Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 februarie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.9/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 februarie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 februarie 2025
|
Şedinţa a început la ora 15.06. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci, stimaţi colegi. Vă rog să luaţi loc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Se intonează Imnul naţional al României. (Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".) Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă prima şedinţă din cadrul primei sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor din anul 2025, convocată în temeiul art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulament. Din totalul de 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 231. Stimate colege şi stimaţi colegi, Vă informez că, la data de 27 ianuarie 2025, a încetat din viaţă colegul nostru, domnul Iusein Ibram. În memoria sa, vă propun să păstrăm un moment de reculegere. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. În temeiul art. 70 din Constituţie şi al art. 7 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, luăm act de încetarea acestui mandat de deputat. În conformitate cu prevederile regulamentare, hotărârea de vacantare a locului respectiv de deputat urmează să fie întocmită de Comisia juridică şi supusă spre dezbatere şi adoptare plenului. |
||||
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, În continuare, vă propun să facem o sesiune de acomodare cu votul electronic pe tabletă. Vom exprima 4 voturi-test, pentru a ne familiariza cu această modalitate de exprimare a votului. Vă rog, vot. |
|
||
|
184 prezenţi. Vă rog, sesiunea pentru votul 2. (Vociferări.) |
||||
|
În regulă. Rog liderii de grup, dacă sesizează chestiuni de ordin tehnic, să informeze secretariatul. |
||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Nu funcţionează tabletele. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Da, mai sunt, sunt câteva cazuri. Vă rog, când sunteţi pregătiţi pentru votul 3. |
||||
|
Luăm o pauză de 3 minute pentru ultimul vot. |
||||
|
După pauză |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Haideţi să încercăm ultimul vot. În regulă. |
||||
|
Domnule deputat Andrei Cosmin, doriţi să luaţi cuvântul? Vă rog. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Îmi anunţ demisia din Grupul parlamentar SOS şi voi activa ca parlamentar neafiliat. Vă mulţumesc. Zi bună! (Râsete. Vociferări. Aplauze.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Băişanu, vă rog. Rog colegii care doresc să ia cuvântul să apese pe console. E mai uşor să îi observ. |
|
||
|
Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: Bună ziua tuturor! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Alexandru Băişanu, deputat ales în Circumscripţia nr. 35 Suceava, demisionez din Grupul parlamentar SOS şi voi acţiona în continuare, în Parlamentul României, ca neafiliat. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul deputat Moiseev Alexandrin, vă rog. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Alexandrin Moiseev este numele meu, deputat ales în Circumscripţia nr. 7 Botoşani; îmi anunţ demisia din Grupul SOS şi voi activa ca deputat neafiliat. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doamna deputat Szőke Ecaterina-Mariana, vă rog. |
|
||
|
Doamna Ecaterina-Mariana Szőke: Bună ziua! Ecaterina-Mariana Szőke, deputat al SOS în Circumscripţia nr. 18 Galaţi. Vă anunţ că, începând de astăzi, 3 februarie, nu voi mai activa în Grupul parlamentar SOS, ci ca deputat neafiliat. (Aplauze. Vociferări.) (Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Îmi daţi emoţii, domnule Coarnă, vă rog. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
Nu vă bucuraţi degeaba! Voiam să spun doar că cei 4, care şi-au dat demisia din SOS, de bun-simţ, ar trebui să plece şi din Parlamentul României. (Aplauze. Vociferări.) Şi încă o rugăminte, domnule preşedinte, dacă îmi îngăduiţi încă un minut. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că domnul Nagy Vasile face parte din grupul viceliderilor Partidului SOS România. Vă mulţumesc mult. (Aplauze.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, a fost înregistrată cererea de demisie, la data de 31 decembrie 2024, a domnului deputat Afloarei Sorin-Alexandru, ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi. În conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, întreb dacă domnul deputat este prezent în sală şi stăruie în demisie? Nu. Domnul deputat nu este prezent. Luăm act de această demisie din calitatea de deputat, la data înscrisă în cerere. Vacantarea acestui loc, precum şi validarea următorului deputat urmează să fie dezbătute în această şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi, întocmite de Biroul permanent şi aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. |
