Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2025

Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16.03.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Rog liderii de grup să-i invite pe cei care nu sunt în sală, înăuntru, ca să putem începe şedinţa noastră.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 172.

În conformitate cu prevederile regulamentare, vă informez că au fost distribuite, electronic, şi afişate pe pagina de Internet următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele din zilele de 7 şi 8 aprilie 2025; programul de lucru pentru perioada 7 - 12 aprilie 2025; lista rapoartelor depuse în perioada 31 martie - 7 aprilie 2025 de comisiile sesizate în fond; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, până la ora 17.00 dezbatem iniţiativele legislative înregistrate pe ordinea de zi, iar de la ora 17.00 domnul vicepreşedinte Drulă va fi aici pentru primirea răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi prezentarea interpelărilor.

Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi.

 
Discuţii procedurale asupra ordinii de zi.  

Domnul Grofu?

Sunteţi lider sau vicelider?

   

Domnul Daniel Grofu (din sală):

Vicelider.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vicelider?

 
   

Domnul Daniel Grofu (din sală):

Da.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
   

Domnul Daniel Grofu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă propun să scoatem din ordinea de zi o propunere, pentru următoarele motive.

Mă refer la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, respectiv, PL-x 65/2025.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Vă invit să observaţi că forma aprobată de Senat diferă substanţial de proiectul iniţial depus, argumentat şi susţinut de Guvern.

Astfel, forma trimisă de Senat conţine, pe lângă modificarea semnificativă a titlului proiectului iniţial, şi foarte multe propuneri de modificare şi completare a unor acte normative adăugate ulterior formei transmise de Guvern, precum: modificarea şi completarea Legii nr. 212/2022 pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, dar şi modificarea şi completarea O.U.G. nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny". Acestea nu se regăsesc în expunerea de motive, pentru ele nu a fost prezentată analiza de impact, nu sunt asumate de Guvern, ci doar de Senat, nici nu au fost supuse analizei Consiliului Legislativ şi nu au legătură cu forma iniţială, referitoare la obiectivele de investiţii solicitate justificat de Ministerul Apărării Naţionale.

Mai mult...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă!

Stimate domnule Grofu Daniel, vicelider,

Acum, în timp ce vorbesc, mă şi gândesc să fiu extrem de elegant.

De regulă, o propunere de modificare a ordinii de zi se poate face indicând PL-x-ul, numărul de pe ordinea de zi şi un motiv foarte scurt.

 
   

Domnul Daniel Grofu (fără microfon):

Am mai multe motive!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ştiu, dar o să vă rog...

 
   

Domnul Daniel Grofu (fără microfon):

Le-am explicat!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu, o să vă rog să luaţi loc.

O să supun la vot propunerea dumneavoastră, doar că încerc să vă explic care este rolul Parlamentului României sau al oricărui parlament din această lume.

Când vine o ordonanţă, fie ea şi de urgenţă, în Parlament, rolul acestei instituţii, din care facem cu toţii parte, este să spună dacă este de acord sau nu, sau să o modifice. Asta facem noi, parlamentarii.

Mulţumesc.

Mulţumesc.

O să supun votului dumneavoastră propunerea... (Vociferări.)

Mulţumesc.

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele, iar colegii din online, tabletele.

Punctul 1 de pe ordinea de zi, şi anume, PL-x 65/2025, se propune a fi scos de pe ordinea de zi.

Vă rog să votaţi.

 
   

Cu 38 de voturi pentru, 156 de voturi contra şi 52 de abţineri, PL-x-ul rămâne pe ordinea de zi.

Mai sunt şi alte intervenţii, din partea liderilor de grup, referitoare la ordinea de zi? Nu.

Mulţumesc.

Proiectul de Hotărâre...

 
   

Domnul Sorin-Titus Muncaciu (din sală):

Procedură!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ooo, dar cum să nu. Domnule doctor, pe procedură, vă rog.

 
   

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Astăzi, cu ocazia Zilei internaţionale a sănătăţii, aş vrea să vă aduc aminte că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în ultimul an, a început să ne impună guvernanţă globală atât prin "International Hell' Ruels", pe care l-au modificat, dar care, din păcate pentru ei, la Geneva, nu a întrunit voturile necesare, dar şi prin tratatul pandemic, pe care îl încearcă de vreo şase luni încoace. E vorba despre faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a luat-o razna rău, în sensul că doreşte să ne impună un fel de minister al sănătăţii global.

De aceea, alături de 22 de guvernatori americani şi împreună cu alte foruri din Senatul american, suntem de părere că e momentul să ieşim din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru că nu este constituţional.

Conform Constituţiei României, politicile de sănătate publică aparţin Guvernului şi Parlamentului României.

E clar? (Aplauze.)

Aberaţiile care s-au întâmplat în timpul pandemiei, s-au întâmplat din cauza voastră, pentru că voi aţi încercat să le impuneţi. Şi, dacă era după voi, aţi fi vaccinat populaţia activă între 18 şi 65 de ani. Asta s-ar fi întâmplat!

De aceea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în acest moment, prin încercarea de a face guvernanţă mondială şi a impune tuturor statelor un tratat law abiding... acest lucru este de neconceput!

De aceea, vă anunţ că voi veni cu un proiect de lege ca să scoatem România din Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E ceea ce intenţionam să vă propun.

N-a fost neapărat o procedură.

Faceţi un proiect de lege să scoatem România din OMS.

E dreptul dumneavoastră. E!

Vă rog, doamnă Buzoianu.

Procedură, mă gândesc...

 
   

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Deci, să înţeleg că parlamentarii AUR susţin că experţii sunt naşpa, că n-ar trebui să ascultăm oamenii... ca recunoştinţă, care şi-au dedicat viaţa întreagă pentru a putea să gândească politici publice pe sănătate şi pe apărarea drepturilor noastre. (Vociferări.)

E bine de ştiut, măcar, că dumneavoastră faceţi politică de pseudoştiinţă, în timp ce noi, restul oamenilor, considerăm, în continuare, că politicile publice ar trebui să se bazeze pe dovezi şi pe ştiinţă. (Aplauze. Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Dragi colegi,

Acum nu e ca şi cum această instituţie n-a văzut suficient de multe proiecte de legi... vă aduc aminte de delfini.

Haideţi să ne oprim aici... cu pseudoproceduri şi cu altceva.

Mulţumesc.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 32/2025) (rămas pentru votul final).  

Intrăm în ordinea de zi.

Şi anume, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 32/2025.

Întreb dacă sunt obiecţii de ordin general. Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu. Adoptat.

Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice (PL-x 65/2025) (rămas pentru votul final).  

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice; PL-x 65/2025.

Iniţiatorul, dacă...

Da.

Vă rog.

   

Domnul Ioan Cristian Haiduc (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca obiect instituirea cadrului legal pentru finanţarea unor obiective de infrastructură necesară pentru dezvoltarea exerciţiilor militare NATO şi naţionale pe teritoriul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală - PNDL.

Astfel, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, se aprobă includerea de noi obiective de investiţii în cadrul PNDL, ce vizează modernizarea şi reabilitarea drumurilor utilizate pentru exerciţiile militare şi mobilitatea forţelor NATO.

Vă rugăm să susţineţi aprobarea prezentului proiect de lege, în forma raportului comisiilor.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare?

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare, vă rog.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Suntem Cameră decizională.

În conformitate cu dispoziţiile art. 62, 64 şi 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare, în forma adoptată de Senat, cu amendamente respinse, cuprinse în anexă, parte integrantă a raportului comun.

Conform prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul Radu Mihaiu, Grupul USR.

 
   

Domnul Radu-Nicolae Mihaiu:

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Acum 40 de ani, dacă te duceai să cumperi "Shogun", primeai alături, la pachet, şi "Cuvântările tovarăşului Nicolae Ceauşescu".

Astăzi ne aduceţi la vot o ordonanţă de urgenţă pe care o susţinem întru totul, însă, pe lângă ea, mai aduceţi, de asemenea, şi nişte "şopârle", că nu ştiu cum să le spun altcumva, care să ducă la distrugerea patrimoniului, cel puţin în Bucureşti.

Dacă ordonanţa de urgenţă îşi propune să rezolve problemele bazei militare de la Cincu, şi o face, şi suntem de acord cu ele, şi am ascultat poziţia Ministerului Apărării şi o susţinem întru totul, amendamentele aduse la Senat sunt absolut distructive pentru patrimoniu. Mai precis, se prevede că pentru clădirile cu risc seismic se obţin avizele - inclusiv avizul de patrimoniu - se obţin aceste avize, prin aprobare tacită.

Este inacceptabil aşa ceva şi pentru acest lucru propun retrimiterea la comisii, pentru a rezolva această problemă, care este una, din punctul meu de vedere, şi de constituţionalitate.

Deci, o săptămână la comisii, pentru a rezolva această problemă, pentru că Grupul USR susţine ordonanţa de urgenţă aşa cum a fost ea trimisă de către minister, însă nu susţine amendamentele care au fost trecute pe la Senat.

Vă rog frumos, nu vă bateţi joc de clădirile de patrimoniu din Bucureşti!

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Mihaiu, sunteţi lider sau vicelider?

 
   

Domnul Radu-Nicolae Mihaiu (din sală):

Nu.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Vedinaş Verginia.

Vă rog.

(Domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu solicită să ia cuvântul.)

După!

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

Aş începe prin a răspunde unei remarci pe care aţi făcut-o, domnule preşedinte, cu un aer de superioritate, care este justificat de poziţia pe care o ocupaţi, dar şi de cunoscător care impune, însă, unele probleme, unele îndoieli pentru argumentele pe care o să le dezvolt.

E adevărat că misiunea Parlamentului este să voteze legi, să voteze inclusiv proiectele de aprobare a ordonanţelor de Guvern, simple - de regulă, de urgenţă, pe care le adoptă Guvernul -, însă trebuie să facă acest lucru în termeni constituţionali şi în termenii normelor de tehnică legislativă.

Constituţia spune că Parlamentul aprobă ordonanţa de urgenţă.

În niciun caz şi de nicăieri nu rezultă că Parlamentul poate să îmbogăţească conţinutul proiectului şi al ordonanţei cu prevederi care n-au fost în corpul ordonanţei, iniţial, cu prevederi pe care Consiliul Legislativ nu le-a avizat, cu prevederi pe care ministerele avizatoare nu le-au avizat, cu prevederi care, în acest fel, încalcă grav principiul transparenţei, încalcă grav rolul Consiliului Legislativ.

Am invocat aceste aspecte în comisie, am spus că se încalcă inclusiv principiul unităţii de reglementare, consacrat de art. 14, din Legea nr. 24/2000.

Mi s-a răspuns că noi nu suntem curte constituţională.

Vă mărturisesc că în aceste momente nici n-aş vrea să fim curte constituţională...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

... dar nu ne putem transforma într-o autoritate care ...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, doamnă!

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

...votează, cu ochii închişi, un act normativ profund neconstituţional...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

... prin partea a doua a sa.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi vă asigur, cu toată sinceritatea, că n-am avut nici măcar puţină doză de maliţiozitate, ba, din contră, am fost foarte condescendent cu un coleg care a venit pentru prima oară la microfon.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Eu aşa am simţit-o! Îmi cer scuze dacă nu e aşa!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Rodeanu, doreaţi să spuneţi ceva?

 
   

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Da, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Vin în întâmpinarea celor spuse mai devreme de colegul meu.

Considerăm că această ordonanţă de urgenţă reprezintă interesele statului român. Avem nevoie să rezolvăm problema de mobilitate militară şi de infrastructură critică identificată de către MApN şi finanţată prin PNDL.

Suntem de acord cu proiectul de ordonanţă de urgenţă care a ajuns în Parlament, dar, totodată, sesizăm un context de neconstituţionalitate care planează asupra raportului, în momentul de faţă, la Camera Deputaţilor. Adică, amendamentele de la Senat, introduse, vizavi de riscul de seism şi toate celelalte, pot provoca o analiză din care să rezulte neconstituţionalitatea proiectului de lege.

Ceea ce solicităm noi este retrimiterea la comisie, pentru o săptămână, a proiectului, şi pentru reanalizarea acestor aspecte.

Şi pentru asta, vă rog să luaţi la cunoştinţă propunerea mea.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun.

Am avut la început un vot pentru scoaterea de pe ordinea de zi.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele.

Vot pentru retrimiterea la comisii, o săptămână, a PL-x 65/2025.

Vot, vă rog.

 
   

124 de voturi pentru, 134 de voturi contra, un coleg care nu votează.

