Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 octombrie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 octombrie 2020

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale (PL-x 498/2020); (retrimis Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi aprobarea desfăşurării lucrărilor comisiilor în paralel cu plenul).  

Şedinţa a început la ora 10,07.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol şi de domnul deputat Iulian Iancu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa.

Declar deschisă şedinţa de astăzi, 6 octombrie.

Din 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 131.

Ordinea de zi şi programul au fost distribuite.

Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice.

Pentru început, chestiuni procedurale.

Numai puţin...

Este înscrisă la cuvânt doamna Ana Birchall.

Faceţi legătura, să vedem dacă la chestiuni procedurale, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Bună dimineaţa!

 
     

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Aş dori să supuneţi votului colegelor şi colegilor introducerea pe ordinea de zi a PL-x 537/2017, privind printre altele şi confiscarea extinsă.

Acest PL-x stă la sertarul Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, pentru raport, ca să ajungă la vot final, în Camera Deputaţilor, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională, din decembrie 2017.

Vreau foarte mult şi vă rog, domnule Iordache, să nu mai faceţi... şi să nu mai aveţi comportamentul pe care l-aţi avut în ultimele luni şi să supuneţi votului această solicitare a mea - dacă se poate suplimenta astăzi ordinea de zi cu PL-x 537/2017.

Comisia juridică poate să lucreze în paralel cu plenul, nu e prima dată, s-a mai întâmplat, poate să dea un raport şi poate să ajungă la vot final acest PL-x extrem de important, care printre altele prevede nu numai transpunerea unor directive importante, printre care şi Directiva 42, dar permite o recuperare a prejudiciilor, a produsului infracţiunilor, prin confiscarea extinsă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Potrivit Regulamentului, introducerea unui punct pe ordinea de zi se face la propunerea unui lider de grup. Nu am un lider de grup, în acest moment, care să-mi solicite.

Comitetul liderilor de grup a stabilit ordinea de zi pentru astăzi. Şi dacă... întreb, un lider de grup doreşte introducerea şi avem o solicitare din partea unui lider, dacă avem consens, nu mai supun votului. Dacă nu avem consens, voi fi obligat să supun votului.

Domnul Roman, vă rog, Grupul PNL.

Vă rog, domnule Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ieri, în cadrul Comisiei juridice, colegul nostru, membru al comisiei, Gabriel Andronache, a solicitat discutarea acestui punct pe ordinea de zi a Comisiei juridice, pentru a avea un raport şi pentru a putea veni cu acest raport la plen.

Deşi s-a insistat pentru ziua de astăzi, urmare a complexităţii - spun colegii jurişti - acestui PL-x, s-a luat decizia, înţeleg, de comun acord, ca acest PL-x să fie discutat şi dat un vot pe raport săptămâna viitoare.

În cazul în care acest raport nu va ajunge la plen, cu siguranţă vom cere în plen ca cei de la Comisia juridică să lucreze în paralel cu plenul şi practic să putem avea un raport pe PL-x 537/2017.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă rog, doamnă.

Faceţi legătura cu doamna...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Eu salut ce a spus domnul Roman mai devreme.

Nu ştiu cât de complex este, având în vedere că de 2 ani de zile stă la Comisia juridică, dar sper să avem acest angajament, că săptămâna viitoare vom avea la vot final acest PL-x extrem de important.

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Andronache, vă rog.

Tot chestiune procedurală, vă rog.

Suntem la chestiuni procedurale. Şi apoi intrăm în ordinea de zi.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache (de la tribună):

Da.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Confirm că la solicitarea Grupului PNL s-a discutat la Comisia juridică despre proiectul menţionat anterior. S-a stabilit că va fi pe ordinea de zi a comisiei, săptămâna viitoare.

Şi vom insista să fie adoptat un raport, astfel încât să îl putem discuta în cadrul plenului.

Chestiunea procedurală pe care doresc s-o aduc în atenţia dumneavoastră însă se referă la un alt proiect de lege, şi anume PL-x 498/2020. Este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale.

În cadrul raportului am observat - şi de aceea este o chestiune procedurală - că există anumite aspecte care trebuie rediscutate în cadrul comisiilor sesizate în fond. Fapt pentru care vă propun următoarele chestiuni de procedură: introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect, pentru că are raport dat de comisii, deja; după introducerea pe ordinea de zi, retrimiterea la comisii, pentru o jumătate de oră şi convocarea celor două comisii sesizate în fond. Astfel încât proiectul să revină pe ordinea de zi şi să fie discutat astăzi, după ce comisiile analizează aspectele care, repet, generează impact important asupra proiectului şi ar trebui rediscutate.

Cele două comisii sesizate în fond sunt Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Procedural, dacă toţi liderii de grup sunt de acord, în Comitet...

Da, numai puţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache (de la tribună):

Voiam doar să vă spun că am discutat şi este consens.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Asta... deci asta voiam să menţionez, Comitetul liderilor...

Văd, USR, de acord; PSD, de acord; PNL, de acord; PMP, de acord; UDMR, de acord; PRO România, de acord, minorităţile, de acord.

Deci, în integralitate, grupurile parlamentare sunt de acord cu introducerea pe ordinea de zi... şi nu mai avem nevoie de vot, şi apoi retrimitere la cele două comisii... şi mandatăm cele două comisii să lucreze în paralel cu plenul, astfel încât la finalul celor 10 sau 11 rapoarte pe care le avem, să discutăm şi acest proiect pe care l-a invocat domnul Andronache. De acord.

Mai departe.

Dacă mai sunt chestiuni procedurale, înainte de a intra în ordinea de zi? Nu. Bun.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020 (PL-x 549/2020) (rămas pentru votul final).  

La poziţia 1 pe ordinea de zi avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020; PL-x 549/2020; procedură de urgenţă.

Guvernul îl susţine.

Comisia pentru buget.

Vă rog, domnul Vişan.

Avem şi 7 amendamente admise.

Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Gabriel Vişan (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Gabriel Vişan (de la tribună):

În conformitate cu prevederile art. 94 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, prin adresa PL-x 549/2020, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020.

Proiectul de lege supus dezbaterii vizează creşterea acoperirii asistenţei medicale primare pentru comunităţile vulnerabile, îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor de sănătate şi implementarea unor serii de reforme în vederea consolidării sistemului de sănătate şi întăririi capacităţii autorităţilor de a răspunde la situaţiile de urgenţă cauzate de pandemia COVID-19.

În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările online au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020, cu un amendament admis, prezentat în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Întreb, dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Avem 7 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la 2 până la 7, dacă sunt intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

La poziţia 2 este vorba de Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; PL-x 532/2020.

Nu avem raport.

Nu avem raport, îmi pare rău, domnule Vexler, nu avem raport. Comisia juridică trebuie să facă raport.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Nordului (PL-x 167/2019) (discuţii procedurale).  

La poziţia 3 avem Proiectul de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii "Autostrada Nordului"; PL-x 167/2019.

Da, domnul Simionca. Şi apoi... da, sigur.

Nici aici nu avem raport.

Vă rog, domnul Simionca.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă bucur că proiectul meu legislativ, Autostrada Nordului, a ajuns pe poziţia 3, dar sunt foarte dezamăgit că PSD şi PNL blochează acest proiect în Comisia pentru transporturi, fără să se gândească la oamenii din Transilvania, să se gândească la cei 2,5 milioane de români care nu au infrastructură şi care aşteaptă această autostradă.

Suntem dependenţi şi avem nevoie de această autostradă ca de oxigen.

Nu ştiu de ce dumneavoastră, în Parlament, în comisiile de specialitate, blocaţi această lege.

Mai este un singur raport, de la Comisia pentru transporturi, şi după aceea putem să mergem să începem să construim această autostradă.

Nu se poate să se întâmple aşa ceva!

Şi vă rog frumos să veniţi cât de repede cu acest raport, pentru că bistriţenii şi ardelenii au nevoie de această autostradă. Sunt cinci judeţe care sunt dependente de această infrastructură.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule Simionca.

Vă rog, domnul deputat Suciu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect se află pe poziţia 3 a ordinii de zi pentru că săptămâna trecută liderul de Grup PSD, domnul Simonis, a solicitat în Comitetul liderilor să fie pe ordinea de zi.

Problema este următoarea, dacă există consecvenţă.

În campania electorală - şi mă refer la domnul premier Ludovic Orban, care, la Bistriţa, a spus că această Autostradă a Nordului este o prioritate.

De săptămâna trecută, Comisia pentru transporturi, condusă de un membru al PNL, a făcut solicitare la Guvern pentru punct de vedere.

