Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.68/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2024

  Respingerea solicitării desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în paralel cu plenul, pentru a dezbate Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 177/2019).  

Şedinţa a început la ora 16.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Lucian Nicolae Bode, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 115.

Vă reamintesc că şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, atât fizic, cât şi online.

Vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor de astăzi şi de mâine, 29, respectiv 30 aprilie; programul de lucru pentru perioada 29 aprilie - 4 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 22 - 29 aprilie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, iar de la ora 17.00 continuăm lucrările cu primirea răspunsurilor la interpelări.

Întreb liderii de grup dacă există obiecţii în legătură cu ordinea de zi.

Domnule Coleşa, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Da, am o obiecţie în privinţa ordinii de zi.

Aş vrea să vă rog să supuneţi votului, aşa cum v-am mai rugat şi în alte dăţi, şi sper că de data asta o veţi face, două chestiuni, dar privitoare la acelaşi PL-x.

În primul rând, este vorba de PL-x 236/2024 (Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024)... pentru aprobarea...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar ce vreţi cu acest PL-x?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...Ordonanţei de urgenţă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Este pe ordinea de zi, nu este...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Nu este pe ordinea de zi, dar...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...aş dori - deci PL-x 236/2024 - pentru aprobarea O.U.G. nr. 21/2024 privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare - şi aş dori să supuneţi votului întrunirea comisiilor raportoare - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică -, ai căror preşedinţi sunt prezenţi, pentru a avea un raport, astfel încât să poată fi introdus pe ordinea de zi.

Şi al doilea lucru...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coleşa...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...exact acesta, introducerea acestui PL-x 236/2024 pe punctul 1 pe ordinea de zi.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coleşa...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Deci sunt nişte lucruri foarte importante.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ştiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

V-am rugat...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu repet...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... primul, întrunirea comisiilor; doi - introducerea pe ordinea de zi.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mă lăsaţi şi pe mine să vorbesc totuşi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Ca şi săptămâna trecută, ca şi acum două săptămâni, ca şi de foarte mulţi ani, de când este în vigoare Regulamentul, vă reamintesc, stimate lider de grup, că în ziua plenului, fără acordul unanim al liderilor nu se poate introduce niciun punct pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc, domnule Coleşa. (Vociferări.)

 
     

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Sunt două...

Comisiile...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Două...

Nu pot să...

Din moment ce nu avem ce discuta, nu pot să trec la punctul 2.

Doamna Prună, vă rog.

Doamna Prună!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Am văzut că sunt colegi de-ai dumneavoastră - domnul Spătaru, fost ministru al economiei, care face tot felul de declaraţii în spaţiul public şi care ne spune că, iată, sectorul chimic este cel mai mare contributor la deficitul balanţei comerciale, dar atunci când a fost ministru n-a făcut nimic pentru sectorul chimic, acum văd că face doar declaraţii.

Eu astăzi am venit aici, în faţa dumneavoastră, să vă fac o propunere - să ajutăm sectorul chimic din România, pentru că avem şi nişte gaze care vor fi exploatate în Marea Neagră, în 2027, şi care pot fi valorificate superior.

Şi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Propunerea, doamnă Prună?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...am un proiect de lege pe circuitul parlamentar, care vine cu o serie de facilităţi fiscale pentru sectorul chimic din România. Este vorba de Proiectul nr. 177/2019 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal), care zace în sertarele acestui Parlament. Şi vă propun ca, astăzi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să se întrunească şi să lucreze în paralel cu plenul, pentru a da un raport la acest proiect de lege, astfel încât sectorul chimic din România să beneficieze de aceste facilităţi fiscale şi chiar să contribuie, până la urmă, la bunăstare...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...şi la tot ce înseamnă economie românească.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă reamintesc că nu aţi vrut nici să adoptăm aici, în Camera Deputaţilor, proiectul care reduce taxele pe muncă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună..."

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

... pe primii 3.000 de lei din salariu, ca românilor să le rămână 1.000 de lei...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...în plus în buzunar...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vicelider Prună...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...nu aţi vrut nici să reducem numărul...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...am început...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...de parlamentari...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...Săptămâna Mare şi...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...la 300.

Acum mai...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vreau să...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...mai încerc...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...fiu în ton...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...cu dumneavoastră...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...cu această perioadă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...cu dumneavoastră, că poate... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună, nu-mi face nicio plăcere să am de fiecare... cu dumneavoastră acest dialog al surzilor, se pare - mă includ şi pe mine acolo.

Doamnă Prună... (Vociferări.)

Mulţumesc.

Am înţeles.

Mâine-dimineaţă, pentru orice fel de declaraţii politice, vă stăm la dispoziţie, dar acum aţi avut o propunere asupra ordinii de zi şi vă rog frumos să mă lăsaţi să-mi fac treaba de preşedinte de şedinţă.

Este în regulă?

Mulţumesc. (Vociferări.)

Mulţumesc.

Că vreau să vă şi explic.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru vine la tribună.)

Domnule Grosaru, nu...

Domnule Grosaru, am o treabă nerezolvată cu antevorbitorul.

