Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.57/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2023
|
Şedinţa a început la ora 16.17. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Silviu Dehelean, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Înainte de toate, Hristos a Înviat! Şi mă bucur să ne vedem, în această Săptămână Luminată, împreună! Aşadar, declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 198. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi şi miercuri, 18, respectiv 19 aprilie; programul de lucru pentru perioada 17-22 aprilie; lista rapoartelor depuse în perioada 11-18 aprilie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru, după dezbaterea moţiunii simple, vom continua lucrările cu primirea răspunsurilor la întrebările adresate de deputaţi membrilor Guvernului şi cu prezentarea interpelărilor. (Membrii Grupului parlamentar AUR au pancarte pe care scrie: "Opriţi importurile din Ucraina!".) Dragi colegi, Întreb liderii de grup, dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi? (Domnul deputat George-Nicolae Simion merge cu o pancartă lângă loja miniştrilor.) Domnule Simion, vă rog să mergeţi în banca dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (de lângă loja ministrului): Nu, că facem o poză şi... |
||||||
|
|
Vă rog să mergeţi în banca dumneavoastră! Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Întreb, aşadar, liderii de grup, dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi? Nu. Aşadar, intrăm în ordinea de zi, unde avem dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 56 de deputaţi. Conform Regulamentului, întreb dacă vreunul dintre semnatari îşi retrage adeziunea la această moţiune? Nu. Aşadar, potrivit calendarului aprobat: - Moţiunea va fi citită de unul dintre semnatari; - Guvernului i se rezervă 50 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor; - Se iau în considerare câte 10 secunde pentru fiecare deputat, astfel încât grupurile parlamentare vor beneficia de următorul timp alocat: - Grupul parlamentar al PSD - 18 minute; - Grupul PNL - 14 minute; - USR - 7 minute; - AUR - 4 minute; - UDMR - 3 minute; - Minorităţile naţionale - 3 minute; - Deputaţii neafiliaţi - 6 minute. În total - 55 de minute. Există obiecţii în legătură cu ce tocmai v-am prezentat? Nu. Dacă nu, vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru ceea ce v-am citit mai devreme. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
154 de voturi pentru. Propunerile au fost aprobate. Rog liderii de grup să depună la secretarii de şedinţă vorbitorii. Şi dau cuvântul domnului deputat Daniel-Codruţ Blaga, pentru citirea textului moţiunii. Domnule deputat, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Moţiunea simplă - "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească". |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Era distrusă. |
||||||
|
|
Petre Daea este ministrul de serviciu al PSD la agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare. Deşi a mai fost ministru de două ori, sub alţi patru premieri - Năstase, Grindeanu, Tudose, Dăncilă -, domnul Daea a rămas neschimbat. Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru "nea Petrică" Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple Ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi cu alţii - tot obligaţii. Dacă erau aşa de utili şi pricepuţi, cu siguranţă nu era nevoie ca miniştrii să le aranjeze concursurile pentru a câştiga postul. Altfel, în ce priveşte agricultura, Petre Daea a ratat toate proiectele mari în acest domeniu... (Vociferări.) ...a ratat finanţări din PNRR, a ratat Planul Naţional Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, a pierdut compensaţii pentru importurile din Ucraina. Eşec pe linie. Vom puncta, concret, problemele care au afectat cel mai puternic pe agricultorii români. Ratarea Planului Naţional Strategic pentru agricultură la Bruxelles. Mai întâi, planul a fost trimis la Bruxelles cu întârziere. Apoi, când a fost totuşi trimis, Comisia l-a returnat. Şi l-a returnat ca pe o lucrare de control a unui elev care se pregăteşte să repete anul. |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Viorel Gîdei (din sală): Aşa e PNRR-ul! |
||||||
|
|
Avea nu mai puţin de 370 de observaţii... (Vociferări.) ...critici şi steguleţe roşii care semnalau greşeli grave. (Vociferări.) Câteva precizări legate de aprobarea cu întârziere a PNS: Mediul asociativ, fermierii serioşi şi toţi angajaţii MADR care au contribuit la fundamentarea şi scrierea PNS în 2020-2021 ştiu de ce s-a întâmplat asta. Ei, bine, pentru că documentul a fost trimis în martie 2022 la Comisia Europeană, după ce a fost modificat semnificativ de nişte băieţi deştepţi, la comanda lui Adrian Chesnoiu, predecesorul lui Daea, cel ocupat în prezent cu DNA-ul. După cum bine a observat toată lumea, documentul care a ajuns la Comisie nu mai semăna cu varianta finală aprobată după discuţiile cu asociaţiile din Comitetul de monitorizare, la consultările din luna noiembrie 2021. De asemenea, documentul nu se corela cu nevoile şi priorităţile agriculturii româneşti. Câteva exemple de observaţii de la Comisia Europeană - Comisia întreba MADR, de ce au fost excluse de la sprijin fermele mici şi mijlocii - fermele de familie - şi de ce nu este o prioritate finanţarea depozitării şi procesării pentru producători? Comparând, pentru perioada de tranziţie 2021-2022 s-au alocat aproximativ un miliard de euro pentru depozitare şi procesare, producătorii şi fermierii fiind principalii beneficiari. În PNS trimis Comisiei în martie 2022, aceştia au fost excluşi de la sprijin. Pe bună dreptate, Comisia invită MADR să reconsidere această abordare şi observă că nu există o logică a intervenţiilor şi o legătură între intervenţii, indicatorii de rezultat şi obiective. Intervenţiile din PNS propus de Daea din România nu sunt direcţionate către sectoarele şi zonele cu cele mai mari nevoi şi perspective de dezvoltare, aşa cum a reieşit din analiza SWOT şi analiza nevoilor făcute în 2020-2021: - susţinerea fermelor de familie; - consolidarea poziţiei fermierilor în lanţul valoric; - creşterea capacităţii de depozitare şi procesare, mai ales a fermierului etc. Interese nelegitime au dus la întârzieri mari în adoptarea PNS, iar acum, capitolele din PNS vor trebui transpuse în sistemul informatic şi asta va mai dura. Concluzia - fermierii români riscă să nu încaseze la timp subvenţiile în 2023. Atât de bine a făcut Petre Daea PNS 2023-2027, încât în anii următori mulţi fermieri români vor primi cu aproximativ 50 de euro/ha mai puţin. În schimb, fermierii au rămas cu mai multe condiţionalităţi. Pentru că mulţi au anunţat că nu vor aplica la aceste eco-scheme, România va pierde sute de milioane de euro din plăţile directe, în următorii ani. Comisia şi-a dat seama atunci că, practic, PSD şi PNL şi-au dorit să transforme tot ce e interes naţional în interes de partid. Prin planul de atunci, Daea a dorit - să deturneze fondurile europene de la cei cărora le sunt destinate, către interese private; ca fermele mici şi mijlocii să fie excluse de la sprijin, la fel şi culturile de cereale şi oleaginoase, iar resursele pentru producţia de energie verde nu erau prevăzute spre valorificare. Dar nu le-a mers. (Vociferări.) Problema este că şi corecturile retransmise la Bruxelles au fost făcute tot în mod netransparent, pe ascuns şi fără ca Ministerul să se consulte cu Parlamentul şi partenerii sociali sau cu beneficiarii direcţi - agricultorii români. Modificările făcute au fost comunicate de Daea, printr-o simplă postare pe Facebook. Nici până astăzi nu au constituit comitetul de monitorizare pentru PNS. Criza cerealelor din Ucraina - ratarea sprijinului de la Bruxelles pentru compensarea pierderilor a condus la cel mai amplu protest al fermierilor români împotriva lui Daea. La un an de la începutul războiului în Ucraina, datele arată nu doar că cerealele ucrainene au tranzitat România, dar au fost şi achiziţionate de ţara noastră la preţuri mici. În consecinţă, reprezentanţii agricultorilor vorbesc despre un dezastru pentru fermierii români, respectiv pierderi de miliarde. Fermierii români au nevoie de răspunsuri de la ministrul Daea, despre cum vor fi sprijiniţi de stat pentru a-şi recupera o parte din pierderile de anul trecut, dar şi despre cum va gestiona statul în 2023 subiectul tranzitului cerealelor ucrainene, astfel încât producătorii români să nu rămână iar cu producţia în stoc. În plus, în funcţie de soluţia pe care o va găsi, Ministerul trebuie să se asigure că nu vor creşte preţurile la produsele alimentare finale, va trebui să existe un echilibru între ce şi cât se cumpără din aceste cereale şi cum se vor reflecta toate acestea în preţul la raft pentru români. Comisia Europeană a acordat un pachet de 56,3 milioane de euro pentru fermierii bulgari, polonezi şi români. România a primit ajutoare de doar 10,5 milioane de euro. Restul banilor au fost distribuiţi către Polonia - 29,5 milioane de euro şi Bulgaria - 16,7 milioane de euro. Cele 10 milioane reprezintă o sumă nesemnificativă, în comparaţie cu pierderea de 200 de milioane de euro calculată de fermierii români. Daea nu a negociat nimic la Bruxelles. Daea s-a prezentat la discuţiile de la nivel european cu temele nefăcute, fără nicio idee despre câţi bani să ceară, fără cifrele la zi care să arate pierderile rezultate ca urmare a importurilor de cereale din Ucraina. Răspunsul lui Daea la acest eşec a fost să dubleze suma de la bugetul de stat. Să ne spună astăzi domnul ministru, cum îşi permite să dubleze suma de 10 milioane de euro de la Bruxelles din bugetul statului, adică din banii românilor? Cât să mai plătească românii pentru incompetenţa şi iresponsabilitatea domniei-sale? Şi ca să nu ziceţi că aducem acuze din oficiu, ca partide de opoziţie, vă spunem că suntem astăzi, aici, să aducem în Parlament, la acest microfon, vocea fermierilor din România. Poate dumneavoastră nu aveţi timp să urmăriţi ştirile sau performanţa miniştrilor din Coaliţie. Fermierii spun despre Daea că este "un măscărici, un bufon al agriculturii româneşti". Vă asigur - să spui despre un ministru aşa ceva nu e de bine. La protestele care au avut loc în aprilie, fermierii au dat de pământ cu Daea. În plus, îl chemăm pe domnul ministru de aproape un an de zile să vină în Parlament şi să explice aceste eşecuri în lanţ. Domnule ministru, fermierii v-au cerut ce vă cerem şi noi, semnatarii acestei moţiuni - nu vă mai bateţi joc de agricultorii români! Daea, PSD şi premierul PNL care nu-l demite pe acest ministru sunt cei care trebuie să plătească pentru greşelile lor la guvernare, nu fermierii. Românii - cei mai mari consumatori de roşii din Turcia. Programul guvernamental "Tomata" este bun doar pe hârtie. În realitate, ţara noastră este cea mai mare piaţă de desfacere a tomatelor produse în Turcia. Dacă ne uităm şi la etichetele de pe celelalte fructe şi legume, realizăm că supermarketurile româneşti sunt de fapt aprozare internaţionale. Deşi prin Programul "Tomata" Guvernul dă subvenţii din anul 2017, de pe vremea lui Dragnea, în 2022, România a importat roşii din Turcia în valoare de 65 de milioane de euro. Aşadar, putem spune că "Tomata de Turcia" este marca ministrului Daea. Tomata de Guvern nu este decât o nouă hoţie. Din banii de la Guvern au răsărit mai multe dosare penale decât sere cu roşii. Vă cerem, domnule ministru Daea, să ne prezentaţi astăzi rezultatele Programului guvernamental "Tomata", de la începutul acestuia şi până în prezent. Vrem să aflăm dacă jaful din banii publici alocaţi pentru investiţii a continuat şi în mandatul dumneavoastră şi al domnului Chesnoiu. Lovitura de graţie dată legumicultorilor - mii de legumicultori adevăraţi, reali, vor rămâne fără subvenţii anul acesta, pentru că Petre Daea - MADR - a impus creşterea pragului pentru acordarea Sprijinului cuplat vegetal pentru legume cultivate în sere şi solarii la un hectar. Mai mult, în noul Plan Naţional Strategic trimis Comisiei anul trecut, s-a diminuat drastic alocarea de bani europeni pentru acest sprijin - de la 12.400.000 de euro/an, în perioada 2021-2022, la 4.200.000 de euro, în 2023, astfel că, în acest an, legumicultorii vor primi 1.000-1.500 de euro/ha, faţă de 4.844,44 în anii trecuţi. În acelaşi timp, s-au alocat de la bugetul naţional 40 de milioane de euro în 2023, pentru aşa-zisul Program Tomata, un program care nu are nicio legătură cu performanţa şi gândit din start pentru fraudare şi scopuri electorale. Pragul la acest program este de 10 ori mai mic... (Vociferări.) ...0,1 ha. Preţurile au luat-o razna - scumpiri peste scumpiri. Ştiţi de ce s-au scumpit toate în România? Răspuns... |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Viorel Gîdei (din sală): Ghinea! |
||||||
|
|
Daea! Românii suferă din cauza creşterii preţurilor, în special la alimente. Oamenii văd scumpirile pe etichete şi le simt în buzunare. Românii sărăcesc cu viteză. Numai Petre Daea nu vede creşterile de preţuri. El este ministrul orb al agriculturii. Vă mai amintiţi că a declarat - "Nu au crescut şi e bine că nu au crescut"? Ştiţi cine nu mai vede scumpirile? Răspuns - toţi cei din Guvern. Cum oare numai guvernanţii şi liderii Coaliţiei nu văd creşterea preţurilor? E simplu. Iohannis, Ciolacu şi Ciucă se fac că nu văd că românii o duc greu, pentru că lor le este tot mai bine. Guvernarea Iohannis-Ciolacu a dat lovitura cu aceste scumpiri. Guvernul PSD-Iohannis îşi face plinul de pe urma scumpirilor. Mâncarea este mai scumpă ca niciodată. În Bucureşti, costul unui coş de cumpărături cu alimente a crescut într-un an cu 40%. Au crescut cu mai mult de 30% preţurile alimentelor de bază - ulei, făină, ouă, zahăr, cartofi. Facturile la utilităţi şi preţul la combustibil au ajuns la cifre record. Creditele produc panică. Inflaţia depăşeşte 16%. PNL şi PSD au sărăcit România. Oamenilor nu le mai ajung banii. Astăzi, românii plătesc şi dublu în comparaţie ultimii 2-3 ani: - pentru un kilogram de făină - 6 lei, când preţul era sub 5 lei; - 5 lei pentru un kilogram de cartofi, în loc de 2 lei; - 30 de lei pe un kilogram de carne de porc, în loc de 16; - 6 lei pe un kilogram de zahăr, în loc de 2,5 lei. Petre Daea este direct responsabil... |
|||||
|
Domnul Eugen Bejinariu (din sală): Domnul Petre Daea! |
||||||
|
|
...de creşterea preţurilor la alimentele de bază. Degeaba daţi vina pe război sau pe oculta mondială. "Nea Petrică" este un simplu spectator, nu ştie ce să facă să sprijine populaţia. Dublarea deficitului comercial la produsele alimentare în anul 2022 faţă de anul 2021 - în mandatul ministrului Petre Daea, realitatea arată că România importă mai mult decât exportă. 70% din alimentele de bază provin din import. Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică arată că deficitul comercial la produse alimentare, în 2022, s-a dublat faţă de anul precedent, înregistrând o creştere de 117%. Importurile au fost de 13,2 miliarde de euro, iar exporturile de 11,9 miliarde de euro. România este în top cinci la nivel european ca potenţial agricol, atât la suprafaţa arabilă... (Domnul deputat George-Nicolae Simion vine la tribună şi afişează o pancartă pe care scrie: "Opriţi importurile din Ucraina!". |
|||||
|
|
Domnul Daniel-Codruţ Blaga: ... Dar pentru valorificarea... |
|||||
|
Domnule Simion... |
||||||
|
|
