Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.164/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2021

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16.06.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Bună ziua!

Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul de 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 183.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi, 2 noiembrie 2021, şi miercuri, 3 noiembrie 2021; programul de lucru pentru perioada 1-6 noiembrie 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 25 octombrie 2021 - 2 noiembrie 2021 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, vom continua lucrările Camerei Deputaţilor cu primirea răspunsurilor orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind demisia din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a domnilor deputaţi Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, Claudiu-Martin Chira, George Ionescu, Bogdan-Alexandru Bola şi a doamnei deputat Rodica-Luminiţa Barcari, şi activarea lor ca deputaţi neafiliaţi.  

Vă prezint şi informările scrise din partea domnilor deputaţi Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, Claudiu-Martin Chira, George Ionescu, Bogdan-Alexandru Bola şi a doamnei deputat Rodica-Luminiţa Barcari, care ne aduc la cunoştinţă că demisionează din Grupul parlamentar al PNL şi vor activa ca deputaţi neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS Informare privind Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind aplicarea sancţiunii avertismentului scris domnului deputat Ciprian-Titi Stoica pentru încălcarea prevederilor art. 245 lit. f) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

În conformitate cu prevederile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă prezint Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare domnului deputat Ciprian-Titi Stoica.

Astfel, în temeiul art. 53 alin. (3) şi alin. (5) - (7) şi art. 54 din Legea nr. 96/2006, precum şi ale art. 246 alin. (3) şi (5), din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Biroul permanent, în şedinţa din data de 26 octombrie 2021, având în vedere raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a hotărât aplicarea sancţiunii avertismentului scris domnului deputat Ciprian-Titi Stoica, pentru încălcarea prevederilor art. 245 lit. f) din Regulament.

Hotărârea a fost comunicată domnului deputat.

Termenul de contestaţie împotriva hotărârii de sancţionare este de 15 zile lucrătoare, de la data comunicării, potrivit art. 54 din Statut.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

În continuare, vă întreb dacă sunt observaţii la ordinea de zi?

Domnul deputat Ghera.

Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Aş dori, vă rog, să aducem punctele 33 (Proiectul de Hotărâre privind completarea art.199 din Regulamentul Camerei Deputaţilor; PH CD 62/2021) şi 34 (Proiectul de Hotărâre privind modificarea art.199, alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor; PH CD 61/2021) pe poziţiile 5 şi 6.

Avem consens politic.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Există consens? Întreb liderii.

Voci din sală:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

E în regulă.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Csoma.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2019 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Legea nr. 352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (PL-x 20/2020) (retrimis comisei).  

Domnul Csoma Botond:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Există consens printre lideri să introducem pe ordinea de zi PL-x 20/2020 şi să-l retrimitem la comisie pentru două săptămâni; Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2019 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Legea nr. 352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Deci există consens printre lideri.

Includerea pe ordinea de zi şi retrimiterea două săptămâni la comisie.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Simonis.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 8/2018) (retrimisă comisiei).  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Tot prin consens, vă rog să acceptaţi retrimiterea la comisie pentru două săptămâni a Pl-x 8/2018, poziţia nr. 3 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Două săptămâni, Pl-x 8/2018, prin consens.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Rodeanu.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege Legea tineretului (PL-x 716/2018) (retrimis comisiei).  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Tot prin consens solicităm retrimiterea la comisie pentru două săptămâni a PL-x 716/2018, "Legea tineretului".

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

O să avem la început o intervenţie din partea domnului deputat Silviu Vexler, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Omagierea dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada 2005-2020 şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României, între 2004 şi 2016.  

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Zilele trecute l-am pierdut dintre noi pe cel care a fost domnul dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada 2005-2020 şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României, 2004-2016.

A fost un om care şi-a dedicat întreaga viaţă acestei ţări şi comunităţilor evreieşti pe care le-a reprezentat atât în cadrul Parlamentului, cât şi în afara lui.

A fost un om care a crezut cu tărie în democraţie, în rolul democraţiei şi în importanţa Parlamentului României pentru consolidarea şi păstrarea democraţiei pentru viitor.

Dar, mai mult decât atât, a fost un om al dialogului care obişnuia să spună că are cel mult oponenţi politici şi în niciun caz nu are duşmani.

A fost un om care a căutat să transmită nevoia de consens şi mai ales nevoia de dialog în cadrul Parlamentului, dar mai ales în cadrul societăţii în ansamblul său, fiind un om care nu cred că de-a lungul a trei mandate a reuşit să supere sau să deranjeze pe cineva cu nimic.

Îmi aduc aminte inclusiv o scenă foarte dificilă din plenul Parlamentului, care se desfăşura pe 8 martie, cred că în legislatura 2012-2016, sper să nu confund, când s-a stârnit un conflict foarte dur împotriva preşedintelui de atunci al Camerei Deputaţilor, care era femeie. A evitat, aşa cum evita întotdeauna, să devină parte din aceste conflicte şi a făcut doar în plen un apel la demnitate, la respectul care trebuie acordat în general femeilor şi la respectul care trebuie acordat cu atât mai mult pe 8 martie. A fost apelul care a reuşit, aşa cum a reuşit şi în alte ocazii, să calmeze lucrurile, pentru că aceasta a fost poate cea mai arzătoare dorinţă a domnului dr. Aurel Vainer, în politică: să se menţină calmul, să se menţină dialogul şi atât cât este posibil o prietenie care să fie transpartinică, şi nu legată de partide.

Până în ultima clipă a repetat de fiecare dată cât de important este Parlamentul României pentru întreaga ţară, alături de Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi de Camera de Comerţ, instituţie al cărui refondator, în epoca modernă, a fost.

Video in format Flash/IOS Păstrarea unui moment de reculegere în memoria dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada 2005-2020 şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României, între 2004 şi 2016.  

Vă rog, având în vedere că astăzi, chiar înainte de începerea plenului, a fost înmormântarea Domniei Sale, să fiţi de acord cu un moment de reculegere în memoria domnului Vainer.

Vă mulţumesc.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Mulţumesc din suflet.

Video in format Flash/IOS Omagierea dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada 2005-2020 şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României, între 2004 şi 2016.  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul, din partea Grupului PNL, domnul Muraru Iulian-Alexandru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aurel Vainer a fost un supravieţuitor al dramelor poporului său, care a căutat mereu toleranţa şi convieţuirea paşnică.

Trecerea la cele veşnice a domnului Aurel Vainer este o pierdere pentru întreaga societate românească. Toţi cei care l-am cunoscut ştim că, în ciuda dramelor prin care a trecut, în ciuda suferinţei pe care poporul său a îndurat-o din cauza politicilor criminale, într-o perioadă neagră a istoriei, mereu a căutat iertarea, nu răzbunarea, armonia, nu discordia, iubirea, şi nu ura. Tocmai de aceea, cu toţii l-am iubit şi l-am apreciat, a fost o pildă vie a toleranţei, a respectului pentru demnitatea persoanei şi un simbol al generozităţii şi al curajului.

A fost ultimul preşedinte al Comunităţii Evreieşti, supravieţuitor al Holocaustului. Are şi meritul de a fi unul dintre cei care au contribuit esenţial la introducerea pe agenda publică românească a memoriei Holocaustului.

De asemenea, Domnia Sa s-a născut la Ştefăneşti, în Botoşani, deci unul dintre locurile cu comunităţi de evrei aşchenazi şi, din păcate, odată cu Domnia Sa, dispare o lume care făcea trecerea între perioada dificilă a anilor '30-'40 pentru Comunitatea Evreiască şi traversarea către perioada comunistă şi depunerea de eforturi ca memoria victimelor Holocaustului să fie protejată. A avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea vieţii evreieşti din România, a insistat asupra necesităţii de a depune eforturi masive pentru renovarea sinagogilor, chiar şi în localităţi în care nu mai trăiau evrei, spunând că sinagogile erau cea mai bună afirmare şi confirmare istorică a existenţei evreilor pe meleagurile româneşti.

Ca membru al Parlamentului României din partea comunităţii evreieşti a adus un plus de valoare dezbaterilor, prin inteligenţa, echilibrul şi cultura vastă, promovând mereu înţelegerea, armonia, niciodată dezbinarea şi ura.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, spun astăzi că spaţiul politic şi cultural al României este mai sărac fără Aurel Vainer.

Dumnezeu să-l odihnească şi memoria sa să rămână mereu în sufletele noastre!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Chelaru Mircia.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Chelaru:

Onorată Cameră,

Iubiţi colegi,

Iau cuvântul dintr-o obligaţie morală adusă memoriei unui om cu "O" mare, unui om care a practicat omenia, eu cunoscându-l de când eram copil.

Am auzit aici cuvintele celor care sunt din etnia Domniei Sale, dar prin el, în mai bine de 25 de ani de viaţă, am înţeles cum trebuie practicată adevărata bunătate şi cum trebuie înţeleasă - şi aici este foarte important - apărarea adevărului.

Am lucrat împreună cu el când era vicepreşedinte al Camerei de Comerţ a Bucureştiului, împreună cu multe echipe de oameni de ştiinţă, pentru a găsi calea spre a rezolva problemele României, din perspectiva complexităţii lumii care vine.