Vă rog să luaţi loc.

Mulţumesc.

Deci, doamna vicelider Prună a solicitat... (Vociferări.)

Deci, am înţeles bine... (Vociferări.) ...n-aţi solicitat introducerea pe ordinea de zi. Bun.

Aţi solicitat ca unele comisii să lucreze în paralel cu plenul şi să ia în discuţie...

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Vă ajut, domnule preşedinte?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să nominalizaţi comisiile, că vreau să fiu riguros.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Aţi văzut, dacă mi-aţi închis microfonul şi nu m-aţi lăsat până la capăt să-mi duc ideea?

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, comisiile, doamnă Prună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Chiar voiam să vă ajut şi chiar voiam să aduc argumente ca... colegii să voteze ca...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Comisiile?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să se întrunească şi să dea un raport pe Proiectul de Lege nr. 177/2019, adică facilităţi pentru industria chimică...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...din România, să nu mai avem cel mai mare...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...deficit al balanţei comerciale, care vine tocmai din zona de industrie chimică, deşi România are o tradiţie în ce înseamnă industria chimică, are oameni profesionişti şi are şi un potenţial...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...pentru că avem gaze naturale care pot fi valorificate superior.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Şi sper că asta v-a convins să votaţi.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Este solicitată încuviinţarea plenului pentru ca ai noştri colegi din Comisia pentru buget, finanţe să lucreze în paralel cu plenul pentru dezbaterea Pl-x 177/2019.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 92 de voturi contra, 50 pentru, 10 abţineri, un coleg care nu votează, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul de voturi.

(Domnul deputat Antonio Andruşceac solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe procedură?

 
     

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Da. Pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Respingerea solicitării desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în paralel cu plenul, în vederea dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (PL-x 236/2024).  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Andruşceac.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aceeaşi solicitare o am şi eu - să votăm aprobarea reunirii în acelaşi timp cu plenul a Comisiei pentru administraţie publică şi a Comisiei juridice, pentru a da raport pe PL-x 236/2024 (Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024).

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

PL-x 236 per...?

 
     

Domnul Antonio Andruşceac:

...2024.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E acelaşi pentru care a cerut domnul... introducerea pe ordinea de zi?

 
     

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Exact.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar nu puteaţi să o faceţi deodată?

 
     

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Am cerut două lucruri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Bine.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru desfăşurarea în paralel cu plenul a şedinţei Comisiei pentru administraţie publică şi a Comisiei juridice, pentru dezbaterea PL-x 236/2024.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 110 voturi contra, 51 pentru, două abţineri, un coleg nu votează, şi propunerea dumneavoastră a fost respinsă.

Intrăm în ordinea de zi.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)

Domnule Grosaru, sunteţi în sală, vă rog, cartelă, nu cu ridicare de mână... (Vociferări.)

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru vine la tribună.)

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Este o problemă cu cartela. Nu funcţionează consola...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu merge acolo. (Vociferări.)

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 372/2023) (rămasă pentru votul final).  

2. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 372/2023.

Din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi, Comisia pentru apărare şi Comisia juridică, vă rog, domnule Bende, raportul comun.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă nr. 372/2023.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendamente admise, prevăzute în Anexa nr. 1, şi amendamente respinse, prevăzute în Anexa nr. 2, anexe care fac parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Domnul Ciprian-Titi Stoica.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Cred că şi dumneavoastră circulaţi pe drumurile publice şi vedeţi că semnalizarea tuturor - repet, tuturor - lucrărilor este dezastruoasă. S-au pierdut multe vieţi omeneşti. Avem acum sisteme şi elemente de marcaj care să poată ajuta ca lucrările ce se desfăşoară pe drumurile publice să fie bine semnalizate. Nu se respectă absolut nicio regulă în ceea ce priveşte distanţa faţă de obstacol, la care acestea sunt aplicate.

Avem un singur poliţist rutier curajos, pe domnul Valer Kovacs, care în dese rânduri a aplicat legea şi a sancţionat administratorul sau constructorul care efectua aceste lucruri, însă cu o floare nu se face primăvară, iar acest domeniu necesită să fie foarte bine reglementat.

De asemenea, aş vrea să trag un semnal de alarmă la calitatea lucrărilor efectuate. Mai ales în această perioadă, majoritatea drumurilor se află în reparaţii. Se pun petece fără rost, de proastă calitate, care nu vor ţine decât poate până la finalul alegerilor.

Am văzut chiar şi drumul dintre cele două bucăţi de autostradă, de la Margina, de acolo, a fost făcut, finalizat, refăcut în iulie 2021...

Închei imediat.

...şi acum este într-o stare deplorabilă, necesitând din nou reparaţii.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Dacă nu ne vom îngriji ca garanţiile la lucrări să fie de măcar câţiva ani, atunci nu mai are rost să ne apucăm să le facem acum, că e campanie electorală.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe... (Vociferări.)

Domnul Ichim doreşte să intervină?

Haideţi să încercăm cu domnul Ichim, din online.

Vă rog.

Domnule Ichim, sunteţi în direct.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Paul Ichim (prin audioconferinţă):

Da.

