Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 septembrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.99/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 septembrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 septembrie 2024
|
Şedinţa a început la ora 15.06.
Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să vă pregătiţi. Se intonează Imnul naţional al României. (Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".) Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă prima şedinţă din cadrul celei de-a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor, din anul 2024, convocată în temeiul art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 34 lit. a) din Regulament. Din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 274. Stimate colege, Stimaţi colegi, Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi, întocmite de BP şi aprobate de CL, au fost distribuite. La primul punct al ordinii de zi este înscrisă alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Avem o solicitare din partea domnului Miroslav Petreţchi, de la minorităţile naţionale, pentru o intervenţie. Vă rog, domnule Petreţchi. |
||||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, La data de 24 august, Ucraina şi întreg poporul ucrainean au celebrat Ziua independenţei de stat. De partea Ucrainei stă întreaga lume civilizată care preţuieşte, încurajează şi susţine dreptul legitim al fiecărei ţări de a-şi alege viitorul. România cunoaşte, din dificila şi tragica sa istorie, din experienţa directă, suferinţele şi virtuţile luptei pentru emancipare şi independenţă. Războiul pentru independenţă a Ucrainei, care este totodată un război legitim de apărare şi unul de consolidare a identităţii naţionale ucrainene, este totodată astăzi parte a apărării lumii libere în faţa atacurilor multiple ale contestatarilor ordinii internaţionale bazate pe reguli. Acest război pentru independenţă, pe care îl poartă Ucraina în momentul de faţă, va decide, în mare măsură, stabilitatea şi liniştea întregii regiuni. De aceea, astăzi, apărăm, împreună, în Ucraina, dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi proiecta liber prezentul şi viitorul, cu gândul la aspiraţiile comune sau similare ale altor ţări şi popoare din regiune şi deopotrivă în afara ei. Orice pas înapoi poate fi fatal tuturor. Solidaritatea şi sprijinul acordate Ucrainei de România, în această perioadă, reprezintă totodată o garanţie solidă a unei relaţii bilaterale excelente şi a continuării susţinerii ferme a procesului de integrare europeană a Ucrainei. În acest context, doamnelor şi domnilor, vă propun să ţinem un moment de reculegere pentru toţi ucrainenii decedaţi în acest război. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc mult. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Ludovic Orban Avem şi un document în faţă, trecut de Biroul permanent. |
|
||
|
|
Domnule încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Vă mulţumesc că mi-aţi acordat cuvântul, domnule Simonis. Am de făcut un anunţ de procedură, care este cu relevanţă pentru procesul electoral, respectiv pentru alegerile parlamentare. Vreau să informez plenul, în calitate de deputat şi preşedinte al Forţei Dreptei, că am depus către Biroul permanent al Camerei declaraţiile a 12 deputaţi care îşi declară apartenenţa la formaţiunea politică Forţa Dreptei. Vă informez că acest anunţ este făcut în temeiul art. 1181 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Astfel, astăzi, la data declanşării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare, vreau să se consemneze, şi sunt convins că aveţi adresa pe care aţi aprobat-o în Biroul permanent, faptul că Forţa Dreptei îndeplineşte condiţia impusă de Legea electorală aflată în vigoare pentru a fi considerat partid parlamentar şi pentru a avea drept de reprezentare în birourile electorale. Vă mulţumesc. Fie dumneavoastră veţi citi lista care a fost emisă, fie găsiţi... |
||||
|
|
O am aici, domnule preşedinte, o citesc eu! |
||||
|
|
Da? Am rugămintea să citiţi lista, vă rog. |
||||
|
|