Abia aştept punctul de vedere al Guvernului liberal, pe acest proiect de lege.

Şi vă anunţ de pe acum că toţi parlamentarii Partidului Social Democrat vor vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

În rest, sunt doar declaraţii politice.

Da, Autostrada Nordului este un obiectiv extrem de important, nu doar pentru bistriţeni, dar pentru toate cele cinci judeţe.

Îl felicit pe iniţiator, pe domnul Ionuţ Simionca!

Pun între paranteze acuzaţiile sale şi la adresa partidului meu.

Abia aştept punctul de vedere al Guvernului liberal, vizavi de Autostrada Nordului. Să vedem dacă există ipocrizie sau se ţin de cuvânt.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Roman, liderul Grupului PNL, vă rog.

Şi dumneavoastră susţineţi, fără îndoială.

Cine nu vrea drumuri mai bune?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu speram că unii colegi au ieşit din campania electorală pentru alegerile locale.

E adevărat că au intrat în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Unii au înfrânt, alţii au câştigat.

Şi sigur că acum toată lumea încearcă să ne spună cum reuşesc ei să deseneze tot felul de autostrăzi pe hârtie, aşa cum s-a întâmplat în perioada 2016, până la căderea Guvernului Dăncilă.

Vreau să-i spun colegului meu de la Partidul Social Democrat că Guvernul liberal, Guvernul Orban, finalizează lotul întâi al Autostrăzii Sebeş - Turda, pregăteşte finalizarea pentru lotul 2, Sebeş - Turda. De curând, inclusiv PSD-işti de-ai dumneavoastră s-au putut plimba pe autostrada de la Târgu Mureş. Şi, încet-încet, noi ne ţinem de cuvânt.

Autostrăzile se fac pentru cei care propun proiecte din fonduri europene. Discutăm aici de 2007-2014, de următorul exerciţiu financiar.

Cu siguranţă, tot ceea ce am spus că vom face noi chiar vom face. Nu vom desena autostrăzi doar pe hârtie sau nu vom desena autostrăzi ale corupţiei, aşa cum ne-au obişnuit cei dinaintea noastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu.

Da, domnul Suciu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu (de la tribună):

Doar o mică menţiune. Cred că nu s-a înţeles.

În campania electorală, premierul liberal a promis la Bistriţa, Autostrada Nordului.

Aşteptăm punctul de vedere al Guvernului. Pentru că a venit ziua în care Guvernul liberal trebuie să se pronunţe. Avem proiect de lege, avem susţinerea politică în Parlament, aşteptăm să vedem care este punctul de vedere al Guvernului.

Noi vom vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mergem mai departe, dacă nu mai sunt alte intervenţii.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 59/2019) (rămas pentru votul final).  

La poziţia 4 avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii; PL-x 59/2019; procedură de urgenţă.

Raport comun, Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate.

Domnul Buicu sau...

Da, doamna doctor, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Elena Dinu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

În conformitate cu prevederile art. 94 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

La întocmirea prezentului raport, cele două comisii au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare exceptarea obligaţiei deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi a deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, de la plata contribuţiei trimestriale datorată pentru vaccinurile din cadrul Programului naţional de vaccinare, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Totodată, este preconizată ajustarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate destinat consumului de medicamente, precum şi stabilirea unei formule prin care acesta să se actualizeze anual.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei, membrii celor două comisii şi-au desfăşurat lucrările în şedinţe separate.

Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au examinat proiectul de lege în şedinţa online din data de 13 iulie 2020. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa un număr de 27 de deputaţi, din totalul de 27. Raportul a fost votat cu majoritate de voturi.

Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au examinat proiectul de lege în şedinţa online din 21 iulie 2020. Raportul comisiei a fost votat cu unanimitate de voturi.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii prezenţi la lucrările online au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, doamnă doctor.

Trecem la dezbateri generale.

Faceţi legătura cu domnul Petru Movilă, specialistul în sănătate la Grupul PMP.

Domnule Movilă, vă rog, interveniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

Domnule preşedinte, bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

Bună ziua, stimaţi colegi!

Era solicitarea de intervenţie la proiectul anterior, cu Autostrada Nordului.

Iar în ceea ce priveşte proiectul... de la Comisia pentru sănătate, PMP va vota pentru.

Mă auziţi, domnule preşedinte?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă aud.

Rugam colegii de la staff...

Vă rog, continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

Deci, am solicitat înscrierea la cuvânt pentru punctul 3 de pe ordinea de zi, privind Autostrada Nordului, însă nu am putut să mă exprim.

În ceea ce priveşte punctul actual de pe ordinea de zi, punctul 4, PMP va vota pentru acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Am depăşit acest lucru. Nu v-aţi înscris la momentul potrivit. Aţi văzut, toate grupurile parlamentare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

Domnule preşedinte...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

De fapt eu m-am înscris. Dar nu e nicio problemă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule...

Domnule...

 
     

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

... nu s-a putut, e în regulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule coleg, domnule Movilă, săptămâna viitoare, când se va discuta proiectul, veţi avea posibilitatea, la dezbateri generale, să interveniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (prin audioconferinţă):

Aşa este, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Trecem mai departe.

Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină la acest proiect de lege? Este vorba de PL-x 59/2019. Nu.

Dacă nu doriţi să interveniţi, avem 8 amendamente.

La titlul legii, dacă sunt intervenţii?

La articolul unic, intervenţii?

De la 2 la 8, dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Pl-x 372/2020) (rămasă pentru votul final).  

La poziţia 5 avem Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Pl-x 372/2020.

Comisia pentru agricultură.

Domnule preşedinte Stănescu, susţineţi proiectul.

Este vorba de Pl-x 372/2020, domnule preşedinte. Aveţi raport comun, dumneavoastră... (Vociferări.)

Păi, nu, e domnul preşedinte Stănescu, de la Comisia pentru agricultură.

Raport comun, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu (de la tribună):

E pornit?

 
     

Domnul Florin Iordache:

Da, da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu (de la tribună):

Da?

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură au fost sesizate în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Pl-x 372 din 12 iunie 2020.

Consiliul Legislativ, cu avizul nr. 300 din 12 mai 2020, avizează favorabil.

Consiliul Economic şi Social, cu avizul nr. 154 din 4 mai 2020, avizează favorabil.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu amendamentele admise, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă sunt intervenţii?

Da, domnul Simionca, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi Grupul parlamentar al PMP susţine acest proiect. Este un proiect iniţiat de unul dintre colegii noştri de la Senat, de doamna senator Severica Covaciu, şi este un proiect bun, care vine şi pe partea de despăgubiri şi protejează şi fondul cinegetic.

Vă rog să daţi un vot pozitiv pe acest proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii.

Avem 12 amendamente admise.

La titlul legii, dacă sunt intervenţii? Nu.

De la 2 la 12, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 183/2020) (rămas pentru votul final).  

Avem următorul proiect de lege. Este vorba de PL-x 183.

7. Proiectul de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; PL-x 183/2020.

Îl invit pe domnul preşedinte Stănescu.

Dumneavoastră...

Sandu Stănescu, cu dumneavoastră vorbesc. (Vociferări.)

...183. Vă rog, luaţi raportul. (Vociferări.)

Păi, nu, aveţi...

Vă rog, prezentaţi raportul la PL-x 183/2020.

Dumneavoastră sunteţi şi iniţiator, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu (de la tribună):

...183, da.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Camerele... camerele...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu (de la tribună):

Da, da, da.

Raport asupra Proiectului de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru agricultură a fost sesizată în fond cu Proiectul de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală - PL-x 183 din 29 aprilie 2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, precum şi abrogarea Legii nr. 283/2010.

Membrii Comisiei pentru agricultură au fost prezenţi la şedinţă conform listei de prezenţă.

La dezbaterile care au avut loc a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, în calitate de invitat la şedinţă, domnul Gheorghe Ştefan, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru agricultură au hotărât, cu majoritatea voturilor celor prezenţi, întocmirea unui raport de adoptare a Proiectului de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr. 1, respectiv amendamentele respinse prevăzute în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. (Vociferări.)

Da, văd, sunt două intervenţii.

Domnul...

Începem cu grupul mai mare, domnul... Grupul PNL.

Vreţi?

Da, domnul Tinel Gheorghe, Grupul PNL, OK, la dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe (de la tribună):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Facem 10 ani acum de când Legea nr. 283 - Legea privind înfiinţarea camerelor agricole - a primit aprobarea noastră.

10 ani în care structurile acestea trebuiau să funcţioneze!