...potenţialului agricol uriaş al ţării noastre, avem nevoie de un ministru capabil să răspundă acestei provocări. Menţinerea Iui Petre Daea în funcţia de ministru al agriculturii este un pericol la adresa siguranţei alimentare a românilor. Gestionarea defectuoasă a crizelor de pestă porcină şi gripă aviară România importă 85% din necesarul de carne de porc. Această cifră reflectă eşecul ministrului Daea în gestionarea crizei porcine. Dacă acum câţiva ani i se spunea că "a făcut-o de oaie", acum putem fi siguri că e de "porc". (Vociferări.) De câte ori a fost Daea ministru, România a fost devastată de gripă aviară sau de pestă porcină. Fermierii au fost complet abandonaţi. La începutul acestui an, au fost confirmate focare la două ferme de curcani din Codlea, judeţul Braşov. 224.000 de curcani au fost sacrificaţi numai la Codlea. Ministrul a fost luat prin surprindere de aceste cazuri. Acest lucru nu ar fi trebuit să fie pentru nimeni o surpriză şi asta pentru că gripa aviară nu a apărut în România din senin. Europa se confruntă deja cu cea mai devastatoare gripă aviară din istoria sa. Aproape 50 de milioane de păsări au fost sacrificate în state europene. (Vociferări.) În anul 2022... (Vociferări.) ...au fost înregistrate noi focare de gripă aviară înalt patogenă în... O voce de la PSD: Timpul! |
|||||
|
|
...Bulgaria - 20, Spania - 37, Franţa - 1.577, Ungaria - 279, Italia - 48, Polonia - 56, iar România a raportat doar 3 cazuri. România rămăsese o oază fără gripă aviară. Chiar aşa să fi fost sau oare toate pilele şi relaţiile pe care PSD le-a angajat în minister şi autorităţi dorm în post? Domnule ministru Daea, vă solicit să ne spuneţi astăzi, aici, dacă anul trecut, în România, chiar au fost numai 3 cazuri de gripă aviară. "Nea Petrică" - mare angajator la stat de neamuri, pile şi relaţii O voce de la PSD: Timpul! |
|||||
|
|
Că tot l-am pomenit pe fostul ministru Chesnoiu, vă amintim că acesta şi-a dat demisia, pentru că - zice DNA-ul - a încercat să măsluiască câteva concursuri de angajare în Minister pentru... ghiciţi pentru cine? Pentru colegul său de partid, Petre Daea. |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Viorel Gîdei (din sală): Credeam că pentru Ghinea! |
||||||
|
|
Nu-i aşa, domnule Daea? Eşti, nu eşti ministru, îţi pui rudele la adăpost. Supărat, probabil, că n-a mers treaba cu angajările prin intermediari... O voce de la PSD: Timpul! |
|||||
|
|
...Ciolacu de la PSD l-a pus ministru fix pe Daea, probabil să-şi rezolve singur şi direct problema cu angajările. Aici, recunoaştem că Daea a făcut treabă - a angajat peste 500 de persoane în octombrie 2022... (Vociferări.) ...în instituţiile din subordine. Supraaglomerarea aparatului birocratic al Ministerului şi agenţiilor subordonate este poate singura performanţă a lui Daea ca ministru. Din păcate, numai PSD are de câştigat cu Daea la minister. Românii o duc din ce în ce mai greu de pe urma imposturii instalate de PSD la stat. Fermierii afectaţi de seceta din 2021 au fost despăgubiţi simbolic Despăgubirile la secetă, mult trâmbiţate în toamna trecută - 365 de milioane de lei - nu au prea ajuns la fermieri. Aceşti bani au fost alocaţi pentru 250.000 ha afectate - 1.444 de lei/ha, teoretic. Însă formula de calcul a fost greşită şi fermierii au primit sume ridicole, iar unii nu au primit încă nimic. Mai mult, dacă pentru majoritatea s-au luat în calcul procesele-verbale completate de comisiile de constatare, pentru "şmecherii de partid" s-au acceptat declaraţii pe propria răspundere. E clar că pagubele au fost de 100%, în cazul lor. În schimb, pentru cele 1,27 milioane ha cultivate în primăvara anului 2022 şi afectate de secetă, s-a alocat uriaşa sumă de 300 de milioane de lei, aproximativ 250 de lei/ha, maximum, asta în condiţiile în care cheltuielile pentru un hectar anul acesta vor fi de 5.500-6.000 de lei. (Vociferări.) Bravo, domnule ministru! Operaţie reuşită, pacient mort. Daea si "băieţii şmecheri din oierit" În anul 2023, 80 de milioane de euro, bani europeni, ar trebui să ajungă la oieri ca Sprijin Cuplat Zootehnic. Asta ar trebui să se întâmple. Ce se va întâmpla în realitate? O bună parte din aceşti bani vor fi deturnaţi de către "băieţii şmecheri din oierit", prietenii lui Petrică Daea, ajutaţi de criteriile de eligibilitate făcute de MADR. Au fost şi sunt pe rolul instanţelor, dar şi în cercetare, multe cazuri de deturnare de fonduri europene - subvenţii -, prin utilizarea unor date şi documente false. Cel mai răspândit fenomen este eliberarea "Certificatelor de origine false". Unul dintre criteriile de obţinere a Sprijinului Cuplat - 20 de euro/cap în 2023 - este deţinerea unor berbeci înscrişi în Registrul genealogic, cu Certificat de origine. Doar că aceste certificate de origine se eliberează fără testul de genotipare. Acest test ar garanta şi ar certifica că berbecii aparţin cu adevărat Registrului de origine respectiv şi nu transmit în turmele de ovine, unde sunt introduşi, scrapie, boală gravă cu determinism genetic, care produce pagube economice imense. Dar majoritatea Registrelor refuză să facă genotiparea, iar ministrul Daea acceptă. Din spusele oierilor, în această perioadă, la peste 20.000 de berbeci li se pregătesc documentele ca să fie vânduţi "cu origine"! Iar bieţii oieri, ca să primească subvenţiile, sunt condiţionaţi să cumpere aceşti berbeci cu origine incertă. Mafia din agricultură În agricultura din România funcţionează o adevărată mafie. Dosarele care ajung să fie subvenţionate sunt ale celor care au pile în Ministerul Agriculturii, care să le împingă dosarele în faţă. (Vociferări.) Îi cerem ministrului Daea să găsească soluţii pentru digitalizarea modului de procesare a dosarelor, pentru ca acestea să fie evaluate online, transparent şi toţi aplicanţii să aibă şanse egale. Petre Daea a susţinut modele falimentare de comercializare a produselor alimentare, precum Casa de Comerţ "Unirea" şi "Bursa de Peşte" de la Tulcea. Daea este un ministru incapabil să înţeleagă cum funcţionează agricultura în realitate, în teren. Acest lucru reiese şi din faptul că nu reuşeşte să investească sumele din ajutoarele de stat. De exemplu, prin O.U.G. nr. 154/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor şi grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă au fost alocate de la buget fonduri în valoare de 900 de milioane de lei, dintre care au fost cheltuiţi doar 229 de milioane de lei - asta pentru că aceste programe sunt prost gândite. Din felul în care sunt scrise aceste acte, reiese lipsa de cunoaştere a modului în care ele pot fi implementate în fapt. O altă hotărâre de Guvern prost calculată este O.U.G. nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în valoare de 44 de milioane de euro. Suma necheltuită este de 22 de milioane de euro, adică fix jumătate din valoarea ajutorului pentru... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Domnule Blaga, mai avem şi comisii... |
||||||
|
|
...290.000 de capete. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): ...grăbiţi-vă şi dumneavoastră! |
||||||
|
|
Cei din Guvern au estimat 620.000 de capete. Ne explicaţi, domnule ministru Daea? Sunt prea multe cifre... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): După aceea spuneţi că dormim în bănci! |
||||||
|
|
...neconforme cu realitatea în ministerul pe care îl conduceţi. Cum ne explicaţi şi cât vă propuneţi să o mai ţineţi aşa? Peste toate acestea, APIA nu a încheiat realizarea softului pentru a se finaliza cererea de plată. Ce se întâmplă, domnule ministru? Sau acum auziţi pentru prima oară şi despre această problemă? Pentru toate cele de mai sus, Petre Daea trebuie să plece. Dacă nu era ministru, Daea ar fi putut fi considerat un domn simpatic, dacă ne gândim la toate declaraţiile sale care stârnesc râsul lumii, despre cormorani, oi, vaci, gândaci şi alte insecte. Dar pentru agricultorii români, pentru fermieri şi producători, inepţiile lui Daea stârnesc panică şi groază. Petre Daea nu este un domn bonom, este un pericol la adresa agriculturii româneşti. Petre Daea trebuie demis imediat. Semnatarii acestei moţiuni îl îndeamnă pe prim-ministrul Nicolae Ciucă să-l demită pe ministrul agriculturii, care nu este mai util decât un simplu comentator şi critic al problemelor fermierilor români. Autorii moţiunii consideră că nu există niciun argument pentru care domnul Petre Daea să ocupe funcţia de ministru al agriculturii. Daea este ministrul care a produs cele mai multe pagube agriculturii, prin incapacitatea sa de a gestiona acest domeniu atât de greu şi atât de important pentru economia şi dezvoltarea României, dar şi pentru securitatea alimentară. România nu-şi mai permite... (Vociferări.) ...să tolereze impostura la vârful agriculturii româneşti, când oamenilor abia le mai ajung banii de mâncare. Antreprenorii din agricultură merită mai mult respect şi susţinere din partea statului. (Vociferări.) Agricultura trebuie să devină punctul forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple... (Vociferări.) ...Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
În continuare, daţi-mi voie să-l invit la tribună pe domnul Petre Daea, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Petre Daea (ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale): Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În Camera Deputaţilor, astăzi, în spiritul democraţiei, sunt chemat să dau răspuns moţiunii simple pe care cei 56 de semnatari au înaintat-o Biroului permanent. Este un demers democratic, iar misiunea încredinţată mă determină să răspund de fiecare dată când situaţia o impune. Ca parlamentar, în decursul celor trei mandate, am putut să mă familiarizez cu normele juridice şi cu procedurile parlamentare. Tot timpul am socotit că este corect, necesar şi obligatoriu să prezint în faţa Parlamentului României activitatea pe care o desfăşor în calitatea mea de ministru. Am satisfacţia că mi s-a dat prilejul să prezint pe scurt realizările celor nouă luni de mandat care a început în data de 8 iulie 2022. Ştim cu toţii că anul agricol 2021-2022 a fost un an deosebit de greu, din cauza secetei pedologice care a cuprins aproape tot teritoriul ţării. Încă din prima zi, prin verificare în teren, am dispus măsurile necesare pentru a limita dezastrul din agricultura României, dezastru cauzat de secetă. Printr-o deplasare rapidă în teren, timp de 3 zile, vizitând 22 de judeţe situate în zonele cele mai afectate... (Membrii Grupului parlamentar AUR aflaţi în sală vin în faţa prezidiului cu pancarte pe care scrie: "Opriţi importurile din Ucraina!".) |
|||||
|
|
Domnul Petre Daea: ...de seceta pedologică, am luat imediat următoarele măsuri: - În 24 de ore am elaborat ordinul comun al ministrului agriculturii şi ministrului de interne, prin care am dat libertate fermierilor să schimbe destinaţia culturilor, protejându-i din punct de vedere... |
|||||
|
Domnule ministru... |
||||||
|
Domnul Petre Daea: ...juridic... |
||||||
|
...numai o secundă vă rog să vă opriţi... |
||||||
|
Domnul Petre Daea: ...în vederea acordării subvenţiilor. |
||||||
|
|
Domnule ministru, numai o secundă. Stimaţi colegi, Vă reamintesc că anul trecut, Regulamentul nostru, al tuturor, a fost modificat şi orice prezentare de însemne, de pancarte, de bannere în sala de plen este interzisă. (Vociferări.) Domnule Simion, nu insistaţi, e Săptămâna Luminată, sunt foarte bine intenţionat şi nu voi permite să se continue până nu mergeţi în băncile dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Bine, domnule preşedinte. (Membrii Grupului parlamentar AUR se întorc în bănci.) |
||||||
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, puteţi continua. |
|||||
|
|
Domnul Petre Daea: Mulţumesc. În două zile şi jumătate, deci în 60 de ore, împreună cu băncile comerciale şi cu fondurile de garantare, am stabilit un mecanism de sprijin cunoscut de fermieri sub denumirea "De trei ori subvenţia", potrivit căruia aceştia puteau, în baza adeverinţei emise de APIA, să obţină credite în valoare de până la trei ori valoarea subvenţiei garantate de stat în proporţie de 80% şi cu o dobândă de maximum 2% faţă de ROBOR, asigurându-se astfel finanţarea capitalului de lucru necesar. Vă informez că pe acest mecanism s-au acordat credite în valoare de 402 milioane de lei. Am solicitat Comisiei Europene şi s-a aprobat acordarea avansului la un nivel de 70% din cuantumul plăţilor directe şi de 85% pentru măsurile de mediu şi climă. Am redus perioada de retenţie la taurine de la 180 la 100 de zile, creându-se astfel posibilitatea reducerii cheltuielilor cu furajarea, efectiv o reformă. Prin decizia prim-ministrului, s-a instituit un comandament de luptă împotriva schimbărilor climatice, sub conducerea operativă a ministrului agriculturii, prin care săptămânal am stabilit cu miniştrii de resort măsuri pentru asigurarea irigării culturilor, punându-se în stare de funcţionare un număr de 470 de staţii pentru irigare, lucrându-se şi în condiţii de avarie. Zi şi noapte s-a acţionat pentru irigarea culturilor, respectându-se obiectivele Planului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii. Prin norme succesive de udare am depăşit două milioane de hectare, iar transportul apei a fost şi este gratuit. Toate culturile aflate în perimetrul irigabil au fost salvate şi prin recoltare a fost obţinută producţia care a asigurat necesarul pentru consumul intern şi disponibilităţi pentru export. Prin Programul "Rural Invest", ajutorul de stat de care beneficiază sectorul cuprinde atât dobânda aferentă creditului pe o perioadă de 12 luni, cât şi cheltuielile aferente comisionului de risc şi de administrare. În cazul Programului "IMM Invest", în ajutorul de stat sunt incluse cheltuielile aferente comisionului de risc şi de administrare. (Vociferări.) Vă informez că până la această dată, un număr de 1.405 operatori economici din sectorul agroalimentar au obţinut, pe seama facilităţilor oferite de aceste programe, finanţări în valoare de 1,415 miliarde de lei. (Vociferări.) Valoarea ajutorului de stat a fost majorată de la 62.000 de euro la 250.000 de euro, în cazul beneficiarilor din agricultura primară, de la 75.000 de euro la 300.000 de euro în cazul beneficiarilor din domeniul pescuitului şi al acvaculturii şi respectiv de la 500.000 de euro la două milioane de euro, în cazul beneficiarilor din industria alimentară. Acordarea la timp a avansului de 70% din cuantumul subvenţiei, începând cu 16 octombrie, pentru a permite executarea lucrărilor de toamnă specifice secetei pedologice, iar pentru taurine a fost pentru prima dată introdusă plata în avans. Dacă facem o comparaţie a plăţilor la Ajutorul Naţional Tranzitoriu 2020 faţă de 2023, faţă de 0 sume în 2022, în primele două luni ale anului 2023 s-au acordat 112 milioane de euro. Deşi a fost un an secetos, prin măsurile luate rapid şi la timp, fermierii au putut însămânţa o suprafaţă de circa 3,2 milioane hectare, din care 2,1 milioane hectare cu grâu, 336.000 hectare orz, 335 hectare orzoaică de toamnă, 562.000 hectare rapiţă de toamnă. Practic, campania de toamnă s-a desfăşurat ca într-un an normal. Printr-o programare exactă, dar şi printr-un efort guvernamental remarcabil, bugetul pentru agricultură pe anul 2023 a fost majorat cu 8,24% faţă de anul 2022 şi cu 15,3% faţă de 2021 şi a fost fundamentat pe programe create în sprijinul producătorilor agricoli. (Vociferări.) În contextul constrângerilor de tot felul - COVID-19, secetă, criza energetică şi războiul din Ucraina, Guvernul României, Ministerul Agriculturii au întreprins o serie întreagă de măsuri pentru a atenua efectele negative determinate de aceste crize. Alături de cele... (Vociferări.) ...menţionate mai sus, adaug că pentru prima dată în România a fost acordată o schemă de ajutor de stat pentru constituirea stocurilor de materie primă, reuşindu-se a se menţine în stare de funcţionare întreg lanţul agroalimentar, în vederea asigurării populaţiei cu hrană. Astfel, un număr de 417 operatori economici au beneficiat de 29,6 milioane de lei: - industria de fabricare a produselor de morărit - 100 de beneficiari au încasat 64 de milioane de lei; - industria uleiului - 23 de beneficiari au încasat 30 de milioane de lei; - industria produselor lactate - 134 de beneficiari au încasat 43,7 milioane de lei; - prepararea hranei pentru animale de fermă - 152 de beneficiari au încasat 92 de milioane de lei. V-am prezentat câteva dintre măsurile pe care Guvernul României, Ministerul Agriculturii, eu, ca ministru, le-am pus în nota realizărilor printr-o muncă formidabilă, având alături de noi structurile agricole asociative. Ca o sinteză a acţiunilor în domeniul elaborării de acte normative, în perioada iulie 2022 - aprilie 2023, în cele nouă luni, s-au iniţiat şi aplicat un număr de 169 de acte normative şi 3 memorandumuri. De remarcat este faptul că România şi-a stabilit obiectivele strategice ale agriculturii prin Planul Naţional Strategic şi s-a elaborat întreaga legislaţie privind implementarea acestuia, care numără în total 2.341 de pagini. Atenţie, nu e copy-paste! Conştiinţa profesională, misiunea încredinţată m-au obligat să consemnez zilnic, într-un jurnal, activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute. Acesta este jurnalul. Este, practic, un răspuns al moţiunii conştiinţei mele. Contestatarii pot să-l studieze, dacă au timp şi interes... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Nu le place! Nu le place! |
