Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.23/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2023
|
Şedinţa a început la ora 8.24. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Silviu Dehelean, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 21 februarie 2023, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Cu rugămintea să vă încadraţi în 3 minute, pentru a nu fi obligat să retrag cuvântul. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. |
|||||
|
|
|
Şi începem, în ordinea algoritmului, cu 3 colegi deputaţi de la PSD. Întreb, dacă domnul deputat Florin Piper-Savu este în sală? Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică se intitulează "PNRR-ul României". Stimaţi colegi, PNRR-ul României este construit pe mai multe ţinte, obiective şi reforme decât planuri adoptate de către alte state membre, pentru că, la momentul elaborării, Guvernul Cîţu s-a angajat la multe obiective, unele dintre ele nefiind solicitate de către Comisia Europeană. Angajamentele asumate prin PNRR nu au fost rezultatul unei consultări; ex-premierul Florin Cîţu a considerat PNRR-ul României doar atributul Guvernului. Nu este de mirare că în implementarea PNRR sunt probleme care trebuie corectate. PSD a ţinut încă de la început să spună că acest plan trebuie renegociat şi, prin amendamentele depuse la regulamentele europene de către europarlamentarii social-democraţi, acest lucru devine acum posibil. România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde de euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde de euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranşe de prefinanţare, în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde de euro, în decembrie 2021 şi în ianuarie 2022. A existat o întârziere privind depunerea cererii de plată II a anului 2022, în valoare de 3,2 miliarde de euro. Practic, această cerere de plată trebuia să fie depusă în luna septembrie a anului trecut, dar a fost transmisă către Comisia Europeană în data de 15 decembrie şi a cuprins documentaţia de realizare a unui număr de 51 de ţinte şi jaloane aferente trimestrelor I şi II ale anului 2022. Se pare că, şi la primirea celei de-a doua tranşe de bani, va fi o întârziere din partea Comisiei Europene, pentru că pe 15 februarie a expirat termenul-limită în care ţara noastră trebuia să primească această tranşă de bani. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, ne dă asigurări că nu există riscul de a pierde banii, că este doar o prelungire a termenului şi că România poate îndeplini jaloanele necesare pentru a primi banii europeni. Toate ministerele conduse de miniştri PSD şi-au îndeplinit toate jaloanele aferente acestei cereri de plată şi sunt gata să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea aspectelor care să conducă la încasarea celor peste 3,2 miliarde de euro. Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu premierul, ca şi coordonator principal al Comitetului Interministerial privind PNRR, trebuie să-şi intensifice eforturile ca, acolo unde mai sunt probleme de lămurit - precum la Ministerul Energiei, în privinţa proiectului privind decarbonarea, sau la Ministerul Justiţiei, privind avertizorul de integritate - să fie urgentată soluţionarea acestora. Deputat al PSD, Teleorman, Florin-Piper Savu. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
În continuare, îi dau cuvântul domnului deputat Radu-Marcel Tuhuţ, Grupul PSD. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Măsurile PSD de sprijin al mediului de afaceri creează locuri de muncă în judeţul Alba" Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dragi cetăţeni ai judeţului Alba, Prin declaraţia politică din această săptămână, doresc să aduc în vedere importanţa unei guvernări sănătoase, serioase şi profesioniste, precum şi modul prin care fiecare schemă de ajutor al mediului de afaceri ajunge, la scurt timp după aprobarea în şedinţele de Guvern, să reprezinte nu doar o gură de oxigen în dezvoltarea economică de pe plan local, ci să fie chiar motorul economiei din cadrul fiecărei localităţi, oraş sau judeţ. România a înregistrat în anul 2022 un nivel record din punctul de vedere al investiţiilor străine atrase în economia naţională şi locală, valoarea totală ajungând la peste 11 miliarde de euro, iar secretul acestei creşteri substanţiale este reprezentat de modul în care Guvernul, şi mai ales Ministerul Finanţelor, a ştiut să le atragă, să le stimuleze şi să creeze cadrul propice unei dezvoltări sustenabile şi de viitor. Un rol decisiv în acest scop l-au avut politicile şi programele gândite şi aplicate de miniştrii Partidului Social Democrat, în mod special colegii de la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei. Din acest punct de vedere, extinderea de la Sebeş a afacerii pe care Mercedes Benz o are în România este un exemplu mai mult decât elocvent. Pot să anunţ cu mândrie faptul că Mercedes a decis să îşi extindă producţia din România, prin noi investiţii ce vor fi operaţionalizate la Sebeş, în judeţul Alba, cu o nouă facilitate de înaltă tehnologie, în care se vor asambla motoarele electrice destinate modelelor EQ, ce reprezintă gama de vârf a prestigiosului brand german. Investiţia totală depăşeşte 137 de milioane de euro şi va crea peste 500 de noi locuri de muncă, înalt specializate şi bine plătite. Statul român, prin schema de susţinere a mediului de afaceri din România, coordonată de Ministerul Finanţelor, susţine aproximativ 27% din această investiţie. Aceasta este încă o dovadă palpabilă şi de necontestat a faptului că Partidul Social Democrat a înţeles pe deplin nevoile şi provocările întâmpinate de mediul de afaceri din România. Şi nu doar că a înţeles, ci a elaborat şi aprobat măsurile necesare ca locurile de muncă din ţara noastră să fie protejate, companiile să poată crea noi locuri de muncă, astfel încât fiecare investiţie să ajungă să fie resimţită acolo unde contează, în casele românilor, în acest caz, din judeţul Alba. Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Păcat că nu v-au invitat şi la eveniment, dacă tot aţi făcut atât de multe pentru ei! |
|||||
|
|
|
Vă rog, domnule Trif. Vociferări.) A venit colegul? (Vociferări.) Înţelegeţi-vă între voi, atunci. (Vociferări.) În regulă. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. "Nu vom permite distrugerea Deltei Dunării!" PSD cere autorităţilor de la Kiev să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bîstroe. Lucrările de dragare sunt un dezastru ecologic! Prin adâncirea fără precedent a canalului, până la 8-10 metri, pentru a face posibilă navigaţia navelor de mare capacitate, se modifică dramatic debitele şi circulaţia apei, cu efecte fatale asupra biodiversităţii Deltei Dunării. Experţii de mediu afirmă că tot ce depăşeşte 8 metri pe Canalul Bîstroe ar distruge Delta Dunării. Autorităţile navale ucrainene au anunţat deja armatorii că şenalul are o adâncime de 7 metri, ceea ce permite intrarea pe Canalul Bîstroe a unor nave foarte mari, însă partea română nu a fost informată despre aceste lucrări de adâncire. Debitele au scăzut pe Braţul Sulina, din cauza lucrărilor făcute de partea ucraineană, ceea ce afectează deplasarea navelor de transport. În plus, dragajale efectuate şi pe Braţul Chilia, pentru a asigura debitele pe Bîstroe, provoacă retragerea apei de pe canalele adiacente din Delta Dunării şi afectează atât flora şi fauna, cât şi transportul de pasageri. Delta Dunării, datorită unicităţii şi bogăţiei sale în floră şi faună, a fost inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, în 1991, fiind clasificată ca rezervaţie a biosferei. Situl Delta Dunării, începând din 21 mai 1991, este protejat prin Convenţia Ramsar, ca zonă umedă de importanţă internaţională. PSD a atras primul atenţia asupra acestui pericol şi a cerut Comisiei Europene, în mod oficial, prin europarlamentarul Victor Negrescu, să se pronunţe asupra acţiunii unilaterale a Ucrainei, care ignoră convenţiile şi acordurile internaţionale la care este parte. România s-a dovedit un vecin şi un partener onest. A primit milioane de refugiaţi ucraineni, le-a asigurat casă, masă şi locuri de muncă pentru adulţi şi şcoală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi şi costuri considerabile. A asigurat sprijin internaţional şi suport, în toate modurile posibile, pentru ca Ucraina să reziste în faţa invaziei ruseşti. Aceeaşi onestitate trebuie să o arate şi Ucraina, oprind imediat lucrările care pun în pericol viitorul Deltei Dunării. Îmi aduc aminte că, în anul 2017, în perioada în care eram comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, celebrul realizator de emisiuni Jeremy Wade ne-a însoţit în controalele noastre din Delta Dunării. Îmi amintesc cu ce admiraţie spunea că este cel mai frumos loc din Europa şi că trebuie să facem orice pentru a proteja şi a transmite această bogăţie a planetei generaţiilor următoare. Este nu doar datoria noastră, a românilor, ci a tuturor, indiferent de naţionalitate, de a proteja cu orice preţ situl UNESCO, Delta Dunării! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează 3 deputaţi - PNL. Şi îl invit la cuvânt pe domnul deputat Onuţ Atanasiu. Se pregăteşte domnul deputat Avrămescu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Ne aflăm în faţa unei neglijenţe sociale repetate, cu grave repercusiuni în rândul celor mai vulnerabili cetăţeni ai României - copiii şi adolescenţii. De ani de zile, ştim că jumătate din mamele minore din Europa sunt din ţara noastră, ne mirăm, facem o dezbatere de o zi, două şi cam atât. Conform unui raport publicat în decembrie 2022 de Organizaţia "Salvaţi Copiii", 45% din naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România. Mai mult, două din 10 mame adolescente au mai mult de un copil, iar o treime din acestea spun că şi mama lor era minoră când le-a născut. Problemele legate de acest fenomen sunt multiple, de la creşterea exponenţială a riscului de prematuritate şi mortalitate infantilă, la abandonul şcolar. Doar una din zece mame minore mai merge să înveţe după ce a născut. Cauzele sunt multiple, şi ultimii care pot fi învinovăţiţi sunt copiii sau adolescenţii ce se trezesc părinţi la o vârstă fragedă. În primul rând, jumătate din localităţile României nu au medici de familie sau au un număr insuficient. Apoi, măsurile de prevenţie tind spre zero: nouă din zece mame minore nu au auzit de contracepţie, pentru că nu există campanii susţinute în acest sens, ce ar putea fi derulate inclusiv prin intermediul medicilor de familie, dacă aceştia ar exista. Campaniile sunt necesare şi pentru că majoritatea mamelor minore provin din medii de o sărăcie cruntă - jumătate din familiile lor au venituri lunare sub 1.000 de lei, doar 12% depăşesc un venit mediu, pe familie, de 2.000 de lei. Să nu uităm că vorbim de copiii unei generaţii de sacrificiu - mulţi cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, crescuţi de bunici sau rude, în cel mai bun caz. Copii care nu au de la cine să înveţe ce e viaţa, ce înseamnă să fii părinte, câte responsabilităţi implică. Se impune un program naţional coerent şi interdisciplinar, în care să fie implicaţi atât medicul de familie, mediul educaţional, cât şi cel bisericesc. Se impune un ghid al familiei, care să aducă o minimă îndrumare. Se impune să ieşim din amorţire, pentru că, în fiecare an, avem 8.000 de mame minore, ceea ce înseamnă tot atâtea probleme şi, probabil, tot atâtea abandonuri şcolare. Deja am pierdut 3 milioane de români, în ultimii 30 de ani, măcar de cei care au rămas ar fi cazul să avem grijă. Vă mulţumesc. Deputat de Galaţi, Circumscripţia nr. 18, Onuţ Atanasiu. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Gabriel Avrămescu. La mulţi ani, domnule deputat! Se pregăteşte doamna deputat Elena Hărătău, Grupul PNL. |
|
|||
|
|
Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Nu putem lăsa Buzăul pradă distrugerii - un apel către autorităţile locale!". Stimaţi colegi, Întreaga ţară pare să aştepte, zilele acestea, să se producă o tragedie, un cutremur puternic care să ne arate cât de puţin ne-am pregătit pentru ceea ce deja a lăsat răni profunde în inimile a zeci de mii de români. Nu pot rămâne nepăsător şi mă văd nevoit să trag un semnal de alarmă. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat în Turcia. Până în acest moment, numărul deceselor de acolo şi din Siria a depăşit 46.000. Ţara noastră rămâne vulnerabilă în faţa acestor fenomene care ne-au lovit grav în cutremurele din 1977, 1986 şi 1990. Statisticile arată că, în cazul unui cutremur cu o magnitudine de cel puţin 7,4 grade pe scara Richter, peste 350.000 de clădiri din toată ţara ar fi grav avariate, iar numărul persoanelor rănite sau decedate ar depăşi 45.000. Temerile noastre au crescut odată cu multitudinea de cutremure ce s-au produs şi continuă să aibă loc în Oltenia. Sute de replici par să ne amintească, iar şi iar, că trebuie să luăm urgent măsuri! Una dintre cele mai alarmante situaţii o regăsim la Buzău, unul dintre judeţele cele mai expuse la riscuri catastrofale precum cutremurul, cu un număr neglijabil de locuinţe asigurate, din păcate. Dacă media la nivel naţional este de 20% din cele 9,6 milioane de locuinţe, aici, în judeţul Buzău, situaţia este cu adevărat gravă, numărul asigurărilor abia dacă depăşeşte 14%, conform datelor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Altfel spus, în cazul unui cutremur puternic, Buzăul riscă să fie o imagine ca de început de apocalipsă, aşa cum vedem zilele acestea la televizor, în Turcia, fără a exista posibilitatea de despăgubire pentru locuitorii judeţului. Autorităţile locale trebuie să se implice mai mult. Este nevoie de un plan foarte bine pus la punct, de o analiză actualizată a clădirilor şi de o campanie de informare la nivel local, în vederea creşterii numărului de locuinţe asigurate. Buzăul este locul în care oamenii riscă să rămână în stradă în caz de cutremur. Nu putem lăsa Buzăul pradă distrugerii, trebuie să acţionăm acum, timpul, din păcate, nu iartă pe nimeni! Vă mulţumesc. Gavriel Avrămescu, deputat al PNL de Buzău. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
O invit la cuvânt pe doamna deputat Elena Hărătău. Se pregăteşte, din partea Grupului USR, domnul deputat Apostol. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Diminuarea abandonului şcolar trebuie să fie o preocupare esenţială şi a părinţilor, nu doar a statului şi a cadrelor didactice" Problematica complexă a abandonului şcolar prematur constituie o preocupare activă a tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene, care caută permanent mijloace viabile pentru diminuarea acestui fenomen nedorit. Din păcate, România se numără printre statele cu o incidenţă crescută a abandonului şcolar, manifestat cu acuitate în zonele rurale şi greu accesibile, cu atât mai mult după desfiinţarea unor unităţi şcolare considerate nefuncţionale din cauza lipsei numărului optim de elevi. Sunt sigură că reforma sistemului educaţional, iniţiată de PNL, va oferi soluţii concrete pentru reducerea exponenţială a fenomenului abandonului şcolar, mai ales în ceea ce priveşte copiii ai căror părinţi au venituri reduse. De altfel, Ministerul Educaţiei este partener al Organizaţiei "Salvaţi Copiii România" în mai multe proiecte privind înfiinţarea de centre de servicii de pregătire antepreşcolară, preşcolară şi şcolară. Demersurile conducerii PNL a ministerului responsabil de destinele învăţământului românesc vizează asigurarea la scară largă a accesului la educaţie pentru copiii proveniţi din comunităţile defavorizate, îndeosebi din mediul rural şi mic urban. Obiectivele generale ale programelor derulate de Ministerul Educaţiei sunt prevenirea şi reducerea abandonului şcolar timpuriu în rândul copiilor/tinerilor din grupuri vulnerabile - copii din comunităţi defavorizate, copii romi, copii din mediul rural, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copii din familii cu posibilităţi materiale reduse. Se urmăreşte, astfel, oferirea unor servicii integrate de prevenire, intervenţie şi compensare, inclusiv prin cointeresarea tuturor celor implicaţi în viaţa de zi cu zi a copiilor, respectiv părinţii, cei care îi au în îngrijire în lipsa părinţilor, precum şi cadrele didactice. Din nefericire, sărăcia ţine încă departe de şcoală mulţi elevi din toate judeţele ţării. An de an, foarte mulţi adolescenţi se mulţumesc să termine doar primele opt clase, renunţând la studiile liceale. Cei mai mulţi dintre ei locuiesc în zonele izolate şi greu accesibile, îndeosebi montane, unde s-au închis foarte multe şcoli în ultimii ani. Din păcate, în astfel de cazuri, eforturile profesorilor de a-i convinge pe părinţi să-i lase să frecventeze şcoala în continuare au fost zadarnice. Oamenii spun că nu mai au bani nici pentru naveta copiilor, nici pentru îmbrăcăminte şi nici pentru cărţi. Un alt studiu de specialitate ne arată o realitate îngrijorătoare, respectiv faptul că mulţi dintre elevii înscrişi în clasa a V-a nu termină cursurile clasei a VIII-a! În învăţământul primar, principala categorie a pierderilor şcolare este reprezentată de repetenţie, în timp ce, la nivel gimnazial, pe primul loc se situează abandonul şcolar, mai relevă aceeaşi cercetare. În prezent, Ministerul Educaţiei derulează Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar, finanţat cu suma de 543 de milioane de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sunt convinsă că ministrul liberal Ligia Deca va da în continuare dovadă de curaj şi va adopta şi implementa măsurile necesare şi concrete, în scopul îmbunătăţirii situaţiei generale a învăţământului românesc. Este evident că abandonul şcolar este una din problemele care prejudiciază bunul mers al educaţiei naţionale, iar preocuparea responsabililor guvernamentali în diminuarea fenomenului este o obligaţie, nu doar o sarcină de serviciu. Nu în ultimul rând, ca dascăl şi mamă, consider că pentru soluţionarea acestei probleme spinoase este nevoie de implicarea mult mai dinamică a familiei, în calitate de factor responsabil în creşterea şi educaţia copiilor, nu doar a conducerilor unităţilor de învăţământ şi a cadrelor didactice. În opinia mea, fiecare părinte este dator să fie responsabil şi asumat în ceea ce priveşte prezenţa elevilor la cursurile şcolare, iar atunci când situaţia o impune, trebuie să găsească soluţiile optime, astfel încât să le asigure copiilor toate cele necesare pentru evitarea abandonului şcolar. Deputat al PNL, Bacău, Elena Hărătău. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Alin-Gabriel Apostol, Grupul parlamentar al USR. |
|
|||
|
|
Dragi români, Şi veniturile dumneavoastră au crescut de 7 ori în ultimii 7 ani? Astăzi vreau să vă vorbesc despre cum se dezvoltă durabil o comunitate. Nu v-aţi săturat ca localitatea dumneavoastră să înainteze cu viteza melcului, atunci când ea înaintează? Nu v-aţi săturat de străzi fără asfalt, de lipsa de canalizare sau apă potabilă? Nu v-aţi săturat că, atunci când poate se face ceva, se bagă banii în lucruri care vă iau ochii, dar nu contribuie la dezvoltare, precum borduri, scuaruri, bolarzi sau panseluţe? Nu v-aţi dori să ne apropiem mai repede de vest, să apropiem comunităţile noastre mai repede de ţările din vest? Înţeleg disperarea PSD şi PNL să păstreze această fragmentare excesivă, ca să-şi păstreze controlul local. Înţeleg că tot ceea ce contează pentru ei este votul şi banul care iese în urma votului - mai multe salarii pentru ei în administraţia publică, mai mulţi angajaţi, mai multe contracte cu statul. Dar, chiar şi aşa, în această băltire administrativ-teritorială, primarii pot să performeze, dacă îşi doresc să şi apere interesul cetăţenilor. Chiar dacă unele comunităţi au o finanţare redusă din cauza finanţării defectuoase, altele ar putea avea suficiente venituri. Pe de o parte, ar putea să acceseze fonduri europene, să-şi completeze veniturile naţionale sau locale, iar, pe de altă parte, ar putea să ducă banii în secţiunea de dezvoltare. Secţiunea de dezvoltare finanţează partea complementară a bugetelor care cuprind veniturile şi cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivel local. Mai simplu spus, investiţiile. Sau, şi mai simplu spus, tot ceea ce ţine de bunăstarea viitoare a comunităţii dumneavoastră şi a dumneavoastră, implicit. Dar mulţi primari aleg să-şi îndestuleze buzunarele lor şi ale partidelor pe care le reprezintă, direcţionând banii în cheltuieli de personal - salarii, sporuri şi alte beneficii - sau în bunuri şi servicii, adică în lucruri care vă iau ochii, dar nu aduc dezvoltare. Ce preferaţi? O primărie ca Primăria Sectorului 2, care, an de an, îşi măreşte secţiunea de dezvoltare şi scade proporţia cheltuielilor de personal? Sau o primărie ca Primăria Sectorului 3, care şi-a mărit de 6,6 ori bugetul cheltuielilor de personal în 7 ani? Sau ca Primăria Craiovei, care în 7 ani şi-a mărit bugetul de sporuri de 5 ori? Nu preferaţi şcoli mai moderne, străzi mai bune, spitale mai dotate? Dacă da, atunci este timpul să vă întrebaţi primarul - care este bugetul pentru secţiunea de dezvoltare? Dar cel al cheltuielilor de personal? Şi atunci nu veţi mai avea niciun dubiu cu cine să votaţi în 2024. Vă mulţumesc. Alin Apostol, deputat al USR de Bucureşti. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului USR, domnul deputat Lazăr Ion-Marian, vă rog. Se pregăteşte, Grupul AUR, doamna deputat Raisa Enachi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Săptămâna aceasta mi-am propus să discut pe marginea unui subiect care face obiectul agendei publice doar atunci când natura intervine virulent în viaţa noastră. Evident, este vorba de producerea cutremurelor din 13 şi 14 februarie 2023 în judeţul Gorj, situaţie care trebuie analizată din perspectiva stadiului reabilitării şi consolidării clădirilor încadrate cu risc seismic, al pregătirii populaţiei pentru un cutremur major şi respectiv a nivelului de asigurare a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale. Astfel, în ceea ce priveşte situaţia reabilitării şi consolidării clădirilor încadrate cu risc seismic, un lucru este cert - Guvernul nu cunoaşte cu exactitate dimensionarea intervenţiilor care trebuie realizate, atâta timp cât în decursul aceleiaşi zile de 15 februarie, decidenţii Ministerului Educaţiei şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei îşi pasau răspunderea privind deţinerea listei şcolilor ce se încadrează în risc seismic. Mai mult decât atât, Ministerul Educaţiei a solicitat în regim pompieristic directorilor unităţilor de învăţământ ca, până în data de 19 februarie 2023, să revizuiască şi să reactualizeze în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, încadrarea clădirilor într-un grad de risc seismic, pentru toate unităţile de stat, palatele şi cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare, casele corpului didactic şi inspectoratele şcolare. Totodată, este demn de menţionat faptul că nu avem nicio informaţie publică actualizată despre situaţia clădirilor aparţinând unităţilor medicale din ţară, cu privire la nivelul de risc seismic, deşi, în temeiul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 212/2022, sunt instituite o serie de măsuri ce trebuie întreprinse, privind expertizarea tehnică a clădirilor existente de către experţi tehnici atestaţi, pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate. Se ştie doar că, în anul 2018, 137 de spitale din 15 judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, sunt pe lista unităţilor spitaliceşti cu risc seismic. Cu privire la situaţia asigurării obligatorii a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale, este important de menţionat faptul că, la nivel naţional, niciun judeţ nu depăşeşte un procent de 31% din locuinţe asigurate în acest sens, în contextul în care locuinţele încadrate în gradul I de risc seismic nu sunt preluate de asigurare. Mai mult decât atât, nu este clar dacă valoarea sumei asigurate, pentru toate poliţele emise pentru riscul de cutremur, acoperă integral valoarea de piaţă a locuinţelor asigurate sau se limitează doar la valoarea sumei asigurate, de 20.000 de euro, aferentă poliţei de asigurare a dezastrelor. Despre gradul de pregătire a populaţiei pentru un cutremur major, mă voi rezuma doar să amintesc reacţia de panică a bărbatului din Târgu Jiu, care a preferat să sară de la etaj în timpul cutremurului din 14 februarie 2023. În final, adresez premierului Ciucă îndemnul de a da milităria jos din pod în ceea ce priveşte operaţionalizarea tuturor măsurilor necesare limitării efectelor unui potenţial cutremur major produs în România. Vă mulţumesc. Deputat Lazăr Ion-Marian. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
O invit la cuvânt pe doamna deputat Raisa Enachi, Grupul AUR. Din partea Grupului UDMR avem o singură declaraţie depusă în scris, doamna Biró Rozália-Ibolya. Şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, Grupul parlamentar al minorităţilor. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Subiectul declaraţiei - "România - printre statele expuse la dezastre produse de cutremure". Stimaţi colegi, Dezastrele naturale distrug comunităţi şi, uneori, chiar ţări întregi. Aduc cu ele multă suferinţă. Spre exemplu, cel mai puternic cutremur produs pe teritoriul actualei Românii a fost în 1802, având o magnitudine de 7,9 pe scara Richter şi a durat două minute. Un secol mai târziu, la graniţa dintre Bulgaria şi România, se producea un cutremur de 7,2. Au mai urmat şi alte cutremure - cel din 1940; după, un altul, 1977; şi cel mai recent s-a produs în anul 1990, cu magnitudinea de 6,9. Planul Naţional de Management al Riscurilor de Dezastre scoate la iveală faptul că un cutremur puternic poate afecta până la 65% din populaţia urbană a ţării. Specialiştii care au întocmit Planul Naţional de Management al Riscurilor de Dezastre au contabilizat şi construcţiile vulnerabile la cutremure. Din datele colectate reiese că din totalul clădirilor rezidenţiale, 57% sunt expuse riscului, chiar şi în cazul unui cutremur mediu. Dramatic este faptul că un astfel de risc există şi în cazul a 45% dintre şcoli şi jumătate dintre spitale. Specialiştii au ajuns la concluzia că nu a existat în România o strategie coerentă a autorităţilor de consolidare a clădirilor vulnerabile în caz de cutremur. În prezent, România ar suferi consecinţe majore în faţa unui cutremur, şi acest lucru este cauzat de nereabilitarea clădirilor cu grad seismic ridicat. Zeci de clădiri au acest grad ridicat, nu este o excepţie nici judeţul Vaslui. Însă Bucureştiul este în fruntea clasamentului, cu un număr de 2.400 de clădiri cu un grad ridicat la seism. Un număr de doar 30 de clădiri au fost reabilitate în ultimii ani. Astfel, în cazul unui cutremur, Bucureştiul ar înregistra cel mai mare număr de victime. Specialiştii din domeniul analizei şi structurii clădirilor cu grad seismic ridicat afirmă faptul că domeniul cel mai coruptibil este construcţia, din cauza complexităţii pe care o presupune un proiect de construcţii. Totuşi, cum poţi trece peste unele aspecte şi măsuri de siguranţă, când ştii că pui în pericol viaţa a zeci de persoane? Atât de mare a ajuns setea de bani, încât trăim într-o societate în care banii primează, iar umanitatea este lăsată pe ultimul loc! Dezastrele naturale recurente pot duce la un răspuns adaptativ în oameni şi comunităţi, ceea ce duce la pierderi economice suplimentare. Amploarea acestor catastrofe face ca sarcina de a depăşi consecinţele lor, precum şi recuperarea pagubelor să fie extrem de dificilă, în ceea ce priveşte pagubele materiale, şi imposibilă, în ceea ce priveşte vieţile omeneşti. Ne confruntăm, după dezastrele naturale, cu sarcina de a restaura şi reconstrui bunurile distruse, atât economice, cât şi sociale. Aşadar, sperăm că în perioada următoare se vor demara o serie de acţiuni prin care România va fi pregătită în faţa unui dezastru, atât din punct de vedere informaţional, cât şi din punctul de vedere al stării locuinţelor. Noi, toţi, va trebui să învăţăm din propria noastră experienţă cum să facem faţă consecinţelor dezastrelor naturale care sunt atât de imprevizibile şi necruţătoare. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Petreţchi, Grupul minorităţilor naţionale. Se pregăteşte doamna deputat Cristina Camelia Rizea, neafiliaţi. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Pe 24 februarie se împlineşte un an de la invazia neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse în Ucraina, ce a subminat, după 8 decenii de pace în Europa, fundamentul relaţiilor internaţionale şi ordinea actuală de drept internaţional, transformând, totodată, această perioadă într-una dintre cele mai dificile din istoria contemporană a lumii. Uniunea Europeană, inclusiv România, a fost, încă din primele zile, alături de Ucraina, adoptând măsuri fără precedent pentru sprijinirea statului şi poporului ucrainean, incluzând asistenţă economică şi financiară, ajutor umanitar, sprijin în materie de protecţie civilă, primirea refugiaţilor prin intermediul mecanismului de protecţie temporară al Uniunii Europene, sprijin pentru investigarea şi tragerea la răspundere a autorilor crimelor de război comise în Ucraina, sprijin pentru reconstrucţia Ucrainei. Cu toate acestea, trebuie să rămânem cu toţii conştienţi că regimul lui Putin a declanşat un război pe scară largă, nu doar împotriva unui stat vecin, suveran şi independent, ci împotriva unor valori, pe care le împărtăşeşte şi ţara noastră, în virtutea apartenenţei sale la marea familie europeană şi la structurile euroatlantice. Democraţia, statul de drept, drepturile omului, valorile europene sunt adevăraţii duşmani ai regimului de la Kremlin, iar poporul ucrainean a ales să lupte pentru ele, precum şi pentru dreptul Ucrainei de a-şi decide propriul viitor. Rusia şantajează, ameninţă, invadează şi destabilizează ţări, a generat şi generează crize majore - de securitate, umanitară şi alimentară, la graniţa României, iar tot acest comportament ameninţă pacea mondială, prin subminarea în mod deliberat a ordinii internaţionale bazate pe reguli, aspecte nemaiîntâlnite de la cel de-al Doilea Război Mondial. În faţa unor astfel de ameninţări, trebuie să rămânem în continuare uniţi în angajamentul nostru ferm cu privire la păstrarea, promovarea şi apărarea democraţiei şi a valorilor noastre europene, condamnând orice încercare de încălcare a normelor dreptului internaţional şi a principiilor Cartei ONU. Societatea românească a demonstrat o atitudine de extraordinară solidaritate şi compasiune fără precedent pentru situaţia dificilă în care s-a trezit peste noapte populaţia ucraineană. Uniunea Ucrainenilor din România, cu sprijinul partenerilor săi, a reuşit să trimită în Ucraina mii de tone de ajutoare umanitare, inclusiv sute de generatoare electrice destinate sprijinirii autorităţilor şi cetăţenilor ucraineni afectaţi de război. Totodată, încă din prima zi, au fost mobilizaţi peste 2.000 de membri ai Uniunii Ucrainenilor din România, pentru a veni în sprijinul refugiaţilor, precum şi autorităţilor din ţara noastră şi din Ucraina. În încheiere, pentru buna colaborare pe care am avut-o cu instituţiile europene şi internaţionale, autorităţile centrale şi locale, precum şi cu societatea civilă, în numele Uniunii Ucrainenilor din România, doresc să le mulţumesc încă o dată tuturor celor care s-au alăturat eforturilor de susţinere a Ucrainei şi poporului ucrainean. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim şi noi, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