Rămâne pe ordinea de zi şi continuăm dezbaterile.

Doamna Vârgă Mariana.

 
   

Doamna Mariana Vârgă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Această ordonanţă, pentru care se cere aprobarea, prin lege, cred că este un atac la bugetul de stat al României.

Noi ne pregătim acum să reparăm şi să modernizăm nişte drumuri, pentru a putea permite trupelor străine şi forţelor militare multinaţionale şi naţionale să traverseze, să tranziteze pe teritoriul României. Un lucru aparent bun, dacă nu s-ar pune problema ca această finanţare, pentru această reabilitare, să se facă din bugetul de stat al României.

Întrebarea noastră este: în condiţiile în care România cotizează la bugetul Uniunii Europene cu aproape 3% din PIB pentru cheltuieli de apărare, în condiţiile în care ne împrumutăm acum miliarde de euro, cu dobândă, pe care nimeni n-o ştie, pentru înarmare, în aceste condiţii în care România, astăzi, apără graniţa Europei, şi efortul comun de apărare trebuie să se vadă din partea statelor Uniunii Europene, vi se pare normal ca tot România, din bugetul de stat, să suporte aceste cheltuieli?

Noi ne opunem la acest proiect de lege şi solicităm ca aceste drumuri să fie reabilitate cu fonduri finanţate, pentru mobilitate militară, de la Uniunea Europeană.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Roman Florin, Grupul PNL.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O să fac câteva scurte precizări, în calitate de preşedinte al unei comisii de raport, care s-a exprimat pe acest proiect de lege.

Avem un proiect de lege de aprobare a unei ordonanţe.

În procedura parlamentară putem să-i dăm raport de adoptare sau raport de respingere, sau, aşa cum ne conferă Constituţia, dreptul de a veni cu amendamente şi de a face modificări.

Am fost surprins să aud din partea unei doamne, pe care chiar o respect şi e un bun constituţionalist, care, în fiecare zi, în Comisia pentru administraţie, vine cu propuneri de modificare, de multe ori bune - chiar dacă este din opoziţie, au şi trecut, pentru că sunt bune -, să ne spună că Guvernul ar trebui să fie cenzor al Parlamentului.

Nu e aşa, stimată doamnă, şi ar încălca exact ceea ce dumneavoastră susţineţi în interiorul comisiei, de foarte multe ori, când v-am încurajat să veniţi cu aceste amendamente şi, dacă îmi amintesc bine, chiar săptămâna trecută v-am trecut amendamente, deşi sunteţi reprezentant al opoziţiei. Ce e bun, e bun! Asta nu înseamnă că s-a stricat ceva. Dimpotrivă, de asta le-am adoptat, pentru că am zis că s-a făcut un lucru bun.

Şi, pentru corectitudine, trebuie să vă amintiţi că l-am întrebat, în timpul dezbaterilor, pe reprezentantul Guvernului, explicit, dacă susţine amendamentul şi forma venită de la Senat, iar reprezentantul Guvernului a declarat - şi e înregistrat pe stenograme - că susţine acel amendament şi solicită un raport de adoptare, în forma venită de la Senat.

Am făcut aceste precizări pentru că... eu înţeleg să facem politică, dar cred că e important să respectăm şi adevărul, aşa cum a fost.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Szabó Ödön, vă rog.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Replică, domnule preşedinte! Replică! S-a referit la mine! M-a şi privit! Chiar dacă nu mi-a pronunţat numele...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Szabó Ödön.

Vă rog.

 
   

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ca să preîntâmpin un drept la replică, spun că dreptul la replică se dă doar dacă au fost aduse jigniri sau lucruri ofensatoare. Ceea ce nu se întâmplă.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Au fost aduse jigniri!

 
   

Domnul Szabó Ödön:

În momentul de faţă, haideţi să le spunem lucrurilor pe nume.

Dreptul Parlamentului de a interveni pe o ordonanţă de urgenţă nu a fost şi nu este oprit de către nicio decizie a Curţii Constituţionale, şi nici de Constituţie.

Într-un singur moment, şi anume, pe o singură procedură există o reglementare care spune că trebuie să ai o marjă de mişcare restrânsă a Parlamentului, şi anume, atunci când preşedintele retrimite, spre rediscutare, în Parlament o iniţiativă legislativă şi, în adresa respectivă, poate fi regândită doar pe adresa retrimiterii preşedintelui.

În rest, intervenţia legislativă poate fi clară, concisă, din partea ambelor Camere. Bineînţeles, dacă o Cameră intervine după prima Cameră, atunci limitele acesteia din nou sunt... să nu schimbe fundamental partea care a fost aprobată în prima Cameră.

Deci, eu cred că aceste lucruri sunt clare.

Totuşi, un abecedar al adoptării iniţiativelor legislative, în Parlament, ar trebui să fie la toată lumea, după cel puţin trei luni de zile.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar nu strică absolut deloc o asemenea dezbatere, că ne mai updatăm cu prevederile constituţionale şi regulamentare.

Domnul Dumitru Alexandru... (Vociferări.) nu am ochelarii la mine... domnul Dimitriu.

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Dragi colegi,

Eu sunt de acord, poţi să intervii, prin legea de aprobare, pe ordonanţă, aici nu este o problemă, însă avem o limitare din perspectivă constituţională, când vine vorba ce urmează să adăugăm prin această lege de aprobare. Şi ai art. 14 din Legea nr. 24/2000, care reprezintă legea cu privire la tehnica legislativă, care este încorporată în blocul de constituţionalitate, deciziile Curţi Constituţionale fiind foarte clare în acest sens, şi spune în felul următor: avem o unitate de reglementare.

Cu alte cuvinte, dragi colegi, nu putem, dacă vorbim despre mere, într-o lege, să începem să reglementăm şi prunele, şi gutuile şi aşa mai departe.

Aici, din nefericire, suntem într-o astfel de situaţie, pentru că, deşi vorbim despre fonduri destinate construcţiilor militare şi investiţii de aşa natură, ajungem să modificăm şi urbanismul.

Cum este posibil să modifici în felul acesta reglementări urbanistice? Şi nu că le modifici, aduci o mică modificare, pur şi simplu schimbi total arhitectura urbanistică în momentul în care consideri că este posibil să se dea în mod tacit, mare atenţie, în 15 zile, un aviz. Adică, Cultura, dacă vorbim despre bunurile de patrimoniu cultural, Cultura, dacă tace, în momentul acela curg cele 15 zile şi brusc ai aviz de la Cultură.

Aşa ceva nu este constituţional, dragi colegi, şi de aceea am şi solicitat trimiterea către comisii.

Din păcate, văd că nu aţi vrut s-o faceţi. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Trecem la dezbaterea pe articole.

(Doamna deputat Verginia Vedinaş solicită să ia cuvântul.)

Doamnă deputat, vă reamintesc, pentru că ştiu că sunteţi extrem de scrupuloasă când vine vorba...

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Scurt!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de articole şi de Regulament, şi vă spun fără maliţiozitate, deloc, că nu aveţi niciun temei pentru a fi la acel microfon pentru drept la replică.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Nu e corect.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Intervenţia dumneavoastră nu are la ce să se refere, pentru că cei dinaintea dumneavoastră nu v-au jignit, nu v-au pomenit numele şi nu aveţi dreptul la replică, pentru că referirea la dumneavoastră n-a fost negativă, directă şi jignitoare.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Ba da, a fost jignitoare.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Trecem la dezbaterea pe articole.

Raportul comisiilor conţine trei amendamente respinse.

Dacă se susţin?

(Doamna Verginia Vedinaş vine la tribună.)

Vă rog, amendamente respinse.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Aş vrea să fac mai întâi precizarea că, într-adevăr, am mai făcut un amendament, care s-a admis, la comisie. Domnul preşedinte nu l-a menţionat, dar nu este nicio problemă.

Îi mulţumesc pentru aprecierile pe care le-a făcut...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Păi, parcă eraţi nemulţumită de aprecieri.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

...în ceea ce mă priveşte.

Păi, da, dar au fost şi dezaprecieri şi aprecieri.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Şi critici şi aprecieri.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Haideţi să susţineţi amendamentul respins, vă rog.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Cele trei amendamente pe care le-am formulat, domnilor colegi, pornesc de la ceea ce am spus mai înainte. Parlamentul are voie să facă amendamente, dar în corpul ordonanţei. Constituţia spune că se aprobă ordonanţa. Dacă aduce nişte modificări, cum a spus şi colegul de la USR, modificările trebuie să respecte acel principiu al unităţii de reglementare.

Or, amendamentele mele vizează, în esenţă, modificarea primului articol, care să se armonizeze cu celelalte amendamente de eliminare a celor două articole, art. II şi art. III, prin care se adaugă în corpul ordonanţei - încă o dată spun - acte normative care n-au legătură, dar nu numai asta e grav, n-au fost avizate de Consiliul Legislativ. Şi există, uite atât, o jurisprudenţă a Curţi Constituţionale, care declară neconstituţionale actele normative care n-au primit avizul Consiliului Legislativ.

Cum s-a mai exprimat aici, Legea nr. 24/2000 este Constituţia, face parte din blocul de constituţionalitate în materie de legiferare.

De aceea, vă rog să uitaţi din ce partid faceţi parte şi să votaţi şi să primiţi argumentele mele cu toată bună-credinţa, eu am uitat când am venit aici, cu toată bună-credinţa profesorului care nu vrea decât să vă îndemne să nu comitem astfel de barbarii legislative.

Dacă o faceţi, este responsabilitatea fiecăruia.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
   

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

N-a prezentat niciun amendament. Ce supunem la vot? (Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă... (Vociferări.) doamnă Vedinaş... (Vociferări.) stimată doamnă... (Vociferări.) stimată doamnă...

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Am spus că amendamentele mele vizează eliminarea punctelor din ordonanţă. De eliminare a punctelor din ordonanţă.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă... cu mine vorbiţi, vă rog.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş (din sală):

Să supună la vot amendamentele respinse.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Aţi vorbit... cumva.

Bun.

Stimaţi colegi,

Amendamente respinse. Le luăm pe rând.

Marginal 1.

Vot, vă rog.

 
   

139 de voturi contra, 122 pentru.

Rămâne respins.

Marginal 2, amendamente respinse.

Vot, vă rog.

 
   

140 de voturi contra, 125 pentru, o abţinere.

Şi, în final, amendamente respinse, marginal 3.

Vot, vă rog.

 
   

143 de voturi contra, 122 pentru, o abţinere.

Respins.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra, la 13 noiembrie 2024 (PL-x 62/2025) (rămas pentru votul final).  

2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra, la 13 noiembrie 2024; PL-x 62/2025; procedură de urgenţă.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Doamnă Matichescu, vă rog.

   

Doamna Mirela-Florenţa Matichescu:

Bună ziua!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra, la 13 noiembrie 2024

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 118 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra, la 13 noiembrie 2024.

Proiectul vizează crearea cadrului juridic general, în vederea consolidării cooperării în domeniul apărării între cele două părţi, în concordanţă cu legislaţiile naţionale şi cu obligaţiile internaţionale asumate de către acestea, pe baza principiilor egalităţii, reciprocităţii şi interesului reciproc. Acordul conţine prevederi referitoare la definiţii, scop şi principiile cooperării, autorităţi desemnate, punere în aplicare şi planificare, domenii de cooperare, statutul personalului, utilizarea facilităţilor şi a zonelor, dreptul de proprietate, aspecte legate de muncă, cooperarea cu terţi, probleme de mediu, protecţia informaţiilor clasificate, aspecte financiare, pretenţii, soluţionarea diferendelor, amendare şi prevederi finale.

Conform dispoziţiilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

Conform dispoziţiilor art. 62, 64 şi ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat, în şedinţa din 11.03.2025, şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra, la 13 noiembrie 2024.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nefiind amendamen...

La dezbateri generale, domnul Oltenaşu Sorin, Grupul SOS.

 
   

Domnul Sorin-George Oltenaşu:

Dragi colegi,

Am observat că lipseşte fix Acordul de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Nu putem cunoaşte conţinutul acestuia şi nu putem vota în consecinţă.

Ca urmare a acestui fapt, Grupul SOS România se va abţine.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Corendea, Grupul AUR.

 
   

Domnul Cosmin-Ioan Corendea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ei bine, doar ratificăm după ce am semnat.

Acordul este în principiu bun, dacă se respectă regulile Alianţei Nord-Atlantice al cărei membru suntem.

Să nu se mai audă în spaţiul public că AUR are ceva cu vreo afiliere europeană sau euroatlantică.

