Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.175/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2021
|
Şedinţa a început la ora 16.04. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua! Vă rog să luaţi loc. Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 192. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 22 noiembrie, marţi, 23 noiembrie şi miercuri, 24 noiembrie 2021; programul de lucru pentru perioada 22-27 noiembrie 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 15-22 noiembrie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Reamintesc că, potrivit programului de lucru de astăzi, de la ora 17.00 vom continua lucrările Camerei cu primirea răspunsurilor orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. În legătură cu ordinea de zi dacă sunt observaţii? Nu sunt. Dau, în continuare, cuvântul, domnului deputat Dan Tanasă, pentru prezentarea unui mesaj cu prilejul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Domnule deputat aveţi cuvântul, vă rog. |
|||||
|
|
|
Da. Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă adresez plenului Camerei Deputaţilor, pentru a aduce în atenţia autorităţilor şi a societăţii civile promovarea egalităţii de şanse, prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi minorilor, în mod special, cu ocazia Zilei internaţionale a eliminării violenţei împotriva femeilor, celebrată pe 25 noiembrie. Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc atât în familie, cât şi la locul de muncă, pe stradă şi la şcoală. În ultimii doi ani, pandemia de COVID-19 a produs în rândul populaţiei din ţara noastră incertitudini, multe persoane au rămas fără loc de muncă sau au lucrat de la domiciliu, copiii au rămas acasă timp îndelungat, fără acces la instituţiile de învăţământ, prin urmare, tensiunile din familie au crescut exponenţial din aceste cauze. Generaţiile viitoare nu trebuie să continue aceste comportamente abuzive şi violente în familie şi în comunitate. Statistic vorbind, dar trist, la fiecare 30 de secunde, o femeie din România este supusă unui act de violenţă în familie! Campania naţională de informare şi conştientizare privind violenţa domestică vizează promovarea numărului unic de urgenţă 112 şi a liniei naţionale telefonice gratuite pentru victimele violenţei domestice, cu număr unic - 0800.500.333. Respectarea drepturilor femeilor a devenit un angajament asumat prin Constituţie, iar în 2016, România a ratificat Convenţia de la Istanbul. Aşadar, pe hârtie, femeile au la dispoziţie instrumente care să le protejeze, cum ar fi ordinul de protecţie sau ordinul de protecţie provizoriu. În realitate, însă, prea puţine îşi cunosc drepturile, iar dintre cele care şi le cunosc, prea puţine îndrăznesc să le şi ceară! În România, numărul victimelor violenţei domestice şi sexuale este în creştere de la an la an, iar sancţionarea agresorilor rămâne redusă. Ca societate, asistăm cu stupoare la tragediile de la Caracal, Roman şi Bucureşti care au expus încă o dată toleranţa nepermisă a autorităţilor faţă de agresori şi da, trebuie să o spunem apăsat, în multe cazuri este vorba chiar despre o vinovăţie comună cu aceştia. Sistemul public şi-a dovedit încă o dată lipsa de pregătire, de empatie şi de solidaritate cu victimele violenţei. Nu avem suficiente adăposturi pentru victime, iar unde acestea există, locurile sunt prea puţine. Femeile rămân alături de agresor, pentru că nu au unde pleca cu copiii lor. Accesul victimelor la consiliere psihologică, juridică, financiară este în continuare restrâns. Calea obţinerii unui ordin de protecţie este încă dificilă şi costisitoare, în ciuda progreselor legislative evidente. Cu greu se monitorizează agresorii care încalcă ordinul de protecţie şi continuă să urmărească victima. De aceea, cazurile în care femeile sunt ucise de actualul sau fostul partener se întâmplă la fiecare 5 zile în România. Mai mult, la fiecare 4 zile, un copil este agresat sexual de către un membru al familiei sale. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doresc să adresez mulţumiri domnului director general al Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", prof. univ. dr. Curcă George Cristian, pentru că a dat curs solicitării noastre şi s-a implicat activ pentru desfiinţarea taxei fiscale de timbru, în valoare de un leu, care nu mai este solicitată cetăţenilor, victime ale violenţei domestice şi ale abuzului sexual asupra minorilor. Este vorba despre o taxă simbolică pentru bugetul de stat, dar care punea pe drumuri în mod inutil victimele violenţei. Am rugămintea de a continua eforturile comune, pentru ca în bugetul pentru anul viitor să fie alocate fondurile necesare Programului naţional pentru protecţia victimelor violenţei în familie. Supravieţuitorii violenţei trebuie sprijiniţi, în mod real, prin aplicarea legislaţiei, prin majorarea pedepselor din Codul penal pentru agresorii sexuali, pentru pedofili şi traficanţii de minori. Agresorii nu trebuie să primească clemenţă şi pedepse cu suspendare! Agresorii trebuie pedepsiţi, iar victimele trebuie protejate! Abia atunci vom putea cu adevărat să prevenim şi nu doar să combatem efectele devastatoare ale violenţei asupra victimelor, asupra copiilor şi familiei, precum şi asupra întregii societăţi româneşti. Violenţa asupra femeilor şi copiilor noştri, inclusiv traficul de minori, sunt considerate probleme de sănătate şi siguranţă publică ce îşi au rădăcinile în lipsa educaţiei, în lipsa unor mecanisme sociale active de combatere a fenomenului. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, solicit, de asemenea, autorităţilor locale responsabile să aibă ca prioritate inclusiv prevenirea şi combaterea violenţei domestice! Violenţa împotriva femeilor şi minorilor este o problemă globală şi reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, care s-a agravat din ce în ce mai mult în ţara noastră, motiv pentru care se impun măsuri urgente pentru combaterea acestui fenomen! Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|
|||
|
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Urmează intervenţii din partea grupurilor parlamentare, în limita a 3 minute pentru fiecare grup parlamentar. Din partea Grupului parlamentar al PSD, ia cineva cuvântul? 3 minute, nu 5 minute, că am spus 5 minute, da? OK. Dacă nu, o să-l invit, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul deputat Nicolae Roman. (Vociferări.) Nu e? (Vociferări.) De la AUR. Scuze, de la AUR! |
|
|||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor colegi, În urmă cu o oră, la Timişoara, locuitorii acestui important oraş, avându-l în frunte pe cel mai înalt ierarh al Banatului, Înaltpreasfinţitul Ioan, au depus la cimitir rămăşiţele pământeşti ale unui erou al României. Acest om, în 20 decembrie 1989, în fruntea a 4.000 de muncitori, i-a spus în particular prim-ministrului de atunci, Dăscălescu, "... cel care va pleca acasă vei fi dumneata, domnule prim-ministru, cu tot Guvernul tău...!" Gestul acestui om a făcut ca România să fie repusă pe hartă. Ca militar, vă spun cu durere că atât lui Lorin Fortuna, intelectualul care a condus Timişoara la momentul acela, cât şi lui Ion Marcu, care, la 1 ianuarie trebuia să împlinească 73 de ani - nu li s-a acordat posibilitatea ca armata să-şi prezinte onorul. |
|
|||
|
|
|
Daţi-mi voie, doamnelor şi domnilor, pentru acest Wałęsa al României, care a fost şi parlamentar, să ţinem un moment de reculegere, vă rog. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace! |
|
|||
|
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Trecusem deja la punctul 2. Invitasem grupurile parlamentare pentru intervenţii în ceea ce priveşte Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Aşa că, o să o invit pe doamna deputat Tulbure Simina-Geanina-Daniela, de la Uniunea Salvaţi România, pentru intervenţie. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure: Dragi colegi, Dragi cetăţeni, În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută de un bărbat; la fiecare 5 zile, o femeie moare de pumnul unui bărbat. Ceea ce e mai alarmant este faptul că aproape 60% dintre români consideră justificată violenţa asupra femeilor şi nu reacţionează atunci când sunt martori ai unei violenţe. Oare cât timp vom mai fi părtaşi la violenţa femeilor? Oare cât timp ne vom astupa urechile atunci când auzim ţipetele unei vecine sau când vedem pe stradă că o femeie este agresată verbal şi uneori chiar fizic? Cred că a venit momentul să fim conştienţi în ce ţară trăim, dar mai ales să nu uităm de româncele din diaspora care pleacă şi ajung să fie traficate de bărbaţi! Trebuie să ne unim şi să avem o legislaţie bună în ceea ce priveşte violenţa asupra femeilor! Dar problema nu este uneori legislaţia, ci implementarea sa - şi avem câteva cifre şi eu cred că trebuie să analizăm cum reacţionăm noi, ca societate, asupra agresiunilor sexuale, asupra violenţelor şi asupra violenţei domestice, în primul rând. Femeile nu se simt în siguranţă. Avem un raport al ONU care spune că, odată cu pandemia COVID, acestea se simt tot mai în nesiguranţă, atât la locul de muncă, cât şi acasă. Ce putem să facem în privinţa asta? Avem câteva măsuri, şi anume, avem nevoie de: - Date concrete asupra cazurilor de violenţă împotriva femeilor, indiferent de tipul de violenţă; - Măsuri care să încurajeze femeile să raporteze aceste cazuri; în prezent, femeile nu raportează cazurile; - Sensibilizarea publicului cu privire la aceste aspecte - este, de asemenea necesară; - Promovarea liniei telefonice gratuite destinate victimelor violenţei domestice, gestionată de ANES; - Şi să nu uităm de centrele pe care le avem la dispoziţie şi uneori rămân goale, fiindcă femeile nu au curajul să vorbească atunci când trec printr-o asemenea situaţie; - Promovarea egalităţii de gen în spectrul curricular, sub egida unor conţinuturi educaţionale incluzive; - Măsuri de stimulare a participării publice a femeilor, inclusiv prin încurajarea cotelor de gen, programelor de formare a femeilor în leadership şi politici participative pe probleme de gen - fiindcă da, dragi colegi, şi acolo avem foarte mari probleme şi uneori nu avem curajul să vorbim, ca femei, şi din cauza aceasta; - Şi nu în ultimul rând, facilităţi pentru femeile aparţinând unor minorităţi sau categorii sociale defavorizate, politici de incluziune academică, profesională şi socio-economică. Grupul USR va lupta împotriva violenţei asupra femeilor. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc doamnei deputat. Aş vrea să invit, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe doamna deputat Calista Mara-Daniela. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Anul 2020 - peste 26.000 de cazuri de loviri sau alte violenţe; 72 de cazuri de omor; 58 de cazuri de tentativă de omor - iar acestea sunt doar cifrele raportate, pe baza cărora autorităţile au putut să intervină. În realitate, ele sunt mult mai multe, pentru că, din păcate, femeile şi fetele nu ajung să poată să declare aceste violenţe împotriva lor. Au fost emise 8.210 ordine de protecţie. Ştiţi ce s-a întâmplat cu o parte dintre ele? Fetele şi femeile, multe dintre ele, poate prietene, poate mame, poate fiice, au murit cu ordinele de protecţie în mână. Pentru că degeaba am reuşit noi, în Parlamentul României, şi am modificat cadrul legislativ pentru a răspunde şi a contracara fenomenul violenţei, dacă instituţii ale statului, de forţă, de ordine, nu urmăresc aceste ordine de protecţie. 30% mai multe cazuri în 2020 faţă de 2019. Din păcate, pe 2021 încă n-avem cifrele, iarăşi, un an pandemic, an în care aceste cazuri s-au dublat. Două chestiuni foarte importante de care noi trebuie să ţinem cont - finanţarea adecvată a programelor şi serviciilor de protecţie, dar şi integrarea sau reintegrarea victimelor violenţei domestice. Acestea sunt două direcţii pe care suntem obligaţi să le respectăm şi să ni le respectăm faţă de alegătoarele noastre, inclusiv, fete şi femei. Din păcate pentru instituţii publice din statul român, dar din fericire pentru victime, foarte multe ONG-uri au venit şi au suplinit acolo unde statul român nu a reuşit să facă faţă. Iar lucrul acesta, din păcate, câteodată a rămas neobservat. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, ONG-urile au reuşit să întindă o mână şi să ajute aceste fete şi femei pe care câteodată noi se pare că le-am uitat. Am avut proiecte legislative foarte importante - proiectul finanţării brăţărilor electronice. Din păcate, dezbaterea întârziată în Parlamentul României a condus la şi mai multe decese - pentru că, vedeţi dumneavoastră, brăţările acelea electronice ar putea să ţină ritmul şi să urmărească ordinele de protecţie emise, astfel încât o victimă care are un ordin de protecţie să nu moară, doamnelor şi domnilor, în statul român, acela pe care noi toţi îl reprezentăm. Aş încheia prin a spune următorul lucru. Chiar dacă noi, la nivel legislativ, am reuşit şi am îmbunătăţit cadrul de legi, este foarte important ce se întâmplă şi cu instituţiile care trebuie să pună în practică acest cadru legislativ - şi mă refer aici la forţe de ordine, mă refer la partea socială, mă refer la partea medicală. Pentru că pregătirea personalului să facă faţă acestor situaţii, să identifice clar cazurile de violenţă şi să ajute victimele să-şi depăşească această condiţie este un lucru elementar. Mi-aş dori din suflet ca în următoarea perioadă să nu auzim de cazuri în care, repet, prietene de-ale dumneavoastră, mame, fiice să devină ele, la rândul lor, victime ale violenţei domestice, ca poate măcar atunci să realizăm cât de important este acest fenomen în România şi cât de mult trebuie să luptăm contra lui. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc doamnă deputat. Din partea Grupului parlamentar al UDMR, are cuvântul doamna deputat Csép Éva-Andrea. Şi o să rog, ulterior, colegii de la PSD, domnul Daniel Florea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Să îndrăznim să cerem ajutor! Să îndrăznim să ne schimbăm! Urmările violenţei fizice şi sexuale sunt înspăimântătoare şi numărul acestora atinge cote alarmante în continuare. Aproape că nu trece o zi fără un nou caz de violenţă domestică, iar 40% din ordinele de protecţie sunt încălcate de agresori. Ca un simplu exemplu înspăimântător, între 2013 şi 2020, deci într-o perioadă de 7 ani, o femeie din Bucureşti a avut 12 ordine de protecţie emise de instanţă. Toate au fost încălcate de către agresor, pentru că, în România, plângerile nu aveau valoare, iar încălcarea de către agresor nu putea fi dovedită în principal din motivul neaplicabilităţii brăţărilor electronice. Ca un aspect comparativ, 30 de ţări din lume folosesc deja sistemul electronic de monitorizare. 30! Studiile au arătat că, odată monitorizaţi, 95% dintre agresori se tem să recidiveze. Într-adevăr, la mai bine de 5 ani de la ratificarea Convenţiei de la Instanbul şi după adoptarea mai multor măsuri privind combaterea fenomenului violenţei domestice în România, datele sunt în continuare extrem de îngrijorătoare, chiar dacă datorită colaborării transpartinice din ultima perioadă putem raporta cu mândrie multe reuşite legislative comune în acest domeniu, aşa cum a menţionat şi colega mea, cum ar fi, printre altele - reglementarea ordinului de protecţie provizoriu; reglementarea organizării şi funcţionării echipelor mobile; interzicerea hărţuirii sexuale şi psihologice, atât în public, cât şi în privat; şi nu în ultimul rând, afişarea numărului Telverde pentru victimele violenţei din cadrul emisiunilor în care sunt prezentate informaţii, cazuri de violenţă domestică. Stimaţi colegi, La nivel global, 60% dintre femei declară că au fost supuse violenţei sexuale de soţul sau partenerul lor; 15 milioane de adolescente din întreaga lume cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani au suferit sex forţat; una dintre 10 femei din Uniunea Europeană recunoaşte că s-a confruntat cu hărţuire cibernetică de la vârsta de 15 ani; în 5 regiuni, 82% dintre femeile parlamentar au declarat că au suferit o formă de violenţă psihologică în timp ce îşi aveau mandatul; în jur de 50 de femei îşi pierd viaţa ca urmare a violenţei domestice, în fiecare săptămână, în Uniunea Europeană, iar acest număr a crescut în perioada pandemiei. Aşadar, pandemia COVID-19 nu a condus la îmbunătăţirea situaţiei, toate tipurile de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, în special violenţa domestică, s-au intensificat. Relaţiile familiale tind să devină din ce în ce mai încordate. În unele ţări, apelurile la liniile de asistenţă s-au multiplicat de 5 ori. La noi, în România, femeile agresate au apelat de 2.831 de ori numărul unic naţional, din luna mai 2020 până acum. Şi, atenţie, în fiecare oră - în fiecare oră - o femeie sună la 112 pentru a-şi reclama partenerul violent. Şi asta nu e tot. Sunt extrem de multe victime care nu apelează la ajutor, care preferă să îndure în tăcere, din motivul lipsei adăposturilor şi a unui sistem de protecţie eficient. Din nefericire, multe dintre femei sunt omorâte înainte să apuce să ceară ajutor. Ceasul nu stă pe loc, trebuie acţionat acum, femeile trebuie protejate! Au dreptul să ducă o viaţă demnă, fără frică, oricând şi oriunde. Acesta este un drept al tuturor persoanelor. Iar pentru atingerea unor rezultate vizibile. avem nevoie atât de femei, cât şi de bărbaţi, umăr la umăr, pentru că doar împreună vom reuşi. Accentuez, nu doar de femei, ci şi de bărbaţi, stimaţi colegi! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Avem două intervenţii din partea Grupului parlamentar al PSD. O să rog să încercaţi să împărţiţi timpul. Doamna Holban Georgeta-Carmen, doamna deputat. Şi urmează domnul deputat Daniel Florea, da. |
|||||
|
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc atât în familie, cât şi la locul de muncă, pe stradă, la şcoală. Se petrece în toate ţările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediu de provenienţă, venit sau nivel de educaţie. În ultimii 2 ani de zile, pandemia de COVID-19 a produs în rândul populaţiei din ţara noastră incertitudini, multe persoane au rămas fără loc de muncă sau au lucrat de la domiciliu, copiii au rămas acasă timp îndelungat, fără acces la instituţiile de învăţământ. Prin urmare, tensiunile din familie au crescut exponenţial din aceste cauze. Realitatea este că sunt absolut necesare politici educaţionale antidiscriminare în România, campanii de informare şi conştientizare, de spoturi publicitare care să promoveze constant şi eficient egalitatea de şanse. Generaţiile viitoare nu trebuie să continue aceste comportamente abuzive şi violente în familie şi în comunitate! Accesul victimelor la informaţii, la consiliere psihologică, juridică, financiară este restrâns. Violenţa împotriva femeilor şi minorilor este o problemă globală şi reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, care s-a agravat din ce în ce mai mult în România, dar pe care am şi exportat-o şi în Uniunea Europeană, motiv pentru care trebuie să luăm măsuri urgente pentru combaterea acestui fenomen! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Daniel Florea, Grupul parlamentar al PSD. Şi mai avem o intervenţie după dânsul, doamna Alexandru Victoria-Violeta, neafiliat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Combaterea acestui flagel al violenţei împotriva femeilor, al violenţei domestice, este una dintre problemele cu care ne confruntăm, o problemă reală, şi pe care trebuie să o soluţionăm, din punct de vedere juridic, cât mai repede. Dincolo de ruşinea femeilor care nu vor să recunoască problema la care sunt expuse este şi problema că se afectează mai multe generaţii. Se afectează generaţia prezentă, mama, se afectează generaţia viitoare - copilul şi se afectează şi generaţia trecută, bunicii, care de cele mai multe ori erau cei care susţineau mama şi copilul în perioadele de restrişte. Mai sunt nişte probleme în ceea ce priveşte complexele sociale de pe lângă primării, care ar trebui să acorde sprijin şi care, din păcate, nu sunt susţinute îndeajuns de către statul român. Mai sunt nişte probleme referitoare la faptul că, după ce ţii o mamă şi copilul între 5 şi 60 de zile într-un asemenea complex, ea, de obicei, se duce acasă pentru că nu are posibilitatea de a lucra. Statul trebuie să acorde posibilităţi şi facilităţi, astfel încât mama să poată să se ducă la serviciu şi copilul neapărat să se ducă la şcoală. Pentru că educaţia şi modalitatea de a vedea că se poate trăi şi altfel decât violent şi altfel decât într-un mediu tulburat este un lucru foarte important în recuperarea copilului şi a mamei. Dincolo de toate aceste lucruri, PSD a făcut foarte mult pentru victimele violenţei. În afară de campaniile de informare - "Informat acasă!", "Protejat în străinătate!" - sau de diferite politici care au fost făcute împreună cu Autoritatea pentru Egalitatea de Şanse şi cu Autoritatea Împotriva Traficului de Persoane, am semnat Convenţia de la Istanbul pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi violenţei domestice. Lucrul cel mai important pe care îl avem de protejat în acest moment este o relaţie de familie sănătoasă şi o generaţie viitoare educată şi sigură. Sunt convins că împreună vom găsi soluţii. Pentru că deşi cazurile raportate sunt puţine, acesta este un flagel, unde de fapt cazurile de violenţă domestică sunt mult, mult mai numeroase decât cele care se raportează la poliţie! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. O invit pe doamna deputat Violeta Alexandru, din partea deputaţilor neafiliaţi. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Mulţumesc. Am să fiu foarte scurtă, pentru să s-au spus deja destul de multe lucruri. Este într-adevăr o problemă de societate. Nu este nicio problemă exclusivă a Parlamentului, nici a educaţiei, nici a unui angajator sau a altuia, este o problemă de societate, căreia într-adevăr n-ar trebui să-i întoarcem spatele. Dar nu azi, mâine, ci tot timpul ar trebui să fim conştienţi că acolo unde există violenţă lângă noi ceva se tulbură în viaţa familiei respective, cu consecinţe asupra educaţiei copiilor, cu consecinţe asupra evoluţiei unei persoane. Ce voiam să adaug faţă de ceea ce s-a spus este că înfiinţarea de centre pentru protecţia persoanelor, victime ale violenţei domestice, nu înseamnă doar să amenajezi nişte pereţi. Sunt multe locuri în ţară care, din păcate, nu sunt la îndemâna doamnelor, pentru că lipseşte în comunitate sprijinul cu adevărat necesar, astfel încât ele să prindă curaj şi să vină în aceste spaţii şi să beneficieze de consiliere adecvată. În acest moment, România riscă să dezvolte o reţea de asemenea spaţii în care nu sunt doamnele sau domnii, după caz, astfel încât să-şi justifice activitatea şi e clar că dincolo de construcţia sau amenajarea unui apartament sau a unei case, undeva în afara acestui obiectiv pe care România şi l-a propus, şi anume, să investească în amenajarea spaţiilor - trebuie să facem mai mult, începând cu familia, biserica, poliţia, educaţia şi chiar angajatorii, cei care văd pe cineva venind la serviciu şi fiind victima violenţei domestice. Este într-adevăr o chestiune de societate care nu trebuie să se rezume la discursurile noastre de astăzi, ci trebuie să ne preocupe văzând oriunde în jurul nostru că se întâmplă aşa ceva. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Între timp s-a înscris la cuvânt şi domnul deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O remarcă scurtă. În tot tragismul lucrurilor despre care s-a vorbit aici, trebuie să-mi exprim totuşi o mică bucurie, a faptului că am auzit din nou rostindu-se de la acest microfon cuvintele "femeie", "bărbat", "mamă". E bine! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, care se referă la Solicitarea liderului Grupului parlamentar al USR cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru abrogarea art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Pl-x 328/2021. Solicitarea nu mai are obiect, având în vedere că termenul constituţional de 45 de zile pentru dezbatere şi vot final a expirat în data de 19 noiembrie 2021. (Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.) Vreţi să luaţi cuvântul? Vă rog. |
|
|||
|
|
PNL, PSD şi UDMR şi-au dat mâna să mai creeze o categorie de pensionari speciali - foştii primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Au pitit acest proiect al USR, s-au folosit de Regulament şi de proceduri ca să nu ajungă la vot. Deşi au dat un vot de respingere acestui proiect în Comisia juridică, n-a ajuns la vot. Merge mai departe către Senat şi probabil vor trage de timp încă o lună şi jumătate. Domnilor, doamnelor, fiţi responsabili! Vorbiţi toată ziua de pensii şi de inechitate în sistemul de pensii şi într-o lună şi o săptămână veţi crea o nouă categorie de pensionari speciali, câteva zeci de mii de primari, foşti primari, foşti viceprimari, foşti baroni locali. Este o palmă dată tuturor românilor. Vă cer să vorbiţi cu colegii dumneavoastră de la Senat, domnilor şi doamnelor de la PNL, PSD şi UDMR, să respingă acest proiect, săptămâna viitoare. (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
