Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2024
|
Şedinţa a început la ora 8.32. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar deschisă şedinţa noastră de astăzi dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Începem cu Grupul parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
|
Domnul Viorel Salan. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de azi am intitulat-o - "Securitatea României nu mai poate aştepta". România are nevoie urgentă de noi legi ale apărării. Cea mai mare slăbiciune a cadrului juridic actual este aceea că Armata României nu poate să desfăşoare operaţii de luptă pe timp de pace. Trebuie declarată mai întâi stare excepţională, stare de asediu sau stare de război. Dar natura şi desfăşurarea conflictelor armate în secolul XXI s-au schimbat şi se schimbă permanent în fiecare zi. Iar legile în vigoare, redactate acum peste 30 de ani, se dovedesc ineficiente azi. Ştim, Guvernul a trecut pe lista de priorităţi legislative a sesiunii de toamnă a Legislativului pachetul Legilor apărării. Acestea ar urma să permită armatei reacţii rapide, adaptate la noua situaţie de securitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Calendarul stabilit deja pentru acest pachet legislativ prevede ca proiectele să fie aprobate în Guvern în octombrie şi trimise spre aprobare Parlamentului în luna noiembrie. Dar realitatea nu aşteaptă. Ultimul incident, din noaptea de 7 spre 8 septembrie, în care drone ruseşti înarmate au pătruns în spaţiul aerian românesc şi au survolat zona de nord a Dobrogei timp de o oră şi 43 de minute, pe un traseu de 75 de kilometri, este elocvent. Şi nu suntem doar noi vizaţi. În ultimele săptămâni, dronele ruseşti înarmate au făcut incursiuni în Letonia şi în Polonia. Să ne reamintim că la începutul lui septembrie s-a împlinit un an de când bucăţi dintr-o dronă rusească au ajuns pentru prima dată pe teritoriul României. Iar în această perioadă au fost cel puţin alte şapte alerte - şapte cazuri în care drone au intrat în spaţiul aerian românesc. Realitatea ultimelor 12 luni a demonstrat că nu există o legislaţie care să permită intervenţia aviaţiei militare în cazul pătrunderii unei drone în spaţiul aerian românesc. România este deficitară la capitolul legilor care organizează armata, şi această situaţie trebuie remediată cât mai repede. Parlamentul României este pregătit să adopte acest pachet legislativ în procedură de urgenţă pentru că situaţia în zona de conflict armat de la graniţă este volatilă şi se poate schimba de la o zi la alta. Pericolul este prezent permanent. O demonstrează informaţii de la serviciile de informaţii britanice şi germane, devenite publice recent. Acestea avertizează asupra unui posibil atac rus asupra teritoriilor baltice, mai vulnerabile, imediat după alegerile prezidenţiale americane. În plus, Ucraina a primit aprobarea să atace mai adânc pe teritoriul Rusiei, folosind arme occidentale, ceea ce schimbă şi mai mult datele problemei. Este adevărat, suntem sub protecţia NATO, dar aceasta nu înseamnă că nu suntem noi înşine o parte responsabilă a acestui scut, hotărâţi să ne apărăm teritoriul, libertatea şi viaţa. De aceea, reiterez deschiderea Parlamentului României de a fi alături de Guvernul României şi de a adopta pachetul Legilor apărării, în procedură de urgenţă. Securitatea României nu mai poate aştepta. Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Urmează domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ. Nu este. Doamna deputat Nicoleta-Matilda Goleac. Nu este. Mergem la Grupul parlamentar al PNL. Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe. Nu este. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al USR. Domnul deputat Viorel Băltăreţu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează - "La Cluj, lucrurile se întâmplă în fiecare zi. Dar nu cele bune". Ceauşescu ne spunea odată să stăm cuminţi la locurile noastre. Boc, care a ruginit de patru mandate la Cluj, ne linişteşte, PSD-istic, că "lucrurile se întâmplă în fiecare zi". Fiecare clujean începe toamna cu un nod în stomac. Reînceperea şcolii, în septembrie, şi a facultăţilor, în octombrie, înseamnă să stai zilnic în trafic măcar două ore. Adică 20 de zile pe an. De când faci 6 ani şi până când ieşi la pensie. În această toamnă, clujenii au mai primit o veste proastă - metroul a pierdut finanţarea din PNRR, 300 de milioane de euro, bani siguri. Acum, ne bazăm pe finanţarea de la Guvern. Acelaşi Guvern care îşi plăteşte pensionarii speciali cu 15 miliarde de lei pe an şi este îndatorat la niveluri fără precedent? De ce a pierdut administraţia Boc banii din PNRR? Incompetenţă şi neglijenţă. Trăsăturile politicianului român care s-a afundat prea adânc în fotoliul puterii, de prea mult timp. Licitaţiile au fost întârziate şi, în plus, nu au fost actualizaţi în platforma Comisiei Europene indicatorii tehnico-economici. Clujul e blocat pe arterele principale care traversează oraşul, pentru că, timp de 20 de ani, administraţia PNL - locală şi judeţeană, naş şi fin - nu a reuşit să facă măcar o centură de ocolire a oraşului. În Bihor sunt şapte. Fără centură, am mai spus-o, şantierul metroului va arunca Clujul în haos. Din 2021, de când sunt deputat, am urmărit subiectul centurii Clujului, am mers în şedinţele de Consiliu Local, am discutat cu Boc, am propus soluţii de optimizare a proiectului. Mai ales, am insistat pentru o echipă de specialişti transpartinici care să monitorizeze progresul proiectului. Ca să-l demarăm odată. Aşa cum am arătat, e un proiect de patru ani, nu de 20! Nu s-a făcut nimic. În aceste condiţii - oraş blocat, imposibilitate de a devia traficul -, Boc a aruncat în jocul electoral promisiunea metroului. Cum să decopertezi tot oraşul, Est-Vest, fără să ai o rută alternativă eficientă? Ce vor face clujenii? Vor dormi în maşini pe străduţele înguste ale unui fost oraş medieval, ca să ajungă dimineaţa la serviciu şi cu copilul la şcoală? În acest haos, Zeus al PNL-ului clujean ne linişteşte din Olimpul Primăriei - lucrurile se întâmplă în fiecare zi. Nu, domnule Boc, nu lucrurile se întâmplă la Cluj. Promisiunile se întâmplă. Lopeţile de dinainte de alegeri şi PR-ul Primăriei se întâmplă. Bătaia de joc se întâmplă. Ziceţi ca metroul merge înainte. Dar nu vorbiţi despre riscuri. Despre riscul de a îngropa oraşul sub un şantier timp de un deceniu şi cel de a nu avea de unde plăti constructorul. Ziceţi că: "Metroul este un proiect «verde» şi poate beneficia de multiple surse de finanţare". Spuneţi-ne care sunt acestea! E un act de incompetenţă administrativă gravă să demaraţi proiectul, să blocaţi tot oraşul şi, când nu veţi avea de unde plăti constructorul, să-i puneţi pe clujeni să plătească penalităţi. |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Vă cer, în numele clujenilor, să stopaţi şarada asta care ne va ustura la buzunare! Tocmai aţi câştigat un nou termen de patru ani în care să nu faceţi nimic, din nou. Dar măcar să nu ne minţiţi! Viorel Băltăreţu, deputat al USR de Cluj. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Continuăm cu domnul deputat Adrian Giurgiu, Grupul USR. Nu este. Grupul parlamentar AUR. Domnul Mircia Chelaru? Nu este. |
|||||
|
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea de astăzi - "România sub ape". În aceste momente critice, România traversează una dintre cele mai grele încercări din ultimii ani, ciclonul Boris provocând inundaţii catastrofale în judeţele Galaţi şi Vaslui, distrugând gospodării, infrastructură şi afectând viaţa a mii de cetăţeni. Am fost martorii unui volum impresionant de apă - un milion de litri pe hectar, adunându-se la un total de peste 200 de miliarde de litri - care s-a revărsat necontrolat asupra comunităţilor noastre. Acestea nu sunt simple cifre, ci realităţi ce reflectă suferinţa şi pierderile cu care se confruntă oamenii loviţi de acest dezastru. Din păcate, în loc să asistăm la o mobilizare generală, vedem cum politicienii noştri continuă să îşi arunce unul altuia critici inutile, transformând suferinţa oamenilor într-un pretext pentru campanii politice. Acum nu este momentul pentru acuzaţii şi răfuieli politice. Fac un apel către toţi liderii politici, indiferent de partid, să renunţe la dezbateri şi să se concentreze pe sprijinul concret pe care trebuie să îl oferim oamenilor afectaţi de aceste inundaţii. Opriţi-vă jocul politic! Inundaţiile din 13-15 septembrie 2024 nu sunt un eveniment izolat. Această regiune a mai fost lovită de fenomene similare şi în trecut, în anii 2013 şi 2016. Din păcate, aceste tragedii repetate arată clar că nu s-au învăţat lecţiile necesare şi că autorităţile au eşuat în a lua măsurile preventive care ar fi putut evita sau cel puţin reduce amploarea dezastrului actual. O cantitate imensă de apă s-a adunat şi s-a revărsat peste sate, a trecut peste diguri slab întreţinute şi a distrus gospodării, lăsând mii de oameni fără acoperiş deasupra capului. Acest dezastru era, într-o măsură oarecare, inevitabil, dar neglijenţa crasă a autorităţilor în gestionarea infrastructurii de apărare împotriva inundaţiilor a contribuit la amplificarea lui. Este o ruşine naţională că am permis ca baraje, diguri şi alte lucrări de regularizare a torenţilor să fie lăsate în paragină, distruse sau pur şi simplu ignorate. Nu mai putem continua astfel! Este clar că gestionarea crizelor şi infrastructura de protecţie împotriva dezastrelor naturale din România sunt profund defectuoase. Sistemele de avertizare trebuie urgent modernizate şi coordonate mai eficient, iar infrastructura critică - barajele, digurile, sistemele de drenaj şi de regularizare a torenţilor - trebuie refăcută şi întreţinută cu prioritate. Fiecare minut de întârziere în aceste condiţii poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Acum nu este momentul să căutăm vinovaţi, ci să găsim soluţii! Fac apel la Guvernul României şi la toate autorităţile competente să se concentreze pe trei obiective esenţiale - asistenţă imediată pentru victimele inundaţiilor, reconstrucţia şi modernizarea urgentă a infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor şi îmbunătăţirea sistemului de avertizare şi coordonare în caz de dezastru. Acum este timpul pentru reconciliere naţională! În faţa acestei tragedii, nu este loc pentru rivalităţi politice sau campanii de PR. Vă mulţumesc. Radu-Vicenţiu Grădinaru, deputat AUR de Botoşani. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul deputat Mihai Ioan Lasca. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. De mai bine de trei săptămâni, în baza unor directive europene, s-a pus în aplicare un plan prin care Guvernul, împreună cu Autoritatea Veterinară, Jandarmeria şi Poliţia omoară oile ciobanilor, invocând existenţa unei boli denumită spectaculos - pesta micilor rumegătoare. Astfel, autorităţile pătrund abuziv în proprietatea ciobanilor, pe care îi intimidează, îi hărţuiesc şi, într-un final, recoltează probe de sânge de la oile sănătoase, probe care au ulterior rezultatul fals pozitiv, pentru că aşa este ordinul european. Masacrul începe imediat după anunţarea rezultatelor fals pozitive, când oile sunt împuşcate în cap şi aruncate în gropi. Evident, de vii. Au fost omorâte deja câteva sute de mii de ori în România; sănătoase. Ciobanii au dreptul să nu mai permită accesul pe proprietatea lor a veterinarilor însoţiţi de poliţie şi jandarmerie decât în baza unui mandat judecătoresc, ceea ce este imposibil de obţinut în baza unor suspiciuni că oile ar fi bolnave. Pesta ovinelor este o minciună, o mascaradă, o înşelătorie la adresa ciobanilor de bună-credinţă. Dacă în unele cazuri au fost deja recoltate probe de sânge de la oi, iar rezultatul este pozitiv la această boală inventată de autorităţi, la fel cum este şi în cazul ciobanului Ionuţ Curtuşan din Clopodia, judeţul Timiş, ciobanii au dreptul să refuze ridicarea şi sacrificarea oilor, iar prin intermediul unui avocat, pot cere o nouă examinare a probelor de sânge prelevate iniţial. În calitate de deputat şi preşedinte al Partidului PPR, Patrioţii Poporului Român, solicit Guvernului României să înceteze imediat masacrul asupra oilor ciobanilor şi să nu mai execute ordine europene care duc la subminarea economiei de stat şi la afectarea interesului naţional. În caz contrar, am toată convingerea că Guvernul României se va întâlni cu furia ciobanilor acestei ţări. Mulţumesc. Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR, Patrioţii Poporului Român. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florian-Claudiu Neaga, vă rog. |
|
|||
|
|
Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Ca deputat de Sălaj, consider că este datoria mea comemorarea în Parlamentul României a 84 de ani de la masacrele antiromâneşti comise de trupele horthyste în localităţile sălăjene Treznea, la data de 9 septembrie 1940, şi respectiv Ip, în noaptea dintre 13 şi 14 septembrie a aceluiaşi an. Aceste masacre comise cu sânge rece de armata horthystă în Transilvania au fost induse de concepţiile revizioniste ale Guvernului Ungariei din acea vreme, care, după semnarea Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920, a continuat propaganda antiromânească, revizionismul devenind o politica oficială a guvernelor horthyste. În urma Dictatului de la Viena, din 1940, România a pierdut peste 2,5 milioane de locuitori. Au fost cedate, total sau parţial, judeţele Bihor, Câmpulung Moldovenesc, Ciuc, Cluj, Maramureş, Mureş, Năsăud, Odorhei, Sălaj, Satu Mare, Someş, Târnava Mare, Târnava Mică şi Trei Scaune. Ocuparea militară a teritoriului cedat şi instalarea administraţiei militare horthysto-maghiare a început la 5 septembrie 1940. În loc să asigure ordinea de drept, Guvernul horthyst a încurajat un adevărat potop de atrocităţi, asasinatele în masă de la Ip, Treznea, Camăr, Ciumărna, Zalău, Dragu, Hida, Cluj, Huedin şi din alte locuri rămânând pentru totdeauna acte de gravă acuzare la adresa horthysmului. Românii au fost schingiuiţi şi bătuţi, arestaţi şi închişi în lagăre, închisori şi detaşamente de muncă forţată, expulzaţi şi excluşi din administraţie. A fost inaugurat un regim de teroare şi asasinat contra populaţiei române, regim care a comis un adevărat genocid asupra românilor din Transilvania. Treznea este o aşezare românească veche, situată în apropierea Zalăului şi atestată arheologic încă din Neolitic. Aici, la 9 septembrie 1940, 86 de oameni de toate vârstele, români, dar şi evrei, au fost ucişi cu o fără de seamăn cruzime. Mulţi alţii au fost grav răniţi, iar gospodăriile sătenilor au fost incendiate. Ulterior, a urmat comuna Ip, unde, în 13 şi 14 septembrie 1940, 157 de români au fost ucişi şi aruncaţi într-o groapă comună, inclusiv zeci de copii, de către militari din armata horthystă. Aceste trupe, alături de unii localnici maghiari dominaţi de ură şi lipsa raţiunii, au compus 6 echipe de asasini, care au luat cu asalt fiecare gospodărie de români din comuna Ip, omorându-i pe toţi cei găsiţi acasă, foarte puţini scăpând cu viaţă. Este adevărat însă că drama românilor căzuţi sub ocupaţie horthystă a provocat indignarea majorităţii oamenilor cinstiţi din rândul populaţiei maghiare, nu rare fiind cazurile când aceştia, cu preţul libertăţii şi vieţii lor, au salvat viaţa vecinilor, consătenilor, prietenilor români cu care, de veacuri, îşi duceau traiul comun, la bine şi la rău. În memoria eroilor căzuţi sub teroarea horthystă, în comunele Treznea şi Ip au fost ridicate monumente care să comemoreze victimele acestor atrocităţi. În acest sens, în încheiere, doresc să fac un apel către reprezentanţii Ministerului Culturii, ai altor autorităţi centrale şi locale responsabile. Avem nevoie să reabilităm aceste monumente istorice, împreună cu locurile de veci ale acestor eroi, comunităţile din Treznea şi Ip meritând respectul şi sprijinul autorităţilor statului român. Veşnică pomenire şi recunoştinţă... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
...martirilor neamului românesc! Deputat al PSD, Florian-Claudiu Neaga. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Nicoleta-Matilda Goleac, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Nicoleta-Matilda Goleac: Titlul declaraţiei politice - "Democraţia înseamnă înainte de toate respectarea drepturilor omului". Începând din anul 2008, la data de 15 septembrie a fiecărui an este sărbătorită Ziua Internaţională a Democraţiei, având drept fundament legal prevederile Rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 62/7. Nicolae Iorga spunea că: "Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului". Iată, aşadar, că democraţia nu este un scop în sine; aceasta contribuie substanţial la progresul economic şi social, la pacea şi securitatea internaţională, precum şi la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Trebuie subliniat faptul că ONU nu pledează pentru un model specific de guvernare, ci promovează guvernarea democratică ca pe un set de valori şi principii care ar trebui urmate pentru o mai mare participare, egalitate şi dezvoltare umană. În acest sens, democraţia oferă un mediu în care se exercită voinţa liber exprimată a oamenilor. Aceştia au un cuvânt de spus în luarea deciziilor şi pot cere socoteală guvernanţilor. Uneori, drepturile omului sunt înţelese greşit, ca fiind un sistem în care individul se bucură de libertate deplină. Însă drepturile omului nu sunt absolute. Drepturile celorlalţi trebuie, de asemenea, să fie respectate şi uneori vor exista conflicte între ele. Pe de altă parte, partidele şi politicienii au tendinţa să sacrifice obiectivele pe termen lung pentru succesul în alegeri. În acest sens, democraţia creează tentaţii pentru elaborarea de politici pe termen scurt, în detrimentul mediului sau al generaţiilor viitoare. De aceea, sărbătorirea acestei zile are şi rolul de a sublinia că democraţia trebuie să creeze condiţiile egalităţii între oameni. Pentru aceasta, opiniile cetăţenilor trebuie să se regăsească în dezbaterile politice şi în toate deciziile din sferele vieţii economice şi sociale, iar noi, parlamentarii, trebuie să creăm un Legislativ puternic, care să fie respectat de cetăţeni în calitatea sa de "organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării". Mulţumesc. Nicoleta-Matilda Goleac, deputat al PSD, Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Beniamin Todosiu. |
|
|||
|
|
Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi are titlul - "PNL riscă stabilitatea politică a României, servind românilor minciuni despre proiectul unui «guvern de dreapta»". PNL încearcă încă o dată să le servească românilor proiectul unui "guvern de dreapta", deşi ultimul experiment eşuat al liberalilor a aruncat România pe marginea prăpastiei economice. În 2020 şi 2021, Guvernul de dreapta a însemnat imaturitate politică, incompetenţă şi haos, ceea ce a dus ţara la un deficit record de 9,61% din PIB - peste 100 de miliarde de lei. Joaca liberalilor de-a guvernarea a creat o situaţie politică instabilă, cu scandaluri zilnice, blocaje în administraţia centrală, deşi exista o majoritate, la acea vreme, în Parlamentul României. PNL a reuşit chiar performanţa de a-şi taxa propriul electorat, adică a inclus în PNRR eliminarea facilităţilor pentru IMM-uri, dar şi creşteri de taxe şi impozite pentru mediul de afaceri. "Echipa câştigătoare" a PNL-ului a dat-o de gard rău de tot, iar salvarea României a venit tocmai printr-o coaliţie de guvernare cu PSD. Noul Guvern a adus României stabilitatea politică de care avea nevoie pentru a începe dezvoltarea reală a ţării. Autostrăzi, spitale, şcoli, baze sportive, investiţii guvernamentale prin Programul Naţional "Anghel Saligny", toate au fost posibile. PSD a reuşit să corecteze inclusiv erorile grave din PNRR, precum interzicerea creşterii pensiilor prin introducerea plafonului de 9,4% din PIB. După o guvernare serioasă, în care PSD a impus o nouă viziune, România a ajuns în situaţia din prezent: - aproximativ 800 de kilometri de autostradă sau drum expres sunt în lucru şi peste 200 de kilometri sunt în stadiul de proiect sau licitaţii; - peste 200 de săli de sport, 49 de complexuri sportive şi 16 bazine de înot finalizate în ultimii 2 ani şi alte 386 de obiective de investiţii în infrastructura sportivă sunt în derulare; - puterea de cumpărare a românilor a crescut prin creşterea salariului minim şi introducerea mecanismului salariului minim european, salariul mediu în România ajungând la peste 1.000 de euro; - investiţiile străine au crescut cu 34%, comparativ cu anul 2023, şi au ajuns la un nivel record în România, de peste 3,2 miliarde de euro în acest an; - în municipiile, oraşele sau comunele noastre se derulează investiţii guvernamentale de miliarde de euro. PNL riscă acum stabilitatea politică în România, servind românilor minciuni privind proiectul unui "guvern de dreapta". Aceasta este realitatea, şi românii trebuie să ştie! Guvernările de dreapta au tăiat pensiile şi salariile românilor, au scăzut puterea de cumpărare şi nivelul de trai. În schimb, PSD a corectat inechităţile, a crescut pensiile şi salariile, a generat stabilitatea socială şi economică de care ţara are nevoie. Vă mulţumesc. Beniamin Todosiu, deputat al PSD de Alba. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică din această zi se intitulează "Coeziunea naţională, o prioritate pentru România". Vedem cu toţii, în ultimii ani, cum climatul social este dominat de tensiune, de scandal, de confuzie şi de o polarizare socială aşa cum nu a mai cunoscut în trecut ţara noastră. Dar care sunt acele resorturi care ne pot îndepărta de acest climat nefast, nefavorabil şi care afectează deopotrivă viaţa materială şi spirituală a cetăţenilor României? Unul dintre acestea este respectul - respectul pentru ceilalţi; respectul pentru libertatea de opinie; respectul pentru libertatea de conştiinţă; respectul pentru lege; respectul pentru Constituţie; respectul pentru valori, sub toate sensurile în care ne imaginăm aceste valori; respectul pentru ceea ce suntem noi şi pentru drepturile noastre fundamentale. Un alt resort esenţial pentru găsirea coeziunii, atât de greu de reuşit în ultimii ani, îl reprezintă patriotismul. Patriotismul înseamnă iubirea de ţară, înseamnă ataşamentul faţă de valorile morale, culturale, spirituale, identitare ale naţiunii noastre. Patriotismul înseamnă să iubim România, să facem tot ce este mai bun pentru România, fără a urî pe nimeni, fără a disocia, fără a diviza şi fără a crea clivaje false în societate. Un patriot vorbeşte curat, limpede şi frumos româneşte. Un patriot cunoaşte istoria ţării, cunoaşte tradiţia şi cunoaşte valorile identitare ale României. Dar, nu în ultimul rând, un patriot este acela care îşi face datoria sa acolo unde este, la locul de muncă, în viaţa socială, în viaţa culturală, în viaţa de zi cu zi, în viaţa de familie. A fi patriot înseamnă a nu uita ceea ce suntem şi a crede în ceea ce putem şi merităm să fim cu adevărat. Patriotismul înseamnă sacrificiu, înseamnă demnitate şi înseamnă curaj. Patriotismul nu este îndreptat împotriva nimănui, ci este întotdeauna pentru toţi. Patriotismul uneşte, nu dezbină. De aceea, cred că România nu se poate lăsa pradă niciunui fel de curent ideologic, de o natură ori de alta, care poate să ducă la dezbinare, poată să ducă la rupturi sociale şi să creeze nişte tensiuni false în societatea românească. Cred că avem nevoie de unitate, avem nevoie de cultivarea valorilor care au făcut din noi o naţiune demnă. Avem nevoie să nu uităm cine suntem şi avem nevoie să ne respectăm cu adevărat unii pe ceilalţi. Aşadar, cred că doar prin respect, prin patriotism, prin demnitate se poate restaura cu adevărat coeziunea naţională a României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează, din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Adrian Giurgiu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Dezastru la Galaţi, nepăsare la Guvern" Cu toţii am fost martorii dezastrului din judeţul Galaţi. Inundaţii, distrugeri, oameni care au pierdut tot ce aveau. Şi ce face Guvernarea PSD-PNL? Stă pe margine, ca de obicei, şi oferă promisiuni goale, fără nicio soluţie reală. De ani de zile, tot auzim cum vor construi diguri, cum vor face planuri de prevenire a inundaţiilor. Însă, când vine viitura, vedem doar neputinţă şi dezorganizare. Inundaţiile nu mai sunt excepţii, sunt realitatea cu care ne confruntăm. Fenomenele meteorologice extreme ne lovesc din ce în ce mai des, dar Guvernarea PSD-PNL continuă să trateze totul cu o nonşalanţă tipică. Astfel de tragedii se pot întâmpla acum oriunde în ţara noastră. Eu sunt din judeţul Mureş şi mă întreb cum ne putem proteja comunităţile. Cu planurile pe hârtie ale PSD şi PNL? Cu soluţiile lor de faţadă, care n-au făcut decât să ne aducă mai aproape de dezastru? Trebuie să investim în diguri rezistente şi să reparăm cursurile de apă. Dar, în loc de asta, PSD şi PNL permit balastierelor ilegale să distrugă râurile. În loc să protejeze pădurile, ei protejează mafia lemnului şi decimează Garda Forestieră. Birocraţia sufocantă impusă de PSD şi PNL blochează proiectele de mediu, în timp ce fondurile europene sunt risipite sau sunt nefolosite, din lipsă de coordonare. Ei sunt specialişti doar în amânări şi în găsirea scuzelor, în timp ce românii sunt nevoiţi să-şi reconstruiască casele distruse de fiecare dată când vine o ploaie mai mare. Câte vieţi mai trebuie să fie distruse şi câţi oameni mai trebuie să moară din cauza corupţiei şi iresponsabilităţii? Este timpul să punem capăt acestui haos şi să punem în aplicare soluţii reale - prevenţie, investiţii responsabile şi o colaborare reală între autorităţi şi cetăţeni. Să nu mai lăsăm viitorul nostru în mâinile unei guvernări incapabile, care nu vede dincolo de interesele proprii şi de jocurile politice! Vă mulţumesc. Deputat de Mureş, Adrian Giurgiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează doamna deputat Oana Ţoiu. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Ieri, 16 septembrie, la invitaţia Excelenţei Sale, doamna Kathleen Kavalec, am reprezentat Camera Deputaţilor la ceremonia de semnare a Parteneriatului Cadru privind Protecţia Copilului. Parteneriatul Cadru privind Protecţia Copilului se circumscrie Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi va fi un sprijin pentru continuarea eforturilor şi suplimentarea măsurilor pe care le-a luat deja România pentru combaterea traficului de minori. Bugetul alocat este de 10 milioane de dolari şi parteneriatul se va desfăşura pe o perioadă de cinci ani, structurat pe patru obiective: prevenire, protecţie, urmărire penală şi cooperare între autorităţi şi societatea civilă. Presupune crearea unui centru de excelenţă pentru siguranţa digitală a copilului, crearea unui centru naţional de combatere a abuzurilor şi exploatării sexuale a minorilor în mediul online, la nivelul IGPR - MAI, şi creşterea gradului de conştientizare, sensibilizare şi informare privind traficul de minori şi pornografia infantilă. Acesta este un pas important, pentru că situaţia este cât se poate de gravă. În anul 2023, ponderea victimelor exploatate pe teritoriul României a ajuns la 72% din totalul victimelor identificate. Exploatarea prin pornografie infantilă şi/sau cu utilizarea mijloacelor tehnologice, inclusiv reţelele sociale, un spaţiu unde mulţi dintre copii petrec foarte mult timp, este în continuă creştere, cu 21% din total. Interesul infracţional din sfera traficului de persoane a rămas orientat preponderent către exploatarea persoanelor de gen feminin şi vestea groaznică este că, de data aceasta, victimele minore au depăşit ca proporţie femeile adulte, proporţia minorelor fiind de 40% din total, iar a femeilor adulte de 37%; în total, 77% dintre victimele identificate în traficul de persoane şi exploatare sunt de sex feminin, atât pe teritoriul României, cât şi cele recrutate de pe teritoriul României şi exploatate internaţional. Sunt câţiva paşi care au fost făcuţi deja. În toamna şi iarna anului 2020, la propunerile societăţii civile, am coordonat şi pentru prima dată a fost inclus într-un program de guvernare un capitol dedicat combaterii traficului de persoane. Acest capitol are şi această rară calitate de a fi supravieţuit schimbării tuturor guvernelor, din 2020 până acum, în 2024. Şi chiar dacă au fost schimbate partidele politice de la guvernare, au fost schimbaţi premieri şi miniştri, prioritatea pentru combaterea traficului de persoane a rămas transpartinică, atât la nivelul partidelor care s-au succedat la guvernare, cât şi la nivelul Parlamentului, unde a fost înfiinţată de curând Comisia pentru combaterea traficului de persoane. Au fost practic trecute câteva legi foarte importante - imprescriptibilitatea, vârsta consimţământului sexual. În mai 2021 a fost înfiinţat Serviciul dedicat combaterii traficului de persoane în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - DIICOT -, o structură cu procurori cu pregătire specială, care urmăresc simultan îmbunătăţirea cooperării cu victimele traficului de persoane şi garantarea drepturilor acestora, precum şi destructurarea rapidă a grupurilor infracţionale organizate. Mai avem foarte multe de făcut împreună şi cadrul de colaborare interinstituţional şi internaţional trebuie să continue şi la nivelul Parlamentului, unde am propus şi am avut unanimitate pentru această propunere, ca societatea civilă să aibă statut de invitat permanent în Comisia specială. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Mircia Chelaru. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Avertizare strategică". După cum a fost anunţat, urmează, peste două zile, convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Ştim care sunt presiunile, atât politice, cât şi militare, asupra României, dar mai ales şi actorii implicaţi în aceste presiuni. Riscul escaladării războiului din estul Ucrainei este evident. Gestionarea crizei este tot mai dificilă, pentru ţări limitrofe ca Polonia şi România. Evitarea angajării în conflictul direct însă este o obligaţie vitală a statului român. De aceea, consider că sugestia Poloniei de a lovi ţintele aeriene ostile în spaţiul aerian ucrainean trebuie privită cu rezervă maximă, din perspectiva prudenţei strategice. Orice acţiune de ripostă trebuie să rămână sub incidenţa art. 51 din Carta ONU şi nu se poate sustrage sub nicio formă de la filosofia defensivă a Tratatului de la Washington. Din aceste considerente, cu toată onestitatea, dar şi justificată îngrijorare, cer membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să nu dea curs niciunei acţiuni care să fie interpretată ca o provocare şi un posibil motiv de război, denumitul casus belli. Valoarea supremă a naţiunii române a fost dintotdeauna pacea. Prezervarea păcii, domnilor, trebuie să fie şi pe mai departe singura noastră mare victorie. Deputat de Argeş, Mircia Chelaru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul deputat Nicolae Roman. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Din ciclul pe care dumneavoastră îl cunoaşteţi, al declaraţiilor mele politice, "Români pentru România", din această perioadă, astăzi voi vorbi despre educaţie. Asistăm, atât în plan internaţional, cât şi naţional, la impunerea principiilor noii ordini mondiale, făţiş sau insidios. Cea mai importantă valoare a unei naţii o reprezintă copiii ei, cei care trebuie să ducă în viitor şi zestrea genetică a poporului din care provin. Din varii motive însă, asupra copiilor români se produc silnicii afectiv-emoţionale care îi marchează şi le produc mutaţii comportamentale cu evoluţii greu previzibile în psihicul lor fragil. În răspunsul la interpelarea unui europarlamentar român care i-a imputat că au fost şi sunt emise, la nivelul Uniunii Europene, legi care afectează negativ evoluţia socială şi politică, doamna Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a precizat răspicat că în Parlamentul European se creează legi a căror aplicare ţine strict de statele naţionale şi de legislaţia lor. Ne întrebăm dacă nu cumva doamna Ursula von der Leyen a uitat intenţionat că a fost votată prevederea prin care legislaţia unională este superioară celei naţionale. Dar, conform răspunsului doamnei preşedinte al Comisiei Europene, tragem concluzia că, pentru situaţia degradantă în multiple planuri a României, responsabili sunt guvernanţii noştri. De aceea, doamnă ministru al educaţiei, Ligia Deca, ne întrebăm dacă un cumva noua precizare privind introducerea în şcoli a "camerelor de detenţie" este o măsură adoptată, interpretată şi aplicată abuziv, cu exces de zel. Ce urmăreşte această măsură punitiv-coercitivă? Nu cumva se va ajunge ca acei copilaşi fragili emoţional să fie pedepsiţi drastic pentru mici năzdrăvănii specifice vârstei, dar mai ales pentru neacceptarea unor politici globaliste, cum ar fi "vaccinarea obligatorie" sau "politica de gen", şi, astfel, copiii să "înţeleagă" că trebuie să se supună acestor politici străine şi nespecifice poporului român, pentru a nu mai ajunge în "camere de detenţie"? Vă rugăm să ne comunicaţi, arătând poziţia ministerului pe care vremelnic îl conduceţi, şi vă asigurăm că vom difuza răspunsul şi către presă, pentru a fi cunoscut de către toţi părinţii, deocamdată amorfi la această "măsură educaţională"? Retoric ne întrebăm - ce veţi face când, nemaifiind demnitar, copiii şi nepoţii dumneavoastră, cărora nu le dorim aceasta, vor ajunge în "camere de detenţie"? Noi, membrii Partidului Români Pentru România, aşteptăm cu nerăbdare reacţia dumneavoastră! Deputat neafiliat, Nicolae N. Roman. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Alexandra Huţu? Nu este. Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Iulian Lőrincz. Nu este. Domnul deputat Brian Cristian? Nu este. Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Petre Puşcaşu? Nu este. |
|||||
|
|
|
Din partea deputaţilor neafiliaţi, doamna deputat Raisa Enachi. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Subiectul declaraţiei politice de astăzi este - "România şi românii merită mai mult!". Stimaţi colegi, Alegerile prezidenţiale se apropie, iar românii trebuie să ştie adevărul despre preşedintele nostru, Klaus Iohannis. În loc să se ocupe de nevoile românilor, a ales să îşi urmărească propriile interese. A ignorat suferinţele acestui popor. Ani de zile, Iohannis a fost un preşedinte absent, nepăsător şi indiferent. A fost mai interesat să se plimbe prin lume, să se bucure de luxul avioanelor private şi al hotelurilor scumpe, de lux, în timp ce românii se zbăteau în sărăcie şi nesiguranţă. Aceasta este trădarea supremă a unui preşedinte faţă de poporul său. În loc să fie alături de români în momentele de cumpănă, Iohannis a preferat să fie un spectator de lux, absent din viaţa publică şi din lupta noastră de zi cu zi, cu nevoile care ne bat la uşă. Românii nu au nevoie de un preşedinte care să fugă de responsabilităţi, ci de un lider care să lupte cot la cot cu ei, care să fie un simbol al rezistenţei şi al determinării naţionale. Când România se confrunta cu o criză sanitară fără precedent, Iohannis a ales să comunice cu românii doar atunci când îi era convenabil, cu mesaje reci şi fără empatie. În loc să fie vocea calmului şi a speranţei, a fost vocea distanţei şi a nepăsării. Iohannis a promis că va lupta pentru România, că va aduce reforme în justiţie, că va eradica corupţia, a promis "o Românie educată". Dar unde sunt aceste reforme? Iohannis nu a făcut decât să îşi umple agenda cu promisiuni goale, în timp ce românii continuă să fie victimele unui sistem nedrept şi corupt. Şi ce a făcut în acest timp preşedintele vostru, Iohannis? A zburat deasupra capetelor noastre în avioane de lux, cheltuind milioane de euro din banii românilor pe călătorii externe inutile. Nu a adus niciun beneficiu real pentru România din aceste vizite, doar nota de plată pentru poporul pe care ar fi trebuit să-l servească. A fost preocupat de obţinerea de proprietăţi, unele prin acte false. Românii nu mai pot tolera un astfel de preşedinte! Avem nevoie de un preşedinte care să fie prezent, care să lupte pentru România cu fiecare respiraţie, care să pună românii pe primul loc, înainte de orice altceva. România merită un preşedinte care să îi respecte valorile, tradiţiile şi să lupte pentru viitorul nostru ca naţiune. Acum, mai mult ca oricând, România are nevoie de un preşedinte care să fie alături de români în fiecare zi, care să simtă suferinţele lor şi să lupte pentru dreptatea şi bunăstarea lor. Iohannis a avut şansa să fie acest lider, dar a ales să trădeze România, aşa cum o face şi astăzi. Români, viitorul nostru este în mâinile noastre. Să alegem un preşedinte care să fie mândru să ne reprezinte, un preşedinte care să lupte pentru noi. E timpul să spunem stop trădării şi nepăsării. E timpul să alegem un lider care să fie cu adevărat alături de România şi de români. Alegem un preşedinte naţionalist, alegem preşedintele S.O.S., Diana Iovanovici-Şoşoacă. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Dumitru Coarnă. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Suveranitatea naţională şi viitorul României". Stimaţi cetăţeni ai României, Ne aflăm într-un moment crucial din istoria noastră, în pragul unor alegeri care vor defini direcţia viitoare a ţării noastre. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale nu sunt doar o simplă alegere între partide şi candidaţi, ci reprezintă o decizie fundamentală asupra viitorului României ca naţiune suverană. Într-o lume din ce în ce mai interconectată, în care presiunile externe, atât politice, cât şi economice, par să se intensifice, suntem obligaţi să ne întrebăm: ce fel de viitor ne dorim pentru România? Vrem să fim o ţară care îşi cedează benevol suveranitatea în faţa intereselor globale sau vrem să fim o naţiune care îşi protejează cetăţenii, care respectă valorile tradiţionale şi care îşi determină propriul destin? În contextul actual, cu alegeri care vor defini liderii şi politicile viitoare, acest subiect devine mai urgent ca oricând. În acest sens, mă refer la declaraţia fostului preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, care spunea: "Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor. Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente. Viitorul aparţine patrioţilor. Dacă vrei democraţie, păstrează-ţi suveranitatea. Şi dacă vrei pace, iubeşte-ţi naţiunea.". Aceste cuvinte rezonează profund cu provocările cu care se confruntă România astăzi. Globalismul este un sistem care ne-a fost adesea impus şi care a condus la cedări economice şi politice semnificative. Or, în acest caz, viitorul aparţine patrioţilor, celor care cred în forţa, valorile şi potenţialul României, celor care nu vor să vadă ţara noastră ca o simplă rotiţă într-un mecanism global incontrolabil, ci ca o naţiune suverană, respectată şi puternică. Suveranitatea naţională înseamnă fundamentul democraţiei şi al independenţei noastre. Este dreptul nostru, ca popor, de a decide asupra politicilor interne şi externe, fără a fi influenţaţi de interesele altor naţiuni sau corporaţii multinaţionale. Este dreptul nostru de a ne proteja resursele naturale, de a ne controla economia şi de a ne defini viitorul. Suveranitatea este esenţială pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Dacă vrem să rămânem o naţiune puternică şi independentă, trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale care au susţinut România de-a lungul istoriei - respectul pentru tradiţii, patriotismul şi apărarea intereselor naţionale. Vă îndemn să ne asigurăm că România rămâne o ţară suverană, liberă şi puternică, capabilă să îşi controleze destinul şi să ofere cetăţenilor săi un viitor sigur şi prosper. Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumitru Coarnă, deputat, Circumscripţia nr. 12 Călăraşi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Urmează doamna deputat Anamaria Gavrilă. Nu este. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Ciprian Ciubuc, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "George Simion, lupul îmbrăcat în piele de oaie" George Simion, aşa-zisul lider AUR, zis şi "Împăratul", în Secretariatul General AUR, este cel mai mare escroc politic, ticălos şi trădător om, care a dezamăgit profund întâi propriii colegi din AUR, precum şi electoratul partidului. În 2020 şi 2021 a promis că AUR va fi un partid curat, ce va face dreptate pentru România. Din păcate, a fost fals. A umplut partidul cu politruci, cu traseişti de la PSD, PNL şi celelalte partide ale sistemului. A exclus rând pe rând orice parlamentar care s-a opus acestei acţiuni, şi au fost voci foarte puternice în partid, şi i-a înlocuit cu politicieni suspecţi de fapte ruşinoase şi chiar de fapte penale, condamnabile în justiţie. Un exemplu elocvent este cel al doamnei europarlamentar Diana Iovanovici-Şoşoacă, care a demonstrat pe 9 iunie 2024 că este o locomotivă şi a dus propriul partid, S.O.S. România, în Parlamentul European. Deputatul Ioan Mihai Lasca, subsemnatul, Ciprian Ciubuc, deputatul, general în rezervă al Armatei Române, Nicolae Roman, deputatul Dănuţ Aelenei, deputatul Raisa Enachi, deputatul Vasile Nagy şi alţi deputaţi au fost excluşi sau au plecat din AUR, rând pe rând, iar George Simion a adus alţi 10 deputaţi de la PSD, PNL şi USR, încălcând doctrina partidului. În patru ani, partidul a pierdut 20% din parlamentari. Au avut loc execuţii şi demisii cu scandal în toată ţara. Mii de membri AUR au fost daţi la o parte şi înlocuiţi cu politruci de la PSD sau PNL, în toate filialele. Meritocraţia, trâmbiţată de George Simion, este doar o iluzie în AUR. Aşa-zisele valori ale partidului sunt o utopie, doar pentru a manipula electoratul. Acest partid, pe care în 2020 l-am crezut a fi o alternativă reală de schimbare a paradigmei de a face politică, s-a transformat în deziluzie pentru mine şi pentru electoratul AUR. Refuz să mă asociez cu oameni cu un trecut politic dubios, compromis de fapte ruşinoase şi de fapte condamnabile în justiţie. George Simion este un om lipsit de calităţi de conducător, un om slab, un mincinos notoriu; îl doare în cot de soarta românilor şi, în realitate, îl interesează doar banii. Cu toate acestea, acest trădător al neamului românesc are pretenţia de a fi prezidenţiabil în 2024. Amăgeşte electoratul cu programe imposibil de realizat, cu fantasmagorii patriotarde ce miros a Caritas sub o altă formă. Se pretinde a fi un salvator al românilor, dar a declarat că aduce 800.000 de evrei în România, pupând clanţa la Ambasada Israelului în România. Iar cel mai grav este faptul că şi-a asumat în scris că în România a existat Holocaust în anii '40, aducând o jignire crasă poporului român, când de fapt românii au salvat peste 400.000 de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Şi-a asumat în faţa ambasadorului Israelului, Reuven Azar, că marele mareşal al românilor, Ion Antonescu, a fost criminal de război, conform Raportului Institutului - antinaţional - "Elie Wiesel", o instituţie anacronică şi profund antiromânească. Nu pot decât să îi deplâng şi să îi compătimesc pe toţi cei care mai cred într-un astfel de politician de carton. George Simion a picat lamentabil orice test ca preşedinte de partid, impunându-se doar prin forţă, tehnici de manipulare şi dictatură. A dovedit că nu ştie să facă decât scandal, ştie să mintă bine, ştie să păcălească şi merge pe un drum politic alunecos, aliindu-se cu politruci şi colaborând cu Serviciile. La fel ca mulţi colegi parlamentari de bună-credinţă, membri AUR din toată ţara, am crezut în construcţia AUR şi am fost implicat încă din momentul zero în activitatea de partid, devenind deputat AUR de Brăila în 2020. AUR nu are structură de partid, nu s-au făcut niciodată alegeri libere în filiale, iar filiale întregi au fost vândute pe valize de bani, iar oamenii de bună-credinţă au fost daţi la o parte şi maziliţi fără motiv. În realitate, preşedintele AUR, George Simion, şi conducerea partidului nu reprezintă interesul românilor şi al României, ci sunt doar un grup de interese al cărui unic stăpân este banul şi câştigul obţinut prin orice mijloace. M-am luptat peste 2 ani de zile în instanţele... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
...de judecată din România ca să demonstrez românilor că George Simion nu respectă Constituţia României, Legea partidelor politice şi propriul statut AUR. În data de 3 iulie am câştigat prin sentinţă definitivă procesul împotriva AUR şi mi s-a făcut dreptate în cazul excluderii mele din partid. Deci am de transmis un mesaj pentru toţi parlamentarii AUR şi membrilor din toată ţara şi electoratului - tupeul de golan al lui George Simion este... |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
...al unui lup moralist în piele de oaie, fără caracter şi fără calităţi de lider, care vrea să prostească alegătorii şi pe propriii colegi, pentru a-şi atinge scopurile meschine. De aceea, susţin la funcţia de preşedinte al României pe adevăratul lider naţionalist de facto al tuturor românilor - Diana Iovanovici-Şoşoacă - şi mă dezic total de fariseul George Simion! Deputat, Circumscripţia Brăila, Ciprian Ciubuc. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Declaraţii depuse în scris. Din partea Grupului parlamentar al PSD - Eugen Bejinariu, Adrian Alda, Ioan Vulpescu, Ioan Mang, Vasilică Toma, Oana-Gianina Bulai, Silviu Nicu Macovei, Vasile Cîtea, Dan-Constantin Şlincu, Florin Piper-Savu, Mirela Furtună; Din partea Grupului parlamentar al PNL - Florin-Claudiu Roman, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Marian Cruşoveanu, Cristina Burciu, Iulian-Alexandru Muraru, Ioan Balan, Bogdan-Iulian Huţucă, Vetuţa Stănescu; Din partea Grupului parlamentar AUR - Darius Pop, Silviu-Titus Păunescu, Dănuţ Aelenei, Lilian Scripnic; Din partea Grupului parlamentar al UDMR - Biró Rozália; Din partea deputaţilor neafiliaţi - Vasile Nagy, Bogdan-Alexandru Bola. Nemaifiind intervenţii, declar şedinţa închisă. (Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
"Fără impostori în funcţii publice!" Cu surprindere, am aflat că cetăţenii sunt îndemnaţi să facă economie de energie, adică să folosească maşinile de spălat noaptea sau să mai oprească aerul condiţionat ziua. Domnul ministru al energiei venind cu o propunere hilară, şi anume aceea de a nu mai spăla rufele la maşina de spălat, pentru că sistemul energetic naţional nu mai este capabil să producă energie şi trebuie să o cumpărăm la preţuri mari de afară, existând pericolul iminent al unui blackout (întreruperea alimentării cu energie electrică la nivel naţional). Dacă însă aruncăm o privire pe site-ul Transelectrica, observăm situaţia Sistemului Energetic Naţional în orice moment. Ieri, de exemplu, aveam următoarele date: Consum: 6732MW; Producţie: 5711MW; Sold schimb: 1021MW(energie cumpărată de pe piaţa liberă). Mai jos, vă expun sursele de producere a energiei electrice în orice moment în România: 23,45% - 1340Mw Hidro; 23,28% -1330Mw Nucleară; 21,35% - 1220Mw Hidtocab.x; 18,35% -1082Mw Cărbune; 10,28% - 586Mw Eoliană; 1,93% - 110Mw Foto; 0,88% - 50Mw Biomasă; 0 MW instalaţii de stocare. Însă, România avea o capacitate totală de producere a energiei electrice mult mai mare, respectiv de 18.545 de MW, cele mai multe centrale fiind hidro şi pe cărbune, arată datele oficiale postate pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energiei (ANRE). Astfel, în ţara noastră sunt hidrocentralele ce au o capacitate totală de 6.644 MW, însemnând 35,8% din total. Pe locul doi sunt centralele pe cărbune - 3.092 MW (16,7%). Urmează, la mică distanţă, parcurile eoliene - 3.014 MW (16,3%). Centralele pe hidrocarburi (gaz, păcură) au o putere totală de 2.835 MW (15,4%), reactoarele nucleare - 1.413 MW (7,6%), panourile fotovoltaice - 1.393 (7,5%) şi centralele pe biomasă - 106,8 MW (0,6%). Dacă facem un calcul simplu, rezultă o diferenţă de 11.813 MW, diferenţă pe care România ar putea să o vândă pe piaţa de energie europeană. Este evident faptul că ori avem de a face cu o incompetenţă crasă la nivelul Ministerului Energiei, ori cei ce ne conduc lucrează nu pentru români şi România, generând, în mod intenţionat, situaţii de criză a energiei la nivel naţional pentru a creşte preţurile în mod artificial. Oameni buni, vă rog să nu vă lăsaţi păcăliţi de aceşti impostori cu CV-uri umflate, pentru că ei nu vor lucra niciodată în folosul vostru şi al ţării. De exemplu, domnul Sebastian-Ioan Burduja, urmaşul groparului centralelor electrice bazate pe cărbune domnul Virgil Popescu, nu are competenţe pe acest domeniu al Energiei. Ei vor avea tot timpul discursuri pompoase, semidocte din care nu veţi înţelege mai nimic, dar, cu siguranţă, vor lucra spre folosul clientelei politice şi propriilor buzunare! |
