Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 septembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 septembrie 2023

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 18.24.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Alfred-Robert Simonis, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi domnul Nicolae-Ionel Ciucă, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală şi să ia loc.

 
   

PAUZĂ

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 466 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa până în acest moment 397.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite şi afişate.

Supun votului ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Cu 205 voturi pentru, 75 împotrivă, 5 abţineri şi 7 colegi care nu votează, ordinea de zi a fost aprobată.

Supun votului programul de lucru pentru ziua de astăzi.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

239 de voturi pentru, 92 împotrivă, 3 abţineri şi un coleg care nu votează.

Programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. (L551/2023)

Pe ordinea de zi avem angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. (L551/2023)

Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, în şedinţa din 26 septembrie 2023, în conformitate cu prevederile art.114 alin.(3) din Constituţie, au stabilit perioada pentru depunerea amendamentelor până în ziua de marţi, 26 septembrie, la ora 13.00, precum şi transmiterea acestora către Guvern, urmând ca Guvernul să hotărască asupra amendamentelor şi să prezinte Parlamentului proiectul de lege asupra căruia îşi angajează răspunderea în forma finală.

Cu aceste precizări, invit la tribună pe domnul prim-ministru Ion-Marcel Ciolacu pentru prezentarea proiectului de lege.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. (Aplauze, rumoare.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu (prim-ministru al Guvernului României):

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară şi să pună punct modului în care cei puternici şi cu foarte mulţi bani se credeau de neatins!

Vă spun cu toată responsabilitatea: de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat! Şi mai ales - s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală!

La fel ca toţi românii, şi eu m-am săturat de ipocrizie!

M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu eşti şef la stat, atunci nu mai poţi munci. Sau că: dacă nu ai ajutoare de stat, subvenţii ori facilităţi fiscale, atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea.

M-am săturat să văd că unii îşi încasează lună de lună salariul, fără să aibă vreo performanţă, în vreme ce alţii trebuie să muncească pe rupte pentru acel salariu. (Rumoare, discuţii.)

M-am săturat să văd cum unii îşi pot plăti corect toate taxele, contribuţiile şi impozitele, iar alţii urlă ca din gură de şarpe că nu se poate să fii corect.

Trebuie să înţelegem cu toţii că, aşa cum a fost până acum, statul român nu poate merge mai departe! Nu mai putem să ne minţim unii pe alţii, nu mai putem să ne facem că facem, nu mai putem să cerem mereu, fără să dăm nimic în schimb!

Trebuie să punem tot sistemul pe baze corecte şi echitabile pentru toţi cei care muncesc, indiferent unde muncesc - la stat sau la privat.

Stimaţi colegi,

Măsurile cu care vin astăzi în faţa Parlamentului au fost dezbătute îndelung. Ele nu sunt o simplă reacţie la nevoile de acum ale statului. În ultimele luni, am avut un dialog public consistent şi ne-am întâlnit cu toţi cei care au avut ceva de spus pe această temă. Astăzi îmi asum răspunderea pentru un set de măsuri, dar suntem abia la începutul unei reforme mai ample, care înseamnă de fapt o reaşezare a statului pe baze mult mai corecte şi echitabile. Este un efort naţional al României din 2023, pentru a avea o economie mai puternică şi a trăi mai bine şi în 2025, şi în 2030.

A fost o dezbatere pe care nu o mai puteam amâna. De aceea, am mers înainte cu mult curaj, curaj care, din păcate, a lipsit în ultimii zeci de ani în materie de reforme. Pentru că timpul nu are răbdare cu noi. Eu nu vreau să văd o nouă generaţie îndatorată, doar pentru că noi pierdem aceşti ani fără să facem nimic.

Ştim că românii vor un stat mai implicat şi mai eficient, cu servicii publice mai bune, susţinute de o economie dinamică. În următoarele săptămâni vom demara un proces de simplificare a legilor ţării, astfel încât toate eforturile făcute de românii care muncesc, de sectorul privat şi de statul român să poată fi valorificate la justa valoare şi aşteptare a tuturor românilor.

