Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 septembrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 septembrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 septembrie 2024
|
Şedinţa a început la ora 16.01. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 181. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi şi miercuri, 10, respectiv 11 septembrie; programul de lucru pentru perioada 9 - 14 septembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 3 - 10 septembrie de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, iar de la ora 17.00 avem prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.) Numai o secundă, că mai am, domnule Grosaru! În continuare, daţi-mi voie să vă prezint următoarele informări scrise: |
|||||
|
|
|
- domnul deputat Sărmaş Ioan-Sabin ne aduce la cunoştinţă că demisionează din Grupul parlamentar al PNL şi devine deputat neafiliat; |
|
|||
|
|
|
- doamna deputat Predescu Ana-Loredana ne informează că demisionează din Grupul parlamentar AUR, dar şi din calitatea de membru al Partidului AUR (Aplauze); |
|
|||
|
|
|
- doamna deputat Stoian Maria îşi va desfăşura activitatea ca deputat afiliat Grupului parlamentar al PSD, devenind membru al Partidului Umanist Social Liberal. Stimaţi colegi, Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi. |
|
|||
|
|
|
Şi observ că domnul Moşteanu s-a înscris primul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Eu vreau să adresez o rugăminte colegială preşedinţilor Comisiei pentru buget-finanţe şi Comisiei pentru politică externă, să pună pe ordinea de zi şi să dea raport pe Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor prin care am cerut în luna aprilie o demarare a unui control al Curţii de Conturi la R.A.-A.P.P.S., privind renovarea imobilului din Aviatorilor 86, acea clădire în care s-au băgat 7 milioane de euro şi nu ştim exact de ce... (Vociferări.) ...şi cu ce scop şi pentru cine. Avea raport pe 25 mai; suntem în septembrie. Înţeleg, a fost vacanţă parlamentară, au mai fost alegeri, însă îi rog, până săptămâna viitoare, colegial, să pună pe ordinea de zi, să dăm un raport la acest proiect de hotărâre. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule Moşteanu. Domnul deputat Simion. |
|||||
|
|
Da, în completarea celor spuse de domnul Moşteanu, Curtea de Conturi ar trebui să-şi facă datoria cu privire la mai multe dosare. Din păcate, şi Curtea de Conturi a devenit un instrument politic, nu a dus la bun sfârşit ancheta de la AEP. La fel cum şi AEP este un instrument de bâtă politică folosit de putere împotriva opoziţiei. Am auzit despre demisia unui parlamentar. Parlamentarul respectiv a fost exclus şi din partid, şi din grupul parlamentar în urmă cu mai bine de o lună. La fel cum s-au agăţat unii şi alţii, şi au crezut că-şi găsesc un culcuş în AUR şi îi vom face din nou parlamentari. Visaţi frumos, dragii mei, dar... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...nu prindeţi voi ocazia asta, nu suntem... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...chiar aşa, proştii voştri! Mulţumesc. |
|||||
|
|
Am o rugăminte extrem de colegială la toţi liderii sau viceliderii de grup - există procedura observaţiilor şi propunerilor asupra ordinii de zi şi ulterior luări de cuvânt pe procedură. Ambele luări de cuvânt de dinainte au fost pe o oarecare procedură. Eram la capitolul observaţii asupra ordinii de zi. Bun. |
|||||
|
|
|
Pe procedură, domnul Grosaru. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu vă invidiez că sunteţi preşedintele Camerei Deputaţilor. În primul rând, pe procedură. Asociaţia Italienilor din România nu a împuternicit pe nimeni şi nu este de acord, şi nici eu, ca parlamentar, reprezentant al minorităţii italiene în Parlamentul României, nu sunt de acord ca cineva să ia decizii şi să adopte decizii în numele comunităţii italiene. Vă atrag atenţia asupra faptului că, de la data constituirii Biroului Electoral pentru alegerile parlamentare, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale li se suspendă drepturile. Noi nu suntem de acord cu acest aspect. Şi mai mult decât atât, Camera Deputaţilor nu are în buget sume alocate pentru organizarea procesului electoral în alegerile parlamentare. Nici în ceea ce a privit alegerile locale sau europarlamentare nu a avut alocate sume de bani. Aceste chestiuni încalcă legislaţia în ceea ce priveşte finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, se încalcă o interdicţie. Drept urmare, domnule preşedinte, sunt aspecte de ordine publică, pentru că implicarea acestei instituţii în alegerile parlamentare încalcă în primul rând drepturile competitorilor electorali, care ar trebui să fie ori partide politice, organizaţii ale minorităţilor naţionale şi/sau candidaţi independenţi. Drept urmare, Camera Deputaţilor, prin Grupul minorităţilor naţionale, nu are ce să caute în procesul electoral, drept pentru care, aşa cum am mai spus, avem inclusiv incidente de integritate cu privire la angajaţii Camerei Deputaţilor în perioada de la data constituirii birourilor electorale, atât la alegerile locale, cât şi la alegerile europarlamentare, sens în care, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, fac un apel încă o dată ca aceste lucruri să înceteze. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
O să încerc să dau un răspuns comun. Domnului vicelider al Grupului AUR - nimeni nu poate îngrădi dreptul niciunui parlamentar să facă orice înscris oficial care are legătură cu propriul status. Aşadar, nu putea să-i îngrădească nimeni fostei dumneavoastră colege să demisioneze, chiar dacă dumneavoastră aţi luat alte decizii în ceea ce o priveşte. Şi acum o spun, cu toată sinceritatea, colegului deputat neafiliat, Grosaru - întrucât am încercat o variantă amiabilă, pentru bunul mers al lucrărilor noastre, voi respecta la literă Regulamentul, iar deputaţii neafiliaţi vor lua cuvântul de acum doar la finalul dezbaterii, şedinţei de dezbateri, nu oricând doresc. Am încercat, am vrut să fiu înţelegător, dar nu am cum. Intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Nu înainte de a-i da cuvântul pe procedură domnului deputat Toma. Vă rog. (Vociferări.) |
|
|||
|
|