|
||||
|
"Tragedia provocată de inundaţii, transformată în atu electoral de către candidaţii incompetenţi" Calamitatea provocată de inundaţii în sudul Moldovei a fost confiscată încă din prima zi de toţi candidaţii la prezidenţiale care nu au niciun mecanism concret să-i ajute pe oamenii aflaţi într-un asemenea mare necaz. Nimeni nu s-ar fi gândit că o asemenea nenorocire va fi transformată într-o ocazie electorală de bravură declarativă de George Simion, Elena Lasconi şi chiar de către Mircea Geoană, care are totuşi şi multă experienţă ca factor decident. În timp ce premierul Marcel Ciolacu s-a deplasat imediat la faţa locului, în toate localităţile afectate de inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui, alături de echipele Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi de autorităţile locale, şi s-a implicat direct în operaţiuni, toţi contracandidaţii săi se întreceau în vorbe goale, de la adăpostul caselor lor sau de prin birouri. Ca orice brav soldat în slujba ţării, deşi nimeni nu ştie care ţară mai exact, liderul PNL, Nicolae Ciucă, recunoştea el însuşi, în primă instanţă, că i-a cerut ministrului de interne, Cătălin Predoiu, să meargă la faţa locului. În acest răstimp, preşedintele nostru, Marcel Ciolacu, coordona operaţiunile privind amplasarea a două tabere apropiate zonelor sinistrate, în care să se adăpostească oamenii afectaţi de urgie. Tot premierul Ciolacu a dispus oferirea, în regim de urgenţă, de alimente, apă, pături şi containere de dormit. Şi contracandidatul său, Mircea Geoană, s-a întrecut să ofere promisiuni electorale şi să le transmită oamenilor năpăstuiţi că le este alături. Şi cam atât! Probabil, speriat de noile avertismente meteorologice pentru acele zone deja calamitate, Geoană s-a limitat să nu treacă dincolo de cuvinte. Ferindu-se cu mare grijă de fapte, Mircea Geoană a ţinut însă să le recomande autorităţilor statului, locale şi naţionale, un truism banal. Respectiv că e importantă acum o mobilizare exemplară. Concomitent, prins în misiunile de punere la adăpost a oamenilor, premierul Marcel Ciolacu anunţa că, la următoarea şedinţă de Guvern, va aloca sumele necesare, din fondul de rezervă al Executivului, pentru familiile greu încercate. Imediat a reacţionat şi George Simion. Şi nu pentru că i s-ar fi trezit brusc în suflet nişte sentimente de solidaritate şi milă, ci tot din dorinţa de a capitaliza electoral câteva voturi în plus. Şeful AUR a promis că, în perspectiva în care va ajunge preşedintele României, va sprijini reconstruirea locuinţelor afectate de inundaţii, chiar dacă această sarcină "nu face parte din atribuţiile preşedintelui". Cu alte cuvinte, gura păcătosului doar adevăr grăieşte, dar nimic concret nu înfăptuieşte! George Simion a admis că funcţia de şef de stat nu îi permite asemenea gesturi ce intră în subordinea Guvernului, dar nu s-a putut abţine să nu încerce să-i ducă de nas pe români şi de data aceasta, şi chiar şi cu următorul prilej, vânzându-le pielea vulpii din pădure! Tot de retorică s-a apucat şi lidera USR, Elena Lasconi, cu această ocazie. Aceasta a ţinut să sublinieze public că este în permanentă legătură cu filialele USR din zonele afectate, ca şi când discuţiile sale neîntrerupte cu subordonaţii săi pe linie de partid le-ar fi ţinut oamenilor de cald sau le-ar fi scos apa din curte şi le-ar fi zvântat noroaiele. În forţă, colegul nostru de la PSD, ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a trimis la intervenţii mai multe batalioane cu peste 100 de oameni şi echipamente pentru salvare, inclusiv bărci. Mai mult, ministrul Tîlvăr a dat asigurări că armata se va implica în continuare pentru salvarea de vieţi omeneşti, cât şi pentru combaterea efectelor acestor evenimente dezastruoase. Aşadar, am făcut această cronică a acelei prime zile negre pentru o parte dintre conaţionalii noştri ca să înţelegeţi cât mai bine cine a sărit cu adevărat în ajutorul oamenilor şi cine s-a limitat la vorbe în vânt şi la promisiuni ce nu se vor concretiza niciodată! Nu ar fi prima dată când opoziţia încearcă să-şi mascheze interesul doar pentru creşterea notorietăţii sale, indiferent de ce mijloace foloseşte, şi nici nu va fi, din păcate, ultimul prilej de acest gen! Rămâne importantă josnicia din spatele acestor mesaje manipulatorii! Cine se pretează să ţopăie pur şi simplu pe tragedia atâtor familii doar ca să-şi facă imagine, la fel de facil le va întoarce tuturor românilor spatele, imediat după alegerile parlamentare şi prezidenţiale! La fel de clar este şi că premierul Marcel Ciolacu, alături de ministrul social democrat al apărării şi de autorităţile locale nu au ezitat nicio secundă să le sară în ajutor, cu maximă promptitudine, persoanelor afectate. Din nou, faptele vorbesc de la sine pentru preşedintele PSD! Şi ştiţi cu toţii prea bine că de fiecare dată când au existat probleme, premierul Ciolacu a fost la faţa locului, coordonând misiuni de salvare şi oferind sprijin guvernamental celor vătămaţi! În concluzie, acestea sunt diferenţele majore dintre acţiune şi cuvinte! Şi mai ales dintre candidaţii la prezidenţiale! De aceea este deosebit de important să analizăm toate aceste gesturi din campania electorală în contrapondere cu vorbele spuse cu multă lejeritate şi niciodată dublate de fapte nici măcar în acest răstimp premergător alegerilor, deci cu atât mai puţin spre deloc, probabil, după rezultatele finale de la urne! Este timpul să cumpăniţi cu atenţie ca să faceţi cele mai bune alegeri în decembrie, pentru viitorul nostru, al tuturor! Mizez pe înţelepciunea dumneavoastră şi pe recunoştinţa pentru eforturile depuse cu succes de către PSD în sprijinul dezvoltării reale a ţării noastre! |
|
||||
|
"Ziua Internaţională a Democraţiei - 15 septembrie" Ziua Internaţională a Democraţiei a fost instituită de către Naţiunile Unite în anul 2007, în scopul de a încuraja participarea comunităţii internaţionale, a guvernelor şi a parlamentelor, a societăţii civile şi a cetăţenilor, la construirea şi consolidarea societăţilor democratice. Rezoluţia, care consacră ziua de 15 septembrie ca Zi Internaţională a Democraţiei, afirmă faptul că: "deşi democraţiile sunt caracterizate de valori comune, nu există un model unic al democraţiei" şi, de asemenea, că: "democraţia nu aparţine unei anumite ţări sau zone". Data de 15 septembrie are dubla menire, de a celebra democraţia şi de a aminti importanţa promovării şi a protejării acestei valori universale, aducând în prim plan oportunitatea de a revizui starea democraţiei în lume. Tema din acest an este axată pe importanţa inteligenţei artificiale (IA), ca instrument de bună guvernare. În mesajul său pentru celebrarea acestei zile, secretarul general António Guterres remarcă faptul că inteligenţa artificială are potenţialul de a spori participarea publică, egalitatea, securitatea şi dezvoltarea umană, dar avertizează că, dacă "nu sunt controlate", pericolele sale "ar putea avea implicaţii grave pentru democraţie, pace şi stabilitate". Guvernanţa eficientă a IA, la toate nivelurile, inclusiv la nivel internaţional, este esenţială, afirmă Secretarul General, reamintind că Organismul consultativ la nivel înalt privind inteligenţa artificială a publicat recent un raport cu "recomandări privind valorificarea beneficiilor IA şi, în acelaşi timp, atenuarea riscurilor". Astfel se identifică următoarele principii care ar trebui să ghideze formarea unor noi instituţii globale de guvernanţă a IA: Incluziune: toţi cetăţenii ar trebui să poată avea acces la instrumentele de IA şi să le utilizeze în mod semnificativ. Interesul public: guvernanţa ar trebui să meargă dincolo de principiul "do no harm" şi să definească un cadru mai larg de responsabilitate pentru întreprinderile care construiesc, implementează şi controlează inteligenţa artificială, precum şi pentru utilizatorii din aval. Centralitatea guvernanţei datelor: Guvernanţa IA nu poate fi separată de guvernanţa datelor şi de promovarea bunurilor comune de date. Universală: Guvernanţa IA ar trebui să acorde prioritate participării universale a ţărilor şi părţilor interesate, valorificând instituţiile existente printr-o abordare în reţea. Dreptul internaţional: Guvernanţa IA trebuie să fie ancorată în Carta ONU, în legislaţia internaţională privind drepturile omului şi în Obiectivele de dezvoltare durabilă. În acest moment crucial, conferinţa IDD Bruxelles (International Democracy Day) care marchează Ziua internaţională a democraţiei ONU, oferă o platformă pentru a discuta şi a modela agenda UE pentru democraţie pentru următorii ani. Evenimentul va reuni factorii de decizie, politicieni, activişti şi jurnalişti independenţi din întreaga lume, pentru discuţii critice despre starea democraţiei de astăzi, provocările cu care se confruntă şi oportunităţile viitoare. Ediţia din acest an are loc pe 19 şi 20 septembrie, la Comitetul European al Regiunilor de la Bruxelles, tema fiind "Un an de alegeri". IDD 2024 va avea o viziune globală asupra acestui an electoral, cu un accent deosebit pe implicarea femeilor şi a tinerilor. Această iniţiativă emblematică a UE îşi propune să promoveze pluralismul politic şi incluziunea proceselor democratice, conform sursei citate. Valorile libertăţii, drepturile omului şi alegerile periodice prin sufragiu universal sunt elemente esenţiale ale democraţiei. Democraţia asigură mediul pentru protecţia şi realizarea drepturilor omului. Indexul global al Democraţiei (https://www.eiu.com/), realizat anual de "The Economist", care ne reaminteşte cum stăm cu democraţia în România şi în lume, cu privire la România, menţine scorul pentru anul 2023 (6,45, pe o scală de la 1 la 10, unde 10 este cel mai înalt grad de democraţie), ţara noastră nereuşind să revină la situaţia de dinainte de pandemie. În 2023, cu un scor de 6,45 puncte, România se situează pe locul 60 din 167 de ţări, având în continuare titulatura de democraţie deficitară (scorul pentru democraţiile deficitare este situat între 6 şi 8). De altfel, scorul României oscilează între 6,38 şi 6,45 în anii 2017 - 2023. Cei 5 indicatori măsuraţi arată că, în 2023, la capitolul proces electoral şi pluralism, ţara noastră stă cel mai bine, cu un scor de 9,17, de altfel, un indicator cu relevanţă relativă, dacă ne gândim la faptul că anul 2023 nu a fost unul electoral. Indicatorul funcţionarea Guvernului este cotat la 6,43 (faţă de 5,36 în anul 2020), indicatorul participarea politică - 5,56 (faţă de 6,67 în anul 2020), cultura politică - 3,75 (în stagnare), iar libertăţile civile - 7,35 puncte (relativă stagnare). De asemenea, Raportul privind Democraţia pentru anul 2024, produs de Institutul V-Dem de la Universitatea din Göteborg, Suedia, oferă o evaluare cuprinzătoare a stării democraţiei la nivel global. Ca o perspectivă generală, lumea se împarte în 91 de state democratice şi 88 de state autocratice. Acestea din urmă conţin însă 71% din populaţia globală. Trendul este creşterea autocraţiilor, iar în Europa de Sud şi de Est situaţia s-a înrăutăţit pentru Grecia, Ungaria, Polonia şi România. Se deteriorează libertatea de exprimare (în 23 ţări) şi libertatea alegerilor (în 35 ţări). 42 de state trec dinspre democraţie spre autocraţie, în timp ce doar 7 trec de la autocraţie la democraţie. Lumea se întoarce la nivelul anului 1985. Conform acestui raport, România este clasificată ca o democraţie electorală, dar se află într-un proces de autocratizare. UDMR va continua să sprijine alegerile libere şi corecte, să combată corupţia, să protejeze drepturile omului şi ale minorităţilor naţionale, libertatea de exprimare şi libertatea presei, să militeze pentru instituţii şi practici democratice. Să promoveze o guvernare incluzivă. Facem apel la toate forţele politice, la întreaga societate civilă să ni se alăture în aceste eforturi şi îi felicităm pe reformatorii care lucrează neobosit în întreaga lume pentru a promova progresul democratic. |
|
||||
|
"Avocatul comasaţilor PSDNL, doamna Renate Weber, trebuie să plece urgent!" Doamna Renate Weber, numită politic în funcţia de Avocat al Poporului, s-a transformat într-un veritabil avocat al intereselor lui Ciolacu & Ciucă, uitând de români, de ideea de dreptate şi de misiunea de a-i apăra pe cetăţeni în faţa abuzurilor autorităţilor publice. Aşa se explică de ce PNL - PSD o menţin în funcţie chiar dacă mandatul ei de cinci ani a expirat încă din 26 iunie 2024. Alături de colegii mei parlamentari din Forţa Dreptei, am solicitat luni, 16 septembrie, Birourilor Permanente declanşarea procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului. Dobrogenii beneficiari ai Legii nr. 154/2021 îşi amintesc cu siguranţă că Renate Weber le-a întors spatele atunci când Asociaţia Urmaşilor Deportaţilor Dobrogea i-a solicitat să intervină şi să pună capăt bătăii de joc cu care sunt trataţi de Guvernul României, guvern ce le refuză plata unor drepturi acordate de Parlament, chiar în acest mandat! O bătaie de joc care pare că nu mai încetează. De asemenea, să nu uităm că Forţa Dreptei a solicitat Avocatului Poporului, în 2022, să atace la Curtea Constituţională ordonanţa privind supraimpozitarea contractelor part-time. Credeţi că Renate Weber s-a gândit atunci la românii care munceau cu contracte de muncă de două sau patru ore, deşi specialiştii în Drept Constituţional arătau clar că ordonanţa lui Ciucă şi Ciolacu încalcă legea fundamentală a statului? Deloc. Doamna a făcut ce a ştiut cel mai bine: a ţinut partea PNL - PSD! Ce să mai vorbim de ordonanţa de urgenţă pentru comasarea alegerilor locale cu europarlamentare? O grosolană bătaie de joc la adresa Constituţiei şi a poporului român. Este timpul ca Renate Weber să plece din funcţia de Avocat al Poporului, pentru că a murdărit această instituţie demonstrând că nu a slujit "poporul", ci un grup politic de interese. |
|
||||
|
"Majorarea pensiilor şi respectul pentru seniori" Legea pensiilor, pe care am votat-o anul trecut, reprezintă angajamentul ferm al PSD faţă de creşterea şi recalcularea pensiilor pentru toate categoriile de pensionari. PSD a fost întotdeauna un aliat al pensionarilor, demonstrând, prin fapte, că majorarea pensiilor este o prioritate. De fiecare dată când a avut responsabilitatea guvernării, PSD a crescut pensiile, protejând veniturile seniorilor şi asigurându-se că aceştia pot avea un trai decent. Guvernul Ciolacu a implementat un proces amplu de recalculare a pensiilor, având ca scop principal eliminarea inechităţilor din sistemul public. Recalcularea a venit cu beneficii majore pentru 3,8 milioane de pensionari (82,5% din total), care au văzut o creştere medie de 27% de la 1 septembrie 2024. Aceasta este a doua majorare din acest an, după cea de 13,8% aplicată la 1 ianuarie. După recalcularea finalizată în luna august, începând cu 1 ianuarie, pensiile vor fi ajustate conform coeficientului de inflaţie, dar şi pe baza creşterii salariului mediu, un element esenţial pentru menţinerea puterii de cumpărare a pensionarilor. Aceste măsuri vin în contextul în care inflaţia şi creşterea costurilor vieţii afectează în mod direct veniturile seniorilor, mulţi dintre aceştia fiind vulnerabili în faţa scumpirilor. O altă categorie importantă, pe care Guvernul Ciolacu o tratează cu respect şi consideraţie, este cea a pensionarilor militari şi a celor care au activat în domeniul ordinii publice. Guvernul a majorat plafonul de impozitare în cazul pensiilor acestora, fiind un gest de apreciere faţă de contribuţia esenţială pe care aceştia au avut-o la securitatea şi stabilitatea ţării. Este important ca pensiile militarilor să reflecte în mod corect efortul depus de-a lungul carierei, în condiţii dificile şi periculoase. De asemenea, recalcularea pensiilor pentru cei care au muncit în condiţii grele este o altă prioritate. În acest sens, Guvernul lucrează la soluţii care să asigure un sistem echitabil, astfel încât toţi cei care au servit în domeniul apărării şi al ordinii publice să beneficieze de venituri decente la pensionare. O atenţie deosebită, pe care PSD o acordă, îi vizează pe acei pensionari cu dizabilităţi şi cei care au lucrat în condiţii grele. Recalcularea pensiilor pentru aceste categorii este pe agenda Guvernului, pentru că trebuie luate în calcul eforturile fizice şi riscurile la care au fost supuşi aceşti oameni în timpul vieţii active, iar pensiile lor trebuie să reflecte această realitate. Condiţiile speciale de muncă, inclusiv cele din minerit, nu au fost trecute cu vederea. În urma discuţiilor purtate, prim-ministrul a anunţat că pensiile acestor categorii vor fi ajustate în conformitate cu efortul depus şi riscurile asumate pe parcursul carierei lor. Angajamentul PSD faţă de pensionari este un principiu de bază al guvernării responsabile. Marcel Ciolacu a reamintit în numeroase rânduri că pensiile trebuie să fie în concordanţă cu realităţile economice şi sociale, iar Guvernul, pe care îl conduce, va continua să ajusteze pensiile, pentru a se asigura că seniorii beneficiază de o viaţă demnă. Fie că vorbim despre pensionarii din domeniul public, cei care au lucrat în condiţii grele sau cei cu dizabilităţi, PSD a demonstrat că are o politică solidă şi coerentă pentru a asigura un trai decent pentru toţi cetăţenii aflaţi la vârsta pensionării. |
|
||||
|
"Dragi ieşeni, dragi moldoveni, dragi români, fără experimente la alegerile din această toamnă!" Alegerile care se apropie sunt mai mult decât o simplă ocazie de a alege un reprezentant. Ele reprezintă o şansă crucială pentru viitorul nostru, pentru viitorul Moldovei şi al întregii Românii. În faţa acestui moment decisiv, vă îndemn să priviţi cu atenţie la cei care vă cer votul. Nu ne putem permite să experimentăm cu viitorul nostru, punând încrederea în oameni sau partide care au arătat, de-a lungul timpului, că sunt mai preocupaţi de interesele proprii decât de binele comun. Trebuie să susţinem acei politicieni care fac politică pentru români, nu pentru grupuri de interese obscure, nu pentru afacerile personale sau pentru binele rudelor şi prietenilor din sectorul privat. Am trăit cu toţii efectele alegerilor anterioare. Am văzut ce a însemnat guvernarea USR şi PNL - am văzut promisiuni neîmplinite, lipsă de viziune şi incoerenţă în gestionarea crizelor majore. În contrast, am avut ocazia să vedem ce poate face PSD pentru România. Dincolo de retorică, realitatea ne oferă câţiva indicatori clari care ar trebui să ne îndrume decizia. Aş vrea să reflectaţi la câteva aspecte care, în opinia mea, fac diferenţa: 1. Nivelul salariilor: PSD a promovat creşterea salariului minim şi a salariului mediu european, asigurând o mai bună calitate a vieţii pentru români. 2. Inflaţia şi puterea de cumpărare: Politicile de stânga au fost orientate către protejarea puterii de cumpărare, în timp ce guvernele de dreapta au lăsat inflaţia să erodeze veniturile oamenilor. 3. Calitatea sistemului de pensii: PSD a îmbunătăţit sistemul de pensii, în timp ce ceilalţi au tergiversat reformele esenţiale. 4. Serviciile de stat: guvernările de dreapta au tăiat în mod constant fondurile pentru serviciile publice, deteriorând sistemele esenţiale de sănătate şi educaţie. Paşi semnificativi au fost făcuţi şi în sensul digitalizării sistemelor statului 5. Proiectele de infrastructură: PSD a lansat proiecte mari, cu impact real asupra dezvoltării economice, precum şi multe alte iniţiative care au contribuit la progresul României. Astăzi circulăm pe drumuri noi, avem aeroporturi modernizate şi extinse, suntem în siguranţă în clădiri consolidate, iar uşor-uşor ne putem trata la standarde europene în spitalele noi construite. 6. Poziţia geopolitică internaţională: politicile PSD au întărit poziţia României în cadrul UE şi pe scena internaţională. Suntem o ţară sigură, la adăpost militar şi cu perspective de integrare totală europeană. Toate aceste considerente sunt dovada clară că România are nevoie de stabilitate şi continuitate, nu de experimente politice care să o arunce din nou în haos. În ceea ce priveşte Moldova, este incontestabil faptul că premierul Marcel Ciolacu este primul şef de Guvern, după Revoluţie, care oferă regiunii noastre o şansă reală de dezvoltare. Autostrada A7 este poate cel mai important proiect de infrastructură pentru Moldova, un proiect care nu doar că va facilita mobilitatea, dar va crea şi oportunităţi economice semnificative. După decenii de blocaje şi promisiuni neîmplinite, Guvernul actual, prin Marcel Ciolacu şi ministrul Sorin Grindeanu, a făcut paşi concreţi pentru ca acest vis să devină realitate. Mai mult, se estimează că peste 40% din Autostrada Ploieşti - Paşcani va fi finalizată în acest an, un record în istoria recentă a infrastructurii româneşti. Social-democraţia a adus deja la Iaşi investiţii care au schimbat şi vor schimba faţa oraşului şi a judeţului. De la Spitalul Regional de Urgenţă la autostrăzi, drumuri asfaltate, apă curentă, canalizare şi şcoli renovate, toate aceste proiecte sunt rezultatul unei politici coerente şi orientate spre oameni. Mediul de afaceri din Iaşi a cunoscut un ritm de dezvoltare fără precedent, iar acest impuls nu trebuie întrerupt. Dragi ieşeni, suntem sătui de experimente politice care nu aduc decât incertitudine şi stagnare. Avem nevoie de continuitate, de politici care să continue să ofere rezultate reale şi de oameni care să lucreze pentru binele comun, nu pentru ambiţii personale. În această toamnă, sunt convins că destinul României trebuie să rămână sub semnul progresului, al integrării europene şi al unui trai decent pentru toţi cetăţenii. Avem nevoie de politicieni responsabili, nu de tehnocraţi demagogi sau "eroi" fără experienţă, veniţi din afara sferei politice, care promit schimbări fără fundament. Nu avem nevoie de populism sau de aventuri politice riscante. Iaşiul, Moldova, România trebuie să continue pe calea progresului social-democrat! |
|
||||
|
"Dronele ruseşti traversează nestingherite România" Suntem, cu toţii, conştienţi de gravitatea, agresivitatea şi amploarea conflictului de la graniţele noastre. De altfel, ţara noastră s-a aflat, încă de la început, în prima linie, în ceea ce priveşte sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni, iar, ulterior, acesta s-a amplificat în domeniile economic şi militar, nu de puţine ori, Guvernul de la Bucureşti sacrificând interesele propriilor cetăţeni - e îndeajuns să ne amintim despre cerealele care, deşi trebuiau doar să tranziteze ţara noastră, erau descărcate pe parcurs, fapt ce, aproape, a falimentat agricultorii români! Apoi, suportul militar a fost şi el destul de consistent, în ciuda secretizării lui - ultimul episod, donarea unei sistem antiaerian Patriot, operaţionalizat, în valoare de câteva miliarde de dolari, plătit din bani publici, a echivalat, practic, cu descoperirea apărării antiaeriene de la noi, care este şi aşa fragilă. Recentele teste pe care le face Rusia, trimiţând drone ce intră în adâncimea teritoriului naţional şi 30 de kilometri, survolând, liniştite, judeţele Tulcea sau Constanţa, demonstrează cu prisosinţă acest lucru! Este inexplicabilă lipsa de reacţie a autorităţilor române - aproape două milioane de cetăţeni locuiesc în arealul geografic, iar încărcătura de luptă a unei drone poate avea până la 90 de kilograme! Vă daţi seama ce tragedie ar avea loc dacă o astfel de dronă s-ar prăbuşi nu deasupra Constanţei, Brăilei sau Tulcei, ci peste un sat, doar! Cum va explica Guvernul pierderile de vieţi, pagubele materiale? Nimeni nu ştie! Trag, pe această cale, un serios semnal de alarmă! Graniţele aeriene ale României trebuie apărate! Am trăit deja 84 de ani de când URSS-ul, Rusia de astăzi, ne-a ocupat Basarabia şi Nordul Bucovinei, iar răspunsul nostru în faţa acestor noi agresiuni trebuie să fie unul ferm! |