||||||
|
|
Domnul Petre Daea: ...pot să-l studieze, dacă vor şi doresc să o facă, să facă o altă moţiune. Mai ales că sunteţi tineri şi vă doresc să creşteţi frumos pentru ţară şi nu împotriva ei. Am făcut aceste precizări în respect faţă de Parlamentul României, considerând că aşa şi numai aşa putem, prin respect instituţional, să continuăm realizarea obiectivelor propuse. Acum, vă rog să îmi permiteţi să dau răspuns la îngrijorările şi acuzele prezentate în textul moţiunii. Cu privire la ratarea Planului Naţional Strategic. Se fac o serie întreagă de afirmaţii neadevărate care demonstrează, pe de o parte, necunoaştere, pe de altă parte, interpretări lipsite de temei. În primul rând, Planul Naţional Strategic este un concept nou, care a fost lansat în 2018, atunci când comisarul Phil Hogan a prezentat principalele obiective ale noului concept pentru agricultura europeană. Ca urmare a interesului pe care l-am manifestat pentru noua Politică Agricolă Comună, am socotit necesar ca dialogul să se desfăşoare la toate nivelurile instituţionale, atât în ţară, cât şi la Bruxelles. Acest dialog a fost activ şi s-a materializat inclusiv prin prezenţa comisarului Hogan în România, într-un dialog cu fermierii români. În timpul deţinerii preşedinţiei Consiliului de Miniştri ai Agriculturii statelor membre, printr-un dialog constant cu structurile reprezentative ale statului, am putut stabili obiectivele principale a fi realizate în perspectiva 2021-2027. Aşa se face că, în toate structurile de decizii ale Uniunii - Parlamentul, Consiliul European, Comisia şi Consiliul de Miniştri -, am putut susţine unitar cele trei principii - neplafonarea plăţilor în cazul fermelor agricole mari, convergenţa externă a plăţilor, păstrarea celor două agenţii prin care se implementează Politica Agricolă Comună. În timpul preşedinţiei pe care am deţinut-o şi pe care am gestionat-o impecabil, am putut materializa aceste principii printr-o sinergie instituţională între structurile de decizie la nivelul Uniunii Europene. Din nefericire, în perioada următoare, realizarea acestui obiectiv naţional s-a rezumat doar la comunicări sporadice, fără a fi consemnate în documente care să fie cuprinse în Planul Naţional Strategic. Probabil că unul dintre semnatarii moţiunii, ce avea funcţia de prim-ministru, îşi aduce aminte ce nu a făcut atunci. Prin venirea domnului Chesnoiu la conducerea Ministerului Agriculturii, a început activitatea concretă şi apoi depunerea Planului la Comisia Europeană, în data de 28 februarie 2022. În textul moţiunii se afirmă că Planul a fost depus în luna martie, dată neadevărată şi care poate fi probată prin accesarea platformei Comisiei Europene. Observaţiile făcute în urma primei versiuni transmise la Comisie au fost procesate în regim de urgenţă, după o muncă de zi şi noapte, de către specialiştii din minister, care au răspuns la fiecare observaţie prin consultarea cu structurile asociative din agricultură. Planul ajunsese în impas în luna septembrie 2022, când solicitările României nu găseau înţelegere la specialiştii Comisiei. Atunci am solicitat întrevedere cu comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, pentru deblocarea situaţiei şi s-au rezolvat problemele legate de bunăstare la animale, sprijinul cuplat la ovine şi eco-condiţionalitatea GAEC 6. În data de 18 octombrie, la orele 19.30, Planul Naţional Strategic a fost încărcat pe platforma Comisiei. Practic, a fost validat din punct de vedere tehnic. Planul a fost aprobat în termen. La data de 7 decembrie 2022 s-a primit aprobarea oficială, prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 87/83 de aprobare a Planului Naţional Strategic 2023-2027. Iată că am eliminat întârzierile şi s-a aprobat Planul Naţional Strategic la timp. Imediat s-a trecut la elaborarea legislaţiei naţionale de implementare, au fost aprobate hotărârile de Guvern şi ordinele de ministru, iar de la 1 martie a început perioada de primire a cererilor de plată, cu respectarea obiectivelor prevăzute în plan. Versiunea aprobată a Planului Naţional Strategic răspunde nevoilor din agricultură şi mediului rural românesc şi este rezultatul unui amplu proces de consultare a fermierilor şi a societăţii civile. Subliniez că aprobarea PNS de către Comisie nu se putea realiza fără îndeplinirea criteriilor procedurale privind asigurarea transparenţei şi consultării partenerilor, astfel încât afirmaţiile privind lipsa transparenţei în procesul de elaborare şi revizuire a PNS sunt nefondate. Contrar afirmaţiilor din moţiune, intervenţiile din PNS sunt stabilite pornind de la nevoile identificate în urma analizei socio-economice, sprijinul financiar acoperind fermele de familie, cele mici şi mijlocii, consolidarea lanţului valoric, precum şi investiţii în depozitare şi procesare, sprijinul din PNS fiind direcţionat către sectoarele şi zonele cu cele mai mari nevoi şi perspective de dezvoltare. Astfel, pentru fermele de familie care acoperă segmentul de ferme mici şi mijlocii, ajutorul este acordat atât printr-o măsură specifică de sprijin pentru investiţii, cu o alocare de 108 milioane de euro, dar şi printr-o paletă directă, complementară sprijinului de bază - sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii -, acordată fermelor până la 50 de hectare, cu o alocare de circa 980 de milioane de euro. În plus, în cadrul celorlalte intervenţii pentru investiţii la nivel de fermă, fermele mici şi mijlocii sunt prioritizate, răspunzând astfel nevoii de consolidare a acestui segment al agriculturii româneşti. Totodată, prin PNS sunt prevăzute forme de sprijin distincte pentru încurajarea consolidării fermierilor pe lanţul valoric, prin intervenţia "Dezvoltarea cooperării în cadrul lanţului valoric" fiind alocată o sumă de circa 20 de milioane de euro în acest scop, iar pentru consolidarea capacităţii de depozitare şi procesare fiind prevăzute două intervenţii dedicate, cu un buget de circa 375 de milioane de euro, precum şi posibilităţi de realizare a unor astfel de investiţii de către fermieri, ca şi componentă secundară, în cadrul intervenţiilor privind investiţiile la nivel de fermă în diferite sectoare. Sectoarele "Cereale" şi "Oleaginoase" beneficiază, de asemenea, de sprijin, intervenţia privind achiziţia de utilaje adresându-se exclusiv culturilor de câmp, existând în plus şi sprijin pentru investiţii în depozitarea şi condiţionarea cerealelor şi a plantelor oleaginoase. Cu privire la afirmaţia că România va pierde sute de milioane de euro din plăţi directe, precizăm că, în baza legislaţiei europene, pe care ar trebui să o ştiţi, care are în vedere caracterul de noutate al eco-schemelor, PNS prevede reguli privind flexibilitatea necesară pentru realocare între intervenţii, în vederea evitării dezangajării fondurilor neutilizate. Cu privire la criza cerealelor din Ucraina. Pentru o analiză corectă şi obiectivă privind importul de cereale din Ucraina, trebuie să-i informez pe cei care nu ştiu că între Uniunea Europeană şi Ucraina s-a încheiat un Acord de asociere care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017, prin ratificare de către Parlamentele tuturor statelor membre. Şi al nostru. Acordul prevede în principal: - integrarea economică treptată; - instituirea progresivă a unei zone de liber schimb între părţi, în conformitate cu Acordul general pentru tarife şi comerţ din 1994. În baza Acordului de asociere s-a elaborat şi aprobat Regulamentul nr. 870/2022 din 30 mai 2022 privind măsurile de liberalizare temporară a comerţului, care prevede: - dezvoltarea relaţiilor economice între Uniunea Europeană şi Ucraina; - stimularea fluxurilor comerciale; - concesii sub forma unor măsuri de liberalizare a comerţului pentru toate produsele; - eliminarea taxelor vamale pentru schimburile comerciale între Uniunea Europeană şi Ucraina; - oferirea de către Uniunea Europeană a unui sprijin temporar, economic şi financiar adecvat, în beneficiul Ucrainei şi al agenţilor economici; - suspendarea temporară de către Comisie a regimurilor preferenţiale şi neintroducerea de măsuri corective. Datorită acestor prevederi, practic, produsele din Ucraina au intrat pe piaţa unică a Uniunii Europene, creând dificultăţi determinate de oferta generoasă ca preţ şi volum. În atare condiţii, agenţii economici români s-au văzut interesaţi de această oportunitate şi s-au îndreptat spre oferta disponibilă, în scopul utilizării ca hrană pentru animale, dar şi pentru cumpărare şi revânzare. Acestea, coroborate şi cu o rezistenţă din partea fermierilor la un anumit preţ, justificat de nivelul crescut al importurilor, au determinat o bulversare a pieţei, cu efecte negative asupra producătorilor de cereale şi seminţe oleaginoase. Sesizând aceste aspecte, am solicitat şi am avut o întrevedere cu comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, în data de 26 septembrie 2022, solicitându-i sprijin pentru fermierii afectaţi prin activarea rezervei de criză. Am revenit cu aceeaşi solicitare în Consiliul de Miniştri, în luna octombrie, decembrie şi, ulterior, în Consiliul din 30 ianuarie, prin prezentarea unei informări - "Probleme cu creşterea importurilor agricole din Ucraina" - semnate de şase state membre - Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Slovacia şi Republica Cehia. Comisarul a intervenit, susţinând solicitările noastre ca fiind legitime, ca urmare a faptului că România şi celelalte ţări se află în proximitatea conflictului armat. Urmare acestei decizii, Comisia a solicitat date verificate şi verificabile, pe care Ministerul Agriculturii le-a trimis la timp. Se face afirmaţia cum că procesul de negociere n-a fost bine susţinut. Fals. De atunci şi până în 14 martie nu a fost nicio negociere, la niciun nivel. Deşi convenisem cu comisarul să analizeze impactul importurilor cu un colectiv format din specialişti din Ministerul Agriculturii, lucrul acesta nu s-a făcut. Aflând că suma dislocată din rezervă de 56,3 milioane de euro este repartizată doar la trei state membre, iar României îi este repartizată suma de 10 milioane de euro, am intervenit pe toate canalele, am solicitat şi am avut întâlniri cu comisarul în data de 17 martie, când mi-a pus în faţă modul de calcul şi suma repartizată. Pe baza algoritmului de calcul, România nu trebuia să ia niciun cent. Considerând incorectă suma, dar şi modul de calcul, am solicitat comisarului o analiză cu experţi români. Lucrul acesta s-a întâmplat, iar în ziua următoare a intervenit preşedintele României în cadrul Consiliului European. Cunoscând procedurile tehnice privind elaborarea actelor normative la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, am ştiut că suma urmează a fi validată printr-o decizie, ceea ce s-a întâmplat. Iar în prezent se află în analiză o altă sumă pentru un sprijin suplimentar. Ministerul Agriculturii a pus rapid în mişcare actul normativ pentru distribuirea primei sume aprobate de Comisie. Viteza de reacţie se poate constata prin faptul că după apariţia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în ziua de 5 aprilie, la orele 10.49, în aceeaşi zi, la orele 14.19, s-a publicat actul normativ destinat celor care au avut grâu în stoc la 1 februarie 2023, pentru a deveni beneficiari ai acestei sume de la Uniunea Europeană. În perioada următoare, după ce vor veni sumele suplimentare, vom avea în vedere şi producătorii de porumb şi floarea-soarelui. De asemenea, am comunicat Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană poziţia noastră privind modificarea Regulamentului nr. 870/2022. Se cunoaşte demersul făcut de domnul prim-ministru şi de prim-miniştrii Poloniei, Ungariei şi Slovaciei şi preşedintele Bulgariei, prin scrisoarea comună adresată Comisiei Europene cu propuneri de îmbunătăţire a cadrului juridic existent, în aşa fel încât impactul asupra fermierilor să fie cât mai mic. Aşteptăm decizia COREPER, a Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi în Uniunea Europeană, şi răspunsul la scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei Europene, doamnei Ursula von der Leyen. Suntem în contact direct cu structurile europene şi cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, care este o autoritate a statului român responsabilă de politica comercială. Întâlnirile în format de videoconferinţă cu miniştrii agriculturii din Polonia, Bulgaria, România, Slovacia, Ungaria şi directorul general de specialitate din Republica Cehă se înscriu în logica găsirii unei soluţii comune care să fie operaţională din punct de vedere juridic, pentru a da posibilitatea fermierilor români să elibereze spaţiile şi să le pregătească pentru depozitarea noii recolte şi valorificarea acesteia. Se spune în moţiune că fermierii riscă să nu încaseze la timp subvenţiile în 2023. Fals, fals, fals. Stimaţi autori ai moţiunii, cred că sunteţi în urmă cu ştirile. Pe 1 martie 2023 a început acţiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2023, această etapă urmând să se încheie pe 15 mai. Până la această dată au depus cereri un număr de 365.322 de fermieri, reprezentând 45,6% din totalul beneficiarilor. Primele avansuri se vor acorda din data de 16 octombrie 2023. Nu există riscuri privind încasarea subvenţiilor cu întârziere, deoarece legislaţia aferentă implementării Planului Strategic a fost elaborată în timp util şi adoptată înainte de termenul de depunere a cererilor de plată, altfel nu se puteau depune cererile. Nu ştiţi acest lucru. Păcat! Rămâneţi, să vă explic în amănunt despre ce este vorba. "Românii, cei mai mari consumatori de roşii din Turcia" Conform datelor INS, producţia de roşii a crescut constant din anul 2017, de când se aplică Programul "Tomata", producţia internă crescând de la 622.000 de tone în 2016, la 753.000 de tone în 2021 şi 760.000 de tone în anul 2022, faţă de un consum uman de 862.000 de tone. Se importă roşii în extrasezon, în perioada de iarnă. Faţă de anul 2017, producţia internă de roşii a crescut cu 20,1%, consumul uman de roşii a crescut cu 14%, iar consumul pe locuitor a crescut de la 38,1 kg/locuitor la 45,1, deci cu 18%. Programul a condus şi conduce la creşterea producţiei şi a cererii interne. Încă suntem deficitari în perioada noiembrie-mai, că nu avem producţie internă din cauza condiţiilor climatice şi a creşterii accelerate a preţului la combustibil. Numărul solicitanţilor a crescut de la 8.000, în 2017, la peste 22.500 în acest an, din care peste 7.300 de solicitanţi sunt sub 40 de ani, deci tineri, aceasta datorită modului serios şi responsabil de elaborare a actelor normative la timp. Subliniez faptul că actul normativ care instituie această formă de sprijin pentru 2023 a fost realizat în decembrie 2022, practic, înainte de începerea activităţii în legumicultură, producătorii fiind informaţi din timp privind sprijinul acordat. În anul 2020, actul normativ a fost publicat pe 1 aprilie, când tomatele erau plantate şi înflorite, iar în anul 2021, în luna iulie, practic, tomatele erau pe masa consumatorilor. Ştiţi, domnule Orban, ca semnatar al moţiunii, cine conducea Guvernul în 2020 şi cine era ministru al agriculturii? Atunci, vă spun eu - prietenul de suferinţă al Dreptei, domnul Oros. Iată diferenţa între a face şi a vorbi. "Lovitura de graţie dată legumicultorilor" Cred că la acest capitol din moţiune, cine a scris-o trebuia să se familiarizeze cu regulamentele europene şi cu Planul Naţional Strategic. Conform art. 14 din Regulamentul nr. 2.115, statele membre pot stabili o suprafaţă minimă eligibilă pentru acordarea plăţilor directe. România a ales pentru toate intervenţiile ca suprafaţa eligibilă să fie de un hectar. În acest context, şi fermierii din sectorul legumicol trebuie să deţină o suprafaţă minimă de un hectar, excepţie fiind pentru sprijinul cuplat, unde suprafaţa parcelei este de 0,03 hectare. MADR a elaborat un ordin de ministru cu precizări care să-i ajute pe fermieri în aplicarea sprijinului. "Dublarea deficitului comercial şi a produselor alimentare" Da, există un deficit comercial, pe care-l cunoaştem cu toţii, îl putem vedea şi simţi fiecare dintre noi, există şi preocupări în această direcţie, iar Guvernul din care fac parte şi-a propus să diminueze acest deficit de produse agroalimentare, motiv pentru care în Ministerul Agriculturii s-au realizat o serie de programe, având în vedere şase obiective. 1. Realizarea în ţară a produselor la care suntem deficitari şi pe care le putem produce. A se vedea Programele "Tomata", "Legume în spaţii protejate", "Usturoi", "Cartofi" şi altele; 2. Stimularea exportului cu produse de valoare adăugată; 3. Stimularea consumului de produse româneşti; 4. Realizarea unor obiective de investiţii prevăzute în PNS pentru depozitarea, prelucrarea, industrializarea produselor primare, cu 375,3 milioane de euro; 5. Investiţii în zootehnie privind reproducţia la porc şi pasăre. 71 de contracte, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Investiţii în zona montană. Din nefericire, timp de doi ani, în 2020 şi 2021, nu s-a făcut nicio investiţie în zona montană, deşi aveau legi aprobate de Parlament, cu sume stabilite pentru fiecare domeniu investiţional. Printr-o muncă bine organizată şi printr-un efort remarcabil am reuşit să punem în macheta investiţională, aprobând şi încheind contracte cu 165 de beneficiari, cu o sumă totală de 64 de milioane. Aceste investiţii se fac prin accesarea fondurilor europene şi prin ajutoare de stat şi au fost stabilite şi aprobate în Parlamentul României. Creşterea deficitului se justifică şi prin blocarea exportului de cereale, unde România este cel mai important exportator din Bazinul Mării Negre, de cereale. Prin structura, obiectivele şi sumele prevăzute în PNS, prin programele demarate şi pe care le vom dezvolta, România va fi capabilă să-şi echilibreze balanţa comercială şi să se menţină în poziţii fruntaşe la exportul de cereale şi animale, punându-se accent deosebit pe exportul de produse cu valoare adăugată. "Gestionarea defectuoasă a crizelor de pestă porcină şi gripă aviară" Se vorbeşte în moţiune de pesta porcină africană, din nefericire un virus la care lumea ştiinţifică, cercetarea nu au descoperit antidotul. Sunt în sală, alături de mine, colegii veterinari cu care am colaborat, lucrând împreună, pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toţii, la eradicarea bolii. Lupta şi angajarea în luptă este diferită şi cu rezultate diferite. Guvernanţii anilor 2020-2021 şi judecătorii de astăzi sunt aceia care spuneau că este treaba A.N.S.V.S.A. Nimic mai fals! Când au venit la conducerea Ministerului, au spus că nu este treaba lor, ca să scape de răspundere. "Medicul pisicilor" nu avea în portofoliul activităţii ministeriale salvarea porcilor. Rezultatul? În anul 2020, pesta porcină a afectat nepermis un număr de 42 de societăţi comerciale, distrugând un efectiv de 670.000 de porci, fiind cea mai drastică lovitură dată sectorului, întrucât a zdrobit inima domeniului, acolo unde se desfăşoară activitate industrială de producţie şi unde măsurile de biosecuritate sunt la ele acasă. Este o întrebare la care specialiştii n-au găsit explicaţii. Poate găsesc cei care au fost în portofoliul răspunderii ministeriale la vremea aceea! Ministerul Agriculturii colaborează cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, instituţie a statului responsabilă cu sănătatea animalelor. Lupta cu eradicarea bolilor angajează toate instituţiile statului. La ora actuală sunt active 16 focare de porci domestici, în 14 localităţi, precum şi cazuri punctuale la porcii mistreţi. Văd că nu amintiţi nimic în moţiune despre faptul că, atât timp cât aţi fost la guvernare, nu s-au făcut - vorbesc despre semnatarii moţiunii, în frunte cu domnul Orban şi în coadă cu USR - n-aţi făcut nimic pentru sprijinirea sectoarelor de porci şi pasăre, deşi existau două legi din anul 2018, apropo de faptul că nu am realizat nimic în perioada anterioară, cât am fost ministru. Doresc să vă reamintesc, stimaţi autori ai moţiunii, că printre primele măsuri luate de când am venit la Minister a fost reactivarea acestor legi, astfel că în prezent avem derulate 28 de contracte de finanţare aferente, cu circa 50.000 de locuri de reproducţie la suine, cu o valoare de 1,07 miliarde lei, iar pentru sectorul avicol s-au încheiat 43 de contracte aferente unui număr de 9 milioane de locuri de cazare, cu o valoare de 424 de milioane de lei. Aşa încercăm să reactivăm două sectoare în suferinţă, lăsate de izbelişte de cei care au guvernat în 2020-2021. "Nea Petrică, mare angajator la stat de neamuri, pile şi relaţii" Preocuparea mea a fost şi va rămâne de a pune în funcţiune sistemele de irigaţii pe care le-aţi abandonat, de a atrage bani europeni şi de a acorda la timp subvenţii fermierilor români. De aceea, prin memorandumul aprobat de Guvern, anul trecut, s-a solicitat scoaterea la concurs a unui număr de 477 de posturi: la AFIR - 150, la APIA - 249 şi la ANIF - 78. Printr-o muncă bine organizată şi atent condusă, am reuşit să aducem în primele luni ale acestui an 1.945.000.000 euro de la Uniunea Europeană, iar anul trecut am acordat la timp, prin formele de sprijin, 2,9 miliarde de euro. "Fermierii afectaţi de seceta din 2021 au fost despăgubiţi simbolic" Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2022, a fost instituită o schemă de ajutor sub formă de grant acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de secetă pedologică în cursul anului 2022. Procedurile, precum şi metodologia de stabilire şi acordare a despăgubirilor fermierilor afectaţi de secetă, cuprinse în actul normativ menţionat, au fost validate de Comisia Europeană, prin Decizia de aprobare a acordării acestei scheme de ajutor de stat. Sumele reprezentând despăgubiri care au fost acordate fermierilor în temeiul acestui act normativ au provenit de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe 2022, iar plăţile efective către fermieri, de peste 257 de milioane, s-au efectuat până la data de 31 decembrie 2022. Grantul financiar unitar a fost în cuantum de 1.500 de lei pe hectar, aferent unui grad de afectare de 100%, prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor. Iar dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor a fost cuprins între 30 şi până la 100%, cuantumul grantului financiar unitar s-a diminuat procentual corespunzător. Fermierii au primit despăgubirile pentru secetă în funcţie de procesele-verbale întocmite de comisiile stabilite prin ordin al prefectului, prezente în teren şi la evaluarea făcută la faţa locului, aşa cum prevedea legea, avându-se în vedere două elemente importante, şi anume, suprafaţa afectată şi gradul de afectare a producţiei pe suprafaţa afectată, care a fost dat de procentul de calamitare. Reiterăm faptul că formula utilizată a fost una corectă, a avut în vedere producţia afectată de pe suprafaţa afectată, iar decizia guvernamentală de despăgubire a avut în vedere doar suprafeţele afectate, consemnate în procesele-verbale, Ministerul Agriculturii îndeplinind misiunea de înregistrare a acestora. În ceea ce priveşte procesele-verbale încheiate fără completarea tuturor rubricilor, deoarece fermierii recoltaseră suprafeţele anterior constatării pagubelor de către comisii, conducerea ministerului a considerat că este necesar să vină în sprijinul lor pentru procesele-verbale care, din anumite motive, nu au avut toate elementele de identificare a efectelor negative la momentul respectiv. În mod concret, este vorba despre declaraţia pe propria răspundere privind producţia pe care un fermier a obţinut-o, comparativ cu media producţiilor pe ultimii 5 ani, date utile pentru ca fermierii afectaţi să stabilească suprafeţele afectate şi procentul de afectare. Această măsură a fost la dispoziţia tuturor fermierilor aflaţi în situaţia menţionată şi nu a fost dedicată şmecherilor din partid, cum susţin autorii moţiunii. În ceea ce priveşte viitoarele proceduri pentru acordarea despăgubirilor pentru secetă, în 2023, vă comunicăm că, în data de 10 aprilie 2023, pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost postat, la secţiunea "Transparenţă decizională", un proiect de ordonanţă de Guvern pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înfiinţate în primăvara anului 2022 şi afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022. Schema propune un ajutor de stat următoarelor culturi care au fost afectate de seceta pedologică, în procent de peste 30 şi până la 100%, inclusiv conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor - la porumb, floarea-soarelui, soia, mazăre. Resursele financiare prevăzute pentru aplicarea schemei sunt în sumă de 869.600.000 lei şi se acordă din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023. Printr-o corectă informare şi din respect pentru realitatea afirmaţiilor, sugerăm autorilor moţiunii o consultare prealabilă a site-ului oficial al MADR, secţiunea "Transparenţă decizională". (Vociferări.) "Daea şi băieţii şmecheri din oierit" Vorbiţi despre sectorul ovin. Cel ce a făcut ceva pentru sectorul ovin este Petre Daea. Să vă reamintesc Programul "Lâna", "Alege oaia". Subvenţiile, atât timp şi corect aplicate, au dus la creşterea efectivelor, dar, din nefericire, aceste programe le-aţi mutilat prin decizii guvernamentale, cu Orban în frunte şi cu USR în coadă. Vă anunţ că realizăm în România cea mai mare investiţie de spălat şi prelucrat lână, în valoare de 20 de milioane euro. Anul viitor vor apare primele capacităţi de producţie, în aşa fel încât întreaga cantitate de lână s-o valorificăm în România, prin metode moderne care respectă condiţiile de mediu, iar întreaga cantitate de lână va fi cumpărată de la toţi crescătorii de oi, de către Casa de Comerţ, care este a României şi a românilor şi pe care aţi distrus-o, dar am readus-o la viaţă. Referitor la sprijinul cu plan zootehnic pentru sectorul creşterii ovinelor şi caprinelor, condiţiile de eligibilitate nu au fost modificate faţă de exerciţiul financiar 2014-2020. Deşi Comisia Europeană a afirmat că sectorul de creştere ovine, caprine nu este în dificultate, deoarece efectivele şi producţia de carne sunt în creştere, conducerea MADR a justificat la Comisia Europeană faptul că în ţara noastră nu există rase de ovine specializate pentru producţia de carne şi că acest sector al zootehniei are o profitabilitate scăzută. Practic, principalele obiective sunt: îmbunătăţirea calităţii genetice a efectivelor de ovine şi creşterea numărului de animale din rase specializate pentru carne. Astfel, pentru anul de cerere 2022, s-a plătit un număr de 4,3 milioane capete de ovine, cu un cuantum pe cap de animal de 15,8 euro. Din calculele efectuate de instituţii specializate, a reieşit faptul că profitabilitatea cea mai scăzută se regăseşte la exploataţiile cu un număr de animale cuprinse între 150 şi 500 de capete. În cazul în care s-ar fi luat în considerare numai berbecii înscrişi în registrele genealogice, numărul de animale care ar fi beneficiat de sprijinul cu plan zootehnic ar fi fost mult mai redus, practic la jumătate. Astfel, pentru a acoperi efectivele de ovine aflate în exploataţiile de 150-500 de capete, segment cu profitabilitatea cea mai scăzută, s-au luat în calcul şi berbecii cu certificate de origine, pentru asigurarea raportului de sexe - un berbec la 35 de oi. În prezent, se află în consultare publică, pe site-ul Ministerului Agriculturii, Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1571 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, din cadrul Planului strategic, care prevede modificarea vârstei berbecilor cu certificate de origine care asigură raportul de sexe, de la 6 la 8. În acest sens, afirmaţia că în această perioadă să pregătesc documente pentru ca aceşti berbeci să fie vânduţi este falsă, întrucât reproducătorii masculi achiziţionaţi în precedentul exerciţiu financiar 2014-2020, pentru accesarea SCZ-ului, sunt încă eligibili pentru acest sprijin, pentru asigurarea raportului de sexe. Totodată, îi rog pe semnatarii moţiunii să ia la cunoştinţă că în Parlamentul României se dezbate PL-x 130/2023, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în care sunt propuse amendamente şi instituirea unei noi perioade de depuneri, care să vină în sprijinul crescătorilor de bovine care nu au avut posibilitatea să încheie contracte ca prim procesatori, în semestrul II al anului 2022, deoarece piaţa laptelui a fost volatilă. În concluzie, efectivul de vaci de lapte eligibil pentru această formă de sprijin va creşte, ca de altfel şi numărul de beneficiari ai acesteia. "Mafia din agricultură" Referitor la... e un cuvânt care nu-mi este deloc familiar şi nu vreau să-l pronunţ, dar vreau să spun că procesul de digitalizare în Ministerul Agriculturii este avansat şi la cele două agenţii care lucrează cu miliarde de euro. Întreg procesul de primire, înregistrare şi verificare este prelucrat automat, iar cei aproape 1.000.000 de beneficiari cunosc acest lucru. Realitatea nu o puteţi deforma, cu toată stăruinţa pe care o depuneţi. Referitor la modele falimentare de comercializare, Falimentarea a fost în preocuparea celor care au venit la comanda Ministerului Agriculturii, după noiembrie 2019, că au scos din joc două unităţi importante în comercializarea produselor agroalimentare: Casa de Comerţ "Unirea" şi "Bursa de peşte", de la Tulcea, unităţi ce au fost mutilate din punct de vedere instituţional. Aceasta a fost dorinţa celor care au revenit la comanda Ministerului Agriculturii. A se vedea declaraţia publică a fostului ministru cu privire la utilitatea acestor instituţii, declaraţie făcută în calitate de parlamentar, membru în Comisia pentru agricultură, iar după venirea la minister şi-a pus în operă afirmaţiile. Mă aşteptam! Din fericire, am reuşit să activez Casa de Comerţ care, spre surprinderea unora, anul trecut, în doar câteva luni de activitate, a realizat un profit de 1,5 milioane de lei... |