O invit la cuvânt pe doamna deputat Cristina Camelia Rizea. Se pregăteşte, din partea Grupului PSD, doamna deputat Nicoleta-Matilda Goleac. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina Camelia Rizea: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Se pare că guvernanţii noştri sunt repetenţi la aritmetica de bază. Nu le plac numerele, de nicio culoare, şi nu se pot ţine de ele. Problema este că în spatele numerelor se află oameni, probleme, nevoi şi termene de finalizare. Aş putea să ofer o mulţime de exemple în acest sens. Ştiţi şi voi că nu ducem lipsă de analfabetism numeric pe scena noastră politică. De pildă, PNRR. Ar trebui să discutăm acum despre îndeplinirea măsurilor pentru tranşa a treia, dar noi, în schimb, nu am îndeplinit decât jumătate din condiţiile care trebuiau îndeplinite pentru a primi tranşa a doua din bani, pe care trebuia să-i primim anul trecut. Asta înseamnă pentru noi un cost de 530.000 de euro pe zi. Ca să vă traduc asta, înseamnă acele 25 de spitale noi-nouţe, înseamnă 3.000 de cabinete medicale în mediul rural, înseamnă un miliard investiţi în învăţământ. Cam asta pierdem noi zi de zi. M-aş referi, în schimb, la decontarea de către Guvern a procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile aflate în situaţia de a nu putea avea un copil fără ajutor medical. Erau 2.500 promise anul trecut. Bine, de fapt, au fost 10.000 promise, după care, 5.000 şi, până în toamnă, s-a ajuns la 2.500, mă rog. Viitorii părinţi, cei care visau la aceste vouchere, au spus, mulţumim, sunt bune şi acestea, este un început. Pentru anul acesta, Guvernul şi-a propus să deconteze 10.000 de proceduri. Dacă şi pe acestea le împarte, nu vreau să mă gândesc unde o să ajungem. Dar ceea ce vreau să vă spun este că din acele 2.500 de proceduri promise anul trecut, plus cele 10.000 promise anul acesta, până în acest moment s-au emis 99 de vouchere - repet, 99 -, conform ultimelor date disponibile. Asta înseamnă, la un calcul simplu, 0,79% din ceea ce au promis până acum. 1.500 de dosare au primit până acum număr de înregistrare, în condiţiile în care sunt mult mai mult de 5.000 de cupluri care au depus aceste dosare. Asta, în condiţiile în care, în România, 1 din 5 cupluri se confruntă cu infertilitatea, pornind de la o rată de 1 din 10, la începutul secolului XXI, ca să vă daţi seama cam cum evoluează situaţia. Problema infertilităţii oamenilor nu este o problemă a lor, este o problemă de demografie naţională, este o problemă de siguranţă naţională. Este inadmisibil să te joci aşa cu demografia ţării. Să arunci promisiuni în numere oricum ridicol de mici, şi nici măcar de ele să nu te ţii. Asta în condiţiile în care doamna ministru Firea este coiniţiator al proiectului pe care l-am depus, dedicat decontării procedurilor de fertilizare in vitro pentru toate cuplurile care suferă de această boală - pentru că infertilitatea este o boală. Acest proiect este ţinut la sertar cu neruşinare de reprezentanţii actualei coaliţii, de foarte multă vreme, şi nici măcar nu mai ştim să numărăm până în ziua în care vom vedea acest proiect... |
|||||
|
Doamnă, trebuie să vă apropiaţi de final. |
||||||
|
|
Doamna Cristina Camelia Rizea: ...pe masă. E de-a dreptul revoltător să te joci aşa cu sufletele cuplurilor care se bazează pe stat pentru o sursă de sprijin într-o situaţie atât de sensibilă. Dacă e ceva cert în aritmetica guvernării, e că interesul faţă de cetăţeni este egal cu 0 şi la fel ar trebui să fie şi zilele în care continuăm să fim conduşi de această Coaliţie PSD-PNL-UDMR. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Şi, pe viitor, rugămintea, din respect faţă de colegi, să încercaţi să vă încadraţi. Aţi avut o depăşire de aproape un minut. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Nicoleta-Matilda Goleac. Se pregăteşte domnul deputat Virgil Alin Chirilă. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Doamna Nicoleta-Matilda Goleac: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei politice - "Vulnerabilităţile sistemului de management al riscului de cutremur în municipiul Bucureşti". Stimate colege, Stimaţi colegi, De obicei, în fiecare an, la începutul lunii martie, mass-media ne reaminteşte de cutremurul din anul 1977 şi de riscurile aferente unui asemenea eveniment nedorit. Şi, tot ca de obicei, acest subiect este discutat două, trei zile, urmând să fie reluat anul viitor. Totuşi, în acest an mişcările tectonice care au avut loc în Turcia şi Siria, dar şi recentele cutremure din România, cu epicentrul în Târgu Jiu, şi care s-au resimţit în Bulgaria, Croaţia şi Serbia, ne-au făcut pe toţi să ne amintim mult mai devreme care sunt riscurile pe care le-ar presupune o astfel de catastrofă naturală la noi în ţară, şi mai ales în Capitală. Aşa cum am văzut că s-a întâmplat în Turcia, în cazul unui asemenea eveniment, acţiunile pe care le întreprind autorităţile nu fac faţă amplorii tragediei şi aşteptărilor populaţiei. Ce este de făcut? Este suficient să ne resemnăm şi să spunem că la capitolul intenţii suntem pe primul loc, în contrast evident cu realitatea de pe teren? Bineînţeles că am putea spune că unii paşi mici, ce-i drept, au fost făcuţi în ultimii ani, dar dacă privim la rece, aşa cum fac oamenii chibzuiţi, vom observa că o astfel de catastrofă, inevitabilă pentru zona noastră seismică, ne-ar arăta că nu suntem suficient de pregătiţi. Amplasarea Capitalei pe harta seismică şi faptul că este şi cea mai mare aglomeraţie urbană din ţară sunt cei doi factori care fac ca expunerea Bucureştiului să fie foarte ridicată. Mai mult, dacă luăm în calcul şi factorul geografic, cu tot cu lichefierea solului în anumite zone, toate acestea determină ca Bucureştiul să fie de departe cea mai expusă capitală europeană la un cutremur de pământ. În Raportul de audit al performanţei privind eficienţa şi eficacitatea programelor şi măsurilor întreprinse în scopul prevenirii, intervenţiei şi înlăturării efectelor unui cutremur major în municipiul Bucureşti, întocmit de Curtea de Conturi a României, ni se arată, negru pe alb, că situaţia nu este deloc de natură a ne conferi siguranţa că, în eventualitatea unui cutremur major, cetăţenii nu au de ce să se teamă pentru viaţa lor. Misiunea Curţii de Conturi a durat aproximativ 3 ani şi a acoperit perioada 2014-2020. Au fost identificate deficienţe "pe toate palierele: strategic, legislativ, instituţional şi operaţional". Concluzia generală a misiunii este că "sistemul de management al riscului de cutremur în municipiul Bucureşti nu răspunde în integralitate nevoilor ce ţin de producerea unui astfel de dezastru natural şi nu sunt îndeplinite toate obligaţiile internaţionale asumate de România în acest domeniu". Una dintre problemele identificate este cea de la nivelul asigurării primului ajutor şi a salvării persoanelor rănite. O treime din spitalele din Bucureşti ar putea fi grav avariate de un cutremur puternic. Acest lucru ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru măsurile ce trebuie asigurate de autorităţi în etapa de răspuns la cutremur. Mai mult, aflăm că din cele 55 de spitale din Bucureşti, 20 prezintă risc seismic, adică un spital din trei ar putea fi grav afectat de un cutremur puternic. Mai grav, jumătate dintre spitalele din România sunt expuse la un nivel mediu de risc seismic. Trebuie să punctez că nicio instituţie publică centrală sau locală nu poate invoca faptul că nu sunt bani. În fiecare an au rămas bani necheltuiţi de la Ministerul Dezvoltării, dar şi suficiente fonduri europene care ar fi putut realiza multe dintre proiectele urgente. Închei, afirmând că îmi pun mari speranţe în creşterea gradului de conştientizare a decidenţilor, vizavi de responsabilitatea pe care o au în protejarea vieţii şi integrităţii cetăţenilor, mai ales că, odată cu promulgarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, ale cărei norme de aplicare au fost elaborate recent, există pârghii legislative şi financiare pentru demararea lucrărilor de consolidare a clădirilor care la un cutremur ar putea pune viaţa cetăţenilor în pericol. Mulţumesc pentru înţelegere. Deputat, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti, Nicoleta-Matilda Goleac. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Fac precizarea, pentru stenogramă, că domnul Laurenţiu-Daniel Marin, Grupul parlamentar al PSD, a solicitat depunerea în scris. |
|||||
|
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat al PSD, Virgil Alin Chirilă. Se pregăteşte domnul deputat al PSD, Viorel Salan. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Astăzi, aş vrea să vă informez în mod oficial şi să informez şi Ministerul Afacerilor Externe despre lucrările ilegale de dragare executate de Ucraina pe Canalul Bîstroe. Într-o comunicare oficială, Ministerul Afacerilor Externe spunea că "nu a fost informat oficial de nicio autoritate română competentă în materie cu privire la desfăşurarea de către Ucraina a unor astfel de activităţi". Aşadar, îl informez pe domnul ministru Bogdan Aurescu despre faptul că aceste lucrări au fost confirmate oficial de către partea ucraineană, respectiv de către Ministerul Infrastructurii din Ucraina, care a anunţat că "pentru prima dată în timpul independenţei Ucrainei, pescajul care trece prin Canalul Bîstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m". Mai mult decât atât, Ministerul Infrastructurii din Ucraina nu se sfieşte să afirme că obiectul acestor lucrări de dragare este de a creşte cifra de afaceri a porturilor destinate exportului ucrainean. Prin urmare, îi cer public domnului ministru Bogdan Aurescu să adopte urgent o poziţie fermă împotriva acestor activităţi ilegale ale Ucrainei, care încalcă mai multe tratate şi convenţii internaţionale. România trebuie să aibă o poziţie cât se poate de fermă pentru încetarea imediată a acestor lucrări executate de ucraineni. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să se adreseze tuturor forurilor europene şi internaţionale care au competenţe în acest domeniu, să intervină de urgenţă pentru a opri aceste acţiuni ilegale ale Ucrainei. Totodată, aş vrea ca, astăzi, să mă adresez şi oficialilor de la Kiev. Nu ştiu cât de mult va conta pentru dânşii declaraţia unui deputat din România, dar cred că mesajul meu este în asentimentul multor români. Consider că România s-a purtat exemplar pentru sprijinirea Ucrainei, încă de la primele ore după declanşarea invaziei Federaţiei Ruse. România a preluat o mare parte a refugiaţilor ucraineni, iar apoi ţara noastră s-a alăturat demersurilor Uniunii Europene şi ale NATO pentru sprijinirea Ucrainei, astfel încât să îşi poată apăra teritoriul naţional în faţa agresorilor ruşi. România a asigurat calea de transport pentru exportul cerealelor ucrainene către Marea Neagră. În acest context, cu toată prietenia faţă de poporul ucrainean, consider că decizia Kievului de a relua lucrările ilegale de dragare pe Canalul Bîstroe reprezintă un act de sfidare la adresa României şi a comunităţii internaţionale. Este un act brutal, în deplină contradicţie cu sprijinul oferit de ţara noastră. Şi nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Vă amintiţi de Legea minorităţilor naţionale din Ucraina, care practic face imposibil învăţământul în limba maternă pentru minorităţile etnice din această ţară, inclusiv pentru comunitatea românească. Cu toţii am condamnat şi condamnăm în continuare invazia Federaţiei Ruse, dar Ucraina nu poate justifica în niciun fel încălcarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale în relaţia cu vecinii săi. Războiul în care este implicată Ucraina nu poate scuza aceste acte de sfidare, nu doar la adresa României şi a românilor, ci a întregii Uniuni Europene ale cărei principii şi tratate sunt încălcate. Sper ca acest mesaj să ajungă la Kiev şi sper ca Ucraina să ia decizia înţeleaptă de a renunţa la ambiţia de a construi în inima Deltei Dunării o cale pentru transportul naval de mare tonaj. Vă mulţumesc. Deputat Virgil Alin Chirilă, Circumscripţia nr. 27 Mehedinţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Viorel Salan. Se pregăteşte, din partea Grupului PNL, domnul deputat Michael Gudu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Ultimele şase luni au arătat că România este guvernabilă. Şi nu doar atât. Se vede că un guvern responsabil, serios, riguros cu angajamentele asumate este varianta cea mai bună pentru a obţine şi rezultate în domeniu. Contribuţia miniştrilor Partidului Social Democrat la performanţa cumulată a Guvernului este evidentă. La iniţiativa Partidului Social Democrat, a fost instituită plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale la un nivel suportabil pentru cetăţeni, ceea ce a avut ca efect reducerea imediată a inflaţiei. Ştim că nu este suficient şi de aceea nu ne vom opri aici. Pasul următor va fi combaterea preţurilor mari la produsele alimentare şi un pachet, bineînţeles, de măsuri adecvate. Aceste măsuri vor fi însoţite de scheme de ajutor, pentru a creşte producţia agricolă. Şi să nu uităm că trecem încă printr-o perioadă complicată. Războaiele au fost şi au rămas conflicte imprevizibile. Chiar dacă războiul de la graniţele României se va încheia mâine, un lucru este cert - mediul de securitate în Europa, şi nu numai, s-a schimbat pe termen mediu şi lung. Dar România a demonstrat că este un pilon de stabilitate regională, de aceea nu este momentul potrivit acum pentru polemici politicianiste pe teme fără consistenţă. Vreau să cred că există destulă maturitate politică pentru a respecta protocolul a cărui semnare a asigurat până acum o guvernare bună. Vreau să cred că există suficientă responsabilitate în forţele politice care fac parte din actuala coaliţie la guvernare pentru ca interesele naţionale ale României să primeze. Partidul Social Democrat a demarat deja întocmirea unui program de guvernare mai eficient, mai aplicat, care să îndrepte o serie de erori constatate. Este o etapă obligatorie. Şi ne dorim ca documentul să nu fie doar al Partidului Social Democrat, ci să fie Programul de guvernare al Coaliţiei şi al Guvernului României. Fără asumarea unui document programatic comun de către toate partidele alianţei nu va putea fi asigurată o guvernare stabilă pe termen mediu. Fără o guvernare stabilă, sprijinită în continuare de o largă majoritate parlamentară, dezvoltarea şi progresul pe mai departe al României nu vor fi posibile şi rezultatele bune de până acum se vor pierde cu certitudine. Nu în ultimul rând, o guvernare stabilă nu poate exista şi nici funcţiona decât printr-un parteneriat corect, concurenţial, aşezat pe o bază echitabilă. Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Invit la cuvânt pe domnul deputat Michael Gudu, Grupul parlamentar al PNL. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În timp ce în Ucraina războiul se poartă cu armament convenţional, propaganda rusă duce un război informaţional, încercând a transmite dezinformări care au ca obiectiv ostilizarea opiniei publice faţă de victimele războiului şi promovarea sentimentelor antiucrainene. Se generează foarte mult conţinut informaţional prin intermediul reţelelor de socializare, care se viralizează foarte repede şi este greu de verificat. Una dintre strategiile folosite de Rusia este cea de "dezgheţare" a unor conflicte sau dispute anterioare, care sunt prezentate ca fapte recente şi care au rolul de a submina capitalul de credibilitate de care se bucură Ucraina în lumea occidentală. În această categorie pare a se încadra şi "dezvăluirea pe surse", preluată de o parte a media din România, conform căreia Ucraina ar fi început dragarea Canalului Bîstroe, cu scopul adâncirii acestuia. Înainte ca informaţia să fie confirmată oficial, unii politicieni, în încercarea de a-şi spori capitalul electoral, s-au grăbit să o aducă în atenţia publicului. Reacţia autorităţilor a fost promptă. Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au precizat, într-un comunicat oficial, că nu a fost primită nicio solicitare pentru aprobarea unui proiect care să vizeze adâncirea şenalului navigabil al Canalului Bîstroe, proiect care ar presupune lucrări de mai mare amploare decât dragarea. ARBDD a afirmat că Ucraina are voie să facă lucrări de întreţinere a canalului, la fel cum în partea românească a Deltei se pot face lucrări de decolmatare. La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului au precizat că nu s-a primit nicio informare privind execuţia unor lucrări de adâncire a Canalului Bîstroe care ar putea pune în pericol biodiversitatea Deltei Dunării. România a fost, încă de la începutul agresiunii ruseşti, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei şi va acorda, în continuare, tot sprijinul pentru gestionarea crizei economice şi umanitare provocate de război. În acelaşi timp, România se opune ferm includerii Canalului Bîstroe în reţeaua europeană de transport, deoarece este necesar ca proiectul să respecte prevederile de drept internaţional şi mai ales reglementările de protecţie a mediului. Poziţia Comisiei Europene a fost transmisă de către comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, care a declarat că Executivul european nu poate aproba solicitarea Ucrainei de a introduce Braţul Chilia într-un coridor european de transport naval, întrucât celălalt stat riveran, România, nu este de acord. Stimaţi colegi, În contextul conflictului care se desfăşoară în apropierea graniţelor României, orice ştire spectaculoasă sau ieşită din comun, orice "dezvăluire în exclusivitate" sau "pe surse", care are ca subiect pe unul dintre protagoniştii conflictului, trebuie privită cu neîncredere şi verificată prin surse credibile. Vehicularea în spaţiul public a unor astfel de ştiri generează o stare de confuzie şi subminează încrederea populaţiei în autorităţile statului, fapt cu atât mai grav cu cât protagoniştii acestor încercări de manipulare a opiniei publice sunt chiar reprezentanţii instituţiilor statului. Fac apel, pe această cale, la responsabilitate şi decenţă, la dialog între partenerii de guvernare. Încercările de a câştiga capital electoral prin apariţii media care vânează senzaţionalul sunt inoportune, iresponsabile şi nu fac decât să aducă prejudicii intereselor României. Vă mulţumesc. Michael Gudu, deputat al PNL de Tulcea. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului USR, domnul deputat Ştefan-Iulian Lörincz. Este? Nu. Domnul Beniamin Todosiu? Nu este. Doamna deputat Denisa-Elena Neagu. |
|
|||
|
|
Ministerul Turismului forţează adoptarea Legii de înfiinţare a organizaţiilor de management al destinaţiei. Miza? Împărţirea bugetelor de milioane de euro destinate promovării României. Nu o spune USR! O fac chiar reprezentanţii unor firme din domeniu care s-au simţit daţi la o parte la redactarea Legii OMD-urilor. Am participat de curând la o întâlnire cu antreprenori din turism, iar aceştia au susţinut că unele puncte de vedere transmise către Ministerul Turismului au fost total ignorate de minister. Principalele îngrijorări sunt legate de controlul asupra deciziilor şi cheltuire a banilor. Statul a decis că OMD nu poate exista fără ca în structura sa să fie şi autorităţile publice locale. Puterea dată acestora este foarte mare. Dacă ele nu sunt de acord cu planul de acţiuni, bugetul, direcţiile strategice adoptate, ele se pot retrage, OMD-ul încheindu-şi astfel activitatea. Spune o vorbă din popor "Eu te-am făcut, eu te omor!". Principiul acesta pare să se aplice şi la nivelul OMD-urilor. Cu alte cuvinte, dacă mediul privat - cel care ştie cel mai bine să facă business - are o opinie diferită de cea a reprezentanţilor statului, organizaţia judeţeană sau locală se poate desfiinţa. S-a demonstrat deja, de prea multe ori, că statul fie nu este în stare să promoveze România turistică aşa cum ar trebui, fie foloseşte turismul ca să sifoneze bani publici. Frunza Elenei Udrea ne-a costat peste 30 de milioane de euro din bani publici. Atât am plătit pentru un logo copiat după un design disponibil pe Internet. Acum, vorbim de un potenţial mult mai mare care poate ajunge şi la peste 60 de milioane de euro, în numai trei ani. Vorbim despre un buget cofinanţat de stat, despre banii strânşi din taxele hoteliere plătite de turişti şi despre contribuţiile companiilor private membre ale OMD-urilor. În primă fază, statul va aloca 10 milioane de euro disponibili prin PNRR pentru operaţionalizarea OMD-urilor. Am încercat, printr-o serie de amendamente, să repar unele probleme din Legea OMD-urilor, însă au fost respinse pe bandă rulantă. Nu vrem să stricăm planurile ministerului de a cheltui banii, însă vrem transparenţă totală şi eliminarea dreptului de veto al statului când vine vorba despre cheltuirea bugetelor OMD-urilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, peste 10 ani vom avea tot frunza ca brand de ţară, dar ceva mai ofilită! |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Invit la cuvânt pe domnul deputat al USR, Adrian Giurgiu. Se pregăteşte, din partea Grupului AUR, domnul Adrian-George Axinia, dacă e; dacă nu, domnul Coleşa. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Ţara arde, iar Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu se joacă de-a rotativa!" Faptul că populaţia abia se mai descurcă de la o zi la alta din cauza scumpirilor nu este o problemă arzătoare pentru PSD şi PNL. Problema majoră este cine va fi premierul României începând cu luna mai. În septembrie 2021, PNL şi-a trădat electoratul şi a făcut alianţă cu PSD pentru a putea rămâne la guvernare. Au dat la schimb câteva ministere şi promisiunea că în primăvara acestui an PSD va primi fotoliul de prim-ministru. Preţul pe care îl plătesc românii după aproape un an şi jumătate cu această guvernare este unul mult prea mare. Explozia ratelor, scumpiri la gaze, energie electrică şi lemne, scumpiri record la alimentele de bază, creşterea taxelor pentru populaţie. Aşa arată radiografia unui dezastru economic generat de nepăsarea actualei coaliţii de guvernare. Zero măsuri reale pentru a-i ajuta pe românii care abia se descurcau cu salariile lor până când a venit valul scumpirilor. Până şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus printre rânduri că unele măsuri sunt inflaţioniste. Ministrul finanţelor, Adrian Câciu, nu scoate un cuvânt de câteva luni pe tema scumpirilor. Parcă nici nu există. Nici de la Ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, nu dă explicaţii pentru actuala criză economică şi nici soluţii. Acesta lipseşte cu desăvârşire din spaţiul public. Doi miniştri esenţiali pentru rezolvarea crizei economice stau ascunşi în ministerele pe care le conduc şi îndatorează ţara în fiecare minut. Zero soluţii, zero viziune pentru România! Şi, în acest context, guvernanţii au curajul să se joace de-a rotativa. Domnule Marcel Ciolacu, nu meritaţi să deveniţi premierul României! PSD a mărit taxele românilor în 2023 şi a inventat noi taxe. Pe de altă parte, nici Nicolae Ciucă nu mai merită să rămână premier. A dat numai rateuri din poziţia de până acum şi rezultatele se văd - românii sunt mai săraci de la o zi la alta. USR a depus proiecte de lege pentru scăderea, în regim de urgenţă, a cotelor TVA pentru combustibili, energie electrică şi gaze naturale. Măsurile propuse de noi aveau un efect dublu - scădeau preţul benzinei şi motorinei direct la pompă şi ar fi oprit scumpirea produselor şi serviciilor din cauza creşterii costurilor de producţie. Mai marii PSD, PNL şi UDMR au întors spatele. PSD şi PNL mai au o singură şansă, de a veni acum, în primăvara lui 2023, cu soluţii pentru ieşirea din criză. Domnule Marcel Ciolacu, domnule Nicolae Ciucă, renunţaţi la rotativă! Nu vă veţi înţelege la reîmpărţirea ciolanului şi veţi arunca România în colaps economic! Mulţumesc. Adrian Giurgiu, deputat al USR de Mureş. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Coleşa. Se pregăteşte domnul deputat Daniel-Liviu Toda, neafiliaţi, dacă este; dacă nu, domnul deputat Lasca, neafiliaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Teorii marxiste aplicate în economie şi energie, azi. Interzicerea motoarelor termice - o nouă măsură care va aduce multă suferinţă inutilă" După ce anul trecut, în 2022, s-a interzis exploatarea şi utilizarea cărbunelui în România, urmează interzicerea motoarelor termice, mai exact a automobilelor şi a camionetelor care utilizează motorină sau benzină. Săptămâna trecută, Parlamentul European a decis interzicerea maşinilor pe benzină şi motorină în Europa până în 2035, producţia trebuind să scadă cu peste 50% până în anul 2030. Totul porneşte de la incriminarea şi acuzarea omului pentru încălzirea globală, un fenomen natural, ciclic, benefic pe care activitatea umană nu-l influenţează. Este o crimă să interzici motoarele termice şi să arunci la gunoi o întreagă tehnologie şi industrie matură şi eficientă, o întreagă reţea de distribuţie şi alimentare pentru a o înlocui cu o utopie. Omul este acuzat că emite dioxid de carbon pentru a se încălzi, pentru a produce electricitate, a se deplasa folosind motorină, benzină, gaz, lemn, cărbune sau orice alt combustibil fosil. Cine sunt însă europarlamentarii antiromâni care au votat în Parlamentul European această interdicţie? Voi începe, voi prezenta o scurtă listă a ruşinii. Voi începe cu socialiştii, aşa-zişii progresişti ai Europei: Carmen Avram - PSD; Adrian Benea, Victor Negrescu, Rovana Plumb - PSD. Ruşine! Continui cu neomarxiştii de la REPER şi USR PLUS: Dacian Cioloş, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache, Vlad Gheorghe, Nicolae Ştefăniţă, Alin Mituţă, Dragoş Pâslaru - REPER, respectiv USR PLUS. A fost şi o şansă pentru a respinge acest aberant regulament de interzicere a motoarelor termice. Europarlamentarii PNL s-au abţinut. Vasile Blaga, Buşoi, Falcă, Hava, Nistor - PNL. Ruşine! Băsescu - PMP. Ruşine! Efectul acestor interdicţii înseamnă o scumpire extrem de dureroasă şi artificială a maşinilor şi combustibililor şi implicit a transportului. Randamentul, capacitatea, costul de producţie şi de reciclare a bateriilor fac ca maşinile electrice să nu fie doar mult mai scumpe, cu performanţe mult mai proaste decât cele termice şi, în fapt, să fie mai murdare, mai poluante şi mai agresive cu mediul. Doar că mizeria şi poluarea sunt aruncate în alte părţi. Închei prin a spune că Guvernul, sub mincinoasa denumire de mobilitate urbană, pune la dispoziţia primăriilor cadrul legislativ prin care tot oamenii vor fi acuzaţi de dezastrul urbanistic şi de lipsa drumurilor alternative, pentru a impune noi restrângeri, constrângeri şi taxe pentru cei care deţin maşini pe benzină şi motorină. AUR nu va fi niciodată de acord cu interzicerea maşinilor pe benzină, motorină... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
...sau orice alt combustibil fosil. |
|||||
|
Domnule deputat, vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
Suntem singurul partid parlamentar important care este alături de oameni şi are curajul să spună adevărul. Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
În permanenţă vă depăşiţi timpul. Poate reuşiţi şi dumneavoastră, din respect faţă de colegii dumneavoastră care aşteaptă, să respectaţi aceleaşi reguli. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Canalul Bîstroe - sau cum a obţinut Ucraina acces ilegal la Dunăre" Unde se termină sprijinirea Ucrainei şi începe trădarea României? Vom trage oare linie la ameninţarea distrugerii Deltei Dunării sau vom pleca şi de data aceasta capul? Cu cine s-a consultat Bogdan Aurescu, în iulie 2022, când a permis Ucrainei să utilizeze Canalul Bîstroe? Cu siguranţă nu cu Parlamentul şi nu cu poporul român! Construcţia canalului de către partea ucraineană este un motiv vechi de dispută între România şi Ucraina, dispută trasată de organismele internaţionale competente în favoarea statului român, motivul principal fiind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale. Când se va termina "situaţia excepţională" care l-a determinat pe Aurescu să permită tranzitarea Canalului Bâstroe, deşi contravine intereselor economice ale statului român şi încalcă prevederile internaţionale? Acest canal construit de ucraineni, cu scopul de a lua exclusivitatea României în ceea ce priveşte accesul la Gurile Dunării, nu reprezintă doar un risc economic, ci şi o ameninţare majoră asupra ecosistemului Deltei Dunării. În stilul caracteristic ucrainenilor, le dai un deget, îţi iau toată mâna, aceştia au început adâncirea Canalului Bîstroe şi solicită includerea acestuia în reţeaua transeuropeană de transport. Ceea ce trebuia să fie o "situaţie excepţională" se permanentizează acum în faţa ochilor noştri. Deşi au primit semnale multiple încă din aprilie 2022 de la Poliţia de Frontieră din zona Chilia, că autorităţile ucrainene au început lucrări de dragare a Canalului Bîstroe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului au ignorat aceste sesizări până zilele trecute, când informaţia a devenit publică. Autorităţile române nu ştiau nimic, deşi Ministerul Infrastructurii din Ucraina afirmă, într-o postare recentă pe Twitter, că adâncimea de navigare pe Canalul Bîstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenţei ţării. De abia zilele trecute avem o primă reacţie din partea Ministerul Afacerilor Externe. Deşi în mod normal ar fi trebuit să oprească imediat tranzitarea Canalului Bîstroe, MAE ne spune că va anunţa Comisia Europeană că se opune intenţiei Ucrainei de a face lucrări de dragare pe canal. Dreptul oferit nu se mai poate retrage! În numele "situaţiei excepţionale" clamate de Aurescu, România susţine zeci de mii de cetăţeni ucraineni de mai bine de un an de zile, cheltuind peste 80 de milioane de euro, iar în Portul Constanţa au prioritate transportatorii ucraineni. Ce primim în schimb din partea Ucrainei? Încălcarea drepturilor etnicilor români şi a libertăţii religioase, eliminarea dreptului la educaţie în limba maternă şi recrutarea prioritară a cetăţenilor de origine română. Întorcându-ne la Canalul Bîstroe, autorităţile ucrainene ne mai dau o palmă. Dintr-o primă declaraţie a consilierului preşedintelui Zelenski, pe acest subiect aflăm - citez: "Acum avem alte priorităţi - războiul. În prim plan e altceva: războiul, armamentul, apoi celelalte nuanţe legate de ecologia regională". Acesta este respectul pe care îl impune diplomaţia română actuală la nivel internaţional, aici ajungi când ai tot timpul capul plecat şi atitudine de slugă. Prin urmare, solicit ca Bogdan Aurescu să răspundă cât mai rapid în faţa Parlamentului României pentru acest act de trădare majoră! Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR, Patrioţii Poporului Român. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Întreb dacă domnul deputat Claudiu Manta, Grupul PSD, este? Vă invit la cuvânt. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi are în vedere faptul că pe 19 februarie s-au împlinit 147 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, care este simbolul Gorjului şi cel care a făcut cunoscută în lume această zonă. "Geniul ţăran" de la Hobiţa continuă să aducă faimă şi notorietate României, oriunde se vorbeşte despre el sau oriunde se află cel puţin una dintre operele sale; opere care se vând la licitaţiile internaţionale cu sume astronomice, două dintre operele sale figurând în top 10 ca fiind cele mai scumpe sculpturi adjudecate vreodată. Constantin Brâncuşi, supranumit "patriarhul sculpturii moderne", este românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii în sculptura contemporană universală. Considerat un monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea sa asupra vieţii. Unii îl numesc "Titanul", alţii "părintele sculpturii moderne". Oricum ar fi numit, creatorul genial, recunoscut de întreaga planetă, s-a născut, a crescut şi a plecat din Gorj, din satul Hobiţa, Comuna Peştişani. Tatăl său a fost Nicolae Radu Brâncuşi, cioplitor în lemn, iar mama sa, Maria, casnică. Geo Bogza spunea, de altfel, că "Brâncuşi s-a născut la Hobiţa şi nu va muri niciodată". Una dintre cele mai importante creaţii ale sale este reprezentată de Ansamblul Monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu, alcătuit din patru componente sculpturale: "Masa tăcerii", "Aleea scaunelor", "Poarta sărutului" şi "Coloana fără sfârşit". Acest spaţiu unic, cu o lungime de 1.275 metri se află încă de la începutul anilor 1990 pe Lista indicativă UNESCO. Potrivit Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, recent, dosarul Brâncuşi a fost trimis către analiză la UNESCO Paris, urmând ca în următoarele sesiuni ale Comitetului Patrimoniului Mondial să se ia o decizie privitoare la acest dosar. Potrivit specialiştilor de la Institutul Naţional al Patrimoniului care au realizat Dosarul Brâncuşi, Ansamblul Monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu satisface patru dintre cele şase criterii culturale ale Convenţiei UNESCO privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, dovedind astfel o valoare universală excepţională din punct de vedere artistic. Includerea Ansamblului "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO poate reprezenta un adevărat omagiu adus lui Constantin Brâncuşi. Până atunci vă invit să veniţi şi să-l descoperiţi pe Brâncuşi, acasă la el, la Hobiţa-Peştişani şi să descoperiţi Ansamblul de la Târgu Jiu, dacă nu aţi făcut-o deja. Vă mulţumesc. Claudiu Manta, deputat al PSD de Gorj. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Grupul AUR, domnul deputat Radu Tudor Ciornei. Este? USR, îmi cer scuze! Domnul deputat Marius-Andrei Miftode? Vă pregătiţi dumneavoastră, domnule Axinia. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Lupul este sanitarul pădurii. Aşa am învăţat la şcoală. Pare că e o fiinţă periculoasă, este mereu viclean şi rău în basme, dar, în realitate, este factorul care ţine în balanţă un întreg ecosistem. ONG-ul este sanitarul sectorului urban în construcţii. Multă vreme, dezvoltatorul imobiliar, această specie invazivă uneori, nu a avut duşmani naturali. A avut, în schimb, mulţi prieteni: primarul, arhitectul-şef, Inspectoratul de Stat în Construcţii, poliţia locală, PSD, PNL şi aşa mai departe. ONG-urile din acest domeniu sunt reacţia sistemului imunitar al societăţii civile. Un proiect depus de PSD şi PNL vrea să împiedice ONG-urile să mai lupte pentru o dezvoltare urbană armonioasă. Nu se putea un moment mai bun ca să înţelegem cât de nocivă este această coaliţie pentru ţară! Au trecut abia două săptămâni de la cutremurele catastrofale din Turcia. Recent, a mai fost unul. Am văzut cu toţii ce înseamnă derogarea de la aplicarea legilor, cum se prăbuşesc clădiri noi, cu un cost uriaş în vieţi omeneşti. Bine că pe noi ne mai păzesc ONG-urile! Am văzut cum în Parcul Titan ba se usucă arborii, inexplicabil, ba iau foc din te miri ce, ba sunt, cum s-a întâmplat mai ieri, pur şi simplu puşi la pământ cu drujba, pentru că amenzile pentru defrişare ilegală sunt insignifiante. Bine că există ONG-uri să ne avertizeze! Se invocă întârzierile pe care ONG-urile le produc în planurile dezvoltatorilor imobiliari, prin acţionarea în justiţie. Se solicită o cauţiune de 50.000 de lei plus despăgubiri plătite de membrii consiliilor directoare ale ONG-urilor. De ce nu propun PSD şi PNL amenzi de 50.000 de lei pentru defrişare ilegală? Întârzierile în urma proceselor nu sunt imputabile ONG-urilor, ci sistemului de justiţie, grav afectat de lipsa de personal. De ce nu opresc PSD şi PNL pensionările la 45 de ani ale judecătorilor, astfel încât procesele intentate dezvoltatorilor să dureze doar două luni? Tot două luni ar dura şi procesele pentru corupţie, nu s-ar mai prescrie niciun furt organizat! Dar e mai simplu să puneţi pumnul în gură ONG-urilor decât să dezvoltaţi o justiţie funcţională şi sustenabilă! Diferenţa dintre a fi locatar mulţumit şi a fi victima unei escrocherii imobiliare nu a fost făcută până acum de Inspectoratul de Stat în Construcţii, ci de ONG-uri vigilente. Păcat că nu am avut mai multe, mai devreme şi mai puternice. Astăzi, multe malformaţii urbane nu ar exista! Lăsaţi retorica penibilă a sutelor de kilometri de autostradă pe care i-aţi fi construit dacă nu apăreau ONG-urile care să deplângă soarta unor lilieci. Nu mai crede nimeni în basmele PSD şi PNL. Lupul este, în realitate, sanitarul pădurii, iar ONG-ul este sanitarul unei societăţi sănătoase. Vă mulţumesc. Andrei Miftode, deputat al USR de Braşov. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului AUR, domnul deputat Axinia. Se pregăteşte domnul deputat Toda, de la neafiliaţi, sau doamna Anamaria Gavrilă, care sunt în sală. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Ministerul Educaţiei îşi bate joc de elevii olimpici" În calitate de cetăţean şi părinte, preocupat de starea sistemului de învăţământ din România, sunt profund revoltat de eşecul Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte organizarea olimpiadelor şcolare din acest an. Mai mulţi elevi români, extraordinar de talentaţi, au demonstrat, în anii precedenţi, prin premiile pe care le-au obţinut la olimpiadele internaţionale, că pot face faţă cu succes provocărilor globale şi că sunt pregătiţi să devină lideri în orice domeniu. Îi felicit, le apreciez eforturile şi dedicarea! În acelaşi timp, le sunt recunoscător pentru beneficiile de imagine pe care le-au adus României. Tocmai de aceea, nu înţeleg cum e posibil ca Ministerul Educaţiei să-şi bată joc de elevii olimpici! După ce au fost suspendate vreme de doi ani, olimpiadele şcolare din 2023 au două mari probleme care demonstrează lipsa de viziune a ultimilor miniştri ai educaţiei. Pe de o parte, nu se organizează olimpiade la discipline la care participau anual mii de elevi, cum ar fi istorie, limba engleză, limba şi literatura română. Pe de altă parte, asistăm la suprapunerea în aceeaşi zi a olimpiadelor pentru mai multe discipline. Şi o să vă dau doar un exemplu. În data de 11 martie sunt programate nu mai puţin de 11 probe de olimpiadă la faza pe municipiul Bucureşti. Elevii şi părinţii acestora au fost de prea multe ori bulversaţi în ultimii ani de schimbările frecvente, fără fond, care au afectat profund sistemul românesc de educaţie. Dacă la eşecul organizării olimpiadelor şcolare din acest an adăugăm închiderea şcolilor în timpul pandemiei, politizarea continuă a sistemului educaţional, subfinanţarea acestui sistem şi apărarea plagiatului la scară largă, constatăm că ne îndreptăm, şi în acest domeniu, spre un adevărat dezastru. Cer ministrului educaţiei, Ligia Deca, să ia măsuri imediate pentru a remedia aceste probleme şi pentru a oferi elevilor din România şansa de a se dezvolta şi de a excela în domeniile în care au aptitudini şi de care sunt pasionaţi. Incompetenţa şi dezinteresul autorităţilor nu trebuie să fie o piedică în parcursul elevilor competenţi şi interesaţi să performeze. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Toda este în sală? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Săptămâna trecută aţi decis să majorăm pedepsele prevăzute de Legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. La fel am procedat şi cu limitele pedepselor din Legea privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive. Este evident că traficul de droguri de risc mare creează infracţionalitate organizată şi pune în pericol cetăţenii. Trebuie să luptăm împotriva traficanţilor şi a structurilor de crimă organizată. Însă, în paralel, înainte de a mări pedepsele pentru consumatori, trebuie să rezolvăm problemele acestora şi responsabilitatea instituţiilor care trebuie să aplice legislaţia. În primul rând, trebuie să reformăm Agenţia Naţională Antidrog, prin trecerea acesteia din curtea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Ministerului Sănătăţii. Astfel, consumatorii vor fi trataţi drept pacienţi, iar nu ca infractori potenţiali. Apoi, trebuie să înfiinţăm de urgenţă centre de tratament pentru consumatorii de droguri minori. Recomandabil ar fi să avem cel puţin un centru pe judeţ. Cunosc familii ai căror copii sunt dependenţi de etnobotanice şi nu îi pot trata decent niciunde. Subliniez că minorii reprezintă majoritatea consumatorilor de etnobotanice. Am votat ca deţinerea şi consumul acestora să fie sancţionată penal. Se întâmplă după ce o bună perioadă vânzarea acestora nu a fost sancţionată şi după ce mulţi tineri au ajuns dependenţi. Este cumplit să constatăm că suntem, detaşat, pe primul loc în UE ca număr de consumatori raportat la populaţie în ce priveşte etnobotanicele. Dar ce se întâmplă acum? Pe tinerii dependenţi îi transformăm în infractori, în loc să îi ajutăm! În concluzie, trebuie să sancţionăm dur traficanţii şi să ajutăm dependenţii. Aceştia din urmă sunt victime, iar nu infractori. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Deci, Grupul PSD a încheiat. De la Grupul PNL au fost colegii prezenţi. Doamna Silvia Ţoiu, Grupul USR, este? Nu este. Domnul deputat Boris Volosatîi, Grupul AUR. Se pregăteşte doamna Anamaria Gavrilă, neafiliaţi. |
|
|||
|
|
Declaraţia politică: "Ungaria nu recunoaşte minorităţile evreiască şi secuiască". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Săptămâna trecută, la Comrat, a avut loc un simpozion dedicat împlinirii a 28 de ani de la adoptarea Legii privind autonomia găgăuză. Printre participanţi a fost şi doamna Katalin Szili, însărcinat al prim-ministrului Ungariei pentru probleme de autonomie. Ea a arătat, printre altele, că "drepturile minorităţilor naţionale şi autoguvernarea pot asigura stabilitatea şi pacea în Europa şi pe termen lung". Doamna Katalin Szili ne-a oferit prilejul pentru a atrage atenţia că respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale începe, în orice stat, cu recunoaşterea oficială a acestor minorităţi. Din păcate, Ungaria este restanţieră la acest capitol. Să dăm un exemplu. Ungaria este statul european care, după Federaţia Rusă, are în cuprinsul său cea mai mare minoritate evreiască, raportat la ansamblul populaţiei. Constatăm numeroasa minoritate etnică evreiască, mai bine de 200.000 de persoane, care nu figurează printre cele 13 minorităţi recunoscute. Republica Ungaria este singurul stat din Uniunea Europeană care se împotriveşte recunoaşterii oficiale a minorităţii evreieşti. Un alt exemplu. Ungaria se opune recunoaşterii minorităţii secuieşti, de origine turcă, numărând circa 200.000 de persoane, concentrate în două judeţe, Tolna şi Baranya. Există şi minorităţi etnice mai puţin numeroase, pe care Budapesta refuză să le recunoască: minorităţile hună, iaşă şi bunevaţă. Ungaria este singurul stat din Europa şi din lume care a inventat noţiunea de "identitate naţională hibridă" pentru a-i încadra pe minoritarii etnici în corpul etnic majoritar. Această noţiune, străină terminologiei europene în materie de minorităţi, vizează în principal numeroasele minorităţi etnice secuiască şi evreiască, nerecunoscute în Ungaria. Ca român basarabean, vreau să subliniez - Ungaria este un mare restanţier al Europei în ceea ce priveşte recunoaşterea minorităţilor naţionale din cuprinsul său şi nu se poate nici pe departe compara cu mica Republică Moldova, căreia Moscova i-a pus autonomii în coaste pentru a o menţine pe orbita sa, pentru raţiuni geopolitice şi nicidecum de dragul drepturilor omului. Vă mulţumesc. Deputat AUR, Circumscripţia nr. 43. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Invit la cuvânt pe doamna deputat Anamaria Gavrilă. Se pregăteşte domnul deputat Cristian-Paul Ichim, neafiliaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Guvernul de la Kiev se laudă că a reuşit să facă Canalul Bîstroe unul navigabil şi să navigheze cu vase de mari dimensiuni. Acest lucru a fost interzis de către Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale de peste 20 de ani. Ucrainenii se folosesc de narativa fricii că vor lăsa ruşii să vină peste noi, pentru ca să îi lăsăm să facă orice; şi asta de luni de zile. Nimic nu le mai stă în cale, nici măcar Delta Dunării, distrugerea Deltei Dunării, un ecosistem protejat de Patrimoniul UNESCO. Ucrainenii spun că au făcut aceste lucrări informând Uniunea Europeană, România şi Comisia Dunării, cu toate că declaraţiile oficialilor români contrazic aceste afirmaţii. Însă vrem să credem că PNL, PSD şi UDMR chiar au ştiut exact ce se întâmplă şi au ştiut exact şi de când se întâmplă. De ce? Pentru că, altfel, Guvernul României ne spune că România, o ţară cu servicii de informaţii şi cu baze NATO pe teritoriul său, habar nu are ce face o ţară vecină, care este în conflict armat; ceea ce pune sub semnul întrebării întreaga guvernare a României. Această atitudine de sfidare a unui stat vecin nu este străină de Ucraina; face asta de 15 ani cu Republica Moldova. Pentru că Republica Moldova foloseşte 80% din apa potabilă din Nistru. Iar ucrainenii se ambiţionează să construiască cel mai mare complex hidroenergetic din Ucraina şi al şaselea din lume pe Nistru şi astfel captează apa, fiind în amonte, provocând şi un potenţial dezastru în Moldova. Moldova este la risc de a fi o ţară calamitată. Specialiştii concluzionează că "În Moldova s-ar putea crea o catastrofă umanitară cu sute de mii de refugiaţi, fără ca pe teritoriul ţării să cadă măcar o bombă!". Chiar crede Ucraina că poate să fie un stat puternic având tot timpul un conflict cu vecinii săi? Există limite. Iar în Uniunea Europeană ţările îşi ştiu limitele şi le ştiu şi pe cele ale vecinilor lor. Navigarea Canalului Bîstroe este o linie roşie pentru România, iar dacă guvernanţii români nu sunt în stare să o spună, o spunem noi, românii; pentru că guvernanţii români sunt trecători, însă poporul român nu pleacă niciunde. Guvernul român trebuie să se pună la masă cu omologii ucraineni. Avem foarte multe de discutat, de la drepturile minorităţii la bisericile ortodoxe româneşti din Ucraina, Canalul Bîstroe şi apa potabilă de pe Nistru pentru fraţii noştri basarabeni. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Cristian Ichim. Se pregăteşte domnul deputat Coarnă. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Dragi români, Declaraţia mea de astăzi - "Infrastructura feroviară din România a expirat". Vreau să vă atrag atenţia, astăzi, asupra stării deplorabile în care se află infrastructura feroviară din România. Reţeaua de căi ferate pe care circulă trenurile din ţara noastră şi-a depăşit de mult durata de viaţă, iar călătoria cu trenul nu mai reprezintă un mijloc atractiv şi sigur de transport. În prezent, CFR nu poate garanta o călătorie în condiţii optime şi de siguranţă, fără întârzieri, iar călătorii sunt puşi în pericol de fiecare dată când aleg acest mijloc de transport. Căile ferate sunt vechi, degradate, depăşite de termen şi nu au mai fost modernizate de 30 de ani. Cele mai multe, construite în perioada comunistă, nu sunt electrificate. Locomotivele din dotare au peste 50 de ani, trenurile staţionează în câmp ore întregi, fie iarnă, fie vară, spre disperarea călătorilor, iar calitatea serviciilor oferite de operatori s-a prăbuşit în mod dramatic. Nu s-au făcut investiţii serioase în consolidarea reţelelor actuale şi nici în construcţia altora noi. Starea în care se prezintă CFR nu poate fi decât o oglindire a conducerii de care a avut parte. Chiar acum doi dintre directorii acestei companii, încă în funcţie, sunt acuzaţi de către DNA de corupţie, iar sub umbrela conducerii acestora nu ne putem aştepta la îmbunătăţiri în sectorul feroviar. Călătorii, dezamăgiţi, renunţă la această cale de transport şi preferă mijloacele proprii. Este exact opusul ţintei pe care vrea să o atingă Ministerul Transporturilor. Oportunitatea de a face investiţii în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare şi a garniturilor de tren din bani europeni nu trebuie ratată. Ministerul Transporturilor şi-a asumat să investească, prin PNNR, peste 3 miliarde de euro în modernizarea liniilor de cale ferată, până în 2026. Se înregistrează şi aici întârzieri, acest minister demonstrând în repetate rânduri o mare lipsă de eficienţă în administrarea licitaţiilor. Lucrurile se mişcă exact ca trenurile de pe căile ferate româneşti, încet şi cu întârzieri. În ritmul acesta, prevăd pierderi mari atât din investiţii, cât şi din numărul călătorilor doritori să meargă cu trenul. Am pierdut lumina de la capătul tunelului în care a intrat infrastructura feroviară românească, dar sper să nu ne pierdem şi speranţa că o să fie, la un moment dat, mai bine. Vă mulţumesc. Deputat Cristian-Paul Ichim. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Ultimul vorbitor de astăzi, domnul deputat Coarnă. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "După distrugerea resurselor energetice, urmează falimentul agriculturii". Domnilor reprezentanţi ai PSD, PNL şi UDMR, Agricultura românească este în colaps. Este o certitudine, dar şi un semnal de alarmă pe care astăzi îl trag în plenul Camerei Deputaţilor. Vă asigur că nu este doar punctul meu de vedere, ci realitatea pe care o trăiesc fermierii şi despre care, cu mult cinism şi impostură, vă faceţi că nu ştiţi. Care sunt motivele acestei lipse de implicare? Incompetenţă, complicitate sau trădare? Prin România au fost tranzitate 9 milioane de tone de cereale din Ucraina, în mai puţin de un an. Portul Constanţa este blocat pentru producătorii agricoli români, în timp ce navele ucrainene au prioritate. Cerealele de provenienţă ucraineană sunt din sămânţă ameliorată genetic. Şi am în vedere grâu, porumb şi floarea soarelui, adică exact acele produse pe care România le exporta pe diverse pieţe. Produsele româneşti, spre deosebire de cele ucrainene, au o calitate majoră - nu sunt ameliorate genetic şi respectă cele mai bune practici agricole. Din cele 9 milioane de tone de cereale din Ucraina, mare parte au rămas în România, fiind cumpărate de diverşi traderi şi depozitate în silozuri. Astăzi, silozurile sunt pline nu cu produse ale fermierilor români, ci cu cele de proveninţă ucraineană, de calitate îndoielnică şi care sunt refuzate de partenerii tradiţionali. Care sunt consecinţele? Fermierii români sunt în imposibilitatea de a-şi vinde producţia. Fiind vorba despre un exces de cereale pe piaţă, preţul lor a scăzut în mod artificial cu 30%. Raportat la preţul produselor româneşti, cerealele din Ucraina sunt mai ieftine cu 100 de dolari. De ce? Pentru că sunt ameliorate genetic şi nu respectă cele mai bune practici agricole. În altă ordine de idei, rambursarea creditelor luate în urmă cu un an de fermierii români este extrem de problematică. Cu siguranţă, pentru cei mai mulţi dintre ei, acest lucru înseamnă falimentul. România şi fermierii români sunt din nou pedepsiţi de factorul extern. Cu mult cinism, în cadrul Declaraţiei comune a Summit-ului UE-Ucraina, de la începutul lunii februarie, Uniunea Europeană afirma faptul că "va lua în considerare cererea Ucrainei de a extinde măsurile dincolo de valabilitatea actuală". Cum se traduce această declaraţie? Adică trebuie să acceptăm, fără a comenta, falimentul direct al fermierilor români. În aceeaşi linie cinică, comisarul european pentru agricultură recunoştea povara grea pe care ţările Uniunii Europene, care se învecinează cu Ucraina, trebuie să o suporte. Pentru Uniunea Europeană a fost mai importantă decizia "de a nu restricţiona sau interzice importurile din Ucraina". În detrimentul cui? Evident, al fermierilor români. Însă acest ajutor acordat Ucrainei este şi un atac direct la siguranţa alimentară. De ce producătorii români sunt obligaţi să respecte standarde stricte impuse de UE în ceea ce priveşte producţia agricolă - fertilizatori, calitatea seminţelor, îngrăşăminte -, dar produsele agricole din Ucraina sunt exceptate, chiar şi temporar, de la aceste reguli? Nu cumva prin acest dublu standard cu care ne-a obişnuit Uniunea Europeană li se pregăteşte falimentul producătorilor agricoli români, sub masca generozităţii şi ajutorului umanitar pe care trebuie să-l oferim unei ţări aflate într-un context nefericit? Acelaşi comisar european pentru agricultură declara şi faptul că, la nivelul Comisiei Europene, se analizează... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat! |
||||||
|
|
...propuneri de instrumente, în vederea sprijinirii producătorilor din ţările UE învecinate cu Ucraina, care se confruntă cu dificultăţi. Când anume? Nu ştim. Nici Uniunea Europeană nu ştie şi, din păcate, nici puterea de la Bucureşti. Ceea ce ştim cu certitudine este faptul că fermierii români se îndreaptă încet, dar sigur, spre faliment, în timp ce reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR nu numai că nu au soluţii, dar nici măcar nu plătesc la timp despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară... |
|||||
|
Concluzia, domnule Coarnă! |
||||||
|
|
... aferente anului 2022. Da, domnule preşedinte! Concluzie. Dragi colegi parlamentari. Vă adresez rugămintea să nu uitaţi promisiunile din campania electorală şi să vă aduceţi aminte de faptul că votul românilor a însemnat încrederea în cuvintele rostite! Vă rog să nu uitaţi că avem obligaţia de a sprijini fermierii români şi nicidecum de a-i împinge spre lichidare! În mod concret, care este sprijinul prin care producătorii agricoli români vor fi ajutaţi de stat să nu falimenteze? Dumitru Coarnă, deputat neafiliat, Circumscripţia nr. 12 Călăraşi. Mulţumesc mult, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Au depus declaraţii în scris, din partea Grupului PSD: Laurenţiu-Daniel Marin, Eugen Bejinariu, Ioan Vulpescu, Ioan Mang, Mihai Weber, Elena Stoica, Nicu Niţă, Oana-Gianina Bulai, Adrian Alda, Ştefan Muşoiu, Cristina-Elena Dinu, Daniel-Florin Ghiţă, Romulus-Marius Damian, Vasile Cîtea, Daniela Oteşanu, Mirela Furtuna, Ana-Loredana Predescu, Vasilică Toma, Georgeta-Carmen Holban, Daniel Tudorache, Silviu Nicu Macovei. Grupul PNL, declaraţii depuse în scris: Mircea Fechet, Valentin-Ilie Făgărăşian, Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Ervin Molnar, Mugurel Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru, George Şişcu, Dumitru Rujan, Cristina Burciu, Marian Cruşoveanu, Vetuţa Stănescu, Maria Stoian, Ioan Balan, Bogdan-Iulian Huţucă. Grupul USR - Oana-Silvia Ţoiu. Grupul UDMR - Biró Rozália-Ibolya. Şi de la neafiliaţi domnul Coarnă. Declar închisă această parte a şedinţei. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"În sfârşit, fermierii români vor avea subvenţii la fel de mari ca restul ţărilor dezvoltate!" Retorica Europei cu două viteze a fost desfiinţată pe domeniul agricol, graţie eforturilor deputaţilor social-democraţi din Parlamentul European. Colega noastră de la PSD, Carmen Avram, a eliminat definitiv discriminarea la care erau supuşi fermierii români prin aplicarea unor subvenţii mai mici decât cele acordate ţărilor mai dezvoltate şi tehnologizate din vestul Europei. Nu este prima reuşită a delegaţiei PSD din PE, însă este una de-a dreptul istorică pentru ţara noastră, cât şi pentru statele estice şi baltice. Astfel, după zece ani de condiţii inegale privind sprijinul acordat agriculturii şi creşterii animalelor, vorbim despre o victorie de sorginte social-democrată românească. Însă este foarte important, totodată, să nu omitem seria de "bătălii" sau de tratative duse în tot acest interval amplu de timp, focusate strict pe acest subiect. Ni s-au servit tot felul de explicaţii pentru amânările succesive, destinate uniformizării cotelor. Dar, având în vedere importanţa pe care toate guvernările PSD au acordat-o agriculturii şi zootehniei, toate aceste întârzieri ne-au ambiţionat şi mai mult să eliminăm orice formă de discriminare care aducea atingere dezvoltării şi obţinerii hranei populaţiei ţării noastre. Trebuie să punctez că aceleaşi raţionamente au stat la baza determinării şi a celorlalţi colegi europarlamentari ai PSD care au reuşit, în paralel cu această victorie, să impună, la nivelul Uniunii Europene, renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, atât în favoarea ţării noastre, cât şi a celorlalte state afectate de războiul din Ucraina. Astfel de succese repurtate la Bruxelles de reprezentanţii partidului nostru trebuie mediatizate cât mai mult, pentru că nu doar că rescriu istoria UE, ci ajung să îmbunătăţească traiectul de dezvoltare al României şi al altor state! De asemenea, am ales să includ această serie de reuşite marca PSD în această declaraţie politică şi pentru a servi drept exemplu în a-i inspira şi pe colegii din Parlamentul naţional, în special pe cei a căror singură preocupare este să critice tot timpul PSD. Avem nevoie ca asemenea modele viabile şi de succes de a face politică să devină exemple de urmat pentru toate vocile critice. Doar în acest fel vom reuşi să conlucrăm şi să redresăm ţara, ba chiar să îi augmentăm perspectivele creşterii economice! Sper să se înţeleagă, odată pentru totdeauna, că nu prin critici ajustăm neajunsuri sau prin exerciţii imagologice, făcute prin abordarea cât mai populistă a unor probleme vechi ale ţării, ci prin proiecte constructive, aşa cum s-au dovedit toate deciziile PSD, de când are acces la guvernare, respectiv în favoarea tuturor românilor, alături de două partide tradiţional opozante. Revenind la această victorie în beneficiul tuturor fermierilor români, apoi al tuturor consumatorilor europeni, subvenţiile nu vor mai fi acordate sub media europeană. Precizez că această formă de rezistenţă faţă de doleanţele României şi ale altor state mai puţin bogate, care s-a derulat de prea multă vreme, este una de ordin politic, venită din partea câtorva ţări occidentale. Aşadar, prin acceptarea solicitărilor PSD, devenim membri în acest "Schengen al agriculturii", prin care va fi asigurată strategia privind îngrăşămintele necesare producţiei agricole. Cu alte cuvinte, fermierii grav afectaţi de un cumul de crize şi care s-au aflat în situaţia de a-şi regândi sau chiar închide afacerile, nu vor mai avea astfel de neajunsuri! În plus, ţin să le mai dau o veste bună fermierilor privind banii europeni. Începând din data de 27 februarie şi până în data de 24 martie, se va derula prima sesiune de depunere a cererilor de plată din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027 pentru intervenţia DR-06- Bunăstarea animalelor, respectiv pachetul ce vizează porcinele şi cel privind păsările. Sprijinul pentru bunăstarea animalelor reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi pentru acoperirea costurilor suplimentare, suportate de fermieri. Aceasta are forma unei plăţi anuale fixe pe Unitate Vită Mare, UVM. Suma totală alocată pe întreaga perioadă de programare pentru această intervenţie este de 736,25 milioane euro. Vor urma să beneficieze de finanţare toţi cei care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate şi care vor depune cererile la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Parafrazându-l pe domnul ministru al agriculturii, trebuie să subliniez că printr-o muncă susţinută în sprijinul fermierilor şi o preocupare permanentă acordată acestui domeniu principal ocupaţional, dar şi folosindu-ne de toate mijloacele de care dispunem, am dat semnalul demarării implementării Planului Strategic. 15,8 miliarde euro puşi la dispoziţia ţării noastre de Uniunea Europeană în actuala perioadă de programare vor fi infuzaţi în agricultura autohtonă. Şi această oportunitate este de o importanţă crucială pentru continuarea dezvoltării zootehniei. În concluzie, atât pe plan intern, cât şi pe cel extern, respectiv în Parlamentul European, PSD face tot posibilul să pună la dispoziţia tuturor fermierilor din România cele mai mari sume de bani. Doar fiind reactivi, în mod constant, atât în ţară, cât şi în forurile europene, vom reuşi să recuperăm toate micile decalaje de dezvoltare din această ramură de activitate! Am făcut-o cu brio până acum şi vom continua pe această formulă, pentru că întotdeauna agricultura a înflorit sub toate conducerile PSD ale MADR! |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi primarul municipiului Iaşi, printr-un efort conjugat al celor două instituţii, au identificat terenul potrivit pentru sediul Operei Naţionale Române Iaşi, ONRI. Este vorba despre un teren de 12.000 mp, care se încadrează în cerinţele Ministerului Culturii, dar este şi accesibil ieşenilor. Propunerea este de a se construi viitorul sediu al Operei în Copou. Copou este cunoscut ca fiind polul cultural al Iaşiului, unde sunt localizate prima instituţie de învăţământ superior din ţară, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Biblioteca Central Universitară "Mihai Eminescu" şi Grădina Copou care găzduieşte simboluri culturale emblematice ale Iaşiului - Teiul lui Mihai Eminescu şi Muzeul dedicat poetului nostru naţional. Credem că nu este zonă mai potrivită în Iaşi care să găzduiască sediul Operei decât Copou, atât de iubit şi de ieşeni şi de turişti, "casa" multor instituţii de cultură, printre care se va putea integra perfect şi opera. Acesta este rezultatul colaborării dintre administraţiile liberale din Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi. După zeci de ani de scandaluri şi lipsă de parteneriat, avem astăzi între cele două instituţii un dialog permanent, iar acest lucru se vede în implementarea unor proiecte cu adevărat importante pentru ieşeni. Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, punerea în funcţiune a transportului metropolitan, abordarea integrată a câinilor fără stăpân în întreaga zona metropolitană şi reabilitarea sediului Filarmonicii de Stat Moldova sunt câteva dintre rezultatele acestei colaborări instituţionale. |
|
||||
|
"PSD şi PNL vor să pună pumnul în gură societăţii civile" PSD şi PNL vor să pună pumnul în gură societăţii civile. Aceşti adevăraţi călăi ai libertăţii şi democraţiei încearcă să folosească Parlamentul României pentru a aproba legi care să restrângă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. După ce au încercat să limiteze dreptul românilor la proteste, PSD şi PNL doresc să pună presiune pe societatea civilă pentru a o descuraja să lupte împotriva ilegalităţilor. În primă fază, PNL, prin generalul Ciucă şi ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, şi-au propus să transforme România într-o ţară totalitaristă precum Rusia lui Vladimir Putin. Potrivit proiectului celor doi, orice român care va ieşi în stradă să protesteze riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani. Iniţiativa de a băga pumnul în gura românilor nu este nouă şi i-a aparţinut prima dată lui Liviu Dragnea, însă nu a avut sorţi de izbândă. Acum, PNL propune, pe modelul comuniştilor ruşi, înăsprirea pedepselor pentru tulburarea ordinii publice, faptă uşor de interpretat şi posibil de asimilat cu orice protest public, şi încearcă să inducă românilor frică, astfel încât să nu se mai exprime liber şi să nu mai protesteze. Cel mai nou atac al călăilor democraţiei este asupra ONG-urilor, cărora doresc să le restrângă dreptul de a apăra în instanţă interesul public. Astfel, în Senat se află pe circuitul de aprobare o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea dreptului societăţii civile de a apăra interesul public în instanţă. Practic, asociaţiile nu vor mai putea da în judecată poluatori, constructori ilegali sau autorităţi care fac ticăloşii. Conform iniţiativei legislative ce se află la vot în Senat, pentru a putea deschide o acţiune în instanţă, asociaţia care deschide procesul trebuie să fi avut o activitate susţinută pe domeniul în cauză cu doi ani înainte să deschidă acţiunea, să depună garanţie de 1% din prejudiciul reclamat, până la 100.000 de euro, iar dacă asociaţia pierde procesul, cei din consiliul director vor răspunde cu averile lor, fără nicio limită. USR se opune proiectului PNL-PSD, deoarece sugrumă acţiunea publică şi încalcă libertatea acţiunilor civice. Din fericire, USR a reuşit, pentru moment, blocarea acestui proiect. Nu este prima dată când PNL şi PSD încearcă să reducă puterea ONG-urilor în ceea ce priveşte apărarea interesului public. USR şi Forţa Dreptei au atacat la CCR, la finalul anului trecut, o iniţiativă a PNL care favorizează mafia imobiliară şi limitează opţiunile ONG-urilor de contestare a actelor de urbanism. În acest context, solicit public Parlamentului României să nu se transforme într-un organ de represiune a drepturilor fundamentale şi să nu permită derapaje de la principiile unui stat democratic. Astfel de legi nu au ce căuta pe circuitul legislativ şi drepturile cetăţenilor sau ale societăţii civile trebuie respectate, apărate şi garantate de statul român. |
|
||||
|