Deci, avem un document care a trecut de Biroul permanent. Biroul permanent a fost informat. Şi anume, cei 12 deputaţi care se declară membri ai formaţiunii Forţa Dreptei: Ludovic Orban, Bogdan-Alexandru Bola, Claudiu-Martin Chira, Ionel Dancă, George Ionescu, Alexandru Kocsis-Cristea, Gheorghe Adrian Miuţescu, Vasile Nagy, Gabriel Plăiaşu, Constantin Şovăială, Ion Ştefan şi Antonel Tănase. 12 persoane. Mergem mai departe. (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) Domnule Andronache, vă rog. Dar e de menţionat faptul că nu se înfiinţează un nou grup parlamentar. Îşi declară apartenenţa la un partid politic... |
||||
|
|
Da, domnule preşedinte. În acelaşi context, rog să se consemneze faptul că Forţa Dreptei s-a înfiinţat după alegerile din anul 2020, iar această formaţiune politică nu a participat la alegerile din anul 2020. Mulţumesc. |
||||
|
|
E foarte clar acest lucru. Eu nu fac altceva decât să primesc un document de la Biroul permanent, un document care a trecut prin filtrul Biroului permanent şi s-au făcut verificările necesare. 12 colegi se declară membri ai unui partid politic. Nu facem referire dacă au candidat sau nu la nişte alegeri. |
||||
|
|
|
La primul punct al ordinii de zi avem alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Conform înţelegerii de la începutul legislaturii, mandatul de preşedinte revine Grupului parlamentar al PSD, care a şi făcut nominalizarea în persoana domnului deputat Vasile-Daniel Suciu. Votul este secret, cu buletine de vot. În conformitate cu prevederile art. 125 alin. (7) din Regulament, în cazul votului secret, exprimat prin buletine de vot, se constituie o comisie de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei doi secretari de şedinţă. Drept urmare, îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să desemneze câte un reprezentant pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor. Deci, vorbim de câte un reprezentant pentru această comisie de numărare şi validare. Are cuvântul domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, liderul Grupului PSD. |
|
||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Grupul PSD îl propune pe domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa. |
||||
|
|
Are cuvântul liderul Grupului PNL, domnul Gabriel Andronache. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PNL îl desemnează pe domnul deputat Călin Bota, secretarul grupului, pentru această comisie. Mulţumesc. |
||||
|
|
Are cuvântul Grupul parlamentar al USR, prin domnul... Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul USR îl desemnează, în această comisie, pe secretarul grupului parlamentar, domnul deputat Iulian Lőrincz. |
||||
|
|
Are cuvântul liderul Grupului AUR. |
||||
|
|
Pentru Comisia de numărare a voturilor, Grupul AUR îl desemnează pe domnul deputat Ciprian-Titi Stoica. Însă, având în vedere programul de lucru stabilit de Biroul permanent, propunerea nominală a Alianţei pentru Unirea Românilor pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor este domnul deputat George-Nicolae Simion. Mulţumesc. |
||||
|
|
Trimiteţi un document şi în scris, în sensul acesta, vă rog. Vă rog să trimiteţi un document în sensul acesta, către prezidiu. Reprezentantul Comisiei de numărare şi validare - l-aţi propus? Domnule Coleşa, aţi propus? |
||||
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): Da. |
|||||
|
|
OK. Are cuvântul reprezentantul Grupului UDMR. Domnule Benedek Zacharie, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerea Grupului UDMR este secretarul grupului, Nagy Szabolcs. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Varujan Pambuccian. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Şi grupul nostru parlamentar tot un secretar al grupului va propune pentru Comisia de numărare a voturilor, în persoana domnului deputat Nacov. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă întreb dacă sunt obiecţii la propunerile făcute pentru componenţa nominală a Comisiei de numărare şi validare a voturilor? Dacă nu, supun votului aceste propuneri. Să înceapă votul. |
||||
|
|