Aurel Vainer a făcut această mărturisire extraordinară, pe care v-o redau şi merită să fie luată în seamă de cei care îi urmează: "Dragă generale, mai întâi de toate sunt un cetăţean român, înainte de a fi un evreu bun".

Mi-au rămas întipărite aceste cuvinte şi m-au făcut să înţeleg că, dincolo de apartenenţă, primează caracterul. Este normal şi firesc să îi ţinem această aducere-aminte, pentru că profilul său a fost un făuritor de unitate de înţelegere - i-am spus mereu, de cuminţenie civică. Nu a tolerat niciodată provocările, nici de o parte, nici de alta.

Ceea ce m-a făcut... şi o declar, ca să se înţeleagă bine, în numele alianţei, că scopul suprem al unei societăţi civilizate este armonia prin acceptare, nu ura prin dezbinare.

Cred că este un moment cât se poate de potrivit ca, dincolo de ceea ce ne desparte, să căutăm ceea ce ne uneşte, mai ales în momente în care ne sunt ameninţate sursele de existenţă.

Nu sunt cuvinte mari, sunt cuvinte de atenţionare. Şi dacă astăzi, în Parlamentul României, aducem omagiul de bună aducere-aminte unui fost deputat şi unui reprezentant al unei comunităţi conlocuitoare, dar insertate în viaţa istoriei şi a naţiunii române, este pentru că noi, românii, ştim să le mulţumim acelora care ne sunt prieteni, cum tot aşa de bine ştim să răspundem acelora care nu ne sunt prieteni.

Vainer Aurel, crescut în Spiridonia Iaşilor, avea să fie cel care să aducă buna înţelegere între noi, aşa cum a făcut-o Filderman, cum a făcut-o răposatul Cajal, aşa cum, de fiecare dată, aceşti oameni au ştiut să fie una şi aceeaşi cu bucuria, dar şi suferinţa naţiunii române.

Iată cum, plecând, sufăr după unul dintre cei mai buni cetăţeni români, care m-a făcut să iubesc şi să întregesc respectul meu faţă de etnia evreiască.

Sunt, din acest punct de vedere, un filosemit, iubindu-i marile calităţi, cum în acelaşi timp rămânem pe mai departe neiertători cu cei care nu ne respectă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul, din partea PSD, domnul deputat Solomon Adrian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi ne-am luat rămas-bun de la fostul nostru coleg, domnul dr. Aurel Vainer, cel care în 2008, când am depus jurământul pentru prima oară în faţa Parlamentului şi a ţării, era decan de vârstă, conducând şedinţa de constituire a Parlamentului.

Era nu doar cel mai în vârstă, dar era şi cel mai înţelept, poate, dintre noi, fiindcă a reuşit nouă, celor mai tineri, să ne tempereze de multe ori elanul revoluţionar.

Fiind în opoziţie, am avut destul de multe lucruri de învăţat de la Domnia Sa.

Bine, şi de la Dumnealui am aflat prima oară de bunderişti. Am aflat şi despre Imnul "Wir sind alle Brüder", "Toţi suntem fraţi". Şi dacă toţi suntem fraţi, am început cu Domnia Sa, în perioada 2011-2016, o serie de întâlniri la Bârlad, în circumscripţia mea, în colegiul meu, că eram pe colegii uninominale atunci, întâlniri cu elevii, cu toţi cei care doreau să participe la comemorările prilejuite de comemorarea Holocaustului românesc, 9 octombrie fiind această dată.

A fost de vreo şase ori, a adus alături de Domnia Sa şi alţi supravieţuitori, cum ar fi domnul Ţucherman, domnul Liviu Beriş, oameni la fel ca Domnia Sa. Deşi trecuseră prin chinurile iadului, avuseseră puterea să ierte, să fie mai buni decât poate putem fi oricare dintre noi.

A ajuns în 2005 preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, într-un moment în care Raportul Wiesel era destul de contestat, şi a depus eforturi de multe ori supraomeneşti, dată fiind şi vârsta înaintată, de a merge în fiecare colţ din această ţară şi de a vorbi despre suferinţele poporului evreu, despre faptul că noi, cei de astăzi, trebuie să cunoaştem istoria, să ne-o asumăm şi niciodată să nu o repetăm.

Şi a făcut aceste eforturi ducând, în cele din urmă, şi la impunerea în acest Parlament a unei legislaţii care să comemoreze victimele şi urmaşii să fie, ştiu eu, beneficiarii unor compensaţii care nu vor fi niciodată pe măsura suferinţelor lor.

A fost neobosit şi poate că, îmi aduc aminte, ne povestea odată despre faptul că a ajuns la zece ani şi jumătate în Bucureşti, deci în vara lui '42, în plin regim antonescian, şi ceea ce l-a marcat, pe viaţă aproape, a fost că în tramvaiul pe care îl folosea pentru prima oară - la Ştefăneşti, în Botoşani, nu erau tramvaie - şi era fascinat de tramvaiul respectiv, era un afiş în care se spunea destul de clar: "Cine limba lungă are va sta 25 de ani la sare!".

Regimul antonescian nu voia ca lumea să vorbească despre ceea ce făcea el şi poate că la acea vârstă nici nu ar fi putut spune foarte multe despre ceea ce îndurase în nordul Moldovei, dar după ani, din 2005 până în 2020, a avut tot timpul să vorbească şi fără riscul, evident, de a sta la sare, să ne trezească tuturor conştiinţa necesară că suntem totuşi slujbaşi ai unui stat care la un moment dat a avut şi părţi criminale.

Trebuie să-l onorăm încă o dată pentru tot ceea ce a făcut în Parlamentul României, pentru tot ceea ce a făcut pentru ţara noastră, pentru că a deschis uşi pe care unii le găseau închise, fără Domnia Sa.

Să-l onorăm acolo unde este, cu gândul că va fi Judecătorul iertător cu Domnia Sa, şi să-i mulţumim că ne-a lăsat un deputat mai bun ca el, cum spunea chiar el în destăinuiri - am aflat astăzi de la unul din nepoţii săi -, şi un bun prieten - al meu personal, cel puţin, şi al nostru, a cât mai mulţi de aici, din sală.

De aceea, Dumnezeu să-l odihnească! A fost un om care a reuşit, iată, să-şi pregătească retragerea, lăsând în urma sa un om vrednic, care este Silviu Vexler, şi pe care îl asigurăm de tot sprijinul nostru şi de faptul că suntem alături de el şi de familia îndurerată, şi de toată comunitatea care l-a plâns astăzi.

Dumnezeu să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din online îi dau cuvântul domnului deputat Varujan Pambuccian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pentru mine Aurel Vainer a fost un prieten.

Îi spuneam "nea Aurică" şi el răspundea lucrului ăstuia prin zâmbetul lui inconfundabil, pe care cred că vi-l amintiţi cu toţii. Eu nu mi-l amintesc altfel decât zâmbind.

A fost unul dintre cei mai apropiaţi de definiţia cuvântului "om", "oameni", pe care i-am cunoscut în viaţa mea. Un om de o umanitate extraordinară, de o bunătate ieşită din comun, dublată de o putere interioară care făcea ca această bunătate să nu poată fi confundată niciodată cu prostia.

Nea Aurică era ca o stâncă ce ştie să zâmbească şi lucrul ăsta întotdeauna m-a făcut să mă simt foarte în largul meu şi foarte în siguranţă alături de el.

A fost unul dintre cei mai înţelepţi oameni pe care i-a avut... (Legătură telefonică defectuoasă.), un om care a ştiut să-şi iubească deopotrivă poporul său şi popoarele trăitoare în România, cele care formează naţiunea română, a ştiut să le iubească şi să le respecte, şi numai Dumnezeu ştie de câte ori, mai ales în plan internaţional, intervenţiile sale au fost salutare pentru situaţii mai mult sau mai puţin, dar mai mult complicate, în care ne-am aflat în drumul sinuos pe care l-am avut de la Revoluţie încoace.

Era un om care radia iubire şi prietenie. Datorită lui, grupul nostru parlamentar a fost un grup senin, câtă vreme ne-a fost coleg.

Când s-a retras, ne-a spus că o să vină după el cineva pe care l-a ales cumpănind bine şi n-am înţeles atunci ce a vrut să spună, dar am înţeles acum şi mă bucur foarte mult că nea Aurică are un urmaş politic pe măsură, în persoana lui Silviu, de a cărui prietenie mă bucur la fel de mult cum m-am bucurat de prietenia lui Aurel Vainer.

M-a întristat foarte mult vestea morţii lui. La armeni există o vorbă în situaţiile acestea. Se spune: "Dumnezeu să-i lumineze sufletul!".

Dumnezeu să-ţi lumineze sufletul, Aurel, aşa cum tu ai luminat totul în jurul tău cât ai fost printre noi!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Înainte de a trece la următorul punct, văd că mai e pe online o cerere din partea domnului Olar Corneliu.

Dacă este legat de acest punct, domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 8/2018) (retrimisă comisiei).  

Domnul Corneliu Olar (prin audioconferinţă):

Domnule preşedinte, da? Mi-aţi dat cuvântul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Olar (prin audioconferinţă):

Domnule preşedinte,

Am vrut să intervin la punctul 3 şi am văzut că s-a amânat şi s-a retrimis la comisie pentru două săptămâni, pentru că eram unul dintre iniţiatori şi, de fapt, principalul iniţiator.

