Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 3 octombrie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 3 octombrie 2019

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 10.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Teodor-Viorel Meleşcanu, preşedintele Senatului, şi de domnul Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Ion Ganea, secretar al Senatului şi domnul Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Bună dimineaţa!

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală şi vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, şi vă anunţ în acelaşi timp că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 128 de parlamentari.

Proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru pentru şedinţa comună, care au fost stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor politici ai grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. (Discuţii.) Nu sunt.

Supun votului deschis electronic ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele, să nu mai avem probleme, să le verificaţi că totul este în regulă.

Şi, dacă aţi făcut-o, atunci, vă rog să începem votul.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

82 de voturi pentru, niciun vot contra, nicio abţinere, un parlamentar nu a votat.

Rezultatul votului îl aveţi.

Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii. Nu.

Supun, atunci, votului deschis electronic programul de lucru pentru şedinţa comună de astăzi.

Începem votul.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

95 de voturi pentru, niciun vot contra, nicio abţinere.

A fost adoptat programul de lucru pentru şedinţa comună de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea moţiunii de cenzură intitulate Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!.

Pe primul punct al ordinii de zi avem prezentarea moţiunii de cenzură. (Discuţii.) Domnul Florin Cîţu?

Dau cuvântul domnului senator Florin Cîţu pentru citirea moţiunii de cenzură. Microfonul central. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Moţiunea de cenzură cu titlul "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!".

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnă prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Această moţiune de cenzură porneşte de la o realitate incontestabilă. Guvernul nu mai are majoritate parlamentară şi nu mai are legitimitatea politică pentru a guverna ţara. În orice democraţie funcţională, atunci când Guvernul nu mai are susţinerea Parlamentului, prim-ministrul îşi dă demisia, fără să mai aştepte depunerea unei moţiuni de cenzură. Cel mai firesc ar fi fost ca Guvernul Dăncilă să plece imediat după votul din 26 mai, atunci când românii au dat cea mai zdravănă lecţie acestui Guvern care a acţionat împotriva intereselor generale ale ţării, împotriva românilor.

Doamnelor şi domnilor,

În ultimul timp, doamna prim-ministru Viorica Dăncilă ne-a demonstrat că nu are nici măcar acea singură calitate pe care liderii PSD o lăudau la învestitura Domniei Sale - aceea de a fi "neconflictuală". Dimpotrivă, de câteva luni, de când a mărturisit că s-a eliberat de Liviu Dragnea, doamna Dăncilă ne-a arătat adevărata sa faţă, transformând funcţia de prim-ministru într-un instrument de vendetă la adresa adversarilor săi politici şi într-o modalitate eficientă de a face foarte mult zgomot, pentru a acoperi eşecul total al unei guvernări care s-a demonstrat a fi cea mai tragică farsă pentru România. Neconflictuala doamnă Viorica Dăncilă i-a încurajat pe colegii săi să profereze mesaje naţionalist-şovine la adresa minorităţilor naţionale şi nu a sancţionat derapajele grave din discursurile pline de ură. Niciun ministru din Guvern nu s-a disociat de acest comportament antieuropean.

"Lipsa de competenţă" sau "impotenţa guvernării" sunt aprecierile corecte care au venit chiar din interiorul partidelor de guvernare. În doi ani şi opt luni, s-au perindat prin Guvern peste 80 de miniştri, dintre care unii au fost de cea mai slabă calitate, numiţi nu pentru a creşte performanţele actului guvernamental, ci pentru a tranzacţiona voturi şi interese în interiorul principalului partid de guvernare.

Guvernul Dăncilă poate să fie numit "Guvernul şanselor ratate pentru România". Deşi ţara noastră a traversat o perioadă economică favorabilă, cu ritmuri de creştere importante, guvernele PSD nu au demarat niciun proiect major pentru infrastructura românească. Este foarte simplu să împrumuţi ţara, ştiind că factura acestor împrumuturi va fi plătită de generaţiile viitoare. Este extrem de grav că nu s-a construit nimic cu banii împrumutaţi la dobânzi împovărătoare pe care le plătim cu toţii. Guvernul PSD ar fi putut să investească o parte din aceşti bani măcar într-unul dintre proiectele prioritare de investiţii ale României. Unele dintre aceste proiecte se regăsesc chiar între promisiunile făcute de PSD în anul 2016, atunci când au smuls votul românilor printr-o fraudă de încredere.