Mulţumesc. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 79/2021. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Are cineva? Domnule Ionel Dancă, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Acest proiect de hotărâre al Camerei Deputaţilor reprezintă un act de agresiune din partea foştilor colegi din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal faţă de parlamentarii aleşi ai Partidului Naţional Liberal care s-au dezafiliat de la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Acest proiect de hotărâre al Camerei Deputaţilor, în mod bizar, aş putea spune că este mărturia a două mesaje foarte importante din punct de vedere şi social. Practic, Partidul Naţional Liberal face o epurare politică la nivelul comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, transferând sau, aşa cum se scrie în proiectul de hotărâre al Camerei Deputaţilor, un termen... din partea unor colegi pe care îi apreciez din punctul de vedere al competenţelor lor juridice - se scrie "trece", deputatul Ionel Dancă trece de la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru egalitatea de şanse. Nu înţeleg ce înseamnă termenul juridic "trece", dar este cel puţin ciudat... este cel puţin ciudat că în ziua în care... am văzut mai devreme discursuri cu privire la Ziua internaţională a luptei împotriva violenţei asupra femeilor, domnii... foştii colegi de la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal consideră o sancţiune trecerea de la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Este un mesaj social important pe care foştii mei colegi îl transmit cu prilejul acestei zile. În al doilea rând, este vorba despre o epurare politică, evident, în interiorul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Şi acest lucru de ce se întâmplă astăzi? Pentru că astăzi este ziua în care Partidul Naţional Liberal "s-a predat" oficial cu toate armele inamicului PSD şi această predare a armelor nu putea fi făcută decât, evident, cu un fost general al Armatei Române la conducerea Partidului Naţional Liberal şi a viitorului Guvern, la dorinţa expresă a preşedintelui României, Klaus Iohannis. Este o epurare politică care arată că Partidul Naţional Liberal nu mai are nevoie de parlamentarii aleşi ai Partidului Naţional Liberal care au optat să activeze în diverse comisii de specialitate ale Parlamentului, potrivit competenţelor şi profesionalismului lor. Dragi colegi, Voi activa în continuare, pentru că aşa s-a decis, la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Şi vreau să vă spun că este cel puţin o sfidare şi o jignire tratamentul acestei comisii, potrivit opiniilor care stau la baza acestei hotărâri, tratament discriminatoriu, pentru că egalitatea de şanse este un principiu liberal fundamental în orice democraţie liberală. Voi activa în această comisie pentru egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii României, pentru femei, bărbaţi, copii, familii, antreprenori, angajaţi sau diverse categorii sociale, aşa cum cere doctrina Partidului Naţional Liberal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Trecem la dezbaterea... (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) Da, mă scuzaţi, domnule lider, de la Partidul Naţional Liberal, vă rog. Probabil că vreţi să răspundeţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Cu toată consideraţia pentru colegul Ionel Dancă, îi spun doar atât - respectăm Regulamentul, stimate coleg! Aceste locuri despre care vorbiţi dumneavoastră - în paranteză fie spus, cuvântul "trece" îl veţi regăsi în toate proiectele de hotărâre depuse până acum cu acest obiect de reglementare, deci nu am făcut decât să respectăm ceea ce există în modul în care se redactează aceste proiecte de hotărâre în cadrul Camerei Deputaţilor. Deci, aceste locuri aparţin Partidului Naţional Liberal, Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi trebuie să fie ocupate de membri ai Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Potrivit cutumei şi potrivit tuturor procedurilor de până în prezent, tot Grupul parlamentar al PNL, pentru că din Grupul parlamentar al PNL aţi plecat, este obligat să pună la dispoziţia dumneavoastră locuri în alte comisii, locuri libere, disponibile. Mutarea dumneavoastră din comisia în care aţi activat cu cinste până acum - şi vă mulţumim pentru lucrul acesta - s-a făcut către o comisie în cadrul căreia aveam un loc disponibil. Aceasta este procedura. O respectăm pentru că aceste locuri revin, repet, Grupului parlamentar al PNL, din care dumneavoastră nu mai faceţi parte. Atât am făcut, am respectat Regulamentul Camerei Deputaţilor. Şi vom continua să respectăm Regulamentul Camerei Deputaţilor, aducând şi alte proiecte de hotărâre, pentru a închide această situaţie, punând la dispoziţia dumneavoastră locuri disponibile în aceste comisii de specialitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Andronache. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final. Punctul următor. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 82/2021. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final. Trecem la punctul următor, de la poziţia 6. |
|
|||
|
|
|
Pentru proiectele, propunerile legislative de la numerele 3, 4 şi 5 nu au fost depuse rapoartele comune ale comisiilor de specialitate, drept pentru care trecem la Proiectul de Lege pentru modificarea art. 257 alin. (4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 337/2021; lege organică. Raport - Comisia juridică; adoptare; distribuit în 27 octombrie către Camera decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul, din partea Grupului parlamentar al UDMR? Nu. Din partea comisiei sesizate pe fond, are cuvântul reprezentatului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
PL-x 337/2021 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 257 alin. (4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. CSM a apreciat că propunerea legislativă transmisă spre avizare nu face parte din categoria actelor normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de lege. Guvernul României a transmis un punct de vedere prin care susţine adoptarea proiectului de lege cu observaţii şi propuneri. Obiectul de reglementare vizează stabilirea drept variantă agravantă a infracţiunii de ultraj a săvârşirii faptelor prevăzute la art. 257 alin. (1) - (3) asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentul admis redat în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. Propun 3 minute pentru dezbaterea amendamentului. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Sunt 3 amendamente. Primul amendament este similar cu textul de la Senat - "Lege pentru modificarea art. 257 alin. (4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal". Cel de-al doilea, de asemenea, nemodificat în ceea ce priveşte textul - "Articol unic. La articolul 257 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins...". Şi cel de-al treilea amendament - autor este Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi -, care sună aşa: "(4) Faptele prevăzute la alin. (l) - (3), comise asupra unui... - aici, mă rog, nu se vede - ...sau jandarm - poliţist, bănuiesc că scrie - sau jandarm, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege...". Dacă sunt observaţii la aceste amendamente? Nu sunt. Mulţumesc. Proiectul de lege rămâne pentru votul final. Următorul punct, punctul 7 de pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport; PL-x 514/2021; lege organică; adoptat de Senat în 18 octombrie 2021. Raport - Comisia pentru tineret şi sport, care a recomandat adoptarea. Dacă reprezentantul Guvernului României este de faţă? Vă rog. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Zahoranszki István (secretar general adjunct al Guvernului): Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Numele meu este Zahoranszki István, secretar general adjunct. Având în vedere dreptul fundamental al sportivilor de a practica un sport curat, fără dopaj, şi în acest fel protejarea sănătăţii şi promovarea corectitudinii şi egalităţii pentru sportivii din întreaga lume, este necesară aplicarea unor programe anti-doping eficiente, coordonate şi armonizate la nivel naţional, pentru depistarea, descurajarea şi prevenirea dopajului în sport. Prin aderarea la Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinţei generale a UNESCO şi ratificarea Convenţiei împotriva dopajului a Consiliului Europei, precum şi prin semnarea Memorandumului de la Copenhaga în anul 2003, România se obligă la respectarea şi implementarea la nivel naţional a Codului Mondial Anti-Doping, elaborat de Agenţia Mondială Anti-Doping, pentru punerea bazelor unei legislaţii unitare referitoare la prevenirea şi combaterea dopajului în sport. Proiectul vine cu o serie de noutăţi în ceea ce priveşte definiţiile legale aplicabile legislaţiei anti-doping, analiza probelor de control doping, organizarea şi funcţionarea comisiilor de audiere, respectiv apel, precum şi noutăţi în ceea ce priveşte caracterul sancţionator pentru încălcările dispoziţiilor legale. În acest sens, proiectul constituie o urgenţă legislativă, dat fiind faptul că este o lege absolut esenţială pentru ca sportivii români să poată continua să participe la competiţiile internaţionale majore şi astfel România să nu fie declarată ca fiind neconformă, în cazul unei neuniformizări legislative. Dorim să subliniem faptul că prezentul proiect de lege a fost adoptat de Senat cu unanimitate de voturi şi a primit raport şi avize favorabile de la comisiile parlamentare, astfel că Guvernul României susţine adoptarea proiectului de lege în forma actuală. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate pe fond, Comisia pentru tineret şi sport, pentru prezentarea raportului? Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
Vă rog. |
||||||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru tineret şi sport a fost sesizată, în procedură de urgenţă, prin adresa Biroului permanent din 25 octombrie 2021, în vederea examinării şi întocmirii unui raport, cu Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport; PL-x 514/2021. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului juridic privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, având în vedere noile prevederi internaţionale în materie, cu scopul atingerii unui grad ridicat de uniformizare la nivel internaţional a legislaţiei referitoare la acest domeniu, precum şi abrogarea Legii nr. 227/2006. În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 3 noiembrie 2021. La şedinţa comisiei a participat şi domnul secretar de stat István Zahoranszki, secretar general adjunct al Guvernului. În urma dezbaterilor, Comisia pentru tineret şi sport a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni. Nefiind amendamente... (Domnul deputat Ionuţ-Marian Stroe solicită să ia cuvântul.) Domnule Stroe, scuze! |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Salut prioritizarea acestui proiect legislativ şi punerea lui pe ordinea de zi, între primele proiecte. Urgenţa adoptării acestui proiect legislativ rezidă din faptul că România era obligată ca până la data de 1 ianuarie 2021 - atenţie, 2021! - să-şi însuşească toate modificările aduse de WADA Codului Mondial Anti-Doping şi evident că trăiam şi era real pericolul declanşării stării de nonconformitate a României în zona reglementărilor dopajului sportiv, pentru că statele membre ale Consiliului Europei au convenit, încă de acum câţiva ani, să aibă o legislaţie unitară în ceea ce priveşte combaterea acestui flagel şi România, evident, se afla în întârziere. Pe lângă îmbunătăţirile legislative care reglementează această problemă, a încălcării Codului etic al sportului, al promovării unui sport curat şi sănătos, legea aduce şi în România un principiu european, cel al independenţei operaţionale şi instituţionale a ANAD, care, iată, devine organ de specialitate al Guvernului şi asigură prin această lege totala independenţă pe care trebuie să o aibă un organ care controlează un asemenea domeniu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Mai este o intervenţie, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Cîtea. Şi cu aceasta, după acest punct, o să încheiem. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum s-a mai spus, este un proiect de lege care armonizează şi aduce la aceeaşi linie legislaţia din România cu legislaţia internaţională în ceea ce priveşte anti-dopingul. Noi, slavă Domnului, până acum nu am avut mari probleme, mari incidente, cu această problemă, cu dopingul. Asta reglementează şi corectează şi ne aduce la zi cu toate specificaţiile comisiilor anti-doping. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Declar închisă şedinţa din această după-amiază şi urmează răspunsuri la interpelările parlamentarilor. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimate colege, Stimaţi colegi, Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 22 noiembrie 2021, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. Voi da citire din tabel numelui fiecărui deputat înscris pentru primirea răspunsului la întrebare, ministerul sau organul administraţiei publice care a formulat răspunsul, numărul şi tema întrebării înscrise în tabel, după care voi da cuvântul deputatului care a formulat întrebarea orală, pentru a o expune sumar, într-un interval de timp de cel mult două minute. Ministrul sau secretarul de stat competent răspunde la întrebarea ce i-a fost adresată în cel mult trei minute. Autorul întrebării, după audierea răspunsului, poate interveni cu precizări şi cu comentarii, fără a depăşi două minute. Ministrul sau secretarul de stat poate exercita dreptul la replică în acelaşi interval de timp. De asemenea, nicio altă intervenţie pe marginea întrebării respective nu mai poate avea loc. Dacă deputatul care a adresat o întrebare la care a solicitat şi răspuns oral nu se află în sala de şedinţă, membrul Guvernului va depune răspunsul în scris la preşedintele de şedinţă care se află la prezidiu. Intrăm în lista de întrebări şi interpelări adresate membrilor Guvernului. |
