ducem modelul de succes din administraţia publică liberală, care a făcut minuni la Suceava, Cluj, Alba, Arad, Oradea şi la nivelul celorlalte primării şi consilii judeţene. Primarii şi consilierii judeţeni ai PNL au demonstrat că România se poate dezvolta puternic, dacă oamenii muncesc pentru comunitate şi dacă aduc în ţară, în interesul cetăţenilor, fondurile europene gratuite. Nu în cele din urmă, după votul covârşitor de duminică, pentru forţele democratice, avem datoria să dăm ţării un guvern liberal, democratic şi eficient. Să nu uităm niciun moment faptul că România este în topul sărăciei şi subdezvoltării europene, pentru că ţara a fost condusă mai bine de 22 de ani de PSD! Partidul Naţional Liberal trebuie să răspundă aşteptărilor populaţiei şi să dea ţării o guvernare care să aducă prosperitate reală pentru toţi cetăţenii, modernizare prin investiţii şi să readucă încrederea în instituţiile statului român. Atâta vreme cât Partidul Naţional Liberal are cetăţenii de partea lui, toate aceste obiective vor deveni realitate! |
|
||||
|
Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral: Aşa cum ştim cu toţii, 1 iunie marchează Ziua Internaţională a Copilului, motiv de bucurie atât pentru copii, cât şi pentru noi, adulţii din jurul lor. Ne place să ştim că ai noştri copii sunt protejaţi de tot ceea ce le-ar putea face rău, sunt sănătoşi şi fericiţi. Nu departe de noi, însă, trăiesc copii cărora li s-a refuzat dreptul la copilărie, fără ca ei să aibă vreo vină. În România anului 2019, există copii care nu pot merge la şcoală sau la medic, copii care sunt agresaţi şi abuzaţi fizic, psihic sau sexual, de multe ori chiar de părinţii lor. În ultimul an, am văzut nenumărate cazuri de copii care renunţă la şcoală pentru că trebuie să îşi ajute părinţii la treburile casnice sau pentru că trebuie să stea cu fraţii şi surorile lor cât timp părinţii sunt plecaţi la muncă, cu ziua. Am văzut copii desculţi în mijlocul iernii sau care locuiesc în nişte construcţii care cu greu se pot numi case şi care riscă să cadă la prima furtună. Iar aceeaşi situaţie reiese şi din statistici. Conform unui studiu al INS, peste 4,6 milioane de români pot fi consideraţi săraci, cei mai expuşi fiind copiii şi adolescenţii cu vârste de până la 18 ani. Mai mult decât atât, pe lângă cei peste 52.000 de copii care se aflau în sistemul de protecţie a statului, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, alţi peste 58.000 beneficiau de servicii de prevenire a separării de părinţi, conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Aceste numere înseamnă pentru copii, dincolo de lipsa bucuriei pe care ar trebui să aibă parte în această perioadă a vieţii lor, lipsa unor elemente esenţiale pentru creştere, dezvoltare şi educare în condiţii optime. Situaţiile care au condus aici sunt diverse, de la părinţi care nu pot asigura condiţiile minime pentru copii şi aleg să îi ducă pe aceştia în centre pentru perioade determinate, timp în care pot remedia problemele, până la situaţii în care părinţii au dispărut complet din peisaj. În oricare dintre situaţiile menţionate, statul joacă un rol crucial în asigurarea bunăstării minorilor. Prin urmare, avem nevoie de un sistem de protecţie complex şi coerent, mult debirocratizat, transparent, eficient din punct de vedere financiar şi procedural, care să pună pe primul loc interesul superior al copilului. Sunt schimbări pe care noi, le putem face, iar modificarea Legii adopţiei este exemplul perfect pentru asta. Haideţi să facem asta pentru copiii României! La mulţi ani, tuturor copiilor! |
|
||||
|
"Adevărata faţă a PSD o găsiţi în Oltenia!" Înainte de toate, vreau să acuz în mod public ticăloşia ministrului afacerilor externe, Teodor Viorel Meleşcanu, care, pentru a doua oară în mai puţin de 5 ani, şi-a bătut joc în cel mai odios de milioanele de români care nu au putut să-şi exercite dreptul constituţional de a vota în străinătate. Vreau să cred că în România există instituţii care ar trebui să citească aşa cum se cuvine Codul penal şi să constate că Meleşcanu, Dăncilă şi gaşca PSD-istă din Guvern trebuie să răspundă penal pentru faptele lor. În anul 2019, zeci de mii de români au fost umiliţi de o gaşcă de inşi care cred că au pus mâna pe ţară şi nu vor răspunde niciodată pentru faptele lor. În altă ordine de idei, vreau să le mulţumesc românilor din străinătate, despre care ştim cu toţii că au fost goniţi să plece din ţara lor, că nu au cedat şi au stat până la miezul nopţii în faţa secţiilor de votare. Fraţii noştri români trebuie să ştie că la fel s-au zbătut şi cei rămaşi acasă, care nu au avut deloc o soartă mai bună. Ameninţaţi, şantajaţi, umiliţi, forţaţi şi duşi cu forţa în cabina de vot să ştampileze PSD, românii au demonstrat că nu se lasă intimidaţi şi au dat o lecţie istorică urmaşilor partidului comunist. Chiar dacă ne aflăm sub emoţia rezultatelor istorice pentru forţele democratice din România, nu vreau să trecem cu vederea ceea ce s-a întâmplat înainte şi în timpul alegerilor, adică să dăm uitării mizeriile la care a recurs PSD pentru a împiedica oamenii să voteze la referendum, forţându-i să pună ştampila pe cel mai toxic partid din ultimii 30 de ani. Nu pot să vă spun ceea ce a fost în Moldova sau în Transilvania, însă pot să vă relatez numai câteva dintre tertipurile mizerabile la care a recurs Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda, pentru a deturna voinţa alegătorilor din Oltenia. Nu am crezut că oameni care au trăit mai mult în democraţie decât în comunism sunt în stare să recurgă la fapte la care nici regimul de tristă amintire nu a recurs. Oameni simpli, angajaţi în companii publice şi private, au fost ameninţaţi, şantajaţi şi instruiţi cum să nu îndrăznească să voteze pentru o justiţie liberă şi cum să voteze cu PSD şi să aducă dovada luni, la locul de muncă, să nu rămână şomeri. Instituţii publice, primării, prefecturi, personal administrativ, autoturisme, benzină şi logistică plătită din banii noştri, ai tuturor, au fost folosite discreţionar în campania electorală. Angajaţii nu au fost singurii supuşi terorii PSD în Oltenia. Fermierii au fost ameninţaţi că rămân fără subvenţie, pensionarilor li s-a spus că, dacă nu votează PSD, Guvernul nu le mai majorează pensia de la toamnă, iar persoanele nevoiaşe au fost şantajate cu sistarea plăţii unor prestaţii sociale. În ziua de duminică, ziua votului, cele mai multe nereguli, cele mai multe tentative de viciere a votului au fost tot în Oltenia. Aproape toate faptele interzise de legea electorală au fost săvârşite de slugile Olguţei şi ale lui Manda, aceşti doi falşi socialişti, cărora li se vede caviarul printre dinţi, atunci când vorbesc despre soarta ţării. Poporul român este îngăduitor, dar, atunci când se umple paharul, orice politician trebuie să se teamă. Ieri a fost dată o palmă dură PSD-ului şi un vot masiv de încredere pentru PNL. Acest lucru ne obligă, pe noi, pe liberali, să nu uităm niciodată care sunt priorităţile ţării noastre şi să ducem România acolo unde le-am promis oamenilor, spre Europa, cu toată viteza, către prosperitate, prin salarii reale mai mari şi prin pensii mai juste şi mai consistente, către dezvoltare pe banii gratuiţi de la Uniunea Europeană. |
|
||||
|
"PNL va pune imediat în aplicare rezultatele referendumului pentru justiţie şi solicită în mod imperativ adoptarea Legii privind votul electronic, propuse de PNL!" Votul din 26 mai a arătat voinţa zdrobitoare a românilor de a pune capăt domniei corupţiei şi minciunii! Şase milioane de români au venit la vot şi au spus DA la referendum. Partidului Naţional Liberal a câştigat alegerile europarlamentare şi a salvat calea europeană a României. Este un vot care ne onorează şi care ne obligă enorm. Acesta este motivul pentru care de astăzi vom începe să transpunem rezultatul de ieri în lege, în procedură de urgenţă, prin următoarele proiecte:
Pentru adoptarea imediată a acestor proiecte legislative avem susţinerea românilor, care au stat la cozi kilometrice, la secţiile de votare, în cea mai frumoasă zi pentru democraţia românească. Facem apel la toate partidele de opoziţie să ni se alăture în acest demers! |
|