România pierde oportunităţi în fiecare zi cu acest Guvern în funcţie. De exemplu, peste câteva luni intrăm în anul 2020 şi constatăm că aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate României nici măcar nu au fost cerute de la Uniunea Europeană. Oare cine să le ceară, oare cine să scrie proiectele finanţabile, atâta vreme cât ministerele au fost populate cu activişti şi clienţi de partid ai PSD, care nici nu ştiu şi nici nu vor să aducă în România fondurile gratuite pentru dezvoltarea ţării.

Lipsa acută a investiţiilor ne-a dus în situaţia de a vedea cu ochii noştri cum se degradează şi ceea ce s-a construit anterior. Parcă pentru a ne sfida pe toţi, doamna Dăncilă continuă să se laude că "a scos ţara din noroaie" şi că "investiţiile publice sunt o prioritate". Din păcate pentru români şi pentru România, sub Guvernul Dăncilă am avut cele mai slabe alocări pentru investiţii din ultimii 15 ani, raportate la produsul intern brut. Dacă în anul 2008 volumul total al investiţiilor raportat la PIB era de 38%, acesta a scăzut la doar 22% în prezent.

Autostrăzi noi nu se construiesc, ci doar se desenează pe harta ţării şi se promit în continuare. Iar, dacă socotim datele raportate de Ministerul Finanţelor Publice pentru primele şapte luni ale anului, investiţiile publice, ca procent în PIB, vor atinge în 2019 record negativ absolut pentru ultimele două decenii. (Aplauze.)

Autostrada Unirii, Autostrada Moldovei, cea a Olteniei sau autostrada Sibiu-Piteşti nu au avansat nici măcar cu un singur centimetru sub guvernarea PSD. Pe calea ferată trenurile deraiază aproape săptămânal din cauza infrastructurii degradate, iar viteza de deplasare a trenurilor a ajuns sub cea a trotinetelor electrice! (Discuţii.) PSD nu prea ştie cu trotinetele.

Nu aţi blocat doar investiţiile publice, ci aţi gonit şi investitorii privaţi din economie. Încrederea în economia românească este în declin, în primul rând din cauza faptului că legislaţia economică se modifică aproape săptămânal. Ce investitor ar mai risca să aducă bani şi locuri de muncă bine plătite în România, ştiind că regulile jocului se schimbă peste noapte? Adunând numărul de modificări pe care Guvernul Dăncilă le-a făcut Codului fiscal, constatăm că acestea sunt mai numeroase decât zilele dintr-un an.

Cine mai poate să aibă încredere în doamna Dăncilă, când Domnia Sa promitea în 2018, de la tribuna Parlamentului, că "atât timp cât voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxă nouă", iar câteva luni mai târziu semna Ordonanţa " Lăcomiei", prin care a introdus taxe noi şi a distrus puterea de cumpărare a românilor? Guvernul Dăncilă este guvernul care a scumpit viaţa tuturor într-un ritm ameţitor şi care a înăbuşit toate creşterile de venituri, prin facturi aproape duble la utilităţi şi prin preţuri uriaşe la alimentele de bază.

Companiilor profitabile de stat li s-au confiscat miliarde de euro din banii care erau destinaţi investiţiilor, pentru a fi viraţi peste noapte la bugetul de stat. Pentru acest motiv, puţinele companii de stat profitabile pe care le mai avem în economie n-au mai realizat proiecte prin care să se dezvolte sau să se modernizeze, cu riscul apariţiei unor avarii majore în infrastructura naţională. Să nu ne mire dacă vom afla că unele dintre aceste companii au trecut deja de la profitabilitate la pierdere!

Deficitul de cont curent - şi aici ştiu că e o limbă străină pentru cei de la PSD - s-a dublat într-un timp record, din cauză că modelul economic greşit al PSD a împins România să consume tot mai mult din import şi să ajute astfel economiile altor state, nu pe producătorii români. În consecinţă, preţurile au crescut lună de lună, ducându-ne la cea mai mare inflaţie din UE şi la o monedă naţională tot mai slabă, care continuă să se devalorizeze.

