Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 decembrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 decembrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 decembrie 2024
|
Şedinţa a început la ora 8.30. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 11 decembrie 2024, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice şi alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, un deputat - AUR, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţile naţionale, un deputat neafiliat. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL. Nu este. Brian Cristian, Grupul parlamentar al USR. Nu este. Dumitru Coarnă, neafiliat. Nu este. |
|||||
|
Valentin-Ilie Făgărăşian, Grupul parlamentar al PNL. |
|
|||
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează - "Dezinformarea şi manipularea dăunează grav democraţiei din România". Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Alegerile prezidenţiale din România ne-au demonstrat cât de fragilă este democraţia din ţara noastră, dacă autorităţile responsabile nu iau măsurile necesare pentru a asigura o corectă informare a cetăţenilor, din surse oficiale. Am atras atenţia asupra acestei mari vulnerabilităţi încă în urmă cu mai bine de doi ani, demonstrând că românii din diaspora au la îndemână foarte puţine surse de informare de încredere, că aceştia se informează preponderent de pe reţelele de socializare şi că unii duşmani ai democraţiei româneşti ar putea să profite de acest lucru pentru a manipula informaţiile şi pentru a-i dezinforma. Am adus în sprijinul afirmaţiilor mele şi dovezi clare ale modului în care exponenţii partidelor extremiste şi populiste din România au răspândit constant ştiri false în diaspora, despre cum îţi fură statul român copiii, despre naţionalizarea proprietăţilor sau alte informaţii toxice, menite a slăbi încrederea românilor din diaspora în statul român şi în democraţia din România. Stimaţi colegi, Au trecut aproape doi ani de când am propus Parlamentului României completarea legilor de organizare şi funcţionare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, astfel încât aceste instituţii să asigure timpi speciali de emisie pentru o bună informare a românilor din străinătate şi a familiilor rămase în ţară. Deşi legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor încă din anul 2023, deşi are avize pozitive de la toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu, nici astăzi această lege nu a fost adoptată. Îmi exprim speranţa că parlamentarii cu puternice convingeri democratice, care au văzut cu ochii lor cât de puternic poate să fie atacată democraţia din ţara noastră, doar pentru că statul român nu face niciun fel de efort să-şi informeze corect cetăţenii din ţară şi de peste hotare, vor adopta în regim de urgenţă modificările legislative propuse de mine şi vor asigura, pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, care se vor desfăşura în anul 2025, dar şi pentru alte tururi de scrutin, o corectă informare a tuturor cetăţenilor români, mai ales a celor aflaţi departe de ţara lor. Vă mulţumesc. Deputat Valentin Făgărăşian. |
|||||
|
Vă mulţumesc şi eu. Dau cuvântul în continuare doamnei Raluca-Maria Borta. Nu este. Anamaria Gavrilă. Nu este. Mihai Ioan Lasca Nu este. |
|||||
|
Doamna Raisa Enachi. |
|
|||
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Subiectul declaraţiei politice - "Unifarm, datoriile lor, factura noastră". Stimaţi colegi, Vorbim despre Unifarm, o companie care nu doar că a eşuat în misiunea sa, dar care a ajuns să reprezinte un simbol al risipei, incompetenţei şi lipsei de responsabilitate. Guvernul decide să convertească aproape 500 de milioane de lei din datorii în acţiuni, ceea ce, tradus simplu, înseamnă că aceste datorii devin nota de plată a tuturor românilor. Această decizie este inacceptabilă. Nu pentru că Unifarm nu ar fi important, departe de mine să spun asta, ci pentru că ne aflăm din nou în faţa unui scenariu pe care îl vedem prea des, pierderile unei companii prost gestionate sunt mutate asupra cetăţenilor. Unifarm a acumulat aceste datorii din cauza unui management dezastruos, combinat cu tranzacţii dubioase şi o administrare complet lipsită de eficienţă. În pandemie, în loc să avem o companie care să lucreze în interesul public, am asistat la achiziţii umflate, măşti neconforme şi scandaluri care au dus la anchete penale. Fostul director a fost condamnat, dar asta nu schimbă cu nimic realitatea, pierderile sunt tot acolo, iar statul, în loc să aplice reforme reale, preferă să bage sub preş greşelile trecutului, pe banii noştri, ai românilor. Plătesc românii. Plătesc cei care muncesc zi de zi, contribuabilii care îşi plătesc taxele şi impozitele. În timp ce greşelile managementului Unifarm sunt acoperite cu bani publici, cetăţenii care au mici datorii la stat sunt rapid executaţi silit. Este un standard dublu care penalizează corectitudinea şi răsplăteşte incompetenţa. Această conversie a datoriilor este un ajutor mascat, o palmă dată celor care respectă regulile. Este o invitaţie deschisă la iresponsabilitate. Mesajul este clar - poţi greşi, poţi acumula datorii uriaşe, pentru că, la final, statul te va salva. România are nevoie de reforme, nu de pansamente puse peste răni deschise. În loc să transformăm datorii în acţiuni, ar fi trebuit să vedem măsuri ferme - Cine a luat deciziile greşite? Cine a permis acumularea acestor datorii? Conversia datoriilor nu este o soluţie, ci o cale de a amâna inevitabilul, spre colaps. Trebuie să înţelegem că banii publici nu sunt inepuizabili şi că fiecare leu cheltuit fără rost este un leu care nu ajunge astăzi în spitale, în şcoli, în infrastructură. Cazul Unifarm nu este unul izolat. Este un model de risipă şi de iresponsabilitate care se repetă la prea multe companii de stat. Dacă nu reformăm urgent aceste structuri, vom continua să asistăm la o sifonare sistematică a banilor publici, iar costurile vor fi suportate de fiecare român. Stimaţi colegi, Vă solicit să tratăm acest subiect cu toată seriozitatea. România nu îşi mai permite să acopere pierderile generate de companii de stat prost gestionate. E timpul să spunem stop şi să cerem responsabilitate acolo unde se cheltuieşte banul public. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. |
|||||
|
În continuare, dau citire deputaţilor care au depus declaraţii în... (Domnul deputat Brian Cristian solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
A! Da. Domnul Brian Cristian, Grupul parlamentar al USR. |
|
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Obiectul declaraţiei politice de azi este - "Reforma procesului electoral şi apărarea democraţiei ar trebui să fie priorităţi pentru România". Stimaţi colegi, Sistemul corupt al ultimelor decenii ne-a adus într-un punct terminus - fie eliminăm corupţia, fie corupţia elimină democraţia. Anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, contestată de mulţi dintre români, scoate în evidenţă o realitate pe care nu o putem ignora - avem vulnerabilităţi majore în procesul electoral. Există riscuri reprezentate de influenţe externe. Această criză ne obligă să acţionăm rapid şi decisiv. Democraţia trebuie consolidată şi integritatea votului trebuie apărată. Pentru a le garanta avem nevoie de reforma sistemului electoral sau măcar a procesului electoral. Să aplicăm un model de transparenţă, corectitudine şi securitate. Nu ne putem permite ca alegerile să fie puse sub semnul întrebării. Cetăţenii şi-au pierdut deja încrederea în vot şi asistăm la migrarea lor înspre narative extremiste. Tot cetăţenii ne-au cerut măsuri concrete pentru reforma sistemul electoral, precum: digitalizarea completă a procesului electoral în România, dar şi în diaspora, prin implementarea unui sistem de vot electronic, cu garanţii clare de securitate; monitorizarea în timp real a alegerilor printr-un sistem informatic auditat de organizaţii