Aveţi emoţii? Nu aveţi, că voi fi foarte light în acest moment. Stimaţi colegi, Anul 2024 este Anul Omagial "Avram Iancu". Sunt 200 de ani de la naşterea "Crăişorului Munţilor", Măria Sa Avram Iancu. La Ţebea, duminică, 8 septembrie, am ţinut evenimentul de comemorare la care au participat şi colegi din Parlamentul României, şi le mulţumim în numele hunedorenilor, le mulţumim în numele românilor, pentru că Avram Iancu, prin felul lui de a fi, ca bun român, nu este doar un mesager al Ardealului, este un mesager al tuturor românilor. Forma lui de administrare, forma lui de organizare a fost preluată şi după Primul Război Mondial, când Ardealul trecea la Ţara- mamă, România, şi aceeaşi formă de organizare - era o debandadă totală - a fost preluată şi am reuşit să fim cu toţii buni români. Deci ori de câte ori voi avea ocazia, în forul suprem al statului român, îl voi pomeni pe Măria Sa Avram Iancu, al cărui unic vis al vieţii sale a fost să-şi vadă neamul românesc fericit. În Ardeal există o vorbă, se spune, zice - Amu, toţi îs grei şi zmei, dar le zice trăncălăi, că e numai vorba de ei". Hai să facem ce a făcut Avram Iancu şi să spunem - No, gata? No, hai! La luptă pentru România! Vă mulţumesc. Doamne-ajută! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Pe procedură, domnul deputat Simion, vă rog. |
|||||
|
|
Apreciez luarea de cuvânt a domnului deputat Ilie Toma. Am fost prezenţi duminică, în număr mare, cred eu. Au lipsit de acolo preşedintele ţării, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, prim-ministrul ţării. Toţi au lipsit în Anul Omagial "Avram Iancu", votat de noi în Parlament. Din păcate, au lipsit şi la Crucea Iancului, la Mărişel; din păcate, au lipsit şi la Muntele Găina. Şi, din păcate, şi, domnul deputat, în momentele în care aveau loc lecţiile de istorie, probabil juca fotbal - Ardealul a revenit la Patria-mamă după Primul Război Mondial. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnule Roman Florin, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Era frumos din partea celor doi antevorbitori să pomenească şi iniţiatorul legii, că aşa e frumos. Sunt iniţiatorul acestei legi şi m-aş bucura ca ai noştri colegi să fie alături de Avram Iancu tot timpul, nu doar în ani electorali. Avram Iancu înseamnă mult mai mult decât cred unii dintre dumneavoastră. Avram Iancu înseamnă în primul rând respect şi nu dispute politice. Aşadar, vă mulţumesc că v-aţi făcut timp să ajungeţi. Ar fi bine să o faceţi în fiecare an, nu doar în an electoral. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule deputat Miruţă, vă rog. |
|||||
|
|
Am auzit mai devreme doi crăişori, unul de la PSD şi unul de la PNL, vorbind despre Avram Iancu şi despre dreptate, dar nu am auzit pe niciunul dintre ei că în zona lor, în zona în care a fost Avram Iancu, pensionarilor care au lucrat greu în ţara asta, în grupe de muncă, şi un crăişor, şi celălalt le-au băgat mâna în buzunar şi refuză să facă dreptate, prefăcându-se pe la tribuna Parlamentului şi pe la televizor că oamenii ăia au avut un privilegiu. Vă spun să mai auziţi o dată - cei care au lucrat în grupe speciale de muncă nu sunt pensionari speciali; nu acolo sunt specialii din România. (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Drept la replică! |
||||||
|
|
Drept la replică, domnul Roman. Simţiţi nevoia? |
|||||
|
|
Nu e un drept la replică, doar o informare către distinsul coleg. E puţin în delay cu partea de ştiri. Tocmai am depus un proiect de lege la Senat - aşa cum dumneavoastră de multe ori vorbiţi, dar nu depuneţi proiecte de lege sau amendamente - prin care îndreptăm aceste inechităţi şi avem grijă să nu lăsăm niciun pensionar în spate. Veniţi dumneavoastră cu proiecte de lege de care să discutaţi, de amendamente. Dacă nu, vă repet chiar dacă vă deranjează, în Parlament lucrăm cu amendamente şi cu legi. PNL a depus acest proiect de lege şi vă aşteptăm să-l votaţi. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Stimaţi colegi, Vă propun sistarea oricărui fel de dezbateri care nu-şi mai au locul. Asta dacă nu vreţi totuşi să apăsaţi dumneavoastră că nu mai interveniţi. Mulţumesc. Intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
- Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 57/2024. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general. Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|
|||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varşovia, Polonia, la 20 septembrie 2023; PL-x 368/2024; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, vă rog, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Kallos Zoltan (secretar de stat, Ministerul Educaţiei): Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varşovia, Polonia, la 20 septembrie 2023. Categoriile de cheltuieli ocazionate de aplicarea acordului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului şi se asigură din fondurile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Programul CEEPUS finanţează în principal reţelele de cooperare între universităţile din statele membre prin burse de mobilitate pentru studenţi şi profesori. Prin urmare, vă solicităm respectuos aprobarea proiectului de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru învăţământ. Doamnă preşedinte, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varşovia, Polonia, la 20 septembrie 2023. În baza prevederilor art. 95 şi 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa PL-x 368 din 18 iunie 2024, Comisia pentru învăţământ a primit spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varşovia, Polonia, la 20 septembrie 2023. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea acordului menţionat. Categoriile de cheltuieli ocazionate de aplicarea acordului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului şi se asigură din fondurile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma examinării proiectului şi a opiniilor exprimate, în şedinţa din 26 iunie 2024, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, a adoptat proiectul de lege în forma transmisă de iniţiator, Guvernul României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii dacă sunt, din partea grupurilor parlamentare? Domnule Ţepeluş, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş: Mulţumesc, domnule preşedinte. CEEPUS este o reţea academică care promovează de aproximativ 30 de ani mobilitatea studenţilor şi a personalului didactic între universităţile din Europa Centrală şi de Est. România s-a alăturat formal acestei reţele în anul 1998, iar, începând cu anul 1999 până în prezent, ţara noastră a participat activ la programele de mobilitate academică ale reţelei. Începând cu anul universitar 2011 - 2012, programul se derulează