"Ziua Internaţională a Limbii Materne" Ziua Internaţională a Limbii Materne este marcată anual, la 21 februarie, pentru a promova diversitatea culturală şi lingvistică din întreaga lume. Proclamată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 17 noiembrie 1999, a fost celebrată pentru prima dată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2000 şi aminteşte de evenimentele care au avut loc la 21 februarie 1952, când poliţia a împuşcat mortal patru studenţi care demonstrau în Dhaka (Dacca) pentru recunoaşterea limbii lor materne "bengali", drept una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan. În 1948, urdu fusese declarată singura limbă oficială atât în estul, cât şi în vestul Pakistanului. Dar populaţia din Est, teritoriu devenit ulterior statul Bangladesh, care vorbea în majoritate limba bengali, a iniţiat o mişcare de protest care a culminat în 21 februarie 1952 cu manifestaţia studenţilor de la Universitatea din Dacca. Cu prilejul proclamării acestei zile, statele membre ale ONU s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor materne ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare. Ulterior, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia din 16 mai 2007, a invitat statele membre "să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii". De asemenea, a proclamat anul 2008 ca "Anul Internaţional al limbilor", pentru a promova unitatea în diversitate şi înţelegerea internaţională, prin multilingvism şi multiculturalism. Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului mondial material şi imaterial şi o componentă esenţială în procesul de definire a unei naţiuni. Însuşirea acesteia, precum şi utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea şi perpetuarea identităţii fiecărei naţiuni. Ea se poate pierde foarte uşor, dacă nu este învăţată şi vorbită în familie ori dacă nu este studiată şi exersată în şcoală. Se estimează că, în cazul în care nu se acţionează în acest sens, jumătate din cele circa 6.000 de limbi vorbite în prezent ar putea dispărea până la sfârşitul acestui secol. Ziua Internaţională a Limbii Materne susţine Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 4.6 privind educaţia din Agenda 2030, subliniind importanţa limbilor adecvate de instruire, respectiv folosirea limbilor materne în primii ani de şcoală. Acest fapt facilitează accesul la educaţie şi promovează, în acelaşi timp, echitatea, pentru grupurile de populaţie care vorbesc limbi minoritare şi autohtone, în special a fetelor şi femeilor şi, totodată, îmbunătăţeşte calitatea educaţiei şi procesul de învăţare prin înţelegere şi creativitate, şi nu prin memorare. Toate acţiunile întreprinse în vederea propagării limbilor materne vor servi atât la încurajarea diversităţii şi a educaţiei multilingvistice, cât şi la dezvoltarea conştientizării depline a tradiţiilor lingvistice şi culturale din întreaga lume şi la inspirarea, totodată, a solidarităţii bazate pe înţelegere, toleranţă şi dialog. UNESCO consideră că educaţia bazată pe limba maternă trebuie să înceapă încă din primii ani, deoarece îngrijirea şi educaţia timpurie sunt fundamentul învăţării. Limbile, cu implicaţiile lor complexe pentru identitate, comunicare, integrare socială, educaţie şi dezvoltare, au o importanţă strategică pentru oameni şi planetă. Cu toate acestea, din cauza proceselor de globalizare, ele sunt din ce în ce mai ameninţate sau dispar cu totul. Când limbile se estompează, la fel se estompează şi bogata tapiserie a diversităţii culturale a lumii. Oportunităţi, tradiţii, memorie, moduri unice de gândire şi exprimare, resurse valoroase pentru asigurarea unui viitor mai bun, sunt de asemenea pierdute. Potrivit statisticilor, la fiecare două săptămâni o limbă dispare luând cu ea o întreagă moştenire culturală şi intelectuală. Cel puţin 43% dintre cele 6.000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariţie. Doar câteva sute de limbi au primit cu adevărat un loc în sistemele de învăţământ şi în domeniul public, iar mai puţin de o sută sunt folosite în lumea digitală. Societăţile multilingve şi multiculturale există prin limbile lor care transmit şi păstrează cunoştinţele şi culturile tradiţionale într-un mod durabil. După cum ştim cu toţii, mottoul Uniunii Europene, "Uniţi în diversitate", a fost folosit pentru prima dată în anul 2000. Acesta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru. Politica lingvistică a Uniunii Europene este fundamentată pe respectarea diversităţii lingvistice - în toate statele membre - şi crearea unui dialog intercultural pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Pentru UDMR, limba maternă - folosirea, păstrarea şi îmbogăţirea ei - reprezintă o prioritate, constituie baza perpetuării identităţii naţionale şi culturale. Din momentul înfiinţării Uniunii,folosirea neîngrădită a limbii materne a fost şi rămâne obiectivul principal al formaţiunii noastre, bazat pe dorinţa şi voinţa comunităţii maghiare, pe care o reprezentăm. Astfel, stipularea dreptului de folosire în viaţa de zi cu zi, în şcoli, în instituţiile publice, de cultură, administraţie etc. - reprezintă o necesitate prin care putem asigura păstrarea limbii noastre materne şi transmiterea acestei moşteniri generaţiilor viitoare. Respectarea diversităţii lingvistice şi culturale, păstrarea şi folosirea limbii materne a tuturor naţiunilor constituie unul dintre principiile de bază ale societăţii moderne. Este în puterea noastră, membrii ai Legislativului, să garantăm acest drept prin asigurarea unui cadru legislativ corespunzător şi prin modelarea societăţii, astfel încât legile să poată fi aplicate. |
|
||||
|
"Distrugerea locurilor tradiţionale din Constanţa" Primarul Constanţei şi-a găsit un nou obiect de activitate. De data aceasta subiectul îl reprezintă tradiţionalele barăci pescăreşti de pe malul mării. Barăcile pescarilor din zona Pescărie Mamaia sunt acolo din anul 1943, au rezistat războiului, au rezistat ocupaţiei sovietice, regimului comunist, au rezistat şi când Mazăre, apoi Făgădău au vrut să le demoleze. Acum, Vergil Chiţac şi-a trimis Poliţia Locală să îi someze pe pescari să-şi demoleze construcţiile, altfel, în luna martie, vin buldozerele Primăriei. La ce s-a gândit, oare, primarul Constanţei şi cei care îl înconjoară, când au decis să distrugă şi această Pescărie, aşa cum în urmă cu câţiva ani o altă administraţie, roşie - trandafirie, de data aceea, a distrus activitatea pescărească din Portul Tomis? Această plajă, de unde dimineaţa devreme pleacă în larg bărcile pescarilor, ar sta mai bine, consideră, probabil, edilii noştri, în portofoliul imobiliar al vreunui privat. Pentru că da, acea plajă, unde sunt trase bărcile pescăreşti, a fost intabulată în trecut, în mod abuziv, de către autorităţile locale ca fiind în domeniul privat al municipiului Constanţa, nici măcar ca domeniu public! În alte ţări, aceste activităţi tradiţionale sunt protejate şi promovate, fiind importante nu doar economic, ci şi turistic sau cultural, ele făcând parte, în sine, din patrimoniul cultural material şi imaterial al locului. Nu este şi cazul municipiului Constanţa, deoarece suntem anunţaţi de Primărie că, probabil, acest simbol al zonei va cădea victimă planurilor imobiliare girate de administraţia locală în favoarea unor privaţi. Primarul se grăbeşte să ne pună în faţa faptului împlinit şi vrea să distrugă mica aşezare de pescari şi modul lor tradiţional de viaţă şi ocupaţie înainte ca o instanţă să se pronunţe definitiv. Probabil că dezvoltatorilor imobiliari - care au înghesuit şi cocoţat blocuri pe toată buza falezei deasupra Pescăriei - ori nu le place priveliştea, ori au alte planuri cu acea plajă - umbreluţe, şezlonguri, Beach bar şi mult profit, aceasta cu toate că pe rolul instanţelor se desfăşoară deja un proces în revendicare între Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral şi Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Constanţa, cu scopul firesc ca plaja din spate de la Pescărie, cu barăcile, să reintre în posesia proprietarului de drept, statul român, ca domeniu public. Problema s-ar rezolva foarte uşor, dacă primarul ar putea accepta că intabularea respectivei plaje pe care sunt barăcile, ca domeniul privat al municipiului Constanţa, a fost o ilegalitate şi greşeală şi ar accepta rectificarea Cărţii Funciare. Dar nu, el, care cu echipa lui critica ilegalităţile fostelor administraţii, a ales să le continue, ba chiar să săvârşească altele noi, precum demolarea barăcilor şi alungarea pescarilor care probabil nu se mai potrivesc cu noul peisaj imobiliar de fiţe. În loc să igienizăm, să protejăm şi să promovăm acest loc unic, din păcate, din oraşul nostru, Chiţac şi ai lui vor să-l distrugă. Aceste lucruri nu vor rămâne nesancţionate de către constănţeni, în 2024. |
|
||||
|
"Îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor din PNRR este imperioasă!" Subiectul pensiilor speciale trebuie să fie clarificat odată pentru totdeauna. Ministerul Muncii are obligaţia să vină cu explicaţii şi soluţii la aspectele reclamate, fiind ministerul responsabil să aducă soluţii legislative, în concordanţă cu observaţiile Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene. PNL are toată deschiderea de a sprijini această reformă importantă în domeniul pensiilor în comisiile de resort şi apoi la votul din Parlament. Până atunci, însă, este important să eliminăm orice fel de speculaţii legate de fondul proiectului, de adoptarea lui la timp şi de îndeplinirea angajamentului din PNRR. Am susţinut mereu că această reformă trebuie să aibă la bază principiul contributivităţii, deoarece în acest fel aducem echitate şi evităm toate speculaţiile legate de constituţionalitatea proiectului. Cu toate acestea, PNL nu este de acord cu încadrarea pensiilor militarilor în categoria aceasta a "pensiilor speciale". Denumirea de pensii "speciale" este o exprimare superficială în cazul pensiilor militare, o generalizare care nu e corectă. În aceste situaţii specifice, vorbim despre pensii ocupaţionale sau de serviciu. Este important de menţionat că inclusiv ministrul muncii a precizat anterior că pensiile militare nu sunt pensii speciale, precizând că acest lucru a fost înţeles şi de reprezentanţii Comisiei Europene. Unele voci spun că dacă nu va fi clarificată această chestiune a pensiilor, nu vom primi banii din a doua tranşă din PNRR. Această speculaţie a fost contrazisă chiar de Comisia Europeană, care a negat acest lucru. Comisia a precizat clar faptul că reforma pensiilor speciale, respectiv jalonul 215, nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere. Mai mult decât atât, Comisia subliniază că pentru toate jaloanele din PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeană, iar evaluarea se face în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată. Cum a precizat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, MIPE, cererea a II-a de plată nu este în niciun pericol, iar evaluarea documentaţiei transmise spre validare urmează parcursul procedural firesc. MIPE a transmis Comisiei Europene, la 15 decembrie 2022, cea de-a doua cerere de plată din cadrul PNRR, în valoare de 3.227.690.000 euro, din care 2.147.490.000 euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil şi 1.080.200.000 euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut. Aceasta a fost condiţionată de îndeplinirea a 51 de ţinte şi jaloane aferente primelor două trimestre din 2022, fiind reglementate aspecte cheie precum decarbonarea, interoperabilitatea bazelor de date pentru reducerea birocraţiei şi cloud-ul guvernamental. Vom lucra în continuare pentru îndeplinirea tuturor ţintelor şi jaloanelor din PNRR, pentru a atrage banii necesari dezvoltării României. |
|
||||
|
"România unită va fi mereu mai puternică!" Vreau să încep cu o întrebare simplă - dacă avem un măr şi îl tăiem în mai multe bucăţi, putem spune că mai avem un măr? Aşa îmi pare poporul român, astăzi, divizat în multe felii, cu multe falii, şi nu pot să înţeleg de ce! Traversăm o perioadă, în mod real dramatică, în care ar trebui să fim uniţi, să fim o singură voce. Dar cred că, pentru a putea să ne dăm seama de ce suntem azi în această situaţie, ar trebui să răspundem la întrebarea - cine este românul, cum este românul astăzi? Cum este poporul român? Este cel care-şi vinde prezentul şi viitorul pe o sută de lei? Este cel care-şi abandonează copiii? Este zgârcit şi invidios? Este omul care nu-şi asumă consecinţele niciunei acţiuni? Este românul xenofob, rasist, misogin? Este adept al naţionalismului excesiv? Sau este omul responsabil care trăieşte prezentul cu gândul la viitorul lui şi al copiilor? Este cel care construieşte calificat, cu spirit de răspundere? Este optimistul care analizează efectele şi elimină cauzele care conduc la rezultate negative? Este omul care învaţă în fiecare zi, care-şi respectă semenii? Este cel care recunoaşte când greşeşte şi se străduieşte să-şi îndrepte greşeala? Este omul educat, ospitalier, generos, iubitor de oameni şi de omenie? Cum mai este poporul român? Este cel care rabdă nedreptăţile sau cel care se luptă pentru adevăr, pentru dreptate? Este adeptul lui "merge şi-aşa!" sau al lucrului bine făcut? Este poporul care-şi respectă tradiţiile, îşi cunoaşte şi îşi iubeşte istoria? Este poporul care ştie că nu este nici "buricul pământului", dar nici paria omenirii? Este colectivitatea care respectă regulile altora şi le încalcă voios pe ale neamului său? Este strălucitul intelectual sau analfabetul funcţional? De fapt, cum suntem noi şi ce ar trebui să facem pentru ca "cele bune să se-adune, cele rele să se spele"? Cum să facem ca, aşa deosebiţi cum suntem, să răspundem prezent la chemarea "mândru că sunt român"? Pentru că singura soluţie adevărată pentru a putea face faţă tuturor relelor cu care ne confruntăm şi care ne lovesc din toate părţile este de a uni toţi românii de peste tot din lume, de a lucra şi a coopera la bunăstarea ţării noastre. De Unitate avem nevoie, şi nu de dezbinare între fraţi şi surori! Românii au fost mereu puternici atunci când au fost uniţi! |
|
||||
|
"Asasinarea culturii şi sfidarea firii noastre" "O naţiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin ţăranii sau proletarii ei - ci numai prin ce se gândeşte, se descoperă şi se creează între hotarele ei" - Mircea Eliade, "De ce sînt intelectualii laşi", Criterion, 1 nov., 1934. Un popor, o naţiune, o comunitate, indiferent cum s-ar numi acestea, nu rezistă şi nu poate exista în cuprinsul simplu al istoriei oricărei civilizaţii fără educaţia prin care devine parte a umanităţii. Mă pregătisem să dau o replică abstractă, cu trimiteri comparative la marile valori ale unui trecut confortabil, sprijinindu-mă pe argumentul lui Horaţiu - "Naturam expelles, tamen usque recurret" - Vei alunga naturalul, dar mereu va reveni - administrându-mi o speranţă fardată, dar nemeritată. Ofensiva destrăbălătoare din educaţie şi-a găsit loc şi în cultură, unde curentele aşa-zis moderniste, mai degrabă mondeniste, îşi refuză ostentativ orice orientare şi consolidare moral-educativă. Din aproape toate creaţiile postdecembriste au fost gonite sublimul, idealul, etosul, reveria, pateticul, şi chiar problematicul cauzal, pierzând în faţa gratuităţii de tip divertisment uşuratic şi a ironiei băşcălioase. Miniştrii culturii de-a lungul acestei eterne perioade nu au fost capabili de o reală construcţie a unei filosofii a actului de cultură majoră, de asanarea reziduurilor ideologice, de stopare a pseudovalorii tupeiste care se afişează cu obrăznicie în capul listelor de premii a Uniunilor de toate felurile. Nici nu au încercat măcar, prin politici liniare coerente să protejeze bazalul, autenticul, în faţa infiltrărilor decadente şi atotmistuitoare de puritate. Culturalul s-a bezmeticit, iar produsul său a fost preponderent un fetus imatur, cu malformaţii morale ireparabile. Culturalul societăţii noastre s-a încuscrit cu maneaua de pe aiurea şi a schimbat lista de protocol a unor guvernanţi contagiaţi de colierele de aur atârnate la gâtul însoţitoarelor de companie, de mondiali consacraţi, cu cefe groase. Substanţe culturale autentice nu au mai apărut. Câteva zvârcoliri cu scâncete, câteva nervozităţi răcnite ale câte unui pamfletar sau eseist mai talentat nu pot redefini sterpitudinea, deşertul spiritual şi decondescendenţa generală. Corciţii culturnici au năpădit cu lăturile lor zoioase peste esenţele noastre, batjocorindu-ne simbolurile universale. Eminescu a ajuns "cadavrul din debaraua naţională", la care, chipurile!, facem mereu recurs pentru a ne legitima bruma de prezenţă pe un continent al altora. O nevolnică hoardă de logoreici îşi masturbează limba viperală, schimonosind orice urmă de frumos, orice şansă de abstract şi sublim. Această logoree zoioasă nu trebuie doar pusă la index, după spusele unor literaţi oneşti, ci trebuie vidanjată la canalul propriilor lor dejecţii. Pentru un anume nemernic, care, pe deasupra, a luat şi premiul Uniunii Scriitorilor, România este poligonul imaginar al fanteziilor sale pornografice, iar expresiile lui de rahat uscat nu pot fi trimise decât direct în sorbul vidanjelor de closet stătut. Este de-a dreptul dramatic să constaţi cum, în numele libertăţii de creaţie, se produc cele mai abjecte atacuri asupra esenţei culturii noastre identitare. Pentru ei, Mioriţa nu este neapărat o baladă a românilor, ea călătorind mai peste tot, prin Balcani şi proiectează spiritul mortuar predestinat, fatalismul perdant. Balada, zice-se, este o cacealma, şi nu mai trebuie să facem apel la un asemenea gen protoartistic! Esenţele noastre nu trebuie să mai ţină de natura primordială, iar cultura pastorală, tradiţională, este predilect tratată ca un handicap ce ne balastează accesul în planul culturii europene. Alogeni fiind, aceşti cretini patentaţi nu au de unde şti că transfigurarea în semnificaţie orfică a existenţei, ba mai mult, a actului martiric!, a luat forma spirituală a evenimentului narat. Prin asumarea ideatică a morţii, românul ancestral nu s-a îngrozit şi nici nu a devenit defect sau curtezan al laşităţii, ci a translatat moartea spre sublim. Asasinii culturali, deloc mioritici, au venit cu sortimente contrafăcute de culturi hibride pe care le basculează în ograda noastră în ambalajele multiculturalismului. Îmi susţin convingerea că multiculturalismul este moartea culturilor autentice! Acest concept, lansat cu ingeniozitate de producătorii unei metaordini mondiale, are ca finalitate distrugerea autenticului, delocalizarea originilor, a rădăcinilor spirituale şi tabularasarea mentalului colectiv. Actul de cultură, de creaţie artistică, de ştiinţă, filosofia însăşi produc coagulantul recognoscibil al identităţii de sine, sunt amprenta imaterială a unui patrimoniu irepetabil care produce nu atât diferenţa specifică, pe cât zidesc genul proxim al profilului deveniri oricărei naţiuni. Aici lovesc năpârcile care au ocupat spaţiul nemijlocit, cât şi pe cel adiacent al culturii românilor. Au reuşit într-un timp nepermis de scurt să producă un mutant greu de identificat în noi înşine. S-a umblat la cromozomul durabilului şi al creaţiei perene pe care l-a supus perversiunilor simple ale consumismului de plăceri uşoare, ale ispitei către digerabil vizual şi apetent la vulgar. Incultul are farmecul său. El se manifestă conform programării sale genetice şi este predictibil. Incultul are un statut recunoscut şi stabil în spaţiul cultural de referinţă. Este un fel de bufon al regelui. Elita nu se simte ameninţată în vreun fel, pentru că incultul nu încearcă să o uzurpe, ci doar să o şicaneze, doar comparându-se hazliu cu ea, poate ostentativ, dar nicidecum identificându-se cu ea. Mai simplu, incultul are măsura lungului de nas! Subculturatul este pretenţiosul absurd, este dobitocul ideal a cărui semidoctă devine ţâfnă academică! El se revendică pe sine marilor valori incontestabile şi îşi administrează merite pe care nu le-a avut vreodată. Le mimează schimonosit. Subculturatul nu se recunoaşte decât în opozabilitate şi negativism, iar dacă i se administrează argumentele care îi deconspiră primitivismul, imediat învinuieşte, acuză, culpabilizează ţipat tot ceea ce îl denunţă, dându-se un mare nedreptăţit, un olimpian neînţeles de "fosilizaţii" zilei. Subcultaratul de la noi este maestru al improvizaţiei de moment, este cel care ajustează fără decenţă spectacolul în detrimentul veridicului, doar pentru că "aşa dă bine la şefuʼ". Lipsa de cultură se poate corecta prin acumulare, printr-o reorientare organizată a mobilării personalităţii, prin extragerea din mediul steril sau chiar fertilizarea răbdătoare a acelui steril. Subculturatul este saturat de sine, îşi este suficient sieşi şi nu acceptă alteritatea. Este esenţialmente surprins în dictonul lui Boileau "un prost găseşte întotdeauna unul mai prost ca el, să-l admire!". De aceea, poate, sălile noastre de teatru, de concerte şi operă, ba chiar şi Ateneul, sunt privite mai mult pe dinafară. Odată intrat, subculturatul se aşază lângă un notoriu respectabil şi de îndată începe să exhale un aer de cocotă, de un ridicol grosier. Teatralizarea dramaticului se mută de pe scenă pe fizionomia lui sordidă şi enervantă, mereu în căutare de prim plan şi atenţie publică. Ce rezonanţă artistică(!), ce trăire a mesajului(!) Nu..., doar să fie văzut..., să dea bine... la spotul de ştiri, că de, este acolo(!), la marele eveniment cultural. Am secătuit izvorul farmecului incandescent al originalităţii. Am sleit de puteri măduva osului genealogic al sacrului, al reflexivului existenţial şi al marii interogaţii dătătoare de sens căutării şi iluminaţiei divine. Gorunul lui Blaga nu mai este ascultat cu tâmpla minţii şi nimeni nu mai aude cum în fiecare clipă el dospeşte scândurile sicrielor noastre. Un uriaş sarcofag al sufletului comun abuzat de subculturnicul epocii de pojghiţă! Şi totuşi, în această derivă explicabilă, dar nicidecum acceptabilă există filonul energetic omniprezent şi cvasiperceptibil. Recuperarea creatoare a culturii moştenite este posibilă, după cum posibilă este şi despuţirea caselor sufletelor noastre. Chemarea nu este una a trecutului, ci doar a timpului care vine. Rămâne doar să ecologizăm, fără excepţii, propriile conştiinţe. |
|
||||
|
"Un an de război" Dimineaţa de 24 februarie 2022 a luat formele unor evenimente pe care nimeni nu le credea posibile într-o eră a păcii mondiale, a prosperităţii şi a consfătuirii internaţionale. Valori precum libertatea, identitatea de ţară şi protejarea principiilor societăţii au fost supuse unui test greu de îndurat pentru majoritatea oamenilor de pe întreg globul. În dimineaţa de 24 februarie 2022, Rusia a invadat teritoriul Ucrainei sub pretextul unei operaţiuni militare speciale şi a început să bombardeze puncte cheie alte teritoriului din vecinătatea noastră. Timp de un an, aceste bombardamente au răpit vieţi omeneşti, au distrus elemente semnificative de infrastructură, au destabilizat întreaga economie globală, au produs creşteri semnificative ale inflaţiei şi au adus în pragul sărăciei mase întregi de oameni. Conflictul a depăşit cu uşurinţă barierele ambiţiei statului rus de a anexa teritorii din Ucraina şi a devenit în esenţă un conflict asumat cu Vestul, cu principiile democratice şi cu alianţele politico-militare active. Rând pe rând, statele democratice ale Europei şi Statele Unite au făcut eforturi pentru a diminua efectele acestei invazii şi au propus diverse scenarii pentru a stopa focurile în Ucraina. De la livrarea de armament, în scopul apărării, până la negocieri purtate de marii lideri politici cu administraţia de la Kremlin, întreg universul democratic se zbate de un an să pună stop catastrofelor umane din Ucraina ce ţin capul de afiş al evenimentelor în fiecare zi. Întreaga activitate militară a ruşilor este criticată, este sancţionată şi este catalogată drept inacceptabilă la nivelul organizaţiilor politice internaţionale, iar efortul Kremlinului de a destabiliza democraţia din Ucraina este lipsit de raţionamente solide şi nu poate fi obiectul unui act politic justificat. Prin această acţiune, Rusia "reuşeşte să creeze dezechilibre majore în toate sferele umane de activitate. Nimeni nu trebuie să fie adeptul unei astfel de mişcări care pune sub semnul întrebării principiile libertăţii şi ale drepturilor omului şi care se transpune în suferinţă umană, vărsare de sânge şi condiţii vitrege de vieţuire pentru atâţia oameni. Magnitudinea evenimentelor este resimţită pe toate planurile; tensiunea s-a instaurat la nivelul politicilor externe, a condus la mobilizarea fără precedent a armatelor. Acest moment de cotitură pentru democraţia europeană trebuie tratat cu zero toleranţă faţă de violenţa atacurilor ruseşti şi este necesar ca întreg frontul de apărare al Uniunii Europene să conlucreze pentru a diminua treptat şi, în final, pentru a elimina pericolul ce bate la porţile alianţei. De peste un an trăim vremuri grele ce pun la grea încercare principiile după care societatea noastră se ghidează şi, mai ales, siguranţa fiecăruia dintre noi. Acest conflict militar trebuie să înceteze cât mai repede! |
|
||||
|
"Stabilitatea politică, un atu fundamental al României în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii" Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii va împlini, în acest an, 26 de ani, timp în care au fost consolidate exponenţial relaţiile excelente dintre cele două ţări. Acest parteneriat are acum o dimensiune sporită, mai ales după izbucnirea invaziei armate a Federaţiei Ruse în Ucraina, iar România depune toate eforturile organizatorice, logistice şi diplomatice pentru a face faţă rigorilor geopolitice în continuă evoluţie din ultimul an. Colaborarea româno-americană este realmente strategică, deoarece cuprinde elemente de strategie şi securitate care impun adoptarea anumitor decizii cheie, într-un context care să producă efecte pe termen mediu şi lung. Mai ales după dificilul an care a trecut, marcat de ameninţări la adresa securităţii mondiale şi regionale, s-au schimbat extrem de multe aspecte, fiind apreciabil că statele democratice au iniţiat un răspuns ferm, integrat şi comun, la agresivitatea manifestată în estul României. Solidaritatea Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene în a sprijini Ucraina, în a-i ajuta pe cetăţenii ucraineni şi, nu în ultimul rând, în a susţine eforturile de apărare ale ţării vecine, care doreşte cu ardoare să îşi păstreze teritoriile şi unitatea, este rezultatul coabitării la nivel înalt dintre toate statele componente, iar România a fost parte activă şi dinamică în aceste procese globale, mai ales în ceea ce a însemnat criza refugiaţilor. Coeziunea puternică a NATO s-a transpus în reliefarea capacităţii Alianţei de a-şi apăra cetăţenii, economiile şi teritoriile, dar şi de a-şi armoniza permanent orientările strategice, astfel încât să corespundă rigorilor volatile ale noului mediu de securitate regională. În acest context, România şi-a reafirmat statutul de ţară sigură şi partener de încredere, al Statelor Unite ale Americii, UE şi NATO, ceea ce reprezintă un punct de sprijin fundamental în dinamica ostilităţilor din zona Mării Negre. Iată de ce, Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii este realist, complex şi concret, care, sunt convinsă, va fi întărit în acest an, nu doar pe componenta militară, ci şi, în mod deosebit, pe componenta economică. În consecinţă, subscriu ideii conform căreia ţara noastră se va putea menţine şi în continuare la nivelul aşteptărilor partenerilor americani, deoarece avem resurse, avem forţă de muncă bine calificată, precum şi potenţial de performanţă în cel puţin trei domenii economice esenţiale, respectiv energie, agricultura şi industria alimentară, IT şi tehnologie. În plus, stabilitatea politică reprezintă un atu important al României în contextul actual internaţional, deciziile marcate de predictibilitate permiţând în mod concludent ţării noastre să-şi alinieze politicile la rigorile noilor strategii europene. |
|
||||
|
"Aplicarea Planului Naţional de Acţiune pentru implementarea «Garanţiei pentru Copii» va reduce semnificativ numărul copiilor aflaţi în sărăcie şi vulnerabilitate socială" Guvernul României va adopta Planul Naţional de Acţiune privind implementarea "Garanţiei pentru Copii", un document de o importanţă majoră pentru România. Ministrul PSD al familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, doamna Gabriela Firea, este coordonatorul naţional al Programului "Garanţia pentru Copii" - calitate în care a remis deja Comisiei Europene, spre analiză şi consultare, un proiect al Planului de Acţiune. Acesta a fost discutat zilele trecute, în detaliu, de doamna ministru Firea cu doamna Katarina Ivanković-Kneević, directorul responsabil cu drepturile sociale şi incluziune, în cadrul Comisiei Europene. Documentul are o însemnătate deosebită pentru România, reprezentând în fapt angajamentul Executivului de la Bucureşti în vederea stabilirii şi aplicării soluţiilor optime ce vor fi cuprinse în Planul Naţional de Acţiune al implementării "Garanţiei pentru Copii". Scopul acestui program strategic şi complex urmăreşte prevenirea şi combaterea excluziunii sociale, precum şi garantarea accesului copiilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate la servicii esenţiale pentru creştere şi dezvoltare, precum educaţia timpurie, servicii indispensabile de sănătate, condiţii decente de trai şi locuire, alimentaţie adecvată. Planul Naţional de Acţiune privind implementarea "Garanţiei pentru Copii" constituie realmente un test de maturitate al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, condus de PSD, dar şi al Guvernului în ansamblu şi al autorităţilor locale, astfel încât setul de măsuri propuse şi resursele alocate în vederea punerii lor în aplicare să ajungă concret în comunităţile din ţară care au cele mai stringente nevoi specifice. Din nefericire, ţara noastră are în continuare un număr foarte mare de copii, aproximativ 40% din totalul copiilor României, aflaţi în situaţii de sărăcie extremă sau excluziune socială. PSD, prin deciziile asumate de MFTES, s-a angajat ca propunerile cuprinse în "Garanţia pentru Copii", corelate cu cele din Strategia Naţională pentru copii 2023-2027, să reducă exponenţial numărul copiilor situaţi în risc major de sărăcie şi vulnerabilitate socială. Până acum, au fost deja demarate proiecte concrete de sprijin pentru aceşti copii, materializate prin construirea şi reabilitarea a 150 de centre de zi dedicate lor cu fonduri din PNRR, precum şi introducerea unui program privind acordarea unei mese calde copiilor din comunităţile vulnerabile. Alături de vârstnici, copiii României reprezintă o prioritate a acţiunilor strategice şi guvernamentale ale PSD, deoarece generaţia viitoare are nevoie de o copilărie armonioasă, cu alimentaţie sănătoasă, acces la servicii medicale, sprijin şi îndrumare, în situaţiile delicate în care se regăsesc multe familii din România. În concluzie, obiectivul primordial al implementării Planului Naţional de Acţiune al "Garanţiei pentru Copii" vizează ca, până în anul 2030, numărul copiilor afectaţi de sărăcie şi excluziune socială să se reducă semnificativ, fapt ce va conduce la o dezvoltare sănătoasă şi o evoluţie ascendentă a parcursului educaţional a acestora. |
|
||||
|
"Alimentele cu sisteme antifurt ne arată starea agriculturii româneşti!" Dacă ne punem întrebarea de ce românii au ajuns să plătească unele dintre cele mai mari preţuri pentru alimente, atunci ar trebui să adresăm mai multe întrebări actualului ministru al agriculturii, poet fără talent, care închină ode mioriţei româneşti, care se luptă cu toţi cormoranii din ţară şi care sforăie chiar şi în timpul emisiunilor televizate. După dezastrul pe care l-au lăsat în urmă gălăgioşii incompetenţi din USR, eliminând orice investiţie care s-ar fi putut face prin PNRR pentru agricultură, acum avem de-a face cu un ministru absent, care ne prezintă rapoarte şi statistici ca în vremea regimului comunist. Nu a existat profesor care să nu ne explice în şcoală cât de important şi de solid este potenţialul agriculturii româneşti. De pe băncile şcolii am aflat că, dacă fructificăm pe deplin bogăţia câmpiilor şi a pajiştilor ţării, România poate produce suficiente alimente pentru a hrăni un sfert din populaţia Uniunii Europene. În anul 2023, când avem la dispoziţie oportunităţi istorice de investiţii în agricultură, importăm masiv carne de porc şi de pasăre, nu mai ştim gustul laptelui românesc, la rafturi stau ouă din state vecine, iar legumele şi fructele sunt tot din import. Mai mult decât atât, fermele româneşti continuă să fie puse la pământ de pesta porcină africană şi de gripa aviară. Am ajuns în situaţia ruşinoasă în care, din cauza preţurilor uriaşe, marile magazine montează sisteme antifurt pe pachetele de unt şi brânză sau pe mezelurile de calitate superioară. Partidul Naţional Liberal este un partid responsabil care îşi va respecta angajamentele asumate în coaliţia de guvernare. De asemenea, PNL doreşte să respecte cu stricteţe Programul de guvernare, în care stau înscrise o serie de obiective şi acţiuni care privesc sprijinul pentru fermierii români şi agricultura românească. Îmi doresc cu putere ca, după realizarea schimbărilor guvernamentale, soarta agriculturii româneşti să fie luată din mâna unui ministru inadecvat, sforăitor şi închistat într-o mentalitate demnă de anii 50 ai secolului trecut. Agricultura românească are nevoie de un ministru competent, energic, care să înţeleagă faptul că fără sprijin pentru fermierii români, fără investiţii în infrastructura agricolă, fără capitalizarea sectorului de procesare, românii nu vor avea pe mese mâncare românească de bună calitate şi ieftină, ci vom continua ca, prin importuri, să susţinem agricultura din alte state europene. |