independente; crearea unei comisii electorale independente. Comisia să gestioneze şi să supravegheze procesul electoral, să eliminăm influenţele politice directe din administrarea votului; transparenţă totală privind finanţarea campaniilor electorale; transparenţă totală privind utilizarea tehnologiilor care pot influenţa deciziile alegătorilor. Aceste măsuri sunt obligatorii pentru a preveni viitoare crize politice, pentru a sigura un proces electoral curat, care să reflecte voinţa reală a cetăţenilor. Raportul serviciilor de securitate a confirmat ceea ce suspectam mulţi - propaganda rusă şi alte ingerinţe externe au fost prezente în alegerile din România. Este un atac direct asupra suveranităţii României, un semnal uriaş de alarmă pentru toţi. Integritatea proceselor electorale nu poate fi negociată sau compromisă. Tot cetăţenii, pe lângă măsurile celelalte, ne-au cerut şi o unitate specială în cadrul serviciilor de securitate, dedicată exclusiv identificării şi combaterii influenţelor străine în procesele electorale. Cei care se află în prezent la butoane au comunicat prea târziu şi au acţionat şi mai târziu. Trebuie să colaborăm cu partenerii internaţionali din UE şi NATO pentru dezvoltarea unei strategii de combatere a războiului informaţional. Ştiu, veţi spune deja că avem aşa ceva, dar am văzut cu toţii cum a funcţionat, la fel ca şi o parte dintre măsurile privind procesul electoral, care există pe hârtie, dar în practică nu funcţionează. România nu poate rămâne o ţară vulnerabilă în faţa unor astfel de ameninţări. Avem datoria de a construi un scut solid pentru democraţia noastră. Acest scut începe cu măsuri ferme şi curajoase împotriva celor care nu şi-au făcut treaba sau au acţionat la comenzi politice sau externe. România are nevoie de lideri şi de parlamentari care să protejeze democraţia cu fapte, pentru că de vorbe sunt sătui românii. Votul este esenţa libertăţii noastre, iar integritatea votului trebuie apărată cu orice preţ. Vă mulţumesc. Brian Cristian, deputat de Maramureş. |
|||||
|
Are cuvântul doamna Raluca-Maria Borta. |
|
|||
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Şcoala de partid". De ce acest titlu? Ei bine, având în vedere ultimele evenimente petrecute în România, care ne aduc aminte de vremurile - pe care aparent le blamau unii - când în biroul PCR-ului se împărţeau felii de tort după fiecare miting. A, şi nu putem uita festivităţile de după, când nimic nu striga mai tare "unitate de partid" decât o felie de tort şi un discurs plin de aplauze. Trebuie să recunosc că în acest an de mandat am învăţat foarte multe lucruri care m-au transformat, dar au transformat şi pe mulţi dintre cetăţeni şi ne-au transformat în a fi adevăraţi jurnalişti de investigaţie. Am învăţat în primul rând că aparenţele înşală. Am învăţat cum în faţa camerelor de filmat politicienii fac reverenţe, dar imediat ce uşile s-au închis, virtuţile se agaţă perfid în cui. V-am studiat adevărata faţă, nepăsarea, atunci când vine vorba de adevăratele provocări cu care se confruntă românii. Partidul unic nu a fost desfiinţat niciodată în România, ci doar şi-a pus diverse măşti pentru a convinge electoratul ţintă. Această "frăţie mare" care guvernează totul în detrimentul legii şi al bunelor moravuri. Înaintea ţinutelor elegante pe care le etalaţi şi a discursurile rafinate ce nu vă aparţin, nu uitaţi că singurul lucru măreţ din această instituţie este însăşi clădirea în care vă desfăşuraţi activitatea, vremelnic. Până acum trei luni, singura voastră preocupare erau înjurăturile care răsunau pe holurile Parlamentului, dar care, ca prin minune, s-au estompat de îndată ce ceasul alegerilor a început să sune. Pentru cetăţeni, Caragiale a înviat - "Unde e scrisoarea?", "S-a pierdut scrisoarea!". Un an dubios, fără îndoială. Aţi reuşit să mascaţi crizele politice şi economice cu discursuri pompoase şi huiduieli. Într-adevăr, "vorba dulce mult aduce", dar fapta neîndeplinită nu face. Aşadar, vorba poate să fie dulce, dar, fără fapte, rămâneţi cu gura plină! Deputat neafiliat de Braşov, Borta Raluca-Maria. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. În continuare, dau citire numelor parlamentarilor care au declaraţii depuse în scris: Grupul parlamentar al PSD - Ioan Mang, Dan-Constantin Şlincu, Vasilică Toma, Alexandra Huţu, Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Nicoleta-Matilda Goleac; Grupul parlamentar al PNL - Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Vetuţa Stănescu, Ioan Balan, Iulian-Alexandru Muraru; Grupul parlamentar AUR - Silviu-Titus Păunescu, Petre Puşcaşu; Neafiliaţi - Vasile Nagy. Declar închisă această parte a şedinţei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză (În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm şedinţa Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 320 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 163. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Ordinea de zi a fost distribuită. Reamintesc programul de lucru pentru astăzi: între orele 10.00-11.00 dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; la ora 11.30 vot final; la încheierea şedinţei de vot final, şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor. Stimaţi colegi, Întreb liderii de grup dacă sunt propuneri de modificare a ordinii de zi. Nu. Atunci intrăm în ordinea de zi şi trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative. Şi începem cu punctul 13, Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind evaluarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii - Consolidarea pregătirii pentru situaţii de urgenţă a UE COM(2024) 212; PHCD 62/2024. Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru afaceri europene. Vă rog, doamna Furtună. |
|||||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM 212/2024 Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru sănătate şi familie, notele de informare transmise de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Interne, fişa de informare a direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a susţinut concluziile Comisiei Europene privind evaluarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii şi recomandările formulate în vederea sporirii eficacităţii acestui mecanism, a recomandat analizarea infrastructurii de răspuns la dezastre, atât în perspectivă civilă, cât şi militară; - a recomandat desfăşurarea mai multor exerciţii comune, cu participarea tuturor statelor membre şi a ţărilor terţe partenere. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 17 septembrie 2024 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale. Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Chelaru Mircia. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Există această practică prin care noi aprobăm hotărâri ale Camerei Deputaţilor. Bineînţeles, mă aşteptam... şi această întrebare va fi pusă şi la următoarea, în ce măsură hotărârile noastre au vreo importanţă şi în ce măsură, dacă au o importanţă oarecare, ele sunt aplicabile. Ies în faţa dumneavoastră, pentru că acest COM 212 are în spatele celor 20 de puncte un mesaj foarte grav. Se derulează sub ochii noştri o istorie viitoare, de care încă nu suntem conştienţi. Aş fi dorit ca la această comunicare să fi avut cumva un punct de vedere, spunem noi, avizat şi sănătos, din partea departamentului de care răspunde domnul Arafat. Ce ne atrage atenţia Uniunea Europeană, prin acest COM 212? Dincolo de o oarecare recomandare fluidă, este nevoie de o pregătire robustă a populaţiei pentru cazuri grave, din perspectiva civilă şi militară. Deci, din acest punct de vedere, mă întreb: această hotărâre cui se adresează, domnilor, pe mai departe, pentru a prinde viaţă şi a o pune în operă, în viaţa reală a societăţii româneşti? Pentru că - o să revin - este şi mai gravă Hotărârea nr. 70, ce urmează a fi pusă în discuţie. |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
