Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2024
|
Şedinţa a început la ora 16.01. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 150. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni şi marţi, 7, respectiv 8 octombrie; programul de lucru pentru perioada 7 - 12 octombrie; lista rapoartelor depuse în perioada 2 - 7 octombrie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că astăzi dezbatem iniţiativele legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea, iar de la ora 17.00 vom continua lucrările noastre cu răspunsurile orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor. De asemenea, vă prezint şi următoarele două informări: |
|||||
|
|
|
- domnul deputat Balint Liviu-Ioan ne aduce la cunoştinţă că niciodată nu a fost membru al Partidului DREPT şi, în continuare, îşi desfăşoară activitatea ca deputat neafiliat, fiind membru al Partidului România în Acţiune; |
|
|||
|
|
|
- şi cea de-a doua informare - din partea domnului deputat Florea Daniel, care ne informează că este membru al Partidului Social Democrat şi va activa în Grupul parlamentar al PSD. Stimaţi colegi, Întreb liderii de grup, dacă în legătură cu ordinea de zi există observaţii? Dacă nu, începem dezbaterea iniţiativelor legislative. |
|
|||
|
|
|
Da, domnul Vexler, vă rog, are o intervenţie pe procedură. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Astăzi se împlineşte un an de la atacul organizaţiei teroriste Hamas, îndreptat împotriva populaţiei civile din Statul Israel. Un an care a fost marcat nu doar de durerea şi suferinţa celor de acolo, dar şi de o luptă continuă pentru dreptate şi pentru propria apărare a Statului Israel. În prezent, rămân în continuare peste 100 de civili care sunt captivi, care sunt ostatici ai acelor organizaţii teroriste, ţinuţi în nişte condiţii îngrozitoare. Este, de asemenea, şi un moment în care, alături de toate comunităţile evreieşti din România, am dori să spunem mulţumesc României şi Parlamentului României, alături de Guvernul României, pentru gesturile de solidaritate şi prietenie care au fost arătate fără rezerve. Vă asigur că ele nu vor fi uitate niciodată. Vă mulţumesc. Fie ca Dumnezeu să dea ca ostaticii să se întoarcă cât mai curând alături de noi! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori; PL-x 337/2014. Din partea iniţiatorului, dacă vrea cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru buget şi Comisia juridică, raportul, vă rog. Comisia pentru buget şi Comisia juridică, vă rog, un coleg. Vă rog, domnule Lungoci. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu prezentul proiect de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat prezentul proiect de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea posibilităţii titularului de credit de a rambursa anticipat, total sau parţial, creditul şi dobânzile aferente, în moneda în care s-a acordat creditul sau în lei. În urma examinării Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul deputat Bende Sándor, din partea Grupului parlamentar al UDMR. (Vociferări.) Domnul deputat Coleşa Alin-Ilie, din partea Grupului AUR. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Avem o iniţiativă legislativă din anul 2014, de 10 ani, ca să înţelegeţi absurdul situaţiei în care ne aflăm, suntem în 2024, în precampanie, şi noi dezbatem, şi votăm legi din 2014. În esenţă, este vorba de rambursarea, totală sau parţială, anticipată, a creditelor şi a dobânzilor aferente, în moneda în care s-a acordat creditul, în moneda de referinţă sau în lei, în funcţie de opţiunea celui care a luat creditul. Având în vedere că iniţiativa legislativă era în 2014, la aproape 6 ani de la criza financiară care a făcut ca anumite credite, mai ales cele în franci elveţieni şi în alte valute exotice, să devină speculative, aşa cum anticipau cei care le-au lansat, era o iniţiativă destul de tardivă, dar foarte bună; ea a fost ignorată. Ca atare, noi vom vota contra respingerii, pentru a taxa politica financiară şi bancară a Guvernului din toţi acei ani şi aceşti ani. Să facem o recapitulare. Până în 2008, anul crizei, era un curs de schimb pentru francul elveţian/euro ţinut artificial jos. Banca Naţională a Elveţiei ţinea francul elveţian jos; băncile s-au împrumutat în franci elveţieni, ieftin, momind românii cu dobânzi mici, ştiind că acesta se va aprecia în următoarea perioadă, cum s-a şi întâmplat, creditele scumpindu-se în raport cu rata de schimb cu 40%-50%. Unii au ajuns să îşi piardă locuinţele; oricum au plătit extrem, extrem de mult, iar românii au ajuns să îmbogăţească Banca Naţională a Elveţiei, care şi-a dublat aproape rezerva valutară, şi, de asemenea, băncile care au acordat asemenea credite, timp în care Banca Naţională a României a fost impasibilă. Banca Naţională pentru care noi am acordat... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