|
||||
|
"PSD va face dreptate persoanelor cu dizabilităţi" Ca urmare a implementării formulei de calcul din noua Lege a pensiilor s-a creat echitate socială între pensionari, indiferent de anul în care au ieşit la pensie. Totuşi, a existat şi o scăpare majoră, cea referitoare la persoanele cu dizabilităţi, care pe bună dreptate s-au simţit nedreptăţite. Deşi în noua Lege a pensiilor există prevederi care oferă avantaje suplimentare persoanelor cu dizabilităţi încadrate în muncă, acest lucru nu este suficient: Vârsta de pensionare în cazul persoanelor cu handicap grav este mai mică cu 15 ani, iar în cazul celor cu handicap accentuat e mai mică cu 10 ani; Pentru pensionarii cu handicap se acordă un punctaj suplimentar comparativ cu ceilalţi pensionari care au contribuit la fel. Astfel, pentru cei cu handicap grav se acordă 0,5 puncte pe an, iar pentru cei cu handicap accentuat 0,25 puncte pe an; În cazul pensionarilor nevăzătoare, stagiul de cotizare este de 1/3 din stagiul complet (se pot pensiona după 12 ani de muncă, indiferent de vârstă) şi primesc 0,5 puncte/an în plus la pensie. Pensionarii care au fost încadraţi în această categorie primesc pensii mai mari decât ceilalţi pensionari care au contribuit şi au muncit la fel. Media pensiilor persoanelor cu handicap este de 3.700 de lei, mai mare cu 1.000 de lei faţă de media celorlalte pensii (2.700 de lei). Ţin să subliniez că şi în cazul acestor pensionari se aplică principiul "nicio pensie nu scade" în urma recalculării - deci au fost protejaţi ca în cazul în care în urma recalculării punctajul lor scade, pensia lor în plată să nu fie afectată. Totuşi, pentru a corecta problemele semnalate de persoanele cu dizabilităţi, s-a creat un grup de lucru constituit la Ministrul Muncii, în urma întâlnirii prim-ministrului Marcel Ciolacu cu reprezentanţii persoanelor cu dizabilităţi, întâlnire în care s-au discutat deja câteva soluţii la problemele ridicate de aceştia. Atât premierul, cât şi Ministerul Muncii au apreciat corect că aceste persoane dezavantajate trebuie să beneficieze de un tratament distinct, care să le permită integrarea în societate şi un trai decent. În cazul acestei categorii, Legea pensiilor, care conţine cadrul general, trebuie completată cu o reglementare distinctă, prin care să fie respectată munca persoanelor cu dizabilităţi, care fac un efort suplimentar faţă de restul societăţii. Ministerul Muncii a făcut deja o propunere care să răspundă solicitărilor reprezentanţilor pensionarilor cu dizabilităţi, prin acordarea unei indemnizaţii speciale pentru această categorie de pensionari. Legea pensiilor nu se mai poate modifica, întrucât acest lucru ar atrage pierderea banilor europeni ai României din PNRR. Soluţiile pot fi însă realizate printr-o reglementare distinctă, cum a propus premierul. Sunt convinsă că, în cel mai scurt timp, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă sau a unei legi în procedură de urgenţă în Parlament, problema pensiilor persoanelor cu dizabilităţi se va rezolva. PSD va proteja întotdeauna categoriile de persoane vulnerabile şi va lupta pentru drepturile lor! |
|
||||
|
La finalul săptămânii trecute am participat, ca singur delegat din partea României, la conferinţa internaţională a tinerilor parlamentari, care a avut ca principală temă de analiză şi dezbatere sprijinul pentru tineri, prin asigurarea accesului la educaţie şi la locuri de muncă calificate, "Avoiding lost generations: Preserving education and employment in all circumstances". În noul context social şi economic, pe care am început să-l traversăm din 2020, începând cu pandemia, criza energetică şi până la conflictele armate izbucnite în 2022 şi 2024, este datoria noastră, ca partide şi oameni politici responsabili, să ne luăm cu toţii un angajament ferm pe termen lung pentru asigurarea unei educaţii sigure, incluzive şi de calitate, care să pregătească tineri calificaţi pentru realitatea din piaţa muncii. Trebuie să învăţăm şi să ne obişnuim cu ideea că puterea politică vine însoţită mereu de foarte multă răspundere. Cu cât vom câştiga mai multă putere în interiorul partidului şi chiar în funcţiile publice ale statului, cu atât vom avea o răspundere mai mare faţă de români şi mai ales faţă de cei tineri aflaţi la început de drum, de formare a unei cariere şi a unei familii. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să punem pe primul loc interesele copiilor şi ale tinerilor noştri, ale generaţiilor care vor reprezenta ţara noastră. Trebuie să nu uităm că noi, social-democraţii, suntem partidul din România care a promovat cei mai mulţi tineri care au dovedit că ne pot reprezenta atât în Parlament, cât şi în administraţia locală. Cu toţii, indiferent de partidul pe care îl reprezentăm, că suntem în Opoziţie sau la Putere, trebuie să ne onorăm angajamentele, să avem abilitatea de a face auzit, până la cel mai înalt nivel, glasul celor pe care îi reprezentăm, să exprimăm părerile şi opiniile lor, să îi ascultăm, să le acceptăm şi să le preluăm ideile, să avem capacitatea de a comunica cu ei permanent. Cei care au avut cel mai mult de suferit în urma pandemiei, a crizei energetice şi a conflictelor armate au fost şi sunt în continuare tinerii. De aceea este nevoie să luăm iniţiativa şi să venim în faţa lor cu soluţii concrete, pe termen lung, privind creşterea accesului la educaţie de calitate, precum şi ocuparea forţei de muncă. La nivelul Uniunii Europene sunt accesibile programele din cadrul Garanţiei pentru tineret, care are rolul de a le oferi sprijin tinerilor care locuiesc în regiuni defavorizate, fie din punct de vedere al ratei crescute a şomajului, fie al salariilor mici şi al ofertelor de muncă reduse. În această direcţie sunt esenţiale programele destinate tinerilor care nu lucrează şi nici nu urmează un program educaţional sau de formare profesională, inclusiv tinerilor şomeri de lungă durată. Obiectivul partidului, pe care îl reprezint, şi al actualului Guvern este acela de a direcţiona sprijinul către tinerii din zonele care se confruntă cu cea mai dificilă situaţie, prin programe de ucenicie stagii de practică, programe de formare profesională care se finalizează cu obţinerea unei calificări. Integrarea tinerilor pe piaţa muncii a fost întotdeauna un obiectiv major al guvernărilor PSD. Actualul executiv, condus de premierul Ciolacu, a promovat măsuri concrete de sprijin prin care tinerii să se formeze, să muncească şi să aducă plusvaloare aici, acasă, în România. Mai mult ca în orice altă guvernare, PSD a introdus stimulente tinerilor care se angajează. Este vorba de prima de activare de 1.000 lei pentru tinerii şomeri care îşi găsesc un loc de muncă, prima de inserţie de 1.800 de lei pentru absolvenţii care îşi găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire. Apoi, sunt primele de mobilitate, de încadrare de 55 lei/zi, timp de 12 luni, pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanţă mai mare de 15 km. de domiciliu, prime de instalare de 12.500 lei pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul pentru că şi-au găsit un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 km. de domiciliu, prime de relocare de 900 lei/lună, timp de 36 luni, pentru acoperirea a 75% din cheltuielile de locuire, pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul pentru că şi-au găsit un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 km. de domiciliu. Totodată, sunt o serie de programe ale Guvernului Ciolacu care oferă sprijin pentru firmele care angajează tineri. Aceste măsuri au ca obiectiv o creştere de cinci ori în următorii cinci ani a numărului de locuri disponibile pentru învăţământul dual, ajungând la 50.000. Acestea se acordă angajatorilor care angajează tineri absolvenţi de învăţământ, 2.250lei/lună, timp de 12 luni, tineri NEET 2.250lei/lună, timp de 12 luni, tineri cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate 2.400 de lei. La fel, pentru ucenicia la locul de muncă suma acordată angajatorilor e de 2.250 lei/lună pe durata contractului de ucenicie şi pentru stagiile profesionale se acordă 2.250 lei/lună, pe durata contractului de stagiu de 6 luni, pentru absolvenţii de învăţământ superior. La nivelul Ministerului Educaţiei, prioritare sunt finanţarea programelor pentru ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor şi extinderea învăţământului preuniversitar tehnologic în sistem dual, până la generalizarea acestuia. În primul rând, avem nevoie să le asigurăm tinerilor un învăţământ tehnologic conectat la piaţa muncii şi să continuăm dezvoltarea infrastructurii unităţilor de învăţământ din filiera tehnologică, prin modernizarea acesteia, amenajarea de ateliere la nivelul fiecărei unităţi şcolare. În opinia mea şi a colegilor de la PSD, pentru a reduce decalajul dintre rural şi urban, în ceea ce priveşte calitatea şi nivelul de pregătire al elevilor, este esenţială extinderea Programului "Şcoală după şcoală", ce oferă elevilor posibilitatea de a participa la activităţi educative de aprofundare, remediere şi consolidare a competenţelor, care să fie realizate în funcţie de specificul fiecărei comunităţi locale. Aici un rol important îl are şi creşterea accesului şi a participării la educaţie de calitate pentru toţi copiii, indiferent de mediul de rezidenţă, prin suplimentarea cu 3.200 de microbuze şcolare electrice pentru elevi, construcţia şi reabilitarea şcolilor la standarde europene şi dezvoltarea consorţiilor de învăţământ dual şi consorţiilor rurale, investiţii finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În privinţa învăţământului universitar susţin, alături de colegii mei, crearea unui program naţional de parteneriat didactic între instituţiile de învăţământ din mediul universitar cu cele din mediul preuniversitar, prin care studenţii şi masteranzii să deruleze activităţi de predare-învăţare-evaluare online şi faţă-în-faţă cu elevii. Un alt pilon important în dezvoltarea învăţământului universitar îl reprezintă monitorizarea parcursului profesional al absolvenţilor. Aici este importantă sprijinirea şi încurajarea dezvoltării unor parteneriate între instituţiile de învăţământ superior şi operatorii economici publici sau privaţi, inclusiv pentru dezvoltare de programe de studii interdisciplinare. Odată cu intrarea PSD la guvernare s-a luat decizia de a implementa Programul "România are nevoie de tine" pentru reducerea migraţiei externe a tinerilor educaţi şi calificaţi. În acest context un rol important îl au programele de creditare cu garanţia statului şi dobândă subvenţionată "Family Start" şi "Student Invest", precum şi Start-up Nation, unde urmează să înceapă înscrierea online a firmelor de cursuri de antreprenoriat în programul cu finanţări de 50.000 de euro pentru noi afaceri. PSD reuşeşte să se apropie de îndeplinirea unui obiectiv strategic naţional, oprirea hemoragiei de forţă de muncă românească! Este vital ca românii să aibă slujbe bine plătite la ei în ţară, să fie aproape de copii, de familie. Acest deziderat, care părea imposibil acum câţiva ani, acum este o realitate, pentru din ce în ce mai mulţi români. Politica Guvernului Ciolacu, de a determina şi susţine creşterea veniturilor, de a atrage masiv fonduri europene, de a face investiţii fără precedent, a consolidat economia şi a creat oportunităţi. Prin urmare, a scăzut semnificativ procentul celor care vor să plece, la doar 8%, de la 13%, acum trei ani, şi 22% în 2018. |
|
||||
|
"Suntem în stare de calamitate în judeţul Galaţi, unde, sub furia apelor, sunt deja şapte victime omeneşti" Suntem martorii unei situaţii extrem de dificile în câteva judeţe din ţară, precum Brăila, Vaslui, dar cea mai gravă criză este în Galaţi. În judeţul Galaţi numărul victimelor a ajuns la 7, după ce duminică au mai fost găsite încă două persoane decedate, pe raza localităţilor Slobozia Conachi şi Suhurlui. Am fost martor, recent, la inundaţiile din judeţul în care sunt ales deputat şi am văzut în locurile sinistrate o situaţie catastrofală, în care autorităţile sunt depăşite şi lucrează cu prea puţini oameni sau nu acţionează corect. Am constatat o foarte slabă prezenţă a armatei pentru a ajuta localnicii aflaţi în situaţii disperate, iar echipajele DSP-ului lipseau total din localităţile afectate. Aici trebuie, în mod sigur, să fie mărite efectivele de intervenţie cu echipaje de pompieri şi militari pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Situaţia dramatică, cu care se confruntă sinistraţii din judeţul Galaţi, impune ca statul român să acţioneze urgent, prin Ministerul Afacerilor Interne şi DSU, întrucât pericolul de a izbucni o epidemie este foarte mare, fiind deja prezente focare de epidemie în cazul fântânilor contaminate, a dejecţiilor luate de aluviuni şi a cadavrelor animalelor nerecuperate. Deja, în prezent, s-a demarat prima acţiune de către Consiliul Judeţean Galaţi, prin alocarea sumei de 936.000 de lei din fondul bugetar de rezervă. Pentru familiile îndoliate din Pechea, Costache Negri, Corod, Slobozia Conachi şi Suhurlui se vor aloca 36.000 de lei. Deja s-a declarant stare de alertă. În această situaţie critică propun aplicarea urgentă a unor măsuri. Cer imperios ca Guvernul să acţioneze şi să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru a soluţiona următoarele aspecte ce necesită o implicare rapidă şi eficientă în sprijinul sinistraţilor, după cum urmează: 1. Deplasarea containerelor modulare şi folosirea acestora pentru sinistraţii care nu au unde locui, trimiterea de paturi şi lenjerii de pat, saci de dormit, pentru cazarea temporară a localnicilor afectaţi de inundaţii. Este de asemenea necesară acordarea gratuită de alimente şi apă. 2. Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru morţi şi despăgubirea fermierilor şi agricultorilor cu solarii, culturi sau cu animale decedate. 3. Aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţul Galaţi şi constituirea unui stoc de urgenţă şi acordare de apă. 4. Aprobarea de fonduri pentru acordarea reconstrucţiei locuinţelor afectate. 5. Elaborarea unei metodologii simple şi transparente pentru evaluarea pagubelor din gospodăriile cetăţenilor şi acordarea ajutoarelor. Cer să acţionaţi urgent pentru a salva vieţi omeneşti! |
|
||||
|
"România, ca şi întreaga Uniune Europeană, are nevoie să rămână un stat social!" Aduc în atenţie un subiect de maximă importanţă pentru viitorul României şi pentru fiecare cetăţean care, zi de zi, se confruntă cu provocările unei economii globale aflate sub presiune. Vorbim despre protecţia socială şi necesitatea de a continua creşterea salariilor, ajustarea pensiilor şi asigurarea unui trai decent pentru toţi românii, indiferent de dificultăţile momentului. Recent, Mario Draghi, fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, a prezentat un raport important, la nivel european, în care a subliniat nevoia urgentă de investiţii masive pentru a menţine competitivitatea Europei şi pentru a susţine modelul social european. Draghi a avertizat că, fără o acţiune imediată, Europa riscă să îşi compromită bunăstarea, mediul şi libertatea. Raportul său cere investiţii de până la 800 de miliarde de euro anual, pentru a finanţa tranziţia către o economie verde, digitală şi circulară, precum şi pentru a asigura securitatea socială pe termen lung. Totuşi, acest raport a fost adnotat de către conducerea Comisiei Europene, cu menţiunea importantă că Uniunea Europeană nu poate să sacrifice caracterul social! Într-o perioadă marcată de instabilitate economică la nivel european şi global, Guvernul Ciolacu a demonstrat că poate face faţă acestor provocări printr-un pachet amplu de măsuri sociale, pe care nicio altă guvernare nu l-a implementat până acum într-un mod atât de eficient şi rapid. Astfel, măsurile luate recent de Guvernul PSD includ: Majorarea salariului minim pe economie: Aceasta nu este doar o ajustare simbolică, ci o măsură reală de sprijin pentru sute de mii de români care se află în sectoarele cele mai vulnerabile. În timp ce alte guvernări au tergiversat, PSD a acţionat decisiv pentru a proteja puterea de cumpărare a cetăţenilor. Ajustarea pensiilor: PSD a fost singurul partid care a pus accent pe creşterea pensiilor, reflectând astfel majorările costurilor de viaţă şi respectul faţă de cei care au contribuit la dezvoltarea ţării. Pachete de sprijin social pentru categoriile vulnerabile: S-au introdus subvenţii la energie şi ajutoare financiare directe pentru familiile cu venituri mici, protejând astfel cetăţenii de creşterea costurilor la energie şi produse de bază. Raportul Draghi ne arată că nu doar România, ci întreaga Europă se confruntă cu aceste provocări. În plus, premierul Ciolacu şi Guvernul PSD se aliniază cu viziunea europeană de a combina competitivitatea economică cu echitatea socială. Fondurile europene, inclusiv cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, sunt gestionate responsabil, pentru a asigura o creştere economică sustenabilă şi locuri de muncă bine plătite. Acum este momentul să fim alături de români şi să susţinem măsurile luate de Guvernul PSD. Aceste acţiuni fac parte dintr-un plan mai amplu, susţinut şi la nivel european, care va garanta un viitor mai bun şi mai sustenabil. Împreună vom construi o Românie mai bună şi o Europă mai competitivă şi echitabilă. |
|
||||
|
"Guvernarea PSD este garanţia fermă a creşterii nivelului de trai!" În ultimii 10 ani, România a avut cea mai mare rată medie anuală a creşterii salariului minim din Uniunea Europeană. Astfel, în ultimul deceniu, salariul minim a crescut de la 800 de lei (la finalul anului 2013) la 3.700 de lei, începând de la 1 iulie 2024. Asta înseamnă o creştere cu 363%! Beneficiarii acestei creşteri sunt peste 1,8 milioane de angajaţi, majoritar din sectorul privat. Trebuie subliniat, mai ales pentru cei care cred că toate partidele sunt egal preocupate de bunăstarea celor cu venituri mici şi au pus umărul egal la această creştere, că 84% din această majorare spectaculoasă s-a produs sub guvernările PSD. Chiar şi aşa, România mai are mult de recuperat pentru a ne alinia la nivelul ţărilor europene dezvoltate, pentru a ajunge acolo unde toţi ne dorim. Salariul minim trebuie să poată să asigure un nivel de trai decent, iar bunăstarea creată trebuie împărţită echitabil între muncă şi capital. Acesta este crezul nostru social-democrat! Tocmai de aceea, creşterile salariale trebuie să continue. În acest sens, Guvernul Ciolacu va implementa salariul minim european în România până la finele acestui an, pentru ca el să devină aplicabil din 2025. Proiectul de lege a fost deja adoptat de Guvern şi acum intră în dezbaterea Parlamentului. Ca deputat al Partidului Social Democrat voi susţine cu toată convingerea această lege. Ea introduce un mecanism care va garanta creşterea salariului minim odată cu dezvoltarea economică a ţării, astfel încât bunăstarea să nu fie una pe hârtie, reflectată doar în indicatorii macroeconomici, ci să se facă simţită în nivelul de trai al oamenilor care muncesc. Potrivit recomandării din Directiva Europeană, salariul minim european va reprezenta cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie. Câştigul salarial mediu brut pe economie în luna iulie a fost de 8.580 lei şi cel net, de 5.242 lei. PSD a reuşit, aşadar, să crească salariul mediu net din România peste pragul de 1.000 de euro şi consolidăm acest plafon în fiecare lună! Se reconfirmă astfel îndeplinirea unui obiectiv strategic, asumat de PSD în programul nostru de guvernare, în privinţa creşterii veniturilor şi a puterii de cumpărare ale salariaţilor. În ciuda beneficiilor, absolut evidente, aduse de salariul minim european şi majorarea salariului minim, precum şi a efectelor negative inexistente, care s-au demonstrat de-a lungul timpului, observ că periodic se găsesc voci de "dreapta", ba politicieni, ba tot felul de aşa-zişi analişti care propovăduiesc apocalipsa economiei naţionale şi ne spun că majorările nu sunt sustenabile. An de an, realitatea a infirmat speculaţiile de acest gen. Românii trebuie să ştie acest lucru! Chiar dacă pragul de 50% din Directiva UE privind salariul minim european este unul indicativ, şi nu obligatoriu, el este crucial pentru o ţară ca România, unde profiturile companiilor sunt foarte mari, iar cei o treime din lucrătorii din economie câştigă salariul minim şi au dreptul la un trai decent. Aceasta este singura cale de urmat, singura cale în concordanţă cu valorile europene, nu fantezii cu zero taxe, cotă zero sau alte populisme de "dreapta"! |
|
||||
|
"Inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui - simbolul neputinţei de 30 de ani a guvernanţilor" Inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui, dincolo de dramele provocate, ar trebui să ridice serioase semne de întrebare referitoare la nepăsarea generalizată şi la corupţia sistemică din România ultimilor 30 de ani - lucrări de îndiguire nefinalizate, diguri reparate de mântuială. La fel de grav, de mai bine de 20 de ani, România nu are legi clare pentru managementul şi prevenirea dezastrelor naturale, cum ar fi inundaţiile! Degeaba defilează într-o întrecere electorală penibilă prim-ministrul Ciolacu, candidatul Ciucă şi alţi politicieni; cu toţii oferă doar soluţii de moment - iniţiative pentru refacerea caselor şi drumurilor afectate sau obligativitatea asigurării imobilelor, uitând, cu toţii, că inundaţii puternice în România au mai fost, inclusiv acum 10 ani, tot în aceleaşi zone ale Moldovei! Ce s-a făcut în acest răstimp? Nimic! În momentul de faţă, la nivelul judeţului Galaţi, PSD şi PNL fac ceea ce ştiu mai bine, aruncă vina unii pe alţii, sfidând tragedia prin care trec locuitorii afectaţi de inundaţii! De ce, în 10 ani, deci două mandate şi jumătate, parlamentarii din aceste judeţe nu au venit cu nicio măsură de prevenţie a dezastrelor? Am fost eu, deputat de Prahova, în Slobozia Conachi să duc ajutoare sinistraţilor: apă, haine, alimente, ca de la un om pentru alţi oameni aflaţi în suferinţă! Dar cei răspunzători pentru dezastrul de săptămâna trecută trebuie să plătească! Este timpul ca România să se schimbe în bine, iar toţi aceşti politicieni care conduc ţara de 30 de ani să ne lase în pace cu minciunile şi lipsa asumării unei răspunderi reale! Pentru că, iată, vedem cu toţii ce se întâmplă, românii mor, îşi pierd agoniseala de o viaţă într-o zi, iar politicienii vin doar să-i încurajeze şi să le ceară votul, în loc să lucreze pentru ţară, aşa cum ar trebui! |
|
||||
|
"Evoluţia spectaculoasă a salariului minim şi a pensiilor în România!" În ultimul deceniu, România a înregistrat cea mai mare creştere anuală medie a salariului minim din Uniunea Europeană! Acest progres remarcabil se datorează în cea mai mare parte Partidului Social Democrat, care a contribuit semnificativ la îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. De fiecare dată când s-a aflat la guvernare, PSD a adus bunăstare cetăţenilor, prin politicile publice pozitive şi măsurile de sprijin luate în favoarea fiecărei categorii a populaţiei. În 2013, salariul minim brut era de 800 de lei, pentru ca, începând cu 1 iulie 2024, acesta să ajungă la 3.700 de lei brut, ceea ce reprezintă o creştere de 2.900 de lei, adică 363%! Salariul minim net a crescut de la 601 lei, în 2013, la 2.363 lei, în 2024, o creştere de aproape 300%, reprezentând 1.762 lei! Creşterea salariului minim din ultimii 10 ani s-a datorat în cea mai mare parte PSD, care a contribuit cu 84%, adică 2.420 lei din creşterea de 2.900 lei. Scopul Partidului Social Democrat este de a asigura o viaţă demnă pentru fiecare român, şi toate măsurile guvernelor PSD s-au concentrat pe protejarea românilor cu venituri mici. Consecvent scopului său, PSD continuă să fie alături de pensionarii din România, luând măsuri concrete pentru a le îmbunătăţi nivelul de trai şi a le proteja puterea de cumpărare. Punctul de pensie a crescut de la 761,1 lei, în 2013. la 2.032 lei, în prezent, o creştere de aproape trei ori! Faţă de acum 10 ani, punctul de pensie este cu 1.270 de lei mai mare. La această creştere, guvernele PSD au acordat 963 de lei în plus la punctul de pensie, ceea ce înseamnă 77% din creşterea totală a pensiilor din ultimul deceniu. Adăugând şi creşterea medie de 26% a pensiilor, care s-au majorat în urma recalculării, contribuţia PSD este de peste 80% la creşterea nivelului de trai al pensionarilor. Aceste realizări impresionante demonstrează angajamentul nostru de a îmbunătăţi viaţa fiecărui român. Continuăm să muncim pentru o Românie mai prosperă şi mai echitabilă! PSD demonstrează, încă o dată, că este alături de cei care au nevoie de sprijin, protejându-le veniturile şi asigurându-le un trai mai bun. |