Însă, ce aş vrea să precizez aici este că data la care a fost semnat acest acord coincide foarte mult cu data la care domnul fost preşedinte, Klaus Werner Iohannis, a avut o şedinţă CSAT.

Încă aşteptăm foarte curioşi, atât noi, cât şi toată opinia publică, publicarea acelor decizii ale CSAT din 2024, aşa cum au promis, sper, nu doar de campanie electorală, ci real, la prima şedinţă CSAT din 2025, să vedem şi noi într-adevăr care este conţinutul.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Le reamintesc colegilor care poate nu înţeleg, dar atunci când un proiect se dezbate în procedură de urgenţă, din partea grupurilor parlamentare vorbeşte un singur vorbitor.

Aşadar, domnule Fabian-Cristian Radu, nu mai puteţi interveni.

Domnul Rodeanu, Grupul USR.

 
   

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervin doar cu o scurtă precizare către colegii de la SOS. Textul tratatului a fost pus la dispoziţia tuturor parlamentarilor, membri ai Comisiei pentru apărare, în momentul dezbaterii acestui proiect şi întocmirii raportului.

Colegii dumneavoastră au... (Vociferări.)

 
   

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

La POT...

 
   

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Şi la POT? La POT.

Îmi cer scuze, e vorba de Partidul Oamenilor Tineri. De POT.

Deci, colegii dumneavoastră au primit textul tratatului, iar pe baza acestui document a fost întocmit şi raportul comisiei.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan (PL-x 82/2025) (rămas pentru votul final).  

4. Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan; PL-x 82/2025.

Din partea iniţiatorilor, doamna Mihalcea Silvia.

Vă rog.

   

Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege supus dezbaterii, după cum îi spune şi titlul, se referă la instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan.

Data de 15 iunie, data aleasă de noi, se referă la personalitatea lui Eftimie Murgu, om politic de valoare, paşoptist de frunte, profesor şi filosof. La data de 15 iunie 1848, el a fost ales drept suprem căpitan al Banatului Montan, moment în care năzuinţele bănăţenilor de libertate şi unitate au fost exprimate clar şi ferm.

Banatul Montan este despre diversitate naturală, despre multiculturalism, despre tradiţii şi datini din vechime, dar şi despre oameni harnici, reprezentaţi aici de un grup de tineri, pe care doresc să-i salut şi să le urez bun venit la plenul Camera Deputaţilor!

Noi credem că instituirea unei... (Aplauze.)

Noi credem că instituirea unei sărbătoriri anuale va fi o celebrare a identităţii istorice, va duce la creşterea acelui sentiment de mândrie locală şi naţională şi va contribui la o mai bună valorizare a patrimoniului cultural, istoric şi turistic.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, vă rog, raportul.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulament, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege amintit.

Suntem Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ - aviz favorabil.

Consiliul Economic şi Social - aviz nefavorabil.

Guvernul, prin punctul de vedere, apreciază că "Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării acestei iniţiative legislative".

În conformitate cu prevederile art. 62 şi 133 din Regulament, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în şedinţa din 31 martie 2025.

În urma examinării, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare cu amendamente admise, prevăzute în anexa la prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Intervenţii din partea grupurilor, domnul Ionescu Tudor, SOS.

 
   

Domnul Tudor Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul deputaţilor Partidului SOS România va vota pentru instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului de Munte.

Aşa cum avem Ziua Bucovinei, Ziua Dobrogei, putem avea şi Ziua Banatului de Munte.

Am văzut că iniţiatorii, în expunerea de motive, în mod ciudat, nu au vorbit despre faptul că Eftimie Murgu a militat pentru recunoaşterea limbii române ca limbă oficială în tot Banatul.

În schimb, iniţiatorii vorbesc despre contribuţia acestei sărbători, viitoare noi sărbători instituite, la un soi de mândrie locală.

Acum, eu spun în felul următor: să avem grijă ca această mândrie locală să nu fie exacerbată şi să nu se ajungă la nişte tendinţe centrifuge, regionaliste şi autonomiste.

Partidul SOS România, ca partid naţionalist de opoziţie parlamentară - principala noastră grijă este apărarea art. 1 din Constituţie, a caracterului unitar şi naţional al statului român.

De aceea, principala noastră grijă este unitatea naţională.

Vom vota pentru.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Miclăuş Samuel, Grupul AUR. (Vociferări.)

Iertaţi-mă, vin Paştile...

 
   

Domnul Samuel-Virgil Miclău:

Da, Miclău. E nume din Caraş.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Miclău.

 
   

Domnul Samuel-Virgil Miclău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi Grupul AUR va vota acest proiect de lege, pe care l-am şi semnat în calitate de iniţiator, şi asta arată că putem şi să discutăm cei din opoziţie cu cei de la putere, atunci când este cazul.

Propunerea este ca data de 15 iunie să fie declarată Ziua Banatului Montan, în onoarea Adunării Naţionale de la Lugoj din 1848. La această dată, Eftimie Murgu a fost ales căpitan suprem al Banatului.

Vă reamintesc că bustul lui Eftimie Murgu este la intrarea în Parlament.

Pe lângă trecutul istoric remarcabil, Banatul Montan este şi o comoară naturală.

Vă reamintesc de Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului, Cheile Nerei, Cazanele Dunării sau lacurile glaciare din munţii Ţarcu.

Instituirea acestei zile ar recunoaşte contribuţia Banatului Montan la istoria naţională şi ar promova patrimoniul cultural al regiunii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Matieş.

 
   

Domnul Călin-Gheorghe Matieş:

Mulţumesc mult.

Cred că n-o să aveţi de unde da mielul, domnule preşedinte, pentru că România e blocată din cauza pestei micilor rumegătoare.

La fel avem o problemă cu cei din...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi dacă vă pocesc numele şi vă aduc mielul, ce ziceţi?

 
   

Domnul Călin-Gheorghe Matieş:

Cred că n-aveţi de unde, că instituţiile statului...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Hai să vedem!

 
   

Domnul Călin-Gheorghe Matieş:

...instituţiile statului - ANSVSA-ul are grijă...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Hai cu Banatul Montan, nu cu mielul!

 
   

Domnul Călin-Gheorghe Matieş:

...are grijă să închidă şi să distrugă firmele româneşti.

Da, Banatul Montan. Foarte bine, sărbătorim oamenii din acea zonă, care aveau nişte meserii, erau păstori din zona montană.

Din păcate, în momentul acesta, instituţiile statului... ANSVSA-ul reuşeşte să depopuleze, prin metodele comuniste pe care le aplică, să depopuleze zona montană. Şi avem deja două judeţe - Bihorul şi Aradul - închise, avem deja o carantină la nivel naţional, avem deja probleme create de ANSVSA.

Domnilor, dacă continuăm aşa, sincer, domnule preşedinte, chiar n-o să aveţi de unde da mielul. (Aplauze. Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Banatul Montan, despre asta era vorba.

Domnule Isac, vă rog.

 
   

Domnul Marius-Adrian Isac:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege pe care astăzi îl dezbatem, privind instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan, are un rol simbolic, dar nu lipsit de relevanţă. El vine ca o formă de recunoaştere oficială a identităţii şi specificului acestei regiuni cu o istorie, o cultură şi un patrimoniu aparte.

Banatul Montan, ca diversitate, este deosebit. Peisajele naturale impresionante şi tradiţiile păstrate vii de comunităţile locale merită un moment anual de celebrare.

Ziua de 15 iunie devine astfel un reper anual pentru comunităţile din zonă, un prilej de a-şi reafirma apartenenţa, de a promova cultura locală şi de a încuraja un sentiment de coeziune.

Pe această cale, aş vrea să le mulţumesc colegilor din zonă, din toate partidele politice, pentru susţinere.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Vela.

 
   

Domnul Ion-Marcel Vela:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Onorat Parlament,

Pentru că vorbim de Banatul Montan, unde sunt mulţi fermieri crescători de oi - pentru că a venit vorba de un miel făcut cadou de preşedinte, îl oferim noi, parlamentarii din Banatul de Munte.

Dincolo de ce s-a spus despre acest proiect, eu doresc... înainte de a vă mulţumi că îl susţineţi şi îl veţi vota, faptul că Banatul de Munte este o zonă binecuvântată de Dumnezeu. Este, dacă vreţi, un fel de Elveţie a României.

Pentru că în această vară poate nu mulţi dintre dumneavoastră v-aţi făcut program de vacanţă sau de excursii, vă ofer, pe scurt, 10 argumente:

- Morile de apă de la Rudăria - este o rezervaţie mulinologică sub egida UNESCO;

- Peştera Comarnic - una dintre cele mai spectaculoase din ţară, peste 6 kilometri lungime;

- Salba de lacuri de pe Semenic - Secu, Văliug Crivaia şi Trei Ape, o zonă mirifică;

- Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa - un loc în care veţi găsi istoria României din punct de vedere tehnic;

- Teatrul Vechi "Mihai Eminescu" din Oraviţa, care este o copie la scară mică a Teatrului din Viena;

- Zona balneară Herculane, cunoscută încă din perioada romană, habsburgică;

- Cât şi Rezervaţia Domogled - Valea Cernei;

- Cascada Bigăr, catalogată de către National Geographic ca una dintre cele mai frumoase din lume;

- Cheile Nerei - 22 de kilometri, fiind o zonă extraordinară, o parte a României, pe o lungime de 22 de kilometri, unde puteţi să găsiţi tot ce vă poate oferi natura;

- Calea ferată Oraviţa - Anina - funcţională, cea mai veche, frumoasă şi spectaculoasă...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-aş ruga să concluzionaţi.

 
   

Domnul Ion-Marcel Vela:

...cale ferată montană din ţară;

- Şi Clisura Dunării - cel mai lung şi frumos defileu din Europa.

Pe lângă aceste 10 motive, credeţi-mă că aveţi multe, multe argumente, indiferent de opţiuni politice, de doctrine...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ion-Marcel Vela:

...de partide, să veniţi în Banatul de Munte, unde vă vom fi gazde şi noi...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ion-Marcel Vela:

...şi colegii de la minorităţile naţionale. (Aplauze.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Vă reamintesc tuturor că BN nu vine de la Banat, ci de la Bistriţa-Năsăud, şi chiar avem zonă de munte.

Mulţumesc tuturor celor care s-au oferit să-mi aducă mielul.

Avem şi în Bistriţa de unde. (Vociferări. Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

 
   

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

L-am auzit acum pe domnul Vela spunând că este o adevărată Elveţie a României. Eu, ca argeşean, confirm, absolut superb. Dar domnul Vela, alături de cei din PNL şi din PSD au condus acest judeţ 35 de ani şi, oameni buni, ne rupem maşinile pe acolo.

Deci, dacă vreţi să faceţi ceva pentru zona aia, măcar acum, după 35 de ani... (Vociferări.) apucaţi-vă de muncă! (Aplauze. Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Bouda. (Vociferări.)

Vă chemai.

 
   

Domnul Ştefan Bouda:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Şi eu sunt din Banatul de Munte.

Sunt la primul mandat.

Vă mulţumesc pentru sprijin.

I-m auzit şi pe colegii de la AUR, i-am auzit şi pe colegii de la POT, şi sper ca acest proiect să fie votat în unanimitate.

Şi, cum a spus domnul Vela mai devreme, veniţi în Banatul Montan!

Şi, dacă tot veniţi acolo, să ştiţi că există şi o mică parte de cehi, care sunt autentici, care vorbesc limba lor de sute de ani şi care sunt gazde extraordinare. Şi asta pot să confirme cei care vin din Cehia, cu zecile de mii pe an, la noi.

Aşa că vă aştept acolo şi sper să fim gazde cum se cuvine.

Iar, pe de altă parte, sigur, avem şi noi problemele noastre. Domnule Vela, avem un mic drum acolo, de 3 kilometri. Cel puţin, la mine acasă, nu prea pot ajunge.

Dar asta este viaţa şi sunt convins că se va rezolva. Sunt mici probleme cred că în orice comunitate.

Vă mulţumesc din suflet pentru că sprijiniţi, astăzi, aici, Banatul şi oamenii de acolo.

Mulţumesc mult.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Vedinaş.

(Domnul deputat Ion-Marcel Vela solicită să ia cuvântul.)

 
   

Domnul Ion-Marcel Vela (din sală):

Mi-a pronunţat numele.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă mai veniţi la microfon, să ştiţi că o să daţi tuturor parlamentarilor miei. Şi venim toţi în Banatul Montan. (Vociferări.)

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte,

O mică chestiune, o mică rectificare.