Mulţumesc frumos.

Dragi colegi,

Cunoaştem cu toţii care este situaţia României în ceea ce priveşte numărul de accidente grave pe şoselele ţării şi cred că este responsabilitatea noastră să facem fiecare ce poate pentru a scăpa de acest top al ruşinii.

Totodată, ştim cu toţii că regulile de circulaţie trebuie respectate, numai că această sarcină devine cam dificilă atunci când indicatoarele şi marcajele rutiere sunt ascunse în spatele copacilor, inexistente, neconforme, nu mai au vopsea vizibilă pe ele, iar conducătorii de autovehicule sunt nevoiţi să le intuiască.

Nu există suficiente indicatoare de siguranţă rutieră pe drumurile publice.

Proiectul depus de mine sporeşte responsabilitatea Poliţiei Rutiere în ceea ce priveşte verificarea periodică a stării mijloacelor de semnalizare rutieră.

Consider că Poliţia Rutieră trebuie să se implice mai mult în zona de prevenţie şi trebuie să se asigure că standardele de siguranţă rutieră sunt respectate de administratorul drumului public, acesta din urmă fiind obligat să remedieze deficienţele constatate.

Mulţumesc colegilor care au susţinut această iniţiativă şi pentru faptul că au înţeles că împreună putem rezolva măcar parţial şi cu diferite elemente situaţia gravă de pe drumurile publice.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

De la art. 1 la art. 9 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă susţine cineva vreunul din cele 6 amendamente respinse? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

Şi daţi-mi voie, înainte de a trece la următorul punct pe ordinea de zi, să salut prezenţa la balcoane a unui grup inimos de 50 de elevi din Roman, judeţul Neamţ. (Aplauze.)

Bine aţi venit la Parlamentul României, dragi tineri! (Aplauze.)

Şi să sperăm că peste nu foarte mulţi ani o să fiţi jos, dezbătând problemele ţării.

Încă o dată, bine aţi venit! (Vociferări.)

S-a auzit o voce şi nu ştiam de unde vine.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.  

5. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 118 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 209/2022.

Dacă din partea iniţiatorilor?

     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Am procedură.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Procedură.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Procedură şi eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Andronache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am o rugăminte - să discutăm acest proiect mâine-dimineaţă. Raportul a fost încărcat în timpul şedinţei şi dorim să consultăm cu atenţie acest raport.

Mulţumesc mult. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Andronache, deci vreţi să supun votului discutarea... sau... (Vociferări.)

Nu am altă soluţie decât... (Vociferări.)

Domnule... domnule Moşteanu, este exact ceea ce spuneam eu. Nu trebuie să săriţi, pentru că sunt foarte atent. (Vociferări.)

Domnule Andronache, vă rog să-mi faceţi o propunere pe care să o supun votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Ştiţi bine că domnul Moşteanu nu are dreptate; pot solicita ca acest proiect să fie discutat mâine. Dar n-am nicio problemă să vă fac o propunere în sensul acesta, şi anume să mutăm pe locul 17 acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru mutarea poziţiei 5 de pe ordinea de zi la poziţia 17 a ordinii de zi.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 115 voturi pentru, 41 contra, 10 abţineri, un coleg care nu votează, PL-x 209 va figura pe poziţia 17.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)

Domnule Grosaru, nu...

Procedură, vă rog, apăsaţi.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Am apăsat, dar... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Înseamnă că locul dumneavoastră nu este cel corect.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Este corect. Tot timpul a fost corect.

Uitaţi-vă... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Mergem mai departe. (Vociferări.)

Până la urmă, trebuie să învăţaţi şi dumneavoastră anumite rigori regulamentare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2023 pentru completarea art. 4<SUP>2</SUP> din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 640/2023) (rămas pentru votul final).  

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2023 pentru completarea art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; PL-x 640/2023.

Din partea iniţiatorului, Guvernul României, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru politică economică, vă rog, raportul comun.

Doamnă preşedinte Vicol, vă rog. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru industrii, Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică au fost sesizate, prin adresa PL-x 640/2023, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2023 pentru completarea art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cu un nou alineat, alin. (31), potrivit căruia procedura de selecţie pentru stabilirea propunerilor de candidaţi pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Membrii celor 3 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea acestui proiect în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Intervenţii la dezbateri generale.

Şi începem cu domnul Năsui.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aceleaşi persoane care vor vota această lege spun apoi că le pasă de deficitul bugetar, de inflaţie, să nu mai crească preţurile, de sărăcirea românilor, care se întâmplă în continuare, dar ea se întâmplă fix din cauza proiectelor de lege precum acesta, proiecte care dau şi mai mulţi bani unor agenţii de stat care n-ar fi trebuit niciodată să existe.

Avem 1.200 de companii de stat, şi pentru că ele merg prost, s-a mai înfiinţat o agenţie a companiilor de stat.

Evident că asta era soluţia ca să meargă şi mai prost şi, bineînţeles, să mai salarizaţi nişte activi de partid care îşi mai fac treaba în campania electorală, dându-le salarii cu 50% mai mari decât cele ale altora de pe aceleaşi posturi.

