Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 17.06.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi doamna Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Liderii de grup, vă rog să invităm colegii în sală. (Discuţii.)

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi invitaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987.

Vă invit să ascultăm imnul naţional al României.

(Se intonează imnul naţional al României.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Potrivit celor convenite în şedinţa Birourilor permanente, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere, în această şedinţă solemnă vor avea intervenţii reprezentanţi ai grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat, având alocate câte cinci minute pentru fiecare grup parlamentar, iar deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi li se alocă trei minute.

La şedinţa solemnă de astăzi participă şi reprezentanţi ai Asociaţiei "15 noiembrie 1987" din Braşov.

Invit la tribună pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul României.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Ionel Ciucă - prim-ministrul Guvernului României:

Bună seara!

Doamnă preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Distinşi reprezentanţi ai Asociaţiei "15 noiembrie 1987ˮ,

Doamnelor şi domnilor,

Doresc să felicit Parlamentul României pentru decizia de a organiza o şedinţă comună a celor două Camere pentru comemorarea a 35 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor din Braşov, din 14 - 15 noiembrie 1987.

Această şedinţă a celor două Camere ale Parlamentului nu este doar un exerciţiu simbolic şi retoric de rememorare a istoriei recente. Şedinţa solemnă de astăzi trebuie primită şi înţeleasă la nivelul întregii societăţi drept o dovadă incontestabilă că statul român recunoaşte suferinţa provocată propriilor cetăţeni de regimul comunist din România, un regim politic deopotrivă opresiv şi criminal.

Acum 35 de ani, lucrătorii Secţiei 440 a Întreprinderii de Autocamioane "Steagul Roşu" au dat startul unei revolte anticomuniste spontane, care părea imposibilă într-o societate închisă, condusă prin suspiciune, ură şi violenţă. Acum 35 de ani, muncitorii Întreprinderii "Steagul Roşu" au dat dovadă de curaj suprem: au opus unei puteri aberante şi injuste dreptul la demnitate inerent oricărei fiinţe umane. Revolta anticomunistă a muncitorilor din Braşov reprezintă un moment definitoriu pentru istoria noastră recentă, pentru că a marcat începutul sfârşitului pentru regimul comunist din România. Pentru sacrificiul pe care l-au făcut şi pentru toate suferinţele prin care au trecut, întreaga naţiune le mulţumeşte celor care au avut curajul să arate lumii întregi că libertatea şi demnitatea umană nu pot fi niciodată îngrădite prin opresiune.

Distinşi membri ai Asociaţiei, vă mulţumim.

Doamnelor şi domnilor,

După 35 de ani, semnificaţia simbolică a Revoltei anticomuniste a muncitorilor din Braşov nu s-a diminuat şi nu s-a pierdut. Din contră, s-a îmbogăţit cu noi semnificaţii, pe care suntem datori să le comunicăm cu toată determinarea. Ziua de 15 noiembrie 1987 nu trebuie să fie uitată şi instituţiile statului au obligaţia de a susţine şi de a promova evenimente comemorative precum cele de astăzi. Memoria răului ne protejează de întoarcerea sa, iar memoria luptei împotriva răului ne dă speranţă şi ne pregăteşte să-l înfruntăm atunci când îşi va face apariţia.

În primul rând, Revolta anticomunistă a muncitorilor din Braşov ne aduce aminte că regimul comunist din România a fost unul criminal, pentru că a urmărit să distrugă libertatea şi demnitatea unei naţiuni prin opresiune, suspiciune şi violenţă. Trebuie să spunem foarte clar acest lucru: regimul comunist a fost un călău şi poporul român a fost victima sa. Să nu uităm acest lucru niciodată!

În aceeaşi măsură ca toate celelalte regimuri totalitare, regimul comunist a condus la distrugerea morală şi politică a naţiunii. În România, efectele nocive ale comunismului se resimt şi în zilele noastre, în viaţa de zi cu zi. Avem obligaţia să le combatem în continuare cu toată forţa. Cea mai bună apărare împotriva oricărei forme de autoritarism este să consolidăm democraţia constituţională în cadrul unei societăţi democratice europene. Consolidarea democraţiei constituţionale reprezintă atât obiectivul, cât şi obligaţia noastră principală în calitate de conducători vremelnici ai instituţiilor statului român. Consolidarea democraţiei este cea mai importantă moştenire pe care o datorăm tuturor celor care au avut curajul să se revolte împotriva unei puteri totalitare absolute.

Doamnelor şi domnilor,

Revolta anticomunistă a muncitorilor din Braşov mai are o semnificaţie, mai puţin cunoscută şi discutată în spaţiul public, dar foarte importantă, în special pentru societăţile democratice europene. Orice revendicare socială care provine de la popor nu este rezultatul unei lupte de clasă sau al unor diferenţe construite istoric. Toate revendicările sociale au ca fundament cele două valori fundamentale ale oricărei societăţi deschise: libertatea omului şi demnitatea umană. Eroii Revoltei anticomuniste din 15 noiembrie 1987 au reacţionat împotriva unui regim politic care, în loc să promoveze libertatea şi demnitatea, le-a călcat în picioare şi a supus poporul minciunii şi nedreptăţii. Într-o democraţie, poporul are întotdeauna dreptate. Să nu facem greşeala de a nu înţelege, respecta şi promova interesele cetăţenilor acestui stat, care acum se află ferm înscris pe o traiectorie a democraţiei constituţionale, acolo unde libertatea şi demnitatea sunt valori supreme.

