Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2022

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 08.28.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 2 noiembrie 2022, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau intervenţie în aceeaşi şedinţă.

Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 - PSD, 3 - PNL, 2 - USR, unul - AUR, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţi, un deputat neafiliat.

Domnul Bogdan-Andrei Toader nu este.

Virgil Alin Chirilă. Parcă l-am văzut în sală. Nu?

 
Video in format Flash/IOS   Viorica Sandu - declaraţie politică intitulată România merită să intre în Schengen!;

Doamna Viorica Sandu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România merită să intre în Schengen!".

Principiul de bază al social-democraţiei europene este acela de a pune cetăţenii pe primul loc. Tocmai de aceea, Partidul Social Democrat nu priveşte aderarea la spaţiul Schengen strict ca pe un act politic. Noi credem că intrarea României în Schengen reprezintă validarea solidarităţii comunitare dovedite de români de-a lungul timpului şi consolidarea statutului ţării noastre, cu efecte directe asupra cetăţenilor.

Românii merită să intre în Schengen, să beneficieze de mai multă flexibilitate pe piaţa europeană a muncii şi de avantaje sau protecţie atunci când aceştia aleg să lucreze dincolo de graniţe. Companiile autohtone merită să intre în Schengen, să dezvolte exportul şi să faciliteze extinderea pe noi pieţe europene.

Aşa cum ştiţi, toate partidele de stânga din Europa susţin, fără rezerve, aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Zilele acestea, unii dintre cei mai importanţi lideri europeni şi-au reafirmat sprijinul pentru acest demers. Încrederea dobândită de Partidul Social Democrat în cadrul marii familii politice europene de stânga ne permite să facem demersuri pentru accelerarea procedurii. Este nevoie însă de mai mult. Este necesar ca fiecare partid românesc reprezentat la nivelul formaţiunilor europene să-şi convingă colegii că România merită să intre în Schengen.

Este momentul ca intrigile şi conflictele politice interne să rămână în plan secund, iar eforturile tuturor să se îndrepte spre obiectivul strategic comun al României: aderarea la spaţiul Schengen. Este momentul să luptăm şi să ne apărăm acest drept câştigat prin respectarea tuturor detaliilor tehnice, printr-o continuă atitudine pro-europeană şi prin solidaritatea dovedită în cele mai mari crize ale deceniului. Este momentul ca România să primească statutul de membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Şi fiecare dintre noi, politicienii, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru atingerea acestui deziderat.

Partidul Social Democrat a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate şi pentru a asigura parteneriate durabile pentru România. Milităm pentru o politică europeană în beneficiul românilor, pentru tratament egal pentru toţi cetăţenii europeni, cu precădere din punct de vedere economic. Astăzi, toate guvernele social-democrate din Europa susţin aderarea României la Schengen. Aşteptăm ca şi partidele de centru-dreapta să-şi convingă colegii că locul nostru este în marea familie europeană, fără bariere. România merită să intre în Schengen!

Vă mulţumesc.

Deputat de Galaţi, Viorica Sandu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică: Joaca liberalilor cu pensionarii României;

Domnul deputat Virgil Alin Chirilă.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi parlamentari,

Dragi colegi,

În ultima săptămână am constatat că s-a redeschis licitaţia cu strigare pentru majorarea punctului de pensie. Pe criteriul "cine dă mai mult" am văzut o adevărată întrecere între colegii de la PNL în avansarea unui procent cât mai mare pentru majorarea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2022. Aş vrea să le reamintesc colegilor de la PNL că, nu cu mult timp în urmă, dânşii cereau demisia domnului ministru al muncii, domnul Marius Budăi, pentru că a prezentat o propunere din partea PSD ca majorarea pensiilor, nu doar a punctului de pensie, ci şi a pensiei minime, să fie de cel puţin 10%. Atunci au fost mai multe voci din PNL, inclusiv domnul premier Nicolae Ciucă, ce făceau apel la responsabilitate, ca să nu creăm aşteptări pensionarilor, ce nu pot fi apoi acoperite de realitate.

Reamintesc însă că, atunci când a prezentat această propunere a PSD, cu o majorare a pensiilor cu 10%, domnul ministru Marius Budăi a precizat şi impactul de 11,6 miliarde de lei pe care l-ar implica această creştere. De asemenea, PSD a prezentat în mai multe rânduri şi sursele de finanţare pentru susţinerea acestei majorări.

Nu am văzut niciodată astfel de date sau precizări din partea colegilor de la PNL care au avansat alte procente pentru creşterea punctului de pensie. Nu au prezentat nici impactul, nici sursele de finanţare pentru procentele propuse. De fapt, nici nu mai ştiu care este propunerea oficială a PNL, pentru că s-au avansat atât de multe procente, încât nu mai e clar ce le propune PNL pensionarilor români.

Daţi-mi voie să vă prezint cum s-au jucat cu aceste cifre.

Pe 3 septembrie, prim-vicepreşedintele PNL, domnul Rareş Bogdan, spunea că punctul de pensie ar trebui să crească cu 16%. Pe 3 octombrie, domnul premier Ciucă spunea că majorarea ar trebui să fie de maximum 11%. Pe 4 octombrie, tot domnul Rareş Bogdan, venea cu o variantă în care spunea să fie de maximum 14%. Pe 27 octombrie, premierul Ciucă vorbea de 15%. Săptămâna aceasta, din nou, domnul Rareş Bogdan vine şi avansează un 15,3%, iar doamna Turcan, fostă ministru al muncii, vorbea de 25%. Vă rog să reţineţi această listă. Sunt şase propuneri diferite, venite de la liderii de frunte ai aceluiaşi partid politic, iar unele provin chiar de la aceeaşi persoană.

Sincer, este profund incorect pentru milioanele de pensionari să vă jucaţi cu aceste procente. Nici măcar liberalii nu cred că ar putea spune acum exact care este propunerea oficială. Niciuna dintre aceste propuneri, aruncată cu atâta uşurinţă în spaţiul public de către liderii PNL, nu a fost însoţită de impactul bugetar sau de sursele de finanţare pentru acoperirea procentului avansat.

Fac apel la colegii liberali să nu se mai joace cu cifrele, să nu-şi mai bată joc de pensionarii români! Iar dacă au alte propuneri, îi rog să vină cu toate cifrele pe masă, cu impact şi cu surse de finanţare. Vă rog să-i respectaţi pe pensionarii români!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Romulus-Marius Damian - declaraţie politică despre Dezvoltarea sectorului agricol din România;

Domnul deputat Romulus-Marius Danian.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Romulus-Marius Damian:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi: "Dezvoltarea sectorului agricol din România".

România are un Plan Naţional Strategic pentru perioada 2023-2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi a satului românesc, plan ce a fost transmis oficial de către MADR, în luna octombrie, către Comisia Europeană. Documentul programatic prevede circa 6 miliarde euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, 9,78 miliarde euro pentru acordarea subvenţiilor în agricultură şi 151,7 milioane euro pentru măsuri de piaţă. În total sunt alocate 15,8 miliarde de euro pentru programe de investiţii în agricultură în perioada 2023-2027.

Aş dori să-l felicit pe ministrul Petre Daea pentru activitatea sa de la conducerea ministerului, mai ales în situaţia actuală, în care ţara noastră trece printr-o perioadă extrem de dificilă, prin prisma creşterii preţurilor în toate domeniile, ca urmare a războiului de la graniţele noastre. Agricultorii şi fermierii români trebuie sprijiniţi pentru a-şi mări producţia şi pentru a oferi produse de calitate pe mesele românilor. De multe ori, mergând printre rafturile de la supermarket, conştientizăm că produsele româneşti au preţuri mai ridicate decât cele din afară, deoarece, din cauza diverselor probleme legate de secetă, irigaţii, forţă de muncă, sunt nevoiţi să pună preţurile mai mari pentru a putea avea cât de cât profit.

Doresc să îi încurajez pe locuitorii din zona montană să acceseze cele 3 programe de sprijin, care au fost lansate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională a Zonei Montane, pentru înfiinţarea de:

  • centre de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană;
  • centre de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;
  • stâne montane.

Crescătorii de animale şi producătorii agricoli pot lua finanţare pentru a înfiinţa un centru de colectare, iar statul oferă o finanţare nerambursabilă care poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înfiinţeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanţării este de 50%. Cei interesaţi trebuie să depună proiectele până pe 21 noiembrie, iar suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul naţional, pe principiul primul venit, primul servit. Astfel de programe sunt extrem de importante pentru stimularea investiţiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă şi menţinerea populaţiei active în zona montană şi, pe de altă parte, susţinerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.

PSD este un partid care a sprijinit mereu agricultura românească, pe care intenţionăm să o dezvoltăm în continuare şi să încurajăm astfel tinerii români care muncesc în domeniul agriculturii în străinătate să revină şi să prospere în propria lor ţară.

Vă mulţumesc.

Deputat Marius-Romulus Damian, Caraş-Severin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Mărculescu - declaraţie politică având ca temă Aderarea la spaţiul Schengen, un drept pentru România!;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Dumitru Mărculescu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Mărculescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Încep această declaraţie politică prin a spune tare şi răspicat: România merită să facă parte din spaţiul Schengen! Acest deziderat nu trebuie privit ca pe o favoare pe care Europa ne-o face, ci ca pe un lucru normal şi firesc. România este parte integrantă a Uniunii Europene şi am contribuit cu toate mijloacele şi resursele noastre pentru a asigura o stabilitate puternică, mai ales în această perioadă în care avem un război la graniţă. Noi, ca ţară, suntem în prima linie şi, poate, una dintre cele mai expuse din cadrul Uniunii Europene. Ne-am îndeplinit toate angajamentele luate faţă de partenerii noştri, chiar dacă aceasta a însemnat asumarea unui risc în contextul geopolitic actual.

Am asigurat, ajutaţi şi de poziţia geografică, fluxul de aprovizionare cu grâne şi materii prime, atât de necesare economiilor statelor Uniunii Europene.

Ca membru al Grupului parlamentar de prietenie româno-olandez din Camera Deputaţilor, le cer prietenilor din Ţările de Jos să înceteze cu criticile la adresa noastră şi să fie conştienţi de reuşita şi evoluţia noastră. Îndeplinim în acest moment toate criteriile de aderare, atât în ceea ce priveşte securitatea frontierelor, cât şi cele legate de sistemul de justiţie.

România are graniţe sigure, dovadă fiind controlul eficient al fenomenului de migraţie care a explodat în ultimii ani. De asemenea, avem un sistem de justiţie modern şi eficient în care procurorii şi judecătorii îşi pot desfăşura activitatea fără niciun fel de ingerinţă din afara sistemului.

În ultimii ani, România a investit sute de milioane de euro pentru securizarea frontierelor, pentru un control riguros la graniţă şi pentru a se asigura că fiecare cetăţean care a intrat în ţara noastră nu reprezintă un pericol de vreun fel.

Îi invit pe colegii mei parlamentari olandezi să vină oricând doresc în România, să vadă cu ochii lor progresele pe care noi le-am făcut şi să nu ia decizii dictate de o campanie electorală internă.

De multe ori am auzit sintagma că românii fac prăpăd prin Europa, în special în Olanda. Nu este adevărat! Deşi, în ultimii ani, au plecat peste patru milioane de români în străinătate, aceştia trăiesc şi muncesc cu demnitate şi aduc plusvaloare ţărilor în care locuiesc. Haideţi să ne uităm la miile de medici, profesori, cercetători, ingineri sau IT-işti care muncesc de ani de zile în ţările europene, chiar şi în Olanda. Astfel de oameni ne fac mândri şi ne arată de ce suntem în stare noi, ca popor.

Din păcate, nu numai unii politicieni olandezi încearcă să ne găsească nod în papură. Sunt printre noi oameni, aleşi de români, în Parlamentul României, care în loc să pună umărul la dezvoltarea ţării, o sabotează din interior.

Dragi colegi,

Haideţi vă rog să punem umărul laolaltă, să lăsaţi discursul populist şi demagogic şi să spunem adevărul odată pentru totdeauna: ţara noastră evoluează şi merită să fie în spaţiul Schengen!

În încheiere, vreau să mai subliniez un singur lucru: locul României este în Uniunea Europeana, în Alianţa Nord-Atlantică şi în Schengen. Acest loc ni l-am câştigat prin muncă, prin investiţii, prin seriozitate şi devotament faţă de valorile europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică: Mediul de afaceri din România este tot mai atractiv. Îndemn investitorii europeni să vină în ţara noastră!;

Domnul deputat Făgărăşian.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În anul 2022, investiţiile străine directe au crescut cu aproape 50% faţă de anul trecut, ceea ce reprezintă un semnal extrem de clar de încredere al investitorilor faţă de climatul politic şi economic din România. Modul în care Guvernul Ciucă a gestionat criza energetică, investiţiile care se realizează în domeniul securităţii energetice în parteneriat cu Statele Unite, măsurile de stimulare a mediului economic, prin facilităţi fiscale, alocările bugetare pentru investiţii publice şi granturile din fonduri nerambursabile europene acordate întreprinderilor au făcut din România una dintre cele mai dinamice economii din Uniunea Europeană. Acest lucru s-a reflectat pe deplin şi în dinamica produsului intern brut, care a înregistrat o creştere economică de 5,7% în prima parte a anului, în timp ce economii puternice ale UE au evitat stagnarea economică sau chiar recesiunea.

Stimaţi colegi,

Potrivit datelor furnizate anual de Banca Naţională a României, cel mai puternic investitor străin din România sunt românii care muncesc în străinătate şi care transmit anual miliarde de euro către ţara natală. Alături de români, mii de investitori italieni, francezi, olandezi, spanioli, germani sau din alte state membre UE au descoperit potenţialul economic uriaş pe care îl are ţara noastră şi şi-au înfiinţat întreprinderi în România. Mi-aş dori ca tot mai mulţi investitori europeni, din domeniile de vârf ale tehnologiei, să vină şi să genereze afaceri prospere în România.

De asemenea, îmi doresc ca tot mai mulţi români stabiliţi temporar în străinătate, care au muncit şi care cunosc modul modern de a genera valoare adăugată, să se întoarcă acasă, în ţara lor, şi să înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii în România, acum, când contextul economic şi politic este unul deosebit de favorabil. Am convingerea că, dacă măsurile şi politicile implementate de Guvernul Ciucă vor fi menţinute şi în anii următori, România va fi unul dintre statele cu o economie puternică din Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Deputat Valentin Făgărăşian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Michael Gudu - declaraţie politică referitoare la necesitatea reformării sistemului de pensii;

Domnul deputat Gudu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Michael Gudu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Majorarea pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, a devenit, în ultimele luni, principalul subiect al retoricii promovate de PSD în spaţiul public.

În ciuda declaraţiilor domnului Marcel Ciolacu, care se arată "deranjat personal" de acest subiect "rostogolit" în spaţiul public, domnul ministru al muncii deplânge în studiourile televiziunilor soarta pensionarilor, promiţând o mărire cu cel puţin 10% a tuturor categoriilor de pensii.

Fără discuţie, pensiile trebuie să crească, la fel ca şi salariile din domeniul public, în contextul inflaţiei mari, care îi afectează pe toţi cei cu venituri mici. Însă creşterea trebuie să ţină cont de constrângerea bugetară, de resursele reale pe care le avem la acest moment.

Jocul de-a procentele şi promisiunile fără acoperire nu reprezintă altceva decât o luptă pentru imagine, pe care PSD o poartă în interiorul coaliţiei de guvernare, o strategie de comunicare care urmăreşte nu interesele pensionarilor, aşa cum pretinde, ci propaganda electorală, cu care partenerii de guvernare ne-au obişnuit.

Această retorică populistă, care îi bulversează în primul rând pe cei cărora pretinde a le apăra interesele, pensionarii, are o singură ţintă: anul electoral 2024. Pentru PSD nu procentul creşterii este important, ci imaginea luptei, pe care pretinde că o poartă, şi grija de a rămâne în memoria publică drept cei care au mărit pensiile.

Să nu uităm faptul că, în anul 2020, cu doar câteva zile înainte de alegerile locale, PSD trecea prin Parlament proiectul de lege prin care pensiile erau majorate cu 40%, proiect declarat, în cele din urmă, neconstituţional.

Ce s-a întâmplat cu acel generos procent de 40%? Nu este nevoie să răspundeţi, pentru că ştim cu toţii care este realitatea din spatele promisiunilor dumneavoastră de astăzi. Şi o ştiţi şi dumneavoastră foarte bine!

Nu despre 10% sau de 40% este vorba, la fel cum nu este vorba despre acel procent de 9,4% din PIB, care trebuie modificat la Bruxelles, pentru a creşte pensiile, tema favorită de discurs a domnului Ciolacu.

Nu, domnilor parlamentari ai PSD, nu PNL-ul şi nici PNRR-ul stau în calea majorării pensiilor, ci incompetenţa celor care ar trebui să găsească soluţii realiste, ţinând cont de resursele financiare disponibile.

Domnul ministru al muncii omite a preciza faptul că nu avem încă o nouă Lege a pensiilor, un jalon important din PNRR. Or, termenul asumat pentru noua Lege a pensiilor este sfârşitul acestui an.

După cum spunea fostul ministru PNL al muncii, pensiile pot creşte şi cu 25%, dar acest lucru nu va rezolva problemele de sistem.

Stimaţi colegi,

Populismul, demagogia şi fluturarea procentelor nu vor rezolva problema resurselor bugetare şi a dezechilibrelor din sistem, ci reforma sistemului de pensii, asumată prin PNRR, care propune soluţii de redresare treptate, responsabile. Dar pentru aceasta este nevoie de mai multă muncă şi mai puţine discursuri televizate.

Vă mulţumesc.

Michael Gudu, deputat al PNL de Tulcea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Pollyanna-Hanellore Hangan - declaraţie politică intitulată România, o ţară sărăcită de corupţi;

Grupul USR, doamna Pollyanna Hangan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:

Mulţumesc.

Domnilor guvernanţi,

Aţi calculat vreodată câte s-ar fi putut construi în România cu banii furaţi? Câţi bani s-au furat, de fapt, în România? Câte miliarde de euro din bugetul naţional, din banii noştri, au ajuns în buzunarele politicienilor PSD şi PNL, în buzunarele aşa-zişilor oameni de afaceri din jurul marilor partide? Câte vile, câte maşini de lux, câte iahturi şi câte bijuterii au cumpărat cu banii furaţi?

Mă tem că sunt întrebări la care nu vom afla niciodată un răspuns. Pentru că cei care au furat nu vor să avem răspunsuri. Hoţii - profesionişti - se protejează între ei. Ba chiar şi-au rafinat metodele, în pas cu vremea. Aşa am ajuns astăzi ca, după o decizie a Curţii Constituţionale legată de prescrierea faptelor, peste 550 de dosare aflate pe rol la DNA să fie închise. Dosare cu un prejudiciu de 1,2 miliarde de euro, bani furaţi de corupţi, care nu vor mai putea fi recuperaţi niciodată.

Dar, pe lângă aceştia, avem alte sute de milioane în dosare cu persoane condamnate, bani nerecuperaţi nici acum. Nici astăzi, la 8 ani de la condamnarea lui Dan Voiculescu, statul nu a reuşit să recupereze banii furaţi de el. Doar 18 milioane de euro din 80 de milioane prejudiciu au fost recuperate. Între timp, infractorul ne râde în nas. Partidul lui a început o campanie de strângere de semnături, pentru ce credeţi? "Confiscarea averilor ilicite". Ce ironic, nu?

ANAF a recuperat în ultimii doi ani doar 43,3 milioane de euro. Adică doar 4% din totalul pe care România l-a pierdut în ultimele decenii. În ritmul acesta, Fiscul va recupera prejudiciile în anul 2058. Doar din patru mari dosare, care îi implică pe Puiu Popoviciu, Radu Mazăre, Cristi Borcea, Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu, prejudiciul adus statului este de 400 de milioane de euro. Bani care pot fi recuperaţi imediat de statul român, dacă ar vrea. Dar nu o face. Nu o face, pentru că asta ar însemna să le ia banii celor care i-au sponsorizat şi continuă să îi sponsorizeze pe politicieni. Asta ar însemna spitale şi şcoli moderne pentru România, ar însemna condiţii de viaţă mai bune.

România nu este o ţară săracă, aşa cum ni se tot spune. România este o ţară sărăcită de corupţi!

Şi, da, de asta a fost USR dat afară de la guvernare. Cu noi nu mai puteau fura. Noi nu acceptam şpăgi şi nu acceptăm hoţia.

Pentru că preşedintele USR, Cătălin Drulă, este un om cinstit, ei l-au numit "câine". În lumea lor, oricine nu este corupt, parcă nu e român, ci englez, aşa cum spuneau despre Cristian Ghinea.

România se poate schimba, poate începe dezvoltarea reală, dar abia după ce recuperăm prejudiciile de la hoţi, pentru că 1-2 ani de închisoare nu sunt suficienţi, domnilor! Nu e suficient să fure şi să scape cu averile intacte.

De asta întreb Guvernul PSD-PNL-UDMR: ce aţi făcut pentru a recupera marile prejudicii? Câţi bani aţi recuperat într-un an de guvernare?

Mulţumesc.

Sunt Pollyanna Hangan, deputat USR de Hunedoara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Băltăreţu - declaraţie politică referitoare la Legea compensării concediilor medicale;

Domnul deputat Viorel Băltăreţu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Băltăreţu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi are legătură cu Legea compensării concediilor medicale.

Stimaţi colegi,

Am găsit banii! De ori câte ori am susţinut în comisiile Parlamentului Legea compensării concediilor medicale mi s-a spus că e o idee bună, dar că nu sunt bani. Aşa că îmi încep pledoaria de azi spunând: bani sunt, doar că statul, acest Robin Hood întors pe dos, îşi ia banii de la angajatorii oneşti şi îi vâră în sacul fără fund al bugetului de stat.

Explicaţia pe scurt.

Iniţiativa noastră oferă companiilor opţiunea de a compensa sumele aferente concediilor medicale plătite salariaţilor lor cu sumele datorate bugetului de stat.

În acest moment, întârzierea în restituirea acestor sume plătite de angajatori în numele statului sunt de până la doi ani. Datoria totală a statului către angajatori este de 3,5 miliarde de lei, asta în condiţiile în care angajatorii plătesc şi o contribuţie asiguratorie de muncă.

Ce se întâmplă cu banii din această contribuţie? Din totalul lor, doar 22% merg la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, de acolo de unde se plătesc concediile medicale. Alţi 12% merg către Fondul de Garantare, gestionat de către ANOFM şi cea mai mare pondere, 47%, se varsă în sacul fără fund al bugetului de stat.

Deci, statul obligă angajatorii să susţină din contribuţia asiguratorie de muncă inclusiv pensiile speciale şi salariile nesimţite ale aparatului bugetar, deşi altul este scopul acestei taxe.

Am solicitat ANOFM detalii şi am descoperit că acel fond de garantare are un excedent în momentul de faţă de peste 6 miliarde de lei din sumele adunate în perioada 2018-2022, deci aproape dublu faţă de ce are statul de dat înapoi companiilor.

Statul nu-i returnează, pentru că sunt purtători de dobândă, mi s-a explicat.

Stimate Guvern,

În timp ce haiduceşte tu sechestrezi banii companiilor să-ţi aducă şi mai multe venituri, angajatorii care aşteaptă restituirea lor se luptă să nu închidă afacerea.

În timp ce toată lumea civilizată implementează strategii pentru susţinerea mediului privat, în "codrii întunecoşi" ai Guvernului României se fac bani pe spatele privaţilor.

Stimaţi colegi,

Dacă vrem locuri de muncă pentru români, dacă vrem venituri la bugetul ţării, trebuie să votăm pentru returnarea banilor datoraţi companiilor.

Votaţi sistemul de compensare! E o măsură nebirocratică, simplă, corectă pentru companii şi sănătoasă pentru economia României.

Vă mulţumesc.

Viorel Băltăreţu, deputat al USR de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Lilian Scripnic - declaraţie politică despre Pericolul deficitului comercial;

Grupul AUR, domnul deputat Lilian Scripnic.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lilian Scripnic:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua, stimaţi colegi.

Conform Institutului Naţional de Statistică, deficitul balanţei comerciale a crescut, între lunile iulie şi august, cu aproximativ două miliarde de euro.

O informaţie înspăimântătoare pentru economişti şi pentru analiştii politici, dar care, aparent, nu îngrijorează pe nimeni din Guvernul României, care în mod normal ar trebui să dispună urgent de măsuri de evitare a intrării României în starea de incapacitate de plată.

Din ce cauză ne aflăm în această situaţie?

În contextul în care economia ţării se prăbuşeşte din cauza costurilor enorme la curent şi gaze, România blochează portul Constanţa pentru a oferi o platformă de export cerealelor ucrainene, sufocând astfel exporturile naţionale care tind să devină nesemnificative.

Deficitul dintre import şi export a ajuns la colosala sumă de 7,4 miliarde de euro.

Deci, în acest moment, privim oripilaţi cum România trăieşte doar din importuri şi din datoria externă care continuă să se rostogolească. Riscăm să intrăm rapid în incapacitate de plată pentru că nu se întrevede nicio măsură de a diminua deficitul comercial, ba mai mult, ne aşteptăm la mărirea deficitului din cauza importurilor pe care le vom face în următoarea perioadă.

Specialiştii economici avertizează că în ritmul acesta România va intra în maximum 6 luni în incapacitate de plată.

Suntem o ţară aflată la graniţa războiului, ne-am pus toată infrastructura la dispoziţia poporului ucrainean şi la dispoziţia NATO, oferim o bună securitate regiunii estice a Europei, prin controale vamale profesioniste, şi depunem eforturi mari, ca naţiune, pentru ca Europa să păstreze o poziţie fermă împotriva oricărui inamic extern.

Îndeplinim toate aceste condiţii pentru a fi acceptaţi în spaţiul Schengen şi îndeplinim toate condiţiile pentru a fi trataţi cu respect de către cei care ne declară parteneri.

Cer respect şi facilităţi pentru dezvoltarea naţională, concomitent cu dezvoltarea altor state din blocul european!

Cer Guvernului României să ia în serios aceste informaţii şi să asigure României dezvoltarea armonioasă, încetând să folosească poporul acestei ţări pe post de monedă de schimb pentru nişte privilegii personale.

Sunteţi Guvernul României! Lucraţi în folosul României!

Mulţumesc.

Deputat de Galaţi, Lilian Scripnic.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică referitoare la urgentarea implementării unor măsuri necesare privind soluţionarea crizei de lemn destinat încălzirii locuinţelor;

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

România, la fel ca celelalte state de pe continentul european, trece printr-o criză energetică fără precedent. Fără îndoială, seria de incertitudini privind resursele energetice este legată, în primul rând, de încălzirea locuinţelor în sezonul rece. Problema este mai acută în mediul rural, unde peste 80% dintre gospodării utilizează lemnul ca singura sursă de încălzire, iar oamenii se confruntă cu preţuri tot mai mari ale lemnului de foc şi chiar cu lipsa acestuia, în ciuda măsurilor adoptate.

Putem observa, de exemplu, că măsuri precum reducerea TVA-ului pentru lemnul de foc şi plafonarea preţului acestuia nu garantează volumul necesar de masă lemnoasă necesară încălzirii locuinţelor. Conform datelor, până în prezent, a fost asigurat doar jumătate din volumul recoltat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din păcate, această problemă este trenantă de mai bine de doi ani şi nu poate fi motivată exclusiv prin actualul context geopolitic, fapt ce m-a determinat, în toată această perioadă, să aduc personal la cunoştinţa ministerului de resort problemele constatate şi posibile soluţii. Ultimele propuneri le-am înaintat la începutul lunii septembrie, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţi ai direcţiilor silvice, ocoalelor silvice şi administraţiilor publice locale, însă, până în prezent, nu am primit niciun răspuns, deşi termenul legal a fost depăşit cu peste 4 săptămâni.

O posibilă soluţie pentru ameliorarea crizei materialului lemnos ar putea consta în creşterea volumului de masă lemnoasă dată spre exploatare şi către alte companii din acest domeniu, aplicând modele de succes ale altor state. De asemenea, gravitatea problemei ar putea fi diminuată prin reducerea birocraţiei excesive pentru micii proprietari de păduri, adaptarea sistemului SUMAL 2.0. la prevederile în vigoare ale Codului silvic, reducerea TVA-ului pentru întreg lemnul destinat încălzirii locuinţelor, precum şi subvenţionarea acestuia.

Oricare ar fi soluţia aleasă, aceasta trebuie adoptată cât mai repede, pentru ca această criză a masei lemnoase pentru încălzirea locuinţelor să nu se acutizeze şi mai mult, în special acum, în pragul iernii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Bogdan-Andrei Toader - declaraţie politică intitulată Nu lăsaţi Ploieştiul să se afunde în mocirla bătăliilor politice!;

Domnul Bogdan-Andrei Toader, PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Andrei Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Nu lăsaţi Ploieştiul să se afunde în mocirla bătăliilor politice!".

Stimaţi colegi deputaţi,

Am intrat în politică având încredere că politica este făcută de către oameni, prin oameni şi pentru oameni! Acesta este crezul meu şi acesta ar trebui să fie crezul tuturor celor care deţin demnităţi publice sau funcţii rezultate în urma unor alegeri democratice.