Închei. Pentru că e nevoie să citim punctul 20. Această recomandare suspectă, prin care se cere o colaborare strânsă, de aici încolo, a Uniunii Europene cu NATO, ca şi cum asta ar fi în suferinţă. Iată de ce am luat cuvântul - pentru a reflecta, măcar, dacă nu suntem în stare să luăm o hotărâre aplicabilă. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Tanasă Dan. Vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Mecanismul de protecţie civilă. Vreau să semnalez tăcerea asurzitoare a Comisiei Europene în ceea ce priveşte mecanismul de protecţie a democraţiei. E o linişte asurzitoare la Bruxelles în chestiunea loviturii de stat de la Bucureşti. E o linişte asurzitoare în cancelariile europene cu privire la lovitura de stat absolut abominabilă orchestrată de cei nouă infractori de drept comun de la Curtea Constituţională şi şeful lor, Klaus Iohannis. Mecanism de protecţie civilă vorbim - da?! - Comisia Europeană. Ce bine ar fi dacă s-ar auzi şi vocile care să apere nu doar protecţia civilă, ci să apere şi democraţia! (Vociferări.) Liniştiţi-vă, domnule Andronache! Liniştiţi-vă, de la Partidul Naţional Liberal! Ce bine ar fi dacă în cancelarii europene şi la Bruxelles s-ar auzi şi despre mecanismul de protecţie al democraţiei. Dar e linişte. De ce? Pentru că sub PSD, PNL, UDMR şi USR România nu are dreptul decât să fie o banală colonie a Bruxelles-ului. Dar lucrurile se vor schimba, pentru că coaliţia lui Satan n-are mult de trăit, n-are multă viaţă, pentru că întotdeauna binele învinge. (Aplauze.) |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri? Nu. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat. Proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
Domnule Grădinaru, vă rog, aveţi o intervenţie pe procedură. |
|
|||
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, În data de 2 decembrie 2024 a încetat din viaţă eroul de la Sevillia, eroul Stelei din '86, din finala Cupei Campionilor Europeni. Helmut Duckadam ne-a făcut mândri că suntem români, în acea noapte magică. Haideţi să păstrăm un moment de reculegere pentru acest mare om şi sportiv! Dumnezeu să-l ierte! |
|||||
|
Vă rog, stimaţi colegi! (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. Continuăm cu următorul proiect de pe ordinea de zi. |
|||||
|
14. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Clădim viitorul integrând natura: stimularea biotehnologiei şi a producţiei biotehnologice în UE COM(2024) 137; PHCD 66/2024. Vă rog, doamna preşedinte Furtună, prezentaţi raportul. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM 137/2024 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a susţinut Comunicarea Comisiei Europene; - a recomandat investigarea speciilor şi soiurilor de plante cu valoare alimentară sau industrială ce nu se mai cultivă pe scară largă şi a celor din flora spontană; - a recomandat intensificarea cercetării privind biotehnologiile. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 24 septembrie 2024 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale. Are cuvântul domnul deputat Chelaru Mircia. Vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, În continuarea aceleiaşi idei. De data aceasta avem de-a face cu un JOIN şi, de la această tribună, ţin neapărat să subliniez o atenţionare deosebită a Uniunii Europene pentru ceea ce urmează, în fapt, să se întâmple de aici încolo. Scot în evidenţă necesitatea subliniată de comisie, a consolidării dispozitivului naţional de apărare. Dar, în acelaşi timp, simt nevoia să atragă atenţia că toată baza tehnologică a Uniunii Europene trebuie să fie într-un JOIN, într-o unificare, astfel încât, în viitorul foarte apropiat - nu-l intuiesc - să se treacă la o programare a achiziţiilor publice în domeniul apărării comună. Adică aceeaşi puşcă, acelaşi tanc, acelaşi model de avion. Ce intuim aici? Probabil o Europă federalizată, cu un sistem de apărare comun, cu o politică de apărare comună şi scoate în evidenţă ceva foarte important. Trebuie să ne gândim în ce măsură acest JOIN şi hotărâre poate fi prelucrată de inteligenţa românească pentru a proteja statul român, scoate în evidenţă că Republica Moldova şi Ucraina vor fi incluse în această dezvoltare a achiziţiilor şi dotării unice, probabil în ideea că ele vor fi apărarea avansată a Uniunii. Iată de ce simte nevoia Uniunea să spună că va prelua sarcina exclusivă a efortului pentru care se vor dirija cu predilecţie către ţările din proximitatea ameninţărilor acestei capabilităţi de apărare comune. |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
Care or fi acestea? Priviţi harta României! Din acest punct de vedere, acest cuvânt numit în final: "să se evite evitarea oricăror alocări direcţionate pentru achiziţiile terţe care deja au fost făcute". Adică ne înarmăm, o punem la comun. Dar, dragii mei, ce aţi angajat până acum în contract este intangibil. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Muncaciu Sorin-Titus, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|||||
|
Stimaţi colegi, E foarte bine că adoptăm directive europene de acest tip, dar eu aş vrea să vă aduc un pic cu picioarele pe pământ, să ştiţi în ce stadiu ne aflăm. În lumea farmaceutică, companiile mari se pregătesc de ceea ce se numeşte "the patent cliff". Adică vor pierde 180 de miliarde de dolari, datorită faptului că nu au mai fost dezvoltate patente de tipul Humira, sau ştiu eu. Şi patentele care sunt acum se apropie de expirare. Deci toate companiile vor putea să producă medicamentele care până acum erau protejate de patent. De aceea, aş vrea să atrag Ministerului Sănătăţii atenţia că este o oportunitate pentru noi să dezvoltăm industria farmaceutică. Vă anunţ că din bugetul Ministerului Sănătăţii o bună parte se cheltuieşte pe aceste medicamente. De aceea, aş dori, dacă se poate, ca domnii din coaliţie, care menţin încă puterea în Ministerul Sănătăţii, să aibă în vedere că trebuie să dezvoltăm industria naţională de medicamente. În ceea ce priveşte biosecuritatea, aş vrea să vă atrag atenţia că intrăm într-un domeniu foarte ciudat. E vorba de faptul că atunci când spui biotehnologie, companiile de biosecuritate pot să aibă, exact aşa cum se întâmplă în Statele Unite, un dublu sens: poate să fie şi pentru mijloace paşnice, dar poate să fie şi pentru mijloace ofensive. În ceea ce priveşte biostrategia, ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra acesteia. O directivă europeană nu poate să servească drept interes naţional. De asta vă spun: e bine să mai mergem şi cu picioarele pe pământ, să ştim pe ce lume trăim. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
15. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un model pentru o diplomă europeană; PHCD 67/2024. Are cuvântul reprezentantul comisiei. Doamna preşedinte Furtună, vă rog. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM-ului 144/2024 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a susţinut Comunicarea referitoare la stabilirea unui model pentru o diplomă europeană; - a recomandat implicarea parlamentelor din statele membre în definirea diplomei europene; - a recomandat întărirea abordării interdisciplinare în programele Uniunii Europene. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 24 septembrie 2024 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu avem înscrieri la cuvânt. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
16. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Recomandare a Consiliului privind un cadru de calitate consolidat pentru stagii COM (2024) 133; PHCD 69/2024. Are cuvântul reprezentantul comisiei. Doamna preşedinte Furtună, vă rog. |
|
|||
|