La stat, diferenţa de salariu faţă de privat este în medie cu 2.500 de lei mai mare pe lună, în fiecare lună, în loc să oprim acest dezmăţ din bani publici, să oprim această aristocraţie bugetară care până la urmă a explodat cheltuielile statului şi cauzează acum alte promisiuni că vor creşte taxele de la anul, că anul ăsta sunt alegeri şi nu le creşteţi în timpul alegerilor, lăsaţi surprizele pentru anul viitor, când românii nu vor mai putea face nimic. În loc să-i oprim pe oamenii aceştia, voi votaţi tot felul de sinecuri, tot felul de agenţii de stat de care n-are nimeni nevoie, ca să salarizaţi aceşti oameni, şi apoi să vă plângeţi că, vezi Doamne, sunt cheltuielile mari, trebuie să creşteţi taxele.

Nu-i adevărat, nu trebuie să creşteţi taxele, trebuie să scădeţi taxele şi să desfiinţaţi genul acesta de sinecuri. Doar că atunci aţi afecta grupurile de interese care roiesc în jurul dumneavoastră şi care vor de fapt aceste funcţii foarte bine plătite la stat. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coleşa, vă rog.

Şi o rog pe doamna Alexandru Victoria-Violeta să se apropie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Nici Grupul AUR nu va vota acest proiect.

Dar să fim mai expliciţi despre ce este vorba. Este vorba despre o procedură de selecţie pe care Guvernul o face, privind numirea celor care vor face parte din Agenţia de Monitorizare şi Evaluare a Performanţelor Întreprinderilor Publice, o agenţie care, practic, este formată din sinecuri politice şi care nu se ocupă decât cu devalizarea ţării, cu vânzarea ţării, menţionând că veniturile acestei agenţii, deci banii din care se plătesc cei care sunt numiţi acolo, provin dintr-o taxă de monitorizare de 0,1% din veniturile totale ale celor pe care îi monitorizează şi din amenzi.

Deci se ia 0,1% din venituri, venituri care pot fi mult mai mici decât cheltuielile, pentru a se plăti o echipă de sinecuri şi nu se face o plată în funcţie de performanţă.

Deci, dacă plata acestora ar fi în funcţie de performanţele celor pe care îi supraveghează, am putea fi de acord. Ei însă sunt plătiţi din venituri, strict, venituri care pot fi mult mai mici decât cheltuielile, astfel încât, până la urmă, se finanţează deficitul ţării, balanţă care este foarte dezechilibrată, cheltuielile sunt mult mai mari, printr-un aparat de stat obez, care creşte prin astfel de agenţii.

Ca atare, Grupul AUR va vota contra.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Alexandru Victoria-Violeta, vă rog.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Am cerut dreptul la cuvânt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu am invitat-o pe doamna Violeta Alexandru la cuvânt.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Este a treia oară când cer dreptul la cuvânt.

Atâta timp cât aţi luat act, trebuie să îmi daţi dreptul la cuvânt, pentru că nu este legal ce faceţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Lucrurile stau foarte simplu. Când vom ajunge la guvernare, când va fi o guvernare de dreapta, această agenţie va fi desfiinţată, ca să fim foarte clari.

Nu există... (Vociferări.) ...nu există să-i pui în capul unui sistem de instituţii şi companii publice care merge prost pe una tot de stat, peste ce merge prost.

Niciodată când statul s-a ocupat de performanţă nu a reuşit.

Nu ai de ce să-i mai pui în capul unor asemenea entităţi de stat, pe care nu le scutură nimeni cu adevărat, pentru că sunt populate de oameni de la partid, care n-au nicio competenţă şi care sunt preocupaţi doar de obedienţă, n-ai de ce să-i vii cu o structură de stat, indiferent că-i pui pe hârtie nişte indicatori de performanţă, hai să fim corecţi cu noi!

Această structură trebuie desfiinţată. Iar guvernarea de dreapta va face acest lucru în primele zile când va veni la putere, ca să fim foarte expliciţi.

În primul rând că aceste companii de stat, dacă le vreţi binele, ar trebui să le încurajaţi să intre la Bursă. Nu există nicio altă formă prin care să vedem dacă ele sunt competitive sau nu decât listarea la Bursă.

Nu vă preocupă acest lucru.

Ce vă preocupă este să-i puneţi pe deasupra încă o structură de barosani politici, pe care nu i-a evaluat nimeni, în ce măsură, în viaţa lor, au făcut ceva şi-au ajuns la performanţă, dar, în schimb, vă preocupă cine să-i pună, H.G., premier şi aşa mai departe.

Dacă prin absurd găseaţi - pentru că există o precizare în PNRR care vorbeşte despre coordonare - găseaţi de cuviinţă să faceţi un mecanism eficient, în cel mai fericit caz, Cancelaria, sau orice altă structură centrală, putea să se preocupe de coordonare, nu încă o instituţie - deşi vă lăudaţi că tăiaţi din aparatul public - populată de tot felul de prieteni de-ai dumneavoastră, care, repet, n-au demonstrat nimic în viaţa lor, că s-ar pricepe; că, dacă erau buni, îi alergau cei din mediul privat să-i angajeze.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Chemarea la ordine a domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru.  