10 ani în care guvernele care s-au succedat, din motive politice, din varii motive, uneori financiare, n-au reuşit să pună în practică această lege!

Acum venim cu altă lege, abrogăm legea care a fost adoptată acum 10 ani şi venim cu altă lege, spunem noi, care este mai bună.

Şi anticipăm că o să mai dureze încă 10 ani ca să creăm o structură care să fie adaptată la nevoile şi necesităţile de dezvoltare ale celor care se ocupă cu agricultura în ţară, ale fermierilor.

Până în momentul de faţă, cele care "sprijină" dezvoltarea agriculturii sunt tot structurile comuniste, direcţiile agricole, OSPA, toate structurile care au fost lăsate moştenire de vechiul Partid Comunist.

Din păcate, însă, voinţa politică a lipsit în toată această perioadă, pentru a face ca aceste structuri care aveau rolul de a veni în întâmpinarea fermierilor să acceseze bani europeni, să se dezvolte.

Spaţiul rural este mult lăsat în urmă, fraţilor! N-au primit sprijinul politic necesar.

Sper - şi o spun cu toată responsabilitatea - ca această nouă lege să fie implementată cât se poate de repede, să devină operaţională, în aşa fel încât cei care gestionează o resursă foarte importantă, economică, de mediu - solul, să poată beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea în principal a satului românesc. Pentru că asta ne doare cel mai mult, dezvoltarea satului românesc.

Partidul Naţional Liberal sprijină această lege în forma adoptată, domnule preşedinte de şedinţă. Însă o şi vrem implementată cât se poate de repede.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Deci, Parlamentul nu poate decât să o voteze. Apoi implementarea este altceva.

Avem mai mulţi colegi.

Imediat.

Deci, domnul Márton Árpád, primul; apoi domnul Popescu; şi din partea Grupului UDMR, cel de-al doilea vorbitor, domnul Magyar.

Deci, domnul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc (de la tribună):

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Câţiva colegi de-ai noştri care pe vremea respectivă, împreună cu mine, eram membri în Parlamentul României când s-a votat această lege, poate îşi amintesc că eu pe atunci am zis că aceasta este o lege inaplicabilă. Am şi spus de ce. Legea într-adevăr nu s-a putut aplica, a fost modificată de "n" ori, prin fel şi fel de modalităţi tot inaplicabile.

Acum ni se propune un proiect de lege care să înlocuiască vechea lege. În anumite articole se vorbeşte chiar despre structurile care au fost înfiinţate prin vechea lege.

Am parcurs cu mare atenţie ce ni se propune. Noi credem că nici această lege nu va putea fi aplicată.

Ca atare, noi, în forma în care a ieşit de la comisie, nu putem susţine proiectul de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul Popescu Nicolae-Daniel, de la Grupul USR.

Şi apoi să faceţi legătura cu cel de-al doilea vorbitor de la Grupul UDMR.

Vă rog, domnule Popescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Daniel Popescu (de la tribună):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Antevorbitorii mei au scurtat la jumătate timpul meu de intervenţie.

Şi, da, aşa este, acea lege, cum a fost ea promovată şi adoptată iniţial, a suferit transformări şi a ajuns la ceva de care vrem să scăpăm acum.

În acelaşi timp, domnule Tinel Gheorghe, aplicabilitatea legii ţine de Guvern, şi cred că dumneavoastră, şi noi, cu toţii, putem să facem presiune politică şi putem să depunem eforturi pentru ca ulterior Guvernul să adopte normele de implementare de care avem nevoie pentru ca această lege să fie funcţională.

Şi, dragi colegi, dacă vă întrebaţi de ce agricultura din state precum Franţa, Polonia, funcţionează, este pentru sau şi pentru că exisă structuri, pe lângă cele asociative, există structuri de genul Camerelor agricole care funcţionează şi care reprezintă într-adevăr fermierii şi oamenii care vor să facă agricultură.

Din acest punct de vedere, vreau să le mulţumesc colegilor de comisie pentru că au acceptat amendamentele mele şi au acceptat cam tot ce a venit din partea aceasta de studiu comparativ. Am adus în legislaţia acum prezentă norme din Franţa şi din Polonia, care fac ca această lege să fie aplicabilă şi să reprezinte, să respecte scopul şi, dacă vreţi, dorinţa fermierilor de a face agricultură performantă şi de a primi consultanţa de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea.

Grupul USR va vota pentru adoptarea acestei legi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Magyar şi apoi drept la replică domnul Tinel Gheorghe.

Faceţi legătura cu domnul coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Magyar Loránd-Bálint (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte!

 
     

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Magyar Loránd-Bálint (prin audioconferinţă):

Stimaţi colegi,

Cum au zis şi antevorbitorii, noi considerăm că această lege, cum a ieşit din comisie, nu va fi funcţională.

Ştim foarte bine că agricultura românească are nevoie de Camerele agricole, dar în forma actuală, cum dorim să o votăm în momentul de faţă, nici funcţională nu o să fie, nici nu se poate finanţa, în afara finanţărilor din bani publici.

În consecinţă, Grupul UDMR nu va vota această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnule Tinel Gheorghe, aveţi dreptul la replică două minute. Vă rog să vă încadraţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe (de la tribună):

Colegul meu de la USR ştie că nu Guvernul organizează alegerile pentru structurile de conducere ale Camerei agricole şi la nivel judeţean.

Deci, din punctul acesta de vedere, haideţi să nu pasăm Guvernului responsabilităţi pe care nu le are.

Guvernul are responsabilităţi minimale în punerea în practică a acestei legi.

Deci, din acest punct de vedere, toată responsabilitatea revine Parlamentului, în modul care elaborează această lege şi cum instituie reguli şi principii de transpunere în practică.

Guvernul a fost sărit din această schemă a implementării acestei legi şi ştiţi foarte bine şi dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dacă mai sunt alte intervenţii?

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, trecem la dezbaterea raportului.

Avem 39 de amendamente admise.

La titlul legii dacă sunt intervenţii?

De la 2 la 39, intervenţii? Nu.

Avem 8 amendamente respinse.

Sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii.

Avem Anexa nr. 1. Intervenţii? Nu.

Anexele nr. 2, 3, 4, 5?

Rămâne la votul final; caracter ordinar.

Revenim la poziţia 2. Ne-a sosit raportul de la Comisia juridică.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 532/2020) (rămas pentru votul final).  

2. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; PL-x 532/2020.

Domnule Silviu Vexler, vă rog interveniţi ca iniţiator.

Şi apoi, de la Comisia juridică, cine susţine raportul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Proiectul pe care-l avem în dezbatere se referă la un subiect foarte dureros, şi anume una din traumele regimului comunist.

Foarte pe scurt, proiectul îşi propune să simplifice şi să eficientizeze procedura aplicabilă şi să acorde un minim de respect şi înţelegere faţă de toţi cei care au suferit în perioada comunistă.

Suplimentar faţă de acest lucru, proiectul conţine şi două prevederi foarte importante privind supravieţuitorii Holocaustului din România şi recunoaşterea reciprocă a documentelor emise pe acest subiect, respectiv Holocaustul, de către Statele Unite, Statul Israel şi ale state din lume. Este un gest mai mult decât de normalitate pe care-l facem, cu atât mai mult cu cât vineri, în România, se marchează Ziua naţională a comemorării victimelor Holocaustului. Este un gest de demnitate pe care Parlamentul României îl face faţă de aceşti oameni.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate de către Senat şi le mulţumesc pentru acest lucru tuturor grupurilor parlamentare.

Vă rog să-l susţineţi şi v-aş fi recunoscător dacă am adopta proiectul în acelaşi mod, în unanimitate, în semn de respect faţă de victimele Holocaustului şi toţi cei care au suferit în perioada comunistă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Deocamdată, din partea Comisiei juridice, vă rog, prezentaţi raportul.

Şi la dezbateri generale, colegii...

Vă rog, doamnă Laura Moagher, prezentaţi raportul.

Şi la dezbateri generale, colegii care vor să intervină.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Guvernul României nu a transmis un punct de vedere.

Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 807 din 13 august 2020, a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil acest proiect de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil proiectul de lege, cu avizul 4c-6/468 din 9 septembrie 2020.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 21 alin. (6) şi a art. 33 alin. (4), precum şi completarea cu un nou alineat la art. 31 din Legea nr. 165/2013.

La dezbateri, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi conform listei de prezenţă.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Începem dezbaterile generale.

Doamna Venera Popescu.

Vă rog, doamnă deputat, din partea Grupului minorităţilor. Renunţaţi? Da?