Sunt parlamentar de Prahova şi văd cum Ploieştiul, capitala judeţului nostru, al meu şi al colegilor mei deputaţi, altădată oraşul "aurului negru", decade pe zi ce trece, sub privirile indiferente ale celor ce au puterea şi datoria să ridice această comunitate.

Este o comunitate suferindă, care are nevoie de sprijin! Ploieştiul mai are doar un pas până la marginea prăpastiei financiare şi mă întreb dacă actualii conducători ai municipalităţii şi ai judeţului Prahova au capacitatea să înţeleagă ce se întâmplă!

Lipsa de interes, dar nu şi de interese, macină Ploieştiul. Aşa se întâmplă când nimic nu te leagă de comunitatea care te-a propulsat într-o anume funcţie, când te foloseşti de oameni doar pentru a-ţi da votul şi despre existenţa cărora uiţi imediat ce te-ai instalat în fotoliul confortabil de ales local.

Problemele apărute în sistemul de furnizare a agentului termic în Ploieşti, în vara acestui an, sunt cunoscute de întreaga ţară. Niciodată ploieştenii nu au trecut prin asemenea momente! Au fost supuşi unui tratament înjositor din partea unor oameni pentru care orgoliile politice, disputele şi interesele de grup sunt şi, probabil, vor rămâne, cu siguranţă, mai presus de orice.

Ploieştiul are nevoie de ajutor, are nevoie de fonduri şi de susţinere din partea Guvernului României pentru achiziţia de gaze naturale, pentru finalizarea şi dotarea laboratorului de radioterapie de la nivelul Spitalului Municipal Ploieşti şi pentru plata furnizorilor de servicii. Din motive necunoscute, la ultima distribuire de bani din Fondul de rezervă al Guvernului, Ploieştiul nu a ajuns pe listă!

Nu există o explicaţie logică. Nu se ştie cine are interesul ca Ploieştiul să intre în faliment.

Ploieştenii şi prahovenii au ales să fie reprezentaţi de PNL, nu să fie înjosiţi. Le-a fost promisă o viaţă mai bună, iar, din păcate, acum au ajuns în pragul disperării.

Domnilor de la PNL, le-aţi promis spitale şi drumuri noi, însă le-aţi dat doar studii de fezabilitate cu nemiluita, pe sume exorbitante!

Rugămintea mea la dumneavoastră este să nu lăsaţi Ploieştiul să se scufunde în mocirla voastră, a bătăliilor fără noimă care distrug o comunitate.

Bogdan Toader, deputat de Prahova.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Rodica Paraschiv - declaraţie politică intitulată Ce şanse de revigorare are transportul feroviar de călători din România?;

Doamna deputat Rodica Paraschiv.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Paraschiv:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ce şanse de revigorare are transportul feroviar de călători din România?".

Transportul feroviar din România, atât cel de călători, cât şi cel de marfă, a fost, până în anii '90, principala cale de comunicaţie între localităţi, iar feroviarii făceau parte din cea de-a doua armată a ţării. Ritmul tot mai alert al schimbărilor din sectorul feroviar, nu întotdeauna benefice pentru sistem, şi subfinanţarea, au slăbit puterea companiilor de transport feroviar susţinute de statul român.

An de an am asistat cu toţii la o degradare continuă a infrastructurii feroviare, dar şi a materialului rulant. Iar accidentele şi incidentele feroviare - unele soldate cu pierderi materiale importante şi chiar de vieţi omeneşti - nu au întârziat să apară. Evenimentele tragice se întâmplă şi în statele mari ale Europei şi ale lumii, însă riscurile producerii unor accidente feroviare grave, în România, au crescut exponenţial odată cu subfinanţarea.

Cifrele oficiale despre situaţia din domeniul feroviar românesc vorbesc de la sine. Ne-am obişnuit să relatăm despre întârzierile trenurilor, dar şi despre viteza medie de circulaţie, care a ajuns, în unele zone, să fie mai mică decât cea de acum 100 de ani, de la inaugurare.

Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat două noi proiecte de hotărâre importante pentru transportul feroviar de călători: modernizarea a zeci de locomotive şi a câtorva sute de vagoane. Este mult? Cu siguranţă, nu! Este puţin? Probabil poate fi un început pentru readucerea acolo unde îi este locul a acestei alternative la transportul rutier de persoane.

Este necesară o finanţare susţinută pentru modernizarea materialului rulant, a infrastructurii feroviare, iar acum avem această posibilitate de accesare a fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Însă materialul rulant, pe zona transportului de călători, este într-o stare foarte gravă, şi aceasta reiese chiar din documentele oficiale. Trăim în ţara în care parcul de vagoane al operatorului de transport cu capital de stat, "CFR Călători" SA, însumează 2.280 de unităţi cu o vechime medie de 30 de ani, cu menţiunea că peste 220 au peste 40 de ani.

Pe de altă parte, nici parcul de locomotive al "CFR Călători" SA, care numără peste 1.080 de unităţi, nu stă mai bine. Doar 440 de locomotive sunt în uz, şi acestea "cu vechime" de decenii.

Sunt informaţii care vorbesc de la sine şi care arată că trebuie urgent investit cel puţin în modernizare, dacă nu în achiziţia exclusivă de noi vagoane.

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă avem oportunitatea de a achiziţiona şi 16 locomotive noi, pentru tractarea a până la 16 vagoane de călători. Pe de altă parte, în primăvară, s-a semnat un contract pentru achiziţia a 20 de rame electrice, însă primul dintre acestea va fi pus în funcţiune cel mai devreme la sfârşitul anului viitor.

Până la finalizarea acestor proceduri, însă, personalul feroviar trebuie să se descurce cu materialul rulant existent, iar călătorii trebuie să aibă răbdare şi înţelegere, având în vedere că politica actuală a Ministerului Transporturilor în acest domeniu creează premisa unui transport civilizat pe căile ferate pentru, sperăm, un viitor cât mai apropiat.

Rodica Paraschiv, deputat, Circumscripţia nr. 31 Prahova.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Vulpescu - declaraţie politică: The Great Break-Up - răspunsul stângii la un fenomen din cultura muncii;

Domnul Vulpescu Ioan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

După această pandemie, s-a vehiculat o nouă normalitate, îmbrăţişată de un elan digital, de conştientizarea nevoii de debirocratizare, de ecosistemele profesionale mai inclusive. Cu toate acestea, apare un fenomen nou, care poate că din România se resimte ca un foc de paie, dar în Statele Unite şi în Asia presupune o ameninţare: The Great Break-Up, "Marea ruptură". Expresia vine să împlinească suita marilor naraţiuni competitive din sectorul muncii: Great Resignation, Quiet Quitting, Quiet Firing.

Ce presupune însă The Great Break-Up? Faptul că femeile lider renunţă la rolurile lor în proporţie de 60%. E un fenomen care ar trebui să îngrijoreze stânga, pentru că sursa lui este o formă de inegalitate socială. Studii recente arată că 37% dintre femeile lider au avut un coleg care a primit credit pentru ideile lui, spre deosebire de 27% dintre bărbaţii lider. 43% dintre femeile leadershipului în plan internaţional suferă de burn out, spre deosebire de 31% bărbaţi. 49% dintre femeile lider renunţă la locurile lor de muncă pentru că acestea sunt prea puţin flexibile în privinţa satisfacerii vieţii de familie şi a vieţii profesionale în mod egal. Două treimi dintre femeile lider cu vârste de sub 30 de ani susţin că ar rămâne în leadership dacă ar avea modele sustenabile de senioare care au reuşit să balanseze timpul muncă şi timpul personal.

The Great Break-Up presupune că acum se înregistrează cea mai mare rată şi cea mai mare viteză cu care femeile îşi schimbă joburile din poziţii de management şi guvernare. Cauza acestui fenomen cred că nu ţine nici de variaţiile demografice, nici de polarizările pe care mizează abordările studiilor de gen, ci, mai degrabă, de o problemă de mentalitate referitoare la cultura muncii şi a mentoratului.

Cred că e de datoria politicii de stânga să amintească faptul că politicile publice dedicate muncii trebuie să ţină cont de diferenţele dintre sexul şi genul unei persoane şi să le satisfacă deopotrivă. În acelaşi timp, nu cred că fenomenul ţine de relaţia dintre bărbaţi şi femei în leadership, ci dintre companii, lideri şi manageri, care trebuie, în egală măsură, să ofere statului feedback constant în îmbunătăţirea politicilor publice. Nu în ultimul rând, cred că de la stânga ar trebui să apară sprijinul pentru politici mai inclusive privind dezvoltarea profesională, cultura muncii, educaţia de-a lungul vieţii şi sănătatea mentală a angajaţilor. Altminteri, nu înţeleg de ce toate mutaţiile culturii muncii, după pandemie, sunt great şi quiet.

În cazul de faţă, nu cred că despărţirea genurilor în leadership e ceva despre care trebuie să păstrăm tăcerea şi nici nu cred că fenomenul indică ceva măreţ, ci mai degrabă carenţele noastre în a rezolva inegalităţi din cultura muncii din timpul de dinainte de a da vina pe pandemie pentru toate neputinţele noastre.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Oana-Marciana Özmen - declaraţie politică intitulată Pre-insolvenţa - un instrument la îndemâna companiilor aflate în dificultate;

Doamna deputat Oana Özmen, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Pre-insolvenţa - un instrument la îndemâna companiilor aflate în dificultate".

Parlamentul a adoptat, la finalul sesiunii din vară, proiectul legislativ care vizează transpunerea Directivei 2019/1023, respectiv PL-x 194/2022, privind mecanismele de prevenţie în business introduse la nivel european.

Procedura pre-insolvenţei se adresează IMM-urilor. În ţări precum Germania, Polonia, Marea Britanie, mecanismul avertizării timpurii, prevăzut în procedura pre-insolvenţei, este utilizat ca instrument de evitare a insolvenţei.

Noua lege prevede două etape de restructurare, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, ambele orientate spre salvarea companiei şi spre dezvoltarea businessului.

Dar când vorbim de pre-insolvenţă, să nu uităm că suntem la început. Avem nevoie, în primul rând, de o campanie de conştientizare - multe companii care se află într-o situaţie de dificultate la acest moment nu ştiu de acest beneficiu pe care îl poate aduce avertizarea timpurie.

În această procedură trebuie să existe o colaborare foarte strânsă privind raportările la care sistemul bancar are acces din partea Fiscului şi dacă un astfel de instrument ar fi utilizat, sunt sigură că o parte din companiile care astăzi sunt în situaţia de a intra în insolvenţă ar putea evita acest lucru.

Din perspectiva pre-insolvenţei, este important să facem, dincolo de modificări legislative, o campanie susţinută pentru ca majoritatea companiilor care sunt interesate să cunoască paşii tehnici pe care ar trebui să-i urmeze.

Prin transpunerea acestei directive, ne-am îndeplinit un jalon din PNRR, dar această procedură trebuie să devină un instrument facil pentru companii mici şi mijlocii aflate în dificultate.

Până la sfârşitul lunii august, potrivit situaţiei prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, peste 4.282 de companii au intrat în insolvenţă. Asta înseamnă că avem un trend în creştere şi, dacă comparăm cu anul trecut, avem peste 9.598 de companii care au solicitat intrarea în proces de dizolvare.

În concluzie, o dezbatere amplă, susţinută de o campanie de informare, va face din această procedură a pre-insolvenţei un instrument utilizat de companiile care trec printr-o perioadă economică dificilă.

Vă mulţumesc.

Oana Özmen, deputat, Circumscripţia Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS   Laurenţiu-Dan Leoreanu - declaraţie politică având ca subiect măsurile luate de Guvernul condus de Partidul Naţional Liberal pentru ca românii să nu suporte efectele economice ale puseurilor inflaţioniste;

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Stimaţi colegi,

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume - criza economică mondială ne afectează pe toţi, dar cei mai vulnerabili sunt pensionarii care îşi văd afectat de inflaţie bugetul de zi cu zi pentru achiziţii de bază, precum mâncarea şi medicamentele. În prezent, 4.300.000 de pensionari au pensii sub 3.000 de lei, 3.000.000 de pensionari au pensii sub 2.000 de lei, în condiţiile în care numărul total al pensionarilor este de 4.800.000. Dar toţi sunt vulnerabili.

De aceea, Partidul Naţional Liberal consideră că pensiile trebuie să crească şi căutăm soluţiile prin care această majorare să fie cât mai aproape de rata inflaţiei, ţinând cont şi de limita în care poate fi sustenabilă de la bugetul de stat. Trebuie să ştim cu toţii că este o măsură pe care Partidul Naţional Liberal a susţinut-o constant, o iniţiativă anunţată inclusiv de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de premierul Nicolae Ciucă. Susţinem ferm o astfel de abordare. Majorările sunt un remediu necesar categoriilor sociale care devin vulnerabile într-o perioadă complicată economic, aşa cum este aceasta prin care trecem acum.

În anii în care a fost la guvernare, Partidul Naţional Liberal a majorat pensiile; şi o va face şi începând cu anul următor. Guvernul condus de Partidul Naţional Liberal a crescut pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14% - de la 1.265 de lei la 1.442 de lei -, cât şi la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat punctul de pensie cu 10% - de la 1.442 de lei la 1.586 de lei.

Pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectaţi de creşterile de preţuri, Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a acordat un sprijin financiar, în luna ianuarie, celor cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei. Iar în luna iulie, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei au primit un alt sprijin financiar, în valoare de 700 de lei.

În plus, aşteptăm de la Ministerul Muncii cât mai curând analiza şi soluţiile propuse pentru a îndeplini acest jalon din PNRR care are ca termen 31 decembrie 2021, conform reglementărilor pe sistemul de pensii. Este nevoie de un sistem integrat, de o strategie şi o reformă cu cap şi coadă şi cu calcule serioase. Şi este, în mod evident, atributul şi sarcina ministrului muncii şi trebuie să demareze cât mai repede, aşa încât să putem îndeplini acest jalon extrem de important până la finalul anului. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat ferm să îndeplinească toate jaloanele şi ţintele din PNRR. Printre acestea există şi reforma pensiilor, care presupune, între altele, trecerea la un sistem bazat pe contributivitate.

Guvernul condus de Partidul Naţional Liberal caută cele mai bune măsuri, cu responsabilitate şi în acord cu realitatea economică, pentru ca românii să nu suporte efectele economice ale acestor puseuri inflaţioniste. Investiţiile sunt cel mai bun medicament în această perioadă. Şi tocmai de aceea Guvernul Ciucă a alocat cel mai mare buget de investiţii din ultimii 32 de ani, cu suplimentarea acestuia la rectificare. Rata de absorbţie a fondurilor europene, de 66%, este, de asemenea, un indicator important al eforturilor guvernamentale în această perioadă.

De asemenea, amintim pachetul de măsuri "Sprijin pentru România", din care 60% din fonduri sunt pentru investiţii în economie şi sprijinirea locurilor de muncă şi 40% pentru sprijinirea cetăţenilor vulnerabili. În plus, Guvernul Ciucă pregăteşte mobilizarea a aproximativ 90 de miliarde de euro; 10 miliarde de euro mai sunt din perioada de programare 2014-2020, care se termină în 2023, şi 80 de miliarde de euro provin din PNRR şi din perioada de programare 2021-2027.

În încheiere, fac un apel la colegii de guvernare din PSD - să lucrăm împreună, să nu ne atacăm păgubos în spaţiul public. Pe noi, cei din Partidul Naţional Liberal, ne interesează să continuăm împreună eforturile pentru aderarea la spaţiul Schengen, să menţinem ritmul bun de creştere a absorbţiei fondurilor europene, să sprijinim antreprenorii prin măsuri economice impuse de criza mondială şi să facem sustenabile orice majorări de salarii şi pensii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Năcuţă - declaraţie politică intitulată Crizele şi rezilienţa;

Domnul deputat Sorin Năcuţă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Năcuţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi, stimaţi colegi, se intitulează "Crizele şi rezilienţa".

România traversează o perioadă dificilă, marcată de restricţiile severe din pandemie şi criza de securitate regională şi cea energetică. Cu siguranţă, foarte mulţi întreprinzători şi foarte mulţi români resimt efectele acestor crize, există o presiune inflaţionistă şi încercăm cu toţii să ne adaptăm la noile provocări.

Măsurile aplicate de Guvern pentru atenuarea efectelor negative asupra cetăţenilor şi în economie sunt substanţiale, dar nu sunt nici suficiente, nici perfecte. Totuşi, s-au dovedit a fi corecte, cel puţin de la începutul crizei energetice şi până acum, chiar dacă, atât în mediul politic, cât şi în mass-media au fost critici şi informaţii alarmiste, multe dintre ele dovedindu-se a fi neadevărate.

Dacă ne detaşăm un pic de contrele politice, de exagerările situaţiei şi privim lucrurile din perspectivă istorică, atunci vedem că omenirea a mai trecut printr-o criză energetică severă, în anii 1970, şi ţările occidentale au ieşit întărite din ea. Să ne amintim ce s-a întâmplat în România în anii de după Revoluţie - fabrici închise, şomaj mare, tensiuni sociale, un PIB cu o scădere foarte mare, nu mai vorbim de inflaţie.

Măsurile luate în anii 1970 - plafonarea preţurilor, raţionalizare, ajutoare sociale - până la un punct seamănă foarte mult cu cele de acum.

Dar ce s-a întâmplat apoi? Ţările europene care au avut potenţial, precum: Franţa, Marea Britanie, Norvegia, au demarat planuri de dezvoltare a energiei nucleare, a capacităţilor de exploatare a rezervelor de petrol şi gaze, ajungând exportatoare de energie. Lumea a evoluat, a căutat noi resurse şi le-a găsit.

Pe termen lung au pierdut "şantajiştii", fiindcă ţările europene au avut capacitate de rezilienţă, au reuşit să exploateze mai eficient resursele şi să depăşească împreună criza provocată de OPEC.

Poate că nu toate măsurile luate de guverne acum sunt cele mai bune sau cele din anii 1970 au fost bune, cert este că economiile au depăşit criza, chiar în ciuda unor măsuri politice greşite.

În schimb, acum Uniunea Europeană este mai mare şi mai unită, are mecanisme de redresare şi rezilienţă puse în aplicare, ţările membre, inclusiv România, dispun de fonduri substanţiale pentru investiţii, pentru creşterea producţiei de energie, a capacităţilor de exploatare a resurselor de petrol şi gaze, adaptarea şi interconectarea reţelelor din sistemele energetice şi creşterea capacităţilor de înmagazinare şi stocare.

Acestea sunt, cu siguranţă, măsuri corecte şi cu cât creştem mai repede producţia de energie, cu atât vom depăşi mai repede criza energetică. Guvernul trebuie să continue măsurile de încurajare a populaţiei şi mediului economic, pentru investiţii în producţia de energie din resurse regenerabile, în izolarea locuinţelor, în tehnologii eficiente, mai ales că România are la dispoziţie surse importante financiare din cadrul mecanismelor europene de redresare şi rezilienţă.

Specialiştii spun că economiile flexibile sunt cele care vor suferi mai puţin, iar flexibilitatea politicilor guvernamentale conferă rezilienţă şi vitalitate societăţii. Sprijinul întreprinzătorilor, creşterea producţiei de energie, relaxarea fiscală, modernizarea legislaţiei muncii, economisirea banului public, micşorarea deficitului, investiţii masive în infrastructură sunt măsuri care pot asigura stabilitatea ţării şi revenirea economică durabilă.

Sorin Năcuţă, deputat de Iaşi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Alin-Gabriel Apostol - declaraţie politică despre Lecţia poloneză;

Grupul USR, domnul Apostol Alin, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi români,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre "Lecţia poloneză".

Ne-am comparat mereu cu Vestul, având impresia că în Est suntem la acelaşi nivel. Ne place să ne mândrim că suntem români, că suntem cei mai tari, dar noi votăm urmaşii comuniştilor.

Polonia a dat Legea lustraţiei în 1989; noi am votat în orb în 1990 şi continuăm să o facem din 4 în 4 ani.

Polonia, în martie 1990, a înţeles că o ţară fărâmiţată teritorial nu este eficientă şi a dat Legea administraţiei publice locale, comasând comunele mici; România, prin aceeaşi clasă politică ce ne conduce de peste 33 de ani, pentru că noi ne batem joc de vot, nu a înţeles această nevoie. Clasa politică ţine în subdezvoltare România, pentru că noi îi permitem.

Polonia a înţeles că trebuie să meargă mai departe cu reforma administrativă pentru a deveni şi mai eficientă şi, pentru că intrase de câţiva ani în Uniunea Europeană şi intrau mulţi bani în ţară, care nu erau gestionaţi bine, au decis să înfiinţeze 16 regiuni administrative şi să modeleze şi nivelul intermediar administrativ. Astfel, în curând au ajuns la o rată de absorbţie a fondurilor europene de aproape 100%.

România, condusă de 33 de ani de aceleaşi partide izvorâte din FSN şi Securitate, nu este capabilă să absoarbă decât 60% din fondurile europene, pentru că se fură greu şi cu mare risc.

Şi pentru că Polonia a înţeles că nu este necesar doar să performeze, ci că trebuie să exceleze pentru a reduce decalajul faţă de Vest într-un timp cât mai scurt, a decis că trebuie să oprească scurgerile publice, scurgerile de bani publici în buzunare private şi astfel, în doar 7 ani, gradul de colectare a TVA a crescut de la 75% la 95,5%, făcând astfel să intre în buget echivalentul a 100 de miliarde de lei anual, adică anual pot să facă, numai din aceste creşteri de venituri, 10 autostrăzi sau 30 de spitale.

Domnule Bode, acum aţi fi cumpărat nu 600 de BMW-uri de la amicul domnului Iohannis, ci aţi fi cumpărat 100.000 de Ferrari-uri.

Polonia a făcut acest salt prin digitalizare, ştiţi voi, acel cuvânt care sperie toată administraţia publică din România.

România are un grad de colectare a TVA de doar 65% şi astfel, ca şi în Polonia, Banca Mondială a venit şi ne-a propus acelaşi angajament privind digitalizarea ANAF, încă din 2013. Un program de doar 70 de milioane de euro.

Vă daţi seama cum a intrat în trepidaţie toată clasa politică din România, pentru că prin digitalizarea ANAF-ului putea să iasă la suprafaţă uşor toată încrengătura lor de afaceri dubioase. Şi, astfel, nici astăzi ANAF-ul...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Finalizaţi...

 
     

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...nu este...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

...domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...digitalizat.

Politicul zburdă pe câmpiile nefericirii românilor.

Vă cer scuze, români, dar trebuie să o recunoaştem onest - este vina noastră, pentru că le permitem să ne conducă de 33 de ani.

Atâta timp cât politicul vede atât de multă indiferenţă în implicare şi, mai ales, la vot, îşi freacă mâinile şi continuă să ne îndepărteze nu numai de Vest, ci şi de Est.

Dragi români, se poate şi altfel de politică!

Vă mulţumesc.

Alin Apostol, deputat al USR de Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan-Iulian Lőrincz - declaraţie politică intitulată Nicolae Bode este un plagiator!;

Domnul deputat Iulian Lőrincz, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Nicolae Bode este un plagiator!"

Acest lucru a fost confirmat de Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai.

Vreau să ne aducem aminte că în urmă cu câteva săptămâni, când USR s-a apucat să transcrie teza de doctorat a domnului doctor Bode şi a depus moţiune simplă împotriva acestuia, domnul doctor Bode striga disperat de la această tribună, atenţie, citez - "Habar nu aveţi de proceduri şi cadrul legal aplicabil când împroşcaţi cu noroi. Toate verificările şi analizele specialiştilor anterior acordării titlului de doctor au fost trecute cu succes. Teza este în regulă şi este un document original".

Eu cred că singurul lucru original pe care l-a făcut Bode în politică a fost caietul de sarcini cu dedicaţie pentru prietenul marelui patron al corupţiei acestei ţări, domnul Klaus Iohannis.

Recunosc că acel document era original, perfect pregătit pentru un nou furt.

Dar ce aşteptări să ai de la nişte şpăgari instruiţi la şcoala jafului din banul public, când aproape tot Guvernul României are în componenţă miniştri suspecţi de plagiat sau incompetenţi notorii care nu pot oferi nicio soluţie reală pentru problemele curente?

Să revenim totuşi la fiţuica domnului Bode.

Ceea ce ne transmite mai exact Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai este că din fragmentele semnalate de USR şi, separat, de soft, acestea au fost considerate plagiat sau au avut erori de citare.

Atenţie! Doar din acele fragmente. Deci teza nu a fost verificată în totalitate, ci doar punctual, pe ceea ce am sesizat noi!

Pare că totul este OK în coaliţie! Ei, a furat domnul Bode, dar a fost puţin. Nu a fost aşa mult.

În orice ţară din lumea aceasta, care se respectă şi care îşi respectă cu adevărat cetăţenii, în urma unui plagiat ar urma o demisie.

Dar nu am mari aşteptări de la nişte indivizi care profită de orice moment pentru a mai fura puţin. Fie că este vorba de furt intelectual, furtul tot furt rămâne!

Am mai spus-o şi o voi spune de fiecare dată de la această tribună - România merită mai mult!

Merită să fie cu adevărat o ţară europeană, modernă, clădită pe valori sănătoase, comune, şi nu pe interpretări originale şi deturnare a adevărului, care, de fapt, ascund apetitul unor "speciali" pentru hoţie, plagiat, eschive permanente, fente patriotarde şi stagnare într-o stare de tip "merge şi aşa".

Să-ţi fie ruşine, domnule doctor! Eşti şi vei rămâne un biet plagiator!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Tanasă - declaraţie politică având tema Românii din Valea Timocului sunt în pragul deznaţionalizării totale!;

Domnul deputat Dan Tanasă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi vă voi vorbi despre românii din Valea Timocului, care sunt în pragul deznaţionalizării totale.

Stimaţi colegi,

Doresc să vă aduc în atenţie situaţia absolut dramatică a unei comunităţi româneşti uitată complet de autorităţile statului român, decimată în mod sistematic şi supusă unui regim de deznaţionalizare brutal. Este vorba despre fraţii noştri români de peste Dunăre, din Valea Timocului, din Republica Serbia.

În urma unei delegaţii oficiale desfăşurate în perioada 18-20 octombrie, am reuşit să cunosc şi să discut cu mai mulţi lideri ai comunităţii de români-vlahi din Timoc, oameni care, prin simpla lor existenţă şi prin faptul că încă vorbesc limba română, sfidează istoria şi regimul brutal care îi condamnă la pierzanie. Este vorba de o comunitate compactă de peste 300.000 de români, mereu uitaţi, neglijaţi şi nebăgaţi în seamă de autorităţi; aceşti eroi şi-au păstrat limba, portul, graiul, tradiţiile şi credinţa, fără cel mai mic sprijin instituţional. Fără şcoli în limba română, fără presă, fără mass-media, până nu de mult fără biserici în limba română, fără susţinere financiară, aceşti oameni încă spun cu mândrie că sunt români!

Deşi statul sârb mereu a prezentat cifre false cu privire la această comunitate, acuzându-i de toate infamiile, aceşti români nu îşi doresc altceva decât să poată trăi liniştiţi în satele lor, să îşi vorbească limba, copiii lor să înveţe în graiul matern şi să se poată ruga în biserici româneşti. Acestora le-a fost luat absolut totul, au rămas fără stâlpii de bază ai unei comunităţi, iar astăzi lansez în numele lor un strigăt disperat pentru ca românii noştri să poată fi salvaţi! Doar prin truda exemplară a unor reprezentanţi de vază ai acestor comunităţi, în prezent mişcarea românească din Timoc mai supravieţuieşte. A sosit clipa ca statul român să intervină de urgenţă pentru ca aceşti oameni să nu dispară pentru totdeauna! Repet, cu cea mai mare gravitate, nu mai putem pierde nici un moment! Fiecare zi în care România nu intervine şi nu acordă sprijinul cuvenit reprezintă un pas spre dispariţia identităţii acestor oameni!

Pe lângă rezistenţa culturală a acestor români, o chestiune dezastruoasă cu care se confruntă românii din Timoc este reprezentată de dezastrul ecologic care pune în pericol însăşi existenţa fizică a acestor comunităţi şi modul în care această regiune este devastată de interesele pur economice ale unei companii străine.

Am putut să văd la faţa locului modul în care statul sârb asistă impasibil la felul în care cetăţenii săi sunt jefuiţi de o companie privată de minerit din China. Statul sârb este incapabil să asigure respectarea dreptului la proprietate al acestor cetăţeni sârbi, etnici români-vlahi din zonă, şi considerăm că atitudinea statului sârb în această chestiune este incompatibilă cu standardele europene, cu atât mai mult cu ideea de aderare la Uniunea Europeană. Românii de aici sunt forţaţi să îşi vândă pământurile către o companie de minerit din China, iar cei care refuză sunt ameninţaţi, şantajaţi sau expropriaţi cu forţa, fiindu-le oferite preţuri derizorii în raport cu valoarea terenurilor. Pe lângă toate acestea, poluarea inimaginabilă face ca viaţa din această zonă să devină insuportabilă. Deşeurile toxice sunt eliminate în pâraiele din zonă, acestea vărsându-se în Timoc şi mai apoi în Dunăre. Aşadar, chiar apele României sunt poluate de această companie şi nimeni nu ia nicio măsură! Când unităţi ale fabricilor din zonă lucrează la capacitate maximă, aerul devine insuportabil şi poluarea se poate vedea prin fumul toxic eliminat de coşurile de fum ale companiei. Nici măcar animalele nu mai beau apă din pâraiele existente în această zonă.