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Grosaru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pe procedură este această luare de cuvânt.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nici nu mă gândeam altfel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Da, pentru că după aia aţi inventa tot felul de sancţiuni şi alte lucruri.

Ideea este următoarea.

Situaţia nu este rezolvată, domnule preşedinte, în ceea ce priveşte legalitatea desfăşurării şedinţelor Camerei Deputaţilor, din cauza implicării acestei instituţii în alegerile locale.

Aceste chestiuni au în primul rând şi un impact financiar - nu se vor putea face decontările de către competitorii electorali care deja îşi afişează...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...pancarte, bannere, pe... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru, dumneavoastră realizaţi vreo secundă ceea ce spuneţi de la acel microfon?

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Bineînţeles.

Dumneavoastră... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc. (Vociferări.)

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

Am încercat, v-am dat cuvântul.

Vă mulţumesc mult. (Vociferări.)

Vă mulţumesc mult. (Vociferări.)

Doamna Prună.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

M-aţi întrebat ceva. Daţi-mi voie...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Prună, vă rog.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Drept la replică, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru, vă rog să mergeţi în locul dumneavoastră!

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Drept la replică, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru...

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Daţi-mi dreptul la replică, vă rog frumos.

Este...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...mai spun o singură dată... (Vociferări.) ...ultima oară - vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Vă rog frumos, daţi-mi dreptul la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun.

Vreau să consemneze stimata doamnă că îl chem la ordine pe domnul Grosaru.

Este prima sancţiune pe care preşedintele de şedinţă poate să o facă.

Dacă a doua oară, când vă invit frumos... (Aplauze.) ...să mergeţi în locul dumneavoastră nu o faceţi, o să rog unul dintre chestori să vă însoţească drăgăstos la loc.

Dacă şi această rugăminte nu o să o îndepliniţi...

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Daţi-mi dreptul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...o să vă fac...

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

... la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...eu, personal, preşedintele de şedinţă... (Vociferări.) ...sesizare în Biroul permanent... (Vociferări.) ...şi o să cer... (Vociferări.) ...sancţionarea dumneavoastră.

Vă mulţumesc mult.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Abuzaţi de funcţie!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Grosaru.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Uzurpaţi funcţia, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Grosaru.

Vă rog, luaţi loc.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Abuzaţi de funcţie!

Daţi-mi voie la dreptul la replică!

M-aţi sancţionat. Daţi-mi voie să...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am rugămintea la unul dintre chestorii Camerei Deputaţilor să-l invite pe domnul Grosaru la loc.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Domnule preşedinte, daţi-mi voie să vorbesc!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru, vă rog! (Vociferări. Gălăgie.)

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Daţi-mi, vă rog frumos, dreptul la replică, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu conduc şedinţa, domnule Grosaru.

Vă rog, luaţi loc. (Vociferări.)

Vă rog, luaţi loc!

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Sub acoperirea asta, a unui om calm, încălcaţi dreptul... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu staţi cu fundul la sală, vă rog, domnule Grosaru!

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Daţi-mi voie la dreptul la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu!

Nu! (Vociferări.)

Orice om are gradul de răbdare şi de toleranţă. Dumneavoastră aţi încălcat orice fel de regulă.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Nu sunteţi tolerant absolut deloc.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

Bun. (Vociferări.)

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Asta este de fapt uzurparea bunei-credinţe.

Daţi-mi voie...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună, îmi pare rău, se pare că nu vă pot da cuvântul până nu pleacă domnul Grosaru.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Daţi-mi voie să vorbesc!

E vorba de dreptul la replică.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2023 pentru completarea art. 4<SUP>2</SUP> din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 640/2023) (rămas pentru votul final).  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. (Vociferări.)

Ce să fac dacă nu există niciun chestor în Camera Deputaţilor... (Vociferări. Gălăgie.) ...care să înlăture... (Vociferări.) ...un om care ţine ostatică o sală de şedinţă? (Vociferări.)

  Chemarea la ordine a domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru.  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Daţi-mi voie...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Grosaru, părăsiţi microfonul!

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Faceţi un abuz!

M-aţi dat afară din toate comisiile şi din Grupul minorităţilor, faceţi un abuz!

Aveţi lângă dumneavoastră oameni care îşi uzurpă funcţia... (Vociferări. Gălăgie.)

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Suspendaţi şedinţa! (Se adresează domnului deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele de şedinţă.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rog liderii de grup să vină la prezidiu. (Consultări.)

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru rămâne la tribună. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru, fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a vă cere oficial sancţionarea, în Biroul permanent, cu tot ceea ce... (Vociferări.) ...se cuvine de aici. (Aplauze. Vociferări.)

Mulţumesc.

Doamnă Prună, la PL-x 640/2023, aveţi cuvântul, vă rog. (Vociferări.)

Doamnă Prună, doriţi să luaţi cuvântul? (Vociferări.)