|
||
|
La primul punct pe ordinea de zi avem alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei. Potrivit Regulamentului, această alegere este supusă votului deschis, pe care îl vom exprima prin mijloace electronice. |
|
||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Vot pe ordinea de zi! |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Răbdare! (Se adresează domnului deputat George-Nicolae Simion.) Vă reamintesc faptul că cei 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori, care fac parte din Biroul permanent, se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare, conform dispoziţiilor regulamentare. Repartizarea locurilor în Biroul permanent pentru grupurile parlamentare se aprobă în plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceştia, respectându-se configuraţia politică Camerei Deputaţilor. Biroul permanent a primit documentul întocmit de lideri în urma negocierilor şi, potrivit acestui document, propunerile de repartizare a locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori ai Camerei Deputaţilor se prezintă astfel: Vicepreşedinţi: Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar AUR - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar al USR - un loc. Secretari: Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar al USR - un loc; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - un loc. Chestori: Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar AUR - un loc; Grupul parlamentar al UDMR - un loc; Cred că e o greşeală aici. Grupul PNL, aveţi chestor? |
||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Avem secretar. (Discuţii la prezidiu.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Deci, Grupul parlamentar al PSD are două locuri, nu are un loc şi încă un loc. Urmează vot asupra propunerilor prezentate. Vă rog frumos să înceapă votul. (Domnul deputat Mihai-Adrian Enache solicită să ia cuvântul.) |
||||
|
Domnul Mihai-Adrian Enache (din sală): Pe ordinea de zi, domnule preşedinte! |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: 278 prezenţi, voturi pentru - 231, contra - 39, 8 colegi care nu votează. Cu majoritate de voturi, repartizarea locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori a fost aprobată. |
||||
|
În continuare, urmează ca liderii grupurilor parlamentare să prezinte eventualele modificări intervenite cu privire la denumirea grupului parlamentar, componenţa numerică, nominală şi conducerea acestuia şi orice alte modificări survenite, propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, în limita locurilor aprobate. Voi da cuvântul în ordinea descrescătoare a numărului membrilor fiecărui grup. Grupul parlamentar al PSD. Are cuvântul domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, liderul grupului parlamentar. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al PSD propune pentru funcţia de vicepreşedinte pe domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, pentru funcţia de secretar pe doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi pentru cele două poziţii de chestor - pe domnul deputat Costel Neculai Dunava şi domnul deputat Romeo-Daniel Lungu. Iar vizavi de componenţa grupului: Liderul grupului - subsemnatul. Vicelideri - Adomnicăi Mirela, Chirilă Virgil Alin, Cojocaru Petru-Bogdan, Manole Petre-Florin, Mihalcea Remus-Gabriel, Mircea Florin şi Ţintă Ştefan. Şi pentru funcţia de secretar - Toader Bogdan-Andrei. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Grupul parlamentar AUR, domnul Mihai-Adrian Enache, vă rog. |
||||
|
Vă mulţumesc. Pentru că cerusem cuvântul şi pe ordinea de zi, am să-mi permit să încep cu ce voiam să spun. Spuneaţi că ne aflăm astăzi la prima şedinţă a Camerei Deputaţilor din 2025. În mod normal, prima şedinţă trebuia să se desfăşoare într-o sesiune extraordinară, solicitată de noi, pe care aţi refuzat să o convocaţi. Şi dacă nu la sesiunea extraordinară, măcar astăzi trebuia ca plenul Camerei şi al Senatului să dezbată solicitarea depusă de colegii de la POT, privind suspendarea din funcţie a preşedintelui ilegitim Klaus Iohannis. (Aplauze.) Acest lucru nu a fost posibil, pentru că sâmbătă seară, la o şedinţă pentru care aţi schimbat de 3 ori ora, doar-doar nu intrăm noi la şedinţă, au fost colegi parlamentari care au făcut scut în jurul lui Klaus Iohannis, pe un motiv pueril, că acea cerere nu a fost depusă în aceeaşi secundă... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule deputat... |
