Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2024
|
Şedinţa a început la ora 8.32. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 15 octombrie 2024, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, un deputat - AUR, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţi naţionale, un deputat neafiliat. |
|||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Beniamin Todosiu, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
|||
|
|
Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Pensionarii nu sunt bătaia de joc a caselor de pensii. Solicit verificări ale Corpului de control al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale la casele judeţene de pensii unde se înregistrează probleme cu recalcularea". Pensionarii din România au aşteptat în această perioadă finalizarea recalculării pensiilor din sistemul public şi eliminarea inechităţilor. Aceasta este cea mai amplă recalculare din sistemul public de pensii din România, un obiectiv politic dificil, pe care Partidul Social Democrat şi premierul Marcel Ciolacu au avut curajul să şi-l asume. Chiar dacă Guvernul României şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale au făcut eforturi pentru a reuşi să îndeplinească acest obiectiv şi să facă dreptate pentru pensionarii români, în teritoriu, casele judeţene de pensii nu şi-au desfăşurat activitatea aşa cum ar fi trebuit. Un exemplu este judeţul Alba, unde există numeroase erori de recalculare, întârzieri foarte mari în transmiterea deciziilor de recalculare sau chiar situaţii în care pensionarii reclamă faptul că nu au primit încă decizia de recalculare. Mai mult, am primit multe sesizări din partea pensionarilor, care mi-au transmis că nu primesc pensia la noua valoare recalculată în decizie. În Alba, conducerea Casei Judeţene de Pensii este susţinută politic de Partidul Naţional Liberal şi tindem să credem că numărul extrem de mare de erori apărute în recalcularea pensiilor este o acţiune voită care are ca scop discreditarea măsurii adoptate de Guvernul condus de PSD şi Marcel Ciolacu. Având în vedere că situaţii similare sunt reclamate de colegi şi din alte judeţe unde apropiaţi ai PNL conduc casele judeţene de pensii, ne întrebăm dacă la nivel naţional nu există o acţiune orchestrată de PNL pentru a stârni nemulţumiri cu privire la recalcularea pensiilor. În contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, un astfel de scenariu, oricât de meschin ar fi, este plauzibil, deoarece PNL vrea cu disperare să discrediteze cea mai bună măsură de care beneficiază pensionarii din România şi care a dus la creşterea a peste 3,8 milioane de pensii. De la tribuna Parlamentului României, atrag atenţia Partidului Naţional Liberal să nu folosească casele judeţene de pensii în lupta electorală şi să nu îşi bată joc de pensionarii români. În acelaşi timp, am înaintat ministrului muncii şi solidarităţii sociale o sesizare prin care solicit o verificare amănunţită a activităţii Casei Judeţene de Pensii Alba şi din celelalte judeţe unde se înregistrează grave disfuncţionalităţi la recalcularea pensiilor. Vă mulţumesc. Beniamin Todosiu, deputat al PSD Alba. |
|||||
|
|
Vă mulţumim şi noi. În continuare, are cuvântul domnul deputat de la Partidul Naţional Liberal, Andrei Daniel Gheorghe. Absent. Adrian-Felician Cozma? Absent. |
|||||
|
|
|
Valentin-Ilie Făgărăşian? |
|
|||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Avem nevoie de o reformă a reprezentării românilor din diaspora". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, De obicei, în prag de alegeri, politicienii sunt mai receptivi la adevăratele probleme ale cetăţenilor. M-a surprins plăcut faptul că un coleg de la PSD, fost preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, mi-a preluat aproape în integralitate un proiect care rezolvă problema repatrierii românilor decedaţi peste hotare. Am spus şi public faptul că aş fi bucuros să îmi fie preluate şi alte proiecte care aşteaptă aprobarea, de ani de zile, prin sertarele Parlamentului. De asemenea, am afirmat şi voi continua să afirm că interesele românilor din străinătate sunt foarte puţin reprezentate în cele mai importante instituţii din România: în Parlamentul României şi în Guvern. La nivelul Parlamentului, diaspora românească este foarte slab reprezentată, doar de 4 deputaţi şi 2 senatori, în condiţiile în care vorbim despre mai mult de 5 milioane de cetăţeni aflaţi peste hotare şi de probleme pe măsură. În Guvernul României, diasporei i s-a alocat un fel de departament, cu puţine atribuţii şi un buget ruşinos, care nu este nimic mai mult decât o structură utilizată în scop personal de un om politic apropiat prim-ministrului PSD şi de partidul său. Stimaţi colegi, Pe final de mandat al Parlamentului şi al Guvernului nu se mai pot schimba foarte multe, însă noul Parlament şi noul Guvern, care vor fi învestite în luna decembrie a acestui an, au obligaţia de a schimba abordarea şi preocupările faţă de un sfert din populaţia ţării care trăieşte şi munceşte în străinătate. În primul rând, numărul reprezentanţilor în Parlamentul României trebuie să fie cel care să asigure în mod corect reprezentarea a peste 5 milioane de români la nivelul Senatului şi al Camerei Deputaţilor. Aşa nu se mai poate! În al doilea rând, românii din diaspora merită şi trebuie să aibă un minister al lor, dedicat exclusiv problemelor cu care se confruntă comunităţile de români de peste hotare. În al treilea rând, pentru întoarcerea românilor în ţara lor natală trebuie să se treacă de la stadiul de frumoase şi pompoase declaraţii politice şi promisiuni uitate, la acţiuni şi politici publice reale, concrete şi măsurabile prin efecte. Vă mulţumesc. Deputat, Valentin Făgărăşian. |
|||||
|
|
Vă mulţumim şi noi. În continuare, are cuvântul domnul deputat Iulian Lőrincz, Grupul parlamentar al USR. Absent. Domnul deputat Alin Apostol, Grupul parlamentar al USR. Absent. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Radu-Vicenţiu Grădinaru, Grupul parlamentar AUR. |
|
|||
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Pandemia de COVID este istorie, dar spitalele modulare o realitate cruntă". Spitalele modulare construite în timpul pandemiei de COVID au fost abandonate de autorităţi şi nu mai au nicio utilitate, au început să fie acoperite de bălării şi mâncate de rugină. Din aceste spitale modulare, inaugurate atunci cu mare tam-tam de autorităţi, nu a mai rămas nimic, doar o gaură uriaşă de zeci de milioane de euro, acoperită, evident, din buzunarul fiecărui român de bună-credinţă. În loc să refolosim aceste containere, să mergem în zonele rurale unde nu există niciun serviciu medical sau niciun medic de medicină generală sau să le folosim în zonele grav afectate de calamităţi, noi ce facem, ce face statul român? Îşi bate joc de toţi şi de toate, de români, în special, prin această indiferenţă. Domnule viitor potenţial preşedinte Ludovic Orban, ce ar fi să includeţi în campania dumneavoastră de la prezidenţiale explicaţii cu privire la această afacere, cu suferinţa oamenilor? Dar - nu-i aşa?! - nici usturoi nu aţi mâncat, nici gura nu vă miroase. Români, nu vă mai alegeţi conducătorii care nu îşi iubesc ţara! Vă mulţumesc. Radu-Vicenţiu Grădinaru, deputat AUR de Botoşani. |
|||||
|
|
Vă mulţumim şi noi. Are cuvântul domnul deputat Dumitru Coarnă, de la neafiliaţi. Nu este. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Dănuţ Aelenei, Grupul parlamentar AUR. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică se intitulează "Paradox tipic românesc: cheltuim mai mult, dar banii nu ajung în economia noastră". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Economia românească trece printr-o perioadă paradoxală. Cu toate că, în prima jumătate a acestui an, s-a înregistrat o creştere a cererii interne, stimulată, în principal, de creşterea reală a veniturilor populaţiei, precum şi de reducerea treptată a inflaţiei, acest lucru nu este valorificat de companiile din ţară. Românii au cheltuit mai mulţi bani, dar banii nu au ajuns la companiile româneşti. Cererea crescută este acoperită, în principal, prin importuri, ceea ce are un impact mai puţin favorabil şi indirect asupra economiei României, spun cercetătorii de la Romanian Economic Monitor. "Datele statistice sugerează că firmele româneşti nu reuşesc să valorifice pe deplin creşterea cererii prin extinderea ofertei lor pe piaţa locală. Acest fenomen este reflectat şi de contribuţia negativă a componentei exporturilor nete la PIB-ul României, în primele două trimestre ale anului. Soluţiile pe termen scurt sunt extrem de limitate. Pentru a identifica soluţiile la situaţia economică actuală, trebuie mai întâi să analizăm cronologic modul în care s-a ajuns aici." În primul rând, deciziile guvernamentale din ultima perioadă, în special cele legate de majorarea salariului minim şi a pensiilor, au condus, automat, la o creştere aproape instantanee a cererii interne. "Această creştere a cererii este, însă, un fenomen de scurtă durată, în timp ce companiile, în general, îşi bazează deciziile de extindere a capacităţii de producţie pe aşteptările lor pe termen lung. În contextul economic actual din România aceste aşteptări sunt destul de pesimiste." În al doilea rând, deficitul bugetar major al României, deficit ce în fiecare an ar trebui să fie 3% din PIB, cum cere Comisia Europeană, a depăşit cu mult acest prag, iar până la finalul acestui an estimăm că poate depăşi 7,5% din PIB. În acest context, companiile anticipează efectul negativ al măsurilor fiscale iminente necesare pentru corectarea acestui deficit. "Astfel, majoritatea acestor companii amână deciziile de investiţii şi de extindere a capacităţii, pregătindu-se pentru un context economic mai dificil." Desigur, există excepţii - companii şi industrii care au realizat investiţii semnificative chiar şi în această perioadă, însă acestea nu schimbă tendinţa generală. "Prin urmare, având în vedere inclusiv spaţiul de manevră limitat al Guvernului din cauza deficitului bugetului de stat, soluţiile pe termen scurt sunt extrem de limitate." În ce domenii ar trebui să investească Guvernul? În primul rând, Guvernul ar trebui să investească în domenii precum producţia de energie în bandă ieftină şi curată, digitalizarea, inovarea, educaţia, infrastructura, care pot contribui la creşterea productivităţii companiilor din ţară, respectiv pot atrage investiţii noi, contribuind astfel la creşterea competitivităţii industriilor autohtone pe termen lung. În al doilea rând, un alt domeniu cu important potenţial economic îl reprezintă fondurile europene. Gradul de accesare a acestor fonduri este însă unul foarte scăzut în România, o temă intens dezbătută şi în această perioadă electorală. Este esenţial ca România să maximizeze accesarea acestor fonduri, deoarece utilizarea lor inteligentă pentru investiţii poate stimula semnificativ productivitatea mediului de afaceri. Vă mulţumesc. Deputat AUR de Constanţa, Aelenei Dănuţ. |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Alin Apostol, Grupul parlamentar al USR. |
|
|||
|
|
Împărţirea pe sectoare nu are nicio noimă. Este o găselniţă comunistă de acum 50 de ani. Sectoarele au atribuţii care se suprapun peste cele ale Primăriei Generale. Centrul Capitalei este fragmentat între şapte administraţii. Suma bugetelor primăriilor de sector este la fel de mare ca bugetul total al Primăriei Generale, numai că sectoarele au mult mai puţine atribuţii. Nu se poate implementa o strategie unitară de dezvoltare. De exemplu, Negoiţă dă o autorizaţie de construire pentru un cartier în câmp, fără să prevadă o şcoală şi grădiniţă. Sunt foarte multe motive pentru care împărţirea Capitalei în şapte administraţii, primării, este o greşeală menţinută de PSD şi PNL, în toţi aceşti 35 de ani. Iar episodul de aseară, când Băluţă, autorizat de Negoiţă, a pus ilegal garduri pe terenul Primăriei Generale ne arată ceea ce am subliniat mai sus, că fiecare face ce îl taie capul, după o noapte de mahmureală: palmieri ca la Miami sau borduri roz, ca în Thailanda. Decăderea instituţiilor statului român. Episodul de aseară ne arată că România şi Bucureştiul se apropie mai degrabă de Columbia şi Bogotá. Deşi dispoziţia de desfiinţare a gardurilor puse ilegal de Negoiţă şi Băluţă era executorie, Poliţia lui Predoiu a fugit de responsabilitate. Deşi Nicuşor Dan le-a subliniat că trebuie să ajute Poliţia locală municipală, Poliţia Română a fugit şi s-a ascuns. Din păcate, nu este nicio surpriză. Când ai şefi, şi nu lideri, la conducerea instituţiilor publice, asculţi de bici şi nu de raţiune şi lege. Vă mulţumesc. Alin Apostol, deputat al USR Bucureşti. |
|||||
|
|
Are cuvântul domnul deputat Dumitru-Viorel Focşa, grupul neafiliaţilor. Nu este. Raisa Enachi, neafiliat? Nu este. În continuare, dau citire listei deputaţilor care au depus declaraţii în scris. Grupul parlamentar al PSD: Eugen Bejinariu, Ioan Vulpescu, Adrian Alda, Florin Piper-Savu, Oana-Gianina Bulai, Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Florian-Claudiu Neaga, Radu-Marcel Tuhuţ, Vasilică Toma, Dan-Constantin Şlincu, Alexandra Huţu, Nicu Niţă, Mirela Furtună, Ioan Mang. Grupul parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Marian Cruşoveanu, Elena Hărătău, Iulian-Alexandru Muraru, Ioan Balan, Bogdan-Iulian Huţucă, Vetuţa Stănescu, Ştefan-Bucur Stoica. Grupul parlamentar AUR: Silviu-Titus Păunescu, Petre Puşcaşu, Sebastian Suciu. Grupul parlamentar al UDMR: Biró Rozália-Ibolya. Neafiliaţi: Bogdan-Alexandru Bola şi Vasile Nagy. Cu aceasta, încheiem şedinţa noastră de astăzi, consacrată declaraţiilor politice. (Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
"Reforme aşteptate, dar slab implementate" Reforma pensiilor a fost o condiţie impusă de Comisia Europeană şi asumată de România prin PNRR. Astfel, prin PNRR, la Capitolul "Pensii", trebuia stabilită o formulă de creştere bazată pe indicatori, inclusiv economici, transpuse într-un nou cadru legal. Pensiile vor creşte periodic, iar politicienii nu vor mai putea interveni în scopuri electorale. Iată-ne ajunşi în ultima parte a anului 2024, la 3 ani de la adoptarea de către Comisia Europeană a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, când noua Lege a pensiilor a început să fie pusă în aplicare. De ce abia acum şi în ce mod a fost pusă-n practică de socialiştii care s-au aflat în fruntea Ministerului Muncii în ultimii ani? La întrebarea "de ce acum?", răspunsul este simplu: PSD a tras de timp cât a putut, sub conducerea miniştrilor Budăi şi Bucura-Oprescu, doar pentru a ajunge în apropierea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din această iarnă. PSD a considerat că abia acum este momentul să pună în aplicare noua Lege a pensiilor. Scopul? Păcălirea electoratului în prag de alegeri. De ce doar când se apropie alegerile, reprezentanţii PSD încearcă să arate românilor că le pasă de ei? De ce timp de 3 ani pensionarii nu au contat? Răspundeţi dumneavoastră! La a doua întrebare, respectiv în ce mod a pus PSD în practică noua Legea a pensiilor, răspunsul este discriminatoriu. Ceea ce putea deveni un succes pentru România, s-a transformat într-o mare nedreptate adusă anumitor categorii de pensionari. Pe cine s-a gândit PSD să lovească cel mai tare prin noua Lege a pensiilor? Pe de-o parte, pe cei care au muncit în condiţiile cele mai anevoioase. Pe de altă parte, pe cei mai vulnerabili dintre noi! În primul rând, şi-au bătut joc de mineri, adică de oamenii care au practicat una dintre cele mai dure meserii din lume. Ştiţi cu câte probleme de sănătate se confruntă aceşti oameni pe parcursul vieţii, din cauza condiţiilor de lucru din subteran? Ştiţi că, în minerit, încă se lucrează cu utilaje de pe vremea comunismului, iar, în lipsa materialelor, improvizaţiile sunt la ordinea zilei? Vă puteţi imagina numărul celor cu care soarta a fost necruţătoare, luându-i prea devreme dintre noi? Cu mult prea mulţi, din nefericire, iar unii dintre ei nici nu au mai apucat să se bucure de pensie! Şi ce face PSD cu aceşti oameni? Le micşorează pensiile cu 50%! Pe cine a mai dezavantajat noua Lege a pensiilor? Pe cei care erau oricum cel mai asupriţi, şi vorbim aici despre persoanele cu dizabilităţi, inclusiv cele produse de boli rare. Oare cine ar avea mai mare nevoie de înţelegere, ajutor şi echitate socială decât aceştia? De ce PSD consideră că persoanele cu dizabilităţi nu au dreptul la o viaţă demnă şi la drepturi egale? Îi rog să ne spună chiar acum. PSD să ne mai răspundă la o întrebare: ce se întâmplă cu pensionarii care consideră decizia de recalculare incorectă? Conform procedurii, ei pot depune o cerere de revizuire în termen de 45 de zile de la primirea deciziei de recalculare. Dacă nici răspunsul la cererea de revizuire nu este mulţumitor, pensionarii mai au varianta de a se adresa în justiţie pentru a li se face dreptate. Cum vă puteţi imagina că cei mai mulţi dintre pensionarii români se pot deplasa la Casa de Pensii ca să depună această cerere? Şi mai mult, cum credeţi că mulţi dintre ei cunosc procedura de a se adresa instanţei şi pot face faţă unui potenţial proces? În final, vă întreb: ce vină au bătrânii pentru incompetenţa de la Ministerul Muncii? Să fie, oare, culpa lor că aşteaptă să li se facă dreptate şi să primească pensia pe care o merită după o viaţă întreagă de trudă?! Oamenii aceştia au muncit, stimaţi colegi din PSD, nu au furat, asta să vă fie clar! Nu toată lumea fură-n ţara asta! |
