Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.134/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2021

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16.00.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor colegi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul de 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 190.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi, 14 septembrie, şi miercuri, 15 septembrie 2021; programul de lucru pentru perioada 13-18 septembrie 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 6-14 septembrie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17,00, vom continua lucrările cu răspunsurile orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.

Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi?

(Membrii Grupului parlamentar AUR s-au aşezat lângă tribună purtând pancarte inscripţionate cu mesajul: "Supuneţi la vot moţiunea!".)

Stimaţi colegi,

Am luat act de protestul dumneavoastră.

Rugămintea este să luaţi loc în sală, să putem relua şedinţa. (Vociferări.)

Am luat act de observaţiile dumneavoastră.

Vă rog frumos să luaţi loc în sală, să putem desfăşura şedinţa de plen. (Vociferări.)

Domnule lider, o să vă rog să veniţi până la prezidiu. (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat George-Nicolae Simion.)

Da.

Stimaţi colegi,

Suspend şedinţa de plen până când colegii de la AUR vor lua loc în bănci.

Am luat act de protestul Domniilor Lor.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că suntem în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, nu în şedinţa de plen reunit a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă invit cu tot respectul să luaţi loc în bănci, pentru a ne continua lucrările şedinţei.

 
     

După o scurtă pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor colegi!

Având în vedere că toţi colegii au luat loc în bancă, intrăm în ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru zilele de marţi, 14 septembrie, şi miercuri, 15 septembrie 2021.

Dacă sunt intervenţii din partea liderilor de grup?

Nu sunt intervenţii din partea colegilor lideri de grup şi, practic, dăm drumul informării privind distribuirea de documente la casetele deputaţilor, potrivit art. 93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 65/2021) (rămas pentru votul final).  

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 65/2021.

Vă rog, comisia raportoare.

Vă rog, domnule lider Andronache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Iau cuvântul şi în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru regulament, în sensul în care a existat proiectul pe ordinea de zi de săptămâna trecută; exista o eroare, despre care am discutat în Comitetul liderilor; fiind corectată acea eroare din proiectul de hotărâre care a fost pe ordinea de zi săptămâna trecută, proiectul poate fi adoptat.

Vizează modificări în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor.

Noi susţinem acest proiect de hotărâre, deoarece modificările sunt realizate conform înţelegerii realizate, la începutul legislaturii, de liderii de grup.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc.

Domnule Simion, v-aţi înscris la cuvânt!

Domnule lider Simion, v-aţi înscris la cuvânt, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

O să avem o lege pentru retrimitere la comisii - Legea privind subvenţiile pe care la acordăm pentru transportul elevilor, domnule preşedinte.

Dar colegii mei mă informează că în momentul în care vine respectiva lege la vot... o să propun atunci retrimiterea la comisii!

Supuneţi la vot moţiunea!

Acesta e mesajul pe care l-am transmis mai devreme şi vrem să-l transmitem întregii ţări.

Nu puteţi să anulaţi democraţia!

O moţiune care a fost citită în plenul Camerei Deputaţilor trebuie să ajungă şi la vot!

Supuneţi la vot moţiunea!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc.

V-am spus şi la microfon că suntem într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor, nu într-o şedinţă de plen reunit, stimate coleg.

Dacă la proiectul de hotărâre care a fost distribuit sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Strategia UE privind drepturile copilului COM(2021)142 (PHCD 66/2021) (rămas pentru votul final).  

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Strategia UE privind drepturile copilului COM(2021)142; PHCD 66/2021.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Dacă din partea comisiei raportoare?

Domnule preşedinte, vă rog, citirea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Strategia UE privind drepturile copilului COM(2021)142.

Având în vedere proiectele de opinie transmise de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru sănătate şi familie, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică externă, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, Ministerul Afacerilor Externe şi Fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru afaceri europene, în principal:

  • A susţinut Strategia Uniunii Europene privind drepturile copilului, protecţia acestora reprezentând un obiectiv fundamental al Uniunii Europene;
  • A recomandat un mecanism la nivelul Uniunii Europene pentru facilitarea participării copiilor la activităţi culturale şi la concursuri sportive;
  • A recomandat programe de sprijin pentru respectarea şi promovarea drepturilor copilului în mediul rural greu accesibil.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 7 septembrie 2021 şi a fost adoptată în unanimitate.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dezbateri generale.

Sunt înscrişi la cuvânt.

Colegul Cristea Andi-Lucian, Grupul PSD.

Se pregăteşte Gheorghe Andrei Daniel, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Lucian Cristea:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Punerea în aplicare eficientă a pilonului european al drepturilor sociale este în prezent mai importantă ca oricând.

Copilăria este o etapă esenţială a vieţii, care determină sănătatea fizică şi mentală în viitor.

Din păcate, problemele de sănătate mentală ale copiilor sunt larg răspândite şi sunt legate de izolare, de mediul educaţional, de excluziunea socială şi de sărăcie.

Şi mai spun că spaţiul european al educaţiei va aborda, de asemenea, sănătatea mentală şi bunăstarea în educaţie.

Participarea la activităţi culturale, timpul petrecut în natură şi exerciţiile fizice au un impact pozitiv recunoscut asupra sănătăţii copiilor.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care vom susţine adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea 142, în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă bucur că încă o dată Comisia Europeană vine cu o serie de argumente care vizează protecţia şi promovarea drepturilor copilului, văzute din perspectiva unor drepturi fundamentale şi a unei priorităţi.

Este foarte important să ne gândim la generaţia de mâine.

Este esenţial să apărăm drepturile acestor copii care sunt adulţii de mâine, sunt cei care continuă omenirea şi care duc mai departe, din toate punctele de vedere, ceea ce suntem noi astăzi şi ceea ce am moştenit şi noi de la înaintaşii noştri.