|||||
|
|
|
Pentru că am primit o solicitare din partea domnului secretar de stat Lucian-Ovidiu Heiuş, de a începe cu întrebările adresate Ministerului Finanţelor, întreb dacă doamna deputat Adomnicăi Mirela Elena, de la Grupul PSD, este în sală. Da. Aveţi o întrebare cu tema "Situaţia scutirilor de taxe din domeniul IT şi din cel al construcţiilor". Îi dau cuvântul domnului secretar de stat pentru citirea răspunsului. Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Stimată doamnă deputat, Angajamentul asumat de către Guvernul României, prin componenta de reformă fiscală din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, are ca obiectiv revizuirea cadrului fiscal, precum şi creşterea colectării veniturilor la bugetul de stat. De asemenea, precizăm că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are în vedere eliminarea stimulentelor fiscale excesive şi asigurarea unui sistem fiscal mai echitabil, eficient, simplu şi transparent. În acest context, la nivelul Ministerului Finanţelor se desfăşoară o serie de analize în vederea identificării distorsiunilor şi lacunelor în domeniile în care legislaţia fiscală ar trebui ajustată, în special în ceea ce priveşte impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, care au ca obiect implementarea măsurilor care vizează reducerea treptată a stimulentelor fiscale excesive. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. Întreb dacă doamna deputat doreşte precizări suplimentare. Da. Aveţi cuvântul, doamnă deputat. |
|||||
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Apreciez răspunsul, în sensul în care a fost cât se poate de laconic, dată fiind perioada de tranziţie. Voiam să subliniez că cele două scutiri în domeniul IT-ului şi în domeniul cercetării, şi respectiv în domeniul construcţiilor, au fost acordate în timpul guvernărilor PSD, în 2002, prima dată, şi în 2018, în construcţii, a doua oară. Şi, având în vedere că vom prelua conducerea Ministerului de Finanţe, am primit răspunsul, în sensul în care vor fi menţinute, indiferent de ceea ce s-a prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat. Îl întreb pe domnul secretar de stat dacă doreşte să mai aducă precizări suplimentare. Nu doreşte. |
|||||
|
|
|
Atunci, continuăm lista întrebărilor cu Ministerul Sănătăţii. Avem o întrebare din partea domnului deputat Dămureanu Ringo cu tema "Cheltuielile de promovare şi implementare a vaccinurilor SARS-CoV-2. Întreb dacă domnul deputat este în sală. Este. De la Ministerul Sănătăţii îi dau cuvântul domnului secretar de stat Vass Levente pentru formularea răspunsului. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Vass Levente (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Un moment, doamnă preşedinte, că am foarte multe. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Aşa este, sunt foarte multe interpelări din partea domnului deputat. Vă reamintesc tema - "Cheltuielile de promovare şi implementare a vaccinurilor SARS-CoV-2"- 2740A. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Mulţumesc. Am găsit. Până la data de 11 noiembrie 2021, domnule deputat, Ministerul Sănătăţii a dispus achitarea sumei de 981.345.976,39 de lei, reprezentând contravaloarea vaccinurilor anti-COVID, după cum urmează: 7.855.380 doze Pfizer; 3.162.200 doze AstraZeneca; 1.238.400 doze Moderna; 5.155.515 doze Johnson. Pentru plata personalului medico-sanitar şi a registratorilor din centrele de vaccinare organizate în alte localităţi decât unităţile sanitare, până la data de 30 septembrie 2021, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, a finanţat suma de 337.156.000 de lei, urmare solicitărilor transmise de unităţile administrativ-teritoriale. Pentru luna octombrie urmează să fie achitate aproximativ 25-30 de milioane de lei, după centralizarea tuturor datelor trimise de dumnealor. Precizăm că Ministerul Sănătăţii manifestă preocupare continuă pentru îmbunătăţirea gradului de sănătate a populaţiei, şi pentru aceasta sunt analizate şi dezbătute cele mai bune soluţii care, implementate în societate prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu concursul nemijlocit al cadrelor medicale, sperăm că îşi produc efectele benefice. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Întreb dacă domnul deputat are intervenţie. Nu are. Aşa cum vă spuneam, mai avem încă patru interpelări din partea domnului deputat Dămureanu Ringo. Următoarea întrebare: "Testare şi tratare sau obligatoriu vaccinare contra virusului SARS-CoV-2?". Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Legat de această întrebare, domnule deputat, vă comunicăm. Vaccinurile previn boli care altfel ar putea cauza probleme serioase de sănătate, handicap permanent sau chiar moarte. Sute de milioane de persoane sunt vaccinate anual, în toată lumea, pentru a fi protejate de boli grave. Datorită vaccinurilor multe boli infecţioase sunt astăzi foarte rare. Ca urmare, consecinţele negative ale acestor boli sunt uitate uneori. Dacă omenirea ar înceta să se mai vaccineze, multe din aceste boli şi epidemiile asociate ar putea reveni. Raţiunea pentru care umanitatea a dezvoltat vaccinurile şi vaccinarea este ca acestea să fie utilizate în vederea imunizării populaţiei în faţa anumitor boli infectocontagioase cu urmări dramatice. Acesta este singurul şi cel mai eficient mijloc descoperit şi utilizat de oameni, în vederea prevenţiilor bolilor infectocontagioase. Testarea nu reprezintă nici prevenţie, nici imunizare în faţa acestor boli. În urma testării poate fi constatată o stare de fapt la un moment anume, de exemplu poate fi stabilit un diagnostic sau poate fi realizat un studiu de seroprevalenţă care arată ce procent este imunizat din populaţie. Persoanele nevaccinate, dar testate, rămân în continuare receptive şi susceptibile să contacteze virusul şi să dezvolte o formă gravă a bolii, precum şi să devină contagioase. În acest fel, lanţul contagiozităţii bolii nu poate fi întrerupt. Riscurile asociate administrării vaccinurilor, ca de altfel şi în cazul administrării oricărui medicament, sunt luate în considerare numai prin prisma ecuaţiei risc - beneficiu. Beneficiile şi riscurile asociate vaccinurilor autorizate împotriva maladiei COVID-19, dar şi alte informaţii, sunt oferite spre informare populaţiei şi pot fi consultate pe platformele pe care le-am enumerat aici - şi o să vă înmânez răspunsul. Astfel, puteţi consulta aceste date, aceste informaţii. Ca şi concluzie, vaccinarea cu schemă completă scade de 14 ori riscul de deces în urma maladiei COVID-19, scade de 12 ori riscul de spitalizare şi de internare în ATI şi scade de 10 ori riscul de infectare cu SARS-CoV-2. Nici prin testare, nici prin adoptarea măsurilor restrictive asupra populaţiei nu pot fi obţinute rezultatele care se obţin prin creşterea ratei de vaccinare şi obţinerea imunităţii de turmă. Cu deosebită consideraţie, secretar de stat Levente Vass. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. O să vă rog să continuaţi cu răspunsul la întrebarea cu tema "Răspunderea asupra efectelor vaccinării contra virusului SARS-CoV-2", întrebare adresată tot de domnul deputat Dămureanu Ringo, de la Grupul AUR. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Domnule deputat, o să fie un răspuns puţin mai lung. Cu permisiunea dumneavoastră o să încerc să scurtez, pentru că sunt şase pagini. O să scot câteva elemente. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: O să vă rog să vă încadraţi în timpul alocat de trei minute. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Mulţumesc. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este statuat de Constituţia României, la art. 34, astfel: "Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii". Unul din criteriile discriminării este boala cronică necontagioasă. Per a contrario, boala contagioasă, care are o importanţă deosebită pentru sănătatea publică, în ansamblu, nu intră în sfera discriminării. Acest lucru reiese din argumentul logico-juridic definit de adagiul: atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul. Dincolo de argumente, am enumerat toate site-urile care aduc răspunsul pentru întrebarea dumneavoastră. Iar legat de testarea preclinică, permiteţi-mi să vă zic câteva cuvinte. V-am scris aici care sunt studiile clinice de faza 1, studiile clinice de faza 2, de siguranţă, şi studiile clinice de faza 3, de eficacitate la toate medicamentele, inclusiv pentru medicamentul numit vaccin, care se administrează oamenilor. Am arătat în răspunsul meu cam la ce număr de pacienţi se testează un medicament şi o să vedeţi din răspunsul meu că este un număr mult, mult mai mic decât ceea ce s-a făcut cu ajutorul statelor membre în Uniunea Europeană, de exemplu, la vaccinul anti-COVID, înainte să se înceapă administrarea pentru persoane şi pentru cetăţenii Uniunii Europene. În concluzie, credeţi-mă, şi pe mine, ca medic, mă satisface răspunsul pe care am onoarea să vi-l înmânez la sfârşitul discursului. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. O să vă rog să continuaţi cu răspunsul la întrebarea "Provenienţa virusului SARS-CoV-2", întrebare adresată, de asemenea, de către domnul deputat Dămureanu Ringo. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Pandemia de COVID-19 a fost declarată în data de 11 martie 2020 de către OMS, iar responsabilii de vârf din cele 27 de ţări membre ale UE s-au consultat pe tema măsurilor ce se impun pentru îngrădirea epidemiei de coronavirus în spaţiul comunitar. Declaraţia publică a directorului OMS, din data de 11 martie 2020, că situaţia generată de COVID-19 poate fi declarată drept pandemie, este documentul oficial din care fiecare ţară a luat măsuri speciale de pregătire şi de a preveni îmbolnăvirile în masă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii are criterii stricte pentru definirea unei situaţii de pandemie. În general, se ajunge la această situaţie în cazul epidemiilor răspândite pe multe continente şi dacă există un grad mare de răspândire la nivel internaţional şi în comunităţi. Pandemia se poate produce dacă într-o populaţie apare un microorganism, agent patogen nou, necunoscut anterior, în situaţia actuală virusul SARS-CoV-2, sau dacă microorganismul, agentul patogen, reapare după o absenţă de câteva decenii, întâlnind o receptivitate colectivă generală. În acelaşi timp, transmiterea nu poate fi influenţată în lipsa unei măsuri antiepidemice adecvate, lucru foarte important. Cercetătorii chinezi au izolat virusul în laborator încă din luna ianuarie 2020, la mai puţin de o lună de la depistarea primelor cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2. Genomul a fost izolat cu ajutorul probelor recoltate de la nouă pacienţi internaţi în Wuhan. Ulterior, secvenţierea ARN-ului viral a fost transmisă către OMS şi pusă astfel la dispoziţia specialiştilor din întreaga lume. Virusul a reprezentat o similaritate foarte mare cu două coronavirusuri prezente la anumite specii de liliac, unul dintre aceste virusuri fiind SARS-CoV-1, cu care se aseamănă în proporţie de 79,5%. Această similitudine stă la baza denumirii SARS-CoV-2. De asemenea, noul coronavirus este asemănător, în proporţie de 50%, şi cu cel care cauzează sindromul respirator MERS, identificat pentru prima dată în Orientul Mijlociu, de unde şi denumirea. Studii comparative ulterioare au contribuit la individualizarea principalelor caracteristici ale noului coronavirus. Astfel, până astăzi, avem peste 3.937 de genomuri prezente în spaţiul european. Una dintre ţările care au reuşit izolarea virusului în laborator este şi România. Conform anunţului ministrului sănătăţii din data de 01.01.2021, Institutul de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" a reuşit secvenţierea genomică a unei tulpini de coronavirus similară celei descoperite iniţial în Marea Britanie. V-am dat, în continuare, mai multe pagini web, de unde puteţi să vă mai completaţi setul de informaţii de care poate aveţi nevoie. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. Şi ultima întrebare, tot din partea domnului Dămureanu Ringo, "Conţinutul vaccinului contra virusului SARS-CoV-2". O să vă rog să daţi un răspuns, să vă încadraţi în trei minute. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Domnule deputat, cu toată stima, o să vă înmânez toate aceste date, tabele, exact ce conţine vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2. Şi aveţi şi paginile web de unde am luat ca bibliografie aceste informaţii. Cu permisiunea dumneavoastră, şi pentru un medic e greu să citească toate aceste elemente, aşa că nu o să vă răspund mai mult legat de această întrebare. Cu permisiunea dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar de stat. Îl întreb pe domnul deputat Dămureanu dacă mai are nevoie de clarificări şi intervenţii. Nu. În regulă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu întrebarea adresată tot Ministerului Sănătăţii, de către domnul deputat Badea Mihai-Alexandru, de la Grupul USR, cu tema "Stadiul redactării şi publicării rapoartelor privind incendiile din spitalele în care sunt trataţi pacienţi cu COVID-19". Îi dau cuvântul, încă o dată, domnului secretar de stat Vass Levente pentru oferirea răspunsului. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Vass Levente: Referitor la interpelarea dumneavoastră, privind stadiul redactării şi publicării rapoartelor privind incendiile din spitalele în care sunt trataţi pacienţi cu COVID-19, vă comunicăm următoarele. Rapoartele de control nu pot fi publicate, întrucât aceste documente întocmite conţin date cu caracter personal ce intră sub incidenţa Regulamentului European nr. 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27.04.2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivelor care ţin la această aplicabilitate privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului sus-menţionat. Rapoartele de control nu intră sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare. Rapoartele de control întocmite de corpul de control al ministrului sănătăţii, urmare a acţiunilor de control la nivelul spitalelor, unde au avut loc incendii cu victime, au fost transmise organelor de urmărire penală competente. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar de stat. Îl întreb pe domnul deputat Mihai-Alexandru Badea dacă doreşte să facă precizări sau are comentarii cu privire la răspunsul oferit de domnul secretar de stat. Da. Vă rog. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. În această întrebare am arătat faptul că în ultimele 11 luni au avut loc nu mai puţin de zece incendii în spitalele din România, aşadar, în medie aproximativ unul pe lună. Trei dintre acestea s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. Am avut nu mai puţin de 42 de decese - asta, cel puţin, la momentul când am transmis acea întrebare. Într-adevăr, ştiu rigorile la care ne supune GDPR-ul, că nu putem publica ad litteram acele rapoarte, însă sunt convins că putem găsi o formulă să cenzurăm informaţiile confidenţiale şi să le publicăm măcar în această formă sau să publicăm concluziile care au rezultat. Nu m-am referit la o publicare integrală a acestor rapoarte. Nu am înţeles din răspunsul oferit care este stadiul redactării celor trei rapoarte, dacă toate cele trei au fost finalizate şi comunicate organelor competente şi care sunt măsurile preventive pe care Ministerul Sănătăţii le-a luat sau intenţionează să le ia având în vedere concluziile din aceste rapoarte. Aşadar, vă rog frumos, dacă puteţi să clarificaţi şi aceste lucruri. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule deputat. Îl întreb pe domnul secretar de stat dacă doreşte să aducă precizări cu privire la chestiunile ridicate de către domnul deputat Badea. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Vass Levente: Pe lângă problemele de clădiri, să ştiţi, câteodată uităm că un incendiu poate să pornească şi din alte motive, inclusiv umane. De aceea, vă rog frumos să acceptaţi răspunsul meu, şi, probabil, organele competente, după ce îşi termină cercetările, o să aducă la cunoştinţa celor interesaţi toate datele problemei. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Avem o întrebare adresată de către domnul deputat Coarnă Dumitru, de la Grupul PSD, cu tema "Pestă Porcină Africană la ferma S.C. Comsuin SA din Ulmeni, judeţul Călăraşi. DSVSA Călăraşi încalcă legea prin falsificarea probelor recoltate de personalul specializat din cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi". Înţeleg că răspunsul a fost transmis în scris. Dacă domnul deputat are nevoie de lămuriri suplimentare, îl invităm să se adreseze ANSVSA. În ceea ce priveşte întrebarea adresată de domnul deputat Şlincu Dan-Constantin, de la Grupul PSD, cu tema "Care este situaţia la zi a fondurilor europene pe care le are la dispoziţie România prin toate programele de sprijin", am primit informaţia că domnul secretar de stat Vasile-Cristian Roman nu este astăzi prezent pentru a ne oferi răspunsul de la tribuna Parlamentului, însă acest răspuns va fi trimis în scris. Continuăm cu o întrebare adresată atât Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cât şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, de către domnul deputat Brian Cristian, de la Grupul USR, cu tema "Lista zonelor cu potenţial turistic ridicat". Se solicită amânare din partea domnului secretar de stat Claudiu-Vasile Răcuci. Înţeleg că domnul secretar de stat este în sală. Şi, de asemenea, aveţi răspunsul la interpelare? Vă rog, aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Claudiu-Vasile Răcuci (secretar de stat, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului): Bună ziua, domnule deputat! Referitor la primul punct din întrebarea dumneavoastră, vă pot spune că, prin Legea nr. 190/2009, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, prin care se stabileşte că în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice, care au fost identificate pe baza unor criterii obiective şi care sunt enumerate în anexele la prezenta ordonanţă. Pentru stabilirea obiectivă a potenţialului turistic existent la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale a fost elaborată o metodologie de analiză care a fost utilizată în mod unitar pe tot parcursul elaborării studiilor de fundamentare a secţiunii a VIII-a a Planului de amenajare a teritoriului naţional. Au fost stabilite patru categorii de elemente de analiză, respectiv resursele turistice naturale, resursele turistice antropice, infrastructura specific turistică şi infrastructura tehnică. Pentru că la nivel local situaţia resurselor turistice înregistrează permanente modificări, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 prevede ca anexele să fie reactualizate periodic. În ceea ce priveşte punctul 2 din întrebarea dumneavoastră, precizăm faptul că Planul de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a VIII-a - identifică unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice, dar nu stabileşte opţiunile de accesare a programelor de investiţii pentru acestea. Referitor la întrebarea 3, în stabilirea punctajului necesar pentru includerea în lista UAT-urilor cu resurse naturale şi antropice mari şi foarte mari, conform Metodologiei pentru analiza potenţialului turistic al teritoriului, din cele patru categorii de elemente de analiză, respectiv resursele turistice naturale, resursele turistice antropice, infrastructura specific turistică şi infrastructura tehnică, se ţine cont doar de punctajul resurselor naturale şi antropice. Vă mulţumesc şi vă pot înmâna şi în scris răspunsul la întrebare. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. Îl întreb pe domnul deputat dacă doreşte să facă precizări sau comentarii cu privire la acest răspuns. Da. Vă rog frumos. Domnule deputat, aveţi cuvântul, două minute la dispoziţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate domnule secretar de stat, Vă mulţumesc pentru clarificările oferite cu privire la lista zonelor cu potenţial turistic ridicat. Pentru că este vorba de un subiect extrem de important pentru toţi cei care mai cred în turismul românesc şi doresc să investească în acest domeniu, vă rog să ne oferiţi următoarele informaţii suplimentare în ceea ce priveşte evoluţia zonelor cu potenţial turistic ridicat. Care a fost evoluţia acestora, identificate în România, în ultimii ani, şi care este numărul zonelor cu potenţial turistic ridicat care şi-au majorat punctajul în ultimii 5 ani şi care au reuşit să promoveze în categoria celor cu resurse turistice foarte mari? Vă adresez aceste întrebări datorită interesului ridicat din zona, în Circumscripţia Maramureş, din care provin. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos şi eu. (Vociferări.) În regulă. Vă mulţumesc frumos. Domnul secretar de stat va oferi un răspuns în scris solicitărilor suplimentare adresate de către domnul deputat Brian Cristian, de la Grupul USR. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu o întrebare adresată Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, de către domnul deputat Coarnă Dumitru, de la Grupul PSD, cu tema "Sesizare la adresa preşedintelui ANFP. Concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de şef serviciu Corp Control I organizat de ANFP". Întreb dacă domnul deputat Coarnă este. Nu este. Atunci, răspunsul îi va fi transmis în scris de către domnul secretar de stat Claudiu-Vasile Răcuci. De asemenea, tot de la Grupul PSD, domnul deputat Chirilă Virgil Alin are o întrebare adresată Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu tema "Situaţia la zi a Programului de termoficare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 53 din 25 iunie 2019 şi situaţia solicitării depuse de primăria Drobeta-Turnu Severin în 2019". Întreb dacă domnul deputat este în sală. Da, este. Atunci, îi dau cuvântul domnului secretar de stat Claudiu-Vasile Răcuci pentru oferirea răspunsului. Vă rog, aveţi trei minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Bună ziua, domnule deputat! Cu privire la stadiul actual al Programului Termoficare, precizăm că în prezent Ministerul Dezvoltării are încheiate contracte de finanţare cu 13 unităţi administrativ-teritoriale beneficiare, pentru 37 de obiective de investiţii. Toate informaţiile legate de alocările efectuate pe Programul Termoficare, program de investiţii multianual, sunt publice şi pot fi consultate pe site-ul ministerului. Referitor la situaţia din prezent, cu privire la proiectul şi cererea de finanţare depusă în acest Program de Termoficare de către Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, precizăm că solicitarea de finanţare depusă a fost incompletă. Drept urmare, au fost cerute anumite clarificări, şi până la această dată nu s-a primit nimic din partea primăriei. În ceea ce priveşte solicitarea dumneavoastră, de a vă transmite dacă în prezent Programul Termoficare, care a fost aprobat prin OUG, mai dispune de un buget propriu, finanţarea Programului Termoficare se realizează din următoarele surse: sume din transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; sume din transferuri din bugetul fondului pentru mediu, în limita sumei de 400.000 mii lei; sume din bugetele locale. Referitor la solicitarea dumneavoastră nr. 3, vă facem cunoscut faptul că la momentul depunerii de către Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin a solicitării de finanţare pentru investiţiile finanţate în cadrul Programului Termoficare erau alocate următoarele sume: 70.000 mii lei, alocate potrivit Legii nr. 50/2019; bugetului fondului pentru mediu i s-au alocat 400 mii lei. La întrebarea 5 menţionăm că, astfel cum s-a precizat la punctul 1 de mai sus, din anul 2019 şi până în prezent, au fost încheiate 37 de contracte de finanţare, din care 12 obiective de investiţii au fost finalizate. Răspuns la întrebarea nr. 6. Precizăm că la nivel central există resursele financiare, fiind decizia exclusivă a unităţilor administrativ-teritoriale de a accesa finanţare în cadrul Programului Termoficare, cu respectarea prevederilor legale, pentru construirea şi modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, în vederea reducerii costurilor şi asigurării continuităţii agentului termic pe perioada sezonului rece. Vă mulţumesc şi vă pot înmâna şi în scris răspunsul la întrebare. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Îl întreb pe domnul deputat Chirilă Virgil Alin dacă are de făcut precizări suplimentare sau comentarii cu privire la răspunsul primit de la domnul secretar de stat. Da. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Bună ziua, doamnă preşedinte! Domnule secretar de stat, vreau să vă mulţumesc pentru răspunsurile date. În sfârşit am primit şi eu răspuns la toate întrebările pe care le-am adresat. Ministerul Dezvoltării se ridică la nivelul aşteptărilor şi vreau să vă şi explic de ce am pus această întrebare, fiindcă din calculul nostru ar fi bine finanţată o centrală de termoficare în Drobeta-Turnu Severin, având în vedere toate subvenţiile care au fost aprobate şi alocate de către Guvernul României, şi pe conducerea Guvernului PSD, şi pe conducerea actuală. Cred că până acum făceam o centrală termică. Şi vă rog frumos, domnule secretar de stat, să vă îndreptaţi puţin atenţia spre această problemă şi, eventual, să mai trimiteţi o dată o adresă de clarificări la Primăria Drobeta-Turnu Severin. Vă mulţumesc încă o dată. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. Nu mai sunt alte comentarii din partea domnului secretar de stat. Aş dori să dau citire, în continuare, la trei întrebări pentru care se solicită o amânare a răspunsului. Prima, adresată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, de către domnul deputat Petreţchi Nicolae-Miroslav, de la Grupul minorităţilor naţionale, cu tema "Lipsa materialului lemnos pentru încălzirea locuinţelor". De asemenea, o întrebare adresată Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, de către doamna deputat Intotero Natalia-Elena, de la Grupul PSD, cu tema "Persoanele vârstnice care trăiesc din ajutorul social". Şi ultima întrebare, adresată Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, de către doamna deputat Adomnicăi Mirela Elena, de la Grupul PSD, cu tema "Stadiul evaluării dosarelor de pensii şi calendarul măririi punctului de pensie". Încheiem aici lista întrebărilor. |
|||||
|
|
|
Trecem la prezentarea interpelărilor. Voi da cuvântul colegilor deputaţi înscrişi pe listă pentru a prezenta câte o singură interpelare din cele depuse, reamintind, totodată, că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute. Lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări în şedinţa de astăzi, 22 noiembrie 2021. |
|
|||
|
|
|
Domnul deputat Radu-Iulian Molnar, de la Grupul USR, are depuse două interpelări. Doreşte să susţină una dintre ele. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul, cu rugămintea să nu depăşiţi cele 3 minute. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea este adresată domnului Lucian Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne. Obiectul interpelării - "Acţiuni legale împotriva dezinformărilor în timpul pandemiei". De la debutul pandemiei instituţiile acreditate ale statului s-au luptat cu boala pe două paliere - cel medical şi cel comunicaţional. Spitalele, DSP-urile, Armata şi chiar şi voluntarii şi-au concentrat forţele pe însănătoşirea celor afectaţi de COVID-19, şi mai apoi pe prevenirea îmbolnăvirii prin vaccinare. Pe de altă parte, MAI are datoria informării corecte, dar şi sarcina combaterii informaţiilor false cu privire la COVID-19. Războiul comunicaţional s-a făcut simţit cu precădere în mediul online. Şi îl numesc război pentru că asta este - o stare de alertă medicală cu care se confruntă ţara şi din cauza căreia mor sute de oameni zilnic! Liderii sunt bine cunoscuţi, omniprezenţi în online şi offline şi sunt destule televiziuni publice care le acordă spaţiu de emisie. Or, acestea sunt gesturi aflate în contradicţie cu strategia de combatere a pandemiei şi campania naţională de vaccinare. Sunt direct responsabili de răspândirea bolii, supraaglomerarea secţiilor ATI, epuizarea şi demoralizarea personalului medical din România. Adică zădărnicesc în mod evident eforturile de combatere a bolii. Codul penal are prevederi specifice acestor situaţii. Art. 352 privind "Infracţiuni contra sănătăţii publice" spune că "Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase [...] se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani". Iar art. 404 privind "Comunicarea de informaţii false" subliniază - "Comunicarea sau răspândirea [...] de ştiri, date sau informaţii false [...], cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani". De aceea, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:
În acest moment, opinia publică este asaltată de informaţii false şi comunicări manipulatoare, iar România nu îşi permite să piardă războiul comunicaţional când sunt în joc vieţile cetăţenilor ei. Radu-Iulian Molnar, deputat USR PLUS de Cluj, Circumscripţia nr. 13. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Înainte de a continua lista interpelărilor depuse, aş vrea să reamintesc faptul că portul măştii, în Camera Deputaţilor, în această sală de plen, este obligatoriu şi o să-i rog pe cei care nu poartă mască să o facă în mod corespunzător, pentru a putea desfăşura această şedinţă în siguranţă şi din respect pentru ceilalţi colegi. Vă mulţumesc frumos. Următoarea interpelare, depusă de către domnul deputat Sebastian-Ioan Burduja, de la Grupul PNL. Are o interpelare depusă. Nu este prezent. Domnul deputat Viorel Salan, din partea Grupului PSD, are o interpelare depusă. Întreb, dacă este prezent şi doreşte să o susţină? Nu este. Domnul deputat George-Adrian Paladi, de la Grupul PSD, a depus două interpelări. Întreb, dacă este prezent şi doreşte să susţină vreuna dintre ele? Nu. Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe, de la Grupul PNL, a depus două interpelări. Doreşte să susţină una dintre ele. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul, cu rugămintea să vă încadraţi în cele 3 minute alocate. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc. Una dintre interpelări este adresată domnului ministru interimar al sănătăţii, Attila-Zoltán Cseke. Obiectul interpelării - "Criza medicamentelor vitale din România". Criza medicamentelor din România continuă să pună în pericol vieţile oamenilor. De ani de zile se încearcă o remediere, fără succes, a acestei situaţii. Mii de pacienţi fiind puşi în dificultatea de a-şi putea urma tratamentul din cauza lipsei de achiziţionare a medicamentelor necesare. Anul acesta aţi anunţat modificarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor pentru ca acestea să poată fi disponibile pentru achiziţie. Cu toate acestea, medicamentele continuă a fi retrase din ţara noastră întrucât avem cea mai mică alocare bugetară pentru sănătate, iar modelul de cumpărare se bazează pe politica celui mai mic preţ din Uniunea Europeană. Situaţia pandemiei cu noul virus SARS-CoV-2 la nivel naţional, precum şi noile reglementări de a suspenda timp de 30 de zile internările şi intervenţiile chirurgicale în cadrul spitalelor de stat agravează criza sanitară prin care trece ţara noastră. În lipsa unei decizii clare de soluţionare a problemei medicamentelor, pacienţii se găsesc în imposibilitatea de a-şi putea urma tratamentul prescris şi de a se trata. Majoritatea medicamentelor fie lipsesc de luni de zile, fie se pot găsi cu dificultate la nivel naţional. Medicamentele care lipsesc vizează o serie de afecţiuni, iar cele mai importante sunt următoarele - şi aici urmează o listă destul de lungă de medicamente. Soluţionarea crizei medicamentelor poate salva vieţi şi poate ameliora situaţia de suprasolicitare a spitalelor din România. Şi vă dau aşa, câteva exemple de medicamente. Dintre acestea - Vesanoid, Anakinra, Budenofalk, Climen, Dexamethazonă, Eritromicină, Methotrexat, Femoston, Euthyrox, Neotigason, Novothyral, Propanolol, Remicade, Salofalk, Verapamil şi multe altele. Domnule ministru, cer să luaţi act de această situaţie, să verificaţi totalitatea medicamentelor necesare ce au fost retrase din România sau se găsesc cu dificultate şi să dispuneţi în vederea soluţionării acestei crize. Cer răspuns verbal şi scris. Daniel Gheorghe, deputat al Partidului Naţional Liberal. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Radu Tuhuţ, de la Grupul PSD, a depus 10 interpelări. Întreb, dacă este în sală şi doreşte să susţină vreuna dintre ele? Nu. Domnul deputat Viorel-Dumitru Focşa, de la Grupul AUR, a depus două interpelări. Întreb, dacă doreşte să susţină vreuna dintre ele? Domnul deputat? Vă mulţumesc. Şi vă rog, de asemenea, să purtaţi corespunzător masca în plenul Camerei Deputaţilor, din respect faţă de colegi. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Lăsaţi, doamnă preşedinte, că sala e aproape goală, deci nu despre asta e vorba. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Sunt suficienţi colegi... |
|||||
|
Interpelarea mea... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...inclusiv colegii de la stafful tehnic... |
|||||
|
Doamnă, nu mă bruiaţi! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...aici, în sală, şi aş vrea... |
|||||
|
Nu mă bruiaţi! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...să-i protejăm. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mă lăsaţi? Că îmi luaţi din timp. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Aveţi cuvântul, 3 minute la dispoziţie, din acest moment. |
|||||
|
|
Una dintre interpelări este adresată domnului ministru al dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, domnului Attila-Zoltán Cseke. Subiectul este "Ilegalităţi grave comise de Consiliul Local Constanţa şi nesancţionate de Instituţia Prefectului". Stimate domnule ministru, Consiliul Local Constanţa a adoptat în data de 30 iunie 2021 Hotărârea nr. 195 privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului "Port Tomis" - port turistic, atenţie! - din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în domeniul public al municipiului Constanţa şi Hotărârea nr. 196 privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului "Lac Tăbăcărie" - aici, unde a eşuat domnul Arafat cu elicopterul - din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în domeniul public al municipiului Constanţa. Ambele hotărâri au fost adoptate cu 17 voturi pentru, un vot împotrivă şi 8 abţineri, în condiţiile în care la data respectivă în funcţie erau 26 de consilieri dintre cei 27 de membri ai Consiliului Local Constanţa. Prin adresa cu numărul 144.491 din 1 noiembrie anul acesta, mi-aţi comunicat că "pentru un consiliu local care numără 26 de consilieri în funcţie din cei 27 de consilieri ai organului colegial, adoptarea hotărârii, al cărei obiect este trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea unui minister în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, se va putea realiza în cazul în care respectiva hotărâre va fi adoptată cu 19 voturi, respectiv primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică - număr par - rezultată în urma aplicării fracţiei stabilite de lege - două treimi - la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii". Cu alte cuvinte, cele două hotărâri menţionate anterior au fost adoptate de Consiliul Local Constanţa cu încălcarea prevederilor art. 139 alin. (2) şi art. 5 lit. d) din Codul administrativ. Pe această cale, vă solicit, stimate domnule ministru, să dispuneţi Corpului de Control efectuarea unei acţiuni specifice la Instituţia Prefectului judeţului Constanţa şi să îmi comunicaţi de ce, nici până astăzi, cele două hotărâri nu au fost notificate sau atacate la instanţa de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 255 alin. (1) şi (2) din acelaşi Cod administrativ. Solicit răspuns în scris. Cu deosebită consideraţie, Dumitru-Viorel Focşa, deputat AUR de Constanţa. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Da. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu doamna deputat Ileana Cristina Dumitrache, de la Grupul PSD, care a depus o interpelare. Întreb, dacă este în sală? Nu este. Este în online. |
|
|||
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache (prin audioconferinţă): Bună seara, doamnă preşedinte! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: În regulă. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul pentru prezentarea interpelării. |
|||||
|