|
||||
|
"Bîstroe - soluţii adecvate la probleme vechi" Zilele acestea au făcut valuri veştile legate de efectuarea unor operaţiuni de dragare, de către partea ucraineană, a Canalului Bîstroe. Acest "dosar" nu este unul recent, el existând de mai mulţi ani. Primul episod a debutat la 11 mai 2004, când autorităţile ucrainene au iniţiat mai multe lucrări hidrotehnice, în vederea realizării, pe Braţele Chilia şi Bîstroe ale Dunării, a unui canal care să ofere navelor maritime o cale alternativă de acces la porturile Dunării de Jos. Proiectul ucrainean presupunea efectuarea de lucrări considerabile de dragare pe Braţul Bîstroe, aflat în întregime pe teritoriul Ucrainei, crearea unui dig de protecţie a gurii Braţului Bîstroe şi lucrări de dragare în mai multe puncte critice pe braţul Chilia, care formează frontiera dintre România şi Ucraina. Deşi, conform planificării iniţiale, proiectul ucrainean urma să fie realizat într-o singură etapă, ulterior s-a luat decizia ca acesta să fie divizat în două faze, cea de-a doua constând în creşterea adâncimilor de navigaţie obţinute în urma dragajelor din prima fază şi prelungirea digului de protecţie de la gura de vărsare a Braţului Bîstroe în Marea Neagră. Încă de atunci, MAE a efectuat demersuri în plan bilateral şi multilateral, în vederea sublinierii necesităţii unei atitudini conforme dreptului internaţional din partea Ucrainei, care impune un regim special de protecţie a Deltei Dunării şi reglementează în amănunt procedurile de evaluare a impactului asupra mediului a proiectelor care au impact transfrontalier, cum este şi proiectul ucrainean. Mai multe organisme internaţionale din domeniul protecţiei mediului au stabilit că proiectul ucrainean încălca prevederile a numeroase convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului şi au cerut autorităţilor ucrainene să oprească lucrările începute. Deşi statul român a remis anul trecut, pe canalele diplomatice, mai multe acorduri cu privire la tranzitarea Canalelor Chilia şi Bîstroe de către nave sub pavilion terţ încărcate cu cereale, România se opune, însă, de principiu acţiunii de adâncire a Canalului Bîstroe şi includerea acestui canal în reţeaua europeană de transport, deoarece acest lucru ar încălca prevederile de drept internaţional, inclusiv reglementările de protecţie a mediului în vigoare. O astfel de acţiune ar afecta iremediabil diversitatea Deltei Dunării care este un sit natural inclus în Patrimoniul UNESCO. Vom rămâne, în continuare, un susţinător ferm al cauzei ucrainene, aflată sub tăvălugul barbar rusesc, însă ne dorim, în acelaşi timp, un dialog deschis cu omologii noştri ucraineni, pentru că ruta de transport pe care o urmăreşte statul ucrainean poate avea alternative şi acest lucru este demonstrat prin deschiderea totală a României de a facilita tranzitul produselor ucrainene prin ţara noastră. |
|
||||
|
"Judeţul Alba, pe autostrada dezvoltării economice" 130 de milioane de euro şi 526 de locuri de muncă - aceasta este investiţia pe care Mercedes se pregăteşte să o facă în judeţul Alba şi în România. În urmă cu mai puţin de un an, împreună cu domnii Nicolae Ionel Ciucă şi Ion Dumitrel, ne întâlneam cu stafful celor de la Star Assembly Sebeş, cu domnul director general Gheorghe Achim şi puneam bazele unui parteneriat solid, o nouă fabrică pentru motoare de maşini electrice marca Mercedes-Benz. La nici un an de la acest eveniment, s-a pus piatra de temelie a unei noi fabrici de succes, în care şi noi am susţinut acordarea unui ajutor de stat, astfel încât să vorbim nu doar despre o nouă investiţie strategică, ci şi de peste 500 de noi locuri de muncă pentru români. Încă o dovadă că faptele trebuie mereu diferenţiate de vorbe! Această investiţie este una extrem de importantă pentru economia locală, dar şi naţională. Judeţul Alba demonstrează că este un loc foarte bun pentru investiţii, cu o populaţie activă şi un mediu de afaceri performant. Mulţumesc domnului prim-ministru Nicolae Ciucă şi domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, care în cuvântul lor au amintit de "pionieratul" şcolii duale germane, promovat în urmă cu 10 ani, când eram vicepreşedinte al CJ Alba. Aproape 70% din tinerii absolvenţi sunt astăzi meseriaşi la Mercedes. Prin profesionalismul lor, fac România mândră de ei şi, mai mult, ne reprezintă cu onoare în afara graniţelor. O reamintire - când alţii făceau praf învăţământul profesional, noi îl dezvoltam, văzând beneficiile clare pe care acesta le aduce pentru prosperitatea şi dezvoltarea pe plan local şi naţional. Este motivul pentru care, ca număr de absolvenţi, la dual, suntem în topul naţional, la fel ca şi la învăţământul profesional şi tehnologic. Acest tip de învăţământ trebuie dezvoltat, deoarece este absolut necesară formarea de profesionişti în meseriile tehnice, segment care atrage investiţii şi produce creştere economică. Judeţul Alba va continua să atragă investiţii şi să reprezinte un model de succes şi bune practici pentru toată ţara. |
|
||||
|
"A treia palmă ucraineană" Aşa cum am arătat şi în alte declaraţii, România şi majoritatea românilor au condamnat ferm nejustificata şi sângeroasa invazie rusească în Ucraina şi au acordat un sprijin substanţial Guvernului şi poporului ucrainean. Au fost primiţi şi trataţi cu ospitalitate şi cu generozitate peste trei milioane de refugiaţi ucraineni, din care circa 150.000 au rămas în ţara noastră, au fost acordate ajutoare nemilitare semnificative, s-a permis tranzitul unor ajutoare militare acordate de state aliate din NATO, a fost facilitat exportul cerealelor din ţara vecină prin porturi, pe şosele şi pe căi ferate din România ş.a. Ţara noastră şi-a periclitat astfel propria securitate naţională şi integritate teritorială, precum şi siguranţa populaţiei. România nu a înjunghiat Ucraina pe la spate, cum a făcut Ungaria, care, în momentele critice din 2014 şi din 2022, a revendicat ferm, de la cel mai înalt nivel politic, autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia, a vociferat, s-a opus şi nu a aplicat sancţiunile economice impuse de UE, nu a permis tranzitarea teritoriului ungar cu materiale militare NATO pentru Ucraina, invocând tot timpul că "nu este războiul nostru". Iar românii din Ucraina au dovedit loialitate deplină statului ai cărui cetăţeni sunt, neavând accese iredentiste precum numeroşi reprezentanţi ai minorităţii maghiare din ţara vecină. În 2014, în cursul primului război din Donbas, numeroşi minoritari români au luptat pentru Ucraina în prima linie, fiind folosiţi de multe ori drept carne de tun. Mulţi români luptă pentru ţara lor adoptivă şi în actualul război din Ucraina, unii dintre ei fiind luaţi, pur şi simplu, cu arcanul, din mijlocul familiei, din biserici în timpul slujbelor religioase, din restaurante unde sărbătoreau diverse evenimente sau din alte locuri publice. Cu toate aceste dovezi de solidaritate, respectiv de loialitate, în 30 decembrie 2022, în plin război, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promulgat controversata şi contestata lege privind minorităţile naţionale din Ucraina, care este cea mai restrictivă lege din istoria acestei ţări, precum şi din Europa contemporană, în ceea ce priveşte utilizarea limbii materne de către minorităţile naţionale. Legea a fost adoptată de Parlamentul de la Kiev în 2021, după câştigarea, cu doi ani înainte, a alegerilor prezidenţiale de către Volodimir Zelenski şi a alegerilor parlamentare de către Partidul Slujitorul Poporului. Conform acestei legi, începând din septembrie 2023 toate şcolile cu predare în limba română vor fi obligate să predea toate disciplinele în limba ucraineană, exceptând limba şi literatura română. Solicitându-i-se să remedieze această situaţie de către autorităţile de la Bucureşti, preşedintele Zelenski a răspuns că Ucraina este în război şi are alte priorităţi. Trebuie reamintit că după Revoluţia portocalie din 2004, care a adus la putere primul preşedinte şi primele partide de dreapta din Ucraina, declarativ proeuropene, dar faptic naţionaliste şi chiar ultranaţionaliste, la Kiev s-a manifestat o tendinţă de ucrainizare a şcolilor româneşti, în anul 2009 dispunându-se printr-un ordin al ministrului învăţământului din Guvernul condus de prim-ministrul Iulia Timoşenko ca materiile de bază să fie studiate în limba ucraineană, fapt care nu a fost impus nici pe vremea URSS. Situaţia a fost restabilită prin Legea minorităţilor naţionale adoptată după câştigarea, în 2010, a alegerilor parlamentare de către Partidul Regiunilor, partid de centru-stânga, şi a alegerilor prezidenţiale de către candidatul susţinut de acest partid, Viktor Ianukovici, cunoscut ca având o orientare prorusă. A urmat Euromaidanul, alungarea şi fuga lui Ianukovici în Rusia, la începutul anului 2014, şi revenirea la putere a partidelor de dreapta. Una dintre primele măsuri adoptate imediat de noua guvernare, tot declarativ proeuropeană, a fost abrogarea Legii minorităţilor naţionale, fapt ce a atras proteste din partea minorităţilor mai semnificative, ruse, maghiare, române. După câteva luni, această măsură a fost una dintre cauzele sau pretextele declanşării conflictului secesionist din Donbas şi al ocupării Peninsulei Crimeea de către Rusia. În a doua parte a anului trecut, în urma blocării de către Rusia a porturilor ucrainene la Marea Neagră, România a facilitat exportul cerealelor din ţara vecină, prin porturile noastre de la Dunăre şi de la Marea Neagră, pe şosele şi pe căi ferate din ţara noastră. Astfel, facilităţile Portului Constanţa au fost folosite în principal pentru exportarea cerealelor din Ucraina, blocându-se accesul multor exportatori români de cereale. Pe de altă parte, exportarea masivă a cerealelor ucrainene, care sunt mult mai ieftine pe pieţele externe, a adus în impas numeroşi producători români de cereale care sunt pe cale să ajungă în faliment, dacă nu vor fi sprijiniţi urgent şi substanţial de Guvernul României şi de Comisia Europeană. Zilele trecute, România a primit a treia palmă din partea Ucrainei, aflând, cu o întârziere inadmisibilă din partea instituţiilor abilitate, că la Canalul Bîstroe, care leagă Braţul Chilia al Dunării de Marea Neagră pe teritoriul statului vecin, se efectuează lucrări de dragare şi că a fost depăşită adâncimea permisă de acordurile bilaterale şi de convenţiile internaţionale - 3,9 m. Solicitându-i-se explicaţii, partea ucraineană a informat, prin Ambasada de la Bucureşti, că au fost efectuate lucrări de dragare până la o adâncime de 6,5 m, aproape dublu faţă de adâncimea permisă. Însă, conform altor surse, Canalul Bîstroe a fost dragat în realitate până la adâncimi cuprinse între 7-10 m, triplu faţă decât era permis, iar această operaţiune a fost demarată de vreo 30 de ani, sub ochii nepăsători ai autorităţilor române. Dragarea Canalului Bîstroe reprezintă, potrivit unor specialişti în domeniu, un pericol real şi grav pentru ecosistemul Deltei Dunării, putând genera distrugerea unor canale, lacuri, păduri şi specii. Solicitându-i-se alaltăieri poziţia cu privire la această problemă stringentă, principalul colaborator al preşedintelui Ucrainei, consilierul pe probleme de securitate naţională, Mihail Podolyak, a răspuns, surâzând, că priorităţile ţării sale sunt războiul şi armamentul, nu ecologia Dunării. Având în vedere acest comportament inamical, nerecunoscător, nesincer şi chiar zeflemitor al autorităţilor ucrainene, Parlamentul şi Guvernul României trebuie să adopte o poziţie fermă şi să solicite Ucrainei sistarea urgentă şi definitivă a dragării pe Canalul Bîstroe, împreună cu scuzele de rigoare şi daunele compensatorii cuvenite. Trebuie să le spunem clar acelor lideri de la Kiev care-l au pe Stepan Bandera în suflet sau familia Rotschild în spate că nu permitem astfel de impertinenţe şi că, dacă nu se conformează, putem reduce sau chiar sista ajutorul pentru Ucraina. Să nu uităm că unii dintre aceşti băieţi şi-au permis să fie impertinenţi inclusiv cu preşedinţii celor două mari puteri europene, Germania şi Franţa! Tot ei l-au redus la tăcere şi l-au pus la index pe primarul Kievului, Vitali Klitshko, pe care l-am cunoscut în perioada în care era campion mondial la box, categoria grea, reproşându-i că este prea european şi că ar fi prea apropiat de Germania, unde a locuit o perioadă, deţinând şi cetăţenia germană. Din păcate, constatăm că Bruxelles-ul nu catadicseşte să răspundă după ce România a sesizat Comisia Europeană în cazul Bîstroe. Iar licuriciul cel mare, aflat la al doilea zbor prin Europa după declanşarea războiului ruso-ucrainean, n-a catadicsit să treacă pe la Bucureşti nici de această dată, deşi suntem statul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi cel mai apropiat de teatrul de război din ţara vecină. |
|
||||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Diminuarea fenomenului mamelor minore şi a abandonului şcolar presupune un efort conjugat din partea tuturor" Fenomenul mamelor-minore, corelat cu cel al abandonului şcolar, sunt preocupări primordiale ale guvernanţilor PSD, în condiţiile în care constituie, în prezent, realităţi incontestabile ce pot afecta în mod nefast viaţa viitoarelor generaţii. Datele statistice oficiale sunt alarmante pentru întreaga societate românească, nu doar pentru autorităţi, în condiţiile în care, în anul 2021, 16.500 de adolescente şi tinere până în 20 ani au născut, iar peste 700 dintre acestea aveau vârsta de până la 15 ani. În consecinţă, traseul vieţii acestor copile a luat o turnură neaşteptată, pe un drum extrem de anevoios şi neaşteptat, cele mai multe dintre tinerele mămici fiind obligate, de noul statut, să renunţe la şcoală. În aceste condiţii, era imperios necesar ca Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, condus de PSD, să adopte decizii ferme şi concrete privind diminuarea acestor fenomene îngrijorătoare şi revenirea la normalitate. Este o realitate faptul că, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, minorele nu îşi doresc să rămână însărcinate şi să nască, perspectivă în care se trezesc, de cele mai multe ori, fără voia lor, din multiple cauze, dintre care lipsa de informaţii se află pe loc fruntaş. În aceste situaţii, viaţa tinerelor fete şi adolescente care devin mame este, aproape peste noapte, radical schimbată, iar cele mai multe dintre ele nu fac faţă noului statut şi transformărilor brusc apărute. Ministrul familiei, doamna Gabriela Firea, acţionează constant şi responsabil în vederea identificării soluţiilor de prevenire a acestor fenomene, cu efecte majore în plan socio-economic. În acest sens, MFTES este partener în "Pactul pentru Tineri", alături de Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi CONAF - Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin. Acest program îşi propune "conştientizarea implicaţiilor pe care abandonul şcolar le are asupra copiilor, a societăţii şi a economiei, precum şi prioritizarea soluţiilor de rezolvare; identificarea unui pachet de măsuri privind reducerea abandonului şcolar cu minim 1%; conştientizarea necesităţii educaţiei vocaţionale în şcoli, a formării continue şi găsirea de soluţii concrete". Fenomenul mamelor minore este dublat, iremediabil, de cel al abandonului şcolar, o realitate a comunităţilor din România, indiferent de etnie. Pentru a rezolva într-un procent acceptabil ambele probleme, este în proces de adoptare Proiectul de Lege privind prevenirea separării copilului de familie, asumat în PNRR şi aprobat de Guvernul României. De asemenea, tot la propunerea ministrului PSD, Gabriela Firea, va fi înfiinţat Observatorul Naţional al Copilului, prima bază de date care va cuprinde informaţii complete despre situaţia copiilor vulnerabili din România. În acelaşi timp, primarii din ţară au la dispoziţie suma de 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR, pentru construirea şi reabilitarea a 150 de centre de zi, destinate copiilor cu probleme materiale şi în risc de sărăcie. Pentru accesarea fondurilor, primăriile pot depune proiectele până la 10 aprilie 2023, individual sau în parteneriat cu organizaţii acreditate ca furnizori de servicii sociale. Reducerea abandonului şcolar şi a numărului mamelor minore presupune un efort conjugat, de echipă, atât din partea instituţiilor guvernamentale decidente, cât şi a Bisericii şi a societăţii civile. Consider că maximizarea implicării tuturor factorilor decizionali va conduce la realizarea scopului nostru comun, respectiv cel al diminuării acestor fenomene, care împietează asupra bunei dezvoltări a societăţii româneşti, în ansamblu. Sunt încrezătoare că avem nevoie de creşterea natalităţii în România, însă acest demers trebuie să fie unul sănătos, armonios, sustenabil, cu mame care îşi doresc cu adevărat să nască şi dispun de posibilităţile adecvate pentru a-şi creşte copiii în cele mai bune condiţii. |
|
||||
|
"Administraţia publică locală este eficientă dacă este condusă corespunzător!" Sunt printre puţinii parlamentari care susţin, de foarte mulţi ani, necesitatea unei reforme administrative structurale, care să presupună mai multă descentralizare decizională şi financiară şi mai multă flexibilitate în capacitatea UAT-urilor de a realiza proiecte investiţionale. O radiografie a administraţiei publice locale din ultimii ani ne arată foarte clar faptul că "omul sfinţeşte locul" şi că o primărie sau un consiliu judeţean, chiar şi cu resurse financiare limitate, poate pune în mişcare proiecte de investiţii şi de dezvoltare, dacă prioritatea celui care conduce instituţia este de a ridica standardul de viaţă al populaţiei. Deşi suntem tentaţi să ne uităm cu precădere şi să judecăm situaţiile neplăcute din administraţie, acolo unde se risipesc bani publici şi se construieşte puţin, cred că ar fi mult mai constructiv să ne uităm la exemplele pozitive, la administraţiile publice locale care chiar şi-au făcut datoria faţă de cetăţeni. Ar fi bine să le arătăm oamenilor cum a reuşit Gheorghe Flutur să modernizeze drumurile judeţene şi să construiască, în locul CNAIR, o sută de kilometri de drum de mare viteză şi să modernizeze zeci de kilometri de drum naţional, cum a reuşit Ion Lungu să investească în infrastructura municipiului Suceava, cum a reabilitat Ilie Bolojan majoritatea clădirilor aflate în paragină la Oradea sau cum a reuşit Emil Boc să ducă Cluj-Napoca printre cele mai moderne oraşe din Europa. Cu siguranţă că mai sunt mulţi primari şi consilii judeţene pe care aş putea să-i dau exemplu de bună administraţie în România, însă, din păcate, numărul lor este mult mai mic decât al acelora care încă nu acţionează pe măsura aşteptărilor pe care le au comunităţile locale. Partidul Naţional Liberal a deschis deja calea către o mai puternică descentralizare a competenţelor la nivel local, iar exemplu lui Gheorghe Flutur este unul sugestiv - dacă vrei să munceşti, poţi! De asemenea, Partidul Naţional Liberal a deschis şi calea către o puternică descentralizare a fondurilor europene pentru următorul cadru financiar 2021-2027, programele operaţionale regionale fiind mult mai aproape de beneficiari, de primării şi consilii judeţene. Cred cu putere faptul că aceşti primi paşi pe drumul descentralizării vor accelera procesul de modernizare a României la nivel local. De asemenea, mai cred că, la următoarele alegeri, românii îi vor judeca pe viitorii candidaţi după fapte şi nu după vorbe, cu toţii dorindu-ne ca exemplele administrative de succes de la Suceava, Cluj-Napoca, Bihor, Sibiu sau Alba să se multiplice la nivelul întregii ţări. |
|
||||
|
"PNL vrea să interzică dreptul de a protesta" Proiectul de lege iniţiat de către prim-ministrul României, alături de colegul său, ministrul afacerilor interne, de modificare a Codului penal, a stârnit, aşa cum era de aşteptat, numeroase critici în spaţiul public. Prin modificarea art. 371, cel care reglementează pedepsele pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă două sau mai multe persoane împreună tulbură liniştea publică prin "atingeri grave aduse demnităţii persoanelor". Se încalcă, în mod evident, prevederile art. 30 din Constituţia României care garantează libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, a credinţelor, prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace de exprimare în public. Este un drept inviolabil. Iată cum, la 32 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, cineva doreşte suprimarea acestui drept, pentru că este evidentă încercarea de a pune un obstacol desfăşurării protestelor opoziţiei sub masca luptei împotriva celor care tulbură liniştea publică. Mai mult, proiectul impune pedepse disproporţionate în raport cu fapta în sine, fiind eliminată posibilitatea sancţionării cu amendă. Aceste modificări au fost pentru prima dată în intenţia guvernării PSD, iar acum sunt reluate de către PNL. Este clar că se doreşte, în mod abuziv, o îngrădire a libertăţii de exprimare şi a dreptului de a protesta şi de a exprima o opinie în spaţiul public. Este adevărat că iniţiatorii au revenit cu explicaţii şi au dat asigurări că vor ţine cont de toate opiniile din partea societăţii civile şi că doresc să iasă varianta cea mai bună de lege în urma dezbaterilor, dar încercarea lor de a pune pumnul în gură românilor, sub ameninţarea închisorii, este evidentă şi cu atât mai regretabilă cu cât vine din partea membrilor unui partid care are în denumire cuvântul "liberal". AUR, opoziţia adevărată din România, se va opune cu tărie acestui proiect de modificare a Codului penal şi va lupta pentru ca în această ţară drepturile garantate de Constituţie să fie respectate şi apărate. |
|
||||
|
"De ce trebuie să fie Iaşiul un centru strategic pentru NATO şi Europa Centrală" În această perioadă complicată din punct de vedere geostrategic, militar, economic şi psihologic, asistăm practic la scrierea istoriei. Nu doar că lumea, aşa cum o cunoşteam, se transformă, dar necunoscutul spre care se îndreaptă naşte multă incertitudine şi creează foarte multe întrebări: cum se vor reaşeza marile puteri ale lumii în urma războiului din Ucraina? Care va fi noua paradigmă economică şi comercială? Cum se vor reconfigura fluxurile de resurse? Şi multe alte întrebări care ridică noi provocări acelor politicieni care ştiu şi simt acum, mai mult ca oricând, că este nevoie de viziune, de perspectivă clară şi limpede către viitor. Ca orice conflict, ostilităţile din Ucraina se vor încheia la un moment dat. Tot mai mulţi analişti militari şi politici consideră că există posibilitatea ca acest conflict militar să se stabilizeze într-un armistiţiu prelungit, în care ambele tabere, ucraineană şi rusă, refuză compromisul teritorial sau de influenţă în orice direcţie, totul ducând la un conflict îngheţat. Această situaţie probabilă poate duce la un nou război rece între blocul Occidental şi blocul ruso-asiatic. În aceste condiţii, unde se află România şi ce perspective, oportunităţi sau pericole o aşteaptă? Nu voi încerca aici o analiză exhaustivă, fiindcă sunt prea multe necunoscute. Însă, doar privind o simplă hartă extinsă a Europei, un aspect sare inevitabil în ochi: Iaşiul are potenţialul strategic de a deveni centrul unei zone extinse de importanţă geopolitică majoră! Să luăm în considerare actuala situaţie în care flancul estic al NATO se întinde din Turcia, Bulgaria (Sud) către Polonia, Ţările Baltice (Nord). Cel mai probabil, vestul Ucrainei (de la Kiev către Polonia) va deveni o zonă extrem de importantă pentru consolidarea acestui flanc estic. Dacă adăugăm în ecuaţie şi faptul că Republica Moldova are un traseu european şi, inevitabil, se va apropia de valorile Occidentale, atunci observăm că tranzitul comercial şi militar de la sud la nord va situa Iaşiul în centrul unei zone strategice vitale pentru flancul estic al NATO! În acest context are foarte mult sens viteza cu care se construieşte Autostrada Moldovei (A7) care va avea centrul nodal la Paşcani (intersecţia cu A8). Însă nu este suficientă doar o autostradă pentru a "fortifica" Iaşiul drept un punct strategic al NATO. Este nevoie ca oraşul nostru să capete şi puterea instituţională care să asigure coordonarea diferitelor structuri de securitate naţională şi regională. Este suficient să urmărim cu atenţie şi îngrijorare tensiunile de la Chişinău pentru a observa cât de aproape este Iaşiul de Capitala Republicii Moldova! În plus, Iaşiul are unul dintre cele mai puternice centre universitare din România, oferind tineri foarte bine pregătiţi în toate domeniile ştiinţei, de la agronomi şi ingineri, până la psihologi şi specialişti în comunicare. Adăugând puternica industrie IT, observăm că potenţialul uman de coordonare a unei vaste structuri în flancul estic este unul dintre cele mai valoroase din regiune. Din aceste motive reiese - aproape obligatoriu! - ca România să acorde o importanţă tot mai mare potenţialului strategic al Iaşiului, inclusiv prin întărirea instituţională, chiar prin aducerea unor instituţii de la Bucureşti la Iaşi. Mai mult, Iaşiul trebuie să fie sprijinit în a reduce din ce în ce mai mult toate vulnerabilităţile economice, de infrastructură, instituţionale şi chiar politice pentru a deveni un adevărat centru strategic al NATO, un punct nodal al coordonării între nordul şi sudul acestui flanc important al lumii civilizate! |
|
||||
|
"Un an de la declanşarea războiului din Ucraina" Săptămâna aceasta se împlineşte un an de la începutul războiului din Ucraina, prilej pentru a reflecta asupra situaţiei în care ne aflăm. Din nefericire, agresiunea militară a Rusiei asupra statului ucrainean a însemnat până acum sute de mii de morţi şi răniţi, de ambele părţi, şi câteva milioane de refugiaţi ucraineni. O adevărată criză umanitară! Iar fiecare zi care trece, fără a se ajunge la pace, sporeşte numărul victimelor războiului, sporeşte numărul celor care îşi pierd familia, locuinţa, agoniseala de o viaţă. Fiecare oră care trece sporeşte numărul de morţi. Tocmai de aceea, din punctul meu de vedere, războiul trebuie să înceteze acum! Continuarea şi escaladarea conflictului nu va duce la nimic bun pentru nimeni! Din contră, mai multe arme vor însemna mai multă vărsare de sânge, vor însemna mai multe pierderi de vieţi omeneşti, iar noi tocmai acest lucru trebuie să îl evităm! Trebuie să evităm ca războiul să se extindă şi să se prelungească, iar răul să devină o banalitate cotidiană. Interesul nostru, al tuturor, este să punem capăt cât mai repede conflictului armat. Avem nevoie de pace pentru ca viaţa să revină la normalitate. Iar pentru pace este nevoie urgentă ca părţile aflate în conflict şi aliaţii lor să se aşeze la masa tratativelor şi să găsească soluţia potrivită pentru a asigura pacea şi stabilitatea pe termen lung. Sprijinul României pentru cauza Ucrainei şi solidaritatea românilor cu poporul ucrainean nu trebuie să ne facă să nu vedem şi problemele vechi din relaţia noastră. Din păcate, în actualul context de război, aceste probleme nu doar că nu şi-au găsit soluţiile dorite, dar s-au şi acutizat. Mă refer, în primul rând, la situaţia minorităţii româneşti din Ucraina. Până acum, din partea autorităţilor ucrainene am avut parte doar de discursuri, pentru că în realitate, condiţia românilor de acolo nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Conducerea de la Kiev trebuie să iasă din logica corozivă a naţionalismului şi să arate respectul cuvenit minorităţii româneşti care trăieşte pe teritoriul ucrainean, la fel cum trebuie să înceteze şi persecutarea clerului ortodox. Sunt lucruri elementare pe care trebuie să le cerem răspicat părţii ucrainene. Nu putem închide ochii asupra nedreptăţilor şi abuzurilor săvârşite asupra fraţilor noştri. Niciun război nu ne poate opri să avem grijă de cei care, dintr-o întâmplare a istoriei, au fost rupţi de Patria mamă. Nu în ultimul rând, mă refer la problemele legate de teritorialitate, mai exact la canalul Bîstroe. Autorităţile şi miniştrii noştri au datoria să intervină şi să se manifeste, fără echivoc, astfel încât acţiunea lor, inclusiv în forurile europene şi internaţionale, să transmită un mesaj clar: Ucraina încalcă acorduri şi tratate internaţionale, astfel că trebuie să renunţe la dragarea canalului! România a fost alături de Ucraina, va fi în continuare, însă acţiunea acesteia excede înţelegerile internaţionale şi afectează grav biosfera Deltei Dunării şi interesele României. O astfel de activitate nu poate fi justificată nici măcar de circumstanţele extraordinare ale războiului cu Rusia! |
|
||||
|
"Guvernul PNL întreprinde acţiuni considerabile pentru pregătirea ţării în cazul unui seism" Seismele care au lovit Turcia şi Siria au şocat întreaga lume prin numărul imens de victime şi pagubele materiale de zeci de miliarde de dolari. România, alături de multe alte state, a sărit cu ce au putut în ajutorul celor două popoare puternic încercate, trimiţând salvatori şi tone de alimente şi echipamente necesare. Din păcate, şi România a fost lovită de un seism de o intensitate considerabilă, dar, din fericire, nu de amploarea celor din Orient. Totuşi, acest eveniment trebuie să nu rămână fără reacţie. De aceea, pentru prima dată, după foarte mulţi ani, Guvernul ia măsuri concrete împotriva cutremurelor. Pe partea de prevenţie a fost activat un grup operativ pentru monitorizarea sistemului în situaţii de urgenţă. În paralel, se fac actualizări ale hărţilor seismologice şi vor fi instalate noi staţii de măsurare a cutremurelor. Pe partea de consolidare a clădirilor, există o intenţie clară a Guvernului de avea o situaţie exactă a clădirilor cu risc seismic, iar în acest sens va fi demarată o expertizare a locuinţelor la nivel naţional. Totodată, Guvernul susţine, în prezent, două programe de consolidare a clădirilor cu risc seismic, în valoare de peste o jumătate de miliard de euro. Această sumă va creşte în următorii ani. De asemenea, în momentul de faţă, a început deja procesul de consolidare a şcolilor care sunt încadrate la imobile cu risc seismic de gradul 1. O parte din aceste imobile, aproximativ 70, sunt consolidate prin fonduri de la Banca Mondială, alte 118 urmează să intre în proces de consolidare în perioada următoare. Mai mult, o altă direcţie stabilită de prim-ministrul Nicolae Ciucă este creşterea standardelor şi siguranţei în construcţii. În acest sens, ca prim pas, prim-ministrul a dispus să fie verificat dacă dezvoltatorii imobiliari din Turcia, care se fac responsabili de realizarea unor imobile nesigure, au dezvoltat proiecte imobiliare în România. Guvernul întreprinde în aceste momente o acţiune coordonată. Evident, situaţia nu va putea fi schimbată în câteva luni, având în vedere că pe această direcţie nu s-a acţionat cu anii. Dar este cert că acţionând pe direcţiile de mai sus, România va fi mai pregătită împotriva cutremurelor. Deşi lupta cu Mama Natură este una pe care omul, de cele mai multe ori, nu a câştigat-o, trebuie totuşi să depunem toate eforturile pentru a limita orice fel de daune în eventualitatea unui cataclism de proporţii considerabile. |
|
||||
|