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu.

Avem şase amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la poziţia 2 la poziţia 6, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final, are caracter ordinar.

Trecem la poziţia 8.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (PL-x 446/2020) (rămas pentru votul final).  

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar; PL-x 446/2020.

Raport comun Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate.

Domnule preşedinte Stănescu, vă rog.

Este procedură de urgenţă, caracter ordinar.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Stănescu (de la tribună):

Mulţumesc.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice s-a hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, cu amendamentele admise redate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 5 octombrie 2020 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente.

În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Avem 26 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la 2 la 26, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final, caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218 din 23 iulie 2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău (Pl-x 526/2017) (rămasă pentru votul final).  

10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218 din 23 iulie 2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău; Pl-x 526/2017.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte.

Din partea Comisiei pentru muncă, vă rog, prezentaţi raportul.

Cine prezintă raportul?

A, vă rog, domnul Vexler.

Vă rog, acesta este raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 218/2015, în sensul includerii în categoria persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, a persoanelor care au locuit sau au lucrat cel puţin 30 de ani în comuna Marca şi satele aflate în componenţa sa, localităţile respective fiind afectate de poluarea remanentă din zona Suplacu de Barcău, judeţul Sălaj.

În urma reluării dezbaterilor, comisia a hotărât adoptarea propunerii legislative, cu amendamente.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative, cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea colegilor? Nu sunt intervenţii.

Avem 4 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii.

De la poziţia 2 la poziţia 4, dacă sunt intervenţii? Nu.

Mulţumesc.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 531/2020) (rămas pentru votul final).  

13. Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; PL-x 531/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte...

A, vă rog! Păi, nu v-am...

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Este un proiect care, aşa cum indică şi titlul, abrogă o lege. Şi abrogă o lege arhaică, o lege din 1990, care face ca în România să se întâmple un lucru unic în Europa, adică să trebuiască să afişăm acel afiş în care se spune "adaos comercial între 0 şi 400.000%" sau cifre de genul acesta, sau "între zero şi infinit", cum am mai văzut.

Motivul pentru care a fost dată acea lege în 1990 este pentru că Parlamentul de la acea dată încă avea impresia că profitul este un lucru rău, care trebuie combătut, un lucru murdar, un lucru care nu trebuie să se întâmple şi reflecta mentalitatea, probabil, de la epoca aceea, în care eram proaspăt ieşiţi de sub comunism, un sistem care a distrus profund economia ţării noastre şi care ne-a dat un handicap semnificativ, pe care nici după 30 de ani nu l-am compensat cu totul, faţă de celelalte ţări din Europa de Vest.

Acum abrogăm această prevedere, am aplicat şi recomandările Consiliului Legislativ, iniţial eliminam numai prevederile acelea, ei ne-au încurajat să eliminăm toată legea - am făcut-o. Toată acea lege este redundantă cu alte legi care au mai apărut după aceea şi această lege pe care o avem acum face un lucru pe care acest Parlament cred că ar fi trebuit să-l facă mai de mult. Noi ne-am luptat... şi mă bucur că am avut susţinerea mai multor colegi, domnului Sorin Lazăr, domnului Andrei Pop şi a altor numeroşi colegi din această sală, să debirocratizăm.

România este pe ultimele locuri în Europa, în clasamente de uşurinţă de a întreprinde şi de a face o firmă, şi de a opera o firmă. În general statul român a preferat să îngroape antreprenorii în hârtii, să le dea tot felul de obligaţii şi să-i amendeze, evident, dacă nu le îndeplinesc.

Multe din aceste obligaţii sunt imposibil de îndeplinit toate în acelaşi timp, orice control te poate găsi cu ceva şi tocmai aceasta este problema, că noi avem, instituţional, ca stat, optica că orice antreprenor este un potenţial infractor şi este tratat ca atare. Aceasta trebuie să se schimbe şi trebuie să cerem mai puţin timp din viaţa antreprenorilor pentru birocraţie şi să le dăm mai mult timp pentru afacerile lor, pentru firmele lor, pentru a produce ceva în societate, pentru a crea valoare adăugată, pentru că până la urmă tot ce vedem în jur, de la salarii, la pensii, la investiţii publice, la autostrăzi, ce s-a vorbit astăzi, subvenţii agricole, totul se plăteşte din banii oamenilor acestora, oameni care muncesc, care întreprind, care creează locuri de muncă, care plătesc taxe şi impozite.

Haideţi să le facem viaţa mai uşoară! Mă bucur să văd că am avut susţinere din partea tuturor grupurilor parlamentare cel puţin la nivel de comisie, pentru acest proiect. Haideţi să le facem viaţa mai uşoară, haideţi să avem un stat care să fie într-adevăr un partener pentru mediul de afaceri, şi nu doar să spunem lucrul acesta...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

... într-adevăr.

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule secretar Zisopol, vă rog, prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol (de la tribună):

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 2 septembrie 2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit art. 75 din Constituţia României.

Consiliul Legislativ a transmis Parlamentului avizul favorabil.

În urma examinării proiectului de lege, a avizului Consiliului Legislativ şi a dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul său de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Nu doresc.

Doamna deputat Cristina Prună. Vă rog, faceţi legătura.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Mă bucur că acest proiect de lege a primit votul mai multor grupuri parlamentare, este un proiect cât se poate de bun care, aşa cum spunea şi colegul meu, vine să reducă birocraţia aceasta inutilă pentru antreprenorii din România, pentru cei care produc ceva în ţara aceasta, plătesc taxe şi impozite, creează locuri de muncă, un sector care trebuie încurajat.

Sper ca Parlamentul să aprobe şi ale proiecte legislative care vin în sprijinul antreprenorilor români. Este un angajament pe care USR şi l-a luat încă de când a intrat în Parlament şi vom continua să fim vocea antreprenorilor români şi de acum încolo.

Proiectul acesta vine într-adevăr să elimine obligativitatea aceea de a afişa adaosul comercial, o îndatorire complet învechită şi de secol XX.

Mulţumim tuturor celor care vor vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu.

Avem 9 amendamente admise.

La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu.

De la poziţia 2 la 9, dacă sunt intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final, caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile (PL-x 599/2020) (rămas pentru votul final).  

15. Proiectul de Lege pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile; PL-x 599/2020.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva?

Da, domnule Năsui, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Această lege este foarte similară cu cea de dinainte şi face parte din pachetul de şapte legi de debirocratizare şi transparentizare pe care le-am lucrat împreună cu colegii din Comisia pentru buget, domnul preşedinte Sorin Lazăr şi domnul secretar Andrei Pop, pentru a face viaţa întreprinderilor mai uşoară.

În România avem o procedură care se numeşte "acţiunea în opoziţie" pe care ANAF-ul o poate face la transferul de părţi sociale, o procedură foarte anevoioasă, de care se abuzează de multe ori. Pentru câţiva lei se poate întârzia cu până la şase luni de zile transferul unor părţi sociale şi este şi foarte uşor de ocolit de cineva care chiar ar vrea să facă ceva care este imoral, să spunem.

Acest gen de prevederi în general au fost prevederi care fac rău la 99% din economie, de dragul de a încurca puţin câţiva evazionişti care oricum nu sunt încurcaţi, că ei oricum se descurcă, să dea tunurile pe care le dau şi să-şi facă treaba.

Şi dacă ne uităm la istoricul legislativ, în 2010 şi în toate momentele în care au fost înăsprite şi adăugată birocraţie suplimentară asupra mediului de afaceri, în teorie pentru a-l împiedica să facă evaziune, acest lucru nu a funcţionat. Evaziunea a tot crescut, gap-ul de TVA a tot crescut.

În schimb, ce s-a întâmplat? Tot în antreprenorii oneşti am dat, tot pe ei i-am îngreunat şi evident că economia n-a avut decât de suferit şi implicit şi bugetul de stat.

Legea aceasta elimină această acţiune a opoziţiei, o lasă pe cea generală din Codul civil şi permite funcţionarea mai uşoară a firmelor, pentru că mai sunt câteva mici modificări pe care le mai facem.

Vă mulţumesc foarte mult pentru susţinere.

Legea a trecut în unanimitate în Comisia juridică şi la Senat.

