Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 iunie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.57/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 iunie 2020

  Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (PL-x 353/2020) (retrimis comisiei)  

Şedinţa a început la ora 10,09.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, înlocuit de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Marilen-Gabriel Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 174.

Ordinea de zi şi programul au fost distribuite.

Dezbatem iniţiativele aflate pe ordinea de zi, şi la încheierea dezbaterilor vom avea votul final electronic la distanţă.

Aşa cum ştiţi, şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice.

Invit liderii grupurilor parlamentare la prezidiu. (Consultări.)

Bun. În urma consultării şi potrivit Regulamentului - aşa cum ştiţi, acolo unde nu e consens, păstrăm ordinea de zi -, vă informez următoarele.

Poziţia 14 de pe ordinea de zi - aici este vorba de Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii; PL-x 353/2020. Prin consens a fost retrimis Comisiei juridice; termen - două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind suplimentarea ordinii de zi.  

A fost, de asemenea, prin consens, introdus la poziţia 22, PL-x 478/2018 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului); cu raport de la Comisia pentru mediu.

Aceasta este ordinea de zi.

Şi nemaifiind alte intervenţii, intrăm în dezbatere.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 647/2019) (rămas pentru votul final)  

La poziţia 2. Proiectul de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 647/2019.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Doamna deputat Oana Florea, vă rog.

Şi apoi domnul Lazăr, Comisia pentru buget, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Consuela Florea (de la tribună):

Vreau să mulţumesc colegilor din comisii pentru votul lor, pentru că altfel nu aş fi ajuns aici cu această iniţiativă legislativă.

Beneficiarii acestei iniţiative sunt cei aproximativ 300.000 de oameni cu handicap grav. Dintre aceştia, 41.000 sunt copii.

Proiectul se referă la o scutire de taxă de 1% pe moştenire. Este de la sine înţeles că unei persoane care trăieşte din acel ajutor de la stat îi este foarte greu să plătească 1%, de exemplu, dintr-un imobil pe care l-ar moşteni.

Eu cred că merită să întindem o mână de ajutor acestor oameni.

Până la urmă, ei nu au drept la moştenire, toţi, în acelaşi timp. Aşa că pentru stat vorbim de o sumă infimă, iar pentru aceşti oameni vorbim de o sumă semnificativă.

Contez pe votul dumneavoastră la sesiunea de vot final şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

Comisia pentru buget, domnul Lazăr, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Lazăr (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât trimiterea spre reexaminare Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Proiectului de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare scutirea de la plata impozitului pe venit a persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din transmiterea dreptului de proprietate cu titlu de moştenire.

În urma reexaminării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările online au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport suplimentar de adoptare a Proiectului de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu amendamentul admis prezentat în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Începem dezbaterile.

Potrivit înţelegerii şi consensului cu liderii grupurilor parlamentare, vor avea intervenţii deputaţii, aşa cum îi nominalizează grupurile parlamentare.

La acest proiect de lege, din partea PSD, doamna Oana Florea.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Consuela Florea (de la tribună):

Triburile nomade lăsau în urmă bolnavii pentru ca restul membrilor să poată supravieţui.

Cred că în România anului 2020 nimeni nu trebuie lăsat în urmă.

Aşa că vă rog să întindem o mână de ajutor acestor oameni. Pentru că sunt persoane cu handicap grav, este evident că viaţa lor este departe de a fi ca a noastră, a celorlalţi, că problemele medicale sunt grave, că din 350 de lei, pe care îi iei lunar de la stat, este foarte greu să supravieţuieşti.

Şi stă în puterea noastră să-i ajutăm.

Şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt intervenţii.

Avem două amendamente admise.

La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu.

La art. I, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul COVID-19 (PL-x 304/2020) (rămas pentru votul final)  

La poziţia 3, Proiectul de Lege privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul COVID-19; PL-x 304/2020; procedură de urgenţă.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

Domnul Buicu, sunteţi...? Nu.

Raport direct, da? Că sunteţi şi iniţiator.

Din partea Comisiei pentru sănătate, domnul preşedinte Buicu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Camera decizională este Camera Deputaţilor.

Am avut în vedere, la întocmirea raportului, avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare distribuirea de măşti pentru protecţia cetăţenilor, vizând achiziţionarea de măşti de protecţie de către Ministerul Sănătăţii şi distribuţia prin UNIFARM, la nivelul autorităţilor locale, către cetăţeni.

Proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor online ale proiectului de lege, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege cu amendamentele admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Intervenţii?

Din partea Grupului USR, domnul Ungureanu, vă rog.

Se pregăteşte, din partea Grupului UDMR, domnul Vass Levente.

Vă rog, domnul Ungureanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (de la tribună):

Stimaţi colegi,

Ceea ce vă arăt eu aici şi vedeţi, din păcate, prea puţini dintre voi, este o mască cumpărată prin UNIFARM. O mare porcărie care a fost vândută în mai multe spitale ca fiind mască FFP2, şi de fapt este o porcărie care a venit fără certificat de conformitate.

Faptul că Ministerul Sănătăţii lucrează cu UNIFARM în continuare şi vrea să achiziţioneze această cantitate foarte mare de măşti, fără să se specifice dacă aceste standarde europene înseamnă măşti medicale sau non-medicale - repet, în spitale, UNIFARM a livrat măşti non-medicale ca fiind medicale.

Întrebarea care se pune este următoarea. În condiţiile în care UNIFARM este cercetat de către DNA pentru o fraudă de milioane de euro cu măşti neconforme, ce încredere putem să avem noi, care suntem de acord că aceste măşti trebuie să ajungă la populaţia săracă care nu-şi permite măşti, şi vom fi pentru această metodă de a da populaţiei măşti, dar vrem garanţii că şeful UNIFARM, care a comis erori foarte grave, abuz în serviciu, care a cumpărat măşti de proastă calitate, este îndepărtat din funcţie, este pus un om competent, şi această achiziţie de măşti se va face în transparenţă, cu un traseu foarte clar al firmelor care se înscriu la o licitaţie, repet, transparentă, la care, dacă se poate, nu cum s-a întâmplat în alte ocazii, să nu ajungă firmele clanului Nuţu Cămătaru? Putem să cumpărăm măşti de la oameni serioşi, nu de la interlopi? Asta a făcut UNIFARM.

Este o dovadă de iresponsabilitate să foloseşti o instituţie cercetată de DNA pentru a cumpăra măşti, în condiţiile în care, repet, acest tip de mască a fost vândut în spitale ca fiind FFP2, fără certificate de conformitate, în condiţiile în care erau măşti non-medicale. Ca să înţelegeţi toţi - măşti care erau gândite pentru zugravi.

Ce tip de măşti o să împărţim populaţiei, nişte porcării sau lucruri de calitate?

Acestea sunt întrebări la care aşteptăm răspuns urgent din partea Ministerului Sănătăţii, care trebuie să se gândească de două ori, de ce îl ţin în funcţie pe Adrian Ionel, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, în aceste zile?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Vass Levente, de la UDMR.

Se pregăteşte domnul Simonis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Bună ziua, stimaţi colegi!

Grupul parlamentar al UDMR a votat şi a susţinut această modificare legislativă în Senat şi în comisiile de specialitate. Însă între voinţă şi putinţă e o diferenţă foarte mare.

Considerăm că, în principiu, cetăţenii trebuie susţinuţi, însă nu este cea mai bună formă de a susţine. Pentru că pentru 30 de măşti se face o logistică, şi nu mă refer la cumpărare, ci de împărţire, e un efort extraordinar de mare.

Şi considerăm că mult mai bine ar fi dacă iniţiatorii şi Guvernul ar sta la masă, ar discuta şi ar oferi nişte beneficii centrelor comerciale, magazinelor, instituţiilor publice, şi astfel, indirect, ar susţine cetăţeanul.

O să votăm această modificare legislativă, însă susţinem ceea ce am zis anterior - staţi la masă, discutaţi, fără politicianisme şi cu gândul la cetăţean.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Simonis.

Se pregăteşte domnul Roman, PNL.

Domnul Roman, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aud foarte mult, în Parlament, venind din toate părţile, că s-au dat tunuri pe achiziţiile de materiale, că s-au luat materiale proaste.

Nu ştiu, nu ştiu, că nu sunt specialist în domeniu. Însă vreau să ridic următoarea problemă.

Haideţi să le clarificăm pe toate. Haideţi să le numim şi haideţi să trimitem Parchetului toate situaţiile de acest gen, pe care le cunoaştem, pentru că altfel rămânem într-o retorică fără sens.

Şi să le şi putem dovedi. Că aşa e uşor să arunci vorbe.

Am auzit PSD-ul acuzându-ne de foarte multe ori de acest lucru.

Cei care cunosc această situaţie ştiu că spitalele, în marea lor majoritate, sunt în subordinea consiliilor locale sau consiliilor judeţene. Ministerul Sănătăţii gestionează o reţea infimă faţă de ceea ce este în subordinea autorităţilor locale şi judeţene.

Cine deţine cel mai mare număr de aleşi locali în România? Partidul Social Democrat. Sunteţi colegi cu circa 1.700 de primari, cu 28 de preşedinţi de consilii judeţene, şi înţeleg că acum vreţi să-i trimiteţi să dea cu subsemnatul.

Niciun fel de problemă, merg toţi primarii din ţara aceasta, dacă asta vă doriţi, şi de la PNL, şi de la PSD şi aşa mai departe.

Însă rugămintea este următoarea. Nu mai politizaţi acest subiect! Au fost momente grele, când acei oameni au luat decizii. Au luat decizii pentru că atunci când oamenii s-au îmbolnăvit, în primul rând, au sunat la primar - domnule primar, mi-e rău. Atunci când medicii n-au avut materiale, medicii au sunat la primar - domnule primar, n-avem echipamente. Şi aşa mai departe.

Iar acei oameni au făcut ceea ce trebuie. Nu şi-au abandonat nici cetăţenii, nu şi-au abandonat nici medicii, nu şi-au abandonat nici spitalele şi, conform legii, au făcut acele achiziţii.

A face din asta un subiect de campanie, poate, sigur, în politică se poate orice, numai că rugămintea e să aveţi mai mare atenţie când vorbim despre astfel de lucruri.

Pentru că, repet, foarte mulţi, majoritatea celor care au fost aleşi ca primari sau ca preşedinţi de consilii judeţene au făcut ceea ce trebuie. N-au aşteptat cu mâna întinsă, nici la Uniunea Europeană, nici la Guvern, nici la altcineva, s-au mişcat cât au putut de repede pentru a-şi proteja populaţia, conform legii.

Vă rog, opriţi această vânătoare de vrăjitoare!

Şi, evident, cei care au călcat pe bec, cei care au încălcat legea, să lăsăm Parchetul să răspundă. Pentru că am impresia că de fiecare dată discutăm despre acest subiect de parcă aici este Procuratura, nu Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Simonis.

Se pregăteşte domnul Petru Movilă, de la PMP.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Practic, astăzi votăm o iniţiativă pentru a oferi categoriilor vulnerabile măşti cu titlu gratuit.

Spunea şi domnul Ungureanu şi s-a vorbit, în ultimele săptămâni, de mai multe "golăneli" ale Guvernului şi ale societăţilor comerciale care au ca acţionar Guvernul. Mai multe "golăneli" în achiziţiile publice.

Acele tunuri, de care se vorbea mai devreme, n-au fost date de primari, au fost date de aceste companii. Unele dintre ele au fost menţionate. Acele vizete cu 17.000 de euro bucata nu le-a cumpărat niciun primar, le-a cumpărat o companie a statului român.

Acele măşti de categorie inferioară au fost cumpărate, de asemenea, nu de primari, ci de companii din subordinea Guvernului.

Avem astăzi, de 3 săptămâni deja, o lege în vigoare, prin care statul român - Guvernul - era obligat să pună la dispoziţia categoriilor defavorizate, persoanelor vulnerabile câte un set de măşti.

Au trecut 3 săptămâni de când acea lege este în vigoare şi nu avem cunoştinţă de această distribuire a măştilor către oameni.

Astăzi nu facem decât să dublăm acea lege, să venim cu o modificare suplimentară, aducem nişte corecturi. Şi de acum înainte, după ce această lege va fi promulgată, dacă nu va fi atacată şi aceasta la CCR, pentru a fi amânată, obligăm Guvernul să cumpere măşti conform standardelor europene în vigoare şi preponderent de la producătorii interni, în măsura în care există.

Mă întreb dacă Guvernul care trebuia să pună la dispoziţie măşti oamenilor amărâţi, şi n-a făcut asta, încălcând legea, iar oamenii aceia au fost amendaţi de poliţie, de Ministerul de Interne, prin poliţie, pentru că nu purtau măşti, cine amendează Guvernul pentru că n-a pus la dispoziţie măştile respective? Adică Guvernul are obligaţia de a pune masca la dispoziţie, n-o face, omul e amendat că nu-şi permite s-o cumpere, şi tot omul plăteşte.

L-am văzut pe Orban, săptămâna trecută sau acum două săptămâni, în biroul dânsului, bând, fumând fără mască, fără nimic şi am văzut că a doua zi şi-a făcut singur o amendă de 3.000 de lei. Minimum pentru acest tip de contravenţie. Asta, în timp ce oameni cu posibilităţi mult inferioare au primit amenzi de 10.000, 15.000 şi 20.000 de lei.

Stau şi mă întreb de ce domnul Orban şi-a dat amendă minimă, de exemplu? Pentru că nu purta mască, pentru că bea în biroul premierului, pentru că fumau, pentru că nu respectau distanţa socială, pentru că nu respectau nimic. Aveau un singur obiectiv. Nu erau îngrijoraţi că nu sunt bani de pensii, de alocaţii, că nu pun măşti la dispoziţia oamenilor, că avem un milion de şomeri. Nu, îngrijorarea lor era cum să se îmbete pe la Guvern, altceva n-aveau de făcut.

În final. S-a făcut o afirmaţie foarte gravă de la tribună, şi anume că încercăm acum primarii PSD sau PNL, şi că îi trimitem pe mâna Parchetului, şi că...

Nu, oameni buni, nu trimitem pe nimeni pe mâna nimănui. Nu noi suntem cei care au constatat şi care au făcut publice informaţii conform cărora sunt anchete în derulare pentru achiziţii de sute de milioane de euro, Parchetul a făcut asta.

Şi, pe de altă parte, oameni buni, indiferent de culoarea politică a primarului, a preşedintelui de consiliu judeţean, a ministrului sau a premierului, dacă fură trebuie să plătească! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, domnul Roman.

Aveţi o problemă de procedură?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Recunosc că sunt şocat când aud un PSD-ist, care provine dintr-un partid cu hoţia în ADN, să vorbească despre DNA.

Haideţi s-o luăm rând pe rând.

Vreţi să ducem cancan-ul şi atacul la persoană în Parlament? Atenţie, dacă asta vreţi, nicio problemă.

Vreau să vă întreb, în schimb, stimaţi colegi din PSD, de ce nu i-aţi denunţat pe colegii dumneavoastră de la UNIFARM şi de la Agenţia de medicamente, pe care dumneavoastră i-aţi numit şi pe care Guvernul liberal nu i-a schimbat? Sunt oamenii dumneavoastră, cei pe care îi acuzaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Roman...

Domnule Roman...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Nu...

 
     

Domnul Florin Iordache:

V-am dat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Păi, v-am dat cuvântul...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

OK.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Drept la replică. Care e replica?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vă spun care este replica.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vedeţi că ce vă doriţi se întoarce tot la dumneavoastră în curte.

Cel mai mare tun în sănătate, prezentat de presă, până acum, duce la o firmă în care director al acelei societăţi este fiica domnului Streinu-Cercel, protejatul dumneavoastră.

Atenţie, stimaţi colegi, dumneavoastră aţi numit manageri de spitale în peste 80% din situaţii! Atenţie! Lăsaţi populismul!

Domnule Simonis, suntem sfinţi, suntem fără de păcat, să aruncăm cu piatra în Orban?

Sunt colegi de-ai dumneavoastră care n-au făcut acelaşi lucru?

Am înţeles că asta interesează presa de scandal. Asta vreţi să discutăm în Parlament? Discutăm.

Aţi dus totul la un nivel care ţine de o conferinţă de presă, de un subiect de scandal, dar care nu ţine de Parlamentul României.

N-aţi făcut astăzi decât să suprareglementaţi, aşa cum aţi făcut de fiecare dată, nişte măsuri luate de Guvern.

Şi vă dau o veste proastă pentru dumneavoastră. Toate aceste măsuri populiste vi le-am atacat la Curtea Constituţională. Vom continua. Şi, dacă vă uitaţi, în toate situaţiile, Curtea Constituţională, prietenii dumneavoastră - Dorneanu, împărat de la Curtea Roşie, a spus, dragii mei, sunteţi cu mine, voi, PSD-iştii, dar aici aţi dat-o în bară!

Lăsaţi populismul la o parte!

Şi, dacă vă interesează cu adevărat viaţa oamenilor, dacă vă interesează sănătatea, lăsaţi politica la o parte, votaţi pentru stare de alertă, pentru că sănătatea este cel mai important lucru al omului!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Simonis.

Domnule Roman, Ordonanţa nr. 70 aţi dat-o punctual pentru a putea schimba conducerile spitalelor. Hai să spunem lucrurilor pe nume! (Aplauze. Vociferări.)

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Mie mi-e complicat de fiecare dată să vorbesc după...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dar finalizăm...

Drept la replică.

Domnul Movilă apoi.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

E foarte complicat să vorbesc de fiecare dată după colegul meu de la PNL.

Stimaţi colegi,

Dacă se cheamă atac la persoană atunci când spui că premierul bea la Guvern şi fuma trabucuri, o fi atac la persoană.

Dacă se cheamă atac la persoană că acela a cumpărat cu 17.000 de euro vizetă, o fi atac la persoană.

Dacă ai curajul să spui de faptul că au pus şefi de pompe funebre directori de spitale, în plină pandemie, o fi atac la persoană.

Eu nu le văd aşa. Eu le spun, să spunem realitatea. Vorbiţi de reforma clasei politice de fiecare dată, dar, în acelaşi timp, de câte ori cineva vă atrage atenţia că greşiţi, vă supăraţi foarte tare.

Oameni buni, concluzia e simplă. În timp ce ieşiţi zâmbind, râzând, fiind amuzaţi, explicând că nu sunt bani de alocaţii, nu sunt bani de pensii, nu sunt bani de nimic în ţara asta, n-aveţi soluţii pentru economie, dar, în acelaşi timp, vă îmbătaţi pe la Guvern şi fumaţi trabucuri, păi, ce, acesta e atac la persoană? Acesta e adevărul, oameni buni. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Petru Movilă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Am rugămintea la domnul Simonis, acum să meargă să-şi dea o amendă minimă întrucât nu poartă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

... masca...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Domnul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

... conform legii, în Parlament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă rog.

Citiţi legea până la capăt.

Domnul Movilă, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur, n-aş putea să-l contrazic pe niciunul dintre colegii care au vorbit aici, pentru că văd că vă cunoaşteţi foarte bine între dumneavoastră şi că aţi uitat care era scopul pentru care aţi venit la microfon.

Era un proiect de lege care, sigur, ar putea fi comentat că are ceva nuanţe populiste.

Dar PMP îl va vota pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni, în România, care nu au bani să-şi cumpere echipament de protecţie, poate chiar deloc, sau să-l schimbe frecvent, aşa cum se recomandă, la o anumită perioadă.

În ceea ce priveşte acuzaţiile privind achiziţiile nelegale sau imorale, făcute în perioada pandemiei de diverse instituţii ale statului român, Partidul Mişcarea Populară a spus, încă de la începutul stării de urgenţă, că va solicita, va avea un punct de vedere, astfel încât toate aceste achiziţii să fie verificate corect, da? Nu ca o răzbunare, nu ca o răfuială politică între cei care au primari şi cei care guvernează.

Pot să vă spun că, la Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, într-o asociere de consilii judeţene din zona Moldovei, a achiziţionat un spital mobil de 13.000.000 de euro, care trebuia deja instalat, şi nu a ajuns în România decât 40% din acest spital. Deci 13.000.000 de euro, bani care au fost luaţi de la instituţii de cultură, bani care au fost luaţi de la drumuri judeţene, de la alte instituţii care sunt în subordinea şi coordonarea Consiliului Judeţean Iaşi, şi nici până în acest moment nu a ajuns în întregime în România. Nemaivorbind de faptul că trebuia instalat şi să funcţioneze.

Partidul Mişcarea Populară va participa la această Comisie de evaluare a achiziţiilor în perioada de pandemie, dar nu cu scopul de a ne răfui cu cineva, ci a vedea clar unde s-a încălcat legea, unde s-a încălcat moralitatea achiziţiilor. Şi sancţiunile de acolo trebuie date pentru cei care au greşit, pe lege, nu că au fost susţinuţi sau că fac parte dintr-un partid sau din altul.

Vă mulţumesc.

Partidul Mişcarea Populară va vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Sunt 5 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

Art. 1?

Art. 2?

Art. 3?

A rămas la vot final. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică (PL-x 314/2020) şi a Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului (PL-x 489/2017) (rămase pentru votul final)  

Poziţia 4. Raport fără amendamente. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică; are raport de adoptare.

Numai puţin, domnule Şimon.

Şi Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului.

Primul este PL-x 314/2020, cu raport de adoptare, iar cel de-al doilea este PL-x 489/2017, are raport de respingere. Au fost discutate împreună.

Îi dau cuvântul preşedintelui Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, domnul Şimon.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Şimon (de la tribună):

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, transmis cu adresa PL-x 314 din 27 mai 2020 şi înregistrat sub nr. 4c-1/246 din 28 mai 2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat prezenta iniţiativă legislativă împreună cu Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului, transmis cu adresa PL-x 489 din 27 noiembrie 2017 şi înregistrat sub nr. 4c-1/333 din 28 noiembrie 2017.

În urma analizei celor două proiecte de lege, membrii comisiei au hotărât să reţină prezentul Proiect de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică - PL-x 314/2020 - ca fiind iniţiativă de bază, pentru care se va întocmi raport de aprobare, urmând ca pentru Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului - PL-x 489/2017 - să se întocmească raport de respingere cu amendamente respinse, deoarece conţine prevederi similare cu cele din prezentul proiect de lege.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi - 3 voturi împotrivă şi o abţinere -, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit la dezbateri generale pe domnul deputat Daniel Gheorghe.

Se pregăteşte... Să faceţi legătura cu domnul Mihai Botez.

A, este prezent.

Deci dau cuvântul domnului Daniel Gheorghe, PNL.

Se pregăteşte domnul Mihai Botez, USR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (de la tribună):

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Vă mulţumesc.

În legătură cu această propunere legislativă deosebit de populistă, pe care o vedem astăzi elaborată de PSD, lucrurile pentru noi sunt destul de clare.

La prima vedere, dacă e să abordăm dintr-o perspectivă economică, vedem că, în cazul în care va fi adoptată această iniţiativă, va fi imposibilă listarea unor pachete minoritare de acţiuni ale companiilor publice din România pe piaţa de capital, în vederea atragerii de capital şi resursă financiară de către întreprinderile româneşti şi, mai departe, retehnologizare şi investiţii - este un aspect.

Alţii ar putea spune că, vezi Doamne, trecem printr-o perioadă de recesiune şi sunt anumite active care trebuie protejate pe termen determinat.

Nu înţeleg de ce este acest termen de 2 ani? Poate ne spune domnul Şerban Nicolae.

Dar ceea ce aş dori să mai subliniez este faptul că o astfel de iniţiativă poate avea şi efectul contrar. Acela de a scădea gradul de valorizare al acestor active pe care statul român le deţine în participaţiune la o serie de companii şi, mai departe, bineînţeles, de a scădea valoarea economiei naţionale.

Un alt aspect pe care îl vedem este acela că PSD ne tot vorbeşte că "nu ne vindem ţara". Dar senzaţia noastră este că, de fapt, avem de-a face cu o vânzare la bucată, pentru că această lege ar favoriza foarte clar lichidarea anumitor companii şi lichidarea anumitor active publice. Pare a fi o lege dată cu dedicaţie, o lege cum se dădeau pe vremea "patrulaterului roşu", între 1992 şi 1996.

Şi de aceea, îmi pare rău că nu este prezent aici, chiar l-aş întreba pe domnul Şerban Nicolae dacă dumnealui are cumva vreo legătură sau vreun interes personal cu privire la proiectul lichidării activelor Horticola Bucureşti? Ar fi o întrebare la care aş aştepta un răspuns din partea iniţiatorului.

Ca atare, iată, vedem o nouă iniţiativă populistă. O iniţiativă care pare a veni în interesul cetăţenilor României, dar care, în realitate, vine să satisfacă, nu-i aşa, nevoile samsarilor imobiliari. Samsari care, din păcate, sunt foarte legaţi de interesele multora dintre colegii noştri de la PSD, care vin, în numele populismului şi al interesului general, cu astfel de legi.

Partidul Naţional Liberal va vota împotriva acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Botez, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Cătălin Botez (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul despre care vorbim astăzi poate fi un nou O.U.G. 114 care poate să ne dea bătăi de cap şi va trebui corectat sau anulat ulterior.

Proiectul în titlu spune că protejează interesele naţionale, dar numai asta nu face. Şi o să vă dau câteva detalii.

Sunt două argumente majore pentru care vă rog să vă gândiţi bine înainte să daţi votul dumneavoastră acestui proiect.

Mai întâi aş vrea să vă prezint implicaţiile tehnice ale acestei iniţiative toxice.

Se interzice pentru 2 ani înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitate de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută. Dar această decizie este luată total arbitrar, fără studiu de impact şi fără luarea în considerare a punctelor de vedere ale specialiştilor din domeniul financiar.

Anul trecut, după 30 de ani de democraţie, Bursa de Valori din Bucureşti a trecut de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă, iar acest lucru este echivalat de specialiştii din domeniu cu aderarea României la Uniunea Europeană.

Acest titlu permite unor mari investitori să se uite şi către ţara noastră cu interes investiţional.

Proiectul despre care vorbim însă nu ajută deloc la dezvoltarea în continuare a pieţei de capital din România.

Mai trebuie spus că, pentru a se dezvolta sustenabil, orice stat are nevoie de o piaţă de capital puternică, lichidă şi diversificată. Iar listarea pachetelor minoritare în companiile de stat este şi trebuie să fie în continuare prioritară, din 3 motive:

1. Dezvoltarea pieţei de capital prin listarea de noi companii; 2. Creşterea performanţelor acestor companii, ca urmare a cerinţelor de guvernanţă corporativă; şi 3. Venituri aduse în plus la bugetul de stat.

În contextul încetinirii economiei, a pandemiei COVID şi în perspectiva crizei economice către care ne îndreptăm, România are nevoie de instrumente de finanţare sigure, facile şi accesibile, astfel încât să poată să fie susţinută economia pe termen mediu şi scurt, iar în piaţa de capital, în general, şi în Bursa de Valori Bucureşti, în particular, sunt instrumente cheie în acest demers.

Toate ţările dezvoltate au pieţe de capital puternice. Iar prin decizia pe care o vom lua pe acest proiect putem ajuta dezvoltarea ei sau îi putem pune piedici.

În al doilea rând. Aş vrea să vă amintesc şi argumentul procedural. De regulă, dacă un proiect ajunge în plen cu raport de adoptare, ne gândim că, totuşi, mai multe păreri avizate au fost convergente către această decizie, însă nu este deloc aşa. Fondul Proprietatea, Asociaţia CFA România, cei mai buni finanţişti din România, şi Guvernul României au trimis puncte de vedere negative acestui proiect.

Proiectul de lege a fost pus pe ordinea de zi a comisiei cu o zi înainte de şedinţă, iar în cadrul şedinţei dezbaterile au durat cel mult 5 minute şi a fost votată fără invitarea celor mai sus-menţionaţi, pentru a-şi expune punctele de vedere.

Şedinţa s-a ţinut fără cvorum, în timpul dezbaterilor, iar proiectul a fost votat la fel.

Această şedinţă a fost o insultă adusă democraţiei. Iar acesta este motivul pentru care ţara aceasta funcţionează defectuos - pentru că puterea, oricum s-ar numi ea, nu înţelege că trebuie să asculte toate părţile interesate.

Din aceste motive, dragi colegi, vă rog să vă gândiţi bine, iar la şedinţa de vot final să votaţi pentru respingerea acestui proiect de lege toxic şi care nu apără deloc interesele naţionale.

USR va vota împotrivă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Simonis. (Vociferări.)

Păi, nu mai am...

Alte înscrieri la cuvânt nu mai sunt. Doar Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vorbim de o iniţiativă prin care încercăm, pe o perioadă de 2 ani de zile, interzicerea vânzării acţiunilor statului român.

Ştiţi cu toţii că în perioadă de criză nu e bine să vinzi, pentru că, dacă vinzi atunci când e criză, vinzi ieftin, şi interesul statului român nu e să vândă ieftin în momentul în care toată lumea ştie că urmează o criză. Deja a început o criză economică şi probabil că aceasta va creşte în perioada următoare.

Prin urmare, soluţia este să suspendăm aceste vânzări pentru o perioadă de 2 ani de zile.

Şi nu ne-am fi speriat atât de tare dacă n-am fi auzit declaraţii ale miniştrilor. Una dintre ele, a ministrului transporturilor, prin care ne spunea că, de exemplu, vrea să privatizeze Compania Aeroporturi Bucureşti.

Păi, stimaţi colegi, Compania Aeroporturi Bucureşti face un profit de aproximativ 400 de milioane de lei anual.

Evident că trebuie să găsim o soluţie de a manageria această companie şi de a investi acei bani eficient. Dar să vindem companii profitabile sau să începem cu ele, mi se pare absurd. Şi, oricum, nu în perioada în care e criză şi vor fi plătiţi puţini bani pe aceste companii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Nemaifiind alte intervenţii, cele două proiecte rămân la votul final.

Repet, PL-x 314 are raport de adoptare, iar PL-x 489 are raport de respingere.

Vă rog, procedură, domnul Simonis.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene (PL-x 354/2020) (aprobarea cererii de retrimitere la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi de desfăşurare a lucrărilor comisiei în paralel cu plenul)  

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Numai o secundă.

Poziţia 15 de pe ordinea de zi, şi anume PL-x 354/2020 - Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene. Vă propun retrimiterea, pentru 15 minute, la Comisia pentru buget şi permisiunea acordată de plen, comisiei, de a lucra în paralel cu plenul. Pentru că există o neconcordanţă şi ar trebui reglată în Comisia pentru buget.

Şi vă rog să ne chemaţi la tribună, şi dacă suntem cu toţii de acord, să o facem prin consens, dacă nu, să o supunem votului.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Nu, invit liderii...

Sunteţi de acord?

Numai puţin.

UDMR? De acord.

PMP? De acord.

PNL? De acord.

USR? De acord.

Mulţumesc.

Există...

Minorităţile? De acord.

Este consens. PL-x 354 - retrimis Comisiei pentru buget, 15 minute, pentru a repara eroarea care s-a strecurat.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România (Pl-x 478/2017) (rămasă pentru votul final)  

Am ajuns la poziţia 5. Propunerea legislativă privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România; Pl-x 478/2017.

Vă rog.

Da, domnule lider.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Solicit retrimiterea la comisie, două săptămâni, având în vedere că ieri, la comisie, s-a propus votarea unui raport de adoptare şi s-a votat în felul următor - 7 pentru, 6 contra, 2 s-au abţinut. Nu s-a mai supus votului un raport de respingere şi a ieşit propunerea legislativă cu un raport de respingere.

Deci, această procedură nu este absolut conform Regulamentului Camerei Deputaţilor sau Regulamentului Comisiei. De aceea, vă cer retrimiterea pentru două săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Nefiind consens din partea liderilor, sunt obligat să supun votului.

Grupul PSD, recomandaţi colegilor.

Se solicită retrimiterea.

PSD?

PNL?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Colegii din Grupul PNL vor vota potrivit propriei conştiinţe, fiind o problemă de procedură.

Suntem (Râsete.) suntem pentru respingerea acestui proiect de lege, dar în condiţii statutare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mai departe.

USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Drulă (de la tribună):

Conştiinţa noastră ne îndeamnă să votăm regulamentar. Aşa că vom vota pentru retrimiterea la comisie şi refacerea raportului conform Regulamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Grupul PMP.

Vă rog, faceţi legătura cu domnul Paşcan. Marius Paşcan, liderul PMP.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Partidul Mişcarea Populară nu este de acord cu retrimiterea.

Comisia pentru drepturile omului, raportoare, şi-a asumat ieri un raport suplimentar de respingere, absolut regulamentar. Prin urmare...

Mai mult decât atât, plenul este suveran în această privinţă. Se poate supune votului, la plen, după dezbaterea proiectului legislativ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alţi colegi care doresc să intervină, lideri de grup, să înceapă votul. Propunerea UDMR de retrimitere la comisie. Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

În timpul dezbaterilor, colegii trebuie să voteze pe tabletă. Numai colegilor din plen, care nu pot vota sau nu au cartelă, le voi da cuvântul. În rest, nu voi ruga stafful tehnic decât la votul final să dea cuvântul.

Colegii din plen care nu au cartelă, să terminăm.

Da, vă rog.

Vă rog, luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön (de la tribună):

Pentru retrimitere, domnule preşedinte.

Nu-mi funcţionează tableta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Unul pentru retrimitere.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Benkő Erika (de la tribună):

Tot pentru retrimitere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Pentru retrimitere - două.

Da?

Doamna Pană, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Adriana-Doina Pană (de la tribună):

Abţinere, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Abţinere.

Vă rog, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mara-Daniela Calista (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă!

Mara Calista - împotrivă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Împotrivă.

Da?

Mai sunt colegi în sală? Nu.

Vă rog, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Gherman (de la tribună):

Dumitru Gherman - abţinere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Abţinere.

Mai sunt colegi?

Da, vă rog, doamna Jivan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Luminiţa-Maria Jivan (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Luminiţa Jivan - împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Pentru - 47, împotrivă - 54, abţineri - 75, un coleg nu şi-a exprimat votul.

Propunerea de retrimitere nu a întrunit numărul de voturi.

Deci vom începe dezbaterile.

Din partea iniţiatorilor?

Vă rog, domnul preşedinte Kelemen Hunor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Hunor (de la tribună):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aveţi în faţa dumneavoastră un proiect de lege prin care iniţiatorii propun un singur lucru - ziua de 15 martie să fie ziua comunităţii maghiare din România. Şi acest lucru să fie recunoscut prin lege. Ceea ce facem de ani de zile să fie legiferat. Să fie această zi legiferată pentru comunitatea maghiară, punând astfel încă o cărămidă la construcţia noastră comună.

Idealurile asumate de Revoluţia din 1848 sunt de fapt idealurile Revoluţiei Franceze, preluate de toate popoarele Europei - libertate, egalitate şi fraternitate. Trei valori care sunt şi astăzi valabile, sunt de actualitate.

Ziua de 15 martie, începutul, izbucnirea Revoluţiei, idealurile Revoluţiei, în acel moment, în acea zi, nu erau îndreptate împotriva niciunui popor.

Vorbim de 15 martie. Nu vorbim de anul 1848, nu vorbim de anul 1849. Acest lucru trebuie să îl înţelegem şi să îl interpretăm doar în contextul mijlocului secolului al XIX-lea şi nicidecum prin perspectiva retroactivă, bineînţeles, a secolului XXI.

De aceea, considerăm că dacă am reuşi să avem o dezbatere raţională, o dezbatere mai detaşată pe marginea acestui proiect, atunci ar fi posibil şi un vot favorabil în acest sens.

Trebuie să înţelegeţi că prin această iniţiativă nu luăm nimic de la nimeni. Nu trebuie să renunţaţi la nimic. Puteţi da fără să pierdeţi, fără să deveniţi mai săraci.

Prin votul dumneavoastră puteţi demonstra că susţineţi idealurile enunţate la începutul Revoluţiei - idealul libertăţii, idealul egalităţii şi idealul fraternităţii. Şi putem demonstra împreună că astfel ducem mai departe acele valori din istorie care ne fac mai buni, mai puternici şi, de ce nu, mai uniţi în ideea de a proiecta un viitor comun.

Stimaţi colegi,

O spun direct. Am urmărit şi eu dezbaterile legate de acest proiect, şi nu numai de acest proiect. Am urmărit toate dezbaterile din ultima perioadă, deloc raţionale, despre comunitatea maghiară din România, despre aspiraţiile comunităţii, despre Uniunea Democrată Maghiară din România şi, vrând-nevrând, m-am întors cu gândul în trecut. Nu în trecutul îndepărtat, nu în secolul al XIX-lea, nu în timpul Revoluţiei Paşoptiste, nu la idealurile de libertate formulate în acel secol, care pot fi înţelese, desigur, doar dacă eşti în stare să contextualizezi şi nu vrei să interpretezi evenimentele de atunci din perspectiva secolului XXI. Nu, eu m-am întors în gând doar 30 de ani, în anii 1989-1990, la anul prăbuşirii dictaturii comuniste şi la anii care au urmat. M-am gândit la speranţa renăscută de atunci, la politica speranţei pe care am tot construit-o şi în care eu cred şi astăzi.

Printre altele, am sperat cu toţii că vom lăsa în urma noastră politica de discriminare a minorităţilor etnice, politica de asimilare şi că vom reuşi să vindecăm rănile produse în acei ani de dictatură naţional-comunistă.

Maghiarii din România au nutrit speranţa că vor fi cetăţeni egali şi în drepturi. Dorinţa noastră era păstrarea identităţii etnice, cultivarea acestei identităţi în mod liber şi fără a leza identitatea şi demnitatea naţională a nimănui.

Am ales să luptăm pentru aceste deziderate în Parlamentul României şi prin mijloace parlamentare democratice. Am ales, absolut firesc, dialogul politic, dialogul între majoritatea românească şi comunitatea maghiară, aflată în minoritate numerică în România. Şi consider, chiar şi acum, după 30 de ani, că am făcut o alegere corectă.

Stimaţi colegi,

Săptămânile trecute am avut un sentiment ciudat. Am avut senzaţia că politica speranţei, în sensul de a gândi împreună soluţii politice pentru minoritatea maghiară, nu mai funcţionează aproape deloc. Am avut senzaţia că unii în loc de speranţă oferă politica urii.

Faptul că acest lucru este valabil şi în alte domenii, nu numai în relaţiile majoritate-minorităţi, nu îndulceşte deloc situaţia.

Este adevărat, România a atins cele două deziderate mari - a intrat în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană -, nu mai există presiuni permanente, nu mai există criterii, aşa cum erau formulate, inclusiv în gestionarea relaţiilor interetnice, înainte de aderare, şi nu mai există nici sancţiuni.

În aceste condiţii, parcă unii s-au gândit că a venit momentul să oprească construcţia comună şi chiar să dărâme munca noastră comună.

Încercările vizibile există din anii 2012-2013, dar acum, în perioada pandemiei, a crizei economice provocate de această pandemie şi în perioada reaşezării ordinii mondiale, a raporturilor de forţă pe plan global, a sosit momentul să fie accelerată această schimbare de paradigmă în relaţia dintre majoritatea românească şi minoritatea maghiară.

Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi,

Puteţi demonstra, putem demonstra împreună că ceea ce am descris mai înainte nu este adevărat. Puteţi arăta că nu există o schimbare de paradigmă, şi perioada de după 29 aprilie şi tot ce s-a întâmplat recent putem considera că a fost doar un accident de parcurs. Puteţi demonstra şi chiar aş dori să arătăm împreună că tot ce am realizat nu a fost doar praf în ochi pentru a păcăli partenerii înainte de aderarea la celor două structuri economico-politico-militare. Sau dimpotrivă, puteţi merge în direcţia cealaltă şi îi veţi înstrăina şi mai mult pe maghiarii din România.