Aşa că, ce să vă zic? Din inima Munţilor Apuseni, multă, multă sănătate!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu Olar (prin audioconferinţă):

Şi succes vă doresc!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Pe procedură, sunt trei solicitări de intervenţie.

Domnul deputat Dancă Ionel.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea demisiei domnului deputat Ionel Dancă din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.  

Domnul Ionel Dancă:

Bună ziua!

Stimaţi colegi,

Vreau să mă adresez de la această tribună importantă românilor şi să-mi anunţ demisia din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi cred că... (Aplauze.)

Voci din sală:

Bravo!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...cel mai potrivit lucru pe care îl pot spune astăzi este că vreau să cer românilor iertare. Să cer iertare pentru că Partidul Naţional Liberal, în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis, sub conducerea actuală a partidului, au aruncat România în haos şi au dat vieţile peste cap ale tuturor românilor.

Vreau să cer iertare zecilor de mii de familii îndurerate, ale celor care au murit din cauza COVID, şi care, unii - mulţi sau puţini - au crezut în autorităţile statului, când au spus că pandemia a fost învinsă, şi nu s-au vaccinat la timp, şi au ajuns la un sfârşit tragic.

Vreau să cer iertare medicilor, personalului sanitar care din cauza aceloraşi autorităţi, care au spus că pandemia a fost învinsă, astăzi continuă să fie la limita eforturilor suportabile omeneşti pentru a face faţă cazurilor de COVID din terapiile intensive.

Vreau să cer iertare miilor, zecilor de mii de membri ai Partidului Naţional Liberal şi simpatizanţi ai Partidului Naţional Liberal care au muncit în campaniile politice pentru a guverna România fără PSD, pentru a dezvolta România în patru ani de prosperitate şi de creştere a calităţii vieţii.

Aceasta nu este România normală pe care am promis-o românilor!

Vreau să cer scuze partenerilor din Coaliţia de guvernare pentru că au fost încrezători că Partidul Naţional Liberal, sub o conducere responsabilă, poate să garanteze o coaliţie de guvernare de dreapta pentru următorii 4 ani.

Din păcate, astăzi, noua conducere a Partidului Naţional Liberal, în parteneriat cu preşedintele României, Klaus Iohannis, a dus Partidul Naţional Liberal să stea cu mâna întinsă la PSD. (Aplauze.)

Vreau să cer scuze companiilor, antreprenorilor, mediului de afaceri care, în condiţiile revenirii creşterii economice, încă aşteaptă măsurile pregătite în 2020 pentru a putea face faţă noilor condiţii provocate de pandemia de COVID-19.

Vreau să cer scuze fermierilor care încă mai aşteaptă despăgubirile pentru culturile de primăvară de anul trecut, măsuri pregătite în Guvernul condus de Partidul Naţional Liberal, de Ludovic Orban, în 2020.

Vreau să cer scuze tuturor oamenilor de afaceri pentru că în acest an toate condiţiile pregătite pentru revenirea creşterii economice, pregătite în 2020, au fost abandonate doar pentru a înlătura în mod ilegitim o conducere a Partidului Naţional Liberal.

Nu-mi este necaz că a fost schimbată conducerea unui partid, nu-mi este necaz că acea conducere a Partidului Naţional Liberal putea să garanteze refacerea Coaliţiei de guvernare şi o guvernare de dreapta pentru următorii 4 ani. Îmi este necaz de "ştirbii" politici care au ajuns să conducă Partidul Naţional Liberal şi să arunce România în haos! Oameni care nu au niciun fel de coloană vertebrală din punct de vedere politic...

 
     

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Domnule deputat,

Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...în acest moment conduc nu doar un Partid Naţional Liberal, ci conduc întreaga ţară spre dezastru - sanitar, economic şi social.

Îmi cer iertare tuturor celor care au crezut în promisiunile noastre. Şi vreau să vă asigur că în politică cea mai importantă - cel puţin atât cât am învăţat eu într-o echipă a Partidului Naţional Liberal condusă de Ludovic Orban - cea mai importantă calitate a unui om politic este încrederea.

Nu pot să fac parte dintr-un Partid Naţional Liberal în care nu mai am încredere! Nu pot să merg în faţa românilor să le cer încredere, atunci când eu nu mai am încredere în colegii mei!

Grav este că aţi aruncat, dragi colegi, ţara în haos, şi mai grav este că aţi trădat aşteptarea românilor atât de mult dorită pentru o guvernare de dreapta pentru următorii ani. Aţi distrus speranţa românilor într-o coaliţie de dreapta, dragi colegi din noua conducere a Partidului Naţional Liberal...

 
     

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Domnule deputat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

Şi cu aceasta închei!

Tocmai pentru a păstra vie această speranţă, îmi anunţ demisia din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi voi continua să activez ca deputat afiliat, pentru a păstra vie speranţa în principiile şi valorile liberale pe care românii le-au învestit cu încrederea lor în ultimele patru bătălii politice. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Şovăială Constantin, spunându-i înainte că intervenţiile pe procedură sunt două minute.

Vă rog să vă încadraţi totuşi în acest timp.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind retragerea domnului deputat Constantin Şovăială din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.  

Domnul Constantin Şovăială:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am cerut cuvântul pentru a informa plenul că mă retrag din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi îmi voi continua activitatea... (Aplauze.) ...ca deputat neafiliat. (Aplauze.)

Câteva motive.

Nu pot să girez politici şi nici să fac politică atât de departe de români.

Nu pot să fiu părtaş în implozia celui mai mare partid de dreapta din România.

Sibienii m-au trimis în Parlament să lucrez la proiecte care dezvoltă România, nu la proiecte care împing ţara dintr-o criză în alta.

Cetăţenii au votat Partidul Naţional Liberal pentru a face o coaliţie de dreapta cu care să guvernăm patru ani, nu câteva luni, după care să provocăm cea mai mare criză politică din ultimul deceniu.

Sunt şi voi rămâne liberal, aproape de oamenii de dreapta şi mai ales alături de sibieni, care încă mai aşteaptă o guvernare liberală, aşa cum le-am promis la alegeri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îi dau cuvântul domnului deputat Tănase Antonel, cu aceeaşi rugăminte.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind dezafilierea domnului Antonel Tănase din cadrul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.  

Domnul Antonel Tănase:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am cerut cuvântul pe procedură, pentru a-mi anunţa dezafilierea din cadrul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi voi acţiona ca deputat neafiliat în Parlamentul României.

Dragi români,

Vi se pregăteşte o perioadă fantastică, o perioadă de 7 ani în care unii se visează faraoni şi alţii vor trebui să suporte consecinţele unei crize pe care nu în totalitate a generat-o Guvernarea, dar criza politică a accelerat şi a agravat condiţiile medicale şi economice.

Având un plan atât de fantastic şi eu considerându-mă un om normal, consider că e mai bine să reprezint liberalismul din afara PNL şi să sper că la un moment dat partidul îşi va reveni.

Doamne, ajută! (Vociferări. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Chira Claudiu-Martin.

Vă rog, domnul deputat.

Cu aceeaşi rugăminte, de a vă înscrie în maximum două minute.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind retragerea domnului deputat Claudiu-Martin Chira din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.  

Domnul Claudiu-Martin Chira:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu regret, o să fac şi eu acelaşi anunţ făcut anterior de colegii mei.

Vă anunţ că mă retrag şi eu din Grupul parlamentar al PNL.

Voi activa ca deputat neafiliat.

Şi ca să motivez acest lucru, un minut şi 37 de secunde, cât mai am timp, am să vă spun o poveste scurtă.

Eu sunt timişorean. Consider că Timişoara e unul dintre cele mai frumoase oraşe din România.

E frumos în principal pentru locuitori şi pentru clădirile din Timişoara, centrul istoric.

Acum, ştiţi că în centrul istoric Timişoara are o problemă. Multe clădiri au fost ocupate abuziv de clanuri interlope. Aceste clanuri interlope au făcut tot felul de probleme, de la inundaţii, gălăgie, scandal, furat bicicleta copiilor şi au obligat locatarii vechi să plece din acele clădiri de patrimoniu, din acele clădiri istorice.

Ei, cam acelaşi lucru se întâmplă şi în Partidul Naţional Liberal.

Problema e că acei interlopi, acele grupuri de interlopi nu s-au gândit că, odată ce dânşii s-au mutat acolo, ceilalţi locatari au plecat, valoarea acelor clădiri istorice scade. Şi scade mult şi nu mai au aceeaşi valoare pe care au avut-o când au intrat şi au crezut că vor face vreo combinaţie imobiliară.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Giugea Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind retragerea domnului deputat Nicolae Giugea din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.  

Domnul Nicolae Giugea:

Sunt un tip devotat, un tip de echipă, un tip care n-am trădat niciodată. N-am plecat niciodată nicăieri, pe mine partidul m-a luat şi m-a dus în altă parte.

Dar atunci când ajungi la concluzia că există nişte derapaje care sunt contrare interesului electoratului, atunci când e o deblocare totală de la agenda naţională, atunci când este provocat un război cu propriul partid, apoi un război în coaliţia de guvernare şi apoi un război cu întreaga ţară, dragii mei, fiindcă vin de la Craiova, nu pot să vă zic decât salutare şi un praz verde! (Râsete. Vociferări. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Plăiaşu Gabriel.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind demisia domnului deputat Gabriel Plăiaşu din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi activarea sa ca deputat neafiliat.  