Stimaţi colegi, dragi români, această atitudine este pur şi simplu barbară, astfel de practici anti-europene şi complet contrare valorilor unui stat civilizat ne fac să ridicăm semne de exclamare în faţa autorităţilor europene şi a partenerilor noştri americani! În imediata vecinătate a României, etnici români...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

...sunt supuşi deznaţionalizării, sunt supuşi intimidărilor şi, mai nou, chiar existenţa lor fizică este pusă în pericol. Fie acţionăm acum, fie îi condamnăm la pieire!

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ciprian Ciubuc - declaraţie politică intitulată Marele dezastru provocat de criza energetică de la nivelul ţărilor din întreaga Europă şi pauperizarea accelerată a vechiului continent;

Domnule deputat Ciprian Ciubuc, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

"Marele dezastru provocat de criza energetică de la nivelul ţărilor din întreaga Europă şi pauperizarea accelerată a vechiului continent"

În prezent asistăm la suprapunerea unor evenimente simultane de o importanţă majoră, iar informaţiile furnizate la nivel public sunt strict controlate la toate nivelurile mass-mediei. Au loc evenimente colosale, care pot schimba radical istoria şi, spre surprinderea mea, lumea nu pare să le sesizeze. Cea mai dură situaţie constă în afundarea în sărăcie a Europei, adică pauperizarea continentului considerat leagănul civilizaţiei occidentale şi cel mai dezvoltat la nivel economic. Europa se întoarce cu paşi repezi de la modern la vechi şi chiar la situaţii întâlnite în Evul Mediu. Dacă acum puţin timp, în Europa, oamenii îşi încălzeau locuinţele cu gaze naturale, acum situaţia este complet diferită, în sensul că s-a revenit la resursele primare pentru asigurarea confortului necesar în perioada sezonului rece.

În Germania modernă, unul din statele Uniunii Europene cele mai dezvoltate şi industrializate, cu puţin timp în urmă, respectiv în anul 2021, doar 6% din populaţie se încălzea cu lemne, şi asta preponderent în mediul rural, în rest, populaţia beneficiind de condiţiile confortabile oferite de încălzirea centralizată, canalizare şi altele. Acum situaţia s-a schimbat dramatic, în condiţiile în care cererea de lemne de foc a crescut atât de mult încât nu mai există lemne de vânzare. Şi ceea ce este mai întristător este că s-a ajuns la situaţia de neimaginat în care nemţii, în disperare de cauză, îşi taie singuri lemnele din pădure. Unii s-au reorientat tot către aprovizionarea cu rumeguş pentru a-şi asigura încălzirea locuinţelor.

În acest timp, în Polonia, locuitorii stau la cozi imense zile întregi pentru a achiziţiona cărbune. Această situaţie are loc chiar în faţa minelor de cărbune. Pentru un asemenea efort, polonezii au ajuns să doarmă în maşinile lor pe timp de noapte, asemănător situaţiilor întâlnite în perioada comunistă.

În Franţa, de exemplu, Guvernul a ajuns la situaţia de a anunţa raţionalizarea energiei pe timpul sezonului rece - acest lucru... a preluat retorica Franţei şi Guvernul României - în condiţiile în care cu puţin timp în urmă această ţară era exportator net al unei cantităţi foarte mari de energie. Uimitor, Franţa, în prezent, nu va avea suficientă căldură pentru a satisface nevoile propriilor locuitori.

70% din restaurantele din Marea Britanie, de exemplu, se pregătesc să se închidă sau să intre în faliment pentru că la iarnă nu vor mai putea asigura căldura şi nu vor mai putea asigura iluminarea necesară în localurile pe care le deţin.

Situaţia descrisă mai sus este generalizată la nivelul întregii Europe.

Aşadar, întrebarea este - de ce? Răspunsul este cât se poate de simplu - pe cuprinsul vechiului continent este o penurie imensă de energie. Acum, mai mult decât oricând, energia ieftină este esenţială şi este cheia la care aspiră o societate civilizată şi normală. Europenii sunt oameni care au aspiraţii absolut normale, precum: prosperitate, securitate, speranţă de viaţă mai lungă şi totul depinde de asigurarea unei energii mai ieftine. Din păcate, Europa în prezent nu mai dispune de aşa ceva şi se cufundă cu rapiditate în una din cele mai negre perioade traversate în perioada modernă, având în vedere faptul că se aşteaptă o creştere a preţului energiei cu câteva sute de procente în următoarele luni.

Germania constituie etalonul preţului electricităţii în întreaga Europă şi se măsoară în megawatt/oră. Pentru prima oară în istorie preţul a depăşit pragul de 1.000 de euro/megawatt...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Finalizaţi, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

...în condiţiile în care săptămâna trecută preţul era de 700 de euro/megawatt/oră, atingând astfel un nivel record.

În Franţa, într-o singură zi preţul unui megawatt/oră a crescut cu 25%. Preţurile la petrol s-au dublat, iar la cărbune au crescut de patru ori. De anul trecut şi până în prezent gazele naturale s-au scumpit de şapte ori. Se dovedeşte faptul că dacă nu ai gaze ieftine nu poţi conduce continentul. În urmă cu puţin timp, Forumul Economic Mondial, prin reprezentanţii săi, a declarat că Europa poate economisi 1.000 de miliarde de dolari din costurile combustibililor fosili prin trecerea la energiile regenerabile.

Din păcate, situaţia din prezent a populaţiei Europei dovedeşte clar cât de mult se înşală aceşti factori de decizie şi faptul că informaţiile furnizate de ei sunt false.

Este clar faptul că energia verde nu poate înlocui combustibilii fosili...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog să finalizaţi, domnule deputat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

Da, un moment, domnule preşedinte.

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

...mai aşteaptă colegi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

...deoarece energia fosilă rămâne cheia civilizaţiei. Ne este clar faptul că în prezent energia verde nu poate înlocui gazul, petrolul şi cărbunele.

În concluzie, europenii sunt astăzi în situaţia de a constata adevărul, şi anume, adevărata ameninţare pentru civilizaţia umană nu este încălzirea globală, stimaţi colegi, ci răcirea globală, respectiv iarna care vine, având în vedere faptul că din ce în ce mai mulţi oameni mor de frig în fiecare an decât din cauza caniculei. Din punct de vedere statistic, Institute of Health, Metrics and Evaluation a constatat în anul 2019 că au murit de patru ori mai mulţi oameni de frig decât de căldură. Această situaţie dezastruoasă poate atrage căderi în cascadă ale fabricilor de la nivelul întregii Europe, efectele economice fiind de creştere a şomajului, diminuare a venitului disponibil al locuitorilor, creşterea nivelului de îndatorare a populaţiei prin creditele contractate la bănci.

Astfel, economia de consum îşi va...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule deputat...

 
     

Domnul Ciprian Ciubuc:

...diminua radical nivelul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

...v-am rugat să finalizaţi de două ori, aţi depăşit timpul...

 
     

Domnul Ciprian Ciubuc:

...având...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

...cu două minute.

 
     

Domnul Ciprian Ciubuc:

...în vedere faptul că populaţia...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Mă obligaţi să vă opresc microfonul...

 
     

Domnul Ciprian Ciubuc:

...se va concentra...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

...la declaraţii politice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

...pe păstrarea proprietăţilor şi bunurilor deţinute şi plata facturilor la utilităţi.

România, cu resursele naturale proprii, a fost obligată de UE să închidă minele de cărbune, în condiţiile în care minele noastre sunt pline de resurse fosile.

Asta se întâmplă pentru că ai noştri conducători se lasă manipulaţi de Uniunea Europeană, care odată cu implementarea Green Deal, va sărăci şi va înfrigura o întreagă Europă.

Acestea vor fi efectele negative ale crizei energetice prin care trece întreaga Europă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Aş mai comenta ceva, dar o să mă abţin.

 
Video in format Flash/IOS   Rodica Nassar - declaraţie politică având titlul Atacarea legilor justiţiei la CCR, un joc de imagine demagogic;

Doamna Rodica Nassar, vă rog.

Vă rog. (Vociferări.)

Da, da.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi are ca titlu "Atacarea legilor justiţiei la CCR, un joc de imagine demagogic".

Deciziile Curţii Constituţionale sunt suverane şi ele trebuie respectate de toată lumea. Aceste aspecte trebuie să fie învăţate şi aplicate de toate partidele politice parlamentare, mai ales dacă susţin că respectă perceptele democraţiei autentice.

Acuzaţia că noua formă a legilor justiţiei ar favoriza nesocotirea prevederilor Constituţiei şi deciziile CCR este total nefondată şi neavenită. La debutul în profesie, toţi judecătorii depun un jurământ prin care se angajează să respecte Constituţia României.

În consecinţă, orice nerespectare a deciziilor CCR înseamnă încălcarea acestui jurământ -"Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Încălcarea acestui jurământ şi, în general, nerespectarea deciziilor CCR, care sunt definitive şi obligatorii pentru toată lumea, pot face obiectul unei cercetări şi sancţionări disciplinare a judecătorilor. Cu atât mai mult cu cât au fost menţinute în lege abaterile disciplinare reprezentate de reaua-credinţă şi de grava-neglijenţă în exercitarea funcţiei, care acoperă orice încălcare a Constituţiei în hotărârile luate de judecători.

Românii trebuie să ştie că reglementarea de care se cramponează partidul din opoziţie care a contestat legea la CCR a fost introdusă în 2012, la cererea preşedintelui Băsescu, şi avea ca obiectiv folosirea Curţii Constituţionale, pe care o controla la acel moment, ca pârghie de presiune asupra judecătorilor. Din 2004 până în 2012, această reglementare nu a existat, iar judecătorii au respectat deciziile CCR, aşa cum au jurat la intrarea în magistratură.

Din 2012 până în prezent, această prevedere nu a fost invocată nici măcar o singură dată pentru a sancţiona un judecător şi nici nu a fost folosită ca argument pentru apărarea drepturilor procesuale. Practic, s-a revenit la forma iniţială a legii, anterioară modificării de către regimul Băsescu.

PSD susţine că forma finală a legii, adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adus mai multe îmbunătăţiri faţă de varianta votată anterior de Senat.

Nu înţelegem comentariile de prisos apărute în spaţiul public şi le dezavuăm, atâta timp cât noua formă a legii garantează independenţa judecătorilor faţă de orice ingerinţă internă sau externă.

În concluzie, asistăm la un nou joc de imagine demagogic al acestui partid contraproductiv în ceea ce priveşte progresul ţării şi al societăţii româneşti.

Deputat al PSD, Bucureşti, Rodica Nassar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian-Felician Cozma - declaraţie politică reprezentând un strigăt de ajutor, un strigăt disperat al fermierilor, al producătorilor de lapte din judeţul Satu Mare şi din România;

Domnul deputat George Şişcu. A plecat? A plecat.

Vă rog, Adrian Cozma.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se adresează domnului ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, domnului Petre Daea, şi reprezintă un strigăt de ajutor, un strigăt disperat al fermierilor, al producătorilor de lapte din judeţul Satu Mare şi din România.

Stimate domnule ministru,

Producţia de lapte la nivel naţional a scăzut în anul 2022, ca urmare a reducerii semnificative a efectivelor de bovine, scădere care, potrivit datelor INS, a fost de 12.315 capete într-un singur an - iunie 2021 - iunie 2022.

Mai mult decât atât, pe lângă restrângerea ofertei şi creşterea importurilor de lapte brut, majorarea preţurilor la energie şi furajele utilizate în zootehnie au determinat o creştere substanţială a costurilor de producţie pe litru de lapte, iar tot mai mulţi fermieri au abandonat acest domeniu de activitate prin sacrificarea animalelor, unele de rasă superioară, productive.

Doar în ultimele 10 luni ale anului, mare parte dintre fermieri au fost nevoiţi să vândă laptele chiar şi sub costul mediu de producţie.

Având în vedere necesitatea implementării urgente a unor măsuri de sprijin pentru fermierii români care produc şi livrează lapte către unităţile procesatoare din România, vă propun, domnule ministru, în perioada următoare, acordarea unei compensaţii financiare de 1 leu/litru de lapte pentru fermierii români, ca măsură cu caracter temporar pentru cel puţin un an.

Am convingerea că prin negocieri eficiente cu oficialii Comisiei Europene, o parte din efortul financiar pe care îl presupune această măsură poate fi susţinut din fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, în condiţiile în care fermierii livrează laptele la un preţ mediu de 1,7-2,2 lei, iar consumatorul final ajunge să plătească între 8 şi 10 lei pe lapte degresat, vă rog să precizaţi ce măsuri aţi implementat până în momentul de faţă pentru a împiedica o relativă speculă care pare prezentă pe piaţa laptelui şi a produselor lactate.

Este o situaţie gravă, pe care trebuie să o realizăm, domnule ministru al agriculturii, şi să venim urgent în ajutorul producătorilor de lapte. Altfel, ne omorâm tot ce avem mai bun, omorâm fermierii, omorâm zootehnia şi producătorii de lapte.

Sper în buna dumneavoastră credinţă, aşa cum o spuneţi de fiecare dată la televizor, şi sper că urgent veţi lua măsuri.

Adrian Cozma, deputat de Satu Mare, Circumscripţia nr. 32.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ion-Marian Lazăr - declaraţie politică intitulată Combaterea birocraţiei reprezintă doar o lozincă de campanie electorală pentru actuala rotativă guvernamentală;

Domnul deputat Lazăr Ion-Marian, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Combaterea birocraţiei reprezintă doar o lozincă de campanie electorală pentru actuala rotativă guvernamentală".

Acum câteva zile, am constatat, răsfoind Monitorul Oficial nr. 1031 din 24 octombrie 2022, că a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1255 din 12 octombrie 2022 privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul.

Deşi, la prima vedere, reglementarea părea una banală, am constatat cu stupoare care sunt măsurile abrogate prin acest act normativ. Astfel, în lipsa unei dezbateri publice reale, începând cu data de 24 octombrie 2022 îşi încetează aplicabilitatea în mod obscur dispoziţiile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1723/2004 adoptată de Guvernul Năstase, ce vizează, printre altele, măsuri ca:

  • comunicarea scrisă în prima lună a anului, de către primari către fiecare contribuabil, a principalelor activităţi de interes public desfăşurate în anul încheiat, precum şi obiectivele şi sarcinile pentru anul în curs;
  • stabilirea programului de lucru cu publicul care să permită într-o zi din săptămână accesul cetăţenilor între orele 8.30 şi 18.30;
  • afişarea modelelor de completare a cererilor adresate autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;
  • instalarea unei linii telefonice speciale pentru asigurarea accesului cetăţenilor la informaţiile de interes public;
  • extinderea liniilor telefonice tip "linia verde" în scopul oferirii persoanelor fizice a posibilităţii de a obţine informaţii legate de modul de aplicare a legislaţiei specifice fiecărui domeniu de activitate;
  • publicarea şi actualizarea periodică, pe pagina oficială de Internet a autorităţilor publice, a unor materiale cu caracter informativ;
  • implementarea sistemului de management al calităţii, respectiv al procesului de certificare a calităţii serviciilor - ISO 9001, pentru serviciile către cetăţeni;
  • instituirea unui sistem permanent de verificare a funcţionarilor care lucrează cu publicul, precum şi a unui sistem sancţionatoriu pentru nerespectarea legislaţiei incidente fiecărui domeniu de activitate;
  • separarea funcţiilor de Front-Office şi Back-Office ori de câte ori acest lucru este posibil;
  • perfecţionarea pregătirii profesionale şi a aptitudinilor de comunicare a personalului de la ghişeu, prin cursuri de specializare, la începutul activităţii şi periodic, cel puţin o dată la doi ani.

În final, fără a face o analiză exhaustivă a tuturor măsurilor abrogate prin H.G., nu pot să nu remarc că acest demers legislativ trădează încă o dată dispreţul major fată de cetăţeni şi mediul de afaceri.

Vă mulţumesc.

Lazăr Ion-Marian, Circumscripţia nr. 40, Vâlcea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Gianina Şerban - declaraţie politică intitulată «Siguranţă şi încredere», doar un slogan învechit?;

Ultima intervenţie, doamna deputat Gianina Şerban, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "«Siguranţă şi încredere», doar un slogan învechit?".

Stimaţi colegi,

În ultima perioadă, modalitatea de intervenţie a forţelor de ordine şi ale celor ce trebuie să asigure siguranţa cetăţenilor au şocat de multe ori atât opinia publică, cât şi pe cei vizaţi de aceste intervenţii.

Am asistat acum mai bine de o lună la intervenţia în forţă a jandarmeriei şi a poliţiei, în toiul nopţii, asupra unui demnitar, o intervenţie abuzivă, fără îndeplinirea vreunei formalităţi legale, intervenţie lăudată de domnul ministru Lucian Bode.

Acum o săptămână, un tânăr şi-a bătut joc de efectivele de poliţie şi jandarmerie, fugind cu autoturismul de sub nasul lor, iar ministrul Bode le-a căutat scuze lucrătorilor MAI. S-a dovedit faptul că instrumentarea cazului a fost una făcută doar să fie punctată, iar Parchetul a luat măsura ca şi în cazul vânzătorilor de pătrunjel, aceea a controlului judiciar.

Evenimentul petrecut în Jilava, judeţul Ilfov, la Şcoala generală nr. 1, în data de 12 octombrie anul curent, prezentat pe larg opiniei publice cu imagini clare ale descinderii unor lucrători ai MAI, în care mai mulţi copii au fost supuşi unui stres emoţional grav, din cauza atitudinii total lipsite de profesionalism a reprezentanţilor Poliţiei, ne duce cu gândul la abuzuri de o gravitate rar întâlnită, în modul de operare a acestora. Ministrul Bode tace în acest caz.

Acum două zile, un poliţist s-a sinucis la Mărăcineni, judeţul Buzău; altul, în Dej, judeţul Cluj. Motivele nu le cunoaştem, însă se pare că unii dintre poliţiştii care nu vor să fie părtaşi la abuzuri devin victime ale acestora din partea superiorilor. Fiecare superior are superiorul lui, iar în MAI superiorul suprem este acest ministru, domnul Bode, care a fost scăpat de PSD, PNL şi UDMR de moţiunea simplă.

Nu mai târziu de aseară a avut loc o nouă intervenţie în forţă asupra protestatarilor de pe Şoseaua Antiaeriană, unde oamenii au văzut că autorităţile îşi bat joc de ei.

Au cerut un singur lucru, simplu, care ar putea să prevină accidentele - o trecere de pietoni şi un semafor. Ce au primit? După bătaia de joc, au primit amenzi şi bastoane.

Să nu uităm că pe acea trecere de pietoni a fost ucis un copil de 18 ani.

Constatăm că ministrul Bode acţionează cu dublă măsură în acţiunile pe care le dictează şi coordonează. Aşadar, pentru faptul că domnul Bode nu poate să aibă grijă nici de oamenii săi, nici de cetăţenii acestei ţări, ba mai mult, încurajează abuzurile, AUR îi solicită demisia.

Una nu de onoare, ci de datorie faţă de români şi faţă de România!

Gianina Şerban, deputat AUR de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Au mai depus declaraţii în scris:

- Din partea Grupului PSD - domnul deputat Bogdan Trif, Eugen Bejinariu, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Daniel Tudorache, Ioan Mang, Nicu Niţă, Oana-Gianina Bulai, Vasilică Toma, Mirela Furtună, Georgeta-Carmen Holban, Laurenţiu-Daniel Marin, Radu-Marcel Tuhuţ, Florian-Claudiu Neaga, Cristina-Elena Dinu, Elena Stoica;

- Grupul parlamentar al PNL - George Şişcu, Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Alexandru Popa, Florin-Alexandru Alexe, Iulian-Alexandru Muraru, Vetuţa Stănescu, Dumitru Rujan, Cristina Burciu, Ioan Balan, Elena Hărătău, George-Cătălin Stângă, Ervin Molnar, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Marian Cruşoveanu, Maria Stoian;

- Grupul AUR - Raisa Enachi, Vasile Nagy, Sebastian-Ilie Suciu, Silviu-Titus Păunescu, Radu-Vicenţiu Grădinaru;

- Şi din partea neafiliaţilor - Nicolae Roman şi Bogdan Alexandru Bola.

Declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Adrian Alda - declaraţie politică intitulată Accesibilitatea preţurilor pentru alimente trebuie să devină o realitate în Uniune!;

Domnul Adrian Alda:

"Accesibilitatea preţurilor pentru alimente trebuie să devină o realitate în Uniune!"

Ultimul anunţ făcut de către Eurostat privind creşterea preţurilor la alimente în UE, anul acesta, nu este unul îmbucurător. Potrivit acestui organism al Comisiei Europene, care se ocupă cu statistica, costurile alimentelor de bază au fost cu aproape 9% mai mari în iulie 2022 decât în aceeaşi lună din 2021. Motivele sunt pe cât de simplu de identificat, pe atât de complexe. Le ştiţi şi dumneavoastră, le ştiu şi majoritatea cetăţenilor europeni - războiul din Ucraina, criza energetică, creşterea tuturor costurilor de producţie şi întreţinere, explozia preţurilor substanţelor chimice folosite în agricultură, precum şi schimbările climatice aparent intempestive, dar cu efecte majore, cum ar fi seceta pedologică ce pare că ne va afecta şi toamna aceasta, din nefericire.

Deşi ţările membre ale UE nu sunt expuse riscului de penurie de alimente, totuşi, această explozie a preţurilor, combinată cu creşterea inflaţiei afectează în cea mai mare măsură grupurile vulnerabile de cetăţeni cu venituri mici, iar aceasta în contextul în care Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii producători de produse agroalimentare, motiv pentru care a fost cel mai mare comerciant din lume în 2021.

Şi de aici rezultă deducţia logică şi îndreptăţită că presiunea intensificată asupra gospodăriilor cu venituri mici din Uniune trebuie să înceteze. Sistemul alimentar al UE va rămâne unul solid şi fiabil, dacă preocuparea liderilor Uniunii privind accesibilitatea preţurilor nu doar că va creşte, ci se va concretiza în cât mai multe forme de sprijin dedicate, în principal, şi ţărilor producătoare de cereale şi alte materii prime de bază, iar când vorbesc despre aceste state, evident că mă refer la România, în special.

Ţara noastră a fost afectată nu doar de războiul din Ucraina, ci şi de facilitarea exportului de cereale din statul vecin, prin intermediul coridoarelor verzi. Până în prezent, prin România au fost exportate aproximativ 60% din cerealele din Ucraina. Un procent de 47% dintre acestea au rămas pe teritoriul Uniunii Europene, punând presiune pe preţul de vânzare al cerealelor europene.

Sub nicio formă nu doresc să par populist sau şovin, dar trebuie să admitem cu toţii că fermierii noştri nu au putut nici măcar să încheie contracte pentru ridicarea cerealelor lor, având în vedere că prioritate absolută li s-a acordat celor ucrainene. De asemenea, cunosc foarte multe cazuri în care pentru cerealele noastre autohtone se ofereau preţuri mult mai mici de către cumpărători, deşi calitatea acestora era superioară, doar din cauză că piaţa europeană era asaltată de cele provenite din Ucraina, comercializate sub preţurile pieţelor europene. Iar acest aspect are deja urmări nefaste asupra posibilităţilor fermierilor români de a-şi menţine şi derula şi anul viitor exploataţiile agricole. Falimentul micilor producători sau chiar al unor asociaţii agricole va însemna automat o creştere suplimentară a preţurilor la hrană. Trebuie să subliniez că şi sectorul european al cărnii de pasăre a fost puternic afectat de la începutul conflictului. În timp ce Ucraina îşi va dubla exporturile la 180.000 de tone, fermele zootehnice autohtone sunt în mare dificultate, în principal din cauza preţurilor mari la energie, dar şi din cauza lipsei de hrană. Unele dintre ele au început să-şi sacrifice animalele.

Fireşte că îngrijorările noastre nu sunt singulare în peisajul comunitar, însă acest aspect nu ne ajută cu nimic, cel puţin acum. Şi fermierii din Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au confruntat şi ei cu o concurenţă neobişnuită din pricina exporturilor masive de cereale din Ucraina. Şi nici aceştia, la rândul lor, nu sunt convinşi de predictibilitatea viitorului investiţiilor proprii, având în vedere acest fond.

Aşadar, consider că este imperios necesar ca în viitorul cât mai apropiat, Comisia Europeană să dea dovadă de acelaşi spirit de solidaritate şi faţă de fermierii României, mai ales că este probabil ca impactul acestor crize să continue pe termen lung, în special în ţările în curs de dezvoltare, precum şi în statele mai sărace din Uniune.

Pe lângă orice formă de sprijin în plus pe care Comisia Europeană ar putea să o ofere României, tocmai ca recompensă pentru solidaritatea manifestată faţă de Ucraina, solidaritate ale cărei costuri le resimţim foarte intens, aprobarea Planului Naţional Strategic în integralitatea sa, fără alte observaţii suplimentare, se va putea traduce printr-un impuls la timp pentru acest domeniu vital şi ocupaţional pentru ţara noastră. Desigur că validarea formală a PNS presupune pentru România o perioadă de 6 săptămâni şi unele posibile noi ajustări strict de ordin tehnic, nu şi privind conţinutul său, dar această ultimă etapă va reprezenta startul realizării tuturor obiectivelor vitale pentru dezvoltarea agriculturii româneşti. Ţara noastră va beneficia de o sumă de 15,8 miliarde de euro pentru perioada 2023-2027. Documentul programatic prevede circa 6 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, 9,78 miliarde de euro pentru acordarea subvenţiilor în agricultură şi 151,7 milioane de euro pentru măsuri de piaţă.

În concluzie, România a făcut din nou dovada respectării tuturor angajamentelor luate faţă de partenerii europeni, cât şi faţă de Ucraina. Iar acum este rândul conducerii Uniunii să probeze bunele politici şi intenţii prin decizii ferme şi potrivite şi faţă de producătorii interni, indiferent de naţionalitatea acestora, cât şi prin transpunerea în realitate a creşterii accesibilităţii preţurilor pentru alimente în comunitate.

    Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică: România contribuie la realizarea visului european. România merită să fie în spaţiul Schengen!;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

"România contribuie la realizarea visului european. România merită să fie în spaţiul Schengen!"

Aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen este principalul obiectiv al României. Oamenii politici şi diplomaţii români trebuie să conştientizeze importanţa intrării în normalitatea europeană, prin îndeplinirea acestei obligaţii asumate prin Tratatul de aderare la UE şi necesitatea de a depune toate eforturile necesare, politice sau diplomatice pentru realizarea proiectului.

Până în prezent, România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare. Evaluarea celor şapte domenii de interes - cooperare poliţienească, protecţia datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre şi SIS/SIRENE, a concluzionat că ţara noastră îndeplineşte condiţiile de aderare la spaţiul Schengen.

În momentul de faţă, crima organizată, corupţia nu sunt subiecte probleme care să prezinte îngrijorări şi să afecteze sistemic societatea din România. Toate aceste lucruri sunt evidenţiate în analizele europene. Cel mai probabil, următorul raport MCV va evidenţia progresele evidente pe această zonă a reformei în justiţie şi va spune foarte clar că ţara noastră respectă standardele necesare.

În ultima perioadă, tot mai mulţi lideri politici şi-au manifestat sprijinul pentru aderarea României la Schengen. Ţara noastră se bucură de sprijin consistent din partea oamenilor politici europeni.

Manfred Weber, preşedintele Partidului Popular European, a transmis că "Bulgaria şi România trebuie să devină state membre ale spaţiului Schengen". Liderul PPE a subliniat că România îndeplineşte deja condiţiile pentru aderare la spaţiul Schengen.

Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, susţine aderarea României la spaţiul Schengen. La ultimul congres al PPE, din 1 iunie, a fost votată o rezoluţie care include susţinerea popularilor pentru integrarea României, a Bulgariei şi a Croaţiei în spaţiul de liberă circulaţie. Menţiunea susţinerii PPE pentru ţara noastră a fost introdusă la propunerea delegaţiei PNL. Cu sprijinul PPE, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, Rezoluţia prin care cere aderarea României la Schengen.

"Nu mai este timp de pierdut. Locul României este în Schengen. Împreună cu premierul României, Nicolae Ciucă, ne-am angajat ca Parlamentul European să susţină aderarea imediată", a declarat Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Bruxelles cu Nicolae Ciucă.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi-a anunţat susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen. "Croaţia, România şi Bulgaria, ţări care sunt membre în Uniunea Europeană, îndeplinesc toate condiţiile pentru a deveni şi membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen, care nu necesită paşapoarte", a declarat Scholz în luna august a acestui an.

România a fost tot timpul un partener onest al celorlalte state europene, şi-a securizat frontierele, deci şi-a îndeplinit cu succes toate obligaţiile. România a contribuit la realizarea visului european. România merită să fie în spaţiul Schengen!

    Beniamin Todosiu - declaraţie politică: Sănătatea românilor - trebuie mai multă educaţie şi prevenţie!

Domnul Beniamin Todosiu:

"Sănătatea românilor - trebuie mai multă educaţie şi prevenţie!"