Evident, sunt o serie de elemente care ţin de o abordare, să-i spunem, unitară, a instrumentelor legislative existente la nivel european.

Vorbim despre participarea copiilor la viaţa civică, la viaţa socială.

Aici, evident, este foarte important să ţinem cont şi de ceea ce reprezintă dreptul părinţilor de a-i educa pe copii conform propriilor principii, propriilor viziuni şi conform bagajului moştenit, din punct de vedere cultural şi spiritual.

Un lucru fundamental, să nu uităm, copiii nu aparţin statului, copiii cresc în familii, iar copiii sunt produsul familiilor. Acest lucru ar trebui să-l gândim cu toţii, este fundamental pentru noi toţi!

Dreptul copiilor de a-şi valorifica potenţialul - intelectual, cultural, artistic, sportiv, de asemenea, indiferent de mediu; nediscriminarea tuturor categoriilor de copii - ştim cu toţii că vorbim despre foarte multe categorii defavorizate - şi mai ales dreptul acestora de a beneficia de apărarea libertăţilor fundamentale, apărarea lor în faţa agresiunilor, în faţa infracţiunilor şi în faţa riscului de vulnerabilizare socială.

Totodată, să-i ajutăm pe cei cu probleme de dizabilităţi şi cu probleme care ţin de sănătate. Aceasta trebuie să fie o prioritate fundamentală, atunci când vorbim despre drepturile copilului, în vederea integrării sociale a tuturor categoriilor defavorizate pe criterii sociale, etnice ori materiale, criterii care pot duce la dezechilibre majore în timp.

De asemenea, este fundamental, mai ales acum, când trăim în era digitală şi când vedem că Internetul practic a devenit o lume în sine, să protejăm copiii de toate aceste tentaţii, aceste atacuri care apar din mediul digital şi din mediul online. Şi mă gândesc aici, în special, la ceea ce reprezintă agresorii sexuali, oamenii cu probleme de comportament şi chiar probleme mintale, care, de regulă, atacă copiii şi care atacă inocenţa acestora. Este foarte important să protejăm copiii şi să îi ferim de ceea ce poate să se întâmple, acest risc uriaş care apare, iată, mai nou, în special din zona mediului online!

De aceea, cred că unul din lucrurile care ar trebui să reprezinte astăzi o prioritate pentru Parlamentul României ar trebuie să fie adoptarea, cu celeritate, că tot e un cuvânt la modă, a PL-x 457/2019, adică Proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia copilului.

Şi vorbim despre ceea ce înseamnă protecţia copilului sub toate sensurile sale - juridic, moral, social, îmi permit să spun chiar spiritual.

Este o iniţiativă legislativă foarte importantă şi care, credem noi, ar trebui să fie adoptată în cel mai scurt timp, şi adoptată, evident, în forma în care ea a parcurs Senatul, după ce a fost trimisă la reexaminare şi a revenit în Parlamentul României, o lege care protejează copiii chiar de aceste agresiuni noi, de aceste agresiuni, să le spunem hibride, care pot apărea în contextul postmodernităţii şi al lumii digitalizate.

Ca atare, PNL va vota pentru proiectul de opinie supus astăzi spre dezbatere şi adoptare.

Şi să nu uităm faptul că, până la urmă, siguranţa de astăzi a copilului reprezintă normalitatea lumii de mâine, o lume pe care dorim să o vedem pe baze morale şi spirituale autentice, aşa cum a fost şi cea pe care am moştenit-o noi de la moşii şi strămoşii noştri.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat Daniel Gheorghe.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Pentru noi, acest proiect de hotărâre este o noutate pe ordinea de zi, aşa că, o să vorbesc mai liber.

Ce este important în această comunicare a Comisiei Europene este accentul pus pe participarea copiilor la procesul decizional.

Am vrea ca acest lucru, acest concept care sună bine să nu submineze conceptul familiei tradiţionale, în care părinţii şi biserica trebuie să joace un rol foarte important, dacă nu primordial.

Nu vrem ca participarea copiilor la procesul decizional să însemne alegerea genului de care aparţin sau supunerea lor la o ideologie, după cum am spus, de gen.

Ca atare, accentul trebuie să rămână pe un drept al copilului, în cadrul unei familii tradiţionale.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă la titlu sunt intervenţii?

Dacă la dezbaterea preambulului sunt obiecţii? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021- 2025 COM(2021)17 (PHCD 67/2021) (rămas pentru votul final).  

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021- 2025 COM(2021)171; PHCD 67/2021.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Vă rog, domnule preşedinte, să daţi citire raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021- 2025 COM(2021)171.

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru sănătate şi familie, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică externă, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe şi Fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru afaceri europene:

  • Susţine obiectivele strategiei şi măsurile prevăzute pentru atingerea acestora, care vor asigura, printr-o abordare multidisciplinară, continuitatea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
  • Recomandă măsuri educative şi preventive, organizate la nivelul unităţilor de învăţământ, conform unui format stabilit la nivelul Uniunii Europene, pentru a spori capacitatea de rezistenţă faţă de traficul de copii;
  • Recomandă coordonarea statelor membre, în vederea elaborării unui cadru legal armonizat la nivelul Uniunii Europene care să faciliteze accesul la justiţie în cazul în care victimele traficului sunt copii, în special în situaţia în care infracţiunile au fost comise în mediul digital;
  • Subliniază că finanţarea prin Programul "Orizont Europa" a activităţilor de cercetare din domeniul securităţii, relevante pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi pentru realizarea priorităţilor strategiei, trebuie să stimuleze participarea organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor locale din statele membre cu mai puţină experienţă în combaterea acestui fenomen şi cu zone rurale semnificative, care au înregistrat un acces mai redus la resursele acestui program;
  • Recomandă finanţarea adecvată a programelor comunitare şi de îndrumare inter-pares pentru consolidarea capacităţii de acţiune a victimelor;
  • Apreciază importanţa pe care o acordă reducerii cererii în domeniul traficului de persoane, în sensul îmbunătăţirii punerii în aplicare, în toate statele membre, a prevederilor referitoare la incriminarea utilizării serviciilor unei persoane exploatate;
  • Consideră ca esenţială consultarea periodică a persoanelor implicate direct în prevenirea şi combaterea traficului de persoane, pentru a identifica nevoile de instruire generate de provocările erei digitale pentru autorităţile de aplicare a legii şi pentru cele judiciare angajate în lupta împotriva traficului de persoane;
  • Recomandă măsuri pentru a combate riscul traficării în vederea exploatării prin muncă prin proceduri la marginea legii ce implică agenţii de muncă, alte tipuri de intermediere sau în situaţia unui cadru legal care face dificilă apărarea victimelor, în special în situaţia în care locul comiterii infracţiunilor este în afara Uniunii Europene;
  • Recomandă implicarea activă a sindicatelor în combaterea traficării în vederea exploatării prin muncă, prin programe voluntare convenite la nivelul Uniunii Europene;
  • Recomandă măsuri armonizate la nivelul Uniunii pentru a întări rolul populaţiei în identificarea situaţiilor de risc şi a victimelor traficului de persoane.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 7 septembrie 2021 şi a fost adoptată în unanimitate.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

S-au înscris la cuvânt, la dezbateri generale, colegii...

Moldovan Sorin-Dan, Grupul PNL.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Combaterea traficului de persoane reprezintă una dintre preocupările constante ale Uniunii Europene.

Din acest considerent, Strategia Uniunii Europene privind combaterea traficului de persoane 2021-2025 este construită în jurul a 5 direcţii de acţiune principale, precum: prevenirea traficului de persoane, protecţia victimelor, urmărirea penală şi condamnarea traficanţilor; reducerea cererii; contracararea modelului infracţional; asistenţa acordată victimelor, în special femeilor şi copiilor; o mai bună cooperare internaţională.

În acelaşi timp, strategia defineşte priorităţi şi propune acţiuni concrete, pentru a identifica şi pune capăt în stadii timpurii traficului de persoane, pentru a aduce infractorii în faţa justiţiei, transformând traficul de persoane dintr-o infracţiune cu risc redus şi profit redus într-una cu risc ridicat şi profit redus, precum şi pentru a proteja victimele traficului şi a le ajuta să-şi refacă viaţa.

Drept urmare, Partidul Naţional Liberal susţine adoptarea acestui proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Lucian-Andi Cristea, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Lucian Cristea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Colegii mei au punctat bine motivele pentru care şi Partidul Social Democrat susţine adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea 171 în forma prezentată de domnul preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene.

Desigur, traficul de persoane este un fenomen infracţional complex şi credem că sunt necesare măsuri suplimentare pentru a combate riscul traficării în vederea exploatării prin muncă.

Două lucruri aş vrea să subliniez - că de multe ori această traficare se realizează prin proceduri care sunt la marginea legii şi adesea sunt implicate agenţii de muncă; şi cel de-al doilea aspect este legat de faptul că de foarte multe ori locul comiterii infracţiunilor este în afara Uniunii Europene şi, desigur, acesta este un aspect care îngreunează combaterea acestui fenomen.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Următorul înscris la cuvânt, Dan Tanasă, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Da.

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă vorbesc în calitate de deputat AUR şi în calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Şi mă folosesc de acest prilej să fac un apel către toate grupurile parlamentare, pentru înăsprirea pedepselor în cazul traficului de persoane, al traficului de minori, proxenetismului.

Fac un apel către toţi parlamentarii, din toate partidele politice, să înţelegem şi să conştientizăm că România se află de foarte mult timp în fruntea unui top al ruşinii. România este principala sursă de trafic de persoane pentru statele din Uniunea Europeană. Este o situaţie absolut revoltătoare. Marile oraşe din Europa sunt pline de femei traficate din România, pline de copii traficaţi din România.

Nu putem tolera la nesfârşit şi nu ne putem ascunde în spatele unor opinii ale Comisiei Europene sau unor mesaje, trebuie să înăsprim pedepsele!

Vă atrag din nou atenţia că în Raportul Ambasadei Statelor Unite pe 2019 ne facem de râs.

Pedepsele pentru traficul de persoane sunt foarte mici şi de cele mai multe ori traficanţii scapă nepedepsiţi sau sunt condamnaţi cu suspendare.

Situaţia este absolut inacceptabilă. Pentru că traficul de persoane distruge vieţi. Şi distruge vieţi de români, copii de români, femei românce.

Haideţi să facem cu toţii un efort, să mărim pedepsele pentru aceste fapte!

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt înscrieri la cuvânt, trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre pe articole.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat.

La preambul? Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

Nu mai avem rapoarte până la punctul 9, prin urmare o să începem cu punctul 9.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea tabelului-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (PL-x 245/2021) (rămas pentru votul final).  

9. Proiectul de Lege pentru completarea tabelului-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri; PL-x 245/2021.

Suntem în procedură de urgenţă şi urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Dacă din partea Guvernului doreşte cineva să intervină?

Vă rog. Şi o să vă rog să vă prezentaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Marius Mureşan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Gabriel Marius Mureşan, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul demers are ca scop transpunerea în legislaţia naţională a Directivei delegate a Uniunii Europene nr. 2020/1687, propunându-se astfel completarea tabelului-anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000 cu o nouă substanţă cu efect psihoactiv, denumită isotonitazen.