Doamnelor şi domnilor,

Închei scurta mea intervenţie cu un îndemn pentru viitor: nu uitaţi răul din trecut, pentru că uitarea răului este calea cea mai scurtă pentru reîntoarcerea sa. Mai ales în zilele noastre, când diverse mişcări politice încearcă să reînvie elemente nocive ale unor ideologii totalitare de stânga sau de dreapta, comemorarea la nivel instituţional înalt a Revoltei anticomuniste a muncitorilor din Braşov este un semn de normalitate. Este un simbol al rezistenţei împotriva nedreptăţii şi un simbol al luptei permanente pe care trebuie să o ducem pentru păstrarea şi garantarea celor două nevoi fundamentale ale omului, fără de care nu poate exista un regim democratic stabil: libertatea şi demnitatea, ca valori constitutive ale unei societăţi deschise.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Dau cuvântul, din partea Grupului Partidului Social Democrat, domnului deputat Marian-Iulian Rasaliu.

Vă rog.

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Vă mulţumesc frumos.

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu,

Domnule prim-ministru Nicolae Ciucă,

Doamnă preşedinte al Senatului Alina Gorghiu,

Distinşi colegi parlamentari, senatori, deputaţi,

Onorată asistenţă,

În urmă cu 35 de ani, braşovenii au forţat porţile unui sistem opresiv. 15 noiembrie 1987 reprezintă o zi care ne-a înfierbântat inimile, ziua în care braşovenii au ieşit eroic şi au forţat bariera de netrecut până la acel moment, o barieră a foamei, a frigului şi a fricii - a fricii de a gândi altfel decât sistemul opresiv. Atunci au îndrăznit să-şi rişte libertatea, viaţa şi familiile. Sunt cei care ne-au arătat, cu un curaj extraordinar, că somnul nepăsării naşte monştri. A fost momentul când o mână de oameni din uzina "Steagul Roşu" au arătat cu degetul strigând "Jos comunismul!", "Jos Ceauşescu!". Şi au plătit pentru asta, au plătit cu vârf şi îndesat. Dar să ştiţi că ştiau, ştiau de la început că-şi riscă propriile vieţi. Atunci au şubrezit sistemul şi au pregătit naţiunea română pentru ceea ce avea să se întâmple peste numai doi ani, în decembrie 1989, la Timişoara.

Da, acea mână de muncitori de la Secţia 440 din uzinele "Steagul Roşu" din Braşov au aprins scânteia unei bătălii împotriva sistemului totalitar ce părea de neclintit. Pe străzile Braşovului se striga "Jos comunismul!", "Jos Ceauşescu!". Era şocant. În acea iarnă s-a aprins flacăra putinţei, a dorinţei de schimbare.

Ei, Dănuţ Iacob, Florin Postolachi, Marius Boeriu, Aurel Bejenariu, Gheorghe Cutumbeanu, aceşti oameni, împreună cu Demeter András şi mulţi alţii, ne-au dat o lecţie de neuitat, o lecţie de curaj şi de speranţă. Asociaţia "15 noiembrie" din Braşov reprezintă şi astăzi o componentă plină de energie pozitivă în viaţa publică a Braşovului şi îşi are locul adânc în sufletele noastre.

Vă mulţumim pentru preţuire.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, îi dau cuvântul domnului Gabriel Andronache, liderul de grup al PNL de la Camera Deputaţilor.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnă preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi membri ai Asociaţiei "Braşov - 15 noiembrie 1987ˮ,

Domnule preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România,

Doamnelor şi domnilor,

Şedinţa de astăzi este dedicată curajului greu de descris al muncitorilor braşoveni de la Fabrica de Autocamioane "Steagul Roşu", cărora li s-au alăturat, în aceeaşi zi, angajaţii de la uzinele "Tractorul", "Hidromecanica", precum şi mii de bătrâni, elevi şi studenţi.

Într-o duminică de 15 noiembrie 1987, care părea că nu anunţă nimic deosebit, braşovenii au reuşit să zdruncine din temelii un regim opresiv, inuman şi imoral, considerat până atunci fără fisură. Oameni fără frică, aşa i-aş numi pe participanţii la revolta anticomunistă, pentru că fiecare dintre ei ştia care sunt consecinţele nemiloase ale participării la proteste, ale strigării drepturilor şi apărării libertăţilor. Au protestat în stradă, nepăsându-le de repercusiuni, folosindu-se de slogane şi de pancarte improvizate împotriva unor forţe de securitate şi de miliţie înarmate.

Revolta de la Braşov a fost un îndemn clar pentru românii din toată ţara că regimul comunist din România nu este indestructibil, ci poate fi înfrânt de poporul român. Curajul şi sacrificiile braşovenilor din noiembrie 1987 au schimbat cu totul percepţia la nivel internaţional asupra României, evenimentul beneficiind de o mediatizare fără precedent în toată presa străină a acelui an. Ecoul evenimentelor de la Braşov a ajuns în toate mediile politice şi diplomatice din statele democratice, iar ambasadele României din străinătate au fost asaltate de proteste în sprijinul muncitorilor de la Braşov. Sacrificiul participanţilor la Revolta de la Braşov a creat teamă în toate regimurile comuniste din Europa şi a prevestit ceea ce urma să se întâmple doi ani mai târziu.