|
||||
|
"PSD guvernează bine? Cu siguranţă, da! Chiar şi cu frâna de mână trasă de miniştrii liberali!" O ştire deosebit de importantă pentru România şi pentru viitorul nostru, ca popor, a trecut aproape neobservată din cauza tumultului evenimentelor externe şi interne de săptămâna trecută. Cu toate acestea, informaţia respectivă demonstrează că PSD guvernează bine. Sau şi mai corect spus, din ce în ce mai bine. Chiar şi cu frâna de mână trasă în mod special de toţi miniştrii liberali! Şi nu de ieri, de azi, ci din momentul în care preşedintele Marcel Ciolacu l-a înlocuit, la vârful Guvernului, pe fostul premier, Nicolae Ciucă. Odată cu predarea ştafetei guvernamentale, partenerii noştri de coaliţie, cei de la PNL, şi-au devoalat adevăratele caractere, iar singurele scopuri personale şi de partid au fost şi au rămas păstrarea puterii cu orice mijloc. Nu sunt observaţiile mele personale, ci PNL a făcut dovada acestei stratageme deloc lucrative pentru ţară, în mod constant şi perceptibil nu doar de către orice politician, ci de către orice român de bună-credinţă şi atent la ce manipulări mai lansează dreapta. Însă, graţie strategiilor social democrate, ajustate pe nevoile reale ale românilor şi prin impunerea celor mai bune decizii, am reuşit să contrabalansăm cu succes politica discreţionară de partid a PNL. Şi asta se reflectă şi în îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar şi în cifrele economice, prinse în statistici. Concret, produsul intern brut a crescut în trimestrul al II-lea cu 0,3%, în termeni reali, faţă de trimestrul I, la 442,094 miliarde lei, potrivit datelor provizorii, publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Produsul intern brut a înregistrat în trimestrul al II-lea al anului în curs o creştere cu 0,9%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru al anului 2023. În semestrul I din 2024, produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I din 2023, cu 0,7% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a produsului intern brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat faţă de varianta provizorie, în urma revizuirii datelor pentru perioada 2007-2023 şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II al lui 2024. Aşadar, din toate aceste cifre, prezentate pe scurt, rezultă, fără niciun fel de dubiu, că premierul Marcel Ciolacu a fost un premier de succes, alături de echipa PSD de miniştri. La fel cum s-a întâmplat cu toate guvernările social democrate anterioare, care au deţinut frâiele puterii singure sau în alianţe de guvernare. Desigur că întotdeauna am înregistrat cele mai bune rezultate în actul guvernării singuri, nu constrânşi la coaliţii sau alianţe electorale. Cu alte cuvinte, un viitor Parlament cu o nouă configuraţie majoritar de stânga va însemna pur şi simplu susţinerea sustenabilă a guvernării de către PSD pentru următorii ani. Altfel spus, social-democraţia nu doar că va continua implementarea seriilor de măsuri salutare pentru dezvoltarea economiei româneşti, ci va asigura stabilitatea şi predictibilitatea de care are atâta nevoie mediul privat, dar şi întreaga populaţie. Un nou Parlament majoritar PSD se va traduce şi printr-un Guvern social democrat, cât şi prin siguranţa unui trai mai bun. Iar cu Marcel Ciolacu şef al statului, în sfârşit, vom putea readuce România pe drumul cel bun! Vom putea vorbi din nou de un stat mai puternic şi mai stabil, despre ţara mea şi a dumneavoastră, a tuturor, care îşi protejează cetăţenii şi investeşte în viitorul lor. Cu Marcel Ciolacu preşedinte, România va redeveni şi un partener de încredere în Europa şi peste tot pe mapamond. În plus, ţara noastră va fi din nou un exportator important, prin dezvoltarea producţiei interne, graţie planului nostru exhaustiv de reindustrializare. Dacă în 24 noiembrie, în 1 şi 8 decembrie vom alege să votăm PSD şi pe Marcel Ciolacu preşedinte, vom alege viitorul unităţii şi al încrederii pentru ţara noastră, perspective de care avem cu toţii nevoie! Mă cunoaşteţi suficient de bine şi ştiţi cu toţii că nu sunt omul vorbelor în vânt, motiv pentru care vă garantez tuturor că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va fi preşedintele responsabil şi patriot, care va reda statului român prestigiul său internaţional. Alături de fiecare dintre dumneavoastră, vom putea construi o Românie mai bună şi un Arad aşa cum ne dorim cu toţii! Să facem cele mai bune alegeri - PSD şi Marcel Ciolacu preşedinte! |
|
||||
|
Doamna Biró Rozália Ibolya: "Ziua internaţională a fetelor - 11 octombrie" Ziua internaţională a fetelor este marcată, în fiecare an, începând din 2011, când Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 66/170, la 11 octombrie, în întreaga lume. Această zi are drept scop recunoaşterea drepturilor şi a problemelor cu care se confruntă fetele din întreaga lume, reliefând inegalităţile de gen şi diversele forme de discriminare şi abuz suferite de tinere. Ca femeie şi ca mamă, sunt recunoscătoare pentru conştientizarea internaţională a necesităţii de a sprijini aspiraţiile fetelor din întreaga lume şi de a depăşi obstacolele din calea emancipării lor. Generaţia actuală de fete este afectată în mod disproporţionat de crizele globale, de climă, conflicte, sărăcie şi respingerea câştigurilor obţinute cu greu pentru drepturile omului şi egalitatea de gen. Multor fete încă li se refuză drepturile, limitându-le opţiunile şi limitându-le viitorul. Astfel că tema din 2024 - "Viziunea fetelor pentru viitor" urmăreşte să ofere fetelor abilităţi, să le amplifice vocile şi să le sprijine în acţiunile lor de modelare a unor strategii şi politici care să asigure un viitor mai bun pentru noi toţi. Cu toate acestea, analizele recente arată că fetele nu sunt doar curajoase în faţa crizei, ci şi pline de speranţă în viitor. În fiecare zi, acestea iau măsuri pentru a realiza o viziune a unei lumi în care toate fetele sunt protejate şi respectate. Fetele, însă, nu pot realiza singure această viziune. Au nevoie de aliaţi care să le asculte şi să le răspundă nevoilor lor. În ciuda progreselor semnificative, fetele din întreaga lume continuă să se confrunte cu numeroase obstacole. Potrivit UNICEF, la nivel global, aproximativ 130 de milioane de fete nu sunt şcolarizate, ceea ce le privează de educaţia de care au nevoie pentru a-şi construi un viitor mai luminos. Există încă o disparitate între nivelul de educaţie şi ratele de ocupare a forţei de muncă, cu diferenţe şi mai mari în rândul fetelor şi femeilor tinere din anumite comunităţi etnice sau din zonele rurale. Fetele şi femeile din întreaga lume se confruntă cu rate ridicate ale violenţei domestice şi ale violenţei bazate pe gen. În plus, una din trei fete din ţările cu venituri mici şi medii se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, ceea ce limitează oportunităţile şi creşte riscul pentru sănătatea lor şi cel legat de potenţiale acte de violenţă. Cu sprijinul, resursele şi oportunităţile potrivite, potenţialul celor peste 1,1 miliarde de fete din lume este nelimitat. Iar atunci când femeile conduc, impactul este imediat şi de mare amploare: familiile, comunităţile şi economiile sunt toate mai puternice. Trebuie să investim în soluţii viabile care să accelereze progresul către un viitor în care fiecare fată să aibă posibilitatea şi curajul de a-şi atinge obiectivele. Adolescentele au dreptul la o viaţă sigură, educată şi sănătoasă, nu numai în aceşti ani critici de formare, ci şi pe măsură ce devin femei. Dacă sunt susţinute în mod eficient în anii adolescenţei, fetele au potenţialul de a schimba lumea, atât ca mame, antreprenori, mentori, cât şi liderii politici de mâine. O investiţie în realizarea puterii fetelor adolescente le susţine astăzi drepturile şi le promite un viitor mai echitabil şi mai prosper, unul în care jumătate din umanitate este un partener egal în rezolvarea problemelor legate de schimbările climatice, conflictele politice, creşterea economică, prevenirea bolilor şi durabilitate globală. Fetele trebuie să depăşească graniţele şi barierele impuse de stereotipuri şi excludere, inclusiv cele adresate copiilor cu dizabilităţi şi celor care trăiesc în comunităţile marginalizate. Ca antreprenori, inovatori şi iniţiatori ai mişcărilor globale, fetele creează o lume care este relevantă pentru ele şi generaţiile viitoare. UDMR este preocupat să sprijine eforturile depuse la nivel naţional pentru soluţionarea provocărilor unice cu care se confruntă adolescentele, obiectivul constând în a le sprijini pentru a-şi valorifica întregul potenţial. Prin Organizaţia de Femei a UDMR, am iniţiat un dialog, la nivel local, cu fetele care au vârste cuprinse între 16 - 21 de ani, aliniindu-ne la iniţiativa internaţională "Girl2Leader". Obiectivul acestei iniţiative este acela de a oferi un suport necesar acelor fete care sunt dornice să analizeze propuneri, să iniţieze schimbări în viaţa cotidiană a comunităţii, să poată să-şi prezinte viziunea şi să obţină sprijin din partea femeilor cu multă experienţă din Organizaţia de Femei a UDMR. Din punctul nostru de vedere, fiecare administraţie publică locală ar trebui să aibă dialog şi parteneriat cu organizaţiile de tineret din localităţile respective. Aceasta este singura cale prin care putem, pe de o parte, să le atragem în administrarea problematicii cetăţeneşti, iar pe de altă parte, să le oferim un sprijin pentru punerea în practică a ideilor care promit a fi un succes. UDMR este convins că, atât la nivel local, cât şi internaţional, putem colabora pentru a sprijini şi promova echitatea şi egalitatea de gen, asigurând astfel că fiecare fată are oportunitatea de a-şi dezvolta potenţialul. Celebrând puterea şi capacitatea fetelor, nu doar îndeplinim o necesitate, ci şi recunoaştem contribuţia lor valoroasă. Avem convingerea că, atunci când fetele au putere, ele pot transforma pozitiv comunităţile şi pot contribui la o lume mai dreaptă şi mai echitabilă. Atunci când le dăm fetelor puterea de a învăţa, de a explora, ele ne pot ajuta să construim o lume mai prosperă, mai echitabilă şi mai paşnică. |
|
||||
|
"PSD-PNL au refuzat să dea banii pentru beneficiarii Legii nr. 154/2021" Guvernul PSD-PNL i-a minţit din nou pe beneficiarii Legii nr. 154/2021. Rectificarea bugetară nu prevede niciun ban pentru plata indemnizaţiei urmaşilor persoanelor persecutate pe motive etnice, aşa cum a decis Parlamentul României în anul 2021. În luna iunie, atrăgeam atenţia că rectificarea bugetară din toamnă este ultima şansă pentru aceşti oameni, mulţi dintre ei dobrogeni, să intre, în sfârşit, în drepturile oferite de lege. Iată că teama mea a fost îndreptăţită, şi Guvernul continuă să umilească această categorie a populaţiei. Ce rectificare să mai faci când tu, Marcel Ciolacu, cu pixul tău, ai alocat până acum peste 15 miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului, adică de 10 ori mai mult decât întreg bugetul pe anul 2024 al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Ceea ce este şi mai dureros e faptul că ministrul PNL al finanţelor, Marcel Boloş, spunea în luna februarie că "la prima rectificare bugetară o să propunem modificarea acestei nedreptăţi". Da, o minciună mare cât toată coaliţia bandiţilor PSD-işti şi PNL-işti la un loc. În realitate, aşa cum v-am demonstrat în nenumăratele interpelări şi adrese trimise către diferite instituţii ale statului, cei din Guvern, pur şi simplu, nu au avut niciodată intenţia de a plăti indemnizaţiile beneficiarilor Legii nr. 154/2021. Cu toate că am cerut răspunsuri clare şi măsuri urgente şi anul acesta, nici măcar nu s-au mai obosit să răspundă solicitărilor mele oficiale, la care au o obligaţie clară să răspundă. Da, ei sunt politicienii care vă vor cere peste două luni votul, ei sunt cei care o să vă mintă din nou că legile în România trebuie aplicate, ei sunt oamenii care au demonstrat că ţara noastră este la mâna unor grupuri de interese care sfidează deciziile Parlamentului! |
|
||||
|
"Agenţia S&P reconfirmă eficienţa măsurilor luate de Partidul Naţional Liberal pentru stabilitatea economiei româneşti" Prezenţa Partidului Naţional Liberal la guvernare este cauza pentru care România rămâne un stat stabil şi angajat complet îndatoririlor pe care şi le-a asumat faţă de partenerii statali şi privaţi din Europa, precum şi din afara ei. Dovada acestui fapt o reprezintă rapoartele specializate, realizate de către instituţiile private internaţionale din domeniu. Recent, agenţia de rating Standard & Poor's a reconfirmat, vineri, 11 octombrie 2024, ratingul datoriei guvernamentale şi perspectiva stabilă a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută. În opinia agenţiei, decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută de stocul moderat de datorie externă şi guvernamentală şi de perspectivele solide de creştere ale ţării noastre, începând cu anul 2025. Totodată, S&P anticipează că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă al UE, precum şi cele din cadrul Procedurii de Deficit Excesiv vor continua să ancoreze reformele politice ale autorităţilor române. În evaluarea realizată, S&P evidenţiază atât rezilienţa de care a dat dovadă piaţa muncii din ţara noastră, cât şi faptul că şomajul rămâne aproape de minimele istorice înregistrate. Principalii factori care ar putea conduce la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt reducerea substanţială a deficitului fiscal şi înregistrarea unui trend descendent al datoriei publice ca pondere din PIB. Totodată, scăderea costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale, prin îmbunătăţirea structurii datoriei, şi reducerea puternică a deficitelor externe pot reprezenta alţi factori pozitivi pentru ratingul de credit al României. Noua evaluare a cunoscutei agenţii de rating este un semnal bun pentru investitorii români şi străini, fiind o reconfirmare a faptului că PNL a luat cele mai bune măsuri pentru a combate efectele crizelor succesive din ultima perioadă. PNL va continua implementarea reformelor pe care România şi le-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deoarece dezvoltarea economică a ţării noastre depinde de modul în care statul va şti să pună pe baze sănătoase cheltuielile publice şi interacţiunea cu cetăţeanul. |
|
||||
|