Doamnelor şi domnilor,

Raportul la acest proiect de lege este un raport de respingere. Şi nu mai discut, fiindcă nu aţi fost de acord să retrimitem în comisie, dacă a fost regulamentară sau nu întocmirea acestui raport de respingere.

De data aceasta vă rog să vă întoarceţi spre viitor. Spre un viitor în care trecutul, pe care oricum nu puteţi nici voi, nici noi să-l schimbăm, nu va mai influenţa în mod dramatic proiectarea unui viitor comun bazat pe respect reciproc.

Vă rog să respingeţi acest raport. Acest lucru nu înseamnă că legea automat va fi aprobată. Acest vot ar însemna doar că mai daţi o şansă unei discuţii în condiţii mai calme.

Oferiţi doar şansa de a continua politica speranţei în domeniul relaţiilor interetnice.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

În continuare, vă rog să faceţi legătura cu domnul Paşcan de la Grupul PMP.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Partidul Mişcarea Populară a solicitat de câteva săptămâni dezbaterea şi respingerea Propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

Acest proiect legislativ stă în aşteptare din 2017 - de ce oare? - în Parlament. Şi se urmărea strategic un moment potrivit pentru a se negocia cu o majoritate parlamentară adoptarea sa.

Perfidia şi viclenia, politice, prin care...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Numai puţin, domnule Paşcan. Numai puţin, vă rog.

 
     

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

O să-l invit, a sosit în sală domnul preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, Ibram, să citească întâi raportul suplimentar de respingere, şi apoi continuaţi dumneavoastră.

Domnule preşedinte Ibram, vă rog, prezentaţi raportul suplimentar de respingere.

Vă dau eu raportul, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iusein Ibram (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă înaintăm alăturat raportul suplimentar asupra Propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Raport suplimentar asupra Propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu avizul nr. 264 din 25 aprilie 2017.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat negativ propunerea legislativă, conform avizului Pl-x 478/2017 din 17 decembrie 2019.

Guvernul României, prin punctul de vedere transmis cu adresa nr. 696/DPSG din 6 mai 2020, nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

În localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare,...

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea raportului de respingere a Propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Paşcan, vă rog, la dezbateri generale.

Se pregăteşte domnul Szabó Ödön.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest proiect legislativ privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România stă în aşteptare din 2017 în Parlament şi se urmărea strategic un moment potrivit pentru a se negocia cu o majoritate parlamentară adoptarea sa.

Perfidia şi viclenia politice, prin care UDMR îşi urmăreşte consecvent interesele subminatoare la adresa statului român sunt foarte bine cunoscute. De altfel, rezultă şi din tonul mieros, inocent, aparent nevinovat, exprimat anterior chiar de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

La 15 martie, prin acest proiect legislativ, UDMR doreşte să se sărbătorească de fapt masacrul din anul revoluţionar 1848, în care au fost ucişi circa 40.000 de români. Aveau o singură vină - nu acceptau să facă parte din regimul asupritor, opresiv, oferit de aristocraţia maghiară. Între aceşti 40.000 de români-eroi, omorâţi la comanda nobilimii ungureşti şi secuieşti, sunt incluşi 4 prefecţi, unul din judeţul Mureş, pe care îl reprezint, prefectul Constantin Romanu-Vivu, alţi 10 tribuni, 100 de centurioni căzuţi în lupte, 100 de preoţi şi protopopi spânzuraţi, 300 de sate arse, restul românilor pieriţi, tăiaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, căzuţi în lupte.

Dacă anii revoluţionari 1848-1849 pot fi consideraţi o primăvară a popoarelor, pentru românii din Transilvania au reprezentat o lungă iarnă însângerată, din care românii au ieşit doar printr-un război revoluţionar purtat împotriva asupritorilor lor de veacuri.

La 1848, revoluţionarul maghiar Kossuth Lajos, pornind de la ideea unei supremaţii maghiare, nu a vrut să le fie acordate drepturi egale şi românilor. Kossuth a declarat că "În Ungaria nouă poate exista numai o singură naţiune politică - cea maghiară. Popoarele nemaghiare sunt naţionalităţi care se pot bucura de toată egalitatea în faţa legii şi un anumit grad de autonomie în religie şi învăţământ, dar nu vor putea deveni niciodată naţiune politică, întrucât aceasta ar putea să destrame integritatea teritorială a Ungariei".

Ce credeţi oare că a determinat Marea Adunare de la Blaj şi acţiunile revoluţionare ale "Crăişorului Munţilor", Avram Iancu, care i-a chemat pe toţi moţii, pe românii transilvăneni, la luptă - "No, gata? No, hai!" - strigătul său de luptă, cu toate implicaţiile şi semnificaţiile sale extraordinare pentru naţiunea română.

În Programul Revoluţiei Paşoptiste a maghiarilor a fost introdus punctul 12, care nu trebuie uitat vreodată, al Proclamaţiei care prevedea Unirea Regatului Ungar cu Transilvania.

În acest context, Dieta de la Cluj a proclamat Unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care i-a nemulţumit deopotrivă pe români şi pe saşi, dar şi o parte a maghiarilor.

Însuşi poetul Petőfi Sándor se ridicase împotriva hotărârii Unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în dieta care luase această decizie s-au aflat din 300 de reprezentanţi numai 3 români şi 24 de saşi.

După această decizie a început în Transilvania prigoana antiromânească, iar cine protesta împotriva unirii forţate, impuse cu de-a sila, era arestat, bătut şi chiar spânzurat.

Adevărate masacre pentru vina de a fi român şi a nu fi de acord cu oprimarea şi asupritorii.

Să ne înţelegem, maghiarii...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Finalizaţi, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

... au 3 sărbători naţionale, anual. Pot alege oricare altă zi să sărbătorească.

Nu putem însă uita, nici şterge cu buretele ce s-a întâmplat la 15 martie 1848 şi ce a urmat, când odată cu Revoluţia Paşoptistă din Ungaria a început prigoana antiromânească, prin omoruri, schingiuiri, asuprire, batjocură şi umilirea românilor transilvăneni.

Această zi de 15 martie a fost sărbătorită şi până acum în România, de către o semnificativă parte a minorităţii maghiare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

V-am rugat să finalizaţi, domnule Paşcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Domnule preşedinte,

L-aţi lăsat să vorbească nelimitat pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Îngăduiţi-mi să continui.

Cred că toată lumea are de învăţat din aceste evenimente.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Haideţi să respectăm Regulamentul, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Îl respect, domnule preşedinte.

Închei imediat.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Tocmai.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Deci această zi a fost sărbătorită şi până acum. Nu au existat piedici în această privinţă. Nu este nevoie de nicio lege pentru a ne fi impusă samavolnic, cu de-a sila, românilor şi României.

De aceea am solicitat imperativ ca proiectul să fie dezbătut şi respins.

Să privim comparativ, cu dreaptă măsură.

De Ziua Naţională a României, în prezent, unii reprezentanţi ai minorităţii maghiare arborează în continuare drapele de doliu sau însemnele oficiale ale Ungariei. Iar politicienii care îi reprezintă şi îi întărâtă permanent nu respectă şi nu recunosc Constituţia României, promovează susţinut separatismul, secesionismul, autonomia teritorială, enclavizarea pe criterii etnice. Şi, atenţie, vorbim de cetăţeni ai României.

Iar, din păcate, Ungaria îi susţine în acţiunile lor...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

... revanşarde şi nici măcar nu se sfieşte s-o recunoască la nivel înalt.

Partidul Mişcarea Populară nu va accepta niciodată instituirea prin lege a unei sărbători naţionale aburcate nesimţit şi cinic pe moaştele sacrificiului, lacrimile şi suferinţele de care au avut parte străbunii noştri, românii transilvăneni.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Trăiască şi înflorească România!

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Szabó Ödön, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön (de la tribună):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Anul 1848 este un an în care, în întreaga Europă, începe o luptă pentru idealuri şi ţeluri comune.

Revoluţia franceză şi perioada premergătoare acesteia, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, lansează o serie de idei care vin să aducă o nouă gândire în relaţia om-societate-stat.

Idealurile lansate, ca "Liberté, Égalité, Fraternité" se regăsesc la toate popoarele, în mai toate revendicările paşoptiste.

În Revoluţia franceză, în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, libertatea apare ca teză, în punctul 6, şi spune aşa: "Libertatea este de a face tot ceea ce nu face rău altora: astfel, dreptul fiecărui om nu are limită, cu excepţia acelora care asigură celorlalţi membri ai societăţii exercitarea aceloraşi drepturi. Aceste limite pot fi determinate numai prin lege.

Egalitatea înseamnă simplu: toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii".

Fraternitatea, în preambulul Constituţiei a III-a era trecut: "Să nu faci nimănuia ceea ce nu vrei să facă cineva cu tine. Să faci bine, în aşa fel, altuia, cum ţi-ai dori sieşi".

După ce au aflat că pe 13 martie, în Viena, tinerii reuşesc să-şi impună programul revoluţionar, pe 15 martie 1848 un grup de tineri maghiari încep să se organizeze, în frunte cu poetul Petöfi Sándor, scriitorul Jókai Mór, şi adoptă o serie de revendicări formulate de Irinyi Jozsef, ce au ca bază principiile alimentate ale Revoluţiei franceze.

Mai mult chiar, tinerii au pus accent pe egalitate, inversând ordinea iniţială în "Egalitate, Libertate, Fraternitate".

Proclamaţia, care conţine aspiraţiile revoluţionarilor, începe prin a declara: "Ce doreşte naţiunea?" şi continuă imediat cu răspunsul: "Să fie pace, libertate şi înţelegere!".

Revendicările prefigurau lumea modernă, astfel se dorea, printre altele, libertatea presei, desfiinţarea cenzurii, egalitate în faţa legii în chestiuni civile şi religioase, egalitatea în faţa impunerilor fiscale, desfiinţarea iobăgiei, curte cu juraţi pe baza egalei reprezentativităţi, iar deţinuţii politici să fie eliberaţi.

De 30 de ani comunitatea maghiară din România sărbătoreşte liber idealurile comune ale revoluţiilor paşoptiste.

În fiecare an înalţii reprezentanţi demnitari ai statului român, preşedinţi şi prim-miniştri adresează un mesaj comunităţii maghiare cu ocazia zilei de 15 martie. Astfel, nu există formaţiune politică românească azi, în Parlament, ai cărui reprezentanţi să nu fi transmis un mesaj corect comunităţii maghiare în această zi.

După un sfert de secol putem spune că această zi este un moment când cu toţii căutăm şi aducem în prim-plan valorile convieţuirii şi libertăţii.

De fiecare dată reprezentanţii tuturor forţelor politice democratice ne sunt alături, pe 15 martie, şi sărbătorim împreună această zi de excepţie care ne-a unit cândva idealurile şi care, suntem convinşi, ne poate uni şi în continuare.

15 martie semnifică cea mai importantă sărbătoare a comunităţii maghiare, indiferent unde ar trăi. Indiferent de ţara, continentul, emisfera pe care trăieşte comunitatea maghiară sărbătoreşte această zi de 15 martie.

Doi preşedinţi ai României şi zece prim-miniştri ai României ne-au transmis mesaje în aceşti ani, în care am sărbătorit împreună cu sute şi mii de politicieni ai partidelor româneşti şi conducători ai comunităţii majoritare. Şi le mulţumim pentru acest lucru.

Am să citesc din mesajele pe care le-am primit de-a lungul anilor pe 15 martie. Şi o să încep cu colegul care tocmai a terminat mai înainte.

Domnul Traian Băsescu: "Ziua de 15 martie este sărbătorită de etnicii maghiari, inclusiv în România, ca ziua de sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni. Atunci aspiraţiile maghiarilor, ale românilor şi ale altor naţiuni europene au fost legate de valorile modernizării şi emancipării naţionale. Revoluţia, începută pe 15 martie 1948, a întrunit un larg consens în societatea vremii şi a fost susţinută de cele mai luminate personalităţi ale epocii respective". Citat din Traian Băsescu.

Doamna Viorica Dăncilă: "Transmit maghiarilor de pretutindeni salutul meu şi al Guvernului României, în această zi cu semnificaţie deosebită pentru întreaga comunitate maghiară. Prin Programul de guvernare şi prin agenda preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene ne implicăm în promovarea drepturilor minorităţilor naţionale. Vom continua să susţinem cu toată determinarea libera exprimare a identităţii etnice, păstrarea valorilor de limbă, tradiţie şi cultură". Anul trecut.

Domnul Sorin Grindeanu: "Bazându-mă şi pe ideea europeană a unităţii în diversitate, cred sincer că diferenţele nu ne separă, nu ne fac adversari, ci, dimpotrivă, contribuie la cunoaşterea reciprocă, la creşterea respectului faţă de celălalt, la convieţuirea armonioasă, la definirea unei moşteniri culturale comune pe care să o lăsăm urmaşilor noştri.

Cred că uniţi de dorinţa unei vieţi mai bune şi respectându-ne fără a dori să impunem celuilalt putem transforma în realitate frumosul ideal de la '48, de pace, libertate şi bună înţelegere".

Domnul Dacian Cioloş: "15 martie este un moment în care suntem datori să ne amintim că societatea în care trăim în zilele noastre, ca români şi maghiari, dar mai ales ca cetăţeni europeni, este rezultatul unor aspiraţii şi idealuri pentru care au luptat înaintaşii noştri.

Valorile pentru care maghiarii au declanşat pe 15 martie Revoluţia de la Pesta sunt în spiritul revendicărilor exprimate de transilvăneni în Proclamaţia de la Blaj şi, mai mult, sunt valori care călăuzesc în prezent naţiunile noastre".

Domnul Victor Ponta: "Evenimentele revoluţionare din '48-'49 obligă la reflectarea importanţei unor valori universale: dreptatea, libertatea şi pacea. Societatea de astăzi nu ar fi fost posibilă fără curajul şi sacrificiile celor care au luptat în toate statele Uniunii Europene pentru libertate şi dreptul de a-şi decide soarta. Anul 1848 i-a apropiat pe români şi unguri, arătând lumii că cele două popoare au aspiraţii comune şi aparţin marii familii europene".

Domnul Emil Boc: "În calitate de prim-ministru salut marcarea zilei maghiarilor de pretutindeni, reafirmându-mi convingerea că normalitatea europeană a vieţii de zi cu zi trebuie să se regăsească şi în susţinerea, protejarea şi afirmarea identităţii etnice şi culturale a minorităţilor naţionale".

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu: "Împărtăşim bucuria acestei zile cu membrii comunităţii maghiare din România. Întreaga societate românească, în care maghiarii sunt parte integrantă, salută acest moment aniversar şi îşi aduce aminte de ceea ce în 1848 i-a unit pe români şi maghiari - idealul de libertate".

Stimaţi colegi,

Revoluţiile paşoptiste au fost înfrânte, popoarele asuprite ale Imperiului Habsburgic s-au aliat prea târziu. Evenimentele ulterioare zilei de 15 martie sunt reflectate şi interpretate în multe situaţii în mod diferit.

Haideţi să-i lăsăm pe istorici să susţină argumentele în care cred!

Această diversitate de opinii şi de argumente nu poate însă să reducă cu nimic însemnătatea zilei de 15 martie '48 şi a necesarei promovări idei de libertate de atunci.

Aşa cum spunea mai târziu şi istoricul şi publicistul transilvănean Gheorghe Bariţiu, care a fost secretarul Adunării de la Blaj din 1848, spunea: "Ziua de 15 martie a fost cea mai fericită zi din viaţa mea!".

În final, vreau să vă spun un lucru despre care foarte puţini oameni istorici au vorbit, şi anume că Declaraţia de la Pesta, cu cele 12 puncte adoptate şi proclamate pe 15 martie, a fost scrisă de revoluţionarul Irinyi, botezat în biserica ortodoxă din comuna Diosig, unchiul din partea mamei al lui Iosif Vulcan. Vulcan a fost membru al Academiei Române, editorul celebrei reviste "Familia", unde şi-a publicat prima poezie Mihai Eminescu.

Revoluţia începe cu idealuri comune, susţinute de toţi, şi se încheie cu o înţelegere româno-maghiară mijlocită de Nicolae Bălcescu.

Stimaţi colegi,

Credem că a venit timpul ca această sărbătoare a comunităţii maghiare, această sărbătoare a idealului libertăţii să îmbrace o formă din partea Parlamentului României...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön (de la tribună):

Finalizez. Am două fraze.

... aşa cum Parlamentul României a acordat această sărbătoare comunităţii pentru comunitatea tătară şi pentru comunitatea romă, prin două legi separate, în 2006 şi 2014.

Trebuie demitizat discursul despre această lege. Nu se instituie o zi naţională, nu este zi liberă şi nu este obligatoriu pentru români! Nu aduce nicio atingere niciunei valori europene, chiar, mai mult, se bazează pe acestea, şi nu este împotriva nimănui, la fel ca şi în cazul celorlalte minorităţi, ci pentru propria comunitate şi identitate.

Ziua de 15 martie, în toţi aceşti ani, a fost sărbătorită în România de reprezentanţii legitimi, biserici şi culte tradiţionale maghiare în mod absolut echilibrat, civilizat, împreună cu comunitatea majoritară şi împreună cu conducătorii acestei comunităţi, drept pentru care le mulţumim din nou.

Vă rog să respingeţi raportul comisiei şi astfel să menţineţi în viaţă speranţa că toţi liderii citaţi au fost sinceri, începând din PSD, PRO România, ALDE, PNL, USR-PLUS, PMP, când ne-au transmis mesajele corecte amintite de 15 martie.

Vă rog să votaţi aşa cum aţi transmis mesajele în aceşti ani!

Nu realizaţi o disproporţie între ceea ce se spune şi ce se realizează!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Şi ultimul vorbitor, Daniel Gheorghe, PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Partidul Naţional Liberal nu va susţine adoptarea acestui act normativ.

Noi considerăm că ziua de 15 martie nu este una care să ne trezească nişte amintiri istorice de frăţietate şi prietenie cu comunitatea maghiară, din păcate, spunem acest lucru. Considerăm că s-ar putea opta pentru o altă dată şi vin cu câteva argumente în această direcţie.

După 15 martie, după Revoluţia de la Budapesta, care este adevărat, cum au spus domnii iniţiatori, a venit pe nişte principii liberale şi democratice moderne, în luna aprilie direcţia revoluţiei o ia în zona revizionismului şi a iredentismului maghiar, iar acest lucru se întâmplă odată cu guvernarea Batthyany-Kossuth, după legile din aprilie, şi mai ales după 29-30 mai, după Dieta de la Cluj, când se declară anexarea Transilvaniei la Ungaria...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (de la tribună):

Staţi un pic! Staţi un pic!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Finalizaţi, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (de la tribună):

Şi, ca atare, credem că ar fi bine să ne gândim la o cu totul şi cu totul altă dată şi poate, mai întâi, ar fi bine ca şi în Ungaria să avem 1 Decembrie zi de sărbătoare, iar domnul Viktor Orbán să nu mai vorbească de înmormântări, pentru că dumnealui probabil nu a mâncat niciodată colivă românească, şi credem că ar fi foarte bine să înţelegem că acest principiu al fraţietăţii şi colaborării dintre două naţiuni trebuie să pornească de la echitate, de la demnitate şi de la respect reciproc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Grupul USR, domnul Benga Tudor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin audioconferinţă):

Bună ziua, stimaţi colegi!

Tot ceea ce vreau să vă spun este că, la un anume nivel, este profund absurd să ne tot certăm pe aceste detalii în Parlamentul României. Am mai spus-o de nenumărate ori. Problema cea mai mare - şi nimeni nu vrea să uite istoria, şi bineînţeles că toate detaliile trebuie ţinute minte şi trebuie ţinut cont de ele - este că modul în care istoria ajunge să creeze probleme este întotdeauna atunci când ea este întărâtată în diverse feluri de politicieni.

Parlamentul ăsta, de-a lungul timpului, a adoptat tot felul de zile de toate neamurile, de la Ziua combaterii traficului ilicit de mărfuri, urmează cât de curând o zi a comerţului electronic.

Pe de altă parte, sunt tot soiul de zile care marchează comunităţi şi varii identităţi. Există şi o zi a Banatului, un proiect de lege, şi o zi a Olteniei, există şi Ziua romilor.

Problema este în felul următor. Este o zi. Ne place, nu ne place, maghiarii şi-au ales ziua asta şi o sărbătoresc, şi de nenumărate ori şi noi, în Ardeal, cum să vă spun, îi felicităm pe vecinii noştri în ziua asta.

Realitatea este că ceea ce avem de făcut, cel mai important lucru, este să încetăm să tot scormonim jăraticul şi să punem paie pe foc în diverse chestiuni.

Dacă oamenii aceştia şi-au ales ziua aceasta să o sărbătorească şi comunitatea întreagă o sărbătoreşte, din punctul meu de vedere, cel puţin, nu văd unde este problema.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am finalizat.

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea (PL-x 568/2019) (rămas pentru votul final)  

Poziţia 6. Proiectul de Lege pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea; PL-x 568/2019.

Raportul?

Raport comun, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică.

Domnul preşedinte Halici. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicuşor Halici (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică...

Raport asupra Proiectului de Lege pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului-Judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare trecerea imobilului Palatul administrativ al judeţului Vrancea din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului, în domeniul public al judeţului şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea.

La dezbateri, membrii celor două comisii au stabilit, cu majoritate de voturi, adoptarea iniţiativei legislative şi înaintarea unui raport comun către plenul Parlamentului.

Vreau să fac precizarea că, în raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Şi aş ruga stafful tehnic să facă această corectură de îndreptare materială, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbateri generale.

La dezbateri generale s-a înscris, din partea Grupului PMP, domnul Marius Paşcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

De aproape trei decenii încoace se încearcă, prin diferite tertipuri şi iniţiative normative, transferul palatelor administrative din municipiile reşedinţă de judeţe la autorităţile administraţiei publice locale.

Acest proiect, în viziunea Partidului Mişcarea Populară, constituie încă o mostră, iar în cazul în care va fi adoptat este un precedent periculos.

Nu întâmplător Consiliul Legislativ, precum şi Consiliul Economic şi Social au dat avize nefavorabile proiectului de lege. Menţionez că aceste palate administrative sunt bunuri proprietate publică de interes naţional, respectiv fac parte din domeniul public al statului.

Considerăm că se creează un conflict de interese şi o ştirbire a autorităţii prefectului, prin trecerea imobilului şi a terenului din patrimoniul statului în domeniul public, respectiv de administrare a instituţiei prefectului în cea a Consiliului judeţean Vrancea. Prefectul asigură verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi poate ataca în instanţa de contencios administrativ actele administrative pe care le consideră nelegale.

Vă întreb, cum mai asigură prefectul, independent şi obiectiv, verificarea legalităţii, câtă vreme instituţia pe care o conduce va sta "în gazdă" la consiliul judeţean, adică la instituţia pe care s-ar cuveni să o verifice şi eventual să o notifice sau împotriva căreia să sesizeze la nevoie instanţa de contencios administrativ.

Nu ţine nici argumentaţia construită din expunerea de motive, conform căreia imobilul se află în stare de degradare avansată, necesitând reparaţii urgente, iar instituţia prefectului, întrucât nu are calitatea de ordonator principal de credite nu poate realiza lucrări de întreţinere necesare.

Să fim serioşi, instituţia prefectului este subordonată Guvernului care are tocmai pâinea şi cuţitul bugetului de stat. E un pretext şi o făcătură această justificare.

Sunt o mulţime de imobile, la nivel naţional, în patrimoniul statului, iar în această logică, întrucât, chipurile, nu pot fi întreţinute, toate ar trebui cedate autorităţilor publice locale. Să fim serioşi! Este doar o speculaţie politicianistă. Să nu uităm însă că prin astfel de proceduri şi tertipuri administrative s-au produs cele mai mari tunuri şi afaceri imobiliare oneroase în România. Apropo şi de lacul Belina. De altfel, am mai spus-o şi cu altă ocazie. Conform legislaţiei în vigoare, transferul unor terenuri şi bunuri imobiliare din patrimoniul statului în cel al autorităţilor publice locale sau invers trebuie promovat prin hotărâre de Guvern. Dar, evident, Guvernul nu-şi asumă o astfel de responsabilitate cu posibile implicaţii inclusiv penale.

Aşadar, Partidul Mişcarea Populară va vota împotriva raportului de adoptare a acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Halici, din partea Grupului PSD. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicuşor Halici (de la tribună):

Mult politicianism pot să accept, dar ipocrizia şi mai ales indiferenţa, ca să fie foarte bine înţeles pentru cei care contestă o astfel de iniţiativă, lasă de dorit.

Indiferenţa aceasta poate să cauzeze morţi şi nu este o terminologie forţată.

Instituţia la care facem referire este construită în anii '70 şi a fost în proprietatea judeţului.

În anii '90, prin hotărâre de Guvern, a trecut în proprietatea statului.

Vreau să vă spun că din anii '70 - şi nu cred că este singulară Vrancea - nu s-a mai intervenit absolut deloc.

Vreau să vă spun, de asemenea, că există rapoarte seismice în ceea ce priveşte gradul de uzură a acestei clădiri şi se spune foarte clar că aceasta ar trebui consolidată în regim de urgenţă, pentru că pune în pericol vieţi ale celor care lucrează şi ale cetăţenilor care vin să acceseze serviciile publice în această instituţie.

Faptul că un sfert din instituţie este administrată şi utilizată de Consiliul judeţean Vrancea şi o altă parte este utilizată şi în proprietatea statului şi utilizată de Instituţia Prefectului Vrancea face imposibilă, din punct de vedere administrativ, consolidarea acestei clădiri pentru o chestiune absolut birocratică şi nu va fi condiţionat absolut nimeni vreodată să facă ceva sau să nu facă ceva în detrimentul unei instituţii, care este proprietar, doar pentru că utilizează acel bun. Aceste politicianisme cred că ar trebui lăsate, poate, la urmă şi ar trebui avut în vedere interesul primar. În primul rând sănătatea, securitatea celor care lucrează şi accesează serviciile publice şi în al doilea rând gestionarea cât mai eficientă a bunurilor statului, pentru că şi judeţul este tot stat. Iar pe statul român, în ansamblu, nu l-a mai interesat, de foarte multe ori nici punctul de vedere al Guvernului, e adevărat, au spus că nu sunt de acord, dar să vină cu o soluţie, soluţie care le-a fost solicitată, în ultimii 20 de ani, cu foarte multe insistenţe şi cu foarte multe solicitări.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului PNL, domnul Florin Roman. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am fost întotdeauna adeptul trecerii acestor palate administrative din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului, atunci când aceste transferuri s-au făcut cu respectarea legii.

Curtea Constituţională, ştiţi foarte bine, de fiecare dată când am avut astfel de proiecte, a venit şi ne-a spus: "OK, se poate face prin hotărâre de Guvern". A apărut acea problemă: "Nu se poate prin hotărâre de Guvern, se poate face prin lege" şi am intrat într-un blocaj.

Domnule Halici, pentru a lăsa politica la o parte eu vă propun o soluţie aşteptată de toate autorităţile locale şi vă fac această provocare, în calitate de preşedinte al Comisiei juridice.

Ştim că la ora actuală nu doar palatele administrative sunt în această situaţie. Avem sute de unităţi şcolare care, la nivel local, sunt închise, întrucât nu mai au efective de elevi sau, pur şi simplu, sunt închise de ani buni din cauza depopulării, mai ales în zonele de munte, cum este şi cazul judeţului Alba sau cazul judeţului Vrancea.

Avem situaţii de companii naţionale, de societăţi comerciale care deţin active, terenuri, clădiri în oraşe, şi primarii pot face minuni, dar nu pot interveni în aceste zone, întrucât nu le au în proprietate, ele fiind adevărate ruine.

Am avut această discuţie şi cu asociaţiile primarilor de municipii, de oraşe şi de comune. Cred că putem, dacă vrem cu adevărat, să ne aşezăm - şi eu sunt dispus, dacă doriţi, - să discutăm pe acest subiect, pentru a rezolva o problemă locală, să facem un proiect de lege susţinut de toate partidele parlamentare, să inventariem aceste spaţii, prin prefecturi, să vedem care sunt spaţiile abandonate, spaţiile închise, spaţiile în ruină, spaţiile folosite, dar pe care nu le avem în administrare şi, practic, să generăm un caracter general în lege pentru ca aceste spaţii să ajungă, odată şi odată, în administrarea autorităţilor locale.

În caz contrar, sigur, putem punctual să rezolvăm câte o problemă sau alta, dar nu vom rezolva niciodată problema de fond.

Dacă şi Comisia juridică este dispusă, eu o să vorbesc şi cu colegii din Comisia pentru administraţie, să facem front comun şi să scoatem o lege bună.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Drept la replică. Vă rog, domnule Halici. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicuşor Halici (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În primul rând, iniţiativa respectă şi legea. E adevărat că sunt decizii ale Curţii Constituţionale care au declarat ca neconstituţionale anumite iniţiative, dar sunt şi decizii ale Curţii care spun că sunt constituţionale astfel de treceri; pe de o parte.

Pe de altă parte, guvernele României - şi vedeţi că nu fac referire la vreun guvern sau altul - refuză din cauza unor presiuni - şi ştiţi foarte bine la ce mă refer, la dosare care li s-au instrumentat miniştrilor care au semnat proiecte de hotărâri de Guvern sau au adoptat hotărâri de Guvern privind astfel de imobile - să nu mai emită aceste hotărâri de Guvern. Şi suntem în impas, şi atunci ce să facem? Să continuăm cu această mascaradă şi să punem viaţa în pericol a oamenilor? Pe de o parte.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte solicitarea dumneavoastră, ştiţi foarte bine că am avut mereu deschiderea şi o am, pentru că Partidul Social Democrat a început de două ori iniţiative legislative de descentralizare, şi acesta a fost unul din punctele de vedere, pe descentralizare, care au fost, din păcate, oprite.

Nu am nicio problemă să identificăm sau să ni se solicite, cu subiect şi predicat, să votăm o astfel de iniţiativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Nu sunt amendamente. Are caracter organic.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 63/2020) (rămas pentru votul final)  

7. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 63/2020.

Domnul Halici sau cine prezintă raportul Comisiei juridice? Vă dau eu raport dacă nu... Sau...

A, vă rog. Vă rog, doamnă vicepreşedinte. Vă rog, prezentaţi raportul Comisiei juridice.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Elena Tănăsescu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În temeiul dispoziţiilor art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, plenul Camerei Deputaţilor a decis transmiterea la Comisia juridică a acestui proiect de lege.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

De asemenea, Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 176/2010, în sensul instituirii posibilităţii completării şi depunerii declaraţiilor de avere şi de interese în format electronic, certificate cu semnătură electronică calificată.

Potrivit proiectului, începând cu anul 2022, toate persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010 au obligaţia de a completa şi depune declaraţiile de avere şi de interese în format electronic.

Membrii Comisiei juridice au reexaminat această iniţiativă legislativă, prin mijloace electronice, în ziua de 9 iunie 2020, şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport de adoptare asupra proiectului de lege, cu amendamentele admise redate în Anexa 1 şi amendamentele respinse redate în Anexa 2.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor? Nu.

Avem 8 amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu.

Discutăm la "amendamente admise". La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu.

De la 2 la 8 intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final; are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 157/2019) (rămasă pentru votul final)  

La poziţia 8, reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; Pl-x 157/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu.

Raport comun, Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură.

Cine prezintă? Doamna vicepreşedinte. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Elena Tănăsescu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru agricultură privind Legea fondului funciar.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil această propunere legislativă.

Consiliul Economic şi Social, de asemenea.

Senatul a respins legea, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui.

Guvernul susţine propunerea legislativă cu observaţii şi propuneri.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil propunerea legislativă.

Legea pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a cererii Preşedintelui României, vizează reglementarea situaţiei terenurilor aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste, de fostele organizaţii şi entităţi ale cooperaţiei de consum, indiferent de denumirea acestora, precum şi ale altor construcţii aflate în proprietate privată, fiind modificate dispoziţiile privind terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, aflate în zonele necooperativizate.

Cele două comisii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate, iar în urma dezbaterii online a cererii de reexaminare deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, admiterea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României şi supun plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare asupra Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu amendamentul admis redat în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt colegi care doresc să intervină? Nu sunt.

Avem 4 amendamente admise.

La titlul legii, intervenţii? Nu.

Articolul unic?

Art. 24?

Art. 27?

Rămâne la votul final. Caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru simplificarea procedurii de declarare a beneficiarului real al unor persoane juridice prin modificarea şi completarea Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi prin modificarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (PL-x 297/2020) (rămas pentru votul final)  

9. Proiectul de Lege pentru simplificarea procedurii de declarare a beneficiarului real al unor persoane juridice prin modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi prin modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii; PL-x 297/2020.

Îl invit pe domnul preşedinte Halici. (Vociferări.)

A, iniţiator. Vă rog.

Din partea iniţiatorilor, vă rog.

Domnul Năsui, într-adevăr.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc mult de tot pentru oportunitatea de a vorbi la acest proiect.

Este un proiect foarte bun. Un proiect de debirocratizare, un proiect care va ajuta mediul antreprenorial român, întreprinzătorii din România şi oamenii care până la urmă produc valoarea, plătesc taxe şi impozite, angajează oameni, creează locuri de muncă, fac tot ceea ce vedem noi în jur. Indemnizaţiile noastre, pensiile noastre speciale, toate sunt plătite din munca acestui mediu privat, pe care de multe ori îl îngreunăm foarte tare. În România, din păcate, birocraţia creşte foarte uşor.

De câte ori n-am văzut, de la această tribună, un act în plus, un aviz în plus, o licenţă în plus, o semnătură de dat undeva în plus. Toate acestea se adaugă picătură cu picătură şi fac ca România să fie pe locul 55 în lume la uşurinţa de a face afaceri, sub cât era înainte. Noi am scăzut în mod constant. În 2017 eram pe locul 36. Deci noi am scăzut în anii aceştia, s-a adăugat birocraţie, ne-am îngreunat practic viaţa mediului antreprenorial din România.

Mă bucur să văd că acest proiect a trecut, cu unanimitate, şi de Senat şi de Comisia juridică. Este un semnal bun. Este un semnal bun!

Aş vrea să dăm acest semnal în mai multe locuri.

Vă reamintesc că în privinţa uşurinţei de a deschide o firmă suntem pe locul 91. Deci, la birocraţie suntem chiar aşi, suntem chiar sub Burkina Faso.

Ce face acest proiect în mod concret? Practic, spune că beneficiarii reali se declară nu anual, cum este acum, dacă nu există nicio schimbare. Deci, acum, practic, noi punem un milion de firme pe drumuri, să ne declare anual că nu s-a schimbat nimic.

Păi, dacă nu s-a schimbat nimic, haideţi să nu mai declarăm, rămâne aşa. Declarăm doar dacă s-a schimbat ceva. E de bun-simţ, este normal. Corect?

Şi, de asemenea, statul să nu mai ceară informaţii pe care le are deja. Dacă o firmă are numai acţionari persoane fizice, păi, e clar că statul ştie care sunt acţionarii şi poate să noteze lucrurile din stânga în dreapta, dintr-un registru într-altul, şi lucrul acesta să fie făcut automat.

Deci este un lucru foarte bun, pe care îl face Parlamentul astăzi.

Sper să reuşim să facem cât mai multe astfel de proiecte de debirocratizare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

O singură menţiune, domnule preşedinte.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Aş vrea să mulţumesc în mod special pentru acest proiect domnului preşedinte Sorin Lazăr, domnului Alfred Simonis şi domnului Nicuşor Halici, pentru că îl votăm astăzi.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Haideţi să-l vedem şi adoptat la votul final.

Raportul Comisiei juridice.

Vă rog, doamna vicepreşedinte Tănăsescu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Elena Tănăsescu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru simplificarea procedurii de declarare a beneficiarului real al unor persoane juridice prin modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi prin modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică a fost sesizată cu acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Senatul a adoptat proiectul de lege în data de 12 mai 2020.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în scopul simplificării procedurii de declarare a beneficiarului real al unor persoane juridice.

Comisia a examinat acest proiect de lege în şedinţa online din data de 9 iunie 2020.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise şi amendamente respinse prevăzute în Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Avem două amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

La articolul unic, intervenţii? Nu.

La art. 56 alin. (1), intervenţii? Nu.

La alin. (2) dacă sunt intervenţii? Nu.

La art. 56 alin. (4) nemodificat?

Art. II? Art. 7? Art. 17? Intervenţii? Nu.

Art. 344?

Mulţumesc.

Rămâne la votul final.

Următorul.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă (PL-x 217/2020) (rămas pentru votul final)  

10. Proiectul de Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă; PL-x 217/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

Da, vă rog.

Din partea iniţiatorilor, doamna Gavriliţă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Bianca-Miruna Gavriliţă (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În calitate de iniţiator, aş vrea să vă explic importanţa acestui proiect de lege.

Acest proiect de lege reglementează un segment, deşi restrâns, din domeniul sănătăţii, extrem de important - spitalele de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă.

Sunt 4 asemenea unităţi spitaliceşti la noi în ţară, care fiecare deserveşte între 9 şi 11 judeţe - Jebelul din Timiş, Grajdurile din Iaşi, Şteiul din Bihor, şi Săpoca din Buzău. Aceste spitale, până acum, au funcţionat şi funcţionează - pentru că nu avem încă lege, sperăm să o avem începând de astăzi - într-un sistem de avarie. Nu există o lege care să reglementeze funcţionarea acestor spitale.

Şi cred că ne aducem aminte cu toţii de acel incident care a avut loc, nu de mult, la Săpoca, unde unul dintre pacienţi a ucis 5 alţi pacienţi şi a rănit încă 8.

Ca să înţelegeţi, pacienţii internaţi în aceste spitale sunt pacienţi cu o patologie psihiatrică, care, într-o proporţie de peste 90%, au comis o faptă penală - omoruri sau alte violenţe. Ei sunt achitaţi din punct de vedere juridic, prin lipsa discernământului în momentul comiterii faptei, dar sunt internaţi, printr-o hotărâre judecătorească, într-o unitate de măsuri de siguranţă. Această hotărâre este privativă de libertate, ei fiind consideraţi periculoşi atât pentru sine, cât şi pentru alţii.

Ei, aceste spitale nu au avut absolut nicio lege care să le reglementeze activitatea.

Acest pachet de măsuri reglementează internarea pacienţilor, circuitul lor, modul în care sunt ei îngrijiţi, anumite particularităţi care ţin de patologia acestor pacienţi, paza şi protecţia unităţii, paza şi protecţia pacienţilor şi a personalului, cine duce aceşti pacienţi, transportul lor din unitatea spitalicească către judecătorie sau către alte unităţi şi aşa mai departe, implicarea altor instituţii şi a altor ministere în reglementarea întregului proces.

Eu am condus o asemenea unitate 3 ani de zile. Vă pot spune că este aproape imposibil să gestionezi un asemenea spital fără un set clar de măsuri care să reglementeze funcţionarea acestor spitale.

De aceea, vă rog să votaţi pentru acest proiect de lege.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Vă rog să prezentaţi raportul, Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate.

Cine?

Domnul Halici, vă rog.

Domnule preşedinte Halici, vă rog, raport comun, Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicuşor Halici (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă.

În raport cu obiectul legii, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea, organizarea şi funcţionarea spitalelor de psihiatrie, precum şi pentru măsuri de siguranţă.

În urma examinării iniţiativei legislative, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

Şi vă fac specificaţia că, în raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Vreţi să interveniţi? Nu.

Din partea Grupului USR, domnul Ungureanu? Nu este.

Bun.

Eu - repet - dau cuvântul în funcţie de înscrierile la fiecare proiect.

Da.

Domnul Vass Levente, UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente (prin audioconferinţă):

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente (prin audioconferinţă):

Eu o felicit pe colega noastră. E o lege bine făcută, un proiect de lege bine făcut.

Consider că aşa ar trebui să funcţioneze lucrurile.