Domnul Laurenţiu-Daniel Marin: "România se opune intenţiei Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bîstroe!" Comisia Europeană a fost informată că România se opune intenţiei Ucrainei, care nu este una nouă, de a face lucrări de dragare pe Canalul Bîstroe. Totodată, este cunoscută poziţia României, care nu este de acord cu propunerea de includere a braţelor Chilia şi Bîstroe ale Dunării în reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Problema principală, pe care vreau să o aduc în faţa dumneavoastră şi care a fost reclamată de România în privinţa Canalului Bîstroe, este că eventuale lucrări de transformare a braţului Bîstroe pentru circulaţia navală comercială ar distruge părţi din fauna şi flora rezervaţiei naturale unice în lume, fapt care ar încălca mai multe tratate internaţionale, la care Ucraina este parte semnatară. În acest context, îl felicit pe ministrul PSD al transporturilor, Sorin Grindeanu, care şi-a făcut datoria şi a lansat avertismentul necesar faţă de acţiunea unilaterală şi abuzivă a Ucrainei, de dragare a Canalului Bîstroe, care poate duce efectiv la distrugerea Deltei Dunării, sit al patrimoniului natural universal. Autorităţile şi miniştrii cu atribuţii directe au datoria să intervină şi să se manifeste fără echivoc, astfel încât acţiunea lor, inclusiv în forurile europene şi internaţionale, să transmită un mesaj clar: Ucraina încalcă acorduri şi tratate internaţionale şi trebuie să renunţe la dragarea Canalului Bîstroe! România a fost alături de Ucraina, va fi în continuare, însă acţiunea sa, care excede înţelegerile internaţionale la care este parte şi care afectează grav biosfera Deltei Dunării, nu poate fi justificată nici măcar de circumstanţele extraordinare ale războiului cu Rusia! |
|
||||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Douăsprezece luni de război" Săptămâna aceasta se împlineşte un an de când au răsunat, din nou, tunurile de război în Europa. Un an de când oamenii au început să trăiască, din nou, în frică din cauza ambiţiilor unui dictator. Un an de când drepturile omului şi securitatea regională au fost puse în pericol. Rezilienţa blocului comunitar european şi nord-atlantic a fost testată de multe ori în ultimele decenii, dar niciodată în maniera războiului tradiţional pe care credeam că l-am lăsat în urmă în secolul trecut. Nici convenţiile de drept internaţional, nici compromiterea propriului popor sau sancţiunile aplicate de UE nu l-au oprit pe Vladimir Putin să-şi manifeste tendinţele expansioniste. Capacitatea de adaptare a fost calitatea cea mai dur testată în această perioadă. Statele membre au fost nevoite să îşi reorganizeze priorităţile pentru a susţine Ucraina, prin toate mijloacele posibile, şi a aplica sancţiuni împotriva regimului de la Kremlin. În acelaşi timp, provocările economice, politice, sociale şi de securitate întâlnite la nivel naţional trebuiau combătute. România este unul dintre exemplele din flancul estic, care a dovedit că poate găsi un echilibru în procesul decizional pentru a acorda asistenţă atât în plan extern, Ucrainei, cât şi în plan intern, cetăţenilor săi. Ne-am menţinut parcursul în adoptarea reformelor, pentru a putea accesa fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin iniţierea şi dezbaterea de proiecte legislative focusate pe reforme. Concomitent, am demonstrat că suntem un pilon de încredere pentru membrii Alianţei Nord-Atlantice şi în cadrul parteneriatelor regionale, România fiind unul dintre primele state care a oferit ajutor umanitar Ucrainei şi a acceptat un număr considerabil de refugiaţi pe teritoriul său. Au fost multiple situaţii în care Vladimir Putin a subestimat rezistenţa poporului ucrainean, a conducerii de la Kiev şi a aliaţilor săi. Mai mult decât atât, Putin a supraestimat puterea armatei sale, în timp ce patriotismul ucrainean şi abilităţile militare ale armatei ucrainene l-au luat prin surprindere. Toţi cei care au respect pentru democraţie şi îşi doresc o Europă democratică, de la cetăţeni, la societate civilă, la formaţiuni politice şi la instituţii supranaţionale, au venit în ajutorul Ucrainei. Între timp, liderul rus s-a confruntat, în ultimii ani, cu o opoziţie tot mai sonoră, care a fost pedepsită dur prin încarcerarea şi limitarea dreptului la liberă exprimare a celor care se opuneau. Însă, nici frica pentru propria viaţă nu i-a oprit pe aceştia să-şi manifeste nemulţumirea faţă de conducerea tiranică a lui Putin. Războiul se dorea a fi o operaţiune scurtă, în urma căreia Ucraina ar fi trebuit să accepte statutul de teritoriu divizat de Federaţia Rusă, realitatea însă nu a fost aceasta. În schimb, statele vecine sunt mai determinate ca niciodată să consolideze relaţiile multilaterale existente între ele, în vederea sporirii securităţii în regiune. Astfel, Casa Albă a confirmat vizita Preşedintelui SUA, Joe Biden. de săptămâna aceasta, la Varşovia, unde se va întâlni cu preşedintele polonez Andrzej Duda pentru a-i mulţumi pentru asistenţa oferită Ucrainei. Coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate pentru comunicaţii strategice, John Kirby, a anunţat că preşedintele american va avea o întrevedere şi cu grupul aliaţilor NATO de pe flancul estic. Formatul Bucureşti 9 a fost coiniţiat de Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său din Polonia, ca reacţie la una din tentativele agresive ale Federaţiei Ruse de divizare, anume anexarea Crimeii. Din momentul înfiinţării sale, formatul a reprezentat un pol de stabilitate pentru NATO şi o măsură de limitare a influenţei ruse în spaţiul ex-sovietic. Un an mai târziu de la declanşarea războiului din Ucraina, poziţia noastră rămâne de neclintit: nu vom tolera pierderea de vieţi omeneşti şi restabilirea războiului ca o constantă în relaţiile internaţionale. Europa va funcţiona după aceeaşi structură de securitate colectivă şi se va ghida după convenţiile de drept internaţional şi umanitar stabilite de-a lungul timpului. Un an mai târziu, Ucraina rezistă, iar noi rezistăm alături de ea. |
|
||||
|
"Îmbunătăţirea evoluţiei României depinde de propunerea de optimizare mai amplă a PNRR" S-a împlinit un an de când PSD provoca întreaga clasă politică românească, reprezentată, în special, în Parlamentul European, să depună toate eforturile necesare astfel încât să obţină de urgenţă renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în favoarea ţării noastre. Ni se dădea dreptate doar în spatele uşilor închise, iar în spaţiul public, PSD era discreditat pentru o astfel de dorinţă, pe cât de legitimă, pe atât de imperios necesară. Fireşte că e, întotdeauna, mult mai facil să denigrezi, chiar şi atunci când nu ai niciun fel de argumente viabile, decât să treci la treabă şi să pui umărul pentru bunăstarea propriei tale patrii. Această retorică duplicitară, pe cât de falsă, pe atât de neproductivă a opozanţilor noştri politici, a dus în eroare o parte din opinia publică de bună-credinţă, dar prea puţin specializată pe domeniul afacerilor europene, de-a lungul mai multor luni ale anului 2022. Cu toate aceste manifestări de frondă distructivă, noi, social-democraţii, nu ne-am lăsat descurajaţi, ci am continuat seria de demersuri atât de necesare optimizării mai ample a PNRR, în aşa fel încât toate ţintele şi obiectivele să fie realizate. Prin negocierile de la vârful ministerelor conduse de miniştrii PSD, precum şi prin reprezentanţii noştri în Parlamentul European şi în Parlamentul României, am reuşit, pe unele paliere ocupaţionale, să beneficiem de unele ajustări ale acestui plan. Din aceste motive, ţin să salut eforturile concentrate ale tuturor colegilor social-democraţi care au dovedit abnegaţie şi au obţinut unele succese, mai ales că domeniul afacerilor externe, precum şi cel al investiţiilor şi proiectelor europene le aparţin partenerilor liberali din coaliţia de guvernare. Însă, pe lângă toate aceste victorii mici, dar succesive ale PSD, de departe cea mai importantă realizare, atât pentru România, cât şi pentru toate ţările vecine nouă şi Ucrainei, o reprezintă integrarea amendamentelor depuse la regulamentul specific RePowerEU. Prin intermediul lor s-a generat oportunitatea ca fiecare stat să poată beneficia de o optimizare mai amplă a PNRR, în aşa fel încât toate ţintele şi obiectivele să fie realizate. Cu alte cuvinte, clasă politică românească dezavua această reajustare propusă de PSD, încă din debutul anului 2022. Au catalogat-o ca imposibilă, chiar. Dar colegul nostru, europarlamentarul Victor Negrescu, precum şi întreaga delegaţie a partidului nostru în Parlamentul European au făcut-o posibilă! Şi nu este prima mare reuşită a grupului social-democrat din PE, dacă este să fim corecţi până la capăt! Aşadar, PSD a contribuit, din nou, la istoria Uniunii Europene! Şi nu doar în beneficiul imediat al României, ci al tuturor statelor membre care pot demonstra impactul generat de războiul din Ucraina, de inflaţie sau de fluxurile comerciale, globale asupra dezvoltării lor. Astfel, graţie acestui amendament adoptat, toate aceste ţări vor putea modifica atât proiectele, cât şi reformele din plan, până la data de 30 aprilie anul acesta, cu recomandarea ca optimizările solicitate să corespundă, în continuare, recomandărilor specifice de ţară şi elementelor generale din regulament. Vă mărturisesc că această oportunitate mă bucură foarte mult. Şi îmi exprim speranţa ca România, prin intermediul conducerii liberale a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să îşi propună o optimizare mai amplă a PNRR şi să o realizeze în aşa fel încât toate ţintele şi obiectivele noastre să fie împlinite cât mai adecvat. Avem o şansă foarte importantă, pe care ne-am dorit-o foarte mult, şi care, în sfârşit, s-a realizat prin aportul nostru social-democrat! Subliniez că, dacă vom fructifica cu maximă înţelepciune această oportunitate, vom reuşi să combatem mult mai uşor sărăcia energetică, efectele negative ale inflaţiei, creşterea preţurilor la alimente. De asemenea, vom optimiza reformele astfel încât să reducem din impactul negativ asupra climatului social în contextul războiului, dar şi ca să rezolvăm problemele întâmpinate de IMM-uri. Toate aceste premise lucrative vor fi completate şi de implementarea unor măsuri ce sprijină consumatorii vulnerabili, obţinute mulţumită unui alt amendament, depus de colegul Negrescu, inclus în forma finală a regulamentului specific RePowerEU. Acesta vizează diminuarea pauperizării energetice şi permite implementarea unor măsuri ce sprijină consumatorii vulnerabili. Mai concret, ţara noastră va beneficia, în urma noii legislaţii europene adoptate, de circa 1,4 miliarde de euro în plus, faţă de sumele atât de prost negociate, pentru PNRR, de către fostul ministru al Fondurilor Europene, în perioada când reprezentanţii USR au guvernat împreună cu PNL. Prin reformele şi investiţiile din capitolul privind RePowerEU se urmăreşte îmbunătăţirea infrastructurii energetice, astfel încât să răspundă nevoilor imediate în materie de securitate a aprovizionării, stimularea eficienţei energetice a clădirilor şi a infrastructurii energetice critice, creşterea ponderii energiei din surse regenerabile, combaterea sărăciei energetice, remedierea blocajelor privind stocarea şi distribuţia energiei, sprijinirea transportului cu emisii scăzute, inclusiv feroviar, precum şi recalificarea accelerată a forţei de muncă în direcţia competenţelor digitale şi ecologice. Drept concluzie, vorbim despre o succesiune de beneficii pe care România, precum şi oricare alt stat membru al Uniunii, ar urma să le exploateze dacă vor formula corect şi la timp cererile privind ajustarea Planurilor Naţionale de Redresare şi Rezilienţă. |
|
||||
|
"Aviz amatorilor - banii din PNRR nu vin cu reforme de mântuială!" Am avertizat, încă de la finalul anului trecut, asupra faptului că unele ministere se cam opintesc în a scoate de la sertar reformele pe care România şi le-a asumat în cadrul mecanismului european de redresare şi rezilienţă. În fapt, cele mai mult dintre reforme nici nu trebuiau puse drept condiţionalităţi pentru accesarea fondurilor, pentru că sunt reforme fireşti, necesare şi utile, pe care autorităţile române ar fi trebuit să le realizeze oricum, cu sau fără PNRR, pentru că românii le aşteaptă. O lege a salarizării corectă, echitabilă şi stimulativă a personalului din sectorul public, după ce PSD a mutilat Legea salarizării, oricum ar fi trebuit făcută. O lege a pensiilor care să le acorde respect seniorilor care au muncit şi peste 35 de ani şi care primesc astăzi o pensie la fel de mare cât cei care au stagii de cotizare de sub 15 ani, era oricum un imperativ. Pentru a lua măsuri care să reducă poluarea din aerul respirat şi din apa pe care o bem nu ar fi fost necesar să ne arate Comisia Europeană obrazul cu degetul. Aşadar, reformele la care statul român este astăzi în întârziere sunt reforme pe care trebuia să le facem de mult timp, nu doar sub ameninţarea tăierii banilor din PNRR. De ceva vreme, spaţiul public nu este ocupat cu probleme din agenda cetăţeanului român, ci de emoţiile care îl încearcă pe liderul PSD din perspectiva preluării mandatului de prim-ministru. Mulţi zic că îi este deja frică, ştiind bine situaţia dificilă prin care trece ţara, dar şi Uniunea Europeană. Alţii sunt de părere că se ruşinează de contraperformanţele ministerelor conduse de colegii săi, că e uşor să dea vina pe prim-ministru, când ministere precum cel al muncii sau cel al finanţelor nu îşi fac datoria şi că ar mai amâna-o până la toamnă. Cert este faptul că, din aceste jocuri mărunte, pierde ţara. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat guvernarea şi a trecut ţara prin cele mai dificile crize din ultimele decenii: pandemia COVID-19, războiul de la graniţă, criza energetică şi inflaţia care a devastat veniturile populaţiei. Nu ne-am plâns şi nici nu ne-am dat la o parte, atunci când destinele ţării au depins de noi. Mai mult decât atât, cu Nicolae Ciucă prim-ministru, am avut cele mai mari rate de absorbţie a fondurilor europene de la aderare la Uniunea Europeană. Ceea ce pune însă în pericol următoarele tranşe de banii din PNRR este laşitatea şi duplicitatea unor miniştri care mimează reforma. Sunt miniştri care nu guvernează în interesul ţării şi al tuturor românilor, ci stau cu ochii larg deschişi către sondaje, ca nu cumva să piardă vreun potenţial alegător la viitoarele alegeri. Îi avertizez pe colegii noştri de coaliţie, care au lăsat-o mai moale cu reformele, că, dacă nu le vor realiza rapid, corect şi prin largă consultare, nu vor pierde doar unul sau doi alegători, ci vor pierde încrederea tuturor românilor. |
|
||||
|
"Puterea noastră ca români - «Ţară, ţară, vrem ostaşi!»" Aproape că a trecut iarna. Zăpezile căzute peste ţară au fost îndepărtate de pe drumurile naţionale tot de militari. Niciunul dintre cei care acuză "pensiile şi salariile nesimţite" ale militarilor nu a fost zărit cu o lopată în mână, dând zăpada, spre binele poporului. Ar fi fost o ştire naţională de mare impact. Afirm că ţara este ca o gospodărie familială. Armata este gardul acestei gospodării! Cum este gardul, aşa este şi curtea, dar şi casa! Pentru ca proprietatea să fie puternică, gardul trebuie să fie frumos, bun, trainic. În proximitatea ţării se derulează un conflict cu evoluţii impredictibile, iar Ministerul Apărării al României transmite comunicate prin care anunţă destul de dramatic că interesul pentru profesia militară este pe o pantă descendentă. Cine şi cum va participa la efortul de apărare a ţării: mercenari, români veniţi din diaspora, aliaţi? Dacă vrem să avem ostaşi de nădejde trebuie să ne respectăm eroii, nu să le demolăm statuile sau crucile sub diferite pretexte; să avem grijă de militarii activi şi de familiile lor, indiferent de gradul deţinut; să le plătim salarii decente, corespunzătoare profesionalismului lor şi privaţiunilor suportate, să le asigurăm locuinţe de serviciu, să le respectăm munca, prin pensii corespunzătoare, să le asigurăm o bătrâneţe liniştită, fără presiuni şi stresul unor permanente modificări ale singurei lor surse de venit, care este pensia. Atacând militarii, atacaţi ţara, vă atacaţi pe dumneavoastră! Armata, Educaţia, Biserica sunt oglinda şi stâlpii de boltă ai unei naţii! |
|
||||
|
"Cumpărarea de teren agricol de către stat, o iniţiativă a PSD!" Declaraţia mea politică se referă la iniţiativa propusă de ministrul PSD al agriculturii în vederea achiziţionării de teren agricol de către stat. Ministrul PSD al agriculturii a pregătit ordonanţa de urgenţă care vizează măsuri pentru realizarea investiţiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României, finanţate din fonduri europene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Iniţiativa urmăreşte atingerea a trei obiective majore, şi anume: independenţa energetică din surse regenerabile, asigurarea terenurilor şi producţiei agricole pentru consumul intern şi sprijinirea tinerilor fermieri. Mecanismul propus prin ordonanţa de urgenţă, promovată de ministrul PSD al agriculturii, este următorul: Ministerul Agriculturii va concesiona, pe o perioadă de până la 49 de ani, terenurile neviabile din punct de vedere agricol pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice. Din fondurile obţinute în urma concesionării acestor terenuri, Ministerul Agriculturii va achiziţiona terenuri agricole viabile care se vor concesiona către tinerii fermieri. Acest mecanism va duce la creşterea producţiei interne de produse agricole şi se va consolida securitatea alimentară a României. Astfel, după ani în care terenurile agricole au fost vândute către străini, are loc, la iniţiativa PSD, cumpărarea de teren agricol românesc de către stat, ce va fi pus la dispoziţie tinerilor fermieri care îşi doresc să producă hrană sănătoasă pentru consumul populaţiei. Sectorul agricol şi al industriei alimentare reprezintă o prioritate pentru Partidul Social Democrat, şi asta se demonstrează prin iniţiativele şi măsurile propuse în permanenţă, de la începutul guvernării şi până în prezent. |
|
||||
|
"PSD doreşte să vină cu soluţii concrete pentru scăderea preţurilor la toate produsele de larg consum, cum a făcut în domeniul energiei, şi nu să intre în conflicte politice cu PNL" Fac un apel colegial la parlamentarii liberali din coaliţie referitor la modul în care au abordat, în ultima săptămână, problema taxei de solidaritate din sectorul energetic. Vă spun sincer că este de neînţeles pentru mine de ce colegii din PNL consideră că vor câştiga puncte electorale dacă îl atacă pe ministrul finanţelor pe acest subiect. Comisia Europeană a spus cât se poate de clar că ordonanţa de urgenţă elaborată la Ministerul Finanţelor a transpus corect şi complet Regulamentul european privind taxa de solidaritate din energie. Acest regulament este obligatoriu. Asta înseamnă că regulamentul nu lasă marjă statelor europene să stabilească alţi parametrii şi alte praguri care să califice o companie din sectorul energetic la plata taxei de solidaritate. Comisia Europeană a explicat acest lucru. Dacă colegii de la PNL zic că ştiu mai bine decât Comisia Europeană cum se aplică Regulamentul european, atunci îi invit să facă amendamente. Ordonanţa, pe care ei o critică, a intrat în dezbaterea parlamentară. Deci, dacă PNL are soluţii, cum susţine, atunci să depună amendamente la lege şi să rezolve problema. Dar, dacă nu vor formula amendamente în acord cu regulile europene, atunci să se abţină să-i mai critice pe alţii. Pe de altă parte, nu am înţeles de ce PNL atacă această chestiune în care dânşii sunt foarte vulnerabili. PNL a susţinut la Ministerul Energiei o persoană a cărei familie are mai multe benzinării OMV. Şi tocmai acest domn ministru, cu benzinării OMV în familie, a mers la Bruxelles să stabilească modul în care se va aplica taxa pe solidaritate în România, inclusiv asupra OMV. Cum credeţi că văd cetăţenii acest conflict moral de interese? Cu siguranţă că nu-l văd bine. De aceea, sunt surprinsă că insistaţi atât de mult pe un subiect pe care sunteţi atât de vulnerabili. Dar e posibilă şi ipoteza că, tocmai din cauza acestei vulnerabilităţi, cei din PNL încearcă să arunce toată răspunderea la Ministerul Finanţelor condus de PSD. Doar că şi aici apare o situaţie care se întoarce împotriva PNL. Ordonanţa nr. 186/2022, iniţiată de Ministerului Finanţelor şi criticată acum de PNL, a fost avizată şi de Ministerul Justiţiei, şi de Ministerul Energiei, iar, în final, a fost aprobată chiar de premierul Ciucă, adică cel care conduce PNL în acest de moment. Deci PNL, inclusiv domnul Rareş Bogdan, a cunoscut această ordonanţă înainte de a se fi adoptat. Au ştiut ce conţine şi au avizat-o pozitiv. Nu doar miniştrii, ci şi membrii Comisiei de buget-finanţe din Senat au aprobat-o cu unanimitate de voturi! Dacă ştiau de ea, de ce nu au votat împotrivă atunci când au avut ocazia? Eu am convingerea că cetăţenii români nu sunt deloc naivi. Înţeleg bine că o astfel de ordonanţă nu avea cum să fie adoptată fără acceptul PNL. Înţeleg la fel de bine că există un conflict de interese, măcar la nivel moral, între benzinăriile domnului Virgil Popescu şi deciziile pe care acesta le ia pe piaţa de carburanţi. Deci, sincer, stimaţi colegi liberali, de ce vă faceţi atât de mult rău, afectând, implicit, imaginea acestui guvern pe care îl conduceţi şi din care faceţi parte? Opriţi-vă puţin, faceţi câţiva paşi înapoi să vedeţi imaginea de ansamblu şi, cu siguranţă, veţi vedea că vă subminaţi propriii miniştri şi propriile decizii. În loc să atacaţi PSD pe acest subiect, eu vă propun o atitudine constructivă, care să producă beneficii pentru cetăţeni. PSD a propus o taxă de solidaritate pentru toate companiile mari. Suntem de acord cu supraimpozitarea profiturilor excesive în contextul pandemiei şi al războiului din Ucraina. Tot la iniţiativa PSD am introdus astfel de supraimpozitări în domeniul energiei electrice şi al gazelor. Cred că, dacă vom colabora, vom găsi formule pentru scăderea preţurilor, nu doar la produsele energetice, ci la toate produsele de larg consum. |
|
||||
|
"Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time - o prioritate pentru PNL în noua sesiune parlamentară" Parlamentarii Partidului Naţional Liberal au depus o iniţiativă legislativă prin care se doreşte eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, o măsură care a fost introdusă la propunerea ministrului de finanţe al PSD, asta după ce PNL o eliminase în 2019 tocmai pentru că şi-a arătat ineficienţa. Consider, aşadar, că este necesar să corectăm Codul fiscal astfel încât să eliminăm această măsură fiscală profund inechitabilă şi nedreaptă pentru foarte mulţi români. Românii trebuie încurajaţi să muncească şi să aducă plusvaloare economiei româneşti, nicidecum să îi descurajăm prin suprataxare! Astfel, prin proiectul PNL se prevede ca baza de calcul a impozitării să fie raportată la venitul efectiv realizat, şi nu la nivelul salariului minim brut pe economie, pentru că nu poţi datora taxe la stat pentru venituri pe care nu le-ai realizat de fapt. Înţeleg raţionamentul social-democrat de a creşte veniturile bugetare, însă consider că se pot identifica alte soluţii în acest sens, fără a pune o povară suplimentară pe cei mai nevoiaşi dintre români. Plus că, prin introducerea suprataxării, s-a obţinut efectul contrar, prin pierderea de locuri de muncă şi adâncirea dificultăţilor economice pentru mii de familii din România. Ministerul de Finanţe ar trebui să ştie că are şi alte pârghii la îndemână pentru a combate munca la negru şi că nu e nevoie de menţinerea suprataxării oamenilor, care muncesc legal, pentru a rezolva această problemă! Este total eronat raţionamentul PSD, pentru că efectele negative, produse de această măsură în trecut, iată că s-au repetat, aşa cum PNL a avertizat de nenumărate ori că se va întâmpla. Pentru un cetăţean care vrea sa-şi suplimenteze veniturile sau un student care vrea să lucreze în timpul liber, 2-4 ore pe zi, pentru a se putea întreţine, este scandalos să fie plătite taxe cât pentru un angajat care prestează o normă întreagă. Angajamentul parlamentarilor PNL este că ne vom bate cu toate forţele la dezbaterile din comisii şi din plen pentru a aduce voturile necesare adoptării cât mai rapide a acestui proiect mult aşteptat de mediul de afaceri şi de români! Sunt încrezător că lucrurile vor reveni la normalitate cât mai curând! Prin noi înşine pentru România! |
|
||||
|
"Nu aveţi dreptul să distrugeţi Delta Dunării!" Am luat act, cu dezamăgire, de declaraţia consilierului prezidenţial, Mykhailo Podolyak, despre lucrările de dragare desfăşurate de autorităţile de la Kiev pe Canalul Bîstroe al Dunării: "Cred că acum avem alte priorităţi, e război!". Atât timp cât, de un an de zile, România a dovedit prin fapte concrete că este un partener de încredere şi un vecin de nădejde, care a solidarizat, încă de la început, cu suferinţa poporului ucrainean şi a acordat sprijin cetăţenilor ucraineni care s-au refugiat din calea războiului, cred că astfel de declaraţii iresponsabile, pe care le-am putea identifica uşor ca fiind arogante, nu se cuvin. România şi poporul român merită să primească scuze! Mai mult, acţiunea prin care ucrainenii urmăresc adâncirea fără precedent a Canalului, până la 8-10 metri, pentru a face posibilă navigaţia navelor de mare capacitate, modifică dramatic debitul şi circulaţia apei, cu efecte devastatoare asupra biodiversităţii Deltei Dunării. Delta Dunării, patrimoniu UNESCO, supranumită şi "raiul peştilor şi al păsărilor", conţine mai mult de 360 de specii de păsări şi 45 de specii de peşte de apă dulce în numeroasele sale lacuri. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colţuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Relaţiile bilaterale internaţionale se construiesc greu şi se pot disipa cu uşurinţă. Ucraina a avut şi va avea în România un aliat pe care se poate baza şi tocmai de aceea, cu atât mai mult, este datoare să protejeze această relaţie bilaterală. Dacă un stat doreşte respect, trebuie să ofere respect! Lucrările care ameninţă ecosistemul Deltei Dunării trebuie să înceteze! |
|
||||
|
Uneori, politicienii îşi pierd decenţa. Se întâmplă mult mai des decât ar fi normal. Dar să vii să te lauzi, în aceste zile, că avem creştere economică, mi se pare cinic şi aberant. Nu am să îi duc pe Ciucă şi pe Ciolacu prin hăţişurile matematicii, care ne spun că avem o inflaţie de aproape 17%, ci am să vă întreb: "Vi se pare că aţi trăit mai bine în 2022? Scumpirile la raft de peste 50% la produse de bază, sau chiar mai mult, vi se par iluzii? Trăiţi mai bine?". În schimb, guvernanţii ne asigură că rotativa "Marii Împărţeli" va continua. Au găsit, năşiţi de Iohannis, metoda perfectă. Nu ne mai rotim odată la 4 ani, nu ne mai dăm oamenii afară din funcţii, dublăm aparatul, furăm tot ce e de furat, fără să ne mai ridicăm de la guvernare. Diabolic! Dacă vă vom lăsa să faceţi asta ne merităm soarta. Însă, până atunci,vom denunţa coaliţia hoţiei, năşită de Iohannis, ce le-a dat drept cadou de nuntă "Marea Împărţeală". Fiecare strâmbă din nas că e mezalianţă, că partenerului îi cam put picioarele, că una, că alta, dar, până la urmă, banul a ajuns la toţi. Ruşine, Klaus Iohannis! România... abrutizată, nu? Aşa se numea programul? |
|
||||
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: "Bogăţia pierdută a României" De sute de ani, de când exploatăm pământurile bogate ale ţării noastre, ajungem mai săraci decât am pornit la drum. La noi nu rămâne nimic - totul ia drumul străinătăţii. Vindem România pe nimic! Monstruoasa coaliţie de la guvernare crede că nu suntem în stare să exploatăm resursele proprii de petrol din Marea Neagră, astfel că au chemat companiile multinaţionale să ne înveţe cum se face. Companii care vor scoate, bineînţeles, profitul peste hotare. Am ajuns, cu toate că avem unele dintre cele mai mari zăcăminte de sare din Europa, să importăm sare din Turcia, din Grecia sau din Himalaya - de acolo vine peste 50% din sarea de consum pe care o vedem pe rafturile magazinelor. Am avut peisaje sălbatice, montane, păduri cu arbori înalţi. Mii de camioane încărcate de lemn românesc au părăsit ţara în mod ilegal, pe furiş, iar autorităţile au închis ochii ani întregi, până ce munţii noştri au rămas goi! Avem unele dintre cele mai frumoase staţiuni balneare din întreaga Europă. În staţiuni, precum Băile Herculane, Borsec, Telega sau Tuşnad, investiţiile se lasă aşteptate, iar aceste locuri arată ca după război, îngenuncheate de nepăsarea statului şi de privatizările păguboase! Am tăcut prea mult în faţa nepăsării, în faţa intereselor meschine şi a jocurilor politice! Partidele sistemului s-au jucat suficient cu ţara! Ce au mai lăsat din România? România, o ţară cum alta nu mai este, cu resurse nenumărate, care a fost pe rând ţarina de muls a turcilor, a nemţilor, a ruşilor, din care au plecat vagoane întregi cu cereale, cherestea, uraniu şi petrol, acum este prădată de cei ce mai au tupeul să se mai numească români, să se numească patrioţi şi să iasă la parade să ţină discursuri lungi, lipsite de esenţă. Care este diferenţa dintre Baden-ul nemţilor, staţiune balneară aclamată la nivel european, şi Băile noastre lăsate în paragină? Diferenţa dintre Salzburg - oraşul sării, unul dintre centrele turistice mult apreciate ale austriecilor - şi Telega noastră, numită după căruţele ce au transportat sarea românească vreme de sute de ani? De ce toţi banii au rămas la nemţi şi la austrieci şi le-au transformat ţările în cele mai bogate şi mai dezvoltate destinaţii? Pentru că s-au ridicat şi s-au luptat pentru ceea ce le aparţinea de drept. Pentru că au avut curaj şi n-au lăsat pe alţii să pună mâna pe ceea ce era al lor! Este vremea ca românii să se trezească! Nu mai trebuie să îndurăm abuzurile şi nepăsarea! Curând, va fi prea târziu şi nu vom mai avea pentru ce să luptăm. E ultima noastră şansă de a renaşte! |
|
||||
|
"Distribuirea cardurilor de energie, o promisiune onorată de PNL" Cardurile emise de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus de PNL, în vederea achitării facturilor la energia electrică, au ajuns, până acum, aproape în totalitate în posesia beneficiarilor. Este vorba despre instrumentul financiar adoptat de Guvernul Nicolae Ciucă, în vederea sprijinirii persoanelor vulnerabile, pentru plata facturilor la utilităţi, finanţat din fonduri europene nerambursabile, ce erau în risc de pierdere, în perioada de programare 2014-2020. În vederea reuşitei depline a acestui demers iniţiat de Executivul liberal, au fost deja tipărite şi distribuite către oficiile poştale un număr de 1,7 milioane carduri, aferente punctelor de consum care nu aveau nicio problemă de clarificare privind eligibilitatea. Restul de 700.000 de carduri au ajuns la persoanele eligibile să le primească, în conformitate cu O.U.G. nr. 166/2022, până la 20 februarie. Conducerea PNL a Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a estimat că, graţie acestui program de susţinere, peste patru milioane de beneficiari vor fi sprijiniţi prin cele două tranşe, în valoare de 700 lei fiecare, pentru achitarea facturilor la utilităţi, în contextul crizei energetice. Distribuirea primei tranşe este, aşadar, în fază finală, în timp ce partea a doua a banilor va ajunge la beneficiari în luna septembrie a.c.. Remarc faptul că lista de puncte de consum eligibile va continua să crească, în funcţie de clarificarea cazurilor controversate, mai exact în ceea ce priveşte stabilirea numărului exact de persoane care locuiesc la acelaşi punct de consum, precum şi a venitului mediu pe cap de locuitor. Există posibilitatea unor modificări ulterioare, având în vedere că lista finală a beneficiarilor eligibili este realizată în urma unui proces în care sunt implicate o serie de ministere şi instituţii: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pentru buna informare a românilor şi teleormănenilor, reamintesc că abordarea mecanismului de distribuire a cardurilor a fost necesară în vederea creării posibilităţii de decontare a tuturor formelor de energie folosite de români pentru încălzirea blocurilor şi locuinţelor colective, respectiv energia electrică şi energia termică. Nu în ultimul rând, acest program trebuia să fie drastic monitorizat, având în vedere că va fi achitat în totalitate din fonduri europene, ceea ce a impus obligativitatea menţinerii unei piste de audit şi asigurarea trasabilităţii întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivel individual al beneficiarului măsurii. Începând din această săptămână, românii care au primit cardurile pot efectua deja plăţile aferente, valabilitatea acestor operaţiuni fiind până în data de 30 iunie a.c.. Vreau să asigur persoanele care nu au intrat până acum în posesia cardurilor de energie, aflaţi într-o situaţie incertă din punctul de vedere al situaţiei, că nu există nicio variantă de a nu-şi primi banii cuveniţi, în cazul în care sunt, cu adevărat, eligibile, iar ajutorul li se cuvine, conform legii. |
|
||||
|