Domnul Gabriel Plăiaşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună seara, dragi colegi!

Motivul pentru care am solicitat această intervenţie de la microfonul Camerei Deputaţilor este legat de anunţul pe care doresc să-l fac.

În cursul zilei de ieri mi-am depus demisia, la Secretariatul Camerei Deputaţilor, din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Începând de astăzi îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat.

Şi motivez acest gest al meu prin aceea că ceea ce le-am promis celor din judeţul Dâmboviţa care anul trecut mi-au dat votul lor pentru a-i reprezenta în Parlamentul României nu mai are niciun fel de legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi la nivel guvernamental. Principalul partid de guvernământ, Partidul Naţional Liberal, înşală pe toţi aceia care le-au dat votul anul trecut. Agenda cetăţeanului nu are niciun fel de legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi la nivel guvernamental. Ţara se află într-un haos total, ne aflăm în plină pandemie, iarna stă să vină, iar noi stăm astăzi să facem negocieri tocmai cu aceia pe care anul trecut i-am hulit, tocmai cu aceia pe care nu i-am dorit alături de noi. Şi să nu uităm că mesajul cu care am ajuns la guvernare a fost unul anti-PSD.

Acesta este motivul pentru care astăzi plec din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, cu inima grea, mai ales ţinând cont de faptul că vreme de aproape 30 de ani mi-am desfăşurat activitatea în exclusivitate în interiorul Partidului Naţional Liberal.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 78/2021) (rămas pentru votul final).  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la punctul următor de pe ordinea de zi.

Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 78/2021.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Întreb, dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general?

Domnule deputat Grosaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc.

Ţin să vă anunţ că în ceea ce priveşte hotărârea de retragere, a mea, din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, a fost contestată.

Există o contestaţie înaintată de către mine, în cursul zilei de ieri.

Este vorba despre... pe fond, despre simplul fapt că mi-am permis să pun nişte întrebări. Această chestiune a atras un duş rece la adresa mea şi s-a hotărât, cum spuneam, retragerea din Comisia juridică, sens în care am înaintat această contestaţie.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Da.

Înţeleg că nu există procedură de contestare.

S-a luat act.

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Solicitarea Comisiei pentru învăţământ cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru completarea art. 174 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 255/2021) (aprobată).  

Următorul punct pe ordinea de zi, solicitarea Comisiei pentru învăţământ cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru completarea art. 174 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 255/2021.

Dacă sunt obiecţii sau comentarii? Nu sunt.

Urmează să ne pronunţăm prin vot.

Vă rog să vă pregătiţi de vot.

Supun votului dumneavoastră încadrarea acestei iniţiative legislative în categoria legilor de complexitate deosebită şi în consecinţă prelungirea termenului constituţional de la 45 la 60 de zile.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Dintr-un total de 207 prezenţi, pentru - 204, contra - 0, abţineri - 0, "nu votez" - 3.

Cu majoritate de voturi, prelungirea a fost aprobată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului (Pl-x 461/2021) (rămasă pentru votul final).  

Următorul punct, pe poziţia întâi la ordinea de zi este Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului; Pl-x 461/2021.

Potrivit prevederilor art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă urmează a fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din Regulament, urmează să trecem la dezbaterea propunerii legislative.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Vexler.

Domnul deputat Vexler, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să-l invit întâi pe domnul vicelider Ghera, pentru o scurtă solicitare procedurală.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Domnule deputat Ghera, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Solicit prelungirea programului până la finalizarea acestui punct.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Toată lumea e de acord, da?

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Vexler, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului (Pl-x 461/2021) (rămasă pentru votul final).  

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Educaţia noilor generaţii are un rol fundamental în construirea viitorului ţării şi a întregii societăţi.

Cultivarea memoriei, învăţarea toleranţei, ca exerciţiu de sinceritate şi ca formă de asumare a propriei identităţi, nu pot fi desăvârşite fără asumarea trecutului şi fără învăţarea cunoaşterii şi a recunoaşterii.

În anul 2004, pe baza Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, preşedintele României de atunci a recunoscut pentru prima dată responsabilitatea ţării noastre pentru Holocaustul săvârşit pe teritoriul naţional.

Recomandările incluse în Raportul final au pus în vedere în mod special necesitatea şi importanţa implementării educaţiei privind istoria evreilor şi a Holocaustului din România.

În paralel cu toate măsurile legislative şi instituţionale care au fost adoptate în trecut, un cadru educaţional prin care tinerii să cunoască şi să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat în trecut ca parte a formării lor ca cetăţeni are un rol cu totul special şi fundamental.

Educaţia şi înţelegerea sunt cele mai bune arme pentru a cultiva democraţia şi libertatea, pentru a contracara intoleranţa şi extremismul.

Disciplina "Istoria evreilor. Holocaustul", înfiinţată în urmă cu ceva ani şi transferată prin acest proiect ca disciplină modulară, are ca scop atât dobândirea de cunoştinţe şi perspective noi despre istoria, cultura şi tradiţiile comunităţilor evreieşti din România, modul în care această minoritate naţională a contribuit la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, dar şi înţelegerea istoriei Holocaustului din România.

În acelaşi timp, proiectul aflat astăzi în dezbatere are şi o dimensiune morală suplimentară - instituirea şi acordarea Premiului "Constantin Caragea", un gest simbolic cu o puternică încărcătură morală.

Premiul reprezintă o formă de recunoaştere directă, de încurajare şi apreciere pentru acele persoane, instituţii sau organizaţii neguvernamentale care desfăşoară cu merite speciale o activitate esenţială pentru întreaga societate din ţara noastră.

În acest mod, astăzi onorăm şi memoria celui care a fost Constantin Caragea, diplomat român din perioada Holocaustului, recunoscut ca "Drept între popoare". Datorită acţiunilor sale, zeci de mii de evrei au fost salvaţi în cele mai negre clipe ale istoriei.

Vreau să menţionez, de asemenea, că anul acesta s-au împlinit şi 80 de ani de la momentul când au început deportările evreilor din Basarabia şi Bucovina.

Vreau să salut colaborarea impecabilă pe care am avut-o cu Ministerul Educaţiei, pentru elaborarea şi realizarea acestui proiect alături de colegul meu, domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Şi poate cel mai frumos element al proiectului pe care vreau să îl subliniez din nou este unitatea politică. Un gest simbolic, având în vedere subiectul discutat.

Le mulţumesc şi pe această cale liderilor partidelor politice care au fost de acord să devină coiniţiatori ai acestei propuneri legislative.

Aceasta este normalitatea.

Şi având în vedere ziua de astăzi îmi voi permite să dedic acest proiect memoriei celui care a fost domnul dr. Aurel Vainer.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului Nini Săpunaru, reprezentantul Guvernului.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nini Săpunaru (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Domnilor deputaţi,

Există punctul de vedere, favorabil, numai că din cauza vremurilor n-am reuşit să-l introducem într-o şedinţă de Guvern. Probabil că săptămâna viitoare. Şi va fi trimis la Senat.

Aş vrea să vă spun doar câteva lucruri.

Domnul deputat Vainer, fie-i memoria binecuvântată, acum nişte ani în urmă, 10 ani, mi-a arătat un pasaj dintr-o carte în care era o stenogramă a Consiliului de Miniştri din 1941 sau... da, din 1941, privind numărul de evrei care trebuie omorâţi pentru fiecare ofiţer mort la Odesa.

După ce am citit acel document s-a făcut pielea de găină pe mine şi mi-am dat seama că istoria pe care o ştiam noi înainte de '90 nu bătea cu realitatea şi trebuie să o cunoaştem şi să o înveţe copiii noştri şi cu albe şi cu negre.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, doamna deputat Intotero, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a Legii nr. 174/2019.

Intervenţia legislativă vizează introducerea disciplinei şcolare "Istoria Evreilor. Holocaustul" în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun, respectiv instituirea şi acordarea premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

În conformitate cu prevederile art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au propus adoptarea propunerii legislative cu amendamentele admise din anexa ce face parte integrantă din raportul comun.

Propun timp de dezbatere 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Cred că sunteţi de acord cu timpul de dezbatere, da?

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva? Da.

Din partea PSD, domnul deputat Solomon Adrian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Trebuie spus din capul locului că Grupul Partidului Social Democrat va susţine această iniţiativă, din mai multe motive.

În primul rând, în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, comunitatea evreiască din România era a treia ca mărime din Europa. Mai mari erau doar în Polonia - 3.000.000 şi în Uniunea Sovietică - 2.500.000.

În România erau aproape 1.000.000 de cetăţeni evrei de etnie şi după cel de-al Doilea Război Mondial au rămas la jumătate. O bună parte dintre ei au fost deportaţi şi exterminaţi în lagărele naziste, o parte au plecat teferi către Palestina, unde au întemeiat Statul Israel, o bună parte dintre ei au mai rămas câţiva ani în România. Nici puterea comunistă nu i-a scutit de malversaţiuni şi tot felul de atitudini din acestea, antisemite, fiind de multe ori la mijlocul bătăliilor pentru putere din interiorul Partidului Comunist Român. De aceea, o parte au emigrat în Israel după anii '70, unde formează acum una dintre cele mai mari comunităţi din Israel, cei originari din România. Cât au trăit în spaţiul carpato-danubiano-pontic, să-i spunem, evreii au fost fermentul vieţii economice, culturale şi, de ce nu, şi politice, la un moment dat. Au stârnit pasiuni, nu de multe ori, pro.