Încă o dată, la sfârşit de mandat, doamnă Gavriliţă, felicitări!

Grupul parlamentar al UDMR va vota acest proiect legislativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Domnul Petru Movilă?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală):

Specialistul în sănătate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Specialistul în sănătate de la PMP, bineînţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Aveţi simptomul unui om sănătos, aşa că n-o să intraţi sub incidenţa Comisiei pentru sănătate, niciodată, ca şi cazuistică.

Şi eu vreau să o felicit pe Bianca şi managerii spitalelor de maximă siguranţă din România. 4 spitale au fost enunţate aici de Bianca. Iaşiul are un asemenea spital, spitalul de maximă siguranţă de la Grajduri. Sunt instituţii medicale, sperăm, odată cu adoptarea acestei legi, care asigură internarea bolnavilor care prin hotărâre judecătorească au şi condamnări, şi aceste spitale sunt obligate să-i cazeze acolo, să le asigure tratamentul medical corespunzător.

Prin acest proiect de lege, clar, se prevede, se arată care sunt serviciile medicale care se derulează, se pot desfăşura într-un asemenea spital de maximă siguranţă, ce documente le sunt necesare pacienţilor respectivi, care este baza legală în care sunt internaţi acolo.

De asemenea, se prevede foarte clar responsabilitatea celor trei ministere care decid în privinţa activităţii, pentru că hotărârile judecătoreşti sunt elaborate de Ministerul Justiţiei; transportul, însoţirea pacienţilor este asigurată de Ministerul de Interne, pentru tot ce înseamnă deplasări în afara acestei unităţi; de asemenea, Ministerul Sănătăţii, prin contractul pe care spitalul îl încheie cu Casa de Asigurări de Sănătate, primeşte o parte din finanţarea respectivă.

Mai este important de spus faptul că prin acest proiect de lege se prevede echipa specializată care asigură îngrijirea medicală a unui pacient internat la un asemenea spital, se prevede norma de personal sau câţi pacienţi revin unui cadru medical.

E un proiect de lege bun, un proiect de lege necesar şi sperăm să fie promulgat repede, şi mai ales să fie aplicat aşa cum am gândit noi, membrii celor două comisii, Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică, şi cum şi-au dorit şi managerii de spitale şi sindicatele din aceste spitale. Bineînţeles şi familiile, aparţinătorii pacienţilor de acolo.

Partidul Mişcarea Populară va vota, fără îndoială, acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Avem 50 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la 2 la 15, intervenţii? Nu.

De la 16 la 50, intervenţii?

Rămâne la votul final. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 289/2020) (rămas pentru votul final)  

11. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; avem două amendamente admise; PL-x 289/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor, cineva? Nu.

Comisia juridică, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Elena Tănăsescu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică a fost sesizată cu acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor - Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vizând, potrivit expunerii de motive, introducerea posibilităţii votului electronic, ca alternativă la sistemul votului clasic, în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor în cadrul adunărilor generale ale barourilor din România, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus SARS-CoV-2.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Amendamentele respinse sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Avem două amendamente respinse.

Întreb dacă domnul deputat Grosaru vrea să le susţină?

Da, văd că intervine.

Faceţi legătura cu domnul deputat Grosaru, vă rog.

Aveţi amendament la art. 541 alin. (1) şi alin. (3).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin audioconferinţă):

Da, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Bună ziua tuturor colegilor!

Într-adevăr, am un amendament la art. 541 alin. (1), şi amendamentul se referă la modificarea termenului de "mijloace electronice". Am introdus termenul de "mijloace de comunicare electronice".

Drept urmare, alin. (1) se referă la adunarea generală extraordinară şi textul este după cum urmează - "Atât în cazul adunării generale ordinare sau extraordinare, cât şi în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului, consiliul baroului poate hotărî ca votul să se desfăşoare prin mijloace de comunicare electronice". Acesta este primul amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun. Este o solicitare din partea domnului Grosaru, care are amendament respins. Şi invit liderii grupurilor.

Repet, a fost amendament respins în Comisia juridică.

Rog colegii să...

Domnul Simonis.

Trebuie să supunem votului amendamentul domnului Grosaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Grupul PSD va vota împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

PNL?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache (de la tribună):

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Grupul PNL va vota împotriva acestui amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

USR? Împotrivă.

PMP?

Vă rog.

Păi, spuneţi dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca (de la tribună):

Grupul PMP va vota împotriva acestui amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

UDMR dacă doreşte să intervină? Nu.

Mulţumesc.

Să înceapă votul. Amendament respins.

(Vot electronic la distanţă.)

Mulţumesc.

Sunt 14 voturi împotrivă...

Nu, 14 voturi pentru, 152 de voturi împotrivă. 7 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul.

Cel de-al doilea amendament, îl susţineţi, domnule Grosaru? Nu.

Mulţumesc.

Deci amendamentul a fost respins. Rămâne raportul comisiei.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (Pl-x 167/2020) (rămasă pentru votul final)  

Poziţia 12. Propunerea legislativă privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului; Pl-x 167/2020.

Avem propunere de respingere.

Domnul preşedinte Ştirbu. (Vociferări.)

A, iniţiator, da, da, da, numai puţin.

Domnul Năsui, ca iniţiator.

Dar domnul Ştirbu să pregătească raportul... (Vociferări.)

A, doamna Tudor. Bun.

Iniţiator, vă rog, domnul Bulai. Şi apoi doamna Tudor, din partea Comisiei pentru cultură, prezintă raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Am iniţiat alături de colegii mei de la USR această propunere legislativă pentru că noi nu considerăm oportună această instituţie, acum, în România, pe bani publici.

O să vă dau câteva date.

În 2 ani de activitate, această instituţie a avut alocat câte un milion de euro pe an. Deci două milioane de euro. Nu-i mult, nu-i puţin.

Ştiţi câţi bani au mers pe proiecte, din aceste două milioane de euro? Ştiţi? Vă spun eu. 80.000 de lei. Atât au mers pe proiecte în anul 2019. 80.000 de lei, din două milioane de euro! Vi se pare normal? Mie nu.

Aceşti bani au mers pe salarii foarte mari, pe deplasări, pe diurne, pe sindrofii, pe tot felul de activităţi care nu au niciun obiect de activitate şi nicio legătură cu ideea de Levant.

În aceşti ani, această instituţie a avut doar 20.000 de lei venituri proprii.

Această instituţie reprezintă un institut luat pe persoană fizică de către o personalitate care a reprezentat speranţa României, acum 20 de ani.

Ştiţi ce este trist? Este trist faptul că salariaţii din această instituţie câştigă fără să facă nimic concret pentru cercetare în chestiuni de istorie, şi de relaţii internaţionale, şi de interes pentru Levant - pentru că aşa se cheamă instituţia -, mai mult decât cercetătorii de la Academia Română. Un referent de la această instituţie moartă din naştere câştigă mai mult decât un cercetător de la Academie. Nu este corect.

O să vă spun puţin din activităţile acestei instituţii.

1. Expoziţie - "Comori şi mărturii ale preţuirii. Minerale".

Spuneţi-mi, doamnelor, domnilor parlamentari, ce legătură ar putea să aibă această expoziţie cu ideea de Levant, cu ideea de spaţiu cultural oriental?

2. Lansarea unui album aniversar de la o vizită de stat importantă, de acum 20 de ani.

Fără nicio legătură cu Levantul, care, apropo, din punct de vedere cultural nu mai există. Sunt alţi termeni care definesc acest spaţiu în limbajul relaţiilor internaţionale, acum.

3. Videoconferinţă cu foşti şefi de state pentru discuţii pe obiective de dezvoltare durabilă.

Unde este Levantul în această discuţie? Nu ştiu. Poate că ar trebui să găsim împreună răspuns la această dilemă.

CCR a decis că atât Legea de înfiinţare a institutului, cât şi Legea privind aprobarea O.U.G. de transformare a institutului în instituţie de utilitate publică este neconstituţională. Deci, două legi, două elemente de neconstituţionalitate. Este evident că şi Curtea Constituţională a României consideră că această instituţie nu-şi are rostul sau a fost înfiinţată pe premise greşite.

Noi, cei de la USR, prin această lege de desfiinţare a unei sinecuri, anticipam aceste nereguli şi această lipsă de legitimitate a unei instituţii create pentru o singură persoană, pentru a-şi face un album de memorii din perioada când a primit încrederea oamenilor, şi a dezamăgit enorm.

Sper ca împreună să înţelegem că această instituţie nu se justifică. Şi, dacă există interes pentru acest tip de cercetare, acesta să fie efectuat de către institutele aparţinând universităţilor din România, care au asemenea materii în studiu, care îşi fac treaba, dar care nu primesc milioane de euro pentru o cercetare inexistentă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru cultură.

Doamna vicepreşedinte, vă rog, prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Beatrice Tudor (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din data de 23 aprilie 2020.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, precum şi abrogarea Legii nr. 117/2017.

La şedinţa Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă au fost prezenţi 12 deputaţi din numărul total de 16 membri, conform listei de prezenţă.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi, respingerea Propunerii legislative privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Începem dezbaterile generale.

Grupul PMP, domnul Paşcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Marius Paşcan (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

De la academiciana cu pretins renume mondial din regimul ceauşist, din păcate, România a perpetuat impostura academică şi instituţională, a stimulat producţia de diplome şi titluri universitare pompoase, dar fade, fără nicio relevanţă valorică, la fel de veritabile şi spornice ca şi plagiatele care le-au alcătuit fortuit temelia. Nişte şmecheri pretinşi intelectuali au pus prin învârteli politicianiste şi parlamentare de o academie de ştiinţe ale interesului naţional, adică de o academie de ştiinţe ale securităţii naţionale. Un vehicul pentru doctorate demonstrat plagiate, menit a-i transforma peste noapte în profesori universitari pe unii care şi-au luat căznit până şi bacalaureatul, la o etate taman venerabilă.

S-a mai inventat, din pix, mai apoi şi prin vot, o pretinsă academie a autointitulaţilor oameni de ştiinţă, care, evident, reuneşte şi mulţi politicieni, deştepţi, de altfel, de prin diverse guvernări profitabile.

Acestea şi altele sporesc zestrea de titluri academice fără nicio acoperire în realitatea cercetării ştiinţifice. Ba mai mult, după ce au izbutit să fie şi profesori şi cercetători, dintr-o suflare, pasul următor a fost cumularea salariilor din universităţi cu cele din institutele de cercetare ştiinţifică.

Un astfel de intelectual "de excepţie", evident, în ghilimele, care şi-a dobândit calificările academice pe uşa politică din dos, ajunge să aibă un salariu de două şi chiar trei ori mai mare decât un academician veritabil din cadrul Academiei Române. Trai, neneacă, doar ţara este bogată şi poate, îşi permite!

Culmea, cu toată această inflaţie de genii, educaţia şi cercetarea din România ocupă constant locuri codaşe în clasamentele internaţionale. Vă întrebaţi oare de ce?

Astăzi dezbatem încă un exemplu de instituţie creată fraudulos, nu pe baza unor vocaţii sau merite ştiinţifice, ci pe bază de lobby şi cumetrie politică. Un institut aflat fără nicio noimă în siajul Senatului României, care iroseşte milioane de euro anual, fără a produce ceva concret în schimb, de doi ani încoace. A, pardon, poate studiază atât de avansat cultura şi civilizaţia Levantului, încât noi, ceilalţi intelectuali, e drept, modeşti, nici nu prea avem cum să pricepem.

Dar, în schimb, e lesne de înţeles că institutul excelează contabil în domeniul protocolului, al recepţiilor fastuoase, al festivismelor, al deplasărilor prin străinătate şi al diurnelor aferente - al formelor, în esenţă, fără fond, care cuantifică circa 80% din totalul resurselor alocate din banii românilor, necesare funcţionării. Din păcate însă, nicio lucrare monumentală sau măcar semnificativă, de cercetare ştiinţifică, nu a produs, în schimb, până acum, acest institut.

Preşedintele acestei instituţii, domnul Emil Constantinescu, ne-a transmis la Comisia pentru cultură, arte şi mass-media o epistolă în care pledează pentru continuitatea acestui institut, făcând vorbire nu despre realizările instituţiei pe care o conduce - evident, nu prea avea la ce se referi -, ci incriminând "mediocritatea liderilor politici, ineficienţa sistemului economico-financiar bazat pe obţinerea profitului, despre limitele ştiinţelor medicale, ale ştiinţei, în general, precum şi riscurile unor tehnologii scăpate de sub control".

Iar în narativul său apoteotic aşa, într-o doară, ne trimite la două basme care ne-au însoţit copilăria, cel al "Împăratului fără haine" şi cel al "Ucenicului vrăjitor" care, consideră Domnia Sa, par a fi transpuse în realitatea zilelor noastre.

Aveţi dreptate, domnule preşedinte Constantinescu, împăratul e gol, iar pentru institutul fantomatic, pe care l-a configurat pur demagogic, are rolul vrăjitorului politic, adică al celui malefic şi rău. Cât despre mediocritatea politică la care faceţi referire, nu deschideţi subiectul fără a vă privi măcar în oglindă, cu gândul la mandatul dumneavoastră de preşedinte al României şi guvernarea PNŢCD, pe care aţi păstorit-o, din păcate, fatalist.

Când România nu are bani pentru alocaţiile copiilor, în contextul crizei economice care afectează milioane de români, considerăm că este absolut imoral ca resursele ţării să susţină meritele inexistente ale unor aşa-zise institute sau pseudoacademii de cercetare ştiinţifică.

Partidul Mişcarea Populară va vota împotriva raportului de respingere şi pentru adoptarea acestui proiect legislativ.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Neavând amendamente, rămâne la votul final; raport de respingere.

Poziţia 16...

(Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.)

A, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

De multe ori avem, tot de la această tribună, proiecte care înfiinţează câte o agenţie nouă. Am avut aproximativ cam una pe lună, da? Institutul Marketingului Agroalimentar... Toate institutele le avem în ţara noastră, al cartofului, al calităţii vieţii, de toate.

Avem mii de astfel de agenţii şi autorităţi, marea majoritate care de fapt nu fac nimic, adică au nişte nume pompoase şi nu sunt folosite decât pentru salarizare, pentru pile, toate au bugete cam apropiate bugetului Institutului Levantului, da? Adică, suficient de mici cât să zboare pe sub radar, dar tot cresc. De la an la an tot cresc, se mai adaugă câte un post, se mai adaugă câte un spor, toată lumea e fericită! Toată lumea... mai puţin contribuabilii, care trebuie să plătească toată risipa aceasta!

M-am uitat puţin în răspunsul pe care-l dă Institutul Levantului la această lege. Vă cruciţi dacă vedeţi ce e acolo! Jigniri către iniţiatori. Se spune că ar fi chiar ilegal să propunem desfiinţarea acestei instituţii, acestei sinecuri. O analogie făcută foarte atent cu un institut din Statele Unite - ni se spune că: "Uitaţi, şi în Statele Unite există un institut care studiază Levantul; trebuie să avem şi noi unul, nu-i aşa? Corect! Doar că o diferenţă esenţială între ce se întâmplă la noi şi ce se întâmplă în Statele Unite este că cel din Statele Unite este finanţat privat, este finanţat voluntar de oamenii care cred în misiunea lui, cei din acel institut caută finanţare şi sponsorizări şi aşa îşi acoperă cheltuielile. Nu se duc cerşind la stat banii contribuabilului şi acesta este un lucru pe care ar trebui să-l facem cu toţii.

Cred că domnul Orban, care la începutul guvernării acesteia ne spunea că el e împotriva sinecurilor, deşi apoi PNL a votat finanţarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, acea academie la care întrerupsesem finanţarea la începutul anului, prin Legea bugetului, ar trebui să se gândească, pentru că în momentul acesta nu poţi să fii declarativ contra sinecurilor, iar apoi, în Parlament, să fii complice cu ele şi să le votezi în continuare. Aceştia sunt banii contribuabililor, aceştia sunt banii pe care dumneavoastră spuneţi, de multe ori în public, că vreţi să-i apăraţi. Haideţi să fim chibzuiţi cu banii! Păi, banii se duc în astfel de risipe.

Nu vă abţineţi la vot, nu votaţi contra, votaţi pentru acest proiect, să desfiinţăm o mică sinecură din statul român. Da, sunt de acord, nu e suficient, sunt mai multe, dar, pas cu pas, le facem pe toate!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul deputat Anton Anton. Vă rog.

Şi apoi domnul Simonis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Anton (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Îmi pare rău că am ajuns aici.

Ştiţi, am citit zilele trecute că pe lista scurtă la Premiile Nobel pentru Literatură este Mircea Cărtărescu, care a scris "Levantul". Oare de ce o fi scris Cărtărescu "Levantul", când Levantul este o chestie "fumată" şi nemaifolosită, şi lipsită de modernitate?! Mă întreb.

Cred că le-aş recomanda colegilor mai tineri, de la USR, să citească nişte cărţi. Nu e cazul să-i obosim cu foarte multe, dar este una care se cheamă "Colecţionarul de istorie", care arată că două civilizaţii enorme, Civilizaţia Levantului şi Civilizaţia Apuseană, se întâlnesc şi se luptă... oare unde? Deasupra României! Şi atunci, eu cred că este normal ca România să se ocupe de ceea ce înseamnă Levant.

A, USR doreşte să desfiinţeze! Nu e primul lucru pe care-l doreşte USR să-l desfiinţeze. Doreşte să desfiinţeze mai multe lucruri, cu diverse argumente foarte frumoase, plecând de la ineficienţă, lipsă de preocupare şi aşa mai departe.

Oare de ce trebuie să desfiinţăm lucrurile care ţin de cercetare? (Vociferări.) Eu n-am intrat în polemică cu nimeni şi n-aş vrea să intrăm în polemică. (Vociferări.) N-aş vrea să intrăm în polemică, deşi ... Păi, dar de ce să mai intrăm în polemică? Pentru că... (Vociferări.)

Deci, cercetarea se face în câteva instituţii. Vrem să reducem numărul de instituţii de cercetare, nu vrem să extindem numărul instituţiilor de cercetare. Cercetarea se face cu bani! Vrem să tăiem banii de la cercetare şi i-am tăiat continuu. Am ajuns de suntem ruşinea lumii, cu banii pe care-i alocăm pentru cercetare, dar aceasta nu înseamnă că nu mai putem să tăiem, că mai găsim nişte institute ineficiente, mai găsim nişte locuri în care să mai tăiem din banul contribuabilului. De unde oare? Numai de la cercetare!

Haideţi să tăiem şi din altă parte! Eu cred că normal ar fi să respingem această iniţiativă, indiferent cât de vocali ar fi iniţiatorii ei.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Simonis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă eram un politician pursânge, cinic, ar fi trebuit să nu iau cuvântul la acest proiect, însă anvergura academică a unui institut nu o stabilesc nici domnul Năsui, nici domnul Paşcan, şi nici eu.

Însă eu, ca social-democrat, ca membru al PSD de foarte mulţi ani, evident că sunt mirat că partide care l-au susţinut pe Emil Constantinescu în '96, la alegerile prezidenţiale, şi în '92, nu sunt astăzi, nu pentru a apăra acest institut, ci pentru a apăra un simbol, până la urmă, pentru că modul în care s-a vorbit despre un fost preşedinte al României, de la această tribună, lasă de dorit, ca să fiu elegant.

Repet, sunt membru al PSD. Ca partid, am avut o dezbatere şi o bătălie permanentă cu Emil Constantinescu şi cu partidele care le-au susţinut, însă, stimaţi colegi de la USR care vă doriţi să distrugeţi toate simbolurile României - vă doriţi distrugerea Bisericii Ortodoxe şi a multor altor lucruri extrem de importante - încercaţi să vă uitaţi cum îi tratează alte state europene, şi nu numai, Statele Unite, de exemplu, pe foştii preşedinţi. Nu mă refer la Levant acum, pentru că nu e specialitatea mea şi nu-mi dau cu părerea, însă modul cum v-aţi referit la un fost preşedinte al României este cel puţin deplasat şi este ruşinos ... (Vociferări.) Nu v-am folosit numele... este cel puţin ruşinos, din punctul meu de vedere, că reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal nu au nicio poziţie în acest sens.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Drulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Drulă (de la tribună):

Domnule lider,

Vă rog să încetaţi cu aceste informaţii calomnioase la adresa USR, ca cea pe care aţi făcut-o mai devreme. Tot ce vrem să desfiinţăm sunt sinecurile, privilegiile şi să avem un stat bazat pe criterii corecte, nu clientelare. Aţi spus-o chiar dumneavoastră mai devreme, că este pentru Emil Constantinescu. E o ruşine că se face un institut pentru pofta unui om, care face acolo expoziţii de pietre şi pune albume de la întâlnirile lui de acum 20 de ani. Ar trebui să vă crape obrazul de ruşine, pentru că votaţi pentru menţinerea acestui institut! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Szabó Ödön, UDMR. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön (de la tribună):

Stimaţi colegi,

Toată lumea se plânge, tot eşichierul politic, pentru că nu avem destui bani pentru investiţii în cercetare. Această instituţie este un institut de cercetare care a fost realizat şi înfiinţat cu doi ani în urmă şi dacă vreţi să aibă, după doi ani de zile, performanţa unei academii de ştiinţe înfiinţate cu sute de ani în urmă, vă înşelaţi! Orice institut care se înfiinţează trebuie să aibă un parcurs şi trebuie să aibă un rodaj, până ce-şi formează specialiştii, până ce îşi realizează contactele şi aşa mai departe - pe de o parte.

Pe de altă parte, stimaţi colegi, şi cei care criticaţi acest institut, da, într-adevăr, trebuie spus, pentru personalitatea lui Emil Constantinescu, cu toţii şi pentru el trebuie să menţinem şi să apreciem multe lucruri, nu acest institut neapărat. Dar să vorbiţi despre Emil Constantinescu, cel care a realizat acea reorientare politică internaţională spre Vest, acea reorientare şi acele înţelegeri prin care România a putut deveni parte a NATO şi parte a Uniunii Europene, este prea mult!

Domnul Emil Constantinescu, la final de mandat, nu a mai candidat şi a spus în felul următor: "Am fost învins de sistem!". Şi văd că acum acelaşi sistem îl hăituieşte în continuare. Al de Petrov? Cine sunt împotrivă? Şi cei care mai sunt noi, poate, în momentul de faţă, în aceleaşi structuri de tip Petrov.

De ce-l hăituiţi, cei vechi Petrov şi cei noi Petrov, pe domnul Emil Constantinescu?!

Poate că este o figură care are o moralitate pe care nimeni, în ultimii 30 de ani, nu a reuşit să o pună sub semnul întrebării?

Că atunci când a spus: "Domnule, nu reuşesc anumite lucruri!" s-a lăsat şi a lăsat ca să se realizeze o altă majoritate, eventual, dar a pus direcţia României pe o direcţie bună, corectă, occidentală. Şi toţi "Petrovii" vechi şi noi, iată, şi în momentul de faţă îl atacă.

Vă mulţumesc.

UDMR va susţine această iniţiativă legislativă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc.

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor (PL-x 244/2020) (rămas pentru votul final).  

16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor; PL-x 244/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

(Domnul deputat Iulian Iancu solicită să ia cuvântul.)

La dezbateri generale. Bun.

Vă rog, atunci prezentaţi raportul.

Domnul preşedinte Iancu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Pentru că domnul Bejinariu doreşte să prezentăm cât mai repede şi succint, fiind şi iniţiator, şi totodată încercăm să susţinem în faţa dumneavoastră un proiect de lege absolut special, aş vrea să vă spun că în dezbatere, în fond, comisia a fost sesizată în procedură de urgenţă cu acest proiect.

Este o iniţiativă legislativă care ca obiect de reglementare transpunerea Directivei 3l/2010, precum şi a Directivei 844/2018 privind performanţa energetică a clădirilor, eficienţa energetică, ambele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 75/156 din 19 iunie 2018.

Aş vrea să vă informez, stimaţi colegi, că Senatul a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia economică a avizat favorabil, Comisia pentru mediu - aviz favorabil.

Aş vrea să vă spun că, în urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale? Domnul Iancu.

Se pregăteşte domnul Bumb, din partea PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

Stimaţi colegi,

Avem în faţă un proiect de lege extrem de important. Aparent, ai spune ce mare importanţă are un proiect de lege care se adresează performanţei energetice a clădirilor?

Ascultând şi dezbaterea anterioară, am convingerea, stimaţi colegi, că nu traversăm doar o criză economică, socială, politică foarte puternică şi agresivă, ci cred că cea mai importantă criză este dimensiunea morală asupra căreia nu am reuşit să ne ridicăm sau pentru care n-am reuşit să ne ridicăm la dimensiunea morală pentru care o societate trebuie să se organizeze, să înfiinţeze şi să funcţioneze şi de asemenea, o criză de conştiinţă.

Ce propunem noi prin acest act normativ, stimaţi colegi, este realmente un program de guvernare de ieşire din criză. Acest act normativ este o iniţiativă la care am invitat 15 membri de la toate partidele politice: şi UDMR, şi PNL, şi PRO România, şi PSD, şi ALDE.

De ce este atât de important?

Stimaţi colegi,

Performanţa energetică a clădirilor înseamnă aşa: 9,1 milioane de clădiri în România; înseamnă 647.000 de clădiri noi, cu 60.000 apărute numai de la un la altul, 2018-2019, 50% din energia României consumată în aceste clădiri, 75% - ineficient. Avem o intensitate energetică, în continuare, raportată la puterea de cumpărare dublă faţă de media Uniunii Europene şi suntem în situaţia în care ardem 20 de milioane de metri cubi de materie de biomasă şi de lemn, în condiţii de randament de maximum 40%.

Ce înseamnă acest lucru, stimaţi colegi? Înseamnă cel mai puternic program guvernamental de ieşire din criză care oferă sute de mii de companii, milioane de locuri de muncă, răspândite uniform pe tot cuprinsul României.

Este România în măsură să susţină acest program, fiind şi cea mai ineficientă dintre statele europene în utilizarea energiei?

Nu trebuie să fie efortul României, pentru că, din fericire, Uniunea Europeană, prin Programul Green Deal, prin programul integrat de energie şi schimbări climatice şi actualul program, din 27 mai, Next Generation, se adresează în primul rând clădirilor. De ce clădirilor, stimaţi colegi? Pentru că, vă spuneam, consumăm 50% din total energie. 80% din timpul nostru îl petrecem în clădiri, iar când e pandemie, chiar 95%. Şi atunci, Uniunea Europeană şi-a propus, cu prioritate, un program, având ca obiectiv-ţintă renovarea în ritm accelerat a tuturor clădirilor din România.

Se începe cu clădirile publice. Câte clădiri publice avem? 112.000 de clădiri publice, dintre care 82% sunt în oraşe. Pentru acestea se alocă resurse financiare de la Uniunea Europeană.

Închei, domnule preşedinte.

Ce înseamnă acest lucru, stimaţi colegi? Comercializarea de echipamente, instalaţii, materiale de construcţii, materiale de izolaţie, materiale şi tehnologie privind utilizarea surselor regenerabile, tehnologia privind utilizarea hidrogenului - adică punem în funcţiune cel mai laborios mecanism industrial, punem în valoare institutele de cercetare din România, cum este cel de la Râmnicu Vâlcea, punem în valoare toate companiile şi forţa de muncă activă din această ţară, salvând totodată populaţia care astăzi nu are soluţie, ca loc de muncă, şi îi oferim o soluţie la el acasă, pentru că e răspândită uniform în toate oraşele României.

Acesta este tipul de program, stimaţi colegi, asupra căruia colegii iniţiatori de la toate partidele vă invită să luaţi parte şi care dă soluţie chiar în aceste momente, momente de criză.

Vă rugăm să votaţi, de asemenea, în unanimitate, aşa cum s-a votat la comisie.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, faceţi legătura cu domnul deputat Bumb, din partea PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Ioan Bumb (prin audioconferinţă):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum a specificat şi colegul nostru Iancu Iulian, este una dintre cele mai importante iniţiative legislative care au trecut prin comisie, în această perioadă. Din păcate, această iniţiativă a întârziat doi ani, timp în care putea fi adoptată, pentru că implicaţiile ei sunt foarte mari la nivel naţional. Şi anume, în această lege sunt transpuse directivele Uniunii Europene şi ale Comisiei Uniunii Europene, în legislaţia naţională. Şi este vorba despre performanţa şi eficienţa energetică a clădirilor.

Principalele intervenţii legislative vizează aplicarea definiţiilor privind strategia de renovare pe termen lung, complexitatea modalităţii de calcul a performanţei energetice, adoptarea prevederilor la clădirile noi şi existente, în sensul adoptării de soluţii inteligente de încălzire, care necesită certificate de eficienţă energetică, inspecţia sistemelor de încălzire şi climatizare, fără a avea nevoie de avize şi de autorizaţii suplimentare, avize care să îngreuneze şi să poată pune în aplicare această lege.

Importanţa acestei legi este în special pentru clădirile care sunt construite din bani publici, unde putem atrage fonduri europene şi putem eficientiza extraordinar de mult folosirea sistemelor inteligente de încălzire şi a materialelor din care sunt construite aceste clădiri.

Deci, această lege are în vedere atât renovarea clădirilor, construirea clădirilor noi, cât şi eficientizarea sistemului de încălzire a clădirilor vechi.

De aceea, PNL va vota pentru această lege şi sperăm ca ea să fie pusă cât mai curând în aplicare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Am finalizat intervenţiile.

Avem 50 de amendamente.

La titlul legii, intervenţii? Nu.

De la 2 la 25 intervenţii? Nu.

De la 26 la 50? Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

A sosit raportul de la Comisia pentru buget.

Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor ...

(Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

A, procedură. Da, vă rog, domnule Roman. Înţeleg că aveţi o chestiune de procedură. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

De trei săptămâni, la Comitetul liderilor am solicitat suplimentarea ordinii de zi cu două proiecte de lege importante, pentru că tot aud în fiecare zi, de la acest microfon, că PSD, sub comanda domnului Ciolacu, nu mai este acelaşi PSD sub comanda lui Liviu Dragnea. Şi atunci am spus: "Haideţi să respingem acele legi, în Parlament, care apără interesele lui Liviu Dragnea şi ale unor companii cu acţionariat ascuns, cum este Tel Drum...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Procedura, domnule Roman!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Este punctul 17, la asta mă refer, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Aveam o promisiune din partea majorităţii că vom discuta aceste subiecte la comisii. Şi rugămintea este, dacă vreţi cu adevărat să rupeţi legătura cu Liviu Dragnea, faceţi ceea ce aţi promis, intraţi în comisii, dezbateţi aceste proiecte, astfel încât societăţi de tip Tel Drum să nu mai poată participa la licitaţii în care Liviu Dragnea este ordonator de credite preşedinte al Consiliului judeţean, Tel Drum este o societate cu acţionariat ascuns care semnează cu Liviu Dragnea preşedinte de Consiliu judeţean şi după aceea face lucrări frumoase la Belina şi pe braţul Pavel.

Aceeaşi chestiune o ridic şi în privinţa unui alt punct pe care îl tot punem pe ordinea de zi şi unde dumneavoastră v-aţi angajat că veţi veni cu raport... Opriţi odată amnistierea evazioniştilor fiscali! Opriţi odată frăţia cu penalii şi veniţi şi daţi, dacă vreţi cu adevărat să demonstraţi oamenilor că sunteţi altceva decât Liviu Dragnea, respingeţi aceste proiecte, rupeţi frăţia cu penalii şi atunci vom putea discuta cu dumneavoastră, la modul concret, lucruri importante pentru români.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Simonis. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Noi asistăm de ceva timp la o strategie a reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal, ca de câte ori există ceva împotriva reprezentanţilor Guvernului, de câte ori se descoperă abuzuri grosolane şi hoţii ale unor membri ai PNL, să apară cineva de la PNL şi să ducă discuţia într-o cu totul altă parte.

Acum, evident că, în loc să vorbim de faptul că nu vreţi să ne spuneţi dacă veţi mări sau nu alocaţiile, dacă veţi mări sau nu pensiile, ce aveţi de gând să faceţi pentru stimularea economiei, ce vreţi să faceţi cu cei un milion de şomeri şi multe alte probleme ale României. Nu ne spuneţi ce faceţi cu ele şi vorbiţi de nişte poveşti... Acum două săptămâni vorbeam despre ce au depus unii şi alţii, prin 2012, astăzi eu ştiu ce iniţiative...

Păi, domnilor, haideţi să le luăm punctual! Am declarat de la nivel de conducere a partidului că iniţiativa cu evaziunea fiscală nu are susţinerea PSD. Evident, aceasta va fi respinsă în regim de urgenţă.

Cât despre iniţiativa cu opţiune la purtător, stimaţi colegi, eu aş vrea să înţeleg următorul lucru. Păi, forma agreată împreună este ca această lege intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Aşa e forma agreată, nu? Recunoaşteţi asta.

Păi, dacă ea intră la 1 ianuarie 2021, de ce nu poate fi săptămâna viitoare votată, de ce trebuia făcută ieri, de ce reprezentanţii PNL nu au cerut în comisie suplimentarea ordinii de zi şi votarea acestei legi?! (Vociferări.) OK. Am discutat înainte ca domnii care au vorbit mai devreme să ia cuvântul pe acest subiect, am discutat cu domnul preşedinte al Comisiei juridice şi săptămâna viitoare aceste iniţiative vor fi respinse în Comisia juridică şi evident şi în plen.

Dar, în acelaşi timp, vom respinge şi iniţiative făcute de liberali, prin care, de exemplu, una făcută de liderul de la Senat, prin care avocaţii să nu poată fi urmăriţi penal, de exemplu. Aşa, o categorie aparte de români care pot comite infracţiuni şi nimeni să nu poată să le facă nimic. S-a stabilit că facem curăţenie în sertarele Parlamentului. Eu vă spun ceea ce vă spuneam mai devreme. Sunt de acord. Dar haideţi să facem curăţenie peste tot! Şi să curăţăm Parlamentul şi de iniţiativele toxice ale PNL, şi de cele ale USR, şi de cele ale PSD. Haideţi să curăţăm toate sertarele Parlamentului şi să fim corecţi până la capăt!

În altă ordine de idei, săptămâna viitoare aceste două iniţiative, şi nu numai, vor fi respinse în Comisia juridică şi de plen, iar cea care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021 - deci mai sunt şase luni - degeaba vă bateţi să o votaţi de mâine, de poimâine, de ieri, că tot de la 1 ianuarie 2021 intră. Adică, haideţi să fim serioşi până la capăt!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Cele două iniţiative nu au raport. Aşteptăm raportul de respingere de la Comisia juridică.

Continuăm.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene (PL-x 354/2020) (rămas pentru votul final).  

15. Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene; PL-x 354/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

Raport suplimentar din partea Comisiei pentru buget.

Domnule preşedinte Lazăr, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Lazăr (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Avem un raport suplimentar asupra acestui proiect.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma reexaminării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport suplimentar de adoptare a Proiectului de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene, cu amendamentele admise prezentate în Anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Şi aş avea o menţiune pentru stenogramă. Mandatăm stafful comisiei, împreună cu Departamentul Legislativ, să facă eventualele corecţii de tehnică legislativă, dacă acestea au apărut.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Acesta, tocmai, a fost scopul pentru care a fost retrimis proiectul.

Începem dezbaterile generale.

Doamna deputat Roxana Mînzatu.

Vă rog, de la PSD.

Se pregăteşte domnul Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Mînzatu (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vom vota, vom dezbate şi vom vota un proiect de lege cu impact pentru cel puţin următorul deceniu al României, un proiect care reglementează domeniul fondurilor europene.

Ca ministru al fondurilor europene, în 2019, am fost implicată direct în cel puţin două teme pe care le regăsiţi în această lege şi am iniţiat două zone importante de îmbunătăţire a mecanismelor de absorbţie a fondurilor europene, descentralizarea Programului Operaţional Regional.

Anul trecut, spuneam pentru prima dată public că România este pregătită să gestioneze bani europeni la nivelul regiunilor, că dau un vot de încredere, sigur, cu unele rezerve, dar dau un vot de încredere ADR-urilor, agenţiilor de dezvoltare regională, ca entităţi capabile ca în fiecare regiune de dezvoltare să gândească un program de finanţare particularizat pentru nevoile acelor regiuni.

Pentru că unele sunt investiţiile necesare în Regiunea Nord-Est, unde e Botoşaniul, Suceava, altele sunt investiţiile necesare poate în Vest, unde e mai multă dezvoltare industrială, cum e Timiş şi aşa mai departe. Astfel încât în acest proiect de lege aveţi exact această componentă de descentralizare a unuia dintre programele cele mai importante de finanţare pentru perioada 2021-2027, programul din care se finanţează IMM-urile, drumurile judeţene, străzile urbane, regenerarea urbană. Vom avea componente de finanţare pe turism şi aşa mai departe, zona de infrastructură socială, sanitară şi aşa mai departe.

Un alt domeniu pe care îl regăsiţi reglementat în acest proiect de lege este pregătirea unui portofoliu de proiecte în domenii strategice, cum ar fi transport, regenerare urbană, specializare inteligentă şi aşa mai departe, astfel încât încă din 2021 să avem proiectele tehnice, autorizaţiile de construcţie, documentaţiile tehnice necesare, să absorbim rapid banii care intră pe următorul exerciţiu financiar.

Asta înseamnă că gândim un mecanism prin care, cu asistenţă tehnică, şi autorităţile publice centrale şi locale să pregătească deja documentaţiile ca să absoarbă banii din exerciţiul viitor.

Şi, nu în ultimul rând, am să mai subliniez un aspect din acest proiect de lege.

Sigur, a fost iniţiativa colegilor, Florin Roman şi Alfred Simonis, de a identifica teritoriile pe care vom aplica mecanism ITI - Investiţie Teritorială Integrată, ceea ce înseamnă o gândire prin care zona respectivă, cu un buget alocat din fonduri europene, să poată să-şi decidă proiectele pe care le finanţează în mod integrat, corelat, în teritoriul respectiv.

Şi, cu sprijinul colegilor, Simonis, al senatorului Trufin, al lui Marius Budăi şi al colegului Florin Roman, am adoptat astăzi în Comisia pentru buget şi un amendament care vizează identificarea a trei teritorii. În primul rând, zona munţilor Apuseni; în al doilea rând, zona de nord a Moldovei - Botoşani, Iaşi, Suceava; şi, în al treilea rând, zona munţilor Făgăraş. Sunt zone în care eu, ca ministru al fondurilor europene, am avut întâlniri, există asociaţii de dezvoltare intercomunitară constituite, care au lucrat şi au pregătit fişele de proiecte care aşteptau această decizie.

Şi este extrem de important că astăzi în acest proiect de lege avem precizate aceste teritorii, care vor avea şansa să se dezvolte de o manieră integrată în aceste teritorii cu un uriaş potenţial economic şi, de asemenea, de rezolvare a unor nevoi sociale extrem de importante, cum este zona din nordul Moldovei.

Sunt câteva argumente pentru care vă invit pe toţi să votaţi acest proiect de lege.

Grupul PSD - aşa cum am spus, iniţiator, în guvernarea PSD, a unora dintre măsuri - va susţine acest proiect de lege.

Este foarte important ce urmează, ca legislaţie, din partea Guvernului Orban şi din partea Ministerului Fondurilor Europene.

Solicit foarte clar să continuăm să lucrăm în această manieră politică, să spun aşa, pe domeniul fondurilor europene, colaborând şi dialogând şi adoptând proiecte de lege în Parlament, pe subiecte atât de importante, evitând, poate, ordonanţele de urgenţă, pentru că şi acest proiect de lege, în realitate, este o ordonanţă adoptată în 4 februarie, care, sigur, neputând fi publicată în Monitor, din cauza acelor condiţii, a trebuit să vină în Parlament, ca iniţiativă legislativă.

Şi eu zic că a ieşit un proiect de lege extrem, extrem de valoros pentru utilizarea banilor europeni în următorul deceniu, următorul exerciţiu, 2021-2027.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Roman.