Cred că este genul de iniţiativă pe care acest Parlament şi Parlamentul viitor ar trebui s-o facă cât mai des, care să înlesnească operaţiunile din mediul privat, să permită antreprenorilor să întreprindă, să încerce să inoveze. N-o să reuşească toţi, unii o să dea faliment - asta este! Până la urmă, ideea este să încerce şi să ajungem şi noi să avem acel mediu antreprenorial vibrant, cu IMM-uri, nu bazat pe mari corporaţii, nu bazat pe mari întreprinderi - nu că am avea ceva împotriva lor -, ci pe multe IMM-uri; multe şi mici. Aceasta este forţa unei economii sănătoase, nu una în care depinzi de un mare angajator sau de câţiva mari angajatori, ci una în care ai un mediu extraordinar, de genul acesta, antreprenorial, care e dinamic, e vivace şi care răspunde la semnalele pieţei, dacă produc valoare sau profit, dacă nu, fac pierderi şi trebuie să se închidă. Dar până la urmă ideea este să avem sistemul acesta care să permită economiei româneşti să producă valoare. Şi, pentru aceasta, noi cum putem ajuta? În niciun caz prin subvenţii şi scheme de ajutor de stat, ci prin a-i lăsa puţin mai mult în pace, prin a-i debirocratiza, prin a le înlesni activitatea, a permite inovaţia, a permite antreprenoriatul, şi exact asta facem prin acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Zisopol, vă rog, prezentaţi raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol (de la tribună):

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social şi Comisia pentru politică economică au avizat favorabil iniţiativa legislativă.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile, cu amendamentele admise redate în prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii.

Avem 17 poziţii la "Amendamente admise".

La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu.

De la 2 la 17 dacă sunt intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final; caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Identificarea şi înlăturarea barierelor din cadrul pieţei unice COM(2020)93 (PHCD 35/2020) (rămas pentru votul final).  

La poziţia 18 avem Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Identificarea şi înlăturarea barierelor din cadrul pieţei unice COM(2020)93; PHCD 35/2020.

Domnul preşedinte Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

COM 93 a avut în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, nota de informare a MAE, fişa de informare de la Direcţia pentru Uniunea Europeană şi analiza făcută de noi.

Comisia noastră a susţinut în principal măsurile identificate pentru înlăturarea barierelor normative şi a constrângerilor cu care se confruntă întreprinderile şi consumatorii pe piaţa unică.

Totodată, ne-am manifestat preocuparea cu privire la volumul redus de date şi analize privind impactul reglementărilor de la nivelul Uniunii Europene asupra întreprinderilor mici şi mijlocii şi am recomandat elaborarea de mecanisme pentru recunoaşterea şi certificarea educaţiei nonformale la nivelul Uniunii Europene, astfel încât dobândirea calificărilor să fie diversă şi rapidă.

Vreau să vă spun, domnule preşedinte, că supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia noastră care a fost adoptată pe 7 septembrie 2020, în unanimitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Întreb colegii dacă sunt intervenţii de ordin general sau comentarii? Nu.

Trecem la dezbateri. La titlu, intervenţii? Nu.

La preambul, intervenţii?

La articolul unic?

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Plan de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică COM(2020)94 (PHCD 36/2020) (rămas pentru votul final).  

La poziţia 19.

Este vorba de COM 94, referitor la planul de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică COM(2020)94 (PHCD 36/2020)

(19. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Plan de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică COM(2020)94; PHCD 36/2020).

Domnule preşedinte Tîlvăr, vă rog, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Raportul nostru, domnule preşedinte, se referă la COM 94/2020 şi a avut în vedere, pe lângă analizele realizate în comisia noastră, şi nota de informare transmisă de MAE, de DUE şi proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii.

Noi susţinem, domnule preşedinte, că planul de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică este o idee bună pe care noi o susţinem.

Atragem atenţia asupra dificultăţilor de utilizare practică a indicatorilor suplimentari prevăzuţi pentru monitorizarea pieţei unice şi considerăm că este necesar un efort sporit la nivelul Uniunii Europene pentru a combate neregulile şi frauda în sectorul alimentar.

Le mulţumesc colegilor mei pentru faptul că opinia a fost adoptată în unanimitate şi o supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Întreb colegii dacă sunt intervenţii sau comentarii? Nu.

La titlu? Nu.

La preambul, intervenţii?

La articolul unic? Nu.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi JOIN(2020)7 (PHCD 37/2020) (rămas pentru votul final).  

Şi ultimul COM. Este vorba de COM-ul care vizează politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilieţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi. Este vorba de JOIN 7/2020.

(20. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi JOIN(2020)7; PHCD 37/2020)

Domnule preşedinte Tîlvăr, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Vă mulţumesc.

Raportul privind Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi. Este vorba de JOIN 7/2020.

Am avut în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică externă, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, nota transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia din cadrul Camerei şi analiza realizată în cadrul comisiei.

În principal, domnule preşedinte, susţinem obiectivul conferinţei legat de revigorarea democraţiei europene, prin implicarea mai largă a cetăţenilor în procesul decizional de la nivelul Uniunii.

Subliniem potenţialul reprezentat de dezvoltarea conectivităţii între Uniunea Europeană şi statele partenere, din punct de vedere al coridoarelor de transport şi energetice, şi notăm în acest sens sau am luat notă şi apreciem operaţionalizarea gazoductului Iaşi-Chişinău.

Totodată, recomandăm stabilirea unei noi priorităţi de cooperare în domeniul energetic, vizând microreţelele electrice, consumatorii producători de energie şi tehnologiile emergente.

Opinia noastră a fost adoptată în unanimitate pe 21 septembrie anul acesta şi v-o supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Întreb colegii, dacă sunt intervenţii sau comentarii de ordin general? Nu.

Intervenţii la titlu?

La articolul unic?

La... (Vociferări.)

A, da, vă rog, din partea Grupului USR, doamna Iurişniţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Uniunea Salvaţi România salută acest comunicat.

Este absolut necesar ca tinerii care nu sunt înscrişi în rândul celor care urmează un curs de pregătire sau au la dispoziţia lor un parcurs profesional, aceştia trebuie să fie incluşi în pregătirea aceasta nonformală. Pentru că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest tip de educaţie.

Şi acest comunicat privilegiază pregătirea tinerilor. Avem garanţia pentru tineri în exerciţiul financiar 2021-2027. Iar următoarea Guvernare va trebui să pună accent pe integrarea tinerilor în câmpul muncii, prin înfiinţarea acestor şcoli profesionale, pe care întârziem să le sprijinim cu adevărat, printr-un parcurs educaţional flexibil şi mai ales printr-o diferenţiere a parcursului educaţional.

Avem nevoie de anumite programe care să vină în sprijinul acestor tineri, deci să îi ajute să se integreze în societate.

Prin urmare, acest 15%, cât avem în momentul de faţă, de tineri, deci un procent semnificativ, care nu se regăsesc nici în sistemul educaţional, nici în câmpul muncii, deci pe piaţa muncii, este absolut îngrijorător.

Iar educaţia nonformală la nivelul adulţilor este, din nou, un procent foarte alarmant pentru România.

Ca să nu mai vorbim despre PIB-ul alocat educaţiei, în jur de 3%. Niciodată nu respectăm Legea nr. 1... (Vociferări.)... da, Legea nr. 1/2011, care prevede acel 6% utopic şi pe care niciodată nu-l respectăm.

Deci este binevenită această abordare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Grupul PNL, domnul Matei Dobrovie.

Vă rog, faceţi legătura.

Tot la dezbateri generale.

Aveţi două minute, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Matei-Adrian Dobrovie (prin audioconferinţă):

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Parteneriatul estic este într-adevăr un instrument extrem de important pentru a avansa reformele în ţările din vecinătate.

Vedem că avem alegeri în Republica Moldova, în curând, prezidenţiale, extrem de importante.

Trebuie să susţinem în continuare europenizarea, parcursul european al Republicii Moldova. Trebuie să susţinem presa independentă de acolo.

În acest sens, am propus un amplu proiect privind susţinerea presei independente. Pentru că această presă independentă este legată de conceptul de rezilienţă.

Rezilienţa înseamnă inclusiv capacitatea societăţii de a discerne în acest noian de fake news, în acest noian de dezinformare care vine din cauza propagandei ruseşti şi căruia trebuie să-i opunem o prezenţă mediatică...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Matei-Adrian Dobrovie (prin audioconferinţă):

...românească puternică.

De asemenea, vreau să subliniez, în încheiere, faptul că acest Parteneriat estic a cunoscut un proces de reflecţie, de regândire, în perioada preşedinţiei româneşti la Consiliul Uniunii Europene.

Sperăm ca acest proces să dea rezultate palpabile şi să avem în curând...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Matei-Adrian Dobrovie (prin audioconferinţă):

...noi criterii, pe baza cărora să putem îmbunătăţi acest instrument.