Aproape toţi indicatorii economici stau din ce în ce mai rău. Dacă în anul 2017, România îndeplinea toate criteriile de la Maastricht necesare adoptării monedei unice europene, respectiv: deficitul bugetar, rata inflaţiei, datoria publică raportată la PIB, cursul de schimb şi dobânzile pe termen lung, astăzi, numai raportul dintre datoria publică şi PIB mai corespunde criteriilor nominale de convergenţă la euro. Însă şi acest indicator a fost puternic dezechilibrat prin măsurile Guvernului, deoarece o mare parte dintre cheltuielile angajate în prezent vor genera o presiune uriaşă asupra bugetului şi asupra banilor care trebuie împrumutaţi în anii următori.

Guvernul României nu vrea să audă niciunul dintre avertismentele instituţiilor financiare, care spun că România a devenit în ultimii aproape 3 ani statul cel mai vulnerabil din Uniunea Europeană în faţa unei posibile crize economice sau a unei recesiuni. Cauza: toate resursele financiare din ţară au fost epuizate, cele împrumutate au fost dirijate preponderent către consum, iar pentru investiţii publice s-au cheltuit de la un an la altul tot mai puţini bani.

Doamnă prim-ministru,

Dacă eraţi aici, aflaţi. Noul an şcolar a început deja, iar situaţia din învăţământ se înscrie în acelaşi peisaj dispreţuitor, cu care ne-am obişnuit în ultimii ani, pentru elevi, părinţi, şcoli şi dascăli. Manualele noi nu sunt gata nici anul acesta, renovările unităţilor şcolare sunt sub ceea ce era necesar, iar subfinanţarea cronică persistă. Altfel spus, Guvernul nu dă doi bani pe soarta şcolii româneşti, deşi este condus de un fost profesor de liceu tehnologic. Dimpotrivă, ori de câte ori are ocazia, Guvernul Dăncilă mai taie câte ceva din bugetul oricum modest al educaţiei, pentru a dirija banii către nevoile baronilor locali ai PSD. Mărturie stă şi ultima rectificare bugetară, prin care doamna Dăncilă a tăiat, fără să clipească, peste un miliard de lei de la învăţământ, deşi cunoaşte foarte bine cât de subfinanţată este şcoala românească.

Chiar dacă aţi ştiut că banii de la buget nu vă ajung nici pentru educaţie, nici pentru sănătate şi nici pentru investiţii, v-aţi pus semnătura pe textul unei ordonanţe de urgenţă cu puternice vicii de neconstituţionalitate, prin care aţi instituit noi pensii speciale, noi privilegii financiare pentru alte categorii de beneficiari din sistemul public. Aţi sfidat astfel atât Parlamentul, care ar fi trebuit să legifereze în această materie, cât şi Curtea Constituţională, care s-a pronunţat deja, fără echivoc, asupra nenumăratelor prevederi neconstituţionale din aşa-zisul Cod administrativ.

Ne uităm cum România pierde şansa de a construi spitale regionale, bine dotate, din bani europeni. PSD a promis iniţial 8 spitale regionale şi unul metropolitan, după care a spus că mai întâi se fac 3, la Cluj, Craiova şi Iaşi, pentru ca în final să nu facă... să nu construiască niciunul.

Spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii au cele mai grave probleme, atât din cauza dotărilor deficitare, cât şi a spaţiilor necorespunzătoare pentru un act medical de calitate. Nu faceţi investiţii trainice în aceste spitale, ci continuaţi să risipiţi banii publici pentru plata unor studii de prefezabilitate, de fezabilitate, a unor ghiduri arhitecturale, pentru proiecte tehnice şi servicii de expertiză, care, peste ani, se vor dovedi, din nou, total inutile.

Nici măcar medicină de familie nu se mai poate face în România, pentru că nu sunteţi în stare să remediaţi nesfârşitele probleme ale cardului de sănătate. Vă bateţi joc de o populaţie întreagă care plăteşte enorm din propriile venituri pentru a se putea trata într-o unitate sanitară din România.