Echilibrarea sistemului fiscal şi legi mai bune înseamnă apropierea de ceea ce numeam, acum câţiva ani, "o ţară ca afară". Dar aceste obiective... (Rumoare.) nu pot fi atinse fără organizare, fără simplificare sau fără un buget mai puternic al statului, care să-i ajute pe români să treacă cu bine peste crizele cu care ne confruntăm şi noi, dar şi celelalte state din Europa şi din restul lumii.

Doamnelor şi domnilor,

Nu sunt adeptul modificărilor fiscale atunci când nu e cazul. Nu am susţinut niciodată măsuri luate peste noapte... (Rumoare.), fără nicio analiză. Nu cred în varianta inventării de noi biruri pentru mediul de afaceri corect... (Rumoare, discuţii.), care îşi achită impozitele şi taxele la stat.

Cred, însă, că măsuri dure trebuie luate acolo unde există fraudă, acolo unde există evaziune, acolo unde există risipă în cheltuielile statului. Cred că singura cale prin care această ţară se poate dezvolta este un parteneriat cinstit şi real între guvern şi mediul de afaceri.

Stimaţi colegi,

Vă spun sincer că, în ultimele luni de zile, foarte multe persoane mi-au sugerat că nu este acum momentul să luăm aceste măsuri - înaintea unui an electoral fără precedent, cu patru rânduri de alegeri, că ar fi mai bine să ascundem problemele sub preş şi să amânăm toate aceste măsuri după alegeri.

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

După alegeri, când românii nu mai pot sancţiona prin vot pe nimeni.

A nu face nimic pentru că vin alegerile şi nu trebuie deranjat nimeni, nici măcar cei incorecţi, nu este o opţiune pentru mine şi Guvernul României! A nu face nimic şi doar a da din gură din opoziţie, după ce ai nenorocit bugetul României, iarăşi nu poate fi o opţiune. (Vociferări.)

Eu nu pot şi nu vreau să las o ţară fără opţiuni! De aceea, nu am adoptat varianta comodă, în care să nu fac nimic!

Stimaţi români,

Am multe defecte, dar cu siguranţă nu pot să mint. (Rumoare, vociferări.)

Nu pot să vin în faţa dumneavoastră şi să vă mint, aşa cum aţi fost minţiţi înainte de alegerile din 2009, când vi s-a promis raiul pe pământ şi apoi v-au fost tăiate salariile şi pensiile! (Discuţii, replici neinteligibile.)

Cred că măsurile trebuie luate atunci când sunt necesare. Chiar dacă ele nu sunt pe placul unora! Chiar dacă cei care au crezut că şmecheria va putea continua la nesfârşit ţipă acum cât pot de tare!

Nu, dragi români! Astăzi, se va încheia o etapă din istoria României! Astăzi, se termină cu şmecheria! Astăzi, Guvernul pe care-l conduc îşi asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-şi mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiţi, a celor care-şi plătesc corect taxele şi impozitele la stat, iar pe ceilalţi să nu-i deranjeze nimeni.

România nu-şi poate permite ca doar cei cu salarii mici să plătească corect taxele, iar cei cu venituri mari să le tot optimizeze.

De astăzi, toată lumea va plăti în funcţie cu cât câştigă! Nu poţi să fii milionar, dar să plăteşti taxele la echivalentul salariului minim pe economie! Nu poţi obţine profituri excesive, dar în ţara în care le-ai obţinut să nu plăteşti nimic! La fel cum nu se poate ca simpla prezenţă la serviciu să-ţi dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei. Fără nicio performanţă! Şi, din acest motiv, tot astăzi, Guvernul pe care-l conduc îşi asumă şi răspunderea pe măsurile de reducere a risipei bugetare. Pentru că nu este corect ca statul român să se lăfăie, cu cheltuieli care cresc de la an la an, rezultatul fiind doar un act administrativ total ineficient şi fără legătură cu nevoile reale ale cetăţenilor.