|
||||
|
"PSD se ţine de cuvânt şi introduce salariul minim european, care va duce la o creştere a veniturilor pentru milioane de români" PSD îşi respectă promisiunea de a implementa salariul minim european în România până la finalul acestui an, astfel încât acesta să devină aplicabil din 2025. Această măsură va conduce la o împărţire mai justă a veniturilor companiilor între muncă şi capital, protejând nivelul de trai şi puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii. În plus, noua lege introduce un mecanism care va garanta creşterea salariului minim şi, implicit, a majorităţii salariilor din mediul privat, odată cu dezvoltarea economică a ţării. Potrivit recomandării din Directiva Europeană, salariul minim european va reprezenta aproximativ jumătate din salariul mediu pe economie. Asigurarea unor salarii adecvate pentru lucrătorii din Uniune este esenţială pentru a garanta condiţii de muncă şi de trai adecvate, în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale acesteia. Salariile adecvate sunt o componentă esenţială a modelului UE de economie socială de piaţă. Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern şi acum intră în dezbatere la Senat şi apoi urmează votul final la Camera Deputaţilor. Conform Directivei europene 2020/0310/COD, statele membre trebuie să adopte noua legislaţie europeană până la jumătatea lunii octombrie. Voi vota, alături de colegii mei de la PSD, în favoarea adoptării acestui act normativ care va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai. Directiva europeană îşi propune să asigure faptul că angajaţii din toată Uniunea Europeană sunt protejaţi prin salarii minime adecvate, care le permit să ducă un trai decent oriunde ar lucra. PSD a susţinut această iniţiativă încă din faza dezbaterilor din Parlamentul European. Ulterior, prin acţiunea premierului şi a ministrului muncii, implementarea salariului minim european a fost accelerată la Guvern, care a trimis, în timp util, proiectul de lege la Parlament. Acum este responsabilitatea noastră, a parlamentarilor, să adoptăm cât mai rapid acest proiect important pentru România, care va duce la o creştere a veniturilor pentru milioane de români. Toate statisticile arată că, de la intrarea PSD la guvernare, am depăşit nu mai puţin de 7 ţări europene, în termeni de PIB per capita, la paritatea puterii de cumpărare, care a ajuns la 80% din media UE. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără viziunea şi politicile PSD, care au dus la o consistentă creştere a veniturilor. În România, un meseriaş bun a ajuns să câştige mai mult decât într-o ţară din vestul Europei, iar acest lucru începe să devină din ce în ce mai cunoscut. De aceea, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi români aleg să revină acasă, în pofida faptului că încă nu regăsesc aici condiţiile de trafic, de îngrijire a sănătăţii ori de infrastructură şcolară precum cele din ţările unde mai sunt ori fuseseră plecaţi. |
|
||||
|
"A început şcoala" Ca în fiecare an, în septembrie ne numărăm bobocii - a început şcoala. Dar România nu e, nici pe departe, educată, aşa cum şi-ar dori politrucii şi sinecuriştii care gestionează destinele generaţiilor de elevi, din contră, problemele sistemice nu au fost rezolvate - în continuare, personalul didactic este îmbătrânit, manualele mai mult bulversează, decât lămuresc, examenele inutile sunt mai importante decât competenţele şi rezultatele la clasă, bursele de performanţă ţin locul mitei politice - altfel nu îmi explic cum se pot acorda pentru medii de 2, 3, 4, 5 -, iar noi probleme minore, ce ar trebui rezolvate rapid, capătă dimensiuni astronomice. Una dintre acestea se referă la folosirea telefoanelor mobile de către elevi. Desigur, problema ar putea fi tranşată rapid şi unitar în toate şcolile - este interzisă deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile în incinta instituţiilor de învăţământ. Dar, nu. Ministerul Educaţiei trebuie să complice lucrurile, să lase la latitudinea fiecărei şcoli ce va decide, pentru a genera nemulţumiri sociale. Naveta elevilor rămâne iarăşi o problemă acută. Şcolile cu grupuri sanitare în curte sau fără avize de funcţionare, cu mobilier învechit sau neexpertizate seismic nu se regăsesc pe lista priorităţilor doamnei Deca. De altfel, domnia-sa ocupă poziţia cea mai de jos în topul încrederii elevilor şi părinţilor, mult sub corpul profesoral. Învăţământul românesc are nevoie de stabilitate şi predictibilitate, ci nu de amatorism! Iar demisia doamnei Deca ar fi un început bun pentru acest nou an şcolar! |
|
||||
|
"Moralitatea şi echitatea aplicării măsurilor de discriminare pozitivă în admiterea pe locurile speciale destinate elevilor romi" Aduc în atenţia dumneavoastră o temă extrem de importantă şi sensibilă: moralitatea şi echitatea aplicării măsurilor de discriminare pozitivă în admiterea pe locurile speciale destinate elevilor romi. Este o problemă care ne priveşte pe toţi şi care, dacă nu este abordată cu seriozitate, poate crea inechităţi şi tensiuni sociale profunde. În primul rând, măsurile de discriminare pozitivă au fost introduse cu un scop nobil: acela de a oferi tinerilor din comunitatea romă şansa de a accesa educaţia la nivel liceal şi universitar, pentru a depăşi marginalizarea şi excluziunea socială care, din păcate, au caracterizat această comunitate de-a lungul istoriei. Statul român a recunoscut, prin aceste măsuri, responsabilitatea sa morală şi instituţională în repararea unor inechităţi istorice, contribuind astfel la integrarea minorităţii rome. Cu toate acestea, aplicarea acestor măsuri ridică probleme grave de moralitate şi echitate atunci când este abuzată de persoane care nu aparţin etniei rome, dar care doresc să profite de aceste locuri speciale pentru a eluda criteriile generale de admitere. Fenomenul este bine cunoscut: elevi care nu au legături reale cu comunitatea romă îşi declară, cu sprijinul unor adeverinţe uşor de obţinut, apartenenţa la această etnie doar pentru a ocupa locurile rezervate, în detrimentul celor care ar avea cu adevărat nevoie de acest sprijin. Acest abuz nu doar că subminează scopul măsurilor de discriminare pozitivă, dar afectează grav moralitatea procesului de admitere şi creează o percepţie de inechitate în rândul societăţii. Elevii români, de toate etniile, care muncesc din greu pentru a obţine note mari şi a accesa liceele şi universităţile de prestigiu, se văd uneori nedreptăţiţi de această practică abuzivă, iar cei care ar trebui să beneficieze de locurile speciale sunt marginalizaţi din nou. De aceea, consider că este imperios necesar ca metodologia de admitere pe locurile speciale pentru elevii romi să fie revizuită. Statul trebuie să intervină cu reglementări clare, care să prevină abuzurile şi să asigure că aceste locuri sunt rezervate doar celor care aparţin cu adevărat comunităţii rome şi care au nevoie de sprijin pentru a accesa educaţia. O soluţie ar putea fi obligativitatea depunerii unor adeziuni la organizaţiile rome, cu mult timp înainte de admitere, precum şi dovezi mai riguroase privind apartenenţa la această etnie. În acelaşi timp, este necesară o monitorizare continuă a impactului acestor măsuri. Educaţia nu înseamnă doar admiterea într-o instituţie de învăţământ, ci şi succesul pe termen lung. Trebuie să ne asigurăm că elevii romi beneficiază de sprijinul necesar pentru a finaliza studiile şi pentru a se integra în societate, fără a se confrunta cu noi forme de discriminare sau marginalizare. Moralitatea şi echitatea nu pot fi doar principii teoretice, ele trebuie să se reflecte în fapte concrete. Măsurile de discriminare pozitivă trebuie să fie aplicate în mod corect şi eficient, în spiritul justiţiei sociale şi al responsabilităţii faţă de cei mai vulnerabili. Nu putem permite ca scopul nobil al acestor măsuri să fie denaturat de practici imorale şi abuzive. În încheiere, fac un apel la toţi colegii mei să susţină iniţiativele legislative care să aducă mai multă claritate şi corectitudine în aplicarea acestor măsuri. Numai prin transparenţă şi responsabilitate vom reuşi să asigurăm o educaţie echitabilă pentru toţi copiii României, indiferent de etnie sau statut social. |
|
||||
|
"Proiectul PNL de modificare a Legii pensiilor reprezintă un pericol pentru pensionari şi pentru România" Pe marginea subiectului legat de recalcularea echitabilă a pensiilor au comentat, în ultima perioadă, foarte mulţi politicieni neavizaţi, luptători pentru interesele naţionale, orice altceva decât specialişti sau profesionişti cu expertiză în materie de politici publice, fiscale şi administrative. După ce, în urmă cu 3 ani, condamnaseră pensionarii la 50 de ani de sărăcie, limitând prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) o alocare anuală pentru pensii de maxim 9,4% din PIB (Produsul Intern Brut) şi din dorinţa de a acapara o parte din comunicarea publică pe acest subiect, impulsionaţi, cu siguranţă, şi de apropierea campaniei electorale, colegii liberali au decis să depună spre dezbatere, în Parlament, un nou proiect pentru modificarea Legii pensiilor, un proiect populist, iresponsabil, care efectiv ar putea submina întreg sistemul de pensii din România. În primul rând, dacă proiectul ar fi adoptat, România ar pierde instant banii europeni din PNRR. Toate fondurile din PNRR ar fi suspendate pentru că România nu şi-ar respecta cuvântul faţă de Uniunea Europeană, că nu va modifica noua Lege a pensiilor, adoptată anul trecut, inclusiv cu votul PNL şi al lui Florin Roman! Mai mult, ar trebui să dăm înapoi şi fondurile europene deja primite, ceea ce ar duce economia naţională în colaps. De ce ar fi România obligată să înapoieze banii către Comisia Europeană, în cazul în care legea PNL ar trece de Parlament? Pentru că la fiecare cerere nouă de plată, statele membre trebuie să dovedească faptul că nu au modificat sau revocat prevederi din actele normative convenite anterior cu Comisia Europeană pentru îndeplinirea unor jaloane din PNRR. Nu putem să dăm dovadă de neseriozitate şi de lipsă de profesionalism, modificând legislaţia ori de câte ori doresc colegii de guvernare. Cum ar spune unul dintre personajele unui mare clasic dramaturg "ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo". Un alt aspect, la fel de grav, ar fi faptul că adoptarea legii PNL ar însemna reluarea de la zero a întregului proces de recalculare, inclusiv pentru pensiile celor 3,8 milioane de pensionari care au primit majorări de la 1 septembrie, urmând ca aceştia să obţină punctaje mai mici. Amendamentul PNL îşi propune să reintroducă inegalităţile pe care le-a eliminat PSD, adică s-ar reveni la sistemul anterior, în care pensionarii care au muncit şi au contribuit la fel ar avea pensii diferite pentru că au ieşit la pensie pe legislaţii diferite. Exact aceasta a fost problema inechităţilor de până în prezent şi exact această inechitate vrea PNL să o reintroducă din nou în lege. Această prevedere înseamnă, practic, că persoanele care au muncit la fel, în aceleaşi condiţii şi au contribuit la fel vor primi pensii diferite, în funcţie de legislaţia existentă în momentul ieşirii la pensie. Deşi, exact pentru înlăturarea acestui tip de inechitate s-a realizat reforma. Partidul Social Democrat va continua să apere dreptatea care s-a făcut celor 3,8 milioane de pensionari, care decenii întregi au avut pensii mai mici decât ar fi trebuit. Nu putem accepta ca deciziile de recalculare cu majorări primite de aceştia să fie din nou revizuite, în minus, din cauza demagogiei PNL sau USR. Partidul Social Democrat se va opune reintroducerii inechităţilor în sistemul de pensii şi se va opune suspendării fondurilor europene din cauza iresponsabilităţii demagogice a PNL. |
|
||||
|
"Combaterea corupţiei din România" Corupţia rămâne una dintre cele mai mari provocări ale societăţii contemporane, având consecinţe grave asupra dezvoltării şi stabilităţii comunităţilor şi statelor. Corupţia persistă în multe domenii ale societăţii noastre, inclusiv în sistemul judiciar, în administraţia publică, în mediul de afaceri şi în politică. Scandaluri de corupţie şi abuzuri de putere sunt încă prea frecvente, iar impactul lor devastator se resimte în întreaga societate. Definiţia sa variază, dar în esenţă, corupţia se referă la abuzul de putere în interes personal, cel mai adesea prin acordarea sau acceptarea de mită sau favoruri. Corupţia poate submina dezvoltarea economică prin distorsionarea pieţelor, reducerea investiţiilor străine şi creşterea costurilor de afaceri şi statul de drept, încrederea în guvernare şi participarea civică, ameninţând astfel funcţionarea democratică a unei societăţi. În România, corupţia politică este o problemă majoră, iar scandalurile politice şi acuzaţiile de corupţie sunt frecvente. Politicienii sunt adesea acuzaţi că utilizează funcţiile lor pentru a obţine avantaje personale sau partizane, inclusiv prin influenţarea deciziilor legislative sau prin atribuirea frauduloasă a contractelor publice. Administraţia publică este adesea afectată de practici corupte, cum ar fi solicitarea de mită în schimbul serviciilor publice sau a eliberării de documente. Procesele de achiziţii publice sunt vulnerabile la corupţie, iar corupţia la nivel local poate afecta calitatea şi eficienţa serviciilor publice. Sistemul judiciar din România este, de asemenea, afectat de corupţie, cu acuzaţii de mită, influenţare politică şi subminarea independenţei judecătorilor. Aceasta poate duce la lipsa de încredere în justiţie şi la denaturarea procesului legal. Mediul de afaceri din România se confruntă cu numeroase provocări legate de corupţie, inclusiv mita pentru obţinerea de contracte sau favorizarea unor companii la licitaţii publice. Aceasta poate submina concurenţa loială şi poate împiedica dezvoltarea economică durabilă. Corupţia poate afecta şi viaţa cotidiană a oamenilor obişnuiţi, de la mita cerută de funcţionarii publici, pentru eliberarea de documente sau pentru evitarea amenzilor, până la corupţia în sistemul educaţional sau în sistemul medical. Evaluarea nivelului de corupţie dintr-o ţară este un proces complex şi nu poate fi redus la o simplă cifră sau la o afirmaţie categorică. Cu toate acestea, România a fost recunoscută ca având probleme semnificative de corupţie în trecut şi, deşi au fost făcute progrese în combaterea acesteia, încă există provocări persistente. Este nevoie de consolidarea şi profesionalizarea instituţiilor de combatere a corupţiei, precum Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) şi Inspecţia Judiciară, pentru a le permite să-şi îndeplinească eficient mandatele şi să acţioneze independent de influenţe politice sau externe. Aceste direcţii şi instituţii anticorupţie reprezintă piloni esenţiali în lupta împotriva corupţiei din România. Cu toate acestea, este important să se asigure independenţa lor şi resursele necesare pentru a-şi îndeplini mandatele în mod eficient şi să se promoveze o cultură a integrităţii şi a respectării legii în întreaga societate. Este nevoie urgentă de adoptarea unei legislaţii anticorupţie mai puternice şi mai eficiente, care să prevină, să descurajeze şi să sancţioneze actele de corupţie în toate domeniile. Combaterea acestei probleme necesită angajament şi acţiune fermă din partea întregii societăţi, împreună cu o abordare integrată care să vizeze atât prevenirea, cât şi combaterea corupţiei în toate formele şi manifestările sale. În ciuda eforturilor de combatere a corupţiei din ultimii ani, România rămâne în continuare expusă la riscuri semnificative de corupţie. Aceste riscuri necesită o abordare multidimensională şi o implicare activă din partea tuturor actorilor sociali, pentru a fi abordate eficient şi pentru a asigura un viitor mai bun pentru toţi cetăţenii săi. Progresele în combaterea corupţiei pot fi realizate, dar este nevoie de angajament continuu din partea tuturor actorilor sociali pentru a adresa această problemă profund înrădăcinată. Promovarea transparenţei şi responsabilităţii în guvernare şi administraţie este esenţială pentru a preveni şi a descuraja actele de corupţie. Îmbunătăţirea accesului la informaţii publice şi întărirea mecanismelor de monitorizare şi control sunt necesare pentru a asigura o guvernare mai deschisă şi mai responsabilă. Este important să continuăm să educăm şi să sensibilizăm populaţia cu privire la impactul negativ al corupţiei şi la importanţa integrităţii şi eticii în viaţa publică şi privată. Educaţia anticorupţie poate contribui la formarea unei culturi a integrităţii şi la dezvoltarea unei societăţi mai responsabile şi mai etice. Societatea civilă joacă un rol crucial în monitorizarea şi raportarea actelor de corupţie, precum şi în exercitarea presiunii asupra autorităţilor pentru a acţiona împotriva acestui fenomen. Este important să sprijinim şi să încurajăm activismul civic şi implicarea cetăţenilor în lupta împotriva corupţiei. Corupţia este adesea o problemă transfrontalieră, iar cooperarea internaţională este esenţială în combaterea acesteia. România ar trebui să coopereze mai intens cu partenerii internaţionali în schimbul de informaţii şi experienţă şi în consolidarea capacităţii instituţionale pentru combaterea corupţiei. În viitor, corupţia în România poate fi redusă şi controlată prin eforturi susţinute şi angajament ferm din partea tuturor actorilor implicaţi. Este important să ne angajăm într-un proces continuu de reformă şi de promovare a valorilor integrităţii şi transparenţei pentru a asigura un viitor mai bun şi mai drept pentru toţi cetăţenii României. |
|
||||
|
"Anul nou care n-a fost" Premiile internaţionale obţinute de filmul românesc "Anul nou care n-a fost", regizat de Bogdan Mureşanu, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, reprezintă nu doar o realizare remarcabilă pentru cinematografia noastră, ci şi o dovadă a faptului că România continuă să fie o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru arta cinematografică globală. Este o bucurie faptul că filmul a câştigat Premiul FIPRESCI, acordat de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film, şi premiul Bisato dOro pentru cel mai bun scenariu, oferit de criticii independenţi. Aceste distincţii aduc un omagiu nu doar valorii estetice şi narative a filmului, ci şi capacităţii sale de a transforma ororile trecutului comunist într-un act cultural apreciat la nivel internaţional. România comunistă continuă să ofere o arhivă vastă de experienţe trăite sub represiune, iar aceste poveşti devin acum parte integrantă a conştiinţei internaţionale prin intermediul artei. Filmele noastre nu doar că povestesc istoria, dar reuşesc să conecteze sufletele oamenilor din diverse culturi, oferindu-le o perspectivă asupra unui trecut care ne-a definit, dar care ne-a şi deschis calea către libertate şi creativitate. Filmul lui Bogdan Mureşanu, pe care am avut onoarea de a-l avea invitat la podcastul meu "Avangarda, cu Ionuţ Vulpescu", unde am avut-o, de asemenea, invitată şi pe actriţa Ioana Flora, explorează cu o subtilitate aparte şi o viziune politică atentă impactul fricii şi represiunii din timpul regimului comunist. Prin povestirea sa sofisticată şi distribuţia sa excepţională, lungmetrajul este o tragicomedie cu un mesaj profund şi relevant nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume. Aceste distincţii obţinute la Veneţia sunt dovada clară că arta noastră are capacitatea de a spune poveşti universale, iar regizorul Bogdan Mureşanu a reuşit să ofere o introspecţie rară şi autentică asupra sufletului uman, modelat de trauma istoriei. Este de apreciat şi faptul că Boroka Biro, directoarea de imagine a acestui film, a primit menţiunea specială Premio Autrici under 40 "Valentina Pediciniˮ, fiindu-i recunoscut astfel talentul şi contribuţia la realizarea acestei opere cinematografice. Cinematografia românească continuă să fie un ambasador al valorilor noastre culturale şi politice, iar premiile câştigate de filmul "Anul nou care n-a fost" confirmă locul său de frunte pe scena internaţională. Este un moment important pentru cultura noastră, iar arta cinematografică îşi dovedeşte încă o dată puterea de a dialoga dincolo de graniţe şi de a ne aduce mai aproape de adevărurile profunde ale istoriei şi umanităţii. |
|
||||
|
"Digitalizarea implementată de PNL aduce o mai bună colectare la bugetul statului" România, sub conducerea liberală a Ministerului de Finanţe, colectează mai mult şi mai bine. Astfel, veniturile bugetare nete au depăşit 300 miliarde de lei la finalul lunii august a acestui an, sumă care semnifică o creştere de aproape 50 miliarde faţă de anul trecut, dintre care la TVA se înregistrează o creştere de 10 miliarde. În procente, gradul de realizare a programului de încasări fiind la 104% în luna august. Această reuşită este efectul procesului de digitalizare al ANAF, un deziderat constant al Partidului Naţional Liberal de când a preluat guvernarea. Suntem deplin convinşi de faptul că extinderea serviciilor digitale şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor IT vor contribui la creşterea conformării, precum şi la îmbunătăţirea eficienţei organizaţionale a ANAF. Implementarea sistemelor SAF-T, e-Factura, e-Transport, interconectarea caselor de marcat, precum şi interoperabilitatea bazelor de date, a dus, conform Ministerului de Finanţe, la furnizarea de date fiscale consistente către sistemul de analiză de risc, activitate care se traduce prin reducerea evaziunii fiscale şi creşterea veniturilor colectate. Sub conducerea liberală a ministerului, ANAF începe să performeze aşa cum ne dorim. Contribuţiile la cheltuielile publice, prin plata taxelor şi impozitelor, sunt o îndatorire constituţională a tuturor românilor. Statul român şi administraţiile locale au îndatorirea de a face acest lucru cât mai facil pentru toţi românii, eliminând procedurile cronofage şi bugetofage pe care le presupun aceste operaţiuni. Digitalizarea şi debirocratizarea administraţiei publice reprezintă o reformă esenţială, care are menirea de a face mai uşoară interacţiunea dintre instituţii şi cetăţean, uşurând vieţile tuturor actorilor implicaţi. Ca liberali, considerăm că ingerinţa statului în viaţa oamenilor trebuie să fie la un minim posibil, astfel că transformarea digitală va fi mereu parte din programul PNL la guvernare. |
|
||||
|