Vă rog.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru rămâne la tribună. Vociferări. Gălăgie.)

Îmi pare foarte rău, eu nu funcţionez cu şantaj; suspend şedinţa.

Ne revedem mâine!

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Lucian Nicolae Bode, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 29 aprilie 2024, consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Domnule deputat, conform Regulamentului, pe care ştiu că îl cunoaşteţi foarte bine, în sesiunea de interpelări adresate Guvernului nu avem procedură. (Vociferări.)

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Procedura de legalitate... Aţi spus mai devreme: "Continuăm şedinţa"... O şedinţă care a fost suspendată...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Aţi fost atent? Am spus, continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Este vorba de legalitatea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

N-aţi fost atent! Repet, pentru dumneavoastră.

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi.

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Domnule preşedinte,

Deci, Camera Deputaţilor, acum, când stăm de vorbă, este implicată în procesul electoral - alegerea administraţiei publice locale...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Domnule deputat, cu tot respectul pe care ştiţi că vi-l port, aveţi o întrebare adresată Guvernului? Dacă aveţi vreo întrebare adresată Guvernului, o să vă invit...

 
     

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon):

Am mai multe întrebări adresate Guvernului. Am adresat vreo patru întrebări, la care nu s-a răspuns niciodată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

În momentul în care ajungem la întrebarea dumneavoastră, o să vă invit să vă adresaţi întrebarea, interpelarea, atunci când ajungem la dumneavoastră.

Aşadar, repet, continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului.

Prima întrebare, înregistrată cu nr. 1.711B.

Domnul deputat Coarnă Dumitru este în sală? Nu este.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Florin Ghiţă

Continuăm.

Domnul deputat Daniel Ghiţă-Florin este în sală? Este în sală.

Întrebarea nr. 1.694B.

Domnule deputat, dacă doriţi să repetaţi, aveţi un minut. Dacă nu, invit Guvernul să vă răspundă.

     

Domnul Daniel-Florin Ghiţă (din sală):

Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Înţeleg că nu.

O invit, din partea Guvernului, pe doamna secretar de stat Roxana Simona Momeu.

Vă rog.

Vă rog, aveţi trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Simona Momeu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua!

Stimate domnule deputat,

Având în vedere interpelarea dumneavoastră adresată ministrului justiţiei, referitoare la "Condiţiile promovării procurorului Ciprian Man în Parchetul Militar Teritorial Cluj", v-au fost transmise alăturat, în copie, informaţiile comunicate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu adresa nr. 5.933/2024, respectiv de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, cu adresa nr. 463/C/2024.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Domnule deputat, aveţi un minut, dacă doriţi să cereţi lămuriri suplimentare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc pentru răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Continuăm.

Domnul deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe.

Este în sală? Nu este.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Chelaru

Domnul deputat Chelaru Mircia.

Este în sală?

     

Domnul Mircia Chelaru (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nr. 1.641B.

Doriţi să mai repetaţi sau o invit direct pe doamna secretar de stat să vă răspundă?

 
     

Domnul Mircia Chelaru (din sală):

Direct. Să răspundă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

OK!

Doamna secretar de stat Roxana Simona Momeu, vă rog să adresaţi răspunsul dumneavoastră în trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Simona Momeu:

Stimate domnule deputat,

Având în vedere interpelarea dumneavoastră adresată ministrului justiţiei, referitoare la "Elaborarea unui răspuns calificat vizând actul de intenţie al Ministerului Justiţiei referitor la angajaţii din cadrul Serviciului de Probaţiune, cu privire la situaţia lor precară şi câte hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele din ţară cu privire la diferenţele de natură salarială pentru angajaţii din Direcţia Naţională de Probaţiune au fost puse în aplicare", vă aducem la cunoştinţă următoarele.

Prin adresa Ministerului Justiţiei cu nr. 451/4.442/2023/30.01.2024, facem precizarea că informaţiile transmise anterior corespund întocmai demersurilor realizate de către Direcţia Naţională de Probaţiune.

În concret, în perioada 27.12.2023-28.12.2023, DNP a efectuat plata pentru diferenţele salariale, începând cu data emiterii OMJ, respectiv 3 august 2023 până în 30 noiembrie 2023, în temeiul actelor administrative emise de Ministerul Justiţiei în cursul anului 2023, şi plata sumelor restante, reprezentând drepturi salariale acordate personalului de probaţiune prin hotărâri judecătoreşti definitive, eşalonate potrivit legii.

Au fost prezentate punctual actele administrative, prin adresa la care am făcut trimitere, emise în cursul anului 2023, de către Ministerul Justiţiei, prin care s-a procedat la egalizarea drepturilor salariale ale personalului de probaţiune cu cele acordate consilierilor de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Timiş, potrivit Sentinţei civile nr. 236/2 martie 2023 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia nr. 571/2023 a Curţii de Apel Timişoara.

Facem precizarea că, anterior acestei sentinţe a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia Curţii de Apel, ambele pronunţate în dosarul nr. 4.466/30/2020, personalul de probaţiune a obţinut hotărâri judecătoreşti prin care se recunoştea dreptul la recalcularea salariilor de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, însă cu încadrarea în plafon.