Menţionăm faptul că termenul de transpunere a Directivei delegate a Uniunii Europene nr. 2020/1687 este 3 iunie 2021.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de lege pentru completarea tabelului-anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule reprezentant al Guvernului.

O să dau cuvântul acum comisiilor raportoare, Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare pentru prezentarea raportului comun.

Aveţi raportul?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 115 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru completarea tabelului-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, transmis cu adresa PL-x 245 din 7 iunie 2021.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 2 iunie 2021.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 215/13.04.2021, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea Directivei delegate UE nr. 2020/1687 a Comisiei din 2 septembrie 2020 de modificare a anexei la Decizia-cadru nr. 2004/757/JAI a Consiliului.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru completarea tabelului-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în forma prezentată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu pentru citirea raportului.

La dezbateri generale îl invit la microfon pe domnul deputat Florin-Corneliu Buicu, Grupul PSD.

Se pregăteşte domnul Sorin Moldovan, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Partidul Social Democrat va vota acest proiect.

Dar, doamnelor şi domnilor deputaţi, vin în faţa dumneavoastră cu altceva şi aş vrea să vă subliniez un fapt.

Guvernul Cîţu, domnul prim-ministru Cîţu, vine în faţa dumneavoastră cu un proiect de lege, în care vrea să introducem în lista interzisă nişte droguri.

Probabil că, în calitate de prim-ministru, îşi face datoria pentru a actualiza această listă conform Directivei Europene, dar mă întreb, în calitate de persoană privată, domnul Cîţu, cam cum se simte ca şi consumator de drog - şi alcoolul e un drog - în momentul în care trebuie să interzică nişte droguri? Oare se simte bine? (Vociferări.)

Îi doresc succes, fie lui, fie domnului Orban, la Congresul din 25 septembrie. Oricum, Guvernul condus de Domnia Sa trebuie să plece! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim domnului deputat.

Vă invităm şi dimineaţă la partea de declaraţii politice.

Vă rog, domnule Moldovan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Prezenta modificare este bine-venită şi nu vreau să politizez, cum a făcut colegul meu dinainte. Declaraţiile politice sunt în altă perioadă.

Totuşi, cred că este nevoie să ne aplecăm mai atent asupra problemei traficului şi consumului de droguri. (Vociferări.) Cred că este un subiect important şi nu cred că contează!

Evident acest efort trebuie să fie unul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule deputat, vă rog să nu dialogaţi cu sala şi să vă prezentaţi punctul de vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Evident, acest efort trebuie să fie unul comun, la care să contribuie toate partidele politice, inclusiv colegii de la PSD.

Împreună putem să găsim soluţii, pentru ca să reducem cât mai mult consumul de droguri în rândul tinerilor.

Reîntorcându-mă la proiectul pe care îl dezbatem astăzi, Grupul parlamentar al PNL susţine adoptarea prezentului proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, domnule deputat.

Nemaifiind alte înscrieri la cuvânt din partea grupurilor parlamentare, neavând amendamente admise sau respinse, proiectul de lege rămâne la votul final.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale (PL-x 281/2021) (rămas pentru votul final).  

Următorul raport îl avem la proiectul de lege de la punctul 12 de pe ordinea de zi.

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale; PL-x 281/2021; suntem în procedură de urgenţă.

Vom trece la dezbaterea proiectului de lege.

Îl invit la cuvânt pe reprezentantul Guvernului României, care este iniţiator.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Dupu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Adrian Dupu, secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova.

Prin proiectul de act normativ se propun măsuri privind înfiinţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi a Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, ca structuri cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin preluarea activităţii celor două structuri deja existente în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, acestea neavând în prezent personalitate juridică.

Activitatea concretă din ultima perioadă a evidenţiat necesitatea asigurării condiţiilor necesare funcţionării în cele mai bune condiţii a acestor structuri, astfel încât să poată fi atinse obiectivele avute în vedere de legiuitor la înfiinţarea acestor structuri.

În aceste condiţii se impune realizarea unui nivel de reprezentare pe plan intern şi extern corespunzător, respectiv creşterea capacităţii instituţionale în relaţiile cu autorităţile din statele unde trăiesc comunităţi de români şi eficientizarea derulării activităţilor.

Susţinem raportul comisiei, în forma adoptată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Dacă sunt înscrieri la cuvânt din partea grupurilor parlamentare la dezbateri generale?

Doamna deputat Viorica Sandu, Grupul PSD. Vă rog.

Se pregăteşte domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova ar fi trebuit să fie instituţii strategice care să sprijine în mod real nevoile milioanelor de români plecaţi în străinătate pentru o viaţă mai bună.

Din nefericire, din 2019, de când au venit la guvernare liberalii şi coaliţia de guvernare, nu doar că nu au gândit o reformă care să ne readucă acasă familiile extinse sau să le ajute în procesul de integrare din diaspora, ci s-au întrecut în eforturile de a crea sinecuri pentru prietenii de partid.

Atribuirea de personalitate juridică şi revizuirea obiectivelor acestor două structuri atât de importante erau necesare, asta mai ales după ce tot Partidul Naţional Liberal a desfiinţat Ministerul Românilor de Pretutindeni, creat de Partidul Social Democrat. Şi ţin să vă reamintesc că atribuţiile Departamentului pentru românii de pretutindeni s-au dovedit a fi un copy-paste din textul care a înfiinţat, în 2017, ministerul, lucru care a reconfirmat că schimbarea Partidului Naţional Liberal nu viza o reformă în sprijinul celor 5 milioane de români de peste graniţă, ci înlăturarea unor angajaţi cu experienţă doar pentru a-şi putea numi proprii oameni politici în funcţii.