"Partidul Naţional Liberal face dreptate pensionarilor militari din România!" La iniţiativa preşedintelui Partidului Naţional Liberal, domnul Nicolae Ciucă, se va face dreptate pensionarilor militari din România. Propunerea legislativă prevede actualizarea tuturor pensiilor militare aflate în plată, ori de câte ori se majorează solda de grad, salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special. Soluţia identificată de PNL urmăreşte să elimine inechităţile dintre pensiile militarilor. Astfel, nu vor mai fi diferenţe la banii de pensie între pensionarii militari cu acelaşi grad, dar care s-au pensionat în momente diferite. În timp ce în sistemul public de pensii aceste tipuri de inechităţi au fost rezolvate prin adoptarea unor măsuri legislative care au asigurat corectarea discrepanţelor, pensiile militare nu au beneficiat de acelaşi tratament, din păcate. De aceea, această iniţiativă a Partidului Naţional Liberal vine să corecteze nedreptăţile din sistem. De menţionat este şi faptul că din prevederile proiectului sunt excluşi expres foştii militari care sunt demnitari, atât timp cât ocupă respectivele funcţii de demnitate publică. Forţele armate reprezintă piatra de temelie a naţiunii române şi a statului român. Ori de câte ori societatea românească a întâmpinat o criză, fie război, fie calamitate naturală (cum este cea din Moldova, zilele acestea), militarii au fost mereu la datorie pentru patria lor. Datorită prezenţei şi sacrificiului lor în teatrele de operaţii din Orient, România a devenit parte a NATO şi astăzi este un membru important al celei mai mari alianţe politico-militare din istorie. De aceea, ostaşul român merită respect din partea noastră, a tuturor, iar actualizarea pensiilor celor care şi-au terminat activitatea cu ceva timp în urmă reprezintă un gest de normalitate. Pentru Partidul Naţional Liberal, o armată înzestrată şi bine remunerată reprezintă garanţia securităţii noastre. Vom continua, prin iniţiative guvernamentale şi parlamentare, să promovăm interesele patrioţilor în uniformă, ştiind că niciodată nu îi vom putea răsplăti aşa cum merită cu adevărat! |
|
||||
|
"Strategia Energetică a României, un pas crucial pentru obţinerea independenţei şi securităţii energetice" Strategia Energetică a României 2025 - 2035, cu perspectiva anului 2050, a cărei consultare publică a fost finalizată de Ministerul Energiei, aduce o serie de beneficii şi valori adăugate, importante pentru dezvoltarea şi securitatea sectorului energetic românesc. În primul rând, acest document complex contribuie la obţinerea independenţei şi a securităţii energetice a ţării noastre, asigurând o diversificare a surselor de energie regenerabile şi convenţionale, reducerea dependenţei de importuri şi promovarea producţiei interne. Actul va avea un rol primordial în dezvoltarea tranziţiei către sursele de energie verzi şi sustenabile, precum energia solară, eoliană şi hidro, fapt ce va avea drept efect reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îndeplinirea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene. Strategia prevede investiţii în modernizarea şi extinderea infrastructurii energetice, inclusiv a reţelelor de distribuţie şi transport de energie, ceea ce va îmbunătăţi eficienţa şi viabilitatea sistemului energetic. De asemenea, implementarea acestei politici publice naţionale va genera locuri de muncă în sectorul energetic, atât în fazele de construcţie şi operare a noilor capacităţi energetice, cât şi în domenii conexe, cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor noi. Aplicarea Strategiei Energetice a României 2025 - 2035 va permite definitivarea unui cadru legislativ şi economic stabil şi predictibil, fapt ce va contribui la dinamizarea atragerii de noi investiţii în domeniu, atât din ţară, cât şi din străinătate. În elaborarea strategiei, conducerea liberală a ministerului de resort a inclus facilităţi fiscale şi alte stimulente încurajatoare pentru investiţiile în energia regenerabilă şi eficienţa energetică. Realizarea tranziţiei energetice, ce va fi transpusă prin Strategia Energetică, evidenţiază importanţa educaţiei şi cercetării în domeniul energetic, dezvoltarea de noi tehnologii şi inovaţii, urmând să aducă plusvaloare şi eficacitate întregului sistem. Totodată, documentul urmăreşte alinierea României la politicile energetice ale Uniunii Europene, facilitând astfel integrarea în piaţa unică de energie a UE şi asigurând compatibilitatea cu normele şi standardele europene. Promovarea surselor regenerabile şi a tehnologiilor de stocare a energiei, capitole cuprinse în strategie, va conduce la creşterea rezilienţei sistemului energetic la schimbările climatice şi la fenomenele meteorologice extreme. Aplicarea strategiei va permite Guvernului să prioritizeze investiţiile şi programele destinate dezvoltării sistemului energetic naţional şi va definitiva procedura optimă privind realizarea tranziţiei energetice în următorii zece ani. Sunt încrezătoare că strategia energetică naţională va fi decisivă în dezvoltarea securităţii energetice a României şi va determina preţuri corecte atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul de afaceri. În concluzie, Strategia Energetică a României 2025 - 2035, cu perspectiva anului 2050, oferă un cadru comprehensiv şi strategic pentru dezvoltarea sectorului energetic, sprijinind tranziţia către un sistem energetic sigur, sustenabil şi modern, capabil să răspundă atât nevoilor actuale, cât şi provocărilor viitoare. |
|
||||
|
"PNL corectează orice eroare rezultată din aplicarea defectuoasă a noii legi a pensiilor!" Cei mai mulţi dintre pensionarii din România au primit deja pensiile majorate în urma recalculării. Pentru peste 83% dintre pensionari, reforma pensiilor a adus dreptate, echitate şi o pensie majorată substanţial, pe măsura muncii. Reforma pensiilor, începută în anul 2021 de către PNL, a fost o reformă aşteptată de mulţi ani de pensionarii din România. Din păcate, cei care trebuiau să ducă acest proces până la capăt au dovedit, în multe situaţii, stângăcie, nepricepere şi foarte puţină implicare. Aşa au apărut acele erori din unele decizii, întârzieri în transmiterea deciziilor şi bâlbe în comunicarea cu pensionarii şi în spaţiul public. Din fericire, noi, liberalii, nu lăsăm nimic la voia întâmplării. În primul rând, trebuie să ne amintim că majorarea punctului de pensie de la 1 ianuarie şi majorările rezultate din recalculare nu ar fi fost posibile dacă PNL nu şi-ar fi impus punctul de vedere în cadrul Guvernului, pentru a avea banii asiguraţi în bugetul pentru anul acesta. De asemenea, în ultimele săptămâni, am reuşit să corectăm mai multe deficienţe în finalizarea reformei. În primul rând, am majorat de la 2.000 de lei la 3.000 de lei plafonul de la care se impozitează pensiile, astfel încât majorarea să nu fie afectată de impozit. Mai mult decât atât, chiar săptămâna trecută, cu ajutorul ministrului liberal al finanţelor, am majorat acest plafon şi pentru pensionarii militari şi poliţişti. Pensionarii trebuie să ştie că noi, parlamentarii PNL, am demarat mai multe demersuri legislative pentru a face dreptate şi pentru mineri, siderurgişti, lucrătorii din căile ferate sau persoanele cu handicap, care, prin recalculare, au fost nedreptăţiţi. Aşadar, Partidul Naţional Liberal a demarat reforma pensiilor şi tot Partidul Naţional Liberal o va duce la capăt, astfel încât niciun pensionar să nu fie nedreptăţit pentru munca sa de o viaţă. Cred că oamenii au văzut foarte clar că, dacă PNL nu ar fi fost la guvernare, nu am fi avut nici reforme şi nici o creştere a beneficiilor sociale pentru foarte mulţi români. |
|
||||
|
"PNL este alături de românii afectaţi de inundaţiile din zona Moldovei" Ceea ce s-a întâmplat în Moldova reprezintă o tragedie naţională. Numărul victimelor a urcat la 6, valoarea pagubelor materiale rămâne încă de estimat, iar zeci de mii de persoane au fost afectate de această dezlănţuire nefastă a naturii care se întinde peste patru judeţe. În acest moment, femei şi bărbaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Apărării Naţionale fac tot ce le stă în putinţă pentru a salva vieţile românilor afectaţi, iar personalul angrenat în susţinerea sistemului energetic din zonă lucrează neîncetat pentru a restabili funcţionarea acestuia. Către aceştia, precum şi către personalul sanitar implicat în operaţiile de salvare şi tratare, se îndreaptă recunoştinţa mea şi, sunt sigur, a întregii ţări. Judeţul Constanţa a cunoscut şi el furia naturii, nu acum multă vreme. Deşi amploarea pagubelor şi a victimelor a fost net inferioară celor petrecute în Moldova zilele acestea, experienţa fiecărui om care îşi pierde locuinţa sau mijloacele de trai este similară. De aceea, statul şi autorităţile locale trebuie să intervină imediat pentru ameliorarea situaţiei românilor. Ministrul liberal al finanţelor, domnul Marcel Boloş, a anunţat alocarea de fonduri, din Fondul de Intervenţii pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a ajuta la refacerea caselor şi a vieţilor afectate de inundaţiile care au lovit regiunea Moldovei. Nimeni nu va fi lăsat să înfrunte consecinţele acestei calamităţi singur! De asemenea, ministrul educaţiei, doamna Ligia Deca, va vizita instituţiile de învăţământ afectate şi va evalua modalităţile de reluare în siguranţă a actului educaţional cât mai repede cu putinţă. Este nevoie de intervenţia coordonată a tuturor instituţiilor statului şi ale autorităţilor publice locale, fiecare pe palierul său, pentru a readuce la normal viaţa în acele zone. Mai mult, chiar dacă omul nu se poate pune cu natura, trebuie luate măsuri pentru a preveni repetarea unui dezastru similar. Investiţii în prevenţie, care trebuiau făcute acum 20 - 30 de ani, nu mai pot suporta amânare astăzi. Statul român are obligaţia să pună la adăpost cetăţenii din zonele aflate într-un pericol de calamitate naturală similară. Ca deputat liberal de Constanţa voi susţine orice iniţiativă serioasă şi realizabilă pentru îndeplinirea acestui deziderat. Partidul Naţional Liberal va căuta să sprijine, prin politici publice şi acţiuni concrete, românii care trec zilele acestea prin momente grele. |
|
||||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Următorul val de alegeri va consolida progresul României" Românii au trecut de primul tur al deciziilor dificile, ale căror rezultate au plasat ţara noastră într-un proces de reforme şi iniţiative de dezvoltare - alegerile europarlamentare şi locale. Urmează un alt obstacol de trecut, o nouă ocazie pentru a-şi alege reprezentanţii sau, mai bine spus, "soldaţii" ce vor lupta cu tenacitate în următorii ani pentru a menţine ţara noastră pe aceeaşi traiectorie ca până acum. Mă refer la alegerile parlamentare şi prezidenţiale care se apropie cu repeziciune. Poate părea dificilă sau chiar imposibilă misiunea de a alege între atâţia candidaţi şi, de aceea, ar trebui stabiliţi nişte indicatori cu ajutorul cărora românii să poată discerne mai uşor. Cel mai veridic indicator este cel al performanţei. Lăsând la o parte abilităţile de orator şi proiectele electorale, ce se află sub semnul subiectivităţii şi al probabilităţii, avem ocazia să ne uităm la un factor al certitudinii, şi anume performanţa. Să nu uităm, până la urmă, că vorbim despre opţiunea alegerii între partide şi lideri care au fost la guvernare, care au avut ocazia să demonstreze dacă pot materializa promisiunile făcute. Fără doar şi poate, o parte au excelat în acest demers, alţii mai puţin. La momentul actual, vă invit să analizăm câţiva indicatori ai progresului făcut sub actuala conducere liberală. Din punct de vedere economic, între lunile iulie şi septembrie ale acestui an, am reuşit să devenim cel mai mare exportator de cereale din UE, cantitatea de grâu exportată fiind de 1,72 milioane de tone. Pe locul doi s-a situat Lituania, cu 620.000 de tone, urmată de Bulgaria, cu 550.000 de tone şi Germania şi Franţa (ambele cu câte 500.000 de tone). Aceste date confirmă faptul că România joacă un rol crucial în comerţul de grâu din Uniunea Europeană şi îşi consolidează poziţia geopolitică, un rezultat notabil, în special dacă luăm în calcul dezechilibrele care au avut loc în comerţul internaţional în contextul războiului din Ucraina. Un alt indicator sunt investiţiile. Când o societatea devine atractivă pentru investitorii străini, acest fapt se traduce printr-o guvernare care a prioritizat prosperitatea mediului de afaceri. Danone şi Knauf se numără printre giganţii mondiali care au considerat că piaţa din România reprezintă un context oportun pentru a-şi extinde producţia. "Fabrica Danone România din Bucureşti este cea mai performantă unitate Danone din Europa, cu o capacitate de producţie de 75.000 tone de produse lactate anual. Ea asigură produse lactate pentru România şi alte 14 ţări europene", se arată în spaţiul public. Din punct de vedere al infrastructurii în domeniul siguranţei naţionale şi al apărării, ne aflăm pe un traiect vizibil al progresului. Vorbim de progres economic şi tehnologic, întrucât, din punct de vedere al producţiei de armament, statul român produce dublu ca valoare faţă de anul trecut. Mai mult decât atât, iniţiativa dronei construite integral în România va deveni realitate în viitorul apropiat, fapt ce va plasa ţara noastră printre liderii regionali la producţia de armament. În ultimii ani, am transformat crizele în oportunităţi şi incertitudinea în ocazii de a explora noi soluţii la problemele economice întâmpinate. Nu pretindem un parcurs guvernamental perfect, dar faptul că liderii liberali s-au adaptat situaţiilor delicate şi cerinţelor din plan extern este un lucru vizibil pentru toţi românii. De aceea, votul lor la următoarele runde de alegeri poate sigila un parcurs economic favorabil pentru ţara noastră. |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "Varianta ocolitoare a oraşului Podu Iloaiei - o prioritate pentru judeţul Iaşi" O problemă majoră pentru comunitatea din judeţul Iaşi este varianta ocolitoare a oraşului Podu Iloaiei. Acest proiect, blocat de ani de zile, este esenţial pentru descongestionarea traficului intens din zonă. În prezent, localitatea se confruntă cu un trafic zilnic de 46.000 de vehicule, ceea ce afectează grav siguranţa şi confortul cetăţenilor. Deşi proiectul a fost iniţiat, întârzierile l-au ţinut în stadiul de planificare, iar costurile sale au crescut la 127 milioane de lei. Avem de-a face cu o situaţie în care locuitorii din Podu Iloaiei suportă zilnic ambuteiaje, iar progresele în execuţia variantei ocolitoare sunt inexistente. La stadiul actual, proiectul prevede construirea unui viaduct şi a unui pod pentru traversarea râului Bahlui, însă lucrările nu au început. În faţa acestei stagnări, Consiliul Judeţean Iaşi, sub conducerea preşedintelui Costel Alexe, şi-a exprimat dorinţa de a prelua proiectul pentru a-l urgenta. Legea nr. 222/2024 ne permite preluarea temporară a proiectelor de interes naţional de către autorităţile locale, şi cred, cu tărie, că acesta este pasul necesar pentru a debloca lucrările. Consiliul Judeţean Iaşi are capacitatea administrativă şi experienţa necesară pentru a duce la bun sfârşit acest proiect, aşa cum a demonstrat cu alte proiecte majore de infrastructură din judeţ. Este inadmisibil ca DRDP Iaşi, aflat sub coordonarea Ministerului Transporturilor, să continue să amâne implementarea acestui proiect, în ciuda promisiunilor repetate. Solicit Ministerului Transporturilor să sprijine preluarea acestui proiect de către Consiliul Judeţean Iaşi, pentru că numai prin acţiuni concrete şi rapide putem oferi cetăţenilor soluţii reale la problema traficului şi siguranţei rutiere. |
|
||||
|
"Partidul Naţional Liberal este garantul continuării investiţiilor publice" Investiţiile sunt motorul dezvoltării României, de aceea, de când a preluat guvernarea, Partidul Naţional Liberal şi-a făcut profesiune de credinţă, din creşterea banilor alocaţi investiţiilor în infrastructură şi utilităţi, pentru a reduce discrepanţele dintre unităţile administrativ-teritoriale ale României, în ceea ce priveşte calitatea serviciilor publice oferite populaţiei şi pentru a oferi cadrul modern ca investitorii privaţi să investească şi mai mult în România şi, astfel, să producă creştere economică. Atât timp cât PNL va fi la guvernare, investiţiile publice vor continua să fie finanţate corespunzător. Drept dovadă, săptămâna trecută, Guvernul României, la iniţiativa ministrului liberal al dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, domnul Adrian Veştea, a decis alocarea a 7,56 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru continuarea derulării unor programe de investiţii. Astfel, 2,56 de miliarde de lei vor reveni autorităţilor publice pentru achitarea facturilor restante către constructori, în vederea asigurării continuităţii investiţiilor care contribuie la dezvoltarea României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social (PNCIPS) derulat de Compania Naţională de Investiţii. De asemenea, 5 miliarde de lei au fost alocate pentru încheierea contractelor de achiziţie publică şi a actelor adiţionale la contractele în derulare, aferente obiectivelor de investiţii realizate prin PNCIPS. Toate aceste fonduri sunt destinate dezvoltării echilibrate a localităţilor României şi a creşterii calităţii vieţii românilor. Partidul Naţional Liberal înţelege importanţa investiţiilor la nivel local, iar acest lucru a fost demonstrat de toţi primarii şi preşedinţii de consilii judeţene liberali care au schimbat faţa comunităţilor pe care le-au păstorit, totul cu ajutorul unor planuri orientate pe dezvoltare şi modernizare. Atât timp cât se va afla la guvernare, PNL va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a continua ca administraţia publică locală să beneficieze de fondurile necesare desfăşurării de proiecte în interesul cetăţenilor. |
|
||||
|
"Soluţiile pentru recalcularea pensiilor" Într-un moment în care sistemul de pensii din România necesită soluţii urgente şi echitabile pentru toţi pensionarii, premierul Marcel Ciolacu pare să trateze această problemă cu o doză de cinism. Deşi declară că vrea să rezolve problema pensiilor îngheţate, respinge în mod constant soluţiile propuse de Partidul Naţional Liberal (PNL). Acuzaţiile premierului, conform cărora proiectele liberalilor ar fi nişte "Fantomas" - fără substanţă -, ascund o realitate mult mai serioasă: refuzul său de a accepta propunerile PNL pentru recalcularea pensiilor pentru cei din categoriile vulnerabile, cum sunt pensionarii cu grupă de muncă şi persoanele cu dizabilităţi. Marcel Ciolacu refuză să ia în considerare măsurile propuse de PNL pentru recalcularea pensiilor acestor categorii, un gest ce poate fi considerat cinic, având în vedere impactul direct pe care îl are asupra celor mai vulnerabili pensionari. Această abordare ar putea sugera că premierul tratează problema pensiilor ca pe un joc electoral, nefiind dispus să accepte soluţiile doar pentru că nu vin din partea propriului partid, PSD. Problema pensiilor ar trebui să depăşească graniţele politice şi să fie tratată în interesul tuturor românilor, nu în funcţie de cine propune soluţiile. Este nevoie de un dialog deschis şi onest, fără calcule politice, în special atunci când vorbim despre persoanele care au muncit o viaţă întreagă în condiţii grele sau despre cei care suferă de dizabilităţi. Legea pensiilor, în forma actuală, este benefică pentru aproximativ 82% dintre pensionari. Însă acest lucru nu înseamnă că ne putem permite să ignorăm celelalte procente semnificative de oameni care au fost afectaţi de măsuri insuficiente. Cei care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi pensionarii cu dizabilităţi sunt printre cei care simt cel mai mult efectele nedreptăţilor din sistemul de pensii. Premierul Ciolacu afirmă că "nu mai schimbă nimeni nimic" la această lege, dar realitatea este că trebuie să schimbăm acele lucruri care afectează sute de mii de români. O guvernare responsabilă nu poate închide ochii la aceste nedreptăţi şi trebuie să caute soluţii pentru toţi cetăţenii săi, indiferent de contextul politic. PNL a venit cu soluţii clare, în special pentru categoriile de pensionari care merită o atenţie deosebită. Ministrul liberal Marcel Boloş a propus o măsură importantă: creşterea plafonului de neimpozitare, pentru pensionarii din sistemul militar şi de ordine publică, la 3000 de lei. Această măsură este menită să aducă o gură de oxigen pentru cei care au servit ţara în condiţii dificile şi merită un tratament echitabil. În plus, PNL a depus o propunere legislativă pentru actualizarea permanentă şi indexarea pensiilor din sistemul militar, de ordine publică şi siguranţă naţională. Prin această iniţiativă, PNL reinstituie mecanismul de raportare a actualizării şi indexării pensiilor la componenta soldei de grad, asigurând astfel că pensiile militare reflectă corect evoluţia veniturilor din sectorul activ. Pensionarii militari reprezintă o categorie deosebit de importantă, iar PNL îşi asumă responsabilitatea de a le face dreptate. Aceşti oameni au servit patria în cele mai dificile momente, contribuind la securitatea şi stabilitatea ţării. Ei merită respect, iar PNL se va asigura că propunerile pentru creşterea veniturilor şi protecţia acestora vor fi implementate. Marcel Ciolacu poate respinge soluţiile propuse de PNL, dar realitatea este că guvernarea trebuie să fie despre oameni, nu despre orgoliile politice. |
|
||||
|
După pauză (În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 143. După cum bine ştiţi, şedinţa noastră se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: până la ora 11.00 dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; la ora 11.30 vot final, iar la încheierea şedinţei de vot final cele două şedinţe, de Birou permanent şi Comitetul liderilor. Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi. Nu sunt. Aşadar, intrăm în ordinea de zi. - Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 60/2024. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Nu sunt obiecţii sau comentarii de ordin general. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu sunt obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte; PL-x 325/2024. Iniţiatorul, vă rog, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Marius Viorel Poşa (subsecretar de stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării): Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte Prin prezentul proiect de act normativ se propune modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 70/1994, cu modificările şi completările ulterioare, prin introducerea unor reglementări privind contribuţii ce se achită în prezent pentru: Conferinţa Europeană a Administraţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii (CEPT), Biroul Comunicaţiilor Europene (ECO), Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT), Uniunea Poştală Universală (UPU) şi Grupul Reglementatorilor Independenţi (IRG). În cazul CEPT, ECO, UIT şi IRG se are în vedere şi schimbarea autorităţii naţionale responsabile pentru achitarea acestor contribuţii, urmând ca aceasta să revină în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Prin această modificare se urmăreşte şi corectarea textului Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994, în ceea ce priveşte contribuţia ce se achită către UIT, aceasta fiind normată în prezent prin Ordonanţa Guvernului nr. 20/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru participarea în cadrul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, precum şi semnarea acordului sau aranjamentelor tehnice de coordonare a utilizării frecvenţelor radio în zonele de frontieră, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2016. Pe de altă parte, prin reglementările propuse se urmăreşte clarificarea obligaţiilor de plată în raport cu CEPT, ECO şi IRG, respectiv schimbarea autorităţii responsabile pentru achitarea acestora şi asumarea acestora de către ANCOM. Contribuţia statului român la UPU se va achita în continuare de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Vă mulţumesc foarte frumos şi vă rog să ne acordaţi un vot de încredere pentru acest proiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Aţi fost foarte succint. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, vă rog, raportul. Vă rog, domnule Roman. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor norme privind contribuţiile ce se achită în prezent, aşa cum a precizat anterior colegul nostru. În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au examinat proiectul de act normativ în şedinţa din 26 iunie 2024. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise, redactate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 9 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru completarea art. 38 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România; PL-x 704/2023. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ, raportul comun. Vă rog, domnule Şlincu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. 38 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru învăţământ au fost sesizate, prin adresa PL-x 704/2023. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii? Nu sunt. Nici amendamente. Proiectul rămâne... Domnule Grosaru, sunteţi în sală şi dumneavoastră cereţi cuvântul din online. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală): E aceeaşi şedinţă! |