în baza Legii nr. 292/2010 pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 19 din 10 ianuarie 2011. Acordul iniţial a fost valabil pentru o perioadă de 7 ani de la data intrării în vigoare şi a fost reînnoit automat pentru o nouă perioadă de 7 ani, până pe data de 30 aprilie 2025. Având în vedere Acordul CEEPUS III, care urmează să expire, aşadar, la finalul lunii aprilie a anului viitor, statele participante au semnat anul trecut la Varşovia un nou acord, CEEPUS IV, actualizat, care să permită continuarea colaborării în domeniul cercetării, dezvoltării de programe de studiu comune şi consolidarea relaţiilor universitare. Pentru ca acest acord să intre în vigoare la 1 mai 2025 este nevoie de adoptarea prezentei propuneri de lege de ratificare a acordului. Participarea la CEEPUS s-a dovedit benefică pentru România, deoarece creşte vizibilitatea universităţilor în regiune şi la nivel internaţional, atrăgând astfel mai mulţi studenţi străini şi consolidând reputaţia instituţiilor participante. Prin schimburi de bune practici, reţeaua CEEPUS contribuie, de asemenea, la modernizarea şi adaptarea învăţământului superior la cerinţele pieţei muncii şi ale societăţii, cunoaşterii, în special, pe tematici legate de inovare şi digitalizare. În plus, prin facilitarea mobilităţii academice, reţeaua CEEPUS contribuie la dezvoltarea unei Europe Centrale şi de Est mai unite şi mai competitive. |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş: În concluzie, având în vedere aceste beneficii, Grupul parlamentar al PSD susţine adoptarea proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nemaifiind alte intervenţii şi nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru aderarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Reţeaua Procurorilor Generali ai Curţilor Supreme Judiciare din Uniunea Europeană (NADAL), pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale la aceasta, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte; PL-x 367/2024. Văd că reprezentantul iniţiatorului este deja pregătit. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Paşca (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, aşa cum spune şi titlul acestui proiect, este vorba despre aderarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca membru cu drepturi şi obligaţii depline la Reţeaua Procurorilor Generali ai Curţilor Supreme Judiciare din Uniunea Europeană, aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare în limita echivalentului în lei a sumei de 2.000 de euro pe an şi completarea în mod corespunzător, conform celor sus-menţionate, a Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţilor cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte. Avem un raport adoptat fără amendamente, motiv pentru care vă solicităm şi votul dumneavoastră, astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Polivalent, vă rog, domnule Ţuţuianu. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aderarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Reţeaua Procurorilor Generali ai Curţilor Supreme Judiciare din Uniunea Europeană (NADAL), pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale la aceasta, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, trimis cu adresa PL-x 367 din 11 iunie 2024. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din 25 iunie 2024. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aderarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Reţeaua Procurorilor Generali. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii dacă sunt, din partea grupurilor parlamentare? Nu. Nefiind nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; PL-x 373/2022; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Alin Marius Andrieş (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2022 au fost reglementate următoarele - neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii a unei sume de 200 de lei pe lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, în cazul creşterii voluntare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut în contractul individual de muncă; de asemenea, completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a reglementa expres obligaţia de raportare către furnizorii de servicii poştale a informaţiilor specifice referitoare la trimiterile poştale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, contravaloarea bunului livrat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru muncă şi/sau Comisia pentru buget. Iar la final, doamnă deputat, vă rog, şi timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, cu adresa PL-x 373/2022 din 20 iunie 2022, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2022, care prevede crearea cadrului legal pentru implementarea măsurii "200 de lei în plus pentru salariul minim (creştere voluntară scutită de taxe)ˮ, parte a pachetului de măsuri "Sprijin pentru Româniaˮ, beneficiarii acesteia fiind persoanele fizice cu salariul minim, cu scopul de a combate consecinţele sociale negative generate de creşterea preţurilor. Proiectul vizează, prin derogare de la prevederile Titlurilor IV şi V din Legea nr. 227/2015, neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii, a unei sume de 200 de lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, în cazul creşterii voluntare a salariului de bază, prevăzut în contractul individual de muncă. Regimul fiscal derogatoriu se aplică, începând cu data de 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021, respectiv 2.550 de lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 de lei lunar. De asemenea, de această măsură beneficiază şi persoanele nou angajate în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022 inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este de 2.750 de lei. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun prin care propun adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în forma adoptată de Senat. Propun două minute pentru dezbateri. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru două minute - timp de dezbateri. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 138 de voturi pentru, 51 contra, 5 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare, domnul Năsui, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte. În acest proiect de lege aţi strecurat o minciună, anume minciuna că aţi ajutat românii prin acea deducere de 200 de lei; zero taxe, practic, pe 200 de lei, dacă ai fix salariul minim. E o idee bună să reduceţi taxarea salariilor, care în România este cea mai mare din Europa, mai ales pe salariile mici. În schimb, modul în care aţi ales să o faceţi este unul care distorsionează puternic piaţa şi într-un mod care nu se mai aplică nicăieri în lume. Ştiţi de ce? Pentru că, dacă creşte salariul unei persoane care are salariu minim şi cu un singur leu, deodată dispare această deducere de 200 de lei. Deci, practic, cineva care are un salariu mai mare ajunge să câştige un salariu net mai mic. Şi de ce aţi făcut lucrul acesta? Că asta este cea mai importantă întrebare până la urmă. De ce n-aţi aplicat această deducere la toată lumea sau de ce n-aţi făcut-o într-un mod în care, degresiv, încetul cu încetul, să dispară, dar, practic, să nu nască aberaţia aceasta a salariilor mai mari care de fapt să ducă la salarii nete mai mici pentru persoană? O chestie unică în lume, doar în România. Aţi făcut-o pentru că, de fapt, nu v-aţi dorit să reduceţi taxarea muncii. Taxarea salariilor în România, repet, e foarte mare; gradul de sărăcie în muncă, adică acel tip de sărăcie în care omul chiar dacă munceşte 40 de ore pe săptămână - ştiu că mai sunt oameni din Parlament care zic, sunt leneşi, să muncească, de-aia sunt săraci. Nu, sunt oameni care deşi muncesc 40 de ore pe săptămână, tot sunt în sărăcie sau risc de sărăcie. Şi, în România, procentajul celor care sunt în sărăcie şi risc de sărăcie, deşi muncesc, este cel mai mare din toată Uniunea Europeană. Suntem pe locul 1 de 15 ani la rând. În fiecare an am fost pe locul 1. De ce? Din cauza acestei taxări aberante a salariilor pe care o practicaţi ca să finanţaţi toate schemele de afaceri pe banii statului, toate pensiile speciale, toate privilegiile, toate agenţiile şi sinecurile nou-create şi toate lucrurile de genul acesta. Dacă vă doreaţi să ajutaţi oamenii aceştia, nu făceaţi 200 de lei netaxabili, scutiţi de la taxe, numai pentru salariul minim; o făceaţi pentru toate salariile şi începeaţi cu 200 de lei, continuaţi apoi cu o sumă din ce în ce mai mare. Dar, de fapt, nu v-aţi dorit să ajutaţi oamenii, v-aţi dorit numai... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...să puneţi mâna mai adânc în buzunarul lor, ca să finanţaţi toate sinecurile, sporurile aberante... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Năsui. |
||||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: ...şi lucrurile care ştiţi şi dumneavoastră că trec în fiecare săptămână pe la această tribună. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Miklós Zoltán, din partea Grupului UDMR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Intru şi eu în această dezbatere lansată de domnul coleg Năsui. Într-adevăr, este nevoie de o reducere a taxării muncii. Nu este OK ca munca să fie taxată la nivel de 41,5%, cât plătesc angajaţii, nemaivorbind de faptul că, din netul care rămâne în buzunarele oamenilor, se mai plătesc TVA, accize şi alte taxe. În mod evident, taxarea muncii trebuie să scadă. Eu vreau să fac o remarcă scurtă la această facilitate de 200 lei, care se aplică la salariul minim. Dragi colegi, noi ne comportăm de parcă am avea tot interesul ca salariile oamenilor să fie cât mai mici, să fie la nivel de salariu minim. Noi venim cu facilităţi fiscale pentru a stimula angajarea la nivel de salariu minim. Noi ar trebui să ne comportăm exact în direcţia cealaltă, ar trebui să venim cu facilităţi fiscale pentru acei angajatori care sunt de acord să plătească salarii cât mai mari la oameni. Noi venim cu facilităţi fiscale şi stimulăm angajarea la nivel de salariu minim. Nu este OK. Haideţi să ne gândim la soluţii, cum să venim cu facilităţi fiscale pentru acei angajatori care sunt de acord să acorde un salariu cât mai mare pentru angajaţii lor. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR. Domnule Orban, vă rog să veniţi mai aproape. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. 200 de lei în plus, neimpozitabili, la salariul minim. Uau! O mare, mare avere! Deci, nu ştiu dacă ştiţi, dar peste 1,5 milioane de români trăiesc cu salariul minim în România, adică muncesc. Au statutul de sclav, pentru că aici îi ţineţi voi, cei de la PSD, de la PNL şi de la UDMR, care guvernaţi ţara asta şi impozitaţi draconic munca. Sigur, aţi blocat, în comisiile parlamentare, proiectul AUR care spune foarte clar "5.000 lei salariul minim, 25% taxe şi impozite", ca să le rămână oamenilor bani, pentru că este absolut inacceptabil să munceşti 40 de ore pe săptămână şi să fii sărac. Pentru că, da, cealaltă cifră pe care o corelăm este de 4 milioane. Patru milioane de români trăiesc, în România, la limita sărăciei. E cifra oficială. V-am spus şi despre datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, care spun foarte clar despre câţi bani are nevoie un om, minimum minimorum, să trăiască decent în România. E undeva pe la 800 de euro. Şi am depus şi un proiect de lege, ca nicio pensie, în România, să nu fie sub coşul minim de consum, de vreo 800 euro. Dar, cu toate acestea, milioane de români au pensii mizerabile, şi nu doar că au pensii mizerabile. V-aţi găsit ca, după o viaţă întreagă, în care i-aţi taxat şi impozitat pe oameni, ca să ce?! Nu ca să construiţi spitale şi autostrăzi, ca să furaţi. I-aţi găsit acum să impozitaţi şi pensiile! Pentru că acesta este stilul în care guvernaţi de 35 de ani, guvernaţi pe datorie. Practic, de 35 de ani, PNL, PSD, UDMR guvernează România doar pentru a o ţine în sărăcie. Guvernează România doar pentru a ţine România întotdeauna pe ultimul sau penultimul loc, în orice clasament al bunăstării cetăţeanului. O să votăm, sigur că da, o să votăm 200 de lei în plus, dar vă cerem să votaţi iniţiativa AUR - 5.000 de lei salariul minim, 25% taxe şi impozite... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... şi să lăsaţi această demagogie ieftină, să veniţi la microfon şi să vorbiţi de parcă aţi fi în opoziţie... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
... de fiecare dată. Şi colegul de la UDMR, "să facem, să dregem"... Faceţi,... |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Tanasă. |
||||||
|
|
...că de aia sunteţi la guvernarea României de 35 de ani! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Ludovic Orban, vă rog. Cu rugămintea de a vă încadra în cele două minute. |
|||||
|
|