Această ordonanţă a suplimentat numărul de posturi din aceste structuri, de la 56 la 79, în cazul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, respectiv de la 31 la 66 de posturi în cazul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova. Vorbim despre valuri de angajări în sistem, într-o perioadă de criză, lucru care nu a avut niciun impact real în beneficiul românilor de dincolo de graniţe.

Partidul Social Democrat nu poate şi nu va gira aceste nonreforme PNL-iste.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, Grupul AUR.

Se pregăteşte domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe, Grupul Partidul Naţional Liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Da, aşa este, cum zicea şi predecesoarea mea.

Aceste instituţii, care, începând de acum vor căpăta personalitate juridică,l au fost doar un instrument prin care sinecurile de partid şi-au ocupat un post călduţ.

Da, acest lucru nu este specific doar Guvernelor PNL şi în niciun caz celor PSD.

Lipsa de reprezentare a intereselor şi a drepturilor fundamentale pentru românii de pretutindeni sunt probleme de cel puţin 30 de ani. Ei n-au fost reprezentaţi în niciun fel, drepturile şi libertăţile lor fundamentale n-au fost apărate în niciun fel, ţările din jurul graniţelor, unde avem români, au călcat în picioare drepturile lor, fără a fi ajutaţi deloc.

De exemplu, Tratatul cu Ucraina, aşa trădător cum este el, nu a fost pus în aplicare. Acel tratat prevede crearea unor euroregiuni în care, conform proporţionalităţii etnice, să fie create şi şcoli cu predare în limbile minorităţilor.

Ce s-a întâmplat în Ucraina? Din 330 de şcoli, aproximativ, cu predare în limba română sau mixte, au mai rămas 36. Aceasta nu s-a întâmplat doar din 2019. Aceasta s-a întâmplat cel puţin în ultimii 30 de ani. Aşteptăm o schimbare de paradigmă în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor din comunităţile istorice din Republica Moldova şi cei din diaspora.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe, Grupul PNL.

Se pregăteşte doamna Geanina-Daniela-Simina Tulbure, deputat al USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pe fond, ceea ce au spus anterior şi cei doi vorbitori colegi de-ai noştri din Camera Deputaţilor este corect, dar să nu uităm un lucru, că de 32 de ani ne confruntăm cu această situaţie. Să nu uităm un lucru, la un moment dat Ministerul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni devenise un fel de agenţie turistică şi să nu uităm că, din păcate, niciunul dintre guvernele de până acum nu au avut o strategie aplicată cu privire la comunităţile româneşti.

Şi avem două tipuri de comunităţi româneşti, din cei aproximativ 9 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor actuale ale României - subliniez actuale - şi nu definitive. Vorbim despre comunităţile istorice din Basarabia, Republica Moldova de astăzi, din Ucraina, din Serbia, din Balcani, şi vorbim despre diaspora, românii care au plecat peste hotare şi care sunt în Europa Occidentală, în America de Nord şi chiar în alte părţi ale lumii.

Cred că este fundamental - şi o spun în calitate de preşedinte al Comisiei comune pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova - ca România să aibă o strategie fermă, o strategie pentru relaţia cu Republica Moldova, ca al doilea stat românesc, o strategie fermă pe ceea ce înseamnă păstrarea identităţii comunităţilor istorice româneşti umilite, batjocorite, ameninţate cu asimilarea peste tot în jurul graniţelor României şi de asemenea o strategie adaptată pentru noile comunităţi româneşti, cele din diaspora, cele care trăiesc astăzi în Italia, Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi alte părţi ale lumii.

Din păcate, prin bugetele publice anuale, indiferent dacă vorbim despre un secretariat de stat ori de un minister, acordăm nişte sume derizorii în ceea ce priveşte susţinerea acestor comunităţi, nişte sume care sunt de râs.

Uitaţi-vă doar ce face Ungaria cu privire la păstrarea identităţii maghiare a comunităţilor maghiare din afara Ungariei.

Uitaţi-vă ce fac alte ţări din Europa, inclusiv vecini de-ai noştri, în această chestiune.

Şi cred că este fundamental, pentru că este aici reprezentantul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, domnule secretar de stat, să înţelegem că relaţia noastră cu Republica Moldova nu este o relaţie între doi vecini şi nici între doi parteneri, este o relaţie între fraţi. Suntem români pe ambele maluri ale Prutului, avem o singură identitate comună românească şi un singur viitor comun împreună, ca mare naţiune română în Europa. Eu cred în acest lucru şi vreau să vă amintesc un aspect, că această componentă a legăturii speciale dintre România şi Republica Moldova a fost subliniată inclusiv în cadrul vizitei preşedintelui Parlamentului de la Chişinău, domnul Igor Grosu, şi întâlnirii pe care acesta a avut-o cu preşedintele Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi acel discurs, din păcate, a scăpat atenţiei publice, în care preşedintele Parlamentului de la Chişinău a reiterat aceste aspecte de identitate comună şi de destin comun, în care noi credem, ca români.

Şi, de asemenea, aş dori să vă mai spun un aspect. Poate că este bine că se fac angajări la aceste niveluri în Parlamentul României şi cred că avem nevoie de foarte mulţi oameni care să lucreze pentru comunităţile româneşti. Am avea nevoie de un minister care să reprezinte - chiar unul dintre cele mai importante ministere din Guvernul României - şi nu aici cred că este problema, nu cred că este o problemă dacă se vor angaja oameni în aceste structuri.