||||
|
...la ambele Camere... |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule deputat... |
||||
|
...şi domni ca domnul Ilie Bolojan, domnul Paul Stănescu, doamna Turcan, domnul Blaga au făcut scut pentru Klaus Iohannis... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule deputat... (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Domnul Mihai-Adrian Enache (fără microfon): Îmi daţi cuvântul, să termin? |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Când o să vă opriţi şi o să doriţi să mă ascultaţi, o să vă dau şi drumul la microfon. Rugămintea mea este următoarea - rămâneţi la ordinea de zi, vă rog frumos. Declaraţii politice... (Vociferări.) ...avem sesiune specială... (Vociferări.) Nu avem niciun cuvânt la ordinea de zi. Nu vorbim fiecare când vrem, ce vrem. (Vociferări. Gălăgie.) Bun. (Vociferări.) Continuaţi, că... e simplu. (Vociferări.) Vă rog. (Vociferări.) |
||||
|
Asta am spus şi eu... domnule Roman. Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor, format din 63 de membri, propune pentru posturile în Biroul permanent: pentru funcţia de vicepreşedinte - doamna deputat Geanina Şerban, pentru postul de chestor - domnul Dan Tanasă. Liderul grupului - Enache Mihai-Adrian. Vicelideri - George-Nicolae Simion, Geanina Şerban, Dumitrina Mitrea, Ilie-Alin Coleşa, Sorin-Titus Muncaciu, Dan Tanasă Ramona-Ioana Bruynseels, Călin-Gheorghe Matieş, Valeriu Munteanu, Cosmin Corendea. Iar ca secretari - Răzvan-Daniel Biro, Ştefăniţă-Alin Avrămescu, Elena Doboş, Ionelia Priescu, Cosmin Hristu, Lucian-Florin Puşcaşu, Mihai-Cosmin Pascariu şi Mihai-Bogdan Negoescu. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Ionuţ Moşteanu, vă rog. (Vociferări.) (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) Scuze! PNL. Vă rog, domnule Andronache. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voiam doar să subliniez cum mai persistă colegii în gafe procedurale. Uită că suntem la şedinţa Camerei Deputaţilor, şi nu la şedinţa de plen comun. Prin urmare, revenind la ordinea de zi, vă informăm că Partidul Naţional Liberal, prin grupul parlamentar, le propune pentru componenţa Biroului permanent pe doamna Raluca Turcan - pentru funcţia de vicepreşedinte şi pe doamna Arina Moş - pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. În privinţa grupului parlamentar: Lider - Gabriel Andronache. Vicelideri - Andrei Alexandru-Ioan, Gorghiu Alina-Ştefania, Roman Florin-Claudiu, Roşca Mircea, Stănescu Vetuţa, Stroe Ionuţ-Marian, Ştirbu Gigel-Sorinel. Ca secretar al Grupului parlamentar al PNL îl propunem pe domnul Cotinescu Ilie-Aurelian. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnule Moşteanu, vă rog. |
||||
|
Ca şi în sesiunea trecută, USR propune în Biroul permanent pentru funcţia de vicepreşedinte pe domnul Cătălin Drulă, pentru funcţia de secretar pe domnul Cezar Drăgoescu. În conducerea grupului: lider de grup - Ionuţ Moşteanu; vice-lideri - Botez Mihai, Cezar Drăgoescu, Giurgiu Adrian, Murariu Oana, Prună Cristina, Rodeanu Bogdan, Stoica Diana, Ungureanu Emanuel; secretar - Lőrincz Ştefan. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Grupul parlamentar SOS, domnul deputat Dumitru Coarnă, vă rog. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar SOS: lider - Dumitru Coarnă; vicelideri - Vârgă Mariana, Ciprian Ciubuc, Raisa Enachi, Andreea Cîmpianu, Lăzăroi Ioan, Făget Mădălin, Caragaţă Florin şi Nagy Vasile; secretar - doamna Plopeanu Rodica. Dincolo, aţi încălcat Regulamentul şi noi nu avem niciun membru în Biroul permanent, pentru că, cu bună ştiinţă, ne-aţi deposedat de acest drept printr-un abuz. Mulţumesc mult. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doamna deputat Anamaria Gavrilă, liderul Grupului parlamentar al POT, vă rog. |
||||
|
Bună ziua! Doamne, ajută! Grupul parlamentar al POT are 24 de membri la Camera Deputaţilor. Lider - subsemnata, Anamaria Gavrilă. Vicelideri - Chiriţă Răzvan-Mirel, Grofu Daniel, Ionescu Monica, Ionescu Radu-Mihail, Simu Aurora-Tasica. Secretar - Porumboiu Gabriela. Mulţumesc mult. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Csoma Botond, vă rog. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al UDMR propune pentru funcţia de lider pe subsemnatul, Csoma Botond. Funcţia de vicelideri - Miklós Zoltán şi Szabó Ödön. Pentru funcţia de secretar - domnul deputat Nagy Szabolcs. Iar pentru funcţia de chestor îl propunem pe domnul deputat Magyar Loránd-Bálint. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Stancu Ionel, vă rog. |