Parlamentarii Forţa Dreptei nu vor susţine acest proiect, pentru că acest proiect este, de fapt, o condamnare a multor angajaţi care ar putea fi plătiţi mai bine la plata cu salariul minim. Să ne aducem aminte că, de fapt, această deductibilitate de 200 de lei doar pentru salariul minim a fost dată în momentul în care s-a crescut salariul minim din burtă, a nu ştiu câta oară, de această guvernare, fără să ţină cont de niciun indicator economic care ar trebui să fundamenteze politica privind salariul minim. Ce uşor creşte Guvernul ăsta salariul minim din burtă, în timp ce cei care plătesc salarii sunt cei din mediul privat. Orice creştere din burtă a salariului minim înseamnă creşterea costurilor unei firme, înseamnă reducerea profiturilor şi înseamnă inclusiv riscul de a ieşi din profitabilitate, ca urmare a creşterii din burtă a salariului minim. Orice deductibilitate ar trebui aplicată nu numai cuiva care primeşte salariul minim, pentru că atunci un angajator va profita de această deductibilitate şi îi va angaja pe cât mai mulţi pe salariul minim, pe de o parte. Iar, pe de altă parte, orice creştere a salariului minim este, de fapt, un instrument prin care putem risca ca foarte multe firme să ajungă să fie închise, să se aplice acea vorbă înţeleaptă - "Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii". Închei prin a susţine încă o dată - nu poţi creşte salariul minim din burtă. Orice creştere a salariului minim trebuie să aibă la bază... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... indicatori economici fundamentali, cum sunt rata inflaţiei, indicele de productivitate şi creşterea economică. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule Orban. |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Constantin-Marius Budăi, din partea Grupului PSD. Vă rog. Domnule Muncaciu, este procedură de urgenţă. A vorbit domnul Dan Tanasă. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Dacă sunt de acord cu ceva ce s-a spus aici, sunt de acord cu ce a spus colegul de la AUR, cu "Haideţi să luptăm, să nu mai fie sărăcie în muncă. Da, asta trebuie să fie". Dar, să vină aici oameni care au fost la guvernare, au avut în Programul de guvernare taxe zero pentru salariul minim, când au fost la guvernare, au luat şi voturi, în 2020, pe taxe, salariul minim, taxe zero. Au venit la guvernare - linişte. Nimic. Vorbesc şi acum de pensii speciale. Au avut ministrul justiţiei la guvernare - linişte. Nimic. Zero fapte. Toate aceste deduceri - apropo, de la 1 iulie s-a crescut salariul minim iar la 3.700 şi deducerea este de 300 de lei, pentru cine nu ştie sau nu vede. Toate aceste discuţii au fost purtate împreună cu patronatele şi sindicatele în Consiliul Naţional Tripartit. Decizia - trebuie să se ştie că cei care vorbesc împotriva acestei deduceri - decizia a fost luată de Guvernul României, la acea dată, şi acum, în iulie, exact tocmai pentru a exista o parte care să fie suportată şi de angajator, dar şi de stat, astfel încât să combatem ce unii combat doar prin vorbe la microfon şi la televizor, sărăcia în muncă. Mulţumim frumos. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea deputaţilor neafiliaţi a vorbit deja domnul Orban. Trecem la dezbaterea pe articole. Raportul comisiilor conţine un amendament respins. Dacă se susţine? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2023 pentru completarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României; PL-x 58/2024; procedură de urgenţă. Dau cuvântul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Alin Marius Andrieş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Ordonanţa de urgenţă nr. 118/2023 vizează stabilirea autorităţilor vamale competente teritorial să soluţioneze cererile de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale care au ca efect aplicarea de taxe la import sau export, corespunzător datoriei vamale şi a altor taxe. De asemenea, vizează stabilirea modalităţii de constituire a garanţiei, în cazul în care autoritatea vamală competentă teritorial suspendă executarea actului administrativ-fiscal, care are ca efect aplicarea de taxe la import sau export, corespunzător datoriei vamale şi a altor taxe. De asemenea, stabileşte termenul până la care poate fi acordată suspendarea executări actului administrativ-fiscal emis de autoritatea vamală în ceea ce priveşte taxele la import sau export corespunzător datoriei vamale şi a altor taxe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia juridică şi Comisia pentru buget, vă rog. Iar, la final, propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2023 pentru completarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 19 februarie 2024. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa desfăşurată în ziua de 13 mai 2024. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care propun adoptarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2023 pentru completarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în forma adoptată de Senat, cu amendamentul respins care se regăseşte în anexa la prezentul raport comun. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Timpi de dezbatere - vă propun două minute. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru timpi de dezbatere - două minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 141 de voturi pentru, 37 contra, 8 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Dezbateri, din partea grupurilor parlamentare. Domnul Ilie Victor, Grupul USR. Vă rog. |
|||||
|
|
Proiectul este unul în regulă, în marea lui parte. Are o singură bubă - limitează dreptul agenţilor economici de a cere în instanţă, în contencios administrativ, suspendarea unor acte administrativ-fiscale, respectiv ale autorităţii vamale. Pentru acest lucru am formulat un amendament, dar profit de această ocazie să vă atrag atenţia. Suntem în Parlamentul României, trebuie să protejăm drepturile cetăţenilor şi drepturile persoanelor juridice împotriva abuzurilor statului. Cea mai clasică metodă de a proteja drepturile împotriva abuzurilor statului este Legea contenciosului administrativ. În acest proiect de lege, deşi se deschide calea unei suspendări administrative a actelor fiscale, se închide calea suspendării acestora în instanţă. Deci, autoritatea vamală emite un act, o decizie de impunere, să spunem, şi tot ea poate decide suspendarea ei. Dar, dacă nu decide acest lucru, trebuie ca agentul economic să aibă posibilitatea să ceară în instanţă acest lucru. Din păcate, forma actuală a legii nu permite acest lucru. Şi vă atrag atenţia, în contencios fiscal, pentru sumele mai mari, prima competenţă este la Curtea de Apel. Apoi, în recurs, termenele primite la Înalta Curte durează 3 ani. Degeaba mai ceri suspendarea în astfel de situaţii. Prin urmare, vă rog eu să corectăm acest neajuns şi să nu limităm drepturile agenţilor economici. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ringo Dămureanu, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Suspendarea actului administrativ reprezintă o facilitate pe care legiuitorul a gândit-o în favoarea persoanei fizice sau, în general, a persoanei particulare. Există chiar o recomandare a Consiliului Europei, în acest sens, şi este veche, pentru că se consideră că relaţia dintre stat şi persoana particulară există un mare dezechilibru. Or, pentru că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, el este executorul de drept, şi atunci trebuia ca legiuitorul să prevadă un instrument prin care acesta să poată să fie suspendat, în condiţiile în care există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestuia, îndoială pe care şi instanţa o poate confirma printr-o astfel de hotărâre. Este un lucru bun, dacă cineva s-a gândit să rezolve această problemă şi pe cale administrativă. Însă, exact ce spunea şi antevorbitorul, nu putem îngrădi dreptul fundamental de acces la justiţie al persoanelor fizice sau juridice române. De aceea, aceste două proceduri ar trebui să îşi urmeze cursul independent una de cealaltă şi, sigur, în situaţia în care, pe calea administrativă această problemă se rezolvă, procesul în instanţă poate să înceteze, poate să rămână fără obiect. Însă a limita, a restrânge liberul acces al cetăţenilor, al persoanelor juridice române la justiţie, este un abuz pe care Parlamentul nu trebuie să-l tolereze. De asemenea, din cuantumul cauţiunilor, care sunt prevăzute acolo, se pare că interesul statului este unul de a face bani de pe urma firmelor respective, şi mai puţin de a soluţiona problema. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă reamintesc că raportul comisiilor conţine un amendament respins. Dacă se susţine? Domnule Victor, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de marginal 1, de la amendamente respinse. Textul propus este la alin. (2) al art. 301, şi anume: "Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere dreptului contestatarului de a exercita, împotriva actului administrativ care are ca efect aplicarea de taxe de import sau la export corespunzător datoriei vamale şi a altor taxe, calea de atac prealabilă prevăzută la art. 44 alin. (2) lit. a) din Regulamentul UE nr. 952/2013, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 268 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare". Şi aici vine adăugirea: "precum şi dreptul contestatarului de a cere suspendarea actului administrativ, conform art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ". |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele, iar colegii din online tabletele. Anexa "Amendamente respinse", marginal 1. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 77 de voturi pentru, 4 voturi contra, 113 abţineri, 4 colegi care nu votează, amendamentul rămâne respins. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2023 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat; PL-x 672/2023; procedură de urgenţă. Vă rog, iniţiatorul, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Kallos Zoltan: Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Potrivit tezei fundamentale, măsurile preconizate se justifică prin aceea că este necesară implementarea programului şi în anul şcolar 2023 - 2024, astfel încât un număr însemnat de preşcolari şi elevi vulnerabili, aflaţi în situaţie de abandon şcolar, să nu fie descurajaţi de un cadru legal neadaptat nevoilor reale ale acestora. Având în vedere cele de mai sus, vă solicităm adoptarea proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Nicoleta-Matilda Goleac: Mulţumesc, domnule preşedinte. În baza prevederilor art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2023 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Pentru întocmirea raportului, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie, avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social. În conformitate cu prevederile art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât să supună plenului Camere Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale, domnul Boris Volosatîi, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul AUR sigur că va susţine, cum a susţinut şi în comisie, această iniţiativă, dar cred că este şi prea târziu şi prea puţin, pentru că avem 10 state în Uniunea Europeană care aduc hrană în şcoală pentru toţi copiii, pentru 100 de procente de copii şcolarizaţi. Noi avem un program-pilot de 450 de unităţi de învăţământ. În timpul când România aduce subsidii necesare pentru a hrăni copiii în toată Basarabia, pentru ţară nu avem aceşti bani. Propun nu doar să votăm această iniţiativă legislativă, dar să ne gândim la un program pentru hrană sănătoasă pentru copii în şcoală, pentru că Programul "Cornul şi laptele" încă nu este în toate şcolile, dar noi deja ne gândim la aceea că acest program nu este atât de sănătos, e nevoie de hrană sănătoasă, de producţie locală, folosită în şcolile din România. Şi toate aceste lucruri trebuie să fie puse sub controlul statului, pentru că, dacă lăsăm numai pe baza finanţării de la autorităţile publice locale, şi calitatea, şi cantitatea acestui program au de suferit. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat Miftode. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Acest proiect este clasica ordonanţă de corectare a prelungirii Programului "Masă caldă". Ultima prelungire, pentru că programul a fost înlocuit de "Masă sănătoasă", un nume la fel de nepotrivit, având în vedere câţi copii primesc de fapt tot sendvişuri. În 2023, prea ocupate cu răsucirea la guvernare, PSD şi PNL au uitat complet de acest program. I-am adresat o întrebare proaspătului premier, Ciolacu, pe 6 iulie - veţi fi primul dintr-o serie de 8 premieri care nu va da masa caldă copiilor? Această ordonanţă este de fapt răspunsul domnului Ciolacu şi a venit la final de septembrie, la două săptămâni după ce începuse şcoala. Încă o lună a durat emiterea celor două hotărâri de Guvern care fac posibilă implementarea programului. Am trimis cereri în baza Legii nr. 544 la toate primăriile în care ar fi trebuit să se deruleze acest proiect. A fost un dezastru de proporţiile pe care Guvernul le-a intenţionat de la bun început. Până în decembrie, cele mai multe primării nu reuşiseră să dea vreo masă elevilor. Practic, Marcel Ciolacu a greblat banii copiilor în Fondul de rezervă. Păcat că acest program, indispensabil şcolii româneşti, s-a încheiat cu o bătaie de joc şi s-au făcut economii de la masa copiilor, prin temporizarea legislaţiei secundare. Din păcate, şi continuarea lui, Programul "Masă sănătoasă", a început tot cu întârziere şi tot bine greblat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Manole, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Pentru că a existat critica cum că elevii din 450 de unităţi de învăţământ beneficiază de acest program, trebuie să ştiţi că nu, 1.223 de şcoli beneficiază, în 2024, de acest program. Ordonanţa despre care discutăm este din 2023. Pe de altă parte, în aceste 1.223 de şcoli sunt 458.000 de elevi care beneficiază de acest program. Veţi spune sigur că nu este suficient. Numai că unii nu aveţi dreptul să criticaţi asta, pentru că aveţi primari precum Clotilde Armand, care a tăiat anul ăsta programul de afterschool pentru 4.000 de elevi din sectorul 1. Aşadar, să te urci la tribuna Parlamentului României şi să te plângi că Guvernul nu face suficient de mult - reţineţi totuşi verbul "a face", pentru că eu am venit să vă spun că verbul ăsta, folosit în circumscripţiile USR din care cetăţenii tocmai evacuează primarii, la sectorul 1 şi la sectorul 2, verbul ăsta se înţelege altfel - a nu face. Consiliile locale au votat pentru programele astea de afterschool, bani există în bugetele locale şi, cu toate astea, primarii nu au făcut procedurile. De ce? Nici nu contează de ce. Rezultatul este că 4.000 de elevi, în sectorul 1, nu au program de afterschool din vina exclusivă a primarului Clotilde Armand. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamna Borta Raluca-Maria. Doamnă deputat neafiliat, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunteţi jalnici. Văd că pe mulţi nu vă interesează. Cum puteţi să fiţi atât de absurzi, să cereţi să dezbatem o lege care nu mai are obiect? Legea menţionează clar - pentru anul şcolar 2023 - 2024. Acel an şcolar s-a încheiat deja. Modificaţi şi încercaţi să faceţi proiecte pe ani înainte, nu doar pe nepusă masă, înainte de alegeri, ca să creşteţi în ochii cui? Oricum nu faceţi nimic cum trebuie. Sunt doar frânturi, bucăţele de legi care nu servesc cum trebuie nimănui. Sunteţi jalnici. (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Procedură! |
||||||
|
|
Procedură, domnule Andronache. Nu fiţi dur! |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Acum cred că fiecare coleg, indiferent că vine de la începutul legislaturii sau spre sfârşitul legislaturii, ar trebui să citească un pic Constituţia şi să vadă că o ordonanţă trebuie să urmeze o anumită procedură parlamentară. Iar ordonanţa despre care discutăm acum este în această procedură - a legii de aprobare a ordonanţei. Doar atât am vrut să specific. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc. (Vociferări.) Stimată doamnă... Mulţumesc. Domnul Benedek Zacharie. Şi, după aceea, vă anunţ, cu tot dragul, pentru că este şi procedură de urgenţă, şi un singur vorbitor pe grup, n-o să mai vorbească nimeni şi voi declara şedinţa închisă. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
Am şi depăşit oricum timpul. |
||||||
|
|
UDMR ar dori şi doreşte, şi-a dorit şi când a fost la guvernare, ca această masă caldă să existe în toate şcolile din România. Şi asta ar fi o soluţie normală, nu să avem ani la rând fel şi fel de programe-pilot. Deci ar fi cazul ca Parlamentul României să ia această decizie. Şi, având în vedere că pentru o masă caldă este nevoie şi de o infrastructură, trebuie să ne gândim unde consumă aceşti elevi masa caldă, cum primesc masa caldă, cum se păstrează igiena în clase şi în şcoală. Deci este un subiect destul de delicat şi ar fi bine să gândim corect şi să fie şi funcţional. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Voci de la USR: Procedură! |
|||||
|
|
Nu mă păcăliţi cu procedură. Declar şedinţa închisă. Îl invit pe domnul vicepreşedinte Manole, pentru următoarea parte, a doua, a şedinţei noastre. Vă rog. |
|||||
|
|
|||||
|
După o scurtă pauză (În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)
|
||||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 10 septembrie 2024, consacrată prezentării interpelărilor adresate membrilor Guvernului. Voi da cuvântul colegilor deputaţi înscrişi pe listă, pentru a prezenta câte o singură interpelare din cele depuse. Reamintim, totodată, că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute. Începem cu colegul nostru, domnul Bogdan-Iulian Huţucă, dacă este prezent. Nu este. Alexandru Popa, Grupul parlamentar al PNL. Iulian-Alexandru Muraru, Grupul parlamentar al PNL. Lucian-Florin Puşcaşu, Grupul parlamentar AUR. Dorel-Gheorghe Acatrinei, Grupul parlamentar AUR. Nu este. Cristian Buican, PNL. Nu este. |
|||||
|
|
|
Raisa Enachi, neafiliat. Vă rog, doamnă. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelare adresată domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu. Subiectul interpelării - solicit intervenţia Guvernului în gestionarea crizelor de sănătate animală şi auditul instituţiilor responsabile. Stimate domnule prim-ministru, Din păcate, din cauza lipsei unui control eficient din partea autorităţilor române, focarele de pestă a micilor rumegătoare a ajuns şi în România, şi acum afectează grav fermierii care au un efectiv de oi în exploataţii, boală ce a apărut şi a venit la noi, în România, din ţările vecine. Această incapacitate a autorităţilor sau chiar lipsa intenţionată de acţiune aduce mari prejudicii fermierilor români, fie că sunt mari proprietari, fie că sunt ţărani care deţin câteva animale pentru subzistenţă. În acelaşi timp, statul român este nevoit să suporte despăgubiri uriaşe, iar securitatea alimentară este tot mai ameninţată. Pe lângă controalele superficiale de la frontieră, o cauză majoră a răspândirii de pestă a micilor rumegătoare este lipsa de verificări reale din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Lipsesc controalele biosecurităţii, identificarea şi înregistrarea corectă a ovinelor şi a caprinelor, precum şi gestionarea eficientă a bazei de date. În plus, sunt puncte de frontieră unde nu există deloc controale sanitar-veterinare şi fitosanitare, unele fiind deschise