S-a tot făcut referire că s-a vorbit de către un reprezentant de la POT.

Nu, domnul Oltenaşu este reprezentant şi membru al Partidului SOS România, da? Ca să nu rămână confuzie. (Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ca să nu mai fim confuzaţi, este ora 17.00, trecut de fix, îl invit...

Îl invit pe domnul Drulă să ţină sesiunea de întrebări şi interpelări.

 
Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După o scurtă pauză

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

   

Domnul Cătălin Drulă:

Declar deschisă a doua parte a şedinţei de astăzi, dedicată primirii răspunsurilor la întrebările adresate membrilor Guvernului, precum şi prezentării interpelărilor.

Vor fi două secţiuni.

Începem cu răspunsurile, de la microfon, din partea reprezentanţilor Guvernului, pentru întrebări. Şi, după ce se încheie toate aceste răspunsuri la întrebările deja adresate, vom trece la interpelări.

Există o listă cu 34 de colegi înscrişi la interpelări. Mai mulţi dintre ei au mai multe interpelări, dar se poate susţine una singură.

Aşadar, începem cu răspunsurile la întrebări.

Din partea Ministerului Transporturilor... (Vociferări.)

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Ilie Toma.)

Sau, staţi puţin!

Din partea Ministerului Educaţiei, domnul secretar de stat Daragiu...

 
   

Domnul Ilie Toma (din faţă prezidiului):

Dar nu sunt eu aici?

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Păi, sunteţi, dar trebuie să vină domnul secretar de stat!

 
   

Domnul Ilie Toma (din faţă prezidiului):

Dar este, mi-a dat răspunsul! Este!

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

A, am înţeles!

Păi, nu, trebuie să vă răspundă întâi la întrebare, în trei minute...

 
   

Domnul Ilie Toma (din faţă prezidiului):

Mi-a răspuns! (Vociferări.)

 
  Toma Ilie

Domnul Cătălin Drulă:

Domnul secretar de stat Săvoiu va răspunde domnului deputat Toma Ilie la o întrebare care are tema: "Carosabil degradat DN7 şi A1".

Domnule secretar de stat,

Aveţi trei minute pentru a răspunde acestei întrebări.

   

Domnul Ionuţ-Cristian Săvoiu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Răspunsul la întrebarea nr. 1.

După cum se ştie, ca urmare a fenomenului îngheţ-dezgheţ, umiditate foarte ridicată, temperaturi scăzute, apar astfel de situaţii în carosabil. Gropile mari şi adânci sunt reparate în urgenţa 1, pentru a nu pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

De asemenea, intervenţiile sunt planificate în funcţie de condiţiile meteo, pentru a asigura durabilitatea acestor reparaţii.

Răspunsul la întrebarea nr. 2.

Monitorizarea reţelei de autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale aflate în administrarea CNAIR se realizează prin direcţiile regionale de drumuri şi poduri, secţiile de drumuri naţionale, secţiile de întreţinere autostrăzi şi cu districtele din subordine.

La întrebarea nr. 3.

Anual, în perioada 1 septembrie - 31 octombrie se desfăşoară program de punere în ordine a părţii carosabile.

Este important de menţionat că, în implementarea acestor măsuri, la scară largă, necesită timp şi buget considerabil.

CNAIR are ca obiectiv achiziţionarea celor mai bune servicii, lucrări de întreţinere a părţii carosabile, astfel încât utilizarea acestora să conducă la o îmbunătăţire a infrastructurii rutiere.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Acum, autorul întrebării, dacă doreşte să intervină cu precizări şi comentarii, fără să depăşiţi două minute, după care domnul secretar de stat poate să revină două minute.

E un dialog aici, un dialog între Parlament şi Guvern.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Ilie Toma:

N-o să mai revină, că suntem cu toţii strânşi de timp şi trebuie să ajungem la comisii.

În primul rând, îi mulţumesc domnului secretar de stat pentru că a răspuns prompt, deşi, cum mă ştiţi, eu sunt mai vocal şi spun problemele pe şleau.

Eu vă spun, din teren, trecând pe acolo şi de două ori pe săptămână, pe acea porţiune de drum, da, într-adevăr, s-au remediat. Erau nişte probleme apărute pe partea carosabilă, şi de o parte şi de alta - s-au remediat. Îi felicit că au răspuns întocmai şi la timp.

Ce vreau să le recomand dânşilor, ca să nu mai ajungem în astfel de situaţii.

Să trimită periodic, să aibă efectiv o echipă care să verifice starea carosabilului tot timpul, pentru că apar - nu ştiu - diverse fenomene naturale de care noi nu ţineam cont până acum. Clima e clar - nu ştiu cum să o numesc - în schimbare profundă, nu mai există anotimpuri foarte clare şi atunci sunt clar diferenţe mari de temperatură, de la zi la noapte, de la o zi la alta, şi se creează astfel de probleme.

Încă o dată, îi felicit pentru răspunsul profesionist, dar nu atât pentru lucrările pe care le-au făcut în teren, pentru că au salvat multe... poate chiar vieţi omeneşti şi, mai mult decât atât, au salvat şi anumite costuri care necesitau la reparaţia maşinilor.

Vă felicit. Ţineţi-o tot aşa!

Însă, repet, sunt cu ochii pe dumneavoastră.

Vă rog, încă o dată, constituiţi acea echipă care să controleze cât mai des posibil starea carosabilului.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule secretar de stat, doriţi o revenire sau nu? Nu.

Bun.

Trecem la următoarea întrebare, adresată de domnul deputat Bara Nicolae-Adrian, către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Domnul subsecretar de stat Marian Daragiu.

Tema întrebării este "Solicitare privind stadiul implementării proiectelor finanţate prin PNRR din domeniul educaţiei".

Domnule subsecretar de stat, numai o secundă, că aici e o mică chestiune procedurală!

Dacă domnul deputat doreşte să expună, în două minute, întrebarea? Aşa e procedura, de fapt. Deputatul revine două minute şi expune ce a întrebat, primeşte răspunsul de la Guvern. E un schimb în două etape.

Domnul deputat Bara?

O voce de la PSD:

Nu este.

 
  Nicolae-Adrian Bara

Domnul Cătălin Drulă:

Nu.

Vă rog, domnule subsecretar de stat, atunci daţi răspunsul.

   

Domnul Marian Daragiu (subsecretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Referitor la întrebarea deja adresată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării implementează Componenta 15, în educaţie, care cuprinde şapte reforme şi 18 investiţii, ce beneficiază de o alocare financiară totală de 3,5 miliarde de euro.

În cadrul celor 17 investiţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu gestionează Investiţia nr. 1. Celelalte investiţii au fost încheiate ca urmare a celor 6.463 de contracte de finanţare, cu o valoare totală de 3 miliarde 222 de milioane.

Din punct de vedere al progresului de investiţii, cele mai avansate sunt apelurile de proiecte lansate în anul 2022, respectiv, I16, digitalizarea universităţilor şi pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului.

De asemenea, într-un stadiu avansat se află şi investiţiile I9, I11, 13, 14, care au făcut obiectul apelului pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, unde sunt 2.538 de proiecte în derulare pentru dotarea celor 5.846 de şcoli şi unităţi conexe.

Dacă-mi permiteţi, o să spicuiesc, ca să nu citesc absolut tot răspunsul. Este unul...

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog, aveţi trei minute.

E important pentru domnul parlamentar să-i daţi un răspuns cât mai complet.

 
   

Domnul Marian Daragiu:

OK!

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Aveţi timp.

 
   

Domnul Marian Daragiu:

De asemenea, într-un stadiu avansat se află investiţiile 9, 11, 13, 14.

Au fost, de asemenea, recepţionate şi livrate 533 de microbuze electrice, achiziţionate de consiliile judeţene pentru asigurarea transportului elevilor în comunităţile care au cea mai mare nevoie, iar restul, până la 1.135 de microbuze, vor fi livrate până la finalul lunii septembrie 2025.

Componenta C15 educaţie, ca şi alte componente din PNRR, se află în implementare de câţiva ani şi beneficiază de primele rezultate care sunt promovate în mod transparent în spaţiul public, pe multiple căi de comunicare, pe platforme de informare cu multiple secţiuni de căutare ale unor informaţii punctuale de interes.

De asemenea, având în vedere faptul că, în baza acordului încheiat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, unitatea executivă pentru finanţarea învăţământului superior, a cercetării, dezvoltării şi inovării, instituţie publică aflată în subordinea ministerului, asigură implementarea investiţiilor din Reforma 4, Investiţia 13 - echiparea laboratoarelor de informatică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic şi Investiţia 14 - echiparea atelierelor de practică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic, Reforma 5, Investiţia 9 - asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ şi Reforma 6, Investiţia 11 - asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele, respectiv atelierele şcolare ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Nivelul de execuţie bugetară pentru componenta PNRR, destinată educaţiei, procesul de cheltuire a banilor din PNRR este unul aflat în plină dinamică şi se regăseşte pe site-ul ministerului.

La nivel de program au fost propuse modificări asupra indicatorilor şi termenelor investiţiilor.

De asemenea, lista proiectelor poate fi filtrată pe criterii, precum apelul de proiecte, judeţ, localitate, mediu rural, unităţi de învăţământ.

Mulţumindu-vă pentru colaborare, vă asigur, stimate domnule deputat, domnule preşedinte, de toată consideraţia.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Bara, dacă doreşte să revină? Nu.

Urmează, de la Ministerul Economiei, două întrebări, pentru care este prezent domnul Marius Viorel Poşa.

 
  Emanuel Ungureanu

O să încep cu întrebarea adresată de domnul deputat Emanuel Ungureanu.

Pentru început, dacă domnul Ungureanu doreşte să reamintească, pe scurt, subiectul întrebării? Nu.

Atunci, vă rog, domnule subsecretar de stat, să îi daţi răspunsul.

   

Domnul Marius Viorel Poşa (subsecretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului):

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului: "Ce îl recomandă pe domnul Petrică Şuşcă să fie consilierul dumneavoastră şi membru în Consiliul de Administraţie la Compania Plafar", vă comunicăm următoarele.

Răspunsul este din partea domnului ministru.

Cu privire la numirea domnului Petrică Şuşcă în Consiliul de Administraţie la Societatea Naţională "Plafar" S.A., Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului vă informează că, anterior acestei nominalizări, societatea în cauză rămăsese fără niciun membru în Consiliul de administraţie, iar mandatul directorului general încetase, de drept, în data de 21.01.2025.

În urma multiplelor solicitări din partea acţionarului minoritar, Fondul Proprietatea, şi ţinând cont de situaţia critică de la nivelul societăţii, respectiv, situaţia terenurilor de la Rast, reprezentanţii societăţii monitorizează activitatea, şi nu în ultimul rând a situaţiei financiare, MEDAT a nominalizat un număr de trei persoane pentru funcţia de administrator provizoriu, la Societatea Naţională "Plafar" S.A., pentru care s-au întocmit documentele şi au fost transmise spre analiză la AMEPIP.

În ceea ce priveşte nominalizarea domnului Petrică Şuşcă, vă informez că acesta este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Secţia finanţe-bănci a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi a fost 7 ani manager al Spitalului Clinic Judeţean Cluj. Este un om cu experienţă managerială consistentă, într-un mediu dificil şi concurenţial, cu responsabilitate în faţa comunităţii.

Între anii 2013 - 2020, domnul Şuşcă a crescut investiţiile în dotări, reparaţii capitale şi reparaţii curente, de peste 6 ori, de la 6 milioane de lei, în 2013, la 42 de milioane de lei, în 2020.

În aceeaşi perioadă, spitalul a realizat venituri proprii şi investiţii în valoare de 54 de milioane de lei, o sumă aproape egală cu cea alocată din bugetul de stat pentru acelaşi obiectiv, adică 55 de milioane de lei.

A atras, în acelaşi timp, donaţii şi sponsorizări de peste 8,4 milioane de lei.

La preluarea funcţiei de manager, spitalul clujean avea plăţi restante de 13 milioane de lei, iar la plecarea din funcţie a domnului Şuşcă, spitalul avea un excedent bugetar de aproape 58 de milioane de lei.

Aşadar, economistul Petrică Şuşcă are o carieră solidă în administraţie, care îi atestă competenţele necesare pentru a ocupa funcţia de consilier al ministrului şi membru în Consiliul de administraţie al Societăţii Naţionale "Plafar".

Menţionăm faptul că, prin adresa AMEPIP nr. 1.882/13.03.2025, conducerea AMEPIP, în urma reanalizării documentelor domnului Şuşcă, constată că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011 art. 28 alin. (1) şi (3), privind experienţa de conducere a societăţilor.