|||||
|
Domnule ministru? |
||||||
|
Domnul Petre Daea: ... iar acum... |
||||||
|
Domnule ministru? |
||||||
|
|
Domnul Petre Daea: ... are contracte de livrare cu supermarket-uri, preluând producţia de la micii producători, venind în întâmpinarea consumatorilor cu produse de primă... |
|||||
|
|
Domnule ministru, numai o secundă! Nu vreau să vă întrerup, vreau doar să luaţi în considerare că mai aveţi 8 minute şi puţin şi mai trebuie să şi răspundeţi la final. Să vă drămuiţi puţin timpul! Mulţumesc. Puteţi continua. |
|||||
|
|
Domnul Petre Daea: Câte minute am? Rog ca semnatarii moţiunii să se intereseze mai bine. Aveţi doi membri care sunt în Comisia pentru agricultură - unul a citit moţiunea -, dar care nu sunt deloc de specialitate, care puteau să vă informeze corect. Din nefericire, n-au cum, nu le permite tiparul pregătirii profesionale, chiar dacă el este dublat, susţinut de o dorinţă formidabilă de afirmare. Vă doresc succes, din acest punct de vedere, în domeniul acesta al pregătirii. |
|||||
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): N-are şcoala de partid! |
||||||
|
|
Domnul Petre Daea: Trebuie s-o facă şi pe aceea! Sunt propuse amendamente şi instituirea unei noi perioade de depunere care să ajute procesatorii, deoarece piaţa laptelui a fost volatilă. Recent, domnul prim-ministru a analizat personal soluţiile pentru sprijinul fermierilor şi a procesatorilor, pentru a ajuta piaţa laptelui cu tradiţie în România. Grija noastră este ca toţi cetăţenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent. Astfel, pentru susţinerea fermierilor şi a pieţei laptelui vor fi acordate ajutoare financiare în două etape. În etapa aceasta, până la 15 mai, 21 de milioane, ulterior, după a doua sesiune de depunere de cereri, începând cu 1 iulie. APIA nu a încheiat realizarea softului pentru a se finaliza cererea de plată. Respingem ca nefondate şi neadevărate afirmaţiile semnatarilor moţiunii care susţin că sistemul informatic pentru efectuarea plăţilor APIA nu este pregătit şi că nu a fost contractată nicio firmă care să dezvolte modulele în sistemul de plăţi. Pentru corecta informare a opiniei publice şi pentru stoparea răspândirii de informaţii false în spaţiul public, precizăm că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat în data de 11 ianuarie 2023 un acord-cadru pentru servicii de dezvoltare, extindere şi mentenanţă a sistemului informatic al APIA, de gestionare a cererilor de plată, care se asigure dezvoltarea, adaptarea tuturor funcţionalităţilor informatice pentru derularea optimă şi în condiţii legale a schemelor de plăţi. Reamintim că APIA este unul dintre principalii actori instituţionali din domeniul agriculturii, de la aderarea României la Uniunea Europeană şi până în prezent impunându-se în peisajul administraţiei publice din România drept lider al absorbţiei fondurilor europene, cu peste 37 de miliarde de euro absorbţie, cu o rată medie anuală a absorbţiei de peste 96% peste 12... Mă gândeam că mai este loc de o acuză, conform căreia sunt cel care am pornit războiul în Ucraina. Aţi ratat o bună ocazie! Aveaţi o oportunitate formidabilă de a-l opri, dar n-aţi folosit-o. Probabil, data viitoare. Vă aştept! Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule ministru, Din cele 55 de minute, mai aveţi vreo cinci şi un pic. |
|||||
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Pe procedură, scurt, domnule preşedinte! |
|||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Pe procedură, foarte scurt. Le reamintesc preşedinţilor de comisii că programul aprobat de Birou permanent pentru astăzi acceptă sau spune că şedinţele de comisii se vor desfăşura timp de o oră şi jumătate după terminarea dezbaterilor la moţiune. Văd mai mulţi preşedinţi de comisii care încearcă să forţeze nişte şedinţe în timpul acestui plen, de aceea este şi sala destul de goală. Orice şedinţă făcută în timpul acestui plen este un abuz. (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Tot pe procedură! |
||||||
|
|
Domnul Simion, pe procedură. |
|||||
|
|
Tot pe procedură, domnule preşedinte de şedinţă. Mâine programul durează până la ora 16.00, putem şi până la ora 17.00-18.00. Nu e obligat niciun preşedinte de şedinţă să ţină şedinţa astăzi. Să revină frumos în bancă. Domnul ministru a vorbit 40, 45 de minute... |
|||||
|
|
49. |
|||||
|
|
49. Cred că mai putea să mai vorbească încă pe atâta, cu siguranţă. Deci, să vină preşedinţii de comisie, să ia lecţii. |
|||||
|
|
În regulă. Am terminat procedurile. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Barbu. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua, dragi colegi, şi Hristos a Înviat! Ştiu că sunt printre dumneavoastră şi persoane creştin-ortodoxe din familii care nu pot să îmi răspundă cu "Adevărat a Înviat!", pentru că încă mai studiază problema asta şi credeţi-mă că aceste persoane de la USR sunt foarte ocupate. De la religie la sfaturi despre cum să ne creştem copiii, la genul neutru şi apă caldă, acum au trecut la agricultură, la aceeaşi agricultură pe care, atunci când, dintr-o tristă întâmplare, au fost la o guvernare de conjunctură, au lăsat-o la coada investiţiilor. Nu spun "coada vacii", pentru că mă vor acuza de mentalitate învechită, pentru că ei ştiu că vaca nu e vacă şi boul nu e bou; sunt gen neutru. (Aplauze.) De la asta... de la asta or fi început discuţiile cu fermierii, atunci când s-au gândit să le apere ei, tocmai ei, drepturile. Şi spun "tocmai ei", pentru că niciodată până azi nu au fost interesaţi de fermierii români. Şi nu uităm că pentru ei România rurală era PSD-istă şi trebuia distrusă. Să nu uităm că au uitat-o atunci când au dus fiţuica PNRR la Bruxelles. Îi întreb pe cei care astăzi aruncă cu mizerii în Petre Daea, ministrul agriculturii. Au văzut vreodată o staţie de irigaţii, un canal de apă? Au coborât de pe trotinetă să vadă cum arată un tractor sau o combină? Au fost vreodată pe câmp să vadă cum este solul, cum este floarea de rapiţă, bobul de grâu sau seminţele de floarea-soarelui? (Vociferări.) Da, ştiu, au fost pentru selfie de sezon. Dar, dragi colegi de la USR, agricultura este mult mai mult de atât. Vorbiţi despre România, grânarul Europei? Tocmai generaţia pe care o huliţi, din care face parte şi Petre Daea, a fost, din România, grânarul Europei. Aceşti specialişti sunt din ce în ce mai puţini, pentru că de-a lungul a 30 de ani, vizionari, aşa ca voi, au tot distrus viitorul agriculturii româneşti. Şi ştiţi când România a mai fost grânarul Europei? Când Partidul Social Democrat a fost la guvernare. Vorbiţi de prezent, de parcă nu ştiţi de ce protestează fermierii români, la fel ca cei din Bulgaria şi Polonia. Noi vom remedia şi vom veni cu soluţii la problemele cerealelor care vin din Ucraina şi care îi afectează pe toţi fermierii din regiune. Voi ce faceţi? Veniţi cu fiţuici electorale şi ne faceţi să pierdem timpul discutând despre nişte texte copiate, lozinci pentru agricultura românească, despre care voi habar nu aveţi şi până studiaţi şi vă lămuriţi că vaca e chiar vacă şi boul e bou, până veţi şti ce gust are o roşie românească şi când se cultivă grâul, lăsaţi-l pe "nea Petrică" să-şi facă treaba. Dacă a învăţat el şi acum cu social media, vă face praf pe un live pe Facebook din orice lan de grâu, porumb, rapiţă şi vă dă exact producţia la hectar. Pentru ca aceasta înseamnă să fii profesionist, să iubeşti pământul care ne dă roade şi ţara ta. E greu, dragii mei, dar nu imposibil! Încercaţi şi voi. Vă mulţumesc. (Aplauze.) Voci de la PSD: Bravo! |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Dumitru Emil-Florian. Vă rog, domnule deputat.
|
|||||
|
|
Bună ziua, dragi colegi. Suntem aici pentru a discuta... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): "Hristos a Înviat!" se zice. |
||||||
|
|
Hristos a Înviat! Suntem aici pentru a discuta moţiunea simplă depusă de opoziţie împotriva domnului ministru Daea. Însă nu acesta trebuie să fie subiectul real al întâlnirii de astăzi, ci starea agriculturii româneşti, un domeniu strategic ce ţine de siguranţa naţională a României. De aceea, înainte de a critica activitatea ministrului agriculturii, mi se pare mult mai important să venim cu soluţii reale pentru agricultori. Pe acest lucru cred că suntem cu toţii de acord. Din păcate, dragi colegi de la USR şi de la neafiliaţi, şi dumneavoastră aţi intrat în jocul acesta politicianist, şi dumneavoastră aţi preferat să acţionaţi în Parlament cu gândul la voturi, şi nu la binele agriculturii româneşti. Şi vă ofer un exemplu concret - Legea privind modalitatea de raportare a stocurilor, care este un instrument benefic pentru a şti în fiecare moment care sunt stocurile de cereale şi provenienţa lor în depozitele din România. Această lege ne-ar fi ajutat inclusiv astăzi în a obţine mai mulţi bani de la Comisia Europeană şi de a avea argumente în faţa experţilor europeni privind despăgubirile pe care fermierii români le merită. Aţi atacat la CCR acest proiect, astfel încât, astăzi, putem spune că sunteţi responsabili în egală măsură cu eşecul Ministerului Agriculturii de a obţine o sumă corectă pentru fermierii români afectaţi de tranzitul cerealelor din Ucraina. Din păcate, moţiunea dumneavoastră nu conţine soluţii reale pentru agricultura românească. Din păcate, vedem aceeaşi perspectivă politicianistă care v-a făcut să consideraţi că pistele de biciclete sunt mai importante decât finanţarea infrastructurii naţionale de irigaţii. Sigur, nu vă grăbiţi să mă apostrofaţi, pentru că eu consider că şi pistele de biciclete sunt importante. Doar că, doamnelor şi domnilor deputaţi, orice aţi spune, nu sunt mai importante decât agricultura României. Mi-am împărţit intervenţia de astăzi pe două paliere. Pe de o parte, îi voi transmite domnului ministru Daea mesajele pe care le-am primit din partea fermierilor, din partea agricultorilor şi din partea celor din industria alimentară şi în a doua parte voi prezenta Parlamentului soluţiile Partidului Naţional Liberal pentru agricultura românească. Să dăm, deci, prioritate mesajelor agricultorilor, fermierilor şi procesatorilor români, aşa cum ar spune chiar domnul ministru, "făuritorilor de hrană". În primul rând, toţi aceştia spun că este păcat că măsurile bune luate de Guvernul României nu au fost implementate în sprijinul lor. Stimaţi colegi, Este pentru prima dată când un Guvern al României alocă o sumă importantă pentru încurajarea procesării materiilor prime în România, mai precis 980 de milioane de lei, adică aproximativ 200 de milioane de euro. Premierul României, domnul Nicolae Ciucă, este cel care a lansat acest program în anul 2022. Din păcate, măsura scrisă de MADR a omis de la acordarea granturilor de 500.000 euro fix acele ferme care aveau producţie integrată, de exemplu, produc lapte, ca materie primă, dar au şi fabrică de procesare a produselor procesate din lapte, în loc să-i încurajăm şi să îi dăm exemplu pozitiv fix pe aceşti antreprenori. Ce vină au fermierii noştri, Dimitrie Muscă, de la Curtici, sau Nicuşor Şerban, de la Agroserv Măriuţa, că n-au intrat în textul actului normativ? Niciuna. Aşa s-a ajuns ca astăzi să avem 15 judeţe unde nu avem Programul "Laptele în şcoli". Aşa s-a ajuns să importăm, din datele INS, aproximativ 1.000.000 de tone de lapte şi produse procesate din lapte. Chiar dacă au fost alocate sume distincte, în cuantum de 44 de milioane de euro pentru sectorul vacilor de lapte, conform O.U.G. nr. 3/2023, s-a reuşit contraperformanţa de a finanţa doar 290.000 de capete de vaci de lapte, faţă de un total de 620.000 de capete, cât au estimat în nota de fundamentare cei de la agricultură. Au mai rămas practic 23.000.000 de euro, bani care, cu sprijinul dumneavoastră, a colegilor din Camera Deputaţilor, amendând prin lege Ordonanţa de urgenţă nr. 3, am putut să remediem această deficienţă şi, în sfârşit, fermierii noştri vor primi acest sprijin binemeritat. Într-un final, bineînţeles că fermierii vor primi cele 23 de milioane de euro. A fost nevoie totuşi şi de intervenţia domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, care a iniţiat un dialog cu toate părţile implicate, în special cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri şi procesatorilor, în care s-a decis ca Programul "Sprijin pentru România", unde avem necheltuite 750 de milioane de lei, să continue şi anul acesta, astfel încât procesatorii din industria alimentară să beneficieze de acele granturi de 500.000 euro. Ce spun fermierii? Majoritatea atrag atenţia că după ce s-au luptat atâţia ani să nu mai existe terenuri nelucrate, în România, a apărut un vestit ordin, nr. 80/2023, care îi obligă ca de la anul, când depun cererea privind plăţile directe pe suprafaţă, să lase 4% din suprafaţa exploataţiei pârloagă. Asta în condiţiile în care, în alte state, s-a transpus acelaşi Regulament, 2.115, fără să existe această condiţionalitate. Ce au văzut fermierii în alte state şi încă aşteaptă să se întâmple în România, ţara în care primăvara avem inundaţii şi vara avem secetă pedologică? Păi, au văzut că în alte state europene funcţionează un sistem de gestionare a riscurilor în agricultură şi este finanţat din fonduri europene, prin Planul Naţional Strategic. Până în prezent, din păcate, chiar dacă Ministerul Agriculturii are un buget de 391 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de secetă, din bani europeni, acest fond nu este operaţionalizat. Ce spun producătorii? Păi, spun că, în relaţiile comerciale dintre producători şi comercianţi, Ministerul a adoptat normele de aplicare a Legii privind practicile comerciale neloiale abia în luna martie a anului acesta, în condiţiile în care legea trebuia să fie operaţionalizată la 1 ianuarie 2023. Ce spun legumicultorii noştri? Probabil că ştiţi deja, domnule ministru, pentru că mergeţi în pieţele agroalimentare şi găsiţi tomatele, tomatele finanţate prin Programul "Tomata", le găsiţi pe tarabe, în lăzi de banane. Da, le găsiţi în lăzi de banane. De ce o măsură care este în Programul de guvernare şi este amprenta Partidului Naţional Liberal privind operaţiunile de finanţare ale unor operaţiuni de ambalare, sortare, etichetare şi transport în sectorul de legume, fructe şi cartof nu a fost încă operaţionalizată? De ce nu a fost susţinută în cadrul comisiilor de specialitate? |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Şi tu te iei de domnul ministru? |
||||||
|
|