Vedem ce s-a întâmplat în Belarus şi vedem ce se întâmplă în toate societăţile unde regimurile autocrate...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Vă mulţumesc mult.

 
     

Domnul Matei-Adrian Dobrovie (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am finalizat dezbaterile.

În urma consultării cu Comitetul liderilor, la aceste COM-uri nu vom mai interveni. S-au dezbătut în comisie. Vom asculta poziţia prezentată de preşedintele comisiei.

Începem dezbaterea.

La titlu, dacă sunt intervenţii? Nu.

La preambul? Nu.

La articolul unic? Nu.

Rămâne la votul final.

Domnul Tîlvăr.

Este vorba de...

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un nou Plan de acţiune privind economia circulară - Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă COM (2020)98 (PHCD 38/2020) (rămas pentru votul final).  

20. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un nou Plan de acţiune privind economia circulară - Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă COM (2020)98; PHCD 38/2020.

Vă rog, prezentaţi Raportul Comisiei pentru afaceri europene.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raportul nostru susţine obiectivele noului plan de acţiune privind extinderea economiei circulare, atingerea neutralităţii climatice până în 2050 şi decuplarea creşterii economice de utilizare a resurselor.

Raportul subliniază necesitatea sprijinirii economiei circulare a comunităţilor rurale mici, cu resurse restrânse, pentru a contribui la diversificarea surselor de venit şi la pătrunderea acestora pe piaţă.

Totodată, ne exprimăm preocuparea cu privire la nivelurile ridicate de colectare separată a deşeurilor textile, pe care statele membre trebuie să le asigure până în 2025.

Şi recomandăm adoptarea unor criterii de finanţare în programul de cercetare Orizont Europa, care să faciliteze finanţarea proiectelor inovative mai riscante şi a entităţilor mici sau din mediul rural.

Opinia noastră a fost adoptată în unanimitate şi mulţumesc colegilor pentru asta. Şi o supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Rămâneţi, că mai aveţi două COM-uri.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu.

La preambul, intervenţii? Nu.

La articolul unic, intervenţii? Nu.

Mulţumesc.

Rămâne la votul final.

Următorul COM, COM... 21. Este vorba de...

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O nouă Strategie industrială pentru Europa COM(2020)102 (PHCD 39/2020) (rămas pentru votul final).  

21. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O nouă Strategie industrială pentru Europa COM(2020)102; PHCD 39/2020.

Vă rog, domnul preşedinte Tîlvăr.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Pentru stenogramă. E vorba de punctul 21, nu COM 21.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, da, poziţia 21.

 
     

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

COM-ul e 102.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Poziţia 21.

 
     

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Da, da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Poziţia 21, am şi spus.

Este vorba... COM 102.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia noastră, în principal:

A susţinut noua strategie industrială pentru Europa şi obiectivul de consolidare a autonomiei industriale a Uniunii.

Comisia a recomandat aducerea tuturor regiunilor Uniunii Europene la un nivel comparabil al capacităţii de inovare în domeniul industrial.

Şi ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de preocupare a Comisiei Europene pentru obstacolele de intrare pe piaţă ale IMM-urilor, în special din statele membre cu un produs intern brut sub media Uniunii.

Opinia a fost adoptată în unanimitate, domnule preşedinte, şi o supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Începem dezbaterile.

La titlu, dacă sunt intervenţii? Nu.

La preambul, intervenţii? Nu.

La articolul unic? Nu.

Rămâne la votul final.

Şi ultimul COM. Este vorba de...

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală COM(2020)103 (PHCD 40/2020) (rămas pentru votul final).  

22. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală COM(2020)103; PHCD 40/2020.

Vă rog, domnul preşedinte Tîlvăr.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am avut în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, nota de informare a Ministerului Afacerilor Externe, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană şi analiza realizată în cadrul comisiei noastre.

Astfel, domnule preşedinte, Comisia pentru afaceri europene, în principal:

A susţinut strategia pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală care recunoaşte diferitele nevoi ale acestora şi sprijină întreprinderile pentru a fi competitive şi durabile.

Comisia noastră a propus organizarea de către Parlamentul European a unor schimburi de experienţă online periodice, cu participare publică, pentru a discuta bunele practici şi a identifica cele mai potrivite căi pentru adaptarea cadrului normativ la cerinţele afacerilor bazate pe domenii de vârf.

Şi, totodată, comisia noastră cheamă la acţiune, la nivelul Uniunii Europene, pentru a armoniza activităţile educaţionale şi de actualizare a competenţelor esenţiale pentru lucrători şi pentru o piaţă unică puternică.

Opinia noastră, domnule preşedinte, a fost adoptată în unanimitate şi o supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc foarte mult.

Şi mulţumesc colegilor pentru că ne-au ascultat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Începem dezbaterile.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu.

La preambul, intervenţii? Nu.

La articolul unic, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final.

Şi ultimul proiect pentru şedinţa de astăzi. Este vorba de proiectul care a fost retrimis de dimineaţă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale (PL-x 498/2020) (rămas pentru votul final).  

17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale; PL-x 498/2020.

Vă rog, raport comun, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie.

Domnule preşedinte al Comisiei pentru industrii, vă rog, prezentaţi dumneavoastră raportul înlocuitor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Raportul comun înlocuitor asupra Proiectului de Lege nr. 498/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale.

Consiliul Legislativ avizează favorabil.

Senatul, ca primă Cameră sesizată, adoptă proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului general privind aprobarea şi includerea la finanţarea din fonduri europene a Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale, cu obiectivul de a reduce emisiile de noxe în atmosferă.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în şedinţa din 6 octombrie 2020, avizând favorabil.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020.

Prezentul raport comun înlocuieşte raportul comun nr. 4c-3/425/2020, respectiv 4c-7/389/2020 din data de 21 septembrie 2020.

Aş vrea doar să subliniez două chestiuni foarte importante.

Entităţile eligibile pentru dezvoltarea acestor distribuţii inteligente sunt UAT-urile, parteneriatele constituite prin asocierea autorităţilor publice locale şi ADI-urile.

Iar astăzi am reuşit să corectăm o eroare care s-a strecurat în primul raport şi pentru care am dat acest raport înlocuitor, şi anume: "Imobilele teren şi/sau clădire pe care urmează să fie amplasate sistemele inteligente de distribuţie a gazelor naturale sunt puse la dispoziţia beneficiarului proiectului. În acest sens, beneficiarul finanţării trebuie să aibă dreptul de concesiune/dreptul de superficie/dreptul de administrare/dreptul de folosinţă ori acorduri sau avize asupra imobilului unde se realizează investiţia...".

Sper ca toţi colegii să voteze acest proiect de lege pentru că prin acest proiect vom reuşi, pe POIM Axa 8, să atragem finanţări pentru a ne dezvolta sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale în întreaga ţară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc pentru intervenţii.

Trecem la dezbatere.

Avem 13 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

La amendamentele respinse, sunt 3, dacă sunt intervenţii? Nu.

Atunci, pe Anexa cu amendamente admise, de la poziţia 2 la 13, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final. Caracter ordinar.

Şi vă anunţ, stimaţi colegi, că avem două proiecte care au trecut tacit.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu completările şi modificările ulterioare (Pl-x 434/2020) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Este vorba de Pl-x 434/2020 - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale. Raportul Comisiei pentru învăţământ era de respingere, dar a trecut tacit, termenul a fost depăşit, de adoptare.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 486/2020) (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Şi cel de-al doilea este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ.

Era vorba de un raport comun al Comisiei pentru învăţământ şi al Comisiei pentru sănătate, care nu a fost depus şi, în aceste condiţii, şi acest proiect de lege a trecut tacit.

Am finalizat dezbaterile.

În 3 minute, după ce se încarcă pe site, vom începe votul final.

  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă propun să luaţi loc, stimaţi colegi.

A fost distribuită lista de vot final. (Vociferări.)

Da, vă rog să luaţi loc!

Gata? Întreb grupurile parlamentare.

PSD? Aţi primit, da? În regulă.

PNL? Un minut. OK. (Vociferări.)

Domnule Drulă?

Un minut! Vă rog.

Gata, da? Domnule Drulă?

UDMR? Da. OK.

PSD?

PNL? OK.

Putem începe, da?

Pornim şi le dau cuvântul liderilor de grup să-şi exprime poziţia pe cele 16 proiecte care se află pe ordinea de zi.

Domnule Simonis?

Vă rog. Poziţia Grupului PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Da, domnule preşedinte.