223 de voturi pentru, o abţinere şi doi colegi care nu votează. Adoptat. Doamnelor şi domnilor, Urmează să ne exprimăm votul asupra propunerilor formulate pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art. 22 din Regulament, votul este secret şi se exprimă cu buletine de vot, iar candidatul propus se alege cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Potrivit art. 130 din Regulament, pe buletinul de vot sunt înscrise numele şi prenumele candidaţilor, funcţia pentru care aceştia candidează şi grupul parlamentar care l-a propus. Deputatul votează pentru tăind candidatul pe care nu şi-l doresc a fi preşedinte al Camerei Deputaţilor şi lasă neatins numele candidatului pe care îl susţine. Deci, dacă avem doi candidaţi - până acum sunt doi candidaţi - îl tăiem pe cel pe care nu-l dorim preşedinte al Camerei Deputaţilor, lăsând neatins numele candidatului pe care îl susţinem. Înmânarea buletinelor de vot urmează să se facă de chestori, pe baza apelului nominal. În câteva minute, pe măsură ce buletinele de vot vor fi tipărite - pentru că am aşteptat până la începutul şedinţei să vedem ce alţi candidaţi se scriu în această competiţie - durează 5 minute până avem buletinele de vot şi va începe votul. Pauză 5 minute. |
||||
|
După o scurtă pauză
|
|||||
|
|
Rog secretarii să mi se alăture la prezidiu. Stimate colege, Stimaţi colegi, Rog doi chestori să ocupe locurile destinate înmânării buletinelor de vot. Chestorii, vă rog! Domnule Seres Dénes, ca de obicei, ne bazăm pe dumneavoastră! Şi domnul Mărgărit. Începem apelul nominal, distribuirea buletinelor şi exercitarea votului. Îl rog pe domnul secretar Ovidiu Ganţ. Puteţi începe. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Începem cu lista deputaţilor membri ai Guvernului României. Voi relua doar absenţii. Aici - domnul ministru Rafila e prezent, da. Deci... aici - e prezent... Domnule Lasca, sunteţi? Domnule Lasca! |
||||
|
Domnul Mihai Ioan Lasca (din sală): Prezent! |
|||||
|
|
Da, deci, totuşi, prezent, în final. Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar Ganţ. Rog membrii Comisiei de numărare şi validare a voturilor, precum şi cei doi secretari de şedinţă să meargă la sala Biroului permanent, pentru numărarea voturilor. Deci, membrii Comisiei de numărare şi de validare şi secretarii de şedinţă - la sala Biroului permanent. Anunţ colegii şi colegele, programul de astăzi - după ce numărăm voturile pentru alegerea preşedintelui Camerei, urmează votul pentru Biroul permanent, iar liderii grupurilor parlamentare vor prezenta structura de conducere şi componenţa fiecărui grup în parte. Vă rog.
|
||||
|
După pauză |
|||||
|
|
Rog secretarii de şedinţă să mi se alăture la prezidiu. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Reluăm lucrările. Îi dau cuvântul domnului deputat Popa Ştefan-Ovidiu, membru al Comisiei de numărare şi validare a voturilor, pentru a prezenta procesul-verbal referitor la rezultatul votului privind alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Vă rog, domnule Ovidiu Popa. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art. 22 din Regulament, asupra candidaţilor propuşi în vederea alegerii preşedintelui Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: - Numărul total al deputaţilor - 329; - Numărul deputaţilor prezenţi - 286; - Numărul total al voturilor exprimate - 281; - Numărul de voturi anulate - 8; - Numărul de voturi valabile exprimate - 273. După verificarea şi numărarea voturilor, au rezultat următoarele: Domnul deputat Suciu Vasile-Daniel: - voturi pentru - 205; - voturi contra - 68; Domnul deputat Simion George... (Aplauze.) Domnul deputat Simion George-Nicolae: - voturi pentru - 24: - voturi contra - 249. (Aplauze. Vociferări.) Potrivit art. 22 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele se alege cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Potrivit rezultatului votului, a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea domnului Daniel-Vasile Suciu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Stimate colegi, Stimaţi colegi, Potrivit rezultatului votului, domnul deputat - aşa cum s-a spus - Daniel Vasile Suciu a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului permanent, fiind preşedintele acestuia, potrivit art. 21 din Regulament. Rolul meu se încheie aici. Îl invit pe domnul Suciu la prezidiu. (Aplauze.)