În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2023 pentru personalul de probaţiune, aceasta s-a realizat potrivit dispoziţiilor OMJ nr. 2.410/C/2023 - este cel din 3 august 2023 -, care statuează că: "Începând cu data de 30 octombrie 2023, personalul de probaţiune beneficiază de drepturile salariale stabilite în Anexele nr. 1 - 43, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Plata sumelor rezultate din aplicarea prevederilor prezentului ordin se va realiza în condiţiile legii, după ce se asigură fondurile necesare în bugetul DNP.

Drepturile salariale curente pentru personalul de probaţiune se achită la nivelul stabilit prin ordinele de salarizare anterioare, şi tot la acest nivel se vor raporta orice modificări individuale intervenite ulterior emiterii prezentului ordin, până la asigurarea fondurilor necesare, când vor intra în plată drepturile stabilite la art. 1".

Prin urmare, drepturile salariale stabilite potrivit OMJ nr. 2.410/C/2023 este condiţionată de existenţa fondurilor în bugetul DNP. În caz contrar, se aplică dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi ordin, respectiv achitarea drepturilor salariale la nivelul stabilit prin ordinele de salarizare anterioare. Astfel, prevederile OMJ nr. 2.410/C/2023 au rolul de a stabili conduita ordonatorului de credite pe viitor, în ipoteza în care nu există resurse bugetare care să permită plata drepturilor salariale în integralitate, respectiv achitarea drepturilor salariale la nivelul stabilit prin ordine de salarizare anterioare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

Domnule deputat Chelaru Mircia, dacă doriţi să solicitaţi lămuriri suplimentare, vă rog. Aveţi un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Chelaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimată doamnă secretar de stat,

Răspunsul este, în genere, mulţumitor, l-am studiat şi pe cealaltă cale directă.

Aş fi vrut să aflu dacă cele 170 de hotărâri judecătoreşti, care erau în curs în momentul interpelării, la ora actuală, bineînţeles, sunt hotărâri judecătoreşti care se referă la acordarea acelor drepturi salariale câştigate în instanţă, au fost solvate sau nu.

Al doilea punct.

Pentru că toate aceste acţiuni vin dintr-un sistem, în opinia mea, la ora actuală, precar de funcţionare - am vizitat trei dintre asemenea ofiţiuni şi locuri unde se produce verificarea prin probaţiune, şi n-aş vrea să fie mulţi dintre funcţionarii Ministerului de Justiţie în faţa personajelor care se perindă zilnic, şi cu ce tipuri de profiluri psihocomportamentale se ocupă aceştia.

Deci, intervenţia vine nu numai pentru drepturile strict salariale, ci pentru îmbunătăţirea condiţiei umane de lucru, care sunt, unele dintre ele, pur şi simplu trimise în nişte coşmelii, ca să folosesc un termen total neadecvat. Iată de ce intervenţia vine să atragă atenţia Ministerului de Justiţie că acolo este o şcoală de reeducare, iar oamenii care produc probaţiunea trebuie să aibă o altă abordare de calificare a utilităţilor sociale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

Continuăm.

Domnul deputat Toma Ilie, Grupul PSD? Nu este.

Domnul deputat Grădinaru Radu-Vicenţiu, Grupul AUR? Nu este.

Doamna deputat Cambera Oana-Alexandra, din partea Grupului neafiliaţilor? Nu este.

Din partea Grupului minorităţilor, Petreţchi Nicolae-Miroslav? Nu este.

Domnul deputat Coarnă Dumitru? Nu.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Florin Ghiţă

Domnul deputat Ghiţă Daniel-Florin?

Nr. 1.681B, Ministerul Afacerilor Interne.

Domnule Sorescu?

Domnule secretar de stat, vă invit să prezentaţi răspunsul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Sorescu (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor, vă comunic următoarele.

De la data preluării mandatului de ministru al afacerilor interne, am manifestat un interes deosebit pentru derularea unui proces managerial de natură să asigure desfăşurarea activităţilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne în condiţii optime.

În context, precizez faptul că aspectele semnalate sunt nereale.

De asemenea, la nivelul Poliţiei Române sunt în implementare mai multe documente programatice şi de politici publice, care conţin obiective/direcţii de acţiune din domeniul resurselor umane, dintre care amintesc următoarele.

Programul de Guvernare 2023 - 2024, adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului.

Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024, adoptată prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2020.

Strategia naţională împotriva criminalităţii organizate 2021 - 2024, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 930/2021.

În ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor de conducere, învederez faptul că Legea nr. 360/2002, precum şi actele normative subsecvente, reglementează, unitar şi transparent, procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor. Astfel, un prim aspect reglementat vizează condiţiile de ocupare a funcţiilor de conducere pe care trebuie să le îndeplinească poliţiştii pentru a participa la concurs, stabilite în raport cu ierarhia acestora, pe categorii de funcţii.