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: "De Ziua Internaţională a Forţelor ONU sau a «Căştilor Albastre», să punem accentul pe mai multă pace, toleranţă şi recunoştinţă la nivel mondial!" Pe data de 29 mai, sărbătorim Ziua internaţională a Forţelor ONU de menţinere a păcii. În zilele noastre, conflictele armate sunt aproape o realitate dureroasă care provoacă pierderi umane şi de resurse, în confruntări declanşate în diverse părţi ale lumii. Cunoscută de asemenea şi ca Ziua Internaţională a "Căştilor Albastre", această zi îi celebrează pe cei aflaţi în misiuni de apărare în cele mai îndepărtate şi periculoase locuri de pe mapamond. Se numesc astfel datorită culorii echipamentului, albastrul fiind un simbol al menţinerii păcii şi al loialităţii. Aceste forţe de apărare a păcii sunt demne de recunoştinţa noastră, a tuturor. Pacea este cel mai mare bun al omenirii, iar cei care apără această virtute merită întrutotul a fi elogiaţi. Mai mult, a fi în apărarea păcii în zone de conflict, duce la o permanentă expunere la pericole sau la escaladări ale conflictelor, iar aceste Forţe ONU pe care le celebrăm astăzi sunt mereu în acest risc; mulţi militari din cadrul acestor Forţe ONU riscă să nu îşi mai revadă niciodată familiile - şi ştim foarte bine acest lucru - pentru că, din nefericire, au existat cazuri şi în rândul militarilor români, participanţi la astfel de misiuni, care şi-au pierdut viaţa. Lor le este dedicată această zi, 29 mai. România a contribuit cu structuri militare şi aproximativ 1.000 de oameni la misiuni internaţionale din cadrul NATO, ONU sau UE, jucând un rol important în susţinerea păcii la nivel mondial. Deşi majoritatea misiunilor au ca scop suprem pacea şi securitatea, nu trebuie să uităm că orice conflict miliar nu face altceva decât să determine un regres general al omenirii, în general. În ciuda numeroaselor diferenţe etnice, sau religioase, trebuie să ne respectăm unii pe alţii, iar pacea să domine în întreaga lume, indiferent de gradul de dezvoltarea al societăţilor. Înţelegerea între popoare, naţiuni şi grupuri trebuie să fie elementul care să domine viaţa umană la nivel mondial. Orice conflict militar trebuie evitat, şi trebuie să ştim cu toţii că menţinerea păcii depinde de fiecare în parte. Cu toţii trebuie să contribuim la aceasta, pe de o parte, prin creşterea gradului de înţelegere a celuilalt, prin evitarea tuturor clişeelor prin care îi catalogăm pe ceilalţi, dar şi prin acordarea unei maxime recunoştinţe acelor structuri şi instituţii implicate în asigurarea păcii şi înţelegerii între oameni. În acest sens, trebuie menţionat evenimentul din anul 1988, când "Căştile albastre" au primit premiul Nobel pentru pace, dovadă că acestea au un rol esenţial în menţinerea unităţii şi păcii la nivel mondial. Rolul Forţelor ONU este cu atât mai important cu cât majoritatea misiunilor asumate de acestea sunt civile, de menţinere a păcii, şi nu de intervenţie directă în conflicte, cum a fost de exemplu operaţiunea "Concordia" din Macedonia, solicitată de Guvernul de la Skopje şi prima operaţiune de tipul acesta din UE. Deşi aflate la mare distanţă de România, orice conflict sau încercare de limitare a drepturilor internaţionale şi a păcii ne poate afecta mai ales pe termen lung. Istoria ne-a arătat că cele mai grele perioade ale omenirii au fost cele marcate de războaie şi conflicte, involuţia la toate nivelurile fiind o caracteristică a acestor vremuri. Stă în fiecare dintre noi să contribuim la menţinerea unei lumi paşnice şi tolerante, prin comportamentul pe care noi îl expunem zilnic, în cele mai mici acţiuni şi gesturi, iar acestor structuri miliare celebrate astăzi, le suntem încă o dată recunoscători pentru contribuţia lor la o lume mai paşnică şi mai tolerantă, pentru evitarea pierderilor de vieţi omeneşti, prin menţinerea păcii în diferitele zone de conflict de pe mapamond. |
|
||||
|
"Umbra Suzanei Gâdea la Ministerul Sportului" Modelul stalinist al promovării în funcţiile de miniştri a unor figuranţi cu origine sănătoasă pare a fi urmat cu sfinţenie de PSD. După ce a dat lumii cel mai slab prim-ministru din istoria ţării, PSD a reuşit acum şi performanţa de a pune în fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului un ilustru fotbalist de maidan, care s-a remarcat profesional doar prin nota 2,75 luată la examenul de titularizare ca profesor şi prin declaraţia penibilă că va promova modificarea codului lui Hammurabi, din postura de parlamentar. Asemenea Suzanei Gâdea, specialista în metalurgie ajunsă ministru al culturii, care avea să suprime orice formă de iniţiativă liberă din cultura românească şi să transforme totul într-o propagandă ieftină, şi fotbalistul nostru de divizie judeţeană - cu nota 2,75 - a ajuns să pună la punct o campioană mondială la gimnastică, cu două medalii de aur, pentru simplul fapt că a îndrăznit să iasă din linia de gândire a PSD. Mă refer, desigur, la penibilul moment din 18 mai, când gimnasta multimedaliată cu aur, Corina Ungureanu, acum antrenoare, a fost mustrată de ministrul Bogdan Matei - aflat în campanie electorală - şi învăţată "o lecţie de partitism". Lipsit de orice simţ al penibilului şi împăunat de funcţia în care nici el nu ştie sigur cum a ajuns, acest individ a avut un şoc când a constatat că profesioniştii din sport nu mai acceptă butaforia promovată de la nivelul ministerului şi minciunile împachetate frumos de PSD, în timp de campanie electorală. În loc să-şi recunoască însă minciuna - aceea că a stat doar 5 minute la un campionat de gimnastică cu care se lăuda pe Facebook -, domnul ministru a reacţionat nervos, punând la punct, muncitoreşte, o legendă a sportului românesc, pentru că şi-a permis dreptul la opinie publică. Trist este că, în tot acest circ ieftin, ministrul mai are şi tupeul să vorbească despre respect... Solicit pe această cale demisia de urgenţă a ministrului tineretului şi sportului, că despre onoare nu poate fi vorba, precum şi prezentarea scuzelor publice faţă de gimnasta Corina Ungureanu. Consider că este inadmisibil ca un individ ajuns ministru, pentru că n-a fost în stare să îşi ia examenul de titularizare pentru postul de profesor la un liceu de provincie şi care s-a remarcat prin lipsa totală de activitate şi prin gafele pe care le-ar fi evitat şi un elev de gimnaziu, să se comporte într-un mod atât de bădăran cu o sportivă de talie mondială, care a dăruit României cei mai frumoşi ani din viaţă, muncind să vadă culorile drapelului românesc pe podiumul marilor competiţii mondiale! |
|
||||
|
"Un vot istoric pentru un partid istoric, PNL" Votul din 26 mai 2019 a reprezentat, din partea membrilor, simpatizanţilor sau votanţilor Partidului Naţional Liberal, un semn de recunoştinţă faţă de împlinirea a 144 de ani de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice istorice naţionale româneşti. Moştenitorul unei istorii pline de evenimente cruciale pentru statul român, cu victorii şi succese răsunătoare pe plan economic, social, politic sau diplomatic, dar şi cu înfrângeri, Partidul Naţional Liberal a reprezentat unul dintre principalii luptători pentru independenţa românilor, iar prin reprezentanţii săi de seamă s-a remarcat ca fiind unul dintre făuritorii României Mari, la 1 decembrie 1918. Membrii familiei Brătianu - familie care se confundă cu destinul şi istoria PNL - începând cu Ion C. Brătianu, continuând cu Ion I.C. Brătianu, Dinu Brătianu, Vintilă Brătianu sau cu Gheorghe I. Brătianu, care a pierit în închisoarea comunistă de la Sighet, s-au identificat şi au luptat pentru ţelurile de veacuri ale românilor: independenţă, unitate, suveranitate, credinţă în Dumnezeu şi neam. Alături de ei au fost mulţi alţi lideri români cu puternice crezuri liberale, care au luptat pentru aceleaşi idealuri, precum şi cei care au luptat împotriva regimului comunist, unii dintre ei reuşind, mai târziu, să reaprindă flacăra liberalismului românesc postdecembrist. Noi, umilii urmaşi ai acestor bravi români liberali, suntem datori să le aducem un pios omagiu, dar şi să ne obligăm că le vom duce mai departe moştenirea lăsată nouă. Cele 27 de procente obţinute de PNL la scrutinul din 26 mai 2019 pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, la doar două zile după aniversarea a 144 de ani de la înfiinţarea partidului, a reprezentat un vot istoric care nu s-a mai repetat în cei 30 de ani de democraţie, ci doar aproape de sfârşitul perioadei interbelice, şi la un scor mai mare, de aproximativ 36%. Este momentul să le mulţumesc brăilenilor şi celor aproape două milioane şi jumătate de români, atât din ţară, cât şi din străinătate, care, chiar dacă au fost împiedicaţi de tertipurile birocratice, au dorit, prin votul dat, să îşi exprime sprijinul pentru valorile liberale şi pentru viziunea PNL faţă de rolul şi locul României în Uniunea Europeană! A fost, aşadar, un vot istoric pentru PNL, un partid istoric aflat mereu în primul rând al scenei politice româneşti! |
|
||||
|