Acest Guvern este pe cale să-şi bată joc încă o dată de românii din diaspora, prin încercările disperate pe care le face pentru a bloca dreptul constituţional al acestora de a vota. Nimic nu ne garantează faptul că PSD nu-i va supune pe românii din străinătate la aceleaşi umilinţe ca la alegerile prezidenţiale din 2014 sau la alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai 2019. Posibilitatea votării prin corespondenţă este aproape necunoscută de către românii din afara frontierelor, pentru că Guvernul nu i-a informat la timp pe oameni de existenţa acestei modalităţi de vot, abia legiferată. Mai mult decât atât, secţii noi de votare în marile comunităţi de români din străinătate nu au fost încă stabilite, iar pregătirea votului este gestionată absolut deficitar. Şi, de parcă nu ar fi suficient, ministrul finanţelor publice - nu-i aici - încearcă să-i descurajeze pe cei care vor să voteze prin corespondenţă, ameninţându-i deja cu impozite şi taxe pregătite de ANAF.

Deşi a produs atâtea tragedii în România, doamna Viorica Dăncilă nu s-a deranjat să elimine recursul compensatoriu, adică acea modalitate prin care au fost eliberate şi persoane condamnate pentru infracţiuni cu violenţă, care, între timp, au şi recidivat. Nici recidivele înfricoşătoare ale acestora nu v-au impresionat, doamnă prim-ministru? Când primeaţi ordine de la fostul şef de partid, imediat făceaţi şedinţă de guvern şi aprobaţi ordonanţe de urgenţă care au mutilat sistemul judiciar din România.

Guvernarea PSD a transformat România într-o ţară nesigură pentru cetăţenii săi. Infracţionalitatea, în loc să fie combătută, pare a fi fost stimulată, ajungându-se la situaţia inacceptabilă în care clanuri de interlopi au acţionat nestingherit, uneori chiar în complicitate cu reprezentanţi ai autorităţilor statului. Tragedia de la Caracal, dar şi multe alte cazuri din ţară sunt proba vie a acestei situaţii. Incapacitatea statului de a-i proteja pe cetăţeni se vede şi în cifrele pe care ni le oferă Ministerul Afacerilor Interne, care ne spun că numai în prima jumătate a acestui an s-au înregistrat, la nivel naţional, aproape o mie de infracţiuni de viol şi 112 infracţiuni de omor.

După toate evenimentele din această vară, care au zguduit toată ţara, doamna Viorica Dăncilă ar fi trebuit să demareze o reformă amplă a Ministerului Afacerilor Interne şi a Poliţiei Române, până la ultima secţie de poliţie din ţară. Reformarea din temelii a acestor instituţii ar fi trebuit să înceapă, în primul rând, de la modul în care sunt numiţi şefii acestor structuri abilitate prin lege să-i apere pe cetăţeni. Incompetenţii dovediţi, cei cu probleme de integritate şi cei care nu au reuşit să obţină nici măcar nota de trecere la un concurs ar fi trebuit să plece a doua zi!

Din păcate, Guvernul Dăncilă nu a făcut decât să mai păcălească o dată populaţia, adică să schimbe scaunele între unii şefi din poliţie sau din minister, pe unii să-i mângâie pe umăr, pe alţii să-i trimită la pensie şi pe cei de care nu a putut să scape, să-i promoveze.

Pentru Guvernul Dăncilă, incompetenţa combinată cu obedienţa este reţeta succesului în carieră! Aşa se face că doamna prim-ministru tolerează şi stimulează modul în care sunt conduse televiziunea şi radioul public. Din momentul în care aceste două instituţii au ajuns să fie finanţate exclusiv de la bugetul de stat, prin semnătura Guvernului, ele nu-şi mai respectă nici statutul şi nici rolul fundamental de a informa în mod imparţial şi corect populaţia. Şefii acestora acţionează discreţionar, risipesc banii publici pentru deplasări de lux şi interese personale, se manifestă dictatorial în relaţiile cu angajaţii şi au trecut la capitolul "confidenţial" aproape tot ceea ce fac ei cu banii publici. Înţelegem de ce îşi permit aceste lucruri, pentru că, aşa cum arată politica editorială a posturilor publice de radio şi de televiziune, aceasta pare să fie mai întâi aprobată în CEx-ul PSD şi mai apoi comunicată angajaţilor.

