Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2024

Păstrarea unui moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei române din decembrie 1989.

Şedinţa a început la ora 14.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Seres Dénes, preşedintele senior al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Ariadna-Elena Cîrligeanu şi de domnul deputat Andrei-Cosmin Guşă, secretari de şedinţă.

 

Domnul Seres Dénes:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile.

Ne pregătim, se intonează Imnul Naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Onorată asistenţă,

În conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Constituţia României, Camera Deputaţilor, în componenţa rezultată din alegerile parlamentare care au avut loc în ziua de 1 decembrie 2024, s-a întrunit astăzi, la convocarea Preşedintelui României.

Declar deschisă prima şedinţă a Camerei Deputaţilor din cea de-a X-a legislatură.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, îmi revine mie, Seres Dénes, ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 33 Sălaj, din partea UDMR, îndatorirea de onoare ca, până la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, să conduc lucrările acesteia, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri patru deputaţi, în calitate de secretari care, potrivit datelor primite de la Biroul Electoral Central sunt:

- doamna deputat Corcheş Codruţa-Maria;

- doamna deputat Cîrligeanu Ariadna-Elena;

- domnul deputat Iosub Cosmin-Teodor;

- domnul deputat Guşă Andrei-Cosmin.

(Aplauze.)

În şedinţa Camerei Deputaţilor voi fi asistat, pe rând, de câte doi din cei patru secretari.

În şedinţa de astăzi sunt asistat de doamna deputat Cîrligeanu Ariadna-Elena şi de domnul deputat Guşă Andrei-Cosmin.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În continuare, vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei române din decembrie 1989.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Mulţumesc.

(Coboară la tribună.)

 
Discursul inaugural al preşedintelui senior al Camerei Deputaţilor, domnul Seres Dénes.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Sunt onorat să mă aflu în faţa dumneavoastră într-un moment important pentru viitorul nostru, al tuturor cetăţenilor şi al ţării.

În calitate de parlamentar cu cele mai multe mandate în acest for, am onoarea de a prezida această reuniune importantă. Astăzi, când încheiem un capitol, este timpul să reflectăm asupra traseului parcurs în mandatul care se încheie acum, dar şi un îndemn de a privi în viitor, cu seriozitate şi determinare.

Deschidem o nouă sesiune parlamentară, la 35 de ani de la Revoluţia care a pus capăt comunismului şi a deschis calea spre democraţie, consacrând Parlamentul drept unul din pilonii statului de drept.

Democraţia de astăzi este rezultatul curajului şi sacrificiului din 1989. Este libertatea câştigată cu preţul vieţii, protejarea demnităţii umane şi sfârşitul fricii de dictatură.

Dar democraţia nu este doar un ideal câştigat în trecut. Este un angajament permanent. Aşa cum în decembrie 1989 oamenii au cerut schimbarea unui regim totalitar, care părea de neînlăturat, şi au reuşit, astăzi, datoria noastră este să apărăm şi să consolidăm acea moştenire. Democraţia trăieşte prin faptele noastre, iar viitorul ei depinde de curajul de a apăra libertatea şi valorile care ne definesc ca ţară.

De-a lungul acestor 35 de ani, Parlamentul României a fost martorul şi arhitectul unor transformări fundamentale. În 1992, am avut ocazia să asist la o etapă esenţială din evoluţia acestei instituţii - Parlamentul de atunci era un spaţiu în care dezbaterile erau adesea aprinse, dar pline de respect, iar dorinţa de a construi o democraţie funcţională era viabilă.

Am fost martorii fiecărui pas în proiectarea unor instituţii care s-au consolidat în ani şi ani de muncă susţinută a unor oameni devotaţi şi competenţi. Totuşi, undeva pe parcurs, drumul s-a blocat, iar alegerile din 2024 ne-au reamintit cât de fragilă poate fi încrederea în democraţie şi în instituţiile noastre, devenind vitală nevoia unei reconstrucţii profunde, de recâştigare a încrederii.

Aici, în Parlament, s-au creat legi care au contribuit la dezvoltarea ţării şi au întărit democraţia. Însă alegerile din 2024 ne-au transmis un mesaj clar - este nevoie de mai multă responsabilitate şi apropiere de cetăţeni.