Stimaţi colegi,

Oprirea risipei bugetare a fost primul obiectiv de la care s-a plecat atunci când am pornit această reformă fiscală. Şi, iată, astăzi, vin în faţa dumneavoastră cu cea mai ambiţioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluţie! O reformă promisă de atâtea ori, de care România nu mai poate scăpa şi, culmea, o va face un premier social-democrat. (Discuţii.)

E clar pentru toată lumea... (Aplauze.) că ce a fost... (Rumoare, discuţii.) că ce a fost până acum nu a funcţionat.

În timp ce calitatea serviciilor publice a stagnat, cheltuielile cu personalul bugetar au explodat. În ultimii zece ani, cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut de 160 de ori, de 2,6 ori. Însă performanţa şi eficienţa actului public, nu!

De aceea, prin legea prezentată astăzi va fi mai multă cumpătare pentru bugetarii cu venituri mari. În acelaşi timp, angajaţii cu salarii mici vor primi în continuare vouchere şi alte măsuri de susţinere a veniturilor.

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă, discuţii.)

Totodată, vor fi mai puţini şefi. Se vor desfiinţa mii de posturi de şefi, cu toată salba de consilieri, şoferi şi secretare. Vor dispărea şi un sfert din funcţiile de secretari de stat, vicepreşedinţi şi celelalte funcţii de demnitate publică asimilate acestora.

În plus, vom implementa un plan de reducere a risipei în aparatul bugetar, atât pentru administraţia centrală, cât şi în cea locală, companii de stat şi instituţii autonome. Vor fi limitate cheltuielile cu achiziţiile şi vor fi controale mult mai stricte pentru depăşirea acestor limite. Indemnizaţiile vor fi plafonate, iar acordarea acestora se va face doar în funcţie de performanţă. Suplimentar, vom comasa şi descentraliza o serie de instituţii tocmai pentru a reduce cu cel puţin 15% cheltuielile de funcţionare şi cele cu materiale şi servicii.

Prin toate aceste măsuri, avem un singur scop, acela de a însănătoşi finanţele publice şi de a reduce îndatorarea României, pentru a putea aloca mai mulţi bani acolo unde este într-adevăr nevoie: în instituţii, în educaţie, sănătate şi infrastructură, în producţie şi crearea de locuri de muncă aici, în România.

Doamnelor şi domnilor,

Am început prin a vă spune că nu sunt adeptul inventării de noi biruri pentru mediul de afaceri corect, care-şi achită impozitele şi taxele la stat, şi că, în opinia mea, măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă, acolo unde există evaziune. Din acest motiv, legea propusă astăzi prevede măsuri clare pentru reducerea fraudei şi a evaziunii fiscale. Nu mai putem continua să ne bazăm doar pe taxele plătite corect de românii cinstiţi, fie simpli cetăţeni, fie antreprenori. Nu este corect ca doar unii să plătească, iar toţi ceilalţi să aibă doar pretenţii.

Cu toţii vrem un sistem de sănătate puternic şi accesibil tuturor. Cu toţii vrem un sistem de învăţământ care să ne educe într-adevăr copiii. Cu toţii vrem servicii sociale, unde părinţii şi bunicii noştri să fie îngrijiţi corespunzător. Dar toate acestea costă bani şi nu pot fi construite când România are o evaziune fiscală de 10% din PIB: 160 de miliarde de lei - 32 de miliarde de euro. De aceea, vom creşte masiv amenzile şi vom confisca pe scară largă bunurile provenite din evaziune.

Vom impozita cu 70% tot ce înseamnă avere ilicită. Însă impozitarea cu 70% a sumelor nejustificate nu înseamnă taxarea banilor la nuntă sau la botez. Nu! Cu 70% va fi taxat cel care nu şi-a plătit corect taxele şi impozitele, cel care a făcut evaziune, cel care a furat din banii pentru sănătate, pensii şi educaţie.

Stimaţi colegi,

De trei luni de zile, nu a fost zi în care pachetul propus astăzi să nu fie discutat, iar fiecare măsură analizată, chiar de mai multe ori, cu toţi partenerii sociali: sindicate, patronate, ONG-uri, administraţie locală. Pentru că eu cred că, atunci când vei reaşeza întregul sistem fiscal, trebuie să discuţi înainte cu toată lumea.