Se pregăteşte domnul Benedek Zacharie, din partea UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Domnule preşedinte,

În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor colegilor lideri de grup care sunt semnatari ai acestui proiect de lege.

Din punctul meu de vedere, e cea mai importantă lege din acest an.

E o lege care practic împlineşte un vechi vis al administraţiilor locale - să nu mai meargă cu jalba în proţap pe la ministere.

Şi, aici, într-adevăr, şi doamna ministru Mînzatu şi domnul ministru Boloş au avut un cuvânt greu de spus, pentru că funcţionarii din ministere s-au cam opus la treaba asta, că nu se mai merge cu sărut mâna prin ministere, iar agenţiile de dezvoltare regională devin autorităţi de management şi practic înlăturăm o mare parte din ceea ce înseamnă birocraţie.

Îi îndemn şi pe colegii de la USR să voteze această lege. Pentru că am înţeles că au rezerve. Am văzut şi tot felul de explicaţii în public, că ar fi un paralelism.

N-are nicio legătură, nu e niciun fel de paralelism. Este pur şi simplu o descentralizare a fondurilor europene de pe minister pe agenţiile de dezvoltare regională. Iar, practic, fondurile europene pe care le putem accesa pe cele trei unităţi, aşa cum a specificat şi doamna Mînzatu, pe tot ceea ce înseamnă zone de dezvoltare economică, înseamnă şansa oricărei comunităţi locale de a se dezvolta, indiferent de cine va guverna.

Şi, indiferent de cine va guverna, că e PNL, că e PSD, că e USR, că e UDMR, că e PMP sau mai ştiu eu cine, aceşti bani vor veni în România şi vor fi folosiţi acolo unde trebuie. Asta este cel mai important de ştiut.

Închei prin a spune că astăzi, repet, din punctul meu de vedere, adoptăm cea mai importantă lege a anului. Adoptăm o lege care înseamnă bani pentru viitorul dezvoltării infrastructurii, rutiere, spitaliceşti, de învăţământ, din toate punctele de vedere, în România.

Încă o dată ţin să le mulţumesc colegilor lideri de grup, pentru că au susţinut acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Zacharie, vă rog.

Aşa cum ştiţi, din fiecare grup parlamentar este un singur vorbitor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Da, votând această lege facem un pas important, cel puţin, din punct de vedere economic, spre descentralizare. Acea descentralizare despre care absolut toate formaţiunile politice, cel puţin în perioada electorală, vorbesc. După aceea, din când în când se întâmplă şi altceva.

Se dă posibilitatea, inclusiv la nivelul CNAIR, ca aceşti bani, această dezvoltare, lucrările să poată să fie stabilite la nivelul regional, al DRDP-urilor, care ştiu de ce au nevoie, unde trebuie să asfalteze, unde trebuie să-şi dezvolte drumurile naţionale. La fel se va întâmpla şi cu regionalele de căi ferate. Oamenii din regionalele de căi ferate cunosc situaţia din teren mult mai bine decât, de exemplu, C.F.R. S.A., la nivel de infrastructură de ţară.

La fel, dăm posibilitatea ADI-urilor să acceseze aceşti bani europeni şi să poată să-şi ducă la bun sfârşit proiectele, investiţiile integrate, proiecte care, în unele cazuri, aşteaptă de peste 15 ani să fie finanţate.

Deci, în consecinţă, şi Grupul UDMR va vota această propunere legislativă.

Şi, repet, este un pas uriaş spre dezvoltarea regională.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

La titlul legii, intervenţii? Nu.

De la 2 la 150, intervenţii? Nu.

De la 151 la 300? Nu.

De la 301 la 599?

Rămâne la votul final; caracter ordinar.

Următorul.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (PL-x 62/2020) (rămas pentru votul final).  

19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice; PL-x 62/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

Doamna Iurişniţi.

Vă rog, faceţi legătura cu doamna Iurişniţi.

Şi apoi raportul comun, domnul Halici, Comisia juridică şi Comisia pentru egalitatea de şanse.

Doamna Iurişniţi.

Numai puţin...

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi (prin audioconferinţă):

Da.

Mulţumesc...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, doamnă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Încep prezenţa mea în online, în această şedinţă, prin câteva cifre relevante şi statistici la nivel european, pentru că statistici la nivel naţional încă nu avem.

Este vorba de 45% dintre victimele violenţei domestice, care au raportat existenţa unei forme de abuz online, în timpul relaţiei; 40% care au raportat că au fost hărţuiţi sau abuzaţi online de fostul partener; 38% care au raportat o urmărire online, odată ce au părăsit o relaţie; 75% care au raportat îngrijorarea că poliţia nu a ştiut cum să răspundă cel mai bine la abuzul online sau la hărţuire.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Prezenţa, aici, în această şedinţă, a acestei legi vine în urma unei analize de nevoi... Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, în sensul includerii violenţei cibernetice printre toate tipurile şi formele de violenţă pedepsite în România.

Pentru că ştim foarte bine că, odată cu evoluţia tehnologiei şi a extinderii mijloacelor de comunicare online, violenţa cibernetică a căpătat o amploare şi statele europene trebuie să incrimineze acest fenomen, cu scopul de a preveni şi a combate în mod eficient.

Tipul acesta de violenţă nu există în cadrul legislativ în legislaţia românească. El a fost descris de către Institutul European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi ca fiind acea manifestare antisocială care se referă la fapte de hărţuire şi ameninţare online, publicare nonconsensuală de informaţii, date personale, tot ce înseamnă ameninţări online, conţinut grafic intim, acces ilegal de interceptare a comunicaţiilor, orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, cu scopul, bineînţeles, de a umili, de a ameninţa, de a reduce la tăcere victima.

Este un proiect transpartinic, pe care l-am iniţiat, şi am ţinut foarte mult ca acest proiect să ajungă în Camera Deputaţilor. Am obţinut sprijinul colegilor din toate grupurile parlamentare. Şi este în acord cu Convenţia de la Istanbul, primul acord european cu caracter juridic multinaţional obligatoriu privind combaterea violenţei împotriva femeilor sau violenţei domestice, este în acord cu noua Agendă Globală 2030 şi care, până la urmă, include un obiectiv specific privind realizarea egalităţii de gen şi a tuturor femeilor şi bărbaţilor.

Am lucrat, alături de experţi din organizaţii nonguvernamentale, jurişti, pentru această completare a legislaţiei, atât de necesară în România, unde aceste forme de violenţă cibernetică nu erau definite, nu erau prevăzute şi, ca atare, nici pedepsite.

Odată promulgată această iniţiativă, sper ca instituţiile statului să se mobilizeze şi să se responsabilizeze, inclusiv pentru acţiuni conexe, esenţiale în prevenţie, de exemplu, campanii naţionale de informare şi de educare. Pentru că fetele şi femeile reprezintă principalele victime ale acestui tip de infracţiuni, să ne reamintim de recente violuri care au fost mediatizate în presă sau alte acţiuni de abuzuri incredibile care au loc încă în România. Ele trebuie să recunoască astfel că violenţa cibernetică, inclusiv acest tip de violenţă este sancţionată şi să ştie cui să i se adreseze.

Sper ca toate autorităţile competente, mass media şi societatea civilă să înţeleagă importanţa acestor noi reglementări în lupta pentru prevenirea şi combaterea acestui tip de violenţă.

Vreau să mai adaug în final, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, că această lege trebuie să pună în mişcare instituţii şi ministere. Este vorba de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care, prin organismele aflate în coordonare, inclusiv cu ANES, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse, trebuie să dezvolte campanii de sensibilizare publică privind violenţa cibernetică, să ofere asistenţă practică autorităţilor centrale şi locale, pentru a preveni şi a răspunde la acest tip de violenţă şi să bugeteze - foarte important - să promoveze şi să bugeteze programe destinate unei game largi de utilizatori, pentru alfabetizarea digitală.

Trăim într-un secol digitalizat şi avem nevoie de aceste prevederi legislative.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

O rog pe colega mea, Aida Căruceru, să prezinte raportul comun al Comisiei juridice şi Comisiei pentru egalitatea de şanse.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Aida-Cristina Căruceru (de la tribună):

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 10 februarie 2020.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa.

Guvernul României nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil.

Comisia pentru sănătate şi familie a avizat favorabil.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a avizat favorabil.

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a dezbătut iniţiativa legislativă, în şedinţa online din data de 12 mai 2020.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dezbătut iniţiativa legislativă, în şedinţa online din data de 2 iunie 2020.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi ai Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu amendamente admise şi respinse din anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Începem dezbaterile generale.

O rog pe doamna deputat Mara Calista, din partea PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mara-Daniela Calista (de la tribună):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Nu mai este o mirare pentru noi faptul că Era digitală vine cu un set de provocări, dar şi de responsabilităţi din partea noastră.

Proiectul de lege vine să facă o modificare, atunci când vorbim despre combaterea violenţei domestice, şi introduce noţiunea de violenţă domestică cibernetică. Violenţă cibernetică, mai exact.

Ce înseamnă de fapt violenţa cibernetică? Înseamnă hărţuirea sau urmărirea, dacă vreţi, online, a unor persoane, distribuirea unor materiale cu caracter intim, fără acordul persoanelor şi înseamnă, de altfel, folosirea în mediul online a oricărui fel de documente sau oricărui fel de ameninţări proliferate asupra unei persoane, cu scopul de a o vătăma pe aceasta.

Sunt foarte multe ţări la nivel european care, de altfel, au reglementat deja această chestiune a violenţei cibernetice. Şi mă refer aici, o să vă dau câteva exemple - Franţa, Olanda, Germania, Austria, Spania, Italia - sunt ţări care au prevăzut în ceea ce înseamnă partea penală genul de infracţiuni care rezultă din această utilizare a violenţei cibernetice.

Reglementarea era necesară, întrucât în Codul penal din România sunt câteva referiri la ceea ce înseamnă şantaj sau la ceea ce înseamnă violarea vieţii intime, dar nu cu referire concretă la violenţa domestică, respectiv, introducerea violenţei cibernetice în definirea violenţei domestice.

Prin modificarea adusă, se definesc foarte clar infracţiunile despre care făceam referire mai devreme, motiv pentru care Partidul Naţional Liberal va vota acest proiect de lege extrem de necesar într-o ţară în care, ne place sau nu ne place să recunoaştem, violenţa domestică încă se regăseşte la nişte cote foarte, foarte mari, mai ales dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă a acestei pandemii, unde victimele au fost deseori forţate să locuiască în acelaşi spaţiu, dacă vreţi, cu agresorii lor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alţi doritori să intervină la dezbateri generale? Nu.

Avem şase amendamente admise şi un amendament respins.

Dacă se susţine amendamentul respins? Nu.

La titlul legii?

Articolul unic?

2 marginal? 3? 4? 5?

Mulţumesc.

Rămâne la votul final; caracter ordinar.

Şi ultimul.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social (PL-x 337/2020) (rămas pentru votul final).  

20. Proiectul de Lege privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social; PL-x 337/2020.

Dacă din partea...?

Sunt 2 colegi, da.

Domnul Silviu Vexler, vă rog.

Ca iniţiator, vă rog.

Dumneavoastră şi cu domnul Ganţ sunteţi iniţiatori.

Şi apoi domnul Ibram, să prezinte... sau domnul coleg.

OK!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Mai mult decât, poate, orice altă perioadă, zilele pe care le trăim astăzi ne-au arătat şi ne-au demonstrat din nou şi din nou cât de important este angajamentul social, cât de important este spiritul de voluntariat şi caritabil.

Tot această perioadă ne-a reamintit care este cu adevărat importanţa drepturilor omului şi a promovării drepturilor omului pentru toţi.

Atunci când am iniţiat acest proiect de lege împreună cu domnul deputat Ovidiu Ganţ, colegul meu, am vrut să existe o formă, ca, la cel mai înalt nivel, statul român să le mulţumească tuturor acelora, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau despre asociaţii, fundaţii şi alte instituţii din societatea civilă, care şi-au dedicat viaţa şi întreaga activitate acestor subiecte deosebit de importante pentru întreaga societate din România.

Indiferent dacă este vorba despre proiecte majore pe care le-am cunoscut cu toţii, cum este Asociaţia "Dăruieşte viaţă", care construieşte un spital, indiferent dacă este vorba despre lucruri care ni se par mult mai mici, cum este Asociaţia "Pisici pe creier", indiferent dacă este vorba despre proiecte individuale ale unor oameni care au sprijinit şi s-au implicat în sprijinirea unor categorii defavorizate sau pentru a lupta împotriva violenţei în familie, decoraţia care va fi instituită prin intermediul acestui proiect vine ca o recunoaştere oficială.

Dar, mai mult decât o recunoaştere oficială, ne-am gândit şi am dorit să existe o formă prin care statul român le spune pur şi simplu mulţumesc tuturor acestor oameni.

Vă mulţumesc şi vă rog să susţineţi acest proiect. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Rog, prezentaţi raportul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Vasile (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raportul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale asupra Proiectului de Lege privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social; PL-x 337/2020.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul legislativ.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul legislativ.

Consiliul Economic şi Social, de asemenea, a avizat iniţiativa legislativă favorabil.

Guvernul României susţine adoptarea iniţiativei legislative.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social, decoraţie civilă pe domenii de activitate.

Membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au examinat proiectul de lege în şedinţa online din 9 iunie 2020.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social, cu amendamentele admise.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Începem dezbaterile generale.

Îl invit pe domnul deputat Iulian Bulai, din partea Grupului...

Nu mai doriţi, da?

Liderul Grupului minorităţilor, domnul Varujan Pambuccian.

Vă rog, faceţi legătura.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur că este binevenit un asemenea Ordin.

Şi Grupul îl susţine în totalitatea lui.

Dar, din apărarea aceasta, a drepturilor minorităţilor, face parte şi apărarea dreptului la proprietate.

Şi atunci când am vrut, OK, să vedem, îşi asumă sau nu îşi asumă Parlamentul României acest drept, s-a recurs la trucul de astăzi, de dimineaţă, pe care îl ştim foarte bine cu toţii.

Evident că protestez împotriva acestui lucru. Pentru că noi nu am fost de acord cu retrimiterea la comisie, ci, OK, dacă doriţi să rămână în vigoare ordonanţa de urgenţă, asumaţi-vă lucrul acesta, nu e nicio problemă.

De asemenea, nu înţeleg de ce, atunci când era vorba despre un amendament care ne viza, şi pe care dorea să-l prezinte astăzi domnul Andi Grosaru, nu a mai fost loc pentru el, în condiţiile în care timp mai era.

Aşa că, este bine că instituim Ordine, este bine că recompensăm pe cei care apără drepturile acestea, dar cred că primii dintre cei care trebuie să le apere ar trebui să fim noi sau să ne asumăm neapărarea lor în mod deschis. Este o chestiune pe care o să solicit să o discutăm în Biroul permanent şi în Comitetul liderilor şi să-i găsim rezolvarea cuvenită.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

Avem 37 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la 2 la 37, intervenţii? Nu.

La Anexă, intervenţii? Nu.

Mulţumesc.

Rămâne la votul final; caracter ordinar.

Finalizăm aici.

Facem pauză 5 minute şi începe şedinţa de vot final.

 
     

După pauză

 
     

(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Începem sesiunea de vot final.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art. 60 pct. pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 647/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Legi ordinare. Adoptări.

1. Proiectul de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 647/2019; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Există în sală colegi...?

Vă rog, la microfon, anunţaţi cum votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Adriana-Doina Pană (de la tribună):

Adriana-Doina Pană, deputat de Bistriţa, votez "pentru" la toate iniţiativele legislative de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Să noteze secretariatul.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Gherman (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Dumitru Gherman. Vot pentru la toate iniţiativele legislative de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Bianca-Miruna Gavriliţă (de la tribună):

Bianca Gavriliţă, deputat de Timiş.

Vot "pentru" la acest proiect de lege şi la toate proiectele de lege de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iusein Ibram (de la tribună):

Deputat Iusein Ibraim.

Vot "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

Dan Vîlceanu.

Votez pentru PL-x 647/2019 - pentru.

Pentru PL-x 304/2020 - împotrivă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog. Am o rugăminte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi numărul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

Păi, le iau la rând.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Deci punctul 1? La punctul 1 pe ordinea de zi, PL-x 647/2019, pentru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

Pl-x 647/2019 - pentru.

Punctul 2, PL-x 304/2020 - împotrivă.

Punctul 3, PL-x 314/2020 - împotrivă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

PL-x 568/2019 am eu la punctul 3.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

PL-x 568/2019 - abţinere.

Înseamnă că nu am lista eu actualizată cu...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Toţi liderii de grup au lista.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

Acum. O iau de la capăt atunci.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Vîlceanu (de la tribună):

PL-x 647/2019 - pentru. Punctul 1.

Punctul 2, PL-x 304/2020 - împotrivă.

Punctul 3, PL-x 568/2019 - abţinere.

Punctul 4, PL-x 63/2020 - pentru.

Punctul 5, PL-x 297/2020 - pentru.

Punctul 6, PL-x 217/2020 - pentru.

Punctul 7, PL-x 289/2020 - pentru.

Punctul 8, PL-x 354/2020 - pentru.

Punctul 9, PL-x 244/2020 - pentru.

Punctul 10, PL-x 62/2020 - pentru.

Punctul 11, PL-x 337/2020 - pentru.

Punctul 12, Pl-x 478/2017 - pentru.

Punctul 13, Pl-x 167/2020 - abţinere.

Legi organice.

Punctul 14, PL-x 314/2020 - împotrivă.

Punctul 15, PL-x 157/2019 - pentru.

Punctul 16, PL-x 489/2017 - pentru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Rog liderul de grup al Partidului Naţional Liberal, în cazul în care mai este o intervenţie telefonică sau dacă este aceeaşi propunere de vot... vă rog frumos, ca să fie foarte clar. Şi de acum, cei de la Grupul parlamentar al PNL, doar îşi spun numele.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Slavoliub Adnagi (de la tribună):

Deputat Slavoliub Adgnagi.

La toate proiectele legislative de pe ordinea de zi "pentru", cu excepţia punctului 5, unde sunt prezent şi nu votez.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnule Roman, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Slavoliub Adnagi (de la tribună):

Pardon! Punctul 12 pe ordinea de zi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Punctul 12.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La Grupul PNL, în sală, care nu poate vota mai e doar un coleg, domnul deputat Daniel Constantin, şi practic e acelaşi vot ca şi la...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi în cazul intervenţiilor telefonice la fel, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Da.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc mult.

Domnul Daniel Constantin. Vă rog.

Nu trebuie să citiţi. Sunteţi din Grupul PNL şi confirmaţi prezenţa dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Constantin (de la tribună):

Daniel Constantin.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vlad Bontea (de la tribună):

Deputat Vlad Bontea, Mehedinţi.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön (de la tribună):

Domnule preşedinte, voi vota, ca şi Grupul UDMR, exact toate proiectele de pe ordinea de zi "pentru", cu excepţia punctului 12, PL-x 478/2017, unde votez împotriva raportului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule lider, doriţi să interveniţi?

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Eduard Simion (de la tribună):

Deputatul Lucian Simion.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mai este cineva din sală?

Vă rog, doamnă Cătăniciu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Steluţa Cătăniciu.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Weber Mihai.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Weber (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votul este "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu mulţumesc.

Domnul Todor Adrian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Todor (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele înscrise pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Tîlvăr?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Mărgărit?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mitică-Marius Mărgărit (prin telefon):

Să trăiţi, domnule preşedinte!

Deputat Mărgărit Mitică-Marius, Circumscripţia nr. 18 Galaţi.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Pop Georgian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Georgian Pop (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu mulţumesc.

Domnul Rădulescu Cătălin?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Chirian Viorel?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Chiriac (prin telefon):

Bună ziua, tuturor!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Bota Marius?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota (prin telefon):

Bună ziua!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, cu excepţia punctului 15, unde mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Punctul 15 - vă abţineţi.

Mulţumesc.

Domnul Muşoiu Ştefan?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Moldovan Sorin-Dan?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Dan Moldovan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez cu Grupul Partidului Naţional Liberal.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Havrici?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici (prin telefon):

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, cu excepţia punctului 3, unde este "abţinere".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Care punct?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici (prin telefon):

Punctul 3.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Punctul 3. Vă abţineţi, nu?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici (prin telefon):

Da. Abţinere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc mult.

Domnul Radu Nicolaie-Sebastian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Bârlădeanu Dragoş?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş-Petruţ Bârlădeanu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Dehelean Silviu?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Dehelean (prin telefon):

Domnule preşedinte, eu o să votez doar la primul punct de pe ordinea de zi, la PL-x 647/2019 "împotrivă". La restul voi vota de pe tabletă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Ţachianu Marian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Ţachianu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

La primul punct de pe ordinea de zi votez "pentru", la restul voi vota de pe tabletă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Korodi Attila?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Korodi Attila (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte.

Votez la toate "pentru", cu excepţia punctului 12, unde votez "împotrivă", ca şi Grupul UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Ciocan Dan?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Ciocan (prin telefon):

Alo!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Da, vă ascultăm!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Ciocan (prin telefon):

Domnule preşedinte, bună ziua!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi de astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Cucşa Marian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian-Gheorghe Cucşa (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Deputat Marian-Gheorghe Cucşa.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Popa Florin?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Popa (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Doamna Boboc Tudoriţa-Rodica?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Rotaru Alexandru?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rotaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Suciu Matei?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Matei Suciu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Bălănescu Alexandru?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Bălănescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Vîrză Mihăiţă?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Vîrză (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Petrea Gabriel?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Petrea (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, cu excepţia punctului 3, la care mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Rădulescu Alexandru?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rădulescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la acest punct, la restul votez pe tabletă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Drăghici Mircea-Gheorghe?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Iancu Marius-Ionel?

Domnul Iancu?

Domnul Stancu Florinel?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florinel Stancu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate punctele, cu excepţia punctului 3, la care mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Domnul Petreţchi Nicolae?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulţumesc.

Vreau... Deci electronic au fost ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu-Andrei Steriu (prin telefon):

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună ziua!

Spuneţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu-Andrei Steriu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Dacă vreţi să...

Domnul Steriu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu-Andrei Steriu (prin telefon):

Steriu Valeriu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Am avut 233 de voturi pentru, 24 de voturi împotrivă, 3 abţineri...

273 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă, 3 abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind acordarea de măşti pentru<B></B> protecţia cetăţenilor români de virusul Covid-19 (PL-x 304/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

2. Proiectul de Lege privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul Covid-19; PL-x 304/2020; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnul Ştefan Corneliu?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Ştefan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Vă rog, telefonic cine mai este?

Vă rog, domnule deputat Stan Viorel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Stan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Vă rog. Domnul Mocioalcă.

Vă ascultăm, domnule Mocioalcă!

Domnul Căciulă Aurel. Vă rog.

Domnule Căciulă, vă ascultăm!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Căciulă (prin telefon):

Alo!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Salut!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Căciulă (prin telefon):

Căciulă Aurel, deputat de Vaslui.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mă bucur!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Căciulă (prin telefon):

O zi bună!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

224 de voturi pentru, 64 de voturi împotrivă... Abţineri? 3 abţineri.

Adoptat.

Domnul preşedinte Victor Ponta. Vă rog.

Vă ascultăm, domnule Mocioalcă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Mocioalcă (prin telefon):

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, mai puţin punctul 3, unde mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am înţeles! Precum Grupul PRO.

Mulţumesc.

Vă rog, domnule preşedinte Ponta.

Scuzaţi-l pe domnul Mocioalcă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care azi au votat pentru acest proiect iniţiat de câţiva colegi din PRO România şi PSD; sunt şi eu iniţiator printre ei.

Vreau să explicăm că prin această lege putem să asigurăm pentru persoanele care nu îşi permit sau care nu găsesc măşti achiziţia centralizată, prin "Unifarm", a unui număr suficient de măşti pentru populaţie.

Am primit o veste bună de la Guvernul PNL, cum că s-a pornit licitaţia pentru 115 milioane de măşti, ceea ce înseamnă chiar mai mult de 30, cât am propus noi.

Ca orice veste bună de la Guvern, imediat este urmată de o veste proastă, în sensul că s-a anulat deja licitaţia. Probabil că firma bucătăreselor din judeţul Vaslui, să zicem la întâmplare, nu au dus 115 milioane de măşti şi atunci au anulat-o.

Vreau să vă anunţ însă că, în momentul în care Guvernul propune prelungirea stării de alertă, eu voi vota împotrivă, dar propune şi păstrarea în continuare a obligaţiei de a purta măşti şi cred că nu poţi să obligi un cetăţean să poarte mască, până nu te asiguri că are acces la o asemenea mască.

Prin legea de azi am asigurat acest lucru şi mi-aş dori foarte tare să se şi pună în aplicare.

Mulţumesc tuturor celor care au votat "pentru".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea (PL-x 568/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

3. Proiectul de Lege pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea; PL-x 568/2019; lege ordinară.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnul Văcaru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin Vasile Văcaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Nu ştiu dacă am reuşit la cele două să votez, că nu mi-a arătat.

Votez "pentru", mai puţin la acest punct 3, la care mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am înţeles.

Dacă nu mai reuşiţi, noi vă invităm în plenul Parlamentului, unde sunt şi restul de colegi.

 
     

Domnul Alin Vasile Văcaru (prin telefon):

Sigur!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulţumesc.

Domnul Biro Zsolt-Istvan?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Biro Zsolt-Istvan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi, excepţie punctul 12, Pl-x 478/2017, unde votez împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Biro Zsolt-Istvan (prin telefon):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Doamna Longher Victoria?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria Longher (prin telefon):

Bună ziua!

Sunt Longher Victoria.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Cu 173 de voturi pentru, 35 de voturi împotrivă şi 85 de abţineri, adoptat.

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; PL-x 289/2020; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

(Vot electronic la distanţă.)

Voci din sală:

Aţi sărit!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Votăm punctul 7 şi revin la punctul 4.

Pe tabletă este PL-x 63/2020. Da.

Reluăm votul.

Dar, stafful, n-aţi văzut din timp? Da.

Imediat!

Reluăm votul.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 63/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

4. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 63/2020; lege ordinară.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

(Vot electronic la distanţă.)

292 de voturi pentru, două abţineri şi un vot "nu votez".

Adoptat.

    Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 297/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 297/2020.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

297 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere, un coleg nu votează.

A fost adoptat.

Explicarea votului, doamna Prună Cristina, Grupul USR. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Evident, USR a votat pentru acest proiect de lege şi le mulţumim tuturor colegilor care au dat astăzi un vot pozitiv.

Acest proiect de lege face parte dintr-un pachet legislativ de reducere a birocraţiei inutile pe care USR le-a depus în Parlament. Mai întâi, am simplificat procedura de înfiinţare a unei firme. Din păcate, acest proiect este acum pe masa CCR, atacat, culmea, de către Guvernul PNL. Sper că totuşi astăzi colegii din PNL au dat un vot pozitiv pentru acest proiect de lege.

În România, cetăţenii sunt de multe ori trataţi de către stat ca nişte cărăuşi de hârtii şi de multe ori legislaţia, în loc să le uşureze viaţa celor care întreprind, vine şi o face un calvar.

Acest proiect de lege corectează tocmai obligativitatea cetăţenilor de a declara constant, la stat, informaţii pe care, culmea, instituţiile publice le deţin deja.

Din nou a fost transpusă o directivă în cea mai greoaie formă posibilă şi astfel societăţile comerciale trebuie să depună anual o declaraţie privind beneficiarul real al firmei, chiar dacă nu s-a modificat nimic în structura acestuia.

Prin acest proiect de lege, venim să uşurăm viaţa a peste 900.000 de SRL-uri, aproximativ 96% dintre acestea, care nu au în componenţă o persoană juridică unde s-ar justifica declararea beneficiarului real.

Ce facem concret prin acest proiect? Ei, bine, lucruri de bun-simţ. Dacă nu s-au produs schimbări, nu va mai fi cazul să revii anual să tot declari acelaşi lucru, iar statul nu are decât să ia datele despre beneficiarul real de la Registrul Comerţului, care, până la urmă, este tot o instituţie a sa.

A venit momentul, stimaţi colegi, să luăm exemplul altor ţări şi să nu mai ţinem oamenii pe drumuri inutil, mai ales că, înlesnind antreprenoriatul, vom avea o prosperitate reală şi vom crea locuri de muncă bine plătite aici, în România.

Încă o dată, mulţumiri celor care au susţinut acest proiect de lege şi abia aşteptăm să fie şi promulgat.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Márton Árpád? Bun.

Domnul Grosaru? O luăm în ordinea grupurilor parlamentare.

Domnule Grosaru, vreţi să interveniţi la explicarea votului? Nu.

Mulţumesc.

Doamna Ana Birchall.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Este ruşinos că astăzi, la începutul şedinţei, la ora 10,00, procedural, am solicitat cuvântul, regulamentar, şi dumneavoastră aţi refuzat de nenumărate ori să-mi daţi cuvântul, aşa cum am dreptul, fiind deputat în Parlamentul României. Pentru că voiam să solicit retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, pentru că, aşa cum este formulat, luând în considerare şi punctul de vedere al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care a fost negativ, sigur că simplificarea procedurilor poate fi bine-venită, atât timp cât aceasta nu neagă scopul directivei şi nu împiedică sau pune în dificultate realizarea obiectivelor acestei directive, de transparenţă a circulaţiei capitalurilor, de integritate a mediului de afaceri, de prevenire a fenomenelor de spălare a banilor şi de finanţare a activităţilor ce ar reprezenta o ameninţare la adresa statului şi a cetăţenilor săi.

Tocmai de aceea se impunea ca Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să analizeze în ansamblu acest proiect de lege, pentru a da siguranţa că se respectă transpunerea Directivei 843/2018.

Eu vă spun că în prezent - şi vreau să rămână pe bandă - Comisia Europeană evaluează modul de implementare a Directivei nr. 849 din 2015, a patra directivă care abordează ameninţarea reprezentată de spălarea banilor, în care se reglementează situaţia beneficiarului real, iar raportul pentru România va avea loc în octombrie 2020. În spiritul directivei, se are în vedere faptul că beneficiarul real nu este întotdeauna acelaşi cu proprietarul entităţii, şi anume, societate comercială, asociaţie etc.

Obligaţia de a identifica beneficiarul real se află în sarcina entităţilor contractoare şi nu trebuie trecută în sarcina unei instituţii, cum este Oficiul Registrului Comerţului, aşa cum apare în textul de modificare a Legii nr. 129/2019.

Modificând acestei prevederi care au fost comunicate comisiei...

Voci din sală:

Timpul!

 
     

Domnul Florin Iordache:

Concluzionaţi, doamnă!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

... se va considera că nu am implementat corect şi complet această directivă.

De asemenea, excepţiile impuse de proiect ne scot din cadrul directivei. Excepţiile se referă în special la societăţi cu asociaţii persoane fizice, asociaţii şi fundaţii cu membri persoane fizice. Aceste excepţii sunt cu totul în afara directivei.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Şi este... este regretabil...

Domnule preşedinte,

Vă rog frumos, toată ziua...

Eu voi face şi plângere la conducerea...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Păi, nu, doamnă, doresc...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

... la conducerea Camerei Deputaţilor...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

... pentru că este inadmisibil ce faceţi dumneavoastră. Am solicitat legal cuvântul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Doamnă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

... şi dumneavoastră aţi refuzat...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Pentru...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

... să-mi acordaţi acest cuvânt. Acesta este...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Chiar dacă suntem în...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Este o ruşine pentru cum conduceţi Camera Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Deci, pentru corecta informare...

Faceţi legătura cu domnul deputat Ion Stelian.

Pentru corecta informare, chiar dacă suntem într-o stare de alertă, Regulamentul rămâne acelaşi.

Deci schimbarea ordinii se zi se poate face numai la solicitarea unui lider de grup sau a unui vicelider. Deputaţii neafiliaţi, deocamdată, din câte ştiu eu, nu au un lider de grup sau un vicelider care să fi solicitat aceasta.

Deci, întâi citim şi apoi vorbim.

Vă mulţumesc.

Domnul Ion Stelian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion (prin audioconferinţă):

Mulţumesc.

Eu cred că era...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Domnul Ion Stelian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion (prin audioconferinţă):

Da, da, da. Eu vă aud.

Eu cred că era foarte important să aflăm aceste argumente. Indiferent că în mod formal putea face un lider sau un vicelider această solicitare, ar fi putut să-şi însuşească un lider sau un vicelider această solicitare.

Asta, pe de o parte.

Pe procedură, cred că ar fi trebuit să...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Stelian Ion, dacă aveţi o chestiune de procedură?

S-a explicat votul de către colega dumneavoastră, doamna Prună.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion (prin audioconferinţă):

Eu vorbeam pe procedură acum.

Pe fond, s-a făcut afirmaţia că această lege ar veni în contradicţie cu directiva.

Vă spun foarte clar că nu am văzut un punct de vedere din partea Oficiului pentru Combaterea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi care e procedura?

Vă mulţumesc mult.

Mergem mai departe.

 
     

Domnul Stelian-Cristian Ion (prin audioconferinţă):

Dar nu e...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă (PL-x 217/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

6. Proiectul de Lege privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă; PL-x 217/2020.

Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Da. Rezultatul votului - 298 de voturi pentru, un vot împotrivă. Adoptat.

Explicarea votului, domnul Ungureanu, vă rog, Grupul USR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (de la tribună):

Să ştiţi că această lege este un pas istoric în faţă pentru pacienţii care sunt închişi în zone extrem de insalubre.

Am fost în ţară în mai multe locuri unde există foarte mult dispreţ faţă de ideea de om şi de fiinţă.

O să vă dau doar un exemplu.

La Grajduri, în Iaşi, pacienţii cu diferite boli cronice psihice, sunt într-o pădure, după un gard. Şi sentimentul general este că după ce ajungi acolo nu mai ai voie să ieşi.

Acest proiect de lege, pentru care o felicit pe colega noastră din Comisia pentru sănătate, vine să aducă un plus de drepturi şi de lumină într-o zonă în care este prea mult întuneric.

Repet, este un pas înainte, important, şi îl salut din toată inima. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 289/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

7. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; PL-x 289/2020.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

294 de voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere. A fost adoptat.

Explicarea votului, domnul Grosaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

În mod normal, n-aş fi vrut să explic votul pe care l-am dat cu privire la Legea avocaturii.

Dar având în vedere faptul că în data de 3 iunie Camera Deputaţilor a adoptat o modalitate de vot interesantă din punctul meu de vedere, pentru că s-a acordat o excepţie pe care n-am înţeles-o.

Am şi solicitat, de altfel, Biroului permanent, să-mi explice adoptarea modalităţii de vot excepţie.

Stenogramele vor... sunt cele care pot spune despre acest lucru.

Aştept un răspuns din partea Biroului permanent.

Din perspectiva acestei legi, am formulat două amendamente, dintre care doar unul mi-a fost luat în discuţie. Sens în care vă solicit, domnule preşedinte, având în vedere excepţia instituită pe data de 3 iunie 2020, în şedinţa din data de 3 iunie, să-mi daţi posibilitatea să îmi susţin şi al doilea amendament, pe care dumneavoastră nu m-aţi lăsat sau... aţi spus că sunt probleme tehnice pentru care n-a fost luat în considerare acest lucru.

Drept urmare, daţi-mi voie să-mi susţin acest amendament.

Amendamentul se referă la alin. (3) al art. 541. Este alin. (3).

Deci - "Consiliul fiecărui barou va face public, pe site-ul web propriu, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei adunării generale în care va fi utilizată procedura de vot electronic, regulamentul privind utilizarea sistemului electronic de votare, care va conţine garanţii cu privire la securitatea şi corectitudinea procesului de vot şi de respectare a secretului votului în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului".

Acesta este amendamentul pe care îl fac şi îl susţin.

Drept urmare, având în vedere considerentele menţionate anterior, vă rog să puneţi... Camerei Deputaţilor... să supuneţi votului acest amendament.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

V-am şi explicat telefonic, domnule coleg.

Au fost două amendamente respinse.

La primul amendament v-am dat cuvântul, am supus votului, a fost respins.

La cel de-al doilea amendament al dumneavoastră, cel la care faceţi referire, v-am dat cuvântul. Nu aţi mai intervenit, am mers mai departe.

Asta e istoria.

S-a votat, este votul final.

Din păcate, procedural, nu mai putem reveni la acest amendament al dumneavoastră.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene (PL-x 354/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Mergem mai departe.

8. Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene; PL-x 354/2020.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 265 de voturi pentru, 26 de voturi împotrivă, două abţineri. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor (PL-x 244/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor; PL-x 244/2020.

Comisia pentru industrii propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

287 de voturi pentru. Unanimitate. Adoptat.

Domnul Erdei István, explicarea votului.

Vă rog, faceţi legătura cu domnul deputat. (Vociferări.)

A, bun, domnul Erdei, vă rog.

Păi, a solicitat intervenţie telefonică. (Vociferări.)

Pentru vot, dar să comunice.

Domnul Erdei?

Mergem mai departe.

Domnul Răzvan Rotaru.

Şi faceţi legătura şi cu domnul Bumb.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi; că nu mai merge aplicaţia.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Bumb?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Ioan Bumb (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi vreau să le mulţumesc tuturor colegilor pentru că au votat această lege.

În calitate de iniţiator, cred că această lege îşi va face efectele şi se vor schimba multe lucruri din punctul de vedere al folosirii soluţiilor inteligente, atât la materialele de construcţii, cât şi la soluţiile de încălzire.

Mulţumesc încă o dată tuturor celor care au votat această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Erdei, vă rog.

Domnul Erdei? (Vociferări.)

Numai puţin, să vedem ce comunică domnul Erdei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Erdei Dolóczki István (prin telefon):

Da.

Bună ziua, domnule preşedinte.

PL-x 244/2020 - pentru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi de aici încolo, domnule Erdei, votaţi pe tabletă?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Erdei Dolóczki István (prin telefon):

Încerc pe tabletă.

Dacă nu, atunci revin.

Încerc să repornesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Erdei Dolóczki István (prin telefon):

Bine.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (PL-x 62/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Trecem mai departe.

10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice; PL-x 62/2020.

Comisia pentru egalitatea de şanse şi Comisia juridică propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 295 de voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere. A fost adoptat.

Domnul Babuş Radu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Babuş (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez pentru toate proiectele care mai sunt pe ordinea de zi. Pentru că aplicaţia nu mai funcţionează.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles.

Doamna Iurişniţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi (prin telefon):

Da.

Mulţumesc.

Ţin să mulţumesc acum, după votul final, pentru această lege, tuturor colegelor şi colegilor care au votat pentru introducerea violenţei cibernetice în cadrul tipurilor de violenţă domestică, alături de violenţa fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală. Lipsea violenţa cibernetică.

Şi iată că Uniunea Salvaţi România, prin Comisia pentru egalitatea de şanse, pe care o conduc, în cadrul Camerei Deputaţilor, prin sprijinul pe care Comisia juridică l-a acordat şi toţi parlamentarii de acolo, evident, iată că în final avem un cadru legislativ coerent, cumva mult mai clar şi mai în întâmpinarea cetăţenilor, care trebuie să găsească în legislaţie toate mijloacele necesare atunci când este vorba de siguranţa lor.

Vreau să reamintesc, de asemenea, că este nevoie de mai multă conştientizare, de mai multe campanii de informare şi de tot ce înseamnă sensibilizarea cetăţenilor în privinţa violenţei de orice tip, inclusiv violenţa în online, care a crescut în această perioadă de criză sanitară.

Este important, de asemenea, să bugetăm. Şi, conform acestui proiect de lege pe care tocmai l-am votat, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale stabileşte, promovează şi bugetează programe destinate unei game largi de utilizatori pentru alfabetizare digitală.