Vă asigurăm, domnule deputat, de întreaga noastră disponibilitate de a vă furniza şi alte informaţii din sfera de competenţă a instituţiei noastre, în cazul în care acestea vă sunt necesare.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul, din online, domnului deputat Ungureanu Emanuel, pentru a interveni cu precizări şi comentarii, fără a depăşi două minute, după care, domnule subsecretar de stat, puteţi exercita un drept la replică.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (prin audioconferinţă):

Bună ziua!

Sper că mă aud bine.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă auziţi, sigur!

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (prin audioconferinţă):

E ciudată această numire a domnului Şuşcă. Avizul la AMEPIP se pare că a venit după ce am făcut eu interpelarea. Noi ştim, şi se ştie în spaţiul public, că acest domn este prieten cu domnul Dâncu. De aceea i s-a găsit un loc lejer la "Plafar", pentru că i se pregăteşte şi postul de manager.

Întrebarea mea este foarte simplă şi foarte directă. I se pregăteşte omului lui Dâncu poziţia de manager la "Plafar", şi miza reală este vânzarea unor terenuri din patrimoniul acestei companii de stat?

Aştept un răspuns.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Domnule subsecretar de stat.

 
   

Domnul Marius Viorel Poşa:

Domnule deputat,

Cu tot respectul, nu pot să vă răspund la aceste întrebări, deoarece nu sunt în cunoştinţă de cauză, dar, în condiţiile în care doriţi, vă vom răspunde în scris.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
  Adrian Giurgiu

Trecem la cealaltă întrebare adresată aceluiaşi ministru.

Din partea domnului deputat Adrian Giurgiu, întrebarea nr. 414A, cu tema "Plata anticipată şi refinanţarea creditelor bancare prin intermediul aplicaţiilor de mobile banking".

Dacă domnul deputat doreşte să reia, pe scurt, întrebarea? Nu.

Vă rog, domnule subsecretar de stat, să-i oferiţi răspunsul, la fel, în trei minute.

   

Domnul Marius Viorel Poşa:

Vă mulţumesc.

Referitor la solicitarea domnului deputat Giurgiu Adrian, privind digitalizarea plăţilor anticipate şi a refinanţării tuturor tipurilor de credite, transmisă domnului ministru Bogdan-Gruia Ivan, vă răspundem următoarele.

Regulamentul nr. 3/2018 privind monitorizarea infrastructurilor pieţei financiare şi a instrumentelor de plată, denumit în continuare "regulament", al cărui emitent este Banca Naţională a României, stabileşte cerinţele pentru:

a) autorizarea şi monitorizarea infrastructurilor pieţei financiare, denumite în continuare IPF;

b) monitorizarea participanţilor la aceste infrastructuri şi a prestatorilor de servici de plată care emit, pun în circulaţie şi/sau acceptă instrumente de plată pe teritoriul României;

c) punerea în circulaţie, emiterea, acceptarea şi monitorizarea instrumentelor de plată.

BNR este instituţia responsabilă cu evaluarea notificărilor, în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică, inclusiv a celor cu acces la distanţă, pe care toţi prestatorii de servicii de plată au obligaţia de a le transmite BNR, împreună cu orice informaţii, date, documente şi declaraţii necesare, solicitate de BNR în acest sens.

Fişa de produs a instrumentului de plată electronică cu acces la distanţă trebuie să conţină, printre altele, informaţii referitoare la descrierea, caracteristicile funcţionale, limitele de tranzacţionare şi modalitatea de modificare a acestora, după caz, precum şi aria de utilizare.

Instrumentele de plată electronică cu acces la distanţă sunt definite ca fiind un set de proceduri, care se bazează pe o soluţie informatică, de tipul: internet-banking, home-banking, phone-banking, mobile-banking, care permit utilizatorului iniţierea de operaţiuni de plată, în baza fondurilor de care dispune.

Implementarea unui sistem online de plată anticipată/refinanţare care să permită accesul facil la informaţii despre costurile şi termenii în care să decurgă respectivele acţiuni, integrată într-o platformă accesibilă prin aplicaţiile de mobile banking, sunt aspecte care ţin de politica comercială a prestatorului de servicii de plată, acestea putând fi implementate doar cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv în ceea ce priveşte punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică, sub stricta evaluare şi monitorizare a BNR.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale în vigoare, cu privire la protecţia consumatorilor, în cazul în care sunt puse la dispoziţie produse sau servicii financiare, inclusiv instrumente de plată electronică - carduri sau instrumente de plată electronică cu acces la distanţă -, de către prestatorii de servicii de plată, ANPC, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziţie, se asigură că toţi consumatorii sunt complet şi precis informaţi, atât în faza precontractuală, cât şi în cea contractuală.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Să finalizaţi, vă rog!

 
   

Domnul Marius Viorel Poşa:

Da. OK.

Pe scurt.

Sunt respectaţi în totalitate termenii contractuali, clienţii sunt protejaţi împotriva practicilor comerciale incorecte şi sunt sancţionate orice abateri cu privire la prevederile legale.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Următoarele 4 răspunsuri sunt din partea Ministerului Afacerilor Interne, apoi urmează două răspunsuri de la Agenţia Naţională pentru Sport, două răspunsuri de la Ministerul Mediului şi trecem la formularea interpelărilor.

Am primit mai multe întrebări din sală.

Din câte reuşesc să-mi dau seama, o să avem timp cu toţii să susţinem ce avem de susţinut.

 
  Chirilă Virgil Alin

Prima întrebare, către Ministerul Afacerilor Interne, este privind reducerea fenomenului drogurilor la volan, nr. 488A, din partea domnului deputat al PSD, Chirilă Virgil Alin.

Vă rog, domnule.

   

Domnul Silviu Nicu Macovei (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 488A/2025, având ca obiect "Reducerea fenomenului drogurilor la volan", vă putem comunica următoarele.

Testarea conducătorilor auto pe drumurile publice, în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive este o măsură necesară pentru protejarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, activitate a cărei derulare normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către persoane aflate sub influenţa unor substanţe interzise de lege, cum sunt cele din categoria substanţelor psihoactive, conform art. 336 alin. (2) din Codul penal.

În acest sens, referitor la situaţia supusă atenţiei de dumneavoastră, menţionăm că aceasta este deja reglementată de legislaţia în vigoare, respectiv, dispoziţiile art. 186 - teza I din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora, în cazul accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive.

Mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Dacă domnul deputat Chirilă doreşte să intervină două minute?

Doriţi, domnule deputat?

 
   

Domnul Virgil Alin Chirilă (din sală):

Da.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Deci, puteţi adresa precizări, comentarii, ce doriţi dumneavoastră, timp de două minute, şi apoi ministerul vă răspunde tot în două minute, dacă doreşte.

 
   

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnule ministru secretar de stat,

Stimate coleg,

Îţi mulţumesc pentru răspunsul foarte bine întocmit şi care răspunde la întrebarea pe care am pus-o ministerului dumneavoastră şi, totodată, vreau să felicit atât activitatea dumneavoastră, cât şi a domnului ministru şi a întregului minister.

Totodată, vreau să vă aduc în atenţie că mai avem o problemă pe care am întâmpinat-o în România, referitoare la recuperarea amenzilor date cetăţenilor străini care tranzitează această ţară şi cărora, după cum ştim, li se cere un act de identitate, pentru a li se înmâna şi întocmi procesul-verbal contravenţional, şi dumnealor înmânează, bineînţeles, paşaportul. Paşaport pe care nu este adresa de domiciliu, şi atunci multe UAT-uri din România nu au unde să trimită aceste amenzi, pentru a fi executaţi silit.

Eu vă mulţumesc pentru toată colaborarea, pe care am avut-o cu dumneavoastră şi cu ministerul dumneavoastră, şi am toată încrederea că vom găsi un răspuns la fel de pozitiv, ca şi până acum, şi la această întrebare, şi la această problemă a noastră, a tuturor.

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Domnule secretar de stat, mai doriţi la această întrebare să reveniţi?

 
   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

La cât de frumos a vorbit...

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog.

 
   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Putem merge la următoarea?

 
  Brian Cristian

Domnul Cătălin Drulă:

Da, sigur. Dar pentru următoarea întrebare trebuie mai întâi să-l întreb pe domnul deputat Brian Cristian - e vorba de întrebarea nr. 321A, "Prevenirea şi combaterea violenţei la evenimente sportive" - dacă doreşte să readucă aminte, de la microfon, întrebarea, sau mergem direct la răspunsul domnului secretar de stat.

Direct la răspuns, ca să fim şi mai eficienţi.

Vă rog, domnule secretar de stat Macovei, aveţi cuvântul.

   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră - "Prevenirea şi combaterea violenţei la evenimentele sportive", vă putem comunica următoarele.

Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei, cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia, atât în sarcina organizatorilor competiţiilor şi a jocurilor sportive, cât şi a forţelor de ordine angrenate, de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, a sportivilor şi a oficialilor, şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.

Violenţa în sport, atât în teren, cât şi în afara lui, a ajuns să fie percepută ca o gravă problemă socială, Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică 2023-2027 precizând că amploarea evenimentelor şi manifestaţiilor desfăşurate în spaţiul public a solicitat un efort instituţional considerabil pentru menţinerea şi asigurarea condiţiilor de normalitate şi legalitate, precum şi de asigurare a protecţiei fizice a cetăţenilor şi bunurilor acestora.

Propunerile formulate în cuprinsul întrebării de referinţă vizează, în esenţă, elemente menite a relaxa cadrul normativ aplicabil, aspect care însă contravine misiunii forţelor de ordine de a depune toate diligenţele necesare pentru asigurarea siguranţei participanţilor la competiţiile sportive.

Mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat,

Doriţi să faceţi precizări sau comentarii la această întrebare? Nu.

 
  Adrian Giurgiu

Trecem la întrebarea, din partea domnului deputat Giurgiu Adrian, nr. 455A, cu tema "Sesizări la 112 privind furturile de lemn şi transporturile ilegale de lemn din România".

Dacă domnul deputat doreşte să reamintească întrebarea? Nu.

Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul pentru răspuns.

   

Domnul Silviu Nicu Macovei (fără microfon):

Citim şi răspunsul la întrebare, chiar dacă nu este domnul deputat?

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Da, da, da, pentru că suntem în sistem hibrid...

 
   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

OK. E în regulă!

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

... conceptul e că e toată lumea aici.

 
   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Mulţumesc frumos.

În legătură cu întrebarea dumneavoastră - "Sesizări la 112 privind furturile de lemn şi transporturile ilegale de lemn din România", precizăm următoarele.

Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, în anul 2024, la nivel naţional, au fost înregistrate 501 apeluri la nr. 112 pentru sesizarea furturilor de lemn şi transporturilor ilegale de lemn. 182 au fost confirmate şi 319 neconfirmate. Situaţia cuprinzând defalcarea pe judeţe a acestor apeluri la 112 şi rezultatele obţinute, ca urmare a intervenţiei poliţiştilor la aceste apeluri, sunt prezentate în anexă.

În vederea asigurării unui mecanism eficient de intervenţie şi gestionare a situaţiilor privind sesizările referitoare la transporturi de materiale lemnoase, realizate prin SNUA12, există o cooperare permanentă între Inspectoratul General al Poliţiei Române, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

De asemenea, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sunt iniţiate şi implementate proiecte, campanii, activităţi de prevenire a criminalităţii, în domeniul sus-menţionat, în funcţie de situaţia operativă şi de priorităţile naţionale de intervenţie preventivă ale Poliţiei Române.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dacă domnul deputat doreşte să intervină? Nu.

 
  Emanuel Ungureanu

Prin urmare, trecem la următoarea - şi ultimul răspuns - de la Ministerul Afacerilor Interne, din partea domnului deputat Emanuel Ungureanu: "Clarificări privind implicarea angajaţilor Jandarmeriei Române în activităţi de mercenariat şi măsurile adoptate pentru prevenirea unor astfel de situaţii".

Dacă domnul deputat doreşte să reia întrebarea? Nu.

Atunci, vă dau cuvântul, domnule secretar de stat, pentru răspuns.

Trei minute.

   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În legătură cu întrebarea dumneavoastră - "Clarificări privind implicarea angajaţilor Jandarmeriei Române în activităţi de mercenariat şi măsurile adoptate pentru prevenirea unor astfel de situaţii", vă putem comunica următoarele.