Dar, unde văd eu o problemă şi unde am protestat public? Am fost uimit să văd, în cursul acestui an, cum au fost tăiate de la finanţare o serie de reviste şi publicaţii culturale, ştiinţifice, academice, unele chiar cu componentă identitară istorică deosebită, care apar la Chişinău şi la Cernăuţi. Şi vă dau câteva exemple - "Mesagerul Bucovinean" de la Cernăuţi, "Natura" de la Chişinău, "Literatură şi artă" de la Chişinău, revista regretatului academician Nicolae Dabija, una dintre personalităţile fundamentale ale redeşteptării românismului basarabean după 1989 şi 1991, apoi după declararea independenţei Republicii Moldova. Şi mi se pare fundamental ca aceste publicaţii, simbol pentru păstrarea identităţii româneşti în Basarabia şi Bucovina, călcate de şenilele criminalului Stalin, să beneficieze de susţinerea statului român. Statul român trebuie să protejeze continuitatea românească, peste tot, acolo unde este ea!

În concluzie, mi s-ar părea foarte corect ca, odată cu aceste modificări care apar la nivelul departamentelor guvernamentale, să vedem un respect şi să vedem o mai mare aplecare spre ceea ce înseamnă păstrarea culturii naţionale în Basarabia şi Bucovina şi spre ceea ce înseamnă românismul, pentru că suntem români şi pentru că dumneavoastră sunteţi în Guvernul României ca să păstraţi vie această identitate a noastră, iar Guvernul României să facă o prioritate din românii din afara graniţelor, români din diaspora, români din comunităţile istorice, români din Bucovina, din Basarabia, din Serbia şi de peste tot pe unde mai trăiesc ei astăzi, în Italia, în Spania ori în America.

Noi, toţi românii, ar trebui să ne gândim mult mai mult la fraţii noştri şi să nu-i mai lăsăm abandonaţi şi neglijaţi!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, domnule deputat.

O invit la cuvânt pe doamna deputat Simina Tulbure, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Bineînţeles că Grupul USR PLUS va susţine ca Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să aibă personalitate juridică şi să fie ordonator de credite, ca să putem să avem libertatea să facem mai multe proiecte în acest departament.

Dar, pentru că a venit acest subiect la plen, voi profita şi vă voi spune un lucru.

Dragi colegi, nu e suficient să facem DRP ordonator de credite. Nu e suficient să avem 8,2 milioane de lei, buget acordat acestui departament. Nu este absolut deloc suficient pentru românii din diaspora care, da, unii dintre ei vor să se întoarcă acasă şi alţii vor să păstreze legătura cu România şi nu vor să se întoarcă.

Şi vreau să vă spun un lucru - ca să putem, să facem ca românii să se întoarcă acasă, în primul rând trebuie să începem cu România.

Dragi colegi, cei care aţi fost aici, înainte, timp de 30 de ani nu s-a făcut absolut nimic pentru ca aceşti români să vină acasă şi trebuie să începem cu adevăratele reforme în tot ceea ce înseamnă digitalizarea instituţiilor publice, fiindcă românii din afară încă stau şi aşteaptă ore în şir să obţină un act administrativ sau aşteaptă ore în şir ca să voteze la orice tip de alegeri. Deci, ca să începem cu adevărat reforma sistemului pentru românii din diaspora, de fapt, trebuie să începem cu această ţară.

Aşa că, încurajez toate propunerile legislative care ţin de digitalizarea instituţiilor - econsulat.ro sau ghiseul.ro sau oricum s-ar numi aceste platforme - ca românii din diaspora să aibă aceleaşi drepturi ca şi românii din ţară. Eu propun să începem de aici, în primul rând, ca ei să aibă aceleaşi drepturi ca noi, cei care trăim în ţară. Am stat aproape zece ani în afară şi am fost discriminată de fiecare dată atunci când am interacţionat cu statul român.

Şi, da, am fost la guvernare, însă dacă tot suntem în acest moment, momentul zero - şi pentru antevorbitorul meu - sunteţi la guvernare, aşa că, haideţi să începem să facem românii să conteze şi diaspora să fie o prioritate la guvernare de acum! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, doamnă deputat.

Suntem în procedură de urgenţă. A mai solicitat cuvântul domnul deputat Boris Volosatîi şi, cu îngăduinţa dumneavoastră, să-i permitem şi dânsului să completeze, probabil, prima intervenţie a colegului de la AUR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Boris Volosatîi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Eu, nu o dată, cu mare emoţie, vă vorbesc de la această tribună, pentru că sunt şi deputat de diaspora, dar sunt şi basarabean care am trăit şi am muncit în această parte a ţării, pe nedrept tăiată din trupul României Mari. (Aplauze.)

Eu, nu din auzite, nu din acte normative, eu ştiu din propria mea experienţă, cât timp am aşteptat să mi se acorde cetăţenia pe care nu am refuzat-o nici eu, nici părinţii mei. N-am auzit niciodată încă până astăzi, de 30 ani, ceea ce am auzit astăzi şi mă bucură foarte mult, că, dacă se creează şi se fac aceste lucruri din partea ţării noastre, România, trebuie să ajungă aceşti bani exact acolo unde trebuie să ajungă, nu la guvernanţi care fură pe ambele maluri ale Prutului, în egală măsură. Să ajungă la cel care merită să ia aceşti bani, să ajungă la producătorul, să ajungă la fermierul, să ajungă la cetăţeanul român de dincolo de Prut.

Am fost în mai multe regiuni unde trăiesc români în toţi Balcanii, în această perioadă de timp, şi am văzut că până acum, în special, s-a dus o politică antiromânească în aceste state. Românii de acolo sunt abandonaţi în totalitate!

Dacă nu ar fi încă biserică, nu s-ar mai vorbi româneşte în multe regiuni istorice unde au trăit şi trăiesc românii noştri. (Aplauze.)

Dacă vrem să stăm în picioare, dacă vrem să nu stăm cu mâna întinsă în faţa naţiunilor europene, daţi, ca aceste 9 milioane de români, aflaţi volens-nolens în afara hotarului României, să simtă grija noastră. Or, eu pentru asta am luat acest mandat. Am şase nepoţi, toţi sunt foarte bine şi eu aş putea să stau acasă. Am venit să aduc dreptate pentru românii care se află în afara graniţelor ţării.