"Agenţiile de rating confirmă stabilitatea macroeconomică a României: un semnal de încredere şi garanţia unei direcţii sigure" România continuă să primească confirmări internaţionale privind stabilitatea sa macroeconomică şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung. După ce, în luna august, agenţia de rating Fitch a confirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă pentru România, acum, agenţia Standard & Poor's vine cu aceeaşi evaluare, confirmând soliditatea economiei româneşti. Aceste evaluări sunt o dovadă clară a stabilităţii macroeconomice, pe care o asigură Guvernul Ciolacu, şi un semnal puternic de încredere în capacitatea României de a-şi consolida poziţia pe piaţa globală. Această recunoaştere internaţională nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei schimbări semnificative în modelul economic pe care România îl urmează. Trecerea la un model bazat pe investiţii masive, producţie internă şi crearea de locuri de muncă au fost esenţiale pentru reducerea vulnerabilităţilor economice şi pentru consolidarea creşterii economice durabile. În doar câteva luni, Guvernul a reuşit să reducă inflaţia de la 10,3%, în iunie 2023, la 4,6%, o realizare semnificativă care a avut un impact pozitiv asupra puterii de cumpărare a românilor. Un alt indicator important, care subliniază succesul Guvernului, este creşterea numărului de salariaţi, care a ajuns la un nivel record postdecembrist de 5,16 milioane de persoane. Aceste locuri de muncă nu doar că aduc venituri stabile pentru români, dar contribuie şi la dezvoltarea pieţei interne şi la atragerea de noi investiţii. Guvernul Ciolacu a arătat că doar prin stimularea producţiei locale şi creşterea investiţiilor se poate crea un cadru economic favorabil, fără a recurge la măsuri de austeritate care au afectat ţara în trecut. Însă, pe lângă aceste rezultate remarcabile, România are în continuare mult de lucru pentru a asigura o dezvoltare pe termen lung. Consolidarea bugetară va fi esenţială în următorii şapte ani şi trebuie realizată prin măsuri inteligente, cum ar fi raţionalizarea cheltuielilor şi creşterea colectării veniturilor. În acest sens, digitalizarea ANAF şi combaterea evaziunii fiscale vor juca un rol crucial în asigurarea resurselor necesare pentru continuarea investiţiilor şi dezvoltarea infrastructurii. Ceea ce este important de subliniat este că această consolidare nu trebuie să se facă prin creşteri de taxe sau politici de austeritate, aşa cum am văzut în perioada 2009-2011, când românii au fost puternic afectaţi de măsuri drastice. PSD a contestat constant acea politică, iar Guvernul actual este hotărât să continue pe drumul stabilităţii economice şi al investiţiilor strategice, fără a impune noi poveri fiscale asupra cetăţenilor. Agenţia Standard & Poor's a confirmat că direcţia pe care o urmează România, sub guvernarea condusă de PSD, este cea corectă: producţie, investiţii, locuri de muncă şi stabilitate macroeconomică. Acestea sunt fundamentele pe care se construieşte un viitor sigur şi prosper pentru toţi românii. Guvernul Ciolacu a demonstrat că are capacitatea de a naviga prin provocările economice şi de a menţine România pe drumul cel bun, oferindu-ne tuturor motive de încredere în viitor. |
|
||||
|
"Iaşiul - Centru Ortodox Mondial: Sărbătoarea Sfintei Parascheva" Ne aflăm, din nou, într-o perioadă de mare însemnătate pentru credinţa şi spiritualitatea românilor: Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Oraşul Iaşi devine, ca în fiecare an, inima spirituală a Ortodoxiei, aducând la un loc sute de mii de pelerini, nu doar din România, ci şi din întreaga lume. Iaşiul se afirmă astfel ca un centru ortodox mondial de o amploare grandioasă, în rând cu alte mari locuri de pelerinaj de pe glob, precum Santiago de Compostela din Spania, Lourdes din Franţa sau Muntele Athos din Grecia. Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva nu este doar cel mai important eveniment religios din România, ci şi unul dintre cele mai mari din Europa de Est. Această sărbătoare depăşeşte cu mult dimensiunile unui eveniment local, transformând Iaşiul într-un loc de referinţă pe harta mondială a spiritualităţii. Oraşul nostru atrage anual sute de mii de credincioşi din toate colţurile lumii, oameni uniţi de dorinţa de a găsi alinare, speranţă şi putere prin rugăciune. Prin această afluenţă extraordinară, Iaşiul se înscrie alături de locuri de pelerinaj cu renume global, cum ar fi Ierusalimul sau Mecca, dovedind că spiritul ortodox şi credinţa adâncă a românilor îşi găsesc o rezonanţă puternică şi la nivel internaţional. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, reprezintă un simbol al sacrificiului, al iubirii necondiţionate pentru aproape şi al puterii credinţei. În faţa ei, credincioşii îşi găsesc refugiul spiritual, iar acest pelerinaj devine un act colectiv de comuniune, de rugăciune şi de apropiere de valorile fundamentale ale creştinismului. Este, de asemenea, o mărturie vie a puterii rugăciunii, care uneşte sufletele şi aduce împreună comunităţi întregi într-un spirit de pace şi reconciliere. Iaşiul, în aceste zile, nu este doar un loc al pelerinajului, ci un veritabil centru al spiritualităţii mondiale, unde rugăciunea devine limbajul universal care apropie popoarele. Importanţa acestui eveniment transcende graniţele noastre naţionale, iar ecoul său se resimte în întreaga lume ortodoxă şi dincolo de ea. Oraşul nostru, bogat în istorie, cultură şi spiritualitate, capătă o dimensiune globală, fiind recunoscut pentru rolul său în păstrarea şi promovarea valorilor ortodoxe. În contextul actual, într-o lume adesea marcată de tensiuni şi conflicte, Sărbătoarea Sfintei Parascheva este un prilej de a ne întoarce la esenţa credinţei noastre. Rugăciunea şi spiritualitatea sunt valori pe care noi, ca români, le-am moştenit de la strămoşii noştri şi pe care suntem datori să le păstrăm vii. Acestea nu doar că ne definesc identitatea, dar ne şi oferă puterea de a depăşi dificultăţile vieţii şi de a rămâne uniţi în faţa provocărilor. Sfânta Parascheva ne arată că, prin rugăciune şi credinţă, putem atinge pacea interioară şi putem construi un viitor mai bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Iaşiul, în aceste zile sfinte, devine locul unde românii îşi reafirmă spiritualitatea şi îşi redescoperă rădăcinile. Este un moment de reflecţie profundă pentru toţi cei care caută alinare şi ghidare spirituală, iar noi, ieşenii, suntem onoraţi să fim gazdele acestui extraordinar act de credinţă colectivă. Îi încurajez pe toţi românii, fie că vin în Iaşi, fie că se roagă de acasă, să-şi deschidă inimile către rugăciune, către compasiune şi către valori autentice. Sărbătoarea Sfintei Parascheva este o oportunitate nu doar de a ne apropia de Dumnezeu, ci şi de a întări legăturile care ne unesc ca naţiune. Prin rugăciune şi credinţă, putem găsi forţa de a construi o societate mai bună, mai dreaptă şi mai unită. Cu această ocazie, îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care contribuie la organizarea acestui pelerinaj, precum şi faţă de cei care vin să aducă un omagiu Sfintei Parascheva. Fie ca binecuvântarea ei să ne însoţească pe toţi şi să ne lumineze calea în aceste vremuri pline de provocări. |
|
||||
|
"PSD îşi bate joc de pensiile militarilor, minerilor, ceferiştilor şi siderurgiştilor!" Partidul Social Democrat nu încetează din a-şi bate joc de pensionarii români. În calitate de deputat liberal de Alba, m-am zbătut, alături de colegii mei, să elaborez propunerile legislative necesare pentru a face dreptate pensionarilor militari, minerilor, ceferiştilor şi siderurgiştilor. Însă, PSD nu dă doi bani pe nevoile şi familiile acestora, refuzând să discute în cadrul structurilor parlamentare iniţiativele Partidului Naţional Liberal. Am să explic, pe scurt, cum sabotează PSD proiectul de lege referitor la pensiile militarilor, cu precizarea că la fel procedează şi în cazul proiectului de lege al PNL referitor la "îngheţarea" pensiilor pentru mineri, ceferişti şi siderurgişti. Deşi am solicitat adoptarea proiectului în regim de urgenţă, PSD a refuzat încuviinţarea procedurii, după care a refuzat repartizarea proiectului la comisiile raportoare, pe motiv că aşteaptă punctul de vedere de la Guvern, singurul scop al acestei decizii fiind dorinţa de a îngreuna cât se poate de mult adoptarea proiectului şi transformarea sa într-o lege care să ofere beneficiarilor săi demnitatea pe care PSD-ul le-a furat-o ani la rând. În ceea ce priveşte pensionarii mineri, am avut onoarea de a purta, săptămâna trecută, discuţii detaliate cu reprezentanţii acestora, discuţii în cadrul cărora aceştia şi-au exprimat mâhnirea cu privire la modul în care PSD şi Marcel Ciolacu îi tratează, după ce şi-au petrecut o viaţă întreagă în întuneric, îngheţându-le pensiile. Singura lor "vină" este că s-au pensionat în baza legii, care le permitea beneficiarilor grupei I de muncă un stagiu de cotizare mai mic, dar şi o contributivitate mai generoasă. De asemenea, minerii au transmis că îl aşteaptă pe Marcel Ciolacu şi pe colegii săi de la PSD, care gândesc din birourile lor din Bucureşti măsuri care afectează minerii din ţară, să facă o vizită la galeriile de mină din Apuseni şi să vadă dacă rezistă câteva ore măcar. Eu nu voi renunţa la această luptă pentru drepturile pensionarilor militari, mineri, ceferişti şi siderurgişti, indiferent de câte piedici şi obstacole PSD-iste mă voi lovi. Partidul Naţional Liberal este singurul partid care a făcut întotdeauna dreptate seniorilor României şi celor care au clădit ţara aceasta cu sudoarea frunţii şi a mâinilor lor. |
|
||||
|
"Situaţiile de abuz din sistemul de protecţie a copiilor trebuie să fie aspru pedepsite" M-am adresat oficial ministrului muncii şi solidarităţii sociale, printr-o interpelare parlamentară, solicitând lămuriri edificatoare privind situaţiile de abuz din sistemul de protecţie a copiilor. Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, abuzurile sexuale ale copiilor aflaţi în îngrijirea statului constituie în continuare un fenomen îngrijorător. Astfel, dintre cele 84 de investigaţii penale privind abuzul asupra copiilor instituţionalizaţi, doar şapte s-au finalizat cu condamnări definitive, informaţiile nefiind însă complete din cauza refuzului unor DGASPC-uri judeţene de a furniza datele referitoare la comportamentele abuzive ale angajaţilor. Conform respectivelor investigaţii, unul dintre asistenţii maternali condamnaţi este din judeţul Bacău. În finalul documentului, am solicitat conducerii MMSS să îmi răspundă la următoarele întrebări: "1. Câţi angajaţi din cadrul DGASPC-urilor judeţene au fost condamnaţi pentru abuzuri (sexuale, fizice, emoţionale) asupra copiilor aflaţi în protecţie specială în perioada 2020 - 2024? 2. Câţi dintre angajaţii condamnaţi în perioada 2020 - 2024 sunt asistenţi maternali? 3. Care sunt tipologiile de abuzuri identificate, cum au fost gestionate situaţiile şi ce sancţiuni au primit vinovaţii? 4. Ce măsuri de prevenire a abuzurilor sunt implementate de către MMSS în vederea asigurării climatului de siguranţă a copiilor ocrotiţi de stat? 5. Pentru ce faptă a fost condamnat asistentul maternal din judeţul Bacău şi ce sentinţă a primit?". Îmi exprim încrederea că voi primi un răspuns pertinent la această intervenţie oficială, astfel încât atât băcăuanii, cât şi românii să cunoască adevărata realitate din sistemul de protecţie a copiilor. Decidenţii statului trebuie să intervină drastic în astfel de cazuri, pentru a proteja interesul superior al copiilor, deoarece grija trebuie reflectată nu doar prin alocările bugetare, ci şi prin acţiuni concrete şi predictibile, care să le uşureze viaţa în instituţiile cu atribuţii specifice în acest sens. Consider că abuzul, de orice fel, asupra copiilor trebuie aspru pedepsit, mai ales cele sexuale comise împotriva orfanilor instituţionalizaţi, oricum traumatizaţi şi lipsiţi de dragostea părintească, fără a avea vreo vină. |
|
||||
|
Cu o săptămână în urmă, colegii noştri de la PNL au făcut un mare caz în spaţiul public, acuzând că PSD le blochează proiectul de lege prin care rezolvă problema pensionarilor militari. Ceea că mă deranjează cel mai mult nu este minciuna, pentru că au spus multe minciuni până acum, una în plus nu mai contează. PSD nu a blocat nimic. Mă deranjează, în schimb, cinismul celor de la PNL, care încearcă să se folosească de pensionarii militari, în scop electoral, ca de o masă de manevră care poate fi mutată cum vor ei pentru a obţine mai multe procente în campanie. De ce spun acest lucru? Pentru că problema privind actualizarea pensiilor militare raportate la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate nu este una nouă. Această chestiune exista şi în momentul în care premier era Nicolae Ciucă, fost militar şi dânsul. Te-ai fi aşteptat ca un fost militar de carieră să îşi rupă cămaşa de pe el pentru pensiile militare. Dar nu a fost aşa. Chiar în acea perioadă, în care Nicolae Ciucă era premier, Guvernul a adoptat Proiectul de Lege privind pensiile de serviciu, în care erau reglementate şi cele militare. Dacă era atât de preocupat de doleanţele pensionarilor militari, premierul Ciucă ar fi putut foarte bine să facă atunci reglementarea pe care o cere acum în plină campanie prezidenţială. Dar n-a făcut-o. Şi dânsul ştie bine de ce nu a făcut-o. Pentru că această lege era jalon în PNRR. Şi nu era doar un jalon referitor la pensii, ci un jalon referitor la reforma fiscal-bugetară. Iar cei de la Comisia Europeană i-au transmis premierului Nicolae Ciucă faptul că o astfel de reglementare ar afecta echilibrul bugetar. Iar domnul Ciucă a decis ca legea să fie adoptată fără actualizarea pensiilor militare. Acesta este primul pas făcut de domnul Ciucă în această chestiune. De aici încolo vedem cu se manifestă ipocrizia în toată splendoarea ei. De la finalul lunii aprilie, avem în Comisia pentru buget Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2024 privind anumite drepturi ale personalului militar. În acest proiect, cu numărul de înregistrare PL-x nr. 262/2024, membrii comisiei au depus un amendament în sensul dorit de pensionarii militari. Dar ce să vezi! Din aprilie şi până în prezent, proiectul zace în comisia condusă de domnul preşedinte Iulian Huţucă, deputat PNL. Ar fi putut în orice moment să pună proiectul pe ordinea de zi, pentru votul final. Dar iată ipocrizia PNL: la televizor spun că se luptă pentru pensionarii militari, dar în Parlament ţin proiectele de lege la sertar. Ipocrizia merge însă şi mai departe. Deşi ştiau că pe traseul parlamentar există deja o soluţie pentru pensionarii militari, domnul Ciucă şi PNL mai depun un alt proiect în Parlament, care în mare reglementează exact acelaşi lucru. E vorba de proiectul, înregistrat cu PL-x nr. 540/2024, pentru modificarea Legii nr. 223/2015. Există totuşi o diferenţă semnificativă din punct de vedere electoral şi de aceea îi acuz pe cei de la PNL că vor să se folosească de pensionarii militari ca de o masă de manevră. Mare diferenţă e că nu mai e un proiect impersonal, de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului, ci un proiect semnat de PNL, ca să dea bine pe broşurile electorale. Cu tot respectul, stimaţi colegi liberali, este dezgustător ceea ce faceţi. Dar tot PNL a blocat şi această iniţiativă, după ce, domnul Ciucă a dorit să-şi asume personal rezolvarea cerută de pensionarii militari, deşi nu a făcut-o nici când a fost premier, nici când colegul său de partid la Comisia de buget a blocat iniţiativa. A convenit în schimb cu actualul premier Marcel Ciolacu să facă un alt proiect, cu asistenţa Ministerului Apărării şi a Ministerului de Interne, pe care să-l depună în Parlament cei doi preşedinţi ai partidelor care formează coaliţia de guvernare. Doar că nici acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că domnul Ciucă a decis să rupă coaliţia politică, pe motiv că PSD a refuzat să voteze o lege pentru un singur om, anume pentru tătucul PNL, domnul Iohannis. Acesta e motivul pentru care nici până astăzi nu avem niciun proiect adoptat pentru pensionarii militari. Totul a fost un joc electoral al lui Nicolae Ciucă şi al PNL. O bătaie de joc la adresa unei categorii de pensionari care merită tot respectul nostru. A spus bine domnul Ciucă în emisiunea lui Măruţă că, citez, "nu are nici onoare, nici respect, nici predictibilitate", am încheiat citatul. Nu v-a blocat nimeni proiectele pentru pensionarii militari, stimaţi colegi de la PNL, pur şi simplu, le-aţi încurcat între ele. Nu mai minţiţi pensionarii militari! PSD va vota primul proiect, din cele menţionate, care va ajunge la votul final în plen. |
|
||||
|