în mod artificial. Cunoaştem faptul că furajele din Ucraina intră în România, atenţie, sub pretextul tranzitului. Mai grav este faptul că suntem singura ţară care declarăm aceste focare de pestă, în timp ce alte ţări nu le raportează, ceea ce afectează grav exporturile şi ne obligă să sacrificăm animalele. În loc să protejeze fermierii, aceste măsuri par să saboteze fermele româneşti. Solicit auditarea urgentă a modului în care statul român, prin instituţiile implicate, să răspundă la această problemă şi să comunice transparent românilor afectaţi de aceste crize repetate. România, prin A.N.S.V.S.A. şi alte instituţii, nu aplică corect măsurile, din cauza intereselor ascunse ori a incompetenţei. Aici, domnule prim-ministru, dumneavoastră vă revine misiunea de a apăra interesele românilor. Şi, în această ordine de idei, vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. A fost realizată o auditare a sistemului de control şi înregistrare a mişcărilor animalelor, atât la frontieră, cât şi pe teritoriul naţional, pentru a verifica respectarea legislaţiei naţionale şi europene? Dacă da, care sunt rezultatele şi ce măsuri au fost luate?; 2. Ce măsuri concrete au fost implementate pentru introducerea unor controale reale de biosecuritate în punctele de frontieră, în special în ceea ce priveşte furajele şi animalele care intră în România? Cum se verifică respectarea acestor măsuri?; 3. Cum sunt clarificate şi aplicate procedurile de sacrificare a animalelor? Sunt animalele sacrificate doar pe baza simptomelor pozitive sau există cazuri în care efective întregi sunt eliminate fără verificări adecvate? De ce nu este prioritizată carantina şi testarea suplimentară înainte de luarea măsurilor drastice?; 4. Cum asigură autorităţile o comunicare clară şi transparentă cu fermierii afectaţi şi populaţia, pentru a evita panica şi sacrificarea inutilă a animalelor? Care sunt mecanismele de informare şi consultare publică în acest sens?; 5. Ce sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de biosecuritate şi cum au contribuit aceste sancţiuni la controlul focarelor de pestă? Cum sunt monitorizate şi controalele frontierelor în mod eficient pentru a preveni extinderea bolii? 6. A fost identificată sursa clară a bolii de pestă a micilor rumegătoare... |
|||||
|
Vă rog să vă apropiaţi de final. |
||||||
|
|
...şi... Imediat. ...şi ce măsuri au fost stabilite pentru a preveni răspândirea acesteia? Există un act oficial care justifică sacrificarea masivă a animalelor în România?; Şi 7. Ce măsuri stricte de control sunt implementate pentru verificarea importurilor şi a tranzitului de animale şi furaje din ţările vecine? Cum sunt protejaţi fermierii români împotriva riscurilor aduse de aceste transporturi şi ce mecanisme de verificare sunt în vigoare şi aplicate în practică? Acestea sunt doar câteva întrebări, domnule prim-ministru, pentru care românii aşteaptă un răspuns scris şi verbal din partea dumneavoastră. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. |
|||||
|
|
Vă mulţumim. Continuăm. Domnul deputat Vasilică Toma. Nu este. |
|||||
|
|
|
Nicolae-Miroslav Petreţchi. Domnule deputat... |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelare adresată domnului Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor şi pădurilor. Obiectul interpelării - "Probleme în procesul de colectare a ambalajelor". Implementarea Sistemului de Garanţie-Returnare constituie un progres semnificativ atât în educarea cetăţenilor cu privire la colectarea corectă a deşeurilor, cât şi în protejarea mediului înconjurător de ambalajele de băuturi, în special de cele din plastic, care au avut un impact negativ considerabil asupra ecosistemelor. Principiul de funcţionare al acestui sistem, bazat pe plata unei garanţii la furnizor sau vânzător, care poate fi recuperată la returnarea PET-ului pentru reciclare, reprezintă un mecanism eficient de stimulare a comportamentului responsabil. Drept dovadă, rata lunară de reciclare a depăşit în ultimele luni pragul de 50 de procente. Cu toate acestea, sistemul implementat cu scopul de a promova dezvoltarea economică sustenabilă întâmpină provocări care îngreunează funcţionarea corespunzătoare, persistând încă probleme în privinţa existenţei punctelor de colectare, a funcţionalităţii şi a disponibilităţii acestora. Aceste provocări sunt mult mai evidente în mediul rural, unde există magazine care refuză să primească ambalaje pentru reciclare sau care susţin că aparatele de reciclare nu sunt funcţionale ori nu mai au spaţii de stocare. Astfel de situaţii complică eforturile de protejare a mediului şi, mai mult, reprezintă o nedreptate faţă de cetăţenii care au plătit la achiziţionarea acelor produse garanţia de 50 de bani şi care se aşteaptă, la fel ca orice alt cetăţean, să îşi poată recupera banii, aspect des întâlnit în special în mediul rural. În vederea soluţionării problemelor menţionate, este necesară o reglementare mai strictă a obligaţiilor comercianţilor, precum şi extinderea infrastructurii de colectare, astfel încât să existe o reţea funcţională şi accesibilă de puncte de reciclare, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. În lipsa unei intervenţii prompte din partea autorităţilor, cetăţenii din anumite zone vor fi în continuare defavorizaţi, cultivând un sentiment descurajator în privinţa colectării ambalajelor, fapt ce ar conduce la creşterea cantităţii de deşeuri în natură. Având în vedere cele de mai sus, stimate domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi punctul de vedere al ministerului, pe care îl conduceţi, cu privire la această speţă, precum şi măsurile pe care le veţi implementa în vederea soluţionării problemelor menţionate, care conduc la imposibilitatea, în unele cazuri, a cetăţenilor de a-şi recupera garanţia plătită pentru anumite categorii de ambalaje. În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă rog să dispuneţi ca răspunsul să-mi fie comunicat atât oral, cât şi în scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Continuăm. Domnul deputat Adrian Alda. Nu este. Domnul deputat Ilie Toma. Nu este. Domnul deputat Daniel-Gheorghe Rusu. Nu este. În final, dacă nu mai există niciun deputat înscris pe listă sau niciun deputat care nu s-a înscris pe listă, dar care doreşte să prezinte întrebări, interpelări adresate Guvernului, şedinţa se declară închisă. Mulţumesc.
|
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17.20.
|
||||||
![]() |