...un nou mandat - voi l-aţi acordat, că AUR nu l-a acordat - zilele trecute. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Dămureanu Ringo, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Pentru că vorbim de un act normativ care se referă la contractele pentru consumatori, aş dori să aduc în atenţia dumneavoastră un PL-x care se află, şedinţă de şedinţă aproape, pe ordinea de zi ca Camerei Deputaţilor, privind reorganizarea Protecţiei Consumatorilor, şi care aşteaptă încă raport de la comisiile de specialitate. Însă doresc să vi-l aduc în atenţie deoarece acolo sunt nişte prevederi absolut şocante şi fabuloase, în care un năstruşnic fost preşedinte al acestei Autorităţi trecuse că ar dori să aibă girofar la această Autoritate, să facă controale în spaţii private la orice oră din zi şi din noapte doreşte şi câte alte asemenea năstruşnicii. De aceea, am considerat normal să aduc în atenţia dumneavoastră şi a celor care sunteţi membri ai acestor comisii necesitatea discutării acestui proiect şi a respingerii lui, pentru că aşa este normal, în condiţiile în care un proiect de act normativ este în dispreţul total al cetăţenilor şi al legii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă nu mai sunt intervenţii, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
2. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată; Pl-x 223/2017. Din partea iniţiatorului? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru muncă, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru administraţie publică au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, cu adresa Pl-x 223/2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. În urma finalizării dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul deputat Scripnic Lilian, din partea Grupului parlamentar AUR. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru a participa la concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, există deja nişte criterii care stabilesc acei candidaţi. Bune, rele, aşa cum sunt acele criterii, avem nevoie ca acelea să fie respectate. Că acele criterii pot fi revăzute sau pot fi îmbunătăţite e cu totul altă discuţie. Cei care au capacitatea de a ocupa aceste funcţii nu au decât să facă acest lucru în cadrul legii existente. Sunt persoane care chiar au capacitatea la o vârstă mai tânără, mai precoce să exercite aceste responsabilităţi, pot să le zic eu, chiar dacă vorbim de o experienţă mai redusă în domeniu. Şi invers, sunt persoane care sunt în domeniu de mult timp şi poate se descurcă mai prost în domeniul respectiv. Doar că, din păcate, în România, de foarte multe ori, numirile se fac cu totul după alte criterii, cum ar fi cumetrie, amante, sinecuri, apartenenţă politică etc. Meritocraţia, de cele mai multe ori, este plasată pe planul doi. Mulţumesc. Apropo, noi votăm împotriva respingerii acestui proiect. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Apostol Alin-Gabriel, din partea Grupului USR. |
|||||
|
|
Această propunere legislativă a fost iniţiată în 2017 de mai mulţi parlamentari ai PNL şi PSD şi presupune eliminarea necesităţii vechimii în muncă în specialitatea funcţiei publice pentru funcţiile de execuţie. Practic, puteai să angajezi un cizmar pe o funcţie de HR într-un departament sau achiziţii publice. Cam asta era viziunea PSD şi PNL în 2017. Şi aş ruga iniţiatorii să vină la tribună şi să ne explice de ce îşi doreau dumnealor acest lucru. Mai mult, în funcţie de conducere, de la 9 ani reduceau la un an. Adică puneam un funcţionar public cu o experienţă de doar un an în specialitatea respectivă să conducă o instituţie publică. Şi chiar i-aş invita pe domnii parlamentari de la PSD şi PNL, iniţiatori ai acestui proiect legislativ, să vină să ne explice viziunea lor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Este iniţiată doar de colegii de la PNL. Vă rog să mai verificaţi. |
|||||
|
Domnul Alin-Gabriel Apostol (din sală): Şi PSD. |
||||||
|
|
Uitaţi, am aici lista. (Vociferări.) Nu mai vorbiţi în necunoştinţă de cauză! Da, următorul vorbitor, domnul deputat Dămureanu Ringo, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mi se pare inadmisibil să vorbim despre funcţionarea normală a unui stat, despre administraţie, atâta vreme cât cariera funcţionarilor publici şi, în general, statutul funcţionarilor publici reprezintă o problemă în care, iată, dezbatem iniţiative o dată la 7 ani. Stă o astfel de iniţiativă timp de 7 ani şi vine acum s-o discutăm, când ea e deja caducă, se referă la un act normativ care de mult a fost abrogat... |
|||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban (din sală): E la respingeri. |
||||||
|
|
...şi atunci... Suntem la respingeri, da. ...normal, îl ţinem acolo până când nu va mai fi nevoie de el. Dar să ştiţi, vă spun foarte clar, că avem nevoie de o carieră, de o legislaţie normală care să asigure o carieră autentică a funcţionarilor publici, începând chiar cu recrutarea. Atâta vreme cât un primar cu 4 clase este îndrituit de lege să recruteze funcţionari publici în România, să nu vă aşteptaţi la o administraţie publică de o calitate mai bună decât cea care este în prezent. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Urmează doamna deputat Alexandru Victoria-Violeta, din partea Grupului parlamentar al USR. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Stimaţi colegi, Proiectul, pe care suntem chemaţi să-l respingem astăzi, îmi oferă prilejul să spun câteva cuvinte despre lipsa de viziune. Că nu există niciun fel de viziune, deşi PSD şi PNL au toată puterea în acest moment, au toate pârghiile ca să facă treabă în zona administraţiei publice şi, fiind partide de sistem, în mod evident, n-au chef să facă ceea ce această ţară are nevoie şi ceea ce trebuie făcut de urgenţă după alegerile de anul viitor, când sper să avem un guvern de dreapta. Proiectul este despre uşurarea condiţiilor de acces în funcţii de conducere şi despre urcarea în grad spre aceste funcţii, este depus cu ani în urmă şi îmi aminteşte cum, în toţi aceşti ani, de fapt şi de drept, aţi împins doar pe cine aţi vrut, şi cu proptele de partid. Nu există în acest moment criterii de performanţă în administraţia publică, nu există performanţă în administraţie, o administraţie care este plătită de cei care contribuie în mediul privat. Ce le oferiţi? Pile din belşug - peste 13.000 de noi angajaţi în sistemul public, de când sunteţi la putere. Înfloreşte administraţia plătită pe bani grei, fără niciun fel de criteriu de performanţă. Cei care sunt în acest moment în situaţia de a lucra în administraţie vin detaşaţi de pe la tot felul de alte primării şi alte structuri la care îi angajaţi, după care îi trimiteţi... (Vociferări.) ...unde este banul mai puternic. Ce vreau să spun, în concluzie - sunteţi nişte leneşi, incapabili să puneţi ţara asta pe drumul corect, n-aveţi chef de muncă, sunteţi partide-sistem conectate la votanţii din sistemul public. (Vociferări.) Şi, de regulă, aceştia, care n-au intrat în sistem şi n-au urcat pe munca lor, exact cei pe care îi împingeţi ca să vă aducă voturi, pentru că afară... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...când ieşiţi în mijlocul oamenilor, n-aveţi cum să luaţi voturi atâta vreme cât sunteţi captivii unui sistem nereformat şi... |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...în legătură cu care nu vreţi să faceţi nicio treabă. Deci, este o lipsă de viziune şi un eşec evident pe care îl aveţi după atâţia ani de guvernare... |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...şi am vrut să vă punctez acest lucru. Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
3. Propunerea legislativă privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii; Pl-x 345/2017. Din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog. |
|
|||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin Pl-x 345/2017. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii pentru persoanele care nu au calitatea de pensionari şi nu au fost asigurate în sistemul public de pensii. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice şi a fost respinsă de Senat în şedinţa din data de 10 octombrie 2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Iar în urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul deputat Coleşa Ilie-Alin. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O iniţiativă, iarăşi, veche, din 2017, deci de 7 ani, dar importantă, chiar dacă în prezent ea este caducă şi bineînţeles că legile pe care ea le propunea a fi modificate au fost deja modificate. Acesta nu este un motiv de a o respinge, un vot împotriva respingerii ducând la retrimiterea la comisii şi la corectarea ei. Ea tratează un aspect extrem de important, o problemă socială a celor care, atingând vârsta standard de pensionare, n-au stagiul... n-au perioada minimă de contribuţii de asigurări sociale, la pensii. Iniţiativa legislativă le oferea posibilitatea de a plăti aceste taxe retroactiv, pentru maximum 5 ani lipsă. O iniţiativă mult mai bună decât cea existentă în prezent, care spune - o perioadă-limită de posibilitate a plăţii retroactive, la 2024, sfârşitul lui 2024. O inepţie să stabileşti o regulă folosind un anume an, subiectiv, care trece. Cei care plătesc înainte se bucură de un beneficiu, cei de după nu se mai bucură. Este o mare nevoie de o asemenea lege pentru cei din diaspora, care, la un moment dat, atunci când îmbătrânesc, să zicem, doresc să se întoarcă în ţară şi să plătească o contribuţie pe maximum 5 ani lipsă la sistemul public de pensii; sau, de exemplu, pentru PFA-urile cu normă de venit, care mulţi ani au fost taxate cu o anumită sumă, socotindu-li-se doar o treime din timpul real de lucru. Deci toate aceste categorii ar putea plăti diferenţele la sistemul public de pensii şi să se bucure de pensie. Până la urmă, se încasează nişte bani la bugetul de stat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Tanasă Dan. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Mulţumesc frumos. Dacă tot suntem la discuţia despre pensii, cred că e un bun moment să împărtăşesc, în plenul Camerei Deputaţilor, faptul că săptămâna trecută am fost 3 zile la Pechea şi am ajutat o doamnă de 58 de ani, împreună cu colegi de-ai mei de la Braşov, i-am făcut curat, da. O doamnă care a suferit în urma acţiunilor criminale de acolo, din Vaslui şi din Galaţi. Pentru că, în mod normal, pentru ce s-a întâmplat la Galaţi şi la Vaslui, în urmă cu 3 săptămâni, cineva ar trebui să înfunde puşcăria, dacă am avea procurori în România. Am fost în casa acestei doamne şi am ajutat-o. Femeia are 58 de ani. Doamna Vasilica are 58 de ani, este operată de cancer de două ori. Bineînţeles că nicio firmă nu o angajează, nimeni nu o angajează. Iar doamna trăieşte în ţara guvernată de PSD, de PNL şi de UDMR de 35 de ani, doamna Vica de la Pechea trăieşte cu 80 de lei pe lună. Da, 80 de lei. Am întrebat-o şi i-am cerut, dacă 80 de lei. Zic, 800 de lei, nu 80 de lei. Şi mi-a arătat, văzând femeia că eu nu înţeleg că ea trăieşte din 80 de lei, că atât îi dă... (Vociferări.) Da, domnule Toma, atât îi dă, 80 de lei. |
