Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 1 septembrie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.108/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 1 septembrie 2022 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 1 septembrie 2022
|
Şedinţa a început la ora 13.05. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului, asistată de domnul senator Eugen Pîrvulescu, secretar al Senatului, şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Stimaţi colegi, O să vă rog să vă aşezaţi la locurile dumneavoastră; în următoarele două minute vom începe şedinţa plenului reunit al Parlamentului. Domnule ministru, vă salut! Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Vă informez că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 284. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă sunt din partea dumneavoastră comentarii sau observaţii în legătură cu proiectul ordinii de zi, vă rog să le faceţi. Constat că nu sunt. Voi supune votului dumneavoastră ordinea de zi. Stimaţi colegi, Vă rog, vot! |
||||
|
|
243 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă... şi dacă ecranul mă ajută... 12 voturi "nu votez" şi o singură abţinere. Ordinea de zi a fost aprobată. Văd că sunt înscrişi la cuvânt doi colegi. Îl invit pe viceliderul Simion la cuvânt. |
||||
|
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Vreau să denunţ şi de la microfonul Parlamentului vânzarea frauduloasă a Termo Mintia pe doar 90 de milioane de euro către un fond aparent irakian şi cu o companie din Irak. În spate cunoaştem cine stau... stăpânii ministrului energiei, Virgil Popescu, firme legate de GSP Power, de domnul Gabriel Comănescu. Fac apel la colegii noştri de la PSD să oprească această vânzare samavolnică. Doar 150 de milioane de euro s-au investit în retehnologizarea Mintiei pentru sistemul energetic şi pentru iarna care vine. Este un adevărat dezastru! Acţionaţi! Sunteţi la guvernare, faceţi ceva, opriţi-l pe hoţul de la energie! (Aplauze.) |
|
||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Îmi era chiar teamă că o să vorbiţi la ordinea de zi. Doamna Iovanovici Şoşoacă, tot pe procedură, înţeleg. La ordinea de zi doriţi? Acum sau când va... |
||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Da. |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă rog! Vă invit la microfon. |
||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: Mulţumesc frumos. Da. Apropo de cele ale antecesorului, un alt pierdut prin politică, din câte am înţeles că se vorbeşte pe aici - noroc cu profesioniştii domnului profesor Florian Colceag. Dacă nu era atât de acaparat de problemele de distracţie, s-ar fi putut opri şi vânzarea Mintiei, mai ales că discutăm despre Mintia. Dacă vă interesa veneaţi cu noi atunci la mineri, veneaţi şi la doamna Raluca Turcan. Anul trecut se putea opri tot. Atunci când am fost chemată de mineri am discutat cu ei şi am negociat, şi s-au dat şi salariile, şi am sesizat de nenumărate ori - sunt răspunsuri pe fişa mea de senator - acţiuni şi plângeri penale. Dar să trecem la ordinea de zi. Aş dori să ştiu de ce trebuie să înfiinţăm alte şi alte comitete, comisii, în condiţiile în care aveţi Comisie juridică?! Este o iniţiativă a Guvernului, PNL şi-a asumat-o şi vreau să ştiu ce urmăriţi prin înfiinţarea unor astfel de comisii. Nu vă ajung comisiile juridice din Senatul României şi din Camera Deputaţilor?! Mai aveţi multe funcţii să vă răsplătiţi membrii care nu fac altceva decât să cedeze suveranitatea Uniunii Europene, în condiţiile în care România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, în calitate de stat suveran, indiferent câţi dintre dumneavoastră, femei sau bărbaţi, vă cedaţi suveranitatea oricui şi mai ales serviciilor. (Vociferări.) Este obligatoriu să opriţi această cedare de suveranitate! Constituţia este sacră! Din păcate, se