Ministerul Afacerilor Interne nu a susţinut şi nu susţine participarea individuală a personalului propriu la activităţi de natura celor prezentate în întrebare, care nu se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale menţionate şi care nu se încadrează în regimul prevăzut de Legea nr. 121/2011.

La nivelul structurilor competente ale ministerului, subiectul semnalat se află în atenţie permanentă, fiind desfăşurate verificări interne pentru clarificarea tuturor aspectelor. Rezultatele preliminarii obţinute de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei Române nu au relevat date suficiente pentru confirmarea existenţei unor astfel de cazuri, fapt pentru care verificările au fost aprofundate prin angrenarea altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Având în vedere complexitatea situaţiei şi necesitatea unei abordări riguroase, estimăm că etapa actuală a verificărilor va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai 2025, urmând ca, în funcţie de rezultate, să fie luate măsurile legale necesare.

În vederea clarificării tuturor aspectelor legate de eventualele activităţi ilegale sau contrare statutului militar, Ministerul Afacerilor Interne cooperează instituţional cu structurile abilitate ale statului, inclusiv cu DIICOT şi cu parchetele militare, conform competenţelor legale.

În urma informaţiilor primite şi a investigaţiilor preliminare, s-a procedat deja, în mod etapizat, la sesizarea organelor de urmărire penală competente. În cele câteva cazuri sesizate, până în acest moment, analiza fiind în dinamică. Aceste demersuri vor continua, dacă se vor identifica alte situaţii de natura celor semnalate.

Mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul, din online, domnului deputat Emanuel Ungureanu, două minute, pentru comentarii şi precizări.

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (prin audioconferinţă):

Din păcate, se poate constata cât se poate de clar că răspunsul domnului ministru este cât se poate de ambiguu, ca să nu spun că este cât se poate de neclar.

Eu am întrebat foarte precis, în interpelare, câţi jandarmi, în loc să apere interesele statului român, apără alte interese sau apără şi alte interese decât cele ale statului. Nu am primit niciun fel de răspuns.

Eu am întrebat, în mod clar, câţi jandarmi au avut contracte de mercenariat, în ce perioadă şi în ce fel acţionează statul român ca să prevină asemenea lucruri. Nu am primit niciun fel de răspuns.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Domnule secretar de stat, dacă doriţi să...

 
   

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Da, domnule preşedinte.

Domnule deputat,

Noi am răspuns conform întrebării şi cerinţelor dumneavoastră.

Mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Bun.

Mulţumesc.

Trecem la cele două întrebări pentru Agenţia Naţională pentru Sport şi vă reamintesc că mai urmează doar două întrebări, apoi, pentru Ministerul Mediului.

 
  Brian Cristian

Ambele întrebări sunt din partea domnului deputat Brian Cristian.

Prima întrebare este "Clarificări privind utilizarea fondurilor guvernamentale alocate pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, direcţionate către angajaţii ANS", întrebarea nr. 322A.

Domnule deputat, doriţi să reamintiţi întrebarea sau trecem direct la răspuns?

Direct la răspuns.

Atunci, îi dau cuvântul domnului vicepreşedinte Thomas Răzvan Moldovan.

   

Domnul Thomas Răzvan Moldovan (vicepreşedinte, Agenţia Naţională pentru Sport):

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

Ca urmare a întrebărilor formulate de domnul deputat Brian Cristian, vreau să vă răspund la următoarele întrebări.

Întrebarea nr. 1: "Vă solicit să îmi puneţi la dispoziţie lista completă a premiilor acordate la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, cele primite de sportivi, stafful tehnic, cât şi angajaţii ANS".

Conform H.G. nr. 1.447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare, premierile sportivilor care s-au clasat pe locurile I-VI la Jocurile Olimpice de la Paris, precum şi a colectivelor tehnice sau a altor specialişti, sunt acordate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

În acest sens, această listă trebuie furnizată de COSR.

Precizez că între ANS şi COSR nu există niciun fel de relaţie de subordonare.

Trec la întrebarea nr. 2: "Este adevărat că 484 de angajaţi ai ANS au fost premiaţi din fondurile destinate Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Care au fost criteriile de acordare a acestor premii?".

Vă răspund prin faptul că premierea angajaţilor ANS s-a realizat conform H.G. nr. 1.447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitate sportivă, cu completările ulterioare, şi s-au făcut din fondurile destinate COSR, pentru premierea rezultatelor obţinute la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, în baza propunerilor asumate de conducătorii instituţiilor.

În acest moment există, ca urmare a sesizărilor, trei instituţii de control la ANS şi dacă, în urma auditului, se vor constata abateri de la cadrul legal, conducerea ANS va proceda în consecinţă.

Întrebarea nr. 3: "Care este suma exactă care a fost utilizată, efectiv, pentru sportivi şi pregătirea loturilor olimpice?".

Suma utilizată pentru sportivi şi pregătirea loturilor olimpice a fost stabilită de reprezentanţii federaţiilor sportive naţionale, împreună cu reprezentanţii COSR.

Întrebarea nr. 4: "Cum justificaţi premierea directorilor, consilierilor, bucătarilor, ospătarilor, cameristelor şi şoferilor, din fondurile alocate pentru Jocurile Olimpice de la Paris?".

Premierea personalului enumerat de dumneavoastră s-a făcut conform prevederilor legale în vigoare, aceştia făcând parte din colectivele tehnice multidisciplinare, care au contribuit la obţinerea performanţelor sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

În măsura în care au fost persoane care au fost premiate fără a avea acest drept, cu siguranţă se vor înapoia banii, cu toate penalităţile legale, iar cei vinovaţi vor fi sancţionaţi conform legii; dar asta doar în urma raportului controlului celor trei instituţii.

Întrebarea nr. 5: "În baza cărui act administrativ Elisabeta Lipă şi-a propus sieşi un premiu de 40.000 de lei? Cine a avizat această decizie?".

Agenţia Naţională pentru Sport nu a premiat performanţele de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, premierea fiind atributul exclusiv al COSR.

Întrebarea nr. 6: "A fost iniţiat un audit intern sau extern asupra acestor cheltuieli? Dacă da, care sunt concluziile? Dacă nu, de ce?".

În prezent, aşa cum am specificat, există instituţii cu atribuţii de control, care îşi exercită misiunile în cadrul instituţiei noastre, iar după ce vom avea o radiografie completă vom interveni pentru a remedia, acolo unde este cazul.

Întrebarea nr. 7: "Ce măsuri va lua actuala conducere a ANS pentru a investiga această situaţie şi pentru a recupera eventualele sume alocate ilegal?".

Agenţia Naţională pentru Sport va implementa măsurile dispuse de instituţiile cu atribuţii de control, după încheierea misiunilor în cadrul instituţiei noastre.

Întrebarea nr. 8: "Ce mecanisme de control aveţi în vedere pentru a preveni astfel de practici pe viitor?

Agenţia Naţională pentru Sport aplică prevederile legale aflate în competenţa sa, prin intermediul compartimentelor cu atribuţii de control şi audit intern.

Întrebarea nr. 9: "Cum intenţionează ANS să prioritizeze finanţarea sportivilor şi a infrastructurii sportive, astfel încât fondurile să fie utilizate unde este reală nevoie?".

Federaţiile sportive naţionale sunt organe de specialitate pe ramuri de sport, având ca atribuţii stabilirea priorităţilor privind finanţarea sportivilor, în funcţie de criteriile valorice stabilite de organele de conducere ale acestora.

De asemenea, cluburile sportive evaluează potenţialul sportivilor legitimaţi, în concordanţă cu obiectivele stabilite de acestea, concretizate prin rezultatele obţinute.

Baza materială sportivă aflată în administrarea ANS, prin instituţiile din subordinea sa, reprezintă un obiectiv aflat în atenţia agenţiei, care stabileşte investiţiile şi reparaţiile capitale necesare acestor baze, în funcţie de resursele financiare alocate de la bugetul de stat pentru acest capitol.

Întrebarea nr. 10...

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog să vă...

Poate restul răspunsului îl dăm în scris.

 
   

Domnul Thomas Răzvan Moldovan:

O să îl transmit.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Să vedem dacă domnul deputat doreşte să intervină? Are două minute. După care, dacă doriţi, îi puteţi da o replică.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Brian Cristian:

Mulţumesc pentru răspuns.

Am solicitat aceste informaţii pentru că, în urma Jocurilor Olimpice de la Paris, au fost cheltuite aproape 8,5 milioane de lei pentru premierea anumitor angajaţi din Agenţia Naţională pentru Sport, pentru fostul minister.

În contextul acesta, avem sume care sunt aproape egale cu toţi banii pe care Agenţia pentru Sport îi investeşte în baza materială pentru întreţinerea bazelor sportive din subordine.

Deci, practic, în loc să folosim acei bani pentru lucrurile care contează, banii se duc pe nişte premieri, dar, atenţie, nu la sportivi, ci la nişte angajaţi din instituţie.

Dumneavoastră mi-aţi răspuns că o mare parte din premieri ţine de COSR, şi nu de Agenţia pentru Sport.

Ţin să vă reamintesc că o mare parte din finanţarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român vine de la Agenţia Naţională pentru Sport - asta, unu la mână.

Şi doi la mână - când v-am întrebat care dintre angajaţii dumneavoastră au primit acele premii, nu mi-aţi răspuns. Adică, dacă marea parte de finanţe ţine de COSR, atunci dumneavoastră, ca agenţie pentru sport, ar trebui să ştiţi care dintre angajaţii dumneavoastră au primit acele premii.

O informaţie totuşi relevantă este aceea că sunt trei instituţii de control care se ocupă în momentul de faţă de ilegalităţile care s-au făcut. Şi spun ilegalităţi pentru că, deşi aţi invocat un anumit H.G. prin care se pot da aceste premii, sunt suspiciuni că acei bani, care trebuiau să meargă ba la sportivi, ba la întreţinerea bazei materiale, s-au dat ilegal.

Dacă acest lucru este conform legii, eu zic că poate ar trebui, alături de colegii din Parlament, să modificăm această lege, să vedem că banii pentru sport se duc acolo unde trebuie, şi nu, pe performanţa sportivilor, să meargă bani la cameriste, la ospătari, la bucătari.

Tot respectul pentru toţi angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru că fiecare meserie este una onorabilă, dar nu mi se pare normal ca banii sportului românesc să meargă la nişte funcţionari dintr-o instituţie.

Şi voi merge cu aceste solicitări şi către COSR.

Până la urmă, puteaţi să-mi răspundeţi, măcar parţial, la o parte dintre informaţiile pe care vi le-am solicitat.

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule vicepreşedinte, dacă doriţi să oferiţi o replică?

Aveţi două minute.

Şi rog stafful să pună corect timpul pentru această replică - nu un minut, ci două.

 
   

Domnul Thomas Răzvan Moldovan:

Da.

Mulţumesc.

Într-adevăr, avem şi noi un proiect de modificare a H.G. nr. 1447/2007, pentru a modifica aceste premieri, aşa cum aţi spus dumneavoastră, nu ştiu dacă sunt... deocamdată, în acest moment, ele nu sunt ilegale, se dau conform legii, dar avem şi noi în vedere modificarea acestui H.G.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte.

Trecem la următoarea întrebare, la care tot dumneavoastră veţi oferi răspunsul, tot domnul deputat o adresează, 519A.

Presupun că, la fel, nu doriţi să o susţineţi.

(Domnul deputat Brian Cristian solicită să ia cuvântul.)

Doriţi? (Vociferări.)

Această întrebare doreşte a fi susţinută.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Brian Cristian:

Foarte pe scurt, este vorba de anumite blocaje care survin la nivelul federaţiilor sportive naţionale, mai ales atunci când este vorba de noi cluburi care se afiliază la aceste federaţii. Când avem sisteme competiţionale de tip promovare/retrogradare, acest lucru se întâmplă undeva la finalul anului competiţional. Asta vine undeva prin luna iunie.

Ulterior, toate cluburile, care promovează într-o anumită direcţie sau care retrogradează, trebuie să se afilieze la federaţii, iar ca să poată să facă acest lucru, este nevoie de mai multe acte juridice, atât de act constitutiv, care trebuie să fie legalizat, trebuie actualizat. Perioada asta corespunde, de multe ori, cu vacanţa judecătorească şi atunci ne aflăm în imposibilitatea ca anumite cluburi să poată să se afilieze în timp util ca să poată să performeze în diverse ligi.

Tocmai de aceea, pentru o simplificare legislativă, am vrut să vedem care e punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Sport, dacă ar face această simplificare, la fel cum este cu înscrierea în Registrul Sportiv, afilierea la aceste federaţii, ca să deblocăm anumite lucruri când vine vorba de sportul din România, pentru că sunt foarte multe federaţii afectate.