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi îi omagiem pe cei peste 300 de braşoveni arestaţi, anchetaţi, deportaţi, umiliţi şi torturaţi, ei şi familiile lor, nu pentru o zi sau două, ci ani de zile, până la căderea regimului comunist, când, cu acelaşi curaj eroic, timişorenii au început Revoluţia din Decembrie 1989. Au suferit pentru că au avut curajul să strige pe străzile Braşovului ceea ce nu se mai strigase până atunci pe străzi: "Libertate!", "Vrem pâine!", "Jos dictatura comunistă!", "Jos tiranul!", "Jos Ceauşescu!".

Duritatea cu care regimul comunist a răspuns în ziua de 15 noiembrie 1987, dar mai ales ulterior, împotriva tuturor participanţilor la revolta braşoveană a demonstrat întregii lumi adevărata faţă neagră şi inumană a totalitarismului din România şi a prefigurat cruzimea de care a fost capabil Partidul Comunist şi instrumentul său de represiune, Securitatea, în decembrie 1989.

"N-am crezut că sunt în stare să suport asemenea bătaie. M-au bătut în fiecare zi şi nu mă lăsau să dorm. Mi-au umilit mama. Pe mine m-au ridicat noaptea", sunt numai câteva mărturii dureroase ale braşovenilor care au suferit răzbunarea regimului opresiv.

Trebuie amintit faptul că pentru anchetarea şi maltratarea participanţilor la Revolta de la Braşov au fost constituite echipe speciale de torţionari, dintre cei mai nemiloşi, aduşi din toată ţara, care, pentru cruzimea şi eficienţa demonstrată la Braşov, au fost trimişi doi ani mai târziu, în decembrie 1989, la Timişoara, pentru a-i tortura pe revoluţionari.

Doamnelor şi domnilor,

Drepturile şi libertăţile fundamentale de care noi ne bucurăm astăzi în România se datorează într-o mare măsură curajului de care au dat dovadă participanţii la Revolta de la Braşov. Comemorarea victimelor acelor evenimente este un imperativ pentru fiecare dintre noi, pentru că violenţa, cruzimea şi repercusiunile pe care le-au suferit românii în regimul comunist nu trebuie uitate niciodată. Relevanţa naţională a Revoltei din 15 noiembrie 1987 este evidentă, deoarece a reprezentat zorii libertăţii noastre actuale.

Vă rog, stimaţi colegi, să-i aplaudăm pentru curajul şi sacrificiul lor pe eroii braşoveni aflaţi azi în plenul Parlamentului României, eroii noştri din 15 noiembrie 1987. (Aplauze.)

Vă mulţumesc mult, dragi colegi.

Şi vă mulţumesc mult, dragi braşoveni din 15 noiembrie 1987, pentru tot curajul şi sacrificiul vostru.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Andronache.

Are cuvântul domnul deputat Victor Ilie, din partea Grupului parlamentar USR.

Vă rog.

Domnul Victor Ilie:

Stimaţi membri ai Asociaţiei "15 noiembrie 1987ˮ,

Dragi colegi,

Onorat auditoriu,

Vreau să vă spun că aveam cinci ani când am văzut maşinile de intervenţie mergând spre a opri această revoltă, pentru a o înăbuşi cu pumni şi cu bătaie. Am auzit poveştile celor bătuţi cu bestialitate de către miliţienii de atunci. Gândurile mele merg către cei ale căror vieţi au fost distruse ca urmare a intervenţiei în forţă a regimului comunist. Au fost, inclusiv în zilele ulterioare revoltei, au fost studenţi care au protestat şi au cerut ca protestanţii să nu fie omorâţi. Acei studenţi au fost exmatriculaţi şi trimişi înapoi în localităţile lor.

Tinerii de astăzi trebuie să ştie că, în cea mai neagră perioadă a comunismului, mii de oameni au găsit curajul să protesteze împotriva acelui regim comunist. Şi vorbesc despre tineri, că pentru mine Revolta din 1987 este despre două lucruri: despre curaj şi despre speranţă. Pentru că nu există revoltă şi revoluţie fără curaj şi speranţă. Pentru că nu există schimbare fără curaj şi speranţă. Şi tinerii de astăzi, chiar dacă sunt cu gândul la a lua calea Occidentului şi sunt sătui de viaţa publică din România, trebuie să aibă curaj şi speranţă, pentru că viitorul ţării este în mâinile lor.

Gândiţi-vă că în 1987 acei muncitori de la uzina "Steagul Roşu" au avut curajul să se ridice împotriva celui mai opresiv regim cunoscut de România, au avut speranţă chiar dacă nu găseau nici măcar mâncare în alimentare şi cred că suntem datori, chiar dacă în jurul nostru există un război, există creşteri de preţuri şi sărăcim cu toţii, suntem datori să ne dăm seama că situaţia noastră este mult mai bună decât cea a muncitorilor de la uzina "Steagul Roşu", "Tractorul" sau "Hidromecanica" şi că suntem datori să facem un efort să ne găsim curajul şi speranţa pentru a face o ţară mai bună.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Tot din partea Grupului USR, are cuvântul, de data aceasta, domnul senator Ambrozie-Irineu Darău.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Ambrozie-Irineu Darău:

Stimaţi membri ai Asociaţiei "15 noiembrie 1987ˮ,

Doamnă preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Onorată audienţă,

Începând cu 14 noiembrie 1987 şi amplificată a doua zi, revolta de la Braşov este una pentru libertate, este una anticomunistă, dar este şi una despre încredere şi respect.