"Până la sfârşitul anului, PSD şi-a propus reducerea considerabilă a inflaţiei" Plafonarea preţurilor la energie şi la gaze, demers impus de PSD cu mari eforturi în coaliţia de guvernare, s-a dovedit a fi soluţia corectă pentru români. Această decizie a fost confirmată în mod oficial de către Institutul Naţional de Statistică, care a anunţat o scădere a inflaţiei cu peste un punct procentual în ianuarie a.c., faţă de luna decembrie a anului trecut. Desigur, în viziunea PSD, nu este suficientă această scădere. Totuşi însă, trebuie remarcat trendul descendent al ratei inflaţiei, ca un semn al însănătoşirii şi revenirii economiei, după un an dificil, marcat de crize succesive, care au afectat toate palierele socio-economico-financiare, atât la nivelul evoluţiei ţării, cât şi la nivelul puterii de cumpărare şi a calităţii vieţii populaţiei. În acest context, eforturile politice şi guvernamentale ale PSD vor fi concentrate, în acest an, pe implementarea unui plan de măsuri concrete, în scopul de a stopa creşterea preţurilor la alimentele de bază. Astfel, PSD va iniţia scheme complete de sprijin, atât în vederea creşterii producţiei agricole, cât şi pentru crearea şi aplicarea unor mecanisme viabile şi stabile, care să conducă la eliminarea operaţiunilor speculative, menite să diminueze suferinţa românilor. Ţinta PSD este de a ajunge, până la sfârşitul anului, la o inflaţie cu o singură cifră şi sunt convinsă că vom reuşi să îndeplinim acest deziderat, deoarece PSD a fost, este şi va fi întotdeauna aproape de oameni. |
|
||||
|
"Încă un exemplu de batjocură la adresa banului public - Ministerul Familiei şi Egalităţii de Şanse" Întreaga coaliţie de guvernare manifestă un dispreţ total faţă de atenţia cu care ar trebui cheltuiţi banii publici! Dar, din păcate, guvernanţii şi întreg aparatul de partid, bine conectat la resursele statului, refuză să înţeleagă că banii din taxele şi impozitele noastre, bani pentru care noi am muncit, nu li se cuvin, aşa, pur şi simplu! Ultimul exemplu major de risipă a resurselor bugetare este înfiinţarea unui nou minister cu dedicaţie pentru doamna Firea, anume Ministerul Familiei şi Egalităţii de Şanse. Nu contează că România se află într-un declin demografic accelerat, şi ţin să vă amintesc că anul trecut s-au născut cu 25.000 de copii, mai puţin decât în 2021, nu contează că tinerele familii nu se bucură de niciun sprijin din partea statului, importante sunt sinecurile bine camuflate sub denumiri pompoase! Avem un minister aproape fantomă care, în loc să se preocupe de adevăratul rol pe care ar trebui să-l aibă, şi-a luat drept misiune suplimentarea numărului de posturi din instituţie, pentru că, de ce nu, conform principiilor eronate, dar bine aplicate în ultimii 30 de ani, toţi membrii de partid trebuiesc răsplătiţi! Nimeni nu poate spune că Ministerul Familiei şi Egalităţii de Şanse este o instituţie performantă, din contră: proiecte începute şi neterminate sau neimplementate - şi vă dau exemplul anului 2022, când doar 1,3% din bugetul ministerului a fost cheltuit pe proiecte... Aşa că, pentru această "performanţă" - cu ghilimelele de rigoare, 237 de noi posturi vor fi înfiinţate, iar noi, românii, vom plăti pentru ele, din banii noştri, aproximativ 6 milioane de euro anual! Câte grădiniţe s-ar putea să se construiască cu 6 milioane de euro, se pare că nu interesează pe nimeni! Mai mult decât atât, doamna ministru a refuzat, constant, propunerile de sediu pentru ministerul pe care îl păstoreşte, dar, în schimb, plăteşte o chirie bună, de 50.000 euro pe lună pentru un etaj întreg la World Trade Center Bucureşti. Acesta este "respectul" pentru munca noastră... România trebuie să se schimbe! Este nevoie de o nouă generaţie de politicieni care să îşi înţeleagă, cu adevărat, menirea şi să fie conştienţi că funcţiile vremelnice pe care le deţin sunt o onoare pe care românii le-o acordă, ci nu un mijloc de îmbogăţire rapid! |
|
||||
|
"Predictibilitatea în programele cu finanţare europeană dedicate IMM-urilor trebuie să devină regula, nu excepţia!" Din 2020 şi până acum, antreprenorii români au traversat şi continuă să traverseze crize succesive, care i-au afectat la modul cel mai dur. Timp în care ei au fost nevoiţi să îşi menţină afacerile pe linia de plutire, şi-au plătit taxele şi impozitele, au avut grijă de angajaţii lor şi au contribuit la economia naţională şi locală din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea. Oare, mai are nevoie cineva să i se explice şi să i se argumenteze rolul şi importanţa pe care o au IMM-urile?! Aşa cum ştiţi, noi, social-democraţii, am iniţiat şi continuăm să iniţiem soluţii şi măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor româneşti şi a angajaţilor lor, însă eforturile noastre trebuie susţinute şi conştientizate şi de cei direct responsabili de acest domeniu. Şi fac referire aici la Ministerul Antreprenoriatului şi la cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru că traversăm o perioadă fără precedent în ceea ce priveşte capacitatea de suport acordată antreprenorilor prin finanţările europene. De la cadrul financiar multianual european 2021-2027, la PNRR şi cadrul temporar de criză, ca urmare a pandemiei şi a conflictului din Ucraina, antreprenorii noştri pot beneficia de fonduri substanţiale, care să îi ajute atât la stabilizarea firmelor, cât şi la dezvoltare. Cu toate acestea, efectele se văd prea puţin sau deloc! Lucrurile trenează, iar predictibilitatea, atât de necesară privind finanţările europene, pentru aceştia este minunată în teorie, însă inexistentă în practică. Iar exemplele în acest sens sunt numeroase şi, din păcate, ele au devenit regulă, nicidecum excepţia. Ne dorim dezvoltare economică, capacitatea de rezilienţă la orice criză, modernizare şi adaptare la o epocă din ce în ce mai competitivă. Ne dorim o piaţă a forţei de muncă coerentă şi stabilă. Avem nevoie de o economie naţională care să fie capabilă să facă faţă oricăror şocuri şi care să genereze un nivel de trai bun. Ne dorim ca toate comunităţile din România să prospere. Toate acestea depind şi au la bază un mediu economic independent oferit de IMM-urile româneşti! IMM-uri care au nevoie de predictibilitate maximă în privinţa programelor de finanţare, care le sunt destinate şi care nu trebuie sa piardă această oportunitate de suport! |
|
||||
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: "Transportul aerian mai scump reduce mobilitatea românilor!" Dezvoltarea transportului aerian de pasageri pe aeroporturile din România a determinat beneficii uriaşe atât pentru românii care îşi doreau să petreacă o vacanţă în afara frontierelor, să studieze sau să facă comerţ în străinătate, precum şi pentru milioanele de români care muncesc în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene. Tranziţia de la transportul rutier cu autocarul sau cu microbuzul către zborurile rapide şi ieftine a determinat o mobilitate ridicată a turiştilor, studenţilor şi lucrătorilor români. Din păcate, unele decizii administrative luate în cursul anului trecut, mai mult sau mai puţin justificate, au perturbat puternic piaţa transportului aerian din ţara noastră, prin eliminarea singurului operator român cu tarife reduse. Nu pot să nu mă întreb de ce a fost scos de pe piaţă acest operator, în condiţiile în care iniţial s-au invocat datorii la buget, iar acum statul român nu mai ştie cum să amâne la plată datoriile. Chiar dacă mulţi s-au înghesuit să afirme că falimentul Blue Air nu va produce efecte negative pentru români, realitatea arată contrariul. Operatorii aerieni cu tarife reduse au profitat deja de situaţie şi tarifele reduse nu mai sunt tarife reduse. De asemenea, tot mai multe zboruri şi rute dispar de pe tabelele informative din aeroporturi, limitând opţiunile de călătorie pentru români. Personal, l-am interpelat pe ministrul transporturilor, cu intenţia de a-i sugera ca rutele pe care opera Blue Air să fie preluate de compania naţională Tarom, care oricum este o companie cu servicii de slabă calitate şi permanent în dificultate, iar pretenţiile pentru tarife mari nu se justifică. Mi s-a răspuns ironic, că operatorul naţional nu are capacitatea de a umple golul lăsat de fostul operator aerian. Cred că Ministerul Transporturilor ar trebui să facă eforturi reale pentru eficientizarea companiei naţionale Tarom, pentru creşterea capacităţii de operare la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, autorităţile guvernamentale ar trebui să genereze discuţii şi cu alţi operatori aerieni cu tarife reduse, care ar putea să asigure zboruri la preţuri convenabile pentru călătorii români. Nu vreau să-mi imaginez situaţia în care suntem nevoiţi să ne întoarcem la costisitorul, riscantul şi ineficientul transport rutier, pentru că în ţară nu există o preocupare pentru dezvoltarea pieţei transportului aerian de călători. |
|
||||
|
"Trădare condimentată cu ipocrizie" Nu am crezut vreodată că o să ajung să trăiesc asemenea vremuri şi o să am experienţa de a fi martorul unor paradoxuri sociale care sfidează nu doar inteligenţa, dar şi valorile morale, cât de şubrede n-or fi ele la actuala guvernare. Vreau să readuc în discuţie Delta Dunării, şi anume Canalul Bîstroe, şi aş vrea să vă reamintesc nişte evenimente care s-au întâmplat relativ recent. Deşi organele internaţionale au stabilit clar că Ucraina încalcă convenţiile internaţionale privind mediul şi navigaţia în ceea ce priveşte lucrările din delta Dunării, totuşi, lucrările ucrainenilor pe canal continuă, ba chiar se intensifică. Următoarele organizaţii internaţionale au constatat că lucrările de la Canalul Bîstroe încalcă normele internaţionale: Comisia internaţională pentru protecţia Dunării; Convenţia de la Ramsar; Convenţia de la Berna; Convenţia de la Aarhus; Convenţia de la Espoo. Date preluate de pe site-ul MAE (https://www.mae.ro/node/1520) Toate aceste convenţii stabilesc clar că Ucraina încalcă mai multe criterii şi principii, iar Romania are câştig de cauză în toate demersurile pe care le face. Deci, România luptă din 2004, aproape de 20 de ani, pentru a prezerva ecosistemul din Delta Dunării. Luptă şi câştigă. Nenumăratele sesizări ale organizaţiilor internaţionale, conferinţe, convenţii, o muncă nobilă şi asiduă de aproape 20 de ani a fost anulată şi aruncată la gunoi printr-o singură decizie a Ministerului de Externe condus de domnul Aurescu, care şi-a dat acordul pentru tranzitul navelor cu cereale din Ucraina pe braţul Chilia şi prin Canalul Bîstroe. Decizie făcută cu o uşurinţă şi o inconştienţă, ceva de speriat. Stau şi mă întreb - oare ce avantaj sau beneficiu să aibă România din această decizie? Să-ţi baţi joc cu atâta uşurinţă de munca de 20 de ani a predecesorilor tăi, nu seamănă oare aceasta cu o trădare a intereselor de stat? Ce a mai rămas al nostru, la noi, acasă, în România, când nici măcar interesele nu mai sunt ale noastre? Gazul? Petrolul? Munţii metaliferi? Pământul? Apele? Sunt ale noastre? Mi-aş dori ca acest lucru să vă pună cel puţin pe gânduri, dacă nu vă sperie, pentru că pe mine, personal, mă sperie şi nu-mi vine să cred că trăiesc astfel de vremuri. Vremuri în care trădarea ţării se ridică la rang de merit şi cinste, iar patriotismul şi dragostea de ţară se iau în derâdere. |
|
||||
|
"România performează economic din ce în ce mai bine!" Economia românească are parte de veşti din ce în ce mai bune. Deşi traversăm o perioadă extrem de grea, cu crize ce se succed parcă fără oprire, cu un război de anihilare, dus de Rusia împotriva statului şi curajosului popor ucrainean, în ciuda acestor vicisitudini, România şi instituţiile sale dau dovadă de o rezilienţă temerară. Încă suntem destul de departe de situaţia economică pe care ne-o dorim, datele Institutului Naţional de Statistică privind reducerea inflaţiei în luna ianuarie şi estimarea Băncii Naţionale a României, potrivit căreia, la final de an, România va avea o inflaţie de 7%, sunt semnale pozitive atât pentru economie, cât şi pentru români. Reducerea inflaţiei arată că măsurile luate de Guvernul condus de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, privind plafonarea preţurilor la energie şi de compensare a preţului la carburanţi, împreună cu măsurile de politică monetară promovată de BNR, au fost unele corecte şi eficiente, în pofida unor critici vehemenţi, care perorau avertismente apocaliptice. Măsurile adoptate de Guvernul Ciucă au permis ca România să aibă o inflaţie mai mică decât multe alte state din regiune şi din Uniunea Europeană. Obiectivul de mai departe este să reducem inflaţia în acest an cât mai aproape de ţinta BNR şi să creştem, în mod sustenabil, veniturile românilor. Doar printr-o politică economică fiscală predictibilă şi sustenabilă putem da încredere investitorilor că România este o ţară stabilă economic, în care angajaţii şi antreprenorii performează din ce în ce mai bine. Amplasarea noastră geografică ne-a supus şi ne supune zilnic la provocări, în special venite de la est. De aceea, responsabilitatea pe care o avem în această regiune, ca ţară de frunte a NATO şi UE, este una extrem de mare. Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi, spune Constituţia noastră. Românii vor fi întotdeauna uniţi. Doar împreună vom putea trece peste orice încercare şi doar împreună vom putea face faţă oricărei vulnerabilităţi! |
|
||||
|
"Dezmăţul bugetar continuă" Vă atrag, din nou, atenţia asupra risipei banului public, care a atins cote inimaginabile în cadrul guvernării comune PNL-PSD-UDMR, o guvernare care, din câte se poate vedea, este, mai degrabă, o adevărată frăţie când vine vorba de împărţit recompense electorale bine plătite din banii contribuabililor, evident. Abia a expirat interdicţia de organizare de concursuri pentru angajări la stat şi dezmăţul bugetar a început: Guvernul Ciucă a aprobat o hotărâre de Guvern de modificare a organigramelor de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, condus de Gabriela Firea, precum şi la Ministerul Sportului, condus de către ministrul Carol-Eduard Novak - adică, un fief PSD-ist şi unul UDMR-ist, ca s-o spunem pe şleau! Iar acum să vedem, pe scurt, cum stă treaba, efectiv: la Ministerul Sportului se adaugă 202 posturi, numărul total crescând de la de la 2.207 posturi la 2.409, iar la Direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, care se află în subordinea Ministerului Familiei, s-au adăugat 237 de posturi, numărul total crescând de la 686 la 923, pentru că recompensele politice se acordă şi la nivel local, nu numai central, nu-i aşa?! Oricum, primii care au dat tonul angajărilor, simţind, probabil, că le fuge preşul electoral de sub picioare, au fost liberalii - Ministerul Energiei, aflat sub oblăduirea "hoţului Virgil", a cerut şi primit 60 de noi posturi, numărul acestora crescând de la 332 la 392. În plus, Ministerul Energiei ar urma să aibă şi personal diplomatic, 2 posturi fiind destinate pentru reţeaua de reprezentare externă, un post la Ambasada României în Statele Unite ale Americii şi încă un post la Ambasada României în Republica Franceză - pentru gestionarea relaţiei cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Sunt convins că, imediat, o să aflăm şi cui sunt dedicate aceste posturi. La Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - MIPE, condus de domnul Marcel Boloş de la PNL, care tocmai a anunţat senin că recunoaşte că a expirat termenul de 60 de zile pentru plata tranşei a 2-a din PNRR. Evident, niciun vinovat. În schimb, personalul ministerului a fost suplimentat cu 400 de posturi, din care 195 noi, adică s-a trecut de la 1.943 la 2.343 de posturi! Toate plătite din bani publici, din taxele şi impozitele noastre! Acest dezmăţ pe bani publici, cu salarii grase plătite din împrumuturi pe care le vom plăti noi şi nepoţii noştri, trebuie să înceteze, iar cine nu performează la locul de muncă, să plece şi să-şi caute altceva de lucru! Încetaţi cu sinecurile şi cu recompensele de partid plătite din bani publici! |
|
||||
|
S-au împlinit zilele trecute 90 de ani de la naşterea marelui realizator de televiziune, muzicolog, patriarh al iubitorilor de portativ: Iosif Sava. Serata muzicală TV a fost, pentru generaţia mea, mai mult decât un produs cultural, aşa cum l-ar alinta producătorii de astăzi: avea ceva mistic, sentimental, iar publicul ei era fidelizat prin credinţa că în România singura slăbiciune nevinovată trebuie să fie cea pentru cultură. Iosif Sava a fost un educator al bunului gust. Îi datorez călătoria în lumi posibile, dragostea pentru muzica mare, răsfăţul de a fi, recunosc, un meloman dedicat, pe alocuri obsedant de atent la tradiţii, stări de excepţie şi nuanţe care fac din muzica clasică universul nemuritor în care îţi câştigi un loc doar bucurându-te de el. Recunosc, e modelul meu pentru podcastul Avangarda: de la Iosif Sava am înţeles cât de rară şi delicată e întâlnirea cu spiritele rare, pe care încerc, la rândul meu, să le stârnesc în matineurile mele culturale. Acest Bernard Pivot al României, Iosif Sava, avea igiena dialogului critic şi justa măsură a dezbaterii culturale. Îmi amintesc cu plăcere revenirile lui la povestirile hasidice ale celor zece înţelepţi neştiuţi care duc lupta pentru salvarea lumii mai departe. Un Iosif Sava, astăzi, nu ar fi înţeles de ce suntem afoni în plan cultural: pentru el, dreptul la opinie rima doar cu dreptul la polemică. Ani mai târziu, am fost de multe ori în casa din Sf. Apostoli, la marginea Bucureştiului dărâmat de dictator, într-un bloc vechi, pe care numai cutremurul ignoranţei ar fi putut să îl doboare. Din intimitatea locuinţei lui înţelegeai microscopic fenomenul Iosif Sava: un univers de cărţi, o tăcere cum numai în sanctuarele creaţiei găseşti, o energie care fizic de puţine ori mi-a fost dat în viaţă să mă mişte. Iosif Sava, un nume care vibrează peste timp, o viaţă a jurnalului pe portativ, care a făcut să se audă, după cum spunea un titlu al unei cărţi, "Muzica în zgomotul lumii". |
|
||||
|
"PSD va respecta protocolul semnat cu PNL!" România trece prin momente grele, atât din cauza crizei prelungite, provocată de războiul de la graniţă, dar şi din cauza calamităţilor naturale care au încercat, săptămâna trecută, partea de sud a României. În timp ce românii sunt afectaţi de inflaţie, de problemele economice, de teama indusă de cutremurele recente, anumiţi politicieni din PNL încearcă să introducă pe agenda publică subiectul rotaţiei premierilor. Tocmai pentru a clarifica toate aceste false ipoteze, vă asigur că PSD este un partid responsabil şi, încă o dată, va pune pe primul loc interesul românilor, şi nu interesele anumitor grupuri care doresc să creeze confuzie şi neîncredere în rândul populaţiei. PSD va respecta protocolul semnat atunci când PNL a invitat PSD la guvernare pentru a slava România de la instabilitate. Nu PSD va fi partidul care să arunce România în criză pentru interese mărunte, politicianiste. Orice atac pe acest subiect, al oricui, de la PNL sau din partea altor partide din Opoziţie, va primi un singur răspuns: pentru PSD prioritare sunt problemele oamenilor, nu disputele politice. Românii aşteaptă soluţii, nu scandal. Combaterea scumpirilor, în special la alimente, creşterea veniturilor, mai ales ale salariaţilor şi populaţiei vulnerabile, asigurarea unui nivel de trai cât mai decent, urgentarea proiectelor pentru absorbţia fondurilor europene, gestionarea eficientă a crizelor generate de războiul din Ucraina - acestea sunt urgenţele pentru rezolvarea cărora se concentrează PSD. PSD îşi va îndeplini promisiunile făcute românilor şi va continua să promoveze legi care să crească nivelul de trai al populaţiei, dar şi proiecte prin care să dezvolte economic România. Avem un protocol politic semnat. Va fi respectat! Până la momentul schimbării premierilor mai sunt 3 luni, iar orice discuţie sau speculaţie pe această temă, din perspectiva PSD, este lipsită de temei în acest moment. Vremea discuţiilor sterile a trecut! Aşa cum ne place nouă la Gorj să spunem, este timpul pentru "Fapte, nu vorbe!". |
|
||||
|
Domnul Daniel Tudorache Colaborarea bilaterală onestă dintre autorităţile române şi autorităţile de la Kiev trebuie reluată, iar dragarea de mare adâncime pe Canalul Bîstroe trebuie oprită imediat. Lucrările de dragare sunt un dezastru ecologic! Autorităţile ucrainene trebuie să revină la dialog. Prin adâncirea, fără precedent, a canalului, până la 8-10 metri, pentru a face posibilă navigaţia navelor de mare capacitate, se modifică dramatic debite şi circulaţia apei, cu efecte fatale asupra biodiversităţii Deltei Dunării. România s-a dovedit un vecin şi partener onest. A primit milioane de refugiaţi ucraineni, le-a asigurat casă, masă, locuri de muncă pentru adulţi şi şcoală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi şi costuri considerabile. A asigurat sprijin internaţional şi suport, în toate modurile posibile, pentru ca Ucraina să reziste în faţa invaziei ruseşti. Ucraina a avut şi va avea în România un aliat pe care se poate bizui! Şi, tocmai de aceea, cu atât mai mult este datoare să protejeze această relaţie bilaterală. PSD n-a avut şi nu are nicio şovăială să apere Delta Dunării, bun inestimabil al întregii umanităţi. De aceea, încă de săptămâna trecută, a tras primul semnal de alarmă, prin ministrul transporturilor şi infrastructurii, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu. Mai mult, astăzi, PSD a cerut în mod oficial Comisiei Europene, prin europarlamentarul Victor Negrescu, să se pronunţe asupra acţiunii unilaterale a Ucrainei care ignoră convenţiile şi acordurile internaţionale la care este parte. În egală măsură, PSD solicită tuturor autorităţilor române să se manifeste cu convingere şi fermitate pentru apărarea şi protejarea patrimoniului de importanţă universală al Deltei Dunării. Suntem cu toţii datori să prevenim producerea unei catastrofe ireversibile şi să transmitem intactă generaţiilor viitoare moştenirea unică a miracolului naturii de la gurile Dunării. |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Silviu Dehelean, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Continuăm lucrările şedinţei noastre şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 164. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru: până la ora 11.00 dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză până la 11.30; vot final la ora 11.30, iar la încheiere cele două şedinţe, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor. Întreb liderii de grup dacă există obiecţii în legătură cu ordinea de zi? Liderii de grup sau viceliderii? Vă rog, doamna Prună. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate colege, Stimaţi colegi, Bună dimineaţa! Nu am o obiecţie cu privire la ordinea de zi, însă am o rugăminte şi până la urmă e o oportunitate pentru noi toţi să introducem astăzi pe ordinea de zi proiectul de reducere a taxelor pe muncă. Aţi spus, la nivel declarativ, pe rând, că taxele pe salarii, în România, sunt foarte mari. Noi avem un proiect pe circuit care exact asta face: reduce taxele pe muncă, mai ales pe salariile mici. Am propus ca o sumă din salariul fiecărui angajat din România să fie scutită de taxe. E un proiect extrem de bun care, în contextul acesta, al scumpirilor, al inflaţiei, ar face efectiv un munte de bine pentru toţi oamenii care... |
|||||
|
Doamna Prună! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...muncesc în această ţară. Este vorba de Pl-x 740/2022 (Propunerea legislativă pentru reducerea poverii fiscale pe muncă). Şi o să vă rog, domnule preşedinte de şedinţă, să supuneţi la vot introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect. Şi, da, am dat nişte argumente, în speranţa că astăzi colegii de la toate grupurile politice vor înţelege cât de necesară este introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect şi vor da un vot pozitiv. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă ocupaţi locurile. Nu există consens pentru a fi introdus pe ordinea de zi. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Deşi nu are raport, nu s-a dezbătut în comisie, supun votului introducerea pe ordinea de zi a Pl-x 740/2022. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 88 de voturi contra, 13 abţineri, 47 de voturi pentru, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul necesar de voturi. Era domnul Simion înainte! (Se adresează doamnei deputat Cristina-Mădălina Prună.) |
|||||
|
|
Dacă tot vorbim de oameni care muncesc, nu-l văd aici pe şeful deputaţilor PSD, domnul Alfred Simonis. Nu ştiu cum o să vă descurcaţi! |
|||||
|
|
Ne descurcăm foarte bine, domnule Simion! Vă e dor de dânsul? Aveţi numărul de telefon! (Râsete.) Nu ştiam unde e iubirea! Vă rog, doamna Prună. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule preşedinte de şedinţă, Înţeleg că colegii dumneavoastră şi cei de la celelalte grupuri politice nu au votat ceea ce am cerut eu astăzi pentru că acest proiect, într-adevăr, nu are raport şi mi-aş fi dorit să fie pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului. Aşa că, pentru ca dumneavoastră chiar să votaţi, dacă vă doriţi cu adevărat reducerea taxelor de muncă, vă cer să supuneţi votului plenului Camerei Deputaţilor ca comisiile raportoare să se întrunească şi să lucreze în paralel cu plenul, astfel încât să avem un raport pe acest proiect de lege şi să-l avem şi noi în plen cât mai repede, astfel încât să dăm un vot şi să vadă şi oamenii care trăiesc în această ţară dacă într-adevăr acest Parlament face legi şi lucrează... |
|||||
|
Am înţeles! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ... în interesul lor. Şi o să vă rog să nu mă mai întrerupeţi... |
|||||
|
|
Doamna Prună, deja aţi intrat la declaraţii politice. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: O să vă rog să nu mă mai întrerupeţi! |
||||||
|
|
Vă reamintesc că nu mai departe de ieri aţi certat plenul şi colegii pentru că am supus la vot un proiect... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: N-am certat pe nimeni, domnule preşedinte! |
||||||
|
|
... la care comisia să lucreze în paralel cu plenul, că este stufos şi prea important. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Chiar îmi doresc să facem şi noi nişte lucruri bune aici, în Parlament. Şi aţi votat dumneavoastră... |
||||||
|
|
Doamna Prună, vă rog frumos să nu vorbiţi peste mine! |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Aţi votat dumneavoastră ieri... (Aplauze.) |
||||||
|
|
Opriţi-i microfonul! Mulţumesc. Mulţumesc, doamna Prună! O intervenţie pe procedură, colega de la PNL. Vă rog frumos. Mulţumesc, doamna Prună. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună (fără microfon): V-am cerut să supuneţi la vot! |
||||||
|
|
Mulţumesc, doamna Prună! Mulţumesc. Vă rog. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Domnule preşedinte, Am bucuria să vă anunţ că mâine, în holul de la S1 Comisia pentru industrii şi servicii organizează în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 şi cu Institutul pentru Administraţie o expoziţie a lucrărilor copiilor din Sectorul 6 şi din Maramureş. Şi îi mulţumesc colegului meu Florin Alexe şi colegului Călin Bota pentru acest sprijin. Vom marca înainte de 5 martie Ziua eficienţei energetice. Vă aştept cu drag pe toţi! Şi, aşa cum spun de fiecare dată, este important ca fiecare dintre noi să susţină un astfel de demers, să susţină prezenţa copiilor în Parlament. De ce? Pentru că ei sunt cei mai buni ambasadori atunci când vorbim de eficienţă energetică. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule Simion, mai doriţi să interveniţi? Bine, vă rog. |
|||||
|
|
Este înduioşător ce face Primăria Sectorului 6 (Râsete.)... până la lacrimi! Colega noastră a cerut întrunirea Comisiei pentru muncă pentru a dezbate Pl-x 740/2022, legat de taxarea muncii. Vă rog, domnule preşedinte de şedinţă, să supuneţi la vot. |
|||||
|
|
Înainte am avut un vot pe aceeaşi Pl-x 740... (Vociferări.) Domnule Simion, lăsaţi-mă să termin! Am avut un vot pentru ca această Pl-x să fie introdusă pe ordinea de zi. Nu s-a întrunit numărul necesar de voturi. Ordinea de zi a comisiilor o fac cei din Biroul permanent al comisiei şi indiferent ce-mi spuneţi dumneavoastră solicitarea dumneavoastră n-o mai pot supune la vot. Mulţumesc. Am putea, totuşi, să intrăm în ordinea de zi? Mulţumesc. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală): Procedură, domnule preşedinte! |
||||||
|
|
Vă rog, doamna Prună! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum ieri dumneavoastră aţi supus la vot întrunirea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, care să discute un proiect de lege, aşa şi eu astăzi vă cer să supuneţi la vot să se întrunească Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget, finanţe, să discute acest proiect de reducere a taxării muncii. Plenul este suveran, o ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, şi chiar aţi spus-o de la acest microfon, de mai multe ori. Aşa că vă rog să supuneţi la vot ceea ce v-am cerut, pentru că nu puteţi să blocaţi o cerere legitimă. Şi ce vreţi să se vadă? Că unii colegi n-o să voteze să discutăm şi noi reducerea taxelor pe muncă. Aţi mai făcut-o şi în trecut, nu ar fi ceva nou! |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. |
|||||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Iată că se poate! |
||||||
|
|
Vot pentru încuviinţarea Comisiei pentru buget şi a Comisiei pentru muncă să lucreze în paralel cu plenul. Vot, vă rog! |
|||||
|
|
64 de voturi pentru, 108 contra, două abţineri. Numărul de voturi nu a fost atins. Domnule Popa, vă rog. Deja este şi un sfert şi n-am făcut niciun proiect! Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am şi eu o intervenţie la ordinea de zi. Am rugămintea la dumneavoastră şi la colegi să mutăm PL-x 48/2023 (Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), care se află pe poziţia 12, să-l mutăm pe poziţia 35. |
|||||
|
|
Există consens? |
|||||
|
|
Nu. |
|||||
|
|
Nu. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. PL-x 48/2023, de pe poziţia 12 pe poziţia 35. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 103 voturi pentru, 41 contra, 30 de abţineri, respinsă. Vă rog, domnule Moşteanu. |
|||||
|
|
Tot o intervenţie la ordinea de zi. Pe locul 54 pe ordinea de zi este Pl-x 744/2022 (Propunerea legislativă pentru modificarea art. 84 alin. (11) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi abrogarea art. I din OUG nr. 130/2021 şi art. 68 din OUG nr.70/2020), proiectul privind transportul elevilor, un proiect al cărui termen constituţional de dezbatere şi vot final este pe 23 februarie. Există o practică şi în Biroul permanent, în Comitetul liderilor, în plenul Camerei Deputaţilor, să votăm atunci când se poate şi în cele mai multe cazuri să nu lăsăm să treacă proiectele la cealaltă Cameră fără a fi dezbătute şi votate. Cred că ăsta este rolul bicameralismului. Şi în acest moment vă cer să fiţi de acord să mutăm acest proiect privind transportul elevilor pe locul 2 pe ordinea de zi pentru a fi dezbătut. Are raport, are raport de admitere. Majoritatea în comisia de raport a hotărât că este un proiect bun. Haideţi să-l mutăm pe locul 2, să-l dezbatem, să-l votăm... |
|||||
|
În regulă! |
||||||
|
|
... şi apoi vom vedea ce se face la Camera decizională. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Pl-x 744/2022, de pe poziţia 54 pe poziţia 2. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 109 voturi contra, 69 pentru, o abţinere, propunerea dumneavoastră a fost respinsă. Intrăm totuşi în ordinea... |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Pe procedură! |
||||||
|
|
Procedură. (Vociferări.) Nu vreţi, asta e! |
|||||
|
|
Dacă vreţi, putem prelungi programul acestui plen şi putem da şi un vot să-l prelungim până la ora 15.00 astăzi. Dar unde ne grăbim?! |
|||||
|
|
|
În conformitate cu prevederile art. 112 din Constituţia României şi art. 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deputaţii USR şi deputaţii Forţa Dreptei vă înaintează moţiunea simplă intitulată "Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale". (Aplauze.) |
|
|||
|
|
Vă rog, domnule Andronache. |
|||||
|
|