România trebuie să îşi consolideze sistemul de sănătate punând accent pe programele de prevenţie şi pe educaţia pentru sănătate a românilor. În prezent, suntem printre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai scăzute speranţe de viaţă. Potrivit profilului de ţară din 2021 în ceea ce priveşte sănătatea, document realizat de Comisia Europeană, speranţa de viaţă în România a crescut cu peste patru ani între 2000 şi 2019, dar a scăzut temporar cu 1,4 ani în 2020 din cauza impactului pandemiei de COVID-19. Există o disparitate de gen majoră, femeile trăind cu aproape opt ani mai mult decât bărbaţii. Bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii, în timp ce cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces.

Comportamentele riscante în materie de sănătate contribuie la aproape jumătate din totalul deceselor. Rata consumului de alcool şi a alimentaţiei nesănătoase raportate în rândul românilor este mai mare comparativ cu media UE. Excesul de greutate, obezitatea şi fumatul în rândul adolescenţilor sunt ridicate şi au crescut constant în ultimele două decenii.

Cheltuielile pentru sănătate în România au crescut în ultimul deceniu, dar rămân la al doilea cel mai scăzut nivel din UE în ansamblu - atât ca procent din PIB, cât şi ca pondere pe cap de locuitor. În 2019, aproximativ 44% din cheltuielile pentru sănătate au fost alocate serviciilor spitaliceşti, ceea ce reprezintă cel mai mare procent la nivelul ţărilor UE. Deşi ponderea cheltuielilor publice pentru sănătate este ridicată şi în concordanţă cu media UE, plăţile directe sunt peste media UE şi sunt dominate de costurile farmaceutice în ambulatoriu.

Aceste date statistice ne demonstrează că România nu are dezvoltate şi funcţionale programele naţionale de prevenţie şi nu îşi educă propriii cetăţeni pentru a înţelege ce înseamnă un comportament preventiv şi o viaţă sănătoasă.

Una dintre problemele cu care se confruntă tot mai mulţi români este obezitatea, creşterea în greutate fiind asociată cu numeroase alte afecţiuni medicale.

Astfel, obezitatea şi supraponderea afectează aproximativ 73% din populaţia adultă a ţării.

În urma interpelărilor pe care le-am adresat ministrului sănătăţii, am aflat că de 7 ani municipiul Bucureşti (18.702 pacienţi internaţi în 2021), judeţul Cluj (9.395 pacienţi internaţi în 2021) şi judeţul Iaşi (7.409 pacienţi internaţi în 2021) sunt fruntaşe la numărul persoanelor care suferă de obezitate morbidă şi care au nevoie de spitalizare. Vârsta medie a pacienţilor este de 55 ani, însă nu avem parte de situaţii mai fericite nici în celelalte judeţe ale ţării, fiecare având un număr considerabil de persoane care suferă de obezitate: Constanţa - 6.669, Prahova - 6.454, Suceava - 6.226, Bihor - 5.976, Argeş - 5.923, Bacău - 5.649, Maramureş - 5.533.

Chirurgia obezităţii este cunoscută şi sub denumirea de chirurgie bariatrică şi reprezintă tratamentul modern indicat pacienţilor care suferă de obezitate morbidă. Din păcate, spitalele de stat nu tratează această afecţiune corespunzător, acest lucru fiind evidenţiat de numărul de operaţii bariatrice care se efectuează pe an în spitale. În ultimii 5 ani, spitalul care a realizat cele mai multe operaţii de acest gen este unul privat, 446 de operaţii în 2021. Doar 10 spitale private au efectuat operaţii bariatrice în România în anul 2021, însă numărul acestora este considerabil mai mare decât intervenţiile efectuate în cele 34 de spitale de stat.

Procedurile chirurgicale bariatrice reprezintă o intervenţie medicală care poate salva viaţa pacienţilor cu obezitate morbidă. Din păcate, în România, tratamentul nu este decontat de stat, iar medicii nu informează pacienţii despre această posibilitate care le poate salva şi prelungi viaţa.

Este unul dintre exemplele din sistemul medical românesc, în care prevenţia şi educaţia pot fi mult mai ieftine decât tratarea bolii. Lipsa unor programe naţionale coerente de prevenţie, adaptate realităţii privind sănătatea românilor, duce la situaţia actuală. Aproape jumătate din sumele din sănătate merg pe servicii spitaliceşti, procentul fiind cel mai mare între statele membre ale Uniunii Europene. Ca pondere din PIB, România a cheltuit 5,7% pentru sănătate, al doilea cel mai scăzut nivel din ţările membre.

De ce anume are nevoie sistemul de sănătate din România? În primul rând, are nevoie de educaţie şi prevenţie, primul pas care poate duce la o populaţie mai sănătoasă şi la scăderea presiunii pe serviciile spitaliceşti. De asemenea, sistemul de sănătate trebuie ajutat cu o legislaţie care să intervină în problemele grave care determină principalele afecţiuni considerate cauze ale mortalităţii în România.

    Biró Rozália-Ibolya - declaraţie politică având ca temă Ziua Sustenabilităţii în România;

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

"Ziua Sustenabilităţii în România"

Cu mândrie m-am alăturat iniţiativei legislative care se află în proces de adoptare în Parlament, pentru ca în data de 27 octombrie să fie sărbătorită Ziua Sustenabilităţii, fiind convinsă că prin recunoaşterea oficială a Zilei Sustenabilităţii în România va creşte notorietatea principiilor dezvoltării durabile la nivel naţional, pentru că acest principiu reprezintă capacitatea de a exista şi de a dezvolta fără a epuiza resursele naturale pentru viitor, presupunând responsabilitate, transparenţă, activism în interes comun.

Importanţa acestui principiu, pe baza căruia trebuie să funcţioneze întreaga societate, a stat la baza înfiinţării, în anul 2015, la iniţiativa domnului Borbély László, a Subcomisiei pentru dezvoltare durabilă în cadrul Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, adevărată platformă de susţinere a obiectivelor de dezvoltare durabilă, la nivel naţional.

Având în vedere angajamentul asumat de către România, atât alături de cele 193 de state membre, la Summit-ul ONU pentru adoptarea noii Agende 2030, cât şi pe cel asumat alături de statele membre ale UE privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, prin adoptarea concluziilor Consiliului UE: "Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă", a fost elaborată şi actualizată Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, de a cărei implementare este responsabil Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, coordonat de consilierul de stat, Borbély László.

Dezvoltarea sustenabilă este o provocare a întregii societăţi, iar consumul şi producţia responsabilă sunt importante pentru adoptarea unei economii circulare, model care se bazează pe principiile de eliminare a deşeurilor şi a poluării, de păstrare a produselor şi materialelor în uz şi de regenerare a sistemelor naturale în care eficienţa energetică ocupă un loc important pentru a garanta o aprovizionare cu energie sigură, sustenabilă, competitivă şi la preţuri accesibile în UE.

În seria de evenimente lansate pentru promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, se înscrie şi Masa rotundă: "Eficienţa energetică în retail şi colectarea selectivă a deşeurilor", care s-a desfăşurat luni, 31 octombrie 2022, fiind organizată de către Comisiile parlamentare pentru industrii şi servicii, pentru mediu şi echilibru ecologic, împreună cu Subcomisia pentru dezvoltare durabilă din Camera Deputaţilor, platformă eficientă pentru iniţierea unui dialog între toţi responsabilii din domeniu, pentru un schimb valoros de bune practici, în vederea identificării de soluţii eficiente şi consolidarea parteneriatelor între Parlament şi societatea civilă.

Pentru UDMR, sustenabilitatea este unul dintre cele mai importante principii pe baza căruia trebuie elaborate strategiile şi planurile noastre de acţiune pentru dezvoltarea economică, socială şi pentru protecţia mediului.

Doar într-o societate sustenabilă ne regăsim rolul şi importanţa fiecare dintre noi, spaţiu de mişcare şi de afirmare a capabilităţilor noastre, începând cu seniorii noştri, continuând cu familiile, tinerii şi copiii noştri, iar provocările cu care ne confruntăm pot fi mult mai uşor de depăşit.

În condiţiile unui război neprovocat, nejustificat, un război agresiv al Rusiei împotriva Ucrainei, având în vedere solicitările concrete primite, trebuie să ne focusăm pe ajutorarea familiilor din Ucraina şi a acestei ţări care a devenit eroul Europei de astăzi, prin curajul şi determinarea cu care luptă.

Sustenabilitatea vieţii se bazează pe respectarea drepturilor fundamentale ale oamenilor, dreptul la pace, la siguranţă, la educaţie, la apă şi hrană, efectiv la dreptul la viaţă.

Cu ocazia Zilei Sustenabilităţii, ne exprimăm poziţia fermă de solidaritate cu familiile din Ucraina şi subliniem deschiderea noastră pentru a le oferi sprijin şi ajutor bazate pe respect reciproc între popoarele noastre şi între comunităţile etnice existente în ţările noastre.

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică având titlul Eşecul aderării la spaţiul Schengen trebuie asumat de coaliţia de guvernare!;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Eşecul aderării la spaţiul Schengen trebuie asumat de coaliţia de guvernare!"

În ultima perioadă, pe buzele majorităţii românilor se află subiectul aderării ţării noastre la spaţiul Schengen. Diferiţi oameni politici, specialişti sau jurnalişti dezbat şi lansează motive pentru care ar trebui să fim primiţi şi de ce ne pun unii beţe în roate.

"Olandezii ne vor accepta în Schengen, dacă le dăm Portul Constanţa." Nu-i aşa că aţi auzit des fraza asta în ultimele săptămâni? Este mai uşor să crezi că Olanda vrea să-i dăm ceva în loc decât să-ţi faci o radiografie a situaţiei politice şi o analiză lucidă a deciziei Parlamentului acestei ţări de a cere "investigaţii suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România şi Bulgaria". Am mai spus-o şi trebuie să o repet, România suferă din cauza politicilor antijustiţie adoptate de coaliţia toxică PSD-PNL, din cauza imaginii pătate a politicienilor, mai ales a celor din Guvern - şi aici îi amintesc pe Nicolae Ciucă şi Lucian Bode, ambii cu acuzaţii grave de plagiat. Oare chiar îşi închipuie cineva că lumea occidentală nu realizează ce fel de sistem "democratic" a reuşit să instaleze domnul preşedinte Klaus Iohannis, în ultima vreme?

Eşecul Schengen trebuie asumat de preşedintele României, care este păpuşarul-şef al reinventării alianţei nocive USL, nu privit ca o pedeapsă pentru că cineva nu dă Portul Constanţa, olandezilor.

Pentru a avea o imagine de ansamblu, cu date concrete, în anul 2021, la transportul de containere, Portul Rotterdam a înregistrat un trafic de 15 milioane TEU (containere), Hamburg - 8,7 milioane TEU, Antwerp (Belgia) - 6 milioane TEU, Constanţa - 0,6 milioane TEU. Aici suntem. Aceasta este realitatea!

Mai adăugăm şi datele din Raportul anual al Portului Constanţa, care arată că traficul este în scădere constantă de la an la an, de la 711.000 TEU, în 2016, la 632.000 TEU, în 2021. "Ca idee, primele 3 porturi din UE (Constanţa nu se regăseşte nici măcar între primele 10 porturi din UE), totalizează cam cât 50 de porturi Constanţa la un loc" - explică profesorul de economie Cristian Păun. Chiar le este frică olandezilor de Portul Constanţa? Sau motivele pentru reticenţa lor de a vota aderarea României la spaţiul Schengen ţin de alte raţiuni? Eu nu vreau să zic că partea olandeză sau română ar avea sută la sută dreptate în acest mic conflict, însă vreau doar să încurajez la cercetarea atentă şi obiectivă a motivelor care încă sunt invocate împotriva ţării noastre, fără ură şi fără părtinire!

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică intitulată Tinerii pot reprezenta soluţia pentru viitorul României, dar ei trebuie sprijiniţi!;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Tinerii pot reprezenta soluţia pentru viitorul României, dar ei trebuie sprijiniţi!"

Tinerii români au un potenţial uriaş, iar acest lucru m-a determinat ca toate proiectele pe care le-am derulat să reprezinte investiţia mea în tineri, în viitorul acestei ţări. Din punctul meu de vedere, tinerii sunt cea mai importantă resursă a unei naţiuni.

În condiţiile în care realităţile sociale sunt în continuă şi rapidă schimbare, tinerii au nevoie de sprijinul nostru pentru a se dezvolta şi pentru a-şi atinge acest potenţial pe care îl au.

PSD, prin reprezentanţii săi în Guvern şi în instituţiile statului, s-a angajat să ofere tinerilor oportunităţi prin care să ne asigurăm că aceştia nu sunt doar liderii de mâine, ci şi agenţii schimbării de astăzi.

Toate programele, toate proiectele destinate tinerilor îi vor ajuta pe aceştia să se implice în viaţa comunităţii, să participe la proiecte destinate acestora.

Voi face referire doar la câteva dintre programele dedicate tinerilor:

  • Tinerii interesaţi de agricultură pot accesa Submăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, al cărei rol este acela de a încuraja tinerele familii să rămână în mediul rural şi să ajute la dezvoltarea acestuia. Doar investind în tinerii din mediul rural putem să combatem depopularea satelor româneşti;
  • Tinerii cu spirit antreprenorial pot accesa şi liniile de finanţare "Viitorul pentru tineri NEET". Prin aceste proiecte, tinerii şomeri cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani pot primi o finanţare de până la 25.000 de euro pentru a începe o afacere;
  • Tot pentru tinerii antreprenori este şi Programul "Innotech Student", cu finanţare europeană, care îi ajută pe studenţi, masteranzi sau doctoranzi să înceapă o afacere.

De asemenea, o importanţă însemnată o au şi facilităţile care sunt acordate tinerilor. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, condus de colegul meu, Marius Budăi, a anunţat că au fost atrase noi fonduri europene pentru subvenţionarea angajării tinerilor, dar şi a persoanelor peste 45 de ani. Valoarea proiectelor este de 57 de milioane de euro.

La rândul său, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, condus de colega mea, Gabriela Firea, pune accent foarte mult pe sprijinirea tinerilor şi a tinerelor familii. Două programe importante în acest sens sunt "Student Invest" şi "Family Start".

În cadrul Programului "Student Invest", fiecare student poate obţine un credit de până la 50.000 de lei, iar printre cheltuielile eligibile se regăsesc: plata taxelor şcolare, a chiriei sau a locurilor de cazare în căminele studenţeşti; achiziţia de cărţi, calculatoare, laptopuri, aplicaţii informatice de specialitate, investigaţii medicale, dar şi altele.

Programul "Family Start" reprezintă un sprijin acordat tinerilor pentru întemeierea familiei, dar şi pentru educaţia copiilor. Familiile tinere vor putea accesa un credit de 75.000 de lei.

În concluzie, consider că pentru tineri sunt esenţiale o serie de aspecte: să-şi preţuiască visele, să dezvolte o pasiune şi să înceapă să lucreze pentru scopul vieţii lor, să-şi ţină ochii larg deschişi şi să se protejeze de orice rău, iar noi să le fim mereu alături.

Tinerii trebuie să-şi amintească întotdeauna că nu sunt singuri şi că joacă un rol esenţial în dezvoltarea societăţii!

    Cristina Burciu - declaraţie politică având ca subiect Garantarea unui cont bancar fără comisioane financiare pentru fiecare român - o iniţiativă legislativă lăudabilă a PNL;

Doamna Cristina Burciu:

"Garantarea unui cont bancar fără comisioane financiare pentru fiecare român - o iniţiativă legislativă lăudabilă a PNL"

Parlamentarii PNL au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în scopul creşterii incluziunii financiare, a cărei adoptare va simplifica în mod fundamental viaţa românilor.

Incluziunea financiară are menirea de a-i ajuta pe oameni să îşi maximizeze oportunităţile în toate domeniile de activitate, să îşi găsească mai uşor locurile de muncă visate şi, nu în ultimul rând, să crească gradul de predictibilitate şi bunăstare atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor.

Iniţiativa se înscrie în demersurile concludente ale PNL de reformă a digitalizării în România şi de creare a unui cadru legislativ propice şi prietenos între cetăţeni şi conceptul de digitalizare.

Concret, demersul liberal prevede ca fiecare român să aibă garantat un cont bancar, fără a plăti comisioane financiare în schimbul acestuia. Prin realizarea acestui obiectiv, un număr din ce în ce mai mare de români vor avea, pe lângă cont, şi un card bancar ataşat, astfel încât comunitatea va deveni parte activă a circuitului economic integrat.

Înlesnirea deţinerii conturilor şi cardurilor aferente acestora de către un număr cât mai mare de oameni înseamnă un acces mai facil al populaţiei la servicii mai bune din punct de vedere calitativ şi, implicit, la produse mai ieftine, care pot fi achiziţionate în regim online.

Nu în ultimul rând, propunerea legislativă conferă posibilitatea fiecărui cetăţean de a avea o relaţie predictibilă şi unitară cu instituţiile statului, îndeosebi prin oportunitatea de efectua plăţile cu cardul. Consecinţa acestui demers este renunţarea treptată la cozile de la ghişee, precum şi la birocraţia instituită de-a lungul vremii în relaţiile instituţiilor statului cu publicul.

Avantajele acestui raport de colaborare vor fi duble, atât pentru contribuabili, cât şi pentru funcţionarii publici, efectele fiind extrem de pozitive şi benefice pentru toată lumea, fapt ce va contribui la simplificarea mecanismului relaţional dintre stat şi cetăţean.

Din nefericire, există încă mulţi români care fac parte din categorii sociale vulnerabile şi au acces redus la informaţie şi educaţie financiară, adoptarea propunerii legislative urmând să îmbunătăţească esenţial această situaţie.

Apreciez realismul şi pragmatismul acestei propuneri legislative a PNL, care va introduce un procent însemnat de români în circuitul economic digitalizat, fapt ce va reprezenta, implicit, creşterea evoluţiei bunăstării generale a ţării şi a fiecărui cetăţean.

    Dănuţ Aelenei - declaraţie politică intitulată Secretomania domnului Iohannis!;

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Secretomania domnului Iohannis!"

Un fenomen interesant, cu totul special, se derulează sub ochii noştri, de la invadarea Ucrainei de către ţara condusă de dictatorul nemilos, Vladimir Putin.

În general, românii află din presa prostituată cam tot ce face preşedintele Rusiei de şapte luni încoace, ceea ce e curios, pentru că aceiaşi români nu reuşesc să afle mai nimic din ce face preşedintele nostru, de şapte ani încoace.

Românii nu au idee dacă şi când vine Iohannis la serviciu.

Românii nu au habar de ce soţia preşedintelui - caz unic în lume - stă de şapte ani separată de soţ, la sute de kilometri distanţă şi nici nu au habar cum arată părinţii şi sora preşedintelui, dat fiind că nicio imagine reală a lor nu a apărut vreodată în spaţiul public. Şi nu au idee dacă familia preşedintelui, din Germania, a călcat vreodată prin ţara natală, după revoluţie.

Românii nu ştiu ce spune purtătorul de cuvânt al lui Iohannis, care, scuze, nu prea există.

Românii nu ştiu ce face preşedintele Iohannis în săptămânile în care nu are absolut nicio activitate pe agenda publică.

Românii nu pot afla cât a costat deplasarea lui Iohannis în SUA, pentru că "e secret".

Românii nu ştiu ce s-a ales de scandalul caselor lui Iohannis şi de banii din chirii, pe care ar fi trebuit să-i restituie.

Românii nu au habar dacă şi când Iohannis va numi un înlocuitor pentru consiliera sa, Ligia Deca, trimisă în Guvern.

Românii află despre ieşirile la rampă ale lui Iohannis cu două-trei ceasuri înainte şi nimic despre ce va glăsui.

Nimeni nu are habar dacă cei din echipa de consilieri cotrocenişti au vreo minimă activitate, informaţiile de orice fel lipsind cu desăvârşire.

Românii, de şapte încoace, nu au aflat dacă vreun consilier al lui Iohannis a avut vreo discuţie măcar vag contradictorie cu preşedintele, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în cazul preşedinţilor anteriori.

Românii află despre vizitele externe ale lui Iohannis în preziua lor şi mai nimic despre ce urmează să se întâmple în cadrul lor.

Românii nu ştiu ce se va întâmpla cu facturile şi pensiile proprii - cresc, nu cresc?

Românii nu au habar ce spun invitaţii oficiali străini ai lui Iohannis în declaraţiile comune de presă, pentru că mai mereu apar probleme cu traducerea.

Românii nu s-au lămurit încă cum e cu achiziţiile de BMW-uri de la amicul preşedintelui Iohannis.

Românii află, bunăoară, din presă, mult mai multe amănunte despre incidentul de pe Podul Kerci decât despre situaţia Barajului de la Roşia Montană ori despre accidentul Monicăi Macovei.

Românii nu au aflat încă cauza prăbuşirii aeronavelor noastre militare în Constanţa, anul acesta, şi nici cine a furat carburanţii din Baza NATO de la Kogălniceanu.

Românii nu pot afla ce efective are armata română, pentru că ex-ministrul Vasile Dîncu zice că e secret de stat.

Una peste alta, românii află din presă toată bucătăria internă a Kremlinului, dar nimic, niciodată, despre cea a Cotrocenilor, ceea ce nu înseamnă decât un singur lucru - în democraţia funcţională numită România lui Iohannis, chestiunile de interes public sunt infinit mai bine secretizate decât informaţiile politico-militare ale dictatorului Putin, semn că preşedintele rus ar trebui să tragă niţel cu ochiul în ograda Cotrocenilor, ca să înveţe cum se face treaba ca la carte.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică având titlul Paşi concreţi în combaterea violenţei domestice;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Paşi concreţi în combaterea violenţei domestice"

"Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale" - se arată în Rezoluţia Parlamentului European, elaborată încă din data de 11 iunie 1986.

Violenţa domestică este, din păcate, încă un fenomen îngrijorător în România, în ciuda eforturilor făcute de instituţiile responsabile ale statului pentru diminuarea acestuia.

De la începutul acestui an, 33 de femei au murit în urma abuzurilor partenerilor de viaţă, în aceeaşi perioadă fiind emise 5.043 de ordine de protecţie.

De asemenea, doar la numărul de telefon gratuit pus la dispoziţia victimelor violenţei domestice de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, s-au înregistrat în acest an 3.700 de apeluri, sute de femei fiind trimise către locuinţele protejate ale statului, pentru a scăpa de calvarul îndurat zilnic.

Un pas extrem de important în pedepsirea aspră a agresorilor a fost înfăptuit recent, odată cu începerea utilizării brăţărilor electronice de către Ministerul Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. Din păcate, însă, în prezent se foloseşte un număr infim din aceste brăţări electronice achiziţionate de autorităţi pentru a monitoriza agresorii.

Subliniez că este vital ca autorii faptelor de violenţă domestică să ştie că nu vor putea perpetua la infinit actele de agresiune asupra femeilor şi că vor suporta rigorile legilor.

Proiectele destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice iniţiate de ministrul PSD, Gabriela Firea, sunt lăudabile şi consistente, acestea urmând a fi transpuse şi în Strategia Naţională privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2022-2027, document aflat în faza finală a aprobării.

În paralel cu eforturile responsabililor guvernamentali de a reduce la maximum acest fenomen alarmant, este nevoie de creşterea implicării societăţii civile în combaterea apariţiei şi perpetuării acestor cazuri, pentru că este nefiresc ca în România să mai existe situaţii în care mame, soţii sau bunici să fie omorâte în bătaie de către partenerii de viaţă.

    Nicolae Roman - declaraţie politică având ca temă Redeşteptarea poporului român - «Românii au nevoie de conducători înţelepţi în vremuri dificile»;

Domnul Nicolae Roman:

"Redeşteptarea poporului român - «Românii au nevoie de conducători înţelepţi în vremuri dificile»"

Ne aflăm într-o perioadă mai mult decât dificilă, în care se derulează într-un ritm alert evenimente foarte importante pentru întreaga lume, cu precădere pentru Europa şi, nu în ultimul rând, pentru ţara noastră. În această iarnă care se apropie, pe primul loc vor fi siguranţa şi sănătatea românilor. Suntem într-o criză economică şi politică fără precedent, cauzată pe de o parte de pandemia care tocmai s-a încheiat recent, iar pe de altă parte, ne aflăm într-un prezent marcat de un război la graniţele ţării.

În această situaţie, în mod responsabil, toţi politicienii din toate partidele ar trebui să ne unim şi să dăm dovadă de un alt comportament, diferit de cel de până acum, mult mai raţional şi echilibrat, în care să primeze interesele poporului român.

În acest context internaţional geopolitic, marcat de o perioadă în care se creionează şi bugetul pentru 2023, este mai mult decât urgent să căutam soluţii fiabile pentru a trece cu bine şi această iarnă care se prefigurează a fi una deosebit de grea.

Astfel, aşa cum am menţionat, după stagnarea economică din cauza epidemiei, ne aflăm într-o situaţie la fel de dificilă. Ne aşteaptă o iarnă cu costuri ridicate pentru energie şi gaze naturale, care vor afecta milioane de cetăţeni, dar şi economia României. Dacă politicienii nu vor şti cum să se comporte pentru a face faţă situaţiilor cu care se vor confrunta instituţiile statului, pentru a fi funcţionale şi pentru a preîntâmpina evoluţiile neaşteptate, atât în plan internaţional, în privinţa războiului din Ucraina, cât şi în plan intern, în privinţa protecţiei populaţiei, în această iarnă, în care nu se cunosc toate costurile pe care le vor plăti românii, România va trebui să facă faţă în viitor unor provocări greu de "digerat" .

De aceea, considerăm că va trebui să existe comunicare instituţională şi o bună relaţie cu mass-media care să informeze la timp cetăţenii pentru a putea să gestionăm costurile acestei situaţii complexe naţionale, la care românii nu vor şti cum să reacţioneze, în viitorul apropiat.

Solicitarea mea ca deputat al României, ca român şi ca politician este revenirea cât mai grabnică la solidaritatea politică în sprijinul cetăţeanului şi al intereselor României, pentru a putea traversa această perioadă dificilă la capătul căreia, să avem satisfacţia fiecare dintre noi că am dat dovadă de înţelepciune şi patriotism pentru binele poporului român.

    Dumitru Rujan - declaraţie politică: România a demonstrat prin fapte că este factor de stabilitate în regiune!;

Domnul Dumitru Rujan:

"România a demonstrat prin fapte că este factor de stabilitate în regiune!"

Într-un context atât de dificil precum cel pe care îl traversăm în prezent, marcat de agresiunea ilegală şi barbară a Rusiei în Ucraina, care a dezlănţuit o serie de provocări în domeniul energetic, în cel agricol şi alimentar, precum şi al fluxului de refugiaţi, România a demonstrat că este un partener solid şi de încredere în cadrul NATO şi al UE. Astfel, prin frontierele de stat ale ţării noastre, au reuşit să fugă din calea războiului peste 2,6 milioane de refugiaţi, care au fost beneficiat în România de toate servicii publice, de la sănătate şi educaţie până la cazare şi locuri de muncă.

De asemenea, prin porturile româneşti şi pe infrastructura rutieră a ţării noastre au tranzitat până acum peste 5 milioane de tone de cereale ucrainene, evitându-se degradarea sau distrugerea acestora în depozite, precum şi o penurie în statele europene. Mai trebuie adăugat faptul că, la Suceava, a funcţionat şi funcţionează cel mai mare hub umanitar pentru victimele războiului neprovocat şi nejustificat, care continuă să provoace distrugeri şi suferinţă.

În acelaşi timp, prin dislocările importante ale unor structuri aliate pe teritoriul României, ţara noastră a devenit un factor de stabilitate şi în plan militar, nu doar umanitar şi economic. Cred cu putere că, în această perioadă grea, românii au resimţit beneficiile apartenenţei la NATO şi ale Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, în condiţiile în care niciun cetăţean român nu a avut şi nu are de ce să se teamă.

România a fost printre primele state din NATO care, la iniţiativa preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, a alocat 2% din PIB pentru nevoile de apărare a ţării, iar din anul 2023, tot la iniţiativa preşedintelui ţării, ţara noastră va avea un buget al apărării de minimum 2,5% din PIB. Contextul politico-militar actual şi importanţa asigurării unor capabilităţi moderne pentru Armata Română ne arată, fără echivoc, cât de important este pentru statul român să asigure finanţarea prioritară a acestui domeniu. În acest context, cu toţii ne dorim ca Programul de înzestrare a Armatei Române să aducă soldaţilor români acele echipamente moderne de care au nevoie când participă alături de aliaţi în teatrele de operaţii.

De asemenea, un obiectiv pe termen mediu şi lung este acela al relansării industriei naţionale de apărare şi civile, prin cooperarea economică şi industrială cu partenerii euro-atlantici, România având suficiente argumente pentru a deveni un producător industrial strategic.

    Ervin Molnar - declaraţie politică având titlul România îşi va îndeplini toate angajamentele din PNRR;

Domnul Ervin Molnar:

"România îşi va îndeplini toate angajamentele din PNRR"

A devenit un truism să afirmăm că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o şansă unică de dezvoltare şi modernizare pentru România, cu care nu ştim când şi dacă ne vom mai întâlni în viitorul apropiat. De aceea, maximizarea absorbţiei fondurilor alocate prin PNRR este vitală pentru interesele ţării noastre şi ale cetăţenilor noştri. Deşi subiectul este de o importanţă deosebită, de prea multe ori, în spaţiul public se vehiculează foarte multe scenarii legate de PNRR. Printre ipotezele populare se află posibilitatea renegocierii Planului.