Raport asupra COM 133/2024 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene: - a susţinut iniţiativa Comisiei Europene; - a recomandat intensificarea contribuţiei stagiilor la mobilitatea forţei de muncă; - a recomandat identificarea de măsuri pentru reducerea barierelor legale şi administrative din calea participării la stagiile transfrontaliere. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 1 octombrie 2024 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Intervenţii, în cadrul dezbaterilor generale? Nu avem. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
17. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O nouă strategie privind industria europeană de apărare: asigurarea capacităţii de reacţie rapidă a UE prin intermediul unei industrii europene de apărare reactive şi reziliente JOIN (2024) 10; PHCD 70/2024. Are cuvântul reprezentantul comisiei. Doamna preşedinte Furtună, vă rog. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra JOIN 10/2024 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a susţinut strategia privind industria europeană de apărare şi direcţiile sale de acţiune; - a amintit că, în domeniul securităţii şi apărării, cooperarea cu NATO rămâne elementul-cheie; - a susţinut dezvoltarea unei industrii de apărare competitive pe termen mediu şi lung, prin dezvoltarea în mod echilibrat geografic, la nivelul întregii Uniuni, a bazei industriale şi tehnologice de apărare, care să includă toate industriile naţionale. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 1 octombrie 2024 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu avem. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Domnul Chelaru? Vă rog. |
|||||
|
Domnul Mircia Chelaru (din sală): Trecem peste titlu! Mai departe. |
|||||
|
Da. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. Nu înţeleg la ce vreţi să aveţi intervenţie, domnule Chelaru! |
|||||
|
Domnul Mircia Chelaru (din sală): Articolul unic, pct. 5. |
|||||
|
Vă rog. |
|||||
|
Consider că e necesar măcar cu atâta să contribuim şi noi, în momentul în care se cere, la pct. 5, obligativitatea stabilirii la nivelul Uniunii Europene a unei funcţii comune de programare şi achiziţii publice în domeniul apărării, prin efectul strategiei de faţă. Din acest punct de vedere, venim cu propunerea să se înfiinţeze Oficiul European de Achiziţii Integrate, în care fiecare stat membru să aibă un reprezentant. Mulţumesc. (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Are amendament? |
|||||
|
Domnule Chelaru, nu avem procedură, din păcate, pentru aşa ceva. Vă mulţumesc pentru intervenţie. La articolul unic? Nu mai sunt alte obiecţii. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
18. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Decizie a Consiliului privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Conferinţei privind Carta energiei COM (2024) 104; PHCD 74/2024. Are cuvântul reprezentantul comisiei. Doamna preşedintă Furtună, vă rog. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM 104/2024 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a recomandat analizarea periodică a evoluţiilor tehnologice, comerciale şi sociale din Uniunea Europeană în domeniul energetic; - a recomandat evaluarea tehnologiilor din surse regenerabile pentru a formula din timp prevederile legale necesare; - a recomandat înfiinţarea unui grup de lucru interdisciplinar pentru a studia legătura dintre tranziţia către o energie verde şi cadrul investiţional internaţional. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 8 octombrie 2024 şi a fost adoptată cu unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. În cadrul dezbaterilor generale are cuvântul domnul deputat Muncaciu Sorin-Titus, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|||||
|
Stimaţi colegi, Din nou adoptăm o directivă europeană. Totul e foarte frumos, deşi, dacă stăm să ne uităm la eficienţa tehnologiilor verzi, fără să fie subvenţionate de la Guvern, nu prea pot să facă faţă concurenţei. Dar eu vreau alt aspect să-l abordez. Este vorba de Guvernul României şi de ipocrizia domnilor din coaliţie. Va să zică, europenii ne spun să studiem noi surse de energie şi noi ne batem joc de biomasă. Avem invenţii, avem utilaje, avem 1% producţie din biomasă, dar niciun ministru PNL nu a putut să se aplece şi să încerce să dezvoltăm această biomasă. În schimb, ne batem cu pumnii în piept că facem pentru energie. Nu faceţi nimic! Ăsta e adevărul! |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul Coleşa Ilie-Alin. Vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Deci avem un proiect de hotărâre privind Tratatul pentru Carta energiei în Europa, care a fost semnat în 1994 şi a intrat în vigoare în 1998. În sine, acest lucru a însemnat distrugerea industriei energetice, în primul rând, şi, în al doilea rând, a întregii industrii, fals fundamentată climatic. Vă extrag doar din art. 34 alin. (3) lit. m) din acest tratat, Cartă a energiei, care spune aşa: "Mecanismele de protecţie a investiţiilor exclud protecţia pentru toate investiţiile noi în combustibili fosili din Uniune, cu o anumită perioadă de tranziţie pentru centralele pe gaz, perioadă care vedem că se încheie acum, datorită emisiilor de dioxid de carbon care sunt limitate la un prag de neatins, şi apoi excluderea protecţiei pentru toate investiţiile existente în combustibili fosili din Uniune, începând cu 10 ani de la intrarea în vigoare a acestui tratat, până cel târziu în 2040". Deci, avem această nebunie de dezindustrializare, de distrugere energetică, fundamentată în modul cel mai fals, climatic, care incriminează orice emisie de dioxid de carbon, când vedem că în prezent, cel puţin până în prezent, nu există dezvoltare industrială, nu există transporturi, nu există agricultură, nu există, în general, dezvoltare şi bunăstare fără emisii de dioxid de carbon. Limitându-le, excluzând protecţia şi investiţiile în aceste forme de industrie care emit inerent dioxid de carbon, ne autodistrugem. Şi vedem asta, în prezent, când Uniunea Europeană, şi implicit România, alunecă pe panta datoriilor, a dezindustrializării şi a lipsei de competiţii,... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
... în raport cu alte puteri din Asia, precum China. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii în cadrul dezbaterilor generale, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
19. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Deficitul de forţă de muncă şi de competenţe în UE: un plan de acţiune COM (2024) 131; PHCD 75/2024. Are cuvântul reprezentantul comisiei. Doamnă preşedinte Furtună, vă rog. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM (2024) 131 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, punctele de vedere transmise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a atras atenţia în privinţa impactului schimbărilor demografice asupra distribuţiei pe domenii a ocupării forţei de muncă; - a recomandat iniţierea unei dezbateri cu privire la impulsionarea educaţiei financiare. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 8 octombrie 2024 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Domnul Coleşa Ilie-Alin, vă rog. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este o temă extrem de importantă depopularea Uniunii Europene şi măsurile pe care Uniunea ar trebui să le ia în privinţa acestui fenomen extrem de grav. Este într-adevăr un subiect de bază, doar că pe lângă ceea ce se constată prin acest document, faptul că populaţia îmbătrâneşte, emigrează din ţările mai sărace în ţările mai bogate, există acest deficit de forţă de muncă. El este înlocuit, nu aşa cum ni s-a tot spus, cu o forţă de muncă calificată din Asia sau Africa, ci cu o forţă de muncă în special necalificată. Şi am repetat şi ieri şi o repet şi acum - în România, în ultimii 30 de ani, populaţia, numărul de oameni care au emigrat, atât definitiv, cât şi aşa-zis temporar, care înseamnă în final tot definitiv, s-a cifrat însumat la... între 200.000 şi 300.000 de persoane, anual. Însumate, în 30 de ani, vedem acele 5, 6, 7, 8 milioane, Dumnezeu ştie câte, de români plecaţi din ţară. Iar în ultimii deja 3-4 ani avem un număr de acordare a permiselor pentru muncitori extracomunitari, în special cei necalificaţi, pe care îi vedem pe toate drumurile - n-avem nimic cu ei, dar este o realitate - între 200.000 şi 300.000. E adevărat, o parte pleacă ilegal în alte ţări din Uniune, dar o bună parte rămân şi constatăm un fenomen clar, care este constatat şi în acest document, de înlocuire a populaţiilor. Pentru oprirea acestui fenomen, am propus de "n" ori măsuri de sprijinire a familiei, a familiilor cu copii, măsuri pe care le-aţi respins, măsuri care însemnau nu acordarea de bani, ci scutirea de taxe şi impozite. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Tanasă Dan. |