Deci avem nevoie şi de educaţie, avem nevoie şi de un cadru legislativ clar de recunoaştere a acestui tip de violenţă şi mai ales de sancţiunile care, până la urmă, vor fi aceleaşi ca pentru orice alt tip de violenţă domestică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Todoran Adrian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

Am avut o problemă cu conexiunea şi acum... (Probleme tehnice.)

La PL-x 62/2020... acesta să fie consemnat "pentru".

La PL-x... ... (Probleme tehnice.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles.

Mulţumesc. (Râsete.)

A spus "pentru". Era şi greu de înţeles...

Domnul Erdei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Erdei Dolóczki István (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez pentru PL-x 62/2020. Şi la toate punctele de pe ordinea de zi votez pentru, mai puţin la Pl-x 478/2017 - împotrivă.

Deci Pl-x 478/2017 - votez împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles, domnule deputat.

 
     

Domnul Erdei Dolóczki István (prin telefon):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La poziţia 12 votaţi împotrivă.

În rest, până la capăt votaţi pentru.

Mulţumesc.

Alte intervenţii mai sunt?

Da, numai puţin.

La explicarea votului, domnule preşedinte?

La explicarea votului, domnul preşedinte Victor Ponta.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Vreau să-i felicit pe iniţiatori şi pe dumneavoastră, toţi cei care aţi votat pentru această lege, într-o calitate personală, de părinte de adolescenţi. Pentru că toţi cei care aveţi copii adolescenţi ştiţi ce înseamnă violenţa digitală - ameninţări, mesaje, expunerea pe reţele sociale. "Bullying" este termenul englezesc care defineşte chiar mai bine.

Vreau însă să vă rog, să vă cer sprijinul pentru a face încă doi paşi. Pentru că acesta a fost doar un pas.

Al doilea pas este de a explica şi de a informa. Violenţă domestică, în înţelesul opiniei publice, se referă la violenţa între soţ, soţie, copii. Or, aici e vorba de violenţa digitală exercitată din partea colegilor de clasă, din partea prietenilor adolescenţi.

Şi al doilea lucru - să găsim un instrument eficient. Acum nu cred că va fi eficient. Nu cred că o să ne ducem noi, părinţii, cu copiii de mână, să depunem plângeri la poliţie. Şi cred că poliţia va avea lucruri mai importante de făcut.

Singurul instrument eficient, care se aplică deja în Franţa, de exemplu, şi în alte ţări, este un instrument legislativ asupra reţelelor sociale. În aşa fel încât copilul, adolescentul, maturul care foloseşte reţelele sociale pentru tipul de activităţi definite prin această lege, în primul rând să dispună ştergerea, suspendarea contului. Şi, dacă nu o face reţeaua socială, atunci să poţi să-i dai în judecată pe cei din reţeaua socială respectivă. De fapt asta va fi soluţia.

Repet, azi a fost un pas foarte important. Să înţelegeţi ce înseamnă suferinţa pentru o tânără sau un tânăr, a expunerii mediatice în social media, mult mai important decât la televizor sau în Camera Deputaţilor. Dar trebuie să mergem mai departe. Şi să mergem la reţelele sociale, în aşa fel încât acestea să sprijine ceea ce noi tocmai am adoptat astăzi.

Altfel, am adoptat o declaraţie de intenţii foarte frumoasă, dar care nu va avea niciun efect practic.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Nemaifiind alte intervenţii, mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social (PL-x 337/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Poziţia 11. Proiectul de Lege privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social; PL-x 337/2020.

Comisia pentru drepturile omului propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Cu 264 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă, 4 abţineri, a fost adoptat.

Explicarea votului? Nu doreşte nimeni.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România (Pl-x 478/2017) (respinsă prin vot electronic la distanţă);

Trecem la Secţiunea Legi ordinare. Respingeri.

Poziţia 12. Propunerea legislativă privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România; Pl-x 478/2017.

Comisia pentru drepturile omului propune respingerea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: voturi pentru - 234, voturi împotrivă - 30, abţineri - 22, 4 colegi care nu...

Bun.

Explicarea votului.

Vă rog...

Domnul Benedek Zacharie, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Azi puteam intra într-o normalitate în această relaţie dintre majoritate şi minoritate, dar asta s-a întâmplat.

În continuare, cetăţenii români de etnie maghiară vor crea plusvaloare acestei ţări, în continuare vor munci, vor plăti taxe şi impozite.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Andrei Gheorghe, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (de la tribună):

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a votat pentru respingerea acestei propuneri legislative.

Noi credem că pentru relaţia dintre români şi maghiari este nevoie de date istorice care nu creează niciun raport de contondenţă ori de adversitate, ori care pot duce la situaţii tensionate între unii şi ceilalţi.

Şi, tot pentru că colegul de la UDMR a vorbit foarte bine de normalitate, aş vrea să văd şi eu acea normalitate în care ministrul de externe al Ungariei nu mai cenzurează evenimentele prilejuite, în reprezentanţele diplomatice ale României, de 1 Decembrie, şi acea normalitate în care lideri ai UDMR sau chiar reprezentanţi ai Guvernului maghiar nu mai arborează simboluri de doliu în data de 1 Decembrie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Petru Movilă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

PMP a votat pentru respingerea acestui proiect de lege.

Nu are rost să mai dezvoltăm subiectul, ci vrem să vă cerem ca votul la acest punct, la acest proiect de lege, dar şi la punctul 13 - Propunerea legislativă privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului - să fie făcute public pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Păi, asta este, domnule...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (de la tribună):

Să fie făcute public, nominal. Pentru că pe site-ul Camerei s-a pierdut acea procedură în care se vede clar cum votează fiecare parlamentar la proiectele de lege.

Şi, atunci, noi solicităm ca, cel puţin pentru aceste două puncte care au fost şi sunt pe ordinea de zi, să avem votul exprimat de fiecare parlamentar.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă dau o veste proastă. La fiecare din aceste proiecte, cei interesaţi pot vedea cum a votat fiecare deputat.

Mulţumesc.

13. Propunerea legislativă...

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (Pl-x 167/2020) (respinsă prin vot electronic la distanţă);

13. Propunerea legislativă privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului; Pl-x 167/2020.

Comisia pentru cultură propune respingerea.

Să înceapă votul.

Da. 182 de voturi pentru, 44 de voturi împotrivă, 64 de abţineri şi 2 colegi - "prezent, nu votez". A fost adoptat raportul de respingere.

Explicarea votului, vă rog, Grupul USR.

Domnul deputat Bulai, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Va veni şi timpul când vom desfiinţa toate sinecurile din România. Atunci când USR va ajunge la guvernare, va face acest lucru.

Nu aţi votat împotriva desfiinţării acestei instituţii, pentru că vă pasă de cercetare şi pentru că vă doriţi să aveţi în continuare control asupra unor posturi călduţe care dumneavoastră credeţi că vă vor aştepta atunci când veţi reveni la guvernare. Nu se va întâmpla acest lucru!

CCR a declarat neconstituţională Legea de înfiinţare a acestei instituţii.

CCR a declarat că există elemente de neconstituţionalitate şi în legea de aprobare a OUG care transformă această instituţie într-o instituţie de utilitate publică şi creează o poziţie de secretar de stat.

Să fii preşedintele României, să fii fostul preşedinte al României şi să te atârni de o poziţie de secretar de stat, asta da dezamăgire! Cercetarea trebuie să primească bani în România, cercetarea trebuie să fie apreciată, cercetarea trebuie să fie finanţată, dar nu în acest mod, prin instituţii lipsite de conţinut.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alţi colegi care doresc? Nu.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică (PL-x 314/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Mergem mai departe, la Secţiunea II. Legi organice. Adoptări.

14. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică; PL-x 314/2020.

Comisia pentru politică economică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Numai puţin!

Domnule Constantin Şovăială, interveniţi la vot? Alo!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Şovăială (prin telefon):

Nu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Şovăială (prin telefon):

Nu am putut vota la punctele 11 şi 12. "Da" la amândouă. Asta am vrut să comunic.

Şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Todoran. Faceţi legătura!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Din nou intervin, pentru că n-am putut vota iar la câteva puncte. Şi revin asupra punctului 6, PL-x 568/2019, unde vreau să se consemneze că sunt împotrivă, PL-x 63/2020 - pentru...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Todoran! Domnule Todoran...

 
     

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Numai puţin! Vă dau o veste proastă! Suntem la poziţia 14 din ordinea de zi, la PL-x 314/2020!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

Ştiu, dar eu vă spun că am încercat să intru în direct, nu s-a putut, tableta nu funcţionează şi vreau să revin asupra votului....pentru sau împotrivă. Nu e vina mea că ... (Se întrerupe legătura telefonică.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Repet. Suntem la PL-x 314/2020.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mariana-Venera Popescu (de la tribună):

Domnule preşedinte,

N-am reuşit să votez de pe tabletă.

Votez "pentru" la PL-x 314/2020.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

199 de voturi pentru, 89 de voturi împotrivă, 3 abţineri.

A fost adoptată. E lege organică.

Explicarea votului, domnul Roman.

Dau cuvântul la toţi colegii, câte un reprezentant de grup.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Domnule preşedinte,

O nouă lege prin care PSD pregăteşte un tun financiar de proporţii, în care iniţiator este un senator. Lichidatorul la "Horticola" Bucureşti este o rudă de gradul I cu acel senator şi se pregăteşte practic PSD să schimbe sloganul "Noi nu ne vindem ţara!", în "Vindem ţara la bucată!".

Partidul Naţional Liberal va ataca la Curtea Constituţională şi sfatul meu către cei care urmăresc respectarea legii în România: să fie cu ochii deschişi în următoarea perioadă pe ceea ce se întâmplă la "Horticola" Bucureşti!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Explicarea votului. Grupul USR, vă rog. Explicarea votului! (Vociferări.) Nu.

PMP. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca (de la tribună):

Eu vreau doar să repet ce spunea colegul meu Todoran, pe care nu l-aţi putut auzi. Dumnealui dorea să vă spună că la Pl-x 167/2020 privind desfiinţare Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului ar vrea să voteze împotriva respingerii desfiinţării institutului. Trebuia să notăm acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule coleg, s-a trezit prea târziu! Bun.

Domnul Simonis, explicarea votului.

Suntem, repet, la PL-x 314/2020. Haideţi să ne revenim puţin! PL-x 314/2020.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Mai am şi eu un vot pentru săptămâna trecută, ceva, mi-a scăpat la un vot, la un proiect de săptămâna trecută şi dacă se poate aş vrea să votez, să se consemneze!

Foarte interesant! Deci astăzi votăm o lege iniţiată de colegi de la Partidul Social Democrat, prin care interzicem pe o perioadă de doi ani de zile, în care estimăm că va fi o anumită criză, vânzarea acţiunilor unde statul român este acţionar.

În acelaşi timp, cineva ne acuză că încercăm să dăm nu ştiu ce tun, să cumpărăm. Păi, dacă interzicem să se vândă doi ani, ce să cumpărăm, domnilor?!

Nu vă mai ajung măştile cu 17.000 de euro bucata sau vizetele?!

Nu vă mai ajung măştile alea cumpărate de la un butic din Giurgiu, de 12-13 milioane de euro?!

Nu vă mai ajung tunurile date în fiecare zi?! Vreţi să cumpăraţi şi companii la preţuri de nimic?!

Vreţi să vindeţi Aeroportul Bucureşti, care are profit de 400 de milioane pe an?! (Aplauze.)

Ce Dumnezeu?! Gândiţi-vă la urmaşii noştri! Suntem mulţi dintre noi aici taţi de copii mici. Ce vor mai avea din ţara asta, dacă acum, când suntem în plină criză, voi vindeţi tot? Ştim că asta-i menirea dumneavoastră, dar măcar nu o spuneţi atât de nonşalant de la tribuna Parlamentului! Atacaţi la CCR orice iniţiativă care face, aduce un plus de bine în România asta!

Calmaţi-vă! Opriţi-vă, că vă văd oamenii! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Deci mesajul este "Opriţi-vă!".

Domnul Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Le e greu la socialişti să înţeleagă că într-o economie de piaţă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Roman...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Nu la toţi socialiştii!

 
     

Domnul Florin Iordache:

Domnule Roman, cu tot respectul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Numai puţin! Daţi-mi voie, că nu l-aţi întrerupt!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Păi, nu! Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Le e foarte greu să înţeleagă că un lichidator poate să vândă la bucată şi asta se va întâmpla, pentru că aici vorbim de un tun pe care-l daţi prin vânzarea a zeci de mii de hectare...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

... în Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vreau să mai prezint un simplu document. Astăzi ne-aţi mai acuzat de un tun, la ANRP. Vă prezint documentul public, prin care aţi făcut exact aceleaşi plăţi, în aceeaşi perioadă ... (Arată documentul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Nu are legătură! Vă rog, opriţi microfonul! Opriţi microfonul, vă rog! Opriţi microfonul!

Mulţumesc. (I se întrerupe microfonul.)

Domnule Roman, am finalizat.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 157/2019) (adoptată legea prin vot electronic la distanţă);

15. Legea pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 157/2019; lege organică.

Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

254 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă, 4 abţineri.

A fost adoptat.

Domnul Todoran, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

Nu am apăsat tasta "#" pentru a vota la acest proiect.

Votez pentru. Există o mare problemă, văd că... cu transmiterea datelor.

Solicit şi după ce se termină votul ... cuvântul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului (PL-x 489/2017) (respins prin vot electronic la distanţă).

Şi ultimul proiect.

Legi organice. Respingeri.

16. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului; PL-x 489/2017; lege organică.

Comisia pentru politică economică propune respingerea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnul deputat Nasra Horia. Văd că doriţi să interveniţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel-Horia Nasra (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Am reuşit să votez între timp.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Todoran?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

PL-x 489/2017. Votez pentru acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Pentru.

Mulţumesc.

287 de voturi pentru.

În unanimitate a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi:  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii, următoarele legi:

  1. Legea pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 647/2019; procedură de drept comun;
  2. Legea privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul Covid-19; PL-x 304/2020; procedură de urgenţă;
  3. Legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică; PL-x 314/2020; procedură de urgenţă;
  4. Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului judeţean Vrancea; PL-x 568/2019; procedură de drept comun;
  5. Legea pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 63/2020; procedură de drept comun;
  6. Legea pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; PL-x 157/2019; procedură de drept comun;
  7. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 297/2020; procedură de drept comun;
  8. Legea privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă; PL-x 217/2020; procedură de drept comun;
  9. Legea pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; PL-x 289/2020; procedură de urgenţă;
  10. Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene; PL-x 354/2020; procedură de urgenţă;
  11. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor; PL-x 244/2020; procedură de urgenţă;
  12. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice; PL-x 62/2020; procedură de drept comun;
  13. Legea privind instituirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social; PL-x 337/2020; procedură de drept comun.

Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii, astăzi, 10 iunie 2020.

Mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

Invit membrii Biroului permanent la şedinţa de Birou permanent, la sala "Mihai Viteazul".

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

După pauză

     

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Marilen-Gabriel Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările de astăzi, 10 iunie 2020, ale şedinţei dedicate declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu pot depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să îi retragă cuvântul. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă.

Ordinea luărilor de cuvânt se va desfăşura conform listei deputaţilor înscrişi pentru susţinerea declaraţiilor politice.

 
Video in format Flash/IOS   Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - declaraţie politică având ca temă noua normalitate;

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Bîzgan-Gayral Oana-Mioara, de la neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragii colege,

Dragi colegi,

George Floyd, cetăţean american de culoare, şi-a pierdut viaţa după ce un poliţist i-a ţinut piciorul pe gât, la propriu, timp de mai bine de 8 minute. Imaginile cu intervenţia brutală sunt greu de privit. Numeroase persoane au ieşit în stradă, în Statele Unite sau în alte colţuri ale lumii, pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei probleme sistemice care ne afectează pe toţi, indiferent că ne dăm sau nu seama de acest fapt.

Trecem printr-o pandemie... de ură şi discriminare, care durează de ani de zile şi care are efecte asupra fiecăruia dintre noi. Asistăm frecvent, inclusiv în România, la astfel de episoade îndreptate asupra unor persoane sau a unor comunităţi doar pentru că au altă etnie, au valori şi credinţe diferite de ale noastre sau pur şi simplu pentru că vin din alte ţări. Este momentul acum ca toţi să înţelegem că suntem egali şi că fiecare dintre noi are dreptul la demnitate. Nimeni nu are dreptul să trateze altă persoană altfel decât şi-ar dori să fie tratat el însuşi, indiferent de circumstanţe. Trebuie să intervenim şi să condamnăm astfel de gesturi, pentru a ne asigura că niciun om nu mai are de suferit de pe urma unor acţiuni care au la bază doar ura.

Momentul la care ne aflăm acum este unul crucial. Am vorbit cu toţii despre noua realitate, despre noul normal, despre ceea ce se va schimba după pandemie. Noul normal nu este doar despre servicii de sănătate mai bune şi despre mai multă pregătire în ce priveşte răspunsul la situaţiile de criză. Noua normalitate trebuie să ne facă mai empatici, mai solidari, mai atenţi la ceilalţi şi mai responsabili pentru propriile acţiuni. A venit momentul să învăţăm să apreciem tot ce avem în comun cu ceilalţi, dar şi să respectăm lucrurile care ne fac să fim diferiţi.

Nu mai putem rămâne indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu ne mai putem preface că nu am văzut, că nu ne interesează sau că nu e treaba noastră. E şi treaba noastră! E treaba noastră să învăţăm că diferit nu este egal cu rău. Diferit, atunci când ne deschidem ochii şi, mai ales, inima, poate să ne îmbogăţească spiritual, chiar dacă nu aderăm la convingerile celorlalţi şi ne păstrăm propriile valori.

Şi să nu uităm, dragi colege şi dragi colegi, că dincolo de orice convingeri, dincolo de înfăţişare, de etnie, de modul în care ne îmbrăcăm, de credinţe şi de modul cum gândeşte, omul de lângă noi simte, trăieşte şi iubeşte, iar asta este tot ce contează.

Vă mulţumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae Georgescu - declaraţie politică intitulată PNL-ul şi traficul de influenţă;

Domnul Georgescu Nicolae, PSD.

Se pregăteşte domnul Petreţchi Nicolae-Miroslav, de la minorităţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Georgescu (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează cum altfel decât "PNL-ul şi traficul de influenţă".

Pentru Partidul Naţional Liberal, deţinerea guvernării este sinonimă cu numirile politice, numiri politice care se fac în special prin trafic de influenţă pe faţă, indiferent de pregătirea profesională a celor impuşi în posturi-cheie.

În acest fel, în toate domeniile de activitate Partidul Naţional Liberal încearcă să îşi aducă oamenii. Liberalii nu ţin cont de rezultatele profesionale ale oamenilor pe care îi înlocuiesc prin trafic de influenţă, un trafic de influenţă făcut în public, fără nicio temere, în conferinţele de presă ale partidului.

Cel mai recent exemplu vine din Argeş, aici unde Adrian Miuţescu, liderul PNL, a făcut trafic de influenţă în conferinţa de presă a partidului. Acest lucru este public, fiind filmat şi difuzat.

Traficul de influenţă făcut de liderul PNL Argeş i-a şocat chiar şi reprezentanţii mass-mediei locale, toată lumea taxându-l pe liderul PNL pentru faptul că pune interesele personale, interesele de partid, orgoliile mai presus de profesionalism, de muncă, de rezultate şi de bunul mers al unei activităţi de interes major pentru Argeş şi pentru România, şi anume domeniul nuclear.

Adrian Miuţescu a şocat aşadar cu declaraţia legată de înlocuirea domnului Cristian Gentea din funcţia de director general al RATEN.

"Avem oameni şi în locul dânsului!", spunea Adrian Miuţescu. "Când va fi numită persoana, vă rog să verificaţi propunerea PNL pentru această funcţie. Avem pe tun această numire". Am încheiat declaraţia liderului PNL Argeş.

În calitate de reprezentat al Argeşului în Parlamentul României, îl întreb pe domnul Miuţescu:

Ce aţi dorit să faceţi cu această declaraţie?

Faptul că indiferent de pregătirea unei persoane, de rezultatele şi de meritele acesteia, o înlocuiţi doar pentru că aşa doriţi dumneavoastră?!

Domnule Miuţescu,

Domnilor de la PNL,

Vedeţi că de data aceasta vorbim despre un domeniu de maximă importanţă pentru România! RATEN este o instituţie strategică de interes naţional, nu o direcţie judeţeană deconcentrată.

E clar că dumneavoastră, cei de la PNL, sunteţi obişnuiţi cu traficul de influenţă, iar tot din Argeş vine un alt exemplu recent, aşa cum şi mass-media locală a notat foarte bine. Conducerea PNL Argeş le-a cerut primarilor să prezinte la sediul partidului toate proiectele depuse la ministere pentru aprobare, în vederea rezolvării pe linie politică a acestora. Însă trebuie să înţelegeţi faptul că partidul nu are nicio legătură cu proiectele depuse de primari, proiecte care se depun la ministere, la agenţii şi trebuie să-şi urmeze drumul lor spre aprobare şi avizare, fără posibilitatea de a fi influenţate politic.

Acesta a fost doar un alt exemplu, însă vreau să revin la declaraţiile liderului PNL Argeş şi la dorinţa acestuia de a-l schimba pe Cristian Gentea de la conducerea RATEN.

Domnilor de la PNL,

Lăsaţi numirile politice şi traficul de influenţă! Interesul vostru trebuie să fie acela ca România să aibă oamenii cei mai buni în funcţiile importante. Iar RATEN chiar este pe mâini bune. În cazul domnului Cristian Gentea, vorbim despre un fizician recunoscut, un absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, ca şef de promoţie. Vorbim despre un om care a lucrat permanent în domeniu, urcând treaptă cu treaptă până la funcţia de Director Securitate Nucleară al ICN Mioveni şi, ulterior, de Director General RATEN. Recent, acesta a fost premiat pentru întreaga activitate de 33 de ani. Cristian Gentea a primit medalia pentru merite deosebite în creşterea prestigiului şi afirmarea în ţară şi în străinătate a Asociaţiei Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.

Aşadar, "numirea pe tun", la care făcea referire domnul Miuţescu, prin trafic de influenţă, nu îşi are rostul şi poate fi chiar periculoasă, dacă instituţiile abilitate se autosesizează.

În plus, dumneavoastră nu aveţi nici măcar vreun drept să vorbiţi despre aşa ceva. Directorul general RATEN este ales de către Consiliul de administraţie. Aşadar, aceste lucruri nu au legătură cu numirile politice, numiri de care dumneavoastră spuneţi public că veţi avea grijă şi le veţi face.

În încheiere, vă cer public să lăsaţi traficul de influenţă, să lăsaţi numirile politice!

Profesioniştii trebuie să rămână în funcţiile pe care le merită şi din care au adus rezultate domeniilor respective.

Vă mulţumesc.

Nicolae Georgescu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică avânda ca temă Necesitatea continuării unităţii între naţiuni;

Domnul Petreţchi Nicolae-Miroslav, de la minorităţi.

Se pregăteşte domnul Simionca Ionuţ.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Tema declaraţiei politice: "Necesitatea continuării unităţii între naţiuni".

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Făcând o retrospectivă în istoria Europei, nu a existat o perioadă de pace la fel de lungă ca cea de după cel de-al Doilea Război Mondial, în momentul de faţă disputele fiind soluţionate în mod diferit.

Toate acestea au dus la promovarea păcii, democraţiei şi reconcilierii, transformând Europa într-un continent al păcii, un model de schimbare şi transformare care trebuie mereu reamintit şi reîmprospătat în memoria cetăţenilor acesteia.

Perioada pandemiei a reprezentat un real test pentru locuitorii tuturor continentelor, fiind evidentă necesitatea continuării unităţii între naţiuni.

O ramură a garantării continuării respectivei unităţi o reprezintă recunoaşterea identităţii etnice, ceea ce a format, de-a lungul timpului, o gândire europeană, întemeiată pe aplicarea drepturilor omului şi recunoaşterea minorităţilor naţionale, o gândire care este îmbrăţişată, în zilele noastre, de tot mai multe state ale lumii.

Sloganul "unitate în diversitate" este edificator pentru filosofia abordată, prin apariţia unei identităţi comune, acceptată conştient şi motivată politic de toate părţile constituente privind asumarea identităţii europene.

Aproape că suntem siguri că aici nu există pericole însă, din nefericire, chiar şi aici găsim numeroase ameninţări curente îndreptate împotriva multiculturalismului.

Neacordând atenţia cuvenită acestui aspect important, inclusiv în această perioadă de distanţare socială, putem să ne trezim cu ascensiunea unor ideologii cu scopuri primejdioase de mult uitate, care tocmai acum caută noi metode de dezbinare, prin politici populiste sau atacuri individuale.

Momentan, asemenea provocări sunt restrânse ca număr şi reduse ca intensitate, însă tratându-le cu lejeritate acestea pot avansa, sfidând adevărul, istoria sau însăşi gândirea proeuropeană.

Vă mulţumesc.

Deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos.

 
Video in format Flash/IOS   Ionuţ Simionca - declaraţie politică intitulată Autostrada Nordului - un obiectiv care poate contribui la relansarea economică a Ardealului şi a României;

Domnul deputat Simionca Ionuţ, PMP.

Se pregăteşte domnul deputat Codreanu Constantin, PMP.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Autostrada Nordului - un obiectiv care poate contribui la relansarea economică a Ardealului şi a României".

La aproape o lună după starea de urgenţă, în pragul unei crize economice fără precedent, mă simt obligat să readuc în actualitate o temă de maxim interes pentru peste 2,5 milioane de români care trăiesc în nordul ţării, în particular pentru bistriţenii pe care îi reprezint în Parlament, şi este vorba despre Autostrada Nordului.

În 2018 am iniţiat Proiectul de Lege privind construcţia Autostrăzii Nordului, iar acesta a fost adoptat de Senat, în martie anul trecut. De atunci, nimic! Linişte! Proiectul zace pierdut în sertarele comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.

În noiembrie anul trecut, PMP a semnat un protocol cu Partidul Naţional Liberal, de colaborare politică, în vederea susţinerii învestiturii Guvernului Orban. În respectivul document, PMP a condiţionat votul de demararea mai multor proiecte de infrastructură rutieră majoră, printre care şi Autostrada Nordului. De atunci, nimic! Niciun semn pe această temă de la guvernanţi, care dorm liniştiţi.

Unii dintre dumneavoastră ar putea spune să-mi văd de treabă. De unde să aibă România bani pentru susţinerea unui asemenea proiect în vremuri de criză? Dar eu vă spun cu fermitate că România poate ieşi din criză cu proiecte de infrastructură majore.

În contextul suspendării la nivelul Uniunii Europene a Pactului de stabilitate şi de creştere care ne permite depăşirea deficitului bugetar, Guvernul poate relansa economia prin investiţii în Infrastructura Mare, cum ar fi Autostrada Nordului, proiecte care nu pot fi finanţate prin fonduri europene.

În consecinţă,

1. Cer PSD să deblocheze în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi să supună la vot de urgenţă Proiectul de Lege privind construcţia Autostrăzii Nordului, care s-a pierdut de mai bine de un an pe circuitul parlamentar;

2. Cer PNL să finanţeze, în primă instanţă, prin Ministerul Transporturilor, studiul de prefezabilitate pentru Autostrada Nordului şi apoi să identifice surse şi modalităţi de finanţare a acestui obiectiv de investiţii.

Vă reamintesc că sunt peste două milioane şi jumătate de cetăţeni în Ardeal care au nevoie de o infrastructură modernă, pe care noi vrem s-o conectăm cu Occidentul, să poată să ajungă mai repede în Ungaria, în Austria sau în Germania.

Vă rog, stimaţi colegi, gândiţi-vă şi la ziua de mâine, la nevoia şi dorinţa comunităţilor noastre de a se dezvolta, pentru a ţine pasul cu vremurile în care trăim.

Mai mult, în perioada de criză economică generată de pandemia de COVID-19, Autostrada Nordului poate contribui la relansarea economică a Ardealului şi a întregii Românii.

Vă mulţumesc.

Ionuţ Simionca, deputat al PMP de Bistriţa-Năsăud.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Codreanu - apel pentru gestionarea cu succes a stării de alertă valabile pe întreg teritoriul României;

Domnul deputat Codreanu Constantin, PMP.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În câteva zile, starea de alertă instituită pe teritoriul României va expira.

Sper că autorităţile publice centrale nu uită că aceste prevederi valabile pe teritoriul României afectează şi cetăţenii români din afara graniţelor ţării.

Sper că şi preşedintele, şi premierul, şi celelalte autorităţi publice centrale ţin cont de modul în care gestionează această situaţie autorităţile din celelalte state.

Pe 5 iunie a avut loc o şedinţă a miniştrilor de interne ai statelor membre ale Uniunii Europene. La această şedinţă s-a anunţat faptul că o parte dintre statele respective fie au ridicat deja restricţiile de călătorie, fie o vor face pe 15 iunie, fie o vor face la sfârşitul acestei luni.

În acest context, este absolut necesar să cerem o comunicare clară, asumată, din partea autorităţilor române, în relaţia lor cu cetăţenii români din afara graniţelor ţării.

Este absolut firesc ca cetăţenii respectivi să-şi declare nemulţumirea şi să-şi pună, respectiv, să ne pună nouă, întrebări, atunci când vorbim de următoarele situaţii.

De ce este posibilă organizarea curselor charter cu destinaţia România sau dinspre România în zonele roşii, mai bine zis foste roşii de coronavirus, şi nu putem avea curse normale, cu un anumit orar, impus de autorităţi, pentru ca cetăţenii respectivi, afectaţi de această epidemie, să nu fie nevoiţi să scoată sume pe care unii nu şi le permit să le plătească pentru biletele respective?

De ce continuăm să creăm situaţia inacceptabilă de la frontiera de vest a ţării, cu cozi interminabile, cu ore în şir de stat în soare, în aglomeraţie, şi nu ne gândim ca prin ridicarea acestor restricţii să le oferim cadrul necesar pentru a evita astfel de situaţii, care, multe dintre ele, sunt mult mai periculoase decât ridicarea restricţiilor în sine?

Altfel spus, în încheiere, vreau să fac un apel clar şi să precizez că nu vorbesc eu, persoană fizică, ci vorbesc în numele mai multor cetăţeni români, vorbesc în numele organizaţiilor nonguvernamentale reprezentative ale cetăţenilor români din afara graniţelor ţării şi să îi îndemn pe cei care vor decide în viitorul apropiat - mă refer în primul rând la Preşedinţie şi la Guvern - cu privire la menţinerea stării de alertă, că poate ar fi cazul să invocăm şi să utilizăm alte exemple de succes pentru gestionarea stării valabile pe întreg teritoriul României.

Vă mulţumesc.

Deputat al PMP, Diaspora, Constantin Codreanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică intitulată Rolul învăţământului în contextul postmodernităţii;

Domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, PNL.

Se pregăteşte domnul deputat Vasile Daniel, de la minorităţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Rolul învăţământului în contextul postmodernităţii".

Acum 1600 de ani, Sfântul Antonie cel Mare al Egiptului spunea că vor veni timpuri în care lumea va fi atât de cuprinsă de nebunie, încât nebunii îi vor crede că sunt nebuni de fapt pe cei care sunt întregi la minte, iar ei se vor considera pe ei înşişi unicii raţionali.

Trăim poate astfel de vremuri. Trăim nişte timpuri foarte tulburi. Şi vedem care este rolul educaţiei.

Iar ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite, acele manifestaţii cu caracter anarho-marxist, foarte multe dintre ele, fac parte dintr-un tablou mult mai larg, care ţine de degradarea calităţii şcolii, creşterea rolului, să spunem aşa, al unui egalitarism prost înţeles în sistemul de învăţământ, cât şi de tot felul de chestiuni de ideologie care, pe baza corectitudinii politice şi a discriminării pozitive, au ajuns să devină adevărate dogme în marile universităţi ale lumii şi au ajuns să dea ora exactă în sistemul de învăţământ.

Sistemul de învăţământ porneşte de la cunoaştere, porneşte de la ştiinţă şi este un sistem axiologic în care elementul de cultură, elementul de identitate, la fel ca şi elementul de uz al intelectului în vederea evoluţiei persoanei umane sunt borne fundamentale şi reprezintă acele lucruri fără de care nu putem gândi.

Dar iată ce s-a întâmplat în 50 de ani de propagandă, în 50 de ani în care lumea a fost învăţată că nu este bine să spui adevărul în faţă, lumea a fost învăţată că a fi mai bun, a fi mai competent, a fi mai drept, a fi mai muncitor sau a fi mai educat reprezintă o discriminare faţă de cei care nu sunt aşa. S-a ajuns practic la modificarea paradigmei sociale. Şi ceea ce este foarte grav - iar aici sistemul de învăţământ joacă un rol esenţial şi trebuie să intervină prin limitarea intruziunilor ideologice de orice tip şi alungarea tuturor experimentelor sociale, experimente de natură psihologică sau experimente de natură pseudoidentitară, care se încearcă a se introduce pe uşa din dos în şcoli - îl reprezintă fix scăderea calităţii educaţionale a mediei populaţiei, fapt pe care îl întâlnim în foarte multe societăţi occidentale. Aici a dus delăsarea. Aici a dus obsesia discriminării pozitive.

De asemenea, este esenţial de spus un alt aspect. Cei care au propovăduit ideologii totalitare, cei care vin şi se cred posesorii adevărului absolut întotdeauna au căutat practic să alunge adevărul, să alunge cunoaşterea şi să alunge adevărata performanţă, bazată pe întrecerea liberă de valori.

Sunt chestiuni absolut vizibile. Şi cred că este esenţial pentru noi toţi să acordăm mai mare atenţie domeniului educaţional, să înţelegem că vremea oamenilor făcuţi doctori pe puncte şi vremea - hai să dăm diplome tuturor, precum în comunism, să-i trecem pe toţi clasa, ar trebui să înceteze. Pentru că asta duce la un dezastru social, duce la o populaţie care nu mai are capacitatea de a exersa meserii de bază şi de a acoperi necesitatea profesională existentă în câmpul muncii, dar duce şi la un dezastru moral, la un dezastru identitar.

O societate nu o controlezi cu banul, nu o controlezi cu arma. O societate nu este determinată nici de creşterea economică, nu este determinată nici de puterea serviciilor speciale şi nici de dinamica ei colectivă de bunăstare. O societate este determinată de mentalităţi, de model cultural şi de felul în care omul gândeşte, simte şi cum este el împins să gândească şi să simtă. Iar aici sistemul de educaţie are rolul esenţial să păzească omul de ispite, să-l păzească de rău, să-l ajute să discearnă între bine şi rău, iar omul să fie capabil să iasă din şcoală nu doar ca un copil răsfăţat căruia i se cuvine tot şi care are pretenţii absolute şi vine şi încearcă să dărâme lumea doar pentru că a dormit întors pe dos noaptea trecută, ci sistemul de educaţie trebuie să pregătească caractere, trebuie să pregătească cetăţeni care înţeleg democraţia, care înţeleg drepturile şi libertăţile fundamentale şi care înţeleg că într-o societate democratică, unde există libertate, există şi responsabilitate şi nu orice abuz, orice aberaţie sau orice ideologie stearpă şi lipsită de sens poate fi transpusă în act doar pentru că îţi vine ţie să faci acest lucru.

Aşadar, libertatea presupune educaţie, presupune conştiinţă şi presupune morală.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel Vasile - declaraţie politică intitulată Cetăţeanul turmentat ori turbat;

Domnul deputat Vasile Daniel, de la minorităţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Vasile (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor, domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cetăţeanul turmentat ori turbat".

Despre Petrov - planeta arde, coronavirus, manifestări antirasiste şi Petrov se piaptănă.

Tovarăşe Petrov,

Noi, romii, credem că puteţi înţelege ce se întâmplă azi în Statele Unite ale Americii şi nu numai.

Dragă tovarăşe,

Rasismul, manifestaţiile civice şi declaraţiile politice instigatoare la ură, crimele rasiale ameninţă democraţia şi produc insecuritate.

Asemenea manifestări generează, într-o conjunctură politico-socială, haos, instabilitate şi afectează sănătatea politică, economică şi socială a naţiunilor.

Din păcate, asemenea fenomene lasă urmări grave şi asupra sănătăţii mintale a unor oameni politici care incită la ură rasială.

Tovarăşe Petrov,

Unii romi v-au votat!

Altora le-aţi mulţumit, public, pentru sprijin şi votul acordat - Regele Cioabă, Partida Romilor.

Alţi romi v-au oferit ducaţi de aur.

Unora le-aţi botezat - în famiglia. E adevărat, şi naşul şi cumătrul au ajuns la puşcărie, pentru un morman de bani sau o sacoşă de bani.

Unele doamne de etnie, vopsite blonde, au fost promovate - la Cotroceni, la Guvern, la Ministerul Dezvoltării. Mai mult, le-aţi trimis chiar şi în Costa Rica.

Unii domni de etnie au stat cu dumneavoastră la masă, împreună cu familia. Au devenit, pentru o scurtă perioadă de timp, gineri.

Dragă tovarăşe,

Având în vedere întreaga istorie, dar şi starea de recidivă - vă citez, "ţigancă împuţită", noi, romii, nu înţelegem care vă sunt problemele? Cinismul politic, educaţia profund rasistă ori sănătatea mintală?

Oricum, noi, reprezentanţii romilor, nu încurajăm săvârşirea de infracţiuni.

Clanurile infracţionale trebuie eradicate, chiar şi clanurile infracţionale economice sau clanurile infracţionale politice şi guvernamentale - Flota, Microsoft, Fondul Proprietatea, campaniile prezidenţiale ori referendumul.

Dragă tovarăşe Petrov,

Noi, Partida Romilor, necunoscând gradul - locotenent, general sau colonel - vă anunţăm pe această cale că am introdus o plângere penală împotriva dumneavoastră.

Cred că nu v-aţi speriat. Nu v-a speriat nici "Flota", dragă tovarăşe.

Plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la ură şi discriminare şi o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Recidivist, nu?

A, în încheiere, era să uit. "Vă pupă Nuţi, un cetăţean român de etnie!".

Fac precizarea că prezenta declaraţie politică reprezintă un pamflet. Orice asemănare cu un animal politic poate fi doar o întâmplare.

Vă mulţumesc.

Daniel Vasile, deputat, reprezentantul minorităţii romilor în Parlament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Tamara-Dorina Ciofu - declaraţie politică având tema Primul pas a fost realizat, elevii cu cerinţe educaţionale speciale vor avea locuri dedicate în licee şi şcoli profesionale. E nevoie de pasul doi, facilitarea accesului la învăţământ vocaţional adaptat copiilor cu dizabilităţi?;

Mai este cineva în sală care are declaraţie?

Atunci vom trece la preluarea apelurilor telefonice, conform listei.

Budăi Marius-Constantin, PSD.

Da.

Vă rog, domnule deputat. (Probleme tehnice.)

Doamna deputat Ciofu Tamara, PSD.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Tamara-Dorina Ciofu (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică - "Primul pas a fost realizat, elevii cu cerinţe educaţionale speciale vor avea locuri dedicate în licee şi şcoli profesionale. E nevoie de pasul doi, facilitarea accesului la învăţământ vocaţional adaptat copiilor cu dizabilităţi?".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Vă anunţ că în urma deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, din următorul an şcolar, elevii cu cerinţe educaţionale speciale vor avea locuri dedicate pentru admiterea în licee şi şcoli profesionale.

În toamna anului trecut am transmis o solicitare către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru creşterea gradului de integrare şi adaptare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în cadrul învăţământului vocaţional. Acum, la mai mult de jumătate de an, pot să constat că lucrurile încep să se mişte.

Cu toate că avem programe dedicate şi instrumente de monitorizare a situaţiei copiilor şi tinerilor cu CES, aceste persoane trebuie încurajate să participe la piaţa muncii în funcţie de capacitatea lor funcţională, astfel încât să nu fie considerate o problemă de asistenţă socială, ci un segment special al forţei de muncă.