Antisemitismul a fost visceral la un moment dat, în mai toate păturile societăţii româneşti.

Evoluţia de la antisemit la filosemit, ca să folosesc expresia unui antevorbitor de astăzi, este observabilă chiar şi la unii oameni de mare cultură din istoria noastră, cum este Nicolae Iorga. Nicolae Iorga a fost antisemit înainte de Sorbona, după Sorbona, a devenit un prieten al evreilor.

Poate că necunoaşterea, chiar şi la cei mai deştepţi dintre noi, stă la baza unor sentimente de multe ori deplasate.

Dacă e să urmărim în spaţiul virtual ceea ce se întâmplă astăzi, recrudescenţa mesajului antisemit este evidentă. Şi mai ales în medii frecventate de cei mai tineri dintre noi, de copiii noştri. Nu doar Facebook-ul, care are şi nişte reguli, dar a apărut TikTok-ul, şi acolo sunt mesaje naţionaliste de o virulenţă extremă şi periculoase pentru că acea reţea este urmărită de cei mai mici dintre cetăţenii României de astăzi.

De aceea trebuie să contracarăm, acolo unde nu putem altfel, prin instrucţie, prin educaţie la şcoală.

Prin introducerea unui astfel de obiect, eu cred că avem o şansă mare ca România să crească generaţii la fel cum am crescut noi - toleranţi şi înţelegători cu toţi cei din jurul nostru, fără să căutăm "acari Păun" pentru toate frustrările şi nemulţumirile pe care le putem simţi la un moment dat în evoluţia noastră pe acest Pământ.

De aceea, la fel cum unii pledează pentru educaţie juridică - şi l-am văzut pe judecătorul Dănileţ spunând lucrurile acestea că ar fi absolut necesare, atâta timp cât unii pledează pentru educaţie antreprenorială, eu, ca profesor de istorie, vreau să pledez pentru un modul în trunchiul comun, asemeni cum există "Istoria artei" sau "Istoria religiilor" sau "Istoria culturii", despre Istoria evreilor din România şi despre Istoria Holocaustului, astfel încât cei de astăzi să ştie ce au făcut bunicii şi străbunicii lor şi să nu mai repete niciodată.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îi dau cuvântul domnului deputat Ganţ Ovidiu Victor, din partea Grupului minorităţilor naţionale.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă bucur că am reuşit astăzi să dezbatem această iniţiativă a domnului deputat Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Sunt onorat să mă asociez acestui demers, în calitate de iniţiator. Cred că este un demers de asumare a istoriei, dar şi un demers cu importante valenţe educative. O spun în dubla mea calitate, de deputat al minorităţii germane din România, dar şi de fost director al Liceului "Nikolaus Lenau" din Timişoara, cel mai mare liceu german din România.

Această disciplină există în planul de învăţământ, proiectul nostru nu o introduce ca pe o noutate, îi schimbă doar statutul, o prevede ca pe o disciplină predată modular, astfel încât la liceu tinerii să înţeleagă aceste aspecte legate de istoria ţării noastre.

Totodată, este un angajament al României, asumat prin raportul Comisiei Wiesel, deci, în esenţă, un lucru pe care îl facem astfel încât cu adevărat aceste informaţii legate de istoria evreilor şi de Holocaust să ajungă la tânăra generaţie, care are nevoie de aceste lucruri pentru că până în prezent au lipsit aproape în totalitate.

Salut, la rândul meu, consensul politic care se reflectă în asumarea de către membri marcanţi ai Parlamentului a acestui proiect şi mă alătur domnului Vexler, dedicând acest proiect memoriei prietenului nostru drag, doctor Aurel Vainer.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îi dau cuvântul domnului deputat Bulai Iulian, din partea Grupului USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Da, este nevoie de mai multă asumare din partea noastră cu privire la trecutul României, trecutul întunecat. Holocaustul a însemnat moartea a milioane de evrei în toată lumea şi a însemnat un destin trist şi moartea a mulţi evrei din România.

Este oportună această lege mai mult ca oricând şi o vedem în jurul nostru, nu arătând la ce se întâmplă pe stradă sau în alte zone de dezbatere sau foruri de decizie din ţară, ci chiar în Parlamentul României, unde există negaţionişti; unde există persoane care nu cred că în România a existat Holocaust.

Deci dacă aici, în leagănul democraţiei, există această lipsă de informare, cu atât mai mult credem că este nevoie ca toată ţara să ştie în mod corect despre aceste informaţii şi ce s-a întâmplat în regimul antonescian.

Acestea fiind spuse, comentariul meu personal în această situaţie este că avem nevoie, nu în oglindă şi nici în mod simetric, dar ca o nevoie morală de a vorbi şi despre ce s-a întâmplat cu minoritatea romă în acea perioadă. Este nevoie de o asumare şi de o informare corectă şi cu privire la abuzurile faţă de minoritatea romă din România, din perioada respectivă, şi deportările care au avut loc.

Acestea fiind spuse, mă bucur că aici, în sala de plen, există un consens, de la stânga la dreapta, cu privire la acest proiect legislativ, chiar dacă, în Comisia pentru cultură, atât PSD, cât şi PNL au sabotat dezbaterile, neprezentându-se şi neavând un cvorum pentru a avea şedinţa şi a aviza pozitiv acest proiect legislativ.

Mai departe, dacă după acest proiect şi după această lege vor exista în continuare persoane care să nege ce a însemnat Holocaustul în România, nu pot decât să propun şi să sugerez vizionarea unui film fantastic, creat în România de către Radu Jude, acum câţiva ani, care se numeşte "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari".

Şi dacă şi după acest film vor exista dubii şi alte informaţii care nu vor fi asumate cu privire la istoria tristă a României în raport cu minoritatea abuzată atunci ar trebui să ne întoarcem la şcoală şi să vedem efectele acestei legi.

Îl salut pe colegul nostru şi îl felicit pe colegul nostru Silviu Vexler pentru această iniţiativă şi sper ca peste ani să ne uităm cu bucurie la efectele pe care le-a provocat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îi dau cuvântul, din partea Grupului UDMR, domnului deputat Csoma Botond.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Csoma Botond:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cred că este un proiect de lege foarte important.

Discutând cu persoane mai tinere, am constatat de multe ori că au foarte puţine informaţii despre Holocaust, despre acest eveniment istoric sinistru prin care milioane de oameni au fost trimişi la moarte numai pentru simplul fapt că au fost evrei.

Cred că prin educaţie putem să-i convingem şi prin cunoaştere putem să ajungem să obţinem un rezultat ca acest eveniment sinistru să nu se mai repete niciodată, cândva, în viitor.

Sper că prin adoptarea acestui proiect de lege vom contribui la acest aspect.

Colegul meu de la USR a amintit de filmul domnului Jude. L-am văzut şi eu. Este un film foarte bun.

Şi săptămâna trecută am mai văzut un film despre Holocaust. Titlul filmului este "Lecţii de persană". Se petrece într-un lagăr de concentrare din Franţa, unde un evreu s-a salvat prin faptul că a pretins că nu este evreu, ci persan şi şi-a asumat periculoasa sarcină să predea limba Farsi, limba persană, unui ofiţer SS care dorea după război să-şi deschidă un restaurant nemţesc la Teheran. Este un film bazat pe evenimente reale. Vi-l recomand.

Cred că şi aceste filme despre Holocaust pot să ne convingă că este o ruşine că şi astăzi avem unele persoane, nu numai în România, care neagă Holocaustul.

Mulţumesc.

UDMR va vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului PNL, domnul deputat Andronache Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Fac anunţ din partea Grupului parlamentar al PNL.

Grupul parlamentar al PNL va susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Avem 8 amendamente admise.

Vă propun să le discutăm în calup întreg, de 8.

Dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

Declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi.

Vă mulţumesc.

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Bună seara, stimaţi colegi!

Continuăm a doua parte a şedinţei, consacrate primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS   Mirela Elena Adomnicăi

Şi aş vrea să întreb, din partea PSD, doamna deputat Adomnicăi Mirela Elena este prezentă? Da. Întrebare referitoare la "Strategia pentru combaterea valului 4 de COVID-19", adresată Ministerului Sănătăţii.

Răspunde domnul secretar de stat Vass Levente.

Domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Referitor la întrebarea dumneavoastră privind strategia pentru combaterea valului 4 de COVID-19, vă comunicăm următoarele - şi o să vă înmânez un răspuns de două pagini şi jumătate.

Pe scurt, Ministerul Sănătăţii a avut în vedere elaborarea de măsuri organizatorice la nivelul unităţilor sanitare şi DSP pentru pregătirea răspunsului la un nou val pandemic, prin stabilirea unui plan de rezilienţă a spitalelor faţă de recrudescenţa COVID-19. Acest plan a fost elaborat în cursul lunii iunie, iar în septembrie, când a venit domnul ministru Cseke, am procedat la activarea acestui plan. În acest plan existau aproximativ 1.500-1.600 de paturi ATI, peste care mai erau şi paturi DTA, paturi destinate terapiei acute, cu posibilitate de suplimentare de oxigen, prin debit redus de oxigen sau chiar high-flow, prin măşti CPAP. Paturile destinate terapiei acute, paturi DTA, pot funcţiona şi în secţiile care asigură asistenţa medicală a pacienţilor non-COVID, inclusiv a celor care au fost diagnosticaţi cu COVID-19, dar s-au negativat pentru SARS-CoV-2 şi necesită în continuare terapie respiratorie acută.