"Parlamentul adoptă prevederi legislative pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor din România" Majoritatea parlamentară PSD s-a implicat în îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor din România, precum şi în diminuarea discriminării acestora, prin adoptarea mai multor prevederi legislative. De altfel, Partidul Social Democrat este singura formaţiune politică care îşi doreşte creşterea implicării femeilor, având în Programul de guvernare un capitol distinct destinat acestora - "Respect şi demnitate pentru femei". În conformitate cu acesta, se află în desfăşurare mai multe programe stimulative, în scopul uşurării vieţii de zi cu zi a româncelor, mai ales a celor care locuiesc în zonele rurale, care au posibilităţi materiale reduse. Prin măsurile adoptate, Executivul şi majoritatea parlamentară PSD urmăresc egalizarea condiţiilor de trai al femeilor din mediul rural cu al celor din zona urbană, ştiut fiind faptul că româncele de la ţară au o viaţă mai grea şi mai multe aspecte care le defavorizează, şi chiar le discriminează. Egalitatea de gen este un segment important în modelul social propus de noi românilor. Printre proiectele de sprijin pentru femei, se numără Programul naţional pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, cu o durată de trei ani şi un buget de 12 milioane de euro. Totodată, sunt în derulare o serie de proceduri privind raportarea, colectarea şi monitorizarea informaţiilor de strictă necesitate în domeniul violenţei în familie, normele metodologice privind emiterea ordinelor de protecţie în regim de urgenţă, precum şi crearea unui sistem de monitorizare a ordinelor de protecţie, prin folosirea unor dispozitive electronice şi a aplicaţiilor în reţelele de telefonie mobilă. Nu în ultimul rând, este în stadiu de definitivare constituirea unei reţele naţionale de experţi în domeniul egalităţii de şanse. În perioada următoare, vor fi lansate noi mecanisme de abordare a măsurilor de prevenire a cazurilor de violenţă în familie, dar şi normele metodologice privind consilierea psihologică în situaţiile de divorţ în care au fost înregistrate antecedente privind violenţa în familie. În acest fel, în anul Preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, România dă un semnal consistent de bune practici în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice. În acest context, va fi iniţiat un set de prevederi antidiscriminare, în vederea diminuării acestor fapte, ale căror victime sunt preponderent femeile. Este clar că deciziile guvernamentale şi parlamentare luate până acum urmăresc obţinerea unor rezultate concrete în ceea ce înseamnă respectarea drepturilor femeilor şi în creşterea fermităţii luptei împotriva nedoritului fenomen al violenţei împotriva femeilor. O realizare de care se bucură foarte mult părinţii este aceea că, de la 1 aprilie 2019, 3,6 milioane de copii primesc alocaţiile mărite. Pentru cei cu vârsta de până la 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi, alocaţia a crescut de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună, iar pentru ceilalţi copii, de la 84 de lei/lună la 150 de lei/lună. În acest an, Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde de euro pentru plata alocaţiilor. Această majorare a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD care au iniţiat şi au susţinut amendamentul de majorare a alocaţiilor şi de modificare a legii plafoanelor bugetare. De asemenea, a fost asigurat accesul gratuit în creşe pentru cel puţin 30.000 de copii, în cadrul unui proiect guvernamental în valoare de 168 de milioane de euro. Astfel, părinţii cu venituri reduse vor fi sprijiniţi să-şi înscrie copiii în creşe, fără a mai plăti taxe de înscriere, de şcolarizare sau orice alt tip de contribuţie care revine acum mamei sau tatălui. Vor fi susţinuţi cu prioritate părinţii care nu au un loc de muncă şi au în creştere unul sau mai mulţi copii cu vârsta de până la doi ani, precum şi cei cu venituri reduse, care aparţin categoriilor vulnerabile. Este un proiect social binevenit pentru dezvoltarea serviciilor de educaţie şi îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 2 ani, având în vedere că în prezent doar 2% dintre copiii din această categorie sunt înscrişi la creşă. Această politică va fi dezvoltată în continuare, atât pentru creşterea accesului la educaţie al copiilor, cât şi ca formă de ajutor pentru părinţii care au nevoie de un loc de muncă, dar nu au cum să asigure îngrijirea copiilor lor. Tot pentru femei şi mame, majoritatea parlamentară PSD a votat o lege care permite acordarea unei indemnizaţii lunare pentru creşterea copilului, cel puţin egală cu cea primită pentru copilul anterior, în cazul în care mamele nasc alt copil în interval de un an de la finalizarea concediului maternal. Respectarea drepturilor femeilor şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi sunt elemente esenţiale în cadrul Programului de guvernare al PSD la capitolul destinat femeilor, iar politicile publice şi strategiile de eliminare a discriminărilor încă existente şi de creştere a prezenţei româncelor în viaţa publică şi socială vor continua şi în următoarea perioadă. |
|
||||
|
"Doar spiritul de frondă a atras voturi pentru opoziţie!" Asistăm, de peste două zile, cu stupoare, la un entuziasm lipsit de realism al opoziţiei, rezultat dintr-un vot de blam. În afară de euforie şi de idei lipsite de orice noimă şi aplicabilitate, n-am văzut niciun proiect de ţară pentru viitorul României din partea opoziţiei. Remarc că, din păcate, a fost o campanie extrem de tensionată, în care adversarii noştri politici au promovat un mesaj foarte puternic, al urii, mesaj rostogolit, acum, împotriva Cabinetului Dăncilă şi împotriva majorităţii guvernamentale. Nu vreau să stric nimănui bucuria victoriei obţinută doar după o singură bătălie dintr-un lung şir de încleştări electorale viitoare, însă trebuie să le atrag atenţia colegilor din opoziţie că alegerile de orice fel sunt o competiţie şi România nu trebuie transformată într-un teatru de război. Alegerile pentru Parlamentul European ar fi trebuit să susţină dialogul între oameni cu idei diferite, dar acelaşi scop, mai exact, interesul comun pentru binele românilor. Din păcate nu s-a întâmplat deloc aşa ceva! Din contră, masele au fost manipulate într-o asemenea măsură, prin intermediul unor mesaje cheie, de tipul celor "să ne facem o aşa-zisă dreptate, călcând pe oricine în picioare", încât s-a ajuns la un vot de blam extins de la un lider la întreg partidul. Ţin să subliniez că este foarte departe de mine şi de toţi colegii din majoritatea guvernamentală orice scenariu de autovictimizare, însă aşa au stat lucrurile şi românii trebuie să le cunoască! Ce nu a fost şi continuă să nu fie normal, este dorinţa unor partide de a câştiga alegerile nu prin argumente, ci prin forţă, prin agresiune verbală şi chiar fizică. Dragi colegi din opoziţie, cum este posibil să promovăm cu atâta insistenţă această atitudine agresivă, bazată pe nimic constructiv, mai ales când nu avem experienţa guvernării, ci doar a vorbelor otrăvite aruncate cu dărnicie în spaţiul public sau când n-am reuşit să obţinem nicio victorie electorală de anvergură noi singuri, şi aici mă refer la cei de la PNL, ci doar cu ajutorul unor alianţe politice în ultimii 30 de ani, scurşi de la Revoluţia din decembrie 1989?! Este foarte dificil să înţelegem de ce politicienii opoziţiei au vrut doar să bifeze puncte electorale, dar au omis realităţile şi dorinţele celor care i-au ales să-i reprezinte, îndemnând, în schimb, la ură şi la revoltă. Tocmai aceşti politicieni nu vor avea rezultate în Parlamentul European şi nici nu vor aduce bunăstarea în România! În schimb, atât pentru europarlamentarii PSD, cât şi pentru majoritatea guvernamentală şi guvern, esenţială rămâne preocuparea să construim sănătos în continuare, în jurul unor teme care să genereze soluţii pentru toate regiunile ţării. În timp ce alţii dezbină, noi vom face uz de calm şi seriozitate ca să putem duce la îndeplinire obiectivele majore, asumate prin programul de guvernare. A construi temeinic şi a avea în vedere realităţile şi dorinţele tuturor românilor reprezintă un obiectiv la care noi, cei de la PSD, nu vom renunţa cu niciun preţ electoral! |
|
||||
|
"Criza forţei de muncă în România" Dacă ne uităm la întreaga economie românească, deficitul de forţă de muncă depăşeşte un milion de oameni. România este pe locul al doilea în lume în clasamentul ţărilor afectate de criza forţei de muncă, aşa că, la noi lucrează din ce în ce mai mulţi cetăţeni străini. Este soluţia de avarie găsită în construcţii, restaurante sau în agricultură, domenii în care patronii nu mai au pe cine să angajeze. Conform Barometrului Frames, 6 din 10 oameni de afaceri sunt dispuşi să aducă forţă de muncă din străinătate. Criza de pe piaţa forţei de muncă determină tot mai multe companii, în special din construcţii, industria prelucrătoare, retail şi servicii, să se îndrepte spre atragerea muncitorilor străini. Muncitorii vietnamezi sunt deja de-ai locului pe şantierele din Capitală. Cei mai mulţi lucrează în anveloparea blocurilor. Reprezentanţii societăţilor de construcţii spun că importul de forţă de muncă este o soluţie de avarie, care aduce cu sine alte probleme, inclusiv majorarea costurilor de producţie. Deficitul de pe piaţa forţei de muncă din industria turismului din România este de 20%, raportat la cei 500.000 de oameni care sunt deja angajaţi în acest domeniu, în mod direct sau indirect, conform preşedintelui Federaţiei Industriei Hoteliere din România, FIHR. Firmele de recrutare spun că, pentru prima dată, angajatorii români au solicitat personal medical, atât doctori cât şi asistenţi din spaţiul extracomunitar. Confruntat cu o rată a sărăciei deosebit de ridicată, de peste 54%, mediul rural nu deţine elementele de atractivitate necesare pentru menţinerea tinerilor la sat. Prin Legea nr. 336/2018 a fost adoptat Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Scopul acestui Program îl constituie crearea de noi locuri de muncă, reprezentând un instrument activ în vederea atragerii tinerilor către munca în agricultură, acvacultura şi industria alimentară. Faptul că străinii nu vorbesc limba română reprezintă cea mai mare problemă, în acest moment, cu o excepţie - cea a forţei de muncă din Republica Moldova, văzută drept cea mai atractivă în prezent pentru firmele româneşti. Obiceiurile, tradiţiile, inclusiv cele religioase, comportamentul social în unele cazuri diferit faţă de cel al românilor şi absenţa unei legislaţii care să le asigure străinilor o integrare optimă în societate - dreptul la cetăţenie, asigurarea medicală, accesul la educaţie, accesul la creditare etc. - generează, în continuare, multe probleme. Eu consider că nu trebuie abandonată situaţia celor patru milioane de români care locuiesc în afară. Nu toţi o duc bine, nu toţi sunt fericiţi. Există dorinţa lor de a se întoarce şi a avea o perspectivă la ei acasă şi cred că trebuie să le creăm posibilitatea reîntoarcerii în ţară. |