||||||
|
|
Nuanţa dumneavoastră este oarecum incorectă, dar vă dau cuvântul. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc. În ceea ce priveşte recunoaşterea titlurilor de studii şi cel puţin în ceea ce priveşte cunoaşterea limbii române, trebuia să fie o chestiune care trebuia să fie aplicată înainte ca cetăţeni străini să intre în posesia titlurilor de studii în România, fără să cunoască limba română. Şi aici este vorba despre eliberarea a zeci de titluri şi sute de titluri de studii de către universităţile din Târgu Mureş şi din Oradea, către cetăţeni străini care nu au frecventat nici cursurile, nu cunosc nici limba română. Iar acest fenomen este unul cât se poate de grav, pentru că aceste persoane au dobândit drept de practică pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Ne regăsim în faţa unor situaţii de exercitare a unor profesii care au adus prejudicii foarte multor persoane. Este vorba despre malpraxis pentru profesiile practicate în acest fel şi lucrurile nu se opresc, continuă, drept pentru care trebuie să avem o foarte mare atenţie şi trebuie să ne aplecăm atenţia asupra acestor chestiuni care sunt grave şi atrag nu numai probleme de malpraxis, cât şi probleme de credibilitate asupra instituţiilor de învăţământ care au eliberat aceste diplome de studii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; PL-x 557/2021. Suntem în procedură de urgenţă. Vă rog, iniţiatorul, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Florin-Sergiu Dobrescu (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor, domnilor, Bună ziua! Proiectul de lege are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se, printre altele, introducerea conceptului de "muncă subdeclarată" şi sancţionarea acesteia, precum şi reglementarea extinderii termenului de compensare a muncii suplimentare prin zile libere plătite, de la 60 de zile la 90 de zile. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale susţine raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, asupra proiectului de lege supus dezbaterii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru muncă, vă rog, raportul. Domnul Şlincu. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa PL-x 557/2021. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2024 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012; PL-x 421/2024; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul? Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Eduard Bachide (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Cel de-al doilea Protocol de amendare a acordului între Guvernul României şi Guvernul Republici Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012, îmbracă forma unui tratat internaţional la nivel guvernamental şi conţine prevederi referitoare la posibilitatea părţilor de a sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate, pentru pregătirea şi participarea la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE. Negocierea şi semnarea Proiectului de Protocol de amendare au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 81/2024. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Domnule Moldovan, vă rog. La final, vă rog să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2024 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012, trimis cu adresa PL-x 421/2024 şi înregistrat la Comisia pentru apărare sub nr. 4c-15. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea modalităţii în care forţele armate ale României şi ale Republicii Moldova se vor putea sprijini reciproc, în baza unei analize de oportunitate, de la caz la caz, prin oferirea de sprijin logistic, de transport, financiar, medical şi evacuare în situaţii de urgenţă, servicii de telefonie şi internet, precum şi în orice alte aspecte care sunt inerente pregătirii şi participării în comun la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE. Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 894 din 28.08.2024 şi avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 81 din 16.05.2024. Conform dispoziţiilor art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat proiectul de lege în şedinţa din 10.09.2024 şi au hotărât, cu unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012, cu amendamente admise, prevăzute în anexă, parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul acestuia, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Timpi de dezbatere vă propun 4 minute. |
|||||
|
|
Generos. Stimaţi colegi, vă rog să vă pregătiţi cartelele. Timpi de dezbatere 4 minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 160 de voturi pentru, două contra, 6 abţineri, un coleg care nu votează, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Domnul Gheorghe Andrei Daniel, Grupul PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Republica Moldova reprezintă o prioritate pentru România şi pentru fiecare dintre noi, pentru toţi cei care simţim româneşte, pentru toţi cei care nu uităm tragedia ocupării Basarabiei de sovietici. Cred, cu tărie, că România are o datorie morală fundamentală faţă de Republica Moldova, iar în virtutea acestei datorii acest tratat de cooperare militară reprezintă un pas deosebit de important spre ceea ce reprezintă furnizarea de expertiză militară, de securitate şi de sprijin deplin al României către Republica Moldova. Republica Moldova nu este un vecin, nu este un simplu partener, este cel de-al doilea stat românesc. Nu suntem prieteni, suntem fraţi. Acest lucru ar trebui să fie de căpătâi pentru toţi cei care suntem astăzi aici şi cei care simţim româneşte. Mai presus de orice lucru, în acest context teribil, un context geopolitic determinat de agresiunea criminală a regimului din Rusia asupra Ucrainei, de acest război de agresiune pe care nimeni nu şi-l putea imagina în Europa, în timpurile noastre, este foarte important ca România să arate că este un furnizor regional de securitate şi stabilitate. Şi, cu atât mai mult, este foarte important când acest lucru îl facem pentru fraţii noştri din Republica Moldova. Acest acord creşte gradul de interoperabilitate dintre armatele celor două state româneşti, creează conturul oferirii de asistenţă, de susţinere şi de ajutor pentru creşterea capacităţii militare a Republicii Moldova şi, nu în ultimul rând, este primul pas... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: ... spre standardizarea Republicii Moldova, în raport cu spaţiul NATO, cu spaţiul Nord-Atlantic. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Cred că Republica Moldova trebuie să facă o alegere strategică şi este foarte important să renunţe şi la această neutralitate care o ţine captivă în spaţiul ex-sovietic şi care este în realitate unul din argumentele de presiune ale Moscovei în faţa Republicii Moldova. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Încă puţin, vă rog. |
|||||
|
|
Vă rog, nu-mi arătaţi degetul! |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Partidul Naţional Liberal, un partid dedicat cu tărie valorilor naţionale şi virtuţilor europene, susţine deplin parcursul european al Republicii Moldova şi nu uită, sub nicio formă, de identitatea, de unitatea comună ale celor două maluri ale Prutului. Suntem fraţi şi credem cu tărie în unitatea naţională a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Nu în ultimul rând, să nu uităm, state pot fi multe, ţară este una singură! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule Daniel Gheorghe. Acestea fiind spuse, următorilor vorbitori li se va permite să depăşească cu cel mult un minut alocuţiunea, pentru egalitate de tratament. (Aplauze.) Domnule Mircia Chelaru, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Constat cu plăcere că instituţiile abilitate ale statului se mişcă într-o direcţie cât se poate de bună, în ceea ce priveşte politica României la Răsărit. Este o chestiune pe care vreau să o introduc în termeni tehnici mai mult, decât elogiativ politic, pentru că Republica Moldova, în opinia mea, trebuie tratată din ce în ce mai mult, chiar dacă depăşim aspectul formal, ca o entitate unde statul român trebuie să-şi producă politicile ca şi cum ar fi politici domestice. Din acest punct de vedere, proiectul de protocol este un pas foarte decisiv prin integrarea structurilor de forţă ale Republicii Moldova în structurile cooperante, adică cele care funcţionează la nivelul Uniunii Europene, inclusiv NATO. Dar, mai mult decât atât, ceea ce ne interesează pe noi, produce un pas înainte pentru interoperabilitate între Armata Republicii Moldova şi Armata României. Am spus-o şi cu alte ocazii, mai ales după decembrie anul trecut, când s-a semnat acordul de integrare, dacă vreţi, de admitere în Uniunea Europeană, că este mult mai uşor să se facă acquis-ul româno- român. Distanţa de la Chişinău la Bucureşti este mai mică decât cea de la Chişinău la Bruxelles şi, din acest punct de vedere, ar trebui asumată această misiune a României de a produce această compatibilizare rapidă, pentru că România nu trebuie să se preocupe doar de securitatea propriilor cetăţeni, ci să extindă pe mai departe, aşa cum am spus-o, şi o repet, să-şi extindă autoritatea asupra spaţiului de românitate. Cu această ocazie, felicit Ministerul Apărării pentru a fi împlinit această aşteptare, începând încă din anul 2000, când s-a semnat acel parteneriat strategic de frăţietate între Armata României şi Armata Republicii Moldova. În acest sens, europenizarea structurală şi civilizaţională a spaţiului răsăritean al României este de bun augur. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Ciubuc Ciprian. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cu toţii ştiţi, Ciprian Ciubuc este născut la Chişinău. Sunt cetăţean al Republicii Moldova şi cetăţean al României din 1990. Practic aveam 5 ani. Acest acord între România şi Republica Moldova, de susţinere militară, este bun. Întotdeauna România a stat alături de Republica Moldova, şi România, de 34 de ani, ajută românii de peste Prut. Însă am un mesaj către dumneavoastră şi către doamna preşedinte Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, către Parlamentul Republicii Moldova, către preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. Conform art. 2 de la Helsinki, "Orice stat îşi poate modifica frontierele, prin vot direct în Parlament". Parlamentul României, în 2018, a declarat, în unanimitate, că dacă Parlamentul de la Chişinău şi moldovenii doresc unirea cu România, noi, românii, îi primim în cadrul ţării-mame. De aceea, transmit un mesaj către toţi românii de pretutindeni. România e dispusă să ajute Republica Moldova, însă domnii de la conducere şi de la Guvern, preşedintele, Preşedintele Parlamentului trebuie să înţeleagă că nu pot beneficia la infinit de taxele, de impozitele, de ajutorul infinit plătit de cetăţenii români din România, iar ei să continue cu aşa-zisa independenţă. Îi aduc aminte, pe această cale, doamnei preşedinte Maia Sandu, că în 1917 Revoluţia bolşevică şi bandele bolşevice de la Chişinău au făcut în aşa fel încât Parlamentul de la Chişinău, Sfatul Ţării, la acea perioadă, au votat în unanimitate, aproape au votat unirea cu România. Deci, Republica Moldova, dacă vrea sprijinirea României şi vrea ca românii se moară pentru Republica Moldova, să voteze în Parlamentul de la Chişinău unirea cu ţara-mamă, cu România. (Aplauze.) Nu putem să acceptăm să finanţăm un guvern de corupţi, de la Chişinău, şi un preşedinte care serveşte interesele oculte şi interesele globaliştilor, la Chişinău, nu putem să-i finanţăm non-stop. Doresc sprijin militar? Să voteze azi, în Parlamentul de la Chişinău, unirea cu România, iar noi, românii, vom merge să apărăm Republica Moldova, pentru că suntem români cu toţii. România este "de la Nistru până la Tisa", aşa cum a spus Mihai Eminescu. Aşa că, stimaţi colegi, haideţi să fim cerebrali şi să ajutăm Republica Moldova, dar să batem cu pumnul în masă la toate întâlnirile cu Guvernul de la Chişinău. Vor sprijin militar? Vot în Parlament şi unirea cu România! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Fiind procedură de urgenţă, un singur vorbitor din partea grupurilor. Aşadar, mergem mai departe. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă la cele două articole există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional; PL-x 396/2024; procedură de urgenţă. Vă rog, iniţiatorul, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Alin Marius Andrieş (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin prezentul proiect de lege se acceptă majorarea cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional, de la 1.811,4 milioane drepturi speciale de tragere, la 2.717,1 milioane drepturi speciale de tragere, menţinându-se ponderea de 0,38% în total cote, Fondul Monetar Internaţional. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Domnule Roman, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, prin adresa PL-x 422 din 2 septembrie 2024, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional. Potrivit proiectului, cota de participare a României la FMI va creşte de la 1.811,4 milioane, cât este în prezent, la 2.717. Diferenţa este de 905 milioane şi va fi achitată de Banca Naţională a României. În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional, în forma prezentată de Guvern. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Sorin-Titus Muncaciu, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Fondul Monetar Internaţional este o instituţie rezultată din Tratatul de la Bretton Woods, din 1945, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest fond a fost iniţiat de 40 şi ceva de state, care sunt participante. Vă aduc aminte că URSS-ul era unul dintre participanţi. Actualmente, Rusia moşteneşte acea parte a Fondului Monetar Internaţional şi are drept de vot. În ceea ce priveşte bazele legale ale acestui tratat internaţional, Bretton Woods, în 1971, pe 16 august, preşedintele Nixon a abolit convertibilitatea dolarului în aur. Deci, în acest moment acest tratat nu mai este valabil. Această instituţie internaţională are o istorie, pentru că toate statele care au beneficiat de împrumuturile de la IMF au fost cu "strings attached", adică au avut condiţii. Condiţiile acestea i-au dus în situaţii economice mai grave decât au fost atunci când au făcut împrumutul. Vă aduc aminte ce s-a întâmplat în 2007, după criza financiară. IMF-ul a venit la noi şi Guvernul Boc a tăiat salariile şi pensiile. Asta este politica lor - 10 ani de austeritate, care a implicat suferinţe ale populaţiei româneşti şi ale poporului, în acel moment. De aceea, ne opunem participării la Fondul Monetar Internaţional şi nu mai vrem să auzim dictatele acestui fond, pentru că aceia nu sunt economişti acolo, ei fac politica oligarhiei. |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Vă aduc aminte că Oliver a făcut un studiu al lor, care a arătat că austeritatea a fost o prostie economică şi că acest lucru nu trebuia să fie făcut. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule doctor. |
||||||
|
|
Şi ce vor ei acum să facă? Să ne impună din nou austeritatea. Păi, când au dreptate, atunci când fac studii ştiinţifice după ce s-a terminat criza sau acum, când vor să ne bage într-o altă criză? |
|||||
|
|
Domnule Muncaciu, mulţumesc. |
|||||
|
|
De aceea, eu, personal, mă opun la orice fel de apartenenţă la un tratat caduc, care nu mai are nicio bază legală,... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... datorită faptului că dolarul nu mai este convertibil în aur,... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... din 1971. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Ne întoarcem la poziţia 1 de pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul educaţiei; PL-x 729/2023; procedură de urgenţă. Dau cuvântul iniţiatorului, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Ciprian Manea (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi! Proiectul de act normativ propune modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023 cu aspecte care aduc clarificări privind mecanismul de implementare şi modalitatea efectivă de acordare a măsurii de sprijin privind cariera profesională. Astfel, în vederea corelării tehnologiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023, cu cea uzitată în legile din domeniul învăţământului, în proiectul de act normativ sintagma "personal nedidactic" se înlocuieşte cu sintagma "personal administrativ". În acest sens, personalul administrativ va beneficia de o primă de carieră în valoare de 500 de lei pe an, sumă care va fi atribuită sub formă de voucher, pe card, la fel ca cei 1.500 de lei pentru personalul didactic şi didactic auxiliar. Propunem adoptarea în forma raportului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisiile pentru buget, pentru muncă şi pentru învăţământ, vă rog, raportul comun. Iar la final, domnule Şlincu, propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Da, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023 Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget au fost sesizate prin adresa PL-x 729/2023. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 13 noiembrie 2023. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor trei comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente admise, redate în anexa care face parte integrantă din raportul comun. Două minute timp de dezbatere, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele. Vot pentru două minute timp de dezbatere. |
|||||
|
|
Cu 163 de voturi pentru, 7 contra, 5 abţineri, adoptat. Intervenţii? Domnule Simion George, vă rog. |
|||||
|
|
V-aţi bătut joc de cadrele didactice, ceea ce le-aţi promis nu a fost respectat în totalitate. Şi vă atrag atenţia că ieri, în faţa Guvernului, am văzut nişte imagini pe care nu credeam că le vom vedea vreodată în ţara noastră. Am văzut persoane cu dizabilităţi, în scaune cu rotile, cu diferite alte probleme, protestând pentru dreptul lor la pensie, după ce au muncit un ciclu complet, aşa cum le-a zis statul român. Astăzi îi umiliţi, iar pe ordinea de zi a Parlamentului avem mărirea cotizaţiei la Fondul Monetar Internaţional. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! De regulă pentru alţii sunteţi foarte darnici. Copiii din Ucraina am văzut că beneficiază, în continuare, de foarte multe beneficii, iar ai noştri dorm în corturi, având statut de bătaie de joc pentru Guvernul României. Încetaţi batjocura la adresa românilor, mai ales de aici, din aceste bănci, unde sunteţi remuneraţi mai mult decât generos de către poporul român. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Ţepeluş, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să subliniez că totuşi cadrele didactice sunt treptat aşezate acolo unde le este locul în societatea românească, şi prin toate măsurile pe care le-am luat până acum am realizat o asemenea aşezare a valorilor în domeniul administrativ. Esenţial este că această primă de carieră didactică şi prima de carieră profesională vor fi acordate şi anul acesta, începând cu luna octombrie. Proiectul de lege conţine o serie de completări şi actualizări la ordonanţa de urgenţă a Guvernului, prin care se instituie măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic, pentru personalul didactic auxiliar, precum şi a unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile. Astfel, există baza legală şi obligaţia Guvernului, până în anul şcolar 2026-2027, de a se acorda această primă în fiecare an şcolar, începând cu luna octombrie. Banii pot fi cheltuiţi până la finalul lunii octombrie a anului calendaristic următor. Prima didactică se va acorda în acelaşi cuantum ca şi anul trecut, 1.500 de lei pentru cadrele didactice, pentru personalul didactic, şi 500 de lei pentru cel nedidactic. Aceste prime sunt acordate prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, iar listele cu beneficiarii sunt transmise de Ministerul Educaţiei până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Asigurăm, astfel, continuitatea pe termen mediu a unei măsuri care permite personalului din învăţământ să participe la programe de formare continuă şi să achiziţioneze materiale didactice pentru care nu există finanţare din partea şcolii. De aceea, Grupul PSD susţine adoptarea acestui proiect. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Miftode, Grupul USR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aprobăm azi ordonanţa prin care, după amendamente, devin recurente prima pentru carieră didactică şi prima pentru cariera profesională a personalului administrativ din învăţământ. Este indiscutabil foarte bine că statul sprijină carierele din educaţie. Discutabil este modul în care o face, cu tichete. Pe suport electronic, sigur, dar tot tichete rămân. Ele alimentează o industrie a tichetelor, cu câteva sute de angajaţi, care face zeci de milioane de euro profit numai din comisioane. Sunt bani care, în loc să ajungă la beneficiari, ajung la un oligopol pe care statul îl întreţine prin cuponiade. Între timp, anul şcolar începe cu aceleaşi probleme: şcoli fără autorizare sanitară, şcoli unde se învaţă în trei schimburi şi în care ora are 35 de minute, restul e comision. Şcolile au mari dificultăţi să găsească personal de predare. Masa sănătoasă este în cele mai multe locuri o felie de salam între două felii de pâine. Vă rugăm, pe viitor, să creştem nivelul educaţiei din România, fără comisioane. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 21 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024; PL-x 399/2024. Iniţiatorul? Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Eduard Bachide: Mulţumesc, domnule preşedinte. Acordul îmbracă forma unui tratat internaţional la nivel guvernamental şi conţine prevederi referitoare la scop, domenii şi formare de cooperare, înfiinţarea unei comisii militare mixte româno-marocană, protecţia informaţiilor clasificate şi a drepturilor de proprietate intelectuală, aspecte financiare şi alte aspecte legale, soluţionarea disputelor şi prevederi finale. Semnarea acordului a fost aprobată în Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 126 din 14 septembrie 2021. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Domnule Moldovan, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024 În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024, trimis cu adresa PL-x 399 din 02.09.2024 şi înregistrat la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sub nr. 4c-15/246. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024. Acordul are ca scop promovarea cooperării în domeniul apărării între cele două state, în concordanţă cu legislaţiile naţionale şi cu obligaţiile internaţionale asumate de către acestea, pe baza principiului egalităţii, reciprocităţii şi interesului reciproc. Acordul îmbracă forma unui tratat internaţional la nivel guvernamental şi conţine prevederi referitoare la scop, domenii de cooperare, Comisia Militară Mixtă româno-marocană, protecţia informaţiilor clasificate, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, aspecte financiare, aspecte legale, soluţionarea disputelor şi prevederi finale. Părţile îşi propun să colaboreze în domenii precum industria de apărare, suport tehnic, mentenanţă şi modernizarea produselor furnizate, educaţie şi pregătire militară, sprijin logistic, securitate cibernetică, medicină militară, legislaţie şi istorie militară. Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 762 din 15.07.2024; Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 126 din 14.09.2021. La lucrările Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, deputaţii şi-au înregistrat prezenţa conform listei de prezenţă. În conformitate cu prevederile art. 56 şi art. 57 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la dezbateri a participat domnul Eduard Bachide, secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale. Conform dispoziţiilor art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat proiectul de lege în şedinţa din 10.09.2024 şi au hotărât, cu unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024. În raport cu obiectul şi conţinutul acestuia, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu. Ba da. Domnul Chelaru. |