Pe scurt, ăsta a fost subiectul.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte.

 
   

Domnul Thomas Răzvan Moldovan:

Mulţumesc.

Agenţia Naţională pentru Sport urmează să demareze procedura pentru modificarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiei Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, raportat la federaţiile sportive naţionale, astfel încât şi acestea să beneficieze de aceeaşi simplificare procedurală, ca cea instituită pentru cluburile sportive şi asociaţiile judeţene ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, prin H.G. nr. 1103/2024, în speţă, eliminarea obligativităţii depunerii actelor constitutive în formă autentică, în vederea constituirii federaţiilor şi înregistrării acestora în Registrul Sportiv, precum şi cerinţele privind afilierea la federaţiile sportive ale cluburilor sportive şi/sau asociaţiile judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Mai doriţi precizări? (Se adresează domnului deputat Brian Cristian.)

Nu.

Bun.

Trecem la Ministerul Mediului. (Vociferări.)

Da. Nu cred că poate să facă asta. Aşa că, conform Regulamentului...

Deci, înţeleg că din partea Ministerului Mediului nu este prezent nici domnul ministru, nici domnul secretar de stat.

Prin urmare, răspunsul trebuie să fie dat în şedinţa din săptămâna următoare, consacrată întrebărilor orale, iar preşedintele Camerei Deputaţilor va trebui să-l informeze pe primul-ministru, privind întrebările adresate de domnul deputat Emanuel Ungureanu - "Solicitare de clarificări privind închiderea gropii de gunoi din Pasul Mestecăniş şi gestionarea alternativă a deşeurilor în judeţul Suceava", întrebarea nr. 381A, care trebuia să primească răspuns astăzi din partea domnului Cosmin-Răzvan Butuza, secretar de stat; precum şi întrebarea adresată de domnul deputat Brian Cristian către ministrul mediului, privind "Situaţia juridică a drumurilor din cartierele Ferneziu, Firiza şi Blidari din municipiul Baia Mare", întrebarea nr. 502A.

Deci, preşedintele Camerei Deputaţilor va informa primul-ministru asupra acestor răspunsuri amânate prin absenţa membrului Guvernului.

Şi, de asemenea, aici s-a solicitat amânare în scris pentru Ministerul Sănătăţii. Erau două întrebări din partea domnilor deputaţi Brian Cristian, de la USR, şi Petreţchi Nicolae-Miroslav, de la minorităţi.

Bun.

 
Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, şi anume, cu prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Vă aduc aminte că, conform Regulamentului, fiecare deputat poate prezenta o singură interpelare dintre cele depuse şi că durata dezvoltării acestei interpelări nu poate depăşi 3 minute.

Avem 45 de minute.

Vă propun să mergem în ordinea grupurilor parlamentare.

Din partea Grupului PSD, dacă domnul Maricel Popa este prezent? Şi apoi o să luăm grupurile la rând.

Văd că nu sunt foarte mulţi colegi, deci probabil că va putea susţine toată lumea care doreşte.

Domnul deputat Maricel Popa.

Vă rog.

  Maricel Popa

Domnul Maricel Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Astăzi voi avea o interpelare adresată domnului ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin-Ionuţ Barbu - "Măsuri preventive privind răspândirea febrei aftoase în România".

Având în vedere riscul crescut al reapariţiei focarelor de febră aftoasă în regiuni apropiate de graniţele României, precum şi în contextul schimburilor comerciale şi al circulaţiei transfrontaliere a animalelor şi ţinând cont de faptul că ţări precum Polonia şi Germania au limitat importul de carne de vită, vă rog să îmi răspundeţi la următoarea întrebare:

Ce măsuri aţi luat pentru a întâmpina o pandemie de febră aftoasă în România?

Solicit răspuns scris.

Cu stimă, deputat de Iaşi, Maricel Popa.

Mai am una scurtă, tot o frază.

   

Domnul Cătălin Drulă:

Da.

 
   

Domnul Maricel Popa:

Cu permisiunea dumneavoastră.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog.

 
   

Domnul Maricel Popa:

Am o interpelare adresată domnului ministru al transporturilor şi infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu - "Stadiul lucrărilor Autostrăzii A8".

Domnule ministru,

Având în vedere importanţa strategică a Autostrăzii A8, Autostrada Unirii, pentru conectarea regiunilor Moldovei şi Transilvaniei, precum şi pentru dezvoltarea economică a zonei de Nord-Est a ţării, vă rog să îmi răspundeţi:

În ce stadiu se află proiectul Autostrăzii A8, pe segmentul Moţca-Ungheni?

Solicit răspuns scris.

Cu stimă, deputat de Iaşi, Maricel Popa.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Cu permisiunea dumneavoastră, avem o rugăminte, o să dau cuvântul doamnei deputat Rodica Plopeanu, de la Grupul SOS, după care revenim la ordinea grupurilor. Doamna are o urgenţă. Şi revenim la ordinea grupurilor, cu Grupul AUR, PNL, USR, POT şi aşa mai departe.

 
  Rodica Plopeanu

Vă rog, doamnă deputat, aveţi 3 minute.

   

Doamna Rodica Plopeanu:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Mulţumesc colegilor.

Interpelarea de astăzi este adresată Ministerului Sănătăţii, domnului ministru Alexandru Rafila.

Obiectul interpelării este "Îmbunătăţirea accesului la asistenţă medicală comunitară în judeţul Buzău".

Stimate domnule ministru,

Vă adresez această interpelare cu scopul de a evidenţia provocările semnificative cu care se confruntă comunităţile din judeţul Buzău în ceea ce priveşte accesul la asistenţa medicală comunitară. Conform unui studiu realizat de Direcţia de Sănătate Publică Buzău, procentul de acoperire a populaţiei cu servicii de asistenţă medicală comunitară este alarmant de scăzut - doar 17,66%. Această situaţie afectează în mod direct sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor noştri, în special a grupurilor vulnerabile.

În acest context, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Care sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le are în vedere pentru a îmbunătăţi accesul la asistenţa medicală comunitară în judeţul Buzău, având în vedere că 27 de comune nu au personal medical comunitar?

2. Există un plan de recrutare şi formare a asistenţilor medicali comunitari şi a mediatorilor sanitari care să vizeze în mod special localităţile defavorizate din judeţul Buzău? Dacă da, care sunt etapele şi termenele prevăzute pentru implementarea acestuia?

3. Cum intenţionează Ministerul Sănătăţii să colaboreze cu autorităţile locale şi cu Direcţia de Sănătate Publică Buzău, pentru a asigura o distribuţie echitabilă a resurselor medicale comunitare în mediul urban şi rural?

4. Care sunt măsurile specifice pe care ministerul le va lua pentru a sprijini activităţile de prevenţie şi profilaxie în rândul populaţiei vulnerabile din judeţul Buzău?

Aştept cu interes răspunsurile dumneavoastră, în speranţa că putem colabora pentru a îmbunătăţi serviciile de sănătate pentru cetăţenii judeţului Buzău.

Vă rog să îmi răspundeţi pe adresa de e-mail.

Deputat al SOS România, din Circumscripţia nr. 10 Buzău, Plopeanu Rodica.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Dacă din partea Grupului AUR doreşte cineva să susţină vreo interpelare? Nu.

Grupul PNL? Nu.

 
  Ştefan-Iulian Lőrincz

Din partea Grupului USR, îl invit la microfon pe domnul deputat Iulian Lőrincz.

Aveţi 3 minute.

   

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Este o interpelare adresată domnului Marian-Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne, iar obiectul interpelării este "Emiterea cărţilor electronice de identitate pentru românii din afara graniţelor ţării".

Domnule ministru,

După 6 ani de presiune constantă din partea USR, Guvernul a publicat o ordonanţă de urgenţă care va permite românilor cu domiciliul declarat permanent în străinătate să beneficieze de cărţi electronice de identitate. Este vorba despre Ordonanţa de urgenţă nr. 17 din 27 martie 2025.

Din păcate, există două probleme:

Una - îi exclude pe românii din afara Uniunii Europene. Conform informaţiilor de presă emise de Guvern în data de 27 martie, cărţile electronice de identitate fără domiciliu în România vor putea fi eliberate doar cetăţenilor români care locuiesc într-un stat membru al Uniunii Europene.

Iar a doua - nu există un termen clar de emitere a cărţilor electronice de identitate pentru românii din afara graniţelor ţării.

Practic, singurul orizont de timp rezultat este cel din Regulamentul Uniunii Europene 2019/1157, care obligă statele membre să emită noile cărţi de identitate până la data de 3 august 2031. Practic, fără o prevedere expresă privind emiterea acestor documente, există riscul ca românii din străinătate să rămână încă 6 ani fără cărţi de identitate electronice.

În acest context, vă rog să oferiţi următoarele clarificări:

- Românii din afara Uniunii Europene vor putea beneficia de cărţi electronice de identitate fără domiciliu în România, la fel ca cei din interiorul Uniunii Europene?

Iar 2 - Care este data exactă la care vor fi emise cărţile electronice de identitate fără domiciliu în România?

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

 
  Maria Cernit

Din partea Grupului POT?

(Doamna deputat Maria Cernit solicită să ia cuvântul.)

Da.

Doamna?

   

Doamna Maria Cernit (din sală):

Maria Cernit.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Doamnă deputat Maria Cernit, aveţi cuvântul.

 
   

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea de astăzi este adresată domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii.

Maria Cernit, sunt deputat de Constanţa, Circumscripţia electorală nr. 14.

Obiectul interpelării - "Criza de personal medical şi lipsa medicaţiei în Spitalul Municipal Mangalia".

Stimate domnule ministru,

Când un copil ajunge la spital şi nu are cine să-l consulte, nu mai vorbim despre o disfuncţie administrativă. Vorbim despre un eşec periculos al sistemului.

La Spitalul Municipal Mangalia, această situaţie este reală. Nu mai există gardă la Pediatrie. Lipsesc medicii. Lipsesc medicamentele de bază. Iar cei care rămân în sistem sunt obligaţi să se descurce singuri.

Deşi unitatea se află în subordinea autorităţilor locale, consider că Ministerul Sănătăţii nu poate rămâne indiferent. Gravitatea situaţiei impune intervenţie, control şi sprijin imediat din partea autorităţilor centrale, în limitele atribuţiilor legale.

Au fost semnalate cazuri în care medicii din spital au fost nevoiţi să achiziţioneze, din fonduri proprii, medicamente de urgenţă, pentru a salva pacienţi. Farmacia spitalului nu este aprovizionată conform obligaţiilor minime prevăzute de lege. Părinţii sunt trimişi acasă sau spre clinici private, pe care mulţi nu şi le permit.

Domnule ministru, în această ordine de idei, vă solicit să îmi răspundeţi la următoarele întrebări:

- Dispunerea unei verificări urgente, prin Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, privind organizarea activităţii medicale, lipsa personalului pediatric şi situaţia aprovizionării cu medicamente;

- Trimiterea corpului de control al Ministerului Sănătăţii pentru evaluarea activităţii manageriale şi a condiţiilor din Spitalul Municipal Mangalia;

- Sprijin pentru identificarea unor soluţii rapide, inclusiv detaşarea temporară de personal medical în zonele critice, dacă este posibil;

- Măsuri pentru informarea publică privind drepturile pacienţilor în astfel de situaţii;

- Recomandări oficiale către autoritatea locală privind remedierea deficienţelor constatate şi stabilirea unui plan de acţiune urgent.

Solicit răspunsuri clare cu privire la măsurile adoptate şi resursele alocate.

Solicit răspuns scris şi verbal.

Mulţumesc.

Maria Cernit, deputat, Partidul Oamenilor Tineri, Constanţa.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea Grupului minorităţilor naţionale este vreun coleg? Nu.

Din partea deputaţilor neafiliaţi? Nu.

Revenim la Grupul PSD. Dacă mai este cineva care doreşte să susţină interpelarea? Nu.

Grupul AUR? Nu.

Grupul PNL? Nu.

Grupul USR?

 
  Brian Cristian

Domnule deputat Brian Cristian, vă rog.

   

Domnul Brian Cristian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată ministrului educaţiei, domnul Daniel David, şi are ca obiect "Generaţia de sacrificiu 2012 - 2025, primii elevi cu clasa pregătitoare, educaţi prin improvizaţie, evaluaţi cu exigenţă".