Spitalele în ale căror spaţii se organizează paturi destinate terapiei acute, cu utilizare de dispozitive de suport cu presiune pozitivă - pe mască, cort, coif etc. - şi aparate de ventilaţie mecanică noninvazivă, vor asigura şi au asigurat operarea acestor aparate doar sub coordonarea unui medic de specialitate ATI, prin stabilirea unui protocol.

Foarte important, în strategia noastră, din septembrie încoace, este că spitalele de boli infecţioase şi pneumoftiziologie au fost primele spitale care au crescut numărul paturilor alocate pentru asistenţa medicală a pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19, în procesul de avizare a creşterii numărului paturilor alocate pentru asistenţa medicală a pacienţilor, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, direcţiile de sănătate publică au avut în vedere şi o afectare cât mai redusă a îngrijirii medicale acordate pacienţilor non-COVID.

Ministerul Sănătăţii verifică de atunci, şi astăzi, zilnic, prin intermediul a 180 de inspectori din cadrul direcţiilor de sănătate publică, numărul paturilor de terapie intensivă desemnate pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi se vor asigura că paturile există fizic şi sunt utilizate în conformitate cu deciziile asumate din planurile de rezilienţă întocmite la nivelul fiecărui judeţ.

Foarte important, din păcate, în România, în decurs de 31 de ani, nu a mai fost un astfel de proiect, cum este vaccinarea, un program preventiv. De aceea, numai 33%-35% dintre români s-au vaccinat. Din păcate, nevaccinarea românilor a contribuit mult la creşterea alarmantă a valului 4 din cursul acestei toamne.

Foarte important, Ministerul Sănătăţii, începând din septembrie, cu ajutorul Guvernului României, a suplimentat fondurile pentru medicamentele specifice tratamentului COVID-19, cu 386 de milioane de lei, alocate bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară care se afla la dispoziţia Guvernului.

Foarte important, aceste medicamente, cum este Remdesivirul, în fiecare zi şi în fiecare săptămână, la solicitarea spitalelor, se alocă şi se trimit către toate unităţile aflate în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi în coordonarea autorităţilor publice locale. Tocilizumabul, din care am avut o lipsă acută şi severă, la nivel mondial, şi am solicitat ajutor interstatal să ni se pună la dispoziţie. Am avut prevedere bugetară pentru treaba aceasta, sunt alocate prin DSP-uri. Tocilizumabul se foloseşte în faza avansată a bolii, înainte ca pacienţii să ajungă să fie intubaţi.

Foarte important, am modificat, prin hotărâre de Guvern, legea. În sensul ca Favipiravirul, de exemplu, să poată să fie administrat în ambulatoriile de specialitate, de către medicii infecţionişti, medicii pneumoftiziologi şi medicii urgentişti, după evaluarea cazului. Lucru foarte, foarte important, pentru că un caz de formă severă poate să se transforme - aceasta este o caracteristică a valului 4, a variantei Delta, că se transformă foarte uşor, foarte repede într-un caz foarte sever, iar pacienţii ajung să moară înainte să ajungă intubaţi în ATI-uri.

Şi astăzi se continuă lupta aceasta, mai ales în ATI-uri, pentru că noi considerăm că vârful pandemic, din punct de vedere al infecţiei la nivelul întregii populaţii, a ajuns la vârful maxim. Acelaşi lucru se poate spune şi din punct de vedere al infectărilor la nivelul spitalelor, în ATI.

Din păcate însă - la nivelul familiilor care îşi pierd aparţinătorii - vedeţi şi astăzi, 600 de cazuri, încă nu am ajuns la vârful pandemic 4.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc.

Tot către dumneavoastră.

Domnule secretar de stat, numai puţin.

Doamna Intotero este? Nu este. S-a depus. OK.

Domnul deputat Şlincu Dan-Constantin. E predată şi la dumneavoastră sau solicitaţi...

 
     

Domnul Dan-Constantin Şlincu (din sală):

Nu, dar aştept răspunsul.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu

Domnul Alexandru Rafila:

Numai o secundă, numai puţin, şi la sfârşit, când terminăm cu domnul secretar de stat, vă dau cuvântul.

Domnul deputat Şlincu: "De ce nu au fost luate măsuri pentru protejarea vieţii pacienţilor din spitalele COVID în urma incendiilor repetate care au avut loc în ultimul an?".

Şi după aceea o să o rog pe doamna deputat Mirela Adomnicăi să intervină. Da?

Mulţumesc.

Şi domnul Şlincu. OK.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente:

Domnule deputat, la întrebarea dumneavoastră este foarte greu de răspuns. Am încercat să vă dau un răspuns cât mai cuprinzător, foarte pe scurt, şi o să vi-l înmânez.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, "De ce nu au fost luate niciun fel de măsuri pentru protejarea vieţii pacienţilor din spitalele COVID în urma incendiilor repetate care au avut loc în ultimul an?", vă comunicăm următoarele.

Amortizarea funcţională a imobilelor cu destinaţia spital se realizează în 25 de ani, comparativ cu celelalte imobile din circuitul civil, a căror amortizare se realizează în 50 de ani, chiar 70-100 de ani.

Majoritatea spitalelor publice din România îşi desfăşoară activitatea în imobile cu o vechime de 40 de ani, imobile care nu mai sunt în concordanţă cu standardele actuale privind siguranţa pacienţilor.

În ultimii 10 ani, la conducerea ministerului s-au aflat miniştri - şi v-am enumerat exact din ce partide au făcut parte, în ce perioadă au fost interimarii separaţi. Se regăsesc din fiecare partid. Înseamnă că este o problemă naţională, o problemă la care, prin întrebările şi interpelările dumneavoastră, ne faceţi referire.

În contextul actual, dictat de necesitatea combaterii pandemiei de COVID-19, în limitele resurselor financiare ale bugetului Ministerului Sănătăţii, Ministerul Sănătăţii sprijină toate iniţiativele managerilor unităţilor sanitare cu paturi, în vederea creşterii siguranţei pacienţilor.

În urmă cu mai mult de zece ani, peste 350 de spitale au fost descentralizate. De la 0,0 şi ceva la sută buget din partea autorităţilor publice locale, la nivelul spitalelor, am ajuns să creştem de 100 de ori această sumă venită din partea autorităţilor publice locale. Din păcate însă, nici această sumă nu ajută să prevenim şi să preîntâmpinăm astfel de evenimente care, din păcate, cauzează morţi.

De aceea, solicit, ca secretar de stat, în continuare, să ne susţineţi şi să încercăm împreună să facem paşi, în următorii ani, pentru rezolvarea acestor probleme.

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Alexandru Rafila:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mirela Elena Adomnicăi

O invit pe doamna deputat Adomnicăi Mirela Elena pentru o scurtă intervenţie.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mă voi strădui să fie scurtă intervenţia, mai bine spus să fie scurt răspunsul.

Domnule secretar de stat, mărturisesc că atunci când vă ascultam răspunsul la întrebarea mea, aproape că vă compătimeam pentru postura ingrată, fiindcă trebuie să daţi explicaţii vizavi de o evidenţă, şi anume faptul că nu v-aţi pregătit şi nu suntem pregătiţi pentru valul 4, şi, în acelaşi timp, trebuia să citiţi un răspuns într-o şedinţă condusă de către domnul deputat Rafila.

Dar, ascultând răspunsul pe care l-aţi dat ulterior colegului meu, domnul deputat Dan Şlincu, când v-aţi dus imediat pe partide politice, încercând să împărţiţi vina, mi-am dat seama că până la urmă compătimirea pe care am simţit-o nu este justificată şi sunteţi parte din ceea ce a însemnat proastă gestionare de către Ministerul Sănătăţii a pregătirii valului 4. Pentru că, practic, în prima parte a răspunsului - nu ştiu cine vi l-a scris - ne vorbiţi despre DSP-urile judeţene şi despre strategii care au fost discutate toată vara şi implementate abia în momentul în care a fost asigurat interimatul la Ministerul Sănătăţii de către domnul Cseke Attila. După care am înţeles că românii sunt de vină, pentru că nu s-au vaccinat.

Iar, pe de altă parte, referitor la antiviralul pe care nu-l găsim nici acum în farmacii, deşi asta presupunea, în primul rând, partea de prevenţie să fie asigurată, prin posibilitatea de a se administra antiviral, disponibil în farmacii pe baza unei reţete a medicului de familie. Practic, acest aspect a fost reglementat undeva pe 12 octombrie, tot în timpul unui interimat asigurat de către un ministru, al dezvoltării, de fapt.

Eu întrebarea am formulat-o pe data de 30 septembrie. Astăzi suntem deja pe un bilanţ din nou sumbru, în sensul în care avem în ultimele 24 de ore din nou 590 de decese, iar de la data de când am formulat întrebarea şi până mi-aţi citit dumneavoastră răspunsul au murit peste 14.000 de români.