|
||||
|
"Medicii şi profesorii români nu sunt pomanagiii PSD!" "Îi rog pe medicii care au primit de patru ori salariul majorat să-l dea înapoi sau să plece din ţară cum plecau până acum din cauza salariului, iar profesorii să meargă să muncească la fructe". Aşa sună declaraţia recentă a unui parlamentar român, de profesie medic, supărat că, de această dată, mita electorală nu a mai ţinut, iar PSD a pierdut alegerile, o jignire la adresa a două categorii profesionale de care depinde sănătatea şi educaţia României, de care depinde, de fapt, viitorul acestei ţări, o atitudine politică primitivă, care nu mai poate fi digerată şi tolerată de niciun român care are coloană vertebrală. Pentru că, da, medicii şi profesorii nu s-au lăsat mituiţi de PSD. Când s-au majorat salariile, indiferent că a fost vorba despre personalul medical, cel din învăţământ sau funcţionarii din sistemul public, nu s-a făcut niciun favor nimănui, nu s-a dat nicio pomană! Medicii şi profesorii au primit ceea ce li se cuvine, un salariu corect pentru munca lor. Dacă Guvernul PSD-ALDE a văzut în asta o modalitate de a-i cumpăra, în speranţa că le vor obţine votul, a mizat greşit. Majorările salariale au fost un act de normalitate, nu un joc electoral ieftin, de-a uleiul şi făina. Din păcate, declaraţia deputatului Cătălin Rădulescu demonstrează jocul de culise, devoalează că, în realitate, acestea au fost calculele guvernanţilor, şi nu dorinţa firească de a respecta munca unor oameni şi de a le reda acestora demnitatea pe care o merită, un mod toxic de gândire a PSD, un comportament politic descalificant al deputatului Rădulescu, cel care ne-a obişnuit cu gesturile sale reprobabile. Din păcate, românii nu s-au înşelat la vot şi nu s-au lăsat păcăliţi. Ei nu mai pot fi trataţi ca o masă de manevră, inertă şi fără raţiune, care reacţionează după cum vor stăpânii. Românii încep să înţeleagă şi să ceară drepturile. Românii nu mai tolerează atitudini de vechil pe moşie, cum este cea a domnului Rădulescu! Românii nu mai vor în Parlament deputaţi şi senatori cu mentalitate dictatorială şi comportament suficient, pentru că românii au variante şi pot oricând pleca acolo unde sunt respectaţi, acolo unde munca lor este recompensată şi unde pot duce un trai decent. Dincolo de primitivismul despre care vorbeam, rămâne întrebarea pe care i-o pun domnului Rădulescu, absolvent al unei facultăţi de medicină - cum este posibil să te adresezi astfel unor oameni care au muncit pe brânci, câte 22-25 de ani, pentru a deveni specialişti şi pentru a salva vieţi? Cum este posibil să inviţi medicii să plece din ţară sau să trimiţi profesorii la cules de portocale, când criza de medici si de cadre didactice este o realitate cu care sistemul sanitar şi şcoala românească se confruntă? Ştie, oare, domnul Rădulescu că aceste majorări salariale, atât de clamate, s-au oprit doar la spitale şi policlinici şi nu au ajuns şi la reţeaua medicilor de familie, principala verigă care se ocupă de sănătatea populaţiei? Ceea ce s-a întâmplat este o ruşine şi nimic nu justifică un astfel de comportament. PNL a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură în această sesiune parlamentară şi am speranţa că şi restul partidelor din opoziţie se vor alătura demersului nostru, pentru ca, prin această moţiune, să "igienizăm" clasa politică de oameni precum Cătălin Rădulescu! |
|
||||
|
"Bugetul UE, acum îl vezi şi... nu e!" Curtea Europeană de Conturi a dat recent publicităţii un raport care a relevat faptul că mai mult de 1% din totalul fondurilor europene încasate de România au fost fraudate, iar acest procent, care reprezintă mai mult decât dublul mediei europene, situează ţara noastră pe unul din primele locuri printre statele membre ale UE la acest capitol. În condiţiile în care documentul citat menţionează state ca Luxemburg, Finlanda, Irlanda şi Suedia, în care nivelul de fraudă, practic, nu există, fiind egal cu zero, au fost evidenţiate şi ţări vecine României, Bulgaria şi Ungaria, în care procentele de fraudare se situează între 0,12 şi 0,04% din valoarea programelor de finanţare accesate, cu mult sub cele ale ţării noastre. După auditarea unui eşantion de programe operaţionale accesate de ţările membre, inspectorii europeni de conturi au cuantificat o medie de fraudare a bugetului UE de 0,44% care este depăşită de numai şapte state. Conform raportului, Curtea a ţinut seama de ratele de detectare a prejudiciilor şi de numărul de cazuri specifice prezentate în 2016, precum şi de corelarea acestora cu alţi indicatori ai riscului de fraudă disponibili, inspectorii europeni criticând şi noncombatul autorităţilor din România pentru descurajarea acestui fenomen. Pe de altă parte, în ultimul raport dat publicităţii de Oficiul European AntiFraudă, se menţionează că, la nivelul întregii Uniuni, fonduri europene care depăşesc 3 miliarde de euro au fost fraudate şi trebuie recuperate, România dominând clasamentul atât din punctul de vedere al numărului investigaţiilor finalizate cât şi din cel al recomandărilor de recuperare, printre companiile vizate numărându-se şi celebra Tel Drum, obligată să restituie finanţări de nu mai puţin de 21 milioane euro provenite din bugetul comunitar. În aceste circumstanţe, este îmbucurător că Executivul european a declarat toleranţă zero faţă de fraudarea fondurilor europene, aşteptând acelaşi nivel de angajament şi din partea statelor membre, iar operaţionalizarea începând cu anul viitor a Parchetului European va facilita cercetarea, instrumentarea şi trimiterea în judecată a cazurilor de infracţiuni care aduc prejudicii bugetului UE. Până atunci însă, România trebuie să adopte un calendar ferm de implementare în legislaţia naţională a Strategiei antifraudă a Comisiei Europene, adoptată în data de 29 aprilie 2019, care prevede acţiuni intensificate pentru protecţia bugetului comunitar şi diversifică modalităţile de detectare, sancţionare şi prevenire a acestor fapte. |
|
||||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Alegerile europarlamentare, prilej de reconstrucţie a României, sub auspiciile principiului «Prin noi înşine»" Gândirea politică a umanităţii se leagă de însăşi gândirea liberală. Respectul pentru individ, ca element central al gândirii liberale, diversitate, dialog şi toleranţă, egalitate de şanse şi valori naţionale, sunt vectorii care au reclădit România sub auspiciile principiului "Prin noi înşine". Cele mai mari reuşite ale României moderne se leagă de activitatea politică a PNL. Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial, Marea Unire de la 1 decembrie 1918, Constituţia din 1923 reprezintă câteva din evenimentele sublime ale istoriei noastre, în care PNL a reprezentat forţa politică motrice care a modernizat statul român şi cu ajutorul căreia România s-a desăvârşit ca stat. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi reformarea societăţii româneşti, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. în toată această perioadă, iar liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă. Liberalii au acţionat sub principiul "Prin noi înşine!" care este şi astăzi deviza Partidului Naţional Liberal. PNL a câştigat alegerile europarlamentare, dar va munci pentru câştigarea celor prezidenţiale din acest an, urmate anul viitor de cele locale şi parlamentare. Aceste repere constituie adevărate prilejuri de reînnoire a întregii clase politice, şi, sper, că un prilej pentru o schimbare a modului de gândire în a face politică. România are nevoie de un Parlament puternic care să îşi asume o strategie fermă în viitorul mandat, care să aibă avantajele prospeţimii, competenţei, seriozităţii şi profesionalismului. Resetarea clasei politice româneşti ar trebui să însemne de fapt o resetare a imaginii şi încrederii pe care o are Parlamentul, în calitate de Putere Legislativă a statului, în viziunea societăţii, şi, implicit, o resetare a modelului de politician. PNL este pregătit să facă faţă viitoarelor provocări politice şi îşi asumă buna guvernare ca element principal care să schimbe relaţia stat - cetăţean. PNL a demonstrat că este un partid politic, caracterizat de principii, cu un program de guvernare şi unul politic, capabile să dea o coerenţă politică, legislativă şi administrativă României. Luptele politice interne orientate spre interese proprii, nepăsarea, calitatea slabă a iniţiativelor legislative şi corupţia au demonstrat mai degrabă neperformanţa în locul performanţei şi competitivităţii. Nutresc convingerea că PNL, este capabil astăzi să reclădească România sub auspiciile principiului "Prin noi înşine". Concret, PNL, pe lângă recunoaşterea şi încrederea în valorile europene şi euroatlantice, crede şi în valorile şi în tradiţiile româneşti. Am deplina încredere că modelele de dezvoltare pe care le propunem sunt capabile să genereze o schimbare în bine. Transparenţa, integritatea şi calitatea sunt dezideratele pe care se construieşte un stat inteligent, cu un Guvern protectiv cu cetăţenii săi, un guvern cu o agendă concordantă cu nevoile românilor. În final, mesajul pe care doresc să-l transmit este că de activitatea PNL se leagă cele mai mari realizări ale României, iar politicile elaborate de-a lungul vremii de PNL în interesul cetăţenilor sunt fundamentul unei relaţii stat - cetăţean solidă. |