Un act de donaţie din 1252 vorbeşte despre un ţinut situat între pământurile românilor, ale saşilor şi ale secuilor. Sunt 770 de ani de atunci, opt secole de când trăim şi muncim împreună în Braşov. Gândiţi-vă la cum arăta lumea pe la 1300 şi peste câte diferenţe au trecut oamenii ca să prospere într-un oraş multicultural. Sunt deosebiri de etnie, cu tot ceea ce înseamnă ea, sunt diferenţe de religie care se reflectă în sărbători şi ritualuri. Cum se poate convieţui în vremuri tulburi, chiar dacă alţii purtau războaie sângeroase peste falii culturale mult mai înguste decât cele care îi diferenţiau pe braşoveni? Cum au îndurat împreună privaţiuni, molime şi cum au construit înaintaşii noştri? Într-un singur fel: cu încrederea că suntem toţi cărămizi în aceeaşi cetate, punând bază pe cuvântul dat şi respectând munca tuturor.

E bine ca astăzi să înţelegem aceste lucruri cu toţii şi e ceea ce nu au înţeles comuniştii niciodată, şi ceea ce a dus la acea revoltă din noiembrie 1987. Muncitorii au primit brusc jumătate din salariu, fără altă explicaţie decât că e vorba despre reţineri sociale. La Braşov şi-au găsit să arate dispreţ pentru muncă. Atunci când protestatarii au pătruns în sediul Comitetului judeţean de partid au găsit acolo salam, caşcaval, banane, portocale; erau lucruri dorite de fiecare român, dar erau în acelaşi timp şi simboluri ale privilegiilor nomenclaturii de partid şi de stat. La Braşov, acolo unde, prin reţineri sociale şi alte greutăţi, trecem de 800 de ani toţi, împreună.

Mi-aş dori ca în toată România să domnească acelaşi respect între cetăţeni ca la Braşov, indiferent de origine şi de convingeri. Un început obligatoriu ar fi rezolvarea unor dosare peste care se aşterne praf din ce în ce mai gros, cel al revoluţiei, cel al mineriadelor, cel din 10 august 2018 şi bineînţeles cel al revoltei de la Braşov. Degeaba avem astăzi, aici, o şedinţă solemnă dedicată comemorării acestor zile dacă Braşovul şi toată ţara văd că privilegiaţii şi organele de represiune, uneori chiar torţionarii, sunt în continuare bine-mersi, cu mâinile în salam, portocale şi pensii speciale.

Nu vreau să închei înainte de a spune că Braşovul este astăzi şi un oraş al ucrainenilor, fiindcă şi munca şi buna înţelegere au continuitate istorică. Puteţi auzi pe stradă ori în Piaţa Sfatului, între limbile cetăţii, mame vorbind copiilor în ucraineană. Pentru libertate, vecinii noştri trebuie să-şi poarte luptele cu urmaşii bolşevismului în Est. În Braşov familiile lor au găsit adăpost şi respect. Le construim de opt veacuri şi uneori, ca în 1987, o facem cu un preţ de sânge.

Ruşine celor care îl cer şi cinste celor care nu se tem să-l plătească în numele unor idealuri de libertate, de respect pentru muncă şi de încredere între oameni! Suntem datori să nu ne limităm doar la muzee şi la comemorări, ci să şi asigurăm dreptatea şi reparaţii morale pentru victime şi pentru familiile lor.

De asemenea, trebuie să construim o ţară pe baza valorilor şi idealurilor în numele cărora s-a luptat acum 35 de ani.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul senator Adrian Costea, din partea Grupului AUR.

Vă rog.

Domnul Adrian Costea:

Vă mulţumesc frumos.

Stimaţi colegi şi invitaţi,

Istoria ne-a arătat că revolta de la Braşov din zilele de 14 şi 15 noiembrie 1987 a reprezentat un preambul al evenimentelor din 1989 care aveau să ducă la căderea regimului comunist.

Revolta spontană pornită de muncitorii de la Întreprinderea "Steagul Roşu", care a generat într-o masivă acţiune de protest, cu peste 10 000 de participanţi, fapt nemaiîntâlnit de-a lungul celor 45 de ani de totalitarism, a dat semnalul falimentului economic, cât şi moral al sistemului socialist, o utopie care a înlănţuit popoare şi a sacrificat libertatea în favoarea falsei promisiuni a dreptăţii şi echităţii sociale.

Fără abstractizarea oferită de analiza istorică a contextului de atunci, mitul egalitarismului a fost demontat de muncitorii care au pătruns cu forţa în clădirea Comitetului judeţean al PCR. Aceştia aveau să descopere stupefiaţi că elita de partid beneficia de produse alimentare la care ei doar visau. La acel moment, majoritatea populaţiei deconta prin raţionalizări ale alimentelor de bază şi grele privaţiuni ambiţiile personale ale dictatorului Nicolae Ceauşescu de a achita datoria externă a ţării într-un timp record, considerând acest demers o frondă la adresa instituţiilor internaţionale de credit din blocul capitalist de la care statul român se împrumutase într-un mod nesustenabil în anii 1970.