|
||||
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aplauzele dumneavoastră mă măgulesc şi mă obligă să vă spun în 30 de secunde câteva chestiuni. (Aplauze.) Spunea cineva, mai devreme, că sunt unul dintre puţinii oameni care au ocupat acel scaun, la acel prezidiu, şi pleacă pe uşa din faţă din acea poziţie. Prin urmare, vă mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră. După cum ştiţi, am câştigat alegerile la Timiş, acasă; mă pregătesc să preiau mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş... (Aplauze.) ...şi să fac la Timişoara şi Timiş multe, multe lucruri şi să recuperăm multe din decalajele pierdute de acest oraş şi judeţ în ultimii 30 de ani. Vă mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră, celor cu care m-am înţeles extraordinar, dar şi celor cu care ne-am mai certat şi ciondănit, pentru că am învăţat de la fiecare dintre dumneavoastră şi fiecare chestiune contondentă, fiecare tensiune, dar şi fiecare lucru bun pe care l-am făcut împreună m-au făcut pe mine mai bun. Vă mulţumesc încă o dată. Ne vom mai vedea o perioadă de câteva săptămâni, după aceea... Succes tuturor! Mulţumesc încă o dată. (Aplauze.) |
||||
|
|
Felicitări, Alfred Simonis, şi mulţumiri pentru mandatul tău, unul foarte bun! O să vă cer permisiunea 30 de secunde să vă spun şi eu. Chiar dacă sunt pe acest scaun şi chiar dacă presupune că n-ar trebui să am emoţie sau emoţii, chiar am. În luna decembrie se împlinesc 12 ani de când fac parte din Parlamentul României. Fix acum 17 ani intram în politică. Am mai îmbătrânit între timp; în schimb, nu s-a schimbat motivaţia. Nu s-a schimbat motivaţia. Să ştiţi că a fi în serviciul public este cea mai mare onoare pe care o poate avea un om care alege acest drum în viaţă. Acest lucru cu adevărat nu s-a schimbat în ceea ce mă priveşte. Am mai greşit, chiar şi de la acest microfon, dar, până la finalul mandatului, vă asigur de toată preţuirea mea; rămân acelaşi om raţional, calm şi echilibrat şi sper să fim împreună cu toţii aşa, chiar dacă ne aşteaptă o perioadă foarte complicată şi fierbinte din cauza alegerilor. Felicitări tuturor şi mulţumesc din suflet pentru această mare onoare! (Aplauze.) |
||||
|
|
|
Aşadar, continuăm dezbaterile asupra ordinii de zi şi la următorul punct avem alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei. Potrivit Regulamentului, această alegere este supusă votului deschis, pe care îl vom exprima prin mijloace electronice. Vă reamintesc faptul că cei 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori care fac parte din Biroul permanent se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare, conform dispoziţiilor regulamentare. Repartizarea locurilor în Biroul permanent, pentru grupurile parlamentare, se aprobă de plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceştia, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. Biroul permanent a primit documentul întocmit de lideri în urma negocierilor şi, potrivit acestui document, propunerile de repartizare a locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori ai Camerei se prezintă astfel: Vicepreşedinţi - Grupul parlamentar al PSD - două locuri; Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal - un loc; Grupul parlamentar al USR - un loc; Secretari - Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar AUR - un loc; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - un loc; Chestori - Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar al UDMR - un loc şi Grupul parlamentar al USR - un loc. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Urmează votul asupra propunerilor prezentate. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 218 voturi pentru, două contra, 3 abţineri, 2 colegi care nu votează, propunerea a fost adoptată. |
||||
|
|
|