Modelul economic bazat pe privilegii şi facilităţi fiscale, pe care s-a mers până acum, nu mai poate continua. România nu-şi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 de miliarde de lei şi o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate, înseamnă 15% din PIB-ul României, exact cât ne-ar trebui ca să ajungem în media europeană la venituri. Astăzi avem printre cele mai mici taxe şi impozite din Europa pe capital, dar încasăm cel mai puţin TVA. Practic, mai mult de o treime nu încasăm. La impozitul pe profit încasăm doar un sfert din ceea ce ar trebui, iar la impozitul pe venit - doar 80%. Nu încasăm taxe, în schimb ne împrumutăm la nesfârşit, riscând blocarea banilor de la Uniunea Europeană. Aşa nu vom ajunge nicăieri!

Doamnelor şi domnilor,

În ultimii ani s-au dat facilităţi fiscale imense pentru firme şi diverse categorii de angajaţi. Logic, ca urmare a creşterii economice, ar fi trebuit ca şi veniturile statului să crească. Cu toate acestea, încasările au stagnat. Suntem la 27% din PIB. Mai mult, bugetul României astăzi se bazează pe taxele plătite de salariaţi, pe consumul acestora şi pe investiţiile publice.

Dragi români,

Ca premier, sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulţumite că fac profituri nu de miliarde, ci doar de sute de milioane. Interesul suprem al României este să nu ni se oprească fondurile europene şi PNRR-ul, peste 70 de miliarde de euro, şi să nu fim penalizaţi cu o amendă de 0,5% din PIB pentru depăşirea deficitului bugetar. De asemenea, interesul suprem al României este să adere la OECD, pentru că asta ar însemna investiţii de miliarde de euro în ţara noastră. Dacă nu vom face acum nimic, ar însemna să oprim dezvoltarea României şi finanţările pentru construcţia de autostrăzi, şcoli şi spitale. Eu nu vreau şi nu pot accepta riscul stopării fondurilor europene şi a PNRR, doar pentru că unii nu înţeleg că trebuie să fie corecţi. (Aplauze.)

Doamnelor şi domnilor,

Am văzut tot felul de interpretări, cum că aceste decizii aduc austeritate. Adevărul este că austeritatea a fost în 2010, când s-au tăiat salarii şi pensii şi s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%. Atunci românii au fost sărăciţi şi s-a prăbuşit puterea de cumpărare. Acest Guvern nu creşte TVA-ul general. Acest Guvern păstrează la 9% TVA-ul pentru alimente şi medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5%, la lemne de foc, energie şi gaze.

În plus, cum poţi vorbi de austeritate când una dintre principalele măsuri este creşterea salariului minim cu 10%, iar în construcţii cu 12,5%? Să creşti salariul minim pentru două milioane de oameni, din punctul de vedere al unora este austeritate. Ştiu, este dureros pentru anumite interese economice, însă toţi trebuie să plătim corect taxele aici, în România. Corect şi echitabil.

Trebuie să facem un mediu concurenţial corect, în care fiecare plăteşte în funcţie de cât câştigă, nici mai mult, nici mai puţin. Taxăm suplimentar profitul băncilor şi, mai ales, venim cu o nouă abordare în cazul companiilor mari, care vor plăti un impozit de minim 1% din cifra de afaceri. Este o măsură de echitate, pe care o propun de doi ani, de când eram în opoziţie - marile companii să plătească măcar la nivelul minim al unei companii româneşti. Avem însă grijă ca investiţiile acestor mari firme să fie protejate, fiind eliminate din calculul acestui impozit.

Mai mult, asigurăm echitatea fiscală între contribuabili prin eliminarea graduală a excepţiilor şi privilegiilor fiscale. Sigur că vor fi întotdeauna unii care vor spune că nu este bine. Aşa au spus când am reglementat piaţa energiei, iar românii au plătit preţuri normale la facturile de curent şi gaze. Aşa au spus când am plafonat preţurile la alimentele de bază. De aceea, vă spun şi acum: măsurile fiscale propuse nu vor distruge nimic. Din contră, vor stimula dezvoltarea României.