|
||||
|
"Cozile infernale de la europarlamentare reprezintă un nou argument pentru introducerea votului electronic" Cozile infernale prin care am trecut, duminică, 26 mai 2019, din nou, la secţiile din diaspora şi Republica Moldova fac din votul electronic o necesitate imediată. Suplimentarea secţiilor de vot nu este o soluţie, aşa cum am văzut, dar nici votul prin corespondenţă, unul care presupune o procedură alambicată. Am constatat acest lucru la alegerile parlamentare. Este imposibil să estimezi necesităţile electorale în condiţiile unei fluctuaţii continue, iar statistica privind documentele de identitate de tip CRDS nu poate fi utilizată drept reper. În Parlamentul României, au fost organizate mai multe dezbateri privind necesitatea introducerii votului electronic şi au fost depuse câteva proiecte de lege în acest sens de reprezentanţii opoziţiei - PMP, PNL, USR. Avem nevoie de consens politic pentru a le vota, să le asigurăm românilor respectarea unui drept fundamental. La alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului, ne vom confrunta din nou cu această problemă pe care am putea-o soluţiona măcar pentru scrutinele viitoare, dacă nu am reuşit să o facem până acum. Nu mai vorbim doar despre condiţii inacceptabile, care presupun statul la coadă pentru 4, 6 sau chiar 9 ore în unele cazuri. Vorbim inclusiv despre situaţii în care cetăţenii efectiv nu au putut vota, după ce au stat ore în şir în faţa secţiilor de vot. Am spus mereu şi repet - statul există pentru cetăţean, nu invers! Or, în acest moment, statul român are o problemă gravă în a satisface nevoile electorale ale celor circa 6 milioane de cetăţeni români din afara graniţelor ţării Le solicit colegilor parlamentari de la PSD, ALDE, UDMR, Minorităţi şi celor neafiliaţi să dea dovadă de responsabilitate şi să susţină introducerea votului electronic pentru toate tipurile de alegeri. Este un lucru solicitat şi aşteptat atât de cetăţenii din ţară, cât şi de cei din diaspora, comunităţile istorice şi Republica Moldova. Odată ce va exista voinţă politică, sunt convins că vom reuşi să identificăm şi resursele necesare, şi măsurile tehnice de securizare a votului exprimat. |
|
||||
|
Tocmai s-au încheiat alegerile pentru Parlamentul European. Românii au decis, duminică, cine sunt noii reprezentanţi ai României la Bruxelles, iar mesajul lor a fost extrem de limpede. Oamenii îşi doresc respect, în primul rând. Cei care au încercat să îi sfideze, şi-au primit răsplata. Alţii încă urmează, în primul rând, "organizatorii" batjocurii la care au fost supuşi românii din diaspora. Repetarea, cu bună-ştiinţă, a scenariului anului 2014 nu trebuie şi nu poate rămâne nepedepsită. Dincolo de toate acestea, am ţinut să fac această declaraţie pentru a le mulţumi tuturor celor care, în ciuda manipulărilor, au ales să ne acorde încrederea. Îi asigur că fiecare vot va fi răsplătit prin responsabilitatea şi competenţa cuvenite în Parlamentul European. România va fi reprezentată aşa cum merită la Bruxelles! Planul de acţiune asumat în campanie se va traduce în acţiuni concrete în sprijinul tuturor românilor. |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările au fost conduse de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Bună ziua, stimaţi colegi. Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală. Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 329 de deputaţi înscrişi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 195. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa Camerei din ziua de miercuri, 29 mai 2019; programul de lucru pentru perioada 27 mai - 1 iunie 2019; lista rapoartelor depuse, în perioada 14-29 mai 2019, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Programul de lucru pentru ziua de astăzi îl cunoaşteţi. La ora 12,00 avem vot final, urmat de şedinţa Biroului permanent şi cea a Comitetului liderilor. Intrăm în ordinea de zi a Camerei şi vom începe cu primul punct. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea locului de deputat al domnului Nicolae-Liviu Dragnea; PHCD 17/2019. Comisia juridică. Domnul preşedinte Halici, pentru prezentarea proiectului de hotărâre. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Parlamentul României Camera Deputaţilor Proiect de Hotărâre privind vacantarea locului de deputat al domnului Nicolae-Liviu Dragnea. Având în vedere sentinţa penală nr. 377/21.06.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 142/27.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman, În temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi ale art. 235 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre: Articol unic - Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Nicolae-Liviu Dragnea, deputat ales în Circumscripţia nr. 36 Teleorman. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Întreb, dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Dezbaterile au fost finalizate. Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot. Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Adoptat cu unanimitate de voturi. 188 chiar. |
|||||
|
|
|
Punctul 2. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; PHCD 18/2019. Din partea Comisiei juridice, pentru prezentarea proiectului de hotărâre, domnul preşedinte Halici. Vă rog. |
|
|||
|
|
Parlamentul României Camera Deputaţilor Proiectul de Hotărâre privind vacantarea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Având în vedere adresa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, referitoare la domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, în temeiul art. 21 alin. (4) lit. b) şi art. 28 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic - Camera Deputaţilor declară vacantă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor... Preşedinte interimar... |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu sunt. Dezbaterea pe articole. Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La preambul. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Trecem la votul acestui proiect. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Proiect adoptat în unanimitate - 205 voturi. Am epuizat cele două puncte. Primele de pe ordinea de zi. O să rog liderii de grup să depună la Secretariatul General candidaturile pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În cazul în care doriţi, o să facem şi o prezentare a candidaţilor, începând cu ora 12,00, care va fi urmată de sesiunea de vot final. |
|||||
|
|
|
La punctul 4 avem Solicitarea Comisiei pentru industrii, Comisiei pentru administraţie publică şi Comisiei pentru mediu, cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice; Pl-x 213/2019. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate. Adoptată în unanimitate această solicitare. Nu, 204 voturi pentru şi o abţinere, mă scuzaţi. Următorul punct se referă la 5 iniţiative legislative pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite. Daţi-mi voie să le şi citesc, să le enumăr: |
|||||
|
|
|
1. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 77/2019; |
|
|||
|
|
|
2. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 79/2019; |
|
|||
|
|
|
3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei; este Pl-x 78/2019; lege organică; |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi Ungaria privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 3 octombrie 2018; PL-x 211/2019; lege ordinară. Şi ultima iniţiativă. |
|
|||
|
|
|
5. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 29 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; este Pl-x 141/2019; de asemenea, lege organică. Termenele pentru dezbatere şi vot final fiind depăşite, iniţiativele legislative se consideră adoptate, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Domnul Simonis, vă rog. Domnul deputat Rodeanu Bogdan, vă rog. |
|
|||
|
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Punctul 103. Cu permisiunea dumneavoastră şi a colegilor din Comisia pentru sănătate, solicităm retrimiterea PL-x 143/2019, o săptămână, la comisie. Acest aspect a fost discutat cu toţi membrii comisiei. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Retrimitere, o săptămână, la comisie - propunerea colegului de la USR. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Adoptat cu 199 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi un coleg fără opţiune. Domnul Simonis. Vă rog. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Având în vedere importanţa votului pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, vă solicit să supuneţi votului plenului propunerea de sistare a dezbaterilor, până la ora 12,00; reunirea în plenul Parlamentului la ora 12,00, cu includerea unei sesiuni de prezentare a candidaţilor - cei care doresc s-o facă; şi stabilirea unui termen, tot acum, nu ştiu... până la ora 11,00, cel târziu, să fie depuse toate candidaturile cu cei care doresc să apară pe buletinul de vot, pentru a putea fi pregătite aceste buletine de vot. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Da. Am rugat, de altfel, liderii de grup să depună la Secretariat candidaturile. O să supun votului dumneavoastră sistarea dezbaterilor şi reunirea în plenul Parlamentului, începând cu ora 12,00. Vom avea o prezentare a candidaţilor, o scurtă pauză între, după care sesiunea de vot final. Vot, vă rog, pentru această propunere. |