De aceea consider că este nevoie de facilitarea accesului la educaţie adaptat tinerilor cu dizabilităţi, cu focalizare pe învăţământul vocaţional şi profesional. Astfel, apreciez că se poate asigura angajarea tuturor acelor persoane cu nevoi speciale care pot munci, oferindu-le resurse suficiente pentru o viaţă independentă, demnă, care stimulează participarea socială a tinerilor cu CES.

În acest sens, am cerut ministrului educaţiei nu doar să asigure locuri pentru copii cu CES în învăţământul de masă, ci să meargă mai departe către nevoile concrete ale acestora. De aceea, am propus ministerului să... (Probleme tehnice.)

Alo!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Da, vă auzim, doamnă deputat, vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Tamara-Dorina Ciofu (prin audioconferinţă):

Da.

În acelaşi timp, consider că trebuie asigurată profesionalizarea facilitatorilor şcolari, astfel încât aceştia să aibă un statut profesional şi să beneficieze de o pregătire formală completă şi dedicată fiecărei deficienţe, nu toţi la grămadă, fără nicio diferenţiere în funcţie de problemele identificate la fiecare copil.

O dată cu aceste modificări este obligatoriu să se adapteze programa şcolară şi instrumentele de lucru specifice fiecărei dizabilităţi pentru elevii cu CES din şcolile speciale şi cele de masă.

În vederea realizării tuturor acestor modificări, apreciez ca fiind esenţială introducerea cursurilor gratuite de pregătire pentru stimularea cadrelor didactice care integrează în învăţământul de masă copii cu dizabilităţi încadraţi în grad de handicap.

În paralel cu toate aceste măsuri, pentru a creşte gradul de integrare al copiilor cu CES, se impune dezvoltarea de programe antistigmatizare în şcoli, astfel încât elevii cu cerinţe educative speciale şi cei cu dizabilităţi să nu mai fie discriminaţi nici de colegi şi nici de cadrele didactice.

Angajarea personalului de sprijin din unităţile de învăţământ vocaţional şi profesional trebuie realizată în funcţie de numărul copiilor cu CES care învaţă în aceste unităţi de învăţământ. De aceea este importantă adaptarea infrastructurii şcolare specifice pentru elevii cu deficienţe în care aceştia sunt şcolarizaţi - căi de acces, cabinete, facilităţi de recuperare. În acelaşi timp şi în aceeaşi măsură este obligatorie integrarea în curriculum, la decizia şcolii, a unor activităţi special destinate sprijinirii progresului elevilor cu nevoi educaţionale speciale, cum ar fi educaţie remedială, programe după ore, educaţie incluzivă.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Botoşani, Tamara Ciofu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marius-Constantin Budăi - declaraţie politică intitulată PSD s-a ţinut de cuvânt şi a dublat din nou alocaţiile după ce PNL le-a blocat!;

Urmează domnul deputat, ministru, Budăi Marius-Constantin.

Sunaţi-l! Sau e pe tabletă, am înţeles.

Da.

Vă rugăm.

Vă rugăm, domnule ministru.

Alo, mă auziţi?

Domnul Budăi?

Domnule Budăi, mă auziţi?

Noi nu vă auzim.

Domnule Budăi, ne auziţi?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Constantin Budăi (prin audioconferinţă):

Mă auziţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Acum vă auzim.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Constantin Budăi (prin audioconferinţă):

Bună ziua!

 
     

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Constantin Budăi (prin audioconferinţă):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

"PSD s-a ţinut de cuvânt şi a dublat din nou alocaţiile după ce PNL le-a blocat!"

Stimate colege şi stimaţi colegi,

PSD nu abandonează nicio familie şi niciun copil din România!

PSD a votat din nou în Parlament pentru dublarea imediată a alocaţiilor pentru toţi copiii din România!

Alături de colegii mei am pus capăt austerităţii PNL şi am respins definitiv ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Orban a amânat până la 1 august dublarea alocaţiilor.

Copiii României nu au nicio vină! Drepturile lor legale trebuie respectate şi acordate, nu trebuie tranzacţionate ca la piaţă de domnul Orban şi compania!

Dublarea alocaţiilor copiilor reprezintă un stimulent pentru economie, nu o povară! Banii în plus vor fi cheltuiţi pe bunuri şi servicii pentru educaţia copiilor, care se vor reîntoarce la stat prin venituri mai consistente din taxe şi impozite.

Mai mulţi bani pentru educaţia copiilor, mai puţini bani pentru puşculiţele firmelor de casă ale PNL!

PSD a identificat şi a indicat Guvernului sursele financiare pentru dublarea alocaţiilor copiilor de la 1 iulie, pentru care este necesară suma de 7,5 miliarde de lei anual - 13 miliarde de lei sunt în plus pe anul acesta, pe care Guvernul PNL vrea să-i cheltuiască pe bunuri şi servicii, şi 11 miliarde de lei sunt în plus la bugetul de stat faţă de anul trecut!

Dacă colegilor liberali le pasă cu adevărat de soarta copiilor şi a familiilor acestora vor opri risipa de bani pe care o fac pentru propriile privilegii şi vor tăia fondurile alocate sponsorilor de partid!

PSD va fi întotdeauna pentru creşterea alocărilor financiare pentru familiile şi copiii din România! PSD susţine accesul la educaţie pentru fiecare copil!

Ştim că pentru PNL educaţia nu este o prioritate. Ne-a spus-o chiar domnul prim-ministru dezertor Cîţu.

Guvernarea liberală reinstaurează în România epoca austerităţii din 2010-2011, când aceeaşi gaşcă de liberali portocalii era la putere şi tăia tot ce putea - salarii, pensii, alocaţii!

Abandonarea sutelor de mii de români care au rămas fără loc de muncă şi a IMM-urilor româneşti care nu au supravieţuit pandemiei reprezintă principalele realizări ale PNL în ultimele 7 luni!

Şomaj! Austeritate! Tăiere! Aceasta este deviza prin care PNL guvernează România!

Creşterea punctului de pensie, majorarea salariilor profesorilor la nivelul din 2022 de la 1 septembrie şi dublarea alocaţiilor de la 1 iulie sunt nu doar măsuri sociale necesare, ci şi măsuri care pot reporni economia prin stimularea consumului!

Dragi colegi liberali,

O ţară nu se trece prin criză doar cu amenzi!

PNL refuză cu obstinaţie să crească nivelul de trai al românilor! De aceea, după ieşirea din starea de alertă, PSD va iniţia o moţiune de cenzură pentru îndepărtarea celui mai catastrofal Guvern din istoria României.

Vă mulţumesc.

Deputat de Botoşani, Marius-Constantin Budăi.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristina Burciu - declaraţie politică având titlul Programe active de sprijin ale Executivului, destinate angajaţilor şi angajatorilor;

Urmează doamna deputat Burciu Cristina, PNL.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Burciu (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Programe active de sprijin ale Executivului, destinate angajaţilor şi angajatorilor".

La 3 luni de la izbucnirea epidemiei coronavirusului în România, este un fapt demonstrat că autorităţile statului au adoptat şi implementat măsuri prompte, eficiente şi corecte. Numeroase vieţi au fost salvate, sănătatea românilor a fost protejată, iar barierele puse de guvernanţi în calea extinderii pandemiei i-au ajutat pe oamenii aflaţi în dificultate.

De asemenea, a fost susţinută activ economia naţională, prin sprijinul concludent acordat atât angajatorilor, cât şi salariaţilor trimişi în şomaj tehnic. În acest fel, România a fost mai puţin afectată de criza sanitară, în raport cu multe alte ţări din Europa şi din lume.

Majoritatea covârşitoare a românilor au susţinut şi susţin aceste măsuri, iar prin solidaritatea masivă a cetăţenilor am reuşit până acum să depăşim şocul iniţial al impactului pandemiei. Pericolul însă nu a trecut, iar acum trebuie să luptăm împreună pentru stoparea flagelului şi pentru reîntoarcerea treptată la o viaţă normală.

De la 1 iunie au intrat în vigoare, odată cu noua fază a măsurilor de relaxare, ultimele programe active de sprijin ale Executivului, destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul stării de alertă. S-au lansat iniţiative pragmatice, scopul fiind salvarea locurilor de muncă existente în prezent, precum şi de susţinere a sectorului privat, în aşa fel încât economia să repornească şi să genereze crearea de noi oportunităţi de angajare.

Totodată, din această lună, Guvernul a prelungit instituirea măsurilor de sprijin pentru românii aflaţi în dificultate, mai exact pentru angajaţii şi angajatorii din sectoarele care, fiind încă sub restricţiile impuse de evoluţia pandemiei, nu îşi pot relua deocamdată activitatea.

Astfel, de la 1 iunie, statul va plăti o parte a salariilor angajaţilor întorşi la muncă după perioada de şomaj tehnic, respectiv 41,5% din salariul de bază, pentru o perioadă de trei luni, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut.

O altă hotărâre este achitarea de către Guvern a jumătate din salariu, în cuantum de 2.500 de lei lunar, pentru o perioadă de un an, pentru angajatorii care încadrează cu normă întreagă persoane de peste 50 de ani şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani. Măsura plăţii a jumătate din salariu, pe o perioadă de un an, se va aplica şi la angajarea cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini.

În perioada următoare vor fi iniţiate şi alte decizii de ajutorare a populaţiei şi firmelor, astfel încât România să îşi însănătoşească economia şi să o reconstruiască pe baze solide. Accentul va fi pus pe investiţii, dezvoltare, inovare şi modernizare.

Îmi exprim încrederea că se va materializa în cel mai scurt timp posibil şi vestea bună primită din partea Uniunii Europene, care a anunţat finanţarea acestor noi măsuri pentru ieşirea din criza provocată de pandemie cu suma de 33 de miliarde de euro.

Vă mulţumesc.

Deputat al PNL de Cluj, Cristina Burciu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Lavinia-Corina Cosma - declaraţie politică intitulată Avem nevoie de un spital nou la Târgu Mureş!;

Domnul deputat Duruş Vlad-Emanuel s-a retras.

Urmează doamna deputat Cosma Lavinia-Corina, USR.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lavinia-Corina Cosma (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Avem nevoie de un spital nou la Târgu Mureş!".

Brandul nostru, ca oraş, este reprezentat de activitatea medicală. Lumea spune despre oraşul nostru "mă duc la doctor la Târgu Mureş". Avem cadre medicale care fac performanţă, în ciuda condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea.

Noi, pacienţii, avem nevoie de specialişti pe mâna cărora să ne simţim în siguranţă, dar în acelaşi timp avem nevoie şi de un salon cu un număr mai mic de paturi, de toaletă, de hrană suficientă şi de calitate, de consiliere psihologică, de materiale sanitare şi dispozitive medicale de calitate şi care să se regăsească în fiecare unitate medicală.

Am spus încă de la începutul mandatului de deputat că prioritatea noastră, a comunităţii, trebuie să fie construirea unui spital. Raportul de acreditare cu privire la clasificarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş confirmă acest lucru.

Am susţinut acest lucru atât public, cât şi în cadrul diferitelor întâlniri oficiale.

Am insistat, cu fiecare ocazie, să ne aşezăm la masă şi să ajungem la un consens asupra locului şi finanţării - parlamentari, primărie, consiliul judeţean, universitate, spitale, dezbateri publice cu cetăţenii.

Construirea unui spital nu ţine de orientarea politică a fiecăruia. Sau, cel puţin, n-ar trebui să ţină.

Spitalul este al comunităţii, al nostru, al tuturor, români şi maghiari. Boala nu te întreabă dacă eşti român sau maghiar.

Din păcate, din cauza acestui conflict etnic, speculat politic de fiecare dată, în special într-un an electoral, am rămas în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea activităţii medicale.

Este foarte bine că s-a dezvoltat Universitatea de Medicină şi Farmacie, însă trebuie să se ţină cont de contextul în care se află spitalele. Studenţii sunt cei care au de suferit, calitatea învăţământului are de suferit.

Am văzut în ultima vreme iniţiative private de construire de spitale. Sigur, nu este un lucru rău, însă din poziţia de reprezentanţi ai statului e obligatoriu să ne preocupe construirea unui spital public, la care să avem cu toţii acces.

Reacţiile pe care le-am văzut în spaţiul public - de la primar la diverşi politicieni - sunt doar reacţii menite să capitalizeze politic şi nimic altceva. În fapt, nu exprimă dorinţă de a contribui la rezolvarea problemei.

Şi, în final, ce avem în Târgu Mureş după perioada critică de COVID-19?

Avem cadre medicale bine instruite, însă avem spitale vechi, care nu permit să avem circuite separate pentru pacienţi infectaţi şi pentru pacienţi neinfectaţi.

Adresez public reprezentanţilor instituţiilor să îşi exprime disponibilitatea de a sta la aceeaşi masă pentru a găsi soluţii pentru construirea unui spital nou: parlamentari, primărie, consiliu judeţean, universitate, spitale.

Interesul public trebuie să fie mai presus de afaceri de grup, de interese politice, de etnie, bani şi putere.

Lavinia Cosma, deputat al USR de Mureş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulţumim frumos, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircea Marius Banias - declaraţie politică dedicată sărbătoririi Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge;

Domnul deputat Niţă Mihai, PRO Europa. S-a retras.

Domnul deputat Banias Mircea Marius, PNL.

Da, domnule deputat Banias, vă rugăm, aveţi cuvântul.

Nu vă auzim.

Domnul deputat Banias.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Marius Banias (prin audioconferinţă):

Mă auziţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Acum vă aud.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Marius Banias (prin audioconferinţă):

Bun.

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În data de 14 iunie sărbătorim Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Această zi nu a fost aleasă în mod întâmplător, este şi aniversarea biologului austriac Karl Landsteiner, omul care în anul 1900 a descoperit cele 4 grupe sanguine şi prin munca sa a salvat milioane de vieţi. Să nu uităm însă că toate acele vieţi nu ar fi putut fi salvate în lipsa persoanelor dispuse să doneze sânge pentru a-şi ajuta semenii.

Comparativ cu ţări precum Danemarca, în care 10% din populaţie donează sânge, sau Anglia, în care 9% din populaţie donează sânge, din păcate, în România, doar 2% din populaţie sunt donatori de sânge, iar spitalele se confruntă constant cu deficitul de unităţi şi preparate din sânge.

Toate studiile au arătat că donarea de sânge este un proces sigur, fără riscuri pentru donatorii sănătoşi. Chiar mai mult de atât, donarea de sânge are şi beneficii pentru donatori, precum un risc mai scăzut de infarct şi accident vascular cerebral, creşterea imunităţii şi rezistenţă la traumatisme, fiind chiar recomandată persoanelor hipertensive. Şi să nu uităm că pe lângă beneficiile pe care le obţinem din donarea sângelui, cu o singură donare putem salva vieţile altor trei persoane.

Anul 2020, un an încercat de pandemia de COVID-19, este unul în care nevoia de donatori nu a scăzut. Chiar am putea spune că este şi mai mare nevoie de ei. Donatorii de bază, respectând indicaţiile stării de urgenţă cauzată de noul coronavirus, au fost reticenţi să doze sânge, cu toate că puteau să facă acest lucru. Totuşi, au avut loc în continuare accidente, operaţii, urgenţe. Nevoile de sânge nu s-au diminuat, dar şansele de supravieţuire ale celor ce necesitau sânge şi preparate din sânge au scăzut, în lipsa donatorilor.

Invit, cu această ocazie, toate persoanele apte să doneze, să facă acest lucru cât mai urgent. Eroii anului 2020, personalul medical, au făcut, fără pauză, eforturi supraomeneşti atât în lupta cu pandemia, dar şi în lupta pentru salvarea vieţilor, o luptă purtată zilnic. Este nevoie de sânge, este nevoie de oameni şi donând sânge îi putem ajuta pe ei şi pe semenii noştri.

Doresc să închei prin a mulţumi tuturor celor ce deja donează sânge şi doresc să mulţumesc şi viitorilor donatori!

Vă mulţumesc.

Deputat de Constanţa, Mircea Banias.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

OK.

Mulţumim frumos domnului deputat.

Urmează doamna deputat Burciu Cristina. A vorbit, da, înainte.

Popescu Mariana-Venera, de la minorităţi - depune în scris.

OK.

Am epuizat lista cu deputaţii înscrişi pentru declaraţiile verbale.

Pentru declaraţii scrise - Bozianu Nicoleta-Cătălina, PMP; Moise Costin-Sebastian, PMP; Paşcan Emil-Marius, PMP; Huncă Mihaela, PRO Europa; Durbacă Eugen, PRO Europa; Spânu Ion, PRO Europa; Roman Florin-Claudiu, PNL; Bumb Sorin-Ioan, PNL; Oprea Dumitru, PNL; Ghilea Găvrilă, PNL; Stamatian Vasile-Florin, PNL; Huţucă Bogdan-Iulian, PNL; Bica Dănuţ, PNL; Ampleev Andrian, minorităţi; Lupaşcu Costel, PSD; Ilişanu Claudiu-Augustin, PSD; Dinu Cristina-Elena, PSD; Gavrilă Camelia, PSD; Nistor Laurenţiu, PSD; Barna Ilie Dan, USR; Cherecheş Florica, PNL; Rotaru Răzvan-Ilie, PSD; Leoreanu Laurenţiu-Dan, PNL; Holban Georgeta-Carmen, PSD.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, declar închisă şedinţa de astăzi, 10 iunie 2020, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Vă mulţumesc frumos.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Eugen Durbacă - declaraţie politică intitulată Pe durata stărilor de urgenţă şi alertă avem nevoie de reguli şi proceduri clare, în legătură cu contractele şi transportul muncitorilor români sezonieri;

Domnul Eugen Durbacă:

"Pe durata stărilor de urgenţă şi alertă avem nevoie de reguli şi proceduri clare, în legătură cu contractele şi transportul muncitorilor români sezonieri"

Domnului ministru de externe, Bogdan Lucian Aurescu,

Domnului ministru al transporturilor, Lucian Nicolae Bode,

Doamnei Ministru al Muncii, Victoria Violeta Alexandru,

Domnului Ministru al Agriculturii, Nechita-Adrian Oros,

Este de notorietate faptul că unii români au părăsit teritoriul localităţilor aflate în carantină şi apoi teritoriul ţării aflate sub stare de urgenţă pentru a merge la muncă în străinătate.

Ca o consecinţă a acestui fapt avem un deces în Germania şi mai multe cazuri de îmbolnăviri de COVID-19 la fermele din Germania şi probabil numărul cazurilor de îmbolnăviri va creşte.

Mai nou, câteva zeci de muncitori români din abatoarele din Olanda şi Germania au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19.

Ziarul "Libertatea" relatează într-o anchetă jurnalistică faptul că 16.000 de muncitori români sezonieri (conform datelor defalcate pe aeroporturi, plecările arată astfel: de pe Aeroportul Cluj-Napoca - aproape 9.000 de persoane, de pe Aeroportul Sibiu - 2.810 persoane, de pe Aeroportul Iaşi - în jur de 2.000 de persoane, de pe Aeroportul Bucureşti - 1.194 persoane, de pe Aeroportul Timişoara - 902 persoane, de pe Aeroportul Constanţa - 46 persoane) au plecat la lucru de la începutul stării de urgenţă, în ţări din Europa de Vest, zborurile fiind permise prin prevederile Ordonanţei militare nr. 7. La fel de bine se cunoaşte din presă şi din relatările muncitorilor români că unii dintre ei nu beneficiază de condiţii corespunzătoare de cazare şi de muncă şi că nu primesc salariile promise.

Pericolul infectării cu COVID-19 nu va dispărea după 15 mai, când România va intra în stare de alertă. După 15 mai, cererea de muncitori sezonieri pentru agricultură va creşte în ţările din vestul Europei, în Anglia şi Spania, ţări puternic afectate de de pandemie, în Grecia şi Cipru, care deschid noul sezon estival.

Cer ministrului muncii să permită muncitorilor români sezonieri să semneze contracte cu angajatorii străini, doar după ce aceştia au fost testaţi negativ pentru COVID-19 şi au primit un paşaport în acest sens de la Ministerul Sănătăţii. De asemenea, îi cer doamnei ministru al muncii să consilieze, să verifice şi să monitorizeze toate aceste contracte încheiate pe teritoriul României cu muncitori români care se află sub dispoziţia ordonanţelor militare privind starea de urgenţă sau de alertă. Nu putem lăsa la voia întâmplării respectarea drepturilor muncitorilor români. Cer ministrului muncii să ceară angajatorilor să traducă aceste contracte în limba română, să asigure consultanţă juridică din partea statului la încheierea lor şi să ţină legătura cu ministerele de resort din ţările membre UE pentru verificarea ulterioară a respectării contractelor.

De asemenea, îi cer ministrului muncii şi ministrului agriculturii să prezinte muncitorilor români sezonieri şi o alternativă de lucru în fermele româneşti. Şi aici cred că Guvernul ar trebui să ofere un supliment salarial muncitorilor care se angajează în perioada stării de urgenţă sau de alertă în fermele româneşti. Şi agricultura României are nevoie de forţă de muncă.

Cer ministrului transportului să stabilească reguli clare în legătură cu transportul acestor muncitori, în aşa fel încât să nu existe pericolul contaminării şi să-şi asume responsabilitatea, în cazul în care îmbolnăvirea lor intervine din cauza nerespectării normelor sanitare în timpul transportului.

Cer Ministerului de Externe să verifice condiţiile de cazare şi muncă oferite acestor muncitori şi să sesizeze statul român în legătură cu abuzurile angajatorilor străini.

Nu caut vinovaţi pentru toate disfuncţionalităţile de până acum, dar cer reguli şi proceduri clare după 15 mai, în perioada stării de alertă. Drepturile cetăţenilor români, ale muncitorilor români trebuie apărate, atât în interiorul statului roman, dar şi în spaţiul european. Nu este permis să tolerăm formele moderne de sclavie, să punem, în continuare, în pericol sănătatea şi chiar viaţa acestor cetăţeni români şi să îi repatriem apoi în coşciuge. Avem responsabilităţi faţă de toţi cetăţenii noştri, indiferent unde trăiesc.

    Ion Spânu - declaraţie politică având ca subiect Dispreţul prezidenţial;

Domnul Ion Spânu:

"Dispreţul prezidenţial"

Încălcarea Constituţiei României face parte, în mod din ce în ce mai evident, din strategia politică a lui Klaus Iohannis. Lipsit de viziune, fără niciun program politic real, Preşedintele României îşi bate joc cât de des poate de legea fundamentală a acestei ţari. De peste cinci ani, Parlamentul şi Curtea Constituţională lucrează la foc continuu. Unii, pentru sesizarea abuzurilor, iar ceilalţi, pentru îndreptarea lor. Firesc, apar o serie de întrebări. De ce face Preşedintele acest lucru? Are un scop final? Cui foloseşte încălcarea Constituţiei României? Dincolo de orice plan machiavelic pe care am putea să ni-l imaginăm, dincolo de orice strategie politică pe care am putea să o luăm în considerare, răspunsul este unul foarte simplu: Klaus Iohannis detestă România în integralitatea ei şi, prin urmare, şi legile care o guvernează.

Dispreţul faţă valorile istorice ale acestei ţări a fost consfinţit, în mod oficial, pe data de 4 iunie 2020, moment în care Preşedintele a refuzat să promulge Legea pentru declararea acestei zile drept Ziua Tratatului de la Trianon. Acest tratat a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria, la finalul Primului Război Mondial. Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut ceea ce românii din Transilvania şi Banat au hotărât la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, unirea cu ţara mamă, România. Aşadar, este un document istoric de o importanţă vitală pentru ceea ce avea să însemne crearea României moderne. Din vârful pixului, Klaus Iohannis a şters memoria celor aproximativ 300.000 de militari căzuţi la datorie şi a celor 80.000 de răniţi grav în Primul Război Mondial. De asemenea, printr-o semnătură, cei 700 de mii de civili decedaţi din cauza acestui flagel au fost cu desăvârşire uitaţi.

Dispreţul lui Klaus Iohannis faţă de această ţară nu este însă unul consecvent. Ca un politician de duzină, atunci când interesele personale o cer, Preşedintele se transformă în primul patriot al ţării. În plină situaţie de criză, atunci când România era închisă din cauza pandemiei iar populaţia aştepta măsurile salvatoare din partea guvernanţilor, acest Zaharia Trahanache din Dealul Cotroceniului ne-a anunţat că un partid politic a profitat de starea de urgenţă, a fugit cu Ardealul la subraţ şi l-a predat Ungariei. Ca urmare a aberaţiilor emise, patriotul naţional s-a a ales cu o amendă de 5.000 de lei din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, mult mai grav, a început să fie privit cu multă antipatie tocmai de prietenii de la Bruxelles pe care îi slujeşte cu atâta abnegaţie.

Nu la fel de îngrijorat este preşedintele vizavi de o reală problemă naţională, şi anume unirea României cu Republica Moldova. De la Revoluţia din 1989 şi până în prezent, oamenii politici, fie parlamentari, fie preşedinţi de stat, au conlucrat ca acest proiect să prindă contur, bazându-şi şi justificându-şi acţiunile pe faptul că suntem acelaşi popor, despărţiţi de o simplă graniţă. Toţi, în afară de Klaus Iohannis, care, întrebat de ce nu s-a făcut un referendum pe tema unirii cu Republica Moldova, a declarat: "Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla". Astfel, ca şi în cazul Legii privind Tratatul de la Trianon, prin numai câteva cuvinte, preşedintele a aruncat la gunoi un proiect naţional major.

Dispreţul prezidenţial se mai manifestă ori de câte ori guvernul Orban reuşeşte să dea cu bâta-n baltă şi, după cum ştim cu toţii, reuşeşte foarte des. În mod bizar, ameninţările nu se îndreaptă către executiv, ci tot spre popor. Klaus Iohannis şi-a făcut un obicei în a apărea la televizor şi a ne arăta cu degetul ca pe vinovaţii principali ai incompetenţei generale ce domneşte în ambele palate. Poate cea mai relevantă ieşire de acest gen este aceea din preajma Sărbătorilor Pascale, trecută mult prea uşor cu vederea de opinia publică: "Staţi acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!"

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică intitulată Populismul PSD este la cote maxime şi la Parlament!;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Populismul PSD este la cote maxime şi în Parlament!"

PSD şi sateliţii săi au făcut o pasiune din a scrie moţiuni simple la foc automat. Astfel, pe modelul "Mircea, fă-te că lucrezi!" şi "PSD vrea să arate că are activitate în Parlament", alta decât cea uzuală, şi anume, cea care constă în legi favorabile infractorilor şi măsuri populiste menite să dinamiteze bugetul şi să scadă încrederea investitorilor în ţara noastră, aşa că se mai ocupă şi cu moţiunile, de data aceasta împotriva ministrului muncii, Violeta Alexandru, şi a ministrului lucrărilor publice, Ion Ştefan.

Însă aceste moţiuni fără niciun fel de substanţă, construite pe minciuni şi manipulări grosolane, sunt încă o dovadă clară a fricii şi inferiorităţii resimţite de această majoritate toxică, care vede performanţele unor oameni oneşti şi competenţi, precum sunt miniştrii Guvernului Partidului Naţional Liberal, şi se teme de comparaţia pe care o vor face românii între o guvernare liberală făcută pentru ei şi modul dezastruos în care a condus PSD ţara, în ultimii trei ani.

Pe scurt, aceste moţiuni sunt doar praf în ochi şi propagandă politică rudimentară, cu care vor să-şi justifice existenţa în Parlament în faţa propriului electorat. PSD şi aliaţii consideră aruncatul cu noroi, pentru că la atât se poate reduce chintesenţa tuturor acestor moţiuni simple pe care le-au depus până acum, un mod eficient prin care pot face uitaţi toţi anii în care au ţinut milioane de români în stradă, iar alte milioane au părăsit ţara, sătui să vadă prăpădul pe care îl lasă PSD şi sateliţii săi în urma lor.

Te şi cuprinde un sentiment de uimire în primă instanţă, cum de are un aşa tupeu acest partid care, în loc să îşi reconsidere valorile şi să facă o reformă profundă în propria gospodărie, alege, tocmai el, PSD, să arate cu degetul ce nu merge bine în ţara unde s-au aflat la conducere din anul 2012 încoace. Dar cred că este mult prea târziu să cerem din partea pupililor lui Liviu Dragnea decenţă şi simţul ruşinii. Toţi românii ştiu că aceste două caracteristici nu au făcut, nu fac şi, probabil, nu vor face niciodată parte din practica politică a PSD-ului.

Românii ne vor judeca, pe toţi, oricum, dragi PSD-işti. Puteţi scrie câte moţiuni doriţi, puteţi să le depuneţi pentru fiecare ministru în parte deodată, să nu mai lăsaţi suspansul în aer; oricum bănuiesc că le aveţi deja scrise, programate pe calendar. Numai românii ne vor măsura şi vor decide la urnă cine i-a servit mai bine acestei ţări. Nu puteţi face voi propagandă, cât putem noi munci pentru România!

    Sorin-Ioan Bumb - declaraţie politică având titlul În timp ce PSD se ocupă doar cu specula politicianistă, Guvernul PNL este preocupat de relansarea economică şi de siguranţa românilor;

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"În timp ce PSD se ocupă doar cu specula politicianistă, Guvernul PNL este preocupat de relansarea economică şi de siguranţa românilor"

Acţiunile PSD din ultima vreme denotă clar dezinteresul acestei găşti faţă de soarta românilor şi preocuparea lor doar pentru trocuri politicianiste murdare. Deşi urlă de la toate microfoanele, clamând binele românilor, PSD este interesat doar să câştige capital electoral, în detrimentul oricărei idei de siguranţă financiară şi sanitară. Modul în care activitatea parlamentului a fost monopolizată de moţiuni simple, făcute pe genunchi, fără nicio noimă, doar pentru a face gălăgie, arată clar că PSD este preocupat de speculă politicianistă. În loc să înţeleagă că în această perioadă critică este nevoie de construcţie, de o atitudine pozitivă şi activă, PSD încearcă să pună foc ţării, generând un război instituţional fără noimă.

Guvernul PNL a luat măsuri deosebit de importante pentru relansarea economică a României şi pentru siguranţa financiară şi sanitară a românilor. Programul IMM Invest s-a dovedit de un real ajutor pentru firmele mici şi mijlocii, până acum fiind deja aprobate circa 5.000 de credite, iar numărul lor va creşte în continuare, pe măsură ce băncile analizează dosarele pe care le primesc. S-au luat deja măsuri pentru a ne asigura că programul poate fi accesat de cât mai mulţi beneficiari. Astfel, dacă o bancă procesează foarte greu aplicaţiile sau refuză să acorde credite anumitor companii, acestea au dreptul să opteze pentru altă bancă. Pentru aprobarea creditului este necesară doar semnarea unui contract şi prezentarea unui plan de investiţii sau a unor date economice de către IMM-ul care solicită înregistrarea.

Alte surse de finanţare, în valoare de circa 2 miliarde de euro, au fost identificate de Guvern pentru a genera programe de susţinere a IMM-urilor în proiecte de investiţii. Pe lângă aceste 2 miliarde de euro, alte aproximativ 300 de milioane de euro sunt disponibile drept capital de lucru pentru repornirea companiilor care au fost afectate în perioada respectivă, inclusiv HoReCa, şi care nu pot accesa programul IMM Invest.

Guvernul lucrează în acest moment la programe ample de ocupare a forţei de muncă. Estimarea este că aproape 800.000 de români sunt în căutarea unui loc de muncă. Vom utiliza atât programe europene, cât şi finanţare de la bugetul naţional pentru a susţine plata salariilor pentru cei care reangajează angajaţii care au fost în şomaj tehnic sau şomeri.

Din păcate, PSD nu înţelege nimic din mizele actuale ale realităţii economice şi sociale din România şi de la nivel european. La fel cum, la mai toate tururile de alegeri din trecut, PSD şi-a bătut joc de diaspora, negându-i dreptul la vot prin organizarea în bătaie de joc a alegerilor, prin cozile kilometrice şi prin umilinţa arătată unor cetăţeni respectabili care au ridicat România prin munca lor, PSD îi batjocoreşte din nou pe aceşti oameni, încercând să-i împiedice acum să ajungă la muncă. PSD nu înţelege nimic din libertăţile europene, nu înţelege ce înseamnă dreptul la liberă circulaţie şi libertatea de a munci. Dar nici nu are cum să înţeleagă, pentru că munca este o noţiune cu totul străină de PSD, o noţiune care dă frisoane unei găşti ocupate doar cu jaful şi cu distribuirea de ajutoare sociale care să ţină votanţii într-o stare de dependenţă şi servitute faţă de baronii locali.

Ţinta PSD nu este să apere interesele românilor. Ţinta PSD este să dezinformeze şi să creeze scandal, pentru a genera neîncredere în instituţiile statului. Pentru a combate măsurile bune luate de guvernul PNL, PSD vrea să irosească şi să zădărnicească eforturile depuse de o ţară întreagă pentru limitarea efectelor acestei boli, eforturi datorită cărora România nu este acum într-un dezastru epidemiologic.

    Dumitru Oprea - declaraţie politică având ca temă Primarii trebuie să aibă şcoala ca prioritate;

Domnul Dumitru Oprea:

"Primarii trebuie să aibă şcoala ca prioritate"

Anul acesta evaluarea naţională şi bacalaureatul se desfăşoară în condiţii atipice, din cauza pandemiei care ne-a schimbat tuturor cursul firesc al vieţii. Dar elevii nu trebuie să simtă această povară. Singura lor preocupare rămâne aceea de a învăţa, pentru a promova cele două examene importante pentru viitorul lor educaţional şi/sau profesional.

De aceea, este obligatoriu ca autorităţile centrale şi locale să îşi facă treaba impecabil. Nu mai este vreme pentru jumătăţi de măsură. Responsabilitatea pentru buna desfăşurare a examenelor, inclusiv din punct de vedere al siguranţei medicale, nu este doar a Ministerului Educaţiei, ci şi a primarilor.

Aleşii locali au obligaţia să îi protejeze pe copii. Nu au nici o scuză dacă, în perioada următoare, nu reuşesc să ofere şcolilor ce le este necesar astfel încât examenele să se desfăşoare în bune condiţii. Acolo unde primarii sunt buni organizatori, şcolile au asigurate condiţiile pentru protejarea tuturor celor implicaţi, plecând de la personalul calificat pentru triaj epidemiologic, până la măşti de unică folosinţă şi suficient dezinfectant.

Dar aceste măsuri sunt suficiente doar pentru a se desfăşura în bune condiţii examenele. Însă, pentru tot ce înseamnă activităţi viitoare, şcolile au nevoie de infrastructură educaţională adecvată, astfel încât elevii, cadrele didactice şi personalul auxiliar să aibă dotări la zi, adaptate tehnologiei actuale şi nevoilor dintr-o societate modernă.

Bani sunt, trebuie doar competenţă şi voinţă de a-i accesa. Primăriile au la dispoziţie fonduri europene cu care pot moderniza şcolile din comunităţile lor. Iar pandemia a arătat că antreprenorii şi reprezentanţii societăţii civile sunt deschişi spre colaborare, de la ajutor financiar până la expertiză educaţională şi managerială.

Companiile private au tot interesul ca din şcoală să iasă viitori angajaţi cât mai calificaţi, prin urmare, pot fi cooptate în parteneriate cu autorităţile locale. Organizaţiile neguvernamentale dispun de expertiză în obţinerea de fonduri europene şi au specialişti în educaţie care aşteaptă doar să fie chemaţi în proiecte integrate, demne de un primar competent.

Copiii noştri sunt viitorul nostru, dar acum noi suntem cei care trebuie să le asigurăm un viitor.

    Găvrilă Ghilea - declaraţie politică având ca subiect Un deziderat oportun: Consulat onorific al Israelului, la Oradea;

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Un deziderat oportun: Consulat onorific al Israelului, la Oradea!"

Conform informaţiilor date publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe, ţara noastră întreţine, în prezent, relaţii diplomatice bilaterale cu 188 din cele 193 de state membre ale ONU, la care se adaugă Sfântul Scaun, Ordinul Suveran Militar de Malta şi Palestina.

România a recunoscut statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948, imediat după crearea sa. În acelaşi an, s-a procedat la deschiderea oficiilor (legaţii), conduse de miniştri plenipotenţiari.

Din anul 1969, reprezentarea diplomatică între cele două ţări a fost ridicată la rang de ambasadă.

În prezent, România are o ambasadă la Tel Aviv, un consulat general la Haifa şi consulate onorifice la Ierusalim şi Beer Sheva şi zona de sud.

Comunitatea israelienilor originari din România este una dintre cele mai numeroase, conform estimărilor mediului asociativ românesc din Israel, numărul celor originari din România ar ajunge la aproximativ 700.000 de persoane (deci aproape 10% din populaţia ţării), inclusiv generaţiile a doua şi a treia, urmaşi ai imigranţilor din valurile largi de emigraţie din România către Israel, majoritatea posesori şi/sau solicitanţi de cetăţenie şi documente de identitate româneşti.

Din aceste considerente, întrucât o parte însemnată a acestei comunităţi are origini în Bihor, dar şi în alte judeţe transilvănene, apreciez că înfiinţarea la Oradea a primului Consulat onorific al Israelului din România ar putea fi o iniţiativă oportună, asupra cărei ar merita să se aplece, cât mai curând, instituţiile şi autorităţile abilitate.

România are deja 186 de consuli onorifici acreditaţi în străinătate, în timp ce doar 85 de consulate onorifice străine îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului român, dar nici unul nu este al statului Israel, relaţiile bilaterale diplomatice cu ţara noastră derulându-se exclusiv prin intermediul ambasadei din Bucureşti.

În ce mă priveşte, voi iniţia, sprijini şi susţine cu onoare şi bucurie un asemenea proiect şi mă bucur să îl am alături în acest demers pe neobositul Preşedinte al Comunităţii Evreilor din Oradea, membru în comitetul director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, domnul inginer Felix Koppelmann, care m-a asigurat de lobby-ul susţinut pe care îl va face la cel mai înalt nivel, de la preşedintele statului Israel, la primul-ministru şi membri ai corpului diplomatic, pentru realizarea acestui deziderat.

Orădenii au împărţit cu această comunitate exemplară secole de istorie şi îi datorează în cea mai mare măsură dezvoltarea edilitară, culturală şi economică fără precedent a oraşului, care a marcat primii ani ai secolului XX.

Aspectul oraşului nostru s-a transformat enorm în ultimul deceniu, după ce faţadele a zeci de clădiri impunătoare din zona centrală, printre care şi sinagogi, au fost migălos reabilitate, iar continuarea acestui demers va adăuga municipiului noi valenţe urbane, sporindu-i atractivitatea culturală şi turistică.

Sunt convins că prin înfiinţarea acestei reprezentanţe diplomatice onorifice, Oradea şi împrejurimile sale vor rămâne sau vor deveni destinaţii de suflet şi pentru turiştii din Israel, în primul rând pentru cei care şi-au petrecut copilăria şi tinereţea pe aceste meleaguri şi care sunt convins că ne vor face onoarea de a reveni în număr tot mai mare în oraşul care le datorează atât de mult.

    Vasile-Florin Stamatian - declaraţie politică intitulată Prevenţia în sănătate este o necesitate!;

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

"Prevenţia în sănătate este o necesitate!"

Sănătatea este definită ca fiind o stare completă de bine, din punct de vedere fizic, psihic şi social, şi nu doar absenţa bolii, potrivit preambulului Constituţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, adoptată la New York după cel de-al Doilea Razboi Mondial.

După mai mult de şase decenii însă, într-o epocă modernă şi în continuă dezvoltare, starea de sănătate a populaţiei României este caracterizată drept precară - comparativ cu restul ţărilor membre ale Uniunii Europene, în urma analizării datelor colectate din unităţile sanitare publice, a datelor furnizate de studii realizate pe plan naţional şi pe baza unor colaborări internaţionale, dar şi din informaţii colectate din baza de date a Indicatorilor de Sănătate Europeană.