Un alt aspect este cel referitor la componenţa comisiilor de concurs, relevant fiind faptul că persoanele desemnate trebuie să aibă funcţia cel puţin egală cu cea scoasă la concurs, iar cel puţin unul dintre membri să aibă studiile de specialitate cerute pentru ocupare postului scos la concurs, aspect care garantează îndeplinirea cerinţelor referitoare la nivelul de evaluare a candidaţilor.

De asemenea, procedura de abordare a subiectelor se realizează în limita unei tematici/biografii stabilite de comisia de concurs, în raport cu cerinţele de ocupare a posturilor, precum şi cu atribuţiile şi responsabilităţile acestora.

Referitor la măsurile dispuse pentru încurajarea participării celor mai pregătite persoane din sistem la concursurile de ocupare a funcţiilor de conducere, precizez că în instituţiile de învăţământ din subordinea MAI sunt organizate periodic programe de formare în domeniul managementului, dedicate ofiţerilor cu funcţii de execuţie, aspect ce contribuie la dezvoltarea potenţialului de a accesa o funcţie de conducere, inclusiv cea de inspector-şef.

Cu privire la soluţiile pe care Ministerul Afacerilor Interne le are în vedere pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante, precizez faptul că la nivelul ministerului au fost identificare şi aprobate o serie de măsuri, determinat de necesitatea alocării resurselor umane structurilor ministerului, în vederea îndeplinirii obiectivelor instituţionale.

Respectiv, au fost demarate şi sunt în curs de desfăşurare proceduri de concurs etapizat, atât pentru ocuparea posturilor de conducere, cât şi a posturilor de execuţie, prioritatea de aplicare fiind determinată de nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne. De altfel, anunţurile privind organizarea concursurilor se publică pe site-ul Poliţiei Române.

În şedinţa Guvernului din 28 februarie 2024 s-a aprobat deblocarea unui număr de 5.200 de posturi vacante, care vor fi repartizate structurilor MAI, cu luarea în considerare a propunerilor şi necesităţilor de încadrare raportat la nivelul fiecărei structuri.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Domnule deputat Ghiţă Daniel, dacă doriţi să interveniţi?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

Vă mulţumesc pentru răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Continuăm.

Din partea Grupului AUR, doamna deputat Predescu Ana-Loredana este în sală? Nu este.

Din partea Grupului minorităţilor naţionale, Petreţchi Nicolae-Miroslav? Nu este.

Din partea Grupului PSD, domnul deputat Toma Ilie? Nu este.

Domnul deputat Ghiţă Daniel-Florin, din partea Grupului PSD.

1.714B, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Domnul Constantin-Gabriel Bunduc.

Domnule secretar de stat, vă rog să prezentaţi răspunsul ministrului transporturilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin-Gabriel Bunduc (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1.714B/2024, precum şi la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, cu nr. 2.613/DRP/2024, având ca obiect "Legalitatea şi oportunitatea Hotărârii Guvernului nr. 1.327/2023 privind metroul din Cluj-Napoca", vă comunicăm următoarele.

Proiectul de hotărâre a fost avizat în prealabil de către toate ministerele de resort vizate şi amplasamentul lucrării de utilitate publică, respectiv coridorul de expropriere pentru obiectivul de investiţii "Tren Metropolitan Gilău - Floreşti - Baciu - Apahida - Jucu - Bonţida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj, Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea, Componenta I, Magistrala I de metrou Cluj", a fost stabilit în conformitate cu varianta finală a studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288 din 28 decembrie 2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 1.245 din 12 octombrie 2022, aprobată de către Guvernul României.

Referitor la imobilul situat pe strada Mihai Eminescu nr. 1, identificat cu numărul cadastral 6.892, înscris în Cartea Funciară nr. 259.453 Cluj-Napoca, afectat de coridorul de expropriere, precizăm că în cadrul şedinţelor de lucru dintre reprezentanţii municipiului Cluj-Napoca şi cei ai Antreprenorului obiectivului de investiţii s-a stabilit identificare unor soluţii tehnice, astfel încât imobilul respectiv să nu fie afectat de lucrările de construire, soluţii tehnice ce urmează a fi prevăzute în Proiectul tehnic.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi mulţumesc pentru răspuns.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Continuăm.

Din partea Grupului USR, domnul deputat Brian Cristian? Nu este.

Din partea Grupului PSD, domnul deputat Toma Ilie. Nu este.

Din partea Grupului PSD, Şlincu Dan-Constantin? Nu este.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Următorii colegi şi colege deputaţi au solicitat amânarea, împreună cu reprezentantul Guvernului.

Le dau citire: Chirilă Virgil Alin, Grupul PSD; Şlincu Dan-Constantin, Grupul PSD; Toma Ilie, Grupul PSD; Aelenei Dănuţ, Grupul AUR; Toma Ilie, Grupul PSD; Toma Ilie, Grupul PSD; Toma Ilie, Grupul PSD; Toma Ilie, Grupul PSD şi din partea Grupului PSD, domnul deputat Chirilă Virgil Alin.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Daţi-mi voie să închei aici cea de-a doua parte a şedinţei noastre de astăzi, consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului.

Vă mulţumesc.

O seară frumoasă tuturor!

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.20