|||||
|
|
Adoptată cu 194 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 3 abţineri. Închidem aici lucrările. Ne revedem la ora 12,00. Rog colegii de la PSD să ne revedem în sala grupului de la 1M. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Stimaţi colegi, Continuăm lucrările noastre de astăzi, nu înainte de a-i da cuvântul domnului Rodeanu pentru un anunţ care ţine de o retrimitere cu număr greşit. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Voiam să fac doar o precizare tehnică în ceea ce priveşte proiectul retrimis mai devreme la comisie, la solicitarea colegilor de la Comisia pentru sănătate. Proiectul de lege face referire la reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale. Este poziţia 103 pe ordinea de zi şi tot 103/2019 este şi indicativul PL-x-ului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. S-a consemnat. Rog liderii de grup să se apropie la prezidiu, înainte de a vă da cuvântul, domnule Korodi. (Consultări.) Domnule Korodi, V-aţi înscris la cuvânt pe procedură. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Din partea Grupului UDMR, propun ca decizia de astăzi, de a desemna preşedintele Camerei Deputaţilor, să fie amânată cu o săptămână şi aş dori să avem un vot. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Domnule Simonis, vă rog. Pauză de consultări. Rog liderii de grup să vină la prezidiu. (Consultări.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Domnul Simonis. |
|||||
|
|
În urma discuţiilor purtate cu liderii celorlalte grupuri parlamentare, am agreat ca propunerea domnului Korodi să nu fie supusă votului şi să facem... Mă rog, eventual, după propunerea pe care v-o voi face eu, să luăm o pauză de 30 de minute de consultări, urmând a ne întoarce şi a discuta atunci dacă amânăm sau nu votul. Vă mulţumesc. Vă rog să supuneţi votului. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Pauza de consultări nu se supune votului. Pauză de consultări 30 de minute. Mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Bine aţi revenit, stimaţi colegi. Înainte de a supune votului propunerea domnului deputat Korodi Attila, daţi-mi voie să fac un anunţ, la începutul acestei şedinţe. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 85/2019, paragrafele 72 şi 74, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.490 din 2010, prin care s-a decis că deputaţii care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi îşi pot constitui un singur grup parlamentar, cu respectarea condiţiei privind numărul minim de 10 deputaţi pentru constituire, dau cuvântul domnului deputat Daniel Constantin pentru a efectua un anunţ privind constituirea unui grup parlamentar. Domnule Constantin, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Bună ziua! Mulţumesc foarte mult. Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, acum câteva luni de zile, împreună cu colegii de la PNL şi alţi colegi am atacat la Curtea Constituţională Regulamentul Camerei Deputaţilor. În urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 85, astăzi, am venit în faţa dumneavoastră. Vă rog să luaţi act de înfiinţarea Grupului parlamentar PRO Europa, format din 21 de parlamentari independenţi. Acesta are conducerea: lider - Victor Ponta; vicelider - Mihai Tudose, Daniel Constantin; secretar - Gabriela Podaşcă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot pentru un vot de control. Imediat o supun votului. Vot de control. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
OK. Supun votului dumneavoastră, în continuare, solicitarea colegului nostru Attila Korodi de a suspenda... (Vociferări.)... a amâna o săptămână alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Propunerea a fost respinsă... |
|||||
|
Doamna Raluca Turcan (din sală): Nu merge! |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Ce nu merge, doamnă Turcan? În general nu merge! Vă rog să luaţi listingul atunci, să vedem dacă nu merge sau dacă dumneavoastră aţi refuzat să votaţi. (Vociferări.) OK. Mai supunem la vot încă o dată. Vă rog să luaţi loc în bancă. Vă mulţumesc. Vot, vă rog, pentru aceeaşi propunere, la solicitarea Grupului PNL. Aţi introdus cartela în mod greşit, doamnă Turcan, asta e problema, de fapt! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Propunerea a fost respinsă cu 160 de voturi împotrivă, pentru - 121 şi două abţineri şi cartela doamnei Turcan, care a fost introdusă în mod greşit. |
|||||
|
|
|
3. În continuare, procedăm la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Regulament, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, devenită vacantă în timpul legislaturii, din alte motive decât revocarea, se ocupă în conformitate cu prevederile art. 22. Reamintesc dispoziţiile regulamentare, potrivit cărora "Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales prin vot secret, cu buletine de vot, pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Dacă niciun candidat nu a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se organizează un nou tur de scrutin, la care participă cei doi candidaţi care au obţinut numărul cel mai mare de voturi". În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (7) din Regulament, "În cazul votului secret exprimat prin buletine de vot, se constituie o comisie de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei doi secretari de şedinţă". Drept urmare, îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să prezinte propunerile de candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi să desemneze, totodată, şi câte un reprezentant pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor. Partidul Social Democrat, Grupul parlament al PSD, domnul Simonis. Vă rog. |
|
|||
|
|
Propunerea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat este domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Comisia de numărare şi validare a voturilor? Un reprezentant. |
|||||
|
|
Propunerea Grupului Partidului Social Democrat pentru Comisia de numărare este subsemnatul, Simonis Alfred-Robert. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal o propune pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pe doamna Raluca Turcan, liderul Grupului PNL. (Aplauze.) Această candidatură este susţinută de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de Grupul parlamentar al Partidului Mişcarea Populară. Vă mulţumesc. Pentru Comisia de numărare a voturilor, din partea Grupului PNL, îl propunem pe domnul deputat Florin Roman. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. USR, înţeleg că o susţineţi pe... A anunţat deja domnul... Doriţi să... (Vociferări.) Da, la comisie. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Grupul parlamentar al USR îl propune pe domnul Vlad- Emanuel Duruş în Comisia de numărare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. UDMR? |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al UDMR îl propune pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor pe domnul Kelemen Hunor, şi pentru Comisia de numărare a voturilor pe domnul Apjok Norbert. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. ALDE? |
|||||
|
|
Grupul parlamentar ALDE îl propune pentru Comisia de numărare pe domnul Marius Surgent, iar pentru preşedintele Camerei Deputaţilor susţinem propunerea PSD. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. PMP? Vă rog. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al PMP susţine propunerea PNL, pe doamna Turcan. Şi, în Comisia de numărare a voturilor, subsemnatul, Ionuţ Simionca. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Noul grup înfiinţat, PRO Europa, propuneri pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor. Vă rog. |
|||||
|
|
Îl propunem pe domnul Adrian Pau pentru Comisia de numărare a voturilor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Şi minorităţile naţionale? |
|||||
|
|