Stimaţi colegi,

Încrederea în instituţiile democratice trebuie recâştigată, spre binele cetăţenilor acestei ţări, iar Parlamentul trebuie să fie un exemplu de integritate şi profesionalism. Valorificând experienţa celor care au contribuit la consolidarea democraţiei, putem răspunde provocărilor actuale prin decizii bine fundamentate şi viabile.

Stimaţi colegi,

Astăzi, într-o sală în care 35% din parlamentari reprezintă formaţiuni de extremă dreaptă, este esenţial să ne asumăm responsabilitatea de a proteja valorile democratice şi unitatea societăţii. (Vociferări.) Colegilor acestor formaţiuni le transmit un mesaj clar - evocarea ideologiilor întunecate ale trecutului, acea retorică virulentă, care promovează divizarea societăţii şi respingerea progresului nu vor rezolva problemele României. Aceste abordări nu doar că nu oferă soluţii, dar pun în pericol stabilitatea şi încrederea oamenilor în instituţiile democratice.

Este momentul să acţionăm împreună pentru a proteja valorile fundamentale ale democraţiei, depăşind orice diferenţe politice.

Mai mult, cei care deţin funcţii de conducere trebuie să înţeleagă că ataşamentul faţă de poziţii sau privilegii nu poate prima interesului naţional.

Dacă o funcţie sau un lider devine un obstacol în calea stabilităţii şi progresului, responsabilitatea morală impune ca acel lider să facă un pas înapoi, chiar dacă a contribuit la construcţia ţării, pas cu pas, şi am ajuns până aici.

Stimaţi colegi,

La final, vă rog să-mi permiteţi să subliniez contribuţia remarcabilă a minorităţilor.

Comunitatea maghiară din România a avut un rol esenţial în consolidarea democraţiei din România. Prin implicarea activă în Parlament şi în viaţa publică, nu am participat doar la consolidarea procesului democratic, dar, mai mult, am influenţat direcţiile politicilor publice, contribuind la un sistem echitabil şi incluziv.

Vă rog să îmi permiteţi să evidenţiez faptul că, în contextul politic actual, UDMR a demonstrat că poate fi un reper de pragmatism şi responsabilitate, care aduce echilibru şi stabilitate. Comunitatea maghiară a contribuit semnificativ la stabilitatea şi progresul României în ultimii 35 de ani.

Sperăm ca funcţia de preşedinte senior al Camerei Deputaţilor să poată deveni mai mult decât o desemnare temporară. Credem că un cetăţean român de etnie maghiară poate ocupa această funcţie nu doar prin prisma numărului de mandate, ci mai ales datorită pregătirii, viziunii clare pentru viitor, angajamentului faţă de valorile democratice şi, nu în ultimul rând, dorinţei de dezvoltare a României. O astfel de persoană nu ar trebui să fie percepută cu reticenţă, deoarece suntem şi vom fi parteneri de încredere, dedicaţi construirii unui viitor comun pentru toţi cetăţenii României.

În acest for, suntem mai mult decât membri ai unor partide sau ai unei comunităţi; suntem arhitecţii viitorului României. Să lăsăm generaţiilor viitoare o moştenire sigură, într-o ţară prosperă.

Vă mulţumesc şi vă urez multă, multă sănătate, succes în acest nou capitol al vieţii parlamentare!

Mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Aprobarea componenţei Comisiei de validare.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În conformitate cu prevederile regulamentare, în această primă şedinţă a Camerei Deputaţilor, în cea de-a X-a legislatură, urmează să fie aleasă Comisia de validare a mandatelor de deputat.

Astfel, potrivit art. 3 din Regulament: "(1) Pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei, aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.

(2) Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a Camerei Deputaţilor."

Numărul deputaţilor care vor fi desemnaţi în Comisia de validare de către fiecare grup parlamentar se stabileşte, potrivit prevederilor art. 4 din Regulament, în funcţie de proporţia membrilor săi în numărul total al deputaţilor.