Ar merita poate românii şi rudele celor decedaţi, în primul rând, cel puţin o recunoaştere din partea autorităţilor că nu aţi pregătit valul 4, că încă aşteptăm să vedem dacă atingem vârful valului 4, pentru ca după aceea să sperăm că intrăm într-o fază de platou şi începem să ne revenim.

Iar referitor la campania de vaccinare, poate ar fi bine ca pentru a-i convinge, din păcate, pe prea mulţi români care încă nu sunt convinşi de beneficiile vaccinului, să schimbaţi şi comunicarea la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu

Îl invit pe domnul deputat Şlincu Dan-Constantin.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule secretar de stat,

La fel ca doamna deputat Mirela Adomnicăi. Şi eu sunt nemulţumit de răspunsul pe care mi l-aţi dat.

Sper că ştiţi, aveţi la cunoştinţă faptul că România este singura ţară din cadrul Uniunii Europene care nu a făcut un protocol special antiincendii la începutul pandemiei.

Domnule secretar de stat, au murit 47 de români în incendiile din spitale. Cine se face vinovat pentru acest lucru? Sunteţi sigur că prin măsurile pe care le-aţi luat nu vor mai avea loc incendii, nu vor mai fi tragedii în spitalele din România?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Vă mulţumesc foarte mult pentru intervenţia dumneavoastră.

Trecem la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. E o solicitare făcută de doamna deputat Intotero Natalia.

Având în vedere că nu este prezentă, se depune în scris.

Era referitoare la "Scumpirile alimentelor de bază" şi trebuia să îi răspundă sau depune în scris domnul secretar de stat Aurel Simion.

Pentru celelalte răspunsuri se solicită amânare.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  

Şi trecem la partea a doua a şedinţei noastre, care se referă la prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Domnul deputat Coarnă Dumitru?

Nu este domnul deputat Coarnă Dumitru.

Domnul deputat Salan Viorel sigur nu este.

Doamna deputat Goleac?

Video in format Flash/IOS   Brian Cristian

Domnul deputat Cristian Brian?

     

Domnul Brian Cristian (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Vă rog. Grupul parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea este adresată domnului ministru Carol-Eduard Novák, ministrul tineretului şi sportului, iar obiectul interpelării este "Strategia Naţională pentru Sport".

Domnule ministru,

La începutul anului, într-un interviu acordat celor de la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, aţi prezentat o serie de măsuri avute în vedere pentru documentarea, constituirea de comisii de lucru şi schimburi internaţionale de experienţă pentru creionarea unei Strategii de Dezvoltare a Sportului Românesc care ar trebui să fie gata anul acesta, înainte de a începe discuţiile la noul Buget: "Eu îmi doresc ca la sfârşitul anului, când discutăm despre buget, să pun pe masa Parlamentului o strategie care să convingă pe toată lumea că avem nevoie de aceasta".

Având în vedere declaraţiile dumneavoastră, aşteptările iubitorilor de sport erau ca aceste demersuri să fie unele transparente şi deschise la contribuţiile venite din partea profesioniştilor din domeniu. Sportul românesc are nevoie de o direcţie clară şi o finanţare pe măsură, în special după un an dezastruos, reliefat de rezultatele obţinute la Jocurile Olimpice 2020.

Sub conducerea dumneavoastră la Ministerul Tineretului şi Sportului, România a participat cu 101 sportivi, la 17 discipline şi a cucerit 4 medalii, dintre care una de aur şi 3 de argint, iar la finalul competiţiei s-a constatat că a fost a doua cea mai slabă clasare a ţării noastre în clasamentul pe naţiuni, de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Recent, am înţeles din declaraţiile publice pe care le-aţi dat, că elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sportului Românesc are un nou termen de finalizare - primăvara anului 2022. Cu toate acestea, nu avem nicio informaţie despre etapele parcurse până în prezent şi concluziile intermediare.

Având în vedere art. 112 din Constituţia României şi art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă rog să daţi curs următoarelor întrebări cu privire la cauzele şi soluţiile pentru problema prezentată.

  • Care este stadiul prezent al Strategiei Naţionale pentru Sport?
  • Care este componenţa echipei ce lucrează în acest moment la strategie?
  • Când estimaţi că există posibilitatea prezentării publice a unui document Draft al strategiei? Luaţi în considerare o dezbatere publică reală şi eventualele propuneri de îmbunătăţire venite dinspre comunitatea sportivă?
  • Care sunt cauzele care au determinat amânarea termenului de finalizare pentru Strategia Naţională pentru Sport?
  • Cum sunt justificate proiectele speciale, precum Liga de Aur şi pentru sportivii de performanţă, câtă vreme nu există o strategie definitivată? Se vor regăsi acestea şi în strategia finală?

Şi ultima întrebare.

  • Cum va fi afectat bugetul ministerului pentru anul următor în lipsa acestei strategii?

Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul în scris şi verbal.

Vă mulţumesc.

Brian Cristian, deputat al USR, Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Claudiu-Augustin Ilişanu

Domnul deputat Stancu Ionel, de la Grupul minorităţilor? Nu este.

Domnul deputat Ilişanu Claudiu-Augustin?

Vă rog.

De la Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului Adrian Oros, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, iar obiectul interpelării este "Necesitatea unor precizări cu privire la adoptarea de către Parlamentul European a raportului asupra Strategiei «Farm to Fork» din 18 octombrie 2021".

Stimate domnule ministru,

România se află, de mai bine de un an, într-o situaţie economică, dar şi agricolă vulnerabilă. Contextul pandemic, coroborat cu guvernarea deficitară a Alianţei PNL - USR PLUS - UDMR, a făcut ca stabilitatea producătorilor interni să fie total afectată, cum cu siguranţă nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii. Agricultura din România, în pandemie, suferă profund, iar soluţiile Guvernului pentru a veni în sprijinul fermierilor şi producătorilor din sectoarele agricole sunt infime de mai bine de un an.

În plus, în 18 octombrie 2021, Parlamentul European a adoptat raportul asupra Strategiei "Farm to Fork", prin care se reiterează faptul că utilizarea pesticidelor chimice în agricultură contribuie la poluarea solului, a apei şi a aerului şi afectează biodiversitatea. Cu toate că Comisia Europeană, pe baza unor indicatori de risc, a stabilit o reducere a utilizării pesticidelor în ultimii cinci ani, prin acest raport Comisia Europeană ţinteşte, prin noi măsuri, reducerea cantităţii de pesticide chimice cu 50% până în 2030. La prima vedere acest lucru este considerat pozitiv, însă în contextul situaţiei agricole din România, al infrastructurii agricole deficitare, al lipsei sistemului de irigaţii - un eşec pe care guvernarea PNL - USR PLUS trebuie să şi-l asume pentru neincluderea finanţării irigaţiilor în PNRR - vă rog să aduceţi precizări la următoarele:

  1. Ce soluţii veţi găsi pentru ca acest raport să nu afecteze România, în condiţiile în care fermierii, în general, şi în special fermierii din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare au avertizat asupra impactului negativ pe care adoptarea acestui raport îl va avea pentru România?
  2. România utilizează o schemă de pesticide în cantitate sub media europeană. În comparaţie cu unele state din centrul Europei, folosim chiar cu 10% mai puţin. Strategia este lipsită de echitate în acest sens, astfel cum poate România să reducă cu 50% cantitatea de pesticide utilizate la hectar, rămânând deci, în continuare, într-o mare disproporţie cu alte state europene, ca de exemplu Olanda? Productivitatea agriculturii româneşti va fi profund afectată prin implementarea unei astfel de strategii. În acest sens, vă rog să specificaţi, ce măsuri veţi adopta şi cum veţi semnala, la nivel european, acest potenţial decalaj ce poate rezulta în urma acestui raport?
  3. Fără irigaţii şi măsuri eficiente de sprijin, producătorii agricoli locali nu îşi vor permite să facă trecerea către o agricultură ecologică şi să crească producţia bio. Vă rog să precizaţi, ce soluţii vedeţi oportune pentru a sprijini creşterea suprafeţei de terenuri agricole cu producţie bio pe care raportul asupra strategiei o impune cu 25% până în 2030?

Vă mulţumesc.

Deputat Claudiu-Augustin Ilişanu, Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Tanasă

Domnul deputat Mang nu este.

Domnul deputat Toma Ilie?

Ghiţă Daniel?

Doamna deputat Hangan Pollyanna-Hanellore, de la USR? Nu este.

Mulţumesc.

Domnul deputat Ivan Bogdan-Gruia? Nu este.

Domnul deputat Tanasă Dan, Grupul parlamentar AUR.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Interpelarea mea de astăzi este adresată domnului Florin-Vasile Cîţu, prim-ministrul demis al României şi ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene.

Subiectul interpelării mele îl reprezintă "Pregătirea implementării PNRR".

Stimate domnule ministru,

La 3 septembrie 2020, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

Timp de mai bine de un an, curs de la adoptarea acestui act normativ menţionat, Guvernele României au adus modificări ordonanţei, au elaborat mai multe variante ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, au fost trimise acasă de autorităţile europene din cauza multor deficienţe ale documentelor elaborate, acest circuit încheindu-se, acum câteva zile, cu aprobarea PNRR România de către Consiliul Uniunii Europene.