Într-o democraţie caracterizată de principiul alternanţei la guvernare, aceste politici economice iraţionale ar fi fost sancţionate prin vot. Din păcate, România de atunci era condusă într-un mod discreţionar de partidul unic. Ironia sorţii a făcut ca manifestaţiile de revoltă de la Braşov să se suprapună peste o zi de alegeri locale, un simulacru de eveniment electoral pe care cei de atunci îl acceptau resemnaţi. Nu şi în acele zile când, pe străzile Braşovului, furia şi revolta tăcută a oamenilor prindeau glas, fiind scandate sloganuri anticomuniste chiar de muncitori, categorie socială atât de elogiată în propaganda regimului. Cutezanţa lor avea să fie sancţionată cu brutalitate de autorităţi, fiind anchetate 300 de persoane şi condamnate ulterior 61 de Judecătoria Braşov, prin deportarea din oraş şi executarea pedepsei la locul de muncă. Trebuie amintit şi curajul studenţilor braşoveni care au organizat acţiuni de protest pentru eliberarea celor arestaţi.

Un moment înălţător din timpul revoltei de la Braşov, demn de menţionat în cadrul acestei şedinţe solemne, a fost intonarea actualului imn de stat de către coloanele de manifestanţi care se îndreptau spre centrul oraşului. Conform unor mărturii, participanţii şi-au amintit împreună versurile pe care regimul comunist le-ar fi vrut uitate, cântecul "Deşteaptă-te, române!" fiind interzis după anul 1947. Intonarea acestui cântec le-a însufleţit crezul că despotismul poate fi învins şi le-a dat în acelaşi timp speranţa unui viitor mai bun.

Concluzionând, una dintre lecţiile lăsate de revolta muncitorilor din 1987 pentru posteritate este aceea că statul trebuie să se achite într-un mod onorabil şi responsabil de obligaţia de a asigura un trai decent.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Dan Tănasă, din partea Grupului AUR.

Aveţi cuvântul, cu rugămintea să încercaţi să vă încadraţi într-un minut şi jumătate.

Mulţumesc.

Domnul Dan Tanasă:

Stimaţi membri ai Asociaţiei "15 noiembrie 1987",

Doamna preşedinte al Senatului,

Domnule vicepreşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Noiembrie 1987 la Braşov a fost despre curaj şi despre demnitate. Despre curajul de a te ridica împotriva unui sistem criminal şi despre demnitatea de a sta drepţi în faţa propriilor opinii.

(Replici neinteligibile din sală.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, de aici se fac anunţurile şi se trasează sarcini şi rugăminţi.

Vă rog.

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos.

Despre curaj şi despre demnitate. Sunteţi un exemplu că poporul român a avut de-a lungul timpului şi curaj şi demnitate atunci când a fost nevoie. Nu toată lumea a tăcut în faţa sistemului opresiv criminal comunist şi vă felicităm pentru asta.

35 de ani de la acele evenimente sunt, cred, şi un bun prilej de reflecţie. Cum au respectat cei care au condus după 1990 ţara asta, cum au respectat jertfa fiecăruia dintre voi. Mulţi dintre voi aţi făcut puşcărie, aţi fost deportaţi, bătuţi. Din păcate, astăzi reprezentanţii Guvernului nu au 20 de minute pentru domniile dumneavoastră. Şi nu doar că nu au acest minim respect, însă cred că trebuie cumva să reflectăm cu toţii la ce s-a întâmplat în cei 35 de ani care au trecut de atunci.

Şi mă gândesc doar la faptul că în 1989 România era a zecea putere economică a lumii, iar acum, culmea, multe din doleanţele românilor de acum sunt cele de atunci: libertate, hrană, încălzire, ceea ce cumva ar trebui să ne dea de gândit.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă aduceţi aminte de rugămintea mea.

Domnul Dan Tanasă:

Da. În final, îmi doresc şi îi rog pe cei care conduc această şedinţă solemnă să invite măcar un membru al asociaţiei să vorbească plenului. Mulţumesc. Şi fac un apel către reprezentanţii coaliţiei de guvernare să respecte o lege care este în vigoare acum şi să le acorde din nou o indemnizaţie, că înţeleg că s-a întrerupt acordarea indemnizaţiilor, să se acorde indemnizaţiile conform legii, acele indemnizaţii reparatorii.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Tănasă.

Domnul Dan Tanasă:

Vă mulţumim frumos. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar UDMR, domnul deputat Szabó Ӧdön.

Vă rog.

Domnul Szabó Ödön:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Pentru câteva momente permiteţi-mi să vă invit într-o călătorie imaginară, înapoi în timp.

Suntem în România anilor ʹ80, mai precis în toamna anului 1987. Regimul Ceauşescu la început se baza pe aparenta liberalizare din anii ʹ60, pe avântul noului lider, care prin politica sa de independenţă a dat naţiunii române iluzia unui succes unic.

Acest regim însă în anii ʹ80 şi-a epuizat resursele, era incapabil de reforme de a da răspuns noilor provocări de politică internă şi externă. De la o zi la alta se anunţau măsuri tot mai umilitoare pe linia scăderii nivelului de trai. Toată lumea trăia foarte greu, însă minorităţile naţionale din România sufereau în acel moment de o dublă oprimare. În afara problemelor sociale şi economice, prin programul de sistematizare şi omogenizare era pusă în pericol şi existenţa lor, deoarece se urmărea direct asimilarea forţată a acestor comunităţi.