||||
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îl desemnează pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor pe domnul Ovidiu Victor Ganţ. De asemenea, componenţa Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale este formată din: lider - Varujan Pambuccian; vicelider - Giureci-Slobodan Ghera, vicelider - Ionel Stancu; secretar - Ognean Crîstici şi secretar - Ştefan Bouda. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Înainte de a trece la exprimarea votului pentru alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor, vă reamintesc că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul este deschis şi se exprimă prin mijloace electronice. Stimate colege şi stimaţi colegi, Urmează votul asupra propunerilor prezentate de liderii grupurilor parlamentare. Să înceapă votul. |
|
||
|
289 prezenţi, 251 pentru, 21 contra, 16 abţineri, un coleg nu votează. Cu majoritate de voturi, au fost aleşi vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor, pentru prima sesiune ordinară din anul 2025, până la începutul celei de-a doua sesiuni ordinare din anul 2025. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, La punctul 2 al ordinii de zi avem înscris Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Afloarei Sorin-Alexandru; PHCD 1/2025. În conformitate cu prevederile art. 242 din Regulament, proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Comisia juridică, vă rog, pentru prezentarea proiectului de hotărâre. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Voi da citire Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Afloarei Sorin-Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, în temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 240 şi art. 241 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. - Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Afloarei Sorin-Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, începând cu data de 31 decembrie 2024. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa de astăzi, cu respectarea art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. Preambul. Obiecţii? Nu. Adoptat. Articolul unic? Nu. Adoptat. Se supune votului proiectul de hotărâre. Vot, vă rog. |
||||
|
287 prezenţi, 283 de voturi pentru, 2 colegi nu sunt de acord cu demisia, 2 colegi care nu votează. Proiectul de hotărâre a fost adoptat. |
||||
|
La punctul 3 al ordinii de zi avem înscris Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a decesului domnului deputat Iusein Ibram; PHCD 6/2025. În conformitate cu prevederile art. 242 din Regulament, proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Vă rog, pentru prezentarea proiectului de hotărâre. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Vom citi şi Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. Având în vedere respectarea tuturor prevederilor legale, constituţionale, a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi având în vedere decesul domnului deputat Ibram Iusein, deputat ales la nivel naţional din partea minorităţilor naţionale, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. - Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Ibram Iusein, deputat ales la nivel naţional din partea minorităţilor naţionale, începând cu data de 27 ianuarie 2025. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa de astăzi, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. Articolul unic? Nu. Adoptat. Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre. Vot, vă rog. |
||||
|
291 prezenţi, 288 de voturi pentru, 3 colegi care nu votează. Adoptat. Trecem la punctul 4 al ordinii de zi. |
||||
|
Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat; PHCD 2/2025. Dau cuvântul domnului deputat Răducanu Sebastian, preşedintele Comisiei de validare, pentru a prezenta raportul comisiei şi proiectul de hotărâre. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia de validare a luat la cunoştinţă de faptul că a devenit vacant un loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului Afloarei Sorin-Alexandru, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, pe lista Partidului Naţional Liberal. Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatului şi având în vedere lista supleanţilor comunicată Comisiei de validare de Biroul Electoral Central şi adresa Partidului Naţional Liberal, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locului de deputat vacant şi propune validarea mandatului de deputat pentru domnul Năcuţă Sorin, Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, candidat pe lista Partidului Naţional Liberal. Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Cu permisiunea dumneavoastră, dau citire şi hotărârii. Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 233 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare, şi având în vedere raportul Comisiei de validare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. - Se validează mandatul de deputat al domnului Năcuţă Sorin, declarat supleant la alegerile din 1 decembrie 2024, în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, pe lista Partidului Naţional Liberal, pe locul devenit vacant, ca urmare a demisiei domnului Afloarei Sorin-Alexandru. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa de astăzi, 3 februarie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. Preambul? Nu. Adoptat. Articolul unic? Nu. Adoptat. Dezbaterile au fost finalizate. Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre. Vot, vă rog. |
||||
|
297 prezenţi, 296 de voturi pentru, un vot contra. Adoptat. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Urmează punctul 5. Depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputatul al cărui mandat a fost validat. Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, după validarea mandatelor, deputaţii depun în şedinţa Camerei jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Reamintesc procedura depunerii jurământului. La strigarea numelui deputatului, deputatul va rosti solemn, de la tribună, cu mâna pe Constituţie şi Biblie, jurământul scris, pe care îl va semna şi încredinţa spre păstrare preşedintelui Camerei. Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă, aceasta fiind înlocuită cu formula "Jur pe onoare şi conştiinţă", care prefaţează jurământul. |
||||
|
Invit la tribună pe domnul deputat Năcuţă Sorin. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Sorin Năcuţă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, Jur credinţă patriei mele România; Jur să respect Constituţia şi legile ţării; Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Aplauze.) (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Felicitări, domnule deputat! Stimaţi colegi, Urmează punctul 6. |
||||
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 5/2025. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. Preambul? Nu. Adoptat. Articolul unic? Nu. Adoptat. Dezbaterile au fost finalizate. Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre. Vot, vă rog. |
|
||
|
286 prezenţi, 286 de voturi pentru. Adoptat. Trecem la punctul 6 al ordinii de zi. |
||||
|
Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2025; PHCD 4/2025. Dau cuvântul domnului deputat Dunava, chestor al Camerei Deputaţilor, pentru prezentarea proiectului de hotărâre. Vă rog. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pe anul 2025, finanţat de la bugetul de stat, a fost întocmit pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate din structura Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi a consultării cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, fiind dimensionat la suma totală de 562.929 mii lei credite de angajament şi 551.000 mii lei credite bugetare. La cheltuielile de personal avem o sumă de 374.750 mii lei. Cheltuielile pentru bunuri şi servicii sunt în sumă de 78.850 mii lei. La "Alte transferuri" s-a prevăzut suma de 2.700 mii lei. La titlul "Alte cheltuieli" s-a prevăzut suma de 1.700 mii lei. La titlul "Active nefinanciare" s-au prevăzut 61.929 mii lei. La Capitolul 6.801 au fost prevăzute credite bugetare şi de angajament în sumă de 43.000 mii lei. La activităţile finanţate din venituri proprii, pentru anul 2025, se propune la venituri suma de 13.000 mii lei, iar la cheltuieli suma de 25.309 mii lei credite bugetare şi de angajament, diferenţa fiind acoperită din disponibilul din anul precedent, care este estimat la suma de 12.309 mii lei. Faţă de cele prezentate, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă rugăm a supune spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor bugetul pe anul 2025, cuprins în proiectul de hotărâre anexat. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Întreb dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Domnule Drulă, vă rog. |