Stimate domnule ministru,

În 2025, prima generaţie de elevi care a început şcoala odată cu introducerea clasei pregătitoare ajunge în faţa examenului de bacalaureat. O generaţie întreagă care a fost tratată, an după an, ca un lot de testare pentru politici incoerente, manuale primite cu întârziere şi reforme anunţate cu fast, dar care au întârziat să apară.

Aceşti elevi au început fără manuale şi fără profesori pregătiţi, au continuat fără auxiliare aprobate, cu programe schimbate din mers şi cu cadre didactice care au fost lăsate să se descurce singure. Au fost şi generaţia pandemiei, dar şi cea a digitalizării promise, care, la fel ca multe alte iniţiative bune, este implementată lent.

Astăzi, la final de ciclu, li se cere să performeze la examene şi să ducă în spate presiunea unei întregi societăţi care le-a dat prea puţin. Am parcurs cu îngrijorare analiza realizată de platforma www.edupedu.ro şi sunt dornic să înţeleg, în ansamblu, această situaţie pentru a găsi soluţiile cele mai bune, la nivel parlamentar, pentru a susţine viitoarele generaţii de elevi.

De aceea, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1. A evaluat Ministerul Educaţiei impactul pe care l-au avut întârzierile cronice ale manualelor, lipsa formării profesorilor şi modificările de programă asupra acestei generaţii? Dacă da, care sunt concluziile principale?

2. Ţinând cont de toate disfuncţionalităţile la care au fost supuşi, ce măsuri a dispus Ministerul Educaţiei pentru a sprijini aceşti elevi în parcursul lor educaţional?

3. Domnule ministru, din perspectiva dumneavoastră de profesor universitar, psiholog şi cercetător în ştiinţele educaţiei şi ale comportamentului uman, consideraţi că e echitabil ca o generaţie crescută în lipsuri şi improvizaţie să fie evaluată în aceleaşi condiţii ca una care a beneficiat de stabilitate, resurse şi profesori pregătiţi?

4. Are Ministerul Educaţiei un plan coerent pentru a preveni repetarea acestei situaţii în cazul viitoarelor generaţii?

5. Există, la nivelul ministerului, o analiză a modului în care clasa pregătitoare a fost introdusă şi implementată în perioada 2012-2025?

Şi ultima întrebare - Cine ar trebui să îşi asume eşecul sistemic înregistrat în cazul acestei generaţii?

Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul dumneavoastră în scris şi verbal, în termenul prevăzut de lege.

Cu consideraţie, Brian Cristian, deputat al USR de Maramureş.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dacă din partea Grupului SOS mai este cineva care doreşte să susţină?

 
   

Doamna Raisa Enachi (din sală):

Da. Suntem 3.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Da?

Doamna?

 
   

Doamna Raisa Enachi (din sală):

Enachi.

 
  Raisa Enachi

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog, doamna Raisa Enachi.

   

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelare adresată domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, cu subiectul - "Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice".

Stimaţi colegi,

Stimate domnule prim-ministru,

România pierde 400 de milioane de euro pentru că Guvernul refuză să organizeze un concurs corect şi transparent pentru conducerea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, instituţia care ar trebui să scoată politicul din companiile de stat şi să pună profesionişti la conducere.

După aproape un an de amânări şi blocaje, concursul a fost un eşec, iar selecţia s-a oprit. Nu din lipsă de candidaţi competenţi, ci din cauza intervenţiilor politice.

În loc să fie un pas spre reformă şi profesionalizare, agenţia a fost blocată, pentru ca posturile să rămână rezervate clientelei politice. Această agenţie trebuia să joace un rol decisiv în curăţarea conducerii companiilor de stat. Reforma promisă la Bruxelles a fost abandonată.

Realitatea e simplă - cine controlează agenţia, decide cine ajunge în fruntea zecilor de companii de stat, funcţii ce vin la pachet cu salarii uriaşe şi influenţă politică, dar cel mai frumos lucru este că va avea acces la bani publici. De asta nu se vrea un concurs corect.

Uniunea Europeană a transmis un mesaj clar - dacă nu depolitizaţi companiile de stat, pierdeţi fondurile Uniunii Europene. Iar Guvernul a ales şi a preferat să piardă bani.

Domnule prim-ministru,

În această ordine de idei, vă solicit să răspundeţi punctual la următoarele întrebări:

1. De ce nu aţi reuşit să organizaţi un concurs corect, transparent şi în termenul stabilit pentru conducerea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice?

2. Ce măsuri intenţionaţi să luaţi pentru a asigura depolitizarea instituţiei şi implementarea unei proceduri de selecţie a profesioniştilor?

3. Care sunt motivele pentru care nu aţi reformat şi nu aţi depolitizat managementul agenţiei, aşa cum era promis în faţa Uniunii Europene?

4. Ce interes are Guvernul să saboteze reforma guvernanţei corporative şi să protejeze în continuare reţeaua de sinecuri politice?

5. Ce răspunsuri aveţi la afirmaţiile Uniunii Europene privind pierderea accesului la fonduri esenţiale pentru România din cauza blocării reformelor?

Vă solicit răspuns verbal şi în scris.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Din partea Grupului POT mai este cineva? Nu.

De la minorităţi? Nu.

Deputaţi neafiliaţi? Nu.

PSD? Nu.

AUR? Nu.

PNL? Nu.

Din partea USR, vă rog, domnule deputat.

O voce din sală:

Mai erau de la SOS.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Da, dar sunteţi după.

 
  Andrei George Plujar

Domnul Andrei George Plujar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Interpelarea este adresată domnului ministru Mircea Fechet.

Obiectul interpelării: "Informaţii referitoare la gestionarea resurselor de apă şi provocările legate de schimbările climatice".

Schimbările climatice nu mai sunt doar o teorie sau un subiect de dezbatere ştiinţifică, ci o realitate dură cu care ne confruntăm zi de zi. În acest context, resursele de apă sunt din ce în ce mai vulnerabile, iar lipsa unor măsuri eficiente de prevenţie şi gestionare poate conduce la probleme grave, atât pentru populaţie, cât şi pentru economie.

Conform declaraţiilor recente ale Administraţiei Bazinale de Apă Banat, lacurile de acumulare din apropierea municipiului Reşiţa se află, în prezent, în "limite normale" de funcţionare. Însă raportările indică o scădere semnificativă a debitului afluent, cauzată în principal de lipsa precipitaţiilor. Această situaţie ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea resurselor de apă pe termen mediu şi lung.

În loc să aşteptăm să ne confruntăm cu restricţii sau raţionalizarea apei, trebuie să acţionăm din timp, printr-un plan care să includă nu doar date ştiinţifice, ci şi măsuri concrete de investiţii, modernizare a infrastructurii, politici sustenabile de gestionare a resurselor şi campanii de conştientizare pentru populaţie.

Având în vedere acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 112 din Constituţia României, coroborate cu dispoziţiile art. 200 şi următoarele din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea nr. 8/1994, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 34 lit. d) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, vă adresez rugămintea de a-mi transmite un răspuns cu privire la următoarele întrebări:

1. Care este capacitatea actuală de umplere a lacurilor de acumulare din apropierea municipiului Reşiţa? Solicit o situaţie detaliată, defalcată pe fiecare lac, pentru ultimele 3 luni.

2. Ce măsuri preventive sunt luate pentru a compensa scăderea debitului afluent şi lipsa precipitaţiilor?

3. În concret, cum colaboraţi cu autorităţile locale şi judeţene pentru gestionarea resurselor de apă în judeţul Caraş-Severin?

4. Ce investiţii sunt prevăzute pentru îmbunătăţirea capacităţii de stocare şi distribuţie a apei în zonă? Există proiecte de reutilizare a apei sau de eficientizare a consumului pentru populaţie şi industrie?

5. Ce măsuri sunt luate pentru a combate efectele schimbărilor climatice asupra resurselor de apă din regiune?

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei interpelări şi aştept cu interes răspunsurile dumneavoastră în scris, precum şi acţiunile concrete care vor fi întreprinse pentru rezolvarea acestor probleme urgente.

Cu aleasă consideraţie, Andrei George Plujar, deputat al USR de Caraş-Severin.

   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului SOS.

Mai este cineva din partea Grupului SOS?

 
   

Doamna Raisa Enachi (din sală):

Da, da, sunt 2.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog. (Se adresează domnului deputat Tudor Ionescu.)

 
   

Domnul Tudor Ionescu (din sală):

Mai întâi colega şi apoi eu.

 
  Elena-Laura Toader

Doamna Elena-Laura Toader:

Interpelare adresată ministrului mediului, apelor şi pădurilor, domnului Mircea Fechet.

Obiectul interpelării - "Consolidarea digului de apărare a Dunării pe braţul Sfântul Gheorghe".

Stimate domnule ministru,

Vă adresez o interpelare referitoare la o problemă deosebit de importantă pentru comunitatea din judeţul Tulcea, respectiv, consolidarea digului de apărare a Dunării pe braţul Sfântul Gheorghe, în zona satului Ilganii de Jos. Această situaţie reprezintă un risc semnificativ de inundaţii pentru comuna Nufărul, incluzând malurile satului Nufărul şi Ilganii de Jos.

În acest context, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

- Care sunt măsurile pe care Ministerul Mediului le are în vedere pentru consolidarea digului de apărare a Dunării pe braţul Sfântul Gheorghe, în special în zona satului Ilganii de Jos?

- Există un plan de acţiune sau un calendar stabilit pentru implementarea acestor măsuri? Dacă da, vă rog să ne oferiţi detalii despre termenele prevăzute.

- A fost realizată o evaluare a impactului potenţial al inundaţiilor asupra comunităţii din Nufărul, respectiv Ilganii de Jos? Iar dacă da, care sunt concluziile acestei evaluări?

- Ce colaborări sau parteneriate aveţi în vedere cu autorităţile locale şi alte instituţii pentru a aborda această problemă urgentă?

Vă rog să îmi răspundeţi în scris la aceste întrebări.

Cu deosebit respect, deputat al SOS România, în Circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea, Toader Elena-Laura.

   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Şi domnul deputat.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
  Tudor Ionescu

Domnul Tudor Ionescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Adresez prezenta interpelare domnului ministru al sănătăţii, Alexandru Rafila.

Obiectul interpelării este "Producerea în România sau importarea din Cuba a vaccinului anti-cancer CIMAVAX".

Domnule ministru al sănătăţii,

Vă adresez astăzi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, prezenta interpelare cu privire la producerea în România sau importarea din Cuba a vaccinului anti-cancer CIMAVAX.

În data de 28 martie 2025 am participat la Conferinţa Internaţională "Renaşterea Speranţei", dedicată bolnavilor de cancer şi organizată la Palatul Parlamentului de doamna avocat şi eurodeputat Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele Partidului SOS România.

La conferinţă au participat pacienţi oncologici din România şi au luat cuvântul cadre medicale din România, dar şi din Cuba, de la care am aflat despre vaccinul anti-cancer CIMAVAX şi despre acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Cubei, care prevede colaborarea între ţara noastră şi Cuba pentru asistenţă medicală, servicii de sănătate publică, prevenirea unor boli, printre care şi cancerul, dar şi autorizarea unor medicamente, între care şi vaccinul anti-cancer CIMAVAX.

Având în vedere incidenţa ridicată a cancerului pulmonar, în România fiind diagnosticate în fiecare an peste 45.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, şi necesitatea diversificării opţiunilor terapeutice disponibile pentru pacienţi, considerăm esenţială evaluarea posibilităţii introducerii acestui vaccin în practica medicală din ţara noastră.

În acest context, vă rugăm să ne furnizaţi informaţii actualizate cu privire la:

- Stadiul actual al procesului de autorizare a vaccinului CIMAVAX în România;

- Colaborările existente sau planificate între instituţiile medicale româneşti şi cele din Republica Cuba, în vederea schimbului de experienţă şi a transferului de know-how cu privire la producerea în România sau importarea din Cuba a vaccinului anti-cancer CIMAVAX;

- Estimările privind disponibilitatea vaccinului CIMAVAX pentru pacienţii români.

Având în vedere importanţa acestui vaccin pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar, care ocupă primul loc, cu peste 20% din numărul total de forme de cancer din România, vă solicit ferm să faceţi toate demersurile necesare pentru producerea în România sau importarea din Cuba a vaccinului anti-cancer CIMAVAX.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi aştept un răspuns scris şi oral la această interpelare.

Cu stimă, deputat de Argeş, Tudor Ionescu.

Vă mulţumesc.

   

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai există doamne sau domni deputaţi care doresc să susţină interpelări? Acum este momentul. Nu.

Constatând acest lucru, declar şedinţa de astăzi închisă.

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.14.