Stimate coleg, poate doriţi să veniţi la microfon şi să faceţi rectificarea de cuviinţă cu privire la deputaţii care susţin această moţiune simplă. Cred că sunteţi în afara Regulamentului anunţând existenţa unor grupuri parlamentarea inexistente în Parlament. Aşa că, vă invit la microfon să faceţi rectificarea necesară şi să arătaţi că această moţiune este susţinută de Grupul USR şi de deputaţi neafiliaţi. Asta este exprimarea corectă, potrivit Regulamentului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Ştiu că există o pasiune la anumiţi colegi pentru a se uita foarte atent la nomenclatură şi la cuvinte, dar dincolo de cuvinte, da, sunt pe hârtie şi pe Regulament deputaţi neafiliaţi. Dincolo de asta, sunt foşti colegi de-ai dânsului, de-ai domnului Andronache, care au plecat din PNL în momentul în care PNL "s-a luat în braţe" cu PSD şi au decis să fondeze un nou partid, care se cheamă Forţa Dreptei. (Aplauze.) Deputaţi independenţi care au fost la PNL şi acum sunt la Forţa Dreptei! |
|||||
|
|
Domnul Andronache. |
|||||
|
|
Da, mulţumesc. Ştiţi cum e? Nu vedeţi bârna din ochii dumneavoastră, asta e singura problemă! Că avem colegi din Partidul REPER în Camera Deputaţilor care au fugit când aţi fugit şi dumneavoastră de la guvernare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Orban, vă rog. (Râsete.) |
|||||
|
|
Văd că un lider de grup parlamentar e preocupat de chichiţe procedurale, nu de un fapt clar şi evident. Că, în conformitate cu Constituţia şi cu Regulamentul Camerei, peste 50 de deputaţi aparţinând USR şi, vreţi-nu vreţi, nu puteţi să desfiinţaţi dumneavoastră Partidul Forţa Dreptei, el există, noi suntem deputaţi care suntem membri în Forţa Dreptei. Faptul că dumneavoastră, majoritatea PSD-PNL refuzaţi dreptul constituţional la asocierea într-un grup parlamentar care nu vrea să poarte numele de Forţa Dreptei, pentru că noi ştim deciziile Curţii, este un abuz. Este un abuz pe care nici măcar nu vreau să-l calific, pentru că vă arată cât de meschini sunteţi şi cât de fricoşi, şi că aţi găsit marea soluţie ca să vă salvaţi de pierderea de electorat datorată unei trădări grave a electoratului de centru-dreapta. Eu cred că, deasupra unor chichiţe procedurale, este important ca ministrul muncii, care prin 2020 promitea creşterea punctului de pensie cu 40%, care s-a angajat când a venit la guvernare că va creşte punctul de pensie... |
|||||
|
Domnule Orban! |
||||||
|
|
... conform unui grafic care nu mai are nicio legătură cu realitatea, că ministrul muncii, care promitea recalcularea pensiilor, care trebuie făcută până pe 1 septembrie 2023... |
|||||
|
Domnule preşedinte Orban! |
||||||
|
|
... eu cred că trebuie să vină să dea seamă... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Orban! |
||||||
|
|
...pentru gravele nerealizări şi pentru faptul că este mai preocupat... |
|||||
|
Săptămâna viitoare vom dezbate moţiunea, domnule Orban! |
||||||
|
|
... de doamnele din PSD decât de soarta pensionarilor, de soarta celor care sunt fără loc de muncă şi... |
|||||
|
Mai aveţi cinci secunde şi mă văd nevoit să vă închid microfonul, domnule Orban! |
||||||
|
|
...de cei care au dreptul să aibă alocaţii mărite, adică copiii noştri. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||||
|
|
|
1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private; PL-x 45/2023; procedură de urgenţă. Dacă din partea iniţiatorului, Guvernul României, doreşte să ia cuvântul? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Marius-Ilie Stanciu (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale): Bună ziua! Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt Marius Stanciu, secretar de stat la Ministerul Muncii. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, respectiv al Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, al Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, precum şi al Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Drepturilor din sistemul de pensii private. Ministerul Muncii susţine raportul comisiilor de specialitate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia pentru buget sau Comisia pentru muncă. Domnule Solomon, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022, prin care se instituie modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004, a Legii nr. 204/2006, precum şi a Legii nr. 187/2011. |
|||||
|
|
Să nu uitaţi şi timpii de dezbatere, la final! |
|||||
|
|
Face parte din categoria legilor ordinare. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 6 februarie 2023. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisiile propun raportul comun de adoptare a proiectului de lege cu amendamente admise şi respinse, redate în anexele care fac parte integrată din prezentul raport comun. |
|||||
|
Timpii de dezbatere? |
||||||
|
|
Trei minute. |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Timpi de dezbateri - vot! |
|||||
|
|
Cu 139 de voturi pentru, 37 contra, o abţinere, un coleg care nu votează, aprobaţi. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnul Năsui, Grupul USR. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală): Motorola! Securistule! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte. România a avut câteva reforme bune în istoria ei, economice. Cota unică, Pilonul II de pensii. Pilonul II de pensii este acel sistem autentic sustenabil de pensii, autentic contributiv, care n-are nici probleme de demografie, care n-are nici probleme de pensii speciale, în care toate lucrurile sunt clare, în care toată lumea este remunerată după contributivitate şi după randamentul pe care l-au avut investiţiile care s-au făcut de către fondurile de pilon de pensii. Fondurile acestea au mers foarte bine în România, de când au fost implementate şi până acum. Singura lor problemă a fost faptul că statul nu s-a ţinut de angajamentul pe care l-a făcut iniţial şi nu a respectat calendarul în care trebuia să se mute CAS-ul de plată de la Pilonul I către Pilonul II, dar cu toate acestea au crescut, au mers bine, au investit în economie, au devenit o forţă şi pe bursă, şi pe pieţele de capital. Acest sistem, această reformă a pensiilor, care era arhinecesară, încercaţi s-o doborâţi, încercaţi s-o distrugeţi, pentru că "salivaţi" la banii care merg acolo în fiecare lună, plătiţi de fiecare om care munceşte şi plăteşte taxe şi impozite în ţara noastră. Am spus în vara anului trecut că pregătiţi o ordonanţă de urgenţă care să distrugă acest sistem de pensii. Aţi negat! Domnul Câciu a spus că este fake news şi - ce să vezi? - că la două săptămâni după ce am spus lucrul acesta apare în transparenţă şi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern fix proiectul de ordonanţă de urgenţă de care am avertizat. Şi ca să vă daţi seama în ce hal de neurgenţă era acest proiect, a stat 6 luni de zile pe transparenţă, pentru că Comisia Europeană v-a împiedicat să îl daţi. De ce? Pentru că - Doamne, ajută! - este şi un jalon în PNRR care spune că tocmai trebuie să dezvoltăm acest sistem de pensii, nu să-l distrugem. Şi urgenţa a fost atât de mare încât, totuşi, în decembrie aţi dat ordonanţa şi iată că acum vine la Parlament,... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...nu aţi anunţat... Nu, e important să spunem lucrurile acesta, domnule preşedinte! |
|||||
|
Eu ştiu, dar e important să ne încadrăm şi în timp! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...nu a fost nicio dezbatere, l-aţi pus... preşedintele Comisiei pentru buget l-a pus pe ordinea zi în dimineaţa aceea, deşi el are 130 de pagini; imposibil de avut o dezbatere serioasă pe el. Vreţi să-l treceţi cu tancul dintr-un singur motiv: pentru că doriţi să sufocaţi încet administratorii de fonduri de pensii, doriţi să distrugeţi acest sistem. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Năsui! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Nu-mi mulţumiţi, pentru că mai am de spus câteva lucruri. Suntem la dezbateri generale. |
|||||
|
Din curtoazie vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Eu cred, fiindcă măcar atât putem să spunem, ... |
|||||
|
Fiecare are câte două minute! Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ... măcar pentru stenogramă, că acesta este singurul sistem care putea să salveze pensiile românilor, putea să le facă independente de factorul politic, putea să nu se mai joace, dacă vrea domnul Budăi să mai crească punctul de pensie din pix sau nu, putea să depindă exclusiv de români, de cât contribuie şi de economia României. Dar nu asta vă doriţi! Vă doriţi o naţie de oameni care să fie dependenţi de deciziile dumneavoastră politice... |
|||||
|
Mai aveţi cinci secunde, domnule Năsui! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ... şi să distrugeţi un sistem care funcţionează în România... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ... de a-l sufoca încetul cu încetul, prin a-l face să facă pierderi... (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă rog să închideţi microfonul la domnul Năsui! Mulţumesc. Domnule Solomon, vă rog. |
|||||
|
|
Am observat viziunea USR asupra acestei chestiuni şi e neschimbată, aceeaşi viziune de extremă dreapta, de capitalism radical. Dacă acest Pilon II a funcţionat până acum, a funcţionat pentru că au existat reglementări destul de clare. Guvernul a venit ieri cu două amendamente impuse de Comisia Europeană, acolo unde aveţi voi tot felul de trimişi speciali, prin care se doreşte ca ASF-ul să facă periodic nişte analize şi să elaboreze reglementări care să flexibilizeze cadrul de investire. Până astăzi banii noştri, ai românilor, care într-un sistem Bismarck nu sunt ai noştri, sunt ai celor care sunt în plată, urmând ca drepturile noastre să fie constituite la un moment dat, deci banii noştri administraţi privat sunt investiţi 60% în titluri de stat şi 40% în celelalte modalităţi de investiţie, cu un risc minim, de asemenea. Ceea ce se doreşte prin flexibilizarea aceasta s-ar putea să ducă la mai puţine alocări în titlurile de stat, la folosirea noastră pe piaţa europeană, pentru că - nu e aşa? - libertatea circulaţiei capitalului există în cadrul Uniunii Europene şi să-i vedem pe administratorii pensiilor private, care niciunul nu are capital românesc, că investesc în titluri de stat ale Austriei, ale Olandei, ale "prietenilor" noştri care ne ţin aicea, la marginea Europei. Cer Guvernului şi ASF-ului să fie cât se poate de riguroşi în analizele pe care le fac şi să nu ne trezim că banii noştri, deşi sunt ai românilor care se află în plată astăzi, la pensie ... |
|||||
|
Vă rog şi pe dumneavoastră să finalizaţi! |
||||||
|
|
.... sunt folosiţi de către pensionarii olandezi sau de oriunde de prin Europa. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Într-adevăr, cea mai bună investiţie este în viitor şi în tineri. Şi daţi-mi voie să-i salut cu mare, mare drag pe cei 25 de elevi olimpici din municipiul Zalău. Felicitări pentru rezultatele dumneavoastră! (Aplauze.) Bine aţi venit în Parlamentul României şi succes pe mai departe în învăţătură! Bravo vouă! (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Ăştia sigur n-o să fie la PSD! |
||||||
|
|
Domnule Năsui, aţi vorbit! Este procedură de urgenţă, o singură intervenţie. Trecem... (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) Domnule Simion, vă rog. |
|||||
|
|
Ce e cu adevărat regretabil? Pe lângă faptul că primul parlamentar care a luat cuvântul a fost, aşa, un apărător al fondurilor private de pensii, este că proiectele de lege cu adevărat importante sunt trecute pe repede-nainte, fără dezbateri, fără şansa de a le îmbunătăţi. Am văzut multe erori făcute de cei de la ASF şi felul cum s-au spălat pe mâini pentru criza din asigurări. Să încercăm măcar - şi e un apel către actuala Coaliţie - ca proiectele importante de lege să fie dezbătute, iar banii care sunt ai românilor să rămână statului sau firmelor din România, să nu mai plece să facă profit în alte ţări. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la... |
|||||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală): Da. |
||||||
|
|
La titlu? La titlu? La titlu! Vă rog, domnule Năsui. |
|||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul acestei legi ar trebui să fie de respingere a ordonanţei de urgenţă. Mă bucur că, de la această tribună, domnul Solomon ne-a spus că suntem capitalişti. Înainte ne zicea că suntem neomarxişti. Măcar acum lucrurile se aşază şi fiecare poate să-şi apere... |
|||||
|
Domnule Năsui! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...partea lui doctrinară, ştim cine-s marxiştii şi ştim cine sunt capitaliştii... |
|||||
|
Domnule Năsui, aveţi vreo propunere vizavi de titlu? |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...şi ştim, evident, care sunt consecinţele acestor două sisteme. Titlul acestei legi, v-am spus, ar trebui să fie de respingere a ordonanţei de urgenţă. |
|||||
|
Dar nu e! |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu e! Dacă de la art. 1 la art. 10 există obiecţii? Nu. Adoptate. De la 11 la 20? Nu. Adoptate. De la 21 la 30? Nu. Adoptate. De la 30... (Domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler solicită să ia cuvântul.) La admise? Ajungem acolo! De la 21 la 30? Nu. Adoptate. De la 31 la 43? Nu. Adoptate. Amendamente respinse. Domnule Seidler, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Stimaţi colegi, Una dintre cerinţele jalonului PNRR, la care această ordonanţă de urgenţă ar trebui să răspundă, se referă la digitizarea sistemului. Am patru amendamente care privesc, de fapt, aceeaşi chestiune: introducerea noţiunii de "aderare online" în lege, la sistemele de pensii private, şi posibilitatea de a desfăşura activităţi de marketing şi prin mijloace electronice - email, portal, pagină de internet. Cred că sunt chestiuni de elementar bun-simţ în orice activitate, nu au niciun fel de impact bugetar şi nu există nicio problemă în includerea acestor prevederi în lege, aşa cum ne-au precizat reprezentanţii ASF ieri, în Comisia pentru muncă. De aceea, vă cer votul pentru a putea încă o dată include noţiunea de "aderare online" şi activităţi de marketing prin intermediul serviciilor de poştă electronică, al paginilor de internet şi aşa mai departe. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Seidler, marginal 1, amendamente respinse? Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Marginal 1, amendamente respinse. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 77 de voturi pentru, 4 contra, 109 abţineri, amendament respins. În regulă! Proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare; Pl-x 411/2022. Vă rog raportul, domnule Alda. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie au fost sesizate, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare şi dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii suprafeţei de teren de 2,20 hectare, aflată în domeniul public al statului, pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj, şi în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda în administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 22 iunie 2022. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele admise, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale, doamna Burciu, Grupul PNL. Cred că fix din zonă! Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi Doresc să vă reţin atenţia cu doar câteva aspecte care să reliefeze importanţa susţinerii acestui proiect de lege. Prin această iniţiativă legislativă se doreşte clarificarea situaţiei juridice a unei suprafeţe de teren de aproximativ două hectare care nu este teren agricol. Deci activitatea de cercetare a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda şi implicit a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu este influenţată în niciun fel. Acest teren are categoria de folosinţă curţi-construcţii, pe el fiind edificate imobile, clădiri în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul Tehnic "Emil Negruţiu", fostul Liceu Agricol din Turda, sălile de curs, cantina, internatul, terenul de sport, atelierul mecanic. Dorindu-se implementarea unui proiect pe fonduri europene, prin care să se realizeze modernizarea şi reabilitarea tuturor acestor construcţii, este absolut necesară reglementarea situaţiei juridice a terenului. În comisiile de specialitate a fost exprimată opinia potrivit căreia această reglementare trebuie făcută prin hotărâre de Guvern, însă noi trebuie să ţinem seama de specificitatea acestei situaţii, şi anume faptul că aceste construcţii sunt proprietatea unităţii administrativ-teritoriale Turda, iar terenul pe care ele sunt edificate este identificat prin legea a cărei modificare o solicităm prin acest proiect. Deci transmiterea către proprietarul construcţiilor a acestui teren nu poate fi făcută prin hotărâre de Guvern, doar prin proiect legislativ. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna Burciu! |
|||||
|
|
În consecinţă, această iniţiativă este nu doar oportună, ci şi corectă din punct de vedere juridic şi vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră, dragi colegi, să susţineţi acest proiect de lege, deoarece în final nu face altceva... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... decât să ducă la creşterea calităţii actului de învăţământ pentru toţi elevii care studiază la acest colegiu. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Molnar Radu-Iulian, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Legea aceasta este prima dintr-o serie de 4 sau 5 pe care le avem în Parlament, prin care se iau proprietăţi de la Academia de Ştiinţe Agricole şi sunt transferate la UAT-urile respective. Până la finalul acestei sesiuni cred că cei de la Academia de Ştiinţe Agricole vor rămâne doar cu scaunele de sub ei, că în rest nu o să mai aibă mare lucru. Curtea Constituţională a spus foarte clar că astfel de transferuri se fac prin hotărâre de Guvern. În comisie i-am întrebat pe cei de la Guvern de ce nu îşi asumă hotărârea de Guvern, pentru că ei au spus foarte clar că sunt de acord cu aceste transferuri. Nu am primit niciun răspuns. Păi, răspunsul este foarte simplu: se fac nişte chestii imobiliare şi se fac cu votul dumneavoastră, acum, în Parlament, pentru că Guvernul nu vrea să îşi asume aceste măsuri. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule Simion, vă rog. |
|||||
|
|
Profit de ocazie, pentru că vorbim inclusiv de silvicultură, pentru a atrage atenţia asupra iniţiativei activiştilor de mediu din Bucovina, a lui Daniel Bodnar, de reducere a pragului sub care este considerat furt lemnul din pădurile românilor, de la 10 metri cubi la 5 metri cubi. Şi ne raliem acestei iniţiative şi acestei petiţii. Iar legat de Pl-x-ul de faţă, Grupul AUR va vota pentru. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Giugea, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să le aduc la cunoştinţă celor care nu se documentează suficient înainte de a lua cuvântul şi a expune o problemă, că Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu este agent imobiliar. Da? Iar ce s-a făcut acum, s-a făcut transferul unui teren care era sub nişte clădiri care aparţineau liceului respectiv. Unde e afacerea imobiliară, că n-am înţeles?! Şi nu daţi cu pietre în Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, fiindcă îşi face datoria faţă de agricultura României în momentul de faţă! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 10 există obiecţii? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996; PL-x 490/2022. Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, vă rog, raportul. Domnule Stângă, vă rog. |
|
|||
|
|
Bună ziua, domnule preşedinte! Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, transmis cu adresa PL-x 490/2022. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 12 septembrie 2022. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996. Intervenţiile legislative preconizate au ca scop prevenirea şi combaterea faptelor de neglijenţă care pun în pericol viaţa oamenilor, în special a copiilor, care intră în zona de lucrări care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, cu amendamente admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nu doreşte nimeni să ia... Ba da, domnul Leoreanu, Grupul PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Este un proiect oportun, care vine şi ca urmare a unei investigaţii jurnalistice, prin care se face public faptul că, în ultimii doi ani, 12 copii, 12 tineri au murit înecaţi în diferite zone: în Bacău, în Neamţ, în Botoşani - în Moldova, în Sălaj, în Maramureş - în Transilvania, dar şi în Prahova, în Dâmboviţa, ca urmare a lucrărilor efectuate de balastiere în albiile râurilor şi, sigur, în urma excavaţiilor produse acolo s-au creat astfel de gropi foarte periculoase care creează curenţi şi care îi trag imediat pe cei care se avântă în aceste ape, provocând decese. Apele Române spun că nu există o obligaţie legală pentru a exista panouri de avertizare. În acelaşi timp, cei din domeniul hidrotehnic spun că ar fi foarte bine să existe, iar această lege acest lucru face: instituie obligaţia de a monta panouri de avertizare în care să fie trecute tipurile de lucrări, adâncimea de excavaţie, de asemeni şi mijloace de avertizare sonoră, dar în acelaşi timp şi luminoase pe timpul desfăşurării lucrărilor şi împrejmuirea locurilor, atunci când acolo se execută astfel de lucrări. Este foarte important ca acest lucru să se facă. E vorba de copiii noştri, de tinerii noştri şi aceste măsuri sunt binevenite. Păcat că nu s-a făcut acest lucru mai demult, dar, vorba românului, niciodată nu este prea târziu pentru a putea să salvăm şi prin măsuri de prevenţie viaţa semenilor noştri. Partidul Naţional Liberal va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Giurgiu Adrian, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Aceasta este o măsură de bun-simţ şi binevenită, este necesară, la fel ca şi în cazul altor şantiere care trebuie să fie anunţate. Şi aici este nevoie de aceste panouri şi poate vor salva vieţi. Din păcate, această lege este dată în urma unor cazuri nefericite, dar măcar acest lucru să fie făcut de acum. USR susţine această propunere legislativă. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 6 există obiecţii? Nu. Proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
17. Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 445 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 25 octombrie 2022; PL-x 128/2022. Comisia pentru constituţionalitate sau Comisia pentru antreprenoriat şi turism pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport comun asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii În conformitate cu prevederile art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia pentru antreprenoriat şi turism au fost sesizate cu Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, aflată în procedură de reexaminare ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 445 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 25 octombrie 2022, transmisă cu adresa PL-x 128/2022. Preşedintele României a trimis în data de 12 iulie 2022 o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la prevederile legii. Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 445 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 25 octombrie 2022, prin care admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că sintagma "inclusiv propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor" din cuprinsul dispoziţiilor articolului unic pct. 1, cu referire la art. 9 alin. (2), din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii este neconstituţională. În urma reexaminării, legea a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 7 decembrie 2022. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În conformitate cu prevederile art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii celor două comisii au dezbătut legea supusă reexaminării. Membrii celor două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, actul normativ face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nu există înscrieri la cuvânt. Nefiind amendamente, legea rămâne la votul final. Pauză. Ne revedem la 11.30 la sesiunea de vot final. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci, să putem începe sesiunea de vot final. Vă reamintesc că la punctul 5 avem acel proiect de lege al cărui titlu are 22 de rânduri. Vă rog să vă pregătiţi cartelele, să facem un vot de verificare a cvorumului. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
244. Este în regulă. Liderii de grup, putem începe? În regulă. |
|||||
|
|
|
I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor 1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind depunerea de eforturi pentru un viitor fără azbest: o abordare europeană a riscurilor pe care azbestul le prezintă pentru sănătate COM (2022) 488; PHCD 2/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 261 de voturi pentru, 3 colegi care nu votează, adoptat. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2009/148/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă COM (2022) 489; PHCD 3/2023. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
Cu unanimitate, şi anume 270 de voturi pentru, adoptat. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comună către Parlamentul European şi Consiliu Planul de acţiune pentru tineret în cadrul acţiunii externe a UE pentru perioada 2022-2027 Promovarea participării şi a capacitării semnificative a tinerilor în acţiunea externă a UE pentru dezvoltare durabilă, egalitate şi pace JOIN(2022)53; PHCD 6/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
246 de voturi pentru, 23 contra, o abţinere. Adoptat. |
|||||
|
|
|
II. Legi ordinare. Adoptări 4. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996; PL-x 491/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
243 de voturi pentru, 28 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, a Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2020, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, precum şi pentru modificarea şi completarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2020; PL-x 388/2021. (Aplauze.) Mulţumesc. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Mai repetă o dată! (Râsete.) |
||||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Numai pentru Suciu şi votăm pentru! (Râsete.) |
||||||
|
|
La un asemenea proiect, nici nu puteam să nu avem unanimitate, cu 274 de voturi pentru. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private; PL-x 45/2023. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
183 de voturi pentru, 79 contra, 9 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul Dancă. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru oferirea posibilităţii de a lua cuvântul. Stimaţi colegi, Într-adevăr, în România, în ultimii 20 de ani, două reforme majore în domeniul economic, două reforme liberale, au permis românilor să-şi dezvolte acumularea de capital, să-şi dezvolte capacităţile lor de investiţii, cota unică şi Pilonul II de pensii. Prin acest proiect de lege se aduce o atingere gravă funcţionării administratorilor fondurilor de pensii private din România şi, prin diverse tertipuri incluse în acest proiect de lege, practic se încurajează ieşirea lor din piaţă. Nu putem avea încredere într-un proiect de lege care reglementează activitatea fondurilor de pensii private iniţiat şi susţinut de duşmanii Pilonului II de pensii, din PSD, cu susţinerea actuală a foştilor colegi din PNL. Prin acest proiect de lege, stimaţi colegi, veţi scădea veniturile administratorilor fondurilor de pensii private cu 20%, prin noile niveluri de comisioane pentru administrare. Prin acest proiect de lege - şi îi veţi aduce în teritoriu negativ, după ce şi anul trecut le-au scăzut veniturile - cu 40%. Prin acest proiect de lege, forţaţi administratorii fondurilor de pensii private să investească în companii deţinute de stat, ca şi cum acestea ar fi cele mai profitabile şi cele mai bune poveşti de succes în domeniul economic din România. De ce nu lăsaţi, pe banii mei şi pe banii a 7 milioane de contribuabili la Pilonul II de pensii, să decidă cei care se pricep la investiţii unde să investească banii noştri? (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Pentru că furaţi! |
||||||
|
|
Ce aţi alege... ce aţi alege între o companie administrată de o coafeză, numită recent de domnul Grindeanu... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
...la divizia energetică din CFR, să investiţi banii dumneavoastră la o companie administrată de o coafeză sau la o companie care face baterii electrice, maşini electrice, companii din domeniul auto, fotovoltaice, energie şi aşa mai departe, companii care... europene sau americane, ne cresc veniturile... |
|||||
|
Mulţumesc... |
||||||
|
|
...la Pilonul II de pensii... |
|||||
|
...domnule Dancă. |
||||||
|
|
...private? Nu vreau ca domnul Solomon să îmi spună unde să mi se investească banii mei din Pilonul II de pensii... |
|||||
|
Domnule Dancă... |
||||||
|
|
...private, sunt banii noştri. (Râsete.) De aceea, am votat împotrivă. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Şi vom căuta să atacăm la Curtea Constituţională acest proiect de lege. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Toate ca toate, dar nu înţeleg ce aveţi cu coafezele. Domnul Năsui, vă rog. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum v-am spus şi în vara anului trecut, aţi schimbat tehnica. Acum patru ani, PSD, sub conducerea domnului Liviu Dragnea, voia să folosească ghilotina ca să termine Pilonul II de pensii din România. Acum folosiţi perna, pentru o sufocare lentă a lui. Vreţi să goniţi fondurile de pensii din România şi de aceea aţi pus în această lege, deşi nimic nu obliga, ca în cazul în care pleacă un fond, pentru că îl forţaţi să facă pierderi şi, evident, inevitabil, vor pleca, să preia ASF-ul, prin Fondul acela de garantare, aceste fonduri şi, practic, asta... v-aţi şi dezvăluit strategia. În vară, când v-am spus lucrul acesta, aţi spus că este un fake news. A fost fals ce aţi spus, pentru că l-aţi pus apoi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, l-aţi pus în transparenţă, şi iată că acum este şi O.U.G.-ul în Parlament, ca să fie votat. Dacă aţi avea pic de interes să ajutaţi poporul român, aţi desfiinţa pensiile speciale, şi nu Pilonul II de pensii. (Vociferări.) De aceea vom ataca la CCR această lege mizerabilă care face un deserviciu României. Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996; PL-x 490/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Unanimitate, 271 de voturi pentru. Adoptat. Domnul Ciornei, vă rog, Grupul USR. Uşor, uşor! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Vă rog, stimaţi colegi! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prin această... prin acest vot de astăzi rezolvăm cea mai mică problemă a balastierelor din România, care, exploatate abuziv, aţi văzut că nu numai că ucid, dar fură şi distrug. Să ştiţi că judeţul Suceava, de unde provin, nu are doar activişti civici în domeniul lemnului, ci avem o organizaţie numită "Nouă Ne Pasă", condusă de doamna Ivlev, care se luptă cu "Mafia Balastierelor". Vă cer ca prin forţa dumneavoastră de partid şi de Guvern, să scindaţi autorizaţiile de mediu ale firmelor care apar ca firme piscicole. Ştiţi că 95% din balastierele care sunt în România apar ca firme piscicole care nu dau nici măcar un kilogram de peşte României? Acest lucru trebuie să înceteze şi pentru asta avem nevoie de soluţii legislative. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
8. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 445 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1136 din 25 octombrie 2022; PL-x 128/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Din nou cu unanimitate, 270 de voturi pentru, adoptată. |
|||||
|
|
|
Capitolul III. Legi organice. Adoptări 9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare; Pl-x 411/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
228 de voturi pentru, 3 contra, 41 de abţineri. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private; PL-x 45/2023, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere. Termenul de sesizare este de două zile de la data depunerii, adică astăzi, 21 februarie 2023. Declar şedinţa închisă. Vă doresc o după-amiază plăcută! Rog membrii Biroului permanent să vină la sala de şedinţă. |
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11.48. |
||||||
![]() |