Deputaţii membri ai Grupului Partidului Social Democrat vor vota "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Roman, Grupul PNL?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul deputaţilor PNL va vota "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, cu excepţia ultimului punct, unde vom vota împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Grupul USR? Vă rog, domnule Drulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Drulă (de la tribună):

Mulţumesc.

O să vă spun îndemnul nostru de vot poziţie cu poziţie.

Pe primele şase poziţii, adică COM-urile, - pentru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Drulă (de la tribună):

De la 7 la 10 - pentru.

Deci, la primele 10 poziţii votul este pentru.

La poziţia 9, referitoare la medicul veterinar, contra.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Drulă (de la tribună):

Primele 10 poziţii, de la 1 la 10, sunt pentru.

Poziţia 11 - contra; cea cu exercitarea profesiei de medic veterinar.

Poziţia 12 - pentru.

Poziţia 13 - pentru.

Poziţia 14 - pentru.

Şi la legile organice, "abţinere" la amândouă, deci poziţiile 15 şi 16.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bine, mulţumesc.

Vă rog, Grupul UDMR, domnul Benedek Zacharie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi vom vota "împotrivă" la poziţia 9, PL-x 183/2020, şi la celelalte 15 puncte vom vota pentru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc şi eu.

Grupul PRO România, vă rog.

Domnule Petric, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Octavian Petric (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi Grupul PRO România votează "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Numai puţin!

Vă rog, domnule Simionca, Grupul PMP.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul PMP va vota, la toate proiectele de pe ordinea de zi, pentru, cu excepţia PL-x 183/2020, de pe poziţia 9, unde noi ne abţinem.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles.

Domnul Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor.

Vă rog, faceţi legătura.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian (prin telefon):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc mult.

Am finalizat toate...

Domnule Dohotaru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru (de la tribună):

Nu se poate? OK. Scuze!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Nu mai sunt intervenţii.

Colegii din sală care nu au tabletă, o să vă dau cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Identificarea şi înlăturarea barierelor din cadrul pieţei unice COM(2020)93 (PHCD 35/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

1. Este vorba despre Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Identificarea şi înlăturarea barierelor din cadrul pieţei unice COM(2020)93; PHCD 35/2020).

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Colegii din sală care nu au...

Vă rog, veniţi pe rând. Care nu aveţi tabletă, vă prezentaţi şi spuneţi cum votaţi.

Haideţi!

Domnule Buicu, lăsaţi, e o doamnă care...

Vă rog.

Domnul Dohotaru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru (de la tribună):

Adrian Dohotaru, neafiliat.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi (de la tribună):

Mulţumesc.

Sunt Cristina Iurişniţi, deputat al USR.

Votez conform opţiunilor voturilor prezentate de liderul de grup, Cătălin Drulă, USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Haideţi să lăsăm doamnele, pentru că sunt nişte doamne care doresc!

Doamna Şarapatin...

Nu vă văd pe toate!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Elvira Şarapatin (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deputat Elvira Şarapatin, PSD.

Votez în favoarea tuturor proiectelor de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Beatrice Tudor (de la tribună):

Beatrice Tudor.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Violeta Răduţ (de la tribună):

Violeta Răduţ.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Tamara-Dorina Ciofu (de la tribună):

Tamara Ciofu.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lia Olguţa Vasilescu (de la tribună):

Lia Olguţa Vasilescu, votez în conformitate cu Grupul PSD.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Elena Dinu (de la tribună):

Cristina-Elena Dinu, deputat al PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia Gavrilă (de la tribună):

Camelia Gavrilă, deputat al PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Anişoara Radu (de la tribună):

Radu Anişoara, deputat al PSD de Tulcea.

Vot "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan-Ion Ursu (de la tribună):

Ursu Răzvan.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar (de la tribună):

Dinu Socotar, deputat al PSD de Mureş.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Avram (de la tribună):

Constantin Avram, ALDE.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, mai puţin punctul 9 din ordinea de zi a votului final.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Sorin Bumb, deputat al PNL.

Votez conform hotărârii Grupului PNL, la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Slavoliub Adnagi (de la tribună):

Slavoliub Adnagi, deputat al Grupului minorităţilor naţionale.

Votez "pentru" la toate punctele de pe lista de vot final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ioan Balint (de la tribună):

Liviu-Ioan Balint, deputat al PNL.

Votez "da", pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, conform deciziei PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă (de la tribună):

Deputat Eugen Neaţă, PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli (de la tribună):

Sitterli Ovidiu.

Votez conform deciziei Grupului PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Buican (de la tribună):

Cristian Buican.

Votez conform deciziei Grupului PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu (de la tribună):

Florin Buicu, PSD.

"Pentru" la toate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicu Niţă (de la tribună):

Niţă Nicu, PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mariana-Venera Popescu (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Popescu Mariana-Venera.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Gherman (de la tribună):

Dumitru Gherman, PSD.

Vot "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Lazăr (de la tribună):

Sorin Lazăr, PSD.

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Georgescu (de la tribună):

Georgescu Nicolae, PSD.

Vot "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon (de la tribună):

Adrian Solomon, PSD.

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Gabriel Vişan (de la tribună):

George Vişan, PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi (de la tribună):

Nicolae-Miroslav Petreţchi, minorităţi.

Votez "pentru" la toate proiectele aflate pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Axinte (de la tribună):

Vasile Axinte, deputat al PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Vasile (de la tribună):

Vasile Daniel, Grupul parlamentar al minorităţilor.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe (de la tribună):

Gheorghe Tinel, PNL.

Votez conform deciziei Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iarco Furic (de la tribună):

Furic Iarco, minorităţi.

Votez "pentru" la toate proiectele aflate pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Pop (de la tribună):

Andrei Pop, PSD.

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu (de la tribună):

Ştefan Muşoiu, PSD.

Votez "pentru" la toate iniţiativele aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota (de la tribună):

Sorin Bota.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru (de la tribună):

Vrăjitoru Sorin.

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Eduard Simion (de la tribună):

Deputat Simion Lucian.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Nicolae (de la tribună):

Andrei Nicolae, PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Octavian Petric (de la tribună):

Deputat Octavian Petric, PRO România.

Votez la toate proiectele de pe ordinea de zi - pentru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru-Sorin Marica (de la tribună):

Marica Sorin, PRO România.

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun. Începem apelurile telefonice.

Marius Budăi. (Vociferări.)

Numai cei care s-au înscris pe tabletă, am vorbit!

Vă rog.

Da, domnule Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Votez conform Grupului PNL, la toate punctele de pe ordinea de zi.

Aşa cum am anunţat, doar la ultimul punct votul este "nu" pentru adoptare, în rest "da" pentru adoptare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (de la tribună):

Laurenţiu-Dan Leoreanu, Grupul PNL.

Voi vota conform deciziei Grupului PNL, "da" la toate proiectele de pe ordinea de zi, mai puţin ultimul punct, unde voi vota "nu".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Marius Budăi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Constantin Budăi (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Mulţumesc frumos.

Vot "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Chiriac Viorel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Chiriac (prin telefon):

Bună ziua, tuturor!

Vot "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mihai Weber.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Weber (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votul meu este "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Ion Cupă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Cupă (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Vot "pentru" la toate proiectele, cu excepţia poziţiei 9, PL-x 183/2020 - abţinere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alin Văcaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin Vasile Văcaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Alin Văcaru, PRO România.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Virgil Popescu.

Domnule ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule...

Alo!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnule ministru!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Votez conform deciziei liderului de grup al Partidului Naţional Liberal.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Daniela Oteşanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Daniela Oteşanu (prin telefon):

Bună ziua!

Votul meu este "pentru", la fiecare dintre proiectele aflate pe ordinea de zi.

Sănătate tuturor!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Ibram.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iusein Ibram (de la tribună):

"Pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mitică-Marius Mărgărit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mitică-Marius Mărgărit (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Deputat Mărgărit Marius, Galaţi.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Ionel Palăr.

Domnule Palăr, vă rog. Bacău.

Mergem mai departe, dacă nu se poate.

Mihăiţă Vîrză.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiţă Vîrză (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

"Pentru" la toate proiectele înscrise în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule deputat.

Petru Movilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Movilă (prin telefon):

"Pentru" la toate, cu excepţia PL-x 183/2020 - abţinere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Robert Turcescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert-Nicolae Turcescu (prin telefon):

Bună ziua, tuturor!

Decizia mea de vot este în acord cu cea a Grupului Partidului Mişcarea Populară.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Cătălin Zamfira?

Cătălin Zamfira!

Mergem mai departe.