Zilele trecute, prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a aflat în vizită la Bruxelles. Discuţiile premierului pe subiectul PNRR s-au axat pe ajustarea unei serii de jaloane şi ţinte, astfel încât acestea să fie realizabile până în anul 2026. Important de reţinut - nu poate fi vorba despre o renegociere, pentru că acest proces ar implica prea mult timp pe care nu îl avem, deoarece trebuie să atragem toate aceste fonduri până în 2026. Împreună cu preşedintele Comisiei Europene, s-a convenit că este posibilă înlocuirea limitei de 9,4% pentru pensii din PNRR cu un indicator de disciplină financiară care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale.

Cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR reprezintă şansa noastră de a folosi banii europeni pentru reforme esenţiale de modernizare a statului român şi statul român rămâne angajat în îndeplinirea tuturor acestor obiective.

Vizita de săptămâna trecută la Bruxelles a prim-ministrului Nicolae Ciucă a fost un succes. S-a obţinut un acord pentru ajustarea unor ţinte şi jaloane, astfel încât să beneficiem de cât mai mulţi bani. România şi-a respectat îndeplinirea trimestrială a tuturor jaloanelor şi ţintelor până acum, dovada fiind încasarea primei tranşe din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde euro. Banii vor fi folosiţi pentru tranziţia digitală, mobilitate sustenabilă, educaţie, sănătate, pentru programele preliminare de formare a sistemului de pensii şi al fiscalităţii. Oricine vehiculează "renegocierea" ori este rău-voitor, ori nu ştie despre ce vorbeşte. România are nişte ţinte clare, convenite cu UE, pe care trebuie să le atingă şi de la care nu se va abate, în joc fiind interesul tuturor românilor, lucru cu care nimeni nu are voie să se joace.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având ca obiect O nouă lege pentru protejarea oamenilor şi familiilor afectate de dependenţa de jocuri de noroc;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"O nouă lege pentru protejarea oamenilor şi familiilor afectate de dependenţa de jocuri de noroc"

Săptămâna aceasta, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. Cu sprijinul colegilor liberali, acest proiect pe care l-am iniţiat se alătura unui pachet legislativ prin care mi-am dorit să protejăm minorii de alimentaţia nesănătoasă de tip fast-food, să sancţionăm cu închiderea unităţile comerciale care vând alcool şi tutun minorilor şi să aplicăm pedepse drastice pentru cei care vând stupefiante copiilor noştri.

Dependenţa de jocuri de noroc este o tulburare legată de controlul impulsurilor. Jocul patologic de noroc este o afecţiune cu mult mai întâlnită decât putem noi să intuim, iar aceasta pentru că sunt prea puţini cei care o privesc drept o boală. Însă familiile în care cel puţin un membru suferă de această tulburare de control a impulsului cunosc, din păcate, că această patologie afectează sever nu doar viaţa persoanei dependente, ci şi a celor din jurul ei. Conform specialiştilor în psihologie, individul simte o senzaţie crescândă de tensiune sau de excitaţie înainte de a comite actul, iar apoi simte plăcere, gratificaţie sau uşurare în timpul jocului de noroc. De asemenea, dependenţa de jocuri de noroc este însoţită de sentimente de vinovăţie şi izolare atunci când jucătorul încearcă să reducă sau să înceteze această activitate, precum şi dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi oameni.

Prin proiectul pe care l-am iniţiat, pe cale de a deveni lege, am prevăzut introducerea în sarcina organizatorilor jocurilor de noroc a unei baze de date în format electronic centralizat, care să gestioneze toate persoanele autoexcluse şi cu un comportament contrar bunelor moravuri. Mai mult, organizatorii vor avea obligaţia de a ţine evidenţa în format electronic a datelor de identificare a persoanelor şi de a identifica persoanele care intră în incinta locaţiilor. Astfel, proiectul legislativ oferă instrumentul juridic prin care cei dependenţi de păcănele pot fi opriţi să îşi facă praf viaţa, iar părinţii să îşi poată proteja copiii de acest "drog" care distruge vieţi şl familii.

    George Şişcu - declaraţie politică: România are modele de succes şi mult viitor! Depinde de noi să le vedem şi să le urmăm!;

Domnul George Şişcu:

"România are modele de succes şi mult viitor! Depinde de noi să le vedem şi să le urmăm!"

Ne plângem permanent că suntem într-o criză a valorilor, că ne lipsesc modelele de succes. Numai că am ajuns atât de negativişti, încât pare că nu mai avem capacitatea de a le vedea nici măcar atunci când sunt lângă noi sau în raza privirii noastre. Dacă România a ajuns într-o fundătură atât de mare, cum ne explicăm faptul că economia noastră creşte în fiecare an, că afacerile româneşti creează locuri de muncă în permanenţă, că firme naţionale se ridică, cu ajutorul fondurilor europene, şi fac performanţă, iar unele se pregătesc să depăşească în activitatea lor teritoriul naţional?

Există în România nu doar infinit talent, dar şi mult poftă de muncă. Faptul că ne caracterizează hărnicia, dintotdeauna, ne-a ajutat şi în cele mai rele circumstanţe să ne ridicăm. Fără curaj şi fără perspicacitatea înaintaşilor noştri nu am fi avut astăzi o ţară. Nu am fi avut limba română, teritoriu naţional suveran, nu am fi putut să ne bucurăm de libertate. Fără eroii noştri căzuţi pe câmpurile de luptă nu ne-am fi câştigat independenţa şi nu am fi repurtat victorii în războaie. Nu pentru că am fi pornit noi la luptă să-i cotropim pe alţii, ci pentru că, atunci când a trebuit să ne apărăm, am făcut-o cu dârzenie.

Nu încerc în niciun fel să şterg cu buretele toate nerealizările noastre din ultimii 32 de ani, toate ezitările, toate neajunsurile, dar recunoaşterea şi repararea acestora nu trebuie să ne împiedice să vedem şi lucrurile bune care se întâmplă în comunităţile noastre.

Săptămâna trecută, la Tulcea, alături de ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, am vizitat o companie de familie cu tradiţie pescărească, care realizează produse certificate pe scheme de calitate europene şi care în ultima perioadă şi-a crescut capacitatea de producţie cu 50%. Din 2008, foloseşte cu succes fondurile europene ca resursă pentru investiţii şi astăzi a ajuns un model în România în industria alimentară. Familia extinsă a acestei societăţi numără 150 de angajaţi. Exemple ca acesta sunt multe în România - întreprinzători cu viziune care fructifică oportunităţile şi nu se lasă descurajaţi, construiesc pentru ei şi dau comunităţii bunăstare, prin oamenii pe care îi angajează şi prin taxele pe care le plătesc.

Adeseori, ceea ce îi caracterizează pe eroii vremurilor noastre este discreţia. Modele avem din plin, în toate domeniile, dar nu-şi mai fac loc aşa de uşor în larma generală. Miliardarii care petrec la Castelul Bran sunt bineveniţi, pentru că turismul românesc poate profita de pe urma reclamei pe care ei o fac. Totuşi, mai importanţi mi se par antreprenorii noştri, care nu or fi ei încă miliardarii Vestului, dar pentru noi, aici, în România, sunt mai importanţi şi mai valoroşi prin puterea exemplului lor şi prin ceea ce creează ei aici.

Am încredere că numărul afacerilor româneşti care vor trece graniţele şi vor deveni repere în lume va fi unul semnificativ în următoarea decadă. Deja nu mai vorbim despre un potenţial, ci despre certitudini. Aceşti oameni nu cer nimic de la stat sau de la politicieni altceva decât un cadru fiscal previzibil şi armonie socială. De restul ştiu ei foarte bine să se ocupe!

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică având titlul Investiţiile sunt cheia redresării economice a României;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Investiţiile sunt cheia redresării economice a României"

România are nevoie de investiţii pentru a asigura cetăţenilor un nivel de trai mai bun, un standard mai ridicat al vieţii.

Spunem că ne dorim o ţară ca afară, o ţară precum cele din Occident. Putem avea toate astea, doar investind în proiectele comunităţilor locale, doar susţinând acele investiţii care pot contribui la creşterea calităţii vieţii.

Acum, mai mult ca oricând, am înţeles cu toţii cât de importante sunt investiţiile.

Ultimii 30 de ani au reprezentat pentru ţara noastră o perioadă de tranziţie. Însă, uşor-uşor, România s-a dezvoltat.

Este suficient? Sigur că nu. Tot timpul se poate mai mult. Doar că pentru asta trebuie să ne concentrăm pe investiţii.

Când mă refer la investiţii, nu vorbesc doar despre fonduri europene şi bugetul de stat. Avem o gamă foarte mare de instrumente financiare pe care le putem folosi.

De ce să ne bazăm pe investiţii? Pentru că rezultatele se văd în transferul de bunăstare care se produce către buzunarul românilor!

România se află într-un moment cât se poate de prielnic. Beneficiem de sprijin internaţional, acces la investiţii şi ajutor financiar pe care îl putem folosi pentru domenii cheie precum infrastructura, sănătatea, educaţia.

Astăzi România trebuie să atragă investiţii, pentru că oferă perspectivele de dezvoltare ale unui mediu de afaceri profitabil, de succes, nu pentru că este o piaţă cu forţă de muncă ieftină.

Îmi doresc ca România să nu mai fie considerată doar o piaţă de muncă ieftină, iar pentru a reuşi acest lucru trebuie să ieşim din paradigma că România este doar o ţară exportatoare de materie primă şi să devenim producători finali.

Nu poţi să ai producţie internă doar prin importuri, fie ea şi a multinaţionalelor, nu poţi să dai de lucru la două, trei milioane de români, nu poţi să stai pe picioare.

Mulţi oameni de afaceri români, antreprenori, investitori, după ce au făcut bani - şi bine că au făcut - foarte rar îi bagă ulterior în economie, într-o activitate productivă, ci merg mai mult pe investiţii financiare.

Ne dorim ca în cadrul acestei guvernări să creăm o economie în care produsele finite să fie produse la noi acasă. Este o cerinţă de bază pentru siguranţa economică a ţării în vremuri dificile. Avem ce învăţa din crizele multiple cu care ne confruntăm.

România trebuie să înceapă să producă pentru piaţa internă, dar şi pentru export. De resurse dispunem, mai trebuie doar să punem în aplicare un program pe termen lung.

Trebuie să începem să încurajăm producţia de bunuri de larg consum autohtonă şi cred că ar trebui discutat cu marile companii străine din diferite domenii, pentru a vedea care dintre bunurile lor pot fi produse în România, pentru a reduce importul acestora.

România nu trebuie doar să exporte materie primă, ci să realizeze şi produsul final.

Avem nevoie să impulsionăm exportul şi să diminuăm importurile prin stimularea producţiei în România a acelor produse care pot fi realizate în ţară. Acest lucru va duce nu doar la echilibrarea balanţei comerciale, ci şi la o creştere a numărului locurilor de muncă.

Patriotismul economic este bun, dar trebuie să fie susţinut şi prin investiţii, nu doar prin retorică.

Putem avea produse româneşti pe mesele şi în casele noastre. Pandemia şi criza generată de războiul din Ucraina ne-au învăţat că trebuie să fim pregătiţi să ne asigurăm singuri necesarul de hrană, de produse de consum, de produse necesare în locuinţele noastre.

Înainte ca cineva să scoată bani din ţară, mai întâi trebuie să investească, mai întâi trebuie să dea de lucru la nivel local, mai întâi trebuie să facă ceva profitabil din care să poată să scoată bani.

    Radu-Vicenţiu Grădinaru - declaraţie politică: România se prăbuşeşte!;

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

"România se prăbuşeşte!"

România este o ţară aflată în stare de "service" continuu.

După 32 de ani, se pare ca românii au uitat cum să mai construiască poduri.

În România, sunt peste 5.500 de poduri rutiere sau pasaje, viaducte, majoritatea nerestaurate din 1989 până în ziua de azi.

Vorbim despre firme de casă, corupţie şi lucrări în bătaie de joc, făcute pentru spălare de bani!

Banii din PNDL sunt dispăruţi fără urmă. O parte din bani pare că s-au dus... pe apa râului Siret.

Aflându-mă pe podul care leagă localităţile Vârfu' Câmpului şi Zvoriştea din judeţul Botoşani, pot spune că, dacă priveşti de sub pod, vezi splendoarea cerului, atât de ciuruit este!

La 90 de ani de la construcţie, este atât de bătrân, încât abia "se mai ţine pe piloni"!

Dezastrul de la Luţca din judeţul Neamţ s-ar putea repeta oricând, aici, fără să îşi asume nimeni responsabilitatea.

Autorităţile au promis de la începutul anului ca vor construi un nou pod în apropiere, alternativ acestuia. Deocamdată au făcut ce era mai simplu, au impus restricţii de circulaţie.

Foarte eficient!

Conform declaraţiilor unui edil din zonă, podul va deveni curând monument istoric, dar sperăm că nu unul la care vom depune coroane!

De la Apolodor din Damasc la Anghel Saligny, podurile construite de înaintaşii noştri au rezistat.

Cele făcute de PSD-işti se prăbuşesc în hăul propriei lor neputinţe, de parcă ei nu ar folosi aceleaşi poduri şi nu riscă trecând pe ele în maşini de ultimă generaţie şi în coloane oficiale.

Poate că ar fi bine să chemăm cârmacii României, laolaltă, pe acest pod, poate sub greutatea lor...

În cele din urmă, îi dăm dreptate încă o dată măriei-sale, Eminescu:

"Voi sunteţi urmaşii Romei?

Nişte răi şi nişte fameni!

I-e ruşine omenirii,

Să vă zică vouă oameni!"

    Elena Hărătău - declaraţie politică intitulată Paşi concludenţi ai Guvernului Ciucă, în scopul realizării independenţei energetice a României;

Doamna Elena Hărătău:

"Paşi concludenţi ai Guvernului Ciucă, în scopul realizării independenţei energetice a României"

Dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale este în prim-planul preocupărilor Guvernului condus de premierul PNL, Nicolae Ciucă, mai ales în această perioadă de criză majoră pe plan mondial.

În vederea rezolvării problemelor existente în prezent, precum şi pentru asigurarea energiei electrice necesare populaţiei şi economiei naţionale, Ministerul Energiei, în calitate de autoritate naţională de implementare şi gestionare, a semnat primele contracte de finanţare din Fondul de Modernizare, în vederea implementării unor obiective de investiţii de importanţă deosebită în Sistemului Energetic Naţional, SEN.

Valoarea nerambursabilă a celor nouă proiecte de investiţii ce vor fi implementate de către CNTEE Transelectrica S.A., este de peste 424 de milioane de euro. Cea mai mare finanţare din fonduri europene obţinută de-a lungul timpului de Transelectrica demonstrează angajamentul acestei companii de interes naţional şi strategic pentru evoluţie şi modernizare.

Apreciez semnarea primelor contracte de finanţare din Fondul de Modernizare, care deschid cea mai importantă linie, din fonduri europene, destinată dezvoltării sectorului energetic românesc.

Aceste finanţări în valoare totală de peste 13 miliarde de euro sunt în măsură să transforme substanţial infrastructura energetică naţională, factor decisiv în atingerea independenţei energetice a României. Soluţiile de protejare a cetăţenilor şi economiei, de efectele creşterii preţurilor, sunt completate, astfel, de investiţii masive, prin consolidarea infrastructurii energetice şi creşterea capacităţilor de producţie.

Grija Executivului condus de PNL pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale, concretizată prin aceste contracte, va fi continuată în viitor, astfel încât definitivarea obiectivelor de investiţii să ne asigure mult dorita securitate şi independenţă energetică.

Nu în ultimul rând, în egală măsură, sistemul energetic va deveni mai puternic, mai stabil şi mai fiabil, ceea ce va aduce multă ordine şi stabilitate în aprovizionarea noastră cu energie.

În concluzie, subliniez că dezvoltarea infrastructurii electrice de transport a României, prin aceste investiţii considerabile din perspectiva contextului internaţional actual, va contribui esenţial la progresul economiei naţionale şi la confortul tuturor românilor.

    Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică având ca subiect Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului, o şansă uriaşă pentru îmbunătăţirea condiţiei bolnavilor oncologici;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului, o şansă uriaşă pentru îmbunătăţirea condiţiei bolnavilor oncologici"

România are oficial Planul Naţional de Combatere a Cancerului, în urma votului aproape unanim acordat de Camera Deputaţilor, în calitate de For decizional. Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea cancerului este rodul muncii parlamentarilor partidelor din coaliţia de guvernare, a comisiilor de sănătate din cele două camere şi, nu în ultimul rând, a specialiştilor din Ministerul Sănătăţii.

Conform proiectului legislativ, Planul se va implementa în perioada 2023-2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului, stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene.

Demn de remarcat este faptul că proiectul de lege prevede că toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. Acestea se transpun în servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psihooncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

Aprobarea Planului Naţional pentru Combaterea Cancerului reprezintă angajamentul pe care Guvernul susţinut de PSD l-a luat în faţa bolnavilor care suferă de această afecţiune, votarea proiectului de lege fiind o garanţie consolidată a grijii şi atenţiei pe care statul le va acorda în viitor pacienţilor din acest palier sensibil.

În aceeaşi idee, Executivul va avea posibilitatea de a investi mai mult în sistemul autohton de sănătate şi, implicit, în însănătoşirea românilor afectaţi de cancer, atât prin creşterea alocărilor destinate acestui sector de la bugetul de stat, cât prin valorificarea superioară a ajutoarelor financiare distribuite de Uniunea Europeană în acest sens.

Apreciez că, odată cu promulgarea şi intrarea în vigoare a noii legi, decidenţii guvernamentali şi ai tuturor autorităţilor abilitate, inclusiv reprezentanţii societăţii civile se vor implica mult mai activ în combaterea îmbolnăvirilor de cancer.

Sunt încrezătoare că Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului va contribui esenţial la simplificarea procedurilor de diagnosticare şi la oferirea unui tratament modern şi personalizat nevoilor pacienţilor oncologici, inclusiv prin reducerea timpului de aşteptare, problemă rămasă nerezolvată în totalitate până acum.

Aşa cum am afirmat de la bun început, PSD şi-a asumat participarea activă la guvernare pentru a contribui esenţial la evoluţia, progresul şi modernizarea ţării, iar sănătatea constituie un punct primordial în reuşita acestor demersuri.

    Ioan Balan - declaraţie politică: Nu doar politicienii, ci şi investitorii trebuie să susţină aderarea la Schengen a României!;

Domnul Ioan Balan:

"Nu doar politicienii, ci şi investitorii trebuie să susţină aderarea la Schengen a României!"

România, graţie forţei de muncă bine calificate şi resurselor de calitate, a devenit un pol de atracţie pentru investiţiile străine directe, în special din statele Uniunii Europene. Doar în anul 2022, Banca Naţională a României ne-a anunţat că fluxul de investiţii străine directe a crescut cu peste 46% faţă de anul trecut, ceea ce reflectă o schimbare puternică de atitudine a investitorilor europeni faţă de ţara noastră şi un semn evident de încredere în actuala coaliţie de guvernare şi în măsurile economice promovate în ultima perioadă.

Potrivit datelor comunicate de Camera de Comerţ şi Industrie a României, cea mai mare parte a exporturilor ţării noastre sunt realizate de firme cu capital străin, preponderent din Uniunea Europeană. Aşadar, investitorii europeni care operează în România ştiu foarte bine că menţinerea ţării noastre în afara spaţiului Schengen continuă să genereze cozile kilometrice din frontierele de stat şi procedurile vamale continuă să genereze costuri suplimentare asupra mărfurilor produse în România şi exportate în UE.

Oare este vreun investitor european care nu-şi doreşte eliminarea acestor procese birocratice nejustificate?

Oare este vreun antreprenor străin din România care să nu ştie că România îndeplineşte criteriile tehnice şi că Guvernul României şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru a adera la acest spaţiu al libertăţii?

În aceste condiţii, îi îndemn pe toţi investitorii europeni care operează în România să meargă şi să explice guvernelor din statele lor cât de mult au de pierdut ei, afacerile lor şi economia europeană, pentru că România nu este, acolo unde merită, în spaţiul Schengen!

Cred că aderarea României la spaţiul Schengen nu depinde doar de eforturile Guvernului Ciucă, care s-a achitat de toate obligaţiile şi a îndeplinit toate cerinţele UE, ci de acţiunea comună a tuturor factorilor economici, politici şi diplomatici de care dispunem. Investitori străini şi autohtoni, ambasadori, parlamentari şi europarlamentari, cu toţii trebuie să acţionăm pentru a demonstra şi celor mai sceptice state europene că România merită şi trebuie să fie în spaţiul Schengen şi că din această decizie cu toţii avem de câştigat.

    Ioan Mang - declaraţie politică: Realism şi energie «verde»;

Domnul Ioan Mang:

"Realism şi energie «verde»"

Uniunea Europeană a ajuns, de curând, la un acord privind cadrul legal care va interzice vânzările de autoturisme noi, echipate cu motoare pe benzină şi motorină. Se va întâmpla începând din 2035, iar obiectivul este accelerarea procesului de trecere la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice.

Desigur, la nivelul declaraţiilor publice, acest acord poate fi prezentat ca o veste bună pentru şoferii europeni: maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor. Combaterea schimbărilor climatice reprezintă un obiectiv important la nivelul UE şi este important să fim responsabili, gândindu-ne la viitorul planetei.

Cred însă că este la fel de important să rămânem şi realişti!

Interzicerea autoturismelor având motoare cu ardere internă reprezintă o măsură curajoasă în ceea ce priveşte politica de mediu la nivel european. Este foarte bine că reducem poluarea, însă, dincolo de entuziasmul unora, nu pot să nu văd o problemă practică ce poate apărea în viitor, şi anume, crescând numărul maşinilor electrice, în mod logic, va creşte şi consumul de energie electrică. Or, pe datele actuale, producţia de energie electrică se realizează dintr-un mix energetic ce include în mare parte combustibil fosil şi doar câteva surse "verzi". Crescând consumul de energie, va trebui, aşadar, să producem şi mai multă energie "verde". Dacă maşinile "verzi" vor circula cu energie din surse "poluante", măsura - interzicerea motoarelor cu ardere internă - nu şi-ar găsi niciun rost. Din contră, ar fi una contraproductivă.

Tocmai aici cred eu că UE are o problemă majoră. În plină criză a preţului la energie, liderii UE se pripesc cu soluţii spre un viitor "verde" şi neglijează realităţile de astăzi. Citeam în presă zilele trecute că în Germania, adică motorul economic al Europei, au evacuat o centrală eoliană pentru ca excavatoarele să poată extrage cărbune. Aşadar, în vreme de criză, nemţii au decis să nu moară de frig şi să pună pe foc nu mobila veche a bunicii, ci mobila nouă a nepoţilor.

În mod curios, însă, această abordare care contrazice discursul fanaticilor "verzi" se aplică doar în cazul Germaniei şi, poate, în viitor, altor ţări occidentale. Nu şi în România! Pentru că la noi, Comisia Europeană vrea să închidă centralele electrice poluante, aşa cum nişte iresponsabili "progresişti", aflaţi întâmplător la guvernare, s-au angajat.

Conform unui raport al Parlamentului României, în ţara noastră avem centrale electrice închise sau programate să se închidă şi care sunt ţinute în conservare, deşi au fost retehnologizate şi respectă integral normele de mediu naţionale şi europene. Cu investiţii minime, acestea ar putea produce energie, la parametri de înaltă performanţă, pentru încă cel puţin 10-12 ani. De asemenea, avem multe hidrocentrale nefinalizate şi care, cu investiţii minime, ar putea fi şi ele utilizate pentru a creşte producţia de energie "verde". Cu toate acestea, nici Ministerul Energiei şi nici Ministerul Mediului nu par interesate să resusciteze aceste proiecte mai vechi.

În România, pentru a beneficia de energie ieftină şi continuă, nu trebuie să distrugem nicio centrală eoliană, trebuie doar să asigurăm investiţiile guvernamentale necesare pentru hidrocentrale şi pentru centralele termice. Nu avem probleme nici cu zăcămintele de cărbuni, ar trebui doar să ne aplecăm asupra problemelor acestui sector care, din păcate, pe nedrept, a suferit foarte mult în ultimele trei decenii. Nu înţeleg, aşadar, de ce la alţii se poate, iar în România mereu cineva, de exemplu, de la vârful Ministerului Energiei, găseşte o scuză sau un pretext ca să nu facă nimic.

Mă văd nevoit să revin asupra unei idei pe care am mai expus-o. Cred în această idee şi o voi tot repeta până se va auzi şi la Cabinetul prim-ministrului şi la Ministerul Energiei - viitorul securităţii noastre energetice stă în raţiune şi realism, nu în dogmatismul fanatic! Trebuie, mai mult ca oricând, să fim pragmatici, aşa cum sunt toate celelalte ţări din Uniunea Europeană, trebuie să acceptăm şi să ne impunem ţinte realiste în privinţa reducerii dependenţei de combustibilii fosili şi tranziţia către energia "verde" atunci când ea va fi cu adevărat disponibilă în mod facil şi constant.

Până atunci, solicit cu tărie gaze şi petrol românesc pentru români, cărbune românesc pentru români şi, desigur, uraniu românesc, pentru ca românii să aibă acces urgent la energie mai ieftină şi mai curată!

    Marian Cruşoveanu - declaraţie politică: Constanţa va avea stadionul pe care îl merită!;

Domnul Marian Cruşoveanu:

"Constanţa va avea stadionul pe care îl merită!"

După foarte mulţi ani de aşteptare, oraşul Constanţa şi constănţenii primesc o veste foarte bună - vor debuta lucrările pentru edificarea unui nou stadion de fotbal. Guvernul României, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a aprobat construirea unui nou stadion, la Constanţa, care va purta în continuare numele legendei fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. Vechiul stadion, construit în 1970 şi devenit simbol al oraşului, care în istoria sa a găzduit meciurile Farului, ale echipei naţionale, turnee cu echipe importante din campionatele străine, campionate de atletism, festivaluri, concerte de muzică, va fi demolat, iar în locul acestuia va fi construită noua arenă, costurile totale fiind aproximate la 100 de milioane de euro. Capacitatea noului stadion va fi de circa 18.000 locuri, iar durata de proiectare şi execuţie a lucrărilor este estimată la 28 luni. Foarte important, stadionul va fi construit conform reglementărilor UEFA pentru asigurarea cerinţelor de clasificare UEFA 4, nivel maxim. Pe lângă arena principală propriu-zisă, va mai fi construit un teren de antrenament, cu 6 piste de atletism, cu o capacitate de 1.000 de locuri, precum şi săli de antrenament, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative şi comerciale.

Această investiţie este una de foarte mult timp aşteptată. Constanţa, unul dintre cele mai importante oraşe ale României, din punct de vedere demografic şi economic, merita să aibă şi o arenă sportivă pe măsură, capabilă să găzduiască în bune condiţii meciurile echipei locale, care în acest moment se află pe primul loc în SuperLiga României. Însă, cel mai mult, acest stadion îl merită Gică Hagi. Pe lângă motivele pe care ni le-a dat să ieşim în stradă la fiecare meci al naţionalei, marele fotbalist este cel mai mare investitor în viitorul fotbalului din România. Asumându-şi o misiune extraordinar de grea, investind propriii bani pentru a oferi condiţii la cel mai înalt nivel şi pentru a face performanţă la copii şi juniori, acest stadion este şi o recunoştinţă pentru tot ceea ce Gheorghe Hagi a oferit şi încă oferă acestei ţări!

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având titlul Dezvoltare şi pe timp de criză;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Dezvoltare şi pe timp de criză"

Ţara noastră traversează o perioadă de provocări ce a debutat acum doi ani. După ridicarea restricţiilor aferente pandemiei de COVID-19, care au pus presiuni asupra sistemului de sănătate, de educaţie, asupra securităţii naţionale şi a economiei, societatea românească, la fel ca celelalte state ale lumii, a fost nevoită să se adapteze rapid la noul status quo şi, mai mult decât atât, să construiască strategii pentru a menţine ţara pe parcursul dezvoltării şi al prosperităţii. De atunci, am atins noi obiective de digitalizare şi am analizat vulnerabilităţile sistemului de sănătate. Totodată, am văzut nivelul de solidaritate de care blocul european este capabil şi măsurile extraordinare pe care le putem lua în limitele dreptului european şi internaţional. În acele momente nu ne-am îndepărtat de valorile democratice, ci am dovedit capacitatea de rezilienţă a aparatului de conducere, aşa cum demonstrăm şi la momentul actual, în timpul războiului din Ucraina.

Crizele care au izbucnit, anxietatea nucleară şi economică, perturbarea comerţului internaţional, criza umanitară, energetică ar fi putut să destabilizeze ireversibil relaţiile internaţionale. Ne-am ridicat deasupra provocărilor, am reiterat angajamentul pentru securitatea regională, am întărit parteneriatele externe şi am investit în crearea cadrului legal care să permită categorisirea Federaţiei Ruse ca agresor în raport cu spaţiul transatlantic. În plus, am adoptat pachete legislative menite să reformeze domeniul educaţiei, să accelereze procesul tranziţiei către energie verde, în special în contextul eforturilor multinaţionale de a obţine independenţă energetică faţă de gazul rusesc, să implementeze prevederile europene pentru aplicarea Pactului Verde European şi să faciliteze parteneriatele pentru a combate criza umanitară.