încalcă! De peste doi ani şi jumătate se încalcă cu obstinaţie, pe faţă, fără să existe nici măcar un minim respect faţă de poporul român care iese în stradă, vă face notificări, memorii, vă dă în judecată, vă face plângeri penale şi nu vă opreşte nimic! Şi vă întreb: câţi bani aţi primit să vindeţi România? Câţi bani aţi primit să vindeţi tot ce mai are România? Că Mintia nu se vinde de acum! Mintia e de anul trecut! Unde aţi fost când 700 de oameni au fost băgaţi în şomaj? Le-aţi dat câte 10.000 de euro şi pe urmă câteva avantaje lunare ca să tacă. Unde sunteţi atunci când toată industria României este dată, distrusă, când mai avem câteva companii de stat?! Românii v-au trimis aici nu să faceţi tot felul de comitete şi comisii, ca să vindeţi ţara! Să recuperaţi ţara! Şi vă spun un lucru - din ce în ce mai mulţi români vor ieşirea din Uniunea Europeană! De când suntem în Uniunea Europeană, ne-am distrus şi nu pot să spun în aceste condiţii decât RoExit, dacă voi deja daţi toată industria Uniunii Europene. Asta aţi făcut cu PNRR. V-aţi bătut joc de toate companiile de stat din România, cedaţi suveranitatea. Niciodată, niciodată Tratatul Uniunii Europene nu va fi mai presus de Constituţia României! Ruşine să le fie tuturor celor care au trădat România şi poporul român! |
||||
|
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Domnule Simion, v-a eclipsat! Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii, vă rog să le faceţi. La program nu aveţi comentarii. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră programul de astăzi. Vă rog, vot! |
|
||
|
|
285 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă, două abţineri, "nu votez" - 7. Programul a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Pe ordinea de zi avem Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei. Proiectul de Hotărâre este afişat pe paginile de Internet ale celor două Camere ale Parlamentului. Dacă sunt intervenţii de ordin general, o să vă rog să le faceţi acum. Domnule Simion, aveţi cuvântul. Domnule deputat Simion, vă rog. |
|
||
|
|
În primul rând, atrag atenţia secretariatelor celor două Camere. Această alcătuire a comisiei a venit într-o formă în care noi nu aveam nicio funcţie de conducere, deşi suntem al patrulea, nu al cincilea grup parlamentar. Nu ştim cum le-a trecut prin cap să facă acea propunere, dar am vrea mult mai mare atenţie, pentru că nu este normal. În altă ordine de idei, suntem singurul partid care ne poziţionăm total împotriva acestui pachet de legi. E forma prin care justiţia se vrea a fi controlată de regimul Iohannis, iar obedienţa partidelor politice din Coaliţie - să vedem şi alţi colegi mai mici din opoziţie ce vor face - e strigătoare la cer. AUR va vota contra tuturor propunerilor legate de această comisie. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc pentru precizări. Domnul Dumitru Coarnă s-a înscris la cuvânt. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Astăzi cred că suntem în faţa unui examen fundamental pentru suveranitate şi pentru constituţionalitate. Acest pachet de legi, pe care Guvernul României şi-l asumă - vorbim despre modificarea Legii nr. 303 şi a Legii nr. 304 - nu trebuie să înfiinţezi comisii ca să constaţi la o simplă lecturare că este atac la suveranitate şi la constituţionalitate. Este profund neconstituţional acest pachet de legi. Eu cred că trebuia să-l retrageţi înainte să discutaţi într-un plen reunit ceea ce dumneavoastră încercaţi să reglementaţi. Practic, desfiinţaţi Curtea Constituţională, dacă acest pachet de legi o să treacă - sunt convins că o să treacă, pentru că semnele dumneavoastră sunt pentru vot "pentru" - este un pachet pe care şi l-a asumat PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, pentru că vorbim despre o iniţiativă a Guvernului. Acum veniţi şi încercaţi să creaţi o comisie care practic să