Doamna Rodica Boboc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votul meu este "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Sergiu Vlad Cosmin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sergiu Cosmin Vlad (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Vlad Sergiu Cosmin, deputat al USR.

Votez conform consemnului de vot al Grupului USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Radu Babuş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Babuş (prin telefon):

Bună ziua, tuturor!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Doamna ministru Natalia Intotero.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Mihai Valentin Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Valentin Popa (prin telefon):

Bună ziua!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Răzvan Rotaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Tudor Benga.

Tudor Benga, USR!

Mergem mai departe.

Adrian Todoran.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Mihăiţă Todoran (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, mai puţin PL-x 183/2020, unde mă voi abţine.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La poziţia 9, da.

Bun.

Benga Tudor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon):

Se aude? Nu vă supăraţi, am probleme cu semnalul şi nu-mi dau seama dacă se aude sau nu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon):

Se aude?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Se aude, se aude!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon):

Am probleme cu semnalul şi de aceea...

Tudor Benga, deputat al USR.

Votez conform consemnului de vot al Grupului USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Sebastian Radu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Victoria Longher.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria Longher (prin telefon):

Bună ziua!

Victoria Longher.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Gabriel Petrea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Petrea (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez conform deciziei Grupului PRO România - "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Marian Ţachianu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Ţachianu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi ultimul.

Radu Costin Vasilică, Argeş.

Mergem mai departe.

Dumitru Lupescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Lupescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Lupescu Dumitru, deputat de Dâmboviţa, USR.

Votez conform Grupului USR.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Iulian Bulai.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez conform Grupului USR.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Ovidiu Raeţchi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi (prin telefon):

Bună ziua!

Votez conform deciziei Grupului PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Vasile Cocoş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Cocoş (prin telefon):

Vot "pentru" la toate iniţiativele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Deci, la primul COM, este vorba despre COM 93, 260 de voturi pentru.

Unanimitate, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Plan de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică COM(2020)94 (PHCD 36/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Cel de-al doilea COM.

2. Este vorba despre Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Plan de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică COM(2020)94; PHCD 36/2020.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnule Mocioalcă, vă rog, exprimaţi-vă votul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Mocioalcă (de la tribună):

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu.

Doamnă vicepreşedinte, vă rog.

Faceţi legătura!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu (prin telefon):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Votez conform deciziei Grupului PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Radu Costin Vasilică, Argeş.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Costin Vasilică (prin telefon):

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mergem mai departe.

Găvrilă Ghilea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Găvrilă Ghilea (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez precum votează Grupul parlamentar al PNL, la toate proiectele de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Cu 261 de voturi pentru, în unanimitate a fost adoptat şi acest COM.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi JOIN(2020)7 (PHCD 37/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

La poziţia 3 avem JOIN 7 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi.

(Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi JOIN(2020)7; PHCD 37/2020.)

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Mihai Voicu.

Faceţi legătura!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu (prin telefon):

Bună ziua!

Mulţumesc.

Voicu Mihai, deputat al PNL.

Votez în conformitate cu decizia Grupului PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Cu 268 de voturi pentru, în unanimitate a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un nou Plan de acţiune privind economia circulară - Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă COM (2020)98 (PHCD 38/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Am ajuns la poziţia 4.

Este vorba despre COM 98 - un nou Plan de acţiune privind economia circulară - Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă.

(Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un nou Plan de acţiune privind economia circulară - Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă COM (2020)98; PHCD 38/2020.)

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Cu 272 de voturi pentru, în unanimitate a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor O nouă Strategie industrială pentru Europa COM(2020)102 (PHCD 39/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

La poziţia 5 avem COM 102/2020 - O nouă Strategie industrială pentru Europa.

(Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor O nouă Strategie industrială pentru Europa COM(2020)102; PHCD 39/2020.)

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Şi faceţi legătura şi cu domnul deputat Sándor Bende.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, mai puţin punctul 9, PL-x 183/2020. Acolo votez împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Cu 274 de voturi pentru, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală COM(2020)103 (PHCD 40/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

6. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală COM(2020)103; PHCD 40/2020.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnul George Ionescu.

Vă rog, faceţi legătura!

Da, domnule Ionescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul George Ionescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Ionescu (prin telefon):

George Ionescu sunt.

Votez conform Grupului Partidului Naţional Liberal, că la mine nu-mi confirmă votul. Nu ştiu ce se întâmplă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles.

Deci, de aici încolo, am înţeles, votaţi conform deciziei anunţate de domnul Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Ionescu (prin telefon):

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

O zi bună!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Cu 290 de voturi pentru, un vot împotrivă, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020 (PL-x 549/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Trecem la Secţiunea II. Legi ordinare. Adoptări.

7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020; PL-x 549/2020.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Faceţi legătura cu domnul Palăr, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Palăr (prin telefon):

Bună ziua!

Mă auziţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Palăr (prin telefon):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să consemnaţi.

Votul meu este identic cu ceea ce a anunţat liderul de grup al PNL, la toate punctele, pentru că nu mi se înregistrează votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Înţeleg.

Bine. S-a notat.

O zi bună!

 
     

Domnul Ionel Palăr (prin telefon):

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Cu 275 de voturi pentru, un vot împotrivă, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 59/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

La poziţia 8 avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii; PL-x 59/2019.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Deci a fost adoptat, cu 273 de voturi pentru, unanimitate.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind Camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 183/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Trecem la poziţia 9.

Proiectul de Lege privind Camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; PL-x 183/2020.

Comisia pentru agricultură propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnul chestor Nicu Bănicioiu, PRO România. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Bănicioiu (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă!

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Nicolae Bănicioiu (de la tribună):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Rezultatul votului la acest proiect este următorul: 246 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă, 14 abţineri. Corect, da?

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 532/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

Următorul proiect.

10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; PL-x 532/2020.

Comisia juridică ne propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 255 de voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere, doi colegi nu şi-au exprimat votul. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (PL-x 446/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

11. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar; PL-x 446/2020.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 243 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă, 6 abţineri. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 531/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

12. Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; PL-x 531/2020.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 269 de voturi pentru, o abţinere. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăţilor nr. 31/1990 (PL-x 599/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

13. Proiectul de Lege pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăţilor nr. 31/1990; PL-x 599/2020.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 273 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere. Adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru aprobarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale (PL-x 498/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă);

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru aprobarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale; PL-x 498/2020.

Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru industrii propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 295 de voturi pentru, o abţinere. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 218/2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău (Pl-x 526/2017) (adoptată prin vot electronic la distanţă);

15. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 218/2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău; Pl-x 526/2017.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 251 de voturi pentru, 22 de abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul. Adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Pl-x 372/2020) (adoptată prin vot electronic la distanţă).

16. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Pl-x 372/2020.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului: 171 de voturi pentru, 63 de voturi împotrivă, 28 de abţineri. A fost adoptată.

Am finalizat lista de vot final.

Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi: <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 532/2020; adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 59/2019; adoptată în procedură de urgenţă); <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Pl-x 372/2020; adoptată în procedură de urgenţă); <BR>- Legea privind Camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 183/2020; adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (PL-x 446/2020; adoptată în procedură de urgenţă); <BR>- Legea pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 218/2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău (Pl-x 526/2017; adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 531/2020; adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăţilor nr. 31/1990 (PL-x 599/2020; adoptată în procedură de drept comun); <BR>- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru aprobarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale (PL-x 498/2020; adoptată în procedură de urgenţă).  

Vă informez că, în conformitate cu votul dumneavoastră, s-au depus la Secretariatul general, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; PL-x 532/2020; procedură de drept comun;
  2. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii; PL-x 59/2019; procedură de urgenţă;
  3. Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Pl-x 372/2020; procedură de urgenţă;
  4. Legea privind Camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; PL-x 183/2020; procedură de drept comun;
  5. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar; PL-x 446/2020; procedură de urgenţă;
  6. Legea pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 218/2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău; Pl-x 526/2017; procedură de drept comun;
  7. Legea pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; PL-x 531/2020; procedură de drept comun;
  8. Legea pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăţilor nr. 31/1990; PL-x 599/2020; procedură de drept comun;
  9. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru aprobarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale; PL-x 498/2020; procedură de urgenţă.

Termenele - două zile la procedura de urgenţă, 5 zile la procedura de drept comun.

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

În 5 minute începem şedinţa de Birou permanent.

Rog membrii Biroului permanent... şedinţa va fi în sistem online.

Zi bună!

Ne vedem săptămâna viitoare.

La revedere!

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,16.