Având în vedere rezultatele alegerilor din 1 decembrie 2024, comunicate de Biroul Electoral Central, privind numărul deputaţilor aleşi care revin pentru fiecare partid politic, formaţiune politică şi al deputaţilor reprezentând organizaţiile minorităţilor naţionale, voi prezenta numărul membrilor pentru fiecare grup parlamentar ce se constituie în condiţiile regulamentare, ponderea în numărul total al deputaţilor, precum şi numărul de locuri ce îi revine în Comisia de validare.

1. Grupul parlamentar al PSD are 86 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 25,98%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 8.

2. Grupul parlamentar AUR are 63 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 19,03%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 6.

3. Grupul parlamentar al PNL are 49 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 14,80%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 4.

4. Grupul parlamentar al USR are 40 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 12,08%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 4.

5. Grupul parlamentar al SOS are 28 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 8,45%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 2.

6. Grupul parlamentar al POT are 24 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 7,25%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 2.

7. Grupul parlamentar al UDMR are 22 de membri; ponderea din totalul de 331 de deputaţi este de 6,64%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 2.

8. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale are 19 membri; ponderea din totalul de 331 de membri este de 5,74%, iar numărul de deputaţi care îi revin în Comisia de validare este 2.

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să amintesc prevederile regulamentare referitoare la desfăşurarea votului prin ridicarea mâinii - art. 128 alin. (3) din Regulament:

- aveţi posibilitatea de a vota 3 opţiuni - "pentru", "contra", "abţinere", prin ridicarea mâinii, iar voturile vor fi numărate de secretarii de şedinţă, care le vor însuma şi le vor depune pe masa preşedintelui; în funcţie de opţiunea fiecăruia.

Deci, eu vă rog, supunem la vot numărul de membri în Comisia de validare.

Cine este pentru?

Prin ridicarea mâinii, vă rog.

Cine este împotrivă?

Vă rog.

Vă rog, cine se abţine?

Stimaţi colegi,

A fost adoptat cu 216 voturi pentru, 115 voturi împotrivă.

Acum vă rog, doamnelor şi domnilor deputaţi...

(Domnul deputat Dumitru Coarnă şi domnul deputat Ciprian Ciubuc solicită să ia cuvântul. Vociferări.)

Nu vă pot da cuvântul; deocamdată nu sunteţi validaţi. (Vociferări.)

Vă rog, doamnelor şi domnilor deputaţi, urmează ca un reprezentant al fiecărui grup parlamentar să prezinte propunerile nominale pentru Comisia de validare, în limitele numărului de locuri aprobate.

Vă rog frumos, Grupul parlamentar al PSD.

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Conform art. 3 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă comunic deputaţii Grupului PSD care vor face parte din Comisia de validare: Răducanu Sebastian, Bejinariu Eugen, Chirilă Virgil-Alin, Cotîrleţ Paul-Claudiu, Dunava Costel-Neculai, Lungu Romeo-Daniel, Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina şi domnul deputat Toma Ilie.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Rog Grupul parlamentar AUR.

 
 

Domnul George-Nicolae Simion:

Vă atrag atenţia că vociferările din sală sunt interzise (Râsete.) şi, de asemenea, vă atrag atenţia că suntem în ilegalitate, începând de mâine, cu un preşedinte uzurpator. (Aplauze.)

Iar votul nostru contra, la votul de mai devreme, a fost referitor la ponderi şi referitor la felul în care încercaţi pe colegii de la POT să îi invalidaţi sau să invalidaţi anumite mandate.

Propunerea noastră pentru Comisia de validare, constituită şi din 6 membri AUR: Georgel Badiu, Călin Matieş, Răzvan Biro, Ramona-Ioana Bruynseels, Valeriu Munteanu, Fabian-Cristian Radu.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Rog Grupul parlamentar al PNL.

 
 

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal vă comunică desemnarea următorilor membri ai grupului pentru Comisia de validare: Moisin Radu-Marin, Pandea Ciprian, Dobre Ciprian-Minodor şi Şerban George-Cătălin.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Vă rog, Grupul parlamentar al USR.