Mişcarea de protest a minerilor din Valea Jiului - 1977, acţiunile dizidenţilor ca Paul Goma au fost reprimate în scurt timp.

România socialistă era o societate gri, tăcută şi aparent paralizată, sufocată de acest regim.

Se părea că această ţară, această naţiune şi-a asumat acest rol tragic.

În aceste condiţii s-a întâmplat un miracol la Braşov.

În toamna anului 1987 muncitorii români, maghiari, germani şi alte etnii au ieşit în ţară să-şi apere drepturile. Pas cu pas pentru protestul pentru drepturile sociale s-a transformat într-unul contra regimului comunist.

La sosirea serii, forţele de securitate şi armata au înconjurat zona centrală a oraşului şi au împrăştiat prin forţă pe protestatari. Asupra Braşovului s-a reinstalat tăcerea, neputinţa şi frica. Se părea că totul a fost în zadar. Din păcate, nimeni nu a fost tras la răspundere dintre cei care au reprimat brutal această revoltă anticomunistă nici până azi.

Chiar dacă această mişcare a fost reprimată, protestul braşovenilor n-a fost în zadar. Astăzi ştim cu certitudine faptul istoric că protestul de la Braşov a fost prefaţa căderii dictaturii comuniste în România.

La fel de bine ştim, ar trebui să ştim, dar parcă câteodată nu ne pasă, şi faptul că populismul, demagogia, care în anumite cercuri sunt la modă şi în zilele noastre, subminează echilibrul, stabilitatea într-o societate.

Se aude din ce în ce mai des aspiraţia către un regim "funcţional", se spune mai centralizat.

Ştim din istorie că fiecare regim nedemocratic, la un moment dat îşi consumă resursele şi se transformă într-un regim dictatorial, represiv. Este de ajuns dacă aruncăm o privire către Est.

Doamnelor şi domnilor,

Acest protest, la fel ca multe alte evenimente din istoria recentă, cum ar fi: 1956 în Ungaria şi în România, 1977 în Valea Jiului, decembrie 1989, ne dovedeşte faptul că în ciuda anumitor disensiuni în momentele decisive, critice ale istoriei, noi, maghiarii şi românii, am stat de aceeaşi parte a baricadei. Aşa a fost şi la Braşov.

Cât de bine ar fi să fim alături nu numai în situaţii de criză. Cât de bine este când suntem alături şi în momente istorice mai calme, dar la fel de importante, cum au fost, de exemplu, ultimii 30 de ani.

Azi când mulţi încearcă să nege acest fapt putem afirma ferm că avem mai multe obiective, mai multe scopuri comune decât am avut vreodată în istorie.

Trebuie să ne unim forţele pentru a combate populismul, demagogia, naţionalismul ieftin, indiferent din care parte vine şi să apărăm valorile europene, democraţia, încrederea în instituţiile democratice.

Trebuie să menţinem această încredere chiar dacă lumea se schimbă într-un ritm foarte alert, chiar dacă de multe ori pare că mergem într-o direcţie nesigură, chiar dacă trăim într-o nouă criză energetică, geopolitică, chiar dacă de multe ori se pare că instituţiile pe care le-am creat după revoluţie îşi pierd din încredere.

Trebuie să fim conştienţi că nu există alt drum decât cel al democraţiei, al bunei convieţuiri, al respectului reciproc, drumul european asumat după căderea comunismului.

UDMR a fost şi va rămâne un partener la aceste demersuri.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Cătălin-Zamfir Manea, din partea Grupului minorităţilor.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc.

Stimată doamnă preşedintă a Senatului,

Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Distinşi reprezentanţi ai Asociaţiei "15 noiembrie 1987 - Braşov",

Astăzi se împlinesc 35 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Întreprinderea "Steagul Roşu" din Braşov. Un eveniment de anvergură naţională şi internaţională de care trebuie să ne amintim şi să-l omagiem aşa cum se cuvine.

Revolta muncitorilor braşoveni din anul 1987 a fost o mişcare socială şi politică, care prin amploarea sa a zguduit atât România acelor ani, chinuită de frig, de foame şi de frică, cât şi opinia publică internaţională, care datorită semnalului de alarmă tras la Braşov a înţeles situaţia extrem de dificilă a românilor din acea perioadă.

Revolta a izbucnit la uzina de autocamioane "Steagul Roşu" pe fondul amplificării neajunsurilor, în special din cauza lipsei produselor agroalimentare din magazine, diminuării cu peste 30% a salariilor muncitorilor din uzină, a întreruperii energiei electrice şi, nu în cele din urmă, a lipsei căldurii din locuinţe.

Diminuarea salariilor i-a revoltat pe muncitori, care au cerut explicaţii conducerii întreprinderii. Pentru că nu au primit un răspuns din partea conducerii, muncitorii au decis să se deplaseze la sediul consiliului de partid din Braşov. Pe drum, acestora li s-au alăturat numeroşi localnici, inclusiv femei şi copii.

Din păcate, revolta a fost reprimată în data de 15 noiembrie, odată cu apariţia trupelor de intervenţie care au acţionat în forţă, au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Muncitorii care au iniţiat revolta au fost bătuţi de către forţele de ordine, arestaţi şi judecaţi.