Pe fondul eşecului general al guvernării, doamna Dăncilă vrea să-i mai păcălească încă o dată pe români, cu aşa-zisa restructurare a Guvernului, cu ajustarea programului de guvernare şi cu faptul că de mâine, cine ştie, poate se apucă să guverneze bine.

Abia acum aţi văzut, doamnă prim-ministru, faptul că România are cel mai mare şi cel mai ineficient guvern din Europa, cu 27 de miniştri şi peste 150 de secretari de stat?! Abia acum aţi constatat că programul de guvernare pe care vi l-aţi asumat este cea mai mare înşelătorie postcomunistă şi vreţi să-l modificaţi?!

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Faceţi un bine României şi românilor şi votaţi demiterea celui mai nociv guvern pe care l-a avut ţara în ultimii 30 de ani! (Aplauze.) Demiteţi Guvernul PSD prin votul dumneavoastră şi salvaţi astfel ceea ce se mai poate salva din economia României, din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, din instituţiile statului român! Orice zi cu Guvernul Dăncilă la putere înseamnă oportunităţi ratate pentru România, subdezvoltare şi adâncirea problemelor macroeconomice.

Demiterea Guvernului Dăncilă reprezintă o condiţie esenţială pentru intrarea României în normalitate. Această moţiune ne oferă şansa să reconstruim România din temelii.

Sub guvernele PSD, dar mai ales sub guvernarea doamnei Viorica Dăncilă, un număr mare, un număr uriaş de români au părăsit ţara, deoarece aici, în ţara lor, şi-au pierdut orice speranţă. De "atâta bine" creat de PSD în România, tinerii au ajuns să considere că cea mai mare realizare a lor este să plece din ţară! Numai în anul trecut, populaţia unui oraş de mărimea municipiului Braşov sau a municipiului Galaţi a părăsit România în căutarea unei vieţi mai bune.

Doamnelor şi domnilor,

Votul dumneavoastră pentru moţiunea de cenzură este un vot esenţial pentru a reda speranţa românilor de pretutindeni că România se poate întoarce la normalitatea mult aşteptată. Imediat după demiterea Guvernului PSD, opoziţia va propune cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români şi pentru România. Aceasta va fi, evident, aşa cum ne spune Constituţia, rezultatul consultărilor dintre Preşedintele României şi partidele politice parlamentare.

Putem să anticipăm încă de acum faptul că soluţia benefică pentru România înseamnă un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră. Soluţia după demiterea Guvernului PSD mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea şi modernizarea ţării şi către prosperitatea reală a fiecărui român. Astfel vom putea reaşeza România pe drumul ei firesc: prin investiţii publice majore, prin utilizarea fondurilor europene, prin creştere economică solidă bazată pe producţie şi exporturi, prin servicii publice de cea mai bună calitate.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc domnului senator Cîţu pentru prezentarea moţiunii de cenzură.

Aş vrea să folosesc această ocazie, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, să vă reamintesc faptul că Birourile permanente ale celor două Camere, în şedinţa din 2 octombrie 2019, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au stabilit ca dezbaterea moţiunii de cenzură să aibă loc pe data de 10 octombrie 2019, la ora 10.00, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, conform art.113 alin.(3) din Constituţie şi art.93 alin.(2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 27 iunie 2019 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019 şi la confirmarea rezultatelor acestuia.

Trecem acum la punctul 2 de pe ordinea de zi.

E vorba de prezentarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 27 iunie 2019 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019 şi la confirmarea rezultatelor acestuia.

Stimaţi colegi,

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor, pentru prezentarea hotărârii Curţii Constituţionale.

Vă rog, microfonul central. (Discuţii.)

Cu aplauze vrei? (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Buican:

Mulţumesc.

Eu nu aş fi aşa de bucuros, dragi colegi.