Înainte de a face câteva informări, îi dau cuvântul domnului deputat Silviu Vexler. Vă rog. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Chiar dacă am depăşit un pic momentul, nu am vrut să ratez momentul pentru a împărtăşi şi câteva gânduri, şi anume, să-i mulţumesc domnului Alfred Simonis pentru modul în care a înţeles să-şi exercite mandatul de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor. Pe toată durata cât a ocupat acest post nu a existat o dată să nu răspundă la telefon, indiferent dacă era zi, indiferent dacă era noapte. Cel puţin în ceea ce ne priveşte pe noi, nu a refuzat niciodată să ne întindă o mână de ajutor şi mărturisesc că este un sentiment rar. Dar mai ales vreau să vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru că în nişte momente îngrozitoare pentru Statul Israel şi pentru comunităţile evreieşti din întreaga lume aţi fost cu adevărat un prieten, un om demn şi un demnitar care a ştiut să-şi reprezinte statul. Pentru tot sprijinul acordat mie, comunităţilor evreieşti şi Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, vă mulţumesc din suflet! Îmi pare rău că plecaţi, v-am spus acest lucru, dar gestul pe care l-aţi făcut v-a transformat dintr-un coleg într-un prieten adevărat. Vă mulţumesc. Iar dumneavoastră, domnule preşedinte Suciu, nu pot decât să vă doresc succes, un început frumos şi un mandat cât mai liniştit! Vă mulţumesc. Succes la Timişoara! (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Stimaţi colegi, Aşa cum vă spuneam mai devreme, permiteţi-mi să fac următoarele informări. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Florea Daniel ne aduce la cunoştinţă că demisionează din Grupul parlamentar AUR şi îşi continuă activitatea în calitate de deputat neafiliat. |
|
||
|
|
|
Grupul parlamentar AUR ne aduce la cunoştinţă că doamna deputat Predescu Ana-Loredana şi domnul deputat Florea Daniel au fost excluşi din acest grup parlamentar. |
|
||
|
|
|
Doamna deputat Alexandru Victoria-Violeta ne aduce la cunoştinţă că îşi continuă activitatea în calitate de membru al Grupului parlamentar al USR. (Aplauze.) |
|
||
|
|
|
Informarea privind apartenenţa politică la Partidul Forţa Dreptei a unui număr de 12 deputaţi - Orban Ludovic, Bola Bogdan- Alexandru, Chira Claudiu-Martin, Dancă Ionel, Ionescu George, Kocsis-Cristea Alexandru, Miuţescu Gheorghe Adrian, Nagy Vasile, Plăiaşu Gabriel, Şovăială Constantin, Ştefan Ion şi Tănase Antonel. Cred că, înainte de a trece la vot pentru Biroul permanent, avem şi un proiect de hotărâre privind validarea unui mandat de deputat. Vă propun să o facem acum şi ulterior să continuăm cu Biroul permanent. |
|
||
|
|
|
Aşadar, îi dau cuvântul domnului Ştefan Popa, preşedintele Comisiei de validare, pentru a prezenta raportul comisiei şi proiectul de hotărâre. Vă rog. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport privind validarea unui mandat de deputat Comisia de validare a luat cunoştinţă de faptul că a devenit vacant un loc de deputat ca urmare a demisiei domnului Popescu Virgil-Daniel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, la alegerile din 6 decembrie 2020, pe lista Partidului Naţional Liberal. Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatului şi având în vedere lista supleanţilor şi adresa Partidului Naţional Liberal, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locului de deputat vacant şi propune validarea mandatului de deputat pentru domnul Udrişte Iuliu-Alin, Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, candidat pe lista Partidului Naţional Liberal. Prezentul raport a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Şi o să dau citire şi hotărârii. Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat. Articol unic. - Se validează mandatul de deputat al domnului Udrişte Iuliu-Alin, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, pe lista Partidului Naţional Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului deputat Popescu Virgil-Daniel. Mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau observaţii? Nu. La preambul? La articolul unic? Am încheiat dezbaterile. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra proiectului de hotărâre. Vot, vă rog. |
||||
|
|
Cu 233 de voturi pentru, unul contra, 3 abţineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat. Stimaţi colegi, Urmează momentul depunerii jurământului. |
||||
|
|
|
Domnule deputat, vă rog, la microfon. |
|
||
|
|
(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Udrişte Iuliu-Alin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, Jur credinţă patriei mele România; Jur să respect Constituţia şi legile ţării; Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.) (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