submineze comisiile de drept, create în Parlament prin Constituţie şi prin legea organică. Avem Comisie juridică, avem Comisie pentru constituţionalitate, comisii care practic au dreptul să se pronunţe pe aceste acte, la nivel de iniţiativă legislativă. Rugămintea mea este să le retrageţi, nu să încercaţi atacuri directe la suveranitate, aşa cum aţi făcut şi cu Legea offshore, şi cu dereglementarea pieţei de energie şi acum văd PSD că plânge atât de dramatic pe umerii consumatorului, spunând că piaţa a fost dereglementată. Da, eu, când am votat moţiunea simplă a USR împotriva lui Virgil Popescu, am fost exclus din PSD pentru acest lucru. Acum, încercaţi să preluaţi din acel discurs al meu, dar nu veţi transpune în practică ceea ce vorbiţi. Problema dumneavoastră este că vorba nu seamănă cu fapta şi încercaţi pas cu pas, prin aceste iniţiative, să distrugeţi statul de drept. Eu voi vota contra acestui pachet juridic şi împotriva înfiinţării acestor comisii. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Îl invit la cuvânt pe domnul Focşa Dumitru şi mai sunt alţi doi vorbitori. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Nu aş fi ieşit să iau cuvântul dacă nu-mi aduceam aminte că noi am avut o comisie mult mai importantă decât aceasta, înfiinţată tot aşa, printr-o decizie, în urma convocării plenului reunit, pe 9 septembrie. A funcţionat acea comisie 90 de zile. Este vorba despre Comisia de anchetă privind liberalizarea preţurilor la energie şi la gaze şi s-a ajuns la concluzia pe care de fapt o ştiam unii dintre noi - când vrei să îngropi soluţionarea unei probleme, constitui o comisie. Dragilor, Stimaţi colegi, Dacă tot facem comisii, unde sunt rapoartele comisiilor? De ce PSD blochează editarea acelui raport şi prezentarea raportului, tot aşa în plenul reunit, care l-ar fi adus pe domnul Popescu, pe domnul Virgil Popescu, pe tuşă, începând din ianuarie anul acesta? Comisia aceasta nu-şi are rostul, şi cum spuneau şi antevorbitorii, ar trebui să ne ocupăm de altceva şi să nu blocăm alte comisii care deja sunt parlamentare, prin regulament, şi funcţionează, să producă efecte. O să votăm contra, aşa cum s-a mai spus! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc. Îl invit la microfon pe domnul Ion Stelian, din partea Grupului USR. |
||||
|
|
La mai bine de patru ani de la înfiinţarea Comisiei Iordache, vedem o iniţiativă similară, o comisie Iordache 2, i-aş spune, în care pe repede-nainte ar trebui să votăm aceste legi foarte importante pentru România, Legile justiţiei. Sunt jalon în PNRR, ele ar trebui adoptate până la jumătatea anului 2023, însă ţin să menţionez că au fost făcute publice mai multe variante ale acestei legi. Nu avem variantele iniţiale. Ultima variantă o avem din august. E ca şi cum am afla despre aceste propuneri de foarte puţină vreme şi în decurs de mai puţin de o lună ar trebui să trecem prin Parlament aceste legi importante. Asta este total împotriva angajamentelor pe care ni le-am asumat noi înşine faţă de noi şi noi faţă de partenerii europeni. Chiar în rapoartele MCV s-a specificat în mod expres - atunci când modificăm Legile justiţiei, trebuie să o facem cu nişte dezbateri reale, nişte dezbateri aşezate. Or, a reînfiinţa Comisia Iordache, a merge pe acelaşi tipic care am văzut unde a dus, este profund greşit. Mă îndoiesc că aceste legi, în varianta din august, au fost discutate cu Comisia Europeană. Au fost purtate unele discuţii, dar, în variantele anterioare, în variantele dinainte de varianta trecută prin Guvern. De aceea, este esenţial ca odată cu promovarea acestor legi să sesizăm şi Comisia de la Veneţia, este esenţial ca ministrul Cătălin Predoiu să nu mai fugă terifiat de analiza Comisiei de la Veneţia, aşa cum s-a întâmplat în cazul Legii de desfiinţare a SIIJ. Am văzut de ce a fugit atunci de analiza Comisiei de la Veneţia, pentru că Legea