Vă rog să mă susţineţi în acest demers!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, domnule deputat.

Vă rog, doamnă deputat Natalia-Elena Intotero, Grupul PSD, o completare.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Şi eu, la rându-mi, susţin această iniţiativă legislativă.

Am ascultat cu mare atenţie toate intervenţiile şi îi felicit pe fiecare coleg, colegă în parte care susţin această iniţiativă, însă am văzut colegi intrigaţi, vorbind de la tribuna acestui Parlament, că nu s-a făcut - şi pe bună dreptate - trebuia să se facă mai mult pentru românii din afara graniţelor, fie că vorbim despre comunităţile istorice, fie că vorbim despre diaspora.

A fost un minister. Cred că acel minister ar trebui să continue şi să fie dezvoltat.

Din păcate, actuala coaliţie - coaliţia care a fost până acum - nu a mai dorit acest lucru.

De asemenea, am văzut unii colegi inflamaţi, spunând că pentru românii din comunităţile istorice trebuia să se facă mai mult.

Da, şi dumneavoastră, stimaţi colegi de aici, din stânga mea, ar fi trebuit să susţineţi, atât timp cât aţi fost la guvernare, un buget mai mare pentru românii din afara graniţelor, să susţineţi amendamentele la vremea respectivă, să susţineţi bursele pentru Ucraina. Din păcate, au fost alocaţi bani doar acum, la rectificarea bugetară. Şi să-i ajute bunul Dumnezeu pe toţi cei care lucrează în acest domeniu, să poată să le acorde aceste burse, pentru că este o muncă titanică şi ar fi păcat - un proiect început cu mulţi ani, când pentru prima dată la vremea respectivă elevii claselor I au beneficiat de burse, apoi elevii claselor a II-a, a III-a, iar acum e rândul elevilor de clasa a IV-a.

Aşa că, să lăsăm declaraţiile politice, să ne dăm mână cu mână şi să facem mai mult pentru românii din afara graniţelor.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Nefiind amendamente admise sau respinse, proiectul de lege merge la votul final.

Stimaţi colegi,

Am epuizat programul zilei de astăzi.

Declar şedinţa închisă şi îl invit la microfon pe domnul vicepreşedinte Grindeanu, pentru răspunsuri la interpelări.

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După o scurtă pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 14 septembrie 2021, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Şi avem primul răspuns, pentru domnul Gheorghe Andrei Daniel, de la PNL, din partea Ministerului Sănătăţii, pe tema: "Situaţia medicilor de familie din judeţul Ilfov" - nr. 2149A.

Domnul secretar de stat Vass Levente reprezintă...

N-a ajuns.

Domnul deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Evident, voi primi răspunsul în scris.

Dar ce este foarte important de precizat este faptul că populaţia judeţului Ilfov a crescut într-un mod accelerat în ultimii ani, iar necesitatea creşterii proporţionale a numărului de medici de familie şi a cabinetelor de medici de familie se impune şi ea, la rândul său, într-un ritm cât mai alert, mai ales în perioada aceasta, în care traversăm o criză pandemică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Dacă va ajunge între timp domnul secretar de stat va da răspunsul. Dacă nu, poate să vi-l trimită în scris.

Tot domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, de data aceasta, o întrebare către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pe tema: "Opriţi masacrarea pădurilor din jurul Bucureştiului!" - nr. 2150A.

Ministerul solicită o amânare pentru această întrebare.

Următoarea.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. O întrebare din partea domnului deputat Ghiţă Daniel-Florin, cu tema: "Condiţiile şi criteriile numirii domnului Cătălin-Constantin Nadolu în funcţiile de director general al SMART SA şi de director general al TRANSELECTRICA SA" - nr. 2186A.

Răspunsul din partea ministerului este că nu intră în sfera de competenţă a ministerului.

Dacă doriţi să faceţi o completare, ceva, domnule deputat?

Dacă nu, trecem la prezentarea interpelărilor.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  

Voi da cuvântul colegilor deputaţi înscrişi pe listă, pentru a prezenta câte o singură interpelare din cele depuse, reamintind totodată că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute.

Şi am să dau cuvântul domnului deputat Chirilă Virgil Alin.

Voci din sală:

Nu este.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Trecem la numărul 2.

Domnul Coarnă Dumitru, de la PSD?

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

3. Lungoci Dumitru-Lucian? Nu este.

4. Paladi George-Adrian? Nu este.

5. Domnul deputat Bîlcea Sergiu-Ovidiu? Nu este.

6. Acatrinei Dorel-Gheorghe, Puşcaşu Lucian-Florin?

7. Domnul Roman Nicolae, de la AUR?

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero

8. Şi, am văzut că e în sală, doamna deputat Intotero Natalia-Elena.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea este adresată domnului prim-ministru, Florin Cîţu, şi se referă la modalitatea în care au fost cheltuiţi banii, respectiv, suma de 5.000.000, pentru persoanele care au fost afectate de inundaţii în anul 2021.

Dacă a fost cheltuită toată suma?

Dacă toţi cei afectaţi au intrat în posesia acestor sume de bani?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Oana-Gianina Bulai

Următorul.

Doamna deputat Gliga Dumitriţa. Nu este.

Doamna deputat Bulai Oana-Gianina.

Am văzut, e prezentă.

Vă rog, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Gianina Bulai:

Bună ziua!

Interpelarea este adresată doamnei Raluca Turcan, ministrul muncii şi protecţiei sociale.

Obiectul interpelării este: "Majorarea pensiei minime".