||||
|
Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Aşa cum v-am spus şi în cadrul Biroului permanent, susţinem eficientizarea activităţii acestei instituţii, o reformă reală cu reducerea cheltuielilor. Din păcate, ceea ce ni s-a prezentat în Biroul permanent, precum şi bugetul rezultat, care astăzi este supus votului plenului, nu merge în direcţia corectă cu suficientă determinare, cu suficient curaj şi cu suficientă seriozitate, pentru că o restructurare reală se face printr-o analiză de încărcare pe fiecare departament. Aţi trecut săptămâna trecută un memorandum în care se vorbeşte despre... în jur de 200 de posturi din cele 1.600 din Cameră. Din analiza pe care am făcut-o, cea mai mare parte a acestor posturi sunt vacante, deci practic nu se reduce nicio cheltuială. De altfel, şi în zona de cheltuieli de capital vedem un buget egal cu execuţia pe anul trecut. Deci, în momentul în care tuturor românilor li se cere să strângă cureaua, aici mergem cu bugete egale cu cele din anul record, care a fost anul trecut. Aşa-zisele reduceri ale acestui buget sunt dintr-o zonă care reprezintă doar un artefact de calcul, respectiv asistenţa socială, unde anul trecut s-au plătit foarte multe din acele pensii speciale rămase din urmă şi atunci pare, comparativ, o reducere, dar nu este, în realitate. Vom vota împotriva acestui buget. Dar, dacă vreodată doriţi să discutăm serios, cu date pe masă, cu cifre aduse, nu cu 3 minute înainte de şedinţă, fără să facem o comparaţie reală, departament cu departament şi cheltuială cu cheltuială, adică ca acest Parlament, fie că vorbim despre Camera Deputaţilor sau despre Senat, să fie condus într-un mod în care şi opoziţia să aibă acces la date şi la informaţii, puteţi găsi atunci un partener către reformă şi eficienţă. În acest moment, aşa cum a fost structurat acest buget, votul USR va fi împotrivă. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Tanasă, vă rog. |
||||
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Cred că şi acest proiect de buget al Camerei Deputaţilor arată încă o dată că una faceţi în documente, în hârtii, şi alta le spuneţi oamenilor, pentru că ştiu, zilele trecute, aţi făcut acea parodie, teatru ieftin, cum că încercaţi să optimizaţi, să reduceţi cheltuielile, evident, fără a identifica cum am ajuns la un asemenea nivel de cheltuială bugetară cu funcţionari ai statului şi, bineînţeles, fără să arătăm cu degetul spre adevăraţii vinovaţi. Nu există semnătura mea, în calitate de chestor, pe acest proiect de buget, pentru că, într-adevăr, vă bateţi joc, şi la propriu şi la figurat, nu vă interesează în niciun fel opinia opoziţiei şi comunicaţi documente cu doar 15 minute înainte de vot. Eu nu ştiu cum reuşiţi dumneavoastră să reduceţi cheltuielile, când, spre exemplu - că l-am auzit adineauri pe domnul coleg - la titlul "Alte transferuri", în bugetul acesta, pe care urmează să-l adoptaţi, s-a prevăzut suma de 2.700 mii lei, în condiţiile în care pe bugetul de anul trecut aveam 175 mii lei. Aşadar, bugetul pe 2025, cel în care pretindeţi că sunteţi chibzuiţi şi reduceţi cheltuielile, doar pentru un singur capitol bugetar, din bugetul pe 2025 al Camerei Deputaţilor, suma aţi crescut-o de 15 ori. Cred că e bine de ştiut că, atunci când vă lăudaţi la televizor şi peste tot, şi în presa plătită şi miluită de partid... vă lăudaţi că vreţi să reduceţi cheltuielile, în realitate, cel puţin când vine vorba despre bugetul Camerei Deputaţilor, cel puţin un capitol de cheltuieli a fost majorat de 15 ori, faţă de 2024. (Aplauze.) |
||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. Preambul? Nu. Adoptat. Articolul 1? Nu sunt. Adoptat. Articolul 2? Nu. Adoptat. Articolul 3? Nu. Adoptat. Articolul 4? Nu sunt. Adoptat. Anexa nr. 1? Nu. Adoptată. Anexa nr. 2? Nu. Adoptată. Dezbaterile au fost finalizate. Urmează să ne pronunţăm prin vot asupra proiectului de hotărâre. Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre. Să înceapă votul, vă rog. |
||||
|
284 prezenţi, 153 de voturi pentru, 131 contra. Adoptat. Conform programului aprobat, de la ora 16.00 urmează şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. La încheierea şedinţei comune, invit noii membri ai Biroului permanent, precum şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, la sala de şedinţe a Biroului permanent. Ordinea de zi fiind epuizată, declar şedinţa închisă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15.56. |
||||
![]() |