În cursul săptămânii trecute, Agenţia SUA pentru Comerţ şi Dezvoltare, USTDA, a anunţat că ţara noastră va primi un grant de 14 milioane de dolari pentru dezvoltarea primei centrale nucleare SMR din România. Va fi efectuat studiul preliminar de inginerie şi proiectare, FEED, în scopul construirii primei centrale nucleare SMR din România. Întărirea siguranţei energetice este esenţială pentru a ajunge la idealul independenţei şi, în acelaşi timp, al descurajării comportamentului Moscovei şi crimelor de război comise în Ucraina. Obiectivele Kremlinului nu se limitează la spaţiul ucrainean, ci la dominarea spaţiului Mării Negre, un punct geopolitic central în strategia de apărare a României şi a vecinilor săi. Ministrul energiei a explicat cum studiul preliminar va include pe lângă planul de configurare a amplasamentului şi unul de execuţie a analizei de impact asupra mediului. Parteneriatul cu SUA este mai puternic ca niciodată, iar poziţia geostrategică a României în zona Mării Negre este recunoscută la nivel internaţional.

Ne apropiem şi mai mult de idealurile europene şi prin reforme în celelalte domenii, cum ar fi cel ar muncii. Astfel, a fost aprobat Proiectul de Lege care instituie în România un produs paneuropean de pensii personale, prin care românii care au contracte de muncă în mai multe state UE vor putea accesa un produs personal de pensie, fără condiţii sau costuri diferenţiate faţă de celelalte state membre. Conform pachetului legislativ, plata pensiei aferente unui cont sau subcont naţional din România se va putea derula în mai multe situaţii: la cererea participantului, la data împlinirii vârstei standard de pensionare sau data pensionării de invaliditate. Mai mult decât atât, contribuţiile la PEPP sunt deductibile fiscal.

Progresele făcute nu sunt întotdeauna vizibile, dar românii trebuie să ştie că sunt prioritizaţi în fiecare decizie care este adoptată. Vom continua pe acelaşi parcurs, cu încrederea că fiecare situaţie de criză, fiecare eveniment destabilizator şi fiecare moment de incertitudine vor fi transformate într-o oportunitate de dezvoltare.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică având ca obiect Obligaţiile şi drepturile cu care putem combate criza energetică la nivel naţional;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Obligaţiile şi drepturile cu care putem combate criza energetică la nivel naţional"

"Riscă românii fără venituri să petreacă iarna în frig?" - este una dintre întrebările care ne preocupă pe noi, social-democraţii. Aceeaşi îngrijorare ne-am exprimat-o în spaţiul public privind parametrii neconformi şi de-a dreptul ruşinoşi pentru o capitală europeană, cu care bucureştenii sunt trataţi sau, şi mai corect spus, la care sunt condamnaţi de către administraţia dezastruoasă a primarului general, Nicuşor Dan.

PSD le-a înaintat, constant, soluţii fezabile pentru aceste probleme majore partenerilor de guvernare. Deşi am insistat, încă din vară, în privinţa reglementării pieţei de energie, nici până în acest moment această propunere a noastră nu a fost tratată cu suficientă responsabilitate şi prioritate. De asemenea, PSD a sărit şi în sprijinul milioanelor de familii cu venituri reduse din mediul urban mic şi din cel rural, care nu îşi mai permit achiziţionarea lemnului necesar pentru încălzirea locuinţelor. Alături de colegii mei social-democraţi, i-am solicitat public ministrului mediului să explice de ce nu implementează răspunsul nostru valid la această problemă şi să ia măsurile necesare ca oamenii, în special cei cu venituri reduse, să poată găsi şi cumpăra lemne la preţuri corecte şi avantajoase.

Plafonarea preţurilor pentru lemnul de foc a determinat situarea considerabilă a acestora sub costurile cu care este comercializat pe piaţă acest tip de combustibil. În aceste condiţii, comercianţii refuză tranzacţiile cu lemne de foc, brichete sau peleţi, pe motiv că pierd bani. Cu alte cuvinte, mecanismul promovat de Ministerul Mediului îşi dovedeşte limitele!

Acum este evident că se impune intervenţia Guvernului şi corectarea legislaţiei, astfel încât această procedură să devină cu adevărat funcţională şi să producă efecte în mod real. Dar, în ciuda obstinaţiei cu care a fost refuzată tacit rezolvarea, pe care a prezentat-o până acum PSD pentru acest impediment major, suntem gata să contribuim cu soluţii, astfel încât să dezamorsăm această criză subsidiară celei energetice, dar care se poate amplifica grav. Pe lângă neajunsurile inumane pe care le-ar putea provoca celor aproximativ 3.000.000 de familii de români care se încălzesc şi se spală utilizând lemne de foc, şi furtul din păduri are şanse crescute să redevină un fenomen cu un impact negativ foarte mare pentru un orizont suficient de larg de timp.

Vă mărturisesc că aceste două probleme majore, cu care ne putem confrunta în scurt timp, vor avea efecte şi asupra locuitorilor judeţului Ialomiţa, judeţ pe care îl reprezint aici, în Parlament. Pe de o parte, majoritatea locuinţelor din mediul rural folosesc acest tip de combustibil pentru încălzire, cât şi pentru celelalte necesităţi secundare, iar pe de altă parte, codrii din această zonă a Câmpiei Române pot fi reduşi prin tăiere.

Şi pentru că am menţionat anterior, modalităţile PSD de ieşire din acest impas, vă voi prezenta şi perspectiva europeană privind criza energetică şi instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru surmontarea ei.

În contextul războiului din Ucraina, care a declanşat creşterea preţurilor la energia electrică şi la combustibilii fosili, planurile UE de eficienţă energetică s-au accelerat. Majoritatea statelor europene şi-au actualizat strategiile în materie de eficienţă energetică, încercând să-şi urgenteze tranziţia către energia verde şi să se aprovizioneze cu 63% din energia electrică din surse regenerabile, până în 2030.

"Eficienţa energetică pe primul loc" este unul dintre principiile-cheie ale Uniunii Europene, pentru a garanta o aprovizionare cu energie sigură, sustenabilă, competitivă şi la preţuri accesibile. Acest deziderat este dublat de obiectivul ambiţios în materie de eficienţă energetică de 30%, propus de Comisia Europeană, şi care ar trebui atins până în 2030. Mai explicit, în perioada 2021-2030, fiecare ţară din UE trebuie să elaboreze un plan naţional integrat privind energia şi clima, PNIEC, pe 10 ani. Acesta va cuprinde o descriere a modului în care intenţionează să îşi atingă obiectivele în materie de eficienţă energetică pentru acest interval temporar.

La rândul său, şi România trebuie să valorifice toate oportunităţile de reducere a consumului de gaze şi de diminuare a presiunii pe care acesta îl exercită asupra cetăţenilor şi a mediului, chiar dacă este relativ privilegiată în rândul statelor europene, dată fiind dependenţa mai mică de importurile de gaze din Federaţia Rusă. Concomitent, eficientizarea energetică atât pentru clădirile de utilitate publică sau pentru blocurile de locuinţe, cât şi cea prinsă în Programul RePowerEU, consacrat întreprinderilor mari şi IMM-urilor, trebuie nu doar să înregistreze progrese în implementare, ci să ofere cu adevărat rezultate viabile.

Este previzibil că această criză energetică se anunţă să mai dureze câţiva ani, deci soluţiile pentru asigurarea securităţii energetice trebuie gândite pe termen mediu şi lung. În plus, acestea trebuie să răspundă nevoilor de decarbonare a economiei, dar şi să protejeze sistemul energetic de efectele deja vizibile ale schimbărilor climatice.

Aşadar, este nevoie ca România să regândească sectorul energetic şi dintr-o perspectivă complexă, care să ia în calcul toţi factorii de risc. Previzionarea pe termen scurt, respectiv asigurările date de la Ministerul Energiei strict pentru această iarnă, nu sunt suficiente şi nici potrivite în peisajul Uniunii Europene. Politicile comunitare de mediu şi de siguranţă energetică ţintesc perioade din ce în ce mai lungi, în timp ce actuala conducere a Ministerului Energiei se limitează să liniştească populaţia pentru câteva luni de iarnă... Într-un cuvânt, o antiteză totală şi deloc productivă pentru ţara noastră!

    Vasile Nagy - declaraţie politică despre Oraşul Ineu;

Domnul Vasile Nagy:

"Oraşul Ineu"

Oraşul Ineu este amplasat în partea de Vest a României, în judeţul Arad, la o distanţă de 57 de kilometri de municipiul Arad, traversat de două căi rutiere, DN 79A şi DJ 792, fiind conectat cu trei mari oraşe: Arad - 57 kilometri, Oradea - 92 kilometri, Deva - 143 kilometri.

Un aspect important al accesibilităţii oraşului este legătura cu principalele puncte de frontieră din zona de vest a ţării, fiind la o distanţă de 90 de kilometri de Nădlac, 70 de kilometri de Turnu, 60 de kilometri de Vărşand, care reprezintă un factor favorizant pentru dezvoltarea sa economică şi urbană.

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1214, când este menţionată sub numele de Villa Ineu, iar conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Ineu se ridică la 9.260 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 10.207 locuitori.

Pe teritoriul oraşului Ineu se află câteva arii protejate de importanţă judeţeană - Poiana cu Narcise Rovina (rezervaţie botanică), Balta Rovina (rezervaţia zoologică), Parcul Dendrologic Ineu.

Oraşul Ineu face parte din Regiunea Vest, regiune cu multe investiţii străine directe, care au fost orientate în funcţie de accesibilitatea şi potenţialul zonelor, precum şi de mentalitatea oamenilor de afaceri şi de tradiţia în domeniul respectiv.

Aceasta este o regiune în plină creştere, cu multe rezultate economice superioare mediei naţionale, care beneficiază de o pondere relativ ridicată a participării străine la capital, pe fondul continuării schimburilor tradiţionale şi al unui comportament regional în continuă adaptare la mediul de afaceri internaţional.

Este necesar ca strategia de dezvoltare locală să devină un instrument de management care să ajute la stabilirea priorităţilor de dezvoltare şi la investirea corectă a resurselor care sunt limitate.

Din punct de vedere economic, strategia de dezvoltare a oraşului Ineu trebuie să pună accent pe încurajarea dezvoltării IMM-urilor şi pe accesarea de fonduri europene pentru proiecte ce vizează cooperarea transfrontalieră.

Este necesar să stimulăm dezvoltarea economică prin dezvoltarea sectorului de construcţii, prin asigurarea unor surse de informare, prin consilierea cetăţenilor şi în special a tinerilor în legătură cu programele de finanţare, prin utilizarea eficientă a resurselor locale.

Avem nevoie de acel tip de dezvoltare care poate să răspundă nevoilor din prezent, fără a compromite viitorul generaţiilor următoare, iar procesele de dezvoltare socio-economică desfăşurate pe termen scurt mediu şi lung trebuie să fie capabile să asigure un echilibru între sistemele socio-economice şi elementele capitalului natural.

Trebuie să fim preocupaţi şi de capacitatea de dezvoltare a generaţiilor viitoare, să avem grijă să asigurăm un climat de echitate prin manifestarea unor viziuni asupra procesului dezvoltării pe termen lung şi să asigurăm interconexiunea între dezvoltarea economică, nevoile sociale şi protecţia mediului!

Astăzi, trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea mediului de afaceri şi a spiritului antreprenorial, pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii locale, pe dezvoltarea resurselor umane, pe conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi pe dezvoltarea turismului. Trebuie să avem în vedere încurajarea inovării în cadrul sectorului IMM-urilor, ce tip de facilităţi putem să le oferim investitorilor care vin în zona industrială!

Pentru ca Ineul să redevină un oraş prosper, modern şi curat, este nevoie de proiecte de dezvoltare pentru conservarea şi managementul resurselor naturale, pentru producerea de energie verde şi de dezvoltare socio-economică; de asemenea, prin atragerea de investiţii pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului productiv, pentru stimularea colaborării dintre mediul de afaceri şi administraţia locală şi pentru acoperirea sectoarelor absente sau deficitare în mediul de afaceri local.

Este nevoie să creştem calitatea vieţii locuitorilor oraşului Ineu, prin crearea de spaţii de recreare şi zone de promenadă pentru adulţi, locuri de joacă pentru copii şi spaţii pentru practicarea de sporturi.

Este esenţial să avem în vedere îmbunătăţirea sistemului de educaţie, prin deschiderea de şcoli profesionale pentru comunitate, iar readucerea în şcoli a celor care au plecat sau au abandonat şcoala să fie o prioritate.

Este important ca Ineul să devină o destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri conexe, prin promovarea turismului local pentru atragerea unor investitori care să desfăşoare activităţi productive.

Oraşul Ineu are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă şi ecologică!

    Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică având ca temă Raportarea reală, corectă a infecţiilor asociate activităţii medicale în spitalele din România, esenţială pentru sănătatea pacienţilor;

Domnul Florian-Claudiu Neaga:

"Raportarea reală, corectă a infecţiilor asociate activităţii medicale în spitalele din România, esenţială pentru sănătatea pacienţilor"

Profit de oportunitatea prezentei declaraţii politice pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei probleme grave ce a fost ignorată în sistemul sanitar românesc un timp nepermis de îndelungat, şi anume, infecţiile asociate activităţii medicale în spitalele din România. Aceste infecţii sunt una dintre cele mai dificile probleme ale asistenţei medicale contemporane, atât în ţara noastră, cât şi pe plan internaţional.

Consecinţele negative privind starea de sănătate, precum şi creşterea costurilor economice rezultate din îngrijirile suplimentare impun adoptarea unor strategii fezabile, cu obiective orientate spre implementarea unor măsuri de prevenire, limitare şi control a acestor infecţii.

Expansiunea acestei probleme prezintă o multitudine de cauze, la baza cărora putem afirma că se situează utilizarea abuzivă şi pe termen îndelungat a antibioticelor, practică care a condus la crearea unor tulpini microbiene multirezistente. Ultimele studii ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii atrag deja atenţia asupra descoperirii unor bacterii care au devenit rezistente la absolut toate antibioticele actuale.

În prezent se consideră că rezistenţa bacteriană a crescut într-o asemenea măsură, încât durata de utilizare eficientă a antibioticelor este considerată de aproximativ 10 ani. Amploarea fenomenului de rezistenţă la antibiotice a devenit o problemă majoră la nivel mondial, deoarece tratarea infecţiilor cu germeni multirezistenţi reprezintă în prezent o provocare pentru medicii clinicieni, având în vedere faptul că peste 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza acestora.

Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi al Observatorului European pentru Politici şi Sisteme de Sănătate, viitorul prevenirii şi controlului infecţiilor în Europa va fi influenţat de faptul că, deşi cheltuielile din sistemul sanitar vor continua să crească, resursele publice disponibile, cel mai probabil vor scădea, astfel încât paradigma performanţelor obţinute de sistemele de sănătate va trebui ajustată şi orientată către valoarea asistenţei medicale raportată la rezultatele obţinute şi nu neapărat la volumul serviciilor, cum se întâmplă în prezent în foarte multe cazuri.

Din acest punct de vedere, ministrul PSD al sănătăţii, prof. Alexandru Rafila, a subliniat gravitatea acestei probleme cu care se confruntă sistemul sanitar din România şi a reacţionat solicitând includerea raportării infecţiilor asociate activităţii medicale în evaluarea managerilor de spitale, acţiune care are ca scop aflarea adevărului din sistemul medical şi excluderea blamării personalului, dar şi un pas înainte pentru profesionalizarea managerilor de spitale.

De asemenea, se află în dezbatere publică un ordin de ministru care propune modificarea indicatorilor de performanţă ai managerilor de spitale. Scopul acestor modificări este reprezentat de necesitatea încurajării raportării reale a acestor situaţii pentru o identificare precisă a cauzelor care conduc la formarea focarelor, dar, mai important, în vederea eliminării acestora într-un mod cât mai eficient.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în sudul Europei sunt state care se confruntă cu situaţii similare, a căror cauză este reprezentată de consumul excesiv de antibiotice. În acest context, ministrul Alexandru Rafila a anunţat elaborarea unui ghid de bune practici în domeniul prevenirii infecţiilor asociate activităţii medicale, care va fi aplicat într-o primă etapă, în şase spitale din Bucureşti şi din ţară.

Această măsură reprezintă încă o dovadă a faptului că Partidul Social Democrat este puternic ancorat în realitatea medicală din România şi acţionează în consecinţă pentru crearea unui parteneriat de bune practici între decidenţii politicilor sanitare şi personalul medical, dar şi între cadrele medicale şi pacienţi.

    Nicolae Giugea - declaraţie politică intitulată Greşeala făcută de USR în privinţa finanţării irigaţiilor din PNRR poate fi reparată prin investiţii din alte resurse financiare!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Greşeala făcută de USR în privinţa finanţării irigaţiilor din PNRR poate fi reparată prin investiţii din alte resurse financiare!"

Guvernul condus de Nicolae Ciucă trebuie apreciat pentru faptul că a reuşit să demareze şi să avanseze cu toate proiectele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deşi mare parte dintre obiectivele de investiţii şi de dezvoltare au fost elaborate eronat de către foştii miniştri ai USR. De la pensii publice şi până la irigaţii, nepriceperea tinerilor gălăgioşi din USR a pus în pericol accesarea a miliarde de euro accesibile prin PNRR şi a întârziat realizarea unor reforme şi investiţii publice cruciale. Chiar dacă răul a fost deja făcut, este de datoria noastră să reparăm lucrurile şi să găsim soluţii la acele probleme care necesită rezolvare imediată.

Este a treia toamnă secetoasă consecutivă, iar zgârcenia naturii în ceea ce priveşte precipitaţiile pune în dificultate inclusiv înfiinţarea culturilor de toamnă. Nu trebuie să fii specialist în agricultură să constaţi că, din cauza secetei, solul nu poate fi lucrat şi că plugurile nu intră în pământ. Apoi, toamna se trage linie în agricultură şi cred că nu mai este pentru nimeni un lucru necunoscut faptul că producţia agricolă a avut grav de suferit din cauza secetei şi a lipsei irigaţiilor, iar pe sute de mii de hectare culturile au fost distruse în integralitate. Aş mai adăuga că nici acum nu se iau măsuri concrete şi nu se fac investiţii serioase pentru combaterea deşertificării din Oltenia, acolo unde seceta şi lipsa perdelelor forestiere fac să dispară şi peste 1.000 de hectare anual, prin deşertificare.

Miniştrii USR ori nu s-au priceput, ori nu le-a păsat de siguranţa alimentară a ţării. Acest lucru nu înseamnă că trebuie doar să arătăm cu degetul către ei, fără să găsim soluţii. Am aflat că actuala coaliţie de guvernare doreşte să propună oficialilor europeni o renegociere a PNRR pentru irigaţii. Nu aş fi atât de optimist şi nu aş supralicita o asemenea soluţie, pentru că, şi dacă vom primi undă verde de la Bruxelles, în timpul scurt care a rămas pentru implementarea PNRR, este greu de crezut că ne vom încadra în termene. Când mai facem proiectele, când le mai implementăm, când le mai trimitem la UE pentru decontare? Or, ne pregătim să intrăm în anul 2023, iar PNRR trebuie finalizat în 2026!

În schimb, decizia Guvernului Ciucă din această vară, de a relansa Programul Naţional de reabilitare a infrastructurii de irigaţii, în valoare de 1,5 miliarde de euro, cred că este o primă soluţie credibilă şi realizabilă.

Am convingerea că, dacă vom face reţele de irigaţii ecologice, moderne, eficiente energetic, care să ducă apa până la planta cultivată, vom avea curajul să mergem în faţa Comisiei Europene şi să cerem bani nerambursabili pentru a asigura apă de irigaţii pentru toată suprafaţa agricolă a ţării. Însă, constat cu amărăciune că Ministerul nostru al Agriculturii şi agenţiile de îmbunătăţiri funciare nu sunt atât de preocupate de gravitatea situaţiei. Dacă cineva crede că vine Ursula von der Leyen în România să ne sape şanţurile de irigaţii şi să întindă conductele de irigaţii în locul nostru, se înşală amarnic. Europa ne ajută, însă trebuie să ne ajutăm şi noi!

    Nicu Niţă - declaraţie politică: Sprijinirea şi protejarea seniorilor noştri reprezintă pentru PSD o prioritate!;

Domnul Nicu Niţă:

"Sprijinirea şi protejarea seniorilor noştri reprezintă pentru PSD o prioritate!"

Declaraţia mea politică se referă la măsurile propuse de PSD pentru sprijinirea seniorilor noştri în această perioadă dificilă pe care o traversăm.

Partidul Social Democrat este singurul partid care s-a luptat întotdeauna pentru creşterea pensiilor românilor. În faţa creşterii preţurilor din ultima perioadă, Partidul Social Democrat continuă să lupte pentru ca toţi cei care au muncit o viaţă să aibă o pensie decentă.

Intrarea la guvernare a PSD a reprezentat pentru pensionarii din România o garanţie că au un partid care să vină în sprijinul lor. Astfel, una dintre primele măsuri luate a vizat mărirea plafonului pentru medicamentele compensate. Pensionarii cu venituri de până la 1.429 de lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de medicamente compensate în proporţie de 90%. Pensionarii beneficiau de compensare de 90%, iar pensia era de 1.299 de lei/luna. Mărirea plafonului cu 10% a venit în condiţiile în care valoarea punctului de pensie a crescut la 1.586 de la 1 ianuarie 2022.

Partidul Social Democrat a propus, anul acesta, Pachetul de măsuri sociale şi economice "Sprijin pentru România", prin care 3,2 milioane de pensionari cu pensia sub 2000 de lei/lună au primit un sprijin unic de 700 de lei.

O altă măsură de sprijin propusă de Partidul Social Democrat şi susţinută de Guvern este acordarea de vouchere sociale pentru pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei. Voucherele sociale sunt în valoare de 250 de lei şi se încarcă o dată la două luni, până la finalului anului.

Având în vedere situaţia dificilă pe care o traversăm, Partidul Social Democrat a propus ca punctul de pensie şi pensia minimă să fie majorate cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie 2023. Această propunere a fost fundamentată pe o analiză economică serioasă, din care reiese în mod clar că o astfel de măsură este sustenabilă pentru anul 2023.

Partidul Social Democrat a transmis colegilor de coaliţie că această soluţie nu este doar posibilă, ci şi absolut necesară, în special pentru protejarea pensionarilor cu venituri mici, a căror putere de cumpărare a fost serios afectată de inflaţia globală şi de criza energetică care se manifestă la nivel european.

Ministrul PSD al muncii, Marius-Constantin Budăi, a anunţat foarte clar că mărirea pensiei cu cel puţin 10% va fi într-o singură tranşă şi se va regăsi în proiectul de buget pentru anul viitor, prezentat de coaliţia de guvernare.

Pentru anul 2023, Partidul Social Democrat va identifica resursele pentru o creştere suplimentară a pensiilor, suplimentar celei de minim 10% care va fi începând cu 1 ianuarie 2023.

Putem traversa această criză doar împreună, iar Partidul Social Democrat nu va lăsa niciodată pe nimeni în urmă!

    Alexandru Popa - declaraţie politică având titlul PNL - măsuri pentru reducerea abandonului şcolar şi creşterea performanţei şcolare;

Domnul Alexandru Popa:

"PNL - măsuri pentru reducerea abandonului şcolar şi creşterea performanţei şcolare"

Extinderea etapizată a Programului "Masă caldă" a reprezentat pentru PNL una dintre măsurile prioritare pe care şi le-a asumat prin Programul de guvernare. Iată că, aşa cum ne-a obişnuit, Guvernul Ciucă se ţine de promisiuni şi a adoptat Ordonanţa de urgenţă prin care creşte numărul şcolilor înscrise în Programul-pilot "Masă caldă". Menţionez că, în acest an, Ministerul Educaţiei a crescut succesiv numărul de şcoli înscrise în programul de masă caldă, astfel: prima dată, la începutul verii, de la 150 la 300, a doua oară, la începutul lunii septembrie, de la 300 la 350, iar acum, prin noua ordonanţă, a majorat numărul şcolilor înscrise la 450, beneficiind în plus de acest program un număr de aproximativ de 38.000 de elevi.

Trebuie precizat, de asemenea, că autorităţile locale vor fi sprijinite pentru finanţarea acestui program-pilot din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti. Totodată, dacă anul acesta suma prevăzută pentru finanţare este de 147.000 de lei, pentru anul următor este prevăzută o creştere, respectiv suma de 266.510 lei.

Consider că această măsură de sprijin este mai mult decât binevenită şi doar astfel vom putea încuraja accesul la educaţie în mediile defavorizate şi vom obţine o creştere a performanţei şcolare. Am spus întotdeauna că barierele şi clivajele între mediile avantajate şi categoriile dezavantajate trebuie să dispară, iar educaţia trebuie să fie individualizată şi centrată pe nevoile elevului, în funcţie de specificul comunităţilor din care provin.

Obligaţia noastră este, aşadar, să creştem calitatea actului educaţional şi să oferim şanse egale la educaţie pentru toţi copiii noştri. Implementarea şi extinderea acestui program-pilot nu reprezintă altceva decât o investiţie în sănătatea şi educaţia copiilor, precum şi în viitorul acestora şi al României.

Prin noi înşine pentru România!

    Raisa Enachi - declaraţie politică despre Achiziţia de camere de termoviziune;

Doamna Raisa Enachi:

"Achiziţia de camere de termoviziune"

După ce i-a vaccinat şi mascat pe români, Raed Arafat îi "vânează" acum cu camere de termoviziune!

Aşadar, de îndată ce "normele" de aplicare vor fi aprobate, va începe "căutarea" românilor care depăşesc cele maximum 19 grade impuse de Comisia Europeană, iar "Poliţia Frigului" va aplica amenzi după modelul celor aplicate în timpul pandemiei pentru nepurtarea măştilor de protecţie.

Va fi doar o întoarcere în timp de 30 de ani pentru cei care au crescut în timpul "Epocii de aur" a regimului de tristă amintire. Iarna va fi petrecută cu nostalgia treningurilor, a halatelor de molton şi a păturilor atât de îndrăgite pe vremea copilăriei noastre şi vom trece peste anotimpul rece fluierând. Noroc cu schimbările climatice, pentru că iernile nu mai sunt ce erau acum 30 de ani.

Lucrurile sunt foarte bine gestionate. Pauperizarea şi împingerea la limita supravieţuirii a poporului continuă - fără hrană, fără căldură, fără asistenţă medicală, cu ultimul ban dat din buzunar la regularizare, conform ordonanţei care spune că degeaba economiseşti anul ăsta, pentru că aşa spune legea, dacă nu ai făcut-o anul trecut, când legea nu menţiona nimic, atunci oricum eşti bun de plată şi, oricum, plăteşti mai mult. Klaus Iohannis toacă toată munca românilor pe nimic. El spune că a cumpărat armament, dar armata română nu e de acord cu el, a cumpărat vaccinuri, dar nu a cumpărat medicamente, când oamenii mureau pe capete la ATI, în timp ce, în lume, pacienţii COVD primeau tratament corespunzător. Oamenii mor în continuare, dar nu de COVID, ci măcinaţi de stres, de foame, de frig. Klaus Iohannis ar trebui să viziteze şi România reală, nu doar terenurile de golf şi pârtiile de schi. Să vadă "prosperitatea" pe care a adus-o românilor în această perioadă de glorie pentru el şi ai lui. Niciodată nu a fost mai umilitor, mai cumplit şi mai insuportabil!

Uniunea Europeană trebuie cu orice preţ să redevină o forţă globală în slujba europenilor, a tuturor europenilor, fără discriminările criminalilor politici de la vârful ei!

Prin urmare, domnul prim-ministru Ciucă trebuie să răspundă la întrebarea cetăţenilor şi nu retoric, desigur - Ce pedepse îi aşteaptă în mod concret pe cetăţenii care refuză să cedeze în faţa frigului pe care trebuie să-l suporte în casele lor?

Suveranitate şi egalitate, acum ori niciodată!

Vrem o Românie suverană, care dă de pământ cu toţi cei care o oropsesc!

    Sebastian-Ilie Suciu - declaraţie politică intitulată Înţeleptul îşi face vara sanie şi iarna căruţă;

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

"Înţeleptul îşi face vara sanie şi iarna căruţă"

Nu cred ca este cazul să vă aduc aminte despre criza energetică prin care trece Europa la momentul actual, dar cu certitudine este cazul să luam măsuri urgente pentru a asigura siguranţa energetică a ţării noastre.

În timp ce Germania închide parcuri eoliene si redeschide mine de cărbuni pentru a face faţă situaţiei, noi închidem termocentralele una câte una. Închidem termocentralele de la Paroşeni, Turceni, Rovinari, precum şi numeroase unităţi din Complexul Energetic Oltenia, toate acestea mediatizate abundent în presa locală, iar Guvernul, în dulcele stil clasic, nu confirmă şi nici nu dezminte aceste informaţii.

Având în vedere situaţia delicată, care poate evolua într-o direcţie nefavorabilă în ceea ce priveşte siguranţa noastră energetică, consider benefică oprirea programelor de conservare şi închidere a termocentralelor, mai ales ca le închidem chiar în toiul iernii. Cu alte cuvinte, trecerea la energie verde si înlocuirea treptată a combustibilului fosil trebuie făcută cu cap şi la timpul potrivit, nu putem închide termocentralele în toiul iernii fără a le înlocui cu alte capacitaţi de producţie. Astfel, riscăm să rămânem fără sanie iarna, iar căruţa s-o punem pe foc pentru a ne încălzi.