Sistemul de sănătate din România performează în continuare la un nivel sub optim în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. Conform profilului de ţară din 2019, realizat de Comisia Europeană, speranţa de viaţă la naştere în România, deşi în creştere (la 75,3 ani), este cu peste cinci ani mai scăzută decât media la nivelul Uniunii Europene.

La capitolul factori de risc, aproape jumătate din decesele înregistrate în România pot fi atribuite unor factori de risc comportamentali, care pot fi preveniţi: fumat (1 din 5 adulţi fumează zilnic), obezitate (rata de obezitate în rândul copiilor a crescut cu peste 15 procente în ultimii ani), consum de alcool (dublu faţă de media din UE).

În ţara noastră, mortalitatea evitabilă prin prevenţie este printre cele mai ridicate din UE, cu 310 decese la suta de mii de locuitori, aproape dublu faţă de media Uniunii. Este evident că planul prevăzut în acest domeniu între 2016-2020 nu a avut efectele scontate.

Romania a cheltuit pentru prevenţie 18 euro de persoană în anul 2018, adică 1,7% din totalul cheltuielilor, faţă de aproape dublu, cât este alocat la nivelul UE.

În acelaşi Raport al Comisiei Europene se concluzionează că în majoritatea programelor naţionale de politică în domeniul sănătăţii (de exemplu cel referitor la cancer sau sănătatea mamei şi copilului), locul acordat componentei referitoare la prevenţie este redus, iar accentul se pune pe îngrijirea curativă, respectiv tratare, în loc de prevenire.

În acelaşi raport se mai arată că deşi bolile cronice non-transmisibile generează până la 80% din costuri în sistemele de sănătate, doar 3% a fost destinat prevenţiei la acest capitol în 2017, şi doar 1,7% în anul 2019.

Populaţia nu dispune de acces echitabil la resurse destinate promovării sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate. Datele disponibile de-a lungul ultimilor ani arată faptul că situaţia actuală nu a înregistrat nicio evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte scăderea frecvenţei comportamentelor cu risc pentru sănătate în rândul populaţiei, principala cauză fiind absenţa unei legislaţii axate pe educarea cetăţenilor (de la vârsta şcolară până la maturitate), dar şi lipsa specialiştilor în sănătate publică.

Momentul în care noi, decidenţii, trebuie să tragem semnale de alarmă este periculos de întârziat de discuţii politice inutile şi contraproductive. Realitatea ne arată că în mediul şcolar se înregistrează creşteri ale comportamentelor violente, iar vârsta la care fetele rămân însărcinate este tot mai scăzută. Date oficiale ne mai relevă faptul că la 15 ani, 33% dintre băieţi şi 11% dintre fete raportează că au avut relaţii sexuale, că peste 21% dintre băieţi şi 43,2% dintre fete nu au folosit nicio metodă de contracepţie la ultimul act sexual.

Nu ne mai putem permite să abordăm probleme ca educaţia pe teme de sexualitate, de fapt educarea pentru sănătate a copiilor la capitolul "şi altele", în dezbateri aruncate intenţionat în alte subiecte ample, dar la fel de sensibile ca protecţia copilului în România, doar ca să treacă la vot politic. Educaţia pentru sănătate a copiilor trebuie făcută cu consultarea specialiştilor şi psihologilor, trebuie avute în vedere argumente obiective, legate de starea de înţelegere a copiilor şi dezvoltarea lor psihică şi fizică.

Pe măsură ce societatea evoluează, devine imperios necesară menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, în sensul adoptării unor comportamente fără riscuri pentru sănătate, dar şi responsabilizarea autorităţilor statului, în sensul elaborării în cel mai scurt timp a unor politici publice favorabile sănătăţii şi implementării unor programe clare de prevenţie, al căror scop principal îl constituie reducerea presiunilor asupra sistemului de sănătate şi îmbunătăţirea economiei statului, în ansamblul său.

Investiţiile în domeniul sănătăţii, în special în categoria destinată programelor de prevenţie, trebuie să fie o constantă pe termen lung, nu doar iniţiative sporadice, şi sunt necesare periodic evaluări, pentru a verifica impactul politicilor şi serviciilor asupra inechităţilor din domeniul sănătăţii.

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică intitulată Standard&Poor’s menţine ratingul de ţară al României;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Standard&Poor’s menţine ratingul de ţară al României"

În ciuda faptului că se confruntă cu o criză sanitară fără precedent în ultimul secol şi vine după o guvernare de trei ani a PSD, Partidul Naţional Liberal a reuşit să menţină ţara pe linia de plutire. Însă, raportul Standard&Poor’s confirmă ceea ce au afirmat şi rapoartele anterioare efectuate de companii precum Moody’s şi Fitch, şi anume că România a fost gestionată cum nu se poate mai prost de guvernarea PSD, care, prin măsurile fiscal-bugetare populiste şi iresponsabile, a făcut din ea o ţară din ce în ce mai puţin atractivă pentru investiţii. Este confirmat caracterul populist al Legii pensiilor, prin care, pentru a mai câştiga câteva voturi, PSD este dispus să arunce bugetul ţării în aer.

Aceasta a fost "filosofia" din spatele "(ne)gândirii" economice a PSD, adică adunarea a cât mai multor "facturi", cheltuieli populiste, iar investiţii - puţine spre deloc! Este constatarea şi a raportului Standard&Poor’s, care spune că "În condiţiile în care cheltuielile cu salariile şi pensiile se ridică acum la aproximativ 90% din veniturile fiscale, structura bugetară a României este rigidă". Şi Moody’s foloseşte Legea pensiilor ca motiv principal pentru schimbarea perspectivei la negativ, afirmând că "cei doi factori cheie pentru schimbarea perspectivei în negativ sunt: o deteriorare structurală a finanţelor publice, agravată de o creştere a datoriilor pe termen lung, care este în legătură cu reforma pensiilor din 2019". În consecinţă, în ciuda tuturor eforturilor făcute din noiembrie încoace, România decontează şi va mai deconta iresponsabilitatea şi aroganţa cu care a guvernat PSD.

Toate agenţiile importante care au analizat solvabilitatea României au făcut o distincţie clară între gestionarea proastă şi ticăloasă a finanţelor de către PSD şi responsabilitatea şi încrederea pe care le inspiră Guvernul condus de PNL.

Mai mult, Partidul Naţional Liberal îşi doreşte şi o schimbare de paradigmă în care să avem o economie performantă şi sănătoasă, susţinută de investiţii care să ofere posibilitatea achitării şi altor cheltuieli şi care să determine o creştere economică sustenabilă pe termen mediu şi lung. În acest sens, ministrul finanţelor publice, Florin Cîţu, a anunţat că în luna mai a acestui an, cheltuielile aferente investiţiilor s-au ridicat la 13,1 miliarde de lei, cea mai mare cifră din ultimii 10 ani.

Agenţiile de rating au trimis un semnal clar, pe care noi, liberalii, îl vom lua în serios şi cu ajutorul căruia vom încerca să corectăm toate greşelile făcute în ultimii trei ani, pentru ca următoarele evaluări ale acestora să considere Romania ca fiind o ţară stabilă şi chiar să-i acorde un indice pozitiv.

    Dănuţ Bica - declaraţie politică având titlul Programul PSD de relansare economică - 28 de iluzii otrăvite pentru românii afectaţi de criză!;

Domnul Dănuţ Bica:

"Programul PSD de relansare economică - 28 de iluzii otrăvite pentru românii afectaţi de criză!"

Cu toţii am putut constata că, la începutul acestei perioade extrem de dificile, în care efectele crizei sanitare şi economice au fost deosebit de greu de gestionat, liderii PSD şi ai partidelor aliate cu socialiştii au dispărut cu totul din peisajul public. Au demonstrat, astfel, că erau perfect conştienţi de situaţia deplorabilă în care au lăsat ţara la finalul guvernărilor lor succesive, dominate de incompetenţă şi de lipsă de viziune. Sistemul sanitar a fost puternic neglijat în ultimii ani, ajungând la un deficit enorm de personal medical şi nedeţinând niciun fel de stocuri de materiale şi medicamente de urgenţă. Mediul economic a intrat în criză profund slăbit de nenumăratele taxe, impozite şi accize prin care a fost sugrumat de recentele guverne PSD. România a trebuit să înfrunte pandemia de COVID-19 cu un buget de stat secătuit de resurse, cu toate rezervele epuizate, cu datorii de peste 10 miliarde de lei acumulate către agenţii economici şi cu instituţii publice ineficiente şi puternic politizate.

După ce Guvernul Orban a reuşit să limiteze în mod lăudabil numărul de îmbolnăviri şi să evite o cădere economică de proporţiile celei înregistrate în alte state din Uniunea Europeană, liderii PSD, ALDE şi PRO România au prins brusc curaj şi au început să lanseze peste noapte programe mincinoase şi măsuri utopice, prin care încearcă să vândă oamenilor iluzii otrăvite.

În perioada imediat următoare, cel mai periculos pentru România ar fi ca Parlamentul să cadă în capcana populismului toxic promovat de PSD şi de partidele care gravitează în jurul său. Să nu uităm că la originea situaţiei precare în care ne aflăm şi la baza dezechilibrelor economice pe care le-a acumulat economia noastră se află tocmai acest populism promovat de liderii PSD în ultimii ani, prin care au sacrificat viitorul ţării pentru a accede şi a se menţine la putere. Ce argument mai convingător se poate aduce în acest sens, decât programul intitulat pompos "Repornim România" pe care l-a prezentat recent preşedintele PSD? În acest document sunt înşirate nu 28 de măsuri de relansare economică, ci 28 de minciuni, care de care mai sfruntate. Se promit indemnizaţii, alocaţii, prime şi bonusuri, facilităţi fiscale şi ajutoare de stat fără limită, venituri fără muncă, demonstrându-se astfel încă o dată că liderii PSD şi ai sateliţilor săi fac o politică iresponsabilă, fiind interesaţi exclusiv de atingerea ţintelor lor electorale, chiar şi cu riscul de a compromite cu totul stabilitatea ţării.

Criza sanitară şi economică a produs şi produce încă durere în rândul românilor. Multe persoane se confruntă în prezent cu mari dificultăţi, fie în calitate de angajaţi care şi-au pierdut locurile de muncă, fie de antreprenori ale căror afaceri au mari probleme. Toxicitatea măsurilor cuprinse în programul PSD constă tocmai în faptul că socialiştii profită de durerea oamenilor şi încearcă să le vândă iarăşi iluzii, aşa cum au făcut-o constant în ultimii 30 de ani. Niciunul dintre cei care s-au lăudat cu acel program mincinos nu a ştiut să explice de unde vor putea fi luaţi banii necesari pentru a susţine măsurile respective.

În acelaşi timp, semnatarii programului PSD mint prin omisiune, uitând să spună că pentru fiecare efect negativ apărut în timpul acestei crize, Guvernul Orban a adoptat deja măsuri eficiente de protecţie a oamenilor şi de sprijin a mediului economic.

Cabinetul Orban a acţionat ireproşabil pe parcursul acestei crize, implementând soluţiile cele mai bune pentru toate problemele create în domeniul sanitar, în economie şi în societate. Performanţa guvernării liberale a fost confirmată recent de Eurostat, care a anunţat că România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru al anului în curs, 2,7%. De asemenea, deciziile adoptate de Guvernul liberal sunt apreciate de majoritatea cetăţenilor. În acest context, sunt ferm convins că românii nu mai acceptă să fie înşelaţi şi percep programul lansat recent de PSD la adevărata sa valoare, ca o înşiruire de măsuri populiste şi iresponsabile, prin care socialiştii se descalifică pe termen lung şi demonstrează că nu mai trebuie să ajungă la conducerea ţării mult timp de acum înainte.

    Andrian Ampleev - intervenţie consacrată Zilei Naţionale a Federaţiei Ruse;

Domnul Andrian Ampleev:

Intervenţie consacrată Zilei Naţionale a Federaţiei Ruse.

Pe 12 iunie 2020, cetăţenii Rusiei şi diaspora rusă de pretutindeni sărbătoresc Ziua Naţională a Federaţiei Ruse. Însemnătatea acestei date, decretată sărbătoare naţională în 1994 de către primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, este legată de adoptarea Declaraţiei de suveranitate a Rusiei din 12 iunie 1990 de către Congresul deputaţilor poporului, organ legislativ al RSFSR din acea vreme. În această zi de sărbătoare, doresc să subliniez importanţa stabilirii unor contacte bilaterale solide la nivel interparlamentar, cultural şi economic între România şi Federaţia Rusă, precum şi a reconsolidării încrederii reciproce, premisă esenţială pentru a putea reveni la substanţă şi normalitate în actualul context al relaţiilor româno-ruse. Nu putem spera la o Românie cu adevărat europeană în absenţa unor parteneriate constructive cu ţările vecine, multilateral dezvoltate. Un prim pas semnificativ în această direcţie a fost făcut în decembrie 2019, când, la invitaţia transmisă în calitate de preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă din Camera Deputaţilor, a avut loc vizita în România a unei delegaţii a Grupului parlamentar omolog din Duma de Stat a Federaţiei Ruse. Ambele foruri legislative şi-au arătat atunci disponibilitatea reluării dialogului bilateral, bazat pe onestitate şi deschidere, ca o modalitate concretă de promovare a intereselor comune şi aprofundare, prin diplomaţia parlamentară, a legăturilor dintre cele două ţări. Esenţială rămâne, în continuare, respectarea principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional pentru susţinere a unor proiecte strategice, de consens şi interes reciproc, dar şi fructificarea canalelor instituţionalizate de dialog, punând accent pe construirea unor viziuni similare şi pozitive şi evitarea de abordări unilaterale sau conjuncturale.

Ne păstrăm nădejdea că, în acest moment de mare dificultate pentru întreaga omenire, vom reuşi să ne concentrăm pe efortul comun de a ne ridica şi a ne relua activitatea, fiecare în sfera sa de acţiune, cu şi mai multă determinare, spre binele tuturor. Sperăm, totodată că, odată cu depăşirea măsurilor restrictive impuse de pandemie, vom putea da curs invitaţiei domnului deputat Dmitri Islamov, preşedintele Grupului de prietenie cu România din Duma de Stat a Federaţiei Ruse, de a continua, în cadrul unei vizite de răspuns la Moscova, discuţiile începute la Bucureşti.

Întreaga mea recunoştinţă se îndreaptă în această zi de mare însemnătate pentru poporul şi diaspora ruse către toţi cei care au contribuit, prin exemplul personal şi proiecte susţinute, la menţinerea vie a culturii şi civilizaţiei ruse, în orice colţ al lumii s-ar afla.

Noi, ruşii lipoveni din România, ne-am asumat cu demnitate şi responsabilitate rolul de a reprezenta cu cinste ambele culturi, ambele de o valoare universală incontestabilă. O vom face şi în continuare, astfel încât aceste punţi de legătură să devină mai trainice şi durabile.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică cu titlul PSD respinge legile iniţiate de PNL în folosul uşurării detenţiei clientelei politice;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"PSD respinge legile iniţiate de PNL, în folosul uşurării detenţiei clientelei politice"

PSD respinge în Parlament toate proiectele de lege care prevăd uşurarea condiţiilor de detenţie, majoritatea iniţiate de PNL. Unul dintre acestea prevedea închisoarea alternativă pentru cei care au dat "tunuri" financiare în perioada stării de urgenţă. Se urmărea exact oferirea unor condiţii de detenţie foarte avantajoase, chiar la domiciliu, pentru clientela liberală, fapt cu care PSD nu putea fi de acord.

De asemenea, am mai respins prin vot un alt proiect iniţiat exclusiv de membrii PNL, printre care şi Alina Gorghiu, "celebră" după afirmaţia conform căreia Constituţia nu trebuie respectată, care prevedea ca în weekend executarea pedepselor să se facă "în centre specializate", cu un confort superior celor din penitenciare.

Această propunere legislativă stipula că "măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de echivalent de zile în folosul comunităţii, şi de zile de executare sâmbăta şi duminica într-un centru special înfiinţat".

Proiectul revenea tocmai la reglementarea care fusese respinsă în legea precedentă, cu privire la posibilitatea ca pedeapsa cu închisoarea să poată fi ispăşită acasă.

Vom penaliza în Legislativ toate intenţiile liberalilor de a face jocurile celor care îi susţin financiar şi de a le uşura perioadele de detenţie, deoarece "nimeni nu este mai presus de lege", aşa cum prevede legea fundamentală.

    Florica Cherecheş - declaraţie politică având ca temă Evaluarea Naţională pe timp de pandemie!;

Doamna Florica Cherecheş:

"Evaluarea Naţională pe timp de pandemie"

Luni, 15 iunie, elevii clasei a VIII-a vor da piept cu primul examen important din cariera lor academică. Anul acesta, ştiu că emoţiile vor fi mai mari, atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi şi profesori, pentru că pregătirea normală pentru examene a fost întreruptă brusc de pandemia globală, care a adus multe provocări şi a ridicat zeci de întrebări privind modul în care poate să continue şcoala.

Nu a fost uşor ca, din prima fază, având în faţă un mare necunoscut, o situaţie nemaiîntâlnită la nivel global de peste 100 de ani, Ministerul Educaţiei şi Cercetării să poată anunţa cu precizie data şi forma în care se vor desfăşura Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Toate deciziile Ministerului Educaţiei şi Cercetării din această perioadă s-au luat în primul rând cu gândul la sănătatea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice. Acesta este şi motivul pentru care, părinţilor copiilor minori li s-a oferit posibilitatea să stea acasă cu aceştia, până la sfârşitul anului şcolar, cu 75% din salariu. Am cerut elevilor şi părinţilor să aibă înţelegere şi răbdare, deoarece toate soluţiile erau date în funcţie de evoluţia pandemiei la noi în ţară, pentru ca elevii să continue actul educaţional.

"Şcoala de acasă", în sistem online, a devenit o realitate pentru cea mai mare parte a elevilor din România, iar profesorii au făcut eforturi deosebite pentru a face faţă acestei provocări. Pentru a-i ajuta pe cei 250.000 de copii care nu aveau dispozitive pentru a se conecta la cursurile online, conform cifrelor transmise de Inspectoratele Şcolare Judeţene, Guvernul PNL a achiziţionat tot atâtea tablete cu acces la Internet.

Cu toate că unele voci cereau renunţarea, atât la Evaluarea Naţională, cât şi la Bacalaureat, propunând soluţii fanteziste cum ar fi echivalarea mediilor din anii şcolari, Guvernul PNL a găsit soluţii realiste pentru a putea avea o evaluare corectă a abilităţilor elevilor din ţara noastră, totul în condiţii de maximă siguranţă, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.

Dragi elevi de clasa a VIII-a, vă felicit pentru modul în care aţi continuat să vă pregătiţi în aceste condiţii dificile! Curajul vostru şi dorinţa de a vă prezenta la acest examen sunt exemplu pentru o întreagă societate care revine la normalitate. Îi felicit şi pe profesorii care au rămas alături de elevii lor, chiar dacă munca didactică online a reprezentat ceva nou şi pentru ei!

Măsurile luate de Guvernul PNL au fost poate dure, chiar drastice, dar, datorită acestora şi modului în care românii le-au respectat, putem spune, că luni, 15 iunie, examenul de Evaluare Naţională va avea loc. În condiţii speciale, e drept, dar important este că elevii vor putea susţine acest examen.

Tuturor le doresc să aibă încredere în ei, să nu le fie teamă să ajungă acolo unde-şi doresc, fie la liceu, fie la o şcoală profesională pentru a învăţa o meserie!

Mult succes, dragi elevi!

    Mihaela Huncă - declaraţie politică: Este necesară reluarea activităţilor sportive cu participarea întregii comunităţi pe plan local începând cu data de 15 iunie, în baza unui plan de măsuri care să asigure sănătatea tuturor participanţilor la actul sportiv!;

Doamna Mihaela Huncă:

"Este necesară reluarea activităţilor sportive cu participarea întregii comunităţi pe plan local, începând cu data de 15 iunie, în baza unui plan de măsuri care să asigure sănătatea tuturor participanţilor la actul sportiv!"

Sportul din întreaga lume are de suferit în perioada pandemiei de coronavirus, însă multe ţări fac paşi importanţi pentru reluarea competiţiilor. La fel trebuie să facă şi România, mai ales după această perioadă îndelungată, în care sportul a încetat să existe din cauza Covid-19.

Prin urmare, noua Comisie specială a Camerei Deputaţilor pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materia sportului organizat în România a elaborat un plan de măsuri care au ca scop începerea activităţilor sportive, cu participarea întregii comunităţi pe plan local - practicanţi, sportivi, personal din domeniu, spectatori, personal suport şi alţii.

Astfel, competiţiile organizate de structurile sportive se vor desfăşura doar pe plan local în perioada 15 iunie 2020 - 15 iulie 2020, pentru limitarea posibilităţii de îmbolnăvire, cu respectarea de măsuri stricte de siguranţă. Accesul la locaţia unde se desfăşoară competiţiile se va efectua de către spectator, cu mască, indiferent dacă acestea au loc în spaţiu public deschis sau închis, în baza calendarului orar stabilit de către organizator, în funcţie de numărul de activităţi sportive ce se desfăşoară în ziua respectivă. De asemenea, accesul spectatorilor în tribune sau alte spaţii destinate lor va fi permis numai în limita a 30% din capacitatea acestora, cu respectarea distanţării de 2 metri.

Planul de măsuri îi cuprinde şi pe sportivi şi pe personalul din domeniu.

Este imperios necesar să dezmorţim activitatea sportivă. Odată ce aceste măsuri vor fi aprobate şi respectate în comunităţile locale din România, sportul va putea fi practicat în condiţii de maximă siguranţă.

Aşa cum am mai spus, un stat care nu se ocupă de domeniul sportului rămâne un stat bolnav, iar pentru orice ţară, realizările în domeniul sportului reprezintă o carte de vizită.

    Răzvan-Ilie Rotaru - declaraţie politică intitulată Iohannis a demonstrat că nu este preşedintele românilor, ci doar un patriot de carton şi un politruc avid de putere!;

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"Iohannis a demonstrat că nu este preşedintele românilor, ci doar un patriot de carton şi un politruc avid de putere!"

Klaus Iohannis, aşa-zisul apărător al Ardealului, şi-a dat arama pe faţă şi a arătat întregii lumi că are doar un patriotism de carton.

Gestul pe care l-a făcut preşedintele Iohannis, prin trimiterea la Curtea Constituţională a unei sesizări de neconstituţionalitate asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, este un gest de trădare naţională şi de sfidare a istoriei României! Preşedintele s-a descalificat cu totul şi s-a dezbrăcat cu totul de caracter.

Preşedintele Iohannis a invocat în solicitarea către Curtea Constituţională că "nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat" de Legea Zilei Tratatului de la Trianon, adoptată de Parlament, prin care s-au consfinţit graniţele actuale ale României.

Patriotul de carton Iohannis, după ce i-a privat pe români de o mare sărbătoare, prin care erau recunoscute, oficial, Unirea Transilvaniei cu România şi actualele graniţe ale ţării, acum a recidivat şi a atacat legea în integralitate, pentru a fi respinsă! Ce ticăloşie a făcut! Mă aşteptam la orice din partea lui Klaus Iohannis, dar asta le-a întrecut pe toate. E dovada clară că avem de-a face cu un preşedinte care nu iubeşte România şi care pune sub semnul întrebării istoria şi integralitatea teritorială a unei naţiuni şi a unei ţări! Ruşine pentru jocurile politice murdare! Ar trebui să-şi strângă rachetele de tenis de la Cotroceni şi să plece acasă pentru acest gest! Nu merită consideraţia niciunui român!

Tratatul de la Trianon reprezintă instrumentul juridic prin care a fost recunoscută internaţional frontiera dintre Ungaria şi România, a fost recunoscut actul de la 1 Decembrie 1918, care a marcat Unirea Transilvaniei cu România şi a dobândit recunoaştere internaţională, fiind consfinţită recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale românilor care constituiau o populaţie majoritară în Transilvania.

Este un act josnic, incalificabil, ca preşedintele ţării să pună piedici unei legi de sărbătorire a zilei în care s-a recunoscut oficial Unirea Transilvaniei şi a părţii răsăritene a Banatului cu România!

Din interese meschine, strict politicianiste, doar pentru că legea a fost iniţiată de PSD, Iohannis, a ales să continue gherila politică în dauna interesului naţional suprem.

Din cauza obsesiilor sale antiPSD, Iohannis este dispus să sacrifice orice, chiar reperele istorice esenţiale ale românilor.

După logica josnică din sesizarea lui Iohannis, ar trebui ca şi Legile privind stabilirea zilei Unirii Principatelor Române, a Zilei privind drapelul naţional şi a Zilei imnul naţional să fie declarate neconstituţionale.

De parcă românii n-ar mai avea dreptul să îşi onoreze cu mândrie simbolurile naţionale sau momentele cele mai importante din istorie, Iohannis a demonstrat că nu este preşedintele românilor. A întinat istoria poporului român şi încearcă să falsifice evenimentele prin care România şi-a recăpătat şi a fost recunoscută internaţional integralitatea teritorială, în urma semnării Tratatului de la Trianon.

    Laurenţiu-Dan Leoreanu - declaraţie politică cu titlul Prelungirea stării de alertă, după 15 iunie, ne arată cine sunt oportuniştii şi cinicii din politica românească!;

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

"Prelungirea stării de alertă, după 15 iunie, ne arată cine sunt oportuniştii şi cinicii din politica românească!"

Având în vedere că numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut şi nu a crescut semnificativ, vom continua cu câteva noi măsuri de relaxare după 15 iunie, dar trebuie să fim precauţi, altfel, se impune prelungirea stării de alertă. Va fi mai simplu, vom avea mai puţine restricţii impuse, dar nu se poate continua fără acest instrument.

Intenţia Guvernului PNL este aceea de a păstra o atitudine prudentă şi responsabilă, pentru că vedem evoluţii şi situaţii care variază de la o zi la alta. Este foarte important să nu irosim tot efortul de până acum.

Numai că PSD şi ALDE continuă să fie iresponsabili şi să pună în pericol sănătatea românilor. De la începutul pandemiei, au pus sub semnul întrebării necesitatea stării de urgenţă, în ciuda recomandărilor specialiştilor. Astăzi, vin din nou şi se opun prelungirii stării de alertă. Profită de emoţia colectivă, explicând că neimpunerea restricţiilor ar ajuta românii. Este inacceptabil şi revoltător să îi vedem dând lecţii pe cei care au lăsat spitalele fără resurse. Nu ne jucăm cu sănătatea şi siguranţa românilor.

În tot acest timp, în care PSD critică, Guvernul a luat măsuri bune şi necesare pentru protecţia românilor şi pentru refacerea economiei, de la măsura şomajului tehnic până la sprijinul sub forma unui cost parţial al salariului. În plus, în toată această perioadă, creditul pentru investiţii, creditul pentru capital de lucru prin IMM Invest, amânarea plăţii ratelor bancare sau amânarea de la plata imediată a utilităţilor şi chiriilor în perioada stării de urgentă au ajutat românii.

Totodată, măsurile de restricţie au fost necesare şi au dus la o răspândire foarte limitată a epidemiei. Dovadă este şi un studiu European, care arată că peste trei milioane de europeni ar fi murit dacă nu ar fi fost luată măsura izolării la domiciliu, ca primă restricţie la începutul pandemiei de coronavirus. Faptul că am impus din timp aceste măsuri ne-a permis să controlăm epidemia.

Starea de alertă vine cu măsuri suplimentare de relaxare, dar şi cu menţinerea unor măsuri de protecţie. Nu avem voie să irosim efortul de până acum pentru ţinerea sub control a epidemiei. Reluarea activităţii economice depinde, în mod esenţial, tocmai de menţinerea unei rate scăzute de răspândire a virusului, iar lipsa stării de alertă înseamnă lipsa măsurilor minime de siguranţă sanitară pentru populaţie. Guvernul PNL a spus din primul moment că măsurile de relaxare trebuie adoptate etapizat, măsurând impactul generat la intervale de 2 săptămâni. Aceasta înseamnă că, de la început, am evaluat posibilitatea prelungirii stării de alertă.

Dacă această criză sanitară ar fi fost gestionată aşa cum propun acum PSD şi acoliţii săi, România s-ar fi confruntat cu un dezastru umanitar. Existenţa noului coronavirus nu poate fi anulată printr-un vot politic în Parlament. Virusul există, se extinde cu o viteză incredibilă odată ce este scăpat de sub control şi produce victime certe. Ar fi o iresponsabilitate criminală ca virusul să fie obiectul jocurilor politice. Negarea pericolului, pe care o alimentează PSD, este o atitudine care generează comportamente sociale în contradicţie cu realitatea acestor zile. Liderii PSD trebuie să-şi asume responsabilitatea faptelor lor. Starea de alertă care va fi propusă va conţine o listă restrânsă de măsuri restrictive, care ţine cont de faptul că încă există o rată de răspândire în societate.

Pericolul nu a trecut, trebuie să fim precauţi! România nu are voie să rateze şansa pe care împreună ne-am construit-o pentru a trece cu bine peste epidemie. Odată cu prelungirea stării de alertă, vor fi permise noi activităţi sociale şi economice pentru care există o evaluare de risc care să permită desfăşurarea acestora. Solicităm tuturor partidelor parlamentare să dea dovadă de responsabilitate, să nu se joace cu viaţa românilor şi să nu irosească munca depusă până acum.

Contrar celor susţinute de PSD şi sateliţii săi, reluarea activităţii economice, astfel încât să nu existe riscul unei noi restrângeri a acesteia, depinde tocmai de menţinerea condiţiilor de siguranţă şi respectarea măsurilor de protecţie.

Dacă răspândirea virusului va fi scăpată de sub control, tocmai activitatea economică va fi crunt afectată, iar Guvernul va fi pus în dificultate, după ce, în această perioadă, a luat măsuri ferme de susţinere financiară a activităţii economice cu impact semnificativ asupra bugetului de stat.

    Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică: PSD face din nou dreptate, prin dublarea alocaţiilor copiilor;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"PSD face din nou dreptate, prin dublarea alocaţiilor copiilor"

Prin votul final al parlamentarilor din Camera Deputaţilor, PSD a respins Ordonanţa Guvernului PNL care amâna până la 1 august dublarea alocaţiilor copiilor. Este evident că sunt bani pentru copiii noştri, după cum erau şi până acum. În fapt, dublarea alocaţiilor nu reprezintă o povară bugetară, ci un stimul economic naţional, care va duce inevitabil la dinamizarea consumului, un factor cheie pentru repornirea economiei în această perioadă de criză.

În urma votului din Camera Deputaţilor, Guvernul Orban va fi nevoit să risipească mai puţini bani pe contractele clientelei politice şi astfel va avea sumele necesare pentru cei peste 3,6 milioane de copii care primesc alocaţie!

PSD a făcut din nou dreptate după nedreptăţile guvernanţilor. Astfel, pentru copiii de la 0 la 2 ani alocaţia va creşte de la 300 la 600 de lei/lună, iar pentru cei între 2 şi 18 ani de la 150 la 300 de lei/lună. De asemenea, alocaţia pentru copiii cu handicap va creşte până la 600 de lei/lună.

Poate acum este momentul ca liberalii să înţeleagă că cei mici nu au nicio vină! Este stupefiantă prestaţia din Parlament a celor din PNL, care au şi ei la rândul lor copii, şi care, în guvernarea PSD, şi-au făcut în mod nejustificat imagine pe un amendament ce a vizat tocmai creşterea alocaţiilor. Acum, nu mai vor acest lucru. Copiii românilor însă nu trebuie să suporte şi să fie victimele hachiţelor combinaţiilor electorale ale PNL.

Drepturile legale ale copiilor trebuie respectate şi acordate efectiv, aşa cum spune legea, nu tergiversate politic. De aceea, PSD a respins categoric amânarea dublării alocaţiilor de un guvern liberal sfidător, care a refuzat să aloce resursele cuvenite, dar s-a împrumutat cu 80 de miliarde de lei în şapte luni, fără să sprijine în vreun fel economia şi fără niciun beneficiu pentru populaţie.

Banii necesari pentru dublarea alocaţiilor există în acest moment şi trebuie să provină printr-o rectificare bugetară, de la Capitolul "bunuri şi servicii". Pentru acest an, Guvernul a prevăzut suma de 51 de miliarde pentru "bunuri şi servicii", faţă de 40 de miliarde de lei în octombrie 2019, când PSD a cedat guvernarea.

Altfel spus, guvernarea PNL cu mai puţine ministere, 16, cheltuieşte mult mai mulţi bani pentru achiziţii de bunuri şi servicii decât Guvernul PSD, care avea 24 de ministere. Din diferenţa de 11 miliarde de lei, care figurează în plus în acest an pentru capitolul menţionat, Guvernul poate foarte bine să dubleze alocaţiile copiilor, conform legii votate săptămâna trecută în Parlament. Pentru dublarea alocaţiilor copiilor este necesară o sumă de aproximativ 7,5 miliarde de lei anual, deci le-ar mai rămâne şi pentru achiziţii.

Acest calcul simplu arată din nou cinismul guvernanţilor cu privire la cea mai nevinovată categorie a populaţiei României, copiii! Poate pentru că sunt inocenţi şi nu au drept de vot, ei au fost pedepsiţi de guvern şi lipsiţi de banii pe care i-ar fi putut avea încă de la începutul anului prin dublarea alocaţiilor, atât de necesari acum în această criză economică cauzată de pandemia cu COVID-19.

    Laurenţiu Nistor - declaraţie politică: Guvernul Orban a luat banii persoanelor cu dizabilităţi;

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Guvernul Orban a luat banii persoanelor cu dizabilităţi"

Incredibil, dar din păcate, adevărat, Guvernul Orban a reuşit performanţa să anuleze facilităţile fiscale ale persoanelor cu dizabilităţi în perioada stării de urgenţă. Astfel, Guvernul PNL a emis, în martie, Ordonanţa de urgenţă nr. 30/2020 care prevedea că indemnizaţia de şomaj tehnic se plăteşte prin derogare de la Codul fiscal. Acest lucru a făcut ca şi persoanele cu dizabilităţi să plătească impozit pe venit de 10%, deşi Codul fiscal le scutea.

Persoanele cu dizabilităţi au ajuns victime colaterale şi acuză statul că a luat mai multe măsuri care le afectează negativ direct şi indirect, atât în timpul stării de urgenţă, cât şi înainte. Informaţia a fost confirmată de Andreia Moraru, preşedinta Federaţiei Dizabnet, pentru cotidianul Libertatea.

I-am mai întrebat o dată pe liberali care sunt motivele pentru care îi urăsc pe români, dar această ultimă ştire m-a lăsat fără cuvinte. Cam cât de cinic să fii, să iei din veniturile persoanelor cu dizabilităţi, şi aşa afectate în această perioadă de lipsa de acces în spitale sau centre de tratament?

Potrivit datelor Ministerului Muncii, în România, numărul total de persoane cu dizabilităţi este de 846.354 de persoane şi tot atâtea familii afectate de măsurile acestui "GuvernVID". Oamenii să judece dacă aceşti politicieni ai PNL ştiu ce fac şi ce măsuri să ia, oamenii să decidă dacă aceasta este România normală.

Mai mult decât atât, "GuvernulVID" a lăsat fără bani şi serviciile sociale. Astfel, de la 1 iunie, consiliile judeţene nu mai au fondurile necesare pentru salariile personalului din centrele de asistenţă socială. În acest sens, rectificarea bugetară din aprilie nu a alocat suficienţi bani şi pentru serviciile sociale.

Dar, ce să ne aşteptăm de la un premier care consideră alocaţiile copiilor "pomeni"? Chiar nu vă este ruşine? Acelaşi "GuvernVID" care a amendat neconstituţional românii pe perioada stării de urgenţă, pentru că ştim cu toţii că la momentul în care Curtea Constituţională a declarat amenzile ca fiind neconstituţionale, în România se amendase deja de trei ori mai mult decât testaseră.

Oare acest Guvern ştie să facă vreun lucru bun?

Să recapitulăm: au pus persoanele cu dizabilităţi să plătească impozite de la care erau deja scutiţi, nu au alocat bani pentru susţinerea serviciilor sociale, nu vor să deconteze sumele cheltuite de primării pentru lupta împotriva COVID-19 şi au aplicat cele mai mari amenzi neconstituţionale din istoria României şi din Europa, în perioada stării de urgenţă.

Nu vă este ruşine să mai ieşiţi în faţa oamenilor? Văd că nu, din moment ce premierul României bea bere la terasă, în timp ce România se prăbuşeşte, şomajul creşte, împrumuturile curg.

    Camelia Gavrilă - declaraţie politică cu titlul Educaţie pentru sănătate, educaţie pentru viaţă;

Doamna Camelia Gavrilă:

"Educaţie pentru sănătate, educaţie pentru viaţă"

În ultima perioadă regăsim pe agenda publică o amplă şi ferventă dezbatere, o multitudine de opinii şi comentarii, abordări polemice cu privire la tema generală a "educaţiei pentru sănătate", un subiect important, mai ales în contextul epidemiologic actual, când este evidentă necesitatea informării corecte a tinerilor în acest domeniu, cât şi urgenţa unor măsuri adecvate de igienă şi responsabilitate privind prevenţia. Pandemia generată de noul coronavirus a adus în atenţia noastră atât rolul şi importanţa unor informaţii medicale de bază, cât şi necesitatea unor atitudini şi comportamente preventive, utile pentru reducerea riscurilor de îmbolnăvire şi nesiguranţă. Tema delicată, dar absolut necesară, a educaţiei sexuale este doar un capitol din domeniul vast al educaţiei pentru sănătate, o secvenţă educaţională care trebuie dezbătută raţional, din perspectiva pedagogică, medicală sau psihologică, atenţi la cifre şi statistici exacte, fără patos politic şi preocupare în sensul obţinerii unui capital de imagine. Gândurile noastre se îndreaptă, în mod firesc, spre siguranţa şi viitorul copiilor, spre evoluţia lor naturală şi senină, păstrând măsura şi abordarea pedagogică specifică fiecărei vârste şi etape de înţelegere, pe drumul elevilor spre maturizare şi cunoaştere.

Declaraţia politică de astăzi doreşte să clarifice câteva aspecte controversate, comentate mai mult sau mai puţin avizat în spaţiul public, fiind o pledoarie pentru discuţiile echilibrate, pentru argumente pedagogice, pentru valorificarea conceptului mai larg de educaţie pentru sănătate, prin implicarea specialiştilor competenţi, a tuturor actorilor din societatea civilă, evitând prejudecăţi, compromisuri politice sau prezentarea unor adevăruri parţiale.

Istoric

Plecând de la un cadru mai general, până în 1990, promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate erau asimilate cu "educaţia sanitară". După 1990, noile abordări în domeniul promovării sănătăţii, stabilite prin Carta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătăţii din 1986, au devenit cunoscute în România. Carta stabilea cinci strategii fundamentale pentru succesul promovării sănătăţii şi elaborarea politicilor de sănătate publică, crearea unui mediu favorabil, intensificarea acţiunii comunitare, dezvoltarea deprinderilor individuale şi diversificare, dezvoltarea serviciilor de sănătate. În 1992 a fost creat Centrul Naţional de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, cu rol de for metodologic pentru unităţile (laboratoare) judeţene de educaţie pentru sănătate. Personalul centrului era format din specialişti în sănătate publică, medici, sociologi, psihologi, asistente medicale. Începând cu anul 1996, şi mai ales în perioada 1997-2000, Ministerul Sănătăţii a susţinut consecvent dezvoltarea acestui concept, în România, valorificând modele şi bune practici internaţionale. Astăzi, educaţia pentru sănătate, care include şi elemente de educaţie sexuală, se regăseşte parţial în diferite legi, strategii şi norme reglementate de Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar este mai absentă ca oricând din viaţa cetăţenilor. Educarea cetăţenilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoştinţelor şi schimbare a comportamentului spre un stil nou şi informat de viaţă, favorabil sănătăţii şi măsurilor implicite, ar trebui să fie unul dintre scopurile principale ale oricărui dialog pe această temă sensibilă, şi mai ales a demersurilor educaţionale orientate spre tânăra generaţie.