Hotărârea are 38 de pagini. Având în vedere că se află pe site şi o puteţi consulta, o să vă prezint... (Discuţii.) ... succint hotărârea. Curtea Constituţională a României Hotărârea nr.2 din 27 iunie 2019 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019 şi la confirmarea rezultatelor acestuia

În conformitate cu prevederile art.146 lit.i) din Constituţie, ale art.46 alin.(1) şi ale art.47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.45 alin.(1) şi (3) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a întrunit în Plen pentru a verifica dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019, iniţiat de Preşedintele României prin Decretul nr.420 din 25 aprilie 2019, şi pentru a confirma rezultatele referendumului.

Cauza formează obiectul Dosarului nr.1625/2019 şi a avut primul termen de judecată stabilit pentru data de 12 iunie 2019, când dezbaterile au fost amânate pentru data de 27 iunie 2019, ţinând seama de faptul că pe rolul Curţii Constituţionale a fost înregistrată contestaţia formulată de domnul Petru Sebastian Bărnuţiu, prin care s-au solicitat Curţii Constituţionale anularea Decretului Preşedintelui României nr.420 din 25 aprilie 2019 şi infirmarea rezultatelor referendumului naţional desfăşurat în data de 26 mai 2019, precum şi în vederea solicitării de informaţii de la Biroul Electoral Central şi de la Autoritatea Electorală Permanentă, necesare pentru lămurirea unor aspecte care au rezultat din verificarea documentelor transmise Curţii Constituţionale de către BEC în data de 4 iunie 2019.

Distinct de contestaţia menţionată, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.4842 din 12 iunie 2019 şi care constituie obiectul Dosarului nr.1724/2019, pe rolul Curţii Constituţionale au mai fost înregistrate patru contestaţii împotriva referendumului naţional din data de 26 mai 2019, formulate de domnul Aurel Bonciog, Federaţia Naţională a Muncii din România, domnul Eugeniu-Dragoş Petria şi, respectiv, de domnul Sorin-Iulian Floruţ, constituindu-se pe rolul Curţii Constituţionale Dosarele nr.1804, nr.1811, nr.1823 şi, respectiv, nr.1849/2019, toate cu termen de judecată stabilit pentru data de 27 iunie 2019.

La termenul... (Aplauze.)

Mulţumesc, mulţumesc.

La termenul din data de 27 iunie 2019, constatând că obiectul tuturor contestaţiilor înregistrate îl constituie referendumul naţional consultativ din data de 26 mai 2019, a cărui verificare, validare şi confirmare formează obiectul Dosarului nr.1625/2019, Curtea a decis, în temeiul art.139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art.14 din Legea nr.47/1992, conexarea tuturor acestor cauze, urmând să pronunţe o singură hotărâre referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia.

Curtea, examinând contestaţiile formulate, documentele transmise de BEC şi de AEP, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile art.146 lit.i) din Constituţie, ale art.46 alin.(1) şi ale art.47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.45 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, reţine mai multe aspecte, care sunt prezentate în acest material pe parcursul a 35 de pagini.

Având în vedere faptul că parlamentarii au la dispoziţie acest material pe site şi pot să îl consulte, voi citi doar hotărârea Curţii Constituţionale.

"Curtea Constituţională

în numele legii

Hotărăşte:

  1. Respinge contestaţiile formulate.
  2. Constată că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019.
  3. Constată că referendumul naţional din data de 26 mai 2019 este valabil întrucât, din totalul de 18.267.997 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot un număr de 7.922.591 de persoane la prima întrebare şi 7.923.869 de persoane la a doua întrebare, adică un procent de 43,37% şi, respectiv, 43,38% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Totodată, opţiunile valabil exprimate pentru prima întrebare sunt în procent de 41,16%, iar pentru a doua întrebare de 41,15% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.
  4. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 26 mai 2019. Constată că 85,91% dintre voturile valabil exprimate sunt pentru răspunsul «DA» la întrebarea «Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?», iar 86,18% pentru răspunsul «DA» la întrebarea «Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?». Prin urmare, majoritatea participanţilor la vot care au exprimat opţiuni valabile au ales la ambele întrebări răspunsul afirmativ.
  5. Referendumul cu privire la probleme de interes naţional, iniţiat de Preşedintele României în temeiul art.90 din Constituţie, este consultativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2019."

Preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Valer Dorneanu

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Mulţumesc foarte mult, domnului deputat Cristian Buican, pentru prezentarea efectuată.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 10.40.