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache (prin audioconferinţă): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului ministru interimar al sănătăţii. Aşadar, domnule ministru, Cu spitale arhipline, cu o campanie de vaccinare care se desfăşoară anevoios, cu o lipsă acută de comunicare şi transparenţă în privinţa mijloacelor de prevenire şi tratament, ei bine, tot mai mulţi români ajung să se trateze acasă cu antivirale cumpărate din surse neautorizate. După cum bine ştiţi, în spaţiul public au apărut informaţii despre reţele subterane de furnizare a medicamentului Arbidol, vândut în condiţii improprii, în pieţe agroalimentare sau pe Internet, în spatele unor conturi online fictive. Medicamentul amintit se vinde la liber, fără prescripţie medicală în mai multe ţări - în Rusia, Republica Moldova sau în Ucraina -, însă nu a fost autorizat în Uniunea Europeană. Acest aspect însă nu a împiedicat Ministerul Sănătăţii, condus la acel moment de Nelu Tătaru, ca, în mai 2020, să includă medicamentul în protocolul de tratament al pacienţilor COVID pentru formele uşoare şi medii ale bolii. Medicamentul a fost menţinut aproape un an în schema de tratament în România şi folosit de mai multe spitale din ţară. În tot acest timp, medici specialişti şi manageri de spitale nu au infirmat eficacitatea tratamentului, ci, dimpotrivă, au subliniat că în cazul administrării în primele zile de boală, desigur, cu prescripţie şi supraveghere medicală, antiviralul poate preveni cazurile complicate şi poate reduce spitalizarea. În aprilie 2021, Ministerul Sănătăţii, condus de doamna Ioana Mihăilă, a eliminat Arbidolul şi l-a trecut în lista de antivirale, fără dovezi semnificative ale eficienţei. Această decizie împarte cumva comunitatea medicală în două tabere. Sunt cei care se conformează faptului că medicamentul, neavând autorizaţie din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente, nu poate fi administrat pacienţilor COVID şi cei care, în ciuda acestei directive, continuă să recomande medicamentele ca fiind off-label, având în practică rezultate favorabile şi o rată scăzută a efectelor adverse. Domnule ministru, vă întreb două lucruri simple. Dacă medicamentul este contraindicat, de ce statul român nu ia mai multe măsuri pentru a împiedica comercializarea lui, având în vedere şi că l-a avut în protocol? Şi dacă sunt eficiente şi cu rezultate bune, aşa cum s-a observat în practică de către medicii de specialitate, de ce nu sunt reintroduse în protocol şi comercializate legal? Vă rog să îmi comunicaţi ce măsuri aveţi în vedere pentru ca pacienţii COVID din România să poată beneficia de un tratament eficient făcut cu responsabilitate şi în siguranţă. Solicit acest răspuns în scris. Mulţumesc. Deputat Cristina Dumitrache. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Nicolae Roman, de la Grupul AUR, a depus 3 interpelări. Doreşte să susţină una dintre ele. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea se adresează prim-ministrului în funcţie încă, domnul Florin-Vasile Cîţu, şi obiectul ei îl reprezintă "Măsurile pentru îmbunătăţirea infrastructurii din spitale". Pe parcursul ultimelor decenii, niciun Guvern nu a pus pe primul loc necesitatea unei reforme radicale a sistemului public de sănătate aflat în colaps, întreg dezastrul sistemului de sănătate din România a fost scos la iveală de criza provocată de pandemia COVID-19. În ultimii 30 de ani, am avut anul şi ministrul care, unul după altul, au aruncat atât propria incompetenţă, cât şi corupţia din sistem în ograda "grelei moşteniri". Legile sănătăţii, nu de puţine ori, au fost adoptate la pachet, prin asumarea răspunderii ministeriale, iar investiţiile în sistemul de sănătate au fost direcţionate doar atât cât să-l menţină la limita supravieţuirii. Constatăm că, în ultimii ani, spitalele din România au devenit adevărate capcane pentru pacienţii internaţi. Rând pe rând, au ars spitale, precum cel de la Piatra Neamţ, unde s-au numărat 10 morţi, apoi Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", în urma incendiului, bilanţul ajungând la 24 de morţi, urmat de Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, unde s-au înregistrat 7 morţi, iar cel mai recent incendiu este cel de la Ploieşti, care a provocat moartea a 2 pacienţi. Spitalele cad unul după altul, se scriu rapoarte, se fac anchete, dar nu avem niciun vinovat şi nici nu se întrevede vreo măsură de îmbunătăţire tehnică, logistică şi sanitară a situaţiei acestora. Prin urmare, întrebarea mea legitimă este: Care sunt măsurile luate pentru ca spitalele din România să nu mai fie adevărate capcane pentru pacienţi? Vreau să aflu acest răspuns în scris. De ce? Fiindcă nu vreau să plecaţi şi să nu lăsaţi şi dumneavoastră o linie directoare în acest sens. Deputat AUR în Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul deputat George-Cătălin Stângă, de la Grupul PNL, care a depus o interpelare. Nu este în sală. Domnul deputat Dan Şlincu, de la Grupul PSD, are o interpelare depusă, pe care o va şi susţine. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea este adresată domnului Dan Vîlceanu, ministrul finanţelor, ministrul interimar al transporturilor şi infrastructurii. Stimate domnule ministru, Poliţele RCA s-au scumpit accelerat în doar două luni de zile. Preţurile la poliţele RCA sunt de nestăpânit. La unele companii de asigurări aproape că s-au triplat. Atât prim-ministrul, cât şi dumneavoastră aţi promis că veţi interveni urgent cu măsuri ferme şi clare pentru a stabiliza piaţa poliţelor RCA, în urma falimentelor repetate ale firmelor de asigurări, şi pentru a nu suferi cei care au fost păgubiţi de şoferii care au fost asiguraţi la aceste companii. Din păcate, am constatat, atât eu, cât şi milioane de şoferi din întreaga ţară, că nu aţi făcut nimic pentru a opri haosul generalizat care s-a propagat în ultimele luni în domeniul asigurărilor de tip RCA şi nici nu aţi luat măsuri ferme pentru a opri astfel de practici ilegale. Nu este posibil ca în doar câteva zile să se majoreze cu peste 100% preţurile la poliţele RCA, fără nicio justificare reală, iar milioane de şoferi din toată ţara să fie puşi în faţa faptului împlinit de a achita sume exorbitante pentru a încheia asigurări de răspundere civilă obligatorie. Situaţia este atât de gravă, încât unele dintre instituţiile statului nu mai au bani în buget pentru a achita noile tarife ale poliţelor RCA. Printre acestea se numără instituţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cum ar fi Poliţia sau Jandarmeria. Deci, au rămas fără poliţele RCA valabile o serie de autospeciale care sunt în continuare folosite în misiuni. Este o chestiune gravă, care trebuie imediat rezolvată. Aşa nu se mai poate, trebuie oprit dezastrul din acest domeniu! Vă rog să sesizaţi Consiliul Concurenţei şi să investigaţi dacă explozia de preţuri, a tarifelor RCA din ultimele săptămâni, nu reprezintă o acţiune concertată a companiilor din acest domeniu. Vă solicit să luaţi măsuri în cel mai scurt timp şi să-mi transmiteţi care sunt acestea. Solicit răspuns în termen legal. Deputat Dan-Constantin Şlincu, PSD, Botoşani. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul deputat Lucian Feodorov, de la Grupul AUR. A depus o interpelare pe care o va şi susţine. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul, cu rugămintea să vă încadraţi în cele 3 minute. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Interpelare adresată ministrului muncii şi protecţiei sociale, doamna Raluca Turcan, de către subsemnatul, deputat AUR, în Circumscripţia nr. 7 Botoşani. Subiectul - Când veţi aplica dispoziţiile Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar şi ale Ordonanţei de urgenţă nr. 123/2020 prin care se prevede dublarea alocaţiilor de stat pentru copii, prin modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993? Din acţiunile şi măsurile luate de Guvernul Cîţu, de la începutul mandatului şi până în prezent, când aşteptăm numirea unui nou Guvern, în urma adoptării moţiunii de cenzură care a fost iniţiată de AUR, USR şi PSD, nu pot decât să constat, cu profundă dezamăgire, faptul că s-a acţionat premeditat împotriva cetăţenilor români, atât a pensionarilor, cât şi a copiilor care reprezintă viitorul ţării. Având în vedere faptul că, în calitate de deputat şi de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, primesc nenumărate sesizări din partea românilor, în legătură cu respectarea calendarului legal al majorărilor de pensii şi de alocaţii de stat pentru copii, vă solicit să îmi comunicaţi care sunt termenele de punere în aplicare a Legii nr. 127/2019 şi a Ordonanţei de urgenţă nr. 123/2020. Deputat AUR în Circumscripţia nr. 7 Botoşani, Lucian Feodorov. Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Daniel-Florin Ghiţă, de la Grupul PSD, are două interpelări depuse. Nu este prezent în sală. Domnul deputat Silviu Macovei, de la Grupul PSD, are o interpelare depusă. Nu este în sală. Domnul deputat Radu Miruţă, de la Grupul USR, are, de asemenea, o interpelare depusă. Nu este în sală pentru a o susţine. Domnul deputat Dorel-Gheorghe Acatrinei, de la Grupul AUR, are o interpelare pe care doreşte să o susţină. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei: Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelare adresată domnului prim-ministru interimar, Florin Cîţu, de către deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe, deputat AUR de Suceava. Obiectul interpelării - "Arătaţi vinovaţii pentru avarierea monumentului istoric «Palatul Administrativ Suceava!». Domnule prim-ministru, La momentul când scriem această interpelare nu ştim în ce poziţie v-a prins rotaţia funcţiei de prim-ministru, dar îndrăznim să vă aducem la cunoştinţă că nu au fost găsiţi responsabilii incendiului de la Palatul Administrativ Suceava, ba, mai mult, vinovaţii sunt acoperiţi. Astfel, ziua de 6 martie 2021 a fost o zi tristă pentru locuitorii judeţului Suceava, dar şi pentru patrimoniul cultural al acestui judeţ, întrucât, în urma unui incendiu violent care a izbucnit undeva în jurul orei 9.00, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean Suceava şi Prefectura Suceava a fost grav afectată, mai ales la nivelul acoperişului. Din primele constatări, a fost vorba despre o suprafaţă mansardată de 2.000 de metri pătraţi, care este practic distrusă. Sunt greu de privit imaginile dezolante cu Palatul Administrativ părăsit şi nefuncţional, având în vedere că este vorba de una dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu din judeţ. Construită între anii 1903 şi 1904, în perioada conducerii administraţiei oraşului de către primarul Franz Des Loges, această clădire reprezintă un puternic reper pentru întreaga comunitate, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi administrativ, şi avea menirea să adăpostească administraţia orăşenească a Sucevei. Proiectul clădirii a fost realizat de arhitectul vienez Peter Paul Brang, care a trăit între anii 1852 şi 1925. Mass-media locală arată că senzorii de fum din Palatul Administrativ nu au funcţionat, cu consecinţa faptului că toată mansarda de 2.000 de metri pătraţi şi arhivele birourilor ce funcţionau la nivelul mansardelor au ars în totalitate, producând pagube foarte mari. De asemenea, nu toate maşinile de intervenţie erau echipate corespunzător, fiind şi maşini cu ani buni de funcţionare, ceea ce arată că efortul de modernizare a flotei de intervenţie a eşuat. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că presiunea hidranţilor din zonă a fost scăzută, astfel fiind necesară solicitarea mai multor echipaje, unele de la distanţe destul de mari. Acest nefericit eveniment trebuie să ne facă să maximizăm măsurile de prevenţie cu privire la eventuale situaţii neprevăzute care s-au extins lună de lună şi în spitalele patriei, dar pentru aceasta trebuie să aflăm adevărul despre incendiul de la Palatul Administrativ Suceava... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei: ...cum trebuie să aflăm adevărul pentru fiecare spital care a ars în acest an. Solicităm să trimiteţi Corpul de Control al Guvernului pentru analiza cauzelor care au dus la incendiul din 6 martie 2021, de la Palatul Administrativ Suceava şi să prezentaţi opiniei publice dacă sunt adevărate ştirile pe surse, cum că a ars în întregime arhiva achiziţiilor publice din judeţul Suceava, lucru de care Gheorghe Flutur nu este străin? De asemenea, vă rugăm să-i daţi dispoziţie domnului Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii, să trimită de urgenţă avizul obligatoriu către Ministerul Dezvoltării pentru că acesta a comunicat mass-mediei sucevene că el nu are nicio legătură cu Palatul Administrativ. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat. V-a expirat timpul de un minut deja. |
||||||
|
|
Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei: Noi înţelegem că acesta nu are nicio legătură, dar, în mod evident, cu funcţia de ministru al culturii! Faţă de această situaţie, solicităm să răspundeţi la următoarea interpelare, în două puncte. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. V-a expirat timpul. |
|||||
|
|
Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei: Imediat!