 
 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Dragi colegi,

În primul rând, vreau să vă urez sănătate, spor şi multă înţelepciune, să facem multe lucruri bune în Parlamentul aceasta, în următorii patru ani, indiferent de culoarea politică.

În Comisia de validare, de la USR vor merge 4 colegi: Alexandru-Paul Dimitriu, Bogdan-Ionel Rodeanu, Cezar-Mihail Drăgoescu şi Cristian Brian.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Vă rog, Grupul parlamentar SOS.

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să urez tuturor sănătate, mult noroc! Ne aşteaptă un mandat plin de provocări, trăim momente cumplite, din perspectivă politică, economică şi socială.

Şi, dacă tot privesc la domnul Solomon, ar trebui să aplicăm principiile lui Creangă, să spunem că n-ar fi rău să fie bine şi în ţara noastră.

Sigur că am început printr-un abuz. Cei cu 19 au 2 reprezentanţi, noi, cu 28, avem tot 2, dar mergem înainte.

Grupul parlamentar SOS o propune pe doamna judecător Vârgă Mariana şi pe domnul Pascalini Nini-Alexandru.

Mulţumesc mult.

Doamne ajută!

Dumnezeu să ocrotească România! (Aplauze.)

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Invit la cuvânt reprezentantul Grupului parlamentar al POT.

 
 

Doamna Anamaria Gavrilă:

Bună ziua!

Doamne ajută!

Un mandat uşor vă urez şi să vă gândiţi la cetăţeni, la cei care v-au votat.

Din partea Partidului Oamenilor Tineri va merge în Comisia de validare domnul Radu-Mihail Ionescu şi subsemnata, Anamaria Gavrilă.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Are cuvântul reprezentantul Grupului UDMR.

 
 

Domnul Csoma Botond:

Din partea Uniunii Democrate Maghiare din România vor merge în Comisia de validare următorii domni deputaţi: domnul deputat Ladányi László-Zsolt şi domnul deputat Molnar Andrei. (Aplauze.)

 
 

Domnul Seres Dénes:

Invit la cuvânt reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

 
 

Domnul Ovidiu-Victor Ganţ:

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îi desemnează ca membri în Comisia de validare pe domnii deputaţi Gheorghe Nacov şi Ionel Stancu.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Potrivit art. 4 alin. (5) din Regulament, propunerile pentru componenţa nominală a Comisiei de validare se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Supun votului propunerile nominale făcute pentru Comisia de validare.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă, dacă este cineva? Nu. Mulţumesc.

Dacă se abţine cineva? Nu. Mulţumesc.

Cu unanimitate de voturi a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de validare.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Membrii Comisiei de validare se vor întruni de-îndată la sala de şedinţe a Comisiei juridice, nivel P1, Sala "Mihai Viteazul", pentru:

- alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului, care alcătuiesc biroul comisiei;

- organizarea a 9 grupe de lucru compuse din câte 3 deputaţi, membri ai comisiei, care vor verifica dosarele alegerii deputaţilor;

- verificarea alegerii deputaţilor, întocmirea şi aprobarea raportului comisiei, care va fi multiplicat şi distribuit deputaţilor.

Verificarea alegerii deputaţilor care alcătuiesc grupele de lucru se face de biroul Comisiei de validare. (Vociferări.)

Vă rog, aveţi puţină răbdare.

Stimaţi colegi,

Vă rog să aveţi puţină răbdare!

Declar închisă şedinţa noastră de astăzi, urmând să ne revedem în plen mâine începând cu ora 9.00, cu următorul program:

- prezentarea, dezbaterea şi aprobarea raportului Comisiei de validare;

- depunerea, în şedinţă solemnă, a jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţii ale căror mandate vor fi validate;

- prezentarea pentru fiecare grup parlamentar a denumirii, componenţei numerice şi nominale, precum şi a conducerii acestuia, respectiv liderul, viceliderii şi secretarii.

Vă rog, un vot pentru acest program.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate de voturi, s-a aprobat programul de lucru.

Ne revedem mâine, la ora 9.00.

Mulţumesc.

Spor la treabă!

 
 

Şedinţa s-a încheiat la ora 14.30