||||
|
|
Felicitări şi mult succes, domnule deputat! |
||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Continuăm lucrările noastre. Urmează ca liderii grupurilor parlamentare să prezinte eventualele modificări intervenite cu privire la denumirea grupului parlamentar, componenţa numerică, nominală şi conducerea acestuia şi orice alte modificări survenite, propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, în limita locurilor aprobate. Voi da, aşadar, cuvântul, în ordinea descrescătoare a numărului membrilor fiecărui grup. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Ciprian-Constantin Şerban, liderul de grup. Vă rog. |
|
||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Conform art. 15 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PSD, format din 106 membri, vă anunţă conducerea pentru actuala sesiune: - lider - Ciprian-Constantin Şerban; - vicelideri - Mirela Elena Adomnicăi, Adrian Alda, Iulian- Alexandru Badea, Radu-Mihai Cristescu, Oana-Consuela Florea, Nicolae Georgescu, Dumitru-Lucian Lungoci, Silviu Nicu Macovei, Marian-Iulian Rasaliu; - iar secretari - domnul deputat Vasile Cîtea şi Nicu Niţă. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Gabriel Andronache, liderul Grupului parlamentar al PNL. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Vă informăm faptul că, în urma şedinţei Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, de astăzi, s-au decis următoarele: - liderul Grupului parlamentar al PNL - Gabriel Andronache; - viceliderii Grupului parlamentar al PNL, în ordine alfabetică - Alexe Florin-Alexandru, Andrei Alexandru-Ioan, Bîlcea Ovidiu-Sergiu, Cupşa Ioan, Fădor Angelica, Polak Tudor, Roman Florin-Claudiu, Roşca Mircea, Stănescu Vetuţa, Stângă George-Cătălin, Stroe Ionuţ-Marian, Trăilă Cristina şi Varga Glad-Aurel; - secretarul Grupului parlamentar al PNL - Bota Călin-Ioan. Pentru Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor îi propune pe următorii colegi pe funcţiile alocate, potrivit protocolului încheiat între liderii de grup şi validat prin votul dumneavoastră de mai devreme, şi anume: - pentru funcţia de vicepreşedinte - domnul deputat Bode Lucian Nicolae; - pentru funcţia de secretar - domnul deputat Buican Cristian; - pentru funcţia de chestor - domnul deputat Popa Alexandru. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule lider, vă rog, completarea cu membrii Biroului permanent. |
||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: - Pentru funcţia de vicepreşedinte - domnul deputat Petre-Florin Manole şi domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa; - secretar - Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu; - iar chestor - Mitică-Marius Mărgărit. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Ionuţ Moşteanu. Nu, domnul Rodeanu, vă rog, din partea Grupului parlamentar al USR. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Grupul parlamentar al USR vă informează că deputaţii aleşi să reprezinte grupul nostru parlamentar, începând cu sesiunea parlamentară actuală, sunt după cum urmează: - liderul grupului - Moşteanu Liviu-Ionuţ; - vicelideri - Alexandru Victoria-Violeta, Băltăreţu Viorel, Botez Mihai-Cătălin, Buzoianu Diana-Anda, Dehelean Silviu, Hangan Pollyanna-Hanellore, Ion Stelian-Cristian, Murariu Oana, Neagu Denisa-Elena, Prună Cristina-Mădălina, Rodeanu Bogdan-Ionel, Stoica Diana şi Ungureanu Emanuel-Dumitru; - poziţia de secretar al grupului este alocată în continuare domnului Lőrincz Ştefan-Iulian. Membrii în Biroul permanent: - pe poziţia de vicepreşedinte - Oana-Silvia Ţoiu; - iar chestor - Pop Rareş Tudor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Coleşa, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Configuraţia Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor este următoarea: Ilie-Alin Coleşa - liderul grupului; George-Nicolae Simion - vicelider, Antonio Andruşceac - vicelider, Georgel Badiu - vicelider, Mircia Chelaru - vicelider, Sorin-Titus Muncaciu - vicelider, Dan Tanasă - vicelider, Ringo Dămureanu - vicelider; Mihail Albişteanu - secretar, Lilian Scripnic - secretar, Gianina Şerban - secretar, Dumitrina Mitrea - secretar, Silviu-Titus Păunescu - secretar, Darius Pop - secretar. Iar grupul va fi reprezentat de doamna deputat Şerban Gianina pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Csoma Botond, liderul... Domnule vicelider, vă rog, din partea Grupului UDMR. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă urez mult succes pentru această sesiune, pentru funcţia pe care o ocupaţi! Vă aducem la cunoştinţă că Grupul parlamentar al UDMR desemnează pentru funcţia de chestor pe domnul Seres Dénes; - funcţia de lider - Csoma Botond; - funcţia de vicelider - Szabó Ödön şi Benedek Zacharie; - funcţia de secretar - Nagy Szabolcs. Vă mulţumim. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vine domnul Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităţilor. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Şi mulţumesc, dragă Freddy, pentru cum am colaborat până acum. Sper să colaborăm bine şi în continuare. În componenţa şi denumirea grupului n-a intervenit nicio modificare; nici în conducerea sa, care este asigurată de: lider - Varujan Pambuccian; vicelideri - domnii Giureci-Slobodan Ghera şi Ionel Stancu; şi domnii secretari - Ognean Crîstici şi Gheorghe Nacov. Pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor îl propunem pe domnul Ovidiu Victor Ganţ. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Ca urmare a propunerilor nominale prezentate de liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor pe funcţii pentru Biroul permanent se prezintă astfel: - vicepreşedinţi - Manole Petre-Florin, Popa Ştefan-Ovidiu - din partea Grupului parlamentar al PSD; domnul Bode Lucian Nicolae - Grupul parlamentar al PNL; doamna Ţoiu Oana-Silvia - Grupul parlamentar al USR; - secretari - Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina - Grupul parlamentar al PSD; Buican Cristian - Grupul parlamentar al PNL; Şerban Gianina - Grupul parlamentar AUR; domnul Ganţ Ovidiu Victor - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale; - chestori - Mărgărit Mitică-Marius - Grupul parlamentar al PSD; Popa Alexandru - Grupul parlamentar al PNL; Pop Rareş Tudor - Grupul parlamentar al USR şi Seres Dénes - Grupul parlamentar al UDMR. Înainte de a trece la exprimarea votului pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor, vă reamintesc că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul este deschis şi se exprimă prin mijloace electronice. Stimate colege şi stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Urmează votul asupra propunerilor prezentate de liderii grupurilor parlamentare. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 222 de voturi pentru, 3 contra, au fost aleşi vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor pentru cea de-a doua sesiune ordinară din anul 2024, până la începutul primei sesiuni ordinare din 2025. Întrucât am epuizat ordinea de zi, rog membrii Biroului permanent nou ales ca la ora 17.10 să avem prima şedinţă de Birou permanent, în noua configuraţie. |
||||
|
|
|
Vă rog, domnule Grosaru. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Este o situaţie nelegală. În primul rând, Grupul minorităţilor naţionale nu poate să deţină funcţii în Camera Deputaţilor, având în vedere faptul că numărul acestuia este de 17 persoane. În altă ordine de idei, liderul grupului nu poate să acţioneze în numele acestei formaţiuni, pentru că, din punct de vedere juridic, aceasta a fost desfiinţată. Şi în altă ordine de idei - ordinea de zi care a fost transmisă după începerea şedinţei conţine aspecte de nelegalitate, în primul rând, pentru că aprobarea locurilor în Biroul permanent trebuia să fie supusă votului după prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a modificărilor în conducerea acestora. Drept urmare, este înaintată o sesizare în atenţia Biroului permanent, pentru această chestiune de neregularitate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Declar şedinţa închisă. Reiterez, membrii Biroului permanent, la ora 17.10. Mulţumesc. Ne revedem mâine.
|
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 16.44.
|
|||||
![]() |