Date, cifre, statistici

Indiferent de natura eforturilor şi de amploarea acestora în trecutul recent, realitatea cifrelor este una tristă şi ne plasează de cele mai multe ori spre finalul clasamentului european, astfel încât imaginea sănătăţii românilor, conform profilului de ţară, din 2019, în ceea ce priveşte sănătatea, este următoarea:

Cheltuielile pentru sănătate, în România, sunt printre cele mai scăzute din UE pe cap de locuitor, şi anume 1.029 EUR, media în UE fiind de 2.884 EUR;

Speranţa de viaţă, în România, este suficient de redusă, în contextul ţărilor din UE;

Numărul deceselor cauzate de cancer a crescut, în timp ce bolile cardiovasculare constituie cauza principală a deceselor;

Combaterea anumitor boli infecţioase, precum tuberculoza (TBC) şi rujeola, continuă să fie o problemă importantă de sănătate publică în România;

Riscul comportamental, care include dieta neadecvată, consumul de tutun, consumul de alcool şi activitatea fizică scăzută ne conduc spre un procent de 62%, mult peste media UE, de 44%;

Riscurile alimentare (27%) includ aportul insuficient de fructe şi legume şi consumul excesiv de zahăr şi sare;

Consumul de tutun (incluzând fumatul activ şi fumatul pasiv) reprezintă cauza unei proporţii de aproximativ 17% din totalul deceselor, în timp ce 14% dintre decese pot fi atribuite consumului de alcool, valoare de peste două ori mai mare decât datele consemnate la nivelul UE, de 6%. Alte 4% dintre decese sunt legate de nivelurile scăzute de activitate fizică;

În 2018, mamele minore reprezentau 10% din totalul naşterilor.

Observând aceste cifre, devine evident faptul că promovarea sănătăţii trebuie să fie un demers esenţial, plasat central în politicile ministerului de resort, cu insistenţă pe trei domenii fundamentale: educaţie pentru sănătate, prevenţie şi protejarea sănătăţii. Indiferent despre care domeniu al sănătăţii discutăm, trebuie să avem în vedere repere culturale, sociale, comportamente "moştenite", cutume specifice şi să răspundem la anumite întrebări şi dileme.

Este România o societatea tradiţională sau una modernă?

Un răspuns general valabil nu există, dar putem să descifrăm anumite direcţii şi tendinţe sociale. Deşi avem o evoluţie semnificativă în sensul dezvoltării infrastructurii, a sistemelor şi a serviciilor sociale, a tehnologiei, a educaţiei, deşi consemnăm dezvoltarea oraşelor şi a zonelor rurale, din cifre rezultă încă un comportament de tip tradiţional în zona problemelor de sănătate. În 2019, Eurostat afirma faptul că 40% dintre români nu au mers deloc la medic în ultimul an, iar principala modalitate de răspuns la simptome de îmbolnăvire este investigarea internetului sau recursul la remedii tradiţionale, inclusiv automedicaţia.

Cu privire la educaţia sexuală, încă există reţineri, tabuuri în familie şi chiar în şcoală, o rezervă socială faţă de anumite teme şi dezbateri care sunt interpretate ca fiind vulgare şi nepotrivite. Cu toate acestea, realitatea ne arată că tinerilor le lipsesc reperele, sursele de informare avizate şi contextele formale, organizate, de dobândire a informaţiilor. Astfel, consecinţele sunt dureroase: eleve care devin mame mult prea devreme, renunţând la studii, familii care trăiesc la limita sărăciei, cu un număr mare de copii, privaţi de educaţie şi de un trai decent, mult prea mulţi copii abandonaţi sau preluaţi din medii nefavorabile, copii care se regăsesc în grija asistenţilor maternali sau sunt instituţionalizaţi, cu perspective sumbre de viitor, familii mult prea tinere, care nu reuşesc să depăşească dificultăţile inerente vieţii de cuplu, precum şi multe alte aspecte grave, care afectează societatea noastră. Aceste subiecte de mult ori fac obiectul unor ştiri sau reportaje dramatice, exprimând atitudini, prejudecăţi, tipare de viaţă ce par venite din secole trecute.

Care este rolul familiei?

Cu regret constat că, în acest context recent şi tensionat, în dezbaterea publică nu a existat un moment zero al discuţiilor, un punct de plecare prin care să fie la aceeaşi masă toţi actorii reprezentativi, inclusiv reprezentanţii familiei. Prin actele normative naţionale şi internaţionale se instituie dreptul fundamental al părinţilor de a-şi instrui copiii, de a decide asupra educaţiei acestora (art. 2 al Protocolului 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 26 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului). Este necesar acceptul părinţilor referitor la accesarea de către propriii copii a unui program şcolar ce include elemente de educaţie sexuală, informaţii din acest domeniu delicat, pentru că părinţii sunt principalii educatori ai copiilor, iar relaţiile parentale şi mediul familial au o influenţă decisivă asupra copiilor şi a adolescenţilor. Cu toate acestea, trebuie să admitem că sunt cazuri în care reticenţa familiilor sau lipsa de informaţie chiar la nivelul adulţilor, educaţia lor precară conduc la absenţa totală a acestor discuţii şi lămuriri între adult şi copil. De altfel, statisticile afirmă că majoritatea mamelor minore provin din medii vulnerabile, defavorizate social, cu un acces redus la educaţie şi informaţii, în general.

Ce trebuie să facă şcoala şi profesorul?

Educaţia sexuală nu este o materie de studiu cu informaţii despre sănătate sau o activitate ocazională, organizată de diriginţi şi specialişti. Ar trebui să vorbim despre obiective clare şi strategii complexe, adecvate vârstei, derulate cu acordul familiei până la o anumită vârstă, urmărite în derularea lor cu maximă seriozitate, susţinute prin parteneriate, proiecte educaţionale, dezbateri şi prezentări competente şi riguroase, în spiritul decenţei, al moralităţii, al informării tinerilor despre riscuri şi contexte vulnerabile sau comportamente inadecvate. În acest sens şcoala a jucat întotdeauna un rol decisiv în evoluţia umanităţii, a societăţii în general, cu atât mai mult se impune ca şcoala să fie un mediu coerent şi consecvent de educaţie pentru sănătate şi siguranţă a fiinţei, în secolul nostru complex, contrastant, dificil deseori, cu amestecul derutant de valori şi pseudovalori, de stereotipuri şi prejudecăţi culturale, completate cu libertăţi, necorelate cu norme clare, libertinaj sau tendinţe de frondă şi nonconformism, specifice adolescenţei.

Simpla prezentare a unor aspecte biologice, a elementelor ce ţin de anatomia aparatului reproducător, riscuri şi îmbolnăviri nu conduc neapărat la o schimbare de atitudini, deşi informarea este primul pas. Şcoala trebuie să vizeze înţelegerea, conştientizarea riscurilor la care se supune tânărul, intuirea consecinţelor faptelor, împletirea de biologic, medical, trăire afectivă, repere morale, valori spirituale.

Ce face politica?

Multe probleme, tentative, dezbateri, analize sociologice şi medicale, puţine rezolvări ferme... Lecţiile de prevenţie sau sugestiile de abordare a temelor educaţionale vin acum din partea unor oameni politici care înainte de pandemie erau preocupaţi doar de goana după alegerile anticipate, nu de pregătirea sistemului medical, a societăţii întregi de a face faţă unei epidemii dramatice, devenită apoi o devastatoare pandemie. Educaţia sexuală rămâne un subiect important pe agenda publică, în zona educaţiei, în general, care implică deseori şi un demers politic responsabil şi eficient. Totuşi trebuie să precizăm că votul în Parlament, pe teme de educaţie şi sănătate, cu implicaţii morale şi spirituale, trebuie dat doar în urma consultărilor cu actorii societăţii civile, cu specialişti avizaţi şi grupuri relevante de opinie: părinţi, profesori, specialişti, medici, sociologi, psihologi, reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul sănătăţii, al educaţiei, dar şi ai cultelor.

Perspective spre o educaţie complexă, dincolo de prejudecăţi şi tabuuri

Problema există şi nu poate fi negată: numărul crescut al mamelor minore, numărul alarmant al violurilor, statisticile îngrijorătoare privind bolile cu transmitere sexuală, în special la tinerii sub 20 de ani, avorturi şi divorţuri, sexualitate incipientă, emanciparea tinerilor într-o societate în care ritmul şi mediile informaţionale sunt dinamice şi diverse, toate acestea sunt argumente şi probleme reale ale societăţii noastre. Aşadar, indiferent cât am încerca să învinuim o instituţie sau alta, vina este comună, după cum, în egală măsură, şi soluţia trebuie să vină de la toţi actorii sociali relevanţi.

Avem nevoie de un cadru legislativ coerent, de identificarea şi derularea unor programe naţionale de conştientizare, avem nevoie de proiecte-pilot în şcoli, urmate de monitorizarea acestora prin feedback preluat constant, din partea profesorilor, a elevilor, a părinţilor, ca rezultat al discuţiilor şi dezbaterilor cu elevii. Educaţia sexuală nu presupune doar conţinuturi şi informaţii, nu înseamnă doar cunoaştere, ci vizează şi starea emoţională, psihică a adolescentului - teritoriu delicat, unde greşeala nu este permisă. Opinia mea este că avem datoria de a fi atenţi, responsabili, de a susţine implicarea specialiştilor, a psihologilor, a sociologilor, a medicilor, pentru soluţionarea acestei teme complexe şi controversate, care ţine capul de afiş în presă ori de câte ori subiectul este abordat. Consider că se impune o soluţionare în linie cu abordările europene, cu cerinţele societăţii moderne în care trăim, pentru evitarea şi eliminarea dificultăţilor şi incertitudinilor evidente pe care le întâmpină mulţi dintre tineri, dar cu respect pentru drepturile familiei, ale părinţilor şi pentru opiniile filosofice şi religioase ale acestora.

    Costel Lupaşcu - declaraţie politică despre Importanţa redeschiderii Spitalului Judeţean Botoşani;

Domnul Costel Lupaşcu:

"Importanţa redeschiderii Spitalului Judeţean Botoşani’’

Săptămâna trecută am transmis Ministerului Sănătăţii o analiză cu ceea ce s-a întâmplat la Botoşani în perioada stării de urgenţă, de aceea vreau să prezint şi în plenul Parlamentului situaţia secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani şi cum a fost transformat acesta în spital COVID în detrimentul altor urgenţe medicale ale pacienţilor.

În contextul pandemiei actuale, sediul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a fost transformat în spital COVID, în consecinţă se internează numai pacienţi suspecţi sau infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Menţinerea sediului Spitalului judeţean ca spital COVID este inacceptabilă pentru populaţia judeţului Botoşani, pentru că toate secţiile care îşi desfăşurau activitatea în sediul central, cu excepţia ATI, au activitatea suspendată, iar, anterior declanşării pandemiei, aici, îşi desfăşurau activitatea secţii/compartimente unice în judeţ, precum: Cardiologie, Oncologie, Neurologie cu posibilitate de tromboliză acută în accidentul vascular cerebral ischemic, Gastroenterologie cu Laborator de Endoscopie Digestivă, Hematologie, Neurochirurgie, Oftalmologie, Urologie, Chirurgie Plastica şi Microchirurgie Reconstructivă, precum şi secţii care nu sunt unice pe judeţ, dar care, prin înaltul profesionalism, sunt preferate de majoritatea pacienţilor din judeţ, pacienţi cu diverse şi multiple patologii.

După cum bine ştiţi, în judeţul Botoşani, la fel ca în ţară, pacienţii cu patologie neameninţătoare de viaţă au fost temporizaţi, temporizare care aduce un grad mare de înrăutăţire a prognosticului pe termen mediu şi lung, chiar şi non-COVID, dar mai ales pentru cei oncologici. În fiecare zi, pe secţiile amintite, avem pacienţi care au nevoie de operaţii sau alte proceduri medicale, dar pentru că în sediul central al spitalului se tratează doar pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu SARS-CoV-2, medicii sunt nevoiţi să îi temporizeze sau să le recomande să se adreseze spitalelor din Iaşi care acceptă să trateze doar urgenţe ameninţătoare de viaţă, iar altele solicită două teste RT-PCR negative pentru virusul SARS-CoV-2 + CT toracic, ceea ce pentru mulţi pacienţi este, practic, imposibil să le efectueze, având drept consecinţă temporizarea actului medical necesar.

Consider că menţinerea suspendării activităţii secţiilor din Spitalului Judeţean încalcă dreptul la sănătate pentru cea mai mare parte a populaţiei judeţului Botoşani. Menţinerea sediului Spitalului Judeţean ca spital COVID reprezintă genocid la adresa populaţiei judeţului Botoşani, iar mulţi pacienţi cu patologii curabile sau pacienţi oncologici în stadii curabile vor deceda sau îşi vor agrava sănătatea prin lipsa accesului la un spital non-COVID.

Trag un semnal de alarmă şi este imperios necesară reluarea activităţii de tratament pentru pacienţii non-COVID. La nivelul judeţului Botoşani nu s-a respectat Ordinul OMS nr. 555/2020 al ministrului sănătăţii, care prevede că nu se stabilesc ca spitale COVID spitale de importanţă strategică pentru judeţ, iar în judeţul Botoşani acest demers s-a făcut invers. Totodată, la nivelul judeţului Botoşani, există spitale care pot acorda asistenţă medicală pacienţilor cu COVID-19, iar unele dintre ele având şi personal calificat şi nominalizat prin OMS nr. 555/2020 pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19.

În urma celor prezentate, am solicitat Ministerului Sănătăţii şi solicit şi din plenul Parlamentului redeschiderea secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani şi transformarea spitalului în spital non-COVID, pentru a putea gestiona şi alte urgenţe medicale ale pacienţilor.

    Claudiu-Augustin Ilişanu - declaraţie politică: De Ziua Internaţională împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor, 12 iunie, Guvernul PNL să dea dovadă, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, de respect faţă de copiii români şi să mărească alocaţiile;

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

"De Ziua Internaţională împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor, 12 iunie, Guvernul PNL să dea dovadă, cel puţin acum, în al 12-lea ceas, de respect faţă de copiii români şi să mărească alocaţiile"

În fiecare an, la data de 12 iunie, se celebrează Ziua Internaţională împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor care în contextul pandemiei COVID-19 şi a schimbărilor economice poate împinge milioane de copii vulnerabili la prestarea unor forme de muncă.

Ziua Internaţională Împotriva Exploatării prin muncă a Copilului se concentrează pe impactul crizei asupra minorilor. Pandemia COVID-19, precum şi dezechilibrele economice şi ale pieţei muncii rezultate au un impact imens asupra vieţii şi a mijloacelor de subzistenţă la nivel mondial. Din păcate, copiii sunt adesea primii care suferă. În aceste circumstanţe protejarea copiilor de exploatarea prin muncă este mai importantă ca niciodată. Specialiştii estimează că 152 de milioane de copii prestează diverse forme de muncă, dintre care 72 de milioane în condiţii periculoase. Aceşti copii prezintă acum un risc şi mai mare de a se confrunta cu circumstanţe dificile pentru vârsta şi formarea lor.

În acest an, Ziua Internaţională Împotriva Exploatării prin muncă a Copilului se derulează sub forma unei campanii online şi este organizată în comun cu Marşul global Împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor şi Parteneriatul Internaţional pentru Cooperare în domeniul Muncii Copiilor în Agricultură. Un document al UNICEF privind impactul COVID-19 asupra implicării copiilor în diferite forme de muncă, care va fi lansat pe 12 iunie, dezbate opiniile specialiştilor, conform cărora pandemia încetineşte progresul privind eradicarea exploatării prin muncă a copiilor. Aproape unul din zece copiii din întreaga lume este implicat într-o formă de muncă. Chiar dacă numărul copiilor care lucrează a scăzut cu 94 de milioane, începând cu anul 2000, totuşi rata de reducere a încetinit cu două treimi în ultimii ani. Implicarea copiilor în forme de muncă considerate periculoase poate avea urmări în dezvoltarea lor fizică, psihică, socială sau educaţională. În statele mai puţin dezvoltate unul din patru copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani, este angajat în forme de muncă considerate periculoase pentru sănătatea şi dezvoltarea lui. La nivel global situaţia arată în felul următor: 9% dintre copiii din ţările cu venituri medii mici prestează o formă de muncă, în timp ce în ţările cu venituri medii procentul copiilor care lucrează este de 7%.

Între Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU se află şi reducerea muncii în rândul copiilor sub toate formele sale, până în 2025. Comunitatea mondială trebuie să facă paşi rapizi către reducerea sau eliminarea acestui fenomen în rândul copiilor prin măsuri precum creşterea nivelului de trai, justiţie socială şi eliminarea inegalităţilor economice dintre clasele sociale, extinderea accesului precoce al copiilor spre oportunităţi de dezvoltare în familiile vulnerabile, accesul tuturor copiilor la educaţie gratuită.

România actuală este departe de aplicarea unor astfel de măsuri pentru generaţiile sale tinere. Guvernanţii PNL nu includ în perspectivele lor copiii. Ignoranţa liberalilor faţă de nevoile copiilor români se vede prin inegalităţile pe care le-au creat în ceea ce priveşte accesul la educaţia online, cu discrepanţe clare între copiii din mediul rural cu mai puţine şanse de participare la lecţiile online şi copiii cu mai multe posibilităţi din mediul urban. Guvernul PNL ignoră realitatea şi nevoile copiilor. PSD le-a oferit soluţii clare pentru dublarea alocaţiilor, o necesitate urgentă. Viitorul copiilor nu se negociază şi nici nu se amână. Guvernul PNL tergiversează în continuu aplicarea legii privind mărirea alocaţiilor. Încă din luna decembrie a anului trecut Parlamentul a votat legea privind dublarea alocaţiilor de la 150 la 300 de lei pentru copiii între 2 şi 18 ani, şi de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Solicităm Guvernului PNL să dubleze de urgenţă alocaţiile. Acum, când vorbim despre Ziua Internaţională împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor, Guvernul PNL să dea dovadă că participă la aceste obiective, pentru a elimina tristeţea din sufletelor multor copii sărmani care din lipsuri financiare, în familie, sunt nevoiţi să abandoneze şcoala şi să presteze diverse forme de muncă care la vârsta lor nu sunt recomandate. Din păcate, în PNL, pentru copii nu sunt bani. Abandonaţi interesele electorale şi ajutaţi acest segment al populaţiei care reprezintă viitorul ţării; aplicaţi o măsură întrutotul necesară şi urgentă: măriţi alocaţiilor copiilor! Dragi PNL-işti, care doriţi o Românie educată, oferiţi-le copiilor români acest minimum de 2 euro/zi, altfel veţi rămâne în paginile negre ale istoriei pentru aceste generaţii!

    Elena Hărătău - declaraţie politică intitulată România va utiliza fondurile europene prevăzute în planul de reconstrucţie şi redresare economică în mod transparent şi responsabil;

Doamna Elena Hărătău:

"România va utiliza fondurile europene prevăzute în planul de reconstrucţie şi redresare economică în mod transparent şi responsabil"

Guvernul liberal a spus încă de la început că pentru a trece peste această perioadă economică complicată vor fi folosite fonduri proprii, finanţări europene şi bani pe care România îi va împrumuta de pe pieţele interne şi internaţionale. Românii cunosc deja programele pe care le-a lansat Guvernul până acum, respectiv IMM Invest, prin care sunt ajutate companiile româneşti afectate de criză, sau plata angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic. Acum Guvernul PNL are oportunitatea folosirii sumei de 33 de miliarde de euro, prevăzută în Planul de redresare economică al Uniunii Europene.

România va utiliza cele 33 de miliarde de euro, reprezentând fondurile europene prevăzute în planul de reconstrucţie şi redresare economică, în mod transparent şi responsabil.

Ţara noastră este una dintre statele câştigătoare, alături de Spania şi Italia, noi reuşind să negociem la Bruxelles un pachet foarte mare, al 6-lea în Uniunea Europeană. Din cele 33 de miliarde de euro destinate ţării noastre, 19 miliarde vor fi fonduri nerambursabile. Astfel, România este a doua ţară din Europa de Est ca sumă totală primită din partea UE, după Polonia.

Guvernul României şi-a propus să atragă toţi aceşti bani şi să-i folosească judicios pentru dezvoltarea economiei româneşti, sprijinirea companiilor româneşti şi a angajaţilor, dar şi pentru construcţia de noi spitale regionale, de care avem atât de mare nevoie.

Până acum, peste un miliard şi jumătate de euro au fost cheltuiţi deja de România, din fonduri europene, pentru combaterea pandemiei: 300 de milioane de euro pentru plata şomajului tehnic, 350 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor, 225 de milioane de euro pentru sprijinirea a peste un milion de români aflaţi în situaţii defavorizate sau risc de sărăcie, 20 de milioane de euro stimulente pentru medicii aflaţi în prima linie, 682 de milioane de euro pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, Guvernul PNL a recuperat foarte mult din întârzierile derulării unor investiţii importante. Spre exemplu, au fost semnate contractele pentru spitale regionale din Craiova şi Iaşi, şi au fost lansate 13 apeluri de proiecte cu finanţare europeană, care cumulează peste 800 de milioane de euro. În acelaşi context, a fost alocat un buget de aproximativ 500 milioane de euro din fonduri europene pentru înfiinţarea de reţele noi de distribuţie a gazelor naturale în localităţile din România.

Remarcabil este şi faptul că, pentru prima dată de când România a aderat la Uniunea Europeană, a fost adoptat, din timp, cadrul legislativ pentru viitorul exerciţiu financiar 2021-2027.

    Mihai Niţă - declaraţie politică cu tema Toleranţa faţă de trădători ne va distruge pe toţi;

Domnul Mihai Niţă:

"Toleranţa faţă de trădători ne va distruge pe toţi"

În condiţiile funcţionării defectuoase a statul român, care îşi dezvăluie pe zi ce trece tot mai multe şi mai grave slăbiciuni, consider că reorganizarea şi consolidarea statului se impune, inclusiv din cauza pericolului de pierdere a suveranităţii, motivaţia fiind falimentul economic ce rezidă dintr-o politică dezastruoasă, bazată pe împrumuturi masive şi blocaje economice. Vă propun spre analiză şi aprobare, următorul program de obiective:

  1. Independenţa administrativă şi legislativă a poporului român, pe temeiul tratatelor internaţionale şi neamestecul niciunei puteri din afară în treburile sale.
  2. Egalitatea drepturilor politice.
  3. Contribuţie generală.
  4. Diminuarea fondurilor privitoare la lista civilă, până la limita evitării corupţiei.
  5. Introducerea răspunderii, prin lege, pentru miniştri şi pentru toţi funcţionarii publici.
  6. Libertatea absolută a presei.
  7. Orice recompensă să fie acordată de popor, prin reprezentanţii săi, iar nu de preşedinte, după voia sa.
  8. Înfiinţarea Gărzii Naţionale.
  9. Emanciparea ţăranilor fără pământ şi împroprietărirea lor prin despăgubire.
  10. Reprezentanţii oficiali ai ţării în străinătate să fie persoane care şi-au confirmat loialitatea faţă de România.
  11. Desfiinţarea rangurilor titulare incompatibile cu funcţiile concrete.
  12. Interzicerea pedepsei degradante cu bătaia, aplicată uneori ca expresie a forţei abuzive a statului.
  13. Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moartea. Se ştie bine că, în anii din urmă, unii arestaţi sau condamnaţi au murit în condiţii neelucidate, în timpul anchetei, sau în timpul detenţiei.
  14. Aşezăminte penitenciare cu funcţie reală de reeducare.
  15. Modificarea Constituţiei. Printre modificările esenţiale să figureze şi alegerea reprezentanţilor tuturor intereselor profesionale oneste şi necesare ţării.

Dacă ceva anume vi se pare anacronic în cele prezentate, vă informez că obiectivele aparţin revoluţionarilor lui Tudor Vladimirescu, în cadrul Proclamaţiei de la Islaz, pe care a citit-o Ion Heliade Rădulescu în ziua de 9 iunie 1848, adică în urmă cu aproape două secole. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamaţiei şi să recunoască guvernul revoluţionar provizoriu. Proclamaţia de la Islaz a fost concepută ca act constituţional, suprapunându-se, în bună măsură, Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului, din 1789.

Dezagreabil pentru un Guvern, care se pretinde a fi liberal, este suprapunerea pregnantă a situaţiei din România contemporană cu vremurile fanarioţilor, când ţara ajunsese la cheremul străinilor, iar statul făcea sluj în faţa domnitorului obedient, ce răspundea la cerinţele forţelor străine, nu la ale ţării pe care o conducea spre abis.

După 199 de ani de la gloriosul eveniment produs de revoluţionarii români, ne aflăm în aceeaşi stare de fapt, iar alegerile care se apropie ne obligă la maximum de prudenţă şi responsabilitate faţă de ţară. Am tolerat prea mult nesăbuinţa şi reaua-credinţă a unor personaje cocoţate cum-necum în vârful piramidei, iar asta ne va costa vreme îndelungată ca naţiune. Mare parte dintre amploaiaţii de azi au trădat încrederea şi speranţele cetăţenilor care au votat pentru un trai decent într-o ţară democrată. Toleranţa faţă de trădători ne va distruge pe toţi! Aşa credea ilustrul revoluţionar francez Robespierre, iar noi credem la fel.

    Mariana-Venera Popescu - declaraţie politică referitoare la asigurarea unor măsuri necesare de prevenţie pentru revenirea, în siguranţă, a elevilor în şcoli;

Doamna Mariana-Venera Popescu:

Declaraţia mea politică de azi se rezumă la achiziţionarea întârziată de către Ministerul Educaţiei a măştilor medicinale necesare pentru revenirea, în data de 2 iunie, a elevilor din an terminal în unităţile de învăţământ. Până în acest moment ministerul este încă trataţii cu diverse firme pentru a face posibilă achiziţionarea acestora. Numai în Bucureşti sunt necesare peste 12.000 măşti doar pentru elevi.

De-a lungul acestei perioade de criză, în care s-a aflat ţara noastră, au avut loc diverse discuţii pentru revenirea elevilor în şcoli. Ministerul Educaţiei a luat în calcul diverse scenarii pentru a putea face faţă şi pentru a nu risca răspândirea noului coronavirus cu care ţara noastră încă se confruntă. În aceste săptămâni de carantinare au fost discutate diferite propuneri de achiziţionare a unor echipamente necesare pentru dezinfectare, luare de temperatură, prevenţie etc., amplasate la intrarea în unităţile de învăţământ, însă în aceste momente nu au fost achiziţionate nici măcar măştile medicinale de unică folosinţă.

Pe lângă măştile şi echipamentele de igienizare care trebuiesc achiziţionate, trebuie luate în considerare şi măsurile de distanţare socială. Alături de copiii care suferă şi sunt speriaţi în aceste clipe, se află şi părinţii care sunt timoraţi de reîntoarcerea în nesiguranţă a copiilor. Părinţii sunt dispuşi să-şi protejeze cu orice preţ copiii, însă nu toţi au această posibilitate. De reamintit sunt şi şcolile din mediul rural care nu au acces şi fonduri suficiente pentru menţinerea acestor măsuri de prevenţie, şi în special de elevii şi cadrele didactice aflate în grupe de risc, cu diverse afecţiuni, care au nevoie de o atenţie specială.

În acest moment circulă diverse petiţii online cu argumente şi propuneri de prevenţie aduse de elevii care fac parte din Consiliul Naţional al Elevilor, argumente extrem de bine structurate care ar putea fi luate în vedere.

Având în vedere că ţara noastră a ieşit din starea de urgenţă, iar măsurile de relaxare încep să se vadă, spre exemplu au fost redeschise terasele şi restaurantele, consider că sănătatea copiilor noştri ar trebui pusă pe primul loc. Elevilor ar trebui să li se asigure toate măsurile de prevenţie necesare pentru revenirea în siguranţă în şcoli. Statul este responsabil pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi, în primul rând, pentru protejarea elevilor.

Cea mai importantă măsură care poate fi luată în această situaţie este o bună organizare şi colaborare şi multă consecvenţă în tot ce trebuie făcut. Procedurile apărute cu întârziere, care sunt incomplete şi care nu au anumite bariere şi standarde fixate, trebuie reconfigurate cât mai rapid şi sigur cu putinţă, astfel încât elevii ţării să îşi poată susţină în deplină siguranţă cursurile şi testările, fără a se mai crea panică.

    Nicoleta-Cătălina Bozianu - declaraţie politică intitulată Pro HoReCa, anti-«tunarii» din HoReCa;

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

"Pro HoReCa, anti-«tunarii» din HoReCa"

Sectorul HoReCca (Hoteluri-Restaurante-Cafenele) este, de departe, activitatea economică cea mai afectată de măsurile antipandemia COVID-19. Proprietarii de hoteluri şi de localuri sunt nevoiţi să-şi restrângă activitatea ori, chiar, să-şi închidă afacerile, iar asupra viitorului acestora planează un grad foarte mare de incertitudine. Oricât de bine ar merge livrările la domiciliu, este evident că ele nu pot susţine o activitate economică care asigură, până la episodul COVID-19, câteva sute bune de mii de locuri de muncă la nivelul ţării.

Ca reprezentant, în Parlament, al oamenilor dintr-un judeţ în a cărui economie turismul deţine o pondere importantă, am datoria să exprim nevoia, celor implicaţi în sectorul HoReCa, de sprijin din partea guvernului, a autorităţilor în general, dar şi a societăţii, în ansamblu. În ceea ce priveşte implicarea autorităţilor, o bună parte dintre măsurile cerute, posibile, ori adoptate au fost, până acum, aduse la cunoştinţa opiniei publice. Vorbim de ajutoare financiare (granturi în valoare totală de aproximativ 350 de milioane de euro) pe care premierul Ludovic Orban le-a anunţat deja - şi sperăm să le vedem cât mai repede acordate -, vorbim de măsuri deja luate de unele autorităţi locale, de exemplu Consiliul Local Ploieşti a votat reduceri de taxe locale pentru restaurante. Personal, cred că aceste măsuri trebuie completate şi cu o relaxare mai puternică şi mai rapidă a măsurilor antipandemie care, prin lege, le sunt impuse afacerilor HoReCa.

În planul implicării societăţii în sprijinirea industriei HoReCa autohtone avem o singură variantă de lucru - să consumăm româneşte. Şi meniuri, dar şi servicii turistice. Şi vedem deja diverse mărimi ale ţării îndemnându-ne să ne comportăm în acest mod. Ceea ce, vă garantez, sunt dispuşi să facă cei mai mulţi dintre noi. Există, din păcate, un singur impediment - modul în care se comportă economic unii jucători români de pe piaţa HoReCa. Parcă ar vrea să-şi scoată paguba generată de COVID-19 şi să şi câştige, pe deasupra, direct din buzunarul consumatorilor. Preţuri la pachetele de vacanţă dublate ori chiar triplate, preţuri la mâncare şi băutură mărite, servicii fără nicio îmbunătăţire. Aceasta este cea mai mare ameninţare actuală la viitorul acestei industrii - pierderea definitivă şi iremediabilă a încrederii consumatorului român. De aceea, de această dată, nu fac un apel către guvernanţi, ci către cetăţenii implicaţi în HoReCa - scăpaţi de "tunarii" din rândurile dumneavoastră pentru ca noi să putem "cumpăra româneşte"!

    Emil-Marius Paşcan - declaraţie politică cu titlul Ió napot kívánok, domnule preşedinte, de Ziua Trianonului!;

Domnul Emil-Marius Paşcan:

"Jó napot kívánok, domnule preşedinte, de Ziua Trianonului!"

Partidul Mişcarea Populară consideră că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a contesta la Curtea Constituţională Legea, adoptată de Parlament, privind Ziua Tratatului de la Trianon este o mişcare politică fatalistă, în contextul încercărilor din ultima perioadă a unor politicieni ai UDMR de a mistifica istoria naţională, a iniţiativelor de enclavizare a României pe criterii etnice şi a programului masiv de investiţii ale Ungariei în Transilvania. "Jó napot kívánok", domnule preşedinte, de Ziua Trianonului! Din păcate, aţi ratat la timpul cuvenit şansa de a marca, printr-o declaraţie publică, însemnătatea Tratatului de pace de la Trianon, prin care a fost recunoscută Unirea Transilvaniei şi a părţii răsăritene a Banatului cu România. Mai mult, absolut bizar, aţi luat decizia de a contesta la CCR Legea, adoptată de Parlament, privind Ziua Tratatului de la Trianon. Considerăm că aceasta este o eroare gravă în contextul încercărilor din ultima perioadă a unor politicieni de a mistifica istoria naţională, a iniţiativelor de enclavizare a României şi a programului masiv de investiţii ale Ungariei în Transilvania, contrare normativelor Uniunii Europene. Din principiu, istoria României şi evenimentele sale fundamentale nu au nevoie, pentru a fi aniversate în baza unei legi, de definirea clară a interesului social general vizat. Să ne aşteptăm oare ca, prin similitudine, să atacaţi la CCR şi Ziua Naţională a României? Oare "Ziua iei", promovată tot prin lege, are un interes social mai larg, mai bine definit decât Ziua Trianonului? De ce nimeni nu a contestat la CCR zilele minorităţilor naţionale, care au la bază tot evenimente istorice semnificative?

În acelaşi timp, ne exprimăm consternarea în legătură cu faptul că din programa pentru proba de istorie a examenul de bacalaureat au fost eliminate evenimente definitorii pentru statul român modern. Am aflat stupefiat că pentru examenul de bacalaureat la disciplina istorie au fost excluse din programa de examinare, pe care trebuie să o asimileze elevii, tocmai capitolele referitoare la Primul război mondial, Marea Unire din 1 Decembrie 1918, semnificaţia Tratatului de la Trianon, adică toate aspectele fundamentale ale istoriei privitoare la configurarea României Mari şi a statului român modern. Această decizie a Ministerului Educaţiei Naţionale este inadmisibilă. PMP consideră că, în politică, există o linie roşie care nu trebuie încălcată, cea a respectului faţă de adevărul istoric şi faţă de valorile definitorii ale naţiunii române. Unii ar vrea să şteargă istoria românilor, să o excludă din memoria generaţiilor viitoare, să o facă pierdută sau, în cel mai bun caz, mistificată în detrimentul realităţii. Tot istoria a arătat însă că acest lucru nu este posibil. "Cine îşi uită trecutul - a spus filosoful spaniol George Santayana - este condamnat să îl repete".

    Costin-Sebastian Moise - declaraţie politică: Păstrarea rating-ului de ţară este o reuşită. Cum facem să avem din nou o perspectivă stabilă.

Domnul Costin-Sebastian Moise:

"Păstrarea rating-ului de ţară este o reuşită. Cum facem să avem din nou o perspectivă stabilă"

Cunoscuta agenţie de evaluare financiară Standard&Poor’s a reconfirmat rating-ul de ţară al României în categoria recomandată investiţiilor, dar a păstrat perspectivele negative pentru economia naţională. Această decizie vine după ce Moody’s şi Fitch au avut evaluări similare încă din luna aprilie. Practic, prin aceste decizii, marile firme de analiză economică şi evaluare apreciază că nu există un risc major ca statul să nu-şi plătească obligaţiile, ceea ce atrage după sine dobânzi mai favorabile pentru finanţarea deficitului bugetar, dar şi posibile investiţii străine pentru cei care dispun de capital şi caută un loc propice pentru a-şi dezvolta afacerile.

Păstrarea rating-ului de ţară este o reuşită care aparţine în mai mare măsură Băncii Naţionale a României, decât Ministerului Finanţelor Publice. BNR chiar a funcţionat ca o veritabilă ancoră pentru economia naţională, de la declanşarea pandemiei şi a crizei economice asociate, salvând pe moment inclusiv imaginea în faţa agenţiilor de evaluare financiară.

1. A redus provizioanele şi a eliberat cash bancar în piaţă, de unde Ministerul Finanţelor a putut finanţa deficitul bugetar. Aşa se face că nu există întârzieri la plăţile pe care statul trebuie să le facă. Aproape ca niciodată, Guvernul a plătit la timp toate obligaţiile către administraţiile publice locale. De aceea nici nu chiţăie baronii PSD; 2. BNR a redus dobânda de politică monetară de la 2,5% la 1,75%. Ultima modificare a fost cu fix o săptămână înainte de decizia Standard&Poor’s; 3. Banca Naţională a ţinut cursul valutar fix, folosind aproximativ 3 miliarde de euro într-o perioadă de 8 săptămâni (sfârşitul lui martie - sfârşitul lui mai); 4. Nu în ultimul rând, BNR a deschis o linie de credit la BCE în valoare de 4,5 miliarde de euro pe care o are la dispoziţie dacă apar noi mişcări dubioase în piaţă.

Chiar dacă, în mod evident, menţinerea rating-ului de ţară, într-un moment dificil economic pentru întreaga planetă, este un lucru cât se poate de bun, evaluările succesive au punctat că avem perspective economice negative, mai ales ca urmare a presiunilor asupra deficitului bugetar. Documentul elaborat de Standard&Poor’s scoate în evidenţă riscul unor derapaje majore pe care le-ar putea genera măsurile populiste pe care le promovează actuala majoritate parlamentară coagulată în jurul PSD. Creşterea cheltuielilor cu prestaţii sociale - majorarea pensiilor şi dublarea alocaţiilor - ar putea fi factorul declanşator pentru ca, în toamnă, toate cele trei agenţii de rating prestigioase, enunţate anterior, să ne trimită direct la categoria junk şi, odată cu acest mic dezastru imagologic, să alimenteze spirala unor dobânzi în creştere pentru finanţarea deficitului bugetar.

Pentru corectitudine, atenţia evaluatorilor externi asupra deficitului bugetar este mai redusă în această perioadă. Pe de o parte, Comisia Europeană a suspendat Pactul de Stabilitate şi de Creştere care obliga la un deficit bugetar de maximum 3%, în condiţiile în care Guvernul Orban îşi asumase un deficit de 3,59% în 2020, încă dinainte de a veni pandemia de SARS-CoV-2 peste noi. Pe de altă parte, prin comparaţie cu alte ţări, lovitura iniţială, aplicată economiei româneşti, pare a fi, totuşi, mult atenuată. Asta nu înseamnă însă că logica de acţiune guvernamentală trebuie să rămână în zona cheltuirii cu veselie a banului public, mai ales că împrumutăm masiv aceste luni, când economia se chinuieşte să-şi revină după unda de şoc din martie - aprilie - mai.

Dincolo de această reuşită de etapă indubitabilă, Guvernul Orban are obligaţia de a veni cu un plan de relansare economică prin care statul să stimuleze economia. Aşa cum am mai punctat în diverse declaraţii politice anterioare, trebuie avute în vedere două lucruri: 1. Investiţii în infrastructură cu coeficient de multiplicare crescut. Iar aici sistemul de autostrăzi şi sistemul de irigaţii reprezintă direcţii fireşti de acţiune; 2. Stimularea unor sectoare economice cu potenţial pe modelul construcţiilor şi IT&C, unde scăderea impozitării muncii a adus creşteri record de la an la an, încât cele două sectoare au ţinut pe linia de plutire economia naţională în primul trimestru din 2020. Dacă Guvernul României acţionează concret pe aceste două paliere, sunt şanse ca toate celei trei agenţii de rating să propună din nou perspective stabile în toamnă. Dacă Executivul alege să rămână în zona de reflecţie şi aşteptare din cauza faptului că 2020 este an electoral, restartul economic mult aşteptat va întârzia să vină.

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 15,43.