|||||
|
|
Mulţumesc. O intervenţie cât se poate de scurtă, mai mult, aproape anecdotică. Fusesem întrebat la un moment dat ce rost are să încheiem noi un acord cu Marocul, din punct de vedere militar? Unde sunt ei, unde suntem noi? Vreau neapărat să subliniez, apropo de probleme de viziune. În acest sat planetar nu mai suntem fiecare atât de departe, întrucât orice eveniment care se întâmplă în această lume afectează într-un mod sau altul fiecare entitate în parte. Marocul este o monarhie ereditară, este o piatră turnantă de stabilitate, este una dintre entităţile politico-militare care contează foarte mult în strategia de menţinere a securităţii şi stabilităţii în Africa de Nord. România este una dintre ţările care are relaţie de parteneriat strategic foarte strâns, ca atare şi lucrativ, cu Franţa şi cu ţările respective africane, conecte acesteia. Problematica nu este numai din punct de vedere al forţei militare, ci mai ales al softului militar, al inteligenţei, al schimbului de informaţii, al schimbului de - hai să spunem - modele de lucru pe spaţii pe care România s-a angajat, în cadrul Uniunii Europene, şi mai ales al politicii de securitate şi apărare europeană în anii ce vin. Iată o explicaţie cât se poate de firească pentru care felicit Ministerul Apărării şi pe domnul Tîlvăr, chiar dacă aparţine altei entităţi, că a reuşit, în cele din urmă, să ducă la bun sfârşit acele demersuri începute încă din anul 2007. Asta este explicaţia pentru care am făcut acest tratat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
16. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Cartea albă - Cum se pot gestiona nevoile Europei în materie de infrastructură digitală? COM (2024) 81; PHCD 58/2024. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Comisia pentru afaceri europene, pentru prezentarea proiectului de hotărâre. Doamna Furtună, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, punctul de vedere transmis de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal, a susţinut Cartea albă referitoare la gestionarea nevoilor Europei în materie de infrastructură digitală, a recomandat ca dezvoltarea infrastructurii digitale să ţină seama de obiectivele de mediu şi de promovare a economiei circulare, a recomandat evaluarea infrastructurii digitale din perspectiva obiectivelor de securitate şi apărare, a recomandat sprijinirea conectării la infrastructura digitală a zonelor rurale, montane şi izolate, din punct de vedere financiar, şi pentru familiarizarea cetăţenilor cu utilizarea acesteia. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 10 septembrie 2024 şi a fost adoptată cu unanimitate. Aşadar, supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Coleşa, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Avem iarăşi o comunicare a Comisiei Europene, a Parlamentului European, privind un cadru general privind digitalizarea. Şi da, este nevoie de digitalizare, de digitalizarea unor procese ale unor instituţii publice, accesul online la servicii publice, interoperabilitatea unor baze de date şi a unor sisteme informatice, dar nu este nevoie de dictatură şi incompetenţă. Comunicarea în sine este bună, este extrem de largă, nu intrăm în detaliile ei. Dar de ce spun dictatură? Pentru că modul de gestionare a pandemiei COVID, la care şi acest document face referire, a dus la crize multiple: medicală, economică, socială, educaţională. Dar tocmai modul de gestionare, repet, al pandemiei COVID, a arătat ce se poate face cu anumite sisteme informatice, de către nişte guverne dictatoriale. Ne amintim doar de certificatul digital COVID, pentru care doar lipsa unor asemenea sisteme bine puse la punct şi opoziţia AUR, a poporului, a societăţii civile, au putut face ca el să nu producă efecte devastatoare. Deci, ne opunem unei digitalizări care să elimine unele unelte clasice, şi enumerăm aici numerarul versus moneda digitală, apoi actele biometrice, care să elimine actele clasice. Apoi, de ce spun incompetenţă? Pentru că pe traseul Camerei Deputaţilor se află un proiect legislativ de aprobare a O.U.G. nr. 56/2024, prin care, în esenţă, se alocă 200 de milioane de lei doar pentru perioada 2024-2025, pentru un program de digitalizare din bugetul statului,... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... fără a se folosi un ban din PNRR, în acest domeniu, care este - ni se spune -... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... unul principal în PNRR. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Ne revedem la 11.30 pentru votul final. |
|||||
|
După pauză (În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)
|
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Începem şedinţa de vot final. Vă propun, în primul rând, să facem un vot de control, pentru verificarea cvorumului. Vă rog să vă pregătiţi de vot. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
210 deputaţi prezenţi. Întreb liderii de grup dacă au fost sesizate de colegi eventuale disfuncţionalităţi. Nu. Fiind în cvorum, începem exprimarea votului. |
|||||
|
|
|
Punctul 1 pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 60/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
238 de voturi pentru, 10 contra, două abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Punctul 2, Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Cartea albă - Cum se pot gestiona nevoile Europei în materie de infrastructură digitală? COM (2024) 81; PHCD 58/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
259 de prezenţi, 251 de voturi pentru, 2 contra, 4 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Trecem la legi ordinare. |
|||||
|
|
|
Punctul 3 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte; PL-x 325/2024. Comisia pentru tehnologia informaţiei propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
259 de voturi pentru, 5 contra, două abţineri, 3 - "nu votez". Adoptat. |
|||||
|
|
|
Punctul 4, Proiectul de Lege pentru completarea art. 38 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România; PL-x 704/2023. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
263 de voturi pentru, 0 împotrivă, 7 abţineri, 2 colegi care nu votează. |
|||||
|
|
|
Punctul 5, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2024 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012; PL-x 421/2024. Comisia pentru apărare propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
274 de voturi pentru, 0 împotrivă, 0 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Punctul numărul 6, Proiectul de Lege pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Staţi, staţi, motivarea votului! Voci din sală: Explicarea votului! |
||||||
|
|
Ne scuzaţi! Da, avem colegi înscrişi la cuvânt. Domnule George Simion, Grupul parlamentar AUR, vă rog. |
|||||
|
|
Am votat pentru. Mă bucură luările de cuvânt din partea colegilor de la toate formaţiunile politice. Oricând îşi doresc şi îşi manifestă această dorinţă, fraţii noştri de peste Prut sunt bineveniţi la sânul patriei-mame. Este timpul pentru un gest reparatoriu, este timpul pentru un gest istoric. Prutul este un râu intern al naţiunii române. Pentru că au vorbit unii şi alţii despre parcursul european al Republicii Moldova, acest parcurs trece - şi este românesc - şi prin Bucureşti. Cred că amăgirea unora şi altora cu naţiuni false, inventate de Stalin, cu naţiunea moldovenească, care este un nonsens, ar trebui să fie taxată mai dur şi de la Bucureşti şi de la Chişinău şi sperăm într-o reunificare grabnică. Această reunificare poate înlocui statutul actual al clasei politice de la Bucureşti şi al clasei politice de la Chişinău, de multe ori dezavuate de populaţiile de pe ambele maluri ale Prutului, şi să rămânem în istorie ca o clasă politică care şi-a făcut datoria faţă de poporul român. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Are cuvântul domnul deputat Focşa Dumitru-Viorel. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu cred că este cineva aici în sală care nu este de acord să ajutăm Republica Moldova, dar cele enunţate de unul dintre colegii mei, basarabean, sunt adevărate. Continuăm să finanţăm o grupare de statalişti la Chişinău, care folosesc un popor, jumătate dintre ei fiind plecaţi afară. Eu ce recomandare vreau să fac, că tot vin alegerile - puneţi şi dumneavoastră pe listele la PNL, la PSD, colegi din Basarabia, pentru a ridica spiritul patriotic, dar nu-i daţi afară, cum s-a întâmplat cu cei din partidul din care am făcut parte, şi nu-i bateţi prin cabinete, ştiţi? Dacă pleacă şi tac din gură şi vor să-şi ţină cabinetele. Spiritul patriotic în Basarabia trebuie dus mai departe, că a rămas doar pe poduri scris - "Basarabia e România". Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Trecem la următorul punct pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional; PL-x 396/2024. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
235 de voturi pentru, 33 împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptat. Pentru explicarea votului are cuvântul domnul Antonio Andruşceac, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Pentru că în Comisia pentru buget nici de această dată nu au putut să ne fie prezentate argumente vizavi de activitatea pe care o are Fondul Monetar Internaţional în relaţia cu România, deşi noi ne asumăm şi, după cum se vede, plătim toate sumele pe care acordul pe care îl avem ni le impun, am cerut şi nu am primit, dar mulţumesc pe această cale preşedintelui Comisiei pentru buget, pentru că a solicitat Ministerului Finanţelor şi Fondului Monetar Internaţional să ne prezinte raportul activităţii pe care a desfăşurat-o, pe celelalte două prerogative pe care le are - de avertizare timpurie, în cazul în care fondurile nu merg spre dezvoltare, nu merg spre zonele pentru care au fost dedicate, ci se duc să acopere deficitul bugetar şi să creeze o gaură şi mai mare în bugetul ţării, să îndatoreze nu doar actuala generaţie, ci şi pe cei care se nasc deja cu o datorie de peste 10.000 de euro. O a doua prerogativă pe care o avea Fondul Monetar Internaţional era aceea de acordare de consultanţă. Ştiţi ce mi-au spus în cadrul comisiei? Că au acordat consultanţă financiară Ministerului Finanţelor. Şi am întrebat - deci vă faceţi vinovaţi pentru faptul că producătorii, antreprenorii români, oamenii care aduc bani la bugetul acestei ţări, au suferit modificări în zona de taxare şi impozitare - în 4 ani, 70 de modificări. Ăsta e aportul pe care l-a adus FMI-ul, din păcate. Trebuie să ne asumăm tot ce decurge din acordurile internaţionale pe care le avem, dar în egală măsură trebuie să le cerem socoteală pentru ceea ce era în dreptul lor să facă. Capul plecat, sabia îl taie! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Trecem la punctul 7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul educaţiei; PL-x 729/2023. Comisia pentru buget, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Voturi pentru - 276, două abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, doamna Alexandru Victoria-Violeta, Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: M-a mirat şi atunci, continuă să mă mire şi astăzi, că toate cadrele didactice din învăţământul românesc, inclusiv personalul auxiliar, au acceptat bătaia de joc care s-a numit soluţie la greva pe care au făcut-o anul trecut. Recunosc, m-a mirat atunci, mă miră şi acum. Despre ce discutăm? 1.500 de lei, pentru cei care îi învaţă pe copiii noştri, pe an. Asta este mărirea pe care aţi dat-o unor oameni care se ocupă de educaţia copiilor noştri. 500 de lei - iar aici frizaţi ridicolul prin modul în care aţi încadrat această cheltuială - pentru personalul auxiliar care participă la cursuri. Cine să participe la cursuri? Doamna care face curăţenie? Fochistul? Cine anume participă la cursuri? Şi de ce este această condiţionare pentru a le putea acorda aceşti bani? Sumele de care vorbiţi reprezintă o umilinţă pentru cei care lucrează în sistemul de învăţământ şi ar fi trebuit să fiţi mult mai aspru... şi sper să nu uite că vine toamna, vin alegerile şi sper să nu uite să vă dea lecţia pe care o meritaţi. A face acest gest faţă de cei care ne educă copiii înseamnă să nu înţelegeţi că în statul român trebuie să existe o ordine, o ierarhie a profesiilor şi a funcţiilor pe care cineva le ocupă în statul român. Aceşti bani pe care i-aţi găsit pentru cei care lucrează în învăţământ sunt din fonduri europene şi le spuneţi că le acordaţi cam până prin 2027. Şi pe urmă ce se întâmplă? Înţeleg că nu mai merită, după ce se termină banii europeni? Este un prim semnal pe care l-aţi dat, că, de fapt şi de drept, nu vreţi să creşteţi salariile profesorilor din bugetul acestei ţări. Sunt oameni care ocupă funcţii politice şi care sunt în două-trei consilii de administraţie, cu salarii de patru-cinci ori, cu venituri de patru-cinci ori mai mari... |
|||||
|
Vă rog să încheiaţi. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...decât un profesor. Prin urmare, ăştia sunteţi, pentru că nu v-a plăcut cartea, nu aveţi respect pentru şcoală, nu ştiţi să puneţi o ordine a priorităţilor în meseriile din România... |
|||||
|
Vă rog să încheiaţi. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...şi se vede în modul în care îi trataţi pe cei din învăţământ. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Are cuvântul domnul Antonio Andruşceac, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, La momentul respectiv am susţinut greva profesorilor şi chiar unii dintre noi au avut naivitatea pe care au avut-o şi profesorii, să creadă în promisiunile pe care le-aţi făcut. Această pomană electorală cu bătaie puţin mai lungă nu este un lucru motivat pe bază de competenţă şi meritocraţie. Am votat pentru că orice plus pentru personalul didactic, nedidactic şi auxiliar, pe care l-aţi băgat la grămadă, pentru că nu înţelegeţi foarte bine care sunt categoriile care lucrează în acest sistem, dar am cerut ca măcar pe viitor, pentru personalul didactic să existe şi să fie permanente aceste sporuri pe bază de meritocraţie, pe bază de competenţă, de rezultate. Nu poţi să dai aceeaşi sumă profesorilor dintr-un liceu unde promovabilitatea este de 99% şi aceeaşi sumă unora care au un grad de promovabilitate de 20%. Noi trebuie să premiem competenţa în această ţară. Dacă facem un lucru bun, haideţi să-l facem cu un caracter permanent, dar bazat pe nişte principii normale, acelea de performanţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
||||
|
|
Punctul 8 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024; PL-x 399/2024. Comisia pentru apărare propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Voturi pentru - 274, două abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Pentru explicarea votului are cuvântul domnul George Simion, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
E îmbucurătoare semnarea acestui acord între România şi Maroc. Chiar ne bucură. Într-un entuziasm general, am semnat şi am votat cu toţii pentru ratificarea acordului. Ne îngrijorează însă faptul că în România intră drone şi nimeni nu e în stare să dea ordinul să le doboare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
||||
|
|
Mulţumesc. Legi ordinare. Respingeri Punctul 9, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal; Pl-x 591/2021. Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
180 de voturi pentru, 79 împotrivă, 7 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptată. Punctul 10. Nu, domnul Victor Ilie, explicarea votului, mă scuzaţi! (Doamna deputat Diana Stoica solicită să ia cuvântul. Vociferări.) Stoica Diana. |
|||||
|
|
Mulţumesc. USR a votat împotriva acestui proiect de lege, pentru că nu e normal ca statul român să-şi continue această complicitate cu industria morţii. (Vociferări.) A fost contra. Anul trecut, 40% din copiii cu vârste între 15 şi 16 ani au fumat în ultimele 30 de zile cel puţin o dată ţigarete electronice. Deci e cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană. La ţigaretele acestea, electronice, accizele sunt de 5 ori mai mici, dar românii nu plătesc de 5 ori mai puţin când le cumpără. Toţi banii aceştia intră doar în buzunarul industriei tutunului. Şi tutunul acesta e al doilea factor de risc pentru mortalitatea evitabilă, unde România iarăşi e pe locul 1 în Uniunea Europeană. 9 din 10 cancere pulmonare sunt cauzate de fumat. Românii sunt traşi în piept. Toţi copiii, dacă mergeţi pe lângă orice şcoală, veţi vedea că fumează aceste device-uri super-cool, colorate, pentru că reclama e targetată pe ei. La festivaluri, de asemenea, n-aţi vrut să interzicem această reclamă. Şi la festivaluri merg în special copii. Şi nu ştiu de ce nu vreţi să-i taxăm la fel. Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune foarte clar - dacă sunt produse cu tutun trebuie taxate la fel. Nu înţeleg de ce vreţi să respingem acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Mulţumim. Are cuvântul domnul Antonio Andruşceac, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Eu sunt de acord să taxăm viciul cât se poate de aspru, dar să ne facem temele şi să fim consecvenţi şi în comisii, şi de la tribuna Parlamentului. Nu fac nominalizări, pentru că e elegant să vorbim spre îndreptare, dar dacă în comisii susţinem una şi în Parlament venim, într-un mod populist, să spunem alta, nu e în regulă. Deci taxăm viciul, punem pe acelaşi picior şi ţigările clasice cu acest nou pericol al aşa-ziselor ţigarete electronice. |
|||||
|
|
|
||||
|
|
Mulţumim. Continuăm. Punctul 10, Proiectul de Lege pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului; PL-x 224/2016. Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
229 de voturi pentru, 42 împotrivă, două abţineri, un coleg care nu votează. Propunerea este adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 11 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cadru nr. 284/2010 actualizată la 23 octombrie 2014; Pl-x 266/2017. Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
263 de voturi pentru, un vot împotrivă, 4 abţineri, un coleg care nu votează. Propunerea este adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul numărul 12, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori; PL-x 672/2013. Comisia juridică propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
225 de voturi pentru, 14 împotrivă, 31 de abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Mergem mai departe, |
|||||
|
|
|
Legi organice. Adoptări Punctul numărul 13, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; PL-x 557/2021; lege organică. Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
268 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Legi organice. Respingeri Punctul 14, Propunerea legislativă privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populaţie; Pl-x 334/2014; lege organică. Comisia juridică şi Comisia pentru industrii propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
235 de voturi pentru, 28 împotrivă, 5 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptată. Pentru explicarea votului are cuvântul domnul Simion George, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Pe 1 august, datoria externă a României a ajuns la 180 de miliarde de euro. Datoria externă a Guvernului a crescut la 87 de miliarde de euro, cu 10 miliarde de euro în plus, doar de la începutul acestui an. Formele de compensare pe care, la indicaţiile lui Virgil Popescu, Guvernul a ales să le facă şi care vor expira în curând au ajuns să producă găuri în bugetul de stat. Având în vedere că suntem un producător net de energie şi având în vedere că ne împrumutăm pentru a compensa facturile pentru consumatorii casnici, eu cred că această politică a României trebuie încetată. Mărim pe zi ce trece datoria externă a României şi fiecare copil care se naşte, se naşte dator cu aproximativ 10.000 de euro. Este rezultatul unei interpelări pe care am făcut-o. Aştept din partea forţelor politice de aici, din Parlament - că l-am auzit pe viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pe domnul Şoldan, că puteam să facem 1.000.000 de case cu aceşti bani. Puteam să facem multe lucruri cu aceşti bani, inclusiv cu banii pe care îi alocăm pentru compensarea facturilor. Repet, România plăteşte printre cele mai mari preţuri la energie, deşi producem şi la Cernavodă, deşi avem şi hidrocentrale, deşi mai avem cărbune pentru 200 de ani de acum înainte. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Punctul numărul 15, Proiectul de Lege pentru completarea art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 81/2017. Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
228 de voturi pentru, 38 împotrivă, două abţineri, un coleg care nu votează. Explicarea votului. Proiectul de lege - propunerea de respingere a fost adoptată. Pentru explicarea votului, Mitrea Dumitrina, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Este inadmisibil să vedem cum ne batem joc de propunerile legislative. Foşti colegi ai celor două partide care s-au aflat la guvernare timp de 34 de ani iniţiază propuneri legislative, ca apoi să aştepte 10 ani, un deceniu, să le aducă în plenul Parlamentului, să le respingă. Şi da, este adevărat că avem legi pentru persoanele cu grad de diabet zaharat. Avem legi, însă ele, din păcate, nu sunt respectate. Şi nu sunt respectate tot de persoane numite de dumneavoastră în instituţiile statului. Dacă nu ştiaţi, vreau să vă spun că nu sunt respectate legile pentru persoanele cu diabet zaharat, nu primesc prin decontare consumabilele pentru pompele care le măsoară glicemia, iar... a trebuit să fac multe interpelări către Ministerul Sănătăţii, să fie decontate - senzorii, senzori, mai multe tipuri de senzori, pentru a le măsura glicemia. Pentru că unele instituţii ale statului, în anumite UAT-uri, în anumite regiuni, nu decontează aceşti senzori, ci doar un singur tip, pe care l-au negociat ei, la vreo 3.000 de lei. În schimb, persoanele cu grad de diabet trebuiau să-şi cumpere cu 15.000 de lei, pentru că acei senzori produceau erori şi nu puteau să-şi măsoare corect glicemia. Deci cam aşa stau lucrurile. Aşa vă bateţi joc de tot ceea ce înseamnă persoane cu handicap, persoane cu diabet zaharat, persoane cu probleme CES - copiii care nu sunt primiţi în grădiniţe, pentru că nu vor să-i primească. Cine? Tot cei pe care îi numiţi în instituţiile statului. Vă bateţi joc de pensionari, dându-le ajutoare sociale, vă bateţi joc de profesori, dându-le ajutoare sociale. Cam aşa se întâmplă cu toate legile pe care le propuneţi şi veniţi după aceea să vi le... |
|||||
|
Mulţumim. |
||||||
|
|
...să le anulaţi tot voi, cei care le-aţi iniţiat. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumim. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
Punctul numărul 16, Propunerea legislativă pentru completarea art. 1 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război; Pl-x 732/2015. Comisia pentru muncă propunere respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
219 voturi pentru, 45 împotrivă, 3 abţineri, un coleg care nu votează. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 17, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996; PL-x 400/2016. Comisia pentru mediu propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
261 de voturi pentru, un vot împotrivă, 5 abţineri, un coleg care nu votează. Propunerea de respingere a fost adoptată. Vă mulţumesc. Invit Biroul permanent la şedinţă. Declar şedinţa închisă.
|
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.07.
|
||||||
![]() |