|||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Nu există, ăla e ajutor social. |
||||||
|
|
Păi, ajutor social, da. Ăsta este... atât sprijină statul. PSD, PNL, UDMR atât îi dau unei femei de 58 de ani, operată de cancer de două ori, pe care n-o mai angajează nimeni, bineînţeles că nu se poate pensiona, îi dă 80 de lei. Femeia a văzut că nu înţeleg şi mi-a zis - două pachete de ţigări, domnule Dan. Deci ca să înţelegeţi care este "prosperitatea" pe care o generează PSD, PNL, UDMR. În timp ce, evident, refugiaţilor ucraineni le daţi mii de lei în fiecare lună şi îi cazaţi prin hoteluri şi prin pensiuni, asta este ce îi daţi unei românce din România, o bunică care avea cu ea, acolo, nepoţii, în casa aia plină de noroi, pe care am curăţat-o noi, 80 de lei, atât îi daţi acestei femei. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; PL-x 425/2017. Din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: În temeiul dispoziţiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această iniţiativă legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul, prin punctul de vedere transmis cu adresa nr. 889 din 5 iulie 2017, precizează că nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 85 din 2014, în sensul acordării posibilităţii ca planul de reorganizare să poată prevede conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare, atribuite creditorilor care deţin creanţe bugetare, în echivalent cu valoarea creanţelor înregistrate în tabelul definitiv - în prezent, legea interzice prevederea în planul de reorganizare a conversiei creanţelor bugetare în titluri de valoare -, precum şi al prevederii exprese ca, începând cu data intrării în vigoare a reglementărilor iniţiativei legislative, debitorilor aflaţi în perioada de observaţie sau de reorganizare să le fie aplicabile prevederile art. 133 din Legea nr. 85/2014, referitoare la conţinutul planului de reorganizare. În urma examinării iniţiativei legislative, a documentelor ce o însoţesc, precum şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, dacă sunt intervenţii? Dacă nu, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare; PL-x 455/2017. Din partea iniţiatorilor? Nu avem intervenţii. Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vă rog, domnul Lungoci sau... |
|
|||
|
Domnul Marius-Horia Ţuţuianu (din sală): Mai schimbăm. |
||||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare. Senatul, în şedinţa din data de 6 noiembrie 2017, a adoptat propunerea legislativă. Iniţiativa are ca obiect de reglementare combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare, fiind incriminată perceperea unei taxe de parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, doamna deputat Murariu Oana, Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Trăim în ţara în care evaziunea fiscală sub 1.000.000 de euro nu se pedepseşte dacă se plăteşte prejudiciul în 30 de zile, dar ministrul justiţiei, doamna Alina Gorghiu, propune să băgăm în puşcărie pe cei care cer 10 lei pentru a îndruma pe cineva pentru un loc de parcare. Asta este ţara în care trăim. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Dămureanu Ringo, din partea Grupului AUR. |
|||||
|
|
Nu am înţeles, stimaţi colegi, de ce au trebuit să treacă 7 ani în care nu aţi oferit nicio soluţie la această problemă. Sunt atâtea maşini care vin din provincie, identifică un loc de parcare, care este sau nu loc de parcare, dar de multe ori poate îl identifică în mod personal, şi vine un şmecheraş, bate în geam, îi cere o taxă de protecţie, iar noi aici propunem ca un astfel de gest să rămână în continuare neincriminat şi, probabil, peste alţi 7 ani o să se mai discute aici că ar fi bine ca astfel de fapte să fie combătute. Personal, sunt împotriva respingerii unui astfel de proiect de act normativ şi cred că Parlamentul ar trebui să reglementeze şi această problemă în sens favorabil cetăţeanului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia; Pl-x 588/2014. Din partea iniţiatorilor? Nu. Reprezentantul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: Raport suplimentar asupra Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, trimisă Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu adresa Pl-x 588 din decembrie 2014. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în scopul reglementării exprese a modalităţii de trecere a bunurilor din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale de pe raza unui judeţ în domeniul public al judeţului, precum şi a modalităţii de trecere a bunurilor din domeniul public al judeţului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale de pe raza teritorială a judeţului respectiv. Guvernul, prin punctele de vedere emise, nu susţine iniţiativa legislativă. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a hotărât avizarea favorabilă a propunerii legislative. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a transmis plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul deputat Barbu Costel, din partea Grupului PNL. (Vociferări.) Înţeleg că a fost o greşeală. Nu avem intervenţii la dezbateri generale. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră; PL-x 425/2016. Din partea iniţiatorului? Nu avem intervenţii. Din partea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, vă rog, raportul. Comisia pentru transporturi şi infrastructură! |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată, spre dezbatere şi avizare, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială; avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; punctul de vedere negativ al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008, urmărindu-se modificarea şi completarea statutului auditorilor şi al inspectorilor de siguranţă rutieră, inclusiv cu privire la condiţiile de acces la profesiile respective, prevederea faptului că activitatea de inspecţie de siguranţă rutieră se realizează de Autoritatea Rutieră Română, prin inspectori salariaţi, precum şi relaxarea condiţiilor cerute pentru atestarea auditorilor de siguranţă rutieră. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Nu avem intervenţii. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
8. Propunerea legislativă pentru abrogarea articolului 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici; Pl-x 427/2017. Din partea iniţiatorului, dacă avem intervenţii? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru muncă, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Raport comun asupra Propunerii legislative pentru abrogarea articolului 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă au fost sesizate, spre dezbatere, în fond, cu adresa Pl-x 427/2017. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 30 noiembrie 2017. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Nu avem intervenţii. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 88/2017. Vă rog, din partea iniţiatorului. Nu. Reprezentantul comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi şi Comisia juridică, vă rog, raportul. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate, în fond, cu dezbaterea şi avizarea, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, transmis cu adresa PL-x 88/2017. În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, deoarece reglementările respective sunt preluate în Codul rutier, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Nu avem intervenţii. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
10. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică; Pl-x 502/2017. Din partea iniţiatorului? Nu avem intervenţii. Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vă rog, domnule Ţuţuianu. |
|
|||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, pentru dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, trimisă cu adresa Pl-x 502 din 27 noiembrie 2017 şi înregistrată în 28 noiembrie 2017. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 9 din Legea nr. 213/1998, în sensul introducerii unei modalităţi mult mai clare privind trecerea bunurilor publice din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi termene precise prin care această procedură să se realizeze. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Neavând intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015; Pl-x 763/2015. Din partea iniţiatorului? Nu avem intervenţii. Din partea Comisiei pentru sănătate şi familie, vă rog, raportul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbaterea pe fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă, în şedinţa din 28 octombrie 2015. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii din 22 septembrie 2017. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) al art. 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008, urmărindu-se facilitarea accesului populaţiei la procurarea medicamentelor, prin reducerea numărului de locuitori luat în considerare la înfiinţarea unei farmacii. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă, în şedinţa din 13 februarie 2018. La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi, din totalul de 18 membri. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008. În lipsa unui criteriu geografic de înfiinţare a unităţilor farmaceutice, pe distanţă, reducerea numărului de locuitori la care se poate înfiinţa o farmacie nu poate duce la o mai bună repartizare a farmaciilor în cadrul unui oraş. De asemenea, propunerea legislativă nu este justificată, întrucât, potrivit datelor oficiale publicate de către INSP, populaţia României este în scădere. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, doamna deputat Alexandru Victoria-Violeta. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Stimaţi colegi, Ştiu că există nişte reglementări pentru înfiinţarea de farmacii, dar vă ridic, totuşi, în discuţie, ca om de dreapta, ca liberal, următorul lucru. De ce trebuie să-mi spună statul câte farmacii să am?! Şi, dacă ar fi înghesuială, care este problema statului, atâta vreme cât în comunitatea respectivă se susţine businessul respectiv, al farmaciei pe care o are cineva?! De ce trebuie să ducem ţara aceasta în direcţia în care să-mi zică în lege câţi oameni? Şi, dacă se mai mută cineva, credeţi că face cineva un recensământ imediat, ca să vadă că a crescut numărul? Deci, teoretic, să ştie, cei care vor să-şi facă farmacii, că mai pot deschide una? Sau pleacă în străinătate, a scăzut populaţia, dar se întorc peste câteva luni, credeţi că ţine cineva cont de acest lucru? Sincer, lăsaţi oamenii să-şi vadă de businessul lor şi de ceea ce au de oferit populaţiei, şi populaţia decide dacă intră pe uşa unei farmacii, dacă nu vrea să intre, dacă intră la concurenţă şi aşa mai departe. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 43/2017. Din partea iniţiatorului? Nu avem intervenţii. Reprezentantul Comisiei pentru sănătate şi familie, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, trimis cu adresa PL-x 43 din 1 februarie 2017. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în forma iniţială, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată, în şedinţa din 22 decembrie 2016. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; avizul negativ al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială; punctul de vedere negativ al Guvernului, din 12 septembrie 2017. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, din perspectiva criteriilor de selecţie a managerului, a şefului de secţie, a componenţei consiliilor de administraţie ale unităţilor sanitare, precum şi modificarea vârstei de pensionare pentru şefii de secţie membri ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi Academiei Române. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din 13 februarie 2018, iar la lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi, din totalul de 18 membri. La dezbaterile lucrărilor comisiei a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Dan Dumitrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: - forma propusă de iniţiatori este restrictivă şi nu permite accesul la funcţia de manager din spitale clinice a altor categorii de specialişti, pe baza criteriilor de competenţă managerială şi profesională; - de asemenea, se creează în mod nejustificat privilegii în favoarea unei categorii de profesionişti pe criterii ce nu au legătură cu capacitatea managerială a acestora şi contravine limitării pe criteriul de vârstă, limitare care se face în apărarea unui interes public, vizând direct capacitatea managerială a celor implicaţi în actul de decizie al unităţilor spitaliceşti. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul deputat Dămureanu Ringo. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Avem în faţă un proiect de lege care zace şi acesta de 7 ani, în care cineva s-a gândit ca serviciile acestea de sănătate să fie managerizate de persoane din domeniu. Vă acuz că aţi făcut praf şi domeniul sănătăţii, după ce aţi dat liber neîngrădit oricărei specialităţi să poată să conducă spitale. Personal, cunosc manageri de spitale care sunt doctori şi care înţeleg foarte bine fenomenul şi ştiu să se ocupe de aceste unităţi, dar am cunoscut şi manageri economişti sau de alte specialităţi, care habar nu aveau despre ce este vorba acolo. Iată, mai devreme vorbeam de statutul funcţionarilor publici. Acum vreau să ridic în atenţia dumneavoastră un alt statut pe care îl călcaţi în picioare, statutul personalului profesionist operativ de intervenţie, pentru că tot vorbeam, săptămâna trecută, de bătaia de joc la adresa unităţilor de primiri urgenţe, în care avem unităţi cu puţini medici şi unităţi cu şi mai puţini medici, şi aţi gândit dumneavoastră că în loc să aduceţi tineri care au terminat o facultate şi pleacă din ţară, să duceţi de unde sunt mai puţini, unde sunt şi mai puţini, şi în felul ăsta să egalizaţi condiţiile acestea foarte precare. Or, iată, încă o lege pe care o amânaţi de 3 ani de zile, Legea nr. 5/2021, care le asigură acestor oameni, în statut, inclusiv nişte condiţii de pensionare. Vreţi să lucraţi cu angajaţi care sunt căzuţi fizic? Din păcate, aceasta este realitatea. Nu au nici timpul de a-şi efectua concediul de odihnă, nemaivorbind de celelalte condiţii. Or, dăm aici, în Parlament, legi pe care să vină domnul Arafat... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