Ca de obicei, domnul Iulius Firczak, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru numărarea voturilor. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Să înceapă votul pentru reprezentanţii din Comisia de numărare şi validare a voturilor. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Componenţa comisiei a fost adoptată cu 296 de voturi pentru şi un coleg care nu are nicio opţiune. O să dau cuvântul, atunci, colegilor, aşa cum am promis în prima parte a dezbaterii noastre. Cei care vor să-şi prezinte candidatura sunt invitaţi la microfon. (Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună solicită să ia cuvântul.) Procedură? Doamna Prună, procedură. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Aş vrea ca în momentul în care deputaţii vor vota propunerile pentru şefia Camerei Deputaţilor, votul să fie într-adevăr secret. Am văzut la voturile anterioare că întotdeauna stau doi, trei deputaţi, şi de o parte şi de alta a acestei tribune, şi verifică votul colegilor lor. Aş vrea ca de data aceasta să cereţi în mod explicit ca lucrul acesta să nu se mai întâmple. Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Votul este secret şi aşa va şi rămâne, respectând Regulamentul. Invit la microfon doritorii de prezentare candidatură. Doamnă Turcan, doriţi să vă prezentaţi? |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi în Parlamentul României, Stimaţi români, Şi mă adresez românilor pentru că, în momentul de faţă, după un vot pe care Partidul Naţional Liberal l-a primit la alegerile trecute, după un vot în care cetăţenii României au votat răspicat pentru justiţie dreaptă şi împotriva unei agende guvernamentale confiscată pentru un grup de interese, după ce Uniunea Salvaţi România a primit un vot de confirmare, după ce Partidul Mişcarea Populară a primit un vot care să permită intrarea în Parlamentul European, astăzi, în această sală de şedinţă, aproape că nici nu-mi este posibil să vorbesc din cauza huiduielilor şi strigătelor pe care, într-un mod la limita umanităţii, cei din PSD şi ALDE ni le oferă. Aşadar, nu mă voi referi la dumneavoastră şi nu mă voi adresa unei majorităţi parlamentare care n-a înţeles nimic. Nu a înţeles nimic din votul pe care l-au dat românii în data de 26 mai, românii care şi-au cerut ţara înapoi, românii care au condamnat înşelătoria uriaşă de încredere pe care un grup care a confiscat puterea, şi în PSD şi ALDE, ni l-a furnizat în ultimii doi ani şi jumătate. Aşadar, dragi cetăţeni ai României, votul a fost clar şi a fost atât de clar pentru atât de mulţi oameni din România, care nu vor nimic altceva decât o Românie europeană, civilizată, decentă, dreaptă, o Românie în care legea să fie dreaptă şi să fie respectată, o Românie în care în Parlamentul României să nu se profereze injurii, o Românie în care parlamentari votaţi nu înjură nici de mamă, nici de Dumnezeu în plenul Camerei Deputaţilor, doar pentru că nu puteţi altfel. Dacă staţi să vă gândiţi, pentru Partidul Naţional Liberal şi partidele care susţin candidatura mea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, la logica şi aritmetica parlamentară pe care o avem, şansele sunt mici. Da, sunt mici, însă e un gest de responsabilitate să candidezi la această funcţie, să dăm un semnal de maturitate din partea partidelor de opoziţie la guvernarea PSD şi ALDE, ca urmare a votului dat de români. Aici nu mai vorbeşte un om, un simplu om, aici vă vorbeşte reprezentantul multor oameni care au votat pentru altceva în politica românească. Doamnelor şi domnilor cetăţeni ai României, tineri şi vârstnici, vreau să vă spun că în această instituţie am o activitate îndelungată şi niciodată nu am simţit, ca în ultimii doi ani şi jumătate, că instituţia a fost confiscată de o grupare, că instituţia este pusă în slujba altora, că instituţia aceasta săvârşeşte abuzuri, că instituţia aceasta scoate pe bandă rulantă legi neconstituţionale, lucru demonstrat prin decizii ale Curţii Constituţionale. Aţi spus că aţi înţeles ceva din votul românilor. N-aţi înţeles nimic! Pentru că, altfel, astăzi, v-aţi fi comportat civilizat şi aţi fi respectat dreptul opoziţiei - să se exprime deschis, transparent şi încrezător pentru ceea ce poate să reprezinte Camera Deputaţilor în democraţia românească. În această instituţie s-au tranzacţionat voturi, s-au făcut presiuni, şantaje directe asupra unor parlamentari. Până şi astăzi am asistat la tranzacţionări în moduri jenante, pentru nişte voturi care nu fac decât să perpetueze acelaşi comportament, pentru că dacă astăzi PSD ar fi venit cu o candidatură şi cu un comportament care ar fi demonstrat că au înţeles ceva din ceea ce s-a întâmplat la alegerile trecute, n-am fi avut nicio reţinere să vă lăsăm să conduceţi în continuare Camera Deputaţilor. Tranzacţionarea aceasta şi mesajul pe care dumneavoastră îl transmiteţi, că totul este de vânzare şi totul poate fi cumpărat, nu se poate să nu se întoarcă împotriva dumneavoastră şi a celor care... |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă rog să încheiaţi, doamnă Turcan! |
||||||
|
|
... încă vă susţin. Bineînţeles că-mi veţi tăia microfonul. Nu este absolut nicio problemă! Aţi vrut, de altfel, să mă forţaţi să nu vorbesc astăzi. Dar am acest curaj şi să vă spun că până acum aţi mutilat Justiţia, lucru demonstrat de deciziile Curţii Constituţionale. Şi urmează să dăm votul din nou pe Codul penal şi Codul de procedură penală. Şi de aceea doriţi să vă perpetuaţi la conducerea acestei instituţii,... |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Vă rog să încheiaţi, doamnă Turcan! |
||||||
|
|
... pentru că mai aveţi nişte infractori de apărat! Mai am 30 de secunde. Sper să mă lăsaţi să-mi ţin acest discurs. După aceea se aşterne întunericul peste această instituţie şi veţi face ce veţi dori. |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. |
||||||
|
|
Dincolo... Permiteţi-mi să-mi închei fraza! |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă rog. |
||||||
|
|
Dincolo de atacul la Justiţie, aţi spus că vă pasă de oameni, însă, aşa cum v-am spus, abuzul a fost literă de ordine. Şi, uitaţi-vă la deciziile de neconstituţionalitate ale unor legi care ţin de Legea pensiilor. Codul administrativ, mediul de afaceri, educaţie, reorganizarea ANAF-ului, toate acestea sunt abuzuri pe care le-aţi săvârşit prin vot... |
|||||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc frumos, doamnă Turcan! |
||||||
|
|
... aici, în Camera Deputaţilor, transformând toată puterea pe care o aveţi într-o politică de abuz şi de control. Astăzi există posibilitatea să se dea un vot pentru dreptate, pentru cinste, pentru onestitate şi un vot pentru un om care poate să aşeze... |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc, doamnă Turcan! Mă forţaţi să vă opresc microfonul. |
|||||
|
... pe proiecte toate partidele politice. Acum îmi închei ideea. |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Cred că o faceţi în mod intenţionat! Vă rog frumos să încheiaţi! |
|||||
|
|
Aveţi şansa să daţi un vot... O să închei. Mulţumesc pentru această îngăduinţă pe care aţi vrut să o demonstraţi, cu toate că aveţi fix acelaşi comportament ca cei care v-au propus. Deci, doamnă şi domnilor, Dragi români, În această instituţie ar fi putut, dacă astăzi opoziţia ar fi reuşit să câştige preşedinţia Camerei Deputaţilor, să se aştearnă dezbaterea reală, transparentă, legalitatea, interesul public. Dar din păcate, cel mai probabil, la cum s-au vândut unii astăzi... (I se întrerupe microfonul.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc frumos. Vă rog să vă ocupaţi locul în bancă. (Aplauze.) Domnul Simonis, intervenţie pe procedură. Vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Nu mai putem accepta să fim minţiţi, de la acest microfon, în halul în care am fost mai devreme, şi nu doar mai devreme. Nu a încercat nimeni să oprească niciun candidat ... Voci din sală: Care-i procedura? |
|||||
|
|
Noi n-am huiduit! Noi n-am huiduit, să ştiţi! Nu putem să acceptăm să fim jigniţi, să minţiţi oamenii la televizor. Nu pot să mai accept lecţii de moralitate şi de ce au dorit românii, pentru că eu nu cred că românii au dorit ca Raluca Turcan să fie şeful Camerei Deputaţilor! Nu cred că au zis asta românii! (Aplauze.) Nu cred că românii şi-o doreau, ci doreau un candidat care atunci când era într-un alt mandat, în Parlament, sechestra prin birouri colegi parlamentari ca să nu voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, Guvern care a fost cel care a nenorocit această ţară. Şi îi susţineaţi! Prin urmare, haideţi, vă rog, să purcedem la vot, haideţi să vorbim despre prezentarea candidaţilor. Înţeleg că în prezentarea candidaţilor dumneavoastră aţi spus că mai trebuie să scăpaţi infractori. Probabil vorbeaţi de dumneavoastră, că altfel nu înţeleg ce legătură are cu prezentarea chestiunii acesteia. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Domnul Hunor Kelemen. Vă rog. (Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu solicită să ia cuvântul.) A fost un îndemn la raţiune şi la calm, nimic altceva. Procedură pentru ce? A fost efectiv un îndemn la raţiune şi calm. Nu s-a întâmplat nimic altceva! Doriţi să interveniţi pe procedură? Ce doriţi să faceţi, domnule dragă? Opinia dumneavoastră a fost... Sunteţi candidat? Nu. Atunci vă rog să vă ocupaţi locul în sală. Vă mulţumesc. Domnul Hunor Kelemen. A fost un apel, repet, poate nu mă înţelegeţi, un apel la calm şi la raţiune. Vă mulţumesc. Domnul Hunor Kelemen. Vă rog. |