Dragi români,

Repet, ca să fie foarte clar: oamenii obişnuiţi nu vor plăti niciun fel de taxe în plus. Vor fi supraimpozitate însă profitul excesiv, luxul şi viciile. Cine are proprietăţi scumpe, de peste 500 000 de euro, sau iahturi ori maşini scumpe, este normal să plătească mai mult. De asemenea, alcoolul, tutunul, băuturile cu zahăr şi, ulterior, jocurile de noroc trebuie taxate mai mult, pentru că efectele lor devin probleme majore de sănătate publică. Iar eu nu pot asista nepăsător la distrugerea unor generaţii întregi. (Aplauze.)

Doamnelor şi domnilor,

Ştiu că, în aceste zile, românii de bună-credinţă se întreabă ce se va întâmpla cu taxele şi impozitele lor, dacă aceşti bani vor fi bine cheltuiţi sau vor ajunge prin vreun portbagaj. Înţeleg aceste îngrijorări ale românilor şi tocmai de aceea, astăzi, de la tribuna Parlamentului, vreau să transmit un mesaj foarte clar pentru toţi cei care sunt în serviciul public, politicieni sau nu.

Această guvernare este despre reforme şi economie, despre binele românilor şi dezvoltarea României. Cei care vor să folosească funcţia publică sau politică pentru beneficii personale nu vor fi toleraţi în această guvernare şi nu se vor putea ascunde după carnetele de partid. Am văzut că cei care clamau "fără penali" acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid. Spre deosebire de ei... (Aplauze.) eu şi acest Guvern vom avea toleranţă zero faţă de corupţie. (Replici neinteligibile din sală.)

Solidaritatea noastră este doar cu românii, în special cu cei care-şi numără banii de la un salariu la altul. Solidaritatea noastră este cu pensionarii, cărora le vom creşte pensiile. Solidaritatea noastră este cu firmele care fac profit, dau locuri de muncă pentru români şi îşi plătesc corect taxele în România.

Dar nu voi fi niciodată solidar cu cei care confundă funcţia publică cu moşia proprie. Nu voi tolera niciun exces! Şi le cer tuturor celor care sunt în slujba românilor să se gândească de două ori înainte de a aviza vreo achiziţie publică. Ne putem face treaba şi fără cele mai noi maşini, telefoane sau deplasări externe al căror singur scop este plimbarea.

Reţineţi, dragi colegi... (Replici neinteligibile din sală.) noi putem legifera foarte multe, dar nu putem legifera bunul-simţ şi responsabilitatea! Asta depinde de fiecare dintre noi!

Doamnelor şi domnilor,

România are nevoie de această reformă majoră, iar eu sunt pregătit să mi-o asum. Este singura şansă pentru a continua dezvoltarea acestei ţări, singura şansă pentru a creşte nivelul de trai al generaţiilor actuale şi viitoare.

Prin urmare, doamnelor şi domnilor, având în vedere toate argumentele expuse mai sus, în temeiul art.114 din Constituţia României, Guvernul îşi angajează răspunderea asupra Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumim, domnule prim-ministru.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Urmare a prezentării în faţa Parlamentului a Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, vă informez că începând cu data de astăzi curge termenul de trei zile în care poate fi depusă o moţiune de cenzură, potrivit art.114 alin.(2) din Constituţie.

Totodată, având în vedere dispoziţiile art.114 alin.(3) din Constituţie, reamintesc că, în situaţia în care nu se depune o moţiune de cenzură, Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, PL-x 546 şi L551, se va considera adoptată în forma în care Guvernul şi-a angajat răspunderea în această şedinţă comună.

Legea se va depune la secretarii generali ai celor două Camere, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.

Termenul pentru sesizare va fi de două zile de la data depunerii, potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la procedura de urgenţă.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună de astăzi a Camerei şi Senatului.

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.54.