... şi alţi potentaţi ai zilei, să le calce în picioare, în dauna celor care ne apără sănătatea. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Muncaciu Sorin-Titus. Vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Ca urmare a acestei legi, am observat o infuzie, în leadershipul spitalelor, a managerilor care nu au legătură cu profesia de medic. Şi acest lucru a arătat că pendulul a început să meargă în partea cealaltă, în sensul că, dar şi din cauza faptului că unităţile acestea locale au început să preia spitale şi să asigure managementul lor, am văzut că se întâmplă fenomenul invers, în sensul că spitale care sunt sub managementul profesioniştilor de management, nu medici, au avut probleme serioase şi s-au întâmplat lucruri grave în spitalele noastre. E foarte greu, în acest moment, să facem o evaluare, dat fiind numărul mare de spitale din ţară. Dar ideea este următoarea: haideţi să învăţăm de la ceilalţi, de la statele avansate. Eu nu sunt împotriva managerilor care au numai studii de management, dar sunt împotriva faptului că aceşti oameni nu încearcă şi nu au niciun fel de cunoştinţe medicale care ar trebui să-i ajute în luarea deciziilor. Motiv pentru care vă propun să ne gândim foarte serios ca managerii de spitale să aibă studii de management sanitar. Adică, există, în străinătate, specializări precum healthcare management - nu?! -, şi aceşti oameni ar trebui să treacă aceste cursuri, pentru că se vede foarte clar că, atunci când nu ai cunoştinţe medicale, iar directorul... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
... medical nu te ajută, se întâmplă lucruri grave. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, proiectul de lege rămâne la votul final. Şi ultimul pe ziua de astăzi. |
|||||
|
|
|
13. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ; Pl-x 290/2016. Din partea iniţiatorului? Nu avem intervenţii. Din partea Comisiei pentru administraţie şi a Comisiei pentru învăţământ, vă rog, raportul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun suplimentar. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de 25 septembrie 2017, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, s-a hotărât retrimiterea propunerii legislative, în vederea examinării şi depunerii unui nou raport. Pentru această propunere legislativă s-a întocmit raportul comun nr. 4c-6/301, prin care s-a propus respingerea acesteia. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 din Legea nr. 35/2007, în sensul instituirii obligativităţii în ceea ce priveşte portul uniformei şcolare de către elevi. Potrivit prevederilor art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea raportului iniţial comun de respingere. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul Volosatîi Boris, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Mai întâi aş vrea să aduc felicitări tuturor celor care au fost vizaţi sâmbăta trecută, ca fiind profesori, învăţători, să-i felicit, cu ziua profesională, să le doresc multă sănătate şi răbdare, şi să menţionez că ei au rămas să lucreze în sistem nu datorită, ci în pofida condiţiilor, în pofida salariilor, în pofida atitudinii celor care stau mai sus şi sunt cu pixul decizional în mână. Şi, având în vedere că, de la această tribună, de la acest microfon, îşi dau cu părerea, referitor la învăţământ, la medicină, oricine şi oricum, eu, în calitate de profesor, de 42 de ani, vreau să vă spun că propunerea de respingerea a propunerii legislative a colegilor noştri, astăzi, este o propunere stângistă şi mă mir că şi cei de la PNL susţin această propunere stângistă. Şi mă mir că cei de la PSD resping o propunere liberală. Dar eu vreau să menţin poziţia, că această propunere legislativă trebuia să aducă siguranţă, trebuia să aducă regulă, trebuia să aducă respect în şcoală, iar acest lucru noi nu vrem să-l susţinem. De aceea, respingem această propunere legislativă. Şi eu, la vârsta mea, de 33 de ani fiind ales în funcţia de director, am fost primul care, în fosta Uniune Sovietică, am anulat... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
.... reforma şcolară, spunând că reforma gândirii începe la uniforma şcolară. Doar experienţa mi-a arătat că... |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
... astăzi, în şcoală, în aceeaşi clasă, învaţă copii care sunt susţinuţi de părinţi care au 80 de lei, dar şi de părinţi care au milioane. |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Pentru a respecta drepturile şi dreptul egal al tuturor la învăţământ, e nevoie de o regulă, şi această uniformă şcolară ar fi un prim pas spre aceasta. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Muncaciu Sorin-Titus. |
|||||
|
|
Poate veţi spune că sunt nostalgic. Şi unii de pe net o să-mi spună că sunt nostalgic comunist, dar eu am făcut liceul la Gheorghe Lazăr, acum foarte mulţi ani, şi noi aveam uniforme. Care era situaţia cu aceste uniforme? Ne făceau pe toţi tinerii din acea vreme egali în faţa publicului. Şi mai era ceva. Pe uniformele noastre exista o matricolă, iar matricola aceea avea un număr. Atunci când erau tineri care încălcau legea sau făceau anumite lucruri, erau identificaţi după acel număr. Că vorbiţi de securitate, da? Ei, eu vă spun că toţi, dar absolut toţi, eram foarte mândri de liceul la care eram şi de uniforma pe care o purtam, pentru că eram ăia de la Lazăr, care aveau un lucru diferit de cei de la Sava sau de la Mihai Viteazul. De aceea, faptul că noi am renunţat la aceste uniforme... eu ce vă propun este următorul lucru: să lăsăm şcolile să aleagă dacă vor sau nu să impună uniformă obligatorie. Asta este ce vă propun. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final. Timpul afectat dezbaterilor fiind finalizat, îl invit pe domnul vicepreşedinte Florin Manole să continue lucrările noastre cu răspunsurile orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 7 octombrie 2024, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. Pentru Ministerul Afacerilor Externe, domnul deputat Havârneanu Filip, Grupul parlamentar al USR? Nu este. Dacă nu este, atunci, se depune în scris răspunsul Ministerului de Externe. Pentru Ministerul Culturii, domnul deputat Brian Cristian, USR? Nu este. Se depune în scris răspunsul Ministerului Culturii. Pentru Ministerul Educaţiei, domnul deputat Şlincu Dan-Constantin? Nu este. Se depune în scris răspunsul Ministerului Educaţiei. Pentru Ministerul Afacerilor Interne, domnul deputat Cristian Brian, USR? Nu este. Se depune în scris răspunsul Ministerului Afacerilor Interne. Pentru celelalte întrebări: 13.777A, 13.726A, 13.819A, 13.726A, 13.726A, 13.775A, 13.742A, 13.830A şi 13.823A, se solicită amânarea. |
|||||
|
|
|
Trecem mai departe, la sesiunea consacrată prezentării interpelărilor. Voi da cuvântul deputaţilor înscrişi pe listă, pentru a prezenta câte o singură interpelare din cele depuse. Reamintim, totodată, că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute. Domnul deputat Iulian-Alexandru Muraru, Grupul parlamentar PNL. Nu este. Domnul deputat George-Cătălin Stângă, Grupul parlamentar PNL. Nu este. Domnul deputat Dorel-Gheorghe Acatrinei, Grupul parlamentar AUR. Nu este. Domnul deputat Ciprian Ciubuc, neafiliat. Nu este. Domnul Bogdan Rodeanu, deputat USR. Nu este. Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu, deputat PNL. Nu este. Domnul deputat Dumitru-Viorel Focşa, neafiliat. Nu este. Domnul Ilie Toma, deputat PSD. Nu este. Dan-Cristian Popescu, deputat PSD. Nu este. |
|
|||
|
|
|
Domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, Grupul minorităţilor, are cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelare adresată domnului Sorin Mihai Grindeanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii. Obiectul interpelării: "Situaţia trenurilor de călători pe ruta Salva - Vişeu de Jos - Sighetu Marmaţiei. Stimate domnule ministru, Starea actuală a transportului feroviar din România reprezintă un subiect bine cunoscut, care oferă o imagine negativă asupra progresului realizat de România în privinţa creşterii bunăstării cetăţenilor. Dificultăţile cu care se confruntă acest sector de infrastructură provin dintr-un cumul perpetuat de-a lungul anilor, manifestat prin indiferenţă, lipsă de fonduri şi viziuni strategice limitate. Toate aceste caracteristici negative au avut un impact semnificativ asupra transportului feroviar, ducând, în final, la închiderea mai multor rute de transport. Această finalitate nefavorabilă cetăţenilor, de închidere a mai multor rute de transport, a devenit o practică frecventă pe care am sesizat-o în mai multe rânduri şi care lasă mii de cetăţeni fără mijlocul de transport cu care fac naveta către muncă sau studii. O astfel de situaţie o regăsim şi pe ruta Salva - Vişeu de Jos -Sighetu Marmaţiei, singura rută feroviară care face legătura între Sighetu Marmaţiei şi Cluj-Napoca, trecând prin Maramureşul istoric, care, începând cu Planul de Mers de Tren 2024 - 2025, rămâne fără circulaţie feroviară din cauza interdicţiei de circulaţie impusă a trenurilor cu locomotive DA. Situaţia este cu atât mai delicată, cu cât Federaţia Sindicatelor Transporturilor Feroviari din România susţine existenţa mai multor soluţii viabile pentru menţinerea traficului feroviar pe ruta menţionată. Printre acestea se numără înlocuirea locomotivelor DA cu AM sau locomotive LDH, opţiuni considerabil mai uşoare, care pot traversa fără dificultate podeţele clasificate ca fiind periculoase pe ruta Salva - Sighetu Marmaţiei, contribuind astfel la siguranţa şi continuitatea traficului feroviar. În acest scop, a fost efectuat şi un test experimental pe ruta menţionată, neexistând nicio problemă tehnică în timpul testului cu materialul rulat tip AM. În condiţia evidenţiată mai sus, în care există soluţii pentru înlocuirea locomotivelor DA, închiderea traficului feroviar pe ruta Salva - Sighetu Marmaţiei nu ar reprezenta altceva decât perpetuarea practicilor negative care afectează, în ansamblu, întreg sectorul feroviar român şi, în particular, mobilitatea a sute de cetăţeni pentru care singurul mijloc de transport este cel feroviar, precum şi viaţa a zeci de angajaţi CFR care nu ştiu dacă vor fi disponibilizaţi sau repartizaţi pe alte rute feroviare. Având în vedere cele prezentate, stimate domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi punctul de vedere al ministerului pe care îl conduceţi cu privire la această speţă. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă rog să dispuneţi ca răspunsul să-mi fie comunicat atât oral, cât şi în scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Mergem mai departe. Domnul deputat Daniel-Liviu Toda, neafiliat. Nu este. Domnul deputat Brian Cristian, Grupul USR. Nu este. În final, dacă nu mai există niciun deputat înscris pe listă sau niciun deputat care nu s-a înscris pe listă, dar care doreşte să prezinte interpelări adresate Guvernului, şedinţa se declară închisă. Mulţumesc.
|
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17.16.
|
||||||
![]() |