Vreau să vă spun un singur lucru. Le mulţumesc tuturor colegilor din Comisia pentru agricultură care au dat un aviz favorabil, indiferent de familia politică din care fac parte, şi au votat, practic, o schemă de ajutor de stat, prin care, practic, putem să ducem la bun sfârşit pe filiera de produs sectorul de legume. Domnule ministru, Îmi exprim disponibilitatea de a veni în faţa celor care ne-au învestit cu încredere, să le arătăm că se poate, să le arătăm că România agricolă înseamnă soluţii concrete, prin care să putem să arătăm cu adevărat că putem ridica agricultura României. Iată, deci, soluţiile Partidului Naţional Liberal. Vi le reamintesc aici, chiar dacă majoritatea sunt cuprinse în Programul de guvernare pe agricultură şi apar chiar şi pe site-ul Ministerului Agriculturii. Haideţi să vedem cum putem să facem astfel încât banii europeni alocaţi agriculturii, prin Programul Naţional Strategic, să transforme agricultura României într-o agricultură de top la nivel european. Este fundamental ca românii să ştie că România, ca urmare a negocierilor purtate de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a obţinut pentru agricultura românească o sumă nerambursabilă consistentă, alocată de către Comisia Europeană, 21,7 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Această sumă consistentă este, de fapt, sursa principală de finanţare a agriculturii româneşti. Fără aceşti bani nu am fi putut discuta despre modernizarea agriculturii şi modernizarea satului românesc. Planul Naţional Strategic a fost gândit astfel încât să atingem obiective strategice clare şi cuantificabile. Din păcate, programul nu este încă operaţionalizat, de fapt nu a fost constituit nici măcar până astăzi Comitetul de monitorizare. Haideţi să vedem împreună ce îşi propune România prin acest Plan Naţional Strategic! Şi trebuie să le mulţumesc colegilor din Ministerul Agriculturii care au scris cele 2.350 de pagini, pentru că le-au scris împreună cu analiza SWOT, în 2020, împreună cu analiza nevoilor în 2020 şi, bineînţeles, felicitări celor care au notificat la Bruxelles acest plan, în 2022. Promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat, care să asigure siguranţa alimentară - asta îşi propune Planul Naţional Strategic. Pentru asta trebuie ca investiţiile finanţate prin Pilonul II de dezvoltare rurală să fie regândite, astfel încât grupul ţintă de beneficiari, adică fermierii români care realizează investiţii din fonduri nerambursabile, să poată depăşi procentul de 10%, nu cum s-a întâmplat în PNDR, 2014-2020. Astfel, se creează o presiune pozitivă asupra costurilor de producţie şi încurajăm astfel procesarea materiilor prime, în detrimentul exporturilor de materie primă şi implicit de subvenţie. Pentru că, da, România, prin export de cereale în vrac, exportă subvenţie. Trebuie să învăţăm din greşelile trecutului, când am dat prea mulţi bani la foarte puţini. Din analiza Măsurii 4.1 din sectorul vegetal, din perioada de programare 2014-2020, au fost finanţaţi doar puţin peste 1.000 de beneficiari, cu peste 1.000.000.000 euro, cu o valoare medie a proiectelor de 550.000 euro şi cu o intensitate de sprijin de 81%. Alte ţări cu o agricultură mai dezvoltată, precum Polonia, pentru că ne place să o dăm drept exemplu, au mizat exclusiv pe susţinerea procesării materiilor prime şi consolidarea fermierilor în lanţul valoric, prin asociere. Aceste greşeli din trecut nu trebuie repetate. Doar astfel putem deveni nu grânarul Europei, dragi colegi, ci brutarul Europei, pentru că România trebuie să-şi transforme materiile prime! Partidul Naţional Liberal susţine creşterea competitivităţii fermelor, prin stabilizarea veniturilor. Putem obţine asta dacă vom redefini conceptul de beneficiar eligibil al finanţărilor din Pilonul II de ADER. Planul îşi propune, totodată, consolidarea orientării către piaţă şi creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar, prin intensificarea cooperării dintre fermieri şi încurajarea investiţiilor colective. Agricultura românească trebuie tratată diferit, în funcţie de dimensiunea exploataţilor, pentru că fermele de familie şi micii agricultori trebuie să beneficieze în continuare de sprijin, prin acordarea de plăţi directe diferenţiate, iar fermele mari care produc pentru piaţă să beneficieze de investiţii în procesarea materiilor prime, astfel încât să creştem producţia de materie finită în industria alimentară naţională. Astfel, vom descuraja exportul de materie primă. Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar va avea efecte benefice asupra balanţei comerciale a României. Dacă vom reuşi să limităm exporturi de materie primă şi să exportăm noi materie finită, acest lucru se va vedea imediat în balanţa comercială. Altfel spus, sectorul agricol trebuie construit astfel încât să creeze locuri de muncă mai bine plătite şi să aducă bani în ţară. Cum să realizăm acest obiectiv? Foarte simplu. Cu bani europeni şi cu ajutoare de stat gândite să ajungă la producătorii români. Dacă vom implementa profesionist Planul Naţional Strategic, vom avea o dezvoltare socio-economică reală a spaţiului rural, prin atragerea şi susţinerea tinerilor şi facilitarea dezvoltării afacerilor, precum promovarea ocupării forţei de muncă. Agricultura României are nevoie de continuarea şi dezvoltarea programelor de creditare şi garantare. Asigurarea accesului la finanţare, prin continuarea mecanismelor de creditare, prin subvenţionarea dobânzilor, dezvoltarea Programului Agro IMM Invest, înfiinţarea unui nou program de garantare şi creditare destinat achiziţiei de terenuri, agroterenuri, în vederea comasării şi creşterii gradului de valorificare superioară a producţiei agricole de cereale, înfiinţarea unui program nou de finanţare a investiţiilor în ferme zootehnice, agrozootehnie, pentru dezvoltarea fermelor care produc pentru piaţa autohtonă, înfiinţarea unui program pentru sprijinirea fermierilor, în vederea dezvoltării capacităţilor de producere a energiei regenerabile agroenergie. Ce nu s-a înţeles până acum este importanţa accesului fermierilor noştri la piaţă. Fără măsuri concrete, prin care să consolidăm poziţia fermierilor în lanţul agroalimentar, oricâte subvenţii am acorda, profitul nu se va împărţi în mod echitabil pe filiera de produs, producător, procesator, comerciant. Este clar că ne aflăm într-o situaţie paradoxală, în care cel care are toate riscurile producţiei, şi anume producătorul şi procesatorul... |
|||||
|
Domnule Dumitru, vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
... au o forţă de negociere disproporţionată, în raport cu ultimul actor din lanţ, şi anume, comerciantul. Nu este rolul statului să intervină direct pe acest lanţ, însă este rolul nostru să ne asigurăm că niciunul dintre cei trei actori... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... nu are un comportament comercial de pe o poziţie abuzivă. Doar astfel românii vor putea achiziţiona produse româneşti de calitate la preţuri rezonabile. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnule Daea,... O frază şi închei, domnule preşedinte. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Apoteotic! |
||||||
|
Domnule Simion! |
||||||
|
|
Depinde de dumneavoastră dacă veţi rămâne în istoria agriculturii româneşti pe formulări anecdotice sau pentru măsuri reale de sprijin pentru agricultura României! Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Procedură! |
||||||
|
|
Procedură, domnul Andronache. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Pentru a fi foarte clar şi foarte ferm în punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva moţiunii simple depuse de Grupul USR. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Moşteanu, din partea Grupului USR. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru, Domnule Marcel Ciolacu, Domnule Nicolae Ciucă, Doamnelor şi domnilor de la PSD şi PNL, Plouă de câteva zile şi tot ce putem să spunem e "Doamne, ajută!", pentru că în 2023 singura speranţă a agriculturii româneşti este ploaia, pentru că PSD şi PNL au ales să lase agricultura pe mâna domnului Petre Daea. În locul unui om care ştie ce înseamnă agricultură modernă, care ştie care e potenţialul României, care ştie cum se face agricultura în alte ţări performante în domeniu, voi aţi venit, din nou, cu Petre Daea, un ministru care acum 50 de ani - 50 de ani, da? - termina Facultatea de agronomie, se înscria în Partidul Comunist Român, din convingere, după propriile declaraţii, se apuca de "Ştefan Gheorghiu" şi studia - atenţie un pic, că e greu! - "Materialismul dialectic şi istoric, concepţia revoluţionară despre lume şi viaţă a PCR, fundament teoretic al conştiinţei socialiste sau atributele conducerii unităţii agricole socialiste". (Aplauze.) Aşa că, dacă mai devreme, când a vorbit domnul ministru, vi s-a părut că vorbea ca la Congresul al XIV-lea, ei, de aia, fix de aia vorbea ca la Congresul al XIV-lea, de aia ni se părea tuturor, pentru că a fost la congresele alea! (Aplauze.) Ar fi trebuit să-l demiteţi, doamnelor şi domnilor de la PNL, domnule Ciucă, pe acest ministru, în secunda doi, după ce s-a dus la Bruxelles, a dat date eronate şi a obţinut cele mai mici compensaţii pentru fermierii afectaţi de importul cerealelor din Ucraina - 10 milioane de euro, şi apoi ne-a spus: "Dublăm suma de la bugetul statului", ca şi cum ar fi dublat-o din buzunar. L-aţi ales pe domnul Petre Daea, doamnelor şi domnilor de la PSD şi PNL, aţi condamnat agricultura românească. Nu o spun eu, o spun miile de fermieri care au protestat zilele trecute în toată ţara. Au ieşit să protesteze împotriva ministrului care aleargă noaptea pe câmp cu camerele de filmat după el, în loc să alerge mai mult pe la Bruxelles pentru a obţine banii meritaţi de fermierii români. Domnule Marcel Ciolacu, aud că veniţi cu propuneri heirupiste care nu rezolvă nimic în problema cerealelor din Ucraina. Stresat de sondaje, v-aţi luat, mai nou, la întrecere cu rusofilul Simion. Problema trebuie discutată diplomatic şi rezolvată la nivel european. Orice altceva este doar populism ieftin, domnule Ciolacu. Domnule Ciolacu, domnule Petre Daea, nu făina de greieri e problema românilor, ci faptul că aţi adus producătorii români la sapă de lemn. România e în top cinci ţări europene, ca potenţial agricol. Avem aici tot ce ne trebuie, avem sol fertil, avem spaţiu agricol, avem bani europeni. Dar, cu toate astea, 70% din alimentele de bază provin astăzi din importuri. Ce ne lipseşte ştim cu toţii. Un profesionist la Ministerul Agriculturii, un om care să pună interesele fermierilor români pe primul loc, nu un om pe care-l preocupă micile combinaţii, angajările de partid la Ministerul Agriculturii. (Aplauze.) Şi vă rog să citiţi stenogramele din dosarul fostului ministru Chesnoiu, care spune acolo cum "nea Petrică", aşa cum îl numea el, îi cerea să mai angajeze pe unul sau pe altul. Domnule Marcel Ciolacu, spuneaţi la numirea domnului Daea în funcţie că e nevoie de un om de calibrul lui Petre Daea pentru problemele pe care le avem la agricultură. Din păcate, singura calitate a domnului ministru e că ne distrează la televizor, când aleargă pe câmp şi construieşte fraze greu inteligibile sau se luptă cu cormoranii. Râdem, dar nu e râsul nostru, nu de stand-up comedy avem nevoie, ci de un ministru competent care să pună agricultura românească acolo unde merită. Planul Naţional Strategic a fost făcut praf, trimis prea târziu, după ce l-a trimis au venit 370 de observaţii. Un plan strategic dezastruos pentru viitorul agriculturii României, vital pentru agricultorii români. Asta nu e tot! Nu e doar despre bătaia de joc la adresa fermierilor, este şi despre ce punem pe masă. Românii au ajuns cei mai mari consumatori de roşii din Turcia. PSD a lansat cu mare mândrie, pe vremea lui Dragnea, Programul "Tomata", care s-a transformat, de fapt, într-o schemă de sifonat banii publici de sub banii de la stat. Sunt zeci de dosare la DNA pentru plăţi fictive şi unii dintre voi veţi răspunde şi pentru asta. Doamnelor şi domnilor de la PSD şi PNL, aţi adus cel mai scump Paşte românilor. Ministrul Petre Daea ne spunea, citez din nou: "Preţurile nu au crescut". Tot el îi îndemna pe români să mănânce carne de miel, de Paşte, însă mulţi dintre români nu şi-au mai permis acest miel de Paşte, pentru că preţurile au crescut cu 30%. Românii suferă, prietenii dumneavoastră de partid prosperă, la fel ca tot ce se întâmplă în acest Guvern de privilegiaţi. Românii sărăcesc, privilegiaţi susţinuţi de PSD şi PNL încasează pensii speciale. Şi mă apropii de încheiere. Domnule Daea, al patrulea mandat al dumneavoastră la Ministerul Agriculturii trebuie încheiat. E prea mult, nu vă mai descurcaţi şi produceţi pagube imense. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Votaţi moţiunea noastră. Îi aud pe cei de la PNL că au soluţii şi-s nemulţumiţi. Ştiu şi ştim cu toţii cum funcţionează Constituţia, ştim că preşedintele PNL, premierul României, îl poate demite mâine pe domnul Daea. Se vaită de la microfon că nu e bine, cu toate astea îl ţin în braţe în continuare pe domnul Daea. Asta înseamnă ipocrizie. Daţi dovadă, domnilor de la PSD şi PNL, mâine, că vă pasă de munca fermierului român şi haideţi să dăm un semnal, de aici, din Parlament. Şi dacă nu veţi face asta, dacă nu veţi vota această moţiune pe agricultură, vă promit, dragi colegi de la PSD şi PNL, că după această zi o să mergem în fiecare localitate din ţară şi o să le arătăm oamenilor cum aţi votat împotriva agriculturii româneşti, cum aţi votat împotriva fermierilor români, împotriva produselor româneşti pe mesele românilor. Vor vedea toţi oamenii cum votaţi hoţia, cum susţineţi nepăsarea şi susţineţi cu mândrie incompetenţa. Şi cu acest reflector pe voi o să trebuiască să mergeţi în ţară, în campanie, în 2024. Şi, dacă de justiţie mai scapă câte unul de-al vostru din când în când, ei bine, de votul românilor n-o să scăpaţi! (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Procedură. Domnul Axinia! |
||||||
|
|
Este vicelider? |
|||||
|
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Da. |
|||||
|
|
Vă rog, domnule vicelider, procedură. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş dori să supunem la vot prelungirea şedinţei de astăzi până epuizăm toate punctele de pe ordinea de zi. Mulţumesc. (Râsete.) |
|||||
|
|
Vă rog să luaţi loc. Spuneam că este Săptămâna Luminată, trebuie să fiu chiar zen. Urmează tot Grupul AUR. (Membrii Grupului parlamentar AUR se îndreaptă spre tribună purtând pancarte cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".) Staţi o secundă! Staţi o secundă! Întrucât în cele patru minute pe care colegii noştri le au la dispoziţie au binevoit, din binecuvântate pricini, să vorbească nouă, asta ar însemna 27 de secunde... 27 pentru fiecare vorbitor. Nu o să-mi bat joc de nimeni, nici de mine, astfel încât o să-i chem pe rând, pe toţi colegii, în ordinea în care s-au înscris, până la epuizarea celor patru minute. Dacă or încăpea toţi nouă, bine, dacă nu, câţi încap! Nu vreau să piardă colegii noştri nicio secundă. Vă rog să pregătiţi cronometrul. Şi începem cu domnul Simion George. Se pregăteşte domnul Flucuş. |
|||||
|
|
Mesajul nostru este clar, domnule ministru. Dacă nu vreţi să votăm împotriva dumneavoastră, opriţi astăzi importurile din Ucraina! Nu păcăliţi opinia publică că le opriţi! Opriţi-le! (Arată spre sală pancarta cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stop! Domnul Albişteanu. Vă rog. Stop era la cronometru. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Hristos a Înviat! Domnule ministru, cu respect, vă solicităm să opriţi de urgenţă importurile de produse agricole din Ucraina. Mă refer la cereale, lapte, miere şi orice alt produs agricol. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Albişteanu. Fără pancartă? |
|||||
|
|