"Abuzul de putere este definiţia PSD-ului!" Spre deosebire de mulţi dintre colegii mei liberali, eu nu am fost deloc surprins de faptul că deciziile Curţii Constituţionale au ajuns să fie la cheremul şi poftele preşedintelui PSD. De când am intrat în politică, pentru a-i sluji pe suceveni, am înţeles că PSD este un pericol major pentru democraţie şi o barieră pentru dezvoltare. Pentru judeţul meu, Suceava, PSD a însemnat doar sărăcie, subdezvoltare şi pierderi de oportunităţi. Am înţeles, încă din urmă cu mulţi ani, că PSD are în continuare aceleaşi metehne ca ale fondatorului său, Ion Iliescu. Abuzul de putere, subordonarea şi politizarea instituţiilor, intimidarea autorităţilor autonome, ameninţarea mediului privat şi destructurarea sectorului nonguvernamental sunt acţiuni de la care PSD nu s-a abătut în ultimele decenii. Mulţi români au fost păcăliţi de faptul că noua conducere a PSD ar putea fi mai bună şi mai curată decât PSD-ul lui Dragnea sau al lui Năstase. Dimpotrivă, PSD-ul de astăzi demonstrează că poate să fie şi mai toxic pentru democraţie, şi mai dăunător dezvoltării României. Am relatat recent presei locale din Suceava un alt exemplu care vorbeşte de la sine despre modul toxic în care PSD vrea să îşi subordoneze inclusiv structurile asociative ale firmelor româneşti. Personal am fost contactat de către reprezentanţi ai Asociaţiei IMM-urilor din Suceava, care mi-au relatat modul agresiv şi încercarea PSD de a controla asociaţia în scopuri politice. I-am liniştit şi le-am explicat şi dânşilor că acesta este PSD - un partid toxic, urmaş al comuniştilor, care vrea toată puterea şi ar face orice pentru a pătrunde şi controla toate straturile societăţii. Comuniştii ar fi fost mândri de ei! Voi face toate eforturile posibile să le explic sucevenilor că votul din acest an este esenţial pentru viitorul ţării noastre şi că singurul partid care poate să garanteze instituţii democratice şi funcţionale, dezvoltare şi investiţii, precum şi prosperitate, este Partidul Naţional Liberal. AUR aduce doar dezbinare şi ură, USR, dezamăgire, iar PSD ne întoarce tot mai aproape de comunism. |
|
||||
|
"Digitalizarea şi securitatea frontierelor terestre sunt prioritatea PNL!" La propunerea Ministerului de Finanţe, condus de PNL, şi a Autorităţii Vamale Române, Guvernul României a aprobat Programul multianual de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii vamale (P.M.M.D.I.V.), program reglementat prin O.U.G. nr. 76/2024 şi derulat în perioada 2025-2030. Cu o valoare de un miliard de lei, programul prevede implementarea obiectivelor de investiţii ale structurilor teritoriale ale AVR, care funcţionează în cadrul direcţiilor regionale vamale: Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Timişoara. Scopul programului este în acord cu dezideratele Partidului Naţional Liberal, anume digitalizarea, simplificarea procedurilor administrative, îmbunătăţirea securităţii graniţelor şi combaterea evaziunii fiscale. Valoarea totală a celor 123 de obiective de investiţii, prevăzute prin program, este de aproape un miliard de lei şi presupune: 22 de lucrări de modernizare, 31 de lucrări de abilitare, 22 de proiecte de dezvoltare a bazelor materiale şi 48 de proiecte cu dotări de echipamente. Ministerul Finanţelor va împuternici Autoritatea Vamală Română, în calitate de administrator al infrastructurii specifice vizate de P.M.M.D.I.V., să organizeze şi să deruleze, în condiţiile legii, procedurile de licitaţie publică pentru realizarea obiectivelor de investiţii urmărite în program. Printre principalele direcţii pe care Autoritatea Vamală le are în vedere pentru îmbunătăţirea rolului birourilor vamale de frontieră şi clasificarea acestora în structuri organizatorice cu risc vamal şi/sau fiscal mic, moderat şi ridicat se numără combaterea riscurilor financiare la care sunt expuse operaţiunile vamale, aplicarea uniformă a controalelor vamale în scopul împiedicării operatorilor economici să vizeze anumite birouri vamale cu un nivel scăzut de control, natura şi volumul operaţiunilor vamale derulate. Partidul Naţional Liberal va susţine toate măsurile menite să întărească securitatea frontierelor României, segment esenţial în eforturile susţinute ale statului român de a obţine acordul tuturor statelor membre UE pentru a adera şi terestru la spaţiul Schengen. |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Subliniez importanţa unui proiect de anvergură pentru regiunea Moldovei: construirea noului sediu al Operei Naţionale Române din Iaşi. Această iniţiativă, de o semnificaţie culturală majoră, reprezintă un pas esenţial în dezvoltarea infrastructurii culturale naţionale şi în consolidarea rolului cultural al Iaşiului, ca pol central al regiunii. Prin alocarea unui teren de 9.510 mp în zona Copou şi prin sprijinul financiar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, Iaşiul va beneficia de o investiţie istorică, în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro, menită să ofere instituţiei noastre lirice un spaţiu adecvat pentru spectacole de mare amploare. Această finanţare asigură derularea proiectului în condiţii optime, dar succesul său va depinde de angajamentul nostru, al tuturor, de a sprijini această iniţiativă, de la elaborarea documentaţiei, până la finalizarea lucrărilor. În actualul context, Opera Naţională Română din Iaşi îşi desfăşoară activitatea într-o clădire istorică, dar insuficientă pentru a găzdui o instituţie de o asemenea importanţă. Lipsa de spaţiu limitează capacitatea de a extinde repertoriul artistic, iar o nouă infrastructură este esenţială pentru diversificarea spectacolelor şi pentru atragerea unui public mai numeros, atât din România, cât şi din Republica Moldova şi alte ţări vecine. Prin acest sediu, Iaşiul va deveni un veritabil hub cultural regional, o poartă către Europa, sprijinind colaborarea transfrontalieră şi promovând valorile noastre naţionale. Acest proiect este mai mult decât o clădire nouă, este o dovadă a angajamentului statului român faţă de cultură şi faţă de dezvoltarea echitabilă a tuturor regiunilor istorice. Este o promisiune făcută cetăţenilor Moldovei, că Iaşiul va rămâne un punct de referinţă pentru excelenţa artistică. Voi continua să susţin acest proiect în Parlament, urmărind îndeaproape evoluţia sa şi asigurând transparenţa etapelor de implementare. În încheiere, vă solicit sprijinul pentru acest proiect, atât prin susţinerea financiară, cât şi prin implicarea activă în demersurile care ne vor ajuta să realizăm acest obiectiv ambiţios. Iaşiul şi întreaga regiune au nevoie de acest sediu, de o Operă modernă, la standarde internaţionale, iar viitorul culturii noastre depinde de acţiunile pe care le întreprindem astăzi. |
|
||||
|
"Patrihoţia PSD de la Casa de comerţ Unirea!" Încă de când a apărut ideea comunistă a lui Daea privind gostatele de stat, cunoscând foarte bine modul în care PSD a devalizat agricultura, mi-am pus întrebarea legitimă - ce tun financiar mai croiesc urmaşii comuniştilor, sub argumente patriotice? Am solicitat, încă de atunci, explicaţii de la ministrul în funcţie privind modul în care Casa de comerţ Agroalimentar UNIREA va acţiona într-o piaţă liberă, modalităţile de finanţare şi, mai ales, cum îi va sprijini în mod real pe producătorii români. Evident că nu mi s-a răspuns la întrebări, ci doar am fost asigurat că o să fie bine! Pentru cine a fost bine, abia acum aflăm, ca urmare a anchetelor declanşate de către procurori, de unde descoperim cum au ajuns banii publici în buzunarele grupărilor mafiote din PSD. Prejudiciul adus de PSD agriculturii româneşti nu se rezumă doar la sumele sifonate prin Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA. Prejudiciul adus de PSD fermierilor români este mult mai mare. Datele Institutului Naţional de Statistică, publicate joi, ne arată o prăbuşire cu peste 10% a exporturilor agricole şi o creştere cu peste 2,4% a importurilor! Ăsta da patriotism marca PSD! Incapacitatea actualului ministru de a gestiona invazia de importuri, nu numai ucrainene, şi de a nu găsi soluţii moderne, astfel încât fermierul român să poată să-şi vândă producţia, ne va conduce la o distrugere sistematică a competitivităţii fermierilor români. Degeaba produci, dacă nu ai unde şi cui să vinzi. Şi, ca să înţelegem cum arată incompetenţa până la capăt a actualului ministru al agriculturii, nu trebuie decât să vedem cum s-a oferit el să dea consultanţă Egiptului pentru realizarea de sisteme de irigaţii. Nu este o glumă! Este chiar declaraţia ministrului, care nu a reuşit să irige nici 10 ha în plus la nivel naţional, de când este ministru, care nu are nicio viziune pentru acest sector cu o pondere uriaşă în PIB-ul naţional şi comerţul internaţional al României. Cel mai agresiv şi mai nociv dăunător pentru agricultura românească rămâne PSD, şi acesta nu se combate decât prin vot pentru PNL! |
|
||||
|
"Guvernul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu promovează măsuri de eficientizare a cheltuielilor publice!" Sub conducerea lui Marcel Ciolacu, România face un pas semnificativ spre responsabilitate fiscală şi eficienţă economică, în contextul unei campanii electorale. Este remarcabil că, în această perioadă, premierul a adoptat măsuri care nu doar că vizează optimizarea cheltuielilor publice, dar şi sprijinirea contribuabililor corecţi. Marcel Ciolacu este primul premier care a avut curajul de a implementa măsuri fiscal-bugetare cu scopul de a reduce cheltuielile statului, ceea ce ar trebui să fie un standard pentru toţi cei care gestionează banii publici. Aceste măsuri reflectă un angajament clar faţă de transparenţă şi eficienţă, esenţiale pentru o guvernare responsabilă. Ordonanţa adoptată de Guvern este un exemplu concret de cumpătare în gestionarea banului public. Prin ştergerea dobânzilor şi penalităţilor pentru cei care îşi achită datoriile, se stimulează conformarea fiscală şi se promovează un climat economic favorabil. În plus, bonificaţia de 3% pentru contribuabilii corecţi este o premieră care recompensează responsabilitatea fiscală şi încurajează onestitatea în relaţia cu statul. De asemenea, măsurile de redistribuire a fondurilor pentru investiţii şi creşterea plafonului de împrumut pentru autorităţile locale sunt esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor şi pentru realizarea proiectelor de infrastructură necesare. Aceste decizii vor contribui la revitalizarea economiei locale şi la asigurarea unor condiţii mai bune pentru cetăţeni. Marcel Ciolacu demonstrează, prin acţiunile sale, că este un lider dedicat, capabil să facă faţă provocărilor actuale, menţinând în acelaşi timp o viziune pe termen lung pentru România. Este un moment crucial în care, prin responsabilitate şi măsuri concrete, putem construi o societate mai echitabilă şi mai prosperă. Cu o reducere a inflaţiei şi reforme semnificative în domeniul pensiilor, Guvernul Ciolacu îşi dovedeşte angajamentul faţă de bunăstarea tuturor românilor. Aceasta este o oportunitate pentru a continua pe acest drum al progresului, asigurând un viitor mai bun pentru fiecare cetăţean al ţării. |
|
||||
|
"Sistemul de pensii din România se apropie de colaps" Conform datelor INS, în ţara noastră, rata sărăciei relative, care măsoară ponderea persoanelor sărace în totalul populaţiei pentru grupa de vârstă de 65+ ani a urcat în ultimii 10 ani de la 14,4% la 19,5%! În plus, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat a făcut un sondaj din care a reieşit că aproape 50% dintre români n-au nicio economie pentru bătrâneţe. Şi vă reamintesc că toate aceste datorii, pe care România le acumulează acum, într-un ritm mai rapid ca niciodată, pentru a finanţa imensul deficit bugetar din prezent, reprezintă, de fapt, banii altora, ai celor care au economisit în alte ţări şi care îi împrumută pe un termen limitat ţării noastre, ca pe urmă ei să le fie rambursaţi cu o dobândă - iar aceste datorii astronomice vor fi plătite de copiii şi nepoţii noştri! Peste 6, 7 ani va veni, dintr-o dată, valul acesta de pensionări ale celebrilor decreţei, care se va răsfrânge pe sistemul public de pensii, pe sistemul de sănătate - servicii medicale, infrastructură medicală etc. Şi cine va fi de vină? Cine va fi tras la răspundere pentru situaţia la care, astăzi, nu ne gândim, dar care, mâine, ne va arunca în colaps?! Guvernanţii de azi? Peste 7 ani vor fi în lada de gunoi a istoriei! De aceea, sunt convins că, la aceste alegeri, românii vor vota pentru o nouă Românie, una în care politicieni adevăraţi, patrioţi, vor lupta pentru interesul ţării, ci nu pentru interesele de partid sau personale care au distrus orice posibilitate pentru o pensie şi bătrâneţe decentă! Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
"Creşterea veniturilor românilor - un pas spre un viitor mai bun pentru toţi românii!" Într-o perioadă în care stabilitatea financiară este esenţială, măsurile PSD au adus un suflu nou economiei româneşti, reflectându-se în creşterea salariilor şi protejarea puterii de cumpărare. În timp ce scena politică este zguduită de conflicte şi calcule electorale, PSD demonstrează că veniturile românilor şi stabilitatea economică sunt priorităţile sale. Pensia medie din România a depăşit pragul de 500 de euro, iar salariul mediu net a trecut pragul de 1.000 de euro, promisiuni făcute la intrarea în guvernare şi îndeplinite. Comparativ cu noiembrie 2021, salariul mediu net a înregistrat o creştere impresionantă de peste 40% - de la 3.645 de lei la 5158 lei! Faţă de luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,8%, iar indicele câştigului salarial real a crescut cu 108,3%. Salariul minim a crescut cu peste 60%, oferind mai multă siguranţă financiară. Aceste date nu sunt doar statistici, ele reprezintă o îmbunătăţire reală a calităţii vieţii pentru mulţi români. Conform INS, în septembrie, inflaţia a scăzut la 4,6%, faţă de 5,1% în luna august a acestui an. Mai mult, inflaţia produselor alimentare a fost mai mică, atingând doar 3,8%. Eliminarea speculei din comerţul cu alimente şi din piaţa de energie sunt doar câteva dintre acţiunile care au contribuit la aceste rezultate pozitive. Cu o inflaţie în scădere, puterea de cumpărare a salariaţilor a crescut cu 8,3% faţă de anul trecut, permiţându-le să îşi îndeplinească mai uşor dorinţele şi nevoile. Toate acestea sunt progrese care demonstrează angajamentul PSD de a-şi respecta promisiunile de a proteja şi îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor săi, chiar şi în faţa provocărilor economice. În ciuda atacurilor politice, Marcel Ciolacu şi echipa PSD rămân concentraţi pe agenda cetăţeanului şi pe creşterea economică a României. Este timpul să sprijinim munca cinstită şi să asigurăm un trai decent pentru toţi românii. Este timpul să ne unim forţele pentru a susţine o guvernare stabilă şi eficientă pentru un viitor mai bun pentru toţi români! |
|
||||
|