    Maria Stoian - declaraţie politică: Să îngrijim şi să promovăm Bujorul, Floarea Naţională a României!;

Doamna Maria Stoian:

"Să îngrijim şi să promovăm Bujorul, Floarea Naţională a României!"

Legea pentru declararea florii de bujor ca floare naţională a României a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa legislativă oferă soluţiile legislative în vederea reglementării organizării anuale, la nivel naţional şi local, a unei suite de manifestări care să marcheze această distincţie.

Potrivit Legii nr. 285/2022, declararea bujorului ca floarea naţională a României presupune, printre altele, înfiinţarea unui Festival al bujorului, precum şi stabilirea unor măsuri de protecţie a rezervaţiilor naturale de bujor. De asemenea, vor fi stimulate şi sprijinite cultivarea bujorului în parcuri şi grădini publice, organizarea periodică la nivel local al unor expoziţii florale, vernisarea unor expoziţii de pictură dedicate bujorului, precum şi emiterea unor emisiuni filatelice, având ca temă florală diferite specii ale florii de bujor.

Actul normativ mai instituie obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi de a lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedoclimatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.

Alegerea bujorului în această demnitate oficială s-a realizat în urma studiilor de specialitate, care au certificat că este specia floricolă cu cele mai multe semnificaţii pozitive pentru poporul român. Mai mult, din cauza adaptabilităţii sale ecologice ridicate, bujorul poate fi cultivat aproape pe întreg teritoriul ţării, atât în zonele de câmpie, cât şi la munte.

Este evident că bujorul reprezintă mai mult decât o floare pentru noi, dacă ne raportăm la faptul că numele este purtat de aproximativ 100.000 de români, dar şi de zeci de localităţi din ţară.

În tradiţia şi cultura românească, bujorul este asociat cu dragostea, devotamentul, sacrificiul şi sângele. Bujorul românesc a fost ales, de-a lungul timpului, şi ca simbol al respectului faţă de veteranii de război şi cei ai teatrelor de operaţii militare, purtarea acestei flori la rever simbolizând recunoştinţa pentru faptele de arme ale militarilor români.

În judeţul Teleorman, bujorul românesc creşte în Pădurea Troianu - arie naturală protejată de interes naţional, fapt ce va spori cu certitudine atracţia oamenilor pentru această zonă. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 71 de hectare, între satele Troianu şi Vatra, în nordul Câmpiei Boianului, în apropiere de pârâul Urlui. În afară de frumoşii bujori, zona mai este recunoscută pentru o altă atracţie turistică importantă - urmele unui drum ce datează din secolul al II-lea după Hr.

Pădurea Troianu nu adăposteşte doar bujorul românesc, floare inclusă pe Lista Roşie a Plantelor Superioare din România, ci şi alte 60 de specii de plante deosebite precum Ruşcuţa de primăvară, Degeţelul lânos sau Savia aethiopis. Tot aici se pot admira şi unele specii deosebite de stejar, specifice zonelor de silvostepă: stejarul brumăriu, garinţa, stejarul pufos etc.

Cu certitudine, identitatea unei naţiuni este conferită nu doar de simbolurile naţionale, legate de statalitate şi organizare politică, statuate de Constituţie, ci şi de altfel de simboluri, mai plastice şi plăcute ochiului, cum ar fi o floare, o specie de păsări sau animale sau un copac specific ţării respective.

Am susţinut şi am votat Proiectul de Lege nr. 427/2022 pentru declararea florii de bujor ca Floare Naţională a României, ca fiind un proiect legislativ pozitiv, având în vedere faptul că, până acum, chiar dacă dispunem de floră şi faună unice în lume, ţara noastră nu avea consfinţită o floare naţională ca simbol al identităţii, tradiţiei şi culturii, aşa cum au statele civilizate.

    Elena Stoica - declaraţie politică: Noul ministru al apărării are capacitatea şi probitatea necesare acestei înalte demnităţi;

Doamna Elena Stoica:

"Noul ministru al apărării are capacitatea şi probitatea necesare acestei înalte demnităţi"

Desemnarea parlamentarului PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, în funcţia de ministru al apărării, este un gest de maturitate politică. Sunt convinsă că domnul senator are capacitatea şi probitatea necesare acestei înalte demnităţi şi se va achita cu brio de nobila misiune ce i-a fost încredinţată.

În fundamentarea votului unanim al membrilor Consiliului Naţional Politic al PSD în favoarea desemnării sale, a cântărit în mod covârşitor faptul că viitorul ministru al apărării trebuie să aibă o colaborare strânsă cu statele NATO, având în vedere războiul din apropierea graniţelor României.

Angel Tîlvăr are experienţa politică şi interinstituţională necesară portofoliului Apărării. Este un politician moderat, cu orientări consecvente proeuropene şi proNATO, fiind în prezent preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României. În legislaturile anterioare din Parlament, noul ministru al apărării a fost membru al Comisiei pentru apărare (2008-2012) şi preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor (2018-2020).

Începând cu anul 2014, Angel Tîlvăr este coordonatorul Grupului parlamentar pentru lupta împotriva traficului de persoane. În această funcţie, a organizat conferinţe, la nivel înalt, privind combaterea şi prevenirea traficului de persoane, fiind implicat activ în acţiunile întreprinse de statul român pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen.

Îl cunosc pe domnul senator Angel Tîlvăr, în calitate de parlamentar de Vrancea, şi sunt încredinţată că are toate atuurile pentru a avea un mandat de succes la conducerea Ministerului Apărării Naţionale.

România traversează o perioadă dificilă şi complicată din punctul de vedere al strategiei naţionale de apărare a ţării, în actualul context geopolitic şi militar grevat de invazia armată a Federaţiei Ruse în Ucraina. Poziţia ţării noastre, de bornă estică a NATO şi Uniunii Europene, presupune o gestionare predictibilă şi coerentă a tuturor aspectelor complexe ce rezultă din evoluţiile în continuă dinamică a războiului din vecinătate, astfel încât conducerea Ministerului Apărării Naţionale trebuie să fie foarte bine pregătită pentru a emite soluţii, decizii şi politici volatile, adaptabile şi responsabile.

Îmi exprim încrederea că domnul ministru Angel Tîlvăr va reuşi consolidarea strategiilor şi capacităţilor de apărare a României, astfel încât să fim pregătiţi să facem faţă, în orice moment, tuturor pericolelor ce ar atenta la securitatea naţională şi la siguranţa românilor.

    Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică despre Noi sinecuri pe bani publici;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Noi sinecuri pe bani publici"

Recent, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, ANRE, a solicitat, printr-o adresă semnată de preşedintele Dumitru Chiriţă, suplimentarea numărului de posturi ale instituţiei cu 180 de angajaţi - un proiect de lege fiind, deja, luni, prezentat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, semnatari, membrii coaliţiei de guvernare - PSD, PNL şi UDMR.

Desigur, activul de partid trebuie răsplătit şi, iată, o nouă serie de sinecuri este pe cale să se înfiinţeze sub conducerea omului care, în plină criză energetică, se răsfăţa în Republica Dominicană, că doar salariul de 12.000 de euro pe care îl plătim lunar pentru el îi ajunge pentru asta.

Ce a făcut domnul Chiriţă pentru a proteja interesele românilor faţă de jaful organizat, intitulat pompos "liberalizarea pieţei de energie", nu ştim, după cum nu ştim nici ce-au făcut şi restul de 350 de anonimi angajaţi ai ANRE! În schimb, aflăm că mai vor nişte posturi călduţe, bine conectate la conducta banilor publici!

Într-o perioadă în care liderii Coaliţiei PSD-PNL-UDMR se laudă că au îngheţat angajările la stat şi în care facturile românilor au explodat, la fel, şi ratele la bănci, care au adus multe familii la sapă de lemn, printr-o creştere de peste 100%, cu o inflaţie scăpată de sub control, care a împins milioane de români spre limita sărăciei, sinecurile rămân încă un instrument prin care cetăţenii acestei ţări, buni plătitori de taxe şi impozite, sunt pauperizaţi.

Acest proiect de lege - prin care se creează 180 de posturi în plus la stat nu are absolut nicio justificare, trebuie scos din circuitul legislativ!

Iar domnul Chiriţă, mai bine ar veni în Parlament, să explice, mai întâi, ce fac cei 350 de angajaţi pe care ANRE îi are în prezent! Cu nume şi prenume şi salariile de mii de euro pe care le încasează!

Daţi afară sinecurile de partid din ANRE şi angajaţi oameni competenţi, doar aşa această Agenţie îşi va îndeplini rolul pentru care a fost înfiinţată!

    Vasilică Toma - declaraţie politică având titlul Comunităţile judeţului Iaşi continuă să beneficieze de finanţările europene datorită implicării echipei social-democrate ieşene;

Domnul Vasilică Toma:

"Comunităţile judeţului Iaşi continuă să beneficieze de finanţările europene datorită implicării echipei social-democrate ieşene"

158 de milioane de lei pentru 52 de proiecte esenţiale destinate dezvoltării comunităţilor ieşene! Acesta este doar unul dintre rezultatele respectării angajamentului echipei social democrate ieşene, a cărui prioritate este şi rămâne aceea ca toate comunităţile să beneficieze de investiţii, iar locuitorii lor să se bucure de condiţii bune de viaţă prin servicii şi infrastructură la standarde moderne, o piaţă a muncii stabilă şi siguranţă socială.

Astfel, prin finanţările disponibile via Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, în judeţul Iaşi:

  • 13 comune, oraşe şi municipii au 30 de proiecte aprobate în cadrul Componentei 5 - Valul Renovării în valoare totală de 132.213.804,54 lei pentru reabilitare termică şi energetică;
  • 22 de proiecte în valoare totală de 26.140.890,36 lei au fost declarate eligibile în cadrul Componentei 10 - Fondul Local pentru eficientizare energetică, sisteme de supraveghere video, actualizarea planurilor urbanistice generale, infrastructura pistelor de biciclete sau staţii de încărcare electrică.

În aceşti ani, beneficiem de o şansă unică privind finanţările şi este necesar să ne asigurăm că gradul lor de absorbţie este cât mai mare. Atragerea fondurilor europene disponibile atât prin PNRR, cât şi prin Programele Operaţionale aferente Cadrului Financiar Multianual european este şi trebuie să fie o prioritate atât la nivelul guvernării locale, cât şi la nivelul celei naţionale!

    Daniel Tudorache - declaraţie politică cu referire la finanţele publice ale Ucrainei;

Domnul Daniel Tudorache:

Situaţia precară a finanţelor publice ale Ucrainei a creat, în ultima vreme, un val de discuţii la nivelul UE, precum şi în SUA şi statele membre NATO.

Economia ucraineană a fost devastată de opt luni de ofensivă rusă, iar estimările executivului de la Kiev sunt cuprinse între trei şi patru miliarde de euro pe lună.

Liderii europeni au promis că vor ajuta Ucraina cu 1,5 miliarde de euro în fiecare lună, începând cu anul 2023.

Aceste sume reprezintă fluxul de cheltuieli ale Kievului pentru gestionarea situaţiei de război. Totodată, personal, opinez că este nevoie de un ajutor umanitar pentru vecinii noştri ucraineni vulnerabili să treacă prin această iarnă, mai ales în condiţiile în care a fost avariată peste 40% din capacitatea de producţie energetică a Ucrainei, ca urmare a atacurilor cu drone şi cu rachete ruseşti.

Preţul războiului, din păcate, are şi elemente necuantificabile, iar acestea sunt cele mai preţioase. Vieţile omeneşti pierdute, durerea şi teama din sufletul copiilor, bătrânilor şi femeilor nu pot fi recuperate sau readuse înapoi cu bani de la statele membre ale UE şi/sau ale NATO, de aceea acest război trebuie să înceteze. Vladimir Putin trebuie să se oprească, Ucraina este mai puternică decât şi-a imaginat Rusia.

    Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică intitulată Reformele succesive şi fără fond au condus învăţământul românesc în colaps;

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

"Reformele succesive şi fără fond au condus învăţământul românesc în colaps"

Profit astăzi de oportunitatea declaraţiei politice pentru a reitera un subiect semnalat de nenumărate ori, şi anume, subfinanţarea sistemului de învăţământ românesc. Acest fenomen de o gravitate greu de evidenţiat în cuvinte a pus stăpânire pe cea mai importantă ramură a oricărei societăţi moderne, educaţia.

În tot acest timp, joaca de-a reforma şi alocarea bugetară de 6% din Produsul Intern Brut al României rămâne, din păcate, o glumă, o promisiune la începutul mandatelor noilor miniştri, un discurs plastic pe care atât cadrele didactice, cât şi elevii au ajuns să îl privească cu neîncredere, având în vedere că educaţia, deşi reprezintă fundamentul oricărei societăţi, rămâne în continuare subfinanţată faţă de nivelul necesităţilor reale.

De asemenea, trag un semnal de alarmă cu privire la întârzierea deja cu o lună la plata primei tranşe din diferenţele salariale pentru profesori. Noul ministru al educaţiei a declarat cu nonşalanţă că nu are cunoştinţă de acest subiect, recunoscând practic că acordarea drepturilor salariale ale profesorilor nu reprezintă o prioritate în acest moment.

Aprobată în aprilie, Ordonanţa de urgenţă prevede faptul că profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranşă de 5% pentru plata diferenţelor salariale, pentru perioada 2017-2021. Sumele necesare acordării diferenţelor de drepturi salariale se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Faptul că acum veniţi şi le spuneţi că diferenţa salarială, şi aşa mică, urmează să fie recuperată până în anul 2026, nu face altceva decât să genereze nemulţumiri, proteste şi viitoare blocaje în întreg sistemul.

Nu putem vorbi despre "România Educată" şi subfinanţată în acelaşi timp. Învăţământul românesc are nevoie de predictibilitate, noul ministru are obligaţia de a reconfigura Ministerul Educaţiei, pentru a funcţiona ca un liant atât între autorităţile statului, în vederea coordonării optimizării bazelor materiale şi condiţiilor de lucru din şcoli, precum şi între elevi, părinţi şi profesori. Nu putem vorbi despre "România Educată" atât timp cât unul din patru elevi sunt nevoiţi să abandoneze şcoala.

În comparaţie cu toţi ceilalţi miniştrii care au condus educaţia, dumneavoastră aveţi la dispoziţie un instrument unic prin care puteţi într-adevăr schimba din temelii sistemul de învăţământ din România, şi anume, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Din acest punct de vedere, vă lansez invitaţia de a intra în contact cu reprezentanţii profesorilor cât mai curând posibil şi de a susţine lista de revendicări salariale, precum şi solicitările referitoare la accelerarea procesului de modernizare.

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având titlul PNL este singurul partid capabil să garanteze securitatea energetică a României;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"PNL este singurul partid capabil să garanteze securitatea energetică a României"

Investiţiile în sectorul energetic sunt de cea mai mare importanţă în momentul acesta pentru România. Vedem cu toţii efectele nefaste ale războiului declanşat de Federaţia Rusă şi, mai ales, reverberaţiile asupra vecinilor noştri din Republica Moldova, care trece prin cea mai profundă criză energetică de la obţinerea independenţei, în 1991. În acest moment, în România sunt în derulare investiţii de peste 900 de milioane de euro în judeţele Gorj şi Dolj, pentru modernizarea punctelor de lucru ale CE Oltenia, printr-un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană, prin care se doreşte ca, până în 2026, să se poată produce 1.300 de megawaţi din gaz natural şi 700 de megawaţi fotovoltaic. De la sfârşitul anului 2019, când a preluat guvernarea, Partidul Naţional Liberal a acordat peste un miliard de euro ajutor de stat pentru restructurarea companiei CE Oltenia, deoarece reprezintă un obiect de importanţă deosebită pentru economia şi securitatea energetică a ţării.

De asemenea, din dorinţa de a continua lupta contra minciunilor şi manipulărilor în cazul Termocentralei Mintia, voi spune că, datorită eforturilor PNL, va fi transformată dintr-o gaură neagră a bugetului de stat, mereu plină de datorii, dintr-un punct de producţie poluant şi pe cărbune, într-o centrală modernă, nepoluantă şi profitabilă. Termocentrala a fost achiziţionată cu 91 de milioane de euro, iar noul proprietar va face investiţii de un miliard de euro în următorii ani, pentru dezvoltarea capacităţii de producţie, în acord cu normele europene în materie de energie şi de protecţie a mediului. Mintia va reprezenta o sursă de electricitate din surse regenerabile şi nepoluante. Planul presupune construirea noii centrale până la 31 decembrie 2026, cu o putere instalată de 1.290 MWh, dintre care 800 MWh vor fi obţinuţi din gaz şi din surse regenerabile.

Până la preluarea administraţiei centrale de către PNL, Termocentrala Mintia era falimentară din punct de vedere financiar şi energetic. Complexul Energetic Hunedoara, din care făcea parte Mintia, însuma datorii de 6,3 miliarde de lei, în 2019. Mai mult, ea nu a mai obţinut acordul de mediu, România intrând în procedură de infringement pentru situaţia acestei termocentrale, alături de cea de la Govora, proces care încă se află pe rolul CJUE. Judeţul Hunedoara are cele mai bune perspective pentru a fi readus la viaţă, datorită prioritizării de către PNL a dezvoltării sectorului energetic din zona noastră, cândva o mare mândrie naţională, dar dus în paragină de guvernările anterioare anului 2020, total iresponsabile şi nepregătite să facă faţă provocărilor din acest sector vital pentru România.

    Dumitru-Viorel Focşa - declaraţie politică: La puşcărie cu «băieţii deştepţi» din energie;

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

"La puşcărie cu «băieţii deştepţi» din energie"

În ultimii doi ani, piaţa de energie din România a devenit un Caritas bine controlat de către "băieţii deştepţi", ale căror interese private sunt reprezentate de însuşi guvernul PSD-PNL-UDMR.

Astăzi, pe piaţa autohtonă, sunt activi 40 de traderi pursânge, dintre care numai 12 au un sediu în România. În total, cu producătorii şi furnizorii avem 700 de jucători în piaţa energiei; "frumuseţea" situaţiei rezultă din faptul că absolut toţi au dreptul legal de a face trading, adică speculaţii.

În 2021, România a produs 57 TWh de energie, dar pe bursă s-au plimbat 87 TWh, cu peste 50% mai mult. În timp ce urmele tranzacţiilor se pierd în această suveică energetică, "băieţii deştepţi" fac profituri frumoase, iar consumatorii sunt curentaţi de facturile exorbitante.

Guvernul ştie bine ce se întâmplă, dar nu intervine cu precizie chirurgicală pentru a nu-şi supăra stăpânii de la Bruxelles, beneficiarii in extenso ai speculei de pe piaţa energetică românească.

În contextul în care românii de rând sunt obligaţi să opteze între plata facturilor la energie sau gaze şi pâinea cea de toate zilele sau medicamentele care le prelungesc zilele, reglementarea pieţei de energie şi gaze este imperios necesară. La fel şi supraimpozitarea "băieţilor deştepţi", în paralel cu majorarea producţiei interne realizate de companiile româneşti.

ANRE trebuie să fie fermă, să aşeze pe primul plan interesul românilor şi să meargă inclusiv până la ridicarea licenţelor tuturor jucătorilor care nu au sediu social în România, care nu plătesc taxe în ţara noastră şi care influenţează piaţa energetică autohtonă.

Ori ne întoarcem la preţurile de la finele anului 2020, pentru ca toţi românii să poată trăi la ei în ţară, ori toţi "băieţii deştepţi" sunt liberi să plece de unde au venit, indiferent de nume; sau, după caz şi gravitatea faptelor, în locul unde nimeni nu vrea să intre.

Toţi "şantajiştii" şi "mafioţii" din energie trebuie să dispară!

Rapid!

    Mirela Furtună - declaraţie politică având titlul PSD susţine industria românească - ministrul PSD al economiei, Florin Spătaru, dezvoltă în mod permanent scheme de ajutor pentru industria prelucrătoare din România;

Doamna Mirela Furtună:

"PSD susţine industria românească - ministrul PSD al economiei, Florin Spătaru, dezvoltă în mod permanent scheme de ajutor pentru industria prelucrătoare din România"

Săptămâna aceasta, s-a deschis sesiunea de depunere a solicitărilor pentru granturi în valoare totală de 300 de milioane de euro, destinate retehnologizărilor sau investiţiilor în linii de producţia nepoluante. Firmele interesate au timp până la 16 decembrie pentru depunerea cererilor.

Domnul ministru Spătaru a decis ca solicitările să fie depuse la registratura ministerului, în vederea fluidizării procesului şi pentru a nu exista sincope ori întârzieri majore.

Din păcate, fosta conducere a ministerului a lăsat infrastructura IT în paragină, deşi se prezentau drept mari campioni ai progresului, iar punerea la punct a unui sistem informatic adecvat necesită timp.

Trebuie subliniat că vor avea prioritate la finanţare firmele care contribuie la reducerea dependenţei de importuri. Astfel, se încurajează dezvoltarea economiei autohtone, prin creşterea productivităţii agenţilor economici din România.

Evident, schema de ajutor de stat se adresează preponderent firmelor româneşti, dar poate fi accesată şi de companiile străine care doresc să-şi dezvolte capacităţi noi de producţie în România.

Cele 300 de milioane de euro se adaugă sumelor din celelalte scheme de ajutor de stat, în valoare de peste 1,5 miliarde de euro, promovate de PSD prin Programele "Sprijin pentru România".

Partidul Social Democrat rămâne consecvent în adoptarea unor măsuri care să protejeze economia României şi pe investitorii români sau pe cei străini care investesc în ţara noastră.

Prin astfel de măsuri, plus valoarea va rămâne în proporţie mai mare în ţară şi va aduce beneficii lanţurilor de producţie autohtone, ceea ce va duce la creşterea nivelului de trai al tuturor cetăţenilor României.

    Ana-Loredana Predescu - declaraţie politică: Ce se întâmplă cu noile legi ale educaţiei?;

Doamna Ana-Loredana Predescu:

"Ce se întâmplă cu noile legi ale educaţiei?"

Mă prevalez de această oportunitate pentru a trage un semnal de alarmă în atenţia doamnei Ligia Deca, ministrul educaţiei!

Doamnă ministru, ce se întâmplă cu noile legi ale educaţiei? Când vor fi adoptate pentru a fi prinse în bugetul pe 2023? Vor produce efecte în anul şcolar 2023-2024? Este foarte târziu!

Prioritatea doamnei ministru trebuie să fie, de fapt, finalizarea noilor legi ale educaţiei naţionale, pentru a fi adoptate de Guvern, pentru ca mai apoi să intre pe circuitul parlamentar.

Dar mai trebuie avut în vedere un alt aspect, respectiv, legislaţia secundară. După ce legile sunt adoptate, sunt necesare ordinele de ministru şi hotărârile de guvern pentru operaţionalizarea acestora. Şi trebuie ţinut cont că şi aici este necesară dezbaterea publică, astfel ca întreg ansamblul normativ să fie înţeles, acceptat şi pus în aplicare de către corpul profesoral şi de către inspectori.

De fapt, legile educaţiei nu sunt gata! Acţiunile şi declaraţiile doamnei ministru tergiversează finalitatea acestui proces. Dacă la preluarea mandatului, termenul de 31 octombrie a fost vehiculat pentru a avea o formă consolidată a legilor, acum s-a mai amânat încă două săptămâni pentru dezbaterea publică. Această amânare încalcă din nou Memorandumul aprobat pentru Programul legislativ al Guvernului României, dar asta nu este o surpriză, pentru că pe tema "România educată", toate termenele înaintate au fost încălcate.

Doamna ministru Ligia Deca are sarcina extrem de importantă de a finaliza şi de a transmite spre adoptare legile educaţiei. Poate doamna ministru nu a avut timp să se acomodeze cu aparatul de lucru din Ministerul Educaţiei sau poate nu este suficient de racordată la realităţile din sistemul de învăţământ din România.

Rămâne de văzut cum va pilota acest proiect deosebit de important pentru educaţia românească şi pentru societatea românească, însă posibilitatea de a rata implementarea începând cu noul an şcolar se conturează cu fiecare zi în care se amână.

    Iulian-Alexandru Muraru - intervenţie despre Conferinţa Internaţională Reconciliation in the Public Square, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea primei Biserici Penticostale din România.

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

La invitaţia Prof. Univ. Dr. Habil. Marcel Măcelaru, coordonator al domeniului "Teologie" din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale, Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, am avut plăcerea de a susţine o prelegere în format online pe tema combaterii antisemitismului şi xenofobiei în cadrul Conferinţei Internaţionale "Reconciliation in the Public Square", prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea primei Biserici Penticostale din România, în comuna Păuliş, judeţul Arad.

O sută de ani de prezenţă în ţara noastră a comunităţii penticostale aproape coincid cu cei 100 ani de la Centenarul Marii Uniri şi coincid cu Încoronarea Regelui Ferdinand la Alba-Iulia, în 1922.

Comunitatea penticostală a trecut prin prigoana statului încă de la înfiinţarea ei. Dar credinţa în adevărul revelat al celor care au pus bazele primei biserici penticostale, i-a întărit şi, chiar şi în condiţii de intoleranţă religioasă şi persecuţie, numărul celor care au aderat la Biserica Penticostală a crescut. Tocmai persecuţia a dus la creşterea numărului de credincioşi, tot aşa cum biserica din primele secole după Hristos a crescut tocmai ca urmare a persecuţiei religioase din Imperiul Roman.

"Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! (Matei 5:11)"

Cuvântul lui Iisus a fost pentru mulţi credincioşi o pavăză în calea nedreptăţilor, persecuţiilor şi intoleranţei.

Şi sub regimul de dictatură lui Antonescu, care vedea în mişcarea penticostală ca pe o "coloană a 5-a" în România a puterilor vestice, şi în timpul dictaturii comuniste, care a încercat să reglementeze până la control bisericile neoprotestante din România, reprezentanţii cultului penticostal au fost prigoniţi, hărţuiţi, intimidaţi şi persecutaţi.

Dar, chiar în aceste condiţii vitrege, iată-ne astăzi, marcând 100 ani de la înfiinţarea primei biserici penticostale din România. Pentru Guvernul României şi pentru prim-ministrul Nicolae Ciucă, importanţa libertăţii religioase ca expresie a politicilor memoriei este de o importanţă maximă.

După 1990, bisericile neoprotestante au putut activa în deplină libertate şi li s-a recunoscut oficial statutul de culte, iar acest lucru a însemnat nu doar un drept câştigat pentru dumneavoastră, dar şi un lucru bun pentru România, pentru că, prin misiunile pe care le-aţi întreprins în ţara noastră, aţi atins sufletele şi chiar aţi ajutat materiale zeci de mii de români.

Astăzi, cu războiul la graniţele noastre, cu creşterea din ce în ce mai îngrijorătoare a intoleranţei, a antisemitismului şi a discursului instigator la ură, răspunsurile trebuie şi, în cazul României, vin de la stat.

Schimbarea mentalităţilor privind toleranţa religioasă nu se poate face fără o educaţie trainică şi fără o solidă platformă de dezbateri cu privire la persecuţiile secolului XX, aşa cum au fost cele prin care au trecut bisericile penticostale în România. Păstrarea memoriei acelora care au fost victimele persecuţiei este nu doar un act necesar, ci şi un act patriotic, pentru că aceasta contribuie la cultivarea memoriei naţionale.

Avem nevoie să învăţăm lecţiile trecutului, pentru că, în aceste timpuri complicate, să nu le mai repetăm!

Guvernul României are în implementare în acest moment Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.

Este un instrument esenţial, mai ales în actualul context, în care asistăm la o intensificare a teoriilor conspiraţioniste şi a mesajelor revizioniste, precum şi la proliferarea, în special în mediul online, a mesajelor care îndeamnă la intoleranţă.

Dar, dincolo de măsurile statului, mai importante sunt căile de schimbare a sufletului, aşa cum ne-a învăţat Iisus prin activitatea sa. "Omul acesta îi primeşte cu căldură pe păcătoşi şi mănâncă cu ei", au spus împotrivitorii săi (Luca 15:2). Iisus era bun, răbdător şi tolerant, deoarece el venise nu ca să-i judece pe oameni, ci ca să-i vindece din punct de vedere spiritual. Iubirea a fost principala sa forţă motivaţională. Iubirea este cel mai bun leac împotriva celor care nu acceptă diversitatea şi susţin intoleranţa.

Evenimentele din aceste zile, dedicate întăririi relaţiilor inter-religioase şi promovării dialogului în spaţiul public sunt un bun exemplu de astfel de activităţi care încurajează coexistenţa paşnică, într-o societate armonioasă, a tuturor, pentru că, într-un final, cu toţii suntem fiii Creatorului.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (PL-x 620/2020).  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 121.

Ordinea de zi pentru astăzi şi programul de lucru au fost distribuite şi afişate pe pagina de Internet a Camerei.

Reamintesc că, până la ora 11.00, dezbatem iniţiativele pentru care comisiile permanente au propus respingerea.

La încheierea dezbaterilor, urmează şedinţa Biroului permanent şi a Comitetului liderilor.

Domnule Marian Mina, pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Mina:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la PL-x 620/2020 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 - vreau să fiţi de acord cu îndreptarea unei erori materiale la alin. (25) şi (28) ale art. 662 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 care conţin dispoziţii cu caracter tranzitoriu ce ar trebui să producă efecte juridice de la intrarea în vigoare a legii în discuţie, prin preluarea lor în art. II al acesteia.

Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, textele respective vor avea următorul conţinut:

Alin. (25) - "Administratorii porturilor prevăzute la alin. (24) au obligaţia să elaboreze o metodologie de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare";

Alin. (28) - "Consiliul de supraveghere va aproba prin instrucţiuni un model-cadru de metodologie";

Art. II alin. (1) - "Obligaţia prevăzută la art. 662 alin. (25) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termen de 120 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.".

Alin. (2) - "Obligaţia prevăzută la art. 662 alin. (28) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termen de 45 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Liderii de grup, dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi?

Domnule Rodeanu, vă rog.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Mai am eu, după aceea.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (Pl-x 148/2022) (retrimisă comisiei).  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă aduc la cunoştinţă că avem acordul liderilor pentru solicitarea de retrimitere la comisie a poziţiei 16 pe ordinea de zi, respectiv Pl-x 148/2022 (Propunerea legislativă pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.)

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Pl-x 148/2022, retrimis comisiei.

Domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării în paralel cu plenul, pentru întocmirea raportului asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate (PL-x 264/2017).  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să vă rog să supuneţi votului propunerea ca membrii Comisiei pentru cultură să se reunească în paralel cu plenul pentru a dezbate PL-x 264/2017 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate).

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vot pentru propunerea domnului Simonis, vă rog. (Vociferări.)

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Stai, că am greşit, nu cultură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Opriţi votul!

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Simonis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pe vremea...

Eu am rămas setat la perioada când domnul Ştirbu era preşedintele Comisiei pentru cultură. (Râsete. Vociferări.)

Anulăm votul acesta şi vă rog să fiţi de acord ca membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării să lucreze în paralel cu plenul pentru PL-x 264/2017.

Mulţumesc şi îmi cer scuze pentru eroare.

 
     

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Dar nu se poate anula votul, trebuie supusă la vot anularea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vot, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

93 de voturi pentru, 3 contra. Adoptată.

Alte intervenţii dacă mai sunt?

Dacă nu, intrăm în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare (PL-x 581/2019) (rămas pentru votul final).  

1. Proiectul de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare; PL-x 581/2019.

Din partea iniţiatorilor dacă sunt înscrieri? Nu.

Comisia pentru sănătate şi familie, pentru citirea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare, trimis cu adresa PL-x 581/2019 din 28 octombrie 2019.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare, în subordinea Ministerului Sănătăţii, în scopul stabilirii ghidului de bune practici în domeniu, a strategiilor prioritare pentru creşterea ratelor alăptării, în vederea asistării maternităţilor şi a unităţilor spitaliceşti pentru încurajarea alăptării şi pentru implementarea protocoalelor de promovare şi susţinere a alăptării.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Economic şi Social; avizul negativ al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului; avizul negativ al Comisiei juridice; punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dezbateri.

Domnule Coleşa, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Este un exemplu prea bun de ilustrare a birocraţiei, a reglementării excesive, a poverii fiscale, în final, pusă pe om pentru a nu fi taxat.

Prin acest fel de reglementări, am fost conduşi şi în prezent suntem conduşi de peste 30 de ani.

Vă extrag doar câteva idei din ce propune această iniţiativă legislativă.

Deci este vorba de introducerea unui nou cod în nomenclatorul CAEN, prin care să avem un specialist, mă rog, un specialist pe probleme de alăptare care să fie certificat... (Vociferări.) ...da, ISO sau oricum, internaţional. Asta presupune, bineînţeles, nişte organisme care certifică, un interval la care se certifică; apoi, probabil, angajarea obligatorie în structurile de stat, dar poate şi cele private, a unor specialişti pe aceşti domeniu. În final, toate acestea duc la o povară fiscală pe om, pe familie şi la descreşterea natalităţii şi la emigraţie.

Avem propuneri legislative care într-adevăr să încurajeze familia, implicit naşterea de copii şi alăptarea şi acestea se referă, în esenţă, la lăsarea banilor celor care îi câştigă, deci la reducerea de taxe şi impozite la sursă, adică la cei care fac copii, îi cresc, bineînţeles că îi şi alăptează.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Ne-aţi omorât.

Doamna Stoica, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Ce să zic, e extraordinar când vin bărbaţii şi ne vorbesc de alăptare. E superb. (Râsete.)

Ideea este aşa: proiectul de lege, într-adevăr, prevedea înfiinţarea unei comisii de alăptare.

Beneficiile alăptării le ştim cu toţii.

Respingem această lege, e clar că nu întrunea criteriile legale.

Dar vreau să vă spun că, chiar săptămâna trecută, o jurnalistă a participat la un eveniment, aici, la noi, în Parlament, şi nu a avut o cameră unde să facă alăptarea copilului, a trebuit să se ducă la baie.

Colegul nostru a depus o cerere pentru înfiinţarea unei astfel de camere - "Mama şi copilul" - pe care sper să o susţinem cu toţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
     

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă (din sală):

Bravo, Diana!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule Buicu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Când auzi aberaţii, nu poţi să nu intervii.

Da, respingem acest proiect. Şi dacă cineva ar fi citit până la capăt, inclusiv motivaţia, ar fi văzut, de fapt, că, între timp, există Ordinul ministrului sănătăţii privind înfiinţarea Comitetului Naţional de Promovare a Alăptării, Ordinul ministrului sănătăţii privind adoptarea Strategiei în domeniul promovării alăptării, există standarde, Procedura şi metodologia de evaluare şi acreditare a spitalelor, care cuprinde standardul privind promovarea conceptului de spital "prieten al copilului".

Aşa că, din această perspectivă, de aceea am votat împotriva proiectului de lege, pentru că, legislativ, există cadru pentru promovarea alăptării.

Aşa că e o mare diferenţă între a spune una şi alta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Stoica Ciprian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

În special aici mă adresez colegelor mele, doamnelor şi domnişoarelor.

Pentru a încuraja alăptarea, cred că, în primul rând, ar trebui să ne uităm şi la cum au loc naşterile şi să încurajăm promovarea naşterii pe cale naturală, dacă tot vrem să vorbim de alăptare.

Avem o mare problemă în ţara noastră - aproximativ jumătate din naşteri au loc prin cezariană, şi nu pe cale naturală.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Rodeanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Da. Şi, acum, cezariana şi naşterea naturală au ajuns o problemă pe care să o discutăm aici, în Parlament.

Dragi colegi,

Suntem aici ca să ne asigurăm că sistemul medical asigură sănătatea şi o naştere în siguranţă pentru mamă, iar copilul nou-născut se află în cele mai bune condiţii.

Haideţi să rămânem totodată la elementul corect pe care să-l dezbatem şi să nu creăm teme false de discuţie din povestea asta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri administrative şi fiscale (PL-x 392/2020) (rămas pentru votul final).  

2. Proiectul de Lege privind unele măsuri administrative şi fiscale; PL-x 392/2020; procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorilor dacă sunt înscrieri? Nu.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind unele măsuri administrative şi fiscale.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri privind amenzile aplicate pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, articol declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020.

În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, respingerea Proiectului de Lege privind unele măsuri administrative şi fiscale.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor dacă sunt intervenţii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (Pl-x 119/2020) (rămasă pentru votul final).  

3. Propunerea legislativă pentru completarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale; Pl-x 119/2020.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În şedinţa din ziua de luni, 29 martie 2021, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a hotărât retrimiterea Propunerii legislative pentru completarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 215/2016, la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, în vederea examinării şi depunerii unui nou raport.

În conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat negativ.

Guvernul nu susţine adoptarea iniţiativei legislative.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea entităţilor din partea cărora vor putea fi depuse coroane de flori la ceremoniile oficiale, cu o nouă entitate, respectiv asociaţiile militare reprezentative la nivel naţional şi de utilitate publică.

În urma examinării iniţiativei legislative, a raportului iniţial şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale - nu sunt înscrieri.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind completarea art. 287 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 564/2017) (rămas pentru votul final).  

4. Proiectul de Lege privind completarea art. 287 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 564/2017.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, raportul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Guvernul României nu susţine.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 287 alin. (l) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul instituirii unor noi modalităţi de comitere a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative Legea meşteşugarilor artizani (Pl-x 110/2015) (rămasă pentru votul final).  

5. Propunerea legislativă "Legea meşteşugarilor artizani"; Pl-x 110/2015.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru industrii şi servicii, vă rog, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă "Legea meşteşugarilor artizani", transmisă cu adresa Pl-x 110/2015.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 25 februarie 2015.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei pentru buget; avizul favorabil al Comisiei juridice; avizul negativ al Comisiei pentru politică economică; raportul preliminar al Comisiei pentru industrii şi servicii; punctele de vedere negative ale Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind reorganizarea meşteşugarilor artizani ca breaslă tradiţională.

Potrivit prevederilor art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat iniţiativa legislativă în şedinţe separate.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea iniţiativei legislative.

Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat propunerea legislativă în 24 mai 2022. La lucrările comisiei au fost prezenţi deputaţii, membri ai comisiei, conform listei de prezenţă.

În raport de obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor raportul comun de respingere a propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Manea Cătălin, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Îmi pare rău că acest proiect de lege urmează să fie respins sau, cel puţin, aşa este propunerea, de respingere.

În opinia mea, este nevoie de o nouă lege pentru recunoaşterea meşteşugarilor tradiţionali din România.

După cum vă amintiţi o parte dintre dumneavoastră, în anul 2020, Parlamentul României a adoptat o astfel de lege, însă, la sesizarea Guvernului României, Curtea Constituţională a declarat-o neconstituţională în ansamblul său.

În definitiv, este nevoie ca meşteşugarii şi artizanii să fie susţinuţi şi stimulaţi în activitatea pe care o desfăşoară.

De aceea, aşa cum am precizat încă de la începutul intervenţiei mele, este nevoie de o nouă lege, coerentă, o lege pe care ar trebui s-o elaborăm cu toţii.

Nu în cele din urmă, alături de sportivii de performanţă, dragi colegi, să nu uităm că atât meşteşugarii, cât şi artizanii sunt adevăraţi ambasadori ai patrimoniului cultural al României şi ai României, în general.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Ţoiu Oana, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Realitatea este că, în acest moment, meşteşugarii tradiţionali şi artizanii nu au un cadru legal suficient de flexibil şi suficient de facil, din perspectiva birocratică, astfel încât să-şi poată realiza meseriile lor, să-şi poată vinde produsele realizate din munca lor într-o formă uşor fiscalizată, într-o formă care, da, să-i lase să contribuie la bugetul public, dar în acelaşi timp să nu le ceară lucruri imposibile.

Unul din lucrurile pe care meşteşugarii şi artizanii nu îl pot face în momentul acesta în România este că nu le pot fi recunoscute competenţele dobândite informal şi marea majoritate dintre ei au competenţe dobândite informal, şi-au învăţat meseria de la părinţi, şi-au învăţat meseria de la bunici, şi în acest moment statul român a eliminat forma în care le este recunoscut acest meşteşug, astfel încât să poată să se comporte ca alte meserii independente - să-şi poată organiza un PFA, să nu fie constrânşi doar la forma de cooperativă, pe care o au acum la îndemână.

Aşa că îndemnul nostru este să lucrăm împreună la un cadru legal care să le permită nu doar să-şi desfăşoare în pieţe, târguri, la zilele aniversare ale comunelor şi ale oraşelor meşteşugul, ci şi în locuri unde este nevoie de talentul şi arta lor. Nu doar acasă, ci şi internaţional, ca buni ambasadori ai României.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Tanasă Dan.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Înţeleg că acest proiect pe care urmează să-l respingem astăzi, care are propunere de respingere, este iniţiat de PSD. Iar motivele ar fi că există o legislaţie, se invocă în raport Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei şi Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008.

Iată un exemplu, acesta este doar un exemplu pe care PSD îl oferă electoratului când se face că face legi pe care ulterior să le respingă.

E surprinzător că PSD, un partid care are resursă umană, are acces la resursă financiară de zeci de milioane de euro, propune în Parlament proiecte de lege pe care ulterior le respinge, sub diferite motive.

Asta, apropo de faptul că suntem noi acuzaţi, cei de la AUR, că nu ştim să facem proiecte de lege. Dar uite că PSD, cu peste 30 de ani de experienţă legislativă, introduce pe circuitul parlamentar proiecte de lege pe care ulterior le respinge.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamna deputat Predescu Ana, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana-Loredana Predescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cred că nu trebuie să uităm scopul pentru care ne aflăm aici, şi anume acela de a crea legi cât mai bune şi chiar cu riscul ca acestea să trebuiască a fi îmbunătăţite.

În privinţa subiectului de astăzi, meşteşugul românesc, artizanii. Meşteşugarii ştim cu toţii că sunt pe cale de dispariţie. La nivel internaţional, aşa cum cred că am constatat cu toţii, există interes pentru sectorul meşteşugurilor tradiţionale şi se manifestă în diferite forme - fie că sunt studii, parteneriate, strategii instituţionale, politici publice, fie legi -, cu scopul prezervării acestora şi identificării riscurilor care le ameninţă, identificării totodată de soluţii, aşa cum încercăm şi noi aici să facem din punct de vedere legislativ.

Totodată, la nivel european, pentru a proteja şi dezvolta meşteşugurile tradiţionale, state precum Bulgaria - vecinii noştri -, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi chiar şi Republica Moldova au legislaţie dedicată meşteşugarilor tradiţionali, ceea ce încercăm să facem şi noi în ţara noastră.

Meşteşugurile să nu uităm că sunt moştenirea pe care ne-au lăsat-o străbunii noştri, sunt pe cale de dispariţie totodată meserii precum dogăritul, torsul, ţesutul, olăritul. Pentru că trăim într-o societate a consumarismului şi pentru că obiectele au o calitate slabă, dar pentru majoritatea dintre noi lucrul acesta nu contează, pentru că le putem, nu, înlocui imediat.

Interesul pentru lucrurile lucrate manual este din ce în ce mai scăzut, iar meşterii populari nu mai au cui transmite pe mai departe tainele meseriei învăţate din tată în fiu.

Vorbesc despre aceste lucruri cu o oarecare durere în suflet, pentru că sunt născută la Horezu, judeţul Vâlcea, unul dintre cele mai importante centre ale olăritului. Nu numai că sunt obiecte extrem de cunoscute la nivel naţional, dar şi internaţional, obiectele de ceramică produse acolo fiind parte integrantă a patrimoniului UNESCO. Din păcate, şi acolo se manifestă acelaşi dezinteres, în primul rând din partea autorităţilor locale, pentru prezervarea acestui meşteşug, aflat, ca multe altele, pe cale de dispariţie, obiectele acelea autentice, lucrate manual, fiind înlocuite cu imitaţii provenite din China sau Bulgaria. Motivele sunt foarte simple - sunt obţinute în serie, prelucrate în serie şi mult mai ieftin de achiziţionat.

Dragi colegi,

Consider că identitatea unui popor se constituie din valorile şi tradiţiile sale şi cred că a venit timpul să resuscităm aceste datini uitate, ca o parte a moştenirii noastre culturale, şi suntem datori noi, în primul rând, să încurajăm transmiterea acestora către noile generaţii, aşa cum au făcut înaintaşii noştri.

Şi sper ca împreună să putem veni cu o nouă propunere legislativă care să vizeze meşteşugarii români, una într-adevăr cât mai adaptată nevoilor acestora.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Gavrilă Anamaria, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Anamaria Gavrilă:

Ideea acestui proiect este absolut bună, ajută la organizarea pe bresle a meşteşugarilor, însă ea creează o mare problemă, pentru că obligă aceşti meşteşugari să se înscrie în această Cameră a meşteşugarilor artizanali şi să plătească o sumă de bani, iar dacă nu plătesc îşi pierd această titulatură.

Dacă am scoate art. 31, cred că acest proiect ar putea fi votat "pentru|". Pentru aprobare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 362/2017) (rămasă pentru votul final).  

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 362/2017.

Din partea iniţiatorilor, dacă sunt înscrieri? Nu.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În temeiul Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa Pl-x 362/2017, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 263/2010, în sensul reglementării posibilităţii de a depune dosarul de pensionare cu 90 de zile înainte de data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa din 17 mai 2022, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea soluţiei de respingere a propunerii legislative.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României.

În urma finalizării dezbaterilor asupra propunerii legislative şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport suplimentar, de menţinere a soluţiei anterioare, respectiv respingerea propunerii legislative.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnule Seidler, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Dragi colegi,

Proiectul pe care urmează să-l respingem prevede, de fapt, că orice pensionar ar putea să solicite cu 90 de zile înainte de pensionare să i se facă un calcul al viitoarei pensii. Înţelegem că acest lucru nu este posibil. Acesta e motivul pentru care proiectul de lege va fi respins.

Dar, de fapt, problema de fond este aceea a predictibilităţii veniturilor din pensii.

Aici nu putem să nu observăm că acel indice de corecţie din Legea nr. 263 a produs acele mari inechităţi despre care se tot vorbeşte şi la care ne uităm de parcă n-am şti care e cauza lor; asta pe de o parte.

Pe de altă parte, trebuie văzut că, în momentul de faţă, pentru perioadele de după anul 2001 orice cetăţean poate să-şi consulte baza de date referitoare la propria persoană, referitoare la contribuţiile pe care le-a avut la sistemul public de pensii, pe site-ul Casei Naţionale de Pensii, şi deşi există o bază de date informatizată, nu se poate vedea orice fel de contribuţie anterior anului 2001. Aici se tot lucrează, s-au angajat 1.000 de persoane, în principal din organizaţiile de tineret ale unor partide politice, şi cu toate acestea nu există aceste informaţii şi nici nu se prevede că vor exista vreodată.

Deci problema de fond rămâne, chiar dacă proiectul acesta de lege va fi respins.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 390/2020) (rămas pentru votul final).  

7. Proiectul de Lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; PL-x 390/2020; procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă, vă rog, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 390/2020 din 24 iunie 2020, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002, astfel încât, pe durata reducerii şi/sau întreruperii temporare a activităţii, salariaţii care deţin calificări în profesiunile specifice activităţilor hoteliere şi de turism prevăzute la art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, care nu mai desfăşoară activitate, să beneficieze de o indemnizaţie plătită din fondul de salarii.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de şanse; avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii; punctul de vedere, negativ, al Guvernului.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României.

Proiectul de a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 alin. (9) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, de respingere a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dacă nu sunt înscrieri în cadrul dezbaterilor, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 664/2018) (retrimisă comisiei).  

8. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Pl-x 664/2018.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, raportul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 664/2018, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002, astfel încât, pentru şomerii care deţin calificări în profesiile specifice din activităţile hoteliere şi de turism, stagiul de cotizare să fie de 6 luni în domeniul calificării deţinute.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Consiliului Economic şi Social; avizul negativ al Comisiei pentru buget; avizul negativ al Comisiei juridice; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de şanse; punctul de vedere, negativ, al Guvernului.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 29 octombrie 2018.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României.

În urma finalizării dezbaterilor asupra propunerii legislative şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, de respingere a propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Seidler, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Stimaţi colegi,

Pentru a beneficia, în România, de ajutorul de şomaj, trebuie să fi lucrat, deci să fi contribuit la asigurările de şomaj, 12 luni din ultimele 24.

Doar că angajaţii din turism, unde lucrurile sunt sezoniere, nu au cum să aibă un stagiu de 12 luni, pentru că pur şi simplu sezoanele sunt mult mai scurte decât atât.

Proiectul de faţă propune ca, în cazul celor angajaţi în domeniul turismului şi care au o calificare în ocupaţiile pe care le practică, stagiul de cotizare să fie de 6 luni.

Pentru că ideea o considerăm una demnă de a fi revăzută, asta din perspectiva raportului de respingere, vă rog, domnule preşedinte, să supuneţi votului plenului retrimiterea acestui proiect la comisie.

Neexistând un acord al liderilor în acest sens, vă rog să supunem votului.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vot pentru retrimiterea Pl-x 664/2018 la comisie.

Vot, vă rog.

Două săptămâni, da?

 
     

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

112 voturi pentru, unul contra, două abţineri, un coleg nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 514/2018) (rămasă pentru votul final).  

9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Pl-x 514/2018.

Din partea iniţiatorilor?

Domnul Botez?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am iniţiat acest proiect de lege care are rolul de a îmbunătăţi, spun eu, o lege existentă, cea referitoare la acordarea unei prime de instalare persoanelor care aleg să se angajeze la mai mult de 50 de km de locul de domiciliu.

În acest fel, spun eu, am dat şansa mai multor cetăţeni să îşi lărgească până la urmă orizonturile, să găsească un serviciu mai bun, poate mai bine plătit, într-un alt context social, care să-i permită dezvoltarea.

M-am găsit într-o situaţie similară. Rezonez cu greutăţile, până la urmă, pe care le întâmpină cetăţenii care au venituri reduse, care trăiesc de la un salariu la altul şi care la un moment dat au trebuit să facă eforturi foarte mari pentru a merge la un serviciu într-o altă localitate sau pentru a-şi schimba, până la urmă, orizonturile şi modul în care pot să trăiască.

Vă rog tare mult să daţi un vot pentru acest proiect de lege, pentru că în felul acesta am putea ajuta mai mulţi cetăţeni să îşi schimbe locul în care trăiesc şi să acceadă către un nivel de trai mult mai bun.

Vă mulţumesc şi sper să vă uitaţi cu atenţie la proiectul 514/2018 şi sper să găsiţi că este unul care merită votul dumneavoastră.

Mulţumesc tare mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Comisia pentru muncă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 514/2018, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002, în vederea acordării unei prime de instalare parţială, neimpozabilă, anumitor persoane care se încadrează în muncă şi care, în cazul modificării duratei iniţiale a contractului individual de muncă ori ca urmare a încheierii a două sau mai multe contracte individuale de muncă, cumulează o perioadă de cel puţin 12 luni de încadrare în muncă.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul negativ al Comisiei pentru buget; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi; punctele de vedere negative ale Guvernului.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra propunerii legislative şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, de respingere a propunerii legislative.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Tanasă Dan, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Un ministru din Guvernul României comunică, în calitatea sa de demnitar al statului român, despre strategia naţională de sport, comunică în altă limbă decât limba oficială de stat.

Îl rog pe domnul Ciucă şi pe domnul Ciolacu să înţeleagă că ce fac acum este pur şi simplu să stea în genunchi în faţa lui Kelemen Hunor şi a lui Victor Orban. Este complet inacceptabil! O asemenea bătaie de joc, o asemenea sfidare la adresa Constituţiei României este de neacceptat.

Înţelegem şi respectăm drepturile minorităţilor naţionale de a utiliza limbile minorităţilor, în raport cu autorităţile publice locale, însă ca un ministru din Guvernul României să comunice public în altă limbă decât limba oficială de stat este ceva de noaptea minţii.

Îl rog pe domnul general Ciucă să se ridice din genunchi, îl rog pe domnul Ciolacu să înţeleagă că asta nu mai este politică. Asta este pur şi simplu slugărnicie şi bătaie de joc la adresa Constituţiei României.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt înscrieri, propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (Pl-x 215/2022) (rămasă pentru votul final).  

10. Propunerea legislativă pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; Pl-x 215/2022.

Reprezentantul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată, prin adresa Pl-x 215 din 13 aprilie 2022, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din 11 aprilie 2022.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea raportului comisia a avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. II din Legea nr. 328/2006, în sensul prevederii posibilităţii transferului unor imobile cu destinaţia cinematografe din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film" în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale sau judeţene.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în şedinţa comisiei din 11 mai.

În conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la dezbateri a participat, în calitate de invitat, domnul Demeter Andás István, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii.

În urma examinării iniţiativei legislative membrii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au hotărât, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenţi, întocmirea unui raport de respingere a Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Înscrieri la dezbateri generale? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1332 din 31 decembrie 2020 (Pl-x 590/2021) (rămasă pentru votul final).  

11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1332 din 31 decembrie 2020; Pl-x 590/2021.

Din partea iniţiatorilor, dacă sunt înscrieri? Nu.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială pentru raport, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, prin adresa Pl-x 590/2021, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. XIV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, în sensul introducerii unui nou alineat, prin care livrările de măşti faciale de protecţie, efectuate până la data de 31 decembrie 2022, să fie scutite de aplicarea TVA.

La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Consiliului Economic şi Social; opinia Consiliului Fiscal al României; punctul de vedere, negativ, al Guvernului.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, de respingere a propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Wiener Adrian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Wiener:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Ca să ştim cu toţii ce veţi respinge. În septembrie 2021, era un imperativ moral, am considerat eu atunci şi colegii mei, să facem cât mai accesibile instrumentele de prevenţie pentru COVID-19. Unul dintre ele, cel mai important, de altfel, era masca facială.

Cum spun, am considerat că accesul universal la mască ar fi putut să influenţeze semnificativ transmiterea comunitară şi drama spitalizărilor şi deceselor din România. De aceea am iniţiat acest proiect de lege, de aceea am considerat, la momentul respectiv, cum spun, că este o datorie morală a oricărui decident să accesibilizeze orice instrument care ar fi putut să ajute la momentul respectiv oamenii. Sigur, zidul Parlamentului a blocat multe dintre iniţiativele care ar fi putut influenţa în bine drama prin care a trecut România.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Stoica Ciprian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Dragi colegi, şi mă adresez aici în special iniţiatorilor acestui proiect de lege, nu zidul Parlamentului a blocat această iniţiativă, ci legea.

Şi în mod special vorbim de Directiva nr. 112/2006 a Comisiei Europene, Directiva TVA, care nu prevede posibilitatea optării de către statele membre pentru introducerea altor scutiri de TVA, decât cele prevăzute în directivă.

Eu vă întreb, pentru cine a fost iniţiat acest proiect, ce firme stăteau în spatele acestor achiziţii şi pe cine aţi vrut să scutiţi de TVA?

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule Wiener, doriţi să mai interveniţi o dată?

 
     

Domnul Adrian Wiener (din sală):

Da, ca iniţiator, da!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Wiener:

Doar pentru a înţelege exact. Nu, directiva europeană nu bloca intervenţia statului, existau instrumente derogatorii la momentul respectiv pentru orice însemna intervenţie pe COVID-19, inclusiv măştile faciale, şi nu exista în obiectiv niciun fel de firmă. Cei scutiţi de TVA erau românii, care ar fi avut un preţ mai mic pentru măşti de calitate.

Şi ştiu că dumneavoastră, în principal, vă gândiţi la conspiraţii şi interferenţe economice, dar de data asta sunteţi complet în eroare. Dar înţeleg că simţiţi întotdeauna nevoia de a combate absolut orice referinţă la COVID-19 sau la pandemie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule Coleşa, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Foarte scurt. Una este să scădem TVA-ul pentru anumite categorii de produse, inclusiv pentru măşti, în anumite situaţii, însă alta este obligativitatea purtării măştilor în orice situaţii şi de către oricine.

Luni de zile, ani de zile copiii noştri au fost obligaţi, chiar cei mai mici, să poarte măşti inclusiv la orele de sport. O aberaţie, în condiţiile în care riscurile transmiterii, riscurile asociate cu îmbolnăvirea erau aproape nule, practic nule, copiii noştri au fost obligaţi să poarte, ca nişte animale, nişte echipamente total inutile. Deci sunt lucruri total diferite.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final.

Oprim dezbaterile aici.

Mai avem o scurtă intervenţie, pe procedură, din partea domnului Lasca.

Vă rog.

Scurt, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Am să vă aduc la cunoştinţă un anunţ foarte important, în legătură cu situaţia tensionată, în contextul conflictului din Ucraina.

Aşadar, împreună cu colega mea, Anamaria Gavrilă, am formulat şi înaintat o adresă către preşedintele României şi preşedintele CSAT, Klaus Werner Iohannis, prim-ministrului, Guvernului României şi vicepreşedintelui CSAT, Nicolae-Ionel Ciucă, şi către miniştrii CSAT.

Prin prezenta, noi, Mihai Lasca şi Anamaria Gavrilă, în calitate de deputaţi aleşi în Parlamentul României, având în vedere că Federaţia Rusă şi Ucraina nu sunt ţări membre ale NATO, iar România are nevoia şi interesul...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnule Lasca!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

...de a adopta o poziţie neutră...

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Opriţi-i microfonul domnului Lasca!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

... faţă de conflictul armat dintre cele două state...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Opriţi-i microfonul domnului Lasca, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Cum?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Mi-aţi cerut o intervenţie pe procedură, nu facem anunţul ăsta în plen, îmi pare rău!

 
     

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Păi, priveşte securitatea naţională, de ce să nu-l facem?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Opriţi-i microfonul domnului Lasca! Trebuie să-l opresc eu?!

Domnule Simion, vă rog.

Mai interveniţi?

Mergeţi în bancă, domnule Lasca!

Lasă-l pe George, te rog!

Domnul Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Comisia de anchetă cu privire la achiziţiile din timpul pandemiei am convenit la Comitetul liderilor ca o anexă la Hotărârea Camerei Deputaţilor să fie pusă pe ordinea de zi. O să cer şi la Biroul permanent, dar rog pe toată lumea implicată, în special stafful Camerei, să pună această hotărâre pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

E deja un an de zile, e bătaie de joc!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

Membrii Biroului permanent sunt invitaţi în sala de şedinţe.

Vă mulţumesc.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 11.00.