|||||
|
În fiecare an, Institutul Naţional de Statistică trage semnale de alarmă cu privire la declinul demografic cu care se confruntă ţara noastră şi în fiecare an aflăm de zeci, sute de mii de români care aleg să părăsească România şi să muncească în ţările din Vest pentru a asigura un trai decent familiilor lor, aici, în ţară. Care este soluţia pe care o oferă partidele "pro-europene" la această problemă fundamentală, repet, fundamentală? Soluţia este să importăm masiv forţă de muncă din Asia şi din Africa. Am ajuns anual să depăşim 300.000 de permise de muncă pentru muncitori, în marea lor majoritate, necalificaţi, din Asia şi din Africa, pe străzile din România. Am mai văzut această strategie în vestul civilizat al Europei, acolo unde în foarte multe cartiere poliţia nici nu mai intră, pentru că importul masiv de imigranţi a făcut ca statele respective să piardă controlul asupra unor zone. Şi văd că acelaşi model este luat şi urmat la Bucureşti de partidele, repet, "pro-europene", care, deşi au aici, în imediata apropiere a României, o forţă de muncă bine calificată, constituită din milioane de români care muncesc în Germania, în Franţa, în Italia, în Anglia, Portugalia, Austria, Elveţia, în loc să găsească o strategie să-i aducă acasă, partidele "pro-europene" se limitează doar să importe masiv forţă de muncă din Asia şi din Africa - o strategie, repet, absolut pierzătoare pentru Vestul civilizat şi pe care noi, cei de la AUR, o respingem categoric. (Aplauze.) |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul doamna deputat Prună Cristina-Mădălina, din partea Grupului USR. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Sigur, putem să adoptăm aceste proiecte de hotărâre, să vorbim despre competenţe la nivel european şi în acelaşi timp să ne uităm la economia românească, care îşi pierde forţa de muncă. Pentru că, da, se spunea mai devreme aici că am ajuns să importăm forţă de muncă. Este o realitate. Dar de ce facem asta? Facem pentru că e nevoie de forţă de muncă în România, pentru că afacerile româneşti nu mai găsesc oameni, români care să iasă pregătiţi de pe băncile şcolii şi să poată fi integraţi în piaţa forţei de muncă. Şi, sigur, aceste proiecte de hotărâre sunt nişte declaraţii de intenţie, poate mai vin şi cu ceva politici europene, dar cel mai bine este să ne uităm aici, în România, să vedem ce putem să facem. Şi sunt o groază de lucruri pe care putem să le facem. Pentru că forţa de muncă a plecat şi pentru că salariile, de pildă, sunt mici în România. Şi aici este o reformă pe care putem să o facem, la nivel de taxare. Avem printre cele mai mari taxări pe forţa de muncă din toată Uniunea Europeană, mai ales pe salariile mici. Or, fix acolo trebuie acţionat. Şi, iată, pentru că vorbim zilele acestea de un nou guvern, cred că de aici ar trebui început, de la reducerea taxelor pe muncă, evident, la pachet cu reducerea cheltuielilor publice, astfel încât nu doar să vorbim de competenţe în documente europene, ci forţa de muncă să se califice aici şi să putem să avem afaceri care se dezvoltă cu oameni care nu mai pleacă peste hotare, ci cu români care decid să lucreze aici, în economia românească. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind înscrieri la cuvânt, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
20. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Materiale avansate pentru asigurarea poziţiei de lider în sectorul industrial COM(2024) 98; PHCD 85/2024. Are cuvântul reprezentantul comisiei. Doamnă preşedinte Furtună, vă rog. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM (2024) 98 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, notele de informare ale Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Finanţelor, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a subliniat că digitalizarea trebuie însoţită de creşterea capacităţii de abordare interdisciplinară pentru a contribui la progresul tehnic; - a recomandat sprijinirea formării resurselor umane necesare digitalizării sectorului industrial. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 22 octombrie 2024 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu avem. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
21. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Pescuit sustenabil în UE: situaţia actuală şi orientări pentru 2025 COM (2024) 235; PHCD 86/2024. Are cuvântul doamna preşedinte Furtună, pentru prezentarea raportului. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM (2024) 235 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, notele de informare ale Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a recomandat simplificarea procedurilor pentru a facilita sprijinul financiar alocat comunităţilor costiere; - a recomandat intensificarea studiilor pentru evaluarea impactului speciilor invazive asupra echilibrului ecologic şi asupra stocurilor de peşte din Marea Neagră. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 22 octombrie 2024 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în formă adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. Dezbateri generale? Nu avem intervenţii. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. Revenim la punctul 7 de pe ordinea de zi. |
|||||
|
7. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, şi adoptarea unor măsuri în domeniul energiei; PL-x 255/2024. Avem procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul Guvernului. Nu este prezent. Atunci, rog reprezentantul comisiilor raportoare, Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru muncă, pentru prezentarea raportului comun. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|||
|
Vă mulţumesc. Raport comun asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, şi adoptarea unor măsuri în domeniul energiei În conformitate cu prevederile art. 142 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii, respectiv, Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate cu reexaminarea Legii... PL-x 255/2024. În urma reexaminării legii, precum şi a opiniilor exprimate, membrii celor 4 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să accepte obiecţiile formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare şi să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, şi adoptarea unor măsuri în domeniul energiei, cu amendamente admise ce se regăsesc în anexă, parte integrantă din prezentul raport comun. În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnule preşedinte, vă rog să faceţi propunere şi pentru timp de dezbatere. |
|||||
|
Propun două minute. |
|||||
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Timp de dezbatere - două minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