de aşa-zisă desfiinţare a SIIJ ascundea nişte lucruri foarte nocive, printre care şi afectarea competenţei DNA. Ca şi atunci, şi acum se întâmplă acelaşi lucru, câteva modificări de formă, strict de ambalaj, în rest presărate în foarte multe puncte esenţiale pentru CSM, pentru inspecţia judiciară, pentru anchetele penale. În toate aceste zone sunt presărate articole nocive care ne duc legislaţia cu un pas înapoi, nu cu un pas înainte. Cu o astfel de abordare nu avem cum să sperăm să avem o justiţie mai eficientă, mai corectă, nu avem cum să sperăm că ne vom alinia tuturor celorlalte ţări europene din punctul de vedere al corectitudinii şi independenţei justiţiei, dimpotrivă. Pare că se vrea să se creeze din justiţie un breloc la gaica politică a partidelor de la putere, ceea ce este păcat şi este un pericol la adresa democraţiei şi a statului de drept. Vom participa, bineînţeles, la această comisie. Nu am avut de ales nici în 2017, la Comisia Iordache, şi vom încerca să corectăm aceste propuneri, astfel încât să le aducem în acord cu recomandările din MCV, cu ceea ce am promis, cu promisiunile pe care le-am făcut electoratului, cu acele avize ale Comisiei de la Veneţia, cu rapoartele GRECO. Din păcate, aceste proiecte nu pun în acord legislaţia actuală cu aceste documente internaţionale... |
||||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc. |
|||||
|
|
...dimpotrivă, se îndepărtează foarte mult de acele documente. |
||||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Acesta este punctul nostru de vedere. Vom participa şi vom încerca să facem în aşa fel încât să corectăm aceste proiecte şi mai ales să luptăm pentru a sesiza Comisia de la Veneţia pe aceste proiecte de lege. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc, domnule deputat. (Domnul senator Lucian Romaşcanu solicită să ia cuvântul.) Pe procedură doriţi, domnule ministru? Că mai sunt înaintea dumneavoastră doi înscrişi la cuvânt şi... Vă rog, pe procedură. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule preşedinte, Fiind ministrul culturii, dor mi-a fost de dumneavoastră ca unui zid de o fereastră. Vreau să spun un singur lucru - domnul fost ministru de la fostul partid USR a vorbit mai mult în Parlament azi decât a muncit în minister la vremea lui! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Dat fiind faptul că mai sunt doi vorbitori de la neafiliaţi, o să vă spun că în această şedinţă am epuizat vorbitorii - au vorbit deja doi de la Grupul neafiliaţilor -, motiv pentru care o să trec la dezbaterea pe articole a acestei hotărâri. Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii, vă rog? Nu există. Adoptat. La art. 1 dacă există din plen obiecţii sau comentarii? Nu sunt. Adoptat. La art. 2? Nu avem nici obiecţii, nici comentarii. Nu sunt. Adoptat. La art. 3? Nu avem. Adoptat. Art. 4? De asemenea, adoptat. La art. 5? Nu avem comentarii sau obiecţii. Adoptat. La art. 6? Nu sunt. Adoptat. Art. 7? Adoptat. La Anexa cuprinzând componenţa nominală şi conducerea comisiei? După ce v-o citesc o să vă rog să-mi spuneţi dacă aveţi obiecţii şi comentarii. Fac precizarea că toţi liderii de grup au depus în scris aceste propuneri. Componenţa comisiei este următoarea:
Vă citesc şi componenţa biroului comisiei:
Dacă nu sunt comentarii la această componenţă din anexa la hotărâre, o consider adoptată. Închidem dezbaterile. Stimaţi colegi, Voi supune votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său. Vă rog, vot! |
||||
|
|
Cu 273 de voturi pentru, 48 de voturi împotrivă şi două abţineri, s-a adoptat proiectul de hotărâre. Ordinea de zi a fost epuizată. Vă mulţumesc şi declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. |
||||
|
|
Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, vă rog, în sala de şedinţe! |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13.29. |
|||||
![]() |