|||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi. Eu speram că voi vorbi după domnul Ciolacu, dar, sigur, e bine şi aşa. Lucrurile sunt simple. Avem de rezolvat o situaţie şi trebuie să găsim o soluţie prin care vom restabili echilibrul, vom reda Parlamentului României, Camerei Deputaţilor, acel rol care în acest moment nu prea este îndeplinit, un for de dezbatere unde, într-adevăr, discutăm despre problemele reale ale societăţii şi nu ne jignim reciproc, nu ne atacăm şi nu ne folosim de acest microfon ca să arătăm cât de deştepţi suntem, dar folosim acest microfon pentru a ne apropia de cetăţeni, pentru a căuta împreună soluţii la problemele cele mai importante din această ţară. De aceea, cred că în acest moment, în această perioadă, restabilirea echilibrului în Parlamentul României se poate face şi de către un reprezentant al Uniunii Democrate Maghiare din România, de o formaţiune politică mai mică - numeric, bineînţeles - şi de reprezentantul UDMR. Fiindcă, până la urmă, oricare dintre noi, din această sală, are posibilitatea de a conduce, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, Camera Deputaţilor. Reprezentantul Camerei Deputaţilor nu trebuie să fie şef peste ceilalţi deputaţi, dar trebuie să fie în stare să intre în discuţie cu fiecare dintre noi. De aceea, eu cred că persoana mea şi experienţa mea din Parlamentul României de 20 de ani - sau aproape 20 de ani - a demonstrat că pot să stau de vorbă cu toate forţele politice, pot să caut soluţii împreună cu colegii, pot să caut consens, acolo unde e nevoie de consens. Şi, sigur, din acest punct de vedere, cred că puteţi... şi din acest punct de vedere, puteţi să mă votaţi. Nu avem nevoie de dezbinare. Nu avem nevoie de dezbateri care nu duc nicăieri. Şi, de aceea, Parlamentul poate să revină, în această perioadă de un an şi jumătate, când va exista, de altfel, o competiţie politică internă extrem de dură, dar putem readuce Parlamentului acel rol de instituţie fundamentală serioasă, şi nu huiduită, criticată permanent de cetăţeni. De aceea, sunt convins că dacă vă gândiţi foarte bine la ce urmează, la ce soluţii trebuie găsite şi la ce soluţii putem găsi împreună, atunci mă veţi susţine - pentru o perioadă scurtă, fiindcă nu vorbim de o perioadă lungă, pentru un an şi jumătate, până la alegerile parlamentare - să conduc împreună cu dumneavoastră, împreună cu liderii dumneavoastră, şedinţele Camerei Deputaţilor şi să reprezint Camera Deputaţilor cu onoare. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc. Domnul Marcel Ciolacu, vă rog. |
|||||
|
|
Aş dori, după terminarea votului, să mă adresez plenului Camerei Deputaţilor. Eu am crezut că astăzi este vorba de o prezentare a candidaţilor. Mă pregătisem în acest sens. Între timp, lucrurile au fost altfel. Domnule Hunor, aveţi perfectă dreptate. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu este şeful deputaţilor. Categoric, prin democraţie - democraţia are multe sensuri, şi o să vă spun unul singur. În 2017, preşedintele Franţei a câştigat alegerile cu 66%. A format Guvernul. Este şi acum preşedintele Franţei. Duminică a obţinut un scor de 23%. M-am uitat şi eu în presa internaţională. N-a cerut nimeni demisia preşedintelui că nu mai are majoritate. (Aplauze.) Democraţia înseamnă un mandat - totuşi - de 4 ani. Am făcut, ca partid, suficiente greşeli sau decizii care ne-au costat, deoarece poporul întotdeauna are dreptate. Asta nu înseamnă că putem să ne jucăm cu cuvântul "democraţie", cuvântul "majoritate" sau să facem şi să răsturnăm lucrurile de fiecare dată când vrem noi. Plecăm noi astăzi, se fac alegeri locale, poate câştigă PSD. Plecaţi dumneavoastră, venim, pe urmă, noi, iar, înapoi? Nu! Un guvern îl răstorni democratic, cu moţiune de cenzură. Se depune în Parlament; trece moţiunea de cenzură, pleacă Guvernul. Nu există alt tip de democraţie, în toată Europa. Poate în Zambia este altfel. Eu mulţumesc Grupului PSD pentru că m-a nominalizat. Şi vreau un singur lucru să vă spun, la sfârşit. Eu, în politică, n-am avut niciodată duşmani. Eu am avut prieteni, colaboratori, parteneri, dar niciodată duşmani. Am avut adversari politici. Şi am să am în continuare numai adversari politici, şi nu duşmani. Mulţumesc mult. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă mulţumesc şi eu. Sunt pregătite buletinele de vot şi urmează să ne exprimăm votul. Aş vrea să reamintesc prevederile art. 128 alin. (3) şi (5) din Regulament. Deputatul votează "pentru", lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse şi votează "contra" tăind numele şi prenumele persoanei propuse. Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor ale căror nume nu au fost tăiate depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea. Aş vrea să dau cuvântul, în continuare, doamnei secretar Lia Olguţa Vasilescu, pentru a face un apel. (Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu solicită să ia cuvântul.) Şi rog şi chestorii. O să vă transmit eu ceea ce domnul Roman m-a rugat, venind la prezidiu, să vă transmit... |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: A spus că vrea să facă un apel la calm. Domnule Roman, ca să vă... să nu rămâneţi ignorat. O să transmit şi în numele meu apelul la calm de care domnul Florin Roman vrea să beneficieze. Domnule Viziteu, aveţi o procedură. (Vociferări. Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu urcă la prezidiu.) |
|||||
|
Achiţei Vasile-Cristian... |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Dezbatere? Pentru ce? (Vociferări.) V-aţi prezentat candidaturile. (Vociferări.) O să vă rog să fiţi... Vă mulţumesc. O să vă rog să fiţi atenţi la apelul nominal al doamnei secretar Lia Olguţa Vasilescu. Şi nu o să putem vota în avans, ci atunci când ne auzim numele strigat. Vă mulţumesc. Doamnă secretar, vă rog. (Vociferări. Rumoare.) |
|||||
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): La puşcărie cu hoţii! |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Domnule Roman, să vă fie ruşine! Un astfel de comportament nu mă face decât să realizez încă o dată că locul în care vă aflaţi este cel mai potrivit. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Acesta era apelul la calm. Adnagi Slavoliub prezent Nu, nu, nu, vă rog să treceţi în bancă! (I se adresează domnului deputat Corneliu Olar.) Nu. (Vociferări.) Vă rog să treceţi în bancă! Vă rog să vă aşteptaţi rândul! Şi nu vreau să se formeze coadă aici, ca să putem să verificăm exact votul fiecăruia. Banias Mircea am spus. Vă rog frumos să nu filmaţi votul colegilor noştri! (I se adresează domnului deputat Cristian-Gabriel Seidler.) Este neregulamentar. Vă rog să treceţi în banca dumneavoastră! Vă rog frumos să treceţi în banca dumneavoastră! Vă rog să treceţi în banca dumneavoastră! Nu aveţi voie să filmaţi votul. Este secret. (Vociferări.) Rog un chestor să vină să oprească filmarea domnului deputat care văd că nu înţelege. Benkő Erika prezentă Vă rog să veniţi la vot, domnule Bulai! Vă rog să veniţi la vot! Bumb Sorin-Ioan prezent Domnule Ionescu, vă rog frumos să mergeţi să vă luaţi buletinul! Cum aţi votat fără să vă strig? Dar nu e în regulă. Nu se mai întâmplă. Bun, o să stăm atunci să voteze fiecare. O să stăm aici 3 ore, dacă trebuie, pentru unii ca dumneavoastră. Nu vreţi să fie procedura corectă, să nu poată s-o conteste nimeni? Acum ce faceţi? Vă duceţi să mai votaţi o dată? Iordache Florin prezent De ce aţi luat buletinul înainte? Nu e în regulă. (Vociferări.) Kelemen Hunor prezent Am rugămintea, la chestori, să nu mai daţi buletine, dacă nu sunt strigaţi, la colegii noştri! Chiar vrem să fie o procedură foarte corectă. Lazăr Sorin prezent De ce votaţi? (I se adresează domnului deputat Pavel Popescu.) |
|||||
|
Domnul Pavel Popescu (din sală): Păi, am înţeles că aţi zis "Popescu". |
||||||
|
|
Treceţi în bancă! Vă rog frumos, să daţi buletinul înapoi! Aşteptaţi să fiţi strigat. (Vociferări.) Dar nu vreau să votaţi de 7 ori. S-a mai întâmplat. Lăsaţi buletinul aici, vă rog! Marica Petru-Sorin prezent Domnule Nicolicea, vă rog frumos, treceţi la vot! Nistor Laurenţiu prezent Domnule Pambuccian, vă rog frumos să mergeţi la vot! Pană Adriana-Doina prezentă Domnule Georgian Pop, vă rog frumos să votaţi! Popa Mihai Valentin prezent Abia acum era rândul dumneavoastră. Popescu Virgil-Daniel prezent Domnule Todoran, vă rog frumos să treceţi la vot! Toma Ilie prezent Mulţumim frumos. Mai este cineva care nu s-a auzit strigat? Domnul Cătălin Nechifor? Am înţeles că este în sală. Nu este. E absent. |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Rog reprezentanţii în Comisia de numărare şi validare să meargă la sala Biroului permanent. |
|||||
|
După pauză |
||||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Dau cuvântul doamnei secretar Lia Olguţa Vasilescu, pentru a da citire procesului-verbal. Vă rog. |
|||||
|
|
Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art. 22 din Regulament, asupra candidaţilor propuşi în vederea alegerii preşedintelui Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
După verificarea şi numărarea voturilor, au rezultat următoarele:
Potrivit art. 22 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, preşedintele se alege cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Potrivit rezultatului votului, a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea domnului Ion-Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. Îi dorim succes noului preşedinte al Camerei Deputaţilor! (Aplauze.) Declar închisă şedinţa noastră de astăzi. Îi rog pe colegii Biroului permanent să facem şi noi şedinţa de astăzi. Mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15.30. |
||||||
![]() |