În tot acest timp, românilor li s-au livrat în campaniile electorale sau în crizele guvernamentale nenumărate fantasme cu privire la alocările financiare de care România va beneficia prin PNRR, ascunzându-se de fapt adevărata faţă a acestui mecanism de finanţare. Mai mult de jumătate din suma de 29 de miliarde de lei este formată din împrumuturi, întreg sistemul de finanţare este condiţionat de aşa-zisele reforme ale veniturilor românilor - salarii şi pensii, sute şi sute de milioane de euro dedicate consultanţei şi asistenţei tehnice, multe proiecte cu beneficiari unici etc.

Trecând peste toate acestea, graţie guvernelor care au condus în ultimii 2 ani, România se află deja în întârziere faţă de calendarul de implementare al planurilor de rezilienţă la nivel european.

Ştim cu toţii că toate măsurile propuse de statele beneficiare au termen strict de implementare, respectiv finalul anului 2026.

Unde suntem noi astăzi?

Nimeni nu ştie astăzi cum se va implementa acest PNRR în România. Nu există viziune, planificare, programare, calendar clar de implementare!

Nimeni nu ştie cine va gestiona deschiderea finanţărilor pentru cele 15 componente ale Planului, cine va evalua proiectele, cine le va aproba, cine va monitoriza implementarea acestora, cine le va deconta.

În concluzie, vă solicit, stimate domnule ministru, să binevoiţi să prezentaţi atât Parlamentului, cât şi potenţialilor beneficiari planul de lucru pentru PNRR, calendarul implementării şi măsurile pe care le-aţi luat pentru întărirea capacităţii administrative a autorităţilor publice pentru asigurarea realizării măsurilor asumate.

Solicit răspuns în scris.

Cu deosebită consideraţie, Dan Tanasă, deputat AUR de Mureş.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu

Îl invit pe domnul deputat Şlincu Dan-Constantin, Grupul parlamentar al PSD.

Şi urmează - poate ne ajută colegii de la tehnic - doamna deputat Huţu Alexandra, online.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea este adresată prim-ministrului interimar, domnului Vasile Cîţu.

Stimate domnule prim-ministru interimar,

Nici eu şi nici colegii mei din Partidul Social Democrat nu suntem împotriva multinaţionalelor, însă dorim ca toate firmele, atât cele româneşti, cât şi cele străine, care sunt pe piaţa din România să aibă un tratament egal şi să plătească impozitele aici, în ţară, pe măsura profitului obţinut.

Nu mai putem accepta dublul standard, adică multinaţionalele şi firmele străine să plătească impozit în ţara lor de origine sau în alte părţi, şi în România să achite doar câteva taxe generale, iar IMM-urile şi antreprenorii români să fie sufocaţi cu impozite şi taxe excesive.

Nu vrem discriminare, vrem echitate, aşa cum liderii din G20, organizaţie care reuneşte statele puternic dezvoltate şi emergente, au aprobat sâmbătă, la reuniunea lor de la Roma, acordul internaţional care se referă la impozitarea companiilor multinaţionale cu minimum 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor începând din anul 2023.

Aşadar, e timpul să punem în aplicare aceste prevederi şi în România, prin modificarea legislaţiei în domeniul fiscal.

De aceea, vă rog să-mi comunicaţi dacă susţineţi iniţierea unui demers legislativ la nivel naţional, dar şi un demers de comunicare la nivelul Parlamentului European pentru desfiinţarea acestor standarde duble.

Solicit răspuns în termen legal.

Vă mulţumesc.

Deputat Dan-Constantin Şlincu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi

O invit pe doamna deputat Huţu Alexandra, online.

Conectată? OK.

Vă rog.

Până refacem conexiunea, o să-l rog pe domnul deputat Petreţchi Nicolae-Miroslav să aibă ultima intervenţie înainte de eventuala intervenţie a doamnei deputat Huţu Alexandra.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelare adresată ministrului investiţiilor şi proiectelor europene.

Obiectul interpelării - "Motivele care au condus la blocarea unor măsuri de finanţare benefice pentru cetăţeni".

Stimate domnule ministru,

Programele operaţionale care vin în ajutorul cetăţenilor sau al mediului de afaceri, finanţate din fonduri europene sau guvernamentale, şi-au dovedit eficienţa de-a lungul timpului, fiind vitale, cu precădere în această perioadă pandemică.

Granturile, precum cele pentru investiţii, acordate IMM-urilor - măsura 3 -, sprijinirea creării şi extinderii capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltare a serviciilor - măsura 2.2 -, îndreptate către antreprenori, sau granturi de dezvoltare a infrastructurii rurale pentru comunităţile aflate în mediul rural, reprezintă un ajutor extrem de mare, atât pentru antreprenori, cât şi pentru autorităţile locale, care pot să investească în infrastructură, oricare ar fi aceasta, pentru binele cetăţenilor.

Din păcate, în ultima perioadă, am putut observa faptul că granturile esenţiale, precum cele menţionate mai sus, care veneau în ajutorarea cetăţenilor şi care reprezentau principalul lor suport, au fost desfiinţate sau blocate temporar.

Spre exemplu, măsurile promise pentru ajutorarea întreprinderilor mici şi mijlocii, puternic afectate în această perioadă, au fost desfiinţate, fără a fi înlocuite cu altele.

Un astfel de exemplu este cel al măsurii 3, pentru investiţii acordate IMM-urilor, măsură care a fost desfiinţată, antreprenorii rămânând fără fondurile esenţiale, necesare susţinerii propriilor afaceri.

Totodată, un alt exemplu îngrijorător în acest sens îl reprezintă faptul că măsurile prin care autorităţile locale din mediul rural puteau accesa fonduri pentru îmbunătăţirea infrastructurii au fost blocate temporar, fără a se întrevede vreo perspectivă apropiată în ceea ce priveşte deschiderea acestora.

Astfel de situaţii accentuează lipsa de consecvenţă, transparenţă şi predictibilitate, atribute care sunt extrem de nefaste într-o perioadă ca cea pe care o tranzităm astăzi.

Având în vedere cele menţionate mai sus, stimate domnule ministru, vă rog să îmi comunicaţi poziţia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene vizavi de cele menţionate mai sus.

Totodată, stimate domnule ministru, vă rog să îmi comunicaţi principalele motive care au stat la baza nedeschiderii apelurilor pentru principalele măsuri care vin în ajutorul cetăţenilor.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă rog să dispuneţi ca răspunsul să-mi parvină oral şi în scris.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Alexandra Huţu

Mai încercăm o dată la doamna deputat Huţu Alexandra?

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alexandra Huţu (prin audioconferinţă):

Mulţumesc frumos pentru sprijin, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea are ca obiect "Asigurarea zilelor libere plătite pentru părinţi în perioada desfăşurării şcolii online şi extinderea acestei măsuri şi pentru perioada de vacanţă" şi este adresată doamnei ministru interimar Raluca Turcan, ministrul muncii şi protecţiei sociale.

Stimate doamnă ministru,

După cum ştiţi, toate şcolile de stat din România au intrat într-o vacanţă forţată, în baza unor măsuri menite să reducă rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, sunt convinsă că ştiţi la fel de bine că această vacanţă forţată, decisă intempestiv, a creat foarte multe probleme pentru mulţi părinţi.

Vă dau exemplul dificultăţilor apărute în special la nivelul elevilor din ciclul primar, unde părinţii au fost nevoiţi să stea acasă pentru supravegherea copiilor. În perioada de vacanţă şcolară s-a întâmplat la fel, iar acest lucru a determinat o scădere considerabilă a veniturilor acestor familii, unde unul dintre părinţi nu a mai beneficiat de cel puţin o jumătate din salariul lunar, întrucât concediul medical nu se acordă în cazul asistării copiilor în perioada de vacanţă.

Aţi afirmat, prin intermediul unui comunicat de presă, că veţi veni cu amendamente, în Parlament, la Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă care prevede asigurarea zilelor libere plătite pentru părinţi în perioada desfăşurării şcolii online şi că veţi extinde această măsură şi pentru perioada de vacanţă şcolară.

Având în vedere aceste declaraţii, vă rog să îmi comunicaţi următoarele.

  • Care este impactul financiar calculat la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru asigurarea zilelor libere plătite părinţilor pentru cele două săptămâni de vacanţă?
  • Ministerul Muncii dispune acum de cadrul bugetar şi de resursele financiare necesare pentru acordarea acestor sume sau e nevoie de o nouă rectificare bugetară, care implică numirea unui Guvern cu atribuţii depline?
  • Amendamentele pe care le are în vedere Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale includ un mecanism de acordare retroactivă a banilor cuveniţi părinţilor care stau cu copiii în această vacanţă forţată, care deja se va consuma până la momentul adoptării legii, sau vă gândiţi ca această prevedere să se aplice doar pentru viitor?

Şi în final.

  • De ce Ministerul Muncii nu a anticipat această situaţie, astfel încât să se opereze reglementarea la nivelul ordonanţei de urgenţă, având în vedere că toţi specialiştii au informat Guvernul de iminenţa valului 4 al pandemiei, care implica inclusiv măsuri de genul vacanţelor forţate?

Solicit răspuns în scris.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Botoşani, Alexandra Huţu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Declar şedinţa închisă.

Mulţumesc.

Ne vedem mâine dimineaţă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.54.