118 voturi pentru, 14 contra, 3 abţineri, 3 colegi care nu votează. Dacă avem intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, doamna deputat Prună Cristina-Mădălina, din partea Grupului USR. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. E bine că adoptăm, chiar şi pe ultima sută de metri a acestei legislaturi, acest proiect de lege. Sigur, el repară nişte termene, prin nişte amendamente care au fost depuse ieri la Comisia pentru industrii şi servicii şi la celelalte comisii raportoare, dar poate cel mai important lucru este că această lege repară acea nedreptate care a fost făcută prosumatorilor de energie din România. Am depus un amendament la Senat, care a trecut şi va trece astăzi, iată, prin adoptarea acestui proiect de lege şi aici, la Camera Deputaţilor, ca prosumatorii care au deja instalate sisteme fotovoltaice să nu fie obligaţi retroactiv să îşi instaleze baterii de stocare. Asta spunea această lege care a fost retrimisă spre reexaminare de către Preşedintele României. Sigur, e nevoie de stocare în sistemul energetic şi am avut proiect de lege - cred că încă e pe ordinea de zi a plenului - tocmai pentru a acorda stimulente ca sistemele de stocare să fie dezvoltate în România, pentru că e nevoie, avem o nevoie stringentă pentru a echilibra sistemul energetic. Însă, această obligativitate pentru micii prosumatori care îşi investiseră propriile resurse - mulţi dintre ei - sau care accesaseră bani prin Programul AFM, nu trebuia să rămână în lege. Aşa că e bine că adoptăm astăzi această lege şi să fie promulgată cât mai repede. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul doamna deputat Mitrea Dumitrina, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|||||
|
Această propunere legislativă - nu este vorba doar despre prosumatori, este vorba şi de plafonarea preţurilor la energie. Şi haideţi să nu-i mai păcălim pe oameni că plafonarea este foarte bună pentru România şi este excepţională pentru români. Să le amintim românilor că această plafonare, de fapt, îi va ajuta acum la scăderea preţurilor pe facturi, dar ulterior vor vedea preţuri crescute, atât pe celelalte servicii pe care le vor primi, cât şi prin taxele care vor veni ulterior, din 2025 încolo. Creaţi aşa nişte artificii şi încercaţi să îi manipulaţi pe oameni prin astfel de plafonări şi astfel de ordonanţe de urgenţă. Că aşa ne-am obişnuit, să trăim din ordonanţe de urgenţă, în loc să... aici, în Parlamentul României, să facem legi pentru români, Parlamentul a devenit un apendice al Guvernului. Haideţi să ne gândim la soluţii pentru români. Şi soluţiile - una dintre soluţii era Rovinari, care va funcţiona până în 2026, cu închiderea lui definitivă în 2030. Şi mai era la 1 decembrie hidrocentrala de la Iernut, pe care ne-aţi păcălit că o veţi deschide la 1 decembrie, voi, cei de la Coaliţia de guvernare. Şi să nu uite românii că şi prin această minciună pe care le-aţi dat-o, au pierdut 60 de milioane de euro. Vă întreb, unde sunt condiţiile contractuale şi cine a plătit pentru nepunerea în funcţiune a acestui obiectiv care aducea 425 de megawaţi de energie pentru români? Veniţi cu plafonări, veniţi cu minciuni pentru români, dar de fapt nu îi ajutaţi cu nimic. Românii trebuie să ştie că fiecare plafonare pe care dumneavoastră o creaţi, coaliţia de instabilitate economică a României... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
|||||
|
Vă mulţumesc. O să finalizez. Cu fiecare plafonare, cu fiecare minciună pe care încercaţi să le-o băgaţi pe gât românilor, vor avea de plătit ulterior facturi crescute şi instabilitatea care se va instala în perioada următoare. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii, trecem la dezbaterea legii. Dacă sunt intervenţii la titlu? Nu. Adoptat. Articole? Nu. Adoptate. Amendamente admise, de la 1 la 10? Nu. Adoptate. Legea rămâne la votul final. |
|||||
|
22. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Punerea intereselor copiilor pe primul loc: Comunicare ce însoţeşte Recomandarea Comisiei privind sistemele integrate de protecţie a copilului COM (2024) 188; PHCD 97/2024. Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene, doamna preşedinte Furtună. |
|
|||
|
Mulţumesc. Raport asupra COM (2024) 188 Având în vedere proiectele de opinie transmise de comisiile permanente sesizate, nota de informare a Ministerului Afacerilor Externe, fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - a recomandat instituirea unor mecanisme de sprijin pentru autorităţile locale în vederea aplicării garanţiei pentru copii; - a susţinut ascultarea copiilor în chestiuni care îi privesc, precum şi implicarea părinţilor şi unităţilor de învăţământ în conştientizarea copiilor cu privire la prevenirea violenţei. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 12 noiembrie 2024 şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Domnul deputat Coleşa Ilie-Alin, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|||||
|
Da, proiect de hotărâre privind o comunicare a Parlamentului European de punere a copiilor pe primul loc. Bineînţeles că toţi putem fi de acord cu un asemenea titlu şi cu măsuri de bun-simţ care prevăd încetarea şi eradicarea oricărei forme de violenţă reală împotriva copiilor, dar să fim conştienţi că deja în foarte multe ţări ale Uniunii Europene şi încet-încet şi în România asistăm la situaţii de felul următor - vă dau doar un exemplu pe care l-am auzit acum o săptămână - în Germania, la ieşirea de la şcoală, un copil este confiscat de către instituţia privind protecţia copilului din Germania din cauza unei reclamaţii făcute de un vecin care era lângă şcoala unde tatăl tocmai îşi dusese fetiţa. Fetiţa, fiind plângăcioasă, plângea; tatăl, fiind grăbit, era mai ferm. Au separat copilul de părinţi, au scos de la el faptul că, cândva, tatăl o trăsese de ureche şi au început un proces de separare a copilului de părinţi. N-am vrea să ajungem la aceste aşa-zise forme de eradicare a violenţei, care, în esenţă, înseamnă distrugerea familiei, separarea copiilor de familiile lor naturale. Mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Tanasă Dan, din partea Grupului AUR. |
|||||
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. În primele 11 luni ale anului 2023, peste 7.500 de copii au dispărut în România, mai mult de jumătate dintre aceştia aflându-se în grija unor instituţii ale statului român. Nimeni, dar absolut nimeni nu răspunde, nimeni nu-şi asumă şi toată lumea - dintre cei care guvernează România de 35 de ani - toată lumea se comportă de parcă nimic grav nu s-ar întâmpla, pentru ca mai apoi să asistăm în Camera Deputaţilor şi în Senat la aceste momente absolut penibilo-ridicole, în care PSD, PNL, USR şi UDMR mimează grija pentru copiii României. România este în continuare exportatoare, lider când vine vorba de a exploata nu doar copii, ci şi femei, suntem campioni la proxenetism, dar e bine că în Camera Deputaţilor vom trece o comunicare a Bruxelles-ului prin care trebuie, nu-i aşa?, să ne manifestăm grija pentru copiii României. România este totuşi ţara în care peste 200.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară pentru că nu au ce mânca - o spune societatea civilă din România - dar, hei, este bine, e bine, e bine că mai trecem un COM de la Bruxelles; e bine că PSD, PNL, UDMR şi USR continuă să mimeze grija pentru copiii României. Adevărul este cel dat de Institutul Naţional de Statistică, iar cifrele nu mint niciodată. Copiii României sunt abuzaţi. Copiii României nu au nicio şansă la viitor. Copiii României sunt condamnaţi la foame, subdezvoltare, malnutriţie. Copiii României sunt condamnaţi să trăiască într-o Românie condusă de PSD, de PNL, de USR şi UDMR. Dar acest lucru se va schimba. |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
|||||
|
Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru se va schimba. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Cristian Brian, din partea Grupului parlamentar al USR. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Acest COM privind punerea intereselor copiilor pe primul loc, la punctul 3 prevede că: "sunt necesare finanţări la nivel european pentru programe de identificare şi asigurare a micronutrienţilor şi pentru constituirea unui mediu propice activităţii fizice şi practicării jocurilor sportive, ceea ce impune integrarea instituţiilor responsabile de aceste condiţii, la nivelul statelor membre şi la nivel local". Practic, COM-ul pe care îl adoptăm astăzi este în concordanţă cu câteva proiecte de lege iniţiate de parlamentari din acest mandat, unele dintre ele chiar trecute. Atrag atenţia că, în momentul de faţă, Legea USR, prin care minimum 30% din banii publici care sunt cheltuiţi de UAT-uri către sport ar trebui să meargă către copii şi juniori, atrag atenţia asupra faptului că acea lege adoptată de Parlament în legislatura asta, care prevede ca fiecare copil care participă la competiţii sportive să beneficieze de acele tichete de sportiv în valoare de 150 lei pe lună, acea iniţiativă devenită lege este prorogată în fiecare an. Cel mai probabil va veni viitoarea coaliţie de guvernare în faţa noastră să ne ceară dreptul de a emite ordonanţe şi sper ca în anul 2025, pe care tot Parlamentul l-a votat ca fiind Anul Naţional al Copilului - Legea devenită 264, aceste lucruri să le respectăm. Avem ţări precum Norvegia, în care cel puţin 80% din copiii până în 12 ani fac sport, au şi un document programatic care se referă la drepturile copiilor de a alege un sport, iar la noi lucruri simple şi de bun-simţ adoptate de Parlament sunt de fiecare dată evitate. Şi ca să nu spuneţi că vorbim doar despre fondurile publice din sport, atrag atenţia colegilor parlamentari, şi mai ales acelora care şi-au reînnoit mandatul, că avem în momentul de faţă un pachet legislativ privind sponsorizarea sportului, care încurajează entităţile financiare, firmele comerciale şi cetăţenii să finanţeze entităţi sportive care investesc în sportul de copii şi juniori şi în infrastructura sportivă. Sper ca în anul 2025, Anul Naţional al Copilului, să ţinem cont de aceste priorităţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii în cazul dezbaterilor generale, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. Timpul afectat dezbaterilor fiind epuizat, ne revedem la ora 11.30, pentru sesiunea de vot final. |
|||||
|
După pauză (În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|||
|
Îl rog pe distinsul domn secretar Buican să mă însoţească, să putem începe. Va fi o şedinţă foarte lungă de vot final. (Domnul deputat Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor, îşi ocupă locul la prezidiu.) Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, să le reamintească colegilor cu tablete că începem sesiunea de vot final. Mai stăm 10 secunde, până se aşază toată lumea. Stimaţi colegi, Vă rog, luaţi loc să putem începe sesiunea de vot final. Vă rog să vă pregătiţi cartelele, să facem un vot de control pentru a verifica cvorumul. Vot, vă rog. Domnule Gheorghe, vă rog, luaţi loc! |
|||||
|
215 colegi prezenţi, suntem în cvorum. Rog liderii de grup să verifice dacă totul este în regulă, să putem începe. Vă reamintesc că avem 46 de proiecte pe ordinea de zi a votului final. |
|||||
|
Aşadar, 1. Solicitarea iniţiatorilor de retragere a Propunerii legislative privind reorganizarea administrativ-teritorială a României; Pl-x 589/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
198 de voturi pentru, 24 contra, 6 abţineri. Adoptată. |
|||||
|
Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor 2. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei doamnei deputat Cristina-Agnes Vecerdi); PHCD 104/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
230 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. |
|||||
|
3. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Iuliu-Alin Udrişte); PHCD 105/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 234 de voturi pentru, o abţinere, adoptat. |
|||||
|
4. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Andi-Lucian Cristea); PHCD 106/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
229 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. |
|||||
|
5. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Darius Pop); PHCD 107/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 237 de voturi pentru, o abţinere, adoptat. |
|||||
|
6. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Gestionarea riscurilor climatice - protejarea oamenilor şi a prosperităţii COM (2024) 91; PHCD 59/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 217 voturi pentru, 19 contra şi 7 abţineri, adoptat. |
|||||
|
7. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - Asigurarea unui echilibru privind migraţia: o abordare justă şi totodată fermă COM (2024) 126; PHCD 61/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 214 voturi pentru, 23 contra, 6 abţineri, adoptat. |
|||||
|
8. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind evaluarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii - Consolidarea pregătirii pentru situaţii de urgenţă a UE COM (2024) 212; PHCD 62/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
237 de voturi pentru, un vot contra şi 8 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
9. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Clădim viitorul integrând natura: stimularea biotehnologiei şi producţiei biotehnologice în UE COM (2024) 137; PHCD 66/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 231 de voturi pentru, un vot contra, 11 abţineri, adoptat. |
|||||
|
10. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un model pentru o diplomă europeană COM (2024) 144; PHCD 67/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
234 de voturi pentru, un vot contra, 6 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
11. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Recomandare a Consiliului privind un cadru de calitate consolidat pentru stagii COM (2024) 133; PHCD 69/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
231 de voturi pentru, 7 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
12. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O nouă strategie privind industria europeană de apărare: asigurarea capacităţii de reacţie rapidă a UE prin intermediul unei industrii europene de apărare reactive şi reziliente JOIN (2024) 10; PHCD 70/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
237 de voturi pentru, 6 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
13. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Decizie a Consiliului privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Conferinţei privind Carta energiei COM (2024)104; PHCD 74/2024. Vot, vă rog. Doamna Murariu, domnule Stelian, vă văzui! (Vociferări.) |
|
|||
|
Cu 208 voturi pentru, 27 de voturi contra, 4 abţineri, adoptat. |
|||||
|
14. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Deficitul de forţă de muncă şi de competenţe în UE: un plan de acţiune COM (2024) 131; PHCD 75/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 215 voturi pentru, 30 de abţineri, adoptat. |
|||||
|
15. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Materiale avansate pentru asigurarea poziţiei de lider în sectorul industrial COM (2024) 98; PHCD 85/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
213 voturi pentru, 28 de abţineri. Adoptat. Domnul Coleşa, explicarea votului. |
|||||
|
Nu vreau să abuzez de răbdarea dumneavoastră, ştiu că sunteţi grăbiţi, dar a orienta dezvoltarea, cercetarea, inovarea, o bună parte din ele, spre incriminarea emisiilor de dioxid de carbon reprezintă, în esenţă, o prostie care duce la escrocherie, la preţuri de speculă, la dezindustrializare, la multă şi foarte multă suferinţă. Am votat abţinere, din cauza acestor orientări fundamental greşite, la pachet cu altele bune. Mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc. |
|||||
|
16. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Pescuit sustenabil în UE: situaţia actuală şi orientări pentru 2025 COM (2024) 235; PHCD 86/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
216 voturi pentru, 29 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
17. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Punerea intereselor copiilor pe primul loc: Comunicare ce însoţeşte Recomandarea Comisiei privind sistemele integrate de protecţie a copilului COM (2024)188; PHCD 97/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
239 de voturi pentru, 4 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări 18. Proiectul de Lege pentru completarea art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; PL-x 436/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
202 voturi pentru, un vot contra, 43 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
19. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, şi adoptarea unor măsuri în domeniul energiei, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 255/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
238 de voturi pentru, 4 contra, 4 abţineri. Adoptată. |
|||||
|
Capitolul III. Legi organice. Adoptări 20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon; PL-x 486/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
177 de voturi pentru, 66 contra, 4 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor şi al frontierei; PL-x 245/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 233 de voturi pentru, un vot contra, 7 abţineri, adoptat. |
|||||
|
22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2024 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal; PL-x 615/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
200 de voturi pentru, 40 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
23. Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997; PL-x 501/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 243 de voturi pentru, două abţineri, adoptat. |
|||||
|
24. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2020 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996; PL-x 11/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
243 de voturi pentru, 3 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
25. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echităţii şi a transparenţei pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996; PL-x 188/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
227 de voturi pentru, 8 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2022 privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 483/2022. Vot, vă rog. |
|
|||
|
241 de voturi pentru, 5 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
Capitolul IV. Legi ordinare. Respingeri 27. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind achiziţiile publice nr. 98/2016; Pl-x 151/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 240 de voturi pentru, 5 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
28. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune; Pl-x 248/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 212 voturi pentru, 24 contra, 8 abţineri, adoptată. Înainte de a trece la punctul 29, dacă tot am auzit puţin zgomot în rândul USR-ului, daţi-mi voie să-i urez la mulţi ani doamnei Cristina-Mădălina Prună, este ziua dânsei de naştere! La mulţi ani, stimată colegă! (Aplauze.) Deşi n-am avut o chimie foarte plăcută în acest mandat, poate în următorul. (Aplauze. Vociferări.) Încă o dată, la mulţi ani! |
|||||
|
29. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; Pl-x 240/2018. Vot, vă rog. Nu de alta, dar trebuia să mai schimb puţin din dicţie. (Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună solicită să ia cuvântul.) |
|
|||
|
Cu 193 de voturi pentru, unul contra, 40 de abţineri... Explicarea votului, doamna Prună. (Vociferări.) Altceva. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mai degrabă un drept la replică, domnule preşedinte. Aş vrea să vă mulţumesc şi să le mulţumesc tuturor colegilor pentru urări. (Aplauze.) |
|||||
|
Bunica mea, care trăieşte şi are 94 de ani, spune un lucru care mie îmi place foarte mult şi se potriveşte - "Să ne ţână Dumnezeu năravul!", cu asemenea drepturi la replică. Mulţumesc. |
|||||
|
30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; Pl-x 24/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 171 de voturi pentru, 65 contra, 7 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
31. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul; Pl-x 344/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 170 de voturi pentru, 59 contra, 10 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
32. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 52 din 15 aprilie 2011 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri; Pl-x 254/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 235 de voturi pentru, 6 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
33. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 221/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
235 de voturi pentru, 4 abţineri. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
34. Propunerea legislativă pentru completarea articolului 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 223/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 236 de voturi pentru, 3 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
35. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri; Pl-x 83/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
238 de voturi pentru, 3 abţineri. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
36. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr. 75/1994; Pl-x 63/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 199 de voturi pentru, 29 contra, 5 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
37. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor; Pl-x 326/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 234 de voturi pentru, un vot contra, două abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
Capitolul V. Legi organice. Respingeri 38. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Pl-x 22/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 233 de voturi pentru, un vot contra, 4 abţineri, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|||||
|
39. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 62/2011 a dialogului social; Pl-x 306/2018. Vot. |
|
|||
|
Cu 209 voturi pentru, 22 contra, 5 abţineri, adoptată. |
|||||
|
40. Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea stagiilor profesionale; Pl-x 750/2015. Vot, vă rog. |
|
|||
|
238 de voturi pentru, 4 abţineri. Adoptată. |
|||||
|
41. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 62/2011 privind dialogul social; Pl-x 210/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
236 de voturi pentru, două abţineri. Adoptată. |
|||||
|
42. Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Pl-x 440/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
235 de voturi pentru, două contra, 3 abţineri. Adoptată. |
|||||
|
43. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale; Pl-x 465/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
234 de voturi pentru, două abţineri. Adoptată. |
|||||
|
44. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local; Pl-x 11/2018. Vot, vă rog. Mai sunt două. |
|
|||
|
Cu 198 de voturi pentru, 32 contra, 4 abţineri, adoptată. |
|||||
|
45. Propunerea legislativă privind preluarea imobilelor reprezentând case de cultură a sindicatelor în proprietatea publică a statului şi transmiterea acestora în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt situate; Pl-x 194/2018. Vot, vă rog. |
|
|||
|
Cu 226 de voturi pentru, 3 contra, 3 abţineri, adoptată. |
|||||
|
46. Propunerea legislativă privind abrogarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române; Pl-x 454/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
228 de voturi pentru, 5 contra, 3 abţineri. Propunerea de respingere a fost adoptată. Vă doresc un rest de săptămână minunat! Ne revedem săptămâna viitoare. Rog membrii Biroului permanent să vină la sala de şedinţă. Mulţumesc.
|
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.11.
|
|||||
![]() |