Domnule ministru, Pământul României poate hrăni peste 80 de milioane de persoane, ştiţi asta foarte bine. România nu are nevoie de importuri de cereale. Luaţi exemplul Poloniei şi opriţi imediat importurile din Ucraina! |
|||||
|
|
Domnul Coleşa. |
|||||
|
|
Hristos a Înviat! Astăzi, domnule ministru Daea, nu mâine, opriţi importurile agricole din Ucraina! Astăzi opriţi importurile agricole din Ucraina! (Arată spre sală pancarta cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".) |
|||||
|
|
Doamna Mitrea Dumitrina. |
|||||
|
|
Domnule ministru Daea, Agricultura merită să aibă prioritate în România. Aşa că, astăzi opriţi importurile din Ucraina! (Arată spre sală pancarta cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Radu Grădinaru. |
|||||
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Domnule ministru, opriţi importurile din Ucraina! Acum! |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Ciprian-Titi Stoica. |
|||||
|
|
Hristos a Înviat, dragi colegi! Nea Petrică, lăsaţi cormoranii şi acum opriţi importurile din Ucraina! Fermierii români merită să fie protejaţi. (Arată spre sală pancarta cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".) |
|||||
|
|
Domnul Axinia Adrian. |
|||||
|
|
Domnule ministru, vă cerem ferm să opriţi importurile din Ucraina! (Arată spre sală pancarta cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".) |
|||||
|
|
Şi ultimul, dar nu cel din urmă, domnul deputat Antonio Andruşceac. |
|||||
|
|
Hristos a Înviat! Domnule ministru, prima măsură pe care trebuie s-o luaţi este să stopaţi importurile din Ucraina. În România, prioritate au fermierii români. (Arată spre sală pancarta cu mesajul "Opriţi importurile din Ucraina!".)(Aplauze.) |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Aţi văzut că am fost serioşi? |
||||||
|
|
Gata! Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Magyar Loránd-Bálint. Şi după aceea o să vă rog să-mi permiteţi şi mie să vorbesc, în numele Grupului PSD. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Moţiunea de faţă este, din păcate, nu în prilej de dezbateri despre agricultură, soarta fermierilor, siguranţă alimentară şi alte teme de primordial interes pentru cetăţeni, ci doar un prilej de a combate un amestec de acuzaţii bazate pe jumătăţi de adevăr, informaţii trunchiate şi zvonuri. Timpul fiind scurt, voi aborda doar câteva aspecte. Planul Naţional Strategic a fost aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2022, dar nu mai târziu decât a altor state membre şi cu mai multe observaţii şi amendamente. Comitetul de monitorizare a fost constituit, aşadar iniţiatorii susţin un neadevăr. Autorii moţiunii abordează şi problema pierderilor suferite de fermier, cauzate de secetă. Este foarte posibil ca formulele de calcul să nu fie perfecte şi sumele îndestulătoare, dar soluţia, în realitate, constă în crearea unor instrumente de asigurare şi sprijin mutual al agricultorilor, lucru pe care UDMR îl susţine de mai mulţi ani, cauzate de invadarea pieţei interne cu cereale din Ucraina. Este una într-adevăr preocupantă şi avem în statele vecine exemple de interdicţie a importului acestor produse, dar, realist vorbind, rezolvarea necesită o abordare complexă, nu ţine exclusiv de resortul ministrului agriculturii, iar UDMR va susţine orice tip de măsuri care vor conduce la protejarea producătorilor interni, inclusiv interdicţia importului. Cât despre despăgubirile acordate de Comisia Europeană, este evident că 10 milioane de euro este o sumă insuficientă, dar niciun stat afectat nu este satisfăcut de oferta Uniunii. În cadrul noii runde de ajutoare, sperăm să obţinem un grad mai bun de recuperare a pierderilor. În privinţa gripei aviare şi a pestei porcine africane se impune precizarea că rolul major de competenţă în reglementare aparţine Uniunii Europene, iar responsabilitatea implementării revine ANSVSA. Totuşi, voi puncta faptul că UDMR a depus un proiect de lege privind creşterea porcinelor şi combaterea pestei porcine africane. Sperăm că pe lângă partenerii de Coaliţie, chiar şi opoziţia să voteze o lege benefică pentru crescători şi pentru lansarea acestui sector al agriculturii. Este evident faptul că, în contextul constrângerilor actuale, cum ar fi efectele schimbărilor climatice şi măsurile pentru combaterea lor, nevoia de asigurare a hranei populaţiei şi creşterea calităţii acesteia prin agricultură ecologică şi măsuri de bunăstare a animalelor, răspunsul corect la provocările sectorului agricol modern nu este o sarcină uşoară. Fără subvenţii şi programe de ajutoare de stat nu este de conceput un astfel de răspuns, iar în România am iniţiat câteva scheme de ajutoare,... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
... atât pentru producători, cât şi pentru procesatori. Ne dorim şi alte programe adresate fermierilor, activând în subramuri şi subsectoare, că au avut de suferit în ultimii ani, şi a căror dezvoltare şi revitalizare este necesară. Mai sunt multe de făcut, de recuperat şi de construit,... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... iar agricultura ridică probleme pe care, cu false acuzaţii şi afirmaţii politicianiste, nu le va putea rezolva niciodată nimeni. În speranţa că am reuşit să punctez unele elemente din textul moţiunii, care au legătură cu agricultura şi cu atribuţiile ministrului agriculturii, păstrând tăcere în privinţa acuzaţiilor şi ironiilor gratuite, declar că UDMR va vota împotriva moţiunii. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Vă rog să-mi permiteţi şi mie să spun câteva cuvinte. (Coboară la tribună.) Hristos a Înviat!, înainte de toate. N-am mai coborât să vorbesc de mult, parcă-mi era şi dor şi nici măcar nu intenţionam să o fac. Stimaţi colegi semnatari ai moţiunii simple, Am văzut, am auzit cum aţi citit 20 şi un pic de minute o moţiune în care l-aţi pomenit pe domnul ministru de 51 de ori. Asta înseamnă de patru ori pe minut. "Nea Petrică", "domn ministru", "Daea", "Petre", cum aţi vrut l-aţi persiflat în acest text. N-are nicio importanţă, este politică, nu-i aşa?! Dar am văzut, de asemenea, cât de mult v-a interesat cu adevărat ce aţi scris în propria moţiune, pentru că deloc, dar absolut deloc, n-aţi avut nici măcar bunul-simţ să-l ascultaţi pe cel pe care l-aţi chemat astăzi în faţa dumneavoastră. Neajunsul meu că stau acolo sus e că văd foarte bine tot ceea ce se întâmplă în sală şi daţi-mi voie să văd şi să vă citesc ce făceaţi domniile- voastre când domnul ministru, cel pe care, repet, dumneavoastră l-aţi chemat să dea explicaţii, ce făceaţi dumneavoastră. Cinci colegi eraţi cu ochişorii frumoşi în laptopuri. Trei perechi dintre dumneavoastră vorbeaţi unii cu alţii, mai aprins sau mai domol. Un coleg, pe care nu-l mai văd, era într-un live, în concurenţă cu domnul Simion. Şi alţi vreo şase colegi, mai stingheri, erau singuri în bancă. Domnul Barna însuşi contempla vitraliul. Cam aşa v-a interesat pe cei din stânga ce vă spunea domnul ministru despre agricultură. Ceilalţi, neafiliaţi, erau prezenţi, păreau totuşi mai prezenţi, dar extrem de absenţi. Şi doar domnul Orban s-a mai înviorat când cineva, şi anume domnul ministru, i-a pomenit numele, dar a cedat şi domnia-sa pe parcurs, a mers şi a venit. Şi cam aceştia aţi fost şi sunteţi toţi. Îmi pare rău, domnule ministru, chiar îmi pare rău că v-aţi răcit gura de pomană, pentru că aţi venit şi aţi vorbit despre agricultură, nu aşa cum au făcut colegii noştri din Parlament. Şi, la final, pentru că nu intenţionam să vorbesc mai mult, am o singură rugăminte, una singură şi mare. L-aţi persiflat, v-aţi legat de vârsta domniei-sale, dar, vă rog, mai tânăr sau mai puţin tânăr, pe trotinetă sau din marile dumneavoastră organizaţii, stimaţi semnatari ai moţiunii, aduceţi-ne unul mai bun decât Petre Daea. Şi nu aveţi nici astăzi, n-aţi avut nici ieri, şi n-o să aveţi nici mâine. Şi, da, stimaţi colegi de la PNL, este evident, sper, pentru toată lumea, că va trebui să votăm cu toţii împotriva acestei moţiuni. Restul de comentarii n-o să le fac. Vă mulţumesc. (Revine la prezidiu.) (Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.) Procedură?
|
|||||
|
|
Nu, mai am 10 secunde. Faptul că un PSD-ist tânăr apără un comunist bătrân nu mai miră pe nimeni, însă... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Moşteanu. |
||||||
|
|
...însă eu vă arăt şi ipocrizia PSD, care spune că n-am fost atenţi la dezbatere şi în momentul acesta sunt în sală 15 PSD-işti din 107 membri ai... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Moşteanu. |
||||||
|
|
...Grupului parlamentar al PSD. (Aplauze.) Asta e ipocrizie. (Aplauze.) A venit aici colegul vostru... (Aplauze.) ...şi vă e lene să veniţi la muncă! (Aplauze.) |
|||||
|
|
În continuare, din partea deputaţilor neafiliaţi, sunt doi, împart 6 minute, domnul Prunean, începem. Aveţi 3 minute, domnule Prunean. Şi domnul Rusu, tot 3 minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur, e greu să vorbesc după dumneavoastră, că aveţi un dar al vorbirii, dar o să mă străduiesc să aduc şi eu câteva elemente în această dezbatere. Este 18 aprilie 2023, ora 18.16 - aşa i-ar plăcea domnului ministru Daea, cu precizia aceasta să spunem şi să facem un semn în grindă, să notăm că domnul ministru Daea a venit în faţa Parlamentului. Sigur, în comisie l-am chemat de mai multe ori, dar n-a binevoit să vină să stea la discuţii cu noi. Criza cerealelor generată de războiul din Ucraina este o criză nouă, dar criza agriculturii româneşti este o criză care e veche, e generată de incompetenţă, de nepăsare şi evidente interese meschine, care nu are de-a face cu actuala criză generată de război. Şi aş vorbi puţin despre pesta porcină africană, pentru că a vorbit şi domnul ministru. În 2016, pe când pesta porcină africană încă nu era în România, Guvernul Cioloş punea pe masă atunci un plan de măsuri pentru prevenirea şi combaterea acesteia. Pe 5 ianuarie 2017 a venit la minister domnul ministru Daea. Evident că nu i-a păsat de niciun plan de prevenire şi combatere. Drept dovadă, la câteva luni de zile, prin iunie-iulie, au apărut primele focare de pestă porcină în România. Şi în continuare acestea există. Nimic concret, nimic palpabil de făcut în acest sens. În schimb, de un an şi jumătate învârtim o lege a porcului, la presiunea Comisiei Europene, care ne tot ameninţă după fiecare audit că n-o să ne mai dea bani de despăgubire. Şi, atunci, am inventat această lege a porcului, ca să le demonstrăm europenilor că facem totuşi ceva. Sectorul bovin, de la an la an, o duce tot mai greu. Aceeaşi nepăsare, aceeaşi indiferenţă şi nepricepere. În septembrie 2022, domnule ministru, vă chemam insistent în Comisia pentru agricultură, să discutăm tocmai de o schemă de ajutor pentru crescătorii de vaci de lapte. V-a durat în cot. Eraţi şi atunci ocupat să bateţi câmpii şi să cheltuiţi sute de mii de euro cu deplasările pe canalele de irigaţii abandonate. Într-un final, aţi făcut o schemă de ajutor de stat, prin ordonanţă de urgenţă. Aţi gândit-o atât de bine, încât doar jumătate din bani au fost cheltuiţi. Sigur, poate pentru dumneavoastră asta e un succes, au rămas bani necheltuiţi şi poate îi alocaţi în altă parte... |
|||||
|
Să nu uitaţi să-i lăsaţi... |
||||||
|
|
...spre alte grupuri... |
|||||
|
...timp şi domnului Rusu... |
||||||
|
...de interese. |
||||||
|
...vă rog. |
||||||
|
|
Da. Şi o să închei spunându-vă - aveaţi zilele trecute o idee creaţă, de a discuta cu retailerii, pentru a reduce preţul la alimente. Domnule ministru, Acestea sunt ale trecutului metode. Nu mai avem centralism, nu mai avem CAP-uri, nu mai avem comandă de sus, ca toată lumea să se alinieze, suntem într-o economie de piaţă. În schimb, aveţi la dispoziţie Legea practicilor comerciale neloiale. N-aţi reuşit anul trecut să faceţi în 8 luni de zile normele de aplicare. Legea trebuia să intre la 1 ianuarie în aplicare. Mai aveţi Legea laptelui... O voce din sală: Timpul! (Vociferări.) |
|||||
|
|
...pentru care avem norme de aplicare, dar, din păcate... Voci din sală: Timpul! Timpul! (Vociferări.) |
|||||
|
|
...nu vedem nicio diferenţă... Voci din sală: Timpul! Timpul! (Vociferări.) |
|||||
|
|
...în magazine. În rest, am văzut nişte pancarte pe aici, pe la microfon... (Vociferări.) Voci din sală: Timpul! Timpul! (Vociferări.) |
|||||
|
|
...cerând interzicerea... O voce din sală: Timpul! (Vociferări.) |
|||||
|
|
...interzicerea importurilor din Ucraina. Probabil Putin a trimis-o. Ar fi primul care s-ar bucura să dea nişte găuri. Vă rog, colegul! (Se adresează domnului deputat Daniel-Gheorghe Rusu.) |
|||||
|
|
Aţi mâncat cam mult... |
|||||
|
|
Domnul Alin-Costel Prunean (din sală): Hai, lăsaţi-l şi pe colegul, că e vina mea! |
|||||
|
|
Ştiu că e vina dumneavoastră, asta ştiu. Domnule Rusu, vă rog. |
|||||
|
|
S-a aprins colegul cam tare. Sunt multe de spus, într-adevăr. Eu vreau să vă spun, în primul rând, Hristos a Înviat! În al doilea rând, vreau să-l întreb pe domnul ministru Daea: Credeţi în Dumnezeu, domnule ministru? Pentru că dacă credeţi în Dumnezeu, dacă aţi avea un pic de demnitate în dumneavoastră, aţi lua modelul acela polonez şi v-aţi da demisia. Pentru că ministrul agriculturii din Polonia tocmai ce şi-a dat demisia. Nu mai rămâneţi, că nu are rost să mai rămâneţi la conducerea acestui minister care şi aşa e făcut praf! Ascultându-vă de aici, de la acest microfon, mi-am dat seama de ce ura tata atât de mult comuniştii. Dumneavoastră, de fapt, aţi făcut o pledoarie. Nici nu-i pledoarie, aţi început să faceţi rapoarte, ca pe timpul lui "Ceaşcă", şi să ne explicaţi nouă câţi porci în coteţ, cât grâu la hectar, câţi cormorani şi aşa mai departe. Domnule, realitatea este simplă şi este dincolo de aceste ziduri. Realitatea este că oamenii o duc din ce în ce mai rău. Realitatea este că preţurile au crescut, că oamenii nu-şi mai permit să îşi cumpere un porc de Crăciun, nici un miel de Paşte, nici ouă, nici nimic. Oamenii sunt afară şi plâng, iar fermierii vă cer demisia, domnule ministru. Din aceste considerente şi multe altele, care ţin de circul politic, public, pe care îl faceţi zi de zi, nu putem altceva decât să vă cerem demisia şi să faceţi ceea ce trebuie să faceţi, să luaţi modelul polonez şi să plecaţi din această funcţie. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. În încheiere, domnule ministru, mai aveţi 6 minute şi 11 secunde să răspundeţi la ce credeţi de cuviinţă că aţi reţinut din dezbaterile de astăzi. Vă rog. (Vociferări.) |
|||||
|
Daniel, mai sunt 9 minute de la PSD, puteţi să-i daţi şi voi minutele! |
||||||
|
|