La doar două săptămâni, ministrul de interne din acea perioadă, Dăscălescu, a fost prezent în uzina "Steagul Roşu" şi a destituit întreaga conducere.

Au urmat anchetele, arestările, tortura, procesul, condamnările şi deportările.

Pe 3 decembrie 1987 în uzina "Steagul Roşu" a avut loc procesul muncitorilor care au participat la revoltă. Peste 500 de persoane au fost anchetate, 61 de persoane au fost deportate, iar 27 de persoane au avut arest la domiciliu.

Trebuie să reţinem, stimaţi colegi, că pentru o aparte dintre muncitorii judecaţi atunci în cadrul procesului s-a cerut pedeapsa cu moartea. De altfel, acestea sunt mărturiilor unora dintre distinşii noştri invitaţi, în cadrul reportajului filmului documentar "Braşov 1987, doi ani prea devreme" un reportaj realizat de Televiziunea Română, un film documentar pe care vă invit să-l urmăriţi.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Chiar dacă revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din ʹ87 a durat doar o zi, pentru ţara noastră a însemnat un pas istoric, extrem de important, care a accelerat prăbuşirea regimului comunist, regim devenit istorie, doi ani mai târziu în decembrie ʹ89.

Revolta muncitorilor din Braşov trebuie să fie cunoscută şi preţuită, ca o parte importantă a identităţii noastre naţionale şi ca un reper a luptei împotriva regimului totalitar.

Adevărul istoric trebuie cunoscut, de aceea, distinşi invitaţi şi stimaţi colegi, cu toţii avem datoria să le explicăm noilor generaţii semnificaţia revoltei de la Braşov şi a Revoluţiei din 1989.

În egală măsură trebuie să ne amintim şi de prima mişcare muncitorească de amploare din perioada comunistă, respectiv de revolta minerilor din Valea Jiului, din august 1977, atunci când peste 35 000 de mineri au intrat în grevă punând capăt perioadei de acceptare tacită de către clasa muncitoare a regimului comunist din România.

Astăzi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale aduce un pios omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru libertate şi pentru democraţie.

Ne manifestăm întreaga noastră recunoştinţă pentru toţi acei muncitori din uzina "Steagul Roşu" şi pentru toţi cei care au luptat la Revoluţia din ʹ89.

Pentru noi, reprezentanţii minorităţilor naţionale în Parlamentul României, Revoluţia română din 1989, care a condus la căderea regimului totalitar, a însemnat renaşterea şi în acelaşi timp recunoaşterea noastră de către statul român, din perspectivă culturală, socială şi politică.

România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, aşa cum prevede art.4 din Constituţie şi asta şi datorită dumneavoastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Ultimul vorbitor din partea grupurilor parlamentare, doamna senator Diana Iovanovici-Şoşoacă, din partea deputaţilor neafiliaţi.

Stimată doamnă...

Doamna senator.

Stimată doamnă, aveţi trei minute.

(Replici neinteligibile din sală.)

Senator, senator.

Vă rog.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Acesta este un tricolor pe care l-am primit de la unul dintre revoluţionari şi m-a rugat să-l port.

Cinste dumneavoastră şi vă mulţumim din suflet pentru exemplul pe care ni-l daţi.

Mi se pare inacceptabilă poziţia din acest moment. Dumneavoastră, acolo în imposibilitate de a vorbi, dumneavoastră care sunteţi protagoniştii şi eroii, în timp ce oameni care, unii dintre ei, au făcut posibilă instaurarea unei noi dictaturi au avut dreptul să vă vorbească dumneavoastră. Dumneavoastră, care normal trebuie să daţi lecţii acestor oameni.

Am auzit aici poveşti. Dumneavoastră ne puteaţi spune realitatea, pentru că dumneavoastră aţi trăit-o. Restul au citit ceea ce, cea mai mare parte dintre ei, ceea ce le-au scris alţii.

Dumneavoastră, care aţi trăit şi aţi făcut posibilă o revoltă pe care nimeni nu o putea gândi vreodată posibilă în regimul comunist, nu aţi avut voie, cum nu au avut voie nici, anul trecut, revoluţionarii. Este de apreciat faptul că v-au invitat, pentru că, anul trecut, revoluţionarii nu au fost invitaţi. Probabil că pe fiecare an se va învăţa câte ceva, din respect faţă de cei care au scris istorie.

Pentru cei care aţi vorbit aici, vreau să vă spun că sala este pe jumătate goală. Aici, unde ar trebui să fie reprezentanţii Guvernului, care să vă acorde respect, nu mai e nimeni. Domnul prim-ministru a plecat. Preşedintele Camerei Deputaţilor a plecat. Cine vă acordă respect, stimaţi eroi? Poporul şi o parte a celor care au rămas aici. Respectul era total dacă dumneavoastră aţi fi vorbit şi noi am ascultat... am fi ascultat.

Vreau să le spun tuturor celor de la Guvern, precum şi domnului Iohannis - care ar fi trebuit să fie aici, deşi nu-i place de acest Parlament, deşi e Parlamentul lui - că ar trebui să înveţe din ceea ce s-a întâmplat în ’87. Atunci oamenii au ieşit pentru că nu aveau mâncare, nu aveau curent, nu aveau energie, făceau economii, pentru că Ceauşescu, "dictatorul", cum îl numiţi dumneavoastră, plătea datoriile. În schimb, acum nu mai avem energie, nu mai avem ţară, nu mai avem mâncare, nu mai avem terenuri ale României, nu mai avem industrie, pentru că ne îndatorăm pe zi ce trece.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu mai avem nici timp, doamna senator.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Poftim?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu mai avem nici timp.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Da, aşa este, timpul n-a mai avut răbdare.