"Punct la democraţia din România - Curtea Constituţională" Într-o Românie în care politicienii preferă să se alinieze unor interese obscure şi să facă jocurile celor puternici, europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă este printre puţinii care au curajul să spună adevărul, chiar dacă asta înseamnă să atragă asupra ei furia întregului sistem. Fapt ce nu este doar o simplă confruntare politică, ci o încercare clară de a reduce la tăcere o voce incomodă, prin orice mijloace posibile, inclusiv prin abuzarea unicii autorităţi de jurisdicţie constituţională faţă de orice altă autoritate publică şi care are, conform Constituţiei, rolul de garant al supremaţiei acesteia. Recent, am văzut în speţa Diana Şoşoacă cum Curtea Constituţională a României (CCR) a devenit un instrument folosit împotriva ei. În loc să-şi menţină rolul de arbitru neutru al litigiilor constituţionale, CCR a fost atrasă în acest joc politic murdar, susţinând acţiuni care vizează direct reducerea la tăcere a unei voci incomode pentru ei, nu şi pentru miile de români care au semnat pentru susţinerea ei în a participa la alegerile prezidenţiale. Aceasta nu este doar o lovitură la adresa unui europarlamentar, ci un atac la adresa democraţiei şi a libertăţii de exprimare din România. Motivaţiile Curţii sunt de multe ori atât de confuze şi contradictorii, încât par scrise fără nicio rigoare juridică. De fapt, oricine le-ar citi ar observa că raţionamentele invocate nu au nicio coerenţă. Până şi un copil de grădiniţă ar putea oferi o explicaţie mai logică şi mai clară decât cea propusă de judecătorii Curţii Constituţionale. Aceasta arată nu doar o lipsă de profesionalism, dar şi o dispreţuire profundă faţă de cetăţenii acestei ţări, care merită un sistem juridic corect şi transparent. În loc să fie un bastion al dreptăţii, CCR a devenit un instrument de represiune, distorsionându-şi complet rolul şi atribuţiile. În mod normal, o instituţie precum CCR ar trebui să fie deasupra disputelor politice şi să protejeze cetăţenii de abuzuri. Dar vedem cum, prin decizii contradictorii şi motivaţii hilare, această instituţie alege să sprijine un sistem care se teme de cei ce îndrăznesc să se ridice împotriva lui, susţinând o altă opinie. Dar niciun motiv fabricat nu va reuşi să acopere adevărul, toate aceste atacuri arată clar că sistemul se teme de ea. În loc să o lase să îşi facă treaba pentru care a fost aleasă de români, vor să o reducă la tăcere, să îi închidă gura şi să o pedepsească pentru curajul ei. Este absolut ruşinos că am ajuns ca o instituţie de o asemenea importanţă să fie folosită în astfel de jocuri de culise, doar pentru a-i opri pe cei care îndrăznesc să spună lucrurilor pe nume. Ce nu s-a înţeles este faptul că Diana Şoşoacă nu este o persoană care să se lase intimidată de astfel de manevre murdare. Indiferent de deciziile lor, indiferent de ameninţările sau presiunile care vin din partea unui sistem care încearcă să o oprească, ea va continua să lupte, cu şi mai multă forţă şi determinare. Ceea ce o diferenţiază de restul politicienilor este integritatea cu care îşi duce bătăliile. Diana Şoşoacă nu se ascunde în spatele imunităţii parlamentare sau al privilegiilor funcţiei. Ea este în stradă, alături de români, vorbind despre lucruri pe care mulţi le evită din teama de a-şi pierde poziţia sau favorurile politice. Atacurile murdare la adresa sa arată disperarea celor care nu pot accepta că există o voce puternică şi necontrolabilă în politica românească. În loc să îi fie frică, ea continuă să fie acolo, expunând minciunile şi jocurile de culise ale celor care se cred intangibili. Aceste încercări, de a o supune şi de a o reduce la tăcere, nu fac decât să dezvăluie ipocrizia şi frica celor care conduc acest sistem. Dacă Diana Şoşoacă nu ar fi fost un pericol real pentru ei, nu ar fi simţit nevoia să apeleze la astfel de măsuri extreme pentru a o reduce la tăcere. Însă, cu fiecare încercare de a o doborî, ei nu fac altceva decât să-i crească popularitatea şi să întărească şi mai mult încrederea românilor în ea. Curtea Constituţională ar trebui să fie un bastion al dreptăţii, nu un tribunal politic care îşi adaptează deciziile în funcţie de comenzile politice primite. Astăzi, prin decizia fără precedent emisă de judecătorii CCR, care a atras criticile marii majorităţi a clasei politice din ţară şi din străinătate şi a societăţii civile din România şi din toată lumea, se încalcă art. 9 şi 10, titlul I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la libertatea de gândire şi libertatea de exprimare. Diana Şoşoacă nu este doar o voce puternică, ci un simbol al rezistenţei împotriva unui sistem care preferă tăcerea şi supunerea oarbă. Aşa că, în loc să o atace şi să o reducă la tăcere, ar trebui să o respectăm pentru curajul şi integritatea de care dă dovadă. România are nevoie de oameni ca ea, cărora să nu le fie frică a înfrunta nedreptăţile, chiar şi atunci când toate instituţiile par să fie împotriva lor. Diana Şoşoacă ne demonstrează că adevăratul curaj nu constă în funcţii sau în titluri, ci în a nu te lăsa învins de un sistem care încearcă să te oprească. |
|
||||
|
"Ne aşteaptă o criză energetică fără precedent în anul viitor" Potrivit unei analize a "Asociaţiei Energia Inteligentă", preţul energiei electrice după plafonare va fi cu până la 120% mai mare decât înainte de plafonare. Practic, jumătate din populaţia României va plăti preţuri duble la energie electrică şi alte 40 de procente vor achita preţuri cu circa 75% mai mari decât în prezent. În acest context, Guvernul îi condamnă pe români la sărăcie şi disperare. Românii vor plăti preţuri mult mai mari doar pentru că statul refuză să ne protejeze. În prezent, preţurile energiei electrice efectiv achitate în medie de către consumatorii casnici sunt următoarele:
Preţul ofertat pentru perioada post-plafonare este cu 100 - 120% mai mare decât preţul de dinainte de plafonare. Faţă de preţul actual, tarifele vor fi cu 1,5 - 11% mai mari pentru utilizatorii cu un consum mai mare de 255 kWh/lună; cu 62 - 78% mai mari pentru românii cu un consum între 100 - 255 kWh/lună; cu 90 - 110% mai mari decât preţul actual al consumatorilor care un consum de până în 100 kWh/lună. În categoria de consum de sub 100 kWh pe lună sunt majoritatea consumatorilor (gospodăriilor) din România, adică, aproximativ 5 milioane, din totalul de 9 milioane. România nu mai poate fi sacrificată pe altarul intereselor străine. Avem nevoie de o revoluţie energetică care să protejeze poporul, nu profiturile corporaţiilor! Este inadmisibil ca, în timp ce marile corporaţii şi oligarhii îşi umflă buzunarele, noi, oamenii de rând, plătim preţul incompetenţei şi corupţiei guvernanţilor! Aceasta este o bătaie de joc la adresa poporului român! În loc să ia măsuri clare pentru a stimula concurenţa şi a scădea preţurile, ne amăgesc cu promisiuni goale şi lipsă de acţiune! |
|
||||
|
În timp ce PNL face jocuri de imagine pentru a mai aduna câteva voturi şi vorbeşte de ruperea Coaliţiei, iar partidele de opoziţie nu pot să ajungă la un acord pentru a depune o moţiune de cenzură, miniştrii PSD iau măsuri importante pentru cetăţeni. Datorită PSD, aproape 3,5 milioane de copii vor beneficia de alocaţii majorate de la 1 ianuarie 2025, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale sau parlamentarele. Astfel se dovedeşte că PSD este, în prezent, factorul de stabilitate în conducerea României. Premierul Ciolacu şi miniştrii social-democraţi se ocupă de guvernare, în timp ce restul partidelor sunt preocupate cu certurile şi jocurile de campanie. Conform Ministerului Muncii, alocaţiile vor creşte din 2025 cu rata medie anuală a inflaţiei din anul 2023, respectiv cu 10,4%. Astfel vor fi majorare de la 292 de lei la 323 de lei pe lună, pentru copiii peste 2 ani şi pentru tinerii care urmează cursuri liceale şi profesionale, şi de la 719 lei la 794 de lei pe lună, pentru copiii sub doi ani sau cei cu dizabilităţi cu vârsta până la 18 ani. O altă măsură importantă luată de Guvernul Ciolacu, care deja a intrat în vigoare de săptămâna trecută, se referă la combaterea scumpirilor mascate. Aşadar, populaţia nu va mai putea fi manipulată prin reducerea gramajului şi păstrarea preţului produselor. La dispoziţia premierului Marcel Ciolacu, ANPC a emis ordinul care combate acest tip de practici comerciale incorecte, înşelătoare, care în fapt reprezintă o scumpire mascată. În acest fel Guvernul completează măsurile care protejează puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei care erau cel mai afectaţi de aceste practici înşelătoare! La nivelul politicii externe, premierul Marcel Ciolacu a făcut toate demersurile posibile pentru a obţine sprijinul european în favoarea României, astfel încât, până la finalul acestui an, să aderăm la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre. În Consiliul JAI de săptămâna trecută se va prezenta situaţia actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, după ce, la 30 decembrie 2023, au fost eliminate controalele de la frontierele aeriene şi maritime ale UE cu Bulgaria şi România. O decizie favorabilă, în privinţa admiterii ţării noastre şi în Schengen terestru, ar fi posibilă şi este aşteptată în luna decembrie. Acestea sunt doar cele mai recente exemple care demonstrează că PSD guvernează cu adevărat pentru români şi continuă să ia decizii pentru creşterea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare, iar celelalte partide au intrat în campanie electorală şi recurg la orice scandaluri şi jocuri de imagine pentru a mai atrage voturi, fără niciun fel de interes pentru viaţa fiecărui cetăţean. |
|
||||
|
"Ţara noastră are cele mai aglomerate şcoli din Europa" Se pare că "România Educată" se regăseşte, probabil, doar în instituţiile de învăţământ cu directori numiţi politic de partidul din coaliţia de guvernare, pentru că în România reală, situaţia învăţământului este una tragică, ajungându-se la faptul paradoxal de a fi primite burse cu medii între notele 3 şi 5! În România reală există unităţi de învăţământ care nu sunt racordate la o sursă de apă potabilă sau care nu sunt prevăzute cu cabinet medical propriu, care nu sunt prevăzute cu grupuri sanitare în interior şi nu au prevăzute spaţii destinate depozitării alimentelor distribuite în cadrul Programului naţional "Laptele şi cornul", spre exemplu! În plus, conform celor mai recente sondaje europene, ţara noastră se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de elevi repartizaţi unui învăţător. Avem, practic, cele mai aglomerate clase din învăţământul primar, deşi o lege care să reglementeze situaţia se pare că există. În caz că nu ştiţi, noua Lege a învăţământului preuniversitar prevede ca: la creşă, la grupa mică, trebuie să fie între 5 şi 9 copii, la grupa mijlocie, între 8 şi 15 copii, iar la grupa mare, minimum opt, maximum 20, la grădiniţă, numărul preşcolarilor dintr-o grupă trebuie să fie minimum 10 şi maximum 20, în învăţământul primar, o clasă poate avea între 10 şi 22 copii, iar în învăţământul gimnazial, între 10 şi 26 elevi şi la liceu, numărul maxim de elevi dintr-o clasă este 26, faţă de 30, cât era prevăzut anterior. În consecinţă, în numele părinţilor din România, am adresat o întrebare parlamentară doamnei ministru Ligia Deca, prin care îi cer să îmi transmită când va remedia problema suprapopulării din unităţile de învăţământ, precum şi care sunt consecinţele în cazul în care prevederile legii privind numărul de elevi dintr-o clasă nu sunt respectate, indicându-mi ce poate face un părinte în acest caz. |
|
||||
|
"Menţinerea TVA-ului redus pentru alimentele de bază şi medicamente" În contextul discuţiilor recente dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, privind măsurile de reducere a deficitului bugetar, salut decizia de a menţine TVA-ul redus la 5% pentru alimentele de bază şi la 9% pentru medicamente pe parcursul anului viitor. Această măsură reprezintă un gest responsabil şi necesar pentru protejarea populaţiei, în special în contextul economic dificil pe care îl traversăm. Menţinerea acestor cote reduse de TVA este esenţială pentru a asigura accesul tuturor cetăţenilor la alimente de bază şi la medicamente, elemente vitale pentru un trai decent şi sănătos. Într-o perioadă în care costurile vieţii sunt în continuă creştere, iar inflaţia apasă pe umerii celor cu venituri mici, această măsură demonstrează că Guvernul înţelege gravitatea situaţiei şi acţionează în interesul cetăţenilor. Această decizie reflectă o politică social-democrată corectă, bazată pe principiul solidarităţii şi al protejării celor mai vulnerabili membri ai societăţii. Este important să ne asigurăm că, în eforturile de a reduce deficitul bugetar, nu sacrificăm nivelul de trai al populaţiei şi nu adâncim inegalităţile sociale. Categoriile cele mai expuse, cum sunt familiile cu venituri mici, persoanele vârstnice sau cele aflate în dificultate, trebuie să fie protejate de efectele unei crize economice, iar TVA-ul redus la produsele esenţiale este un instrument eficient în acest sens. Consider că această măsură, obţinută printr-un dialog constructiv cu partenerii europeni, este un exemplu de bună guvernare, care pune în centrul său interesul cetăţeanului. România trebuie să continue pe acest drum, asigurându-se că politicile economice şi fiscale rămân în slujba oamenilor. Voi susţine în continuare astfel de politici menite să sprijine populaţia şi să contribuie la stabilitatea socială şi economică a ţării noastre. Mă voi implica activ pentru ca această decizie să fie implementată corect şi pentru ca România să rămână un stat care pune pe primul loc protecţia cetăţenilor săi. |
|
||||
|
"102 ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari de la Alba Iulia" Acum exact 102 ani, într-o zi strălucitoare de toamnă, pe data de 15 octombrie 1922, oraşul Alba Iulia a devenit martorul unui moment istoric de o importanţă covârşitoare pentru neamul românesc, Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, după Războiul de Reîntregire a Neamului Românesc. Imediat după război, în anul 1918, apar primele discuţii legate de încoronare, lansate de Regina Maria, însă România avea să mai aştepte încă patru ani până la finalizarea Conferinţei de Pace de la Paris, care consfinţea în mod internaţional Unirea de la 1 decembrie. Astfel, după încheierea Conferinţei de Pace de la Paris, erau întrunite absolut toate condiţiile să facem şi un act festiv, istoric, care să sublinieze România Mare, respectiv încoronarea, Regelui Ferdinand ca Rege al României Mari. Locul de încoronare nu a fost ales întâmplător: Alba Iulia era oraşul în care Mihai Viteazul intrase triumfător la 1 noiembrie 1599, iar la 1 decembrie 1918 peste o sută de mii de oameni aclamaseră Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Pentru buna pregătire şi desfăşurare a festivităţilor, Guvernul Averescu a numit, în iunie 1920, Comisiunea pentru organizarea Serbărilor Încoronării Suveranilor, cu sediul în palatul Ministerului Lucrărilor Publice. Şef al comisiunii a fost desemnat generalul Constantin Coandă (tatăl celebrului inventator Henri Coandă), preşedinte al Senatului şi fost prim-ministru, iar din comisie mai făceau parte Nicolae Titulescu ca ministru de Finanţe, Octavian Goga ca ministru al Cultelor şi Artelor, viitorul patriarh Miron Cristea, istoricii Nicolae Iorga şi Alexandru Lăpedatu, compozitorul George Enescu, pictorii Costin Petrescu şi Arthur Verona, arhitectul Victor Ştefănescu, precum şi primarul Albei Iulia, Aurel Sava. Până la urmă a fost acceptată propunerea lui Nicolae Iorga de construire a unei noi Catedrale a Încoronării la Alba Iulia. Proiectul şi conducerea lucrărilor au fost încredinţate arhitectului Victor Ştefănescu, elev al marelui arhitect Ion Mincu, creatorul stilului neoromânesc. Întreg oraşul Alba Iulia a fost supus unor ample transformări edilitare, iar Sala Unirii a primit o nouă înfăţişare. Sala propriu-zisă a suferit importante modificări. Zidul de răsărit a fost deschis până jos, în dreptul fostelor ferestre rezultând cinci ferestre-uşi. Două arcade mai proeminente separau sala în trei spaţii distincte. În spaţiul din dreapta sălii au fost pictaţi Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, iar în cel din stânga: Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, Petru Maior, apoi episcopii de la 1848, Şaguna şi Lemeni. În privinţa ceremonialului, deşi Miron Cristea, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române îşi dorea o încoronare fastuoasă, Regele Ferdinand s-a opus şi a decis să poarte coroana lui Carol I, care fusese realizată din oţelul unui tun turcesc capturat la Plevna, în 1877. Singurele adaosuri cu care a fost de acord Ferdinand au fost pietrele preţioase montate pe coroana de oţel şi care simbolizau Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Coroana Reginei Maria urma să fie asemănătoare cu cele ale împărăteselor bizantine, iar aurul necesar acestei coroane, de 1,8 kilograme, a fost donat de către un anume Pocol, proprietarul unei mine din munţii Apuseni. După ceremonia de încoronare de la Alba Iulia, evenimentele au continuat la Bucureşti. Regele şi regina, încoronaţi, au ajuns în capitală într-o dimineaţă ploioasă, tocmai în ziua în care prinţul moştenitor, Carol, a împlinit 29 de ani. Ferdinand şi Maria au urmat un traseu ce a cuprins în prima parte Piaţa Victoriei, Calea Victoriei şi Arcul de Triumf, iar ulterior, în parcul Carol s-au adunat peste 10.000 de primari pentru reuniunea reprezentanţilor comunităţilor din Marele Regat. Ca deputat de Alba şi din partea moţilor din Apuseni, sunt mândru că am avut onoarea să reprezint acest judeţ în Parlamentul României şi că am reuşit să depun mai multe iniţiative legislative care, odată promulgate legi, vor genera creşterea nivelului de trai pentru fiecare cetăţean în parte. |
|
||||
|