Mulţumesc de idei, o să-i dăm dacă mai are nevoie. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Petre Daea: Stimaţi semnatari ai moţiunii, Din respect pentru dialogul instituţional şi al misiunii pe care o avem fiecare dintre noi, am prezentat în scurta mea intervenţie măsurile pe care le-am luat în agricultura României, răspunzând la problemele ridicate de dumneavoastră. Procesul legislativ laborios pe care dumneavoastră l-aţi validat în Parlamentul României mi-a dat posibilitatea să conectez resursele administrative şi financiare ale ministerului pentru a da răspuns la multiplele nevoi pe care le are agricultura Ţării Româneşti. Sunt convins că toţi avem de învăţat din acest demers instituţional. Îmi îngădui, ca om care am depus jurământul de trei ori în Parlamentul României, să vă spun că regretul m-a cuprins în momentul în care am citit moţiunea, că s-a dorit a fi un moment politic ce-l poate valorifica opoziţia. Am fost, în Parlamentul României, în banca opoziţiei şi m-am străduit să nu jignesc, să nu deformez realitatea şi să contribui, prin discurs, prin amendamente, prin vot, la construirea binelui şi la promovarea lui. La cele afirmate stau mărturie luările de cuvânt şi moţiunile scrise de-a lungul vremii. Autoritatea ţi-o dă funcţia, prestigiul ţi-l câştigi singur. Parlamentul României, ca instituţie supremă în stat, este chemat să rezolve, împreună cu celelalte puteri ale statului, probleme cu care se confruntă societatea, în general şi omul, în particular. În acest demers m-am regăsit tot timpul. N-am dat mâna şi nu dau mâna cu minciuna, cu ipocrizia şi lipsa de respect faţă de muncă. De aceea, mă aşteptam ca în acest demers, normal, firesc, necesar, să regăsesc măcar o propunere pentru a îmbunătăţi activitatea din acest domeniu greu încercat, care a trecut prin patru crize - COVID, criza energetică, seceta şi acum războiul. (Vociferări.) Fermierii... (Vociferări.) ...toţi şi, alături de ei, cu mijloace aflate la îndemână, au putut scoate din rodul pământului şi din îngrijirea animalelor hrana atât de necesară fiecăruia dintre noi. Tot timpul voi rămâne recunoscător acelora care fac mai mult decât mine, iar efortul fermierilor îl apreciez... (Vociferări.) ...şi îl susţin. (Vociferări.) Nu pot înţelege... (Vociferări. Gălăgie.) ...şi nu voi putea înţelege minciuna... (Vociferări. Gălăgie.) ...făţărnicia, lupta pentru un scaun pe care doresc să îl ia înainte... (Vociferări. Gălăgie.) ...de a i se pune picioare. |
|||||
|
|
Asta ar fi chiar culmea! Numai o secundă! Doamnă senator, cred că sunteţi oaspete în această sală. Am rugămintea să fiţi totuşi respectuoasă cu colegii deputaţi. |
|||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Sunt foarte respectuoasă! |
||||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Nu avem deputaţi în sala asta, unde sunt...? |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă senator. |
|||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Unde sunt? (Vociferări. Gălăgie.) |
||||||
|
|
Am o rugăminte la dumneavoastră. Dacă nu încetaţi, o să chem chestorii şi o să pun în aplicare... (Vociferări.) ...regulamentul. (Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Chiar vă rog să mă daţi afară, să văd cum reuşiţi! (Râsete. Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnule ministru, vă rog să continuaţi. |
|||||
|
|
Domnul Petre Daea: Nu pot înţelege şi nu voi putea înţelege minciuna, făţărnicia, lupta pentru un scaun pe care doresc să-l ia înainte de a i se pune picioarele. Şi dumneavoastră, prin acest demers, v-aţi dovedit a fi pătimaşii zilei, într-o Săptămână a Patimilor, dorind să aruncaţi cu noroi într-un om care are ani de muncă mai mulţi decât vârsta pe care o au majoritatea semnatarilor moţiunii. Aţi făcut-o dintr-un interes mărunt. Aţi dorit să câştigaţi puncte electorale în postura de alegător... |
|||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Aaaa! |
||||||
|
|
Domnul Petre Daea: ...dar nu cu siguranţa de ales. Aţi ieşit prea devreme la încălzire într-o partidă care nu a început a se juca, căutând suporteri care nu au venit încă la meci. Eşecul este asigurat şi vă felicit pentru aceasta! Succes în continuare! Mă gândeam că în momentul în care Ludovic Orban a semnat moţiunea - cum l-aş putea respecta când, în perioada pandemiei, stătea picior peste picior în Guvernul României, cu paharul de băutură în faţă, cu trabucul în colţul gurii, degajând fumul indiferenţei ce-l puteai tăia cu cuţitul, iar românii noştri, cu frica, cu boala şi cu moartea, întâmpinau masa zilei mâncând varza din Macedonia, iar legumicultorii... (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Ciprian Ciubuc (din sală): Domnule Daea, opriţi cerealele, da sau nu? |
||||||
|
|
Domnul Petre Daea: ...smulgeau plantele de castraveţi cu rod, cu tot? (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Ciprian Ciubuc (din sală): Lăsaţi gargara! |
||||||
|
|
Domnul Petre Daea: Unde este sprijinul acordat agricultorilor prin PNRR pentru irigaţii, ca să nu mai fim păgubiţi de secetă? Unde sunt acţiunile acestui plan? Unde este purtătorul de geantă, Cioloş... (Vociferări.) ...care n-a făcut nimic pentru România, nici ca ministru, nici în calitate de comisar? (Vociferări.) Unde erau tinerii din USR care prin reprezentanţii lor din structurile Uniunii Europene criticau ţara noastră şi votau împotriva ei, iar acum s-au gândit să mănânce liniştiţi cozonacul Sărbătorilor... (Vociferări.) ...bând vinul cu pelin... (Vociferări.) ...în ciuda ministrului care a contribuit câtuşi de puţin la mâncarea lor în tihnă de sărbători, când liniştea le-a fost dată de faptul că au depus o moţiune în Săptămâna Patimilor şi care se va discuta în Săptămâna Luminată? Poate vă veţi lumina şi veţi lua aminte de un exemplu de moţiune depusă în 2007 împotriva ministrului Remeş, prin care nu se cerea demisia lui, pentru că acest demers este inoperabil juridic, dar care viza acordarea unui sprijin de 4 milioane de lei pe hectar. O decizie onorantă, un sprijin real pentru fermieri, la întocmirea căreia am participat cu gândul că fac bine ţării mele. Închei prin a vă spune că Petre Daea poartă respect fermierilor, iar devotamentul pentru meserie şi muncă stă în existenţa sa. Dacă vă gândiţi la evadare din câmpul muncii, vă asigur că nu o voi face. (Vociferări.) De asemenea, vă îndemn să reflectaţi, că v-aţi încălzit prea mulţi pentru funcţia de ministru. Cu siguranţă va fi cineva după Petre Daea, dar nu toţi, pentru că este un singur loc. Până atunci, aveţi tot timpul să reflectaţi. Învăţaţi, că vă prinde bine. Aşteptaţi, că mai aveţi timp. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Am încheiat dezbaterile. Vă reamintesc că votul asupra moţiunii va avea loc mâine. Îl rog pe colegul meu vicepreşedinte, Roman, să prezideze şedinţa dedicată interpelărilor. Vă mulţumesc şi vă doresc o seară minunată! |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună seara, stimaţi colegi! (Vociferări. Gălăgie.) Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 18 aprilie 2023, consacrată primirii răspunsurilor la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. (Vociferări. Gălăgie.) Domnule ministru, vă mulţumesc. Rog pe doamna senator să părăsească sala, să ne putem continua lucrările. (Se adresează doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă.) Invit la... (Vociferări. Gălăgie.) Poate învăţaţi şi dumneavoastră că aici sunteţi la Cameră, nu la Senat. Deci avem pe domnul coleg deputat Lazăr Ion-Marian, Grupul USR. Este? Domnul Gábor Sándor de la minister? Domnule Sándor, domnul deputat Lazăr Ion-Marian, Grupul USR, are o interpelare pe "Situaţia măsurilor de restricţionare a circulaţiei rutiere la podul situat pe DN 67B, km. 119 (sensul Drăgăşani - sat Poganu)"; nr. 8924A. Aţi depus în scris? În regulă. |
|||||
|
|
|
Tot pentru dumneavoastră, domnul deputat Aelenei Dănuţ, neafiliaţi. |
|
|||
|
Domnul Dănuţ Aelenei (din sală): Prezent! |
||||||
|
|
Doriţi să luaţi cuvântul? |
|||||
|
Domnul Dănuţ Aelenei (din sală): Nu, nu. I-am pus întrebarea. |
||||||
|
|
Bun. Aveţi răspunsul la solicitarea domnului deputat? Vă rog. Domnule Chelaru, rugămintea... rugămintea să continuaţi în afara sălii, dacă nu rămâneţi la interpelări. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Gábor Sándor (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii): Mulţumim, domnule preşedinte de şedinţă. Referitor la întrebarea... referitor la "Situaţia infrastructurii feroviare", în mod aplicat la podul feroviar din Târgu Ocna, permiteţi-ne să vă informăm asupra următoarelor. Podeţul respectiv este situat, nu e aşa, pe linia de cale ferată Adjud-Siculeni, în apropiere de staţia Târgu Ocna, la km 49 şi este deja inclus în programul de reabilitare a 18 poduri şi podeţe, dintre care 15 se află pe raza judeţului Bacău. Acest program se află în elaborarea studiului de fezabilitate finanţat din fonduri nerambursabile în Programul Operaţional Infrastructură Mare şi de la bugetul de stat, iar termenul de finalizare este 3 iulie 2023. Menţionăm în acest sens că proiectantul a depus încă din luna ianuarie 2022 la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău o cerere de emitere a acordului de mediu pentru podeţul respectiv, inclusiv documentele solicitate. Ca urmare a acestei depuneri, s-au parcurs un număr de şapte etape specifice avizării acestui proiect din punctul de vedere al APN-ului Bacău. Care sunt aceste etape? Deci în 7 ianuarie 2022 s-a depus solicitarea de emitere de acord de mediu. În ianuarie, în aceeaşi lună, s-a încheiat procesul-verbal de verificare a amplasamentului pe teren. În septembrie 2022, în şedinţa Consiliului de analiză tehnică din cadrul APM Bacău a comunicat concluziile aferente, constatând că se impune evaluarea impactului asupra corpurilor de apă. La o lună, aproape o lună, adică în octombrie, pe data de 11, APM Bacău a emis Decizia etapei de încadrare cu numărul 222, din care relevăm în mod special îndrumătorul pentru elaborarea raportului pentru impactul de mediu şi a studiului de evaluare adecvată. În consecinţă, în baza acestui îndrumător, în februarie 2023, proiectantul a depus studiul de evaluare adecvată şi raportul de impact asupra mediului. În martie 2023, anul acesta, deci, APM Bacău revine cu o nouă adresă, prin care solicită completarea documentaţiei depuse, fapt onorat în data de 28 februarie 2023 de proiectant. Ulterior, APM Bacău a informat CFR Galaţi că urmează o nouă şedinţă de dezbatere publică, deşi proiectantul a depus până în acea etapă toate documentele şi completările solicitate. În ceea ce priveşte proiectul respectiv, studiul de fezabilitate elaborat de proiectant şi avizat de Sucursala Regională Căi Ferate Galaţi, pentru reabilitarea acestui obiectiv este prevăzută construirea unui podeţ nou, cu cadru din beton armat pe toată lungimea. Evident că în această perioadă, în baza unei expertize elaborate în anul 2021, din punct de vedere tehnic, a acestui podeţ, prin care s-a constatat că unele degradări ale elementelor laterale şi doar de format lateral al zidăriei, zone, deci, care nu afectează structura de rezistenţă a podeţului... |
|||||
|
|
O să vă rog să comprimaţi răspunsul, domnule secretar de stat. Rugămintea este să încercaţi să comprimaţi răspunsul dumneavoastră. |
|||||
|
|
Domnul Gábor Sándor: Două fraze mai am. Mulţumesc frumos. Deci grinzile din lemn montate provizoriu au rolul doar de a menţine piatra spartă pe acest podeţ, deci nu au rol de a ameliora structura de rezistenţă sau consolida structura de rezistenţă. Precizăm în încheiere că pentru siguranţa circulaţiei feroviare în această zonă s-a introdus şi se menţine o restricţie de viteză de 15 km/h pentru toate trenurile care tranzitează acest podeţ. Vă mulţumim pentru interesul manifestat şi înţelegem să dovedim la rândul nostru o preocupare dedicată pentru a răspunde cu toată consideraţia solicitărilor dumneavoastră şi în continuare. Mulţumim. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnule Aelenei, mai aveţi suplimentar ceva de adăugat? |
|||||
|
Domnul Dănuţ Aelenei (din sală): Mai am o întrebare, dar nu e pe domeniul acesta. |
||||||
|
|
La această întrebare, dacă mai aveţi ceva, conform Regulamentului, de adăugat? Nu. |
|||||
|
Domnul Dănuţ Aelenei (din sală): Sunt mulţumit. Am să urmăresc. |
||||||
|
|
Mergem mai departe. Tot dumneavoastră - aveţi o întrebare pentru domnul secretar András István Demeter - "Evacuarea din atelierul din Emil Pangrati a pictorului Constantin Pacea"; cu numărul 8967A. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|||||
|
|
Domnul Demeter András István (secretar de stat, Ministerul Culturii): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră având ca obiect "Evacuarea din atelierul din Emil Pangrati a pictorului Constantin Pacea", vă comunicăm următoarele. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Culturii este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul culturii. În considerarea exercitării obligaţiilor ce revin Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu privire la decizia de evacuare din atelierul său a pictorului Constantin Pacea, vă informăm că, potrivit atribuţiilor conferite de legislaţia în materie, acestea nu se circumscriu sferei noastre de activitate. Date fiind cele prezentate, vă recomandăm să vă adresaţi Uniunii Artiştilor Plastici din România, organizaţie cu personalitate juridică ce are drept scop apărarea drepturilor membrilor săi, în vederea identificării soluţiilor potrivite situaţiei. Pentru alte întrebări, propuneri sau observaţii din domeniul nostru de competenţă, vă stăm oricând la dispoziţie. Mulţumim. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Domnule deputat, dacă aveţi de făcut completări? |
|||||
|
Domnul Dănuţ Aelenei (din sală): Sunt mulţumit. Mulţumesc domnului secretar de stat. |
||||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Vă doresc o seară bună! Înţeleg că pentru domnul Şlincu Dan-Constantin, Grupul PSD, de la MAE a venit răspunsul în scris. Pentru domnul Virgil Alin Chirilă, Grupul PSD - răspuns în scris de la domnul subsecretar Răzvan Popescu. Pentru domnul Chirilă Virgil Alin, Grupul PSD - răspuns în scris de la acelaşi subsecretar de stat, Răzvan Popescu. Tot Răzvan Popescu - răspuns în scris pentru domnul deputat Zetea Gabriel, Grupul PSD. Mai era domnul Alenei. A plecat. O să vă rog, dacă... Vă mulţumesc. Vă mulţumim foarte mult pentru amabilitate. Rugămintea - să lăsaţi răspunsul în scris la secretariat. Răspuns în scris pentru domnul Chirilă Virgil Alin, tot din partea domnului Balanişcu, secretar de stat. Domnul Lazăr nu este sală. O să rog să depuneţi în scris, domnule secretar de stat Balanişcu. Iar pentru domnul Zetea Gabriel-Valer, Grupul PSD - pe infrastructură sanitară se solicită amânare. Tot pentru domnul Zetea - pe tema: "Pacienţii cu boli incurabile..." se solicită amânare. Pentru domnul deputat Lazăr Ion-Marian, Grupul USR -Ministerul Sănătăţii solicită amânare. Pentru domnul Lazăr Ion-Marian, Grupul USR - s-a transmis răspunsul în scris. Pentru domnul deputat Lazăr Ion-Marian, Grupul USR - Ministerul Sănătăţii ne solicită amânare. Şi Ministerul Energiei ne solicită amânare pentru domnul deputat Ghiţă Daniel-Florin. Amânări pentru domnul deputat Virgil Alin Chirilă - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Tot amânare, pentru acelaşi domn deputat - Ministerul Agriculturii. Amânare pentru acelaşi deputat - de la Ministerul Afacerilor Externe. Amânare pentru Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - domnului deputat Şlincu Dan. Amânare pentru domnul deputat Giurgiu Adrian - de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Amânare pentru domnul Zetea - de la MIPE. Amânare pentru domnul Virgil Alin Chirilă - de la Ministerul Sportului. Amânare pentru domnul Zetea Gabriel-Valer - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Amânare pentru domnul Lazăr Ion-Marian, Grupul USR - Secretariatul General al Guvernului. Amânare pentru domnul Lazăr Ion-Marian - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Amânare pentru domnul deputat Brian Cristian - de la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. |
|||||
|
|
|
În cazul listei de deputaţi înscrişi la interpelări, având în vedere că colegii nu sunt în sală, ne oprim aici. Declar şedinţa închisă. Vă mulţumesc.
|
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18.43.
|
||||||
![]() |