Stimată doamnă ministru,

Atunci când mă duc acasă, la Roman, la nemţenii care mi-au acordat încrederea să-i reprezint în Parlament, aproape de fiecare dată mă întreabă când le vor fi majorate pensiile şi îmi povestesc cât de greu le este să trăiască de la o lună la alta.

Doamnă Turcan, dumneavoastră vorbiţi vreodată cu oamenii? Ştiţi cât de greu le e? Chiar nu vă pasă deloc de suferinţa acestor suflete care nu au din ce trăi?

În prezent, observ cu stupoare cum Guvernul din care faceţi parte continuă politica ticăloasă de sărăcire şi distrugere a pensionarilor.

Aţi văzut, atât în spaţiul public, cât şi în datele pe care le primiţi la minister, că preţurile alimentelor au crescut enorm; până şi preţurile la ulei şi la alte produse de bază au luat-o razna.

Există o categorie vitregită de pensionari care, deşi au muncit toată viaţa, au pensii mici, cu care nu îşi pot asigura cele necesare traiului zilnic.

Ce ar trebui să facă pensionarii cu pensia minimă de 800 de lei, având în vedere că şi gazele şi energia electrică s-au scumpit incredibil de mult?

Cei aproape 1.000.000 de pensionari cu pensie minimă nu au altă variantă decât să moară de foame şi să stea în întuneric.

Domnul Cîţu se tot laudă cu creşterea economică, cu rectificări bugetare pozitive, cu toate că a luat credite cu nemiluita, îndatorând întreaga ţară.

Dumneavoastră aţi restituit la buget 3.000.000.000 de lei de la fondul de pensii, zicând că nu aveţi nevoie de ei. Nu e aceasta o politică criminală contra pensionarilor?

Mai grav este că politica anti-pensionari este una dintre politicile la care întreaga Coaliţie de dreapta şi-a dat mâna. Toţi veţi fi părtaşi la toate tragediile pe care această politică le va aduce.

Doamnă ministru,

Vă întreb, dacă în condiţiile excepţionale actuale, aveţi în vedere majorarea pensiei minime?

Fonduri sunt suficiente, în Fondul de rezervă al Guvernului, dar şi cele 3.000.000.000 de lei la care aţi renunţat.

De asemenea, aş dori să-mi comunicaţi, dacă ministerul pe care îl conduceţi are în vedere şi alte măsuri de protejare a puterii de cumpărare a pensionarilor?

Solicit răspuns în scris.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Alexandra Huţu

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Huţu Alexandra.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alexandra Huţu:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea de astăzi are ca obiect: "Situaţia accesului la educaţie al copiilor din mediul rural şi urban mic" şi se adresează domnului ministru al educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Stimate domnule ministru,

Conform unui raport al INS publicat la începutul acestui an, doar 36,7% dintre copiii care locuiesc în statele din România mai merg la şcoală.

De asemenea, conform unui raport al Ministerului Educaţiei privind starea învăţământului preuniversitar din România în anul 2019-2020, dintre aceşti elevi din mediul rural care ajung totuşi la şcoală, peste 23% abandonează cursurile în primii 8 ani, până la terminarea gimnaziului.

Dar abandonul şcolar reprezintă cifre îngrijorătoare la toate categoriile de vârstă, cu accente mai mari în mediul rural.

Judeţul Botoşani, pe care îl reprezint în Parlamentul României, situat în una dintre cele mai sărace regiuni de dezvoltare din Uniunea Europeană, este printre cele mai afectate zone din ţară în ceea ce priveşte abandonul şcolar. Iar peste toate dificultăţile materiale s-a suprapus şi pandemia cu noul coronavirus, care a amplificat rata abandonului şcolar la cote mult mai ridicate decât cele raportate în datele inspectoratelor şcolare.

Motivele pentru care copiii din mediul rural ajung să abandoneze cursurile sunt legate în cea mai mare parte de sărăcia în care se zbat familiile acestora, care se suprapune cu lipsa acută de finanţare a sistemului de educaţie în mediul rural.

Pentru toţi aceşti copii se încalcă în mod brutal dreptul la învăţătură garantat de Constituţia României.

Având în vedere aceste aspecte, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

  • Care au fost măsurile întreprinse de Ministerul Educaţiei în anul 2021 pentru combaterea abandonului şcolar?
  • Câte unităţi şcolare nu au în prezent autorizaţie de funcţionare şi care sunt măsurile pe care dumneavoastră le-aţi întreprins pentru a evita acest lucru?
  • Vă rog să-mi prezentaţi datele atât la nivel naţional, cât şi defalcate pe fiecare judeţ;
  • Care este situaţia microbuzelor şcolare la nivel naţional şi la nivelul fiecărui judeţ?
  • Câte unităţi nu dispun de aceste microbuze, deşi ar fi necesare pentru transportul elevilor?
  • Câte dintre cele existente sunt în stare de funcţionare şi câte mai sunt în perioada de garanţie?
  • Câte dintre acestea sunt mai vechi de 5 ani?
  • Care este numărul elevilor care nu au avut acces la învăţământul online?
  • Câţi dintre ei nu au primit tabletele promise?
  • Câţi nu au avut acces la Internet sau la o sursă de energie electrică?

Vă rog să-mi prezentaţi aceste date atât la nivel naţional, cât şi defalcat pentru fiecare judeţ.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Botoşani, Alexandra Huţu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Are cuvântul domnul deputat Şlincu Dan-Constantin. Nu este.

Şi ultimul are cuvântul domnul Toma Vasilică. Nu este.

În final, dacă nu mai este niciun deputat înscris pe listă sau niciun deputat care nu s-a înscris pe listă, dar care doreşte să prezinte interpelările adresate Guvernului, şedinţa se declară închisă.

Vă mulţumesc.

O seară bună!

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.14.