"Educaţia financiară - temelia unei economii stabile" În ciuda unor eforturi sporite în ultimii ani, educaţia financiară în România se confruntă cu numeroase provocări şi obstacole. Deşi au fost lansate programe şi iniţiative în cadrul sistemului de învăţământ şi în comunităţi, impactul acestora poate fi limitat din cauza resurselor insuficiente, lipsei de coordonare şi a unei strategii clare la nivel naţional. Educaţia financiară reprezintă ansamblul cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru a gestiona eficient resursele financiare. Într-o societate modernă, unde deciziile financiare influenţează aproape fiecare aspect al vieţii noastre, educaţia financiară devine esenţială pentru asigurarea bunăstării individuale şi colective. Educaţia financiară implică învăţarea principiilor de bază ale economiei personale, cum ar fi bugetarea, economisirea, investiţiile şi gestionarea datoriilor. Scopul principal este de a dota indivizii cu cunoştinţele necesare pentru a lua decizii informate şi responsabile, evitând astfel capcanele financiare şi construind o securitate financiară pe termen lung. La nivel macroeconomic, educaţia financiară contribuie la creşterea economiilor individuale, ceea ce poate duce la o creştere a investiţiilor şi la o economie mai robustă. În plus, indivizii educaţi financiar sunt mai puţin susceptibili să fie implicaţi în crize financiare personale, ceea ce reduce povara asupra sistemelor sociale şi de asistenţă. Pentru a ne asigura că educaţia financiară este accesibilă şi eficientă, este necesar să fie implementate diverse strategii la nivel educaţional şi societal. Unul dintre principalele motive de îngrijorare este persistenţa unui nivel scăzut de conştientizare şi interes în rândul populaţiei cu privire la importanţa educaţiei financiare. Mulţi oameni, inclusiv tinerii şi adulţii, pot subestima sau ignora necesitatea dezvoltării abilităţilor financiare, considerând că acestea nu sunt prioritare sau că pot fi învăţate în mod informal, în timp. Resursele educaţionale în domeniul financiar sunt limitate sau inaccesibile pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi cele din mediile defavorizate sau zonele rurale. Este nevoie de eforturi suplimentare pentru a asigura că toţi cetăţenii au acces la informaţii şi instruire financiară adecvată. Guvernul României şi organizaţiile non-profit trebuie să desfăşoare campanii de informare pentru a educa populaţia cu privire la importanţa educaţiei financiare şi pentru a furniza resurse educaţionale accesibile. În multe şcoli şi licee, educaţia financiară rămâne subevaluată şi subfinanţată, iar materialele şi resursele disponibile sunt adesea învechite sau inadecvate. Lipsa pregătirii şi formării adecvate a cadrelor didactice în domeniul educaţiei financiare reprezintă, de asemenea, o problemă majoră, ceea ce duce la livrarea ineficientă a informaţiilor şi la subminarea încrederii elevilor în acest domeniu. Devine necesar să introducem beneficii fiscale şi alte stimulente pentru companiile şi organizaţiile care investesc în programe de educaţie financiară pentru angajaţi şi comunităţi, pentru a încuraja participarea şi implicarea acestora în promovarea educaţiei financiare. Sectorul privat, inclusiv băncile şi instituţiile financiare, joacă un rol crucial în promovarea educaţiei financiare, prin oferirea de programe de formare şi resurse educaţionale pentru clienţi. Este vital să utilizăm tehnologiile moderne, cum ar fi aplicaţiile mobile şi platformele online de învăţare, pentru a face educaţia financiară mai accesibilă şi mai atractivă pentru toate categoriile de vârstă şi niveluri de educaţie. Este imperios să dezvoltăm şi să promovăm programe de mentorat şi consiliere financiară în comunităţile locale, în care experţi în domeniu să ofere ghidare şi suport celor interesaţi să-şi îmbunătăţească abilităţile financiare. Este esenţial să sprijinim iniţiativele de antreprenoriat şi să oferim educaţie financiară specifică pentru întreprinzători, pentru a-i ajuta să-şi gestioneze eficient resursele financiare ale afacerilor lor şi să contribuie la dezvoltarea economică a ţării. Educaţia financiară nu este doar despre învăţarea conceptelor financiare, ci şi despre crearea unei culturi financiare sănătoase şi responsabile, care să contribuie la bunăstarea generală şi la dezvoltarea durabilă a ţării noastre. Este crucial să introducem reglementări şi politici guvernamentale care să asigure transparenţa şi calitatea educaţiei financiare oferite de diverse instituţii şi organizaţii, protejând astfel consumatorii de practici frauduloase şi abuzuri financiare. Prin menţinerea eforturilor susţinute şi a angajamentului tuturor părţilor implicate, există perspective pentru o creştere semnificativă a nivelului de educaţie financiară în ţară. Într-o lume în care instrumentele financiare devin tot mai diverse şi sofisticate, există riscul ca mulţi oameni să se simtă copleşiţi şi să nu fie în măsură să înţeleagă sau să gestioneze corect riscurile şi oportunităţile financiare. Viitorul educaţiei financiare, în România, este promiţător, dar necesită eforturi susţinute şi colaborare între diferitele părţi interesate. Prin investiţie, inovaţie şi angajament comun, putem asigura că fiecare individ are acces la educaţia financiară de care are nevoie pentru a-şi construi un viitor financiar stabil şi prosper. |
|
||||
|
"Ministerul Educaţiei, condus de PNL, investeşte în construirea şi modernizarea căminelor studenţeşti" Pentru Partidul Naţional Liberal, educaţia, alături de sănătate, a reprezentat o prioritate constantă a guvernării. Nimic nu trebuie să fie mai important decât educaţia copiilor şi a tinerilor români, cei care au în responsabilitate, astăzi, punerea unei fundaţii pe baza căreia să construiască viitorul României. De aceea, statul român are datoria de a oferi toate condiţiile materiale necesare pentru ca dascălii, alături de elevii şi studenţii lor, să-şi poată duce la bună finalizare scopul pentru care se află în şcoală. Sunt de acord cu declaraţiile ministrei educaţiei, doamna Ligia Deca, care a afirmat că un loc în cămin, pe timpul studiilor universitare, poate face diferenţa între a continua studiile şi a renunţa la ele. De aceea, trebuie să adoptăm măsurile necesare pentru ca statutul financiar al familiei unui elev sau student să nu mai fie decisiv pentru parcursul educaţional şi profesional al acestuia. În consecinţă, planul Ministerului Educaţiei, privind investiţiile în infrastructura universitară contabilizează, în acest moment, aproximativ 3.700 de locuri de cazare noi şi modernizarea altor aproximativ 16.800, prin PNRR, 42 de contracte de finanţare semnate pentru construirea a aproape 1.100 de locuri de cazare pentru studenţi şi modernizarea altor aproape 9.600. De asemenea, după încheierea celui de-al doilea apel, au fost depuse proiecte pentru construirea a peste 2.600 de locuri de cazare şi pentru modernizarea altor aproape 7.200 de locuri de cazare. Aşadar, peste 10.200 de locuri de cazare, în 30 de cămine studenţeşti noi, Prin Programul Naţional de Construcţii de interes public sau social - Construire cămine Studenţeşti, Subprogramul Instituţii de Învăţământ Superior de Stat, gestionat de Compania Naţională de Investiţii. Beneficiari: 30 de instituţii de învăţământ superior de stat din 13 centre universitare. PNL va continua să investească susţinut în infrastructura educaţională, pentru că un învăţământ performant nu poate exista în lipsa acestora. |
|
||||
|
"Tradiţii româneşti în diaspora" Tradiţiile noastre sunt mai mult decât obiceiuri sau datini, sunt reperele unei identităţi care ne-au definit de-a lungul secolelor şi care continuă să ne dea sens şi coeziune, indiferent de locul în care trăim. Pentru noi, românii, păstrarea acestor tradiţii este vitală, iar diaspora reprezintă unul dintre cele mai puternice exemple ale felului în care ele pot fi transmise, adaptate şi îmbogăţite. Este o realitate că, de multe ori, ne amintim de diaspora doar în două contexte - în preajma alegerilor sau când evaluăm aportul economic. Dar diaspora românească înseamnă mult mai mult. Ea este un univers cultural viu, un spaţiu în care românii din toate colţurile lumii îşi regăsesc rădăcinile şi îşi reafirmă apartenenţa la valorile naţionale. Rolul comunităţii, fie că vorbim de biserică sau de asociaţiile culturale, este esenţial. Biserica, în special, nu este doar un lăcaş de cult, ci şi o punte de legătură între românii aflaţi la mii de kilometri de casă. Este locul unde limba română, credinţa şi tradiţiile capătă o formă concretă şi devin repere de identitate. Rolul statului nu trebuie neglijat, însă. Avem instituţii, precum Institutul Cultural Român, care au menirea de a promova şi susţine cultura românească peste hotare. Totuşi, realitatea este că aceste instituţii ar trebui să fie mai active, să-şi asume mai curajos rolul de ambasadori culturali. Avem nevoie de o strategie coerentă, prin care să trimitem oameni competenţi şi relevanţi, care să reprezinte cu demnitate cultura noastră în spaţiul internaţional. Nu putem vorbi despre tradiţii fără să aducem în discuţie educaţia. Fără educaţie, tradiţiile noastre riscă să se piardă. Rolul şcolilor româneşti din diaspora este esenţial pentru transmiterea acestor valori către noile generaţii. Educaţia nu înseamnă doar cunoaştere, ci şi formarea unui spirit de apartenenţă, iar tinerii noştri din diaspora trebuie să fie învăţaţi nu doar să îşi cunoască tradiţiile, ci şi să le aprecieze şi să le promoveze. În încheiere, vreau să subliniez faptul că, pentru mine, patriotismul în secolul XXI înseamnă competenţă. Înseamnă să ai curajul şi viziunea de a păstra ceea ce este autentic şi valoros, dar şi de a promova aceste valori într-un mod relevant pentru lumea de astăzi. Tradiţiile noastre sunt vii, sunt parte din sufletul românesc, iar rolul nostru este să le păstrăm şi să le facem să trăiască mai departe, prin generaţiile care vor urma. |
|
||||
|
"Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale" Anual, la data de 10 octombrie, comunitatea internaţională marchează Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, un bun prilej pentru reafirmarea dreptului fundamental la sănătate, servicii medicale de calitate şi mediu sănătos. Sănătatea mintală este un drept fundamental al tuturor oamenilor. Toată lumea are dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate mintală. Aceasta include dreptul de a fi protejat de riscurile pentru sănătatea mintală, dreptul la îngrijire disponibilă, accesibilă, acceptabilă şi de bună calitate şi dreptul la libertate, independenţă şi incluziune în comunitate. De asemenea, sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale şi a "stării de bine", descriind nu numai absenţa bolii, ci şi capacitatea unui individ de a se integra cu succes în viaţa familială, socială şi profesională. Spre deosebire de afecţiunile somatice, identificarea şi intervenţia timpurie în cazul tulburărilor neuropsihice sunt mai dificile din cauza unor factori precum natura subiectivă a acuzelor şi teama stigmatizării Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale din acest an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi propune să evidenţieze legătura vitală dintre sănătatea mintală şi muncă, deoarece mediile de lucru sigure şi sănătoase pot acţiona ca un factor de protecţie pentru sănătatea mintală. Condiţiile nesănătoase, inclusiv stigmatizarea, discriminarea şi expunerea la riscuri, precum hărţuirea şi alte condiţii proaste de muncă, pot prezenta riscuri semnificative, afectând sănătatea mintală, calitatea generală a vieţii şi, în consecinţă, participarea sau productivitatea la locul de muncă. Astfel, OMS consideră că este necesar ca atât guvernele, cât şi patronatele, alături de sindicate, să conlucreze pentru a îmbunătăţi sănătatea mintală la locul de muncă, iar acţiunile de abordare trebuie să fie realizate cu implicarea semnificativă a lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, precum şi a persoanelor cu experienţă trăită în probleme de sănătate mintală. În acest sens, Organizaţia a adoptat Planul OMS de acţiune pentru sănătate mintală 2013 - 2030, care cuprinde recomandări în jurul a patru obiective cheie: conducere şi guvernare mai puternice şi eficiente, plan de îngrijire cuprinzător, integrat şi bazat pe comunitate, strategii de promovare şi prevenire, şi nu în ultimul rând, sisteme informatice mai puternice, dovezi şi cercetare. Potrivit specialiştilor în domeniu, există multe tipuri de tulburări mintale, precum depresia, tulburarea bipolară, schizofrenia şi alte psihoze, demenţa şi tulburările de dezvoltare, inclusiv autismul, care în ţara noastră afectează aproximativ de 560.000 de persoane, incluzând atât tinerii din spectrul autism, cât şi familiile acestora. Din păcate, potrivit anuarului de statistică sanitară, numărul persoanelor care suferă de una dintre tulburările psihice înregistrează o creştere lentă, dar constantă, ceea ce demonstrează importanţa dezvoltării acestor servicii medicale în viitor, precum şi necesitatea asigurării accesibilităţii acestora pentru fiecare pacient în parte, cât şi pentru familiile acestora. |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi! Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 158 de colegi. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt, fizic şi online. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc că astăzi, până la ora 11.00, dezbatem iniţiativele legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea. Votul final, cu prezenţă fizică şi online, este programat la ora 11.30, iar la încheierea acestuia au loc şedinţele Biroului permanent şi Comitetului liderilor. Înainte de a intra în ordinea de zi şi de a întreba liderii dacă există observaţii, îi dau cuvântul colegei noastre, doamna deputat Cristina Rizea. |
|||||
|
|
Doamna Cristina Camelia Rizea: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Astăzi, România marchează, pentru prima oară, Ziua Naţională a Părinţilor de Îngeri, o zi dedicată celor care au suferit pierderea unui copil. Prin această lege, am făcut un pas important către alinarea suferinţei, oferind părinţilor acces la terapie gratuită, un sprijin esenţial în aceste momente dificile. Această zi onorează dragostea care rămâne puternică, dincolo de durere. Ne gândim la toţi îngeraşii care ne veghează şi la părinţii lor care nu mai sunt singuri în această luptă, în această călătorie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
În continuare, întreb liderii de grup dacă în legătură cu ordinea de zi există observaţii. Nu există. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală): Procedură! M-am înscris eu. |
||||||
|
|
Nu, nu sunteţi în... |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Sunt aici, în online. |
||||||
|
|
Păi, nu sunteţi online, sunteţi aici! |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): E aceeaşi şedinţă. |
||||||
|
|
Haideţi, vă rog, să continuăm! Dacă nu sunt intervenţii... |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Este aceeaşi şedinţă. |
||||||
|
|
Păi, luaţi cuvântul online! |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Păi, sunt aici, nu are nicio legătură! |
||||||
|
|
Păi, nu sunteţi... V-aţi hotărât dacă sunteţi online sau fizic? |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Sunt pe procedură, domnule preşedinte! |
||||||
|
|
Sigur, dar nu ştiu despre dumneavoastră! |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): M-am înscris la cuvânt! |
||||||
|
|
Da, haideţi să continuăm! Stimate colege şi stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi. Pe procedură, o avem înscrisă pe doamna Florea Oana-Consuela. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): M-am înscris la cuvânt! |
||||||
|
|
Da, o să aveţi cuvântul în online. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): M-am înscris primul la cuvânt! |
||||||
|
|
Domnule Grosaru, vă rog frumos, avem o colegă înscrisă la cuvânt. Neafiliaţii vorbesc la final. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): M-am înscris primul la cuvânt! La finalul a ce?! |
||||||
|
|
Nu, dovadă că eu mă aflu aici, vorbesc aici, am cartela aici! Neafiliaţii, la final. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Dumneavoastră sunteţi două persoane, una în online, una fizică? |
||||||
|
|
Vă rog să respectăm ordinea de zi şi înscrierea la cuvânt. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): M-am înscris primul la cuvânt! |
||||||
|
|
Da, dar neafiliaţii la final! V-o pot repeta de mai multe ori. Nu are sens! |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): La finalul a ce?! |
||||||
|
|
Domnule Grosaru, vă rugăm să permiteţi colegei noastre, Oana Florea, înscrisă la cuvânt, să ia cuvântul pe procedură. |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): M-am înscris prima dată! |
||||||
|
|
Sigur, şi veţi avea cuvântul, ca neafiliat, la final! |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): La finalul a ce? |
||||||
|
|