Solicit răspuns în scris. Deputat de Suceava, Dorel-Gheorghe Acatrinei. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Da. Mulţumesc. Cu rugămintea ca pe viitor să vă încadraţi în cele 3 minute, din respect faţă de colegii dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Lucian-Florin Puşcaşu, de la Grupul AUR, are, de asemenea, o interpelare depusă. Nu este în sală. Domnul deputat Florian-Claudiu Neaga, de la Grupul PSD, are o interpelare depusă, pe care o va şi susţine. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. E o interpelare adresată domnului ministru interimar al sănătăţii, domnul Attila-Zoltán Cseke, obiectul interpelării fiind "Lipsa unei strategii pentru prevenirea incendiilor în spitalele româneşti". Domnule ministru, După ce am adresat două întrebări şi două interpelări, la ultimele două neprimind răspuns nici până în acest moment, referitoare la măsurile de apărare împotriva incendiilor în unităţile sanitare, vă atrag atenţia din nou asupra acestui subiect, mai ales acum, după ce a avut loc cel de-al unsprezecelea incendiu într-un spital din România, în decurs de numai un an de zile. Tragedia cea mai recentă, de la Ploieşti, unde au murit 2 pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, denotă din nou pericolul imens de incendii la care sunt expuşi pacienţii şi angajaţii în spitalele din România. Având în vedere cele întâmplate la Ploieşti, vă rog să ne informaţi:
Vă solicit răspunsul în scris şi oral. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu doamna deputat Raluca Giorgiana Dumitrescu, de la Grupul PSD. Are, de asemenea, o interpelare depusă, pe care o va şi susţine. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Raluca Giorgiana Dumitrescu: Mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea are ca subiect "Fiecare copil ar trebui să poarte un însemn pe care să scrie - «Fragil! Conţine visuri!»". "Mă numesc Andrei şi am 13 ani. Visul meu este să devin avocat şi să apăr copiii şi oamenii care nu au nicio vină. Acesta a devenit visul meu după ce a murit tatăl meu. Lui i-am promis că o să mă fac avocat şi că o să fac politică. Asta s-a întâmplat acum 3 ani. E, până acum 3 ani am văzut viaţa roz, dar după ce a murit tatăl meu am deschis ochii mai bine şi am văzut cum este viaţa. De atunci mi-am promis şi eu că o să mă fac avocat şi n-o să mai fie lumea aşa". Acesta este un fragment din compunerea lui Andrei, elev în clasa a VIII-a, într-o şcoală din mediul rural din România. Unul dintre cei peste un milion de elevi din mediul rural în numele cărora facem Educaţie. Andrei e norocos. A avut cândva un tată care l-a învăţat să viseze. Iar dacă visul lui nu-i va fi smuls din suflet în anii următori, poate va deveni avocat şi poate va intra în politică. Deşi suntem deja prea mulţi... În jurul lui însă, în judeţul care m-a trimis să îl reprezint aici, în Parlament, sunt elevi care nu mai visează de mult la nimic. Colegul de bancă al lui Andrei, mi-a povestit profesorul prin amabilitatea căruia am avut acces la această compunere, obişnuieşte să spună - "Nu pot să visez, domnu'. În capul meu e întuneric!". Asemeni acestor copii, în România sunt zeci de mii de cazuri. O ţară întreagă de elevi cu traume, zeci de generaţii pe care sistemul de învăţământ românesc nu-i protejează. Şi nu o fac, îndrăznesc să spun cu toată responsabilitatea, pentru că singura preocupare a sistemului e să se protejeze pe sine. Da, avem profesori extraordinari! Avem manageri şcolari dedicaţi, manuale, politici educaţionale excepţionale... Dar elevii şcolilor româneşti nu ştiu să scrie şi să citească. Şi nici nu vor învăţa atâta vreme cât sunt abuzaţi fizic şi mental în fiecare zi, sistematic. Şi de-ar fi doar atât. Dar îi vedem în fiecare zi trecând pe lângă noi. Mănâncă panglici de jeleu de 50 de bani bucata, îşi păcălesc foamea cu subproduse alimentare supraprocesate, învaţă în bănci mizere care le aduc în dar scolioza... Iar cei care scapă şi ajung la licee sunt aşteptaţi de tutun şi alcool... Şi de un sistem autoimun care le mutilează visurile, în numele educaţiei şi al siguranţei. Nu caut vinovaţi pentru această realitate dezolantă. În capul elevilor noştri e întuneric pentru că noi, toţi, am stins lumina. Noi i-am lăsat pradă unui sistem care nu se iubeşte decât pe sine. Şi tot noi avem obligaţia să îi salvăm. Pentru că ei cresc acum, pe tura noastră. Domnule ministru, Cred că cea mai oportună soluţie e gândirea unor măsuri cu efect rapid şi pe termen lung, pentru a evita pe viitor aceste tragedii. Care este, concret, pe etape, strategia Ministerului Educaţiei ca să avem o Românie în care elevilor li se garantează dreptul de a se vindeca de traume şi dreptul de a visa? Domnule ministru, Am aşteptat destul o "Românie Educată", este timpul să avem şi o "Românie Vindecată"! Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor. Cu aleasă consideraţie, Raluca Dumitrescu, deputat al PSD. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, doamnă deputat, cu rugămintea să vă încadraţi şi în timpul alocat, data viitoare. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Oana-Gianina Bulai, de la Grupul PSD, a depus o interpelare. Nu este în sală. Doamna deputat Ana-Loredana Predescu, de la Grupul PSD, de asemenea, are o interpelare depusă, pe care doreşte să o şi susţină. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. În atenţia domnului Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, şi a domnului Attila-Zoltán Cseke, ministrul interimar al sănătăţii. Subiectul interpelării - "Vaccinarea copiilor de 5-11 ani". Stimate domnule ministru Bode, Stimate domnule ministru Cseke, În data de 16 noiembrie anul curent, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a emis Hotărârea nr. 103, document ce prevede achiziţionarea a 4.000 de dispozitive preumplute cu adrenalină de tip "EpiPen150Junior", de uz pediatric, necesare desfăşurării procesului de vaccinare a copiilor din grupele de vârstă 5-11 ani împotriva COVID-19. Potrivit prospectului medical, EpiPen se utilizează pentru tratamentul de urgenţă al reacţiilor alergice severe - anafilaxie. Domnilor miniştri, dat fiind faptul că Guvernul României pregăteşte stocuri de adrenalină pentru vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, vă rog să îmi răspundeţi oral şi în scris la următoarele întrebări:
Vă rog să trataţi răspunsurile pe care le veţi oferi cu cea mai mare responsabilitate şi transparenţă deoarece vorbim de cea mai vulnerabilă categorie şi de ceea ce avem noi mai valoros - copiii noştri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Mai avem o interpelare, din partea domnului deputat Brian Cristian, de la Grupul USR. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie pentru prezentarea ei. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Obiectul interpelării este "Reabilitarea Bazei de Atletism a Complexului Sportiv Naţional «Lascăr Pană» şi se adresează Ministerului Tineretului şi Sportului. Domnule ministru, După cum v-am informat în repetate rânduri, situaţia Complexului Sportiv Naţional "Lascăr Pană" necesită atenţia dumneavoastră, dar şi o strategie clară şi coerentă pentru investiţii rapide în reabilitarea infrastructurii sportive din administrare. Unul dintre obiectivele pentru care ştim că există documentaţie pregătită este baza de atletism din cadrul complexului. Problema în acest moment este identificarea liniei de finanţare sau prioritizarea acestui proiect la CNI. Baza de Atletism este un obiectiv extrem de important pentru întreg complexul sportiv, atât din punctul de vedere al competiţiilor sportive ce ar urma să aibă loc, cât şi al sportivilor de performanţă. Totodată, comunitatea băimăreană are nevoie de o pistă de atletism reabilitată şi modernă. Având în vedere art. 112 din Constituţia României şi art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă rog să daţi curs următoarelor întrebări cu privire la cauzele şi soluţiile pentru problema prezentată:
Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul în scris şi verbal. Brian Cristian, deputat al USR de Maramureş. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule deputat. Am epuizat şi lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări în această şedinţă. Vreau să vă mulţumesc tuturor. De asemenea, vreau să mulţumesc staffului tehnic. Seară bună! Închei aici şedinţa. Mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18.17. |
||||||
![]() |