Şi am să vă rog să mă mai lăsaţi totuşi 15 secunde...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

15.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

...pentru că pentru acest Guvern, pentru domnul preşedinte am un simbol să le aducă aminte de zilele din ’87. Trăim din nou teroarea unei dictaturi şi să nu uitaţi: Braşovul nu a fost uitat şi Braşovul trăieşte în sufletele noastre, ale tuturor, şi revolta va veni! Tic-tac! (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Îl invit la tribună pe domnul Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei "15 noiembrie 1987 - Braşov".

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte. (Aplauze.)

Domnul Marius Boeriu - preşedintele Asociaţiei "15 noiembrie 1987 - Braşov":

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi,

Sunt unul dintre cei din 15 noiembrie 1987, cei bătuţi şi umiliţi pentru că am avut curajul atunci să cerem ce astăzi ni se pare normal să avem. Am cerut pâine. Era pe cartelă şi o prindeam după cozi lungi, la ieşirea din schimb. Am cerut căldură pentru apartamentele reci, unde tremurau de frig copiii colegilor mei mai în vârstă. Eu aveam 20 de ani. Am cerut libertatea.

Ca să avem toate acestea, am strigat "Jos Ceauşescu!". În speranţa că braşovenii ni se vor alătura, am cântat, în marşul nostru către judeţeana de partid, "Deşteaptă-te, române!" - şi doi ani mai târziu românii s-au trezit.

E greu de descris în câteva cuvinte câte am îndurat pentru aceasta. "Lasă că-ţi arătăm noi demonstraţie!", îmi spunea un miliţian care mă bătea cu bastonul de cauciuc, lovind pe unde apuca, eu fiind legat cu cătuşe de calorifer. Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ororile la care am fost supuşi. Eu şi colegii mei, cei arestaţi, judecaţi şi apoi alungaţi din oraş în doi ani de deportare, permanent chemaţi la Securitate şi atent urmăriţi, am rămas cum eram - oameni simpli, dar avem conştiinţa împlinirii noastre. Noi am devenit oameni ai istoriei, chiar dacă a durat două decenii până ne-au fost recunoscute meritele.

Ce am făcut noi atunci ne-a marcat vieţile pentru totdeauna, dar nu ne pare rău, pentru că noi avem conştiinţa că şi datorită nouă vă aflaţi aici, că în România funcţionează un Parlament, că oamenii vă pot vota liber să-i reprezentaţi.

Ştiu, şi acum pâinea e o problemă, căldura, la fel, dar am câştigat libertatea.

Gândiţi-vă, vă rog, la ceea ce faceţi ca să ne bucurăm şi de pâine, şi de căldură alături de ceilalţi români. Dumneavoastră nu riscaţi nimic, nu vă leagă nimeni cu cătuşele de calorifer să vă snopească în bătaie. Aveţi o datorie faţă de noi şi de ceilalţi români care au avut curajul să se ridice în decembrie 1989. S-aveţi şi dumneavoastră curajul răspunderii pe care l-am avut noi în 15 noiembrie 1987 şi să vă faceţi datoria. Mă întreb adesea, nu numai eu, dar şi colegii mei care au suferit în anchete şi deportare, dacă a meritat. Acum, când mă aflu în faţa dumneavoastră, simt că a meritat, dar câteodată, când văd cum merg lucrurile în România, mai am îndoieli. Risipiţi-le!

Gândiţi-vă, dacă se poate, la colegul nostru Cornel Vulpe, pe care l-am văzut când ne urcau în dube la Bucureşti să ne ducă la... când ne urcau în dube la Braşov să ne ducă la Bucureşti şi m-am cutremurat cât de speriat şi de bătut era. M-am gândit că eu am scăpat ieftin. El avea 17 ani şi l-au bătut cumplit pentru că purtase un steag tricolor în fruntea noastră. A fost uşor de identificat. A mai trăit patru ani.

Gândiţi-vă şi la ceilalţi colegi ai noştri, 33 la număr, care nu mai sunt printre noi. Faptul că atâţia dintre noi, cei care am ieşit la 15 noiembrie 1987, au murit la vârste la care de obicei nu se moare, vă dă o imagine a ceea ce am păţit noi în beciurile Miliţiei şi ale Securităţii pentru ca dumneavoastră să vă aflaţi aici.

A murit şi întreprinderea noastră, Uzina de Autocamioane Braşov. Nu mai lăsaţi oameni şi întreprinderi să moară, e în puterea dumneavoastră. Sunteţi cei care purtaţi pe umeri greutatea unei ţări, aşa cum noi am purtat povara de a deveni liberi pentru o zi în plină dictatură.

Prin noi, românii au învăţat lecţia revoluţiei.

Gândiţi-vă în fiecare zi la ceea ce le oferiţi dumneavoastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte, iar braşovenilor de la balcon sau de oriunde ar fi: Dumnezeu să vă binecuvânteze şi mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut!

Stimaţi colegi,

Acestea fiind spuse, daţi-mi voie să închid şedinţa de astăzi.

Vă doresc o seară plăcută tuturor!

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.02.