La finalul şedinţei, nu la finalul zilei! Domnule Grosaru, discutăm în termenii şedinţei! |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Este o chestie de procedură! |
||||||
|
|
|
Vă rog frumos să permiteţi colegei noastre să ia cuvântul. Doamna Florea. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Ca urmare a decesului colegei noastre Simona-Maya Teodoroiu, vă rog să păstrăm un moment de reculegere şi de linişte. Dumnezeu să o odihnească! (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Revenim. Stimate colege şi stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi şi trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative. |
|||||
|
|
|
- Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a decesului doamnei deputat Simona-Maya Teodoroiu); PHCD 73/2024. În conformitate cu prevederile art. 241 din Regulament, proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Din partea Comisiei juridice, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat Având în vedere decesul doamnei deputat Teodoroiu Simona-Maya, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, în temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 239 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicată, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. - Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de doamna Teodoroiu Simona-Maya, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, începând cu data de 8 octombrie 2024. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general. Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt. La articolul unic? Nu sunt. Dezbaterile au fost finalizate. Am luat act. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
- Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 76/2024. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general. Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final. Următorul punct. |
|
|||
|
|
|
1. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 605/2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 605/2017 din 20 decembrie 2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi; avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; punctul de vedere, negativ, al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare includerea perioadelor în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale învăţământului postuniversitar, ale programelor de master şi de doctorat cu frecvenţă, în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată. La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 13 februarie 2018 au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: domnul Marius-Adrian Rîndunică - secretar de stat, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale; domnul Robert-Iulian Stănescu - preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice; doamna Maria Leancă - şef serviciu în cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 21 de deputaţi, din totalul de 24 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 18 decembrie 2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, întrucât, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, perioada studiilor de masterat şi doctorat constituie perioade asimilate în sistemul public de pensii, dacă persoanele respective au obţinut o diplomă care să certifice absolvirea fiecărui ciclu de studiu şi dacă nu au realizat stagii de cotizare în aceste perioade. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Domnul deputat Coleşa Ilie-Alin. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Această şedinţă de plen este în continuare o mostră a modului dictatorial în care PSD şi PNL au înţeles să conducă un Parlament. De ce? Pentru că avem iniţiative legislative din 2017, proaste, în marea majoritate, care acum se resping. O avem pe cea de acum, din 2017, de la final, cu raport din 2018, pe care doar acum îl votăm. Iniţiativa în sine se referă la considerarea ca vechime în muncă a perioadelor în care cineva şi-a făcut studii universitare, de licenţă, de master sau chiar de doctorat, la frecvenţă, şi, în plus, foarte important, asimilarea ca vechime în muncă a perioadei în care un părinte care beneficiază de concediu de îngrijire a copilului va primi această perioadă ca stagiu de cotizare. Este un lucru foarte bun, doar că toate aceste prevederi deja existau în legislaţie, deci este o aflare în treabă. Însă, ceea ce ar trebui să facem, şi noi nu facem, este recompensarea părinţilor care fac copii, îi educă, îi cresc, acei copii ajung să fie angajaţi în muncă, să contribuie la sistemul public de pensii, însă mama lor, de obicei mama lor, care poate avea 5 copii, 8 copii, 10 copii, ajunge către finalul vieţii să aibă vechime în muncă, însă să nu aibă pensie, pentru că contribuţia ei nu a fost suficient de mare, în toţi aceşti ani în care a crescut, a educat şi a reuşit să dea ţării nişte copii. Ce ar trebui făcut? Ar trebui ca aceşti oameni să beneficieze de o fracţie din contribuţia pe care copiii lor o plătesc la sistemul public de pensie. Deci, fiecare părinte care a crescut nişte copii, iar după 5-10 ani acei copii au contribuit la sistemul public de pensie, părinţii lor să beneficieze de această contribuţie, într-o anumită măsură. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă am epuizat dezbaterile generale, vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă rămâne la votul final. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
2. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii; Pl-x 529/2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Are cuvântul, pentru prezentarea raportului, reprezentantul comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate. Reprezentantul comisiilor? Membru? |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: Raport comun asupra Propunerii legislative pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013. Potrivit prevederilor Constituţiei României, republicată, Camera decizională pentru această propunere legislativă este Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 27 noiembrie 2017. La întocmirea raportului comun s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Guvernul, prin punctul său de vedere, cu nr. 1.611/16.10.2017, a transmis că nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013, în sensul reglementării unor măsuri care să asigure finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", prin fonduri asigurate de Ministerul Sănătăţii, pentru aducerea şi menţinerea la parametri funcţionali a capacităţii de fabricare a produselor biologice utilizate în prevenţia bolilor infecţioase transmisibile, cu impact major asupra sănătăţii publice. De asemenea, se propune ca Ministerul Sănătăţii să stabilească, prin ordin de ministru, componenţa şi atribuţiile structurii integrate de management al vaccinării ce răspunde în mod direct de implementarea acestor prevederi. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor raportul comun de respingere a Propunerii legislative pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumim. În cadrul dezbaterilor generale, domnul Muncaciu Sorin-Titus, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Situaţia acestui institut dovedeşte, încă o dată, dacă mai trebuia, felul dezastruos în care dumneavoastră, cei de la PSD şi PNL, aţi acţionat şi aţi guvernat această ţară. Suntem de acord cu punctul de vedere al Guvernului, bineînţeles că nu pot fi doi ordonatori de credite, nu se poate ca acest institut să fie împărţit în două, şi nu se poate, din punct de vedere administrativ, implementa soluţia pe care au dat-o cei din 2013. Dar ce vreau să vă spun este următorul lucru. Istoria acestui institut contează foarte mult, pentru că începând din 2009, 2010, 2011, 2012 mafia vaccinurilor importate din străinătate, adică a companiilor străine, şi mafia imobiliară, şi-au dat mâna ca să distrugă Institutul "Cantacuzino". Şi ce s-a întâmplat? Aţi ridicat standardele, aţi oprit finanţarea şi acest institut nu a mai putut să aibă licenţă de producere a medicamentelor. De aceea acest institut a fost insolvabil, de aceea voi sunteţi cei care l-aţi adus în starea asta, pentru că în timpul comunismului, dar şi după aceea, copiii din ţara asta erau vaccinaţi cu vaccinurile făcute de noi, la Institutul "Cantacuzino". Dar voi sunteţi cei care aţi adus acest institut în faliment! Au fost oameni patrioţi care au vrut să salveze acest institut, de aceea l-au dus la armată, pentru că, altfel, rechinii imobiliari l-ar fi ocupat. Acesta este adevărul. Iar acum, adică atunci, în 2013, au vrut să-l ia din nou, să-l dea la Ministerul Sănătăţii, dar noi ne-am săturat de incapacitatea Ministerului Sănătăţii de a combate aceste mafii - mafia medicamentelor şi mafiile imobiliare. Suntem de acord cu această lege, dar istoria Institutului "Cantacuzino" vă spune bătaia de joc a voastră, a celor care aţi guvernat această ţară, din punctul acesta de vedere. |
|||||
|
Mulţumim, domnule ... |
||||||
|
|
Institutul "Cantacuzino" - vaccinurile sunt un lucru esenţial pentru sănătatea unei naţii - şi voi l-aţi dat străinilor! Şi uitaţi ce s-a întâmplat în pandemie! |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
Nu vă mai spun că începând din 2014, 2015, rata de autism, la noi, a crescut. Când eu mă duceam la şcoală, era un copil la 33.000, acum este un copil la 67 de nou-născuţi. Avem 40.000 de autişti ... |
|||||
|
Domnule deputat, vă rog să vă apropiaţi de final, aţi depăşit deja cu mult... |
||||||
|
|
Acesta este rezultatul guvernării dumneavoastră dezastruoase şi împotriva acestei naţii! |
|||||
|
|
Mulţumim. Dacă în cadrul dezbaterilor generale nu mai este niciun deputat înscris la cuvânt, vă reamintesc că prin raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă rămâne la votul final. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege; PL-x 105/2013. Din partea iniţiatorului? Nu. Se dă cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru buget, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică, pentru prezentarea raportului comun. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru-Lucian Lungoci: Raport comun asupra Proiectului de Lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu prezentul proiect de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat prezentul proiect de lege. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege, care potrivit prevederilor art. 8 din proiect se va realiza începând cu data de 1 ianuarie 2015. În acest sens, se propune ca subvenţionarea serviciilor sociale să fie realizată în baza procedurii de evaluare şi selecţie care respectă principiile concurenţei, eficienţei şi transparenţei în alocarea fondurilor publice. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege, întrucât cadrul legal ce reglementează acordarea de subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială a fost revizuit, iar modificările ulterioare ale legislaţiei în domeniu au rezolvat problemele apărute în aplicarea Legii nr. 34/1998. Ca atare, măsurile propuse prin proiectul supus dezbaterilor nu se mai justifică. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumim. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Vă reamintesc că prin raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011; PL-x 99/2017. Are cuvântul, pentru prezentarea raportului, reprezentantul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. |
|
|||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011 În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 99/2017 din 1 februarie 2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi; punctul de vedere negativ al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca, din comisiile de dialog social, să facă parte şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei din data de 20 februarie 2018 şi-au înregistrat prezenţa 18 deputaţi din totalul de 23 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi - două abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 22 decembrie 2016, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, din următoarele considerente: - În construcţia conceptuală a dialogului social, instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii şi de Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, acesta este instrumentul la îndemâna guvernelor de congestiune a guvernanţei reprezentative, legitimată de reprezentativitatea dovedită a părţilor implicate, prin distincţie de alte instrumente de cooperare socială şi dialog cu organizaţiile societăţii civile pentru implicarea în procesele economice şi sociale a tuturor actorilor sociali interesaţi şi a cetăţenilor; - Legea nr. 62/2011 reflectă construcţia dialogului social naţional, angajată de Guvern în raport cu tripartitismul OIM şi cu dialogul social european instituit de TFUE; - Măsurile propuse, de redefinire a conceptului de dialog social, în raport cu cel instituit de OIM, prin implicarea în procesul de guvernanţă, ca parte egală în proces, a tuturor organizaţiilor societăţii civile, fără o reprezentativitate şi legitimitate dovedită şi fără criterii de selecţie identificate, nu pot fi susţinute. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
5. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii; Pl-x 497/2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Se dă cuvântul reprezentantului comisiei raportoare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea pe scurt a raportului. |
|
|||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 497/2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 20 noiembrie 2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă în cadrul dezbaterilor generale doreşte cineva să ia cuvântul? Da, doamna Alexandru Violeta, Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Vă mulţumesc. Apropiindu-se data alegerilor, se vede că interesul este scăzut, din păcate, pentru o temă care merită să genereze o dezbatere în societate. Proiectul depus de mai demult - ştiu că mai sunt şi nişte iniţiative recente pe acelaşi subiect - spune pe scurt că poţi să lucrezi 4 zile din 5 pe săptămână, lucru pe care ar fi bine să-l discutăm în spaţiul public, mai degrabă cu angajatorii şi cu angajaţii, decât să ne dăm noi aşa, specialişti şi pricepuţi în această chestiune. Vă supun însă atenţiei faptul că, în ce mă priveşte, nu sunt de acord ca statul să-mi dea legi, să-mi spună el câte zile de concediu, aşa cum avem în Codul muncii, şi am încercat să schimb, din respect pentru relaţia dintre angajator şi angajat, principiu care mă ghidează în tot ceea ce fac, şi anume, ei doi ştiu mai bine decât fiecare dintre noi, decât orice lege. O lege nu poate să vină plat şi să răspundă situaţiilor particulare, de diferite tipuri, dintr-un domeniu, care ţin de un anumit profil al businessului respectiv. Sunt împotriva acestei gândiri. Din respect pentru cele două părţi, care trebuie să decidă ele ce le este bine şi ce nu, am şi depus în Parlament nişte modificări la Codul muncii, pe care le ţineţi la sertar, nu vreţi să le discutăm. De ce spuneam acest lucru? Şi în Codul muncii - apropo de această iniţiativă - astăzi avem prevederi, la art. 113-118, dacă nu mă înşel, care vorbesc despre timpul inegal de muncă. Eu sunt pentru ca cele două părţi, angajat şi angajator, să găsească împreună, după cum au treabă, după cum au nevoie şi unul şi celălalt, pentru firmă, dar şi pentru viaţa personală a angajatului, în condiţiile în care ştim cu toţii - ca să vă dau doar un exemplu care sugerează că sunt deschisă la o dezbatere pe acest subiect -, în condiţiile în care, în România, instituţiile statului nu sunt deschise vinerea decât până pe la 13.00-14.00, oricum nu poţi să-ţi rezolvi anumite probleme pe care le ai de rezolvat. Aceasta este o discuţie serioasă, pe care nu doar o lege o va rezolva. Într-adevăr, accentul trebuie să cadă - şi mulţumesc că îmi permiteţi să închei. Mulţumesc! Am văzut că a sunat... a fost semnalizat că am depăşit termenul, dar lăsaţi-mă să închid. În esenţă, atenţia trebuie să fie pentru rezultatul muncii, adică pentru ce - poţi să stai pe scaun nu ştiu câte ore pe zi şi să fii ineficient. Sunt domenii în care rezultatul, ce produci, indiferent de câte ore aloci pentru acest lucru, contează mai mult decât statul pe scaun ca să bifezi nişte ore, dar în sectoarele în care ai nevoie, pentru că e o muncă de echipă, e greu să decelezi care este rezultatul unuia sau altuia, lăsaţi oamenii să se înţeleagă între ei, lăsaţi angajatorii, că ştiu mai bine ce le trebuie angajaţilor, şi aveţi încredere în angajaţi că pot să-şi reprezinte interesele. Dar e necesară o dezbatere despre flexibilizare în programul de lucru, despre o altă abordare, despre a lucra oriunde poţi tu să fii eficient, bun şi în dispoziţia necesară ca să faci rezultate. Prin urmare, expediem acest proiect, îmi pare rău că suntem în apropierea alegerilor şi nu mai aveţi interes pentru acest lucru, dar e necesară o discuţie pe care s-o avem în Parlament şi mai ales cu cei din societate care sunt loviţi de ceea ce noi gândim aici. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumim şi noi, Are cuvântul domnul deputat Antonio Andruşceac, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Sunt îngrijorat de ideile care le vin unora, în momentul în care vedem cu toţii, uitându-ne în jurul nostru, cam care este apetitul pentru muncă al parlamentarilor, al celor care ar trebui să dăm exemplu, pentru ţara asta, de seriozitate şi de aplecare către a munci şi a învăţa. Ne-am pierdut reflexul de a învăţa, minima morală de a munci pentru banii pe care îi primim şi suntem aplecaţi să găsim soluţii de cum să repornim ţara asta, dar muncind mai puţin. Dacă am munci mai puţin şi mai eficient n-ar fi un lucru rău, dar, din păcate, muncim mai scump la stat, mai mulţi la stat şi mai ineficient la stat. Mă mir că acei colegi care încă mai spun că apără valorile liberale permit o asemenea încălcare a drepturilor celor pe care ar trebui să-i apere şi să-i pună în valoare, a căror muncă ar trebui să fie evidenţiată, cei din zona privată, a antreprenorilor, unde intervenţia statului ar trebui să fie minimă. Cum să spui antreprenorilor, pe banii cărora stăm şi pe care vrem să-i impozităm suplimentar imediat după alegeri, să-şi reducă programul de muncă? Cu cine să mai muncească şi în câtă vreme? Luăm din aparatul de stat şi îi trecem în zona privată? Externalizăm servicii de la stat către zona privată? Daţi-ne şi exemplele prin care să motivaţi şi să susţineţi propunerea de reducere a programului de muncă, mai ales în domenii în care statul n-ar trebui să intervină! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă dezbaterile generale au fost finalizate, vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe cu punctul 6, Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; Pl-x 593/2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Are cuvântul reprezentantul comisiilor raportoare, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă, pentru prezentarea raportului comun. |
|
|||
|
|
Raport comun asupra Propunerii legislative pentru completarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - Pl-x 593/2017. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 13 decembrie 2017. La dezbaterea propunerii legislative s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, respectiv poziţia nr. 9 din tabelul al treilea, cuprinzând alte funcţii de conducere din unităţile sanitare, cu funcţia de coordonator, pe lângă funcţiile de şef de secţie şi şef de laborator. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi-au desfăşurat lucrările în şedinţe separate. Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au dezbătut propunerea legislativă în şedinţa din 6 februarie 2018, iar cei ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci în şedinţa din ziua de 27 februarie 2018. La lucrările Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi-au înregistrat prezenţa 21 de deputaţi din totalul de 24 de membri ai comisiei, iar la lucrările Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa 23 de deputaţi din totalul de 25 de membri. La dezbaterile Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, domnul Adrian-Marius Rîndunică, secretar de stat, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, şi domnul Eduard Corjescu, director, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. La dezbaterile Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice. În urma examinării Propunerii legislative pentru completarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea acesteia, întrucât a rămas fără obiect, ca urmare a abrogării prevederilor referitoare la salarizare, inclusiv Anexa nr. 1, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim şi noi. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Vă reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe cu punctul 7, Propunerea legislativă privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997; Pl-x 429/2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Se dă cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură, pentru prezentarea raportului comun. |
|
|||
|
|
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000, cu un nou alineat, alin. (110), prin care se doreşte exceptarea de la prevederile alin. (11)-(19) din prezenta lege a persoanelor care au devenit acţionari la societăţile comerciale piscicole, cărora li se vor atribui drepturile obţinute în conformitate cu legislaţia în domeniu. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Dacă dezbaterile generale s-au epuizat, vă reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
8. Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991; Pl-x 500/2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Se dă cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură, pentru prezentarea raportului comun. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii raportoare au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu propunerea legislativă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, conform avizului nr. 474/21.06.2017. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu un articol nou, art. 592, care vizează stabilirea în sarcina comisiei locale de fond funciar a "obligaţiei verificării din oficiu a tuturor titlurilor de proprietate, în vederea corectării erorilor cu privire la acestea, indiferent dacă sunt intrate sau nu în circuitul civil, pe cheltuiala titularilor dreptului de proprietate sau moştenitorilor acestora". În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative din cauza confuziei generate de operaţiuni juridice distincte, respectiv de îndreptare a erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate şi de rectificare a titlurilor de proprietate, astfel cum sunt acestea reglementate în art. 591 din Legea nr. 18/1991 şi în procedura de îndreptare a erorilor materiale şi de rectificare a titlurilor de proprietate, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Vă reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Vreau eu să iau cuvântul. |
||||||
|
|
Domnul George Simion. |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Ţi-ai luat ceas? (Se adresează domnului deputat George-Nicolae Simion.) |
||||||
|
|
Da, domnule Moşteanu, mi-am luat ceas, dar nu e de 30.000 de euro, ca al lui Rareş Bogdan. E aproape 11.00 ceasul, este timpul să ne trezim. Dacă vă mai pot ajuta cu alte informaţii, apelaţi cu încredere la preşedinta dumneavoastră de partid, căreia îi faceţi vânt după 24 noiembrie. Bravo! Bravo! Pare că aveţi nişte cearcăne accentuate, sunteţi obosiţi. Dar n-ar trebui să dialogăm cu sala. Legat de fondul funciar şi de problemele cu Agenţia Naţională pentru... Hoţie, despre Stelu de la ANRP vreau să vorbesc, şi despre Cocoş şi Udrea, şi despre hoţiile care s-au făcut la nivel de fond funciar, de primarii voştri, pe care îi aveţi în teritoriu. Despre felul în care o lege corectă, o lege dreaptă, care trebuia să restituie proprietăţile românilor - a ajuns, de exemplu, în Ardeal, să dea înapoi clădiri, terenuri unora care au fost despăgubiţi deja de trei ori. Despre felul în care oierii nu mai au voie pe păşunea comunală, pentru că primarii au confiscat aceste păşuni şi iau subvenţii pe hectar. Subvenţii care nu avantajează în vreun fel producţia din România, nu avantajează fermierii, nu avantajează agricultorii, îi avantajează pe unii hoţi - şi o să ajungem şi acolo, cu hoţiile din subvenţii şi cum se declară păşuni şi cum se declară hectare întregi de terenuri, dar, de fapt, nu favorizează agricultura şi nu favorizează România. Asta este clasa politică care a patronat hoţia de la ANRP. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Timpul de lucru fiind epuizat... |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală): Procedură! |
||||||
|
|
...ne vedem la votul final, la ora 11.30. (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru vine la tribună.) Domnule Grosaru, vă pot da cuvântul, dar am ieşit din programul de lucru, este ora 11.00. (Vociferări.) |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, să putem începe şedinţa noastră de vot final. (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru.) Stimaţi colegi din sală şi din faţa tabletelor, Haideţi să facem un vot de control, pentru verificarea cvorumului. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Mai spun o dată - rog liderii de grup să anunţe în grupurile de pe WhatsApp, pe care sunt convins că le aveţi, anunţaţi colegii care sunt online să se conecteze, pentru că altfel nu putem ţine sesiunea de vot final. Aşadar, vom repeta votul de control. Vot, vă rog. (Vociferări.) (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) Vă rog, domnule Simion. |
|||||
|
|
În mod clar nu aveţi cvorumul necesar, pentru că ai voştri colegi sunt mult prea interesaţi de locul de pe liste, locul 1 şi locul 2 la Camera Deputaţilor, acest ciolan pe care îl vrea fiecare parlamentar. Sunt disperaţi, săracii, şi au uitat sau au intrat în depresie, nici n-au mai venit astăzi la vot. Eu vreau să reamintesc şi să anunţ de la microfonul Camerei Deputaţilor că toţi deputaţii şi senatorii AUR au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi aşteptăm colegii de la USR să o depună, noi le punem la dispoziţie semnăturile, n-avem nicio pretenţie, să fie şi ei serioşi, să dea dovadă de un act politic pe care l-au anunţat, să-l ducă la bun sfârşit, să nu fie un act ratat, cum a fost actul guvernării. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Bun. Haideţi să vă explic ce se întâmplă, ca să nu se bucurăm - şi vedeţi că mă includ şi pe mine - degeaba. Tabelul de vot indică doar colegii care sunt în sală, fără cei din online. Aşadar, vom opri şedinţa noastră pentru 5 minute, până colegii din stafful tehnic reuşesc să-i conecteze pe toţi cei care sunt în online, la consola centrală. Aşadar, nu plecaţi nicăieri, 5 minute de pauză.
|
|||||
|
După o scurtă pauză |
||||||
|
|
Ca să economisim timp, o să dau cuvântul pe procedură. Domnul Ghiţă? Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. De azi îmi dau demisia din Partidul Social Democrat şi voi activa ca neafiliat în mandatul care a mai rămas. Mulţumesc. (Aplauze.) (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
Domnule Moşteanu, vă rog. Prima dată, liderii de grup. |
|||||
|
|
Vorbea rusofilul Simion de seriozitate şi ne zicea să fim serioşi. Suntem serioşi, am arătat asta 8 ani de zile. Serios ar fi trebuit să fie şi el şi să nu-i mintă pe bieţii oameni că le face case de 35.000 de euro. (Aplauze.) Asta este o minciună. Asta înseamnă să-ţi baţi joc de oameni, să încerci să culegi voturi, păcălindu-i. Azi, seriozitate, corectitudine, domnule Simion, înseamnă să nu-ţi baţi joc de oameni, să nu minţi. Învăţaţi asta, că este şi poruncă, ziceţi că sunteţi creştin. Nu mai minţiţi! (Vociferări.) Seriozitate înseamnă să nu faci blat cu PSD-iştii, să-ţi netezească drumul cu CCR-ul lui Ciolacu... |
|||||
|
Domnule Moşteanu... |
||||||
|
|
...către... (Vociferări.) ...către turul 2... |
|||||
|
...vă rog... |
||||||
|
|
...domnule Simion. |
|||||
|
...să-mi explicaţi... |
||||||
|
|
Aţi făcut un blat cu Ciolacu... |
|||||
|
...care este procedura. |
||||||
|
|
...să vă aranjeze şi pe unul şi pe altul, şi ăia de la CCR au executat. Şi vorbiţi aici... |
|||||
|
Domnule Moşteanu... |
||||||
|
|
...de seriozitate? (Vociferări.) |
|||||
|
Domnule Moşteanu... |
||||||
|
|
Păcăliţi... (Vociferări.) ...păcăliţi o naţiune, sunteţi un clovn, asta sunteţi... |
|||||
|
Sincer, n-aş vrea... |
||||||
|
|
...şi vreţi să fiţi... |
|||||
|
...să vă opresc... |
||||||
|
|
...preşedintele României! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
...microfonul. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) Eu am o rugăminte la toţi onorabilii colegi din această sală. Azi-dimineaţă, de la ora 8.30, a fost sesiunea de declaraţii politice. Din nefericire, pentru toţi colegii nevorbiţi, să ştiţi că a rămas aproape o oră din timp nefolosită. Am rugămintea, dacă mai aveţi asemenea iniţiative şi luări de cuvânt, să o faceţi săptămâna viitoare, la 8.30. E adevărat, e de trezit dimineaţa. Aşadar, o să-mi pară rău că dau cuvântul, dar, pe procedură, domnule Grosaru, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În primul rând, este vorba despre aspectul legat de situaţia personală. Contestaţiile în ceea ce priveşte... (Vociferări.) ...excluderea din Grupul minorităţilor naţionale au fost sesizate de către o persoană... (Vociferări.) ...de către o colegă deputat care s-a dovedit nedemnă de a judeca astfel de contestaţii. (Vociferări.) Şi mă refer aici la... (Vociferări.) ...preşedinta Comisiei juridice, care este într-o stare... şi planează asupra ei o stare de nedemnitate. Şi atunci... (Vociferări.) ...în condiţiile în care... |
|||||
|
Vă rog să opriţi microfonul. (Se adresează staffului tehnic.) |
||||||
|
|
...în condiţiile în care... (I se întrerupe microfonul.) |
|||||
|
|
Vă rog să opriţi microfonul. (Se adresează staffului tehnic.) Procedură este una, elucubraţie este alta. Vă rog, luaţi loc. (Se adresează domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru.) |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele, şi de aici şi din online, pentru verificarea cvorumului. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Voilà! 217 colegi prezenţi. Suntem în cvorum. |
|||||
|
|
|
Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor 1. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a decesului doamnei deputat Simona-Maya Teodoroiu; PHCD 73/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 238 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează, adoptat. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 76/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 227 de voturi pentru, 4 contra, două abţineri, adoptat. |
|||||
|
|
|
Capitolul II. Legi ordinare, Respingeri 3. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii; Pl-x 529/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
230 de voturi pentru, unul contra, două abţineri. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege; PL-x 105/2013. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 236 de voturi pentru, o abţinere, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
5. Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; Pl-x 593/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 196 de voturi pentru, un vot contra, 35 de abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
Capitolul III. Legi organice. Respingeri 6. Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 605/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 231 de voturi pentru şi 2 colegi care nu votează, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011; PL-x 99/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Cu 232 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
8. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii; Pl-x 497/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
232 de voturi pentru, un vot contra, un coleg care nu votează. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
9. Propunerea legislativă privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997; Pl-x 429/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
241 de voturi pentru, unul contra, 2 colegi care nu votează. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
|
|
10. Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991; Pl-x 500/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
241 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează. De asemenea, propunerea de respingere a fost adoptată. Stimaţi colegi, Declar şedinţa închisă. Rog membrii Biroului permanent să vină în sala de şedinţe. Mulţumesc.
|
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11.50.
|
|||||
![]() |



